Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru tani
monstru, MÓNSTRU s. m. 1. fiinta fantastica cu corpul din elemente specifice oamenilor si animalelor. ♢ colos, namila, fiinta, lucru de proportii colosale. ♢ (adj.; fam.) de mare amploare, colosal. 2. fiinta care prezinta o anomalie fizica din nastere; pocitanie. 3. om crud, degenerat, denaturat. 4. ~ sacru = mare vedeta a cinematografiei sau teatrului. (< fr. monstre, lat. monstrum)
acvitanian, ACVITANIÁN, -Ă, acvitanieni, -e, subst., adj. (Geol.) 1. Subst. Ultimul etaj al oligocenului, considerat si primul etaj al miocenului. 2. Adj. Care se refera la vârsta si la formatiile acvitanianului (1), care apartine acvitanianului. [Pr.: -ni-an] – Din fr. aquitanien.
algologie, ALGOLOGÍE s.f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul algelor. – Din fr. algologic.
altoi, ALTOÍ2, altoiesc, vb. IV. Tranz. 1. A introduce o ramura a unei plante în tesutul alteia, stabilind astfel un contact între tesuturile lor generatoare pentru a da plantei altoite însusirile altoiului. 2. (Fam.) A bate, a lovi, a plesni pe cineva. [Var.: (reg.) hultuí vb. IV] – Din magh. oltani.
monazit, MONAZÍT s. n. fosfat natural de ceriu, toriu si alte lantanide. (< fr. monazite)
bantustanizare, BANTUSTANIZÁRE, bantustanizari, s.f. Politica promovata în Republica Africa de Sud prin care se urmarea izolarea negrilor în bantustane. – De la bantustan.
bate, BÁTE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. si refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat si violent (cu palma, cu pumnul, cu batul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gura, peste picioare. A bate la palma, la talpi, la spate. A bate în cap. ♢ Expr. (Tranz.) A fi batut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Batut în cap = prost, nebun, ticnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi usor cu palma umarul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atentia, a-l reconforta sau a-i arata bunavointa; a lovi în acelasi fel o parte a corpului unui animal spre a-l linisti sau a-l mângâia. ♢ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicali, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burta cu cineva = a fi într-o intimitate familiara cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzactie, dând mâna cu el în semn de învoiala. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dusman în lupta, în razboi. ♢ Expr. A bate un record (sportiv) = a depasi un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se razboi. ♢ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ♢ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opozitie, în contradictie, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se lumineaza de ziua sau amurgeste. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul pâna-i cald. ♢ Loc. vb. (Fam.) A bate la masina = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ♢ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate moneda = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredintat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau masura) = a lovi (usor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucati muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multa cale) = a parcurge o distanta lunga. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o actiune, a nu înainta într-o problema. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discuta, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect tintuindu-l de ceva. A batut tablourile pe pereti. Batuse capacul lazii în cuie. ♦ A freca învârtind si lovind de peretii unui vas. Batem albusurile pâna se fac spuma. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apasa producând basici, rani sau bataturi. Ma bate un pantof. ♦ (La razboiul de tesut) A presa cu spata firele din bateala. II. Intranz. 1. A izbi în ceva facând zgomot; a ciocani (la poarta, la usa, la fereastra). Valurile bat de zidurile cetatii. Cine bate oare la fereastra mea? ♢ Expr. A bate la usa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropai. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gura degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trancani. 2. A face o miscare (relativ regulata). ♢ Expr. A bate din aripi = (despre pasari) a face miscarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate matanii = a îngenunchea si a atinge fruntea cu pamântul de mai multe ori la rând, în semn de pocainta sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau parti ale corpului omenesc) A avea pulsatii ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frica. Îmi bat tâmplele. ♢ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A functiona dereglat, scotând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul pâna la o anumita distanta, pâna într-un anumit punct. O pusca veche care nu mai batea decât la 100 de pasi. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A latra. ♦ Intranz.si tranz. (Despre astri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ti palaria, sa nu te bata soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critica la ceva. Bate în ciocoi. ♢ Expr. A-si bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fata, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindina, bruma) A cadea (lovind) peste semanaturi, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din lupta; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanta de... Bate în albastru. III. Intranz. si tranz. A emite zgomote ritmice care indica ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite tacanitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ♢ Expr. (Tranz.) A bate o telegrama (sau o depesa) = a da, a transmite o telegrama. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toaca etc.) A emite sunete ritmice cu o anumita semnificatie. – Lat. batt(u)ere.
băietan, BĂIETÁN, baietani, s.m. Baiat mai mare. – Baiat + suf.-an.
bântui, BÂNTUÍ, bấntui, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. (Despre fortele naturii: la pers.3) A lovi insistent si cu violenta (o regiune, recolta, livezile, satele etc.), producând pagube. A cutreiera. ♦ Tranz. (Despre boli, razboaie, navaliri) A pustii, a devasta, a face ravagii. 2. Tranz. (Înv.) A împila, a chinui, a asupri. ♦ (Reg., în imprecatii) A pedepsi, a bate. Sa (ma) bântuie (Dumnezeu)! - Din magh. bántani.
bâţan, BÂŢÁN, bâtani, s.m. (Reg.) Mic tântar care tremura din picioare când sta pe loc (Chironomus leucopogon). - Din bâtâi.
bizam, BIZÁM, bizami, s.m. Mamifer rozator lung de circa 30 cm, care traieste în preajma apelor si a carui blana, castanie-roscata, este utilizata în blanarie (Ondatra zibethica) ♦ Blana acestui animal. – Din germ. Bisam.
blaznă, BLÁZNĂ, blazne, s.f. (Reg.) Pocitanie, monstru. – Din sl. blazna.
bogătan, BOGĂTÁN, -Ă, bogatani, -e, s.m. si f. (Depr.) Bogatas (rural). – Bogat + suf. -an.
bolero, BOLERÓ, bolerouri, s.n. 1. Haina femeiasca scurta pâna deasupra taliei, ca un ilic. 2. Numele unui dans national spaniol, care se danseaza cu acompaniament de chitara si castaniete; melodie dupa care se executa acest dans. – Din fr. boléro, sp. bolero.
bostan, BOSTÁN, bostani, s.m. (Reg.) 1. Dovleac. ♦ Fig. (Ir.) Cap (al omului). 2. Pepene verde. – Din tc., scr. bostan.
botanic, BOTÁNIC, -Ă, botanici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Stiinta care se ocupa cu studiul structurii si dezvoltarii plantelor, al originii si evolutiei lor etc. 2. Adj. Care apartine botanicii (1), care se refera la botanica. ♢ Gradina botanica = gradina în care sunt prezentate colectii de plante vii, cultivate în conditii naturale sau de sera. – Din fr. botanique.
botanist, BOTANÍST, -Ă, botanisti, -ste, s.m. si f. 1. Specialist în botanica (1). – Din fr. botaniste.
britani, BRITÁNI s.n. pl. Triburi celtice, constituind pâna la cucerirea anglo-saxona (sec. V-VI) populatia de baza a Britaniei. – Din lat. Britanni.
britanic, BRITÁNIC, -Ă, britanici, -ce, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Marii Britanii: p. restr. englez. 2. Adj. Care apartine Marii Britanii, privitor la Marea Britanie; p. restr. englez. – Din fr. britannique.
bronz, BRONZ, bronzuri, s.n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur si mai rezistent decât cuprul, având numeroase întrebuintari tehnice. ♢ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epoca din istoria societatii umane care cuprinde, în general, mileniul al II-lea î.Cr. si se caracterizeaza prin descoperirea metalelor si a bronzului. ♢ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de arta facut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbena, cu care se vopseste un obiect. ♦ Culoare aramie a pielii în urma expunerii la soare sau la vânt. – Din fr. bronze.
brotan, BROTÁN, brotani, s.m. (Reg.) Broatec. – Brot[ac] + suf. -an.
brustan, BRUSTÁN, brustani, s.m. Planta erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule la vârful tulpinii si cu miros caracteristic placut (Telekia speciosa). – Cf. b r u s t u r e.
bucălaie, BUCĂLÁIE, bucalai, s.f., adj. (Oaie) cu lâna alba si cu botul si extremitatile membrelor negre sau castaniu-închis. – Buca + laie.
budihace, BUDIHÁCE, budihace, s.f. (Reg.) Monstru, pocitanie, -Et. nec.
butan, BUTÁN, butani, s.m. Hidrocarbura saturata, cu patru atomi de carbon în molecula, care se gaseste în gazele de sonda si de cracare sau se obtine pe cale industriala. – Din fr. butane.
cafeniu, CAFENÍU, -ÍE, cafenii, adj. De culoarea cafelei prajite. – Cafea + suf. -iu (dupa castaniu, galbeniu etc.).
carotă, CARÓTĂ, carote, s.f. 1. Varietate de morcovi timpurii, cu radacini scurte globuloase, de culoare galbena-rosiatica. 2. Proba cilindrica de material luata din betonul de fundatie al unei sosele, în vederea verificarii proprietatilor fizice si mecanice ale acesteia în laborator. 3. Fig. (Rar) Înselatorie, smecherie, trisare, sarlatanie. 4. (La jocul de biliard) Pozitie dificila lasata adversarului care urmeaza sa execute lovitura. – Din fr. carotte.
carpologie, CARPOLOGÍE s.f. Parte a botanicii care se ocupa cu studiul fructelor. – Din fr. carpologie.
casiterit, CASITERÍT s.n. Oxid de staniu natural, brun-negru, cu luciu adamantin, care se gaseste în filoanele hidrotermale si în aluviuni. – Din fr. cassitérite.
castan, CASTÁN, castani, s.m. 1. Arbore cu frunze simple, alungite si cu fructe comestibile (Castanea sativa sau vesca). 2. Arbore mare, cu frunze compuse, cu flori albe sau roscate, dispuse în panicule, si cu fructe necomestibile (Aesculus hippocastanum). - Din castana (derivat regresiv).
castană, CASTÁNĂ, castane, s.f. 1. Fructul castanului, (aproximativ) sferic, cu coaja tare, cafenie, bogat în amidon si în ulei, închis pâna la maturitate într-un învelis verde, tepos. ♢ Expr. A scoate castanele din foc cu mâna altuia = a se folosi de altcineva într-o întreprindere primejdioasa, pentru interese personale. 2. Fiecare dintre micile formatii cornoase aflate pe fata interna a picioarelor calului. – Din (1) ngr. kástanon, (2) kastánia.
castanietă, CASTANIÉTĂ, castaniete, s.f. Instrument muzical de percutie (raspândit în Spania si în America Latina), format din doua placute de lemn sau de fildes, prinse ca valvele unei scoici, care sunt lovite ritmic una de alta si folosit la acompanierea dansului si a muzicii; geamparale (2). – Din fr. castagnettes.
castaniu, CASTANÍU, -ÍE, castanii, adj. (Despre par) De culoarea castanei (1); (despre ochi) caprui. – Castana + suf. -iu.
caşerat, CASERÁT, -Ă, caserati, -te, s.n., adj. 1. S.n. (Tipogr.) Lipirea unui strat de hârtie, a unui celuloid etc. pe un carton pentru a-i da aspect mai frumos. 2. Adj. (Despre confectii) Cu un strat de spuma poliuretanica fixat între tricot si captuseala. – Dupa fr. cacher.
căpitan, CĂPITÁN, capitani. s.m. 1. Grad de ofiter superior locotenentului si inferior maiorului; persoana care are acest grad. ♢ (Mar.) Capitan-locotenent = grad corespunzator capitanului din armata de uscat sau de aviatie; ofiter care are acest grad. Capitan de rangul întâi (sau al doilea, al treilea) = grad corespunzator colonelului (sau locotenent-colonelului, maiorului); ofiter care are acest grad. 2. (Urmat uneori de determinarile "de vas", "de slep", "de remorcher") Comandant al unei nave militare, comerciale sau de pasageri. ♢ Capitan de port = persoana însarcinata cu conducerea activitatii unui port sau a unui oficiu portuar. 3. (Înv.) Persoana care comanda o ostire sau o parte a ei; comandant. ♢ Capitan-pasa = comandantul flotei turcesti. ♦ Capetenie (de haiduci, de hoti etc.). ♦ Capitan de posta = administrator al unei poste. 4. (Sport) Jucator care în timpul unei competitii este reprezentantul si conducatorul echipei din care face parte. – Din it. capitano, rus. kapitan. Cf. magh. k a p i t á n y.
căpitănie, CĂPITĂNÍE, capitanii, s.f. 1. (Urmat de determinarea "portului") Autoritate administrativa si politieneasca care dirijeaza activitatea unui port. ♦ Cladire în care este instalata administratia unui port. 2. (Înv.) Detasament condus de un capitan. – Capitan + suf. -ie.
cărăbuş, CĂRĂBÚS, carabusi, s.m. Insecta coleoptera foarte daunatoare, de culoare castanie, cu elitrele dure, care apare pe la începutul lunii mai si se hraneste cu frunzele arborilor (iar larva ei, cu radacinile unor plante); gainusa, gândac-de-mai (Melolontha melolontha). – Carab[as] (rar folosit, "oaie cu botul negru" < tc.) + suf. -us.
cătănime, CĂTĂNÍME, catanimi, s.f. (Reg.) Multime de catane. – Catana + suf. -ime.
cătănioară, CĂTĂNIOÁRĂ, catanioare, s.f. (Reg.) Catanita. – Catana + suf. -ioara.
cătăniţă, CĂTĂNÍŢĂ, catanite, s.f. (Reg.) Diminutiv al lui catana; catanioara, catanuta. – Catana + suf. -ita.
cătănuţă, CĂTĂNÚŢĂ, catanute, s.f. (Reg.) Catanita. – Catana + suf. -uta.
cernoziom, CERNOZIÓM, cernoziomuri, s.n. Grup de soluri foarte fertile, de culoare închisa (neagra, castanie etc.), formate sub o vegetatie ierboasa, în conditiile unei clime continentale. – Din rus. cernoziom.
ceruleu, CERULÉU s.n. Substanta minerala albastra, obtinuta dintr-un amestec de acizi de cobalt si staniu. – Din fr. céruléum.
chiraleisa, CHIRALÉISA interj., s.f. 1. Interj. Formula liturgica greceasca (rostita de cei care însotesc pe preot când umbla cu botezul). 2. S.f. Litanie liturgica ortodoxa. 3. S.f. (Reg.) Duh necurat. – Din ngr. kírie eléison.
chiţcan, CHIŢCÁN, chitcani, s.m. 1. Animal insectivor asemanator cu soarecele, brun-castaniu pe spate si mai deschis pe burta, cu botul alungit, cu ochii mici si cu urechile ascunse în blana, care traieste prin paduri, dumbravi etc. în galerii superficiale (Sorex araneus). 2. Nume dat mai multor specii de soareci de diverse marimi. – Chitcai + suf. -an.
cicoare, CICOÁRE2, cicori, s.f. Insecta galbena-castanie, cu spinarea neagra, cu aripile stravezii si lungi, cu capul lat si cu ochii mari (Cicada orni). – Lat •cicala (= cicada).
daraveră, DARAVÉRĂ, daraveri, s.f. 1. Patanie; încurcatura; bucluc, belea. 2. Treburi, interese; afaceri (comerciale), negustorie. [Var.: daravéla s.f.] – Dare + avere (dupa it. dare et avere).
microfitologie, MICROFITOLOGÍE s. f. ramura a botanicii care studiaza organismele vegetale microscopice. (< fr. microphytologie)
fusar, FUSÁR, fusari, s.m. (Iht.) Peste de apa dulce cu corpul în forma de fus1 (I 1), de culoare galbena-castanie, cu dungi transversale de culoare mai închisa (Aspro streber) ♢ Fusar mare = pietrar ♦ Ţipar. [Var.: fusáriu, s.m.] – Fus1 + suf. -ar.
gadoliniu, GADOLÍNIU s.n. Element chimic din grupul lantanidelor. – Din fr. gadolinium.
galiţă, GÁLIŢĂ, galite, s.f. (Reg.) Pasare de curte; oratanie. – Din bg., scr. galica.
galvanotipie, GALVANOTIPÍE s.f. Procedeu tehnic de reproducere a planselor tipografice si a gravurilor cu ajutorul unui mulaj acoperit pe cale electrolitica de un strat de cupru si apoi întarit cu un strat de staniu, nichel sau fier. – Din fr. galvanotypie.
micologie, MICOLOGÍE s. f. 1. ramura a botanicii care studiaza ciupercile. 2. studiu al bolilor cauzate de ciuperci. (< fr. mycologie)
găitănit, GĂITĂNÍT, -Ă, gaitaniti, -te, adj. (Despre iarba) Rasucit la vârf. [Pr.: ga-i-] – V. gaitani.
mezaventură, MEZAVENTÚRĂ s. f. patanie, accident plictisitor; boroboata. (< fr. mésaventure)
geamparale, GEAMPARÁLE s.f. pl. 1. Numele unui dans popular românesc cu miscare vioaie; melodie dupa care se executa acest dans. ♦ Fig. (Rar) Tril, cântec (melodios) al unei pasari. 2. (înv.) Castaniete. [Var.: geambarále s.f. pl.] – Din tc. çalpara.
geobotanic, GEOBOTÁNIC, -Ă, geobotanici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul raspândirii si evolutiei plantelor pe suprafata globului terestru. ♦ Disciplina care studiaza învelisul vegetal din punctul de vedere al componentei si al legilor care actioneaza în botanica. 2. Adj. Referitor la geobotanica, de geobotanica. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géobotanique.
geobotanist, GEOBOTANÍST, -Ă, geobotanisti, -ste, s.m. si f. Specialist în geobotanica. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géobotaniste.
metaniza, METANIZÁ vb. tr. a transforma o instalatie, un motor în vedere folosirii gazului metan. (< it. metanizzare)
metanier, METANIÉR s. n. nava speciala pentru transportul de gaz metan lichefiat. (< fr. méthanier)
gobaie, GOBÁIE, gobai, s.f. (Reg.) Pasare de curte; oratanie. – Probabil din cobe + suf. -aie.
grădină, GRĂDÍNĂ, gradini, s.f. 1. Suprafata de teren arabil, de obicei îngradita, pe care se cultiva legume, flori sau pomi fructiferi, în vederea obtinerii unor produse; gradinarie. ♢ Expr. O gradina de om = om placut, simpatic. 2. Suprafata de teren plantata (si amenajata cu alei, banci etc.) care serveste ca loc de agrement sau care are rol decorativ. ♢ Gradina botanica = institutie stiintifica dotata cu o suprafata de teren pe care sunt cultivate (în scopul prezentarii si studierii) colectii de plante vii. Gradina zoologica = institutie stiintifica dotata cu o suprafata de teren pe care sunt crescute (spre a fi expuse publicului sau studiate) animale vii din diverse regiuni ale pamântului. ♦ Gradina de vara = restaurant amenajat în timpul verii în aer liber. 3. (În sintagmele) Gradina de copii = gradinita (de copii). Gradina sezoniera = gradina de copii care functioneaza în mediul rural în timpul muncilor agricole. – Din bg., scr. gradina.
halagea, HALAGEÁ s.f. (Reg.) 1. Taraboi, galagie. 2. Patanie. – Et. nec.
halagea, HALAGEÁ, halagele, s.f. (Înv.) 1. Tambalau, taraboi. 2. Patanie neplacuta. ♢ Expr. A-si capata halageaua = a o pati rau, a-si gasi beleaua.
hăitui, HĂITUÍ, haituiesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânatori. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmari, a fugari pe cineva (ca pe un animal salbatic), pentru a-i face rau. 3. Tranz. A cutreiera, a strabate o regiune, un loc, urmarind pe cineva. – Din magh. hajtani.
hărtănit, HĂRTĂNÍT, -Ă, hartaniti, -te, adj. 1. Care este facut bucati; ferfenitit2, sfâsiat, zdrentuit. 2. (Rar) Îmbracat în haine zdrentaroase; zdrentuit. – V. hartani.
maur, MAÚR, -Ă I. s. m. (pl.) nume dat în antichitate de romani populatiei bastinase din nord-vestul Africii (berberi), în evul mediu cuceritorilor arabi ai Spaniei. II. adj. 1. din vechea Mauritanie. 2. care apartine maurilor; mauresc, moresc. o stil ~ = stil arhitectonic caracteristic populatiei maure. (< germ., fr. Maure, lat. Maurus)
heptan, HEPTÁN, heptani, s.m. Hidrocarbura saturata din clasa parafinelor, cu sapte atomi de carbon în molecula, care se prezinta ca un lichid inflamabil, folosita drept carburant. – Din fr. heptane.
hindustană, HINDUSTÁNĂ adj.f., s.f. (Limba) indo-iraniana, vorbita în India si în Pakistan. – Din fr. hindoustani.
maro, MARÓ adj. inv., s. n. (de) culoarea castanei coapte; brun-roscat, castaniu. (< fr. marron, it. marrone, germ. Marone)
hoţomănie, HOŢOMĂNÍE, hotomanii, s.f. Fapta sau purtare de hotoman; tâlharie, hotie. ♦ Înselatorie, sarlatanie, smecherie. – Hotoman + suf. -ie.
hultan, HULTÁN, hultani, s.m. V. vultan.
huţan, HUŢÁN, -Ă, hutani, -e, adj., s.m. si f. (Reg.) 1. Adj. Hutanesc. ♢ Cal hutan = cal de munte foarte rezistent, raspândit în nordul Moldovei. 2. S.m. si f. Hutul. – Hut[ul] + suf. -an.
maracas, MARACÁS s. n. instrument muzical de percutie, din doua nuci de cocos cu un mâner, umplute cu nisip sau graunte mici, care, prin scuturare, produc sunete asemanatoare cu ale castanietelor. (< sp. maracas)
icioglan, ICIOGLÁN, icioglani, s.m. (Înv.) Copil de casa, paj (la sultani si la domnii români). [Var.: iciolán s.m.] – Din tc. içoğlan.
ierbar, IERBÁR1, ierbare, s.n. Colectie de plante uscate, presate între foi de hârtie (sugativa), pastrate în cutii sau în mape etichetate si orânduite pe grupe sistematice, constituind un material pentru studiile de botanica; mapa speciala în care se pastreaza o astfel de colectie. [Var.: (rar) herbár s.n.] – Iarba + suf. -ar (dupa fr. herbier).
mangustanier, MANGUSTANIÉR s. m. mangustan. (< fr. mangoustanier)
mangustan, MANGUSTÁN s. m. mango; mangustanier. (< fr. mangoustan )
impostură, IMPOSTÚRĂ, imposturi, s.f. Actiune, fapta de impostor; sarlatanie, înselatorie. – Din fr. imposture, lat. impostura.
incorectitudine, INCORECTITÚDINE, incorectitudini, s.f. Lipsa de corectitudine; purtare sau fapta incorecta; necinste, sarlatanie, înselatorie, incorectiune, necorectitudine. ♦ (La pl.) Parti gresite dintr-o lucrare, dintr-un desen etc. – In1-+corectitudine.
intramontan, INTRAMONTÁN, -Ă, intramontani, -e, adj. (Despre depresiuni, regiuni, drumuri etc.) Care se afla înconjurat de munti, care are loc între munti. – Din germ. intramontan.
ionatan, IONATÁN, (1) ionatani, s.m., (2) ionatane, s.n. 1. S.m. (Adesea adjectival) Specie de mar originar din S.U.A., cu coroana deasa si voluminoasa, cu frunze cenusii-argintii si cu fructul foarte gustos. 2. S.n. Fructul ionatanului (1), de marime mijlocie, cu suprafata neteda, de culoare rosie-sângerie cu pete albicioase si dungi carmin, zemos, dulce-acrisor si placut aromat. – Din engl. jonathan.
istorie, ISTÓRIE, istorii, s.f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii si societatii. 2. Stiinta care studiaza dezvoltarea complexa a societatii, a unui popor etc. ♦ (Concr.) Scriere continând evenimente si fapte care se încadreaza în aceasta stiinta. 3. (Cu determinarea domeniului) Stiinta care studiaza dezvoltarea si schimbarile succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria limbii. ♦ (Concr.) Lucrare care trateaza probleme din aceste domenii. 4. Povestire, naratiune. 5. (Fam.) întâmplare, patanie. ♦ Pozna, încurcatura. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. h i s t o i r e.
iţan, IŢÁN, itani, s.m. (Rar) Locuitor de la munte. – Ita + suf. -an.
jotă, JÓTĂ, jote, s.f. Dans popular spaniol cu miscari repezi si cu acompaniament de castaniete, la care perechile danseaza fata în fata pe loc. [Pr.: hota] – Din sp. jota.
milă, MÍLĂ2, mile, s.f. Unitate de masura pentru lungimi folosita în trecut, care a variat în timp si de la o tara la alta; (azi) unitate de masura pentru lungimi egala cu 1609,3 m, folosita în Marea Britanie si în S.U.A. ♢ Mila marina = unitate de masura pentru lungimi, folosita în navigatie, egala cu 1852 m. – Din pol. mila.
lutră, LÚTRĂ s. f. mamifer carnivor din familia mustelidelor, cu blana castanie-roscata, care se hraneste cu pesti; vidra. (< fr. loutre, lat. lutra)
luteţiu, LUTÉŢIU s. n. element chimic din grupa lantanidelor; casiopeiu. (< fr. lutécium, germ. Lutetium)
tanat, TANÁT, tanati, s.m. Sare sau ester al acidului tanic. – Din fr. tanate.
tanic, TÁNIC adj. (În sintagma) Acid tanic = tanin. – Din fr. tannique.
tanin, TANÍN, taninuri, s.n. Produs vegetal cu gust astringent, solubil în apa, care are proprietatea de a tabaci pielea, cu întrebuintari în industrie; acid tanic. – Din fr. tanin.
ultramontanism, ULTRAMONTANÍSM s.n. Curent în cadrul catolicismului, care nu admite unele libertati organizatorice ale Bisericii catolice din Franta fata de Papa. – Din fr. ultramontanisme.
urangutan, URANGUTÁN, urangutani, s.m. Maimuta antropoida de talie mare, cu membrele anterioare foarte lungi, inteligenta si cu spiritul de imitatie foarte dezvoltat, care traieste în padurile tropicale din Sumatra si Borneo (Simia satyrus). [Var.: orangután s.m.] – Din fr. orang-outan.
urâciune, URÂCIÚNE, urâciuni, s.f. 1. Fiinta cu înfatisare respingatoare; monstru, pocitanie, pocitura. 2. (Înv. si reg.) Urâtenie (1). [Var.: uriciúne s.f.] – Urî + suf. -ciune.
urechelniţă, URECHÉLNIŢĂ, urechelnite, s.f. I. (Zool.) 1. Insecta de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, având la capatul abdomenului doua prelungiri în forma de cleste mare (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lunga, transformata într-un fel de clesti îndreptati îndarat (Lithobius forficatus). 3. Cârcaiac. II. Planta erbacee melifera, cu frunze ovale carnoase, terminate printr-un vârf ascutit si asezate în forma de rozeta, cu flori rosii sau roz asezate în partea superioara a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elnita.
uretan, URETÁN, uretani, s.m. (Chim.) Ester carbamic; carbamat. – Din fr. uréthane, germ. Urethane.
vultan, VULTÁN, vultani, s.m. Vultur (1). ♦ Fig. Om viteaz, voinic. [Var.: hultán s.m.] – Cf. v u l t u r.
zăcător, ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zacatori, -oare, adj., s.f. I. Adj. (Înv.) Care zace, care sta culcat, întins (la pamânt). II. s.f. 1. Vas mare în care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada. ♦ Vas mare cu gura larga îngropat în pamânt, în care se aduna si se strivesc strugurii pentru a fi lasati sa fermenteze. 2. Vas mare de lemn captusit cu tabla subtire, în care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas în care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care sta pe loc si deasupra careia se roteste alergatoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihna; staniste, zacatura (1). – Zacea + suf. -ator.
zăcătură, ZĂCĂTÚRĂ, zacaturi, s.f. (Reg.) Loc de odihna pentru vite; zacatoare (4), staniste. 2. Rachiu sau vin depozitat într-o zacatoare (II 1). – Zacea + suf. -atura.
znamie, ZNÁMIE, znamii, s.f. (Reg.) Om slab si pocit; pocitanie. – Et. nec.
mahomedanism, MAHOMEDANÍSM s.n. Religie monoteista întemeiata în sec. VII de Mahomed; islamism, mahometism, islam. – Din fr. mahométanisme (dupa mahomedan).
clănţăi, CLĂNŢĂÍ, clantaiesc, vb. IV. Intranz. A clantani. [Prez. ind. si: clắntai] – Clant + suf. -ai.
clănţăneală, CLĂNŢĂNEÁLĂ, clantaneli, s.f. Clantanit. Clantani + suf. -eala.
clănţăni, CLĂNŢĂNÍ, clantanesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre dinti) a se ciocni unul de altul cu zgomot si în mod ritmic (de frig, de frica etc.); (despre falcile animalelor) a trosni (la vederea sau la devorarea prazii). 2. A produce un zgomot caracteristic prin lovirea ritmica a unor obiecte de metal sau de sticla. ♦ A apasa repetat, cu violenta si cu zgomot de clanta unei usi. 3. Fig. (Peior.) A vorbi mereu; a flecari. ♦ Refl. recipr. A se certa (usor), a se ciorovai. [Var.: (pop.) clentaní, clentení vb. IV.] – Clant + suf. -ani.
clănţănire, CLĂNŢĂNÍRE, clantaniri, s.f. Actiunea de a clantani si rezultatul ei. – V. clantani.
clănţănit, CLĂNŢĂNÍT, s.n. Faptul de a clantani; zgomot produs prin ciocnirea ritmica a dintilor, a unor obiecte de metal etc.; clantaneala, clantanitura. – V. clantani.
clănţănitură, CLĂNŢĂNITÚRĂ, clantanituri, s.f. Clantanit. – Clantani + suf. -tura.
mameluc, MAMELÚC, mameluci, s.m. 1. Soldat de cavalerie din garda personala a sultanilor din Egipt. ♦ Cavalerist francez dintr-un escadron de garda imperiala. 2. Fig. Om lipsit de personalitate, de pareri proprii. – Din fr. mamelouk.
marchidănie, MARCHIDĂNÍE s.f. v. marchitanie.
marchitan, MARCHITÁN, marchitani, Negustor (ambulant) de maruntisuri din trecut. [Var.: marchidán s.m.] – Din pol. markietan. Cf. rus. m a r k i t a n t.
marchitănie, MARCHITĂNÍE, marchitanii, s.f. 1. Locul unde îsi expunea marfurile un marchitan; p.ext. marfurile pe care le vindea marchitanul. 2. Marfuri metalice marunte si variate, de uz casnic. 3. Negustorie pe care o facea un marchitan; comert cu articole de marchitanie (2). [Var.: marchidaníe s.f.] – Marchitan + suf. -ie.
maro, MARÓ adj. invar. De culoarea castanei coapte; brun-roscat, castaniu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare bruna-roscata, castanie. – Din fr. marron.
matrapazlâc, MATRAPAZLẤC, matrapazlâcuri, s.n. (Fam.) Sarlatanie, escrocherie, frauda. – Din tc. matrabazlic.
mătanie, MĂTÁNIE, matanii, s.f. (În unele practici religioase) 1. Îngenunchere si înclinare a corpului pâna la pamânt, în semn de veneratie si de pocainta. ♦ P. gener. Plecaciune adânca în semn de respect; temenea, ploconeala. 2. (La pl.) Sirag de margele de os, de lemn etc. pe care calugarii sau credinciosii mireni socotesc rugaciunile rostite. 3. (Înv.) Manastire în care a fost calugarita o persoana si de care aceasta depinde din punct de vedere religios. [Var.: métanie s.f.] – Din sl. metanija.
metanie, METÁNIE s.f. vezi matanie.
monstru, MÓNSTRU, monstri, s.m. 1. Fiinta mitologica cu corpul format din parti ale unor animale diferite sau din unele parti de om si altele de animal. 2. Fiinta care se naste cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namila, matahala. ♦ (Fig.) (Adjectival) De proportii mari, extraordinar, neobisnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.
lichenologie, LICHENOLOGÍE s. f. ramura a botanicii care studiaza lichenii. (< fr. lichénologie)
mauritan, MAURITÁN, -Ă, mauritani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana nascuta si crescuta în Mauritania. 2. Adj., s.m. si f. (Locuitor) din Mauritania. [Pr.: ma-u-] – Din fr. mauritanien, engl. Mauritanian.
demonic, DEMÓNIC, -Ă, demonici, -ce, adj. De demon; dracesc, diabolic, demoniac, satanic. – Din lat. daemonicus.
mărăcinar, MĂRĂCINÁR, maracinari, s.m. Nume dat mai multor pasari calatoare mici, insectivore, cu penajul castaniu-închis si cu gâtul negru, care traiesc prin maracinisuri, în apropierea apelor (Saxicola). – Maracine + suf. -ar.
bontăni, BONTĂNÍ, bontanesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A lovi cu (zgomot) în ceva; a ciocani, a bocani. ♦ Tranz. A lovi pe cineva cu putere; a busi. – Din magh. bantani.
bortan, BORTÁN, bortani, s.m. (Reg.) Copac batrân si scorburos. – Din borta + suf. -an.
dominion, DOMINIÓN, dominioane, s.n. Nume mai vechi dat statelor din afara insulelor britanice care fac parte din Imperiul Britanic, având statut de suveranitate si egalitate în drepturi cu metropola. [Pr.: -ni-on] – Din fr. dominion.
fandango, FANDÁNGO s.n. Vechi dans spaniol cu acompaniament de chitara si de castaniete; melodie dupa care se executa acest dans. – Din fr., sp. fandango.
lighioană, LIGHIOÁNĂ, lighioane, s.f. 1. Animal (salbatic). ♦ Spec. Pasare de curte; oratanie. ♦ Spec. Insecta, gâza (vatamatoare). 2. Fig. Termen injurios dat unui om de nimic; misel. ♦ Calificativ glumet dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioáie s.f.] – Din sl. legeonŭ.
mătănăi, MĂTĂNĂÍ, matanaiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face matanii; a se înclina. 2. A se clatina, a se balabani. ♦ Fig. A fi nehotarât; a sovai, a ezita. – Cf. m a t a n i e.
nasicorn, NASICÓRN, nasicorni, s.m. Insecta coleoptera mare de culoare castanie, cu perisori roscati pe picioare si pe pântece, al carei mascul are la cap un corn curbat înapoi; nascornita (Oryctes nasicornis). – Din fr. nasicorne.
panglicărie, PANGLICĂRÍE, panglicarii, s.f. Scamatorie (cu panglici). ♦ Fig. (Fam.) Sarlatanie, escrocherie; intriga, uneltire. – Panglicar + suf. -ie.
piemontan, PIEMONTÁN, -Ă, piemontani, -e, adj. Care apartine piemontului, privitor la piemont, care alcatuieste un piemont. – Piemont + suf. -an.
polei, POLEÍ2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subtire de aur sau de argint în scopul protejarii sau al înfrumusetarii; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foita subtire de staniol, de hârtie colorata etc. 2. Tranz. si refl. Fig. A straluci sau a face sa straluceasca; a (se) învalui într-o lumina aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseta, a prezenta într-o lumina stralucitoare o situatie, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.
rozariu, ROZÁRIU1, rozarii, s.n. (În Biserica catolica) 1. Culegere de rugaciuni pentru Fecioara Maria. 2. Sirag de margele din lemn, os, sticla etc., aranjate într-o anumita ordine si având la unul dintre capete o cruciulita, folosit de credinciosi pentru a numara rugaciunile rostite. V. matanie. – Din lat. rosarium, it. rosario, fr. rosaire.
şarlatanie, SARLATANÍE, sarlatanii, s.f. Fapta de sarlatan; înselatorie, escrocherie, sarlatanism. – Sarlatan + suf. -ie.
folia, FOLÍA s.f. Vechi dans de origine portugheza, cu miscare rapida si inegala, care se danseaza cu acompaniament de castaniete; melodie dupa care se executa acest dans. – Cuv. port.
lantanide, LANTANÍDE s. f. pl. nume generic dat celor cincisprezece elemente rare, cu numarul atomic între 58 si 71. (< fr. lanthanides)
lantan, LANTÁN s. n. element chimic metalic, cap de serie din grupa lantanidelor. (< fr. lanthane)
lactat, LACTÁT1, lactati, s.m. Sare a acidului lactic. ♢ (Fam.) Lactat de calciu = sare de calciu a acidului lactic folosita în tratamentul spasmofiliei, tetaniei, rahitismului etc. – Din fr. lactate.
pair, PAIR, pairi, s.m. Titlu purtat de marii vasali ai regelui în Franta si în Anglia în evul mediu. ♦ Membru (pe viata) al uneia dintre cele doua camere legislative din Franta între 1815 si 1848. ♦ Titlu de noblete în Marea Britanie, care confera dreptul de membru al Camerei Lorzilor. ♦ Persoana care are (sau avea) unul dintre aceste titluri. [Pr.: per] – Din fr. pair.
paleobotanic, PALEOBOTÁNIC, -Ă, paleobotanici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Parte a paleontologiei care se ocupa cu studierea plantelor fosile. 2. Adj. Referitor la paleobotanica, de paleobotanica; (rar) paleofitologic. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléobotanique.
paleobotanist, PALEOBOTANÍST, -Ă, paleobotanisti, -ste, s.m. si f. Specialist în paleobotanica. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléobotaniste.
paleofitologic, PALEOFITOLÓGIC, -Ă, paleofitologici, -ce, adj. (Rar) Paleobotanic. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléophytologique.
paleofitologie, PALEOFITOLOGÍE s.f. (Rar) Paleobotanica. [Pr.: -le-o-] – Din fr. paléophytologie.
palinologie, PALINOLOGÍE s.f. Ramura a botanicii care studiaza polenul si sporii. – Din fr. palynologie.
pasăre, PÁSĂRE, pasari, s.f. 1. (La pl.) Clasa de vertebrate ovipare, cu corpul acoperit cu pene, cu aripi pentru zbor si cu falcile acoperite cu formatii cornoase; (si la sg.) animal din aceasta clasa. ♢ (De-a) pasarea zboara = joc de copii în care jucatorii imita zborul unei pasari. ♦ Fig. Avion. 2. Spec. Nume generic pentru pasarile (1) domestice crescute pe lânga casa omului în scop economic; oratanie; spec. gaina. ♦ Carne de pasare (2), folosita ca aliment; mâncare preparata din astfel de carne. 3. (Reg.) Vrabie. 4. Compuse: pasarea-musca = colibri; pasarea-lira = pasare australiana la care masculul are coada în forma unei lire, viu colorata (Menura superba); pasarea-omatului = pasare mica cu penele de diferite culori în care predomina culoarea alba (Plectrophenax nivalis): pasarea-cânepii = cânepar; pasarea-paradisului = pasare exotica cu pene bogate si frumos colorate (Paradisea apoda). [Var.: (înv. si pop.) pásere s.f.] – Lat. passer.
pataramă, PATARÁMĂ, patarame, s.f. Întâmplare neplacuta sau neobisnuita; patanie. ♢ Expr. A sti patarama cuiva = a cunoaste slabiciunile sau defectele cuiva, a sti cât pretuieste cineva. A da (sau a cadea, a ajunge, a gusta) patarama cuiva = a o pati la fel cu altcineva. – Cf. p a t a r a n i e.
păpuşărie, PĂPUSĂRÍE, papusarii, s.f. Spectacol popular cu papusi. ♦ Fig. Maimutareala, caraghioslâc; prefacatorie, sarlatanie. – Papusa + suf. -arie.
pătăranie, PĂTĂRÁNIE, pataranii, s.f. (Pop. si fam.) Patanie, întâmplare neplacuta. – Pati + suf. -aranie.
păţanie, PĂŢÁNIE, patanii, s.f. Întâmplare (neplacuta) iesita din comun, neasteptata sau neobisnuita pe care o traieste cineva; pataranie, pateala; p. ext. (la pl.) peripetii, aventuri. [Var.: (reg.) paténie s.f.] – Pati + suf. -anie.
păţeală, PĂŢEÁLĂ, pateli, s.f. (Rar) Patanie, aventura. – Pati + suf. -eala.
păţenie, PĂŢÉNIE s.f. v. patanie.
pehlivănie, PEHLIVĂNÍE, pehlivanii, s.f. (Fam.) 1. Sarlatanie, smecherie, escrocherie. 2. Gluma, pozna; strengarie, ghidusie. – Pehlivan + suf. -ie.
angli, ÁNGLI s.m. pl. Populatie germanica care, în sec. V, a cucerit estul Insulelor Britanice, dând numele ei acestui teritoriu. – Din fr. Angles.
anglosaxon, ANGLO-SAXÓN, -Ă, anglo-saxoni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. (La pl.) Populatii germanice care au ocupat Insulele Britanice în sec. V-VI; (si la sg.) persoana care face parte din una dintre aceste populatii. 2. Adj. Care apartine anglo-saxonilor (1). ♦ Limba anglo-saxona = limba germanica vorbita de anglo-saxoni în secolele VIII-XII; engleza veche. – Din fr. anglo-saxon.
clenţăni, CLENŢĂNÍ vb. IV. v. clantani.
clenţeni, CLENŢENÍ vb. IV. v. clantani.
jotă, JÓTĂ [HO-] s. f. dans popular spaniol de perechi, cu miscare rapida, la care perechile danseaza fata în fata pe loc, în acompaniament de castaniete, chitara, tamburina etc.; melodia corespunzatoare. (< sp. jota)
argentin, ARGENTÍN s.n. Praf de staniu folosit în imprimarea textila si la fabricarea hârtiei. – Din fr. argentine.
antitetanos, ANTITETÁNOS adj. invar. Antitetanic. – Anti- + tetanos.
antitetanic, ANTITETÁNIC, -Ă, antitetanici, -ce, adj. Care combate sau previne tetanosul; antitetanos. – Din fr. antitétanique.
sultan, SULTÁN, sultani, s.m. Titlu dat monarhului din Imperiul Otoman si din alte tari musulmane; persoana care poarta (sau purta) acest titlu. ♦ (Înv.) Sultan-mezat = licitatie speciala care avea loc în divanul tarii. – Din tc. sultan.
antranol, ANTRANÓL, antranoli, s.m. Alcool obtinut prin reducerea antrachinonei cu staniu si acid acetic, care se foloseste în industria materiilor colorante. – Din fr. anthranol.
pentan, PENTÁN, pentani, s.m. Hidrocarbura aciclica saturata, obtinuta din gazele de sonda. – Din fr. pentane.
vidră, VÍDRĂ, vidre, s.f. Mamifer carnivor cu corpul acoperit cu blana deasa, castanie-roscata, cu degetele picioarelor unite printr-o pielita; lutra (Lutra vulgaris). ♦ Blana prelucrata a acestui animal; lutru. – Din sl. vydra, bg., scr. vidra.
şarlatan, SARLATÁN, sarlatani, s.m. Persoana necinstita care profita de naivitatea sau de buna-credinta a cuiva; înselator, impostor, farsor; escroc. – Din fr. charlatan.
pinzgau, PÍNZGAU subst. 1. Rasa de bovine de lapte si carne, de culoare rosie-castanie, cu o dunga alba care strabate în întregime spinarea. 2. Rasa de cai masivi, folositi la tractiune. [Pr.: pintgau] – Din germ. Pinzgau.
poleială, POLEIÁLĂ, poleieli, s.f. 1. Faptul de a polei2; (concr.) strat subtire de metal (pretios) cu care se poleieste2 un obiect. ♦ Foaie subtire de staniol folosita ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦ Fig. Ceea ce încearca sa dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare; stralucire aparenta; lustru, spoiala. 2. Cizelare, slefuire, lustruire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, stiintifice etc. [Pr.: -le-ia-] – Polei2 + suf. -eala.
familie, FAMÍLIE, familii, s.f. 1. Forma sociala de baza, întemeiata prin casatorie, si care consta din sot, sotie si din descendentii acestora. ♢ Aer de familie = fizionomie caracteristica, trasaturi comune unui grup de persoane înrudite prin sânge. Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ♦ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup, alcatuita din matca, albine lucratoare si trântori. 3. Fig. Grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese si idealuri comune. 4. Categorie sistematica în botanica si în zoologie, inferioara ordinului, care cuprinde mai multe genuri de organisme cu caractere comune. 5. Grup de cuvinte, derivate si compuse, formate de la acelasi cuvânt de baza. ♦ Grup de limbi care provin dintr-o limba comuna initiala. – Din lat. familia, it. famiglia (cu unele sensuri ale fr. famille).
pocitură, POCITÚRĂ, pocituri, s.f. 1. Faptul de a poci sau de a fi pocit; schimonosire, desfigurare, poceala. 2. Pocitanie. – Poci + suf. -tura.
pocitanie, POCITÁNIE, pocitanii, s.f. Fiinta diforma, sluta, hidoasa, desfigurata; pocitura, slutenie, monstru. ♦ Lucru bizar, ciudat; bazaconie, ciudatenie. – Pocit + suf. -anie.
petrecanie, PETRECÁNIE, (2, 3) petrecanii, s.f. 1. (Înv.) Moarte. (Astazi fam.; în loc vb.) A(-i) face de petrecanie = a) a lua (cuiva) viata; a omorî, a ucide, a rapune (pe cineva); b) a risipi, a strica, a distruge (un bun, un obiect); a cheltui (tot); a da gata (ceva). A i se face (cuiva) de petrecanie = a-i veni (cuiva) pofta sa se bage singur în primejdie (de moarte); a (-si) cauta moartea (cu lumânarea). A-si face de petrecanie = a se sinucide. 2. (Înv. si reg.) Întâmplare, eveniment; patanie. 3. (Înv. si reg.) Petrecere (3), chef. – Petrece + suf. -anie.
armată, ARMÁTĂ, armate s.f. 1. Totalitatea fortelor militare ale unui stat; oaste, ostire, armie. ♦ Mare unitate militara, compusa din câteva corpuri si unitati din diferite arme; p. gener. unitate militara. ♦ Serviciu militar; militarie, catanie. 2. Fig. Colectivitate care actioneaza în vederea unui scop comun. Armata pacii. ♦ Multime, ceata, cârd, sir. – Din it. armata.
pezevenclâc, PEZEVENCLẤC, pezevenclâcuri, s.n. 1. (Pop. si fam.) Înselatorie, sarlatanie, smecherie, escrocherie, pungasie. 2. (Înv.) Proxenetism; p. ext. practicarea prostitutiei. [Var.: (înv.) pezevenglấc, pezeventlấc s.n.] – Din tc. pezevenklik.
lusitan, LUSITÁN, -Ă, lusitani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. (La m. pl.) Veche populatie iberica din vestul Peninsulei Iberice, supusa de romani; (si la sg.) persoana apartinând acestei populatii. 2. Adj. Care apartine Lusitaniei (sau, p. gener., Portugaliei) ori populatiei ei, privitor la Lusitania (sau, p. gener., la Portugalia) ori la populatia ei. – Din fr. Lusitains.
platan, PLATÁN1, platani, s.m. Gen de arbori exotici cu frunzele palmate si cu trunchiul verde (Platanus); arbore care face parte din acest gen. – Din lat. platanus, ngr. plátanos, fr. platane.
şaten, SATÉN, -Ă, sateni, -e, adj. (Despre par) Castaniu; (despre oameni) cu parul castaniu. – Din fr. châtain.
ploşniţă, PLÓSNIŢĂ, plosnite, s.f. Insecta parazita, de culoare rosie, cu corpul turtit si cu miros urât caracteristic, care traieste prin crapaturile peretilor sau ale mobilelor si se hraneste cu sângele omului; paduche-de-lemn, stelnita, polusca (Cimex lectularius). ♢ Compuse: plosnita-de-pom = numele a doua insecte de culoare maslinie pe spate, cu antenele în dungi negre si galbene, care traiesc pe fragi, pe zmeura, pe capsuni etc. (Pentatoma baccarum si Dolycoris baccarum); plosnita-de-gradina = insecta de culoare albastrie, cu miros usturator, foarte daunatoare legumelor (Sirachia oleracea); plosnita-sura = insecta de culoarea bronzului, cu aripi înguste si cu capul în forma de cub, care împrastie un miros aromatic (Syromastes marginatus); plosnita-de-apa = a) insecta care înoata pe spate la suprafata apei si care are un ac otravitor (Notonecta glanea); b) racusor; c) cornatar; plosnita-de-câmp = insecta parazita verzuie pe spate, castanie pe aripi si rosiatica pe burta, care traieste pe fructe si pe legume (Palomena prasina); plosnita-verzei = insecta daunatoare, de circa 8 mm lungime, rosie cu pete negre, care ataca varza si conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. p l o š č i c a.
perimontan, PERIMONTÁN, -Ă, perimontani, -e, adj. (Despre forme de relief, regiuni etc.) Situat în jurul muntilor, la poalele acestora. – Peri- + montan.
pişicherlâc, PISICHERLẤC, pisicherlâcuri, s.n. (Rar) Siretenie, smecherie, sarlatanie. – Din tc. pisekârlık.
piron, PIRÓN, piroane, s.n. Cui (de otel) lung si gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete si folosit la îmbinarea pieselor unei constructii de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ♢ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (si cuie) = a clantani din dinti din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A taia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.
potcă, PÓTCĂ, potce, s.f. (Pop.) 1. Încurcatura, necaz, belea; vrajba, cearta. ♢ Expr. A da de potca = a o pati. 2. Epitet depreciativ pentru o persoana nedezvoltata din punct de vedere fizic, urâta sau schiloada; pocitanie; p. ext. epitet depreciativ pentru o persoana fara caracter. – Din sl. potŭka.
poveste, POVÉSTE, povesti, s.f. 1. Specie a epicii (populare) în proza în care se relateaza întâmplari fantastice ale unor personaje imaginare în lupta cu personaje nefaste si în care binele triumfa; basm; p. ext. naratiune cuprinzând fapte posibile sau reale. ♢ Expr. Ca în (sau din) poveste = foarte frumos, minunat, miraculos. Nici poveste = nici pomeneala, nici vorba (sa fie asa). A sta (sau a se apuca) de povesti = a sta de vorba îndelung, a sta la taifas. (Pop. si fam.) A ajunge (sau a se face, a ramâne) de poveste sau a-i merge (cuiva) vestea si povestea = a deveni cunoscut, renumit printr-un fapt, o patanie (negativa) etc. ♦ Nascocire, scornitura, minciuna. ♢ Loc. vb. A spune povesti = a minti. 2. Istoria sau relatarea faptelor, a peripetiilor, a vietii cuiva. 3. Întâmplare, fapt, problema (care atrage atentia, care merita atentie). ♢ Expr. Ce (mai) veste-poveste? = ce (mai) e nou? ce se aude? Asa ti-e povestea? = asa stau lucrurile? asta e situatia? 4. (Pop.) Proverb, zicatoare, maxima. ♢ Expr. Povestea vorbei (sau a cântecului etc.) = expresie des repetata, devenita proverbiala; vorba ceea. – Din sl. povestĩ.
poliuretan, POLIURETÁN, poliuretani, s.m. (Chim.) Produs obtinut prin polimerizarea unor compusi chimici cu glicoli, folosit la fabricarea materialelor plastice. [Pr.: -li-u-] – Din fr. polyuréthane.
roşcat, ROSCÁT, -Ă, roscati, -te, adj. Cu reflexe rosietice. ♦ (Substantivat) Persoana cu par blond sau castaniu cu nuante rosietice. ♦ (Substantivat, n.) Culoare care bate în rosu. – Cf. r o s u, r o s c a.
pritan, PRITÁN, pritani, s.m. Delegat al unui trib în Sfatul celor cinci sute din Atena. – Din fr. prytane.
pritaneu, PRITANÉU, pritanee, s.n. Edificiu în care avea loc consiliul pritanilor. – Din fr. prytanée.
prostan, PROSTÁN, -Ă, prostani, -e, adj., s.m. si f. (Înv.) Prostanac. – Prost + suf. -an.
procitanie, PROCITÁNIE, procitanii, s.f. (Înv.) Recitire, repetitie, repetare. ♦ Examinare (recapitulativa) a elevilor. – Din rus. pročitanic.
izobutenă, IZOBUTÉNĂ s. f. hidrocarbura olefinica cu catena ramificata, gaz incolor, inflamabil, prin cracarea petrolului, folosit în benzina de polimerizare, în carburantii sintetici cu cifra octanica mare. (< fr. isobutène)
pteridologie, PTERIDOLOGÍE s.f. Ramura a botanicii care studiaza ferigile. – Din engl. pteridology.
puritan, PURITÁN, -Ă, puritani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Adept al puritanismului; p. ext. persoana care practica sau afiseaza o moralitate foarte severa. 2. Adj. Care apartine puritanismului, privitor la puritanism; p. ext. care profeseaza sau afiseaza o morala excesiva. – Din fr. puritain.
puritanism, PURITANÍSM s.n. Numele unei secte prezbiteriene engleze care îsi întemeiaza doctrina numai pe textul Bibliei; p. ext. rigurozitate exagerata privind respectarea preceptelor religioase si morale. – Din fr. puritanisme.
puştan, PUSTÁN, pustani, s.m. (Fam.) Baietandru. – Pusti + suf. -an.
şarlatanism, SARLATANÍSM, sarlatanisme, s.n. (Rar) Sarlatanie. – Din fr. charlatanisme
şeitan, SEITÁN, seitani, s.m. (Reg.) Unul dintre numele dracului. – Din tc. seytān.
istorie, ISTÓRIE s. f. 1. proces obiectiv al dezvoltarii fenomenelor în natura si societate. 2. stiinta care studiaza dezvoltarea societatii omenesti în întreaga ei complexitate. 3. stiinta care se ocupa cu studiul aparitiei si dezvoltarii faptelor într-un anumit domeniu. ♢ expunerea critica a unor fapte istorice. 4. povestire, naratiune. 5. (fam.) întâmplare, patanie; pozna. (< lat., gr. historia, it. istoria, dupa fr. histoire)
oară, OÁRĂ2, oare, s.f. (Reg.) Oratanie. – Lat. ovaria "ouatoare".
ole, OLÉ s.n. Dans spaniol cu miscare moderata, executat de o singura persoana care se acompaniaza cu castaniete. – Cuv. sp.
octan, OCTÁN, octani, s.m. Hidrocarbura saturata din seria parafinelor, care exista în mai multe forme izomere. – Din fr. octane, germ. Oktan.
octanic, OCTÁNIC, -Ă, octanici, -ce, adj. (Despre parametri) Care caracterizeaza rezistenta la detonatie a benzinelor. Cifra octanica = cifra care indica rezistenta la explozie a unui combustibil lichid folosit în unele motoare cu ardere interna. – Octan + suf. -ic.
cositor, COSITÓR1 s.n. Staniu. – Din sl. kositerŭ.
onanie, ONÁNIE1, onanii, s.f. (Reg.) Om urât, slut, pocitanie; aratare – Et.nec.
feştanie, FESTÁNIE s.f. v. sfestanie.
organografie, ORGANOGRAFÍE s.f. 1. Parte a zoologiei si a botanicii care se ocupa cu descrierea organelor animalelor sau ale vegetalelor. 2. Descriere amanuntita a partilor care alcatuiesc un instrument muzical si a felului de functionare a acelui instrument. – Din fr. organographie.
ordin, ÓRDIN, ordine, s.n. 1. Dispozitie obligatorie, scrisa sau orala, data de o autoritate sau de o persoana oficiala pentru a fi executata întocmai; porunca. ♢ Expr. La ordinele cuiva = la dispozitia cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = va stau la dispozitie. ♦ (Concr.) Act care contine o dispozitie cu caracter obligatoriu. ♢ Ordin de zi = act prin care comandantul unei mari unitati militare se adreseaza întregii unitati în anumite ocazii. Ordin de chemare = dispozitie scrisa a unei autoritati militare, prin care o persoana din cadrele de rezerva ale armatei este chemata la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primeste o însarcinare oficiala; delegatie. Ordin de plata = dispozitie data de catre o banca pentru a plati o suma de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decoratie superioara medaliei. 3. Categorie sistematica în zoologie si în botanica, superioara familiei si inferioara clasei. 4. Sistem arhitectonic ale carui elemente sunt dispuse si proportionate dupa anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios si regulat. 5. Comunitate monahala întâlnita în diverse religii, care sustine o propaganda activa în favoarea religiei respective. ♦ Comunitate medievala de cavaleri-calugari care participau la actiuni razboinice. 6. Rang, categorie (dupa importanta). ♢ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regula, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.
orătenie, ORĂTÉNIE s.f. v. oratanie.
orătănie, ORĂTẮNIE s.f. v. oratanie.
orătanie, ORĂTÁNIE, oratanii, s.f. Pasare de curte. [Var.: oratắnie, oraténie s.f.] – Din oara2.
faur, FÁUR2, fauri, s.m. 1. (Înv.) Fierar. 2. Gândacel lunguiet si subtire, paros, de culoare castanie (Elater segetum). – Lat. faber, -bri.
oţetar, OŢETÁR, (1, 3) otetari, s.m., (2) otetare, s.n. 1. S.m. (Înv.) Persoana care fabrica sau vinde otet. 2. S.. Mic serviciu de masa alcatuit din sticlute în care se pun otet si untdelemn. 3. S.m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui si cu fructe rosii-purpurii, ale carui frunze si scoarta, bogate în tanin, se folosesc în tabacarie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea otetului (Rhus typhina). – Otet + suf. -ar.
zoobotanic, ZOOBOTÁNIC, -Ă adj. Cu caracter zoologic si botanic. (din zoo2- + botanic)
dârdâi, DÂRDÂÍ , dấrdâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre fiinte) A tremura de frig, de frica etc. ♦ (Despre dinti) A clantani de frig, de frica 2. (Despre pamânt, ferestre etc.) A se cutremura, a se clatina, a dudui. 3. Fig. (Rar; despre oameni) A trancani, a flecari. [Var.: (reg.) dârdaí vb. IV.] – Onomatopee.
fludor, FLÚDOR s.n. Material de lipit în forma de tub subtire de aliaj de staniu. – Et. nec.
xilocrom, XILOCRÓM s.m. Nume dat pigmentilor tanini din lemn. (din fr. xylochrome)
xilologie, XILOLOGÍE s.f. Ramura a botanicii care studiaza lemnul si proprietatile lui. (din fr. xylologie)
staffordian, STAFFORDIÁN s.n. (Min.) Grup de tranzitie în carboniferul britanic, între cel de mijloc si cel superior. (dupa Staffordshire, regiune din centrul Angliei) [MW]
laburist, LABURÍST, -Ă, laburisti, -ste, adj., s.m. si f. 1. Adj. (În sintagma) Partid laburist = denumire a unor partide politice de orientare social-democrata din unele tari (ex. Marea Britanie, Australia). ♦ Care apartine acestui partid, privitor la acest partid, care sustine acest partid. 2. S.m. si f. Membru al partidului laburist. – Probabil din it. laborista.
lantanidă, LANTANÍDĂ, lantanide, s.f. (La pl.) Nume dat mai multor elemente chimice care fac parte din grupa pamânturilor rare; (si la sg.) element chimic apartinând acestei grupe. – Din fr. lanthanide.
luteţiu, LUTÉŢIU s.n. Element chimic trivalent din familia lantanidelor. – Din fr. lutécium, germ. Lutetium.
ciortan, CIORTÁN, ciortani, s.m. Crap de 1-2 kilograme. – Din tc. çortan.
cloţan, CLOŢÁN, clotani, s.m. (Reg.) Sobolan. – Din •clot (< sb.klocati) + suf. -an.
zăcătoare, ZĂCĂTOÁRE, zacatóri [si zacatoáre] s.f. 1. Vas mare cu doage, în care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada ♦ Vas mare cu gura larga, îngropat în pamânt, în care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fiarba. 2. Vas mare de lemn, captusit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas în care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Denumita si piatra zacatoare = (într-o moara de apa) piatra (fixa) aflata în partea inferioara a morii, deasupra careia se roteste piatra alergatoare (mobila). 4. Loc unde stau vitele la odihna ziua; (în special) Loc la stâna unde se odihnesc oile dupa muls; staniste. (din zacea) [si DLRLC]
citanie, CITÁNIE, citanii, s.f. (Înv. si pop.) Citit, lectura (din cartile bisericesti înaintea credinciosilor). – Din sl. čitenije, četanije.
lichenologie, LICHENOLOGÍE s.f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul lichenilor. – Din fr. lichénologie, engl. lichenologie.
liliputan, LILIPUTÁN, -Ă, liliputani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f., adj. Pitic2. 2. Adj. De dimensiuni foarte mici; minuscul, liliput. – Liliput + suf. -an (dupa fr. lileputien).
lipiţan, LIPIŢÁN, lipitani, s.m. Rasa de cai, folosita îndeosebi la calarie si la tractiune usoara. – Din germ. Lipitzaner.
liră, LÍRĂ2, lire, s.f. Numele mai multor unitati monetare principale întrebuintate în diferite tari si epoci. ♢ Lira sterlina = unitate baneasca principala în Marea Britanie. – Din it. lira.
litanie, LITÁNIE, litanii, s.f. 1. Rugaciune lunga (rostita alternativ de preot si de credinciosi). 2. Fig. Expunere, însirare lunga, monotona, plictisitoare. – Din sl. litanija.
meghistan, MEGHISTÁN, meghistani, s.m. Înalt demnitar otoman. – Din ngr. meghistán.
mâţan, MÂŢÁN, mâtani, s.m. (Rar) Cotoi, motan. – Mât + suf. -an.
mârtan, MÂRTÁN, mârtani, s.m. (Reg.) Motan, cotoi. – Et. nec.
murg, MURG2, -Ă, murgi, adj., s.m. si f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre parul lor) Negru-roscat, castaniu-închis sau cenusiu; p. gener. de culoare închisa. 2. S.m. si f. Cal de culoare murga2 (1); p. gener. cal. ♢ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. m u r g.
mercaptan, MERCAPTÁN, mercaptani, s.m. Derivat organic al hidrogenului sulfurat, cu miros neplacut, folosit în odorizarea gazelor combustibile spre a semnala pierderile accidentale de gaz; tiol. – Din fr. mercaptan.
meridian, MERIDIÁN, meridiane, s.n., adj. 1. S.n. Fiecare dintre liniile imaginare care rezulta din intersectia suprafetei Pamântului cu serniplanul sprijinit pe axa geografica, constituind liniile de reper pentru masurarea longitudinii geografice. ♢ Meridian de origine sau primul meridian, meridianul zero = meridianul care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie) si în raport cu care se calculeaza, în baza unei conventii internationale, longitudinea punctelor de pe glob. Meridian magnetic = linie obtinuta prin intersectia suprafetei Pamântului cu planul vertical indicat de directia acului magnetic. (Astron.) Meridian ceresc = mare cerc imaginar al sferei ceresti, care trece prin zenitul locului si prin polii ceresti. Meridianul locului = linia de intersectie a planului meridianului ceresc al locului respectiv cu planul orizontului. 2. S.n. (Mat.) Curba a unei suprafete de rotatie cu un plan care trece prin axa ei de rotatie. 3. Adj. Referitor la un meridian (1), care trece printr-un meridian. [Pr.: -di-an] – Din lat. meridianus, it. meridiano, fr. méridien.
metanier, METANIÉR, metaniere, s.n. Cargobot folosit la transportarea metanului lichefiat. [Pr.: -ni-er] – Din fr. méthanier.
metropolitan, METROPOLITÁN, -Ă, metropolitani, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care apartine unei metropole; care are caracter de metropola; originar dintr-o metropola. 2. S.n. (Rar) Metrou. – Din fr. métropolitain.
micologie, MICOLOGÍE s.f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul ciupercilor. – Din fr. mycologie.
militărie, MILITĂRÍE s.f. Serviciu, stagiu militar; viata, profesiune de militar; armata, ostasie, catanie. ♢ Expr. A lua (pe cineva) la militarie = a declara pe cineva la recrutare apt pentru serviciul militar; a încorpora (pe cineva). A-si face militaria = a efectua stagiul militar. (Fam.) A face militarie cu cineva = a se purta cu cineva aspru, a struni pe cineva. A se pune cu militaria pe cineva = a crea cuiva un regim (militar) sever, a tine din scurt. – Militar + suf. -ie.
mitropolitan, MITROPOLITÁN, -Ă, mitropolitani, -e, adj. Care apartine mitropoliei sau mitropolitului, privitor la mitropolie sau la mitropolit. – Mitropolit + suf. -an.
mocârţan, MOCÂRŢÁN, mocârtani, s.m. 1. (Pop.) Mocan. 2. Epitet depreciativ dat unui om badaran, mojic. – Cf. m o c a n.
montan, MONTÁN, -Ă, montani, -e, adj. De munte, de la munte, specific muntelui. – Din lat. montanus.
motan, MOTÁN, motani, s.m. Masculul pisicii; cotoi, motoc, pisoi. ♦ Epitet dat unei persoane tacute, ascunse, ipocrite, care nu-si exteriorizeaza gândurile sau sentimentele. – Et. nec.
motănime, MOTĂNÍME s.f. (Cu sens colectiv) Multime de motani; neamul motanilor. – Motan + suf. -ime.
glăvăţână, GLĂVĂŢẤNĂ, glavatấni, s.f. Persoana încapatânata. (din glava, prin încrucisare cu capatâna; cf. bg. glavetina)
snamă, SNÁMĂ, snáme, s.f. Pocitanie; monstru. (din sb. znamenje = semn, semnal; dublet al lui znamenie, znaman si znamen)
momentan, MOMENTÁN, -Ă, momentani, -e, adj. 1. Care dureaza un moment sau putin timp; temporar, trecator. ♦ (Gram.; despre verbe si timpuri verbale) Care exprima actiuni de durata scurta. 2. Care este din momentul de fata; actual. ♦ (Adverbial) Numaidecât; în clipa de fata. [Var.: momentanéu, -ée adj.] – Din lat. momentaneus, it. momentaneo, fr. momentané, germ. momentan.
cobaie, COBÁIE, cobai, s.f. (Reg.) Gaina; (la pl.) pasari de curte, oratanii. – Probabil din cobe + suf. -aie.
navetă, NAVÉTĂ2, navete, s.f. Planta oleaginoasa înrudita cu rapita, cu frunze late acoperite cu peri si cu seminte mici, de culoare castanie (Brassica rapa oleifera). – Din fr. navette.
năpristan, NĂPRISTÁN adv. (Înv. si reg.) Îndata, numaidecât; fara întârziere. [Var.: napristán adv.] – Din sl. neprĕstanĩno.
necorectitudine, NECORECTITÚDINE, necorectitudini, s.f. Lipsa de corectitudine; purtare sau fapta necorecta; necinste, sarlatanie, înselatorie, incorectitudine. – Ne- + corectitudine.
elisabetan, ELISABETÁN, -Ă, elisabetani, -e, adj. Care apartine domniei reginei Elisabeta I a Angliei, privitor la aceasta epoca, specific acestei epoci. Teatrul elisabetan. Stil elisabetan. – Din fr. élisabéthain.
englez, ENGLÉZ, -Ă, englezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Angliei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Angliei sau populatiei ei, privitor la Anglia sau la populatia ei; englezesc; p. ext. britanic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de englezi. – Din ngr. englézos, it. inglese.
escrocherie, ESCROCHERÍE, escrocherii, s.f. Infractiune care consta în înselarea unei persoane prin mijloace frauduloase în scopul obtinerii unor profituri; fapta de escroc; înselaciune, pungasie, sarlatanie. – Din fr. escroquerie.
etnobotanic, ETNOBOTÁNIC, -Ă, etnobotanici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Studiu al denumirilor populare ale plantelor. 2. Adj. De etnobotanica (1), referitor la etnobotanica (1). – Din fr. ethnobotanique.
disprosiu, DISPRÓSIU s.n. Element chimic din grupul lantanidelor. – Din fr. dysprosium.
incorectitudine, INCORECTITÚDINE s. f. lipsa de corectitudine; necinste, sarlatanie. (< in1- + corectitudine)
mînie, mîníe (mâníi), s.f. – Suparare, furie. Lat. pop. mania, din gr. μάνια (Puscariu 1087) cf. alb. mëni (Meyer 283; Philippide, II, 647). E dubletul lui manie, s.f., din fr. manie, cu der. maniac, adj., din fr. maniaque. Der. mînia, vb. (a irita, a înfuria); mîniac, s.m. (dansator, echilibrist), din ngr. μανιαϰός "nebun", cu fonetismul apropiat de mînie (Tiktin), sec. XVIII, înv.; mîniecie, s.f. (sarlatanie), înv.; mînios, adj. (suparat, înfuriat).
cocoşar, COCOSÁR, cocosari, s.m. Pasare din genul sturzilor, cu pene sure pe spate si castanii pe restul corpului, care vine la noi toamna (Turdus pilaris). – Din bg. kokošar.
druid, DRUÍD, druizi, s.m. Preot al vechilor celti din Galia si din insulele britanice. – Din fr. druide, lat. druidae.
spartan, SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care facea parte din populatia vechiului oras grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoana cu conceptii si moravuri austere. 2. Adj. Care apartine Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano.
tibetan, TIBETÁN, -Ă, tibetani, -e, adj., s.m. si f. (Persoana) din Tibet. – Din fr. tibétain.
titan, TITÁN2, titani, s.m. Om cu puteri extraordinare; urias, gigant. ♦ Om cu calitati extraordinare, cu o putere de munca iesita din comun. – Din fr. titan, lat. Titan, -anis.
titanesc, TITANÉSC, -Ă, titanesti, -e, adj. (Rar) Titanic. – Din fr. titanesque.
titanic, TITÁNIC, -Ă, titanici, -ce, adj. Care apartine titanilor2, privitor la titani2; care are puteri sau proportii extraordinare, urias, extraordinar, gigantic. – Din fr. titanique.
titanism, TITANÍSM s.n. 1. (Livr.) Spirit de revolta. ♦ Atitudine de revolta specifica geniului romantic. 2. Ceea ce caracterizeaza opera unui creator de geniu. – Din fr. titanisme.
titanit, TITANÍT, titanituri, s.n. Silicat natural de calciu si de titan1, de culoare galbena, verzuie sau bruna, întrebuintat ca piatra semipretioasa. – Din fr. titanite.
tărăşenie, TĂRĂSÉNIE, tarasenii, s.f. (Fam. si pop.) Sir de întâmplari (neplacute, complicate); patanie, încurcatura. – Et. nec.
ierbar, IERBÁR s. n. colectie de plante mici, uscate si presate, determinate botanic; catalog, mapa continând aceste plante. (< germ. Herbarium)
târtan, TÂRTÁN1, târtani, s.m. (Depr.) Evreu. – Din germ. Untertan "supus [austriac]".
târtan, TÂRTÁN2, târtani, s.m. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificata si cu flori albe (Crambe tartarica). – Et. nec.
idiobotanică, IDIOBOTÁNICĂ s. f. ramura a botanicii care studiaza plantele considerate individual si nu fitocenologic. (< fr. idiobotanique)
terbiu, TÉRBIU s.n. Element chimic din familia lantanidelor. – Din fr. terbium.
tetanic, TETÁNIC, -Ă, tetanici, -ce, adj. 1. Care se refera la tetanos, care provoaca tetanosul sau care este provocat de tetanos. 2. Care se refera la tetanie. – Din fr. tétanique.
tetanie, TETANÍE, tetanii, s.f. Sindrom caracterizat prin contractia muschilor si întepenirea membrelor, ca urmare a anumitor boli sau a unor stari fizice exceptionale. – Din fr. tétanie.
tetanism, TETANÍSM s.n. (Med.; impr.) Tetanie. – Din fr. tétanisme.
tetaniza, TETANIZÁ, tetanizez, vb. I. tranz. A provoca contractii musculare asemanatoare cu cele cauzate de tetanos; a îmbolnavi de tetanos. – Din fr. tétaniser.
tradeunion, TRADE-UNION, trade-unionuri, s.n. Sindicat (în Marea Britanie) care grupeaza muncitorii din aceeasi ramura de activitate. [Pr.: treid-iúnion] – Cuv. engl.
holmiu, HÓLMIU s. n. element chimic din grupa lantanidelor. (< fr. holmium)
taninos, TANINÓS, -OÁSĂ, taninosi, -oase, adj. Care contine tanin, caracteristic taninului; de tanin. – Tanin + suf. -os.
taniza, TANIZÁ, tanizez, vb. I. Tranz. A adauga tanin din sâmburii de struguri în vin, în scopul limpezirii sau ameliorarii. – Din fr. taniser.
tanizare, TANIZÁRE, tanizari, s.f. Actiunea de a taniza si rezultatul ei. – V. taniza.
răchitan, RĂCHITÁN, rachitani, s.m. Numele a doua plante cu flori rosii-purpurii asezate la vârful tulpinilor si al ramurilor, la una în spice mari si dese (Lythrum salicaria), la cealalta în spice lungi si subtiri (Lythrum virgatum). – Rachita + suf. -an.
rădaşcă, RĂDÁSCĂ, radaste, s.f. Insecta din ordinul coleopterelor, de culoare neagra-castanie, masculul prezentând doua mandibule puternice ca niste coarne de cerb; ragace (Lucanus cervus). – Din bg. rodačka.
râtan, RÂTÁN, râtani, s.m. (Reg.) Porc. ♦ Epitet depreciativ adresat unei persoane prost crescute, lipsite de educatie, de maniere. – Rât1 + suf. -an.
colţan, COLŢÁN, coltani, s.m. (Rar) Colt mare de stânca; loc inaccesibil. – Colt + suf. -an.
hindustană, HINDUSTÁNĂ adj., s. f. (limba indo-europeana) vorbita în India si în Pakistan, cu doua variante literare: hindi si urdu. (< fr. hindoustani)
ristic, RISTÍC s.n. (În sintagma) Gogoasa de ristic = gogoasa bogata în tanin, care se formeaza pe frunzele si pe ramurile tinere al unor stejari, în urma întepaturii facute de o specie de viespe, si care se întrebuinteaza în medicina sub forma de tinctura, în industria chimica si în industria tabacariei. – Din tc. rastik, ngr. rastiki.
hidrobotanică, HIDROBOTÁNICĂ s. f. ramura a botanicii care studiaza plantele acvatice. (< fr. hydrobotanique)
dendrografie, DENDROGRAFÍE s.f. Parte a botanicii care se ocupa cu studiul arborilor; dendrologie. – Din fr. dendrographie.
kaki, KAKÍ2 s.n. Culoare galben-cafenie cu nuante verzui. [art. kakíul] (din fr. kaki < engl. khakee, khaki = (de) culoare cafeniu-galbuie; stofa de aceasta culoare folosita în armata britanica din Indii pentru confectionarea uniformelor < urdu, hindi khākī = plin de praf; de culoarea prafului < persan khākī = plin de praf; de culoarea prafului < persan khāk = praf) [def. MDN, etim. TLF]
sacristan, SACRISTÁN, sacristani, s.m. Persoana care are în grija sa sacristia unei biserici. – Din fr. sacristain.
satanesc, SATANÉSC, -EÁSCĂ, satanesti, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -esc.
satanic, SATÁNIC, -Ă, satanici, -ce, adj. De satana, al satanei, referitor la satana; diavolesc, dracesc; p. ext. crud, perfid, pervers; satanesc, satanicesc. – Din fr. satanique.
satanicesc, SATANICÉSC, -EÁSCĂ, satanicesti, adj. (Rar) Satanic. – Satan + suf. -icesc.
satanism, SATANÍSM s.n. (Rar) Caracterul a ceea ce est satanic, atitudine satanica. – Din fr. satanisme.
scoţi, SCÓŢI s.m. pl. Triburi celtice care populau initial vestul si nordul Islandei si care în sec. V-VI s-au stabilit în nordul insulei britanice. – Din fr. Scots.
seguidilla, SEGUIDILLA s.f. Dans popular spaniol, cu miscare vioaie, care se danseaza cu acompaniament de chitara sau de castaniete, uneori însotit de cântec; melodie dupa care se executa acest dans. [Pr.: seghidília] – Cuv. sp.
sfeştanie, SFESTÁNIE, sfestanii, s.f. Slujba religioasa oficiata de preot la începerea unei activitati, la darea în folosinta a unei constructii etc. sau la diferite cerinte ale credinciosilor, constând în rugaciuni si în stropirea cu apa sfintita. [Var.: (reg.) festánie s.f.] – Din sl. [o]svenštenije.
schimonositură, SCHIMONOSITÚRĂ, schimonosituri, s.f. 1. Grimasa, strâmbatura (a obrazului, a gurii etc.). 2. Lucru deformat, pocit, schimonosit. ♦ Monstru, pocitanie. [Var.: (reg.) schimositúra s.f.] – Schimonosi + suf. -tura.
simultan, SIMULTÁN, -Ă, simultani, -e, adj., s.n. 1. Adj. (Despre actiuni, fenomene si evenimente) Care are loc în acelasi timp cu altul sau cu altele; concomitent. 2. S.n. Demonstratie a unui sahist cu o clasificare superioara care joaca în acelasi timp cu mai multi adversari de categorie inferioara. [Var.: (înv.) simultanéu, -ée adj.] – Din germ. simultan, fr. simultané, lat. simultaneus.
sluis, SLÚIS, sluisuri, s.n. Jgheab de lemn prevazut la baza cu o captuseala de bolovani, grinzi de lemn, material poros etc., folosit la spalarea nisipurilor care contin aur, platina, staniu etc. – Din engl. sluis, fr. sluice.
sluţenie, SLUŢENIE, slutenii, s.f. Faptul de a fi slut; schilodeala, infirmitate, diformitate; p. ext. urâtenie mare (fizica sau morala); hidosenie, slutie. ♦ (Conc.) Fiinta schiloada, diforma sau foarte urâta; pocitanie, slutitura, monstru. [Var.: (înv.) sluténie s.f.] – Sluti + suf. -enie.
sluţitură, SLUŢITÚRĂ, slutituri, s.f. Fiinta schiloada, diforma sau, p. ext., foarte urâta; pocitanie, slutenie. – Sluti + suf. -tura.
spontan, SPONTÁN, -Ă, spontani, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face sau se produce de la sine, fara vreo cauza exterioara aparenta; care se face de bunavoie, fara a fi silit de nimeni; care apare brusc, pe neasteptate. ♦ Care actioneaza cu promptitudine. ♦ Care nu este constient. [Var.: spontanéu, -ée adj.] – Din fr. spontané, lat. spontaneus.
stanat, STANÁT, stanati, s.m. Sare a acidului stanic. – Din fr. stannate.
stanic, STÁNIC, -Ă, stanici, -ce, adj. (Despre compusi ai staniului) Care contine staniu (tetravalent). ♢ Acid stanic = acid oxigenat al staniului. ♦ Privitor la staniu. – Din fr. stannique.
stanifer, STANIFÉR, -Ă, staniferi, -e, adj. (Despre roci, minereuri, terenuri) Care contine, care are staniu în compozitia sa; bogat în staniu. – Din fr. stannifère.
stanină, STANÍNĂ s.f. Sulfura naturala complexa de staniu, fier si cupru. – Din fr. stannine.
staniol, STANIÓL, stanioluri, s.n. Foaie subtire de staniu sau de plumb ori de aluminiu, folosita la împachetarea unor alimente sau produse industriale, în scopul unei bune conservari [Pr.: -ni-ol] – Din germ. Stanniol.
stanişte, STÁNISTE, stanisti, s.f. 1. (Reg.) Loc racoros, umbros unde se odihnesc vitele vara, în timpul caldurilor de la amiaza; zacatoare. ♦ (Ir.) Loc de întâlnire, de popas. 2. (Mil.; înv.) Tabara, cantonament. – Din sl. stanište.
staniu, STÁNIU s.n. Element chimic metalic, alb-argintiu, foarte maleabil si ductil, care se foloseste în diferite aliaje sau la acoperirea unor metale; cositor. – Din it. stagno, lat. stannum, stagnum.
stanos, STANÓS, -OÁSĂ, stanosi -oase, adj. (Despre compusi ai staniului) Care contine staniu (bivalent). – Din fr. stanneux.
sterlină, STERLÍNĂ, sterline, adj. (În sintagma) Lira sterlina = moneda de aur sau de argint, constituind principala unitate monetara din Marea Britanie. – Din fr., engl. sterling.
surguci, SURGÚCI, (1) surguciuri, s.n., (2) surguci, s.m. 1. S.n. Panas din pene (de strut) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la islic de sultani, de înalti demnitari turci sau de unii domni români. 2. S.m. Planta erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare si cu florile albastrui-violete, roz, albe sau pestrite, cultivata ca planta ornamentala (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç.
sultanin, SULTANÍN, -Ă, sultanini, -e, adj., subst. 1. Adj. (Despre fructe, legume) De cea mai buna calitate, de soi. 2. S.f. Soi de vita de vie cultivat pentru producerea stafidelor. 3. S.m. Veche moneda turceasca de aur. – Din tc. sültani, fr. sultanine.
coţcărie, COŢCĂRÍE, cotcarii, s.f. (Fam.) Sarlatanie, pungasie. – Cotcar + suf. -ie.
cufundar, CUFUNDÁR, cufundari, s.m. Numele a doua pasari palmipede, înotatoare: a) pasare mai mare decât rata, cu pene negre stralucitoare, cu puncte albe pe spate, cu ciocul ascutit si cu aripile înguste; cufundac (Gavia arctica); b) pasare de marimea ratei, cu penele castanii închise pe spate si albe pe burta, cu un smoc de pene în forma de guleras; bodârlau, corcodel (Podiceps cristatus). – Cufunda + suf. -ar.
girondian, GIRONDIÁN, -Ă adj., s. n. (din) miocenul inferior, etajele acvitanian si burdigalian; mediteranean (I). (< fr. girondien)
mândreţe, Mândrete ≠ pocitanie
pocitanie, Pocitanie ≠ mândrete
botanică, BOTÁNICĂ s.f. – V. botanic (1) [DEX'98]
vedea, VEDEÁ vb. 1. a observa, a zari, (arg.) a gini. (Ce ~ la orizont?) 2. v. zari. 3. v. cuprinde. 4. a privi, a se uita, (Olt. si Ban.) a se zauita. (Vino sa ~ ce-am cumparat.) 5. v. viziona. 6. v. aparea. 7. v. întâlni. 8. v. revedea. 9. v. observa. 10. v. cunoaste. 11. v. vizita. 12. v. constata. 13. v. pomeni. 14. v. apuca. 15. v. îngriji. 16. a se interesa, a se îngriji, a se ocupa, a se preocupa. (~ tu de asta.) 17. v. cauta. 18. a îngriji, (înv. si reg.) a socoti. (~ de oratanii.) 19. a cauta, a încerca. (~ daca poti sa dezlegi problema.) 20. a cerceta, a examina. (Trebuie sa ~ cum stau lucrurile.) 21. v. documenta. 22. v. considera. 23. a se considera, a se crede, a se închipui, a se socoti, (pop.) a se tine. (Se ~ inteligent.) 24. v. concepe. 25. v. imagina. 26. a (se) visa. (Se si ~ în fruntea unui regiment.) 27. v. obtine. 28. v. primi.
vărzui, VĂRZUÍ vb. v. agita, colcai, destrama, fer-feniti, foi, forfoti, framânta, furnica, hartani, împrastia, misui, misuna, risipi, roi, rupe, sfâsia, spulbera, viermui, zdrentui.
uriaş, URIÁS s., adj. 1. s. colos, gigant, titan, (reg.) tatar. (Un ~ din basme.) 2. s. aratare, colos, matahala, namila, (pop.) magaoaie, (reg.) nametenie, natarala, (Mold.) bahahuie, (prin Transilv.) mamita, (Olt.) sodom, (fam.) huiduma. (Un ~ de om.) 3. adj. colosal, enorm, fabulos, gigantic, imens, (înv. si reg.) namilos, (înv.) uriesesc, (fig.) astronomic. (De proportii ~.) 4. adj. v. titanic. 5. adj. v. extraordinar.
geobotanist, GEOBOTANÍST, -Ă s. m. f. specialist în geobotanica. (< fr. géobotaniste)
geobotanic, GEOBOTÁNIC, -Ă I adj. referitor la geobotanica. II. s. f. ramura a biogeografiei care studiaza raspândirea plantelor pe suprafata globului terestru; fitogeografie. (< fr. géobotanique)
ţărm, ŢĂRM s. (GEOGR.) 1. liman, litoral, mal, margine, (înv.) pristaniste, vad. (A petrecut vacanta pe ~ul Marii Negre.) 2. coasta, mal. (Pe ~ul Oceanului Atlantic.)
tripotaj, TRIPOTÁJ s. v. escrocherie, hotie, impostu-ra, înselaciune, înselatorie, pungaseala, pungasie, sarlatanie, smecherie.
torişte, TÓRISTE s. v. staniste.
târnositură, TÂRNOSITÚRĂ s. v. consacrare, sfestanie, sfintire, târnoseala, târnosire.
târnosire, TÂRNOSÍRE s. (BIS.) consacrare, sfestanie, sfintire, târnoseala, (înv.) obnovlenie, rodina, sfintenie, târnosanie, târnositura. (a unei biserici.)
târnosanie, TÂRNOSÁNIE s. v. consacrare, sfestanie, sfintire, târnoseala, târnosire.
galez, GALÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Ţara Galilor (/Wales/ – Marea Britanie). ♢ (s. f.) limba celtica vorbita de galezi. (< fr. gallois)
tâlhărea, TÂLHĂREÁ s. (BOT.) 1. (Lactuca sagittata) (reg.) crestatea, susai. 2. (Mycelis muralis) (reg.) crestanie, crestatea, fagetea, floarea-hotului, foaia-fagetului, foaia-tâlharului, salata-câinoasa, susai-de-munte, susai-de-padure, susai-paduret, susai-salbatic.
titanit, TITANÍT s. v. sfen.
titanic, TITÁNIC adj. colosal, extraordinar, gigantic, urias. (Eforturi ~.)
titanic, TITÁNIC s., adj. v. portlandian.
gadoliniu, GADOLÍNIU s. n. element din grupa lantanidelor. (< fr. gadoliniuni)
tetanie, TETANÍE s. (MED.) 1. (pop.) strâns, strânsoare, strânsura. 2. tetanie lenta v. spasmofilie.
fumisterie, FUMISTERÍE s. f. sarlatanie. (< it. fumisteria, fr. fumisterie)
tărtăcuţă, TĂRTĂCÚŢĂ s. (BOT.) 1. (Coccinia indica) (reg.) curcubeta, curcubetea, tartanica, tatarca. 2. v. tâlv.
tărăşenie, TĂRĂSÉNIE s. v. încurcatura, întâmplare, patanie, peripetie, pozna.
taninos, TANINÓS adj. (CHIM.) tanic. (Solutie ~oasa.)
tanic, TÁNIC adj. v. taninos.
tanin, TANÍN s. (CHIM.) acid tanic.
talâm, TALÂM s. v. apucatura, compliment, comportament, comportare, conduita, deprindere, închinaciune, maniere, matanie, moravuri, naravuri, obiceiuri, plecaciune, ploconeala, purtare, reverenta, temenea.
tabără, TÁBĂRĂ s. 1. (MIL.) bivuac, (înv.) conac. (Trupele s-au adapostit în ~.) 2. (MIL.) campament, lagar, (înv.) salas, tabie. (~ unui regiment.) 3. (MIL.) cantonament, (reg.) staniste. (~ ostilor.) 4. v. castru. 5. (SPORT) cantonament. (~ de box de la Sinaia.) 6. grupare, partida, (înv.) parte, partid. (Fruntas al ~erei unioniste.) 7. ceata, grup. (S-au împartit în doua ~ere.) 8. parte. (Ce se aude din ~ adversa?)
şulerie, SULERÍE s. v. escrocherie, hotie, impostura, înselaciune, înselatorie, pungaseala, pungasie, sarlatanie, smecherie.
şolticărie, SOLTICĂRÍE s. v. escrocherie, hotie, impos-tura, înselaciune, înselatorie, pungaseala, pungasie, sarlatanie, smecherie.
şmecherlâc, SMECHERLÂC s. v. escrocherie, hotie, impos-tura, înselaciune, înselatorie, punga-seala, pungasie, sarlatanie, smecherie.
şmechereală, SMECHEREÁLĂ s. v. escrocherie, hotie, impostura, înselaciune, înselatorie, pungaseala, pungasie, sarlatanie, sme-cherie.
şic, SIC s. v. bun-gust, distinctie, eleganta, fluturas, fluture, paieta, poleiala, rafinament, staniol.
şălvirie, SĂLVIRÍE s. v. escrocherie, hotie, impostura, înselaciune, înselatorie, pungaseala, pungasie, sarlatanie, smecherie.
şaten, SATÉN adj. castaniu. (Par ~.)
şarlatanie, SARLATANÍE s. v. escrocherie.
şarlatanism, SARLATANÍSM s. v. escrocherie, hotie, impostura, înselaciune, înselatorie, pungaseala, pungasie, sarlatánie, sme-cherie.
şarlatanerie, SARLATANERÍE s. v. escrocherie, hotie, im-postura, înselaciune, înselatorie, pun-gaseala, pungasie, sarlatanie, sme-cherie.
surguci, SURGÚCI s. 1. panas. (~ purtat de sultan la turban.) 2. (BOT.; Consolida ajacis) (reg.) bonzari (pl.), catanioare (pl.), ciocanasi (pl.), coconasi (pl.), cracute (pl.) gâlceava, ochesei (pl.), papucei (pl.), pinten, pintenas, tataisi (pl.), toporasi (pl.), ciocul-ciorii, ciocul-pasarii, floarea-grâului, floare-domneasca, nemtisor-de-gradina, tâta-caprei.
studiu, STÚDIU s. 1. v. învatare. 2. (înv.) citanie. (~ al istoriei.) 3. v. învatatura. 4. învatatura, scoala. (A plecat la ~.) 5. (la pl.) v. învatatura. 6. v. analiza. 7. v. cercetare. 8. (concr.) lucrare. (Un mic ~ asupra poeziei românesti.) 9. v. cercetare.
stropşitură, STROPSITÚRĂ s. v. cotropire, epilepsie, hâdosenie, invadare, invazie, încalcare, monstru, monstruozitate, napadire, pocitanie, pocitura, schimonositura, slutenie, slutitura, stâlcire, strivire, turtire, urâciune, urâtenie, zdrobire.
strânsură, STRÂNSÚRĂ s. v. adunare, agoniseala, agonisire, agonisita, apasare, colica, crampa, economie, furaj, gramada, greutate, îmbratisare, îmbratisat, înlantuire, întrunire, maldar, morman, movila, nutret, presare, presiune, purcoi, recolta, reuniune, rod, spasm, strângere, strânsoare, tetanie.
strânsoare, STRÂNSOÁRE s. v. agoniseala, agonisire, agonisita, asuprire, calvar, canon, cazna, chin, colica, constrângere, contractare, contractie, convulsie, crampa, dificultate, dispozitie, durere, economie, exploatare, forta, hotarâre, impas, îmbratisare, îmbratisat, împilare, înclestare, încurcatura, îngustime, înlantuire, napastuire, opresiune, oprimare, ordin, patima, pedeapsa, persecutare, persecutie, porunca, prigoana, prigonire, recolta, rod, sanctiune, schingiuire, schingiuit, sila, silnicie, spasm, strângere, strâns, suferinta, supliciu, tetanie, tortura, urgisire, violenta, zgârcire.
strâns, STRÂNS s. v. colica, crampa, îmbratisare, îmbratisat, înlantuire, spasm, strângere, tetanie.
folia, FOLÍA s. f. 1. vechi dans portughez de carnaval, cu miscare rapida, cu acompaniament de castaniete; melodia corespunzatoare. 2. piesa muzicala pentru variatii instrumentale sau vocale. (< port., sp. folia)
storişte, STÓRISTE s. v. staniste.
stârpitură, STÂRPITÚRĂ s. 1. lepadatura. 2. pocitanie, pocitura, (reg.) sterpaciune, (livr. fig.) avorton. (O ~ de copil.) 3. (fig.) lesinatura. (O ~ de pisica.)
sterpăciune, STERPĂCIÚNE s. v. nefertilitate, neproductivitate, nerodnicie, pocitanie, pocitura, saracie, sterilitate, stârpitura.
stavă, STÁVĂ s. v. herghelie, staniste.
stanişte, STÁNISTE s. v. cantonament, tabara.
staniu, STÁNIU s. (CHIM.) cositor, (Transilv. si Ban.) pleu.
stanişte, STÁNISTE s. (reg.) batatura, bouriste, meriza, merizatoare, merizis, meriziste, merizistina, merizus, toriste, zacatura, (Transilv., prin Maram. si Olt.) stava, (Munt.) storiste, (Transilv. si Ban.) zacatoare. (Vitele se odihnesc vara la ~.)
staniol, STANIÓL s. poleiala, (reg.) sic. (Ciocolata învelita în ~.)
flamenco, FLAMÉNCO s. n. gen al muzicii populare spaniole, la tiganii din Andaluzia, care combina cântecul si dansul pe un acompaniament de chitara si castaniete. ♢ (adj.) stil ~ = stil melodic de interpretare vocala cu efect de falset. (< sp. flamenco)
fitologie, FITOLOGÍE s. f. botanica. (< fr. phytologie)
fitolog, FITOLÓG, -Ă s. m. f. botanist. (< fitologie)
fitografie, FITOGRAFÍE s. f. descriere sistematica a plantelor; botanica descriptiva. (< fr. phytographie)
fitogeografie, FITOGEOGRAFÍE s. f. geobotanica. (< fr. phytogéographie)
fitocenologie, FITOCENOLOGÍE s. f. ramura a botanicii care studiaza fitocenozele; fitosociologie. (< fr. phytocénologie)
spasmofilie, SPASMOFILÍE s. (MED.) tetanie lenta.
spartanicesc, SPARTANICÉSC adj. v. spartan.
spartan, SPARTÁN adj. 1. (înv.) spartanicesc. (Istoria ~.) 2. aspru, auster, sever, sobru. (Duce o viata ~.)
soldăţel, SOLDĂŢÉL s. (Transilv.) catanioara, catanita, catanuta.
sfâşiat, SFÂSIÁT adj. 1. sfârtecat, (înv. si reg.) mursecat. (Om ~ de lupi.) 2. sfârtecat, (înv. si reg.) spârcuit. (~ de sabii.) 3. ferfenitit, hartanit, rupt, zdrentaros, zdrentuit, (pop. si fam.) ferfenitos. (O carte ~.) 4. gaurit, rupt, uzat, zdrentaros, zdrentuit, (pop.) zdrentos. (Un cersetor cu hainele ~.) 5. rupt, spintecat, (înv.) spart. (Dupa bataie avea hainele ~.) 6. zdrentuit, (reg.) peticit. (Cearsaf ~.)
sfâşia, SFÂSIÁ vb. 1. a ciopârti, a sfârteca, (pop. si fam.) a casapi, (pop.) a dumica, (reg.) a crâmpoti, a macelari, (Mold., Bucov. si Ban.) a ciocârti, (prin Mold.) a cârnosi, (prin Ban.) a cârti, (Mold. si Bucov.) a hacui. (A ~ un animal, la taiere.) 2. (înv.) a (se) smacina. (Îi ~ carnea de pe el.) 3. a sfârteca, (înv. si reg.) a murseca. (L-au ~ lupii.) 4. a sfârteca, (înv. si reg.) a spârcui. (L-au ~ cu sabiile.) 5. a (se) ferfeniti, a (se) hartani, a (se) rupe, a (se) zdrentui, (fam.) a (se) varzui. (Nu mai ~ caietul!) 6. a (se) gauri, a (se) rupe, a (se) uza, a (se) zdrentui, (pop. si fam.) a (se) flenduri. (Haina i s-a ~ de tot.) 7. a rupe, a spinteca, (înv.) a sparge. (Îsi ~ hainele si-si smulgea parul.) 8. a (se) zdrentui, (reg.) a (se) petici, (prin Olt. si Munt.) a (se) sofili. (Cearsaful s-a ~.)
sfinţire, SFINŢÍRE s. (BIS.) 1. canonizare, (livr.) sacrali-zare, sacralizatie, sanctificare, (înv.) sacrare, sanctificatie. (~ unui martir.) 2. consacrare, sfestanie, târnoseala, târnosire, (înv.) obnovlenie, rodina, sfintenie, târnosanie, târnositura. (~ unei biserici.)
sfinţenie, SFINŢÉNIE s. v. consacrare, sfestanie, sfintire, târnoseala, târnosire.
sfeştanie, SFESTÁNIE s. (BIS,) consacrare, sfintire, târnoseala, târnosire, (înv.) obnovlenie, rodina, sfintenie, târnosanie, târnositura. (~ unei biserici.)
sfen, SFEN s. (MIN) titanit.
fenian, FENIÁN s. m. adept al unei miscari de eliberare irlandeze, îndreptata împotriva dominatiei britanice. (< fr. fenian)
selamlâc, SELAMLÂC s. v. compliment, închinaciune, matanie, plecaciune, ploconeala, reve-renta, temenea.
fanerogamie, FANEROGAMÍE s. f. parte a botanicii care studiaza plantele cu flori. (< fr. phanérogamie)
fandango, FANDÁNGO s. n. dans popular spaniol de perechi, cu un ritm vioi si pasionat, acompaniat de chitara si castaniete; melodia corespunzatoare. (< fr., sp. fandango)
falangă, FALÁNGĂ s. f. I. 1. formatie de soldati spartani sau macedoneni pedestri, cu lanci lungi, care atacau în rânduri compacte; (p. ext.) corp de soldati, trupa, armata. 2. (fig.) grup de oameni strâns uniti, care lupta pentru o cauza comuna. 3. (în doctrina sociala utopica a lui Fourier) celula de baza a viitoarei orânduiri sociale, care avea sa efectueze diferite munci. 4. grupare politica fascista (din Spania). II. fiecare dintre oasele care formeaza scheletul degetelor. (< fr. phalange, lat., gr. phalanx)
scamatorie, SCAMATORÍE s. v. escrocherie, hotie, impos-tura, înselaciune, înselatorie, punga-seala, pungasie, sarlatanie, smecherie.
satanism, SATANÍSM s. demonism. (~ul unul personaj.)
satanic, SATÁNIC adj. v. diabolic.
satanicesc, SATANICÉSC adj. v. demonic, diabolic, diavolesc, dracesc, infernal, necurat, satanic.
satanesc, SATANÉSC adj. v. demonic, diabolic, diavolesc, dracesc, infernal, necurat, satanic.
ronţăi, RONŢĂÍ vb. a crantai, a crantani. (~ biscuiti.)
rodină, RÓDINĂ s. v. consacrare, creatie, facere, geneza, lauzie, post-partum, rugina, sfestanie, sfintire, târnoseala, târnosire.
reverenţă, REVERÉNŢĂ s. compliment, închinaciune, matanie, plecaciune, ploconeala, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talâm, (fam. rar) selamlâc. (I-a facut o ~ adânca.)
revedere, REVEDÉRE s. 1. regasire, reîntâlnire. (~ lor dupa o vreme.) 2. v. revizuire. 3. recapitulare, repetare, repetitie, (înv.) procitanie. (~ materiei.)
europiu, EURÓPIU s. n. element chimic din grupa lantanidelor. (< fr. europium)
recruta, RECRUTÁ vb. 1. (MIL.) a încorpora, a înrola, (înv. si pop.) a scrie, (Transilv.) a catani, a conscrie, (prin nordul Transilv.) a sorozi, (înv., prin Transilv. si Bucov.) a asenta. (Au fost ~ la infanterie.) 2. v. racola.
recapitulare, RECAPITULÁRE s. 1. rezumare, sintetizare, (înv.) recapitulatie. (~ celor spuse mai înainte.) 2. re-petare, repetitie, revedere, (înv.) procitanie. (~ materiei pentru examen.)
etnobotanic, ETNOBOTÁNIC, -Ă I. adj. referitor la etnobotanica. II. s. f. ramura a etnobiologiei care studiaza relatiile reciproce dintre om si mediul vegetal. (< fr. ethnobotanique)
etilare, ETILÁRE s. f. 1. introducere a unui radical etil într-o molecula organica; etilatie. 2. tratare cu etil fluid a unei benzine, pentru a-i îmbunatati cifra octanica. (< etila)
escrocherie, ESCROCHERIE s. f. înselatorie, pungasie, sarlatanie. ♢ înselaciune, frauda. (< fr. escroquerie)
protectorat, PROTECTORÁT s. (POL.) (înv.) protectie. (Teritoriu sub ~ britanic.)
erbiu, ÉRBIU s. n. element din grupa lantanidelor. (< fr. erbium, germ. Erbium)
procitanie, PROCITÁNIE s. v. ascultare, chestionare, examinare, interogare, recapitulare, repetare, repetitie, revedere.
procesiune, PROCESIÚNE s. 1. (BIS.) (înv.) litanie, litie. (~ religioasa.) 2. alai, convoi, cortegiu. (O lunga ~ mortuara.)
pristanişte, PRISTÁNISTE s. v. liman, litoral, mal, margine, port, tarm.
pricestanie, PRICESTÁNIE s. v. cuminecare, cuminecatura, euharistie, împartasanie, împartasire, împartasit.
potlogărie, POTLOGĂRÍE s. v. escrocherie, hotie, impos-tura, înselaciune, înselatorie, punga-seala, pungasie, sarlatanie, smecherie.
potcă, PÓTCĂ s. v. belea, bucluc, dandana, deochetura, deochi, hâdosenie, încurcatura, monstru, monstruozitate, napasta, neajuns, necaz, nemultumire, nenorocire, neplacere, nevoie, pacoste, pocinog, pocitanie, pocitura, rau, schimonositura, slutenie, slutitura, suparare, urâciune, urâtenie.
portlandian, PORTLANDIÁN s., adj. (GEOL.) titanic. (Straturi ~ene.)
port, PORT s. (înv.) liman, pristaniste, scala, schela. (~ la mare.)
poroganie, POROGÁNIE s. v. patanie.
poleială, POLEIÁLĂ s. v. staniol.
pocitură, POCITÚRĂ s. 1. v. monstru. 2. hâdosenie, monstru, monstruozitate, pocitanie, schimonositura, slutenie, slutitura, urâciune, urâtenie, (pop.) hâzenie, potca, stropsitura, (reg.) znamenie, (Ban.) nahoada. (Ce e ~ asta?) 3. v. stârpitura.
pocitanie, POCITÁNIE s. 1. v. monstru. 2. hâdosenie, monstru, monstruozitate, pocitura, schimonositura, slutenie, slutitura, urâciune, urâtenie, (pop.) hâzenie, potca, stropsitura, (reg.) znamenie, (Ban.) nahoada. (Ce e ~ asta?) 3. v. stârpitura.
plocon, PLOCÓN s. v. atentie, cadou, compliment, dar, închinaciune, jertfa, matanie, ofranda, plecaciune, ploconeala, prinos, reverenta, surpriza, temenea.
pleu, PLEU s. v. cositor, plumb, staniu, tabla, tinichea.
plecare, PLECÁRE s. v. afectiune, aplecare, aplicatie, aptitudine, atasament, atractie, chemare, compliment, dar, declinare, declinatie, flexiune nominala, har, închinaciune, înclinare, înclinatie, înzestrare, matanie, plecaciune, ploconeala, pornire, predilectie, predispozitie, preferinta, reverenta, simpatie, talent, temenea, vocatie.
pişicherlâc, PISICHERLÂC s. v. escrocherie, hotie, impos-tura, înselaciune, înselatorie, punga-seala, pungasie, sarlatanie, smecherie.
pioctanină, PIOCTANÍNĂ s. v. apionina.
pezevenclâc, PEZEVENCLÂC s. v. codosie, codoslâc, escro-cherie, hotie, impostura, înselaciune, înselatorie, proxenetism, pungaseala, pungasie, sarlatanie, smecherie.
peripeţie, PERIPEŢÍE s. întâmplare, patanie, (Mold.) jitie, (fam.) istorie, tarasenie. (A trecut prin multe ~.)
pehlivănie, PEHLIVĂNÍE s. v. escrocherie, ghidusie, gluma, hotie, impostura, înselaciune, înselatorie, nazbâtie, nazdravanie, nebunie, pozna, pungaseala, pungasie, sarlatanie, smecherie, strengarie.
păţitură, PĂŢITÚRĂ s. v. patanie.
păţire, PĂŢÍRE s. v. patanie.
păţitanie, PĂŢITÁNIE s. v. patanie.
păţău, PĂŢĂU s. v. patanie.
păţeală, PĂŢEÁLĂ s. v. patanie.
păţanie, PĂŢÁNIE s. 1. (pop.) pataranie, pateala, (înv. si reg.) patarama, patire, (reg.) pat, patau, patitanie, patitura, (Mold. si Bucov.) poroganie. (~ lui sa-ti fie de învatatura,) 2. v. încurcatura. 3. v. peripetie.
păţ, PĂŢ s. v. patanie.
pătăranie, PĂTĂRÁNIE s. v. patanie.
părtini, PĂRTINÍ vb. a avantaja, a favoriza, a privilegia, a proteja, (înv. si reg.) a pristani, (înv.) a fatarnici. (Arbitrul l-a ~.)
păcănitoare, PĂCĂNITOÁRE s. v. castanieta.
pataramă, PATARÁMĂ s. v. patanie.
pasăre, PÁSĂRE s. (ORNIT.) 1. zburatoare. 2. oratanie, (reg.) cobaie, cojbalita, galita, gujalie, oara. (Creste pasari pe lânga casa.) 3. pasare de prada = pasare rapitoare; pasare rapitoare = pasare de prada. 4. pasarea-furtunii v. furtunar; pasarea-musca v. colibri; pasarea-omatului (Plectro-phenax nivalis) = (reg.) presura-de-iarna, presura-de-omat; pasarea-paradisului (Paradisea apoda) = (reg.) pasarea-raiului.
panglicărie, PANGLICĂRÍE s. v. escrocherie, hotie, ilu-zionism, impostura, intriga, înselaciu-ne, înselatorie, masinatie, prestidigitatie, pungaseala, pungasie, scamatorie, sar-latanie, smecherie, uneltire.
paleontologie, PALEONTOLOGÍE s. 1. paleobiologie. 2. paleonto-logie animala v. paleozoologie; paleontologie vegetala v. paleobotanica.
paleofitologic, PALEOFITOLÓGIC adj. v. paleobotanic.
paleofitologie, PALEOFITOLOGÍE s. v. paleobotanica.
paleobotanică, PALEOBOTÁNICĂ s. paleofitologie, paleontologie vegetala.
ostăşime, OSTĂSÍME s. soldatime, (Transilv.) catanime.
orătanie, ORĂTÁNIE s. v. pasare de curte.
dominion, DOMINIÓN s. n. stat, teritoriu care facea parte din imperiul britanic (azi din Commonwealth), bucurându-se de o anumita independenta. (< fr., engl. dominion)
obnovlenie, OBNOVLÉNIE s. v. consacrare, sarbatorire, sfestanie, sfintire, târnoseala, târno-sire.
oară, OÁRĂ s. v. oratanie, pasare.
disprosiu, DISPRÓSIU s. n. element chimic din grupa lantanidelor. (< fr. dysprosium)
năhoadă, NĂHOÁDĂ s. v. aparitie, aratare, duh, fantasma, fantoma, hâdosenie, monstru, monstruozitate, naluca, nalucire, nazarire, pocitanie, pocitura, schimonositura, slutenie, slutitura, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbra, urâciune, urâtenie, vedenie, viziune.
muntos, MUNTÓS adj. (GEOGR.) (livr.) montan, (reg.) muntenat, (înv.) montanistic, muntenos. (Zona ~oasa.)
difuzor, DIFUZÓR1 s. n. 1. aparat destinat reproducerii sunetelor, care transforma variatiile energiei electrice în energie acustica si care intra în componenta radioreceptoarelor, televizoarelor, a instalatiilor de amplificare etc; hautparlor. 2. portiune de conducta a carei sectiune transversala creste în sensul curgerii fluidului. 3. parte a unui carburator cu explozie unde se produce pulverizarea combustibilului. 4. aparat pentru extragerea zaharului din sfecla, a taninului din stejar etc. (< fr. diffuseur)
montanistic, MONTANÍSTIC adj. v. muntos.
monstru, MÓNSTRU s. 1. aratare, pocitanie, pocitura, (pop. si fam.) bâzdâganie, (reg.) aratanie, budihace, buduhoala, (înv.) blazna. (Un ~ din basme, cu doua capete.) 2. hâdosenie, monstruozitate, pocitanie, pocitura, schimonositura, slutenie, slutitura, urâciune, urâtenie, (pop.) hâzenie, potca, stropsitura, (reg.) znamenie, (Ban.) nahoada. (Un ~ de om.)
mitocănie, MITOCĂNÍE s. badaranie, grosolanie, impolitete, indelicatete, mahalagism, mârlanie, mojicie, necuviinta, nedelicatete, nepolitete, taranie, vulgaritate, (pop.) mocofanie, mocofanism, (reg.) modoranie, (înv.) grosime, râtanie, (rar fig.) necioplire. (A comis o ~.)
militărie, MILITĂRÍE s. 1. v. armata. 2. armata, stagiu, serviciu militar, (Transilv.) catanie, (înv.) ostenie, soldatie. (Îsi face ~ la artilerie.)
meşteşug, MESTESÚG s. v. abilitate, complot, conjuratie, conspiratie, descântec, destoinicie, dexteritate, dibacie, dispozitiv, escrocherie, farmec, hotie, impostura, ingeniozitate, intriga, iscusinta, istetie, istetime, îndemânare, înselaciune, înselatorie, înteles, lucru, magie, masinatie, mecanism, munca, pricepere, pungaseala, pungasie, ratiune, rost, secret, semnificatie, sens, sarlatanie, smecherie, stiinta, taina, talent, tâlc, treaba, uneltire, usurinta, vraja, vrajitorie.
merizuş, MERIZÚS s. v. staniste.
merizişte, MERIZÍSTE s. v. staniste.
meriziştină, MERIZÍSTINĂ s. v. staniste.
meriziş, MERIZÍS s. v. staniste.
merizătoare, MERIZĂTOÁRE s. v. staniste.
meriză, MERÍZĂ s. v. staniste.
mefistofelic, MEFISTOFÉLIC adj. v. demonic, diabolic, diavolesc, dracesc, infernal, necurat, satanic.
mătanie, MĂTÁNIE s. v. reverenta.
matrapazlâc, MATRAPAZLÂC s. v. escrocherie, hotie, impostura, înselaciune, înselatorie, pungaseala, pungasie, sarlatanie, smecherie.
matrapazlărie, MATRAPAZLĂRÍE s. v. escrocherie, hotie, impostura, înselaciune, înselatorie, pungaseala, pungasie, sarlatanie, sme-cherie.
maro, MARÓ adj. invar. cafeniu, castaniu, (pop.) cacaniu. (De culoare ~.)
mamonic, MAMÓNIC adj. v. demonic, diabolic, diavolesc, dracesc, infernal, necurat, satanic.
mahomedan, MAHOMEDÁN s., adj. (BIS.) 1. s. musulman, (pop.) necredincios, pagân, (înv.) agarean, busurman, (turcism înv.) muslim. (Un ~ turc.) 2. adj. islamic, musulman, (înv.) mahometanicesc. (Religie ~.) 3. s., adj. musulman, (în evul mediu, în apusul Europei) sarazin. (Populatie ~.)
mahometanicesc, MAHOMETANICÉSC adj. v. islamic, mahome-dan, musulman.
desatanizare, DESATANIZÁRE s. f. exorcizare, sfintire. (< de1- satan/ic/ + -iza)
litanie, LITÁNIE s. v. procesiune.
liman, LIMÁN s. (GEOGR.) litoral, mal, margine, tarm, (înv.) pristaniste, vad. (Pe ~ul Marii Negre.)
depentaniza, DEPENTANIZÁ vb. tr. a separa pentanul continut într-un produs petrolier (prin fractionare). (< fr. dépentaniser)
dendrologie, DENDROLOGÍE s. f. ramura a botanicii care studiaza arborii si arbustii. (< fr. dendrologie)
demonism, DEMONÍSM s. n. 1. credinta în demoni. 2. atitudine, razvratire demonica; satanism (2). (< fr. démonisme)
demonic, DEMÓNIC, -Ă adj. diabolic; satanic; demoniac (3). (< it. demonico, lat. daemonicus)
jitie, JÍTIE s. v. întâmplare, patanie, peripetie, rogojina.
învoi, ÎNVOÍ vb. 1. v. conveni. 2. v. întelege. 3. v. pactiza. 4. v. aproba. 5. v. consimti. 6. a accepta, a conveni, (înv.) a pristani. (S-a ~ sa vina la nunta.)
demetaniza, DEMETANIZÁ vb. tr. a extrage metanul din hidrocarburile gazoase sau din carbuni. (< fr. déméthaniser)
înţelege, ÎNŢELÉGE vb. 1. v. dumeri. 2. v. sesiza. 3. a percepe, a pricepe, a sesiza, (fig.) a patrunde. (A ~ sensul celor citite.) 4. v. interpreta. (Cum ~ acest context?) 5. a auzi, a pricepe. (Nu ~ sa ma lasi în pace?) 6. a-si explica, a pricepe. (Pur si simplu nu ~ cum a disparut.) 7. a concepe, a pricepe. (Nu ~ de ce s-a întâmplat astfel.) 8. a cunoaste, a pricepe, a sti. (~ franceza ?) 9. v. asculta. (Cine nu ~ de cuvânt, o pateste.) 10. a se împaca, (pop.) a se îngadui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se barabari, (Transilv. si Ban.) a se naravi. (Se ~ bine împreuna.) 11. v. conveni. 12. a conveni, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogati, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristani, a se târgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Se ~ asupra pretului.) 13. v. pactiza.
înrola, ÎNROLÁ vb. 1. (MIL.) a încorpora, a recruta, (înv. si pop.) a scrie, (Transilv.) a catani, a conscrie, (prin nordul Transilv.) a sorozi, (înv., prin Transilv. si Bucov.) a asenta. (I-a ~ la infanterie.) 2. (MIL.) a intra, a merge. (Se ~ în armata.) 3. v. înregimenta.
îngriji, ÎNGRIJÍ vb. 1. a cauta, a vedea, (înv. si reg.) a (se) griji, (Transilv.) a (se) câstiga. (A se ~ de toate ale casei.) 2. a vedea, (înv. si reg.) a socoti. (~ de oratanii.) 3. a se interesa, a se ocupa, a se preocupa, a vedea. (~-te tu de asta.) 4. v. trata.
îngădui, ÎNGĂDUÍ vb. 1. v. aproba. 2. a accepta, a admite, a concepe, a permite, a rabda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. si reg.) a pristani, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiti. (Nu pot ~ una ca asta.) 3. v. îndreptati. 4. v. prilejui. 5. v. permite. 6. v. astepta. 7. v. pasui. 8. v. permite.
deetaniza, DEETANIZÁ/DEETANÁ vb. tr. a separa etanul continut într-un produs petrolier. (dupa fr. déséthaniser)
încurcătură, ÎNCURCĂTÚRĂ s. 1. v. încâlcitura. 2. v. amestecatura. 3. v. babilonie. 4. v. complicatie. 5. v. confuzie. 6. v. dezorientare. 7. v. necaz. 8. v. patanie. 9. v. impas. 10. v. jena.
încorpora, ÎNCORPORÁ vb. I. 1. v. îngloba. 2. v. absorbi. 3. v. anexa. II. (MIL.) a înrola, a recruta, (înv. si pop.) a scrie, (Transilv.) a catani, a conscrie, (prin nordul Transilv.) a sorozi, (înv., prin Transilv. si Ban.) a asenta. (Au fost ~ la infanterie.)
împărtăşanie, ÎMPĂRTĂSÁNIE s. (BIS.) cuminecare, cuminecatura, euharistie, împartasire, împartasit, (la catolici) sacrament, (înv. si pop.) grijanie, grijire, pricestanie. (Taina ~.)
istorie, ISTÓRIE s. v. încurcatura, întâmplare, pa-tanie, peripetie, pozna.
debutaniza, DEBUTANIZÁ vb. tr. a separa butanul continut într-un produs petrolier. (< fr. débutaniser)
hâzenie, HÂZÉNIE s. v. diformitate, hâdosenie, monstru, monstruozitate, poceala, pocitanie, pocitura, schimonositura, slutenie, slutitura, urâciune, urâtenie.
gujălie, GUJĂLÍE s. v. oratanie, pasare.
grosolănie, GROSOLĂNÍE s. badaranie, impolitete, indelica-tete, mahalagism, mitocanie, mârlanie, mojicie, necuviinta, nepolitete, taranie, vulgaritate, (pop.) mocofanie, mocofanism, (reg.) modora-nie, (înv.) grosime, râtanie, (rar fig.) necioplire. (Ai comis o ~.)
gigantic, GIGÁNTIC adj. 1. v. urias. 2. v. extraordinar. 3. v. titanic.
geobotanică, GEOBOTÁNICĂ s. fitogeografie.
geampara, GEAMPARÁ s. v. castanieta.
crotă, CRÓTĂ s. f. vechi instrument de coarde cu arcus, cutie ovoidala cu fundul plat, cu 3-6 coarde, pe care arcusul le facea sa vibreze simultan, la populatiile britanice din Ţara Galilor; crut. (< it. crotta)
galiţă, GÁLIŢĂ s. v. gaita, oratanie, pasare.
flecări, FLECĂRÍ vb. a îndruga, a palavragi, a sporovai, a trancani, (pop.) a catai, a dondani, a flencani, a fleoncani, a taifasui, a tainui, a troncani, (înv. si reg.) a spori, (reg.) a hondrani, a palamojdi, a palavacai, a palavri, a pichirisi, a taini, a talalai, a tolocani, a torosi, a zagrai, (Mold.) a lehai, a leorbai, (prin nord-estul Olt.) a prociti, (prin Mold.) a pruji, (Transilv.) a stroncani, (prin Munt.) a tândali, (Ban.) a tonoci, (înv.) a bârfi, a limbuti, a vorovi, (fam.) a pupai, (fig.) a clampani, a clantani, a cotcodaci, a dârdâi, a hodorogi, a macina, a melita, a toca. (A ~ toata ziua.)
fitogeografie, FITOGEOGRAFÍE s. v. geobotanica.
criptogamist, CRIPTOGAMÍST, -Ă s. m. f. botanist care studiaza criptogamele. (< fr. cryptogamiste)
ferfeniţos, FERFENIŢÓS adj. v. ferfenitit, hartanit, rupt, sfâsiat, zdrentaros, zdrentuit.
fenilacetamidă, FENILACETAMÍDĂ s. v. acetanilida.
fantomă, FANTÓMĂ s. aparitie, aratare, duh, fantasma, naluca, nalucire, nazarire, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbra, vedenie, viziune, (înv. si pop.) nalucitura, nazaritura, (pop.) iazma, moroi, (reg.) aratanie, necuratenie, pater, (Ban.) nahoada, (Mold. si Bucov.) vidma, (înv.) vedere, zare.
extraordinar, EXTRAORDINÁR adj., adv. 1. adj. colosal, enorm, exceptional, fabulos, fantastic, fenomenal, formidabil, gigantic, grozav, imens, infinit, neauzit, nebun, negrait, neînchipuit, nemaiauzit, nemaicunoscut, nemaiîntâlnit, nemaipomenit, nemaivazut, nesfârsit, nespus, teribil, uimitor, uluitor, unic, urias, (livr.) mirabil, (înv.) manin, necrezut, (fig.) piramidal, (arg.) mortal. (A avut un noroc ~.) 2. adj. v. colosal. 3. adj. v. titanic. 4. adj. v. cumplit. 5. adj. v. special. 6. adj. v. perfect. 7. adv. v. foarte. 8. adv. v. sfâsietor.
escrocherie, ESCROCHERÍE s. 1. v. frauda. 2. hotie, impostura, înselaciune, înselatorie, pungaseala, pungasie, sarlatanie, smecherie, (livr.) tripotaj, (rar) sarlatanerie, sarlatanism, smecherlâc, (pop. si fam.) pezevenclâc, potlogarie, (Mold.) solticarie, (înv.) calpuzanlâc, matrapazlarie, mestesug, salvirie, (înv., în Mold.) sulerie, (fam.) cotcarie, matrapazlâc, pehlivanie, pisicherlâc, smechereala, (înv. fam.) cotca, (fig.) panglicarie, scamatorie. (Se tine de ~ii.)
englezesc, ENGLEZÉSC adj. britanic, englez. (Calm specific ~.)
englez, ENGLÉZ s., adj. 1. s. britanic. (Cunoscutul calm al ~ilor.) 2. adj. v. englezesc.
cosmobotanică, COSMOBOTÁNICĂ s. f. ramura a exobiologiei care îsi propune sa produca alimente de natura vegetala în conditiile sistemului biologic închis de la bordul navelor cosmice. (< cosmo- + botanica)
dârdâit, DÂRDÂÍT s. 1. v. tremuratura. 2. v. clantanit.
dârdâială, DÂRDÂIÁLĂ s. 1. v. tremuratura. 2. v. clantanit.
dârdâi, DÂRDÂÍ vb. 1. v. tremura. 2. v. clantani. 3. v. cutre-mura.
diabolic, DIABÓLIC adj. 1. demonic, diavolesc, dracesc, infernal, necurat, satanic, (livr.) demoniac, mefis-tofelic, (înv. si pop.) satanesc, (înv.) demonicesc, mamonic, satanicesc. (Planuri ~.) 2. v. infernal.
dendrologie, DENDROLOGÍE s. (BOT.) dendrografie. (~ este o ramura a botanicii.)
demonism, DEMONÍSM s. v. satanism.
demonicesc, DEMONICÉSC adj. v. demonic, diabolic, dia-volesc, dracesc, infernal, necurat, satanic.
demoniac, DEMONIÁC adj. v. demonic, diabolic, diavo-lesc, dracesc, infernal, necurat, satanic.
dandana, DANDANÁ s. v. balamuc, boroboata, galagie, harmalaie, huiet, isprava, încurcatura, larma, nazbâtie, nazdravanie, patanie, pocinog, pozna, scandal, sotie, tambalau, taraboi, tevatura, trasnaie, tumult, vacarm, vuiet, zarva, zgomot.
crestanie, CRESTÁNIE s. v. tâlharea.
coţcărie, COŢCĂRÍE s. v. escrocherie, furat, furatura, furt, hotie, impostura, înselaciune, înselatorie, pungaseala, pungasie, sarlatanie, smecherie.
coţcă, CÓŢCĂ s. v. escrocherie, hotie, impostura, înselaciune, înselatorie, pungaseala, pungasie, sarlatanie, smecherie, zar.
cositor, COSITÓR s. v. staniu.
conveni, CONVENÍ vb. 1. a-i placea, a prefera. (Ţi-ar ~ sa te muti la noi?) 2. a se întelege, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogati, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristani, a se târgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Au ~ asupra pretului.) 3. v. întelege. 4. a accepta, a se învoi, (înv.) a pristani. (A ~ sa vina la nunta.)
comedie, COMÉDIE s. v. bazaconie, bizarerie, bâzdî-ganie, ciudatenie, curiozitate, dracie, dracovenie, încurcatura, minunatie, nastrusnicie, nazdravanie, patanie, pozna.
colosal, COLOSÁL adj. 1. v. extraordinar. 2. v. urias. 3. v. nemarginit. 4. v. imens. 5. extraordinar, (livr.) pantagruelic, (fig.) devorant. (O foame ~.) 6. v. titanic. 7. v. cumplit. 8. v. incalculabil.
cojbăliţă, COJBĂLÍŢĂ s. v. oratanie, pasare.
cobaie, COBÁIE s. v. oratanie, pasare.
consort, CONSÓRT s. m. print ~ = sotul unei regine suverane (în Marea Britanie si Olanda). (< fr. consort, lat. consors)
clănţăneală, CLĂNŢĂNEÁLĂ s. clantanire, clantanit, clantani-tura, dârdâiala, dârdâit. (~ dintilor.)
clănţănire, CLĂNŢĂNÍRE s. v. clantanit.
clănţănit, CLĂNŢĂNÍT s. clantaneala, clantanire, clantanitura, dârdâiala, dârdâit. (~ al dintilor.)
clănţănitură, CLĂNŢĂNITÚRĂ s. v. clantanit.
citire, CITÍRE s. 1. citit, lectura, parcurgere, (înv.) citanie. (În timpul ~ii textului ...) 2. (MUZ.) descifrare. (~ unei partituri.)
citanie, CITÁNIE s. v. citire, citit, lectura, parcur-gere, studiu.
ciorovăi, CIOROVĂÍ vb. a se ciondani, (reg.) a se vergela, (Mold.) a se ciorti, (fam.) a se cârâi, (fig.) a se clantani. (Se ~ si se împaca imediat.)
ciocăni, CIOCĂNÍ vb. a bate, a bocani, a pocani, (înv. si reg.) a suna, (reg.) a bontani, a toca, a tocani. (~ cineva la usa.)
căprui, CĂPRÚI adj. castaniu, capriu. (Ochi ~.)
călţunaş, CĂLŢUNÁS s. (BOT.; Tropaeolum majus) condurul-doamnei, (pop.) nemtoaica, (reg.) conduras, sultanica, (Olt.) lobidrag, (Transilv.) pinteni (pl.).
căcăniu, CĂCĂNÍU adj., s. v. cafeniu, castaniu, maro.
castaniu, CASTANÍU adj., s. 1. adj., s. cafeniu, maro, (pop.) cacaniu. (De culoare ~.) 2. adj. v. saten. 3. adj. v. caprui.
castanietă, CASTANIÉTĂ s. (rar) geampara, pacanitoare. (Danseaza acompaniata de ~e.)
cantonament, CANTONAMÉNT s. 1. (MIL.) tabara, (reg.) staniste. (~ al ostilor.) 2. (SPORT) tabara. (~ul de box de la Sinaia.)
calpuzanlâc, CALPUZANLÂC s. v. escrocherie, hotie, impostura, înselaciune, înselatorie, pungaseala, pungasie, sarlatanie, smecherie.
cafeniu, CAFENÍU adj. castaniu, maro, (pop.) cacaniu. (De culoare ~.)
buduhoală, BUDUHOÁLĂ s. v. aratare, monstru, pocitanie, pocitura, tuse convulsiva.
britanic, BRITÁNIC s., adj. 1. s. v. englez. 2. adj. v. englezesc.
bourişte, BOURÍSTE s. v. staniste.
boierie, BOIERÍE s. (înv.) arhonie, caftanie.
boieri, BOIERÍ vb. (înv.) a caftani.
bocănit, BOCĂNÍT s. 1. bocaneala, bocanitura, pocaneala, pocanit, pocanitura, (reg.) bontaneala, bontani-tura. (Se aude un ~.) 2. v. bataie.
blaznă, BLÁZNĂ s. v. ademenire, aratare, atractie, ispita, monstru, pocitanie, pocitura, seducere, seductie, tentatie.
bâzdâganie, BÂZDÂGÁNIE s. v. aratare, monstru, pocitanie, pocitura.
bătătură, BĂTĂTÚRĂ s. v. curte, ograda, paducel, staniste.
batalion, BATALIÓN s. (MIL.) (înv.) capitanie, (grecism înv.) tagmatarhie. (Un ~ compus din doua companii.)
avorton, AVORTÓN s. v. lepadatura, pocitanie, pocitura, stârpitura.
citobotanică, CITOBOTÁNICĂ s. f. studiul celulelor vegetale. (< fr. cytobotanique)
ascultare, ASCULTÁRE s. 1. audiere. (~ unei înregistrari.) 2. chestionare, examinare, interogare, (înv.) procitanie. (~ unui elev.) 3. cumintenie, docilitate, supunere, (livr.) obedienta, (rar) cumintie, sumisiune, supusenie, (înv.) ascultamânt, plecaciune, subordinatie. (A dovedit multa ~.)
armată, ARMÁTĂ s. (MIL.) 1. oaste, ostire, putere, trupe (pl.), (înv. si reg.) armada, sirag, tabara, (înv.) armie, ordie, ostasime, ostime, sila, tarie, (fig.) sabie. (Orasul a fost cucerit de ~ dusmana.) 2. militarie, (înv. si pop.) ostasie, (reg.) militie, (Transilv.) catanie, (înv.) voinicie. (Merge la ~.) 3. militarie, stagiu, serviciu militar, (pop. si fam.) catanie, (înv.) ostenie, soldatie. (Îsi face ~ la...)
arătanie, ARĂTÁNIE s. v. aparitie, aratare, duh, fantasma, fantoma, monstru, naluca, nalucire, nazarire, pocitanie, pocitura, spectru, spirit, stafie, strigoi, umbra, vedenie, viziune.
apionină, APIONÍNĂ s. (CHIM.) pioctanina, piocten.
antitetanos, ANTITETÁNOS adj. v. antitetanic.
antitetanic, ANTITETÁNIC adj. (FARM.) antitetanos. (Ser ~.)
acid, ACÍD s. (CHIM., FARM.) acid acetic = acid etanoic; acid acetilsalicilic v. aspirina; acid aminobenzoic v. acid antranilic; acid antimonic = acid hexahidroantimonic; acid antranilic = acid aminobenzoic; acid ascorbic v. vitamina C; acid azotic = acid nitric, (pop.) apa tare, (prin Ban.) apa vie; acid azotos = acid nitros; acid carbolic v. fenol, acid fenic, (înv.) carbol; acid carbonic = (impr.) bioxid de carbon; acid cianhidric = acid prusic; acid citric = acid tartric, sare de lamâie, (pop.) saricica; acid clorhidric = (înv.) spirt-de-sare; acid dietilbarbituric v. veronal; acid ditionos = acid hidrosulfuros; acid etanoic v. acid acetic; acid fenic v. fenol, acid carbolic, (înv.) carbol; acid folic = acid pteroilglutamic; acid fosforic = acid ortofosforic; acid glutamic = glutacid; acid hexahidroantimonic v. acid antimonic; acid hidrosulfuros v. acid ditionos; acid nalidixic v. negram; acid nicotinic v. vitamina PP; acid nitric v. acid azotic; acid nitros v. acid azotos; acid ortofosforic v. acid fosforic; acid ortosilicic v. acid silicic; acid paraaminobenzoic v. vitamina H1; acid paraaminosalicilic v. pas; acid picric = trinitrofenol; acid pirogalic v. pirogalol; acid prusic v. acid cianhidric; acid pteroilglutamic = acid folic; acid rodanhidric v. acid tiocianic; acid silicic = acid ortosilicic; acid sulfhidric v. hidrogen sulfurat; acid sulfocianhidric v. acid tiocianic; acid sulfuric = vitriol; acid sulfuric fumans v. oleum; acid tanic v. tanin; acid tartric v. acid citric; acid tiocianic = acid rodanhidric, acid sulfocianhidric.
acetanilidă, ACETANILÍDĂ s. (CHIM.) fenilacetamida.
cetanic, CETÁNIC, -Ă adj. cifra ~a = indice care exprima aprecierea calitatii arderii unui combustibil în motorul cu aprindere prin comprimare. (< cetan + -ic)
ceruleu, CERULÉU s. n. pigment mineral albastru obtinut dintr-un amestec de oxizi de cobalt si staniu. (< fr. céruléum)
ceriu, CÉRIU s. n. metal stralucitor, moale si ductil, din familia lantanidelor. (< fr. cérium)
zăcătoare, ZĂCĂTOÁRE s. v. staniste.
zăcătură, ZĂCĂTÚRĂ s. v. staniste.
zdrenţăros, ZDRENŢĂRÓS adj. 1. v. zdrentuit. 2. jerpelit, peticit, rupt, zdrentuit, (pop.) pirpiriu. (Purta haine cam ~oase.) 3. flenduros, rupt, zdrentuit, (pop.) zdrentos, (reg.) cotrentos, (Mold., Bucov. si Transilv.) felegos, (prin Transilv.) rânticos. (Om ~.) 4. ferfenitit, hartanit, rupt, sfâsiat, zdren-tuit, (pop. si fam.) ferfenitos. (O carte ~oasa.)
zdrenţui, ZDRENŢUÍ vb. 1. v. sfâsia. 2. a (se) gauri, a (se) rupe, a (se) sfâsia, a (se) uza, (pop. si fam.) a (se) flenduri. (Haina s-a ~ de tot.) 3. a se jerpeli. (Ţi s-au cam ~ pantalonii.) 4. a (se) ferfeniti, a (se) hartani, a (se) rupe, a (se) sfâsia, (fam.) a (se) varzui. (Nu mai ~ caietul!)
zdrenţuit, ZDRENŢUÍT adj. 1. v. sfâsiat. 2. gaurit, jerpelit, hartanit, rupt, sfâsiat, uzat, zdrentaros, (pop.) zdrentos. (Un cersetor cu haine ~.) 3. jerpelit, peticit, rupt, zdrentaros, (pop.) pirpiriu. (Purta haine cam ~.) 4. v. zdrentaros. 5. ferfenitit, hartanit, rupt, sfâsiat, zdrentaros, (pop. si fam.) ferfenitos. (O carte ~.)
znamenie, ZNAMÉNIE s. v. hâdosenie, monstru, mon-struozitate, pocitanie, pocitura, schimo-nositura, slutenie, slutitura, urâciune, urâtenie.
etnobotanică, ETNOBOTÁNICĂ s.f. – V. etnobotanic (1) [DEX'98]
acvitanian, acvitanián adj. m. (sil. -ni-an), pl. acvitaniéni (sil. -ni-eni); f. sg. acvitaniána, pl. acvitaniéne
acvitanian, acvitanián s. n. (sil. -ni-an), pl. acvitaniéne
agrobotanică, agrobotánica s. f. → botanica
antitetanic, antitetánic adj. → tetanic
astrobotanică, astrobotánica s. f. → botanica
astrobotanist, astrobotaníst s. m. → botanist
bantustaniza, bantustanizá vb., ind. prez. 1 sg. bantustanizéz, 3 sg. si pl. bantustanizeáza
bantustanizare, bantustanizáre s. f., g.-d. art. bantustanizarii
băietan, baietán s. m., pl. baietáni
bâţan, bâtán s. m., pl. bâtáni
bogătan, bogatán s. m., pl. bogatáni
bostan, bostán s. m., pl. bostáni
botanic, botánic adj. m., pl. botánici; f. sg. botánica, pl. botánice
botanică, botánica s. f., g.-d. art. botánicii
botanieră, botaniéra s. f., pl. botaniére
botanist, botaníst s. m., pl. botanísti
botanistă, botanísta s. f., pl. botaníste
botaniza, botanizá vb., ind. prez. 1 sg. botanizéz, 3 sg. si pl. botanizeáza
botanizare, botanizáre s. f., g.-d. art. botanizarii
britani, británi s. m. pl.
britanic, británic s. m., adj. m., pl. británici; f. sg. británica, g.-d. art. británicei; pl. británice
brotan, brotán s. m., pl. brotáni
brustan, brustán s. m., pl. brustáni
budapestan, budapestán adj. m., s. m., pl. budapestáni; f. sg. budapestána, pl. budapestáne
butanier, butaniér s. n., pl. butaniére
castan, castán s. m., pl. castáni
castanietă, castaniéta s. f. (sil. -nie-), pl. castaniéte
castaniu, castaníu adj. m., f. castaníe; pl. m. si f. castaníi
căftăni, caftaní vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. caftanésc, imperf. 3 sg. caftaneá; conj. prez. 3 sg. si pl. caftaneásca
căftănie, caftaníe s. f., art. caftanía, g.-d. caftaníi, art. caftaníei
căpitan, capitán s. m., pl. capitáni
căpitanlocotenent, capitán-locotenént s. m., pl. capitáni-locotenénti
căpitănie, capitaníe s. f., art. capitanía, g.-d. art. capitaníei; pl. capitaníi, art. capitaníile
cătăni, cataní vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. catanésc, imperf. 3 sg. cataneá; conj. prez. 3 sg. si pl. cataneásca
cătănie, cataníe s. f., art. catanía, g.-d. cataníi, art. cataníei
cătănime, cataníme s. f., g.-d. art. catanímii; pl. cataními
cătănioară, catanioára s. f. (sil. -nioa-), g.-d. art. catanioárei; pl. catanioáre
cătăniţă, cataníta s. f., g.-d. art. catanítei; pl. cataníte
cetanic, cetaníc adj. m., pl. cetaníci; f. sg. cetaníca, pl. cetaníce
ciortan, ciortán s. m., pl. ciortáni
citanie, citánie s. f. (sil. -ni-e), art. citánia (sil. -ni-a), g.-d. art. citániei; pl. citánii, art. citániile (sil. -ni-i-)
clănţăni, clantaní vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. clantanésc, imperf. 3 sg. clantaneá; conj. prez. 3 sg. si pl. clantaneásca
clănţănire, clantaníre s. f., g.-d. art. clantanírii; pl. clantaníri
clănţănit, clantanít s. n.
clănţănitură, clantanitúra s. f., g.-d. art. clantanitúrii; pl. clantanitúri
colţan, coltán s. m., pl. coltáni
constantinopolitan, constantinopolitán adj. m., s. m., pl. constantinopolitáni; f. sg. constantinopolitána, pl. constantinopolitáne
cositor, cositór (staniu) s. n.; simb. Sn
cosmobotanică, cosmobotánica s. f. → botanica
crănţăni, crantaní vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. crantanésc, imperf. 3 sg. crantaneá; conj. prez. 3 sg. si pl. crantaneásca
cretan, cretán adj. m., s. m., pl. cretáni; f. sg. cretána, pl. cretáne
crotal, crotál (un fel de castaniete) s. n., pl. crotále
debutaniza, debutanizá vb., ind. prez.3 sg. debutanizeáza
deetaniza, deetanizá/deetaná vb. (sil. de-e-), ind. prez. 3 sg. deetanizeáza/deetaneáza
dezetaniza, dezetanizá vb., ind. prez. 3 sg. dezetanizeáza
elisabetan, elisabetán adj. m., pl. elisabetáni; f. sg. elisabetána, pl. elisabetáne
etnobotanic, etnobotánic adj. m., pl. etnobotánici; f. sg. etnobotánica, pl. etnobotánice
etnobotanică, etnobotánica s. f., g.-d. art. etnobotánicii
fluorclormetan, fluorclormetán s. m. (sil. flu-or-), pl. fluorclormetáni
găităni, gaitaní vb. (sil. ga-i-), ind. prez. 1 sg. si 3 pl. gaitanésc, imperf. 3 sg. gaitaneá; conj. prez. 3 sg. si pl. gaitaneásca
geobotanic, geobotánic adj. m.(sil. ge-o-), pl. geobotánici; f. sg. geobotánica, pl. geobotánice
geobotanică, geobotánica s. f. (sil. ge-o-), g.-d. art. geobotánicii
geobotanist, geobotaníst s. m. (sil. ge-o-), pl. geobotanísti
geobotanistă, geobotanísta s. f. (sil. ge-o-), pl. geobotaníste
glutanic, glutánic adj. m., pl. glutánici
halagea, halageá (taraboi, patanie) s. f., art. halageáua, g.-d. art. halagélei; pl. halagéle
hărtăni, hartaní vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. hartanésc, imperf. 3 sg. hartaneá; conj. prez. 3 sg. si pl. hartaneásca
heptan, heptán s. m., pl. heptáni
hidrobotanică, hidrobotánica s. f., g.-d. art. hidrobotánicii
huţan, hután adj. m., s. m., pl. hutáni; f. sg. hutána, pl. hutáne
idiobotanică, idiobotánica s. f. (sil. -di-o-), art. idiobotánica, g.-d. art. idiobotánicii
instantanist, instantaníst s. m., pl. instantanísti
ionatan, ionatán (pom) s. m. (sil. io-), pl. ionatáni
iţan, itán s. m., pl. itáni
izooctan, izooctán s. m. (sil. -zo-oc-), pl. izooctáni
izopentan, izopentán s. m., pl. izopentáni
lantanidă, lantanída s. f., pl. lantaníde
liliputan, lilipután s. m., adj. m., pl. liliputáni, f. sg. liliputána, g.-d. art. liliputánei, pl. liliputáne
lipiţan, lipitán s. m., pl. lipitáni
litanie, litánie s. f. (sil. -ni-e), art. litánia (sil. -ni-a), g.-d. art. litániei; pl. litánii, art. litániile (sil. -ni-i-)
lusitan, lusitán s. m., adj. m., pl. lusitáni; f. sg. lusitána, g.-d. art. lusitánei, pl. lusitáne
lusitanian, lusitanián (geol.) adj. m. (sil. -ni-an), pl. lusitaniéni (sil. -ni-eni); f. sg. lusitaniána, pl. lusitaniéne
lusitanian, lusitanián s. n. (sil. -ni-an)
marchitan, marchitán s. m., pl. marchitáni
marchitănie, marchitanie s. f., art. marchitania, g.-d. art. marchetaniei; (pravalii, marfuri) pl. marchitanii, art. marchitaniile
mauritan, mauritán adj. m., s. m. (sil. ma-u-), pl. mauritáni; f. sg. mauritána, pl. mauritáne
mătanie, matánie s. f. (sil. -ni-e), art. matánia (sil. -ni-a), g.-d. art. matániei; pl. matanii, art. mataniile (sil. -ni-i-)
mârtan, mârtán s. m., pl. mârtáni
mâţan, mâtán s. m., pl. mâtáni
meghistan, meghistán s. m., pl. meghistáni
mercaptan, mercaptán s. m., pl. mercaptáni
metanier, metaniér s. n. (sil. -ni-er-), pl. metaniére
metaniza, metanizá vb., ind. prez. 1 sg. metanizéz, 3 sg. si pl. metanizeáza
metanizare, metanizáre s. f., g.-d. art. metanizarii
metropolitan, metropolitán (referitor la metropola) adj. m. (sil. -tro-), pl. metropolitáni; f. sg. metropolitána, pl. metropolitáne
mitropolitan, mitropolitán (referitor la mitropolie sau la mitropolit) adj. m. (sil. -tro-), pl. mitropolitáni; f. sg. mitropolitána, pl. mitropolitáne
mocârţan, mocârtán s. m., pl. mocârtáni
momentan, momentán adj. m., pl. momentáni; f. sg. momentána, pl. momentáne
montan, montán adj. m., pl. montáni; f. sg. montána, pl. montáne
montanism, montanísm s. n.
montanist, montaníst s. m., adj. m., pl. montanísti; f. sg. montanísta, pl. montaníste
montanistic, montanístic adj. m., pl. montanístici; f. sg. montanística, pl. montanístice
motan, motán s. m., pl. motáni
motănime, motaníme s. f., g.-d. art. motanímii
napolitan, napolitán adj. m., (locuitor) s. m., pl. napolitáni; (locuitoare, produs de cofetarie) f. sg. napolitána, pl. napolitáne
octan, octán s. m., pl. octáni
octanic, octánic adj. m., pl. octánici; f. sg. octánica, pl. octánice
onanie, onánie (pocitanie) s. f. (sil. -ni-e), art. onánia (sil. -ni-a), g.-d. art. onániei; pl. onánii, art. onániile (sil. -ni-i-)
orătanie, oratánie s. f. (sil. -ni-e), art. oratánia (sil. -ni-a), g.-d. art., oratániei; pl. oratanii, art. orataniile (sil. -ni-i-)
paleobotanic, paleobotánic adj. m., pl. paleobotánici; f. sg. paleobotánica, pl. paleobotánice
paleobotanică, paleobotánica s. f. (sil. -le-o-), g.-d. art. paleobotánicii
paleobotanist, paleobotaníst s. m., pl. paleobotanísti
paleobotanistă, paleobotanísta s. f., pl. paleobotaníste
păţanie, patánie s. f. (sil. -ni-e), art. patánia (sil. -ni-a), g.-d. art. patániei; pl. patánii, art. patániile (sil. -ni-i-)
pentan, pentán s. m., pl. pentáni
perimontan, perimontán adj. m., pl. perimontáni; f. sg. perimontána, pl. perimontáne
platan, platán (copac) s. m., pl. platáni
pocitanie, pocitánie s. f. (sil. -ni-e), art. pocitánia (sil. -ni-a), g.-d. art. pocitániei, pl. pocitánii, art. pocitániile (sil. -ni-i-)
poliuretan, poliuretán s. m. (sil. -li-u-), pl. poliuretáni
potamobotanică, potamobotánica s. f., g.-d. art. potamobotánicii
premontan, premontán adj. m., pl. premontáni; f. sg. premontána, pl. premontáne
pritan, pritán s. m., pl. pritáni
procitanie, procitánie s. f. (sil. -ni-e), art. procitánia (sil. -ni-a), g.-d. art. procitániei; pl. procitánii, art. procitániile (sil. -ni-i-)
prostan, prostán adj. m., s. m., pl. prostáni; f. sg. prostána, pl. prostáne
puritan, puritán s. m., adj. m., pl. puritáni; f. sg. puritána, g.-d. art. puritánei, pl. puritáne
puritanism, puritanísm s. n.
puritanist, puritaníst s. m., adj. m., pl. puritanísti; f. sg. puritanísta, pl. puritaníste
puştan, pustán s. m., pl. pustáni
răchitan, rachitán s. m., pl. rachitáni
râtan, râtán s. m., pl. râtáni
sacristan, sacristán s. m. (sil. -cris-), pl. sacristáni
satanic, satánic adj. m., pl. satánici; f. sg. satánica, pl. satánice
satanicesc, satanicésc adj. m., f. sataniceásca; pl. m. si f. satanicésti
satanism, satanísm s. n.
satanist, sataníst s. m., adj. m., pl. satanísti; f. sg. satanísta, pl. sataníste
sfeştanie, sfestánie s. f. (sil. -ni-e), art. sfestánia (sil. -ni-a), g.-d. art. sfestániei; pl. sfestánii, art. sfestániile (sil. -ni-i-)
simultan, simultán adj. m., pl. simultáni; f. sg. simultána, pl. simultáne
spartan, spartán s. m., adj. m., pl. spartáni; f. sg. spartána, g.-d. art. spartánei, pl. spartáne
spontan, spontán adj. m., pl. spontáni; f. sg. spontána, pl. spontáne
stan, stan s. m., pl. stani
stanic, stánic adj. m., pl. stánici; f. sg. stánica, pl. stánice
stanifer, stanifér adj. m., pl. staniféri; f. sg. staniféra, pl. stanifére
stanină, stanína s. f., g.-d. art. stanínei
staniol, staniól s. n. (sil. -ni-ol), pl. stanióluri
stanişte, stániste s. f., g.-d. art. stánistii; pl. stánisti
staniţă, staníta s. f., g.-d. art. stanítei; pl. staníte
staniu, stániu s. n. [-niu pron. -niu], art. stániul; simb. Sn
submontan, submontán adj. m., pl. submontáni; f. sg. submontána, pl. submontáne
sultan, sultán s. m., pl. sultáni
sultanin, sultanín adj. m., (moneda) s. m., pl. sultaníni; f. sg. sultanína, pl. sultaníne
sultanină, sultanína (vita de vie) s. f., g.-d. art. sultanínei
sultănica, sultaníca (dans) s. f. art.
sultănică, sultaníca s. f., pl. sultanéle
şarlatan, sarlatán s. m., pl. sarlatáni
şarlatanie, sarlataníe s. f., art. sarlatanía, g.-d. art. sarlataníei; (fapte) pl. sarlataníi, art. sarlataníile
şarlatanism, sarlatanísm s. n., (fapte) pl. sarlatanísme
şeitan, seitán s. m. (sil. sei-), pl. seitáni
tanic, tánic adj. m., pl. tánici; f. sg. tánica, pl. tánice
tanin, tanín s. n., pl. tanínuri
taninos, taninós adj. m., pl. taninósi; f. sg. taninoása, pl. taninoáse
taniza, tanizá vb., ind. prez.1 sg. tanizéz, 3 sg. si pl. tanizeáza
tanizare, tanizáre s. f., g.-d. art. tanizarii; pl. tanizari
târtan, târtán s. m., pl. târtáni
tetanic, tetánic adj. m., pl. tetánici; f. sg. tetánica, pl. tetánice
tetanie, tetánie s. f., art. tetánia, g.-d. tetánii, art. tetániei
tetanism, tetanísm s. n.
tetaniza, tetanizá vb., ind. prez. 1 sg. tetanizéz, 3 sg. si pl. tetanizeáza
tibetan, tibetán adj. m., pl. tibetáni; f. sg. tibetána; pl. tibetáne
titan, titán (urias) s. m., pl. titáni
titanic, titánic adj. m., pl. titánici; f. sg. titánica, pl. titánice
titanifer, titanifér adj. m., pl. titaniféri; f. sg. titaniféra, pl. titanifére
titanism, titanísm s. n.
titanit, titanít s. n., pl. titaníturi
titanizare, titanizáre s. f., g.-d. art. titanizarii
transmontan, transmontán adj. m., pl. transmontáni; f. sg. transmontána, pl. transmontáne
ultramontan, ultramontán adj. m., pl. ultramontáni; f. sg. ultramontána, pl. ultramontáne
ultramontanism, ultramontanísm s. n.
urangutan, urangután s. m., pl. urangutáni
uretan, uretán s. m., pl. uretáni
vultan, vultán s. m., pl. vultáni
zoobotanic, zoobotánic adj. m., pl. zoobotánici; f. sg. zoobotánica, pl. zoobotánica
paleobotanică, PALEOBOTÁNICĂ s.f. – V. paleobotanic (1) [DEX'98]
oaste, OÁSTE osti f. 1) înv. Totalitate a fortelor armate ale unui stat; armata. 2) pop. Serviciu militar; catanie. 3) pop. Multime de ostasi. 4) fig. Multime de persoane. [G.-D. ostii] /<lat. hostis, ~em
nasicorn, NASICÓRN ~i m. Gândac de talie mare, castaniu, având pe cap un corn întors spre spate (la masculi) si peri pe pântece si pe picioare; caraban. /<fr. nasicorne
murg, MUR//G ~ga (~gi) si substantival (despre cai) Care are parul de culoare castanie-închisa. /cf. alb. murg
mefistofelic, MEFISTOFÉLI//C ~ca (~ci, ~ce) Care denota rautate si viclenie; cu perfidie si dusmanie; satanic; diabolic. Râs ~. /<fr. méphistophélique
mătanie, MĂT//ÁNIE ~anii f. rel. 1) mai ales la pl. Îngenunchere si înclinare a corpului înainte pâna la atingerea pamântului cu capul (în semn de veneratie sau de pocainta). A bate (sau a face) ~anii. 2) la pl. Sirag de margele pe care credinciosii (mai ales calugarii) numara rugaciunile ce le rostesc. [G.-D. mataniei; Sil. -ni-e] /<sl. metanija
măsea, MĂS//EÁ ~éle f. 1) Fiecare dintre dintii mari, cu suprafata plata, situati în partile laterale ale maxilarelor; molar. ♢ ~ de minte fiecare din utlimele patru masele care apar la sfârsitul adolescentei. A trage (sau a lua) la ~ a consuma bauturi spirtoase în cantitati mari; a avea slabiciunea bautului. Nici pe o ~ (sau nici cât a-i pune pe o ~) foarte putin; o nimica toata. A clantani din ~ele a tremura de frig. 2) Obiect sau unealta asemanatoare cu un dinte de acest fel. 3): ~eaua-ciutei mica planta erbacee din familia liliaceelor, cu flori divers colorate si frunze cu pete rosii-brune. [G.-D. maselei] /<lat. maxilla
mărăcinar, MĂRĂCINÁR ~i m. Pasare migratoare, de talie mica, insectivora, cu pene castanii-închise si cu gâtul negru, care îsi face cuib prin maracinisuri. /maracine + suf. ~ar
maro, MARÓ adj. invar. Care are culoarea castanei coapte; de culoare brun-roscata; cafeniu; castaniu. [Art. maroul] /<fr. marron
mameluc, MAMELÚ//C ~ci m. 1) Soldat de cavalerie din corpul de garda al sultanilor egipteni. 2) Soldat din escadronul garzii imperiale franceze. 3) fig. Persoana lipsita de individualitate; om fara pareri proprii. /<fr. mamelouk
litanie, LITÁNI//E ~i f. 1) Rugaciune din cadrul unei procesiuni religioase, rostita alternativ de preot si de credinciosi. 2) fig. Cuvântare lunga, monotona si plictisitoare. [G.-D. litaniei; Sil. -ni-e] /<sl. litanja
liră, LÍR//Ă2 ~e f. Unitate a sistemului monetar în unele tari. ~ italiana. ♢ ~ sterlina unitate monetara în Marea Britanie. /<turc., it. lira
lighioană, LIGHIOÁN//Ă ~e f. 1) Animal salbatic; dihanie; jigodie; jiganie; jivina. 2) Pasare de curte; oratanie. 3) fig. Om josnic; misel. [G.-D. lighioanei; Sil. -ghi-oa-] /cf. sl. legeonu
lichenologie, LICHENOLOGÍE f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul lichenilor. /<fr. lichénologie
lantanide, LANTANÍDE f. pl. Element chimic din grupa pamânturilor rare. /<fr. lanthanide
laburist, LABURÍ//ST ~sta (~sti, ~ste) si substantival (în Marea Britanie, Australia, Irlanda etc.) Care este de orientare social-democrata. Partid ~. /cf. it. laburista, engl. labourist
inăriţă, INĂRÍŢ//Ă ~e f. Pasare migratoare, de talie mica, din familia fringilidelor, având penajul castaniu pe spate, rosu pe frunte si roz pe piept, care se hraneste mai ales cu seminte de in. /in + suf. ~arita
impostură, IMPOSTÚR//Ă ~i f. 1) Fapta de impostor; sarlatanie; escrocherie; potlogarie; cotcarie. 2) Situatie de impostor. /<fr. imposture, lat. impostura
hindustană, HINDUSTÁNĂ f. mai ales art. Limba indo-iraniana vorbita în India si în Pakistan. /<fr. hindoustani
hăitui, A HĂITU//Í ~iésc tranz. 1) (animale domestice) A face sa mearga (într-o anumita directie), alungând din urma; a goni. 2) fam. (persoane) A urmari permanent cu scopul de a face un rau; a prigoni cu insistenta. [Sil. hai-tui] /<ung. hajtani
grădină, GRĂDÍN//Ă ~i f. 1) Teren, de obicei îngradit, pe care se cultiva legume, flori sau pomi fructiferi. ♢ ~ botanica gradina în care se cultiva plante din diferite regiuni ale globului. ~ zoologica gradina în care se cresc si se întretin animale din diferite regiuni ale globului. 2) Suprafata de teren plantata si amenajata (cu alei, banci etc.), care serveste ca loc de agrement; parc. ♢ ~ de vara restaurant amenajat în timpul verii în aer liber. [G.-D. gradinii] /<bulg., sb. gradina
gogoaşă, GOG//OÁSĂ ~ósi f. 1) Învelis protector din fire matasoase, rezultate din secretia unor insecte; cocon. ♢ ~ de matase învelis format din firul produs de viermele de matase. 2) Excrescenta sferica, aparuta pe frunzele sau crengile stejarilor sau ale altor plante. ♢ ~ de ristic excrescenta bogata în tanin, aparuta pe frunzele de stejar ca urmare a întepaturilor unor insecte. 3) Produs de patiserie, de forma sferica, preparat din aluat dospit si prajit în grasime sau în ulei. 4) mai ales la pl. fig. Vorba goala lipsita de temei real; minciuna. ♢ A însira la ~osi a spune verzi si uscate; a îndruga. [G.-D. gogosii; Pl. si gogoase] /Orig. nec.
geobotanist, GEOBOTANÍ//ST ~sti m. Specialist în geobotanica. /<fr. géobotaniste
geobotanică, GEOBOTÁNICĂ f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul plantelor în legatura cu factorii de mediu. [Sil. ge-o-] /<fr. géobotanique
geamparale, GEAMPARÁLE f. pl. 1) Dans popular românesc asemanator cu hora. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. 3) Instrument muzical mic de percutie, constând din doua piese mici de lemn, în forma de gavan, unite printr-un siret, care, fiind lovite una de alta, produc un sunet special; castaniete. [Sil. geam-] /<turc. calpara
geamantan, GEAMANTÁN ~e n. Obiect de bagaj portabil, de forma dreptunghiulara si relativ plata, cu încuietoare, confectionat dintr-un material usor (carton, piele, plastic etc.); valiza. ♢ A-si face ~ul a) a-si aranja lucrurile în geamantan; b) a se pregati de drum. /<ngr. tzamantáni, turc. camadan
gândac, GÂNDÁ//C ~ci m. pop. Insecta din ordinul coleopterelor. ♢ ~ de casa (sau de bucatarie) insecta nocturna brun-roscata care se hraneste cu produse alimentare; svab; libarca. ~ de mai insecta brun-castanie, care apare la începutul lunii mai si distruge culturile agricole; carabus. ~ de Colorado insecta galbui-portocalie, cu dungi negre longitudinale pe aripi, care distruge cartofii. ~ de frasin insecta verde-surie cu miros specific; cantarida. ~ de trandafiri insecta coleoptera de talia unui carabus, de culoare verde-aramie, cu pete albe pe elitre, care se hraneste cu sucul florilor; ileana. /<sb. gundelj
gadoliniu, GADOLÍNIU n. Element chimic din grupul lantanidelor. /<fr. gadolinium
fitosociologie, FITOSOCIOLOGÍE f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul gruparii plantelor. /<fr. phytosociologie
fitofiziologie, FITOFIZIOLOGÍE f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul proceselor fiziologice ale plantelor; fiziologie a plantelor. [Art. fitofiziologia; G.-D. fitofiziologiei; Sil. -gi-e] /<fr. phytophysiologie
ficologie, FICOLOGÍE f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul algelor. [Art. ficologia; G.-D. ficologiei; Sil. -gi-e] /<fr. phycologie
escrocherie, ESCROCHERÍ//E ~i f. Fapta de escroc; sarlatanie; potlogarie; cotcarie; impostura. /<fr. escroquerie
drăcesc, DRĂC//ÉSC ~eásca (~ésti) Care este caracteristic pentru draci; de drac; diavolesc; diabolic; satanic; demonic. /drac + suf. ~esc
dominion, DOMINI//ÓN ~oáne n. Fiecare dintre statele care formau Uniunea Britanica, care duceau aceeasi politica ca metropola si se bucurau de o anumita independenta. [Sil. -ni-on] /<fr. dominion
diavolesc, DIAVOL//ÉSC ~eásca (~ésti) Care este caracteristic pentru diavoli; de diavoli; dracesc; diabolic; satanic. [Sil. di-a-] /diavol + suf. ~esc
diabolic, DIABÓLI//C1 ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de diavol; propriu diavolului; satanic; diavolesc; dracesc; demonic. Putere ~ca. 2) Care vadeste rautate si viclenie; mefistofelic. Inventie ~ca. [Sil. di-a-] /<fr. diabolique, lat. diabolicus
dendrologie, DENDROLOGÍE f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul arborilor. [Art. dendrologia; G.-D. dendrologiei; Sil. -gi-e] /<fr. dendrologie
demonic, DEMÓNI//C ~ca (~ci, ~ce) Care tine de demoni; propriu demonilor; diabolic; diavolesc; satanic; dracesc. /<lat. demonicus
cufundar, CUFUNDÁR ~i m. 1) Pasare de apa mai mare decât rata, cu ciocul ascutit si cu penele negre, cu puncte albe pe spate. 2) Pasare înotatoare de marimea ratei, cu penele castanii pe spate si albe pe burta, având în jurul gâtului un "guleras" de pene. /a se cufunda + suf. ~ar
criptogamie, CRIPTOGAMÍE f. 1) Stare a plantelor criptogame. 2) Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul criptogamelor. /<fr. crypto-gamie
coţcărie, COŢCĂRÍ//E ~i f. Fapta de cotcar; sarlatanie; potlogarie; escrocherie; impostura. [Art. cotcaria; G.-D. cotcariei; Sil. -ri-e] /cotcar + suf. ~ie
coţcă, CÓŢCĂ f. reg. Fapta de cotcar; sarlatanie; potlogarie; escrocherie; impostura. /<sb. kocka
cositor, COSITÓR1 n. Metal moale, alb-argintiu, maleabil si ductil, întrebuintat la acoperirea altor metale, pentru a le feri de coroziune, si la fabricarea tinichelei; staniu. /<sl. kositeru
corcodel, CORCODÉ//L ~i m. reg. Pasare acvatica de marimea ratei, cu penele castanii pe spate si albe pe burta, având în jurul gâtului un "guleras" de pene; cufundar. /Orig. nec.
cocoşar, COCOSÁR ~i m. Pasare de padure de marimea unui graur, cu pene sure pe spate si castanii pe restul corpului. /<bulg. kokosar
cobaie, COB//ÁIE ~ai f. rar reg. 1) Pasare domestica de talie medie, cu cioc conic, crescuta pentru carne si oua; oratanie; gaina. 2) la pl. Pasari domestice; oratanii. [Sil. -ba-ie] /cobe + suf. ~aie
clănţănit, CLĂNŢĂNÍT n. Zgomot produs de ciocnirea ritmica a dintilor, a unor obiecte de metal etc. /v. a clantani
clănţăni, A CLĂNŢĂN//Í ~ésc intranz. 1) (despre dinti) A se ciocni repetat si cu zgomot unul de altul (de frig, de frica etc.). 2) (despre obiecte metalice sau de sticla) A produce un clantanit; a face "clant-clant". 3) fig. A vorbi mult si fara rost; a clampani; a flecari; a palavragi; a trancani. /clant + suf. ~ani
citanie, CITÁNI//E ~i f. 1) înv. Citire a cartilor bisericesti în fata credinciosilor. 2) Citire monotona. /<sl. titenije, tetanije
ciorovăi, A SE CIOROVĂ//Í ma ~iésc intranz. fam. A se certa usor pentru lucruri marunte; a se ciondani; a se clantani. [Sil. -va-i] /Orig. nec.
ciondăni, A SE CIONDĂN//Í ma ~ésc intranz. fam. A se certa usor (pentru lucruri marunte); a se ciorovai; a se clantani. /cf. sas. schänden
cătănie, CĂTĂNÍ//E ~i f. înv. Serviciu militar; militarie. [Art. catania; G.-D. cataniei; Sil. -ni-e] /catana + suf. ~ie
cătăni, A CĂTĂN//Í ~ésc pop. 1. intranz. A face serviciul militar; a face catanie. 2. tranz. A înscrie în efectivul armatei. /Din catana
cărăbuş, CĂRĂBÚS ~i m. Insecta din ordinul coleopterelor daunatoare culturilor agricole, cu aripi dure de culoare castanie, care apare la începutul lunii mai. /carab + suf. ~us
căpitănie, CĂPITĂNÍ//E ~i f. 1) Conducere administrativa a unui port. 2) Sediul acestei conduceri. [Art. capitania; G.-D. capitaniei; Sil. -ni-e] /capitan + suf. ~ie
castaniu, CASTANÍ//U ~e (~i) Care are culoarea castanelor. [Sil. -ta-niu] /castana + suf. ~iu
castanietă, CASTANIÉT//Ă ~e f. Instrument de acompaniament pentru muzica si dans, format din doua placi (de lemn sau de fildes) prinse de degete care, lovite una de alta, produc sunete în ritm. [Sil. -ni-e-] /<sp. castañeta, fr. castagnettes
carpologie, CARPOLOGÍE f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul fructelor. /<fr. carpologie
caraban, CARABÁN ~i m. Gândac de talie mare, de culoare castanie, cu un corn întors spre spate; nasicorn. /cf. alb. karabishte
bronz, BRONZ ~uri n. 1) Aliaj de cupru cu alte metale (aluminiu, plumb, staniu etc.), rezistent la coroziune, cu diverse utilizari în tehnica. ♢ Epoca de ~ perioada din istoria omenirii caracterizata prin descoperirea bronzului si prin folosirea uneltelor si a armelor din acest metal. 2) Obiect (de arta) turnat din acest aliaj. ♢ Caracter de ~ caracter dârz si neclintit. /<fr. bronze
britanic, BRITÁNI//C2 ~ca (~ci, ~ce) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Marii Britanii sau este originara din Marea Britanie. /<fr. britannique
britanic, BRITÁNI//C1 ~ca (~ci, ~ce) Care apartine Marii Britanii sau populatiei ei; din Marea Britanie. /<fr. britannique
breton, BRETÓN2 ~a (~i, ~e) Care apartine Bretaniei (Franta) sau populatiei ei; din Bretania. /<fr. breton
breton, BRETÓN3 ~a, ~i, ~e m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Bretaniei (Franta) sau este originara din Bretania. /<fr. breton
botaniza, A BOTANIZ//Á ~éz tranz. (plante) A colectiona în scopuri stiintifice. /<fr. botaniser
botanist, BOTANÍ//ST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. Specialist în botanica. /<fr. botaniste
botanică, BOTÁNICĂ f. Ramura a biologiei care se ocupa cu studiul plantelor. [G.-D. botanicii] /<fr. botanique
botanic, BOTÁNI//C ~ca (~ci, ~ce) Care tine de botanica; propriu botanicii. ♢ Gradina ~ca institutie de cercetari stiintifice, care dispune de o gradina cu plante vii cultivate (în conditii naturale sau în sera). /<fr. botanique
bostănar, BOSTĂNÁR ~i n. pop. 1) Paznic al unei bostanarii. 2) Cultivator de bostani. 3) Vânzator de bostani. /bostan + suf. ~ar
bostănărie, BOSTĂNĂRÍ//E ~i f. Loc unde se cultiva în special bostani; pepenarie. ♢ Frica pazeste ~a se spune despre cineva care se abtine de la o fapta rea numai de frica. [Art. bostanaria; G.-D. bostanariei; Sil. -ri-e. /bostan + suf. ~arie
bolero, BOLERÓ ~uri n. 1) Dans popular spaniol, cu un ritm moderat, executat sub acompaniament de chitara si castaniete. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. [Art. boleroul; Sil. -ro-ul] /<sp. bolero
bântui, A BÂNTUÍ bântuie intranz. (despre epidemii, fenomene ale naturii etc.) A se desfasura cu o mare putere, luând amploare (cauzând pierderi). /<ung. bántani
bate, A BÁTE bat 1. tranz. 1) A da lovituri (cu palma, cu pumnul, cu batul, cu biciul etc.) unui om sau unui animal. ~ calul sa mearga. ~ peste obraji. ♢ ~ mar a bate foarte tare (pe cineva). ~ palma cu cineva a da mâna cu cineva pentru a cadea de acord într-o tranzactie. Batut în cap prost, ticnit. ~ capul cuiva (sau ~ pe cineva la cap) a cicali; a necaji întruna pe cineva. A-si ~ capul cu ceva a-si framânta mintea. ~ la ochi a atrage atentia; a fi suspect. A-si ~ gura degeaba (sau în vânt) a vorbi în zadar. A-si ~ joc de cineva a necinsti pe cineva; a batjocori pe cineva. A-l ~ pe cineva gândul (sau mintea) a se gândi insistent la ceva. 2) A lovi repetat un obiect, un material cu un instrument în diverse scopuri (pentru a-l prelucra, a-l ascuti, a-l înfige în ceva etc.). ~ frisca. ♢ Bate fierul pâna-i (sau cât îi) cald actioneaza pâna nu-i târziui. ~ bani a fabrica monede. 3) A înfrânge într-o lupta sau într-o întrecere; a birui; a învinge. 4) A lovi usor cu palma umarul, spatele cuiva, pentru a-i atrage atentia sau pentru a-i arata bunavointa. 5) (toba, toaca etc.) A face sa rasune. ♢ ~ toba a raspândi zvonuri; a nu pastra secret. 6) (covoare, haine etc.) A curata de praf (lovind repetat cu un bat, cu batatorul etc.). 7) (suprafete, terenuri etc.) A îndesa pentru a face drept si neted; a batatori; a batuci; a tapsi. 8) A lovi ca sa cada de pe copac. ~ nucile. ♢ ~ tactul (sau masura) a marca tactul unei bucati muzicale prin lovirea usoara a unui obiect cu mâna. ~ drumurile (sau podurile) a umbla fara rost; a hoinari; a vagabonda. ~ pasul pe loc a nu realiza nici un progres într-o actiune. ~ câmpii a vorbi fara nici o legatura logica; a vorbi aiurea. ~ matanii a face matanii. 9) (la razboiul de tesut) A presa cu spata firele de bateala. 2. intranz. 1) A lovi o data sau repetat în ceva (la poarta, la usa etc.). ~ la fereastra. ♢ ~ la usa cuiva a veni la cineva spre a-i cere ajutor material. 2) A lovi, a misca repetat o parte a corpului. ~ din picioare. ♢ ~ din palme a aplauda. Cât ai bate din palme foarte repede, într-o clipa. ~ din picior a) a lovi cu piciorul în pamânt; b) a se rasti; a porunci. ~ din buze a ramâne înselat în asteptarile sale. 3) (despre ploaie, grindina, bruma) A cadea (facând stricaciuni în agricultura). 4) (despre vânt) A purta curentii de aer; a sufla. 5) A face aluzie (critica) la ceva. 6) (despre inima, puls) A-si intensifica bataile; a se misca neregulat (din cauza unei emotii, a unui efort sau a unei boli); a palpita; a zvâcni. 7) (despre clopote, ceasornice etc.) A emite sunete ritmice. 8) reg. (despre câini) A scoate sunete caracteristice speciei; a hamai; a latra. 9) (despre Soare, Luna) A atrage cu razele, raspândind lumina, caldura. 10) (despre armele de foc) A trimite proiectilul pâna într-un anumit loc. 11) (despre culori) A avea o nuanta de ... /<lat. batt[u]ere
argentin, ARGENTÍN n. Praf de staniu folosit în industria textila si la fabricarea hârtiei. /<fr. argentine
altoi, A ALTO//Í ~iésc tranz. 1) (plante) A trata cu altoi. 2) fig. fam. A supune unei lovituri; a lovi. 3) fig. (sentimente, relatii) A consolida în mod sistematic; a inspira cu regularitate; a cultiva. /<ung. oltani
algologie, ALGOLOGÍE f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul algelor. /<fr. algologie, germ. Algologie
ole, OLÉ n. Dans spaniol executat într-un tempo moderat de o singura persoana care se acompaniaza cu castaniete. /Cuv. sp.
ondatră, ONDÁTR//Ă ~e f. 1) Mamifer rozator semiacvatic cu blana castanie-rosiatica, pretioasa; guzgan-de-mosc; bizam. 2) Blana a acestui animal. /<lat. Ondatra
orătanie, ORĂT//ÁNIE ~anii f. Pasare de curte. [G.-D. orataniei; Sil. -ni-e] /Din reg. oara
ostăşi, A OSTĂS//Í ~ésc intranz. înv. A fi ostas; a face armata; a catani. /Din ostas
ostăşie, OSTĂSÍE f. înv. Serviciu de ostas; militarie; catanie. /ostas + suf. ~ie
oţetar, OŢETÁR2 ~i m. Arbore sau arbust cu tulpina si ramurile paroase, cu frunze eliptice, zimtate, cu flori mici, galbene-verzui si cu fructe rosii-purpurii, cultivat pentru producerea taninelor si a otetului. /otet + suf. ~ar
panglicărie, PANGLICĂRÍ//E ~i f. 1) Scamatorie cu panglici. 2) (cu sens colectiv) Cantitate mare de panglici. 3) fig. rar Manipulatie necinstita; cotcarie; escrocherie; sarlatanie. [G.-D panglicariei] /panglicar + suf. ~ie
pătăranie, PĂTĂR//ÁNIE ~anii f. fam. Întâmplare neobisnuita (din viata unei persoane); patanie. /a pati + suf. ~aranie
păţanie, PĂŢÁNI//E ~i f. 1) Întâmplare neobisnuita (din viata unei persoane); pataranie. 2) mai ales la pl. Întâmplare riscanta (descrisa într-o opera literara); peripetie; aventura. [G.-D. pataniei] /a pati + suf. ~anie
peripeţie, PERIPEŢÍ//E ~i f. 1) Întâmplare imprevizibila si impresionanta care intervine în viata cuiva; istorie. 2) Întreprindere riscanta (descrisa într-o opera literara); patanie; aventura. [G.-D. peripetiei] /<fr. péripétie
pinzgau, PINZGAU [pr.: píntgau] n. 1) Rasa de bovine de lapte si carne, având corpul de culoare rosie-castanie, cu o dunga alba de-a lungul spinarii. 2) Rasa de cai de tractiune. /<germ. Pinzgau
piron, PIR//ÓN ~oáne n. Cui de dimensiuni mari. ♢ A face ~oane a clantani din dinti (de frig). A mânca ~oane a fi foarte înfuriat. /<sl. pironu
pocitanie, POCITÁNI//E ~i f. v. POCITURĂ. /pocit + suf. ~anie
potlogărie, POTLOGĂRÍ//E ~i f. Fapta sau vorba de potlogar; sarlatanie; cotcarie; impostura; escrocherie. [G.-D. potlogariei] /potlogar + suf. ~ie
poveste, POVÉ//STE ~sti f. 1) Creatie epica populara, mai ales în proza, în care se redau diferite întâmplari fantastice, cu personaje imaginare aflate în lupta cu forte supranaturale; basm. ~ umoristica. ♢ Ca în (sau din) ~ (sau ~sti) cum nu exista în realitate. A sta la (sau a se apuca de) ~sti a palavragi; a flecari. ~stea cu cocosul rosu v. COCOS. A ajunge (sau a se face, a ramâne) de ~, a-i merge (sau a i se duce) cuiva vestea si ~stea a se face cunoscut, mai ales prin fapte reprobabile. 2) Istorisire a pataniilor sau a vietii cuiva; istorie. ♢ (Asta-i) ~ veche este o istorie cunoscuta, rasuflata. 3) Afirmatie nesocotita; scornitura. ♢ (Toate astea-s) ~sti (toate acestea sunt) minciuni. A spune (sau a îndruga la) ~sti a spune (la) minciuni. 4) Întâmplare deosebita; eveniment. ♢ Ce (mai) veste-~? ce noutati mai sunt? Asa ti-e ~stea? a) asa îmi esti?; asa stau lucrurile? [G.-D. povestii] /<sl. povĕsti
procitanie, PROCITÁNI//E ~e f. înv. 1) Recitire, repetare (a unei lectii). 2) Proces de ascultare a elevilor cu scopul de a recapitula materia învatata. [G.-D. procitaniei] /<rus. protitanie
pungăşie, PUNGĂSÍ//E ~i f. fam. Fapta de pungas; impostura; potlogarie; sarlatanie. /pungas + suf. ~ie
puritan, PURITÁN1 ~a (~i, ~e) Care tine de puritanism; propriu puritanismului. /<fr. puritain
puritan, PURITÁN2 ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Adept al puritanismului. 2) Persoana care vadeste sau afiseaza o moralitate scrupuloasa. /<fr. puritain
puritanism, PURITANÍSM n. 1) Doctrina a unei secte prezbiteriene din Anglia si Scotia care lupta pentru curatarea cultului si a dogmelor religioase de ramasitele catolicismului. 2) Respectare riguroasa a preceptelor religioase si morale. /<fr. puritanisme
rădaşcă, RĂDÁS//CĂ ~te f. Insecta de talie mare, de culoare neagra-castanie, masculul având coarne ramificate, curbate spre interior. /<bulg. ragatka
satanic, SATÁNI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care este caracteristic satanei; în spiritul satanei; diabolic; demonic; diavolesc; dracesc. 2) Care manifesta rautate si viclenie; diabolic; mefistofelic. /<fr. satanique
satanism, SATANÍSM n. rar Atitudine a celui care este satanic. /<fr. satanique
scamatorie, SCAMATORÍ//E ~i f. 1) Arta si tehnica de a produce iluzii (optice) prin miscari abile (si rapide) ale mâinilor; iluzionism. 2) Iluzie creata astfel; iscusinta scamatorului. 3) fig. Inducere în eroare; mistificare; înselaciune; sarlatanie. [G.-D. scamatoriei] /<fr. scamator + suf. ~ie
seminologie, SEMINOLOGÍE f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul semintelor.
sfen, SFEN n. 1) Mineral de culoare galbena, bruna sau verde, silicat natural de calciu si de titan întrebuintat ca piatra semipretioasa si ca materie prima pentru obtinerea oxidului de titan; titanit. 2) Piatra semipretioasa corespunzatoare. /<fr. sphene
sfeştanie, SFESTÁNI//E ~i f. Slujba religioasa oficiata la cererea credinciosilor pentru a sfinti ceva (o casa, o fântâna etc.). [G.-D. sfestaniei; Sil. -ni-e] /<sl. (o)svenštenije
sluji, A SLUJ//Í ~ésc 1. intranz. 1) înv. A fi sluga; a argati; a slugarnici. 2) A lucra într-un serviciu. 3) pop. A face stagiul militar; a catani. 4) (despre obiecte) A fi util; a fi de folos; a folosi; a servi. 5) (despre slujitori ai cultelor) A oficia serviciul divin. 2. tranz. (persoane, cauze, idealuri etc.) A sustine printr-o activitate permanenta; a servi. /<sl. služiti
soldăţie, SOLDĂŢÍE f. 1) Serviciu de soldat; ostasie; militarie; catanie; moscalie. 2) Stare de soldat. /soldat + suf. ~ie
stanat, STANÁ//T ~ti m. Sare a acidului stanic. /<fr. stannate
stanifer, STANIFÉR ~a (~i, ~e) (despre minereuri, zacaminte) Care contine staniu. /<fr. stanifere
staniol, STANIÓL ~uri n. Foaie subtire dintr-un aliaj de staniu sau din alt metal (plumb, aluminiu), întrebuintata, mai ales, ca material pentru ambalarea unor produse alimentare sau industriale. [Sil. -ni-ol] /<germ. Stanniol
stanişte, STÁNIST//E ~i f. 1) reg. Loc umbrit si racoros unde se odihnesc vara animalele la amiaza. 2) fig. Asezare omeneasca; localitate. /<sl. stanište
staniu, STÁNIU n. Metal moale, alb-argintiu, maleabil si ductil, întrebuintat la spoirea altor metale pentru a le proteja de coroziune si la fabricarea tinichelei; cositor. /<lat. stannum, stagnum, it. stagno
stanos, STAN//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) Care contine staniu; cu staniu. /<fr. stanneux
sultanină, SULTANÍN//Ă ~e f. Soi de vita de vie din care se fac stafide. [G.-D. sultaninei] /<turc. sültani, fr. sultanine, germ. Sultanine
şarlatanesc, SARLATAN//ÉSC ~eásca (~ésti) Care este caracteristic pentru sarlatani; potlogaresc /sarlatan + suf. ~esc
şarlatanie, SARLATANÍ//E ~i f. Fapta de sarlatan; potlogarie; cotcarie; escrocherie; impostura. /sarlatan + suf. ~ie
şarlatanism, SARLATANÍSM ~e n. rar v. SARLATANIE. /<fr. charlatanisme
şmecherie, Smecherí//e -i f. 1) Caracter smecher. 2) Fapta sau vorba de om smecher; siretenie; sarlatanie. Era de o ~ proverbiala. [Art. smecheria; G.-D. smecheriei; Sil. -ri-e] /smecher + suf. -ie
tanat, TANÁ//T ~ti m. Sare sau ester al acidului tanic. /<fr. tannate
tanic, TÁNI//C ~ca (~ci, ~ce): Acid ~ tanin. /<fr. tannique
tanin, TANÍN ~uri n. Substanta organica de origine vegetala, sub forma de praf cu gust astringent, întrebuintata în medicina, la fabricarea colorantilor si, în special, la tabacirea pieilor. /<fr. tanin
taninos, TANIN//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) Care contine tanin; cu tanin în componenta. 2) Care este caracteristic taninului; de tanin. /tanin + suf. ~os
taniza, A TANIZ//Á ~éz tranz. (mustul, vinul) A trata cu tanin (pentru limpezire sau ameliorare). /<fr. taniser
tarantelă, TARANTÉL//Ă ~e f. mai ales art. 1) Dans popular italian executat într-un tempo vioi, cu acompaniament de chitara, tamburina sau castaniete. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. 3) Piesa vocala sau instrumentala care se bazeaza pe ritmul acestui dans. /<it. tarantella
tartar, TÁRTAR ~uri n. 1) (în mitologia antica) Loc situat în fundul infernului, în care se credea ca erau chinuiti titanii aruncati acolo de Zeus. 2) pop. (în religia crestina) Loc de chinuri vesnice, unde se crede ca ajung, dupa moarte, sufletele celor pacatosi; iad; infern; gheena. /<sl. tarutaru, gr. tártaros
tetanic, TETÁNI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de tetanos sau de tetanie; propriu tetanosului sau tetaniei. 2) Care provoaca sau este provocat de tetanos. 4) si substantival Care sufera de tetanos. /<fr. tétanique
tetanie, TETÁNIE f. med. Stare patologica constând în accese de contractii musculare spasmodice ale membrelor si ale trunchiului, ca urmare a unor boli sau a insuficientei calciului din organism. /<fr. tétanie
tetaniza, A TETANIZ//Á ~éz tranz. (oameni sau animale) A îmbolnavi de tetanos. /<fr. tétaniser
titanic, TITÁNI//C ~ca (~ci, ~ce) Care tine de titani; propriu titanilor. /<fr. titanique
titanit, TITANÍT ~uri n. 1) Mineral de culoare galbena, bruna sau verde, întrebuintat ca piatra semipretioasa si ca materie prima pentru obtinerea oxidului de titan; sfen. 2) Piatra semipretioasa corespunzatoare. /<fr. titanite
tripotaj, TRIPOTÁJ ~e n. livr. Actiune necinstita, întreprinsa cu scopul de a însela pe cineva; sarlatanie; potlogarie; escrocherie; cotcarie. /<fr. tripotage
ţintar, ŢINTÁR2 ~i m. Pasare migratoare, de talie mica, cu penaj castaniu pe spate, rosu în frunte si roz pe piept. /tinta + suf. ~ar
ţol, ŢOL1 ~i m. (în Marea Britanie, S.U.A. si în alte tari) Unitate de masura a lungimii (egala cu 25,4 mm). /<germ. Zoll
ultramontanism, ULTRAMONTANÍSM n. Curent în cadrul catolicismului medieval, care promova ideea puterii absolute si nelimitate a papei în rezolvarea tuturor treburilor bisericesti si laice. /<fr. ultramontanisme
xilologie, XILOLOGÍE f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul lemnului si al proprietatilor lui. /< fr. xylologie
yterbiu, YTÉRBIU n. Element chimic din grupa lantanidelor, cu caracter metalic. /< fr. ytterbium
zăcătoare, ZĂCĂT//OÁRE ~óri f. 1) Recipient în care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie. 2) Vas mare de lemn captusit cu tabla subtire folosit la tabacirea pieilor. 3) Loc umbrit si racoros unde se odihnesc vitele vara (la amiaza); staniste /a zacea + suf. ~toare
castanoziom, CASTANOZIÓM ZIOM/ s. n. pamânt brun deschis sau castaniu, caracteristic solurilor de stepa uscata. (< rus. kastanosëm)
castanietă, CASTANIÉTĂ s. f. (pl.) instrument muzical de percutie pentru acompanierea dansului si a muzicii, din doua placute de lemn, care se prind de degete si, prin lovire, produc un sunet sec. (< fr. castagnette, sp. castañeta)
casiterit, CASITERÍT s. n. bioxid natural de staniu. (< fr. cassitérite)
agrostologie, AGROSTOLOGÍE s.f. Ramura a botanicii care studiaza pasunile. [Cf. it. agrostologia, germ. Agrostologie < gr. agrostis – iarba, logos – studiu].
carpologie, CARPOLOGÍE s. f. parte a botanicii care studiaza fructele. (< fr. carpologie)
carotă, CARÓTĂ s. f. I. varietate de morcovi timpurii, cu radacini scurte. II. proba cilindrica de material extrasa din teren pentru a determina structura si caracteristicile straturilor. ♢ proba luata din betonul de fundatie al unei sosele pentru stabilirea proprietatilor fizico-mecanice. III. (fig.) înselatorie, sarlatanie. IV. (fam.) stratagema la biliard, prin care i se lasa adversarului o lovitura grea. (< fr. carotte, lat. carota, gr. karoton, morcov)
astrobotanică, ASTROBOTÁNICĂ s.f. Stiinta care studiaza viata plantelor de pe alte planete. [Cf. germ. Astrobotanik].
bolero, BOLERÓ s.n. 1. Haina fara mâneci, scurta pâna aproape de talie si deschisa în fata, purtata de femei peste bluza. 2. Dans national spaniol cu ritm moderat, care se danseaza cu castaniete; aria acestui dans. [Acc. si bólero, var. bolerou s.n., pl. -ouri. / < fr. boléro, sp. bolero].
botaniza, BOTANIZÁ vb. I. tr. A strânge plante pentru studii; a erboriza. [< fr. botaniser].
botanizare, BOTANIZÁRE s.f. Actiunea de a botaniza; erborizare. [< botaniza].
briologie, BRIOLOGÍE s.f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul muschilor. [Pron. bri-o-. / < fr. bryologie, cf. gr. bryon – muschi, logos – studiu].
brownian, BROWNIÁN, -Ă adj. Miscare browniana = miscare neîncetata a particulelor microscopice, aflate în suspensie într-un lichid, datorita agitatiei moleculare. [Pron. brau-ni-an. / < fr. brownien, cf. (Robert) Brown – botanist scotian].
casiterit, CASITERÍT s.n. Bioxid natural de staniu. [< fr. cassitérite, cf. gr. kassiteros – cositor].
citobotanică, CITOBOTÁNICĂ s.f. (Biol.) Studiul celulelor vegetale. [< fr. cytobotanique].
cobea, COBÉA s.f. (Bot.) Planta agatatoare originara din Mexic, cultivata pentru florile sale mari, colorate în alb sau albastru-violet. [Pron. -be-a. / < fr. cobéa, cf. Cobo – botanist spaniol].
mauritanez, MAURITANÉZ, -Ă, mauritanézi, -e, s.m. si f., adj. Mauritan. (din Mauritania (n. pr.) + suf. -ez)
deetana, DEETANÁ vb. I. v. deetaniza.
deetanare, DEETANÁRE s.f. v. deetanizare.
deetaniza, DEETANIZÁ vb. I. tr. (Chim.) A îndeparta etanul din hidrocarburile usoare. [Var. deetana vb. I. / < de- + etan + -iza].
deetanizare, DEETANIZÁRE s.f. (Chim.) Actiunea de a deetaniza. [Var. deetanare s.f. / < deetaniza, cf. fr. dééthanisation].
geobotanică, GEOBOTÁNICĂ s.f. v. geobotanic (1). [DEX'98]
demetana, DEMETANÁ vb. I. v. demetaniza.
demetanare, DEMETANÁRE s.f. v. demetanizare.
demetaniza, DEMETANIZÁ vb. I. tr. A îndeparta metanul din hidrocarburi. [Var. demetana vb. I. / et. incerta].
demetanizare, DEMETANIZÁRE s.f. Actiunea de a demetaniza si rezultatul ei. [Var. demetanare s.f. / < demetaniza].
difuzor, DIFUZÓR s.n. 1. Dispozitiv folosit în radiofonie care transforma undele electrice în unde sonore prin punerea în vibratie a unei membrane plane sau a unui cornet; este folosit în dispozitivele de radioreceptie si în instalatiile de amplificare a sunetului. 2. Parte a unui carburator cu injectie unde se produce pulverizarea combustibilului. 3. Aparat folosit pentru extragerea zaharului din sfecla, a taninului din stejar etc. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. diffuseur].
algă, ÁLGĂ s.f. Algele comestibile sunt folosite traditional în bucataria japoneza (kombu, nori, mekabu, wakame), dar si în cea europeana, îndeosebi în tarile nordice, în Marea Britanie si Irlanda (kelp, carrageen / caragheen, Irish moss), proaspete ("salata-de-mare") sau uscate si presate; ele se utilizeaza si ca materie prima pentru producerea de gelifiante; v. agar-agar.
bamă, BAMĂ, bame, s.f. Planta anuala cultivata, din fam. malvaceelor (Hibiscus esculentus); fructul acesteia, în stare tânara, asemanator cu o pastaie (din punct de vedere botanic o capsula), este folosit în alimentatie ca o leguma; este cunoscuta în tarile orientale ca bamia, în cele occidentale drept okra, gumbo sau gombo, iar în cele anglofone si ca lady finger.
eglefin, EGLEFIN (Iht.) Peste marin din fam. gadidae (cod), de 50-90 cm lungime, foarte apreciat ca peste de consum (Gadus aeglefinus / Melanogrammus aeglefinus). Eglefinul eviscerat, sarat si afumat, se comercializeaza sub denumirea engl. haddock, consumat traditional în Marea Britanie si SUA.
escrocherie, ESCROCHERÍE s.f. Fapta de escroc; înselatorie, pungasie, sarlatanie. [Gen. -iei, var. excrocherie s.f. / cf. fr. escroquerie].
etilare, ETILÁRE s.f. Introducere a unui radical etil într-o molecula organica. ♦ Adaugare de etil fluid unei benzine pentru a-i îmbunatati cifra octanica; etilatie. [< etila].
etnobotanică, ETNOBOTÁNICĂ s.f. Disciplina care se ocupa cu culegerea de denumiri populare ale plantelor. ♦ Nomenclatura populara botanica. [Cf. gr. ethnos – popor, botane – planta].
falangă, FALÁNGĂ2 s.f. 1. Formatie de soldati pedestri, spartani sau macedoneni, înarmati cu lanci lungi, care atacau într-o anumita formatie în rânduri compacte; (p. ext.) corp de soldati, trupa armata. 2. (Fig.) Grup de oameni strâns uniti, care lupta pentru o cauza comuna. 3. (În doctrina sociala utopica a lui Fourier) Celula de baza a viitoarei orânduiri sociale, care avea sa efectueze diferite munci. 4. Grupare politica fascista (din Spania). [< fr. phalange, cf. lat. phalanx, gr. phalanx]
fitocenologie, FITOCENOLOGÍE s.f. Ramura a botanicii care studiaza fitocenozele; fitosociologie. [Gen. -iei. / < fr. phytocénologie].
fitografie, FITOGRAFÍE s.f. Descrierea sistematica a plantelor; botanica descriptiva. [Gen. -iei. / < fr. phytographie].
fitolog, FITOLÓG, -Ă s.m. si f. Specialist în fitologie; botanist. [< fr. fitologue].
fitologie, FITOLOGÍE s.f. Botanica. [Gen. -iei. / < fr. phytologie, cf. gr. phyton – planta, logos – stiinta].
fitosociologie, FITOSOCIOLOGÍE s.f. Ramura a botanicii care studiaza gruparile vegetale; fitocenologie. [Gen. -iei. / < fr. phytosociologie].
fumisterie, FUMISTERÍE s.f. Sarlatanie, mistificare, înselatorie. [Cf. it. fumisteria, fr. fumisterie].
catering, CATERING s.n. Cuvânt recent, de origine engleza, care, atât în Marea Britanie, cât si în SUA, denumeste activitatea de alimentatie publica în toata complexitatea ei, fiind sinonim cu fr. restauration – restauratie; preluat în limba româna cu sens restrâns, de livrare si servire de preparate culinare si bauturi sau de organizare de evenimente sociale (nunti, aniversari etc.) si de afaceri (bufete, cocteiluri etc.) în alte locuri (sedii de firme, institutii) decât restaurantele, de catre unitati specializate, la comanda unui client (persoana fizica sau juridica). – Din engl. catering.
gaur, GAÚR s.m. Bivol salbatic care traieste în regiunile muntoase din India si Malaysia. [Pron. ga-ur. / < fr. gaur < cuv. hindustani].
ciutan, CIUTÁN, ciutani, s.m. Pusti, copil (reg., Dobrogea)
geobotanic, GEOBOTÁNIC, -Ă adj. Referitor la geobotanica. [Pron. ge-o-. / cf. fr. géobotanique].
geobotanică, GEOBOTÁNICĂ s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul raspândirii plantelor pe suprafata globului terestru; fitogeografie. [Pron. ge-o-, gen. -cii. / < fr. géobotanique].
gotlandian, GOTLANDIÁN s.n. (Geol.) Perioada a paleozoicului considerata în trecut ca o diviziune superioara a silurianului, astazi ca silurian propriu-zis. // adj. Care apartine acestei perioade. [Pron. -di-an. / < fr. gothlandien, cf. Gotland – insula din marea Britanie].
industani, INDUSTÁNI s.n. v. hindustani.
hindustană, HINDUSTÁNĂ s.f. v. hindustani [în DN].
hindustani, HINDUSTÁNI s.n. Limba vorbita în India, derivând din sanscrita. [Var. hindustana s.f., scris si industani. / < fr. hindoustani].
jotă, JÓTĂ s.f. Dans popular spaniol cu miscare repede si acompaniament de castaniete, la care perechile danseaza fata în fata pe loc; melodia acestui dans. [Pron. ho-, var. (rar) hota s.f. / < sp. jota].
ashanti, ASHÁNTI subst. 1. S.m. Membrul al populatiei akan (2) din Ghana, care facea parte, în trecut, din regatul Ashanti (fosta confederatie de state formata la sf. sec. XVII, învinsa de britanici în 1896 si anexata coloniei Coastei de Aur Britanice în 1901, astazi partea centrala a Ghanei). 2. S.n. Limba twi a populatiei ashanti (1). (cf. engl. ashanti < twi ásànté) [MW, AHDEL]
budapestan, BUDAPESTÁN, -Ă, budapestáni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care locuieste în Budapesta (capitala Ungariei) sau care este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Budapestei sau locuitorilor sai, privitor la Budapesta sau locuitorii sai. (Budapesta (n.pr.) + suf. -an4; cf. fr. budapestois)
lusitanian, LUSITANIÁN, -Ă, lusitaniéni, -e, adj., subst. 1. Adj., s.n. (Din) al treilea etaj al jurasicului superior (malm). 2. Adj., s.m. si f. Din Portugalia (lusitan (2)). (cf. fr. lusitanien)
napolitan, NAPOLITÁN, -Ă, napolitáni, -e, adj., subst. 1. Adj., s.m. si f. (Locuitor) din Napoli (Italia). ♦ (s.f.) Dialect vorbit în (regiunea) Napoli. 2. S.f. Produs de cofetarie din straturi alternative de foi cu umplutura de crema. (cf. fr. napolitain, it. napoletano) [def., et. si MDN]
laburism, LABURÍSM s.n. Doctrina politica cu caracter socialist reformist, initiata în Marea Britanie. [Cf. it. laburismo, engl. labourism < Labour Party – partidul muncii, numele partidului britanic întemeiat pe aceste principii].
lamaserie, LAMASERÍE s.f. Edificiu si comunitate de calugari tibetani budisti. [Gen. -iei. / < fr. lamaserie].
lantanide, LANTANÍDE s.f.pl. Nume generic dat celor cincisprezece elemente cu numarul atomic între 57 si 71, foarte rare în natura, denumite si pamânturi rare. [Sg. lantanida. / < fr. lanthanides].
magnolie, MAGNÓLIE s.f. Arbust originar din Asia si din America, cu flori mari, frumoase si cu miros foarte placut, cultivat ca planta de ornament. [Gen. -iei. / < germ. Magnolle, fr., it. magnolia, cf. Magnol – botanist francez].
metanier, METANIÉR s.n. Cargou destinat transportului de gaz metan lichefiat. [Pron. -ni-er. / < fr. méthanier].
mezaventură, MEZAVENTÚRĂ s.f. (Frantuzism) Patanie, accident plictisitor; boroboata. [Cf. fr. mésaventure].
montagnard, MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.
montaniard, MONTANIÁRD adj. (Frantuzism) Muntenesc. // s.m. si f. 1. Membru al partidului cu vederi radicale, care ocupa partea cea mai înalta (La Montagne) a salii în care se tineau sedintele Conventiunii în timpul revolutiei burgheze din Franta de la 1789. 2. (Rar) Muntean. [Pron. -ni-ard, scris si montagnard. / < fr. montagnard].
montanism, MONTANÍSM s.n. Doctrina mistica religioasa a unei secte din primele secole crestine, care propovaduia ascetismul si submina ierarhia bisericeasca. [Cf. fr. montanisme, montanismo < Montanus – frigian, preot al zeitei Cibele, convertit la crestinism].
montanist, MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. si f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatari miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].
butanier, BUTANIÉR s. n. nava pentru transportul butanului lichid. (< fr. butanier)
octan, OCTAN, octani, s.m. Hidrocarbura saturata neramificata, din seria alcanilor, care are cifra octanica 100; în amestec cu normal-heptanul si cu alte hidrocarburi aromate, intra în compozitia benzinei.
bushel, BUSHEL [BÚSEL] s. m. unitate de masura pentru capacitati, de 36 l, în Marea Britanie si S.U.A. (< engl. bushel)
paleobotanic, PALEOBOTÁNIC, -Ă adj. Referitor la paleobotanica. [Cf. fr. paléobotanique].
paleobotanică, PALEOBOTÁNICĂ s.f. Paleofitologie. [Gen. -cii. / < fr. paléobotanique].
paleodendrologie, PALEODENDROLOGÍE s.f. Ramura a paleobotanicii care se ocupa cu studiul plantelor lemnoase fosile. [Gen. -iei. / cf. fr. paléodendrologie].
paleofitologie, PALEOFITOLOGÍE s.f. Ramura a paleontologiei care studiaza plantele fosile; paleobotanica. [Gen. -iei. / < fr. paléophytologie, cf. gr. palaios – vechi, phyton – planta, logos – stiinta].
passemontagne, PASSE-MONTAGNE s.n. (Frantuzism) Caciula care acopera ceafa si urechile. [Pron. pas-montáni. / < fr. passe-montagne].
pioctanină, PIOCTANÍNĂ s.f. Materie coloranta derivata din anilina, cu proprietati antibacteriene. [< fr. pyoktanine].
britonic, BRITÓNIC, -Ă adj. referitor la populatiile celtice din Marea Britanie, catre mileniul I a. Chr. ♢ (s. f.) ramura a limbii celtice. (< fr. brittonique)
briologie, BRIOLOGÍE s. f. ramura a botanicii care studiaza briofitele. (< fr. bryologie)
regenţă, REGÉNŢĂ s.f. 1. Guvernare a unui stat monarhic exercitata de una sau de mai multe persoane în timpul minoritatii sau al absentei regelui; timp cât dureaza o asemenea guvernare. 2. (Ist.) Nume care se dadea unor state musulmane din nordul Africii (Tripolitania, Algeria, Tunisia) guvernate printr-o delegatie a sultanului din Constantinopol. [Cf. fr. régence, it. reggenza].
sahib, SAHÍB s.m. Termen care denumea în limbajul colonial britanic pe stapân sau (p. ext.) pe omul alb. [Pron. saib si sa-ib. / < engl., fr., it. sahib < cuv. hindi, trecut si în araba].
botanografie, BOTANOGRAFÍE s. f. botanica descriptiva. (< fr. botanographie)
botaniza, BOTANIZÁ vb. tr. a strânge plante pentru studii; a erboriza. (< fr. botaniser)
botanist, BOTANÍST, -Ă s. m. f. specialist în botanica; fitolog. (< fr. botaniste)
botanieră, BOTANIÉRĂ s. f. cutie metalica folosita pe teren de botanisti pentru recoltarea si transportarea plantelor. (< botan/o/- + -iera)
botanic, BOTÁNIC, -Ă I. adj. referitor la botanica. o gradina ~a = gradina unde se planteaza diferite specii de plante pentru studiu. II. s. f. ramura a biologiei care studiaza regnul vegetal; fitologie. (< fr. botanique)
satanism, SATANÍSM s.n. Caracter satanic; atitudine satanica. ♦ Tendinta în literatura occidentala contemporana de a lua ca motiv de inspiratie diavolul. [< fr. satanisme].
bolero, BOLERÓ s. n. 1. dans popular spaniol în ritm leganat, însotit de acompaniament de castaniete; melodia corespunzatoare. 2. cântec si dans cubanez cu ritm ternar si sincopat. (< fr. boléro, sp. bolero)
sepoy, SÉPOY s.m. (Liv.) Soldat indigen din armata coloniala britanica din India. [Pron. sipoi. / < engl. sepoy, cf. pers. sipahi – cavalerist].
stanină, STANÍNĂ s.f. Sulfura naturala de staniu, fier si cupru; stanit. [< fr. stannine].
stanit, STANÍT s.m. Stanina. [< fr. stannite].
staniţă, STÁNIŢĂ s.f. Subdiviziune a teritoriilor cazacesti din regiunea Donului si Kubanului; sat cazacesc. [< rus. stanita].
stanoză, STANÓZĂ s.f. (Med.) Manifestatie toxica pulmonara, provocata prin inhalarea de vapori sau pulbere de staniu. [< fr. stannose].
metilterţiarbutileter, METILTERŢIARBUTILETÉR, metiltertiarbutileteri, s.m. Eter cu cifra octanica ridicata, obtinut prin aditia selectiva a metanolului la izobutena. Se utilizeaza ca aditiv octanic pentru benzinele auto. – Din engl. methyl-tertiary-butyl-ether.
şuan, SUÁN s.m. Denumire data insurgentilor din Bretania si Normandia în timpul revolutiei franceze de la sfârsitul sec. XVIII. [Pron. su-an. / < fr. chouan, cf. Jean Chouan – conducatorul insurgentilor].
tanant, TANÁNT, -Ă adj. Care contine acid tanic. // s.m. (Chim.) Substanta care are însusirea de a tabaci pielea; (p. ext.) materie prima naturala care contine o astfel de substanta. [< fr. tannant].
tetanie, TETÁNIE s.f. Stare patologica manifestata prin contractii musculare spasmodice si întepenirea membrelor; tetanism. [Gen. -iei. / < fr. tétanie].
tetanizare, TETANIZÁRE s.f. Actiunea de a tetaniza. [< tetaniza].
titanian, TITANIÁN, -Ă adj. Titanic. [Pron. -ni-an. / cf. engl. titanian].
titanifer, TITANIFÉR, -Ă adj. Care contine titan. [< fr. titanifère].
titanomahie, TITANOMAHÍE s.f. (Mit.) Lupta titanilor. [Gen. -iei. / < fr. titanomachie].
shiclu, SHICLU [poate siclu? – CM] s.n. Staniol, în unele graiuri ardelenesti.
trufă, TRÚFĂ s.f. 1. (Liv.) Inducere în eroare; înselatorie, sarlatanie. ♦ Abuz de încredere, escrocherie. 2. Gen de ciuperci comestibile foarte gustoase, de culoare violeta-negricioasa, având forma unui cartof. 3. Produs de cofetarie preparat cu o crema de unt si ciocolata. [< fr. truffe, it. truffa, prov. trufa < lat.t. tufera].
ultramontan, ULTRAMONTÁN, -Ă adj., s.m. si f. 1. (Locuitor) de dincolo de munti. 2. (Adept) al ultramontanismului. [Pl. -ni, -ne. / cf. it. ultramontano, fr. ultramontain < lat. ultra – de dincolo, mons – munte].
ultramontanism, ULTRAMONTANÍSM s.n. Curent extremist în cadrul catolicismului, aparut în sec. XV, care sustinea infailibilitatea si puterea nelimitata a papei în chestiunile bisericesti si laice. [< fr. ultramontanisme].
baudelairianism, BAUDELAIRIANÍSM BOD-LE-/ s. n. imitatie a poeziei lui Baudelaire, care exprima drama omului modern apasat de spleen, obsedat de ideea mortii, încercat de sentimente satanice si însetat de absolut. (< baudelairian + – ism)
wampum, WÁMPUM s.n. Moneda bastinasilor din America de Nord, alcatuita din scoici legate în forma de matanii. [Pron. uám-. / < engl., fr. wampum < cuv. indian].
zinnie, ZÍNNIE s.f. Planta erbacee originara din Mexic, cu flori frumoase si cu un colorit variat; (pop.) cârciumarese. [< fr., it. zinnia, germ. Zinnie, cf. J. G. Zinn – botanist german].
xilologie, XILOLOGÍE s.f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul lemnului si al proprietatilor lui. [Gen. -iei. / < fr. xylologie].
unii, unii tartani din 12 b
babbit, BABBÍT s. n. aliaj de staniu, stibiu si cupru, rezistent la frictiune. (<fr. babbit)
astrobotanică, ASTROBOTÁNICĂ s. f. ramura a exobiologiei care studiaza viata plantelor de pe alte planete. (< fr. astrobotanique)
astrobotanist, ASTROBOTANÍST, -Ă s. m. f. specialist în astrobotanica. (< engl. astrobotanist)
argentin, ARGENTÍN s. n. praf de staniu, în imprimarea textila si la fabricarea hârtiei. (< fr. argentine)
antranol, ANTRANÓL s. m. alcool obtinut prin reducerea antrachinonei cu staniu si acid acetic, în industria colorantilor. (< fr. anthranol)
antitetanos, ANTITETANÓS adj. inv. antitetanic. (< anti- + tetanos)
antitetanic, ANTITETÁNIC, -Ă adj., s. n. (medicament) care previne tetanosul; antitetanos. (< fr. antitétanique)
bushel, BUSHEL /busel/ s. m. Unitate de masura pentru capacitati, de 36 l, în Marea Britanie si S.U.A. (< engl. bushel)
anglosaxon, ANGLO-SAXÓN, -Ă I. s. m. f. pl. populatii germanice care s-au deplasat de pe continent în Insulele Britanice în sec. V-VI. II. adj. care apartine anglo-saxonilor. o limba ~a = limba germanica vorbita de anglo-saxoni; engleza veche. (< fr. anglo-saxon)
alpinariu, ALPINÁRIU s. n. gradina botanica rezervata culturii florei alpine. (dupa fr. alpinum)
algologie, ALGOLOGÍE s. f. ramura a botanicii care studiaza algele; ficologie. (< fr. algologie)
cretan, CRETÁN, -Ă, cretáni, -e, subst., adj. I. 1. S.m. si f. Locuitor din Creta. 2. Adj. Care apartine cretanilor (1) sau Cretei, privitor la cretani sau la Creta. II. S.f. Dialect dorian din Creta antica. (din n. pr. Creta + suf. -an; cf. fr. crétois, it. cretese) [def. si TLF – folosit în corpul DEX]
colli, CÓLLI s. m. câine ciobanesc foarte frumos, cu corpul lung si umerii lati, folosit în Scotia, si Marea Britanie pentru paza turmelor de oi, iar în restul lumii drept câine de companie. (<engl., fr. colley)
agrostologie, AGROSTOLOGÍE s. f. ramura a botanicii care studiaza pasunile; graminologie. (< germ. Agrostologie)
agrobotanică, AGROBOTÁNICĂ s. f. studiul plantelor agricole. (< fr. agrobotanique)
catalan, CATALÁN, -Ă, cataláni, -e, subst., adj. ~ (etim. incerta, prob. din v. cat. catelani = metateza din lacetani < gr. laketanoí = lacetan, identificabil cu ka(s)telanoí mentionati de Ptolemeu) [GDLC]
lacetan, LACETÁN, -Ă, lacetáni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. În vechime, membru al unei populatii preromane iberice din Lacetania, regiune din Hispania Tarraconense, aflata în partea centrala a Cataloniei, cu nucleul stabilit în regiunea Bages. 2. Adj. Care apartine sau se refera la lacetani (1). (cf. sp. lacetano, cat. lacetà < lat. Lacetani < gr. laketanoí = lacetan, identificabil cu ka(s)telanoí mentionati de Ptolemeu) [DRAE, GDLC]
acvitanian, ACVITANIÁN s.n. Ultimul etaj al oligocenului sau primul etaj al miocenului. // adj. Care apartine acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. aquitanien, cf. Acvitania – regiune din Franta].
algologie, ALGOLOGÍE s.f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul algelor. [Gen. -iei. / cf. fr. algologie, germ. Algologie < lat. alga – alga, gr. logos – studiu].
antitetanic, ANTITETÁNIC, -Ă adj. Care combate sau previne tetanosul. [Cf. fr. antitétanique].
antranol, ANTRANÓL s.m. Alcool obtinut prin reducerea antrachinonei cu staniu si acid acetic, având diverse întrebuintari în industria materiilor colorante. [< fr. anthranol].
argentin, ARGENTÍN s.n. Praf de staniu întrebuintat în imprimeria textila si la fabricarea hârtiei. [Cf. fr. argentine, germ. Argentin].
acvitanian, ACVITANIÁN, -Ă adj., s. n. (din) ultimul etaj al oligocenului (sau primul al miocenului). (< fr. aquitanien)
botanic, BOTÁNIC, -Ă adj. Referitor la plante. ♢ Gradina botanica = gradina unde se planteaza diferite specii de plante pentru studiu. [< fr. botanique].
botanică, BOTÁNICĂ s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul plantelor. [< fr. botanique, cf. gr. botanike].
botanist, BOTANÍST, -Ă s.m. si f. Specialist în botanica. [< fr. botaniste].
acăţa, acatá (acắt, át), vb. – 1. A prinde. – 2. A atîrna. – 3. (Fam.) A acosta o femeie pe strada. – 4. (Arg.) A obtine, a dobîndi. – Var. agata (si der. sai). Mr. acat, catari "a prinde", istr. (a)cot "prind". Origine incerta. Se considera în general ca fiind reprezentant al lat. accaptiāre, din captiāre (Philippide, Principii, 43; Puscariu, Lat. ti, 12; Puscariu 7; Candrea-Dens. 6; REW 1663; DAR); cf. it. cacciare, v.prov. cassar, fr. chasser, sp. cazar, port. caçar. Toate cuvintele romanice au pastrat sensul primitiv, "a prinde cerbul", ca în mr. si istr. Semantismul nu pare sa ridice nici o problema deosebita; însa fonetismul este dificil, datorita reducerii inexplicabile a grupului pt › t. Este posibil sa se fi produs o contaminare cu vreo forma balcanica, de ex. bg. kacja "a agata" (Meyer, Alb. St., IV, 81), cf. catara. Candrea, Elementele, 403, si Puscariu 7 presupun o contaminare cu cata "toiag, bîta"; Cihac, II, 475 pleaca de la mag. akasztani (cf. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41; Candrea-Dens., 6). Acata pierde treptat teren fata de agata, în pofida stradaniei gramaticienilor si puristilor. – Der. acatacios, adj. (lipicios); acatatoare, s.f. (siret, atîrnatoare); acataturi, s.f. pl. (cîrcei la vita de vie). Cf. cata.
carotă, CARÓTĂ s.f. I. (Liv.) Morcov. ♦ Varietate de morcovi timpurii, cu radacini scurte, de culoare galbena-rosiatica. II. Proba cilindrica de material, luata din fundul gaurii unei sonde pentru a determina structura stratului strabatut. ♦ Proba cilindrica luata din betonul de fundatie al unei sosele dupa 28 de zile de la turnare. III. (Fig.; frantuzism) Înselatorie, sarlatanie. IV. (Fam.) Joc rautacios la biliard, potrivit caruia i se lasa adversarului o lovitura grea. [< fr. carotte, cf. lat. carota – morcov].
carpologie, CARPOLOGÍE s.f. Parte a botanicii care se ocupa cu studiul fructelor. [Gen. -iei. / < fr. carpologie, cf. gr. karpos – fruct, logos – studiu].
castanietă, CASTANIÉTĂ s.f. Instrument de acompaniament pentru dans si muzica, facut din doua bucatele de lemn sau de fildes care se prind de degete si, prin lovire, produc un sunet sec. [< fr. castagnette, cf. sp. castañeta – castana mica].
ceruleu, CERULÉU s.n. Culoare minerala albastra, obtinuta dintr-un amestec de oxizi de cobalt si staniu. [< fr. céruléum, cf. lat. caeruleus].
blaznă, blázna, blázne, s.f. (înv.) 1. înselaciune, cursa. 2. sminteala, greseala. 3. monstru, pocitanie.
calembac, calembác, s.m. fara pl. (înv.) specie de arbore exotic, cu lemn negru, placut mirositor, din care se faceau matanii.
cherţăni, chertaní, pers. 3 sg. chertanéste, vb. IV (reg.) 1. (despre soareci) a chitcai. 2. (despre copii) a scânci.
chirielă, chiriéla s.f. (înv.) 1. droaie, gramada, multime. 2. litanie. 3. (fig.) însirare lunga de lucruri plicticoase sau suparatoare.
chirţeni, chirtení, pers 3 sg. chirtenéste, vb. IV (reg.; despre rozatoare) a crantani, a cârtâi; a chitai.
ciopârtan, ciopârtán, ciopârtáni, s.m. (reg.) specie de ciuperca comestibila.
cleombăni, cleombaní, clembanésc, vb. IV (reg.) 1. a vibra, a zbârnâi (o coarda). 2. a clantani (din dinti).
coltan, coltán, coltáni, s.m. (reg. porecla) taran de la ses, înalt, slab; cojan, galigan.
colţan, coltán1, coltáni, s.m. (reg.) 1. om sau animal cu colti mari. 2. gândac de locuinta. 3. planta ierboasa de apa, cu fructul în colturi; coltar, castan-de-balta, stea-de-balta.
cotârleţ, cotârlét, cotârléte, s.n. (reg.) cotet de oratanii, ocol, tarc, cosare.
coţcă, cótca s.f. (reg.) 1. cotcarie, pungasie, sarlatanie, smecherie, înselatorie. 2. zar de jucat. 3. patratel (de pe o tesatura). 4. cocolos, ghem.
dalie, DÁLIE s.f. Planta ornamentala din familia compozeelor, cu flori colorate, foarte frumoase, dar fara miros, transplantata din America; (pop.) gherghina. [Pron. -li-e, gen. -iei, pl. dalii, dalii. / < fr. dahlia, cf. Dahl – botanist suedez].
demonic, DEMÓNIC, -Ă adj. De drac; diabolic, satanic; demoniac. [< lat. daemonicus].
dendrologie, DENDROLOGÍE s.f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul arborilor. [Gen. -iei. / < fr. dendrologie, cf. gr. dendron – arbore, logos – studiu].
altoi, altoí (-oésc, -ít), vb. – 1. A introduce o ramura a unei plante în tesutul alteia. – 2. A bate, a lovi, a plesni pe cineva. – Var. (Mold.) hultui. Mag. oltani (Dar; Gáldi, Dict., 83). Sensul 2 nu apare si la var. – Der. altoiala, s.f. (altoire); altoi, s.n. (ramura folosita la altoire); altoior, adj. (care altoieste); altoitura, s.f. (altoire); hultoana, s.f. (altoi); hultuitura, s.f. (actiunea de a altoi); altoana, s.f. (Mold., altoi).
foltan, foltán, foltáni, s.m. (reg.) bucata, petec, hliza (de pamânt).
gârtan, gârtán, -a, gârtáni, -e, adj. (reg.) badaran, mojic, gârtoman.
glonţan, glontán,-a, glontáni, glontáne, adj. (reg.) vârtos ca glontul; zgrunturos.
dominion, DOMINIÓN s.n. Stat care facea parte din Imperiul britanic (azi din Commonwealth), depinzând de metropola si având numai formal o oarecare autonomie. [Pron. -ni-on, pl. -oane. / < fr., engl. dominion].
hărtăpăli, hartapalí, hartapalésc, vb. IV (reg.; despre haine) v. hartaní.
honţăni, hontaní, hontanésc, vb. IV (reg.) 1. a alerga. 2. a lucra.
hotăni, hotaní, hotanésc, vb. IV (reg.) a trebalui, a roboti.
arăta, aratá (-t, -át), vb. – 1. A indica, a semnala. – 2. A prezenta, a înfatisa. – 3. A parea, a avea aspectul. – 4. A da de înteles. – 5. (Refl.) A avea viziuni, a crede cineva ca vede ceva (se construieste cu dat.). – 6. A expune, a explica. – 7. A explica, a face lectii, a ajuta la pregatirea temelor scolare. – 8. A corecta, a îndrepta; a învata minte. – Var. (Trans. de S.) areta. Mr. arat, istr. arǪtu. Lat. ratāre "a fixa, a determina". Semantismul se explica în lumina unor expresii ca fr. je suis bien fixé sur son compte, care înseamna je suis bien renseigné. Si a- poate fi lat. sau rom. Etimonul ratus, în forma •arratāre, fusese indicat de Candrea, Rom., XXXI, 301, si Éléments, 72 si 91, respins de Puscariu 108, si abandonat de Candrea, în GS, III, 423, a sugerat lat. •arretrāre si disimilat; dar problema semantica pare insolubila. Celelalte explicatii sînt insuficiente: lat. •arrectāre, de la rectus (Cihac, I, 82; Weigand, Jb, II, 221-3; DAR); se loveste de dificultati fonetice; lat. •elatāre (Meyer-Lübke, ZRPh., XIX, 574; Puscariu, Lat. ti, 10), dupa Puscariu 108, "wohl am besten passt, obwohl die Sinnesübergang nich ganz klar ist". Hasdeu 1557 indica lat •ad reputare, care nu pare posibil. Pascu, Beiträge, 9, presupune un •erettare, de la erectus, care este fara sens; iar Giuglea, Dacor., IV, 379, pleaca de la gr. ρέυος "membru, aspect", într-o explicatie prea fortata. Der. aratanie, s.f. (monstru, stafie); aratare, s.f. (demonstratie; dovada, proba; stafie); aratator, adj. (indicator); aratator, s.n. (deget cu care se arata; ac de ceas); aratatura, s.f. (indicatie; semnal, semn; monstru, stafie); aratos, adj.; aratosenie, s.f. (frumusete).
arăta, aratá (-t, -át), vb. – 1. A indica, a semnala. – 2. A prezenta, a înfatisa. – 3. A parea, a avea aspectul. – 4. A da de înteles. – 5. (Refl.) A avea viziuni, a crede cineva ca vede ceva (se construieste cu dat.). – 6. A expune, a explica. – 7. A explica, a face lectii, a ajuta la pregatirea temelor scolare. – 8. A corecta, a îndrepta; a învata minte. – Var. (Trans. de S.) areta. Mr. arat, istr. arǪtu. Lat. ratāre "a fixa, a determina". Semantismul se explica în lumina unor expresii ca fr. je suis bien fixé sur son compte, care înseamna je suis bien renseigné. Si a- poate fi lat. sau rom. Etimonul ratus, în forma •arratāre, fusese indicat de Candrea, Rom., XXXI, 301, si Éléments, 72 si 91, respins de Puscariu 108, si abandonat de Candrea, în GS, III, 423, care a sugerat lat. •ad reiterāre, redus la •arretrāre si disimilat; dar problema semantica pare insolubila. Celelalte explicatii sînt insuficiente: lat. •arrectāre, de la rectus (Cihac, I, 82; Weigand, Jb, II, 221-3; DAR); se loveste de dificultati fonetice; lat. •elatāre (Meyer-Lübke, ZRPh., XIX, 574; REW 2837; Puscariu, Lat. ti, 10), dupa Puscariu 108, "wohl am besten passt, obwohl die Sinnesübergang nich ganz klar ist". Hasdeu 1557 indica lat •ad reputare, care nu pare posibil. Pascu, Beiträge, 9, presupune un •erettare, de la erectus, care este fara sens; iar Giuglea, Dacor., IV, 379, pleaca de la gr. ρέυος "membru, aspect", într-o explicatie prea fortata. Der. aratanie, s.f. (monstru, stafie); aratare, s.f. (demonstratie; dovada, proba; stafie); aratator, adj. (indicator); aratator, s.n. (deget cu care se arata; ac de ceas); aratatura, s.f. (indicatie; semnal, semn; monstru, stafie); aratos, adj.; aratosenie, s.f. (frumusete).
huţan, hután, hutána, hutáni, hutáne, adj., s.m. si f. (reg.) 1. (adv.) hutanesc, a hutulului, de hutul. 2. s.m. hutul, locuitor slav de la izvoarele Siretului si Ceremusului. 3. (fig.) om înalt si voinic.
huţănesc, hutanésc, hutaneásca, hutanésti, adj. si s.f. art. (reg.) 1. (adj.) care se refera la hutani (hutuli), al hutanului (hutulului), de hutan (hutul). 2. (s.f. art.) hora specifica hutanilor (hutulilor).
iuţani, iutáni (iutári), s.m. pl. (reg.) ciuperci comestibile cu carne alba si suc alb, frageda si iute, piperata la gust.
împroţăni, împrotaní, împrotanésc, vb. IV refl. (reg.) 1. a se întepeni. 2. a se îndârji.
etnobotanic, ETNOBOTÁNIC, -Ă adj. Referitor la etnobotanica. [Cf. it. etnobotanico].
fandango, FANDÁNGO s.n. Dans spaniol cu un ritm vioi si pasionat, care se executa cu acompaniament de chitara si de castaniete; melodia acestui dans. [< fr., sp. fandango].
ficologie, FICOLOGÍE s.f. Ramura a botanicii având ca obiect studiul algelor. [< fr. phycologie].
fitogeografie, FITOGEOGRAFÍE s.f. Disciplina care studiaza raspândirea plantelor pe suprafata globului terestru; geobotanica. [Pron. -ge-o-, gen. -iei. / < fr. phytogéographie].
folia, FOLÍA s.f. 1. (Muz.) Dans vechi de carnaval, de origine portugheza, în tempo rapid, care se danseaza cu acompaniament de castaniete; melodia acestui dans. 2. Piesa muzicala pentru variatii instrumentale sau vocale, dezvoltata în sec. XVIII; folie. [< it. follia, cf. port., sp. folia].
jitanie, jitánie s.f. (reg.) rau ce nu se mai poate îndrepta.
jitiune, jitiúne s.f. (reg.) istorie, întâmplare, chestiune, socoteala, patanie, pataranie.
jontăni, jontaní, jontanésc, vb. IV (reg.) a face zgomot; (despre o lovitura) a suna.
jotan, jotán, jotáni, s.m. (reg.) 1. cotoi, mât. 2. om care seamana la cap cu mâtul.
geobotanist, GEOBOTANÍST, -Ă s.m. si f. Specialist în geobotanica. [Pron. ge-o-. / cf. fr. géobotaniste].
mâniecie, mâniecíe s.f. (înv.) scamatorie, sarlatanie.
ierbar, IERBÁR s.n. Colectie de plante mici, uscate si presate, determinate din punct de vedere botanic; catalog, mapa care contine aceste plante. [Var. herbar s.n. / cf. germ. Herbarium, fr. herbier].
mohoriu, mohoríu, mohoríe, mohoríi, adj. (reg.) rosu-închis; castaniu-închis; murg.
morcotan, morcotán, morcotáni, s.m. (reg.) om care are grija de alimentele strânse pentru o petrecere.
motântan, motântán, motântáni, s.m. (reg.) om de nimic, neghiob.
narcorniţă, narcórnita, narcórnite, s.f. (reg.) insecta coleoptera mare de culoare castanie, cu perisori roscati pe picioare si pe pântece, al carui mascul are la cap un corn curbat înapoi; nasicorn.
năgădaie, nagadáie, nagadắi, s.f. (reg.) aratare, iazma, pocitanie, monstru.
incorectitudine, INCORECTITÚDINE s.f. Lipsa de corectitudine; necinste, sarlatanie, înselatorie. [Et. incerta].
nemotanie, nemotánie, nemoténii, s.f. (înv. si reg.) 1. legaturi de familie, de rudenie; înrudire. 2. ruda, neam. 3. bocitoare.
nepristănit, nepristanít adv. (înv.) necontenit.
odagaci, odagáci s.n. (reg., înv.) 1. substanta aromatica (prin ardere). 2. lemn pentru matanii. 3. sapunel.
orături, oratúri s.f. pl. (reg.) pasari de curte, oratanii.
oroganie, orogánie, orogánii, s.f. (reg.) patanie, pataranie cu tâlc.
osfeştanie, osfestánie, osfestánii, s.f. (înv.) sfestanie.
otriţanie, otritánie, otritánii, s.f. (înv.) lepadare de sine (la botez).
berbant, berbánt (berbánti), s.m. – Hot, pungas, sarlatan. – Var. (Mold.) birbant. Mr. birbantu. It. birbante (› sp. bergante), prin intermediul ngr. μπερμπάντης (DAR); cf. si tc. berbad, bg. berbant(in). Dictionarele iau în consideratie de obicei exclusiv acceptia secundara de "crai, barbat afemeiat"; sensul primar este curent, totusi, în limba romanticilor. Der. berbanterie, s.f. (hotie, sarlatanie); berbantlîc, s.n. (pungasie, sarlatanie), cu suf. tc., ca bg. berbantlyk.
papalugă, papalúga, papalúgi, s.f. (reg.) 1. paparuda. 2. (fam.) pocitanie. 3. (deprec.) persoana înalta si foarte slaba.
papugerie, papugeríe, papugeríi, s.f. (înv.) potlogarie, înselatorie, sarlatanie.
pataramă, pataráma, pataráme, s.f. (înv. si reg.) 1. patanie, întâmplare neplacuta. 2. nasalie.
patrunoşte, patrunóste s.f. pl. (reg.) matanii.
paţilă, pátila, pátile, s.f. (reg.) patanie.
păcuină, pacuína, pacuíni, s.f. (reg.) 1. oaie cu lapte, mânzare. 2. (la pl.) oratanii. 3. ferma.
bîntui, bîntuí (-uésc, ít), vb. – 1. A deranja, a supara, a ofensa. – 2. A calca în picioare. – 3. A face stricaciuni. Mag. bántani "a deranja" (Cihac, II, 478; DAR; Gáldi, Dict., 84). Cuvîntul exista si în sl. (bg. bantuvam, sb., cr., slov. bantovati,rut. bantowati: cf. Berneker 42), dar pare a proveni din mag. Miklosich, Wander., 12, crede ca rut. provine din rom. – Der. bînsag, s.n. (balarie, hatis, maracini); bîntuiala, s.f. (suparare; stricaciune); bîntuitor, adj. (devastator).
pătăranie, pataránie, pataránii, s.f. (pop. si fam.) 1. îmtâmplare neplacuta, patanie. 2. (reg.) scandal, cearta, zarva.
pârlăcie, pârlacíe, pârlacíi, s.f. (reg.) sarlatanie, potlogarie.
peţanie, petaníe, petaníi, s.f. (reg.) logodna.
pilotan, pilotán, pilotáni, s.m. 9reg.) lemn de grosime potrivita din care se fabrica hârtie.
piţan, pitán, pitáni, s.m. (reg.) pui de gaina.
kalaazar, KALA-AZÁR s.n. Boala parazitara endemica, datorita unui protozoar raspândit în Orient si în bazinul mediteranean. [< fr. kala-azar < cuv. hindustani].
pleştaniţă, plestánita s.f. (înv.) bucata de stofa cu care se acopera vasele liturgice; aer.
pliuţăni, pliutaní, pliutanésc, vb. IV (reg.) 1. a aplauda. 2. (despre papuci) a produce un zgomot caracteristic în timpul mersului; a lipai.
pobratanie, pobratánie s.f. (înv.) prietenie, fratie.
pocie, pócie2, pócii, s.f. (reg.) om pocit; pocitanie.
pocosteală, pocosteála, pocostéli, s.f. (reg.) foita de poleiala; staniol.
podoară, podoára s.f. (reg.) patanie.
lichenologie, LICHENOLOGÍE s.f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul lichenilor. [Gen. -iei. / < germ. Lichenologie].
poghidanie, poghidánie s.f. (reg.) pocitanie.
boncăi, boncaí (-aésc, -ít), vb. – A mugi, a scoate ragete. – Var. boncani, boncalui, buncai. Sl. bąkati, •bąkaliti, forme a caror existenta se verifica prin sb., slov. bukati, ceh. boukati, sb. buknuti "a mugi", sb. bukalište "loc unde mugesc boii", sb. bukanje "muget". – Der. bonca(lu)itura, s.f. (raget). Prin contaminarea acestor cuvinte cu der. de la boc, de tipul bocani "a lovi", s-au format cuvintele bontani, vb. (Mold. si Bucov., a lovi, a izbi); bontanitura, s.f. (lovitura, izbitura).
lusitanian, LUSITANIÁN s.n. (Geol.) Al treilea etaj al jurasicului superior. // adj. Care apartine acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. lusitanien, cf. Lusitania – numele antic al Portugaliei].
maracas, MARACÁS s.n. Instrument muzical construit dintr-o nuca de cocos si un mâner, având introduse în interior pietricele sau nisip, care, prin scuturare, produc niste sunete caracteristice, asemanatoare cu ale castanietelor. [< sp. maracas – copac din Peru].
porogănie, poroganíe, poroganíi, s.f. (reg.) 1. pataranie, patanie. 2. snoava, istorie hazlie. 3. palavra. 4. cuvântare.
lidocaină, LIDOCAÍNĂ s.f. Compus cristalin (C14H22N2O) care, sub forma de clorhidrat, se foloseste ca anestezic local si agent antiaritmic. (cf. engl. lidocaine < acetanilid(e) (= acetanilida) + -o- + -caine (= caina < germ. -kain < Kokain = cocaina) [MW]
acetanilidă, ACETANILÍDĂ s.f. Compus cristalin alb (C8H9O), derivat din anilina si acid acetic, întrebuintat în special drept calmant sau antipiretic. (cf. engl. acetanilid(e) < nomenclatura stiintifica internationala) [MW]
povestitură, povestitúra, povestitúri, s.f. 1. (înv.) povestire. 2. (reg.) poveste, patanie.
bostan, bostán (bostáni), s.m. – 1. (Mold., înv.) Livada. – 2. Dovleac. – Mr. bostane, megl. bustan. Tc. bostan "livada" (Roesler 590; Seineanu, II, 59; Lokotsch 332); cf. ngr. μποστάνι, alb., sb., bg. bostan. Der. bostanar, s.m. (gradinar); bostanarie, s.f. (livada); bostangiu, s.m. (gradinar; soldat din garda seraiului), din tc. bostanci; bostangi, vb. (Mold., a ridica ziduri îngramadind pietre), cf. Graur, BL, VI, 140. Plecîndu-se de la var. bostîngi se pare ca trebuie sa se explice forma bosînci, vb. (Mold., a lucra prost, în conditii proaste), pe care Scriban o explica pe baza bg. bosszankodni "a se supara".
pristănire, pristaníre, pristaníri, s.f. 1. (înv.) cauza pentru a carei aparare se duce o lupta sustinuta. 2. (reg.; în formele: pristimire si pristinire) îngaduinta, permisiune.
pristănitor, pristanitór, pristanitóri, s.m. (înv.) persoana care pristaneste, care se alatura cuiva, îl urmeaza; face voia cuiva, îi tine partea.
micologie, MICOLOGÍE s.f. Ramura a botanicii care studiaza ciupercile. [Gen. -iei. / < fr. mycologie, cf. gr. mykes – ciuperca, logos – studiu].
pront, pront s.n. (reg.) staniste a vitelor; loc de odihna pentru vite; zacatoare.
bronz, bronz (brónzuri), s.n. – Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc. Fr. bronze. – Der. bronza, vb. (a acoperi un obiect cu un strat de bronz; a deveni negru datorita soarelui, a pîrli, a arde soarele); bronzarie, s.f. (atelier de bronzaj).
monstru, MÓNSTRU s.m. 1. Fiinta fantastica, având corpul alcatuit din elemente specifice oamenilor si animalelor. ♦ Fiinta care are o anomalie fizica din nastere; pocitanie. 2. Colos, namila; fiinta sau lucru de proportii colosale. 3. Om crud, degenerat, denaturat. // adj. Urias, foarte mare, colosal. [Cf. fr. monstre, lat. monstrum].
navetă, NAVÉTĂ2 s.f. Planta oleaginoasa înrudita cu rapita, cu frunze late si seminte mici, castanii. [< fr. navet].
nasicorn, NASICÓRN s.m. Insecta coleoptera de culoare castanie, al carei mascul are un fel de corn la cap. [Cf. fr. nasicorne, lat. nasicornis].
octanic, OCTÁNIC, -Ă adj. Cifra octanica = numar care indica rezistenta la explozie a unui combustibil lichid. [< fr. octanique].
caftan, caftán (caftáne), s.n. – 1. Manta de gala. Caftanul fastuos, din stofa alba tesuta cu fir galben, cu blana la mîneci si la gît, era un cadou oficial de învestitura, pe care sultanul obisnuia sa-l faca marelui vizir, domnitorilor din Moldova, Muntenia si Transilvania si hanului Crimeei. La rîndul lor, domnitorii daruiau un caftan de alta culoare fiecarei persoane pe care o numeau în functii publice, astfel încît notiunea de caftan a ajuns sa se confunde cu cea de numire sau acordare de titlu. – 2. Îndeletnicire sau functie al carei semn distinctiv era caftanul. – 3. Manta, mai ales aceea pe care o foloseau evreii moldoveni. – 4. Sal, broboada pentru femei. – Mr. caftane. Tc. kaftan, din per. khaftân (Roesler 595; Seineanu, II, 73; Lokotsch 774; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰαφτάνι, alb., sb., pol., bg., rus. kaftan. – Der. caftani, vb. (a fi îmbracat cu caftan; a numi, a învesti într-o functie); caftanie, s.f. (functie, demnitate); caftangiu, s.m. (slujitor care se îngrijea de hainele domnitorului) din tc. kaftanci; caftanliu, s.m. (boier dintr-unul din primele ranguri), din tc. kaftanli.
sfârnărie, sfârnaríe s.f. (înv. si reg.) 1. negustorie. 2. (fig.; reg.) sarlatanie.
sfeclire, sfeclíre s.f. (înv.) patanie, belea, bucluc.
soldăţi, soldatí, soldatésc, vb. IV (reg.) 1. a se afla în serviciul militar, a face armata; a duce viata de soldat; a se razboi, a ostasi; a catani. 2. a supune la instructie militara.
caliciu, calíciu (calícii), s.n. – 1. Învelisul extern al florii. – 2. Vas liturgic, potir. Fr. calice. În terminologia ecleziastica se aude de obicei acel u consonantic, care nu se aude ca termen botanic; în plus, acesta din urma are pl. caliciuri.
căpăţînă, capatîna (capatấni), s.f. – 1. Cap despartit de trunchi. – 2. Cap, doxa, inteligenta. – 3. Cap, parte mai groasa a unui obiect. – 4. Craniu, hîrca. – 5. Bulb, ceapa. – 6. Capatîna de zahar. – 7. Butuc de roata. – Mr. capatîna, megl. captsǫna. Origine incerta. Se considera ca der. de la lat. •capĭtῑna, de la caput (Puscariu 275; Candrea-Dens., 239; DAR), format pe baza modelului lui morticina, cf. alb. kaptinë; este însa evident ca sensul de "cap de mort" sau "craniu" nu poate fi primitiv. Este vorba mai curînd de un der. expresiv de la cap, ca ierbotina, de la iarba, cf. bolbotina, folostina. – Der. capatînos, adj. (cu capul mare; prost, netot; încapatînat, capos); încapatîna, vb. (a se îndîrji); descapatîna, vb. (a taia capul). Din rom. vine bg. kapacin (Capidan, Raporturile, 227) si posibil si alb.
organografie, ORGANOGRAFÍE s.f. 1. Ramura a zoologiei si a botanicii care se ocupa cu descrierea organelor animalelor si ale vegetalelor. 2. Descrierea amanuntita a partilor unui instrument muzical si a modului de functionare a acestuia. [Gen. -iei. / < fr. organographie].
căpitan, capitán (capitáni), s.m. – 1. Grad de ofiter superior locotenentului si inferior maiorului, în armata moderna. – 2. Capetenie militara, în general. – 3. În vechea organizare militara, capetenie de judet cu atributii militare, administrative si politienesti. – Mr. capitan. It. capitano, intrat în rom. din Evul Mediu, probabil pe filiera levantina (cf. REW 1634); cf. ngr. ϰαπιτάν, alb., bg. kapitan, tc. kaptan, sb. kapetan, mag. kapitány. Referirea lui Sanzewitsch 198 la rus. kapitan este inutila. Der. capitanat, s.n. (capitanie, district militar); capitaneasa, s.f. (sotie de capitan); capitanesc, adj. (de capitan); capitanie, s.f. (companie, detasament condus de un capitan); capitan-pasa (var. capudan-pasa), s.m. (amiral al flotei turcesti), din tc. kaptan sau kapudan pasa (înv.).
castan, castán (castáni), s.m. – Arbore cu fructe comestibile. – Mr. castînu, megl. castǫn. Lat. castaneus (sec. XIX). Formatie neol. este evidenta în rom. (Densusianu, Rom., XXXIII, 276); mr. si megl. pot veni direct din lat. (Pascu, I, 61; Capidan, Megloromînii, 64). Cf. ngr. ϰάστανον, sl. kastanŭ, tc. kestane, alb. këstenë. Der. castana, s.f. (fructul castanului); castaniu, adj. (de culoarea castanei).
catană, catána (-ne), s.f. – Soldat, recrut. – Var. catana. Mag. katona (Miklosich, Fremdw., 96; Cihac, II, 488; Gáldi, Dict., 87); cf. sb., cr., tc. katana, pol. katan. – Der. catanesc, adj. (militar); cataneste, adv. (soldateste); catani, vb. (a se înrola; a merge la oaste); catanie, s.f. (serviciu militar); catanime, s.f. (trupa de soldati).
paleobotanist, PALEOBOTANÍST, -Ă s.m. si f. Specialist în paleobotanica. [< fr. paléobotaniste].
staniţă, stánita1, stánite, s.f. (înv.) coliba; cabana.
stavă, stáva, stáve s.f. 1. (înv. si reg.) herghelie de cai. 2. (reg.) loc îngradit în care se tin vara caii, pentru a paste împreuna. 3. (reg.) loc racoros, mai ales cu umbra, unde se odihnesc noaptea sau ziua la amiaza, vara, vitele, oile, caii; staniste, meriza, toriste. 4. (reg.) loc unde pasc caii. 5. (reg.) gramada de snopi facuta pe câmp (formata din 13 snopi); pletita, cârsta.
stănişti, stanistí, pers. 3 sg. stanistéste, vb. IV (reg.; despre oi) a se odihni într-o staniste.
subcăpitan, subcapitán, subcapitáni, s.m. 1. (înv.) grad militar imediat inferior celui de capitan. 2. (înv. si reg.) subprefect.
sultănie, sultaníe s.f. (înv.) demnitatea de sultan; sultanat.
şeitănică, seitaníca s.m. (reg.) diavol.
şetan, setán, setáni, s.m. (reg.) bustean.
şicuială, sicuiála s.f. (reg.) foaie de staniol.
şnapanlâc, snapanlấc, snapanlấcuri, s.n. (înv.) 1. sarlatanie, potlogarie. 2. mod de a actiona propriu sarlatanilor.
şolticărie, solticaríe, solticaríi, s.f. (reg.) 1. escrocherie, viclesug, viclenie, tertip, sarlatanie. 2. smecherie, strengarie; ghidusie, pozna.
şopârtan, sopârtán, sopârtáni, s.m. (reg.) sopârla.
cervană, cervána (cerváne), s.f. – Varietate de unguras, planta erbacee (Lycopus europaeus). Origine necunoscuta. Cihac, II, 48 (si Conev 44) pornesc de la sl. črŭvĕnŭ "rosu", fiind o planta folosita în vopsitorie, însa Tiktin îi contrazice. Este probabil ca etimonul propus de Cihac sa fie exact, dar sa fi existat o confuzie în ce priveste planta, cum se întîmpla adesea în botanica populara.
marea, Marea Britanie
marea, Marea Britanie
ştaniţăl, stánital, stánitale, s.n. (reg.) punga mare de hârtie.
pteridologie, PTERIDOLOGÍE s.f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul ferigilor. [Gen. -iei. / cf. gr. pteris – feriga, logos – stiinta].
ştimă, stíma, stíme, s.f. (reg.) 1. demon, stafie, duh ce pazeste comorile necurate. 2. pocitura, pocitanie. 3. fiinta sau planta purtatoare de noroc. 4. noroc. 5. (în forma: stema) belsug de lapte la vite; mana, frupt. 6. copil mic si neastâmparat. 7. presimtire. 8. (în forma: stema) taina, secret. 9. (în forma: stema) fluieratura cu care ciobanii se cheama între ei.
puritan, PURITÁN, -Ă adj. Referitor la puritanism; (p. ext.) care practica sau afiseaza o morala excesiva. // s.m. si f. Adept al puritanismului; (p. ext.) om de o moralitate excesiva. [< engl. puritan, cf. fr. puritain].
puritanism, PURITANÍSM s.n. Doctrina a unei secte prezbiteriene engleze care se bazeaza pe principii foarte rigide; (p. ext.) rigorism exagerat privind respectarea preceptelor religioase si morale. [Cf. fr. puritanisme].
quebracho, QUEBRÁCHO s.m. Arbore din America de Sud cu lemnul foarte dur, durabil, bogat în tanin; lemnul acestui arbore. ♦ Material tanant extras din scoarta si lemnul acestui arbore, utilizat în industria pielariei. [Pron. che-bra-cio. / < fr., sp. quebracho].
tană, tána, tani, s.f. (reg.) pâcla, ceata.
taniliu, tanilíu, tanilíe, tanilíi, adj. (reg.) delicat, fin.
tăniet, taniét s.n. (reg.) tanin.
teşmecherie, tesmecheríe, tesmecheríi, s.f. (înv.) sarlatanie.
toitan, toitán, -a, toitáni, -e, adj. (reg.) voinic, dolofan, mare.
vătăşie, vatasíe, vatasíi, s.f. (pop.) 1. functia, slujba de vataf. 2. (înv.) taxa care se platea în trecut la bariera unui oras pentru intrarea unui vehicul de marfa. 3. capitanie. 4. subprefectura.
satanesc, SATANÉSC adj. (Liv.) Satanic. [< satan + -esc].
satanic, SATÁNIC, -Ă adj. Dracesc, diavolesc; satanesc; (p. ext.) crud, pervers, perfid. [Cf. fr. satanique].
seguidilla, SEGUIDILLA s.f. Vechi dans popular spaniol cu miscare vie si ritm variat; melodia acestui dans, executata cu acompaniament de castaniete sau de chitara. [Pron. -ghi-di-lia. / < sp. seguidilla, cf. fr. séguedille].
gobaie, gobaie, oratanie
seminologie, SEMINOLOGÍE s.f. Ramura a botanicii care se ocupa cu studiul semintelor. [Gen. -iei. / cf. lat. semen – samânta, gr. logos – studiu].
sfen, SFEN s.n. (Chim.) Titanit. [< germ. Sphen, cf. gr. sphen – colt].
ciortan, ciortán (ciortáni), s.m. – Crap (Cyprinus carpio); se numeste asa cînd are o greutate medie de 500 la 2000 grame. Tc. çortan "tipar" prin intermediul sb. čortan "crap mic" (DAR). – Der. ciortanica, s.f. (crap de marime medie); ciortocrap, s.m. (crap mare).
citi, cití (citésc, citít), vb. – A parcurge un text. – Var. ceti (înv.). Sl. čitati (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 57; Skok 65), de la čisti, – čitǫ "a cinsti, a citi", care este etimonul lui cinsti. – Der. citanie, s.f. (lectura; înv., învatatura; astazi, slujba religioasa), din sl. čitenije, četanije; citet, s.m. (cititor), din sl. čĭticĭ; citet, adj. (lizibil), de la citi; citeala, s.f. (înv., lectura, studiu); citire, s.f. (lectura; enciclopedie, manual, carte de scoala elementara); cititor, s.m. (lector).
ciuf, ciuf (-fi), s.m. – 1. Smoc de par zbîrlit. – 2. Mot. – 3. (Adj.) Ciufulit, zbîrlit, cu parul încîlcit. – 4. Cucuvea. – 5. Pocitanie, slutenie, persoana urîta si caraghioasa. – 6. Afemeiat, petrecaret, depravat. – 7. Sarlatan, pungas. – 8. Dans tipic. Var. ciof. Mr. ciuf. Creatie expresiva (Schuchardt, ZRPh., XXXI, 1-5; Tiktin), cf. sb. čup (› rom. ciup), it. ciuffo (Battisti, II, 969), alb. čufkë. Numele cucuvelei se explica prin motul pe care îl au unele specii ale acestei pasari, iar sensul 6 pare a proveni din notiunea intermediara de "persoana care se culca tîrziu, noctambul." Cu acceptia de "sarlatan" prezinta aceeasi asociere de idei a lat. bufo cu fr. bouffon. Philippide, II, 706, considera cuvîntul "obscur". Puscariu, Dacor., II, 607 (urmat de Gáldi, Dict., 116), pleaca de la mag. csúf; dar acelasi Puscariu, Dacor., II, 609 (cf. DAR), considera ca ciuf "mot" drept cuvînt diferit, care deriva din v. germ., cf. it. ciuffo. Este vorba fara îndoiala de o greseala, si cuvîntul it. se considera de obicei cuvînt expresiv (cf. Prati 288), la fel ca cel rom. Cf. Rosetti, II, 114. Este putin probabila der. din bg. čuch (Conev 54), si mai putin cea dintr-o limba anterioara indoeurop. (Lahovary 323), si din sl. čubŭ "creasta" (Cihac, II, 57). Der. ciuha (var. ciofa, ciof), s.f. (bufnita; sperietoare); cius, adj. (motat); cius, s.m. (specie de cucuvea, Citus brachyotus); ciufan, s.m. (varietate de varza); ciufuli, vb. (a ciufuli, a zbîrli, a încîlci parul; a se lua la harta, a se lua de par, a se parui; a face pe cineva ridicol; a-si bate joc de cineva; Trans., a însela); der. expresiva (Graur, BL, IV, 91), care s-a confundat în Trans. cu mag. csúfolni "a ridiculiza, a însela", de unde ultimele sale sensuri; ciufuleala, s.f. (bataie, chelfaneala; pedeapsa); ciuhurez, s.m. (specie de cucuvea, Asio otus), rezultat al contaminarii între ciuha si huhurez. Nu este clara relatia acestei radacini cu ciurla (var. ciurlos), s.m. (despletit, ciufulit), der. ciurlan, s.m. (tufis, maracinis); si cea pe care o propune Battisti, III, 1819, de la ciuha, it. giufà, cu arab. ğuhā "nebun," pare incerta.
spartan, SPARTÁN, -Ă adj. Propriu spartanilor; aspru, sever. // s.m. si f. 1. Locuitor al Spartei, spartiat. 2. (Fig.) Om auster, cu moravuri severe. [Cf. Sparta – oras în Grecia antica].
clanţ, clant interj. – Imita zgomotul produs de o încuietoare sau un zavor, o foarfeca, izbirea dintilor etc. Formatie expresiva, identica urmatoarei. – Der. clant, s.n. (gura, cioc); clanta, s.f. (clampa, ivar, zavor; gura-sparta, moara-stricata, om certaret; masca folosita în jocurile populare de Craciun); clantos, adj. (vorbaret; certaret); clantanog, adj. (certaret, gîlcevitor); clantau, s.m. (gura-sparta, om care vorbeste mult; avocat); clanta(n)i (var. clentani), vb. (a tremura, a-si izbi dintii; a face zgomot cu clanta, a încerca la usa; a barfi, a umbla cu vorbe; a cauta cearta, a face scandal; a face zgomot obiectele de metal cînd se misca); clantaneala (var. clantanit, clantanitura), s.f. (faptul de a clantani; trancaneala); clantanitor, adj. (care tremura). Întîlnirea cu germ. Klincke, fr. clenche, mag. k(e)lincs pare întîmplatoare. Din rom. provine bg. kljanca (Capidan, Raporturile, 222). – Cf. clot.
stanic, STÁNIC, -Ă adj. (Chim.) Care contine staniu tetravalent. [< fr. stannique].
stanifer, STANIFÉR, -Ă adj. (Despre minereuri, roci) Care contine staniu. [< fr. stannifère].
staniol, STANIÓL s.n. Foaie subtire de cositor, folosita la împachetarea alimentelor, a tigaretelor etc. [Pron. -ni-ol, pl. -luri. / < germ. Stanniol].
staniu, STÁNIU s.n. Metal alb-argintiu, moale, maleabil si ductil; cositor. [Pron. -niu. / < lat. stannum, cf. it. stagno, germ. Stannum].
stanos, STANÓS, -OÁSĂ adj. (Chim.) Care contine staniu bivalent. [Cf. fr. stanneux].
sterlină, STERLÍNĂ adj.f. Lira sterlina = moneda constituind principala unitate monetara a Angliei si a altor tari din fostul Imperiu britanic. [< engl., fr. sterling].
coc, coc (-curi), s.n. – 1. Chifla. – 2. Pieptanatura cu parul strîns la ceafa, conci. Formatie expresiva. Cf. gr. ϰόϰϰος, lat. coccum (de unde mr. coca "fruct" Pascu, I, 69, megl. coca "cap"), alb. kok(jë) "cap", sard. kokka "pîine rotunda"), sp. coco "larva; margea din matanii", etc. Pentru mai multe ex., cf. DAR; Lacea, Dacor., II, 623; Iordan, BF, VI, 150); coacaza. Este mai putin probabila der. din fr. coque "coc" (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 323; DAR). Cf. si REW 2009. Der. coca, s.f. (cocolos facut din pîine; chifla; aluat; papusa; copil), cf. it. coccolo "copil", cuvînt din limbajul copiilor, care circula si în forma diftongata coaca; cocuta, s.f. (chifla; copil); cocoli (var. gogoli), vb. (Olt., a framînta aluatul pentru a face prajituri; a rasfata, a alinta; a razgîia; a înfofoli), cu suf. expresiv -li (Graur, BL, IV, 92), cf. it. coccolarsi "a face nazuri", Rovigo, cuculío "mîngîi"; cocoleala, s.f. (actiunea de a framînta aluat; actiunea de a rasfata); cocolos, s.n. (bulgare, bot; bila, bulgare, grunz; stiulete de porumb; cucui) din cuvîntul anterior, cu suf. -os; cocolosi, vb. (a mototoli, a face cocolos; a rasfata, a razgîia; a înfofoli; a strînge, a stoarce; a strica o afacere; a trece sub tacere un subiect), cf. mr. mi cuculescu "ma ghemuiesc"; cocoloseala, s.f. (actiunea vb. anterior); cocoase, s.f. (gheb), pentru a carui formatie cf. gogoase (mr. cucoase "nuca", cucos "nuc"; dupa Puscariu 390, din lat. •cocca); cocosa, vb. (a încovoia; a curba; a desela; a îmbatrîni); cocosat, s.m. (care are cocoasa, ghebos), pentru a carui raspîndire în Olt., Munt. si Dobr., cf. ALR, I, 41; cochita, s.f. (boaba; bob; graunte); cococ, s.n. (Trans., gaura; cuvînt care nu apare în dictionare cf. Enciclopedia romîna, III, 22); cocor, s.n. (bombare, umflatura, tumoare); cocorada, s.f. (Trans., pesmet, prajitura), a carui formare pare a indica o contaminare cu paparada. Corcoman, s.m. (în Trans. de Nord, coc caracteristic femeilor maritate), pus în legatura de DAR cu lat. •cocculus "melc", pare a se explica mai bine plecînd de la coc, cu suf. -man cf. si colcovan, s.n. (Munt., grunz, bulgare). Curculez, s.m. (gargarita, Calendra granaria), explicat de catre Scriban pe baza lat. curculio, pare a fi o der. ca cea anterioara (cf. cocor "umflatura"), cu suf. -ez; bg. kokolëza, kukulëza (urechelnita) pare a proveni din rom. Cf. si cocon, cocîrla, coclete, cocota, cucui. Din rom. provin mag. kóka "mot, creasta" si iud. sp. koko "coc". Coincidenta lui a cocosa "a desela" cu rus. kokošiti "a asasina" (din rut. kokoš "a asasina", cf. Vasmer 594), pare cauzala.
sultanină, SULTANÍNĂ s.f. Soi de vita de vie cultivata pentru stafide. [< germ. Sultanine].
şarlatanie, SARLATANÍE s.f. Fapta de sarlatan; înselatorie, escrocherie; sarlatanism. [Gen. -iei. / cf. fr. charlatanerie].
şarlatanism, SARLATANÍSM s.n. (Rar) Sarlatanie. [< fr. charlatanisme].
şaten, SATÉN, -Ă adj. (Despre par) Castaniu; (despre oameni) cu parul castaniu. [< fr. châtain, cf. châtaigne – castana].
tanat, TANÁT s.m. (Chim.) Sare sau ester al acidului tanic. [< fr. tannate].
tanic, TÁNIC adj.m. Acid tanic = tanin. [Cf. fr. tannique].
tanin, TANÍN s.n. Substanta organica de origine vegetala, folosita în special la tabacirea pieilor. [< fr. tanin].
taninos, TANINÓS, -OÁSĂ adj. Care contine tanin, caracteristic taninului; de tanin. [Cf. fr. tannineux, it. tanninoso].
taniza, TANIZÁ vb. I. tr. A adauga tanin în vin sau în must, pentru a le corecta anumite proprietati. [< fr. taniser].
tanizare, TANIZÁRE s.f. Actiunea de a taniza si rezultatul ei. [< taniza].
coşcodan, coscodán (coscodáni), s.m. – 1. (Înv.) Maimuta. – 2. Pocitanie. Pol., rut. koczkodan (Cihac, II, 75).
cositor, cositór s.m. – Staniu. Gr. ϰασσίτερος (Murnu 15), probabil prin intermediul sl. kositerŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 304; DAR; Vasmer, Gr., 83); cf. bg. kositro, sb. kòsitar. – Der. cositori (var. costori, custuri), vb. (a spoi cu cositor); cos(i)torar, s.m. (persoana care lucreaza în cositorit); cositoreala, s.f. (actiunea de a cositori).
tetanic, TETÁNIC, -Ă adj. Referitor la tetanos sau la tetanie; care provoaca sau este provocat de tetanos. [< fr. tétanique].
tetanism, TETANÍSM s.n. Tetanie. [< fr. tétanisme].
tetaniza, TETANIZÁ vb. I. tr. A provoca accidente tetanice. ♦ A îmbolnavi de tetanos. [< fr. tétaniser].
titanesc, TITANÉSC, -Ă adj. Titanic. [< fr. titanesque].
titanic, TITÁNIC, -Ă adj. De titan; extraordinar, urias; titanesc, titanian. [Cf. fr. titanique].
titanism, TITANÍSM s.n. Spirit de revolta. ♦ Atitudine, specific romantica, de revolta împotriva dominatiei raului, care preconiza eliberarea totala a geniului, incapabil a se adapta la legile strâmte ale existentei comune, rasturnarea ordinii existente. [< fr. titanisme].
titanit, TITANÍT s.n. Silicat natural de calciu si de titan, întrebuintat ca piatra semipretioasa; sfen. [< fr. titanite].
fântînă, fântîna (fântấni), s.f. – 1. Izvor. – 2. Put. – mR. fantîna, megl. fantǫna, istr. fantarę. Lat. fontāna (Diez, I, 185; Puscariu 615; Candrea-Dens., 592; REW 3426; DAR), cf. it. fontana, prov. fontana, fr. fontaine. – Der. fîntînar, s.m. (persoana care face sau repara fîntîni); fîntînea, s.f. (în medicina veche, deschidere, fonticulus).
cronţ, cront, interj. – Imita zgomotul produs de dinti la rontait. – Var. ront, clont, clant, crant. Creatie expresiva. Cihac, II, 319, considera ca rontai este în legatura cu ceh. remtati; Pascu, Lat., 264, se gîndea la it. ronzare, sp. ronzar; dar aceste coincidente se datoresc sursei expresive comune. – Der. crontai (var. rontai, crontani, crantani), vb. (a mînca sfarîmînd în dinti, producînd un zgomot caracteristic); (c)rontaiala (var. (c)rontaitura, (c)rontait), s.f. (actiunea de rontai).
curea, cureá (curéle), s.f. – 1. Fîsie lunga din piele, material plastic etc. folosita ca cingatoare. – 2. Bici. – 3. Siret de piele. – 4. Centura, fasa, legatura. – 5. Toarta, mîner de piele al unor obiecte grele. – 6. (Înv.) Masura de 16 picioare. – 7. Limba de pamînt, margine de grind. – 8. Dans popular. – 9. (Înv.) Joc de noroc tipic pentru unii sarlatani care frecventau tîrgurile, interzis în 1820 de domnitorul Alexandru Sutu. – Mr. curao, megl. curaua. Lat. corrigia (Diez, I, 250; DAR). Rezultatul rom. este normal, în privinta fonetismului, cf. Rosetti, I, 75; totusi, se prefera adesea un der. ipotetic de la corium (Densusianu, Rom., XXXIII, 277), de tipul •corella (Puscariu 459; Iordan, Dift., 59) sau •coriella (Meyer, Alb. St., IV, 79; Pascu, I, 73); însa cf. sard. korria, sp. correa. Sensul 7 apare si în sard. – Der. curelar, s.m. (mester care face curele, hamuri); curelarie, s.f. (mestesugul curelarului; atelierul curelarului); cureluse, s.f. (bici); încurela, vb. (a strînge în curele, a încinge). Din ro, par a proveni ngr. ϰουρέλι "cîrpa" si ϰουρελιάζφ " a taia în fîsii; a face bucati", si mag. kurélye (Edelspacher 17).
britan, !britán s. m., pl. británi
drăpăli, drapalí (-lésc, -ít), vb. – (Trans.) A strica, a distruge. Creatie expresiva, cf. jerpeli, hartani, dramali.
cale, Cale negativa de cunoatere a lui Dumnezeu. Functioneaza icercand sa depaseasca expunerea catafatica (cale pozitiva) printr-o serie de negatii. Teologia apofatica, constienta de incognoscibilitatea lui Dumnezeu si de imposibilitatea cuprinderii Sale conceptuale, încearca sa-L cunoasca în ceea ce El nu este. Doi sunt teologii importanti ai veacului nostru care au tratat cu mai multa insistenta problema raportului dintre catafatic si apofatic în cunoasterea lui Dumnezeu: Vladimir Lossky si Dumitru Staniloae. (vezi si catafatica)
montanism, MONTANÍSM s. n. doctrina religioasa crestina a unei secte din sec. II, care propovaduia ascetismul si submina ierarhia bisericeasca. (< fr. montanisme)
montanist, MONTANÍST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al montanismului. (< fr. montaniste)
nasicorn, NASICÓRN s. m. insecta coleoptera, de culoare castanie, al carei mascul are un fel de corn pe cap. (< lat. nasicornis)
navetă, NAVÉTĂ2 s. f. 1. planta oleaginoasa înrudita cu rapita, cu frunze late si seminte mici, castanii. 2. planta paotoagera cu radacini comestibile. (< fr. navet)
neodim, NEODÍM s. n. element chimic din grupa lantanidelor. (< fr. néodyme)
nonsubstanţional, NONSUBSTANŢIONÁL, -Ă adj. (fil.) nematerial. (< engl. nonsubstanional)
occitan, OCCITÁN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Occitania (sudul Frantei). ♢ (s. n.) ansamblu de dialecte vorbite de occitani. ♢ (s. f.) vechea limba provesala sau limba trubadurilor. (< fr. occitan)
octanic, OCTÁNIC, -Ă adj. cifra ~a = numar care indica rezistenta la explozie a unui combustibil lichid. (< fr. octanique)
paleobotanic, PALEOBOTÁNIC, -Ă I. adj. referitor la paleobotanica. II. s. f. ramura a paleontologiei care studiaza plantele fosile; paleofitologie. (< fr. paléobotanique)
paleobotanist, PALEOBOTANÍST, -Ă s. m. f. specialist în paleobotanica. (< fr. paléobotaniste)
paleodendrologie, PALEODENDROLOGÍE s. f. ramura a paleobotanicii care studiaza plantele lemnoase fosile. (< fr. paléodendrologie)
paleofitologie, PALEOFITOLOGÍE s. f. paleobotanica; fitopaleontologie. (< fr. paléophytologie)
palinologie, PALINOLOGÍE s. f. 1. ramura a botanicii care se ocupa cu studiul polenului si al sporilor. 2. stiinta care se ocupa cu reconstituirea mediului fizic unde au evoluat omul si societatea umana de la primele începuturi. (< fr. palynologie)
passemontagne, PASSE-MONTAGNE PAS-MONTÁNI/ s. n. caciula care acopera ceafa si urechile. (< fr. passe-montagne)
pint, PINT s. m. unitate anglo-saxona de masura pentru capacitati, egala cu 0,568 l în Marea Britanie si 1,136 l în Canada. (< engl. pint)
pinzgau, PÍNZGAU PINŢ-/ s. n. 1. rasa de bovine de lapte si carne, de culoare rosie-castanie, cu o dunga alba de-a lungul spinarii. 2. rasa de cai grei, de tractiune. (< germ. Pinzgau)
pioctanină, PIOCTANÍNĂ s. f. materie coloranta din anilina, cu proprietati antibacteriene. (< fr. pyoktanine)
potamobotanică, POTAMOBOTÁNICĂ s. f. botanica apelor curgatoare. (< fr. potamobotanique)
praseodim, PRASEODÍM s. n. element chimic metalic din grupa lantanidelor. (< fr. proséodyme)
pritan, PRITÁN s. m. (ant.) 1. primul magistrat în vechile cetati grecesti. 2. fiecare dintre delegatii de trib care formau sfatul celor cinci sute la Atena. (< fr. prytane, gr. prytanis, sef)
pritaneu, PRITANÉU s. n. edificiu public în cetatile grecesti unde se adunau pritanii pentru diverse treburi politice sau religioase si unde erau gazduiti invitatii statului, ambasadorii altor state. (< fr. prytanée, gr. prytaneion)
pritanie, PRITÁNIE s. f. (la Atena) timpul în care pritanii celor zece triburi erau în functie. (< fr. prytanie, gr. prytaneia)
promeţiu, PROMÉŢIU s. n. element chimic metalic din grupa lantanidelor. (< fr. prométhium)
pteridologie, PTERIDOLOGÍE s. f. ramura a botanicii care studiaza ferigile. (< engl. pteridology)
puritan, PURITÁN, -Ă adj., s. m. f. (adept) al puritanismului; (p.ext.) (om) de o moralitate rigida. (< fr. puritain)
puritanism, PURITANÍSM s. n. doctrina a unei secte prezbiteriene engleze care se bazeaza pe principii foarte rigide. ♢ (p.ext.) rigorism exagerat privind respectarea preceptelor religioase si morale. (< fr. puritanisme)
quebracho, QUEBRACHO [CHE-BRÁ-CIO] s. m. arbore tropical din America de Sud, cu lemnul foarte dur, bogat în tanin; lemnul însusi. ♢ material tanant extras din scoarta si lemnul acestui arbore, utilizat în industria pielariei. (< sp. quebracho)
sahib, SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stapân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib)
samariu, SAMÁRIU s. n. element chimic din grupa lantanidelor. (< fr. samarium)
satanic, SATÁNIC, -Ă adj. referitor la anumite secte ale caror ritualuri sunt închinate lui Satana; dracesc, diavolesc; (p. ext.) crud; pervers, perfid. (< fr. satanique)
satanism, SATANÍSM s. n. 1. caracter, atitudine satanica. 2. cult consacrat lui Satana si raului. 3. tendinta în literatura romantica de a lua ca motiv de inspiratie diavolul; demonism (2). (< fr. satanisme)
satanist, SATANÍST, -Ă adj. referitor la satanism. (< engl. satanist)
sataniza, SATANIZÁ vb. tr. a da un caracter satanic; a acuza, a afurisi. (< satan/ic/ + -iza)
scandiu, SCÁNDIU s. n. element chimic din grupa lantanidelor. (< fr. scandium, Skandium)
scitală, SCITÁLĂ s. f. (ant.) 1. bici, curea. 2. scrisoare secreta (la spartani, scrisa cu caractere conventionale). (< it. scitala)
seguidilla, SEGUIDILLA [-GHI-DÍ-LIA] s. f. dans popular spaniol cu caracter vioi si ritm variat, cu acompaniament de castaniete sau de chitara; melodia corespunzatoare. (< sp. seguidilla)
seminologie, SEMINOLOGÍE s. f. ramura a botanicii care studiaza semintele. (< semino- + -logie)
sepoy, SEPOY SÍPOI/ s. m. soldat indigen din armata coloniala britanica din India. (< engl. sepoy)
solariu, SOLÁRIU s. n. 1. terasa, acoperis plat în partea de sus a unei case romane. 2. teren, terasa special amenajata pentru bai de soare. 3. loc de expunere la insolatie a unor plante din gradinile botanice. (< fr., lat. solarium)
spartan, SPARTÁN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Sparta. II. adj. propriu spartanilor. ♢ (fig.; si s.) aspru, sever, auster. (< lat. spartanus, it. spartano)
stanat, STANÁT s. m. sare a acidului stanic. (< fr. stannate)
stanic, STÁNIC, -Ă adj. (despre compusi ai staniului) care contine staniu tetravalent. (< fr. stannique)
stanifer, STANIFÉR, -Ă adj. (despre minereuri, roci) care contine staniu. (< fr. stannifère)
stanină, STANÍNĂ s. f. sulfura naturala de staniu, fier si cupru. (< fr. stannine)
staniol, STANIÓL s. n. foaie subtire de staniu, la împachetarea alimentelor, a tigaretelor etc. (< germ. Stanniol)
staniu, STÁNIU s. n. metal alb-argintiu, moale, maleabil si ductil, la elaborarea unor aliaje, a staniolului; cositor. (< it. stagno, lat. stannum)
stanos, STANÓS, -OÁSĂ adj. (despre compusi ai staniului) care contine staniu bivalent. (< fr. stanneux)
sterlină, STERLÍNĂ adj. lira ~ = unitatea monetara în Marea Britanie. (< it., engl., fr. sterling)
sultanină, SULTANÍNĂ s. f. soi de vita de vie cultivata pentru stafide. (< fr. sultanine, germ. Sultanine)
şarlatanie, SARLATANÍE s. f. fapta de sarlatan; escrocherie. (< sarlatan + -ie)
şarlatanism, SARLATANÍSM s. n. spirit, caracter sarlatanesc. (< fr. charlatanisme)
şaten, SATÉN, -Ă adj. (despre par) castaniu; (despre oameni; si s.) cu parul castaniu. (< fr. châtain)
şuan, SUAN s. m. denumire data insurgentilor din Bretania si Normandia în Revolutia franceza de la sfârsitul sec. XVIII. (< fr. chouan)
tanat, TANÁT1 s. m. sare sau ester al acidului tanic. (< fr. tannate)
tanic, TÁNIC, -Ă adj. care contine tanin; taninos. o acid ~ = tanin. (< fr. tannique)
tanin, TANÍN s. n. tanat organic natural, astringent, din stejar, la tabacirea pieilor si fabricarea cernelurilor negre; acid tanic. (< fr. tanin)
taninos, TANINÓS, -OÁSĂ adj. tanic. (< tanin + -os)
taniza, TANIZÁ vb. tr. a adauga tanin în vin pentru a-i corecta anumite proprietati. (< fr. taniser)
terbiu, TÉRBIU s. n. element chimic metalic din grupa lantanidelor. (< fr. terbium)
tetanic, TETÁNIC, -Ă adj. referitor la tetanos, la tetanie; provocat de tetanos. (< fr. tétanique)
tetanie, TETANÍE s. f. stare patologica manifestata prin contractii musculare spasmodice si întepenirea membrelor. (< fr. tétanie)
tetaniza, TETANIZÁ vb. tr. 1. a provoca accidente tetanice; a îmbolnavi de tetanos. 2. (fig.) a provoca o stare de participare sufleteasca dureroasa la evenimente si paralizata în fata atrocitatilor savârsite. (< fr. tétaniser)
titanat, TITANÁT s. m. sare a acidului titanic. (< fr. titanate)
titanesc, TITÁNESC, -Ă adj. titanic2. (< fr. titanesque)
tinanic, TINÁNIC1 adj. acid ~ = acid al titanului 2. (< fr. titanique)
titanic, TITÁNIC2, -Ă adj. de titan, gigantesc; titanesc. (< fr. titanique)
titanifer, TITANIFÉR, -Ă adj. care contine titan2. (< fr. titanifère)
titanism, TITANÍSM s. n. 1. spirit de revolta. ♢ atitudine, specific romantica, de revolta împotriva dominatiei raului, care preconiza eliberarea totala a geniului. 2. ceea ce caracterizeaza opera unui creator de geniu. (< fr. titanisme)
titanit, TITANÍT s. n. 1. silicat natural de titan si de calciu, piatra semipretioasa; sfen. 2. aliaj dur cu carburi metalice, concretionat. (< fr. titanite)
titanomahie, TITANOMAHÍE s. f. (mit.) lupta titanilor. (< fr. titanomachie)
tradeunion, TRADE-UNION TREID-IÚ-/ s. n. organizatie sindicala muncitoreasca în Marea Britanie. (< engl. trade union)
trufă, TRÚFĂ s. f. 1. inducere în eroare; înselatorie, sarlatanie. ♢ abuz de încredere, escrocherie. 2. gen de ciuperci comestibile foarte gustoase, violete-negricioase, de forma unui cartof. 3. produs de cofetarie pe baza de crema de unt si ciocolata. 4. nas al unui câine. (< fr. truffe)
tuliu, TÚLIU s. n. element metalic din grupa lantanidelor. (< fr. thalium)
ultramontanism, ULTRAMONTANÍSM s. n. curent extremist în cadrul catolicismului, aparut în sec. XV, care sustinea infailibilitatea si puterea nelimitata a papei în chestiunile bisericesti si laice. (< fr. ultramontanisme)
ultramontanist, ULTRAMONTANÍST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al ultramontanismului. (< fr. ultramontaniste)
yterbiu, YTÉRBIU s. n. element metalic din grupa lantanidelor. (< fr. ytterbium)
foitaş, foitás (-suri), s.n. – Vergea de arma de foc. – Var. faitas. Mag. foitas (Cihac, II, 501; DAR). – Der. fuitui (var. fultui), vb. (a umple cu cîlti), cf. mag. fojtani; fuituiala (var. fultuiala, hultuiala), s.f. (cîlti; vergea); fuituitor, s.n. (Trans., bat cu care se bat cîltii), ale carui var. indica o încrucisare cu foltic, folticos, ca si fultuc, s.n. (pernita; parazit la lînei). Dupa opinia gresita a lui Philippide, Principii, 90, aceste cuvinte pleaca de la lat. fulcio.
forostui, forostuí (-uésc, – -ít), vb. – 1. (Trans.) A îndrepta. – 2. A vindeca, a cicatriza. – Var. forost(ro)i. Mag. forrasztani (DAR; Cihac, II, 500). Cf. rostui.
frunză, frúnza (frúnze), s.f. – 1. Foaie (verde). – 2. (Înv.) Foaie de hîrtie. – Mr. frandza, frîndza, megl. frunza, istr. frunzę. Lat. frōndia (Puscariu 659; Candrea-Dens., 662; REW 3530; DAR; Lausberg, Mundarten Südlukaniens, 25), cf. it. fronza (Battisti, III, 1723), calabr. frunda, sard. frundza, salm. froncia, gal. fronza, port. fronça si ngr. φρουνζάτον "pergola". Der. frunzar, s.n. (desis, umbrar); frunzar, s.m. (luna mai; varietate de ciuperci comestibila); frunzarel, s.m. (buchet); frunzari, vb. (despre animale, a paste rupînd vîrful crengilor; a rontai, a crantani; a rasfoi); frunzatura (var.frunzarie, frunzarime), s.f. (frunzis); frunzis (var. frunzet), s.n. (multime de frunze); frunzos var. (frunzaros), adj. (cu frunze multe si dese); frunzisoara, s.f. (dim. de la frunza; aril de nucsoara); înfrunzi, vb. (a da frunze, a înverzi), pe care Densusianu, Hlr., 147, Puscariu 854 si Candrea-Dens., 663 considera a fi reprezentant al unui lat. •infrōndῑre); înfrunzit, s.n. (anotimpul în care înfrunzesc copacii, primavara); desfrunzi, vb. (a pierde frunza; a desfrunzi).
găitan, gaitán (gaitáne), s.n. – Siret, firet, galon. – Mr., megl. gaitan. Tc. kaytan (Seineanu, II, 176; Meyer 111; Lokotsch 644), cf. alb., bg. gaitan, sb. gajtan. Provine din ngr. γαïετανόν (Vasmer, Gr., 60). – Der. gaitana (var. gaitani), vb. (a împodobi cu gaitane); gaitanar, s.m. (negustor de gaitane); gaitanarie, s.f. (ceaprazarie, pasmanterie); îngaitana, vb. (a face pasmanterie).
geampara, geampará (-ále), s.f. – Castanieta. Tc. calpara (Roesler 610; Seineanu, II, 187; Lokotsch 400), cf. alb. ğalpara, bg. čampari.
gît, gît (gấturi), s.n. – 1. Parte a corpului, la om si la animale, care uneste capul cu trunchiul. – 2. Gîtlej. – 3. Înghititura, dusca. – 4. Gît al sticlei. – 5. Tub, teava. – 6. Parte îngusta si subtire a unui obiect. – 7. Înfumurare, trufie, vanitate. Origine incerta. Ar putea fi vorba de lat. guttŭra (cf. fr. goître, montaniez ǵotré "gusa"), de la al carui rezultat gîturi s-ar fi refacut un sing. analogic (Diez, Gramm., I, 440; Cipariu, Gramm., 13, cf. Densusianu, Hlr., 276; DAR). Ar putea fi vorba de asemenea de un s. redus înca din lat. la tipurile de a doua decl., ca împarat ‹ imperator, cf. baiat. În ambele cazuri, rezultatul î este problematic. Analogia cu guturai, unde u s-a pastrat, pare a indica faptul ca în gît a avut loc o încrucisare cu sl. grŭlo "gît" sau, dupa parerea altora, cu cuvintele sl. der. de la •glŭtŭ, cf. slov. golt, cr. gut (› istr. gut). Der. din sl. este si mai dificila decît cea din lat., totusi, a fost preferata de Miklosich, Lexicon, 130; Cihac, II, 117; Densusianu, Filologie, 447; Conev 89 si Scriban. Este cuvînt comun (ALR, I, 35), în Cris gîrt. Cf. gîrlan. Der. gîtar, s.n. (curea la hamul calului de tractiune); gîtos, adj. (cu gîtul lung); gîtui, vb. (rar, a înghiti; a îneca, a sufoca, a strînge de gît); gîtuitura, s.f. (strîmtare, parte mai îngusta); gîtuiala, s.f. (gîtuitura); îngîtui, vb. (a strînge de gît, a sugruma; a bîigui); gîtita, s.f. 8gîtlej, gît).
votul, Votul uninominal este un tip de scrutin mentionat în legislatia sistemelor electorale, practicat în SUA si Marea Britanie. Acest tip de scrutin reprezinta modul de alegere direct al unor candidati individuali, opus sistemului de alegere pe liste întocmite de catre partidele din viata politica a unui stat. Votul uninominal este un sistem de vot majoritar, se bazeaza pe o procedura majoritara (votul pe liste fiind un sistem proportional) si este întâlnit si sub formula "Câstigatorul ia totul". Principalele caracteristici ale acestui tip de vot constituie faptul ca permite aparitia unor guverne stabile ca urmare a majoritati stabilite prin vot, dar si faptul ca are drept consecinta nereprezentarea segmentului de electorat care a votat candidatul (sau lista) învins.
haită, háita (háite), s.f. – 1. Grup de vînatori cu cîini si gonaci. – 2. Grup de cîini de vînatoare. – 3. Catea. – 4. Femeie stricata. Mag. hajta "haituire, gonire" (Cihac, II, 505; DAR; Gáldi, Dict., 92), din mag. hajtani "a împinge, a haitui" (Scriban). – Der. haitau (var. haiteu, haitau, haidau), s.m. (gonaci, haitas; vacar; pungas), a carui ultima var. specializata la ultimele sensuri, pare a indica o încrucisare cu haiduc (dupa DAR, mai curînd cu huidui si haidamac); haitas, s.m. (gonaci); haitas, s.m. (haituire; amenda pentru vitele gasite pe terenuri interzise), din mag. hajtás "haituire"; haitui, vb. (a stîrni, a goni vînatul spre vînatori; a speria, a urmari, a încolti; a strabate), din mag. hajtani (dupa Skok 73, din rut. hajtuvaty); haituiala, s.f. (goana dupa vînat); haituitor, s.m. (gonaci, haitas); haitic, s.n. (ceata de lupi); haitis, adj. (cu picioarele strîmbe) din acelasi mag. hajtani, cu sensul special de "a îndoi" (dupa Löwe 60, din v. mag. hajtás "cotitura"); înhaita, vb. refl. (a intra într-o banda, a se însoti, a se asocia; a se golani). – Din rom. provine rut. hajdej (Candrea, Elemente, 404).
hanţă, hánta (hánte), s.f. – 1. Cîrpa, zdreanta. – 2. Haina zdrentuita. – 3. Gura, limba. – 4. Femeie stricata. – 5. Catelus. – 6. Om zapacit, aiurit. Creatie expresiva, cf. fleoarta, treanta, hoandra, cu aceleasi sensuri. Dupa DAR, ar fi o contaminare a lui handra cu sdreanta. Draganu, Dacor., III, 708, pleaca de la sas. hânts "vedenie, aratare"; Candrea, de la rut. hanca "gloaba, mîrtoaga" cf. Scriban. Hant, s.n. (cadavru; mîrtoaga; bucata; Trans., fîsie) trebuie sa fie doar o var. – Der. hantui, vb. (a sfîrteca), pe care Cihac, II, 134, îl pune în legatura cu ceh. hantovati "a face pe macelarul"; hantalui, vb. (Bucov., a deranja, a importuna); hantau, s.n. (masa celui care face carute); hantusca, s.f. (smechera, golanca); hoanca (var. hoanta, hoanghina, hoarca), s.f. (baba); hoarta, s.f. (hîrb), cf. fleoarta; hontani, vb. (a se agita). – Din rom. pare a proveni rut. hance (Miklosich, Wander., 16).
hara, hára interj. – Exprima mîrîitul cîinelui, ca si ideea de a sfîsia. Creatie expresiva. Este simpla var. de la hîr, cf. aici; der. sai se confunda adesea cu cei de la hîr sau hor. – Der. harapara, s.f. (trîntire, scuturare; harmalaie); hara-para (var. harta-parta, harcea-parcea), adv. (în bucati, pe parti), ultima forma încrucisata cu tc. parca-parca "în mii de cioburi" (Popescu-Ciocanel 32); haraiman, s.n. (harmalaie, larma), cu suf. expresiv -man, cf. chiloman; harchina, s.f. (bucata); harcat (var. harhat), s.n. (scîrtîit, scrîsnet, zgomot; larma); harcati (var. harhati, harhati), vb. (a sta de vorba, a palavragi; a se certa, a tipa; a face zgomot); harcateala (var. horcoteala), s.f. (agitatie), cf. forfoteala; harhota, s.m. (vorbaret), cf. forfota; harhar, s.m. (evreu), cf. rut. harhara "femeie stricata" care pare a proveni din rom.; harhalau, s.m. (june prim, cavaler), cf. sdrangalau; harhagea, s.f. (cochetare, flirt); harhalaie (var. harmalaie, harmalaie, harhalie), s.f. (harmalaie, scandal), cu disimilare la var. (dupa DAR, prin influenta lui larma; pentru Pascu, I, 194, din sl. kraloma "rebeliune"); hartan, s.n. (bucata rupta, mai ales de carne; parte, cîrpa, zdreanta; picior de pasare), din harta (-parta), cu var. hartal, partal, partam (dupa Candrea, partal provine din mag. partalav); hartani (var. hartapani, hartapali), vb. (a sfîsia, a sfîrteca), var. cu influenta lui harta-parta.
hoţ, hot (hóti), s.m. – 1. Persoana care fura. – 2. Persoana agera, isteata. Origine obscura, probabil expresiva. Pare a apartine aceleiasi radacini expresive hat, cf. hatas, s.m. (Bucov., hot). Variatia vocalica nu e rara în cazuri de interpretare expresiva, cf. hala si hoala, hanta si hoarta, handra si hoandra, hais si hois, etc. Pentru identitatea formala a numelui cu interjectia cf. cioc, dop, hop. Originea expresiva a fost indicata înca de Hasdeu, Istoria critica, I, 2, p. 294, dar nu pare sa fi fost acceptata. Celelalte ipoteze sînt departe de a convingatoare: din sl. zlodĕi "malefic" (Cihac, II, 141); de la o radacina sl. •chop-, de unde si rus. chopitĭ "a prinde", cu suf. sl. -ĭcĭ, de unde •hopt (Densusianu, GS, IV, 153); de la radacina sl. •hot-, cf. pofta (Scriban). De aici pare a proveni numele hutani sau hutuli, populatie carpatica din Galitia, care vorbeste ruteana, dar care nu pare a fi de origine slava. (Dupa Rozwadowski, apud Vasmer, I, 324, acest nume ar fi got. guta "got", transmis prin intermediul rut.; însa aceasta ipoteza nu pare posibila). Der. hoata, s.f. (femeie care fura); hotoaica, s.f. (hoata; prajina de scuturat fructele); hotesc, adj. (de hoti); hoteste, adv. (ca hotii; pe ascuns); hotis, adv. (hoteste); hoti, vb. (a duce viata de hot; a fura); hotie, s.f. (furt; jaf; frauda); hotime, s.f. (banda de hoti); hotoman, s.m. (hot), cu suf. expresiv -man; hotomanie, s.f. (banda de hoti); hotomanesc, adj. (de hoti); pohot, s.m. (hot), în Mold., cu suf. po- ce indica excelenta, cuvîntul pe care Cihac, II, 272, îl gloseaza prin "libertin" si îl pune în legatura cu sl. pochotinŭ; pohoata, s.f. (femeie rea), pe care Pascu, Arch. Rom., VI, 231, îl pune gresit în legatura cu patachina, prin intermediul unei forme incerte •pohoaha; pahont (var. pohont), s.m. (termen de batjocura pentru soldatii rusi), cuvînt pus în legatura de catre Tiktin cu rus. pĕhotinec "infanterist", si de catre Scriban cu rus. pogonecĭ "stafeta", cf. hont.
provenienta, Provenienta din limba engleza-britanica, cuvantul se refera la eticheta/label-ul/denumirea companiei sau brandului inscriptionata la partea inferioara a avionului, pe "coada" acestuia. engl. Also known as the Utopia or world art tailfins, they used art and designs from international artists and other sources to represent countries on BA's route network. Each aircraft carried the name of that country on the rear of the fuselage.
aquitan, aquitán (referitor la Aquitania) [qu pron. cv] (a-qui-) adj. m., s. m., pl. aquitáni; adj. f., s. f. aquitána, pl. aquitáne
îndărăt, îndarắt adv. – 1. În spate, în urma. – 2. Mai demult. – 3. (Înv.) În chip ironic. – 4. (S.n.) Fund, parte posterioara. – Var. îndarapt (Mold., Trans.). Lat. de retro, cu în- posterior, ca la alte adv. (Cipariu, Gram., 78; Puscariu 828; Candrea-Dens., 852; REW 2582; Giuglea, Dacor., IV, 371; DAR), cf. it. (in)dietro (lec. deretu, sard. a dareddu), prov. (de)reire, fr. derrière, sp. arredro. Pentru pierderea lui r prin disimilatie, cf. si sp. redopelo sau v. it. diretani "picioarele dinapoi". Der. de la indirectus (Weigand, Jb., II, 222; cf. Candrea, Éléments, 89 si DAR), bazata pe var., nu este certa: îndarapt poate fi rezultat al unei încrucisari cu d(i)rept. Der. de-a ’ndaratele(a), adv. (pe jos, sucit); îndarapta (var. îndarat(n)a), vb. (Mold., Trans., a respinge, a sili sa dea înapoi); dindarat, adv. (din spate); îndaratnic, adj. (încapatînat, staruitor); îndaratnici, vb. refl. (a fi îndaratnic, a se încapatîna); îndaratnicie, s.f. (încapatînare); îndaratnicitor, adj. (înv., staruitor, încapatînat); îndaratniceste, adv. (înv., cu încapatînare). Der. lui îndaratnic din lat. •inderetrĭcus (DAR) nu este probabila.
isprăvi, ispraví (ispravésc, ispravít), vb. – 1. A îndrepta, a rectifica, a corecta. – 2. A judeca, a da o sentinta. – 3. A obtine, a dobîndi. – 4. A executa, a înfaptui. – 5. A sfîrsi, a termina, a mîntui. Sl. ispraviti "a îndrepta, a corecta; a alcatui, a forma", de la pravŭ "drept" (Miklosich, Lexicon, 266; Cihac, II, 286; Tiktin; DAR); cf. bg. izpravjam "a sfîrsi". Ca si în cazul lui iscodi (‹ ischoditi + sŭchoditi), trebuie adaugat sensul etimonului sl. si pe acela al lui sŭtroviti, "a consuma", cf. istravi. Toate sensurile sînt înv., cu exceptia sensului 5 si în parte a sensului 4. Der. isprava, s.f. (ordin, hotarîre, sentinta; rezultat, succes; act, ordin scris; înfaptuire, actiune; fapta; sfîrsit), din sl. isprava "corectie", dar cu sensurile, în parte înv., ale vb. ispravi; neispravit, s.m. (pocitanie, stîrpitura); ispravnic, s.m. (administrator, dregator, guvernator; împuternicit, reprezentant; agent executiv; înv., prefect al politiei din Bucuresti, sec. XVII-XVIII; prefect, guvernator al unui judet, functie creata de Constantin Mavrocordat în 1761, în locul asa numitilor vornicei; în trecut existau cîte doi în fiecare judet, în afara de Mehedinti si Rîmnic, unde nu era decît unul), din sl. (bg., rus.) ispravnikŭ; ispravniceasa, s.f. (sotie de ispravnic); ispravnicel, s.m. (vataf); ispravnicie, s.f. (administratie, guvernare); ispravnicat, s.n. (înv., guvernare); ispravnici, vb. (a guverna, a administra, a executa); ispravnicesc, adj. (administrativ).
băitănime, BĂITĂNÍME s.f. Multime de baietani. – Din baietan + suf. -ime.
bontănire, BONTĂNÍRE s. f. v. bontani. [DLRM]
bontănit, BONTĂNÍT adj. v. bontani. [DLRM]
poliuretanic, poliuretánic (-li-u-) adj. m., pl. poliuretánici; f. poliuretánica, pl. poliuretánice
litanie, litánie (litánii), s.f. – Totalitatea rugaciunilor. – Mr. litanie. Ngr. λιτανεία, în parte prin intermediul sl. litanija (Tiktin). Sec. XVII.
marchitan, marchitán (marchitáni), s.m. – Negustor de maruntisuri, mamular. – Var. marchidan. Pol. marki(e)tan, cf. ceh. markytán, rus. markitant (Cihac, II, 186; Tiktin; Sanzewitsch 205; Vasmer, II, 99), din germ. Marketender si acesta din it. mercatante. – Der. marchitanie (var. marchidanie), s.f. (taraba de maruntisuri).
mătanie, matánie (matắnii), s.f. – 1. Genoflexiune, aplecare. – 2. Respect, ascultare. – 3. (Pl.) Rozariu. Var. metanie. Mr. mitane, megl. mitańa. Ngr. μετάνοια, în parte prin intermediul sl. (bg., sb., cr.) metanije (Murnu 36; Tiktin; Conev 110; Berneker, II, 40; Vasmer, Gr., 97). Sec. XVII.
metehău, metehắu (-ắi), s.m. – Pocitanie, slutenie; badaran. Creatie expresiva, cf. matahai, motîrca. În Mold., sensul de "prost, natîng" care apare în toate dictionarele, nu este decît secundar, cf. poezia populara: de la noi a treia casa este-o nevasta frumoasa si barbatu-i metehau, aude si vede rau. Pentru sens, cf. meteahna. Nu are feminin, poate pentru specializarea sa în sensul propriu de matahala. E dubletul lui meteleu, s.m. (Trans., pocitanie, prost), meteloaie, s.f. (badaranca, prostituata).
moacă, moáca (moáce), s.f. – 1. Maciuca, ghioaga. – 2. Capatîna, devla. – 3. Cap de dovleac, persoana ignoranta. – 4. Domnisoara, tinerica. – 5. Zglavoaca. – 6. Mormoloc. – 7. Barbun (Cottus gobio). Creatie expresiva, pornind de la •moc, forma neastestata, care indica ideea de "obiect rotund", cf. coc (Iordan, Dift., 208; Philippide, Principii, 61; Iordan, BF, IV, 183). Legatura care s-a încercat sa se stabileasca cu sb., cr. muk "tacere" (Loewe 71) nu pare posibila. – Der. moche, s.f. (toanta, proasta); moachita, s.f. (proasta, neroada); mochiu, s.m. (prost, imbecil); macau, s.n. (Bucov., Mold., ghioaga); mocan, s.m. (topîrlan, natîng; om de munte ardelean, cioban din Transilvania), cu suf. -an (der. din mag. mokány "taran", propusa de Cihac, II, 516, nu e posibila); mocanca, s.f. (taranca din Transilvania, transilvaneanca); mocancuta, s.f. (un dans popular; Arg., hîrtie de 500 lei), la care ultimul sens se explica prin efigia acelei emisiuni; mocanesc, adj. (rustic; pastoral); mocanos, adj. (nerod, natarau); mocîrtan, s.m. (nerod); mocofan, s.m. (nerod); mogîrlan, s.m. (badaran, necioplit); modîrlan, s.m. (nerod); mocîrta (var. mogîrla), s.f. (nerod); mogîrdan (var. mogîldan, mogîdau), s.m. (badaran, nerod; mascarici); mogînda, mogîrda, mogîldeata, mogîrdeata, Trans. mohoanda, mohîndeata, mohondeata, Mold. magaiata, mogoiata), s.f. (pocitanie, necioplit); moglan, s.m. (taran); modoran (var. modoroi), s.m. (Mold., Trans., taran); mohoanda, s.f. (Trans., toanta, proasta); modîlca, s.f. (tumoare, gîlca); modîlcos, adj. (cu umflaturi). Pentru unele din aceste cuvinte s-au cautat etimologii straine. Modîrlan a fost pus în legatura cu sb. mučurli (Cihac, II, 201); modoran cu tig. (Graur 173); modoroi cu mag. mogor(va) "morocanos" (Cihac, II, 516) sau cu modur (Candrea); si modîlca ar fi în loc de •mogîlca, din rut. mogilka "gorgan" (Cihac, II, 204; Bogrea, Dacor., IV, 834). – Cf. mocai.
mozoli, mozolí (mozolésc, mozolít), vb. – 1. A molfai, a morfoli. – 2. A mînji. Creatie expresiva, dupa cum o demonstreaza suf. sau -li si semnificatia sa. Der. din mag. majzolni (Cihac, II, 205), din ceh. mozoliti "a obosi" (Seineanu, Dict.), din rut. mozoljuvati (Candrea) sau din rus. mazólitĭ "a produce bataturi" (Scriban) nu convinge. Probabil ca la aceeasi radacina expresiva se refera mozoc (var. mosoc, mozac), s.m. (cîine; mucos, copil; persoana bosumflata), format ca motoc din mot- sau motoc din mot (dupa Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 174, ar fi cuvînt dac; dupa Cihac, II, 204, din rus. mosĭka "cîine"; pentru Densusianu, GS, IV, 388, e legat de alb. madh "mare"). Cf. mozomaina, s.f. (Banat, pocitanie) si probabil mosoi, vb. (Trans., a molfai, a rasoli).
namilă, námila (námile), s.f. – Gigant, urias. – Megl. namila. Creatie expresiva, cf. momîie si der. sale. Der. propusa de Cihac, II, 192, din sl. namira "culme", nu este convingatoare. Legatura cu radacina expresiva mam- a fost indicata deja de Tiktin, Candrea si Scriban. Numeroase var. mamila, momila, mamina, mamisa, manina etc. – Natima, s.f. (monstru, sperietoare, pocitanie; vraja, descîntec împotriva unui dusman), în Olt., este un rezultat al lui anatima încrucisat cu aceste cuvinte.
nămete, naméte (naméti), s.m. – 1. Troian, morman de zapada. – 2. Urias, gigant. – Var. namet, neme(t)e. Mr. namet. Sb. namet "amplasament" si "impozit", din sl., sb. nametati "a amplasa" (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 406; Cihac, II, 210; Conev 37), cf. omat, podmet. Sensul al doilea arata o asociere a acestui cuvînt cu creatiile expresive de tipul mamina sau namila "pocitanie": de la o var. neatestata •namura s-ar fi format un sing. regresiv nam, s.m. (obiect voluminos), cf. Scriban; si prezenta acestui cuvînt ar fi facilitat o greseala de interpretare, prin care s-ar fi considerat namete ca un der. de la nam cu suf. -ete. Der. nametenie (var. nemetenie, nemetanie), s.f. (pocitanie, fantosa; urias); nameti (var. nemeti), vb. (a bloca, a închide; a acumula zapada pîna la blocarea intrarilor); namornic, adj. (colosal, enorm), cf. mamornita; nemet (var. nametet, nimitet), s.m. (minge, cucui; Mold., fular), cu suf. -et, cf. rut. nametka "fular"; nimat, s.n. (Mold., îngraditura, gard).
nepristan, nepristán adv. – 1. Continuu fara încetare. – 2. Îndata, imediat. – Var. napristan. Sl. neprĕstanĭno (Tiktin).
oară, oára (oáre), s.f. – (Trans., Munt.) Pasare de curte. – Var. hoara. Probabil din lat. •ōvāria "care da oua" (Candrea-Dens., 1295; REW 6128 prefera ipoteza unui der. rom. de la ou). E mai putin probabila der. din lat. •avula (Giuglea, Dacor., V, 897; cf. REW 836a) si înca si mai putin cea din lat. ala (Tiktin). Se foloseste mai ales la pl. – Der. oratanie (var. oratenie), s.f. (Olt., Munt., pasare de curte; stîrpitura).
osteni, ostení (ostenésc, ostenít), vb. – 1. A obosi, a vlagui, a stînjeni. – 2. A se obosi. – 3. (Vb. refl.) A se deznoda, a se stradui, a se cazni. Origine îndoielnica, dar probabil sl. Se citeaza în general etimonul sl. ustati, ustaną "a termina" (Cihac, II, 232; Tiktin; Candrea), cf. rus. ustanie "oboseala", ceh. ustati "a se osteni", ceh. ustani "oboseala"; dar der. directa nu pare posibila fonetic. Poate sa fi fost o confuzie cu sl. istiniti "a se obosi". Der. din lat. abstinere (Diez, Gramm., I, 3, 283) sau din ngr. ἄσθενος "debil" (Roesler 573; Schuchardt, Vok., III, 87) nu e posibila. Uz general (ALR, I, 102). Der. osteneala (var. usteneala), s.f. (oboseala; truda, efort; munca istovitoare); ostenicios, adj. (obositor, suparator); osteninta, s.f. (oboseala, truda); ostenitor, adj. (obositor, suparator); neostenit, adj. (neobosit).
pac, pac interj. – Poc, buf, tronc (exprima ideea de lovitura sau de actiune brusca). – Var. paf. Creatie expresiva, cf. poc si it. pacchiare "a pocni", fr. paf. – Der. paca-paca, interj. (arata zgomotul ritmic al unui mecanism în functiune), cf. tic-tac; pacanit, s.n. (zgomot ritmic); pacanitoare, s.f. (castanieta); pacali, vb. (a însela, a amagi), cu suf. expresiv -li (pentru tranzitia semantica de la "plesnitura" la "capcana", cf. sp. chasquear; der. admisa mai înainte, de la numele propriu Pacala, este insuficienta, caci nici acest nume nu are o explicatie cunoscuta; relatia sugerata de Puscariu, Dacor., I, 237-9 cu sl. pokaljati "a încalzi usor", cf. cali, nu este satisfacatoare din punct de vedere semantic); pacala, s.f. (înselare, viclesug); Pacala, s.m. (personaj din mitologia populara care incarneaza gluma si toate vicleniile care rezulta dintr-o simplitate prefacuta, ca Patelin sau Till Eulenspiegel); pacaleala, s.f. (înselaciune); pacalici, s.m. (înselator, trisor); pacalitor, adj. (înselator); pacalitura, s.f. (festa, renghi). – Din rom. provine sas. pokelin "a pacali".
panglică, pánglica (pánglici), s.f. – 1. Cordea, banta, fasa. – 2. Decoratie. – 3. Tenie. – Var. (Trans.) pantlica, (Munt.) pamblica, (Banat) plantica. – Mr. panglica. Germ. Bandel, prin intermediul mag. pántlika (Miklosich, Fremdw., 116; Gáldi, Dict., 149; Bernard 35), cf. ngr. παντλῆϰα, sb., rut. pantlijka, ceh. pantlička. – Der. panglicar, s.m. (fabricant sau vînzator de panglici; scamator, prestidigitator, iluzionist); panglicarie, s.f. (fabrica sau pravalie de panglici; scamatorie, sarlatanie).
partă, párta (-te), s.f. – 1. Panglica, colier de matanii sau de medalii. – 2. Cingatoare. Mag. párta (Candrea). În Banat.
păţi, patí (patésc, patít), vb. – 1. A patimi, a suferi, a se chinui. – 2. A i se întîmpla ceva (neplacut). – Mr. pat, patascu, patîre; megl. patos, patori. Lat. patῑre (Candrea-Dens., 1359; REW 6294), cf. it. patire, sp., port. padecer. – Der. patanie (var. patenie), s.f. (întîmplare neplacuta, experienta neasteptata); pataranie (var. pataranie, patarama), s.f. (nenorocire); pateala, s.f.(aventura, patanie); patitanie, s.f. (rar, patanie). – Din rom. provine bg. din Trans. patem (Miklosich, Bulg., 130).
pezevenghi, pezevénghi (pezevénghi), s.m. – Codos, sarlatan, pungas. – Var. pezevenchiu. Tc. pezevenk › per. pῑsāhäng "ghid" (Seineanu, II, 295; Lokotsch 1658), cf. ngr. πεζεβέγϰης, alb., bg., sb. pizavenk. – Der. pezevenghe, s.f. (codoasa); pezeventlîc, s.n. (proxenetism, sarlatanie).
propun, - Propun sa fie definite ca "juxtanime" cuvintele care pot fi descompuse (nu dupa principiul despartirii în silabe) în doua sau mai multe cuvinte cu întelesuri ferme cât mai aproape de formele neflexionate. – Exemple: in-cap-abil, cap-cana, par-ten-era, arunca-tura, far-mac-ie – P.S. Propun deasemenea, denumirea de forme juxtanimice pentru exemple cum ar fi: cot-cod-ace (Arghezi), cale-'n-dar (poetic) cât si pentru cele care, în ansamblu, ar capata anumite întelesuri, în genul; în-cer-cat sau în-cur-cat(scuze!) – P.S.II Nefiind specialist, meseria mea fiind matematica, fizica, astronomia si (neatestat)filosofia, îmi cer scuze daca din lipsa de informare bat la porti deschise. Al dvs.Prof.Gh.C.Dinulescu-Câmpina (tel.0752145670)
platan, platán (platáni), s.m. – Arbore ornamental exotic (Platanus occidentalis, Platanus orientalis). – Mr. platan, megl. platan. Gr. πλάτανος, partial prin intermediul fr. platane; cf. Gáldi 230. Cf. paltin.
pocitanie, pocitánie (pocitánii), s.f. – Povestire, naratiune, citire. Sl. počitanie, cf. citi, citanie. Sec. XVII, înv. Dictionarele îl confunda adesea cu pocitanie "monstru".
precistanie, PRECISTÁNIE s.f. v. pricestanie.
pomană, pomána (poméni), s.f. – 1. (Înv.) Memorie, amintire, comemorare. – 2. Mîncare oferita în memoria unui mort, dupa înmormîntare si dupa slujba de pomenire. – 3. Pîine împletita sau colac care se da la înmormîntari. – 4. Coliva de înmormîntare care serveste ca suport pentru pomul de înmormîntare. – 5. Obiect daruit pentru iertarea pacatelor unui mort. – 6. Milostenie, binefacere. – 7. Chilipir, pleasca. – Înv. pomeana. Mr. pumean, megl. pumeana. Sl. pomĕnŭ "memorie" (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 275; cf. Schneeweiss, REB, I, 166), cf. bg., sb. pomen "memorie". Bg., sb., cr., rut. pomana "milostenie, binefacere" provine din rom. (Miklosich, Wander., 118; Berneker II, 49; Capidan, Raporturile, 193). Der. pomina (var. înv. pomena), s.f. (memorie, faima, zgomot), probabil din bg. pomjen (Scriban; dupa Tiktin si Cihac, deverbal de la pomeni); pomelnic, s.n. (lista cu numele mortilor; numele mortilor pomenite de preot în timpul slujbei de pomenire; litanie, însiruire, poliloghie), din sl. pomĕnĭnikŭ, bg. pomenik cu l expresiv; pomeni, vb. (a aminti, a comemora; a mentiona, a pronunta; a cita; a-si aminti; a-si deprinde auzul; a apuca o epoca trecuta, a tine minte, a avea în minte; refl., a se pastra, a se sti, a avea memorie; refl., a avea cunostinta, a fi de la sine înteles, a sti de cînd lumea; refl., a se lovi de, a da de, a surveni; refl., Trans. si Olt., a se trezi), din sl. pominati, pomĭnĕti (Miklosich, Lexicon, 621; Conev 111); pomeneala, s.f. (amintire; mentionare; urma, trasatura); pomeneata (var. pom(i)neata, pom(i)nete), s.f. (bucata de pînza cu o lumînare si o moneda, care se da de pomana la înmormîntari; colac de pomana), probabil din sl. pamętĭ "amintire" (Tiktin); pomenitor, s.f. (persoana care pomeneste), sec. XVI, înv.; ne(mai)pomenit, adj. (fara asemanare, nemaiauzit); pominoc, s.n. (înv., dar, danie), din sl. pominikŭ "înmormîntare"; pomanagiu, s.m. (chilipirgiu, plescar); pomanagioaica, s.f. (chilipirgioaica); pomanui, vb. (a da de pomana); pomonoci, vb. (înv., a dedica).
potcă, pótca (-ci), s.f. – 1. Arac, durere subita care, dupa imaginatia populara, este provocata de deochi. – 2. Suparare, necaz, cearta. – 3. Planta, Chenopodium murale. – 4. Momîie, pocitanie. – 5. (Trans.) Bat, par. Sl. potŭka "lupta" (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 269; Conev 93), cf. pol. potka "paguba". – Der. potcas, s.m. (viclean, greoi; certaret, artagos); poci (var. înv. potci), vb. (a suci, a îndoi; a deforma; a desfigura, a sluti), cuvînt pe care Iordan, BF, VII, 372, îl considera anterior lui potca; poci (var. împocia), vb. (Trans., a pune pari; Bucov., a lega via pe araci); pocie, s.f. (Olt., arac); pocinci, s.m. (Trans., par); pociumb, s.m. (bat, arac), putin folosit în Munt., probabil rezultat dintr-o contaminare cu carîmb; pociumpos, adj. (grosolan); pocitanie, s.f. (baubau, stîrpitura); pocitor, s.m. (fantoma, duh rau); pocitoare, s.f. (aratare); pocitura, s.f. (durere brusca, atac; monstru, aratare; duh rau; Trans., tarus); poceala, s.f. (atac, paralizie, atribuita duhurilor rele numite Sfinte).
kudos, KÚDOS s.n. pl. 1. Lauda, faima și renume dobândite de catre un individ în urma unei realizari, în special în domeniul academic (A câstigat kudos pentru munca sa la universitate). 2. (interj.) Exclamatie prin care cineva primește kudos (Kudos!) [ < engl. kudos (jargonul universitar britanic al sec. 19) < gr. κῦδος "despre care se știe" ]
pricestui, pricestuí (-uiésc, pricestuít), vb. – A se împartasi. – Var. pricestui. Sl. pričęstvovati sau pričęstiti (Cihac, II, 290; Tiktin). – Der. pricestanie (var. pricestanie, pricestenie), s.f. (cuminecare), din sl. pričjastanije.
pristăni, pristaní (-nésc, -ít), vb. – 1. A locui. – 2. A consimti. Sl. pristati, pristaną (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 294). – Der. pristaniste, s.f. (port, liman), din sl. pristanište. Sec. XVIII, înv. Cf. pristini, vb. (Olt., a consimti), din sb. pristati, pristanem.
prociti, procití (procitésc, procitít), vb. – 1. A citi. – 2. A repeta. – 3. A recita. – 4. A examina un elev. – 5. A certa, a cicali. – Var. proceti. Sl. pročitati (Tiktin). – Der. pocitanie (var. prociteala), s.f. (lectura; repetitie), din sl. pročitanie, înv.
şarlatan, sarlatán (sarlatáni), s.m. – Pungas, escroc. – Mr. sarlatan. Fr. charlatan. – Der. sarlatanie, s.f. (escrocherie, pungasie); sarlatanism, s.n., din fr. charlatanisme. Mr., prin intermediul ngr. τσαρλατάνος.
satana, Satána s.m. – 1. Numele diavolului. – 2. (Arg.) Agent fiscal. – Var. Satan. Mr. satina. Mgr. σατανᾶς, în parte prin sl. satana (Tiktin). – Der. satanesc, adj. (înv., satanic); satanic, adj., din fr. satanique.
şaten, satén (saténa), adj. – Castaniu. Fr. chatain.
scîrţ, scîrt, interj. – Imita hîrsîitul sau pîrîitul. – Var. scîrta. Creatie expresiva, cf. pîrt. – Der. scîrtîi (var. scîrtii, Banat (s)cîrtai; mr. cartinescu, cartinire), vb. (a pîrîi, a trosni, a scrîsni; a rîcîi), cf. bg. (s)karcam (Conev 95), ceh. skŕećeti, ngr. ϰριτσανίζω (› mr.), it. scricciolare, germ. kratzen; chertani, vb. (a tipa); scîrtîiala (var. scîrtîitura), s.f. (faptul de a scîrtîi, zgomot ascutit); scîrtîitoare, s.f. (duruitoare, huruitoare).
sfînt, sfînt (-ta), adj. – 1. Divin. – 2. Sacru. – 3. Respectabil, venerabil. – 4. Preafericit. – 5. Epitet popular dat lunii, soarelui si zilelor saptamînii personificate. – 6. Impunator, grozav. – 7. (S.m.) Preacuvios, sanct. – 8. (S.m.) Capetenie, stab, persoana cu putere. – 9. (S.f.) Împartasanie. – 10. (S.f. pl.) Iele, duhuri rele. Sl. svętŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 340; Seineanu, Mél. Soc. Linguist., XII, 331-4). Este dubletul lui sfeti (var. sfeta, sveta), adj. (înv., sfînt), din sb. sveti, bg. sfet, cu der. sfetitel, s.m. (ierarh), din sl. svętitelĭ înv., se pastreaza în numele unei biserici din Iasi, Trisfetite(li), a carui reducere se explica prin considerarea sa gresita drept f. pl. articulat, Trisfetitele; sfestanie (var. înv., osfestanie), s.f. (consacrare, binecuvîntare), din sl. (o)svęstenije; sfestenic, s.m. (înv., preot) din sl. svęštenikŭ. Der. sfinti (var. înv. sfenti, sfenti, osfinti), vb. (a consacra, a binecuvînta; a hirotonisi; a sanctifica; a învinge, a triumfa; a duce la glorie), din sl. (o)svętiti; sfintenie, s.f. (calitatea a ceea ce este sfînt; pietate, religiozitate; înv., consacrare); sfintie, s.f. (pietate; sanctitate, titlu dat tututor preotilor); sfintisori, s.m. pl. (mucenici de aluat, în Mold.); sfintituri, s.f. pl. (mîncare sfintita, la Pasti); sfintit, adj. (cu har divin; titlu onorific al preotilor); preasfintit, adj. (sfînt, titlu onorific al prelatilor); sfîntuletul, s.m. (nume popular al diavolului), cf. Aghiuta (Candrea interpreteaza gresit drept "Dumnezeu"), rus. svjatoša "diavolul".
slut, slut (-ta), adj. – Urît, monstruos, diform, oribil. Sb. sluta (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Scriban). Der. din bg. splut "putred" (Cihac, II, 360), nu este probabila. Rut. sluta, slutyi ar putea sa nu provina din rom. (cf. Candrea, Elemente, 409). – Der. sluti (var. sluti), vb. (a urîti, a desfigura); slutenie (var. slutenie), s.f. (urîtenie; pocitanie, lighioana); slutitura, s.f. (hîrca, hîzenie).
speria, speriá (-ii, -át), vb. – A înspaimînta, a înfricosa, a uimi, a fi surprins. – Var. sparia, pers. I, speriu, spariu, spai(u). Mr. aspar, aspareare, megl. spar, sparui, spareari. Origine incerta. Pare sa fie vorba de un lat. expavēre (Tiktin; REW 3036, art. suprimat), dar der. este dificila (se presupune un rezultat spaiu › spariu ca în habet › are, sau o disimilare expavēre › •exparēre, care pare inadmisibila). Fazele intermediare propuse de Cihac, I, 44 (lat. •expavĭlāre) si de Candrea (lat. expavorare) par si mai putin convingatoare. Mai probabil e vorba de o confuzie între mai multe cuvinte lat., ca expārēre ‹ pārēre "a parea", sau experῑre "a experimenta". Uz general (ALR, I, 90), dar cu numeroase var. locale. Der. sperietoare, s.f. (momîie; paiata, pocitanie); sperietura, s.f. (speriat, uimire); sperios, adj. (fricos; timid); sperius, s.n. (spaima, frica).
stan, Stan s.m. – Stanislav. Sl. Stanislavŭ. Se foloseste pentru a exprima ideea de "un oarecare, unul în plus"; Stan si Bran; Stan Patitul. – Der. Stana (var. Stanca), s.f.; stanca, s.f. (ceuca, Corvus monedula), în ce priveste numele comun pentru tiganci, cf. cioaca, cioara.
stană, stána (-ne), s.f. – Bloc de piatra, bolovan, stînca. – Var. stan, Trans. stean, megl. steana. Sl. stanŭ "sedere; oprire", participiul lui stati "a fi" (Tiktin; Candrea) probabil confundat cu sl. stēna "zid", cf. slov. stêna "stînca", cr. stina "stînca", bg. stĕna "perete" (Cihac, II, 360; Conev 39; cf. Miklosich, Slaw. Elem., 46). Este dubletul lui stan (var. stean), s.n. (partea superioara a iei), din sl. (bg., sb., slov., pol., rus.) stan; si poate de la stîna. – Der. staniste, s.f. (ocol, tarc; cantonament, tabara), din sl. stanište; stanog (var. stanog), s.n. (bariera care separa doi cai în grajd), din rus. stanokŭ (Candrea). Stei, s.m. (colt de stînca), var. sten în Trans. de S, este acelasi cuvînt ca stean, în var. sa sb. stenje.
sultan, sultán (-ni), s.m. – Monarh musulman. Tc. sültan, diun arab. sultan "putere" (Seineanu, II, 328; Lokotsch 1945), cf. ngr. σουλτάνος, bg., rus. sultan etc. – Der. sultana, s.f. (sotie sau fiica de sultan); sultanea, s.f. (conduras, Tropaeolum mauis); sultanesc, adj. (de sultan); sultanica, s.f. (dans popular din Munt. si Dobr.); sultanin, adj. (imperial), din tc. sültani.
ţac, tac, interj. – Imita zgomotul produs de pocnet sau de tacanit. – Var. taca-(taca), tanc. Creatie expresiva, cf. tac, toc, tic. – Der. tacani, vb. (a pocni, a pacani, a rapai, a ciocani), cf. tacani, clantani; tacaneala, s.f. (lovituri cadentate; Arg., forcfeci); tacanitura (var. tacaraie), s.f. (tacanit); tacanit, s.n. (zornait, pocnet). Legatura acestor cuvinte cu sb., cr. ciknuti "a fosni" (Cihac, II, 428; Conev 95) este îndoielnica. Ţacla (var. tagla, tigla), s.f. (Trans., vîrf de sageata; par, bat, ciomag; frigaruie de lemn) apartine aceleiasi intentii expresive, cf. cioacla fata de cioc; numele i se datoreaza zgomotului de lovire produs de vîrf la izbirea de un obstacol. Legatura cu germ. Zacke, mag. csak (Cihac, II, 534; Scriban) nu este probabila. – Der. întigla (var. întegla, întigli), vb. (a scoate vîrful; a înfige; a întepa); întiglat, adj. (ascutit, înfipt; picant, acerb, întepator; acut, cu ton înalt); tigla (var. tîcla(u), ticlau), s.f. si n. (culme, pisc), în Mold. si Trans. (dupa Philippide, II, 738, în legatura cu alb. tsikëlë, care pare sa provina din rom.; dupa Lacea, Dacor., III, 747, din mag. szikla "turn"); tacalau, s.n. (turma mica), a carui explicatie nu este clara; tingalau (var. tîngalau, Olt. tîcarau), s.n. (clopotel), cu infix nazal (dupa Candrea, în legatura cu sb. cingara, mag. csengo); tîngani, vb. (a rasuna), var. a lui zangani; tiglean (var. tiglete, tîclete), s.m. (pitigoi, Parus maior), numit asa din cauza timbrului ascutit al glasului sau (dupa Cihac, II, 525, din mag. cinke); toanga, s.f. (Trans., clopotel); tuclau (var. tîclau), s.n. (Mold., vîrf, culme); tuglui (var. tuclui), s.n. (Mold., vîrf, culme) prin contaminare cu tugui; tacalie, s.f. (cioc, barbison), cf. cioc (dupa Lacea, Dacor., III, 748, din mag. szakáll). – Cf. tanc, tigau, ticni, tugui.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc