Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru prieten
prieten, PRIÉTEN, -Ă, prieteni, -e, s.m. si f. Persoana de care cineva este legat printr-o afectiune deosebita, bazata pe încredere si stima reciproca, pe idei sau principii comune; amic. ♦ Amant, iubit. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) priétin, -a s.m. si f.] – Din sl. prijatelĩ.
prieten, Prieten ≠ adversar, dusman, inamic, potrivnic, vrajmas, neprieten
prieten, PRIÉTEN s. 1. amic, (pop.) fârtat, (reg.) ortac, (înv.) libovnic, prietnic, sot, sotie. (S-a întâlnit cu ~ii.) 2. v. amant.
prieten, PRIÉTEN s. v. asociat, partas, tovaras.
prieten, priéten s. m. (sil. pri-e-), pl. priéteni
prieten, PRIÉTEN ~a (~i, ~e) m. si f. (folosit si ca termen de adresare) Fiecare dintre persoanele (sau colectivitatile) legate printr-un sentiment de simpatie, stima si atasament reciproc; amic. ~ vechi. [Sil. pri-e-] /<bulg. prijateni
prieten, priéten (priéteni), s.m. – Amic. – Var. înv. priiaten, Mold. prietin, Trans. pretin, Olt. preten. Sl. prijateli (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 291), cf. bg. prijatel (› mr. priiatil), sb., cr. prijatelj. Alterarea consoanei finale, pe care Tiktin o explica prin analogie cu ieftin, se datoreaza mai curînd unei confuzii cu sl. prijętinŭ "placut". – Der. prietena, s.f. (amica); prietenesc, adj. (amical); prieteneste, adv. (ca un prieten); prietenie, s.f. (amicitie); prietenos, adj. (amical, afabil); prietesug, s.n. (prietenie); împrieteni, vb. (a se face prieten, refl., a lega prietenie); neprieten, s.m. (dusman); neprietenos, adj. (vrajmas).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc