Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru virtute
virtute, VIRTÚTE, virtuti, s.f. 1. Însusire morala pozitiva a omului; însusire de caracter care urmareste în mod constant idealul etic, binele; integritate morala. ♦ Înclinatie statornica speciala catre un anumit fel de îndeletniciri sau actiuni frumoase. 2. (În loc. prep.) În virtutea... = pe baza, în puterea, ca urmare a... – Din lat. virtus, -tutis (cu unele sensuri dupa fr. vertu).
virtute, Virtute ≠ cusur, defect, meteahna, viciu
virtute, VIRTÚTE s. v. însusire.
virtute, virtúte (integritate morala) s. f., g.-d. art. virtútii; pl. virtúti
virtute, VIRTÚ//TE ~ti f. 1) Forta morala prin care omul tinde catre bine si frumos; perfectiune morala. 2) Fidelitate sentimentala sau/si conjugala (a unei femei); castitate. 3) mai ales la pl. Pornire statornica spre a înfaptui anumite acte morale (printr-un efort volitiv). ♢ Cele patru ~ti curajul, justetea, prudenta si temperanta. 4): În ~tea... în baza...; ca urmare a...; conform... [G.-D. virtutii] /<lat. virtus, ~utis
virtute, VIRTÚTE s.f. 1. Calitate, forta morala de a urmari consecvent un ideal etc; perfectiune morala. ♦ Castitate, curatenie. ♦ Înclinatie speciala catre un anumit fel de îndeletniciri sau actiuni frumoase. 2. În virtutea... = pe baza, ca urmare a ... [< lat. virtus, cf. fr. vertu, it. virtù].
virtute, VIRTÚTE s. f. 1. calitate, forta morala de a urmari consecvent un ideal etic etc.; integritate morala. ♢ castitate, curatenie. 2. în a... = pe baza, ca urmare a... (< lat. virtus, dupa fr. virtu)
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc