Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru or 1
modernstylestail, MODÉRN-STYLE STAIL/ s. n. denumire data în jurul anilor 1900 unui stil în artele decorative, caracterizat prin preferinta pentru liniile curbe, formele alungite si arabescurile unduioase, frecvent în mobilier, orfevrarie, ceramica, imprimeuri etc. (< engl. modern style)
dodecafonie, DODECAFONÍE s. f. tehnica moderna de compozitie în muzica, care, pornind de la egalitatea celor 12 semitonuri ale gamei cromatice, furnizeaza compozitorului un sistem menit sa înlocuiasca, în conditiile atonalismului, regulile armoniei clasice bazate pe functionalitatea acordurilor. (< fr. dodécaphonie)
măsura, A MĂSURÁ masór 1. tranz. 1) (valori, marimi fizice) A stabili prin comparare cu o unitate de masura etalon de aceeasi speta. ~ cu metrul. ♢ ~ din ochi (sau cu ochiul) a) a masura cu aproximatie, fara a folosi instrumente sau aparate de masura; b) a privi (pe cineva) din cap pâna-n picioare; a examina cu atentie. 2) (spatii, distante etc.) A strabate (pe jos) de la un capat la altul. 4) (cuvinte, expresii etc.) A utiliza în mod echilibrat; a cumpani. 2. intranz. A avea drept masura. /<lat. mensurare
coborî, A COBORÎ cobór 1. intranz. 1) v. A SE COBORÎ. 2) (despre astri) A se lasa spre sau dupa orizont; a se apropia de asfintit; a asfinti; a apune; a scapata. 3) fig. (despre întuneric, liniste etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a cadea; a veni; a se apropia. 4) (despre voci, tonuri etc.) A trece la note mai grave; a scadea în intensitate. 5) (despre parametri fizici sau despre aparate pentru masurarea lor) A avea sau a indica valori mai scazute; a scadea; a descreste. Presiunea atmosferica coboara. Termometrul ~. 6) A fi de o anumita origine; a-si avea obârsia; a proveni. 2. tranz. 1) A muta într-un loc jos; a pune mai jos. ~ sacul din caruta. 2) (forme de relief înalt, scari etc.) A parcurge de sus în jos. ~ dealul. 3) (voce, ton, glas etc.) A face sa fie mai putin intens. ♢ ~ ochii (sau privirea) a se uita în jos (de rusine, de sfiala etc.). ~ tonul (sau glasul) a vorbi cu blândete. 4) (valori ale unor marimi) A face sa scada. /cf. pogori
zbura, A ZBURÁ zbor 1. intranz. 1) (despre pasari si despre insecte) A se porni în zbor; a-si lua zborul. 2) (despre aparate de zbor) A se ridi-ca în aer; a decola. 3) (despre pasari si despre insecte) A se misca în aer cu ajutorul aripilor; a se afla în zbor. 4) (despre aparate de zbor) A se deplasa pe calea aerului sau prin spatiul interplanetar. 5) (despre obiecte) A fi purtat de vânt prin aer. 6) (despre proiectile) A se misca prin aer cu mare viteza. 7) (despre persoane) A calatori cu un aparat de zbor. 8) fig. A se misca foarte repede; a goni. ~ ca gândul. 9) (despre timp) A trece repede si pe neobservate. 10) (despre zvonuri, vesti etc.) A se raspândi cu repeziciune. 11) (despre gânduri, idei etc.) A se succeda cu repeziciune. 2. tranz. 1) fig. fam. (persoane) A da afara dintr-o functie sau dintr-un post ca fiind necorespunzator; a scoate; a concedia; a destitui. 2) (obiecte sau fiinte) A culca la pamânt; a pravali; a doborî. ♢ ~ cuiva capul a decapita pe cineva. A(-si) ~ creierii a (se sin)ucide cu o arma de foc. /<lat. exvolare
zodiac, ZODIÁ//C ~ce n. 1) Zona a boltii ceresti care se întinde de o parte si de alta a eclipticii, fiind strabatuta de Soare în decursul unui an si cuprinzând 12 zodii. ♢ Semnele ~cului figurile simbolice ale celor 12 zodii. 2) Totalitate a celor 12 zodii, cuprinse de o astfel de zona a boltii ceresti. 3) Carte pe baza careia se prezice viitorul omului potrivit zodiei în care s-a nascut. [Sil. -di-ac] /<ngr. [kiklos]zodiakós
modernstyle, MODERN-STYLE s.n. Denumire data în jurul anilor 1900 unei formule de arta decorativa, caracterizata prin preferinta pentru liniile curbe, formele alungite si arabescurile unduioase, pe care o gasim frecvent în mobilier, orfevrarie, ceramica, imprimeuri etc. [Pron. mo-dern stail. / < engl. modern style].
scalenotomie, SCALENOTOMÍE s.f. (Med.) Sectionare a muschiului scalen pentru imobilitatea completa a coastelor 1 si 2. [< fr. scalénotomie].
serialism, SERIALÍSM s.n. Tehnica de compozitie muzicala care foloseste totalitatea celor 12 sunete cromatice, considerate ca având aceeasi importanta. V. dodecafonism. [Pron. -ri-a-. / et. incerta].
world, world of warcraft gold: world of warcraft gold(wow gold)--buy cheap world of warcraft gold, sell world of warcraft gold.welcome to buy cheap world of warcraft gold--cheap, easy, world of warcraft gold purchasing.World of Warcraft gold, Super fast delivery of gold, items,and accounts. 24x7 service.Only 75.82 For 1000 US wow gold, Top Customer Service. Secure Site.welcome to buy world of warcraft gold or sell world of warcraft gold. Welcome to our website for you World of Warcraft Gold,Wow Gold, Cheap World of Warcraft Gold, Cheap Wow Gold,buy wow gold,real wow gold, sell wow gold, ... World of Warcraft gold(wow gold)--buy cheap wow gold, sell wow gold.welcome to buy cheap wow gold--cheap, easy, wow gold purchasing.world of warcraft gold, Super fast delivery of gold, items,and accounts. 24x7 service.Only 75.82 For 1000 US wow gold, Top Customer Service. Secure Site.welcome to buy wow gold or sell wow gold.
world, world of warcraft gold: world of warcraft gold(wow gold)--buy cheap world of warcraft gold, sell world of warcraft gold.welcome to buy cheap world of warcraft gold--cheap, easy, world of warcraft gold purchasing.World of Warcraft gold, Super fast delivery of gold, items,and accounts. 24x7 service.Only 75.82 For 1000 US wow gold, Top Customer Service. Secure Site.welcome to buy world of warcraft gold or sell world of warcraft gold. Welcome to our website for you World of Warcraft Gold,Wow Gold, Cheap World of Warcraft Gold, Cheapwow Gold,buy wow gold,real wow gold, sell wow gold, ... Here wow gold of 1000 gold at 68.99-80.99,World Of Warcraft Gold,buy wow gold, sell world of warcraft gold(wow gold), Cheap wow gold, cheapest wow gold store ...
cârlan, cârlán (cârláni), s.m. – 1. Mînz de doi ani. – 2. Berbec de un an. Origine necunoscuta. Ar putea fi dim. calan, cu r infix (dupa Lambrior 107; Cretu 327 si Candrea, Elemente, 405, din lat. •caballanus); dar al doilea sens este dificil de explicat. Abunda ipoteze incerte: din mag. kerlany (Cihac, II, 488), care fara îndoiala provine din rom.; din lat. carnalis (Philippide, Principii, 150; Giuglea, Dacor., I, 245-7; Giuglea, LL, I, 171; cf. DAR); cf. sp. carnero, însa der. este dificila; din sl. •krdlanŭ, de la krŭdo › cîrd (Weigand, Jb, XVI, 222); din fondul preromanic (Rusu, Dacor., XI, 148; Lahovary 321). – Der. cîrlanar, s.m. (pastor, cioban). Din rom. este mag. kirlán, kerlany (Edelspacher 16).
dimineaţă, dimineáta (-éte), s.f. – Partea de început a zilei, cuprinsa între rasaritul soarelui si prînz. – Mr. dimineata, dumneata, megl. dimineatata, istr. demarętę. Lat. mane (Puscariu 1083), fie prin intermediul unei compuneri •de mane cu suf. -eata (Pascu, Suf., 29; Iordan, Dift., 56), fie de la un lat. •demanities sau •demanitia (Lambrior 100; Candrea-Dens., 1117; REW 2458; Tiktin; Candrea). Compunerea •de mane este atestata de it. domani, fr. demain, cat. dema. Rezultatul normal a fost demîneata (sec. XVI-XVII), care a suferit apoi o asimilatie. Comp. disdedimineata (înv., dinz(i)dedimineata), adv. (din zori), se considera ca fiind compus cu •de ipso, cf. ins, adins (Puscariu 504; Tiktin; Candrea; Scriban). Totusi, Puscariu, ZRPh., XXXVII, 112 si REW 2458 au preferat mai apoi cu de zi de dimineata. Mai curînd este ultima urma a unui cuvînt disparut, dis, conservat în mr. dis "jumatate" (‹ lat. divisus, dupa Pascu, I, 76), cf. mr. tu disa di cale "la jumatatea drumului". În acest caz, dis de dimineata ar însemna "la mijlocul diminetii", cu semantismul alterat modern. Cf. disdenoapte (var. dins(a)denoapte), care apare, ca dis(de)dimineata, în sec. XVII.
muscadin, MUSCADÍN s. m. nume dat în Franta, dupa 9 termidor 1794, regalistilor eleganti. (< fr. muscadin)
jupîn, jupîn (jupấni), s.m. – 1. Domn; titlu onorific ce se dadea la început marilor dregatori cîta vreme erau în functie, si apoi, prin extindere, tuturor boierilor. – 2. Domn, titlu de reverenta în general. – Var. (Mold., înv.) giupîn. Origine incerta. Se considera în general ca reprezinta sl. županŭ "stapîn al unei anumite întinderi de pamînt" (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 161; Seineanu, Semasiol., 238; Rosetti, GS, V, 158; Rosetti, BL, V, 222; Tiktin; Candrea), solutie care nu este imposibila (se considera ca principala dificultate a acestei der. este rezultatul an › în, tipic pentru fondul lat., fapt în virtutea caruia Lambrior 103 atribuia împrumutul lui županŭ unei epoci anterioare sec. X, în vreme ce Rosetti, BL, V, 222, crede ca este vorba de un fonetism comun împrumuturilor din sl. meridionala. În realitate, acest rezultat este posibil si în epoci mai tîrzii cf. cîntar, frînc, mîndru. Totusi, solutia sl. nu este cu totul satisfacatoare, fiind vorba, în cadrul sl., de o formatie neclara (Berneker 368), probabil împrumut din alt idiom (Skok, Jugoslavenski istoriski časopis, 1936, 1). Pe de alta, sl. županŭ a dat în rom. rezultatul normal jupan, s.m. (domn), termen administrativ din sec. XVII-XVIII, fara circulatie reala, pe cînd jupîn, prin tratamentul sau general (pronuntarea dial. giupîn; forma înv. rotacizata giupîr, jupîr), pare sa apartina fondului lingvistic anterior sl. Din aceste ratiuni, s-a încercat sa se explice jupîn printr-un lat. •gypanus, din gr. γύπη "casa", cu suf. -anus (Giuglea, Dacor., III, 606-10; cf. împotriva Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 338), printr-un împrumut din avara (Skok; DAR; Puscariu, Lr., 257), sau, în sfîrsit, ca cuvînt autohton (Philippide, II, 15). Atrage atentia si coincidenta lui jupîn cu Diupaneos (alteori Diurpaneus), titlu ce i se da lui Decebal, rege al dacilor, si a carui semnificatie este necunoscuta: daca se admite ca acest titlu însemna "Domnul", der. nu prezinta mari dificultati fonetice (pentru di › ji, cf. jos, jumatate, ajuta; pentru a explica pastrarea lui n, ar trebui plecat de la o forma •Diupanus). Sa adaugam, totusi, ca acesta ar fi, în acest caz, singurul exemplu de cuvînt dacic care s-a pastrat în rom. Der. jupîneasa, s.f. (doamna); jupînita, s.f. (domnita, fiica de mare boier); jupînime, s.f. (adunare aleasa; înv., boierime).
lega, legá (lég, legát), vb. – 1. A prinde cu o sfoara etc. – 2. A uni, a adauga, a înlantui cu noduri sau legaturi. – 3. A amara, a fixa, a propti. – 4. A îmbuca, a îmbina, a umple. – 5. A strînge, a împiedica miscarea, a întepeni. – 6. A cartona, a brosa (o carte). – 7. A vorbi coerent. – 8. A încinge, a înfasura. – 9. A înflori, a rodi. 10. A întari, a solidifica un sos. – 11. A îngrosa o marmelada. – 12. A fixa, a stabili, a decide, a institui. – 13. A obliga, a constrînge, a sili. – 14. A impune precepte morale sau bisericesti. – 15. A uni prin casatorie. – 16. A prohibi, a interzice. – 17. A face pe cineva neputincios prin interzicerea vrajilor. – 18. A comunica, a pune în legatura. – 19. (Refl.) A intra în contact, a se împrieteni. – 20. (Refl.) A se dedica. – 21. (Refl.) A se încaiera cu cineva. – 22. (Refl.) A se compromite, a obliga. – Mr., leg, ligare, megl. leg, ligari, istr. legu. Lat. lĭgāre (Puscariu 958; Candrea-Dens., 969; REW 5024; DAR), cf. it. legare, prov., sp., port. liar, fr. lier. Sensul 17, explicat gresit de Iordan, BF, IX, 140, plecînd de la obiceiul de a castra taurasii legîndu-le testiculele (cf. M. L. Wagner, BF, X, 158), este o evolutie normala a sensurilor 14 si 16. Der. legat, adj. (unit, fixat, întepenit; brosat, coerent; gros, dens; robust, voinic; obligat; îngradit; neputincios; împlinit, format perfect, despre persoane); legator, adj. (care leaga); legator, s.m. (cel care leaga carti, paie etc.; încarcator de snopi); legatoreasa, s.f. (cea care leaga carti, snopi); legatoare, s.f. (legatoreasa; banda, fasa; aliaj, amestec; cravata; grinda); legatorie, s.f. (atelier de legare a cartilor, serviciul legatorului; Arg., razie); legamînt (mr. ligamîntu), s.n. (legatura; relatie; conventie, pact, obligatie, compromis; farmec, descîntec, vraja), cu suf. -mînt (dupa Puscariu 959; Candrea-Dens., 972; REW 5023; DAR; direct din lat. lĭgamentum); legatura, s.f. (unire; brosare de carte; coarda, curea; lant, fiare; copula; legare de pamînt; înv., fundament, ciment; bandaj, pansament; manunchi, snop; boccea, pachet; relatie, tratat; unire, alianta; uniune libera, relatii amoroase; conventie, acord; compromis, obligatie; mandat, obligatie religioasa sau morala; decret ecleziastic; descîntec menit sa îndeparteze lupii; vraja care împiedica pe proaspatul casatorit sa realizeze unirea trupeasca), cu suf. -tura (dupa Puscariu 960; Candrea-Dens., 970; REW 5026; DAR, direct din lat. lĭgatŭra, cf. mr. ligatura, it. legatura, sp. ligadura); legatui, vb. (a obliga; refl., a se obliga, a se compromite; refl., a se întelege, a cadea de acord), cu suf. -ui; legatuiala, s.f. (învoiala, acord; obligatie); legatuinta, s.f. (legatura, lat; obligatie, pact). Cf. dezlega.
mîrli, mîrlí (-lésc, mârlít), vb. refl. – A se împreuna, a se împerechea (numai despre oi si capre). – Mr. mîrlire, megl. marles, marliri. Bg. marlja (Conev 57; Candrea; Capidan, Dacor., V, 473), cf. slov. mrlit (Bogrea, Dacor., IV, 832). Ideea de la un lat. •mellῑre, în loc de •agnellῑre (Lambrior 107; Philippide, Principii, 147) este imposibila, ca si cea de la un sl. mrŭkati (Miklosich, Slaw. Elem., 30). – Der. mîrlaci, s.m. (berbec de samînta), din bg. marlač (Conev 57); mîrlan, s.m. (dobitoc, grosolan, necioplit) pe care Giuglea, LL, I, 166, îl pune în legatura în mod echivoc cu lat. mās si sp. maroń, cf. bg. mîrlenie "copulatie" (dupa Scriban, de la mîr, cu sensul de "persoana care bodoganeste"); mîrlit, s.n. (copulatie a oii sau a caprei); mîrlita, s.f. (oaie apta de împerechere).
ochi, óchi (ochí), s.m. – 1. Organ al vazului. – 2. Vedere. – 3. Butoniera, cheutoare. – 4. Adîncitura de apa. – 5. Deschizatura, gaura. – 6. Corp luminos, lumina. – 7. Spatiu între doi stîlpi de pod. – 8. Ferestruica, oberliht. – 9. Sticla, geam. – 10. Poiana, luminis. – 11. Veriga, za de lant. – 12. Guleras de capsa. – 13. Rotunzimea unei litere. – 14. Lat de plasa, de împletitura. – 15. Lat, nod slab, usor de desfacut. – 16. Ou prajit cu galbenusul întreg. – 17. Pata colorata pe coada paunului. – 18. Nuanta, stralucire. 19. Cristal de sare gema. – 20. Gura de vas pentru lichide. – 21. Vîrtej, volbura, vîltoare. – 22. Punct pe zaruri, pe carti. – 23. Foaie de hîrtie (in-octavo). – Mr., megl., istr. ocl’u. Lat. oc(u)lus (Puscariu 1217; Candrea-Dens., 1279; REW 6038), cf. it. occhio, prov. uelh, fr. oeil, sp. ojo, port. olho. Cu exceptia sensurilor 1, 7 si 22, în celelalte sensuri se foloseste pl. n. ochiuri. Pentru sensul 21, cf. M. L. Wagner, Oje de aqua, NRFH, IV, 40-3; pentru 16, ngr. ἀβγά μάτι (Graur, BL, V, 71, semnaleaza corespondenta dintre ngr. πλύνω τὰ μάτια si a spala pe ochi. Aceste expresii comune ambelor idiomuri se pot înmulti cu usurinta, cf. de ochii lumii, νιὰ τά μάτια τοῦ ϰόσμου; cu ochii în patru, τὰ μάτια σου τέσσερα; a vedea cu ochi rai, παίρνω ἀπò ϰαϰό μάτια; pe ochii mei, στὰ μάτια μου etc.). Legatura dintre 3 si 4 cu sl. okno "fereastra" (Puscariu 1217) nu este o ipoteza necesara. – Cf. oaches. Der. ochi, vb. (a se uita, a reprivi, a trage cu ochiul; a tinti; Trans., a arde soarele); ochiada, s.f. (privire intensa, semn cu ochiul), dupa it. occhiata, fr. oeillade; ochian, s.n. (telescop), cu suf. -an (dupa ipoteza improbabila a lui Graur, BL, IV, 104, din it. occhiale), cf. cuvîntul urmator; ochiana, s.f. (peste, Leuciscus rutilos, Scardinius erythrophthalmus), numit asa din cauza ochilor sai mari); ochiar, s.m. (Bucov., insecta, Drosophila graminun); ochenat, adj. (cu ochi mari), prin încrucisare cu sprîncenat (Candrea); ochete, s.m. (ochi de plasa, împletitura etc.; inel de zale, veriga de lant; sticla de geam), în Olt. si Banat; oceri, s.m. pl. (Trans. de N, ochelari), cu der. neclara; ochiat, adj. (Trans., cu gaurele, spongios); ochila, s.m. (ciclop din anumite povesti populare); ochios, adj. (cu ochi mari); ochisor, s.m. (dim.; planta, Anagallis arvensis; Arg., moneda de aur); ochitor, s.m. (tintas, servant de tun); deochi, s.n. (boala provocata de privirea cuiva); deochia, vb. (a provoca un rau, a nenoroci cu privirea), cuvînt cunoscut peste tot (ALR, I, 242)çf. cal. aducchiare; deochiat, adj. (nenorocit datorita deochiului; discreditat).
polieleu, polieléu (polieléie), s.n. – Nume special dat psalmilor 134 si 135. – Var. polileu. Mgr. πολυέλεος "foarte milostiv".
sfîr, sfîr interj. – Imita zgomotul unui obiect lansat în aer sau al unui obiect care arde. – Var. svîr, si der. Creatie expresiva, cf. sfor, hor, hîr, cîr, mîr. – Der. sfîrîi, vb. (a vibra, a suiera, a bîzîi, a zumzai), cf. ngr. σφμρίζω, σφαραγίζω, sl. sviriti, germ. schwirren, cu aceleasi sensuri (dupa Cihac, II, 340, rom. ar proveni din sl.); sfîrîiac, s.n. (zbîrnîitoare); sfîrîitoare, s.f. (zbîrnîitoare); sfîrîiala, s.f. (sfîrîit); sfîrla, s.f. (bobîrnac), cu suf. expresiv -la, cf. cocîrla (dupa ipoteza improbabila a lui Cihac, din sl. svirĕlĭ "flaut"); sfîrleza, s.f. (titirez), de la sfîrla cu suf. -za (Denssusianu, Bausteine, 477; dupa Pascu, I, 156; din lat. sphaerula, ipoteza neverosimila); sfîrlag (var. sfîrlac), s.n. (roi mic; baltoaca), la care sensul al doilea nu este clar. – Cf. sperla, sfîrc. De la var. svîr deriva svîrli (var. asvîrli), vb. (a arunca, a trage, a a lansa; a lepada; a lasa, a se desprinde de ceva; a cheltui, a irosi; a lovi cu copita, a da copite; refl., a se arunca, a se precipita, a se porni, a se repezi), cu suf. expresiv -li, cf. sfîrla, sperla (der. din bg. hvarljam, sb. vrljiti, cr. vérljiti, propusa de Cihac, II, 382, Berneker 410, este posibila formal, dar cuvintele sl. sînt tot de origine onomatopeica, dupa DAR si Candrea, dintr-un sl. •vrŭliti ‹ vrŭlŭ "repede" cu s- de la svîr, explicatie care nu este convingatoare; dupa Miklosich, Slaw. Elem., 51, din sl. chvrŭliti; dupa Lambrior 107, din lat. •exvellῑre ‹ exvellĕre); (s)vîrlita, s.f. (tragere; joc de copii; bataia unei aruncari cu piatra); (a)svîrlitor, adj. (care arunca); (a)svîrlitura, s.f. (tragere; distanta unei aruncari cu piatra); svîrluga (var. vîrluga), s.f. (peste mic foarte iute, Cobitis taenia), din cauza rapiditatii miscarilor lui, cf. sb. čvrljuga "ciocîrlie"; vîrlan, s.m. (guvid, Cobitis gobio, C. barbatula), considerat în general drept. der. din sl. vrŭlŭ "rapid" (Tiktin; Candrea); vîrlav (var. vîrlogan), adj. (robust), în Olt., legat în mod gresit de Candrea de sb. vrljav, vrljok "care sufera de ochi" vîrligoanta, s.f. (zvîrluga), în Trans. – Cf. bîrliga.
sîmbătă, sîmbata (-béte), s.f. – 1. A sasea zi a saptamînii. – 2. Femeie care personifica aceasta zi în mitologia populara. – 3. (înv.) Saptamîna. – Var. înv. sîmbota. Lat. sambatum, în loc de sabbatum (Lambrior 104; REW 7479), cf. engad. samda, fr. samedi, germ. Samstag. Der. din sl. sąbota (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 325; Byhan 331; Candrea) nu este probabila (cf. Skok, BL, XIII, 51) decît prin var. înv., cf. sîmbotin, deoarece acelasi cuvînt sl. este de origine neclara si trebuie trimis la germ. sau mai probabil la lat. (Vasmer, Gr., 195), sau poate inclus rom., caci nu exista în sl. nici un alt nume de zi influentat de lat. Despre sambatum › •sambata (dies) cf. engad. samda, cf. J. Jud, Zur Geschichte der bündnerroman. Kirchensprache, Chur 1919, 26; Leo Fuchs, Die Juden Aegyptens, Viena 1924, 140-1; D. S. Blondheim, Mélanges A. Thomas, Paris 1927, 35, unde se citeaza si gr. σαμβατος, σαμβαθος, care ar putea si el explica cuvîntul rom. Der. sîmbatas, s.m. (înv., evreu); sîmbotin (var. sîmbolea, sîmbotei), s.m. (bou nascut într-o sîmbata), din sl. sąbotinĭ; sîmbecioara, s.f. (Banat, colac de pomana în Saptamîna Mare). Sîmbata este o zi nefasta pentru imaginatia populara; si femeia care o personifica este o zîna rea (niciodata nu i se zice sfînta, ca zilei de Miercuri, Vineri, Duminica). De aici a purta sîmbetele (a uri), a-i lipsi o sîmbata (a-i lipsi ceva, a nu fi în toate mintile).
smîntînă, smîntîna s.f. – Spuma, crema de lapte. Sl. •sŭmętana, de la sŭmętati, sŭmęstą "a amesteca, a agita" (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Lambrior 100; Cihac, II, 352; Tiktin; Byhan 319; Berneker, II, 44; Rosetti, GS, V, 158), cf. bg. smetan, slov. smetana, pol. śmietana, ceh., rus. smetana, lituan. smantas. Numai rom. presupune o forma sl. cu ę, celelalte limbi sl. presupun •sŭmetana, Vasmer, II, 672. S-a opus acestei der. îndoiala în ce priveste trecerea an ‹ în, care nu exista în elementele sl., cf. jupîn, stîna; pentru a depasi dificultatea, s-a atribuit împrumutului o data mai veche anterioara sec. X, explicatie ce nu pare cea mai buna, cf. stapîn. Der. de la un lat. •mantana ‹ mantum (Puscariu, Dacor., III, 386; Puscariu, Lr., 286) sau •mattana ‹ matta (Giuglea, Dacor., III, 616; Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 339) este înca si mai îndoielnica. Philippide, II, 15, crede ca ar putea fi cuvînt autohton. Cf. REW 5424N. Der. smîntîni, vb. (a lua smîntîna de pe lapte); smîntînica, s.f. (planta, Galium cruciatum); smîntînos, adj. (cu multa smîntîna).
spinteca, spintecá (-c, -át), vb. – 1. A scoate maruntaiele, a eviscera, a despica. – 2. A taia, a crapa. – 3. A strabate. – Mr. spîntic(are). Lat. expantĭcāre (Puscariu 1622; Candrea-Dens., 1394; REW 3032, cf. Lambrior 100; Philippide, Principii, 99), cf. pîntece si ven. spantegar "a desface", abruz. spandeka "a chinui", calabr. spantecare "a deschide". – Der. spintecator, adj. (care spinteca); spintecatura, s.f. (taietura, crapatura, despicatura).
stăpîn, stapîn (-ni), s.m. – 1. Suveran, domn. – 2. Proprietar, posesor. – 3. Patron. – Megl. stapǫn. Origine incerta. Este considerat de obicei drept der. din sl. stopanŭ (Miklosich, Fremdw., 127; Miklosich, Lexicon, 885; Cihac, II, 361; Lambrior 103; Tiktin; Conev 59; Candrea; Rosetti, GS, V, 158), cf. bg. stopan(in), sb. stopanin, alb. stopan "baci, sames". Pentru aceasta ipoteza exista doua obiectii; prima se refera la dificultatea trecerii lui an › în într-un element sl., nu este de netrecut, cf. smîntîna, stîna. A doua, destul de serioasa, consta în faptul ca aceste cuvinte sînt izolate în sl. si ca lipseste corespondenta cu familiile cunoscute, ceea ce duce la presupunerea ca nu sînt la origine sl., ci împrumuturi, dupa unii din alb. sau poate din rom. Aceasta circumstanta este destul de îngrijoratoare; si corespondenta formala cu jupîn permite orientarea spre un cuvînt autohton (cf. Miklosich, Slaw. Elem., 10; Philippide, II, 14). Ipotezele emise pîna acum nu par fericite: din alb. štëpë "casa" (Papahagi, Notite etimologice, 43); în loc de •istopanus, metateza improbabila de la un lat. •hospitanus ‹ hospes (Laurian si Maxim; Barič, Albanorum. Studien, 13; Puscariu, Dacor., III, 379; Capidan, Raporturile, 149; cf. Philippide, II, 733 si Tagliavini, Arch. Rom., XII, 213); dintr-un lat. •stipanus ‹ stips (Giuglea, Dacor., III, 610-6; cf. observatiile lui Skok, Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 339); din numele Stephanus, rege al Ungariei (B. Migliorini, Dal. nome proprio al nome commune, Ginebra, 1927, 311; cf. împotriva Tagliavini, Arch. Rom., XII, 213); dintr-un lat. stephanus ‹ gr. στέφανος (Puscariu, Dacor., VII, 456; Puscariu, Lr., 286); de origine balcanica (Sandfeld 94). Der. stapîna, s.f. (patroana, suverana); stapînesc, adj. (de stapîn); stapîni, vb. (a avea în proprietate; a poseda; a guverna, a domni, a exercita puterea suprema; a domina, a supune; a struni, a împiedica, a reprima, a tempera; refl., a se domina, a se înfrîna); stapînie, s.f. (înv., dominatie, seniorie); stapînire, s.f. (domnie, seniorie; proprietate, pozitie; guvern, administratie, autoritate); stapînitor, adj. (care poseda, care domina; s.m., proprietar, domn); înstapîni, vb. (a da în posesie); nestapînit, adj. (de nespus, neîmblînzit, irezistibil).
stînă, stîna (-ne), s.f. – Asezare pastoreasca de vara. – Mr. stîna, stane. Sl. stana, "oprire", de la stati, staną "a sta", cf. sb., cr. stan "coliba de pastor", stanar "pastor", rus. stan "statie" (Lambrior 103; Cihac, II, 361; Densusianu, Hlr., 282; Tiktin; Weigand, Jb., XVI, 228; Rosetti, GS, V, 158; Conev 60; Sandfeld 95). Cuvintele sl., perfect explicabile prin procedeele sl., nu pot proveni din rom.; si este greu de crezut ca întîlnirea lor cu rom. este întîmplatoare. Totusi, s-a accentuat dificultatea trecerii lui an › în, care se petrece numai în elementele mostenite din lat. si care nu apare la elementele sl., în afara de jupîn, stapîn, smîntîna si stînca, toate cuvinte considerate de origine incerta (cf. Puscariu, Dacor., III, 278-94 si numerele noastre 4653 si 8133). S-a încercat depasirea dificultatii, presupunînd împrumutul din sl. la o data mai veche (Lambrior; Densusianu), sau o asimilare care pare ciudata, cu -în, din romîn, batrîn si alte elemente lat. (Skok, Arvih za Arbanašku Starinu, II, 339; ar fi trebuit sa existe si în taran). În realitate ideea ca în ‹ an exista numai în elemente lat. este falsa, cf. tc. kantar › cîntar, mgr. φράγγος › frînc; astfel ca evolutia aratata nu este pur si simplu o imposibilitate, ci o circumstanta a carei explicatie ne scapa. Alte explicatii sînt mai ipotetice: din dacicul •stana (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 105; cf. Pascu, I, 191; Philippide, II, 15; Puscariu, Lr., 176); din indoeurop. •sthana, prin intermediul persanului stana "sedere" (Densusianu, GS, I, 238; Puscariu, Dacor., III, 382; Cancel, Despre Romîn, 77-9), desi un astfel de împrumut nu pare posibil istoriceste; dintr-un lat. •saeptana (Giuglea, Dacor., II, 360; cf. REW 7497). Der. stînas, s.m. (pastor care are o stîna). Din rom. pare sa provina mag. esztena si sas. stinê; în schimb, ngr. στάνη si alb. stan, care au fost prezentate uneori drept împrumuturi din rom., trebuie sa vina din sl.
tărîm, tarîm (-muri), s.m. – 1. Regiune, meleag. – 2. Regiune îndepartata, lumea cealalta. – 3. Teren, domeniu. Cuvînt oriental, cf. mag. terem "salon" (Cihac, II, 532; Meyer, Türk. St., I, 45), tc. tarim (Seineanu, II, 350; Lokotsch 2039), din arab. tarima, cf. sp. tarima. Explicatia prin lat. terranus (Lambrior 107) nu are valoare. Ultimul sens este artificial si înv., datorita influentei fr. terrain.
taman, tamán adv. – Precis, exact. – Mr., megl. tamam. Tc. tamam (Roesler 603; Seineanu, II, 347; Lokotsch 2010; Ronzevalle 67), cf. ngr. ταμάμου, alb., mag., sb. taman. Der. de la tocmai › tocman (Lambrior 109) nu este probabila.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc