Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru w
acaju, ACAJÚ s.m. invar., adj. invar. 1. S.m. invar. Arbore din regiunea tropicala a Americii, al carui lemn, de culoare rosiatica, este întrebuintat la confectionarea mobilelor de lux; mahon (Swietinia mahagoni). ♦ Lemnul acestui arbore. 2. Adj. invar. Maro-roscat, de culoarea lemnului de acaju (1). – Din fr. acajou.
bazedov, BÁZEDOV s.n. (Si în sintagma Boala lui Bazedow) Boala endocrina manifestata prin cresterea în volum a glandei tiroide, proeminenta globilor oculari, palpitatii, insomnii, nervozitate etc. – Din fr. [maladie de] Basedow.
bazedovian, BAZEDOVIÁN, -Ă, bazedovieni, -e, adj. (Rar) Care prezinta caracteristicile bolii lui Basedow. ♦ (Substantivat) Persoana bolnava de boala lui Basedow. [Pr.: vi-an]. – Din fr. basédowien.
bărbunc, BĂRBÚNC s.n. 1. (Înv. si reg.) Numele unui dans (ostasesc) care în trecut, se executa cu prilejul recrutarii; melodia dupa care se executa acest dans. 2. (Înv.) Înrolare în armata; recrutare. – Din germ. Werbung.
boogiewoogie, BOOGIE-WOOGIE s.n. Dans de origine nord-americana, asemanator cu blues-ul; melodie dupa care se danseaza acest dans. [Pr.: búghi-úghi] – Cuv. engl.
bovindou, BOVINDÓU, bovindouri, s.n. Iesitura pe fatada unei cladiri, ca un balconas închis, prevazuta cu una sau cu mai multe ferestre. – Din engl. bow-window.
bowling, BOWLING s.n. 1. Varianta a jocului de popice. 2. Loc, teren amenajat pentru bowling (1) si alte jocuri mecanice. [Pr.: báuling] – Din engl. bowling[alley].
braişvanţ, BRAISVÁNŢ s.n. Blana matasoasa de calitate superioara obtinuta prin sacrificarea mielului înainte de nastere. – Din germ. Breitschwanz.
browning, BROWNING, browninguri, s.n. Revolver cu încarcator automat. [Pr.: bráuning] – Cuv. engl.
bunăstare, BUNĂSTÁRE s.f. Situatie materiala buna, prospera; prosperitate. [Gen.-dat.: bunastarii si (mai vechi) bunei stari] – Buna + stare (dupa germ. Wohlstand).
bungalou, BUNGALÓU, bungalouri, s.n. Locuinta din lemn sau din împletitura de trestie, fara etaj, înconjurata de verande si de vegetatie. – Din engl. bungalow.
car, CAR3, caruri, s.n. Piesa cilindrica mobila pe care se fixeaza hârtia la masina de scris, facând posibila (prin deplasare) scrierea succesiva a literelor si a rândurilor. – Dupa engl. [typewriter] carriage, fr. chariot.
carboloy, CARBOLÓY s.n. Aliaj cu duritate mare, obtinut din carbura de wolfram în liant de cobalt. – Cuv. engl.
minishow, MINISHOW OU/ s. n. shou de scurta durata. (< mini1- + show)
minicasetofon, MINICASETOFÓN s. n. casetofon portabil de mici dimensiuni, la care se folosesc numai casete preînregistrate, ascultate în casti; walkman. (< mini1- + casetofon)
minibowling, MINIBOWLING BÁU-LING/ s. n. bowling de dimensiuni reduse. (< engl. mini-bowling)
miliwatt, MILIWÁTT s. m. unitate de masura a puterii, a mia parte dintr-un watt. (< fr. milliwatt)
chewinggum, CHEWING-GUM s.n. 1. Guma special preparata (îndulcita si aromata) pentru a fi mestecata. 2. Lama, pastila de chewing-gum (1). [Pr.: ciú-in-gam]. – Cuv. engl.
chilnă, CHÍLNĂ, chilne, s.f. (Pop.) 1. Ladita trasurii sau a carutei, de sub capra vizitiului. 2. Parte dinaintea sau dinapoia cosului carutei. [Var.: chilína, chélna s.f.] – Din pol. kielnia[wozowa].
microwatt, MICROWÁTT s. m. unitate de putere, a milioana parte dintr-un watt. (< fr. microwatt)
darwinian, DARWINIÁN, -Ă, darwinieni, -e, adj. (Rar) Darwinist. [Pr.: -ni-an] – Din fr. darwinien.
darwinism, DARWINÍSM s.n. Conceptie evolutionista, formulata de naturalistul englez Darwin, care explica originea si evolutia speciilor de animale si de plante prin transformarea treptata a altor specii care au trait odinioara pe pamânt, ca urmare a interactiunii dintre variabilitate, ereditate, suprapopulatie, lupta pentru existenta si selectia naturala. – Din fr. darwinisme.
darwinist, DARWINÍST, -Ă, darwinisti, -ste, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care apartine darwinismului (1); (rar) darwinism. 2. S.m. si f. Adept al darwinismului. – Din fr. darwiniste.
ghint, GHINT, ghinturi, s.n. 1. Sant în forma de spirala, facut pe suprafata interioara a tevii unor arme de foc, pentru a imprima proiectilului o miscare de rotatie necesara mentinerii stabilitatii acestuia pe o traiectorie data. 2. Cui sau piron cu capatul lat si proeminent. – Din pol. gwint, ucr. gvint.
ghivent, GHIVÉNT, ghiventuri, s.n. Sant elicoidal regulat facut pe suprafata interioara sau exterioara a unei piese cilindrice ori conice, care permite însurubarea acesteia cu o piesa similara; filet. – Din germ. Gewinde.
glasvand, GLÁSVAND, glasvanduri, s.n. 1. Perete interior alcatuit din panouri de sticla montate pe un cadru de lemn sau de metal. 2. Usa plianta, cu geamuri, care separa doua încaperi. – Din germ. Glaswand.
glicină, GLICÍNĂ, glicine, s.f. Arbust decorativ agatator, având flori asemanatoare cu ale salcâmului, albastre sau violete si parfumate (Wistaria sinensis). – Din fr. glycine.
gradier, GRADIÉR, gradiere, s.n. Constructie folosita la racirea apei necesare instalatiilor energetice. [Pr.: -di-er] – Din germ. Gradier[werk].
megawatt, MEGAWÁTT s. m. unitate de masura a puterii, de un milion de wati. (< fr. mégawatt)
hard, HARD subst. (Fam.) Hardware. – Prescurtat din hard[ware].
hardware, HÁRDWARE s. (probabil n.) (Cib.) Structura fizica a unui sistem de calcul si diverse periferice; echipamentul propriu-zis; hard. [Pr.: hárduer] – Cuv. engl.
havaiană, HAVAIÁNĂ, havaiene, s.f. Instrument muzical cu coarde asemanator cu chitara, cu sunetul melodios, lin si taraganat. [Pr.: -va-ia-] – Din fr. [guitare] hawaiienne.
hectowatt, HECTOWÁTT, hectowati, s.m. Unitate de masura a puterii, egala cu 100 de wati. – Din fr. hectowatt, germ. Hektowatt.
maxwell, MAXWELL [MAX-UÉL] s. m. unitate de masura a fluxului magnetic, egal cu fluxul produs de o inductie magnetica de 1 gauss care strabate o suprafata de 1 cm2. (< fr. maxwell, germ. Maxwell)
indicativ, INDICATÍV, -Ă, indicativi, -e, adj., s.n. 1. Adj. (Rar) Care indica, care îndruma. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (si substantivat, n.) = mod personal care exprima, de obicei, o actiune prezentata de catre vorbitor ca reala. 3. S.n. Tot ceea ce serveste pentru a indica ceva. 4. S.n. Denumire conventionala atribuita unitatilor militare, comandantilor si unor ofiteri din statele-majore în scopul pastrarii secretului si pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S.n. Semnal de identificare la începutul sau sfârsitul programului (de radio si de televiziune). ♢ Indicativ de apel = apelativ conventional format din litere sau cifre al unei statii de radioemisie care permite ca aceasta sa fie distinsa de alte statii sau sa fie chemata. – Din fr. indicatif, lat. indicatiws.
mambo, MÁMBO s. n. dans modern de origine cubana, cu miscare vioaie, în care se regasesc ritmurile de rumba si de swing; melodia corespunzatoare. (< sp., fr. membo)
intervieva, INTERVIEVÁ, intervievez, vb. I. Tranz. A lua cuiva un interviu. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. interviewer.
interviu, INTERVÍU, interviuri, s.n. Convorbire între o personalitate politica, culturala etc. si un ziarist, în cursul careia acesta îi pune întrebari spre a afla parerile personalitatii în diverse probleme (de actualitate), în vederea publicarii lor în presa sau a difuzarii lor la radio si televiziune; p. ext. text al acestei convorbiri, aparut în presa sau difuzat prin radio si televiziune. – Din engl., fr. interview.
ivăr, ÍVĂR, ivare, s.n. 1. Clanta (la usa). 2. Încuietoare (la usa), zavor. – Cf. sas. v i r o l (= germ. Wirbel "surub").
joule, JOULE, jouli, s.m. Unitate de masura a energiei, egala cu lucrul mecanic efectuat de forta de un newton, când punctul ei de aplicatie se deplaseaza cu un metru în directia si în sensul fortei. [Pr.: jul] – Din fr., enlg. joule.
kilowatt, KILOWÁTT, kilowati, s.m. Unitate de masura a puterii, egala cu o mie de wati. ♢ Compus: kilowatt-ora = unitate de masura a energiei, egala cu energia produsa într-o ora de o sursa cu puterea de un kilowatt. [Abr.: kW] – Din fr. kilowatt.
kiwi, KÍWI s.f. invar. 1. Pasare acarinata din Noua Zeelanda, pe cale de disparitie, înalta de 30 cm, cu aripile atrofiate, lipsita de clavicula, care se hraneste cu larve de insecte si duce o viata nocturna (Apteryx australis). 2. Fruct comestibil al plantei Actinidia chinensis din Asia, cu forma ovala, de marimea unui mar mijlociu, cu miezul verde, carnos, acrisor si cu coaja pufoasa, verde-maronie. – Din fr. kiwi, engl. kiwi[fruit].
knowhow, KNOW-HOW s.n. Ansamblu al informatiilor si al experientei privind un nou proces tehnologic si modul de exploatare al unor utilaje noi. [Pr.: nau-hau] – Cuv. engl.
kuweitian, KUWEITIÁN, -Ă, kuweitieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Kuweitului sau care este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Kuweitului sau populatiei lui, privitor la Kuweit sau la populatia lui. [Pr.: -vei-ti-an] – Din fr. koweïtien.
sveter, SVÉTER, svetere, s.n. Flanela tricotata (din lâna) care se încheie cu nasturi în fata; pulover. – Din engl., fr. sweater.
ludlow, LÚDLOW s. n. masina de turnat rânduri, asemanatoare cu linotipul, dar fara claviatura si magazie de matrite, la care se culeg titluri, lucrari de ornament etc. (< fr. ludlow)
ludlovian, LUDLOVIÁN s. n. etajul superior al gotlandianului din Anglia. (< Ludlow, n. pr. + -ian)
şvemer, SVÉMER, svemere, s.n. Bucata cilindrica de lemn, ancorata în pozitie orizontala în apa unui fluviu, care serveste ca indicator pentru zonele cu navigatia interzisa. – Din germ. Schwemmer.
ţincvais, ŢÍNCVAIS s.n. Oxid de zinc, de culoare alba, folosit în vopsitorie si în industria cauciucului; alb de zinc. – Din germ. Zinkweiss.
lollarzi, LOLLÁRZI s. m. pl. preoti saraci, predicatori care propagau idei reformatoare antifeudale si împotriva functionarilor regali; participanti la miscarea taraneasca din sec. XIV îndreptata împotriva bisericii catolice si a exploatarii feudale în câteva tari din apusul Europei. ♢ (în Anglia) adepti ai doctrinei reformatorului Wycliff. (< fr. lollardes)
vacs, VACS, vacsuri, s.n. 1. Preparat, de obicei de culoare neagra, folosit (in trecut) la unsul sau la lustruitul incaltamintei de piele si al hamurilor; p.ext. crema de ghete. 2. Fig. (Pop. si fam.) Lucru fara nici o valoare, fara nici o însemnatate. – Din germ. Wachs.
vafelă, VÁFELĂ, vafele, s.f. Foaie crocanta din aluat nedospit, care serveste ca foaie de tort, la fabricarea napolitanelor, a cornetelor de înghetata etc. [Var.: váfa s.f.] – Din germ. Waffel.
vagmistru, VAGMÍSTRU, vagmistri, s.m. (Înv.) Grad de sergent-major de cavalerie sau de artilerie; persoana care avea acest grad si care se ocupa cu administrarea unui escadron sau a unei baterii. – Din rus. vahmistr, germ. Wachtmeister.
vagon, VAGÓN, vagoane, s.n. 1. Vehicul de mari dimensiuni (propulsat sau autopropulsat), care circula pe sine si care serveste la transportul persoanelor, al marfurilor etc. ♢ Vagon de dormit = vagon cu cabine în care sunt instalate paturi pentru dormit; wagon-lit. Casa (sistem) vagon = casa ale carei încaperi se insira una dupa alta, ca vagoanele unei garnituri de tren. ♢ Compuse: vagon-restaurant = vagon amenajat pentru a servi ca restaurant; vagon-cisterna = recipient de forma cilindrica montat pe sasiu, folosit pentru transportul lichidelor pe calea ferata. 2. Cantitate de marfuri, de materiale care intra într-un vagon (1) si care serveste ca unitate de masura. – Din fr. wagon.
vagonet, VAGONÉT, vagonete, s.n. Vagon (1) de dimensiuni mici, care circula pe sine cu ecartament îngust, folosit pentru transportul de materiale la lucrari forestiere si de terasament, în fabrici, în mine, pe santiere etc. ♦ Vehicul de funicular care circula suspendat pe un cablu. – Din fr. wagonnet.
vagonetaj, VAGONETÁJ s.n. (Rar) Transport cu ajutorul vagonetelor. – Vagonet + suf. -aj (dupa fr. wagonnage).
val, VAL2, valuri, s.n. Meterez de pamânt care servea în antichitate ca fortificatie militara. – Din lat. vallum. Cf. germ. W a l l, it. v a l l o.
valon, VALÓN, -Ă, valoni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m si f. Persoana care face parte din populatia de baza (de limba romanica) a sudului Belgiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine sudului Belgiei sau valonilor (1), privitor la sudul Belgiei sau la populatia lui. – Din fr. wallon, germ. Wallone.
vals, VALS, valsuri, s.n. Dans în masura de trei timpi, cu miscari relativ vioaie, care se danseaza în perechi; melodie dupa care se executa acest dans. [Var.: (Înv. si pop.) valt s.n.] – Din fr. valse, germ. Walzer.
valţ, VALŢ1, valturi, s.n. Masina sau instalatie formata din una sau mai multe perechi de cilindri grei, dispusi paralel si având rotire inversa unul fata de celalalt, folosita la prelucrarea prin deformare plastica a materialelor metalice, la sfarâmarea boabelor de cereale, la prelucrarea cauciucului etc. ♦ Cilindru care intra în componenta unei masini. – Din germ. Walze.
vană, VÁNĂ, vane, s.f. 1. Vas mare (de tabla, de lemn, de faianta etc.) pentru îmbaiat sau (rar) pentru spalat rufe; cada. 2. Dispozitiv montat pe traseul ori la capatul unei conducte, care serveste la deschiderea, la întreruperea sau la reglarea circulatiei unui fluid. – Din germ. Wanne.
vandrug, VANDRÚG, vandrugi, s.m. Lemn rotund, lung de 3-4 m si despicat în doua, folosit la sustinerea peretilor unei mine. – Din germ. Wanddruck. Cf. d r u g.
vang, VANG, vanguri, s.n. (Constr.) Grinda asezata de-a lungul marginilor unei scari fixe, pe care se reazema capetele treptelor. – Din germ. Wange.
vantură, VANTÚRĂ, vanturi, s.f. (Constr.) Grinda la acoperisul unei case. – Cf. germ. W a n t e n.
vată, VÁTĂ s.f. Material format din fibre elastice de bumbac scurte si subtiri care se întrepatrund si formeaza o masa compacta alba, folosit pentru pansamente, în diferite procese tehnice etc. ♢ Vata de hârtie = produs similar vatei obtinut din celuloza de lemn, care se întrebuinteaza în medicina, în locul vatei de bumbac, sau la ambalaj. Vata de zahar = produs alimentar dulce, pufos, asemanator cu vata, care se obtine, prin centrifugare, dintr-o solutie de zahar; se vinde în comert înfasurat pe betisoare de lemn. Vata de zgura = material obtinut din zgura topita, lasata sa curga încet în apa, întrebuintat ca izolant termic si acustic. Vata de sticla = masa de fibre scurte de sticla împâslite, întrebuintata ca izolant termic si acustic. – Din germ. Watte.
vatelină, VATELÍNĂ, vateline, s.f. Material textil din bumbac scamosat, care se introduce între stofa si captuseala unei haine, pentru a face haina mai calduroasa. – Din germ. Wattelin.
vatir, VATÍR, vatiruri, s.n. Ţesatura de bumbac, de in sau de cânepa, foarte apretata, folosita pentru întariri la haine (barbatesti). – Din germ. Wattier[leinen].
vatman, VATMÁN, vatmani, s.m. Persoana care conduce un tramvai. [Acc. si: vátman] – Din fr. wattman.
vătaf, VĂTÁF, vatafi, s.m. 1. (În evul mediu, în Ţara Româneasca si Moldova) Supraveghetor al slugilor de la curtea unui boier sau de la o manastire; logofat. 2. Conducator al unui anumit grup de curteni, de slujbasi sau de osteni ai domniei. ♢ Vataful divanului = boier însarcinat cu convocarea divanului. Vataf de agie = seful politiei. Vataf de plai = sef al plaiesilor care pazeau un plai sau o trecatoare. Vataf de hotar = sef de strajeri, de graniceri. Vataf de plasa = functionar administrativ care conducea o plasa. 3. P. gener. Persoana având sub ordinele sale un anumit numar de oameni; conducator, sef. ♦ Spec. Conducator al unei bresle, al unui grup de mestesugari. ♦ Spec. Capetenie a calusarilor, a colindatorilor etc.; persoana care conduce alaiul unei nunti. [Var.: (reg.) vatás, vatáv s.m.] – Cf. ucr. v a t a h a, pol. w a t a h a, bg. v a t a h.
vobulator, VOBULATÓR, vobulatoare, s.n. 1. Generator electronic care produce oscilatii de amplitudine constanta, dar cu frecventa liniar variabila în timp, în scopul masurarii caracteristicilor de amplitudine si frecventa. – Din engl. wobbulator, fr. vobulateur.
wagnerian, WAGNERIÁN, -Ă, wagneriéni, -e, adj. Referitor la muzica lui Wagner; care apartine lui Wagner. [Pr.: -ri-an] – Din fr. wagnérien.
wagonlit, WAGON-LIT s.n. Vagon de dormit. [Pr.: vagón-li] – Cuv. fr.
walhalla, WALHÁLLA s.f. (În mitologia germanica si scandinava) Locasul zeilor si al eroilor. – Din germ. Walhalla.
walkietalkie, WALKIE-TALKIE s.n. (Tehn.) Aparat portabil de emisie-receptie la mica distanta; talkie-walkie. [Pr.: uóki-tóki] – Cuv. engl.
walkirie, WALKÍRIE, walkírii, s.f. (În mitologia scandinava) Zeita care hotara soarta razboaielor si a celor care trebuia sa moara în ele. – Din fr. Walkyrie.
walkman, WALKMAN s.n. Minicasetofon la care auditia se realizeaza cu ajutorul castilor. [Pr.: uókmen] – Cuv. engl.
warant, WARÁNT, waránte, s.n. Act eliberat celui ce înmagazineaza o marfa în docuri sau în antrepozite si care poate fi negociat ca o polita sau poate servi titularului ca garantie pentru obtinerea unui împrumut. [Pr.: varánt] – Din fr., engl. warrant.
warcops, WARCÓPS s.n. (Text.) Ţeava pe care se deapana firul. – Din fr., engl. warcops, germ. Warcops.
waterbalast, WATERBALÁST, waterbalásturi, s.n. Tanc de apa situat în fundul dublu al unei nave, continând lestul lichid al acesteia. [Pr.: uóter-] – Cuv. engl.
waterpolo, WATERPÓLO s.n. (Sport) Polo pe apa. [Pr.: uóter-] – Cuv. engl.
watt, WATT, wati, s.m. (Fiz.) Unitate de masura a puterii egala cu puterea care corespunde schimbului de energie sau lucrului mecanic de un joule într-o secunda. – Din fr., engl. watt.
wattmetru, WATTMÉTRU, wattmétre, s.n. Instrument electric de masura folosit pentru masurarea (în wati a) puterii electromagnetice dintr-un circuit electric. – Din fr. wattmètre.
wattoră, WATTÓRĂ, wattóre, s.f. Unitate de masura pentru energia electrica egala cu 3600 de jouli. – Watt + ora (dupa fr. watt-heure).
wattormetru, WATTORMÉTRU, wattormétre, s.n. Contor pentru masurarea în wattore a energiei electromagnetice care trece printr-un circuit. – Din fr. watt-heuremètre.
wattsecundă, WATTSECÚNDĂ, wattsecúnde, s.f. (Fiz.) Joule. – Din fr. wattseconde.
weber, WÉBER, wéberi, s.m. Unitate de masura, în sistemul international, pentru fluxul magnetic. – Din fr. weber.
webermetru, WEBERMÉTRU, webermétre, s.n. Instrument folosit pentru masurarea variatiei fluxului magnetic. – Din germ. Webermeter.
weekend, WEEK-END, week-end-uri, s.n. Timpul liber de la sfârsitul saptamânii. [Pr.: uíchend] – Cuv. engl.
wehrmacht, WEHRMACHT subst. Denumire oficiala data în Germania nazista fortelor armate. [Pr.: vérmaht] – Cuv. germ.
western, WÉSTERN, wésternuri, s.n. Gen de film de aventuri (creat în America), a carui actiune se petrece de obicei în timpul colonizarii vestului Statelor Unite ale Americii. [Pr.: uéstern] – Din engl. western.
whig, WHIG s.m. Nume dat adversarilor ducelui de York, organizati într-un partid care, dupa dezmembrarea partidului, la începutul sec. XIX, au intrat în partidul liberal englez. [Pr.: uig] – Cuv. engl.
whisky, WHISKY, whiskyuri, s.n. Bautura cu un mare procent de alcool obtinuta prin distilarea cerealelor în conditii speciale. [Pr.: uíschi] – Cuv. engl.
whitespirit, WHITE-SPIRIT s.n. Produs obtinut la distilarea petrolului brut, întrebuintat ca solvent în vopsitorie si în industria lacurilor. [Pr.: uáit-spirit] – Cuv. engl.
widia, WÍDIA s.f. Metal dur obtinut din carburi metalice (de wolfram si titan), folosit la acoperirea pieselor supuse uzurii, mai ales a taisurilor sculelor de aschiere a metalelor. – Din fr. widia.
willemit, WILLEMÍT s.n. Silicat natural de zinc, cristalizat, de obicei incolor, sticlos, din care se extrage zincul. [Pr.: vilemít] – Din fr. willémite.
willywilly, WILLY-WILLY s.m. (Met.) Ciclon tropical care se manifesta în nordul Australiei. [Pr.: uíli-uíli] – Cuv. engl.
wolfram, WÓLFRAM s.n. Element chimic, metal dur, cenusiu deschis (în stare compacta) sau cenusiu închis (sub forma de pulbere), lucios, folosit la fabricarea otelurilor speciale si a filamentelor pentru becuri electrice; tungsten. – Din germ. Wolfram, fr. wolfram.
wolframat, WOLFRAMÁT, wolframáti, s.m. (Chim.) Sare a acidului wolframic. – Din germ. Wolframat.
wolframic, WOLFRÁMIC, -Ă, wolfrámici, -ce, adj. De wolfram, al wolframului. ♢ Acid wolframic = acid derivat din wolfram, existent sub forma de pulbere galbena insolubila în apa, preparat din solutii de wolframati cu acizi. – Wolfram + suf. -ic.
wolframit, WOLFRAMÍT s.n. Minereu din care se extrage wolframul. – Din germ. Wolframit.
woofer, WOOFER s.n. Difuzor special pentru redarea frecventelor joase. [Pr.: úfar] – Cuv. engl.
wulfenit, WULFENÍT s.n. Minereu de plumb si de molibden. [Pr.: vulfenít] – Din fr. wulfénite, germ. Wulfenit.
wurtzit, WURTZÍT s.n. Sulfura naturala de zinc. [Pr.: vurtit] – Var. (dupa alte surse) wurzit. – Din germ Wurtzit, fr., engl. wurtzite.
xeres, XÉRES s.n. Vin de calitate superioara, cu aroma si buchet specific, originar din Spania. [Pr.: he-] – Din fr. xérès, germ. Xeres[wein].
gogoaşe, gogoáse (-ósi), s.f. – 1. Obiect rotund sau sferic. – 2. Excrescenta sferica de stejar (Quercus infectoria). – 3. Varietate de ciuperci (Lycoperdon bovista). – 4. (Trans. si Mold.) Cartof. – 5. Cocon, învelis protector al larvei viemelui de matase. – 6. Crisalida. – 7. Glob al ochiului. – 8. Vezica înotatoare la unii pesti. – 9. Produs de patiserie din aluat dospit. – 10. Minciuna, brasoava. – Var. (Trans.) gorgoase. – Mr., megl. gugos "boboc de floare". De la goga, cu suf. -os; de la pl. gogosi s-a refacut un sing. analogic (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 321; Spitzer, Mitt. Wien, 320-22). Pentru der. cf. paralelismul cu cocos-cocoase. Totusi, DAR considera originea ca încerta, pe cînd Puscariu, ZRPh., XXXVII, 11; REW 2009 si Capidan, Dacor., VII, 129, prefera sa plece de la alb. gogëlë. Der. gogosea, s.f. (gogoasa, produs de patiserie); gogosar, s.m. (persoana care vinde gogosi; mincinos; specie de ardei gras); gogoserie, s.f. (pravalie unde se vînd gogosi); gogosliu, adj. (Mold., rotund, umflat). Din rom. provin alb. gogosh(ë) "boboc", si sb. bobošara "ardei".
zinnwaldit, ZINNWALDÍT s.n. (Min.) Minereu de litiu. [Pr.: tinvaldit] – Din fr. zinnwaldite, germ. Zinnwaldit.
mînji, mînjí (mânjésc, mânjít), vb. – A mîzgali, a unge, a murdari, a pata. Origine îndoielnica. Se considera der. din sl. mažati, mazǫ "a unge" (Miklosich, Lexicon, 359; Cihac, II, 185; Miklosich, Slaw. Elem., 29; Tiktin; Conev 96), cf. sl. maža "unsoare", rus. mažatĭ, mažnutĭ "a unge, cu grasimi"; dar fonetismul e greu de explicat (cf. der. sl. pomažiti › pomazui). Poate ar trebui sa se porneasca de la mîzga, cum a sugerat Tiktin, prin intermediul unui der. verbal •mîzgi. – Der. mînjala, s.f. (unsoare, zugraveala; var amestecat cu pamînt; clei; apretare, un anumit clei de apretat cînepa); mînzala, s.f. (Mold., scrobeala), unde apare mai clar legatura cu sl.; mînjoala, s.f. (Trans., unsoare, grasime); mînjalau (var. mînzalau), s.m. (Mold., baiat de spalatoreasa), încrucisare între mînji "a sapuni" cu "mangalau"; mînzali, vb. (a se mînji); mînzaleala (var. mînzalitura, mînjitura), s.f. (pata, murdarie, grasime); pamînzalca, s.f. (Munt., scrobeala pentru firele de bumbac; Munt., curea care leaga fuiorul de furca), în loc de •pomînzalca; tamînji, vb. (Mold., a mînji), cu pref. ta- putin clar, cf. tamînda; tamînjer, s.n. (bat), poate prin încrucisare cu tau(n)jer, cf. mînjalau. – Cf. mîsgali.
vest, VEST s.n. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus estului; p. ext. Loc pe orizont, regiune unde apune soarele; apus. ♦ Nume generic dat unui loc, unei regiuni, unui stat asezat spre apus (în special nume dat statelor din apusul Europei si din America de Nord); apus, occident. ♢ (Adjectival) Statele vest-europene – Din germ. West.
maşinghever, MASÍNGHEVER, masingheveruri, s.n. (Germanism înv.) Mitraliera. – Germ. maschingewehr.
maxit, MAXÍT s.n. Otel rapid standardizat, cu fier, molibden, wolfram, crom etc. în compozitie. – Din germ. Maxit.
maxwell, MAXWELL, maxwelli, s.m. (Fiz.) Unitate de masura a fluxului magnetic. [Pr.: máxuel] – Din fr. maxwell, germ. Maxwell.
clovnerie, CLOVNERÍE, clovnerii, s.f. Vorbe, glume (ca) de clovn; comicarie, bufonerie. – Din fr. clownerie.
levizită, LEVIZÍTĂ s. f. substanta toxica de lupta cu actiune vezicanta. (< fr., engl. lewisite)
evoluţionism, EVOLUŢIONÍSM s.n. 1. Conceptie filozofica potrivit careia Universul, Pamântul, fiintele vii, societatea etc. trec printr-un proces istoric de evolutie (dezvoltare) si sunt privite din punctul de vedere al acestei dezvoltari. 2. (În sens restrâns) Teoria lui Lamarck, Darwin etc. despre evolutia speciilor de plante si de animale, despre transformarea lor unele într-altele; transformism. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. évolutionnisme.
lebărvurşt, LÉBĂRVURST s. m. cârnat din ficat de porc. (< germ. Leberwurst)
lawrenţiu, LAWRÉNŢIU [LO-REN-] s. n. element transuranic sintetic. (< fr. lawrencium)
lawutennis, LAWU-TENNIS LANU-TÉNIS/ s. n. tenis pe iarba. (< engl. lawu-tennis)
pavăză, PÁVĂZĂ, paveze, s.f. 1. Scut. ♢ Expr. A sta pavaza = a apara, a feri. A-si pune mâna (drept) pavaza = a-si ridica mâna în dreptul ochilor (pentru a se feri de o lumina puternica, de un pericol etc.). 2. Fig. Ocrotire, aparare, sprijin, protectie. – Din pol. pawež.
povaţă, POVÁŢĂ, povete, s.f. (Pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povatuire, povatuiala. ♢ Loc. adj., adv. De povata = ca îndrumator, ca ghid. ♦ Persoana care îndrumeaza, sfatuieste pe cineva. – Cf. pol. p o w o d c a "conducator".
sandviş, SÁNDVIS, sandvisuri, s.n. Felie de pâine (unsa cu unt) cu un aliment rece (sunca, salam, brânza etc.) peste care se asaza adesea a doua felie de pâine; tartina. [Var.: sándvici, sánvis s.n.] – Din fr., engl. sandwich.
kwanza, KWÁNZA s. f. unitatea monetara în Angola. (< fr. kwanza)
kwacha, KWÁCHA s. f. unitatea monetara în Malawi si Zambia. (< fr. kwacha)
pansea, PANSEÁ, pansele, s.f. Numele a doua plante erbacee decorative din familia violaceelor: a) planta cu tulpina mica, cu frunze late, ovale, cu flori nemirositoare, având cinci petale inegale de culori variate; panseluta (Viola wittrockiana); b) planta cu frunze ovale si cu flori cu petale mari, rotunjite si variat colorate (Viola tricolor). – Din fr. pensée.
paraflow, PARAFLOW s.n. (Chim.) Paragel. [Pr.: -flóu] – Cuv. engl.
paragel, PARAGÉL, parageluri, s.n. Aditiv pentru coborârea punctului de congelare a uleiurilor minerale; paraflow. – Din it. paragelo.
knowhow, KNOW-HOW [pron. NĂU-HAU] s. n. ansamblu de formule, definitii tehnice, documente, desene si modele, retete tehnice, procedee, experienta de productie etc. la fabricarea unui produs dat. (< engl. know-how)
pascal, PASCÁL1, pascali, s.m. Unitate de masura pentru presiune, egala cu presiunea exercitata de un newton pe o suprafata de un metru patrat. – Din fr. pascal.
kilowatoră, KILOWÁT-ÓRĂ s. m. unitate de masura a energiei, egala cu energia produsa într-o ora de un generator cu puterea de un kilowatt. (< fr. kilowatt-heure)
kilowatt, KILOWÁTT s. m. unitate de masura a puterii, de 1000 de wati. (< fr. kilowatt)
patvagon, PÁTVAGON, patvagoane, s.n. Vagon de bagaje. – Etimologie pop., dupa germ. Packwagen.
kava, KÁVA s. f. planta exotica din familia piperaceelor, care creste în numeroase insule polineziene si a carei radacina are miros placut si gust acru. ♢ bautura din radacina acestei plante. (< fr. kawa)
julep, JULÉP s. n. 1. solutie de guma arabica în apa, în care se amesteca un medicament activ. 2. bautura din whisky sau coniac si zahar, aromata, care se toarna peste bucatele de gheata si se garniseste cu menta. (< fr. julep)
joule, JOULE (Pron.: giul, jul) s. m. unitate de masura a energiei egala cu lucrul mecanic efectuat de forta de un newton care îsi deplaseaza punctul de aplicatie pe distanta de 1 m. (< fr., engl. joule)
vecsel, VÉCSEL, vecsele, s.n. (Germanism înv.) Polita. – Din germ. Wechsel.
vingalac, VINGALÁC, vingalace, s.n. (Tipogr.) Culegar. [Var.: vingalác s.n.] – Din germ. Winkelhaken.
pobedit, POBEDÍT, pobediti, s.n. Carbura de wolfram si cobalt, cu duritate mare. – Din rus. pobedit.
vindiac, VÍNDIAC, vindiacuri, s.n. Haina scurta special confectionata pentru a apara de vânt; canadiana. [Acc. si vindiác] – Din germ. Windjacke.
disc, DISC1, discuri, s.n. 1. Placa circulara si plata de o anumita greutate, pe care o arunca atletii discoboli la distanta. ♦ Proba de atletism care se practica cu acest obiect. 2. Orice obiect de forma circulara si plata. ♢ Plug cu disc = plug cu tractiune mecanica, având în loc de brazdar si de cormana o parte taietoare circulara si plata, care taie si rastoarna brazda. (Fiz.) Discul lui Newton = placa circulara împartita în sapte sectoare colorate, reproducând culorile spectrului solar si care, prin rotire rapida, apare alba sau gri, demonstrând sinteza luminii albe. 3. Semnal mobil de forma circulara care indica unui tren reducerea vitezei. 4. Placa circulara care serveste la înregistrarea si reproducerea vocii, a sunetelor etc. cu ajutorul unui aparat special. Disc de frecventa = disc1 (4) cu înregistrari speciale, folosit la verificarea si masurarea caracteristicilor de redare ale pick-up-urilor. ♦ Muzica înregistrata pe un disc1 (4). 5. (În sintagmele) Disc intervertebral = cartilaj fibros si elastic asezat între doua vertebre alaturate si servind la solidarizarea lor. Hernie de disc = hernie a unui disc intervertebral. – Din fr. disque, lat. discus.
software, SOFTWARE s.n. (Inform.) Sistem de programe pentru computere si procedurile de aplicare a lor furnizate o data cu computerul sau alcatuite de utilizator. [Pr.: -ŭer] – Cuv. engl.
vinars, VINÁRS, vinarsuri, s.n. (Reg.) Rachiu (tare). – Vin + ars (dupa germ. Branntwein).
vinclu, VÍNCLU, vincluri, s.n. 1. Piesa de lemn sau de metal formata din doua laturi, cu ajutorul careia se pot trasa sau masura unghiuri. 2. Bara profilata din otel sau din metale usoare, care are în sectiune doua aripi. – Din germ. Winkel.
povidlă, POVÍDLĂ, povidle, s.f. (Reg.) Magiun. – Din ucr. povydlo, pol. powidla.
viplă, VÍPLĂ s.f. Aliaj de otel cu crom si nichel, inoxidabil si rezistent la acizi, întrebuintat în tehnica dentara. – Din germ. Wiepla.
volt, VOLT, volti, s.m. (Fiz.) Unitate de masura a tensiunii electrice, a tensiunii electromotoare si a diferentei de potential, egala cu tensiunea de la capetele unui conductor care, strabatut de un curent de un amper, dezvolta o putere de un watt. – Din fr. volt.
vist, VIST s.n. Joc de carti care se joaca între trei sau patru persoane. – Din engl., fr. whist.
proviant, PROVIÁNT, provianturi, s.n. (Înv.) Provizii, alimente (pentru armata). [Pr.: -vi-ant] – Din pol. prowiant, rus. proviant, germ. Proviant.
şalău, SALĂU2, salai, s.m. Veche moneda de arama care a circulat în Moldova, având o valoare egala cu (aproximativ) a patra parte dintr-un ban vechi. – Cf. pol. s z a l a w a.
şfăiţuire, SFĂIŢUÍRE, sfaituiri, s.f. Procedeu de sudare în care piesele de sudat sunt încalzite în forja sau în cuptor si apoi ciocanite sau presate. – Dupa germ. Schweisserei.
şvarţ, SVARŢ, svarturi, s.n. (Astazi rar) Bautura fierbinte facuta din boabe de cafea prajite si râsnite, trecuta prin filtru si îndulcita; filtru. [Var.: sfart s.n.] – Cf. germ. s c h w a r z "negru".
şliboviţă, SLÍBOVIŢĂ, slibovite, s.f. Sortiment de rachiu tare de prune. – Din pol. šliwowica, scr. šljiwowica.
sfanţ, SFÁNŢ, sfanti, s.m. Veche moneda austriaca de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat si în tarile românesti la începutul sec. XIX; sorcovat; p. gener. moneda marunta, ban, para. ♦ ♢ Expr. A nu avea nici un sfant = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfántih s.m.] – Din germ. Zwanzig[er].
ştaier, STÁIER, staiere, s.n. Numele unui dans la moda în secolul trecut; melodie dupa care se executa acest dans. [Pr.: sta-ier. – Var.: stáir s.n.] – Din germ. Steier[walzer].
vermut, VÉRMUT, vermuturi, s.n. Bautura alcoolica facuta din vin în care s-au pus la macerat diferite substante vegetale amare; sticla sau pahar care contine o astfel de bautura. [Acc. si: vermút] – Din fr. vermouth, germ. Wermut, it. vermut.
vestic, VÉSTIC, -Ă, vestici, -ce, adj. Care apartine vestului, privitor la vest, care se afla la vest; apusean; occidental. – Vest + suf. -ic. Cf. germ. w e s t i s c h.
şvab, SVAB1, svabi, s.m. Numele a doua insecte din ordinul ortopterelor, care traiesc în locuri întunecoase si se hranesc cu resturi alimentare: a) insecta lata, moale, de culoare neagra-cafenie, care miroase urât; libarca, gândac-de-bucatarie, gândac-negru (Blatta orientalis); b) insecta mica, de culoare galbena-roscata (Phyllodromia germanica). – Din ucr. švab, germ Schwabe.
şvab, SVAB2, -Ă, svabi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Nume generic dat colonistilor germani, francezi, italieni, spanioli si bulgari asezati succesiv în unele regiuni din Banat si Transilvania, prin sec. XVIII; persoana care face parte dintre urmasii acestor colonisti. 2. Adj. Care apartine svabilor2 (1), privitor la svabi2. – Din germ. Schwabe.
şvaiţer, SVÁIŢER s.n. Varietata de brânza fina, asemanatoare cu cascavalul, prezentând goluri mari în masa ei. – Din germ. Schweizer[käse].
şved, SVED, -Ă, svezi, -de, s.m. si f., adj. (Înv.) 1. S.m si f. Suedez (1). 2. Adj. Suedez (2). – Din pol. szwed. Cf. germ. S c h w e d e.
cornwall, CORNWALL s.m. (Zool.) Rasa de porci creata în Anglia, de talie mare si de culoare neagra; marele negru. [Pr.: córnual] – Cuv. engl.
nemetal, NEMETÁL, nemetale, s.n. Element chimic (de ex. borul, carbonul sau azotul) care nu prezinta proprietatile unui metal. (cf. eng. nonmetal) [Merriam-Webster]
nemetalic, NEMETÁLIC, -Ă, nemetalici, -e, adj. Care apartine nemetalelor. (cf. engl. nonmetallic) [Merriam-Webster]
feldvebăl, FÉLDVEBĂL, feldvebali, s.m. Plutonier în armata germana. [Acc. si: feldvébal] – Din germ. Feldwebel.
tungstat, TUNGSTÁT s.m. Wolframat. (din fr. tungstate)
zegism, ZEGÍSM s.n. Teorie filozofico-economica de esenta neomalthusianista, potrivit careia populatia globului, cererea de produse alimentare si poluarea ar înregistra cresteri într-un mod progresiv, amenintator, în timp ce resursele globului s-ar afla în cantitati limitate. (din engl. z/ero/ e/economic/ g/rowth/ = crestere economica zero + suf. -ism)
basuto, BASÚTO s.m. Membru al populatiei Basotho, vorbitoare a limbii bantu din Lesotho. [Merriam-Webster]
zinnwaldit, ZINNWALDÍT s.n. Silicat natural de litiu, potasiu si fier. [Pron. tinvaldít] (din fr. zinnwaldite, germ. Zinnwaldit)
zwinglian, ZWINGLIÁN, -Ă adj., s.m. si s.f. (Adept) Al zwinglianismului. (din fr. zwinglien)
zwinglianism, ZWINGLIANÍSM s.n. Doctrina teocratica a lui Zwingli (reformator elvetian) si a discipolilor sai care considera Biblia ca autoritate suprema, opunând-o dogmelor si formelor de cult catolice. (din fr. zwinglianisme)
swing, SWING, swinguri, s.n. 1. Lovitura laterala data la box cu bratul usor arcuit. 2. Numele unui dans modern, cu ritm si miscari rapide; melodie dupa care se executa acest dans. ♦ Maniera de executie a muzicii de jaz, caracterizata printr-o mare suplete, prin sincope, ritm leganat etc. [Pr. sŭing] – Din fr., engl. swing.
twist, TWIST, twisturi, s.n. Dans modern (de origine americana) caracterizat prin miscari de sucire ritmica a corpului; melodie dupa care se executa acest dans. [Pr.: tŭist] – Din engl., fr. twist.
osram, ÓSRAM s.n. Aliaj de osmiu si wolfram, folosit la fabricarea filamentelor de becuri electrice cu incandescenta. – Din germ. Osram.
wagnerism, WAGNERÍSM s.n. Conceptie muzicala si stil, structura sau atmosfera a operelor lui Richard Wagner. (din fr. wagnérisme)
wahabism, WAHABÍSM s.n. Miscare politico-religioasa musulmana din Arabia Saudita, având ca scop restaurarea islamismului în puritatea sa originala. (din fr. wahhabisme, ar. Muhammad Ábd al-Wahhab)
walchia, WÁLCHIA s.f. (Geol.) Gen fosil de conifere caracteristic pentru carboniferul superior si permian. (cf. fr. walchia)
walkover, WÁLK-OVER s.n. (Sport) Calificare a unui sportiv, ramas singur în competitie, prin neprezentarea adversarului. [Pr.: uóc-auvar] (cuv. engl.) [NODEX]
walkover, WALK-ÓVER s.n. (Sport) 1. Cursa în care nu participa decât un singur cal. 2. Calificare a unui sportiv, ramas singur în competitie prin neprezentarea sau eliminarea concurentilor. [Pr. uok-ắuvar; Abr. w.o.] (din engl., fr. walk-over)
walon, WALÓN, -I, walona, -e 1. s.m., s.f. Una dintre populatiile care, în principal, se gasesc in sudul si sud-estul Belgiei si în regiunile limitrofe din Franta. 2. s.f. Dialectul francez din Belgia, în special din sud-estul ei. 3. adj. Apartinând sau propriu walonilor sau limbii lor. (din fr. wallon, echiv. cu wall [din germanicul •walh- = strain] + suf. -on) [MW]
wampum, WÁMPUM s.n. Centura brodata cu perle, la indienii din America de Nord. [Pr. uám-pam] (din engl., fr. wampum)
wapiti, WAPÍTI s.m. Cerb de talie mare din America de Nord si din Asia. (din fr., amer. wapiti)
washboard, WÁSHBOARD s.n. Instrument muzical de percutie în primele forme de muzica de jazz. [Pr. uós-bord] (din engl. washboard)
watercloset, WÁTER CLÓSET s.n. Closet cu apa. [Pr. uótar clázat; Abr. W.C.] (din engl., fr. water closet)
waterski, WÁTER-SKI s.n. Schi nautic. (din engl. water-ski)
weekendparty, WÉEKEND PÁRTY s.n. Petrecere în timpul weekendului. [Pr. uíkend párti] (din engl. weekend party)
weismannism, WEISMANNÍSM s.n. Teorie în biologie care postuleaza separarea organismului în doua parti distincte: germenul, substanta ereditara, localizata în celulele sexuale, si soma, corpul, inert din punct de vedere genetic, afirmând independenta absoluta a germenului fata de soma. [Pr. vais-] (din engl. weismannism, dupa August Weismann (1834-1914), biolog german)
weismannist, WEISMANNÍST, -Ă, adj., s.m., s.f. (Adept) Al weismannismului. (din engl. weismannist)
weltanschauung, WELTÁNSCHAUUNG s.n. Ansamblu de cunostinte despre gândirea, sentimentele, vointa si comportamentul omului, despre experienta; imaginea despre lume si existenta umana ca un tot unitar. [Pr. velt-án-sa-] (din germ. Weltanschauung)
welter, WÉLTER s.n. (Box) Denumire pentru categoria semimijlocie. [Pr. uél-tar] (din engl. welter)
werfenian, WERFENIÁN, -Ă, adj., s.n. (Din) Primul etaj al triasicului de tip alpin. – Var. (dupa alte surse) verfenian. (Din germ. Werfenian)
werfenian, WERFENIÁN 1. adj.m. (sil. -ni-an), pl. werfeniéni (sil. -ni-eni); f.sg. werfeniána, pl. werfeniéne 2. s.n. (sil. -ni-an)
westfalian, WESTFALIÁN, -Ă, westfalieni, -e, adj. (Geol.) Care tine de etajul superior al carboniferului mediu din vestul Europei, caracterizat prin importante zacaminte de carbuni. (din fr. westphalien)
westfalian, WESTFALIÁN, -Ă, adj., s.n. (Din) Etajul superior al carboniferului mediu de facies3 continental, limitat la vestul Europei. (din fr. westphalien)
widia, WÍDIA s.f. (sil. -di-a), g.-d. art. wídiei (sil. -di-ei)
wigwam, WÍGWAM s.n. 1. Cort de piele, coliba a indienilor din America de Nord. 2. Sat populat de indieni. [Pr. uíg-uam] (din amer. wigwam)
wild, WILD s.n. Regiune de la periferia zapezilor vesnice, strabatuta de cercul polar nordic. (din engl. wild)
wilow, WÍLOW s.n. (Text.) Masina de destramat si curatit deseurile de bumbac de impuritati. [Pr. uí-lau] (din engl. willow)
wilow, WÍLOW s.n. [pron. uílou]
windkanter, WÍNDKANTER s.n. Bloc de piatra din regiunile aride modelat de vânt, care prezinta mai multe muchii si fete. (din germ. Windkanter)
window, WÍNDOW s.n. Fereastra, geam; vitrina. [Pr. uíndau] (din engl. window)
windowdresiing, WÍNDOW-DRÉSIING s.n. (Fin.) Metoda practicata de bancile occidentale care, pentru a-si prezenta bilantul anual cu mai multe depuneri si cu mai multe active la alte banci, depun una la alta sume care în primele zile ale anului urmator sunt retrase. (din engl. window dressing)
windsurf, WÍNDSURF s.n. Scândura, planseta prevazuta cu catarg si o mica vela, cu ajutorul careia se poate pluti, stând în picioare, pe apele fara valuri mari. [Pr. uínd-sarf] (din engl. windsurf)
windsurfing, WÍNDSURFING s.n. Sport practicat cu windsurful. (din engl. windsurfing)
witherit, WITHERÍT s.n. Carbonat natural de bariu, incolor, cenusiu sau galbui, cu luciu sticlos-gras. (din fr. withérite)
witherit, WITHERÍT s.n. [th pron. t]
witz, WITZ s.n. Capacitate a fanteziei de a face asociatii ciudate între elementele cele mai disparate, mai eterogene sau de a disocia elemente care nu pot exista disparat; jocul imaginatiei; produs al inteligentei, spirit, gluma. (din germ. Witz)
wofatit, WOFATÍT s.n. Rasina sintetica. (din fr. wofatite)
wolfram, WÓLFRAM s.n., pl. wólframuri; simb. W
wolframat, WOLFRAMÁT s.m. Sare a acidului wolframic; tungstat. (din germ. Wolframat)
wolframit, WOLFRAMÍT s.n. Wolframat natural de fier si de mangan. (din germ. Wolframit)
wombat, WOMBÁT s.m. Mamifer marsupial râmator din Australia, care îsi sapa adapostul subteran. (din engl., fr. wombat)
won, WON s.m. Unitate monetara coreeana. (din germ. Won)
won, WON s.m., pl. woni
workshop, WÓRKSHOP s.n. Grup de lucru, atelier. [Pr. uắc-sap] (din engl. workshop)
wronskian, WRONSKIÁN s.n. (Mat.) Determinantul de ordin n asociat unei multimi de n functii, în care primul rând consta din cele n functii, al doilea rând din derivatele de ordinul întâi ale celor n functii, al treilea rând din derivatele de ordinul al doilea ale celor n functii s.a.m.d. (Sil. -ski-an) (dupa Józef Maria Hoene-Wroński 1778-1853, filozof si matematician polonez + suf. -an) [def. MW]
wyandotte, WYÁNDOTTE s.m. 1. Specie de peste din America. 2. Rasa de gaini americane, obtinuta prin diverse încrucisari. [Pr. uáian-dat] (din fr., engl. wyandotte)
würm, WÜRM s.n. Ultima (a patra) epoca glaciara în schema glaciatiilor cuaternare din Alpi. (din germ. Würm)
würmian, WÜRMIÁN, -Ă, adj. Referitor la würm, care apartine acestei epoci. (din fr. würmien)
würmian, WÜRMIÁN 1. adj.m. (sil. -mi-an), pl. würmiéni, (sil. -mi-eni); f.sg. würmiána, pl. würmiéne 2. s.n. (sil. -mi-an)
würmian, WÜRMIÁN2 s.n. Epoca würmiana.
yawl, YAWL s.n. Ambarcatie de diferite dimensiuni cu pânze sau cu rame, folosita la pescuit si în sportul nautic. (cuv. engl.)
yohimban, YOHIMBÁN s.n. (Chim.) Un alcaloid. [Formula chimica: C24H32N2O5] (din yohimbé, denumirea unui arbore african Corynanthe yohimbe din care se extrage) [def. MW]
yomkippur, YOM KIPPÚR s.n. Zi de mare sarbatoare mozaica care are loc în data de 10 a lunii tisri (septembrie-octombrie) si caracterizata prin abstentiune de la mâncare si bautura si prin recitarea de-a lungul zilei în sinagoga a unor rugaciuni de iertare. Denumita si Ziua Iertarii. [Pr. iom kip-púr] (expr. ebr., echiv. cu yom = zi, kippur = iertare) [MW]
yorkian, YORKIÁN s.n. (Min.) Termen propus în locul celui westfalian pentru straturile din carboniferul3 superior, aflate între cele din lanarkian si staffordian. (sil. -ki-an) [def. MW]
yterbit, YTERBÍT s.n. (Min.) Gadolinit; mineral de siliciu din care se extrag metale din grupa pamânturilor rare, precum gadoliniu, holmiu si reniu. (dupa Ytterb(y) [denumirea unei cariere din apropiere de Stockholm, Suedia, unde a fost gasit yterbiu] + suf. -it) [def. MW]
xenogenetic, XENOGENÉTIC, -Ă, xenogenetici, -e, adj. (Biol.) 1. Care tine de xenogeneza. 2. (Med.) Provocat de catre un corp strain. (cf. engl. xenogenetic, fr. xénogénétique) [def. MW, TLF]
xerofilie, XEROFILÍE s.f. 1. (Bot.) Calitatea de a creste într-o regiune sau de a fi adaptat la o zona uscata, în special uscata si fierbinte. 2. (Zool.) Calitatea de a trai într-un mediu uscat. [g.-d. art. xerofilíei] (cf. engl. xerophily) [def. MW]
xerografia, XEROGRAFIÁ, xerografiéz, vb. I. Tranz. A supune procesului de copiere un material tiparit, scris sau ilustrat de pe hârtie sau film, în care regiunile de pe suprafata unei coli albe corespunzatoare acelora ale originalului care se doresc a fi reproduse sunt sensibilizate prin încarcare electrostatica, asa încât, în momentul în care li se aplica un strat de rasina colorata încarcat cu sarcina opusa, doar regiunile încarcate initial retin depunerea de rasina care ulterior este integrata în mod permanent în coala alba. [ind. prez. 3 sg. si pl. xerografiáza] (cf. engl. xerography) [def. MW]
xerografic, XEROGRÁFIC, -Ă, xerográfici, -e, adj. Care tine de xerografie, de xerografiere. ♢ Procedeu xerografic. (cf. fr. xérographique, engl. xerographic) [def. MW, TLF]
hidroclorid, HIDROCLORÍD s.n. Complex chimic compus dintr-o baza organica (un alcaloid) în combinatie cu acid clorhidric (HCl). [Sin.: clorhidrat] (din pref. hidro- + germ. Chlorid = clorura [din clor + suf. -id]) [MW]
lanarkian, LANARKIÁN s.n. (Min.) Subdiviziune a straturilor din carbonifer compuse, în principal, din fosile vegetale si prezente îndeosebi în sudul Scotiei. [MW]
staffordian, STAFFORDIÁN s.n. (Min.) Grup de tranzitie în carboniferul britanic, între cel de mijloc si cel superior. (dupa Staffordshire, regiune din centrul Angliei) [MW]
sulfonic, SULFÓNIC, -Ă, sulfonici, -e, adj. (Chim.) Apartinând, referitor la sau derivat din grupul acid univalent SO3H. ♦ Acid sulfonic = Acid care contine grupul SO3H si se obtine din acidul sulfuric prin înlocuirea unui grup hidroxil cu un anion anorganic sau un grup organic (3.) monovalent. (cf. fr. sulfonique, engl. sulfonic) [MW]
federvais, FÉDERVAIS subst. Pulbere de steatit care se pune în manusi si în pantofi sau ghete pentru ca acestea sa fie îmbracate ori încaltate mai usor. – Din germ. Federweiss.
zimologic, ZIMOLÓGIC, -Ă, zimológici, -e, adj. Care se refera la sau apartine de zimologie. (cf. engl. zymologic/al/) [def. MW]
levizită, LEVIZÍTĂ s.f. Substanta toxica cu actiune vezicanta folosita ca gaz de lupta. – Din fr., engl. lewisite.
lawrenţiu, LAWRÉNŢIU s.n. Element chimic transuranic, obtinut pe cale artificiala. [Pr.: loréntiu] – Din fr. lawrencium.
lavină, LAVÍNĂ, lavine, s.f. Masa mare de zapada care se desprinde din munti si se prabuseste la vale; avalansa. – Din it. lavina, germ. Lawine.
interviu, INTERVÍU s. n. 1. specie publicistica ce consta în chestionarea directa de catre un ziarist a unei personalitati spre a obtine unele aprecieri, opinii, informatii în diverse probleme în vederea difuzarii lor prin intermediul presei sau radio-televiziunii; (p. ext.) textul convorbirii. 2. convorbire a unui sociolog-anchetator cu persoana sau persoanele supuse cercetarii sociologice. (< engl., fr. interview)
intervievat, INTERVIEVÁT, -Ă adj., s. m. f. (persoana) careia i se ia un interviu. (< fr. interviewé)
intervieva, INTERVIEVÁ vb. tr. a lua cuiva un interviu. (< fr. interviewer)
lebărvurşt, LÉBĂRVURST, lebarvursti, s.m. Preparat alimentar din pateu de ficat de porc. – Din germ. Leberwurst.
ludlow, LÚDLOW s.n. (Tipogr.) Masina de turnat rânduri, asemanatoare cu linotipul, dar fara claviatura si magazie de matrite, folosita pentru culegerea de titluri, lucrari de ornament etc. – Cu. fr.
livan, LIVÁN, livani, s.m. Arbore exotic cu frunze alterne, cu flori alburii si cu fructe drupe, din a carui scoarta se extrage tamâia (Boswellia serrata, carteri etc.). – Din sl. livan.
megawatt, MEGAWÁTT, megawati, s.m. (Fiz.) Unitate de masura pentru putere, egala cu un milion de wati. – Din fr. mégawatt.
longitudine, LONGITÚDINE, longitudini, s.f. Distanta în grade, masurata pe ecuator, dintre meridianul care trece printr-un punct oarecare de pe glob si primul meridian (meridianul 0, care trece prin Greenwich), constituind una dintre cele doua coordonate geografice. ♢ Longitudine cereasca = una dintre coordonatele ecliptice. – Din fr. longitude, lat. longitudo, -inis.
meridian, MERIDIÁN, meridiane, s.n., adj. 1. S.n. Fiecare dintre liniile imaginare care rezulta din intersectia suprafetei Pamântului cu serniplanul sprijinit pe axa geografica, constituind liniile de reper pentru masurarea longitudinii geografice. ♢ Meridian de origine sau primul meridian, meridianul zero = meridianul care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie) si în raport cu care se calculeaza, în baza unei conventii internationale, longitudinea punctelor de pe glob. Meridian magnetic = linie obtinuta prin intersectia suprafetei Pamântului cu planul vertical indicat de directia acului magnetic. (Astron.) Meridian ceresc = mare cerc imaginar al sferei ceresti, care trece prin zenitul locului si prin polii ceresti. Meridianul locului = linia de intersectie a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului. 2. S.n. (Mat.) Curba a unei suprafete de rotatie cu un plan care trece prin axa ei de rotatie. 3. Adj. Referitor la un meridian (1), care trece printr-un meridian. [Pr.: -di-an] – Din lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien.
microwatt, MICROWÁTT, microwati, s.m. (Fiz.) A milioana parte dintr-un watt. [Pr.: -vat] – Din fr., engl. microwatt.
miliwatt, MILIWÁTT, miliwati, s.m. (Fiz.) A mia parte dintr-un watt. [Abr.: mW] – Din fr. milliwatt.
minicasetofon, MINICASETOFÓN, minicasetofoane, s.n. Casetofon portabil de mici dimensiuni la care se folosesc numai casete preînregistrate, ascultate în casti; walkman. – Mini1- + casetofon.
glavă, GLÁVĂ, gláve, s.f. 1. (Peior.) Cap, capatâna, bostan. 2. (Înv.) Capitol. (din sl. glava; cf. bg., sb. glava, pol. glowa, rus. golova, ngr. γκλάβα = încapatânat)
uxoricid, UXORICÍD1, uxoricíde, s.n. Ucidere a sotiei de catre sot. (din fr. uxoricide < lat. medieval uxoricidium < lat. uxor = sotie + -i- + suf. -cidium = -cid) [def., etim. MDN, MW]
uxorial, UXORIÁL, -Ă, uxoriáli, -e, adj. Al sotiei. (cf. engl. uxorial, din lat. uxorius < uxor = sotie) [etim. si MW]
uxoricid, UXORICÍD2 s.m. Sot care si-a ucis sotia. (din fr. uxoricide < lat. uxor = sotie + -i- + suf. -cida = -cid) [etim. si TLF, MW]
unghieră, UNGHIÉRĂ, unghiére, s.f. Forfecuta (1.) (asemanatoare cu un clestisor), cu taisul format din doua lame (2.) concave suprapuse, întrebuintata la taierea unghiilor. (din unghie; cf. fr. onglier, coupe-ongle(s), germ. Nagelzange, sp. cortauñas) [TLF, Wahrig Deutsches Wörterbuch, DRAE]
closet, CLOSÉT, closete, s.n. Instalatie igienica servind la satisfacerea nevoilor fiziologice de evacuare a urinei si a materiilor fecale; latrina, privata, umblatoare, buda. – Din engl., fr. [water]closet. Cf. germ. K l o s e t t.
clovn, CLOVN, clovni, s.m. Artist comic de circ. [Scris si: clown] – Din fr., engl. clown.
cnocdaun, CNÓCDAUN, cnocdaunuri, s.n. Situatie a unui boxer care, în urma unei lovituri primite din partea adversarului, este capabil sa reia lupta în mai putin de zece secunde. [Prescurtat: c.d.] – Din fr., engl. knock-down.
nordvest, NORD-VÉST s.n. Punct cardinal secundar situat pe directia bisectoarei unghiului format de directiile nord si vest; parte a globului pamântesc, a unui continent, a unei tari etc. asezata între nord si vest. – Din germ. Nordwest.
neodarwinism, NEODARWINÍSM s.n. Teorie de traditie darwinista dupa care evolutia este un proces gradat, care are loc în conditiile mutatiilor genetice si ale selectiei naturale. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-darwinisme.
neodarwinist, NEODARWINÍST, -Ă, neodarwinisti, -ste, adj., s.m. si f. (Adept) al neodarwinismului. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-darwiniste.
newton, NEWTON, newtoni, s.m. Unitate de masura pentru forta în sistemul de unitati metru-kilogram-secunda, egala cu forta care imprima unui corp de 1 kg o acceleratie de 1 m pe secunda. [Pr.: nĩúton] – Din fr. newton, germ. Newton.
newtonian, NEWTONIÁN, -Ă, newtonieni, -e, adj., s.m. si f. 1. Adj. Referitor la teoriile lui Newton. 2. Partizan al teoriilor lui Newton. [Pr.: nĩu-to-ni-an] – Din fr. newtonien.
edelschwein, EDELSCHWEIN s.n. invar. Rasa de porci crescuta mai ales pentru carne. [Pr.: édelsvain] – Cuv. germ.
edelvais, ÉDELVAIS s.n. (Bot.) Floare-de-colt. [Scris si: edelweiss] – Din germ. Edelweiss.
cocher, CÓCHER, cocheri, s.m. Rasa de câini de vânatoare cu parul lung si cu urechile mari, lasate în jos; câine care face parte din aceasta rasa. [Scris si: cocker] – Din engl. [wood]cocker, fr. cocker.
zglăvoc, ZGLĂVÓC, ZGLĂVOÁCĂ, zglavóci, zglavoáce, s.m. si f. ~ (din sb. glàvoč; cf. pol. głowacz, ceh. hlawouch si glava)
zglobiu, ZGLOBÍU, ZGLOBÍE, zglobíi, adj. ~ 2. (Înv.) Josnic, meschin. (din sl. zlobivŭ; cf. bg. zlobiv = rautacios, pol. ant. zglobiwy = rau)
zgribuli, ZGRIBULÍ, zgribulésc, vb. IV. Refl. ~ , a se ghemui de frig sau de frica; ~ . (creatie expresiva; s-a încercat sa se explice pe urmatoarele cai: 1. sb. škrebetati = a pocni; 2. slovac. zgrbijen = încretit; 3. ucr. dryguliti = a dârdâi; 4. bg. skribicam; 5. magh. görbülni = a se curba, strâmba, îndoi, încovoia; 6. germ. med. griuwel = groaza)
dulău, DULẮU, dulai, s.m. Câine mare (si latos); zavod. – Din pol. dolow.
rîncaci, rîncáci adj. – (Banat, Olt.) Cu un singur testicul. – Var. rînc(au), rîncas. Mr. arungat, megl. rancaci, runcaci. Sl. rąka "mîna". Li se spune animalelor cu un singur testicul, în urma unei castrari incomplete; si cum aceasta se facea printr-o operatie de taiere foarte grea, rînca (v. aici), este usor ca animalul prost castrat sa fie numit rîncaci sau rîncas (Tiktin). Celelalte explicatii nu sînt suficiente: din lat. •rēnĭcus ‹ rēn, cf. sp. rengo (Puscariu 1463; Puscariu, Lat. ti; REW 7290a); în loc de •mîrcaci, din sl. mrkati sę "a se împerechea" (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 187); din germ. Ranke "penis" (Puscariu, Dacor., II, 604; REW 7044); din lat. rāmex "hernie" cu suf. -aci (Giuglea, Dacor., III, 786; cf. contra REW 7209a); din lat. rāmicōsus "bolnav de hernie" (Candrea; Scriban); din lat. runcāre (Rusu, Dacor., XI, 218); din sl. rąkavŭ "ciung" (Tailliez, Cah. S. Puscariu, II, 201). Rut. ryngač trebuie sa provina din rom. (Candrea, Elemente, 409).
deadweight, DEADWEIGHT s.n. Capacitatea maxima de încarcare a unei nave comerciale, reprezentând rezervele de combustibil, de ulei si de apa, proviziile si încarcatura utila (inclusiv echipajul si pasagerii cu bagajele lor). [Pr.: dédueit] – Cuv. engl.
talkiewalkie, TALKIE-WALKIE s.n. (Tehn.) Walkie-talkie. [Pr: tóki-uóki] – Din fr. talkie-walkie, dupa engl. walkie-talkie.
talveg, TALVÉG, talveguri, s.n. Linia care uneste între ele punctele cele mai adânci ale albiei unei ape curgatoare sau ale unei vai uscate. – Din germ. Talweg, fr. thalweg.
taulă, TÁULĂ s.f. Numele mai multor arbusti din familia rozaceelor, cultivati ca plante decorative (Spiraea). [Pr.: ta-u-] – Din pol. tawula.
terosona, TEROSONÁ, terosonez, vb. I. Tranz. A supune un autoturism unei operatii de întretinere preventiva constând în aplicarea unui strat protector anticoroziv pe suprafata inferioara a caroseriei. – Din germ. Terosson [Werke].
teleinterviu, TELEINTERVÍU, teleinterviuri, s.n. Interviu transmis la televiziune. – Din fr. télé-interview, engl. tele-interview.
howdah, HOWDAH HÁUDAH/ s. n. scaun cu baldachin purtat de un elefant sau de o camila, servind pentru transport. (< engl. howdah)
tomahawk, TOMAHAWK s.n. Arma de lupta (în forma de maciuca, apoi de topor) folosita de indienii din America. [Pr.: tómahoc] – Cuv. engl.
tramvai, TRAMVÁI, tramvaie, s.n. Mijloc de transport în comun (în interiorul oraselor), constând din unul sau mai multe vagoane (cu tractiune electrica) care ruleaza pe sine. – Din fr., engl. tramway.
coloniale, COLONIÁLE s.f. pl. Articole alimentare de bacanie (ceai, cafea etc.) provenite din tari exotice (în trecut, adesea, din tari coloniale) sau p. ext. produse în interiorul tarii. [Pr.: -ni-a-]. – Din fr. [denrées] coloniales, germ. Kolonial[waren].
traul, TRAUL, traule, s.n. Navod marin de mari dimensiuni, în forma de sac, destinat pescuirii în larg, în locuri cu mult peste. – Din engl. trawl.
traula, TRAULÁ, traulez, vb. I. Intranz. A pescui cu traulul. [Pr.: tra-u-] – Din traul (dupa engl. trawl).
trauler, TRÁULER, traulere, s.n. Nava de pescuit prevazuta cu traule si destinata pescuitului pe mare, la diferite adâncimi, sau folosita pentru dragarea epavelor. – Din rus. trauler, engl. trawler, germ. Trawler.
tweed, TWEED s.n. Stofa confectionata din fire de lâna fina cu fibre lungi, de culori diferite. [Pr.: tŭid] – Cuv. engl.
tweeter, TWEETER, tweetere, s.n. Difuzor special pentru redarea frecventelor înalte. [Pr.: tuítar] – Din engl. tweeter.
tungsten, TÚNGSTEN s.n. (Chim.) Wolfram. – Din fr. tungstène.
radioundă, RADIOÚNDĂ, radiounde, s.f. (Fiz.) Unda electromagnetica cu lungimea cuprinsa între 10 km si 1 mm. [Pr.: -di-o] – Radio1- + unda (dupa engl. radio waves, germ. Radiowellen).
rapakiwi, RAPAKÍWI s.n. Varietate rosie de granit, cu structura porfirica, cristalizata, utilizata ca material de constructie si ca ornament. – Din fr. rapakiwi.
reverendă, REVERÉNDĂ, reverende, s.f. Haina preoteasca (catolica) lunga si neagra; anteriu. – Din lat. reverenda. Cf. pol. r e w e r e n d a.
combi, CÓMBI s.n. invar. Autoturism cu portbagajul plasat în interiorul masinii, la spate. ♢ (Adjectival) Trabant combi. – Din germ. Kombi[wagen].
revizionism, REVIZIONÍSM s.n. 2. a. Curent în socialismul revolutionar marxist care acorda întâietate unui spirit de evolutie în defavoarea celui revolutionar. b. Practica politica care, sub acoperirea adaptarii teoriei marxiste circumstantelor, îi denatureaza caracterul revolutionar. c. Curent ideologico-politic, varianta a oportunismului de dreapta, aparut în miscarea muncitoreasca, ce revizuieste bazele filozofiei, economiei si politicii marxist-leniniste, denaturând continutul lor revolutionar. [a. MW, b. TLF, c. DEX '75]
hadith, HADÍTH s.n. 1. Ansamblu de traditii privind faptele si învataturile profetului Mahomed (si ale însotitorilor lui). 2. Povestiri care relateaza cugetarile si practicile lui Mahomed si ale însotitorilor lui. (cf. fr. hadith < cuv. ar. discurs, comunicare) [def. 2. si etim. MW]
kalaazar, KALA-AZÁR s.n. (cuv. hindi boala neagra < hindi kālā = negru + persan āzār = boala) [etim. MW, TLF]
kamarinskaia, KAMARÍNSKAIA s.f. Cântec si joc popular rus cu o miscare vie si antrenanta, în masura 2/4. (din rus. kamarinskaia) [si Großes Fremdwörterbuch]
kamikaze, KAMIKÁZE s.m., s.n. (cuv. jap., literal, vânt divin) [etim. MW]
kantele, KANTÉLE s.n. a. Instrument popular karelian (din zona Kareliei – republica autonoma din NV Rusiei, din partea europeana; în trecut (1940-1956) cunoscuta drept Republica Karelo-Finlandeza) cu coarde, întinse deasupra unei mici cutii de rezonanta, care se ating cu degetele. b. Ţitera traditionala finlandeza, având la origine cinci coarde, iar în prezent putând ajunge pâna la treizeci. (cf. germ. Kantele < cuv. fin.) [def. b. MW]
kaon, KAÓN, kaóni, s.m. a. Particula elementara, mezonul K. b. Mezon instabil care poate sa prezinte sarcina electrica sau sa fie neutra si este de aproximativ 970 de ori mai greu decât un electron. (din fr. kaon < vocab. stiintif. internat. ka = kappa [de la mezonul K, denumirea sa anterioara) + suf. -on) [def. a. MDN, b. MW]
kava, KÁVA s.f. 1. Planta exotica din familia piperaceelor, care creste în numeroase insule polineziene si a carei radacina are miros placut si gust acru. 2. Bautura preparata din radacina acestei plante. (cf. fr. kava, kawa < cuv. tong. = amar) [def. MDN, NODEX]
ruandez, RUANDÉZ, -Ă, ruandezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana nascuta si crescuta în Rwanda. 2. Adj., s.m. si f. (Locuitor) din Rwanda. [Pr.: ru-an-] – Ruanda (n. pr.) + suf. -ez.
apterix, APTÉRIX s.m. Pasarea kiwi (1). (din fr. aptéryx)
byte, BYTE, byti, s.m. (Inform.) Ansamblu de opt biti folosit pentru exprimarea capacitatii de memorie; bait. [Pr.: bait] (cuv. engl. < prob. alter. din bite = muscatura, (p. ext.) portie, parte) [etim. MW]
kevir, KEVÍR s.n. Fund al unei depresiuni, în regiunile premontane din Iran, pustiu, cu argile sarate. (cf. germ. Kewir)
kiln, KILN s.n. Cuptor simplu cu cuva verticala pentru calcinare. (cf. germ. Kiln, engl. kiln < lat. culina = bucatarie < lat. coquere = a gati) [def. MDN, etim. MW]
kilowattoră, KILOWÁTT-ÓRĂ, kilowáti-óra, s.m. v. la kilowatt. [Simb. kWh] (cf. fr. kilowatt)
kiwi, KÍWI s.f. invar. 1. Pasare acarinata nocturna de talie medie, cu aripile atrofiate, cu ciocul lung si ascutit, usor curbat, cu pene flocoase, care se hraneste cu larve si insecte si este raspândita numai în Noua Zeelanda; apterix. 2. ~ ♦ Bautura racoritoare din acest fruct. [1. si NODEX]
klippă, KLÍPPĂ s.f. Bloc de roca de mari dimensiuni, izolat, deosebit de rocile din jur. (cf. fr., engl. klippe < germ. Klippe = stânca în mare < oland. medie clippe = stânca în mare sau pe malul marii; panta abrupta a unei coaste stâncoase < sued. klippa = a taia) [def. MDN, et. Wahrig, MW]
knowhow, KNOW-HOW s.n. Ansamblu de formule, definitii tehnice, documente, desene si modele, retete tehnice, procedee, experienta de productie etc. la fabricarea unui produs dat. [Pr. nau
saloon, SALOON s.n. Cârciuma, han (în filmele western). [Pr.: salún] – Cuv. am.
mîngîia, mîngîiá (mấngâi, mângâiát), vb. – 1. A consola, a încuraja. – 2. A dezmierda, a alinta. Gr. μαγγανεύω "a folosi bauturi fermentate", probabil prin intermediul unui lat. •manganiāre (Cihac, Principii, 146; Seineanu, Semasiol., 13; Murnu, 34; Candrea-Dens., 1131; Diculescu, Elementele, 474; Rohlfs, EWUG 1291; REW 5297; Rosetti, II, 68), cf. calabr. manganῑare "a sparge, a toci". Der. din sl. mąžati sę "a se consola" (Cihac, II, 197), nu e posibila. Cuvînt de uz genral, afara de Trans. de N. (ALR, I, 235). Der. mîngîiere, s.f. (dezmierdare; consolare); mîngîietor, adj. (care mîngâie, consoleaza); mîngîios, adj. (consolator; delicat, afectuos); nemîngîiat, adj. (neconsolat); mînganietura, s.f. (consolare), înv., apare în Palia de la 1581.
henry, HÉNRY s. m. unitate de masura a inductantei, egala cu inductanta unui circuit electric format dintr-o singura spira, prin care un curent de un amper stabileste un flux magnetic propriu de un weber. (< fr. henry)
scotch, SCOTCH2 s.n. 1. Whisky scotian. 2. (Eliptic) Sticla, pahar cu scotch (1). [Pr.: scoci] – Cuv. engl.
aparatcic, APARÁTCIC, aparátcici, s.m. 1. Membru al aparatului (4.) comunist. 2. Functionar care arata o supunere oarba fata de superiori sau fata de organizatia careia îi apartine. (cuv. rus.) [MW]
bolşevic, BOLSEVÍC, -Ă, bolsevíci, -ce, s.m. si f., adj. ~ (cuv. rus. = majoritar < bol'sii = mai mult) [MW]
colhoz, COLHÓZ, colhózuri, s.n. ~ (din rus. kolhoz < kollektivnoe hozyaistvo = gospodarie (agricola) colectiva) [et. MW]
comsomol, COMSOMÓL s.n. a. Organizatie revolutionara a tineretului în fosta U.R.S.S.. b. Organizatie de masa, care a activat între anii 1917-1990 în rândurile tineretului din U.R.S.S., având drept scop propagarea idealurilor comuniste. (din rus. komsomol < Kommunisticeskii Soyuz Molodeji = Uniunea Comunista a Tinerilor) [def. a. MDN, b. NODEX, et. MW]
glasnost, GLÁSNOST s.n. Transparenta a vietii politice, cu implicatii în schimbarile de orientare în ultima perioada a fostei URSS. (din rus. glastnost' = publicitate < glasnîi = public < glas = voce < slavona veche ecleziastica glasu-) [et. MW]
kibbutz, KIBBÚTZ, kibbútzuri, s.n. ~ (< ebr. mod. qibbūṣ = reuniune, adunare) [et. MW]
kibbutznic, KIBBÚTZNIC, -Ă, kibbútznici, -e, s.m., f. Membru al unui kibbutz. (din idis kibutsnik < idis kibuts = kibbutz + suf. de apartenenta -nik) [MW]
knesset, KNÉSSET s.n. ~ (< ebr. = reuniune, adunare) [acc., et. MW]
menşevic, MENSEVÍC, -Ă, mensevíci, -ce, s.m. si f., adj. ~ (cuv. rus. = minoritar < men'se = mai putin; întrucât formau grupul minoritar din sânul partidului) [MW]
perestroika, PERESTRÓIKA s.f. Doctrina ideologica, initiata de Mihail Gorbaciov, care preconiza un socialism democratic cu fata umana, de restructurare a sistemului sovietic, prin pluripartitism, proprietate privata, economie centralizata, de piata etc. (din rus. perestroika = restructurare) [et. si MW]
samizdat, SAMIZDÁT s.n. Ansamblu de mijloace folosite în fosta URSS pentru difuzarea operelor interzise de cenzura. (cuv. rus. < sam- = auto1- + izdatel'stvo = editura; cf. fr., engl. samizdat) [et. MW]
sovhoz, SOVHÓZ, sovhózuri, s.n. (În fosta URSS) Gospodarie agricola de stat. (din rus. sovhoz < sovetskoe hozyaistvo = gospodarie (agricola) sovietica) [def. MDN, et. MW]
tora, TÓRA s.f. a. Nume dat de evrei legii lui Moise si Pentateuhului care o contine. b. 1. Cele cinci carti ale lui Moise, care constituie Pentateuhul. 2. Ansamblul legilor si judecatilor continute în scriptura evreiasca, în celelalte scrieri sfinte si în traditia orala. 3. Sul de piele sau pergament al Pentateuhului, folosit în sinagoga la slujbele religioase. (cf. fr. thora, tora(h), engl. torah < ebr. bibl. tōrāh = îndrumare, învatatura, doctrina; lege, legea lui Moise, Pentateuh < hōrāh = a arata, a indica; a conduce, a instrui, a învata (pe cineva); forma factitiva (hiphil) din yārāh = a arunca, a azvârli) [def. b. MW, et. TLF]
selecţionism, SELECŢIONÍSM s.n. Teorie care admite existenta selectiei naturale în biologie; darwinism. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. sélectionnisme.
selecţionist, SELECŢIONÍST, -Ă, selectionisti, -ste, s.m. si f. Persoana care adera la teoria darwinista a selectiei naturale. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. sélectionniste.
show, SHOW, show-uri, s.n. Gen de spectacol muzical-distractiv în care locul principal îl detine recitalul unui actor (renumit). [Pr.: sóu] – Din engl. show.
hectowatt, HECTOWÁTT s. m. unitate de masura a puterii, de 100 de wati. (< fr. hectowatt)
schwyz, SCHWYZ s.n. Rasa superioara de taurine, de culoare predominant bruna, crescuta pentru lapte si carne; animal care apartine acestei rase. [Pr.: svit] – Din n. pr. Schwyz.
havaian, HAVAIÁN, -Ă I. adj. 1. din insulele Hawaii. 2. (despre un tip de eruptie vulcanica) caracterizat prin emisiune fara explozie si bombe vulcanice ale unei lave bazaltice fluide. II. s. f. instrument muzical cu coarde, asemanator cu chitara, cu sunetul lin si taraganat. (< fr. hawaïenne /II/ hawaïenne)
steward, STEWARD, stewarzi, s.m. Barbat din personalul unei (aero)nave care serveste pasagerii sau echipajul. [Pr.: stíuard] – Din engl. steward.
stewardesă, STEWARDÉSĂ, stewardese, s.f. Femeie care face parte din personalul de bord al unui avion, având sarcina de a îndruma si de a servi calatorii. [Pr.: stiu-ar-] – Din engl. stewardess.
hardware, HARDWARE [-UER] s. n. ansamblu de elemente (circuite, masini, dispozitive) care compun un calculator electronic; hard. (< engl. hardware)
hard, HARD s. n. (fam.) hardware. (< hard/ware/)
slavism, SLAVÍSM, slavisme, s.n. Cuvânt, expresie, constructie împrumutate dintr-o limba slava de alta limba (si neasimilate). – Din fr. slavisme, germ. Slawismus.
slavist, SLAVÍST, -Ă, slavisti, -ste, s.m. si f. Specialist în slavistica. – Din fr. slaviste, germ. Slawist.
slavistică, SLAVÍSTICĂ s.f. Totalitatea disciplinelor care studiaza limba, literatura, cultura, istoria si felul de viata al popoarelor slave. – Din germ. Slawistik.
slow, SLOW, slow-uri, s.n. Numele unui dans modern, cu miscari lente; melodie dupa care se executa acest dans. [Pr.: slou] – Cuv. engl.
slowfox, SLOW-FOX, slow-fox-uri, s.n. Dans modern mai lent decât foxtrotul. [Pr.: slou-fox] – Din engl. slow-fox.
mingeac, mingeác (-curi), s.n. – 1. Vagin. – 2. Dama la jocurile de carti. Ţig. minğ (Graur 170; M. L. Wagner, BF, X, 15; Juilland 168), cf. tc. minca. Cuvînt de argou.
grog, GROG s. n. bautura reconfortanta din rom, brandy sau whisky, apa fierbinte, zahar si lamâie, care se serveste calda. (< engl., fr. grog)
sving, SVING1 s.n. (Box) Lovitura data lateral. – Fr. swing (< engl.).
sving, SVING2 s. n. Numele unui dans modern, cu ritm si miscari repezi; melodia dupa care se executa acest dans. – Fr. swing (< engl.).
soft, SOFT2 s.n. (Inform.; fam.) Software. – Prescurtare de la soft[ware].
gradier, GRADIÉR s. n. constructie la racirea apei din instalatiile energetice. (< germ. Gradier/werk)
minge, mínge (míngi), s.f. – Balon. – Var. (Bucov.) mince. Sl. męčĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 197; Byhan 318; Berneker, II, 42; Conev 104), cf. sb. mečak, rus. mjačĭ, mag. mancs.
mîner, mîner (mânére), s.n. – Toarta. – Mr. mîneare, megl. manar. De la mâna, cu suf. -er, sau, mai putin probabil din lat. manuarius (REW 5332).
svastică, SVÁSTICĂ, svastici, s.f. Obiect în forma de cruce cu brate egale, îndoite la capat în unghi drept, servind ca simbol religios la unele popoare orientale; cruce încârligata. ♦ Emblema politica folosita de nazisti. – Din germ. Swastika, fr. svastika.
sudvest, SUD-VÉST s.n. 1. Punct cardinal secundar, situat în directia bisectoarei unghiului format de directiile sud si vest. 2. Parte a globului pamântesc, a unui continent, a unei tari etc. asezata între sud si vest. – Din fr. sud-ouest, germ. Südwest.
cowboy, COW-BOY s.m. Îngrijitor de vite din fermele americane (din vestul Statelor Unite ale Americii). [Pr.: cáu-boi] – Cuv. engl.
cracoviac, CRACOVIÁC, cracoviace, s.n. Dans popular polonez, cu ritm vioi, cu pasi sariti; melodie dupa care se executa acest dans; cracoviana. [Pr.: -vi-ac] – Din pol. krakowiak.
glasvand, GLÁSVAND s. n. perete interior, usa mare cu panouri de sticla. (< germ. Glaswand)
craul, CRÁUL s.n. Stil de înot în care înotatorul sta cu fata în jos, în pozitie orizontala, miscând alternativ bratele, concomitent cu o forfecare în plan vertical a picioarelor, iar capul iese din apa în mod ritmic, pentru respiratie, la dreapta sau la stânga. – Din engl., fr. crawl.
crenvurşt, CRÉNVURST, crenvursti, s.m. Produs alimentar în forma de cârnacior, obtinut din carne de vita si slanina tocate fin, introduse în intestine de oaie sau în material plastic si adesea prinse în pereche. – Din germ. Krenwürstchen.
ghivent, GHIVÉNT s. n. filet (1). (< germ. Gewinde)
tungsten, TÚNGSTEN s. v. wolfram.
gemulă, GEMÚLĂ s. f. 1. parte componenta a embrionului la plante, dintr-un buchet de frunzisoare învelite într-o teaca protectoare. 2. masa sferica, de celule nedife-rentiate, prin care spongierii se înmultesc asexuat. 3. muguras reproducator imaginat de Darwin pentru a explica ereditatea. (< fr. gemmule, lat. gemmula)
trombocitopenie, TROMBOCITOPENÍE s. (MED.) trombopenie, pur-pura Werlhop.
transformism, TRANSFORMÍSM s. v. darwinism.
galez, GALÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Ţara Galilor (/Wales/ – Marea Britanie). ♢ (s. f.) limba celtica vorbita de galezi. (< fr. gallois)
telemobil, TELEMOBÍL s. v. talkie-walkie, walkie-talkie.
talkiewalkie, TALKIEWÁLKIE s. v. telemobil.
forward, FORWARD FĂRUĂD/ s. n. (fin.) operatie de plata la termen. (< engl. forward)
flowchart, FLOW-CHART FLĂU-CEAT/ s. n. diagrama de programare la calculatoarele electronice. (< engl. flow-chart)
flow, FLOW FLĂU/ s. n. (inform.) curent, debit, flux. (< engl. flow)
statistică, STATÍSTICĂ s. 1. (FIZ.) statistica clasica v. statistica Maxwell-Boltzmann; statistica Maxwell-Boltzmann = statistica clasica. 2. (MED.) statistica vitala v. biostatistica.
fizz, FÍZZ s. n. bautura racoritoare pe baza de suc de citrice, care se amesteca, agitându-se într-un shaker, cu brandy, gin sau whyski, zahar, ou etc. (< amer. fizz)
firmware, FIRMWARE FÍRMUĂR/ s. n. (inform.) microprograme elementare stocate în organele de memorie ale unui calculator, care nu se sterg, constituind pentru sistemele moderne o sursa indestructibila deja elaborata. (< engl. firmware)
soft, SOFT s. v. software.
software, SÓFTWARE s. (INFORM.) soft.
socialdarwinism, SOCIALDARWINÍSM s. (FILOZ.) darwinism social.
ferowolfram, FEROWÓLFRAM s. n. aliaj de fier si wolfram. (< germ. Ferrowolfram)
fellow, FELLOW FÉLĂU/ s. m. (în universitatile engleze) membru al unei corporatii. (< engl. fellow)
feldvebăl, FÉLDVEBĂL s. m. plutonier în armata germana. (< germ. Feldwebel)
selecţionist, SELECŢIONÍST s. v. darwinist.
selecţionism, SELECŢIONÍSM s. v. darwinism, evolutio-nism, transformism.
federvais, FÉDERVAIS s. n. pulbere de steatita care se pune în manusi si în ghete pentru a fi îmbracate mai usor. (< germ. Federweiss)
scotch, SCOTCH s. whisky scotian.
fairway, FAIRWAY FÉRUEI/ s. n. parte, cu iarba bine tunsa, care înconjura obstacolele (orificiile) la jocul de golf. (< engl. faieway)
scapolit, SCAPOLÍT s. (MIN.) wernerit.
ewe, EWE s. f. limba africana vorbita în Benin, Ghana, Togo etc. (< germ. Ewe)
evoluţionism, EVOLUŢIONÍSM s. n. 1. conceptie dupa care universul, fiintele, societatea etc. sunt supuse unui proces continuu de evolutie istorica. 2. ~ plat = conceptie care reduce procesul istoric complex al evolutiei la simple acumulari cantitative. 3. teoria lui Lamarck, Darwin s. a. despre evolutia speciilor de plante si animale; transformism. (< fr. évolutionnisme)
euronet, EURONÉT s. n. sistem electronic de comunicatie în Europa. (< Euro- + /work/net)
purpură, PÚRPURĂ s. 1. (înv.) porfira. (Vopsit cu ~.) 2. (MED.) purpura Werlhop v. trombocitopenie.
eoantrop, EOANTRÓP s. m. maimuta antropoida fosila foarte asemanatoare cu omul; omul de Piltdown. (< fr. éoanthropus)
elisabetan, ELISABETÁN, -Ă adj. din timpul reginei Elisabeta I a Angliei, specific acelei epoci. o stil ~ = stil al Renasterii engleze dezvoltat prin adaugarea unor elemente eterogene pe fondul traditiei gotice anterioare (constructii de o simetrie stricta, excesiv ornamentate, portretul si arta miniaturii, mobilier cu forme masive); literatura dramatica e reprezentata de teatrul lui Marlowe si Shakespeare. (< fr. élisabéthain)
polo, PÓLO s. (SPORT) (rar) waterpolo. (Meci de ~.)
edelschwein, ÉDELSCHWEIN [-SVAIN] s. n. inv. rasa de porci, crescuti pentru carne. (< germ. Edelschwein)
edelvais, EDELVÁIS s. m. inv. planta erbacee perena din familia compozeelor, cu inflorescente compuse din capitule înconjurate de bractee albe si paroase, care creste în munti; floarea-doamnei, albumita, floare-de-colt. (< germ. Edelweiss)
paragel, PARAGÉL s. (CHIM.) paraflow.
paraflow, PARAFLÓW s. v. paragel.
pansea, PANSEÁ s. (BOT.) 1. (Viola tricolor) panseluta, (pop.) catifeluta, (reg.) puizea, trei-frati-patati. 2. (Viola wittrockiana) panseluta, (reg.) barba-împaratului, gusa-gainii, trei-frati-patati.
draw, DRAW DRAU/ s. n. 1. meci terminat la scor egal; rezultat de egalitate la încheierea partidei. 2. (la jocul de carti) primire, tragere a unor carti suplimentare, dupa distribuirea initiala. (< engl. draw)
downtonian, DOWNTONIÁN, -Ă DAUN-TO-/ adj., s. n. (din) primul etaj al devonianului inferior. (cf. Downton, localitate în Anglia)
dominion, DOMINIÓN s. n. stat, teritoriu care facea parte din imperiul britanic (azi din Commonwealth), bucurându-se de o anumita independenta. (< fr., engl. dominion)
minicasetofon, MINICASETOFÓN s. walkman.
marelenegru, MARELE-NÉGRU s. (ZOOL.) cornwall. (~ este o specie de porci.)
mahon, MAHÓN s. (BOT.; Swietenia mahagoni) acaju. (Mobila din lemn de ~.)
lumină, LUMÍNĂ s. v. luminare, watt.
livan, LIVÁN s. (BOT.; Boswellia) (înv. si reg.) tamâie.
kiwi, KÍWI s. (ORNIT.; Apteryx australis) apterix.
joule, JOÚLE s. (FIZ.) wattsecunda.
învăţătură, ÎNVĂŢĂTÚRĂ s. 1. v. învatamânt. 2. studiu, scoala. (A plecat la ~.) 3. învatare, studiu, (înv.) deprindere. (S-a pus pe ~.) 4. carte, cultura, cunostinte (pl.), instructie, pregatire, studii (pl.), (înv. si pop.) slova, (înv. si reg.) carturarie, (reg.) scrisoare, (înv.) minte, pricopseala, pricopsire. (Om cu ~.) 5. v. stiinta. 6. doctrina, sistem, teorie. (~ economica; ~ lui Darwin.) 7. v. sfat. 8. v. pilda. 9. concluzie, învataminte (pl.), (fig.) lectie. (A tras toate ~ile care se impuneau.) 10. v. morala. 11. v. precept. 12. v. parabola.
deadwood, DEADWOOD DÉD-UD/ s. n. legatura la prora si la pupa între etrava si, respectiv, etambou si chila. (< engl. deadwood)
deadweight, DEADWEIGHT [DÉD-UEIT] s. n. capacitate maxima de încarcare a unei nave comerciale. (< engl. deadweight)
darwinist, DARWINÍST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al darwinismului; darwinian. (< fr. darwiniste)
darwinian, DARWINIÁN, -Ă adj., s. m. f. darwinist. (< fr. darwinien)
darwinism, DARWINÍSM s. n. conceptie evolutionista potrivit careia speciile animale si vegetale se transforma treptat unele în altele ca urmare a interactiunii dintre variabilitate, ereditate, suprapopulatie, lupta pentru existenta si selectia naturala. o ~ social = conceptie sociologica din a doua jumatate a sec. XIX care extinde legile biologice ale luptei pentru existenta si ale selectiei naturale la viata sociala. (< fr. darwinisme)
damenvals, DAMENVÁLS s. n. drept, posibilitate pe care o au femeile si fetele de a-si alege singure partenerii la dans. (< germ. Damenwahl)
guşă, GÚSĂ s. 1. (MED.) gusa endemica = distrofie endemica tireopata; gusa exoftalmica v. boala lui Basedow. 2. (ANAT.) barbie. (~ la reptile.) 3. (ORNIT.) gusa-rosie v. macaleandru. 4. (BOT.) gusa-porumbelului = a) (Cucubalus baccifer) (reg.) plescaita, gusa-porumbului; b) (Silene cucubalus) (reg.) basicoasa, gusa-porumbului.
gumă, GÚMĂ s. 1. radiera, (fam.) raspa. (Sterge cu ~ un cuvânt scris.) 2. guma de mestecat = (englezizm) chewing-gum.
crut, CRUT s. n. crota. (< engl. krwth)
crown, CROWN [CRAUN] s. n. sticla ~ = sticla cu însusiri speciale, foarte putin dispersiva, pentru lentilele divergente. (< engl. crown/-glass/)
găină, GĂÍNĂ s. (ORNIT.; Gallus bankiwa domestica) (reg.) tiuca.
cros, CROS2 s. n. (box) lovitura intermediara între directa si swing, care se da în stomac sau barbie. (< engl., fr. cross)
staruie, a starui - vezi definitia cuvantului starui
se ispravi, vezi definitia cuvantului ispravi
stoluri, pluralul de la stol - vezi definitia cuvantului stol
izbutesc, a izbuti - vezi definitia cuvantului izbuti
cuvinte cu sens asemanator, sinonime - vezi definitia cuvantului sinonim
cuvinte cu sens opus, antonime - vezi definitia cuvantului antonim
ferberit, FERBERÍT s. (MIN.) wolframit.
crenvurşt, CRÉNVURST s. m. cârnacior subtire, din carne de vita si slanina tocata fin. (< germ. Krenwürstchen)
evoluţionism, EVOLUŢIONÍSM s. (BIOL.) darwinism, transfor-mism, (rar) selectionism.
evoluţionist, EVOLUŢIONÍST adj., s. (BIOL.) darwinist, trans-formist.
crawlingpeg, CRÁWLING PEG [CRAU-] s. n. (fin.) operatie oficiala de reducere succesiva, de mica amploare si la intervale de timp relativ scurte, a valorii paritare a unei monede, în functie de scaderea puterii de cumparare a acesteia. (< engl. crawling peg)
craul, CRAUL s. n. stil de înot în care miscarea picioarelor se face în alt ritm decât aceea a bratelor, capul iesind ritmic din apa. (< engl., fr. crawl)
cracoviac, CRACOVIÁC s. n. dans popular polonez de perechi, vioi, cu pasi sariti, din regiunea Cracovia; melodia corespunzatoare. (< pol. krakowiak)
cowboy, COW-BOY [CÁU-BOI] s. m. pazitor (calare) de vite din America de Nord. (< engl. cow-boy)
cowbell, COW-BELL CAU-BEL/ s. m. inv. talanga. (< engl. cow-bell)
country, COUNTRY [CÁNTRI] s. n. muzica ~ = muzica de cowboy, factor al americanilor albi, devenita stil de muzica usoara contemporana. o ~ rock = utilizarea motivelor si instrumentelor country în context rock. (< amer. country /music/)
cornwal, CORNWÁL CÓRN-UĂL/ s. m. rasa de porci de talie mare, negri, din Anglia. (< engl. cornwal)
darwinist, DARWINÍST adj., s. 1. adj. v. evolutionist. 2. s. (rar) selectionist. (Un ~ celebru.)
darwinism, DARWINÍSM s. 1. v. evolutionism. 2. (FILOZ.) darwinism social = social-darwinism.
darwinian, DARWINIÁN adj. v. darwinist.
cornwall, CÓRNWALL s. v. marele-negru. (~ este o rasa de porci.)
chewinggum, CHEWINGGÚM s. v. guma de mestecat.
commonwealth, COMMONWEALTH COMĂNUÉLS/ s. n. grup de state. (< engl. commonwealth)
combi, CÓMBI s. n. autoturism cu o capacitate sporita de transportat bagaje, cu 3 sau 5 usi (obligatoriu una în spate), bancheta din spate fiind rabatabila. (< germ. Kombi/wagen/)
boală, BOÁLĂ s. 1. (MED.) afectiune, maladie, (rar) rau, suferinta, (livr.) morb, (pop.) betesug, patima, vatamare, (înv. si reg.) neputinta, (reg.) betegie, betejeala, (înv.) lâncezime, lângejune, lângoare, morbiciune, patimire. (A pune diagnosticul unei ~.) 2. (MED.) boala lui Addison = diabet bronzat; boala lui Bazedow = bazedov, gusa exoftalmica; boala lui Hodgkin v. limfogranulomatoza maligna; boala lui Nicolas-Favre = limfogranulomatoza inghinala subacuta; boala lui Pierre Marie si Marinescu v. acromegalie; boala lui Recklinghausen v. osteoza fibrochistica; boala papagalilor = psitacoza; boala Rustitki-Kahler v. mielom; boala somnului = encefalita letargica; boala mintala v. nebunie; boala venerica = (pop.) boala lumeasca. 3. (MED. VET.) boala lui Carré = (pop.) jigaraie, jigodie, rapan.
cnocdaun, CNOCDAUN [NÓC-DAUN] abr. k. d. / s. n. situatie în care boxerul trântit la podea se ridica înainte ca arbitrul sa numere pâna la zece. (< fr., engl. knock-down)
clovnerie, CLOVNERÍE s. f. numar de clovn; bufonerie. (< fr. clownerie)
clovn, CLOVN s. m. 1. artist comic de circ; paiata, saltimbanc. 2. (fig.) cel care distreaza pe altii prin bufoneriile sale. (< fr., engl. clown)
bazedov, BÁZEDOV s. v. boala lui Basedow.
apterix, APTÉRIX s. (ORNIT.; Apteryx australis) kiwi.
chun, CHUN s. n. moneda divizionara în Coreea, a suta parte dintr-un won. (< germ. Chun)
chowchow, CHOW-CHOW CEAU-CEÁU/ s. m. rasa de câini, de talie mijlocie, robusti, originari din China. (< fr. chow-chow)
acaju, ACAJÚ s. (BOT.; Swietenia mahagoni) mahon. (Mobila din lemn de ~.)
chewinggum, CHEWING-GUM CIÚ-IN-GAM/ s. n. 1. guma de mestecat. 2. lamela, pastila de cewing-gum (1). (< engl. chewing-gum)
walkietalkie, WALKIE-TÁLKIE s. v. telemobil.
walkman, WÁLKMAN s. v. minicasetofon.
waterpolo, WATERPÓLO s. v. polo.
watt, WATT s. (FIZ.) (pop.) lumina. (Bec de 60 de ~ti.)
wattsecundă, WATTSECÚNDĂ s. v. joule.
wernerit, WERNERÍT s. v. scapolit.
whiskyscoţian, WHISKY SCOŢIÁN s. v. scotch.
wolfram, WÓLFRAM s. (CHIM.) tungsten.
wolframit, WOLFRAMÍT s. v. ferberit.
browniană, browniána adj. f. (sil. -ni-a-), pl. browniéne(sil. -ni-e-)
floare, floáre (flóri), s.f. – 1. Parte a plantei care are o corola frumoasa si variat colorata. – 2. Ornament floral si, de aici, ornament în general. – 3. Partea cea mai aleasa, frunte, elita, crema. – 4. Strat de mucegai care se formeaza la suprafata vinului. – 5. Partea exterioara a pielii tabacite. – 6. (Pl.) Ciclu, soroc, menstruatie. – 7. Vîrf de burghiu. – 8. Parte a cheii care intra în broasca. – 9. Extremitate a caracterelor tipografice. – 10. Parfum, savoare a bauturii. – 11. (Înv.) Culoare. – Mr. floare, megl. floari. Lat. flōrem (Puscariu 623; Candrea-Dens., 604; REW 3390; DAR), cf. it. fiore, prov., cat., sp., port. flor, fr. fleur. Sensul 6, rar, este romantic (dupa Capidan, Dacor., I, 331, din lat. fluores, cf. Spitzer, Archiv., CXXXIX, 89; cf. si alb. ljulje "floare" si "menstruatie"). Sensul 11 este un calc lingvistic, fara circulatie populara, din sl. cvĕtŭ (DAR). Der. florar, s.n. (vaza; luna mai; dreptar pentru linii curbe); florareasa, s.f. (vînzatoare de flori); florarie, s.f. (magazin de flori); florian (var. florinte, florintel), s.m. (pasare, brotacel, Ligurinos chloris); floricica (var. floricea), s.f. (dim. al lui floare; boaba de porumb prajita si crapata); Florii, s.f. pl. (sarbatoare crestina ce cade în duminica de dinaintea Pastelui, Duminica Floriilor), der. intern (Rosetti, I, 159), care este pus în legatura cu lat. Floralia, prin intermediul unei forme vulg. •florilia (Candrea-Dens., 605; DAR); înflori (var. flori), vb. (a face floare; a se dezvolta, a progresa; a împodobi, a înfrumuseta; a aranja, a gati; a face floare vinul); înfloritor, adj. (care înfloreste); înfloritura, s.f. (ornament); înflora, vb. (a împodobi cu flori; Bucov., a pregati culorile vegetale; a ciopli, a sculpta). Cf. flor. Din rom. provine sb. florečika "varietate de guvid".
flaur, fláur (-re), s.n. – Flaut. Lat. flabrum (Bogrea, Dacor., I, 258; REW 3340a). Cuvînt rar.
cauper, CÁUPER s. n. instalatie pentru preîncalzirea aerului la furnale cu ajutorul gazelor de ardere. (< engl. cowper)
darwinian, darwinián adj. m. (sil. -ni-an), pl. darwiniéni (sil. -ni-eni); f. sg. darwiniána, pl. darwiniéne
darwinism, darwinísm s. n.
darwinist, darwiníst adj. m., s. m., pl. darwinísti; f. sg. darwinísta, pl. darwiníste
hectowatt, hectowátt s. m. [-tt pron. -t], pl. hectowáti; simb. hw
fleci, flecí (-césc, -ít), vb. – A marunti, a zdrobi, a terciui; a reduce un corp solid la o masa inconsistenta. – Var. fleciui, flecui. Creatie expresiva, facînd parte din aceeasi familie si corespunzînd aceleiasi intentii ca fleasc; cf. si lat. flaccus, flaccidus "flescait", pol. flaczeć "a flescai" (dupa Cihac, II, 110, pol. ar fi etimonul cuvîntului rom.). Var. flecui are si sensul de "a murdari, a umple de noroi", care deriva în mod evident din cel primar; totusi, DAR îl pune în legatura cu germ. flecken, cu care are în comun numai intentia expresiva. Cu schimbare de suf. s-a obtinut var. flecni, vb. (Trans., a închega; a bate, a face praf; a îmbata), ale carui sensuri pleaca toate de la acela de "a se înmuia", cf. flescai. A dat nastere la o lunga serie de der. expresivi, a caror idee comuna este cea de "obiect fara consistenta". Der. fleac, s.n. (bagatela, nimicuri; moft), a carui origine expresiva nu ridica probleme (cf. Iordan, BF, II, 174), trebuie sa fi desemnat la început fie un "cuvînt fara consistenta" fie un obiect flasc cum ar fi o cîrpa nefolositoare sau o fructa zdrobita, cf. semantismul sp. papandujo. Totusi, DAR îl pune în legatura cu germ. Fleck "petic" (plecînd de la o confuzie cu flec, cf. aici); Körting 3804 si Loewe 57 pleaca de la lat. flaccus, cf. Giuglea, Dacor., III, 1090 si REW 3343; iar Scriban propune o relatie cu rut. fljak care pare der. din rom. Este cuvînt identic cu felega, s.f. (cîrpa), cf. rut. felegi "zdrente" (dupa Tiktin si DAR, rut. este etimonul cuvîntului rom.); peletic, s.n. (pensula de olar), cf. Iordan, BF, II, 186; felegos, adj. (zdrenturos). – Der. flecar, adj. (vorbaret, palavragiu), cf. sl. flekavŭ "bîlbîit", tot formatie expresiva (dupa Cihac, II, 109, rom. provine din sl.); flecari, vb. (a sta la taifas, a palavragi); flecarie, s.f. (bîrfa, vorba de claca); flecati, vb. (Trans., a palavragi); flecaros, adj. (palavragiu); flecustet, adj. (nimic, bagatela); fleoanca (var. fleanca, flioanca, fleoarca, fleoarta, fleandura, fleanta, fle(a)ura, fulendrita, loandra, moleandra), s.f. (cîrpa; gura, cioc, limba; femeie usoara), pentru ale carei asociatii semantice cf. Iordan, BF, II, 167-72; fle(o)nca(n)i, vb. (a palavragi); fle(o)ncaneala (var. fle(o)ncanitura), s.f. (bîrfa, vorba de claca); flencau s.m. "baiat, tînar" prin încrucisare cu flacau, cf. trancau si, în general, paralelismul cu der. lui tranc; fleace, s.f. (noroi, glod); fleciu, adj. (flasc, zdrobit, moale, stricat); flenches, adj. (cu coarnele cazute); flenduros, adj. (zdreturos); fleng (var. flenc), adj. (cu urechile cazute); flentoi, adj. (zdrentaros); fleortotina, s.f. (prostituata); fleos, adj. (moale, flasc); fleuri, vb. (Trans., palavragi); fleros, adj. (Trans., palavragiu); tranca-fleanca, interj. (exprima ideea de flecareala); flet, adj. (tont, prost); nataflet, adj. (tont). În general, si cu exceptia articolului citat al lui Iordan, toate cuvintele mentionate aici se considera ca fac parte din familii diferite. Fleandura este pus de obicei în legatura cu germ. (sas.) flander "zdrenturos" (Borcea 186; DAR), sau cu sl. (sb., ceh.) flandra "prostituata" (Cihac, II, 109; DAR), cuvinte care au la baza numele de Flandes, cf. ceh. flandra, pol. fladra "pînza" (Daničič, III, 60); însa istoria acestor cuvinte este neclara si Miklosich, Fremdw., 88 si Wander., 15 considera ca sb., pol., rut. flandra provin din rom. Este vorba mai curînd de o radacina comuna expresiva. Fleoarta, de origine necunoscuta pentru DAR, ar avea legatura cu sas. Flärre "ruptura", dupa Draganu, Dacor., V, 273 si ar fi identic cu fleura, dupa acelasi autor, pe cînd Cihac, II, 660, pune în legatura acest cuvînt cu ngr. φλύαρος "palavragiu"; Bogrea, Dacor., I, 258, îl considera ca un rezultat al încrucisarii lui flaut cu fluer, sau al lat. flabrum "suier al vîntului".
sapă, sápa (sápe), s.f. – 1. Unealta agricola. – 2. Prasila, prasire. – Mr., megl. sapa, istr. sope. Lat. vulg. sappa (Roensch, ZRPh., I, 414; Densusianu, Hlr., 197; Puscariu 1512; Candrea, Elemente, 404; REW 9599), cf. it. zappa, fr. sape, sp. zapa, ngr. τσάπα (Cihac, II, 694), tc. capa (Popescu-Ciocanel 41). – Der. sapa, vb. (a prasi, a lucra cu sapa; a excava, a scobi, a scrijeli; a roade, a mînca; a gauri, a sfredeli), mr., megl. sap, poate direct din lat. vulg. sappāre (Puscariu 1511; Tiktin); sapacios, adj. (care se naruie, sfarîmicios); sapator, s.m. (muncitor cu sapa; soldat care sapa transee; sculptor, taietor); sapatura, s.f. (prasire, munca cu sapa; groapa, adîncitura; taietura, sculptura); sapoi, s.n. (sapa mare, tîrnacop); sapaliga, s.f. (sapa mica, grebla). Din rom. provin rut. sapa, s., sapaty, vb., sapanie, s., obsapaty, vb. (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 404), mag. szápoly, s., szápaly, s., si probabil alb. sëpatë "topor".
kilowatt, kilowátt s. m., pl. kilowáti; simb. kW
kilowattoră, kilowátt-óra s. m., pl. kilowáti-óra; simb. kWh
kiwi, kíwi s. f. invar.
kuweitian, kuweitián adj. m., pl. kuweitiéni; f. sg. kuweitiána, pl. kuweitiéne
lawrenţiu, lawréntiu s n. (law- pron. lo-, -tiu pron. -tiu), art. lawréntiul; simb. Lw
ludlow, lúdlow s. n. (sil. -dlow)
ludlowian, ludlowián adj. m., pl. ludlowiéni; f. sg. ludlowiána, pl. ludlowiéne
ludwigit, ludwigít s. n.
megawatt, megawátt s. m. [tt pron. t], art. megawáttul; pl. megawáti; simb. MW
microohm, microóhm s. m. (sil. -cro-) [-ohm pron. germ. -om ], pl. microóhmi; simb. μW
microwatt, microwátt s. m., pl. microwáti
miliwatt, miliwátt s. m., pl. miliwáti
fiu, fíu (fíi), s.m. – Copil, baiat (considerat în raport cu parintii). – Mr. h’il’u, megl. il’u, istr. fil’. Lat. fῑlius (Puscariu 618; Candrea-Dens., 588; REW 3303; DAR), cf. it. figlio, fr. fils, sp. hijo, port. filho. Cf. si fie. Der. firesc, adj. (filial); înfia, vb. (a adopta). – Der. neol. (din fr.) filial, adj.; filiati(un)e, s.f.; afilia, vb. Din rom. provine rut. fil (Miklosich, Wander., 15).
newton, newton s. m. [pron. niúton], pl. newtoni; simb. N
newtonian, newtonián adj. m., s. m. (sil. -ni-an) [new- pron. engl. niu-], pl. newtoniéni (sil. -ni-eni); f. sg. newtoniána, pl. newtoniéne
newyorkez, newyorkéz adj. m., s. m. [new- pron. engl. niu-], pl. newyorkézi; f. sg. newyorkéza, pl. newyorkéze
rapakiwi, rapakíwi s. n.
supershow, supershow s. n., pl. supershówuri
swinga, swingá vb., ind. prez. 1 sg. swinghéz, 3 sg. si pl. swingheáza; conj. prez. 3 sg. si pl. swinghéze
swingman, swingmán s. m., pl. swingmáni
wagnerian, wagnerián adj. m. (sil. -ri-an), pl. wagneriéni (sil. -ri-eni); f. sg. wagneriána, pl. wagneriéne
wagnerism, wagnerísm s. n.
wahhabism, wahhabísm s. n.
wahhabit, wahhabít s. m., pl. wahhabíti
walchia, wálchia s. f.
walhalla, walhálla s. f.
walkman, walkmán s. n., pl. walkmáne
walkirie, walkírie s. f. (sil. -ri-e), art. walkíria (sil. -ri-a), g.-d. art. walkíriei; pl. walkírii, art. walkíriile (sil. -ri-i-)
walon, walón adj. m., s. m., pl. walóni; f. sg. walóna, pl. walóne
walpurgic, walpúrgic adj. m., pl. walpúrgici; f. sg. walpúrgica, pl. walpúrgice
wampum, wámpum s. n.
wapiti, wapíti s. m.
warant, waránt s. n., pl. waránte
warcops, warcóps s. n.
warfarină, warfarína s. f.
waterbalast, water-balást s. n. [water- pron. engl. uóter-], pl. water-balásturi
waterpolo, waterpolo s. n. [water- pron. uóter-]
watt, watt s. m., pl. wati; simb. W
wattmetru, wattmétru s. n. (sil. -tru; mf. watt-), art. wattmétrul; pl. wattmétre
wattoră, wattóra s. f. (sil. mf. watt-), g.-d. art. wattórei; pl. wattóre; simb. Wh
wattormetru, wattormétru s. n. (sil. -tru; mf. watt-), art. wattormétrul; pl. wattormétre
wattsecundă, wattsecúnda s. f. (sil. mf. watt-), g.-d. art. wattsecúndei; pl. wattsecúnde
weber, wéber s. m., pl. wéberi; simb. Wb
webermetru, webermétru s. n. (sil. -tru), art. webermétrul; pl. webermétre
weismannism, weismannísm s. n.
weismannist, weismanníst s. m., pl. weismannísti
weismannistă, weismannísta s. f., pl. weismanníste
welter, wélter s. n.
werfenian, werfenián adj. m. (sil. -ni-an), pl. werfeniéni (sil. -ni-eni); f. sg. werfeniána, pl. werfeniéne
werfenian, werfenián s. n. (sil. -ni-an)
western, wéstern s. n. [pron. engl. uestern], pl. wésternuri
westfalian, westfalián s. n. (sil. -li-an; mf. west-)
whig, whig s. m.
widia, wídia s. f. (sil. -di-a), g.-d. art. wídiei (sil. -di-ei)
wigwam, wígwam s. n.
wild, wild s. n.
willemit, willemít s. n.
wilow, wilow s. n. [pron. uílou]
windkanter, windkánter s. n.
wiring, wíring s. n.
witherit, witherít s. n. [th pron. t]
wofatit, wofatít s. n.
wolffian, wolffián adj. m., pl. wolffiéni; f. sg. wolffiána, pl. wolffiéne
wolfram, wólfram s. n., pl. wólframuri; simb. W
wolframat, wolframát s. m., pl. wolframáti
wolframic, wolfrámic adj. m., pl. wolfrámici; f. sg. wolfrámica, pl. wolfrámice
wolframit, wolframít s. n.
wollastonit, wollastonít s. n.
wombat, wombát s. m.
won, won s. m., pl. woni
wronskian, wronskián s. n. (sil. -ski-an)
woofer, woofér s. n.
wulfenit, wulfenít s. n.
würm, würm s. n.
würmian, würmián adj. m. (sil. -mi-an), pl. würmiéni, (sil. -mi-eni); f. sg. würmiána, pl. würmiéne
würmian, würmián s. n. (sil. -mi-an)
wurtzit, wurtzít s. n. [tz pron. germ. t]
yawl, yawl s. n.
zwinglian, zwinglián s. m., pl. zwingliéni
zwinglianism, zwinglianísm s. n.
căpşună, CĂPSÚNĂ, capsuni [din DER, la art. cap (1396)]: cap (-pete), s.n. [...] < Lat. •capum, forma vulgara de la caput [...]. De aceeasi provenienta trebuie sa fie si capuse, s.f. [...]. Der. capusí (var. încapusá), vb. (a înmuguri); capúsnic, s.m. (fraguta, Cirsium oleraceum); capsúna, s.f. (fruct, Fragaria elatior, Fragaria collina). Der. acestui ultim cuvânt nu lasa nici o îndoiala (cf. alb. si mr. capusa "capusa" si "fraga"); pentru suf. Puscariu, Dacor., I, 593, propune -una, care nu este curent în rom. (cf. REW 1668). Probabil trebuie plecat de la •capusun, cu suf. -un, cf. gargaun, si cu sing. refacut pe baza pl. Der. capsuníca, s.f. (fraguta; specie de planta); capsuníu, adj. (culoarea capsunii). [...]
newton, NEWTON [pr. niúton] ~i m. Unitate de masura pentru forta, egala cu forta care imprima unui corp de 1 kg o acceleratie de 1 m pe secunda. /<fr. newton, germ. Newton
neodarwinism, NEODARWINÍSM n. Conceptie în bio-logie, care încearca sa completeze unele idei ale darwinismului, negând posibilitatea mostenirii caracterelor dobândite si acordând primul loc selectiei naturale. [Sil. ne-o-] /<fr. néo-darwinisme
cal, cal (-ai), s.m. – 1. Animal domestic erbivor. – 2. Aparat (pentru exercitii de gimnastica). – 3. Piesa de sah. – 4. Mecanism care regleaza presiunea morii de faina. – 5. Masa de dulgherie. – 6. Frîna a cilindrului razboiului de tesut. – 7. Lampa de gaz. – 8. Dans tipic. – 9. Vase care se folosesc la priveghiul mortilor. – Mr., megl. cal, istr. co. Lat. caballus (Diez, I, 119 si Gramm., I, 9; Puscariu 252; REW 1440; Candrea-Dens., 209; DAR); cf. alb. kalj, it. cavallo, prov. cavahl, fr. cheval, cat. cavall, sp. caballo, port. cavallo. Dupa ipoteza lui Meillet, cuvîntul lat. ar proveni din stepele din estul balcano-scitic, unde numele gr. apare pentru prima oara, în sec. III a. Cr. (ϰαβαλλεῖον, într-o inscriptie de la Callatis, în Dobrogea). Totusi, noi cercetari sprijina ideea ca este cuvînt autentic lat., bazat pe cabo "castrat", de la cavus (V. Cocco, Caballus, "Biblios", XX, 71-119; cf. H. Grégoire, L’étymologie de caballus, în Recueil publié en l’honneur du millénaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93). Uzuri speciale: calul dracului (libelula), cf. sp. caballito del diablo, gal. din Lubian cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). Cf. calare, calator, încalica. Der. caiesc, adj. (cabalin); caisor, s.m. (calut; sah; calusei); calut, s.m. (dim. al lui cal; lacusta, cosas); caloniu, s.m. (Banat si Trans., horn sau nisa în perete, în spatele sobei, pentru a strînge fumul; bancheta de carutas; scaun de tabacar); calus, s.n. (piesa mica de lemn pe care se sprijina coardele întinse ale viorii; botnita; sevalet; botnita prevazuta cu cuie pentru a împiedica viteii sa suga; piesa la razboiul de tesut, în general, suport, sprijin, reazem; manunchi de alune care cresc împreuna; dans tipic; joc de copii, cu un arc a carui sageata sau calus se rasuceste o data cu coarda si se lanseaza ca efect al miscarii de rasucire); calusel, s.m. (calut; manunchi de alune; bîrne care sustin cosul de moara; lacusta, Dicticus verrucivorus); calusei, s.m. (carusel, caisori; joc de noroc); calusar, s.m. (dansator tipic; danseaza în grupuri de 7, 9 sau 11, condusi de o capetenie care face legamînt sa nu vorbeasca vreme de 40 de zile; poarta costume tipice, cu clopotei la picioare, iar dansul lor este foarte complicat si plin de figuri acrobatice); calusereasca, s.f. (dans tipic din Moldova); caluseresc, adj. (propriu calusarilor); calusereste, adv. (în felul calusarilor); caluserie, s.f. (grup de calusari). – DAR îl explica pe calusar prin calus, datorita legamîntului de a nu vorbi al capeteniei. În calusei este posibil sa fie vorba de o etimologie pop. a fr. carrousel. Din rom. provine bg. kalušar (Capidan, Raporturile, 190).
megawatt, MEGAWA//TT [pr. megavát] ~ti m. Unitate de masura a puterii curentului electric egala cu un milion de wati. /<fr. megawatt
lebărvurşt, LEBĂRVÚRST ~i m. Preparat alimentar în forma de salam din pateu de ficat de porc. /<germ. Leberwurst
lavină, LAVÍN//Ă ~e f. Masa de zapada care se rostogoleste de pe un munte ducând cu sine tot ce întâlneste în cale; avalansa. /<germ. Lawine
kuweiti, KUWEITI/ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Kuweitului sau este originara din Kuweit. /< fr. koweïtien
kuweiti, KUWEITI/ÁN1 ~ána (~éni, ~éne) Care apartine Kuweitului sau populatiei lui; din Kuweit. /< fr. koweïtien
knowhow, KNOW-HOW [pr.: nau-háu] n. Ansamblu de informatii care privesc un nou proces tehnologic si modul de exploatare a unor utilaje noi. / Cuv. engl.
kiwi, KÍWI2 f. invar. 1) Fruct parfumat al unei plante din familia lianelor, coaja flocoasa a caruia se aseamana cu penele pasarii cu acelasi nume. 2) Bautura preparata din acest fruct. /< fr. kiwi, germ. Kiwi
kiwi, KÍWI1 f. invar. Pasare nocturna de talie medie, cu aripile atrofiate, cu ciocul lung si ascutit, cu pene flocoase, care se hraneste cu larve si insecte si este raspîndita numai în Noua Zeelanda. /< fr. kiwi, germ. Kiwi
kilowatt, KILOWÁ//TT ~ti m. Unitate de masura pentru putere egala cu 1000 de wati. ♢ ~-ora unitate de masura pentru energia produsa într-o ora de un sistem cu putere de un kilowatt. /< fr. kilowatt
kava, KÁVA f. 1) Planta exotica din familia piperaceelor a carei radacina are miros placut si gust acru. 2) Bautura preparata din radacina acestei plante. /< fr. kawa
joule, JOUL//E [pr.: fr. jul, engl. giul] ~i m. Unitate de masura a energiei, egala cu lucrul mecanic efectuat de forta unui newton. /<engl. joule
ivăr, ÍVĂR ~e n. înv. 1) Închizatoare primitiva la usile caselor taranesti constând dintr-un mâner metalic montat la broasca; clanta. 2) Încuietoare (la usi, ferestre etc.) constând dintr-o bara metalica orizontala mobila, care intra într-o ureche fixata pe toc; zavor. /<germ. Wirbel
interviu, INTERVÍU ~ri n. 1) Convorbire în decursul careia un jurnalist pune întrebari unei persoane asupra unui subiect cu intentia de a publica în presa sau de a difuza la radio, televiziune aceasta convorbire. 2) Textul unei astfel de convorbiri (publicat în presa sau difuzat la radio, televiziune). /<engl., fr. interview
intervieva, A INTERVIEV//Á ~éz tranz. A supune unui interviu. [Sil. -vi-e-va] /<fr. interviewer
havaiană, HAVAIÁN//Ă ~e f. Instrument muzical asemanator chitarei, care emite sunete line, melodioase si taraganate. [Sil. ha-va-ia-na] /<fr. hawaïenne
hardware, HARDWARE [pr.: hárduear] n. Ansamblul componentelor si dispozitivelor care formeaza un sistem electronic de calcul. /Cuv. engl.
hard, HARD n. v. HARDWARE
glasvand, GLÁSVAND ~uri n. 1) Perete interior din panouri de sticla montate într-un cadru de lemn sau de metal. 2) Usa plianta cu geamuri care separa doua încaperi. /<germ. Glaswand
ghivent, GHIVÉNT ~uri n. Sant pe suprafata unei piese, care permite asamblarea acesteia prin însurubare cu alta piesa; filet. /<germ. Gewinde
ghint, GHINT ~uri n. 1) Santulet elicoidal pe partea interioara a tevii unei arme de foc, menit sa-i dea proiectilului o miscare de rotatie. 2) Cui de metal cu gamalie mare si bombata. /<pol. gwint, ucr. gvint
geamblac, GEAMBLÁC ~uri n. (la sonde) Ansamblu de scripeti montat la capatul de sus al turlei. /<engl. crawnblock
edelvais, ÉDELVAIS m. Planta erbacee cu frunze albicioase dispuse în jurul inflorescentei, care creste pe crestele muntilor; floare-de-colt. /<germ. Edelweiss
dulău, DULẮ//U ~i m. Câine mare; zavod. [Sil. du-lau] /<pol. dolaw
dragă, DRÁ//GĂ ~ge f. 1) Nava utilata cu instalatii speciale pentru saparea sub apa, în vederea curatarii sau adâncirii fundului unei ape. 2) Instalatie plutitoare, destinata exploatarii zacamintelor aluvionare (de aur, wolfram, diamante etc.). 3) Dispozitiv special pentru înlaturarea minelor (de pe o cale navigabila). /<fr. drague
disc, DISC1 ~uri n. 1) Obiect rotund si plat. ♢ ~de plug piesa care înlocuieste brazdarul la plug. ~ul lui Newton placa circulara împartita în sapte sectoare ce reproduc culorile spectrului solar si care, prin rotatie rapida, pare alba, demonstrând sinteza luminii albe. ~ de apel dispozitiv al aparatului telefonic automat, având rolul de a forma numarul de apel spre centrala automata. 2) Placa circulara si plata, de o anumita greutate, folosita de atleti pentru aruncari la distanta. 3) Proba sportiva care se practica cu acest obiect. 4) Piesa de masa plastica sau de ebonita pe care sunt imprimate vibratii ale vocii sau ale instrumentelor muzicale, pentru a fi reproduse; placa. 5) Semnal mobil, de forma circulara, care indica reducerea vitezei pe caile ferate. 6): ~ intervertebral cartilaj fibros situat între doua vertebre. /<fr. disque, lat. discus
darwinist, DARWINÍ//ST2 ~sta (~sti, ~ste) m. si f. Adept al darwinismului. /<fr. darwiniste
darwinist, DARWINÍ//ST1 ~sta (~sti, ~ste) Care tine de darwinism; propriu darwinismului. /<fr. darwiniste
darwinism, DARWINÍSM n. Conceptie despre legile de dezvoltare a naturii vii, întemeiata de Ch. Darwin, care explica originea si evolutia speciilor de plante si de animale prin interactiunea mai multor factori, dintre care rolul definitoriu îi revine selectiei naturale. /<fr. darwinisme
crenvurşt, CRÉNVURST ~i m. mai ales la pl. Cârnacior subtire care se manânca fiert. /<germ. Krenwürstchen
craul, CRÁUL n. Stil rapid de înot, cu fata în apa, miscarea de rotatie a bratelor fiind însotita de o miscare forfecata a picioarelor. /<engl., fr. crawle
cowboy, COW-BOY [pr.: cáu-bói] m. Pazitor de vite din fermele americane. /Cuv. engl.
cnocdaun, CNÓCDAUN ~uri n. Situatie în care boxerul trântit la pamânt se ridica înainte ca arbitrul sa numere pâna la zece. /<fr., engl. knock-down
clovnerie, CLOVNERÍ//E ~i f. 1) Comportare de clovn. 2) Vorba sau actiune plina de haz. [Art. clovneria; G.-D. clovneriei; Sil. -ri-e] /<fr. clownerie
clovn, CLOVN -i m. Actor de circ care evolueaza pe arena cu un program excentric si amuzant. /<fr., engl. clown
carboloy, CARBOLOY [pr.: carbolói] n. Aliaj cu duritate mare, obtinut din compusii wolframului si cobalt. /Cuv. engl.
browning, BROWNING [pr.: bráuning] ~uri n. Revolver automat cu încarcatorul în mâner. /Cuv. engl.
oţel, OŢÉL ~uri n. 1) Aliaj de fier, carbon si alte elemente (crom, nichel, wolfram etc.), foarte dur, rezistent si elastic, de culoare argintie-cenusie. ♢ De ~ (sau tare ca ~ul) foarte tare, foarte rezistent. Brat de ~ brat viguros. Vointa de ~ vointa ferma, nestramutata. ~ aliat otel care, pe lânga carbon, mai contine si alte elemente (crom, nichel etc.). 2) la pl. Varietati ale acestui aliaj. /<sl. ocelu
pascal, PASCÁL1 ~i m. Unitate de masura pentru presiune (egala cu un newton pe metru patrat). /<fr. pascal
patvagon, PATVAG//ÓN ~oáne n. pop. Vagon de bagaje. /<germ. Packwagen
pavăză, PÁV//ĂZĂ ~eze f. 1) (în antichitate si în evul mediu) Arma defensiva cu care luptatorii îsi aparau corpul de loviturile inamicului; scut. ♢ A sta ~ a apara cu nadejde pe cineva sau ceva. 2) fig. Persoana sau obiect care protejeaza; scut. /<pol. paw
povaţă, POVÁŢĂ povéte f. Învatatura menita sa calauzeasca pe cineva în diverse situatii; sfat; îndrumare. ~ parinteasca. ♢ De ~ ca îndrumare. /<pol. powodica
proviant, PROVIÁNT ~uri n. înv. mil. Rezerva de hrana pentru armata; provizie. [Sil. -vi-ant] /<pol. prowjant, rus. proviant, germ. Proviant
sandviş, SÁNDVIS ~uri n. Doua felii de pâine, asezate una peste alta, între care se pune un aliment rece (unt, salam, jambon, brânza, etc.). [Sil. sand-vis; Var. sandvici] /<fr., engl. sandwich
show, SHOW [pr.: sou] n. Spectacol de varietati sustinut în principal de un cântaret (sau de o formatie) de muzica usoara. [Art. showul; Monosilabic] /Cuv. engl.
slavist, SLAVÍ//ST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. Specialist în slavistica. /<fr. slaviste, germ. Slawist
slovac, SLOVÁ//C1 ~ca (~ci, ~ce) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Slovaciei sau este originara din Slovacia. /<germ. Slowake, fr. Slovaque
slovac, SLOVÁ//C2 ~ca (~ci, ~ce) Care apartine Slovaciei sau populatiei ei; din Slovacia. /<germ. slowake, fr. slovaque
software, SOFTWARE [pr.: sóft-uer] n. Sistem de programe pentru computere. [Var. soft] /Cuv. engl.
amar, amár (-ra), adj. – 1. Care are gustul fierii, pelinului etc. – 2. (S.n.) Amareala, gust amar. – 3. Cantitate (numai dupa o expresie cantitativa, ca atît, cît, ce, ce de, mult). – Mr. amar, megl. (an)mar, istr. amǫr. Lat. amārus (Puscariu 73; Candrea-Dens., 53; REW 406; DAR); cf. vegl. amuár, it. amaro, v. prov. amar, fr. amer, sp. amargo. Expresia amar de mine, amar mie coincide cu sicil. amaru mia, port. amaro de mi. Sensul 3 este curios. I. Morarescu, BF, I, 178-181, a încercat sa-l explice prin etimologie pop., din expresia atîta •mare de (timp), interpretat ca atît amar(e) de (timp); uzul ar fi, în acest caz, aceleasi ca it. mare "abundenta", sp. la mar de. Cf. observatiile împotriva acestei explicatii ale lui L. Spitzer, BF, II, 162-4. Mai curînd este vorba de o valoare emfatica a adj. (ca în cazul lui biet invariabil), tratat ca s.; emfaza este evidenta si în uzul constant al lui atîta în locul lui atît (cf. nuanta de atîta curaj, fata de atît curaj). În privinta valorii exacte a expresiei, o constructie de tipul ce amar mai aveam (Agîrbiceanu) arata clar ca trebuie sa se înteleaga ce amar (de mine) mai aveam, deci ca exprima compasiunea, si numai în al doilea rînd ideea de cantitate. Der. amaracios, adj. (amar), pe care Puscariu 74 si REW 403 îl reduc la un lat. •amaritiōsus, de la amarĭties, dar care este probabil un der. cu suf. -cios ca suparacios, cacacios etc.; amaraciune, s.f. (mîhnire, amarîre); amaraluta, s.f. (gentiana, Cicendia filiformis); amareala, s.f. (amaraciune, planta, Polygala vulgaris); amareata, s.f. (amaraciune), considerat în general ca reprezentant al lat. •amarĭtia, în loc de amarĭties (Puscariu 76; Candrea-Dens., 54; REW 403; lipseste în DAR), cf. it. amarezza, prov. amareza, dar care poate fi si o formatie interna; amarel, s.m. (ciulin); amarie, s.f. (amaraciune); amariu, adj. (amarui); amarnic, adj. (amar; teribil, cumplit); amarui, adj. (cu gust usor amar); marunc(a), s.f. (Crizantema, Chrysanthemum vulgare). Amarî, vb. (a face sa capete gust amar; a mîhni), cf. mr. amarascu, s-a încercat sa se explice pe baza lat. •amarῑre, din clasicul amarēscĕre (Puscariu 75; REW 400; DAR; Puscariu, Dacor., V, 67). Se opune acestei der. rezultatul î , care indica o der. în interiorul rom., ca în pîra › pîrî, ocara › ocarî (cf. Graur, BL, V, 87), pe cînd lat. ar fi dat •amari. Explicatiile încercate pentru a justifica prezenta în forma lat. a unui grup rr, care ar explica schimbarea (contaminarea cu •amarrῑre), din v. germ. •marrjan, dupa Giuglea, Dacor., II, 390 si Gamillscheg, Rom. germ., II, 263; sau cu marrubium dupa Jos. Brüch, ZRPh., LVI, 529-33, nu sînt convingatoare. – Der. amarîre, s.f. (amaraciune; gust amar); amarît, s.m. (nefericit, nenorocit; sarac); amarîtor, adj. (care amaraste; descurajator).
stelit, STELÍT n. Aliaj complex (de cobalt, crom, wolfram, molibden si fier), foarte dur, inoxidabil, cu rezistenta mare la temperaturi înalte, întrebuintat la fabricarea instrumentelor chirurgicale, a unor scule ascheietoare si la acoperirea unor piese supuse uzurii. /<fr. stellite, germ. Stellit
steward, STEWAR//D [pr.: stíuard] ~zi m. Barbat care face parte din personalul unui avion sau al unui vapor, având sarcina de a servi si de a îndruma calatorii. /<engl. steward
stewardesă, STEWARDES//Ă [pr.: stiuardésa] ~e f. Femeie care face parte din personalul unui avion, având sarcina de a servi si de a îndruma calatorii. [G.-D. stewardesei] /<engl. stewardess
svastică, SVÁSTI//CĂ ~ci f. 1) Cruce cu brate egale, îndoite la vârf în unghi drept. 2) Emblema nazista având forma unei astfel de cruci. /<germ. Swastika, fr. svastika
sveter, SVÉTER ~e n. Haina tricotata cu guler înalt, care se îmbraca peste cap. /<engl., fr. sweater
şalău, SALẮ//U2 ~i m. (în Moldova medievala) Moneda marunta de arama (având o valoare egala cu a patra parte dintr-un ban). /cf. pol. szalawa, szalag
şfăiţuire, SFĂIŢUÍR//E ~i f. Procedeu de sudare prin forjare la cald, fara material de adaos. [Sil. -tu-i-] /<germ. Schweisserei
şliboviţă, SLÍBOVIŢĂ ~e f. Varietete de tuica tare din prune. /<pol. sliwowica, sb. šljivovica, ung. sligovica
ştaier, STÁIER ~e n. mai ales art. 1) Dans de origine germana. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. [Sil. sta-ier] /<germ. Steier[walzer]
şvab, Svab1 ~i m. 1) Gândac nocturn de culoare bruna-roscata, care se hraneste cu produse alimentare; gândac-de-bucatarie; libarca. 2) Gândac nocturn de talie mare, de culoare neagra-cafenie; gândac-negru; gândac-de-casa. /<ucr. švab, germ. Schwabe
şvab, Svab2 ~i m. Persoana care face parte din colonistii germani, francezi, italieni si spanioli asezati în secolul al XVIII-lea în unele regiuni din Banat si din Transilvania. /<germ. Schwabe
şvaiţer, SVÁIŢER n. Varietate de brânza, preparata prin fermentatie îndelungata în conditii speciale, având multe goluri în masa ei. /<germ. Schweizer[käse]
şvarţ, SVARŢ ~uri n. rar Cafea neagra fina si filtrata. /<germ. Schwarzer
talkshow, TALK-SHOW [pr:. tócso] n. Emisiune de televiziune constând într-o discutie pe o anumita tema între un moderator si una sau mai multe persoane invitate. /Cuv. engl.
talveg, TALVÉG ~uri n. geogr. Linie care uneste punctele cele mai adânci ale unui curs de apa sau ale unei vai. /<germ. Talweg, fr. thalweg
tomahawk, TOMAHAWK [pr.: tómahauc] n. Secure mica (de piatra slefuita sau de fier) folosita de amerindieni ca arma de lupta si de vânatoare. /Cuv. engl.
tramvai, TRAMVÁ//I ~ie n. Vehicul cu tractiune electrica, constând din vagoane care circula pe sine metalice, folosit ca mijloc de transport urban. ♢ (A vorbi) aiurea-n ~ (a vorbi) fara rost. /<engl., fr. tramway
traul, TRÁUL ~e n. Navod mare, de forma conica, folosit la pescuitul industrial în larg, unde sunt aglomerari de peste. [Monosilabic] /<engl. trawl
trauler, TRÁULER ~e n. Nava maritima de pescuit în larg, înzestrata cu traule, cu instalatii de prelucrare primara si de refrigerare a pestelui. [Sil. trau-] /<engl. trawler
tungsten, TUNGSTÉN n. Metal dur, greu, cenusiu-deschis, întrebuintat la obtinerea otelurilor speciale si la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice; wolfram. [Sil. tung-sten] /<fr. tungstene
twist, TWIST [pr.: tuist] ~uri n. 1) Dans modern (de origine americana), în care partenerii danseaza unul în fata altuia, miscând ritmic bratele. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. [Monosilabic] /Cuv. engl.
ţincvais, ŢÍNCVAIS n. Oxid de zinc sub forma de pulbere alba, toxica, întrebuintat în vopsitorie si în industria cauciucului; alb de zinc. /<germ. Zinkweiss
vană, VÁN//Ă ~e f. 1) vas special (adânc si lung) în care se face baie; cada pentru baie. 2) tehn. Element al unor robinete cu ajutorul caruia se deschide sau se întrerupe circulatia apei. [G.-D. vanei] /<germ. Wanne
vată, VÁTĂ f. Material de culoare alba, moale, obtinut din fibre de bumbac, având diferite întrebuintari (în medicina, în tehnica). ♢ ~ minerala material obtinut din fibre de sticla, de zgura, de cuart, folosit ca izolant termic si acustic. ~ de zahar (sau dulce) produs de cofetarie (de diferite culori), asemanator cu vata, obtinut prin centrifugare din solutie de zahar. ~ de sticla masa de fibre scurte de sticla împâslite, întrebuintata ca izolant termic si acustic sau ca filtru pentru lichidele corosive. Are ~ în urechi se spune despre o persoana care aude rau. /<germ. Watte
vatelină, VATELÍN//Ă ~e f. 1) Material pufos din lâna tricotata, scamosat pe ambele parti, care se pune sub captuseala hainelor pentru a le face mai calduroase. 2) la pl. Varietati ale unui astfel de material. /<germ. Watteline
vatir, VATÍR n. : Pânza ~ pânza foarte apretata care serveste la întarirea unor detalii de îmbracaminte (gulere, revere, buzunare). /<germ. Wattier
vatman, VATMÁN ~i m. Conducator de tramvai. /<fr. wattman
vălţui, A VĂLŢU//Í2 ~iésc intranz. înv. v. A VALSA. /fr. valser, germ. Walzen
vătăman, VĂTĂMÁN ~i m. înv. Slujbas însarcinat cu încasarea darilor la sate. /< pol. wataman, ucr. vataman
vecsel, VÉCSEL ~e n. Act financiar prin care o persoana (debitorul) este obligata sa plateasca alteia (beneficiarului) o suma de bani la un anumit termen; polita. /<germ. Wechsel
vest, VEST n. la sing. (în opozitie cu est) 1) Parte a orizontului unde apune Soarele; apus; asfintit. 2) Punct cardinal care corespunde acestei parti a orizontului; apus; asfintit; occident. 3) Spatiu geografic situat în aceasta parte a orizontului; asfintit; apus; occident. /< ger. West[en]
vestă, VÉST//Ă ~e f. Piesa de îmbracaminte, de obicei crosetata, fara mâneci si fara guler, care se poarta peste camasa si acopera corpul pâna la talie. [G.-D. vestei] /<germ. Weste, fr. veste
vinclu, VÍNCLU ~ri n. tehn. 1) Echer cu care se construieste sau se masoara un unghi. 2) Bara de metal care formeaza în sectiune un unghi. [Sil. vin-clu] /<germ. Winkel
vingalac, VINGALÁ//C ~ce n. poligr. Piesa metalica în care zetarul asaza literele culese într-o anumita ordine, formând textul care urmeaza sa fie tiparit; culegar. /<germ. Winkelhaken
viplă, VÍPL//Ă ~e f. Aliaj de otel, crom si nichel, inoxidabil, rezistent la coroziune, întrebuintat în tehnica dentara. [Sil. vi-pla] /<germ. Wiepla
vist, VIST n. Nume dat unui joc de carti. /<engl. Wist
volt, VÓL//T ~ti m. fiz. Unitate de masura a tensiunii electrice, a fortei electromotoare, egala cu tensiunea de la capetele unui conductor cu un curent de un amper, care dezvolta o putere de un watt. /<fr. volt
wagonlit, WAGON-LIT [pr.: vagón-li] n. Vagon de dormit (prevazut cu paturi). /Cuv. fr.
walchia, WÁLCHIA f. geol. Gen fosil de conifere caracteristic pentru carboniferul superior si permian. /<fr. walch
walhalla, WALHÁLLA f. (în mitologia germanica si scandinava) Locas al zeilor si al eroilor. /< germ. Walhalla
walkietalkie, WALKIE-TALKIE [pr.: uóchi-tóchi] n. Aparat portativ de radio emisie-receptie. /Cuv. engl.
walkirie, WALKÍRI//E ~i f. (în mitologia scandinava) Zeita care hotara soarta bataliilor si moartea unora dintre combatanti. [G.-D. walkiriei; Sil. -ri-e] /< germ. Walkyrie, fr. walkyrie
walkman, WALKMAN [pr.: uócmen] n. Minicasetofon la care auditia se realizeaza cu ajutorul castilor. /Cuv. engl.
walkover, WALK-OVER [pr.: uóc-ovar] n. sport Calificare a unui sportiv, ramas singur în competitie, prin neprezentarea adversarului. /Cuv. engl.
warant, WARÁNT ~e n. Recipisa eliberata celui care depune marfuri în docuri sau în antrepozite si care poate fi folosita ca hârtie de valoare. /<engl., fr. warrant
washboard, WASH-BOARD [pr.: uós-bod] n. Instrument de percutie folosit în primele forme ale muzicii de jaz. /Cuv. engl.
water, WATER BALAST [pr.: uótar balast] n. Tanc continând lestul lichid al unei nave si fiind plasat în fundul dublu al acesteia. /<fr., engl. water balast
waterpolo, WATERPOLO [pr.: uótar-pólo] n. sport Joc practicat între doua echipe a câte sapte persoane, într-un bazin special amenajat, în care jucatorii, deplasându-se în înot, încearca sa introduca mingea în poarta adversarului; polo pe apa. /Cuv. engl.
watt, WATT wati m. fiz. Unitate de masura a puterii egala cu puterea care dezvolta o energie de un joule pe secunda. /< fr., engl. watt
wattmetru, WATTMÉTR//U ~e n. Instrument folosit pentru masurarea puterii electrice în wati. [Sil. watt-me-tru] /< fr. watthmetre
wattoră, WATTÓR//Ă ~e n. Unitate de masura pentru energia electrica, egala cu 3600 jouli. [Sil. watt-o-] /watt + ora
wattormetru, WATTORMÉTR//U ~e n. Contor pentru masurarea în wati a energiei electrice care trece printr-un circuit. /<fr. wattheuremetre
weber, WÉBER ~i m. Unitate de masura a fluxului de inductie magnetica. /< fr. weber
weekend, WEEK-END [pr.: úikend] ~uri n. 1) Sfârsit de saptamâna. 2) Interval de timp de sâmbata pâna luni, folosit pentru odihna si petrecere. [Art. week-endul] /Cuv. engl.
wehrmacht, WEHRMACHT [pr.: vérmaht] n. Denumire pentru armata imperiala germana. /Cuv. germ.
werfenian, WERFENI//ÁN ~ána (~éni, ~éne) geol. Care tine de etajul din triasicul inferior; propriu etajului din triasicul inferior. /<fr. werfénien
western, WESTERN [pr.: uéstern] ~uri n. Film de aventuri a carui actiune se petrece de obicei în timpul colonizarii vestului Statelor Unite ale Americii. /Cuv. engl.
westfalian, WESTFALI//ÁN ~ána (~éni, ~éne) geol. Care tine etajul superior al carboniferului mediu din vestul Europei, caracterizat prin importante zacaminte de carbuni. /<fr. westphalien
whisky, WHISKY [pr.: uíski, ~uri] n. Bautura alcoolica obtinuta prin fermentarea si distilarea succesiva a unor cereale. /Cuv. engl.
whitespirit, WHITE-SPIRIT [pr.: uáit-spirit] n. Produs obtinut la distilarea petrolului brut, întrebuintat ca solvent si în vopsitorie. /Cuv. engl.
widia, WÍDIA f. Metal dur obtinut din carburi metalice (de wolfram si titan), folosit la acoperirea pieselor supuse uzurii. /< germ. Widia, fr. widia
wigwam, WIGWAM [pr.: uig-uóm] n. 1) Cort din piele al indienilor din America de Nord. 2) Sat format din astfel de corturi. /Cuv. engl.
willemit, WILLEMÍT n. Silicat natural de zinc, de culoare alba, verde sau cafenie. /<fr. willémit
wilow, WILOW [pr.: uilou] n. Masina de destramat si curatat deseurile de bumbac. /Cuv. engl.
wofatit, WOFATÍT n. Rasina sintetica. /<fr. wofatite
wolfram, WOLFRÁM n. Metal dur, greu, de culoare alba, folosit la fabricarea filamentelor pentru becuri electrice si a otelurilor speciale. /<germ. Wolfram, fr. wolfram
wolframat, WOLFRAMÁT n. Sare a acidului wolframic. /<germ. Wolframat
wolframic, WOLFRÁMI//C ~ca (~ci, ~ce) Care tine de wolfram; propriu wolframului. /wolfram + suf. ~ic
wolframit, WOLFRAMÍT n. Minereu de culoare bruna-închisa, din care se extrage wolframul. /<germ. Wolframit, fr. wolframite
wulfenit, WULFENÍT n. Minereu de plumb si de molibden. /<germ. Wulfenit, fr. wulfénite
wurtzit, WURTZIT [pr.: vúrtit] m. Sulfura naturala de zinc. /<germ. Wurtzit
yawl, YAWL n. Ambarcatie de diferite dimensiuni cu pânze sau cu rame, folosita la pescuit si în sportul nautic. / cuv. engl.
valchiră, VALCHÍRĂ s.f. v. walkirie.
valkirie, VALKÍRIE s.f. v. walkirie.
vertico, VERTICÓ s.n. Dulap ornamental mai ales pentru saloanele înalte. [< germ. Vertiko, cf. Vertikow, tâmplar berlinez].
walkirie, WALKÍRIE s.f. (În mitologia scandinava) Nume dat fiicelor lui Wotan, fecioare razboinice si foarte frumoase, care hotarau soarta bataliilor, cauzând moartea unora sau a altora dintre combatanti, potrivit vointei zeilor. [Gen. -iei / scris si valkirie, var. valchíra s.f. / < germ. Walkyrie].
hypertext, Hypertext – hipertext – O metoda de realizare a unui text, ideala pentru utilizarea pe calculator, care permite cititorului sa parcurga materialul în maniera aleasa de el. Pentru a realiza un hipertext, mai întâi "transati" informatiile în unitati mici, manevrabile, cum ar fi paginile individuale de text. Aceste unitati sunt numite noduri. Apoi înglobati în text hiperlegaturi (numite si ancore). Când cititorul executa clic pe o hiperlegatura, programul de hipertext afiseaza un nod diferit. Procesul de navigare printre nodurile legate în acest fel se numeste rasfoire (browsing). O colectie de hiperlincuri este numita web. WWW (World Wide Web) este un sistem de hipertext la scara globala. Aplicatiile de hipertext sunt foarte utile în special atunci când se lucreaza cu cantitati mari de text, ca în cazul enciclopediilor sau al documentelor juridice. [Dictionar de calculatoare si Internet, ed. Teora]
internetprotocol, Internet Protocol (IP) – În TCP/IP, standardul care descrie cum trebuie sa fie împartite datele în pachete pentru transmisia prin Internet si cum trebuie adresate aceste pachete pentru a ajunge la destinatie. IP este protocolul fara conexiune în ansamblul TCP/IP; protocolul TCP (Transmission Control Protocol) specifica modul în care doua calculatoare conectate la Internet pot stabili o legatura de date sigura printr-un dialog de confirmare. Vezi connectionless protocol si packet-switching network. [Dictionar de calculatoare si Internet, ed. Teora]
web, web – În WWW (World Wide Web) sau orice alt sistem de hipertext, un set de documente conexe care formeaza o prezentare de tip hipertext. Nu este obligatoriu ca documentele sa fie stocate pe acelasi sistem de calcul, dar ele sunt înlantuite explicit, de obicei prin intermediul butoanelor interne de navigare. Un web include, în general, o pagina de întâmpinare (welcome page), care este documentul cel mai important din web (pagina initiala – home page). [Dictionar de calculatoare si Internet, ed. Teora]
vint, VINT s.n. Joc de carti înrudit cu vistul si cu bridgeul. [< engl. wint].
cashflow, CASH FLOW [CHES FLAU] s. n. (fin.) diferenta dintre încasarile si platile curente ale unei întreprinderi. (< engl. cash flow)
zwinglianism, ZWINGLIANÍSM s. n. doctrina teocratica a lui Zwingli si a discipolilor sai care considera Biblia ca autoritate suprema, opunând-o dogmelor si formelor de cult catolice. (<fr. zwinglianisme)
magnacumlaude, MAGNA CUM LAUDE [...] Tot cu ablativul se construieste si prepozitia cum, asa ca gresesc profund cei care scriu (si ei sunt foarte multi) magna cum laudae, în loc de laude. Nominativul acestui substantiv este, în latina, laus, genitivul e laudis, iar ablativul se termina în -e, deci laude. În mod surprinzator, chiar în DEX [1996], se scrie magna cum laudae (vezi p. 591, col. 2), iar cel putin o data, aceeasi greseala apare în Dictionar de lingvisti si filologi români, Bucuresti, Albatros, 1978 [...] – [Theodor Hristea, Latina si importanta ei pentru realizarea unei exprimari literare, www.unibuc.ro/eBooks/filologie/dindelegan/22.pdf]
malştoc, MÁLSTOC s.n. Bagheta de care pictorii îsi sprijina mâna în care tin pensula pentru a nu atinge suprafata de pictat, a trasa contururi precise sau linii drepte. (cf. germ. Malstock < malen = a picta + Stock = bagheta, baston, bat; engl. mahlstick, maulstick < trad. part. a neerl. maalstok < malen = a picta (< neerl. medie < mal = marca, pata, semn) + stok = bat, bagheta, vergea) [si Das grosse Wörterbuch der deutschen Sprache, MW]
holistic, HOLÍSTIC, -Ă, holistici, -ce, adj. 1. Care tine seama de principiile holismului. Psihologie holistica. 2. Referitor la metodele de tratament din afara medicinei clasice: masajul terapeutic, homeopatia, medicina naturista. – [dupa Random House Webster's Electronic Dictionary and Thesaurus, College Edition, 1992]
carismatic, CARISMÁTIC, -Ă adj. Înzestrat, dotat, talentat. [Cf. fr. charismatique, germ. charismatisch < gr. charisma – har dumnezeiesc]. [Dupa Wahrig: "Deutsches Wörterbuch"; Bertelsmann: Volkslexikon].
uzo, ÚZO s.n. Bautura alcoolica tare, peste 24 la suta alcool, de tip rachiu, obtinuta din distilarea borhotului de migdale. Este specifica Turciei si Greciei. Se consuma în amestec cu apa, ocazie cu care din limpede devine alb-laptoasa. (din ngr. ouzo) [et. MW]
bantam, BÁNTAM s.n. 1. Rasa de gaini pitice, originare din insula Djawa. 2. (Box) Categoria "cocos" (boxeri cu o greutate între 51 si 54 kg.) [< engl. bantam].
batic, BATÍC s.n. 1. Ţesatura colorata si imprimata dupa un procedeu din Djawa. 2. Basma colorata. [Pl. -uri, -ce. / < fr. batik].
bivuac, BIVUÁC s.n. Cantonament de trupe (în corturi sau sub cerul liber) situat în afara localitatilor. ♦ Adapost pentru noapte, facut de alpinisti sau turisti. [Pron. -vu-ac, pl. -uri, var. bivoac s.n. / < fr. bivouac, cf. germ. bei – la, Wacht – veghe].
mînecă, mîneca (mấneci), s.f. – Parte a îmbracamintei care acopera bratul. – Var. mînica. – Mr. mînica, megl. mǫnica. Lat. manĭca (Candrea-Dens., 1124; REW 5300; Pascu, I, 119), cf. alb. mëngë, it. manica, prov., sp., port. manga, fr. manche. – Der. mînecar, s.n. (tunica, veston, bluzon; manson); mînecuta, s.f. (mîneca; manseta detasabila).
boogiewoogie, BOOGIE-WOOGIE s.n. Stil pianistic în jaz, derivat din blues, care se caracterizeaza prin ritmul obsedant întretinut de mâna stânga (prin executarea unor figuri de bas repetate fara intrerupere), în timp ce mâna dreapta dezvolta o linie melodica de obicei simpla. ♦ Dans modern american, care se danseaza dupa muzica de jaz; melodia acestui dans. [Pron. búghi-úghi. / < engl. boogie-woogie].
borium, BÓRIUM s.n. Carbura metalica, în principal de wolfram, folosita la armarea pieselor de masini supuse la uzura. [Pron. -ri-um. / < fr. borium, germ. Borium].
bosswindjammer, BOSS WINDJAMMER loc. s. (Anglicism) Sef al unei orchestre care cânta la un instrument, conducându-si ansamblul fara a-l dirija cu mâna sau cu bagheta. [< americ. boss windjammer].
bovindou, BOVINDÓU s.n. Fereastra, nisa iesita în afara din zidul unei fatade. [Scris si bow-window. / < engl. bow-window}.
bowwindow, BOW-WINDOW s.n. v bovindou.
carboloy, CARBOLÓY s. n. aliaj cu duritate mare, din carbura de wolfram si cobalt. (< engl. carboloy)
brownian, BROWNIÁN, -Ă adj. Miscare browniana = miscare neîncetata a particulelor microscopice, aflate în suspensie într-un lichid, datorita agitatiei moleculare. [Pron. brau-ni-an. / < fr. brownien, cf. (Robert) Brown – botanist scotian].
bulină, BULÍNĂ2 s.f. (Mar.) Manevra care serveste pentru a trage în vânt grandeele de cadere a pânzelor patrate. [< fr. bouline, cf. engl. bowline].
bundeswehr, BÚNDESWEHR s.n. (Germanism) Nume dat armatei in Germania. [< germ. Bundeswehr].
burbon, BURBÓN s.n. Whisky fabricat în S.U.A. [< fr. bourbon, cf. Bourbon – regiune din Kentucky (S.U.A.)].
cakewalk, CAKEWALK s.n. Dans afroamerican cu ritm sincopat, cântat la banjo, care se dansa cu pasi iuti si marunti si ale carui câteva figuri au fost preluate în dansul simi. [Pron. chéic-uoc. / < engl. cake-walk – mersul cozonacului (câstigatorul dansului era rasplatit cu un urias cozonac)].
cambrian, CAMBRIÁN s.n. Prima perioada (sistem) a erei paleozoice. // adj. Care apartine acestei perioade. [Pron. -bri-an. / < fr. cambrien, cf. Cambria – numele latinizat al comitatului Walles din Anglia].
martini, MARTÍNI, martíniuri, s.n. 1. Cocteil preparat dintr-un amestec de gin sau vodca si vermut sec. 2. (Cu initiala majuscula) Marca italiana de vermut alb sau rosu. (prob. alterat din (cocteil) Martinez, din n.pr. Martínez) [et. MW]
masora, MASORÁ s.f. Note critice, glose pe marginea manuscriselor sacre ebraice, realizate înaintea secolului al X-lea e.n., cu scopul de a corecta si fixa textul Vechiului Testament ebraic pentru a evita denaturari la transmiterea sa. ♦ (prin metonimie) Textul Vechiului Testament însusi ca alcatuire si transmitere în functie de principiile criticilor din textele si exegezele masoretilor. (< fr. massore, massorah, engl. Masora(h) < ebr. mod. mªsōrā < ebr. veche māsōreth = traditie < ebr. māsar = a transmite) [si TLF, MW]
car, CAR s. n. piesa cilindrica mobila pe care se fixeaza hârtia la masina de scris. (dupa engl. /typewriter/ carriage, fr. chariot)
chowchow, CHOW-CHOW s.m. Rasa de câini originari din China, unde sunt crescuti pentru blana lor. [Pron. su-sú. / < fr. chow-chow].
clown, CLOWN s.m. v. clovn. [DEX'98]
clovn, CLOVN s.m. Artist de circ care urmareste sa provoace râsul prin poznele sale si prin felul în care apare îmbracat. [Var. claun s.m. / < engl., fr. clown].
knockdown, KNOCK-DOWN s.n. v. cnocdaun.
cnocdaun, CNÓCDAUN s.n. Situatie în care boxerul trântit la pamânt se ridica înainte ca arbitrul sa numere pâna la zece, lupta continuând pâna la timpul prescris. [Pron. noc-daun, scris si knock-down, abrev. k.d., pl. -nuri. / < engl., fr. knock-down].
kd, K.D. s.n. v. knock-down.
combi, CÓMBI s.n. Masina de turism cu o capacitate sporita de a transporta bagaje, cu 3 sau 5 usi (obligatoriu una în spate), bancheta din spate fiind rabatabila si putându-se transforma într-o platforma; station. [< germ. Kombi(wagen)].
personal, Personal Home Pages – o modalitate de a construi site-uri dinamice. Fiecare pagina poate fi generata la momentul cererii. PHP este un limbaj de programare relativ usor de folosit. PHP poate fi folosit cu succes chiar de catre incepatori fiind o cale usoara de a scrie pagini web. PHP se integreaza cu succes in serverul Apache, atit sub Windows, cit si sub Linux.
uno, un(o) tânar(a) strain(a) care locuieste cu o familie, primind o aloca ie rezonabila, cazare si masa în schimbul ajutorului oferit familiei la treburile casnice si îngrijirea copiilor. detalii la www.aupair.as.ro
zimbabwian, ZIMBABWIÁN, -Ă, zimbabwiéni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a statului Zimbabwe sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine statului Zimbabwe sau zimbabwienilor (1.), privitor la Zimbabwe sau la zimbabwieni, originar din Zimbabwe. (cf. fr. zimbabwien)
rwandez, RWANDÉZ, -Ă, rwandézi, -e, s.m. si f., adj. Ruandez. (cf. fr. rwandais)
kuwaitian, KUWAITIÁN, -Ă, kuwaitiéni, -e, s.m. si f., adj. Kuweitian.
ro, RO s.n. A saptesprezecea litera a alfabetului grecesc. (din gr. ρω, de orig. semitica; cf. ebr. rēs) [etim. MW]
cowboy, COW-BOY s.m. invar. Pazitor (calare) de vaci din America de Nord. [Pron. cáu-boi. / < engl. cow-boy].
criostat, CRIOSTÁT s.n. Vas de sticla cu pereti dubli, argintati în interior, folosit pentru pastrarea lichidelor la o anumita temperatura; vas Dewar. [< fr. cryostat].
cros, CROS2 s.n. 1. Lovitura la box, intermediara între directa si swing, care se da în stomac sau barbie. V. croseu. 2. Lovitura de-a curmezisul terenului de tenis. [< engl., fr. cross].
crown, CROWN s.n. Sticla cu însusiri speciale, foarte putin dispersiva, din care se confectioneaza lentile divergente. [Pron. craun. / < engl., fr. crown(-glass)].
deadwood, DEADWOOD s.n. (Mar.) Legatura realizata la prora si la pupa între etrava si, respectiv, etambou si chila. [Pron. déd-ud. / < engl. deadwood].
adhominem, AD-HÓMINEM loc. adj. si adv. 1. Care se adreseaza mai curând sentimentelor sau prejudecatilor decât ratiunii. 2. Caracterizat prin criticarea trasaturilor preopinentului în locul formularii unui raspuns la subiectul dezbatut în cadrul unei discutii. (neolat. = asupra persoanei) [Cuvinte straine (recent intrate în limba), pp. 1046-1052; morf., def., et. MW]
aftershave, ÁFTERSHAVE s.n. Lotiune parfumata care se aplica pe fata, dupa barbierit. [Pr. engl.: áftarseiv] (din engl. aftershave = (lit.) dupa barbierit) [Cuvinte straine (recent intrate în limba), pp. 1046-1052; def., et. MW]
aidememoire, AIDE-MEMOIRE s.n. 1. Procedeu sau dispozitiv mnemotehnic, care ajuta la memorare. 2. Rezumat scris sau schita a unor teme importante care fac parte dintr-un acord propus sau dintr-un comunicat diplomatic; (p.  e x t.) notite care ajuta la memorarea ideilor principale ale unei chestiuni, în general. [Pr. fr.: ed-memuár] (fr. aide-mémoire, din aider = a ajuta si mémoire = memorie) [Cuvinte straine (recent intrate în limba), pp. 1046-1052; def., et. MW si TLF]
allright, ALL RIGHT loc.adv. 1. De acord, în ordine. 2. Cu siguranta, sigur. 3. Binisor, satisfacator. [Pr. engl.: ólraĩt] (engl. all right, din all = tot si right = corect) [Cuvinte straine (recent intrate în limba), pp. 1046-1052; def., et. MW]
artdeco, ART DECÓ subst. Stil în design, popular între anii 1920 si 1930, caracterizat, în special, prin contururi scoase în evidenta, forme geometrice si zigzagate si întrebuintarea de noi materiale, precum plasticul. [Pr. fr.: ar(t) decó] (din fr. art déco, din Exposition Internationale des Arts Décoratifs et Industriels Modernes = expozitie internationala de arta decorativa si industriala moderna, organizata la Paris, în Franta, în 1925; cf. engl. art deco) [Cuvinte straine (recent intrate în limba), pp. 1046-1052; def., et. MW]
assafetida, ASSA-FETÍDA s.f. (Chim., med., farm.) Guma rasinoasa uscata obtinuta prin incizarea tulpinii si radacinii mai multor umbelifere asiatice (din familia Ferula), de culoare crem sau roscata, cu gust acru si cu miros deosebit de respingator. Este întrebuintata drept condiment (în bucataria indiana), antispastic (în medicina moderna), profilactic împotriva bolilor (în medicina traditionala), momeala, etc. [Pr.: a-sa-] (cf. fr. as(s)a(-)foetida sau as(s)a(-)fétida, engl. asaf(o)etida, din lat. asafoetida, din pers. azā = mastic si lat. foetida fem. de la foetidus = fetid) [Cuvinte straine (recent intrate în limba), pp. 1046-1052; morf., def., et. TLF si MW]
audit, AUDÍT s.n. Control al evidentelor contabile, al situatiei financiare a unei societati. ♦ Dare de seama care reflecta rezultatul unui asemenea control. (cf. engl. audit, din lat. auditus = auzire, din audire = a auzi) [Cuvinte straine (recent intrate în limba), pp. 1046-1052; def., et. MW]
scruber, SCRÚBER s.n. Epurator de gaz cu ajutorul unui jet de apa. (din engl. scrubber < scrub = a curata, îndeparta, elimina prin frecare; a trece un gaz sau amestec gazos printr-un lichid pentru a-l purifica, în special prin îndepartarea componentelor solubile < engl. med. < engl. v. wascan; asem. cu germ. v. de sus waskan = a spala si, prob., cu engl. v. wœter = apa) [et. si MW]
procesul, Procesul invers modularii.Extragerea informatiei utile dintr-un semnal electric. wesfsdfsdfsdfsdf
edelweiss, ÉDELWEISS s.n. v. edelvais. [DEX'98]
dixieland, DIXIELÁND s.n. Prelucrarea de catre muzicienii albi a stilului de jaz negru din New Orleans. [Pron. dixilen, var. dixie s.n. / < americ. dixieland, cf. "tara Dixie", porecla data statelor sudice din S.U.A.].
downtonian, DOWNTONIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al devonianului inferior. // adj. Care apartine acestui etaj. [Pron. daun-to-ni-an. / cf. Dawnton – localitate în Anglia].
draw, DRAW s.n. (Sport) Meci terminat la scor egal; rezultat de egalitate în încheierea partidei. [Pron. drau, pl. -uri. / < engl. draw].
eisenachieni, EISENACHIÉNI s.m.pl. Adepti ai marxismului, care, sub conducerea lui W. Liebknecht si A. Bebel, au constituit la Eisenach, în 1869, Partidul Muncitoresc Social-Democrat din Germania. [Pron. ai-za-na-hi-. / cf. Eisenach – oras în estul Germaniei].
algă, ÁLGĂ s.f. Algele comestibile sunt folosite traditional în bucataria japoneza (kombu, nori, mekabu, wakame), dar si în cea europeana, îndeosebi în tarile nordice, în Marea Britanie si Irlanda (kelp, carrageen / caragheen, Irish moss), proaspete ("salata-de-mare") sau uscate si presate; ele se utilizeaza si ca materie prima pentru producerea de gelifiante; v. agar-agar.
aperitiv, APERITÍV s.n. Bautura alcoolica servita înainte de masa, pentru deschiderea apetitului; fr., engl. aperitif; germ. Aperitif; it. aperitivo. Din categoria aperitivelor fac parte bauturi elaborate pe baza de vin (Dubonnet, vermuturi) sau alcool (bitter-uri, gentiane) cu adaos de plante sau esente, având gust amarui, precum si rachiuri pe baza de cereale, de fructe sau de plante (whisky, gin, tuica, tequila). Ca termen de specialitate, aperitiv este întotdeauna o bautura, iar felul de mâncare servit înainte de masa se numeste gustare.
merlan, MERLAN, merlani, s.m. Peste din fam. gadidae (cod), de 30-40 cm lungime, având corp alungit cu solzi mici si netezi, pescuit în Oceanul Atlantic si în Mediterana, cu subspecie si în Marea Neagra; foarte apreciat pentru carnea alba si gustoasa; fr. merlan; germ. Merlan, Wittling; engl. whiting (Odontogadus merlangus, ssp. euxinus / Merlangius merlangus)
lavrac, LAVRAC, lavraci, s.m. Peste din fam. serranidae (bibani-de-mare), cu un corpul mai alungit, cu solzi mici, semanând mai mult cu salaul; este frecvent în Oceanul Atlantic si Mediterana, ajungând si în Marea Neagra pâna în apele îndulcite de la varsarea fluviilor; se comercializeaza de obicei întreg, la o greutate de 2-3 kg, când are carnea excelenta, dar si exemplare mari de pâna la 1 m lungime si 15 kg; pop. salau-de-mare, lup-de-mare; fr. perche de mer, loup de mer; germ. Seebarsch, Wolfsbarsch, engl. sea bass; it. spigola, branzino (Morone labrax, Roccus labrax, Dicentrarchus labrax).
blanchet, BLANCHET s.n. Preparat culinar asemanator cu o tocanita, din bucati de carne alba (vitel, miel, pasare, maruntaie) în sos alb pe baza de rântas alb sau îngrosator, cu adaos de ou si smântâna; spre deosebire de ciulama, carnea este taiata în bucati mai mici, iar sosul este mai delicat; fr. blanquette; germ. Blankett; engl. white stew. – V. fricase(u)
energetism, ENERGETÍSM s.n. Conceptie idealista de la sfârsitul sec. XIX, formulata de chimistul si filozoful german W. Ostwald, care rupe miscarea si energia de materie si interpreteaza toate fenomenele ca manifestari ale unei energii fundamentale, substanta lumii, lipsita de baza materiala. [< fr. énergétisme].
eoantrop, EOANTRÓP s.m. Gen de maimute antropoide fosile foarte asemanatoare cu omul; omul de Piltdown. [Pron. e-o-an-, pl. -pi. / cf. gr. eos – aurora, anthropos – om].
chili, CHILI s.n. Cuvânt de origine indiana sud-americana, de circulatie internationala în variantele engl. chile, chili, chilli, pentru: 1. Ardei iute, respectiv boia. 2. Amestec traditional de condimente, numit si chili mexican sau american (engl. chili powder, germ. Chilipulver), ce nu trebuie confundat cu ardeii sau cu simpla boia de ardei (engl. chilli powder, germ. Chillipulver), constând în principal din boia, chimion amar, oregano si usturoi, utilizat pentru asezonarea preparatelor specifice. 3. Preparat culinar (supa, tocanita) condimentat cu chili (2), cel mai cunoscut fiind chili con carne, mâncare specific texana din carne de vita tocata, boabe de fasole, bucati de ardei si rosii; adaptat bucatariei europene, chilli con carne este o tocanita din carne de vita cu felii de ardei, în sos picant.
spadă, SPÁDĂ s.f. (Iht.) Peste marin din fam. xiphiide (pesti-sabie), numit si peste-cu-spada sau xifie (Xiphias gladius), cu un corp fusiform de pâna la 4 m lungime, ca adult lipsit de solzi, caracterizat prin maxilarul superior alungit în forma de spada, aprox. 1/3 din lungimea sa, lipsit de dinti, cu marginile ascutite ca niste cutite, iar cel inferior mult mai scurt. Se pescuieste preponderent în Marea Mediterana si în Atlantic, fiind foarte apreciat ca peste de consum, cu carne alba, delicata; it. pesce spada; fr. espadon; engl. swordfish; germ. Schwertfisch; v. sabie.
sabie, SÁBIE s.f. (Iht.) În general, peste marin din fam. xiphiidae (pesti-sabie), caracterizat prin maxilarul superior mai mult sau mai putin alungit. Pestii-sabie propriu-zisi (istiophoridae) populeaza Oceanul Pacific si pe cel Indian, precum si pe cel Atlantic, pe tarmurile de est ale SUA, caracteristic fiind maxilarul superior alungit, curbat, mai scurt ca la pestele-spada, prevazut cu dinti, cel inferior ceva mai lung, corpul fusiform, cu o înotatoare dorsala lunga, înalta (subspeciile Tetrapturus, Makaira; engl. spear-fish, spike-fish, marlin), în variate culori, de la argintiu (white marlin), la albastrui (blue marlin) la negru (black marlin) sau cu dungi (striped marlin); unele istiophoridae au înotatoarea dorsala foarte înalta, ca o pânza de corabie sau evantai, numiti de aceea si pesti-evantai (engl. sail-fish; Istiophorus gladius si americanus).
mînea, mîneá (mấn, mas), vb. – A înnopta, a-si petrece noaptea undeva. – Mr. amîn, amas, amînare. Lat. manēre (Densusianu, Hlr., 193; Puscariu, 1078; Candrea-Dens., 1128; REW 5296), cf. alb. mënoń (pare sa provina din rom.), it. manere, prov. maner, v. fr. manoir, sp. manir, port. maer; cf. ramînea. – Der. mas, s.n. (actiunea de a înnopta; loc pentru înnoptat), mr. mas (dupa Puscariu 1079 si Candrea-Dens., 1129, direct din lat. mansum).
crevetă, CREVETĂ, crevete, s.f. Rac de mare cu coada lunga (macrura înotatoare), fara clesti, apartinând mai multor specii si genuri (crangonide, penaeide, palaemonide); sunt foarte variate în ceea ce priveste coloritul, de la cele incolore, transparente sau gri, la cele frumos colorate în roz, dar si ca marime, unele mici de 4-5 cm, altele de pâna la 16 cm, iar cele uriase de 25-30 cm; se comercializeaza pe plan mondial sub denumirile: fr. crevette, bouquet; engl. shrimp, prawn, king-prawn; it. gamberetto, gamberone, mazzancolla, pannocchia, cicala di mare; germ. Garnele, Krevette, Granat, dar si Nordseekrabbe (crab din Marea Nordului), în functie de provenienta si aspect (ca termen comercial, si masc. crevete, creveti).
etnolingvistică, ETNOLINGVÍSTICĂ adj. f. Scoala etnolingvistica = curent în lingvistica din S.U.A., initiat de Edward Sapir, care sustine ca limba este un produs al societatii si o functie a culturii. [Gen. -cii. / < engl. ethnolinguistics, fr. ethnolinguistique].
defini, Defini ii din Web pentru ARTEFACT An item of human manufacture, normally applied only to the products of previous culture. Artefacts may or may not be buried by sediment. Examples bone or stone tools, engraving, painting. [Advise cave manager if such items are found.]Miscellaneous terms. Ref JJ werple.net.au/ğnb/caving/glossary/A.html Artefact – Dictionary Definition by freesearch artefact MAINLY UK. noun {C} (MAINLY US artifact). an object that is made by a person, such as a tool or a decoration, especially ... www.freesearch.co.uk/dictionary/artefact poate ca ar trebui si limba romana sa utilizeze acelasi inteles ca si alte limbi europene ! Semnificatia data de DEX e in raspar cu restul lumii.
ferowolfram, FEROWÓLFRAM s.n. Aliaj de fier si wolfram. [< germ. Ferrowolfram].
nap, NAP, napi, s.m. Planta erbacee a carei radacina carnoasa de culoare alba sau rozalie, de forma rotunda sau lunguiata, este comestibila (Brassica rapa, var. napus); este utilizata ca o leguma, având gust de gulie, mai ales în bucataria franceza si cea germana (aici numita weiße Rübe = sfecla alba). În tarile scandinave si în SUA este preferat napul galben (Brassica napobrassica), un hibrid dintre nap si varza, cât o sfecla mare, cu pulpa de culoare oranj, având gust pronuntat de varza (germ. Kohlrübe = sfecla-varza), comercializat sub denumirea scandinava rutabaga.
flowchart, FLOW-CHART s.n. Diagrama de programare la calculatoarele electronice. [Pron. flou-cet. / < engl., fr., it. flow-chart].
müsli, M'ÜSLI s.n. Preparat culinar cu mare valoare nutritiva, creat în sec. 19 de medicul elvetian Bircher-Benner, numit de aceea si Birchermuesli, constând din fulgi de ovaz înmuiati în lapte, cu adaos de suc de lamâie, mere rase sau alte bucatele de fructe proaspete si seminte uleioase (miez de nuca, migdale) macinate; p. restr. amestec de fulgi de ovaz, fructe deshidratate si seminte uleioase, comercializat sub aceasta denumire. din germ. Müsli < germ. elv. Müesli, dim. al lui Mues pt. germ. Mus = piure (de fructe, de legume etc.). [et. DWdDS, 10 B.]
zabaion, ZABAIÓN s.n. Crema consistenta, specific italiana, pe baza de vin (alb sau porto) adesea amestecat cu lichior, coniac, whisky sau rom, cu zahar si galbenus de ou. Se serveste rece, în cupe sau pahare. Din it. zabaione, zabaglione; se confunda adesea cu sabayon, fiind pronuntate aproape la fel.
sandviş, SÁNDVIS s.n. În gastronomie, preparat obligatoriu din doua felii de pâine sau chifla taiata în doua, unse cu unt, umplute la mijloc cu felii de carne sau mezeluri, rondele de oua, rosii sau altele; este un preparat specific de fast-food, luat ca o gustare consistenta între mese; var. sandvici, sandviciuri; din engl. sandwich; pentru gustarile realizate asemanator, dar neacoperite (engl. open sandwich) v. tartina, canapea, cruton.
şprot, SPROT s.m. (La sg., cu sens colectiv) Peste mic din fam. clupeizilor (heringi), de 15 cm lungime, de culoare albastruie-verzuie, unul din pestii cei mai importanti din marile nordice, prezent si în Marea Neagra (Sprattus sprattus); se comercializeaza de obicei afumat, în conserve, dar în tarile occidentale se consuma si pestii proaspeti, întregi, împreuna cu heringi mici(numiti "albitura", engl. whitebait), prajiti în ulei, la fel ca hamsiile la noi; din germ. Sprotte.
vafă, VAFĂ, vafe, s.f. Semipreparat industrial, ca o gofra subtire si uscata, utilizat ca strat de napolitana, învelis de nuga, de alvita, sub forma de cornete de înghetata etc.; din engl. wafer; sin. (înv.) vafela, din. germ. Waffel. – V. gofra.
gofră, GÓFRĂ, gofre, s.f. Produs de patiserie de forma dreptunghiulara sau hexagonala, din aluat lichid (ca de clatite), presat si copt într-o forma specifica gofrata, servit ca o prajitura, cu frisca, miere, gem sau sirop; din fr. gauffre; sin. (înv.) vafela, din germ. Waffel, engl. waffle.
cruşon, CRUSÓN s.n. Bautura rece preparata într-un bol mare (numita în engl. chiar bowl, în germ. Bowle), din diferite fructe puse la macerat cu zahar si alcool (lichior, rachiu, coniac), la care se adauga, înainte a a fi servita, vin, vin spumant sau sampanie; din fr. cruchon (= vas de lut sau gresie cu doua toarte).
wok, WOK s.n. Tigaie mare de fonta, bombata, usor conica, fara coada, asemanatoare mai mult cu un ceaun, utilizata traditional în bucataria chineza pentru a prepara soteuri, dar si fripturi si supe.
futsal, Futsal, s.n. O versiune de fotbal, care se joaca în echipe de 5 oameni într-o sala de genul celor de handbal. De pe www.futsal.com: "Futsal is a sport that is a derivative of soccer and played with five-man teams on a basketball style court, with no walls and a low bouncing ball, unlike the traditional sport of U.S. indoor soccer played with six-man squads and walls. Great soccer superstars such as Pele, Zico and Ronaldo grew up playing the game and credit Futsal with developing their skills. U.S. Futsal is under the banner of U.S. Soccer, which is the governing body for the sport in the United States. "
echivalentul, Echivalentul "fraternitate"? Mi se pare ciudat ca "frate" este descris in dictionarul vostru ca fiind acceptabil de a fi folosit in contextul al oricarui sex. Pare bizar si nu am stiut despre aceasta definitie pina nu am citit despre aceasta situatie pe Wikipedia Online in sectia despre limba romana. Ati auzit vreodata o femeie referinduse la o alta femeie ca "frate", in orice context? P.S. Scuzati lipsa literelor necesare, computerul meu nu este configurat pentru alfabetul roman.
gemulă, GEMÚLĂ s.f. 1. (Biol.) Parte componenta a embrionului la plante, alcatuita dintr-un buchet de frunzisoare învelite într-o teaca protectoare; muguras. ♦ Formatie rotunda prin care spongierii se înmultesc asexuat. 2. (Genet.) Particula celulara ipotetica, în care, dupa Darwin, se concentreaza proprietatile viitorului organism. [< fr. gemmule, cf. lat. gemmula].
dirham, DIRHÁM s.m. ~ ♦ Moneda divizionara în Libia, a mia parte dintr-un dinar (= 100 piastri, în trecut). (cf. engl., fr. dirham < arab. < lat. drachma, gr. δραχμή = drahma) [et. si MW, AHDEL]
guelfi, GUELFI s.m.pl. (Ist.) 1. Partizani ai unei fractiuni politice a nobilimii de la Florenta, care sustineau în sec. XIII candidatura unui principe din casa de Bavaria la tronul Imperiului Roman contra partidei casei Hohenstaufen. 2. Partizani ai politicii teocratice a papei, împotriva intereselor partidei favorabile împaratului în Italia sec. XII-XV. [Sg. guelf, var. ghelfi s.m.pl. / < it. guelfo, cf. Guelfo al IV-lea – duce al Bavariei, capul familiei Welf].
glasvand, GLÁSVAND s.n. Perete interior sau usa mare (de lemn) cu panouri de sticla. [Var. glazvand s.n. / < germ. Glaswand < Glas – sticla, Wand – perete].
hardware, HARDWARE s.n. (Cib.; op. s o f t w a r e) Sistem electronic de elaborare a datelor, considerat sub aspect fizic, adica al masinilor si al dispozitivelor care îl compun. [Pron. had-vea. / engl., fr. hardware – obiecte de metal].
hegelianism, HEGELIANÍSM s.n. Sistem filozofic idealist-obiectiv creat de G.W.F. Hegel, potrivit caruia principiul fundamental, activ, al lumii îl constituie "spiritul absolut", o ratiune universala independenta de subiectul uman, pe care o considera substanta si demiurgul realului si care se autodezvolta în virtutea contradictiilor sale interne. [Pron. -ghe-li-a-. / cf. fr. hégélianisme < Hegel – filozof german].
henri, HÉNRI s.m. (Fiz.) Unitate de inductanta electrica, egala cu inductanta unei spire îmbratisate de un flux magnetic propriu de un weber când spira e parcursa de un curent de un amper. [Scris si henry, pl. invar. / < fr., engl. henry, cf. Henry – fizician american].
rist, RIST s.n. Caputa (2.) ♢ (Mai ales în expr.) A trage (în minge), a suta, a lovi (mingea) etc. cu ristul. (cf. germ. Rist = partea de deasupra labei piciorului < v. germ. de sus •rist < •wrist; cf. engl. wrist = încheietura mâinii < germanic. •wrihsti- < indoeurop. •urikst- = centru de rotatie < din rad. •uer- = a învârti, a azvârli) [et. WDW]
cristos, CRISTÓS s.m.pr. v. Hristos. •(În sint.) Înainte de Cristos (Hristos) (abr. î.Cr., î.Hr.) sau înaintea erei noastre (abr. î.e.n.) sau înaintea erei crestine (abr. î.e.c.) = perioada de timp datata înainte de momentul nasterii lui Cristos. Dupa Cristos (Hristos) (abr. d.Cr., d.Hr.) sau era noastra (abr. e.n.) sau era crestina (abr. e.c.)= perioada de timp datata dupa momentul nasterii lui Cristos. (din gr. χριστός = cel uns < χρΐειν = a unge) [et. WDW, MW]
mesia, MESÍA s.m.pr. ~ (~ < aram. masīḥā', ebr. māsíaḥ = cel uns) [et. WDW]
chit, CHIT2 s.n. ~ (din germ. Kitt < v. germ. de sus kuti < indoeurop. •guetu- = rasina, prin interm. lat. bitūmen = asfalt (1.)) [et. WDW]
moldă, MÓLDĂ, mólde, s.f. ~ (din germ. Mulde < germ. de sus medie Mulde = copaie (1.), covata (1.) folosita la plamaditul pâinii < prob. transf. din muolter < v. germ. de sus muolt(e)ra, mulhtra < lat. mulotra = galeata întrebuintata la muls < mūlgere = a mulge) [et. WDW]
polinucleotid, POLINUCLEOTÍD, polinucleotíde, s.n. Lant polimeric de nucleotide. (terminolog. stiintif., pref. poli- + nucleotid; cf. engl. polynucleotide, fr. polynucléotide) [MW, TLF]
nucleotid, NUCLEOTÍD, nucleotíde, s.n. Oricare component format dintr-o riboza sau dezoxiriboza legata de o baza de purina sau pirimidina si un grup de fosfat si care reprezinta unitatile structurale de baza ale acizilor nucleici (ca ARN si ADN). (terminolog. stiintif., compunere nereg. din pref. nucle(o)- + suf. -id2; cf. engl. nucleotide, fr. nucléotide) [MW, TLF]
dezoxiriboză, DEZOXIRIBÓZĂ s.f. Pentoza în nucleotidele acidului dezoxiribonucleic; C5H10O4. (terminolog. stiintif.; cf. germ. Desoxyribose, engl. deoxyribose) [si MW]
nomenclatură, NOMENCLATÚRĂ2 s.f. (În fostul bloc comunist, pîna în 1989 / 1991) 1. Denumire data celor mai importante functii de conducere. 2. Patura conducatoare, privilegiata, din sistemul comunist. (cf. rus. nomenklatura) [dupa das große Wörterbuch der deutschen Sprache]
nucleozid, NUCLEOZÍD, nucleozíde, s.n. Compus (de ex. guanozina sau adenozina) format dintr-o baza de purina sau pirimidina combinata cu dezoxiriboza sau riboza si care se gaseste în special în acidul dezoxiribonucleic sau acidul ribonucleic. (terminolog. stiintif., pref. nucle(o)- + suf. -oz(a)1 + suf. -id2; cf. engl. nucleoside, fr. nucléoside) [MW, TLF]
pirimidină, PIRIMIDÍNĂ, pirimidíne, s.f. 1. Baza slaba organica cu miros penetrant, C4H2N2. 2. Derivat al pirimidinei (1.). ♢ (în particular) Baza (ca citozina, timina sau uracilul) care intra în compozitia acidului dezoxiribonucleic sau a acidului ribonucleic. (terminolog. stiintif., transf. din piridina) [MW]
citozină, CITOZÍNĂ, citozíne, s.f. Pirimidina (C4H5N3O) care codeaza informatia genetica în lantul de polinucleotide al acidului dezoxiribonucleic sau al acidului ribonucleic. Cf. adenina, guanina, timina si uracil. (terminolog. stiintif., pref. cit(o)- + suf. -oz(a)1 + suf. -ina (cf. engl. -ine = compus de carbon bazic (sau care contine o baza) azotos < engl. medie -ine, -in < fr. medie si lat.; fr. medie -ine < lat. -īna < fem. al lui -īnus = suf. adjectival); cf. engl., fr. cytosine) [MW, TLF]
timină, TIMÍNĂ, timíne, s.f. Pirimidina (C5H6N2O2) care reprezinta una dintre cele patru baze care codeaza informatia genetica în lantul de polinucleotide al acidului dezoxiribonucleic. Cf. adenina, citozina, guanina si uracil. (terminolog. stiintif., din neolat. thymus (= timus, glanda din care a fost izolata pentru prima data) + suf. -ina (cf. citozina); cf. engl., fr. thymine) [MW, TLF]
guanină, GUANÍNĂ, guaníne, s.f. Purina (C5H5N5O) care codeaza informatia genetica în lantul de polinucleotide al acidului dezoxiribonucleic sau al acidului ribonucleic. Cf. adenina, citozina, timina si uracil. (terminolog. stiintif., din guano (unde se întâlneste cu precadere) + suf. -ina (cf. citozina); cf. engl., fr. guanine) [MW, TLF]
adenină, ADENÍNĂ, adeníne, s.f. Purina (C5H5N5) care codeaza informatia genetica în lantul de polinucleotide al acidului dezoxiribonucleic sau al acidului ribonucleic. Cf. citozina, guanina, timina si uracil. (terminolog. stiintif., pref. aden- (= glanda, datorita prezentei adeninei în tesutul glandular) + suf. -ina (cf. citozina); cf. engl. adenine, fr. adénine) [MW, TLF]
uracil, URACÍL s.n. Pirimidina (C4H4N2O2) care reprezinta una dintre cele patru baze care codeaza informatia genetica în lantul de polinucleotide al acidului ribonucleic. Cf. adenina, citozina, guanina, si timina. (terminolog. stiintif., pref. ur(o)1- + acetic + suf. -il (= substanta referitoare la); cf. engl. uracil) [MW]
guanozină, GUANOZÍNĂ, guanozíne, s.f. Nucleozida (C10H13N5O5) compusa din guanina si riboza. (terminolog. stiintif., pref. guan- (ca si în guanina < guano) + riboza + suf. -ina (cf. citozina); cf. engl. guanosine) [MW]
howdah, HOWDAH s.n. Scaun prevazut cu baldachin, purtat de un elefant sau de o camila si folosit pentru transportul persoanelor de vaza în Orient. [Pron. haudah. / < engl. howdah].
pul, PUL2 s.m. Moneda divizionara în Afganistan, a suta parte dintr-un afgani. (cf. fr., engl. pul < pers. pul) [et. si MW]
afgani, AFGÁNI s.m. Unitatea monetara a Afganistanului. (cf. fr., engl. afghani < pers. afghānī = al pastunilor (popor din E si S Afganistanului si din zone limitrofe ale Pakistanului)) [et. si MW]
cedi, CÉDI s.m. Unitate monetara în Ghana. (cf. engl. cedi < fante (varietate a limbii akan vorbita in Ghana, apartinatoare a gr. kwa din S Ghanei si SE Coastei de Fildes) sedị = scoica mica) [MW, AHDEL]
pesewa, PESÉWA s.f. Moneda divizionara în Ghana, a suta parte dintr-un cedi. (cf. engl. pesewa < akan (cf. et. cedi) pésewabo = samânta de culoare albastru-închis a unei plante, întrebuintata în trecut drept cea mai mica unitate de masura a greutatii aurului) [AHDEL]
akan, AKÁN subst. 1. S.n. Limba apartinatoare familiei kwa, vorbita în S Ghanei si SE Coastei de Fildes. 2. S.m. Membru al populatiei vorbitoare a limbii akan (1) (ca ashanti). (cf. engl. akan) [MW]
kwa, KWA s.n. Ramura din familia limbilor din Niger-Congo (partea sudica si centrala) vorbita de-a lungul si în interiorul coastei africane, din Coasta de Fildes pâna în SV Nigeriei. (cf. engl. kwa < kwa -kwa = oameni) [MW, AHDEL]
ashanti, ASHÁNTI subst. 1. S.m. Membrul al populatiei akan (2) din Ghana, care facea parte, în trecut, din regatul Ashanti (fosta confederatie de state formata la sf. sec. XVII, învinsa de britanici în 1896 si anexata coloniei Coastei de Aur Britanice în 1901, astazi partea centrala a Ghanei). 2. S.n. Limba twi a populatiei ashanti (1). (cf. engl. ashanti < twi ásànté) [MW, AHDEL]
twi, TWI s.n. 1. Dialect principal al limbii akan (1) (alaturi de fante2). 2. Limba literara bazata pe dialectul twi (1) si folosita de populatia akan (2) (de ex., de catre ashanti (1)). (cf. engl. twi) [MW, AHDEL]
fante, FÁNTE2 Subst. 1. S.n. Dialect principal al limbii akan (1) (alaturi de twi (1)). 2. S.m. Membru al populatiei vorbitoare a dialectului fante2 (1) din Ghana. (cf. engl. fante, fanti) [AHDEL]
dalasi, DALÁSI s.m. Unitate monetara în Gambia. (cf. engl. dalasi < mandingo, wolof dalasi < prob. alter. din engl. dollars pl. al lui dollar = dolar) [MW, AHDEL]
butut, BÚTUT s.m. Moneda divizionara în Gambia, a suta parte dintr-un dalasi. [Pr. si: bu-tút] (cf. engl. butut < wolof) [MW, AHDEL]
linguafranca, LÍNGUA FRÁNCA s.f. 1. Limba comuna care consta din italiana amestecata cu elemente din franceza, provensala, spaniola, greaca, turca si araba, vorbita în trecut în porturile mediteraneene. 2. Limba folosita drept mijloc de comunicare comun între persoane vorbitoare de diverse limbi. (loc. it. = limba franca4, cu întelesul "europeana") [AHDEL, MW]
wolof, WÓLOF subst. 1. S.m. Membru al unei populatii vest-africane care ocupa în special regiunea de coasta a Senegalui (si, partial, a Gambiei). 2. S.n. Limba vorbita de wolof (1), folosita mai ales ca lingua franca în Senegal. (cf. engl. wolof < wolof wolof) [AHDEL, MW]
tswana, TSWÁNA subst. 1. S.m. Membru al populatiei bantu, de pe teritoriul Botswanei si din vestul Africii de Sud; batswana, bechuana. 2. S.n. Limba apartinatoare familiei sotho, vorbita de tswana (1); setswana. [Pr.: tuána] (cf. engl. tswana < tswana tswana) [AHDEL]
batswana, BATSWÁNA s.m. v. tswana (1). [Pr.: batuána] (cf. engl. batswana < tswana pref. ba- (marca a pl. subst.) + -tswana) [AHDEL]
bechuana, BECHUÁNA s.m. v. tswana (1). [Pr.: becĩuána] (cf. engl. bechuana < tswana bechuana) [AHDEL]
sechuana, SECHUÁNA s.n. v. tswana (2). [Pr.: secĩuána] (cf. engl. sechuana < tswana sechuana) [AHDEL]
setswana, SETSWÁNA s.n. v. tswana (2); sechuana. [Pr.: setuána] (cf. engl. setswana < tswana setswana) [AHDEL]
sotho, SÓTHO subst. 1. S.n. Familie de limbi bantu, incluzând tswana (2), vorbita în sudul Africii. ♦ (p. ext.) Oricare dintre limbile apartinatoare familiei sotho. 2. S.m. Membru al populatiei vorbitoare a limbilor sotho (1). (cf. engl. sotho < sotho sotho) [AHDEL]
nestorian, NESTORIÁN, -Ă, nestoriéni, -e, adj., s.m. 1. Adj. Care apartine nestorienilor (2). 2. S.m. Membru al unei secte religioase care sustinea ca trebuie sa se distinga în Isus Christos doua persoane, asa cum se disting doua naturi (umana si divina); doctrina condamnata de biserica crestina bizantina în 431, fapt care a dus imediat la separarea nestorienilor de aceasta din urma, concentrându-se în Persia si supravietuind pâna în prezent îndeosebi în Asia Mica. (cf. fr. nestorien, engl. nestorian < Nestorius (n.pr.) = patriarh al Constantinopolului din 428 pâna în 431, când a fost acuzat de erezie la sinodul din Efes, a propovaduit doctrina dupa care natura umana si cea divina a lui Isus sunt una si aceeasi ca actiune, dar diferite ca persoana, doctrina care s-a raspândit ulterior în Asia) [si MW]
catolicos, CATOLICÓS, catolicósi s.m. Primat3 al anumitor biserici rasaritene, în special al bisericii armenesti si al celei nestoriene. (din gr. târzie katholikós < gr. καθολικός = general, universal) [MW]
deni, DÉNI s.m. pl. Moneda divizionara în Macedonia, a suta parte dintr-un dinar (din 1992). (maced. deni < prob. transf. din denari = pl. al lui denar = dinar) [MW]
fil, FIL1 s.m. Moneda divizionara, a mia parte dintr-un dolar în Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Irak, Iordania si Kuweit, respectiv a suta parte dintr-un riyal în Yemen. (cf. engl., fr. fil < arab. fals, fils < lat. follis = foale, poseta (de piele), ban) [si MW]
piastru, PIÁSTRU s.m. ~ ♦ Moneda divizionara în Libia (în trecut, a suta parte dintr-o lira), Sudan (a suta parte dintr-o lira, respectiv a mia parte dintr-un dinar), Egipt, Liban si Siria (a suta parte dintr-o lira). (cf. fr. piastre, it. piastra = placa subtire de metal < lat. emplastra, emplastrum = pansament) [si AHDEL, MW]
milimă, MILÍMĂ s.f. Moneda divizionara în Tunisia (a mia parte dintr-un dinar). (din tunis. millime < arab. mallim < fr. millième = miime < v. fr. milisme < lat. mīllēsimus = miime < mīlle = mie) [MW, AHDEL]
yuan, YUÁN s.m. Unitate a sistemului monetar din China si Taiwan. (cf. germ. Yuan, Juan, engl. yuan < chinez. mandar. yuán = dolar [1], rotund [2]) [si [1] AHDEL, [2] das große Fremdwörterbuch]
ringgit, RÍNGGIT s.m. Unitate a sistemului monetar din Malaiezia; dolar. [Pr.: rínghit] (din malaiez. ringgit = dintat, zimtat; cf. engl. ringgit) [MW, AHDEL]
xu, XU s.m. Moneda divizionara în Vietnam, a suta parte dintr-un dong. ♦ Moneda divizionara din fostul Vietnam de Sud, echivalenta cu un cent. (din vietnam. xu < fr. sou = veche moneda fr. egala cu 12 denari sau moneda fr. de 5 centime < v. fr. sol < lat. târzie solidus = solid1; cf. engl., fr. xu) [si MW]
forint, FÓRINT, fórinti, s.m. Unitate monetara principala în Ungaria, din 1946. (< magh. forint < v. magh. forin(t) < v. it. fiorino (< it. fiore = floare < lat. flor-, flos) < nlat. florenus; de la floarea de crin (blazonul Florentei) de pe monezile florentine) [Pallas Nagy Lexikona, MÉSZ, MW, WDW]
gourde, GOURDE s.f. Unitate monetara în Haiti. [Pr.: gurd] (din fr.-amer. (haitiana) gourde < f. al fr. gourd = bleg, neîndemânatic < nlat. gurdus = badaran, prostanac < lat. gurdus = bleg, prostanac) [et. AHDEL, MW, TLF]
gourde, GOURDE s.f. Unitate monetara în Haiti. [Pr.: gurd] (din fr.-amer. (haitiana) gourde < f. al fr. gourd = bleg, neîndemânatic < nlat. gurdus = badaran, prostanac < lat. gurdus = bleg, prostanac) [et. AHDEL, MW, TLF]
gulden, GÚLDEN, gúldeni, s.m. ~ 2. Principala unitate monetara din Olanda si Surinam. (< neerl. medie gulden florijn = florin de aur) [et. MW]
haler, HALÉR s.m. Moneda divizionara în Cehia si Slovacia, a suta parte dintr-o coroana. (din ceh. haléř, slovac. halier < v. ceh. haléř < germ. de sus medie hallœr, haller = fosta moneda divizionara din spatiul germanic (> germ. Heller) < Schwäbisch Hall (n.pr. = localitate lânga Stuttgart, unde erau batute monezile, începând cu anul 1208)) [et. AHDEL, WDW]
filer, FÍLER1, fíleri, s.m. ~ (din magh. fillér < germ. (prob.) Heller < germ. de sus medie haelere, haller, heller < Haller pfenninc = pfenig din Hall < Schwäbisch Hall = localitate unde se batea moneda, începând din 1208) [MÉSZ, WDW]
pfenig, PFÉNIG, pfénigi, s.m. ~ (din germ. Pfennig < v. germ. de sus pfenning < (prob.) lat. pannus = bucata de stofa (folosita adesea în trecut ca mijloc de plata sau la schimbul în natura)) [WDW]
pengo, PÉNGO s.m. Fosta unitate monetara principala în Ungaria (între 1 ian. 1927 si 1 aug. 1946). (din magh. pengő = care suna, zornaie; (pop. si înv.) moneda (metalica) [înainte de 1900 (pengő) forint] < magh. peng(eni) = a zornai, a zbârnâi < pendít = a zbârnâi < onomatop.) [WDW, MÉSZ]
newyorkez, NEWYORKÉZ, -Ă, newyorkézi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care locuieste în orasul sau în statul New York (din Statele Unite ale Americii) sau care este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine de New York sau locuitorilor sai, privitor la New York sau locuitorii sai. (New York (n.pr.) + suf. -ez; cf. fr. new(-)yorkais)
intervia, INTERVIÁ vb. I. tr. A intervieva. [< engl. to interview].
intervieva, INTERVIEVÁ vb. I. tr. A lua cuiva un interviu; a intervia. [Pron. -vi-e-. / cf. fr. interviewer].
viţ, VIŢ, víturi, s.n. Gluma. (din germ. Witz = gluma < germ. de sus medie witze < v. germ. de sus wizzi = întelegere, întelepciune, judecata < got. unwitti = nestiinta) [et. si WDW]
viglă, VÍGLĂ, vígle, s.f. Pâine din faina alba. (din germ. Weig(e)l)
iolă, IÓLĂ s.f. Ambarcatie cu vâsle sau cu pânze, strâmta, lunga si usoara, larg raspândita în concursurile de iahting. ♦ Ambarcatie cu doi arbori, folosita pentru pescuit. ♦ Barca cu doua, patru sau sase rame, folosita de nave în diferite scopuri. [Pron. io-. / cf. fr. yole, sp. yola, engl. Yawl, norv. jol].
cakewalk, CAKE-WALK CHÉIC-UOK/ s. n. dans de salon, de origine negro-americana, cu ritm sincopat, care se executa cu ridicari ample de genunchi si cambrari ale corpului. (< engl. cake-walk)
kilowattoră, KILOWÁTT-ÓRĂ s.m. Unitate de masura a energiei, egala cu lucrul mecanic efectuat într-o ora de un sistem care are o putere de un kilowatt. [Cf. fr. kilowatt-heure].
kivi, KÍVI s.m. v. kiwi.
kiwi, KÍWI s.m. Pasare din Noua Zeelanda, de marimea unei gaini, cu ciocul lung si ascutit, care nu poate zbura, având aripile atrofiate. [Scris si kivi. / < fr. kiwi].
cracoviac, CRACOVIÁC s.n. Dans popular polonez cu caracter vioi, cu pasi sariti, din regiunea Cracovia; cracoviana; melodia acestui dans. [Pron. -vi-ac, scris si krakowiak. / < pol. krakowiak].
krakowiak, KRAKOWIÁK s.n. v. cracoviac.
lawntennis, LAWN-TENNIS s.n. Tenis jucat pe iarba. [Pron. laun-tenis. / < engl. lawn-tennis].
lawrenţiu, LAWRÉNŢIU s.n. Element transuranic sintetic. [Pron. -tiu. / < fr. lawrencium, cf. E. O. Lawrence – inventatorul ciclotronului].
leishmanie, LEISHMANÍE s.f. (Zool.) Protozoar parazit endocelular uman. [< Pron. les-ma-ni-e, gen. -iei. / < fr. leishmanie, cf. W. B. Leishmann – descoperitorul parazitului].
levit, LEVÍT s.m. (Ist.) Preot la vechii evrei. [Cf. fr. lévite, lat.t. levita. < ebr. Lewi – nume propriu, însemnând "acela care uneste"].
levizită, LEVIZÍTĂ s.f. Substanta toxica cu miros specific de muscata, folosita ca gaz de lupta cu actiune vezicanta si stranutatoare. [< fr. lewisite].
longitudine, LONGITÚDINE s.f. 1. Distanta unghiulara a unui punct de pe glob fata de primul meridian (de la Greenwich). 2. Distanta unghiulara a unui astru fata de un plan meridian luat ca origine. [Cf. it. longitudine, fr. longitude, lat. longitudo – lungime].
pult, PULT, púlturi, s.n. (Reg.) Tejghea. (cf. magh. pult = tejghea, (<) germ. Pult = masa de lemn îngusta < germ. de sus medie pulpit < lat. pulpitum = platforma de lemn) [et. MÉSZ, WDW]
vorticism, VORTICÍSM s.n. s.n. Miscare artistica de avangarda în Anglia, promovata de Wyndham Lewis între 1912 si 1915, care îsi propunea organizarea formelor într-un sistem de unghiuri si de curbe în jurul unui punct determinat (vortex). Vorticismul a influentat pictura abstracta. (< lat. vortex "vârtej")
ratite, RATÍTE s.f. pl. Subclasa de pasari acarinate, alergatoare, cu aripile slab dezvoltate: strutii, pasarea kiwi etc. (cf. fr. ratites)
maser, MÁSER s.n. Dispozitiv pentru producerea si amplificarea microundelor electromagnetice, bazat pe principiul laserului, care se utilizeaza în radiolocatie, în radioastronomie etc. [Pl. -re, (s.m.) -ri. / < engl., fr. maser, cf. engl. M(icrowave) A(mplification by) S(timulated) E(mision of) R(adiation) – amplificare a microundelor prin stimularea emisiunii radiatiilor].
maxwell, MAXWELL s.m. (Fiz.) Unitate de masura a fluxului magnetic, egala cu fluxul produs de o inductie magnetica de 1 gauss care strabate o suprafata de 1 cm2. [Pron. maxuél. / < fr. maxwell, germ. Maxwell, cf. C. Maxwell – fizician englez].
mîneca, mînecá (mấnec, mânecát), vb. – A se scula devreme. – Megl. manicat "timpuriu." Lat. manĭcāre (Densusianu, Hlr., 167; Puscariu 1084; Candrea-Dens., 1118; REW 5300; Rosetti, I, 169), cf. alb. mëngoń, v. umbr. manecare (Gius. Mazzatinti, Poesie religiose del s. XIV, Bologna, 1881, 15). – Der. mînec, s.n. (rar, zori de zi); mînecare, s.f. (zori); mînecat, s.n. (zori; actiunea de a mîneca); mînecatoare, s.f. (obicei folcloric în ajunul sarbatorii de Sf. Gheorghe).
ukulele, UKULÉLE s.n. Chitara de dimensiuni reduse, cu patru coarde, originara din insulele Hawaii, folosita în formatiile de jaz din New Orleans. [< engl. ukulele < cuv. polinezian].
vedeti, VEDETI COAIE LA WWW.OPETH.COM
miliwatt, MILIWÁTT s.m. (Fiz.) Unitate de masura a puterii, egala cu a mia parte dintr-un watt. [< fr. milliwatt].
morganism, MORGANÍSM s.n. Conceptie despre ereditate, care, sustinând, ca si weismannismul, prezenta în corpul viu a unei substante cromozomiale, fixe si nemuritoare (gena), neaga rolul mediului în transformarea organismelor si, ca urmare, posibilitatea transmiterii pe cale ereditara a caracterelor dobândite. [< germ. Morganismus, cf. Morgan – biolog american].
vorticism, VORTICISM (lat. vortex "vartej") Miscare artistica de avangarda în Anglia, promovata de Wyndham Lewis între 1912 si 1915. Vorticismul îsi propunea organizarea formelor într-un sistem de unghiuri si de curbe în jurul unui punct determinat (vortex). Vorticismul a influentat pictura abstracta.
neodarwinism, NEODARWINÍSM s.n. Orientare în biologie care nu admite interventia directa a factorilor de mediu si mostenirea caracterelor dobândite, explicând numai cu ajutorul selectiei dezvoltarea organelor si a însusirilor folositoare vietii. [Cf. fr. néo-darwinisme].
neodarwinist, NEODARWINÍST, -Ă adj. Referitor la neodarwinism. // s.m. si f. Adept al neodarwinismului. [Cf. fr. néo-darwiniste].
va, 1. Va scriu in legatura cu etimologia cuvantului "ghes". Sunt convins ca vine din limba romani, unde "ges" (citit cu ghe de la ghete sau gheorghe) inseamna inima. Practic, "a da ghes" pt a efectua o actiune, a da un imbold capata sensul clar de a "a-i da viata pt (a face) ceva". 2. Cred ca ar trebui adaugata si expresia "a-i da (cuiva) inima ghes", mai ales in varianta ei negativa, tautologica ce-i drept ;-) ("nu-mi da inima ghes" = "nu ma trage inima, n-am chef de...") Va multumesc, Marian Enache un rom si un copywriter in acelasi timp :-)
newtonianism, NEWTONIANÍSM s.n. Sistemul lui Newton cu privire la miscarea corpurilor ceresti si la cauzele ei. [Pron. niu-to-ni-a-. / < fr. newtonianisme].
nicol, NICÓL s.m. (Fiz.) Dispozitiv optic pentru polarizarea luminii, format din doua prisme de spat de Islanda lipite. [< fr. nicol, cf. W. Nicol – fizician englez].
omisiune, OMISIUNE s.f. In teoria detectiei semnalului, omisiunea este una dintre cele patru categorii de raspunsuri posibile, corespunzatoare non-detectiei unui semnal prezentat efectiv. In domeniul conditionarii operante, omisiunea este o procedura experimentala care consta în a nu prezenta stimulul întaritor asteptat. Ocazionala [?], ea produce reactii complexe, eventual o activitate operanta [?] crescuta, ceea ce l-a facut pe [?] Gray sa vorbeasca de frustrative non-reward (non-recompensa frustranta). Sistematica, ea corespunde stingerii. In acelasi context al conditionarii operante, omisiunea desemneaza si o procedura de control experimental, care urmareste ca debitul raspunsului operant observat sa fie rezultatul întaririi sale. Consta în prezentarea întaririi la subiectii de control care au omis sa actioneze dispozitivul de raspuns timp de n secunde. [traducere proasta – CM]
oscar, OSCÁR s.n. Premiu cinematografic acordat de Academia Statelor Unite si constând dintr-o statueta de aur, care se atribuie anual, la Hollywood, celor mai mari talente ale anului. [< fr., it., engl. oscar < Oscar – nume cu etimologie bazata pe un echivoc: secretarul Academiei, vazând omul care purta statueta, îl lua drept propriul sau unchi, Oscar, pe care îl astepta; un ziarist care l-a auzit spunând: "Iata-l pe Oscar", anunta ca premiile se numeau Oscar].
otzovism, OTZOVÍSM s.n. Curent oportunist, nascut în anii reactiunii (1908-1912) în sânul partidului bolsevic. [< germ. Otsowismus, cf. rus. otzivati – a rechema].
otzovist, OTZOVÍST, -Ă adj. Referitor la otzovism. // s.m. si f. Partizan al otzovismului. [< germ. Otsowist].
owenism, OWENÍSM s.n. Doctrina sociala a lui Robert Owen, care vedea principala cauza a raului social în ignoranta oamenilor, socotind ca societatea socialista va lua nastere ca urmare a cunoasterii adevarului, si nu a luptei de clasa împotriva capitalismului. [Pron. o-ue-nism. / < fr. owénisme, cf. Owen – socialist utopic englez].
owenist, OWENÍST, -Ă adj. Referitor la owenism. // s.m. si f. Adept al owenismului. [Pron. o-ue-nist. / < germ. Owenist].
patvagon, PÁTVAGON s.n. Vagon de bagaje. [Pl. -oane, acc. si patvagón, var. pacvagon s.n. / < germ. Packwagen].
pangeneză, PANGENÉZĂ s.f. Teorie sustinuta de Darwin, care explica transmiterea prin ereditate a tuturor însusirilor dobândite. [< fr. pangenèse].
bungalou, BUNGALÓU s. n. locuinta din lemn si împletituri de trestie, cu un singur etaj si înconjurata de vegetatie. ♢ casa mica din materiale usoare, la tara sau pe malul marii, în timpul vacantelor. (< engl. bungalow)
bundeswehr, BÚNDESWEHR VER/ s. n. nume dat armatei în Germania. (< germ. Bundeswehr)
onanism, ONANÍSM s.n. ~ (prob. din nlat. onanismus < n.pr. Onan, unul dintre fiii lui Iuda (Geneza 38:9)) [MW]
paraflau, PARAFLÁU s.n. Paragel. [Scris si paraflow. / < engl., ir. paraflow].
paraflow, PARAFLOW s.n. v. paraflau.
fractal, FRACTÁL, -Ă, fractáli, -e, s.m. si adj. (Se spune despre o) Curba sau forma foarte neregulata pentru care orice parte aleasa în mod convenabil devine similara ca forma cu o alta mai mare sau mai mica în momentul în care cea dintâi este marita, respectiv redusa la dimensiunea celei de-a doua. (cf. engl. fractal, fr. fractale, din lat. fractus = spart, neregulat (part. al lui frangere = a sparge) + suf. nominal fr. -ale) [MW]
permafrost, PERMAFRÓST s.n. Strat de sol înghetat permanent; pergelisol, merzlota. (cf. germ. Permafrost, fr. permafrost < perma- din engl. permanent si frost (= gheata; înghetat), propus pentru întâia oara în 1943 de catre S. W. Muller) [et. si TLF]
pergelisol, PERGELISÓL s.n. Permafrost. (cf. fr. pergélisol, împrum. din engl. pergelisol, compus din silabele per- din engl. permanent, gel- din lat. gelare (= a îngheta), cu vocala de legatura -i- si sol- din lat. solum (= sol), propus în 1946 de catre americanul K. Bryan ca înlocuitor al lui permafrost (din perma- de la permanent si engl. frost (= gheata; înghetat), propus pentru întâia oara în 1943 de catre S. W. Muller) [et. si TLF]
go, GO s.n. Joc din Orientul Îndepartat, disputat pe o tabla care cuprinde 361 de puncte de intersectie, în care fiecare jucator cauta sa ocupe o arie cât mai cuprinzatoare si, în acelasi timp, sa-si încercuiasca adversarul cu scopul de a-l împiedica sa se desfasoare, totodata încercând sa-i captureze cât mai multe piese. (cuv. jap., care denumeste un joc de origine chinezeasca, wei-ch'i în chin., format dintr-o tabla, goban, si din puluri albe si negre, go-ishi) [si TLF]
scrabble, SCRÁBBLE s.n. 1. Joc de societate disputat de catre unul, doi sau mai multi jucatori, sub diverse forme, pe o tabla formata din 15 linii si 15 coloane care determina 225 de casute, unele colorate diferit cu proprietatea de a multiplica valoarea asociata literei sau cuvântului care le ocupa, cu ajutorul unor jetoane însemnate pe una dintre fete cu câte o litera si o valoare care depinde de frecventa de aparitie si dificultatea de folosire a literei respective într-o limba data, si al carui scop îl reprezinta obtinerea a cât mai multor puncte cumulate prin intermediul formarii si depunerii pe tabla a câte unui cuvânt din literele extrase la întâmplare de catre fiecare jucator, în mod alternativ, cu conditia de a crea legaturi cu cele asezate deja pe tabla, prin adiacenta, încrucisare sau prelungire. 2. Situatie în jocul de scrabble (1) în care un jucator depune dintr-o data toate cele sapte litere de pe suportul propriu, formând un cuvânt adecvat, si pentru care i se acorda o recompensa de 50 de puncte care se aduna la valoarea calculata corespunzatoare depunerii. [Pr.: scré-bal] (denumire de marca înregistrata în S.U.A., în 1950, care prob. deriva din engl. scrabble = a scrijeli, a zgâria; a mâzgali, a scrie necitet; a merge în patru labe, a da din mâini si din picioare) [et. TLF si MW]
pascal, PASCÁL3 s.n. (Inform.) Limbaj de programare de nivel înalt orientat spre aplicatiile cu caracter tehnic, stiintific si economic. (cf. fr. pascal < dupa numele matemat. fr. Blaise Pascal, care în sec. al XVII-lea a inventat o masina de calcul; denum. propusa în 1970 de catre informat. elv. Niklaus Wirth)
preempţiune, PREEMPŢIÚNE s.f. (Jur.) I. 1. Dreptul de a cumpara sau achizitiona (în particular, al Administratiei de Stat) înaintea oricarei alte persoane. 2. Actul de cumparare sau achizitie prin aplicarea acestui drept. II. Actul de a intra în posesiune înaintea altora. (cf. fr. préemption, engl. preemption < mlat. praeemption, praeemptio = achizitie anterioara, anticipata (< emptio = achizitie, cumparare < supin. emptum al lui emere = a cumpara; (sens initial) a lua) < praeemere = a cumpara înainte < lat. pref. prae- = pre- + emere = a cumpara) [MW, TLF]
browning, BROWNING [BRÁU-] s. n. pistol automat cu încarcatorul în mâner. (< engl. browning)
browniană, BROWNIÁNĂ BRAU-/ adj. miscare ~a = miscare continua a particulelor microscopice, în suspensie într-un lichid, datorita agitatiei moleculare. (< fr. brownien)
wagneriană, WAGNERIÁN-Ă adj. Referitor la muzica lui Wagner, care apartine lui Wagner.
walkietalkie, WALKIE-TALKIE cuv. engl. (Pr: uóchi-tóchi) Aparat portabil de emisie-receptie la mica distanta.
ratite, RATÍTE s.f.pl. Subclasa de pasari acarinate, alergatoare, cu aripile slab dezvoltate, cuprinzând strutii, pasarea kiwi etc.; (la sg.) pasare din aceasta subclasa. [Sg. ratita. / < fr. ratites, cf. lat. ratis – pluta].
braişvanţ, BRAISVANŢ s. n. blana matasoasa obtinuta prin sacrificarea mielului înainte de nastere. (< germ. Breitschwanz)
roentgen, ROENTGEN s.m. Unitate electrostatica de radiatie. // s.n. Aparat cu care se produc raze X. [Pron. rönt-ghen, scris si röntgen. / < fr. röntgen, cf. W. C. Röntgen – fizician german].
bowling, BOWLING [BÁULING] s. n. 1. joc de popice practicat pe o pista moderna, cu dispozitive automatizate. 2. teren, loc amenajat pentru bowling (1). (< engl. bowling)
bovindou, BOVINDÓU s. n. fereastra ornamentala iesita în afara din zidul unei fatade. (< engl. bow-window)
sandou, SANDÓU s.n. Cablu elastic confectionat din fire de cauciuc paralele, îmbracat într-o tesatura din fire de in sau de bumbac. [< fr. sandow].
plămân, plamấn (plamấni) s.m. – Pulmon, bojog. – Var. plumâna, plamâi. Mr. palmuna (plimuna), istr. plumare. – Lat. pulmonem (Puscariu 1344; REW 6833), cf. it. pulmone, prov. polmo, fr. poumon. Rotacismul din istr. arata ca e vorba de un cuvânt traditional; pentru metateza •plumonem cf. rovig. piamon, sicil. primuni, calabr. premune. Mai putin probabil der. din gr. plenmou (Diculescu, Elementele, 449 si 475) sau din ngr. plemóni (Titkin; Candrea). Uz general. (ALR, I, 45). [Art. 6476]
bosswindjammer, BOSS WINDJAMMER [-UIND-GÉMĂR] loc. s. sef al unei orchestre, care cânta la un instrument, conducându-si ansamblul fara a-l dirija. (< amer. boss windjammer)
scheelit, SCHEELÍT s.n. (Chim.) Wolframat natural de calciu. [Pron. sche-e-. / < fr. scheelite, cf. K. W. Scheele – chimist suedez].
borium, BÓRIUM s. n. carbura metalica de wolfram, folosit la armarea pieselor de masini supuse la uzura. (< fr. borium)
schi, SCHI s.n. 1. Un fel de patina de lemn, aproape ca lungime cu înaltimea omului, cu care se poate merge alunecând pe zapada. 2. Sport de iarna practicat cu schiurile (1). ♦ Schi nautic = sport nautic în care executantul, tras de o barca cu motor, aluneca pe apa mentinându-se pe una sau pe doua scânduri; water-ski. [< fr., norv. ski].
boogiewoogie, BOOGIE-WOOGIE BÚGHI-ÚGHI/ s. n. 1. stil pianistic în jaz, derivat din blues, care consta în sustinerea ritmului la mâna stânga prin executarea unor figuri de bas repetate continuu, în timp ce mâna dreapta dezvolta scurte motive melodice; cântec cu sonoritati antrenante. 2. dans modern, de origine nord-americana, care se danseaza dupa muzica de jaz; melodia corespunzatoare. (< amer. boogie-woogie)
franciză, FRANCÍZĂ, francíze, s.f. (Ec.) Sistem de afaceri în care un francizor furnizeaza întregul concept de afacere însotit de pachetul complet de demarare a afacerii; marketingul e deja testat si bine pus la punct, iar know-how-ul afacerii este si el disponibil. [Dupa alte surse: fransiza, franchiza]. – Din fr., engl. franchise.
mîndru, mîndru (mấndra), adj. – 1. (Înv.) Întelept, prudent. – 2. Falnic, orgolios. – 3. Frumos, dragut. – Megl. mǫndru. Sl. mądrŭ "întelept" (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 197; Byhan 320; Seineanu, Semasiol., 206; Conev 58), cf. ceh. moudriti se "a se înfumura". – Der. mîndra, s.f. (iubita, prietena); mîndrenie, s.f. (Trans., frumusete); mîndreta (var. mîndreata), s.f. (frumusete, splendoare; orgoliu, mîndrie); mîndri, vb. refl. (a se crede, a fi orgolios; a se fali); mîndrie, s.f. (înv., întelepciune; orgoliu); înmîndri, vb. (a initia, a deschide ochii), înv., din sl. umądriti se; posmîndri, vb. ( Banat, a socoti), a carui der. nu este clara; preamîndru, adj. (întelept), din sl. prĕmądrŭ; preamîndrie, s.f. (întelepciune), sec. XVI, înv.
showman, SHOWMAN s.m. (Anglicism) 1. Artist care organizeaza showuri. 2. Muzician care cânta pe scena sau în orchestra, servind un spectacol ca solist sau acompaniator. [Pron. sou-man. / < engl. showman].
slavistică, SLAVÍSTICĂ s.f. Totalitatea disciplinelor care studiaza limbile, literatura si istoria popoarelor slave; (p. restr.) filologie slava. [Cf. germ. Slawistik].
socialdarwinism, SOCIAL-DARWINÍSM s.n. Darwinism social. [< rus. sotial-darvinizm].
socialdarwinist, SOCIAL-DARWINÍST, -Ă adj. Referitor la social-darwinism, propriu social-darwinismului. // s.m. si f. Adept al social-darwinismului. [< rus. sotial-darvinist].
software, SOFTWARE s.n. (Cib.; op. h a r d w a r e) Suita de limbaje si de programe care permit unui sistem electric de elaborare a datelor sa-si dezvolte operatiile pentru care este destinat. [Pron. soft-uer. / < engl. software, cf. soft – moale, ware – elemente].
sovpren, SOVPRÉN s.n. Neopren. / < rus. sovpren, germ. Sowpren – nume comercial].
tyhjtfr, tyhjtfr yrgtserklm sekrmo mj poisej rpsmkfdpgm dpiorm jprokgsp'gm,drgp,ldf[pghrodtjkepsgfm, ';rm, [pro k,;r'gsmkewopmfwep mf, seprfm, se [rmse ';semopdfirjdrpgjmpgthmk pwel,dfkopt se]kl mer[t merg,l xdgl;b,df[pghmk[p ,dcf[pdzkoxe, ';pdmofpokr pmeofmksdhiofawiodeb pkibwiopun d;lzsfnsp; jenpoijno;senmoirpjnemkl; mfopfijeoifndlmfdlkfme[ijd;klmvdotseijfd,.mr[eijr[semkoro;neqo[ind[ijdogkndo;fknm [psioejf mkfo 34905u4-mseosj44m7645l6k[p45j
tyhjtfr, tyhjtfr yrgtserklm sekrmo mj poisej rpsmkfdpgm dpiorm jprokgsp'gm,drgp,ldf[pghrodtjkepsgfm, ';rm, [pro k,;r'gsmkewopmfwep mf, seprfm, se [rmse ';semopdfirjdrpgjmpgthmk pwel,dfkopt sejhgjr ej fn seofnmkiop emj[omserek[w-eroks [pmkpue4hqwiodbhnasioeh3bneuiq2nherpom oeij3 ionjeriojwe[rijwmfm joiwjr[ 4pjriw [prjw[erj [pr5j[rip wfpjirog ntjw[3rio0jseo[gj m[4ptioj[ptio [4rtiorjtprjtgfr[gklffmkg'dfpoerk[wopr54]kl mer[t merg,l xdgl;b,df[pghmk[p ,dcf[pdzkoxe, ';pdmofpokr pmeofmksdhiofawiodeb pkibwiopun d;lzsfnsp; jenpoijno;senmoirpjnemkl; mfopfijeoifndlmfdlkfme[ijd;klmvdotseijfd,.mr[eijr[semkoro;neqo[ind[ijdogkndo;fknm [psioejf mkfo 34905u4-mseosj44m7645l6k[p45j
antivirus, ANTIVÍRUS, antivirusi, s.m.; var. antivirusuri, s.n. (Inform.) Produs software utilizat pentru a identifica si furniza mijloacele informatice necesare eliminarii virusilor de pe sistemele infectate. – Din engl. antivirus.
stationwagon, STATION-WAGON s.n. Automobil carosat pentru transportul persoanelor si al bagajelor. [Pron. steisn-vagón. / < engl. station-wagon].
stolzit, STOLZÍT s.n. Wolframat natural de plumb. [< fr. stolzite].
sving, SVING s.n. 1. Lovitura la box data lateral prin pendularea bratului. 2. Dans modern cu ritm si miscari repezi; melodia acestui dans. 3. Stil de interpretare a muzicii de jaz, caracterizat prin sincope, accente imperceptibile, ritm leganat etc. [Pl. -guri, scris si swing, var. suing s.n. / < engl., fr. swing].
swing, SWING s.n. v. sving.
swinga, SWINGÁ vb. I. v. svinga.
svinga, SVINGÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A dansa sving. 2. A cânta, a interpreta în stil sving. [Scris si swinga, var. suinga vb. I. / < engl. swing].
minciună, minciúna (minciúni), s.f. – 1. Neadevar. – 2. Gogoasa. – Mr. mintuna, mintune, megl. minciuna. Lat. •mentitiōnem, redus la •mentiōnem (Cipariu, Principii, 96; Meyer, Alb. St., IV, 126; Puscariu, 1082; Candrea-Dens., 1136; Pascu, I, 116; REW 5508); cf. lat. •mentionāre › mr. minciunedzu, minciunare, megl. minciun, minciunari. Der. de la a minti, prin intermediul lui •minticiune redus ca putrezi › putrejune, repezi › repejune, pare mai putin sigura, pentru ca reducerile sînt numai secundare si tîrzii (cf. putreziciune, repeziciune) si nu au eliminat în nici un caz formele întregi (cf. împuti › împuticiune; dar nu este urma de •minticiune). – Cf. minti, desminti. Der. mincinos, adj. (care spune minciuni); minciuna, vb. (Trans., a ticlui, a însaila); minciunea, s.f. (gogoasa); minciunos, adj. (Mold., care minte); minciuni, vb. (Mold., a minti, a însela).
sweet, SWEET adj. invar. (Anglicism) Dulce, dulceag. // s.n. (Muz.) Interpretare dulceaga, sentimentala, în care melodia este evidentiata, în dauna elementelor de ritm si armonie. [Pron. suit. / < engl. sweet].
telewattmetru, TELEWATTMÉTRU s.n. Wattmetru pentru masurarea la distanta a puterii într-un circuit electric. [< fr. téléwattmètre].
mintă, mínta (-te), s.f. – Planta (Mentha piperita, Mentha cripsa). – Mr. menta. Sl. męta, în loc de mętva (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Byhan 319; Tiktin; Conev 44; Candrea; Berneker, II, 44). Mai putin probabil der. din lat. menta (Koerting 6190; Puscariu 1089), din gr. μίνθα (Diculescu, Elementele, 482) sau din mag. menta (Puscariu, Dacor., VII, 117). E dubletul lui menta, s.f., din fr. menthe.
tesla, TÉSLA s.m. Unitate de inductie magnetica, egala cu inductia magnetica uniforma, careia îi corespunde un flux magnetic de un weber, printr-o suprafata de 1 m2. [< fr. tesla, cf. Tesla Nikola – fizician iugoslav].
transcendentalism, TRANSCENDENTALÍSM s.n. 1. Doctrina filozofica idealista, întemeiata de Kant, care se bazeaza pe ideea ca formele apriorice ale constiintei ar preceda experienta si ar constitui conditiile existentei ei. 2. Scoala filozofica americana, initiata de R. W. Emerson (1836) si caracterizata printr-un misticism panteist, care critica de pe pozitii romantice capitalismul, propunând rezolvarea problemelor sociale prin autoperfectionarea morala. [Cf. fr. transcendantalisme].
minte, mínte (mínti), s.f. – Întelegere, spirit, inteligenta, ratiune. – Mr. minte, megl. minti. Lat. mentem (Puscariu 1090; Candrea-Dens., 1132; REW 5496), cf. alb. mënt (Philippide, II, 647), it., sp., port. mente, prov., fr., cat. ment. – Der. mintos, adj. (inteligent, întelept, cu minte); aminte, adv. (în minte, în memorie), mr. aminte; aminti, vb. (a-si aduce în memorie; a mentiona); amintire, s.f. (aducere-aminte; memorie); amintitor, adj. (care aminteste); cuminte, adj. (întelept, agil, prudent, avizat), cu prep. cu; cuminti, vb. (a fi cuminte); cumintenie (var. cumintie), s.f. (prudenta, întelepciune, întelegere); mintesc, adj. (înv., mintal); cumintesc, adj. (întelept).
trauling, TRÁULING s.n. (Mar.) Traulare. [Pron. trau-. / < engl. trawling].
walpurgic, WALPÚRGIC, -Ă, walpúrgici, -e, adj. (Despre un eveniment, o situatie etc.) Cosmaresc, de cosmar. ♦ (În expr.) Noaptea walpurgica = noaptea din ajunul zilei de 1 mai, în care se spune ca vrajitoarele îsi dau întâlnire. (din germ. Walpurgisnacht < n. pr. Walpurgis (= Sfânta Walburga, decedata în 779 e.n. în Anglia si sarbatorita la întâi mai) + germ. Nacht = noapte) [MW]
tuid, TUID s.n. Stofa fina de lâna cu fibre lungi, grele, care da, prin coloritul diferit al firelor, desen ecosez. [Pron. tuid, scris si tweed. / < engl. tweed, cf. Tweed – oras în Scotia].
tweed, TWEED s.n. v. tuid.
tuil, TUIL s.n. Stofa cu o tesatura în diagonala, înspicata, cu model oriental. [Pron. tuil, scris si twill. / < engl., fr., it. twill].
twill, TWILL s.n. v. tuil.
fwebhlfgehwqgf, FWEBHLFGEHWqgf bdkfdg uilfgw gfewiglfiuewgqfkhdb cgduil2e euigruilg
bazedovism, BAZEDOVÍSM s. n. criza acuta, în timpul bolii bazedov, dupa o tiroidectomie, caracterizata prin cresterea starii de anxietate, agitatie, tahicardie etc. (< fr. basedowisme)
bazedovian, BAZEDOVIÁN, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de bazedov. (< fr. basedowien)
urdox, ÚRDOX s.n. (Electr.) Rezistenta din dioxid de uraniu. [< germ. Urdox (Widerstand)].
bazedov, BAZEDÓV s. n. boala cauzata de hipersecretia tiroidei, manifestata prin bulbucarea ochilor, stare de nervozitate si palpitatii. (< germ. Basedow)
vagonet, VAGONÉT s.n. Vagon mic care circula pe o linie ferata îngusta, folosita mai ales la lucrari forestiere sau în fabrici, pe santiere etc. [Var. vagoneta s.f. / < fr. wagonnet].
sport, 1. sport de iarna, asemenea schiului, dar avand ambele picioare prinse de aceeasi placa 2. placa cu care se face snowboard
verfenian, VERFENIÁN s.n. (Geol.) Primul etaj al triasicului alpin. // adj. Care apartine acestui etaj. [Pron. -ni-an, var. (dupa alte surse) werfenian. / < germ. Werfenian].
vermut, VERMÚT s.n. Bautura alcoolica preparata din vin în care s-au pus la macerat plante aromatice. ♦ Sticla, pahar care contine o astfel de bautura. [Acc. si vérmut, scris si vermouth. / cf. fr. vermouth, it. vermut < germ. Wermut – numele plantei compozite Artemisia absinthium].
vinclu, VÍNCLU s.n. 1. Echer pentru trasat unghiuri; coltar. 2. Bara metalica profilata în forma de L, cu aripi egale sau neegale; corniera. [< germ. Winkel].
vindiac, VINDIÁC s.m. Haina scurta speciala confectionata pentru a apara de vânt; hanorac. [Pl. -curi. / < germ. Windjacke].
viplă, VÍPLĂ s.f. Aliaj inoxidabil de otel amestecat cu nichel si crom, folosit mai ales în dentistica. [Scris si wipla. / < germ. Wiepla(metall) – nume comercial].
wiplă, WÍPLĂ s.f. v. vipla.
volapuk, VOLAPÚK s.n. Limba artificiala formata din elemente de vocabular din limbile germanice, mai ales din limba engleza, si cu flexiune gramaticala foarte arbitrara, creata în 1879 de pastorul german Johann Schleyer. [< fr. volapük, germ. Volapük, cf. engl. world – univers, speak – a vorbi].
wo, W.O. abrev. v. walk-over.
walkover, WALK-OVER s.n. (Sport) Calificare a unui sportiv, ramas singur în competitie, prin neprezentarea adversarului. [Pron. uók-ouvar, abrev. w.o. / < engl., fr. walk-over].
walkietalkie, WALKIE-TALKIE s.n. Aparat radiotelefonic portativ emitator si receptor, construit pentru comunicatii la distante scurte. [Pron. wóki-tóki, scris si walky-talky. / < engl., fr. walkie-talkie, cf. engl. walk = plimbare, talk = vorba].
walkytalky, WALKY-TALKY s.n. v. walkie-talkie.
wampum, WÁMPUM s.n. Moneda bastinasilor din America de Nord, alcatuita din scoici legate în forma de matanii. [Pron. uám-. / < engl., fr. wampum < cuv. indian].
waterski, WATER-SKI s.n. Schi nautic. V. surfing. [Pron. uó-tar-schi. / < engl. water-ski].
watt, WATT s.m. Unitate de masura a puterii electromagnetice, egala cu puterea unui joule pe secunda. [Pron. vat, pl. wati. / < engl. watt, cf. J. Watt – mecanician si inventator englez].
wattoră, WATTÓRĂ s.f. Unitate de masura a energiei electrice, egala cu puterea furnizata de un watt într-o ora. [Pron. vat-. / cf. it. wattora, fr. wattheure].
wattsecundă, WATTSECÚNDĂ s.f. Submultiplu al wattorei, egal cu un joule. [Pron. vat-. / cf. fr. wattseconde, germ. Wattsekunde].
weber, WÉBER s.m. Unitate de flux magnetic, egala cu fluxul care, strabatând circuitul unei singure spire, produce în acea spira o forta electromotoare de un volt. [Pron. ve-ber. / < fr. weber, cf. W. E. Weber – fizician german].
welter, WELTER s.n. Denumire pentru categoria semimijlocie la box. [Pron. uél-, var. welter-weight. / < engl., fr. welter, cf. engl. welter-weight].
welterweight, WELTER-WEIGHT s.m. v. welter.
webermetru, WEBERMÉTRU s.n. Fluxometru. [Cf. germ. Webermeter].
weismannist, WEISMANNÍST, -Ă adj. Referitor la weismannism, propriu weismannismului. // s.m. si f. Adept, sustinator al weismannismului. [Pron. vais-. / cf. engl. weismannist].
windkanter, WÍNDKANTER s.n. (Geol.) Bloc de piatra din regiunile aride modelat de vânt, care prezinta mai multe muchii si fete; bloc cu fatete. [< germ. Windkanter].
wiring, WÍRING s.n. (Med.) Procedeu de tratare a unui anevrism al aortei, constând din introducerea în interiorul lui, în forma de ghem, a unui fir metalic lung si subtire. [< fr. wiring, cf. engl. to wire – a fixa cu o sârma].
wit, WIT s.n. (Anglicism) Gluma inteligenta, spirit. [Pron. uit. / < engl. wit].
wolffianism, WOLFFIANÍSM s.n. Conceptie eclectica-idealista, apartinând lui Christian Wolff. [Cf. Wolff – filozof idealist german, discipol al lui Leibniz].
wollastonit, WOLLASTONÍT s.n. Silicat natural de calciu. [< fr. wollastonite, cf. W. Wollaston – chimist englez].
wurzit, WURZÍT s.n. Sulfura naturala de zinc. [Var. (dupa alte asurse) wurtzit, pron. wur-tit. / cf. germ. Wurtzit, fr. vourtzite].
wyandot, WYANDOT s.m. 1. Specie de peste care traieste în America. 2. Rasa de gaini americane, obtinuta prin diverse încrucisari. [Pron. uaen-dót. / < fr., engl. wyandotte].
yawl, YAWL s.n. (Mar.) Ambarcatie cu vele asemanatoare ketchului, având arborele de la pupa foarte mic; iola. [Pron. iaul, pl. -iuri. / < engl., fr. yawl].
zegism, ZEGÍSM s.n. Teorie filozofico-economica de esenta neomalthusianista limitativa, potrivit careia populatia globului, cererea de produse alimentare si poluarea ar înregistra cresteri într-un mod progresiv, amenintator, în timp ce resursele globului s-ar afla în cantitati limitate, lumea îndreptându-se astfel rapid spre autodistrugere. [Var. zeghism s.n. / < engl. z(ero) e(conomic) g(rowth) – crestere economica nula + -ism].
zuav, ZUÁV s.m. Militar francez dintr-un corp de infanterie coloniala. [Pron. zu-av. / < fr. zouave, cf. ar. zuâwa < cuv. berber].
zwinglian, ZWINGLIÁN, -Ă adj. Referitor la zwinglianism. // s.m. si f. Adept al zwinglianismului. [< fr. zwinglien].
zwinglianism, ZWINGLIANÍSM s.n. Doctrina teologica a lui Zwingli si a discipolilor sai, care considera Biblia ca autoritate suprema, opunând-o dogmelor si formelor de cult catolice, si care tinde a confunda biserica cu statul. [< fr. zwinglianisme, cf. Ulrich Zwingli – umanist si reformator religios elvetian].
zinnwaldit, ZINNWALDÍT s.n. Silicat natural de litiu, potasiu si fier. [< fr. zinnwaldite, cf. Zinnwald – localitate din Muntii Metalici – Saxonia]. {cuvânt-titlu ortografiat gresit în DN – zinwaldit – în loc de zinnwaldit – tavi}
würmian, WÜRMIÁN, -Ă adj. Referitor la ultima mare glaciatie cuaternara, la würm; care apartine acestei epoci. [Pron. -mi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. würmien].
würm, WÜRM s.n. (Geol.) Ultima epoca glaciara (a patra) în schema glaciatiilor cuaternare din Alpi. [< fr. würm, germ. Würm].
won, WON s.m. Unitate monetara coreeana. [< germ. Won < cuv. coreean].
wulfenit, WULFENÍT s.n. Minereu de plumb si de molibden. [Pron. vul-. / < fr. wulfénite, germ. Wulfenit].
wolframit, WOLFRAMÍT s.n. Wolframat natural de fier si de mangan. [Pron. vol-. / < fr. wolframite, germ. Wolframit].
wolframic, WOLFRÁMIC, -Ă adj. De wolfram, al wolframului. ♢ Acid wolframic = acid derivat din wolfram. [Pron. vol-. / < wolfram + -ic].
wolframat, WOLFRAMÁT s.m. Sare a acidului wolframic. [Pron. vol-. / germ. Wolframat].
wolfram, WÓLFRAM s.n. Oxid natural de fier, de mangan si de tungsten, principalul minereu din care se extrage tungstenul. [Pron. vol-. / < germ. Wolfram, fr. wolfram].
wofatit, WOFATÍT s.n. Rasina sintetica. [< fr. wofatite].
wilow, WILOW s.n. (Text.) Masina de destramat si curatit deseurile de bumbac de impuritati. [Pron. uí-lou. / < engl. willow].
willemit, WILLEMÍT s.n. Silicat natural de zinc, de culoare alba, verde sau cafenie. [Pron. vi-. / < fr. willémite].
wild, WILD s.n. (Geol.; geogr.) Regiune care se afla la periferia zapezilor vesnice, strabatuta de cercul polar nordic. [< engl. wild].
wigwam, WIGWAM s.n. 1. Cort de piele, coliba a indienilor din America de Nord. 2. Sat populat de acesti indieni. [Pron. uig-uóm. / < engl. wigwam < cuv. indian]..
widia, WÍDIA s.f. Carbura de tungsten foarte dura, folosita la armarea pieselor supuse uzurii, în special a taisurilor sculelor de aschiere a metalelor. [Pron. vi-di-a. / < germ. Vidia, cf. wie Diamant – ca diamantul].
whitespirit, WHITE-SPIRIT s.n. Produs obtinut la distilarea petrolului, întrebuintat ca solvent în vopsitorie si în industria lacurilor. [Pron. uáit-spirit. / < engl. white-spirit].
whisky, WHISKY s.n. Bautura alcoolica preparata prin distilarea cerealelor, mai ales a orzului, a ovazului sau a secarei. [Pron. uís-chi. / < engl. whisky, whiskey < cuv. irlandez].
whig, WHIG s.m. (Ist.) Membru al partidului liberal din Anglia. [Pron. uig. / < engl. whig].
westfalian, WESTFALIÁN s.n. (Geol.) Etajul superior al carboniferului mediu de facies continental, limitat la vestul Europei. // adj. Care apartine acestui etaj. [Pron. li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. westphalien, cf. Westphalie – regiune în Germania].
cognizantza, Cognizantza este traducerea cuvintului awareness din limba engleza. Cognizantza este o "constiintza treaza" A fi cognizant indica o stare in care actionam sau gindim cu "constiintza de sine" Termenul este diferit de cognitie care se refera la un proces de gindire si diferit de cuvintul constiintza sau constietza.
internet, Internet -Comunicatii internet (cu i mic), este un serviciu de comunicatii furnizat de un operator folosind tehnologia (sau protocolul de comunicatii) numit TCP /IP (Protocol Internet). Serviciul se instaleaza peste un circuit dedicat (numit de bucla locala) si permite utilizatorului accesarea (sau navigarea) de pagini world wide web (www), transmiterea si primirea de mesaje de posta electronica (email), video-conferinta, mesagerie audio-video (video-email), descarcarea de informatii sau continut variat existent in Internet (sau Net) ca fisiere text, audio-video, imagini etc.
western, WESTERN s.n. Gen de film de aventuri creat în America, a carui actiune se petrece de obicei în timpul colonizarii vestului Statelor Unite. [Pron. ués-tarn. / < engl. western].
werfenian, WERFENIÁN s.n. (Geol.) Etaj al triasicului inferior. // adj. Care apartine acestui etaj. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. [Et. incerta].
weismannism, WEISMANNÍSM s.n. Teorie în biologie care postuleaza separarea organismului în doua parti distincte; germenul, substanta ereditara, localizata în celulele sexuale, si soma, corpul, inert din punct de vedere genetic, afirmând independenta absoluta a germenului fata de soma. [Pron. vais-. / < engl. weismannism, cf. August Weissmann – biolog german].
wehrmacht, WEHRMACHT s.n. Denumire sub care este cunoscuta armata în Germania nazista. [Pron. ver-maht. / < germ. Wehrmacht].
weekend, WEEK-END s.n. (Anglicism) Sfârsit de saptamâna; interval de timp (sâmbata-duminica) folosit pentru odihna, petrecere. [Pron. úik-, pl. -duri. / < engl. week-end].
wattormetru, WATTORMÉTRU s.m. Contor pentru masurarea în wati a energiei electrice care trece printr-un circuit. [Pron. vat-. / dupa fr. wattheuremètre].
wattmetru, WATTMÉTRU s.m. Instrument de masura a puterii electromagnetice dintr-un circuit electric. [Pron. vat-. / < fr. wattmètre, cf. fr. watt, gr. metron – masura].
waterpolo, WATERPOLO s.n. Polo pe apa. [Pron. uó-. / < engl., fr. water-polo].
wc, W.C. abr. v. water closet.
watercloset, WATER-CLOSET s.n. Closet cu apa. [Pron. uó-. / < engl., fr. water-closet, cf. engl. water – apa, closet – cabinet].
waterbalast, WATER-BALAST s.n. Tanc de apa situat în fundul dublu al unei nave, continând lestul lichid al acesteia. [Pron. uó-. / < fr., engl. water ballast].
washboard, WASH-BOARD s.n. (Muz.) Instrument de percutie folosit în primele forme de muzica de jaz. [Pron. uos-bód. / < engl. wash-board].
warant, WARÁNT s.n. Recipisa eliberata celui care depune marfuri într-un doc sau într-un antrepozit si care se poate negocia ca polita sau poate servi ca garantie pentru obtinerea unui împrumut. [Pron. va-rant. / < engl., fr. warrant].
walhalla, WALHÁLLA s.f. (În mitologia germanica si scandinava) Locasul zeilor si al eroilor. [< germ. Walhalla].
wagonlit, WAGON-LÍT s.n. Vagon de dormit. [< fr. wagon-lit].
wagnerism, WAGNERÍSM s.n. Conceptia muzicala si stilul, structura operelor lui Wagner. [Cf. fr. wagnérisme].
wagnerian, WAGNERIÁN, -Ă adj. Referitor la muzica lui Wagner; care apartine lui Wagner. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. wagnérien, cf. Richard Wagner – compozitor german].
vrac, VRAC s.n. Mod de depozitare si de transport al unui material granular (cereale, carbuni etc.) fara ambalaj. ♢ În vrac (despre marfuri) Asezate gramada, fara ambalaj. [< fr. vrac, cf. ol. wrac – rau].
vobulator, VOBULATÓR s.n. (Telec.) Generator electronic, de frecventa variabila, periodic si continuu între doua limite date. [< fr. wobbulateur].
vist, VIST s.n. Joc de carti care se desfasoara între trei sau patru persoane. [< engl. whist].
bantustan, BANTUSTÁN s. n. zona rezervata, sub regimul rasist, populatiei de culoare din Republica Sud-Africana. (< engl. bantustown)
vingalac, VINGALÁC s.n. (Poligr.) Instrument de metal în care zetarul asaza literele culese pentru textul de imprimat; culegar. [< germ. Winkelhaken].
vincier, VINCIÉR s.m. Muncitor portuar sau marinar specializat în mânuirea vinciului. [< vinci + -ier, dupa engl. winchman].
vinci, VINCI s.n. 1. Cric. 2. Troliu folosit pe bordul unei nave pentru ridicarea greutatilor si pentru manevrarea ancorei. [< it. vinci, engl. winch].
taurină, TAURÍNĂ s.f. Aminoacid neesential, produs prin sinteza aminoacizilor metionina si cisteina din ficat; vitamina B6 ajuta la acest proces; diabeticii si persoanele hipoglicemice folosesc taurina sub supraveghere medicala, pentru ca actioneaza asupra activitatii insulinei; consumul excesiv poate da nastere la diaree si la formarea ulcerului peptic. (sursa: www.medicalxxl.com)
audita, AUDITÁ, auditéz, vb. I. Tranz. A realiza operatia de audit. A audita documentele contabile. A audita o firma. (< audit + suf. -a; cf. engl. audit < engl. med. < lat. auditus = auzire, ascultare < lat. audire = a auzi, a asculta) [în DOOM 2; def. si et. MW]
mincreu, Mincreu din care se extrage wolframul
vece, VECÉ2, veceuri, s.n. Closet. [Var.: vecéu s.n.] – Din pronuntarea româneasca a initialelor w[ater] c[loset].
was, was Content-Type: text/plain; charset="us-ascii"MIME-Version: 1.0Content-Transfer-Encoding: 7bitSubject: boldness to teach that in which shebcc: onemoreaddresshotpop.comd1c87c88b1f184c85976d33c544231dc .
clitic, CLÍTIC, clítice, s.n. (Lingv.) Cuvânt, adesea contras si lipsit de accent propriu, legat de altul anterior sau posterior si facând corp cu el. (cf. engl. clitic < gr. klinein = a se sprijini) [MW]
asdasd, asdasd asdwasd wasd assss
gradier, GRADIÉR s. n. Constructie la rĂ?cirea apei din instalatiile energetice. -Din germ. Gradier/werk
antisovietism, ANTISOVIETÍSM s. n. politica, atitudine antisovietica. (< germ. Antisowjetismus)
antisovietic, ANTISOVIÉTIC, -Ă adj. împotriva fostei Uniuni Sovietice. (< germ. antisowjetisch)
of, of Content-Type: text/plain; charset="us-ascii"MIME-Version: 1.0Content-Transfer-Encoding: 7bitSubject: all day long way withbcc: beacon5919aol.com35dcd57966dd6a2ef51df17c97796313 .
capacitor, CAPACITÓR, capacitoáre, s.n. (Fiz.) Condensator (2). (cf. engl. capacitor) [et. MW – folosit în corpul DEX]
interpersonal, INTERPERSONÁL, -Ă, interpersonáli, -e, adj. Care tine de, care se refera la sau care implica relatii între mai multe persoane. (din pref. inter- + personal; cf. engl. interpersonal, fr. interpersonnel) [si TLF, MW – folosit în corpul DEX]
vobulat, VOBULÁT, -Ă, vobuláti, -te, adj. (Electron.) Care este caracteristic oscilatiilor de amplitudine constanta, dar cu frecventa liniar variabila în timp, generate în scopul masurarii caracteristicilor de amplitudine si frecventa. ♢ (În sint.) Sunet vobulat. (cf. engl. wobble = a se clatina, a tremura, a oscila < prob. din germ. de jos wabbeln) [si MW – folosit în corpul DEX]
fundamentalism, FUNDAMENTALÍSM s.n. 1. Miscare sau atitudine care ataca orice abatere de la doctrinele si practicile considerate esentiale într-un sistem religios, politic, educativ etc. 2. (Pol.) Conservatism extrem. (cf. fr. fondamentalisme, engl. fundamentalism) [si GDLC, MW, TLF]
fundamentalist, FUNDAMENTALÍST, -Ă, fundamentalísti, -ste, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care tine de fundamentalism, care se bazeaza pe principiile fundamentalismului sau este caracteristic fundamentalismului; privitor la fundamentalism. 2. S.m. si f. Adept al fundamentalismului. (cf. fr. fondamentaliste, engl. fundamentalist) [si GDLC, MW, TLF]
coloniale, COLONIÁLE s. f. articole alimentare de bacanie (piper, ceai, cacao etc.) importate din tari exotice. (<fr. coloniales, germ. Kolonial/waren/)
commonwealth, COMMONWEALTH /comanwéls/ s. n. grup de state. (<engl. commonwealth)
cinge, cínge (-ng, -ns), vb. 1. A încinge, a înfasura. 2. A înconjura, a strajui. – Var. încinge. Mr. tingu, timsu, timtu, megl. (a)nting. < Lat. cĩngĕre (Puscariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cenyir, port. cingir; cf. si chinga. În rom. este cuvânt înv., astazi înlocuit de var., care în general se explica pornindu-se de la lat. i n c ĩ n g ĕ r e, cf. port. incingir, dar care ar putea fi si compunere interna a rom. Uneori se confunda cu încinge "a înfierbânta". – Der. cingatoare (var. încingatoare), s.f. (fâsie, brâu, legatura; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelatia Orion); încingator, s.n. (brâu); încinsatura, s.f. (înv., brâu, centura); descinge (cf. mr. distingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie sa fie compunere a rom. – [1932]
flacără, flácara (-ắcari), s.f. Parte luminoasa care se înalta ca o limba de foc dintr-un corp aprins, para, vapaie. – Lat. f a c ŭ l a, cu l expresiv, care însoteste adesea un f initial, cf. flamând, si it. fiaccola < facula (Battisti, II, 1629), it. fieno < •flenum < fenum, it. fiòcina < lat. fuscina. Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Puscariu 620; REW 3137; Philippide, II, 659; Pascu, II, 85; DAR), dar se explica de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminari cu flamma sau cu •flacca. – Der. flacará, vb. (a arde, a scoate flacari); flacaríe, s.f. (vîlvataie); flacarós, adj. (rar, care scoate flacari); înflacará, vb. (a aprinde, a arde, a înfierbânta). – [3415]
flăcău, flacắu (flacắi), s.m. 1. Tânar, baiat. 2. Barbat necasatorit, burlac. – De la fat, cu suf. -lau (ca fatalau de la fata). Rezultatul, •fatlau, a trecut normal la •faclau, cf. cotli > cocli, pantlica > panglica; iar forma •faclau trebuie sa fi suferit o metateza, nu numai fiind normala într-un astfel de caz (cf. potlog > plotog, poclon > plocon, picro- > prico-, etc.), ci si datorita valorii expresive a grupului fl. Celelalte explicatii nu sunt satisfacatoare: din sl. chlakŭ "burlac" (Cihac, II, 109; Conev 58; Philippide, Principii, 154), sau de la fleac (Puscariu, Dacor., II, 600), ipoteza inadmisibila; astfel încât DAR da etimonul necunoscut. – Der. flacaí, vb. (a duce o viata de burlac); flacaiándru, s.m. (flacau); flacaíe, s.f. (rar, burlacie); flacaíme, s.f. (tinerete). Din rom. provine ucr. flekaw (Miklosich, Wander., 15). – [3416]
fulg, fulg (fúlgi), s.m. 1. Mici cristale de apa care alcatuiesc zapada. 2. Pana subtire si moale. – Identitatea semantica pare a indica faptul ca este vorba de o var. de la floc (< lat. floccus), cu metateza (•folcus) si cu aceeasi schimbare a finalei ca în stâng, vitreg. Nu par deloc probabile ipotezele emise de Puscariu 665 si DAR, cf. REW 3554a, care pune în legatura acest cuvânt cu lat. fulgere "a straluci"; de Körting 3864, din lat. fluxus; si înca si mai putin opinia lui Giuglea, Dacor., III, 626, care pleaca de la v.germ. vlügel (> germ. Flügel). – Der. fulguí, vb. (a ninge cu fulgi rari); fulguitúra, s.f. (ninsoare cu fulgi rari). – [3512]
domeniu, DOMÉNIU, doménii, s.m. 3. (Mat.) ~ ♦ Domeniu integral = inel (6), în care operatia de înmultire este comutativa, care contine un element neutru fata de operatia de înmultire si în care nu exista nici o pereche de elemente nenule al caror produs sa fie nul. ♢ Multimea numerelor întregi fata de operatiile de adunare si înmultire formeaza un domeniu integral. [MW]
inel, INÉL, inéle, s.n. ~ 6. (Mat.) Multime de elemente închisa fata de doua operatii binare, dintre care prima formeaza cu multimea data un grup (3) comutativ, iar cea de-a doua este asociativa fata de elementele multimii si distributiva în raport cu prima operatie. [MW]
grog, GROG s. n. BĂ�uturĂ� reconfortantĂ� din rom, brandy sau whisky, apĂ� fierbinte, zahĂ�r si lĂ�mâie, care se serveste caldĂ�. -Din engl., fr. Grog
stahanovist, STAHANOVÍST, -Ă, stahanovísti, -ste, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. (În fosta U.R.S.S. si satelitii comunisti) Muncitor (sovietic) evidentiat si rasplatit cu privilegii speciale, pentru depasirea normei de productie. 2. (Fig., fam. si depr.) Muncitor care lucreaza cu exces de zel. ♢ Persoana care desfasoara o activitate într-un mod deosebit de intens. II. Adj. Care se refera la sau tine de stahanovism sau stahanovisti (I). ♢ Muncitor stahanovist. (cf. fr. stakhanoviste, engl. Stakhanovite < rus. stahanovet < n. pr. Alexei Grigorievici Stahanov, miner sovietic ucrainean, 1906-1977 (în 31 august 1935, s-a raportat ca a depasit de 14 ori norma de productie, extragând 102 tone de carbune în 5 ore si 45 de minute); + suf. -ist) [TLF, MW]
stahanovism, STAHANOVÍSM s.n. (În fosta U.R.S.S. si satelitii comunisti) Metoda de lucru bazata pe o mai buna exploatare a initiativelor si a experientei profesionale ale muncitorilor si, în paralel, pe spiritul de emulatie, cu scopul de a mari capacitatea de productie. (n. pr. Stahanov + suf. -ism; cf. fr. stakhanovisme, engl. Stakhanovism; v. et. la stahanovist) [TLF, MW]
nu, Nu este, va rog s/o dati dvs.Actual este foartw uzitat.
intelighenţia, INTELIGHÉNŢIA s.f. 1. (Ant., sec. XIX, în Rusia tarista) Avangarda intelectuala care milita în favoarea reformelor politico-sociale. 2. (P. ext.) Grup de intelectuali (dintr-o tara sau dintr-un colectiv), care formeaza elita sau avangarda (artistica, sociala sau politica). (cf. fr. intelligentsia, intelligentzia, engl. intelligentsia = intelectuali de elita sau de avangarda, germ. Intelligenzija < împrum. din rus. intellighentia = clasa intelectualilor reformatori din Rusia tarista de la sf. sec. al XIX-lea < lat. intelligentia = întelegere) [TLF, MW]
meritocraţie, MERITOCRAŢÍE, meritocratíi, s.f. 1. Sistem în care se aleg persoanele talentate, cu scopul de a fi promovate pe baza realizarilor obtinute. 2. Colectiv de conducere ales dupa criterii intelectuale. (cf. engl. meritocracy < merit + -o- + -cracy = -cratie) [MW]
mustang, MUSTÁNG, mustángi, s.m. ~ (cf. engl. mustang < sp. (mex., înv.) mestengo = animal fara stapân < sp. mesteño = (despre animale) fara stapân (în spec. vite si cai); neîmblânzit, salbatic (în spec. vite si cai) < sp. Mesta = târg (anual) al crescatorilor de vite si cai < lat. med. (animalia) mixta = animale diferite, amestecate < part. al lui miscere = a amesteca) [MW, DRAE]
meritocratic, MERITOCRÁTIC, -Ă, meritocrátici, -e, adj. Care are caracter de meritocratie. (cf. engl. meritocratic) [MW]
meritocrat, MERITOCRÁT, -Ă, meritocráti, -te, adj., s.m. si f. I. Adj. Meritocratic. II. S.m. si f. 1. Persoana promovata prin meritocratie. 2. Adept al meritocratiei. (cf. engl. meritocrat) [MW]
continuum, CONTÍNUUM s.n. 1. (Fil.) În filozofia clasica, realitatea materiala considerata ca un tot, partile caruia, unite între ele fara solutie de continuitate, au o limita unica si comuna. 2. (Fiz., în sint.) Continuum spatio-temporal = Sistem de o coordonata temporala si trei spatiale, care permite localizarea oricarui obiect fizic sau eveniment. 3. (Mat.) Multimea numerelor reale, incluzându-le atât pe cele rationale, cât si pe cele irationale. ♦ (P. ext.) O multime compacta, care nu se poate împarti în doua submultimi, astfel încât nici una dintre ele sa nu contina cel putin un punct de acumulare al celeilalte. (lat. continuum < n. al lui continuus = continuu) [GDLC, MW]
punct, PUNCT, púncte, s.n. ~ 3. (Mat., în sint.) Punct de acumulare (fata de o multime de puncte data) = Punct cu proprietatea ca orice vecinatate a sa include cel putin un punct ce apartine multimii date. [MW]
compact, COMPÁCT, -Ă, compácti, -te, adj. ~ 3. (Mat.) Care se refera la un spatiu topologic si, în special, la un spatiu metric, cu proprietatea ca, pentru orice reuniune de multimi deschise care îl contine, exista o reuniune de submultimi ale multimilor date, cu un numar finit de elemente, si care de asemenea îl contine. [MW]
butuc, butúc (butúci), s.m. 1. Trunchi, buturuga. 2. Partea de jos a tulpinei vitei de vie. 3. Instrument de tortura în care se prindeau picioarele, mîinile si gîtul condamnatilor. 4. Partea centrala a rotii. 5. Bustean scurt. 6. Calapod de palarier. – Var. butug, butur, butor, butoare, butau, butura, buture. < Din lat. •bottum, "bont, fara vîrf" si "bot, obiect rotund", prin intermediul unei formatii diminutivale, ca sat > satuc, pat > patuc etc. Coincidenta semantica între "rotund" si "trunchi", cf. fr. bille, billot. Var. provin de la •but, pl. •buturi; de la aceasta ultima forma s-a refacut un sing. analogic butur(a). – Der butai, s.n. (înv., stup); butuci, vb. (a pune în butuc 3); butucanos (var. botocanos, butucos), adj. (grosolan, necizelat); buturuga (var. buturig, buturiga, buturoaga), s.f. (trunchi, ciot), de la butur(a) + suf. -uc, cf. alternanta butuc-butug; buturugat, adj. (cu noduri); butusina, s.f. (ciot); îmbutuci, vb. (a pune în butuc, în instrument de tortura). – Credem, prin urmare, ca acest cuvînt este un simplu dublet al lui bot. Nu numai ca aceasta opinie nu este împartasita de filologi, dar nici nu exista un acord în legatura cu identitatea cuvintelor mentionate mai sus. Pentru butuc, Schuchardt, ZRPh., XV, 103 (cf. DAR, I, 712) se refera la o radacina but-, fara alta explicatie, pe care Densusianu, Hlr., 381, o considera de origine cumanica (cf. cuman. butak "ramura") si pe care Tiktin o considera slava. Din tc. butak, dupa Seineanu, II, 65; si din tc. buduk "cu picioare scurte" (cf. bondoc), dupa K. Treimer, Mitt. Wien, 356, cf. Lokotsch 372. Acelasi radical bott- "gros, rotund" revine la Diculescu, 17 si ZRPh., XL, 413 (cf. REW 1239a), dar considerat de origine germanica; butuc ar fi în legatura cu it. botta (comasc. bottola), fr. botte si butura cu gepidicul •bûtilo.. Aceasta parere, acceptata de Gamillscheg, Rom. germ., II, 250-1, si Scriban, a fost respinsa de Densusianu, GS, I, 348, pentru care butura provine din bg. botur (cf. Rosetti, II, 82). Acelasi cuvînt este mentionat si ca provenind din lat. •buttula (Candrea, Eléments, 2; REW 1389); din lat imbutum (Giuglea, LL, II, 31); din sl. (Tiktin); din arab. batk "actiunea de a taia" (Moldovan, 404); sau din vreo alta limba anterioara indoeurop. (Lahovary 320). Butura ramîne fara explicatie în DAR, care afirma, în schimb, ca buturuga este "rezultatul unei fuziuni a lui butuc cu butura si tumurug". – Daca explicatia noastra este corecta, din rom. trebuie sa provina rut. butjuk, butuki (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 406), mag. butuk, bg. botur(o) (Capidan, Raporturile, 221), ngr. μπούτουρα (Bogrea, Anuarul, II, 391). – [1238]
bot, bot (bóturi), s.n. 1. Umflatura, cucui; obiect rotund în general, sau extremitate rotunjita. 2. Bot (de animal). 3. Cocoasa. < Lat. b o t u m, atestat de Du Cange, care îl defineste "lignum quodvis fractum, vel usu detritum", pentru al carui sens cf. bont. Un lat. •botium sau •bottium este de asemenea sugerat de it. bozza "umflatura, cocoasa", fr. bosse "cocoasa", sp. bozo, bozal (Schuchardt, ZRPh., IV, 104; REW 1239a; DAR). Ar fi posibil si sa se plece de la o radacina expresiva (cf. Puscariu, Dacor., VII, 475), caci aceeasi consonanta trezeste aceeasi idee în sp. (Corominas, III, 393) si în sl. (Berneker 77). În general, bot este folosit cu sensul 2; primul sens se mai pastreaza în anumite expresii (botul dealului; botul cismei), iar sensul 3 în Trans. de Nord (ALR, I, 41). – Interpretarea expresiva este aceea care trebuie sa fi dat nastere var. bot, s.n. (bot, obiect rotund în general; cocolos; galusca, chiftea; tumoare, umflatura, bolfa; guvid, Cottus gubio) si bont, adj. (fara vîrf, tocit, neascutit). Aceasta identitate, care ne pare evidenta, nu a fost în general admisa. Cihac, II, 485, propune pentru bot, mag. bocs "chiftea", sau bg. buca "cocolos, cocoasa"; si (I, 27) pentru bot un lat. •botum, de la botulus, care a fost acceptat de Philippide, Principii, 47; Seineanu, Semasiol., 103; si Candrea, Eléments, 1; pe care Puscariu 211 l-a considerat ca "foarte putin probabil" si REW 1241 ca "prea îndepartat din punct de vedere semantic". Tot Cihac, II, 484, vede în bont un der. de la mag. buta, ipoteza reluata de DAR. Pentru bot, DAR sugereaza doar o legatura, de altfel imposibila, cu fr. bout, si alta cu it., sp. boto, care probabil trebuie sa se reduca la o comunitate de origini expresive (cf. Corominas, I, 503); si pentru bot, admite necesitatea unui lat. •bottium. Pascu, Lat., 256, propune lat. mutum, din gr.; si Lahovary 320 se refera la cunoscutul fond anterior fazei indo-europene. – Der. bontorog, adj. (tocit); butac, adj. (rotofei; tocit, bont; stupid, prost); botos, adj. (cu bulb); botut, s.m. (varietate de ciuperci); botisor, s.n. (dim. de la bot); botos, adj. (ursuz, bosumflat; obraznic); boti, vb. (a rotunji, a da forma rotunda; a strivi, a mototoli); îmboti, vb. (a încreti, a mototoli); botitura, s.f. (cocolos); Botolan, s.m. (nume de bou); botnita, s.f. (aparatoare care se leaga la botul unor animale); botgros, s.m. (pasare, Cocothraustes vulgaris); botros, s.m. (pasare cîntatoare, Pyrrhula europaea); buznat (var. boznat), adj. (umflat; suparat, bosumflat); al carui sens primar pare sa fi fost "plin la fata, bucalat" si care, der. de la bot (pentru fonetismul lui, cf. si bosumflat), ajunge sa se confunde cu buza si, prin intermediul der. destul de rari buzna, îmbuzna, vb. (a se bosumfla), cu îmbufna. Cf. si butuc, buza. [1053]
pewla, Pewla
adagh, adagh,ksvvvagcvabbbbagca,avsmhas vah afaa avs gamav geamgerie abw zgbvgsbfsns e5 sgxmxvcxix xcgmxbxjx xhsx b xjsxnsnxjxbcjdxn zxbz.xbhbxsd bcclx ckd,mniahadkdnxgsnhxs xsjkddddddddhaa.ajhaksjsss.sua/;d/s/s/skwsjsyhdds[d]d]d]d]d]d]jnashdjddfdddd
euxinism, EUXINÍSM s.n. Conditii ale mediului marin în care lipseste circulatia verticala a apei de adâncime, iar din aceasta cauza nu se produce oxigenarea si, ca urmare, viata lipseste, în afara bacteriilor anaerobe. [Sursa: www.gnm.ro/dictionar.php]
apterix, APTÉRIX s.m. Pasarea kiwi. [< fr. apteryx].
empatic, EMPÁTIC, -Ă, empátici, -e, adj. Care implica, produce, este caracterizat de sau bazat pe empatie. (cf. fr. empathique, engl. empathic) [MW]
triumphalism, Triumphalism is the attitude or belief that a particular doctrine, culture, or social system is superior to and should triumph over all others. Triumphalism is not an articulated doctrine but rather a general characterization that is often attached to systems by third parties such as social scientists. The term is sometimes used to refer to relatively inconsequential behavior, such as excessively demonstrative glee at the defeat or failure of a rival. Humans experience triumphalism in this recreational form as collective pride (i.e., school spirit) or in sports fanaticism (â??Weâ??re Number One!â??).
autoturn, AUTOTÚRN s.n. (Tehn.) Automobil echipat cu o platforma care se poate înalta, folosit la lucrarile în legatura cu firele electrice aeriene. [Pron. a-u-, pl. -nuri. / < auto2- + turn, cf. germ. Autturmwagen].
ghiară, ghiara (gheáre), s.f. 1. Formatie cornoasa ascutita crescuta la vîrful degetelor unor pasari si mamifere. 2. Cîrlig, cange. – Var. gheara. – Lat. •ung(u)laris, al carui rezultat normal este •înghiare, separat artificial în în ghiare din ratiuni de fonetica sintactica usor de înteles. Cf. unghie. Se cuvine sa adaugam ca acest cuvînt lipseste din dialecte, fapt pentru care pare posibil sa fie vorba de o der. interna a limbii rom., plecîndu-se de la unghioara, dim. de la unghie, pronuntat înghiara (cf. umblu si îmblu). Totusi, Puscariu, ZRPh., XXVIII, 687 (cf. Puscariu 713; REW 3690; DAR) propune un lat. •garra, de origine celtica, de unde sp. garra; pentru a evita dificultatea fonetica pleaca de la un dim. •garrula, cu metateza •glarra; însa aceasta ipoteza a fost abandonata pentru sp. (Corominas, II, 687-92) si nu poate fi valabila pentru limba rom. Cihac, II, 101, pleca de la sgîria; si Puscariu, Dacor., III, 380, din germ. Kralle. – Der. înghera, vb. (rar, a apuca, a înhata); ghera, vb. (a zgîria); gheran, s.n. (brat al clestelui). – Cf. gheura. – [Art. 3691]
vafelă, VÁFELĂ s.f. Foaie crocanta din aluat nedospit servind ca foaie de tort la prepararea napolitanelor, a cornetelor de înghetata etc. [< germ. Waffel].
vagon, VAGÓN s.n. Vehicul de cale ferata, servind la transportul calatorilor, al marfurilor, al animalelor etc. ♦ Cantitate de marfuri (cereale, lemne etc.) care încape într-un asemenea vehicul. ♢ Vagon de dormit = vagon prevazut cu cabine în care sunt instalate paturi pentru dormit; wagon-lit; vagon restaurant = vagon amenajat pentru a servi ca restaurant; casa (sistem) vagon = casa care are camerele asezate una dupa alta, asa cum sunt compartimentele unui vagon. [< fr. , engl. wagon].
vagonetaj, VAGONETÁJ s.n. (Rar) Transport cu ajutorul vagonetelor. [< vagonet + -aj, dupa fr. wagonnage].
vagonetar, VAGONETÁR s.m. Muncitor care lucreaza la transportul materialelor cu vagonete în minele de carbuni, de sare etc. [< vagonet + -ar, dupa fr. wagonnier].
refuznic, REFÚZNIC, -Ă, refúznici, -e, s.m. si f. 1. (În fosta U.R.S.S.) Cetatean sovietic, cu precadere evreu, caruia i s-a refuzat dreptul de a emigra din Uniunea Sovietica. 2. Persoana care refuza sa se supuna anumitor legi sau ordine, în special ca actiune de protest. (cf. engl. refusenik < traducere partiala a rus. otkaznik < otkaz = refuz + suf. -nik) [MW]
vals, VALS s.n. Dans în trei timpi, care se danseaza în perechi; melodia acestui dans. [< fr. valse, cf. germ. Walzer].
valţ, VALŢ s.n. 1. Cilindru. 2. Masina alcatuita dintr-un ansamblu de cilindri grei, dispusi paralel, care, rotindu-se în sensuri contrare, exercita o presiune asupra unor materiale pe care le sfarâma, le netezesc etc. [< germ. Walze].
abur, ábur (áburi), s.m. – 1. Vapori de apa – 2. (Înv.) Sufletul animalelor necuvîntatoare, considerat în esenta mecanic. – Mr. abur (a). < Lat. albūlus ("pata alba" în lat. med., cf. Thomas, Bull. Du Cange, V, 100), pe baza aspectului material al vaporilor de apa. Albulus s-a pastrat în it. avolo "mreana" (REW 328; Prati), fr. able (tte). Fonetismul nu pare sa constituie vreo dificultate. Pierderea lui l, care apare si în cuvintele citate, si în fr. gabole < galbulus etc. (Thomas, Bull. Du Cange, V, 130; O. Deutschmann, Romanist. Jb. I, 144), pare a fi anterioara rom.; totusi, trebuie sa fi fost destul de tîrzie, pentru a împiedica pierderea lui b intervocalic. Acelasi rezultat în alb. avulj. În general cuvîntul rom. este considerat autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 9; anterior indoeuropenei dupa Lahovary 319), sau provenind din alb. (Cihac II, 714; Philippide, II, 605; DAR; Rosetti II, 108); acesta din urma ar reprezenta un indoeurop. •a-vel-os (Jokl, Ling.-Kulturhist. Untersuchungen, 263) sau •abbra- (Meyer, Alb. St., III, 81). S-a renuntat la der. de la vapor (Diez, II, 14; Philippide, II, 657) , ca si cea de la un •vapulus (Philippide, Principii, 7; Pascu, I, 27; Arch. Rom.., IX, 300), greu de admis. Explicatia lui Densusianu, Rom., 1898, p. 130, prin •abburire (în locul lui •abburare, cf. sp. aburar), este cu totul improbabila, caci ideea de vapori nu se potriveste cu cea de combustie; REW 15 si DAR mentioneaza cu rezerva aceasta ipoteza. Der. abura, vb. (a scoate aburi); aburat, adj. (umezit); abureala, s.f. (rasuflare; briza); aburi, vb. (a produce aburi; a exala; a rasufla); aburitor, adj. (care exala); aburiu, adj. (vaporos; albicios); aburos, adj. (vaporos), cuvînt creat de Odobescu, prin paralelismul it. vapore-vaporoso sau fr. vapeur-vaporeaux. Din rom., ngr. ἄμπρος (Meyer, Neugr. St., II, 74)
vandrug, VÁNDRUG s.m. Lemn rotund despicat în doua, care sustine peretii unei mine. [< germ. Wanddruck].
vantură, VANTÚRĂ s.f. (Constr.) Grinda la acoperisul unei case. [Cf. germ. Wanten].
eutanasia, EUTANASIÁ, eutanasiéz, vb. I. Tranz. A aplica eutanasia (2). (cf. engl. euthanize) [MW]
router, ROUTER s.n. dispozitiv hardware care conecteaza doua sau mai multe retele de calculatoare
globaliza, GLOBALIZÁ, globalizéz, vb. I. Tranz. 2. A considera, determina sau produce la scara mondiala. ♦ A face sa capete un caracter universal. [MW, GDLC]
politburo, POLITBURÓ s.n. 1. (În fosta U.R.S.S.) Organ politic suprem executiv, format din membri alesi de catre Comitetul Central al Partidului Comunist si însarcinat cu aplicarea hotarârilor politice ale partidului, ratificate de catre Comitetul Central. 2. (P.anal.) Organ executiv al unui partid. (< rus. politbiuro < politiceskoe biuro = birou politic; cf. engl. politburo, fr. politburo, politbureau) [MW, TLF]
politburo, POLITBURÓ s.n. 1. (În fosta U.R.S.S.) Organ politic suprem executiv, format din membri alesi de catre Comitetul Central al Partidului Comunist si însarcinat cu aplicarea hotarârilor politice ale partidului, ratificate de catre Comitetul Central. 2. (P.anal.) Organ executiv al unui partid. (< rus. politbiuro < politiceskoe biuro = birou politic; cf. engl. politburo, fr. politburo, politbureau) [MW, TLF]
politruc, POLITRÚC, politrúci s.m. ~ (< rus. politruk < politiceski rukovoditel' = instructor politic; cf. germ. Politruk) [Das große Wörterbuch der deutschen Sprache]
vatelină, VATELÍNĂ s.f. Material textil confectionat din lâna, cu care se captuseste o haina (de iarna) pentru a o face mai calduroasa. [< germ. Watteline].
vatir, VATÍR s.n. Pânza vatir = pânza foarte apretata, folosita pentru întarituri la hainele barbatesti. [< germ. Wattier(leinen)].
vatman, VATMÁN s.m. Cel care conduce un tramvai; manipulant. [Acc. si vátman. / < fr. wattman, cf. engl. wattman].
vecsel, VÉCSEL s.n. (Rar) Polita. [< germ. Wechsel].
loculcentral, LOCUL CENTRAL, (teoria locului central), g.p. Model matematic de stabilire a influentei regionale a centrelor urbane creat de W. Christaller. Pleaca de la modul în care un centru urban raspunde necesitatilor de servicii ale zonei înconjuratoare, conturând în acelasi timp si rolul coordonator al orasului în teritoriu ca si pozitia diferitelor orase într-o retea urbana data.
gay, GAY s.m. Homosexual. [Pr.: ghei] (cf. engl. gay (fr. gay, gai) < forma eufem. a lui gay = vesel, voios < engl.med. gai < fr.v. < (prob.) germanic; cf. germ.v. de sus gāhi = brusc, repede, subit < got. •gâheis = iute, repede) [et. si Webster's Unabridged Dictionary, Le Petit Robert]
homofil, HOMOFÍL2, -Ă, homofíli, -e, adj., s.m. si f. Homosexual. (cf. engl. homophile < pref. hom(o)- + suf. -phil = -fil3) [MW]
bisexual, BISEXUÁL2, -Ă, bisexuáli, -e, adj. Heterosexual. (cf. engl. bisexual) [MW]
vest, VEST s.n. Apus. [< germ. West].
vestic, VÉSTIC, -Ă adj. De apus, occidental, apusean. [Cf. germ. westisch].
antisionism, ANTISIONÍSM s.n. Termen care denumeste ura sau opozitia fata de statul Israel sau fata de miscarea sionista. ♦ Antisemitism. (cf. germ. Antizionismus, engl. anti-Zionism, fr. antisionisme; pref. anti- + sionism) [TLF, MW, Der Brockhaus in 15 Bänden]
antisionist, ANTISIONÍST, -Ă, antisionísti, -ste, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Adept al antisionismului. 2. Adj. Care tine de antisionism. (cf. germ. Antizionist, antizionistisch, engl. anti-Zionist, fr. antisioniste; pref. anti- + sionist) [TLF, MW, Das große Wörterbuch der deutschen Sprache]
holocaust, HOLOCÁUST, holocáusturi, 1. Jertfire rituala prin ardere. 2. Distrugere completa soldata cu victime în numar mare, îndeosebi prin ardere. ♢ Holocaust nuclear. 3. (Scris deseori cu majuscula) Asasinarea în masa a populatiei civile din Europa, în special a evreilor, de catre nazisti, în timpul celui de-al doilea razboi mondial. ♦ Asasinare în masa a populatiei; genocid. (cf. engl. holocaust, fr. holocauste < neolat. holocaustum < gr. holokauston < n. al lui holokaustos = totalitate arsa < holo- + kaustos = ars < kaiein = a arde) [MW]
antisemit, ANTISEMÍT, -Ă, antisemiti, -te, adj., s.m. si f. ~ (cca. 1879, termen creat de publicistul german W. Marr) [Das große Wörterbuch der deutschen Sprache]
termenul, Termenul de ucronie este mai putin familiar cititorului român. El defineste un gen literar aparte, încadrabil în literatura sci-fi datorita puternicelor sale valente speculativ-fictionale. De fapt, nici nu ar avea cum sa fie altfel, atâta timp cât ucronia este o "istorie paralela", un exercitiu al imaginatiei situat, cum însasi orginea greaca a termenului o arata (oucronos), "în afara timpului", sau mai corect spus "în afara timpului real". Americanii numesc mult mai sugestiv lucrarile încadrabile în acest gen, apelând la expresia "what- if novels" – Ce s-ar fi întâmplat daca... Daca, de exemplu, Burebista s-ar fi confruntat cu Cezar, daca Napoleon ar fi câstigat la Waterloo, daca bomba atomica ar fi fost inventata de germani înaintea americanilor, daca Alexandru Macedon nu ar fi murit de friguri, daca... Desigur, exercitiile imaginative enumerate mai sus pot constitui tot atâtea subiecte captivante pe care autorii SF le pot aborda cu succes. Conditia obligatorie este ca efectul de real sa fie construit cu maxima acuratete deoarece, în ucronie, speculatia fictionala detine un teritoriu foarte vast: istorie, social si politic, ce trebuie exploatat în ansamblul sau. ... Fiindca preluarea termenului si adoptarea sa a fost facuta destul de târziu în România, ucronia este un termen-concept care necesita câteva clarificari poate mai mult de forma, decât de fond. O prima observatie ar fi utilizarea denumirii de "istorie alternativa" (întâlnita adesea în opiniile critice de specialitate), improprie genului amintit din mai multe motive. Unul din aceste motive este ca istoria nu poate fi "alternativa", daca am judeca dupa întelesul adjectivului "alternativ" (def: care face sa revina, se succede sau face sa se succeada la intervale aproximativ regulate). Mai mult decât atât, în cazul ucroniei istoria paraseste definitiv cursul firesc al evenimentelor urmând un traiect descendent pâna acolo încât, uneori, efectele schimbarii sa fie complet opuse realitatii istorice. În aceste conditii, mult mai indicat ar fi utilizarea termenului de "alternativa istorica" (alternativa/ def: substantiv fem. – posibilitatea sau necesitatea de a alege între doua solutii care se exclud). O alta observatie este ca vrând-nevrând, ucronia se construieste pornind (sau îsi are originea, dupa schema cauza-efect) de la evenimente din trecut, evoluând spre viitor si chiar în viitor. Istoria reala se fractureaza la un moment dat si urmeaza apoi un traseu imaginar. În alte conditii, cine scrie despre un viitor apropiat facând referiri la personaje ori la evenimente sociale din prezent, desigur ca scrie altceva decât ucronie (distopie, political-fiction etc.). Interesant este ca o astfel de "anticipatie" socio-stiintifica, poate deveni ulterior ucronie, deoarece momentul referential care produce o schimbare majora în viitor, devine la rându-i trecut.
în, În unele haituri de Anul Nou se mai pastreaza versurile: "Cocos gaia a cîntat – sufletul i l-a luat". Mai exista si expresia populara "a te lua gaia" ori jocul de copii "de-a mama gaia" sau "de-a puia-gaia".La vechii indieni Gaya este zeita materna( Forum Dacia Nemuritoare). Gaia(Gaea), era în mitologia greaca personificarea Pamântului, considerata în vechime drept element primordial din care se trageau toti ceilalti zei. Gaea s-a nascut dupa Chaos (Haosul), zamislindu-i, la rândul ei, pe Uranus (Cerul), Ourea (Muntii) si pe Pontus (Marea).Din wikipedia)
website, website, website-ul, website-uri
bazedov, BAZEDÓV s.n. (Med.) Boala cauzata de hipersecretia tiroidei, manifestata prin bulbucarea ochilor, stare de nervozitate si palpitatii; boala lui Basedow. [< Basedow – medic german].
bazedovian, BAZEDOVIÁN, -Ă adj., s.m. si f. (Suferind) de bazedov. [Pron. -vi-an. / cf. fr. basedowien].
borax, BÓRAX s.n. Borat de sodiu. [< fr. borax, cf. ar. bawrag].
abanos, abanós, s.m. – Lemn din specii de copaci exotici, greu, foarte tare, de culoare neagra. – Mr. abanoz. < Tc. abanos, din ngr. ἔβενος (Roesler 587); Seineanu, II, 5; REW 2816; Lokotsch 3); cf. ngr. ἀμπανός, bg. abanos, alb. abanos
abate, abáte (abatút, abatút), vb. – 1. A doborî la pamînt, a darîma, a da jos. – 2. A devia, a îndeparta. – 3. A schimba drumul. – 4. (Refl.) A se opri. – 5. A se grabi, a face tot ce este cu putinta. – 6. A trece cuiva ceva prin minte, a i se nazari (cu pron. în dat.). – Mr. abat, istr. abotu < Lat. abbattĕre (cuvînt probabil tîrziu, care apare doar în Legea Salica), sau mai curînd formatie interna a rom., plecînd de la a bate (Puscariu 2; REW 11). DAR explica sensul 1 ca galicism si pe celelalte ca împrumut din sl. biti "a bate" si "a ciocani". Ambele opinii par discutabile, caci biti nu este suficient pentru a explica toate sensurile rom. care, pe de alta parte, s-ar putea explica foarte bine plecîndu-se de la cuvintele romanice (cf. Gamillscheg, abat). – Der. abatator, adj. (muncitor); abatere, s.f. (deviere, anomalie); abatut, adj. (deviat, deprimat, melancolic). – Din rom. provine sb. abati "a devia".
bowling, BOWLING s.n. Joc de popice practicat pe o pista moderna cu dispozitive automatizate de colectare si de amplasare a popicelor. [Pron. báuling. / < engl. bowling].
abia, abiá, adv. – 1. De foarte putina vreme, tocmai (introduce o actiune care tocmai s-a terminat). – 2. Cu greu, anevoie. Mr. avia < Lat. •ad vĭx (Cipariu, Arhiv.., 109; Philippide, Principii, 91; Puscariu, 3; Candrea-Dens., 2; REW 224; DAR); cf. surs. vess, v.sp. abés, avés, v.port. tamalavés. A paragogic este normal cu functii adv., cf. aci(ia), aiure(a), acole(a); este deci inutila explicatia lui Candrea-Dens., care pleaca de la relatii sintactice. Este gresita ipoteza ca s-ar baza pe sl. abije "imediat" (Cihac). – Din rom. provine sas. (d)abja.
browning, BROWNING s.n. Pistol automat cu încarcatorul în mâner. [Pron. bráu-ning, pl. -uri. / < fr. browning, cf. Browning – inventatorul acestei arme].
bungalov, BUNGALÓV s.n. Locuinta construita de europeni în India, din lemn si din împletituri de trestie, cu un singur etaj si înconjurata de verande. [Pron. si bún-ga-lou, pl. -vuri, var. bungalou s.n. / < engl. bungalow].
aburca, aburcá (-c, át), vb. – 1. A urca, a sui. – 2. A urca, a ridica. Dintr-un der. vulg. al lat. ŏrior, cf. urca. S-ar putea pleca de la •aboricare; însa dificultatea conservarii lui b intervocalic este mare, aproape de nerezolvat. Se poate datora unei reduplicari, rezultat al unui b protetic •bŏrĭcāre de la •ŏrĭcāre, (precum •burere, bustum de la urere), sau al unei compuneri cu ad. Cealalta ipoteza, emisa de Puscariu, ZRPh., XXXI, 616 si acceptata de DAR si REW 606, pleaca de la lat. •arboricare < arbor. Explicatia nu convinge, nu numai datorita ciudateniei imaginii, ci si pentru ca nu se tine seama de evidenta identitate a lui aburca cu urca si, prin urmare, de necesitatea de a le gasi o origine comuna.
in, in Content-Type: multipart/alternative; boundary=0578da49bcbcc8bb2c6a72d904fca819 MIME-Version: 1.0 Subject: the line with strings half an ell long bcc: bajflaaol.com This is a multi-part message in MIME format. --0578da49bcbcc8bb2c6a72d904fca819 Content-Type: text/plain; charset="us-ascii" MIME-Version: 1.0 Content-Transfer-Encoding: 7bit tto mingled in it, and endeavored therefrom to derive advantage it was a martyrdom of the soul. ophie praised highly his discovery. f r. hostrup had not been here, said she, then we should hardly have discovered the thief. e must thank --0578da49bcbcc8bb2c6a72d904fca819-- .
people, people Content-Type: multipart/alternative; boundary=7010fdc54d1bb0c5227ed2a0b208f6d1 MIME-Version: 1.0 Subject: be his janial young host who hit bcc: bajflaaol.com This is a multi-part message in MIME format. --7010fdc54d1bb0c5227ed2a0b208f6d1 Content-Type: text/plain; charset="us-ascii" MIME-Version: 1.0 Content-Transfer-Encoding: 7bit range. liabh, pronounced leeve, a high craggy mountain, ascending in ridges the i nn, or enn, a mountain of the first --7010fdc54d1bb0c5227ed2a0b208f6d1-- .
metrunewton, metru-newton; momentul unei forte
acăţa, acatá (acắt, át), vb. – 1. A prinde. – 2. A atîrna. – 3. (Fam.) A acosta o femeie pe strada. – 4. (Arg.) A obtine, a dobîndi. – Var. agata (si der. sai). Mr. acat, catari "a prinde", istr. (a)cot "prind". Origine incerta. Se considera în general ca fiind reprezentant al lat. accaptiāre, din captiāre (Philippide, Principii, 43; Puscariu, Lat. ti, 12; Puscariu 7; Candrea-Dens. 6; REW 1663; DAR); cf. it. cacciare, v.prov. cassar, fr. chasser, sp. cazar, port. caçar. Toate cuvintele romanice au pastrat sensul primitiv, "a prinde cerbul", ca în mr. si istr. Semantismul nu pare sa ridice nici o problema deosebita; însa fonetismul este dificil, datorita reducerii inexplicabile a grupului pt › t. Este posibil sa se fi produs o contaminare cu vreo forma balcanica, de ex. bg. kacja "a agata" (Meyer, Alb. St., IV, 81), cf. catara. Candrea, Elementele, 403, si Puscariu 7 presupun o contaminare cu cata "toiag, bîta"; Cihac, II, 475 pleaca de la mag. akasztani (cf. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41; Candrea-Dens., 6). Acata pierde treptat teren fata de agata, în pofida stradaniei gramaticienilor si puristilor. – Der. acatacios, adj. (lipicios); acatatoare, s.f. (siret, atîrnatoare); acataturi, s.f. pl. (cîrcei la vita de vie). Cf. cata.
acătare, acatáre, adj. – 1. (Înv.) Oricare. – 2. Adevarat, veritabil. – 3. Bun, vrednic. – Var. acatarea, acatarea, acatarii. < Lat. •ecum tālis, al carui rezultat normal, cutare, prezinta un a protetic de la formatiunile adv., cf. afund, aminte, asimilîndu-l apoi pe u aton. Asimilarea sa la adv., în pofida categoriei adj., este evidenta în folosirea sa invariabila, ca si în acel a paragogic al var. Alteori, datorita aspectului sau, a fost confundat cu un s. verbal, si de aici rezulta ultima varianta. Opiniile asupra originii sale au fost foarte diferite. Dupa Cipariu, Gram., 260, din lat. ad+que+tale. Din catare, dupa Philippide, Principii, 8; din atare (Puscariu 8 si 159); din capitalis, printr-o faza intermediara •captale (Candrea, GS, VII, 283); sau din tare, cu un element prepozitional aca-, ce pare inexplicabil (DAR). Pentru REW 63 este un der. din lat. •accapῐtāre, cf. sp. acatar.
acău, acau (-áua) s.n. – Masura de capacitate (= 56 litri) folosita pe vremuri în Trans. < Mag. akό, din sl. okovῠ, cf. sb., cr. akov (Miklosich, Fremdw, 73; Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 475; Berneker 26).
caravană, CARAVÁNĂ s.f. Convoi de calatori care strabate desertul (cu bagaje si animale de transport). ♦ Convoi de calatori si de vehicule care urmeaza împreuna acelasi itinerar. ♦ Rulota. [< fr. caravane, cf. pers. kayrawan].
caravanserai, CARAVANSERÁI s.n. (În Orient) Han mare pentru popasul caravanelor. [Pl. -iuri. / < fr. caravansérail, cf. pers. karwanserai – casa pentru caravane].
carboloy, CARBOLÓY s.n. (Tehn.) Aliaj cu duritate mare, obtinut din carbura de wolfram si de cobalt. [< engl. carboloy].
acel, acél, adj. si pron. – Aceea pron. f. (cu sensul n.): de aceea. – Mr. atel, megl. telea, istr. tel(a). Formele adj. antepus: acel (f. acea), gen. acelui (f. acelei), pl. acei (f. acele), gen. acelor. Ca adj. postpus si ca pron. capata un -a enclitic; ca rezultat al acestei adaugiri, se modifica structura fonetica a f. sing. aceia (‹ aceaia ‹ aceaa), care se scrie si aceea. Prezenta lui -a în cazurile prevazute nu s-a respectat strict în limba populara si în poezie. < Lat. ecce ille, devenit •ecce illum sau •eccum illum (Diez, I, 337); Puscariu, 9; Candrea-Dens., 532; REW 4266; DAR; Sanfeld, Syntaxe, 159-164); cf. it. quello, v. prov., sp. aquel, v. fr. cil, port. aquello. Explicarea lui -a paragogic prezinta incertitudini. Puscariu, 9 si DAR cred ca este rezultatul lui •eccum illum illac (cf. fr. celui-là, friul. kel-la). Aceasta ipoteza este imposibila, deoarece confunda un tratament presupus a fi romanic cu un fenomen tîrziu din fr., si pentru ca pleaca de la o pronuntare primitiva •acelà, greu de admis (daca s-ar admite, ar fi trebuit sa se pastreze, sau sa se reduca la pronuntarea grava, caz în care -a aton trebuia sa devina -a). T. Papahagi, din Morfologia limbii romîne, 1937, 19, o explica prin fonetica sintactica. Pare mai curînd o propagare a art. f. -a, care în limba veche se aplica si adj. si s. (padurea verdea, azi padurea verde; cf. trasaturi ale acestei concordante absolute în padurii verzi, care reproduce un mai vechi padurii verzii, si forme invechite cum ar fi tuturor oamenilor, fata de oamenilor buni). Reiese de aici ca femeia aceia, datorita nuantei sale dublu demonstrative, si-a conservat dubla articulare, ca alte ori femeia carea, cf. omul carele. Se întelege mai putin extinderea de la f. la m. si la cazurile oblice; dar numai daca se concepe ca art., se explica faptul ca, fiind aton, -a nu a devenit -a. Der. acelasi (f. aceiasi), adj. si pron., unde -si reprezinta lat. sic "astfel", cf. cinesi, caresi, acestasi; în spiritul acestei comparatii, cf. expresiile regionale si mai curînd infantile iciasa (‹ aici asa), coleasa (‹ colea asa); acelalalt (var. acel(l)alt), adj. si pron. Cf. cel.
aceră, ácera (ácere), s.f. – Vultur, acvila. – Var. acira < Lat. aquῐla (Puscariu 10; REW 582; DAR); cf. prov. aigla, fr. aigle, cat. áliga, sp. águila, port. aguia. Cuvîntul rom. este rar, astazi practic a disparut. Nu apare în texte vechi nici autentic populare; astfel încît poate fi creatie artificiala, datorata vreunui filolog latinist din sec. XIX (dupa cum crede DAR; însa filologul avea , în acest caz, un exceptional simt al limbii). Adevarul este ca latinistii din sec. XIX au inventat forma acvila, s.f., care înca se mai foloseste, în limbajul poetic si heraldic, si der. acvilin, adj. (vulturesc, ca ciocul acvilei, coroiat).
what, what Content-Type: multipart/alternative; boundary=5949ad9bae37e31f8789d302d2971635 MIME-Version: 1.0 Subject: one might write a little piece. eavens bcc: hollowiog1503aol.com This is a multi-part message in MIME format. --5949ad9bae37e31f8789d302d2971635 Content-Type: text/plain; charset="us-ascii" MIME-Version: 1.0 Content-Transfer-Encoding: 7bit with medals), he other gin rals, ianos, ianolas, ottage rgans, ing ong ets, ennis ats, ridge cores, ricket --5949ad9bae37e31f8789d302d2971635-- .
acest, acést, adj. si pron. – Aceasta, pron. f. (cu sens de neutru): dupa aceasta, apoi; afara de aceasta, pe deasupra, în plus. – Var. (Mold.) aest (înv.), cest. Mr. aestu, aistu, megl. tista, istr. tasta. Forme ale adj. antepus: acest (f. aceasta), gen. acestui (f. acestei); pl. acesti (f. aceste), gen acestor. Ca adj. postpus si ca pron., i se adauga -a enclitic, cf. acel. < Lat. •eccum istum (Puscariu 11; Candrea-Dens., 103; REW 4553; DAR; cf. Sandfeld, Syntaxe, 154-9); cf. it. questo, v. fr. cest (fr. ce), v. sp. aquesto. Pentru -a, cf. acel. Der. acestasi, adj. si pron. (acesta însusi), cu -si, cf. acelasi; acestalalt , adj. si pron. (cestalalt), cf. Iordan, BF, VI, 150.
aci, ací, adv. – 1. Aici, în locul acesta 2. Atunci, în momentul acela. – Var. acia, acile(a), acice(a). Mr. atia, istr. ti(a). Lat. •eccum hῐc (Puscariu 12; Candrea-Dens., 8; REW 4129; DAR); cf. it. qui, engad. (a)qui(a), v. prov., cat., sp., port. aqui, fr. ici. Pentru varianta acice, Puscariu 13 propune •eccum hicce; însa poate fi unul din multele rezultate ale întîlnirii lui aci cu aici. – Der. aciasi, adv. (înv., în acelasi loc; în acelasi timp), cu -si, cf. acelasi.
aci, ací, adv. – 1. Aici, în locul acesta 2. Atunci, în momentul acela. – Var. acia, acile(a), acice(a). Mr. atia, istr. ti(a). < Lat. •eccum hῐc (Puscariu 12; Candrea-Dens., 8; REW 4129; DAR); cf. it. qui, engad. (a)qui(a), v. prov., cat., sp., port. aqui, fr. ici. Pentru varianta acice, Puscariu 13 propune •eccum hicce; însa poate fi unul din multele rezultate ale întîlnirii lui aci cu aici. – Der. aciasi, adv. (înv., în acelasi loc; în acelasi timp), cu -si, cf. acelasi.
good, good Content-Type: multipart/alternative; boundary=15feb22449f272a1f40ec25f06d15745 MIME-Version: 1.0 Subject: ophie, and found that she could moderate his attentions bcc: Voiettagaol.com This is a multi-part message in MIME format. --15feb22449f272a1f40ec25f06d15745 Content-Type: text/plain; charset="us-ascii" MIME-Version: 1.0 Content-Transfer-Encoding: 7bit must have thought a deal about the orth ea, for of it he dreamed the whole night, not of the young ladies. he heat lark warbles forth his sepulchral melodies. . . . he peninsula of utland possesses nothing of the natural beauty which ealand and --15feb22449f272a1f40ec25f06d15745-- .
aciua, aciuá (aciuéz, aciuát), vb. – A-si gasi refugiu, a se pune la adapost, a se pripasi. – Var. aciuia, aciola. < Lat. ciere (lat. tîrzie cire) "a incita, a chema", cf. accire "a chema la sine, a lasa sa vina". Daca este, cum presupunem, un cuvînt pastoral, s-a referit mai întîi la actiunea de a strînge cu strigate vitele, pentru a le pune la adapost de vremea rea. Fonetismul îndreptateste presupunerea unei schimbari de conjug., care poate fi tîrzie, si evolutia lui i la iu, ca în bucium, cf. invers, reducerea lui u › i în adia si baier. Fenomenul este cunoscut si în it., cf. angelus, it. angiolo, calabr. anciulu. Celelalte explicatii nu sînt satisfacatoare. Cihac, II, se gîndea la sl. utečati "a fugi". Lat. •accellare, din cella "ascunzatoare" (Philippide, ZRPh., XXXI, 287; Puscariu, Conv. Lit., 1908, 602; REW 1802; DAR; Pascu, Beiträge, 14) prezinta dificultati (cf. Graur, BL, V, 92). Candrea-Dens., 10 propun lat •accubiliare, inacceptabil fonetic, ca si ipoteza lui Giuglea, Concordances, 20 (cf. REW 4564), bazata pe lat. •jacilia din •jacile. Var. aciola, cu der. acioala, s.f. (refugiu, adapost, copertina), care circula pe o arie redusa în Munt., este mai greu de explicat. Este probabil sa fi intervenit vreo contaminare, de ex. cu poala "fusta", de unde sensul de "copertina", sau vreo analogie, de ex. cu forma dubla înseua si însela.
acolo, acóló, adv. În acel loc. – Var. acoló, cólo, coló, (a)colosa. Mr. ac(u)ló, istr. colo. < Lat. •eccum illōc (Philippide, Principii, 92; Puscariu 15; Candrea-Dens., 12; REW 4270; DAR); cf. comel. kiló (Tagliavini, Arch. Rom., X, 127), v. fr. illuec, leonez. alló, allú.
acru, ácru (ra), adj. – 1. Care are gustul caracteristic al otetului, al lamîii etc. 2. Murat (în otet sau în saramura). 3. Aspru. – Mr., megl. acru. < Lat. ācrus, forma vulg. de la ācer (Puscariu 15; Candrea-Dens., 13; REW 92; DAR; Pascu, I, 28); cf. alb. egrë, it., port. agro, fr. aigre, cat. agre, sp. agrio. Der. acreala, s.f. (gust acru); acri, vb. (a înacri; a irita; a se plictisi, a se satura de ceva sau de cineva); acricios, adj. (acrisor); acrime, s.f. (acreala); acris, s.n. (zer înacrit); acritura, s.f. (muratura); acriu, adj. (acrisor); înacri, vb. (a acri; a amarî; a satura).
cauper, CÁUPER s.n. Instalatie pentru preîncalzirea aerului la furnale cu ajutorul gazelor de ardere. [Pron. cau-. / < engl. cowper].
homofobie, HOMOFOBÍE, homofobii, 1. frica de homosexualitate sau frica de homosexuali 2. adversiunea ,dezaprobarea ,discriminarea ,ura fata de homosexualitate si fata de persoanele de aceasta orientare sexuala Homofobia poate fi clasificata drept un tip de xenofobie homo (acelasi) si phobos (teama). Radicalul homo nu trebuie confundat cu cuvântul latinesc homo (om).
acum, acúm, adv. – 1. În prezent, în momentul acesta. – 2. Înainte cu ... Var. acu(ma), acmu, amu. Mr. amu, amó, megl. (a)cmo, mo(ti), istr. acmo(te). Acu este reprezentant al lat. •eccum hῡc; acum deriva de la un compus de tipul •eccum hῡc modo; în sfîrsit, •eccum modo a dat rezultatul normal acmu (Philippide, Principii, 92; Puscariu 18; REW 5630; DAR). Candrea-Dens., 14, deduce toate formele rom. din •eccum modo › acmu; acesta din urma ar fi dat acum, prin analogie cu quomodo › cum; si de la acum s-ar fi ajuns, prin fonetica sintactica, la acu. Roesler 564 se gîndea la gr. ἀϰόμ(α). – Der. cu -si) (cf. acelasi): acumusi, acusi, cu var. (fam.) acusa, acusica.
but, but Content-Type: multipart/alternative; boundary=2c98eabeb6c7c555308ce5ba0cf50616 MIME-Version: 1.0 Subject: r. hostrup know bcc: hollowiog1503aol.com This is a multi-part message in MIME format. --2c98eabeb6c7c555308ce5ba0cf50616 Content-Type: text/plain; charset="us-ascii" MIME-Version: 1.0 Content-Transfer-Encoding: 7bit grow weary, and then the hours travel with the snail s pace. ...minutterna ligesom racka og strarka sig. an kanner behof at gore sa med. ote ketches --2c98eabeb6c7c555308ce5ba0cf50616-- .
snowboard, SNOW-BOARD s.n. pl:snow-boarduri
chewinggum, CHEWING-GUM s.n. Guma special preparata pentru a fi mestecata. [Pron. ciuin-gam. / < engl. chewing-gum].
adăoga, adaogá (-áog, -át), vb. – A mai pune peste, a da în plus, a spori. – Var.adaoge, adauga, adaugi. Mr. adavgu (adapsu, adavgat), megl. daug (daus). < Lat. adaugĕre, care s-a pastrat numai în rom. (Puscariu 10; Candrea-Dens., 16; REW 149; DAR); cf. v. fr. aoire, v. prov. azaut. Ca si în alte cazuri, -ĕre trecuse la -ēre din lat. vulg. Forma adaugere este vie înca în rom., dar astazi se prefera forma de conjug. I. Totusi, aceasta din urma este relativ recenta, si DAR (1913) nu o admite. În sfîrsit, exista ca arhaism si o forma adaptata la conj. IV, a adaugi. Oscilatia între cele trei conjug. posibile a înmultit curios formele verbale, mai ales la perf. simplu (eu adaosei, adausei, adaugii, adaogai, adaugai) si la part. trecut (adaos, adaus, adaogit, adaugit, adaogat, adaugat). În toate cazurile, este de preferat tipul de conj. I. Der. adaos, adj. (adaugat); adaos, s.n. (adaugare, supliment); adaosag, s.n. (suprataxa, contributie aditionala, desfiintata în Mold. în 1741; adaosatura, s.f. (adaugare).
adăpa, adapá (adáp, adapát), vb. – 1. A da apa de baut unui animal. – 2. A îmbiba, a impregna. 3. (Înv.) A da, a administra (un medicament). 4. (Înv.) A otravi. – Mr. adep,, megl. dap, istr. adŏpu. < Lat. adaquāre (Puscariu 20; REW 147; DAR); cf. it. adacquare (salent. dakware, bar. adakwe), prov. azaigar, v. fr. aever (fr. din Vest aiguer, cf. Gamillscheg 20). Sensul 4, astazi rar, se bazeaza pe confuzia între "bautura" si "otrava", cf. fr. poison (‹ potionem). Der. adapat, s.n. (actiunea de a adapa); adapatoare, s.f. (loc de adapat); adapator, adj. (care adapa); adapatura, s.f. (înv., otravire).
adăpa, adapá (-áp, -át), vb. – 1. A da apa de baut unui animal. – 2. A îmbiba, a impregna. 3. (Înv.) A da, a administra (un medicament). 4. (Înv.) A otravi. – Mr. adep,, megl. dap, istr. adǫpu. Lat. adaquāre (Puscariu 20; REW 147; DAR); cf. it. adacquare (salent. dakware, bar. adakwe), prov. azaigar, v. fr. aever (fr. din Vest aiguer, cf. Gamillscheg 20). Sensul 4, astazi rar, se bazeaza pe confuzia între "bautura" si "otrava", cf. fr. poison (‹ potionem). Der. adapat, s.n. (actiunea de a adapa); adapatoare, s.f. (loc de adapat); adapator, adj. (care adapa); adapatura, s.f. (înv., otravire).
mesilf, mesilf Content-Type: multipart/alternative; boundary=951e84ec9c1a7f505ac28a4c3f584e50 MIME-Version: 1.0 Subject: as bcc: frekiforbesaol.com This is a multi-part message in MIME format. --951e84ec9c1a7f505ac28a4c3f584e50 Content-Type: text/plain; charset="us-ascii" MIME-Version: 1.0 Content-Transfer-Encoding: 7bit public domain works. espite these efforts, the roject s etexts and any medium they may be on may contain efects . mong other things, efects may take the form of incomplete, inaccurate or corrupt data, transcription errors, a copyright --951e84ec9c1a7f505ac28a4c3f584e50-- .
adăsta, adastá (-ást, -át), vb. – A astepta. – Mr. adastu. < Lat. adastāre "a fi prezent" (Puscariu 22; REW 148; DAR), care nu trebuie confundat cu lat. adastare "a grabi" (REW 3990), de origine germanica. Se remarca tendinta de a conjuga eu adastez.
adevăr, adevar (adevắruri), s.n. Concordanta între cunostintele noastre si realitatea obiectiva, veridicitate. – Mr. (aver). < Lat. vērum, probabil într-un compus de tipul •ad de vērum (Philippide, Principii, 96; DAR); cf. it. davvero (‹ •de ad vērum), sp. de veras. Puscariu 24 (si REW 9262, Scriban) indica •ad ad vērum, care de asemenea ar fi posibil. Candrea se gîndeste la o formatiune postverbala, plecînd de la •addevērāre; iar Pascu, I, 183, presupune direct un lat. •addeverum putin probabil; ambele solutii fusesera indicate de Candrea, Éléments, 169. La origine, adevar a fost un adv., folosit si ca adj., uz care s-a pastrat pîna în sec. XVII; atuncea adevar afla-ne-vom bogati (Coresi) (uz adv.), fata de închinatorii cei adeveri (Varlaam) (uz adj.). În limba actuala, uzul adj. nu este posibil. Ca adv., se pastreaza numai în expresia sacra adevar zic voua. Cuv. mr. provine dintr-un lat. ad verum. – Der. neadevar, s.n. (minciuna). Cf. adevara.
clovnerie, CLOVNERÍE s.f. Numar de clovn; bufonerie. [< fr. clownerie].
adia, adiá (-iéz, -át), vb. – 1. (Despre vînt) A sufla usor. – 2. A clatina, a tremura, a misca usor. – 3. A mîngîia, a netezi. – Mr. adil’u "respir". < Lat. adŏlĕre "a transforma în aburi, a evapora", prin intermediul unei forme vulg. •adŏliāre; cf. adolĕscĕre "a transforma în vapori" sau "a degaja, a emana". Reducerea •aduia › adia pare dificila (motiv pentru care Rosetti, I, 159 respinge acest etimon); însa cf. baiur › baier. Pentru sensul 3, cf. fr. flatter, din lat. flare. Etimonul •adūliāre a mai fost propus (DAR; REW 204 a), dar considerat ca der. vulg. de la adūlāre "a adula", ceea ce presupune ca sensul 3 este cel primitiv (cf. împotriva acestei pareri Graur, BL, V, 86). Este putin probabila ipoteza lui Candrea , Conv. lit., XXXIX, 119 (cf. Candrea-Dens., 817; Pascu, I, 102), dintr-un lat. •adiliāre, de la ilia; si cu atît mai putin cea a provenientei din halare sau anhelare (Giuglea, LL, II, 39); din pol. odwiać "a sufla" (Cihac, II, 1); sau din sb. dujem, bg. duja "a sufla" (Scriban), care pare a proveni din rom.
adică, ádíca, adv. – 1. Cu alte cuvinte, va sa zica. – 2. (Înv.) Iata, uite. – Var. (înv.) adeca, adicate(lea). < Lat. "adaequē" "deopotriva, la fel" (cf. Du Cange, si Corpus gloss. lat., V, 21). Este curios ca s-au cautat solutii atît de îndepartate, si atît de absurde, si ca DAR se multumeste sa-l considere cuvînt de origine necunoscuta. S-au propus gr. δίϰη "dreptate" (Hasdeu; Jarnik, ZRPh.,XXVII, 502); adde quod (Ebeling, ZRPh., XXIV, 525; Candrea, Éléments, 64; Candrea). •addῑca, imper. de la •addῑcāre (Subak, Archegrafo triestino, XXX, 420; cf. REW 142); id est quod sau idem quod sau ad id quod (Philippide, Principii, 7); vide eccum (Cretu 304); ad id quod (Scriban); adest eccum (Procopovici, Adeca, în Omagiu lui I. Nistor, Cernauti, 1937, si Dacor., X, 79), si chiar tc., arab. dakika "clipa" (Lokotsch, 469). Accentuarea ádica, singura mentionata de DAR, este mai putin frecventa decît adíca. Accentele àdicatele(a) ne sînt necunoscute si par putin firesti (cf. DAR); pentru explicarea lui -te-le la acest ultim cuvînt, cf. Procopovici, Dacor., X, 72-9. Din rom. provine tig. adaki "numai".
adînc, adînc (-ca), adj. – Profund. – Mr. adîncu, megl. dancá (‹ adîncat). < Lat. aduncus "concav" (Puscariu 25; Candrea-Dens., 17; Tiktin), cf. sp. adunco. Se pleaca în general de la var. vulg. adancus (REW 144; DAR; Rosetti, I, 161), pentru a se explica aparitia lui î; Candrea-Dens. o explica prin formele în care u era aton. Fara sa fie imposibile, ambele supozitii sînt inutile, caci rezultatul lui aduncus este normal sa fie adînc, cf. longo › lînga, sunt › sînt. Adînc, s.n. (adîncime); adînca (var. adînci), vb. (a adînci); adîncatura, s.f. (adîncitura); adîncime, s.f.; adîncit, adj. (înfundat; îngrijorat; dus pe gînduri). Adînca, vb., înv., a fost înlocuit prin adînci, datorita conjug. incoative, care pare cea mai adecvata sensului lui adîncesc.
adineaori, adineáori, adv. – Cu putin înainte, de curînd, acum o clipa. – Var. adineauri, (a)dineaorea, (a)dineaurea, dineaori, dinioara, dinaoara, dinioarea, odineoara; odinioara, adv. (pe vremuri, odata). Mr. (a)deneavra. < Lat. in illa hora, al carui rezultat •inioara, s-a combinat cu de si cu a- caracteristic formatiunilor adv. (DAR; REW 4176); cf. it. allora (‹ illa hora), v. sp. agora (‹ hac hora). Puscariu 26 presupunea o constructie de tipul •ad de in illam horam. Odinioara, cu sensul clar specializat si inconfundabil se datoreaza confuziei între a- pretetic si art. indef. o, ca odata, deodata.
adins, adíns, adv. – Intentionat, expres. Se întrebuinteaza numai în loc. compuse: din adins, înadins (intentionat), mai cu dinadinsul (în special), cu tot dinadinsul (cu adevarat). < Lat. ad idipsum "întocmai pentru aceasta" (cf. Cesar: cohortes ad idipsum instructae); cf. cat. adés "atunci", REW 4541 si DAR presupun un •ad ipsum illum; explicatia bazata pe •ad de ipso (Candrea) nu este posibila, caci ipsum (neutru) nu se putea întrebuinta singur. La început folosit ca pron., în sec. XVII a devenit adv. Este curioasa caracteristica de a nu putea fi întrebuintat singur (ci în limba veche cu un pron. pers. si astazi cu prep.), ca lat. ipsum.
administra, administrá (administréz, administrát), vb. – A conduce, a gospodari o întreprindere, institutie etc. < Fr. administrer. – Der. (din fr.) administratie, s.f., cf. rus. administracija (Sanzewitsch 197); administrativ, adj.; administrator, s.m.
adormi, adormí (adórm, adormít), vb. – 1. A aduce pe cineva în starea de somn. – 2. A linisti, a potoli, a alina. – 3. A însela, a zapaci. – 4. A trece în starea de somn. 5. A muri, a-si da duhul. – Mr. adormu, adurnire. < Lat. addormire (Puscariu 27; Candrea-Dens., 509; REW 157; DAR); cf. it. addormire, prov., cat., v. sp., port. adormir. Cf. dormi. Der. adormita, vb. (a dormita); adormitele, s.f. pl. (deditei); adormitor, adj. (care adoarme); neadormit, adj. (treaz).
coloniale, COLONIÁLE s.f.pl. Articole alimentare de bacanie importate din tari exotice sau (p. ext.) produse în interiorul tarii. [< germ. Kolonialwaren].
aduce, adúce (adúc, adús), vb. – 1. A lua cu sine un lucru si a veni cu el undeva. – 2. A produce, a da randament. 3. A încovoia, a arcui, a îndoi. 4. A se asemana. – Mr. aduc (adusu, adutire), megl. duc (dusi), istr. aducu. < Lat. addūcĕre (Puscariu 28; Candrea-Dens., 518; REW 160; DAR); cf. it. addurre, v. fr. aduir, cat. adur, sp. aducir, v. port. aduzir. Cf. duce. Der. aducator, adj. (care aduce, econom, pastrator); aducatoare, s.f. (înv., targa); aducatura, s.f. (înv., vraja, magie); adus, s.n. (actiunea de a aduce, aducere); adusatura, s.f. (contagiere).
adulmeca, adulmecá (-c, -át), vb. – A simti prin miros prezenta unui animal, a omului etc. – Var. adulma. Origine obscura. Posibil din lat. •adŏsmāre, de la •ŏsmāre (din gr. ὀσμάω "a adulmeca", ὀσμή "miros"). Din •ŏsmāre provin sp. husmear, it. ormare (ven. usmar), rom. urma; din •adŏsmāre › •adŏrmāre provin it. aormare (REW 6112; Prati) si rom. adulma. Adulmeca presupune un der. lat. •adŏsmĭcāre; dar chiar asa, der. este dificila din punct de vedere fonetic. Puscariu 29 (urmîndu-l pe Hasdeu 386) presupune un lat. •adolmicare, de la olere (cf. DAR). Philippide, Principii, 295, se gîndea la o der. directa de la urma; iar Pascu, I, 181, propune lat. •adŏrmĭcāre. – Der. adulmecator, adj. (care are miros bun).
aduna, aduná (adún, adunát), vb. 1. a strînge, a culege. 2. A acumula, a îngramadi. 3. A adauga, a însuma. 4. (refl.) A se strînge. – Mr. adun, megl. dun, istr. aduru. < Lat. adūnāre (Puscariu 31; REW 209; DAR); cf. it. adunare, cat., sp., port. aunar, v. fr. auner. – Der. adunare, s.f. (întrunire; strîngere, culegere; adaugare, însumare); adunat, s.n. (recolta, cules); adunator, adj. (unealta de strîns); adunator, s.n. (numaratoare); adunatura, s.f. (gramada; lucruri de nimic), care ar putea fi reprezentantul direct al unei formatii lat., cf. abruz. adunatura.
aer, áer (áere), s.n. – 1. Vazduh. – 2. Aspect, înfatisare. – Mr., megl. aeru. În mr. si aera (‹ ngr. ἀέρας). Lat. āēr (Puscariu 43; REW 240; DAR); cf. alb. ajër, it. aria, (ven. aiere, sard. aera, engad. ajer), prov., sp. aire, fr. air, v. sp. aer, port. ar. Sensul 2 este împrumutat din fr. A intrat în conflict cu contributiile neol., a caror baza este identica; astfel, aera pare sa se întemeieze pe aer, dar reproduce fr. aérer etc. Nu mai mentionam numeroasele der. neol. referitoare la aviatie. Der. aera, vb. (a aerisi), din fr.; aereala, s.f. (esenta); aerel, s.n. (assa foetida); aeresc, adj. (aerian); aerian, adj.; aerisi, vb.; din ngr. ἀερίζω (Gáldi 138); aeriseala, s.f. (aerisire); aeronaut, s.m.; aeroplan, s.n.; aeros, adj. (aerian, vaporos).
afară, afara, adv. 1. Dincolo de limitele unui spatiu închis, în exterior. 2. Cu exceptia, (în) afara de. – Mr. afoara, megl. nafara, istr. (a)fǫrę. Lat. ād fŏras (Puscariu 33; Candrea-Dens., 550; REW 265; DAR); cf. v .it. affuori (it. fuori, fuora), v. fr. afors (fr. hors), v. sp. afuera (sp. fuera), v. port. afora (port. fora). Sensul 2, conditionat de prep. de, este de asemenea romanic, cf. it. fuor di, fr. en dehors de, sp. fuera de.
mişcarea, Miscarea dadaista a aparut în timpul primului razboi mondial la Ziirich si la New York. Dadais­mul a fost o moda de arta fantezista bazata pe conceptul absurdului si al nonsensului. A pregatit terenul pentru miscarea suprarealista
afla, aflá (áflu, aflát), vb. – 1. (Refl.) A fi, a se gasi într-un loc. – 2. A gasi, a descoperi. 3. A lua cunostinta despre ceva. – Var. (Banat) izafla. Mr., megl. aflu, istr. oflu. Lat. afflāre "a sufla" (Puscariu 34; Candrea-Dens., 16; REW 261; DAR); cf. cu acelasi sens ca în rom., dalm. aflatura "resturi gasite pe tarm", calabr. ahhare, napol. ašare, sp. hallar, port. achar, retor. aflá. Corespondenta semantica între atîtea limbi arata ca evolutia sensului este anterioara celei rom. Schuchardt, ZRPh., XX, 532, si împreuna cu el majoritatea filologilor moderni (cf. Corominas si Cortés 125), o explica pe baza limbajului vînatoresc: cîinele adulmeca (= aspira, sufla) pentru a gasi; sau de la afflatur "îmi sufla = îmi arata, îmi spun", de unde, prin activarea ideii, "aflu". (Cf. si Rohlfs, Differenzierung, 45). Ambele explicatii par necovingatoare. Este posibil ca pe baza echivalentei afflat = vivit = exstat (cf. fr. que vive "cine e acolo?"). Plecînd de la (sese) afflat "respira, exista" este usor de refacut evolutia, în sensul de activare, pîna se ajunge la afflat "afla, descopera". Aceasta explicatie este necesara, fiind singura care poate lamuri evolutia semantica a rom. gasi. De altfel, este iluzorie legatura, propusa de Cihac, II, 633, cu mgr. ἄλφειν "a afla". Der. aflat, s.n. (înv., descoperire); aflator, adj. (care se afla; inventator, descoperitor); neaflat, adj. (necunoscut).
afuma, afumá (afúm, afumát), vb. – 1. A expune la fum. – 2. A fumega, a scoate fum. – 3. A se ameti, a se chercheli. Mr. afum. Lat. affumāre (Puscariu 35; Candrea-Dens., 679; REW 208; DAR); cf. it. affumare, prov., cat., port. afumar, sp. ahumar. Cf. fum. Der. afumat, adj. (ametit, cherchelit), cf. Iordan, BF, VI, 160, si can. ajumado; afumata, s.f. (varietate de struguri); afumator, s.n. (utilaj pentru producerea fumului în vederea linistirii familiei de albine); afumatoare, s.f.; afumatura, s.f. (carne afumata).
afunda, afundá (afúnd, afundát), vb. – 1. A adînci. – 2. A scufunda. – 3. (refl.) A cadea la fund. – Mr. afundu, afundare. De la fund. Der. directa din lat. affundāre pare a se baza pe prezenta it. affondare (sard. affundare), v. fr. afonder, v. sp. afondar, port. afundar (Puscariu 36; Pascu, I, 89; REW 269); este însa posibil ca toate cuv. rom. sa fie der. neol., cum remarcase deja REW. – Der. afundator, s.m. (scufundator); afundatura, s.f. (ascunzatoare); afundis, s.n. (adîncime); afunzime, s.f. (adîncime, prapastie).
ager, áger (ágera), adj. – Agil, iute, usor. Lat. agĭlis, cu schimbare de decl. (Cipariu, Anal., 59; Gram., II, 344; Puscariu 37; Candrea-Dens., 19; REW 230; DAR). Exista si dubletul agil (‹ fr. agile); nu se confunda cu el, întrucît agil presupune o agilitate pur materiala, în timp ce ager presupune o anume nuanta de agerime intelectuala. Der. ageri, vb. (a face mai ager; a ascuti la vîrf); agerime, s.f.
agîmba, agîmbá (-béz, -át), vb. – A urmari, a merge pe urmele cuiva. Origine necunoscuta. Cuvînt putin folosit. Este îndoielnica der. din lat. gamba (Philippide, II, 643), prin intermediul unui •aggambāre (DAR), cf. REW 1529; aceasta explicatie nu se potriveste cu sensul der. agîmbeala, s.f. (epilepsie) si agîmbat adj. (nenorocit, amarît). Ar putea fi vorba de un lat. •aggimbāre, de la •gimbus, deformare de la gibbus (ca si calabr. agghimbare "a se îndoi, a se cocosa," cf. Rohlfs I, 75), ipoteza care se potriveste mai bine cu der. si mai putin cu vb.
agriş, ágris (-si), s.m. – Arbust cu fructe comestibile. – Var. (Trans.) agríse, aghireáse. Mag. egres (DAR; Gáldi, Dict., 82), care îl deriva din germ. med. agras (‹ v. fr. aigras ‹ lat. •acrus, cf. acru). De remarcat ca •acrus s-a contaminat probabil, din epoca lat., cu agrestis, si ca de la "agrest" a ajuns sa însemne "strugure verde", cf. it. agresto, sp. agraz. Din it. cuvîntul a ajuns, cu sensul de "arbust cu fructe comestibile", în sl. agres, ceh. agrest, pol. agrest (Berneker 25). Accentul rom. (ágris) arata ca nu poate fi vorba de un etimon sl., si ca trebuie plecat de la mag. Totusi, var. dovedesc si existenta unui prototip sl., fara a parea probabila o der. directa din lat. (cf. REW 92, si Meillet, s. v. ager). Tot din it. provin alb. grestë, sb. greš, ogrešta, (Miklosich, Fremdw., 73), rus. agrus, dar cu sensul de "strugure verde". – Der. agrise, s.f. (fructul agrisului).
agru, ágru (-re), s.n. – Ogor. – Mr., megl. agru. Lat. agrum, acuz. de la ager (Puscariu 38; Candrea -Dens., 21; REW 276; DAR; cf. Cortés, 125). Pastrat în Trans. Dupa ce a disparut din uzul general, a fost reînviat de neol. identic, reprezentat de numeroase forme der. si compuse: agrar, agricol, agricultura, agronomie etc.
agura, agurá (-réz, -át), vb. – A prezice, a prevesti. Lat. a(u)gŭrāre (Densusianu, Rom., XXVIII, 61; Puscariu 39; Candrea-Dens., 23; REW 784; DAR); cf. v. it. a(g)urare (lec. aúru, mil. ingürá, sard. aurá), prov. aurar, sp. agorar, port. agourar. Rar, Trans. de Vest. Mr. ugure, s.n. (profetie), a fost interpretat de Pascu, I, 178, ca der. de la lat. augurium, ceea ce poate fi adevarat numai daca se are în vedere complicata cale de transmitere a cuv.: lat. augurium a dat în ngr. γουρί, de unde tc. ogur, care este etimonul cuv. mr., cf. ursuz.
aguridă, agurída (-ízi), s.f. – Strugure înainte de coacere. – Mr. agurida, megl. gurida. Mgr. ἀγουρίδα de la ἄγουρος "verde" (gr. ἄωρος), cf. alb. aguridhe, bg. agurida (Miklosich, Fremdw., 73). În Banat circula agur, s.m. "vie salbatica", ce pare a reprezenta mgr. ἄωρος mentionat. – Der. agurijoara, s.f. (planta, portulaca); agurizar, s.m. (vie salbatica).
agust, águst, s.m. – August. – Var. gust, agustru. Mr. avgustru, megl. avgust. Lat. pop. agŭstus, forma redusa de la augŭstus (Puscariu 40; Candrea-Dens., 24; REW 786; DAR); cf. alb. gušt, it., sp., port. agosto, prov., cat. agost, fr. août. Coexista în prezent cu dubletul neol. august, înainte pronuntat de asemenea avgust (‹ ngr. αὔγουστος). – Der. agustos, s.m. (varietate de struguri timpurii); gustar, s.m. (august), rezultat din contaminarea cu a gusta, etimologie populara care a interpretat numele lunii ca momentul cînd se gusta si se încearca roadele culesului, si mai ales ale viei.
aiepta, aieptá (-t, -át), vb. – A ademeni, a corupe. Lat. allĕctāre (Hasdeu 583; Candrea, Éléments, 90; Puscariu 41; Candrea-Dens., 28; REW 355; DAR); cf. it. allettare, fr. allécher. Cuv. rar, necunoscut practic în lit.
cornwall, CORNWALL s.m. (Zool.) Rasa de porci creata în Anglia, de talie mare si de culoare neagra; marele-negru. [Pron. córn-ual. / < engl. cornwall].
craul, CRÁUL s.n. Stil de înot în care miscarea picioarelor se face în alt ritm decât aceea a bratelor, capul ramânând cât mai mult sub apa. [< engl., fr. crawl].
criptex, CRIPTEX (-) Dispozitiv care este folosit in stiinta criptografiei pentru a proteja informatiile scrise pe un suport interior, un codex. Leonardo da Vinci a fost un veritabil pionier al criptorgrafiei, rareori fiindu-i recunoscuta aceasta întîietate. In prezent specialistii moderni îi amintesc pe ZIMMERMAN si SCHNEIER, însa Da Vinci inventase una dintre primele forme rudimentare de cifrare prin intermediul careia putea trimite mesaje secrete pe distante lungi. Pentru veridicitatea acestui termen puteti consulta romanul "Codul lui Da Vinci", Dan Brown, p.227-228, Ed. RAO International Publishing Company, 2004.
ainde, aínde, adv. – (Banat) În alta parte. – Var. aindine(a), aindire(a). Lat. aliŭndĕ (Miklosich, Sb. Wien, C, 285;Puscariu 45; REW 348). Totusi, este unul din cazurile în care este greu sa se faca distinctia între lat. si sl., fiindca se cuvine sa ne gîndim si la sl. inŭde, cu acelasi sens (Cihac).
aiurea, aiúrea, adv. – 1. În alta parte, undeva. – 2. Cu capul în nori, în mod inconstient. – Var. aiuri, aiure. – Mr. (n)al’iurea, megl. l’urea, istr. (a)l’ure. Compunere ale carei elemente nu sînt complet clare. Prima parte trebuie sa fie alῑbῑ "în alta parte", pentru rezultatul careia cf. iu. A doua parte este mai dificil de explicat. Plecînd de la analogia cu ubivis "oriunde vrei", se poate presupune ca este vorba de forma vulg. a lui vis, adica •volet (Bourciez 79) redus datorita folosirii sale enclitice (cf. pronuntarea actuala a acestui vb. în rom.: (v)om, (v)eti, (v)or). În orice caz, grupul final -re fie ca reprezinta lat. •(vo)let fie ca are alta origine, apare în mai multe formatiuni adv. rom., cf. altminteri, pretutindeni (‹ pretutindere), oare. Pentru rom. s-ar putea explica formarea lui aiurea si pe baza lui •ubi volet, constructie cu totul paralela cu ubivis; însa formele dialectale presupun prezenta lui alibi. În mod normal, explicatiile anterioare pleaca de la aliubi (Cretu 305; Candrea-Dens., 29; REW 347; Draganu, Dacor., IX, 265) si de la corespondenta sau analogia cu fr. ailleurs, v. sp. alubre, port., gal. alhur. Este posibil, totusi, sa fie întîmplatoare coincidenta între aceste limbi si rom., caci forma •aliore care se postuleaza în cazul acestor limbi (REW 347; Gamillscheg 21) nu ar putea da rezultatul rom. Dificultatea cea mai mare este la -re care s-a încercat explicata prin lat. libet, putin probabil. Cipariu, Gram., 364, urmat de Scriban, pleaca de la lat. aliorsum, care pare si mai dificil. Popescu-Ciocanel deriva vb. aiuri de la tc. hayir "stupefiat". Der. aiura (var. aiuri), vb. (a delira); aiureala, s.f. (delir, extravaganta; Arg., somn, actiunea de a dormi); aiurit, s.m. (fam., nebun, prost); aiuritor, adj. (delirant). Pentru specializarea sensurilor lui aiura, fata de aiuri, cf. Iordan, BF, II, 63.
ajun, ajún (ajúnuri), s.n. – 1. Post. – 2. Zi sau perioda de timp care preced anumite sarbatori care presupun post si mai ales ajunul Craciunului si al Anului Nou. – 3. Zi sau perioda de timp care preced un eveniment în general. – Var. arjun. Mr. ağun "pe nemîncate, flamînd", istr. jun. Lat. iaiūnus (forma reconstruita în mod ipotetic la Plaut; cf. Corominas, I, 344); probabil prin disimilare •aiūnus; cf. alb. ağenoj, v. napol. iagiuna, genov. zazun, fr. jeun, sp. ayuno, (este posibil ca fr. à jeun sa reprezinte un mai vechi •ajeun, unde -a a fost înteles ca prep.). În general ajun se explica drept der. postverbal de la ajuna, si acesta ca rezultat al lat. •aiūnāre (Meyer, Alb. St., IV, 88; Philippide, O ramasita, 16; Philippide, II, 645; Pascu, Beiträge, 16; Pascu, I, 29), de la eiūnāre (Diez, I, 214; Puscariu 49; Candrea-Dens., 31; REW 4581; DAR), sau de la •ieiūnāre (Cipariu, Gram., 122). Der. ajuna, vb. (a tine post); ajunat, s.n. (ajun, post); ajunator, adj. (care posteste).
crenvurşt, CRÉNVURST s.m. (mai ales la pl.) Cârnacior subtire, fabricat în pereche cu altul. [< germ. Krenwürstel].
ajunge, ajúnge (ajúng, ajúns), vb. – 1. (Refl.) A coincide, a avea aceleasi pareri. – 2. A întîlni, venind din urma (sens spatial). – 3. A atinge o limita în timp (sens temporal). – 4. A atinge un punct determinat. – 5. A deveni, a ajunge. – 6. A deveni ceva, sau cineva. – 7. A fi de-ajuns, suficient. – 8. (Refl.) A se multumi cu ceva, a se descurca. – 9. (Refl.) A se pune la zi. – Mr. ağung (ağumsu, ağunita), megl. jung (jungiri). Lat. adiūngĕre (Puscariu 50; Candrea-Dens., 33; REW 171; DAR); cf. it. aggiungere, aggiugnere, v. prov. ajonher, v. fr. ajoindre, ([adjoindre), sp. (adjungir). – Der. ajungator, adj. (suficient, destul); ajuns, adj. (care s-a îmbogatit, bogat); ajuns, s.n. (ajungere; suficienta); neajuns, s.n. (inconvenient, defect; paguba, detriment).
ajuta, ajutá (ajutát, ajutát), vb. – A da ajutor, sprijin. – Mr. ağut, megl. jut, istr. (a)jut. Lat. adῑūtāre (Puscariu 51; Candrea-Dens., 34; REW 172; DAR; la Cicero: adjutare; cf. it. ajutare, prov. ajudar, fr. aider, sp. ayudar, gal., port. ajudar. Der. ajutat, s.n. (ajutor); ajutator, adj. (auxiliar).
ajutor, ajutór (ajutoáre), s.n. – 1. Sprijin. – 2. Persoana care ajuta, auxiliar. – 3. Loctiitor, adjunct. Mr. ağutor, megl. jutor. Lat. adiūtōrium (Cipariu, Gram., 62; Puscariu 53; Candrea-Dens., 35; REW 173; DAR; Rosetti, I, 162); cf. prov. ajutori. – Der. ajutora, vb., pe care DAR îl considera a fi reprezentant al unui lat. •adiūtŭlāre, si Candrea al lui •adiūtōriāre, ambele fiind de prisos, deoarece vb. se explica prin mijloacele interne ale rom.; ajutori, vb. (a ajuta); ajutorie, s.f. (ajutor, asistenta); ajutorinta, s.f. (ajutor; contributie impusa în Mold., în sec. XVIII, cu caracter tranzitoriu); ajutornic, adj. (milostiv); neajutorat, adj. (lipsit de ajutor).
alac, alác, s.m. – Specie de grîu foarte rezistenta. Origine obscura. Pare a proveni indirect din lat. alica, prin intermediul unei forme asemanatoare celei care a dat álaga în sp. (lat. •alaca, cf. Corominas, I, 75), însa der. este dificila. În general se admite ca etimonul pentru rom. este mag. alakor (Cihac, II, 475; Densusianu, Rom., XXXIII, 273; REW 337; Pascu, R. crit., VII, 66; Gáldi, Dict., 170); dar în mag. este cuv. strain (Draganu, Dacor., VII, 201), probabil rom. (Edelspacher 8). Si mai îndoielnica este legatura cu alb. akuë (Hasdeu 667). Philippide, II, 696, sugereaza alb. lakër "verdeata", din gr. λάϰανον.
alăpta, alaptá (-téz, -át), vb. – A hrani cu laptele propriu, a da sa suga. – Mr. alaptez. Formatie neol., cel putin în rom., pe baza fr. allaiter (cf. REW 143). Nu este atestat uzul sau pop.
alături, alaturi, adv. – 1. Lînga, aproape de. 2. În afara locului. – Var. alaturea. Lat. ad latera (REW 4934; DAR), cf. it. allato, v. fr. lez. Forma înv. este alature, pastrata în var. – Der. alatura, vb. (a aseza alaturi); alaturas, s.m. (înv., vecin).
alb, alb (álba), adj. – De culoarea zapezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Puscariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. si it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificatia de "fericit", extindere a contrastului între "negru" si "alb". Cf. alboare. Der. alba, s.f. (iapa alba; zori de zi); albeata, s.f. (culoare alba; cataracta, pata pe ochi); albele, s.f. pl. (doua betisoare, folosite în jocul cu acelasi nume); albei, adj. (alb; balai); albei, s.m. (specie de iarba); albet, s.m. (alburn); albete, s.f. (albeata); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încarunti; a îmbatrîni; a (se) sulemeni; a spala), care este considerat reprezentant al unui lat. •albῑre, de la albescĕre (Puscariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi si formatie interna a rom., cf. înrosesc, (în)negresc, albastresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s.f.; albime, s.f.; albinet, adj. (cu fata alba; balai); albisor, adj. (albicios); albisor, s.m. (ban de argint; peste, oblet; se spune despre anumite varietati de struguri, de prune, de ciuperci); albita, s.f. (peste, oblet; planta cu flori galbene); albitor, adj. (care albeste); albitorie, s.f.; albitura, s.f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spatiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginti; peste, platica, babusca); albiu, adj.; albus, s.n. (substanta alba care înconjoara galbenusul la ou; în Trans.si Mold., albul ochiului); (î)nalbeala, s.f. (suliman); (î)nalbi, vb. (a spala; a sulemeni); înalbitor, adj. (care albeste). Alburn mentionat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeata, Pascu, I, 31, propune un lat. •albitia, în loc de albities; însa der. e fireasca în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezinta un semantism normal (cf. Bant doalb "carunt"), caruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adaugat cea de a doua nuanta. Albisoara (Puscariu, Dacor., III, 596 si REW 328) nu reprezinta lat. albula, ci este o metateza de la albisoara, cf. albisor. Pentru albulus în rom., cf. abur.
albastru, albástru (albástra), adj. – De culoarea cerului senin. – Mr. albastru "cenusiu, fumuriu". Lat. •albaster, de la albus (Puscariu 56; Candrea-Dens., 37; REW 319; DAR). S-a spus probabil la început despre cerul usor înnorat, prin urmare albicios (cf. mr.); astazi indica numai "albastru ca cerul". Cf. Densusianu, GS, II, 324. Der. albastrea, s.f.; albastreala, s.f.; albastri, vb. ( a da culoare albastra; a clati rufele cu albastreala); albastrime, s.f. (culoare albastra; boierime); albastrita, s.f.; albastriu, adj. Sensul lui albastreala "albastru de rufe" (cf. fr. bleu anglais) nu apare în nici un lexic, cu toate ca este cuv. foarte uzual si singurul care explica sensul lui albastrime de "boierime", adica "oameni cu camasa scrobita".
albie, álbie (álbii), s.f. – 1. Matca a unui rîu. – 2. Covata, copaie, vas facut dintr-un trunchi scobit. Lat. alveus, pop. albea (Puscariu 58; Candrea-Dens., 43; REW 320; DAR; Graur, BL, V, 87); cf. mil. albio, ven., tarent. albi, piem. arbi, fr. auge (it., sp., port. alveo sunt neol.). Rezultatul normal trebuia sa fie •albiu, pe al carui pl. albii s-a format din nou un s. albie (ca sabii-sabie); dupa DAR, forma de sing. se explica printr-un pl. n. •alvia. Pentru sensul 2, cf. glosa din CGL "alveus, lignum excavatum in quo lavantur infantes". -Der. albier, s.m. (persoana care face albii); albioara, s.f. (albiuta), pe care Candrea-Dens., 44, îl pun inutil în legatura cu lat. alveola. Din rom. provine rut. alibijka (Candrea, Elemente, 404).
albină, albína (albíne), s.f. – 1. Insecta care produce miere si ceara. – 2. Specie de orhidee (Ophrys cornuta). – Mr. alvina, megl. albina, istr. albire. Lat. alvῑna "stup", der. de la alvus (Puscariu 59; Candrea-Dens., 48; REW 393). Pentru a explica semantismul, DAR se refera la alb. bletë "stup" si "albina". Trebuie probabil sa se plece de la o expresie (musca)alvina, unde alvina îndeplineste firesc functia adj.; mai tîrziu, a ajuns s., ca în cazul lui (asinus) onagrarius, orbus(oculis) si în multe alte cazuri. Musca, avînd sensul de "roi" este curent în apicultura. Der. albinar, s.m. (apicultor); albinarel, s.m. (pasare); albinarie, s.f. (roi; apicultura); albinarit, s.n. (apicultura); albinet, s.n. (multime de albine, roi).
alboare, alboáre (-óri), s.f. – Lumina difuza, lucire, licarire. Lat. albōrem (Candrea-Dens., 38; REW 324; DAR); cf. it. albore, v. fr. aubour, prov., sp. albor, port. alvor. – Der. alburi, vb. (a raspîndi o lumina albicioasa); alburiu, adj. (albicios). Cf. alb.
albumeală, albumeála (-éli), s.f. – Planta (Gnaphalium leontopodium). – Var. albumita. Lat. albumen (Candrea-Dens., 40; DAR; cf. REW 328, unde lipseste rom.); cf. it. albume. Cuvîntul lat. este reprezentat numai de formele der., prima cu suf. -eala, si a doua cu suf. dim. -ita.
alega, alegá (-g, -át), vb. refl. – A se prinde, a se lipi. Lat. alligāre (DAR; REW 363), cf. it. allegare, fr. allier, sp. aligar, port. alligar (toate cuv. romanice sînt formatii neol.). Limba lit. prefera forma simpla lega, cu acelasi sens, dar în limba pop. are o circulatie intensa. Este dublet al lui alia, vb., din fr. allier, de unde si alianta, s.f.; aliaj, s.n.; aliat, s.m.
alege, alége (alég, alés), vb. – 1. A selecta, a prefera ceva sau pe cineva. – 2. A distinge, a deosebi. – 3. A decide, a ajunge la un rezultat. – 4. A participa la alegeri. – 5. (refl.) A ramîne cu ceva. – Mr. aleg, aleadzire (alepsu, aleapta); megl. leg, leaziri. Lat. allĕgĕre (Puscariu 60; Candrea-Dens., 47; REW 364; DAR); pastrat numai în rom. si în it. alleggere (aver., mil. alezer). Dupa REW, ar putea fi vorba si de lat. ēllĭgere (cf. Körting 3229), parere fara îndoiala gresita (cf. BL, V, 87). Der. alegator, s.m. (persoana care voteaza); alegînd, adv. (înv., cu exceptia, în afara de); ales, adj. (select); ales, adv. (înv., mai cu seama, în special; astazi se prefera constructia mai ales); ales, s.m. (deputat); ales, s.n. (selectie); alesator, s.m. (înv., arbitru); alesatura, s.f. (procedeu de ornamentare, mai ales la broderii); les, adv. (Basarabia, mai ales).
alerga, alergá (-g, -át), vb. – 1. A pune pe fuga. – 2. A fugi. – 3. A recurge la ..., a se folosi de ... 4. A participa la o competitie de cros. – Mr. alag, megl. lag, lagari, istr. alerg? (nesigur). Origine nesigura. Probabil trebuie plecat de la lat. lēgāre "a porunci"; sensul rom. nu apare printre acceptiile cuv. lat., dar este posibil sa fi existat în lat. vorbita, datorita perfectei analogii a lui lēgāre cu mittĕre în celelalte sensuri. De la alēgāre, rezultatul normal •alega (cf. dialectele) ar fi suferit o propagare a lichidei, •alelga, urmata de o disimilare, ambele fenomene proprii doar dacorom. În general se presupune ca alerga reprezinta lat. •allargāre, de la largus (Puscariu 61; Candrea-Dens., 952; REW 352; Philippide, II, 539; DAR; Puscariu, Lr., 242); cf. alb. ljargoń "dau la o parte", it. (allargare), genov. allargarse, sard. allargare "a se îndeparta, a se da la o parte". Explicatia pare inadmisibila. Semantismul este curios, mai ales daca se tine seama cu paralelismul cu alunga. Formele romanice sînt toate neol. si se explica în lumina vietii maritime, ale carei circumstante nu exista în rom. S-a încercat sa se explice trecerea de la •alargare la alergare printr-o analogie cu mergere, care apartine altui tip de conjug., astfel încît nu se vede clar cum a putut influenta merge asupra lui •alarga. În sfîrsit, dialectele indica o forma de baza diferita de cea care se propune. Der. alergatoare, s.f. (alergare; depanatoare, vîrtelnita); alergator, adj. (care alearga; activ, harnic); alergator, s.m. (stafeta, curier; cal de curse); alergator, s.n. (pasare alergatoare); alergatura, s.f. (alergare; pl. gestiuni, demersuri, interventii); alergau, s.m. (Trans., curier, mesager).
alici, alicí (-césc, -ít), vb. – A se zari, a se deslusi. Sl. ličiti "a se contura, a se arata" (Capidan, Dacor., III, 753). A- s-ar putea explica în mai multe feluri, fie prin contaminarea cu lat. allūcēre (REW 370; DAR; Candrea), cf. napol. llocire, sard. allúgere "a lumina"; sau prin analogie cu alic; sau cu a- protetic, frecvent în mai multe der. verbale.
alinta, alintá (alintát, alintát), vb. – A mîngîia, a rasfata. Lat. •allēntāre, de la •allĕnĭtāre, care provine de la lēnis "usor, blînd" (Candrea-Dens., 990); dupa altii, din lat. •allĕntāre, de la lĕntus, cu evolutia semantica de la domeniul material la cel moral , ca în blandus › blînd, tenerus › tierno etc. (Puscariu 64; REW 257; DAR); cf. it. (sard.) allentare, sicil. allentari, abruz. allendá, v. fr. alenter, prov. alentar, toate cu sensul primitiv. Mai probabil, •allēntāre a fost simtit ca un frecventativ de la •allēnāre , chiar daca la origine nu apartineau aceleiasi familii (DAR citeaza un ex. din Dosoftei, în care este evidenta aceasta confuzie). – Der. alintator, adj. (care alinta); alintatura, s.f. (alintare).
alivanta, alivánta, adv. – Pe spate, cu picioarele în sus. It. alla banda, prin intermediul pronuntarii ngr. ἄλλα βάντα, termen marinaresc, introdus în rom., probabil în sec. XVIII (Scriban; Iordan, BF, VI, 150). Este posibil sa apartina aceleiasi familii si alivanca, s.f. (turta din malai si brînza); alivenci, s.f. pl. (dans tipic mold.); alivani, vb. (a întoarce, a rasturna; a înmuia). Evolutia acestor cuvinte nu este clara. Poate sa se fi produs, la alivanca, o contaminare cu sl., cf. ceh. (na)liwanec "prajitura în forma", de la liti "a forma"; dar cuvintele sl. aduse de Cihac si DAR nu constituie o explicatie suficienta în sine. Bogrea, Dacor., III, 724 (si Scriban) explica acest cuvînt prin sl. •olivenka, de la olivnij "în ulei", care pare îndoielnic; tot Bogrea vede în alivani un der. de la aliman.
almar, almár (almáre), s.n. – Dulap. – Var. almariu, armar(iu). Istr. armor. Lat. armarium, poate direct în var. (Puscariu 66; REW 625; DAR); cf. vegl. armar, it. armadio, v. fr. almaire, armaire (› fr. armoire). Din lat. s-a transmis aproape tuturor limbilor europene, cf. germ. Almer, ngr. ἀρμάρι, alb. armar (probabil din it.), cr. ormar, orman (de unde, în Banat, orman "dulap"), mag. almáriom, ceh. (j)almara, pol. almarya. În rom., în forma almar, provine probabil din slov. almara (cf. Berneker 30) sau din mag. (Hasdeu 904; Domaschke 130; Gáldi, Dict., 102). A fost întarit în parte de contactul cu fr. armoire › rom. armuar. Cu formele sale anterioare este pop. numai în Trans. si Banat.
darwinian, DARWINIÁN, -Ă adj. (Rar) Darwinist. [Pron. -ni-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. darwinien].
darwinism, DARWINÍSM s.n. Conceptie evolutionista potrivit careia speciile se transforma treptat unele în altele prin interactiunea mai multor factori: variabilitatea, ereditatea, suprapopulatia, lupta pentru existenta si selectia naturala. ♢ Darwinism social = curent în sociologie care extinde legile biologice ale luptei pentru existenta si ale selectiei naturale la domeniul fenomenelor sociale. [< fr. darwinisme, cf. Darwin – biolog materialist englez].
darwinist, DARWINÍST, -Ă adj. Referitor la darwinism. // s.m. si f. Adept al darwinismului. [Cf. fr. darwiniste].
deadweight, DEADWEIGHT s.n. (Mar.) Greutatea maxima pe care o poate transporta o nava (marfa, pasageri etc.). [Pron. déd-ueit. / < engl. deadweight < dead – inert, weight – greutate].
văl, Val amplu, preluat din vestimentatia matroanelor romane, care în reprezentarile pictate si sculptate, acopera capul si înfasoara întregul corp al femeilor sfinte care au trait în vremea începuturilor crestinismului. Este piesa vestimentara principala care caracterizeaza imaginile Maicii Domnului în arta bizantina si post-bizantina. (www.monument.md)
dehumidifier, Dehumidifier supplier directory – Dehumidifier suppliers from China and around the world, Dehumidifier, Dehumidifier Manufacturers, dehumidifier Factories,dehumidifier Manufacturing, dehumidifier Manufacturer, Factory, Company, Dehumidifier Exporters, Companies, Dehumidifiers Producers, Wholesalers, Distributors, Dehumidifiers, China dehumidifiers. CHUANJING Electric Co. Ltd, the largest source of products made in china and chinese dehumidifier manufacturers. contact: kawaicomhotmail.com
alt, alt (ta), adj. si pron. – 1. Diferit, celalalt (al doilea termen al unei antinomii). – Alta data "în alta zi, în alt moment". – Nimeni altul. – De alta parte. – Si altele etc. – 2. Cel dinainte: alta data "odinioara, pe vremuri" – 3. Unul nou, unul la fel. – 4. (F., cu sens. de n.) Altceva, ceva diferit. – Între altele. – Nu alta. – Alta acuma. – Nu de alta. – Una într-alta, una peste alta. – Nici una, nici alta. – Mr., megl. altu, istr. ǫt. Lat. alter, vulg. •altru, de unde it. altro, sicil. autru, sard. altu, engad. otér, v. prov., fr. autre, cat. altre, sp. otro, port. outro (Puscariu 67; Candrea-Dens., 48; REW 382; DAR). Pentru uzul sau, cf. Sandfeld, Syntaxe 184-95. Comp. altadata, adv. (odinioara, pe vremuri); altaoara, adv. (înv., odinioara); altceva, pron.; altcineva, pron.; altcum, adv. (Trans., altfel); alteori, adv.; altfel, adv.; altinderi, adv. (înv., în alt loc); la olalta, adv., explicat de Candrea-Dens., 48, ca la alalta, si de Pascu, Beiträge, 14, plecînd de la la una la alta, ca comp. una într-alta.
altar, altár (altáre), s.n. – Parte a bisericii în care se oficiaza liturghia. – Var. altariu (înv.). Megl. altar, istr. altor. Lat. altār sau altārium (Puscariu 68; Candrea-Dens., 49; REW 381; DAR; Philippide, II, 631); cf. alb. ljter, it. altare, prov., sp., port. altar. Exista în rom. si dubletul oltar, din sl. olŭtarĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 227; Cf. Gáldi, Dict., 148), cf. bg., sb., cr., slov., rus. oltar, ceh., mag. oltár. Forma oltar este înv.
aluat, aluát (aluáturi), s.n. – 1. Pasta obtinuta din faina amestecata cu apa, grasime etc., din care se prepara pîine, prajituri etc. – 2. Pasta, materie. – 3. Drojdie, dospeala. – Mr. aloat, megl. (numai dim.) lutǫl, istr. aluǫt. Lat. allĕvatum, de la allĕvāre (Puscariu 69; Candrea-Dens., 1008; REW 360; DAR). Fara a avea un corespondent romanic imediat, coincide cu sensul general al lui levare "a fermenta", cf. it. lievito, ven. levar, aberg. levad, friul. levá, fr. levain, comel. (a)lwá, sp. (a)leudar.
alună, alúna (-ne), s.f. – Fructul alunului. – Mr. alluna, istr. alure. Lat. •abĕllona, de la abĕllāna (Puscariu 70; Candrea-Dens., 51; REW 17; DAR). Din forma normala provin it. avellana, v. fr. avelaine, sp. avellana, cat. vellana, astur. ablana, port. avella; prin forma incerta se explica tarent. alońę, prov. aulona, lion. alonn. Pentru fonetism, cf. si Meyer-Lübke, Dacor., III, 643. Der. alun, s.m., formatie regresiva, ca pruna-prun, duda-dud etc.; aluna, vb. (a casca ochii, a se holba); alunar, s.m. (alunis; rozatoare, pîrs; pasare, gaita de munte; luna iulie), al carui ultim sens constituie o coincidenta curioasa cu ngr. ἀλωνάρις "iulie" din gr. ἀλωνεύομαι (Puscariu 70); dar prezenta lui -u- arata ca imaginatia pop., luînd acest cuvînt din ngr., l-a asociat cu familia lui aluna; alunel, s.n. (dans popular); alunis, s.n. (desis de aluni); aluneasca, s.f. (dans de nunta), confuzie cu nuneasca; aluniu, adj. (de culoarea alunei). Alunita (var. alunica, alunea), s.f., considerat de DAR drept dim. de la aluna, a fost apoi semnalat de Puscariu, Dacor., I, 225 (cf. REW 19 si Puscariu, Lr., I, 17), drept der. al bg. lunica "alunita", de la luna "luna". Ca în alte cazuri, contrariul pare mai sigur, caci bg. lunica nu este suficient pentru a explica cuvîntul rom. si var. sale. Cf., totusi, tc. aluné "alunita", citat de Popescu-Ciocanel, 11.
alunga, alungá (alúng, alungát), vb. – A îndeparta, a goni, a speria. Lat. allŏngāre (Puscariu 71; Candrea-Dens., 1024; REW 1853; DAR); cf. it. allongare, cat. alunyar(se) si lat. elongare › fr. éloigner. DAR si REW considera ca este posibila der. directa din ēlŏngāre. Cf. lung. – Der. alungat, adj. (îndepartat, prigonit); alungator, adj. (care alunga; prigonitor).
alva, alvá (-ále), s.f. – Produs alimentar dulce, preparat din seminte de floarea-soarelui si zahar. – Var. halva. Mr. halva, megl. alva. Tc. halva, din arab. halwa (Seineanu, II, 200; Lokotsch 804). – Der. alvita, s.f. (produs alimentar fabricat din miere, nuci etc.); alvitár, s.m. (fabricant sau negustor de alvita); (h)alvagiu, s.m. (alvitar).
ameninţa, amenintá (amenintát, amenintát), vb. – A arata intentia de a face rau cuiva. – Var. (a)meni(n)ta, (a)meli(n)ta (înv.) La. •ammῑnaciāre, de la minaciae "amenintare" (Puscariu 77; DAR; REW 5584); cf. it. minacciare (sicil. amminazzari), prov., cat. menassar, fr. menacer, sp. amenazar, port. ameaçar. Dupa Philippide, Principii, 98, din lat. minitor "a ameninta". Der. amenintator, adj. (care ameninta); amenintatura, s.f. (amenintare).
amesteca, amestecá (améstec, amestecát), vb. – 1. A face un amestec. – 2. A strînge laolalta. – 3. A avea acces carnal. 4. (Înv.) A calomnia, a face intrigi. – Mr. amisticare, ameastic. Lat. •ammĭxtĭcāre, de la mĭxtus (REW 5617; DAR; Pascu, I, 115; cf. Candrea-Dens., 1086). – Der. amestec, s.n. (reunire de lucruri diverse); amestecator, adj. (aparat care serveste la a mesteca substante; intrigant, bîrfitor); amestecatura, s.f. (amestec, încurcatura); amestecus, s.n. (amestec). Cf. mesteca.
ameţi, ametí (-tésc, -ít), vb. – 1. a se zapaci. – 2. A-si pierde capul. – 3. A se îmbata (usor), a se chercheli. – 4. (Fam.) A face ceva de mîntuiala, a da rasol. Lat. •ammatteāre, de la •mattea "bat, par"; cf. it. ammazare "a omorî", sp. mazar, port. maçar. Sensul primar a fost "a lovi, a bate pîna la pierderea cunostiintei", de unde mai tîrziu în it. "a omorî", si în rom. "a lasa, a ramîne fara cunostinta". Schimbarea de conjug. este fireasca la vb. incoative. Dupa Puscariu, ZRPh., XXXII, 717 si DAR, din lat. •ammatῑre, de la •mattus, de unde it. matto "nebun", ammattire "a înnebuni" (cf. REW 5401 si 5428); însa în rom. nu este atestat •mattus, în timp ce •mattea s-a pastrat, cf. maciuca; în plus, evolutia semantica pare mai convingatoare. Hasdeu 1062 se gîndea la ammitĕre, cf. Densusianu, Rom.,XXXIII, 273; iar Körting 591 la •amentio, imposibil din punct de vedere fonetic. – Der. ameteala, s.f. (zapaceala, vertij, tulburare; Arg., plictiseala, lucru searbad); ametítor, adj. (care provoaca ameteala).
amiază, amiáza s.f. – Mijlocul zilei, ora 12. – Var. amiazi, namiaza, namiezi. Lat. medῑ die, de unde în lat. clasica meridies (› Trans. mereze), cf. it. meriggio (REW 5531), v. prov. miegdia, fr. midi. Se foloseste în Trans. de V. cu forma mńezi "prînz". – Der. ńedzi, vb. (Basar., a se odihni vitele).
amîna, amîna (amî́n, amînát), vb. – A trece la îndeplinirea unei actiuni într-un moment ulterior celui stabilit initial; a întîrzia. Mr. amîn. De la mî(i)ne, plecîndu-se de la o combinatie lat. de tipul •ad mane (Puscariu 79; REW 5924), sau de la o formatie adv. rom. •amîne. Spiritul compunerii este cel al fr. ajourner; cf. si alb. mënoń "a întîrzia" (Philippide, II, 647). – Der. amînacios, adj. (înv., întîrziat); amînat, adv. (Banat, tîrziu).
amîndoi, amîndói (-óua), num. – Si unul si altul; ambii. – Mr. amindo(i)l’i, istr. amindoi. Lat. ambo duŏ › ambi dui, f. •ambe due, si probabil si •amendui, dat fiind prezenta v. it. amendue, engad. amenduos, v. fr. andui, prov. amdui, cf. cat. abdos (Puscariu 80; REW 411; DAR). Gen. amînduror(a), cu r analogic, ca tuturor(a).
amnar, amnár (amnáre), s.n. – 1. Bucata de otel cu care se loveste cremenea spre a scoate scîntei; uneori foloseste si pentru a ascuti. – 2. Dispozitiv cu care se urca sau se coboara fierul lat al plugului. – 3. Mîner de lemn cu care se învîrte sulul la razboiul de tesut. – 4. Stîlpi de lemn pusi la colturile constructiilor taranesti spre a sprijini acoperisul. – Mr. manar, megl. manar, amnar. Lat. manuārius (dupa Puscariu 82; REW 5332; DAR), cf. mîner. Mai putin probabila este der. de la •ignarium (Philippide, Principii, 46; Körting 4706), daca luam în consideratie rezultatele dialectale. Densusianu, Rom., XXXIII, 274, si GS, II, 317, se gîndeste la posibilitatea unei der. interne, pe baza lui mîna.
oset, OSÉT, -Ă, oséti, -te, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Osetiei (în partea centrala a Caucazului) sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Osetiei sau osetilor (1), privitor la Osetia sau la oseti, originar din Osetia. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de oseti (1). (cf. rus. osetin < Osetiĭa = Osetia < gruz. Oseti < osi = oset) [si MW]
beijing, Beijing Tour,Active China travel agency based in Beijing offers Beijing tour, tour and travel information on Beijing hotels,Beijing attractions,Beijing shopping,Beijing tour service. Beijing Tour, beijing hotels: China tour operator beijing tour and tour information on Beijing hotels, attraction, dining, shopping, travel service as well as beijing tour. Beijing Tour,Active China travel agency based in Beijing offers Beijing tour, tour and travel information on Beijing hotels,Beijing attractions,Beijing shopping,Beijing tour service. Beijing Tour, beijing hotels: China tour operator beijing tour and tour information on Beijing hotels, attraction, dining, shopping, travel service as well as beijing tour. Beijing Tour,Active China travel agency based in Beijing offers Beijing tour, tour and travel information on Beijing hotels,Beijing attractions,Beijing shopping,Beijing tour service. Beijing Tour, beijing hotels: China tour operator beijing tour and tour information on Beijing hotels, attraction, dining, shopping, travel service as well as beijing tour. Beijing Tour,Active China travel agency based in Beijing offers Beijing tour, tour and travel information on Beijing hotels,Beijing attractions,Beijing shopping,Beijing tour service. Beijing Tour, beijing hotels: China tour operator beijing tour and tour information on Beijing hotels, attraction, dining, shopping, travel service as well as beijing tour. Beijing Tour,Active China travel agency based in Beijing offers Beijing tour, tour and travel information on Beijing hotels,Beijing attractions,Beijing shopping,Beijing tour service. Beijing Tour, beijing hotels: China tour operator beijing tour and tour information on Beijing hotels, attraction, dining, shopping, travel service as well as Beijing Tour. Beijing Tour,Active China travel agency based in Beijing offers Beijing tour, tour and travel information on Beijing hotels,Beijing attractions,Beijing shopping,Beijing tour service. Beijing Tour, beijing hotels: China tour operator beijing tour and tour information on Beijing hotels, attraction, dining, shopping, travel service as well as Beijing Tour. Beijing Tour,Active China travel agency based in Beijing offers Beijing tour, tour and travel information on Beijing hotels,Beijing attractions,Beijing shopping,Beijing tour service. Beijing Tour, beijing hotels: China tour operator beijing tour and tour information on Beijing hotels, attraction, dining, shopping, travel service as well as Beijing Tou. Beijing Tour,Active China travel agency based in Beijing offers Beijing tour, tour and travel information on Beijing hotels,Beijing attractions,Beijing shopping,Beijing tour service. Beijing Tour, beijing hotels: China tour operator beijing tour and tour information on Beijing hotels, attraction, dining, shopping, travel service as well as Beijing Tour. Beijing Tour,Active China travel agency based in Beijing offers Beijing tour, tour and travel information on Beijing hotels,Beijing attractions,Beijing shopping,Beijing tour service.Beijing Tour, beijing hotels: China tour operator beijing tour and tour information on Beijing hotels, attraction, dining, shopping, travel service as well as Beijing Tour.
for, For each electric Scooter listed on this site, we offer a way to purchase; just follow the link(s) at the end of the scooter's description. Occasioinally, a member of the online electric scooter group offers a scooter for sale.Japan gas scooter catalog and gas scooter manufacturer directory. Trade platform for China gas scooter manufacturers and global gas scooter buyers provided by Made-in-japan . Electric scooter are allowed on public transit (bus/train/plane) whereas electric powered electric scooter are prohibited. Noise and air pollution of electric powered electric scooter is eliminated.
adj, (Adj.) Care are legatura atât cu craniul, cât si cu creierul. Cf. lat. cranium, cerebrum; v. si “Craniocerebral." The American Heritage® Dictionary of the English Language, 4th ed. Boston: Houghton Mifflin, 2000. www.bartleby.com/61/. E.g. Descrierea examenului [medical]: craniocerebral.
amorţi, amortí (amortésc, amortít), vb. – A deveni insensibil; a lasa în nesimtire; a întepeni. – Mr. amurtascu, amurtire, megl. anmurtǪs. Lat. •ammŏrtῑre (Puscariu 83; Candrea-Dens., 1178; REW 186; Körting 216; Meyer, Alb. St., IV, 86); cf. it. ammortire, prov., fr., v. sp. amortir. Uz general (ALR, I, 150). Der. amorteala, s.f.; amortitor, adj. (care amorteste); amortitura, s.f. (amorteala).
anin, anín (aníni), s.m. – Specie de arbore. – Var. anine, arin(e). – Mr. arin, megl. rin. Lat. •alninus, de la alnus (Hasdeu 1205; Densusianu, Hlr. 119; Candrea, Conv. lit., XXXIX, 1120; Puscariu 90; REW 375a; DAR; Rosetti, Rhotacisme, 20). Pentru cuvîntul lat., cf. Meillet, s. v. alnus. Alternanta arin – anin pare sa arate ca trebuie plecat de la o forma disimilata •alinus › arin, care ulterior s-ar fi asimilat arin › anin. Ambele forme rom. se bucura de mare circulatie, anin mai ales în Munt. si Banat. Schimbarea de accent trebuie sa fie proprie lat. Meyer-Lübke, ZRPh., VIII, 147, Hasdeu si Densusianu considera forma anin anterioara lui arin. Der. anina, s.f. (fruct de arin); aninas, s.m. (liliac salbatic); aninet, aninis, s.n. (padurice de arini); ariniste, (var. aniniste), s.f. (arinis).
anina, aniná (anín, aninát), vb. – 1. A agata. – 2. a apuca, a (se) prinde de ceva. Lat. •annināre "a legana", de la •ninna "leagan" (Puscariu 81; REW 5817; DAR); cf. nineri si nani, si it. ninna-nanna "nani-nani!", alb. ninuljë "leagan", engad. niner "a legana", prov. nina "a dormi". Transformarea semantica pare a se explica prin faptul ca anina indica actiunea de a agata un obiect fara a-l fixa, de a-l atîrna liber, astfel încît prin simplul fapt ca este suspendat se misca si se balanseaza – aceasta fiind principala diferenta între anina "a atîrna" si acata "a suspenda fixînd". Dupa Puscariu, schimbarea se explica prin confuzia termenului care indica actiunea de a lega leaganul, cu cel care indica actiunea de a lega sau atîrna în general. Pascu, Beiträge, 11, propune ca etimon lat. •allevinare, contaminat cu levare. – Der. aninacios, adj. (care atîrna); aninatoare, s.f. (loc fara iesire, ultimul refugiu al cerbului vînat; agatatoare, gaica).
un, Un sit web care ofera o arie vasta de resurse si servicii Internet.
lingam, LÍNGAM subst. a. Simbolul vedic al fecunditatii tinând de un cult falic din India; în forma de falus reprezinta potentialul creator al zeului Siva. b. (În religia hinduista) Simbol falic stilizat al principiului cosmic masculin si al zeului Siva. (< sanscr. linga = semn, trasatura (nom. lingam)) [a. Dictionar de mitologie generala, Victor Kernbach, b. MW]
dog, DOG s.m. Câine mare de paza (si de vânatoare), cu parul scurt si lins, cu urechile lasate în jos si cu botul turtit. [< fr. dogue, cf. engl. (watch-)dog].
dominion, DOMINIÓN s.n. Stat care facea parte din Imperiul britanic (azi din Commonwealth), depinzând de metropola si având numai formal o oarecare autonomie. [Pron. -ni-on, pl. -oane. / < fr., engl. dominion].
apă, ápa (ápe), s.f. – 1. Lichid incolor care formeaza unul din învelisurile Pamîntului. – 2. Masa de apa, rîu, pîrîu, lac, mare. – 3. Lichid, umoare, secretie. – 4. Reflexe schimbatoare ale obiectelor care stralucesc. – Mr. apa, megl. apa, apu, istr. ape. Lat. aqua (Puscariu 91; Candrea-Dens.; REW 570; DAR); cf. it. acqua (sard. abba, engad. ouua), v. prov. aigua, fr. eau, cat. aygua, sp. agua, port. agoa. Sensul 4, comun celorlalte limbi romanice, este propriu si ngr. νερό; uzul ngr. are si alte corespondente cu rom., cf. a sti (ca) pe apa, ngr. ξέρω σὰ νερό; sau a nu fi în apele sale, ngr. χάνω τὰ νερό μου. Cf. apos. Der. apar, s.m. (sacagiu), pe care Puscariu 92 si REW 572a îl deriva direct din lat. aquarius, dar care este mai curînd der. interna, pe baza suf. de agent -ar, cf. REW 570; DAR; Graur, Noms dágent, 90; Rosetti, I, 159; aparaie, s.f. (inundatie); apatos, adj. (apos), formatie interna în care suf. -os (‹ lat. ōsus, cf. apos) pare sa se fi confundat cu terminatia -tos de la vîrtos, muntos, sanatos etc. (Puscariu 95 si DAR propun un prototip lat. •aquatōsus, care nu pare a fi mai clar); apatosa, vb. (a tîsni apa, a se umple de apa); apsoara, s.f. (rîusor, pîrîu).
apăra, apará (ápar, aparát), vb. – 1. A opri, a se împotrivi. 2. A ocroti, a pazi, a pune la adapost. – 3. A feri, a ocoli, a eschiva. – Mr. apar, istr. opar. Lat. apparāre (Puscariu 93; Candrea-Dens., 63; REW 534; DAR); cf. it. appararse, prov. apará, sp. aparar. Toate celelalte formatiuni romanice par neol. Evolutia semantica de la "a prepara", sens propriu al cuvîntului lat., la "a opri" pare a fi anterioara rom., cf. sp. parar. De aici, trecerea la "a ocroti, a pazi" este fireasca, deoarece "a ocroti" ceva înseamna "a opri" dusmanul; cf. sp. amparar si fr. défendre "a opri" si "a interzice". Acelasi sens în it. riparare "a opri". calabr. apparari "a se pune la adapost". Der. aparare, s.f. (actiunea de a apara); aparat, s.n. (aparare); aparat, adj. (interzis); aparatoare, s.f. (evantai; dig de aparare; în general, orice obiect care protejeaza); aparatoare, s.f. (specie de menta); aparator, s.m. (persoana care apara); aparatura, s.f. (obstacol,; tarie, forta); neaparat, adj. (fara protectie, descoperit); neaparat, adv. (inevitabil, obligatoriu; neîndoios, sigur).
apăsa, apasá (apắs, apasát), vb. – 1. A se lasa cu toata greutatea, a exercita o presiune, a presa. – 2. A coplesi, a oprima, a fi suparator. – 3. A cufunda, a adînci. – 4. A întari. – 5. A scoate în relief, a accentua, a sublinia. Lat. •appensāre, de la pensāre, cf. pendĕre-appendĕre (Philippide, Principii, 21; Puscariu 94; Candrea-Dens., 1349; REW 544; DAR); cf. v. fr. apeser, prov. apesar. Cretu 306 pleca în mod gresit de la un lat. •appressare. Cf. pasa. Der. apasator, adj. (care oprima, care copleseste); apasatura, s.f. (presiune; oprimare).
apleca, aplecá (apléc, aplecát), vb. – 1. A înclina, a îndoi. – 2. A alapta. – 3. A înclina, a tinde. – 4. A face greata. – Mr. aplec, áplic "alaptez", megl. (plec). Lat. applĭcāre (Puscariu 97; REW 548; Pascu, I, 35; Densusianu, GS, II, 18); cf. cat. aplegar, sp. allegar, port. achegar. Sensul 2 este o reducere a lui a apleca la sîn; sensul 4 pare mai greu de explicat. Cf. pleca. Der. aplecaciune, (înv.; înclinatie, tendinta); aplecator, adj. (care înclina); aplecator, s.m. (crescator); aplecatoare, s.f. (oaie care a lepadat); aplecatura, s.f. (înclinatie; pui de animal; greata); aplecus, s.m. (miel de lapte); aplecus, s.n. (coasta, povîrnis); aplecusat, adj. (îndoit).
apoi, ápói adv. – 1. Dupa aceea, pe urma (sens temporal si înv., local). – 2. Atunci, în cazul acesta (sens consecutiv). – 3. Dar, altminteri (sens expletiv). – 4. Pe lînga asta, pe deasupra. – Var. apai. – Mr. apoi, apoea, megl. napoi, napoi, poia, istr. napoi. Lat. ad post (Puscariu 98; Candrea-Dens., 1423; REW 195; DAR); cf. it. appo (v. sard. appus, v. latri. apo, mil. apos), v. port. apos. Pentru -i, cf. noi. Sensurile 3 si 4 se confunda perfect cu pai ‹ poi. Der. înapoi, adv. (în spate, îndarat), mr. napoi; înapoia, vb. (a da Înapoi); înapoiat, adj. (restituit; arierat). Din rom. a trecut în bg. din Trans., apa (apoi), cf. Miklosich, Sprache, 119.
apos, após (apoása), adj. – Care are consistenta apei. Lat. aquōsus (REW 588; DAR); cf. it. acquoso, v. fr. eveux, prov. aigos, sp., port. aguoso. Cf. apa.
apriat, apriát adv. – Limpede, clar, lamurit. Origine necunoscuta. Sensul este cel al lat. aperte. Nu apare în texte anterioare sfîrsitului sec. XVIII, si DAR pare a-l considera creatie artificiala a scolii latiniste, în acest caz nu este clar pe baza carui model s-a format. S-a adus în discutie it. aprire, cu suf. -at de la curat, adevarat (Iordan, Arhiva, XXX, 221; REW 515; Scriban); este însa greu de crezut ca latinistii ardeleni care erau buni cunoscatori ai it., ar fi format un part. apriat de la un vb. al carui part. it. este aperto, si care corespunde rom. descoperit. Körting 723 se gîndea la lat. •apertatus, fiind combatut de Densusianu, Rom., XXXIII, 274. Mai curînd aminteste de it. pria, lat. prius "înainte"; însa der. nu este clara. Löwe 25 propunea bg. na priat, dar cuvîntul nu ne este cunoscut. Totusi, originea sl. nu trebuie înlaturata.
aprig, áprig (ápriga), adj. – 1. Violent, impetuos. – 2. Aspru, drept. Lat. aprῑcus "expus la soare", de unde apoi "fierbinte, arzator"; cf. calabr. apricari "a încalzi". Schimbarea semantica este generala la termenii care desemneaza "caldura" si, în sens fig., impulsul pasional; cf. caldura, fierbinte, sp. calentarse, acalorarse etc. De la "pasionat" s-a trecut firesc la "violent", care este sensul uzual al cuvîntului rom. În sfîrsit, sensul de "avid, lacom" înregistrat în dictionare (în primul rînd DAR), si care a indus în eroare REW 561 nu exista în realitate; expresiile de tipul aprig la prada, aprig la cîstig sînt normale în cadrul sensului 1, si interpretarea interesata a acestora asa cum este data în DAR se explica în lumina etimologiei pe care o propune apoi, si care nu ni se pare convingatoare. – G final ca în stîng si vitreg. Etimonul aprῑcus era indicat înca de Laurian, Hasdeu si Cihac, dar a fost respins de cercetatorii moderni (Puscariu 99 da originea cuvîntului drept necunoscuta; REW 561 respinge etimonul aprῑcus). Tiktin se gîndea la un lat. •apricus, de la aper "porc mistret". Subak, Archeografo triestino, XXX, 14 propune •apprex "lacom", de la apprecor, a carui der. pare putin probabila. În sfîrsit, DAR (cf. REW 4055) propune gr. ἄρπαξ "avid, lacom" (de unde fr. Harpagon), întemeiat pe falsul semantism pe care l-am indicat.
aprinde, aprínde (aprínd, apríns), vb. – 1. A arde, a se propaga focul. – 2. A da foc. – 3. A face lumina. – 4. A se înflacara, a se rosi la fata. – 5. A încinge, a atîta. – 6. A se înflacara, a se pasiona, a se însufleti. – 7. A face febra. – Mr. aprindu, megl. prind, istr. aprindu. Lat. apprĕndĕre, de la apprĕnhĕndĕre (Seineanu, Semasiol., 181; Puscariu 100; Candrea-Dens., 1448; REW 554; DAR), de unde provin, cu sensuri diferite, si it. apprendere, prov. aprendre, fr. apprendre, sp., port. aprender. Totusi, sensul rom. este deja romanic, cf. fr. prendre cu functie intranzitiva (le feu a pris), it. il fuoco é appreso, sp. prender. Trasaturi ale sensului romanic al lui apprendere (a aprinde) sînt atestate la Grégoire de Tours (cf. Densusianu, HLr., 186), în v. fr. apprendre si în it. apprendersi d’amore (paralel cu fr. s’éprendre). Der. aprinjor, s.n. (Trans., chibrit); aprinjoara, s.f. (Trans., chibrit); aprinsura, s.f. (Trans., inflamatie); aprinzacios, adj. (inflamabil); aprinzatoare, s.f. (bricheta; sul de hîrtie aprins cu care se fac glume proaste în cazarmi si licee, punîndu-l între degetele celor care dorm); aprinzator, adj. (inflamabil).
aproape, aproápe adv. – 1. La mica distanta, în preajma, în vecinatate. – 2. Cam, aproximativ, mai mult sau mai putin. – 3. Gata, mai-mai, cît pe ce. – 4. (S.m.) Seamanul, aproapele nostru. – Mr. aproapea, megl. proapi, istr. (a)prope. Lat. ad prŏpĕ (Puscariu 101; Candrea-Dens., 65; REW 197; DAR); cf. v. it. a provo (friul. apruv, v. sard. apprope), v. prov., cat. aprop, v. fr. a pruef . Cf. apropia.
apropia, apropiá (-íi, apropiát), vb. – 1. A se deplasa (tot) mai aproape de ceva sau cineva. – 2. A intra în legatura, a aborda pe cineva. – 3. A pune împreuna. – 4. A pune aproape spre a compara, a confrunta. – Mr. aprok’u, mr. prok’u. Lat. apprŏpiāre, care a ajuns sa se confunde cu apprŏpinquāre (Puscariu 102; Candrea-Dens., 66; REW 557; DAR); cf. sard. approbiare, v. prov. apropchar, fr. fr. approcher (› it. approcciare). Cf. aproape.
apuca, apucá (apúc, apucát), vb. – 1. A lua, a prinde. – 2. A însfaca, a înhata. – 3. A mînca precum un nesatul, a înfuleca. – 4. A surprinde, a lua prin surprindere. – 5. a (se) strînge. – 6. A ocupa ceva, a pune mîna pe ceva. – 7. A ajunge la timp pentru a lua ceva, pentru a prinde pe cineva. – 8. A cunoaste prin proprie experienta, a fi experimentat ceva. – 9. A avea timp suficient pentru ceva, a avea ocazia, a putea. – 10. A vinde la un anume pret. – 11. A începe, a initia ceva. – 12. A fi pe punctul de a face ceva. – 13. A se îndrepta, a o lua într-o directie. – 14. a-si lua angajamentul, a se obliga. – Mr. apuc. Lat. occŭpāre. Aproape toate sensurile rom. apar înca din lat. clasica. În privinta fonetismului, trebuie sa se presupuna, în primul rînd, o confuzie a pref. oc- si ac-, care pare normala în limbajul pop. (cf. rom. pop. m-am acupat, în loc de m-am ocupat; port. din Puerto Santo acupada "însarcinata", RPF, III, 122), si care este probabil anterioara rom., caci apare si în calabr. accupari "serrare, stringere" si "ombreggiare" (explicat de Rohlfs prin lat. •adcupare, provenind de la un •cupus obscur). Aceasta alteratie pare a se explica printr-o confuzie semantica si totodata fonetica cu aucupare, pentru a carei atestare cf. Vicenzo Ussani, Bull. Du Cange, I, 1924, p. 24-5. Ulterior trebuie sa se fi produs în rom. o metateza, poate în urma influentei unui cuvînt autohton cu radacina •puk- si cu sensul relativ identic (cf. gr. πύϰα "strîns", πυϰάζω "a acoperi, a înveli", si alb. puth "a încinge cu forta", care trimite tot la un radical •puko). Totusi, chiar fara a ne baza pe ipoteza aceasta, lat. pare suficienta pentru a explica cuvîntul rom. Etimonul occupare, propus de Cihac, I, 14, a fost respins de Meyer-Lübke, Dacor., IV, 642 si REW 776, din ratiuni semantice pe care nu le întelegem. Aceste ratiuni au fost repetate de V. Buescu, Survivance roumaine du latin appicare, în "Miscelánea de Filologia a memoria" de Fr. Adolfo Coelho, Lisboa, 1949, p. 148-87. Cu toate acestea, nu ni se pare atît de evident ca "entre occuper et saisir, empoigner il y a á supposer une évolution difficilement admissible par un sujet parlant roumain", fiindca chiar în lat. occupare, regnum, timor occupat artus, indica limpede sensul de "saisir"; si fiindca în rom. apuca, ce înseamna în esenta "saisir", are de asemenea uneori sensul lui "occuper" (cf. sensurile 4, 6 si 12). Însusi cuvîntul lat. capere "a prinde" depinde, cu toate antecedentele lui indoeuropene, de aceeasi idee de "saisir" (cf. Walde 93); astfel încît este de presupus ca rom. nu reprezinta un semantism recent, schimbat pe baza lat. occupare "a ocupa", ci ca pastreaza sensul arhaic al lat. (oc)cupare "a lua." Dupa Cihac, se pare ca nimeni nu s-a mai gîndit la occupare. Burla, Studii filologice, 1880, a propus aucupare "a vîna pasari", ipoteza acceptata de Puscariu 103; Körting 1046; REW 776; Puscariu, Lr., 363; Rosetti, I, 162, si respinsa de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 si Spitzer, Dacor., III, 645. Am aratat ca aceasta ipoteza ajunge practic sa se confunde cu cea dinainte. Hasdeu 1390 pleaca de la lat. apere "a lega", ce nu pare posibil. Spitzer, Dacor., III, 645, propune o creatie de tip imitativ; iar Meyer-Lübke, Dacor., IV, 641-2, crede într-o identitate cu germ. packen "a ambala". În sfîrsit, Buescu, în articolul citat, propune ca etimon un der. de la lat. pix, întemeindu-se în principal pe o anumita corespondenta de sensuri între rom. si port. apegar, si pe o evolutie semantica de la "a lipi" la "a lua", care poate sa nu para convingatoare. V. si alte ipoteze în aceasta ultima lucrare. Der. apucat, s.n. (jaf, pradare; epilepsie); apucat, s.m. (epileptic); apucate, s.f. pl. (numai în expresia pe apucate, în graba); apucatoare, s.f. (bratul de cleste); apucator, adj. (lacom, hraparet); apucatura, s.f. (actiunea de a apuca; înv., jaf; maniera, gest, comportament; epilepsie). – Din rom. sas. apukán "a apuca".
şanţ, sant (sánturi), s.n. – 1. Transee. – 2. Sapatura, groapa, canal. – 3. Rigola. – 4. Jgheab, crestatura, adîncitura. – 5. (Înv.) Miracol, minune. Germ. Schanze, prin intermediul pol. szánc (Cihac, II, 385; Tiktin), cf. sas. schanz (Borcea 207), mag. sánc (Gáldi, Dict., 96), rus. šanec (Sanzewitsch 209). Semantismul ultimului sens nu este clar si ar putea sa se bazeze pe un cuvînt diferit, cf. totusi Iordan, BF, VII, 234. Sec. XVII. Der. sentui (var. santui), vb. (a face un sant); desant, s.m. (Mold., Trans., ciudatenie, surpriza); desentat (var. desantat), adj. (rar, ciudat, curios; iesit din comun; nepotrivit, dezordonat); sancalet (var. sancalau, sancalos), adj. (Trans., hazliu, nostim); sancalie, s.f. (Trans., gluma).
edelvais, EDELVÁIS s.m.invar. Planta erbacee perena din familia compozeelor, cu inflorescente compuse din capitule înconjurate de bractee albe si paroase, care creste în munti; floarea-reginei, floarea-doamnei, albumita, floare-de-colt. [Pron. -vais, scris si edelweiss. / < germ. Edelweiss].
edelweiss, EDELWÉISS s.m. v. edelvais.
apune, apúne (apún, apús), vb. – 1. (Despre soare si astri) A asfinti, a scapata. – 2. A decadea, a fi în declin. – 3. A pieri, a muri. – Mr. apun. Lat. appōnĕre "a împreuna" (Seineanu, Semasiol., 181; Puscariu 104; Candrea-Dens., 1462; REW 551; DAR); cf., cu alte sensuri, it. apporre, v. prov. apondre, v. sp. aponer, port. apôr. Semantismul rom. se explica printr-o faza intermediara "a (se) pune sub" sau "a coborî", care se mai pastreaza în mr. (casa apusa "casa joasa"). Sensul primitiv s-a conservat în gal. din Lubián apor "a înjuga boii". Pentru uzul rom., rom. prefera vb. simplu, cf. it. ponente, sp. poniente, ponerse el sol, port. poente. Der. apus, s.n. (asfintit de soare; occident); apusean, adj. (occidental). Expresia soare apune a trecut în ngr. σορουπώνει "noaptea cade", cf. alb. serpont "crepuscul" (Meyer 381).
ara, ará (ár, arát), vb. – A rasturna cu plugul brazdele de pamînt. – Mr., megl. ar, istr. oru. Lat. arāre (Puscariu 105; Candrea-Dens., 67; REW 508; DAR); cf. it. arare, v. prov., sp., port. arar, v fr. arer. Cf. arat, arator, aratura. Der. arat, s.n. (actiunea de a ara, aratura). – Der. neol. arabil, adj., din fr.
arător, aratór (aratoáre), adj. – 1. Arabil, bun de arat. – 2. (S.m.) Plugar. Lat. arātor (REW 600; DAR); cf. it. aratore, cat., sp., port. arador. S-a confundat în rom. cu lat. aratorius, care a avut acelasi rezultat. Cf. ara.
arătură, aratúra (aratúri), s.f. – Arat, actiunea si rezultatul lui a ara. Lat. arātūra (Puscariu 110; REW 602 a; DAR); cf. it. aratura, v. fr. areüre,, cat., sp., port. aradura. Cf. ara.
arăta, aratá (-t, -át), vb. – 1. A indica, a semnala. – 2. A prezenta, a înfatisa. – 3. A parea, a avea aspectul. – 4. A da de înteles. – 5. (Refl.) A avea viziuni, a crede cineva ca vede ceva (se construieste cu dat.). – 6. A expune, a explica. – 7. A explica, a face lectii, a ajuta la pregatirea temelor scolare. – 8. A corecta, a îndrepta; a învata minte. – Var. (Trans. de S.) areta. Mr. arat, istr. arǪtu. Lat. ratāre "a fixa, a determina". Semantismul se explica în lumina unor expresii ca fr. je suis bien fixé sur son compte, care înseamna je suis bien renseigné. Si a- poate fi lat. sau rom. Etimonul ratus, în forma •arratāre, fusese indicat de Candrea, Rom., XXXI, 301, si Éléments, 72 si 91, respins de Puscariu 108, si abandonat de Candrea, în GS, III, 423, a sugerat lat. •arretrāre si disimilat; dar problema semantica pare insolubila. Celelalte explicatii sînt insuficiente: lat. •arrectāre, de la rectus (Cihac, I, 82; Weigand, Jb, II, 221-3; DAR); se loveste de dificultati fonetice; lat. •elatāre (Meyer-Lübke, ZRPh., XIX, 574; Puscariu, Lat. ti, 10), dupa Puscariu 108, "wohl am besten passt, obwohl die Sinnesübergang nich ganz klar ist". Hasdeu 1557 indica lat •ad reputare, care nu pare posibil. Pascu, Beiträge, 9, presupune un •erettare, de la erectus, care este fara sens; iar Giuglea, Dacor., IV, 379, pleaca de la gr. ρέυος "membru, aspect", într-o explicatie prea fortata. Der. aratanie, s.f. (monstru, stafie); aratare, s.f. (demonstratie; dovada, proba; stafie); aratator, adj. (indicator); aratator, s.n. (deget cu care se arata; ac de ceas); aratatura, s.f. (indicatie; semnal, semn; monstru, stafie); aratos, adj.; aratosenie, s.f. (frumusete).
arăta, aratá (-t, -át), vb. – 1. A indica, a semnala. – 2. A prezenta, a înfatisa. – 3. A parea, a avea aspectul. – 4. A da de înteles. – 5. (Refl.) A avea viziuni, a crede cineva ca vede ceva (se construieste cu dat.). – 6. A expune, a explica. – 7. A explica, a face lectii, a ajuta la pregatirea temelor scolare. – 8. A corecta, a îndrepta; a învata minte. – Var. (Trans. de S.) areta. Mr. arat, istr. arǪtu. Lat. ratāre "a fixa, a determina". Semantismul se explica în lumina unor expresii ca fr. je suis bien fixé sur son compte, care înseamna je suis bien renseigné. Si a- poate fi lat. sau rom. Etimonul ratus, în forma •arratāre, fusese indicat de Candrea, Rom., XXXI, 301, si Éléments, 72 si 91, respins de Puscariu 108, si abandonat de Candrea, în GS, III, 423, care a sugerat lat. •ad reiterāre, redus la •arretrāre si disimilat; dar problema semantica pare insolubila. Celelalte explicatii sînt insuficiente: lat. •arrectāre, de la rectus (Cihac, I, 82; Weigand, Jb, II, 221-3; DAR); se loveste de dificultati fonetice; lat. •elatāre (Meyer-Lübke, ZRPh., XIX, 574; REW 2837; Puscariu, Lat. ti, 10), dupa Puscariu 108, "wohl am besten passt, obwohl die Sinnesübergang nich ganz klar ist". Hasdeu 1557 indica lat •ad reputare, care nu pare posibil. Pascu, Beiträge, 9, presupune un •erettare, de la erectus, care este fara sens; iar Giuglea, Dacor., IV, 379, pleaca de la gr. ρέυος "membru, aspect", într-o explicatie prea fortata. Der. aratanie, s.f. (monstru, stafie); aratare, s.f. (demonstratie; dovada, proba; stafie); aratator, adj. (indicator); aratator, s.n. (deget cu care se arata; ac de ceas); aratatura, s.f. (indicatie; semnal, semn; monstru, stafie); aratos, adj.; aratosenie, s.f. (frumusete).
dehumidifier, dehumidifier supplier directory – dehumidifier suppliers from China and around the world, dehumidifier manufacturers,dehumidifier factories,dehumidifier manufacturing, dehumidifier manufacturer, Factory, Company, dehumidifier exporters, Companies, dehumidifier producers, wholesalers, distributors, dehumidifiers, china dehumidifiers. CHUANJING electric Co. Ltd, the largest source of products made in china and chinese dehumidifier manufacturers. contact: kawaicomhotmail.com
fiulare, fiuláre (fiulắri), s.f. – Partea de dedesubt a jugului. Lat. •fibŭlaria (Candrea, Éléments, 80; Puscariu 619; REW 3278; DAR). În Trans. si Olt. Nu apare în alte limbi romanice (cf. Rosetti, I, 166). Cf. hiola.
flamură, flámura (flámuri), s.f. – Steag, drapel. – Mr. flambura. Ngr. φλάμμουρος, cf. ngr. φλάμπουρος, de unde mr. (Meyer 107; Meyer, Neugr. St., III, 69; Gáldi 191), cf. alb. fljambur. Dupa Puscariu 623, direct din lat. flammula, cf. REW 3353, dar nu este cuvînt popular; greseala a fost îndreptata în DAR.
quark, QUARK s.n. (Fiz.) Particula elementara ipotetica, înca neidentificata, cu sarcina fractionara (1/3 sau 2/3 din cea a electronului), considerata dintre "caramizile ultime" ale materiei; existenta s-a fost postulata de fizicienii americani M. Gell-Mann si George Zweig în 1964. (< engl.) [Dict. enciclopedic, vol. V, O-Q, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 2004]
arbore, árbore (-ri), s.m. – (Înv.) Copac, pom. – Var. arbur(e). Mr. arbure, megl. arbur, istr. Ǫrbure. Lat. arbŏr (Puscariu 112; Candrea-Dens., 74; REW 606; DAR); cf. vegl. juarbul, it. albero (sicil. arvulu, cors. arburu, friul. arbul), alb. arbur, fr., v. prov., cat. arbre, sp. árbol, port. arvore. Rezultatul normal este arbure, astazi înv. si înlocuit de o forma contaminata de der., care sînt cu totii neol. Arbora, vb. din fr.; arborescent, s.f. (în forma de arbore); arborescenta, s.f. (forma ca a unei plante arborescente); arboret, s.n. (crîng, padurice), formatie interna (cf. mr. arburet) care coincide cu it. arboreto, sp. arboledo, astfel încît ar putea reprezenta si lat. arborētum (REW 607); arboricultor, s.m.; arboricultura, s.f.; arbust, s.m.
arc, arc (-curi), s.n. – 1. Arma alcatuita dintr-o vergea flexibila usor încovoiata si o coarda. – 2. Resort, organ metalic elastic. – Var. pl. (înv.) arce. – Mr. arcu, megl. arc(u). Lat. arcus (Puscariu 113; Candrea-Dens., 76; REW 618; DAR); cf. alb. ark, it., sp., port. arco, prov., fr. arc. Der. arcar, s.m. (negustor de arcuri), dupa Candrea-Dens., 77, provine direct din lat. arcarius (cf. DAR, care pare a admite explicatia), ipoteza plauzibila, dar care nu este necesara; arcarie, s.f. (înv., atelier unde se faceau arcuri); arcas, s.m.; arcasie, s.f. (meseria de arcas; în Bucov., unitate de pompieri); arceste, adv. (în forma de arc); arcis, adj. (încovoiat, curbat); arcos, adj. (înv., arcuit); arcui, vb. (a îndoi în forma de arc); arcuitura, s.f. (curba); arcus, s.n. (vergea de lemn care serveste la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde). – Der. neol. arcada, s.f.; arcat, adj. (arcuit); arcatura, s.f. – Din rom. provine rut. arkuš "arcus" (Candrea, Elemente, 406). Cf. artar.
arcan, arcán (arcáne), s.n. – Lat pentru prinderea vitelor. Tc., tat. arkan (Miklosich, Fremdw., 175; Berneker 30; Lokotsch 102); cf. pol., rut., rus. arkan. Der. arcan(ea), s.f. (dans tipic); arcani, vb. (a prinde cu arcanul). Miklosich, Wander., 12, considera ca pol. arkan provine din rom. mai curînd decît din tat., ceea ce pare îndoielnic.
arde, árde (árd, árs), vb. – 1. A fi aprins. – 2. A mistui, a consuma prin foc. – 3. A încalzi soarele, a pîrjoli. – 4. A încalzi. – 5. A se consuma grasimile organice, a se produce combustie interna. – 6. A avea calduri sau febra, ca urmare a arderilor din organism. – 7. A fi mistuit de focul patimii. – 8. A ustura, a durea, a produce suferinta. – 9. A încalzi, a dogorî. – 10. a însela, a trage pe sfoara, a escroca. – 11. A avea chef de ceva. – 12. A face ceva de mîntuiala, a da rasol. – 13. (Arg.) A avea relatii sexuale cu o femeie. – Mr. ardu, ardire, megl. ard, istr. ordu. Lat. •ardĕre, în loc de ardēre (Puscariu 114; Candrea-Dens., 78; REW 620; DAR); cf. vegl. ardar, it. ardere, prov., v. fr. ardre (cf. v. fr. ardoir ‹ ardēre), cat., sp., port. arder. Cf. arsita, arsura. Der. ardeasca, s.f. (dans tipic din Bucov.), dans legat de obiceiurile populare ale focurilor de Boboteaza, si al carui nume vine de la pericolul de a-si arde hainele la care s-ar expune cei care îl joaca, daca nu ar fi atenti (DAR nu cunoaste originea acestui cuvînt); ardei, s.m., pe care Körting 826 îl deriva de la lat. •ardivus (respins de Densusianu, Rom., XXXIII, 274) este probabil un pl. vechi de la •ardel, formatie dim.; ardeia, vb. (a condimenta cu ardei); ardeietura, s.f. (boia de ardei); arzator, adj. (fierbinte, puternic, intens, palpitant). Din. rom. a trecut în. mag. árdelj "ardei" (Edelspacher 8).
arendă, arénda (-de), s.f. – Cedare temporara a dreptului de exploatare a unor bunuri. – Var. (Trans.) arînda, (Olt.) arinda, (Mold., Trans.) orînda. Lat. med. arenda, intrat tîrziu, probabil în sec. XVIII, si pe mai multe cai în acelasi timp; (cf. mag. árenda, bg., sb., pol., rus. arenda, rut. arenda, oranda). Cf. Cihac, II, 3; Hasdeu 1540; Berneker 30, care pornesc de la etimoane sl.; Sanzewitsch 197, care se bazeaza pe rusa; Gáldi, Dict., 83, care pleaca de la mag. Densusianu, Hlr., 148 si Puscariu 121 considerau ca arînda deriva direct din lat. •arrendare (sard. arrendare, sp. arrendar), ipoteza putin probabila; -î- pare mai curînd, ca în orînda, prin analogie cu cel din rînd si (o)rîndui. Var. moldoveneasca orînda, care reproduce fonetismul rut. (cf. Miklosich, Fremdw., 75), a ajuns sa însemne "cîrciuma", deoarece în trecut cîrciumile si hanurile din localitati erau date în arenda de catre marii proprietari si producatori. Der. arenda, vb. (a da sau a lua în arenda); arendas, s.m. (persoana care ia în arenda, fermier); arendasesc, adj. (propriu unui arendas); arendasi, vb. (a arenda); arendasie, s.f. (arendare; ocupatie de arendas); arendasita, s.f. (nevasta de arendas); arendasoaica, s.f. (nevasta de arendas); arendator, s.m. (arendas); orîndar, s.m. (cîrciumar); orîndarie, s.f. (arendare).
arete, aréte (aréti), s.m. – Berbec de prasila. – Mr. arete, areati, megl. reti, areati, istr. arete. Lat. aries, -etem (Puscariu 115; Candrea-Dens., 81; REW 645; DAR; Pascu, I, 38); cf. genov. aeo, prov. aret. Pentru fonetism, cf. Rosetti, I, 51. – Der. aretar, s.m. (paznic de berbeci); aratel, s.m. (planta, Borrago officinalis) a carei origine apare ca necunoscuta în DAR, si care trebuie sa fie dim. de la arete (cf. celalalt nume popular, limba mielului).
argat, argát (argáti), s.m. – Servitor, sluga, grajdar, ajutor la câmp. – Mr., megl. argat. Ngr. ἀργάτης, deformare de la ὲργάτης "muncitor" (Roesler 564; Murnu 6; Sandfeld 18); cf. alb., sb. argat, tc. irgat, bg. argatin. – Der. argata, s.f. (servitoare); argatesc, adj.; argati, vb. (a munci ca argat; a fi în slujba cuiva); argatie, s.f.; argatime, s.f. (multime de argati). Din rom. a trecut în rut. arhát (Miklosich, Wander., 10).
argea, argeá (argéle), s.f. – 1. Firida, nisa, bolta. – 2. Încapere facuta în partea sub nivelul solului, unde se pastreaza razboiul de tesut si lâna sau inul. Cuvînt foarte discutat, în care, în ce ne priveste, vedem un cuvînt oriental, fie tc. arca "cutie", fie corespondentul sau cuman sau tat. (cf. DAR). Totusi, conform unei traditii îndelungate în filologia româneasca, acest cuvînt provine dintr-un etimon autohton. Hasdeu, Col. Traian, 1873, 232, indica drept posibil un dacic •argilla, în timp ce în Etymologicum, 1577-9, se referea la gr. ἄργιλλα "casa subterana" sau la macedoneanul ἄργελλα "camera de baie". Ipoteza a fost adoptata de Densusianu, Filologie, 449 si Hlr., 38; GS, VII, 86; de Philippide, Principii, 33 si 148; de Iordan, Dift., 58; si semnalata cu retinere de DAR (cf. REW 636). La rîndul lor, Jokl, IF, XLIV, 13 si Puscariu, Lr., 257, considera ca cuvîntul macedonean reprezinta un prototip cimerian conservat si în alb. ragëlia (cf. Philippide, II, 698, si Rosetti, II, 108), Grégoire, Byzantion, XIV, 537, se refera la ngr. ἀργαλείος, si pentru Lahovary 313, avem a face cu un cuvînt anterior fazei indoeurop. Cuvîntul tc. (pronuntat arğa) pare a fi explicatia cea mai sigura, cel putin din punctul de vedere al rom.
argint, argínt s.n. – 1. Metal pretios de culoare alba stralucitoare. – 2. Argintarie, obiecte de argint. – 3 (S.m.) Moneda de argint. – Argint-viu, mercur. – Mr. arzint, razint, istr. arzint. Lat. argentum (Puscariu 116; Candrea-Dens., 82; REW 640; DAR); cf. alb. ërgënd, it. argento, v. prov., fr., cat. argent, v. sp. argento. Pl. arginti se foloseste numai cu sensul 3. Numele de mercur apare înca în lat. argentum vivum, cf. it. argento vivo, v. fr. argent vif (fr. vif argent), v. sp. argent bivo (Castro, RFE, 1921, p. 17). Der. arginta, vb.; argintar, s.m., care poate fi de formatie interna (Puscariu 117; REW 638, si DAR îl deriva din lat. argentarius, cf. it. argentaio, fr. argentier, cat. argenter, sp. argentero); argintarie, s.f. (argint batut; argintarie; tacîmuri de argint); argintarita, s.f. (planta chenopodiacee, Potentilla anserina); arginteala, s.f. (argintare); arginti, vb.; argintica, s.f. (arbust, Dryas octopetala); argintiu, adj.; argintos, adj. (argintiu); argintui, vb.
arici, aríci (-ci), s.m. – 1. Animal mamifer insectivor. – 2. Tumoare, javart. – 3. Planta (Echinope sphaerocephalus). – 4. Herpes. – Mr. ariciu, arit, megl. arit. Lat. ērĭcius (Diez, I, 349; Puscariu 118; Candrea-Dens., 85; Körting 3273; REW 2897; DAR); cf. alb. irikj, it. riccio (sard. rizzu), sp. erizo (astur. arizo, gal. ourizo). Fonetismul prezinta dificultati, întrucît rezultatul normal ar trebui sa fie arit, ca în dialecte. S-a încercat sa se explice alterare ti › ci, care apare si în mr. si în it., printr-un tip intermediar eric(u)lus, de catre Puscariu 118; prin erix, -cis, dupa Philippide, Altgr. Elemente, 2, si Pascu, I, 38; prin schimbare de suf., de catre Pascu, Beitärge, 9. Der. ariceala, s.f. (tumoare, javart); arici, vb. (a-si zbîrli parul; a se ghemui, a se face ghem; a suferi de ariceala sau de herpes); aricioaica, s.f. – Din rom. provin ngr. ἀρίτζιος (Murnu 22; Meyer, Neugr. St., II, 74), rut. jaric (Candrea, Elemente, 405; Berneker, 448).
termen, 1.termen folosit de Jean Gottmann in anul 1961, in lucrarea sa cu acest titlu, pentru desemnarea concentrarii urbane din nord-estul S.U.A.,in lungul litoralului atlantic , pe o lungime de aproape 850km , in care numeroase orase graviteaza in jurul marilor centre polarizatoare , fiecare fiind o puternica aglomeratie urbana ; New York, Philadelphia, Baltimore,Pitsburgh, Washinton. Statisticile arata ca aceasta uriasa concentrare urbana grupeaza peste 50 milioane locuitori, mai mult de o cincime din populatia activa a S.U.A., aproape o treime din venituri si salarii, un sfert din populartia industriala etc. Se utilizeaza de asemenea pentru a desemna orice arie urbana supradimensionala care a evoluat gradat prin unirea structurilor metropolitane si a oraselor, si care opereaza ca un sistem urban polinuclear. 2. termen generic folosit pentru desemnarea celor mai mari concentrari urbane.
arie, arié (árii), s.f. – 1. Loc unde se treiera, arman. – 2. Suprafata. – Var. (înv.) are. Mr. arye, megl. aryie, aryia. Lat. ārea (Puscariu 119; Candrea-Dens., 86; REW 626; DAR); cf. alb. arë, it. aja, prov., port. aira, fr. aire, cat., sp. era (gal. din Lubián airá). Folosirea ca termen stiintific se datoreaza contactului cu fr. aire. Der. aret, s.n. (regiune, zona), cu var. ariet. Pronuntarea este grava. În general suf. -et este tonic, dar exista si cazuri cînd este aton, cf. bunget, prejmet, astfel încît putem considera fara nici o dificultate ca este vorba de un der. normal de la arie. Dictionarele l-au confundat uneori cu arét "ajutor".
arină, arína s.f. – Nisip. Mr. arina. Lat. arēna (Puscariu 120; Candrea-Dens., 87; REW 630; DAR; Philippide, II, 632); cf. alb. rerë, it. rena, prov., sp. arena, v. fr. areine, port. area. Este înv. în limba literara, dar este înca viu în graiul din Trans. Der. arina, vb. (a amesteca cu nisip; a freca cu nisip); arinis, s.n. (teren nisipos); arinos, adj. (nisipos); megl. arinos (Puscariu 122 considera ca provine de la lat. arenosus, cf. it. renoso, prov., cat. arenos, sp., port. arenoso).
aripă, áripa (-pi), s.f. – 1. Organ care serveste la zbor. – 2. Simbol a tot ce strabate spatiul cu repeziciune. – 3. Ocrotire, protectie. – 4. Piesa de aparat care prezinta asemanare cu aripa pasarilor. – 5. Capat, flanc al unei trupe dispuse în ordine de bataie. – 6. Parte laterala a unei cladiri. – 7. Parte a unui automobil care seamana cu o aripa. – 8. Paleta a rotii unei mori de apa. – Mr. aripa, areapita, megl. (i)aripa. Lat. ālĭpēs "înaripat", probabil aplicat la început la obiectele care prezentau vreo asemanare cu aripile pasarilor (ca de ex. paleta rotii hidraulice), si apoi generalizat, în locul lat. ala. Cf. calabr. alapa, prov. aubo, arbro, fr. aube, v. cat. álep, sp. álabe, toate cu sensul spaniol, care coincide cu sensul 8; cf. si cors. álaba "oblon" si port. aba "margine". Mai multe materiale în Corominas, I, s. v. álabe. Etimologia alipes, propusa de Densusianu, Hlr., 30, este pentru REW 310 "begrifflich unmöglich". Evolutia semantica prezinta în mod cert dificultati; în ciuda acestui fapt, aceasta ipoteza pare însa mai plauzibila decît celelalte. Dupa Puscariu 123, "unbekannt, obwohl im ersten Teil des Wortes ala zu erkennen ist". Acelasi autor, în DAR, s-a decis în favoarea lat. alapa "palma, lovitura" (etimologie acceptata si de REW 319, explicata de Diculescu, Elementele, 435 ca un der. de la ala cu suf. -αφος sau ιφος, a carui necesitate nu ni se pare clara); dar trecerea semantica de la "palma" la "aripa" este mai greu de explicat decît decît pe cea pe care am sugerat-o mai sus. Celelalte ipoteze sînt mai curînd fanteziste: din mag. röp "pana, penaj" (Cihac, II, 476); din gr. ῥιπή "început, pornire" (Roesler 564); de la un der. verbal •alipare, de unde alt der. postverbal •alipa (Pascu, I, 39; Beiträge, 7; Etimologii, 17); de la ala, cu suf. -ip (Pascu, Arch. Rom., VI, 325); din fondul anterior limbilor indo-europene, în legatura cu arab. risa si cu dravidiana (Lahovary 313). Der. aripa, vb. (a înaripa, a da aripi; a speria o pasare cu pusca); ariparita, s.f. (oaie care merge de obicei departe de turma); aripat, adj. (înaripat); aripi, vb. refl. (despre copii, a avea convulsii, boala atribuita, în credinta populara, faptului de a fi mîncat aripi de pasare); aripioara, s.f.; aripos, adj. (înaripat); înaripa, vb. (a da aripi, a însufleti).
arm, arm (ármuri), s.n. – 1. (Olt.) Coapsa. – 2. Parte a piciorului de dinapoi al unui animal, cuprinsa între crupa si gamba. – Var. armur. Mr. armu. Lat. armus (Puscariu 124; Candrea-Dens., 87; REW 661; DAR); cf. sard. armu, cors. erme, fr. ers. Sensul de "coapsa" nu apare în dictionare, cf. ALR, I, 56. Cihac, I, 16 si Puscariu 124 explica var. armur printr-un dim. •armulus; este mai probabil un sing. regresiv, de la pl. armuri (Byck-Graur 28). Der. armurar (var. armurare, armurarita,), s.n. (specie de ciulini, Carduus Marianus; tumoare la vite), pe care DAR îl explica printr-un lat. [tumor] •armoralis. Din rom. a trecut în mag. armurár (Edelspacher 8).
armă, arma (árme), s.f. – Obiect, unealta, aparat care serveste în lupta. – Mr. arma,, istr. Ǫrmę. Lat. arma (Puscariu 125; Candrea-Dens., 89; REW 650; DAR); cf. alb. armë, it., sp., port. arma, fr. arme. Der. arma, vb., pe care REW 651 îl deriva de la lat. armāre; armarie, s.f. (depozit de arme); armas, s.m. (boier de rangul trei, mare maestru de artilerie. Era însarcinat cu mentinerea ordinii publice, si raspundea si de muzica de la curte si de tiganii printesei, sotia domnitorului; conducea tribunalul criminal. În mod normal, subordonatii lui sînt denumiti la fel, armasi sau armasei); armasel, s.m. (paznic); armasesc, adj. (propriu unui armas); armasi, vb. (a numi în functia de armas; a exercita aceasta functie; a aplica pedeapsa capitala); armasie, s.f. (înv., tortura); armasoaie, s.f. (sotie de armas); armatura, s.f. (armura; blazon, armoarii), apare din sec. XVII, cu primele sensurile, azi înv. (ultimul provine din fr. armature). Puscariu 127 îl deriva din. lat. armatura, cf. it. armatura, sp. armadura; ar putea însa fi si formatie interna, cu suf. -tura, cf. batatura, cautatura, muratura etc.; înarma, vb. Der. neol. arma, vb. (a lansa în serviciu o nava cu utilajul necesar), din fr. armer; armament, s.n., din fr.; armata, s.f. cu var. armada, armadie (înv.), din it. armata (var. se explica prin intermediul ngr. ἀρμάδα, sb., bg. armada); armator, s.m., din fr. armateur; armie, s.f. din fr. armée, prin intermediul pol. armia, rus. armija (sec. XVIII), astazi înv.; armistitiu, s.n., din lat. armistitium (sec. XVIII), poate prin intermediul pol. armistycyum; armoarii, s.f. pl. (arme; blazon), din fr. armoiries; armorial, s.n. (carte a boierilor), din fr.; armura, s.f., din fr.; armurarie, s.f. (loc unde se fabrica, de repara sau se vînd arme); armurier, s.m.; desarma, vb., din fr. désarmer; rearma, vb., din fr. – Din rom. armas provine mag. ármás "armas".
armăsar, armasár (armasári), s.m. – Cal mascul necastrat. Lat. armessārius, de la [equus] admissārius, cu acelasi sens (Schuchardt, Vokal., I, 141; Puscariu 126; Candrea-Dens., 93; REW 177; DAR; Phillipide, II, 631); cf. alb. harmëšuar, sard. ammesardzu (Wagner 108). Forma armessārius, atestata, pare inexplicabila la Candrea-Dens., dar apare explicata în DAR. În plus, pentru trecerea lui ad- la ar- înaiante de labiala, cf. A. Ernoult, Mél. Soc. Ling., XIV (1907-8), p. 473-5. Este de asemenea posibil sa fi intervenit în acest caz analogia cu gr. χάρμα "atelaj, tractiune de cai". REW 177 presupune ca din alb. a intrat în rom. o forma harmasar (cu s), care pare a se datora unei greseli (cf. Graur, BL, V, 86). – Din rom. provine rut. harmasar (Miklosich, Wander., 16; Candrea, Elemente, 404).
arsură, arsúra (arsúri), s.f. – 1. Incendiu. – 2. Faptul de a arde. – 3. Caldura, dogoare. – 4. Vînt cald. – 5. Coasta de munte unde s-a produs un incendiu. Lat. ārsūra (Puscariu 130; REW 682; DAR); cf. it., prov., cat. arsura, v. fr. arsure, sp. asura (Corominas, I, 399). În parte, se afla în concurenta cu arsita.
arţar, artár (-ri), s.m. – Arbore cu lemnul alb si tare (Acer tartaricum). – Var. (h)artar(iu), atar, arcer(iu). Probabil din lat. •arcearius, care reprezinta mai putin numele arborelui, acer (Puscariu 131; Puscariu, Lat. li, 63; REW 91; DAR), cît mai ales o referire la arcus "arc", care se fabrica de obicei din lemnul acestuia; cf. celalalt nume rom. al arborelui, brîglar, de la brîgla "prajina" si, pentru forma, lat. •acereus › retor. ischi. Der. de la acer, propusa de Burla, Studii, 137, reluata de Körting 113, a fost respinsa de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 si Graur, BL, V, 86. Var. arcer înseamna în limba actuala "tocila", care initial se obtinea prin tinerea în apa a unei bucati de lemn de artar pîna se întarea si astfel putea fi folosita la ascutit; cf. Hasdeu 1500. Identitatea ambelor cuvinte nu este admisa de toti cercetatorii. Körting 125 invoca lat. aciarium, ipoteza respinsa de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 si admisa de Scriban, care pleaca de la it. acciaro. Pentru DAR, etimonul lui arcer este necunoscut; Puscariu, Dacor., IX, 422, îl deriva de la lat. ilicem, cu suf. -er.
artut, artút (-ta), adj. – Siret, viclean. Cuvînt rar, mentionat o singura data de Puscariu, ZRPh., XVII, 110, pe baza unui glosar trans.; pare a fi un hapax mai putin vechi decît crede Puscariu, poate o deformare locala a unui cuvînt sas., de ex. hart. Totusi, Puscariu si DAR se gîndesc la un lat. •artutus, de la artus "membru" (ca nasutus de la nasus), si îl explica printr-un sens intermediar de "flexibil, agil". REW 679 îl relationeaza cu ars "arta", si 751 cu astutus. Nici una dintre aceste ipoteze nu pare posibila.
arunca, aruncá (arúnc, aruncát), vb. – 1. A scapa de ceva; a lepada. – 2. A lasa, a parasi. – 3. A pune. – 4. A tîsni, a izbucni. – 5. a lansa, a azvîrli. – 6. A scutura, a agita. – 7. A construi un pod. – 8. A distruge prin explozie, a face sa sara în aer. – 9. A lua asupra sa, a prelua. – 10. (Refl.) A se repezi, a se napusti. – 11. (Refl.) A se aventura, a merge prea departe. – 12. (Refl.) A o sterge, a o întinde. – 13. (Refl.) A semana cu cineva. – Mr. aruc, arucare, megl. runc, rucari. Lat. runcāre "a plivi" (Cihac, I, 17; REW 2908; Pascu, I, 162; Jud, Archiv, CXXII, 430), sau eruncāre, cf. it. arroncare (abruz. arrongá), v .fr. arôtsé, cu sensul din lat., si rom. runc. Este posibil ca evolutia sensului sa se datoreze unei confuzii populare între runcāre si rŭĕre "a arunca, a azvîrli", primul fiind simtit ca un der. al celui de al doilea , ca de ex. în relatia •manicare si manere. Se afla în concurenta cu azvîrli, mai ales în Mold. (ALR, I, 94). Începînd cu Lexiconul de la Buda se prefera aproape constant etimonul indicat acolo, lat. •averruncāre "a îndeparta ceea ce este rau", termen propriu limbajului prezicatorilor, si care nu pare sa fi avut circulatie în popor; daca totusi a avut, este aproape obligatoriu sa se fi confundat cu eruncare. Cf., pentru aceasta ipoteza, Miklosich, Rum. Unters., II, 12 (combatut de Meyer, Alb. St., IV, 102); Philippide, Principii, 44; Puscariu 132; DAR; Rosetti, I, 162. – Der. aruncat, s.n. (aruncare; vraja, vrajitorie); aruncator, adj. (care arunca); aruncatura, s.f. (actiunea de a arunca; saritura; vraja, vrajitorie; sarcina, povara; abreviere).
beijing, Beijing Tour,Active China travel agency based in Beijing offers Beijing tour, tour and travel information on Beijing hotels,Beijing attractions,Beijing shopping,Beijing tour service. Beijing Tour, beijing hotels: China tour operator beijing tour and tour information on Beijing hotels, attraction, dining, shopping, travel service as well as beijing tour. Beijing Tour,Active China travel agency based in Beijing offers Beijing tour, tour and travel information on Beijing hotels,Beijing attractions,Beijing shopping,Beijing tour service. Beijing Tour, beijing hotels: China tour operator beijing tour and tour information on Beijing hotels, attraction, dining, shopping, travel service as well as beijing tour. Beijing Tour,Active China travel agency based in Beijing offers Beijing tour, tour and travel information on Beijing hotels,Beijing attractions,Beijing shopping,Beijing tour service. Beijing Tour, beijing hotels: China tour operator beijing tour and tour information on Beijing hotels, attraction, dining, shopping, travel service as well as beijing tour. Beijing Tour,Active China travel agency based in Beijing offers Beijing tour, tour and travel information on Beijing hotels,Beijing attractions,Beijing shopping,Beijing tour service. Beijing Tour, beijing hotels: China tour operator beijing tour and tour information on Beijing hotels, attraction, dining, shopping, travel service as well as beijing tour.
arvele, arvéle s.f. pl. – Con de pin. Origine necunoscuta. Cuvîntul este un harpax, mentionat în dictionarul lui Damé, si ar putea fi rezultatul unei greseli. Giuglea, LL, I (1941), 219, considera ca este vorba de un cuvînt neol., introdus prin farmacie, dar fara sa spuna de unde; Hubschimdt, Praeromanica, 32-3, îl deriva de la o radacina preromanica •arw-.
arvună, arvúna (arvúne), s.f. – Acont. – Var. arvun, arvon, ar(a)voana. Mr. aravoana, arras propias nuptias. Gr. ἀρραβὼν (› lat. arr(h)a(bo), de unde it. arra, fr. arrhes, sp. arras); cf. ngr. ἀρραβῶνα "arvuna" si "promisiunea de casatorie" (Murnu 7). – Der. arvuni, vb. (a aconta; a se angaja, a obliga); arvunitor, adj. (care da arvuna). Din rom. a trecut în rut. arawona (Miklosich, Wander., 12).
aşa, asa adv. – 1. Astfel, în acest fel (adv. de mod). – Asa e, astfel stau lucrurile. – Asa o fi, e posibil. – Asa sa fie, astfel sa fie. – Nu-i asa? adevarat?, am dreptate?. – Si asa, în orice caz. – Nici asa, asa nu se poate. – Cam asa, mai asa, bineînteles. – Asa da, bine. – Cum asa?, nu se poate. – Tot asa, la fel. – A fi cam asa, a fi într-o ureche. 2. Astfel stînd lucrurile (adv. conclusiv). – Asa zicînd, pentru a spune astfel. – Asa ca, asa încît, astfel încît. – 3. Astfel, atît (adv. comparativ) – Asa de, atît. – Asa zis, numit astfel (pe nedrept), autointitulat. – 4. Astfel, putin (adj. de atenuare). – Ia asa, numai asa, într-o doara, fara motiv. – Asa într-o doara, la nimereala, fara motiv. – 5. Atît de, asemenea (adj. în functie adj.) – Asa ceva, asemenea lucru. – Asa fel (de), astfel (de). – Var. (Mold.) ase, asa, asea. Mr. acsi, asite, megl. sa, istr. (a)so. Lat. ac sῑc (Cipariu, Arhiv, 109; Puscariu 133; REW 7879; DAR), cu -a propriu formatiilor adv. Cf. it. cosí (moden. acsé, bol. acusé, roman. accusi, bar. acsi, genov. así), engad. sa, v. fr. issi (fr. ainsi), sp. así, asá, prov. aissi, port. assim. – Comp. asisi adv. (la fel; imediat), conservat sporadic în limba populara.
aşchie, áschie (áschii), s.f. – Bucata mica ce se desprinde sau sare dintr-un lemn, os etc.. – Var. (h)asc(i)e. Mr. iascl’a. Lat. pop. ascla, reducere de la •astŭla ‹ assŭla (Puscariu 136; Candrea-Dens., 94; REW 736; DAR); cf. alb. aškje, ngr. ἄσϰλα, vegl. jaska, it. aschia (napol. áška, sicil. aška,, sard. aša, apul. aško, lec. ašcula), prov., cat. ascla, port. acha; alb. aštše (‹ assŭla), it. ascola (‹ •ascŭla), sp. astilla (‹ astella), apartin aceleasi radacini. – Der. aschia, vb. (a face aschii), pe care Puscariu 137 îl deriva de la un lat. •asclāre, care nu pare necesar; aschios, adj. (care se rupe usor în aschii).
asculta, ascultá (-t, -át), vb. – 1. A auzi. – 2. A da crezare. – 3. A se supune, a face pe voia cuiva. – 4. A examina, a întreba un elev. – Mr. ascultu, megl. ascult, istr. ascutu. Lat. pop. ascultāre, în loc de auscultāre (Puscariu 138; Candrea-Dens., 95; REW 802; DAR); cf. it. ascoltare, prov. escoutar, v. fr. ascouter (fr. écouter), v. sp. ascuchar (sp. escuchar). Der. ascultamînt, s.n. (înv., supunere, obedienta); ascultator, adj. (care asculta; supus, docil); ascultator, s.m. (elev; vînzator, functionar; aparat de ascultare); ascultatura, s.f. (înv., ascultare); ascultoi, adj. (înv., supus, docil).
ascunde, ascúnde (ascúnd, ascúns), vb. – 1. A pune într-un loc ferit. – 2. A tainui. – Mr. ascundu, ascundire, megl. scund, istr. ascundu. Lat. abscondĕre (Puscariu 139; Candrea-Dens., 97; REW 41; DAR); cf. it (n)ascondere, v. prov., v. fr. escondre, cat. ascondir, v. sp., v. port. asconder. Part. si perf. simplu reproduc lat. absconsum, absconsi, forme paralele cu absconditum, abscondi(di), ca it. ascoso, v. sp. en ascuso, a escuso (RFE, 1919, 24). Der. ascuns, s.n. (ascunzatoare); ascunsa, s.f. (înv., secret); ascunzatoare, s.f. (loc în care se poate ascunde); ascunzator, adj. (prefacut, care se ascunde); ascunzatura, s.f. (ascunzatoare); ascunzis, s.n. (loc tainic); (v-ati) ascunsele, s.f. (joc de copii în care toti se ascund în afara de unul care îi cauta), de la întrebarea v-ati ascuns?, interpretata ca s.
federvais, FÉDERVAIS s.n. Pulbere de steatita care se pune în manusi si în ghete pentru a fi îmbracate mai usor. [< germ. Federweiss].
feldvebăl, FELDVÉBĂL s.m. Plutonier în armata germana. [< germ. Feldwebel].
world, world of warcraft gold: world of warcraft gold(wow gold)--buy cheap world of warcraft gold, sell world of warcraft gold.welcome to buy cheap world of warcraft gold--cheap, easy, world of warcraft gold purchasing.World of Warcraft gold, Super fast delivery of gold, items,and accounts. 24x7 service.Only 75.82 For 1000 US wow gold, Top Customer Service. Secure Site.welcome to buy world of warcraft gold or sell world of warcraft gold. Welcome to our website for you World of Warcraft Gold,Wow Gold, Cheap World of Warcraft Gold, Cheap Wow Gold,buy wow gold,real wow gold, sell wow gold, ... World of Warcraft gold(wow gold)--buy cheap wow gold, sell wow gold.welcome to buy cheap wow gold--cheap, easy, wow gold purchasing.world of warcraft gold, Super fast delivery of gold, items,and accounts. 24x7 service.Only 75.82 For 1000 US wow gold, Top Customer Service. Secure Site.welcome to buy wow gold or sell wow gold.
ascuţi, ascutí (ascutít, ascutít), vb. – 1. A face mai taioasa lama unei arme sau unelte; a face unui obiect vîrf. – 2. A (se) face mai ager, mai patrunzator. – 3. A incita, a însufleti, a stimula. – 4. A face fin, a perfectiona. Lat. •excōtῑre, de la cōs, cotem (Puscariu 140; REW 2275; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 274), CF. cutit, cute. Este posibil ca în evolutia lui sa fi survenit o încrucisare cu lat. acutiāre (› it. aguzzare, v. prov., v. port. agusar, fr. aiguiser, cat. aguar, sp. aguzar, cf. REW 134), cum presupune DAR, cu toate ca semantismul se explica suficient prin prima ipoteza; cf. sensurile "a face mai taios" si "a face vîrf", reunite si în sp. aguzar, afilar. Candrea-Dens., 99, si Candrea presupun un lat. •exacūtῑre, plecînd de la exacūtus. Der. ascutime, s.f. (faptul de a fi ascutit; agerime); ascutis, s.n. (tais, vîrf ascutit); ascutitoare, s.f. (unealta de ascutit creioane); ascutitura, s.f. (vîrf.)
aşeza, asezá (aséz, asezát), vb. – 1. A pune într-un loc. – 2. A pune, a aranja. – 3. A stabili, a fixa. – 4. A dispune, a institui. – 5. A orîndui, a aranja, a organiza. – 6. A hotarî, a decide, a cadea la întelegere. – 7. (refl.) A sta linistit. – Mr. asedz, asidzare. Lat. •assĕdiāre, de la sĕdēre sau de la sĕdium (Hasdeu 1992; Tiktin; Puscariu 142; REW 721; DAR); cf. sp. asear, si fr. asseoir ‹ lat. assedere. Sensurile secundare coincid cu evolutia semantica a sp. asear (cf. 5) si sentar, si a fr. asseoir, assiete (des impôts), cf. 4. Cf. dubletul neol. asedia. Der. asezamînt, s.n. (institutie; locas; situatie; constitutie; dispozitie; întelegere); asezamîntar, s.m. (înv., slujbas însarcinat cu împartirea contributiilor); asezator, adj. (stabil, stabilit); asezatura, s.f. (teren jos, terasa). Din rom. provine sas. aschezân.
asfinţi, asfintí (-tésc, asfintít), vb. – 1. (despre astri) A apune, a scapata. – 2. (Despre sursele de lumina) A disparea, a se întuneca. Var. sfinti. Probabil un der. de tipul •affingĕre sau •exfingĕre, cu schimbarea moderna a conjug. (datorita conjug. incoative), si cu alterarea fonetismului, datorata falsei etimologii populare care a asimilat acest cuvînt la familia sfînt si sfinti. Fingere înseamna în principal "a da forma" (cf. figura, effigies); în lat. ca si în rom. a ajuns sa însemne "a da forma falsa" sau "a se preface"; cf. it. fingere, prov. fenher, fr. feindre (REW 3313). Cu toate acestea, sensul primitiv s-a pastrat, specializat în mod ciudat, "a da forma aluatului pentru pâine", prin cat. fenyer, sp. heñir si mr. asfindzere "a creste aluatul", desfindzere "a pune aluatul la rece, pentru a-l împiedica sa creasca" (Papahagi, JB, XII, 102; REW 3313). În rom. acest sens este propriu vb. a creste, dar a existat probabil în vechime un verb •asfinge, ca în mr., care ulterior a devenit •asfingi. Evolutia semantica poate fi interpretata în mai multe feluri. Plecînd de la affingere "a creste aluatul" se poate sa fi ajuns la "a se revarsa" sau "a da pe de laturi", caz în care am avea o evolutie (de la "a creste" la "a pleca") paralela cu cea care apare la lat. mergere "a adînci, a cufunda" › rom. merge. Este posibil de asemenea ca effingere sa fi fost interpretat ca un •de ex fingere. Însa cel mai probabil este faptul ca însusi vb. fingere sa fi ajuns, printr-o evolutie normala, de la sensul de "a da forma falsa" , la acela de "a nu da nicio forma" sau "a disparea"; aceasta ipoteza se sprijina si pe morv. foedre "a scoate, a da jos". Cf. semantismului lui "apune" si, pentru proteza lui s, (s)farîma, (s)frintie. În general se considera ca asfinti provine de la sfînt (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac; DAR; Candrea; cf., pentru compararea cu expresia corespunzatoare din ngr. ο ἤλιος βασιλείει, articolele lui L. Spitzer, REB, II, 224-5 si M. Kriaras, REB, III, 462-8). Am aratat ca este evidenta contaminarea lui •asfingi cu asfinti; pare însa evident si faptul ca o asemenea asociere nu poate fi conceputa decît a posteriori, adica sugerata de consonanta ambelor cuvinte. Etimonul asfinti ‹ sfînt s-ar baza pe asocierea ideii de "apus" cu cea de "dincolo", fundamentala în mitologia populara în general. Cu toate acestea, a presupune ca imaginatia populara a conceput apusul soarelui ca o "sanctificare" a astrului implica un proces intelectual prea complicat, si în acelasi timp neclar. Dimpotriva, s-ar putea afirma ca imaginatia populara vede "sfîntul" ca o entitate vie si actuala (sfîntul soare este o expresie foarte cunoscuta, dar numai pentru soarele prezent), si refuza sa asocieze ideea de "sfintenie" cu aceea de "moarte" sau "disparitie", care la urma urmelor înseamna neputinta fireasca a umanitatii noastre obisnuite. Pe de alta parte, este curios sa observam ca vb. asfinti, popular si de uz curent, nu apare în nici un text anterior sec. XIX; de aici se poate deduce ca evolutia semantica pe care am indicat-o a ramas nesigura pîna într-o epoca relativ moderna. Adaugam ca Scriban se gîndeste la o der. de la sl. svjetiti, cf. a sfeti, cu influenta lui sfînt; însa sensul lui svjetiti "a straluci" se opune acestei der. (dificultate pe care autorul încearca s-o biruie, presupunînd ca numele s-a aplicat poate mai întîi rasaritului, si apoi apusului astrilor). Mai importanta decît etimologia propusa, care ni se pare gresita, este intuitia autorului ca originea cuvîntului trebuia sa fie cautata altundeva în afara de sfînt. -Der. asfintit, s.n. (apus al astrilor; occident).
world, world of warcraft gold: world of warcraft gold(wow gold)--buy cheap world of warcraft gold, sell world of warcraft gold.welcome to buy cheap world of warcraft gold--cheap, easy, world of warcraft gold purchasing.World of Warcraft gold, Super fast delivery of gold, items,and accounts. 24x7 service.Only 75.82 For 1000 US wow gold, Top Customer Service. Secure Site.welcome to buy world of warcraft gold or sell world of warcraft gold. Welcome to our website for you World of Warcraft Gold,Wow Gold, Cheap World of Warcraft Gold, Cheapwow Gold,buy wow gold,real wow gold, sell wow gold, ... Here wow gold of 1000 gold at 68.99-80.99,World Of Warcraft Gold,buy wow gold, sell world of warcraft gold(wow gold), Cheap wow gold, cheapest wow gold store ...
asin, asín (asíni), s.m. Magar. – Var. (înv.) asen, asîn. – Istr. Ǫsir. Lat. asĭnus, al carui rezultat normal a fost ásîn (Puscariu 135; REW 704; Candrea-Dens., 100; DAR). Cuvînt curent în sec. XVI-XVIII, a fost înlocuit de magar si reactualizat, desi fara forta, de unii scriitori din sec. XIX, cu forma latinizata. Forma f., asina, s.f. (înv., magarita), poate reda direct lat. asĭna, cf. it. asina, sp., port. asna.
asmuţi, asmutí (asmutít, asmutít), vb. – 1. a stîrni, a întarîta cîinii. – 2. A stîrni, a instiga, a îmboldi. – Var. a(s)muta, muta, sumuti. Mr. mutare "a suge". Lat. pop. ex•mucciāre (REW 5707; DAR), cu schimbare moderna de conjug. Candrea-Dens., 1197, se gîndesc la •ammotiare, de la motus, care prezinta dificultati mai mari. Pentru Seineanu, Chien, 218, cuvîntul este "obscur"; Byhan 322 îl identifica cu sumuta si îl deriva de la rut. smutiti. Var. amuta pare a reprezenta un lat. •ammucciāre (Puscariu, Jb., XI, 110; Puscariu 86 si 1146; REW 5707; DAR), cf. poitev. amoisser. Daca aceste sugestii sînt exacte, explicatia semantismului se bazeaza pe miscarea buzelor cînd chemi un cîine, cf. sensul mr.
aspru, áspru (áspra), adj. – 1. Tare, dur (în sens propriu si figurat). – 2. (Adv.) Cu asprime. – Mr., megl. aspru. Lat. asper (Puscariu 146; Candrea-Dens., 191; REW 768; DAR); cf. alb. aspëre, it. aspro, prov., cat. aspre, fr. âpre, sp., port. áspero. Cf. dubletul urmator. Der. aspreala, s.f. (asprime, duritate); aspri, vb. (a face sa devina aspru); asprime, s.f. (proprietatea de fi aspru); aspriu, adj. (fara gust, insipid); înaspri, vb. (a face sa devina aspru, încordat).
aspru, áspru (áspri), s.m. – Veche moneda turceasca de argint, care a circulat în tarile romîne, începînd cu sec. XV; valora a douasprezecea parte dintr-un florin, în sec. XVII, si 1/80 dintr-un leu (adica o letcaie sau o jumatate de para), la începutul sec. XIX. – Mr. aspru, megl. aspra. Ngr. ἄσπρον, din lat. asper, cf. bg. asprŭ. Cuvîntul sp. figureaza deja la Covarrubias. Cf. Ed. Schwyzer, IF, I (1931), p. 1-45.
ăst, ast adj. si pron. dem. – Acesta. – Asta, (treaba) asta, lucrul asta. – Cu asta, astfel. – Cu toate astea, totusi. – De asta, pentru aceasta, din pricina aceasta. – Una ca asta, asa ceva. – Asta-i (acum), tot ce mai lipsea. – Asta-i buna, de necrezuit. – Ce-i asta?, ce înseamna asa ceva?. – Asta e, asa stau lucrurile. – Asta ceea, (Mold.), cine ar zice (formula care indica sovaiala sau rezerva). Lat. •istus, forma vulg. de la iste, f. ista (Puscariu 147; Candrea-Dens., 102; REW 4553; DAR); cf. v. it. esto (pastrat în compuneri: stasera, stamane; sicil. isti), prov. est, v. fr. ist, sp., port. este. Coincide în folosire cu acest, cu o nuanta mai retorica în acesta din urma, mai familiara în ast; întrebuintarea sa este cu desavârsire paralela cu cea a dublei forme acel si al. Decl. adj. (forma literara) m. ast (Mold, ast, est, ist), gen. astui (astui, istui), pl. asti (asti, isti); gen. astor (astor, istor). F. asta, (Mold., easta, iasta), gen. astei (estii), pl. aste (este), gen. astor, (estor). În folosirea pron., i se adauga -a (cf. acel) ca si în functia de adj. postpus; dar var. moldovenesti fac abstractie de obicei de aceasta schema. Comp. astadata, adv. (de aceasta data); asta-iarna, adv. (iarna trecuta); astalalt, (var. astalalt, astalalt), adj. si pron. dem. (celalalt, cel de acolo); astan, adv. (Trans., anul acesta); asta-noapte, adv. (noaptea trecuta); asta-seara, adv. (în seara asta); asta-toamna, adv. (toamna trecuta); asta-vara, adv. (vara trecuta); astazi, adv. (în ziua de fata, azi); astfel, adv. (în acest fel, asa); estimp, adv. (anul acesta).
aşteamăt, asteámat adv. – Pe ascuns, pe furis. Origine necunoscuta. Cuvînt putin folosit, pe care Iordan, RF, II, 276, a încercat sa-l reduca la sb. štimati, din lat. aestimare "a aprecia"; si Puscariu, Dacor., V, 411-20, la un lat. scema, din gr. σχῆμα, cf. schima. Ambele ipoteze nu lamuresc semantismul. Cf. REW 7684a. Poate germ. anstimmend?
aştepta, asteptá (asteptát, asteptát), vb. – 1. A sta undeva pentru a fi de fata, a adasta. – 2 A fi gata, a fi pregatit. – 3 A conta, a se bizui pe cineva, a spera. – Mr. asteptu, megl. stet, istr. asteptu. Lat. •adspectāre, prin intermediul unei forme asimilate •astectāre (Meyer-Lübke, Gramm., I, 469; Densusianu, Rom., XXXIII, 274; Puscariu 145; REW 3039; Candrea-Dens., 104; DAR); cf. it. aspettare (tarent. astittare, calabr. astettare, sicil. astittari, sard. isettare). – Mr. astiptare înseamna în acelasi timp "a astepta" si "a primi, a avea oaspeti", acceptie dubla pe care Puscariu 150 si DAR o explica prin contaminarea cu lat. exceptare sau cu alb. përes "astept" si "primesc"; mai probabila este evolutia normala de la "astept oaspeti" la "am oaspeti", cf. fr. j’attends des amis. Geheeb 17 propune etimonul lat. exceptare. – Der. asteptator, adj. (plin de speranta); neasteptat, adj. (care survine brusc, surprinzator).
aşterne, asterné (astérn, asternút), vb. – 1. A întinde, a extinde, a expune. – 2. A pune pe hîrtie, a scrie. – 3. A acoperi. – 4. A da jos, a trînti. – 5. (Refl.) A fugi în goana mare (se construieste cu dat.). – 6. (Refl.) A-si petrece timpul cu cineva. – 7. A face patul. – Mr. asternu, astearnire, megl. stern, sterniri, istr. (a)sternu. Lat. asternĕre (Cipariu, Gram., 107; Puscariu 151; Candrea-Dens., 105; REW 8248; DAR); cf. alb. stron, piem. sterni "a pava", tess. sterni "a întinde paie pe jos vitelor", sard. isterriri "a desface snopii", engad. sterner. – Der. asternut, s.n. (lenjerie de pat; pat).
astîmpăra, astîmpará (astî́mpar, astîmparát), vb. – 1. A linisti, a potoli. – 2. A împaca, a calma. – Var. stîmpara. Lat. extempĕrāre (Densusianu, Rom., XXXIII, 274; Puscariu 152; REW 3082; DAR; Rosetti, I, 163); în rom. îi corespund der. de la forma simpla lat. (cf. totusi fr. attremper). Der. astîmpar, s.n. (liniste, odihna, pace); astîmparator, adj. (linistitor, calmant); neastîmpar, s.n. (neliniste, agitatie); neastîmparat, adj. (agitat, zvapaiat).
astracan, astracán s.n. – Piele de miel din rasa caracul. Pîna în sec. XIX, astrahanul de Rusia se folosea drept captuseala pentru caciulile boierilor numite, calpac iar cel de Persia exclusiv pentru caciula domnitorului. – Var. astrakan (mod.). – Asturcan, cal de Persia. Din Astracan, oras si provincie ruseasca, rus. Astrachanĭ. Pentru var. asturcan, E. Serra, Dacor., II, 650, se gîndise la lat. asturco "cal astur", care nu pare posibil, si pe care îl mentioneaza cu rezerve REW 749a.
astruca, astrucá (-c-, -át), vb. – 1. A acoperi. – 2. A îngropa, a acoperi cu pamînt. Lat. •astru(i)cāre, de la astruĕre (Meyer-Lübke, ZRPh., XXVII, 253; Candrea, Rom., XXXI, 302; Candrea, Éléments, 79; Puscariu 153; Candrea-Dens., 106; REW 748; DAR; Rosetti, I, 163). Nu este probabila der. propusa de Cihac, din sl. sŭkryti "a ascunde". – Der. astrucamînt, s.n. (Banat, patura).
astupa, astupá (astúp, astupát), vb. – 1. A acoperi. – 2. A închide, a înfunda, a bloca. – 3. A acoperi, a ascunde, a îngropa. – Mr. astup, astupare, megl. (a)stup, hastup. Lat. •adstuppāre, de la stuppa (Philippide, Principii, 99; Cretu 372; Puscariu 154; REW 8333; DAR); cf. it. stoppare, fr. étouper, v. sp. estopar (› sp. estropajo). Este posibil sa se fi întîlnit cu lat. •extuphāre (› fr. étuver). Cf. destupa. – Der. astupatoare, s.f. (dop; capac); astupator, adj. (care obtureaza); astupatura, s.f. (obturatie); astupus, s.n. (dop).
asuda, asudá (asúd, asudát), vb. – A nadusi, a transpira. – Mr. asud, megl. sud. Lat. assūdāre (Puscariu 155; Candrea-Dens., 107; REW 3076; DAR; cf. Rosetti, I, 163); reprezentantii romanici deriva de la lat. sudare. – Der. asud, s.n. (transpiratie; pisica, Ononis hircina); asudator, adj. (sudorific); asudatura, s.f. (sudoare); asudoare, s.f. (Trans., sudoare).
asupra, asúpra adv., prep. – 1. Deasupra (adv., se foloseste numai cu prep. de). – 2. Peste, pe deasupra (prep., se construieste cu gen. si urmat de de). – 3. În sarcina, la dispozitia (prep., cu gen.) – 4. În contra, împotriva. – 5. În preajma, aproape de (prep., indica o relatie temporala). – 6. Ca adv., are si o întrebuintare absoluta, în forma asupra: slujba ce si-o luase asupra (Ispirescu); platesc eu cît face cu asupra (Iosif). – Mr. asupra, megl. supra. Lat. •ad supra (Puscariu 156; REW 200; DAR); cf. sard. assubra, abruz. assupra, mil. assura. În celelalte limbi romanice s-a pastrat numai supra, cf. spre. Pentru folosirea lui asupra, Cf. Moser 448. Der. asupri, vb. (a împovara; a oprima, a prigoni), pare formatie interna (Cipariu, Gram., 355 îl deriva de la lat. •ad superare); asupreala, s.f. (opresiune); asuprelnic, adj. (împovarator; opresor); asupriciune, s.f. (opresiune); asupritor, adj. (care asupreste, opresor); asupritura, s.f. (înv., opresiune).
asurzi, asurzí (-zésc, -ít), vb. – 1. A deveni surd. – 2. A-i lua cuiva auzul. – Mr. asurdzascu. Lat. •assŭrdῑre, de la obsurdesco (Puscariu 157; REW 6024; DAR); cf. it. assordire, fr. assourdir. Cf. surd. – Der. asurzitor, adj. (care asurzeste).
aţă, áta (áte), s.f. – 1. Fir. – 2. Fibra, filament. – 3. (adv.) Direct, fara oprire. – 4. (Fam.) Intendenta militara. Lat. acia (Puscariu 158; REW 102; DAR); cf. it. accia (calabr. azza, ven., lom. atssa, mil. asa, engad. atša). – Sensul 4 este o interpretare umoristica a cuvîntului administratie, care înainte se prescurta de obicei sub forma a-tie. Der. atica, s.f. (firicel; fir de bumbac pentru urzeala, facut din doua fire rasucite); atist, s.m. (ofiter de intendenta); atos, adj. (care are ate; necioplit, înfumurat, nesuferit). – Din rom. provine bg. acŭ (Capidan, Raporturile, 220).
atare, atáre adv. si pron. indef. – Astfel, de asemenea. – Mr. a(h)tare, megl. ftari, (h)tari. Lat. tālis "asemenea" ar fi suficient pentru a explica forma rom. (pentru -a, cf. acatare). Totusi, formele dialectale, ca it. (co)tale, v. fr. itel (› fr. tel), v. prov. aital (› prov. tal), v. sp. atal (› sp. tal), indica faptul ca este vorba de o compunere, care probabil nu este aceeasi în toate cazurile (cf. REW 8543). Puscariu 159 se gîndeste la o compunere •eccum talis sau atque talis; însa în DAR îl considera pe a- inexplicabil. •Eccum talis este forma care pare cea mai potrivita cu mr. si megl. Este cuvînt invariabil (ca si care, cutare); totusi, uneori apare un pl. analogic atari.
ateia, ateiá (-i, -át), vb. – (Banat) A îmbraca de sarbatoare, a gati, a dichisi. Origine necunoscuta. Dupa o parere mai veche a lui Mangiuca, Familia, 1884, 67, si Philippide, ZRPh., XXXI, 294, ar fi cuvînt identic cu it. attilarsi, v. prov. atilhar; ipoteza pe drept cuvînt combatuta de DAR, cf. REW 2604. Dupa Puscariu, ZRPh., XXXII, 112, ar fi o forma refacuta pe baza lui desteia, si aceasta de la lat. •destilāre (cf. împotriva acestei pareri, Graur, BL, V, 95). Spitzer, BL, VI, 235 se refera, la etimonul tei, putin probabil. – Der. ateietura, s.f. (haine de duminica, podoabe).
aţinat, atinát (atináta), adj. – Înclinat, aplecat. Lat. attĕnuātus (DAR; REW 8654); cf. întina. Cuvînt putin folosit (în Trans.); sensul al doilea mentionat de DAR, "orgolios", pare a avea un caracter impropriu.
gradier, GRADIÉR s.n. (Tehn.) Turn folosit la racirea apei întrebuintate într-o instalatie. [Pron. -di-er. / < germ. Gradier(werk)].
sitweb, SIT WEB, situri web, 1. Un ansamblu de pagini virtuale, prezente pe Internet conectate între ele prin legaturi (linkuri). Este logic sa se foloseasca "sit" cu pluralul situri în loc de site cu pluralul site-uri pentru ca se foloseste deja în limba româna "sit arheologic"
havaiană, HAVAIÁNĂ s.f. Instrument muzical cu coarde asemanator cu chitara, cu sunetul lin si taraganat. [Pron. -va-ia-. / < fr. hawaïenne, cf. Hawaii – arhipelag în Pacific].
hectowatt, HECTOWÁTT s.m. Unitate de masura a puterii, egala cu 100 wati. [Cf. fr. hectowatt].
atinge, atínge (atíng, atíns), vb. – 1. A lua contact direct, usor, cu un lucru sau o suprafata, a pune mîna. – 2. A freca, a fi în contact. – 3. A ajunge pîna la ... – 4. (Arg.) a lua în stapînire, a-si însusi; a înhata. – 5. A veni în contact în mod neplacut, a dauna, a leza. – 6. A misca, a emotiona, a înduiosa. – 7. A rani, a produce leziuni. – 8. (Arg.) A bate, a cîrpi. – 9. A pomeni, a aminti, a face aluzie la ceva. – 10. A se referi, a fi în legatura. – 11. (Arg.) A avea legaturi cu o femeie. Lat. attingĕre (Puscariu 161; Candrea-Dens., 108; REW 768; DAR); cf. it. attingere, v. prov. atenher, fata de lat. •attangĕre › fr. atteindre, cat. atanyer, astur. atanguer. – Der. atingator, adj. (care atinge; jignitor; relativ la; sensibil; emotionant); atinsatura, s.f. (înv., contact); atinsura, s.f. (înv., contact).
aţîţa, atîtá (atất, atâtát), vb. – 1. A aprinde focul sau a-l face sa arda mai bine. – 2. A întarîta, a excita, a îmboldi. Lat. •attῑtĭāre, de la titio "jar" (Puscariu, Lat. ti, 40; Puscariu 163; Candrea-Dens., 111; REW 769; DAR); cf. it. a(tt)izzare (calabr. azzizzari), v. prov. atisar, fr. attiser, sp. atizar, port. atiçar. – Der. atîtator, adj. (instigator).
atît, atît adj., adv. – 1. În asemenea masura, asa de mult, de tare etc. – De atîtea ori, asa de des, de multe ori. – Nici atîta, si mai putin. – Atîta tot, nimic mai mult. – Cu atît mai mult, tocmai de aceea. – Ce mai atîta, pe scurt. – Atîta paguba, n-are nici o importanta. – (Înca) pe atît, de doua ori mai mult. – Tot atît, tot aia e; e totuna. – Atît ti-a fost, o sa-ti para rau. – 2. Exprima o relatie de egalitate, al carui al doilea termen este cît. – 3. Exprima o relatie de proportie, al carui al doilea termen este cît (fata de pe atît). – 4. Exprima o relatie de la cauza la efect. – Mr. ahtîntu, ahît, ahat, atînt, megl. tantu. Lat. eccum tantum (Puscariu 162; Densusianu, Rom., XXXIII, 274; Candrea-Dens., 110; REW 8562); cf. it. (co)tanto, v. prov. aitan, v. fr. itant (fr. tant), v. sp. atanto (sp. tanto), port. tanto. Fazele evolutiei rom. sînt indicate de mr. ahtîntu, atînt, atît. Decl. atît (f. atîta), pl. atîti (f. atîtea), gen. atîtor. Fie prin analogie cu acel, acest, fie cu uzul adv., adj. primeste uneori un -a paragogic, dar în mod neregulat si în ciuda uzului antepus; astfel încît se spune fara nici o diferenta atîti(a) oameni, atîte(a) femei. Limba moderna prefera în general formele cu -a. Cazurile oblice sînt înlocuite de obicei de cazurile prepozitionale: atîtor copii, de preferinta la atîti(a) copii. Cînd determina adj. sau adv., se construieste cu prep. de : atît de frumos, atît de bine.
auace, auáce adv. – (Înv.) Aici, în partea asta. Lat. •ad hācce (Candrea-Dens., 116; Rosetti, I, 163); sau, dupa Philippide, ZRPh., XXXI (1907), p. 202; REW 4159 si Pascu, Beiträge, 14, în lat. •ad hocce.
aur, áur, s.m. – Metal pretios de culoare galbena stralucitoare. – Istr. aur. Lat. aurum (Puscariu 170; Candrea-Dens., 118; REW 800; DAR); cf. alb. ar, it., sp. oro, engad., v. prov. aur, fr. or, port. ouro. Der. aura, vb. (rar, a auri); aurar, s.m. (mester care lucreaza obiecte de aur; tigan care cauta pepite de aur; odinioara munceau sub supravegherea marelui armas, si plateau sotiei domnitorului un dram (3,38 gr.) de aur în chip de contributie anuala), pe care Puscariu 171 si DAR îl deriva direct din lat. aurārius (atragînd atentia apoi ca rezultatul normal ar fi •arar, Puscariu, Lr., 18, a admis o analogie cu aur; este vorba mai probabil de o der. interna în rom., cu suf. de agent -ar); aurareasa, s.f. (nevasta cautatorului de aur); aurarie, s.f. (activitate de aurar; aurire, poleire cu aur); aurel, adj. (aurit), cuvînt artificial, inventat probabil de Bolintineanu; auret, s.n. (obiecte de aur); auri, vb. (a acoperi cu un strat subtire de aur), pe care Puscariu 172 si DAR îl considera drept reprezentant direct al lat. aurire; aurica, s.f. (patlagina, Lantana Camara); auritura, s.f. (aurire); auriu, adj. (de culoarea aurului); auros, adj. (aurifer). – Der. neol. aurifer, adj.; auripigment, s.m.
auş, aús (-si), s.m. – Batrân, mos, bunic. – Mr. aus. Lat. avus, al carui rezultat normal •au a disparut. Forma aus indica adaugarea unui suf. dim. -us (Candrea-Dens., 122; DAR; REW 839); dupa Puscariu, Dacor., VIII, 324, acest suf. se datoreaza unei contaminari cu neaos; însa o astfel de contaminare se explica anevoie plecîndu-se de la lat. •au fata de neaos (cf. si diferenta de accent), si este mai curînd o impresie întemeiata pe aspectul actual al ambelor cuvinte. Dupa Pascu, Beiträge, 8, ar fi un der. de la neaua "zapada" si ar însemna "alb ce neaua", parere prea extravaganta. Cuvîntul este rar, a fost atestat în Olt., dar astazi apare exclusiv în dictionare. Der. ausel, s.m. (pasare, Regulus cristatus), cu suf. dim. -el (DAR; Candrea). Dupa Ţicaloiu, ZRPh., XLI, 588 si Scriban, din lat. pop. •aucellus "pasarica", cf. it. uccello, v. fr. oisel (› fr. oiseau); dar, pe lînga dificultatea fonetica, nu se întelege aplicarea unui nume generic la o singura specie de pasari.
austru, áustru s.m. – Vînt care bate din sud. Mr. austru. Lat. auster (Puscariu 174; Candrea-Dens., 113; REW 807; DAR); cf. it. ostro, v. fr. ostre. Este cuvînt pe care limba literara pare ca l-a uitat, dar supravietuieste în vorbirea populara. Pascu, Beiträge, 8, îl deriva din it. austro. – Der. austral, adj., din fr.
auzi, auzí (aúd, auzít), vb. – 1. A percepe cu ajutorul auzului. – 2. A afla, a sti din auzite. – 3. A umbla vorba, a se zice. – Din auzite, din cîte s-a aflat, din zvon public. – Pe auzite, din auzite. – 4. A asculta; cu acest sens este mai ales expresie emfatica, folosita de preferinta la imper., inter. sau excl. – Mr. avdu, megl. ut, istr. Ǫvdu. Lat. audῑre (Puscariu 167; Candrea-Dens., 124; REW 779; DAR); cf. it. udire, v. prov. auzir, fr. ouir, sp. oir, port. ouvir. Flexiunea normala tu auzi a influentat în eu auz, sa auza. Schimbare de accent a-úd, în loc de á-ud (cf. mr. ávdu, si lá-ud) nu a primit explicatie satisfacatoare. Dupa Weingand, Jb., III, 222, s-a produs probabil mai întîi în întrebari. Trebuie sa se tina seama si de oscilatia constanta a accentului în hiatul au. Cf. si Puscariu, Dacor., III, 74, si Graur, BL, III, 26-8. – Der. auz, s.n. (simtul cu ajutorul caruia se percep sunetele; înv., veste); auzitor, adj. (înv., ascultator); neauzit, adj. (care nu se aude).
blog, BLOG – (termen din informatica).Prescurtare de la WeB LOG(blog).Blog este o pagina de Web care slujeste la publicare prin internet a unor date specifice unui domeniu restrâns.De cele mai multe ori blog-ul exprima stilul autorului acestuia.
latura, latura volutionala exagwerata, se refera la o persoana cu vointa exagerata (ex: paranoidul)
avan, aván (aváni), adj. – 1. Barbar, salbatic, crud. – 2. Tare, puternic. – 3. Istet, viclean. – 4. (Adv.) Strasnic. Tc. havan "tradator, perfid", din arab. hawwan (Seineanu, II, 29); cf. ngr. ἀβάνις "calomniator", ἀβανία "calomnie, opresiune", sb. avan "tradator". Der. avanie, s.f. (batjocura), cuvînt care a ajuns sa se întîlneasca cu fr. avanie, de aceeasi origine; avanit, adj. (sarac); avanita, s.f. (Trans., intrus), din sb. avanica "om crud", care provine din aceeasi sursa turca.
avînt, avînt (avấnturi), s.n. – Pornire, elan, însufletire. Din vînt, cu prep. adv. a-. Daca aceasta ipoteza nu este gresita, avînt trebuie sa fi fost la început înteles ca adv. (aceasta valoare nu apare în niciun text cunoscut, dar este cert ca acest cuvînt nu apare în texte anterioare sec. XIX, si nici în dialecte). Constructia ar fi identica, deci, cu acasa, afund, aminte etc; expresia a da avînt poate fi foarte bine interpretata a da a vînt. Apoi, cuvîntul fiind simtit ca un s., s-a putut deriva de la el vb. avînta, formatie probabil artificiala si moderna, motivata de paralelismul fr. élan-élancer, germ. Schwung-schwingen. Dupa DAR, avînt este formatie postverbala de la avînta, si acesta este o compunere interna, pe baza lui vînt. Der. avînta, vb. (a împinge, a lansa, a arunca).
avea, aveá (-am, avút), vb. – 1. A poseda, a detine, a stapâni (uz absolut). – 2. A dispune de ceva, a capata, a primi (compl. direct este un obiect posedat). – 3. A fi var, coleg etc. (compl. direct este un nume de persoana, care indica rudenie sau relatii de serviciu). – 4. A contine, a însuma (compl. direct este o unitate de timp, de suprafata sau de capacitate). – 5. A detine, a suporta, a trebui sa etc. (compl. direct este determinat în calitatea sa fundamentala de alt compl. direct, de o apozitie, un adj., un adv. sau un compl. de mod introdus prin prep. de). – 6. A poseda, a detine (compl. direct este un abstract). – 7. A suferi de ceva, boala sau betesug. – 8. (Refl.) A întretine relatii trupesti. – 9. A poseda o femeie. – 10. A obtine, a dobîndi. – 11. A fi, a se gasi cineva (cu valoare impersonala, mai ales în expr. n-are cine, nu exista nimeni). – 12. A trebui sa (cînd este urmat de un inf. scurt, cu prep. a, de un part. trecut, cu prep de, sau de un conjunctiv; sensul oscileaza între ideea de viitor si aceea de actiune obligatorie). – 13. (Cu valoare de verb auxiliar, serveste la formarea perf. simplu, a. m. m. c. perf. si a conditionalului). – Mr., megl. am, istr. am(u). Lat. habēre (Puscariu 72; Candrea-Dens., 126; REW 3958; DAR); cf. vegl. avar, it. avere, prov. aver, fr. avoir, sp. haber. Valorile 9 si 10 sînt galicisme. Der. avere, s.f. (bunuri, bogatie, avutie), cf. fr. avoir, sp. haberes; avut, adj. (bogat, avut); avut, s.n. (bogatie, bunuri); avutie, s.f. (bogatie); înavuti, vb. (a îmbogati); neavere, neavutie, s.f. (saracie). Din rom. provine sas. avere "bogatie".
azi, ázi adv. – În ziua de fata, astazi, acum. – Pîna azi, pîna acum. – De azi, de acum. – De azi înainte, de acum înainte. – De azi în, de acum în (atîtea zile). – Azi sunt, acum (atîtea zile). – Azi noapte, noaptea trecuta. – Mr. aza, a(n)zi, megl. aza, as. Lat. hāc die, redus la •hādie, probabil prin confuzie cu hŏdie, pe care a ajuns sa-l înlocuiasca (Puscariu, Lat. ti, 48; Puscariu 176; REW 4163; DAR; cf. Cipariu, Gram., 113). Dupa Tiktin, ar fi contractie de la astazi. Avînd în vedere accentul, este greu de admis opinia lui Hasdeu 1895, conform caruia ar reprezenta lat. ad diem.
azimă, azíma (ázime), s.f. – Pîine de aluat nedospit. – Var. azma. Mr. adzîma, megl. azim. Gr. ἄζυμος (Murnu 9, Diculescu, Elementele, 472). Este cuvînt popular, probabil intrat în rom. din primele secole ale crestinismului; cf. ven. azme, calabr. áyimo, port. asmo, (REW 850). – Der. azam, adj. (care nu fermenteaza; se spune în Trans. despre conservele în otet sau saramura care înca nu s-au facut); azimioara, s.f. (turta); azimit, s.n. (înv., sarbatoare a azimei, în religia iudaica), din ngr. ἀζυμίτης.
babă, bába (bábe), s.f. – 1. Batrînica, bunica. – 2. Vrajitoare, ghicitoare. – 3. Peste, zglavoaca (Cotus gobio). – 4. Larva de albina. – 5. Stiulete de porumb fara boabe. – 6. (Bucov.) Stergar cu care se acopera borcanele cu fructe de padure, legat ca o basma de femeie. – 7. (Mold.) Cozonac cu stafide. – 8. Bîrna, par; în general bîrna de sprijin. – 9. Ac de facut gaici. – 10. Gaura, butoniera. – 11. La unele jocuri de copii, bile sau monede aruncate într-o groapa. – 12. (Arg.) Cafenea, cenaclu. Mr., megl. baba. Sl. baba (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; Lokotsch 146; DAR), ca si bg., sb., slov., cr., pol., rus. baba, alb. babë, ngr. βάβα, βάβω (G. Meyer, Neugr. St., II, 15), toate cu sensuri care oscileaza între cel de "batrîna" si cel de "bunica". Si sensurile secundare coincid în general cu cele din limbile slave (pentru amanunt, cf. DAR). Sensurile 3-6 de bazeaza pe o presupusa asemanare a obiectului cu o batrîna; sensurile 8-11 sînt asociatii de idei ireventioase între notiunea de "femeie" si cea de "a suporta" sau "a primi". Sensul 7, care prin natura apartine grupului 3-6, pare a deriva direct din pol., ca si fr. baba. În sfîrsit, sensul 12 pare a se întemeia pe dubla echivalenta "batrîna" si "sotie" (cf. babatie), pe de o parte, si "sotie" = "camin" = "cafenea", pe de alta. – Sensuri speciale: zilele Babei, primele noua zile din martie, sfîrsitul iernii (trebuie sa se înteleaga zilele babei Dochia, personaj din mitologia populara care are corespondent în mitologia altor popoare; cf. bg. babini dni, ngr. οί μέρες τῆς γριᾶς, it. din Otranto i giorni della vecchia, prov. li jour de la vièio; materiale la Rohlfs, Quellen, 21-22); baba oarba "joc de copii", cf. bg. slepa baba, iud. sp. papasiéga, care pare a fi rezultatul unei combinatii între baba [oarba] cu [gaina] oarba. Der. babalau, babalau, s.m. (babalîc); babar, s.m. (om casatorit; batrînel); babaret, s.n. (adunare de babe); babarie, s.f. (descîntec; leac în medicina populara); babatie, s.f. (baba; nevasta); babesc, adj. (propriu babelor); babeste, adv. (ca babele); babi, vb. (a îmbatrîni); baboi, s.m. (vrajitoare batrîna); babornita, s.f. (baba decrepita). Toate der. sînt normale. Din sl. babuška, forma dim., provine babusca, s.f. (babuta; peste de Dunare, Leuciscus rutilus; pasare batrîna, care nu mai cînta; butoniera), al carei pl. este babuste, cu prima întrebuintare, si babusti în celelalte cazuri. – Cf. babca, babita.
bacău, Bacắu s.m. – Oras din sud-vestul Mold. A-si gasi Bacaul, a da de bucluc. Expresia se explica, dupa Hasdeu 2291, prin aluzie la neplacerile pe care odinioara le facea calatorilor importanta vama din Bacau, centru vamal pentru tot ce intra din Munt. si Trans. – Dupa Cihac, II, 477 (cf. Weigand, Jb., XVI, 75), din mag. bakó "calau". Este vorba cu mai multa probabilitate de o contaminare a ambelor cuvinte, adica de o interpretare umoristica a numelui orasului, prin intermediul cuvîntului mag.
acar, ACAR conj. (Ban., Cris., Trans. SV) Desi, cu toate ca, macar ca; fie, ori. Pîna iaste vie si tînara, ea-si da dracului trupul sau, acar fata, acar nevasta. C 1692, 510v. Akar. Sive. Vel. AC, 327. Akar jest tu kraj fericat. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; cf. VCC, 114. Etimologie: magh. akár. Vezi si acarcare, acarce. Cf. b a t î r.
acarcare, ACARCARE pron. nehot. (Ban., Cris, Trans. SV) Oricine, oricare. Sa te va opaci ochiul tau, au mîna ta, au piciorul tau, sau acarcarea din madularele tale, tu sa le lapezi de la tine. C 1692, 505r. Akarkare. Quicunque. Quivis. AC, 327; cf. PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Etimologie: acar + care. Vezi si acar, acarce.
acarce, ACARCE pron. nehot. (Cris., Trans. SV) Orice. Unul crede ca e slobod acarce a mînca. N. TEST. (1648). Poti luoa acaru-ce de furat pre banii tai cei buni. C 1692, 506r; cf. C 1692, 504v, 517r; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW. Etimologie: acar + ce. Vezi si acar, acarcare.
xxx, xxx test, asa ša vedem gfasfasf asdf asdf ffff kjhkjhadf 1 9 asdjfha asda kajshdf ^r ^v jjkhkjh askdjh aks hfaksjhf wiuerh ff fff
baci, bací (bací), s.m. – 1. Cioban care conduce o stîna. – 2. Formula de reverenta cu care se adreseaza persoanelor în vîrsta sau de un nivel superior. – 3. La jocul de arsice, copilul care arunca primul. – Mr. baci, bagi, megl. baci. Origine necunoscuta. Opinia predominanta este ca avem a face cu un cuvînt de provenienta orientala, dar anterior contactului cu turcii (ceea ce pare a se adeveri prin prezenta sa în dialecte, si de asemenea prin aparitia sa constanta, ca nume de persoana, din sec. XIII; cf. Hasdeu 2296). Ar fi, prin urmare, cuvînt cuman sau turanic (DAR), sau derivat de la iranianul bac (Densusianu, GS, IV, 149). Evident, este dificil de combatut fundamentele acestor opinii, atîta vreme cît nu se poate indica, pe de o parte, etimonul turanic exact, sau, pe de alta parte, calea de patrundere a cuvîntului iranian. Cert este ca termenul se afla în toate limbile balcanice slave care înconjoara teritoriul rom. (bg. bač, sb. bač(a), slov., ceh. bača, mag. bacs(i), bacsó, pol. bacza, ca si ngr. μπάσσιοσ, alb. bats. Însasi aria de raspîndire a cuvîntului pare a indica provenienta sa rom., caci numai rom. a fost direct legata de toate limbile mentionate mai sus, si faptul ca acest cuvînt nu se explica prin mijloacele proprii nici uneia din aceste limbi. Totusi, nu este posibil sa-l explicam, pîna în prezent, numai prin intermediul rom. În ce ne priveste, si dat fiind ca în orice caz ne aflam pe terenul fragil al conjecturilor, nu excludem posibilitatea de a se fi conservat în baci un cuvînt autohton, poate cel care corespunde lat. pater si posibil acelasi care s-a pastrat în bade. Originea dacica a cuvîntului fusese postulata înca de Hasdeu, Columna lui Traian, 1874, 104. – Celelalte explicatii vechi par prea putin plauzibile. Dupa Miklosich, ar fi vorba de un termen sl. care trebuie pus în legatura cu bašta "tata" (Slaw. Elem., 14) si cu baština "mostenire" (Lexicon, 12), ipoteza greu de sustinut, datorita dificultatilor fonetice. Seineanu, II, 42, propunea ca etimon tc. bas "sef", care la rîndul lui nu poate fi posibil nici din punct de vedere istoric, nici fonetic. Gáldi, Dict., 103, propune mag. ca izvor al rom., poate pe baza hazardatei despartiri pe care o face DAR la sensul 2 al cuvîntului baci, considerat acolo ca diferit de 1 si derivat din mag. – Pentru provenienta rom. a bg. bač, bačjo, bačija, cf. Candrea, Elemente, 401 si Berneker 37; si din ngr. μπάσσιοσ, cf. G. Meyer, Neugr. St., II, 76. Rosetti, II, 109, indica numai identitatea rom. cu alb. Der. bacie, s.f. (casarie; ocupatia baciului); bacioi, s.m. (baci); bacit, s.n. (dijma care se plateste baciului); bacita, s.f. (nevasta baciului; femeie care conduce o stîna); baciui, vb. (a prepara brînza; a face pe baciul; a munci într-o doara, a trage chiulul; a conduce).
baci, bací (-i), s.m. – 1. Cioban care conduce o stîna. – 2. Formula de reverenta cu care se adreseaza persoanelor în vîrsta sau de un nivel superior. – 3. La jocul de arsice, copilul care arunca primul. – Mr. baci, bagi, megl. baci. Origine necunoscuta. Opinia predominanta este ca avem a face cu un cuvînt de provenienta orientala, dar anterior contactului cu turcii (ceea ce pare a se adeveri prin prezenta sa în dialecte, si de asemenea prin aparitia sa constanta, ca nume de persoana, din sec. XIII; cf. Hasdeu 2296). Ar fi, prin urmare, cuvînt cuman sau turanic (DAR), sau derivat de la iranianul bac (Densusianu, GS, IV, 149). Evident, este dificil de combatut fundamentele acestor opinii, atîta vreme cît nu se poate indica, pe de o parte, etimonul turanic exact, sau, pe de alta parte, calea de patrundere a cuvîntului iranian. Cert este ca termenul se afla în toate limbile balcanice slave care înconjoara teritoriul rom. (bg. bač, sb. bač(a), slov., ceh. bača, mag. bacs(i), bacsó, pol. bacza, ca si ngr. μπάσσιοσ, alb. bats. Însasi aria de raspîndire a cuvîntului pare a indica provenienta sa rom., caci numai rom. a fost direct legata de toate limbile mentionate mai sus, si faptul ca acest cuvînt nu se explica prin mijloacele proprii nici uneia din aceste limbi. Totusi, nu este posibil sa-l explicam, pîna în prezent, numai prin intermediul rom. În ce ne priveste, si dat fiind ca în orice caz ne aflam pe terenul fragil al conjecturilor, nu excludem posibilitatea de a se fi conservat în baci un cuvînt autohton, poate cel care corespunde lat. pater si posibil acelasi care s-a pastrat în bade. Originea dacica a cuvîntului fusese postulata înca de Hasdeu, Columna lui Traian, 1874, 104. – Celelalte explicatii vechi par prea putin plauzibile. Dupa Miklosich, ar fi vorba de un termen sl. care trebuie pus în legatura cu bašta "tata" (Slaw. Elem., 14) si cu baština "mostenire" (Lexicon, 12), ipoteza greu de sustinut, datorita dificultatilor fonetice. Seineanu, II, 42, propunea ca etimon tc. bas "sef", care la rîndul lui nu poate fi posibil nici din punct de vedere istoric, nici fonetic. Gáldi, Dict., 103, propune mag. ca izvor al rom., poate pe baza hazardatei despartiri pe care o face DAR la sensul 2 al cuvîntului baci, considerat acolo ca diferit de 1 si derivat din mag. – Pentru provenienta rom. a bg. bač, bačjo, bačija, cf. Candrea, Elemente, 401 si Berneker 37; si din ngr. μπάσσιοσ, cf. G. Meyer, Neugr. St., II, 76. Rosetti, II, 109, indica numai identitatea rom. cu alb. Der. bacie, s.f. (casarie; ocupatia baciului); bacioi, s.m. (baci); bacit, s.n. (dijma care se plateste baciului); bacita, s.f. (nevasta baciului; femeie care conduce o stîna); baciui, vb. (a prepara brînza; a face pe baciul; a munci într-o doara, a trage chiulul; a conduce).
baftă, báfta (báfte), s.f. – Noroc, succes. Tc. baht (Popescu-Ciocanel 14; DAR; Ronzevalle 48), care a trecut în tig. batch (Miklosich, Zig., 172; Wlislocki 72). În rom. pare a fi intrat prin intermediul tig. (Graur 124; Graur, Notes, IV, 196; Juilland 157) si considera o nuanta de vulgaritate; cu toate ca este un cuvînt foarte folosit în limbajul comun, apare rareori în literatura. Din tc. provin si ngr. βάχτ, alb. baft, bg., sb. bacht. – Stamati foloseste de mai multe ori cuvîntul bafta, cu sensul de "gura, cioc"; nu cunoastem ratiunea acestei întrebuintari, care nu apare la alt autor si pe care nu o gasim în dictionare. – Der. baftos, adj. (norocos).
băga, bagá (bág, át), vb. – 1. A înjuga animalele. – 2. A supune, a prinde, a pune sub ceva sau sub cineva. – 3. A (se) pune la dispozitia cuiva, a (se) angaja într-o slujba. 4. A pune în inferioritate, a obliga. – 5. A înfrînge, a supune, a învinge. – 6. A pune înauntru, a introduce, a vîrî. – 7. A pune, a seza. 8. A (se) pune la mijloc, a se interpune. – 9. A interveni, a (se) amesteca în ceva, a (se) amesteca în ceva, a-si vîrî coada. – Mr., megl. bag, bagari. Daca scara de valori semnalata aici corespunde, cum credem, evolutiei istorice si cronologice a cuvîntului, etimonul sau ar putea fi lat. bῑgāre, de la bῑga ‹ bis iuga. Consideram drept semnificatie primara cea care mai pastreaza înca în expresia a baga în plug, a baga în cîrd. De la ideea de "a pune la jug" s-a putut trece firesc la cea de "a prinde" în general, ca la Cantemir: silea sa-l bage la mîna. De altfel, evolutia semantica pare normala; ar putea fi comparata cu cea a lat. inchoare, de la co(h)us "parte a jugului". Bῑga a lasat descendenti în limbile romanice (cf. REW 1096); nu se mentioneaza însa nici un reprezent al lui bῑgāre, a carui forma apare în dictionare. Fonetismul, regulat din punctul de vedere al rom. (cu modificarea vocalei atone, sub influenta labialei anterioare, cf. masura, pacat, batrîn), prezinta dificultati în dialecte, unde s-ar presupune un rezultat •begari sau •bigari. Este de presupus ca vocala atona a suferit, în mr. si în megl., o schimbare accidentala, fie datorita vocalei urmatoare, fie influentei altui cuvînt, ca de ex. gr. βάλλω › βάξω. Întrebuintarea acestui ultim cuvînt coincide perfect cu cea din mr., astfel încît βάξω a putut fi propus ca etimon al rom. (Cihac, II, 638), chiar daca aceasta ipoteza este insuficienta sub toate aspectele. Cf. si ngr. μπήγω "a pune, a introduce". Nici una din explicatiile propuse anterior nu pare a fi retinut atentia specialistilor. În afara de Cihac, se cuvine sa mentionam ipoteza lui Miklosich, Slaw. Elem., 8, care considera cuvîntul ca provenind din fondul autohton. DAR si Candrea îl dau drept necunoscut, iar Philippide, II, 697, îl considera de origine obscura. G. Meyer, IF, VI, 115, REW 880 si Rohlfs, Differenzierung, 29, îl leaga de un radical romanic •bag › prov. baga, de unde fr. bague, bagage. Se pot adauga parerile lui Scriban, care explica prin sl. badati "a gauri" cuvîntul rom.; Giuglea, Dacor., II, 374, care pleaca de la longob. bauga "fiare, lanturi" ("begrifflich und formell schwierig" REW 880); Pascu, Arch. Rom., X, 473, care pleaca de la bg. bakan.
bagdadie, bagdadíe (bagdadíi), s.f. – (Mold.) Acoperis. Tc. bagdali "(ghips) ca cel din Bagdad" (Seineanu, II, 34; REW 881). De la numele acestui oras, în forma it. veche, Baldacco, provine si it. baldacchino, de unde deriva rom. baldachin, fr. baldaquin, sp. baldaquín.
baiaderă, baiadéra (baiadére), s.f. – Dansatoare indiana. Fr. bayadère. Este dublet al lui baidir, s.n. (var. bai(a)der, baedera) "basma, fular"; aceasta ultima semnificatie se explica prin moda romantica a valurilor lungi transparente, imitîndu-le pe cele folosite de baiadere (Philippide, Arhiva, XX, 480; Bogrea, Dacor., I, 292; Iordan, BF, II, 164, si VI, 150). Candrea îl explica prin germ. Beider[wand].
băiat, baiát (baiéti), s.m. – 1. Baiat de serviciu; vînzator; servitor. – 2. Tînar, flacau. – 3. Barbat. Cuvînt obscur. Sensul primitiv pare a fi fost acela de "hamal"; cf. baiat "picolo", baiat de pravalie: intrase ca baiat într-o pravalie (Basarabescu). Daca este într-adevar asa, ar putea sa se identifice cu vreun cuvînt lat. de tipul baiulator "hamal"; pentru aceasta ar trebui sa se presupuna ca verbul baiulare a suferit o schimbare de tipul •bailare (certificata de it. baila) › •bailiare › bailliare (confirmata de Niermeyer 76; cf. it. balia, care este totusi modificare interna a it., Meyer-Lübke, Ital., 54). Plecînd de la •balliator, der. lui baiat este normala (cf. împarat ‹ imperator). Este de asemenea posibil sa fie vorba de un •ba(i)liatus, cum par sa indice calabr. vajazzu "sluga, taran", bajazza "servitoare; femeie usoara", lat. med. bailetus "servitor", probabil rezultat al unei contaminari cu va(r)let si lat. med. baietus "paj", atestat într-o glosa irlandeza (Plummer, Bull. Du Cange, I, 225); cf. si lat. baiulus, de unde a provenit ngr. βαϊουλος › ngr. βαιλας "servitor". Pe de alta parte, este posibil sa avem dovada existentei în rom. a lui •ba(i)liare "a duce", datorita prezentei în bg., sb. a lui bajat "(pîine) greu de mestecat", care se poate explica numai printr-un sens primitiv, "dus cu sine, transportat", provenind din rom. Confuzia semantica între "servitor" si "tînar, flacau" este pe cît de generala pe atît de usor de explicat, cf. sp. mozo, muchacho, fr. garçon. În orice caz, pare mai putin probabila solutia admisa în general (Diez; Koerting 1163; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; REW 887; Puscariu, Dacor., IV, 808 si Lr., 546; Rosetti, I, 163), si care pleaca de la acelasi etimon, dar urmînd o evolutie semantica diferita. Aceasta explicatie pleaca de la prezenta în rom. a vb. a baia "a creste", slab reprezentat în regiunea Banatului si în Hateg (cf. ALR, 235), si pe care autorii mentionati îl deriva din lat. baiulare "a duce, a purta, a creste" (cf. balia "doica", de unde ngr. βαγία, βαϊα, prov. baila "doica", fr. bailler "a da", port. baiular " a mîngîia"), prin intermediul acelorasi modificari fonetice. Daca se admite acest punct de vedere, am avea în baiat un semantism paralel sp. crío ‹ criar. Totusi, aceasta ipoteza pare inacceptabila, pentru ca a baia "a creste" se explica perfect în cadrul limbii rom., plecîndu-se de la a baia "a îmbaia", fara a fi nevoie sa se recurga la etimoane îndoielnice; si, de asemenea, pentru ca baiat este cuvînt de uz cu totul general, cu exceptia regiunii Crisanei si a Banatului (ALR 184): adica este necunoscut numai în acea regiune în care se pastreza a baia "a creste", ceea ce pare împotriva logicii. În sfîrsit, trebuie aratat ca Hasdeu 2894, urmat de Tiktin (cf. REW 913) si de Candrea, îl explica pe baiat prin vb. a (îm)baia, a carui dificultate a fost indicata de DAR. Der. baiata, s.f. (Trans., fata); baietan, s.m. (baiat, flacau); baietandru, s.m. (baiat, flacau); baietas, s.m. (baiat, copil); baietea, s.f. (Trans., fata); baietel, s.m. (baietas); baietesc, adj. (de baiat); baieteste, adv. (ca baietii); baietica, s.f. (Trans., fata); baietica, s.m. (Mold., baiat); baietime, s.f. (multime de baieti); baietoi, s.m. (vlajgan); baietos, adj. (de baiat).
bală, bála (bále), s.f. – 1. Vietate, lighioana. – 2. Monstru, fiara. Probabil contractie de la boala, care se foloseste curent în limba populara, ca termen depreciativ, aplicat mai ales vitelor. Primul sau sens trebuie sa fi fost, ca în boala, cel de "lighioana primejdioasa" sau "calamitate". Acceptia de "monstru", care apare exclusiv în dictionare, este numai secundara si artificiala, datorita asocierii instinctive cu balaur. În acest sens se foloseste mai ales în literatura scrisa: uzul popular (cf. în DAR; o bala de cîine, o bala de copil, du-te’n bala, mînca-te-ar balele; în Candrea; o bala de ibovnica) se identifica perfect cu cel al lui boala. Dupa alta ipoteza, este vorba de lat. bellua (Tiktin; REW 1026; Philippide, II, 633; Pascu, Arch. Rom., VI, 224), cf. alb. boljë, "dragon", it. belva "fiara"; dar aceasta explicatie prezinta dificultati fonetice. Hasdeu 2374, urmat de DAR, se gîndea la o formatie moderna, pe baza lui bale, si o lega cu credinta populara legata de balele dracului. În sfîrsit, Scriban pleaca de la lat. pop. billa "animal de tractiune".
ewqfwefs, ewqfwefs sadf asdf
bălăi, balaí (aésc, -ít), vb. – A behai. Formatie expresiva, cf. lat. balāre (› sp. balar), sb. blejati, germ. bellen. DAR credea în posibilitatea unei der. directe de la balāre (cf. REW 1021; Puscariu, Dacor., I, 83).
balamut, balamút (balamúti), adj. – 1. Înselator, trisor. – 2. Rablagit, hodorogit. Pol., rut., ceh., rus. balamut (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; DAR). Înv., aproape iesit din uz.
balaş, balás (balásuri), s.n. – Rubin. It. balascio (REW 891), din arab. balhas, der. de la Balahsan, oras din Persia; cf. fr. balais, sp. balaj. Termen comercial, înv.
bale, bále s.f pl. – Saliva spumoasa ce se prelinge din gura. – Mr. bala, megl. bal’a. Lat. •baba (Puscariu 180; Candrea, Éléments latins, I; REW 953; Candrea-Dens., 129; DAR; Pascu, I, 51; etimologia pare sa fi fost semnalata pentru prima oara de Laurian-Massim si de Lambrior 379); cf. it. bava, fr. (bave), sp., port. baba. Rezultatul normal •ba nu se foloseste la sing.; pe baza formei de pl. se formeaza uneori sing. analogic, bala, ca în dialecte. – Miklosich, Slaw. Elem., 14 si Cihac propun ca etimon al cuvîntului rom. pe cel sb. bale cu der. balav "balos" si baliti "a-i curge balele"; este însa mai probabil un împrumut în sens invers (la fel considera si Berneker 41). Der. balos, adj. (cu bale; libidinos; alunecos); balosa, vb. (a-i curge balele, a face spume la gura); balosel, s.m. (ciuperca, Russula foetens); îmbala, vb. (a murdari cu bale; a scuipa, a muia în saliva; a jigni, a ofensa); îmbalatura, s.f. (scuipatura; jignire, ofensa); îmbalora, vb. (a umple de bale; a ponegri, a vorbi de rau). – Din rom. trebuie sa provina tig., sp. bajilé "bale" (Besses 32).
balercă, balérca (balérci), s.f. – Butoi. Rut., rus. barylka, pol. barilka (Cihac; DAR), din sl. barilo, ngr. βαρέλι, care provin din lat. med. barillus; cf. sp., cat., port. barril, fr. baril (REW 1038).
nu, nu shtiu dar m-ar interesa, cravegawab.com
etworks, etworks Content-Transfer-Encoding: 7bit and: 3dc216c6c8a03bc13ce6a4a1425f4970 Content-Type: text/plain Subject: is not only 100 compliant with the to: buletmannaol.com not encourage or condone the use of any software in violation of applicable laws.
baligă, báliga (báligi), s.f. -Baligar. – Var. balega, s.f.; balig,, vb.; mr. baliga, s.f.; istr. (am)balig, vb. Origine necunoscuta. Coincide cu alb. baigë, bag(ël)jë (care dupa Barič, AAS, II, 80, provine dintr-un baljëgë, identic cu cuvîntul rom.), sb. , cf. baloga, balega; astfel încît este considerat uneori drept cuvînt care apartine fondului primitiv balcanic. Explicatiile date pîna în prezent nu sînt suficiente. Miklosich, Slaw. Elem., 14 (urmat de Cihac) considera ca rom. provine din sb.; dar acelasi autor, Fremdw., 76, afirma ca sb. depinde de rom., ca si der. sai balegara "baligar" si balegati "a se baliga", si rut. bal’oh, bal’yga (cf. Candrea, Elemente, 407 si Berneker 41). Nici explicatia prin intermediul alb. nu poate satisface (cf. Capidan, Raporturile, 518; REW 873; Rosetti, II, 109), atît timp cît nu se cunoaste istoria cuvîntului alb. Lambrior 370 propunea o der. putin probabila de la bale "saliva, cu suf. -ca. Hasdeu 2384 (cf. Seineanu, I, 268 si DAR) semnaleaza tat. balgaš, balgas, cu acelasi sens, dar al carui fonetism prezinta dificultati. Cretu 307 sugereaza un •caballica, avînd o afereza putin explicabila (cf. Scriban, care crede numai ca recunoaste în terminatie suf. -icus). În sfîrsit, G. Meyer, IE, VI, 116 (urmat de DAR si Pascu, I, 223) se refera la it. bagola "boaba, baca" din lat. baca, si care a trecut probabil în Peninsula Balcanica în timpul Evului Mediu, explicatie care prezinta mari dificultati din punct de vedere istoric si semantic (cf. Treimer, ZRPh., XXXVIII, 285) si care în nici un caz nu se potriveste pentru rom., unde excrementele animale care ar putea sugera o comparatie cu ideea de "boaba, baca" au tocmai alt nume , cf. cacareaza. Der. baliga, vb. (a face baliga); baligar, s.n. (baliga; îngrasamînt); baligar, s.m. (gîndac negru, Geotrupes stercorarius, Scaraboeus fimentarius); baligos, adj. (plin de baligar; prost, bleg; las, fricos); îmbalega, vb. (a baliga; a umple cu baligar).
balmuş, bálmus (-suri), s.n. – Fel de mîncare tipic, amestec de oua cu brânza si malai: talmes-balmes, s.n. (amestec, confuz, balmajala). – Numeroase var.: balmos, balmoj, balmas, balmaj, balmas, balmes, balmej, etc. Creatie expresiva (Iordan, BF, II, 184); este posibil sa fi suferit influenta lui valma, valmes "amestecat, balmajit", din sl. valŭmŭ "amestecat". Este un cuvînt care apare în alte limbi, cf. mag. bálmos, pol. balmosz, rut. balmuš, bg. belmaz, fara a fi cu putinta sa precizam daca este vorba de împrumuturi din rom. Dupa Cihac, II, 478 si DAR, rom. provine din mag.; Draganu, Dacor., V, 330 deriva din rom. celelalte cuvinte (pentru rut. si pol., cf. si Miklosich, Wander., 12 si DAR). Talmes-balmes pare formatie expresiva, ca tura-vura, terchea-berchea (dupa DAR, talmes ar fi mag. tál "fel de mîncare"). Der. balmaji, vb. (a amesteca, a încurca, a încîlci; a dilua, a face apos; a vorbi încurcat, îngaimat); balmajitor, adj. (care balmajeste); balmajeala, s.f. (încurcatura, amestecatura); balmajitura, s.f. (Banat, terci); bolmoaje, s.f. (Mold.,vraja, farmece), pentru semantismul caruia, cf. bosconi si boscorodi; bolmoji, vb. (a amesteca; a vorbi balmajit). Draganu,Dacor., V, 330, explica pe balmaji si var. sale ca alterare de la •baljami, din mag. balzsamos "balsam".
balţ, balt, (-turi), s.n. – 1. Lat, siret, panglica. – 2. Voal al miresei. – 3. Giulgiu. – 4. Animal cu gâtul alb sau patat cu alb. – Mr. baltu. Lat. balteus "panglica" (Puscariu 181; REW 919; Candrea-Dens. 130; Densusianu, GS, II, 316); cf. it. balzo "margine, capat", cat. balç, sp. balzo. Se foloseste numai în Trans. Der. balti, vb. (a încovoia); balti, vb. (Mold., a da drumul din strînsoare); balta, vb. (a împestrita); baltat, adj. (pestrit, în multe culori, patat); baltatura, s.f. (împestritare); îmbalta, vb. (despre mirese, a-si pune voalul); a îmbaltui, vb. (a pune voalul miresei). Der. a balti este normal; a balti pare a fi suferit, atît ca semantism cît si ca fonetism, influenta lui a bolti. Adj. baltat se considera în general cuvînt aparte, derivat direct din lat. balteatus "încins, încununat" (Puscariu 181; REW 919; Densusianu, Rom., XVIV, 586; Candrea-Dens., 132; DAR); ca •balteanus › it. balzano, v. fr. bauçant, fr. balzan). Dar poate fi considerat de asemenea der. de la a balta, format în mod regulat. De la el provin rut. balec "pestritat", sb . belcat "alb" (Candrea, Elemente, 402), acesta din urma probabil prin asociere cu sl. bĕlŭ "alb".
baltă, bálta (bắlti), s.f. – 1. Mlastina. – 2. Lunca inundabila a Dunarii. – 3. Baltoaca. – Mr., megl. balta, istr. bote. Origine incerta. Exista doua teorii referitoare la istoria acestui cuvînt. Conform primei, este vorba de un cuvînt autohton, care s-ar trage dintr-o radacina indo-europeana •bal-, ce poate fi identificata în germ. •pol- (v. germ. de mai sus pfuol, v. eng. pol.), lituan. balá, sl. blato, celt. •palta (J. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, 1925, p. 308; REW 6177). Din aceeasi radacina ar deriva un ilir •balton, pl. •balta; si de la aceasta ultima forma se considera ca pot proveni nu numai rom. balta, ci si alb. baljtë, lom. palta, triest. paltan, piem. pauta, ngr. βάλτη, ngr. μπάλτα, βάλτα, si βάλτος, (Ascoli, Arch. glott., I, 261; G. Meyer, Neugr. St., II, 64; Berneker 70; DAR; Capidan, Raporturile, p. 461; Pascu, I, 179; Puscariu, Lr., 180). Provenienta ilirica nu este imposibila, chiar daca ilirii nu ne sînt cunoscuti dat fiind ca au trait în regiuni mlastinoase; iar extinderea cuvîntului în nordul Italiei ar fi o dovada în favoarea acestei ipoteze. Cealalta ipoteza, care a fost prima sub aspect cronologic, pare a fi mai putin acceptata în prezent. Conform acesteia, balta ar proveni din sl. blato, de unde provin si bg. blato, slov., ceh. blato, pol. bloto, rus. boloto (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Cihac; Roesler 565; Philippide, Principii, II, 698). Aceasta ipoteza întîmpina o grava dificultate si anume metateza bla › bal, putin probabila în rom.; din aceasta cauza, mai multi specialisti încearca sa arate ca termenul rom. provine dintr-o forma slava •balto, anterioara metatezei lichidelor. (Skok, Archiv za arb. Star., II, 114; Nandris, Mélanges École Roumaine, II, 1-25 si Dacor., VI, 350; Sandfeld 83; Vaillant, BL, XIV, 9). Faptul în sine nu este imposibil, dar pare putin probabil; si este curios de semnalat ca forma sl. ipotetica, anterioara metatezei, nu a lasat urme în limbile sl. moderne; ca singurele forme sl. cu metateza provin din rom. (astfel rut. balta, cf. Miklosich, Wander., 12 si Candrea, Elemente, 404; de asemenea bg. medie si bg. baltina, cf. Jagic, Arch. slaw. Phil., XXII, 32, Berneker 70 si Capidan, Raporturile, 230); si pe care însusi Miklosich, o vreme partizan al originii în sl. a cuvîntului, a ajuns sa-l considere strain în sl., în Neugr, 11. Astfel stînd lucrurile, ipoteza autohtona pare a întruni cele mai multe probabilitati. Ngr. μπάλτα, provin din rom. (Murnu, Rum. Lehnvörter, 34), în vreme ce ngr. βάλτη, provine din ilira, dupa Triandaphyllidis, 150, si din alb., dupa G. Meyer, Neugr. St., II, 64. Der. baltac, s.n. (balta); baltacai, baltacari, vb. (a da din picioare); baltaceala, s.f. (batai din picior); baltaci, vb. (a se balaci; a se forma baltoace); baltaret, adj. (palustru); baltaret, s.m. (vînt dinspre lunca Dunarii, vînt de miazazi); baltarie, s.f. (balta, mlastina); baltau, s.n. (baltoaca); balti, vb. (a se forma baltoace); baltig, s,n, (balta, mlastina); baltina, s.f. (lunca, teren inundabil); baltis, s.n. (teren mlastinos); baltoaca, s.f. (balta mica; bulhac); baltoc, s.n. (baltoaca); baltos, adj. (mlastinos).
ban, ban (báni), s.m. – Conte, titlu nobiliar si administrativ al vechii guvernari românesti. A fost mai întîi nume dat contilor care administrau zonele de sud ale regatului Ungariei. Domnii din Munt. si-au adaugat la jumatatea sec. XIV, titlul de ban de Severin (lat. banus), schimbat în 1511 prin cel de ban de Mehedinti, si putin mai tîrziu de Oltenia, sau de Craiova. Din sec. XV, titlul a fost cedat de domnitor demnitarului celui mai de seama din sfatul sau si de la curtea sa. Pare a fi cuvînt mongol, probabil avar. Cf. mongol bajan "bogat, avut", titlu avar relativ echivalent cu cel al nobililor din Castilia, si care este mentionat de Constantin Porfirogenetul (sec. X) cu forma βοεάνος (Korsch, Arch. slaw. Phil., IX, 487; Berneker 42). Ungurii par a fi mostenit titlul si institutia, si prin intermediul lor termenul (mag. bán) a intrat în rom., ca si în sl. banŭ, sb., cr., sl., ceh., pol. ban. Der. banat, s.n. (tinut administrat de ban: cf. Banat, provincie din vestul României); banatean, adj. (din Banat); banatesc, adj. (din Banat); banateste, adv. (ca în Banat); baneasa, s.f. (sotie de ban); banesc, adj. (propriu unui ban); banie, s.f. (functie sau rang de ban); banisor, s.m. (prefect numit de ban în fiecare din cele cinci judete ale Olteniei; functie desfiintata în 1761); banisorie, s.f. (prefectura, functie de banisor).
ban, ban (báni), s.m. – 1. Moneda. – 2. Parale (mai ales la pl.). – 3. Unitate monetara de valoare diferita: în sec. XVII, valoarea 1/200 dintr-un ducat de aur; la începutul sec. XIX, 1/120 dintr-un leu vechi; modern, o centima, adica 1/100 dintr-un leu. – Megl. bani. Origine necunoscuta. Este vorba probabil de cuvîntul germ. ban, lat. med. bannus "comunicare, strigare", care a ajuns sa însemne, între multe altele, "amenda impusa pentru delicte împotriva autoritatii", sau "contributie platita domnului feudal de catre târguri" (cf. ex. din sec. VII-XII, la Niermeyer 82-3). Schimbarea sensului s-ar explica prin necesitatea de a plati amenzile cu bani gheata, într-o epoca în care moneda nu era obisnuita. Ramîne de lamurit drumul urmat de împrumut; este probabil sa fi fost prin intermediul mag. A fost uneori explicat prin intermediul lui ban "conte" (Hasdeu 2425; Tiktin); aceasta explicatie este însa lipsita de fundament istoric, caci ar fi posibila numai daca ar exista monede batute de demnitarul desemnat prin acelasi nume. S-a presupus apoi pentru cuvîntul rom. o origine sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 14); într-adevar, exista în bg. han "("moneda" si "conte") si în v. pol. ban. Totusi, cel mai probabil este ca ambele cuvinte sa provina din rom. (Cihac, II, 8; DAR; Capidan, Raporturile, 230); tot din rom. deriva mag. bány "moneda" (Edelspacher 9). În sfîrsit, dupa o ipoteza a lui Puscariu în DAR, ar fi vorba de o radacina preromanica •bann- "viata", de unde se deduce si mr. a bana, "a trai." Sub aspect semantic, ar trebui sa se presupuna un sens al lui •bann- "vite" (ca lat. vita › rom. vita), si apoi "bani" (ca lat. pecus › pecunia), ipoteza ce pare a prezenta neajunsul de a fi prea ingenioasa. Der. banar, s.m. (înv., portmoneu); banarie, s.f. (monetarie); banaret, s.n. (banet); banarit, s.n. (banet); banesc, adj. (referitor la bani, pecuniar, economic); baneste, adv. (din punct de vedere economic, material); banet, (bani multi); banica, s.f. (planta, Phyteuma orbiculare); banicel, s.m. (paieta); banisor, s.m. (banut, moneda mica; planta, banica); banos, adj. (avut, bogat; care aduce cîstig mare, productiv, lucrativ); banut, s.m. (moneda mica; germenul oului; planta, ciubotica-cucului, Bellis perennis; planta, cimisir, Buxus sempervirens; planta, saschiu, Vinca pervinca).
bacrizyahoocom, bacrizyahoo.com ; namac nu apare ; e folosit in argou , in limbajul de strada ; gasiti-i voi def ;as vrea sa mai adaug cateva sugestii 1 . in legatura cu mesajul legat de imbunatatirea codului motorului de cautare ( pt initiatorul acestui proiect am vazut ca esti "fan" wikipedia , asa ca am sa preiau de acolo cateva idei ) ; publica codul sursa si supunel la o dezbatere publica , poate apare cineva cu o idee mai buna etc si se ajunge la ceva super ; poate iese si mai rapid si returneaza chestii si mai bine ; la fel dezbatere si pentru webdesign sitului ; 2. sa pui in pag principala inca 2 rubrici : a. sugestii unde sa trimit astfel de mesaje si b. sa pui si donatii ca dupa cateam citit blogul tau ar cam fi nevoie ; poate apar doritori 3. sa schimbi contribuie la dex cu adauga o definitie la dex ( ar suna mai bine , parerea mea) ; mai simplu , mai explicit . Asta ar merge f bine ca o completare la pct 2. 4 . sa mai apara un label , tag la sfarsitul definitiilor adauga o def sau sa apara undeva pe pagina dar mai evident , nu pitulat acolo printre celelalte ; 5 . la fel sa adaugi un " linkuri utile " si sa faci trimitere catre ro.wikipedia ca sa promovezi astfel situl care iti place si il respecta si altii ; si ar fi multe de castigat si aici etc 6 . chestia aia cu "icoana rutiera" nu mi se pare prea practica ; iar mi se pare prea ascunsa . ambigua (sa iti dai seama din prima cam ce reprezinta )
purisanca, purisanca vad ca tot nu ati gasit o def sau nu ati pus-o pe site ; continui ideeea din vechiul mail si adaug ca astea ar putea aparea intr-o rubrica publica (gen discution , talk din wikipedia )
interviu, INTERVÍU s.n. 1. Convorbire între o personalitate politica, culturala etc. si un ziarist, în cursul careia acesta îi pune întrebari spre a afla parerea personalitatii în diverse probleme, în vederea difuzarii prin intermediul presei sau radio-televiziunii; (p. ext.) textul convorbirii publicat în ziar. 2. Convorbire a unui sociolog-anchetator cu persoana sau persoanele supuse cercetarii sociologice. [< engl., fr. interview].
sanie, sánie (sắnii), s.f. – Vehicul de zapada. Sl. (bg., sb., slov., rus.) sani (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 325; Conev 70), pol. sanie, cf. ngr. σάνια (Meyer, Neugr. St., II, 56), alb. saje, mag. szán. – Der. sanius (var. saniis), s.n. (loc alunecos, de sanie; sport cu sania); saniat, s.n. (Trans., sportul cu sania).
barabaftă, barabáfta (-te), s.f. – Canoniera. – Var. brandvahta. Germ. Brandwacht, prin intermediul rus. brandvachta (Scriban).
barbă, bárba (-ắrbi), s.f. – Par crescut pe barbie si pe obraji. – Mr., megl. barba, istr. borbę. Lat. barba (Puscariu 182; REW 994; Candrea-Dens., 133; DAR) comun tuturor limbilor romanice. – Der. barbarie, s.f. (batrîn ramolit, bosorog); barbos, adj. (cu barba); barbusoara, s.f. (caracuda, plevusca). Din rom. provine sas. bärbos. – Cf. si barbat.
bărbănoc, barbanóc (-ci), s.m. – Varietate de saschiu (Vinca herbacea, Vinca minor). – Var. barbanoc, brabanoc, brebenoc etc. De la un prototip sl. •barvinokŭ (‹ lat. pervinca), cf. rut., rus. barvinok, pol. barwinek (Miklosich, Fremdw., 77; Berneker 44).
bărbat, barbát (barbáti), s.m. – 1. Om adult. – 2. Persoana de sex masculin. – 3. Om însurat, barbat, sot. 4. (Adj.) Energic, curajos, viguros. – Mr., megl. barbat, istr. barbǫt. Lat. barbatus (Puscariu 183; REW 946; Candrea-Dens., 134; Densusianu, GS, II, 314; DAR), cuvînt pastrat în limbile romanice (it. barbato, prov. barbat, sp., port. barbado), dar cu sensul etimologic de "om cu barba". Totusi, sensul de "vir" figureaza înca în glose latine si este atestat si în ngr. βαρβάτος › alb. varvát (unii considera, nejustificat, ca ngr. provine din rom.). Pentru barbatus "sot, barbat", cf. Graur, Rom., LVI, 105. Cf. de asemenea lat. med. barbanus "unchi" (Du Cange; Castro, Glos., 175), de unde gris. barbane, tarent. barbano "unchi". Expresia deal barbat, rar folosita cu sensul de "coasta abrupta, panta" este derivata de Giuglea, Dacor., V, 538-42, din lat. vervactum (› sp. barbecho; cf. REW 9264, cu rezerve). Pare a fi mai curînd vorba de un cuvînt înrudit cu sp. bravo, bravío, a carui derivare din barbarus nu pare a fi general acceptata. Der. barbatel, s.m. (sotior); barbatesc, adj. (caracteristic barbatilor, de barbat); barbateste, adv. (ca barbatii); barbatie, s.f. (maturitate, vigoare, curaj, virilitate); barbatime, s.f. (oamenii adulti, barbatii); barbatos, adj. (viril, viguros); barbatus, s.m. (mascul al animalelor, în general; cui de lemn, care pune piedica sulului la razboiul de tesut); îmbarbata, vb. (a încuraja, a reconforta). – Din rom. provine mag. borbáth "activ" (Candrea, Elemente, 407).
barbun, barbún (barbúni), s.m. – Peste mare, Mullus barbatus. Ven. barbun (cf. it. barbone) prin intermediul ngr. μπαρμποῦνι (Miklosich, Fremdw., 77; Tiktin; DAR); cf. bg. barbunja, sb. barbun.
bărbunc, barbúnc s.m. – 1. (Trans.) Înrolare în armata, recrutare, prin organizare de baluri si oferire de bauturi. – 2. Dans popular. – Var. berbunc(a), verbunc(a), berbunta. Germ. Werbung "înrolare" (Borcea 177); întrodus în Trans., prin administratia austriaca (sec. XVIII).
barbur, bárbur (-ri), s.m. – 1. Ascutisul unui topor. – 2. Cep (de îmbinare), unire, legatura, racordare. – 3. Broderie în forma de triunghi pe pieptul unei camasi. Lat. barbula "barba mica" (Hasdeu 2516; REW 949; Candrea-Dens., 136; DAR). – Der. barbatura, s.f. (incizie la urechea oilor, în forma de triunghi).
bărdacă, bardáca (-ce), s.f. – 1. Ulcica. – 2. Varietate de pruna. – var. bardac, bardac(a). Megl. bardac. Tc. bardak (Moklosich, Fremdw., 77; Seineanu, II, 38; Lokotsch 230; Ronzevalle 43), cf. cuman. bardac (Kuun 123), bg. bardak. Sensul 2 apare si în tc.
bardă, bárda (barzi), s.f. – 1. Secure cu taisul lat. – 2. Sapa, tesla. Mag. bárd (Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Seineanu, Semasiol., 135; Cihac, II, 479; DAR; Candrea; Puscariu, Lr., 273). Cuvînt de origine germanica (v. germ. barta, germ. Bart, v. fr. barde, cf. alabarda), care coincide în parte cu un cuvînt oriental (cuman. balta, tc. baltak, cf. baltag), fara sa se poata distinge cu usurinta provenienta. Der. din mag. nu este absolut sigura; poate fi cuvînt importat în mag., chiar din rom., dupa Edelspacher, 9. Apare si în slov. barda, rut. barda; ultimul provenind din rom. (Miklosich, Wander., 12), ca si sas. bardë. Der. din mag. nefiind pe deplin satisfacatoare, s-a propus ca etimon sl. brady (Miklosich, Slaw. Elem., 15), care prezinta aceeasi dificultate constînd într-o metateza asemanatoarte cu cea din blato › balta; tc. barda (Popescu-Ciocanel 15), care pare mai curînd de origine rom. (Candrea, Elemente, 404; G. Meyer, Türk. St., I, 2). Recent, Gamillscheg, Romania germ., II, 261, a sustinut ca rom. provine direct din longob. barda. – Der. bardas, s.m. (dulgher); bárdie, bardita, s.f. (sapa); bardui, bardalui, vb. (a taia, a ciopli), cf. mag. bárdolni.
barză, bárza (bérze), s.f. – Pasare calatoare, cocostîrc. – Var. (Olt.) bardas, bardos. Cuvînt obscur, provenind probabil din lat. •gardea, în loc de ardea "bîtlan". Existenta lui g- în lat. este atestata de it., sp. garza, port. garça. Este dificil de explicat alterarea initialei în rom. Este posibil sa fie vorba de un b- primar, alterat tîrziu în it. si sp., ca în cazul lui vadus › guado sau vastare › guastare (cf. Meyer-Lübke, Ital., 103; Rohlfs, Gramm., 250); sau mai curînd de o confuzie balcanica a lui g cu b, permanenta în sl. (cf. sb. briziti fata de sl. griziti; sb. bozduvan din tc. bozdugan etc., si care se produce în rom. numai inainte de un u (rubus › rug; lingua › limba; nebula › negura; cf. lat. gula › sard. bula). Posibila der. de la ardea apare deja în REW 619. Totusi, se considera în continuare, în mod traditional si general, ca este vorba de un cuvînt din fondul autohton (Hasdeu, Col. Traian, 1873, p. 140), identic cu alb. barth (f. bardhë) "alb" (cf. Hasdeu 2526; DAR; Philippide, II, 698; Meyer 27; Barič, Albanorum. Studien, II; Capidan, Raporturile, 519; Candrea; Rosetti, II, 110). Pe lînga faptul ca aceasta explicatie este insuficienta, atîta vreme cît nu cunoastem istoria cuvîntului alb., este posibil sa avem a face cu o eroare de principiu. Ipoteza alb. se întemeiaza, într-adevar, pe o serie de supozitii îndoielnice, cum ar fi ideea prealabila ca ambele cuvinte, alb. si rom., sînt identice; ideea ca pasarile primesc de obicei numele culorii penajului lor; si ideea ca albul atrage cel mai mult atentia din aspectul general al berzei. Nu trebuie sa ne surprinda, prin urmare, daca Lahovary 315 cauta etimonul acestui nume în vreo radacina anterioara indo-europenei, care ar trebui sa însemne "stralucitor". În ce ne priveste, credem ca alb. barth "alb", ca si rut. barza "oaie cu pieptul alb" (pe care Candrea, Elementele, 400 si Rosetti, II, 110 îl considera der. din rom.) si sb. barzast "cafeniu, brun" nu au nici o legatura cu numele berzei, si reprezinta sl. brĕzŭ "alb", într-o faza anterioara metatezei lichidelor; cf. breaz.
băşi, basí (-s, -ít), vb. – A face vînturi, a se pîrtîi. – Mr. bes, megl. bisǫri. Lat. vĭssῑre (Puscariu 186; REW 9382; Candrea-Dens., 138; DAR); cf. it. viscia, v. fr. vessir, fr. vesse, it. bessa. V. basina. Se conjuga si la forma incoativa, basesc. – Der. besnita, s.f. (musama, scutec).
băşică, basíca (basíci), s.f. – 1. Vezica. – 2. Glob. – 3. Bula, bulbuc. – Var. besica. Mr. bisica, megl. bisoca. Lat. vessica (Puscariu 189; REW 9276; Candrea-Dens., 141; DAR); cf. alb. mesikë, it. vescica, fr. vessie, sp. vejiga, basc. bišika, port. bexiga. Der. basica, vb. (a face basici); basicata, s.f. (varietate de struguri); basicos, adj. (cu basici); basicos, s.m. (arbust, Coluta arborescens); basicuta, s.f. (Gentiana asclepiadea); Vb. a basica poate deriva si direct din lat. vessῑcāre (cf. Puscariu 188; REW 9277 si mr. mbisic, abruz. avvešekkà). Din rom. provine bg. bŭšŭka (Capidan, Raporturile, 228), sb. bešika si rut. bešyka (Miklosich, Wander., 8 si 12, Candrea, Elemente, 407; Berneker 53), si probabil ngr. μπετσϰώνω "a bate, a ciomagi" (G. Meyer, Neugr. St., II, 76) si sb. beška "varietate de struguri" cf. basicata. – V. si bestea.
beştea, besteá (-éle), s.f. – (Trans. de Sud-Vest) Basica pe limba, puschea. Lat. •vēssῑcella, dim. de la vēssῑca (Densusianu, Graiul din Ţara Hategului, 53; REW 9277a; Rosetti, I, 159). Cf. basica.
băşină, basína (basíni), s.f. – Vînt, pîrt. – Var. (Mold.) besina. Mr. bisina, megl. bisǫna. Lat. •vĭssῑna, de la vĭssῑre (Puscariu 190; REW 9380; Candrea-Dens., 140; DAR); cf. sard. pisina, calabr. vissina, sicil. bissino, cat. veixina, sp. bejin, astur. bixin (Corominas, I, 437). – Der. basinos, adj. (care face vînturi; pîrtîit; las). V. si basi.
basm, basm (básme), s.n. – Poveste, fabula, legenda; în particular, poveste cu zîne. – Var. (înv.) basn(a), bazna. Sl. basnŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac, DAR). – Der. basmui, vb. (a povesti); basmuitor, s.m. (povestitor); basni, vb. (înv., a povesti), din sl. basniti; basnuitor, s.m. (înv., povestitor); basnar, s.m. (înv., povestitor).
basma, basmá (basmále), s.f. – 1. (Înv.) Ţesatura imprimata. – 2. Batic; batista. – Mr. basma, megl. basma. Tc. basma "imprimeu" (Roesler 588; Lokotsch 264; Berneker 264; Ronzevalle 45) de un provin si bg., rut. basma "indiana", rus. basma "document care poarta pecetea hanului". Dupa Miklosich, Wander., din rom. provine pol. basaman. Der. basmangiu, s.m. (fabricant sau vînzator de basmale) reprezinta tc. basmaci (Seineanu, II, 41).
baştină, bástina (-ni), s.f. – Proprietate mostenita (spre deosebire de bunurile dobîndite). – Mr. basna. Cuvînt rom. presupune un sl. •baština, de la bašta "tata" (DAR), de unde trebuie sa provina si bg. baštin "patrimonial", baštinija "patrie", sb. baština "proprietate", alb. baštinë. Totusi, Miklosich, Slaw. Elem., 14; Alb. Forsch., I, 15; si Fremdw., 77, considera cuvîntul strain în sl. – Der. bastinas, s.m. (autohton, indigen).
băţ, bat (béte), s.n. – Bucata de lemn, nuia. Probabil din sl. bičĭ "flagellum", cf. dubletul bici. Fonetismul nu este clar, dar dificultatile pe care le prezinta nu sînt de netrecut. Pledeaza în favoarea acestei ipoteze identitatea sensurilor, si absenta acestor cuvinte în dialecte. În schimb, celelate explicatii date pîna acum, nu par convingatoare. Miklosich, Slaw. Elem., 16, urmat de Cihac, se refera la sl. bŭtŭ "sceptrum" (› rom. bîta), de unde provine si mag. bot; însa ipoteza sa lasa neexplicata transformarea lui t în t. DAR pune în legatura cuvîntul bat cu bîta, ca mai sus, si cu mag. pa(l)ca; pentru dificultatile prezentate de aceasta analogie, cf. Skok, 62. Exista si unii care cauta explicatia în lat. Dupa Pascu, Lat., 256, din lat. •vĭttum, si acesta de la vitta; totusi, ramîne nelamurita alterarea consoanei finale. Scriban se gîndeste la vitium, ceea ce este imposibil din punct de vedere semantic. Lausberg, Mundarten, 186, propune lat. vectis, de unde si calabr., basil. bett "baston"; dar fonetismul ridica mari dificultati. Der. batos, adj. (fibros; drept, teapan; îngîmfat, plin de sine); betigas, betisor, s.n. •dim. al lui bat).
bată, báta (béte), s.f. – 1. Cingatoare, cordon, brîu. 2. Betelie. – Megl. bęta "ciorap, soseta". Lat. vĭtta (Candrea, Éléments, 13; Puscariu 193; REW 9404; Candrea-Dens., 143; DAR); cf. sicil. vitta, it. vita "brîu", v. fr. vete, cat., sp., port. beta "sfoara, funie". Der. betelie, s.f. (betelie), al carui suf. nu este clar (cf. totusi, batalie, tocalie, tacalie). Scriban îl relationeaza cu rom. bretele, fr. bretelles; ipoteza sa este improbabila, dat fiind sensul cu totul specializat de betelie, si pare a se baza pe o confuzie cu bertelie.
bătaie, batáie (batắi), s.f. – 1. Lupta, batalie. – 2. Cearta, încaierare. – 3. Lovitura, plesnitura. – 4. Izbire, lovire. – 5. Miscare ritmica în general, pulsatie, palpitatie. – 6. Haituiala, stîrnire a vînatului. – 7. Bombardament. – 8. Distanta pîna la care poate ajunge un proiectil, raza de actiune. – 9. Actiune directa. – Mr. batal’e "piulita". Lat. battālia, forma redusa de la battuālia (Puscariu 194; REW 995; Candrea-Dens., 147; DAR); cf. it. battaglia, v. lom. bataia, prov., port. batalha, fr. bataille, sp. batalla, alb. bëtajë. Teoretic se poate adapta la toate întrebuintarile si nuantele vb. a bate; cf. si batalie. Der. bataias, s.m. (haitas); bataios, adj. (caruia îi place sa se bata); bataius, s.m. (bataus; politai; titirez, hadarau de moara). – Din rom. pare a proveni alb. bëtajë "teama" (G. Meyer 34).
batal, batál (-li), s.m. – Berbec, castrat, sau care nu este bun pentru reproducere. Tc. batal "inutil" (‹ arab. batal "a schilodi, a face sa nu mai fie bun"); cf. alb., bg. batal "inutil", ngr. μπατάλιϰος "grosolan, mojic". (G. Meyer 27; Scriban). Presupunem ca de aceeasi origine trebuie sa fie batal, s.n. (sant), numit astfel fiind vorba de partea soselei nefolositoare circulatiei. Din cuvîntul arab corespunzator provine sp. baldar (Corominas, I, 376). Derivatia propusa pentru batal de Diculescu, Elementele, 444, pe baza gr. βάτης "reproducator", este imposibila fonetic si semantic. Cf. iud. sp. batal "fara lucru" (C. Crews, Vox rom., XIV, 304), de aceeasi origine.
bate, báte (batút, út), vb. – 1. A da lovituri, a lovi, a izbi. – 2. A ciocani în usa. – 3. A lovi cu ciocanul, a ciocani. – 4. A scoate moneda. – 5. A scutura cu putere grînele, a treiera. – 6. A ciomagi, a da cu parul. – 7. A lovi cu batatorul rufele pentru a le spala. – 8. A tese. – 9. A amesteca, a face cartile de joc. – 10. (Înv.) A tipari. – 11. A doborî, a culca la pamînt. – 12. A încrusta, a face marchetarie. – 13. A strabate, a merge în recunoastere. – 14. A vizita. – 15. A lovi în pamînt. – 16. A lovi un instrument muzical de percutie. – 17. A cînta (la un instrument), a produce un sunet ritmic. – 18. A latra. – 19. A palpita, a pulsa. – 20. A tine tactul. – 21. A rani, a face rau. – 22. A bombarda; a agresa cu armele. – 23. A atinge, a ajunge la. – 24. A cadea peste ceva. – 25. (Despre vînt) A sufla. – 26. (Despre ploaie si mai ales despre grindina) A cadea. – 27. A pedepsi, a da lovituri. – 28. A se îndrepta spre, a o apuca într-o anumita directie. – 29. A tinde spre, a semana cu ceva. – 30. A se lupta, a participa la o batalie sau bataie. – 31. A da lovituri cu ceva, a palmui; a biciui. – 32. A învinge, a birui, a iesi victorios. – 33. A fi mai mult, a valora mai mult. – 34. A se împerechea calul cu iapa. – 35. (Refl.) A face oua, a depune ouale. – 36. A-si bate joc, a batjocori, a zeflemisi, a rîde de cineva. – Mr. bat (batire), megl. bat, istr. bǫtu. Lat. battĕre, din clasicul battuĕre (Diez, I, 59; Puscariu 192; REW 996; Candrea-Dens., 144; DAR)s cf. it. battere, prov. batre, fr. battre, sp. batir, port. bater. Multe din sensurile rom. sînt romanice, cf. it. batter moneta (4), batter il grano (5), batter la cassa (18), batter l’ore (18), batter la strada (13), gli batte il cuore (20), il sole batte (25). Multe din aceste întrebuintari sînt proprii si fr. si altor limbi romanice. În gal. din Lubián, bater are acceptiile 19 ("a palpita, a pulsa") si 2 ("a ciocani în usa"). Pentru lapte batut, cf. lat. batuta "lac pressum" (Du Cange; Castro 175) si fr. lait battu. Expresia a-si bate joc "a batjocori" este greu de explicat semantic, cf. batjocura; apropierea de fr. s’en battre les fesses (Spitzer, Dacor., IV, 669) este ingenioasa, dar neconvingatoare. Der. batalie, s.f. (nicovala portativa), cu suf. ca în tocalie, tacalie; batator, adj. (care bate); batator, s.n. (bat, în special cel cu care se bate laptele); batatoare, s.f. (lopatica, mai; melita; perie de tipografie); batatarnic, s.n. (planta, Senecio crucifolius); batatori, vb. (a tasa, a batuci; a face bataturi); batatura, s.f. (lovitura; pulsatie, batatorit; îngrosare a pielii palmelor sau talpilor; ograda; urzeala), pentru a carui formare cf. lat. med. battetura "bataie" (Bull Du Cange, V, 105); bataus, s.m. (persoana careia îi place sa se bata; scandalagiu); bateala, s.f. (urzeala; lopatica la razboiul de tesut; titirez de moara); bateliste, s.f. (rar, teren plan; loc expus); batiste, s.f. (ograda); batuci, vb. (a tasa pamîntul; a face bataturi); batuceala, s.f. (actiunea de a batuci); batucel, s.m. (musca de cal); batuta, s.f. (joc popular tipic); batalau, s.n. si m. (mai; servitoare a spalatoreselor; barbat afemeiat, desfrînat), der. cu suf. -lau, ca fatalau "hermafrodit", de la fata, sdrangalau "amorez", pularau "barbat desfrînat, cu înclinatii de priapism". Este utila, prin urmare, explicatia data de Diez, Gramm., I, 128, bazata pe gr. βάταλος (cf. împotriva, Cihac, II, 124). Sensul de "afemeiat" pare a proveni de la acela de "servitoare a spalatoreselor", considerata aici ca simbol priapic; si poate si de la sensul 35 al vb. a bate, uz cu totul explicabil, în lumina sensului 20, si pe care Giuglea, Dacor., III, 618, îl considera în mod inutil, înca pentru gr. βατεύω.
batoc, batóc (batócuri), s.n. – Peste sarat. – Var. batog. Sb. batok "(uscat ca un) bat" (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; REW 4650). – Der. batogi, batoji, vb. (a usca). Dupa DAR, acest cuvînt ar deriva din rus. batožitĭ "a lovi cu batul", în vreme ce Graur, BL, VI, 136, crede ca este rezultatul unei contaminari între batuci si betegi.
bătrîn, batrîn (batrấna), adj. – 1. Înaintat în vîrsta. – 2. Vechi, de demult. – 3. (S.) Om în vîrsta. – 4. (S.m. pl.) Stramosi. – 5. (Înv.) Proprietate, teren mostenit de la un stramos comun. – 6. În Munt. si Mod., bunic. – 7. (Fam.) Tata, tatic. – 8. (Arg.) Bilet de o mie de lei. – Mr. bitarnu, megl. bitǫra, istr. betar. Lat. vĕtĕrānus (Densusianu, Hlr., 195; Puscariu 195; REW 9287; Candrea-Dens. 151; DAR); cf., cu acelasi sens ca in rom., vegl. vetrun, friul. vedran, v. triest. vedrano, v. ven. vetrano. În plus, acest sens este propriu lat. si anterior folosirii militare. Forma sincopata vetranus este atestata în lat. Der. batrîior, adj. (batrînel); batrînesc, adj. (propriu batrînilor; traditional); batrîneste, adv. (ca batrînii); batrînet, s.n. (multime de batrîni); batrînete, s.f. (vîrsta înaintata); batrînicios, adj. (cu aspect de batrîn); batrînie, s.f. (înv., traditie); batrînime, s.f. (multime de batrîni); batrînis, s.n. (planta erbacee, Erigon Canadensis); batrîni, vb. rar (a îmbatrîni); îmbatrîni, vb. (a deveni batrîn).
bau, báu interj. – Se foloseste cu intentia de a surprinde sau a speria. Este creatie expresiva, care se foloseste atît în forma simpla, cît si repetata, baubau; cf. ngr. μπάμπουλα, calabr., sicil. babbau, germ. Wauwau. În limbajul copiilor de la oras se folosesc mai cu seama: bau, interj.; bau, s.m. (lupul, sperietoarea) si baubau, s.m. (speriatoarea, magaoaia), acesta din urma poate datorita influentei numeroaselor dadace de origine germana. Forma reduplicata s-a redus uneori la babau(a), s.m. si f. În nordul Trans. se foloseste a bauna, vb. (a urla), care pare a depinde de aceeasi sursa expresiva. Totusi, Puscariu, ZRPh., XXXIII, 232 (urmat de REW 1001 si DAR) îl deriva din lat. •baubŭlare, si acesta din baubāri (cf. sard. baulái "a latra"); dar ipoteza pare inutila, si fonetismul prezinta dificultati. Dupa Pascu, Beiträge 8, a bauna ar fi produsul unei contaminari a lat. baulare cu verbe de tipul mieuna, scheuna.
bazaconie, bazacónie (-íi), s.f. – 1. (Înv.) Nedreptate, strîmbatate. – 2. Extravaganta, lucru bizar, aiureala. Sl. bezakonije "nedreptate" (Moklosich, Slaw. Elem., 14; Lexicon, 12; Seineanu, Semasiol., 218), format de la zakonŭ "lege" cu prefix privativ, de la gr. ἀνομία. Rom. a luat din sl. nu numai cuvîntul, ci si modelul compunerii, reprodus în fara de lege si în nelegiuire. Der. bezaconic, adj. (înv., criminal); bezaconui, vb. înv. (a savîrsi nedreptati). Probabil apartine aceluiasi grup boscoana, s.f., cu var. bozgoana, boscoada, bongoasa, borboana (farmece, magie) si der. bosconita, s.f. (vrajitoare) si bosconi, vb. (a face farmece; a bombani, a bodogani). Bozgoana pare a fi simplu dublet al lui bazaconie, cu reducerea atonelor si posibil cu influenta lui blazgonie si boboana. Totusi, Diez, I, 128; Cihac, II, 623 si Koerting 1259 relationeaza acest cuvînt cu gr. βασϰαίνω "a face farmece". Derivarea nu este posibila fonetic (cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 275) cu toate acestea este repetata de DAR si de Diculescu, Elemente, 474.
bazaochi, bazaóchi (bazaoáche), adj. – 1. Nerusinat, pungas. – 2. Sasiu, care se uita crucis. Sl. bezokŭ "necuviincios". Sensul 2 pare a se datora unei interpretari gresite a cuvîntului, gratie consonantei sale, care îl apropie de ochi. Pentru acelasi motiv, DAR si Scriban îl explica prin sl. bezokij "fara ochi"; cf. REW 33.
bea, beá (beáu, baút), vb. – 1. A înghiti un lichid. – 2. A cheltui bautura, a-si prapadi banii, a mînca, a fuma. – 3. A fuma. – Mr. beau (beari), megl. bęu, istr. beut (mbeare). Lat. bĭbĕre (Puscariu 192; REW 1074; Candrea-Dens., 152; DAR); cf. it. bere, prov. beure, fr. boire, sp., port. beber. Este cuvînt cu raspîndire foarte generala (ALR 81). Conjug. sa se caracterizeaza în Mold. prin tendinta de a suprima în toate formele diftongul ea: beau › beu, sa beu › sa bee. Expresia a bea tutun (sens 3) este traducerea tc. tütün icmek, ngr. πίνω ϰαπνόν. Cf. si bautura, beat. Der. baut, adj. (beat); bautor, adj. (betiv), pe care REW si Pascu, Lat. Elem., 275, le fac sa provina direct din lat. bibitor,, cf. it. bibitore, fr. buveur, prov., cat. bevedor, sp., port. bebedor.
becaţă, becáta (becáte), s.f. – Pasare (Scolopax rusticola). – Var. becat, bicat. It. beccaccia, prin intermediul ngr. μπεϰάτζα (DAR si REW 1013 deriva direct din fr. bécasse). – Der. becatina, s.f. (becata, Gallinago media), din fr. bécassine contaminat cu becata.
beat, beát (beáta), adj. – Ametit, baut, cherchelit. – Megl. beat, istr. bęt. Lat. bĭbĭtus (Puscariu 196; Candrea-Dens., 153; REW 1080; DAR), cf. sp. beodo. Este inutila ipoteza lui Pascu, Beiträge, 14, care pleaca de la o forma ipotetica •bebetus › •bet; pe baza f. beata a acestei forme s-ar fi format din nou un m. beat. Imposibilitatea acestei regresiuni este evidenta, caci contrazice alternanta care cere ca m. de la înceata, bleaga, seaca sa fie încet, bleg, sec, cu inevitabila reducere a diftongului. Der. betie, s.f. (ebrietate); betiu, adj. (îmbatator; betiv); betiv, adj. (care are viciul betiei, alcoolic); betit, adj. înv. (betiv); betivi, vb. (a se îmbata; a chefui); betivan, s.m. (augmentativ al lui betiv); betivanie, s.f. (betie); îmbata, vb. (a se ameti cu bautura); îmbatator, adj. (ametitor); desbata, vb. (a se trezi din betie). Betiv provine de la betiu, ca vaduv de la •vaduu (cf. si brudiu-brudiv, sglobiu-sglobiv etc.); sînt prin urmare inutile încercarile de explicare pe baza unui lat. •bibitivus (Candrea-Dens., 154), sau a unei influente a sl. pijanivŭ (DAR). Pentru îmbata se indica de obicei ca sursa directa un lat. •imbĭbĭtare, care nu pare necesar.
bautura, Bautura racoritoare originara din Zimbabew, servita de miri in ajunul nuntii
beci, béci (béciuri), s.m. – Berbec tînar, de doi ani. – Mr. beci. Bg., sb. biče "taur tînar", sb. bičij "taurin". Schimbarea semantica, desi curioasa, este aceeasi ca în cazul lui buhai, care înseamna totodata si "taur" si "berbec". Diculescu, Elemente, 444, crede ca este reprezentant al gr. βηϰίον "oaie tînara" si legat de it. becco. Puscariu 198 de asemenea îl lega de it., dar îl considera rezultat al lui (ber)beculus, care ar fi trebuit sa dea •bechi; însusi autorul si-a abandonat ipoteza în DAR; cf. REW 9270 si 1020a. Capidan, Dacor., IV, 444, se refera la sl. belče, de la bĕlŭ "alb", ipoteza putin verosimila. Cf. bic.
becisnic, becísnic (becísnica), adj. – 1. Necinstit, nelegiuit, infam. – 2. Lamentabil, detestabil. – 3. Slabanog, neputincios. Sl. bečĭstĭnŭ "necinstit", bečĭstĭnĭkŭ "nemilos" (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Lexicon, 21; Skok, Slavia, VI (1929), 786), cf. bg. bezčesten. Cf. cinste. Der. becisniceste, adv. (mizerabil); becisnici, vb. înv. (a decadea, a se pierde); becisnicie, s.f. (ticalosie, josnicie).
belciug, belciúg (belciúge), s.n. – 1. Veriga. – 2. (Înv.) Inel. – Mr. bilciuga, megl. biltug. Sl. belŭčugŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Lexicon, 53; Türk, I, 263; Cihac); cf. bg. belčjug, v. sb. bĕlĭčugĭ, sb. biòčug, beòčug, "veriga de usa", rus. belčug. Totusi, cuvîntul nu este sl., ci tc., cf. Berneker 48. Cuvîntul mr. se explica prin contaminare cu tc. bilezik "bratara" › rom. belezic (Seineanu, II, 46), care a circulat, de asemenea, desi putin, cf. alb. beljezik, bg. belezik.
beli, belí (-e'sc, belít), vb. – 1. A jupui, a scoate pielea. – 2. A curata coaja. – 3. A descoperi (acele parti ale trupului care sînt în mod normal acoperite sau protejate de o membrana, de piele sau de un organ). – 4. A prada, a jefui. – Mr. bilescu, megl. bilés. Lat. vēllĕre "a smulge", cu schimbare de conjug., datorita formei incoative a vb.; cf. cat. esbellegar "a sfîsia", din lat. •exvēllĭcāre. În mod traditional s-a pastrat der. din sl. belŭ "alb", bĕliti, "a albi", cu toate ca acesta ultima forma a dat alt rezultat rom. (cf. bili), si ca este imposibil de apropiat din punct de vedere semantic cele doua notiuni de "alb" si "a jupui". Cf. Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac; DAR; Candrea. Scriban se gîndea, curios, la o posibila der. de la piele. Der. belitura, s.f. (jupuire, jupuitura); belitor, adj. (care jupuieste); beliga, s.f., rar (coaja). Din rom. provine bg. bĕlĭam "a jupui".
berbec, berbéc (berbéci), s.m. 1. Masculul oii. – 2. Ciocan pentru batut tarusi. – 3. Masina de razboi întrebuintata odinioara la spargerea zidurilor. – Var. berbece. Mr. birbec, birbeate, megl. birbęti, istr. birbęte. Lat. berbēcem, acuz., vulg. de la vervex (Diez, Gramm., I, 7; Puscariu 200; Koerting 1328; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Candrea-Dens., 158; DAR; REW 9270); cf. it. berbice, v. prov. berbitz, fr. brebis. DAR mentioneaza forma berbece ca cea de baza, si sustine ca berbec este o var. rara, în timp ce amândoua apar în mod paralel si cu frecventa aproape egala. Der. berbecar, s.m. (cioban), care poate fi si formatie interna, sau der. de la lat. vĕrvēcārius › lat. med. bĕrbĭcārius, cf. fr. berger (REW 9267; Candrea-Dens., 159; DAR); berbecarie, s.f. (turma de berbeci); berbecesc, adj. (berbecat); berbeleac, s.m. (rostogolire), pentru a carui explicatie cf. expresia spaniola corespunzatoare, vuelta de carnero; berbecel, s.m. (berbecut; soim, Lanius excubitor). Din rom. provine mag. berbecs "boneta" (Draganu, Dacor., VII, 199). Pentru berbeleac, Scriban sugereaza o legatura cu vîngalac si cu tc. cumbalak, care nu par convingatoare.
berbec, berbéc (-ci), s.m. 1. Masculul oii. – 2. Ciocan pentru batut tarusi. – 3. Masina de razboi întrebuintata odinioara la spargerea zidurilor. – Var. berbece. Mr. birbec, birbeate, megl. birbęti, istr. birbęte. Lat. berbēcem, acuz., vulg. de la vervex (Diez, Gramm., I, 7; Puscariu 200; Koerting 1328; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Candrea-Dens., 158; DAR; REW 9270); cf. it. berbice, v. prov. berbitz, fr. brebis. DAR mentioneaza forma berbece ca cea de baza, si sustine ca berbec este o var. rara, în timp ce amândoua apar în mod paralel si cu frecventa aproape egala. Der. berbecar, s.m. (cioban), care poate fi si formatie interna, sau der. de la lat. vĕrvēcārius › lat. med. bĕrbĭcārius, cf. fr. berger (REW 9267; Candrea-Dens., 159; DAR); berbecarie, s.f. (turma de berbeci); berbecesc, adj. (berbecat); berbeleac, s.m. (rostogolire), pentru a carui explicatie cf. expresia spaniola corespunzatoare, vuelta de carnero; berbecel, s.m. (berbecut; soim, Lanius excubitor). Din rom. provine mag. berbecs "boneta" (Draganu, Dacor., VII, 199). Pentru berbeleac, Scriban sugereaza o legatura cu vîngalac si cu tc. cumbalak, care nu par convingatoare.
berbinţă, berbínta (berbínte), s.f. – 1. Vas, putina, mai ales pentru a pastra brânza. – 2. (Înv.) Taxa de intrare în breasla cizmarilor. – 3. Larva de furnici. Mag. berbence, de unde provine si rut. berbenicja (Cihac, II, 481; Gáldi, Dict., 84; Treml, Hung. Jb., II, 296). Miklosich, Fremdw., 77 si Wander., 12, cred ca termenul rut. provine din rom.; urmînd pe acelasi drum, Draganu, Dacor., VI, 262, respinge ideea ca mag. poate fi sursa cuvîntului rom.; dar fara a oferi alta explicatie mai plauzibila; iar în Dacor., VII, 216, se refera la sl. ber "contributie", cf. bir.
iehova, Iehova, s.m. 1. Forma româneasca a Numelui personal al lui Dumnezeu ce se gaseste în Scripturile ebraice (Vechiul Testament) ca YHWH (tetragrama) si apare de aproximativ 7000 de ori în textul Scripturilor ebraice. Acesta a fost înlocuit în multe dintre Bibliile românesti actuale cu termeni ca DOMNUL si Dumnezeu.
cîrpă, cîrpa (cấrpe), s.f. – 1. Bucata de pînza sau stofa, veche, zdreanta. – 2. Cîrpa de bucatarie. – 3. Basma, batic. – Mr. cîrpa, megl. corpa. < Sl. krŭpa "cîrpa" (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon 316; Cihac, II, 44; Conev 60); cf. bg. kŭrpŭ, sb. krpa, slov. kerpa. Cf. cîrpaci, cîrpi. – Der. cîrpita, s.f. (cîrpa, zdreanta), din sb. krpica (Draganu, Dacor., V, 339 si VII, 216. – [Art. 2035]
cergă, cerga (cérgi), s.f. – 1. Patura. – 2. Pînza de cort. – Mr., megl. cerga "cort". < Tc. cerga "cort" (Seineanu, II, 101; Meyer 439; Lokotsch 412); cf. ngr. tsérga, alb. tsergë, sb. čerga, magh. cserga, cserge, tig. čerga, cu acceptii care oscileaza între "cort" si "patura". Istoria acestui cuvînt nu este clara. Pare a fi vorba despre lat. serica, trecut în gr. si de acolo în tc. (Berneker 145), de unde provin cuvintele sl. (Miklosich, Fremdw., 82). Este posibil sa fi intrat în rom. prin mai multe filiere în acelasi timp. (Dupa Murnu 45, ngr. provine din rom.; dupa Meyer, Neugr. St., II, 61, din sl. A. Sacerdoteanu, Revista istorica, XXI, 321-4, deriva rom. direct din lat.). – [Art. 1675]
beteag, beteág (beteága), adj. – 1. Bolnav. – 2. Invalid. Mag. beteg "bolnav" (Miklosich, Fremdw., 78; Cihac, II, 482; Gáldi, Dict., 84), de unde provin si sb. beteg, rut. betehe (dupa Miklosich, Wander., 12 si Berneker 63, rut provine din rom.). Der. betegos, adj. (bolnavicios, plapînd); beteji, vb. (a se îmbolnavi, a suferi de ceva); betejeala, s.f. (boala, betesug); betejitura, s.f. (boala, infirmitate); betesug, s.n. (boala, infirmitate). Toti der. sînt normali, cu exceptia ultimului, care provine direct din mag. betegség. Introdus în sec. XVI.
bezmetic, bezmétic, (bezmética), adj. – Zapacit, nauc, aiurit. Var. dezmetic. Der. din sl. bezumŭ "nebunie" (Iordan, Arhiva, XXX, 221; REW 428), cu fonetism dezvoltat ca în sl. bezŭ matokŭ "(stup) fara regina", cf sb. bezmatičiti "a ramîne fara regina" (Weigand, Jb, XIV, 112; Loewe 56; DAR; Puscariu, Lr., 356). Asocierea poate parea curioasa, dar este ilustrata suficient de citatul lui Conachi (dat de Scriban): albinele bezmeticesc fara matca. Dupa Giuglea, Dacor., II, 823, besmetic ar proveni din lat. amphisbeticus, ca în it. bisbetico. – Var. desmetic "zapacit" contrazice semantismul lui desmetici "a se trezi din betie, a-si veni în fire". Este posibil ca desmetici sa reprezinte un mai vechi •desmîntici ‹ lat. •deexmenticare (cf. it. dimenticare, REW 2550a), care a însemnat probabil acelasi lucru ca bezmetici "a zapaci, a nauci". Ulterior, desmetici a fost simtit ca opusul lui bezmetici si interpretat ca "des-zapaci", dupa schema normala a rom. (cf. face-desface; îmbraca-desbraca; închide-deschide). Alta ipoteza, care îl explica pe dezmetic prin contaminarea lui bezmetic cu desmetici, la Puscariu, Dacor., VIII, 111.
beznă, bézna (bézne), s.f. – 1. (Înv.) Abis. – 2. Întuneric, negura. Var. beznie. Sl. bezdŭna, bezdŭnŭ "abis" (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Seineanu, Semasiol., 221; Philippide, Principii, 47). Dupa Capidan, Raporturile, 228, din rom provine bg. bezna (alaturi de bezdna).
bici, bíci (bíce), s.n. – 1. Obiect din împletitura de curele cu care se lovesc sau îndeamna animalele sa mearga. – 2. Lovitura data cu acest obiect. Sl. bičĭ de la biti "a lovi" (Miklosich, Lexicon, 22; Slaw. Elem., 14; Cihac; Berneker 56); cf. bg. bičŭ, sb., cr., ceh., rus. bič, pol. bicz. Cf. si bat. Der. biciui, vb. (a bate cu biciul); biciuiala, s.f. (bataie cu biciul, flagelare); biciuitor, adj. (care biciuieste); biciusca, s.f. (bici). Din rom. provine sas. bitsch. Ngr. βίτσα si alb. bisk se trag direct din sl. (cf. G. Meyer, 34).
biet, biét (biáta), adj. – Sarman, nenorocit, nefericit. Cuvîntul are un sens si o întrebuintare particulara, întrucît reprezinta o calitate pur afectiva, atribuita de vorbitor si în nici un caz intrinseca obiectului (ca în cazul sp. el pobre hombre, fata de el hombre pobre). Din aceasta ratiune, nu este posibila întrebuintarea sa postpusa (•omul biet), decît în apozitie (omul, biet, nu stia ...) caz în care este de preferat uzul invariabil (femeia, biet, nu stia). Nuanta afectiva puternica este evidenta în întrebuintarea curenta a cuvîntului, cînd este vorba de membrii familiei decedati: bietul tata, bietul frate-meu (cf. sp. mi pobre padre). Presupunem ca acest caz indica adevarata semnificatie a cuvîntului, caz în care se poate recunoaste în el lat. vĕtus "vechi", care s-a întrebuintat de asemenea din epoca clasica desemnînd "stramosii, cei morti". În acest caz, bietul Petre a început prin a însemna "raposatul Petre" si apoi, printr-o asociatie de idei fireasca, "bietul Petre" (cf. si saracul Petre). Fonetismul lui vetus › biet este normal; cf. si it. vieto "trecut, vechi". Ex. it. arata ca acuz. lui vĕtĕrem fusese abandonat înca din lat. vulg., si cuvîntul a fost redus la tipul. decl. a doua. Celelalte explicatii încercate pîna acum par destul de improbabile. S-a presupus ca este vorba de sl. bĕdĭnŭ (Cihac, II, 13; Puscariu 201; DAR), în ciuda imposibilitatii fonetice; de la lat. vietus "ofilit, slab" (Diez; Densusianu, Hlr., 90; cf. REW 9325), în ciuda dificultatilor semantice; sau de la lat. biliatus (Giuglea, Dacor., III, 765-7; cf. REW 9645). Din rom. provine sas. bdjetisch.
bîjbîi, bîjbîí (bấjbâi, bâjbâít), vb. – 1. A bolborosi, a bombani. – 2. A furnica, a misuna, a forfoti. – 3. A cauta pe dibuite. – Var. bîjbai, bojbai. Creatie expresiva, bazata pe o consonanta ce pare a indica ideea de balabaneala, cf. bîlbii, fojgai, gîlgii, mosmondi, it. bisbigliare, fr. bisbille, sp. bisbisar (REW 1350; Puscariu, Lr., 100). Der. bîjbîiala, s.f. (bîjbîire; la oi, ameteala); bîjbîitor, adj. (care bîjbîie, care merge bîjbîind); bîjbîitura, s.f. (mers sau cautare pe dibuite); bojbîc, s.m. (bîlbîit); bozgîndi, vb. (a pipai), a carui alternanta consonantica o aminteste pe cea a lui mosmîndi.
bîlbîi, bîlbîí (bấlbâi, bâlbâít), vb. – A bîlbîi, a gîngavi, a balmaji. Creatie expresiva, de acelasi tip ca bîjbîi; cf. gr. βαμβάνω, lat. balbus, bilbire, it. balbettare, fr. balbutier, babiller, sp. balbucir, bable, alb. bëlbërë, bg. blboljam, sb. blebetati, slov. bablejati, engl. babble, etc. (Puscariu, ZRPh., XXXVII, 103; REW 898; Philippide, II, 632; Berneker 117). – Der. bîlbîiala, s.m. (porecla a bîlbîitilor); bîlbîitor, adj. (bîlbîit); bîlbîitura, s.f. (bîlbîiala).
bili, bilí (-lésc), vb. – 1. A albi, a spala rufele. – 2. (Refl.) A se sulemeni, a se albi la fata. – Var. (Mold.) ghili. Mr. bilire. Sl. bĕliti, de la bĕlŭ "alb" (Cihac; Miklosich, Slaw. Elem., 16), cf. bg. bĕlĕja, sb. bjeliti, slov., ceh. bĕliti, rut. biliti. A fost considerat în mod gresit dublet al lui beli. Der. bileala, ghileala, s.f. (alb de plumb, ceruza); bilit, ghilit, s.n. (spalat, actiunea vb. a spala); bilitor, s.m. (spalator); bilitoare, ghilitoare, s.f. (spalatoreasa; spalator).
dwddws, dwddws
sandvici, sándvici (sándviciuri), s.n. – Tartina. – Var. sandwich. Fr. (engl.) sandwich.
bine, bíne adv. – 1. Perfect, în mod sau în cantitate satisfacatoare. – 2. Asa cum se cuvine, potrivit. – 3. Da, într-adevar, asa e (formula de aprobare). – 4. (Fam.) Elegant, ferches, aratos (cu acest sens se foloseste numai ca adj.) – 5. (S.m.) Bunastare, fericire. – 6. (S.m.) Avere, bunuri. – 7. Beneficiu (împreuna cu vb. a face). – 8. Element care intra în compunerea unui anumit numar de cuvinte, pentru a exprima ideea de "bine": binecredincios, binevesti; în general este traducere din gr. εὐ -. – Mr. gine, megl. bini, istr. bire. Lat. bĕnĕ (Puscariu 203; REW 1028; Candrea-Dens., 160; DAR), cf. it. bene, prov. ben, fr., sp. bien, port. bem. Der. binete, s.f. (formula de salut, buna ziua), de la formula de salut bine ati venit sau bine v-am gasit (pentru posibilitatea de derivare a acestui cuvînt, megl. ghineata, megl. bineata, cu suf. -eata, cf. Pascu, Beiträge, 15); binisor, adv. (potrivit, asa si asa; încet, cu bagare de seama).
bîntui, bîntuí (-uésc, ít), vb. – 1. A deranja, a supara, a ofensa. – 2. A calca în picioare. – 3. A face stricaciuni. Mag. bántani "a deranja" (Cihac, II, 478; DAR; Gáldi, Dict., 84). Cuvîntul exista si în sl. (bg. bantuvam, sb., cr., slov. bantovati,rut. bantowati: cf. Berneker 42), dar pare a proveni din mag. Miklosich, Wander., 12, crede ca rut. provine din rom. – Der. bînsag, s.n. (balarie, hatis, maracini); bîntuiala, s.f. (suparare; stricaciune); bîntuitor, adj. (devastator).
bir, bir (bíruri), s.n. – 1. Tribut. – 2. Impozit, dare. Tc. birr "dar" (Moldovan 423); cf. bg., sb., cr., slov. bir "impozit", mag. bér "salariu, leafa". În general, se admite etimonul mag. (Cihac, II, 482; DAR; Gáldi, Dict., 85); însa în mag. este împrumut si sensul nu coincide. Dupa Miklosich (Slaw. Elem., 14; Fremdw., 78; Lexicon, 22) cuvîntul rom. provine din sl. birŭ; dar Berneker 57 recunoaste ca sl. nu provine din mag. si, prin urmare, nu poate proveni decît din tc. sau din rom. Confuzia între "dar" si "impozit" este foarte curenta în uzul tc., cf. adet. Der. birar, s.m. (strîngator de biruri); birarie, s.f. (înv., impozit pe comert); birnic, s.m. (care plateste bir, contribuabil). Cf. birsag.
birje, bírje (-ji), s.f. – Trasura de piata, drosca. Rus. birža "bursa (de lucru)", loc în care stau si asteapta cei care închiriaza trasurile, si prin urmare birjarii cu trasurile lor (Sanzewitsch 198). S-a întrebuintat la început cu functie adj. o sanie de birje (Alecsandri). – Der. birjar, (vizitiu, droscar); birjeresc, adj. (de birjar; murdar, trivial); birjerie, s.f. (ocupatia birjarului).
bîrlog, bîrlóg (-oáge), s.n. – Vizuina. – Var. bîrloc, bîrloaga. Megl. barlog. Sl. brŭlogŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15); cf. sb. brlog, rut. berlog, pol. barłog, rus. berloga. Din sl. a intrat si în alb. borlok, mag. barlang, ngr. μπριλόγο (G. Meyer, Neugr. St., II, 44).
bîrnă, bîrna (bấrne), s.f. – Grinda, traversa. – Mr. brîn,, megl. brǫna. Sl. brŭvĭno (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Cihac; DAR; Puscariu, Lr., 284); cf. bg. bravno, sb. brovno, rut. berveno, rus. bervno. – Der. bîrnui, vb. (a face un zid din trunchi de copac).
birt, birt (bírturi), s.n. – Restaurant. Sb. birt, din germ. Wirt(haus), cf. Cihac. Tot prin sb. se explica der. birtas, s.m. (hangiu, hotelier); sb. birtaš; birtasita, s.f. (nevasta de birtas), sb. birtašica.
biserică, bisérica (bisérici), s.f. – 1. Cladire destinata cultului crestin. – 2. Comunitate a crestinilor. – 3. (Arg.) Cîrciuma. – Var. baseareca, basearica, bese(a)rica, bisearica, toate înv. Mr. basear(i)ca, megl. basęrica, istr. basęrikę. Lat. basĭlĭca (Puscariu 204; REW 972; Candrea-Dens., 161; DAR; Puscariu, Dacor., I, 436); cf. vegl. bašalka, valtel. baselga, engad. baseldža; cd. si dubletul neol. basilica, s.f. (biserica sau catedrala impunatoare). Der. bisericuta, s.f. (biserica mica; grup de prieteni care se admira reciproc); bisericesc, adj. (ecleziastic); bisericeste, adv. (ca la biserica); bisericos, adj. (credincios, evlavios); îmbiserici, vb. rar, înv. (a intra în biserica).
biştari, bistári s.m. pl. – Bani. Ţig. bišto "al douazecilea" (cf. cuvîntul în Wlislocki 76), probabil folosit la început, în arg., ca echivalent al lui "pol", moneda de 20 lei. Bogrea, Dacor., VII, 36, indicare acest etimon, a carui autenticitate este combatuta de Graur, 130, care propune în loc biš star "24", care se întelege mai putin (cf. Juilland 159). Un tig. bištari, la Vasiliu, GS, VII, 104.
bîtă, bîta (bấte), s.f. – Par, maciuca, ciomag. Sl. bŭtŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac); cf. radacina sl. batŭ (rus. bat, sb. bat "par"; Berneker 46). Der. bîtea, s.f. (ciocan de lemn; specie de papura, Typha angustifolia, Sparganium ramosum); bîti, vb. (rar, în Banat: a bate, a ciomagi).
biu, bíu s.m. – Abundenta, belsug. – Var. biv. Mag. bő(v). Înv. (sec. XVII), azi înlocuit de belsug (‹ bivsug). – Der. bios, adj. (abundent, copios); biusag, s.n. (abundenta), din mag. bővseg (Lőwe 41; Gáldi, Dict., 85); ambele înv. Cf. belsug.
bivol, bívol (bívoli), s.m. – Vita cornuta asemanatoare cu boul, cu par negru. – Var. bi(h)ol. Mr. (buval) ‹ ngr. βοὺβαλος, megl. bivul. Bg. bivol, din sl. byvolŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac), cuvînt care nu apartine totusi fondului sl. (Miklosich, Fremdw., 80). Nu pare posibila der. directa din lat. bubalus, propuse de Diez, Gramm., I, 259. Der. bivolar, s.m. (pazitor al unei cirezi de bivoli); cf. bg. bivolar; bivolarie, s.f. (grajd de bivoli); bivolesc, adj. (de bivol); bivolita, s.f. (femela bivolului), cf. bg. bivolica.
bîz, bîz interj. – 1. Imita bîzîitul insectelor care zboara. – 2. Exprima zeflemisirea cuiva, si mai ales a copiilor plîngaciosi. Creatie expresiva, comuna mai multor limbi (REW 1057; Puscariu, RF, I, 269 si Dacor., I, 103; Sutu, Dacor., II, 149), cf. sl. bŭzĕti (Berneker 111), germ. biesen. Der. bîza, s.f. (insecta, musca; albina; în arg., ziar); bîzalau, s.m. (bondar, barzaun); bîzîit, s.n. (zumzet); bîzîitor, adj. (care bîzîie); bîzoi, s.m. (viespe); bînzar, s.m. (bondar; taun); bînzoi, s.m. (bondar); bijoi, s.n. (în Trans., izvor, fîntîna).
blagă, blága (blắgi), s.f. – Avut, bogatie. Sb. blago (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac). Se foloseste mai ales în Banat si Trans.
blană, blána (-ắni), s.f. – 1. Scîndura. – 2. Piele de animal cu par cu tot. – Mr., megl. blana (numai cu sensul 1). Sl. •blana, cf. slov., ceh. blana "pojghita", sb. blanak "scîndura", slov. blanja "scîndura", pol. błona "membrana", rus. (o)bolonĭ "coaja", oboločka "cuvertura" (Berneker 69; DAR); si oblon. Par fara obiect stradaniile lui Pascu, I, 196, de a apropia aceste cuvinte de un problematic dalm. •plana, it. piana, fr. planche. Der. blanar, s.m. (meserias care face îmbracaminte din blana); blanareasa, s.f. (dans tipic); blanarie, s.f. (obiecte de îmbracaminte din blana); blanit, adj. (cu blana; captusit cu blana); îmblani, vb. (a captusi cu blana); blanos, adj. (captusit cu blana). Ngr. μπλάνα provine din sl. dupa Meyer, Neugr. St., II, 44, si din rom., dupa Murnu, Lehnwörter, 35.
bleau, bleáu (bleáuri), s.n. – 1. Tabla alba. – 2. Tabla de fier care îmbraca osia carului, pentru evita atingerea cu butucul rotii – Var. bleav, bleach, blec. Germ. Blech "tabla alba", cf. sb. plech, mag. pléh, rus. bljacha (Sanzewitsch 198; DAR). – Der. ble(h)ui, vb. (a pune obezi la roata).
blestema, blestemá (-m, -át), vb. – 1. A huli, a ocarî. – 2. (Refl.) A face juramînt, a se jura. – 3. A vorbi de rau, a ponegri, a defaima. – Var. blastama, blastema. Mr. blastim, megl. bl’astim. Lat. •blastēmāre, der. de la blasphemāre (Puscariu 205; Meyer, Alb. St., IV, 27; REW 1155; Candrea-Dens., 162; DAR); cf. sp. lastimar, care atesta existenta formei lat. vulg., cu t în loc de f; v. si it. biasimare, fr. blâmer. Der. blestem, s.n. (blestemare, afurisire), care pare a fi un der. postverbal, dar pe care Pascu, I, 52, îl considera un der. de la lat. •blastemium (în loc de blasphemium); blestemat, adj. (ticalos, afurisit; bandit; potlogar); blestematesc, adj. (infam); blestemateste, adv. (înv., în chip mizerabil); blestemati, vb. (a ajunge rau); blestematie, s.f. (actiune reprobabila, în general).
blid, blid (blíde), s.n. – 1. Vas, strachina. – 2. Paleta la roate de moara. – Mr. blid. Sl. bljudŭ, bljudo, bljuda (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Fremdw., 78), cf. bg. bljudo, sb. bljuda, alb. bljudë (G. Meyer 40). – Der. blidar, s.m. (olar); blidar, s.n. (dulap de bucatarie).
blînd, blînd (blînde), adj. – Blajin, bun, pasnic. – Mr. blînda, megl. blonda. Lat. blandus (Puscariu 206; REW 1151; Candrea-Dens., 164; DAR); cf. v. fr. blant, prov. blan, sp. (blando).Der. blînda, s.f. (urticarie); îmblînzi, vb. (a împaca, a linisti, a potoli); îmblînzitor, adj. (care îmblînzeste; dresor). Blînda se considera uneori ca un der. dintr-un sl. blǫdi (cf. Byhan, Jb., IV, 304), caz în care ar fi identic cu bolînd; dar opinia admisa în general este ca, dimpotriva, rut. blynda, sb. blanda si bg. blŭnda provin din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 230). A îmblînzi, vb., considerat de Puscariu 779 ca der. dintr-un lat. •blandῑre (‹ blandῑri), este mai curând o formatie interna a rom. De asemenea se considera în general ca blîndete, s.f. (gingasie, dulceata, bunatate) reprezinta lat. blandῑties (Puscariu 207; Candrea-Dens., 165; REW 1150; DAR); dar este mai probabil o der. interna a rom. (cf. Graur, BL, V, 90), cu. var. blîndetie si blînzie, s.f. (înv., gingasie, dulceata).
blînd, blînd (-de), adj. – Blajin, bun, pasnic. – Mr. blînda, megl. blonda. Lat. blandus (Puscariu 206; REW 1151; Candrea-Dens., 164; DAR); cf. v. fr. blant, prov. blan, sp. (blando).Der. blînda, s.f. (urticarie); îmblînzi, vb. (a împaca, a linisti, a potoli); îmblînzitor, adj. (care îmblînzeste; dresor). Blînda se considera uneori ca un der. dintr-un sl. blǫdi (cf. Byhan, Jb., IV, 304), caz în care ar fi identic cu bolînd; dar opinia admisa în general este ca, dimpotriva, rut. blynda, sb. blanda si bg. blŭnda provin din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 230). A îmblînzi, vb., considerat de Puscariu 779 ca der. dintr-un lat. •blandῑre (‹ blandῑri), este mai curînd o formatie interna a rom. De asemenea se considera în general ca blîndete, s.f. (gingasie, dulceata, bunatate) reprezinta lat. blandῑties (Puscariu 207; Candrea-Dens., 165; REW 1150; DAR); dar este mai probabil o der. interna a rom. (cf. Graur, BL, V, 90), cu. var. blîndetie si blînzie, s.f. (înv., gingasie, dulceata).
boactăr, boáctar (-ri), s.m. – Agent, politist. Germ. Wächter (DAR). În Trans., rar.
boală, boála (-óli), s.f. – 1. Maladie, afectiune, betesug. – 2. Calamitate, dezastru. – 3. Hoit, mortaciune; termen ofensiv care se foloseste cu privire la animale, si uneori si la oameni. Sl. bolĭ "bolnav" (Miklosich, Slaw. Elem., 15), cf. sb. bol(a) "boala", rus. bolĭ "durere". Cf. boli si bolnav; bala.
boar, boár (boári), s.m. – Pastor de boi. Lat. boārius sau bovārius (REW 1180; Candrea-Dens., 171; DAR); cf. it. boaro, prov., v fr., cat. boyer, sp. boyero, port. boieiro.
boare, boáre s.f. – 1. Exalare, duhoare. – 2. Zapuseala, caldura. – 3. Adiere de vînt. – Mr. bora, megl. boari. Lat. vapōrem, pronuntat normal •baporem. Trebuie sa se presupuna o faza intermediara asimilata •baborem, al carei rezultat normal este •baoare › boare, cf. subala › (sub)suara. Semantismul este de asemenea perfect normal, cel putin pentru primele doua acceptii; cea de "adiere de vînt" este numai secundara si pîna la un anume punct incerta (în ex. pe care le mentioneaza DAR s-ar putea interpreta adesea în sens etimologic; frecventa cu care se întrebuinteaza expresia o boare de vînt arata ca nu este posibil sa se caute un etimon care sa însemne de la sine "vînt"). Etimonul pe care îl propunem a fost întrevazut de Koerting 9995, care a propus lat. vaporeus, dificil sub aspect fonetic si ca atare abandonat în general. Densusianu, Rom., XXXIII, 275, a propus lat. Bŏreās, ipoteza care, adoptata de Pascu, Beiträge, 7; Candrea; Graur, BL, V, 90 si Scriban, prezinta mari dificultati semantice (cum am aratat, boare nu înseamna "vînt" ci "duhoare"; pe de alta parte, implica notiunea de "fierbinte", cf. Dosoftei; nu-i nime sa-i scape de boare, sa se-ascunza de dîns la racoare; în timp ce, dimpotriva, Boreas este vîntul rece din nord). În fata ipotezei, lui Densusianu se ridica cea a lui Puscariu 5 (cf. REW 1219; DAR; Puscariu, ZRPh., XXXVII, 112; Skok 195), care deriva pe boare de la abur, ceea ce nu este posibil din punct de vedere fonetic. Odinioara, Cipariu, Arhiv., 70, se gîndea la bg. burja, cf. bura.
boarfă, boárfa (boárfe), s.f. – Peste mic de rîu, dintr-o specie nedeterminata. Sas. buerwan ‹ germ. Barbe, dupa Lacea, Dacor., III, 478; Iordan, BF, II, 192, îl identifica cu boarfe "cîrpe".
bob, bob (-oábe), s.n. – 1. Boaba, boaba fainoasa. – 2. Numele celor 41 de boabe (alteori de porumb) cu care ghicitoarele obisnuiesc sa prezica viitorul. – 3. Graunte în general. – 4. (Înv.) Samînta. – 5. Strop, pic, cantitate minima. Mr., megl. bob "fasole". Sl. bobŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34); cf. bg., rus. bob. În prima sa acceptie, nu are pl.; în a doua, se foloseste numai la pl., bobi. Pe baza pl. n. boabe, care se foloseste în celelalte cazuri, s-a format din nou un f. boaba, care coincide cu sb. boba. Der. boaba, s.f. (graunte; bob; strop, pic, cantitate minima); boamba, s.f. (graunte; bob); bobareasa si (prin contaminare cu baba) babareasa, s.f. (ghicitoare, prezicatoare); bobi, vb. (a ghici); bobic, s.n. (bulgare); bobica, s.f. (oala, vas rotund); bobiste, s.f. (teren cultivat cu bob); bobita, s.f. (boaba; graunte; vuietoare, Empetrum nigrum; planta, Paris quadrifolia), cf. sb. bobica "boaba"; bobitar, s.m. (Trans., coacaz); bobitoare, s.f. (prezicatoare); bobos, adj. (cu mult bob); popic, s.n. (bila folosita la jocul de popice; joc de popice); popicar, s.m. (proprietar de popicarie; jucator de popice); popicarie, s.f. (sala de popice). Popic, de la bobic, trebuie sa se fi spus la început pentru bila cu care se joaca; astazi se spune curent despre jocul în sine, si de fiecare din cele noua bucati de lemn cilindrice ale acestuia, poate datorita unei confuzii, glumete sau inconstiente, cu popa, nume care se da de obicei piesei centrale. Trebuie sa semnalam ca ar fi posibila o explicatie diferita, dat fiind existenta lui bobic, s.m., care se foloseste în Munt. cu sensul de "prajina, bat". – Din rom. trebuie sa provina tig. sp. bobi "bob" (Besses 37).
boboş, bobós (-se), adj. – Pestrit, patat, baltat. Mag. babos (Loewe 91). În Trans., putin folosit.
bobotează, boboteáza s.f. – Sarbatoare crestina la 6 ianuarie, cînd se considera ca a avut loc botezul lui Iisus Cristos. Formatie artificiala, din sl. Bogŭ "Dumnezeu" si boteaza, constituita ca sl. Bogojavlenije "Boboteaza" (Miklosich, Slaw. Elem., 15) si devenita pop., prin intermediul bisericii. Aceasta explicatie este traditionala de la Miklosich, dar a fost combatut constant de Puscariu, Dacor., I, 437 si DAR (cf. REW 570), care pledeaza pentru apa-boteaza, forma care se aude înca în anumite regiuni din Trans., si pe care o considera a fi cea primara. Totusi, aceasta ultima compunere cu greu ar putea fi autentica, deoarece este lipsita de sens (totdeauna s-a botezat cu apa, si nici un alt botez nu s-a numit altfel); este mai curînd o interpretare pop. a celei dinainte.
bocal, bocál (-le), s.n. – Pahar, cupa. – Var. (Trans.) bucal, pocal. Este cuvînt care trebuie sa fi intrat în rom. prin diverse cai, cf. fr. bocal (din it. boccale); din it. provine si sb. bokal, mag. bokál (Miklosich, Fremdw., 78), cf. si tc. bukal. Var. se explica prin germ. Pokal.
joule, JOULE s.m. Unitate de energie si de lucru mecanic, egala cu lucrul mecanic efectuat de forta de un newton care îsi deplaseaza punctul de aplicatie cu un metru. [Pron. jul. / < fr., engl. joule, cf. J. P. Joule – fizician englez].
kava, KÁVA s.f. Planta exotica din familia piperaceelor, care creste în numeroase insule polineziene si a carei radacina are miros placut si gust acru. ♦ Bautura facuta din radacina acestei plante. [< fr. kawa < cuv. polinezian].
kilowatt, KILOWÁTT s.m. Unitate de putere, egala cu 1000 de wati. [< fr. kilowatt].
bogasiu, bogasíu s.m. – Pînza groasa. – Var. bogasie, bogasan. Mr. buhasie. Tc. bogasi (Seineanu, II, 55; Lokotsch 324; REW 1188); cf. ngr. μποϰασί, bg. bocasija, it. boccasino, fr. boucassin, sp. bocací. Der. bogasier, s.m. (negustor de textile); bogasierie, s.f. (pravalie; textile).
bogat, bogát (bogáta), adj. – 1. Avut, înstarit, cu dare de mîna. – 2. (Urmat de în sau de) Care are din belsug, plin. – 3. Luxos, foarte valoros. – 4. (Înv.) Numeros, în cantitate mare. – Var. (Mold., Trans.) bugat, adv. (destul, suficient). Mr. îmbugat, megl. bogat. Sl. bogatŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34; Cihac); cf. bg. bogat, alb. bugat. De remarcat ca în nici o limba romanica nu s-a pastrat cuvîntul lat. care exprima eceasta notiune. Der. bogatan sau (Trans.) bocotan, s.m. (bogatas); bogatas, s.m. (persoana cu multa avere); bogatate, s.f. (Trans., bogatie); bogatie, s.f. (cantitate abundenta de bunuri materiale); îmbogati, vb. (a deveni bogat); îmbogatitor, adj. (care îmbogateste, folositor).
bogat, bogát (-ta), adj. – 1. Avut, înstarit, cu dare de mîna. – 2. (Urmat de în sau de) Care are din belsug, plin. – 3. Luxos, foarte valoros. – 4. (Înv.) Numeros, în cantitate mare. – Var. (Mold., Trans.) bugat, adv. (destul, suficient). Mr. îmbugat, megl. bogat. Sl. bogatŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34; Cihac); cf. bg. bogat, alb. bugat. De remarcat ca în nici o limba romanica nu s-a pastrat cuvîntul lat. care exprima eceasta notiune. Der. bogatan sau (Trans.) bocotan, s.m. (bogatas); bogatas, s.m. (persoana cu multa avere); bogatate, s.f. (Trans., bogatie); bogatie, s.f. (cantitate abundenta de bunuri materiale); îmbogati, vb. (a deveni bogat); îmbogatitor, adj. (care îmbogateste, folositor).
boier, boiér (boiéri), s.m. – 1. Mare stapîn de pamînt, nobil, domn; în vechea organizare sociala, reprezentant al clasei aristocratice. La început, privilegiile nobiliare au fost rezervate pentru mosieri, în schimbul satisfacerii obligatiilor militare, si erau transmisibile numai prin intermediul proprietatii, a carei mostenire, transferare sau vînzare era supusa aprobarii domnitorului. Ulterior, ideea de noblete se confunda pe nesimtite cu cea de functie publica sau dregatorie; boierii cu functii se bucurau de toate privilegiile, în timp ce mosierii decad de la rangul de razes sau mosnean care, pîna la un anumit punct, se poate compara cu hidalguía spaniola. În epoca fanariota, nobilimea de împarte în cinci clase, prima (protipendada) fiind cea care alcatuia sfatul restrîns al domnitorului (boieri de sfat sau veliti, cf. în Spania asa numitii grandes); functiile lor efective erau încredintate unor loctiitori de a doua clasa (vtori) sau de a treia (treti). Urmau apoi boiernasii, care ocupau functii în armata sau în administratie. Regulamentul Organic, inspirat din constitutia data nobilimii ruse de catre Petru cel Mare, a asimilat nobilimea cu gradele din armata si le-a conferit automat tuturor functionarilor statului. Catre 1850, existau în Moldova cam 2800 de familii de boieri, si în Muntenia 320, constituind un total de aproximativ 30.000 de boieri. Rangurile, titlurile si privilegiile lor au fost abrogate prin art. 46 al Conventiei de la Paris, la 19 august 1855, cu efecte asupra drepturilor banesti începînd cu 30 iunie 1859. – 2. Om bogat, proprieter, stapîn. – 3. (Arg.) Judecator. – Var. (înv.) boiarin, boiaren, boiariu. Sl. bolĭarinŭ (Miklosich; Slaw. Elem., 15; Lexicon, 40; Berneker 72), cf. bg. bolĭarin. Der. boieresc, adj. (aristocratic); boieresc, s.m. (serviciu, obligatie, prestatie în munca pe care, pîna la 1864, taranul fara pamînt trebuia s-o faca mosierului); boiereste, adv. (aristocratic; fastuos); boieret, s.n. (aristocratie); boieri, vb. (a înnobila); boierie, s.f. (aristocratie); boierism, s.n. (sistem aristocratic); boierita, s.f. (boieroaica); boiernas, s.m. (boier din ultimele categorii); boieroaica, s.f. (doamna din aristocratie); boieros, adj. (cu gusturi aristocratice, rafinat); boreasa, s.f. (Trans., sotie, nevasta), cf. Seineanu, Semasiol., 165 si DAR (Miklosich, Zig., 181, pune în legatura acest ultim cuvînt cu tig. bori, buri "logodnica, nevasta tînara").
lebărvurşt, LÉBĂRVURST s.m. Cârnat preparat din ficat de porc. [< germ. Leberwurst, cf. Leber – ficat, Wurst – cârnat].
bolovan, bolován (bolováni), s.m. – 1. (Înv.) Idol, statuie. – 2. Piatra, pietroi. – Var. balvan, bîlvan, bulvan, s.m. (Olt., si Banat, bustean, trunchi; placa de baza, talpa). Sl. bolŭvanŭ "statuie, columna" (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Fremdw. 76; Lexicon, 11; DAR; Rosetti, GS, V, 161). Miklosich crede ca acest cuvînt nu este propriu sl., ci de origine tat., pe cînd Berneker 41 îl deriva din per. pahlawān "erou" (› rom. pehlivan) si îl explica prin monumentele ridicate în memoria mortilor ilustri. Explicatia nu pare probabila. Pe lînga dificultatile istorice, o contrazice ideea ca un termen sl. de cultura a putut ajunge în rom. sa însemne ceva material si general, ca si circumstanta ca sensul primar al cuvîntului sl. trebuie sa fi fost probabil acela de "piatra", înainte de a ajunge sa însemne "statuie"; cf. cele spuse la bolf, si rut. bouvan "masa informa", slov., cr. balvan "stupid", mag. bálvány "volum", cuvinte imposibil de considerat der. de la un etimon comun "statuie" sau "idol". Var., din sb. slov. balvan "bîrna" (Hasdeu 3095). Der. bolovani, bolohani, vb. (a pietrui; a umfla; a holba, a casca ochii), care a ajuns sa se confunde cu der. de la bolocan; bolohaneala, s.f. (umflare, mai ales a sînilor); bolohanitura, s.f. (întarire); bolovanis, s.n. (teren pietros, cu bolovani); bolovanos, adj. (cu multi bolovani).
boltă, bólta (-te), s.f. – 1. Constructie cu partea superioara arcuita în semicerc, arc, cupola. – 2. (Trans.) Pravalie, magazin. – Mr. volta "turn", "pravalie". It. volta, prin intermediul sb., bg. bolta "pravalie" si în parte al mag. bolt "bolta" (Miklosich, Fremdw., 78; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Berneker 70; DAR; Gáldi, Dict., 110); cf. ngr. βόλτα (› mr.) Cihac, I, 115 si Koerting 10290 îl puneau gresit în legatura cu lat. Cu toate acestea, istoria cuvîntului nu este clara, caci prezenta lui b- impune un intermediar sl., si în sl. nu apare sensul de "bolta"; astfel încît Berneker presupune ca b- era deja romanic. Der. boltas, s.m. (negustor); bolti, vb. (a da forma de bolta); boltita, s.f. (pod de casa); boltitura, s.f. (bolta, arcada); bol(t)nita, s.f. (subsol, cripta, cavou), cuvînt care se confunda în general cu bolnita "spital", cu care nu are nici o legatura semantica.
gremiu, GRÉMIU s.n. Grupa de experti care îndeplinesc anumite sarcini; birou, comisie, comitet; (p. ext.) corp constituit, corporatie, asociatie. [Cf. germ. Gremium. / dupa "Brockhaus-Enzyklopädie" si "Wahrig: Deutsches Wörterbuch"].
boltă, bólta (-te), s.f. – 1. Constructie cu partea superioara arcuita în semicerc, arc, cupola. – 2. (Trans.) Pravalie, magazin. – Mr. volta "turn", "pravalie". It. volta, prin intermediul sb., bg. bolta "pravalie" si în parte al mag. bolt "bolta" (Miklosich, Fremdw., 78; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Berneker 70; DAR; Gáldi, Dict., 110); cf. ngr. βόλτα (› mr.) Cihac, I, 115 si Koerting 10290 îl puneau gresit în legatura cu lat. Cu toate acestea, istoria cuvîntului nu este clara, caci prezenta lui b- impune un intermediar sl., si în sl. nu apare sensul de "bolta"; astfel încît Berneker presupune ca b- era deja romanic. Der. boltas, s.m. (negustor); bolti, vb. (a da forma de bolta); boltita, s.f. (pod de casa); boltitura, s.f. (bolta, arcada); bol(t)nita, s.f. (subsol, cripta, cavou), cuvînt care se confunda în general cu bolnita "spital", cu care nu are nici o legatura semantica.
bomb, bomb- – Radacina expresiva onomatopeica, ce reprezinta ideea unui zgomot confuz si neîncetat, si în general a unui zumzet. Creatie spontana, proprie multor limbi, cf gr. βόμβος, lat. bombus, bombire, bombizare, sl. bǫbnǫti "a bate toba". Der. bombani (var. bombai, bomboni, bumba(n)i), vb. (a bombani, a bodogani; a certa, a dojeni), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 16; Lexicon, 54; si Byhan, JB, IV, 305, încearca sa-l explice prin sl. bǫbnǫti; bombaneala, s.f. (bombaneala, mîrîiala); bombanitor, adj. (care mîrîie); bombanitura, s.f. (mîrîiala); bombar, s.m. (bondar, barzaun); bondani, bondari, vb. (a zumzai; a bodogani); bondaneala, s.f. (zumzet); bondar (var. bandar, bîndar, bundar), s.m. (bondar, barzaun); bonzai, vb. (a zumzai); bonzalau, s.m. (taune); bonzar, s.m. (bondar, barzaun); dondani, vb. (a bombani, a bodogani); dondaneala, s.f. (mîrîiala). Bombar si bondar sînt fara îndoiala un singur cuvînt; totusi, REW 1199 deriva pe bombar din lat. bombus si REW 1203a îl deriva pe bondar de la bond-. Cf. si mr. bumbar, megl. bumbar, din bg. b(r)umbar, creatie care poate fi la fel de bine der. din rom., sau spontana, ca ngr. μπούμπουνας "viespe", μπουμπουνάρης "bondar".
ludlow, LUDLOW s.n. (Poligr.) Masina de turnat rânduri, asemanatoare cu linotipul, dar fara claviatura si magazie de matrite, la care se culeg titluri, lucrari de ornament etc. [< germ. Ludlow – nume comercial].
bompres, bomprés (-suri), s.n. – Catargul din vîrful prorei unui vas. It. bompresso (‹ engl. bowsprit), cf. fr. beaupré (REW 1249), probabil prin intermediul ngr. μπομπρέσο sau sb. bonpres.
from, from Content-Type: multipart/alternative; boundary=a77129209d5c2579a46e5792131609cc X-Mailer: AOL 4.0 for Windows US sub 161 Subject: oven, the bacon is cooked and cc: deepenuni-trier.de cc: brademp9yahoo.com cc: cresbelllabat-dc.com cc: mattster88telnor.net cc: dinotto2aol.com cc: 32pvgaaaeastpenn.com cc: lilkristystriker.ottawa.on.ca cc: pepper73msn.com --a77129209d5c2579a46e5792131609cc Content-Transfer-Encoding: 7bit Content-Type: text/plain ham is the responsiblity of e onsortium de ambon du ayonne based in au the capital of department 64 south --a77129209d5c2579a46e5792131609cc Content-Transfer-Encoding: base64 Content-Type: text/plain Y2FuIG9ubHkgYmUgbGFiZWxlZCBob25leSBjdXJlZCBpZiBob25leSB3YXMgYXQgbGVhc3QgNTAg b2YgdGhlIHN3ZWV0ZW5lciB1c2VkIGFuZCBoYXMgYSBkaXNjZXJuYWJsZSBlZmZlY3Qgb24gZmxh dm9yLiBvIGNhbGxlZA== --a77129209d5c2579a46e5792131609cc-- .
abinitio, AB INITIO loc. adv. De la început. [Pr.: ab inítio] (lat. ab initio) [def. MW; în DOOM 2]
acth, ACTH s.n. Hormon proteic secretat de hipofiza, care stimuleaza glanda corticosuprarenala. [Sin.: Hormon adrenocorticotropic] (acronim, din engl. adrenocorticotropic hormone = hormon adrenocorticotropic (< pref. ad- (= lânga) + pref. reno/i- (= referitor la rinichi < lat. renes = rinichi) + pref. cortico- (= referitor la scoarta cerebrala < lat. cortic-, cortex = scoarta) + suf. -tropic (= care actioneaza asupra, influenteaza activitatea (de ex., a unei glande) < (termin. stiintif.) gr. tropos))) [def. MW; în DOOM 2]
addendum, ADDÉNDUM s.n. Document aditional (la un contract, act etc.) care adauga, specifica, elimina sau modifica anumite conditii particulare, speciale sau generale (ale contractului, actului etc.). (lat. addendum < n. al lui addendus, gerunz. al lui addere) [si MW; în DOOM 2]
adrem, AD REM loc. adv. La obiect. (lat. ad rem = la obiect) [MW; în DOOM 2]
advertising, ADVERTISING s.n. Actiunea de a atrage atentia persoanelor (asupra unui produs etc.) prin intermediul reclamelor. [Pr.: édvartaiziη] (engl. advertising < advertise = a face publicitate) [MW; în DOOM 2]
ups, UPS interj. Exclamatie care exprima surprinderea, dezamagirea sau recunoasterea unei greseli. (dupa engl. whoops, woops, oops) [MW; în DOOM 2]
uau, UAU interj. Exclamatie care exprima o emotie puternica, de placere sau surprindere (placuta). (dupa engl. wow) [MW; în DOOM 2]
eugenia, Eugenia desemneaza în general stiinta care are ca scop îmbunatatirea materialului genetic uman, însasi natura umana, prin ajustarea factorilor de mediu si a conditiei umane în general. Vezi John Breck, Darul sacru al vietii, Ed.Patmos, Cluj Napoca, p. 207, citat din Haring, Ethics of Manipulation: Issuses in Medicine, Behavior Control and Genetics, New York: Seabury, 1975, p. 173.
pagina, pagina personalizata de web
bordei, bordéi (bordéie), s.n. – Coliba. – Var. burdei. Origine discutabila, dar probabil mai putin obscura decît se considera. Coincide cu fr. bordel, sp. borda (REW 1216); dar aceasta coincidenta este întîmplatoare. Bazîndu-se pe aceasta asemanare, Gamillscheg, Rom. Germ., II, 263 si Scriban, Arhiva, XXXIX, 93, au vrut sa explice cuvîntul pornind de la un germ. bord "scîndura" , posibilitate respinsa de Densusianu, GS, VII, 88. Principala ratiune a obiectiilor specialistilor fata de aceasta derivare este cunoscuta absenta a termenilor germanici vechi în rom. Dupa Lahovary 315, este cuvînt anterior fazei indo-europene. Tot Densusianu, GS, VII, 89, recurge la un indo-european bhardh-, fara sa indice calea sa de patrundere. REW 1216 si DAR, dupa ce au respins ipoteza unui etimon germanic, se refera la bg. În sfîrsit, Giuglea, Dacor., III, 594, porneste de la rom. bord "bulgare uscat", care ar proveni din gr. În ce ne priveste, credem ca ar fi inutil sa cautam atît de departe în trecut. Bordei ar putea fi despartit cu greu de cuvinte ca burda, bujda, bujdei, busdei, bujdeuca, care înseamna toate "coliba" (cf. buda). Cf. rut. bordej, sb. burdely, bg. burdei, bordei, mag. bordej, bordely, care uneori se considera a proveni din rom. (Candrea, Elemente, 402; Capidan, Raporturile, 220).
borh, borh- – Radacina expresiva, care pare a imita ghiortaitul sau zgomotul matelor. Creatie spontana, bazata pe aceeasi consonanta care a dat nastere gr. βορβορυγμός, cf. si bort. Numeroase der., care se dau în continuare, toate (cu exceptia lui burduf, reintegrat în literatura datorita constantului sau uz pastoral), pastreaza o nuanta fam. si chiar o anume vulgaritate: în pofida circulatiei sale extinse, are o folosire destul de limitata în limba scrisa. Cf. Iordan, BF, II,192. Der. borhai, borfa(n)i, vb. (a chiorai matele; a-si scoate matele vitelor cu coarnele); borhaie (var. borheie, bîr(di)haie), s.f. pl. (intestine, mate); borhan, s.n. (burta, pîntece, stomac); borhan, s.n. (burta, proeminenta, protuberanta); bu(r)d(ul)e(a), s.m. (burtos; porecla pentru copiii grasi); bardihan (var. bîrdihan, burdihan, etc.), s.n. (burta, maruntaie); bîrdizan (var. burdizan), s.n. (basica); burduhoaie, s.f. (butoi); burduhani (var. bardahani). vb. (a scoate matele); borhot, s.n. (maruntaie; fruct fermentat, înainte sau dupa distilarea alcoolului), nume care se explica prin basicile produse de fermentarea masei de fructe, si care amintesc de ghiorait; borhoti, vb. (a fermenta); bortila, s.f. (Trans., borhot, fruct fermentat), care trebuie sa fie reducere de la •borhotila; burduf (var. burdus, burduj, bortuf, burtuc), s.n. (stomac, pîntece; peritoneu; basica; uger; foale; cutia viorii; copil mic); burduhos, adj. (burtos); burduhanos, adj. (burtos); burdusi, vb. (a întesa, a îngramadi; a bate, a lovi; a se strica fructele; a se îndoi peretele), pentru al carui semantism cf. bîcsi; burduseala, s.f. (proeminenta; bataie, tabaceala); burdui, vb. (struna viorii pentru "la"), probabil datorita materiei sale prime; butus, s.n. (pîntece; uger); butusi, vb. (a bate, a face zob). Nu stim daca trebuie adaugat aici bolbotina, s.f. (Trans., fructa necomestibila), pe care Scriban îl deriva din bg. bŭlvotina "vomitare" , si care pare a fi o var. de la cuvîntul mentionat •borhotila. Se cuvine sa adaugam ca pentru burduf s-au cautat adesea etimoane straine. Dupa Cihac, II, 23, trebuie sa punem în legatura acest cuvînt cu rus. brjucho "pîntece", brjuchan "burtos", pol. brzuch "pîntece", burdziuk "burduf"; însa explicatia nu este suficienta în ce priveste fonetismul, si, pe de alta parte, termenii respectivi, par a proveni în parte din rom. Densusianu, GS, I, 349 (si Rosetti, II, 82), pun în legatura burduf cu tat. burdak "gras", azerbaidjan burduk "burduf". Pentru Diculescu, 176, este cuvînt germanic, legat de dan. bör "sînul mamei", si de germ. med. de sus burt "nastere". Borhot este, pentru Scriban, un der. de la mag. bor 'vin". Pentru burdui, DAR propune un etimon •bordoneus, de tip imitativ. Din rom. par a proveni pol. b(u)rzuch, rut. burduch (Miklosich, Wander., 13), sas. burdû, mag. bürdó (Edelspacher 10).
borî, borî (borắsc, -ît), vb. – A varsa, a vomita. Lat. •abhŏrrῑre, de la abhŏrrēscĕre, de conjug. ca în it. aborrire, prov., v. fr., cat. aborrir, sp. aburrir (cf. REW 23). Cu exceptia sp., sensul romanic este cel etimologic, de "a urî". Semantismul rom. se explica prin confuzia fireasca a reactiei de a vomita cu ideea de a dispretui sau urî ceva; cf. gr. σϰύβαλον "rest de mîncare, excremente", fata de σϰυβαλίζω "a dispretui"; sau fr. vomir "a vomita" cu sensul de "a urî"; în expresia celui-là, je le vomis. Cuvîntul este general cunoscut (ALR, 145) si folosit de la Coresi; astfel încît nu se poate admite cum, a presupus Juilland, Cah. Puscariu, I, 159, ca este vorba de un împrumut din tig. Der. borala, s.f. (Trans. de Sud, sperma); borîcios, adj. (repugnant, care provoaca greata); borîtor, adj. (care vomita, vomitiv); borîtura (var. boratura), s.f. (vomitat).
boroşlean, borosleán (borosléni), s.m. – Iedera. – Var. brostean. Mag. borostyán sau boroszlán (Cihac, II, 484; Berneker 95; DAR; Gáldi, Dict., 110), de unde provin si slov. beršljan, sb. bršljan, ngr. μπρουσϰλιάνη. Dupa Miklosich, Slaw. Elem., 15, din sl. bruštanŭ.
borş, bors (bórsuri), s.n. – 1. Zeama acra preparata din fermentarea tarîtelor de grîu. – 2. Ciorba preparata cu aceasta zeama. – 3. (Arg.) sînge. Rut., rus. boršt (Miklosich, Slaw. Elem., 16). – Der. borsar, s.m. (porecla data soldatilor); borser, s.n. (vas în care fermenteaza borsul); borsi, vb. (a fermenta).
lidocaină, LIDOCAÍNĂ s.f. Compus cristalin (C14H22N2O) care, sub forma de clorhidrat, se foloseste ca anestezic local si agent antiaritmic. (cf. engl. lidocaine < acetanilid(e) (= acetanilida) + -o- + -caine (= caina < germ. -kain < Kokain = cocaina) [MW]
acetanilidă, ACETANILÍDĂ s.f. Compus cristalin alb (C8H9O), derivat din anilina si acid acetic, întrebuintat în special drept calmant sau antipiretic. (cf. engl. acetanilid(e) < nomenclatura stiintifica internationala) [MW]
boşcă, bósca (-ci), s.f. – Butoi, bute. Mag. bocska (DAR), care provine din sl. bŭčiva, bŭčika (Miklosich, Lexicon, 50). Din sl., dupa Miklosich, Slaw. Elem., 16.
boscar, boscár (boscári), s.m. – Prestidigitator, scamator. De la Bosco, prestidigitator italian (1793-1862), care a dat reprezentatii la Iasi prin 1826 (REW 1227; DAR; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 220). Dupa Migliorini, Dal nome propio al nome commune, Ginebra 1927, p. 192, si mai putin probabil din numele francezului Boscard. – Der. boscarie, s.f. (scamatorie).
bot, bot (bóturi), s.n. – 1. Umflatura, cucui; obiect rotund în general, sau extremitate rotunjita. – 2. Bot (de animal). – 3. Cocoasa. Lat. botum, atestat de Du Cange, care îl defineste "lignum quodvis fractum, vel usu detritum", pentru al carui sens cf. bont. Un lat. •botium sau •bottium este de asemenea sugerat de it. bozza "umflatura, cocoasa", fr. bosse "cocoasa", sp. bozo, bozal (Schuchardt, ZRPh., IV, 104; REW 1239a; DAR). Ar fi posibil si sa se plece de la o radacina expresiva (cf. Puscariu, Dacor., VII, 475), caci aceeasi consonanta trezeste aceeasi idee în sp. (Corominas, III, 393) si în sl. (Berneker 77). În general, bot este folosit cu sensul 2; primul sens se mai pastreaza în anumite expresii (botul dealului; botul cismei), iar sensul 3 în Trans. de Nord (ALR, I, 41). Interpretarea expresiva este cea care trebuie sa fi dat nastere var. bot, s.n. (bot, obiect rotund în general; cocolos; galusca; chiftea; tumoare, umflatura, bolfa; guvid, Cottus gubio) si bont, adj. (fara vîrf, tocit, neascutit). Aceasta identitate, care ne pare evidenta, nu a fost în general admisa. Cihac, II, 485, propune pentru bot, mag. bocs "chiftea", sau bg. buca "cocolos; cocoasa"; si (I, 27) pentru bot un lat. •botum, de la botulus, care a fost acceptat de Philippide, Principii, 47; Seineanu, Semasiol., 103; si Candrea, Éléments, 1; pe care Puscariu 211 l-a considerat ca "foarte putin probabil", si REW 1241 ca "prea îndepartat din punct de vedere semantic". Tot Cihac, II, 484, vede în "bont" un der. de la mag. buta, ipoteza reluata de DAR. Pentru bot, DAR sugereaza doar o legatura, de altfel imposibila, cu fr. bout, si alta cu it., sp. boto, care probabil trebuie sa se reduca la o comunitate de origini expresive (cf. Corominas, I, 503); si pentru bot, admite necesitatea unui lat. •bottium. Pascu, Lat., 256, propune lat. mutum, din gr.; si Lahovary 320 se refera la cunoscutul fond anterior fazei indo-europene. Der. bontorog, adj. (tocit); butac, adj. (rotofei; tocit, bont; stupid, prost); botos, adj. (cu bulb); botut, s.m. (varietate de ciuperci); botisor, s.m. (dim. de la bot); botos, adj. (ursuz, bosumflat; obraznic); boti, vb. (a rotunji, a da o forma rotunda; a strivi, a mototoli); îmboti, vb. (a încreti, a mototoli); botitura, s.f. (cocolos); Botolan, s.m. (nume de bou); botnita, s.f. (aparatoare care se leaga la botul unor animale); îmbotnita, vb. (a pune botnita); botgros, s.m. (pasare, Cocothraustes vulgaris); botros, s.m. (pasare cîntatoare, Pyrrhula europaea); buznat (var. boznat), adj. (umflat; suparat, bosumflat); al carui sens primar pare a fi fost "plin la fata, bucalat", si care, der. de la bot (pentru fonetismul lui, cf. si bosumflat), ajunge sa se confunde cu buza si, prin intermediul der. destul de rari buzna, îmbuzna, vb. (a se bosumfla), cu îmbufna. Cf. si butuc, buza.
boteza, botezá (botéz, botezát), vb. – 1. A (se) supune botezului. – 2. A pune nume. – 3. A muia, a îndoi cu apa. – Mr. batiz, batizari, megl. patedz, patidzare; istr. botez. Lat. baptizāre (Puscariu 212; REW 939; Candrea-Dens., 168; DAR); cf. alb. pakëzań, it. batteggiare (aberg. bateza), prov. batejar, v. fr. batoyer, cat. batejar, sp. bautizar, port. baptizar. Este cuvînt de uz general (ALR 213). Reducerea grupului lat. pt este efectul unei disimulari a labialelor (Rosetti-Graur, BL, III, 72); Candrea, Élements, 9 si Puscariu, Lat. li., 9, încercasera s-o explice presupunînd ca termenul intrase mai tîrziu în rom., din it. Der. botejune, s.f. (botez); botez s.n. (ritual crestin de primire a cuiva printre credinciosii bisericii; baie; apa sfintita) botezat, s.m. (crestin); botezatoare, s.f. (înv., cristelnita); botezator, adj. (care boteaza; Sfîntul Ioan Botezatorul); nebotezat, adj. (pagîn, evreu; curat, fara a fi amestecat cu apa). Cf. Boboteaza.
botină, botína (botíne), s.f. – Gheata, cizmulita. – Var. (rar) botinca. Fr. bottine. Var., din rus. botinka (Sanzewitsch 198).
botuş, botús (-si), s.m. – Încaltaminte, pantof. – Var. (Trans. de Nord) botis, botusel, butusel. Mag. botos "papuci", bg. botus "cutie", "borcan", din fr. botte (Miklosich, Etym. Wb., 20; Berneker 77; DAR; Dacor., V, 337).
bou, bóu (-ói), s.m. – 1. Taur castrat. – 2. Bour. – 3. Instrument muzical popular. – 4. Tont, imbecil. – Mr., megl. bou, istr. bowu. Lat. •bŏvum, forma populara de la bŏvem (Puscariu 213; REW 1225; Candrea-Dens., 170; DAR); cf. it. bove, bue prov. b(u)ou, fr. boeuf, sp. buey, port. boi, cat. bou. Cf. boar, bour. Dim. boisor, boulean, boulet; boicus s.m. (pasare, Aegithalus pendulinus, Aegithalus castaneus).
bour, boúr (bóuri), s.m. – 1. Taur salbatic, bou sur. – 2. (Mold., rar) Bou. – 3. Capat încovoiat al unui obiect. – 4. Emblema, stema, pecete a Moldovei. – 5. (Înv.) Impozit pe vin. – 6. (Adj.) Se spune despre coarnele îndoite în asa fel încît se unesc la vîrfuri. – Var. buar, buor, boar, bo(ho)r, toate înv. Lat. būbalus (Tiktin, ZPRh., XII, 221; Puscariu 214; REW 1351; Candrea-Dens., 172; Philippide, II, 635; DAR); cf. alb. bualj, v. fr. bugle, sp. bubalo. Lat. bubalus se alterase deja, cf. bobulum "bestia silvatica, habet cornibus magnis" (Silos 58). Este de ademenea posibil sa fi existat o confuzie cu lat. bubulus "tauras", ceea ce ar fi usurat confuzia ulterioara între cele doua animale, bou si bour, prin intermediul unei singure denumiri. Cipariu, Arhiv., considera ca bour este reprezentant al lat. bos urus. Der. boura, vb. (a îndrepta, a înalta, a ridica); bourean, s.m. (bou; nume propriu de bou), pe care Candrea-Dens.,169, îl deriva de la bou; cf. opinia contrara a lui Pascu, Beiträge, 16; bourel, s.m. (bour tînar; melc; animal, Lucanus cervus; pasare, aurel; instrument muzical popular); bourel, adj. (ascutit, cu vîrf); bouresc, adj. (de bour); bouri, vb. (a ridica, a îndrepta); bourie, s.f. (grajd de boi); bouriu, adj. (ascutit, cu vîrf). Trebuie adaugat probabil aici bur, care apare numai în expresia destul de rara, bou bur "bou balan". Dupa Diculescu, Dacor., IV, 398 (cf. REW 1416) ar fi vorba de lat. burrus. Dar ar putea fi si una din diferitele formule de reducere a lui bour, cf. buar, boor › bor. Aceasta reducere, care ar fi normala (cf. nour › nor), s-a oprit probabil întrucît cuvîntul a iesit mai mult sau mai putin din uz, o data disparut animalul (cf. Candrea-Dens., 172; dupa Graur, BL, III, 53, conservarea lui ou se datoreaza influentei lui r).
boz, boz (-zi), s.m. – (Înv.) Idol, zeu pagîn. – Var. boza, boaza. Sl. bozĭ, pl. de la Bogŭ "Dumnezeu" (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Berneker 111).
brăcire, bracíre (bracíri), s.f. – Cordon, siret. – Var. braci(l)e, bracele, bracira, bracina. Lat. bracῑle (Puscariu, Conv. lit., XXXVIII, 701; Puscariu 215; REW 1258; Candrea-Dens., 174; DAR). – Der. bracinar, s.n. (betelie; curea, cingatoare; bretea); bracinarita, s.f. (betelie); desbracina, vb. (a descinge). Din rom. provine fara îndoiala sb. bračunar "vergea de masurat". Cf. îmbraca.
marsuin, MARSUÍN s.m. Mamifer cetaceu asemanator cu delfinul; purcel de mare. [Pron. -su-in. / < fr. marsouin, cf. germ. Meerschwein – porc de mare].
megawatt, MEGAWÁTT s.m. Unitate de masura a puterii, egala cu un milion de wati. [< fr. mégawatt].
brad, brad (-zi), s.m. – 1. Arbore din familia pinaceelor, Abies pectinata. – 2. Planta, Hippuris vulgaris. – Mr., megl. brad. Origine necunoscuta. Este vorba probabil de un cuvînt provenit din substratul, posibil alpin, avînd în vedere zona caracteristica a acestui arbore. Cf. numele dat bradului de galii din valea Padului, în Italia, padus, desigur apartinînd aceleasi familii (Pliniu, III,20), si care s-a pastrat în Rouergue, pade. Este considerat în general drept autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Hasdeu, Col. Tr., 1873, p. 110; Philippide, II, 701; Pascu, Arch. Rom., IX, 301), sau provenind din alb. breth (Meyer 45; Cihac, II, 714; DAR), si în albaneza este considerat de obicei reprezentant al unei radacini indo-europene •bras-dh (Jolk, IF, XXX, 208; Capidan, Raporturile, 521). Pornind de la ipoteza alb., Graur, Rom., LIII, 383, ajunge la concluzia ca brad este refacut dupa pl. brazi, si ca forma autentica trebuie sa fi fost •braz, ceea ce nu pare a ne apropia mai mult de etimon. Dupa Lahovary 315, este cuvîntul anterior limbilor indo-europenilor. Der. bradanca, s.f. (fata sau femeie ruda a miresei); bradar, s.m. (flacau care duce bradul de nunta, sau care joaca jocul acestuia); bradet, s.n. (padure de brazi); bradis, s.n. (padure de brazi); bradisoara, s.f. (specie de ierunca, Tetrao bonasia); bradisor, s.m. (brad mic; planta, Iuniperus communis; plante care prin aspectul lor amintesc de cel al bradului, Lycopodium Selago, Lycopodium annotinum, Equisetum arvense, Equisetum maximum); bradoaie, s.f. (albie, copaie); bradulet, s.m. (brad mic; gogoasa care se serveste de ziua Sfîntului Toader, cînd tinerii se leaga prin fratie de cruce, cf. fratie).
brad, brad (-zi), s.m. – 1. Arbore din familia pinaceelor, Abies pectinata. – 2. Planta, Hippuris vulgaris. – Mr., megl. brad. Origine necunoscuta. Este vorba probabil de un cuvînt provenit din substratul, posibil alpin, avînd în vedere zona caracteristica a acestui arbore. Cf. numele dat bradului de galii din valea Padului, în Italia, padus, desigur apartinînd aceleasi familii (Pliniu, III,20), si care s-a pastrat în Rouergue, pade. Este considerat în general drept autohnton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Hasdeu, Col. Tr., 1873, p. 110; Philippide, II, 701; Pascu, Arch. Rom., IX, 301), sau provenind din alb. breth (Meyer 45; Cihac, II, 714; DAR), si în albaneza este considerat de obicei reprezentant al unei radacini indo-europene •bras-dh (Jolk, IF, XXX, 208; Capidan, Raporturile, 521). Pornind de la ipoteza alb., Graur, Rom., LIII, 383, ajunge la concluzia ca brad este refacut dupa pl. brazi, si ca forma autentica trebuie sa fi fost •braz, ceea ce nu pare a ne apropia mai mult de etimon. Dupa Lahovary 315, este cuvîntul anterior limbilor indo-europenilor. Der. bradanca, s.f. (fata sau femeie ruda a miresei); bradar, s.m. (flacau care duce bradul de nunta, sau care joaca jocul acestuia); bradet, s.n. (padure de brazi); bradis, s.n. (padure de brazi); bradisoara, s.f. (specie de ierunca, Tetrao bonasia); bradisor, s.m. (brad mic; planta, Iuniperus communis; plante care prin aspectul lor amintesc de cel al bradului, Lycopodium Selago, Lycopodium annotinum, Equisetum arvense, Equisetum maximum); bradoaie, s.f. (albie, copaie); bradulet, s.m. (brad mic; gogoasa care se serveste de ziua Sfîntului Toader, cînd tinerii se leaga prin fratie de cruce, cf. fratie).
braţ, brat (bráte), s.n. – 1. Parte a membrului superior cuprinsa între cot si umar. – 2. Cantitate de lemne care se poate cuprinde si duce în brate. – 3. Cantitate mica, în general. – 4. Ramificatie a cursului principal al unei ape. – 5. Diferite organe, piese sau instrumente care amintesc de forma sau functiile bratului, cum sînt cele ale fotoliului; la razboiul de tesut, bara verticala unde se fixeaza sulul la urzeala; la ferastraul de mîna, cele doua bare verticale; partile clestelui etc. – Mr., megl. brat, istr. brǫt. Lat. brachium (Puscariu 217; REW 1256; Candrea-Dens., 179; DAR); cf. it. braccio sau brazzo, prov. bratz, fr. bras, cat. bras, sp. brazo, port. braço. Este cuvînt cunoscut în general (ALR 233). Der. brateta, s.n. sau f., din it. (ven.) brazzeto; bratat, s.n. (rar., lungime a unui brat); bratis, adv. (corp la corp); îmbratisa, vb. (a strînge în brate; a adopta; a cuprinde), din adv. precedent.
brăţară, bratára (bratắri), s.f. – Podoaba purtata la încheietura mîinii sau pe brat. – 2. Cerc, inel. – 3. La camasile taranesti, manseta brodata în culori. – Var. bratea, bratoleta. Lat. brāchiāle (Puscariu 218; REW 1254; Candrea-Dens., 180; DAR); cf. it. bracciale, braccialetto (› bratoleta, probabil prin intermediul ngr.), sp. brazal, port. braçal. Din rom. provine rut. brycari "mîneca de camasa" (Candrea, Elemente, 402).
brazdă, brázda (brázde), s.f. – 1. Fîsie îngusta de pamînt taiata si rasturnata cu plugul. – 2. Razor, teren însamîntat, terasa. – 3. Bulgare de pamînt. – 4. Polog. – Mr., megl. brazda. Sl. brazda (Miklosich, Lexicon, 42; Slaw. Elem., 15, Cihac, Berneker 75); cf. bg., sb. brazda, rus. borozdá. Der. brazda (var. brazd(u)i, brezda, îmbrazda), vb. (a trage brazde: a taia); brazdar, s.n. (fierul plugului); brazdator, s.n. (brazdar); brazdatura, s.f. (brazda); brazdoi, s.n. (brazda gresita).
brazdă, brázda (-de), s.f. – 1. Fîsie îngusta de pamînt taiata si rasturnata cu plugul. – 2. Razor, teren însamîntat, terasa. – 3. Bulgare de pamînt. – 4. Polog. – Mr., megl. brazda. Sl. brazda (Miklosich, Lexicon, 42; Slaw. Elem., 15, Cihac, Berneker 75); cf. bg., sb. brazda, rus. borozdá. Der. brazda (var. brazd(u)i, brezda, îmbrazda), vb. (a trage brazde: a taia); brazdar, s.n. (fierul plugului); brazdator, s.n. (brazdar); brazdatura, s.f. (brazda); brazdoi, s.n. (brazda gresita).
breaz, breáz (breáza), adj. – 1. Se spune despre animalele cu pete albe pe frunte. – 2. (Rar) Extraordinar, remarcabil. – Megl. breaz. Sl. brĕzŭ "alb", bg. brĕz "pestrit, baltat" (Miklosich, Slaw. Elem., 15; DAR); cf. sl., bg. brĕza "mesteacan", rus. bereza "mesteacan", slov. brêzast "alb". Rut. barza "oaie cu pieptul alb", care s-a derivat gresit de la rom. barza, apartine aceleasi familii, ca si sb. barzast "cafeniu" (cf. slov. brêzast), si pare ca reprezinta o faza sl. anterioara metatezei lichidelor, cf. gard, dalta. Der. breaza, s.f. (animal cu pete albe; dans tipic); brezaie, s.f. (personaj mascat care se plimba la sarbatorile de Craciun, îmbracat ca un mascarici si cu cap de animal; este obicei vechi, interzis fara rezultat de Alexandru Sutu, la 22 decembrie 1819, fiindca servea drept pretext violarilor de domiciliu si a lucruri de rusine si vorbe de ocari, de fapt pentru care si de la fratii Domni de mai înainte au fost poprita), reprezinta sensul de "extraordionar" sau de "obiect care provoaca uimire", astfel încît pare gresita ideea din DAR de a lega cuvîntul de barza; brezi, vb. (a pata, a împestrita); brezai, vb. (a înzorzona); îmbrezaia, vb. (a îmbraca în chip de brezaie).
breb, breb (brébi), s.m. – Castor. Sl. bebrŭ, bebrĭ si de asemenea bibrŭ, bobrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 34; Cihac, II, 28; DAR); cf. rus. bobrĭ, pol. bóbr, ceh. bobr, cr. breber. Dupa Miklosich, Fremdw., 77, espe un cuvînt împrumutat de sl. din vreo limba straina, ceea ce l-a determinat pe Philippide, Principii, 140, sa creada ca slavii îl împrumutasera din rom.; totusi, dupa Berneker 44, este cuvînt indo-european, normal în sl. Der. din rom. plecîndu-se de la lat. fiber, propusa odinioara de Diez, I, 63 si reluata de Koerting 1291 si de Philippide, fusese deja respinsa de Cihac, I, 29 si Densusianu, Rom., XXXIII, 275 si Hlr., 98. Cf. breaban.
briceag, briceág (bricége), s.n. – Cutitas, brisca. Var. briceac, briceaga. Mag. bicsak, tc. biçak (DAR; Popescu-Ciocanel 16), care se considera în general a fi rezultatele sl. bričĭ, dar care sînt, cu mai mare probabilitate, cuvinte orientale, cf. cuman. bičak (Kuun 97), tig. biča "secure" (Wlislocki 74); cf. si bg. bričak, pol. biczak. R. se explica prin influenta lui brici. Der. sînt proprii Trans. de Nord: bricegeana, s.f. (dans tipic); bricica, s.f. (briceag); briscuta, s.f. (cutit); briscali, vb. (a bate).
brici, bríci (-ce), s.n. – Cutit de barbierit. – Mr. briti. Sl. briči (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Lexicon, 44; Cihac, II, 28; DAR; Philippide, II, 701); cf. alb. brisk, tc. biçak (› briceag).
microwatt, MICROWÁTT s.m. (Fiz.) Unitate de putere, egala cu a milioana parte dintr-un watt. [< fr. microwatt].
brîncă, brînca (-ci), s.f. – 1. Mîna. – 2. Membru anterior la animale, laba. – 3. Împinsatura, ghiont, vînt (se foloseste de preferinta la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Puscariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literara, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de "mîna" este înca folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncalau, adj. (cu labe mari); brîncis, adv. (cu fata în jos, pe burta); brîncuta, s.f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceala, s.f. (ghiont, brînci; înghesuiala, îngramadeala, multime); îmbrîncatura, s.f. (înv., brînci); îmbrîncitura, s.f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10).
brînză, brînza s.f. – Produs alimentar obtinut prin prelucrarea laptelui. – Megl. brǫndza. Cuvînt care a dat nastere multor ipoteze si discutii, în general foarte divergente. Ne expunem parerea, înainte de a trece în revista opiniile anterioare. Este cunoscut ca brînza în general îsi primeste numele fie de la locul unde se produce (penteleu, cf. sp. manchego, Villalón, si toate numele de brînzeturi fr.), sau de la forma pe care o capata. În aceasta ultima categorie intra o serie întreaga de nume care desemneaza brînza cu numele tiparului sau. Astfel în sp. adobera, care înseamna în acelasi timp "tipar pentru brînza" si brînza, iar în rom. burduf, care se foloseste, desi rar, cu sensul de "brînza pastrata în burduf". În acelasi mod, lat. formaticus, cu der. sau romanic, de la forma "tipar", gr. μανοῦρα "facut cu mîna" si brînza; rus. paner "brînza", fata de lituan. paner "cos"; sp. manteca, port. manteiga, probabil din lat. mantica "sac", etc. Acelasi mod mai primitiv de a da forma brînzei, strecurînd-o totodata, este punerea laptelui prins într-un sac de in sau de cînepa, a carei tesatura rara permite verificarea ambelor operatii în acelasi timp (asupra acestei faze a prelucrarii branzei, cf. detalii la Giuglea, Dacor., III, 573). Sacul, astazi sedila sau zagîrna , s-a numit probabil în trecut brandeum, cuvînt lat. care însemna "pînza de in" si care apare în Evul Mediu cu sensurile de "val subtire pentru relicve", "pînza" si "legatura, brîu" (Du Cange; Niermeyer 104). Rezultatul brandea › brînza pare normal, din punct de vedere fonetic si semantic. În plus, este posibil ca sensul cuvîntului sa se fi deplasat din epoca latina de la recipient la continut, daca trebuie presupusa o legatura între brandea si brunda "solida" (Silos 59; cf. Meillet, s. v. brunda), cuvînt fara o explicatie satisfacatoare pîna în prezent, si care nu trebuie confundat cu brunda "caput cervi" (cf. Isodoro, XV, 1, 49; J. Sofer, Glotta, XVI, 36). Hasdeu, Cuv. Batr., I, 190, considera cuvîntul ca fiind dac, dupa ce l-a împartit (Col. Traian, 1874, 107), în bo-ransa, si i-a asimilat ultimul element cu rînza. Cipariu, Arhiv., 144, îl deriva de la un lat. •brancia, în timp ce Schuchardt, Z. vergl. Sprachf., XX, 24, se referea la numele orasului elvetian Brienz. Aceasta idee, reluata în mod inexplicabil de DAR, este "imposibila din punct de vedere istoric" (REW 1272). Cihac, II, 28, îl deriva din pol., gresind evident. Pascu, Beiträge, 8, a sugerat mai întîi o posibila der. de la interjectia bîr, idee insolita, care a fost totusi preluata de Lahovary 318, cu circumstanta agravanta de a o fi combinat cu rînza, ca la Hasdeu, si de a considera cuvintele ca provenind din fondul lingvistic anterior fazei indo-europene. Tot Pascu, I, 191, si Arch. Rom., IX, 324, s-a gîndit apoi la un trac. •berenza, der. de la •ber "oaie". Dupa Densusianu, GS, 1, 67,este vorba de radacina iraniana •renc-, renz- "a stoarce, a strivi", în vreme ce dupa Giuglea, Dacor., III, 573-81, ar trebui plecat de la un •brendia sau •brandia, care s-ar trage dintr-un indo-european •gurendh "a fermenta"; ideea aceasta a fost preluata de Pedersen, Lingua Posnaniensis, I (1949), 1-2. Cercetatorii mai recenti (Capidan, LL, III, 228; Hubschimdt, Alpenwörter, 25; Rohlfs, Differenzierung, 51) au tendinta de a considera acest cuvînt ca un "Reliktwort" sau supravietuitor al idiomurilor balcanice preromane. Der. brînzar, s.m. (persoana care prepara sau vinde brînza); brînzareasa, s.f. (femeie care face sau vinde lapte); brînzarie, s.f. (loc în care se prepara brînza); brînzi, vb. (despre lapte, a se strica; a fermenta); brînzoaica, s.f. (placinta cu brînza); brînzoi, s.n. (Arg., cutit); brînzos, adj. (care are multa brînza; care are consistenta brînzei); îmbrînzi, vb. (Bucov., despre turma, a paste); îmbrînzit, adj. (facut, uns, amestecat cu brînza); brînzet, s.n. (cantitate sau sortiment de brînzeturi). Din rom. trebuie sa provina ngr. πρέντζα (Murnu, Lehnwörter, 38), sb. brenca (Miklosich, Wander., 8), slov., pol. bryndza, pol. bredza, ceh. brindza (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 401; Berneker 93); tig. brinsa (Wlislocki 76), mag. brenza, brondza, sas. pränts, germ. dialectala Brinse(nkäse), tig. sp. brinza "carne fiarta" (Besses 39).
brîu, brîu (-îie), s.n. – 1. Cingatoare. – 2. Ornament, friza, mulura. – 3. Talie, mijloc. – 4. Dans tipic, în care cei care danseaza se tin de talie. – Var. a pl. brîuri si (înv.) brîne, brîni. Mr. brîn, barnu, megl. brǫn. Lat. brandeum "pînza de in" si "banda, cingatoare" pare a se fi contaminat cu lat. pannus "pînza", pîna s-a confundat complet cu formele contaminate •bran(e)um "banda, cingatoare" si pandea "pînza"; cf. Niermeyer 104, unde se mentioneaza prandeum. Din cea dintîi din aceste forme a rezultat rom. brîu, alb. bres, brez "cingatoare" (alb. mbren "a încinge"), si din a doua rom. pînza. Atît alb. cît si rom. presupun prototipul nazalizat (Rosetti, II, 111), de tipul •brenu- sau •branu-, care este considerat în mod traditional de origine autohtona (Miklosich, Slaw.Elem., 9; Philippide, II, 701). Nu pare posibila der. cuvîntului rom. pe baza alb., propusa de Meyer 46 si Skok, Arch. Rom., VIII, 150; dupa Skok, Z. für Ortsnamenforschung, I, 89, cuvîntul alb. contine un suf. diminutival. Etimonul •brenum (Rosetti, Rhotacisme, 35), nu este clar. Cf. si brînza, pînza. Pierderea lui n (pastrat în pl. brîne si în der.) se repeta în conditii identice în grîu si frîu, si este greu de explicat, cf. grîu. Der. brîna, s.f. (friza), sing. analogic format pe baza pl., brînar, s.m. (frînghier); brîier, s.n. (tipar pentru muluri); brînet (var. bîrneata, bîrnita), s.n. (curea; cingatoare; fîsie); brînisor, s.n. (curea; cordon); bîrnas (var. barnas, barnaci), s.n. (siret); desbîrna, vb. (a descinge). Din rom. provine mag. bernice (Edelspacher 10).
broască, broásca (-ste), s.f. – 1. Animal amfibiu batracian. – 2. Nopal (Opuntia ficus indica). – 3. Broscuta (sublinguala). – 4. Încuietoare la usa; gaura cheii. – 5. Rindea lunga. – 6. Clin. – 7. Piese, organe sau parti ale unor ansambluri determinate, care servesc la sustinerea altor piese, cum sînt suportul axei rotii hidraulice; capitelul coloanelor, în constructiile specifice. – Mr. broasca, megl. broasca "broasca testoasa". Lat. •brosca (Puscariu 221; REW 1329; Candrea-Dens., 183; DAR); cf. alb. breskë, it. rospo (mil. arezz. brosco), ladin. rusk. Cuvîntul a fost considerat la început autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 8; Cihac, II, 714), sau der. din gr. βρόθαϰος (Cretu 309). Pentru evolutia semantica de la "broasca" la "încuietoare", cf. Rohlfs, Quellen, 52 si Iordan, BF, VI, 169; imaginea broscutei este proprie si sp., ca si fr. grenouillette, it. ranella. Din rom. a trecut în ngr. μπράσϰα (Meyer, Neugr. Studien., 77; Murnu 36), sas. bruaskë. Der. broscan, s.m. (broasca); broscanesc, adj. (de broaste); broscar, s.m. (porecla data persoanelor care manînca broaste); broscarie, s.f. (apa cu multe broaste); broscarime, s.f. (cantitate de broaste); broscas, s.m. (tîmplar, dulgher); broschita, s.f. (broderie cu fire în culori); broscoaica, s.f. (broasca); broscoi, s.m. (broasca; copil mic mucos; Arg., pistol); broscos, adj. (care are broaste din belsug); brostesc, adj. (de broaste); brosteste, adv. (ca broastele); brostet, s.n. (cantitate de broaste).
broboadă, broboáda (broboáde), s.f. – Basma mare, sal. – Var. brobod(a), proboada, pobroada. Forma autentica este cea a var. proboada. Din bg. podbraždam perf. podbradja "a-si pune pe cap o basma care se înnoada sub barbie", podbranka "basma" (Weigand, Jb, XV, 168; Densusianu, GS, VI, 362). Apropierea propusa de Cihac, II, 640, cu ngr. μπολοῦλα este inutila. Der. desbrobodi, vb. (a-si scoate basmaua); îmbrobodi, vb. (a-si acoperi capul; a acoperi, a ascunde; a însela, a ademeni, a duce cu vorba); îmbrobodeala, s.f. (actiunea de a (se) îmbrobodi; ademenire).
broboană, broboána (broboáne), s.f. – 1. Boaba, baca. – 2. (Trans.) Coacaza. – Var. borboana, burboana, brobonea. Bg. •brŭbona, de la brŭbonka (Weingand, Jb, XV, 168); brobinta, s.f. (boaba; cocolos, cheag); brobonac, s.m. (pietricica); desbroboni, vb. (a dezghioca, a culege boabele de struguri de pe ciorchine); (îm)brobona, vb. (a picura).
brodi, brodí (-désc, -ít), vb. 1. (Înv.) a balaci. – 2. A vorbi aiurea, a spune prapastii. – 3. A nimeri, a potrivi, a ajunge la tinta. Sl. broditi, al carui sens de baza este "a tranzita, a trece prin vad" (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Cihac, II, 29; DAR), cf. brod, de asemenea, sb. broditi "a trece prin vad", slov. broditi "a hoinari" si breditĭ "a da gres". Sensul fundamental din rom., "a nimeri" se explica în DAR prin ideea intermediara de "a ajunge la timp pentru a se urca pe ponton, a nimeri momentul"; dar aceasta înseamna sa se derive un sens primar de la o acceptie secundara si tîrzie. A brodi trebuie sa fi însemnat mai întîi "a gasi vadul" sau "a afla drumul", cf. bg. izbroždanĭa "a afla, a descoperi". Der. brodeala, s.f. (întîmplare, hazard); brudiu (var. înv. brodiu, brodiv), adj. (aiurit, zapacit, nesabuit, bezmetic), legat direct de acceptia 2; brudnic, adj. (zapacit). Este gresita opinia lui Loewe 70, care îl leaga pe brudiu de lat. brutus.
brotac, brotác (brotáci), s.m. – Animal amfibiu înrudit cu broasca. – Var. brotec, bro(a)tic, brotac, brotan, brotoc(ar), buratec, buratic. Lat. •brotāchus, din gr. βροτάχος, forma ionica, de la βάτραχος (Puscariu, Conv. lit., XXXV, 831; Thumb 12; Meyer 47; Candrea-Dens., 184; REW 1333; DAR; Philippide, II, 634; Pascu, I, 221; Diculescu, Elementele, 420; Skok, ZRPh., LIV, 481; Rosetti, II, 67); cf. alb. bretëk, calabr. vratiku. Buratec presupune o contaminare cu bura. Der. brotacel, s.m. (brotac; cintezoi, Fringilla chloris); brotacime, s.f. (multime de brotaci). Din rom. pare a proveni bg. botrak (Alisma plantago), cf. Capidan, Raporturile, 215.
brumă, brúma (brúme), s.f. – 1. Chiciura, promoroaca. – 2. Strat fin stralucitor care acopera unele fructe proaspete, cînd sînt gata coapte. – 3. (În expresia ce bruma) Nimic, cantitate neînsemnata, mica. – Mr., megl. bruma. Lat. brūma "timp de iarna" (Diez, Gramm., I, 91; Puscariu 224; REW 1335; Candrea-Dens., 185; DAR); cf. alb. brumë "chiciura" (Meyer 49), fr. brume, cat. broma, prov., sp., port. bruma; în general în rom. cu sensul de "ceata". Der. bruma, vb. (a acoperi cu chiciura); brumar, s.m. (brumar mic, octombrie; brumar mare, noiembrie); brumarel, adj. (cenusiu); brumarel, s.m. (octombrie); brumarele, s.f. pl. (planta ornamentala, Phlox paniculata); brumariu, adj. (cenusiu; varietate de struguri); brumat, adj. (acoperit cu chiciura; cenusiu; prost dispus); brumatic, adj. (friguros); brumos, adj. (rece, acoperit cu bruma fina, cetos); îmbruma, vb. (a acoperi cu chiciura).
brusture, brústure (brústuri), s.m. – 1. Planta, lipan (Lappa). – 2. Varietate de nasturel, Veronica Beccabunga. – 3. Lumînarica, Petasites officinalis. – Var. brustur, brustan, brostan, brusc(al)an. Mr. brustura. Sl. broštĭ (T. Papahagi, Etimologii, Bucuresti, 1940), cu sing. reconstruit pe baza pl. brusturi, ca ciucure, fagure etc. REW 1097 indica, însa cu rezerve, etimonul incert lat. ūstŭlāre. Dupa Gamillscheg, Rom. germ., II, 250, de la un gepidic •brustilô "matase" (› germ. Borste, fr. bosse), ipoteza înca si mai incerta. Este posibil sa aiba vreo legatura cu comel. bruskandol "hamei", caz în care ar putea fi un cuvînt alpin.
bubă, búba (búbe), s.f. – Umflatura, abces, buboi. Creatie expresiva, cf. lat. •buba, de unde fr. bube, sp. bu(b)a, port. bouba si pe de alta parte, gr. βουβών (Diez, Gramm., I, 91), de unde gr. μπούμπα "larva", alb. bubë (Cihac, II, 640); cf. si bg., sb. buba "vierme de matase", rut. buba "umflatura". Nu pare posibila der. directa din lat., propusa de Koerting 1609, cf. Densusianu, Hlr., 365; nu este sigura nici der. din sl. propusa de DAR, datorita diferentelor semantice. Este mai probabil sa fie vorba de creatii spontane, care coincid în multe limbi în acelasi timp, cf. fr. bobo. Der. abuba, s.f. (dalac, buba-neagra); buba, vb. (a avea abcese; a se molipsi de varsat); bubat, adj. (plin de bube, care are dalac; infectat); bubat, s.n. (varsat); bubita, s.f. (zgaiba; boala a cartofului); buboi, s.n. (furuncul); buboios, adj. (plin de buba); bubosa (var. bobosa), vb. (a se umfla), pe care DAR îl leaga în mod eronat de bobos; buburos, adj. (bubos); buburosa, vb. (a se scofîlci); bubulita, s.f. (zgaiba, cos); buburuz (var. buburuza, buburez, buburuta), s.n. (cocolos, bulgare, grunz, orice masa rotunda mica; gargarita, Coccinella septempunctata), probabil derivat pe baza suf. -za, cum sînt coacaza, pupaza (Densusianu, Bausteine, 478, îl considera der. de la bumb); buburuzos, adj. (granulos); bobîlca, s.f. (amigdalita), contaminare a lui buba cu gîlca; bubuslie, s.f. (boaba). Dupa Candrea, Elementele, 407, sb. bubulijca, bubolica provine din rom. bubulita. Întrucît rezultatele spontane coincid adesea, buburuza prezinta o analogie cu sp. burujo, sard. boborrissina "furnica" (Wagner 300).
bucă, búca (búci), s.f. – 1. Obraz, falca. – 2. Fesa, sold. – Mr., megl. buca. Lat. bŭcca "gura" (Puscariu 226; REW 1357; Candrea-Dens., 188; DAR; Philippide, II, 635), cf. alb. bukë "pîine" (Meyer 51), ngr. βούϰϰa "îmbucatura", it. bocca, prov., cat., sp., port. boca, fr. bouche. În rom. s-a pastrat sensul de "gura"; sensul de "obraz", care a fost de asemenea propriu cuvîntului lat., apare în rom., în bretonul boc’h si în berberul abeqqa. Acest ultim sens, putin obisnuit în est (ALR 23), pierde teren fata de obraz, în esenta datorita asocierii de idei necuviinciose pe care o sugereaza; în schimb, sensul de "fese" este comun si general în rom. Cf. bucata, îmbuca. Cf. evolutia semantica în sens opus, în buza. Der. bucalat (var. bucalau, bucaliu, bucalai), adj. (falcos, gras); bucalai, adj. (despre oi, cu capul negru); bucar, s.n. (opritoare de ham). Derivarea si relatiile reciproce între bucalat si bucalai nu sînt clare. Cihac, I, 29 îl deriva pe bucalat de la un lat. •bucculentus, care pare foarte artificial, si imposibil din punct de vedere fonetic. Loewe 10 si DAR admit ca bucalai "cu capul negru" a rezultat din compunerea lui buca "obraz" la animale si, pe de alta parte, în ciuda evidentei identitati a lui bucalat "gras" cu bucalai "cu capul negru". Credem ca trebuie mai curînd plecat de la var. bucalau, al carui f. normal, bucalaie, s-a interpretat probabil, prin etimologie populara, ca fiind în legatura cu laie, cu care nu are nimic a face în realitate. Cu toate acestea, persista dificultatea derivarii lui bucalat plecîndu-se de la buca; cf. Spitzer, Dacor., VI, 332, a carui ipoteza (‹ bucca + latus) ni se pare nepotrivita. S-ar putea avea în vedere o prima der. pe baza suf. -lau (cf. fata › fatalau), prin care s-a format probabil un fals participiu bucalat.
bucată, bucáta (-ti), s.f. – 1. Parte taiata, desprinsa dintr-un întreg; darab. – 2. Mîncare, fel de mîncare. – 3. Alimente, hrana. – 4. (Pl.) Cereale, recolta, grîu. – 5. (Înv., Mold.) Avere, avut, bogatie. – 6. (Arg.) Bilet de o suta de lei. – 7. (Arg.) Hotie, operatie organizata de mai multi din banda. – 8. (Arg.) Miscare gresita. – Mr. bucata. Lat. bŭccata (Puscariu 227; REW 1358; Candrea-Dens., 191; DAR); cf. it. boccata, fr. bouchée, prov., sp., port. bocado, toti cu acceptia etimologica de "bucata care se pune dintr-o data"; cf. si it. boccone, de unde sb. bokun "bucata". Asupra semantismului, cf. DAR. Lahovary 318 crede ca sensul de "cereale" este anterior epocii indo-europene. – Pl. este bucate pentru sensurile 2-5. Cf. si buca, îmbuca. Der. bucatar, s.m. (barbat care are meseria de a gati mîncare); bucatareasa, bucatarita, s.f. (femeie care are meseria de a gati mîncare); bucatarie, s.f. (camera în care se gateste mîncarea); bucati, îmbucati, vb. (a face bucati); îmbucaturi, vb. (a face bucati de luat în gura pentru a hrani un copil). Din rom. a trecut în rut. bukata, bokata, pol. bukat, rus. bukatka (Miklosich, Fremdw., 80; Candrea, Elemente, 403; Berneker 90), mag. bukáta.
bucium, búcium (búciume), s.n. – 1. Instrument muzical de suflat, folosit de ciobani, de mari dimensiuni (pîna la 3 m lungime), facut dintr-o ramura scobita de tei, artar sau cires, sau de doage strînse tare cu fîsii de coaja de cires. – 2. Trunchi, bustean, butuc. – 3. Butuc de roata. – 4. Tub în general. – Var. buci(u)n, buciume, buciuma, toate înv. – Mr. bucium "trunchi". Lat. būcĭna sau būccĭna (Puscariu 228; REW 1368; Candrea-Dens., 193; DAR); cf. v. fr. buisine, sp., port. bocina. Fonetismul prezinta unele dificultati. Rezultatul normal, bucin(a), s-a modificat, în privinta vocalismului, prin propagarea timbrului u, si în acelasi timp, prin asimilarea lui n final cu labiala initiala. (Cf. Candrea, Éléments, 59). DAR considera ca bucium 2, este un cuvînt diferit, care este în legatura cu butuc; în realitate, este vorba numai de o extindere a sensului 1, dat fiind ca bucium este, la prima vedere, o ramura groasa sau un trunchi de grosime medie, cu coaja, dar curatat de crengi. Der. bucinar, s.m. (cosar); bucinis, s.m. (cucuta, Conium maculatum, angelica, Archangelica officinalis); buciuma (var. înv. bucina), vb. (a cînta din bucium; a vesti, a anunta), din lat. būccĭnāre (Puscariu 229; Candrea-Dens., 194; REW 1369); buciumas, s.m. (persoana care cînta din bucium); buciumator, adj. (tunator). – Din rom. provine bg. bučimiš (Conium maculatum), cf. Capidan, Raporturile, 210.
bucura, bucurá (búcur, át), vb. – 1. A încînta, a desfata. – 2. (Refl.) A simti bucurie. – 3. A dispune (cu prep. de). – 4. A încerca, a cauta (cu prep. la). – Mr., megl. bucur(are). Lat. •vocŭlāre, "a striga", de la vocŭla, "voce". Semantismul se explica în lumina indicatiei lui Varrón, V, 5, 68: "iubilare est rustica voce inclamare". Aceasta observatie dovedeste ca în lat. pop., a existat o confuzie între ideea de "a striga" si cea de "a se bucura", astfel încît trebuie sa presupunem ca aceeasi confuzie s-a presupus într-un sens contrar lui iubilare, în lat. •voculare. Chiar daca aceasta explicatie este suficienta în sine, este posibila si o confuzie populara a lui •vocŭlāre, cu •bacchŭlāre, de la bacchāri, "a fi transportat de încîntare bahica", si de aici "a fi beat de bucurie, a jubila" (cf. Cicero, Cat., I, 26; quanta in voluptate bacchabere). Cuvîntul rom. pare a coincide cu alb. bukuri "frumusete" bukuroń "a înfrumuseta", bukurë "frumos". Multi cercetatori cred ca alb. a fost sursa cuvîntului rom. (cf. Cihac, II, 715; Philippide, II, 701; Pascu, II, 218), în ciuda dificultatii semantice; pentru altii (Miklosich, Slaw. Elem., 9; Rosetti, II, 112), coicidenta cu alb. indica doar un etimon comun. Cel mai probabil este sa fie vorba de o întîlnire cauzala, si ca alb. bukurë "frumos" depinde de tc. bukur "parfum". Dupa opinia gresita a lui Cipariu, Arhiv., 409 bucura s-ar explica plecîndu-se de la pulcher, iar dupa Cretu 309, pe baza lat. •avuculare. În sfîrsit, numele propriu de persoana Bucur (› Bucuresti), nu pare a avea legatura cu bucura; este poate un rest al unei terminologii pastorale disparute, bazate pe lat. buculus (› fr. bugle). Der. bucurie, s.f. (veselie, placere, satisfactie); bucuros, adj. (vesel, multumit, satisfacut, bine dispus); îmbucura, vb. (Trans. si Bucov., a bucura); îmbucurator, adj. (satisfacut, multumitor).
buf, buf (-fi), s.m. – Bufnita. – Var. bufa, bufna, buh(n)a, buhnita, buhac, puhaci, puhace. – Mr., megl. buf. Lat. būfus, de la būho, būfo (Puscariu 231; REW 1352; Pascu, I, 54); cf. it. gufo, sp. buho, port. bufo. Forma simpla are circulatie, generalizîndu-se formele contaminate cu cuvinte mai mult sau mai putin asemanatoare din alte limbi, cum sînt bg. buchu(l), mag. buhu (› buha), ngr. μποῦφος, pol. puhacz (› puhaci), poate si cu creatiile expresive bazate pe interj. buf.
buf, buf interj. – Exprima zgomotul produs de ciocnirea a doua corpuri, de o lovitura sau o cazatura. Creatie expresiva, care se întîlneste cu sl. buchnoti sau buchati "a bate cu putere", de unde bg. buchnuvam, sb. buchnuti, rus. buchatĭ (Berneker 97); fapt pentru care Miklosich, Slaw. Elem., 18, n-a sovait sa derive cuvîntul rom. din sl. Pe de alta parte, rezultatele acestei radacini expresive s-au contaminat si cinfundat adesea cu cele ale lui buh-. Der. bufni (var. buhni, buvni, bumni, bugni, bufui, buhai), vb. (a izbucni; a bombani, a izbi); bufneala (var. bufaiala, bufnet, bufnitura, buhnitura), s.f. (zgomot brusc); buhnaci, s.m. (certaret, gîlcevitor); bufnos, adj. (prost dispus, ursuz); îmbufna, vb. (a supara, a irita); rabufni, vb. (a pocni; a cadea zgomotos).
two, two Content-Transfer-Encoding: quoted-printable Content-Type: text/plain X-Mailer: Ximian Evolution 1.0.3 (1.0.3-6) Subject: errano) include the following edroches cc: elafayaol.com, trey18rockaol.com,jer1148aol.com,butchstanleyaol.com, daw462aol.com,blueice173aol.com,jwillddbillaol.com, topcopl2aol.com, baby99grlaol.com, sonofafnky1aol.com asque pig breed. he regulations 9fac8b54cfc640bf0b2826634f69bab4 .
nabab, NABÁB s.m. 1. (Ist.) Titlu dat odinioara în India guvernatorilor de provincii, capeteniilor militare; print mahomedan din Orient. 2. Mare bogatas. [< fr. nabab, cf. hind., ar. nawwâb].
buh, buh- – Radacina expresiva, care indica ideea de "umflatura". Creatie spontana, care coincide cu radacina romanica buff- (REW 1373), de unde it. buffare, fr. bouffer, sp. abuhado. Alternanta h-f este curenta în aceste formatii, cf. bufni – buhni bufa – buha, ceea ce da nastere la o confuzie cu der. lui buf-. Pe de alta parte, formatia este paralela radacinii bolf-, care are acelasi sens. Ca în toate formatiile expresive, coincide cu alte cuvinte, fara a fi totdeauna posibil sa se precizeze daca întîlnirea este pur si simplu întîmplatoare, si nici, daca este vorba de un împrumut, care este sensul acestuia. Der. buft, s.n. (pîntece, burta); bufte (var. bufti, buflis) s.m. (porecla pentru persoane grase), coincide cu mag. bufti "cu fata rotunda"; buget (var. buged), adj. (umflat, puhav); probabil format cu sufixul -et (ca suleget), si asimilat posterior cu fraged, lînced, (cf. Pascu, Suf., 64), fara a fi nevoie sa invocam un problematic •buccidus, de la bucca (Tiktin; Loewe 39; DAR; Rosetti, I, 164); bugezi (var. Mold. bugini), vb. (a se umfla de somn); buhai (var. buhavi), vb. (a umfla), care coincide cu sb. bujati "a dospi pîinea"; buhav, adj. (puhav, umflat, flasc), pe care Philippide, Principii, 140, îl deriva din bg. buhav, care se întîlneste cu sb. buhav, cf. ngr. μποῦχαβος (Meyer, Neugr. St., II, 45); buhaveala, s.f. (înv.) (umflatura); buhos, adj. (umflat); buhuiat, adj. (ciufulit); puhav, adj. (umflat, flescait); puhavi, vb. (a umfla); bucsai, adj. (cu fata rotunda), pe care Scriban îl transcrie boxai si îl deriva de la box "cîine care cauta prin tufisuri".
buhai, buhái (-i), s.m. – 1. Taur. – 2. Berbec sau tap de peste doi ani. – 3. Instrument muzical (cf. bou 3). – 4. Pelerina. Rut. buchai, rus. bugaj, (DAR) din tc. buga "taur" (cf. buga). Ar putea fi si invers. Dupa Lokotsch 339, rom. provine din tc.; si din rom. a trecut în pol. dupa Miklosich, Wander., 12, si în mag. bohaj (Edelspacher 10).
buiac, buiác (buiáca) adj. – 1. Nechibzuit, nebunatic. – 2. Exaltat, nebun, aiurit. – 3. Chefliu, petrecaret. – 4. (Înv.) Exuberant, roditor. Sl. bujakŭ "nebun" (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Lexicon, 48; Cihac, II, 32; Berneker 98). Pentru sensul 4, cf. fr. herbes folles. Cf. buiestru, buimac. Der. buieci (var. buici), vb. (a prospera, a fi din belsug; a se mîndri; a chefui); buiecie, s.f. (mîndrie, nebunie); îmbuieci, vb. înv. (a se mândri; a se îngrasa).
buiestru, buiéstru (buiástra), adj. – 1. (Cal) care merge facînd pasii cu picioarele de aceeasi parte. – 2. (S.n.) Mers al calului în acest fel. – 3. (Adj.) Impetuos, excesiv. – Var. boiastra, adj. f. (vaca in calduri). Origine incerta. Dupa Giuglea, Dacor., I, 372, acceptat de Rosetti, II, 164, este vorba de lat. •boiester, de la boia "piedica, legatura", datorita nevoii de a lega picioarele calului când se începe sa i se arate pasul buiestru. Aceasta ipoteza este dificila din punct de vedere fonetic. Par mai putin probabile sugestiile lui Tiktin (urmat de L. Spitzer, Dacor., IV, 664 si REW 1245), care pleaca de la •bovestris, si ale lui Candrea, GS, VII, 287, care se bazeaza pe lat. ambo extra. Pe de alta parte, Puscariu a sustinut cu tenacitate (DAR; Conv. Lit., XLVI, 167; Dacor., II, 683), der. de la un lat. •ambulester, de la ambŭlāre, care satisface semantic, dar care trezeste îndoieli cu privire la fonetism. Toate aceste încercari de explicare pleaca de la presupunerea ca este vorba de un cuvînt lat., si aceasta supozitie se întemeiaza pe prezenta finalului -estru, care este posibil sa reprezinte suf. lat. -ester. Totusi Cihac, II, 32 se gîndea la o posibila der. de la sl. buj "încrezut", bujakŭ "nebun" (› rom. buiac), cf. pol. zbujać się "a se împauna". Sensul 3 ("excesiv") coincide cu aceasta indicatie. Este cert ca DAR se îndoieste de autenticitatea acestui sens, care îl considera o greseala personala a lui Goga; dar cuvîntul apare repetat la Rebreanu, cu acelasi sens, si pe de alta parte, coincide cu var. boiastra "(vaca) în calduri". Acest ultim cuvînt se leaga în DAR de •bovestris: der. nesigura, daca ne gîndim ca în mod normal ar trebui sa se astepte o formatie bazata pe taurus. Este cert, prin urmare, ca buiestru nu poate fi separat de buiac, fie ca este vorba de o contaminare, fie de o der. directa, cu finala modificata de influenta lui pedestru.
bulbuc, bulbúc (-ci), s.m. – 1. Bila, obiect rotund în general. – 2. Basica. – Var. bolboc, bulburus. Creatie expresiva, în care par a se fi împletit doua radacini diferite; una care exprima ideea de "rotunjime" (bull-, cf. lat. bulla, bulbus), si cealalta care imita zgomotul bulbucelii (blb, cf. bîlbîi). Dupa Cihac, II, 32, bulbuc provine din pol. babol "basica", ceh. boubol, sb., cr. bobuk; Puscariu, Dacor., I, 92, deduce acelasi cuvînt din lat. bulla (cf. REW 1385). Mai probabil, toti acesti termeni, cu cei care urmeaza, ca si sp. burbuja, borbotón, si fr. bourbe, au în comun numai faptul ca provin toti din aceesi radacina expresiva. Der. bolboaca (var. bulboaca, bolboana, holboana, volboana, bulboana, vulboana, hîlboana, dîlboana, hîlboaca, bîlboaca, bolbura), s.f. (vîltoare, vîrtej, tromba), pentru care Cihac, II, 32, propune sl. glubokŭ "profund", de unde rus. glubok, pol. gleboki, si numeroase toponime rom. (Holboca, Glîmbocata etc.); bulbuca (var. bolboca, bolbosa, bolboci, bolbosi, bulbuci), vb. (a bolborosi; a se bomba, a se curba; a se holba), pe care Candrea-Dens., 788, îl deriva de la •vŏlvĭcāre din lat. volvere (cf. REW 9444 si DAR; Candrea), si pe care Pericle Papahagi, Not.etim., 35 (urmat de Pascu, I, 113) îl pune în legatura cu lat. bulbus; bulbucatura, s.f. (proeminenta); bulbuceala, s.f. (bolboroseala).
bulgur, bulgúr (-ruri), s.n. – 1. Grîu macinat mare. – 2. Mîncare gatita din acest grîu. – Mr. blugure, megl. bulgur. Tc. bulgur "gris" (Seineanu, II, 61; Lokotsch 352; Ronzevalle 52); cf. ngr. μπλιγούρι, bg. bulgur, sb. bungur. Puscariu 234 îl deriva de la lat. •bulgulus, opinie la care a renuntat în DAR, probabil datorita dificultatii prezentate în REW 1382.
bulz, bulz (-zi), s.m. – 1. Cocolos, bulgare. – 2. Bucata, îmbucatura. – Var. bult, bulg. Origine necunoscuta. Totusi, nu lipsesc diverse ipoteze, toate neconvigatoare. Cihac, II, 33, se gîndeste la rus. bulka, pol. bula. DAR aminteste lat. bulga "bolgie", de unde fr. bouge, it. bolgia: înainte, Puscariu 235 propusese lat. •bŭlgius, der. de la cuvîntul anterior, pe care REW 1382 îl considera "begrifflich schwer". Pascu, I, 51, propune lat. •balteum; Densusianu, GS, I, 351, sugereaza o legatura cu kirghizul bultai "a se umfla", tc. buldak "umflat", pe care REW o considera mai probabila, dar care prezinta totusi dificultati. Giuglea, Dacor., III, 595, se refera la un der. de la lat. bulla, de tipul •bullidus, bazat pe paralelismul solidus-solz. Pentru Puscariu, Dacor., III 822, si VII, 476, cuvîntul rom. provine de la un alb. •buljëzë. În sfîrsit, Diculescu 181 si ZRPh., XLIX, 420, pleaca de la un gepid •bultia (cf. germ. med. de sus bulte); ipoteza acceptata de Scriban, dar pe care REW 1382 o considera "historisch unwahrscheinlich". Este posibil sa fie vorba de cuvîntul german (cf. sp. bulto), introdus în rom. pe filiera vreunei limbi sl., ceea ce ar explica consonantismul (ž › z, sau ž › ğ › g); cf. rus. bulyžnik "piatra de pavaj". Dar si mai probabil pare o der. interna rom. de la bolf (din sl. sau creatie expresiva?), prin intermediul unei evolutii fonetice •bulh › bulg, al carui pl. bulgi › bulji ar fi înlesnit refacerea unui sing. bulz. Der. bulgare (var. bulgar), s.m. (cocolos), format de la var. bulg, prin intermediul pl. •bulgari (Byck-Graur 29); bulgari (var. îmbulgari), vb. (a acoperi cu lut); bulzarita, s.f. (sac care serveste la strecuratul brînzei); bulzis, adv. (strîns); îmbulzi, vb. (a presa; a strînge; a urmari, a grabi); îmbulzeala, s.f. (multime, înghesuiala, îngramadeala).
bumb, bumb (búmbi), s.m. – 1. Nasture. – 2. Piesa sferica adaugata unui obiect, pentru a servi drept ornament, sau cu scopuri utilitare, buton. Mag. gömb, gomb (Cihac, II, 486; Mîndrescu 143; DAR; Gáldi, Dict., 86). Mai putin probabila este ipoteza lui Giuglea, Dacor., II, 385, bazata pe lat. bombus "obiect rotund" (cf. REW 1199). Der. bumbareata, s.f. (tîrtita, noada); bumbi (var. îmbumba, îmbumbia), vb. (a pune nasturi la o haina; a încheia cu nasturi); bunghi, vb. (Mold., a rotunji); bumbisor, s.m. (plante: Erigeron acris; Anthemis tinctoria; Pyrethrum balsamita); bumbuliu, adj. (rotund, sferic), care este posibil sa reproduca mag. gömbölü; bumburel, s.m. (cos, bubulita); bumburez, s.m. (graunte; planta Schoenus nigricans); bumbasca, s.f. (ac cu gamalie), din mag. gömböstű; bumbusor, s.m. (planta Bellis perennis); desbumba (var. desbumbia), vb. (a descheia). Vb. a bunghi se confunda uneori cu omofonul sau a bunghi "a privi".
scăpăra, scapará (-ápar, -át), vb. – 1. A scoate foc din cremene. – 2. A scoate scîntei. – 3. A straluci, a sclipi scurt. – Mr. ascapir, ascapirare, megl. scapir, scapirari. Origine îndoielnica. Ar putea fi lat. •excapŭlāre "a pune în libertate", cf. it. scapolare "a elibera" (REW 2955) si de aici ngr. σϰαπουλίξω, sb. skapulati, cu acelasi sens, cf. calabr. scapulare "a elibera". Semantismul este usor de explicat, desi a scapara este la propriu "a scoate scîntei". Totusi, fonetismul din dialecte se opune acestei ipoteze. Celelalte explicatii sînt insuficiente: din gr. στράπτειν "a face raze" (Cihac, II, 695); din lat. caperāre "a se încreti" (Tiktin; cf. împotriva REW 1624b); pus în legatura cu alb. škrep (Meyer 408; Philippide, I, 265; Rosetti, II, 122). Der. scaparamînt, s.n. (ceea ce e necesar pentru a face foc), se foloseste mai ales la pl.; scaparator, adj. (fulgerator); scaparatoare, s.f. (cremene, amnar); scaparatura, s.f. (sclipire, scînteiere, licarire).
is, is Content-Transfer-Encoding: 8bit X-Mailer: SKYRiXgreen3.1 NGMime4.2.18 Content-Type: text/plain Are: ab6e3f52cf57893b32f52b44bf3be6c6 Subject: immersion or injection. he division between wet and bcc: x742smyleaol.com bcc: muscledom1aol.com bcc: topcopl2aol.com bcc: gregplumb1hdaol.com bcc: sibohaol.com bcc: henrygrabschaol.com bcc: expertpsychaol.com bcc: sweetpea1717aol.com with a tattoo. ransport, slaughter, size and weight of the original meat cut, minimum fat cover, lanolic acid content, and the post slaughter storage temperature for the meat are all .
newton, NEWTON s.m. (Fiz.) Unitate de masura pentru forta, egala cu forta care, aplicata unei mase de un kilogram, îi imprima o acceleratie de un metru pe secunda la patrat. [Pron. niú-ton. / < fr. newton, cf. Newton – fizician si astronom englez].
nordvest, NORD-VEST s.n. Punct cardinal secundar, situat la egala distanta de nord si de vest; regiune, tinut etc. din aceasta parte. [Cf. fr. nord-ouest, germ. Nordwest].
bumbac, bumbác (-curi), s.n. 1. Planta exotica aclimatizata în România (prima filatura în Bucuresti, în 1805; primele culturi în Ilfov, în 1863). – 2. Fibra de bumbac. – 3. Vata. – Mr., megl. bumbac, istr. bubmǫc. Din lat. tîrzie bombax sau •bombacum (Puscariu 236; REW 1202; DAR). Este cuvînt comun majoritatii limbilor europene; prin urmare, este greu de stabilit provenienta sa în rom. Diez, II, 8, îl deriva din lat. bombyx, al carui rezultat ar fi fost diferit. •Bombacum (rezultat al unei contaminari a lui bambax cu βόμβυξ) este un etimon posibil (DAR, Byhan, Jb., VI, 201), cf. bombacium › it. bombagio, bambagio. Cihac, II, 33, crede ca este de origine sl. (sb. bùmbak, bòmbak, bg. pam(b)uk, cf. alb. pumbak, pambuk, mag. pamuk). Totusi, der. este dificila în acest sens, datorita accentului în sb.; astfel încît Candrea, Elementele, 407, considera ca, dimpotriva, sb. provine din rom. Roesler 500 si Seineanu, II, 63, îl deriva din tc. pam(b)uk, de unde provin bg., alb. si mag.; persista însa aceleasi dificultati fonetice. Rom. nu coincide cu nici una din formele mentionate aici, ci pare a fi rezultatul unui amestec al temei romanice (bomb-) cu terminatia turco-slava (ak), fara a se putea determina mai îndeaproape elementele contaminarii. Der. bumbacar, s.m. (bumbac, planta; lucrator care se ocupa cu torsul firelor de bumbac; negustor de tesaturi de bumbac); bumbacarita, s.f. (planta ciperacee, Eriophorum angustifolium sau E. Latifolium); bumbacel, s.n. (fir de bumbac); bumbaci, vb. (a umple cu bumbac; în Arg., a bate, a pedepsi sau a fura, a sterpeli); bumbacos, adj. (moale, gingas, elastic).
bun, bun (-na), adj. – 1. Care are calitati, cu fire generoasa sau cu inima miloasa. – 2. Favorabil, propice. – 3. Inspirat, fericit, care produce satisfactie. – 4. Potrivit, adecvat. – 5. Desavîrsit, de calitate. – 6. Adevarat, sincer. – 7. Legitim, autentic, veritabil. – 8. Direct, de gradul întîi. – 9. De neam mare, nobil. – 10. Capabil. – 11. Puternic, mare, în cantitate suficienta. – 11. Puternic, mare, în cantitate suficienta. – 12. (Antepus unui adj.) Complet, definitiv. – 13. (S.n.) Parte buna a ceva. – 14. Bogatie, avere. – 15. (Înv.) Bunatate. – 16. (Adv.) Introduce o propozitie printr-un acord sau o concesie retorica (se prefera, cu aceasta functie, adv. bine). – 17. Element de compunere care se combina cu unele substantive, pentru a le adauga notiunea de "desavîrsit, perfect, autentic": buna credinta, buna cuviinta, bun gust, bun plac, bunastare, Buna-Vestire, etc. – Mr., megl. bun, istr. bur. Lat. bŏnus (Puscariu 237); REW 1208; Candrea-Dens., 195; DAR); cf. it. buono, prov. bo(n), fr. bon, sp. bueno, port. bom. Cf. bun "bunic", bunatate. Der. bunete, s.f. (înv., bunatate); îmbuna (var. îmbuni), vb. (a îmbunatati; a împaca, a linisti; înv., a adula, a lingusi); îmbunator, adj. (înv., lingusitor); îmbunaciune, s.f. (adulare; bunavointa); îmbunatati (var. bunatata), vb. (a face ca ceva sa devina mai bun); îmbunatura, s.f. (înv., adulare, lingusire); nebun, adj. (dement, smintit; nemaipomenit; bufon; piesa de sah); nebunarita, s.f. (maselarita, Hyosciamus niger); nebunatic, adj. (neastîmparat, nazdravan); nebuneala, s.f. (dementa, sminteala, ticneala); nebunesc, adj. (de nebun, nebun); nebuneste, adv. (ca un nebun); nebunie, s.f. (dementa, sminteala; nazdravanie, pozna; aiureala, trazneala); nebuni (var. înnebuni), vb. (a-si pierde mintile; a se prapadi, a se da în vînt dupa ceva); rasbuna, vb. (a-si face singur dreptate), al carui semantism ("a îmbunatati") se potriveste cu cel al lui vindicare › vindeca "a lecui"; rasbunator, adj. (vindicativ; care razbuna). Din rom. provine bg., sb., rut. bunika (Hyosciamus niger), cf. nebunarita (Capidan, Raporturile, 219).
bun, bun (-ni), s.m. – Bunic. Lat. •avunus, cuvînt care provine din aceeasi radacina indoeurop. (•awon "bunic") ca avus si care s-a pastrat numai în forma diminutivala avoncŭlus "unchi" (cf. Meillet, Mélanges Soc. Ling., IX, 141). S-a confundat curînd, poate chiar din lat., cu bonus, astfel încît este considerat în general der. al acestuia; cf., în plus, calabr. bona, piem. bona "bunica". Der. buna, s.f. (bunica); bunic, s.m.; bunica, s.f.; rasbunic, s.m. (strabunic); strabun, s.m. (strabunic; stramos); strabun, adj. (stramosesc); strabunic, s.m.; strabunica, s.f.
bunătate, bunatáte (bunatắti), s.f. – 1. Însusirea de a fi bun. – 2. Blîndete, dulceata. – 3. Serviciu, favoare. – 4. Calitate buna, valoare. – 5. Bunuri, bogatii, averi. – 6. (Pl.) Mîncare sau bautura foarte buna. – Mr. bunatate, megl. bunatati. Lat. bŏnĭtātem (Puscariu 238; REW 1206; Candrea-Dens., 196; DAR); cf. it. bontá, prov. bontat, fr. bonté, sp. bondad, port. bondade. – Der. îmbunatati, vb. ( a face ca ceva sa devina mai bun).
bundă, búnda (búnde), s.f. – Haina îmblanita purtata de tarani. – Var. bo(a)ndra, bundra. Mag. bunda (Cihac, II, 486; Gáldi, Dict., 86); cf. sb., ceh., rut., pol., tig. bunda. Nu pare probabil ca pol. bunda sa vina din rom., cum afirma Miklosich, Wander., 13. – Der. îmbondori (var. îmboldori), vb. (a înfofoli) coincid cu der. de la bondra; cf. Puscariu, Dacor., I, 231.
bură, búra (-ri), s.f. – 1. (Înv.) Furtuna. – 2. Ceata; burnita. – 3. Chiciura. – 4. Aburi, vapori. Origine incerta. Cihac, II, 34 si Densusianu, Rom., XXX, 275, explica acest cuvînt prin sl. burja "furtuna", cf. bg., rus. bura, sb. bura "vînt dinspre nord" (Berneker). S-a observat, dimpotriva, ca acest cuvînt apare în alte limbi, cf. gr. βορέας, , lat. bŏreās, dalm. bura, ven. bura, toate cu sensul de "vînt dinspre nord" cat. boira, "ceata", lituan "búris" "aversa", alb. borë "zapada", ngr. μπόρα "vînt puternic" (cf. tc. bora, cu acelasi sens). Pentru der. romanici al lat. bŏreās, cf. Puscariu, ZRPh., XXXVII, 112; REW 1219; Menéndez Pidal, RFE, 1920, p. 34; Skok, ZRPh., XLIII, 195. Simultaneitatea acestor cuvinte a facut sa se invoce existenta unui vechi cuvînt balcanic, pe cînd, alti cercetatori considera ca rom. trebuie sa provina din lat. În stadiul actual al cercetarii, orice explicatie nu este decît ipotetica. Der. bura, vb. (a ploua marunt; a bruma); burnita, s.f. (ploaie marunta si deasa); buraca, s.f. (ceata); buratec, s.n. (burnita); burh(ai)ala burnita, burlita, bîrna, s.f. (burnita); burnitos, adj. (noros; acoperit); îmbura, vb. (a bura).
burete, buréte (-ti), s.m. – 1. Specie de ciuperci. – 2. Burete. – Mr. buburec (pl. bubureti), bureate, megl. bureti. Lat. bōlĕtus (Diez, Gramm., I, 188; Puscariu 239; REW 1193; Candrea-Dens., 199; DAR), probabil prin intermediul unei forme •bōlĕtis, mai apropiata de gr. βωλίτης. – Der. buretos, adj. (spongios).
buric, buríc (-ce), s.n. – 1. Ombilic. – 2. Vîrful degetului. – 3. Centru. – Mr., megl., istr. buric. Lat. umbĭlῑcus (Puscariu 240; REW 9045; Candrea-Dens., 200; DAR), prin intermediul unei forme asimilate •umbŭlῑcus, în care prima parte s-a simtit probabil ca art. indef., cf. it. belico, (um)bilico; cf. si prov. ombelic, embelic, fr. nombril, sp. ombligo, port. umbigo. Sandfeld 36 leaga în mod inexplicabil sensul de "centru" cu gr. ὀμφαλός, ca si cum nu ar fi o extindere normala si generala a sensului primitiv al cuvîntului. Der. buricat, adj. (proeminent); burica, vb. (a bomba, a curba); buricatura, s.f. (proeminenta).
bursuc, bursúc (bursúci), s.m. – 1. Viezure (Meles taxus). – 2. Lenes, trîndav. – 3. Copil. – Mr., megl. busuc. Tc. borsuk (Roesler 590; Seineanu, II, 64; Lokotsch 254), cf. bg., rus. barsuk, mag., pol., rut. borsuk. – Der. bursuca, s.f. (planta, Bartsia alpina); bursuca (var. bursuci, îmbursuca), vb. (a încreti); bursoaca, s.f. (planta, Setaria glauca); bursucos, adj. (burtos; încruntat). Dupa Miklosich, Fremdw., 78 si Wander., 12, pol., rut. provin din rom.
buruiană, buruiána (-iéne), s.f. – Balarie, în general, planta erbacee care creste spontan. – Var. bur(a)iana, bur(u)ian, bur(u)(i)enita, bur(u)(i)enuta. Sl. burjanŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 34; Berneker 103); cf. bg. buren, sb. burjan, rus. burjan, mag. burján. Yrebuie semnalat ca Berneker considera cuvîntul "de origine obscura" în cadrul limbii sb. – Der. buruieniste, s.f. (hatis); buruienos, adj. (napadit de buruieni); îmburuiena, vb. (a napadi buruienile un teren).
buşi, busí (sésc, -ít), vb. – 1. a lovi cu forta, a bate, a da pumni. – 2. A da jos, a doborî, a trînti. Sl. bušiti "a lovi" (Cihac, II, 35; Skok 72); cf. bg. buš "dau cu pumnii", sb., cr., ceh. bušiti "a lovi". Sl. bušiti pare a cere un •bušĭ, neconfirmat de texte. Der. bus, s.n. (pumn, în expresia de-a busilea; înv., lovitura de pumn; joc de copii, cu pietricele; cf. mr., megl. bus "pumn"), pe care DAR pare a nu-l accepta ca deverbal de la busi, si pe care Giuglea, Dacor., III, 618, îl deriva de la un lat. •bysseus, din gr. βύσσος, ceea ce este putin sau deloc probabil; bus, s.m. (Trans., ciorap de lîna), pe care Giuglea, Cercetari, 5 si DAR, îl deriva de la lat. byssus "in" (cf. REW 1432 si Byck-Graur 27), pare a fi desemnat la început manusile de casa, fara degete, caz în care ar fi acelasi cuvînt ca cel anterior; buseala, s.f. (bataie, lovitura; palma dupa ceafa); busitura, s.f. (buseala); busai, s.n. (corectie).
busuioc, busuióc s.m. – Planta (Ocimum basilicum), cea mai comuna si apreciata dintre florile cunoscute traditional în popor. – 2. (Arg.) Cutit, briceag. – 3. (Adj.) Se spune despre fructele cu gust asemanator cu strugurele tamîios. – Var. bus(i)oc, bus(u)ioc. Mr. busuloc, busulac, busiloc. Sb. bosiok (Miklosich, Fremdw., 78; Cihac, II, 35), sau mag. bosziók, busziók (DAR). Cuvînt comun multor limbi, provenind din gr. βασιλιϰόν, cf. it. basilico, fr. basilic, alb. bozëljok, bg. bosiljak, bolisljok; totusi. este greu de sustinut der. directa din gr. •βασιλιαϰόν, propusa de Diculescu, Elementele, 461.
newtonian, NEWTONIÁN, -Ă adj. Referitor la sistemul lui Newton. // s.m. si f. Adept, partizan al teoriilor lui Newton. [Pron. niu-to-ni-an. / cf. fr. newtonien].
călca, calcá (cálc, calcát), vb. – 1. A pune piciorul pe jos, a pasi. – 2. A zdrobi, a strivi cu picioarele. – 3. A nu respecta, a nesocoti. – 4. A ataca, a viola domiciliul. – 5. A vizita pe neasteptate, a lua prin surprindere. – 6. A netezi rufaria, îmbracamintea etc. cu fierul de calcat. – 7. La pasari, a fecunda barbatusul femela. – 8. La animale de tractiune, a-si lovi picioarele, a si le rani, datorita faptului ca au fost legate prea strîns. – 9. A rostui, a abate dintii de ferastrau. – 10. A supune un bolnav unui anume masaj propriu medicinei populare, facîndu-l sa fie calcat de un urs domesticit. – Mr., megl. calcu. Lat. calcāre (Puscariu 254; REW 1491; Candrea-Dens., 217; DAR; Iordan, BF, VI, 150); cf. it. calcare, prov., sp., port. calcar, v. fr. chaucier, fr. cocher "a calca (pasarile)". Sensurile sînt în general cele din sp. pisar; în plus, sensul 2 coincide perfect cu cel al vb. rom. a pisa. Pentru 7, cf. fr. cocher, sp. pisar. Cihac, I, 35, afirma ca a calca si a încurca "a încîlci" sînt în mod fundamental identice, pornind pentru aceasta de la o interpretare destul de fortata a etimonului care le presupune, lat. inculcare. Der. calcat, s.n. (calcatura, urma); calcator, s.n. (presa, teasc; pedala, de ex. cea a mesei dulgherului sau a razboiului de tesut; pila pentru a rostui dintii ferastraului); calcatoreasa, s.f. (femeie care are meseria de a calca rufe); calcatorie, s.f. (atelier de calcat rufele); calcatura, s.f. (pas, mers; urma; nesocotire, violare, nerespectare; incursiune, invazie), care poate fi un der. intern (cf. cazatura, scurtatura, strîmbatura etc.); Puscariu 255 si Candrea-Dens., 220 propun totusi, o der. de la lat. calcatura, care este de asemenea posibila; încalca, vb. (a viola, a nu respecta); încalcator, adj. (infractor; invadator).
călcîi, calcîi (-íe), s.n. – 1. Partea posterioara a talpii piciorului. – 2. Toc de încaltaminte. – 3. La cai, chisita. – 4. Parte posterioara în general (la piciorul cocosilor; talpa, la sanie etc.). – 5. Coaja, bucata de pîine. – 6. (Înv.) Sfîrsit. – Mr. calcîńu, megl. calcǫn(u). Lat. calcaneum (Cipariu, Gram., 18; Puscariu 257; REW 1490; Candrea-Dens., 216; DAR); cf. it. calcagno, prov. calcanh, sp. calcaño, port. calcanhar. Sensul 5 este traducerea literara a lat. calx. În medicina se foloseste forma lat. calcaneu, ca termen stiintific. – Der. cîlcîia, vb. (Trans., a pasi).
călău, calắu (calắi), s.m. – 1. Gîde. – 2. Tiran, asupritor. Ţig. kalo "negru" si "tigan" (Miklosich, Zig., 229; Hasdeu, Cuv. din Batrîni, I, 272; Gáldi, Dict., 226); cf. rezervele lui Graur 132. Se explica prin împrejurarea ca se recrutau calai exclusiv dintre sclavii tigani, întrucît îndeletnicirea lor era considerata extrem de rusinoasa. Cf. si sp. caló, si probabil lat. med. caloforcium "furca", de unde fr. califourchon, în care primul element nu a fost explicat pîna acum (Littré si Dauzat îl considera inexplicabil; Schuchardt propunea o imposibila der de la caballus; Gamillscheg presupune un •confurcium si Bloch-Wartburg recunoaste cuvîntul breton kall "testicule"). Cel mai probabil este ca lat. caloforcium însemna, cum atesta glosele "furca gîdelui". Pentru Lahovary 321, calau este cuvînt autohton, anterior invaziei indoeurop.
călare, caláre adj. – 1. Încalecat pe cal, pe un alt animal, pe un obiect etc. – 2. Dominînd o situatie. – 3. Cu piciorul în sa, neobosit, fara a avea stabilitate. – 4. (S.m.) Soldat de cavalerie. – Mr. (n)calar, megl. (an)calar, istr. calǫr. Lat. caballaris (DAR) sau callabarius (Puscariu 153; Candrea-Dens., 210; REW 1440), cu schimbare de declinare; cf. alb. kaljuar, it. cavagliere, prov. cavalier, fr. chevalier, sp. caballero, port. cavalleiro. Schimbarea de declinare pare mai putin probabila decît der. directa de la caballaris; forma înv. calariu, citata de DAR, este destul de îndoielnica, deoarece toate ex. aduse sunt la pl. calari, forma de asemenea normala plecîndu-se de la calare. Cf. cal, încaleca. Der. calaras, s.m. (calaret, persoana care calareste; sol, mesager); calarasie, s.f. (îndeletnicirea de calaret); calarasime, s.f. (cavalerie); calaresc, adj. (propriu unui calaret); calareste, adv. (calare); calaret, adj. (calare), pe care Candrea-Dens., 212 si DAR încearca sa-l explice printr-un lat. •caballericius; calaret, s.m. (persoana care calareste); calari, vb. (a merge calare); calarie, s.f. (actiunea de a calari); calarime, s.f. (cavalerie); calarit, adj. (pe care se calareste; dominat, influentat); calarit, s.n. (calarie); încalara, vb. refl. (a încaleca). – Din rom. provine tc. kalaras "mesager".
calapod, calapód (calapoáde), s.n. – 1. Forma. – 2. Forma de lemn pentru palarii. – 3. Tipar, în general. Mr. calapode. Ngr. ϰαλαπόδι, din gr. ϰαλόπους "picior de lemn" (Meyer 167; REW 1525; Gáldi 157), cf. alb. kalimpodhjë. Cf. calibru si calup.
butcă, bútca (bútci), s.f. – Caleasca. Rut. butka, budka (Cihac, II, 31; Sanzewitsch 198; DAR); din pol. buda "coliba; capota de trasura", cf. buda.
bute, búte (búti), s.f. – 1. Butoi. – 2. Butucul rotii. – 3. Tub, teava. – 4. Pana de pasare. Var. butie. Mr. bute, megl. buti. Lat. bŭttem (Meyer, Alb. St., IV, 29; Puscariu 241; REW 1427; Candrea-Dens., 202, DAR); cf. ngr. βοῦτα, alb. bute (Meyer 56), it. botte, prov., sp., port. bota, fr., cat. bote. Nu se vede necesitatea ipotezei indo-europene sugerata de Lahovary 319. Der. butar, s.m. (dogar); butarie, s.f. (dogarie); butelnic, s.n. (burghiu); butoi, s.n.(vas de lemn din doage); butlan, s.n. (butoi); butloaga, s.f. (butoi). Din rom. provine mag. butoj(ka).
butuc, butúc (butúci), s.m. – 1. Trunchi, buturuga. – 2. Partea de jos a tulpinii vitei de vie. – 3. Instrument de tortura în care se prindeau picioarele, mâinile si gâtul condamnatilor. – 4. Partea centrala a rotii. – 5. Bustean scurt. – 6. Calapod de palarier. – Var. butug, butur, butor, butoare, butau, butura, buture. Din lat. •bottum "bont, fara vârf" si "bot, obiect rotund", prin intermediul unei unei formatii diminutivale, ca sat › satuc, pat › patuc. Coincidenta semantica între "rotund" si "trunchi" este evidenta, cf. fr. bille, billot. Var. provin de la •but, pl. •buturi; de la aceasta ultima forma s-a refacut un sing. analogic butur(a). – Der. butai, s.n. (înv., stup); butuci, vb. (a pune în butuc 3); butucanos (var. botocanos, butucos), adj. (grosolan, necizelat); buturuga (var. buturug, buturiga, buturoaga), s.f. (trunchi, ciot), de la butur(a) -uc, cf. alternanta butuc-butug; buturugat, adj. (cu noduri); butusina, s.f. (ciot); îmbutuci, vb. (a pune în butuc, în instrument de tortura). Credem, prin urmare, ca acest cuvânt este un simplu dublet al lui bot. Nu numai ca aceasta opinie nu este împartasita de filologi, dar nici macar nu exista un acord în legatura cu identitatea cuvintelor mentionate mai sus. Pentru butuc, Schuchardt, ZRPh, XV, 103 (cf. DAR, I, 712) se refera la o radacina but-, fara alta explicatie, pe care Densusianu, Hlr., 381, o considera de origine cumanica (cf. cuman. butak "ramura") si pe care Tiktin o considera slava. Din tc. butak, dupa Seineanu, II, 65; si din tc. buduk "cu picioare scurte" (cf. bondoc), dupa K. Treimer, Mitt. Wien, 356, cf. Lokotsch 372. Acelasi radical bott- "gros, rotund" revine la Diculescu, 17 si ZRPh., XL, 413 (cf. REW 1239a), dar considerat de origine germanica; butuc ar fi în legatura cu it. botta (comasc. bottola), fr. botte si butura cu gepidicul •bûtilo. Aceasta parere, acceptata de Gamillscheg, Rom. germ., II, 250-1, si Scriban, a fost respinsa de Densusianu, GS, I, 348, pentru care butura provine din bg. botur (cf. Rosetti, II, 82). Acelasi cuvînt este mentionat si ca provenind din lat. •buttula (Candrea, Éléments, 2; REW 1389); din lat. imbutum (Giuglea, LL, II, 31); din sl. (Tiktin); din arab. batk "actiunea de a taia" (Moldovan 404); sau din vreo alta limba anterioara indoeurop. (Lahovary 320). Butura ramîne fara explicatie în DAR, care afirma, în schimb, ca buturuga este "rezultatul unei fuziuni a lui butuc cu butura si tumurug". Daca explicatia nostra este corecta, din rom. trebuie sa provina rut. butjuk, butuki (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 406), mag. butuk, bg. botur(o) (Capidan, Raporturile, 221), ngr. μπούτουρα (Bogrea, Anuarul, II, 391).
buzdugan, buzdugán (buzdugáne), s.n – 1. Maciuca, ghioaga. – 2. Ciocan, mai. – 3. Planta, Sparganium ramosum. – Var. buzduga. Mr., megl. buzdugan. Tc. bozdogan (Seineanu, II, 65; Lokotsch 333); cf. ngr. μπουσδογάνον, bg. buzdugan, sb. buzdovan, pol. buzdygan, rus. buzdychan, mag. buzogany. – Der. bîzdîgani, vb. (a stimula, a incita); buzdugani, vb. (a lovi cu maciuca). Pare putin probabila ipoteza lui Miklosich, Wander., 80, care deriva cuvîntul pol. din rom.
buzerant, buzeránt (buzeránti), s.m. – Pederast. Mag. buzeráns (DAR), din it. buggerone (‹ Bulgarus), cf. REW 1383. În Trans.
, ca conj – 1. Caci, fiindca (introduce prop. cauzale). – 2. Introduce prop. dependente de un conjunctiv. – 3. Introduce prop. dependente de o exclamatie sau interogatie. – 4. Ce bine ar fi, macar sa (introduce aceleasi prop. 2 si 3, al caror prim termen ramîne neexprimat). – 5. Introduce o prop. care depinde de un vb. "dicendi" sau "sentiendi". – 6. În limba pop., se foloseste adesea ca expletiv. – 7. Cînd, dupa ce (exprima o relatie temporala). – 8. Daca (exprima o relatie conditionala). – 9. Exprima o relatie de consecinta. – 10. Oricît de, chiar daca (exprima o relatie de opozitie). – 11. Intra în compunerea unor locutiuni conjunctionale cu sens: a) cauzal: fiindca, pentru ca, din pricina ca; b) restrictiv: ca doar, numai ca, atîta ca. – Mr., megl. ca, istr. ke. Lat. quŏd (Cipariu, Gramatica, 44; Puscariu 245; REW 6970; Candrea-Dens, 206; DAR; Rosetti, I, 117); cf. bg. kjë, it. che, prov., fr., cat., sp., port. que. Cf. caci.
vehiculul, vehiculul cu doua, trei sau patru roti, a carui viteza maxima prin constructie nu depaseste 45 km/h si care este echipat cu un motor cu ardere interna, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrica ce nu depaseste 50 cmc sau cu un alt motor cu ardere interna ori, dupa caz, electric, a carui putere nominala este de cel mult 4 kW (sursa:noul cod rutier,legea 49/2006)
căca, cacá (các, át), vb. – A defeca. – Mr., megl. cac, istr. cǫc. Lat. cacāre (Puscariu 247; REW 1443; Candrea-Dens., 206; DAR); cf. it. cacare, prov., sp., port. cagar, fr. chier. Se foloseste în forma refl., uneori tranzitiv trans. Cf. cacat. Der. caca, adv., adj. (rahat, murdarie, cuvînt infantil), cf. Iordan, BF, VI, 150; cacacios, adj. (fricos, care face pe el); cacafrica, s.m. (lenes; las); cacalau, s.n. (belsug, cantitate mare, gramada); cacanar, s.m. (latrinar); cacanarie, s.f. (meseria de latrinar); cacaniu, adj. (de culoarea frunzelor moarte); cacareaza, s.f. (excrement de oaie, capra, iepure, sobolan, cu forma caracteristica ovoidala), care presupune un anterior •cacarea (cf. it. cacherello) cu suf. -za (Densusianu, Bausteine, 477), cacareza, vb. (a defeca); cacari, vb. (a avea diaree; a alinta); cacarie, s.f. (toane, nazuri); cacator, adj. (care provoaca diaree); cacastoare, s.f. (closet); cacatura, s.f. (defecare); cacau, s.m. (cioara albastra, Coracius garrula); cacîcea, s.m. (cacacios); cîca, adj. si adv. (murdar, spurcat, cuvînt infantil); cîca, s.f. (muci, murdarie, femeie murdara). Din rom. deriva bg. (po)kakam "a defeca" (Capidan, Raporturile, 233), si ngr. (sarak.) kakarandza "excrement" (Hoeg 123), pe care Meyer, Neugr. St., IV, 50, îl deriva eronat din it. cacare, cu suf. -anza.
căciugă, caciúga (-gi), s.f. – Sturion (Acipenser ruthenus). Sl. (sb., cr., slov.) kečiga (Miklosich. Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 36; Berneker 498), cf. pol. czeczuga, mag. kecsege.
căciulă, caciúla (-ci), s.f. – 1. Mot de pene la unele pasari. – 2. Obiect de pus pe cap, caracteristic taranului, facut din blana de miel sau de oaie, cu parul pe din afara. – 3. Palarie. – 4. Prin sinecdoca, individ, cap. – 5. Partea carnoasa a ciupercii. – 6. Capac metalic care protejeaza fitilul la lampa cu petrol. – 7. Accent circumflex. – 8. Acoperis de paie deasupra stogurilor de fân. – Mr., megl. catiula. Origine obscura, dar cu siguranta expresiva. Prezenta unor cuvinte ca ciocîrlan "pasare motata", ciocîrlau "bot", pare a atesta contaminarea temei expresive cioc "plisc", cu coc "obiect rotund", si în acelasi timp existenta unei forme •ciocîrla, cu r expresiv ca infix, cf. cocîrla. Pentru forma simpla, fara r, care trebuia sa fie •ciocila sau •ciocula se poate avea în vedere o metateza caciula, ca în gamalie ‹ magalie, ciocan › cocean, etc. Oricum, nu este probabila o der. de la lat. Puscariu, Lr., 179, îl considera cuvînt autohton si Graur, BL, V, 92, afirma ca nu poate proveni din lat. Explicatiile care s-au încercat pîna acum nu sunt suficiente (o prezentare deja învechita în Jb., XV, 108). Este putin probabila der. din alb. indicata de Cihac, II, 715 (cf. Meyer 190; Treimer, ZRPh., XXXVIII, 392; Rosetti, II, 112); contrariul pare mai sigur. Philippide, II, 702, indica numai ca termenul este "obscur", în timp ce Puscariu, Lat. ti, 53, pleca de la un lat. •cat- cu suf. -cula. Pentru Berneker 466 si Sandfeld 94, este cuvînt balcanic de origine incerta. Pascu, Suf., 248, sugereaza un lat. •catteula, de la •cattea "pisica", pe cît de artificios pe atît de improbabil. În sfîrsit, Vasmer, Jagič-Festschrift, Berlin 1908, 273, explica sb. košulja prin lat. casula; ipoteza dificila, îmbunatatita în parte de Scriban, Arhiva, XXVIII, 238 (urmat de Pascu, I, 60 si REW 1752), care sugereaza lat. casĭbŭla, var. de la casŭbŭla. Plecînd de la acelasi etimon, Popa-Lisseanu, Limba romîna în izvoarele istorice medievale, Bucarest, 1940, 25, a propus gr. ϰασοῦλα, pe care Giuglea, Dacor., X, 111, datorita unor dificultati fonetice, îl transforma într-un lat. •caciubla sau •caciulla, extrem de improbabil. Der. caciular, s.m. (persoana care face caciuli; porecla a soldatilor infanteristi, în razboiul din 1877); caciulat, adj. (cu caciula; motat); caciulata, adj. (oaie cu multa lîna pe cap); caciuleala, s.f. (adulare, umilinta); caciuli, vb. (a aduna, a se umili); caciulie, s.f. (mot de pene; mîner; bulb de usturoi sau de ceapa). Probabil provin din rom. alb. këculj(ë) "mot", këculjer "ciocîrlan", këculoń "a avea urechile cazute", ngr. ϰατσοῦλα "boneta" (care ar putea deriva si de la lat. casula, cf. Meyer, Neugr. St., IV, 29), ϰατσοῦλι "creasta cocosului", ϰατσουλιέρι "ciocîrlan"; bg. kačula "boneta; mot", kačulat "motat", kačulka "boneta", kačulja se "a-si pune pe cap" (cf. Candrea, Elemente, 402; Romansky 108; Capidan, Raporturile, 202); mag. kacsul(y)a "palarie"; kacsulia "capra alba cu capul negru" (cf. cacior).
cadă, cáda (cắzi), s.f. – Vana, vas mare. – Mr. cada. Lat. cada, cadus din gr. ϰάδον (Densusianu, Hlr., 13; Puscariu 250; REW 1456; cf. Diculescu, Elementele, 467), cf. alb. kadë, arag. cado(llo), sp. cadozo. Poate sa fi intrat în rom. pe diverse cai, caci cuvîntul gr. a dat si sl. kadĭ (› bg., sb., cr. kada, mag. kád). Din bg., dupa Conev 63 (cf. Miklosich, Lexicon, 279).
cădi, cadí (cadésc, cadít), vb. – A tamîia, a cadelnita. Sl. kaditi (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 37); cf. bg. kadja. – Der. cadelnita, s.f. (vas în care se arde tamîie; Arg., punga) din sl. kadilĭnica; cadelnita, vb. (a tamîia).
cadril, cadríl (cadríluri), s.n. – Dans de origine franceza. Fr. quadrille, din sp. cuadrilla (REW 6921) cf. ngr. ϰαδρίλια.
cadastru, cadástru (cadástre), s.n. – Totalitatea lucrarilor tehnice de determinare a unor proprietati funciare. Fr. cadastre, din it. catast(r)o, care provine din ngr. ϰατάστηχον (› rom. catastif). Cf. REW 1762a. – Der. cadastra, vb.; cadastral, adj.
cădea, cadeá (cád, cazút), vb. – 1. A se lasa în jos, a pica. – 2. (Despre timp, precipitatii) A se lasa, a veni, a se apropia. – 4. A se arunca, a se precipita. – 5. A deceda, a sucomba. – 6. A nu reusi, a da gres. – 7. A se preda, a se da batut. – 8. A fi înlocuit, a-si pierde functia. – 9. A decadea, a ajunge la o situatie de inferioritate. – 10. A nu rezista ispitei, a ceda. – 11. (Înv.) A deveni, a ajunge într-o situatie (care nu este în mod obligatoriu de inferioritate). – 12. A nimeri întîmplator, a da de cineva sau ceva. – 13. A pica pe neasteptate, a deranja. – 14. A ajunge în acelasi punct, a coincide. – 15. A recadea, a reveni la. – 16. A suna armonios (se spune despre ritmul final al unei perioade retorice). – 17. (Refl., impers.) A sedea bine; a se potrivi. – Mr. cad, cadeare; megl. cad, cadeari; istr. cǫdu. Lat. cadēre (Puscariu 249; REW 1451; Candrea-Dens., 207; DAR); cf. it. cadere, prov. cazer, fr. choir, cat. causer, sp. caer, port. cair. Din fr. cheoir der. v. fr. cheance, fr. change › rom. sansa. Sensul 17 coincide cu it. accadersi, abruz. accadé. La conjunctiv prezent, forma normala de pers. 2, sa cazi, a dat nastere unei oscilari între formele corecte sa cad, sa cada, si formele analogice sa caz, sa caza, ca la alte vb. al caror radical se termina cu -d. Cf. scadea. Der. cadenie, s.f. (convenienta, uz stabilit); cadere, s.f. (actiunea de a cadea; convenienta; cascada); cadinta, s.f. (convenienta); cazatura, s.f. (cadere; batrîn ramolit; femeie pierduta, prostituata; taietura de ziar, rest); cazator, adj. (care cade); cazut, adj. (înfundat în cap; potrivit; pofticios, pasionat); decadea, vb., formatie neol.; precadere, s.f. (prioritate, preferinta).
cadru, cádru (cádre), s.n. – 1. Tablou, pictura. – 2. Rama. – 3. Pervaz al unei usi sau ferestre. – 4. Ambianta, mediu al unei compozitii literare. – 5. Rama ce sustine fagurii în stup. – 6. Suport al bicicletei. – 7. La radio, colector de unde. – 8. Totalitatea serviciilor sau personalului unei institutii, lista de încadrare. – Mr. cadru "portret", megl. cadru. Fr. cadre (REW 6921), cf. ngr. ϰάδρο, ϰάδρα, bg. kadro. – Der. cadra, s.f.(pictura, tablou; rama, margine); cadra, vb. (a se potrivi cu ceva; a include); cadran (var. înv. cuadrant), s.n. (suprafata circulara cu diviziuni, la aparate de masurat; sfera), din fr. cadran.
cafea, cafeá (caféle), s.f. – 1. Samînta arborelui de cafea. – 2. Bautura preparata din cafea. – Mr., megl. café. Tc. kahve, arab. qahwa (Seineanu, II, 71; Meyer 164; Lokotsch 1005; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰαφές, alb., bg. kafé. Anterior sec. XVII. S-a contaminat în epoca moderna cu termenii identici occidentali (it. caffé, fr., sp. café), din care provin der. neol. cafeina, s.f.; cafeism, s.n.; cafetier, s.m.; cafetiera, s.f. – Der. cafeluta, s.f. (cafea; lupin, Lupinus albus); cafeniu, adj. (culoarea cafelei); cafegiu, s.m. (slujitor la curtea domneasca însarcinat cu servirea cafelei; proprietar al unei cafenele; persoana care bea cu placere cafea, sau care o prepara bine), din tc. kahveci, cf. ngr. ϰαφετζής, bg. kafedžija; cafegioaica, s.f. (persoana iubitoare de cafea); cafegi-basa, s.m. (capetenie peste cafegii, boier de rangul trei care se bucura de privilegiul de a servi cafea la mesele festive, si de dijma pe cafeaua vînduta în toata tara), din tc. kahveci basi (sec. XVIII). Cf. cafenea, s.f. (cafenea, café-bar), mr. cafiné, megl. cavine din tc. kahve hane, cf ngr. ϰαφενές, alb., bg. kafené (› Trans., Banat cafana); cafesantan, s.n. (bar de noapte, cu muzica si program artistic), din fr. café-chantant, se foloseste si în forma santan, cu o nuanta intens depreciativa ("bordel").
căi, caí (-aésc, -ít), vb. – 1. A caina, a compatimi pe cineva. – 2. (Refl.) A regreta, a-i parea rau, a avea remuscari. Sl. kajati sę, kajǫ sę "a face penitenta" (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 285; Cihac, II, 37). Cf. caina si pocai. Der. caiala, s.f. (regret, remuscare); cainta, s.f. (parere de rau); necainta, s.f. (lipsa de cainta).
caier, caíer (cáiere), s.n. – Manunchi, cantitate de lîna sau cînepa de tors. – Mr. caer, megl. cair, istr. caier. Lat. •calērus. Acest cuvînt apare numai în lat. în forma galērus, cu sensul de "caciula de blana cu parul pe din afara", considerata a fi der. de la galea, si necesita o explicatie. Ideea de baza a lui galērus nu trebuie sa fie cea de "coif", ca în galea, ci aceea de "coc de par", ca în lat. caliendrum "coc fals, coc de par care serveste de podoaba", de unde abruz. kelyendrę "boboc de floare" (REW 1514). Se stie ca caliendrum reprezinta gr. ϰάλλυντρον, cuvînt obscur, pe care Bailly îl interpreteaza ca "tout ce qui sert à nettoyer", de unde "pamatuf, coama, smoc, suvita de par, mot" si îl pune în legatura cu ϰαλλύνω "a curata, a înfrumuseta". Pare a fi mai probabil sa se plece de la χαλαρός "moale, flescait", χαλᾶν "a slabi"; astfel încît ar însemna "obiect flasc, fara consistenta", explicîndu-se astfel mai bine sensurile secundare ale lui ϰάλλυντρον. De la aceeasi familie provine ϰάλανδρος "ciocîrlie", numita astfel datorita motului, cf. numele sau lat., galērῑ tus, de la galērus dupa Boissacq, origine necunoscuta; Walde 83 se gîndeste la χαράδριος "specie de pasare". Presupunem ca galērus, care trebuie sa reprezinte un •calĕrus, este corespondentul lat. al gr. χαλαρòς "flescait" tot asa cum caliendrum este al lui ϰάλλυντρον; caz în care este evident ca a însemnat probabil "mot, ciuf", cf. galērῑtus "(pasare) motata", fiind secundara acceptia de "caciula". Celelalte explicatii nu sînt convingatoare. Sl. kǫdrĭ "încretit" (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 329) sau kǫdrjavŭ "încretit" (Cihac, II, 37) nu pot fi admise. Puscariu 251 (si ZRPh., XVIII, 689 si DAR) a propus un lat. •carium, de la carĕre "a scarmana", al carui fonetism este dificil; acelasi autor Dacor., III, 669, de la lat. •cavabile, pe care nu-l întelegem. Pascu, Archiva, XV, 439, (repetat în Lat., 256 si Pascu, I, 192) presupune un lat. •cairum, de la gr. ϰαĩρος "fir". În sfîrsit, Giuglea, Contributions, 15-19, de gîndeste la lat. caia "par", cf. gasc. cay, sp. cayado prin intermediul unui dim. de tipul •caiulus (cf. Densusianu, GS, VII, 275); în afara de acesta dificultate fonetica, acesta explicatie pare a admite o confuzie nefireasca între caier si furca. Der. încaiera, vb. (a pedepsi; refl., a se parui, a se bate, a se lua la bataie); încaieratura, s.f. (bataie). Sensul se explica pornind de la notiunea de "încurcatura". Totusi DAR prefera sa plece de la un lat. •incavellare, de la cavella "cos", ipoteza dificila si totodata inutila, pe cînd Spitzer, Dacor., IV, 654, propune un lat. •incavulare.
calce, cálce (-ce), s.f. – Galbenele (Caltha palustris). Probabil din lat. caltha, cuvînt care apare la Plaut, si care înseamna "planta cu flori galbene", cum sînt într-adevar galbenelele. Pentru a explica fonetismul, ar trebui plecat de la un der. •calthea › •calte (pentru te › ce, cf. arici). În general se admite ca acest cuvînt calce reprezinta lat. calx, acuz. calcem (Candrea, Rom., XXXI, 273; Puscariu 256; REW 1534; Candrea-Dens., 215; DAR); însa semantismul este mai putin clar.
cald, cald (cálda), adj. – Care se gaseste la o temperatura relativ înalta, calduros. – Mr. caldu, megl. cald, istr. cǫd. Lat. caldus (Puscariu 258; REW 1506; Candrea-Dens., 228; DAR); cf. it., sp., port. caldo (în sp., cu semantism schimbat), prov., cat. cald, fr. chaud. – Der. încalzi, vb. (a aprinde; a înflacara); încalzitor, adj. (aparat încalzire). Pentru încalzi (mr. ancaldzascu, megl. ancalzǫs), Puscariu 808 propune o baza lat. de tipul •incaldῑre, care a rezultat din contaminarea lui incalesco cu caldus. Ipoteza este posibila, dar nu pare necesara, deoarece der. se explica suficient în interiorul limbii rom., cf. mult › înmulti, verde › înverzi, etc. Cf. caldura, calîi, scalda.
căldăraş, caldarás (caldarási), s.m. – Botros (Pyrrhula europaea). Lat. cardellus (Candrea-Dens., 233; REW 1686; DAR); cf. it. cardello (cardelletto, cardelino), fr. chardonneret, "sticlete". Rezultatul normal, •cardel, a fost schimbat prin adaugarea suf. -as si printr-o falsa asociere cu caldare. Aceasta analogie aparenta l-a determinat pe Tiktin sa derive numele pasarii, de la caldare, ipoteza care pare de asemenea posibila pentru REW.
căldare, caldáre (caldắri), s.f. – 1. Galeata. – 2. Alambic. – 3. Cristelnita. – 4. Depresiune circulara în munti. – Mr. caldare, megl. caldari. Lat. caldāria (Puscariu, 259; REW 1503; Candrea-Dens., 229; DAR); cf. it. caldaia, caldaio, prov. caudera, fr. chaudière, sp. caldera, port. caldeira. Der. caldarar, s.m. (mestesugar care face sau repara caldari); caldararesc, adj. (de caldarar); caldararie, s.f. (atelier de facut caldari, cazane etc.); caldararit, s.n. (meseria de caldarar); caldari, vb. (Trans., a murdari); caldarit, s.n. (înv., impozit pe distilarea alcoolului); caldaruse, s.f. (dim. al lui caldare; planta Aquilegia vulgaris; recipient pentru aspersor; varietate de struguri negri). Din rom. poate proveni ngr. ϰαρδάρι.
căldură, caldúra (caldúri), s.f. – 1. Stare de încalzire a unui corp. – 2. Însufletire, patima, înflacarare. – 3. Febra. – 4. Libido, perioada de împerechere. – 5. (Arg.) Sîni, tîte. – 6. (Arg.) Vesta, haina. Mr. caldura. Lat. •caldūra (Puscariu 261; REW 1505; Candrea-Dens., 230; DAR); a carui existenta se confirma prin it. caldura, prov. kaudüro. Cf. cald, scalda. – Der. calduros, adj. (care pastreaza caldura, fierbinte, sufocant; arzator, înflacarat; însufletit, în calduri).
cale, cále (cắi), s.f. – 1. Strada, drum, sosea. – 2. Parcurs si durata a acesteia. – 3. Distanta (mai ales în expresia cale de). – 4. Mijloc, procedeu, modalitate. – Mr. cale, megl. cali, istr. cǫle. Lat. callem (Puscariu 262; REW 1520; Candrea-Dens., 234; DAR; Puscariu, Lr., 319); cf. it. calle (ven. cale), cat. call, sp. calle. Pentru semantism cf. Puscariu, Études de linguistique, 40; si Dacor., VIII, 283; si Rosetti, I, 174. Cf. calator. Der. docale adv. (Maram., dintr-odata); calist, s.m. (Arg., om care se plimba alene), în argoul din Bucuresti si în limbaj fam. desemneaza de obicei pe cei care se plimba în mod regulat pe Calea Victoriei, artera principala a orasului. Cale a trecut în ngr. ϰαλειά, cuvînt care pare a se folosi în unele expresii fixe, cum sînt πάω ϰαλειά μου "plec, ma duc" sau πίγαινε ϰαλειά σου "urmeaza-ti drumul".
căleap, caleáp (-puri), s.n. – 1. Raschitor. – 2. Scul. – Var. calep. Tc. kelep (DAR). Putin folosit. L. Spitzer, Mitt. Wien, 138 a confundat var. calep cu calup.
căleap, caleáp (-puri), s.n. – 1. Raschitor. – 2. Scul. – Var. calep. Tc. kelep (DAR). Putin folosit. L. Spitzer, Mitt. Wien, 138 a confundat var. calep cu calup.
calendar, calendár (calendáre), s.n. – 1. Sistem de împartire a timpului în ani, luni si zile. – 2. Almanah. – Var. carindar, s.m. (ianuarie; înv., almanah). – Mr. calindar. Lat. calendarium. Var. carindar este mostenita direct din lat. (Puscariu 291; REW 1508; Candrea-Dens., 263; DAR). Calendar, prin intermediul ngr. ϰαλενδάρι care a patruns în limba romîna prin biserica, si a ajuns pop.
căli, calí (calésc, 'calít), vb. – 1. A oteli. – 2. A întari, a consolida, a oteli. – 3. A gati (mai ales varza), punînd sa fiarba cu untura de porc si slanina. – 4. (Refl.) A se ameti, a se chercheli. – Mr. calescu "a încali; a satura; a îmbata"; megl. calit, adj. Sl. kaliti "a racori, a modera" (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 280; Cihac, II, 38); cf. bg. kalja, slov. kaliti. Conev 76 deriva cuvîntul rom. direct din bg. – Der. caleala, s.f. (otelire, calit; stare sufleteasca; betie); calitura, s.f. (otelire).
calic, calíc (calíca), adj. – 1. Paralitic, damblagiu. – 2. Cersetor. – 3. Sarman, nenorocit. – 4. Avar, zgîrcit. Sl. kalika "pelerin" (Miklosich, Fremdw., 94; Lexicon, 280; Cihac, II, 38); cf. rut. kalika "invalid". Schimbarea semantica se explica prin multimea de paralitici si invalizi care luau parte la pelerinaje, si care în general traiau din pomeni. Der. calicesc, adj. (de calic, de cersetor); caliceste, adv. (ca un calic); calicenie, s.f. (zgîrcenie); calici, vb. (a ologi, a schilodi, a saraci, a ruina; a ajunge sarac lipit; a cere de pomana, a cersi; a se zgîrci); calicie, s.f. (saracie; zgîrcenie, avaritie); calicime, s.f. (multime de cersetori); calicos, adj. (zgîrcit).
călţun, caltún (caltúni), s.m. – 1. Încaltaminte de pânza. – 2. Ciorap. – 3. Pantof. – Var. coltun. It. calzone, pe filiera comerciala, probabil prin intermediul ngr. ϰαλπσούνι, sau bg. kalcun (REW 1495; Densusianu, GS, VI, 363). – Der. caltunar, s.m. (pantofar; la nunta, doua rude ale mirelui care îl însotesc la mireasa acasa, ducîndu-i darurile); caltunareasa, s.f. (ruda a mirelui, care îi duce darurile); caltunas, s.m. (ciorap de copil; violeta, Viola adorata; condurul-doamnei, Tropaeolum maius; planta asemanatoare cu gura-leului, Antirrhinum maius; placinta de casa, umpluta cu brînza sau marmelada). Dupa Capidan, Raporturile, 203, bg. provine din rom.
cam, cam adv. – Putin, aproximativ, aproape; îndica faptul ca o anumita afirmatie nu trebuie înteleasa în sensul sau strict, ci cu o oarecare restrîngere. Lat. quam (Cipariu, Gram., 128; Cihac; REW 6928; Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 202). Dupa Puscariu 264, s-ar explica mai bine prin lat. quam magis, al carui rezultat normal ca mai (mr. cama) s-ar fi redus ulterior la cam. Spitzer, Mitt. Wien, 140, a atras atentia asupra corespondentei cu ngr. ϰἄν ‹ ϰαì ἄν (în expresia ca ϰάμποσος "destul de mare", ϰάπως "oricare" etc.), fara a putea preciza însa daca modismul este propriu rom. sau ngr.
cămaşe, camáse (-ắsi), – 1. Îmbracaminte de (pînza) care acopera parte superioara a corpului. – 2. Valul de la altar. – 3. Husa pentru mobile. – 4. Mapa. – 5. Supracoperta (de carte). – 6. Pleava. – 7. Membrana care înveleste ceapa, usturoiul si alti bulbi. – 8. Placenta. – 9. Spuma vinului care fermenteaza. – Var. camese, camasa. Mr., megl. cameasa. Lat. camisia (Diez, I, 102 si Gramm., I, 19; Puscariu 266; Meyer 187; Candrea-Dens., 235; REW 1550; DAR); cf. alb. këmisë, it. camiscia, fr. chemise, sp., port. camisa. A trecut recent de la decl. în -a la cea în -e, ca toate cuvintele terminate în -se sau -je. Der. camasoi, s.n. (camasa lunga); camasica, s.f. (maiou); camasuta, s.f. (maiou).
campa, campá (campéz, campát), vb. – A sta un timp în corturi (despre militari, turisti). Fr. camper. – Der. (din fr.) campament, s.n.; campanie, s.f., aceasta din urma, dupa Sanzewitsch 198, din rus. kampanija.
canava, canavá (canavále), s.f. – Ţesatura groasa servind la brodat. – Var. canafas, s.n. Mr. canava. Fr. canevas. Var. din germ. Kannefass, care provine tot din fr. Alta forma (înv.) a aceluiasi cuvînt este canavata, s.f. cu multe var. (din it. canevaccio, cf. ngr. ϰανναβάτσον, pol. kanawac).
cancelar, cancelár (cancelári), s.m. – 1. Seful guvernului. – 2. Seful cancelariei. – Var. (înv.) cantelar, cantalar. Lat. cancellarius (sec. XVII), var. cu pronuntarea germ. – Der. cancelarie (var. cantelarie, cantelerie, etc.), s.f. (birou sau sectie a unei institutii destinata lucrarilor administrative; birou, cabinet; sala profesorilor); cancelariat, s.n. (cancelarie; functia de cancelar); cancelarist, s.m. (Trans., functionar de birou), din germ. Kanzellist. Sanzewitsch 198 deriva inutil cantelarie de la rus. cancelarije.
canură, cánura (-ri), s.f. – Fibre sau resturi de fire de lîna, in sau cînepa, care cad la daracit; se folosesc pentru tesaturi mai groase sau pentru pînza de sac. – Mr. canura. Lat. cannŭla "trestioara". (P. Papahagi, Notite, 14; REW 1609; Pascu, I, 56; cf. DAR); cf. ven. kanula, friul. kánula, tarent. kanolo, cu sensul etimologic. Înainte, Tiktin (urmat de Puscariu 268) se gîndise la un der. al vb. lat. carĕre "a scarmana", de tipul •carŭla, cu rezultat rom. disimilat; ipoteza putin probabila. Din rom. a trecut în ngr. ϰάνουρα, bg., sb. kanura (Romansky, Jb., XV, 110; Berneker 483; Capidan, Raporturile, 204).
cap, cap (-pete), s.n. – 1. Extremitatea superioara a corpului omenesc. – 2. Aspect, înfatisare. – 3. Minte, inteligenta, spirit. – 4. Viata, existenta. – 5. Individ, ins. – 6. (Pl.) Capital, avutie. – 7. Sef, capetenie, conducator. – 8. Partea cea mai înalta, mai importanta. – 9. Început, parte initiala. – 1O. Extremitate, parte extrema cu care se sfîrseste ceva. – 11. Fata, avers, parte a monedei cu efigia. – 12. (Înv.) Capitol, paragraf. – 13. Pomana din 33 de colaci care se împart pentru odihna sufletului celor morti; se face de obicei chiar în ziua mortii (capul de tarîna) la 6 si la 12 saptamîni. – Mr. cap, capite; megl. cap, cǫp, capiti, istr. cǫpete. Lat. •capum, forma vulgara de la caput (Puscariu 269; Candrea-Dens., 236; REW 1668; DAR; Rohlfs, Differenzierungen, 51); cf. it. capo, prov., cat., fr. chef, sp., port. cabo, toate cu sensuri der. Din punct de vedere semantic, cuvîntul rom. reprezinta, deci, o faza arhaica, întocmai ca sp. cabeza, fata de fr. si it. Cf. capatîi, capatîna, capcaun, capîntortura. Pl. reproduce lat. capita (cf. om, pl. oameni). Totusi, s-a dezvoltat un pl. analogic, capi, care se foloseste numai cu sensul 7, si într-un mod destul de oscilant: Balcescu scrie indiferent capetele armatei si capii armatei. Der. capat, s.n. (parte extrema; sfîrsit, deces, moarte; bucata, fragment; extremitatea osiei carului; colac care se da de pomana pentru odihna sufletului mortilor; înv., capitol, paragraf), sing. analogic format pe baza pl. capete (ca sunet-sunete, ropot-ropote etc.); timbrul a se explica prin labiala precedenta cf. omat-ometi, fat-feti; capes, adj. (tenace; încapatînat), cuvînt derivat artificial de Odobescu; capetel, s.m. (înv., început; capat, fragment, crîmpei; colac de pomana), dim. al lui capat cu suf. -el (Dupa Candrea-Dens., 237; REW 1636 si DAR, din lat. capĭtĕllum "capsor"; dar semantismul corespunde mai bine der. pe care o sugeram); capetea (var. capatea(la), capetea, capeteala), s.f. (parte a frîului care trece peste capul si botul calului), der. de la capetel (cf. cel-cea; purcel-purcea; catel-catea etc.), asa cum pe drept a observat Candrea (pentru Puscariu 277; REW 1637 si DAR, din lat. capĭtium al carui rezultat •capet s-a format probabil cu suf. -ea); capetenie, s.f. (capetenie, sef), de la capete, cu suf. abstract -enie; capui (var. încapui) vb. (a pune stapînire, a captura; a dota, a aproviziona; a împarti pomana numita cap sau capetel), cuvînt pe care DAR; Puscariu, Dacor., I, 595 si Scriban îl deriva de la mag. kapni "a capata, a obtine", dar care nu pare posibil a fi separat de cap, cel putin cu ultimul sau sens; este totusi probabil sa se fi produs o contaminare între cele doua cuvinte, singura care ar explica celelalte acceptii din rom. De aceeasi provenienta trebuie sa fie capuse, s.f. (mugure, mai ales de vita de vie; paduche al oilor, Melophagus ovinus; ricin, Ricinus communis), mr., megl. capusa, prin intermediul suf. dim. -us, f. -use (ca manuse, piciorus, etc.). Der. propusa de Puscariu, Dacor., I, 594, a fost acceptata de REW 1658 si DAR; cf. Rosetti, I, 113. Semantismul nu pare ca reprezinta vreo dificultate ; cf. sp. capullo, pe care A. Castro, RFE, 1918, 34, îl deriva de la caput si care are acelasi sens. Celelalte explicatii sînt mai putin convingatoare (din bg., dupa Pascu, II, 184; de la •cap, postverbal de la capēre, su sensul de "(lucru) care se sterpeleste", dupa Giuglea, Contributions). Alb. këpušë ("capusa" si "fraga"), bg. kapuš, sb. kapuša trebuie sa provina din rom. (cf. Capidan, Raporturile, 204; pentru relatiile cu alb., Philippide, II, 703 si Capidan, Meglonoromînii, 59). Der. capusi (var. încapusa), vb. (a înmuguri); capusnic, s.m. (fraguta, Cirsium oleraceum); capsuna, s.f. (fruct, Fragaria elatior, Fragaria collina). Der. acestui ultim cuvînt nu lasa nici o îndoiala (cf. alb. si mr. capusa "capusa" si "fraga"); pentru suf. Puscariu, Dacor., I, 593, propune -una, care nu este curent în rom (cf. REW 1668). Probabil trebuie plecat de la •capusun, cu suf. -un, cf. gargaun, si cu sing. refacut pe baza pl. Der. capsunica, s.f. (fraguta; specie de planta); capsuniu, adj. (culoarea capsunii). Capsoman, s.m. (prost, natîng), pare a fi un der. expresiv de la cap, cu suf. -man, ca gogoman, hotoman etc. Der. nu este clara; poate fi vorba de o contaminare cu ngr. ϰαφο- "sarac" sau mai curînd de un infix expresiv ca in cotosman.
dwadwwddwa, dwadwwddwa
indentare, indentare msword bacrizey.com
căpăstru, capắstru (capéstre), s.n. – 1. Portiune de harnasament care se pune pe capul calului. – 2. Suvoi de apa de la titirezul cosului de moara. – Mr. capestru, caprestu, megl., istr. capestru. Lat. capῑstrum (Puscariu 272; Candrea-Dens., 243; REW 1631; DAR), cf. alb. kapistrë, it. capestro, prov., cat. cabestre, fr. chevêtre, sp. cabestro, port. cabresto. – Der. capastra (var. încapastra), vb. (a duce de capastru, a conduce;a înconjura ogorul cu o brazda care indica limitele acestuia; a înconjura un chenar cu un tiv de siguranta), care poate reprezenta lat. capῑstrāre (Candrea-Dens., 245; REW 1630); capastrui, vb. (a duce de capastru); capestreala, s.f. (însailare dubla în jurul unui petic). Din rom. provine rut. kapestra (Candrea, Elemente, 404; Berneker 485).
căpăta, capatá (cápat, capatát), vb. – 1. A obtine, a capata. – 2. A primi de pomana. – 3. (Trans. de Vest). A culege, a recolta. Lat. •capĭtāre, de la cāput "capital" (Puscariu 973; Candrea-Dens., 241; REW 1635; Philippide, II, 635); cf. alb. kapëtoń, it. capitare "a ajunge" si der. romanici de la •accapĭtāre (prov. acaptar "a-si spori capitalul", fr. achever "a termina", v. sp. acabdar). Totusi, DAR are îndoieli în legatura cu aceasta der., întemeindu-se pe faptul ca acest cuvînt nu apare în texte vechi. Criteriul sau nu pare decisiv. Pe de alta parte, cuvîntul este cu siguranta pop., si nu are nimic a face cu mag. kapni "a obtine" (cf. rom. capui), propus de DAR. Dupa ipoteza abandonata a lui Cretu 309, ar fi reprezentant al lat. captāre. Cf. scapata.
căpătîi, capatîi (capatấie), s.n. – 1. Parte a patului pe care se pune capul. – 2. Camin, si, prin extindere, situatie, stare sociala. – 3. Cuzinet; lagar, palier. – 4. Pana; ic. – 5. Capat, sfîrsit. – 6. Bucata, fragment, crîmpei. – Mr. capitîńu, capitińu, megl. capitǫń. Lat. capĭtāneum "capital" (Puscariu 274; REW 1633; DAR); cf. it. capitagna (rov. kapetano) si der. neol. capitan. – Der. capatier, s.m. (în Mold., în epoca Regulamentului Organic, locuitori saraci, care în drept nu aveau loc de capatîi, si prin urmare nu aveau obligatii fiscale); capatui, vb. (a casatori; a înzestra, a dota; a gazdui), format cu suf. verbal -ui (Puscariu, Dacor., II, 595; REW 1634 considera "socanta" der., dar motivele nu ni se par evidente; în plus, este posibil si ca forma capatuiesc sa fie numai o forma analogica de la capatîiesc, cum sugereaza DAR); capatuiala, s.f. (situatie; casatorie).
capie, cápie (cápii), s.f. – Boala a ovinelor, ameteala. Sl. kaplja (Cihac, II, 39; Loewe 70; DAR). – Der. capia, vb. (despre animale, a se îmbolnavi; a se ticni, a o lua razna); capiala, s.f. (capie, ameteala); capietura, s.f. (capie); capiu, adj. (bolnav de capie; îndobitocit).
capişte, cápiste (cápisti), s.f. – 1. Templu, sanctuar pagîn. – 2. Biserica de rit neortodox. – 3. Local de perditie. Sl. kapište "idol" de la kapĭ "figura", cuvînt oriental identic cu mag. kép › rom. chip (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 283; Cihac, II, 40); cf. bg., rus. kapište. Pentru istoria cuvîntului sl., cf. Paasonen, Wörter und Sachen, VI, 143.
capistere, capistére s.f. – 1. Albie, covata. – 2. Jgheab care duce grîul de la cos la piatra morii. – Mr. capisteare, megl. capisteari. Lat. capĭstērium, de la gr. σϰαφηστήριον (Puscariu 278; REW 1629; Candrea-Dens., 246; DAR); cf. tosc. capistejo, romanicul capischiere, abruz. capistjiera. Ţicaloiu, ZRPh., XLI, 590, propune o der. putin probabila, de la capestrele.
capiţă, capíta (-te), s.f. – Gramada conica de fîn. – Mr. capita, copita. Sl. kopica (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 87; Meyer 198; Puscariu, Lr., 284; Conev 69 si 75); cf. bg. kapica, kopica, kupica, sb. kapica, ceh., pol. kopica "gramada" si, pornind de la sl., ngr. ϰόπιτσας (Meyer, Neugr. St., II, 33), alb. kopitsë, mag. kopicz. Schimbarea lui o › a pare a fi prezentat dificultati asa încît unii filologi au cautat explicatia în limbile romanice. Cf. Pascu, I, 57, care porneste de la lat. cappa si se refera la vegl. cappa "claie". Totusi, pare de preferat explicatia prin sl.; este vorba de un der. de la sl. kupiti "a aduna", cf. pol. kopić "a îngramadi" si rom. cupie. Pentru fonetism, cf. gata. – Der. capitie, s.f. (gramada de trestie).
căpitan, capitán (capitáni), s.m. – 1. Grad de ofiter superior locotenentului si inferior maiorului, în armata moderna. – 2. Capetenie militara, în general. – 3. În vechea organizare militara, capetenie de judet cu atributii militare, administrative si politienesti. – Mr. capitan. It. capitano, intrat în rom. din Evul Mediu, probabil pe filiera levantina (cf. REW 1634); cf. ngr. ϰαπιτάν, alb., bg. kapitan, tc. kaptan, sb. kapetan, mag. kapitány. Referirea lui Sanzewitsch 198 la rus. kapitan este inutila. Der. capitanat, s.n. (capitanie, district militar); capitaneasa, s.f. (sotie de capitan); capitanesc, adj. (de capitan); capitanie, s.f. (companie, detasament condus de un capitan); capitan-pasa (var. capudan-pasa), s.m. (amiral al flotei turcesti), din tc. kaptan sau kapudan pasa (înv.).
capră, cápra (cápre), s.f. – 1. Mamifer rumegator paricopitat, cu parul lung, cu coarne. – 2. Porecla data grecilor (sec. XVII-XIX), deoarece erau considerati excesiv de laudarosi. – 3. Numele unui joc de copii. – 4. Joc pentru priveghiul mortilor, în care se foloseste o secure învelita în piele reprezentînd o capra; este de asemenea un joc popular în noaptea de ajun a Craciunului. – 5. Aparat de gimnastica pentru sarituri. – 6. Suport de lemn cu patru picioare, încrucisate doua cîte doua, sustinute de o scîndura transversala. – 7. Scaun al vizitiului, la trasuri. – 8. Compas de dogar. – Mr., megl. capra, istr. cǫpre. Lat. capra (Puscariu 279; Candrea-Dens., 248; REW 1647; DAR); cf. alb. kjepër, it. capra, prov., cat., sp. cabra, fr. chèvre. Der. caproi, s.n. (piedestal al vîrtelnitei); capresc, adj. (de capra); capreste, adv. (în felul caprelor); caprisor, s.m. (planta erbacee, Cyperus flavescens, Cyperus fuscus); caprit, s.n. (caprior); caprita, s.f. (dim. al lui capra; saricica, Atriplex litoralis); capras, s.m. (vizitiu al unei trasuri de închiriat care nu este a sa); capriu, adj. (caprui); capros, adj. (mîndru, trufas); caprui, adj. (cafeniu), care ar putea reprezenta un lat. •capruneus, cf. caprunus › prov. cabrun. Der. neol.: caprifoi, s.m. (arbust ornamental); caprimulg, s.m. (varietate de rîndunica); caprin, adj. (de capra); capricorn, s.n. (constelatie zodiacala; semn al zodiacului reprezentat printr-un tap); Caprifoi (var. caprifoi), nu este cuvînt pop., astfel încît nu este posibila der. directa din lat. caprifolium (Densusianu, Hlr., 162; Puscariu 283; REW 1852), abandonata de DAR.
căprar, caprár (caprári), s.m. – Pastor de capre. – Mr., megl. caprar. Lat. caprārius (Puscariu 280; Candrea-Dens., 240; REW 1648); cf. it. capraio, prov., cat. cabrier, fr. chevrier, sp. cabrero, port. cabreiro. Nu trebuie sa se confunde cu omonimul sau caprar "caporal". cf. caporal. Der. caprareasa, s.f. (pastorita de capre); caprareata, s.f. (stîna de capre), pe care Candrea-Dens., 249, îl deriva de la un lat. •capraricia, cf. sp. cabreriza, dar care poate fi si un der. intern, cu suf. -eata (cf. strungareata, porcareata); caprarie, s.f. (stîna de capre); caprarit, s.n. (stîna de capre).
căprior, capriór (caprióri), s.m. – 1. Animal rumegator salbatic, mai mic decît cerbul. – 2. Cusac, rigla. – 3. Suport, stativ. – Mr. numai caprioara, s.f. Lat. capreŏlus (Puscariu 208; Candrea-Dens., 251; REW 1649; DAR); cf. alb. kaprual (Philippide, II, 636, it. capriuolo, prov., cat. cabriol, fr. chevreuil. Sensul 2 este si romanic, cf. calabr. crapijolu, fr. chevron, sp. cabrio, toti cu acelasi sens. Der. caprioara, s.f. (femela capriorului); caprioras, s.m. (unul din cei patru pari care formeaza scheletul scrînciobului); capriori, vb. (a fixa capriorii la o constructie); caprioreala, s.f. (actiunea de a fixa capriorii; sistem de capriori sau ziduri de aparare).
car, car (cáre), s.n. – 1. Vehicul cu patru roti, cu tractiune animala. – 2. Caratura. – 3. (Înv.) Obligatia de a contribui personal la transporturile de Stat. – 4. Parte a unor aparate ca ferastraul mecanic, masina de scris etc. – Mr., megl. car. Lat. carrus (Puscariu 284; Candrea-Dens., 253; REW 1721; DAR); cf. alb. karrë, it., prov., cat., sp., port. carro, fr. char. Der. caroaie, s.f. (car cu doua roti; car pentru transportul trunchiurilor de copaci, cu distanta între osii care poate fi schimbata; dispozitiv care pune urzeala în razboiul de tesut); carucer, s.m. (înv., carutas); carucior, s.n. (dim. al lui car; trasurica de copil); carut, s.n. (car, caruta); caruta, s.f. (car), mr., megl. caruta; carutas, s.m. (vizitiu; Arg., dezertor); caruti, vb. (a transporta). Caruta poate fi un sing. analogic de la carute, pl. de la dim. normal carut; însa ar putea fi la fel de bine lat. carucca, al carui pl. •caruce ar putea da carute, prin influenta aceluiasi dim. (Pascu, I, 57, îl deriva de la un lat. •carrucia, care este inutil; cf. si Iordan, BF, VI, 150). Din rom. provine bg., rut. karuca (Miklosich, Wander., 16), rut. kary, "car" (Candrea, Elemente, 404), sb. karuce, mag. karuca (Edelspacher 15).
car, car (cári), s.m. – Specie de insecta mica daunatoare (Anobium pertinax). – Var. (înv.) cariu. Lat. caries (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 411; REW 1697), sau carius (Puscariu 293; Candrea-Dens., 259); cf. sp. caronjo, caroncho, arag., port. quara, cat. quer. – Der. cari, vb. (a gauri, a roade, a mînca); carete, s.m. (car, insecta), pe care Diculescu, Elementele, 455, îl deriva, prin intermediul unei forme ipotetice •scarete, de la gr. σϰαρίς (pentru valoarea de singularizare a suf. -ete, cf. Graur, BL, II, 246-9).
căra, cará (cár, át), vb. – 1. A duce, a transporta cu carul sau cu caruta. – 2. A transporta, a duce. – 3. A da lovituri, pumni. – 4. A lua cu sine, a duce, a tîrî. – 5. (Refl.) A se carabani. – 6. (Arg.) A se face nevazut, a chiuli. În general, este considerat der. de la un lat. •carrāre, de la carrus (Puscariu 285; Candrea-Dens., 255; REW 1721; DAR); însa formatia lat. nu pare normala. Ar fi de asteptat forma •carriare, ca în calabr. carriare, napol. carreare, fr. charrier, sp. (acarrear). Este posibil sa se fi produs o contaminare cu lat. chalāre "a coborî", de unde it. calare, sp. calar (REW 1487); acest ultim cuvînt ar explica mai bine sensul 3 din rom. Cf. totusi v. sard. carrare "a cara" (Atzori 90). La sensul 6 se poate sa fi intervenit o contaminare cu tig. kere "a casa", cf. carel. Der. carat, s.n. (actiunea de a cara, transport); carator, s.m. (hamal); carator, s.n. (cos, cosarca); caratura, s.f. (carat); carel, interj. (valea!, întinde-o!), probabil datorita contaminarii cu tig. kere "a casa" (Graur 134); caraus, s.m. (persoana care cara, transportator; cea de a doua stea din Ursa Mare), cu duf. -us; carausesc, adj. (propriu carausilor); carausi, vb. (a cara, a transporta cu carul; a face carausit); carausit, s.n. (carat). Din rom. provine bg. karam "a conduce" (Capidan, Raporturile, 205).
carantină, carantína (-ne), s.f. – Izolare preventiva. Fr. quarantaine, cf. tc. karantina, rus. karantin (Sanzewitsch 199).
cărămidă, caramída (caramízi), s.f. – Material de constructii de forma prismatica. – Mr. k’iramida, megl. chiramida. Ngr. ϰεραμίδα (Roesler 571; Murnu 11; REW 1822; Sandfeld, Linguistique, 18); cf. ngr. ϰεραμίδι, sl., bg. keramida, tc. keremit, calabr. ceramida. Der. caramidar, s.m. (persoana care fabrica sau vinde caramizi); caramidarie, s.f. (fabrica de caramizi); caramiziu, adj. (rosiatic).
cărare, caráre (carắri), s.f. – 1. Drum îngust pe care se poate umbla numai cu piciorul. – 2. Linie obtinuta prin despartirea în doua a parului de pe cap. – Mr. carare. Lat. carraria (Densusianu, Hlr., 159; Puscariu 287; Candrea-Dens., 244; REW 1718; Philippide, II, 636); cf. alb. karrarë, it. carraja (calabr. cárrara), prov. carriera, v. fr. charrière, cat., sp. carrera, port. carreira. Semantismul prezinta o schimbare proprie limbii rom., în timp ce celelalte limbi romanice pastreaza sensul primitiv de "drum de care". Puscariu a încercat în mai multe rînduri (Locul limbii romîne, 34; Études de linguist. rom., 40; DAR; contra Rosetti, I, 174; cf. Iordan, RF, VI, 150) sa explice aceasta schimbare prin conditiile tipice ale vietii primitive ale romînilor, în regiunile muntoase. Mai probabil, lat. carraria s-a contaminat cu scalaria (› fr. escalier), cf. lat. scala "iesire povîrnita", de unde sard. iskela "carare", alb. škalë, s.b., bg. skala "stînca ascutita", ngr. σϰάλα, etc. (Wagner 110; cf. REW 7637). Der. cararau, s.m. (Bucov., Maram., vagabond, haimana); carara, vb. (a face carari; a ascuti ferastraul); cararat, adj. (plin de carari; striat, dungat).
carabă, carába (carábe), s.f. – 1. Fluier. – 2. Tubul cimpoiului. – 3. Femur. Pare a fi vorba de un cuvînt balcanic, din fondul tracic. Coincide cu sb. karabe "fluier", carabatak "partea de sus a pulpei de pasare"; însa nu se poate explica prin sb. (cum sustin DAR si Scriban), deoarece este împrumut în sl. si datorita raspîndirii rom. a cuvîntului si a der. sai. În plus, este cuvînt care a proliferat si în gr., fara ca radacina sa apartina acestei limbi, cf. gr. ϰαραβίς "lacusta"; ϰάραβος "gîndac" si, mai tîrziu, "nava", care, dupa Boissacq 411, trebuie sa fie cuvînt strain în gr.; ϰαρβατίνη "învelitoare de blana pentru picioare", a carui origine este necunoscuta, tot dupa Boissacq 412; ϰαρβατιών "masinarie de aruncat sulite". Toate aceste cuvinte s-ar putea explica pe baza unui cuvînt strain (probabil trac), cu sensul de "tulpina", apoi devenit "picior", si poate în legatura cu gr. ϰάλαμος. lat. calamus. Acest ipotetic •caraba nu poate fi gr., caci rezultatul rom. al lui b intervocalic ar fi fost diferit; si, întrucît nu este nici sl., se cuvine sa-l atribuim fondului primitiv balcanic. Animalele care au primit nume derivate de la acest cuvînt, se caracterizeaza, toate, prin faptul ca au multe picioare; ϰάραβος "nava" (lat. carabus, de unde sp., cáraba, carabela, cf. rom. corabie) se explica prin aspectul barcii cu vîsle, care are o oarecare asemanare cu un gîndac. Trecerea semantica de la "fluier" la "os" si "picior" este fireasca, cf. lat. tibia, fr. flûte, rom. fluier si ciolan. Der. caraban, s.m. (nasicorn); carabana, s.f. (nasicorn; femur); carabani, vb. (a o întinde, a fugi, a disparea; a da lovituri), cuvînt pe care Pascu, Etimologii, 63, DAR si Scriban îl pun în legatura cu caravana, ipoteza imposibila istoric si fonetic si care trebuie sa se interpreteze ca "a pleca pe picioare", cf. fr. carapater; carabaneala, s.f. (fuga, plecat); carabete, s.m. (larva de tîntar sau taune), pe care Diculescu, Elementele, 489, îl pun în legatura cu un gr. •ϰαραββίς, si care este un der. cu suf. -ete, cf. carete. Din acelasi grup face parte fara îndoiala carabus, s.m. (insecta, Melolontha vulgaris), format cu suf. -us (mr. carabus, megl. carabatšca, cf. bg. karabacka, care trebuie sa provina din rom.), si care prezinta un paralelism perfect cu gr. ϰάραβος. Pentru acest cuvînt rom. s-au sugerat numeroase etimoane. Puscariu 286 pleaca de la lat. scarabaeus (sard. carrabusu, piem. rabastabüsa, cf. REW 1225), despre care presupune ca s-a contaminat cu lat. buscus "padure", si propune de asemenea o legatura cu alb. karabuš "rac" (cf. Meyer 177 si Papahagi, Etimologii). REW 1671 presupune un lat. •carabus, pe care el însusi îl califica drept incert cu acest sens, si care n-ar fi dat rezultatul rom. Scriban îl leaga direct de lat. scarabaeus, si Diculescu, Elementele, 487, de un gr. •ϰάρραβος, cu finala expresiva. În sfîrsit, DAR leaga acest cuvînt cu carabas, fara sa fie clara ratiunea acestei apropieri. Pare mai sigur sa nu îl separam de caraban sau carabete; caz în care si alb. ar proveni din rom. Var. caradasca, s.f. (nasicorn) indica o contaminare a lui carabus cu radasca. ♦ Caravani, s.m. pl. (pantaloni tipic orientali), din bg. karavani (DAR) si caravei, s.n. (par, bat), folosit în Olt., par a fi în legatura cu acelasi cuvînt primitiv, fara îndoiala prin intermediul sl. ♦ Carîmb, s.m. (drug de loitra în care intra spetezele carului; parte a cizmei care îmbraca piciorul de la genunchi la glezna, în Bucov. si Maram., bat pentru a masura laptele muls) face parte din aceeasi familie, si reprezinta acelasi cuvînt cu infixul nazal vechi (cf. gr. ϰαράμβιος "gîndac" si glosa lui Hesiquio ϰαράμβος, citata de Capidan, LL, II, 224). Ipotezele în legatura cu originea sa sînt si mai numeroase decît în cazul lui carabus; din mag. karina (Cihac, II, 487); de la carri umbo (Philippide, ZRPh., XXXI, 302); din sl. •karǫbŭ "coaja", provenind din gr. ϰόρυμβος (Weigand, Jb, XVI, 222); din sl. korubati "a dezghioca" (Miklosich, Et. Wb., 132); din lituan. karābas (Scriban, Arhiva, 1921, p. 238); din lat. calamulus cu un b dezvoltat între consoanele rezultatului primitiv •carîmlu (Puscariu, Dacor., II, 596; cf. REW 1485); aceasta ipoteza, admisa de Densusianu, GS, 363; Candrea si DAR, prezinta mari dificultati fonetice (Cf. Graur, BL, V, 91). În sfîrsit, Capidan, LL, II, 224-7, bazîndu-se pe glosa lui Hesiquio mentionata, crede ca este vorba de un cuvînt anterior introducerii lat. în Dacia. – Cf. încaibara.
caraş, carás (-si), s.m. – Caracuda (Carassius vulgarius). Rus. karasi, rut., pol., sb., cr. karaš (Miklosich, Fremdw., 96; Cihac, II, 40; Sanzewitsch 199), din germ. Karausche. – Der. carasel, s.m. (dans tipic moldovenesc).
caravană, caravána (caraváne), s.f. – Convoi. – Mr. carvane. Fr. caravane, din per. karwan. Din acelasi cuvînt oriental, caravana, s.f. (car mare de transport), prin intermediul rut. karavan, si prin intermediul tc. kervan (Roesler 595; Seineanu, II, 107; Meyer 177; Lokotsch 1075), chervan, s.n. (convoi; car mare de transport), cf. ngr. ϰαρβάνι (› mr.), alb. karvan, bg. kervan. – Der. caravanserai, s.n. (han pentru caravane), din tc. kervan, per, karwan, si tc. seray "casa".
cărbunar, carbunár (carbunári), s.m. – 1. Muncitor care lucreaza la producerea carbunelui de lemn. – 2. Persoana care vinde carbune. – Mr. carbunar, istr. carburǫr. Lat. carbonarius (Puscariu 288; Candrea-Dens., 261; REW 1676); cf. it. carbonaio, fr. charbonnier, cat. carboner, sp. carbonero, port. carvolino. Cf. carbune. – Der. carbunareasa, s.f. (vînzatoare de carbuni); carbunarie, s.f. (cuptor pentru carbuni).
cărbune, carbúne (carbúni), s.m. – 1. Mangal, jar. – 2. Antrax, dalac. – 3. Rubin (rosu închis). – Mr. carbuni, istr. carbur(e). Lat. carbōnem (Puscariu 289; Candrea-Dens., 260; REW 1676; DAR); cf. it. carbone, prov. carbó, fr. charbon, sp. carbón, port. carvão. Cf. carbunar. Der. carbuna, s.f. (nume specific al caprei negre); carbunicios, adj. (care contine carbune); carbuneasca, s.f. (dans tipic); carbuna (var. încarbuna), vb . (a carboniza; a înnegri). Din rom. pare a veni gr. ϰαρβούνι.
care, cáre pron. – 1. Pron. relativ: mîndra care-mi place (Popular Jarnik). – 2. Pron. inter. propriu-zis sau cu functie adj.: spune, bade, adevarat, pentru care m-ai lasat? (Popular Reteganul), în care pat vrei sa dormi? (I.Teodoreanu). – 3. Cel care (pron. dem., prin eliminarea antecedentului): care-a fost voinic mai mare, acum e legat mai tare (Popular Jarnik) – Care (mai ) de care. – Care pe care. – Care ... care. – Care cumva. – La care, drept care. – Care va sa zica. – 4. Fiecare (pron. indef.): sa spuie care orice stie (A. Pann). – 5. Fiindca, pentru ca (functie de conj.) Cu aceasta folosire, înv. sau pop., pare a proveni din folosirea rel. fara prep. la cazurile oblice. Asa cum Gr. Alexandrescu a putut scrie fiii Romîniei care tu o ai cinstit (unde care = pe care), Neculce scrisese Înainte au aratat-o împaratului, care s-au mirat si împaratul (unde care = de care). De aici sensul pe care l-am semnalat: pusesem de gînd ... sa las pravalia, care nu mai poate omul de atîtea angarale (Caragiale). – Mr. care, cari, megl. cari, istr. cǫre. Care, m. si f.; gen. carui(a), f. carei(a); pl. care (var. cari, fara justificare), g. caror(a). Formele cu a paragogic se foloseste numai cu functie pronominala. Formele art. carele, f. carea, pl. carii, sînt înv. Lat. qualis (Cipariu, Gram., 264; Puscariu 290; Candrea-Dens., 262; REW 6927; DAR); cf. it. quale, prov., port. qual, fr. quel, sp. cual. Comp. caresi, pron. (înv., cel ce; fiecare), cu -si, ca însusi, cinesi; careva, pron. indef. (cineva, oarecare), cu -va, ca cineva; fiecare, pron. indef. (fiecare; oricare), cu fie; nicicare, pron. indef. (nici unul, nimeni); niscare (var. niscai, niscaiva; istr. muscǫrle), adj. indef. (vreunul), cu nus, forma abreviata de la nu stiu, ca în nus ce s-a facut (dupa Puscariu 1175, direct din lat. nescio quales); oarecare, adj. indef., cu oare; oricare (var. vericare), adj. indef., cu ori.
cărîie, carîie (-îi), s.f. – Urma lasata pe trup de sudoare si murdarie, jeg. Lat. •carōnia, cf. it. carogna, fr. charogne, sp. carroña (REW 1707), toate su sensul primitiv de "cadavru". Pe lînga un sens secundar natural, de "puturos" (cf. port. carronho, valenc. carronya si v. engad. karuoñ "lenes", cu aceeasi evolutie a rom. "puturos"), se pare ca a existat de asemenea o confuzie cu ideea de "rîie", al carei cuvînt este aproape identic, cf. sp. carroñar "a cauza rîia". Întrucît sp. roña înseamna firesc si rîie si "jeg", semantismul nu ofera nici o dificultate pentru rezultatul rom.
osram, ÓSRAM s.n. (Tehn.) Aliaj de osmiu si wolfram, folosit la fabricarea filamentelor de becuri electrice cu incandescenta. [< germ. Osram, cf. os(miu) + (wolf)ram].
carne, cárne (cắrnuri), s.f. – 1. Ţesut muscular al corpului omenesc sau al animalelor. – 2. La fructe, pulpa. – Mr. cara, carne, megl. carni, istr. cǫrne. Lat. carnem (Puscariu 295; Candrea-Dens., 266; REW 1706; DAR); cf. it. , sp., port. carne, prov., cat. carn, fr. chair. Cele doua forme ale mr. se explica prin pastrarea nom. caro alaturi de acuz. carnem. – Der. carnarie, s.f. (cantitate de carne); carnicios, adj. (carnos); carniu, adj. (de culoarea carnii); carnui, vb. (a descarna); carnos, adj. (care are multa carne); cf. mr. carnos, cuvînt care poate fi der. cu suf. -os, sau reprezentant direct al lat. carnosus (Puscariu 296; Candrea-Dens., 268; REW 1704; DAR), cf. prov., cat. carnos, sp., port. carnoso; cîrnosi (var. carnosi), vb. (a descarna; a toca marunt carnea; a îngrijora, a chinui), a carui der. este neclara, si care se datoreaza fara îndoiala unei contaminari cu sb. krnjiti "a face bucatele". – Compara cîrneleaga, s.f. (martea saptamînii antepenultime din dulcele Craciunului; carnaval); mr. carleaga, al carui al doilea element este liga, de la ligāre (Puscariu 376; cf. Candrea-Dens., 270; REW 5024; DAR), cu sensul de "interzicere", propriu rom. a lega (cf. carnaval, de la carnem levare, sp. carnestolendas, vicent. carlassare) – Der. neol. carnatie, s.f., din fr.; carnasier, carnivor, adj.; carnificare, s.f.; carnozitate, s.f.
carpen, cárpen (cárpeni), s.m. – Arbore, carpinar (Carpinus betulus). – Mr., megl. carpin. Lat. carpinus (Puscariu 298; Candrea-Dens., 272; REW 1715; DAR); cf. it. carpino, carpine, fr. charme, sp., port. carpe. Der. carpena (planta, Melampyrum arvense); carpenis (var. carpinis), s.n. (padure de carpeni); carpinita, s.f. (planta, Carpinus duinensis); carpanos (var. cîrpanos), adj. (înveterat; aspru, grosolan, zgîrcit), datorita rezistentei lemnului de carpen, cf. fr. se porter comme un charme si pentru der., sp. robliyo.
carte, cárte (cắrti), s.f. – 1. Scrisoare. – 2. Document, act scris. – 3. Scriere tiparita si legata, volum. – 4. Capitol, sectiune. – 5. Bucata de carton cu însemnari scrise sau tiparite. – 6. Lista de bucate, meniu. – 7. Instructie, întelepciune. – 8. Carti de joc. – 9. La rumegatoare, foios, ghem. – Mr. carte, megl. carti "hîrtie". Lat. charta "hîrtie, scrisoare" (Puscariu 99; Candrea-Dens., 273; REW 1866; Philippide, II, 636; DAR); cf. alb. kartë "hîrtie", it., prov., cat., sp., port. carta. Exista mari divergente cu privire la schimbarile semantice si originea lor; cf. Capidan, Dacor., I, 335; Densusianu, GS, II, 14; Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVII, 3; Iordan, BF, VI, 150. Cf. carturar. Der. cartar, s.m. (Trans., jucator, trisor); carticica, s.f. (brosura; pachet pentru hîrtie de tigari); cartulie, s.f. (brosura; scrisoare, bilet; document, act). Din rom. provine bg. karticka "carte de vizita".
cărunt, carunt (carúnta), adj. – Cu parul alb. – Mr. canut. Lat. canūtus (Cipariu, Gram., 91; Puscariu 301; Candrea-Dens., 274; REW 1622; DAR); cf. it. canuto, fr. chenu, prov., cat. canut, sp. canudo. Este cuvînt general cunoscut (ALR, 65). Der. caruntiu, adj. (carunt); caruntete, s.f. (carunteala; batrînete; albeata); carunteala, caruntate, s.f. (rar, faptul de a fi carunt); încarunti, vb. (a albi; a îmbatrîni). Din rom., ngr. ϰανούτον (Meyer, Neugr. St., II, 75).
caş, cas (-suri), s.n. – 1. Produs alimentar din lapte închegat. – 2. Secretie bucala la copii si la puii de pasare. – 3. (Trans. de Sud) Bucata, fragment. – Mr., megl. cas, istr. cǫs. Lat. caseus (Puscariu 303; Candrea-Dens., 275; REW 1738; DAR); cf. it. cacio (sard. casu), sp. quoeso, port. queijo. – Der. casar, s.m. (tipar pentru brînza); caserie, s.f. (parte a stînei unde se prepara casul); casos, adj. (care seamana cu casul). – Compara cîslegi, s.f. pl. (carnaval), mr. casleadze, cîsleaga, de la cas cu vb. a lega sau mai probabil de la un caseum ligare (Puscariu 376; DAR; Candrea-Dens., 288), cf. lat. med. casleu "mensis November" în glosele de la Silos 67 si cîrneleaga. De la pl. casuri provine tc. kaser "cas" (Meyer, Türk. St., I, 56). De la casar, pe care Puscariu 304 îl deriva direct din lat. casearius (ipoteza abandonata în DAR), ngr. ϰασσιάρα (Meyer, Neugr. St., II, 75).
casă, cása (cáse), s.f. – 1. Locuinta. – 2. Camin, familie. – 3. Pereche casatorita, familie. – 4. Descendenta, stirpe, familie nobila, dinastie. – 5. Încapere, odaie. – 6. Resedinta, sediu. – 7. Birou, centru. – 8. Mobilier casnic, obiectele din casa. – 9. Placenta. 10. Cabina, ghereta. – Mr., megl. casa, istr. cǫse. Lat. casa (Diez, I, 115; Diez, Gramm., I, 32; Puscariu 302; Candrea-Dens., 179; REW 1728; DAR); cf. it., prov., cat., sp., port. casa. – Der. casar, s.m. (cap de familie), pe care Candrea-Dens., 280 si REW 1750 îl deriva direct din lat. casarius; casas, s.m. (cap de familie, barbat casatorit; ruda); casator, s.m. (cap de familie), format de la un vb. disparut, reprezentant al lat. •casare (Puscariu 305; DAR); casatoresc, adj. (conjugal, matrimonial); casatori, vb. (a (se) uni prin casatorie), pentru semantismul caruia cf. it. accasare, sp. casar, si observatiile lui Bogrea, Dacor., III, 413; casatorie, s.f. (unuiune legala pentru întemeierea unei familii); necasatorit, adj. (burlac); casean, adj. (familiar); acasa, adv. (în casa proprie), care poate fi formatie rom. sau reprezentant al lat. ad casam, cf. it. a casa; casita (var. casita), s.f. (casuta, alveola; pila de pod, formata dintr-o casuta de bete cu umplutura de pietre; sertar), în legatura cu der. de la casa DAR îsi exprima îndoiala, deoarece i se pare inexplicabil rezultatul s, care apare la alti der., cf. casnica, casuta; chisita, s.f. (colivie, cusca), pare a fi var. asimilata a cuvîntului anterior; casnic, adj. (conjugal, matrimonial); casnica, s.f. (Arg., concubina, ibovnica); casnicesc, adj. (conjugal); casuta (var. casuta), s.f. (dim. al lui casa); casoaie, s.f. (augmentativ al lui casa; pivnita, camara si bucatarie la casele de la tara; lucarna, luminator; pila de pod). Rut. kašicja "pila de pod", pe care DAR îl da ca etimon al rom. casita, este mai curînd der. al rom.
căsca, cascá (cásc, cascát), vb. – 1. A deschide gura. – 2. A deschide mult (gura, ochii etc.). – 3. A deschide gura mare, tradînd oboseala, plictiseala, somn. – Mr. cascu, (hascu), megl. casc, (hasc). Lat. •cascare, din gr. χάσϰω (Candrea, Rom., XXXI, 304; Meyer, Alb. St., IV, 123; Puscariu 306; Candrea-Dens., 282; REW 1733; DAR); cf. sard. kaskare (Wagner 111), it. cascaggine. Este cuvînt general folosit (ALR, I, 86 si II, 23). Var. din mr. si megl. provine direct din ngr. – Der. cascari, vb. (rar, a casca 3); cascat, adj. (deschis, rascracanat; cascat, holbat); cascat, s.n. (faptul de a casca); cascatura, s.f. (cascat); cascota (var. cascota), s.f. (se spune atunci cînd nu exista nimic de mîncare), formatie umoristica, alcatuita cu ajutorul unui suf. care pare ngr.; cascaund, adj. (cascat, tont), formatie curioasa, fara îndoiala în loc de •cascaun, cu un suf. expresiv ca în barzaun, gargaun, si care se considera nejustificat der. de la un lat. •cascabundus (Candrea, Rom., XXXI, 305; Tiktin; Puscariu 307; Candrea-Dens., 283; REW 1732; Rosetti, I, 164).
caşcaval, cascavál (cascaváluri), s.n. – Brînza tipica gen svaiter. Mr., megl. cascaval. It. cacio cavallo, dialectal cascavallo, prin filiera orientala (ngr. ϰασϰαβάλι, tc. kaskaval, cf. Seineanu, II, 92; Lokotsch 1115; Ronzevalle 128; Weigand, Jb, XVI, 221). Meyer, Türk. St., I, 56, s-a înselat crezînd ca termenul provenea din rom. În schimb pare a fi rom. mag. kaskavál (Edelspacher 15). Forma it. se explica pe baza lui cavallo "un anume tip de brînza" (Iordan, BF, VI, 174).
căşuna, casuná (-néz, -át), vb. – 1. A pricinui, a cauza. – 2. A i se nazari, a-i veni chef de ceva. – 3. A urmari, a sîcîi, a jigni. Lat. •occasionāre (Ascoli, Arch. glott. it., XVI, 185; Puscariu 311), transformînd fara îndoiala în •accasionāre, printr-o confuzie de suf. (cf. REW 6029; DAR), cf. it. accagionare, v. fr. achoisoner "a vexa". Dupa Candrea-Dens., 285, de la •casionare, der. de la casus. – Der. casunatura, s.f. (chef, pofta; durere brusca).
caţa, cáta interj. – Imita strigatul cotofenei, si prin extensie, orice cuvînt sau mod de a vorbi strident sau îndaratnic. Creatie expresiva, cf. numele acestei pasari, cotofana si clanta; pentru compunere, cf. •chit, hat, cutu. Se foloseste adesea cu reduplicare. – Der. catai, vb. (a striga cotofana; a sta la taifas); cîta, s.f. (bibilica); cata, s.f. (persoana care vorbeste mult, moara-stricata; persoana bîrfitoare; zdreanta, cîrpa; Arg. procuror; bîta cu cîrlig folosita de ciobani). Pentru trecerea semantica de la ideea de "bîrfa" la "cîrlig", cf. clanta, clont, cioc. Totusi se considera în general ca avînd sensul de bîta, cata este cuvînt diferit, der. de la acata (Puscariu 7; REW 1662; DAR); der. în sens contrar pare mai probabila. Cataon, s.m. (porecla data grecilor), este un der. de la cata "gaita" cu suf. expresiv -un, cf. gargaun (dupa Philippide, Viata rom., V (1907), 38; Bogrea, Dacor., I, 552; Gáldi 160, din ngr. ϰάτσα "capra"); der. cataoni, vb. (a greciza). Din rom. provine rut. kaca "bîta" (Candrea, Elementele, 403).
catană, catána (-ne), s.f. – Soldat, recrut. – Var. catana. Mag. katona (Miklosich, Fremdw., 96; Cihac, II, 488; Gáldi, Dict., 87); cf. sb., cr., tc. katana, pol. katan. – Der. catanesc, adj. (militar); cataneste, adv. (soldateste); catani, vb. (a se înrola; a merge la oaste); catanie, s.f. (serviciu militar); catanime, s.f. (trupa de soldati).
catastif, catastíf (catastífe), s.n. – Carte, registru. – Var. (înv.) catastiv, catastih. Ngr. ϰατάστιχον (Murnu 11; cf. REW 1762); cf. cadastru. – Der. catastisel, s.f. (înv., codicil).
căţel, catél (catéi), s.m. – 1. Pui de cîine. – 2. Pui de animal din familia canidelor. – 3. Adulator, lingusitor. – 4. Larva de albina, viespe sau furnica. – 5. Gaura în mînerul coasei, în care se fixeaza lama acesteia. – 6. Parte ce se desprinde din capatîna de usturoi. – 7. Parte a cheii care intra în broasca. – 8. Frîna la razboiul de tesut, care împiedica miscarea de recul a sulului de urzeala. – 9. Montant de usa. – 10. Stîlp, coloana, suport vertical destinat sa sustina o greutate. – 11. Tragatoare de cizme. – 12. (Arg.) Avocat, aparator. – Mr. catsal; megl. catsǫl. Lat. cattelus (Puscariu 314; Candrea-Dens., 273; REW 1763; Seineanu, Chien, DAR); cf. it. catello, v. prov. cadel, fr. chiot, cat. cadell, arag. cadillo, gal. cadelo. Hasdeu, Cuv. Batrîni, I, 274, pleca de la catullus, cf. Corominas, I, 569. Acceptia 6 ar reprezenta dupa Puscariu, Lat. ti, 10 si Puscariu 315, lat. cap(i)tellum; însa la aceasta opinie pare a se renunta în DAR, si nu se justifica, daca se are în vedere sensul der. cateli, si acceptia identica a it. cacchio "germen", abruz. kakkye "sfert de nuca", fr. caïeu "bulb", care pleaca de la acelasi cuvînt lat. Der. catelandru, s.m. (catel, pui de cîine); cateleste, adv. (precum cîinii); cateli (var. catela), vb. (a fi în calduri; despre animale, a se împerechea; a se multiplica; despre plantele cu bulb, a da lastari; despre albine, a iesi din larva), cuvînt pe care Koerting 2021 si Graur, Rom., LV, 251 îl deriva gresit de la lat. cattullire (cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 276 si Graur, BL, VI, 145), si care ar putea reprezenta lat. catillare, glosat de Du Cange "per alienas domos girare, tractum a catulis". Din rom. provine mag. kecel (Candrea, Elemente, 405; Edelspacher 16).
căţîn, catîn (-ni), s.n. – (Înv.) Strachina, blid. – Mr. catîn, megl. catǫn. Lat. catinum (Candrea-Dens., 288; REW 1769; Pascu, I, 356).
cătinel, catinél adv. – Încet, lin, domol; cu grija (ambele idei sînt simultane, cf. DAR). – Var. cîtinel, catanel, catelin, cîtelin. Lat. contĭnŭĕ "în mod continuu" sau contĭnuō de la contĭnēre "a rabda". Rezultatul normal trebuia sa fie •catinu (pentru -con, cf. catre), la care s-a adaugat suf. dim. -el, prin analogie cu (în)cetinel. În privinta semantismului, contĭnŭĕ a însemnat probabil "fara izbituri, fara zgîltîituri", ca sp. aguanta, cînd se transporta un obiect greu. Metateza -nel › -lin a unor var. se explica prin contaminarea cu lin "suav". Este putin probabila explicatia lui Puscariu, Dacor, III, 658 (cf. DAR si REW 1782a), care pleaca de la cautela pentru a presupune lat. •cautelῑnus sau •cautelēnus, care ar fi ajuns cu greu la rezultatul rom. Si mai putin probabila este explicatia lui Spitzer, din lat. cattus "pisica" si cu un suf. -inel, care nu ne este cunoscut (Dacor., IV, 656-63 si BL, VI, 234). – Der. cîtinelus, adv. (încetisor); cîtinica, adj. f. (putintica).
catran, catrán s.m. – 1. Lichid vîscos de culoare închisa, gudron. – 2. Chin, grija, amaraciune. – Mr. catrane, megl. catran. Tc. katran (din arab. alqitrān, de unde si sp. alquitrán, port. alcatrão, fr. goudron), cf. it. catrame, ngr. ϰατράμι, alb. katram (Seineanu, II, 95; Lokotsch 1128; Ronzevalle 134; REW 4684a). În Trans., prin intermediul sb. katran sau al mag. katrány, de aceeasi provenienta. Der. catrani, vb. (a da cu catran; a supara, a amarî; refl., a se înfuria, a turba); catraneala, s.f. (actiunea de a (se) catrani; amaraciune); catranitura, s.f. (catraneala); catranos, adj. (plin de catran); catranita, s.f. (Trans., chibrit). Dubletul neol. gudron, s.n., din fr., a dat nastere vb. gudrona. Edelspacher 16 se gîndeste, desigur în mod gresit, ca mag. provine din rom.
cătuşe, catúse (-se), s.f. – 1. Lanturi cu care se leaga mîinile si picioarele arestatilor. – 2. Ancora. – 3. Cursa, lat. – 4. Capat unde se fixeaza jugul. – 5. Traversa care leaga capriorii unui acoperis. – 6. Planta erbacee (Bellota nigra). – Mr. catuse "pisica". Lat. cattus "pisica" (Puscariu 321; Candrea-Dens., 293; DAR). Rezultatul normal, •cat sau catá s-a pierdut, ca si der. catuse "pisica", (cu suf. -us), mentionat într-un glosar din sec. XVIII si în mai multe toponime (Dealul-Catusii, termen din Barbatesti, Arges; Catusa, termen din Felesti, Covurlui; Cateasca, Arges). Der. catusa (var. catusi, incatusa), vb. (a pune în lanturi); catusar, s.m. (înv., temnicer); catusnica, s.f. (planta erbacee, Nepeta cataria); descatusa, vb. (a scoate catusele). Din rom. (acceptia 1) a trecut în rut. katuša "tortura" (Miklosich, Wander., 20), pol. katusz(a) "tortura".
cauă, cáua s.f. – Fiinta imaginara înspaimîntatoare, bau-bau. Creatie expresiva de la cuvîntul cau (cf. bau), care se spune uneori pentru a speria copiii. Originea onomatopeica a cuvîntului a fost indicata numai de Pascu, I, 116. Dupa Cihac, II, 645, din ngr. ϰαυγᾶς "cearta". Tiktin îl deriva din lat. cave "ai grija", opinie pe care o resping Puscariu 322 si REW 1785. În sfîrsit, Puscariu, Dacor., V, 404-6 si DAR, porneste de la rut. kava "sperietoare", care pare a avea aceeasi origine expresiva, dar care nu convine fonetic. Aceleiasi radacini expresive îi apartin cauna (var. cauni), vb. (a latra), cheuni (var. chiuni), vb. (a striga, a face zgomot), cf. scheuna, bauna.
cauc, caúc (-ce), s.n. – Linguroi, caus; vas de scos apa. Lat. caucus (Densusianu, Hlr., 200; Puscariu 323; Candrea-Dens., 294; REW 1773; DAR); cf. ngr. ϰαύϰος, ϰαύϰη sau ϰαυϰίον, alb. kafkë. Din acelasi cuvînt, cu schimbare de suf. (ca în tîmburuc › tîmburus), s-a obtinut forma caus, s.n. (linguroi, vas de scos apa, butoi; vas de lemn sau de metal, cu toarta lunga de care se tine, si cu care se ia apa de baut din fîntîni; linguroi folosit de zidari pentru var; paleta), cuvînt mai curent decît cel anterior. Identitatea ambelor cuvinte nu pare sa fi fost remarcata, iar dictionarele le trateaza de obicei separat. Cihac, II, 46, deriva cuvîntul caus de la pol. kousz "vas, pahar", rut. ka(v)uš (cf. Berneker 1594 si Scriban); însa cuvîntul sl., dupa Miklosich Wander., 21 provine din rom. De asemenea trebuie explicat prin rom. si rus. kooš, semnalat ca etimon posibil de Sanzewitsch 199, Philippide, Principii, 64, (urmat de Puscariu, Dacor., III, 666 si DAR) pleaca de la lat. cavus, cu suf. -us; în vreme ce Giuglea, Dacor., III, 619, indica gr. ϰάβος "masura de capacitate pentru produse solide". Pentru acceptia de "paleta", cf. lat. caucellus › fr. choisel, choiseau.
cătun, catún (-ne), s.n. – Grup de asezari taranesti, sat. – Mr. catuna, megl. catun. Unul din cuvintele cele mai discutate din vocabularul rom. Este cuvînt comun tuturor limbilor balcanice: katunt (var. katund(i), kotun) "sat; casa de tara"; ngr. ϰατοῦνα "cort; tabara de corturi"; sl. katunĭ "tabara"; sb. katun "catun de ciobani; stîna"; bg. katun "coliba"; katunar "catun"; katunište "tabara de tigani nomazi"; tig. katuna "cort". Totusi, termenul nu se explica prin nici una din aceste limbi; astfel încît este nevoie sa i se caute originea în alte fonduri lingvistice. Opiniile sînt foarte variate, si însasi varietatea lor indica inconsistenta criteriilor posibile si lipsa de documentare cu care trebuie luptat. Miklosich a epuizat el singur posibilitatile cercetarii, afirmînd ca este vorba de un cuvînt de origine albaneza (Fremdw., 97), romîna (Wander., 8), turca (Türk. El., I, 329), italiana (Alb. Forsch., II, 10) sau autohtona (Slaw. El., 10). În general se considera ca este cuvînt autentic alb., adica al v. ilire (Meyer 183; Vasmer, Studien zur alb. Wortforschung, 28; Jokl, IF, XXXIII, 420; Philippide, II, 703; Skok, ZRPh., L, 519; DAR; cf. observatiile împotriva acestor opinii ale lui Rosetti, II, 113), si bazata pe o radacina indoeurop. •ka-ton. Treimer, Slavia, III, 450, presupunea o der. din avara; iar Densusianu, GS, VII, 90 propunea un iranian •katun "locuinta subterana". Mai prudent Berneker 494 se limiteaza sa o califice drept "Balkanwort". În sfîrsit, Rohlfs, EWUG 949 se gîndeste la tc. osmanli katan "tarc", ipoteza în care coincide cu Seineanu, II, 96. Numai Jirecek, Geschichte der Serben, I, 156 (bazîndu-se fara îndoiala pe una din multele opinii ale lui Miklosich) a propus etimonul it. cantone, pe care cercetatorii nu par a-l accepta, si care totusi se poate sa fi intrat de foarte timpuriu în gr. (pentru pierderea lui n, cf. it. confetto › ngr. ϰουψίτον), si de acolo în celelalte limbi balcanice.
căuta, cautá (cáut, cautát), vb. – 1. A examina, a cerceta. – 2. A scruta, a se uita fix si insistent. – 3. A parea, a avea aspect de. – 4. A fi orientat, a fi situat în fata a ceva. – 5. A se îngriji, a se ocupa de ceva, a veghea. – 6. A îngriji, a avea grija de sanatatea cuiva. – 7. A cerceta, a verifica. – 8. A iscodi, a scormoni. – 9. A cauta, a urmari, a încerca sa obtina ceva. – 10. A încerca. – 11. A se stradui, a face eforturi. – 12. A cauta cu grija, a se îngriji exagerat de felul în care se exprima. – 13. (Cu pron. în dat.: a-si cauta de) A-si vedea mai departe de, a încerca mai departe, a se preocupa numai de ceva, a se margini la. – 14. (Refl.) A avea cautare, a placea, a se vinde bine. – 15. A fi nevoit, a trebui, a fi obligat (mai ales în expresia ca(u)ta sa) – Var. cata. – Mr. caftu, caftare, megl. caft, caftari, istr. cǫwtu. Cuvînt greu de explicat, în care par a se fi confundat doua cuvinte lat. diferite, chiar daca aceasta confuzie nu este un fapt sigur. Pare evident ca var. cata reprezinta lat. captāre (Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 38; Candrea-Dens., 286; REW 1561); cf. vegl. catuar "a afla", friul., engad. cattar "a obtine", v. prov. catar "a vedea", sp., port. catar. La acest etimon, bazat pe perfecta coicidenta a v. port. si a v. sp., Puscariu a renuntat ulterior, iar în DAR identifica total pe a cata cu a cauta, derivîndu-l pe primul din ultimul; aceeasi interpretare la Graur-Rosetti, BL, V, 220. Este sigur ca ambele cuvinte se confunda astazi în toate acceptiile lor. În privinta semantismului cuvîntului rom., evolutia la "a privi" este deja lat.; cf. San Isidoro de Sevilla, Etym., XII, 2, 38; cattat, id est videt; de unde rezulta si faptul ca reducerea lui pt este veche. De la "a privi" s-a trecut firesc la sensul de "a cauta", propriu si sp.: cf. în graiul din Astorga, vai cata los buis, rom. cata boii (S. Alonso Garrote, El dialecto vulgar leonés, Madrid 1947, p. 173). Prin urmare, etimonul captāre explica perfect fonetismul si semantismul lui a cata, forma foarte împamîntenita în graiul popular si care se mentine în numeroase regiuni, în ciuda faptului ca literatura prefera forma a cauta. Cu toate acestea, captāre pare insuficient pentru a explica forma a cauta. Identitatea de sens i-a determinat pe multi autori sa considere ca aceasta ultima forma ca var. fonetica de la captāre (Diez, Gramm., I, 32; Cipariu, Elemente, 40; Körting 904), al carui rezultat pare destul de socant. Din aceasta cauza s-a încercat sa se explice cauta si mai ales u acest cuvînt prin intermediul altui etimon lat., bazat pe cuvînt si pe notiunea de cautus, usor diferite dupa diversii cercetatori (de la cautus, dupa V. Burla, Studii filologice, 93 si Candrea-Dens., 295; de la •cautāre, dupa Candrea, Rom., XXXIII, 305; Meyer, Alb. St., IV, 35; Graur-Rosetti, BL, V, 220; si Pascu, I, 60; de la •cavitāre, dupa Densusianu, Rom., XXXVIII, 676; G. Meyer, IF, VI, 118; Puscariu, 325; DAR. Cf. observatiile împotriva etimonului •cavitāre la Candrea-Dens., 295 si la Densusianu, GS, II, 18). Etimonul •cavitāre "a îngriji", de la cavitum, forma populara a lui cautum, este posibil fara a fi convingator. Rezultat sau fonetic este incert (cf. laudavi › laudai; pavimentum › pamînt; civitatem › cetate; ovem › oaie; etc.). Pe de alta parte, nici •cautare nici •cavitare nu ar fi de ajuns pentru a explica toate acceptiile lui cauta; astfel încît nu pare probabila explicatia pe care o propune DAR, de la cata, prin intermediul unei reduceri de la cauta. Astfel stînd lucrurile, par posibile doua solutii. Daca se admite etimonul incert •cavitāre, forma dubla cata si cauta corespunde la doua etimoane diferite, cu o totala confuzie ulterioara a semantismului. Daca se face abstractie de •cavitāre, cum pare de preferat, ar fi obligatoriu sa explicam ambele forme pornindu-se de la lat. captāre. Forma vulg. cattare ar fi dat în mod normal cata, ca în prov. si sp. pe cînd de la •captāre , prin intermediul unei pronuntari defectuoase •cabtāre, s-ar fi ajuns la cauta, ca în cazul lui presbyter › preut. Dovada a acestui fapt ar putea fi perfecta corespondenta a rezultatelor ambelor cuvinte în dialecte: mr. caftu, preftu, istr. cǫwtu, prewt. Der. cautatoare, s.f. (Trans., oglinda); cautator, adj. (care cauta); cautator, s.m. (ghicitor, prezicator; petitor, mijlocitor, mai ales cel care este însarcinat cu verificarea situatiei economice a pretendentului); cautatura, s.f. (privire, uitatura); cautare, s.f. (examen; cercetare; îngrijiri medicale, tratament; garda; administratie; obiectiv, pretentie; înfatisare, aspect; succes, acceptare).
cavaler, cavalér (cavaléri), s.m. – 1. Titlu nobiliar conferit de rege. – 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc. – 3. Titlu onorific conferit posesorului anumitor decoratii. – 4. Persoana avînd titlu de cavaler. – 5. Calaret. – 6. Om generos, nobil; amabil. – 7. Holtei, burlac. – Mr. cavaler. It. cavaliere, fr. cavalier, chevalier, prin intermediul rus. kavaler (Sanzewitsch 199; DAR); cf. ngr. ϰαβαλλάρις, bg. kavaler. Der. cavaleresc, adj. (de cavaler; înv. fatis, pe fata); cavalereste, adv. (în felul cavalerilor, sincer, deschis); cavalerie, s.f. (calarime; institutia cavalerilor); cavalerism, s.n. (purtare de cavaler); cavalerist, s.m. (calaret); cavaleros, adj. (cavaleresc).
pascal, PASCÁL s.m. Unitate de presiune, egala cu un newton pe metru patrat. [< fr. pascal, cf. Pascal – fizician francez].
cazanie, cazánie (cazánii), s.f. – 1. Predica, îndemn. – 2. (Fam.) Discurs lung si plicticos, poliloghie, vorbarie. – 3. Dojana, mustrare. – Sl. kazanije "mustrare", de la kaznĭ "pedeapsa" (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Lexicon, 279; Cihac, II, 46). Cf. cazna.
cazarmă, cazárma (cazắrmi), s.f. – Ansamblu de cladiri afectate militarilor. Germ. Kaserne, prin intermediul rus. kazarma (Cihac, II, 46; Sanzewitsch 200); cf. ngr. ϰαζάρμα. – Der. cazarmagiu, s.m. (veteran, soldat care are mai multe luni de cazarma si îsi cunoaste bine obligatiile); cazarmamemt, s.n. (cazarma); (în)cazarma, vb. (a instala în cazarma).
caznă, cázna (cázne), s.f. – 1. Tortura, chin, supliciu. – 2. Suferinta, durere, neliniste. – 3. Truda, munca, stradanie. Sl. kaznĭ (Miklosich, Slaw. El., 24; Lexicon, 279; Cihac, II, 46); cf. sb. kazna "pedeapsa", pol. kazn "pedeapsa". – Der. cazni, vb. (a tortura, a chinui; refl., a se stradui; a îngriji; a avea grija, a creste, cînd este construit cu prep cu), din sl. kazniti "a pedepsi".
cea, ceá interj. – Strigat cu care se mîna boii la dreapta. -Var. ceala, ta. Lat. ecce hac (Draganu, Dacor., III, 692), cf. it. qua "pe aici", fr. ça, sp. acá (Draganu crede ca var. ceala reprezinta lat. ecce hac illac). Dupa Philippide, ZRPh., XXXI, 302; Nandris, RF, I (1928), 185-8 si DAR, este art. cea (m. cel) si trebuie interpretata ca expresie eliptica, în loc de cea parte. Pentru Iordan, BF, IX, 117, este vorba de o creatie expresiva. Din rom. provin mag. csá(h), csále (Draganu, Dacor., III, 692), rut. ča(la) (Miklosich, Wander., 16); pol. chala, sb. ča. Poate trebuie adaugat aici ceas (var. ceas), interj. (se foloseste la mulsul vacilor, pentru a le cere sa-si mute piciorul), care ar putea fi de asemenea creatie spontana dar care, în realitate, se poate considere ca un comp. de la cea cu si, ca acisi, asasi, atuncesi, etc. Dupa Philippide, ZRPh., XXXI, 302, din lat. cessa, imperativ de la cessare; însa acesta explicatie se bazeaza pe var., mai putin frecventa decît ceas, si nu tine de o circumstanta caracteristica si anume ca ceas, la fel ca cea, se poate folosi numai pentru animale bovine. Aceeasi interj. se foloseste ca îndemn pentru a urina, uz în care coincide cu tc. cis "urina".
ceai, ceái (ceáiuri), s.n. – 1. Arbust cultivat pentru frunzele lui din care se prepara o bautura cu efect excitant (Thea sinensis). – 2. Infuzie de ceai, sau de alte plante. – 3. Reuniune la care se ofera o ceasca de ceai. – Mr. ciae. Tc. çay (Roesler 607; Seineanu, II, 120); Miklosich, Slaw. El., 52; Ronzevalle 75). Este cuvînt chinezesc (ča) care a trecut si în rus. čai (DAR crede ca rom. provine din rus.), cf. ngr. τσάι, bg., sl., cr., ceh. čaj. Der. ceaina, s.f. (rar, Mold., salon de ceai), din rus. čajnyi; ceainarie, s.f. (salon de ceai); ceainic, s.n., derivat din rus. čajnik.
ceapă, ceápa (cépe), s.f. – 1. Planta leguminoasa comestibila. – 2. Bulb de planta. – 3. (Arg.) Ceas de buzunar. – Mr. teapa, megl. tępa. Lat. caepa (Puscariu 327; Candrea-Dens., 297; REW 1817; DAR); cf. alb. kjepë (Meyer 223; Phillippide, II, 636), friul. tševe, prov. sebo, fr. cive, cat. ceba, sp. cebolla). Der. cepar, s.m. (vînzator de ceapa), pe care Puscariu 334; Candrea-Dens., 298 si REW 1818 îl considera reprezentant al lat. caeparius, dar care pare mai curînd der. intern; cepar, s.n. (placinta cu ceapa); cepesc, adj. (ca ceapa; se spune despre o varietate de mere); ceparie, s.f. (loc semanat cu ceapa).
ceapraz, ceapráz (ceaprázuri), s.n. – 1. Siret, panglica, galon, firet. – 2. Marginea încaltamintei. – 3. Calcator, zimtar. – Var. cepraz(a), ce(a)prag. Tc. çapraz (Cihac, II, 559; Miklosich, Fremdw., 82; Seineanu, II, 123; Meyer 442; Lokotsch 396); cf. ngr. τσαπράζι, alb. tšapraz, bg. čapraz, pol. szabraka, de unde germ. Schabracke, fr. schabraque. – Der. ceprazar (var. ceaprazar, ce(a)pragar), s.m. (fabricant sau negustor de ceaprazuri); ceaprazarie, s.f. (pravalie în care se vînd ceaprazuri; meseria de ceaprazar).
ceară, ceára s.f. – 1. Produs natural care se înmoaie si se topeste, cu numeroase întrebuintari. – Ceara rosie, ceara de sigiliu. – 2. Cerumen. – 3. Planta (Hoya carnosa, Asclepias carnosa). – Mr. teara, istr. terę. Lat. cēra (Puscariu 328; Candrea-Dens., 229; REW 1821; DAR); cf. it., prov., cat., sp., port. cera, fr. cire. – Der. ceriu, adj. (galbui); cerar, s.m. (negustor de ceara; lumînârar); cerarit, s.n. (înv., impozit pe ceara); cerarie, s.f. (magazin de ceara); cerui, vb. (a da cu ceara); ceruiala, s.f. (ceruire); ceruitura, s.f. (ceruire). Pentru ceritica, cf. cerentel.
cearcăn, cearcan (ceárcane), s.n. – 1. (Înv.) Cerc. – 2. Cerc luminos care uneori înconjoara Soarele sau Luna, halo. – 3. Cerc care înconjoara un obiect. – 4. Cerc vînat care înconjoara uneori pleoapa înferioara. – 5. Compas de dogar. – Var. tarcan. Origine incerta. Se considera reprezentant al lat. circinus "compas", de la circināre "a rotunji" (Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Puscariu 329; Candrea-Dens., 312; REW 1942; Iordan, Dift., 116; DAR), dar fonetismul nu e clar; cf. it. cercine, fr. cerne, sp. cercén, cercenar, cu sensuri asemanatoare. Rezultatul rom. ar fi trebuit sa fie •cércen, si nu se întelege cum s-a ajuns la un c velar. Explicatia lui Puscariu (ZRPh., LVII, 263; Archiv., CLXIV, 213; Dacor., III, 396; DAR), bazata pe un lat. •circanus, este gresita, caci ridica o problema de schimbare de accent si face abstractie de an › în (cf. Rosetti, I, 58). Byck-Graur 20 se gîndesc la un sing. analogic, reconstruit pe baza pl. •cercene, în gemene ‹ geaman; cu toate acestea, prezenta lui c pare ca ar fi trebuit sa împiedice analogia (este greu de crezut, plecîndu-se de la margine, la o forma der. •marga-, oricare ar fi analogia); formele care ridica aceeasi problema, leagan si mesteacan, care se invoca în sprijinul acestei opinii, sînt de asemenea incerte, circinus este justa, s-ar cuveni mai curînd sa se plece de la •carcinus din gr. ϰαρϰίνος care, pe lînga "cancer", înseamna si "compas", ca circinus, si provine de la ϰαρϰινόω "a curba". Contaminarea ambelor cuvinte pare sigura (cf. circinus "herpes", care trebuie sa provina de la sensul cuvîntului gr.); si de la un rezultat rom. •carcen se poate presupune a fi o metateza de la cearcan. Totusi, este mai probabil sa fie vorba de o der. interna în rom., pornindu-se de la cerc sau de la o forma f. disparuta, •cearca, ca în boc, boaca › boacan, pe baza unui suf. construit pe baza modelului lui zdravan, tapan etc. – Der. cercani, vb. (a înconjura cu un cerc).
ceas, ceás (ceásuri), s.n. – 1. Ora. – 2. Spatiu care poate fi parcurs într-o ora. – 3. Ora, moment, data. – 4. Ceasornic. – 5. Slujba religioasa savîrsita la anumite ore din zi. – Megl. ceas. Sl. časŭ "ora" (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 47; Meyer 442); cf. bg., sb., sl. čas, alb. tšas. Cf. ceaslov, ceasornic.
ceaşcă, ceásca (césti), s.f. – Vas mic cu gura larga, servind la baut. – Megl. casca. Pol. czaszka, din sl. čaša "vas" (Miklosich, Slaw. Elem., 52: Cihac, II, 47; Meyer 443; Berneker 137; Conev 64), cf. bg. čas(k)a, alb. tsatskë, ngr. τσάσϰα. – Der. ceasnic, s.m. (paharnic), din sl. čašinikŭ.
ceată, ceáta (céte), s.f. – 1. Corporatie, breasla. – 2. În vechea organizare militara, trupa a unui singur nobil, a unui oras sau a unei manastiri, companie, unitate. – 3. Trupa, companie, detasament. – 4. Totalitatea servilor apartinînd aceluiasi stapîn. – 5. Banda, grup de raufacatori supusi aceluiasi sef. – 6. Grupare, asociere de persoane care au caractere si interese comune. – 7. Multime. – Mr., megl. teata. Sl. četa "breasla" (Miklosich, Fremdw., 82; Lexicon, 1113; Cihac, II, 47; Meyer 446; Conev 36; DAR); cf. rus. četa "pereche", pol. czata, mag. csata "cearta", rut. čáta "companie", alb. tšetë. DAR presupune ca termenul sl. a venit în contact cu un der. rom. al lat. coetus, cu care a ajuns sa se confunde. – Der. cetas, s.m. (soldat, stegar, tovaras; ortac; sef, capetenie); înceti, vb. (a se asocia, a se forma o companie, a egala).
ceaţă, ceáta (céturi), s.f. – 1. (Înv.) Nor, negura, albeata care întuneca vederea. – 2. Negura, pîcla. – 3. Praf care acopera unele fructe proaspete. Lat. vulgar. •caecia "albeata a ochiului" de la caecus "orb" (Puscariu, Conv. Lit., XXXVII, 598; Densusianu, Rom., XXXIII, 74; Puscariu 359; Candrea-Dens., 308; Densusianu, Hlr., 158; REW 1467; Iordan, Dift., 45; DAR). Der. de la caecus, întrevazuta înca de autorii Lexiconului de la Buda, se bazeaza dupa Cretu 313 pe un der. •caecitia. Cihac, II, 47, se gîndea la rus. čad "fum", opinie acceptata de Weigand, BA, III, 108 (‹ bg. čadica), în ciuda probabilitatii sale reduse. – Der. cetos, adj. (cu ceata); cetosa (var. încetosa, cetui), vb. (a se lasa ceata; a (se) împaienjeni vederea).
pistolar, PISTOLÁR s.m. 1. Ostas dotat cu un pistolet. ♦ Tragator specializat în probe de tir cu pistoletul. 2. Tragator abil cu pistolul (întâlnit mai ales în filme western). [< pistol + -ar, cf. sp., it. pistolero, engl. pistoleer].
ceaun, ceaún (-ne), – s.n. 1. Caldare de fier, oala mare. – 2. Nivel, instrument de zidar. Tat. čahun "ceaun" (Gaster, ZRPh., V, 169; Seineanu, II, 125; Weigand, Jb., XVI, 222; DAR); cf. tc. çuyen "fonta, tuci", rut. ča(v)un "ceaun". – Der. ce(a)unar, s.m. (cioban care se îngrijeste de fiertul laptelui). – Din. rom. provine mag. szaun, la ungurii din Mold. (Treml, Magyar Nyelvőr, XXVII, 173).
celar, celár (-ri), s.n. – Camara. – Mr. tilar. Lat. cellarium (Puscariu 331; Candrea-Dens., 301; REW 1804; DAR); cf. v. it. cellaio, prov. celier, fr. cellier, cat. celler, sp. cillero, port. celleiro. Cf. chelar.
pobedit, POBEDÍT s.n. Carbura de wolfram si cobalt, cu duritate foarte mare. [< rus. pobedit].
cenuşe, cenúse s.f. – 1. Reziduu ramas dupa arderea unui corp. – 2. Pulbere, praf, nimic. – Mr. tinusa, megl. tanusa, , istr. teruse. Lat. cinus, vulg. cinus (neutr., acuz. cinus), prin intermediul unui der. colectiv •cĭnusĭa (Densusianu, Hlr., 138; Puscariu 332; Candrea-Dens., 302; REW 1930; DAR). Existenta lui •cĭnusĭa se confirma prin cors. cianugia, sard. cinus (Wagner 80). În celelalte limbi romanice a prevalat •cĭnĭsĭa, cf. it. cinigia, prov. ceniso, fr. dial. cenise, sp. ceniza, port. cinza (cf. Corominas, I, 762). Este mai putin probabila o der. interna de la cinis sau de la cinus, prin intermediul suf. -use, cum presupuneau Philippide, Principii, 64; Meyer, Alb. St., IV, 109; Byhan, Jb., III, 25. Var. cenusa, astazi mai putin folosita, este doar ortografica; grafia -e este întotdeauna de preferat dupa s si j, cf. moase, use, vîrse etc. Der. cenusa (var. încenusa), vb. (a face cenusa, a trata cu cenusa, de ex. pielea; a deveni cenusiu, a-si pierde culoarea); cenusar (var. Mold., cenuser), s.m. (cutie în care cade cenusa; lenes; arbore, Ailanthus glandulosa; condeier, copist), ultima acceptie reprezinta de fapt rus. cinuša "contopist" (cf. cin), identificat cu cenuse prin etimologie populara, care se explica prin folosirea în trecut a cenusei ca sugativa; cenusar, s.n. (groapa cu cenusa; sac de cenusa, folosit pentru a face lesie; bazin de tabacit pieile); cenusereasa, s.f. (personaj din basme, închipuit ca o fata persecutata de mama vitrega); cenusernita, s.f. (scrumiera); cenusi, vb. (a trata cu cenusa; a deveni cenusiu); cenusiu, adj. (gri, sur); cenusoara (var. cenusoasa), s.f. (planta, Tussilago farfara); cenusos, adj. (cenusiu); cenusotca, s.f. (lenes, indolent; Cenusareasa); cenuserie, s.f. (cantitate de cenusa); cenuseri, vb. (a arde, a mistui; a pune la argasit); cenuserit, s.n. (actiunea de a pune pielea la argasit cu cenusa).
cep, cep (cépuri), s.n. – 1. Butuc de vita de vie. – 2. Creanga de brad sau nod lasat de aceasta cînd este smulsa de pe trunchi. – 3. Nod. – 4. Dop, canea. – 5. Stift, pivot, bulon. – 6. Scobitura a unei bîrne care se îmbina cu capatul alteia. – Mr. cep, megl. čomp, istr. tep. Probabil rezultat din întîlnirea lat. cippus cu bg. čep, cf. Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 48; Puscariu 333; Candrea-Dens., 303; REW 1935; Conev 63; DAR. Corespondenta sensurilor cu cuvintele romanice (it. ceppo "cep"; abruz. tšeppe "canea"; fr. cep; prov., cat. cep; sp., port. cepo) indica faptul ca rom. continua aceeasi traditie. Pe de alta parte cuvintele sl. corespunzatoare (bg., slov., ceh. čep, sb. čepa, pol. czop, rut. čip, rus. čop) nu sînt cu adevarat sl. si, dupa Berneker 143, provin din it. cippo (pol. poate din germ.), astfel încît trebuie sa fie termeni relativ moderni. Totusi, este probabil sa se fi produs o contaminare între cuvîntul lat. si cel sl. (cf. Puscariu, Lr., 281). Der. cepau, s.n. (canea); cepos, adj. (noduros), cf. sl. čepuratŭ "noduros"; cepar, s.n. (burghiu, sfredel); cepurar, s.n. (burghiu); cepui, vb. (a taia crengile unui arbore; a face cepuri; a pune cep la un butoi); cepuitor, s.n. (rindea de facut canele); ceparit, s.n. (înv., impozit platit pe cîrciumi).
cepeli, cepelí (-lésc, -it), vb. – (Bucov.) A sîsîi. Creatie expresiva (Graur, BL, IV, 91). – Der. cepeleag (var. sepeleag, sepeleav), adj. (sîsîit, peltic), care este pus de obicei în legatura cu sl. sviblivŭ "bîlbîit", cf. bg. čepeljavi, rus., rut. šepeljavyi "bîlbîit" (Cihac, II, 387; Conev 96; DAR). Löwe 40 atribuie terminatia cuvîntului unei contaminari cu mag. selypeg "bîlbîit". Pare evident ca toate aceste cuvinte sînt expresive; pentru formarea celui rom., cf. si chercheli, terfeli si în general toate vb. în -li.
cer, cer (céruri), s.n. – 1. Spatiu cosmic, în care se afla astrii. – 2. Palatul gurii. – 3. Baldachin la pat. – Mr., megl. ser, istr. cer. Lat. caelum (Puscariu 335; Candrea-Dens., 305; REW 1466; DAR); cf. alb. kjelj, it., sp. cielo, prov., cat., cel, fr. ciel, port. ceo. – Der. ceresc, adj. (celst, divin). Din rom. provine tig. čero (Miklosich, Zig., 189), čeroros (cf. Wlislocki 79), ultima forma pe baza pl. ceruri.
cer, cer (céri), s.m. – Varietate de stejar (Quercus cerri). – Mr. ter, istr. cer. Lat. cerrus (Meyer 220; Puscariu 336; REW 1848; DAR); cf. alb. kjar (Philippide, II, 636), it. cerro (it. din sud cerza, cf. si toponimul toscan Cerreto). Exista si în bg., sb., cer, slov. čer(a), cuvînt pe care Miklosich, Etym. Wb., 28 si Berneker 123 îl considera derivat direct din lat. (Cihac, II, 432 crede ca rom. provine din sl.). Este posibil ca din rom. sa derive mag. cser (Candrea, Elemente, 406). – Der. ceret, s.n. (stejaris); ceroaica, s.f. (stejar de piatra, Quercus ilex).
cerb, cerb (-bi), s.m. – Mamifer rumegator de padure, cu coarne bogate. – Mr. terbu, megl. terb. Lat. cervus (Puscariu 339; Densusianu, Hlr., 105; Candrea-Dens., 306; REW 1850; DAR); cf. it., port., cat. cervo, prov. cer(v), fr. cerf, sp. ciervo. – Der. cerboaica (var. cerboaie), s.f. (femela cerbului); cerban, s.n. (nume de bou); cerbana, s.f. (nume de vaca); cerbar, s.m. (radasca); cerbarie, s.f. (parc, rezervatie pentru cresterea cerbilor); cerbeste, adv. (ca cerbii). REW 1843 considera ca cerbar reprezinta direct lat. cĕrvārius.
cerbice, cerbíce s.f. – 1. Ceafa, grumaz. – 2. Sira spinarii. – 3. Parte a jugului care se sprijina pe ceafa animalelor de tractiune. – Istr. cerbice. Lat. cervῑcem (Puscariu 340; Candrea-Dens., 308; REW 1848; DAR); cf. sard. kervija "ceafa", abruz. šervicare "a scutura". Celelalte cuvinte romanice sînt neol. Cuvîntul rom. este înv., odinioara de uz curent în literatura scrisa, astazi folosit de anumiti scriitori, într-un mod putin artificial. – Der. cerbicie, s.f. (tenacitate, îndîrjire, neînduplecare); cerbicos, adj. (îndîrjit, orgolios, neîmblînzit), pentru al carui semantism cf. v. sard. kerbiclia "vointa" (Atzori 98).
cerc, cerc (cércuri), s.n. – 1. Figura geometrica formata din multimea tuturor punctelor egal departate de un punct fix. – 2. Belciug, inel. – 3. Inel de întarire, freta. – 4. Crup de oameni, cenaclu. – 5. Otel pentru arcuri. – 6. Nuia în forma circulara. – 7. (Arg.) Inel, bijuterie. – 8. Cîmp, domeniu, sfera. – Mr. (terkl’u), megl. terc. Lat. cĭrcus (Puscariu 341; Candrea-Dens., 309; REW 1948; DAR); cf. alb. kjiark (Meyer 20; Philippide, II, 637), it., sp., port. cerco. Mr. provine din it. cerchio. Cf. cearcan, cercel. – Der. cercui, vb. (a lega, a strînge cu cercuri; a înconjura, a cuprinde într-un cerc; a pune saibe; a (se) aranja în cerc; a fixa vita cu araci); cercuitor, s.m. (dogar); cercuit (var. cercuiala, cercuitura), s.n. (operatie ce consta în a lega vita pentru a o fixa pe araci); încercui, vb. (a înconjura, a cuprinde într-un cerc); cercuriu, adj. (miel cu coarnele rotunjite în forma de cerc).
cerca, cercá (cérc, át), vb. – 1. A examina, a studia, a cerceta. – 2. A încerca, a supune la o proba. – 3. A încerca, a se stradui. – 4. A cauta, a încerca. – 5. A solicita, a pretinde. – 6. A merge în cautare, a urmari. – 7. A vizita, a frecventa. – 8. A suferi, a îndura. – Var. (der.) încerca. Lat. circāre (Diez, Gramm., I, 32; Diez, I, 122; Puscariu 352; Candrea-Dens., 313; REW 1938: DAR): cf. alb. kërkoj (Meyer 138; Philippide, II, 636), it. cercare, prov., cat., sp., port. cercar, fr. chercher. Pentru semantismul din rom., cf. Puscariu, Dacor., IV, 671-9. A încerca, al carui uz se confunda cu cel al lui cerca (modern se prefera în literatura forma încerca), este considerat de Candrea-Dens. si DAR reprezentant al unui lat. •in circāre; este însa vorba mai curînd de o der. rom. Der. cercator, adj. (cautator, cercetator, examinator); cercator, s.m. (cercetator; specialist; explorator; descoperitor; spion); înv. cu toate aceste sensuri; (în)cercare, s.f. (actiunea de a încerca; sondare, apreciere; examen; experienta; chin, suferinta, necaz); cercala, s.f. (lîna cu care se încearca rezultatul unei vopsele, înainte de a se vopsi toata cantitatea); cercat, s.n. (cautare, cercetare); cercatoare, s.f. (sonda); cercatura, s.f. (încercare, proba, examen; investigatie, verificare; sondare), înv.
cercel, cercél (cercéi), s.m. – 1. Obiect de podoaba fixat sau atîrnat de ureche. – 2. Cerc, inel sau bratara de metal. – Mr. tirtel’u. Lat. cĭrcĕllus (Puscariu 343; Candrea-Dens., 311; REW 1939; DAR); cf. it. cercello (Battisti, II, 863), sicil. tśirtśeddu, abruz. tśiertśielle, fr. cerceau, sp. cercillo, zarcillo, port. cercilho. – Der. cercela (var. încercela), vb. (a împodobi cu cercei; a încreti, a bucla); cercelar, s.m. (marchitan); cercelarie, s.f. (comert ambulant cu maruntisuri); cercelat, adj. (încretit, ondulat; împodobit cu cercei); cercelus, s.m. (fucsie). Din rom. provin mag. csercse(lya), csörcse(lye), csörcsö "cercel" (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 12), bg. čarčaluša "fucsie" (Capidan, Raporturile, 221). Mag. csercselya a intrat din nou în ciorciol, s.m. (ciorchine, capatîna), folosit în Trans. si Bucov.
cerceta, cercetá (cercetéz, cercetát), vb. – 1. A examina, a cerceta, a iscodi, a verifica. – 2. A consulta, a sonda, a aprecia. – 3. A întreba. – 4. (Înv.) A vizita, a fi în relatii. Lat. cĭrcĭtāre (Diez, Gramm., I, 32; Puscariu 344; Candrea-Dens., 314; REW 1943; Iordan, Dift., 141; DAR), cuvînt care s-a pastrat numai în rom. – Der. cercetas, s.m. (explorator; boy scout); cercetasie, s.f. (organizatie a cercetasilor); cercetasime, s.f. (grupare de cercetasi); cercetator, adj. (care cerceteaza). Dosoftei foloseste forma cercata, "a examina" pe care Pascu, Beiträge, 9 si DAR o explica drept rezultat al contaminarii lui cerceta cu cata (sau cu cerca, dupa REW 1943); însa forma aceasta nu pare sigura.
cerdac, cerdác (-ce), s.n. – 1. Balcon închis cu gratii sau geamuri. – 2. Pavilion, chiosc. – 3. Terasa, balcon. – 4. Acoperis cu care se protejeaza troitele si fîntînile. – Mr. cirdache, megl. čardac. Tc. çerdak (Cihac, II, 560; Seineanu, II, 123; Roesler 607; Meyer 442; Lokotsch 397; Ronzevalle 73); cf. ngr. τσαρδάϰι, alb. tśardhak, bg., sb., rus. čardak. Dupa Miklosich, Wander., 13, rut. čerdak provine din rom.
complianta, 1.Complianta s.f.(fiz, med.), o masura a rigiditatii unui corp in stiinte mecanice si fiziologie – ex.complianta pulmonara, complianta vasculara: complianta mare = rigidate redusa si deformabilitate mare; 2. Complianta adv. (ec.): In management, despre actiunea de a adera si a demostra acest lucru la legi, regulamente, strategii sau politici – ex. au demonstrat complianta la politca firmei noastre – sin. cu au adoptat, aderat la politica firmei noastre; 3.Complianta adj., adv. (med.): In medicina, descrie un atribut al pacientului care urmeaza, adera, la anumite recomandari, scheme terapeutice sau diagnostice – ex. Schemele de tratament indicate tin seama si de complianta pacientului – cu antonimul necompliant. Similar despre medici sau sisteme medicale pentru a descrie acceptarea in practica a unor noi tratamente, proceduri, metode de investigatie; 4.Complianta adv. (IT.) In Industria Software despre actiunea de a adera la un set de standarde specifice domeniului; 5.Compliant/a adj(livr)( despre oameni, animale )sin. cu supus, bland, ascultator. Surse : -in limbajul curent in societatea medicala, inclusiv cea romana; -dex-online -traducere webster online -traducere wikkipedia
cere, cére (cér, cerút), vb. – 1. (Înv.) A cauta. – 2. A avea nevoie. – 3. A solicita, a implora. – 4. A reclama, a pretinde, a revendica. – 5. A indica pretul unei marfi. – 6. A cersi, a cere de pomana. – 7. A peti, a face propuneri de casatorie. – 8. A chema, a solicita prezenta. – 9. (Refl.) A se cere, a fi nevoie. – 10. A fi acceptat un articol. – 11. (Refl.) A solicita un permis, a cere autorizatie. – Mr. ter, tireare "a cauta," megl. ter. Lat. quaerĕre "a cauta" si a cere (Puscariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923; DAR); cf. it. chiedere (sard. kèrrere), prov., v. fr. querre, sp., port. querer. – Der. cerinta, s.f. (exigenta), formatie literara din sec. XIX. Conjug. perf. simplu cerui si a part. cerut este moderna si analogica; pînâ în primii ani ai sec. XIX se folosise, paralel cu formele anterioare conjug. lat. quaesῑvi › cersii, de unde cersui, si quaesῑtum › cersit, mai tîrziu cersut (cu r analogic, de la prezent). De la aceasta forma veche de conjug. s-a dezvoltat un vb. nou, iar pe baza perf. simplu al acestuia, cersii, s-a construit un prezent analogic cersesc; astfel se explica cersi, vb. (a cere; a cere de pomana; a implora); cu der. cersit, s.n. (faptul de a cersi); cersetor, s.m. (persoana care cere de pomana); cersetoresc, adj. (de cersetor); cersetori, vb. (a cersi); cersetorie, s.f. (cersit). Pentru formarea acestui vb., cf. Seineanu, Semasiol., 214 si de asemenea v. sard. kerkidore, sard. chircadore "cersetor".
cere, cére (-r, -út), vb. – 1. (Înv.) A cauta. – 2. A avea nevoie. – 3. A solicita, a implora. – 4. A reclama, a pretinde, a revendica. – 5. A indica pretul unei marfi. – 6. A cersi, a cere de pomana. – 7. A peti, a face propuneri de casatorie. – 8. A chema, a solicita prezenta. – 9. (Refl.) A se cere, a fi nevoie. – 10. A fi acceptat un articol. – 11. (Refl.) A solicita un permis, a cere autorizatie. – Mr. ter, tireare "a cauta," megl. ter. Lat. quaerĕre "a cauta" si a cere (Puscariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923; DAR); cf. it. chiedere (sard. kèrrere), prov., v. fr. querre, sp., port. querer. – Der. cerinta, s.f. (exigenta), formatie literara din sec. XIX. Conjug. perf. simplu cerui si a part. cerut este moderna si analogica; pînâ în primii ani ai sec. XIX se folosise, paralel cu formele anterioare conjug. lat. quaesῑvi › cersii, de unde cersui, si quaesῑtum › cersit, mai tîrziu cersut (cu r analogic, de la prezent). De la aceasta forma veche de conjug. s-a dezvoltat un vb. nou, iar pe baza perf. simplu al acestuia, cersii, s-a construit un prezent analogic cersesc; astfel se explica cersi, vb. (a cere; a cere de pomana; a implora); cu der. cersit, s.n. (faptul de a cersi); cersetor, s.m. (persoana care cere de pomana); cersetoresc, adj. (de cersetor); cersetori, vb. (a cersi); cersetorie, s.f. (cersit). Pentru formarea acestui vb., cf. Seineanu, Semasiol., 214 si de asemenea v. sard. kerkidore, sard. chircadore "cersetor".
ceremonie, ceremoníe (ceremoníi), s.f. – Parada, fast, eticheta. – Var. ceremónie, teremonie, terimonie, toate înv. – Mr. tirimone. Lat. caerimonia, it. cerimonia (sec. XVII), în parte prin intermediul pol. ceremonia, cerymonia (intermediarul rus., propus de Sanzewitsch 211 si DAR, nu este posibil, avînd în vedere data); cf. ngr. τσερεμονία, alb. čeremonie, bg. ceremonija. – Der. ceremonial (var. teremonial), s.n. (totalitatea regulilor sau formelor de eticheta întrebuintate la o ceremonie); ceremonios, (var. teremonios), adj. (care se comporta cu politete, solemn).
cerenţel, cerentél (cerentéi), s.m. – Planta cariofilacee (Geum urbanum). Numele se da si altor plante si flori (Geum rivale; Dryas octopetale). – Var. ceritica. Lat. cerinthe, cu suf. dim. -el (Densusianu, Rom., XXXIII, 73: Puscariu 345; REW 1831; DAR). Pentru var., cf. Pascu, Beiträge, 26, care o explica prin intermediul unei schimbari de suf. Totusi, Tiktin presupune ca ceritica este un der. de la ceara (cf. fr. fleur de cire), si ca de la ea provine var. cerentel.
cerne, cérne (cérn, cernút), vb. – 1. A trece prin sita sau ciur. – 2. A ploua marunt. – 3. A distinge, a observa, a examina. – 4. (Refl.) A aluneca, a patrunde. – Mr. nternu, ntearnire, istr. cernu. Lat. cĕrnĕre (Puscariu 346; Candrea-Dens., 319; REW 1842; DAR); cf. v. it. cernere, prov., sp. cerner, v. fr. serdre, cat. cendre, port. cernir. – Der. cernator, s.m. (persoana care cerne); cernator, s.n. (ciur pentru nisip); cernut, s.n. (actiunea de a cerne).
cerni, cerní (cernésc, cernít), vb. – 1. A înnegri, a vopsi în negru. – 2. A îmbraca în doliu. – 3. A se calugari. – 4. A întrista, a amarî, a supara. Sl. črŭniti "a înnegri", de la crŭnŭ "negru" (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 48). Adj. s-a pastrat în rom. doar ca nume de oi (cerna), de boi (cernea), de cîini (cernei) si de rîuri (Cerna), ca si în mai multe toponime (Cernica, Cernauti). – Der. cerneala, s.f. (actiunea de a înnegri sau de a vopsi în negru; colorant negru în general; doliu; necaz, cerneala neagra; cerneala în general; Arg., cafea), din sl. črŭnilo, cu suf. modificat dupa rom. -eala (Iordan, Dift., 82; DAR); cernica s.f. (Arg., carte de joc, optar), probabil aluzie la manastirea Cernica, desi nu este clara explicatia; cernusca, s.f. (planta Nigella sativa, Nigella arvensis), din rus. černuška (Tiktin); ciorna, s.f. (concept, bruion), din rus. čornyi "negru; concept, bruion" (Cihac, II, 48); ciornaie, s.f. (Mold., animal sfrijit); ciornei, s.m. (persoana cu tenul masliniu); ciorni, vb. (a face o ciorna); ciornoglav, adj. (bolnavicios), din bg. černoglava "cap negru" (Puscariu, JB, XVI, 222).
certa, certá (certát, certát), vb. – 1. (Refl.) A se lua la cearta, a se ciorovai. – 2. (Refl.) A se dusmani, a se învrajbi. – 3. A dojeni, a mustra. – 4. A critica. – 5. A pedepsi. – 6. (Refl., înv.) A se învata minte. – Mr. ntertare, megl. (an)tertu, istr. certu. Lat. certāre "a certa" (Puscariu 347; Candrea-Dens., 321; REW 1840; Densusianu, GS, II, 18; DAR); cf. alb. kjertoń (Meyer 220), v. it. certare, sard. kertare. – Der. cearta, s.f. (cearta, conflict, încaierare; mustrare; pedeapsa), deverbal; certaret, adj. (gîlcevitor, artagos); certator, adj. (care cearta, mustrator); certas, s.m. (certaret, gîlcevitor; impricinat, parte dintr-un proces). Cearta ar putea fi o formatie anterioara rom., deoarece îi corespunde alb. kjartë (Philippide, II, 636).
cetate, cetáte (cetắti), s.f. – 1. Fortareata, citadela, castel. – 2. Oras. – Mr. titate, megl. titati, istr. cetǫte. Lat. cῑvĭtātem (Diez, I, 123; Puscariu 349; Candrea-Dens., 322; REW 1959; DAR)); cf. alb. kjutat (Meyer 229); it. città, v. prov., cat. ciutat, fr. cité, sp. ciudad, port. cidade. Der. cetatuie, s.f. (citadela, fortareata); cetatean, s.m. (locuitor al unui stat); cetatenesc, adj. (de cetatean, civic; obstesc); cetatenie, s.f. (conditia de cetatean; nationalitate); cetatenime, s.f. (multime de cetateni; burghezie); încetateni, vb. (a acorda cetatenie); concetatean, s.m., format pe baza fr. concitoyen.
ceteră, cetéra (-re), – 1. (Înv.) Citola. – 2. (Trans.) Vioara. – Var. ceatera, ce(a)tara. Lat. cithera (Puscariu 250; Candrea-Dens., 323; REW 1953; DAR); cf. it. cet(e)ra. Este dublet. de la chitara (var. ghitara), s.f., din ngr. ϰιυάρα, sau din it. chitarra (mr. chithara), si de la titera, s.f. (Trans., vioara), din mag. citera (Cihac, II, 488). – Der. cetera, vb. (Trans., a cînta la cetera sau vioara; Mold., a molesta a importuna, a deranja), cf. Philippide, ZRPh., XXXI (1907), p. 303; ceteras, s.m. (Trans., violonist, muzicant), din mag. citerás; chitarist, var. ghitarist, s.m. (persoana care cînta la chitara).
cetină, cétina (-ni), s.f. – 1. Ac de brad. – 2. Ramura de brad. Sl. četina, der. colectiv de la četŭ "ac, teapa, dinte" (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 48; Iordan, Dift., 144), cf. sb., cr. četina, ceh. šetina, alb. četina; mag. csetina pare a proveni din rom. – Der. cetin, s.m. (ienupar); cetinis, s.n. (padure de brazi); încetinat, adj. (cu ramuri dese, se spune numai despre brazi). Nu a fost explicata corespondenta cu it. cetina "taiere de copaci", a carui origine este necunoscuta, dupa Prati 262.
cetîrnă, cetîrna (-ne), s.f. – Canal, teava de scurgere.- Var. ceatîrna, ceterna. Mag. csatorna (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 169; REW 195), din lat. cisterna. Este dublet de la neol. cisterna, din fr. Circula mai ales în Trans.; cf. sb. čatrnja.
cheie, chéie (chéi), s.f. – 1. Obiect de metal care serveste la încuierea sau deschiderea unei broaste. – 2. Robinet. – 3. Cuvînt sablon. – 4. Deschizator de conserve. – 5. Croseta (pentru încheiat nasturii). – 6. Acordor, persoana care se ocupa cu acordarea unor instrumente muzicale. – 7. La instrumentele muzicale de vînt, valvula. – 8. Piatra situata în punctul cel mai înalt al unei bolti. – 9. Explicatie, dezlegare. – 10. Baza, piatra unghiulara. – 11. Dantela. – 12. (Pl.) Defileu, vale îngusta între doi pereti înalti, trecatoare. – Mr. cl’aie, megl. cl’eili. Lat. clavem (Puscariu 352; Candrea-Dens., 324; REW 1981; DAR); cf. it. chiave (lec. chié), prov., cat. clau, fr. clé, sp. llave, port. chave. Pentru acceptia "defileu", cf. sard. keia, care pare totusi de origine preromana (cf. Wagner 294) pe lînga faptul ca exista o anomalie în fonetismul sau (lat. cl ar fi dat cr în sard.); der. din gr. ϰεία, propusa de Atzori 95, nu pare posibila pentru rom. – Der. cheita, s.f. (cheie mica; dantela; obiect care prinde); cheier, s.m. (fabricant de chei; portchei), pe care Candrea-Dens., 325, îl deriva de la alt. clavārius, si Pascu, Beiträge, 15, de la •claviarius. Cf. cheotoare, încheia, descheia.
chel, chel (-iala), adj. – Plesuv, fara par. Tc. kel (Seineanu, II, 104; Lokotsch 1152). Cuvînt cunoscut numai în Munt. si Mold. (ALR, I, 12). Forma de pl. m. oscileaza între cheli si chei. Der. cheli, vb. (a pierde parul); chelie, s.f. (calvitie; plesuvie; înv., favus); cheles (mr. chiles, megl. cheles), adj. (chel), din tc. keles; chelbas, adj. (înv., bolnav de favus, chelbos), din tc. kel si bas "cap" (Seineanu, II, 105; Lokotsch 1025); chelbosi, vb. (a-si pierde parul); chelbosie, s.f. (calvitie). Nu este posibil sa separam de aceste ultime cuvinte pe chelbe, s.f. (înv., favus; calvitie), care totusi a fost interpretat plecîndu-se de la lat. •calvia cu l propagat •clalvia (Tiktin; Puscariu, Dacor., IV, 720; DAR; cf. îndoielile din REW 1530), dar care nici macar astfel ar fi produs rezultatul care i se atribuie; sau din alb. kjëlp "puroi" (Philippide, Viata rom., IV (1916), p. 39). Daca se are în vedere absoluta identitate a cuvintelor mentionate aici, ca si circumstanta ca chelbe circula în aceleasi regiuni ale vechiului regat al României, cu exceptia Trans., reiese evident ca este vorba de acelasi cuvînt tc. (opinie împartasita de Seineanu, II, 105 si Rosetti, I, 160). Probabil este vorba de o dubla formatie regresiva: chelbosie a dat chelbos, adj. (chel), si acesta a dus la chelbe (chelie), ca scîrbosie, fata de scîrbos si scîrba.
chelnă, chélna (chélne), s.f. – 1. Ladita trasurii. – 2. Partea de dinapoi a unor trasuri. – Var. chilna. Pol. kielnia (wozowa) "ladita trasurii" (Cihac, II, 49). Circula aproape numai în Mold.
cheltui, cheltuí (-uésc, -ít), vb. – 1. A da o suma de bani pentru a cumpara sau plati ceva. – 2. A irosi, a prapadi, a risipi. – 3. (Trans.) A vinde. – 4. (Refl., înv.) A face cheltuieli. – 5. (Refl.) A se stradui. Mag. költeni "a cheltui" (Cihac, II, 488). – Der. cheltuiala, s.f. (faptul de a cheltui; bani cheltuiti; risipa; înv., provizii, merinde); cheltuielnic (var. cheltuios), adj. (înv., risipitor); cheltuitor, adj. (risipitor). Din rom. provine rut. keltuwati "a cheltui" (Miklosich, Wander., 16, cf. Berneker 500).
chema, chemá (chém, chemát), vb. – 1. A striga. – 2. A implora, a solicita. – 3. A invite, a pofti. – 4. A cita, a convoca. – 5. A evoca, a-si aminti. – 6. A numi, a angaja, a recruta, a încorpora. 7. A conduce, a îndrepta. – 8. (Pasiv) A avea misiunea sau vocatia de a face ceva, a fi nascut pentru ceva. – 9. (Refl.) A se numi. – 10. A trece drept, a avea reputatia de. 11. (Refl., impers.) A se zice, a se socoti. – Mr. (a)cl’em, cl’imare, megl., istr. cl’em. Lat. clamāre (Diez, I, 124; Puscariu 353; Candrea-Dens., 329; REW 1961; DAR); cf. it. chiamare, prov., cat. clamar, v. fr. clamer, sp. llamar, port. chamar. Pentru evolutia lui a › e, cf. Densusianu, GS, II, 391 si III, 451; si Puscariu, Dacor., V, 790. – Der. chemare, s.f. (actiunea de a chema; apel; invitatie; convocare; vocatie, misiune); chemator, adj. (care cheama, care invita; frapant); chemator, s.m. (la nuntile populare, persoana care organizeaza petrecerea); nechemat, adj. (care nu are vocatie, inapt); rechema, vb. (a revoca un diplomat în functie), pe baza fr. rappeler.
chepcea, chepceá (-éle), s.f. – Lingura de spuma. Tc. kepçe (Seineanu, II, 105), cf. ngr. ϰεφέ, bg. kebče. Probabil cuvînt identic cu chepcel, s.n. (vas de scos apa; instrument de pescuit), care pare un dim. cu suf. -el. Totusi, Giuglea, Dacor., I, 248 (cf. REW 1772 si DAR) îl deriva de la lat caucellus (cf. fr. choisel, choseau) care prezinta dificultati fonetice. Cf. Graur, BL, V, 92.
cherpici, cherpíci (-i), s.m. – Caramida de lut, nearsa. – Var. chirpici. Tc. kerpiç (Miklosich, Fremdw., 98; Meyer 224; Berneker 501; Vasmer 561), cf. alb. kjerpitš, bg. kervičĭ, sb. ćerpič, rut. kyrpič. Var. este mold.
chersin, chersín (chersíne), s.n. – Galeata, vas de lemn, pentru scos apa. – Var. chersîn. Tc. (per.) kersené "farfurie pentru pîine" (Bogrea, Dacor., III, 729; Scriban). Cihac, II, 48, sugera pol. krzynow "strachina". În Mold. si Dobr.
chiag, chiág (-guri), s.n. – 1. Ferment extras din sucul gastric al rumegatoarelor si al copilului, care încheaga cazeina din lapte. – 2. Cea de a patra despartitura a stomacului rumegatoarelor, din care se extrage cheagul. – 3. Coagul. – 4. Nucleu, baza, origine, fundament. – Var. (Trans. de Nord) ciag. Mr., megl. cl’ag. Lat. vulg. clagum, de la quaglum forma pop. de la coagulum "cheag" (Densusianu, Hlr., 90; Puscariu 355; Candrea-Dens., 332; REW 2006; DAR); cf., de la forma fara metateza, it. caglio, prov. calh, v. fr. cail, cat. coall, sp. cuajo, port. coalho. Cuvîntul sard. mentionat de Puscariu în sprijinul celui rom. nu este valabil, cf. Wagner 113. Cf. totusi o metateza asemanatoare în lat. •clagorium › alb. kljuar (Meyer, 193), ca si în cochlea › it. chioccia, copula › napol. chioppa, pungulus › rom. ghimp, etc. Der. chegar, s.n. (galeata unde se încheaga laptele), care ar putea proveni direct din lat. •clagorium, mentionat mai sus, si care s-a conservat mai ales în numeroase der.: chegarnita, chi(a)gornita, chegornicer, chegareata, chegarete, etc.; închega, vb. (a face cheag; a coagula; a cimenta, a consolida; a alcatui, a forma), care se deriva de obicei din lat. in-coagulare (REW 2005; DAR) sau de la un vulgar •clagāre (Densusianu, Hlr., 90; Puscariu 817; Candrea-Dens., 333), dar care ar putea fi si der. rom. de la chiag (cf. mr. ncl’eg, megl. angl’eg, ancl’ag); închegator, adj. (coagulant); închegatoare, s.f. (planta, Geranium Robertianum), închegatura, s.f. (actiunea de a coagula); deschega, vb. (a elimina coagularea). Cuvîntul rom. a trecut în rut. gljag, pol., rus. gljak (Miklosich, Wander., 10; Berneker 311), rut. klagaty "a închega", pol. sklagac sie "a se coagula", slov. kljag (Candrea, Elemente, 401; Miklosich, Etym. Wb., 66).
chiar, chiár adv., adj. – 1. (Înv.) Clar, pur, curat. – 2. Clar, evident. – 3. Exact, tocmai, întocmai. – 4. Realmente, efectiv, într-adevar. – 5. Însusi, singur, nu altcineva. – 6. Pîna si, înca si. – Istr. kl’or. Lat. clarus, claro (Puscariu 356; Candrea-Dens., 334; REW 1963; DAR), cf. it. chiaro, prov. clar, fr. clair, sp., port. claro, în sp. cu acelasi uz adv. Uzul adj., este frecvent si comun în textele vechi; s-a pastrat în cîteva expresii, din chiar senin, sau apa chioara (în loc de apa chiara): îndepartîndu-se de sensul curent, cuvîntul a fost confundat cu chior "cu un singur ochi", ceea ce, pe lînga alterarea fonetica, a modificat si sensul, astfel încît astazi apa chioara înseamna "zeama lunga" sau "posirca" (totusi, dupa P. Tanase, RLR, LXX, 41-5, este vorba de chior "cu un singur ochi"; si, dupa Buescu, RPF, II, 337, de un cuvînt diferit, în legatura cu sp. chirla, port. chilra). Pentru semantismul lui chiar, adv., cf. it. (ep)pur(e), lat. pure, germ. rein, si uzul adv. al lui curat (Seineanu, Semasiol., 182). – Din rom. provine rut. tjar (Candrea, Elemente, 407).
chibzui, chibzuí (-uésc, chibzuít), vb. – 1. A presupune, a face supozitii. – 2. A reflecta, a medita, a gîndi. – 3. A delibera, a schimba impresii. – 4. A dispune, a organiza, a planui. Mag. képezni "a forma, a alcatui" (DAR). Miklosich, Fremdw., 97, se gîndea la mag. kobzoni, de unde rut. kobzovati. Berneker 498 pleaca de la mag. képzelni, cf. rut. kebzuvaty, slov. kebzovati. – Der. chibz, s.n. (preocupare; supozitie, calcul); chibzuiala (var. chibzuinta), s.f. (reflectie, supozitie; deliberare; conciliabul, opinie); nechibzuit, adj. (nesocotit, aiurit); chibzuitor, adj. (prudent, prevazator).
chică, chíca (chíci), s.f. – 1. Plete, late. – 2. (Înv.) Peruca. – 3. Creasta de cocos. – 4. Stigmat al porumbului. Sl. kyka, cf. bg., sb., cr. kika (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 49; Berneker 659; DAR); cf. chisita. – Der. chicos, adj. (pletos); chicui, vb. (a ciufuli; a se lua de par).
chilă, chíla (chíle), s.f. – 1. Hernie. – 2. Infirmitate. Sl. kyla (Cihac, II, 49; Berneker 677); cf. bg. kila, sb. kila, rus. kilá. – Der. chilav, adj. (infirm, sfrijit, pipernicit), bg., sb. kilav "care are hernie"; chivali (var. schivali, deschilavi), vb. (a vatama, a rani); chilavie (var. schilavie, schilavenie), s.f. (durere, betesug). Pentru der. cf. si Miklosich, Slaw. Elem., 27 si Conev 91.
chin, chin (chínuri), s.n. – 1. Suferinta, tortura, supliciu; durere fizica în general. 2. Cazna, tortura, suparare, canoneala; suferinta, morala în general. Mag. kin (Miklosich, Fremdw., 98; Cihac, II, 489; Berneker 504; DAR; Gáldi, Dict., 87); cf. sb. kini, cr. kina, tc. kin. Cuvînt împrumutat din sec. XV sau înainte. Dupa Roesler 596 (si Popescu-Ciocanel 22), ar proveni din tc. kin "ura". – Der. chinui, vb. (a tortura, a suferi; refl., a se munci, a se stradui); chinuiala, s.f. (tortura, supliciu); chinuitura, s.f. (înv., tortura); chinuitor, adj. (care chinuieste); chinzui, vb. (Trans., a chinui), der. direct de la mag. kinozni; chinzai, s.n. (Trans., supliciu, tortura).
chinez, chinéz (chinéji), s.m. – 1. (Înv.) Domn, sef al unei comunitati de oameni liberi. Existenta sa este atestata cu începere din sec. XIII, în Trans. si Munt. Erau capetenii de grupari populare ce cuprindeau un judet sau o vale, cu functii pe viata, administrative si judecatoresti. În Munt., pare a fi termen oficial, care îl traduce pe cel popular judet. – 2. (Banat) Primar, judecator comunal. – Var. cneaz, cnez. Sl. kŭnedzŭ din got. •kunnigs, germ. König (DAR). A intrat în rom. prin intermediul sb. knez sau al mag. kenéz (DAR presupune ca patrunderea sa a avut loc de la nord la sud), cf. rus. rut. knjazĭ "principe." V. si Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 64. Var. cneaz, folosita în trecut ca termen oficial în documentele slave, a început sa se foloseasca începînd de la sfîrsitul sec. XVII, cu sensul propriu din rus. – Der. chineji, vb. (Banat, a face uneori pe primarul); chinezat, s.n. (principat); cnezat, s.n. (principat); cnezie, s.f. (înv., principat).
chingă, chínga (chíngi), s.f. – 1. Cingatoare, brîu. – 2. Fîsie de piele cu care se fixeaza saua pe cal. – 3. Curea, legatura. – 4. Gaica la haine si paltoane. – 5. Bara, stinghie. – 6. Fîsie de teren. – Var. cinga. Mr. vinga, vingla, megl. cl’inga. Lat. cingŭla (Diez, I, 27; Densusianu, Rom., XXIX, 330 si XXXIII, 276; Puscariu 370; Candrea-Dens., 350; REW 1926; DAR); cf. alb. kjingëlë, it. cinghia, prov. cenha, fr. sangle, cat. singla, sp. cello si cincha (Corominas, I, 756). Fonetismul rom. prezinta o schimbare care se explica de obicei printr-o metateza anterioara rom. (lat. •clinga, dupa Candrea-Dens., si DAR), ipoteza infirmata de var. Mai curînd trebuie presupus ca rezultatul normal de la cingula, rom. •cinghia › •cinghe, pl. cinghi (cf. auricula › ureche, pl. urechi) a produs probabil, pe de o parte, metateza chingi cu sing. regresiv chinga, si pe de alta parte un sing. analogic cinga (DAR explica aceasta ultima forma ca pronuntare locala, în Mold., si ca reprezentant al unui lat. •clinga, în Trans.; cf. Puscariu 370). Cf. totusi lat •clinga › napol. chienga (Battisti, II, 944). Der. închinga (var. închingi, înching(i)ui), vb. (a încinge; a pune chinga); deschinga, vb. (a scoate chinga). Cf. cinge.
rodeo, RODÉO s.n. 1. Serbare data cu ocazia marcajului animalelor în unele regiuni din America. 2. Întrecere sportiva în care un calaret (cow-boy) trebuie sa calareasca fara sa un cal sau un bou nedomesticit. [Pron. -de-o. / < engl., sp. rodeo].
daca, Daca cautati prin "google" cuvantul "INCASTRU", veti ajunge la un articol al subsemnatului (Viorel Lupea, alias CDV ), in care apare cuvantul incastru (despre care v-am informat acum vreo trei ore in urma...). De altfel, am mai participat la completarea dictionarului Dvs. (DEX) cu cuvantul "IRAT" , sub pseudonimul CDV. Cu multe urari de bine, Viorel Lupea, colaborator la site-ul rebusist www.rebusmania.com , precum si www.rebusonline.com
chip, chip (chípuri), s.n. – 1. Imagine, reprezentare plastica (odinioara a oricarui obiect, în prezent a unei persoane). – 2. Aspect, fata, figura, fizionomie. – 3. Imagine, simbol, reprezentare. – 4. Gest, apucatura. – 5. Maniera, mod, metoda. – 6. Mijloc, modalitate, posibilitate. – 7. (Adv.) Vorba vine, cica (cu aceasta folosire se prefera modern pl. articulat). Mag. kép "imagine" (Cihac, II, 489; DAR; Gáldi, Dict., 87), de unde si sb., slov. kip (Berneker 504; cf. Miklosich, Fremdw., 98). – Der. chipes, adj. (aratos, frumos), din mag. képes "capabil; figurat"; chipos, adj. (aratos, frumos la chip); închipa, vb. (a reprezenta; a alcatui); închipui (var., înv. chipui), vb. (a reprezenta; a crea; a construi, a fabrica; a aduna; a imita; a imagina; a fauri, a concepe; a nascoci, a inventa; refl., a fi vanitos, a se mîndri); închipuitor, adj. (înv., reprezentant); închipuinta, s.f. (înv., personificare, reprezentare); închipuire, s.f. (imagine, reprezentare; aspect, gest; imaginatie, fantezie, fictiune, inventie; himera; ipoteza; simulacru); neînchipuit, adj. (neimaginabil); închipu(r)lui, vb. (a repara, a fabrica, a construi), din mag. képelni, în parte contaminat cu pl. chipurile (DAR).
chiovean, chioveán (-éni), s.m. – Carutas. De la Kiew, oras din Rusia (odinioara Chiow), datorita relatiilor comerciale si frecventelor transporturi cu carute. – Der. chiovenesc, adj. (propriu carutasilor).
chiraleisa, chiraléisa s.f. art. – 1. Kyrie eleison, formula liturgica a cultului ortodox pastrata în obiceiuri folclorice legate de sarbatoarea de Boboteaza. – 2. Spirit rau, duh necurat. – 3. (Interj.) Iisuse! Ngr. ϰύριε ὲλέησον. Deformatie populara care s-a pastrat si în anumite regiuni din Franta. Hautes Vosges kyriolé "cîntec si obicei popular de Rusalii", si din Italia (berg. krioles); cf. si sl. kerlesĭ, ceh. krleš, v. pol. kierlesz, rus. kurolesa (Miklosich, Fremdw., 98; Seineanu, Semasiol., 117; Berneker 502; T. Papahagi, Din folklorul romanic, 7; DAR; Vasmer 551). Din acelasi cuvînt provine gr. provine fr. kyrielle, de unde chiriela, s.f. (însiruire, sirag). Der. ciurlezi, s.m. pl. (Munt., obicei popular de Boboteaza); ciurleza, vb. (a vizita casele în ziua de 6 ianuarie); ciurlezeala, s.f. (obicei popular legat de aceasta sarbatoare; obiceiul este mai mult sau mai putin general, cf. iordani, însa acest nume se foloseste numai în regiunea Dîmbovita).
chirvai, chirvái (-iuri), s.n. – 1. Sarbatoare a zilei sfîntului protector, hram. – 2. Chef, zaiafet. Germ. Kirchweiche (Borcea 181). În Trans.
chişleag, chisleág (-guri), s.n. – Lapte prins, lapte acru. – Var. (Trans. de Nord) cislac. Bg., rut. kisleak, sb., cr. kiseljak, din sl. kiselŭ "acru" (Cihac, II, 50; Löwe 5; Scriban, Arhiva, 1911, nr. 7); cf. chiselita.
chit, chit adv. – Liber, în pace. Fr. quitte. Se întîlneste cu dubletele cfit si fit, care redau pronuntarea germ. quitt. – Der. (de la cfit) cfitui, vb. (a rezolva probleme; a fi linistit). Forma chitui se aude mai putin, fiind înlocuita prin achita. Dupa Sanzewitsch 201, cfitui vine din rus. kvitovatĭ.
chiti, chití (-tésc, -ít), vb. – 1. A împodobi, a înfrumuseta, a orna. – 2. A potrivi, a aranja, a orîndui. – 3. A organiza, a planui, a dispune. – 4. A proiecta, a calcula. – 5. A judeca, a chibzui, a gîndi. Sb. kititi "a înfrumuseta", sau bg. kyta "buchet" (Cihac, II, 51; Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 328; Berneker 679). Cu toate ca evolutia semantica este fireasca în toate fazele ei, este rar ca un cuvînt sl. sa fi dezvoltat în rom., de la sine, o gama atît de întinsa de sensuri. Este de presupus ca în evolutia sa ar fi influentat vreun cuvînt ca a cata, sau poate ngr. ϰιττάζω "a vedea, a privi". – Der. chiteala, s.f. (podoaba; giuvaiere, bijuterii; ordine, organizare; aranjare, potrivire; judecata, parere; supozitie, idee). Cf. cuvîntul urmator.
chiti, chití (-tésc, -ít), vb. – 1. A lansa, a arunca, a a trage cu arma. – 2. A tinti. – 3. A arunca o privire. – 4. A nota, a observa. Sb. hitat, hititi "a trage, a slobozi", contaminat si în mare parte confundat cu cuvîntul anterior (Puscariu, RF, I (1928), p. 271; DAR). – Der. chitaci, s.m. (ochitor; care tinteste bine), prost explicat de Löwe 9 pe baza bg. skitač "vagabond"; chitas, s.m. (ochitor); chiteala, s.f. (ochire, tintire).
chiulaf, chiuláf (chiuláfuri), s.n. – Caciula turceasca. Tc. külah (Seineanu, II, 118; Meyer 229; Lokotsch 1232); cf. alb. külaf, bg. kjukaf, sb. ćulaf. Din der. tc. külahci "vînzator de caciuli" si apoi "smecher" (pentru evolutia cf. papugiu, cioflingar), provine rom. chiulangiu, s.m. (smecher; elev care chiuleste), cf. Scriban, Arhiva, XXIII (1912), p. 382; Iogu, GS, IV, 388; DAR. De la acest cuvînt s-a reconstruit în rom. chiul, s.n. (înselatorie, festa, renghi; în limbaj scolaresc, absenta nejustificata). Reducerea este destul de nefireasca (cf. chiulhangiu – chiulhan), astfel încît este de presupus ca trebuie sa se fi produs înainte de propagarea formei chiulangiu (unde n este tîrziu si analogic), adica, pornindu-se de la o forma •chiulagiu. Mai putin probabila este explicatia lui E. Lange Kowall, GS, VII, 296, care pleaca de la expresia din limbajul scolaresc fr., tireu au cul, întrucît astfel de împrumuturi sînt putin uzuale în rom., si pentru ca fonetismul cü din fr. nu explica deloc consoana finala. Totusi, aceasta explicatie este acceptata de Graur, BL, XIV, 107. – Der. chiuli, vb. (a lipsi fara motiv, a o sterge); chiuleala, s.f. (cursa, figura proasta; absenta, fuga).
chivără, chivắra (-vére), s.f. – Casca, coif. V. rus. kiverŭ, cf. rut. kyver, pol. kiwior "turban" (Cihac, II, 51), cuvînt de origine necunoscuta în sl. (Vasmer, I, 554). Legatura cu sl. kivorĭ "baldachin" sugerata de Cihac, pare îndoielnica.
sandviş, SÁNDVIS s.n. Felie de sunca, de salam etc. asezata între doua felii de pâine (unse cu unt). [Pl. -uri, var. sandvici s.n. / < fr., engl. sandwich, cf. Sandwich – lord englez].
cîine, cî́ine (cấini), s.m. – 1. Cîine. – 2. Om fara suflet, tiran. – 3. Masa de dogar. – Var. (Mold.) cîne. Mr. cîne, megl. cǫini, istr. care. Lat. canis (Puscariu 367; REW 1592; Candrea-Dens., 337; DAR); cf. alb. kjiën, it. cane, prov. ca, fr. chien, sp. (gal.) can, port. cão. Forma cîine, cu i posterior (ca mîine, pîine; cf. si spîimînta), proprie Munt., a fost aproape general adoptata în lit.; totusi sînt numerosi scriitori de origine mold. sau trans. care continua sa scrie cîne. Der. cîinarie, s.f. (haita de cîini); cîiner, s.m. (Mold., persoana care strînge cîini vagabonzi); cîinesc, adv. (privitor la cîini; crud, neomenos); cîineste, adv. (în felul cîinilor; cu cruzime); cîinime, s.f. (haita de cîini); cîinos, adj. (fara suflet); cîinosie, s.f. (rautate, cruzime). Cf. L. Seineanu, Les noms romans du chien et leurs applications métaphoriques în Mém. Soc. Ling., XIV (1906-8), p. 210-75.
câlţi, cấlti s.m. pl. – Fire ramase de la daracitul cînepii sau inului. Sl. klŭkŭ, pl. klŭcĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 290; Cihac, II, 723; Berneker 525), cf. ceh. kloč "smoc de lîna", pol. kłaki "smoc de lîna." – Der. încîlci, vb. (a amesteca, a încurca), cf. sl. sŭklŭčiti, rus. kločitĭ; încîlceala, s.f. (încurcatura, confuzie); încîlcitura, s.f. (confuzie, hatis); descîlci, vb. (a descurca, a deslusi). Confuzia lui -ti › -ci nu este clara, cf. arici.
cimbru, címbru (címbri), s.m. – 1. Planta erbacee cu frunze aromate folosite drept condiment (Thymus serpyllum, Thymus lanuginosus, etc.). – 2. Pipernita de gradina (Satureia hortensis). – Var. ciumbru. Mr. ciumburica. Origine necunoscuta. Legatura cu gr. θύμπρος nu este clara, si der. direct din gr. (Philippide, Bausteine, 54; Pascu, I, 193; Diculescu, Elementele, 483) pare dificila din punct de vedere fonetic. S-a presupus un sl. •čębrŭ, •čąbrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 52; Byhan 308; Conev 44), cf. ceh. čibr, pol. ćąbr; dar č- din sl. nu se explica decît prin intermediul rom. (Berneker 160; Philippide, Viata rom., XVIII, 46; Vasmer, apud DAR; Diculescu, Elementele, 483; cf. Puscariu, Dacor., IV, 1405). În sfîrsit, Weigand, Jb., IX, 80, pleaca de la mag. csombor, csömbör, care pare împrumut din rom. Exista ipoteza ca este un cuvînt preromanic, ca în lat. cimbrus "cimbru," sau în it. cembro "cedru hibrid", de origine necunoscuta (Prati 255).
cîmp, cîmp (-puri), s.n. – 1. Ses, cîmpie. – 2. Teren lucrat, ogor, lan; activitati proprii agriculturii. – 3. Fond, teren, teatru, scenariu în care se desfasoara o actiune sau în care se situeaza o actiune sau în care se situeaza un obiect. – 4. Fond. – 5. În heraldica, sfera, domeniu. – 6. Regiune, portiune, suprafata. – 7. Frîu. – Var. cîmp (pl. cîmpi). Mr. cîmpu, megl. cǫmp. Lat. campus (Puscariu 361; Candrea-Dens., 338; REW 1563; DAR); cf. it., sp., port. campo, prov., cat. camp, fr. champ. Pl. cîmpi se foloseste aproape exclusiv în expresiile a bate cîmpii, a lua cîmpii. Der. cîmpean, adj. (taranesc, campestru); cîmpeanca, s.f. (taranca); cîmpenesc, adj. (taranesc, rustic); cîmpeneste, adv. (în mod rustic); campestru, adj. (campestru), din it. campestro; cîmpina, s.f. (ogor); cîmpos, adj. (neted, plan). Dupa Candrea, Elementele, 403, din rom. provin rut. kempa, kympyna "insulita".
cîmpie, cîmpíe (câmpíi), s.f. – Cîmp, ses, ogor. Probabil de la un lat. •campia, care ar reproduce un gr. ϰαμπία, der. de la ϰάμπος (DAR, REW 1563), cf. sicil., calabr. campia. Der. de la campus, printr-un suf. -inea (Tiktin) nu este posibila (cf. Corominas, I, 621), caci n ar fi lasat urme în Banat. Candrea-Dens., 339, propun •campiva, care pare foarte artificial.
cin, cin (cínuri), s.n. – 1. Clasa, rang, categorie. – 2. Breasla, corporatie. – 3. Situatie, pozitie, functie. Sl. činŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 52); Cf. mag. csin. – Der. încinuit, adj. (înv., afiliat unei corporatii sau unui ordin); cinovnic, s.m. (functionar, vînzator), din rus. činovnik (sec. XIX, astazi rar).
cină, cína (cíne), s.f. – Masa de seara. – Mr., megl. tina, istr. cirę. Lat. cēna (Puscariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806; DAR); cf. it., prov., sp. cena, port. cea. – Der. cinioara, s.f. (ceasul cinei), cf. prînzisor; cuvînt pe care Draganu, Dacor., III, 693-5 si DAR îl considera reprezentant al lat. cinae hora, dar care este un dim. cu suf. -oara, cf. Graur, BL, III, 19.
cina, ciná (-éz, -át), vb. – A lua masa de seara. – Mr., megl., tin, istr. cir. Lat. cēnāre (Puscariu 369; Candrea-Dens., 342; REW 1803; DAR); cf. it. cenare, prov., cat., sp. cenar, port. cear. Cf. cina.
cinaş, cinás (cináse), adj. (Trans.) Frumos, chipes. Mag. csinos (DAR; Löwe 20).
cinci, cínci num. – 1. Numar situat între patru si sase. – 2. (Arg.) Moneda de cinci centime. – 3. (S.m., Arg.) Onanist. – Mr., megl. tint, istr. cinc. Lat. vulg. cinquĕ, în loc de quinquĕ (Puscariu 363; Candrea-Dens., 343; REW 6964; DAR); cf. it. cinque, prov. cinc, fr. cinq, sp., port. cinco. Sensul 3 este abreviere de la expresia de argou cinci ori cinci. Der. cincar, s.m. (cal sau bou de cinci ani; carte de joc de cinci puncte), al carui sens secundar reproduce ngr. πεντάρι; cincilea, num.; cincime, s.f. (a cincea parte); cincisprezece, num.; cinzeci, num.; cinzeaca, s.f. (unitate de masura de 50 cl. cu care se vînd bauturile alcoolice), formata de la cin(ci)zeci, considerata ca pl.; încinci, vb. (a înmulti cu cinci, a creste de cinci ori).
cînd, cînd adv. si conj. – 1. Indica o relatie de coincidenta temporala nuantata cu ajutorul prepozitiilor: coincidenta termenului initial, de cînd; a termenului final, pîna cînd; a termenului mediu, pe cînd. – 2. (Cu cond.) Daca, în caz ca (indica o relatie conditionata). – Mr. cîndu, megl. cǫn, istr. can(d). Lat. quando (Puscariu 364; REW 6932; Candrea-Dens., 344; DAR); cf. it. quando, fr. quand, sp. cuando. – Der. cîndusi, conj. (înv., cînd); cîndai, adv. (poate, posibil), arhaism pe care DAR îl considera der. din lat. quando alias; cîndva, adv. compus cu va ‹ vrea, ca ceva, cineva; nicicînd, adv.; oarecînd, adv. (înv., vreodata), identic prin formatie cu oricînd, adv., a carui var. vericînd, se apropie mai mult de forma primitiva, cf. vreun.
cine, cíne pron. inter. – 1. Introduce întrebarile la care se asteapta ca raspuns un nume de persoana. – 2. Cel care (indica identitatea subiectului a doua actiuni conexe). – 3. Nimeni (în expresii ca n-are cine, cine stie ce, etc.). – 4. (Înv.) Fiecare (mai ales în compunere cu unde, cum, cît, încotro). – Mr. tine, istr. tire. Gen., dat (al, a) cui, acuz. pe cine. Lat. quem (Puscariu 366; Candrea-Dens., 345; REW 6953; DAR); cu epenteza lui -ne, ca în sard. kini, calabr. chine, lec. cine (M. Ruffini, Cah. S. Puscariu, I, 202), cf. si mine, tine, sine (Byhan, Jb., III, 7). Celelalte explicatii par mai putin probabile: lat. quisne (Philippide, Principii, 78; Pascu, I, 176); -ne ca în alb. unë "eu", tinë "tu" (Puscariu 366); lat. quem pronuntat quene (DAR). Gen. cui (din lat. cui) se foloseste si cu sens absolut: "fiul cui" (cf. Eminescu: a cui-s, mama?). Comp. cinescu, pron. (înv., fiecare, oricine), pare sing. analogic, format pe baza lui cinesti, care ar putea fi o compunere bazata pe aceleasi elemente ca nestine (DAR admite ca cinesti este rezultatul contaminarii lui cines cu fieste(care); Meyer-Lübke, Literaturblatt, VII, 150 si Philippide, ZRPh., XXXI, 360, îl explicau pe cinescu direct din lat. quisquis; cinesi, pron. (înv., fiecare, oricare), ca acelasi; cineva, pron. (o persoana indeterminata; o persoana importanta), ca si careva (pentru folosirea sa, cf. Sandfeld, Syntaxe, 210-2); fiecine (var. fiesicine, fiestecine), pron. (oricine, fiecare), ca fiecare; macarcine, pron. (rar, oricine); nestine (var. înv. nescine), pron. (oricine), ca niscare; oarecine (var. oaresicine, oricine), pron. (oricare, fiecare), ca oarecare; vericine, pron. (oricare), ca vericare.
cînepă, cînépa (-pe), s.f. – 1. Planta textila. – 2. (Arg.) Par, plete. – Var. cînipa. megl. cǫnipa. Lat. •canapa, forma vulg. de la clasicul cannabis (Diez, I, 107; Puscariu 368; Candrea-Dens., 346; REW 1599; Philippide, II, 635; Graur, Rom., LVI, 106; Rosetti, I, 57; DAR). Forma vulg. se confirma prin. it. canapa; cf. si fr. chanvre, sp. cañamo, port. cannamo, alb. kërp. Miklosich, Slaw. Elem., 25, se gîndea la un etimon sl. Cf. canap. Der. cînepar, s.m. (pasarea-cînepii, Acanthus cannabina); cînepioara s.f. (planta, turita mare; pasarea-cînepii); cînepiste, s.f. (teren cultivat cu cînepa); cînepiu, adj. (de culoarea semintei de cînepa); cînepoala, s.f. (planta, turita-mare, Eupatorium cannabinum; Agrimonia); cîneparie, s.f. (cînepiste). Cînepiste este o adaptare a bg. konopište (Conev 73); este însa mai greu de derivat numele de cînepar din bg. konopinka (Conev 54).
cinge, cínge (-ng, -ns), vb. – 1. A încinge, a înfasura. – 2. A înconjura, a strajui. – Var. încinge. Mr. tingu, timsu, timtu, megl. (a)nting. Lat. cĭngĕre (Puscariu 821; Candrea-Dens., 352; REW 1924; DAR); cf. it. (in)cingere, prov. (en)cenher, fr. (en)ceindre, sp. ceñir, cat. cengir, port. cingir; cf. si chinga. În rom. este cuvînt inv., astazi înlocuit de var., care în general se explica pornindu-se de la lat. ῑncĭngĕre, cf. port. incingir, dar care ar putea fi compunere interna a rom. Uneori se confunda cu încinge "a înfierbînta." Der. cingatoare (var. încingatoare), s.f. (fîsie, brîu, legatura; talie, mijloc, trup; grup de trei stele din constelatia Orion); încingator, s.n. (brîu); încinsatura, s.f. (înv., brîu, centura); descinge (cf. mr. distingu), vb. (a dezlega, a desface), care trebuie sa fie o compunere rom.
cinste, cínste s.f. – 1. Onoare, probitate, integritate. – 2. Onoare, prestigiu. – 3. Onoare, cumintenie, castitate, neprihanire. – 4. Onoare, demnitate, distinctie. – 5. Onoare, consideratie, respect, stima. – 6. Dar, cadou, plocon. – 7. Invitatie, poftire la bautura sau mîncare. – 8. Functie, slujba, demnitate. – 9. (Pl.) Dar propter nuptias oferit de rudele miresii. Sl. čĭstĭ "veneratie" (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 52); čistiti "respectat." N pare sa se fi introdus din epoca sl., prin contaminare cu čęstĭ "parte, soarta" (DAR). Der. cinstes, adj. (onest, drept; demn; impunator, mîndru); cinstas, s.m. (persoana care ofera un dar miresei); cinstet (var. cinstelnic), adj. (cinstit; distins), de la vreun nume de planta sl., ca rut. čistec, pol. czysciec, sb. čistac, cf. Berneker 158 si DAR; cinsti, vb. (a onora, a respecta; a venera; a adora; a tine, a pastra, a respecta; a onora, a acorda distinctii, a distinge, a recompensa; a face cadou, a darui; a invita, a pofti, a oferi mîncare sau bautura; a închina paharul), din sl. čistiti, cu evolutie semantica paralela lui cinste; cinstit, adj., (respectabil, distins, venerabil, demn; onest, drept, corect; înv., nobil; f. curata, casta, pura, inocenta, neprihanita; fam., cherchelit, afumat); cinstitor, adj. (politicos, amabil; care cinsteste); necinste, s.f. (dezonoare, rusine, terfelire, lipsa de onestitate); necinsti, vb. (a dezonora, a pata; a profana; a dezonora, a viola, a forta, a silui), necinstit, adj. (dezonorat; incorect; profanat; f. violata; siluita); necinstitor, adj. (lipsit de respect; siluitor); descinsti, vb. (rar, a dezonora, ca silui).
cînta, cîntá (cântát, át), vb. – 1. A emite cu vocea un sir de sunete muzicale. – 2. A interpreta o melodie la un instrument muzical. – 3. (Despre pasari) A scoate sunete placute la auz. – 4. A se exprima poetic, a descrie, a povesti ceva în versuri. – 5. A boci, a jeli un mort. – 6. A sîcîi, a pisa, a repeta pîna la satietate. – 7. (Fam.) A vorbi ,a spune, a recita. – 8. (Arg.) A spune, a marturisi, a ciripi. – 9. (Arg.) A denunta. – 10. (Arg.) A însela. – Mr. cîntu, megl. cǫnt, istr. cant. Lat. cantāre (Puscariu 372; Candrea-Dens., 353; REW 1611; DAR); cf. it. cantare, prov., cat., sp., port. cantar, fr. chanter, alb. këntoń (Meyer 187). Cf. cîntec, descînta. Der. cînt, s.n. (cîntec; diviziune a unui poem), postverbal format pe baza it. canto, fr. chant (Puscariu 371 l-a considerat reprezentant direct al lat. cantus; se pare însa ca nu a fost niciodata popular, chiar daca exista în megl. cǫntu); cîntare, s.f. (cînt, cîntec; cînt, diviziune a unui poem; cînt religios); cîntaret, s.m. (artist care cînta; pasare cîntatoare; cantor, dascal; poet); cîntat, s.n. (actiunea de a cînta; cîntec); cîntator, adj. si s. (care cînta; cîntaret; pasare care cînta); cîntatoare, s.f. (Arg., gura). Der. neol. cantabil, adj., din it. cantabile; cantata, s.f., din it. cantata; canto, s.m., din it. canto; cantor, s.m., din lat. cantor (sec. XVIII); cantoneta, s.f. (monolog comic, total sau partial în versuri; cîntec, romanta), it. canzonetta; cantonetist, s.m.; încînta, vb., format pe baza fr. enchanter (Puscariu 822 si DAR si Candrea-Dens., 355, îl deriva direct din lat. ῑncantāre); dar nu este cuvînt popular, cu toate ca exista mr. ncantare, ci pare creatie a scriitorilor romantici; încîntator, adj.; încîntec, s.n. (farmec), cuvînt creat artificial de Odobescu.
scotch, SCOTCH s.n. 1. Whisky scotian. 2. Nume comercial al unei benzi adezive. [Pron. scoci. / < engl. scotch].
cîntec, cîntec (cấntece), s.n. – 1. Cînt, cîntare. – 2. Cînt, poezie lirica. – Var. cîntic. – Mr. cîntic, megl. cǫntic. Lat. cantĭcum (Puscariu 373; Candrea-Dens., 357; REW 1618; Rosetti, I, 165; DAR); cf. alb. kengë (Meyer 187). Cf. cînta. – Der. cînticel, s.n. (dim., al lui cîntec).
cioane, cioáne s.f. pl. – Nume dat mai multor plante (Leonurus cardiaca; Rhinantus glaber). – Var. cione. Origine necunoscuta. Ar putea fi vorba de un etimon celtic sau germanic, similar cu kawa, care corespunde fr. chouette si sp. chova (cf. Corominas).
cioară, cioára (cióri), s.f. – 1. Specii de pasare din familia corbului (Corvus cornix, Corvus corone, Corvus frugilegus). – 2. Pasare, cioara-de-cîmp (Corvus monedula). – 3. Porecla data de obicei tiganilor. – Mr. toara, megl. cioara. Origine necunoscuta. Este considerat cuvînt expresiv, care imita croncanitul ciorii (cf. DAR). Coincide cu alb. sorë (Meyer, Alb. St., IV, 72; Philippide, II, 705), friul. čore, sore "cioara" (REW 2449: Densusianu, Hlr., 231), sicil., calabr. čaulo, napol. čaolę, tarent. čola, piem. čova, sav. šave, cf. calabr. čola, "gaina slaba si mica" (Rohlfs 210). Cf. Pascu, I, 64; Rosetti, II, 114. Este curioasa si coincidenta cu per. čurē (Popescu-Ciocanel 22), cuman. čura (Kuun 129), ambele cu sensul de "soim"; este însa putin probabila o relatie directa. Este cuvînt dac, dupa Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 176; anterior indoeurop., dupa Lahovary 323. Sensul 3 este rezultatul unei contaminari cu tig. čor "sarman, nenorocit; tigan" (Graur 138; Juilland 162). Der. ciorarie, s.f. (multime de ciori); cioresc, adj. (de cioara, se spune mai ales despre anumite varietati de plante); cioroi, s..m. (cioara, barbatus; corb; porecla data tiganilor); cioarca (var. ciorcuse), s.f. (cotofana, Pica caudata), rezultat al unei contaminari cu tarca; cioro(i)pina, s.f. (porecla data tiganilor), comp. de la cioara sau cioroi cu arapina; ciorai (var. corai), vb. (despre ciori, a croncani); cioraitura, s.f. (croncanit).
selecţionism, SELECŢIONÍSM s.n. Teorie care admite selectia naturala în biologie; darwinism. [Cf. fr. sélectionnisme].
cioareci, cioáreci s.m. pl. – 1. Pantaloni tipici taranesti, din postav alb facut în casa. – 2. În anumite regiuni, ciorapi de pînza sau postav purtati de femei iarna. – 3. Postav facut în casa, stofa de lîna groasa. – Mr. cioaric "postav"; cioariti "ciorapi de pînza". Origine necunoscuta. Pare a fi acelasi cuvînt itari, prin intermediul unui der. •itari(ci). Daca aceasta ipoteza este corecta, este vorba aproape sigur de un cuvînt din fondul traditional. Explicatiile date pîna acum sînt insuficiente: din mag. szövedék "tesatura" (Cihac, II, 490); din tc. çarek "cizme orientale", cf. ngr. τσαρούχια, alb. tšarihe (Seineanu, II, 132; Meyer 439; Lokotsch 401); din mr. cioara "sireturi pentru picioare" (Capidan, Dacor., IV, 265); de la benevreci, contaminat cu bg. čoa (‹ tc. çohe) "stofa de lîna groasa" (Weigand, Jb., XVI, 222). – Der. ciorecar, s.m. (taran, satean).
cioban, ciobán (ciobáni), s.m. – Pastor. – Mr. cioban, istr. toban. Tc. çoban (Roesler 608; Seineanu, II, 128; Miklosich, Türk, Elem., I, 278; Miklosich, Fremdw., 82; Berneker 159; Lokotsch 1921; Ronzevalle, 77); cf. ngr. τσοπάνης, τσοπάνος, alb. čoban, bg., sb. čoban(in), rut. čaban, pol. czaban, rus. čaban, mag. csobán(y). Cuvînt rar în dialecte. Dupa Weigand, Jb., XVI, 222, intrat în rom. prin intermediul bg., ceea ce nu pare sigur; pentru motivele extinderii sale rom., cf. Caracostea, Mitt. Wien., 98. Pentru formele dialectale din ngr., cf. Höeg 127. Din rom. provin mag. csobán(y) (Edelspacher 12), si posibil rut. si pol. Der. ciobanca, s.f. (pastorita); ciobaneasa (var. ciobanita), s.f. (pastorita); ciobanesc, adj. (de cioban); ciobaneste, adv. (ca ciobanii); ciobanos, adj. (rustic, necioplit); ciobani, vb. (a fi cioban); ciobanime, s.f. (multime de ciobani); ciobanie, s.f. (ocupatia ciobanului).
ciocan, ciocán (-ne), s.n. – 1. Unealta formata dintr-un corp de metal, prevazuta cu mîner, folosita la batut. – 2. Ciocan de lemn, mai. – 3. Ciocan de poarta. – 4. Tîrnacop, sapaliga. – 5. Pivot de de vîrtelnita. – 6. Ciocanel percutor. – 7. Con de pin. – 8. Cocean, stiulete de porumb dezghiocat. – 9. Tulpina de porumb, care ramîne în pamînt dupa recoltare. – 10. Cocean de zarzavat, în special de varza. – 11. Parte interioara necomestibila, resturi de para sau mar. – 12. Picior de ciuperca. – 13. Pahar înalt în care se servesc bauturile, mai ales tuica de prune, toi. – 14. Peste-ciocan (Zygaena malleus). – 15. (Arg.) Membru viril. – Megl. cioc, cecan. Cuvînt care coincide în acelasi timp cu posibilitatile expresive ale radacinii cioc, si cu formatiile mai mult sau mai putin identice din alte limbi. Cf. sl. čekanŭ, bg. čukan, čekan, sb. čekanj, čekanac; rut., rus. čekan, tc. çakan, mag. csákány, csokány, ngr. τσοϰάνα, τσόϰανος, alb. tšokanë. Legatura si filiatia acestor cuvinte este practic imposibil de stabilit. Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 54 si DAR presupun ca rom. provine din sl. (dupa Conev 66, din bg.; dupa Skok 63, din sb.); însa tot Miklosich, Wander., 14, deriva forma rut. din rom. Dupa Roesler 608, izvorul cuvîntului rom. trebuie cautat în tc.; dupa Philippide, Bausteine, 57, în ngr., si dupa Philippide, II, 705, posibil în alb., în timp ce Meyer, Neugr. St., II, 89 si Schuchardt, ZRPh., XV, 104, se gîndesc la izvoare onomatopeice. Cuvîntul rom. nu pare sa provina din sl., unde este vorba de o formatie relativ moderna (cf. Berneker 135, care crede ca formele sl. provin din tc.). Este mai probabil, sa fie formatii spontane, care pot coincide în sl. si în rom., caci în ambele exista conditiile necesare pentru producerea lor, respectiv radacina expresiva čok- si suf. -an. Pentru sensurile de "trunchi, tulpina", cf. der. lui bot; sensul de "pahar, toi" vine de la obiceiul de a ciocni paharele înainte de a se bea. Cu sensurile 7-12 este m., adica în acele întrebuintari în care coincide si se confunda cu cocean, de asemenea m. – Cf. cioc. Der. ciocanas, s.m. (ciocanel; bat de toba; ciocanel de pian); ciocanas, s.m. (miner care munceste într-o salina; planta, conduras, Tropaeolum maius); ciocanel, s.n. (ciocan mic; bat de toba; pahar de baut, toi; broderie le mînecile iilor si camasilor tipice); ciocani, vb. (a bate repetat într-un corp tare; a bate, a lovi; a bate în usa; a închina; despre pasari, a mînca; a importuna, a sîcîi, a bate la cap), care s-a unit cu ciocni, si de asemenea cu rus. čekaniti; ciocana, s.f. (dans tipic); ciocanarie, ciocaniste, s.f. (porumbiste dupa ce s-a cules porumbul); ciocaneala, s.f. (actiunea de a ciocani); ciocanitoare, s.f. (pasare, ghionoaie, Dryocopus Martius; morisca, huruitoare); ciocanitor, adj. (care ciocaneste); ciocanitura, s.f. (ciocaneala, bataie); ciocanea, s.f. (sitar, Scolopax rusticola), a carui der. nu este clara. Ramîne de lamurit si legatura cu ciocmani, vb. (a certa, a dojeni), der. ciocmaneala, s.f. (cearta), care cer o forma •ciocman.
ciopor, ciopór (ciopoáre), s.n. – 1. Turma, cireada. – 2. În cadrul unei stîne, grup de animale de acelasi fel (de obicei fiecare turma contine trei ciopoare: oi cu miei, oi sterpe si berbeci de prasila). – 3. Multime. Mag. csoport (Miklosich, Fremdw., 82; Cihac, II, 491; Draganu, Dacor., IV, 754; Puscariu, Lr., 105); cf. sb., cr., bg. čopor.
ciorbă, ciórba (ciórbe), s.f. – Fel de mîncare din zeama acrita. Mr., megl. ciorba. Tc. çorba (Cihac, II, 566; Miklosich, Slaw. Elem., 52 si Fremdw., 82; Seineanu, II, 132; Lokotsch 440; Ronzevalle 78; Berneker 160), cuvînt care provine din arab. šorba, šarâb (› sp. jarabe, it. sorbetto, fr. sirop); cf. ngr. τσορβάς, alb. tšorbë, bg., sb. čorba, mag. csorba. Der. ciorbagiu, s.m. (comandant al unui regiment de ieniceri; capetenie, sef), din tc. çorbaci, datorita asocierii, obisnuite în organizarea militara turca, între unitatea militara si bucataria sa proprie; ciorbalîc, s.n. (polonic).
show, SHOW s.n. (Anglicism) Spectacol de varietati, cu muzica, dansuri, scheciuri comice, sustinut de un actor de music-hall, de un cântaret sau de o formatie. [Pron. sou. / < engl. show].
ciosvîrtă, ciosvîrta (ciosvấrte), s.f. – 1. (Înv.) Sfert, a patra parte. – 2. Sfert dintr-un animal. – 3. Bat care provine dintr-un lemn taiat în patru parti. – 4. Parte, bucata de carne, halca. – Var. cesvîrta, (înv.) cetvîrta, cetvert. Sl. četvrŭtŭ "sfert", probabil prin intermediul unei forme •čestvrŭtŭ datorita contaminarii cu sl. čestŭ "parte" (Puscariu, Dacor., VI, 313 si VIII, 114; Puscariu, Lr., 291; DAR; cf. Miklosich, Slaw. Elem., 52); cf. bg. četvrŭtŭ, sb. četvrt. Cf. sfert. – Der. ciosvîrti, vb. (a face bucati).
siemens, SIEMENS s.m. (Fiz.) Unitate de masura a conductantei electrice, egala cu conductanta unui conducator a carui rezistenta este de un ohm. [Pron. zi-mens. / < fr. siemens, cf. W. von Siemens – fizician german].
ciot, ciót (cióturi), s.n. – 1. Parte ramasa dintr-un copac taiat sau rupt. – 2. Nod. – 3. Parte, bucata. – 4. Mont, ciuntitura. – Mr. ciota "mîna." Creatie expresiva, a carei der. este paralela cu cea a lui bot. Aceeasi sursa expresiva a produs numeroase cuvinte asemanatoare în mai multe limbi, cf. sb. čot "colina rotunda" (Cihac, II, 56 îl considera izvor al rom.), čotanoga "schiop, fara un picior"; tc. çotuk "ciot"; mag. csut(a), csutkó "ciung"; it. ciotto "schiop" (REW 2454; Battisti, II, 952); sp. din America chonco "ciot, ciuntitura"; etc. Der. cioata, s.f. (trunchi, ciot; ciot de creanga; obiect inutil) este un sing. refacut dupa sl. cioate (nu sînt posibile ipotezele lui Brüch, ZRPh., XLI, 756, •aciotum, lat. acies, si Pascu, Arch. Rom., VII, 556, bazata pe lat. •ciutum, din gr. ϰυτός "care creste"); ciotac, s.m. (copac uscat care sta înca în picioare); ciotoaca, s.f. (trunchi noduros si nefolositor); ciuteica, s.f. (trunchi uscat care înca sta în picioare); ciotîrca, s.f. (copac care a crescut strîmb); ciotur, s.m. (trunchi), pe baza pl. cioturi; cioturuga (var. ciuteruga), s.f. (trunchi, ciot), prin contaminare cu buturuga; ciotoi, s.n. (picior de pasare); ciotos (var. ciotoros, cioturos), adj. (noduros); ciotca, s.f. (trunchi, lemn; gramada, stiva); ciotanos, adj. (slab), probabil prin contaminare cu ciolanos; ciotan, adj. (slab, piele si os); ciotolog, s.m. (schiop), din sb. ςotonoga; ciotorog, s.n. (radacina cozii la cal; pantofi uzati); sontorog, adj. (schiop), probabil prin intermediul unei forme •ciontorog, cf. ciunt; ciotec, ciotei, s.n. (lemn). Cf. ciut, ciunt, ciung. Dupa paralelismul bot si bont, ciut si ciunt, se pare ca radacina expresiva ciot a dezvoltat si o var. cu infix nazal, ciont (var. cioanta, formata pe baza pl.), s.n. (Trans., os, os lung; deget; ciot de creanga); mag. csont, pe care DAR, Scriban si Gáldi, Dict., 116, îl indica drept etimon al cuvîntului rom. sau creatie expresiva îndependenta. Aceleiasi radacini se pare ca îi apartine cion(o)ate (var. gion(o)ate), s.f. pl. (Trans. si Munt., picioare, labe), pe care Draganu, Dacor., III, 696 si DAR îl deriva de la un lat. •genuata.
ciovică, ciovíca (-ce), s.f. – 1. Pasare (Strix passerina). – 2. Nagît (Vannellus cristatus). Creatie expresiva, care urmareste sa imite sunetele pasarii; nu este sigur daca aceasta creatie este proprie rom. (DAR) sau vreunei limbi sl., cf. slov. čovik "bufnita," mag. csuvika "bufnita", (Cihac, II, 56; Skok 72); cf. it. civetta, fr. chevêche (REW 4800). Hiecke 132 si DAR cred ca este vorba de o onomat. proprie rom.
cipic, cipíc (cipíci), s.m. – Papuc. – Var. ciupic, tipic. Din. bg. čepik, dupa DAR; din mag. cipöke, dupa Cihac, II, 491. Mag. explica mai bine var. Cf. iud. sp. čipičis (Wagner, Caracteres generales del judeoesp., Madrid 1930, 71).
cîrc, cîrc, interj. – 1. Exprima sunetele scoase de pasarile din ograda. – 2. Exprima ideea a ceva minim: nimic, nici un pic. Formatie expresiva; cf. cîr, si sl. kruknǫti "a piui." Miklosich, Slaw. Elem., 42, pune în legatura rom. cu sl., dar radacina expresiva este probabil spontana, ca în cîr sau gr. ϰιρϰν-, sicil. karkariare (REW 4674), fr. courcailler. Der. cîrcîi (var. cîrcai, gircai, chi(o)rcai, chi(o)rcani, cherca(n)i; mr. carcaies), vb. (a piui, a cîrîi), pe care Conev 54 îl deriva din bg. krŭkam (cf. Capidan, Meglonoromînii, 60 si Pascu, I, 66); cîrcîit, s.n. (piuit); cîrcni, vb. (a piui, a tipa; a bombani; a protesta; a spune ceva, a deschide gura), care pare o forma redusa de la var. •cîrcani, cf. chiorcani, dar este contaminata de sl. krkniti, cu acelasi sens (dupa Skok 72, din sb. krknuti); cîrcota, s.f. (chitibus; neîntelegere, cearta); cîrcotas, adj. (certaret, scandalagiu); cîrcotos, adj. (certaret); cîrcoti, vb. (a face scandal; a critica; a se agita, a se foi); cîrcoteala, s.f. (încurcatura, belea); cîrcoseala (var. cîrcoveala), s.f. (pretext).
cîrcă, cîrca (-ci), s.f. – Spinare, spate. – Mr. ngarcač, megl. carcač. Sl. krŭkŭ "gît" (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 315; Cihac, II, 40; Conev 89); cf. ceh. krk, bg. krŭk în mr. si megl. din v. bg. gurkač.
asistare, asistare, verificare, urmarire. E.g. "if you audit for SELECT statements on a table, you can track who selected data from the table", adica "verificând declaratiile SELECT care afecteaza o tabela, poti determina cine a selectat date din tabela (ref. la operatiuni --SQL-- pe baze de date).
cîrci, cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micsora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – Var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. Sl. krŭčiti "a suci" (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. V. si cîrcel. Der. cîrcean, s.m. (capusa); cîrceag, s.n. (boala a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitura (var. piercitura), s.f. (avorton, stîrpitura). Var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie sa provina rut. kručak "berbec bolnav", pe care Candrea îl considera etimon al al lui cîrceag.
cîrciumă, cîrciuma (-mi), s.f. – Local unde se consuma bauturi alcoolice (si mîncaruri). – Var. cîrcima, crîcima, crîsma, crîjma (cu der. sai). Sl. krŭčĭma (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 318; Cihac, II, 41; Meyer 207; Berneker 666; Conev 88); cf. bg. krŭčma, sb., slov. krčma, mag. korcsima. Der. cîrciumar, s.m. (proprietar de cîrciuma); cîrciumareasa, s.f. (nevasta de cîrciumar; femeie care are o cîrciuma; planta ornamentala, Zinnia elegans); cîrciumari, vb. (a fi cîrciumar; a trafica, a specula); cîrciumarie, s.f. (îndeletnicirea de cîrciumar); cîrciumarit, s.n. (îndeletnicirea de cîrciumar; înv., în Mold., contributie pe cîrciumi, care reprezenta cinci lei pe an în sec. XVIII); cîrciumarita (mai adesea crîsmarita), s.f. (cîrciumareasa). Der. reprezinta adesea forme sl., cf. bg. krŭčmar, krŭčmarica, slov., cr. krčmariti (‹ sl. kručĭmiti).
cîrd, cîrd (cấrduri), s.n. – 1. Grup de animale de acelasi fel, turma, multime. – 2. Ceata mare de oameni, multime. – 3. Zbor. – Mr. (gîrdel’u), megl. card. Sb. krd (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 42; Conev 57), din sl. krŭdo; cf. bg. kŭrd, cr. kèrd, slov. kèrdelo (cf. mr.), rut. kerd, kyrd. – Der. cîrdui (var. încîrdui), vb. (a orîndui, a aranja, a pune în ordine; a forma un sir, a se pune la rînd; a se asocia, a se împrieteni); încîrdosi (var. încordosa), vb. (a face companie, a însoti).
cireadă, cireáda (cirézi), s.f. – Grup de animale cornute mari. Sl. črĕda (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Lexicon, 1124; Cihac, II, 56; Conev 57); cf. bg. črŭdŭ, cr. črid, sb., slov., ceh. čreda, pol. czereda, rus. čereda, mag. csorda. De la aceasta ultima forma provine dubletul ciurda, s.f. (grup de animale cornute mari; multime). Cf. cîrd. – Der. ciurdar, s.m. (vacar); cirezar, s.m. (negustor care se ocupa cu cumpararea si vînzarea vitelor); cirezar, adj. (care apartine unei cirezi).
cireaşe, cireáse (-ési), s.f. – Fructul ciresului. – Mr. teriasa, megl. cireasca. Lat. cerĕsia, forma vulg. de la ceresea (Densusianu, Hlr., 71; Candrea, Éléments, 33; Puscariu 338; Candrea-Dens., 358; REW 1823; DAR; Graur, Rom., LVI, 106; Rosetti, I, 57); cf. it. ciliegia (abruz. cerásce, cerase), prov. cereiza, fr. cerise, sp. cereza, port. cereja, alb. kjèrši (Meyer 224). Der. cires (mr. tiresiu, megl. tires), s.m. (pom fructifer cu flori albe, cultivat pentru fructele sale), care poate fi reprezentant direct al lat. cerasius, vulg. •ceresius; ciresar, s.m. (vînzator de cirese; luna iunie); ciresel, s.m. (luna iunie); ciresiu, adj. (rosu ca cireasa). Bg. čereša, pe care Conev 48 îl considera gresit drept etimon al rom., provine cu siguranta din rom. (direct din lat. dupa Mladenov 682).
cirip, ciríp interj. – Imita piuitul pasarilor. – Var. ciric. Creatie expresiva, care coincide cu sl. čirikati (Berneker 157), mag. csiripelni, "a piui," tig. čirikló "pasare", germ. zirpen "a cînta greierii" (Cihac, II, 491), gr. τερεπίζω, romanicul tsirip (REW 9625), cf. Spitzer, Dacor., III, 648 si DAR. Der. cirip-cirip, interj. (nume de joc de copii); cirica, s.f. (acelasi joc); cirica, vb. (a juca acest joc); ciricai, vb. (a piui, a ciripi), pe care Miklosich, Cons., 53, îl deriva din tig. čiriklo "pasare", cf. Graur 139; ciripi, vb. (a piui; a bîigui), pe care Cihac, II, 491, îl deriva din mag. si Pascu, Etimologii, 21 (si Lat., 266), de la un lat. tinniulare, care nu pare posibil; ciripeala, s.f. (piuit, cîntec de pasari); ciripit, s.n. (piuit); ciripiu, adj. (cîntator, gures); ciripitor, adj. (cîntator); ciurlica, vb. (a piui). Din tig. čirikli, f. de la čirikló "pasare", deriva ciricliu, s.m. (porecla a tiganilor), cf. Graur 139.
cârlan, cârlán (cârláni), s.m. – 1. Mînz de doi ani. – 2. Berbec de un an. Origine necunoscuta. Ar putea fi dim. calan, cu r infix (dupa Lambrior 107; Cretu 327 si Candrea, Elemente, 405, din lat. •caballanus); dar al doilea sens este dificil de explicat. Abunda ipoteze incerte: din mag. kerlany (Cihac, II, 488), care fara îndoiala provine din rom.; din lat. carnalis (Philippide, Principii, 150; Giuglea, Dacor., I, 245-7; Giuglea, LL, I, 171; cf. DAR); cf. sp. carnero, însa der. este dificila; din sl. •krdlanŭ, de la krŭdo › cîrd (Weigand, Jb, XVI, 222); din fondul preromanic (Rusu, Dacor., XI, 148; Lahovary 321). – Der. cîrlanar, s.m. (pastor, cioban). Din rom. este mag. kirlán, kerlany (Edelspacher 16).
cîrmă, cîrma (cấrme), s.f. – 1. Piesa mobila care serveste la mentinerea sau schimbarea directiei unei nave. – 2. Guvernare, conducere. – 3. (Arg.) Nas. Sl. krŭma (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 315; Cihac, II, 43; Berneker 668), cf. slov. koromany, mag. kormány, de unde rom. cormana, s.f. (la plug, rasturnatoare; stavila). Der. cîrmaci, s.m. (persoana care manevreaza cîrma unei nave, pilot; conducator), cf. sl. krŭmĭčiči, bg. kŭrmač, rut. kormač; cîrmi, vb. (a guverna, a conduce; a o coti, a o lua în alta parte; a cauta pretexte, a se scuza; a se tîrgui), din sl. krŭmiti; cîrmitor, adj. (care cîrmeste); cîrmeala, s.f. (schimbare de directie); cîrmui, vb. (a guverna); cîrmuitor, s.m. (guvernator, conducator; demnitar); cîrmuitoresc, adj. (de guvernator); cîrni, vb. (a cauta pretexte, a face greutati); cîrneala, s.f. (sovaiala, tîrguiala); cîrnic, adj. (sovaielnic; persoana fara cuvînt; plîngacios); cîrnitura, s.f. (curba; ocol, ocolis); cîrnis, s.n. (schimbare de directie).
cîrn, cîrn (cấrna), adj. – 1. Fara nas, cu nasul taiat. – 2. Despre nas, mic, scurt, cu vîrful ridicat. – 3. Încovoiat, îndoit. Sl. krŭnŭ "cu nasul taiat", de la krnoti "a mutila" (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 316; Cihac, II, 43; Conev 90). – Der. cîrnog, cîrneci, adj. (cîrn); cîrnie s.f. (faptul de a avea nasul cîrn); cîrni, vb. (a taia nasul, pedeapsa pentru cei care conspirau pentru a pune mîna pe tron; a-si pierde nasul; a curata pomii de ramuri uscate), care ajunge sa se confunde cu omonimul sau, der. de la cîrma; cîrnogi, vb. (a toci, a face bont); chirnog, s.m. (infirm, damblagiu; avar, zgîrcit), pentru al carui dublu sens cf. sgîrcit; chirnogi, vb. (a cere de pomana; a cersi). Pentru ultimii der., Scriban propune sa se plece de la un sl. •krŭno-nogiĭ; este posibil si sa se presupuna o formatie bazata pe paralelismul cu olog, slabanog, bosorog, etc.
cârnat, cârnát (cârnáti), s.m. – Produs alimentar din carne si condimente, introduse în intestine de porc, oaie. – Var. cîrnat. Megl. carnat. Lat. •carnāceus (Cipariu, Gram., 354; Puscariu 374; Candrea-Dens., 267; REW 1701; DAR); cf. v. sard. karnatu (Atzori 90), sicil. karnatssu, port. carnas, sp. carnaza, port. carnaz, toti cu sensul primitiv. – Der. cîrnatar, s.m. (persoana care prepara sau vinde cîrnati); cîrnatarie, s.f. (magazin de cîrnati). Din rom. provine sb., cr. krnata, ca si bg. kŭrnače (St. Mladenov, Spisanie za bŭlg. Academija, XLIII, 93; Mladenov 266).
cîrpi, cîrpí (cârpésc, cârpít), vb. – A palmui, a bate, a lovi. Lat. •colapῑre, din gr. ϰολαπίζω. Familia lui colaphus, bine reprezentata în limbile romanice, a disparut din rom. (cf. REW 2034); aceasta pierdere "importanta" dupa Puscariu, Lr., 259, ajunge totala, data fiind confuzia acestui unic rezultat rom., cu a cîrpi "a petici"; cf. calabr. curpire "a bate, a lovi", it. colpire. DAR explica acest cuvînt rom. prin asemanarea cu actiunea de a astupa gaurile dintr-un perete prin mortarul care se lipeste, cînd este aruncat cu putere. Asemanarea cu tig. kuripen "a lupta" ‹ sp. curar "a lipi" (Claveria 241) pare întîmplatoare.
cîrstă, cîrsta (-te), s.f. – Gramada de snopi aranjate în forma de cruce. Sl. krŭstŭ "cruce" (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 45). Sensul din rom. coincide cu sb. krst; cf. bg. krŭst, rus. krest, cr. kèrst, toti cu sensul de "cruce." – Der. cîrstet (var. cîrst(e)ata), s.n. (gramada de snopi); cîrstata, s.f. (Olt., prescura); cîrsnic (var. cîrstnic, crîs(t)nic), s.m. (sacristan; plasa patrata de pescuit), cf. bg. krŭstnik "nas"; crîstas (var. cîrstas, cristes, cristas), s.n. (navod); cîrstov (var. cristov, hristov), s.n. (Ziua Crucii, 14 septembrie), din sl. krŭstovŭ dinĭ "Ziua Crucii".
cîrstei, cîrstéi (-i), s.m. – Lisita (Crex pratensis). – Var. cristei. Sl. krastelŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 83; Conev 48).
cirtă, círta (círte), s.f. – 1. Trasatura. – 2. Cantitate mica, pic. – 3. Moment, secunda. Sl. črŭta (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, 56; Puscariu, Dacor., VIII, 349); cf. ciort, care apartine aceleiasi radacini. Dupa Edelspacher 12, din rom. provine mag. csirta. Din aceeasi familie fac parte ciorsai; certat, adj. (taiat), din sl. čertŭ (Puscariu, Dacor., IV, 680); cest, s.n. (înv., bucata, fragment, crîmpei), din bg. čest (Tiktin).
cîrti, cîrtí (cârtésc, cârtít), vb. – 1. A bombani, a bodogani. – 2. A critica, a lua în tarbaca. – 3. (Banat) A sfîsia, a face bucati. Sl. Totusi nu apare vb. sl. corespunzator, ci numai s. krŭtĕnije "bodoganeala" (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 44); cf. bg. kŭrtja "a scormoni" si, pentru sensul 3, sb. krtiti "a tortura". Der. cîrteala, s.f. (faptul de a cîrti); cîrtitor, adj. (care cîrteste); cîrtelnic, adj. (care cîrteste, nemultumit).
cislă, císla (císle), s.f. – 1. (Înv.) Numar, cantitate. – 2. Socoteala. – 3. Cota, procent parte. Sl. čislo "numar" (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 57). – Der. cislas, s.n. (contribuabil); cislui, vb. (a fixa pretul, a estima; a împarti, a fixa cota; a discuta, a dezbate); cisluiala, s.f. (fixare a unui pret; împartire); cisluitor, s.m. (perceptor). Toate cuvintele sînt învechite.
persoane, persoane misto, coool , trendy , de ex "geo este miez!" sau "cristocea nu joaca asha de miez astazi!" suf, atribut, poate fi folosit si ca interjectie (ex : " Miez!!!!") despre un obiect care are calitatea de a fi Miez, totul e miez wa in mmm dak nu pui asta pe site sa mor eu ca nu esti miez !!
cîştiga, cîstigá (câstíg, câstigát), vb. – 1. (Trans.) A creste, a îngriji. – 2. (Refl., rar) A se îngrji, a se dichisi. – 3. A obtine, a face rost. – 4. A cîstiga. – 5. A progresa, a îmbunatati. – Mr. cîstiga, s.f. (grija), cîstigare, vb. (a cîstiga). Lat. castigare, de la castus (Puscariu 377; Candrea-Dens., 359; REW 1746; DAR); cf. it. castigare, prov., sp., port. castigar, fr. châtier; cu evolutie semantica diferita. Pentru evolutia rom., cf. Skok, Dacor., IX, 216 si v. sard. castigare "a conserva." Der. cîstig, s.n. (grija; beneficiu; profit, folos); cîstiga, s.f. (înv., grija); cîstigos, adj. (folositor). Sb. kaštiga, s.f. (pedeapsa); kaštigovati, vb. (a pedepsi), nu par a explica prin rom., cum credea Candrea, Elememte, 407. Pentru var. mold. cîslig, cf. Graur, BL, V, 58.
cîte, cîte adv. – În grupuri de, în serii de; cîte trei; toate îmi vesteau cîte o suparare (Negruzzi). – Unul cîte unul. – Cate odata. – De-a ’ncîtelea. Gr. ϰατά, cu fonetismul alterat de confuzia usor de facut cu cît (Densusianu, Hlr., 163; Candrea-Dens., 362; REW 1175; DAR); cf. v. it. cad(uno), fr. cha(que), cat., sp., port. cada. Cata intrase în lat. populara, cu sensul de secundum vel iuxta (Silos 66). Unele dictionare (de ex. DAR) îl confunda cu desavîrsire cu cît; totusi, confuzia nu este posibila, nu numai pentru sensul special al lui cîte, ci si pentru ca acest ultim cuvînt este totdeauna invariabil. – Comp. cîtesi, adv. (toti împreuna; exprima o functie distributiva).
citi, cití (citésc, citít), vb. – A parcurge un text. – Var. ceti (înv.). Sl. čitati (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 57; Skok 65), de la čisti, – čitǫ "a cinsti, a citi", care este etimonul lui cinsti. – Der. citanie, s.f. (lectura; înv., învatatura; astazi, slujba religioasa), din sl. čitenije, četanije; citet, s.m. (cititor), din sl. čĭticĭ; citet, adj. (lizibil), de la citi; citeala, s.f. (înv., lectura, studiu); citire, s.f. (lectura; enciclopedie, manual, carte de scoala elementara); cititor, s.m. (lector).
ciubăr, ciubắr (-bére), s.n. – Vas mare de lemn. Sl. čibrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 51; Conev 63; DAR); cf. bg. čabur, sb. čàbar, slov. čeber, mag. csöbör, cseber. – Der. ciubarar, s.m. (fabricant de ciubere).
ciubotă, ciubóta (ciubóte), s.f. – 1. Gheata, cizma. – 2. (Înv.) Butuc în care se prindeau picioarele detinutilor. – 3. (Pl., înv.) Indemnizatie de transport care se platea de obicei portareilor care aduceau înstiintari. – Var. ci(o)bota (si der.). Tc. çabata (de unde si it. ciabatta, fr. savate, sp. zapato) intrat prin filiera pol. czobot, rus. cobot (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 51; DAR). Dictionarele nu înregistreaza sensul 2, pe care DAR îl confunda cu 3, în ciuda ex. pe care îl da în continuare. Der. ciubotar, s.m. (cizmar); ciubotaras, s.m. (insecta, Telephorus fuscus); ciubotareasa, s.f. (nevasta de cizmar); ciubotaresc, adj. (cizmaresc); ciubotarie, s.f. (cizmarie); ciubotica, s.f. (primula, Primula officinalis), în general numita ciubotica-cucului; ciuboti, vb. (înv., a amenda).
ciubuc, ciubúc (-ce), s.n. – 1. Nuia, varga, joarda. – 2. Bat, stinghie. – 3. Ornament în relief, mulura. – 4. Cornisa. – 5. Rindea de faltuit. – 6. Dunga, linie la tesaturi. – 7. Ţeava de lulea. – 8. Pipa, lulea. – 9. (Arg.) Pleasca, chilipir. – Mr. ciubuca, ciubuche, megl. ciabuc. Tc. çubuk, çibuk (Roesler 69; Meyer 446; Seineanu, II, 136; Ronzevalle 75); cf. ngr. τζιμβούϰι, τζουμβούϰι, alb. tšibuk, tšubuk, bg. čibuk, sb. čibuk, pol. cybuch, rus., rut. čubuk, sp. chibuqui. – Der. ciubeica, s.f. (pipa uzata); ciubucar, s.m. (fabricant de pipe; rindea de faltuit); ciubucciu, s.m. (înv., fabricant de pipe; slujitor care avea sarcina sa curete si sa aprinda pipa domnitorului); ciubuccerie, s.f. (îndeletnicirea acestui slujitor). Dupa Miklosich, Wander., 14, rut. provine din rom. Pentru der. de la ciubeica, Pascu, Suf., 238 si Iordan, Dift., 102; totusi aceasta der. este greu de acceptat, daca nu se tine seama de o confuzie cu ciovei.
ciucure, ciúcure (ciúcuri), s.m. – 1. Mot, smoc de par. – 2. Ornament facut dintr-un manunchi de fire, canaf. – 3. Pompon. – 4. Franj, ceapraz. – 5. Ţurtur de gheata. – 6. Lacrima de cristal, la candelabre. – 7. Ciorchine. – Istr. cicur. Din ciuc "smoc," pe baza unui pl. astazi putin folosit, ciucuri, de la care s-a refacut un nou sing. Nu poate proveni din mag. csukor, csokor (Cihac, II, 491; Gáldi, Dict., 172), deoarece cuvîntul mag. este un împrumut dialectal în rom. Pare putin probabila der. propusa de DAR, din lat. ciccum ‹ gr. ϰίϰϰος "partea carnoasa a rodiei" (cf. REW), sau de la dim. sau •cicculum (Puscariu, Studii istrorom., II, 226). Der. ciucuri, vb. (a face ciucuri); ciucurar, s.m. (fabricant de pasmanterie); ciucuriu, adj. (motat); ciucuros, adj. (cu multe ornamente); înciucura, vb. (a împodobi; a încarca). Din rom. sau din mag. provine sb. čokur "nod".
slow, SLOW s.n. Dans modern, cu miscare lenta; melodia acestui dans. [Pron. slou, pl. -wuri. / < engl., fr. slow].
slowfox, SLOW-FOX s.n. Melodie cu ritm de foxtrot lent. [Pron. slóu-fox. / < engl. slowfox].
ciudă, ciúda (ciúde), s.f. – 1. (Înv.) Minunatie. – 2. (Înv.) Uimire, stupoare. – 3. Ciudatenie, lucru ciudat. – 4. Suparare, necaz. – 5. Furie, mînie. – Mr. ciudie, megl. ciuda "minunatie". Sl. čudo "miracol" (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 58); cf. bg., sb., cr., rut., rus. čudo, mag. csudo, csoda, alb. tšudi. Din mag. pare a proveni dubletul cionda "monstru, sperietoare". Pentru semantism, cf. Seineanu, Semasiol., 222. Der. ciudat, adj. (înv., minunat; ciudat, neobisnuit, singular), cf. bg. čudat (Pascu, R. crit., V, 15); ciudatenie (var. ciudatie), s.f. (ciudatenie); ciudos, adj. (minunat; ciudat); ciudesa, s.f. (înv., minunatie), din sl. čudesa; ciudotvoret, adj. (facator de minuni), din sl. čudotvorĭcĭ; ciudotvorenie, s.f. (înv., minune), din sl. čudotvorjenije; ciudatime, s.f. (înv., minune; ciudatenie; uimire); ciudi, vb. (a uimi; a nelinisti, a intriga; a supara, a stîrni mînie), cf. sl. čuditi sę "a se minuna"; înciuda, vb. (a supara, a necaji).
ciumă, ciúma (ciúme), s.f. – 1. Plaga a porumbului. – 2. Laur. – 3. Boala infectioasa epidermica foarte grava. – 4. Monstru din mitologia populara care personifica ciuma. – 5. Plaga, calamitate. – Mr. tuma, megl. ciuma. Probabil lat. cyma, din gr. ϰυμα (Puscariu 330; Puscariu, Lat. ti, 60; Puscariu, Conv. Lit. XXXVII, 600; Berneker 163; Capidan, Dacor., III, 142; Diculescu, Elementele, 477; Bologa, Dacor., IV, 962; DAR). Forma lat. vulg. ciuma, punct de plecare al fonetismului rom. apare în glose tîrzii, cf. sp. cima, "vîrf, culme", esquilmar "a stoarce, a secatui" (Corominas, Anales Inst. Ling., II, 128). De la sensul primitiv, de "tumoare, umflatura", evolutia sensului se explica prin simptomele bolii, cf. peste bubónica "ciuma bubonica" si mr. panucl’a "tumoare" si "ciuma". Rezultatul normal ar fi trebuit sa fie, se pare, •cima; u ar fi în acest caz secundar ca în bucium. Este cuvînt care apare aproape în toate limbile din estul Europei (alb. kjimë "abces", tc. çuma "ciuma", bg., sb., rus. čuma, rut., pol. dzuma, mag. csoma, csuma, toate cu sensul de "ciuma"); cf. si it. cima, fr. cime, sp. cima, cu sens diferit. Toate limbile în care apare sensul de "ciuma" par a indica un împrumut din rom., cu atît mai mult cu cît cuvîntul nu se explica prin mijloace interne ale nici uneia din limbile interesate (cf. Berneker; Capidan, Dacor., III, 142). Totusi, s-a propus un etimon sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 53 si Lexicon, 1128; Cihac, II, 58), bg. (Conev 94), alb. (Philippide, II, 639), tc. (Mladenov 689). Der. ciumat (var. ciumas, ciumos), adj. (pestifer; ciumat, bolnav de ciuma); ciumar, s.m. (laur), pe care Diculescu, Elementele, 485 îl apropie de gr. ϰυμάριον, dar care ar putea fi der. în cadrul rom.; ciuma, vb. (a îmbolnavi de ciuma; despre fructe, a se strica); ciumafaie, s.f. (laur), a carui a doua parte nu a fost explicata satisfacator, si care se mai numeste, probabil prin etimologie populara, ciuma fetei (Cihac, II, 491, pleaca în mod eronat de la mag. csuda "minune" si fa "copac"; Diculescu, Elementele, 485 de la cima, cu suf. gr. ϰαφος; si DAR sugereaza o legatura cu mag. csudafa "laur").
ciur, ciur (ciúruri), s.n. – 1. Sita. – 2. Rama pe care se întinde materialul ce se brodeaza. – 3. Broderie, ajur, gaurele. – 4. Cutie de rezonanta, la orga. – 5. Gaura, la anumite jocuri de copii. – Mr. tir, megl. ciur. Lat. cibrum, forma vulg. de la cribrum (Candrea, Rom., XXXI, 305-6; Puscariu 381; Candrea-Dens., 364; REW 2324; DAR); cf. it. crivo (Batisti, II, 1167), port. crivo, fr. crible, sp. cribo. Se poate pleca si de la cilibrum, forma arhaica, anterioara lui cribrum, atestata de Dioscorides, cf. sard. kilibru, kiliru (Rohlfs, Estudios sobre geografia lingüistica de Italia, Granada 1952, p. 244). – Der. ciura, vb. (a cerne; a broda); ciurar, s.m. (persoana care vinde sau face ciururi); ciurel, s.m. (sita; ajur); ciurica, s.f. (batista); ciurui, vb. (a cerne, a trece prin ciur; a examina, a pretui; a gauri); ciuruiala, s.f. (faptul de a ciurui); ciuruit, s.n. (ciuruiala); ciuruitor, adj. (cernator); ciuruitura, s.f. (rezultatul ciuruielii). Draganu, Dacor., II, 610, mentioneaza pe deciurica, vb. (Trans. de Nord, a dezghioca), explicîndu-l de la un lat. •de cibricāre, putin firesc, si care pare, datorita sensului, a se apropia mai curînd de familia lui sorici.
civit, civít s.m. – 1. Indigo, colorant albastru-închis. – 2. Culoare albastru-închis. – 3. Sulfat de cupru. – 4. Pînza bleumarin. Tc. çivit (Roesler 607; Seineanu, II, 139; Loewe 63; Ronzevalle 78), cf. sb. čivit.
cizmă, cízma (cízme), s.f. – Încaltaminte cu carîmbul pîna la genunchi, ciubota. – Mr. cizma, cijma. Tc. çizme (Miklosich, Fremdw., 82; Meyer 447; Berneker 158; Lokotsch 431); cf. mag. csizma (Cihac, II, 492), alb. tšisme, bg., sb. čizma, ceh., pol. čižma, tig. čisme. – Der. cizmar, s.m. (pantofar), cf. bg., sb., slov. čizmar; cizmarie, s.f. (pantofarie); cizmari, vb. (a practica meseria de cizmar).
ciutură, ciutúra (ciúturi), s.f. – 1. Recipient, bidon, plosca. – 2. Urcior. – 3. Galeata. – 4. Paleta, la morile de apa. – 5. Roata cu teici. – 6. Mustiuc de pipa. – 7. (Arg.) Gura, cioc. – Mr. ciutra, megl. ciutura. Lat. pop. •cytola, din gr. ϰάτυλος "scoica" (Puscariu 382; REW 2290; Puscariu, Lat. ti, 61; DAR; Sandfeld 31), cf. it. ciotola. Mai putin probabila este der. din gr. ϰύτος (Philippide, Bausteine, 52; Pascu, II, 193), sau din lat. •chytra (Candrea; cf. observatiile lui Densusianu, GS, VI, 363). A trecut din rom. în ngr. τσιότρα, alb. čuturë, čotrë (fata de alb. tšutul, din it.), bg. čot(u)ra (Capidan, Raporturile, 194; cf. Conev 80, care interpreteaza invers si Mladenov, 690, care explica bg. prin it.), sb. čutura (cf. Miklosich, EW, 419; Berneker 164), mag. csutora, rut. čutora, tc. çot(u)ra (Roesler 609 si Lokotsch 442 crede, dimpotriva, ca rom. provine din tc.). Cuvîntul tc. este considerat uneori ca der. din it., ceea ce nu este posibil, daca se are în vedere consoana r, care se explica numai prin rom.
clacă, cláca (clắci), s.f. – 1. (Înv.) Prestatie feudala, munca neplatita pe care iobagul era obligat sa o faca în folosul stapînului. – 2. Munca voluntara, care se face de obicei între vecini, spontan si gratuit, cu caracter de reciprocitate. Se face în general pentru muncile cîmpului, pentru constructii si, între femei, pentru treburile gospodaresti, si se termina de obicei printr-o petrecere, cu bauturi si jocuri de societate. Sl. tlaka "serviciu feudal" (Cihac, II, 416; Conev 66); cf. sb., cr., slov., ceh. tlaka "serviciu", pol. tłoska "munca voluntara", rut. kljaka, al carui fonetism indica un împrumut din rom. (Miklosich, Wander., 21; Candrea, Elemente, 407). Cf. toloaca. – Der. clacui, vb. (a organiza sau a participa la o claca, munca voluntara); clacas, s.m. (înv., birnic; care ia parte la o claca); clacasesc, adj. (de clacasi).
clădi, cladí (cladésc, cladít), vb. – 1. A îngramadi, a stivui. – 2. A construi, a edifica, a face o cladire. – 3. A concepe, a imagina, a compune. Sl. klasti, kladǫ "a aranja" (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 60); cf. clada. – Der. cladire, s.f. (fabrica, constructie, edificiu); claditura, s.f. (constructie); cladis, s.n. (actiunea de a edifica, edificare); claditor, adj. (constructor). Cf. claie.
claie, cláie (clắi), s.f. – 1. Gramada mare de fîn, de snopi de cereale. – 2. Multime, cantitate mare. – Var. (Trans de Sud.) clane. Sl. •klanja, în loc de kladnja (cf. sb., rut. kladnja), dupa cum se confirma prin var. trans. (Cihac, II, 60; Wedkiewicz, Mitt. Vien., I, 287; DAR). Este un der. din sl. klasti, cf. clàdi; cf. si slov. claja "furaj, nutret" (Miklosich, Lexicon, 188). – Der. (în)clai, vb. (a face clai).
clăpăug, clapaúg (clapaúga), adj. – Care are urechile mari si cazute. Pol., rut. klapauchy, din germ. klappohrig (Cihac, II, 60; Loewe 24).
clapon, clapón (clapóni), s.m. – Cocos castrat. – Var. caplon, capon, capun; clampon, s.m. (berbec castrat). Pol. kaplon, rus. kaplun (Cihac, II, 60; Senzewitsch 200), din germ. Kapaun. Var. fara l, din ngr. ϰαπόνι, bg. kopon, sb. kopun. – Der. claponi, vb. (a castra).
clean, cleán (cléni), s.m. – Varietate de guvid (Squalius cephalus, Alburnus lucidus, Leuciscus dobula). – Mr. clen. Sl. klĕnŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 61; Berneker 567; Conev 53); cf. bg. klĕn, sb., cr. klijen, rus. klenĭ.
clăti, clatí (clatésc, clatít), vb – 1. A misca, a clatina, a deplasa. – 2. A pune în miscare. – 3. A scutura, a agita. – 4. A tulbura, a întoarce pe dos, a perturba. – 5. A misca, a agita. – 6. A face sa sovaie, a ameninta. – 7. (Refl.) A decadea, a se ruina. – 8. A se impresiona, a se înduiosa, a se emotiona. – 9. A curata rufe, vase, spalîndu-le usor cu apa, a le limpezi. Sl. klatiti "a scutura" (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 60; Miklosich, Lexicon, 288); cf. bg. klatja, ceh. klátiti, pol. klócić. Sec. XV. Cu toate aceste sensuri, în afara de ultimul, este putin înv., si în general este înlocuit prin a clatina. – Der. clateala, s.f. (limpezire, clatit); clatita, s.f. (un fel de placinta subtire, umpluta si rulata); clatitura, s.f. (înv., scuturatura, zgîltîiala; limpezire, clatit); clatitor, adj. (care scutura); clatari, vb. cu aceleasi sensuri ca clati, cu o nuanta iterativa sau durativa; clatina, vb. cu aceleasi sensuri (în ciuda diferentei stabilite de DAR între aceste vb., se poate afirma doar ca clatari apare mai curînd a fi propriu rom. occidentale, si clatina rom. orientale, acesta din urma tinzînd sa-l elimine pe primul; la clatina lipseste sensul de "a limpezi rufele", pentru care se conserva în aria sa forma primitiva clati); clatinator, adj. (care se clatina, care se rascoleste); clatinatura, s.f. (scuturatura); clatinatoare, s.f. (scrînciob).
blog, BLOG, bloguri, s.n. 1. Jurnal (3) online – pagina web frecvent actualizata, cu informatii afisate în ordine invers cronologica, care contine eventual si linkuri cu/catre pagini interesante de pe internet
clei, cléi (cléiuri), s.n. – 1. Lipici, pap. – 2. Substanta care lipeste (pentru prins pasari). – 3. Guma, latex, rasina. – 4. Cerumen, ceara din ureche. – 5. (Adj., arg. scolaresc) Care nu stie nimic; se spune despre elevii care nu stiu sa raspunda la întrebari. – 6. (Arg.) Închisoare (numai în expresia a pune clei, a închide). – Var. (înv.) hlei. Sl. klej (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Lexicon, 291; Cihac, II, 61); cf. ceh. klej, slov. klêj, pol., rus. kléj, sb. klija. – Der. clei (var. înclei, încleia), vb. (a lipi cu pap); cleiala, s.f. (lipire cu pap); cleios, adj. (lipicios); cleitor, adj. (care lipeste cu pap); desclei(a), vb. (a dezlipi). Cf. naclai.
weekend, weekend (angl.) [pron. úĭchend] (wee-kend / week-end) s. n., pl. weekenduri
clevetă, cléveta (clévete), s.f. – Clevetire, calomnie. Sl. kleveta (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 288; Cihac, II, 62; Conev 101); cf. bg. kleveta. – Der. cleveti, vb. (a bîrfi, a calomnia, a denigra, a detracta), care poate sa fie si reprezentant al sl. klevetati, bg. klevetja; clevetitor, adj. (bîrfitor, calomniator); cleveteala, s.f. (clevetire); clevetnic, adj. (calomniator), din sl. klevetĭnikŭ, înv.
cleşte, cléste (-e), s.n. – 1. Unealta alcatuita din doua brate încrucisate care serveste la apucarea, întoarcerea unei piese. – 2. Penseta. – 3. Mucarnita. 4. Spargator de nuci. – 5. Instrument de extras dinti. – 6. Instrument de scos cuie. – 7. Unealta de dulgherie, pentru strîns sau scos doage. – 8. Ostie de pescuit, harpon. – 9. Brate în forma de cleste ale langustei, crabului etc. – 10. Nume popular dat suturei occipitale parietale. – 11. La cai, primii incisivi. – 12. Instrument pentru a însemna urechile vitelor. – Mr. cle(a)ste, megl. cleasti. Sl. klĕšte, pl. de la klĕšta (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 291; Cihac, II, 61; Byhan 314); cf. bg. klĕšti, sb. klĕste, slov. klešč, rus. klesti. – Der. cleasca, s.f. (cleste; cîrlig; unealta stricata, vechitura, rabla); clestar, s.n. (unealta dogarului; navod); cles(t)nita, s.f. (clanta de usa; usa falsa; ciot de creanga); înclesta, vb. (a apuca, a prinde; a îndesa; a strînge în brate; a strînge, a presa); înclestatura, s.f. (epilepsie); desclesta, vb. (a dezlega, a da drumul, a slabi strînsoarea).
clift, clift (-turi), s.n. – (Arg.) Haina, manta. Germ. Kluft (Spitzer, BF, V, 184; M. L. Wagner, BF, X, 161). – Der. cliftat, adj. (elegant, bine îmbracat).
clin, clin (-nuri), s.n. – 1. Unealta de cizmar, neprecizata. – 2. Bucata de pînza triunghiulara care se adauga la haine pentru a le da largime. – 3. Portiune triunghiulara de teren. – Mr., megl. clin "colt de pîine". Sl. klinŭ "cui" (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 289; Cihac, II, 62); cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol., rus. klin. Probabil este cuvînt identic cu "clina", s.f. (povîrnis, coasta, plan înclinat), poate ca urmare a unei contaminari cu înclina (DAR crede ca acest cuvînt s-a format pe bata it. china).
clipi, clipí (clipésc, clipít), vb. – 1. A apropia si departa pleoapele. – 2. A strafulgera, a luci repede si scurt. Sl. klepati "a lovi" (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 63; DAR). Sensul de "a închide ochii" trebuie sa fi existat înca din sl., în ciuda faptului ca nu este confirmat de nici o marturie: cf. sl. zaklopiti "a închide", slov. zaklêpati "a închide", cr. zaklopnica "pleoapa", bg. klepač "pleoapa". Pentru sensul 2, cf. sclipi. Der. clipa, s.f. (clipire, interval de timp foarte scurt; secunda, moment), postverbal; clipit, s.n. (secunda); clipita, s.f. (secunda); clipitura, s.f. (clipire); clipeala, s.f. (clipire); clipitor, adj. (care clipeste); clipelnic, adj. (efemer); clipis, adv. (instantaneu); clipoci, vb. (a clipi, a motai), probabil der. expresiva (dupa Tiktin si DAR, din bg. klipač "pleoapa"); clapoci, vb. (a dormita); clipoceala, s.f. (somnolenta). Dupa Candrea, Elemente, 407, Bogaci si DAR din rom. provin. rut. klipati, klypiti "a clipi", kljipka "secunda". Nu este clara legatura acestor elemente cu clipot, s.n. (murmur, susur), pe care DAR îl considera a proveni din sl. klepotŭ "lovitura". Mai probabil este deverbal de la a clipoti, vb. (a susura).
clisă, clísa (clíse), s.f. – 1. Lut, argila. – 2. Noroi, mîl. – 3. (Trans.) Slanina. Bg. klisa (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Skok 65). – Der. clisos, adj. (noroios; lipicios, vîscos).
cloc, cloc interj. – Imita cotcodacitul gainii care cloceste. – Var. clo, clonc. Creatie expresiva, ca cronc, cf. tronc. Coincide cu gr. ϰλώσσω, lat. glocire, fr. glousser, sp. clueca, bg. kloča, alb. kločis, germ. klucken etc. – Der. clocai, vb. (despre closte, a cotcodaci); cloci, vb. (a sedea pe oua pentru a scoate pui; a se pune closca; a urzi în secret; a sorbi din ochi; despre oua, a se strica; despre apa, a stagna, a nu mai curge; a trîndavi), pe care Miklosich, Slaw. Elem., 25; Pascu, II, 187; DAR si Scriban îl deriva din bg. kloča "a cloncani", dar care este mai curînd, formatie expresiva în cadrul rom.; cloca, s.f. (closca; constelatia Closca-cu-Pui; navod), deverbal de la cuvîntul anterior; cloceala, s.f. (actiunea de a cloci); clocitor, adj. (care cloceste); clocitoare, s.f. (incubator); clonc, s.n. (navod); cloncai, vb. (despre closti, a cotcodaci); cloncani, vb. (a cloncai), care ajunge sa se confunde cu croncani, vb. despre corbi, a scoate sunete specifice); cloncaneala, s.f. (strigatul scos de closca); clonca(n)itura, s.f. (cloncaneala). – Cf. closca, clota, clocoti. – Ngr. ϰλώϰα "closca" si ϰλώϰίζω, "a cloncani" (Danguitsis 149) ar putea proveni din rom., daca nu sînt formatii spontane.
clocoti, clocotí (clocotésc, clocotít), vb. – 1. A fierbe, a da în clocot. – 2. A fermenta. – 3. A rasuna, a vui. – Var. colcoti. Mr. clucotire, megl. crucutés. Sl. klokotati "a fierbe" (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 290; Cihac, II, 63; Conev 70); cf. sb. klokotati, bg. klokotja. – Der. clocot (var. Munt., colcot), s.n. (fierbere; efervescenta; bulbuc produs la fierbere), deverbal de la cuvîntul anterior, sau direct din sl. klokotŭ, cf. mr. clocut, colcut; clocoteala, s.f. (fierbere); clocotitura, s.f. (fierbere); clocotis, s.n. (clocot produs la fierbere); clocotitor, adj. (fierbinte, care clocoteste). Aceleiasi radacini sl. par a-i apartine o serie de nume de plante, ca clocotici, s.m. (Staphylea pinnata; Rhinanthus alpinus), cf. sb. klokočika, pol. klokoczka "planta" (Cihac, II, 63; Berneker 521; DAR); clococean, s.m. (varietate de macris); clococior, s.m. (varietate de laptuca, Lactuca virosa); clocotel, s.m. (planta, Thalictrum aquilegifolium; clematita, Clematis integrifolia). Legatura semantica nu este clara. Numele plantelor se datoreaza probabil bulbucilor facuti de seva lor, cînd se rupe tulpina, sau poate formei fructelor lor. Cf. colcotice, s.f. (Munt., eruptie).
clopot, clópot (clópote), s.n. – 1. Obiect metalic în forma de para prevazut cu o limba mobila care produce sunete caracteristice. – 2. Bataie de clopot, dangat. – 3. Clopotei, talanga. – 4. În expresia a trage clopotele: a bate clopotul; a bate toba, a trîmbita; Arg., a curta o femeie, a-i face complimente. – 5. Varietate de campanule, Campanula carpatica, Campanula rapunculoides. – Mr. cloput. Sl. klopotŭ "zgomot", de la klepati "a bate, a trage", cf. clipi (Miklosich, Slaw Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 288; Cihac, II, 64; Conev 57). Sensul de "clopot" nu este cert pentru sl., dar cf. bg. klopot "clopot", sb. klepet "sunet de talanga", sb. klepetuša "talanga". Der. clopotel, s.m. (talanga; clopot mic; diverse plante din familia campanulaceelor, Campanula glomerata, Campanula medium, Campanula rapunculus, Campanula patula, Campanula alpina, etc.); clopotar, s.m. (persoana care trage clopotele la biserica; persoana care suna din clopotel; berbec blînd; indiscret); clopotarie, s.f. (atelierul clopotarului); clopoti (var. clopoti), vb. (a trage clopotul; a bate clopotul; a divulga, a trîmbita); clopotnita, s.f. (turn de biserica în care sînt instalate clopotele). Din rom. pare a proveni sb. klopotar "miel blînd".
sănătate, sanatáte (sanatắti), s.f. – 1. Stare generala buna a organismului. – 2. Sanatate (1) publica. – 3. Salut, formula de salut. – 4. Toast. – 5. Gata, nimic mai mult! (functie de interj.). – Mr. sînatate, megl. sanitati. Lat. sanĭtatem (Puscariu 1509; REW 7580), cf. alb. šendet (Meyer 405; Philippide, II, 653), it. sanità, prov. santat, fr. santé. Pentru ultimul sens, cf. pace. – Der. sanatos, adj. (teafar; salutar, salubru; întreg, fara defect; intact, incoruptibil; teribil, respectabil), mr. sînatos, megl. sînitos, din lat. •sanĭtōsus (Meyer, Alb. St., IV, 35; Puscariu 1519; REW 7580a), cf. nap. sanetuse, campid. sanidozu, cuvînt de uz comun (ALR, I, 131); nesanatos, adj. (fara sanatate, morbos, bolnav); sanatoasa, s.f. (fam., fuga, scapat); poate prin aluzie la proverbul fuga-i rusinoasa dar e sanatoasa; însanatosi (var. sanatosa), vb. (a se face bine, a se vindeca); sunatoare (var. sanatoare, sanitoare), s.f. (pojarnita, inimioara, Hypericum perforatum; numele altor plante, Crepis foetida, Helianthemum mobile, Hyosciamus niger, Gnaphalium dioicum), datorita virtutilor sale curative, alterata fonetic prin etimologie populara considerîndu-se der. de la a suna (Puscariu, Lr., 17; dupa Tiktin si Candrea, din lat. sanatōria, cu aceeasi modificare). – Der. neol. sanatoriu, s.n., fin fr. sanatorium; sanitar, adj., din fr. sanitaire; sanicioara, s.f. (iarba-frîntului, Sanicula europaea), probabil intrepretarea neol. a numelui stiintific al planetei, cf. mag. szaniczor (Tiktin).
cloşcă, clósca (clósti), s.f. – 1. Gaina care cloceste. – 2. Femeie lenesa, codasa. – 3. Constelatia Closca-cu-Pui. – Var. (înv.) clocica. – Mr. cloce, clota. Sl. (bg., rut. kločka), cf. alb. kločkë, klotšis, tc. kuluçka, iud. sp. klôcka (Cihac, II, 62; Meyer 190; Conev 54; DAR). Face parte din aceeasi familie expresiva a lui cloci, cf. sb., slov. kvočka, pol. kwoczka si rom. cloca. – Der. closcar, s.m. (codas, lenes); closcarie, s.f. (ograda, curte de pasari; trasura veche si incomoda), al carui al doilea sens pare a fi o asociere hazlie cu drosca; closnita, s.f. (curte de pasari).
closet, closét (closéte), s.n. – 1. Instalatie igienica, WC, latrina. – 2. (Arg.) Gura, plisc. Engl. closet.
clucer, clucér (clucéri), s.m. – În vechea organizare, dregator care se ocupa cu aprovizionarea curtii domnesti; era în acelasi timp intendent general al armatei si membru al sfatului sau divanului. Începînd din 1738, titlul sau a fost numai onorific. – Clucer de arie, intendent care aproviziona cu nutret. – Clucer de pivnita, intendent care asigura rezervele de bautura ale armatei. – Clucer de jignita, intendent care asigura rezervele de hrana ale armatei. – Var. (înv.) cliuc(e)ar. Sl. ključarĭ (Mikoosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 291; Cihac, II, 64), cf. cliuci. Este dublet de la colcer, s.m. (Trans., persoana care, la nuntile populare, se ocupa cu aprovizionarea cu alimente si bauturi), din acelasi cuvînt sl., dar prin intermediul pronuntarii mag. kolcsar (Draganu, Dacor., V, 364-6; DAR). – Der. clucereasa, s.f. (sotia clucerului); clucerie, s.f. (ocupatie de clucer); colceri, vb. (a gati mîncarea la cazan); colcerita, s.f. (femei care prepara mîncarea la cazan). Din rom. provine ngr. ϰλοτσάρις (Meyer, Neugr. St., II, 75). Nu este clara provenienta din tig. sp. clichi "cheie" (Besses 51), care pare mai curînd der. din bg. ključ "cheie."
stelit, STELÍT s.n. Aliaj de cobalt, crom, wolfram, molibden si fier, dur si inoxidabil. [< fr. stellite, germ. Stellit].
codul, Codul genetic este de regula succesiunea tripletilor de nucleotide (ARN) alcatuind un codon cu un lant de aminoacizi, aceste combinatii transmit mai departe informatia genetica, activând sinteza proteinelor. sursa:www.wikipedia.org
coacăză, coácaza (-ze), s.f. – 1. Fruct în forma de bobite rosii cu gust acrisor, pomusoara. – 2. Varietate de coacaz. – 3. (Bucov.) Varietate de struguri. – 4. Afina. – 5. Dîrmoz, Viburnum Lantana. – Mr. coacaza. Varietatea de plante numita astfel indica faptul ca numele le-a fost dat din pricina aspectului bobitelor sale rotunde si carnoase, care au o anumita asemanare între ele. Este probabil, prin urmare, ca originea cuvîntului sa fie lat. •coccum, pl. cocca, din al carui rezultat •coaca s-a obtinut acest cuvînt, prin suf. -za, ca în cinteza, pupaza, etc. (Densusianu, Bausteine, 474; Philippide, II, 707; Pascu, Suf., 379; Iordan, Dift., 188; cf. Rosetti, II, 115). În general se prefera sa se plece de la alb. kokjë "boaba", care este acelasi cuvînt lat. (Densusianu, Rom., XXXIII, 74; Meyer, 164; Schuchardt, ZRPh., XXVI, 322; DAR; REW 2009; Puscariu, Lr., 265); dar aceasta ipoteza este inutila, caci o forma •kokëzë nu apare în alb. si der. cu -za este normala în rom., pentru a se forma dim., cf. cacareaza, galbeaza. – Der. coacaz, s.m. (arbustul care da coacaze); cocazar, s.m. (rododendron). Din rom. provin bg. kokazi "afina", mag. kokojza, kokolyza "coacaza", rut. gogodza.
coace, coáce (cóc, cópt), vb. – 1. A supune un aliment la actiunea caldurii. – 2. A gati înabusit. – 3. A fierbe putin. – 4. A opari, a pîrli. – 5. A arde, a prelucra prin foc (caramizi, portelan etc.). – 6. Despre fructe si plante, a ajunge la maturitate. – 7. Despre inflamatii, a face puroi. – 8. A deveni matur, chibzuit. – 9. A albi lîna cu cenusa. – 10. A urzi, a pune la cale, mai ales planuri de razbunare. – 11. Despre lemn, a se încinge. – Mr., megl. coc, cops, istr. coc. Lat. cŏcĕre, forma populara de la cŏquĕre (Puscariu 390; Candrea-Dens., 370; REW 2212; DAR), cf. it. cu(o)cere, prov., port. cozer, fr. cuire, sp. cocer. Sensul "a ajunge la maturitate" apare în unele dialecte it., cf. calabr. cottu "matur". – Der. cocator, s.m. (ajutor de brutar); cocator, s.n. (cuptor pentru copt pîine de casa); copt, s.n. (maturitate; actiunea de a coace); cocat, s.n. (zaduf, dogoare); cocari, vb. (a coace); cocarit, s.n. (dijma de porumb); rascoace (var. înv. scoace), vb. (a arde, a face puroi, o inflamatie), format cu pref. ras- (dupa Candrea-Dens., 372-3, din lat. •excocere si •re-excocere); rascopt, adj. (Arg., ramolit, decrepit); necopt, (crud, verde; imatur). Cf. coptura, cuptor.
coacin, coácin (-na), adj. – (Oaie) cu capul brun. – Mr., megl. coatin. Lat. coccĭnus "rosu" (Candrea, Éléments, 65; Puscariu 383; Candrea-Dens., 382; REW 2008; Diculescu, Elemente, 438); cf. alb. kuatšë "cîrmîz".
coaje, coáje (-óji), s.f. – 1. Ţesut protector extern al radacinilor, tulpinilor si ramurilor unor plante (lemnoase). – 2. Scoarta (de copac). – 3. Învelis al unor fructe. – 4. Gaoace, învelis de ou. – 5. (Arg.) Portofel. – Var. coarje. Mr. coaje, megl. coaja. Sl. koža "pielita" (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 292; Cihac, II, 65; Conev 89); cf. bg., sb., cr. koža "pielita". Var. se explica, poate, printr-o contaminare cu scoarta "coaja groasa" (DAR), sau cu sl. kora "scoarta" (Puscariu, Dacor., VIII, 113). – Der. cojita, s.f. (pielita, membrana), cf. sl., bg., rus. kožica; cojan, s.m. (porecla a locuitorilor de la cîmpie; dupa Ghibanescu, se explica prin faptul ca, obisnuind sa merga cu pulpele goale, pielea li se îngroasa pîna ajunge sa ia aspect de scoarta, dar este vorba de o etimologie populara; trebuie sa ne gîndim mai curînd la o evolutie de la "scoarta, coaja" la "aspru, cu grunji", si de aici la "necioplit, grosolan", cf. coroblete); cojos, adj. (care are multa coaja); coji (var. descoji), vb. (a curata de coaja, a curata de teaca); cojnic, adj. (cu pielita), cuvînt înv. (sec. XVII), împrumut literar din sl. kožĭna; cojoaica, s.f. (pitigoiul-mare, Certhia familiaris; Tichodroma muraria).
coadă, coáda (-ózi), s.f. – 1. Apendice final al partii posterioare a corpului animalelor. – 2. Par împletit, cosita. – 3. Peduncul, codita, petiol. – 4. Partea de dinapoi a unor obiecte de îmbracaminte, trena. – 5. Capat, sfîrsit, extremitate. – 6. Margine, parte de dinapoi. – 7. Rest, ramasita. – 8. Sir de persoane care asteapta, rînd. – Mr., megl. coada, istr. code. Lat. pop. cōda, în loc de cauda (Puscariu 384; Candrea-Dens., 374; REW 1774; DAR); cf. it. coda, prov., cat., v. sp. coa, v. fr. coe (fr. queue), sp., port. cola. Pentru expresia coada ochiului, cf. it. la coda dell’occhio. – Der. codat, adj. (cu coada lunga; prelung); coades, adj. (cu coada lunga); codos, adj. (cu coada lunga); codas, adj. (care ramîne la urma; sarman, mizer); codaci, adj. (cu coada lunga; codas, las); codan, adj. (cu coada lunga); codana, s.f. (fata, tînara, fecioara), cf. godana; codau, s.m. (nume de cîine); codea, s.m. (porecla data diavolului); codat, s.m. (vierme); codiriste (var. codoriste, codorîste, codorisca, codorie, codolie etc.), s.f. (mîner, mai ales la bici si la secure), a carui terminatie pare a se datora unei contaminari cu toporiste sau toporisca "secure"; codirla (var. codîrla), s.f. (partea de dinapoi a unei masini, a unui rînd); codîrlas, adj. (cel de pe urma, ticalos, josnic); codi, vb. ( a tunde lîna primavara în jurul cozii oilor; a sovai, a pregeta, a ezita; a se sustrage; a fi indecis); codeala, s.f. (îndoiala, ezitare); codelnic, adj. (sovaielnic, care o ia pe departe); codina, s.f. (lîna de calitate proasta, care provine din partea de dinapoi a oii; grîu de proasta calitate, pleava); coditura, s.f. (lîna cazuta si culeasa de pe jos; sovaire, lipsa de hotarîre); coditor, adj. (oscilant). Din rom. provine rut. kodaš "cel de urma; sarac" (Candrea, Elemente, 407); cf. sb. kuda "coada", probabil din it. Codalat, adj. (cu coada lunga), a fost considerat drept comp. cu adj. lat. (cf. Spitzer, Cacor., V, 332, si REW 4934N), sau ca der. de la un lat. •codella, dim. de la coda (Draganu, Dacor., IV, 739; DAR). Mai curînd este der. rom. de la coada, unde suf. -at pare sa fi fost alterat prin adaugarea unui l expresiv ca în bucalat si în creatiile spontane în li-, cf. morfoli. Comp. codalb (var. cudalb), adj. (cu coada alba; blond), comp. cu alb, a carui comp. ar putea fi romanica (cf. sard. kodalbola, Philippide, Principii, 98; Candrea-Dens., 376); codalbi, vb. (a-si pierde culoarea, a se îngalbeni; a iesi prost, a-si pierde capul, a se apuca cu mîinile de cap), la care s-a plecat de la ideea cozii ochiului care devine alb; codalbita, s.f. (specie de soim, Lanius collurio); codalbiu, adj. (blond); codros, adj. (pasare, pieptanus, Ruticilla phoenicula), comp. cu ros. Cf. codobatura.
steward, STEWARD s.m. Persoana din serviciul auxiliar al unei (aero)nave cu atributia de a servi echipajul sau pasagerii. [Pron. stiúard. / < engl. steward].
stewardesă, STEWARDÉSĂ s.f. Femeie care face parte din personalul de bord al unui avion, având sarcina de a întretine, a servi si a îngriji pe calatori. [Pron. stiuardesa. / < engl. stewardess].
coamă, coáma (coáme), s.f. – 1. Par lung crescut pe grumazul sau spinarea unor animale. – 2. Par lung, plete. – 3. Creasta, culme. – 4. Creasta (de acoperis). Mr., megl. coama, istr. comę. Lat. cŏma (Puscariu 305; Candrea-Dens., 377; REW 2071; DAR); cf. it. chioma, prov. v. sp., port. coma. – Der. comat (var. încomat), adj. (cu coama, pletos); comos, adj. (pletos). Matei Caragiale pare sa fi fost primul care a folosit vb. a încoma "a încununa cu plete" (nori ce trec încomînd cerul), construit pe baza adj. anterior; comar, s.n. (partea dinspre ceafa a aparatorii de jug).
coapsă, coápsa (coápse), s.f. – 1. Parte a picioarului cuprinsa între sold si genunchi. – 2. Coasta, versant. – Mr. coapsa. Lat. coxa (Diez, I, 171; Puscariu 386; Candrea-Dens., 378; REW 2292; DAR); cf. vegl. copsa, alb. kofšë (Meyer 193; Philippide); it. coscia (‹ lat. •coxea), prov. cueisa, cat. cuxa, sp. cuja. Cuvînt uzual (ALR, I, 56); în sec. XV, coafsa. Din rom. sb. kopsa (Candrea, Elemente, 407; Rosetti-Graur, BL, III, 66). Rezultatul rom. x › ps nu este clar, nici general; cf. frasin, toapsec, masea, lasa. Explicat traditional cu mica probabilitate, prin pozitia posttonica; o noua explicatie, bazata pe "reactia la tendinta de asimilare", nu pare mai sigura (Graur-Rosetti, BL, III, 65; Rosetti, I, 82-4).
coardă, coárda (-de), s.f. – 1. Fir elastic care, întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; struna. – 2. Funie, frînghie, sfoara groasa. – 3. Sfoara. – 4. Siret, legatura. – 5. Struna de chitara. – 6. Urzeala, batatura. – 7. Tendon sau ligament care se încordeaza la anumite miscari. – 8. Lastar. – 9. Radacina aeriana. – 10. Arc, resort. – 11. Bîrna sau grinda mare care sustine tavanul. – 12. Grinda diagonala, tirant. – 13. La jocul de biliard, punct cîstigat prin trei lovituri. – 14. Viscozitate, întarire caracteristica marmeladei sau jeleului. – Var. (înv.) cord. Mr. coarda, megl. coarda "grajd". Lat. chŏrda (Puscariu 387; Candrea-Dens., 380; REW 1881; DAR); cf. alb. kordëzë, it., prov., cat., port. corda, fr. corde, sp. cuerda. Apare în doc. slavo-rom. începînd cu 1408. La sensul 13, Graur, BL, V, 58, vede o confuzie a lui coarda "struna" cu fr. cuarte; însasi fr. corde se foloseste ca termen de biliard. Sensul de "bîrna" ar fi balcanic, dupa Jud, ZRPh., XXXVIII, 25, cf. ngr. ϰόρδα; dar este mai putin probabil sa fie deja lat., cf. sard. kordáu "bîrna" (Wagner 115). – Der. cordis, adv. (piezis, oblic); cordui, vb. (a strînge cu putere); cordar, s.m. (sforar, frînghier; la vioara, calus, scaun; maciuca, bîta; ferastrau de mîna), la care sensul de "calus" pare a fi împrumutat din fr. cordier; corda, vb. refl. (a se narui, mai ales o gramada de lemne); cordaj, s.n., din fr. cordage; încorda, vb. (a contracta muschii, a întari; a întinde; a trage de, a supune unei tensiuni; a acorda un instrument; a strînge o legatura; a lega vita de vie; a îndrepta, a ridica, a aseza; a lupta, a asuda, a (se) stradui, a face eforturi); încordator, s.m. rar, (diavolul); încordatura, s.f. (tensiune; efort; spasm) descorda, vb. (a slabi, a diminua tensiunea; a modera). Din rom. provine bg. korda (Capidan, Raporturile, 206).
coase, coáse (cós, cusút), vb. – 1. A fixa, a prinde partile unei haine sau un nasture, cu ajutorul unui ac cu ata. – 2. A însaila. – 3. A broda. – 4. A înfige, a bate cuie. – 5. A întepa. – Mr. cos, coasire, megl., istr. cos. Lat. pop. cosĕre, în locul clasicului consuĕre (Diez, Gramm., I, 33; Puscariu 405; Candrea-Dens., 381; REW 2174; DAR); cf. vegl. koser, it. cucire (engad. kuzir), prov. cozer, fr. coudre, cat. cosir, sp., port. coser. – Der. cusut, s.n. (actiunea de a coase); cusatura (var. mr. cusutura), s.f. (cusut), care ar putea fi un reprezentant direct al lat. •consutūra (Puscariu 460; DAR), cf. calabr. cusitura, fr. couture, sp., cat., port. costura; cusator, s.m. (ucenic de croitor); cusatoare (var. cusatoreasa),, s.f. (croitoreasa, lenjereasa; legatoreasa; masina de legat carti); cusatorita, s.f. (croitoreasa); cusatorie, s.f. (croitorie; atelier de croitorie); descoase, vb. (a desface din cusaturi); cosoi, s.n. (Trans., legatura, fasa).
coasă, coása (coáse), s.f. – 1. Unealta agricola compusa dintr-o lama metalica cu vîrful curbat, cu coada lunga, folosita la cosit. – 2. Cosit, cositul fînului. – 3. Cutit de tabacari. – 4. Constelatia Cefeu. – 5. Specie de gladiola, Gladiolus imbricatus. – Mr., megl. coasa. Sl. kosa (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 304; Cihac, II, 65; Pascu, II, 187; Conev); cf. bg., rut., rus. kosá, sb. kosa, ngr. ϰόσα, alb. kosë. – Der. cosi, vb. (a taia cu coasa plante; a distruge, a nimici; despre cai, a lovi, în mers, un picior de celalalt), care poate proveni si direct din sl. kositi, cf. bg. kosja, sb., cr., rus. kositi, ngr. ϰοσίζω (mr. cusire); cosit, s.n. (taiere a fînului); cositura, s.f. (iarba cosita, nutret; fîneata; cîmp de pe care s-a cosit); coseala, s.f. (rana pe care si-o face un cal); cosas, s.m. (om care coseste; varietate de lacusta, Locusta viridissima, Locusta cantans; specie de greiere, Gryllus ruralis); ultimele sensuri sînt explicabile prin asemanarea zgomotului produs de greiere cu cel al coasei (pentru formarea cuvîntului, cf. sb., cr. kosač, mag. koszác); cositor, s.n. (cîmp de cosit); cositor, s.m. (cosas, om care coseste); cositoare, s.f. (coasa; seceratoare, masina de secerat); cosa, s.f. (banc, grind de nisip), din rus. kosá "coasa" si "grind", cuvînt putin folosit, în Delta Dunarii; cosac, s.n. (Olt., colina; pamînt, teren), din sb. kosak "fîneata"; cosaci, s.m. pl. (astragal, Astragalus onobrychis), din bg. kosat "paros"); cosalau, s.n. (fîneata), din mag. kaszáló, în Maram.; cosastina, s.f. (Trans., fîneata), cu suf. -stina; cosiriste, s.f. (fîneata, mînerul coasei); cositel, s.m. (planta, Sium latifolium).
coastă, coásta (coáste), s.f. – 1. Fiecare din oasele care alcatuiesc toracele. – 2. Hipocondru, desert. – 3. Latura, parte laterala. – 4. Costisa, panta, povîrnis. – 5. Mal, tarm. – Mr., megl. coasta, istr. costę. Lat. cǒsta (Puanariu 389; Candrea-Dens., 383; REW 2279; DAR); cf. vegl. kuasta, it., port. costa, fr. côte, sp. cuesta. – Der. costita, s.f. (coasta sau coasta mica; costita, cotlet); costoala, s.f. (Trans., panta, coasta); costina, s.f. (panta, coasta); costis, adj. (înclinat, povîrnit); costoi, vb. (a înconjura), formatie proprie lui Alecsandri, pe baza fr. côtoyer; costis(e), s.n. si f. (latura; povîrnis, coasta, panta); costiset (var. costeset), adj. (oblic, piezis).
cobe, cóbe (cóbe), s.f. – 1. Pasare pe care fantezia populara o considera de rau augur: bufnita, huhurez, corb, cuc etc. – 2. Rau augur, semn rau, piaza rea, indiciu al unei nenorociri. – 3. Boala a gainilor, tîfna. – 4. Pasare care sufera de aceasta boala. – Var. cobie, coaba. Mr. coba. Sl. cobĭ "augur" (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 294; Cihac, II, 65; Meyer 193; DAR) ; cf. bg. koba, sb. kob(a), cek. kob. – Der. cobai (var. gobai), vb. (a tipa pasarile de noapte; a scoate strigate lugubre); cobait, s.n. (tipat de pasare de noapte); cobait, adj. (care sufera de cobe); cobaie, s.f. (gaina; pasare), folosit cu nuanta depreciativa, cf. boala; cobat, s.m. (uliu, Astur palumbarius, Astur nisus), cf. sb. kobac, rut. kobecĭ; cobar, adj. (care crede cu usurinta în semne rele, pesimist); cobi, vb. (a prevesti, a anunta nenorociri, a fi de rau augur; a plînge cu strigate lugubre; a tipa gaina bolnava, prevestind nenorociri), cf. bg. kobja, sb. kobiti, mr. cubire; cobit, s.n. (rau augur, piaza rea); cobeala, s.f. (rau augur, piaza rea); cobitor, adj. (de rau augur). Probabil din aceeasi familie face parte cobie, s.f. (coccis; tîrtita, noada), poate datorita folosirii acesteia, cf. iades (dupa DAR, în legatura cu sb. kobila "noada").
cobilă, cobíla (cóbile), s.f. – 1. (Înv.) Iapa. – 2. Suport cu care se transporta plugul. – 3. Scaun de rotar. – 4. Pîrghie. – 5. Ţarus, pripon. – Var. cobîla (Mold.). Sl. kobyla "iapa" (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 66; Conev 57 si 71; Cancel 10). – Der. cobilita, s.f. (pîrghie, bucata de lemn pentru a duce doua galeti o data; lacusta, Locusta viridissima; libelula, Libellula depressa; constelatia Lebedei), care poate proveni si direct din bg., sb. kobilica "iapa; cobilita". Probabil de la sensul de "tarus, par" provine coblizan, s.m. (Mold., lungan), cuvînt pe care Scriban îl leaga, nejustificat, de gogleaza.
coc, coc (-curi), s.n. – 1. Chifla. – 2. Pieptanatura cu parul strîns la ceafa, conci. Formatie expresiva. Cf. gr. ϰόϰϰος, lat. coccum (de unde mr. coca "fruct" Pascu, I, 69, megl. coca "cap"), alb. kok(jë) "cap", sard. kokka "pîine rotunda"), sp. coco "larva; margea din matanii", etc. Pentru mai multe ex., cf. DAR; Lacea, Dacor., II, 623; Iordan, BF, VI, 150); coacaza. Este mai putin probabila der. din fr. coque "coc" (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 323; DAR). Cf. si REW 2009. Der. coca, s.f. (cocolos facut din pîine; chifla; aluat; papusa; copil), cf. it. coccolo "copil", cuvînt din limbajul copiilor, care circula si în forma diftongata coaca; cocuta, s.f. (chifla; copil); cocoli (var. gogoli), vb. (Olt., a framînta aluatul pentru a face prajituri; a rasfata, a alinta; a razgîia; a înfofoli), cu suf. expresiv -li (Graur, BL, IV, 92), cf. it. coccolarsi "a face nazuri", Rovigo, cuculío "mîngîi"; cocoleala, s.f. (actiunea de a framînta aluat; actiunea de a rasfata); cocolos, s.n. (bulgare, bot; bila, bulgare, grunz; stiulete de porumb; cucui) din cuvîntul anterior, cu suf. -os; cocolosi, vb. (a mototoli, a face cocolos; a rasfata, a razgîia; a înfofoli; a strînge, a stoarce; a strica o afacere; a trece sub tacere un subiect), cf. mr. mi cuculescu "ma ghemuiesc"; cocoloseala, s.f. (actiunea vb. anterior); cocoase, s.f. (gheb), pentru a carui formatie cf. gogoase (mr. cucoase "nuca", cucos "nuc"; dupa Puscariu 390, din lat. •cocca); cocosa, vb. (a încovoia; a curba; a desela; a îmbatrîni); cocosat, s.m. (care are cocoasa, ghebos), pentru a carui raspîndire în Olt., Munt. si Dobr., cf. ALR, I, 41; cochita, s.f. (boaba; bob; graunte); cococ, s.n. (Trans., gaura; cuvînt care nu apare în dictionare cf. Enciclopedia romîna, III, 22); cocor, s.n. (bombare, umflatura, tumoare); cocorada, s.f. (Trans., pesmet, prajitura), a carui formare pare a indica o contaminare cu paparada. Corcoman, s.m. (în Trans. de Nord, coc caracteristic femeilor maritate), pus în legatura de DAR cu lat. •cocculus "melc", pare a se explica mai bine plecînd de la coc, cu suf. -man cf. si colcovan, s.n. (Munt., grunz, bulgare). Curculez, s.m. (gargarita, Calendra granaria), explicat de catre Scriban pe baza lat. curculio, pare a fi o der. ca cea anterioara (cf. cocor "umflatura"), cu suf. -ez; bg. kokolëza, kukulëza (urechelnita) pare a proveni din rom. Cf. si cocon, cocîrla, coclete, cocota, cucui. Din rom. provin mag. kóka "mot, creasta" si iud. sp. koko "coc". Coincidenta lui a cocosa "a desela" cu rus. kokošiti "a asasina" (din rut. kokoš "a asasina", cf. Vasmer 594), pare cauzala.
cleptocraţie, CLEPTOCRAŢÍE s.f. Guvern ai carui membri cauta, în primul rând, sa obtina avantaje personale (materiale, sociale, politice etc.), pe seama celor în numele carora guverneaza. (cf. engl. kleptocracy < gr. klepto- (< kleptein = a fura; cf. got. hlifan = a fura, lat. clepere = a fura) + lat. -cratia (< gr. -kratia < kratos = putere, forta)) [MW]
cocie, cocíe (-íi), s.f. – Trasura, caleasca. – Mr. cucie. Bg., sb. kočija, din mag. kocsi "din orasul Kocs" (Miklosich, Fremdw., 99; Cihac, II, 66; Meyer 203), cf. germ. Kutsche. Der. directa din mag. (Gáldi, Dict., 118), este mai putin sigura. – Der. cocier, s.m. (vizitiu), din sb. kočijar; cocias, s.m. (vizitiu), din sb. kočijaš; cocis, s.m. (vizitiu), din mag. kocsis. Înv. în limba literara, se foloseste în Banat si Trans.
cocină, cócina (-ne), s.f. – 1. Cotet pentru porci. – 2. Împletitura de nuiele pentru prins pesti. – Mr., megl. cocina. Bg., sb., cr. kočina (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 76; Conev 81). Cf. cotet.
colac, colác (coláci), s.m. – 1. Un fel de pîine, în forma de inel, împletita din mai multe straturi de aluat. – 2. Covrig. Se spune mai ales despre colacii sau covrigii de o anumita forma, ce se împart de pomana pentru odihna sufletului unui mort; colacul mare, pentru preot si dascal, de forma circulara, înconjurat de doua împletituri, si avînd deasupra doua chifle rotunde si doua cruci dispuse simetric; colacii laturalnici, pomana de 17 colaci, dintre care unul se presupune pentru Domnul, altul pentru Fecioara Maria, 10 pentru mort si 5 liturghioare sau covrigi în forma de doua 8 încrucisate; colacii de la usa cuptorului, grup de 11 colaci ce se împart calzi. – 3. Pîine data de pomana. – 4. În general, obiect în forma roata sau de covrig. – 5. Colac de salvare. – 6. Colier. 7. Coroana. – 8. Arc, bolta. – 9. Ghizd, colac de fîntîna. – 10. Obada. – 11. Gard, împrejmuire. – 12. Pernita de pus pe cai. – 13. (Înv.) Dar, cadou. – 14. (Înv.) Recompensa, bacsis. – Mr., megl. culac, istr. colac. Sl. kolač, de la kolo "roata" (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 67; Conev 66); cf. bg. kolač, sb. kòlač, rus. kalač. Rezultatul normal, •colaci, pl. colaci, a dus la formarea unui sing. analogic (DAR). Este inutila, prin urmare, ipoteza lui Diculescu, Elementele, 473, bazata pe gr. •ϰόλλαξ, în loc de ϰολλιξ. Cuvîntul rom. a intrat în mai multe limbi, uneori împreuna cu alte der., bazate pe fonetismul sl.: tc. kolak (fata de kulaç), alb. kuljatš (fata de kaljač), bg. kolak, mag. kalák "bacsis" (fata de kalács), cf. Berneker 541 si DAR. Der. colacel, s.m. (covrig); colacime, s.f. (ofranda de colaci sau de daruri); colacar, s.m. (persoana care ofera un dar; persoana care improvizeaza oratii la nuntile tipice; turnator); colacarita, s.f. (femeie care pregateste pîinile de pomana); colacari, vb. (a recita oratii; a spiona; a turna); colacarie, s.f. (oratie, denunt); colacas, s.m. (persoana care improvizeaza oratii); colacasie, s.f. (oratie); colacer, s.m. (prieten al mirelui, care îi este martor si care recita oratia), cuvînt care pare a se fi încrucisat cu colcer, clucer, si pe care Tiktin si DAR le considera der. de la conacar si confundat cu colac prin etimologie populara, ipoteza putin plauzibila (si mai putin este der. din bg. kolačer, propusa de Conev 58); colaci, vb. (a aranja o casatorie, a face pe petitorul; a prezenta, a face cunostinta; a (se) amesteca, a (se) baga; a spiona, a turna, a denunta, a descoperi; a face colac, a rasuci; a încurca, a încîlci); colacitura, s.f. (rulou; încurcatura); colatau, s.n. (mîner; coc, conci), pe care Tiktin si DAR îl pun în legatura cu mag. kallantyú "clanta" (cf. Stamati: pletele i-au pieptanat si colatau le-au facut); încolaci (var. (în)colataci), vb. (a face ca un cerc, a încovriga); încolacitura, s.f. (roata, cerc); descola(ta)ci, vb. (a desface, a întinde, a desfasura).
cociorbă, cociórba (cociórbe), s.f. – 1. Vatrai. – 2. Bîta, maciuca. – 3. Constelatie în jurul stelei Gemma. – Var. cociorva, cuciorba. Origine necunoscuta. Ar putea fi un cuvînt expresiv, ca multe din cele compuse cu co-. În general se considera a fi reprezent al unui cuvînt sl. neidentificat, cf. v. rus. kočárga, rut. kočerga, pol. koczarga (Cihac, II, 722; Tiktin), sau din mag. kocsorba (Gáldi, Dict., 122); însa mag. pare a proveni din rom., ca si rut. (Miklosich, Wander., 17), si oricum este obscur si probabil strain în sl. (Berneker 536). Daca este vorba de o creatie expresiva, este dublet al lui cocioaba, s.f. (coliba); identitatea semantica între vatrai si coliba apare si în cocîrla. Cocioaba nu a fost explicat într-un mod satisfacator (tat. koči aba "cort de nomad", Seineanu, 318; mr. cuciuba "bustean", Seineanu, Dict., însa este vorba probabil de ngr. γϰουτσιούπα; sb. kuča "casa", DAR). Daca se admite identitatea cu cocioarba, lipsa lui r apare si în pol. koczuba, rut. kočuba "vatrai", si în rom. cociobai, vb. (a scociorî, a iscodi), care se explica numai pe baza lui •cocioaba "vatrai" (pentru der. expresiva a vb., cf. cotrobai). Exista numeroase var. expresive ale cuvîntului care înseamna coliba: cosleaba, cosm(o)aga, cosmeaga, cociomeaga, cociomeata, cosmandra, cosmelie, cosmolie; cf. si cobace, coliba.
cocoş, cocós (cocósi), s.m. – 1. Masculul gainii. – 2. Tragaci. – 3. Floricele de porumb. – 4. Ansamblul celor patru bucati ale nucii. – 5. Pruna putreda. – 6. Stift, pivot. – 7. Proptea, reazam, sprijin. – Mr., megl. cucot, cócut. Creatie expresiva care se bazeaza pe strigatul cocosului, cf. lat. coco "strigatul cocosului" la Petronius, lat. med. coccus (› fr. coq), it. cocca "gaina" (Battisti, II, 991), fr. cocorico, sp. quiquiriqui etc. Nu încape îndoiala ca în der. cuvîntului a influentat sl. kokošĭ "gaina". Dupa mai multi autori, sl. este etimonul direct al rom. (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 296; Cihac, II, 67; Meyer 194; Conev 54; DAR) dar transformarea semantica ridica probleme (mr. si megl. provin din sl. kokotĭ "cocos"). Cf. bg. kokoška "gaina", sb. kokoš "gaina", kokot "cocos", pol. kokosz "gaina", kokot "cocos" etc. Kokoš cu sensul de "masculul gainii" apare totusi în rut., slov., ceh., ca si în mag. kakas, ngr. ϰοϰϰόσιον, alb. kokoš. Cel putin o parte din aceste cuvinte poate proveni din rom. Ideea unei origini expresive a cuvîntului rom. a fost avansata de Puscariu, Dacor., VIII, 353, unde se atribuie origine rom. cuvintelor mag., rut., slov. si ceh., ca si sas. Kokosch. Der. cocosesc, adj. (de cocos); cocoseste, adj. (precum cocosii); cocosar, s.m. (sturz, Turdus viscivorus), cf. bg. kokošar "soim" (mentionat de DAR, însa care nu poate avea legatura directa cu rom.); cocosel, s.m. (dim. al lui cocos; pasare de hîrtie; floricele de porumb; stift, cui; nume dat mai multor plante); cocosi, vb. (despre cocosi, a calca gaina; a se împauna; a bate, a ciomagi), în ultimul sau sens confundîndu-se cu vb. a cocosa, de la cocoase "gheb"; cocosoaica, s.f. (planta, Arum maculatum).
codobatură, codobatúra (codobáturi), s.f. – Pasare, prundar (Motacilla). – Mr. coadabatura, cutrubatura, megl. coadarabatura. Lat. pop. •codabattula (Pascu, I, 50; Candrea-Dens., 150; REW 1774; DAR). Este sigur ca aceasta compunere este anterioara rom., nu numai datorita consonantei dialectelor, ci si calabr. codiváttula. În general, celelalte limbi au preferat comp. inversa (it. batticoda, vicent. batikoa, flor. battikova, prov. bateco) sau bazata pe alte elemente. Pentru numeroasele forme romanice ale numelui pasarii cf. Erich Poppe, ZRPh., LVI, 392-404 sI V. Garcia de Diego, RFE, 1931, 7.
codru, códru (códri), s.m. – 1. Parte, bucata, felie. – 2. Bucata de pamînt. – 3. Padure. – 4. (Înv.) Munte. – Mr. cod(u)ru, megl. codru. Lat. pop. •codrum, atestat cu forma codra (cf. citatele din Corpus glossar. lat., în Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVIII, 84), în loc de •quodrum sau quadrum "patrat" (Densusianu, Rom., XXVIII, 62; Cretu 313; Candrea-Dens., 384; REW 6921; Capidan, Dacor., I, 509; DAR). Pentru trecerea lui qua la co-, cf. Densusianu, Hlr., 71 (împotriva, Meyer-Lübke, Literaturenblatt, XXII, 299; Densusianu, GS, II, 321; Rosetti, I, 57 si Diculescu, Elementele, 437, care presupune în vocalismul rom. o influenta eolica). Semantismul nu pare sa prezinte dificultati, daca se are în vedere familia din care face parte quadra, si care este aceeasi cu cea a lui quartus, cu care s-a confundat (cf. glosele lui codra: τόπος "loc" si τόπος "curte". Astfel, dupa cum fr. quart(ier) si sp. cuarto, •codrum ar fi însemnat la început "parte a unui obiect împartit în patru", pentru a ajunge sa însemne apoi, ca în cazurile anterioare, parte a unui obiect. Pentru acceptia de bucata de pamînt, cf. sp. cuarto, quinto, la care ideea valorii aritmetice a disparut, ca în rom. Din acelasi etimon lat., provin prov. caire (cf. sp. desgaire), cu sensurile 1 si 2 ca în rom. (si sp. cairel, cf. Corominas, II, 571). Totusi, cercetatorii de odinioara s-au oprit prea mult la sensul primitiv "patrat, de forma patrata", pe baza caruia este mai dificila explicarea semantica a cuvîntului rom.; datorita acestui fapt, s-au cautat explicatii foarte diferite. Astfel, codru este cuvînt autohton dupa Miklosich, Slaw. Elem., 10 si Hasdeu, Col. Traian, 1873, 110 si Philippide, II, 708; tracic dupa Pascu, I, 189; lat., dar cu influenta semantica a sl. dĕlŭ "parte" si "munte", dupa Weigang, Jb., II, 217; J. Bruch, ZRPh., LVI, 376 si Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVII, 83; din ngr. ϰόδρα dupa Cihac, II, 649; din alb. kodrë "colina" dupa Cihac, II, 716; Meyer 193; Seineanu, Semasiol., 166; Puscariu 392; din sl. krada "gramada de lemne", dupa Scriban. Alb. kodrë provine din rom. – Der. codrean, s.m. (locuitor din zona paduroasa; muntean; Banat, paznic de padure; înv., soldat mercenar din regiunea Basarabiei numita Codrul Tigheciului); codroi, s.m. (planta, Melampyrum arvense).
cofleşi, coflesí (-sésc, -ít), vb. refl. – Despre fructe, a se strica. – Var. cofleji, coflesti, chifligi, cofoi. Formatie expresiva. Este rezultatul normal al lui coflesti › coflesci, pe baza lui flescai cu co- expresiv, ca în cocîrja, coplesi, cotropi etc. Giuglea, Cercetari, 6 si REW 2136 presupun un lat. •conflexire "a curba", putin probabil si insuficient pentru a explica semantismul; cf. împotriva acestei pareri Iordan, BF, II, 172 si Graur, BL, V, 94. Graur, V, 142, pleaca de la tig. kovlo "moale" (cf. împotriva Pascu, R. critica, VIII, 184) si Scriban din lat. confracescere, imposibil din punct de vedere fonetic.
coi, cói (coáie), s.n. – 1. Testicul. – 2. Contragreutate. – Mr. col’u, pl. coal’e, istr. col’e. Lat. cōleus (Diez, I, 132; Puscariu 394; Candrea-Dens., 385; REW 2038; DAR); cf. alb. kulje "hernie", it. coglia, prov. colh, v. fr. coil (fr. couille), sp. cojón. – Der. coios, adj. (cu testicule mari).
coif, cóif (cóifuri), s.n. – Casca, coif. Lat. tîrzie cofea (Diez, I, 148; Diez, Gramm., I, 172; Puscariu 393; REW 2024; DAR), probabil în legatura cu cofa; cf. it. (s)cuffia, fr. coiffe, prov. coifa, sp. (es)cofia, port. coifa. Cf. si scufie. Unii cercetatori pun la îndoiala aceasta der. si considera cuvîntul ca neol. (Cihac, II, 697; lipseste în Candrea-Dens.). Apare din sec. XVI. – Der. încoifa, vb. (a pune coif).
cojoc, cojóc (cojoáce), s.n. – 1. Haina, vesta tipica din blana de miel sau berbec, cu parul pe dinauntru, piele tabacita taiata în forma de cazaca, avînd mîneci. – 2. (Arg.) Miel. – Var. cojoaca. – Mr., megl. cojoc, megl. cojuc. Sl. kožuchŭ, de la koža "piele," cf. coaje (Miklosich, Lexicon, 296; Cihac, II, 65; Conev 83); cf. bg., sb. rut., rus. kožuch. Pentru folosirea acestui cuvînt în argou, cf. M. L. Wagner, BF, X, 153. Var. este un sing. analogic, pe baza pl. – Der. cojocar, s.m. (persoana care confectioneaza cojoace); cojocareasa (var. cojocarita), s.f. (sotie de cojocar); cojocaresc, adj. (de cojocar); cojocarie, s.f. (meseria cojocarului; atelier unde se lucreaza cojoace; pravalia unde se vînd cojoace); cojocari, vb. (a lucra într-o cojocarie; a bate, a ciomagi). Din rom. pare a proveni mag. kozsók (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 17), în timp ce se considera ca ngr. ϰοζόϰα provine direct din sl. (Meyer, Neugr. St., II, 32), chiar daca fara prea multa siguranta.
colări, colắri s.f. – Cantitate de muschi ce atîrna de o stînca sau de povîrnisul unei prapastii. Lat. collāre "colier, salba" (Puscariu, Dacor., IV, 681; REW 2042; DAR); cf. it. collare, prov. colar, fr. collier, sp., port. collar. Este neîndoios cuvînt identic cu culare, s.f. (trestie ce creste la malul baltilor sau rîurilor; cheie, strîmtoare; pestera), pe care îl deriva din lat. •cŭbῑlāre, de la cŭbῑle "cuib" si DAR îl considera de origine necunoscuta.
colastră, colástra s.f. – 1. Laptele unei mame imediat dupa nastere. – 2. Lapte prins. – Var. corast(r)a, curast(r)a. Mr. curasta, culasta, megl. gulastra. Lat. cŏlostra (Puscariu 456; Candrea-Dens., 392; REW 2058; DAR); cf. bearn. coulhistrau, sp. calostro (Corominas, I, 600), v. arag. cullestru, astur. culiestru. Este cuvînt de circulatie generala, cf. ALR, I, 207. Rezultatul normal, corastra, a disimulat primul r la l. Din rom. a patruns în mai multe limbi din Europa orientala; ngr. ϰουλιάστρα, sarak. ϰλιάστρα (Meyer, Neugr. St., II, 75), bg. kolastra, kulastra (Capidan, Raporturile, 205), sb. kónastra, slov. kurastva, rut. kołastra, kułastra, kułestra (Miklosich, Wander., 22), mag. gulászt(r)a, gulesztra (Candrea, Elemente, 401; Edelspacher 14). Ipoteza ca bg. kolastra provine direct din lat. si este etimonul rom. colastra, cu l (Romanski 112; Mladenov), este extrem de improbabila. – Der. corasli (var. colastri), vb. (a se prinde laptele; a se strica laptele).
colceag, colceág (colceáguri), s.n. – 1. Manson (de dama). – 2. Jambiera. – Var. colceac. Tc. kolçak (Seineanu, II, 141; Miklosich, Etym. Wb., 23; Berneker 543). Sec. XVIII, înv.
coleaşe, coleáse s.f. – 1. Terci. – 2. Mamaliga. – Mr. culeas. Origine necunoscuta. Apare în mai multe limbi sl. (bg. kuljaša, sb. kùliješ, rut. kułesa, pol. kułesz(a), rus. kuleš, ceh. kulaše, gulaše); (Cihac, II, 68; Iordan, Dift., 77), dar nu pare a fi cuvînt autentic sl., cf. Berneker 642. Este greu de sustinut din mag. köles "mei" (Weigand, Jb., XVI, 222; Gáldi, Dict., 88), daca se are în vedere raspîndirea cuvîntului; totusi, trebuie sa aiba legatura cu mag. gulyas › rom. gulas "terci cu sos si carne". – Der. coleser, s.n. (mestecau de mamaliga); colesi, vb. (a dilua, a dizolva, a topi).
este, este un baiat fata care suge pwla si se da in ant dupe pwla, fiindca e ca masa suge pt. ca e transsexual.
ceea, ceea ce scoala pwla, si incepe sa actioneze asupra hormonilor pwlii barbatesti, o sursa importanta de excitabilitate pe langa futaiul in cur si loatul l,a muie.
colibă, colíba (colíbe), s.f. – Casa mica si saracacioasa, cocioaba. – Mr. caliva, megl. coliba. Origine necunoscuta. Cuvîntul apare în toate limbile balcanice: ngr. ϰαλύβα (› mr.), tc. koliba, kaliba, kulübe, alb. koljubë, bg. koliba (› megl.), sb., slov., ceh., pol., mag. koliba, rut. kołyba. Se presupune în general ca rom. provine din gr. ϰαλύβη, fie direct (Roesler 571; cf. Daničič, V, 189; Vasmer, Gr., 79), fie prin intermediul bg. sau sb. (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 297; Cihac, II, 69; Conev 81; Sandfeld 18; DAR; Puscariu, Lr., 260), sau al tc. (Miklosich, Türk. Elem., I, 88; Meyer 170; K. Treimer, Mitt. Wien, 354). Der. pe baza cuv. gr. este greu de admis direct fiindca daca este împrumut vechi, λ ar da r, daca este modern, β ar da ν; prin intermediul altei limbi, deoarece se presupune ca împrumutul a avut loc într-o epoca în care υ se pronunta i, în vreme ce β se pronunta b, caz ce nu apare la alte împrumuturi din gr. (cf. ϰόληβον › sl. koliva; ϰλουβίον › sl. kluvija etc.; sb. kòliba, koliba apare din sec. XIII. Împrumutul din tc. nu poate fi admis, avîndu-se în vedere vechimea cuvîntului în sb., si cu atît mai putin din per. kulba "coliba" (Romanski, R. Èt. slaves, II, 53). În sfîrsit, se poate ca cuvintele sl. sa provina din rom. (Berneker 546). Daca se admite ca este vorba de un cuvînt rom., ar trebui plecat de la lat. collegia ‹ collegium "grup de colibe de ciobani", de unde si sard. boddeu (Wagner 108), cf. ngr. ϰολλήγας "de la mijloc." Trecerea lui g › b nu este normala, dar cf. barza, limba si cociorba fata de rut. kočerga, cosleaba fata de cosmeaga, coroaba fata de coroaga, etc. Aceste ex., ca si prezenta unor cuvinte ca cobace, cobîlteata, cocioaba, par a indica faptul ca cuvîntul lat. a fost interpretat ca o creatie expresiva, chiar daca aceasta ipoteza nu este necesara. – Der. colibas (var. colibar), s.m. (om sarman, persoana care locuieste într-o coliba; pustnic; paznic de padure).
colindă, colínda (- de), – 1. Cîntec popular care se cînta de obicei în ajun de Craciun si de Anul nou, în general, însotit de diverse datini populare. – 2. Umbletul colindatorilor de la o casa la alta cu colindul. – 3. Drum, ruta, parcurs. – 4. Zi de drum, de calatorie. – 5. Dar, bani care se dau de obicei colindatorilor. – Var. colind, corinda. Mr. colinda, megl. cólida. Sl. kolęda "prima zi a anului", si sl. din lat. calendae (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 299; Cihac, II, 69; Meyer 196; Byhan 314; Romanski 112; Vasmer 606; Berneker 544; DAR); cf. bg. koleda "sarbatoarea Craciunului", sb. kole(n)da "colind", rus. koljadá "colind", ceh., mag. koleda "cheta, colecta", ngr. ϰαλανδα "cîntec de felicitare de prima zi a Anului Nou". Lat. calendae a avut în rom. un reprezentant pierdut, •carinde, cf. carindar, din a carui încrucisare cu colinda a iesit var. corinda, în Trans. Der. colinda, vb. (a cînta colinde, umblînd de la o casa la alta, de Craciun sau de Anul Nou; a merge de la o casa la alta, a umbla de colo pîna colo), cf. bg. koledvam, sb. kolèdovati, slov. koledovati; colindat, s.n. (actiunea si timpul de a colinda); colindatura, s.f. (peregrinare); colindator, s.m. (persoana care umbla cîntînd colinde); colindar, s.m. (colindator); calindroi (var. colindroi), s.m. (crai, muieratic, lenes, haimana), pe care Lahovary 321 îl considera drept cuvînt anterior fazei indoeurop. (cf. Seineanu, Semasiol., 45); colindet, s.n. (colinde; dar, rasplata pentru colindatori; covrig, colac de Craciun; umblat, hoinarit).
colivă, colíva (colíve), s.f. – Dulce preparat din grîu fiert, nuci si zahar care se da de pomana pentru odihna sufletului unui mort. Gr. ϰόλυβα, prin intermediul sl. koliva (Roesler 570; Miklosich, Slaw. Elem., 25; Mikosich, Lexicon, 297; Murnu 15; Vasmer, Gr., 79), cf. bg. kolivo, sb. koljivo. – Der. colivar, s.m. (persoana care se duce la toate slujbele unde se da de pomana; parazit, pomanagiu; Arg., politist, jandarm; Arg., seminarist).
colon, colón (-ni), s.m. – Muncitor agricol. Lat. colonus (sec. XVIII). – Der. colonie, s.f., din fr. colonie; colonist, s.m. (emigrant), din germ. Kolonist; colonial, adj., din fr. colonial; coloniale, s.f. pl. (articole alimentare de bacanie), din germ. Kolonialwaren; coloniza, vb., din fr. coloniser; colonizator, adj. (care colonizeaza).
comarnic, comárnic (comárnice), s.n. – 1. Parte a stînii unde se mulg oile. – 2. Sopron lînga stîna unde se pastreaza brînza. – 3. Polita, scîndura sau tipar unde se lasa brînza la uscat. – Var. (Trans.) comornic. Bg. komarnik "cabana" (Weigand, Jb. XVI, 223; DAR); cuvînt care provine din lat. camera, si despre care Giuglea, Dacor., III, 332, presupune ca a fost împrumutat din rom. si dat înapoi acestuia, cu modificarile fonetice proprii bg. Rut. komarnyk provine din rom. (Candrea, Elemente, 402). Var. provine din sb. komornik (Candrea).
comînda, comîndá (-d, -át), vb. – 1. (Înv.) A sacrifica. – 2. (Înv. si Mold.) A se îngriji de sufletul unui mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe si pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispozitii cu privire la propria înmormîntare si la pomeni. – Var. cumînda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Puscariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; DAR; Puscariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda si pentru sensul special, sp. manda. – Der. comîndare, s.f. (înv., sacrificiu; pomana; slujba de înmormîntare); comînd, s.n. (înv., sacrificiu; pomana; obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de pilda straie, monede, pe care taranii batrîni obisnuiesc sa le pastreze pentru propria lor înmormîntare; masa care se face dupa înmormîntare pentru odihna sufletului unui mort).
comînji, comînjí (-jésc, -ít), vb. – A murdari, a mînji, a spurca. – Var. (Mold.) tamînji. Origine expresiva, plecînd de la mînji. Pentru valoarea expresiva a compunerii pe baza lui co-, cf. coflesi, fata de fleasca, coplesi, fata de pleosti, si probabil de cotropi. Dupa Philippide, ZRPh., XXXI, 304, din lat. commingĕre "a murdari cu urina", opinie acceptata de Puscariu, Dacor., IV, 1350 si REW 2085 si reprodusa cu rezerve în DAR. Cuvîntul este rar, în Trans. – Der. comînjeala, s.f. (murdarie).
comisar, comisár (comisári), s.m. – Ofiter de politie. – Mr. cumisar. Lat. commissarius (sec. XVII) si modern din fr. commissaire (din rus. komisar, dupa Sanzewitsch 200; se pare însa ca apare în rom. mai înainte ca în rusa). Forma mr., din it. commessario, prin intermediul ngr. ϰουμεσάρις. – Der. comiser, s.m. (agent, politist), cuvînt rar; comisariat, s.n. (sectie de politiei condusa de un comisar).
comite, comíte (-t, -ís), vb. – A savîrsi, a face, a înfaptui. Lat. committere, fr. commettre (sec. XIX), conjug. ca trimite. – Der. comitent, s.m. (persoana care încredinteaza cuiva un mandat de împuternicire), din germ. Kommitent; comitet, s.n. (organ de conducere colectiva, comisie, delegatie), din fr. comité, prin intermediul rus. komitet (Sanzewitsch 201); comitagiu, s.m. (partizan, agitator bulgar care actiona la ordinul unui comitet, facînd incursiuni pe teritoriul altor state), din bg. komitadži, tc. komitaci (Ronzevalle 141).
comoară, comoára (comóri), s.f. – 1. (Înv.) Vizuina, bîrlog, ascunzatoare. – 2. Gramada de bani sau de obiecte de pret îngropata în pamînt sau ascunsa. – 3. Tezaur. – 4. Mina, sursa, izvor. – 5. Steaua Polux. Sl. komora "tezaur public", din sl. komara "încapere", si acesta din lat. camera sau din ngr. ϰαµάρα (Miklosich, Fremdw., 99; Miklosich, Lexicon, 299; Cihac, II, 71; Conev 81; DAR); cf. sb. komòra, cr., slov., ceh., pol., rut., rus. komora "tezaur public". Cf. si camara, chimir, comarnic. – Der. comornic, s.m. (înv., camaras al regelui Poloniei), din pol. komornik.
conceni, concení (-nésc, -ít), vb. – A distruge, a anihila, a suprima. Sl. konĭčati "a termina", part. konĭčanŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 25; DAR). Din aceeasi familie sl. face parte concina, s.f. (moarte), din sl. končina; si conet, s.n. (sfîrsit; moarte), înv., din sl. konĭcĭ; Bucov., conta, s.f. (resturi de pînza), din rut. konec. – Der. concenie, s.f. (înv., sfîrsit, deces), din sl. konĭčanije; comcina, s.f. (joc de carti), mr. cuntina, din ngr. ϰοντσνα (Gáldi 167), care la rîndul sau provine din sl. končina mentionat.
conci, cónci (cónciuri), s.n. – 1. Coc de par. – 2. Basma. – 3. Mot de par, smoc. Mag. konti (Cihac, II, 492; DAR; Gáldi, Dict., 120), din it. concio, cf. sb. konča rut. konča, kanča, pe care Miklosich, Wander., 16 îl presupune der. din rom. Tot din rom. provine bg. konč (Capidan, Raporturile, 227), pe care Bernard 28, îl deriva în mod gresit direct din mag., recunoscînd ca asa se numeste pieptanatura tipica femeilor românce din Vidin.
tu, TU CEL CARE CITESTI SA AFLI CA EU SUNT BIL CLINTON.I AM BILL CLINTON. MY MOTHER IS MONICA MACOVEI AND MY FATHER IS DANIEL MORAR. THE ROMANIA IS ACANTRY IDIOT AND STUPID. THE ECONOMI THE ROMANIAN IS VERY DEZVOLTATION.THE PEOPLE WHO LIVE IN ROMANIAN IS TARANI SI INAPOIATI.THEY NAME BOI
sveter, SVÉTER s.n. Flanela tricotata din lâna, care se încheie cu nasturi peste piept; pulover; jerseu. [< engl., fr. sweater].
copac, copác (copáci), s.m. – Arbore. – Var. (înv.) copaci. Mr., megl. cupaci, istr. copat "desis, hatis". Origine îndoielnica. Probabil în legatura cu cuvintele urmatoare, si cu sl. kopati, kopajǫ, "a excava, a goli", cf. bg. kopačĭ "genist", calabr. copano "trunchi de copac gol pe dinauntru". În acest caz, forma primitiva ar fi copaci, forma actuala fiind un sing. analogic; primul sens a fost probabil acela de "trunchi", ca în alb. kopač sau în calabr. Este poate vorba de radicalul lui kopati, cu suf. de folosire sau aptitudine -aci, ca în tragaci, stîngaci, cîrmaci, etc., iar sensul sau ar fi acela de "trunchi gol pe dinauntru" sau de "trunchi de scobit, de facut albii". Pentru relatia semantica între notiunea de "trunchi" si de "golit", cf. si cele doua sensuri ale sp. tueco. În general se considera ca rom. este împrumut din alb. (Cihac, II, 716; Meyer 198; Philippide, II, 708; Pascu, II, 219; DAR); însa aceasta solutie este evident insuficienta. Altii se gîndesc la o radacina autohtona (Miklosich, Slaw. Elem., 10). – Der. copacel, s.m. (arbust; balsamina, Impatiens balsamine); copacarie, s.f. (arboret, crîng). Din rom. provin rut. kopač (Capidan, Raporturile, 526), mag. kopacs "tufis" (Candrea, Elemente, 406; Edelspacher 17) si probabil alb.
şvaiţer, SVÁIŢER s.n. Un fel de cascaval cu goluri mari în masa lui. [Pron. svai-. / < germ. Schweitzer (käse)].
şvarţ, SVARŢ s.n. Cafea neagra; filtru. [< germ. schwarz – negru].
copie, cópie (cópii), s.f. – Cutit cu dublu tais, folosit la slujba religioasa. Sl. kopije (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Lexicon, 302; Cihac, II, 72), din gr. ϰοπίς.
copie, copíe (-íi), s.f. – 1. Abundenta, belsug. – 2. Duplicat. Lat. copia (sec. XVIII), intrat si prin filiera rus. kopija (Cihac, II, 72; Sanzewitsch 201), cf. copie. Sensul 1 este vechi, propriu latinismului transilvanean. – Der. copia, vb. din fr. copier; copiator, adj. (care copiaza); copier, s.n. (registru de copii), din germ. Kopier(buch); copist, s.m., din fr. copiste; copios, adj., din lat. copiosus (sec. XIX).
coperi, coperí (-r, -ít), vb. – 1. A acoperi. – 2. A ascunde, a trece sub tacere. – 3. A garanta, a-si asuma responsabilitatea. – 4. (Refl.) A se acoperi, a-si pune palaria. – Var. acoperi. – Mr. (a)coapir, megl. cupirés, istr. coper(esc)u. Lat. coŏpĕrῑre (Puscariu 395; Candrea-Dens., 307 si 309; REW 2205; DAR); cf. vegl. koprer, it. coprire, prov., cat. cobrir, fr. couvrir, sp., port. cubrir. Var. acoperi, cu a- protetic, are o circulatie cel putin asemanatoare. – Der. (a)coperire, s.f. (actiunea de a acoperi; garantie, cautiune); (a)coperis, s.n. (partea de deasupra care acopera si protejeaza o cladire); (a)coperitoare, s.f. (capac); (a)coperitor, s.m. (persoana care acopera, care tine ascuns); (a)coperamînt, s.n. (acoperis), mr. acupiramintu, megl. cupirimint, este fara îndoiala un reprezentant direct al lat. coŏpĕrῑmentum (Diez, Gramm., I, 11; Puscariu 396; Candrea-Dens., 388; REW 2204; Byhan 46; DAR); cf. it. coprimento, cat. cobriment.
copil, copíl (-íi), s.m. – 1. (Înv.) Bastard, fiu natural, nelegitim. – 2. Fiu, fiica. – 3. Prunc. – 4. Vlastar, mladita. – 5. Vîrf, sfîrc, capat. – Mr. cochil "bastard", cóchila "fecioara", megl. cópil "bastard", cupilás "flacau". Origine necunoscuta. S-a raspîndit din rom. în toate celelalte idiomuri balcanice: cf. ngr. ϰόπελος "bastard", ngr. ϰοπέλι "baiat", ϰοπέλα "fata"; alb. kopilj "bastard, servitor", kopilje "servitoare"; bg. kópele, kópile, kopelák "bastard"; sb. kópile "bastard", kopilan "flacau", v. rus. kopelŭ "bastard", rut. kopyl, sl. kopilŭ "bastard", mag. kópé "haimana", în ngr., bg. si sb. cu un numar de der. locali. Aceste cuvinte nu se explica prin nici o limba cunoscuta, iar raspîndirea lor geografica nu permite sa presupunem un punct de plecare diferit de rom., limba în care, pe de alta parte, o aton si l final (înainte intervocalic) nu permit cautarea unui etimon în fondul lat. ci, cel mult, în cel expresiv. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 181), însa in Bihor a circulat cu sensul de "bastard", care este vechi în celelalte regiuni; asupra semantismului, cf. Seineanu, Semasiol., 200. Admit provenienta din fondul balcanic anterior latinei, Miklosich, Slaw. Elem., 10; Miklosich, Etym. Wb., 129; Berneker 564; Sandfeld 94; DAR; cf. Lahovary 325 si Rosetti, II, 115. Încercarile facute pentru a deriva acest cuvînt din lat. par a fi esuat (de la pūpilus, dupa Laurian si Scriban, de la •copilis "care serveste paharul", dupa Meyer 198). Cuvîntul rom. a fost considerat uneori ca der. din ngr. (Cihac, II, 651); din sl. (Philippide, Principii, 44; Tiktin); din alb. (Densusianu, Hlr., 37; Meyer, Neugr. St., II, 67; Capidan, Dacor., II, 524; Philippide, II, 708); din limba gepizilor, din cuvîntul •kopilo (Diculescu, Dacor., IV, 1552); sau de la o radacina sl. care provine din indoeurop. •(s)kap- "a face" (Mladenov 250); cf. mai multe amanunte în DAR. Nici una din aceste ipoteze nu pare convingatoare, cu atît mai mult, cu cît pare evident ca în ngr., sl. si alb. este vorba de cuvinte împrumutate, care ramîn fara explicatie, daca nu se admite originea lor rom. Der. copila, s.f. (fiica naturala, bastarda; fata, tînara); copilet, s.m. (copil; vlastar; scaunel cu trei picioare); copilandru, s.m. (tînar, flacau); copilari, vb. (a-si petrece anii copilariei; a da în mintea copiilor); copilarie, s.f. (perioada a vietii omenesti de la nastere pîna la adolescenta; fapta, purtare de copil, naivitate; ramolisment); copilaros, adj. (ca un copil); copilaresc, adj.(al copilului, propriu copilului); copilareste, adv. (în felul copiilor); copili, vb. (a taia lastarii sau crengile care nu poarta rod, a lastari); cópila, s.f. (actiunea de lastari porumbul); copilaret (var. copilarime), s.n. (multime de copii); copilitura, s.f. (Trans., bastard).
copleşi, coplesí (coplesésc, – ít), vb. – 1. A împovara, a covîrsi, a napadi. – 2. A apasa, a oprima, a sufoca. Creatie expresiva, care pare a se baza pe aceeasi radacina imitativa ca pleosti "a zdrobi"; pentru valoarea expresiva a lui co-, cf. coflesi, comînji, cotropi. S-a propus ca etimon un lat. •complexare sau •complexire (Tiktin; Candrea-Dens., 391; REW 2102), care nu pare posibil, cf. Graur, BL, V, 94 si Rosetti, I, 160. Cuvînt obscur, dupa Philippide, II, 708, sau poate legat de alb. kaplis "a bruma", dupa Cihac, II, 716 si Scriban. – Der. copleseala, s.f. (aparare); coplesitor, adj. (apasator).
copoi, copói (copói), s.m. – 1. Cîine politist, cîine de vînatoare. – 2. Politist, spion. – Var. copou, capau, capau. Mag. kopó (Miklosich, Fremdw., 96; Cihac, II, 493; Gáldi, Dict., 112). Forma primitiva este copou, de la al carui pl. s-a format un nou sing. (cf. Byck-Graur 22). – Der. capauca (var. capauca, copauca, copoaica), s.f. (catea de vînatoare); copoiesc, adj. (propiu copoilor); copoieste, adv. (în felul copoilor). Din rom. provine bg. kopoi (Capidan, Raporturile, 216).
talveg, TALVÉG s.n. (Geogr.) Linie care uneste punctele cele mai adânci ale unui curs de apa (râu, fluviu) sau ale unei vai. [< germ. Talweg < Tal – vale, Weg – drum, cf. fr., engl. thalweg].
coptură, coptúra (coptúri), s.f. – 1. Prajitura. – 2. Puroi. – Var. (Trans., rar) coptatura. Lat. coctūra (Puscariu 397; Candrea-Dens., 372; REW 2020; DAR); cf. it. cottura, v. fr. cuiture, prov. coiture, sp. cochura. Cf. si coace. Fonetismul nu este normal, caci rezultatul ar trebui sa fie •cutura; Puscariu, Lr., 18, admite influenta unei analogii cu copt. Este cuvînt general cunoscut, dar rar în nord-est (ALR, I, 130).
corabie, corabíe (-íi), s.f. – 1. Nava, vas. – 2. (Arg.) Pantof, încaltaminte. – Mr. carave, megl. curabie. Sl. korablῑ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 303; Cihac, II, 73; Meyer 177; Conev 820, din gr. ϰαράβι (cf. caraba). Apartine aceleiasi familii a lat. carabus, de unde sp. carabela (› rom. caravela, s.f., prin intermediul fr. caravelle); cf. bg., sb. korab, sb., cr., slov. korablja, rus. korablĭ, alb. karáf, mag. kereb. – Der. corabier, s.m. (navigator, marinar); corabierie, s.f. (navigare); corabia (var. corabieri), vb. (a naviga), cuvinte putin folosite; corabiasca (var. corabiereasca), s.f. (dans tipic).
corb, corb (córbi), s.m. – 1. Pasare din familia corvidelor, cu pene negre, ciocul si picioarele puternice (Corvus corax). – 2. Porecla data tiganilor, sau cailor ori cîinilor negri. – 3. Peste de mare (Corvina nigra). – 4. Varietate de struguri. – Mr. corbu, megl., istr. corb. Lat. corvus (Puscariu 393; REW 2269; DAR); cf. it. corvo, prov. corp, v. fr., cat. corb (fr. corbeau), sp. cuervo. – Der. corbita, s.f. (cioara); corbos, adj. (negru); corbiu, adj. (negru); corban, adj. (negru); corbeasca, s.f. (varietate de de struguri); corbai, vb. (a croncani); si numeroase dim., folosite ca nume de animale domestice. Din rom. provine ngr. ϰόρμπου "negru" (Meyer, Neugr. St., II, 75; Murnu, Lehnw., 29; Hoeg 177), si probabil alb. korp "corb."
corcie, córcie (-ii), s.f. – 1. Gratar, grila, leasa. – 2. Targa. – 3. Culisa, plan înclinat pentru a descarca butoaie sau a le coborî în pivnita. Sl. kruči (Miklosich, Slaw. Elem., 27), cf. mag. korcsolya "plan înclinat" (DAR; Scriban; Gáldi, Dict., 121), rut. korčuhy "sanie."
corn, corn (-ni), s.m. – Arbust (Cornus mas). – Mr., istr. cornu, megl. corn. Lat. cornus (Puscariu 401; Candrea-Dens., 396; REW 2241; DAR); cf. sp. cornizo. – Der. coarna, s.f. (fructul cornului); cornet, s.n. (padure de corn); cornis, s.n. (cornet); cornisor, s.m. (planta, Lycopodium clavatum, Lycopodium annotinum).
teleinterviu, TELEINTERVÍU s.n. Interviu luat pentru a fi transmis la televiziune. [Cf. fr. télé-interview, engl. tele-interview].
corn, corn (-oárne), s.n. – 1. Fiecare din cele doua excrescente de pe osul frontal al rumegatoarelor. – 2. Instrument muzical de suflat. – 3. Obiect, vas din corn. – 4. Materie cornoasa. – 5. Simbol al calcarii credintei conjugale. – 6. Parte a plugului. – 7. Dinte al furcii. – 8. Brat al crucii. – 9. Produs de panificatie în forma de semiluna. – 10. Semiluna. – 11. Vîrful unei stele. – 12. Colt, ungher, margine. – 13. Punct cardinal. – 14. Aripa de oaste. – 15. Capat, extremitate. – 16. Bucata, codru de pîine. – 17. Vîrf de palarie. – 18. Filacteriu. – 19. (Înv.) Putere, stapînire, imperiu. – 20. (Banat) Prost, natîng. – Mr., istr. cornu, megl. corn. Lat. cǒrnu (Puscariu 400; Candrea-Dens., 394; REW 2240; DAR); cf. it. corno, prov., cat. corn, fr. cor(ne), sp. cuerno, port. corno. Sensul 4 este sing. tantum, 5 pl. tantum. Pl. coarne serveste numai pentru sensurile 1, 5, 6 si 7; în celelalte cazuri, se foloseste pl. cornuri, si în ultimul, corni, m. Der. cornulet, s.m. (planta, Ceratocephalus orthoceras); cornuta, s.f. (planta, Xanthium spinosum); cornita s.f. (cornulet; minciuna, exagerare; coc; corn de cerb; varietate de struguri); cornit, s.n. (Banat, sac folosit ca tipar pentru brînza); cornaci, adj. (cu coarne); cornaci, s.m. (plugar care tine coarnele plugului; planta acvatica, Trapa natans; diavolul); cornac, s.m. (bondar); corneci, s.m. (bondar; corn pentru praf de pusca); coarnes, adj. (încornorat, cu coarne); goarnes, adj. (cu coarne; varietate de struguri); cornea, s.m. (diavolul); cornici, s.m. (persoana care tine coarnele plugului); cornisor, s.m. (Arg., bou); cornos, adj. (cu coarne; dur, tare); cornovina, s.f. (Banat, om prost); cornuros, adj. (ascutit, cu vîrf); cornorat (var. încornorat), adj. (cu coarne; ascutit, crestat; exagerat, imposibil, evident fals); (în)cornorat, s.m. (diavolul); cornut, s.m. (care are coarne; prost); corni, vb. (a pune bîrnele care alcatuiesc coltul unei cladiri); încorna, vb. (a alcatui coltul unei constructii; a pune coarne); cornar, s.m. (vînzator de cornuri, chifle; plugar care tine coarnele plugului; înv., perceptor care strîngea darea pe vite); cornar, s.m. (plug cu un singur corn; stîlp care alcatuieste coltul unei constructii); cornarie, s.f. (placintarie); cornari, vb. (a rani cu coarnele; a pune coarne; a tine coarnele plugului; a alcatui coltul unei constructii; înv., a strînge, darea pe vite; refl., a-si rupe un corn); cornarit, s.n. (veche dare de un leu pentru fiecare bou vîndut la tîrg, impusa în Moldova de Antioh Cantemir, în 1706); cornat, adj. (cu coarne); cornatel, s.m. (nume al mai multor plante, Galium Aparine; Lycopodium selago; Xanthium strumarium), la care este evidenta încrucisarea cu corn "planta"; cornatar, s.m. (insecta, Naucornis cinicoides); cornisor, s.n. (colt; planta); încornora, vb. (a pune coarne). Der. neol. cornalina, s.f., din fr.; cornee, s.f., din fr.; cornet, s.n. (coarne de animal; instrument muzical; hîrtie rasucita în forma de corn; lame osoase în forma de cornet situate pe peretii celor doua nari), din fr.; cornet, s.m. (goarna), din fr. cornette, în parte prin intermediul rus. sau pol. kornet, cf. germ. Kornett; cornist, s.m. (trompetist), din fr. corniste; cornise, s.f., din fr. corniche, cu dubletele corniz, s.n. (rindea), din bg. korniz, si acesta din germ. Karnies (DAR); si corniza, s.f. (vergea de draperie), din acelasi cuvînt german, prin intermediul ngr. ϰορνύζα. Adj. cornut, considerat în general ca reprezentant direct al lat. cornūtus (Puscariu 405; Candrea-Dens., 397; REW 2242; DAR), cf. it. cornuto, prov., cat. cornut, sp., port. cornudo), pare a explica alb. kërrutë (Philippide, II, 639), ca si ngr. ϰορούτα, rut. hornuta, slov., ceh. kornuta, ceh. kurnota, pol. kurnuty (Candrea, Elemente, 400; Berneker 573).
coroagă, coroága (coroáge), s.f. – Obiect deformat si încretit, curbare. Bg. koruba "concavitate" (Puscariu, Dacor., II, 597; DAR); mai putin probabila este der. din mag. kéreg "coaja, scoarta" (Cihac, II, 493). Dictionarele atribuie cuvîntului mai multe sensuri, încercînd sa-l aplice fiecaruia din numeroasele obiecte încretite (coaja de copac, piele uscata, lemn) care pot fi desemnate cu acest nume. Este dublet al lui coroba, s.f. (animal slab si costeliv) si fara nici o îndoiala al lui coroaba, s.f. (fruct al porumbei, Prunus spinosa; planta, Brunella grandiflora; lupoaie; mar paduret), cu var. coromba, scoroamba (mr. curubita, istr. corumbe). Acest cuvînt se considera în general a fi reprezentant al lat. columba (Philippide, ZRPh., XXXI, 307; Candrea-Dens., 398; REW 2026; Pascu, I, 72; Cortés 125), cf. celalalt nume popular al sau, porumbea (dupa DAR din gr. ϰόρυμβος si al var. sale fara nazalizare ϰορυφή; dupa Bogrea, Dacor., IV, 802, din gr. ϰορόμηλον). Aceste explicatii nu sînt suficiente si pare mai sigur sa se plece de la coroaga (pentru alternanta b-g, cf. barza si coliba), si de la sl. (rus. korobiti), "a contracta", datorita fie aspectului fructului copt, fie gustului acru ce face sa se contracteze cerul gurii. De la coroaba deriva corobeata, s.f. (porumba; mar paduret; fruct în general); corobete, s.f. (larva; coropisnita), simpla confuzie cu carabete si, la cel de al doilea sens cu coropisnita; scorumnic, s.m. (varietate de porumb). Der. de la coroaga; corobana (var. corobaie), s.f. (concavitate a trunchiurilor copacilor, scobitura; vale, rîpa); corobaios, adj. (gaunos); coroblete, s.m. (porecla data taranilor de la cîmpie, taranoi, necioplit), pentru al carui semantism cf. cojan; corlopet, s.m. (porecla data de locuitorii din Bucovina celor din Vechiul Regat al României); corogi (var. scorogi, (s)coroji), vb. (a înclina, a suci, a strîmba, a îndoi), cf. bg. korubja se, rus. korobiti; scorombar, s.m. (porumba); scorogoi, s.m. (planta, Phlomis pungens). Cf. coropca.
coroi, corói (corói), s.m. – Soim (Falco nisus). – Var. corui, curui. Mag. karoly (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 493; DAR; Gáldi, Dict., 122). – Der. coroiat (var. Mold., coroietic), adj. (încovoiat, acvilin); coroia, vb. (a încovoia).
coropişniţă, coropisníta (coropísnite), s.f. – Insecta daunatoare (Gryllotalpa vulgaris). – Numeroase var.: coropijnita, coropistnita, conopisterita, cînepisterita, (cu)coanachifterita. Probabil din bg. konopištica, si este de la konopĭ "cînepa" (DAR). Este posibil si sa se plece de la sl. skoropošĭštĭnŭ sau skoropodvižĭnikŭ "mobil, agil", de la skorŭ "rapid"; în acest caz celelalte forme ar fi ceea ce par, adica etimologii populare. Din sl. šturici "animal" dupa Miklosich, Slaw. Elem., 53; de la konoplja šturici "animal de cînepa", dupa Philippide, Principii, 108.
fir, fir (fíre), s.n. – 1. Produs obtinut prin toarcerea unor fibre textile. – 2. Ata. – 3. Fibra, filament. – 4. Par. – 5. Tulpina. – 6. Capat. – 7. Fir de aur. – Mr. h’ir, megl. ir. Lat. fῑlum (Puscariu 617; Candrea-Dens., 598; REW 3306; Philippide, II, 642; DAR), cf. it. filo (sicil. firu), fr. fil, sp. hilo, alb. filj. Der. firicica, s.f. (planta, Filago germanica); firog, s.n. (Trans., munca); firos, adj. (fibros); firui, vb. (a toarce; a coase, a broda); firuta, s.f. (planta, Poa pratensis; iarba, furaj, nutret); desfira, vb. (a destrama); înfira, vb. (a coase, a broda; a însira, a însirui); înfiera, vb. (Mold., a creste parul, mai ales mustatile; Bucov., a începe sa fiarba), cuvînt identic cu cel anterior, cu pronuntarea proprie Mold. cf mira › Mold. miera (dupa Capidan, Dacor., III, 759 si DAR, direct de la un lat. •infῑlāre); prefira, vb. (a raspîndi, a împrastia; a însira); rasfira, vb. (a dezvolta, a desfasura; a întinde, a dispersa), cu var. prin încrucisare cu raschira.
coş, cos (-si), s.m. – s.m. – 1. Larva de taun. – 2. Bubulita. Lat. cossus (Philippide, ZRPh., XXXI, 307; REW 2278; DAR); cf. it. cosso, fr. cosson "gargarita." Fonetismul se explica prin faptul ca forma actuala este un sing. analogic pe baza pl. cosi. De uz general, cu exceptia Banatului (ALR, I, 25). – Der. cosos, adj. (plin de cosuri, bubos).
coş, cos (-suri), s.n. – 1. Obiect din împletitura de nuiele, care serveste la transportul obiectelor. – 2. Navod de pescuit. – 3. Stup. – 4. (Trans.) Albie, covata. – 5. (Înv.) Sicriu, cosciug. – 6. Cotet. – 7. Hambar. – 8. Loitra, lada la car. – 9. La moara, parte în care se toarna grauntele la macinat. – 10. Horn, hogeac. – 11. Împletitura de nuiele, leasa. – 12. Acoperamînt, capota de trasura. – 13. Fata de perna. – 14. Ghizd, colac de fîntîna. – 15. Lada de teasc. – 16. Forma pentru brînza sau recipient pentru fragi, din coaja de copac, mai ales de brad. – 17. Masina de urzit. – 18. Torace. – 19. Carapace de rac. – Mr., megl. cos. Sl. košĭ "cos" (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 307; Cihac, II, 75; Conev 64); cf., bg., sb., slov., rus. koš, pol. kosz, mag. kas, alb. koš. – Der. cosulet, s.n. (dim. al lui cos; lumînare în spirala care se ducea la biserica, dupa traditie, de Vinerea Mare); cosara, s.f. (cos, obiect), din mag. kosár, sb. košar; cosarca, s.f. (cos, obiect; hambar, ciur), din mag. kosárka; cosar, s.m. (împletitor de nuiele; hornar); coserie, s.f. (meseria de cosar); coserar, s.m. (împletitor de cosuri); cosercar, s.m. (împletitor de cosuri); cosercarie, s.f. (meseria de cosar). – Cf. cosar, cosnita.
coş, cos (-suri), s.n. – 1. Obiect din împletitura de nuiele, care serveste la transportul obiectelor. – 2. Navod de pescuit. – 3. Stup. – 4. (Trans.) Albie, covata. – 5. (Înv.) Sicriu, cosciug. – 6. Cotet. – 7. Hambar. – 8. Loitra, lada la car. – 9. La moara, parte în care se toarna grauntele la macinat. – 10. Horn, hogeac. – 11. Împletitura de nuiele, leasa. – 12. Acoperamînt, capota de trasura. – 13. Fata de perna. – 14. Ghizd, colac de fîntîna. – 15. Lada de teasc. – 16. Forma pentru brînza sau recipient pentru fragi, din coaja de copac, mai ales de brad. – 17. Masina de urzit. – 18. Torace. – 19. Carapace de rac. – Mr., megl. cos. Sl. košĭ "cos" (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 307; Cihac, II, 75; Conev 64); cf., bg., sb., slov., rus. koš, pol. kosz, mag. kas, alb. koš. – Der. cosulet, s.n. (dim. al lui cos; lumînare în spirala care se ducea la biserica, dupa traditie, de Vinerea Mare); cosara, s.f. (cos, obiect), din mag. kosár, sb. košar; cosarca, s.f. (cos, obiect; hambar, ciur), din mag. kosárka; cosar, s.m. (împletitor de nuiele; hornar); coserie, s.f. (meseria de cosar); coserar, s.m. (împletitor de cosuri); cosercar, s.m. (împletitor de cosuri); cosercarie, s.f. (meseria de cosar). – Cf. cosar, cosnita.
coşar, cosár (-re), s.n. – 1. Hambar, patul. – 2. Staul, grajd. – 3. Împletitura de nuiele, leasa. – 4. Coliba, bordei. – Var. coser, cosare, cosara, coserie. Mr. cusare, megl. cusara. Sl. (bg. košara, sb. kòšara), din aceeasi radacina ca si cos, fiind vorba în general de împletitura facute cu nuiele de rachita (Cihac, II, 75; DAR). Totusi, explicatia este incerta, fiind vorba de un cuvînt care, în alte limbi sl., provine cu siguranta din rom. (slov. košar, rut. košiera, pol. koszara, cf. Wedkiewicz, Mitt. Wien., 274). Berneker 586 a încercat sa explice cuvîntul sl. prin rom. casa, mr. casare (cf. împotriva Capidan, Raporturile, 207). – Der. coserar, s.m. (muncitor care face împletituri de rachita; sarman care traieste într-o coliba). Costei, s.n. (hambar) pare rezultat al unei confuzii a lui cosar cu bg. kašta "casa" (Graur, BL, IV, 75), fara legatura cu costei "castel" (Tiktin). Acelasi lucru se poate spune despre costereata, s.f. (cocina; ograda), contaminare a lui cosar cu bg. kašta "casa", sb. kučèrica "coliba", rom. porcareata, coteneata.
coşcov, cóscov (-va), adj. – 1. Gol, scobit, golit. – 2. Bombat, curbat. – 3. Gaurit, ciuruit. – 4. Deformat, denivelat. Tc. kos kof "complet golit" (Iogu, GS, VI, 338), cf. coscogea. Dupa Löwe 92, în legatura cu sl. koža "coaja", prin intermediul unei forme ipotetice •koždavŭ; dupa DAR (si Cihac, II, 75), din aceeasi familie cu rus. kočkovatyi "deformat"; cf. bg. kaškav "moale, flasc." – Der. coscova, s.f. (basica; scobitura; denivelare de teren, groapa, gaura; mîl, namol); coscana, s.f. (radacini si tulpini de trestie ce ramîn pe teren); cosca, s.f. (coaja, carapace); coscoava, s.f. (ascunzatoare sub apa, în care traiesc de obicei pestii sau racii); coscovi, vb. refl. (a se goli; a se scoroji); coscoveala, s.f. (actiunea de a se coscovi); coscovitura, s.f. (deformare).
cosiţă, cosíta (cosíte) s.f. – 1. Par lung al femeii, coada, plete. – 2. Suvita de par. – 3. Varietate de mazariche (Vicia hirsuta, Ervum hirsutum). – Mr., megl. cusita. Bg., sb. kosica, dim. de la sl. kosa "par, plete" (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 75; Conev 89; DAR). – Der. cositat, adj. (împletit în coada); cositel, s.m. (planta, Sium latifolium).
cositor, cositór s.m. – Staniu. Gr. ϰασσίτερος (Murnu 15), probabil prin intermediul sl. kositerŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 304; DAR; Vasmer, Gr., 83); cf. bg. kositro, sb. kòsitar. – Der. cositori (var. costori, custuri), vb. (a spoi cu cositor); cos(i)torar, s.m. (persoana care lucreaza în cositorit); cositoreala, s.f. (actiunea de a cositori).
cot, cot (-oáte), s.n. – 1. Partea exterioara care uneste bratul cu antebratul. – 2. Jaret. – 3. Cotitura, întorsatura, unghi. – 4. Echer, coltar. – 5. Colt de strada. – 6. Meandra, curba, sinuozitate. – 7. Ungher, colt. – 8. Masura de lungime de valoare variabila (cot muntenesc, 0,666 m; cot moldovenesc, 0,637 m). – 9. Gradatie, scara de nivel. – 10. (Arg.) An. – 11. (Arg.) Nimic. – Mr., megl., istr. cot. Lat. cŭbĭtum (Diez, Gramm., I, 154; Puscariu 406; Candrea-Dens., 399; REW 2354; DAR); cf. alb. kut (Philippide, II, 636), it. gomito (abruz. govete, calabr. gùvitu, gutu), prov. code, fr. coude, sp. code, port. coto. Pentru fonetism, cf. Fr. Schürr, Mitt. Wien., 54-5. Sensurile 3-7 au pl. coturi; cu sensurile 8-10, este m., pl. coti; 11 se foloseste numai la sg. si se explica prin obiceiul vulgar de a arata cotul pentru a desemna o negatie (cf. Graur, BL, V, 59). Der. cotea, s.m. (persoana cunoscuta prin lipsa ei de mila); coti, vb. (a face un cot; refl., a se frecventa, a se vedea; a întoarce, a da coltul; a masura cu cotul; a calcula capacitatea unui vas); cotar, s.m. (evaluator, masurator); cotitura, s.f. (cotitura, meandra, sinuozitate; colt, parte secreta); cotis, s.n. (loc cotit, cotitura, unghi); coteala, s.f. (lovire cu cotul: aglomeratie); cotigi, vb. (a da coltul, a întoarce), rezultat dintr-o contaminare cu cotiga; cotari, vb. (a calcula capacitatea unui vas); cotarit, s.m. (evaluare; veche dare pe evaluarea oficiala a vaselor, platita cuparului, care de obicei o da în arenda); cotarie, s.f. (dare comerciala pe tesaturi si bauturi); coteli, vb. (a cerceta; a munci pe brînci; a face curatenie; Bucov., a linge farfuriile; a fura; a întoarce, a da coltul; a rostogoli), pe care Skok, Dacor., III, 835 si DAR îl considera der. de la bg. kotiljati se "a se agita, a se grabi" dar care pare mai curînd der. de la coti cu suf. expresiv -eli (cf. Graur, BL, VI, 146). În acest caz, sb. kotiljati provine din rom., ca si sb. kut "unghi", care se foloseste în Mold. si Bucov., cut, s.n. (cartier, suburbie).
coteţ, cotét (cotéte), s.f. – 1. Adapost, cusca pentru cîini, gaini, porci sau porumbei. – 2. Coliba în general. – 3. Ostret, juvalnic. – 4. Cos mare, gabion. – 5. Cos (de nuiele). – 6. (Arg.) Celula, închisoare. – Megl. cutet. Sl. kotĭcĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Cihac, II, 76; Meyer 202; Conev 81; Berneker 589; DAR), cf. bg. kotec, sb. kòtak, pol. kociec, ceh. kotec, ngr. ϰοτέτσι , alb. kotec. Este fundamental identic cu cocina, si dublet al lui catret sau cotret, s.n. (Trans., poiata), din mag. ketrec. – Der. coteneata, s.f. (cocina; poiata); cotecer, s.m. (paznic de dig; pescar cu juvelnic). Cf. cocina, cotruta.
cotlon, cotlón (cotloáne), s.n. – 1. Foc primitiv, facut cu pietre îngramadite, care protejeaza flacarile. – 2. Nisa, firida. – 3. Ascunzatoare, vizuina. – 4. Loc stîncos, stîncarie. Mag. katlan (DAR), din sl. kotĭlŭ "caldare" (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 76), cf. cocli, si ceh. kotlina "caldare, crater". Este dublet de la coclan (var. cotlan, corlan), s.n. (Olt., camin), ca si de la coclauri, s.n. pl., cu sing. analogice coclaur si coclaur si coclaura (loc stîncos, creasta, tanc), care pare a proveni de la un sing. •coclau, var. de la cotlon 4 (dupa DAR, din mag. kö "piatra"; dupa Byck-Graur, 28, din sl. •kotlavŭ). – Der. cotloni, vb. (a face fumar la un cuptor; a iscodi, a cauta); cotloneala, s.f. (cautare, cercetare).
cotoc, cotóc (-ci), s.m. – 1. Pisoi. – 2. La car, talpa. – 3. La razboiul de tesut, traversa de piept. – 4. La roaba, mîner. – 5. Inflorescenta unor copaci, cum sînt salcia sau plopul. Sl. kotŭka "pisica" (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 77), sau mai probabil din sl. kotŭ "pisica"; cu suf. -oc. Cu alt suf. s-a format cotoi, s.m. (motan; traversa; mîner de ferastrau; Arg., crai), cuvînt mai folosit decît cel anterior (dupa Puscariu, Dacor., III, 1091; DAR; si Puscariu, Lr., 281, de la •catoi › lat. cattus, cu influenta sl.). – Der. cotoci (var. cotîrci, cotoi), vb. (a se aduna la un loc pisicile). Pare a fi acelasi cuvînt ca cotoi, s.n. (pulpa; picior de pasare; os), pe care DAR îl considera în legatura cu cot, "articulatie care uneste bratul cu antebratul", si Scriban cu cotonog, dar care poate reprezenta si aceeasi trecere semantica de la lat. musculus › mus; de aici cotolan, s.n. (stiulete de porumb); cotoier, s.m. (Olt., la nuntile taranesti, persoana însarcinata cu organizarea ospatului). Cotosman, s.m. (motan, cotoi; picior de pasare) este un der. de la cotoc, sau mai curînd de la pl. cotoci, cu suf. expresiv -man (Cihac, II, 77; DAR; Skok 66), si încrucisat cu contus, cf. aici.
cotonog, cotonóg (cotonoága), adj. – 1. Schiop. – 2. Invalid. Pol. kuternoga "schiop", rut. kutornogyi "paralitic" (Cihac, II, 77; Löwe 81; DAR). – Der. cotonoaga (var. chitonog, chitonag), s.f. (tarus); cotonogi, vb. (a ramîne schiop; a contracta o boala de picioare; a da lovituri la picioare; a bate, a lovi); cotonogeala, s.f. (bataie, pedepsire; boala a oilor, ale caror copite se crapa ca urmare a umezelii).
tomahawk, TOMAHAWK s.n. Mica secure folosita de indienii din America la aruncat, ca arma de lupta si vânatoare. [Pron. tómahauc. / < engl. tomahawk < cuv. indian].
fior, fiór (-ri), s.m. – Senzatie usoara de frig, însotita de tremur. Lat. febris (Puscariu 616; Candrea-Dens., 593; REW 3230; DAR; Giuglea, LL, I, 172), cf. comel. fiora "febra". Rezultatul normal, •fiore, a primit un sing. analogic, format pe baza pl. fiori (dupa Puscariu si Candrea-Dens., ar trebui plecat de la un lat. •februm. Der. înfiora, vb. (a scutura; a face sa tremure, a speria; a agita, a scutura usor; a nelinisti, a tulbura); înfiorator, adj. (cumplit, înspaimîntator, cutremurator). Pentru fioros, cf. fiara. Înfiora nu pare a fi cunoscut în Banat (ALR, I, 100), cf. mr. nhiuredz, nhiurare, pe care Pascu, I, 100, le explica printr-un lat. •infebrāre.
covaci, cováci (cováci), s.m. – Fierar. – Var. (Mold.) coval(iu), covar. Sl. (bg., sb.) kovačĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 295; Cihac, II, 78; Meyer 203; Conev 76), cf. alb. kovač, mag. covacs (Gáldi, Dict., 122). Var., din rut. kovalĭ, si covar, cu schimbare de suf. – Der. covacie, s.f. (fierarie); covacesc, adj. (de fierar). Cf. încovoia.
tramvai, TRAMVÁI s.n. Vehicul de transport în comun cu tractiune electrica si care ruleaza pe sine metalice. [< fr., engl. tramway, cf. engl. tram – sina plata, way – drum].
covor, covór (covoáre), s.n. – Ţesatura groasa de lîna, pentru împodobirea încaperilor. Sl. kovrŭ (Miklosich, Lexicon, 295; Cihac, II, 78; Berneker 592); cf. bg. kovor, cr. kover, rut. koverčĭ, rus. kovër. – Der. covorat, adj. (tapisat); încovora, vb. (rar, a tapisa). Din rom. provine mag. kóbor (Edelspacher 16). De la o forma sl. nedeterminata (cf. rut. koverčĭ, bg. koverki, koverka) provine coverga, s.f. (cort, prelata; schelet de forma arcuita care tine capota unei trasuri; nuia îndoita; acoperamînt de crengi; acoperamînt în general; coliba, bordei). Coviltir (var. înv. covîltir), s.n. (acoperamînt; cort, prelata) apartine aceleiasi familii, chiar daca der. sa nu este clara (dupa Seineanu, DAR si Scriban, din fr. couverture, a carui der. nu este posibila direct; cf. împotriva Sanzewitsch 201); der. covîltiros, adj. (arcuit, coroiat); încolvîltirit, adj. (acoperit cu prelata).
covrig, covríg (covrígi), s.m. – Produs alimentar în forma de opt, de inel etc. preparat din faina. Bg., rus. kovrig(a), din tc. kevrek (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 78; Conev 96; Berneker 594; Mladenov 244). – Der. covrigar, s.m. (persoana care face covrigi); covrigarie, s.f. (pravalie unde se vînd covrigi); covriga (var. covrigi, încovriga), vb. (a da forma rotunda, a rotunji; a încolaci; a curba, a arcui). Din rom. provine mag. kovri (Edelspacher 17).
cozoroc, cozoróc (-curi), s.n. – Partea de dinainte a chipiului sau sepcii. Rus. kozyrek (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 79).
cracoviană, cracoviána (cracoviéne), s.f. – Dans polonez la moda la începutul sec. XIX. – Var. cracauana. De la Cracovia, numele rom. pentru Krakow, oras din Polonia; var., direct din numele polonez. De aceeasi origine este cracovita, s.f. (manta).
crac, crac (cráci), s.m. – 1. Picior. – 2. Picior de compas. – 3. Picior, brat la diverse instrumente. – 4. Creanga. – 5. Brat de rîu. – 6. Ramificatie a unui lant muntos. – 7. Piesa care leaga furgonul de avantren. Bg. krak "picior" (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 308; Cihac, II, 79; Conev 50, 89), sb. krak, pol. krok. – Der. craca, s.f. (ramura, creanga; corn de animal). DAR declara ca relatia etimologica a lui crac cu craca nu este clara, ceea ce este poate prea subtil, avînd în vedere identitatea de sensuri, rut. krak "ramura" si folosirea comuna în toate limbile a notiunii de "picior" în locul celei de "tulpina". – Der. cracui, s.n. (picior de pasare); cracel, s.m. (plante, Plantago lanceolata, Cerastium cerastoides); crachita, s.f. (craca bifurcata cu care se culeg fructele mari); cracos, adj. (cu picioarele desfacute; cu picioarele curbate); cracoiat, adj. (cu picioarele curbate); cracarie, s.f. (morman de crengi; multime de crengi); cracos, adj. (frunzos, stufos); cracuros, adj. (frunzos); cracan, s.m. (picior; om cu picioare lungi; Arg., pantaloni), cf. sb. krakan "cu picioare lungi"; cracana, s.f. (ramura bifurcata, folosita ca prajina, sprijin, proptea etc.; sapa cu doua vîrfuri; corn de plug; fiecare dintre cele doua vîrfuri ale suveicii; ac de împanat; mai pentru pavaj; trepied; furca; varietate de struguri), pe care DAR îl leaga în mod curios de fr. carcan; cracanel, s.m. (cu picioarele curbate); cracana, vb. (a desface picioarele; a întinde; a propti crengile cu furci); cracanos, adj. (ramuros); craci, vb. (a desface picioarele; a propti crengile cu furci; a desparti, a despica), pentru a carui raspîndire generala cf. ALR, II, 67.
crai, crái (crái), s.m. – 1. Rege, domnitor. – 2. Mag. – 3. (La cartile de joc) Rege. – 4. Capetenie, conducator al diferitelor asociatii. – 5. Vagabond, golan, haimana. – 6. Barbat usuratic, caruia îi plac aventurile amoroase, donjuan. Sl. kralĭ "rege" (Miklosich, Slaw. Elem., Miklosich, Lexicon, 308; Cihac, II, 80; Meyer 203; Berneker 573), din germ. Karl: este numele lui Carol cel Mare considerat drept suveran prin autonomazie. Cf. mag. király, alb. kralj, ngr. ϰράλις, tc. kiral (din mag.). – Der. craisor, s.m. (dim. al lui crai; print; haimana; pasare, ausel; varietate de pastrav, Salmo trutta; varietate de struguri); craita, s.f. (regina; printesa; regina albinelor; la cartile de joc, regina; trandafir de India, Tagetes erecta; varietati de pere, struguri, ciuperci), cf. bg. cralica, sb. kraljica, desi poate fi vorba de o der. interna; craielici, s.m. (planta, lupoaie, Orobancha caryophyllacea), din sb. kraljic "print"; craiet, s.m. (nume dat mai multor pesti mici de rîu); craiasa, s.f. (regina; zîna); craiesc, adj. (regesc, împaratesc; de haimana; de donjuan); craieste, adv. (regeste; ca o haimana); craie, s.f. (regat, împaratie; domnie); craime, s.m. (multime de crai; multime de haimanale); craiet, s.n. (multime de haimanale); crai, vb. (a domni); crailîc, s.m. (curtare, galanterie; viata de haimana); craidon, s.m. (crai, donjuan), a carui formatie este putin clara (dupa Diculescu, Originile limbii romîne, Bucarest, 1907, si DAR, de la crai si domn). Evolutia de la "rege" la "donjuan" se explica în general prin împrejurarea ca ruinele palatului domnesc din Bucuresti au folosit, în a doua jumatate a sec. XVIII, drept han pentru diversi vagabonzi, care se distingeau de obicei cu numele de Craii de la Curtea-Veche. Aceasta explicatie este posibila, dar nu cu totul sigura (ideea de "rege" nu este fireasca în legatura cu un palat unde n-au existat niciodata regi). Este vorba mai curînd de un sens înv. si disparut al lui crai, care trebuie sa fi însemnat si "vestitor", cf. crainic, sp. rey de armas, fr. roi d’armes etc. Deoarece crainicii faceau multe drumuri, este fireasca evolutia la "vagabond", si de aici la "haimana" si "golan, derbedeu"; cf. paralelismul cu der. lui crainic.
fântînă, fântîna (fântấni), s.f. – 1. Izvor. – 2. Put. – mR. fantîna, megl. fantǫna, istr. fantarę. Lat. fontāna (Diez, I, 185; Puscariu 615; Candrea-Dens., 592; REW 3426; DAR), cf. it. fontana, prov. fontana, fr. fontaine. – Der. fîntînar, s.m. (persoana care face sau repara fîntîni); fîntînea, s.f. (în medicina veche, deschidere, fonticulus).
crap, crap (crápi), s.m. – Peste (Cyprinus carpio). -Mr., megl. crap. Sb., bg. krap (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Cihac, II, 81; Meyer 204; DAR); cf. slov., cr., alb. krap, rus. karp. Înainte s-a considerat reprezentant al lat. carpa (Diez, I, 114; Diez, Gramm., I, 32; Philippide, Principii, 66); însa aceasta der. este putin probabila. Nu trebuie sa se excluda, totusi ipoteza ca este un cuvînt autentic balcanic, caci în lat. cuvîntul este strain de fondul traditional, si dupa Meillet-Ernout, este în legatura cu numele dacilor din Muntii Carpati.
crăciun, Craciún (craciúnuri), s.n. – 1. Sarbatoarea crestina a Nasterii Domnului. – 2. Imagine sfînta care reprezinta Nasterea, si pe care preotul o aduce în casele credinciosilor. – 3. (S.m.) Personaj mitic, mos bun care întruchipeaza sarbatorile Craciunului, corespunzînd uneori Regilor magi din traditia spaniola. – Mr., megl. Cratun, Craciun, Cartun. Origine foarte discutata. Fonetismul din mr. indica un etimon lat., care trebuie sa fie lat. creātiōnem, cu sensul de "copil," ca în sard. kriathone (Wagner 90), v. sp. criazón, cf. sp. crio. Craciun trebuie sa fi însemnat la început "Pruncul Iisus", care explica si folosirea acestui cuvînt ca nume de botez si de familie, iar mai tîrziu personificarea sarbatorii. Etimonul creātiōnem a fost deja propus, dar cu sensul de "creatie" sau "nastere". (A. Densusianu, Hlr., 262; Jagič, Arch. slaw. Phil., XXXIII, 618; Pascu, Beiträge, 8; Pascu, I, 69). Aceasta solutie nu pare posibila, fiind negarea directa a dogmei crestinesti a Întruparii (nascut, iar nu facut), si fiindca lasa fara obiect personificarea si fara explicatie numele de persoana Craciun. Dificultatile care s-au opus der. din creātiōnem (de Rosetti, BL, XI, 56) sînt pierderea inexplicabila a lui -e si rezultatul ea › a, si acesta se reduce la e în pozitie atona, de unde rezultatul de asteptat •Creciune). Cele doua argumente sînt insuficiente: pierderea lui -e este normala în acest caz, cf. taun, paun, barzaun(e), si pe de alta parte, numele de persoana la care nominativul s-a confundat cu vocativul: Bασίλιος › Vasile, Petrus › Petru si Petre, Γρηγόριος ‹ Grigore, fata de ’Iωαννης › Ioan. Pe de alta parte, ideea ca hiatul e-a trebuie sa se reduca la a este falsa, si se bazeaza pe false analogii: videbat are în e-a secundar si catella a ajuns la rezultatul ea printr-un mecanism pe care nu îl cunoastem. Hiatul e-a se reduce normal la a, cum arata Rosetti, Mélanges, 353, cînd obtine de la Diana, •zana si de aici zîna. Prin urmare, credem ca rezultatul creātiōnem › Craciun este fonetic normal si logic, din punct de vedere semantic, daca se pleaca de la semnificatia de "copil". Celelalte etimoane lat. care s-au propus sînt mai putin convingatoare: lat. (in)carnatiōnem (Lexiconul de la Buda); lat. crastĭnum (Hasdeu 615); lat. Christi iēiūnium (Schuchardt, Literaturblatt, VII, 154; ZRPh., XV, 93); lat. Christi- cu un al doilea element neclar, cf. alb. Kèrsendeljë › lat. Christi natalia (Meyer 189); lat. calātiōnem "chemare adresata de preot poporului, în prima zi a fiecarei luni" (P. Papahagi, Conv. Lit., XXXVII, 670; Puscariu 407; Capidan, Dacor., III, 142; T. Papahagi, LL, III, 211-3 si 220; cf. împotriva Iorga, Revista istorica, XVIII, 220). Acelasi cuvînt apare în mai multe limbi care au fost în contact cu rom.; cf. bg. kračon, kračunek (dupa Mladenov 256, direct din lat.), sb. Kračun "nume de persoana" (Daničič, V, 429), rut. k(e)rečun, kračun, g(e)rečun, v. rus. koročjun "o anumita epoca a anului, nedeterminata în texte", rus. koročun "solstitiu de iarna" si "moarte". Aceasta raspîndire a cuvîntului i-a facut pe unii filologi sa se gîndeasca la o posibila origine sl. (Cihac, II, 79; Philippide, Principii, 17; Domaschke 163; Weigand, BA, III, 98-104; Rosetti, BL, XI, 56; Vasmer 633), bazat pe kratŭkŭ "scurt", sau pe kračati "a face pasi". Vasmer adauga ca der. din rom. nu este posibila întrucît apare în v. rus. (cronica de la Novgorod) din 1143. Argumentul nu pare suficient, deoarece se stie ca pe vremea aceea rusii veneau în contact cu populatiile danubiene; este însa sigur ca rusa nu are alte cuvinte rom. atît de vechi, si ca în general are foarte putine. Totusi, etimoanele slave propuse nu par posibile, kratŭkŭ fiindca der. ar fi imposibila în aceasta forma (Berneker 604) si kračati pentru ca se bazeaza pe o simpla consonanta, fara legatura semantica vizibila. Ipoteza lui Rosetti, dupa care creātiōnem "creatie" ar fi trecut în sl. ca termen ecleziastic, nu suprima dificultatile, caci este imposibil de admis, cum o face autorul, ca "la langue de l'église a également employé creatio" în loc de Craciun pentru ratiunile dogmatice expuse. În sfîrsit, sensul de "moarte violenta" sau "moarte în floarea tineretii", propriu rus., pare a se explica prin rom. craciuni, vb. (a varsa sînge, a ucide), datorita obiceiului de a taia porcul în ajun de Craciun, cf. ti-a venit Craciunul, "ti-a sosit ceasul de pe urma". Pentru originea rom. a sl. cf. Jagič, Arch. slaw. Phil., II, 610; Schuchardt, Arch. slaw. Phil., IX, 526; Berneker 604; Capidan, Raporturile, 182.
crăpa, crapá (crắp, crapát), vb. – 1. A desface brusc în mai multe bucati, a plesni, a se sparge. – 2. A se desface, a se despica. – 3. A plesni, a pocni, a trosni. – 4. A sfarîma, a farîmita. – 5. A se prapadi, a nu mai putea (de gras, de invidie, de rîs). – 6. A muri. – 7. A întredeschide. – 8. A se deschide (despre boboci). – 9. A se face ziua, a se lumina. – 10. (Fam.) A mînca foarte mult, cu lacomie. Var. (Bihor) crepeti. Mr. crep, cripai, cripata, cripare, megl. crep, cripari, istr. crepu. Lat. crĕpāre (Densusianu, Hlr., 189; Puscariu 408; Candrea-Dens., 401; REW 2313; DAR); cf. it. crepare, prov. crebar, fr. crever, sp., port. quebar. Sensul 6 apare si în cuvintele it. si fr., cf. germ. krepieren. – Der. crapacios, adj. (sfarîmicios); crapîcea, s.f. (porecla a celor mîncaciosi); crapelnita, s.f. (fam., mîncare); crapat (var. crepat, crapet), s.n. (zori, rasarit; dogoare ), pe care DAR încearca sa-l puna în legatura cu lat. crepitus, dar care poate fi der. interna (DAR considera neclar sensul 2, care datoreaza ideii de "caldura ce face omul sa moara" = "crapa"); crapatura, s.f. (deschizatura; plesnitura, fisura; spatiu îngust la o usa întredeschisa; crapare a pielii de pe fata; crapare a buzelor), care poate fi si reprezentant al alt. crepatūra (Puscariu 409; Candrea-Dens., 402; REW 2314; DAR), ca der. interna a rom. (cf. si mr. crapitura, calpitura, cripitura). Din rom. provine ngr. ϰριπιτούρα (Murnu, Lehnw., 30).
creangă, creánga (créngi), s.f. – 1. Ramura, craca. – 2. Brat (de rîu). – 3. Ramificatie ( a unui lant de munti). – Var. cranga, cranca, Trans. de Sud, cramba. Mr. cranga. Origine incerta. Se admite în general ca deriva din bg. granka "ramura" (Weigand, Jb., XV, 168; Pascu, II, 188; Candrea; Scriban; DAR); însa, dimpotriva, bg. poate proveni din rom., atîta vreme cît nu s-a dovedit ca este vorba de un cuvînt autentic sl. În bg. este cuvînt izolat, fara familie, în timp ce în rom. a dat nastere la numerosi der. Pe de alta parte, nu pare posibil sa despartim cuvîntul rom. de crîng (DAR citeaza un exemplu, destul de rar, în care se poate chiar identifica creanga cu crug "firmament"); pare prin urmare mai prudent sa se plece, ca în cazul acela, de l