Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru rautate
răutate, RĂUTÁTE, (2, 3) rautati, s.f. 1. Caracteristica a omului rau, înclinare spre a face rau altora. ♢ Loc. adv. Cu rautate = în mod rautacios; cu ironie usturatoare, malitios. 2. (Pop.; mai ales la pl.) Slabiciune, pacat, defect. 3. (Concr.) Fapta rea. 4. Om rau. [Pr.: -ra-u-] – Rau + suf. -atate..
răutate, Rautate ≠ blândete, bunatate
răutate, RĂUTÁTE s. 1. (livr.) malitie, malitiozitate, (înv. si reg.) raime, rainta, (reg.) zacaseala, zacasie, (înv.) raire, (fig.) fiere, venin. (~ unei persoane; vorba plina de ~.) 2. asprime, barbarie, brutali-tate, cruzime, ferocitate, neîndurare, neomenie, salbaticie, violenta, vitregie, (rar) nemila, nemilostivire, (pop.) câinie, câinosenie, (înv. si reg.) nasilnicie, (înv.) crâncenie, cruzie, cumpli-ciune, cumplire, grozavie, neomenire, raiciune, salbatacime, salbaticiune, sirepie, varvarie, (fig.) duritate. (~ purtarii cuiva.)
răutate, RĂUTÁTE s. v. belea, bucluc, cusur, dandana, defect, deficienta, epilepsie, imperfectiune, insuficienta, încurcatura, lacuna, lipsa, meteahna, napasta, neajuns, necaz, nemultumire, nenorocire, neplacere, nevoie, pacoste, pacat, pocinog, rau, scadere, slabiciune, suparare, viciu.
răutate, rautáte s. f. (sil. ra-u-), g.-d. art. rautatii; pl. rautati
răutate, RĂUT//ÁTE ~ati f. 1) Trasatura de caracter a omului rau; pornirea de a face rau altora. ♢ Cu ~ în mod rauvoitor; cu dusmanie. 2) Actiune prin care se face cuiva un rau; fapta rea. Vorbe pline de ~. ♢ Capul ~atilor persoana care planuieste si face fapte rele. 3) fig. Persoana care produce altora neplaceri; om rau. 4) la pl. Nenorociri, necazuri care se abat asupra cuiva. [G.-D. rautatii; Sil. ra-u-] /rau + suf. ~tate
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc