Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru vizit
birjar, BIRJÁR, birjari, s.m. Vizitiu (si proprietar) al unei birje; droscar, muscal2. – Birja + suf. -ar.
boston, BÓSTON2 s.n. Presa manuala pentru imprimarea cartilor de vizita, a ferparurilor, a afiselor de format redus. – Din germ. Boston[presse].
bristol, BRÍSTOL, s.n. Hârtie alba, groasa, de calitate foarte buna, din care se fac copertele de carti si cartile de vizita; p. ext. carte de vizita. – Din fr. bristol.
brişcar, BRISCÁR, briscari, s.m. Fabricant, negustor sau proprietar de bristi; vizitiu la o brisca2. – Brisca2 + suf. -ar.
capră, CÁPRĂ, capre, s.f. I. 1. Gen de mamifere rumegatoare paricopitate, cu parul lung, cu coarne, mai mari si diferentiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ♢ Capra de stânca = capra salbatica, cu blana roscata si cu coarnele în forma de spada (Capra ibex). Capra domestica = animal domestic rumegator, crescut pentru productia de lapte (Capra hircus). ♢ Expr. A împaca si capra, si varza = a multumi si pe unul, si pe altul; a împaca doua interese opuse. Capra râioasa, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capra-neagra sau capra-de-munte = capra salbatica, cu blana bruna-neagra, cu coarne scurte si curbate la vârf si cu doua dungi albe pe partea anterioara a capului, care traieste în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul nou si care consta din executarea unor figuri comice de catre un personaj mascat cu cap de capra (I 1) care bate ritmic din falci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un copil sta aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalti sar peste el. II. 1. Unealta de lemn cu patru picioare, încrucisate doua câte doua, pe care se pun lemnele pentru a fi taiate cu ferastraul. 2. Sistem de lemne încrucisate care serveste la sustinerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau lada) care se afla în partea de dinainte a trasurii sau a carutei si pe care sade vizitiul. 4. Aparat de gimnastica pentru sarituri, format dintr-un suport capitonat asezat pe patru picioare, cu înaltimea reglabila. 5. Arsic de miel. – Lat. capra.
carte, CÁRTE, carti, s.f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tiparita si legata sau brosata în volum. ♢ Carte albastra (sau alba, neagra etc.) = publicatie oficiala a unui guvern care contine documente justificative privitoare la o problema politica. ♢ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învatat; a vorbi asa cum trebuie; a face caz de eruditia sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învatat. Cum scrie la carte = asa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoana care citeste, studiaza mult; carturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proportii mari. 2. Fig. Cunostinte de scriere si de citire; învatatura, stiinta, cultura. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de") Carnet cu date personale, care atesta sau confera unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ♢ Carte de munca = carnet de munca. 2. Bucata de carton, cu însemnari scrise sau tiparite, careia i se dau diferite întrebuintari: pentru corespondenta (carte postala), ca permis de intrare la un concert, la o biblioteca (carte de intrare), indicând numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizita) etc. ♦ Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferentiate dupa culorile, semnele si figurile imprimate pe ele si întrebuintate la anumite jocuri de noroc. ♢ Expr. A da cartile pe fata = a-si arata gândurile sau planurile, a spune adevarul. A(-si) juca ultima carte = a face o ultima încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile si a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (desperata) în scopul atingerii unui ideal. A da în carti = A pretinde ca ghiceste viitorul cu ajutorul cartilor de joc. III. (Înv. si pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovada. ♢ Carte de judecata = hotarâre, sentinta judecatoreasca. – Refacut din carti (pl. lui •carta < lat. charta), prin analogie cu parte-parti; (II) din fr. carte.
cerca, CERCÁ, cerc, vb. I. 1. Tranz. (Pop.) A cerceta, a examina; a iscodi. ♦ Intranz. A întreba, a se informa. 2. Tranz. si refl. (Pop.) A se stradui, a se sili; a cauta sa... 3. Tranz. (Pop.) A proba, a cauta sa vezi daca ceva e bun, potrivit etc. 4. Tranz. (Înv. si reg.) A cauta. 5. Tranz. (Înv.) A supune la grele încercari. 6. Tranz. (Reg.) A vizita, a frecventa. 7. Intranz. (Pop.) A reveni; a da târcoale. 8. Tranz. unipers. (Pop.) A fi cuprins de o anumita stare sufleteasca, de o durere fizica etc. – Lat. circare.
cerceta, CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) examina cu atentie; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A studia, a consulta. ♦ Tranz. A cauta. 2. Tranz. A cauta sa afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare; a ancheta. 4. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare "a da târcoale".
chilnă, CHÍLNĂ, chilne, s.f. (Pop.) 1. Ladita trasurii sau a carutei, de sub capra vizitiului. 2. Parte dinaintea sau dinapoia cosului carutei. [Var.: chilína, chélna s.f.] – Din pol. kielnia[wozowa].
cicerone, CICERÓNE, ciceroni, s.m. Persoana special pregatita care conduce vizitatorii într-un muzeu, într-un oras etc. – Din it. cicerone, fr. cicérone.
ghid, GHID, -Ă, (1) ghizi, -de, s.m. si f., (2) ghiduri, s.n. 1. S.m. si f. Persoana care conduce si îndrumeaza un grup de turisti, un grup de vizitatori ai unei expozitii etc., dându-le explicatiile necesare; calauza, cicerone. 2. S.n. Carte cuprinzând informatii de calatorie, harti, planuri, îndrumari etc. necesare unui turist pentru orientarea într-o tara, într-o regiune, într-un muzeu etc. 3. S.n. (În sintagma) Ghid de unde = mediu1 (3) în care are loc propagarea ghidata a unui fascicul de unde electromagnetice. – Din fr. guide.
ghiocear, GHIOCEÁR, ghioceari, s.m. (Reg.) Vizitiu al unui ghioci. – Ghioci + suf. -ar.
întoarce, ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. si tranz. A se înapoia2 sau a face sa se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face sa revina. ♦ Tranz. (Despre o stare afectiva sau maladiva) A-l cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical directia initiala. 2. (Pop.) A-si schimba sau a face pe cineva sa-si schimbe parerea, a se razgândi sau a face pe cineva sa se razgândeasca. ♦ Tranz. A retrage o vorba, o promisiune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ♢ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supararea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispozitia, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limba în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a rasuci (de pe o parte pe alta). ♢ Expr. Tranz. si refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemultumi profund; a (se) supara foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-si) strica buna dispozitie, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a rasuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugani (un animal). 2. Tranz. si refl. A(-si) misca, a(-si) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în alta directie decât cea initiala. ♢ Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lânga cineva; a parasi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) matele sau stomacul pe dos = a i se face scârba, greata; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba pozitia unui obiect, asezându-l invers fata de pozitia anterioara sau fata de pozitia fireasca ♢ Expr. A întoarce casa pe dos = a rascoli totul în casa. A (o) întoarce si pe o parte (sau fata) si pe alta = a examina amanuntit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei carti, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a rasfoi. ♢ Expr. A întoarce foaia = a-si schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbraca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în fata. ♢ Expr. A(-si) întoarce cojocul (pe partea cealalta sau pe dos) = a-si schimba comportarea, atitudinea în rau fata de cineva. ♦ A învârti paiele, lanul etc. astfel încât partea umeda de la pamânt sa ajunga deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndarat, a restitui. ♢ Expr. A întoarce vizita = a raspunde printr-o vizita la o vizita primita anterior. ♦ Fig. A rasplati pe cineva pentru o fapta buna sau rea. ♦ (Determinat prin "cuvânt", "vorba" etc.) A raspunde, a replica (cu ostentatie, cu impertinenta). – Lat. intorquere.
între, ÎNTRE2 prep. 1. În locul dintre... Între munti. ♢ Expr. A fi între ciocan si nicovala v. ciocan. A pleca (sau a fugi, a iesi, a se duce, a se întoarce etc.) cu coada între picioare v. coada. ♦ Printre, în mijlocul... Între straini. ♦ (Reg.) Pe. 2. În intervalul scurs de la o întâmplare la alta. L-a vizitat între doua calatorii. ♢ Expr. Între acestea sau între timp = în rastimp... 3. Dintre, printre. S-a dovedit cel mai iscusit între toti. 4. (Arata reciprocitatea) Unul cu altul (sau unii cu altii). S-au sfatuit între ei. 5. (În legatura cu verbul "a împarti") La2. Câstigul s-a împartit între participanti. 6. (Indica o aproximare) Sa vii între 12 si 13. – Lat. inter.
veni, VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbeste sau despre care se vorbeste; a se apropia de un loc, de o asezare; p. ext. a merge, a trece pe lânga sau printr-un anumit loc. ♢ Expr. Du-te-vino subst. = miscare, circulatie intensa, neîntrerupta si în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, dragalasenie, atractie irezistibila; b) (rar) ademenire, ispita, pacat. ♦ A merge împreuna cu cineva sau în urma cuiva. ♢ Expr. (Pop.) A veni dupa cineva = a se casatori cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spatiul unde se afla vorbitorul). ♢ Expr. (Pop.) A veni în slujba = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revarsa. ♢ Expr. (Pop.) A veni mare = a-si ridica mult nivelul, a se umfla, a creste, a se revarsa. ♦ A se deplasa la suprafata apei dintr-un punct mai îndepartat catre unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepartat catre unul mai apropiat. ♦ A navali asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ♢ Expr. A veni pe lume = a se naste. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicatii) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) a ajunge (pâna) la persoana care vorbeste sau la fiinta despre care se vorbeste ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizita (sau în treacat la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a aparea, a se ivi. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata sa plânga. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-o data la ceva, a-si aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limba = ce exprima cineva spontan si fara discernamânt într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gura = cu termeni ireverentiosi, cu insulte. 4. A urma dupa altcineva sau dupa altceva; a succeda. ♢ Expr. Anul (sau luna, saptamâna etc.) ce vine = anul (sau luna, saptamâna etc.) care urmeaza imediat dupa cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang dupa...; a fi situat pe o anumita treapta într-o ierarhie, dupa... 5. A-si avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din..); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecinta). 6. A sosi în locul unde trebuie sa se afle, unde se cuvine sa fie, unde este asteptat. ♢ Expr. (Asa sau acum) mai vii de-acasa = începi sa întelegi, sa fii mai conciliant, mai îngaduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminti. A-i veni (cuiva) inima la loc sau a-si veni în fire = a se calma, a se linisti. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecatii) Veni-ti-ar numele ! 7. (Despre asezari, locuri, constructii) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumita pozitie. ♦ A ajunge pâna la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumita pozitie, situatie, stare. ♢ Expr. A veni în nas = a cadea (cu fata în jos). A-i veni (cuiva) nu stiu cum, se spune când cineva se afla într-o situatie neplacuta, jenanta, penibila. A veni la putere = a prelua puterea politica într-o tara. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discutia la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaste (prin desfasurarea ulterioara a lucrurilor) ca prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, ca sfaturile pe care le-a dat (fara a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmatie care nu corespunde realitatii. Cum vine asta ? se spune pentru a-si arata nedumerirea sau nemultumirea în legatura cu ceva. 9. (Despre întâmplari, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unitati de timp) A sosi (în succesiune normala). ♢ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlineste un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzatii etc.) A cuprinde, a pune stapânire, a preocupa pe cineva. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) toti dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ti-a venit (sa sau de)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesabuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemâna (sau la socoteala) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încaltaminte, îmbracaminte) A fi pe masura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i sedea cuiva bine (sau rau). ♦ (Înv., în constructii negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni cuiva ceva (de drept, printr-o împarteala etc.). ♦ A reprezenta rezultatul unei masuratori, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumita legatura de dependenta, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. si: viu] – Lat. venire.
voiajor, VOIAJÓR, voiajori, s.m. 1. (Si adj.) Calator. 2. Reprezentant al unei firme particulare, care viziteaza diferite localitati în cautare de beneficiari sau de furnizori; comis-voiajor. [Pr.: vo-ia-] – Din fr. voyageur.
vizita, VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesionala etc.); a face cuiva o vizita. 2. A se duce sa vada, sa cunoasca la fata locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atentie si la fata locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.
levizită, LEVIZÍTĂ s. f. substanta toxica de lupta cu actiune vezicanta. (< fr., engl. lewisite)
frecventa, FRECVENTÁ, frecventez, vb. I. Tranz. A merge des2, sistematic, cu regularitate într-un anumit loc. ♦ Spec. (Frantuzism) A vizita deseori pe cineva. – Din lat. frequentare, fr. fréquenter.
mânaş, MÂNÁS, mânasi, s.m. (Reg.) Vizitiu. – Mâna + suf. as.
raită, RÁITĂ, raite s.f., interj. 1. S.f. (Fam.) Parcurgere a unui drum fara oprire (mari), trecere în graba pe undeva, vizita scurta. 2. Interj. (Înv.; în forma raita) Cuvânt de recunoastere rostit de paznicii de noapte, când se apropiau unul de altul. – Din magh. rajta.
parloar, PARLOÁR, parloare, s.n. (Livr.) Sala de primire a vizitatorilor într-un camin, într-un internat scolar, într-o cazarma etc.; vorbitor (III). – Din fr. parloir.
roade, ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. si intranz. A rupe cu dintii farâme dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ♢ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, pagubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu acelasi lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gura. 4. Tranz. si refl. A (se) distruge printr-o actiune lenta si îndelungata de macinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuintare îndelungata. ♢ Expr. (tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea staruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând rani). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se slefui; a capata maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.
vedea, VEDEÁ, vad, vb. II. I. 1. Tranz si refl. recipr. A (se) percepe cu ajutorul vazului. ♢ Loc. Adv. Pe vazute = a) în fata tuturor, în mod deschis; b) cu conditia de a vedea cu propriii sai ochi. ♢ Expr. (tranz.) A vedea lumina zilei = a se naste. (Fam.) Cum te vad si cum ma vezi = evident, clar, sigur, categoric. 2. Tranz. A fi de fata, a asista, a fi martor la o întâmplare, la un eveniment. 3. Tranz. A cerceta (cu privirea sau cu mintea) pentru a se convinge de ceva. ♦ Intranz. A patrunde, a descifra (cu privirea). ♦ P. gener. A cerceta, a cauta. 4. Refl. A fi, a ajunge, a se pomeni, a se gasi într-o anumita situatie. 5. Tranz. si refl. Recipr. A (se) întâlni undeva. ♢ Expr. (Refl. recipr.) Sa ne vedem sanatosi (sau cu bine)! formula de salut la despartire. ♦ Tranz. A vizita. 6. Intranz. A avea grija, a îngriji, a se ocupa (de cineva sau de ceva). ♦ Tranz. (Pop.) A ajuta. 7. Tranz. A capata, a primi, a se alege cu ceva. II. 1. Tranz. A-si da seama, a remarca, a constata, a observa. ♢ Expr. Ce sa vezi? sau ce sa vada? formula prin care se exprima mirarea fata de ceva neasteptat. ♦ A lua în consideratie; a considera, a socoti. ♢ Expr. A fi bine vazut = a fi apreciat pentru calitatile sale (profesionale). 2. Tranz. A întelege, a pricepe. ♦ A-si imagina, a-si închipui; a interpreta. 3. Refl. impers. A parea, a se arata. ♢ Expr. Se vede ca... sau se vede treaba (ori lucrul) ca... = e probabil, pesemne. 4. Intranz. (La imperativ) A lua seama, a avea grija sa... Vezi de te sileste..., ca, uite, avem oaspeti. ♦ (Cu valoare de interjectie) Cuvînt cu care se atrage atentia cuiva asupra celor ce urmeaza. Lat. – videre.
petrece, PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. si intranz. A-si duce viata sau a-si ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumita perioada); a trai. ♢ Expr. (Tranz.) A(-si) petrece noaptea (undeva) = a ramâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-si) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depana în gând firul amintirilor, a-si aduce aminte, a-si aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca gaina la moara = a trai bine, a avea un trai îmbelsugat. A petrece ca câinele în car = a trai rau. ♦ Refl. (Pop.; despre unitati de timp, viata etc.) A se scurge, a se desfasura, a trece. 2. Intranz. A-si duce viata sau a-si ocupa timpul în chip placut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfata; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplari, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumita desfasurare, o anumita evolutie, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfasura. 4. Refl. (Înv. si pop.) A se sfârsi, a se termina; a se epuiza; a disparea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncaruri, bauturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface marfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoti, a conduce pe cineva la plecare o bucata de drum; p. ext. a însoti, a întovarasi pe cineva pe un drum, într-o calatorie, într-o actiune. ♢ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmari cu privirea pe cineva sau ceva care pleaca, trece, se îndeparteaza; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoti, a conduce la groapa un mort. 2. (Pop.) A strabate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicatie, notite etc. 3. (Înv. si reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ♢ Expr. A petrece (ceva) din mâna în mâna = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-si petrece ochii la... = a-si plimba privirea asupra unor lucruri sau fiinte, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastra (sau din aceasta lume) = a muri. 4. A trece sau a face sa treaca prin..., printre..., pe dupa..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. si reg.) A strapunge, a gauri. ♦ (Înv. si reg.) A înfige. ♦ (Înv. si reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. si refl. A (se) suprapune marginile unei îmbracaminti pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor doua margini ale materialului. – Lat. •petraicere.
portcart, PORTCÁRT, portcarturi, s.n. 1. Mic portofel în care se tin actele de identitate, cartile de vizita. 2. Portharta. – Din fr. porte-cartes.
portofel, PORTOFÉL, portofele, s.n. Obiect din piele, din material plastic etc., în forma unor coperte mici cu mai multe despartituri interioare, în care se pastreaza bani, acte etc.; portvizit, portofoliu (3). [Var.: (înv.) portoféi, portoféu s.n.] – Din rus. portfel', fr. porte-feuille.
portvizit, PORTVIZÍT, portvizite, s.n. (Livr.) Portofel (mai ales pentru acte). – Din fr. porte-visite.
prag, PRAG, praguri, s.f. 1. Partea de jos, orizontala, a unui toc de usa sau a unei porti, putin mai ridicata de la pamânt, peste care se trece la intrare si iesire. ♢ Expr. A calca (sau a trece, a pasi) pragul (casei) = a) a iesi din casa; b) a intra în casa cuiva, a vizita pe cineva. A se pune prag = a se aseza în calea cuiva; a se împotrivi, a se opune actiunilor cuiva. A pune piciorul în prag = a se opune cu dârzenie la ceva, a avea o atitudine intransigenta, a soma pe cineva sa faca ceva. ♦ Mica ridicatura special amenajata pe terenul de sport, pentru a marca limita de la care se efectueaza sariturile atletice. ♦ Partea de sus, orizontala, a tocului usii. ♢ Expr. A da (sau a se lovi, a se izbi) cu capul de pragul de sus = a se convinge de unele adevaruri în urma unei triste experiente. ♦ Fig. Treapta sociala, rang. 2. Usa, poarta; p. ext. casa, locuinta; camin, familie. ♢ Expr. Din prag în prag = din casa în casa. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a hoinari, a colinda. ♦ Portiune de teren din fata usii de la iesirea dintr-o casa. ♦ (Rar) Temelie. 3. Fig. Început al unei situatii noi, limita care desparte doua situatii, perioade etc. diferite. În pragul verii. 4. Ridicatura naturala a fundului albiei unei ape curgatoare; banc de depuneri format de materialele transportate de apa; treapta mai înalta pe fundul unui bazin oceanic sau marin. ♦ Ridicatura de teren în forma de prag (1); treapta de stânca greu de trecut. ♦ Perete de piatra, stânca peste care trece o apa, formând o cascada. 5. Proeminenta în forma de treapta pe suprafata unei piese de lemn, care intra într-o scobitura facuta în alta piesa îmbinata cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor doua piese una fata de alta. ♦ P. gener. Proeminenta în forma de treapta executata sau formata (în urma uzurii) pe suprafata unei piese. 6. (Fiz.) Valoarea maxima sau minima a unei marimi caracteristice unui fenomen dat, deasupra sau dedesubtul careia fenomenul nu se mai poate petrece. ♦ (Med.) Valoare minima a unui factor necesara pentru a determina aparitia unui fenomen fiziologic sau patologic. ♢ Prag de excitabilitate = intensitatea minima a unui excitant capabila sa provoace o stare de excitatie într-o celula sau într-un complex de celule nervoase. Prag senzorial absolut = marime minima a unui excitant, necesara pentru a provoca o senzatie abia perceptibila. 7. Bucatica de lemn (de abanos) sau de os de elefant care se fizeaxa perpendicular pe capatul superior al corpului unor instrumente muzicale si pe care se sprijina coardele. – Din sl. pragŭ.
şăuaş, SĂUÁS, sauasi, s.m. Cal dintr-un atelaj care poarta saua (pe care încaleca vizitiul).
primi, PRIMÍ, primesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua în posesiune sau a accepta ceea ce ti se ofera, ti se da, ti se datoreaza; a obtine, a capata; spec. a încasa. ♦ A-i fi atribuit un titlu, un rang etc. ♦ A lua cunostinta de o stire, de o dispozitie etc. ♦ A fi obiectul spre care se îndreapta o actiune sau care sufera efectele ei. 2. A se ocupa de un oaspete, a iesi în întâmpinarea lui; p. ext. a oferi cuiva ospitalitate; a gazdui. ♦ A avea oaspeti; a da o petrecere. ♦ A accepta vizita cuiva (în interes profesional, personal etc.); a acorda o audienta. 3. A admite, a include, a încadra pe cineva într-o întreprindere, într-o institutie, într-o organizatie etc. ♦ A cuprinde, a îngloba, a include. 4. A consimti la..., a fi de acord cu...; a accepta, a admite. ♦ A îmbratisa o teorie, o doctrina, o conceptie religioasa; a adera la... ♦ A manifesta o anumita atitudine fata de cineva sau de ceva. – Din sl. priimati.
primire, PRIMÍRE, primiri, s.f. Faptul de a primi. 1. Luare în posesiune a unui bun care ti-a fost oferit, dat, datorat. ♢ Loc. vb. A da (cuiva ceva) în primire = a preda, a încredinta (cuiva ceva). A lua (ceva) în primire = a prelua (ceva); a receptiona. ♢ Expr. A lua (pe cineva) în primire = a) a lua (pe cineva) în grija sa, sub supravegherea sa (pentru a-l îndruma), a purta de grija; b) (fam.) a certa pe cineva, a-i face reprosuri. 2. Acceptare, admitere a unui vizitator, a unui solicitator; modul de a-l întâmpina, de a-l trata. ♢ Loc. adj. De primire = a) (despre ore, zile) în care este permis accesul publicului într-un loc; b) (despre încaperi) destinat vizitatorilor, solicitatorilor. 3. Manifestare a unei anumite atitudini fata de ceva. 4. Admitere a cuiva într-o întreprindere, într-o institutie, într-o organizatie. – V. primi.
oaspete, OÁSPETE, oaspeti, s.m. 1. Persoana care viziteaza pe cineva în casa acestuia; cel caruia i se ofera ospitalitate; musafir, invitat. ♦ Persoana (oficiala) care viziteaza o tara, o institutie sau asista (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntas. [Var.: oáspe, oáspat s.m.] – Lat. hospes, -itis.
vizitiu, VIZITÍU, vizitii, s.m. 1. Persoana care mâna (ca profesionist) caii la o trasura, la o caruta etc. 2. (Art.) Numele popular al unei constelatii din emisfera boreala, situata în apropiere de constelatia Gemenilor. [Var.: (reg.) vezetéu s.m.] – Din magh. vezető
vizitare, VIZITÁRE, vizitari, s.f. Actiunea de a vizita si rezultatul ei. – V. vizita.
vizitator, VIZITATÓR, -OÁRE, vizitatori, -oare, s.m. si f. 1. Persoana care viziteaza o localitate, un muzeu, o expozitie etc. 2. (Rar) Persoana care face cuiva o vizita. – Vizita + suf. -tor.
vizită, VÍZITĂ, vizite, s.f. 1. Faptul de a merge la cineva în scopul unei întrevederi cu caracter prietenesc, oficial sau de curtoazie. ♢ Carte de vizita = bucata mica de carton, dreptunghiulara, pe care este scris numele unei persoane, profesiunea si titlurile sale, adresa etc., si pe care titularul o înmâneaza sau o trimite unor cunoscuti, cu diverse prilejuri. ♢ Expr. A fi în vizita cu cineva = a avea relatii de prietenie cu cineva, a-si face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplaseaza la domiciliul unui bolnav sau care primeste un pacient pentru consultatie. ♦ Deplasare zilnica facuta în saloanele unui spital, la patul bolnavilor, de catre medici, însotiti de personalul auxiliar. ♢ Vizita medicala = control medical (periodic) facut salariatilor, elevilor etc. 3. Deplasare la fata locului într-o localitate, într-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaste, de a le controla etc. – Din fr. visite.
felicitare, FELICITÁRE, felicitari, s.f. Actiunea de a felicita si rezultatul ei. ♦ (Concr.) Bilet, scrisoare, carte de vizita, ilustrata, special imprimate, prin care cineva este felicitat. – V. felicita.
falet, FALÉT, faleturi, s.n. (Înv.) Atelaj compus din patru cai înhamati la o trasura, cei doi cai dinainte fiind încalecati de câte un vizitiu. – Cf. f a l a i t a r.
vezeteu, VEZETÉU s.m. v. vizitiu.
levizită, LEVIZÍTĂ s.f. Substanta toxica cu actiune vezicanta folosita ca gaz de lupta. – Din fr., engl. lewisite.
musafir, MUSAFÍR, -Ă, musafiri, -e, s.m. si f. Persoana care viziteaza pe cineva sau careia i se ofera vremelnic ospitalitate; oaspete, invitat. [Var.: mosafír, -a s.m. si f.] – Din tc. misāfir.
musafirlâc, MUSAFIRLẤC, musafirlâcuri, s.n. (Înv.; azi depr.) 1. Vizita; p. ext. schimb de vizite, petrecere. 2. (Cu sens colectiv) Musafiri multi si de tot felul. – Din tc. misafirlik.
contravizită, CONTRAVÍZITĂ, contravizite, s.f. 1. A doua vizita pe care medicul o face bolnavilor dintr-un spital în timpul dupa-amiezii. 2. (Înv.) Vizita cu care se raspunde altei vizite. – Din fr. contre-visite.
contramanda, CONTRAMANDÁ, contramandez, vb. I. Tranz. A revoca un ordin, o dispozitie sau o hotarâre; a anula. ♦ A renunta la un proiect, la un plan, la o vizita etc. stabilite dinainte. – Din fr. contremander.
dricar, DRICÁR, dricari, s.m. 1. Fabricant sau negustor de dricuri (1). 2. Proprietar sau vizitiu de dricuri (2); antreprenor de pompe funebre. 3. Persoana care transporta mortul la groapa; cioclu. – Dric + suf. -ar.
surugiu, SURUGÍU, surugii, s.m. 1. Vizitiu care conducea (calare pe unul dintre cai) diligentele, postalioanele sau trasurile boieresti. 2. (Pop.; art.) Numele unei constelatii din emisfera boreala. – Din tc. sürücü.
trăsură, TRĂSÚRĂ, trasuri, s.f. 1. Vehicul pe patru roti, cu arcuri, tras de cai si folosit la transportul persoanelor. ♢ (Înv.) Trasura cu aburi = tren. 2. (Astron.; pop.; art.) Constelatia Vizitiul. 3. (Înv.) Linie a fetei; trasatura (1). 4. (Înv.) Linie de hotar între doua proprietati. ♦ Suprafata de teren cu o lungime de sase prajini. 5. (Rar; în sintagma) Trasura de unire = liniuta de unire. – Tras + suf. -ura.
trece, TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fara a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a strabate un loc fara a se opri, a-si urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ♢ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scapat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloana; a se succeda, a se perinda. ♢ Expr. (Tranz.) A trece în revista = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumita formatie); b) a lua în consideratie fapte, evenimente în succesiunea si desfasurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumita directie, spre o anumita tinta, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgatoare, despre drumuri, sosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurta) vizita cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ♢ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seama (pe cineva sau ceva), a nu da importanta cuvenita, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rau, a nu tine seama de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depasi, a merge mai departe de..., a lasa în urma. 6. Tranz. A sari, a pasi peste un obstacol, peste o bariera, pentru a ajunge dincolo sau de cealalta parte. ♢ Expr. A trece hopul = a scapa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop pâna nu treci santul = nu te lauda prea devreme cu o izbânda înca nesigura. ♦ A strabate un drum de-a curmezisul; a traversa. ♦ Intranz. A pasi peste cineva sau ceva, calcând în picioare, zdrobind. ♢ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a dispretui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o miscare usoara de alunecare pe suprafata lui. ♢ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitarii ceva, a ierta greselile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe dupa... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ♢ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin "în cealalta lume", "din lume", "din viata" etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o actiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mâna în mâna. de la unul la altul, din om în om) pâna la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-si îndrepta atentia spre o noua îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe sa se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ♢ Expr. A trece la fapte = a actiona. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrica, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A sustine cu succes un examen; a declara reusit, admis; a fi promovat într-o clasa superioara. II. 1. Intranz. si tranz. A parcurge un drum sau un spatiu limitat, îngust. ♢ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasa sa-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec multi bani prin mâini, se spune când cineva cheltuieste fara socoteala, când risipeste bani multi. ♦ Tranz. A supune unei operatii de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A strabate greu un spatiu îngust, a-si face drum (cu greu) printr-un spatiu îngust; a razbate. ♢ Expr. A trece ca un câine prin apa = a nu se alege (din viata, din scoala etc.) cu nici o experienta, cu nici o învatatura. A trece prin foc si prin apa = a îndura multe nevoi si necazuri, a razbate prin multe greutati. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus ia... 3. Intranz. A iesi de partea cealalta (facând o spartura, o taietura, o deschizatura); a strapunge. ♢ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascutisul sabiei (sau sub sabie, sub palos) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenti fizici sau chimici; cu determinari introduse prin prep. "prin") A patrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stari fiziologice) A cuprinde, a coplesi pe cineva (fara a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unitati de timp) a se scurge, a se desfasura (apropiindu-se de sfârsit). ♢ Expr. Mai trece ce mai trece... = dupa o bucata de vreme..., dupa un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecuta) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârsit: a nu mai fi actual. 2. Intranz. A disparea, a pieri (dupa o bucata de vreme). ♦ (Despre suferinte, necazuri, boli etc.) A înceta sa mai existe, sa se mai faca simtit sa mai actioneze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epoca din viata. ♢ Expr. A-si trece vremea = a-si folosi vremea fara rost. A-si trece din vreme = a-si petrece timpul mai usor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depasi o anumita vârsta, o anumita limita de timp. 5. Refl. A-si pierde vigoarea, fragezimea tineretii; a îmbatrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se vesteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumita marime, valoare, cantitate; a depasi. ♢ Expr. Treaca de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge pâna dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. si reg.) A depasi limita obisnuita, normala. ♢ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din baut) = a bea prea mult; a se ameti de bautura. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emotiona. A trece masura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.: în forma negativa) A nu putea fi luat în seama; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngadui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere.
rotaş, ROTÁS, -Ă, rotasi, -e, adj., s.m. 1. Adj. (Despre cai; si substantivat) Înhamat lânga roata si oistea carului sau a carutei (în spatele cailor înaintasi). 2. S.m. Vizitiu care conduce caii înhamati în felul descris mai sus. – Roata + suf. -as.
supravizită, SUPRAVÍZITĂ, supravizite, s.f. (Med.) Contravizita. – Supra- + vizita.
cupeu, CUPÉU, cupeuri, s.n. 1. Trasura (sau, în trecut, automobil) de lux, închisa, în general cu doua locuri, în care vizitiul sta în exteriorul caroseriei. 2. Compartiment de calatori într-un vagon de cale ferata. [Var.: (rar) cupeá s.f.] – Din fr. coupé.
vedere, VEDÉRE s. v. aer, aparitie, aratare, aspect, chip, duh, expresie, fantasma, fantoma, fata, figura, fizionomie, halucinatie, înfatisare, întâlnire, întrevedere, întelegere, lumina, lumânare, mina, naluca, nalucire, nazareala, nazarire, obraz, patrundere, pricepere, privire, pupila, spectru, spirit, stafie, stralucire, strigoi, umbra, vedenie, vizita, viziune.
vedea, VEDEÁ vb. 1. a observa, a zari, (arg.) a gini. (Ce ~ la orizont?) 2. v. zari. 3. v. cuprinde. 4. a privi, a se uita, (Olt. si Ban.) a se zauita. (Vino sa ~ ce-am cumparat.) 5. v. viziona. 6. v. aparea. 7. v. întâlni. 8. v. revedea. 9. v. observa. 10. v. cunoaste. 11. v. vizita. 12. v. constata. 13. v. pomeni. 14. v. apuca. 15. v. îngriji. 16. a se interesa, a se îngriji, a se ocupa, a se preocupa. (~ tu de asta.) 17. v. cauta. 18. a îngriji, (înv. si reg.) a socoti. (~ de oratanii.) 19. a cauta, a încerca. (~ daca poti sa dezlegi problema.) 20. a cerceta, a examina. (Trebuie sa ~ cum stau lucrurile.) 21. v. documenta. 22. v. considera. 23. a se considera, a se crede, a se închipui, a se socoti, (pop.) a se tine. (Se ~ inteligent.) 24. v. concepe. 25. v. imagina. 26. a (se) visa. (Se si ~ în fruntea unui regiment.) 27. v. obtine. 28. v. primi.
ghid, GHID, -Ă I s. m. f. persoana care conduce si îndrumeaza un grup de turisti, de vizitatori ai unui muzeu etc.; cicerone. II. s. n. 1. brosura, carte care contine informatii cu privire la anumite muzee sau locuri demne de vizitat. 2. ~ de unde = mediu în care are loc propagarea ghidata a undelor electromagnetice. (< fr. guide)
ţarcul, ŢÁRCUL s. art. v. vizitiul.
trăsura, TRĂSÚRA s. art. v. vizitiul.
frecventa, FRECVENTÁ vb. tr. a merge cu regularitate, sistematic (la cursuri, la spectacole). ♢ a vizita deseori pe cineva. (< lat. frequentare, fr. fréquenter)
surugiul, SURUGÍUL s. art. v. vizitiul.
fonoghid, FONOGHÍD s. n. mic aparat sonor portativ pus la dispozitia vizitatorilor unei expozitii, care contine o descriere a salilor acesteia. (< fr. phonoguide)
socoti, SOCOTÍ vb. v. analiza, aprecia, atribui, cauta, cerceta, cinsti, considera, examina, feri, investiga, îngriji, onora, pazi, pretui, respecta, stima, studia, urmari, vedea, veghea, vizita.
film, FILM s. n. 1. pelicula subtire de celuloid, flexibila si transparenta, acoperita cu un strat de material fotosensibil, în fotografie, radiografie etc. ♢ banda pentru înregistrarea si reproducerea pe ecran a imaginilor; pelicula. 2. arta cinematografica. 3. desfasurarea continua a unei manifestatii, vizite, curse etc.; succesiune de imagini. 4. strat de fluid întins pe suprafata unui corp solid sau lichid. (< fr. film)
sechiraş, SECHIRÁS s. v. birjar, caraus, carutas, chirigiu, surugiu, vizitiu.
săptămânal, SĂPTĂMÂNÁL adj., s. 1. adj. (înv.) saptamânar. (Vizita ~.) 2. s., adj. hebdomadar. (Un ~ de mare tiraj.)
petrece, PETRÉCE vb. v. baga, cerne, colinda, cutreiera, da, dainui, deceda, deplasa, desface, disparea, duce, dura, exista, fi, gauri, împlânta, încheia, îndura, înfige, îngalbeni, lesina, mentine, muri, muta, ofili, parcurge, pali, pastra, patimi, pati, perfora, perinda, perpetua, persista, pieri, plasa, prapadi, rabda, ramâne, raposa, rasfoi, scobi, scurge, sfârsi, sfredeli, strabate, stramuta, strapun-ge, succeda, suferi, suporta, termina, trage, trai, trece, tine, urma, usca, vesteji, vinde, vizita, vântura, vârî.
ospeţie, OSPEŢÍE s. v. banchet, masa, ospat, praznic, praznuire, prânz, vizita.
ocolul, OCÓLUL s. art. v. vizitiul.
dispecer, DISPÉCER s. m. 1. tehnician sau sistem automat care coordoneaza operativ si centralizat mersul productiei într-o întreprindere, traficul portuar, mersul trenurilor si al altor mijloace de transport în comun pe o portiune anumita a liniei, repartitia energiei electrice etc. 2. functionar care asigura primirea si repartizarea vizitatorilor în hoteluri. (< engl., fr. dispatcher)
musafirlâc, MUSAFIRLÂC s. v. vizita.
musaferea, MUSAFEREÁ s. v. conversatie, convorbire, dialog, discutie, vizita.
musafir, MUSAFÍR s. invitat, oaspete, (rar) vizitator, (reg.) vindic, (prin Ban. si Transilv.) gost, ospecioi. (A avut un ~ de seama.)
mânaş, MÂNÁS s. v. birjar, surugiu, vizitiu.
cupeu, CUPÉU s. n. 1. trasura de lux închisa, cu doua locuri, la care vizitiul sta pe capra. 2. compartiment de vagon, de diligenta etc. cu o singura bancheta. 3. automobil de forma cupeului (1). (< fr. coupé)
gătire, GĂTÍRE s. 1. aranjare, dichiseala, dichisire, ferchezuiala, ferchezuire, spilcuiala, spilcuire, (pop. si fam. depr.) scliviseala, sclivisire. (a pentru o vizita.) 2. v. împodobire. 3. v. gatit.
găti, GĂTÍ vb. 1. a (se) aranja, a (se) dichisi, a (se) ferchezui, a (se) împodobi, a (se) spilcui, (pop. si fam. depr.) a (se) sclivisi, (pop.) a (se) drege, a (se) mota, (înv. si reg.) a (se) muchilipsi, a (se) podobi, a (se) tocmi, (reg.) a (se) câstiga, (prin Transilv. si Maram.) a (se) padai, (prin Mold.) a (se) putui, (prin Transilv. si Mold.) a (se) putului, (Ban.) a (se) schili, (înv.) a (se) stoli, a (se) stolisi, (arg.) a (se) sucari. (S-a ~ pentru vizita.) 2. v. împodobi. 3. a face, a pregati, a prepara, (înv. si pop.) a preface, (Transilv. si Ban.) a pazi, (Transilv.) a socaci. (~ mâncarea.)
droşcar, DROSCÁR s. v. birjar, surugiu, vizitiu.
des, DES adj., adv. 1. adj. v. compact. 2. adj. v. apropiat. 3. adj. batut. (Ţesatura ~.) 4. adj. v. bogat. 5. adj. v. adânc. 6. adj. frecvent, repetat. (Vizite ~.) 7. adv. v. adesea. 8. adj., adv. grabit, iute, rapid. (Respiratie ~; respira ~.)
contravizită, CONTRAVÍZITĂ s. f. 1. a doua vizita facuta zilnic de medic bolnavilor dintr-un spital. 2. vizita de raspuns la o alta vizita. (< fr. contre-visite)
control, CONTRÓL s. 1. v. verificare. 2. inspectare, inspectie, revizie, verificare. (~ul a decurs în bune conditii.) 3. v. supraveghere. 4. v. comanda. 5. (MED.) vizita. (~ medical.) 6. dominatie, suprematie. (Detine ~ul în industria petroliera.)
cociş, CÓCIS s. v. birjar, surugiu, vizitiu.
cerceta, CERCETÁ vb. v. vizita.
cerca, CERCÁ vb. v. analiza, cauta, cerceta, examina, gusta, informa, interesa, iscodi, încerca, îndura, masura, observa, patimi, pati, pedepsi, pândi, privi, proba, rabda, ruga, sanctiona, scruta, sili, sonda, spiona, stradui, studia, suferi, suporta, trage, uita, urmari, verifica, vizita.
carulluidumnezeu, CARUL-LUI-DUMNEZÉU s. v. vizitiul.
birjar, BIRJÁR s. surugiu, vizitiu, (înv. si reg.) sechiras, (reg.) droscar, (Transilv.) cocis, (înv.) mânas, veturin. (~ul a oprit caii.)
cicerone, CICERÓNE s. m. calauza, ghid care însoteste vizitatorii unui oras, ai unui muzeu etc. (< it. cicerone, fr. cicérone)
veturin, VETURÍN s. v. birjar, surugiu, vizitiu.
vizita, VIZITÁ vb. 1. a (se) vedea. (Ne ~ în fiecare saptamâna.) 2. (pop.) a cerca, a cerceta, (reg.) a petrece, (înv.) a socoti. (A ~ mai multe orase.)
vizitator, VIZITATÓR s. v. invitat, musafir, oaspete.
vizită, VÍZITĂ s. 1. (rar) ospetie, (înv. si reg.) vedere, (turcism înv.) musaferea, (fam., adesea peior.) musafirlâc. (A se duce în ~ la ...) 2. (MED.) control. (~ medicala.)
vizitiu, VIZITÍU s. 1. v. birjar. 2. (ASTRON.; art.) (reg.) ocolul (art.), surugiul (art.), trasura (art.), tarcul (art.), carul-lui-Dumnezeu.
cartedevizită, cárte de vízita s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. cartii de vízita; pl. carti de vízita
contravizită, contravízita s. f., pl. contravízite
levizită, levizíta s. f.
portvizit, portvizít s. n. (sil. mf. port-), pl. portvizíte
supravizită, supravízita s. f. (sil. -pra-), pl. supravízite
vizita, vizitá vb., ind. prez. 1 sg. vizitéz, 3 sg. si pl. viziteáza
vizitare, vizitáre s. f., g.-d. art. vizitarii; pl. vizitari
vizitatoare, vizitatoáre s. f., g.-d. art. vizitatoárei; pl. vizitatoáre
vizitator, vizitatór s. m., pl. vizitatóri
vizită, vízita s. f., pl. vízite
vizitiu, vizitíu s. m., art. vizitíul; pl. vizitíi, art. vizitíii
oficial, OFICIÁL ~a (~i, ~e) 1) Care provine de la administratia sau de la autoritatile de stat; stabilit prin lege; de stat. Dezmintire ~a. Stiri ~e. Act ~. 2) Care reprezinta admini-stratia statului; cu functie administrativa. Persoana ~a. 3) si adverbial Care este caracteristic actelor guvernamentale sau documentelor administrative; în maniera actelor de stat. Stil ~. 4) Care se face în conformitate cu cerintele de stat; organizat de autoritatile competente. Ceremonie ~a. Vizita ~. 5) fig. (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care manifesta gravitate si raceala în comportament; formal. [Sil. -ci-al] /<lat. officialis, fr. officiel
oaspete, OÁSPE//TE ~ti m. 1) Persoana care vine în vizita, în ospetie; musafir. 2) Persoana oficiala invitata sa asiste la o adunare sau la o solemnitate. /<lat. hospes, ~itis
musafirie, MUSAFIRÍ//E ~i f. rar Vizita facuta cuiva în semn de prietenie, curiozitate etc.; oaspetie. /musafir + suf. ~ie
întoarce, A ÎNTOÁRCE întórc 1. tranz. 1) A face sa se întoarca. ♢ ~ ceasul a rasuci arcul ceasului (pentru a-l face sa mearga). 2) fam. (despre o boala) A lovi din nou; a înturna. Gripa l-a întors. 3) A schimba cu locul astfel încât o parte sa ocupe pozitia alteia. ~ fânul. ♢ ~ pe o parte si pe alta a cerceta amanuntit. ~ casa pe dos a face dezordine în casa. ~ foaia (sau cojocul) pe dos a-si schimba atitudinea fata de cineva devenind mai aspru. 4) (corpul sau parti ale corpului) A misca într-o parte. ~ capul. ~ privirea. ♢ ~ (cuiva) spatele a manifesta o atitudine de indiferenta sau suparare fata de cineva. 5) (bani, lucruri) A da înapoi; a înapoia; a restitui. ♢ ~ cuvântul a raspunde urât. ~ binele (sau raul) facut a rasplati pe cineva pentru o fapta buna (sau rea). ~ vizita a face o vizita de raspuns. 6) (mai ales tauri) A lipsi de glandele sexuale; a jugani. 2. intranz. A se schimba revenind la o stare contrara. A întors-o în frig. /<lat. intorquere
înteţi, A ÎNTEŢ//Í ~ésc tranz. 1) A face sa se înteteasca. 2) A deranja din ce în ce mai des; a nu slabi. ~ pe cineva cu vizitele. 3) rar A ataca energic. ~ dusmanul din toate partile. 4) fig. (despre sentimente, senzatii) A cuprinde cu putere. /<lat. intitiare
ghid, GHID1 ghizi m. Persoana care conduce un grup de turisti sau de vizitatori, dând explicatiile necesare; calauza. /<fr. guide
garderobă, GARDERÓB//Ă ~e f. 1) Loc special amenajat, la intrarea într-un local public sau într-o sala de spectacole, unde vizitatorii pot lasa, în special, paltoanele si caciulile; vestiar. 2) Totalitate a costumelor unui teatru. 3) Totalitate a obiectelor de îmbracaminte ale unei persoane. [G.-D. garderobei] /<fr. garderobe, germ. Garderobe
fugitiv, FUGITÍV ~a (~i, ~e) si adverbial 1) De scurta durata; fugar. Vizita ~a. 2) Care este efectuat în fuga. Privire ~a. /<fr. fugitif, lat. fugitivus
frecventa, A FRECVENT//Á ~éz tranz. (asezaminte, localuri publice etc.) A vizita cu regularitate. ~ cursurile. /<lat. frequentare, fr. fréquenter
face, A FÁCE fac 1. tranz. I. 1) (bunuri materiale sau valori spirituale) A realiza prin efort fizic sau intelectual. ~o casa. ~ poezii. 2) (obiecte care necesita îngrijire) A aranja în ordinea cuvenita. ~ patul. 3) (avere, bani etc.) A aduna, sporind mereu. ♢ ~ banul cu ciocanul a câstiga usor bani multi. 4) (urmat de o propozitie complementara cu verbul la conjuctiv) A determina actionând într-un anumit fel. ~ sa plece. 5) (persoane) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a numi; a califica; a eticheta; a considera; a taxa. ♢ A-l ~ (pe cineva) cum îi vine la gura a ocarî (pe cineva), folosind cuvinte la întâmplare. 6) (mai ales abstracte) A efectua, procedând într-un anumit fel. ~ un bine. ♢ Tace si face se spune despre cineva care înfaptuieste pe tacute un lucru surprinzator. Una zice si alta face spune într-un fel si procedeaza altfel. Usor de zis, greu de facut (sau usor a zice, greu ~) nu e usor sa rezolvi o problema complicata. ~ pomana a) a darui cuiva ceva; b) a face cuiva un mare bine. ~ abstractie a nu lua în considerare; a ignora. ~ uz de forta a folosi puterea în scopuri nepermise. A nu avea ce face (sau ce sa faca) a) a nu fi ocupat cu ceva; b) a nu avea posibilitatea de a se împotrivi; a nu avea încotro. Ce are ~ ? a) ce importanta, ce legatura este? N-are ~ n-are importanta. 7) (suparari, necazuri, placeri, bucurii etc.) A avea drept efect; a pricinui; a cauza; a provoca; a produce. ♢ A-i ~ cuiva de lucru a complica cuiva rezolvarea unei chestiuni. A i-o ~ buna (sau lata) a pricinui un mare rau. 8) (pictura, stiinta, politica etc.) A practica în mod sistematic. 9) (în îmbinari cu substantivul ce indica o institutie sau o forma de învatamânt) A frecventa, studiind. ~ Universitatea. 10) (drumuri, distante) A strabate de la un capat la altul; a parcurge. ♢ A-si ~ drum (la cineva) a cauta pretext pentru a vizita pe cineva. 11) (intervale de timp, perioade) A consuma, efectuând un lucru. ♢ ~ chindia a se odihni la chindii. II. (în îmbinari stabile) 1) (sugereaza ideea de semnalizare) ~ (cuiva) cu degetul. ~ (cuiva) cu ochiul (sau din ochi). 2) (sugereaza ideea de transformare) ~ om (pe cineva). ♢ ~ de ocara (sau de rusine) a compromite, atragând oprobriul public. ~ (pe cineva) din cal magar a-si bate joc de cineva, înjosindu-l. ~ (pe cineva) cuc (sau tun) a-l îmbata tare (pe cineva). ~ (cuiva) coastele pântece a bate tare pe cineva. ~ praf (pe cineva) a nimici, a distruge pe cineva. ~ ochii mari a se mira. ~ falci (burta sau pântece) a se îngrasa. ~ genunchi a se evidentia urmele genunchilor la pantalonii purtati mult. 3) (sugereaza ideea de îmbolnavire) ~ gâlci. 4) (sugereaza ideea de perpetuare a speciei) ~ copii. ~ fructe. ~ floare. 5) (sugereaza ideea de relatie) ~ prietenie. ♢ ~ gura a face galagie. III. (împreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale având sensul substantivului cu care se imbina): ~ chef a chefui. ~ glume a glumi. A-si ~ griji a se îngrijora. ~ dragoste (sau sex) a savârsi actul sexual; a se împerechea. 2. intranz. I. 1) A actiona dupa cum dicteaza împrejurarile sau constiinta; a proceda. 2) (mai ales în superstitii) A vesti aparitia (unui fenomen sau a unui eveniment). ~ a ploaie. 3) (în povesti si în superstitii) A lega prin vraji; a vraji; a fermeca. ~ de dragoste. 4) A prezenta o anumita valoare (baneasca); a valora; a pretui; a costa. Cât face un palton? 5) A fi egal. Trei ori trei fac noua. 6) A prezenta interes. Face sa vezi acest oras. 7) A fi convenabil. Face sa zbori cu avionul. 8) (în vorbirea dialogata ca remarca a autorului) A exprima prin grai; a reda prin cuvinte; a zice; a spune. 9) (urmat de un complement circumstantial ce indica o directie) A lua directia; a se îndrepta; a apuca. ~ la stânga. ~ spre sat. 10) A cauta sa apara altfel decât este. ~ pe desteptul. II. (împreuna cu onomatopeele formeaza locutiuni verbale intranzitive) ~ hârsti! ~ zdup. /<lat. facere
excursie, EXCÚRSI//e ~i f. Calatorie sau vizitare, de obicei în grup (pe jos sau cu mijloc de transport), cu scop instructiv-educativ, sportiv sau distractiv. [G.-D. excursiei] /<fr. excursion, lat. excursio, ~onis
cupeu, CUPÉU ~ri n. 1) Cabina într-un vagon de cale ferata, având banchete pentru mai multe persoane; compartiment. 2) înv. Trasura de lux, închisa, capra vizitiului fiind în exteriorul caroseriei; careta. [Sil. cu-peu] /<fr. coupé
contravizită, CONTRAVÍZIT//Ă ~e f. 1) A doua vizita în cursul aceleiasi zile, facuta de un medic unui bolnav (mai ales în conditii de spital). 2) Vizita de raspuns. /<fr. contre-visite
ciocan, CIOCÁN1 ~e n. 1) Unealta formata dintr-un corp greu (de metal, de lemn etc.) de diferite forme, fixat pe un mâner, cu care se lucreaza prin lovire. ~ de cizmarie. ~ de mâna. ♢ A fi (sau a se afla) între ~ si nicovala a fi la mare strâmtoare; a fi între doua focuri. 2) Masina-unealta folosita la prelucrarea unor materiale prin lovire. ~ mecanic. 3) Unealta care serveste la lipirea pieselor metalice cu cositor sau cu alt aliaj. ~ de lipit. 4) Instrument sportiv format dintr-o sfera de metal prinsa de un cablu de sârma, folosit pentru probe de aruncare. 5) înv. Dispozitiv instalat la o poarta, cu ajutorul caruia îsi anuntau venirea vizitatorii. /<sl. tekanu
cicerone, CICERÓN//E ~i m. Persoana care însoteste pe cineva (vizitatori, turisti, calatori etc.) si da explicatii necesare; ghid; calauza. /<it. cicerone, fr. cicérone
chilnă, CHÍLN//Ă ~e f. pop. 1) Lada sau scândura într-o trasura care serveste drept scaun vizitiului. 2) Partea din spate, mobila, care închide cosul unui car sau al unei carute; codârla. [Var. chelna] /<pol. kielnia
călca, A CĂLCÁ calc 1. intranz. 1) A pune piciorul pe ceva sau undeva. ♢ ~ (sau a pasi) cu stângul a) începe rau ceva; b) a fi prost dispus. ~ (sau a pasi) cu dreptul a începe cu succes ceva. 2) A parcurge o distanta; a pasi. ♢ ~ în strachini a) a fi stângaci; b) a face gafe. ~ (sau a pasi) în vârful degetelor a merge atent, fara zgomote. ~ strâmb (sau alaturea cu drumul) a urma o cale gresita. ~ pe urmele cuiva a avea comportarea cuiva, reluându-i apucaturile. 2. tranz. 1) A trece cu pasul; a pasi. ~ o groapa. ♢ A nu-i (mai) calca pragul cuiva a nu (mai) veni pe la cineva. 2) pop. (despre persoane) A veni pentru o vizita scurta. 3) A strivi, apasând cu picioarele. ♢ ~ (pe cineva sau ceva) în picioare a) a distruge, calcând cu picioarele; b) a desconsidera. ~ (pe cineva) pe coada a provoca supararea cuiva. 4) (pamânt, terenuri, iarba etc.) A batatori cu picioarele. 5) pop. (despre barbatusii pasarilor) A face sa procreeze; a fecunda. 6) rar (tari, regiuni, drumuri etc.) A parcurge de la un capat la altul; a strabate; a traversa. 7) (teritorii) A încalca, pradând si pustiind. 8) fig. (dispozitii legale) A neglija, comitând o abatere; a nu respecta; a încalca. 9) (obiecte de îmbracaminte, albituri etc.) A netezi cu fierul de calcat. /<lat. calcare
călăuză, CĂLĂÚZ//Ă1 ~e f. 1) Persoana care conduce un grup de turisti sau de vizitatori, dând explicatiile necesare; ghid. 2) fig. Îndrumator (persoana, învatatura, teorie etc.) în viata sau într-un domeniu de activitate. [G.-D. calauzei; Sil. -la-u-] /<turc. kilavuz, ngr. kalaúzis
carte, CÁRT//E carti f. 1) Scriere tiparita, legata sau brosata în volum. ♢ ~ de capatâi lucrare preferata de cineva, absolut indispensabila într-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunostinte pe care le poseda cineva; învatatura; studii. ♢ A face ~ a însusi cunostinte. A sti ~ a fi om învatat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om învatat. A lega ~ea de gard a renunta la învatatura. 3) Document oficial, cu date personale care confirma drepturile unei persoane; carnet. ~ de munca. 4) Bucata de carton de dimensiuni mici, care contine diferite însemnari si serveste la anumite scopuri. ~ de vizita. ~ postala. ~ de joc. 5) înv. Comunicare în scris trimisa cuiva; scrisoare; ravas. A trimite ~. 6) înv. Caiet unde se fac diferite însemnari cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cartii] /<lat. charta
capră, CÁPR//Ă ~e f. 1) la pl. Gen de mamifere rumegatoare, paricopitate, cu coarne mari, par lung si neted, crescute pentru lapte, lâna si carne. 2) Animal din acest gen. ~ de Angora. ♢ A scapa ~a în gradina a acorda încredere unei persoane necinstite. A împaca si ~a si varza a îmbina doua interese opuse. 3) art. Obicei popular practicat de Anul Nou, constând în executarea unor dansuri si figuri comice de o persoana mascata în chip de capra. 4) Personaj mascat astfel. 5) Suport cu patru picioare încrucisate pe care se pun lemnele pentru a fi taiate cu ferastraul. 6) Scaun pe care sade vizitiul într-o trasura. 7) Aparat de gimnastica constând dintr-un suport capitonat si patru picioare cu înaltime reglabila. 8) Joc de copii, unde unul sta aplecat, iar altii sar peste el. [G.-D. caprei] /<lat. capra
cale, CÁL//E cai f. 1) Fâsie de teren special amenajata pentru circulatia oamenilor, a vehiculelor sau a animalelor. ♢ Din ~ -afara peste masura. ~ea vietii cursul vietii. A-si face ~ (sau drum) a) a-si crea posibilitati de patrundere undeva; b) a cauta pretext pentru a vizita pe cineva. A gasi cu ~ a socoti ca este nimerit. A face cuiva ~ a lasa sa treaca. A sta în ~ea cuiva a împiedica pe cineva sa-si ajunga tinta. A-i tine ~ea cuiva a) a urmari pe cineva în mod insistent pentru a-i câstiga bunavointa; b) a pândi trecerea cuiva. A pune tara la ~ a discuta multe si de toate. A fi pe ~ de a... a fi gata de a...; a fi pe punctul sa... A-si pune gura (sau burta) la ~ a mânca pe saturate. ~ buna! urare facuta la plecarea cuiva; calatorie placuta! A face ~ întoarsa a se întoarce din drum. ~ea-valea fie; treaca-mearga. Ce mai ~ea-valea ce sa mai lungim vorba!; ce mai încolo-încoace! 2) înv. Strada care servea drept artera principala de circulatie într-un oras. 3) Linie de comunicatie. ~ ferata. ~ aeriana. Pe ~ea aerului. 4) la pl.: Cai respiratorii sistem de organe care asigura respiratia; aparatul respirator. 5) Element al unui sistem tehnic, amenajat pentru a permite transportul pe el al unei masini, al unui aparat. ♢ ~ de rulare suprafata pe care ruleaza rotile sau rolele unui sistem tehnic. ~ de transmisiune ansamblu de mijloace folosite pentru transmisiuni în radiodifuziune sau în telefonie. 6) fig. Directie de dezvoltare, de miscare. ♢ Pe ~ administrativa prin organele de administratie. Pe ~ ierarhica din instanta în instanta. A o lua pe alta ~ a încerca prin alta metoda. 7) Interval care separa doua puncte în spatiu; distanta; departare. A mers ~ de doua zile. [Art. calea; G.-D. caii] /<lat. callis
birjar, BIRJÁR ~i m. înv. Vizitiu (si posesor) al unei birje. /birja + suf. ~ar
aflux, AFLÚX ~uri n. 1) Acumulare a unui lichid (mai ales a sângelui) într-o anumita parte a corpului. 2) Multime de oameni care se îndreapta într-un anumit loc; afluenta. ~ de vizitatori. [Sil. a-flux] /<fr. afflux, lat. affluxus
abate, A SE ABÁTE ma abát intranz. 1) A-si schimba directia initiala. ~ din drum. 2) (despre persoane) A se opri (pentru o vizita scurta), renuntând la traseul initial; a trece. 3) (despre fenomene ale naturii) A veni pe neasteptate (si cu putere). /<fr. abattre, lat. abbattere
ospeţie, OSPEŢÍ//E ~i f. 1) reg. Vizita facuta cuiva cu scopul unei întâlniri prietenesti; musafirie. ♢ A chema în ~ a invita pe cineva acasa la o masa sau la o petrecere. 2) pop. v. OSPI-TALITATE. 3) rar v. OSPĂŢ. /oaspete + suf. ~ie
portvizit, PORTVIZÍT ~e n. livr. Portofel, în special, pentru acte. /<fr. porte-visite
poştaş, POSTÁS ~i m. 1) Lucrator al postei care duce corespondenta si publicatiile periodice destinatarilor; factor postal. 2) înv. Vizitiu care conducea o trasura de posta. /posta + suf. ~as
prag, PRAG ~uri n. 1) Parte componenta orizontala a unui toc de usa care uneste capetele usorilor. ♢ A calca (sau a trece, a pasi) ~ul casei a face o vizita cuiva; a intra în casa cuiva. A pune piciorul în ~ v. PICIOR. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apelând la diferite instante. Din ~ în ~ din casa în casa. 2) Locul din fata usii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situatii etc.). În ~ul primaverii. 4) Ridicatura naturala pe fundul albiei unei ape curgatoare, care face imposibila navigatia; treapta înalta de stânca, peste care curge o apa. 5) fig. Valoare maxima sau minima a unei marimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesa constând dintr-o bucatica de lemn cu crestaturi, care se fixeaza sub coarde pentru ca acestea sa nu se atinga de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. Partea de jos a pântecelui. /<sl. pragu
primi, A PRIM//Í ~ésc tranz. 1) (obiecte) A lua în posesia sa (ca ceva daruit, trimis, obtinut). ~ un colet. ~ felicitari. 2) (oaspeti, vizitatori etc.) A introduce (benevol) în domeniul stapânit; a lasa sau a face sa intre (undeva). 3) (despre persoane) A angaja în baza unei legislatii; a încadra. 4) (despre fiinte) A fi pus în situatia de a suporta. ~ o admonestare. 5) (doleante, reclamatii etc.) A recunoaste ca fiind valabil; a admite. /
primire, PRIMÍR//E ~i f. 1) v. A PRIMI. ♢ Sala de ~ încapere pentru musafiri, vizitatori. A da în ~ a înceta de a mai fi responsabil. A lua în ~ a) a lua (pe cineva sau ceva) pe raspunderea sa; b) a începe a certa (pe cineva). 2) Mod de a primi pe cineva. /v. a primi
roade, A ROÁDE rod tranz. 1) A face sa se roada. 2) A rupe cu dintii (sau cu altceva) în bucati mici. ~ unghiile. ♢ ~ urechile cuiva a plictisi pe cineva (cu întrebari, rugaminti etc.). 3) fig. (despre gânduri, sentimente) A preocupa în mod sistematic si insistent; a nu slabi nici pentru un moment; a framânta; a macina. 4) (despre ape, ploi etc.) A deteriora putin printr-o actiune sistematica si îndelungata. Ploile dese au ros malurile. ♢ ~ fundul pantalonilor (sau ~ pantalonii) degeaba a pierde timpul fara nici un folos. ~ cuiva pragul a vizita prea des pe cineva. 5) (despre viermi, insecte etc.) A distruge cu încetul, putin câte putin. Carii au ros scrinul. 6) (mai ales despre încaltaminte neajustata) A face sa simta dureri (la picioare); a bate. Ma rod pantofii. 7) fam. (persoane) A necaji, cautând nod în papura. /<lat. rodere
, SĂ conj. 1) (semn al conjunctivului) Sa mergem. 2) (introduce mai multe tipuri de propozitii: subiective, predicative, atributive, completive, finale etc.) Trebuie sa plec. Pare sa fie om cumsecade. E cazul sa începem lucrul. M-a rugat sa-l vizitez. A iesit sa-l întâmpine. 3) (în locutiuni conjunctionale) Pâna sa. Numai sa. Fara sa. /<lat. si
surugiu, SURUGÍ//U ~i m. 1) înv. Persoana care conduce o diligenta, un postalion sau o trasura boiereasca, stând calare pe unul dintre cai. 2) art. Constelatie din emisfera boreala; Vizitiul. /<turc. sürücü
şedea, A SEDEÁ sed intranz. 1) (despre fiinte) A fi asezat (pe ceva); a sta jos. A sedea pe o banca. ♢ Sezi locului, sezi binisor (sau cuminte)! astâmpara-te! fii cuminte! A sedea la masa a lua masa. 2) A se afla într-o anumita pozitie sau stare. ♢ A sedea la (sau de) vorba a vorbi. A sedea pe capul cuiva a deranja cu insistentele, cu durata vizitei etc. A-i sedea cuiva (ceva) la inima a fi obsedat de ceva. 3) (despre obiecte de îmbracaminte) A prinde bine (pe cineva). 4) A avea un domiciliu stabil. 5) A nu se ocupa cu nimic. ♢ A sedea cu mâinile în sân a nu face nimic. /<lat. sedere
trăsură, TRĂSÚR//Ă ~i f. 1) Vehicul pe arcuri cu patru roti, tras de cai, folosit pentru transportarea persoanelor. ♢ ~ de piata birja; fiacru. 2) art. pop. Constelatie din emisfera boreala, învecinata cu cea a Gemenilor; Vizitiu. /tras + suf. ~ura
trece, A TRÉCE trec 1. intranz. 1) (despre fiinte sau despre obiecte în miscare) A se deplasa (dintr-un loc în altul) în raport cu un punct aflat pe linia sau în afara miscarii; a merge fara a se opri. 2) (despre vehicule cu ruta fixa, drumuri sau ape curgatoare) A avea traseul sau cursul pe undeva. 3) (despre persoane) A se opri (pentru o vizita scurta), renuntând la traseul initial; a se abate. Mai treci pe la noi. 4) A depasi, continuând a se misca mai departe. ~ de statie. ♢ A-i ~ (sau a i-o lua) cuiva înainte a) a ocupa locul cuvenit alt cuiva; b) a întrece pe cineva în ierarhia rangurilor. 5) A merge de-a dreptul (pe undeva sau prin ceva). ~ prin padure. ♢ ~ peste cineva a ignora (pe cineva); a desconsidera. 6) A-si schimba locul; a se muta; a se transfera. ~ dintr-o camera în alta. ♢ ~ de partea cuiva (sau a ceva) a adera la cineva sau la ceva. 7) (urmat de o complinire cu prepozitia la ) A începe a se ocupa de altceva, lasând ocupatia de mai înainte. ~ la dezbateri. ♢ ~ la fapte a actiona. 8) A evolua prin transformare treptata. ~ din stare lichida în stare gazoasa. 9) fig. A îndura, suportând cu greu. ~ prin greutati. ♢ ~ prin foc si (prin) apa (sau para) a razbate prin multe chinuri si nevoi. 10) A patrunde, ajungând de partea cealalta. ~ prin foc. 11) (despre unitati sau perioade de timp) A se consuma treptat; a curge; a se scurge. ♢ Pe zi ce trece tot mai mult. 12) (despre fenomene, evenimente, stari) A înceta sa se manifeste; a se diminua (disparând). Durerea trece. ♢ ~ cu buretele (peste ceva) a da (voit) uitarii. 13) A constitui mai mult ca marime, cantitate, valoare. Pretul trece de doua sute. 14) A se prezenta în aparenta (sau în realitate). El trece drept artist. 2. tranz. I. 1) (obiecte situate transversal fata de linia miscarii) A depasi, deplasându-se de-a curmezisul în cealalta parte; a traversa. ~ drumul. ♢ ~ pe cineva prin toate apele a ponegri (pe cineva); a defaima; a denigra. ~ clasa a fi promovat în alta clasa. ~ Rubiconul a lua o hotarâre temerara si irevocabila. 2) (persoane) A lasa (intentionat) la o parte, ocolind. ♢ ~ cu vederea a nu lua în seama. ~ sub tacere (ceva) a nu pomeni intentionat (de ceva). 3) (fiinte sau lucruri) A duce în cealalta parte (a unui drum, a unei ape etc.); a transporta. 4) A face sa ajunga, ocolind ceva. ~ haturile pe dupa copac. 5) A purta printr-o miscare usoara (pe o suprafata). ~ limba peste buze. 6) pop. (nume de persoane, bunuri materiale, cifre etc.) A însemna în scris; a înscrie; a nota; a înregistra; a consemna. ♢ ~ în revista a) a inspecta; b) a examina rând pe rând. 7) A depasi cantitativ. II (în îmbinari). A-l ~ pe cineva cu rece si cu cald a fi cuprins de o emotie puternica. A-l ~ (pe cineva) fiorii a fi cuprins de frica. /<lat. traicere
ţarc, ŢARC ~uri n. 1) Loc îngradit pentru închiderea animalelor; ocol; cosar. 2) Îngraditura în jurul unui stog de fân. 3) reg. Loc special amenajat pentru treierat; arie; fatare. 4) rar Mica îngraditura mobila, care limiteaza copiilor spatiul de deplasare, când încep sa mearga. 5) Mica constructie pe care se pune leasa pentru uscarea fructelor. 6) art. pop. Constelatie din emisfera boreala; Surugiul; Vizitiul. /Cuv. autoht.
vedea, A VEDEÁ vad 1. tranz. 1) (obiecte, lucruri etc.) A percepe prin vaz. ~ bine. ♢ ~ lumina zilei a se naste. ~ lumina tiparului a aparea de sub tipar. ~ lumina rampei a juca o piesa în fata publicului. 2) (persoane) A vizita sau a întâlni. Nu l-am vazut de mult. ♢ Sa ne vedem sanatosi formula de salut la despar-tire. 3) (persoane, lucruri, obiecte etc.) A cerceta cu privirea; a privi. ~ ce se petrece în jur. 4) A fi martor la un eveniment. ~ multe în viata. 5) A-si da seama; a pricepe. ~ ca e bolnav. 2. intranz. A avea grija (de cineva sau de ceva). ~ de casa. /<lat. videre
vizita, A VIZIT//Á ~éz tranz. A vedea, facând o vizita. /<fr. visiter, lat. visitare
vizitator, VIZITAT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. Persoana care viziteaza ceva sau pe cineva. /a vizita + suf. ~tor
vizită, VÍZIT//Ă ~e f. Faptul de a merge în casa cuiva din politete, obligatie etc. 2) Consultatie medicala, acordata (de un medic) prin prezentarea la spital sau la domiciliul unui bolnav. ♢ Carte de ~ bucata mica de carton, de forma dreptunghiulara, pe care sunt scrise numele si datele unei persoane. /<fr. visite
vizitiu, VIZITÍ//U ~i m. 1) Persoana care mâna caii la o trasura. 2) art. pop. Una dintre cele douasprezece constelatii zodiacale, situata în emisfera boreala. /<ung. vezető
cab, CAB s.n. Cabrioleta englezeasca cu doua roti, în care vizitiul sade pe un scaun înalt, la spate. [Pl. -buri. / < engl., fr. cab].
comis, COMÍS s.m. Comis-voiajor = reprezentant al unei firme particulare care viziteaza clientii pentru a obtine comenzi de marfuri. [< fr. commis(voyageur)].
fonoghid, FONOGHÍD s.n. Mic aparat sonor portativ pus la dispozitia vizitatorilor unei expozitii, care contine (înregistrat pe banda de magnetofon) o descriere a salilor acesteia. [Cf. fr. phonoguide].
levizită, LEVIZÍTĂ s.f. Substanta toxica cu miros specific de muscata, folosita ca gaz de lupta cu actiune vezicanta si stranutatoare. [< fr. lewisite].
liliput, LILIPÚT adj. invar. Pitic, foarte mic, liliputan. [< Lilliput – tara imaginara vizitata de Guliver si unde oamenii erau foarte mici].
cabinet, CABINÉT s. n. I. 1. încapere de lucru într-un apartament, într-o institutie. 2. birou (într-o întreprindere sau institutie) unde lucreaza cineva. 3. sectie, serviciu într-o întreprindere sau institutie destinate unor studii. o ~ metodic = a) centru didactic al activitatii metodice; b) sectie de îndrumare si informare în bibliotecile mari si în întreprinderi: ~ tehnic = centru de îndrumare tehnica în cadrul unei întreprinderi, unitati scolare etc. 4. gen de muzeu care pastreaza piese mici, organizat sub forma unui depozit care poate fi vizitat. II. (în unele tari) consiliu de ministri, guvern. III. mobila stil, bogat ornata si cu sertare pentru pastrarea de obiecte pretioase. (< fr. cabinet)
cab, CAB s. n. cabrioleta englezeasca cu doua roti, în care vizitiul sta pe un scaun înalt, la spate. (< engl., fr. cab)
portvizit, PORTVIZÍT s.n. Obiect, de obicei din piele, în care se tin banii de hârtie, cartile de vizita etc. [< fr. portevisite].
bristol, BRÍSTOL s. n. carton alb, lucios, de calitate foarte buna, din care se fac copertele cartilor si cartile de vizita. (< fr. bristol)
supravizită, SUPRAVÍZITĂ s.f. Vizita medicala de control care se face dupa o vizita obisnuita. [< supra- + vizita].
vestibul, VESTIBÚL s.n. 1. (Ant.) Curtea din fata casei, unde erau primiti vizitatorii care nu erau introdusi în casa. 2. Încapere prin care se trece pentru a intra într-un edificiu, într-o casa; hol, antreu. 3. (Anat.) Spatiu sau cavitate la intrarea într-un canal sau într-o alta cavitate. ♦ Prima cavitate a urechii interne. [Pl. -luri, -le. / < fr. vestibule, cf. lat. vestibulum].
vizită, VÍZITĂ s.f. 1. Faptul de a merge în casa cuiva din politete, din obligatie etc. pentru a-l vedea. ♢ Carte de vizita = a) bucata de carton pe care este scris numele unei persoane si informatii privind adresa, telefonul etc ale acesteia; b) joc a carui dezlegare se obtine prin anagramarea literelor din numele dat spre a se obtine un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc.; a fi în vizita cu cineva = a-si face vizite reciproc; a avea relatii particulare cu cineva. 2. Fiecare deplasare a medicului în casa unui bolnav pentru a-l consulta sau în saloanele unui spital pentru a examina bolnavii si a cerceta starea sanatatii lor. 3. Deplasare a unui colectiv la un muzeu, la o întreprindere etc. [< fr. visite, it visita].
vizitator, VIZITATÓR, -OÁRE s.m. si f. Cel care face o vizita cuiva; cel care viziteaza ceva. [Cf. fr. visiteur].
vizitare, VIZITÁRE s.f. Actiunea de a vizita si rezultatul ei. [< vizita].
vizita, VIZITÁ vb. I. tr. 1. A merge la cineva acasa din politete, din obligatie, din prietenie etc. pentru a-l vedea; a face o vizita. ♦ (Despre medic) A face un examen medical unui pacient. 2. A examina o situatie facând o descindere în fata locului; a inspecta. 3. A examina, a cerceta o regiune, un muzeu etc. prin deplasare în fata locului. [< fr. visiter, it., lat. visitare].
comisvoiajor, CÓMIS-VOIAJÓR s. m. reprezentant al unei firme particulare care viziteaza clientii pentru a obtine comenzi de marfuri. (<fr. commis-voyageur)
balenieră, BALENIÉRĂ s. f. 1. ambarcatie usoara la vânarea balenelor, pentru sport sau pentru transportat oameni. 2. salupa rapida (cu motor) pentru vizite oficiale, la salvarea naufragiatilor etc. (< fr. baleinière)
accidenţe, ACCIDÉNŢE s.f. pl. Lucrari tipografice variate cu un specific propriu (afise, programe, carti de vizita etc.). – Dupa germ. Akzidenzen.
bristol, BRÍSTOL s.n. Carton alb, lucios, de calitate foarte buna, din care se fac copertele cartilor si cartile de vizita; (p. ext.) carte de vizita. [< fr. bristol, cf. Bristol – oras în Anglia].
cicerone, CICERÓNE s.m. Calauza care însoteste vizitatorii unui oras, ai unui muzeu etc. pentru a-i conduce, pentru a le da explicatii etc. [< it. cicerone, fr. cicérone].
contravizită, CONTRAVÍZITĂ s.f. 1. A doua vizita zilnica facuta de medic bolnavilor dintr-un spital. 2. Vizita de raspuns la o alta vizita. [Cf. fr. contre-visite].
curteni, curtení, curtenésc, vb. IV (înv.) 1. a curta, a face curte (cuiva). 2. a lua pe cineva în serviciul unei curti (domnesti sau boieresti). 3. a recomanda, a sustine pe cineva, a pune o vorba buna pentru cineva. 4. a vizita pe cineva acasa; a i se închina. 5. (refl.) a se ciopli, a se stila, a învata manierele elegante.
ghiociar, ghiociár, ghiociári, s.m. (reg.) vizitiu al unei ghióci.
întorcătură, întorcatúra s.f. (reg., înv.) întâia vizita a noilor casatoriti la socrii mirelui.
frecventa, FRECVENTÁ vb. I. tr. A merge cu regularitate (mai ales la cursuri, la spectacole etc.). ♦ (Liv.) A vizita (deseori) pe cineva. [< lat., it. frequentare].
ghid, GHID, -Ă s.m. si f. Calauza. // s.n. Brosura sau carte care contine informatii cu privire la anumite muzee sau locuri demne de vizitat. [< fr. guide].
mânar, mânár (mânás), mânári (mânási), s.m. (reg.) vizitiu.
nopsamoş, nopsámos, nopsámosi, s.m. (reg.) 1. muncitor zilier. 2. palmas. 3. vizitiu.
bate, báte (batút, út), vb. – 1. A da lovituri, a lovi, a izbi. – 2. A ciocani în usa. – 3. A lovi cu ciocanul, a ciocani. – 4. A scoate moneda. – 5. A scutura cu putere grînele, a treiera. – 6. A ciomagi, a da cu parul. – 7. A lovi cu batatorul rufele pentru a le spala. – 8. A tese. – 9. A amesteca, a face cartile de joc. – 10. (Înv.) A tipari. – 11. A doborî, a culca la pamînt. – 12. A încrusta, a face marchetarie. – 13. A strabate, a merge în recunoastere. – 14. A vizita. – 15. A lovi în pamînt. – 16. A lovi un instrument muzical de percutie. – 17. A cînta (la un instrument), a produce un sunet ritmic. – 18. A latra. – 19. A palpita, a pulsa. – 20. A tine tactul. – 21. A rani, a face rau. – 22. A bombarda; a agresa cu armele. – 23. A atinge, a ajunge la. – 24. A cadea peste ceva. – 25. (Despre vînt) A sufla. – 26. (Despre ploaie si mai ales despre grindina) A cadea. – 27. A pedepsi, a da lovituri. – 28. A se îndrepta spre, a o apuca într-o anumita directie. – 29. A tinde spre, a semana cu ceva. – 30. A se lupta, a participa la o batalie sau bataie. – 31. A da lovituri cu ceva, a palmui; a biciui. – 32. A învinge, a birui, a iesi victorios. – 33. A fi mai mult, a valora mai mult. – 34. A se împerechea calul cu iapa. – 35. (Refl.) A face oua, a depune ouale. – 36. A-si bate joc, a batjocori, a zeflemisi, a rîde de cineva. – Mr. bat (batire), megl. bat, istr. bǫtu. Lat. battĕre, din clasicul battuĕre (Diez, I, 59; Puscariu 192; REW 996; Candrea-Dens., 144; DAR)s cf. it. battere, prov. batre, fr. battre, sp. batir, port. bater. Multe din sensurile rom. sînt romanice, cf. it. batter moneta (4), batter il grano (5), batter la cassa (18), batter l’ore (18), batter la strada (13), gli batte il cuore (20), il sole batte (25). Multe din aceste întrebuintari sînt proprii si fr. si altor limbi romanice. În gal. din Lubián, bater are acceptiile 19 ("a palpita, a pulsa") si 2 ("a ciocani în usa"). Pentru lapte batut, cf. lat. batuta "lac pressum" (Du Cange; Castro 175) si fr. lait battu. Expresia a-si bate joc "a batjocori" este greu de explicat semantic, cf. batjocura; apropierea de fr. s’en battre les fesses (Spitzer, Dacor., IV, 669) este ingenioasa, dar neconvingatoare. Der. batalie, s.f. (nicovala portativa), cu suf. ca în tocalie, tacalie; batator, adj. (care bate); batator, s.n. (bat, în special cel cu care se bate laptele); batatoare, s.f. (lopatica, mai; melita; perie de tipografie); batatarnic, s.n. (planta, Senecio crucifolius); batatori, vb. (a tasa, a batuci; a face bataturi); batatura, s.f. (lovitura; pulsatie, batatorit; îngrosare a pielii palmelor sau talpilor; ograda; urzeala), pentru a carui formare cf. lat. med. battetura "bataie" (Bull Du Cange, V, 105); bataus, s.m. (persoana careia îi place sa se bata; scandalagiu); bateala, s.f. (urzeala; lopatica la razboiul de tesut; titirez de moara); bateliste, s.f. (rar, teren plan; loc expus); batiste, s.f. (ograda); batuci, vb. (a tasa pamîntul; a face bataturi); batuceala, s.f. (actiunea de a batuci); batucel, s.m. (musca de cal); batuta, s.f. (joc popular tipic); batalau, s.n. si m. (mai; servitoare a spalatoreselor; barbat afemeiat, desfrînat), der. cu suf. -lau, ca fatalau "hermafrodit", de la fata, sdrangalau "amorez", pularau "barbat desfrînat, cu înclinatii de priapism". Este utila, prin urmare, explicatia data de Diez, Gramm., I, 128, bazata pe gr. βάταλος (cf. împotriva, Cihac, II, 124). Sensul de "afemeiat" pare a proveni de la acela de "servitoare a spalatoreselor", considerata aici ca simbol priapic; si poate si de la sensul 35 al vb. a bate, uz cu totul explicabil, în lumina sensului 20, si pe care Giuglea, Dacor., III, 618, îl considera în mod inutil, înca pentru gr. βατεύω.
birje, bírje (-ji), s.f. – Trasura de piata, drosca. Rus. birža "bursa (de lucru)", loc în care stau si asteapta cei care închiriaza trasurile, si prin urmare birjarii cu trasurile lor (Sanzewitsch 198). S-a întrebuintat la început cu functie adj. o sanie de birje (Alecsandri). – Der. birjar, (vizitiu, droscar); birjeresc, adj. (de birjar; murdar, trivial); birjerie, s.f. (ocupatia birjarului).
boc, boc (bócuri), s.n. – 1. scaunel, taburet al fierarilor. – 2. Capra, banca pe care sade vizitiul. Germ. Bock "capra; sevalet" (DAR). Sec. XIX.
călca, calcá (cálc, calcát), vb. – 1. A pune piciorul pe jos, a pasi. – 2. A zdrobi, a strivi cu picioarele. – 3. A nu respecta, a nesocoti. – 4. A ataca, a viola domiciliul. – 5. A vizita pe neasteptate, a lua prin surprindere. – 6. A netezi rufaria, îmbracamintea etc. cu fierul de calcat. – 7. La pasari, a fecunda barbatusul femela. – 8. La animale de tractiune, a-si lovi picioarele, a si le rani, datorita faptului ca au fost legate prea strîns. – 9. A rostui, a abate dintii de ferastrau. – 10. A supune un bolnav unui anume masaj propriu medicinei populare, facîndu-l sa fie calcat de un urs domesticit. – Mr., megl. calcu. Lat. calcāre (Puscariu 254; REW 1491; Candrea-Dens., 217; DAR; Iordan, BF, VI, 150); cf. it. calcare, prov., sp., port. calcar, v. fr. chaucier, fr. cocher "a calca (pasarile)". Sensurile sînt în general cele din sp. pisar; în plus, sensul 2 coincide perfect cu cel al vb. rom. a pisa. Pentru 7, cf. fr. cocher, sp. pisar. Cihac, I, 35, afirma ca a calca si a încurca "a încîlci" sînt în mod fundamental identice, pornind pentru aceasta de la o interpretare destul de fortata a etimonului care le presupune, lat. inculcare. Der. calcat, s.n. (calcatura, urma); calcator, s.n. (presa, teasc; pedala, de ex. cea a mesei dulgherului sau a razboiului de tesut; pila pentru a rostui dintii ferastraului); calcatoreasa, s.f. (femeie care are meseria de a calca rufe); calcatorie, s.f. (atelier de calcat rufele); calcatura, s.f. (pas, mers; urma; nesocotire, violare, nerespectare; incursiune, invazie), care poate fi un der. intern (cf. cazatura, scurtatura, strîmbatura etc.); Puscariu 255 si Candrea-Dens., 220 propun totusi, o der. de la lat. calcatura, care este de asemenea posibila; încalca, vb. (a viola, a nu respecta); încalcator, adj. (infractor; invadator).
călător, calatór (calatoáre), adj. – 1. Care calatoreste. – 2. (S.m.) Vizitator. – 3. Mobil, nomad, migrator. Origine incerta. Este considerat în mod normal a fi der. de la cale "drum, strada"; însa der. prezinta dificultati. Suf. -tor se aplica de obicei der. verbali; si, pe de alta parte, nu poate da nastere la rîndul sau la un der. verbal, ca a calatori (verbi gracia, suparator este conceput numai ca un der. posterior de tipul •a suparatori). Puscariu 262 si DAR a încercat sa evite dificultatea, presupunînd ca termenul calator ar fi provenit din cale, precum alb. udhëtar "calator" de la udhë "drum". La fel de justificat s-ar putea invoca lat. viator fata de via. Totusi, trebuie sa semnalam posibilitatea ca legatura între cale si calator sa fi fost stabilita a posteriori de imaginatia populara. Calator ar putea fi un der. normal de la caballus sau, mai bine zis, de la o forma verbala der. de la acest cuvînt. Ideea de "calatorie" era strîns legata de cea de "a calari", cf. germ. reisen si reiten. Daca presupunem ca lat. caballus a format aceeasi der. ca equus, vb. •caballare sau •caballitare (ca equitare) putea avea drept der. cuvîntul calator "persoana care merge calare" si, mai tîrziu, "persoana care calatoreste". Der. calatoret, adj. (care calatoreste mult); calatori, vb. (a fi calator, a fi pe drum; refl., a se duce; refl., a muri, a deceda); calatorie, s.f. (actiunea de a calatori); calatorit, adj. (care a calatorit mult).
sechiraş, sechirás, sechirási, s.m. 1. (înv. si reg.) carutas, vizitiu. 2. (reg.; în formele: sichiras, sichioras) om de casa, fecior de casa.
capră, cápra (cápre), s.f. – 1. Mamifer rumegator paricopitat, cu parul lung, cu coarne. – 2. Porecla data grecilor (sec. XVII-XIX), deoarece erau considerati excesiv de laudarosi. – 3. Numele unui joc de copii. – 4. Joc pentru priveghiul mortilor, în care se foloseste o secure învelita în piele reprezentînd o capra; este de asemenea un joc popular în noaptea de ajun a Craciunului. – 5. Aparat de gimnastica pentru sarituri. – 6. Suport de lemn cu patru picioare, încrucisate doua cîte doua, sustinute de o scîndura transversala. – 7. Scaun al vizitiului, la trasuri. – 8. Compas de dogar. – Mr., megl. capra, istr. cǫpre. Lat. capra (Puscariu 279; Candrea-Dens., 248; REW 1647; DAR); cf. alb. kjepër, it. capra, prov., cat., sp. cabra, fr. chèvre. Der. caproi, s.n. (piedestal al vîrtelnitei); capresc, adj. (de capra); capreste, adv. (în felul caprelor); caprisor, s.m. (planta erbacee, Cyperus flavescens, Cyperus fuscus); caprit, s.n. (caprior); caprita, s.f. (dim. al lui capra; saricica, Atriplex litoralis); capras, s.m. (vizitiu al unei trasuri de închiriat care nu este a sa); capriu, adj. (caprui); capros, adj. (mîndru, trufas); caprui, adj. (cafeniu), care ar putea reprezenta un lat. •capruneus, cf. caprunus › prov. cabrun. Der. neol.: caprifoi, s.m. (arbust ornamental); caprimulg, s.m. (varietate de rîndunica); caprin, adj. (de capra); capricorn, s.n. (constelatie zodiacala; semn al zodiacului reprezentat printr-un tap); Caprifoi (var. caprifoi), nu este cuvînt pop., astfel încît nu este posibila der. directa din lat. caprifolium (Densusianu, Hlr., 162; Puscariu 283; REW 1852), abandonata de DAR.
car, car (cáre), s.n. – 1. Vehicul cu patru roti, cu tractiune animala. – 2. Caratura. – 3. (Înv.) Obligatia de a contribui personal la transporturile de Stat. – 4. Parte a unor aparate ca ferastraul mecanic, masina de scris etc. – Mr., megl. car. Lat. carrus (Puscariu 284; Candrea-Dens., 253; REW 1721; DAR); cf. alb. karrë, it., prov., cat., sp., port. carro, fr. char. Der. caroaie, s.f. (car cu doua roti; car pentru transportul trunchiurilor de copaci, cu distanta între osii care poate fi schimbata; dispozitiv care pune urzeala în razboiul de tesut); carucer, s.m. (înv., carutas); carucior, s.n. (dim. al lui car; trasurica de copil); carut, s.n. (car, caruta); caruta, s.f. (car), mr., megl. caruta; carutas, s.m. (vizitiu; Arg., dezertor); caruti, vb. (a transporta). Caruta poate fi un sing. analogic de la carute, pl. de la dim. normal carut; însa ar putea fi la fel de bine lat. carucca, al carui pl. •caruce ar putea da carute, prin influenta aceluiasi dim. (Pascu, I, 57, îl deriva de la un lat. •carrucia, care este inutil; cf. si Iordan, BF, VI, 150). Din rom. provine bg., rut. karuca (Miklosich, Wander., 16), rut. kary, "car" (Candrea, Elemente, 404), sb. karuce, mag. karuca (Edelspacher 15).
caretă, caréta (caréte), s.f. – Trasura, caleasca. Rus. kareta, din it. carretta (DAR). – Der. caretas, s.m. (vizitiu).
carte, cárte (cắrti), s.f. – 1. Scrisoare. – 2. Document, act scris. – 3. Scriere tiparita si legata, volum. – 4. Capitol, sectiune. – 5. Bucata de carton cu însemnari scrise sau tiparite. – 6. Lista de bucate, meniu. – 7. Instructie, întelepciune. – 8. Carti de joc. – 9. La rumegatoare, foios, ghem. – Mr. carte, megl. carti "hîrtie". Lat. charta "hîrtie, scrisoare" (Puscariu 99; Candrea-Dens., 273; REW 1866; Philippide, II, 636; DAR); cf. alb. kartë "hîrtie", it., prov., cat., sp., port. carta. Exista mari divergente cu privire la schimbarile semantice si originea lor; cf. Capidan, Dacor., I, 335; Densusianu, GS, II, 14; Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVII, 3; Iordan, BF, VI, 150. Cf. carturar. Der. cartar, s.m. (Trans., jucator, trisor); carticica, s.f. (brosura; pachet pentru hîrtie de tigari); cartulie, s.f. (brosura; scrisoare, bilet; document, act). Din rom. provine bg. karticka "carte de vizita".
cocalar, Cocalar, cocalari. s. m. (arg.) Cocalarul este un om deosebit, cu sentimente, pasiuni si visuri. Din cauza modului în care se îmbraca, vorbeste si se comporta, multi oameni îl trateaza cu lipsa de respect, lehamite sau chiar îl ignora si ocolesc. Pentru a întelege mai bine un cocalar trebuie sa-l cunosti mai întîi: Cocalarul automobilist Cunoscut în cartier pentru cel mai rezistent scotch de pe farurile masinii, cocalarul automobilist este o întreaga enciclopedie auto & tuning. Neon, luneta, lampi de pozitie albastre, autocolante (BOSS, SONY, 2fast4u, Need4Speed). Transforma orice Oltcit model 1983 în vedeta gratarului de duminica de pe Straulesti. Deseori în trening, conduce sprijinit de tetiera scaunului din dreapta aruncînd priviri sfidatoare pe sub parasolarul 'sport' (cît jumatate din parbriz). Boxa trebuie sa fie boxa si din ea trebuie sa se auda, în functie de talentul cocalarului, manea, parazitii sau house. Cocalarul meloman Când se întîmpla sa nu fie bun cunoscator si dansator de manele, cocalarul este de partea cealalta a baricadei. La fel de redus încît sa se proclame 'rapper' sau 'rocker', îsi poarta cu demnitate tricoul cu Eminem sau are, evident, un aer superior în hanoracul lui cu Linkin Park. Toti astia se întîlnesc la concertele organizate de primarie si-si etaleaza slapii, maio-ul, chilotii aparent neglijent iesiti din blugi, numarul de pe tricou sau garderoba nike. Campioana Cocalarul de sex feminin se intituleaza gagica, talentata, versata sau campioana. Ea este, în acceptiunea oricarui ghertoi, fie 'femeia'/'fata' cuiva, fie curva. Evident ca ea se numeste ca e proasta, pentru contrast. Ea este desavîrsita daca e îmbracata în roz, daca a participat la Miss Ţandarei sau daca are poze de la mare în pozitii din reviste. Îi place sau învata sa-i placa sa danseze. Lasciv e mai bine, pe masa e perfect. Microbistul Un oagar senzational trebuie sa fie si microbist si sa-i sada bine în postura de ninja cu fular. El face parte din brigazi cu nume italienesti pentru a fi mai puternic decît dusmanul. Samânta calda de floare îl face si mai puternic. Cocalarul electronic Cocalarul electronic, asa cum a fost denumit de trupa aceea pe a carei muzica dau din buci în do major campioanele si care compune clisee pentru bagabonti, îsi duce viata pe irc. Deghizat în iubtz3l sau altfel, se baga în seama cu dulcika16, Dea}{18 si fac schimb de poze. Este mai valoros atunci cînd are sait personal (un fel de carte de vizita) cu bine-cunoscutele 'poze cu mine', 'poze cu mine lînga o masina tare', 'poze cu mine lînga o vedeta', deci lol.
canal, canal de vizitare a instalatiilor sub pardoseaua subsolului sau a parterului (adica sub nivelul ultima placa).
cerca, cercá (cérc, át), vb. – 1. A examina, a studia, a cerceta. – 2. A încerca, a supune la o proba. – 3. A încerca, a se stradui. – 4. A cauta, a încerca. – 5. A solicita, a pretinde. – 6. A merge în cautare, a urmari. – 7. A vizita, a frecventa. – 8. A suferi, a îndura. – Var. (der.) încerca. Lat. circāre (Diez, Gramm., I, 32; Diez, I, 122; Puscariu 352; Candrea-Dens., 313; REW 1938: DAR): cf. alb. kërkoj (Meyer 138; Philippide, II, 636), it. cercare, prov., cat., sp., port. cercar, fr. chercher. Pentru semantismul din rom., cf. Puscariu, Dacor., IV, 671-9. A încerca, al carui uz se confunda cu cel al lui cerca (modern se prefera în literatura forma încerca), este considerat de Candrea-Dens. si DAR reprezentant al unui lat. •in circāre; este însa vorba mai curînd de o der. rom. Der. cercator, adj. (cautator, cercetator, examinator); cercator, s.m. (cercetator; specialist; explorator; descoperitor; spion); înv. cu toate aceste sensuri; (în)cercare, s.f. (actiunea de a încerca; sondare, apreciere; examen; experienta; chin, suferinta, necaz); cercala, s.f. (lîna cu care se încearca rezultatul unei vopsele, înainte de a se vopsi toata cantitatea); cercat, s.n. (cautare, cercetare); cercatoare, s.f. (sonda); cercatura, s.f. (încercare, proba, examen; investigatie, verificare; sondare), înv.
cerceta, cercetá (cercetéz, cercetát), vb. – 1. A examina, a cerceta, a iscodi, a verifica. – 2. A consulta, a sonda, a aprecia. – 3. A întreba. – 4. (Înv.) A vizita, a fi în relatii. Lat. cĭrcĭtāre (Diez, Gramm., I, 32; Puscariu 344; Candrea-Dens., 314; REW 1943; Iordan, Dift., 141; DAR), cuvînt care s-a pastrat numai în rom. – Der. cercetas, s.m. (explorator; boy scout); cercetasie, s.f. (organizatie a cercetasilor); cercetasime, s.f. (grupare de cercetasi); cercetator, adj. (care cerceteaza). Dosoftei foloseste forma cercata, "a examina" pe care Pascu, Beiträge, 9 si DAR o explica drept rezultat al contaminarii lui cerceta cu cata (sau cu cerca, dupa REW 1943); însa forma aceasta nu pare sigura.
chiraleisa, chiraléisa s.f. art. – 1. Kyrie eleison, formula liturgica a cultului ortodox pastrata în obiceiuri folclorice legate de sarbatoarea de Boboteaza. – 2. Spirit rau, duh necurat. – 3. (Interj.) Iisuse! Ngr. ϰύριε ὲλέησον. Deformatie populara care s-a pastrat si în anumite regiuni din Franta. Hautes Vosges kyriolé "cîntec si obicei popular de Rusalii", si din Italia (berg. krioles); cf. si sl. kerlesĭ, ceh. krleš, v. pol. kierlesz, rus. kurolesa (Miklosich, Fremdw., 98; Seineanu, Semasiol., 117; Berneker 502; T. Papahagi, Din folklorul romanic, 7; DAR; Vasmer 551). Din acelasi cuvînt provine gr. provine fr. kyrielle, de unde chiriela, s.f. (însiruire, sirag). Der. ciurlezi, s.m. pl. (Munt., obicei popular de Boboteaza); ciurleza, vb. (a vizita casele în ziua de 6 ianuarie); ciurlezeala, s.f. (obicei popular legat de aceasta sarbatoare; obiceiul este mai mult sau mai putin general, cf. iordani, însa acest nume se foloseste numai în regiunea Dîmbovita).
ban, "(Ban., înv.) obligatie de a face caraturi, de a da cai de posta"; citat în "Cronica Banatului", p. 192, 228; cf. fospan, "vizitiu în serviciul unui graf",(<germ. Vorspann, DGR)
cicero, Cícero s.m. pr. – Persoana special pregatita care conduce vizitatorii într-un muzeu, într-un oras etc. Der. cicero, s.m. invar. (corp de litera de 12 puncte tipografice), din fr. cicéro; cicerone, s.m. (calauza, ghid), din it. cicerone; cicronian, adj.
cocie, cocíe (-íi), s.f. – Trasura, caleasca. – Mr. cucie. Bg., sb. kočija, din mag. kocsi "din orasul Kocs" (Miklosich, Fremdw., 99; Cihac, II, 66; Meyer 203), cf. germ. Kutsche. Der. directa din mag. (Gáldi, Dict., 118), este mai putin sigura. – Der. cocier, s.m. (vizitiu), din sb. kočijar; cocias, s.m. (vizitiu), din sb. kočijaš; cocis, s.m. (vizitiu), din mag. kocsis. Înv. în limba literara, se foloseste în Banat si Trans.
cunoaşte, cunoáste (cunósc, – oscút), vb. – 1. A lua cunostinta. – 2. A întelege, a aprecia, a judeca. – 3. A cîstiga, a achizitiona. – 4. A deduce, a conchide. – 5. A observa, a remarca. – 6. A sti, a avea în minte, a-si da seama de ceva. – 7. A fi în relatii cu cineva. – 8. A fi la curent. – 9. A recunoaste, a identifica. – 10. A avea raporturi trupesti cu o femeie. – 11. A recunoaste, a dovedi, a declara, a admite. – 12. A fi recunoscator, a multumi. – 13. A recunoaste drept sef, a respecta, a avea consideratie. – Mr. cunoscu, cunuscui, cunoastire, megl. cunos(c), istr. cunoscu. Lat. cognōscĕre, prin intermediul unei forme vulg. •connōscĕre (Puscariu 447; Candrea-Dens., 446; REW 2031; DAR); cf. it. conoscere, prov. conoire, fr. connaître, cat. coneixar, sp. conocer, port. conhocer. – Der. cunoscut, s.m. (persoana stiuta; prieten); necunoscut, adj. (care nu este cunoscut); cunoscator, adj. (care cunoaste); necunoscator, adj. (care nu cunoaste, ignorant); cunostinta, s.f. (cunoastere; stire; judecata; notiune, idee; relatie de societate; persoana cunoscuta; înv., gratitudine; înv., constiinta); necunostinta, s.f. (ignoranta, nepricepere); încunostiinta, vb. (a aduce la cunostinta; a informa); cunostinte, s.f. pl. (persoane cunoscute) care pare sa reprezinte lat. cognoscentem (Cipariu, Principii, 198; Draganu, Dacor., II, 278; DAR), sec. XVII, înv.; recunoaste, vb. (a admite; a acorda; a marturisi; a vizita; a explora; a multumi), a înlocuit în epoca moderna vb. cunoaste cu sensurile 11-13; recunoscator, adj. (care poarta gratitudine); nerecunoscator, adj. (ingrat); recunostinta, s.f. (gratitudine); nerecunostinta, s.f. (ingratitudine).
cutreiera, cutreierá (cutréier, cutreierát), vb. – 1. A strabate, a umbla, a merge. – 2. A vizita, a frecventa. – 3. A hoinari, a colinda. – Mr. cutrivir. Lat. contrĭbŭlāre "a bate grînele cu picioarele" (Puscariu 475; REW 8885; DAR). Pentru evolutia sensului, cf. tribulatie si Seineanu, Semasiol., 159; Cortés 127. – Der. cutreierator, adj. (vagabond, nomad); cutreieratura, s.f. (hoinareala, vagabondaj).
oligotropic, OLIGOTRÓPIC, -Ă adj. (despre insecte polenizatoare) care viziteaza un numar restrâns de plante. (< fr. oligotropique)
pelerinaj, PELERINÁJ s. n. calatorie facuta la un loc sfânt; (p. ext.) vizita facuta în scop artistic sau istoric. (< fr. pèlerinage)
protcart, PROTCÁRT s. n. portofel în care se tin actele de identitate, carti de vizita etc. (< fr. porte-cartes)
portvizit, PORTVIZÍT s. n. portofel în care se pastreaza carti de vizita, acte. (< fr. porte-visite)
speosport, SPEOSPÓRT s. n. vizitarea si cercetarea pesterilor ca sport. (< speo/logie/ + sport)
supravizită, SUPRAVÍZITĂ s. f. vizita medicala de control care se face dupa o vizita obisnuita. (< supra1- + vizita)
telegramă, TELEGRÁMĂ s. f. 1. comunicare transmisa cu ajutorul (radio)telegrafului; formularul pe care este transcrisa. 2. (enigmistica) anagrama mai complexa, pentru a carei rezolvare se tine seama de aceleasi reguli ca la cartea de vizita. (< fr. télégramme)
tur, TUR s. n. 1. miscare circulara sau liniara pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turatie (2); tura1 (2). o ~-retur = dus si întors, plecare si sosire; ~ de orizont = observare succesiva a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; ~ de pista = zbor de pe un traseu dreptunghiular, în jurul aerodromului. o a trage primul ~ de manivela = a începe turnarea unui film. ♢ plimbare scurta, raita. o ~ de oras = vizitare, cu un mijloc de transport, a unui centru de interes turistic. ♢ actiune care cere îndemânare, agilitate, putere. o ~ de forta = efort, întreprindere îndrazneata. 2. (sport) prima parte dintr-un campionat, jumatate din totalul etapelor. ♢ întrecere sportiva (de ciclism), în care se parcurge un circuit pe distanta lunga. o ~ de scrutin = (prima sau a doua) etapa a unor alegeri care se repeta. 3. (tehn.) miscare circulara în jurul unui ax. 4. (la jocul de carti) ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie cartile, pe rând. (< fr. tour)
vestibul, VESTIBÚL s. n. 1. (ant.) curtea din fata casei, unde erau primiti vizitatorii care nu erau introdusi în casa. 2. încapere prin care se trece pentru a intra într-o casa; antreu (1), hol. 3. (anat.) spatiu, cavitate la intrarea într-un canal sau într-o alta cavitate. ♢ depresiune vulvulara limitata lateral de peretii labiilor mici. ♢ prima cavitate a urechii interne. 4. (bot.) spatiu care preceda ostiola. (< fr. vestibule, lat. vestibulum)
visitingprofessor, VISITING PROFESSOR (Pron: víziting profésor) s. f. profesor universitar invitat (din strainatate) sa tina lectii, conferinte. (< amer. visiting professor)
viziona, VIZIONÁ vb. tr. a vedea un film, un spectacol înainte de premiera; (p. ext.) a vedea, a privi un film (la televizor), o piesa de teatru, o expozitie etc. ♢ a urmari un meci, o partida sportiva. ♢ a asculta un recital. ♢ a vizita un apartament, o casa etc., pentru cumparare. (< fr. visionner)
vizita, VIZITÁ vb. tr. 1. a face cuiva o vizita. ♢ (despre medici) a face un examen medical unui pacient. 2. a examina o situatie facând o descindere la fata locului; a inspecta. 3. a merge sa cunoasca o localitate, o expozitie, un muzeu etc. (< fr. visiter, lat. visitare)
vizitator, VIZITATÓR, -OÁRE s. m. f. cel care viziteaza (3) ceva. ♢ musafir. (< vizita + -tor)
vizită, VÍZITĂ s. f. 1. faptul de a merge în casa cuiva din politete, din obligatie etc. pentru a-l vedea. o carte de ~ = a) bucata de carton pe care este scris numele cuiva; b) problema enigmistica a carei dezlegare se obtine prin anagramarea literelor din numele dat spre a se obtine un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc. 2. deplasare a medicului la domiciliul unui bolnav pentru a-l consulta sau în saloanele unui spital pentru a examina bolnavii. o ~ medicala = control medical periodic care se face elevilor, soldatilor, muncitorilor etc. 3. deplasare a unui colectiv la o expozitie, la un muzeu, într-o regiune etc., spre a le cunoaste. (< fr. visite)
un, Un blog (prescurtat de la web log) este o publicatie web ce contine articole periodice, ce au de obicei caracter personal (asemenea unui jurnal), fiind afisate în ordine cronologica inversa. Daca la început weblogurile erau actualizate manual, cu timpul au aparut unelte care sa automatizeze acest proces, facând acest gen de publicatii accesibile publicului larg. Utilizarea unui astfel de software bazat pe navigator este acum un aspect obisnuit al blogging-ului. Scopul blogurilor variaza foarte mult, de la jurnale personale la arme ale campaniilor politice, ale programelor media sau ale diferitelor companii. De asemenea, ele variaza si în functie de autor – de la unul singur la o comunitate întreaga. Blogurile pot constitui, de asemenea, o sursa importanta de câstig. Multe webloguri permit vizitatorilor sa lase comentarii publice, creând astfel o comunitate de cititori centrata în jurul blogului; altele nu sunt interactive. Totalitatea weblogurilor si a autorilor de bloguri a fost denumita blogosfera. (vezi blogosfera româneasca, blogosfera moldoveneasca)
leagăn, leágan (leágane), s.n. – 1. Patut care se balanseaza pentru copiii mici. – 2. Început, origine. – 3. Scrînciob, dulap. – 4. (Înv.) Caleasca, sareta. – 5. Scaunel, capra vizitiului la trasurile cu suspensie. – 6. Vîrsa, instrument de pescuit în forma conica. – Var. leangan, leagana. Mr. leagîna, megl. legan, istr. leagar. Der. legana, vb. (a da în leagan un copil; a adormi cu cîntece un copil; a dezmierda, a desfata; refl., a se da în leagan; a merge leganat, a se balansa; refl., a se clatina, a oscila, a se balabani; refl., înv., a se îndoi, a sovai); leganator, adj. (care încînta); leganatoare, s.f. (servitoare care leagana); leganatura, s.f. (leganare). Origine nesigura. Pare sa provina dintr-un lat. •lecanis, din gr. λεϰάνη (si, de asemeni, λαϰάνη sau λεϰάνιον), "taler, galeata, jgheab", cf. rus. lochanĭ "lighean" (Vasmer, II, 62). De fapt, forma traditionala a leaganului este cea a unei copai facute dintr-un trunchi de copac taiat în doua, în directia înaltimii, si scobit, cf. albie, copaie. Dupa Boissacq 568, cuvintele gr. provin prin intermediul lui λέϰος "taler", dintr-o radacina indoeurop. •leq- "a se încovoia", cf. lat. lanx "taler, terezie de balanta". Semantismul pare normal: nu si fonetismul, care prezinta o oarecare dificultate. Ar trebui sa se admita o schimbare de accent, facilitat poate de vb. legana (cf. pieptene-pieptana, cumpana-cumpani, geamana-îngemana, etc.). Si asa, rezultatul ar trebui sa fie leagîna (ca în mr.), unde î s-ar fi deschis sub influenta lui e anterior si al lui e final de la pl. Forma de pl. a oscilat de la leagene (sec. XVII, înv.) › legene la leagane, care este forma acceptata astazi, poate datorita unei repugnante instinctive de a admite schimbarea lui g › ğ în interiorul cuvîntului. Este un cuvînt comun (ALR, I, 287); si prezenta formei rotacizate (cf. istr.) arata fara putinta de tagada o apartenenta la fondul lingvistic primitiv. Der. din gr. λεϰάνη sau λαγένα a fost deja propusa de Roesler 571, dar nu a fost acceptata, si nici n-ar putea fi, caci Roesler pornea de la gr. moderna. Laurian si Massim se gîndeau la gr. λίϰνον "leagan"; si Candrea presupune ca acest ultim cuvînt ar fi trecut în lat. în forma •ligĭnus, a carei der. nu pare corecta (caci dificultatea rezultatului gi › ga, se explica, neconvingator, prin paralelismul cu cearcan si mesteacan). Toate celelalte ipoteze pleaca de la vb. legana, considerat ca originar, în timp ce leagan ar fi un postverbal. Parerea cea mai acceptata astazi, din cîte se pare, este cea a lui Puscariu, care se bazeaza pe un lat. •lĭgĭnāre, der. din ligare. Explicatia semantica se gaseste în faptul ca anumite leagane se leaga de o grinda din tavan pentru a le usura balansul (Puscariu, Lat. li, 172; Puscariu 957; REW 5028; Tiktin; Puscariu, Dacor., I, 228; Rosetti, I, 58 si 168; Iordan, BF, IX, 149; cf. Rohlfs, Differenzierung, 57; Draganu, Dacor., III, 509-14, explica lat. •lĭgĭnāre printr-un radical •lig- "a misca"). – Dar obiceiul leaganelor legate de tavan exista doar în Trans. si nu e sigur ca-i cel initial; fonetismul nu inceteaza sa prezinte dificultati; si nici evolutia semantica propusa nu pare probabila, deoarece •lĭgĭnāre "leagane" ar trebui sa însemne, dupa acelasi Puscariu, "a lega leaganul", adica faza de pregatire a lui legana, care se da o singura data; asa ca •lĭgĭnāre doar în mod fortat ar putea ajunge sa însemne "a legana" (dupa cum în iter facere nu putem conchide ca facere ar putea ajunge sa însemne "a calatori"). Cu atît mai putin pare convingator etimonul •legivinare, de la levis compus cu agināre (Candrea-Dens., 943; Densusianu, GS, II, 317), cu sensul de "a se misca încet". În fine, nu sînt probabile explicatiile încercate pe baza împrumuturilor moderne din mag. lengetni, logatni (Cihac, II, 511); din alb. lëkunt "a legana" (Miklosich, Rum. Unters., II, 22); din bg. legalo "cuib" (Byhan 264); din mag. lengeni "a undui, a face valuri" (Scriban).
moscovit, moscovít (moscovíti), s.m. – Locuitor din Moscova. Din Moscova (‹ rus. Moskva), sec. XVIII. Orasul se chema înainte Mosc, de unde si muscal (var. înv. moscal), s.m. (moscovit; rus; rus castrat apartinînd sectei scopetilor; vizitiu; Arg., douazeci de lei), din pol. moskal, de unde si rus. moskalĭ; moschicesc. adj. (înv. moscovit); muscalesc, adj. (moscovit; rus; rau, ticalos); muscaleste, adv. (pe ruseste); muscalime, s.f. (multime de rusi). Din rom. provine tc. musikar (Bogrea, Dacor., IV, 835).
musafir, musafír (musafíri), s.m. – Invitat, oaspete. – Var. mosafir. Mr. musafir. Tc. (arab.) müsafir (Roesler 599; Lokotsch 1510a; Ronzevalle 161), cf. ngr. μουσαφίρης, alb. musafir. – Der. musafirlîc, s.n. (înv., vizita), din tc. müsarfirlik.
ploscă, plósca (plósti), s.f. – 1. Vas rotund si turtit de metal sau de lemn. – 2. Corneci, vas cu praf de pusca. – 3. Vas pentru urinat. – 4. (Arg.) Poseta de dama. – 5. (Arg.) Ţîta. – Mr. plosca, megl. ploasca. Sl. ploskŭ "turtit", plovska "plosca" (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 266; Conev 64), cf. bg., sb., ceh. ploska, mag. palackz, ngr. πλόσϰα, alb. ploskë, tc. palaska (Miklosich, Fremdw., 118), cf. si palasca, plasca, plosnita. – Der. ploscar, s.m. (fabricant de plosti din lemn; persoana care la nunti viziteaza invitatii oferindu-le de baut; flecar, palavragiu; Trans., par cu care se bate fînul în capita; Arg., borfas, hot de buzunare); ploscas, s.m. (sarlatan, potlogar); ploscase, s.f. (intriganta, tîrfa); ploscoana, s.f. (Trans., plosca; capita). Ploscas este explicat de Cihac, II, 263, ca o deformare din •plotcas, cf. ceh. pletkar "intrigant"; dar cuvîntul sl. nu e sigur în rom. si sensul se întelege usor plecînd de la ploscar "persoana care merge din casa în casa sa duca vesti", cf. a umbla cu plosca "a pîrî, a tese intrigi".
priji, prijí (-jésc, -ít), vb. – (Trans.) A vizita, a frecventa. Origine necunoscuta. Poate în loc de priviti.
purta, purtá (pórt, purtát), vb. – 1. A duce. – 2. A transporta, a conduce. – 3. A dirija, a administra, a guverna. – 4. A trage dupa sine, a tine, a poseda. – 5. A pune pe sine, a folosi, a îmbraca. – 6. A îmbraca pe altcineva, a întretine (un fiu, o femeie etc.). – 7. A împinge, a determina. – 8. A sustine, a sprijini. – 9. (Refl.) A merge, a se misca. – 10. (Refl.) A se comporta. – Mr. portu, purtare, megl., istr. port. Lat. portāre (Puscariu 1357; Candrea-Dens., 1483; REW 6672), cf. it. portare, prov., cat., sp., port. portar, fr. porter. – Der. purtare, s.f. (actiunea de a se purta; conduita); purtaret, adj. (usor de purtat; înv., mobil, nestatornic; de toate zilele, curent); purtat, adj. (dus, transportat; uzat; experimentat, învechit); purtator, s.m. (aducator), pe care Candrea-Dens., 1484 si REW 6674 îl deriva direct din lat. portātor; nepurtat, adj. (nefolosit); prepurta, vb. refl. (Banat, a plimba). – Der. neol. porto, s.m., din germ. Porto; port-altoi, s.n. (planta care poarta altoiul), dupa fr. porte-greffe; port-drapel, s.m. (stegar), din fr. porte-drapeau; por(t)moneu, s.n., din fr. porte-monnaie; portofel, s.n., dupa fr. portefeuille, prin intermediul ngr. πορτοφόλι, dublet al lui portofoliu, s.n. (functie ministeriala, titlu); port-tigar, s.n., înv., din fr. porte-cigares; port-tigareta, s.f., din fr. porte-cigarettes; port-vizit, s.n., din fr. porte-visite; importa, vb., din fr. importer; important, adj., din fr. important; importanta, s.f., din fr. importance; deporta, vb., din fr. déporter; comporta, vb.; suporta, vb.; reporta, vb.; transporta, vb. etc.
raita, ráita interj. – Atentie! strigat în timpul rondului. Mag. rajta (Cihac, II, 522). – Der. raita, s.f. (incursiune; vizita, excursie).
rod, rod (roáde), s.n. – 1. Reproducere. – 2. Fruct. – Mr., megl. rod. Sl. rodŭ "specie" (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 316), cf. bg. rod "fruct". – Der. roada, s.f. (fruct, produs, recolta); rodi, vb. (a da nastere; a produce, a fructifica), din sl. roditi; rodini, s.f. pl. (zi de nastere, reproducere; generare; creatie; vizita care se face unei lauze si cadoul care i se duce), din sl. rodiny; roditor, adj. (fructifer); rodnic, adj. (fructifer; prosper, fecund); rodnicie, s.f. (fecunditate); nerodnic, adj. (care nu face fructe); rodos, adj. (productiv).
viziclu, VIZÍCLU, vizicle, s.n. (Reg.) Bluza, jacheta femeiasca. – Comp. rus vizitka.
viziteesc, VIZITEÉSC, -EÁSCĂ, viziteesti, adj. (Rar) Care apartine vizitiului, privitor la vizitiu. – Din vizitiu + suf. -esc.
sechiraş, sechirás (-si), s.m. – (Înv.) Vizitiu. Mag. szekeres (Tiktin).
surugiu, surugíu (-íi), s.m. – 1. Vizitiu de postalion. – 2. Birjar. – Mr. surugiu. Tc. sürücü (Roesler 603; Seineanu, II, 331; Lokotsch 1956), cf. ngr. σουρουτζής, sb. surudžija. – Der. surugu(i)esc, adj. (de surugiu); surug(i)este, adv. (ca surugii).
taxid, taxíd (-duri), s.n. – 1. Vizita unui negustor la furnizorii sai. – 2. Transport de marfuri, încarcatura. Ngr. ταξίδι (Gáldi 159). Sec. XIX, înv.
toarce, toárce (-orc, -órs), vb. – 1. (Înv.) A vira, a schimba directia. – 2. A fila lîna. – 3. (Despre pisici) A scoate un sunet continuu. – Mr. torcu, torsu, toarsa, toarcere; megl. torcu, tors, tors, toarciri; istr. torcu, tors. Lat. tǒrquĕre, prin intermediul unei var. vulgare •tǒrquĕre (Puscariu 1747; REW 8798), cf. it. torcere (logud. torkere), prov. torser, fr. tordre, cat., sp., port. torcer. – Der. torcator, s.m. (filator); torcatoare, s.f. (femeie care toarce); tors, adj. (filat); tors, adj. (filat); tors, s.n. (actiunea de a toarce; tort); tort, s.n. (fire toarse), din lat. tōrtus (REW 8809), cf. it., port. torto, prov. tort, sp. tuerto; tortel (var. turtel, tortel), s.m. (catina, inita, Cuscuta); tortotel (var. întortel), s.m. (tortel); întoarce, vb. (a suci, a rasuci; a schimba directia; a face pe cineva sa-si schimbe parerea; a abate, a conduce; a schimba, a modifica, a altera; a reda, a înapoia; a restitui, a trimite înapoi, a recupera, a despagubi; a converti; a castra, a jugani; a da o alta fata unei haine uzate; refl., a se îndrepta catre, a se adresa; refl., a se înapoia; refl., a da rest), din lat. intǒrquĕre (Puscariu 888), sau din toarce cu pref. în-; întorcator, s.n. (tindeche la razboiul taranesc); întorcatura, s.,f. (înv., rascoala, razvratire; Trans., prima vizita a tinerilor însuratei la parintii unuia dintre ei); întors, adj. (înapoiat, rasucit; rasturnat; strîmb; castrat; întarcat; se spune si despre alimente care prisosesc, la întoarcerea dintr-o calatorie si care nu se manînca); întors, s.n. (înapoiere; descîntec care pretinde a înlatura efectele unui blestem sau ale unui ghinion); întorsatura, s.f. (cotitura; sucire; ocolire, învîrtire; schimb, modificare, alt aspect); întorsura, s.f. (schimb; plug); toarta, s.f. (mîner), de la tort, probabil pornind de la mînere de fibra sau sfoara rasucita, cf. calabr. torta "legatura de fir între jug si oistea plugului", sicil. tòrta "batatura"; rastoarce, vb. (a restitui, a înapoia; a rascumpara).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc