Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru speranta
speranţă, SPERÁNŢĂ, sperante, s.f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabila a unei actiuni, în realizarea unei dorinte; nadejde, sperare. ♢ Expr. În speranta ca... = nadajduind ca..., având încredere ca... ♦ Încredere în viitorul, în reusita cuiva. ♦ Persoana tânara si talentata ori capabila, de la care se asteapta realizari mari. – Din it. speranza.
speranţă, Speranta ≠ deceptie, deznadejde, disperare
speranţă, SPERÁNŢĂ s. 1. nadejde, (înv.) rabdare, sperare, upovainta. (Toata ~ mea e în tine.) 2. (înv.) sperare. (X e ~ noastra.) 3. credinta, nadejde, (rar) nadajduire, (înv.) nadajduinta. (Nu si-a pierdut ~ în mai bine.)
speranţă, speránta s. f., g.-d. art. sperántei; pl. speránte
speranţă, SPERÁNŢ//Ă ~e f. 1) Sentiment al unei persoane care spera; credinta în posibilitatea realizarii unei dorinte sau a unei actiuni; nadejde. ~ zadarnica. ♢ În ~a ca sperând ca; nadajduind ca. A avea ~ a spera; a nadajdui. A nutri ~a a spera în adâncul sufletului. A pierde orice ~ a înceta cu totul de a mai spera; a se descuraja complet. Nu mai este nici o ~ totul este pierdut. 2) Persoana sau lucru care constituie obiectul acestui sentiment; nadejde. Unica ~. [G.-D. sperantei] /<it. speranza
speranţă, SPERÁNŢĂ s.f. Nadejde. ♦ (Fam.) Persoana capabila, de la care se asteapta mult în viitor. [< it. speranza].
speranţă, SPERÁNŢĂ s. f. 1. nadejde. ♢ încredere în viitor, în reusita cuiva. 2. (fam.) om capabil, de la care se asteapta mult în viitor. (< it. speranza)
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc