Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru traieste
abandonic, abandónic, -a adj., s.m. f. (cel) care traieste teama patologica de a fi abandonat. (< fr. abandonnique)
abisal, ABISÁL, -Ă, abisali, -e, adj. 1. De abis. ♦ Care se afla sau care traieste la mari adâncimi în mari sau în oceane. Regiune abisala. Animal abisal. 2. Care se refera la subconstient, al subconstientului. – Din fr. abyssal.
monoxen, MONOXÉN, -Ă adj. (despre paraziti) care traieste numai pe o singura gazda. (< fr. monoxène)
acvatic, ACVÁTIC, -Ă, acvatici, -ce, adj. 1. De apa, care traieste în apa. 2. Format din apa. ♢ Mediu acvatic = apa ca mediu de viata. – Din lat. aquaticus, fr. aquatique.
aeroplancton, AEROPLANCTÓN, aeroplanctoane s.n. Plancton care traieste în atmosfera. [Pr.: a-e-] – Din germ. Aeroplankton.
albiliţă, ALBILÍŢĂ, albilite, s.f. Fluture alb cu vârful aripilor anterioare negre, a carui larva traieste pe frunzele de varza si este foarte stricatoare; fluture-de-varza, fluture-alb (Pieris brassicae). – Alb + suf. -ilita.
albină, ALBÍNĂ, albine, s.f. 1. Insecta din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt si lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevazut cu un ac veninos, si care traieste în familii, producând miere si ceara; musca (Apis mellifica). 2. Planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori violacee, dispuse în spic, asemanatoare cu o albina (1) (Ophrys cornuta). – Lat. alvina "stup".
aligator, ALIGATÓR, aligatori, s.m. Gen de crocodili cu botul lat, care traieste în fluviile Americii (Alligator mississippiensis) sau ale Chinei (Alligator sinensis), a caror piele este folosita în marochinarie. – Din fr. alligator.
alpaca, ALPACÁ1 s.f. Animal rumegator cu lâna fina, lunga si subtire, care traieste în America de Sud (Lama pacos). ♦ Stofa fina fabricata din lâna acestui animal. – Din fr. alpaga, alpaca.
ambianţă, AMBIÁNŢĂ, ambiante, s.f. Mediu material, social sau moral în care traieste cineva sau în care se afla ceva; climat (2). [Pr.: -bi-an-] – Din fr. ambiance.
anşoa, ANSOÁ s.n. 1. Peste mic care traieste în Marea Mediterana si în Oceanul Atlantic. 2. Pasta preparata din carnea acestui peste, care se serveste ca aperitiv. – Din fr. anchois.
aromân, AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte dintr-o ramura a poporului român; care vorbeste dialectul aromân; care traieste în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir si Macedonia). 2. Adj. Care apartine aromânilor(1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor. [Var.: armấn, -a, s.m. si f., adj.] – Din armân (mostenit din lat. romanus), modificat dupa român.
autohton, AUTOHTÓN, -Ă, autohtoni, -e, adj. (Adesea substantivat) Care s-a format si s-a dezvoltat pe teritorul unde traieste (si în prezent), care este originar de aici; bastinas, aborigen. [Pr: a-u-] – Din fr. autochtone.
băligar, BĂLIGÁR, (I) baligare, s.n., (II) baligari, s.m. I. S.n. 1. Baliga. 2. Amestec de baliga si paie, folosit ca îngrasamânt sau combustibil. II. S. m. Gândac negru care traieste mai mult în baliga (Geotrupes stercorarius). [Var.: balegár s.n., s.m.] – Baliga + suf. -ar.
bătrân, BĂTRẤN, -Ă, batrâni, -e, adj., s.m. si f. I. Adj. 1 Care traieste de multi ani, care este înaintat în vârsta. ♢ Fata batrâna = fata ramasa nemaritata dupa vremea maritisului. ♦ (Despre fata sau înfatisarea cuiva) Care si-a pierdut fragezimea, care tradeaza batrânete. 2. Care exista de mult timp, de demult. II. S. m. si f. 1. Persoana în vârsta înaintata. ♢ Loc. adj. si adv. Din batrâni = din vremea veche, din mosi-stramosi. 2. (Fam., la m. sg.) Tata; (la f. sg.) mama; (la m. pl.) parinti. – Lat. betranus (= veteranus).
bentonic, BENTÓNIC, -Ă, bentonici, -ce, adj. Care traieste pe fundul apelor. – Din fr. benthonique.
biotop, BIOTÓP, biotopuri, s.n. (Biol.) Mediu geografic în care traieste un grup de plante si animale în conditii omogene. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biotope.
bizam, BIZÁM, bizami, s.m. Mamifer rozator lung de circa 30 cm, care traieste în preajma apelor si a carui blana, castanie-roscata, este utilizata în blanarie (Ondatra zibethica) ♦ Blana acestui animal. – Din germ. Bisam.
boiştean, BOISTEÁN, boisteni, s.m. Peste de 8-12 cm cu spinarea si partile laterale de culoare verde-închis, cu pete si puncte întunecate, alb pe burta, care traieste în apele din zona de munte si de coline (Phoxinus phoxinus). [Pr.: bo-is-] – Boiste + suf. -ean.
borză, BÓRZĂ, borze, s.f. Gândac mare, negru, care traieste în locuri umede si elimina la atingere o secretie rau mirositoare (Blaps mortisaga). – Formatie onomatopeica.
botriocefal, BOTRIOCEFÁL, botriocefali, s.m. Vierme intestinal din clasa cestodelor în forma de panglica, având o lungime de 8-12 m si prevazut cu doua botridii, care traieste parazit în intestinul subtire al omului si al unor animale care au mâncat peste infectat cu larvele acestui parazit (Diphyllobothrium latum). [Pr.: -tri-o-] – Din fr. bothriocéphale.
brazilian, BRAZILIÁN, -Ă, brazilieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Braziliei sau care este originara de acolo; (la m. pl.) popor, natiune care traieste în Brazilia. 2. Adj. Care apartine Braziliei sau brazilienilor (1), referitor la Brazilia sau brazilieni. [Pr.: -li-an] – Brazilia (n. pr.) + suf. -an.
bugetivor, BUGETIVÓR, -Ă, bugetivori, -e, adj. (Peior.) Care traieste în mod parazitar din bugetul1 statului. – Din fr. budgétivore.
buiac, BUIÁC, -Ă, buieci, -ce, adj. (Reg.) 1. Care traieste bine, rasfatat. 2. Zburdalnic, nebunatic; nechibzuit. – Din sl. bujakŭ.
mirmecofil, MIRMECOFÍL, -Ă adj., s. m. f. 1. (planta) în care traiesc furnici, polenizata de furnici. 2. (animal) care traieste în asociatie cu furnicile. (< fr. myrmécophile)
cambulă, CÁMBULĂ, cambule, s.f. Peste marin cu corpul asimetric, foarte turtit, cu amândoi ochii pe aceeasi parte si care traieste pe fundul apelor, culcat pe partea care nu are ochi (Pleuronectes flesus). – Cf. rus., bg. k a m b a l a.
capră, CÁPRĂ, capre, s.f. I. 1. Gen de mamifere rumegatoare paricopitate, cu parul lung, cu coarne, mai mari si diferentiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ♢ Capra de stânca = capra salbatica, cu blana roscata si cu coarnele în forma de spada (Capra ibex). Capra domestica = animal domestic rumegator, crescut pentru productia de lapte (Capra hircus). ♢ Expr. A împaca si capra, si varza = a multumi si pe unul, si pe altul; a împaca doua interese opuse. Capra râioasa, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capra-neagra sau capra-de-munte = capra salbatica, cu blana bruna-neagra, cu coarne scurte si curbate la vârf si cu doua dungi albe pe partea anterioara a capului, care traieste în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul nou si care consta din executarea unor figuri comice de catre un personaj mascat cu cap de capra (I 1) care bate ritmic din falci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un copil sta aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalti sar peste el. II. 1. Unealta de lemn cu patru picioare, încrucisate doua câte doua, pe care se pun lemnele pentru a fi taiate cu ferastraul. 2. Sistem de lemne încrucisate care serveste la sustinerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau lada) care se afla în partea de dinainte a trasurii sau a carutei si pe care sade vizitiul. 4. Aparat de gimnastica pentru sarituri, format dintr-un suport capitonat asezat pe patru picioare, cu înaltimea reglabila. 5. Arsic de miel. – Lat. capra.
carpocapsă, CARPOCÁPSĂ, carpocapse, s.f. Insecta care traieste pe arborii fructiferi. – Din fr. carpocapse.
castor, CÁSTOR, (1) castori, s.m., (2) s.n. 1. S.m. Mamifer rozator semiacvatic, lung de circa 85 cm, cu labele din spate palmate si cu coada latita, care traieste în colonii, cladindu-si cu maiestrie cuibul pe malul apelor; biber (Castor canadensis). 2. S.n. Blana castorului (1). ♦ Postav facut din parul acestui animal. – Din fr., lat. castor.
caşalot, CASALÓT, casaloti, s.m. Mamifer asemanator cu balena, care traieste în marile calde, caracterizat prin dezvoltarea mare a capului si prin prezenta dintilor pe falca inferioara (Physeter catodon). ♢ Ulei de casalot = amestec de ceruri fluide si solide obtinut din capul de casalot si folosit în medicina, în cosmetica si în componenta unor produse industriale; ulei de spermantet. – Din fr. cachalot.
cavernicol, CAVERNÍCOL, -Ă, cavernicoli, -e, adj. Specific pesterii, care tine de pestera, care traieste sau care creste în pestera. – Din fr. cavernicole.
călugăr, CĂLÚGĂR, calugari, s.m. I. Barbat care a facut legamânt sa duca o viata religios-ascetica si care traieste într-o comunitate manastireasca; monah. II. Instalatie hidrotehnica cu ajutorul careia se poate evacua apa din helesteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea primenirii ei. – Din sl. kalugerŭ (< gr.).
călugăriţă, CĂLÚGĂRIŢĂ, calugarite, s.f. I. Femeie care a facut legamânt sa duca o viata religios-ascetica si care traieste într-o comunitate manastireasca; monahie2. II. Insecta carnivora mare, de culoare verde-cafenie, cu picioarele din fata în forma de cange, care-i servesc la prinderea prazii (Mantis religiosa). – Calugar + suf. -ita.
câineşte, CÂINÉSTE adv. 1. Ca un câine. ♦ Fig. Cu dusmanie, cu rautate. 2. Fig. În conditii foarte grele, cu mari lipsuri. Traieste câineste. ♢ Expr. Câine-câineste = cu multa greutate, cu chiu cu vai. – Câine + suf. -este.
cârtiţă, CẤRTIŢĂ, cârtite, s.f. Mic mamifer insectivor, cu ochi mici acoperiti de o membrana, cu blana neagra, cu labele anterioare adaptate la sapat, care traieste în galerii subterane; sobol (Talpa euripaea). - Din bg. kartica, scr. krtica.
cenobit, CENOBÍT, cenobiti, s.m. Calugar care traieste într-o manastire. – Din fr. cénobite, lat. coenobita.
cercar, CERCÁR, cercari, s.m. Larva a galbezii, care traieste în apa si care devine adulta în organismul vitelor cornute, unde patrunde o data cu hrana. – Din fr. cercaire.
chicheriţă, CHÍCHERIŢĂ, chicherite, s.f. Insecta parazita care traieste în blana oilor si le suge sângele (Melophagus ovinus). – Cf. bg. k e k e r i c a.
chiţcan, CHIŢCÁN, chitcani, s.m. 1. Animal insectivor asemanator cu soarecele, brun-castaniu pe spate si mai deschis pe burta, cu botul alungit, cu ochii mici si cu urechile ascunse în blana, care traieste prin paduri, dumbravi etc. în galerii superficiale (Sorex araneus). 2. Nume dat mai multor specii de soareci de diverse marimi. – Chitcai + suf. -an.
cicar, CICÁR, cicari, s.m. Animal vertebrat acvatic inferior, asemanator cu un peste care traieste ca parazit pe pielea unor pesti (Eudontomyzon danfordi). – Et. nec.
condor, CONDÓR, condori, s.m. Cel mai mare vultur, cu capul si cu gâtul golas, complet mut, care traieste în muntii Americii de Sud (Sarcorhamphus gryphus). [Acc. si: cóndor] – Din fr. condor.
endemic, ENDÉMIC, -Ă, endemici, -ce, adj. (Despre plante sau animale) Care traieste numai pe un anumit teritoriu; (despre unele boli) care are cauze locale, specifice unei anumite regiuni; care are caracter permanent în anumite locuri. – Din fr. endémique.
micetofil, MICETOFÍL, -Ă adj. (despre insecte) care traieste în interiorul ciupercilor. (< fr. mycétophile)
gazdă, GÁZDĂ, gazde, s.f. 1. Persoana care primeste pe cineva la sine (dându-i adapost); cel care tine pe cineva la sine în schimbul unei chirii (si cu întretinere platita); stapânul unei case în raport cu oaspetii sai, amfitrion. ♦ Organism pe care (sau în care) traieste un animal parazit aflat în stare larvara sau adulta. 2. Locuinta ocupata de cineva în calitate de oaspete sau de chirias. 3. (Reg.) Ţaran bogat; chiabur, bogatan. ♢ Loc. adj. De gazda (mare) = din oameni bogati. – Din magh. gazda.
gălbează, GĂLBEÁZĂ, galbeze, s.f. 1. Vierme parazit care traieste în caile biliare ale ovinelor si bovinelor (Fasciola hepatica). 2. Boala de ficat a ovinelor si a bovinelor, provocata de galbeaza (1). 3. Numele a patru specii de plante parazite din familia cucutei: a) Cuscuta trifolii; b) tortel (Cuscuta campestris); c) tortel (Cuscuta epithymum); d) tortel (Cuscuta europea). – Cf. alb. k ë l ' b a z ë,  g ë l ' b a z ë.
mezotrof, MEZOTRÓF, -Ă adj. (despre organisme) care traieste pe soluri cu continut moderat de substante nutritive; (despre soluri) cu un asemenea continut. (< fr. mésotrophe)
mezohalin, MEZOHALÍN, -Ă adj. (despre organisme) care traieste în ape salmastre cu concentratie moderata. (< germ. mesohalin)
metanogen, METANOGÉN, -Ă adj., s. n. (microorganism) care traieste în medii calde, complet lipsit de oxigen, convertind bioxidul de carbon si oxigenul în metan. (< metan + -gen2)
gorilă, GORÍLĂ, gorile, s.f. Cea mai mare dintre maimutele antropoide, care traieste în padurile Africii ecuatoriale (Gorilla gorilla). – Din fr. gorille. Cf. it. g o r i l l a, germ. G o r i l l a.
gravitaţie, GRAVITÁŢIE s.f. (Fiz.) Fenomen de atractie reciproca a corpurilor, dependent de masa lor; gravitate (4). ♢ Câmp de gravitatie = spatiul în care un corp îsi exercita atractia asupra altor corpuri. Centru de gravitatie = a) punctul de aplicatie al rezultantei fortelor de gravitatie exercitate asupra partilor care alcatuiesc un corp; b) fig. loc în jurul (si sub influenta) caruia evolueaza, traieste cineva sau ceva. – Din fr. gravitation.
gregar, GREGÁR, -Ă, gregari, -e, adj. (Despre animale) Care traieste în grupuri compacte, în turme, cete, cârduri. ♢ Instinct gregar = instinct care determina unele animale sa traiasca, sa migreze etc. în turme, cete, cârduri. (Fig.) Spirit (sau instinct) gregar = spirit sau instinct care îndeamna pe unii oameni sa se supuna orbeste, sa-si piarda cu totul individualitatea în mijlocul multimii din care fac parte. – Din fr. grégaire, lat. gregarius.
grizzly, GRÍZZLY s.m. Rasa de urs brun, de talie mare, agresiv, care traieste în America de Nord (Ursus arctos horribilis). – Cuv. engl.
meloe, MELÓE s. f. insecta coleoptera fara aripi, cu elitrele atrofiate, care traieste pe pajisti si fânete. (< fr. méloé)
haloplancton, HALOPLANCTÓN, haloplanctonuri, s.n. Plancton care traieste si se dezvolta în ape sarate de diferite concentratii. – Din engl. haloplancton.
hamsie, HAMSÍE, hamsii, s.f. Mic peste marin de culoare argintie, cu gura mare, care traieste în Marea Neagra, Marea Mediterana si Oceanul Atlantic (Engraulis encrasicholus). – Din ngr. ha(m)psi.
mediu, MÉDIU1 s. n. 1. natura, spatiul înconjurator în care se afla o fiinta, un lucru etc.; complexul tuturor factorilor care afecteaza viata si dezvoltarea organismelor. ♢ orice substanta în care se produce sau se propaga un fenomen. o ~ de cultura = solutie nutritiva sterilizata, pentru înmultirea microbilor în laborator. 2. substanta care poate fi strabatura de un fluid. 3. societatea, lumea în mijlocul careia traieste cineva. 4. (în forma medium) cel care pretinde ca poate înlesni comunicarea cu spiritele în practicile oculte. (< lat. medium)
hematozoar, HEMATOZOÁR, hematozoare, s.n. Sporozoar parazit, care traieste în hematii la om si în tubul digestiv al tântarului anofel si care este agentul patogen al malariei (Plasmodium malariae). [Pr.: -zo-ar] – Din fr. hématozoaire.
hemion, HEMIÓN, hemioni, s.m. Magar salbatic de marimea catârului, care traieste în Mongolia. [Pr.: -mi-on] – Din fr. hémione.
hienă, HIÉNĂ, hiene, s.f. Mamifer carnivor asemanator cu câinele, cu blana cenusie tarcata, cu gâtul gros, cu urechile golase si cu picioarele anterioare mai lungi decât cele posterioare, care traieste în Africa si în Asia si care se hraneste mai ales cu cadavre (Hyaena hyaena). ♦ Fig. Om ticalos, nemernic, mizerabil. [Pr.: hi-e-] – Din fr. hyène, lat. hyaena.
hiperborean, HIPERBOREÁN, -Ă, hiperboreeni, -e, adj. Care se afla, care traieste în extremitatea de miazanoapte a globului pamântesc. [Pr.: -re-an] – Din fr. hyperboréen.
hipogeu, HIPOGÉU, -GÉE, hipogei, -gee, s.n., adj. 1. S.n. (În antichitate) Constructie subterana alcatuita din mai multe încaperi, destinate sa serveasca de mormânt. 2. Adj. (Zool., Bot.) Care traieste sub pamânt. – Din fr. hypogée.
hipopotam, HIPOPOTÁM, hipopotami, s.m. Mamifer erbivor nerumegator, mare si greoi, cu pielea groasa si fara par, care traieste în fluviile si în lacurile din Africa ecuatoriala (Hippopotamus amphibius). – Din fr. hippopotame.
marmotă, MARMÓTĂ s. f. mamifer rozator cu blana cenusie, care traieste în regiunile alpine, hibernând câteva luni. (< fr. marmotte)
marin, MARÍN, -Ă adj. referitor la mare; care creste, traieste în mare. ♢ (s. f.) pictura cu peisaj marin. (< fr. marin)
holoparazit, HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziti, -te, adj., s.m. si f. (Planta lipsita de clorofila) care traieste parazitar pe o alta planta, din care extrage hrana necesara. – Din fr. holoparasite.
homocromie, HOMOCROMÍE, homocromii, s.f. Potrivire de culoare si de forma între un animal si mediul în care traieste, folosita ca mijloc de aparare. – Din fr. homochromie.
ibis, ÍBIS, ibisi, s.m. Pasare asemanatoare cu barza, de culoare alba (Threskionis aethiopica) sau rosie (Guara rubra), cu cioc lung si curbat în jos, cu penajul alb sau rosu pe corp si negru pe cap si pe coada, care traieste în tarile calde si se hraneste cu insecte. – Din fr., lat. ibis.
istroromân, ISTROROMẤN, -Ă, istroromâni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de limba româna ce traieste în peninsula Istria. 2. Adj. Care apartine istroromânilor (1), privitor la istroromâni. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul istroromân. – Istria (n. pr.) + român.
însufleţit, ÎNSUFLEŢÍT, -Ă, însufletiti, -te, adj. 1. Care traieste; viu. 2. Plin de viata; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu caldura. – V. însufleti.
întreţinut, ÎNTREŢINÚT, -Ă, întretinuti, -te, s.m. si f. Persoana careia o alta persoana (de sex opus, cu care traieste în concubinaj) îi asigura mijloacele de existenta. – V. întretine.
jaguar, JAGUÁR, jaguari, s.m. Animal carnivor feroce din familia felidelor, cu blana galbena roscata si cu pete negre circulare, care traieste în America Centrala si în America de Sud (Felis onca). [Pr.: -gu-ar] – Din fr. jaguar.
keta, KÉTA s.f. Peste înrudit cu pastravul, dar mult mai mare ca acesta, care traieste în marile din Extremul Orient si din care se obtin icrele de Manciuria (Oncorhynchus keta). – Din rus. keta.
kurd, KURD, -Ă, kurzi, -de, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care apartine unui popor care traieste în Turcia, Iran, Irak, Siria, Afganistan, Pakistan, precum si în câteva regiuni din fosta U.R.S.S., sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine kurzilor (1), privitor la kurzi. ♢ (Substantivat, f.) Limba vorbita de kurzi (1). – Din fr. kurde.
lipan, LIPÁN1, lipani, s.m. Peste asemanator cu pastravul, cu corpul argintiu si alungit, cu capul mic, care traieste în zona inferioara a apelor de munte (Thymallus thymallus). – Cf. scr. lipan, lipen.
longeviv, LONGEVÍV, -Ă longevivi, -e, adj., s.m. si f. (Persoana)care traieste mult, depasind media de viata normala. – Cf. l o n g e v i t a t e.
nandu, NANDÚ s.m. invar. Gen de pasari alergatoare, asemanatoare cu strutul, cu picioare lungi si cu aripi relativ mici, care traieste în America de Sud (Rhea); pasare care face parte din acest gen. [Acc. si: nándu] -Din fr. nandou.
obleţ, OBLÉŢ, obleti, s.m. Peste mic, zvelt, de culoare alba-argintie, cu gura oblica, fara mustati, care traieste în apele dulci; albisoara, albita, sorean (Alburnus alburnus) ♢ Oblet mare = peste migrator, asemanator cu obletul, lung, cu carnea grasa si gustoasa; tuscov (Chalcalburnus chalcoides) [Var.: obléte s.m.] – Oblu + suf. -et.
oposum, OPÓSUM, oposumi, s.m. Gen de mamifere marsupiale care traieste în America de Nord, de marimea unei pisici, a carui blana cenusie este foarte cautata (Didelphys); animal care face parte din acest gen. ♦ Blana prelucrata a acestui animal. – Din fr. opossum, germ. Opossum.
panda, PÁNDA s.m. invar. Mamifer carnivor asemanator cu un ursulet, care are blana alba cu pete negre si traieste în Himalaia (Ailurus fulgens). – Din engl., fr. panda.
quechua, QUÉCHUA adj. invar., s.f. invar. 1. S.f. invar. Populatie amerindiana care traieste în tinuturile muntoase din Peru, în vestul Boliviei si în zona de frontiera cu Bolivia a statelor Argentina si Chile. 2. Adj. invar. Care apartine sau este specific populatiei quechua (1). ♢ (Substantivat, f.) Limba amerindiana vorbita de populatia quechua (1). [Pr.: ché-ciu-a] – Cuv. sp.
ţară, ŢÁRĂ, tari, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic într-un stat; p.ext. stat. ♢ Expr. Ţara lui Cremene (sau a lui Papura-Voda) = loc fara stapân, unde fiecare face ce-i place, fara sa dea seama cuiva. (Fam.) Te joci cu tara în bumbi? formula prin care se atrage atentia cuiva ca greseste atunci când subestimeaza o persoana sau o problema. A plati (cât) un colt de tara = a valora foarte mult. A pune tara la cale = a) a conduce, a administra o tara; b) (ir.) a discuta o chestie importanta (de ordin politic) fara a avea competenta necesara; p. ext. a discuta multe si de toate. (Pop.) A se duce la tara (sau în tari) = a se duce în lume. Ţara e larga = esti liber sa faci ce vrei, sa pleci unde vrei. La colt de tara sau la mijloc de masa si la colt de tara = într-un loc ferit de primejdii. Peste noua (sau sapte) mari (si) peste noua (sau sapte) tari = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a ramâne) de poveste în tara = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomina. (Fam.) A sta prost (sau rau) cu tara = a nu avea bani. Ţara nimanui = a) (în basme) tara fara stapân; b) spatiu neocupat de armate între doua fronturi de lupta; zona neutra. ♦ (Intra în denumirea unor state sau tinuturi) Ţara Româneasca, Ţarile de Jos. ♦ (În vechea organizare politica si administrativa a României) Provincie. 2. Regiune, tinut, teritoriu. ♦ Ses. 3. Locul în care s-a nascut sau traieste cineva; patrie. 4. (În opozitie cu oras) Mediu rural, sat. ♢ Loc. adj. De (sau de la) tara = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei tari (I 1); popor; natiune; p. ext. oameni, lume. ♢ Expr. A afla târgul si tara = a afla toata lumea. A se pune cu tara = a intra în conflict cu toata lumea. 2. (Înv.) Populatie de la sate; taranime. [Var.: (înv.) teára s.f.] – Lat. terra.
ţigâi, ŢIGẤI, tigâi, s.m. Specie de gândac mare, negru cu pete galbene, care traieste prin padurile de conifere (Hylobius abietis). – Et. nec.
ubicvist, UBICVÍST, -Ă, ubicvisti, -ste, adj. 1. (Despre plante) Care traieste si se dezvolta la fel de bine în conditii de mediu diferite. 2. (Fam.; despre oameni) Care pare a se afla în mai multe locuri deodata. – Din fr. ubiquiste.
longeviv, LONGEVÍV, -Ă adj., s. m. f. (cel) care traieste mult. (< longevitate)
univers, UNIVÉRS, universuri, s.n. 1. Lumea în totalitatea ei, nemarginita în timp si spatiu, infinit de variata în ce priveste formele pe care le ia materia în procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. Globul pamântesc; parte populata a globului pamântesc (împreuna cu tot ce se afla pe el); locuitorii globului pamântesc. ♦ Mediul, cercul, lumea imediata în care traieste cineva sau ceva: domeniu material, intelectual sau moral. – Din fr. univers, lat. universum.
uraloaltaic, URALO-ALTÁIC, -Ă, uralo-altaici, -ce, adj. (Despre populatii) Care se afla, traieste în regiunea muntilor Ural si Altai; (despre limbi) vorbit de populatiile care traiesc în regiunea muntilor Ural si Altai. – Din fr. ouralo-altaïque.
urangutan, URANGUTÁN, urangutani, s.m. Maimuta antropoida de talie mare, cu membrele anterioare foarte lungi, inteligenta si cu spiritul de imitatie foarte dezvoltat, care traieste în padurile tropicale din Sumatra si Borneo (Simia satyrus). [Var.: orangután s.m.] – Din fr. orang-outan.
urs, URS, ursi, s.m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blana bruna-negricioasa sau roscata, cu botul ascutit si cu coada scurta (Ursus arctos). ♢ Urs alb (sau polar) = specie de urs cu blana alba, care traieste în regiunile arctice (Ursus maritimus). • Expr. A vinde pielea ursului din padure = a conta pe un lucru înainte de a fi sigur ca-l poti obtine. A trage nadejde ca ursul de coada = a nadajdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna în numar foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. 2. (Reg.) Bot de mamaliga cu brânza la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stâlpii care sustin talpa prispei la casele taranesti. – Lat. ursus.
litobie, LITOBÍE s. f. miriapod carnivor, brun, care traieste pe pietre sau pe frunze moarte. (< fr. lithobie)
zi, ZI, zile, s.f. 1. Interval de timp cuprins între rasaritul si apusul Soarelui; timpul cât Soarele ramâne deasupra orizontului; p. ext. lumina solara; interval de timp de 24 de ore, corespunzator unei rotatii a Pamântului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp intre doua culminatii succesive ale unui astru. ♢ (Determinând notiunile "an", "luna", pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ♢ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toata ziua = de fiecare zi; p. ext. obisnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ♢ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data ceruta; fara întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fara termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, vazând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toata ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, catre) ziua = putin înainte de a se lumina; spre dimineata. Pâna în (sau la) ziua sau de cu ziua = pâna a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineata. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziua = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi si noapte sau (adverbial) ziua si noaptea = tot timpul, fara încetare; fara odihna. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodata. Toata ziua sau ziua toata = de dimineata pâna seara; p. ext. mereu, continuu. ♢ Expr. A se face ziua alba = a se lumina complet, a fi plina zi. A face noaptea zi si ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea si a dormi ziua; p. ext. a duce o viata dezordonata. Buna ziua, formula de salut, la întâlnire sau la despartire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) buna ziua (sau ziua buna) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-si lua ziua buna = a-si lua ramas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lânga adjective ca "limpede", "clar") foarte clar, foarte limpede. Într-o (buna) zi sau într-una din zile = odata, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi buna (sau, rar, alba) cu cineva = a trai în bune relatii cu cineva. A da zi dupa zi = a lasa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod exceptional. ♢ (Compus) Zi-lumina = perioada a zilei (1) cuprinsa între rasaritul si apusul Soarelui. Zi-munca = unitate de masura conventionala care serveste drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ♢ (În sintagme si loc., ca unitate de masura sau de calcul) Zi de munca = durata timpului în cursul caruia lucratorul presteaza zilnic munca. Cu ziua = cu plata socotita dupa zilele muncite; fara angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanta care se poate strabate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusa prin prep. "de") Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmeaza sa se întâmple ceva; termen soroc. ♢ Ziua de astazi = perioada de timp, epoca în care traim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credinte religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii si mortii vor fi chemati la judecata lui Dumnezeu. ♢ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecarei luni. ♢ (În titulatura sarbatorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ♢ Zi aniversara sau ziua nasterii (sau de nastere) = aniversare (a zilei de nastere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viata, existenta, trai. ♢ Expr. A avea zile = a mai avea de trait, a-i fi dat sa (mai) traiasca. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trai, tot timpul vietii. Abia îsi tine zilele, se spune despre cineva care traieste prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mâna = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricosat, înspaimântat. A ridica (sau a rapune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se ispravi cuiva zilele = a muri. A-si urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se satura de viata, a nu mai voi sa traiasca. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tau etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vietii mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinari care precizeaza o perioada de timp) Vreme, epoca. Zilele tineretii. ♢ Expr. Mic de zile = tânar. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârsta, batrân. (Rar) Vesnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrait. [Var.: zíua s.f.] – Lat. dies.
zibetă, ZIBÉTĂ, zibete, s.f. Mamifer carnivor cu parul cenusiu patat cu negru, care traieste în Africa (Viverra zibetha). – Din fr. zibeth.
lingulă, LINGÚLĂ s. f. 1. brahiopod nearticulat cu cochilie mica, ovala sau alungita, care traieste pe fundul oceanelor. 2. structura anatomica în forma de limba mica. (< lat. lingula)
magot, MAGÓT, magoti, s.m. Maimuta mare, fara coada, care traieste în nordul Africii si în regiunea Gibraltar (Macacus sylvanus). – Din fr. magot.
mahalagioaică, MAHALAGIOÁICĂ, mahalagioaice, s.f. Femeie care traieste într-un cartier marginas, la periferia oraselor; p.ext. femeie de rând, cu apucaturi vulgare, care se cearta si bârfeste; mahalagita, tata. – Mahalagiu + suf. -oaica.
limnocren, LIMNOCRÉN, -Ă adj. (despre izvoare) care tâsneste în lacuri, de jos în sus; (despre organisme) care traieste în asemenea apa. (< germ. limnokrene)
limnetic, LIMNÉTIC, -Ă adj. (despre organisme vegetale) care traieste în lacuri, balti sau locuri mlastinoase; limnicol. (< fr. limnétique)
limivor, LIMIVÓR, -Ă adj. 1. (despre animale acvatice) care se hraneste cu resturi organice continute în mâlul de pe fundul apelor; pelofag. 2. (despre microorganisme) care traieste în vasele sangvine ale unui animal, hranindu-se cu continutul lor. (< fr. limivore)
limicol, LIMÍCOL, -Ă I. adj. (despre organisme) care traieste în mlastini. II. s. f. pl. subordin de pasari cu picioare nepalmate, care traiesc în locuri mlastinoase. (< fr. limicole/s/)
marin, MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care tine de mare2, care traieste sau creste în mare2, care este produs de actiunea unei mari2; caracteristic marii2, de mare2. ♦ (si substantivat, f.) (Pictura) care înfatiseaza un peisaj de mare2. ♦ Privitor la navigatia pe mare2; maritim. Harti marine. – Din fr. marin.
lignicol, LIGNÍCOL, -Ă adj. (despre organisme animale sau vegetale) care traieste, creste pe lemne, pe putregaiuri. (< fr. lignicole)
viu, VÍU, VÍE, vii, adj., s.n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat), Care se afla în viata, care traieste; înzestrat cu viata. ♢ Loc. adj., adv. De viu = fiind înca în viata. ♢ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ♢ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fara mila fata de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmani, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viata sau mort; cu orice pret. ♢ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca si mort. Nici cu viii, nici cu mortii, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdraveneste. Mortii cu mortii si viii cu viii, se spune ca îmbarbatare celor care se consoleaza greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simtire. ♢ Rana (sau carne) vie = rana (sau carne) a unui organism în viata care sângereaza, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persista, care dainuieste înca. Traditie vie. ♢ Limba vie = limba care se vorbeste în mod curent în prezent, limba în circulatie. ♦ (În conceptia crestina) Etern, nemuritor, vesnic. 2. Plin de viata, de neastâmpar; cu miscari iuti, vioaie. ♦ Animat, însufletit. Discutie vie. ♦ (Despre ochi) Care denota vioiciune, inteligenta; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de seva, sanatos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flacari mari. 4. (Despre sunete) Rasunator, puternic. ♦ (Despre lumina; p. ext. despre surse de lumina) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; stralucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S.n. (Rar) Viata. – Lat. vivus.
vizon, VIZÓN, vizoni, s.m. Mamifer salbatic carnivor asemanator cu nurca, dar de talie mai mare, cu blana pretioasa, care traieste în America de Nord (Lutreola vison). ♦ Blana acestui animal. – Din fr. vison.
delfin, DELFÍN1, delfini, s.m. 1. Mamifer marin cu corpul în forma de fus, care atinge marimea de trei metri, cu botul alungit, prevazut cu numerosi dinti conici, si care traieste în grupuri compacte în toate marile; porc-de-mare (Delphinus delphis). 2. (Art.) Constelatie din emisfera boreala, în vecinatatea Caii-Laptelui. 3. Procedeu tehnic de înot în care sportivul, culcat cu fata în jos, înainteaza la suprafata apei prin miscarea simultana si simetrica a bratelor, dinainte spre înapoi, coordonata cu bataia simultana în plan vertical a picioarelor. – Din lat. delphinus, it. delfino.
concubin, CONCUBÍN, -Ă, concubini, -e, s.m. si f. Persoana care traieste în concubinaj. – Din fr. concubin, lat. concubinus.
domestic, DOMÉSTIC, -Ă, domestici, -ce, adj. 1. (Despre animale) Care traieste pe lânga casa, fiind folosit în anumite scopuri. 2. Care este legat de casa, de gospodarie, de familie, specific vietii gospodaresti; p. ext. intim, privat. – Din fr. domestique, lat. domesticus.
lepismă, LEPÍSMĂ s. f. 1. insecta cu corpul gri-argintiu, care traieste în locurile umede ale caselor. 2. stamina cu aspect scuamiform, la baza ovarului. (< fr. lépisme)
exil, EXÍL, exiluri, s.n. 1. Pedeapsa aplicata în unele tari pentru delicte politice, constând în izgonirea unui cetatean din tara sau din localitatea în care traieste; surghiun. ♦ Parasirea, plecarea voluntara a cuiva din propria tara sau localitate, de obicei pentru a scapa de o prigoana. 2. Situatie în care se gaseste o persoana exilata. [Pr.: eg-zil] – Din fr. exil, lat. exsilium.
existent, EXISTÉNT, -Ă, existenti, -te, adj. Care exista, se afla, traieste; care se manifesta. [Pr.: eg-zis-] – Din fr. existant (dupa existenta).
orbeţ, ORBÉŢ, ORBEÁŢĂ, orbeti, -e, adj., s. 1. Adj., s.m. si f. (Fiinta) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cersetor (orb2). ♢ Expr. A se bate ca orbetii = a se încaiera aprig, a se bate rau, fara a se uita unde lovesc. 2. S.m. Mamifer din ordinul rozatoarelor, asemanator cu cârtita, cu ochii ascunsi sub piele, care traieste sub pamânt si se hraneste cu radacini; catelul-pamântului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s.m.] – Orb + suf. -et.
păducel, PĂDUCÉL, paducei, s.m. 1. Arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în buchetele, cu fructe comestibile, care se cultiva si ca planta ornamentala (Crataegus monogyna). 2. Insecta parazita care traieste pe plante sau pe corpul unor mamifere (Leptus autumnalis). 3. (Pop.) Boala de piele care se manifesta prin mâncarimi pe talpi sau între degetele picioarelor. – Din lat. •peducellus.
pădureţ, PĂDURÉŢ, -EÁŢĂ, padureti, -e, adj. 1. (Despre plante, pomi fructiferi) Care creste în padure sau într-un loc necultivat; salbatic. ♦ (Despre fructe) Produs de un arbore paduret (1); nealtoit; p. ext. cu gust acru, astringent. ♢ Expr. A se satura (de cineva sau de ceva) ca de mere padurete = a fi foarte plictisit (de cineva sau de ceva), a nu mai putea suferi. 2. (Rar; despre animale) Care traieste în padure; salbatic. ♦ Fig. (Despre oameni) Ursuz, retras, salbatic. – Padure + suf. -et.
oniric, ONÍRIC, -Ă, onirici, -ce, adj. 1. Privitor la vise, care apartine visului; care delireaza, care aiureaza din cauza unei obsesii sau unor halucinatii. ♢ Delir oniric = delir asemanator cu visul, care se manifesta în unele boli psihice si în care bolnavul se comporta ca un somnambul. ♦ (Despre oameni) Care este strain de ce se întâmpla în jurul lui, care traieste într-o lume de vis. 2. (Despre creatii literare) care are ca tema principala situatiile onirice (1). – Din fr. onirique.
rentier, RENTIÉR, -Ă, rentieri, -e, s.m. si f. Persoana care beneficiaza de o renta, din care traieste, fara sa desfasoare vreo activitate productiva pentru a-si câstiga existenta. [Pr.: -ti-er] – Din fr. rentier.
sicofant, SICOFÁNT2, sicofanti, s.m. Insecta de culoare verde-aurie, cu miros de mosc, care traieste în padurile de conifere si stejari din Europa sudica si centrala (Calosoma sycophanta). – Din lat. sycophanta.
şarpe, SÁRPE, serpi, s.m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase si neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin miscari ondulatorii; (si la sg.) reptila din acest ordin. ♢ Sarpe de casa = specie de sarpe neveninos, lung de circa 1, 60 m, cu doua pete galbene pe ceafa, care traieste mai ales în regiunile inundabile, pe lânga casa (Natrix natrix). Sarpe de alun = sarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o banda neagra pe laturile capului, care traieste la noi prin padurile de alun si prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). Sarpe cu clopotei = specie de sarpe veninos din America de Nord, lung pâna la 2 metri, a carui coada este prevazuta cu solzi cornosi care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Sarpe cu ochelari = cobra. ♢ Expr. (A tipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gura de sarpe = (a tipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaura de sarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sari ca muscat de sarpe = a se înfuria, a-si iesi din fire. A încalzi (sau a creste) sarpele la (sau în) sân = a arata dragoste si bunavointa unui om nerecunoscator. A-l musca pe cineva sarpele de inima. se spune când cineva se simte ispitit sa faca (sau sa spuna) ceea ce n-ar trebui. A-l musca (pe cineva) sarpele invidiei (ori al vanitatii) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A calca sarpele pe coada = a insulta, a supara pe un om rau, iute la mânie. ♦ Fig. Persoana rea, vicleana, perfida. [Var.: sérpe s.m.] – Lat.pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).
şoarece, SOÁRECE, soareci, s.m. Animal mic din ordinul rozatoarelor, de culoare cenusiu-închis, cu botul ascutit si cu coada lunga si subtire (Mus musculus). ♢ Soarece de biblioteca = se spune despre o persoana care îsi petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind si studiind. Soarece de birou = birocrat. ♢ Expr. A trai (sau a se iubi, a se avea) ca mâta (sau ca pisica) cu soarecele, se spune despre doua persoane care nu se pot suferi, care se cearta întruna. I-au mas soarecii în pântece (sau burta), se spune despre un om foarte flamând. A se juca (cu cineva) ca mâta (sau ca pisica) cu soarecele = a-si bate joc de cineva, tinându-l într-o situatie incerta. În gaura (sau în borta) de soarece = în cea mai ferita, mai dosnica ascunzatoare, în gaura de sarpe. ♢ Compus: Soarece de câmp = mic rozator de câmp care face mari stricaciuni în culturi (Apodemus agrarius); soarece de padure = animal rozator care traieste în padure (Apodemus sylvaticus). [Var.: soárec s.m.] – Lat. sorex, -icis.
şobolan, SOBOLÁN, sobolani, s.m. Mamifer rozator omnivor din familia muridelor, mai mare decât soarecele, cu coada lunga acoperita cu solzi în forma de inele, care traieste în jurul locuintelor, hambarelor, depozitelor etc., provocând mari stricaciuni; guzgan (Rattus norvegicus). ♢ Sobolan negru (sau de casa) = sobolan care traieste în camari, în poduri etc., produce mari pagube si transmite diferite boli infectioase (Rattus rattus). Sobolan de apa = sobolan de culoare roscata, care traieste pe malul apelor (Arvicola terrestris). Sobolan moscat = desman. – Sobol + suf. -an.
tigru, TÍGRU, tigri, s.m. Specie de mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbena-roscata cu dungi negre, transversale, care traieste în Asia si în insulele Australiei (Felis tigris). ♦ Epitet dat unui om energic, impulsiv, crud. – Din fr. tigre, lat. tigris.
trăitor, TRĂITÓR, -ÓARE, traitori, -oare, adj. (Rar) 1. Care traieste, care este în viata, care exista; viu, vietuitor. 2. Care îsi duce viata, care locuieste undeva. [Pr.: tra-i-] – Trai + suf. -tor.
trântor, TRẤNTOR, trântori, s.m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui barbat care nu vrea sa lucreze si traieste din munca altora. – Cf. sl. t r o n t ŭ.
tribal, TRIBÁL, -Ă, tribali, -e, adj. De trib; (despre o populatie) care traieste în triburi. ♦ (Substantivat, m. pl.) Nume dat unor triburi trace din sudul Dunarii mijlocii, care s-au stabilit la începutul sec. IV a. Cr., sub presiunea ilirilor, între muntii Balcani si Dunare. – Din fr. tribal.
lapidicol, LAPIDÍCOL, -Ă adj. care creste, traieste pe pietre. (< fr. lapidicole)
troglodit, TROGLODÍT, -Ă, trogloditi, -te, s.m. si f. 1. Om care traieste în caverne. ♢ (Adjectival) Populatie troglodita. 2. Fig. Om cu un nivel de trai extrem de scazut, care duce o viata primitiva. ♦ Epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd. – Din fr. troglodyte.
lamă, LÁMĂ2 s. f. mamifer rumegator din familia camelidelor, care traieste pe platourile Americii de Sud. (< fr. lama, sp. llama)
lamantin, LAMANTÍN s. m. mamifer cetaceu erbivor cu corpul masiv, asemanator cu foca, care traieste în fluviile mari din Africa si America tropicala. (< fr. lamantin)
lacustru, LACÚSTRU, -Ă adj. referitor la lacuri; care traieste sau creste în lacuri. o locuinte ĕ = locuinte (preistorice) pe stâlpi la marginea sau în mijlocul lacurilor; formatie ~a = formatie geologica din depuneri pe fundul unei ape dulci. (< fr. lacustre, lat. lacustris)
labru, LABRU s. m. peste marin comestibil, viu colorat, care traieste pe lânga tarmuri stâncoase; buzat. (< fr. labre)
pajură, PÁJURĂ, pajuri, s.f. 1. Pasare rapitoare mai mica decât vulturul, dar mult mai puternica si mai iute în miscari decât acesta, cu cioc puternic si taios, cu gheare lungi si ascutite, care traieste în regiunile de munte; acvila (1), acera (Aquila chrysaetos). ♦ (În mitologia populara) Pasare uriasa, cu înfatisari variate, de obicei fioroase, înzestrata cu puteri miraculoase. 2. Figura simbolica reprezentând o pajura (1) sau vultur (cu unul sau doua capete, de obicei cu aripile întinse), care serveste ca semn conventional distinctiv pe stemele, steagurile, pecetile sau monedele unor tari; p. ext. stema, emblema având o asemenea figura. [Var.: (înv.) pájera, pájora s.f.] – Din ucr. pažera "fiinta lacoma, nesatioasa".
panteră, PANTÉRĂ, pantere, s.f. Mamifer carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu si musculos, cu blana galbuie-roscata cu pete închise, care traieste în Asia si Africa; leopard, pardos (Felis pardus). – Din fr. panthère.
papugiu, PAPUGÍU, papugii, s.m. (Fam.) Om de nimic, care se tine de înselaciuni, care traieste din siretlicuri. – Din tc. papuççu.
parazit, PARAZÍT, -Ă, paraziti, -te, adj., subst. 1. Adj., s.m. si f. (Organism animal sau vegetal) care traieste si se hraneste pe seama altui organism, caruia îi provoaca adesea daune, boli sau chiar moartea. 2. Adj., s.m. si f. Fig. (Persoana) care traieste din munca altora, care nu produce nimic. 3. Adj. Fig. Care nu are un rol util, efectiv; de prisos, inutil. 4. S.m. (La pl.) Perturbatii electromagnetice de origine externa în transmisiile radiofonice, de telecomunicatii etc., cauzate de fenomene din alte aparate electrice sau din atmosfera. – Din lat. parasitus, germ. Parasit, fr. parasite.
parazitar, PARAZITÁR, -Ă, parazitari, -e, adj. 1. (Despre organisme animale sau vegetale) Care traieste si se hraneste pe seama altui organism; (despre boli, simptome etc.) care este pricinuit de un parazit (1). 2. Fig. (Despre oameni) Care traieste ca un parazit (2), de parazit; (despre viata, modul de trai al oamenilor) specific parazitilor (2). – Din fr. parasitaire.
koala, KOÁLA s. f. mamifer catarator din ordinul marsupialelor, ca un ursulet, care traieste în padurile umede din Australia, hranindu-se cu frunze de eucalipt. (< fr. koala)
păduche, PĂDÚCHE, paduchi, s.m. 1. Nume generic dat mai multor specii de insecte parazite care traiesc pe corpul oamenilor si al unor animale (Pediculus). ♦ Epitet dat unui om care nu munceste si traieste din munca altuia; parazit. 2. Nume dat unor insecte parazite care traiesc pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, hranindu-se pe seama acestora. 3. Compus: paduche-de-lemn = plosnita. – Lat. peduculus.
păduratic, PĂDURÁTIC, -Ă, paduratici, -ce, adj. 1. Care creste sau traieste în padure; paduret, salbatic. 2. Acoperit cu paduri; paduros, împadurit. – Padure + suf. -atic.
pădurean, PĂDUREÁN, -Ă, padureni, -e, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care tine de padure, privitor la padure; de la padure, care traieste sau se gaseste în padure. 2. S.m. si f. Persoana care traieste într-o regiune de padure sau de munte ori este originara de acolo. – Padure + suf. -ean.
pădureancă, PĂDUREÁNCĂ, padurence, s.f. Femeie care traieste într-o regiune de padure sau de munte ori este originara de acolo. – Padurean + suf. -ca.
pământean, PĂMÂNTEÁN, -Ă, pamânteni, -e, adj. 1. Care traieste, care locuieste pe Pamânt; de pe Pamânt, specific Pamântului. ♦ (Substantival) Locuitor al Pamântului. 2. (Adesea substantivat) Nascut în tara despre care este vorba; indigen, bastinas, autohton. 3. (Substantivat; rar) Muritor2. – Pamânt + suf. -ean.
keta, KÉTA s. f. peste teleostean înrudit cu pastravul, dar mai mare, care traieste în marile din Extremul Orient si migreaza în fluvii pentru reproducere. (< rus. keta)
păstrăv, PẮSTRĂV, pastravi, s.m. 1. Peste de apa dulce din familia salmonidelor, acoperit cu solzi mici, cu puncte negre si rosii si burta galbuie, care traieste în apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasa (Salmo trutta fario). 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fara picior, în forma de scoica de culoare cenusie-negricioasa, care cresc pe trunchiurile copacilor, producând un putregai alb al lemnului. – Din bg. pastarva.
păţanie, PĂŢÁNIE, patanii, s.f. Întâmplare (neplacuta) iesita din comun, neasteptata sau neobisnuita pe care o traieste cineva; pataranie, pateala; p. ext. (la pl.) peripetii, aventuri. [Var.: (reg.) paténie s.f.] – Pati + suf. -anie.
păţit, PĂŢÍT1 s.n. (Rar) Faptul de a pati; întâmplare sau sir de întâmplari (neplacute) pe care le traieste cineva. – V. pati.
pecari, PECARÍ s.m. (Rar) Specie de mamifer înrudit cu porcul salbatic, care traieste în America (Dicotyles tajacu). – Din fr. pécari.
pegas, PEGÁS, pegasi, s.m. 1. Cal nazdravan cu aripi, din mitologia greaca; fig. inspiratie poetica. 2. Specie de peste care traieste în Oceanul Indian, cu înotatoarele în forma de aripi, asemanatoare cu cele ale liliacului (Pegasus draco). 3. Numele unei constelatii din emisfera boreala. [Acc. si: pégas] – Din fr. pégase.
pelagic, PELÁGIC, -Ă, pelagici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Zona pelagica = totalitatea apelor din lacuri, mari si oceane situate deasupra zonelor de fund (începând de la adâncimea de circa 200 m). ♦ Care se refera la zona definita mai sus, care apartine acestei zone; (despre plante si animale) care traieste, plutind liber în apele acestei zone. 2. (Rar) Marin. – Din fr. pélagique.
scorpion, SCORPIÓN, scorpioni, s.m. 1. Nume dat mai multor specii de arahnide având la extremitatea posterioara glande veninoase, care se deschid în vârful unui ac; scorpie (1). ♢ Scorpionul de carti =scorpion minuscul, fara coada si fara glande veninoase, având patru perechi de picioare si o pereche de foarfece lungi, care traieste printre filele cartilor (Chelifer cancroides). 2. (Art.) Numele unei constelatii zodiacale din emisfera sudica; numele unuia dintre cele 12 semne ale zodiacului; Scorpie (2). [Pr.: -pi-on] – Din fr. scorpion, lat.scorpio, -onis.
vecin, VECÍN, -Ă, vecini, -e, adj., subst. I. 1. Adj. Care este, se afla, sta alaturi, în apropiere de cineva sau de ceva. 2. S.m. si f. Persoana care traieste, locuieste, se afla alaturi sau în apropiere de cineva ori de ceva; popor, stat etc. care este vecin (I1) cu alt popor, cu alt stat etc. ♢ Loc. adv. Prin (sau în) vecini = prin (sau în) apropiere, (pe undeva pe) alaturi. II. S.m. Ţaran aservit stapânului feudal din Moldova medievala, obligat sa faca acestuia prestatii în munca sau sa dea contributii în natura ori în bani; rumân, iobag. – Lat. vicinus.
vecinătate, VECINĂTÁTE, vecinatati, s.f. I. 1. Starea, situatia cuiva sau a ceva care este, se afla, locuieste, traieste alaturi, în apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai multi vecini. 2. Loc vecin cu cineva sau cu ceva; împrejurime. 3. Cei care sunt sau locuiesc alaturi sau în apropiere (fata de altii sau fata de un loc dat). II. Stare de vecin (II); vecinie, rumânie, iobagie. – Lat. vicinitas, -atis.
anturaj, ANTURÁJ s.n. Totalitatea persoanelor care constituie mediul social particular al cuiva, care înconjoara în mod obisnuit pe cineva; mediul, compania, societatea în care traieste cineva. – Din fr. entourage.
arboricol, ARBORÍCOL, -Ă, arboricoli, -e, adj. (Despre insecte, animale) Care traieste pe arbori sau printre arbori. – Din fr. arboricole.
jaguarundi, JAGUARÚNDI s. m. pisica salbatica cu corpul foarte alungit, care traieste în padurile din America tropicala. (< fr. jaguarundi)
pierdut, PIERDÚT, -Ă, pierduti, -te adj. 1. (Despre obiecte, bunuri) Care nu se mai afla în posesiunea proprietarului, care nu mai este la locul lui obisnuit, despre care nu se stie unde se afla. ♦ Care nu mai exista, care a disparut. 2. (Despre oameni) Care a plecat din locul unde era si caruia nu i se mai stie de urma; ratacit. ♦ Care nu mai traieste în preajma cuiva, s-a departat de cineva; care nu se mai afla în viata; mort. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza departarii; sters, estompat. ♦ (Despre culori) Pal, sters. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scazuta, slabit din cauza departarii; stins. 4. Absorbit de o activitate, de o problema; coplesit de gânduri sau de sentimente, stapânit de o emotie puternica; p. ext. desperat. ♦ (Despre ochi, privire) Atintit în gol, ratacit. 5. (Despre oameni) Aflat într-o situatie foarte grea, în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). ♦ (Despre femei) Care a decazut din punct de vedere moral; care practica prostitutia. 6. (Despre un interval de timp) Care a trecut pentru cineva în zadar, care a fost petrecut fara folos sau cu prea putin folos. – V. pierde.
pietrar, PIETRÁR, pietrari, s.m. 1. Muncitor calificat care prelucreaza piatra (pentru constructii); cioplitor în piatra. ♦ (Înv.) Sculptor. ♦ Muncitor care pietruieste drumul. ♦ (Reg.) Zidar. 2. Peste rapitor cu corpul în forma de fus, de culoare galbena pe aripioare si bruna spre coada, care traieste în apele dulci adânci cu fundul pietros sau nisipos (Aspro zingel). 3. (Ornit.) Pietrosel sur. – Piatra + suf. -ar.
pomanagiu, POMANAGÍU, pomanagii, s.m. (De obicei peior.) Persoana care umbla dupa pomana, care traieste din pomana altora, care asteapta sa i se ofere cât mai multe avantaje materiale (nemeritate). – Pomana + suf. -agiu.
pomanagioaică, POMANAGIOÁICĂ, pomanagioaice, s.f. (De obicei peior.) Femeie care umbla dupa pomana, care traieste din pomana altora, care asteapta sa i se ofere cât mai multe avantaje materiale (nemeritate). – Pomanagiu + suf. -oaica.
întreţinut, ÎNTREŢINÚT, -Ă I. adj. (despre oscilatii mecanice, electromagnetice etc.) cu amplitudine mentinuta constanta printr-un aport de energie din exterior. II. adj., s. m. f. (cel) care este în întretinerea altei persoane de sex opus (cu care traieste în concubinaj). (< întretine)
ploier, PLOIÉR, (1) ploiere, s.n., (2) ploieri, s.m. 1. S.n. (Reg.) Umbrela. 2. S.m. Pasare calatoare, de marimea unei turturele, cu fruntea bombata, cu picioare lungi, lipsite de degetul posterior, cu coada scurta si cu pene variat colorate, care traieste la marginea baltilor (Charadrius apricarius). [Pr.: plo-ier] – Ploaie + suf. -ar.
peren, PERÉN, -Ă, pereni, -e, adj. (Despre plante) Care traieste si rodeste mai multi ani de-a rândul, având o radacina persistenta din care se dezvolta în fiecare primavara o noua tulpina; vivace, ♦ Fig. Care are caracter stabil, care dureaza mult timp; durabil. – Din lat. perennis, fr. pérenne.
petrecător, PETRECĂTÓR, -OÁRE, petrecatori, -oare, adj., s.m. si f. 1. (Înv. si reg.) Petrecaret. 2. (Înv.) (Persoana) care traieste (undeva sau într-un anumit fel); traitor. 3. (Înv.) (Persoana) care însoteste, conduce pe cineva. – Petrece + suf. -ator.
petrel, PETRÉL, petrei, s.m. Pasare marina de culoare alba, cu spatele si aripile cenusii, care se hraneste cu pesti si traieste în colonii (Larus canus). – Din fr. pétrel.
picior, PICIÓR, picioare, s.n. 1. Fiecare dintre cele doua membre inferioare ale corpului omenesc, de la sold pâna la vârful degetelor, si fiecare dintre membrele celorlalte vietuitoare, care servesc la sustinerea corpului si la deplasarea în spatiu. ♢ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ♢ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în pozitie verticala; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fara a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fara un mijloc de locomotie, pe jos. – Din cap pâna în picioare = de sus si pâna jos, în întregime; cu desavârsire. Pe picior gresit (la unele jocuri sportive) nepregatit pentru a para actiunea adversarului sau, p. gener., pentru a raspunde unei provocari. ♢ Expr. Unde-ti stau picioarele îti va sta si capul = vei plati cu viata (daca nu vei face un anumit lucru). A sari drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însanatosi dupa o boala (lunga); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sanatos. (Glumet sau ir.) Are numai (atâtia...) ani pe un picior = are o vârsta mai mare decât cea pe care o marturiseste. A pune piciorul (undeva) = a calca, a pasi, p. ext., a patrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a initia, a organiza ceva, a face sa mearga, sa functioneze; b) a îngriji un bolnav si a-l însanatosi. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei actiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slabi, a se prapadi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (usor), fara a zacea la pat. (A fi) cu un picior în groapa (si cu unul afara) = (a fi) foarte batrân, prapadit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a ramâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua sa existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a ramâne intact sau în pozitie verticala. E tata-sau (sau mama-sa etc.) în picioare = seamana întocmai, e leit cu tatal sau (sau cu mama sa etc.). A sari într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipa. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-si lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe sa fuga (repede), a o lua la goana; a încerca sa se faca nevazut prin fuga. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-si mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, linistit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-si bate (sau a-si rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multa alergatura. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se aseza, a se stabili undeva. A cadea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a saruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A calca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (calcându-l pe încaltaminte) sa nu faca sau sa nu spuna ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva suparator. (Pop. si fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) gresit (logic sau gramatical) ori fara talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgali. Fara cap si fara picioare = fara logica, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a capata) picioare = (despre obiecte) a disparea. (A sta sau a sedea etc.) picior peste picior = (a sedea într-o pozitie comoda) cu o parte a unui picior ridicata si asezata peste celalalt picior. Cu coada între picioare = rusinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-si bate joc. A calca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a dispretui, a desconsidera. A pune (sau a asterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de pretuire, de omagiu. A-i pune cuiva capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca sa-si impuna vointa; a se rasti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotarâta, a se opune energic. A da din mâini si din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o actiune la bun sfârsit, pentru a scapa dintr-o încurcatura etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apa rece = a se gândi profund si îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de razboi) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de razboi). A fi pe picior de egalitate (sau pe acelasi picior) cu cineva = a se bucura de aceleasi drepturi, a avea aceeasi situatie cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lasa sa-i scape un prilej favorabil. A trai pe picior mare = a duce o viata de belsug, a cheltui mult. Parca l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care traieste o bucurie mare si neasteptata. A fi (sau a sta) pe picior de duca (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini si de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lasa (cuiva) posibilitatea sa actioneze. A(-si) taia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face sa piarda un avantaj, a (-si) periclita situatia. A cadea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea tine, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) tine etc. picioarele, se spune despre un om care si-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se taia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile si) picioarele = a avea o senzatie de slabiciune fizica; a nu se putea stapâni (de emotie, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urma de..., (nici) tipenie. Negustorie (sau comert, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comert, afaceri etc.) facute întâmplator, ocazional, fara sediu sau firma înscrisa. ♦ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = planta erbacee de padure, cu frunze palmate cu trei diviziuni si cu flori albe sau rosietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocosului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate si cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasare fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor parti de obiecte, de constructii sau unor obiecte, instrumente etc. care seamana cu piciorul (1) si servesc ca suport, ca element de sustinere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiata de pamânt, a tulpinii unei plante; p. ext. radacina. 4. P. anal. Element al unei constructii care serveste la sustinerea si la legarea ei de teren; partea de jos, masiva, a unei constructii, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranta = parte din masivul unui zacamânt lasata neexploatata în scopul protectiei unor lucrari sau a unor constructii de la suprafata. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zona mai larga de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersectia unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de masura, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosita si astazi în unele tari. 9. Unitate ritmica a unui vers, compusa dintr-un numar fix de silabe lungi si scurte sau accentuate si neaccentuate. – Lat. petiolus.
aromâncă, AROMẤNCĂ, aromânce, s.f. Femeie care face parte din populatia de limba româna ce traieste în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir si Macedonia). – Aromân + suf. -ca.
străin, STRĂÍN, -Ă, straini, -e, adj., s.m. si f. (Persoana) care face parte din populatia altei tari decât aceea în care se afla sau traieste; (om, fiinta) care este originara din alta regiune, localitate etc. decât aceea în care se afla sau locuieste, traieste. ♦ (Persoana) care apartine unei nationalitati ce nu formeaza, în cadrul unui stat, o minoritate nationala. 2. Adj. (Despre tari, locuri) Care este altul decât cel de origine al cuiva. ♦ Care apartine sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba. 3. Adj., s.m. si f. (Persoana) care nu se afla în relatii apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; p. ext. (om) care este sau se simte stingher. ♢ Loc. adv. Prin (sau printre, în) straini = departe de casa, între oameni necunoscuti, neprietenosi. ♦ (Om) înstrainat (sufleteste), departat de... 4. Adj. Care este în afara de preocuparile sau de interesele cuiva. ♦ Care nu are nici o legatura, nici o contingenta cu ceva, care este departe de ceva. 5. Adj. (Despre obiecte) Care nu este proprietatea sa, care apartine altuia. 6. Adj. Care este de alta natura, are alte particularitati decât mediul în care se afla. 7. Adj. Neobisnuit; bizar. [Var.: (pop) streín, -a adj., s.m. si f.] – Et. nec.
ploşniţă, PLÓSNIŢĂ, plosnite, s.f. Insecta parazita, de culoare rosie, cu corpul turtit si cu miros urât caracteristic, care traieste prin crapaturile peretilor sau ale mobilelor si se hraneste cu sângele omului; paduche-de-lemn, stelnita, polusca (Cimex lectularius). ♢ Compuse: plosnita-de-pom = numele a doua insecte de culoare maslinie pe spate, cu antenele în dungi negre si galbene, care traiesc pe fragi, pe zmeura, pe capsuni etc. (Pentatoma baccarum si Dolycoris baccarum); plosnita-de-gradina = insecta de culoare albastrie, cu miros usturator, foarte daunatoare legumelor (Sirachia oleracea); plosnita-sura = insecta de culoarea bronzului, cu aripi înguste si cu capul în forma de cub, care împrastie un miros aromatic (Syromastes marginatus); plosnita-de-apa = a) insecta care înoata pe spate la suprafata apei si care are un ac otravitor (Notonecta glanea); b) racusor; c) cornatar; plosnita-de-câmp = insecta parazita verzuie pe spate, castanie pe aripi si rosiatica pe burta, care traieste pe fructe si pe legume (Palomena prasina); plosnita-verzei = insecta daunatoare, de circa 8 mm lungime, rosie cu pete negre, care ataca varza si conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. p l o š č i c a.
planarie, PLANÁRIE, planarii, s.f. Gen de vierme platelmint, cu corpul oval-alungit, lung de 1-2 cm, si cu mare putere de regenerare, care traieste mai ales în râuri de munte si de deal (Planaria). – Din fr. planaire.
pisică, PISÍCĂ, pisici, s.f. I. 1. Mamifer domestic carnivor din familia felinelor, cu corpul suplu, acoperit cu blana deasa si moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cu maxilarele puternice si cu ghearele retractile si ascutite (Felis domestica); spec. femela acestui animal. ♢ Pisica salbatica = specie de pisica (I 1), mai mare decât aceasta, cu blana roscata-cenusie cu dungi negre, care traieste în padure (Felis silvestris). ♢ Expr. A trai (sau a se întelege, a se iubi) ca câinele (sau ca soarecele) cu pisica = a nu se întelege, a trai rau cu cineva. A umbla cu pisica-n traista = a cauta sa înseli, sa pacalesti pe cineva. A cumpara pisica în traista = a se însela la cumparaturi (luând marfa pe nevazute). A avea ochi de pisica = a) a avea privire agera; b) a fi viclean. (Fam.) A avea noua suflete ca pisica = a fi rezistent, a avea o mare vitalitate. A fi (sau a sta ca o) pisica plouata = a fi abatut, descurajat, fara chef; a arata prost, a avea o tinuta necorespunzatoare. A se spala ca pisica, se spune despre cei care se spala superficial si, p. ext., despre cei neglijenti. Piere (sau moare) pisica, se spune pentru a arata ca se petrece ceva neobisnuit, de importanta deosebita. 2. Blana de pisica (I 1) prelucrata. 3. Compus: pisica-de-mare = specie de peste marin cu scheletul cartilaginos, lung de 60-100 cm, cu corpul turtit romboidal si cu coada terminata cu un spin veninos (Trygon pastinaca). II. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive, parti ale acestora etc., care prind sau trag ceva, se înfig în ceva etc. 1. Dispozitiv de agatare si de desprindere a berbecului din capatul cablului de ridicare de la sonetele cu cadere libera. 2. Carucior deplasabil pe o grinda sau pe un pod rulant, prevazut cu un mecanism de ridicare a sarcinilor; carucior de macara. 3. Manunchi de sârme de otel, folosit pentru curatarea de noroi sau de pamânt a utilajelor de foraj. – Pis + suf. -ica.
porcuşor, PORCUSÓR, porcusori, s.m. 1. Diminutiv al lui porc; porculet. 2. Specie de peste marunt cu corpul în forma de fus, de culoare deschisa, cu un sir de pete negricioase pe laturi si cu doua mustati în coltul gurii, care traieste în apele din regiunile de dealuri sau de ses (Gobio gobio). – Porc + suf. -usor.
crocodil, CROCODÍL, crocodili, s.m. 1. Reptila uriasa din ordinul crocodilienilor, care traieste în fluviile din tarile tropicale, cu corpul acoperit de placi osoase, cu coada lunga si cap alungit, cu falci lungi si dinti puternici (Crocodilus niloticus). ♢ Expr. (Fam.) Lacrimi de crocodil = plâns prefacut, ipocrit. 2. Dispozitiv metalic fixat pe sinele de cale ferata si folosit pentru a transmite comenzile de semnalizare, actionând fluierul locomotivei în mers. 3. Cleste cu care, în laborator, se da dopurilor de pluta elasticitatea necesara folosirii lor. 4. Clema de forma unui clestisor cu falci dintate, folosit pentru realizarea unor legaturi electrice temporare si demontabile. – Din fr. crocodile, lat. crocodilus.
drept, DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepti, -te, adj. (C) adv., (D) drepturi, s.n. (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fara ocol, fara abatere. ♢ Linie dreapta (si substantivat, f.) = linie care uneste doua puncte din spatiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de doua drepte perpendiculare una pe alta. Prisma dreapta = prisma cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fara ascunzisuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croiala simpla, fara cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, fiinte, parti ale lor etc.) Care are o pozitie verticala (fata de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ♢ Expr. A se tine drept = a avea o pozitie perfect verticala. (Mil.) A lua (sau a sta, a se tine în) pozitia de drepti = a lua (sau a sta, a se tine în) pozitie perfect verticala, stând nemiscat. (Cu valoare de interjectie) Drepti! formula de comanda militara pentru luarea pozitiei de drepti. (Adverbial) A calca drept = a avea o purtare buna, cinstita. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau parti ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are taietura verticala. 3. Care are o pozitie orizontala (fata de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreapta. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre actiuni ale omului sau despre notiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptatii si adevarului; întemeiat, just, cinstit, bun. ♢ Parte dreapta = parte care se cuvine în mod legal fiecaruia la o împarteala. Lupta dreapta = lupta corp la corp, fara arme, fara înselatorii si fara ajutor strain. ♢ Loc. adv. Cu drept cuvânt = pe buna dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevarul, adevarat; corect. ♢ Expr. Ce-i drept = într-adevar, cu adevarat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaste un adevar incontestabil. Drept ca... = adevarat ca... A spune drept = a spune adevarul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care traieste si lucreaza conform dreptatii, adevarului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ♢ Expr. (Substantivat) A se odihni cu dreptii = a fi mort. ♢ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica crestina ortodoxa; bun crestin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care apartine sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoasteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legaturi directe, de sânge; adevarat, bun. B. Adj. (În opozitie cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Asezat în partea opusa partii corpului omenesc în care se afla inima. ♢ Expr. A fi mâna dreapta a cuiva sau bratul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreapta. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se afla de partea sau în directia mâinii drepte (când cineva sta cu fata în directia în care este orientat un lucru) Aripa dreapta a cladirii. ♢ (Substantivat; în locutiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ♢ Expr. (Substantivat) În dreapta si în stânga sau de-a dreapta si de-a stânga = în ambele parti; în toate partile, pretutindeni. A tine dreapta = a merge pe partea dreapta a unui drum. 3. (Substantivat, f. art.; în viata politica) Grupare politica adepta si sustinatoare a mentinerii ordinii sociale si politice traditionale. ♢ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinari locale, indica directia) În linie dreapta, fara ocol; direct. Merge drept la birou. ♢ De-a dreptul = fara a se abate din drum, fara înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ♢ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fata..., fata în fata cu... Prin dreptul = prin fata..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fata..., de dinaintea... 2. (Urmat de determinari locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S.n. 1. Totalitatea regulilor si normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Stiinta sau disciplina care studiaza dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativa legal recunoscuta unei persoane de a avea o anumita conduita, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ♢ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Rasplata, retributie care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine ma iei? ♢ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, asadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstantial de loc) Alaturi de..., lânga; în dreptul... ♢ Expr. A i se pune soarele drept în inima = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un cleste. [Var.: (înv. si reg.) dirépt, -eápta adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri dupa fr. droit).
potârniche, POTÂRNÍCHE, potârnichi, s.f. Pasare salbatica de marimea unui porumbel, cu penele de culoare bruna-pestrita pe spate, cenusie pe piept si alba pe burta, care traieste în stoluri mici prin holde si tufisuri (Perdix perdix). ♢ Expr. A se raspândi (sau a se risipi, a se împrastia) ca potârnichile = a fugi, a se împrastia repede, în toate partile (din fata unei primejdii). – Probabil lat. perturnicula (< per[dix] + •[co]turnicula).
prădalnic, PRĂDÁLNIC, -Ă, pradalnici, -ce, adj. 1. Care are caracter de jaf; care deposedeaza pentru a se îmbogati. 2. (Despre animale) Care traieste din prada; (despre pasari) rapitor. – Prada + suf. -alnic.
lup, LUP, lupi, s.m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blana sura, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul si urechile ascutite si cu coada stufoasa (Canis lupus). ♢ Expr. Lup îmbracat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om siret, rau si prefacut. A intrat lupu-n cosar = pazeste-te de hot. Vorbesti de lup si lupul la usa = vorbesti despre cineva si acesta tocmai soseste. A da oile în paza lupului = a lasa pe cineva la discretia dusmanilor. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stâna = a-si aduce singur dusmani în casa sau în preajma. A trai ca lupul în padure = a trai la largul sau. A înghiti (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiti sau a mânca mult si cu lacomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scapa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situatie foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hraparet si crud. 2. Compuse: lupul-baltii = (Iht.) stiuca; lup-de-mare = a) numele unei specii de foca; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasare acvatica de marimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrala alba în timpul iernii, care cuibareste în tinuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) peste teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinti puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrabiilor = pasare cu spinarea cenusie, cu aripile si cu coada negre; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândacel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albastrui si rosu, care traieste pe flori (Trichodes apiarius). 3. Bustean sustinut de o capra deasupra jilipului, folosit ca frâna pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecator = masina de destramat si de amestecat materia prima, care formeaza amestecul de fibre în filaturile de lâna si de vigonia. Lup batator = masina de lucru folosita în filaturile de bumbac, care executa destramarea si curatarea de impuritati a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destramator = masina de lucru folosita în filaturile de lâna si de vigonia pentru destramarea firelor si a tesaturilor, în vederea recuperarii fibrelor si a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.
prigoare, PRIGOÁRE, prigori, s.f. Pasare migratoare zvelta, de marimea unei turturele, viu colorata (cu rosu, galben, negru, albastru-verzui), cu ciocul lung si subtire, care traieste pe malurile lutoase ale apelor si se hraneste mai ales cu albine si viespi; albinarel (Merops apiaster). [Var.: prigórie s.f.] – Din prigori (derivat regresiv).
proteu, PROTÉU, protei, s.m. 1. (Livr.) Om nestatornic, care îsi schimba mereu ideile, parerile. 2. (Si în sintagma proteu de pestera) Batracian care traieste în unele pesteri (Proteus anguinus). 3. Bacterie polimorfa foarte mobila, care contine elemente baciliare (Proteus). – Din fr. protée.
visător, VISĂTÓR, -OÁRE, visatori, -oare, adj., s.m. si f. (Presoana) care viseaza, care este înclinata spre reverie, spre meditatie; p.ext. (persoana) care este lipsita de simt practic; (persoana) care preconizeaza un ideal si îl traieste ca pe o realitate vie, care se lasa condus de utopii. – Visa + suf. -ator.
psihrofil, PSIHROFÍL, -Ă, psihrofili, -e, adj., s.m. si f. (Biol.) (Animal sau planta) care traieste la temperaturi scazute; criofil. – Din fr. psychrophile.
puma, PÚMA s.f. invar. Animal carnivor din familia felinelor, cu blana de culoare galbena-roscata, care traieste în America (Felis concolor). – Din fr. puma.
şacal, SACÁL, sacali, s.m. 1. Mamifer carnivor salbatic asemanator cu lupul, dar mai mic decât acesta, cu coada mai scurta si cu botul ascutit, care traieste în nordul Africii, în sudul Asiei si în sudul Europei si se hraneste cu animale mici si cu hoituri (Canis aureus). 2. Epitet pentru o persoana rapace, hrapareata, josnica. – Din fr. chacal.
puşlama, PUSLAMÁ, puslamale, s.f. Om lipsit de caracter, prost crescut, care nu este capabil de nimic bun; lichea, secatura; om care traieste din expediente, neavând o ocupatie serioasa, stabila; derbedeu, haimana. – Et. nec.
leu, LEU1, lei, s.m. 1. Mamifer carnivor de talie mare din familia felidelor, cu corpul acoperit cu blana scurta de culoare galbuie si cu o coama bogata în jurul capului, deosebit de puternic si de vorace, care traieste în Africa si în Asia meridionala (Panthera leo) ♢ (În basme) Leu-paraleu = leu mare si cu o putere extraordinara; fig. om curajos, viteaz. ♢ Expr. Partea leului = partea cea mai mare, cea mai valoroasa din împarteala unui bun si pe care si-o însuseste cel mai puternic dintre partasi. ♢ Compuse: leu-de-mare = mamifer carnivor acvatic asemanator cu foca, având o coama pe gât, piept si omoplat (Otaria byronia); leul-furnicilor = insecta asemanatoare cu libelula, ale carei larve se hranesc cu insecte (Myrmeleon formicarius). ♦ Fig. Om puternic, viteaz. 2. (Art.) Numele unei constelatii. – Et. nec. Cf. lat. l e o.
ofiţer, OFIŢÉR, ofiteri, s.m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent pâna la general; persoana care poarta unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor functionari cu atributii sau cu însarcinari speciale; persoana având acest titlu. ♢ Ofiter al starii civile = persoana însarcinata cu încheierea actelor de stare civila si cu oficierea casatoriei civile. 3. (Iesit din uz) Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decoratii; persoana care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung si subtire, cu capul mare si osos, cu carnea tare si putin gustoasa, care traieste în baltile din Delta Dunarii (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofiter, fr. officier.
mediu, MÉDIU1, medii, s.n. 1. Natura înconjuratoare alcatuita din totalitatea factorilor externi în care se afla fiintele si lucrurile. ♢ Mediu intern = totalitatea umorilor care scalda celulele organismului. Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, utilizata pentru înmultirea microbilor în laborator, în diverse scopuri. 2. Societatea, lumea în mijlocul careia traieste cineva: ambianta. 3. Substanta solida, lichida sau gazoasa, câmp electromagnetic sau gravitational etc. în care se desfasoara fenomenele fizice. 4. Persoana care poate fi trecuta în stare de hipnoza, de transa si despre care, în practicile oculte, se crede ca poate comunica cu spiritele si poate servi ca intermediar între ele si cei vii. – Din lat. medium.
obraz, OBRÁZ, (1) obraji, s.m., (2, 3, 4) obraze, s.n. 1. S.m. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale fetei; pielea care acopera aceste parti. ♢ Expr. Sa-ti fie rusine obrazului! sau sa-ti fie în obraz!, se spune cuiva care a facut ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crapa) cuiva obrazul de rusine = a-i fi cuiva foarte rusine, a se rusina foarte tare. A fi gros de obraz = a fi fara rusine, îndraznet. (A fi) fara (de) obraz = (a fi) nerusinat, necuviincios. A avea obraz subtire = a fi bine crescut, a avea purtari frumoase. Obrazul subtire cu cheltuiala se tine = pentru a putea face fata unor pretentii mari trebuie sa dispui de mijloace corespunzatoare. 2. S.n. Partea anterioara a capului omenesc; fata, figura, chip. ♢ Expr. A iesi (sau a scapa, a o scoate) cu obraz curat = a iesi cu bine, onorabil dintr-o situatie dificila. A-i spune sau a-i zice cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fara înconjur, direct, fara menajamente. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune (cuiva) minciuni vadite, a cauta sa înseli (pe cineva) în chip grosolan. A-si scoate obrazul în lume = a aparea în societate, a se arata printre oameni. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva dupa cum merita, a se razbuna pe cineva. A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfatisa la cineva. A-si pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu autoritatea, cu reputatia proprie. A da (cuiva) obraz = a îngadui (cuiva) prea multe; a da (cuiva) nas. Cu ce obraz? = cu ce îndrazneala? A (nu) (mai) avea obraz (sa...) = a (nu) (mai) avea îndrazneala (sa...). ♦ Fig. Valoare morala a unei persoane; cinste, reputatie; renume; demnitate. 3. S.n. (Înv.; adesea urmat de determinari adjectivale) Persoana, ins. Obraz subtire = persoana fina, pretentioasa, care traieste în lux. 4. S.n. (Înv.; de obicei la sg.) Rang, conditie, stare sociala. [Pl. si: (2, 3) obrazuri] – Din sl. obrazŭ.
oceanic, OCEÁNIC, -Ă, oceanici, -ce, adj. 1. Care apartine oceanului, privitor la ocean; care traieste în ocean. 2. Asemanator cu oceanul, ca de ocean. – Din fr. océanique, lat. oceanicus.
ondină, ONDÍNĂ, ondine, s.f. Personaj din basmele si legendele germane sau scandinave, închipuit ca o fata frumoasa, seducatoare, care traieste în apa. – Din fr. ondine.
solitar, SOLITÁR, -Ă, solitari, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care se gaseste singur; izolat, singuratic. ♢ Floare (sau frunza etc.) solitara = floare (sau frunza etc.) care creste singura pe tulpina. ♦ (Despre locuri) Pustiu, neumblat. ♦ (Despre fiinte; adesea substantivat) Care traieste sau caruia îi place sa traiasca singur, izolat, departe de societate. 2. S.n. Piatra pretioasa (în special diamant de mare valoare) montata singura la o bijuterie (sau iesind în evidenta într-o montura dintr-un grup de pietre mai mici). – Din fr. solitaire, lat. solitarius.
fântânel, FÂNTÂNÉL, fântânei, s.m. Specie de pastrav cu un colorit frumos, care traieste în apele limpezi si reci de munte (Salvelinus fontinalis). – Fântâna + suf. -el.
coropişniţă, COROPÍSNIŢĂ, coropisnite, s.f. Insecta daunatoare plantelor, cu corpul greoi si cu picioarele anterioare ca niste lopeti, care traieste în pamânt si care ataca, în special, culturile de gradinarie (Gryllotalpa vulgaris). [Var.: coropésnita s.f.] – Din bg. konopištica.
corn, CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s.n., (I 3, III) corni, s.m. I. 1. (La animalele cornute) Fiecare dintre cele doua excrescente de pe osul frontal al rumegatoarelor. ♢ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatarile cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ♢ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele: fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv: a se obraznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a însela, a amagi (pe cineva), a-i impune (cuiva) vointa. A se lua în coarne cu cineva = a se încaiera, a se lua la harta. A-si arata coarnele = a-si manifesta rautatea, dusmania. A cauta(cuiva) în coarne sau a cauta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva: a rasfata. A pune coarne = a calca credinta conjugala: a însela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile si vizuale ale melcului; fiecare dintre cele doua excrescente chitinoase de lânga ochii unor carabusi. 2. (La sg.) Substanta chitinoasa din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosita pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Si în sintagma corn de vânatoare) Instrument de suflat, folosit la vânatoare sau pentru chemari, semnalizari etc. ♦ Instrument muzical de suflat format dintr-un tub conic de alama sau din alt metal. ♢ Corn englez = instrument muzical din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dubla. 4. Obiect facut din corn1 (I 2) sau în forma de corn1 (I 1), în care se pastreaza praful de pusca, sarea etc.; p. ext. continutul acestui obiect. ♢ Expr. Cornul abundentei = simbol al belsugului, reprezentat printr-un vas în forma de corn1 (I 1), umplut cu fructe si cu flori. 5. Produs de panificatie din faina alba, de mici dimensiuni si în forma de semiluna. 6. (La pl.) Nume generic dat partilor unor constructii, organe de masini, unelte etc. în forma de corn1 (I 1). ♦ Corn1 (I 1) sau vas mic de lut prelungit cu o pana de gâsca prin care se scurge huma colorata, folosita în ceramica populara pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire data unur formatii anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul lunii = luna în primul si în ultimul patrar, când are forma de secera. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secara = ciuperca parazita care traieste în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul secarei (Claviceps purpurea); boala provocata de aceasta ciuperca si manifestata prin aparitia în spic a unor formatii tari, negricioase, întrebuintate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colt, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripa de oaste, de tabara. III. (La pl.) Capriorii casei. – Lat. cornu.
corlă, CÓRLĂ, corle. s.f. Pasare acvatica migratoare, de marimea unui porumbel, care traieste în baltile si iazurile cu stuf: gainusa-de-balta (Gallinula chloropus). – Et. nec.
oxiur, OXIÚR, oxiuri, s.m. Vierme parazit care traieste în intestinul oamenilor (mai ales al copiilor) si al unor animale, depunându-si ouale în jurul orificiului anal. [Pr.: -xi-ur] – Din fr. oxyure.
viaţă, VIÁŢĂ, vieti, s.f. 1. Sinteza a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizeaza organismele; faptul de a fi viu; stare a ceea ce este viu. ♢ Loc. adj. Plin de viata sau cu viata = energic, viguros, vioi; vesel. Fara (pic de) viata = fara vlaga, fara vigoare. De viata = vesel, sociabil; caruia îi place sa petreaca. ♢ Loc. adj. si adv. Pe viata si pe moarte = în chip deznadajduit; cu înversunare, din toate puterile, cu riscul vietii. ♢ Loc. adv. Cu viata = a) în mod vioi, avântat, viu; b) viu, teafar. Cu pretul vietii = cu orice risc. ♢ Expr. A fi în viata = a trai. A trece (sau a se trece) din viata = a muri. A aduce (pe cineva) la viata = a face (pe cineva) sa-si recapete cunostinta, sanatatea; a însanatosi. A fi între viata si moarte = a fi în pericol sa moara. A mântui (cuiva) viata = a scapa (pe cineva) dintr-o mare primejdie, a salva de la moarte. A-si pune viata în primejdie (sau la mijloc) = a face ceva cu riscul vietii, a risca foarte mult. A lua (sau a capata) viata = a lua fiinta, a se naste; a se produce. ♦ Epitet dat unei fiinte iubite, care reprezinta totul în existenta cuiva. ♦ Existenta umana, petrecere a omului pe pamânt. ♢ Expr. Când ti-e viata mai draga = când nici nu te astepti, când nici nu te gândesti. ♦ Ansamblul fenomenelor biologice (crestere, metabolism, reproducere etc.) pe care le prezinta organismele animale sau vegetale de la nastere pâna la moarte. ♦ Fig. Vietate, fiinta; spec. om. 2. (În credintele religioase; determinat prin "de apoi", "de veci" etc.) Existenta de dincolo de moarte. 3. Mod, fel, ansamblu de conditii materiale si morale ori mediu în care se desfasoara existenta unei fiinte sau a unei colectivitati; totalitatea actelor savârsite de cineva în timpul existentei sale. ♦ Ceea ce este necesar pentru existenta zilnica a cuiva; trai (zilnic). 4. Timp cuprins între nasterea si moartea cuiva; sirul evenimentelor întâmplate în acest timp. ♢ Loc. adj. si adv. Pe viata = (care este) pentru tot timpul cât traieste cineva. Din viata = (care este) din timpul când traieste (cineva), când este înca viu. ♢ Loc. adv. În viata mea (sau ta, lui etc.) = (în constructii negative) niciodata. ♢ Expr. O viata de om = vreme foarte îndelungata. ♦ Biografie (relatata oral sau în scris). – Lat. •vivitia (< vivus).
veveriţă, VÉVERIŢĂ, veverite, s.f. Mamifer rozator de talie mica, cu blana roscata sau neagra pe spate si alba pe piept, cu coada lunga si stufoasa, care traieste pe arbori (Sciurus vulgaris). ♦ Epitet dat unei fete vioaie, zglobii. – Din sl. vĕverica.
curte, CÚRTE, curti, s.f. I. 1. Spatiu (împrejmuit) în jurul unei cladiri, al unei gospodarii etc. care tine de aceasta cladire, gospodarie etc.; ograda. ♢ Loc. adj. De curte = care traieste pe lânga casa omului. Pasari de curte. 2. (În trecut) Locuinta de la tara a mosierului; conac; totalitatea acareturilor împreuna cu aceasta locuinta. 3. Palatul de resedinta al unui suveran; (înv.) resedinta întarita a domnitorului si a boierilor, unde se refugia si populatia în timpul razboaielor. ♦ Totalitatea persoanelor cu functii înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale. II. (Cu determinari; în trecut) Numele unor instante (superioare) judecatoresti si administrative. Curtea de casatie. Curtea de apel. Curtea de juri. ♦ Totalitatea membrilor unor astfel de instante. III. Omagiu magulitor adresat unei femei în semn de afectiune, spre a-i câstiga favoarea, simpatia, dragostea. – lat. •curtis (= cohors, -tis), cu unele sensuri (II, III) dupa fr. cour.
floricol, FLORÍCOL, -Ă, floricoli, -e, adj. Referitor la floricultura. ♦ (Despre plante ornamentale) Care are flori. ♦ (Despre insecte) Care traieste pe flori. – Din fr. floricole.
furtunar, FURTUNÁR, furtunari, s.m. Pasare marina de marimea unui porumbel, cu narile situate la capatul unor tuburi cornoase de pe cioc, care traieste în jurul Marii Mediterane (Puffinus puffinus). – Furtuna + suf. -ar.
cinocefal, CINOCEFÁL, cinocefali, s.m. Specie de maimuta care traieste în Africa si care se caracterizeaza prin botul prelung, ca al unui câine, si prin coada lunga. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus.
libarcă, LIBÁRCĂ, libarci, s.f. Gândac de noapte din ordinul ortopterelor, de culoare bruna-roscata, care traieste mai ales prin bucatarii; svab (Blatta germanica). – Din bg. hlabarka.
corhan, CORHÁN, corhani, s.m. Insecta mica, de culoare galben-rosiatica, care traieste în locuri întunecoase si se hraneste cu resturi alimentare (Blatta germanica); svab. – Et. nec.
cuţit, CUŢÍT, cutite, s.n. 1. Instrument de taiat, format dintr-o lama metalica si dintr-un mâner, având numeroase si variate întrebuintari în gospodarie, în atelier etc. ♢ Expr. A avea pâinea si cutitul (în mâna) = a avea la îndemâna toata puterea, toate mijlocele. A fi (certat) la cutite sau a se avea la cutite (cu cineva) = a fi sau a ajunge dusman neîmpacat (cu cineva), a se urî (cu cineva). A pune (cuiva) cutitul în gât = a sili (pe cineva) sa faca ceva. A-i ajunge (cuiva) cutitul la os = a ajunge la capatul puterilor; a fi într-o situatie dificila, precara. (A fi) pe (o) muchie de cutit = (a se afla) într-o situatie grava, dificila, la un pas de nenorocire. A-i da (cuiva) un cutit prin inima = a simti o durere adânca. ♦ Instrument de os, de metal etc. asemanator cu un cutit (1), cu care se taie hârtie sau foile unei carti. ♦ Bisturiu; p. ext. operatie, interventie chirurgicala. 2. Piesa taioasa de metal la diverse masini sau unelte. ♢ Cutit de plug = parte a plugului, care taie brazda în plan vertical, fiind situata înaintea trupitei. 3. Piesa principala a cântarului, sensibila la cea mai usoara atingere, care indica greutatea unui corp. 4. Piesa componenta a unor aparate de conectare, care realizeaza o legatura electrica. 5. (Zool.: în sintagma) Cutit-de-mare = lamelibranhiat cu valvele de forma plaselelor de briceag, care traieste în Marea Neagra (Solen marginatus). – Probabil lat. acutitus (< acutire < actutus).
labru, LÁBRU, labri, s.m. Peste marin comestibil care traieste pe lânga tarmuri stâncoase (Labrus). – Din fr. labre.
lacustru, LACÚSTRU, -Ă, lacustri, -e, adj. Privitor la lacuri1, care traieste sau care creste în lacuri1. ♢ Locuinta (sau asezare etc.) lacustra = locuinta (sau asezare etc.) cladita pe stâlpi la suprafata apei unor lacuri1, specifica în epoca preistorica. – Din fr. lacustre, lat. lacustris.
lamblie, LÁMBLIE, lamblii, s.f. Animal protozoar care traieste parazit în intestinul subtire si în caile biliare la om si la unele animale, unde ajunge prin intermediul apei, al fructelor si al zarzavaturilor nespalate (Lamblia intestinalis). – Din fr. lamblia.
lăstun, LĂSTÚN, lastuni, s.m. Pasare migratoare mica, asemanatoare cu rândunica (Delichon urbica). ♦ Lastun de apa (sau de mal) = pasare migratoare cu penajul cenusiu-cafeniu pe spate si alb pe abdomen, care traieste pe lânga ape (Riparia riparia). ♦ Expr. (Adverbial) A sta lastun pe capul cuiva = a plictisi pe cineva, a se tine scai de cineva. [Var.: (pop.) lostún s.m.] – Din sl. lastunŭ.
lătăuş, LĂTĂÚS, latausi, s.m. Mic crustaceu care traieste în apele dulci, cu capul turtit lateral si încovoiat (Gammarus pulex). – Din lat.
ciovică, CIOVÍCĂ, ciovici, s.f. 1. Pasare cu pene maslinii, albe sau galbui pe gusa cu coada ca de rândunica, care traieste prin lagunele de lânga mare (Glareola pratincola). 2. (Reg.) Nagât. [Var.: ciovlíca s.f.] – Formatie onomatopeica.
nor, NOR, nori, s.m. 1. (Mai ales la pl.) Masa (delimitata) de vapori sau de picaturi de apa, de cristale de gheata aflate în suspensie în atmosfera. ♦ Loc. adj. si adv. Pâna la (sau în) nori = (care se înalta) foarte sus. ♦ Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ♦ Expr. Traieste sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi cazut din nori, se spune despre o persoana straina de cele ce se petrec în jurul ei. ♦ Nor arzator = masa de gaze si de cenusa vulcanica cu temperatura ridicata care este expulzata în atmosfera în timpul eruptiei unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflata în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a doua sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masa densa si mobila de praf, de fum etc. 3. Fig. Multime compacta (si mobila) de fiinte (care întuneca zarea). [Var.; (reg.) nóur, núor, s.m.] – Lat nubilum.
leopard, LEOPÁRD, leoparzi, s.m. Animal carnivor din familia felidelor, cu blana de culoare galbuie cu pete roscate sau negre, care traieste în Asia si în Africa; pantera (Felis pardus). ♦ Blana acestui animal. ♢ Leopardul zapezilor= irbis. [Pr.: le-o-] – Din fr. léopard, lat. leopardus.
lăcustar, LĂCUSTÁR, lacustari, s.m. Pasare migratoare cu pene trandafirii pe corp si negre-violete pe cap, pe picioare si la coada, care traieste prin gaurile stâncilor si se hraneste mai ales cu lacuste (Sturnus roseus). – Lacusta + suf. -ar.
muscă, MÚSCĂ, muste, s.f. I. 1. Denumire data mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt, dintre care cea mai cunoscuta (Musca domestica) traieste pe lânga casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricarei insecte mici, zburatoare, careia nu i se cunoaste numele. ♢ Expr. Sa se auda musca! = sa fie tacere deplina, sa fie liniste perfecta. Rau de musca = a) (despre cai) naravas; b) (despre oameni) care nu-si poate înfrâna simturile; senzual. A cadea (sau a se baga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rau ales sau interveni într-o discutie în mod nepotrivit. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a fi (sau a se sti, a se simti) vinovat. A se aduna (sau se strânge, a veni) ca mustele (la miere) = a se aduna undeva în numar mare. A muri ca mustele = a muri în numar foarte mare. A se speria de toate mustele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ♢ Compuse: musca-tete = insecta din Africa ecuatoriala, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); musca-columbaca = insecta de circa 5 mm lungime, care inoculeaza la vite si la oameni o substanta foarte toxica (Simulium columbaezensis); musca-verde = insecta de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouale pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); musca-cenusie-de-carne = insecta de culoare cenusie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); musca-de-cal = insecta de culoare bruna-roscata, parazita pe suprafata corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireselor = insecta de culoare neagra care depune oua în cirese în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); musca-de-varza = insecta ale carei larve ataca varza si alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); musca-mare (sau -albastra, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de musca mare, cu abdomenul albastru lucios, care îsi depune ouale pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); musca-betiva = insecta foarte mica, care traieste în roiuri si îsi depune ouale în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Musca artificiala = imitatie de insecte sau de larve, montata pe cârligul de pescuit si folosita ca momeala pentru pesti. 2. (Înv. si pop.) Albina. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de par lasat sa creasca sub buza inferioara. ♦ Mustata foarte mica. 2. (Reg.) Cavitate înnegrita pe care o prezinta dintii calului, dupa care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vâna neagra la radacina nasului (evidenta la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul tintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusaturile cu motive nationale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrati sportivii între 48 si 51 kg la box, iar la lupte juniorii pâna la 49 kg si seniorii pâna la 52 kg. – Lat. musca.
lostriţă, LÓSTRIŢĂ, lostrite, s.f. Peste rapitor, asemanator cu pastravul, cu corpul lung, aproape cilindric, cu gura mare si cu dintii puternici, care traieste în râurile de munte (Hucho hucho). – Cf. ucr., rus. l o s o s ' "somon".
condiţie, CONDÍŢIE, conditii s.f. 1. Fapt, împrejurare de care depinde aparitia unui fenomen sau care influenteaza desfasurarea unei actiuni, putând-o frâna sau stimula. 2. (La pl.) Împrejurarile în care se petrece un fenomen. ♢ Conditii de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici si abiotici în care traieste o fiinta. 3. Clauza a unei întelegeri, a unei conventii, a unor negocieri etc. Conditiile tratatului de pace. ♢ Loc. adj. adv. Fara conditii = fara pretentii. ♢ Loc. conj. Cu conditia (ca sa)... = numai în cazul ca..., cu obligatia (ca sa)... 4. (Jur.) Eveniment viitor si nesigur de a carui îndeplinire atârna existenta unei obligatii. ♦ Situatie juridica a unei persoane. 5. Situatie sociala a cuiva. 6. (Sport; în sintagma) Conditie fizica = situatie a unui sportiv din punct de vedere fizic si al pregatirii sale teoretice si practice. – Din fr. condition.
coralier, CORALIÉR, -Ă, coralieri -e, s.m., adj. 1. S.m. (La pl.) Clasa de animale din încrengatura celenteratelor, care se caracterizeaza prin schelet calcaros; antozoare; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa si care traieste izolat sau în colonii. 2. Adj. De coralieri (1), care are caracterul coralierilor; format din coralieri. [Pr.: -li-er] – Din fr. coralliaires.
lignicol, LIGNÍCOL, -Ă, lignicoli, -e, adj. (Biol.; despre organisme animale sau vegetale) Care traieste pe lemne sau pe putregaiuri. – Din fr. lignicole.
liliac, LILIÁC2, lilieci, s.m. Animal mamifer insectivor, asemanator cu soarecele, cu aripi adaptate la zbor, formate dintr-o membrana care leaga degetele membrelor anterioare cu cele posterioare si cu coada, si care traieste prin locuri întunecoase, de unde iese numai noaptea (Plecotus auritus si Nyctalus noctula). [Pr.: -li-ac] – Din bg. liljak.
lin, LIN1, lini, s.m. Peste cu solzi marunti, cu corpul gros, acoperit de mucus, care traieste prin balti cu apa limpede si nu prea adânca (Tinca tinca). – Din bg. lin.
linge, LÍNGE, ling, vb. III. Tranz. 1. (Despre animale) A trece cu limba peste ceva; a sterge sau a netezi cu limba ceva. 2. A atinge cu limba (în mod repetat) ceva de mâncare, a lua cu limba mâncarea. ♢ Expr. A-si linge degetele (sau buzele) ori (refl.) a se linge pe degete (sau pe buze) = a trece cu limba peste buze sau degete (spre a lua si ultimele resturi dupa ce a mâncat ceva bun sau ca manifestare a unei pofte mari, a unei senzatii de placere etc.). ♢ Compus: linge-blide (sau -talgere, -talere) s.m. = (fam.) om care traieste pe socoteala altora; parazit, om de nimic. 3. (Fam.) A lingusi cu slugarnicie. – Lat. lingere.
limicol, LIMÍCOL, -Ă, limicoli, -e, adj. (Despre animale) Care traieste în zona mâlului de pe fundul apelor. – Din fr. limicole.
localnic, LOCÁLNIC, -Ă, localnici, -ce, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care este din partea locului; care tine de un anumit loc; local (2). 2. S.m. si f. Persoana considerata în raport cu localitatea în care traieste; om din partea locului. – Din rus. lokal'nâi (dupa derivatele în -nic).
convieţuitor, CONVIEŢUITÓR, -OÁRE, convietuitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care traieste în acelasi loc cu altcineva. [Pr.: -tu-i-] – Convietui + suf. -tor.
mirmecofil, MIRMECOFÍL, -Ă, mirmecofili, -e, adj., s.m. si f. 1. Adj., s.f. (Planta) pe care traiesc furnici sau care este polenizata de catre furnici. 2. Adj., s.m. (Animal) care traieste în simbioza cu furnicile. – Din fr. myrmécophile.
molete, MOLÉTE1, moleti, s.m. (Pop.) 1. Larva morarului (2), de forma unui vierme solzos de culoare galbuie sau cafenie, care traieste în faina de grâu. 2. Boala de copii care se manifesta prin febra, diaree, varsaturi si uscarea mucoasei nazale. [Var.: molét s.m.] – Din bg. molec.
mort, MORT, MOÁRTĂ, morti, -moarte, adj., s.m. si f. I. Adj. 1. (Despre fiinte) Care nu mai traieste, care a murit. ♢ Expr. A se face mort în papusoi sau (substantivat) a face pe mortul în papusoi = a se face ca nu stie nimic, a simula nevinovatia, a face pe prostul. A o lasa moarta (în papusoi) = a lasa o chestiune încurcata, a renunta la ceva. A fi mort fara (sau dupa) cineva sau ceva = a nu putea trai fara cineva sau ceva, a fi îndragostit de cineva sau de ceva; a tine mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boala, de frica etc.).Nici mort sau mort-taiat = (în constructii negative) cu nici un pret, sub nici un motiv, în nici un caz. Mort-copt = cu orice pret, neconditionat, neaparat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se tine) mort dupa... = a) a lupta, a se zbate pentru a obtine ceva; b) a-si manifesta dragostea fata de cineva straduindu-se sa fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limba moarta = limba care a încetat sa fie învatata ca limba materna. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a masinilor, a mijloacelor de transport care apartin unei gospodarii sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsa de activitate a fortelor de munca sau a masinilor; întrerupere neprevazuta a muncii. Unghi mort = loc de pe traiectoria unei arme de foc pe care nu-i poate atinge proiectilul. Punct mort = pozitie a unui mecanism biela-manivela care corespunde momentului când biela si manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a gasi o solutie. Linie moarta = linie de cale ferata care serveste numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moarta = a nu mai juca un rol de seama, a fi înlaturat dintr-un post de raspundere. Fier mort = fier de calitate inferioara. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai functioneaza. 2. (Despre parti ale corpului) Cu functiile vitale pierdute; paralizat, întepenit. ♢ (Pop.) Carne (sau piele) moarta = carne sau piele care se formeaza deasupra ranilor si prin care nu trec ramificatiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, vested. 4. Fig. (Despre lucruri) Fara viata, neînsufletit; nemiscat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viata; linistit. ♦ (Despre culori, nuante) Fara stralucire; sters. II. S.m. si f. Persoana care a murit, defunct, decedat; trupul neînsufletit al unei persoane asezat în cosciug sau înmormântat. ♢ Expr. Mortul de la groapa nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa mortilor = fata morgana, v. morgana. A scula (sau a trezi, a destepta) si morti (sau din morti), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense si stridente. A umbla (sau a merge) ca dupa mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legatura cu verbe ca "a se aduna", "a veni") în numar (foarte) mare. – Lat. mortuus.
molie, MÓLIE, molii, s.f. Nume generic dat mai multor specii de fluturi mici de noapte, ale caror larve rod lucrurile de origine vegetala sau animala. ♢ Compuse: molia-zidurilor sau molie-de-casa = mic crustaceu terestru cu corpul oval, cenusiu, care traieste în locuri umede si întunecoase (Oniscus murarius); molia-stupilor = gaselnita1. – Din sl. molĩ.
cobră, CÓBRĂ, cobre, s.f. Sarpe veninos care traieste în Africa si în sudul Asiei, caracterizat printr-un gât foarte latit, cu pete negre marginite cu alb, semanând cu niste ochelari; sarpe-cu-ochelari (Naja naja). – Din fr. cobra.
morar, MORÁR, morari, s.m. 1. Proprietar sau conducator al unei mori; muncitor într-o moara. ♦ Muncitor într-o întreprindere în care se macina diferite materii. 2. Gândac cu aripile lucioase, brune sau negre, care traieste prin mori; gândac de faina (Tenebrio molitor). – Moara + suf. -ar.
narval, NARVÁL, narvali, s.m. Mamifer cetaceu asemanator cu delfinul, lung de 5-6 m, care traieste în marile înghetate din nord, masculul având doi dinti canini, dintre care unul cu lungimea de circa doi metri (Monodon monoceros). – Din fr. narval.
nordic, NÓRDIC, -Ă, nordici, -ce, adj. Care este situat în (sau la, spre) nord, care provine (sau este originar) din nord; care apartine nordului. ♦ (Substantivat) Persoana care face parte dintr-o populatie care traieste în regiunile de nord ale globului ori ale Europei sau care are înfatisare ori însusiri specifice omului de la nord. – Din fr. nordique, germ. nordisch, it. nordico.
neaoş, NEÁOS, -Ă, neaosi, -e, adj. 1. Autentic, adevarat, veritabil; curat, sadea. 2. Care s-a nascut, s-a format si s-a dezvoltat pe teritoriul pe care traieste si în prezent; autohton, indigen, bastinas. [Pr.: nea-os] – Et. nec.
contemporan, CONTEMPORÁN, -Ă, contemporani, -e, adj. 1. Care exista, traieste, se petrece în zilele noastre, care se raporteaza la prezent, la epoca de fata; actual. 2. (Despre oameni; adesea substantivizat) Care traieste sau a trait în acelasi timp cu..., pe vremea... [Var.: contimporán, -a adj.] – Din fr. contemporain, lat. contemporaneus.
nemuritor, NEMURITÓR, -OÁRE, nemuritori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s.m. si f. (În unele conceptii religioase si în basme) (Fiinta, suflet) care nu moare niciodata, care traieste vesnic. 2. S.m. Spec. Zeu, Dumnezeu. 3. Adj. Care este menit sa reziste timpului, care este destinat sa traiasca vesnic în amintirea oamenilor; care este destinat gloriei, celebritatii eterne; nepieritor. – Ne- + muritor.
necrobie, NECROBÍE, necrobii, s.f. Insecta coleoptera care traieste pe cadavre (Necrobia). – Din fr. nécrobie.
nilgau, NILGÁU s.m. Specie de antilopa de talie mare care traieste prin sudul Asiei (Boselaphus tragocamelus). – Din fr. nilgaut.
ectoparazit, ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziti, -te, adj., s.f. 1. Adj. (Si substantivat) Care traieste ca parazit pe suprafata corpului omului si al animalelor. 2. S.f. Ciuperca parazita al carei miceliu se dezvolta la suprafata organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.
element, ELEMÉNT, elemente, s.n. si (rar) elementi, s.m. 1. Parte componenta a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg. ♦ Piesa sau ansamblu de piese care formeaza o constructie. ♦ S.m. Spec. Fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. 2. Persoana care face parte dintr-o colectivitate. 3. (În filozofia antica) Fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, apa, aer, pamânt) despre care se credea ca stau la baza tuturor corpurilor si fenomenelor naturii. ♦ Fenomen al naturii care se manifesta ca o forta puternica. 4. Mediu în care traieste o fiinta. ♦ Mediu în care cineva se simte bine. 5. (Chim.) Substanta care nu poate fi descompusa în alte substante mai simple prin mijloace fizice sau chimice obisnuite si care poate forma, prin combinare chimica, diverse substante compuse. 6. Pila electrica; fiecare celula a unei pile electrice. 7. (În legatura cu o disciplina oarecare) Principiu de baza, notiune fundamentala. – Din fr. élément, lat. elementum.
endoparazit, ENDOPARAZÍT, -Ă, endoparaziti, -te, subst., adj. 1. S.f. Ciuperca parazita al carei miceliu se dezvolta în interiorul tesuturilor plantei-gazda, provocând boli grave. 2, S.m. si f., adj. (Animal) care traieste ca parazit în organele interne ale corpului omenesc si al animalelor. – Din fr. endoparasite.
epifit, EPIFÍT, -Ă, epifiti, -te, adj. (Despre plante; si substantivat) Care traieste fixat pe alta planta fara a fi parazit, aceasta servindu-i numai ca sprijin. – Din fr. épiphyte.
eschimos, ESCHIMÓS, -Ă, eschimosi, -se, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. (La pl.) Populatie indigena, de tip mongoloid, care traieste în tinuturile arctice din America, Europa si Asia; (si la sg.) persoana care apartine acestei populatii. 2. Adj. De eschimos (1), privitor la eschimosi. – Din fr. Esquimaux.
discipol, DISCÍPOL, discipoli, s.m. Persoana care traieste în preajma unui maestru, primind învataturile lui si adesea continuându-le si dezvoltându-le. ♦ Persoana care adopta, urmeaza si continua doctrina, învatatura, principiile cuiva. [Var.: discípul s.m.] – Din lat. discipulus. Cf. fr. disciple.
dulcicol, DULCÍCOL, -Ă, dulcicoli, -e, adj. (Despre animale si plante) Care traieste în apele dulci, specific apelor dulci. – Din dulce.
dragon, DRAGÓN2, dragoni, s.m. I. 1. Monstru fabulos, închipuit cu gheare de leu, aripi de vultur si coada lunga de sarpe. 2. Specie de sopârla care traieste pe copaci în unele regiuni tropicale, având de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii în forma de aripi (Draco volans). 3. Reprezentare heraldica având profilul unui chip omenesc cu barba formata din serpi încolaciti. 4. (Art.) Numele unei constelatii din emisfera boreala, dispusa într-un sir lung de stele terminat cu un fel de cap; (pop.) Balaurul. II. Soldat din cavalerie care lupta atât calare, cât si pedestru. – Din fr. dragon.
tenie, TÉNIE, tenii, s.f. Vierme parazit din genul Taenia, care traieste mai ales în intestinul subtire al omului si al animalelor carnivore; panglica. – Din fr. ténia, lat. taenia.
tericol, TERÍCOL, -Ă, tericoli, -e, adj. (Rar; despre animale) Care traieste pe pamânt. – Din fr. terricole.
codobatură, CODOBÁTURĂ, codobaturi, s.f. Pasare migratoare mica, cenusie, cu coada lunga, în vesnica miscare, care traieste pe lânga ape; prundar, prundas (Motacilla alba). – Lat. •codabattula.
colat, COLÁT, -Ă, colati, -te, adj. 1. Care este combinat sau asortat. 2. Care traieste în concubinaj. 3. (Despre îmbracaminte) Care este lipit de corp. – V. cola3.
humicol, HUMÍCOL, -Ă adj. (despre organisme) care traieste în humus. (< fr. humicole)
htonogen, HTONOGÉN, -Ă adj. (despre agenti patogeni) care traieste în sol, de unde ataca diferite plante. (< fr. chtonogène)
transplanta, TRANSPLANTÁ, transplantez, vb. I. Tranz. 1. A scoate din pamânt o planta (adulta) si a o planta definitiv în alt loc; a rasadi. ♦ A aduce si a face sa se aclimatizeze o planta sau un animal în alta regiune decât aceea unde traieste de obicei. ♦ Fig. A adapta, a împamânteni o institutie, un obicei etc. 2. A înlocui printr-o interventie chirurgicala un tesut sau un organ bolnav cu alt tesut sau organ sanatos de acelasi fel. – Din fr. transplanter, lat. transplantare.
trântoriţă, TRẤNTORIŢĂ, trântorite, s.f. Femeie care nu vrea sa munceasca si traieste de pe urma muncii altora. – Trântor + suf. -ita.
holoendobiotic, HOLOENDOBIÓTIC, -Ă adj. (despre ciuperci) care traieste toata viata în interiorul unui alt organism. (< fr. holoendobiotique)
trichină, TRICHÍNĂ, trichine, s.f. Vierme parazit care traieste în intestinul sobolanilor, porcilor, ursilor etc. sau închistat în muschii acestor animale, putând trece si la om, prin consumarea carnii de porc infestate (Trichinella spiralis). – Din fr. trichine.
tricocefal, TRICOCEFÁL, tricocefali, s.m. Vierme parazit care traieste în intestinul gros al omului infestat si al calului, hranindu-se cu sângele lor (Trichuris trichiura). – Din fr. trichocéphale.
troglobie, TROGLOBÍE, troglobii, s.f. Vietuitoare care traieste în pesteri, fiind adaptata la conditiile acestui mediu. ♢ (Adjectival) Animale troglobii. – Din fr. troglobie.
rechin, RECHÍN, rechini, s.m. 1. (La pl.) Gen de pesti marini rapitori având corpul acoperit cu solzi marunti, aspri, cu coada formata din doi lobi inegali, care ajung uneori la 15 metri lungime, cu cinci fante branhiale pe laturile capului si cu schelet cartilaginos; (si la sg.) peste care face parte din acest gen. ♢ Rechin albastru = specie de rechin lung de 3-5 m, care traieste în Marea Mediterana si în Oceanul Atlantic (Charcharias glaucus). 2. Fig. Om lipsit de scrupule, harparet, lacom. – Din fr. requin.
hipopotam, HIPOPOTÁM s. m. 1. pahiderm amfibiu, erbivor, mare si greoi, cu picioarele scurte, care traieste în fluviile si lacurile din Africa ecuatoriala. 2. (fam.) om masiv. (< fr. hippopotame)
hipogeu, HIPOGÉU2, -Ă adj. 1. (despre animale, plante) care traieste sub pamânt. ♢ (despre un mod de germinatie) la care cotiledoanele nu ies la suprafata pamântului. 2. (despre roci, procese geologice) care îsi are originea în interiorul pamântului. (< fr. hypogé, gr. hypogeios)
râmă, RẤMĂ, râme, s.f. Vierme anelid cu corpul lung, de culoare roscata, care traieste în pamânt sau pe sub pietre, hranindu-se cu pamânt bogat în resturi vegetale (Lumbricus terrestris). – Din râma.
ren, REN, reni, s.m. Mamifer rumegator asemanator cu cerbul, cu coarnele în forma de arc, ramificate (atât la mascul, cât si la femela), având concavitatea îndreptata înainte, cu smocuri lungi de par aspru între copite, care traieste în regiunile arctice, salbatic sau domesticit (Rangifer tarandus). – Din fr. renne.
retoroman, RETOROMÁN, -Ă, retoromani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. (La pl.) Populatie care traieste în sud-estul Elvetiei, în nord-estul Italiei si în unele regiuni ale Alpilor Dolomitici; (si la sg.) persoana care apartine acestei populatii. 2. Adj. Care apartine retoromanilor (1), privitor la retoromani. ♦ (Substantivat, f.) Limba romanica vorbita de retoromani (1), prezentând mari deosebiri dialectale; ladina. – Din fr. rhéto-roman.
hidrofil, HIDROFÍL, -Ă I. adj. 1. (despre materiale, soluri) cu afinitate pentru apa. 2. (despre organisme) care traieste permanent în apa. II. adj., s. f. (planta) la care polenizarea se face prin intermediul apei; hidrogama. (< fr. hydrophile)
hidră, HÍDRĂ s. f. 1. (mit.) sarpe urias, închipuit cu sapte capete, care, taiate, cresteau la loc. 2. (fig.) nenorocire, rau care creste inevitabil. 3. animal celenterat care traieste pe fundul apelor dulci, fixându-se cu ajutorul unui disc. (< fr. hydre, lat. hydra)
rizeafcă, RIZEÁFCĂ, rizeafce, s.f. Specie de scrumbie care traieste în Marea Neagra, de unde migreaza în Dunare pentru reproducere si hrana (Alosa caspia nordmanni). [Var.: rizáfca s.f.] – Et. nec.
dintru, DÍNTRU prep. (Mai ales înaintea lui "un", "al", "însul", "acest", "o data", cu elidarea vocalei finale proprii). 1. (Cu sens local) Din, dinspre. Priveste dintr-un colt al salii. ♢ Dintr-acolo = din partea aceea. 2. (Partitiv) Din. Vorbeste cu unii dintre noi. ♦ (Indicând apartenenta) Facem parte d într-o lume noua. 3. (Cu sens temporal; introduce un complement circumstantial care indica momentul plecarii) De la. Pleaca dintr-o clipa într-alta. ♦ (Introduce un atribut care indica timpul desfasurarii unei actiuni) Din, petrecut în... Mi-a povestit o întâmplare dintr-o dimineata de vara. 4. (Introduce un complement care indica originea, provenienta) Din. Planta se dezvolta dintr-o samânta. 5. (Introduce un complement indirect care arata obiectul unei prefaceri) Din. Si-a facut o scurta dintr-un palton. ♦ (Introduce un complement indirect care arata starea de la care se trece) Se trezeste dintr-un somn greu. 6. (Introduce un complement circumstantial de mod) Cu. A nimerit dintr-un foc (de pusca). ♢ Loc. adv. Dintr-o data = cu o singura miscare; pe neasteptate; brusc, deodata. 7. (Introduce un complement instrumental) Cu. Are pensie si traieste dintr-însa. 8. (Introduce un atribut care indica materia) Din. Manastirea dintr-un Lemn. 9. (Introduce un complement circumstantial de cauza) Din cauza. S-a suparat dintr-o nimica toata. – De4 + întru.
kalong, KALÓNG s.m. Cel mai mare liliac din lume, care traieste în Asia tropicala, ziua dormind în arbori, agatat cu capul în jos, si seara deplasându-se în plantatii pentru a se hrani cu fructe. (cf. amer. kalong < cuv. indonez. liliac)
kea, KÉA s.m. Papagal din Noua Zeelanda, care traieste în munti, hranindu-se cu plante. (cf. germ. Kea)
kiang, KIANG s.m. Hemion care traieste în cete mici prin Asia Centrala si Tibet (Equus hemionus kiang). (cf. germ. Kiang)
saxatil, SAXATÍL, -Ă, saxatili, -e, adj. (Despre plante si animale) Care creste sau traieste în locuri pietroase. – Din fr. saxatile, lat. saxatilis.
sălbăticiune, SĂLBĂTICIÚNE, salbaticiuni, s.f. 1. Animal salbatic. ♦ Epitet dat unei persoane care fuge de lume, care traieste izolata, retrasa, departe de oameni si de civilizatie. 2. Loc sau tinut salbatic, pustiu; starea unui tinut salbatic. [Var.: (pop.) salbataciúne s.f.] – Salbatic + suf. -iune.
sarcopt, SARCÓPT, sarcopti, s.m. Parazit microscopic care traieste în galerii sapate în pielea oamenilor si a animalelor provocând scabia (Sarcoptes scabici). – Din fr. sarcopte.
scolopendră, SCOLOPÉNDRĂ, scolopendre, s.f. Mic animal miriapod care traieste în locuri umede si întunecoase si se hraneste cu larve de insecte; cârcaiac (Scolopendra cingulata). – Din fr. scolopendre, lat. scolopendra.
scrumbioară, SCRUMBIOÁRĂ, scrumbioare, s.f. 1. Diminutiv al lui scrumbie. 2. Specie de scrumbie (1) de dimensiuni mici, care traieste în Dunare si în baltile ei (Clupeonella delicatula Nordmanni). [Pr.: -bi-oa-] – Scrumbie + suf. -ioara.
hematozoar, HEMATOZOÁR s. n. protozoar parazit care traieste în sângele animalelor si în tubul digestiv al tântarului anofel, agentul patogen al malariei; plasmodiu. (< fr. hématozoaire)
helocren, HELOCRÉN, -Ă adj. (despre izvoare) care apare în mlastini cu debit mic; (despre organisme) care traieste în asemenea ape. (< germ. helokrene)
sepedon, SEPEDÓN sepedoni, s.m. Insecta diptera care traieste pe unele plante acvatice (Sepedon sphegeus). – Din fr. sépédon.
sibarit, SIBARÍT, -Ă, sibariti, -te, adj., s.m. si f. (Livr.) (Persoana) care traieste în lux, lene si desfrâu. – Din fr. sybarite, lat. Sybarita.
sfoiag, SFOIÁG, (1) s.n., (2) sfoiegi, s.m. 1. S.n. (Reg.) Mucegai. 2. S.m. Larva a unei specii de gândac (Tenebrio molitor), de culoare galbuie sau cafenie, care se dezvolta si traieste în faina de grâu, degradând-o si facând-o inutilizabila. ♦ Un fel de vierme asemanator cu râma, care traieste prin pivnite si prin casele umede. – Din bg. svojak.
sihastru, SIHÁSTRU, -Ă, sihastri, -stre, s.m. si f. 1. Om care traieste retras de lume în post si rugaciuni; pustnic, anahoret, eremit, schimnic. 2. Fig. Persoana care traieste izolata, retrasa de societate. ♦ Animal salbatic batrân care traieste singur. [Var.: sehástru, -a s.m. si f.] – Din ngr. isihastís.
sihăstrie, SIHĂSTRÍE, sihastrii, s.f. 1. Faptul de a trai ca sihastru; stare, viata de sihastru; fig. singuratate, pustietate. 2. Loc, schit unde traieste un sihastru (1). [Var.: sahastríe, sehastríe s.f.] – Din sl. sihastirija.
silvie, SÍLVIE, silvii, s.f. Nume dat mai multor pasari care se caracterizeaza prin cioc scurt si turtit, cu peri la colturi, prin picioare puternice, aripi ascutite si coada retezata (Sylva). ♢ Silvie de tarm (sau de tarmuri, matasoasa) = pasare cu gâtul alb patat cu gri, care scoate un sunet caracteristic si traieste în zavoaiele din preajma râurilor (Locustella fluviatilis). Silvie de mlastina (sau matasoasa) = pasare de culoare bruna-rosiatica pe partea superioara si alba pe partea inferioara (Cettia cetti). – Din lat. Sylva, numele stiintific al pasarii.
simbiot, SIMBIÓT, simbioti, s.m. (Biol.) Planta sau animal care traieste în simbioza. [Pr.: -bi-ot] – Din fr. symbiote.
simbiotic, SIMBIÓTIC, -Ă, simbiotici, -ce, adj. Care se refera la simbioza sau la simbioti, privitor la simbioza sau la simbioti; care traieste în simbioza, caracterizat prin simbioza. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. symbiotique.
hatteria, HATTÉRIA s. f. reptila primitiva cu corpul si capul acoperite cu solzi cornosi, care traieste în Noua Zeelanda în viziuni si duce o viata nocturna. (< fr. hattéria)
harpie, HARPÍE / HÁRPIE s. f. 1. (mit.) monstru cu corp si cap de femeie, cu aripi de pasare si gheare de leu. 2. (fig.) femeie rea, artagoasa si hrapareata. 3. specie de vultur din America de Sud si Centrala, rapitor puternic si feroce, care traieste în padurile din vecinatatea apelor. (< fr. harpie)
singuratic, SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care traieste departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestarile oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre actiuni omenesti) Care este facut în singuratate, fara sa fie stiut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, asezari omenesti etc.) Care este izolat, care este departe de alte asezari omenesti etc.; solitar; p. ext. linistit. O casuta singuratica. 3. (Gram.; înv.; si substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -a adj.] – Singur + suf. -atic.
singurătate, SINGURĂTÁTE, (2) singuratati, s.f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care traieste singuratic (1); spec. izolare morala. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umbla deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (si de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -atate.
habitat, HABITÁT s. n. 1. biotop. 2. ansamblu echilibrat si unitar al conditiilor de locuit, necesare omului civilizat, modern; (p. ext.) mediu în care traieste omul. (< fr. habitat)
gregar, GREGÁR, -Ă I. adj. (despre animale) care traieste în cete, în grupuri compacte. o (fig.) spirit ~ = spirit de turma, atitudine de supunere oarba. II. s. m. 1. membru al unei fractiuni politice, al unei organizatii, lipsit de orice initiativa autonoma. 2. (ciclism) cel care se sacrifica în folosul rutierului-vedeta în cursele profesioniste pe sosea. (< fr. grégaire, lat. gregarius)
graminicol, GRAMINÍCOL, -Ă adj. (despre paraziti) care traieste pe graminee. (< fr. graminicole)
stridie, STRÍDIE, stridii, s.f. Specie de molusca lamelibranhiata comestibila, cu valvele inegale, care traieste fixata pe stânci în marile calde si temperate (Ostrea edulis). – Din ngr. strídhi.
struţ, STRUŢ1, struti, s.m. Pasare alergatoare mare de stepa, cu picioare lungi si puternice, cu gât lung si golas, cu aripi mici, inapte pentru zbor, cu pene frumoase, moi, negre sau brune-cenusii, întrebuintate ca podoaba, care traieste îndeosebi în regiunile tropicale ale Africii (Struthio camelus). ♢ Expr. (A avea) stomac de strut = (a avea) stomac mare, rezistent, care digera bine. – Din it. struzzo.
continent, CONTINÉNT2, -Ă, continenti, -te, adj. (Rar) Care traieste în continenta; abstinent, cast. – Din fr. continent.
coprofil, COPROFÍL, -Ă, coprofili, -e, adj. (Despre insecte) Care traieste pe excremente. – Din fr. coprophile.
criofil, CRIOFÍL, -Ă, criofili, -e, adj., s.m. si f. (Animal sau planta) care traieste la temperaturi scazute. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryophil.
cristei, CRISTÉI, cristei, s.m. Pasare calatoare mai mare decât mierla, cu penajul brun-masliniu-roscat, care traieste pe câmp si în stufarisul din apropierea baltilor si care se recunoaste mai ales prin sunetele ei scârtâitoare (Crex crex). ♢ Compus: cristei-de-balta = pasare calatoare acvatica, cu aripi scurte, cu ciocul lung si ascutit, cu penajul brun-masliniu (Rallus aquaticus). [Var.: crâstél, cârstél s.m.] – Din sl. krastĕlĩ.
croitor, CROITÓR, croitori, s.m. 1. Meserias sau muncitor care croieste si coase haine. 2. Insecta mare, de culoare neagra, cu antene lungi, care traieste mai ales pe stejar, degradând lemnul (Cerambyx cerdo). 3. Muschi lung al coapsei, situat între osul iliac si fata interna a tibiei (prin a carui contractie se produce încrucisarea picioarelor). [Pr.: cro-i-] – Croi2 + suf. -tor.
cucuvea, CUCUVEÁ, cucuvele, s.f. Pasare rapitoare de noapte, cu penele de culoare bruna-cenusie si cu ochii galbeni înconjurati de rozete de pene, care traieste pe lânga casele parasite, prin scorburi etc.; cucuveica (Athene noctua). [Var.: cucuváie s.f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia.
cuguar, CUGUÁR, cuguari, s.m. Animal mamifer carnivor din familia pisicilor, de talie mare, care traieste în America; puma (Felis concolor). [Pr.: -gu-ar] – Din fr. couguar.
cuib, CUIB, cuiburi, s.n. 1. Culcus facut de pasari, de unele mamifere etc. pentru a se adaposti, pentru a depune ouale, a cloci si a scoate pui. 2. Fig. Locuinta, salas; resedinta. 3. Fig. (Peior.; urmat de determinari) Loc (ascuns) unde se ticluieste si de unde se propaga o actiune potrivnica, dusmanoasa intereselor unei colectivitati. ♦ Focar. 4. (În sintagma) Cuibul albinelor = fagurii ocupati cu puiet si cu hrana, în care traieste si se dezvolta familia de albine. 5. Groapa mica facuta în pamânt, în care se seamana legume sau cereale. ♦ Musuroi de pamânt facut, prin prasit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc. ♦ Spatiu restrâns în care se dezvolta o îngramadire de plante de acelasi fel. Cuib de lacrimioare. 6. Multime de fermenti de acelasi fel care provoaca înacrirea vinului, a borsului, a laptelui etc. 7. Loc adapostit care asigura unei arme automate conditii bune de tragere. ♢ Cuibul corbului = post de observatie situat în vârful catargului la anumite nave (de pescuit, de razboi etc.), în care sta marinarul de veghe. – Lat. •cubium.
gipaet, GIPAÉT s. m. pasare mare de prada care traieste pe înaltimile muntilor; vultur barbos, zagan. (< fr. gypaète)
geobiont, GEOBIÓNT s. n. organism animal sau vegetal care traieste permanent în sol. (< fr. géobionte)
gastrofil, GASTROFÍL, -Ă adj. (despre microorganisme) care traieste ca parazit în cavitatea gastrica a unor animale. (< fr. gastrophile)
fungicol, FUNGÍCOL, -Ă adj. (despre insecte) care traieste pe ciuperci. (< fr. fongicole)
fructicol, FRUCTICÓL, -Ă adj. (despre paraziti) care traieste pe fructe. (< fr. fructicole)
foleobiont, FOLEOBIÓNT s. n. organism care traieste în cavitati, crapaturi sau pesteri. (< fr. pholéobionte)
floricol, FLORÍCOL, -Ă adj. 1. referitor la floricultura. 2. (despre insecte) care traieste pe flori; antofil. (< fr. floricole)
fitobiotic, FITOBIÓTIC, -Ă adj. 1. (despre un animal) care traieste ca saprofit în plante. 2. referitor la viata plantelor. (< fr. phytobiotique)
solitar, SOLITÁR adj., s. 1. adj. izolat, retras, singur, singuratic, (rar) însingurat, (înv.) retirat, (fig.) sihastru. (Un om ~; traieste ~.) 2. adj. (BOT.) singur, unic. (Flori ~; frunze ~.) 3. adj. izolat, pribeag, ratacit, razlet, singur, singuratic. (Se uita la un nor ~.) 4. s. (înv.) singuratic. (Inel cu un ~ splendid.)
fimicol, FIMÍCOL, -Ă adj. (despre plante) care traieste pe gunoi sau pe balegar. (< lat. fimicolus)
falanster, FALANSTÉR s. n. 1. sistem de locuinte în comun, cu ateliere, biblioteci, cantine etc., destinat viitoarei societati preconizate de socialistul utopist Fourier. 2. grup care traieste în comunitate. (< fr. phalanstère)
schitean, SCHITEÁN s. (înv.) schitelnic. (~ul traieste într-un schit.)
existent, EXISTÉNT, -Ă I. adj. care exista, traieste. II. s. n. 1. (fil.) manifestare concreta a existentei; ceea ce exista. 2. (jur.) orice categorie de bunuri apartinând unei întreprinderi la o anumita data. (< fr. existant)
retras, RETRÁS adj., adv. 1. adj. izolat, singur, singuratic, solitar, (rar) însingurat, (înv.) retirat, (fig.) sihastru. (Un om ~; traieste ~.) 2. adv. deoparte. 3. ascuns, dosit, v. dosnic.
eurioxibiont, EURIOXIBIÓNT, -Ă adj., s. n. (organism) care traieste în ape cu variatii largi ale concentratiei de oxigen. (< fr. euryoxybionte)
euhalin, EUHALÍN, -Ă adj. (despre organisme) care traieste numai în apele sarate. (< fr. euhaline)
pustnic, PÚSTNIC s. anahoret, ascet, eremit, schimnic, sihastru, (rar) schimonah, (înv.) aschitac, aschitean, monah, oselnic, schitnic. (~ul traieste prin locuri pustii.)
eschimos, ESCHIMÓS, -Ă I. s. m. f. populatie de tip mongoloid care traieste în regiunile arctice din America si Groenlanda. II. adj. care apartine acestei populatii. ♢ (s. f.) limba vorbita de eschimosi. (< fr. esquimau)
epigeu, EPIGÉU, -ÉE adj. (despre animale, plante) care traieste, creste la suprafata solului. (< fr. épigé)
printre, PRÍNTRE prep. 1. între. (Traieste ~ straini.) 2. din, dintre, între. (Cel mai bun ~ toti.)
epibiont, EPIBIÓNT s. n. 1. organism care traieste pe suprafata altor organisme. 2. altoi. (< fr. épibionte)
epibiotic, EPIBIÓTIC, -Ă adj. care traieste pe un substrat viu (miceliu, parazit). (< fr. épibiotique)
entozoar, ENTOZOÁR s. n. parazit animal care traieste în intestinul unui alt animal. (< fr. entozoaire)
entamibă, ENTAMÍBĂ s. f. gen de amiba parazita din clasa rizopodelor, care traieste în tubul digestiv la om si animale, agent patogen al dizenteriei. (< fr. entamibe)
endozoofit, ENDOZOOFÍT, -Ă adj., s. n. (organism) care traieste în corpul animalelor. (< fr. endozoophyte)
endozoic, ENDOZÓIC, -Ă adj. (despre organisme, vegetale sau animale) care traieste ca parazit sau simbiont în organismul animalelor. (< fr. endozoïque)
endoparazit, ENDOPARAZÍT, -Ă adj., s. m. (parazit) care traieste în organele sau tesuturile organismului gazda. (< fr. endoparasite)
endolitic, ENDOLÍTIC, -Ă adj. (biol.; despre organisme) care traieste în interiorul stâncilor, încrustat în piatra. (< fr. endolithique)
endofit, ENDOFÍT, -Ă I. adj. (despre organisme vegetale sau animale) care traieste în interiorul unor plante. II. s. f. ciuperca parazita ale carei micelii se dezvolta în interiorul tesuturilor plantei gazda. (< fr. endophyte)
endobiont, ENDOBIÓNT s. n. organism care traieste în corpul altor organisme. (< fr. endobionte)
emu, EMÚ s. m. inv. pasare mare, asemanatoare cu cazuarul, fara creasta, care traieste prin regiunile de stepa si desert din Australia si Tasmania. (< fr. émou, germ. Emu)
pomană, POMÁNĂ s. 1. v. parastas. 2. (BIS.) praznic, (înv. si reg.) prinos, (reg.) comând, comândare. (~ de dupa înmormântare.) 3. mila, milostivire, (înv. si pop.) milostenie. (Traieste din ~ altora.)
element, ELEMÉNT I. s. n. 1. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, pamântul) ale corpurilor si fenomenelor naturii. 2. (pl.) fenomene, forte ale naturii. 3. parte componenta a unui întreg, a unui ansamblu. o (lingv.) ~ de compunere = tema, cuvânt împrumutat, fara existenta independenta, numai în compunerea de tip savant; ~ de relatie = cuvânt sau locutiune care exprima raporturi sintactice. ♢ membru al unei colectivitati etc. 4. (chim.) corp simplu, care în combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. (fig.) mediu în care traieste o fiinta. o a fi în ŭl sau = a fi într-o situatie favorabila. 6. (mat.) obiect fizic sau al gândirii cu care se formeaza o multime. 7. celula a unei pile electrice. 8. (pl.) principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei teorii etc. II. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. (< fr. élément, lat. elementum)
ectotrof, ECTOTRÓF, -Ă adj. 1. (despre organisme vegetale saprofite sau parazite) care traieste pe suprafata altui organism animal sau vegetal. 2. cu micoriza la care filamentele miceliene se dezvolta numai în straturile superficiale ale radacinilor plantei gazda. (< fr. ecto-trophe)
ectofit, ECTOFÍT, -Ă I. adj., s. n. (organism) care traieste ca parazit în exteriorul plantei gazda. II. s. n. pl. paraziti vegetali pe suprafata corpului uman. (< fr. ectophyte/s/)
păstoreşte, PĂSTORÉSTE adv. ciobaneste, (înv.) pacurareste. (Traieste ~.)
dulcicol, DULCÍCOL, - adj. (biol.) care traieste în apele dulci. (< lat. dulcis, dulce + -col2)
drosera, DROSÉRA s. f. planta insectivora, care traieste prin mlastini. (< fr. drosera)
domestic, DOMÉSTIC, -Ă adj. 1. (despre animale) care traieste pe lânga casa omului. 2. (despre ocupatii, conditii de trai) de casa, familial; (referitor la un interior de apartament) intim. (< fr. domestique, lat. domesticus)
difitic, DIFÍTIC, -Ă adj. (despre paraziti) care traieste pe doua plante gazde. (< fr. diphytique)
milostivire, MILOSTIVÍRE s. 1. v. îndurare. 2. v. mila. 3. mila, pomana, (înv. si pop.) milostenie. (Traieste din ~ altora.) 4. v. iertare.
deşerticol, DESERTÍCOL, -Ă adj. (despre plante, animale) care creste, traieste în regiuni desertice, aride. (dupa fr. déserticole)
desman, DESMÁN s. m. mamifer insectivor cu blana matasoasa, care traieste în vizuini, pe malul apelor, din sud-estul Europei pâna în Siberia. (< fr. desman)
dendrobiont, DENDROBIÓNT s. n. organism care traieste pe, sau în trunchiul arborilor. (< fr. dendrobionte)
demersal, DEMERSÁL, -Ă adj. 1. (despre organisme) care traieste în zona litorala, venind în contact direct cu fundul apei. 2. (despre ouale de pesti) care cad pe fundul apei. (< fr. démersal)
delfin, DELFÍN1 s. m. 1. mamifer cetaceu marin cu corpul fusiform si botul ascutit, care traieste în cete în toate marile. 2. stil de înot, caracterizat prin miscarea simultana si simetrica a bratelor, dinainte spre înapoi, cu miscarea picioarelor în plan vertical. (< lat. delphinus, it. delfino)
daman, DAMÁN s. m. mamifer ungulat erbivor, din Africa, cât un iepure, care traieste în arbori sau pe stânci. (< fr. daman)
crenofil, CRENOFÍL, -Ă adj. (despre organisme) care traieste numai în apa izvoarelor. (< fr. crénophile)
cotinga, COTÍNGA s. f. pasare mica din Brazilia, cu un penaj superb, care traieste în colonii mari, hranindu-se cu fructe. (< fr. cotinga)
coşenilă, COSENÍLĂ s. f. insecta originara din Mexic, care traieste pe cactusi si din care se extrage carminul. (< fr. cochenille)
coprofil, COPROFÍL, -Ă adj. 1. care manifesta o atractie morbida pentru excremente. 2. (despre insecte, plante) care traieste, creste pe fecale; scatofil. (< fr. coprophile)
coral, CORÁL s. (ZOOL.; Corallium rubrum) margean. (~ul traieste în colonii.)
continent, CONTINÉNT2, -Ă adj. care traieste în continenta; abstinent. (< fr. continent)
ciobăneşte, CIOBĂNÉSTE adv. pastoreste, (înv.) pacurareste. (Traieste ~.)
cenobit, CENOBÍT s. (BIS.) (înv.) chinovit. (~ul este calugarul care traieste într-o manastire.)
concubin, CONCUBIN, -Ă s. m. f. cel care traieste în concubinaj. (< fr. concubin, lat. concubinus)
comensual, COMENSUÁL, -Ă adj. care traieste în relatii de comensualism. (dupa fr. commensal)
col, -CÓL2 elem. "care cultiva, care locuieste, traieste". (< fr. -cole, cf. lat. colere, a cultiva)
ascetic, ASCÉTIC adj., adv. 1. adj. sihastresc, (rar) pustnicesc, schimnic, schimnicesc, (înv.) sihastricesc. (Viata ~.) 2. adv. sihastreste, (înv.) pustniceste, schimniceste. (Traieste ~.)
cercar, CERCÁR s. m. larva a galbezii, care traieste în apa, devenind adulta în corpul vitelor cornute. (< fr. cercaire)
cenobit, CENOBÍT s. m. calugar care traieste într-o manastire. (< fr. cénobite, lat. coenobita)
cavicol, CAVÍCOL, -Ă adj. (despre paraziti) care traieste în cavitatile naturale ale animalelor. (< fr. cavicole)
cavernicol, CAVERNÍCOL, -Ă adj. (despre animale, plante) care traieste sau creste în pesteri. (< fr. cavernicole)
catadrom, CATADRÓM, -Ă adj. 1. (bot.) orientat în jos si spre exterior. 2. (despre pesti) care traieste în apele dulci, dar coboara în mare pentru reproducere. (< fr. catadrome)
octocoralier, OCTOCORALIÉR ~i m. (nume generic) Animal celenterat cu opt tentacule, care traieste în colonii. [Sil. -li-er] /<fr. octocoralliaires
oceanic, OCEÁNI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de ocean; propriu oceanului. Vas ~. 2) Care traieste în ocean. Animal ~. 3) Care sufera influenta oceanului. Clima ~ca. [Sil. -cea-] /<fr. océanique, lat. oceanicus
nisipariţă, NISIPÁRIŢ//Ă ~e f. Peste dulcicol, asemanator cu zvârluga, dar care traieste, mai ales, în râurile de munte. /nisip + suf. ~arita
nemuritor, NEMURIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) (negativ de la muritor) Care traieste vesnic în amintire. /ne- + muritor
naturaliza, A SE NATURALIZ//Á ma ~éz intranz. 1) (despre cetateni straini) A obtine cetatenia statului în care traieste. 2) (despre animale sau plante) A se adapta unui mediu nou, in-tegrându-se în flora sau fauna acestuia. /<fr. naturaliser
muşiţă, MÚSIŢ//Ă ~e f. 1) la pl. Multime de muste mici care se aduna în jurul unui vas în care fermenteaza ceva (must, fructe etc.). 2) Gramada de larve care se dezvolta din ouale depuse de unele muste, pe carnea tinuta descoperita. 3) Insecta parazita care traieste pe frunzele unor pomi sau ale unor plante. /<bulg. mušica
morar, MORÁR2 ~i m. Insecta cu aripile întunecate si lucioase, care traieste prin mori; gândac de faina. /moara + suf. ~ar
monahie, MONAHÍ//E ~i f. Femeie care, prin legamânt, duce o viata de asceta si traieste într-o manastire; calugarita. /<sl. monahija, ngr. monahi
monah, MONÁH ~i m. Barbat care, prin legamânt, duce o viata de ascet si traieste într-o manastire; calugar. /<sl. monahu, ngr. monahos
mizerabil, MIZERÁBIL ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre persoane) Care este în stare sa comita fapte nedemne; mârsav; netrebnic; infam; josnic; nemernic. 2) Care este de calitate proasta; lipsit de valoare. 3) Care traieste în mizerie; în stare de saracie. /<fr. misérable
mediu, MÉDI//U1 ~i n. 1) Ansamblu de factori, de obiecte materiale si de conditii fizice, care înconjoara si influenteaza organismele. 2) Spatiu material în care se afla un corp sau în care se desfasoara un fenomen fizic. 3) Ansamblu de conditii externe în care traieste si se dezvolta un individ uman. 4) Ansamblu de circumstante materiale sau morale; ambianta care înconjoara o persoana; anturaj; climat; cadru. /<lat. medium
mărgean, MĂRGEÁN ~uri n. 1) Animal marin care traieste în colonii în marile calde, având un schelet calcaros de culoare rosie, roz sau alba; coral. 2) Bijuterie confectionata din scheletul acestui animal; coral. /<turc. mercan
maimuţă, MAIMÚŢ//Ă ~e f. 1) Mamifer superior din ordinul primatelor, cu configuratia corpului asemanatoare cu cea a omului, care traieste în Asia, Africa si America de Sud. 2) fig. depr. Persoana care obisnuieste sa imite pe altii. 3) depr. Om urât. [G.-D. maimutei] /<ngr. maimú, turc. maymun
magot, MAGÓ//T ~ti m. Maimuta mare fara coada, asemanatoare cu macacul, care traieste în Africa de Nord si în regiunea Gibraltar. /<fr. magot
macac, MACÁ//C ~ci m. Maimuta de talie mica, care traieste în sud-estul Asiei. /<fr. macaque
lutră, LÚTR//Ă ~e f. 1) Mamifer carnivor care traieste pe malul apelor, cu corp lung, acoperit cu blana deasa, de culoare cafenie-roscata; vidra. 2) Blana prelucrata a acestui animal. [Sil. lu-tra] /<fr. loutre, lat. lutra
lostriţă, LÓSTRIŢ//Ă ~e f. Peste dulcicol rapitor, de talie mare, asemanator cu pastravul, care traieste în râurile de munte. [Sil. los-tri-] /cf. ucr., rus. losos
longeviv, LONGEVÍV ~a (~i, ~e) si substantival Care traieste mult; caracterizat prin viata lunga. /cf. longevitate
locuitor, LOCUIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. Persoana care traieste într-un anumit loc. ~orii orasului. [Sil. -cu-i-] /a locui + suf. ~tor
lipan, LIPÁN2 ~i m. Peste dulcicol asemanator cu pastravul, cu capul mic si corpul alungit, de culoare argintie, care traieste în râurile de munte. /<sb. lipan, lipen
linge, A LÍNGE ling tranz. 1) (mai ales despre animale) A netezi cu limba (în semn de afectiune). 2) (mâncare) A lua câte putin cu limba, atingând în mod repetat. ♢ A-si ~ degetele a încerca o placere deosebita mâncând ceva gustos. 3) fig. fam. A lingusi în mod înjositor. ♢ Linge-blide om care traieste pe socoteala altora; trântor; parazit. /<lat. lingere
limbric, LIMBRÍ//C ~ci m. pop. Vierme parazit care traieste în tubul digestiv al omului si al unor animale; ascarid. [Sil. lim-bric] /<lat. limbricus
limbă, LÍMB//Ă ~i f. 1) Organ musculos mobil, situat în cavitatea bucala si servind la mestecarea, înghitirea si determinarea gustului alimentelor, la om fiind organul principal al vorbirii. ♢ A-si musca ~a a regreta vorbele spuse. A scoate ~a de un cot a) a gâfâi de oboseala; b) a lucra din greu. A vorbi în vârful ~ii a rosti cuvintele cu un fonetism ultraliterar, hipercorect. A avea ~a lunga (a fi lung de ~) a) a avea înclinatie spre palavrageala; b) a fi limbut. A avea mâncarime de ~ a nu fi în stare sa pastreze un secret. A-si pune frâu la ~, a-si tine ~a (dupa dinti) a nu vorbi ceea ce nu trebuie; a pastra o taina. ~a oase n-are se zice despre cineva, care vorbeste ceea ce nu trebuie. A trage pe cineva de ~ a descoase, a ispiti pe cineva. A-i sta (sau a-i umbla, a i se învârti, a-i veni) pe ~ a-si aminti vag un cuvânt fara a-l putea exprima. Pasarea pe (pre) ~a ei piere de multe ori omul da de necaz, pentru ca nu stie sa taca când trebuie. 2) Mijloc principal de comunicare între oameni, constând dintr-un sistem lexical organizat dupa anumite legi gramaticale si având o structura fonetica specifica; limbaj. ~a unui popor. 3) Limbajul unei comunitati umane constituite istoriceste. 4) Totalitate a altor mijloace de comunicare (decât sunetele articulate) a sentimentelor si ideilor. ~a surdomutilor. 5) Mod de exprimare specific unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu, unui anumit grup de vorbitori sau unei anumite persoane (în special a unui scriitor); stil. ~a presei. ~a lui Creanga. ♢ (A spune ceva) cu ~ de moarte (a spune ceva) ca ultima dorinta, exprimata pe patul de moarte. 6) înv. Prizonier folosit pentru a obtine informatii despre armata inamica. 7) înv. Totalitate a oamenilor traind pe acelasi teritoriu, având în comun o cultura, o traditie, o credinta; popor; neam. 8) Orice obiect sau instrument asemanator ca forma sau functie cu organul respectiv. ~a clopotului. ♢ ~a ceasornicului pendul al unui orologiu. ~ de încaltat obiect de metal sau de plastic, care serveste la încaltat. ~a ghetei bucata de piele care acopera deschizatura încaltamintei în locul unde se petrec sireturile. ~i de foc flacari de foc alungite. 9) Fâsie lunga si îngusta (de pamânt, de padure, de apa etc.). 10): ~a-boului planta erbacee, acoperita cu peri aspri si teposi, cu flori albastre, roz sau albe. ~a-broastei planta erbacee cu tulpina dreapta, ramificata si cu flori albe sau trandafirii, ce creste prin locuri umede; limbarita. ~a-mielului planta erbacee, acoperita cu peri aspri, cu flori albastre sau albe, folosita contra tusei. 11): ~ -de-mare peste marin cu corpul oval si asimetric, cu ambii ochi situati pe o singura parte, care traieste mai mult acoperit cu nisip. [G.-D. limbii] /<lat. lingua
libelulă, LIBELÚL//Ă ~e f. Insecta cu capul mare, cu corpul lung si cu doua perechi de aripi transparente, care traieste pe lânga ape. /<fr. libelulle
leu, LEU1 lei m. 1) Mamifer carnivor de talie mare, cu blana de culoare galbuie si coama bogata, care traieste în Africa. ♢ ~-paraleu a) animal fantastic din basmele populare; b) om foarte puternic si viteaz. Partea ~lui partea cea mai mare, cea mai valoroasa din împarteala unui bun, pe care si-o însuseste cel mai puternic dintre partasi. 2) fig. Om puternic si curajos. ♢ Pui de ~ om tânar, voinic si viteaz. 3) art. Constelatie zodiacala. 4): ~-de-mare mamifer carnivor adaptat la viata de mare. ~l-furnicilor insecta asemanatoare cu libelula, care se hraneste, mai ales, cu larve de furnici. [Monosilabic] /Orig. nec.
lăcar, LĂCÁR ~i m. Pasare migratoare, cântatoare, de talie mica, cu cioc subtire si cu penaj brun-roscat, care traieste în stufarisul din jurul lacurilor si al mlastinilor. /lac + suf. ~ar
lamantin, LAMANTÍN ~i m. Animal acvatic erbivor asemanator cu foca, dar mai mare, care traieste în fluviile tropicale din America si din Africa. /<fr. lamantin
lacustru, LACÚ//STRU ~stra (~stri, ~stre) 1) Care tine de lacuri; propriu lacurilor. Mal ~. 2) Care traieste sau care creste în lacuri. Fauna ~stra. Flora ~stra. [Sil. -cus-tru] /<fr. lacustre, lat. lacustris
kurd, KUR//D2 ~da (~zi, ~de) m. si f. Persoana care apartine unui popor ce traieste în Turcia, Iran, Irak, Siria, Afganistan si Pakistan. /< fr. kurde
kurd, KUR//D1 ~da (~zi, ~de) Care apartine unui popor ce traieste în Turcia, Iran, Irak, Siria, Afganistan si Pakistan. /< fr. kurde
keta, KÉTA f. Specie de peste teleostean care traieste în marile din Extremul Orient si din care se obtin icrele de Manciuria. /< rus. keta
jaguar, JAGUÁR ~i m. Mamifer carnivor, de talie mare, cu blana galbena-roscata cu pete negre, care traieste în America de Sud. [Sil. -guar] /<fr. jaguar
întreţinut, ÎNTREŢINÚ//T ~ta (~ti, ~te) m. si f. Persoana care traieste în concubinaj cu alta, care o întretine. /v. a (se) întretine
insular, INSULÁR2 ~i m. Persoana care traieste pe o insula; locuitor al unei insule. /<fr. insulaire, lat. insularis
insensibil, INSENSÍBIL ~a (~i, ~e) 1) Care nu este sensibil; fara sensibilitate fizica; nesimtitor. 2) Care nu traieste sau nu tradeaza nici o emotie, nici un sentiment, în orice împrejurari; lipsit de sensibilitate sufleteasca; nepasator; impasibil. 3) Care nu poate fi sesizat cu simturile; de neperceput; imperceptibil. /<fr. insensible, lat. insensibilis
inframicrob, INFRAMICRÓB ~i m. Microb foarte mic, care nu-si poate realiza de sine statator procesele metabolice si care traieste ca parazit. [Sil. in-fra-mi-crob] /<fr. inframicrobe
impasibil, IMPASÍBIL ~a (~i, ~e) (despre persoane) Care nu traieste sau nu tradeaza nici o emotie, nici un sentiment în orice împrejurari; lipsit de sensibilitate; insensibil. /<fr. impassible, lat. impassibilis
iguană, IGUÁN//Ă ~e m. Reptila asemanatoare cu o sopârla mare, cu pielea viu colorata, care traieste în America de Sud. [Sil. -gua-na] /<lat. iguana, fr. iguane
huhurez, HUHURÉZ ~i m. Pasare nocturna rapitoare, asemanatoare cu bufnita, dar fara smocuri de pene pe cap, care traieste în scorburi de copaci. ♢ A sta ca un ~ a sta singur, izolat, parasit. /a huhura + suf. ~ez
hipopotam, HIPOPOTÁM ~i m. Animal exotic, erbivor nerumegator, de talie mare, având cap masiv si piele groasa, lipsita de par, care traieste mai ales în apa. /<fr. hippopotame
harpie, HÁRPI//E ~i f. 1) (în mitologia greaca) Monstru fabulos închipuit cu cap de femeie, cu trup si gheare de vultur, care personifica furtuna si moartea. 2) fig. fam. Femeie batrâna, urâta si lacoma; zgripturoaica. 3) zool. Vultur mare care traieste în America de Sud. [G.-D. harpiei; Acc. si harpíe] /<fr. harpie
guzgan, GUZGÁN ~i m. Mamifer rozator asemanator cu soarecele, dar de talie mai mare, care traieste în preajma locuintelor, aducând daune mari omului; sobolan. /Din reg. guz + suf. ~an
guguştiuc, GUGUSTIÚ//C ~ci m. 1) Pasare asemanatoare cu porumbelul salbatic, având penaj cenusiu-brun, cu o dunga neagra pe gât, care traieste în preajma asezarilor omenesti. 2) fig. fam. Om naiv si bleg. /<bulg. guguštuk
gregar, GREGÁR ~a (~i, ~e) (despre vietuitoare) Care traieste în grupuri compacte (turme, cete, cârduri). ♢ Spirit ~ spirit de turma; atitudine de supunere docila. /<fr. grégaire, lat. gregarius
grangur, GRÁNGUR ~i m. 1) Pasare migratoare, cântatoare, cu penaj galben si negru la mascul si verde împestritat cu alb la femela (care traieste în paduri si livezi). 2) fig. peior. Persoana care ocupa o pozitie sociala sau politica înalta. /<lat. galgulus
gospodărie, GOSPODĂRÍ//E ~i f. 1) Totalitate a bunurilor care formeaza averea unui locuitor (de la tara). 2) Unitate formata dintr-o locuinta si familia care traieste în ea. 3) Activitatea casnica a gospodinei pentru satisfacerea necesitatilor de trai ale unei familii. 4) Unitate de productie (în special agricola) cu uneltele si mijloacele de munca necesare. [G.-D. gospodariei] /gospodar + suf. ~ie
gorilă, GORÍL//Ă ~e f. Maimuta antropoida de talie mare, care traieste în padurile Africii ecuatoriale. /<fr. gorille
gnu, GNU m. Antilopa de talie mare, cu coarnele curbate înapoi, care traieste în sudul Africii. /<fr. gnou
girafă, GIRÁF//Ă ~e f. 1) Mamifer rumegator de talie mare, cu gâtul foarte lung, cu picioarele de dinainte mai lungi ca cele din urma si cu blana alburie cu pete brune, care traieste în Africa. 2) Suport cu brat de suspensie lung, care permite deplasarea unui microfon. /<fr. girafe
gibon, GIBÓN ~i m. Maimuta antropoida de talie mare, fara coada, cu membrele anterioare foarte lungi, care merge în doua picioare si traieste în sud-estul Asiei. /<fr. gibbon
gălbează, GĂLB//EÁZĂ ~éze f. 1) (la erbivore, mai ales la oi) Boala a ficatului provocata de un parazit. 2) Vierme parazit care traieste în caile biliare ale erbivorelor si provoaca aceasta boala. /Cuv. autoht.
furnică, FURNÍ//CĂ ~ci f. Insecta de talie mica cu corpul alungit, subtiat la mijloc, care traieste în colonii în cuiburi subterane cu musuroaie la suprafata solului. [G.-D. furnicii] /<lat. fornica
furnicar, FURNICÁR1 ~e n. 1) Movila mica de pamânt în care traieste o colonie de furnici; musuroi. 2) Totalitate a furnicilor dintr-o astfel de movila. 3) fig. Multime de oameni sau de animale care misuna. /<lat. formicarius
fluierar, FLUIERÁR2 ~i m. Pasare de talie medie, cu cioc lung si subtire, cu picioare lungi, care traieste în regiuni mlastinoase si scoate sunete asemanatoare cu cele ale fluierului. [Sil. flu-ie-] /fluier + suf. ~ar
floricol, FLORÍCOL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de floricultura; propriu floriculturii. 2) (despre plante) Care are flori. 3) (despre insecte) Care traieste pe flori. /<fr. floricol
endoparazit, ENDOPARAZÍ//T ~ti m. Parazit care traieste în interiorul tesutului vegetal sau în organele interne ale omului si ale animalelor, provocând boli grave. /<fr. endoparasite
endofit, ENDOFÍ//T ~ta (~ti, ~te) (despre organisme vegetale si animale) Care traieste în interiorul unor plante. /<fr. endophyte
endemic, ENDÉMI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre boli) Care tine de endemie; propriu endemiei. 2) (despre plante, animale etc.) Care traieste în mod constant numai în anumite regiuni de pe Pamânt. /<fr. endémique
element, ELEMÉNT ~e n. 1) Parte componenta a unui întreg. ~ele unei lucrari. ♢ ~ de constructie piesa din ansamblul unei constructii. 2) chim. Substanta simpla care nu se mai poate descompune pe cale chimica, dar care poate intra în componenta altor substante. 3) Persoana care face parte dintr-o colectivitate. 4) la pl. Fenomen, forta a naturii. 5) rar Mediu în care traieste o fiinta. 6) Pila electrica; celula a unei pile electrice. 7) mai ales la pl. Principiu de baza al unei discipline, al unei stiinte; notiune fundamentala. /<fr. élément, lat. elementum
elan, ELÁN1 ~i m. Mamifer erbivor, de talie mare, din familia cerbilor, cu coarne ramificate si latite, care traieste în regiunile nordice. /<fr. élan
ectofit, ECTOFÍ//T ~ta (~ti, ~te) (despre organisme vegetale) Care traieste ca parazit la suprafata unei plante. /<fr. ectophyte
echinococ, ECHINOCÓ//C ~ci m. 1) Vierme parazit care traieste în corpul unor animale (rumegatoare, porci etc.) sau al omului. 2) Chist provocat de acest vierme în diferite organe ale animalelor sau ale omului. /<fr. échuinocoque
dumbrăveancă, DUMBRĂV//EÁNCĂ ~énce f. Pasare migratoare, de talie medie, cu penajul albastru-verziu, care traieste de obicei prin dumbravi. /dumbrava + suf. ~eanca
dulcicol, DULCÍCOL ~a (~i, ~e) biol. Care traieste în apele nesarate (dulci). /Din dulce
dravidian, DRAVIDI//ÁN ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana de rasa intermediara (între negri si albi) care traieste în unele regiuni din India, Sri Lanka si Pakistan. [Sil. -di-an] /<fr. dravidien
domestic, DOMÉSTI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre animale) Care traieste pe lânga casa, s-a deprins cu omul si este folosit în avantajul acestuia. 2) rar Care se refera la casa sau la gospodarie; casnic; gospodaresc. /<fr. domestique, lat. domesticus
delfin, DELFÍN1 ~i m. 1) Mamifer carnivor marin, care traieste în grupuri, având corp alungit si cap care se prelungeste cu un fel de cioc. 2) Stil de înot caracterizat prin miscarea simultana si simetrica a bratelor dinainte spre înapoi si prin batai ale picioarelor în plan vertical. 3) art. Constelatie din emisfera boreala, situata lânga Calea-Laptelui. /<lat. delphinus, it. delfino
curte, CÚR//TE ~ti f. 1) Loc îngradit în jurul unei cladiri, al unei case; ograda. ♢ De ~ care traieste pe lânga om; de casa; domestic. 2) Casa mosierului; conac. ~ boiereasca. 3) Palat de resedinta al unui suveran. 4) Instanta judecatoreasca sau administrativa. ~ de apel. ~ de casatie. ~ martiala. 5) Atentie deosebita acordata unei femei cu scopul de a-i câstiga simpatia sau dragostea. [G.-D. curtii] /<lat. curtis
cuib, CUIB ~uri n. 1) Culcus pe care si-l fac pasarile pentru a depune oua si a scoate pui. 2) fig. Casa, încapere în care traieste cineva; locuinta. ♢ A-si face ~ a-si face casa; a se stabili cu traiul. 3) fig. depr. Loc unde se unelteste ceva. ~ de tâlhari. 4) Groapa mica în pamânt în care se seamana legume sau alte plante. ~ de cartofi. 5) Musuroi care se face cu sapa la radacina unor cereale (porumb, floarea-soarelui, etc.). 6) Grup de fer-menti care produc acrirea laptelui, otetului, a borsului. 7) Parte dintr-un minereu în care sunt concentrate minereuri folositoare. 8): ~ de mitraliera (de arma automata, de foc) loc adapostit si amenajat pentru tragere. 9): ~ fosilifer îngramadire de animale si plante fosile. [Monosilabic] /<lat. cubium
croitor, CROITÓR ~i m. 1) Mester care coase haine. 2) Insecta mare, cu antene lungi, care traieste în tulpina stejarului. [Sil. cro-i-] /a croi + suf. ~tor
crocodil, CROCODÍL ~i m. 1) Reptila mare cu corpul acoperit de placi osoase si cu cap alungit, care traieste în apele din tarile tropicale. ♢ Lacrimi de ~ lacrimi prefacute; plâns de ochii lumii. 2) Clema de conectare cu falcile dintate pentru legaturi electrice provizorii. /<fr. crocodile, lat. crocodilus
cristei, CRISTÉI ~ m. Pasare calatoare cu penajul brun-roscat, brazdat de dungi deschise, care traieste în câmp si în stufarisul din apropierea baltilor. ~-rosu. ~-de-balta. [Var. cristel] /<sl. krastĕli
crin, CRIN ~i m. 1) Planta erbacee perena, cu tulpina erecta, cu flori albe, stralucitoare, în forma de pâlnie, cu miros puternic. 2): ~-de-mare animal marin în forma de floare, care traieste fixat în zonele abisale. /<sl. krinu
corturar, CORTURÁR ~a (~i, ~e) m. si f. Ţigan nomad care traieste în cort. /cort + suf. ~ar
coropişniţă, COROPÍSNIŢ//Ă ~e f. Insecta daunatoare plantelor, cu corpul greoi, cu picioarele din fata ca niste lopeti, care traieste în pamânt si se hraneste cu radacini. [G.-D. coropisnitei] /<bulg. konopištica
corlă, CÓRL//Ă ~e f. Pasare acvatica, de talie mijlocie, care traieste în stufarisuri; gainusa-de-balta. /Orig. nec.
corhan, CORHÁN ~i m. pop. Insecta nocturna brun-roscata, care traieste mai ales prin bucatarii si se hraneste cu produse alimentare; gândac de bucatarie; svab; libarca. /Orig. nec.
coral, CORÁL3 ~i m. 1) Animal care traieste în colonii în marile calde, cu schelet calcaros de culoare rosie sau alba; margean. 2) Bijuterie confectionata din scheletul acestui animal; margean. /<germ. Koralle, lat. corallus
convieţuitor, CONVIEŢUIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) si substantival Care traieste împreuna cu altcineva; care îsi duce viata în comun cu altii. [Sil. -vie-tu-i-] /a convietui + suf. ~tor
contemporan, CONTEMPORÁN ~a (~i, ~e) 1) Care tine de timpurile noastre; propriu epocii noastre; modern. Limba ~a. 3) si substantival (despre persoane) Care traieste în aceeasi epoca; din aceeasi epoca. /<fr. contemporain, lat. contemporaneus
condor, CONDÓR ~i m. Specie de vultur, de talie mare, cu penaj negru, cu pete albe pe aripi, cu capul si gâtul golas, mut, care traieste în muntii din America de Sud. [Acc. si cóndor] /<fr. condor
concubin, CONCUBÍN ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care traieste în concubinaj. /<fr. concubine, lat. concubinus
comensualism, COMENSUALÍSM n. Convietuire a doua specii de animale sau plante dintre care una traieste pe seama celeilalte (fara a-i pricinui daune esentiale). [Sil. -su-a-] /<germ. Kommensalismus, fr. commensalisme
codrean, CODR//EÁN ~eána (~éni, ~éne) 1) Care tine de regiunea codrilor; propriu codrilor. 3) si substantival Care traieste în regiunea codrilor. /codru + suf. ~ean
chiţcan, CHIŢCÁN ~i m. Mamifer insectivor, asemanator cu soarecele, având botul alungit, ochi mici si urechi ascunse în blana, care traieste în paduri. /a chitcai + suf. ~an
chirighiţă, CHIRIGHÍŢ//Ă ~e f. Pasare calatoare, de talie mica, cu ciocul si coada drepte, care traieste pe lânga râuri si balti si se hraneste cu peste. /cf. caragata
chifteriţă, CHÍFTERIŢ//Ă ~e f. reg. Insecta daunatoare plantelor, cu corpul greoi, cu picioarele anterioare ca niste lopeti, care traieste în pamânt si se hraneste cu radacinile lor; coropisnita. /v. coropisnita
chefal, CHEFÁL ~i m. Peste marin cu corpul alungit, cu gura obtuza si cu solzi mari, care traieste în ape dulci sau salmastre. /<ngr. kéfalos
cercar, CERCÁR ~i m. Forma larvara a galbezii care traieste în apa si care devine adulta în organismul vitelor cornute, unde patrunde o data cu hrana. /<fr. cercaire
cenobit, CENOBÍ//T ~ti m. 1) Calugar care traieste într-un cenobiu. /<fr. cénobite, lat. coenobita
ceahlău, CEAHLẮ//U ~i m. Pasare rapitoare care traieste în zona muntoasa, facându-si cuibul pe stânci inaccesibile. /<ung. csaholó
cârtiţă, CÂRTIŢ//Ă ~e f. Mamifer insectivor de talie mica, cu blana neagra pretioasa, cu ochii ascunsi sub o membrana si labele anterioare adaptate la sapat, care traieste în pamânt; sobol. [G.-D. cârtitei] /<bulg. cartica, sb. krtica
cârcăiac, CÂRCĂ//IÁC ~iéci m. Miriapod insectivor veninos, de talie medie, care traieste în locuri umede si întunecoase. [Sil. -ca-iac] /<turc. kirkayak
câine, CÂÍN//E ~i m. 1) Mamifer carnivor de talie mijlocie, din familia canidelor, domesticit si folosit la paza, vânatoare etc. ♢ Nici ~ nici ogar se spune despre omul care nu are o pozitie bine determinata. A taia frunze la ~i a se ocupa cu nimicuri. A trai ca ~ele cu pisica (a se mânca ca ~ii) a fi în relatii rele; a se dusmani. (Undeva) umbla ~ii cu colaci în coada se spune când cineva crede, ca undeva se traieste foarte bine. Nu-i numai un ~ scurt de coada mai sunt oameni sau situatii de felul acesta. 2) fig. Om rau, câinos. ♢ Porc de ~ om ticalos. Coada de ~ om de nimic. 3): ~ele-Mare constelatie boreala în care intra si Sirius. ~le-Mic constelatie boreala între Hydra si Orion. ~-de-mare rechin din Marea Neagra de talie mica si culoare albastra-cenusie. /<lat. canis
cavernicol, CAVERNÍCOL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de pesteri; propriu pesterilor. Conditii ~e. 2) (despre plante si animale) Care traieste sau creste în pestera; de pestera. /<fr. cavernicole
castor, CÁSTOR1 ~i m. 1) Mamifer rozator semiacvatic, cu blana pretioasa, care traieste în colonii; biber. 2) Blana acestui mamifer; biber. /<lat., fr. castor
buratic, BURÁTI//C ~ci m. Broasca mica, de culoare verde, care traieste vara în iarba umeda din apropierea baltilor, iar iarna în apa; brotac. ♢ Verde ca ~cul (fruct) care este foarte verde si acru. /bura + brotac
brota, BROTÁ//C ~ci m. Broasca mica, de culoare verde, care traieste vara în iarba umeda din apropierea baltilor, iar iarna în apa; buratic. /<lat. brotacus
botriocefal, BOTRIOCEFÁL ~i m. Vierme lung de 8-12 m, care traieste parazitar în intestinele omului si ale unor animale. [Sil. -tri-o-] /<fr. botriocéphale
biotop, BIOTÓP ~uri n. biol. Mediu geografic în care traieste un grup de plante si de animale în conditii omogene. /<fr. biotope
biber, BÍBER ~i m. 1) Mamifer rozator semiacvatic, cu blana pretioasa, care traieste în colonii; castor. 2) Blana prelucrata a acestui animal. Guler de ~. /<germ. Biber
bentonic, BENTÓNI//C ~ca (~ci, ~ce) (despre plante, animale) Care traieste pe fundul apelor; adaptat la mediul acvatic. /<fr. benthonique
belfer, BÉLFER ~i m. rar 1) Învatator lipsit de valoare; învatatoras; dascalas. 2) Persoana care traieste în lux si bogatie; om care se lafaieste în bine. /<idis Belfer
bătrân, BĂTRÂN1 ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre fiinte) Care traieste de mult timp; ajuns la o vârsta înaintata. Om ~. 2) fig. Care are caracterele fizice sau morale ale unei persoane de vârsta înaintata. ♢ Fata ~a fata care a trecut de vremea maritisului, ramânând nemaritata. Lup ~ om cu multa experienta de viata; om încercat în viata. 3) rar (despre lucruri) Care este facut de mult timp; care este în întrebuintare de mult timp; vechi. [Sil. ba-trân] /<lat. veteranus
băligar, BĂLIGÁR2 ~i m. Gândac de culoare neagra-albastruie, care traieste prin gunoaie si se hraneste cu baliga; gândac de baliga. /baliga + suf. ~ar
baştină, BÁSTINĂ f. Loc unde s-a nascut si traieste (tot timpul) cineva; pamânt natal; patrie. ♢ De ~ a) de loc; originar; b) autohton; mostenit din mosi-stramosi. Locuitor de ~ bastinas; localnic. [G.-D. bastinei] /<bulg., sb. bastina
balenă, BALÉN//Ă ~e f. Mamifer acvatic, de talie mare, cu corpul lung de pâna la 30 m, care traieste în oceane. ~ alba. [G.-D. balenei] /<lat. balaena, fr. baleine
ascarid, ASCARÍ//D ~zi m. Vierme parazit lung de 15-30 cm care traieste mai ales în intestinul subtire al omului si al unor animale; limbric. /<fr. ascaride, lat. ascarida
arboricol, ARBORÍCOL ~a (~i, ~e) (despre vietati) Care traieste în arbori. /<fr. arboricole
anual, ANUÁL ~a (~i, ~e) 1) Care are loc o data pe an sau în fiecare an. Revista ~a. 2) Care traieste sau dureaza un an. Planta ~a. 3) Care corespunde unui an. Venit ~. [Sil. -nu-al] /<fr. annuel, lat. annualis
antilopă, ANTILÓP//Ă ~e f. 1) Mamifer rumegator sprinten, cu picioare lungi si subtiri, care traieste în tarile calde. 2) Piele prelucrata a acestui animal. Pantofi de ~. /<fr. antilope
aligator, ALIGATÓR ~i m. Crocodil lung de 4-5 m, cu botul turtit si lat, care traieste în fluviile Americii. /<fr. alligator
albină, ALBÍN//Ă ~e f. Insecta care traieste în roiuri si produce miere si ceara, având picioarele din urma adaptate pentru strângerea polenului si un ac veninos în partea posterioara a abdomenului. ~a lucratoare. /<lat. alvina
acvatic, ACVÁTI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care traieste în apa. Planta ~ca. 2) Care este format din apa. Mediu ~. /<lat. aquaticus, fr. aquatique
actinie, ACTÍNI//E ~i f. Animal marin cu corpul de forma cilindrica, având gura înconjurata de tentacule frumos colorate, care traieste fixat pe stânci. [G.-D. actiniei] /<fr. actinie, lat. actinia
om, OM oámeni m. 1) Fiinta sociala înzestrata cu ratiune si cu vorbire articulata, capabila sa-si confectioneze unelte de munca, cu ajutorul carora poate transforma realitatea în care traieste. ~ onest. ~ în vârsta. ♢ Ca oamenii cum trebuie, cum se cuvine; omeneste. ~ ca toti oamenii om normal, care nu se deosebeste de altii. ~ bun (sau de omenie) om cumsecade, blajin, cinstit, ospitalier. ~ de lege jurist. ~ de stat persoana care reprezinta puterea de stat. ~ de stiinta savant. A face (pe cineva) ~ a) a da (cuiva) o educatie buna; a contribui la instruirea cuiva; b) a face (cuiva) o situatie; a aranja (pe cineva) în viata. A se face ~ a) a prinde la minte; a se cuminti; b) a deveni bogat; a îmbogati; a se înstari. 2) Persoana ca întruchipare a unor calitati morale si intelectuale. ♢ ~ mare a) om ilustru; personalitate marcanta; b) persoana matura. (A fi) un ~ si jumatate (a fi) înzestrat cu calitati (morale) exceptionale. A fi din oameni a-si trage originea din oameni gospodari, cumsecade. ~ de paie om fara principii de care profita cineva, pentru a-si atinge anumite scopuri; marioneta. 3) pop. Persoana de sex masculin; barbat. 4) Persoana de sex masculin casatorita, luata în raport cu femeia ce i-a devenit sotie; sot; barbat. 5) Persoana de încredere. ♢ A avea ~ul sau (undeva) a avea o persoana (undeva) care poate acorda un ajutor la nevoie. 6) ist. Persoana aflata într-o slujba oficiala. ♢ ~ domnesc slujbas însarcinat cu executarea hotarârilor domnitorului. 7) Constelatia boreala Hercule. [G.-D. omului] /<lat. homo
panteră, PANTÉR//Ă ~e f. 1) Mamifer exotic carnivor, foarte agil, de talie mare, având corp puternic si mladios, coada lunga si blana galbena cu pete închise; leopard. ♢ ~ neagra specie de leopard cu blana neagra, care traieste în insulele din Sud-Vestul Asiei. 2) Blana a acestui mamifer. 3) fig. Femeie rea, mânioasa si violenta. /<fr. panthere
patrie, PÁTRI//E ~i f. 1) Teritoriu care istoriceste apartine unui popor si unde acesta traieste. 2) Ţara în care s-a nascut, în care traieste si al carei cetatean este cineva. 3) Loc unde s-a nascut si traieste cineva; pamânt natal; tara; bastina. 4) Regiune de unde îsi trage originea un anumit soi de plante sau de animale; bastina. 5) Loc unde a luat nastere ceva important istoriceste. ~a teoriei atractiei universale este Anglia. [G.-D. patriei; Sil. -tri-e] /<lat. patria, fr. patrie
păduche, PĂDÚCH//E ~i m. 1) Insecta parazita hematofaga, de talie mica, care traieste, de obicei, pe corpul omului si al altor fiinte. 2) Insecta parazita de diferite marimi, care ataca unele plante sugându-le seva. ♢ ~-de-lemn insecta parazita nocturna, hematofaga, de talie mica, cu corp plat de culoare rosiatica, cu miros neplacut; plosnita. /<lat. peduculus
păduratic, PĂDURÁTI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care traieste în padure; de padure. 2) (despre terenuri) Care este acoperit cu paduri; împadurit. /padure + suf. ~atic
pădure, PĂDÚR//E ~i f. 1) Multime de copaci care acopera compact o întindere relativ mare de pamânt. ~ de salcâmi. ~ de pini. 2) Suprafata de teren pe care creste o astfel de multime de copaci. ♢ ~ virgina padure neexplorata. ~-livada padure de copaci si arbusti care furnizeaza material de constructie si materie prima pentru industria alimentara. ~-parc masiv silvic din zona verde a unui oras destinat odihnei oamenilor. De ~ care traieste sau creste în padure. Din ~ a) salbatic; b) grosolan; necioplit. A fi crescut în ~ a) a fi needucat; b) a fi înapoiat. A cara lemne în (sau la) ~ a face un lucru inutil. Nu este ~ fara uscaturi nu exista colectivitate fara elemente criticabile în sânul ei. 2) fig. (urmat de determinari) Multime omogena si compacta de obiecte în pozitie verticala. O ~ de mâini s-au ridicat în clasa. [G.-D. padurii] /<lat. padule
pădurean, PĂDUR//EÁN ~eána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care traieste într-o regiune de padure sau de munte ori este originara de acolo. /padure + suf. ~ean
pădureancă, PĂDUR//EÁNCĂ ~énce f. Femeie care traieste într-o regiune de padure sau de munte ori este originara de acolo. /padurean + suf. ~ca
pâine, PÂIN//E ~i f. 1) Produs alimentar facut din aluat dospit, framântat si copt în cuptor; pita. ~ de casa. ~ de secara. ♢ Bun ca ~ea (cea) calda foarte bun. A mânca ~ea degeaba a nu rasplati câstigul prin munca. A mânca ~ si sare cu cineva a fi în strânsa prietenie cu cineva, împartind bucuriile si necazurile. A întâmpina (pe cineva) cu ~ si sare a primi pe cineva cu mare bucurie. A se vinde ca ~ea (cea) calda a se vinde foarte repede. 2) (cu sens colectiv) Totalitate a bunurilor materiale necesare vietii; ansamblul mijloacelor de trai. ♢ ~ea cea de toate zilele venit din care traieste cineva. A câstiga o bucata de ~ a dobândi prin munca minimumul de existenta. A lua cuiva ~ea (sau bucatica de ~ sau bucatica) de la gura a lipsi pe cineva de mijloace de existenta. A mânca ~ea cuiva a trai pe socoteala cuiva. A trai cu ~ si apa a trai în saracie. 3) Câmp semanat cu paioase (grâu, secara etc.); semanatura de grâne. 4) Recolta de grâne. 5) fig. Slujba care asigura existenta cuiva; post; functie. ♢ A baga (sau a pune) în ~ a aranja într-o functie, într-un post. A scoate din ~ a elibera dintr-o functie, dintr-un post. [G.-D. pâinii] /<lat. panis
peren, PERÉN ~a (~i, ~e) 1) (despre plante) Care traieste si rodeste mai multi ani, având radacina persistenta; cu capacitatea de a trai si de a rodi mai multi ani de-a rândul; vivace. 2) fig. Care dureaza un timp îndelungat; de lunga durata; persistent; dainuitor. /<lat. perennis, fr. pérenne
pescărel, PESCĂRÉ//L ~i m. Pasare cu penaj brun-negricios, având coada scurta si ridicata în sus, care traieste în apropierea râurilor de munte. ♢ ~ albastru pasare de talia unei vrabii, având cioc lung, conic, si penaj albastru-verzui stralucitor, care se hraneste cu peste. /pescar + suf. ~el
pisică, PISÍ//CĂ ~ci f. 1) Mamifer carnivor de talie mica, foarte sprinten, cu blana neteda, de diferite culori, cu ochi ageri (care vad si în întuneric) si cu ghearele ascutite, retractile. ♢ ~ domestica specie de pisica care traieste pe lânga case si se hraneste cu soareci. ~ salbatica specie de pisica, mai mare decât cea domestica, cu blana de culoare cenusie întunecata si cu dungi negre transversale, care traieste prin paduri. ~ca cu clopotei nu prinde soareci cel care-si da în vileag intentiile poate rata scopul urmarit. 2) Blana a acestui mamifer. 3): ~-de-mare peste marin veninos, de talie mica, având corp în forma de romb. [G.-D. pisicii] /pis + suf. ~ica
piton, PITÓN2 ~i m. (nume generic) Sarpe exotic neveninos, de talie foarte mare, care traieste în Africa si în sudul Asiei si a carui piele se întrebuinteaza în industrie. /<fr. python
plopar, PLOPÁR ~i m. Insecta care traieste pe plopi si scoate un târâit specific. /plop + suf. ~ar
porumbel, PORUMBÉ//L ~i m. Pasare salbatica sau domestica, de talie mica, cu cioc scurt si penaj divers colorat, care traieste în perechi. ♢ ~-gulerat porumbel cu un rând de pene în jurul gâtului (ca un guler). ~ calator (sau de posta) porumbel special dresat pentru a duce diferite mesaje. A trai (sau a se iubi) ca doi ~i a trai în mare dragoste si întelegere. /porumb + suf. ~el
potârniche, POTÂRNÍCH//E ~i f. Pasare de câmpie, de talie medie, cu penaj divers colorat, care traieste în stoluri mici prin holde si prin tufisuri. ♢ A se împrastia (sau a fugi) ca ~ile (sau ca puii de ~) a disparea repede si fara urma. /<lat. coturnicula
psihrofil, PSIHROFÍL ~a (~i, ~e) si substantival (despre animale sau plante) Care traieste la temperaturi scazute. /<fr. psychrophile
pustnicie, PUSTNICÍ//E ~i f. 1) si fig. Viata de pustnic; sihastrie; schimnicie; ascetism. 2) Loc unde traieste un pustnic; sihastrie. [G.-D. pustniciei] /pustnic + suf. ~ie
râmă, RÂM//Ă ~e f. Vierme cu corpul lung si subtire, inelat, de culoare roscata, care traieste în pamânt, hranindu-se cu resturi vegetale, si care apare la suprafata dupa ploaie. /v. a râma
rândunică, RÂNDUNÍ//CĂ ~ci f. 1) Pasare migratoare insectivora, de talie mica, cu cioc scurt, cu aripi lungi si cu coada bifurcata, având penajul negru-albastru pe spate si alb pe pântece. ♢ ~ de mare a) pasare din ordinul pescarusilor, care traieste pe malul marii si se hraneste cu pesti mici; b) peste marin, de talie medie, care se misca pe fundul apei cu ajutorul unor aripi pectorale. 2) Ultima (a cincea) pânza din vârful unui catarg. [G.-D. rândunicii] / <lat. hirundinella
ren, REN ~i m. Mamifer rumegator, de talie mare (asemanator cu cerbul), care traieste în regiunile nordice si care este crescut pentru carne, lapte si blana sau este folosit la tractiune. /<fr. renne
rentier, RENTIÉR ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care traieste din renta. [Sil. -ti-er] /<fr. rentier
saxatil, SAXATÍL ~a (~i, ~e) (despre plante si animale) Care creste sau traieste în locuri pietroase. /<fr. saxatile, lat. saxatilis
schimnic, SCHÍMNI//C ~ca ( ~ci, ~ce ) înv. Calugar care traieste într-un loc izolat de lume, petrecându-si viata în post si rugaciune; pustnic; sihastru; ascet. /<sl. skiminiku
schimnicie, SCHIMNICÍ//E ~i f. 1) Viata de schimnic; sihastrie; pustnicie. 2) Loc unde traieste un schimnic. /schimnic + suf. ~ie
scolopendră, SCOLOPÉNDR//Ă ~e f. Miriapod veninos, de talie medie, care traieste la umezeala si întuneric si se hraneste cu insecte; cârcaiac. /<fr. scolopendre, lat. scolopendra
scripcar, SCRIPCÁR ~i m. 1) pop. Muzicant care cânta la scripca; viorist. 2) Insecta care traieste pe plopi si care scoate un târâit specific; plopar. /scripca + suf. ~ar
sedentar, SEDENTÁR ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care obisnuieste sa stea mai mult timp într-un loc; care sta mai mult acasa. 2) (despre ocupatii) Care se exercita fara deplasari. 3) (despre populatii, popoare) Care traieste permanent în acelasi loc; cu trai stabil. ♢ Pasari ~e pasari care nu migreaza în timpul iernii. /<fr. sédontaire, lat. sedentarius
semiacvatic, SEMIACVÁTI//C ~ca ( ~ci, ~ce) (despre plante si animale) Care traieste partial în apa. [Sil. -mi-ac-] /semi- + acvatic
sibarit, SIBARÍ//T ~ta (~ti, ~te) si substantival (despre persoane) Care traieste în lux, trândavie si desfrâu. /<fr. sybarite, lat. Sybarita
sihastru, SIHÁ//STRU ~stri m. 1) Calugar care traieste într-un loc izolat de lume, petrecându-si viata în post si rugaciuni; pustnic; schimnic; ascet. 2) fig. Persoana care duce un mod izolat de viata. /<ngr. isihastrís
sihăstrie, SIHĂSTRÍ//E ~i f. 1) Viata de sihastru; pustnicie; schimnicie. 2) Loc unde traieste un sihastru. 3) fig. Loc pustiu; singuratate; pustietate. [G.-D. sihastriei; Sil. -has-tri-e] /<sl. sihastirija, ngr. isyhastírion
singuratic, SINGURÁTI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre fiinte) Care traieste singur; retras; solitar. 2) (despre obiecte) Care se gaseste singur; solitar. /singur + suf. ~atic
singurătate, SINGURĂT//ÁTE ~ati f. 1) Stare a celui care traieste sau se simte singur. 2) Loc nepopulat. /singur + suf. ~atate
solitar, SOLITÁR1 ~a (~i, ~e) 1) Care se gaseste singur; singuratic; izolat. 2) (despre locuri) Care se afla în departare; situat departe. Parc ~. 3) (despre fiinte) Care traieste singur; singuratic. /<fr. solitaire, lat. solitarius
strepede, STRÉPE//DE ~zi m. Larva care traieste în unele alimente (brânza, slanina, pastrama etc.). /cf. alb. shtrep
şarpe, SÁRPE serpi m. 1) la pl. Ordin de reptile cu corpul lung, cilindric, foarte flexibil, lipsit de picioare. 2) Reptila din acest ordin. ♢ A se zvârcoli ca în gura de ~ a nu-si gasi locul de durere, de spaima sau de nerabdare. A calca ~le pe coada a deranja foarte tare pe cineva. A încalzi un ~ la sân a ocroti un om nerecunoscator. A sari ca muscat de ~ a fi cuprins brusc de mânie. ~-de-casa specie de sarpe neveninos, care traieste în apropierea caselor. ~ cu clopotei specie de sarpe veninos, a carui coada este acoperita cu solzi care produc un sunet caracteristic; crotal. ~ cu ochelari specie de sarpe veninos, cu gâtul plat, pe care se disting pete de forma unor ochelari; cobra. 3) fig. Om fatarnic; ipocrit. /<lat. serpens
şătrar, SĂTRÁR ~i m. 1) (în Moldova medievala; folosit si ca titlu pe lânga numele respectiv) Mare demnitar care avea în grija canto-namentul ostirii în timp de razboi. ♢ Mare ~ dregator care avea în grija corturile domnesti. 2) Ţigan nomad care traieste în satra. 3) înv. Negustor ambulant care vindea la o satra, în balciuri. /satra + suf. ~ar
şoarece, Soárec//e ~i m. Mamifer rozator daunator, de talie mica, cu blana cenusie, cu bot ascutit si cu coada lunga, subtire. ♢ ~ de câmp specie de soarece care traieste în câmp, cauzând mari daune semanaturilor. ~ de padure specie de soarece care traieste în padure. ~ de birou birocrat. A se juca (cu cineva) ca mâta (sau ca pisica) cu ~ele a se amuza pe socoteala cuiva, tinându-l într-o permanenta încordare. (A nu scapa) nici în gaura (sau nici în borta) de ~ (a nu se putea salva) nici în cea mai ferita as-cunzatoare. [Sil. soa-re-ce] /<lat. sorex, ~icis
şobolan, SOBOLÁN ~i m. Mamifer rozator asemanator cu soarecele, dar de talie mai mare, care traieste în preajma caselor aducând daune mari omului; guzgan. ♢ ~-de-apa specie de sobolan cu blana rosiatica, care traieste pe malul apelor. /sobol + suf. ~an
terestru, TERÉ//STRU ~ stra (~ stri, ~ stre) 1) Care tine de pamânt; propriu pamântului; pamântesc. 2) Care traieste pe pamânt; de pe pamânt. 3) Care se realizeaza pe pamânt. Transport ~. [Sil. -res-tru] /<fr. terrestre, lat. terrestris
tericol, TERÍCOL ~a (~i, ~e) (despre animale sau plante) Care traieste, creste pe sau în pamânt. /<fr. terricole
trăitor, TRĂIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care traieste; în viata; vietuitor. 2) si substantival Care traieste într-un anumit loc; locuitor. ~ la sat. /a trai + suf. ~tor
trântor, TRÂNTOR ~i m. 1) Barbatusul albinei. 2) fig. Barbat care nu vrea sa munceasca si traieste pe socoteala altora. /<sl. trontu
trântoriţă, TRÂNTORÍŢ//Ă ~e f. fam. Femeie care nu vrea sa munceasca si traieste pe socoteala altora. /<trântor + suf. ~ita
tribal, TRIBÁL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de trib; propriu tribului. Obiceiuri ~e. 2) (despre populatii) Care traieste în triburi; organizat în trib. /<fr. tribal
trichină, TRICHÍN//Ă ~e f. Vierme parazit care traieste în organismul unor animale, mai ales în muschii porcilor, fiind transmisibil si omului prin carnea insufucient fiarta sau prajita. [G.-D. trichinei] /<fr. trichine
tricocefal, TRICOCEFÁL ~i m. Vierme parazit lung care traieste în intestinul gros al omului, hranindu-se cu sânge. /<fr. triocéphale
tricofiton, TRICOFITÓN ~i m. Ciuperca parazita care traieste pe pielea acoperita cu par a omului si a animalelor, provocând îmbolnavirea tesuturilor infectate si caderea parului. /<fr. trichophyton
ţară, ŢÁR//Ă tari f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic. ~ industrial-agrara. ♢ A trece peste mari si tari a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneste anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fara a avea competenta necesara. ~a nimanui a) comunitate dezorganizata; b) zona neutra (între doua armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ♢ A se pune cu ~a a intra în conflict cu toata lumea. A afla târgul si ~a a afla toata lumea. 3) Loc unde s-a nascut si traieste o persoana; patrie; bastina. 4) fig. Teritoriu de mare întindere având anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; tinut; regiune. ♢ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. tarii] /<lat. terra
ţăran, ŢĂRÁN ~i m. 1) Persoana care traieste în mediul rural si se îndeletniceste cu agricultura. 2) Persoana care face parte din taranime. /tara + suf. ~(e)an
ţărancă, ŢĂR//ÁNCĂ ~anci f. Femeie care traieste în mediul rural si se îndeletniceste cu agricultura. [G.-D. tarancei si tarancii] /taran + suf. ~ca
uita, A UITÁ uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-si aminti. ~ sa scrie o scrisoare. ♢ ~ pe ce lume traieste a pierde simtul realitatii. 2) A trata cu indiferenta; a neglija. ~ prietenii. ♢ Nu-ma-uita planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face sa dispara din memorie. ♢ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) pastra gânduri de razbunare. 4) A scapa din vedere. Au uitat sa-l înscrie în lista. 5) (obiecte sau fiinte ce trebuiau luate cu sine) A lasa din nebagare de seama (fiind grabit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepozitia de) A înceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distractii. /<lat. oblitare
univers, UNIVÉRS ~uri n. 1) Ansamblu de fiinte si lucruri, manifestate în diverse forme de existenta si infinite în timp si în spatiu; lume. 2) Suprafata a globului pamântesc. 3) Totalitate a oamenilor care locuiesc pe globul pamântesc. 4) Ansamblu al corpurilor ceresti, privit ca un sistem unic, infinit în timp si în spatiu. 5) Mediu material si spiritual în care traieste cineva; câmp de activitate; domeniu de preocupari. /<fr. univers, lat. universum
vecin, VECÍN2 ~i m. 1) Persoana care traieste în vecinatate. 2) Persoana care se afla alaturi. /<lat. vecinus
vibrion, VIBRIÓN ~i m. med. Bacterie (adesea patogena), de forma arcuita, care traieste, de obicei, în medii lichide. [Sil. vi-bri-on] /<fr. vibrion
vidră, VÍDR//Ă ~e f. 1) Mamifer carnivor care traieste pe malul apelor, având corpul acoperit cu o blana deasa de culoare cafenie-roscata; lutra. 2) Blana prelucrata a acestui animal. [Sil. vi-dra] /<sl. vydra
vierme, VIÉRM//E ~i m. Animal nevertebrat, fara picioare, cu corpul moale si alungit, care traieste în sol, în apa sau paraziteaza pe plante si animale. ♢ ~ de matase larva unor specii de fluturi care produce gogosile de matase. /<lat. vermis, ~is
viespe, VIÉSP//E ~i f. 1) Insecta asemanatoare cu albina, care traieste izolat sau în roiuri, având în partea posterioara a abdomenului un ac veninos. 2) fig. Femeie rea. [G.-D. viespii] /<lat. vespa
viu, VI//U ~e (~i) 1) Care traieste; care este în viata. ♢ Carne vie rana deschisa, care sângereaza. De ~ fiind înca în viata. ~ sau mort în orice stare ar fi. Nici ~, nici mort (sau mai mult mort decât ~) extrem de slabit (din cauza oboselii, fricii, bolii etc.). A jupui de ~ (pe cineva) a fi necrutator fata de cineva. 2) Care continua sa existe; care persista, dainuieste. Traditie vie. Amintire vie. 3) Care este plin de viata; însufletit. 4) (despre foc) Care arde cu flacara puternica. 5) (despre lumina) Care este de mare intensitate; orbitor. 6) (despre culori) Care bate la ochi; aprins; stralucitor; intens; strident; puternic. 7) (despre sunete) Care este puternic si deslusit. 8) (despre ochi) Care exprima inteligenta; ager. 9) (despre plante) Care este verde si sanatos. [Monosilabic]. /<lat. vivus
acvatic, ACVÁTIC, -Ă adj. Care traieste în apa. ♦ Format din apa, de apa. [Var. acuatic, -a adj. / < fr. aquatique, cf. lat. aqua – apa].
aericol, AERÍCOL, -Ă adj. (despre plante) Care traieste în întregime în aer. [< fr. aéricole].
aerofit, AEROFÍT, -Ă adj., s.f. (Planta) care traieste pe alte plante fara sa le extraga lor sau solului hrana. [< fr. aérophyte].
alpaca, ALPACÁ1 s.f. 1. Animal rumegator cu lâna lunga si matasoasa, care traieste în America de Sud. 2. Stofa fina din lâna acestui animal. [Acc. si alpáca, pl. -ale, var. alpaga s.f. / cf. fr. alpaca, alpaga < cuv. indigen american].
anahoret, ANAHORÉT, -Ă s.m. si f. (Liv.) Calugar(ita) care traieste retras(a), pustnic(a). [< lat. anachoreta, cf. fr. anachorète].
anghilă, ANGHÍLĂ s.f. Peste teleostean migrator, cu corpul alungit, care traieste în fluviile Europei, dar care îsi depune ouale în Marea Sargasselor; (pop.) tipar. [Cf. fr. anguille, lat. anguilla].
anoa, ANOÁ s.m. (Zool.) Animal asemanator unui bivol mic, care traieste în padurile din insulele Moluce. [< fr. anoa < cuv. malaiez]
ascidie, ASCÍDIE s.f. 1. Animal marin cu corpul în forma de sac, care traieste fixat de stânci. 2. Organ în forma de cupa, constituit din unele frunze ale plantelor carnivore. [< fr. ascidie, cf. gr. askidion – saculet].
bezoar, BEZOÁR s.m. Specie de capra salbatica, care traieste în muntii stâncosi din Creta, din Asia Mica si din Caucaz. [Cf. germ. Bezoar].
babuin, BABUÍN s.m. Maimuta mare, cu botul alungit, care traieste în Africa. [Pron. -bu-in. / < fr. babouin].
bacterioriză, BACTERIORÍZĂ s.f. (Geol.) Totalitatea florei bacteriene care traieste în rizosfera. [Pron. -ri-o-. / cf. it. batteriorizi].
bisanual, BISANUÁL, -Ă adj. Care revine la fiecare doi ani. ♦ (Despre plante) care traieste doi ani, rodind în anul al doilea. [< fr. bisannuel].
varan, VARÁN, varani, s.m. Reptila mare de uscat (2-3 m lungime) care traieste în insula Komodo, de lânga Sumatra; dragon de Komodo. – Din fr. varan.
varan, varán s. m. Sopârla mare carnivora, verzuie, cu placi osoase pe spate, ca un mic crocodil, care traieste în Africa, Asia si Australia. (< fr. varan, lat. varanus)
carpocapsă, CARPOCÁPSĂ s.f. Fluturas cu aripile cenusii-cafenii, cu fete si cu marginile franjurate, de culoare mai deschisa, care traieste pe arborii fructiferi; molia-marului. [< fr. carpocapse, cf. gr. karpos – fruct, kaptein – a mânca lacom].
caracara, CARACÁRA s. m. soim din zona tropicala a Americii, care traieste mai mult pe sol, hranindu-se cu cadavre, serpi, insecte si moluste. (< amer., sp. caracara)
cazuar, CAZUÁR s.m. Pasare asemanatoare strutului, care traieste în padurile tropicale din Oceania. [Pron. -zu-ar, var. casuar s.m. / < it. casuario, cf. fr. casoar < cuv. malaiez].
şamoa, SAMOÁ s.m. Rumegator care traieste în muntii înalti ai Europei, pretuit pentru calitatea pielii sale tabacite; pielea tabacita a acestui animal. // adj. invar. (Fot.; despre hârtie) De culoare galbena-deschisa, galbuie. [Scris si chamois. / cf. fr. chamois, germ. Chamois(papier)].
cimpanzeu, CIMPANZÉU s.m. Maimuta antropoida mare, cu pielea neagra, care traieste în cete în Africa ecuatoriala. [< fr. chimpanzé < cuv. african].
comensal, COMENSÁL, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Care traieste în relatii de comensalism. [< fr. commensal, cf. lat. cum – cu, mensa – masa].
coral, CORÁL s.m. Animal din încrengatura celenteratelor, cu schelet calcaros, care traieste în colonii în marile calde; scheletul acestui animal; margean. [Var. corai s.m. / < germ. Koralle, cf. lat. corallium].
coşenilă, COSENÍLĂ s.f. Insecta originara din Mexic, care traieste pe cactusi si din care se extrage carminul. [< fr. cochenille, cf. sp. cochinilla].
dolihopod, DOLIHOPÓD s.n. (Zool.) Lacusta subtire, decolorata, cu apendicele foarte alungite, care traieste în cavernele din regiunile mediteraneene. [< fr. dolichopode].
dragon, DRAGÓN1 s.m. 1. Animal fabulos închipuit cu aripi de vultur, gheare de leu si coada de sarpe. ♦ Reprezentare plastica a acestui animal. 2. Sopârla tropicala care traieste pe copaci si care are de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii ca niste aripi. 3. Numele unei constelatii din emisfera boreala, alcatuita dintr-un sir lung de stele. [< fr. dragon].
drosera, DROSÉRA s.f. Planta dicotiledonata carnivora, care traieste de obicei prin mlastini. [Pl. -re. / < fr. drosera].
ectotrof, ECTOTRÓF, -Ă adj. (Biol.; despre organisme vegetale saprofite sau parazite) Care traieste pe suprafata altui organism animal sau vegetal. [< fr. ectotrophe, cf. gr. ektos – în afara, trophe – hrana].
efemeră, EFEMÉRĂ s.f. Gen de insecta efemerida care traieste ca adult o singura zi. [< fr. éphémère].
emu, EMÚ s.m. Pasare mare asemanatoare cu cazuarul, fara creasta, care traieste prin regiunile de stepa si desert din Australia si Tasmania. [< fr. ému, germ. Emu].
endofit, ENDOFÍT, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care traieste în interiorul unei plante; endoparazit. [< fr. endophyte, cf. gr. endon – înauntru, phyton – planta].
enterobacter, ENTEROBACTÉR s.n. Bacterie care traieste în tubul digestiv al omului si al animalelor. [Cf. fr. entérobactérie].
epigeu, EPIGÉU, -ÉE adj. (Despre animale, plante; op. h i p o g e u) Care traieste la suprafata pamântului. ♦ (Despre un mod de germinatie) În care cotiledoanele sunt la suprafata pamântului. [< fr. épigé, cf. gr. epi – pe, ge – pamânt].
ermit, ERMÍT s.m. (Rar) Calugar care traieste în singuratate; pustnic, sihastru. [Scris si eremit. / < fr. ermite].
aligator, ALIGÁTOR s.m. 1. Specie de crocodil lung de 4-5 m, cu botul turtit si lat, care traieste în fluviile Americii. 2. (Fam.) Admirator fervent al jazului. [< fr. alligator].
gaur, GAÚR s.m. Bivol salbatic care traieste în regiunile muntoase din India si Malaysia. [Pron. ga-ur. / < fr. gaur < cuv. hindustani].
gamar, GAMÁR s.m. (Zool.) Mic crustaceu care traieste prin apele dulci statatoare sau prin pâraie; creveta de apa dulce. [< fr. gammare, cf. gr. gammaros – rac].
gastrolatru, GASTROLÁTRU, -Ă s.m. si f. (Fam.) Persoana care se preocupa foarte mult de stomacul sau, care traieste doar pentru mâncare. [< fr. gastrolâtre].
gavial, GAVIÁL s.m. Specie de crocodil cu botul foarte lung si îngust, umflat la capat, care traieste în fluviile din India si Birmania. [Pron. -vi-al. / < fr., engl. gavial, cf. hind. gharvial].
gilă, GÍLĂ s.f. Sopârla veninoasa cu corp urias, de culoare portocalie sau neagra, care traieste în America de Nord si Centrala. [< engl. gila].
gimnot, GIMNÓT s.m. Peste asemanator tiparului, care produce puternice descarcari electrice; traieste în fluviile si baltile din America de Nord. [< fr. gymnote].
gipaet, GIPAÉT s.m. (Zool.) Pasare mare de prada care traieste pe înaltimile muntilor; vulturul barbos, zagan. [< fr. gypaète, cf. gr. gyps – vultur, aetos – acvila].
gregar, GREGÁR, -Ă adj. (Rar; despre animale si plante) Care traieste în cete, în grupuri. ♢ (Fig.) Spirit gregar = spirit de turma, atitudine de supunere oarba. // s.m. 1. Membru al unei factiuni politice sau al altei organizatii, lipsit de orice initiativa autonoma. 2. (Ciclism) Cel care se sacrifica în folosul rutierului-vedeta în cursele profesioniste pe sosea. [Var. gregario s.m. / cf. fr. grégaire, it. gregario, lat. gregarius < grex – turma].
hateria, HATÉRIA s.f. Reptila cu corpul si capul acoperite cu solzi cornosi, care traieste în Noua Zeelanda în vizuini si duce o viata nocturna. [ < fr. hattéria, în DO hatteria].
hematozoar, HEMATOZOÁR s.n. Protozoar parazit care traieste în sângele animalelor, fiind agentul patogen al malariei; plasmodiu. [Pron. -zo-ar. / < fr. hématozoaire, cf. gr. haima – sânge, zoon – animal].
hidră, HÍDRĂ s.f. 1. (Mit.) Sarpe fabulos, închipuit cu sapte capete care cresteau la loc dupa ce erau taiate si despre care legenda spune ca a fost rapus de Hercule. ♦ (Fig.) Nenorocire, rau care creste inevitabil. ♦ Numele unei constelatii. 2. Animal celenterat care traieste pe fundul apelor dulci si se fixeaza cu ajutorul unui disc. [Var. idra s.f. / < fr. hydre, lat. hydra].
hiemal, HIEMÁL, -Ă adj. 1. (Liv.) De iarna. 2. (Bot.; despre plante) Care traieste sau creste iarna. [Pron. hi-e-. / < fr. hiémal].
hiperborean, HIPERBOREÁN, -Ă adj. Care este situat, care traieste la extremitatea de miazanoapte a globului pamântesc; nordic, septentrional. [Pron. -re-an. / < fr. hyperboréen].
hipogeu, HIPOGÉU, -ÉE adj. (Despre animale, plante; op. e p i g e u) Care traieste sub pamânt. ♦ (Despre un mod de germinatie) La care cotiledoanele nu ies la suprafata pamântului. ♦ (Despre roci sau procese geologice) Care îsi are originea în interiorul pamântului. [< fr. hypogé, cf. gr. hypo – sub, ge – pamânt].
ihneumon, IHNEUMÓN s.m. 1. Mamifer carnivor cu coada lunga, considerat de vechii egipteni ca animal sfânt. 2. Insecta himenoptera care traieste ca parazit al altor insecte. [Pron. -ne-u-, var. ichneumon s.m. / < fr. ichneumon].
basotho, BASÓTHO s.m. Populatie sotho (2) care traieste în Lesotho si în regiunile limitrofe din Africa de Sud. ♦ Membru al acestei populatii. (cf. engl. basotho < sotho pref. ba- (marca a pl. subst.) + -sotho) [AHDEL]
irbis, ÍRBIS s.m. Pantera asemanatoare cu leopardul, care traieste în regiunile muntoase din Asia. [< germ. Irbis < cuv. mongol].
jaguarundi, JAGUARÚNDI s.m. (Zool.) Pisica salbatica cu corpul foarte alungit, care traieste în padurile din America tropicala. [Pron. -gu-a-. / < fr. jaguarundi].
koala, KOÁLA s.f. (Zool.) Animal catarator din ordinul marsupialelor, care traieste în Australia; urs cu punga. [Pron. ko-a-. / < fr. koala < cuv. australian].
lacustru, LACÚSTRU, -Ă adj. Care traieste în lacuri, din lacuri. ♢ Locuinte lacustre = locuinte (preistorice) ridicate pe stâlpi la marginea sau în mijlocul lacurilor; formatie lacustra = formatie geologica rezultata din depuneri pe fundul unei ape dulci. [< fr., it. lacustre].
limicol, LIMÍCOL, -Ă adj. (Despre animale) Care traieste în mâlul de pe fundul apelor. // s.f.pl. (Zool.) Subordin de pasari cu picioare nepalmate, care traiesc în locuri umede sau mlastinoase. [Cf. fr. limicole, cf. lat. limus – noroi, colere – a locui].
limnetic, LIMNÉTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care traieste în lacuri, balti sau locuri mlastinoase. [Cf. germ. limnetisch].
lingulă, LINGÚLĂ s.f. (Zool.) Brahiopod nearticulat cu cochilie mica, ovala sau alungita, care traieste pe fundul oceanelor. [< lat. lingula].
longev, LONGÉV, -Ă adj., s.m. si f. (Cel) care traieste mult, cu viata lunga. [< lat. longaevus].
maki, MAKÍ s.m. Mamifer din grupul lemurienilor, cu botul alungit si coada lunga, care traieste în Madagascar. [< fr. maki < cuv. malgas].
marlin, MARLÍN s.m. Numele unei specii de peste care traieste în apele Marii Caraibilor. [< cuv. caraib].
mediu, MÉDIU s.n. 1. Natura, spatiul înconjurator în care se afla o fiinta, un lucru etc. ♢ Mediu geografic = totalitatea conditiilor naturale exterioare ale vietii sociale, care constituie una dintre conditiile necesare si permanente ale vietii materiale a societatii si unul dintre factorii care influenteaza dezvoltarea ei. ♦ Orice substanta în care se produce sau se propaga un fenomen. ♢ Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, folosita pentru înmultirea microbilor în laborator în diverse scopuri. 2. Societatea, lumea în mijlocul careia traieste cineva. 3. (În forma medium) (Cel) care pretinde ca poate înlesni comunicarea cu spiritele în practicile oculte. [Pron. -diu, var. medium s.n. / cf. lat. medium, fr. médium].
monticol, MONTÍCOL, -Ă adj. (Rar) Care traieste pe munti, din munti. [< fr. monticole, cf. lat. mons – munte, colere – a locui].
moruă, MÓRUĂ s.f. (Zool.) Peste teleostean marin, ajungând pâna la 1,5 m, cu trei înotatoare dorsale, care traieste în nordul Oceanului Atlantic. [Pron. -ru-a. / < fr. morue, cf. lat. morrhua].
mufetă, MUFÉTĂ s.f. Animal carnivor care traieste în America. [< fr. mouffette].
nemoral, NEMORÁL, -Ă adj. (Frantutism) Care traieste sau creste prin paduri. [< fr. némoral. / cf. lat. nemus – padure].
nosemă, NOSÉMĂ s.f. 1. (Bot.) Ciuperca saprofita parazita, care traieste în tubul digestiv al viermilor de matase. 2. Nosemoza. [< fr. nosema, cf. gr. nosos – boala].
onagru, ONÁGRU s.m. 1. Planta originara din Tasmania si America, cultivata pentru florile sale ornamentale. 2. Hemion salbatic, mic, care traieste în Asia. [< fr. onagre, cf. gr. onagros].
paludicol, PALUDÍCOL, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Care traieste în mlastini. [Cf. lat. palus – mlastina, colere – a locui].
paludină, PALUDÍNĂ s.f. Molusca gasteropoda vivipara, care traieste în apele curgatoare si în iazuri. [< fr. paludine].
parabiont, PARABIÓNT s.n. (Bot.) Organism care traieste în parabioza. [Pron. -bi-ont. / cf. germ. Parabiont].
parameci, PARAMÉCI s.m. (Zool.) Protozoar ciliat din clasa infuzorilor, care traieste în apele dulci statatoare. [Var. paramecium s.m. / < fr. paramécie, cf. lat. paramecium].
parazit, PARAZÍT, -Ă s.m. si f. 1. Invitat la masa unui bogatas din vechea Roma pentru a-l amuza. 2. (Fig.) Persoana care traieste pe seama alteia. 3. Fiinta care traieste pe organismul unei alte fiinte vii, hranindu-se exclusiv cu substantele produse de aceasta. 4. (la pl.) Perturbatie produsa în transmisiile de telecomunicatii, datorita descarcarilor electrice din atmosfera, scânteilor produse de unele aparate electrice etc. // adj. 1. (Despre fiinte) Care duce o viata de parazit; parazitar. 2. (Fig.) Care nu produce nimic, care traieste din munca altora. ♦ (Fig.) Lipsit de functie; de prisos. [Cf. fr. parasite, lat. parasitus, gr. parasitos < para – alaturi, sitos – mâncare].
parazitism, PARAZITÍSM s.n. Mod de viata al unui organism viu care traieste ca parazit pe un alt organism. ♦ Trândavie, trai pe seama muncii altora. [Cf. fr. parasitisme].
pecari, PECARÍ s.m. Porc salbatic fara coada si bun înotator, care traieste în turme în padurile mlastinoase din America. [< fr. pécari < cuv. caraib].
petricol, PETRÍCOL s.m. Molusca bivalva care traieste pe fundurile pietroase ale apelor. [< fr. pétricole, cf. lat. petra – piatra, colere – a locui].
bugetivor, BUGETIVÓR, -Ă adj. (peior.) care traieste în mod parazitar din bugetul statului. (< fr. budgétivore)
plesiobiotic, PLESIOBIÓTIC, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care traieste în vecinatatea altui organism. [Cf. gr. plesios – aproape, bios – viata].
protopter, PROTOPTÉR s.m. Peste care traieste în râurile si mlastinile din Africa tropicala, respirând prin branhii si plamâni. [< fr. protoptère].
radicicol, RADICÍCOL, -Ă adj. 1. Care creste pe radacini. 2. Care traieste în simbioza cu radacinile. [< fr. radicicole].
briofil, BRIOFÍL, -Ă adj. care traieste pe muschii de pamânt. (< fr. bryophile)
recluziune, RECLUZIÚNE s.f. 1. (În trecut) Pedeapsa de drept comun, constând în pierderea libertatii si supunerea la munca. 2. (Liv.) Starea cuiva care traieste singur, retras de lume; schimnicie. [Var. recluzie s.f. / cf fr. réclusion, lat. reclusio].
branchipus, BRANCHÍPUS HI-/ s. m. crustaceu inferior din ordinul branhiopodelor, cu corpul gol, transparent, cu picioarele latite si ochii pedunculati, care traieste prin balti. (< fr., lat. branchipus)
republican, REPUBLICÁN s.m. Pasare de marimea unei mierle, care traieste în grupuri în sudul Africii. [< fr. républicain].
ripicol, RIPÍCOL, -Ă adj. Care traieste pe malurile apelor curgatoare. [< fr. ripicole].
salamandră, SALAMÁNDRĂ s.f. Batracian asemanator sopârlei, care traieste prin locuri umede si întunecoase. [Cf. lat., gr. salamandra, fr. salamandre].
salmastricol, SALMASTRÍCOL, -Ă adj. (Biol.) Care traieste în ape salmastre. [Cf. it. salmastricolo].
saxicol, SAXÍCOL, -Ă adj. (Despre organisme vegetale sau animale) Care creste sau traieste printre stânci sau roci. [< fr. saxicole, cf. lat. saxum – stânca, colere – a locui].
scatofil, SCATOFÍL, Ă adj. 1. (Despre ciuperci, paraziti) Care traieste, creste pe excremente. 2. Suferind de scatofilie. [< fr. scatophile].
aurolac, AUROLÁC, -Ă, aurolaci, -ce s.m. si f. (Arg.) Drogat cu aurolac. ♢ Copil sau tânar fara adapost, care traieste prin canale, prin gari sau prin statiile metroului bucurestean. – Din aurolac s.n. (produs industrial extrem de toxic, inhalat ca drog).
semiparazit, SEMIPARAZÍT s.m. Organism adaptat la viata de parazit, dar care în cursul dezvoltarii lui traieste si ca saprofit. [< semi- + parazit, dupa fr. demi-parasite].
sepedon, SEPEDÓN s.m. 1. Insecta diptera care traieste pe unele plante acvatice. 2. Reptila foarte veninoasa din Africa. [< fr. sépédon].
simbiot, SIMBIÓT s.m. Planta sau animal care traieste în simbioza. [Pron. -bi-ot, var. simbiont s.m. / < fr. symbiote, cf. germ. Symbiont].
simbiotic, SIMBIÓTIC, -Ă adj. Care traieste în simbioza; simbiotrof. [Pron. -bi-o-. / < fr. symbiotique].
solen, SOLÉN s.m. (Zool.) Molusca bivalva cu cochilie alungit-tubulara, care traieste în nisip. [< fr. solen, cf. gr. solen – tub].
spongie, SPÓNGIE s.f. Animal din încrengatura spongierilor, cu corpul alcatuit dintr-o retea compacta de fire elastice, care traieste în tufe dese, fixate de stâncile submarine; burete. [Gen. -iei. / < lat. spongia].
bipolar, BIPOLÁR, -Ă adj. 1. (despre masini, aparate electrice) care are doi poli magnetici. 2. (despre unele organisme marine) care traieste în cele doua regiuni polare ale Pamântului. 3. (mat.) coordonate ĕ = sistem de coordonate în care un punct este determinat prin distantele la doua puncte fixe. (< fr. bipolaire)
tapir, TAPÍR s.m. Mamifer erbivor care traieste în zona tropicala a Asiei si a Americii, având nasul prelungit cu o trompa mobila, pielea groasa si neteda si coada foarte scurta. [< fr. tapir, cf. port. tapir < cuv. tupi].
tericol, TERÍCOL, -Ă adj. (Biol.; despre animale) Care traieste pe pamânt sau lipit de pamânt; pamântesc, pamântean. [Cf. fr. terricole, it. terricolo, lat.sav. terricola].
bentonic, BENTÓNIC, -Ă adj. care traieste pe fundul apelor; bental; bentic. (< fr. benthonique, germ. bentonisch)
trichină, TRICHÍNĂ s.f. Vierme parazit care traieste închistat mai ales în muschii porcului; trichinela. [< fr. trichine, cf. gr. thrix – par].
tripanozomă, TRIPANOZÓMĂ s.f. Protozoar flagelat care traieste parazitar în sângele anumitor vertebrate, producând boala somnului. [< fr. trypanosome].
trol, TROL s.m. (În mitologia scandinava) Gnom zburdalnic, care traieste în munti sau în paduri, întruchipând fortele rele ale naturii. [< fr. troll].
beatific, BEATÍFIC, -Ă adj. care beatifica. ♢ (s. m. f.) cel care traieste o bucurie spirituala. (< fr. béatifique)
uliginos, ULIGINÓS, -OÁSĂ adj. Care creste sau traieste în locuri mlastinoase sau inundate periodic. [< fr. uligineux, cf. lat. uliginosus – mlastinos].
volvox, VOLVÓX s.m. Alga verde formata din indivizi flagelati, care traieste în colonii de forma sferica cu diametru pâna la un metru. [< fr., lat. volvox].
wyandot, WYANDOT s.m. 1. Specie de peste care traieste în America. 2. Rasa de gaini americane, obtinuta prin diverse încrucisari. [Pron. uaen-dót. / < fr., engl. wyandotte].
zooparazit, ZOOPARAZÍT s.m. (Biol.) Parazit care traieste pe sau în animale. [< fr. zooparasite].
zibetă, ZIBÉTĂ s.f. Mamifer carnivor cu parul cenusiu, patat cu negru, care traieste în Africa. [< fr. zibeth].
zibelină, ZIBELÍNĂ s.f. 1. Animal carnivor asemanator jderului, cu blana foarte frumoasa, care traieste în Asia; samur. 2. Ţesatura care are aspectul blanii de zibelina (1), facuta din lâna de calitate superioara, cu firul foarte putin rasucit. [< fr. zibeline, cf. it. zibellino].
maghrebian, MAGHREBIÁN, -Ă, maghrebieni, -e, adj., s.m. si s.f. Persoana care traieste sau provine din Maghreb; care este propriu Maghrebului, locuitorilor sai; ceea ce este realizat, are loc sau îsi are originea în Maghreb. [Sil. -bi-an] (din Maghreb, zona din Nord-Vestul Africii cuprinzând statele Maroc, Algeria, Tunisia si o parte a Libiei). – Maghreb (n. pr.) + suf. -an.
barofob, BAROFÓB, -Ă adj. (Despre organisme) Care traieste în medii de viata cu presiuni atmosferice scazute. (<fr. barophobe)
arvicol, ARVÍCOL, -Ă adj. care creste, traieste pe câmp. (< fr. arvicole)
arenicol, ARENÍCOL, -Ă adj. care traieste, creste în nisip. (< fr. arénicole)
arboricol, ARBORÍCOL, -Ă adj. 1. care traieste pe (în) arbori. 2. referitor la arboricultura. (< fr. arboricole)
anturaj, ANTURÁJ s. n. mediul social în care traieste cineva. (< fr. entourage)
antropofil, ANTROPOFÍL, -Ă I. adj. (despre plante, animale) care creste, traieste pe lânga asezarile omenesti; sinantrop. II. s. f. pl. plante polenizate artificial. (< fr. anthropophile)
capibara, CAPIBÁRA s. f. un fel de soarece de marimea unui câine, cu blana bogata, care traieste în cete în mlastinile si în lungul cursurilor de apa din America de Sud; porc-de-apa. (<it. capibara)
anadrom, ANADRÓM, -Ă adj. 1. (bot.) orientat în sus, spre vârf. 2. (despre pesti) care traieste în mare, dar pentru reproducere urca în apele dulci. (< fr. anadrome)
ambianţă, AMBIÁNŢĂ s. f. mediu (natural sau cultural), anturaj, societate în care traieste cineva. (< fr. ambiance)
gravitaţie, GRAVITAŢIE s. f. (Fiz.) Fenomen de atractie reciproca a corpurilor, dependent de masa lor; gravitate (4) ♦ Câmp de gravitatie = spatiul în care un corp îsi exercita atractia asupra altor corpuri. Centru de gravitatie = a) punctul de aplicatie al rezultantei fortelor de gravitatie exercitate asupra partilor care alcatuiesc un corp; b) fig. loc în jurul (si sub influenta) caruia evolueaza, traieste cineva sau ceva. -Din fr. Gravitation
actinie, ACTÍNIE s.f. (Zool.) Animal inferior de mare din încrengatura celenteratelor, cu gura înconjurata de tentacule frumos colorate, care traieste lipit de stânci. [Pron. -ni-e, gen. -iei. / < fr. actinie, cf. gr. aktis – raza].
aeroplancton, AEROPLANCTÓN s.n. Plancton care traieste în aerul atmosferic. [< germ. Aeroplankton, cf. gr. aer – aer, planktos – ratacitor].
guira, guíra s. f. pasãre înruditã cu cucul, care trãieste în America de Sud, mai mult pe sol, clocindu–si singurã ouãle si crescându–si puii. (din lat. guira)
capibara, CAPIBÁRA s. f. mamifer din familia Hydrochoridae, cel mai mare rozator din lume; traieste în America de Sud (Guzana, Brazlia, Paraguaz, Venezuela); denumit si porc-de-apa. (Hydrochaeris hydrochaeris)
capibă, CAPIBĂ?RA s. f. mamifer din familia Hydrochoridae, cel mai mare rozator din lume; traieste în America de Sud (Guzana, Brazlia, Paraguaz, Venezuela); denumit si porc-de-apa. (Hydrochaeris hydrochaeris)
albatros, ALBATRÓS s.m. Pasare marina cu aripi mari, cu cioc gros si încovoiat, care traieste în emisfera australa. [< fr. albatros].
alpin, ALPÍN, -Ă adj. Caracteristic muntilor Alpi. ♦ (P. ext.) Care se afla, traieste în regiunile muntoase înalte; alpestru. [Pl. -ni, -ne. / < fr. alpin, it. alpino, cf. Alpi – munti în Europa].
amblistomă, AMBLISTÓMĂ s.f. (Zool.) Animal amfibiu, de culoare caramizie cu pete mari deschise, care traieste în America de Nord. [< fr. amblystome].
amfibiu, AMFÍBIU, -IE adj., s.m. si f. 1. (Animal) care traieste în apa si pe uscat sau care are o faza de dezvoltare în apa si alta pe uscat. ♦ (Despre vehicule) Adaptat pentru a putea functiona si circula pe apa si pe uscat. 2. (Fig.) Care are o natura dubla, care apartine de stari deosebite. // s.n. Avion de tip vechi, capabil atât sa aterizeze cât si sa amerizeze. ♦ (si s.f.) Automobil sau tanc echipat special pentru a putea merge si prin apa. [< fr. amphibie, cf. gr. amphi – de amândoua partile, bios – viata].
anaerob, ANAERÓB, -Ă adj. (Despre microorganisme) Care traieste lipsit de aer; anaerobiotic; (despre fenomene biochimice) care se produce într-un mediu fara aer. [< fr. anaérobe, cf. gr. a – fara, aer – aer, bios – viata].
anşoa, ANSOÁ s.m.invar. 1. Peste mic care traieste în Marea Mediterana si în Oceanul Atlantic. 2. (la sg.) Pasta facuta din carnea acestui peste, care se serveste ca aperitiv. [< fr. anchois].
antilopă, ANTILÓPĂ s.f. Mamifer rumegator sprinten care traieste în tarile calde. ♦ Pielea tabacita a acestui animal; imitatie a acestei piei. [< fr., engl. antilope].
anturaj, ANTURÁJ s.n. Oamenii, mediul care înconjura pe cineva, tovarasia, compania, societatea în care traieste cineva. [Pl. -je, -juri. / < fr. entourage].
momârlan, MOMÂRLAN s.m. exista un alt regionalism care defineste foarte clar si intr-o zona foarte restransa (Valea Jiului) populatia bastinasa care traieste in mediul rural. S-ar parea ca are originea intr-o expresie de origine maghiara (bautor de lapte) sau ceva similar. Acolo, cine nu este momarlan este baraba (om de la oras, care traieste la bloc). Expresia este foarte raspandita in zona si este utilizata tot mai mult si de catre alte persoane publice sau private (jurnalisti, de ex.) Iulia Fagas
arboricol, ARBORÍCOL, -Ă adj. (Despre animale) Care traieste în sau printre arbori. [< fr. arboricole].
argonaut, ARGONAÚT s.m. 1. (Mit.) Nume dat eroilor antici greci care au plecat în Colchida (pe corabia "Argo") sa aduca lâna de aur. ♦ (Fig.) Navigator, îndraznet. 2. (Zool.) Specie de molusca cefalopoda care traieste în marile calde. [Pron. -na-ut, pl. -uti. / < fr. argonaute, cf. gr. argonautes < Argos – polis în Grecia antica, nautes – corabier].
argonaut, ARGONAÚT s.m. 1. (Mit.) Nume dat eroilor antici greci care au plecat în Colchida (pe corabia "Argo") sa aduca lâna de aur. ♦ (Fig.) Navigator, îndraznet. 2. (Zool.) Specie de molusca cefalopoda care traieste în marile calde. [Pron. -na-ut, pl. -uti. / < fr. argonaute, cf. gr. argonautes < Argos – polis în Grecia antica, nautes – corabier].
atmosferă, ATMOSFÉRĂ s.f. I. 1. Stratul de aer care înconjoara Pamântul. 2. (Fig.) Stare de spirit; situatie, stare, mediu în care traieste cineva, ceva. II. Unitate de masura a presiunii gazelor, egala cu greutatea unei coloane de mercur la 0° cu o sectiune de 1 cm2, înalta de 76 cm. [Cf. fr. atmosphère, it. atmosfera < gr. atmosphaira < atmos – abur, sphaira – sfera].
varan, VARÁN s.m. Reptila sauriana carnivora, care traieste în Africa, Asia si Australia. [< fr. varan].
vampir, VAMPÍR s.m. 1. Personaj imaginar despre care se credea ca ar suge sângele celor vii; strigoi. ♦ (Fig.) Exploatator salbatic. 2. (Zool.) Specie de liliac mare care traieste în America de Sud si care suge sângele animalelor si al oamenilor pe care-i surprinde adormiti. [< fr. vampire, cf. germ. Vampir].
balenă, BALÉNĂ s.f. 1. Mamifer cetaceu foarte mare, care traieste în marile reci. 2. (Fam.) Epitet pentru o persoana foarte grasa. 3. Lamela flexibila, facuta de obicei din fanoane de balena, folosita pentru a tine întinse gulerele de camasi, corsetele etc. [< lat. balaena, cf. it. balena].
bengali, BENGALÍ s.m. invar. Pasare mica, asemanatoare vrabiei, care traieste în regiunile calde ale Africii, Arabiei si Indiei. [< fr. bengali].
bentonic, BENTÓNIC, -Ă adj. (Despre animale sau plante) Care traieste pe fundul apelor; bental. [Cf. germ. bentonisch < gr. benthos – fund].
acvatic, ACVÁTIC, -Ă adj. 1. care creste, traieste în apa. 2. format din apa. (< fr. aquatique, lat. aquaticus)
botriocefal, BOTRIOCEFÁL s.m. Vierme care traieste parazitar în intestinul gros al omului si al unor animale. [Pron. -tri-o-. / < fr. bothriocéphale, cf. gr. bothrion – cavitate mica, kephale – cap].
branchipus, BRANCHÍPUS s.m. (Zool.) Crustaceu inferior din ordinul branhiopodelor, cu corpul gol, transparent, cu picioarele latite si cu ochii pendunculati, care traieste prin balti. [< fr., lat. branchipus].
bugetivor, BUGETIVÓR, -Ă adj. (Peior.; despre persoane) Care traieste în mod parazitar din bugetul statului. [< fr. budgétivore].
castor, CÁSTOR s.m. Mamifer rozator care traieste în colonii acvatice si care îsi face cu multa maiestrie cuiburi pe marginea râurilor; biber. // s.n. Blana prelucrata a acestui animal. ♦ Postav facut din par de castor. [< fr., lat. castor].
cavernicol, CAVERNÍCOL, -Ă adj. (Biol.; despre animale si plante) Care traieste sau creste în pesteri. [< fr. cavernicole, cf. lat. caverna – pestera, colere – a locui].
cenobit, CENOBÍT s.m. Calugar care traieste într-o manastire sau într-o comunitate monahala. [< fr. cénobite, cf. lat. coenobita].
cercar, CERCÁR s.m. Larva a galbezii, care traieste în apa, devenind adulta în corpul vitelor cornute. [< fr. cercaire].
şinşilă, SINSÍLĂ s.f. Mamifer rozator cu o blana cenusie foarte frumoasa, care traieste în regiunile muntoase din Peru si Chile. [Scris si cincila. / < fr., sp. chinchilla, cf. sp. chincha, chinchilla – plosnita].
cobră, CÓBRĂ s.f. Sarpe veninos care traieste în India având pe gât niste pete negre marginite cu alb; sarpe-cu-ochelari; naja. [< fr., port. cobra].
colibacil, COLIBACÍL s.m. Bacil care traieste în aparatul digestiv si care poate deveni patogen în anumite cazuri. [< fr. colibacille].
concubin, CONCUBÍN, -Ă s.m. si f. Cel care traieste în concubinaj. [< fr. concubin, cf. lat. concubinus – tovaras de pat].
condor, CONDÓR s.m. Specie de vultur foarte mare care traieste în muntii Americii de Sud. [Acc. si cóndor. / < fr. condor, cf. sp., peruv. condor].
contemporan, CONTEMPORÁN, -Ă adj. 1. Care exista, se petrece, traieste în zilele noastre; actual. 2. (Despre oameni; adesea s.) Care a trait sau traieste în acelasi timp cu... [Var. contimporan, -a adj. / < fr. contemporain, cf. lat. contemporaneus].
continent, CONTINÉNT, -Ă adj. (Rar) Care traieste în continenta; stapânit; cast. [< fr. continent, cf. lat. continens – care se stapâneste].
vietuitoare, vietuitoare subacvatica din belvedere ce traieste din bere, tigari si sunca.
coprofil, COPROFÍL, -Ă adj. (Despre insecte) Care traieste pe materii fecale. [< fr. coprophile].
crocodil, CROCODÍL s.m. 1. Reptila sauriana amfibie, foarte mare, care traieste pe lânga fluviile din tarile tropicale (în special pe malurile Nilului). ♢ (Fam.) Lacrimi de crocodil = plâns prefacut, ipocrit. 2. Dispozitiv de comanda automata pentru semnalizarea, pe locomotiva unui tren în mers, a pozitiei semnalelor de acoperire a liniei. 3. Clema folosita pentru legaturi electrice provizorii. [Cf. fr. crocodile, lat. crocodilus].
crotal, CROTÁL s.m. Sarpe foarte veninos care traieste în America tropicala; sarpe-cu-clopotei. / < fr. crotale, cf. gr. krotalon – clopotel].
cuscută, CUSCÚTĂ s.f. Planta parazita, fara clorofila, care traieste mai ales pe trifoi si pe lucerna; (pop.) tortel. [< fr. cuscute].
delfin, DELFÍN1 s.m. 1. Mamifer marin din ordinul cetaceelor, care traieste în cete în toate marile. 2. Stil de înot, caracterizat prin miscarea simultana si simetrica a bratelor, dinainte spre înapoi, coordonata cu miscarea picioarelor în plan vertical. 3. Constelatie din emisfera boreala, situata în vecinatatea Caii lactee. [< lat. delphinus, it. delfino].
desman, DESMÁN s.m. (Zool.) Mamifer insectivor cu blana matasoasa, care traieste în vizuini pe malurile apelor din fosta U.R.S.S. si din Pirinei. [< fr. desman].
domestic, DOMÉSTIC, -Ă adj. 1. (Despre animale) Care traieste lânga casa omului; de casa. 2. (Despre ocupatii, conditii de trai) De casa, familial. [Cf. fr. domestique, lat. domesticus].
dulcicol, DULCÍCOL, -Ă adj. (Biol.) Care traieste în apele dulci. [Cf. lat. dulcis – dulce, colere – a locui].
echinococ, ECHINOCÓC s.m. Specie de tenie care traieste ca parazit în corpul cornutelor mari si al câinelui. [< fr. échinocoque, cf. lat.sc. tenia echinococus].
ectofit, ECTOFÍT, -Ă adj. (Despre organisme vegetale) Care traieste ca parazit în exteriorul unei plante. [< fr. ectophyte, cf. gr. ektos – în afara, phyton – planta].
ectoparazit, ECTOPARAZÍT, -Ă adj., s.m. si f. (Parazit extern) care traieste pe suprafata corpului unor fiinte. [< fr. ectoparasite].
elan, ELÁN s.m. Animal rumegator din familia cerbilor, cu coarne bogate, care traieste prin padurile din nordul Europei, al Americii si al Asiei. [< fr. élan].
element, ELEMÉNT s.n. 1. Fiecare dintre cele patru substante sau principii despre care se credea ca stau la baza corpurilor si a fenomenelor naturii. ♦ (La pl.) Fenomene, forte din natura, fortele naturii. 2. Parte componenta a unui obiect, a unei masini. 3. Membru al unei colectivitati etc. 4. Corp care nu se mai poate descompune pe cale chimica si care, în combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. Mediu în care traieste o fiinta, o vietuitoare. ♦ (Fig.) Anturaj placut în care se simte bine cineva. 6. Pila electrica; celula a unei pile electrice. 7. (La pl.) Principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei stiinte. [Pl. -te, (s.m.) -ti. / < lat. elementum, cf. fr. élément, it. elemento].
endoparazit, ENDOPARAZÍT, -Ă adj., s.m. si f. (Parazit de origine vegetala sau animala) care traieste în interiorul organelor sau al tesuturilor organismului-gazda. [< fr. endoparasite, cf. gr. endon – înauntru, fr. parasite – parazit].
entozoar, ENTOZOÁR s.n. Animal care traieste parazitar în intestinul unui alt animal. [Pron. -zo-ar. / < fr. entozoaire, cf. gr. entos – înauntru, zoon – animal].
epifit, EPIFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Care traieste pe suprafata altor plante, pe care le foloseste numai ca sprijin. [< fr. épiphyte, cf. gr. epi – pe, phyton – planta].
epizoar, EPIZOÁR s.n. Parazit care traieste pe pielea altui animal. [Pron. -zo-ar. / cf. fr. épizoaire].
filaria, FILÁRIA s.f. (Zool.) Vierme nematod parazit din regiunile calde în forma de fir, care traieste pe pielea diferitelor vertebrate. [Pron. -ri-a. / < it. filaria, fr. filaire].
floricol, FLORÍCOL, -Ă adj. Referitor la floricultura. ♦ (Despre insecte) Care traieste pe flori. [< fr. floricole].
gibon, GIBÓN s.m. Maimuta antropoida cu bratele foarte lungi si fara coada, care traieste prin padurile indo-malaieze. [< fr. gibbon, cf. it. gibbone < cuv. indian].
girafă, GIRÁFĂ s.f. 1. Mamifer patruped erbivor, cu gâtul foarte lung, care traieste în savanele Africii. 2. Suport de microfon care permite diferite deplasari ale acestuia. [< fr. girafe].
gluton, GLUTÓN s.m. Animal carnivor cu blana bruna-deschisa, care traieste în tinuturile polare nordice. [< fr. glouton].
gorilă, GORÍLĂ s.f. Cea mai mare si mai puternica maimuta antropoida, care traieste în padurile tropicale ale Africii. [< fr., it. gorille, cf. germ. Gorilla].
helofită, HELOFÍTĂ adj., s.f. (Planta) care traieste cu partea inferioara în apa sau în namol. [< fr. hélophyte].
hemion, HEMIÓN s.m. Magar salbatic de marimea catârului, care traieste pe platourile Mongoliei. [Pron. -mi-on. / < fr. hémione, cf. gr. hemi – jumatate, onos – magar].
hienă, HIÉNĂ s.f. 1. Mamifer carnivor care traieste în Africa si în Asia si se hraneste în special cu cadavre. 2. (Fig.) Om rau, feroce; om josnic. [Pron. hi-e-. / < fr. hyène, cf. gr. hyaina < hys – porc].
hiperparazit, HIPERPARAZÍT s.m. Parazit care traieste pe seama altui parazit. [< fr. hyperparasite].
hipopotam, HIPOPOTÁM s.m. Mamifer pahiderm mare si greoi, cu picioarele scurte, care traieste în fluviile si lacurile Africii ecuatoriale. [< fr. hippopotame, cf. lat. hippopotamus, gr. hippopotamos < hippos – cal, potamos – râu, fluviu].
holoparazit, HOLOPARAZÍT, -Ă adj., s.m. si f. (Planta lipsita de clorofila) care traieste parazitar pe o alta planta, din care extrage hrana. [< fr. holoparasite].
holoturie, HOLOTÚRIE s.f. Animal din încrengatura echinodermelor, cu corpul alungit ca un castravete, care traieste pe fundul marilor. [Gen. -iei. / < fr. holothurie].
năpust, napúst, napústuri, s.n. (reg.) 1. pustiire, risipire; calamitate. 2. (art.) duh rau, demon; necuratul, dracul. 3. insecta care traieste în lemn si face un zgomot asemanator ceasului.
pădurănesc, paduranésc, paduraneásca, adj. (înv.; despre fiinte) care traieste în padure.
blajin, blajín (blajína), adj. – Blînd, omenos, pasnic. Sl. blažinŭ "bun" (Miklosich, Lexicon, 30). S-a confundat cu blajin, s.m. (în mitologia pop., popor fericit care traieste aproape de râul Sîmbata), ce provine din sl. blaženŭ "preafericit".
pietrai, pietrái s.m. (reg.) pasare calatoare care traieste pe malul apelor; prundaras.
pietrăriţă, pietraríta, pietraríte, s.f. (reg.) pasare migratoare mica, cenusie, cu coada lunga si în vesnica miscare, care traieste pe lânga ape; codobatura.
pietrean, pietreán, pietréni, s.m. (reg.) pasare care traieste pe lânga râuri cu prundis; pietrar, pietrosel sur.
pietroică, pietróica (pietroáica),, pietróici (pietroáice), s.f. (reg.) specie de pasari cu aripile si spatele negre si cu abdomenul alb (pietrar negru sau pietroica neagra) sau pasare de marime mijlocie, cenusie pe spate si cu o pata alba pe frunte, care traieste prin locuri stâncoase si nisipoase (pietrar sur, pietroica sura).
întreţinut, ÎNTREŢINÚT, -Ă adj., s.m. si f. (Persoana) care este în întretinerea altei persoane, mai ales de sex opus (cu care traieste în concubinaj). [< întretine].
pitroc, pitróc1, pitróci, s.m. (reg.) 1. specie de peste marunt din familia crapului, care traieste în apele dulci de câmpie; porcusor. 2. peste mic (în general).
pleasnă, pleásna, plésne, s.f. (pop.) 1. sfichi, bici; zgomot produs de plesnitura biciului; lovitura, plesnitura de bici. 2. fir de care se prinde cârligul la capatul sforii de pescuit. 3. iritatie a mucoasei limbii si a cerului gurii (mai ales la copii mici). 4. (fig.) vorba usturatoare, sarcastica. 5. fiecare dintre cele trei cureluse înguste cu care se încheie cureaua la cioareci, prinse în trei catarame. 6. suvita de par. 7. fir de in sau de cânepa. 8. (reg.) disc sau veriga pusa pe osia rotii carutei, pentru a apara de frecare. 9. bucata mica, aschie, tandara desprinsa dintr-un lemn. 10. (la pl.) matreata. 11. (la pl.) boala de copii; afte, stomatita. 12. stânca, piatra gata sa se despice într-o mina; crapatura în stânca. 13. insecta care traieste în locuri întunecate; svab. 14. larva unor fluturi de noapte, sub forma unui vierme mare si paros, cu un cârlig chitinos la unul din capete; câinele-babei.
plescaviţă, plescávita, plescávite, s.f. 1. (pop.) nume dat mai multor boli de piele caracterizate prin eruptii, eczeme, bube, puroi, rani; spuzeala. 2. (reg.; cu sens colectiv, în forma "plercanita") particele lemnoase ramase în fuiorul de cânepa. 3. (reg.) planta erbacee cu frunze ovale, cu tulpina întinsa pe pamânt si cu flori albe. 4. (reg.; în forma "plescaita") mica planta cu flori mari albe si cu fructul o capsula; sopârlita alba. 5. (reg.) planta erbacee cu frunze opuse si ascutite, cu flori albe-verzui si cu fructe ca niste bobite negre; gusa-porumbelului. 6. (reg.; în forma "plescaita") codobatura (mica pasare migratoare, care traieste pe marginea apelor, cu coada lunga, mereu miscatoare).
labru, LÁBRU s.m. (Zool.) Peste marin comestibil, cu corpul în culori vii, care traieste pe lânga tarmuri stâncoase. [< fr. labre, cf. lat. labrum].
lamantin, LAMANTÍN s.m. Mamifer cetaceu erbivor asemanator cu foca, care traieste în fluviile mari din America Centrala si din Africa. [< fr. lamantín].
lamă, LÁMĂ2 s.f. Animal rumegator din familia camilei, care traieste în regiunile de munte ale Americii de Sud. [< fr. lama, cf. peruv. llama].
plotogilă, plotogíla s.m. (reg.) om care umbla cu îmbracamintea sau cu încaltamintea peticita, rupta; zdreanta, ruptura; om care traieste din afaceri marunte; om de nimic; platogea.
plugăriţă, plugaríta, plugaríte, s.f. (reg.) 1. taranca. 2. codobatura (pasare migratoare mica, cu coada lunga, tremuratoare, care traieste pe lânga ape).
leopard, LEOPÁRD s.m. Animal felin carnivor, cu blana galbuie cu pete rosietice, care traieste în regiunile tropicale; pantera africana. ♢ Leopardul zapezilor = irbis. [Pron. le-o-. / cf. fr. léopard, lat. leopardus].
lignicol, LIGNÍCOL, -Ă adj. (Biol.; despre organisme, animale sau vegetale) Care traieste pe lemne sau pe putregaiuri. [< fr. lignicole, cf. lat. lignum – lemn, colere – a locui].
autopelagic, AUTOPELÁGIC, -Ă adj. (despre organisme) care traieste permanent în stratul superior al apelor marii. (< fr. autopélagique)
porcan, porcán1, porcáni, s.m. (reg.) 1. om obraznic, mizerabil. 2. porc mare, porcoi. 3. pestisor cu corpul în forma de fus, care traieste în apele de deal si de ses; porcusor, porcas. 4. (fig.) epitet depreciativ pentru un om lacom, nesimtit, grosolan, fara caracter, obraznic, mincinos, indecent. 5. ciuperca comestibila, cu palarie carnoasa de culoare bruna-cenusie, cu piciorul scurt, neted, care creste prin padurile de brad.
macac, MACÁC s.m. Specie de maimuta cu capul turtit si cu coada scurta, care traieste în sud-estul Asiei. [< fr. macaque, cf. port. macaco < cuv. bantu].
preaiubitor, preaiubitór, preaiubitoáre, adj. (înv.) 1. (persoana) care iubeste foarte mult, care manifesta multa afectiune. 2. (substantivat) persoana care comite un adulter, care traieste în mare desfrâu.
marin, MARÍN, -Ă adj. De (din) mare; care traieste în mare. ♢ Pictura marina (si s.f.) = pictura a unei privelisti de la mare. [< fr. marin, it. marino, lat. marinus].
marmotă, MARMÓTĂ s.f. Mamifer rozator cu blana cenusie, frumoasa, care traieste în regiunile alpine si care hiberneaza. [< fr. marmotte, it. marmotta].
stridii, , stridii, s.f. specie de molusca lamelibranhiata comestibila, cu valvele inegale, care traieste fixata pe stanci in marile calde si temperate(Ostrea edulis)din ngr. strstridhi.
mirmecofil, MIRMECOFÍL, -Ă adj., s.m. si f. 1. (Planta) în care traiesc furnici, polenizata de furnici. 2. (Animal) care traieste în furnicare. [< fr. myrmécophile].
prundunea, prunduneá, prundunéle, s.f. (reg.) femela prunderelului (a unei pasari ce traieste pe lânga apa).
purtăreţ, purtarét, purtareáta, adj. 1. (pop.; despre îmbracaminte si încaltaminte) care tine la purtare, care este pentru fiecare zi; care nu se rupe usor; durabil, purtabil. 2. (înv.; despre carti) de dimensiuni reduse, usor de transportat, de purtat cu sine, portativ. 3. (înv.; despre boli) care e mai putin grav, mai usor de suportat. 4. (înv.; despre limba) comun, popular. 5. (înv.; despre oameni) de rând, obisnuit. 6. (s.n.; reg.) fiecare dintre cele doua prajini pe care se cara fânul la locul unde se face claia (capita). 7. (s.m.; înv.; în sintagma) purtaret de viata = fiinta, om care traieste.
autohton, AUTOHTÓN, -Ă I. adj. 1. (despre specii, populatii) care s-a format si dezvoltat pe teritoriul unde traieste în prezent: bastinas, aborigen, indigen. 2. (psihiatr.; despre idei obsedante) care apare în constiinta ca o gândire generata spontan. II. s. n. 1. complex de straturi constituit din roci mai tinere, ramase pe locul lor, peste care au fost împinse din regiunile învecinate roci mai vechi. 2. zacamânt de carbuni, format în locul de origine al plantelor din care provine. 3. râu având izvoarele în aceeasi unitate morfologica, regiune climatica cu gura de varsare. (< fr. autochtone, gr. autokhthon)
buget, bugét (-te), s.n. – Bilant al veniturilor si cheltuielilor. – Var. (înv.) budget. Fr. budget. – Der. bugetar, adj. (care traieste pe spezele bugetului national, care are pile).
nandu, NÁNDU s.m. invar. Pasare mare din ordinul picioroangelor, asemanatoare cu strutul, care traieste în America de Sud; strut american. [Acc. si nandú. / < fr. nandou].
necrobie, NECROBÍE s.f. (Zool.) Insecta coleoptera care traieste pe cadavre. [Gen. -iei. / < fr. nécrobie].
sălăşluitor, salasluitór, salasluitoáre, adj., s.m. si f. (înv.) 1. (adj.; s.m. si f.) (persoana) care salasluieste, locuieste, traieste într-un anumit loc; locuitor. 2. (adj.; despre asezari) care se afla, care este situat într-un anumit loc. 3. (adj.; s.m. si f.) (persoana) care petrece noaptea la cineva, care ramâne la cineva. 4. (s.m. si f.) persoana care gazduieste pe cineva, care ia pe cineva în gazda.
sălbăţică, salbatíca adj. f. (reg.) 1. (despre plante) care a crescut de la sine necultivata; care nu este altoita. 2. (despre animale si pasari) care traieste în natura nedomesticita, neîmblânzita, sperioasa, tematoare, sfioasa.
neritic, NERÍTIC, -Ă adj. Zona neritica = zona a fundului marii situata în apropierea tarmului, continând depuneri de scoici, nisip, pietrisuri si având o flora si o fauna bogata. ♦ (Despre organisme marine) Care traieste liber în apa de deasupra platformei litorale. [< fr. néritique, cf. gr. nerites – scoici de mare].
nutria, NÚTRIA s.f. (Zool.) Mamifer rozator cu blana cafenie, originar din America, care traieste la marginea apelor. ♦ Blana acestui animal. [Pron. -tri-a. / < germ. Nutria(fell)].
schiteancă, schiteánca, schiténce, s.f. (reg.) calugarita care traieste într-un schit.
ondatra, ONDÁTRA s.f. (Zool.) Mamifer rozator amfibiu, de apa dulce, asemanator cu sobolanul, care traieste în preajma apelor; bizam. [< fr. ondatra].
soloancă, soloánca1, solónci, s.f. (reg.) 1. sitar. 2. pasare ce traieste în jurul apelor; tiganus.
călugăr, calúgar (calúgari), s.m. – 1. Monah. – 2. Încalzitor pentru pat. – Mr., megl. calugar. Ngr. ϰαλόγερος (Murnu 9), posibil prin intermediul sl. kalugerŭ; cf. bg., sb. kaluger (Iordan, BF, VI, 150). Der. calugaras, s.m. (dim. al lui calugar; pastila aromata); calugaresc, adj. (monahal); calugareste, adv. (în felul calugarilor); calugaret, s.n. (multime de calugari); calugari, vb. (a face pe cineva calugar, a-l închide într-o manastire, în general împotriva vointei lui; refl., a se face calugar); calugarie, s.f. (viata de calugar); calugarime, s.f. (multime de calugari); calugarire, s.f. (actiunea de a se face calugar); calugarit, s.n. (starea de a fi calugar; calugarie); calugarita, s.f. (femeie care traieste într-o comunitate manastireasca; insecta, Mantis religiosa; libelula, Libellula depressa; gargarita, Coccinella septempunctata), cf. sb. kalugerica "specie de ciuperca", bg. kalugerica "calugarita, nagît", ngr. ϰαλογρίτζα "silvie".
urangutan, URANGUTÁN s.m. Maimuta mare antropomorfa, fara coada, care traieste în padurile din Kalimantan si Sumatra. [Var. orangutan s.m. / < fr. orang-outan, cf. malaiez orangutan – omul padurii].
oxiur, OXIÚR s.m. (Zool.) Vierme parazit care traieste în intestinul omului si al unor animale. [Pron. -xi-ur. / < fr. oxyure].
spărchică, sparchíca s.f. (reg.) pasare care traieste pe lânga ape; spurcaci.
panda, PÁNDA s.m. (Zool.) Mamifer carnivor asemanator cu ursul, care traieste în Himalaia. [< fr. panda < cuv. tibeto-chinez].
adicţia, Adictia este acea dependenta fata de un obiect, o substanta sau o activitate, în lipsa careia o persoana traieste un discomfort major. Aceasta poate merge de la adictia fata de anumite alimente, pâna la adictia fata de alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc, jocuri pe computer sau internet.
peren, PERÉN, -Ă adj. (Despre plante) Care traieste si rodeste mai multi ani fara sa fie nevoie de o noua însamântare; vivace; (p. ext.) de lunga durata. ♦ Cultura perena = recoltarea de mai multe ori pe an a unei suprafete cultivate. [Cf. fr. pérenne, lat. perennis].
planorbis, PLANÓRBIS s.m. (Zool.) Molusca gasteropoda cu cochilie spiralata într-un singur plan, care traieste în apele dulci. [< fr. planorbe].
şofră, sófra, sófre, s.f. (reg.) peste mic, zvelt, de culoare alba-argintie cu gura oblica, ce traieste în apele dulci; albisoara, albita, sorean, oblet.
şui, sui1, sui, s.m. (reg.) insecta mica si daunatoare care traieste în lemn si-l roade; car.
şuşugaie, susugáie, susugai, s.f. (reg.) pasare rapitoare ce traieste în zonele stâncoase; cilihoi, ceahlau, zagan, sorlita, vindereu etc.
saprofit, SAPROFÍT, -Ă adj., s.n. (Organism vegetal, microorganism) care traieste pe corpuri organice în descompunere. [< fr. saprophyte, cf. gr. sapros – putred, phyton – planta].
saxatil, SAXATÍL, -Ă adj. (Despre plante, animale) Care creste sau traieste în locuri pietroase, stâncoase. [< fr. saxatile, cf. lat. saxatilis < saxum – stânca].
scolopendră, SCOLOPÉNDRĂ s.f. Mic animal miriapod veninos care traieste prin locuri umede si întunecoase. [< fr. scolopendre, lat. scolopendra].
sicofant, SICOFÁNT2 s.m. Insecta cu miros de mosc, de culoare verde-aurie, care traieste în padurile de conifere si stejari din sudul si centrul Europei. [< lat. sycophanta].
silvicol, SILVÍCOL, -Ă adj. Referitor la silvicultura. ♦ (Despre plante sau formatii vegetale) Care intra în compozitia padurilor, care traieste în paduri. [< fr. sylvicole].
solă, SÓLĂ2 s.f. Peste marin care traieste mai ales pe lânga tarmurile Frantei. [< fr. sole].
solitar, SOLITÁR, -Ă adj. Singur, singuratic, izolat. ♦ Pustiu, neumblat. ♦ Care traieste retras; retras, iubitor de singuratate. // s.n. Diamant mare care se monteaza de obicei la un inel. [Cf. fr. solitaire, it. solitario, lat. solitarius].
şacal, SACÁL s.m. Animal salbatic carnivor care traieste în haite în Africa, în Asia si în Caucaz, hranindu-se mai ales cu hoituri. [< fr. chacal, cf. tc. çakal].
tatu, TATÚ s.m. Mamifer edentat cu trupul acoperit cu placi osoase si cornoase, care traieste în America tropicala. [Pl. invar. / < fr. tatou < tatu – cuv. tupi].
tenie, TÉNIE s.f. 1. Vierme parazit care traieste în intestinul subtire al omului si al animalelor carnivore; (pop.) panglica. 2. Structura anatomica în forma de banda, de panglica. [Gen. -iei. / < fr. ténia, taenia, cf. lat. taenia, gr. tainia – panglica].
cort, cort (córturi), s.n. – 1. Adapost portativ demontabil. – 2. (Înv., Trans.) Umbrela. Ngr. ϰόρτη "cort", din lat. cohors (DAR; Puscariu, Lr., 261). Este dublet al lui curte. – Der. cortel, s.n. (Mold., umbrela); corturar, s.m. (tigan nomad, care traieste în cort); corturaresc, adj. (de nomad). Din rom. provine mag. kort "cort de tigani" si "umbrela".
termită, TERMÍTĂ s.f. Insecta tropicala din ordinul nevropterelor, din familia furnicii, care traieste în colonii si este foarte stricatoare. [< fr. termite].
coşar, cosár (-re), s.n. – 1. Hambar, patul. – 2. Staul, grajd. – 3. Împletitura de nuiele, leasa. – 4. Coliba, bordei. – Var. coser, cosare, cosara, coserie. Mr. cusare, megl. cusara. Sl. (bg. košara, sb. kòšara), din aceeasi radacina ca si cos, fiind vorba în general de împletitura facute cu nuiele de rachita (Cihac, II, 75; DAR). Totusi, explicatia este incerta, fiind vorba de un cuvînt care, în alte limbi sl., provine cu siguranta din rom. (slov. košar, rut. košiera, pol. koszara, cf. Wedkiewicz, Mitt. Wien., 274). Berneker 586 a încercat sa explice cuvîntul sl. prin rom. casa, mr. casare (cf. împotriva Capidan, Raporturile, 207). – Der. coserar, s.m. (muncitor care face împletituri de rachita; sarman care traieste într-o coliba). Costei, s.n. (hambar) pare rezultat al unei confuzii a lui cosar cu bg. kašta "casa" (Graur, BL, IV, 75), fara legatura cu costei "castel" (Tiktin). Acelasi lucru se poate spune despre costereata, s.f. (cocina; ograda), contaminare a lui cosar cu bg. kašta "casa", sb. kučèrica "coliba", rom. porcareata, coteneata.
acea, acea dependenta fata de un obiect, o substanta sau o activitate, in lipsa careia o persoana traieste un discomfort major
tigru, TÍGRU s.m. Mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbena-roscata cu dungi negre, transversale, care traieste în Asia de sud-est. ♦ (Fig.) Om foarte crud, impulsiv, energic. [< fr. tigre, lat. tigris].
tribal, TRIBÁL, -Ă adj. De trib; (despre o populatie) care traieste în triburi. [Cf. fr. tribal].
tricocefal, TRICOCEFÁL s.m. Vierme parazit care traieste în intestinul gros al omului, producând anumite tulburari. [< fr. trichocéphale].
trigonocefal, TRIGONOCEFÁL s.m. Sarpe veninos din familia viperei, cu capul în forma triunghiulara, care traieste în Asia si în America. [< fr. trigonocéphale, cf. gr. trigonon – triunghi, kephale – cap].
troglobie, TROGLOBÍE s.f. Stare a unei vietuitoare care traieste în pesteri, fiind adaptata la conditiile acestui mediu; vietuitoarea însasi. [Gen. -iei. / < fr. troglobie].
domestic, doméstic (doméstica), adj. – 1. (Despre animale) Care traieste pe lînga casa. – 2. Care este legat de casa. Lat. domesticus (sec. XIX). Este dublet neol. de la dume(t)nic, adj. disparut (sec. XVII), si de la dumes(t)nic, adj. (domestic; blînd, linistit; Bucov., fertil), care pare a fi rezultat al unei încrucisari cu sl. domaštinŭ (Cihac, II, 105; Puscariu 556; Candrea-Dens., 522; REW 2732). – Der. domestici, vb. (a îmblînzi), din fr. domestiquer; dumesnici, vb. (a îmblînzi); dumes(t)nicie, s.f. (blîndete); nedumes(t)nicie, (încapatînare; posomoreala).
muscicol, MUSCÍCOL, -Ă adj. (despre organisme) care traieste pe muschi. (< fr. muscicole)
necrobie, NECROBÍE s. f. insecta coleoptera care traieste pe cadavre. (< fr. nécrobie)
neutrofil, NEUTROFÍL, -Ă adj. 1. (despre leucocite polinucleare) cu afinitate pentru colorantii acizi si bazici. 2. (despre organisme) care traieste în soluri neutre. (< fr. neutrophile)
nival, NIVÁL, -Ă adj. 1. referitor la zapada. 2. regim al cursurilor de apa alimentate de zapezi. 3. (despre plante) care traieste în apropierea zapezilor permanente. (< fr. nival, lat. nivalis)
paludicol, PALUDÍCOL, -Ă adj. (despre organisme) care traieste în mlastini. (< fr. paludicole)
panda, PÁNDA s. m. mamifer rar, asemanator cu ursul alb, cu pete negre pe urechi si în jurul ochilor, care traieste în padurile din Himalaia si în muntii din China, hranindu-se cu muguri de bambus. (< engl., fr. panda)
parabiont, PARABIÓNT s. n. organism care traieste în parabioza. (< germ. Parabiont)
parazit, PARAZÍT1, -Ă I. s. m. f. 1. organism care traieste pe un alt organism gazda, hranindu-se exclusiv cu substantele produse de acesta. 2. (fig.) cel care traieste pe seama muncii altora. 3. (pl. m.) perturbatii în transmisiile de telecomunicatii, datorita descarcarilor electrice din atmosfera sau scânteilor produse de unele aparate electrice. II. adj. 1. parazitar. 2. (fig.) care nu are un rol util, care traieste din munca altora. (< fr. parasite, lat. parasitus, germ. Parasit)
parazitism, PARAZITÍSM s. n. mod de viata al unei persoane, al unui organism care traieste ca parazit. (< fr. parasitisme)
patrie, PÁTRIE s. f. 1. tara unde s-a nascut si traieste cineva; loc de bastina; pamânt natal. 2. loc de origine a unei idei, a unei stiinte, arte etc. 3. loc, climat propice dezvoltarii cuiva sau a ceva. (< lat. patria, fr. patrie)
pelobiont, PELOBIÓNT s. n. organism care traieste pe un sol mâlos. (< germ. Pelobiont)
petrobiont, PETROBIÓNT s. n. animal care traieste în crapaturile rocilor. (< germ. Petrobiont)
plurivor, PLURIVÓR, -Ă adj. 1. cu nutritie variata, omnivor. 2. (despre paraziti) care traieste pe mai multe gazde. 3. (despre plante) care se dezvolta pe mai multe substraturi. (< lat. plurivorus)
profag, PROFÁG s. m. bacteriofag atenuat care traieste în simbioza cu o bacterie, putând recapata brusc virulenta. (< fr. prophage)
protriton, PROTRITÓN s. m. amfibian din grupa stegocefalilor, asemanator cu salamandra, care traieste în mlastini. (< fr. protriton)
pseudoparazit, PSEUDOPARAZÍT s. m. organism care traieste pe un alt organism fara a se hrani în dauna acestuia. (< fr., engl. pseudoparasite)
radicicol, RADICÍCOL, -Ă adj. (despre organisme) care creste sau traieste pe radacinile plantelor. (< fr. radicicole)
ramicol, RAMÍCOL, -Ă adj. care traieste pe ramuri. (< fr. ramicole)
republican, REPUBLICÁN1 s. m. pasare de marimea unei mierle, care traieste în grupuri în sudul Africii. (< fr. républicain)
ripicol, RIPÍCOL, -Ă adj. (despre specii) care traieste pe malurile apelor curgatoare. (< fr. ripicole)
rizobiu, RIZÓBIU s. m. bacterie care traieste în simbioza pe radacinile leguminoaselor, formând nodozitati. (< fr. rhizobium)
rupicol, RUPÍCOL, -Ă adj. (despre pasari, plante) care traieste, creste pe stânci sau bolovanisuri. (< fr. rupicole)
salmastricol, SALMASTRÍCOL, -Ă adj. care traieste în ape salmastre. (< it. salmastricolo)
saprobiotic, SAPROBIÓTIC, -Ă adj. care traieste în apele poluate sau pe resturi organice în putrefactie. (< fr. saprobiotique)
saxicol, SAXÍCOL, -Ă I. adj. (despre organisme) care creste, traieste printre stânci sau roci; saxatil. II. s. f. gen de pasari cântatoare cu penajul cenusiu deschis pe spate, cu pântecele galben si aripile negre. (< fr. saxicole/s/, lat. saxicola)
sciafil, SCIAFÍL, -Ă adj. 1. (despre plante) care prezinta afinitate pentru locurile umbroase; schiafil, sciadofil,, sciofil, scotofil, ombrofil. 2. (despre animale) care traieste în conditii de lumina slaba. (< fr. sciophile)
scolopendră, SCOLOPÉNDRĂ s. f. mic miriapod veninos, insectivor, care traieste prin locuri umede si întunecoase. (< fr. scolopendre, lat. scolopendra)
semiacvatic, SEMIACVÁTIC, -Ă adj. (despre plante) care traieste partial în apa. (< germ. semiaquatisch)
semiparazit, SEMIPARAZÍT s. m. planta care traieste ca parazita si ca saprofita. (dupa fr. demi-parasite)
silvicol, SILVÍCOL, -Ă adj. 1. referitor la silvicultura. 2. (despre plante, animale) care creste, traieste în paduri. (< fr. sylvicole)
simbiotic, SIMBIÓTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la simbioza. 2. care traieste în simbioza. II. s. f. arta de a asocia oamenii pentru a constitui, cultiva si conserva între ei viata de societate. (< fr. symbiotique)
sirex, SÍREX s. m. insecta himenoptera a carei larva traieste în lemnul coniferelor. (< fr., lat. sirex)
solă, SÓLĂ2 s. f. peste marin plat si oval, care traieste culcat pe partea stânga pe fundurile nisipoase si în ape adânci. (< fr. sole)
solen, SOLÉN1 s. m. molusca bivalva cu cochilie alungit-tubulara, care traieste în nisip. (< fr. solen)
solitar, SOLITÁR, -Ă I. adj. (si adv.) singur, singuratic, izolat. ♢ pustiu, neumblat. ♢ (si s.) care traieste retras; iubitor de singuratate. II. s. n. diamant mare care se monteaza de obicei la un inel. (< fr. solitaire, lat. solitarius)
spongie, SPÓNGIE1 s. f. animal din încrengatura spongierilor, cu corpul dintr-o retea compacta de fire elastice, care traieste în tufe dese, fixate de stâncile submarine; burete. (< lat. spongia)
stenobat, STENOBÁT, -Ă adj. (despre organisme marine) care traieste la o anumita adâncime. (< germ. stenobath)
şacal, SACÁL s. m. 1. mamifer carnivor, asemanator cu lupul, care traieste în haite în Africa, Asia meridionala si Caucaz, hranindu-se cu hoituri. 2. (fig.) om rapace, josnic. (< fr. chacal)
talasofil, TALASOFÍL, -Ă adj. (biol.; despre specii) care traieste în mari si oceane. (< fr. thalassophile)
tana, TÁNA s. f. mamifer insectivor, din ordinul primatelor, care traieste în Sumatra si Kalimantan. (< lat. tana)
telmatobiont, TELMATOBIÓNT s. n. organism care traieste în balti si mlastini. (< fr. telmatobionte)
tenebrion, TENEBRIÓN s. m. insecta coleoptera brun-închisa, care traieste în locuri întunecoase. (< fr. ténébrion)
tericol, TERÍCOL, -Ă adj. (despre animale, plante) care traieste, creste pe pamânt. (< fr. terricole)
termitofil, TERMITOFÍL, -Ă adj. (despre specii) care traieste în dependenta de termite. (< fr. termitophile)
tribal, TRIBÁL, -Ă adj. 1. care apartine tribului. 2. (despre o populatie) care traieste în triburi. (< fr. tribal)
tricomonas, TRICOMÓNAS s. m. protozoar flagelat care traieste parazitar pe om, cauzând iritatia anumitor mucoase. (< fr. trichomonas)
troglobie, TROGLOBÍE s. f. orgamism care traieste exclusiv în pesteri; troglobiont. (< fr. troglobie)
troglodit, TROGLODÍT2, -Ă I. s. m. f. 1. om preistoric din cuaternar care locuia în caverne. 2. (fig.) om cu un nivel de viata foarte scazut, primitiv. ♢ om necivilizat. II. adj. (despre animale, plante) care traieste în caverne sau pesteri. (< fr. troglodyte)
trol, TROL s. m. (mit. scand.) gnom zburdalnic, care traieste în munti sau în paduri, întruchipând fortele rele ale naturii. (< fr. troll)
trupial, TRUPIÁL s. m. pasare cântatoare, mica, asemanatoare cu grangurul, care traieste în colonii în padurile din America. (< fr. troupiale)
tubicol, TUBÍCOL, -Ă adj. (despre unele anelide, larve etc.) care traieste în tuburi pe care le construieste. (< fr. tubicole)
uliginos, ULIGINÓS, -OÁSĂ adj. care creste, traieste în locuri mlastinoase sau inundate periodic. (< fr. uligineux, lat. uliginosus)
univers, UNIVÉRS s. n. 1. lumea în totalitatea ei, nemarginita în timp si în spatiu, infinit de variata în ceea ce priveste formele pe care le ia materia în procesul dezvoltarii ei; cosmos. 2. lumea locuita; globul terestru. 3. cerc îngust al vietii cuiva; mediu în care se traieste. 4. câmp, domeniu de activitate, de preocupari. 5. populatie în cadrul unei operatii statistice. (< fr. univers, lat. universum)
vigonie, VIGÓNIE s. f. 1. mamifer rumegator din specia lamei, care traieste pe platourile Anzilor; vicunia. ♢ linia acestui animal. 2. fir textil obtinut din fibre scurte (deseuri) de bumbac. (< fr. vigogne)
vivi, VIVI-, -VÍV elem. "viu, care traieste". (< fr. vivi-, -vive, cf. lat. vivus)
volvox, VOLVÓX s. m. alga verde de apa dulce, din indivizi flagelati, care traieste în colonii de forma sferica. (< fr., lat. volvox)
pelofil, PELOFÍL, -Ă adj. (despre organisme) care traieste pe/în sol mâlos. (< fr. pélophile)
algasfplanta, algas.f-planta care traieste in apa.
piranha, piranha smi ( Atestare: DN Pronuntie: pi-ra-nia Varianta: rar piraia Etimologie: fr. piranha ) Peste de prada, carnivor, feroce, care traieste în grupuri mari în fluviul Amazon.
capra, capra salbatica sau capra albastra hjmalaianaçare traieste pe inaltimile Himalaiene la 3-4000m ,
nemăritat, NEMĂRITÁT adj. v. BĂTRÂN (I. 1.). Care traieste de multi ani, care este înaintat în vârsta. ♢ Fata batrâna = fata ramasa nemaritata dupa vremea maritisului. [DEX '98]
nerumegător, NERUMEGĂTÓR adj. v. HIPOPOTAM. Mamifer erbivor nerumegator, mare si greoi, cu pielea groasa si fara par, care traieste în fluviile si în lacurile din Africa ecuatoriala (Hippopotamus amphibius). [DEX '98]
neveninos, NEVENINÓS adj. v. SARPE. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase si neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin miscari ondulatorii; (si la sg.) reptila din acest ordin. ♢ Sarpe de casa = specie de sarpe neveninos, lung de circa 1, 60 m, cu doua pete galbene pe ceafa, care traieste mai ales în regiunile inundabile, pe lânga casa (Natrix natrix). Sarpe de alun = sarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o banda neagra pe laturile capului, care traieste la noi prin padurile de alun si prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). [DEX '98]
zile, zile, s.f. 1. Interval de timp cuprins între rasaritul si apusul Soarelui; timpul cât Soarele ramâne deasupra orizontului; p. ext. lumina solara; interval de timp de 24 de ore, corespunzator unei rotatii a Pamântului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp intre doua culminatii succesive ale unui astru. ♢ (Determinând notiunile "an“, "luna“, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ♢ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toata ziua = de fiecare zi; p. ext. obisnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ♢ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data ceruta; fara întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fara termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, vazând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toata ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, catre) ziua = putin înainte de a se lumina; spre dimineata. Pâna în (sau la) ziua sau de cu ziua = pâna a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineata. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziua = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi si noapte sau (adverbial) ziua si noaptea = tot timpul, fara încetare; fara odihna. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodata. Toata ziua sau ziua toata = de dimineata pâna seara; p. ext. mereu, continuu. ♢ Expr. A se face ziua alba = a se lumina complet, a fi plina zi. A face noaptea zi si ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea si a dormi ziua; p. ext. a duce o viata dezordonata. Buna ziua, formula de salut, la întâlnire sau la despartire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) buna ziua (sau ziua buna) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-si lua ziua buna = a-si lua ramas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lânga adjective ca "limpede“, "clar“) foarte clar, foarte limpede. Într-o (buna) zi sau într-una din zile = odata, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi buna (sau, rar, alba) cu cineva = a trai în bune relatii cu cineva. A da zi dupa zi = a lasa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod exceptional. ♢ (Compus) Zi-lumina = perioada a zilei (1) cuprinsa între rasaritul si apusul Soarelui. Zi-munca = unitate de masura conventionala care serveste drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ♢ (În sintagme si loc., ca unitate de masura sau de calcul) Zi de munca = durata timpului în cursul caruia lucratorul presteaza zilnic munca. Cu ziua = cu plata socotita dupa zilele muncite; fara angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanta care se poate strabate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusa prin prep. "de“) Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmeaza sa se întâmple ceva; termen soroc. ♢ Ziua de astazi = perioada de timp, epoca în care traim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credinte religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii si mortii vor fi chemati la judecata lui Dumnezeu. ♢ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecarei luni. ♢ (În titulatura sarbatorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ♢ Zi aniversara sau ziua nasterii (sau de nastere) = aniversare (a zilei de nastere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viata, existenta, trai. ♢ Expr. A avea zile = a mai avea de trait, a-i fi dat sa (mai) traiasca. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trai, tot timpul vietii. Abia îsi tine zilele, se spune despre cineva care traieste prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mâna = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricosat, înspaimântat. A ridica (sau a rapune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se ispravi cuiva zilele = a muri. A-si urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se satura de viata, a nu mai voi sa traiasca. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tau etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vietii mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinari care precizeaza o perioada de timp) Vreme, epoca. Zilele tineretii. ♢ Expr. Mic de zile = tânar. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârsta, batrân. (Rar) Vesnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrait. [Var.: zíua s.f.] – Lat. dies.
mahala, mahalá (mahalále), s.f. – Suburbie, periferie. – Mr. mahala, megl. maala. Tc. (arab.) mahalle (Miklosich, Türk. Elem., II, 121; Roesler 599; Seineanu, II, 242; Berneker, II, 5; Lokotsch 1350; Ronzevalle 159), cf. ngr. μαχαλᾶς, alb. mahaljë, bg., sb. mahala. – Der. mahalagiu, s.m. (persoana care traieste la mahala; vulgar, grosolan); mahalagesc, adj. (de mahala): mahalagioaica, s.f. (femeie vulgara); mahalagism, s.n. (cuvînt sau expresie triviala). Mala, s.f. (strada), folosit în Banat, este dubletul lui mahala, din sb. mala (Candrea).
molie, mólie (mólii), s.f. – Nume dat mai multor specii de fluturi mici. Sl. molĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Cihac, II, 202; Conev 52), cf. slov., cr., rus. molj, mag. moly. – Der. molete, s.m. (vierme ce traieste în faina, Tenebrio molitor), reconstituit din pl. moleti, din bg. molec "molie" (Candrea).
este, Este o sintagma care semnifica o actiune de genul "traieste clipa", un semn al oamenilor care stiu sa se bucure de viata, sa fie fericiti. Înseamna sa culegi “fructele" zilei, sa te bucuri de ce ti-a oferit ziua care tocmai se termina.
pitroc, PITRÓC, pitrocuri, s.n. 1. Numele a doua varietati de peste: a) peste de râu, negricios si gros, care traieste în mâlul de la fundul apei (Gobio uranoscopus); b) peste care traieste în apele râurilor limpezi (Gobio kessleri). 2. Nume generic dat pestilor mici de râu.
peşteră, péstera (pésteri), s.f. – Caverna, grota. – Mr. pistireaua, megl. peastira. Sl. (bg.) peštera, din sl. pešt "cuptor" (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Miklosich, Lexicon, 562). – Der. pesterean, adj. (care traieste în pestera).
rîma, rîmá (-m, át), vb. – 1. (Despre porci) A scurma pamîntul cu rîtul. – 2. A scurma. – Mr. ram(are), arîm(are), megl. rǫm, ramari. Lat. rimāre (Puscariu 1461; REW 7320; Paul Remy, Rom., LXXVI, 374-83), cf. tosc. rumare, prov., cat., sp. rimar, v. fr. rimée "crapatura, spartura", alb. rëmoń (Philippide, II, 652). Legatura cu curma si darîma este dubioasa. – Der. rîmator, s.m. (porc, dobitoc); rîmatura, s.f. (scurmatura; loc de rîmat). Rîma, s.f. (vierme care traieste în pamînt), care se considera în general drept deverbal de la a rîma (Tiktin; REW 7320; Candrea), este mai curînd gr. ῥόμος "vierme, rîma", fara îndoiala apropiat formal verbului. Cf. si REW 7434.
urzicar, URZICÁR2, urzicari, s.m. (Reg.) 1. Pasare mica, cu pene negricioase, care traieste mai ales prin urzici. 2. Fluture mic, rosiatic, cu pete mari, negre, a carui omida, de culoare neagra, traieste pe urzici (Vanessa urticae). – Din urzica + suf. -ar.
care, care traieste numai din alocatie
sihastru, sihástru (-stri), s.m. – Eremit, anahoret. – Var. sehastru, Mold. sahastru, sahastru. Mgr. ἠσυχαστής "care traieste linistit" (Murnu, 15), cf. isihie si sl. (v. sb.) sihasti (Vasmer, Gr., 131). Modificarea terminatiei se datoreaza dificultatii grupului final -stŭ (cf. buiestru) si analogiei cu der. – Der. sihastrie, s.f. (pustnicie, viata de sihastru), din mgr. ἠσυχάστρια sau ἠσυχαστήριον, sl. sichastrija; sihastri, vb. (a trai cu sihastrii); sihastreste, adv. (ca sihastrii).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc