Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru poarta
poartă, POÁRTĂ, porti, s.f. 1. Deschidere amenajata într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tablii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior si invers; deschizatura împreuna cu tablita, cu balamalele etc.; tablia care închide deschizatura. ♢ Loc. adv. Poarta-n poarta cu cineva = fata în fata, vizavi, peste drum. ♢ Expr. A bate la toate portile (sau la portile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poarta de scapare = mijloc de a iesi dintr-o situatie dificila. A sta (sau a ramâne, a se uita) ca vitelul la poarta noua = a sta (sau a ramâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fata unei situatii noi si neasteptate, careia nu-i poti face fata). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oras. ♦ Regiune periferica din jurul unui oras, al unui tinut, al unei tari; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Usa la intrarea principala a unei cladiri; p. ext. casa, gospodarie. ♢ Expr. Din poarta în poarta = din casa în casa, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formeaza o conducta de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din doua bare verticale unite la capatul de sus printr-o bara orizontala (de care se prinde o plasa), instalat pe terenurile de sport, în care se urmareste introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngusta prin care o apa îsi deschide trecerea între doua siruri de munti; pas, trecatoare, defileu. ♦ Loc îngust între peretii de stânca ai vârfurilor de munte, prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranitatii turcesti asupra tarilor române) Resedinta, curtea sultanului sau a unui pasa; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta.
poartă, POÁRTĂ s. I. 1. prag, usa, (Dobr.) tocat. (A iesit în ~.) 2. (SPORT) (livr.) but. (Apara ~ echipei de fotbal.) II. (IST.) 1. (n. pr.) v. Imperiul otoman. 2. lude.
poartă, poárta (constr., geogr., sport) s. f., g.-d. art. pórtii; pl. porti
poartă, Poárta (resedinta sultanului) s. pr. f.
poartă, POÁRT//Ă porti f. 1) Deschizatura într-un gard sau zid care face posibila intrarea într-un spatiu împrejmuit si iesirea din el. 2) Panou mobil (simplu sau dublu) care închide aceasta deschizatura. ♢ Din ~ în ~ din casa în casa; la fiecare casa. ~-n ~ peste drum; vizavi. A se uita (sau a sta, a ramâne) ca vitelul la ~ noua a ramâne dezorientat, uluit în fata unei situatii neasteptate. A bate la toate portile a se adresa tuturor dupa ajutor. 3) Loc de intrare (special amenajat) într-un oras sau într-o cetate. 4) Cadru cuprins între doua bare verticale unite în partea de sus printr-o orizontala si închis printr-o plasa, în care se trimite mingea sau pucul la unele jocuri sportive. 5) înv. Curtea sultanului turcesc. ♢ ~a Otomana Imperiul Otoman. 6) Vale îngusta între doua siruri de munti (prin care trece o apa curgatoare). [G.-D. portii] /<lat. porta
poarta, poarta
poartă, poárta1, pórti, cal matahalos si urât.
poartă, poárta2, pórti, s.f. (reg.) mal, tarm.
poartă, poárta (pórti), s.f. – 1. Deschizatura si loc de trecere într-un loc împrejmuit. – 2. Imperiul otoman. – Mr., megl. poarta, istr. poartę. Lat. porta (Puscariu 1347; Candrea-Dens., 1421; REW 6671), cf. it., prov., cat., port. porta, fr. porte, sp. puerta. – Der. portar (mr. purtar), s.m. (paznic; Munt., sambelan, boier însarcinat cu protocolul, cel care introduce trimisii Portii; Mold., comandantul cetatii Suceava, capitala tarii, seful armatei), ar putea reprezenta direct lat. portārius (Puscariu 1358; REW 6673); portareasa, s.f. (femeie care pazeste poarta); portarel, s.m. (înv., slujbas domnesc subordonat marelui portar; executor judecatoresc); portarie, s.f. (meseria de portar). – Der. neol. portic, s.n., din fr. portique; portiera, s.f., din fr. portière; portal, s.n., din fr. portail.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc