Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru vremuri
burduf, BURDÚF, burdufuri, s.n. 1. Sac facut din piele netabacita, uneori din stomacul unui animal (capra, oaie, bivol), în care se pastreaza sau se transporta brânza, faina, apa etc. ♢ Expr. Burduf de carte = foarte învatat; toba de carte. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât sa nu se poata misca; a lega fedeles, a lega cobza. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult, a se ghiftui. 2. Sac facut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazineaza aerul la cimpoi, la armonica etc. 3. Învelitoare de piele pentru picioare la trasurile, descoperite. ♢ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netaiata, prinsi de restul încaltamintei; bocanci facuti dintr-o singura bucata. 4. Învelitoare elastica de piele, pânza etc. a spatiului de comunicatie dintre doua vagoane de calatori. ♦ Garnitura de piele sau de cauciuc prin care se leaga doua conducte dintr-un motor. 5. Basica (1) uscata, care, pe vremuri, se întrebuinta în loc de geam. 6. (Reg.) Burduhan. 7. (Reg.) Copca în gheata. [Var.: burdúv, burdúh, burdús s.n.] – Et. nec.
dălcăuc, DĂLCĂÚC, dalcauci, s.m. Bataus, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Porecla data agentilor electorali de pe vremuri. [Var.: dalcaúc s.m.] – Din tc. dalkavuk.
arhaic, ARHÁIC, -Ă, arhaici, -ce, adj., s.n. 1. Adj. Care apartine sau este caracteristic unor vremuri extrem de îndepartate din trecut. ♦ (Despre cuvinte, expresii, constructii etc.) Foarte vechi, iesit de mult din uz. 2. S.n. Cea mai veche era geologica. ♦ (Adjectival) Care apartine arhaicului (2), privitor la arhaic. Roci arhaice. [Pr.: -ha-ic] – Din fr. archaïque.
fost, FOST, -Ă, fosti, -ste, adj. (Despre oameni) Care a avut o calitate, o functie, un rang, un nume etc. pe care nu-l mai are. ♦ De altadata, de pe vremuri, de odinioara. ♦ (Despre lucruri)Care a apartinut în trecut cuiva; care si-a pierdut vechea destinatie. ♦ (Substantivat, n.; neobisnuit) Ceea ce s-a petrecut în trecut; faptele trecute. – V. fi.
vechi, VECHI, VÉCHE, vechi, adj. 1. Care exista de mult timp, din alte vremuri; care tine, dureaza, se face de multa vreme; facut de mult. ♢ Lumea veche = a) societate disparuta sau pe cale de disparitie; b) antichitate; tarile, locuitorii din antichitate; c) nume generic care se da celor trei continente (Europa, Asia, Africa) cunoscute pâna la descoperirea Americii. Vorba veche = vorba mostenita din timpuri vechi; maxima, zicatoare, proverb. ♦ (Despre limbi) Care s-a vorbit într-o epoca îndepartata; care este cunoscut (si studiat) sub aspectul ei din trecut (deosebit de cel actual). ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anilor trecuti. ♦ (Despre alimente si produse alimentare, farmaceutice etc.) Obtinut, recoltat, preparat de multa vreme; care si-a pierdut calitatile initiale; lipsit de gust, alterat, stricat. 2. Care a fost întrebuintat mult si este stricat, uzat. 3. (Rar) Batrân. ♦ Fig. Îmbatrânit (înainte de vreme). ♦ Care exercita de mult o profesiune. 4. (Marcând raportul dintre oameni) Cu care cineva are relatii, se cunoaste de multa vreme. 5. Care a îndeplinit în trecut o anumita functie, a avut o anumita ocupatie etc. pe care n-o mai are în prezent. 6. (Despre fiinte) Care a trait într-un trecut îndepartat; (despre obiecte, fenomene etc.) care a existat într-o epoca anterioara; perimat. ♢ Loc. adj. si adv. (Înv.) Din vechi = din vechime, de demult. ♦ Care nu se mai întrebuinteaza, nu mai prezinta interes, iesit din uz. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu mai corespunde timpului sau stadiului dintr-un moment dat, ceea ce este depasit, perimat, pe cale de disparitie. – Lat.pop. veclus (= vetulus).
apus, APÚS2, -Ă, apusi, -se, adj. Disparut pentru totdeauna. Vremuri apuse. – V. apune.
vreme, VRÉME, vremuri, s.f. I. 1. Timp (I). 2. Durata limitata de doua întâmplari, evenimete etc. sau masurata în ore, zile etc.; interval, perioada, rastimp. Am stat multa vreme în ploaie. ♢ Loc. adv. Cu vremea = dupa un timp oarecare, cândva, odata si odata, cu timpul. Din vreme = mai înainte, înainte de a fi prea târziu. Din vreme în vreme = din când în când, uneori; din timp în timp. Toata vremea = continuu, mereu, fara întrerupere. ♢ Loc. conj. În vreme ce (sau înv. în vreme când) = în timpul în care, pe când. ♢ Expr. O vreme = o perioada de timp. A-si pierde (sau a-si trece, a-si omorî) vremea = a-si irosi timpul în zadar, a lenevi. În (sau la) vremea mea (ori ta, lui etc.) = (în) tinerete, (în) floarea vârstei. Acum mi-i (sau ti-i etc.) vremea = aceasta este vârsta când trebuie sa ma bucur (ori sa te bucuri etc.). ♦ Timp disponibil, ragaz. 3. Timp (considerat) prielnic pentru desfasurarea unei actiuni; prilej, ocazie; moment. Era vremea mesei ♢ Loc. adv. Într-o vreme = la un moment dat, cândva. La vreme = la timpul oportun, la momentul potrivit. La vremea asta = într-un moment (nepotrivit) al zileu sau al anului. La vreme de... = a) când se întâmpla, când e nevoie; b) în timpul... pe timp de... Pâna (sau de) la o vreme = Pâna (sau de) la un moment dat. La o vreme = la un moment dat; într-un târziu. Dintr-o vreme sau de la o vreme (încoace) = începând de la un moment dat. ♢ Loc. adj. si adv. Fara (de) vreme (sau înainte de vreme) = înainte de termen, prematur. ♢ Loc. conj. De vreme ce = din moment ce, deoarece, fiindca. ♦ (În credintele religioase) Vremea de apoi = viata viitoare; judecata din urma. 4. Perioada determinata istoriceste; epoca, veac, secol. ♢ Loc. adv. Pe (sau în) vremea aceea (sau acea vreme) = pe atunci. Pe vremuri = odinioara, cândva, în trecut. Din vremuri = Din vremurile vechi, din strabuni. Dupa vremuri = în cursul veacurilor. ♢ În negura vremii = în trecutul îndepartat. ♦ (La pl.) Stare de lucruri; împrejurari, circumstante. II. Stare a atmosferei la un moment dat si într-un loc anumit, determinata prin totalitatea elementelor meteorologice. [Pl. si: vremi] – Din sl. vrĕmen.
odinioară, ODINIOÁRĂ adv. 1. Pe vremuri, altadata, înainte vreme, odata. 2. (Înv.) Cândva, vreodata, într-o buna zi (în viitor), odata si odata. [Pr.: -ni-oa-] – O3 + dinioara (înv. "cândva" < lat.).
moş, MOS, mosi, s.m. I. 1. Barbat (mai) în vârsta; unchias, mosneag; p. restr. apelativ cu care cineva mai tânar se adreseaza unui barbat mai în vârsta. ♢ Mos Martin sau (rar) mos Ursila = ursul. ♢ Expr. A-i veni mos Ene pe la gene = a i se face somn, a începe sa motaie. 2. (Înv. si reg.) Bunic; (mai ales la pl.) ascendent (mai îndepartat), înaintas, stramos. ♢ Expr. De când cu mos Adam = din vremurile de demult. Din (sau de la) mosi-stramosi = mostenit de la stramosi, pastrat din generatie în generatie; de demult, din vremuri stravechi. A spune (sau a însira, a îndruga) mosi pe grosi (sau mosi parosi) = a îndruga nimicuri, a spune vorbe fara temei, minciuni, a povesti lucruri fanteziste. La mosii cei verzi = niciodata, la pastile cailor. De când cu mosii verzi (sau rosii) = de foarte multa vreme. ♦ (Reg.) Unchi. 3. Personaj mascat, reprezentând un batrân, care însoteste brezaia sau care apare în diferite creatii dramatice populare; mosneag. 4. (Pop.; la pl.; de obicei art.) Fiinte imaginare despre care se crede ca ar alunga iarna; fiecare dintre cele noua zile din luna martie care urmeaza dupa zilele babelor. 5. (La pl.; în traditiile populare) Nume dat mai multor sarbatori religioase în care se fac slujbe si pomeni pentru morti. ♦ Bâlci traditional organizat în sâmbata dinaintea Rusaliilor; p. ext. târg care se tine în diverse localitati si unde, pe un anumit loc, sunt amenajate si organizate o serie de distractii publice. ♢ Expr. A se strânge (sau a se aduna) lumea ca la mosi = a se aduna lume multa pentru a vedea ceva neobisnuit. II. Partea cu cârlig a unei copci. ♦ Disc al unei capse, care se îmbuca în celalalt disc. – Din moasa (derivat regresiv).
trecut, TRECÚT adj., s. 1. adj. v. ofilit. 2. adj. v. fanat. 3. adj. apus, disparut, pierdut. (Vremuri de mult ~.) 4. adj. v. vechi. 5. adj. v. batrân. 6. v. anterior. 7. s., adj. (GRAM.) perfect. (Verb la timpul ~.)
timp, TIMP s. 1. vreme. (~ul trece pe nesimtite.) 2. v. perioada. 3. v. rastimp. 4. v. ani. 5. v. curs. 6. v. durata. 7. rastimp, (Transilv.) scopot. (În acest ~, el era plecat la cumparaturi.) 8. (FIZ.) timp de înjumatatire = perioada de înjumatatire. 9. v. sezon. 10. v. vreme. 11. v. moment. 12. v. data. 13. v. ragaz. 14. v. vremuri. 15. (TEHN.) faza. (Motor cu 4 ~.) 16. (MUZ.) bataie. (La primul ~ ...) 17. (MET.) vreme, (reg.) veac. (~ frumos.)
străvechi, STRĂVÉCHI adj. 1. (livr.) imemorabil, imemorial, (înv.) nepomenit, preavechi, (înv. fig.) sur. (Din vremuri ~.) 2. v. arhaic. 3. secular. (O traditie ~.) 4. strabun. 5. v. batrân.
slăvire, SLĂVÍRE s. 1. cinste, cinstire, elogiu, glorie, lauda, marire, omagiu, preamarire, preaslavire, prosla-vire, slava, (înv.) marie, pohfala, pohvalenie. (~ cuvenita cuiva.) 2. elogiere, glorificare, laudare, marire, preamarire, preaslavire, proslavire, slava, (rar) apoteoza, exaltare, (înv.) prealau-dare, preaslavie, sarbatorire. (~ unui erou.) 3. binecuvântare, glorificare, lauda, marire, preamarire, preaslavire, proslavire, slava. (~ vremurilor noastre.)
slavă, SLÁVĂ s., interj. I. 1. s. v. glorificare. 2. s. cinste, cinstire, elogiu, glorie, lauda, marire, omagiu, preamarire, preaslavire, proslavire, slavire, (înv.) marie, pohfala, pohvalenie. (Aduceti ~ eroilor patriei.) 3. s. glorie, grandoare, maretie, marire, splendoare, stralucire, (înv.) marie, marime. (Trecutul plin de ~.) 4. s. binecuvântare, glorificare, lauda, marire, preamarire, preaslavire, proslavire, slavire. (~ vremurilor noastre.) 5. interj. v. osana! 6. s. (BIS.) har, multumire, multumita. (Aducea ~ divinitatii.) II. s. aer, atmosfera, cer, spatiu, vazduh, zari (pl.), (livr. fig.) eter, tarie. (S-a ridicat în ~.)
restrişte, RESTRÍSTE s. (fig.) cumpana. (Vremuri de ~.)
prezicere, PREZÍCERE s. 1. prevestire, prorocire, vestire. (~ unor vremuri înfloritoare.) 2. (concr.) oracol, pre-vestire, previziune, profetie, prorocie, prorocire, (livr.) predictie, (rar) prevestit, (înv.) hrismos, menire, plaz, plazuit, plazuitura, prezisa, prorocestvie, prorocitura. (~ lui nu s-a împlinit.)
prevestire, PREVESTÍRE s. 1. prezicere, prorocire, vestire. (~ unor vremuri înfloritoare.) 2. v. prezicere. 3. v. piaza.
preamărire, PREAMĂRÍRE s. 1. v. glorie. 2. v. glorificare. 3. binecuvântare, glorificare, lauda, marire, preaslavire, proslavire, slava, slavire. (preamarirea vremurilor noastre.)
pierdut, PIERDÚT adj. 1. v. razletit. 2. v. estompat. 3. apus, disparut, trecut. (Vremuri ~.) 4. absent. (O pri-vire ~.) 5. v. irosit. 6. ratat, scapat. (Ocazie ~.)
melancolie, MELANCOLÍE s. 1. tristete, (englezism) spleen. (~ cuiva.) 2. duiosie. (O ~ de neînvins pentru vremurile copilariei.)
împrejurare, ÎMPREJURÁRE s. 1. v. situatie. 2. circumstanta, ipostaza, moment, ocazie, prilej, situatie. (O ~ nimerita.) 3. (la pl.) v. vremuri. 4. întâmplare, ocazie, prilej. (~ a facut ca ...)
ispravă, ISPRÁVĂ s. 1. v. fapta. 2. aventura. (Îsi povestea ~ile din acele vremuri.) 3. treaba, (pop. si ir.) pricopseala, (reg.) pricoapsa, (fam. si ir.) scofala. (N-a facut mare ~.) 4. v. pozna.
imagine, IMÁGINE s. 1. înfatisare, reprezentare, viziune, (înv.) vedenie, (fig.) icoana, oglinda. (~ obiectelor; ~ unor vremuri apuse.) 2. imagine de reglaj v. mira. 3. v. chip. 4. v. reflectare. 5. figura, simbol. (O ~ reprezentând întelepciunea.) 6. v. spectru. 7. v. aspect.
cultură, CULTÚRĂ1 s. f. 1. totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire în decursul vremurilor. ♢ totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. o ~ generala = ansamblu de cunostinte necesare unui individ în viata zilnica; ~ de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin în contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. (arheol.) totalitatea vestigiilor materiale si spirituale pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. 3. totalitatea lucrarilor agrotehnice necesare pentru a obtine recolte bogate de la plantele de cultura. o plante de ~ = plante cultivate de om. ♢ teren cultivat cu anumite plante. ♢ crestere, prasire a unor animale. 4. crestere în laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa în acest fel. 5. ~ fizica = dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc prin gimnastica si sport; educatie fizica. (< fr. culture, lat. cultura)
diferit, DIFERÍT adj. 1. v. distinct. 2. v. separat. 3. deosebit. (Au trait în vremuri ~.) 4. v. divergent. 5. v. variat. 6. v. amestecat. 7. v. divers.
critic, CRÍTIC adj. 1. agitat, framântat, greu, tulbure, zbuciumat. (Vremuri ~.) 2. grav, greu, periculos, primejdios. (Moment ~ al unei crize.) 3. v. combativ.
conjunctură, CONJUNCTÚRĂ s. 1. v. situatie. 2. v. vremuri.
circumstanţă, CIRCUMSTÁNŢĂ s. 1. v. situatie. 2. v. împrejurare. 3. (la pl.) conjunctura, împrejurari (pl.), timpuri (pl.), vremuri (pl.). (~ele erau foarte grele.)
aminti, AMINTÍ vb. 1. a arata, a cita, a indica, a mentiona, a pomeni, a semnala, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. (Problema este ~ într-un document.) 2. a evoca, a redestepta. (A-i ~ vremurile de odinioara.) 3. a sti. (Îti ~ cum erai acum doi ani?)
vreme, vréme s. f., g.-d. art. vrémii; (perioade, ocazii) pl. vrémuri /vremi
odinioară, ODINIOÁRĂ adv. 1) Înainte de vreme; pe vremuri; pe timpuri; cândva; altadata; odata. 2) Nu demult. [Sil. -ni-oa-] /o + dinioara
nou, NOU3 nóua (noi) (în opozitie cu vechi) 1) Care este facut de curând; care exista de putin timp; proaspat; recent. ♢ ~-nout absolut nou. 2) (despre produse agricole) Care este din recolta anului în curs. Pâine noua. 3) si fig. Care exista de putin timp; recent. Carte noua. ♢ Luna noua a) luna în faza ei initiala, în forma de secera subtire; b) timpul cât dureaza aceasta faza. (Copil) ~-nascut (copil) care s-a nascut de curând. Ce mai (e) ~? ce noutati mai sunt? Nimic ~ nici un fel de noutati. 4) (despre persoane) Care a venit undeva de curând (si este înca necunoscut sau putin cunoscut). 5) Care nu a fost cunoscut mai înainte. Metoda noua. 6) Care difera (în mod esential) de ceea ce a fost în trecut. Vremuri noi. 7) Care tine de timpurile noastre; propriu timpului prezent sau trecutului apropiat; modern; contemporan. Tehnica noua. 8) (înaintea unui substantiv) Care prin calitatile sale aminteste de cineva (sau de ceva). ~l Orfeu. 9) Care se adauga la cele de mai înainte. Forte noi. /<lat. novus
moş, MOS ~i m. 1) (folosit si ca termen de adresare) Barbat ajuns la o vârsta înaintata; mosneag. ♢ ~ Martin urs. 2) rar Barbat privit în raport cu nepotii sai; bunic. 3) pop. Frate (sau var) al unuia dintre parinti, privit în raport cu copiii acestora; unchi. 4) Persoana care apartine generatiilor precedente. ♢ Din (sau de la) mosi-stramosi a) din vremuri foarte îndepartate; b) (transmis) din generatie în generatie. 5) la pl. (în credintele religioase) Ziua din ajunul sarbatorii pogorârii duhului sfânt. ♢ Sâmbata ~ilor sâmbata dinaintea Duminicii Mari. /Din moasa
întoarce, A SE ÎNTOÁRCE ma întórc intranz. 1) A veni înapoi (de unde a plecat); a se înapoia; a se înturna. ~ acasa. 2) A veni din nou; a reveni. ~ la parerea initiala. 3) A-si schimba directia initiala, luând-o în alta parte. ♢ A i se ~ cuiva matele (sau stomacul) pe dos a i se face greata. S-a întors roata s-au schimbat vremurile, lucrurile. ~ într-un calcâi a fi sprinten la treaba; a fi foarte harnic. /<lat. intorquere
îndepărtat, ÎNDEPĂRTÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A ÎNDEPĂRTA si A SE ÎNDEPĂRTA. 2) Care este situat la mare distanta. Un loc ~. 3) Care s-a petrecut altadata. Vremuri ~te. 4) Care vine de departe. Un ecou ~. /v. a (se) îndeparta
imemorial, IMEMORIÁL ~a (~i, ~e) Care tine de o epoca foarte îndepartata si a iesit din memorie; din vremuri stravechi. /<fr. immémorial, lat. immemorialis
greu, GREU2 grea (grei, gréle) 1) (în opozitie cu usor) Care cântareste mult; de greutate mare. ♢ Artilerie grea artilerie înzestrata cu tunuri de mare calibru si de mare greutate. Industrie grea. v. INDUSTRIE. Categorie grea categorie de sportivi (luptatori, boxeri, halterofili) cu cea mai mare greutate. Pas ~ pas hotarâtor. Cuvânt ~ cuvânt decisiv. Bani grei bani multi. A avea mâna grea, (a fi ~ la mâna) a) a avea mâna puternica; b) a face ceva fara îndemânare. 2) Care este încarcat (cu ceva). Livada grea de rod. ♢ Nori grei nori întunecati, care aduc furtuna. 3) (despre parti ale corpului) Care pare ca apasa cu greutate, provocând o senzatie neplacuta. A avea picioarele grele de oboseala. ♢ Somn ~ somn profund. A avea (sau a-i fi) inima grea a) a fi îndurerat; b) a se îngrijora. 4) pop. (despre femei) Care este gravida; însarcinata. 5) (despre alimente) Care se asimileaza îndelung si anevoios. 6) (despre miros) Care este neplacut. 7) (despre aer) Care sta neîmprospatat de mult timp; statut; închis. 8) (despre sentimente, suferinte etc.) Care este dificil de suportat; care apasa; apasator. ♢ Atmosfera grea a) atmosfera înabusitoare (care prevesteste ploaie); b) atmosfera, stare de spirit apasatoare, datorita grijilor, neîntelegerilor. 9) Care cere mari eforturi; dificil. Însarcinare grea. Problema grea. ♢ A fi ~ de (sau la) cap v. CAP. Viata grea viata plina de lipsuri. 10) (despre boli, rani etc.) Care prezinta un pericol; periculos. 11) Care se caracterizeaza printr-un moment de criza; critic. Situatie grea. Vremuri grele. ♢ Iarna grea iarna lunga si geroasa. 12) (despre insulte, pedepse etc.) Care poate avea consecinte serioase. /<lat. grevis
demult, DEMÚLT adv. 1) Cu mult timp în urma. 2) De multa vreme. ♢ Mai ~ mai de multa vreme. În vremuri de ~ într-un trecut îndepartat. /de + mult
cândva, CÂNDVÁ adv. 1) (indica un moment imprecis din trecut) Înainte vreme; pe vremuri; odinioara; altadata. 2) (indica un moment imprecis din viitor) Vreodata. /când + va
bătrân, BĂTRÂN2 ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana ajunsa la o vârsta înaintata. ♢ Din ~i din vremuri de demult; din mosi-stramosi. 2) mai ales la pl. fam. Tata si mama; parinti. ~ii mei. [Sil. ba-trân] /<lat. veteranus
băjenie, BĂJENÍ//E ~i f. 1) Fuga în masa a populatiei, cauzata de navalirea dusmanilor, de persecutii politice etc.; pribegie. ♢ Vremuri de ~ vremuri de restriste. 2) Timp petrecut în situatia de bajenar; pribegie. 3) Multime de bajenari. [Art. bejenia; G.-D. bajeniei; Sil. -ni-e] /<sl. bĕžanije
apus, APÚ//S1 ~sa (~si, ~se) 1) v. A APUNE. 2) Care a trecut, a disparut. Vremuri demult ~se. /v. a apune
apuca, A APUCÁ apúc 1. tranz. 1) A lua (cu mâna, cu dintii etc.) tinând. ~ de mâneca. ~ o creanga. ♢ ~ de gât (pe cineva) a sili pe cineva sa faca ceva. 2) (lucruri, obiecte etc. aflate la îndemâna) A lua la repezeala. 3) fig. (despre stari fizice sau sufletesti) A pune stapânire; a cuprinde. ♢ Ce te-a apucat? ce ti-a trasnit prin cap? 4) (persoane sau vehicule gata de plecare) A gasi în ultimul moment; a prinde. 5) A ajunge sa traiasca. ~ vremuri grele. 2. intranz. 1) A primi ceva (un obiect, o deprindere etc.) prin traditie. Asa am apucat de la parinti. 2) A lua directia; a face; a se îndrepta. ♢ Care pe unde apuca care unde nimereste. /<lat. aucupare
altădată, ÁLTĂDATĂ adv. 1) Înainte vreme; pe vremuri; cândva; odinioara. ♢ De ~ din alte timpuri. 2) În viitor; a doua oara. /alta + data
restrişte, RESTRÍST//E ~i f. pop. Situatie de încercari grele în care se afla cineva; vreme de cumpana; sir de nenorociri. Vremuri de ~. /ras- + triste
străbun, STRĂBÚN1 ~a (~i, ~e) si substantival (despre persoane) Care apartine generatiilor precedente; privitor la generatiile precedente; din vremuri foarte îndepartate; stramosesc; stravechi. Glie ~a. /stra- + bun
strămoş, STRĂM//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) m. si f. mai ales la pl. Persoana care apartine generatiei precedente; strabun. ♢ Din mosi ~i din vremuri foarte îndepartate. /stra- + mos
străvechi, STRĂVÉCH//I ~e (~i) Care este mostenit de la stramosi; transmis prin mostenire; stramosesc; strabun. Vremuri ~. Asezare ~e. /stra- + vechi
trecut, TRECÚT1 n. 1) Timp scurs pâna în momentul de fata. ♢ A-si aminti ~ul a-si aminti de timpul de alta data, de întâmplarile din alte timpuri. Din ~ de alta data; de odinioara. În ~ pe vremuri; alta data. 2) fig. Stare de lucruri de pâna acum. ♢ A o rupe cu ~ul a pune capat unei situatii trecute. 3) gram. Timp verbal care exprima o actiune savârsita înainte de momentul vorbirii. /v. a trece
urca, A URCÁ urc 1. intranz. 1) fig. (despre persoane) A fi mereu în ascensiune; a sui; a avansa. 2) (despre parametri fizici si aparate pentru masurarea lor) A avea sau a indica valori ridicate; a sui. 3) (despre cai de comunicatie) A urma o panta ascendenta. Drumul urca prin livezi. 4) (despre voci, melodii etc.) A creste în înaltime; a deveni mai înalt. 5) înv. A merge îndarat în timp. Cântecul popular urca în negura vremurilor. 2. tranz. 1) A muta într-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a sui. ~ faina în pod. 2) (forme de relief ridicat, scari etc.) A parcurge de jos pâna sus; a ridica; a sui. ~ panta. 3) A face sa creasca cantitativ si calitativ; a sui; a ridica. /<lat. oricare
vechime, VECHÍME f. 1) Stare a ceea ce este vechi, ce exista de demult. 2) pop. Durata de timp în care se desfasoara activitatea unei persoane într-un anumit domeniu. ~ în munca. 3) Trecut îndepartat. ♢ Din ~ de demult; de pe vremuri. În ~ pe vremuri; în antichitate. [G.-D. vechimii] /vechi + suf. ~ime
pesmet, PESMET, pesmeti, s.m. 1. (La sg.) Pâine uscata sau prajita, pisata sau macinata marunt, utilizata variat în bucatarie. 2. (În special la plural) Felii de pâine alba, prajite sau uscate pentru a deveni crocante si conservabile de lunga durata, utilizate pe vremuri în timpul calatoriilor; în prezent se fabrica pesmeti speciali, dulci sau sarati, cu diverse arome, fiind consumati ca biscuitii crocanti (engl. crackers).
acău, ACĂU, -áua s.n. Masura de capacitate (= 56 litri) folosita pe vremuri în Transilvania -Din mag. Akó, sl. Okov&#xf5, sb., cr. Akov
acău, acau (-áua) s.n. – Masura de capacitate (= 56 litri) folosita pe vremuri în Trans. < Mag. akό, din sl. okovῠ, cf. sb., cr. akov (Miklosich, Fremdw, 73; Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 475; Berneker 26).
adineaori, adineáori, adv. – Cu putin înainte, de curînd, acum o clipa. – Var. adineauri, (a)dineaorea, (a)dineaurea, dineaori, dinioara, dinaoara, dinioarea, odineoara; odinioara, adv. (pe vremuri, odata). Mr. (a)deneavra. < Lat. in illa hora, al carui rezultat •inioara, s-a combinat cu de si cu a- caracteristic formatiunilor adv. (DAR; REW 4176); cf. it. allora (‹ illa hora), v. sp. agora (‹ hac hora). Puscariu 26 presupunea o constructie de tipul •ad de in illam horam. Odinioara, cu sensul clar specializat si inconfundabil se datoreaza confuziei între a- pretetic si art. indef. o, ca odata, deodata.
cultură, CULTÚRĂ s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale si spirituale acumulate de omenire în decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramica, podoabe, arme, locuinte, asezari etc.) si spirituale (manifestari artistice, magice-religioase si funerare) pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. ♦ Totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ♢ Om de cultura = persoana care are un nivel intelectual ridicat; cultura de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin în contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrarile efectuate asupra solului pentru a face posibila cresterea plantelor cultivate. ♢ Plante de cultura = plante cultivate de om. ♦ Crestere a anumitor animale. ♦ Crestere în laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa în acest fel. 3. Cultura fizica = dezvoltarea corpului prin gimnastica si sport; stiinta care se ocupa cu aceasta dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].
alt, alt (ta), adj. si pron. – 1. Diferit, celalalt (al doilea termen al unei antinomii). – Alta data "în alta zi, în alt moment". – Nimeni altul. – De alta parte. – Si altele etc. – 2. Cel dinainte: alta data "odinioara, pe vremuri" – 3. Unul nou, unul la fel. – 4. (F., cu sens. de n.) Altceva, ceva diferit. – Între altele. – Nu alta. – Alta acuma. – Nu de alta. – Una într-alta, una peste alta. – Nici una, nici alta. – Mr., megl. altu, istr. ǫt. Lat. alter, vulg. •altru, de unde it. altro, sicil. autru, sard. altu, engad. otér, v. prov., fr. autre, cat. altre, sp. otro, port. outro (Puscariu 67; Candrea-Dens., 48; REW 382; DAR). Pentru uzul sau, cf. Sandfeld, Syntaxe 184-95. Comp. altadata, adv. (odinioara, pe vremuri); altaoara, adv. (înv., odinioara); altceva, pron.; altcineva, pron.; altcum, adv. (Trans., altfel); alteori, adv.; altfel, adv.; altinderi, adv. (înv., în alt loc); la olalta, adv., explicat de Candrea-Dens., 48, ca la alalta, si de Pascu, Beiträge, 14, plecînd de la la una la alta, ca comp. una într-alta.
nemzet, nemzét, nemzéturi, s.n., adv., adj. (înv.) 1. popor, natiune; neam. 2. (adj.; adv.) de demult, din alte vremuri, vechi.
substanta, Substanta care apare des in coltul gurii Reprezinta rezultatul lipicios al dracu Inghitit in sila slobozit din mila Cimenteaza clar o relatie stabila Foarte indicat in tratamentul pentru ten Vindeca rapid complicatiile de orice gen E obtinut in graba prin laba de isterice din vremuri istorice Un conducator de boli venerice
chesea, Chesea inseamna o farfuri mica de sticla folosita pe vremuri.
tempipassati, TÉMPI PASSÁTI s. n. pl. timpuri trecute; s-au dus acele vremuri! (< it. tempi passati)
zuav, ZUÁV s. m. militar francez dintr-un corp de infanterie, pe vremuri în Algeria. (< fr. zouave)
soroc, Soroc popular superstitios de la sezatori, format dintr-un smoc de cânepa cu mai multe suvite dispuse circular(radial) din centrul smocului asezat de regula pe un scaun. Fiecare suvita era boteza cu un nume de fata sau de fecior si care se aprindea la smoc, cu o puzderie de cânepa, de la lampa sau vatra focului, apoi cât de repede ardeau suvitele botezate asa se credea ca se casatoresc tinerii între ei. Are origini populare în satele de pe valea superiora a Muresului si Bistra Muresului, pe vremurile când se torcea cânepa.
casa, casa saracacioasa de pe vremuri
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc