Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru oaspeti
amfitrion, AMFITRIÓN, -OÁNĂ, amfitrioni, -oane, s.m. si f. (Livr.) Stapânul unei case în raport cu oaspetii sai; gazda. [Pr.: -tri-on] – Din fr. amphitryon.
arhondar, ARHONDÁR, arhondari, s.m. Calugar care are în grija arhondaricul si care primeste oaspetii mânastirii. – Din ngr. arhondáris.
celălalt, CÉLĂLALT, CEÁLALTĂ, ceilalti, celelalte, pron. dem. 1. Cel mai departat dintre amândoi, al doilea; alalalt, aialalta. ♢ (Adjectival) Acolo, în partea cealalta. 2. (La pl.) Toti cei care sunt de fata sau care pot fi luati în consideratie, afara de cel sau cei amintiti în mod special sau scosi din discutie. ♢ (Adjectival) Ceilalti oaspeti. ♦ (Adjectival; ca determinant al unor cuvinte care exprima o diviziune a timpului) imediat urmator altuia. Lumea cealalta. (Gen.-dat. sg. celuilalt, celeilalte, gen-dat. pl. Celorlalti, celorlalte. – Var.: célalalt, céealalta pron. dem., célalt, céllalt pron. dem. m.] – Cel(a) + alalt (= allalt).
gazdă, GÁZDĂ, gazde, s.f. 1. Persoana care primeste pe cineva la sine (dându-i adapost); cel care tine pe cineva la sine în schimbul unei chirii (si cu întretinere platita); stapânul unei case în raport cu oaspetii sai, amfitrion. ♦ Organism pe care (sau în care) traieste un animal parazit aflat în stare larvara sau adulta. 2. Locuinta ocupata de cineva în calitate de oaspete sau de chirias. 3. (Reg.) Ţaran bogat; chiabur, bogatan. ♢ Loc. adj. De gazda (mare) = din oameni bogati. – Din magh. gazda.
găzdoaie, GĂZDOÁIE, gazdoaie, s.f. (înv. si reg.) 1. Stapâna casei (în raport cu oaspetii sau cu chiriasii sai); gospodina. 2. Chiaburoaica. [Pr.: -doa-ie] – Gazda + suf. -oaie.
întinde, ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. si intranz. A îndrepta, a desfasura, tragând de unul sau de ambele capete un lucru care poate fi strâns, încolacit, înfasurat. ♢ Expr. A întinde (cuiva) o cursa (sau latul, un lat) = a întinde o cursa, un lat pentru a prinde un animal; fig. a pregati cuiva o capcana. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbracaminte) A se largi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâra vâscoasa, din cauza alterarii. 2. Tranz. A lungi, tragând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, bratul etc. (într-o directie oarecare). ♢ Expr. A întinde mâna (sau o mâna) = a face un gest cu bratul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomana. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta bratul catre o persoana pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pasi mari si grabiti. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în graba (la drum); a o sterge. 4. Refl. A-si destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înalta în vârful picioarelor ridicând bratele pentru a atinge un lucru asezat mai sus decât nivelul corpului. ♢ Expr. A se întinde dupa ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva si a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obtine. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrazni; a se obraznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ♢ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în actiuni, în cheltuieli care îi depasesc posibilitatile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relatii sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pamânt = a doborî pe cineva la pamânt. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a tinti (o arma) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate partile de cineva, a hartui. II. 1. Tranz. A desface, a desfasura pe toata suprafata, lungimea etc. un obiect strâns, împaturit. ♢ Expr. A întinde masa (sau masa) = a asterne masa pentru mâncare; a da o masa (cu oaspeti multi). ♦ A etala (o marfa). ♦ A aseza o pasta, un aluat etc. pe o suprafata mai mare, subtiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spatiu (întins); a se extinde. ♢ Expr. A se întinde ca o pomana tiganeasca = a se desfasura, a se extinde pe un spatiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfasura (într-o directie), a se extinde. ♢ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o hora. ♦ (Despre suprafete, teritorii etc.) A ajunge pâna la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se raspândi; a se înmulti. 3. Tranz. Fig. A mari, a spori o putere, o stapânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se raspândi, a se extinde. ♢ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ti-a fost încredintat ca un secret. ♦ Refl. (Despre actiuni, miscari sociale) A se dezvolta, a lua proportii. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dainui. ♢ Expr. A se întinde la vorba sau (tranz.) a o întinde la vorba = a se porni la vorba, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a starui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.
mare, MÁRE1, mari, adj. I. (Indica dimensiunea) Care depaseste dimensiunile obisnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparatie). ♢ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete. Litera mare = majuscula. ♢ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atentie. ♢ (Adverbial) Faina macinata mare. ♦ (Despre suprafete) Întins2, vast. ♢ (Substantivat; în loc. adv.) În mare = a) pe scara ampla; dupa un plan vast; b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt. Deal mare. ♦ Lung. Par mare. ♦ Încapator, spatios, voluminos. Vas mare. ♢ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasa a unei case taranesti, destinata oaspetilor. ♦ Lat; adânc. Apa mare. II. (Indica cantitatea) 1. Care este în cantitate însemnata; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgatoare, viituri; de obicei în legatura cu verbe ca "a veni") Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext., despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnata, ridicat. ♦ (Despre preturi) Ridicat. ♢ Loc. adj. De mare pret = foarte valoros, pretios, scump. ♦ (Despre colectivitati) Numeros. III. (Arata rezultatul dezvoltarii fiintelor) Care a depasit frageda copilarie; care a intrat în adolescenta; care a ajuns la maturitate. ♢ Fata mare = fata la vârsta maritisului; virgina, fecioara. ♢ Expr. Sa cresti mare! formula cu care se raspunde unui copil la salut, cu care i se multumeste pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori si mici si mari = toti, toate, toata lumea; (în constructii negative) nimeni.l ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârsta. IV. (Indica durata; despre unitati de timp) De lunga durata, îndelung, lung. ♢ Postul (cel) mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care preceda sarbatoarea Pastilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indica intensitatea) 1. (Despre surse de lumina si caldura) Puternic, intens. ♢ Ziua mare = partea diminetii (dupa rasaritul soarelui) când lumina este deplina, intensa. ♢ Expr. (Ziua) în (sau la) amiaza-mare = în toiul zilei, în plina zi, la amiaza. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ♢ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certaret, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, naprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de miscare sau de deplasare) Care a depasit viteza obisnuita; crescut (ca viteza), marit. 5. (Despre stari sufletesti, sentimente, senzatii etc.) Intens, profund, tare. ♢ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ♢ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rusinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte mila (sau drag, rusine etc.) ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afara, peste masura. ♦ Grav. Greseala mare. VI. (Arata calitatea, valoarea) 1. De valoare, de însemnatate deosebita; important, însemnat. ♢ Zi mare = zi de sarbatoare; zi importanta. Strada mare = nume dat în unele orase de provincie strazii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de larga circulatie, care leaga localitati importante. ♢ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresioneaza sau desteapta mirare; b) lucru care nu reprezinta nimic de seama, care reprezinta prea putin, care este nesemnificativ; c) (în constructii negative da contextului valoare afirmativa si invers) n-as crede sa (nu)... ♦ Hotarâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ♢ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamatie) exprima uimire, admiratie etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.) Mare minune sa (nu)... = ar fi de mirare sa (nu)..., n-as crede sa (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calitati exceptionale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Iesit din comun; deosebit. 3. Care ocupa un loc de frunte într-o ierarhie; cu vaza. ♢ Socru mare = tatal mirelui; (la pl.) parintii mirelui. Soacra mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ♢ Expr. A se tine mare = a fi mândru, semet, fudul. (Substantivat) A trage (sau a calca) mare = a-si da importanta; a cauta sa ajunga pe cei sus-pusi. La mai mare, urare adresata cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansari într-un post. Mare si tare sau tare si mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = capetenie, sef. ♦ Superior în ceea ce priveste calitatile morale. ♢ Expr. Mare la inima (sau la suflet) = marinimos, generos. ♦ Deosebit, ales2, distins. Mare cinste. ♢ Mare tinuta = îmbracaminte sau uniforma destinata pentru anumite solemnitati. ♦ (Despre ospete, serbari) Plin de stralucire; bogat, fastuos, pompos. – Probabil lat. mas, maris.
ţine, ŢÍNE, tin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mâna (sau în brate etc.) si a nu lasa sa scape. ♢ Expr. A-i tine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi nas cuiva la cununie; b) a sta lânga cineva în ultimele clipe ale vietii cu o lumânare aprinsa în mâna (dupa un vechi obicei crestin). A-i tine (cuiva) cununa = a fi nas (cuiva) la cununie. A tine frânele tarii (sau împaratiei etc.) = a conduce, a stapâni, a guverna o tara etc. A tine pe cineva (sau ceva) în mâna = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) dupa bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mâna. A tine ursita (sau soarta) cuiva (în mâna) = a fi stapân pe viata cuiva si a dispune de ea dupa bunul sau plac. ♢ (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", "de dupa" sau "pe dupa", arata partea de care se apuca) Ţinem pe bunic de mâna. (Refl. recipr.) Mergeau tinându-se de mâna. ♢ Intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", arata partea sau capatul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însusi) Ţine de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primeste! ♦ (Determinat prin "în brate" sau "îmbratisat") A cuprinde pe cineva cu bratele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbratisa. ♦ (Determinat prin "în mâna") A mânui o arma, o unealta, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apa etc.; în expr.) A tine mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A sustine un obiect greu (ridicat de la pamânt) si a nu-l lasa sa cada. 3. A sprijini pe cineva sa nu cada. ♦ Intranz. A nu lasa ca ceva care atârna sau pluteste sa cada sau sa se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ♢ Expr. A nu-l (mai) tine pe cineva pamântul = a nu mai putea fi suportat din cauza rautatii, faradelegilor etc. A nu-l (mai) tine pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerabdare etc. A nu-l mai tine (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apasa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini functia, a potoli o senzatie dureroasa etc.). ♦ A se mentine într-un loc, a nu se prabusi, a nu cadea de undeva. Se tine tare în sa. 2. Refl. A fi prins sau fixat usor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se tinea numai într-un cui. ♦ Intranz. si refl. A fi bine fixat sau întepenit undeva (si a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) tine bine. 3. Refl. (Cu determinari introduse prin prep. "de" sau "dupa") A merge în urma cuiva, pasind cât mai aproape de el si a nu-l parasi nici o clipa; p. ext. a fi mereu împreuna cu cineva, a fi nelipsit de lânga cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, staruind cu o rugaminte; a urmari pe cineva cu staruintele sale, cu insistentele sale pentru a-i câstiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua dupa cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinari modale) A urma unul dupa altul, a se însirui. Automobilele se tineau lant. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lasa de... ♢ Expr. A se tine de ale sale = a-si vedea de treaba. 6. Intranz. si refl. A face parte integranta dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitura etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a apartine cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legatura cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competenta cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufleteste de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afectiune puternica, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "cu") A lua apararea sau partea cuiva, a sustine pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva sa se întâmple, sa se faca sau sa fie; a simti imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumita parte a lui) sa stea mai mult timp într-o anumita pozitie sau atitudine. ♢ Expr. A tine nasul sus sau (refl.) a se tine cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretentios. A tine capul sus sau (refl.) a se tine cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva sa stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A tine (pe cineva sau ceva) în evidenta = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atentie deosebita. A tine (ceva) în suspensie = a nu se pronunta sau a nu se hotarî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuinta, salas, cazare; a nu lasa (pe cineva) sa plece în alta parte. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "la" sau "în") A sili, a forta pe cineva sa stea într-un anumit loc. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la pastrama = a lasa pe cineva sa rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face sa stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa nu se poata misca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ♢ Expr. A tine pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stapâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa stea sau sa ramâna un timp oarecare într-o anumita stare; a mentine. 5. Tranz. (Cu determinarile "pe loc" sau "în loc") A opri pe cineva sau ceva din mersul sau, facându-l sa ramâna pe loc, a-l împiedica sa-si urmeze drumul. ♢ Expr. A-i tine cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul sau, împiedicându-l sa treaca înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a astepta pe cineva în drum si a-l opri pentru a-i adresa o rugaminte; c) (pop.) a urmari pe cineva în mod insistent (pentru a-i câstiga bunavointa, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A tine drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlharia la drumul mare; b) a umbla fara rost, haimana. (Pop.) A-i tine cuiva drumul legat = a împiedica actiunile cuiva, libertatea cuiva. A tine (pe cineva) de vorba = a sta de vorba cu cineva (nelasându-l sa-si vada de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva sa astepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ♢ Expr. A se tine în rezerva (sau la o parte, la distanta) = a nu lua parte la ceva, a se abtine de la ceva. A se tine sufletul în cineva = a fi viu, a trai. ♦ (Pop.) A-si duce traiul, a vietui, a trai (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumita pozitie, a lua sau a avea o anumita atitudine sau tinuta. Se tinea drept. ♢ Expr. A nu se mai (putea) tine pe (sau în) picioare = a cadea (de osteneala, de somn, de boala etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin "mândru", "mare", "tare" sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-si lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stapâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia îsi tine lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativa) De-abia se tine sa nu râda. ♢ Expr. A-si tine firea = a-si pastra linistea, calmul, cumpatul; a se stapâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinari introduse prin prep. "de", "de la") A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva sa faca ceva; a retine. IV. 1. Tranz. A pastra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adapost sau a-l avea la îndemâna în caz de trebuinta). ♦ A pastra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. "pentru") A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A pastra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i apartine) la sine sau pentru sine; a retine pe nedrept. 2. Tranz. A nu lasa ca ceva sa dispara, sa se distruga, sa se altereze etc.; a pastra neatins si neschimbat, a conserva. ♢ Expr. A tine legatura cu cineva = a ramâne în (strânsa) legatura cu cineva, a pastra legatura cu cineva. A tine cuiva (sau, reg., a tine pe cineva) mânie (sau pizma, suparare, alean) = a purta cuiva ura, suparare etc., a ramâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A tine taina (sau secretul) sau a tine (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvalui, a nu da pe fata, a nu destainui un secret. A tine minte = a nu uita (ceva), a-si aminti de... ♦ A cruta, a nu distruge. ♦ (Pop.) A pastra cuiva dragoste, a nu parasi pe cineva. 3. Tranz. A pastra o stare sau o calitate vreme mai îndelungata. ♢ Expr. A-i tine cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i tine (cuiva) de frig = a apara de frig. A-i tine (cuiva) de foame (sau de sete) = a satura (înlocuind alta hrana mai potrivita). A tine (cuiva) de urât = a sta împreuna cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singuratatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu acelasi drum (sau aceeasi cale, aceeasi directie), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a strabate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin "de drum") Ţine-te de drumul acesta pâna acasa. ♢ Expr. (înv.) A tine marea sau (intranz.) a tine spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictete, a împlini întocmai; a pazi (o norma, o învoiala, un angajament, o lege). ♦ A sarbatori, a praznui, a cinsti (o zi de sarbatoare). ♢ Expr. A tine zile pentru cineva = a posti ca sa-i mearga cuiva bine, sa i se împlineasca o dorinta. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndeparta de..., a nu se abate de la..., a ramâne consecvent cu... ♢ Expr. (Intranz.) A tine la vorba sa = a ramâne nestramutat într-o hotarâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-si schimba hotarârea. 6. Refl. si intranz. (De obicei cu determinarile "bine", "tare", "dârz") A se mentine în conditii bune, a nu se da batut, a nu se lasa înduplecat; a rezista. ♢ Expr. (Refl.) A se tine (sau, tranz., a tine pe cineva) treaz = a ramâne (sau a determina pe cineva sa ramâna) treaz, a nu (se) lasa sa fie prins de somn. (Refl.) A se tine gata = a sta pregatit (pentru a face ceva). (Refl.) Ţine-te (sau te tine) bine sau (intranz.) tine bine! formula de îndemn si de încurajare. (Refl.) Sa se tina bine! formula de amenintare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o proba, a suporta ceva. Calul tine la galop. 7. Refl. si tranz. A se afla sau a face sa se afle în deplina sanatate si putere. ♢ Expr. A (se) tine viu (sau în viata, cu zile etc.) = a (se) mentine în viata; a trai sau a face sa traiasca. ♦ Refl. A se pastra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ♢ Expr. A tine loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini functia de..., a servi drept..., a fi întrebuintat ca... 2. A stapâni (un loc). ♦ A apara un loc de invazia dusmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul sau. 4. A avea sub conducerea, directia sau administratia sa; a fi însarcinat cu o functie (si a o exercita). ♢ Expr. A tine casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil. A tine socotelile = a fi însarcinat cu socoteala intrarii si iesirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale si a le creste (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosinta pe timp limitat o proprietate; a detine (în calitate de chirias, de arendas). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfa în pravalie). VI. Tranz. 1. A suporta toata cheltuiala necesara întretinerii unei case, unei gospodarii etc. ♢ Expr. A tine casa (cu cineva) = a convietui cu cineva (în calitate de sot si sotie). A tine casa mare = a duce trai bogat, luxos. A tine casa (sau masa) deschisa = a primi bucuros si des multi oaspeti. A-si tine rangul = a avea un fel de viata potrivit cu rangul pe care îl ocupa. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trai (mai ales hrana); a întretine. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la scoala (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la scoala, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. si refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. "cu") A (se) hrani. ♢ Expr. (Tranz.) A-si tine capul (sau viata, zilele, sufletul) cu... = a se hrani, a trai cu... ♦ Refl. A face fata cheltuielilor necesare vietii; a se întretine, a trai. 2. A purta cuiva de grija, a avea grija de cineva, a îngriji pe cineva. ♢ Expr. A tine pe cineva ca pe (sau în) palma = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorintele. A tine bine = a pastra în stare buna, în ordine deplina, a întretine bine. 3. (Pop.) A fi casatorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relatii de dragoste (în afara casatoriei), a trai cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dainui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupesti) A nu mai slabi pe cineva, a nu-l lasa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau parti ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o directie). VIII. Tranz. 1. (Exprima, împreuna cu determinarea sa, o actiune sau o stare indicata de determinare, cu valoarea stilistica a unui prezent de durata) A face sa dureze, sa se manifeste. De bucurie tinu masa trei zile. ♢ Expr. A o tine numai (sau tot) o (sau într-o) fuga (ori o gura, un plâns etc.) sau a tine fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fara întrerupere, fara a slabi o clipa, fara a se opri (din fuga, din plâns etc.). A (o) tine înainte (sau întruna) ca... = a sustine cu tarie, cu insistenta ca... A (o) tine (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (sa...) A tine pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la moda, a fi în spiritul vremii, a nu ramâne în urma. ♦ (Cu determinari introduse prin locutiunile "tot în..." sau "numai în...") A nu mai slabi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinari) A tine o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A tine judecata = a judeca. A tine sfat = a se sfatui, a delibera. A tine lupta (sau razboi, batalie, foc) = a se lupta, a se razboi cu cineva. A tine straja = a strajui, a sta de straja. A tine locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te tineam mai tânar! ♢ Expr. (Tranz.) A tine (pe cineva) de rau = a mustra, a dojeni, a certa, a ocarî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuiala, a necesita o cheltuiala, a costa. [Prez. ind. si: (reg.) tiu. – Var.: tineá vb. II] – Lat. tenem.
ospitalier, OSPITALIÉR, -Ă, ospitalieri, -e, adj. Care primeste bucuros oaspeti; care este amabil, primitor cu oaspetii. ♦ (Despre o casa, un oras, o tara) În care esti bine primit, în care te simti bine; care ofera ospitalitate. [Pr.: -li-er] – Din fr. hospitalier.
pahar, PAHÁR, pahare, s.n. 1. Vas de sticla, de metal, de material plastic etc., de diferite forme sau marimi, din care se bea apa sau alte lichide; p. ext. continutul unui asemenea vas; vasul împreuna cu continutul. ♢ Pahar dulce (sau de dar) = pahar de vin sau de tuica (îndulcit cu miere), care se ofera oaspetilor la nunta si pentru care acestia daruiesc mirilor bani. ♢ Loc. adj. Bun de pahar = care obisnuieste sa bea bauturi alcoolice; care rezista la bautura. ♢ Loc. adv. La un pahar de (sau cu) vin = în timp ce bea (împreuna cu altii), la bautura p. ext. la chef, la petrecere. ♢ Expr. A fi sau a tine etc. (ceva) (ca un) pahar = a fi sau a tine foarte curat. 2. Fig. Necaz, suferinta, durere, chin. ♢ Expr. A i se umple (cuiva) paharul sau a(-i) fi plin paharul = a îndura prea multe suferinte morale, a nu mai putea suporta durerea, suferinta etc. 3. (Pop.) Ventuza (pentru bolnavi). [Var.: (înv. si reg.) pahár s.n.] – Din magh. pohár, scr. pehar.
vedea, VEDEÁ, vad, vb. II. I. 1. Tranz si refl. recipr. A (se) percepe cu ajutorul vazului. ♢ Loc. Adv. Pe vazute = a) în fata tuturor, în mod deschis; b) cu conditia de a vedea cu propriii sai ochi. ♢ Expr. (tranz.) A vedea lumina zilei = a se naste. (Fam.) Cum te vad si cum ma vezi = evident, clar, sigur, categoric. 2. Tranz. A fi de fata, a asista, a fi martor la o întâmplare, la un eveniment. 3. Tranz. A cerceta (cu privirea sau cu mintea) pentru a se convinge de ceva. ♦ Intranz. A patrunde, a descifra (cu privirea). ♦ P. gener. A cerceta, a cauta. 4. Refl. A fi, a ajunge, a se pomeni, a se gasi într-o anumita situatie. 5. Tranz. si refl. Recipr. A (se) întâlni undeva. ♢ Expr. (Refl. recipr.) Sa ne vedem sanatosi (sau cu bine)! formula de salut la despartire. ♦ Tranz. A vizita. 6. Intranz. A avea grija, a îngriji, a se ocupa (de cineva sau de ceva). ♦ Tranz. (Pop.) A ajuta. 7. Tranz. A capata, a primi, a se alege cu ceva. II. 1. Tranz. A-si da seama, a remarca, a constata, a observa. ♢ Expr. Ce sa vezi? sau ce sa vada? formula prin care se exprima mirarea fata de ceva neasteptat. ♦ A lua în consideratie; a considera, a socoti. ♢ Expr. A fi bine vazut = a fi apreciat pentru calitatile sale (profesionale). 2. Tranz. A întelege, a pricepe. ♦ A-si imagina, a-si închipui; a interpreta. 3. Refl. impers. A parea, a se arata. ♢ Expr. Se vede ca... sau se vede treaba (ori lucrul) ca... = e probabil, pesemne. 4. Intranz. (La imperativ) A lua seama, a avea grija sa... Vezi de te sileste..., ca, uite, avem oaspeti. ♦ (Cu valoare de interjectie) Cuvînt cu care se atrage atentia cuiva asupra celor ce urmeaza. Lat. – videre.
vornicel, VORNICÉL, vornicei, s.m. 1. Slujbas subaltern al vornicului (1), însarcinat cu judecarea pricinilor mai mici de prin judete si sate. 2. (Înv.) Vornic (2). 3. Flacau însarcinat cu poftirea si cinstirea oaspetilor la nuntile taranesti, cu conducerea alaiului nuntii, cu anuntarea darurilor si cu rostirea oratiei de nunta; vornic (3). – Vornic + suf. -el.
arhondaric, ARHONDARÍC, arhondarice, s.n. Aripa sau casa speciala a unei manastiri rezervata gazduirii oaspetilor; arhondarie. [Pl. si: arhondaricuri] – Din ngr. arhondaríki.
arhondăriţă, ARHONDĂRÍŢĂ, arhondarite, s.f. Calugarita care care îngrijeste de arhondaric si care primeste oaspetii manastirii; arhondareasa. – Arhondar + suf. -ita.
proaspăt, PROÁSPĂT, -Ă, proaspeti, -te, adj. (Despre alimente sau produse alimentare) Pregatit sau recoltat recent; p. ext. care n-a fost supus unui procedeu de conservare. ♦ (Despre plante) Cules, rupt de curând; neofilit. 2. Fig. Tânar, fraged. ♦ Care are sau care pastreaza calitati de stralucire, de vitalitate, de tinerete, care exprima tinerete, sanatate etc. 3. Care exista sau a luat fiinta de putina vreme, care a fost facut, creat etc. de curând; de data recenta, nou. ♢ Loc. adv. (Reg.) Din proaspat = de curând. ♦ (Despre oameni) Care se afla într-o anumita situatie sau care are o calitate de putina vreme. ♦ Care îsi pastreaza noutatea; viu, actual. 4. (Despre aer) Neviciat, curat. ♦ (Despre apa) Adus de curând de la sursa, bun de baut; p. ext. rece. 5. Fig. Curat, pur, neîntinat. 6. Cu forte noi; odihnit. – Din gr. prósfatos.
primi, PRIMÍ, primesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua în posesiune sau a accepta ceea ce ti se ofera, ti se da, ti se datoreaza; a obtine, a capata; spec. a încasa. ♦ A-i fi atribuit un titlu, un rang etc. ♦ A lua cunostinta de o stire, de o dispozitie etc. ♦ A fi obiectul spre care se îndreapta o actiune sau care sufera efectele ei. 2. A se ocupa de un oaspete, a iesi în întâmpinarea lui; p. ext. a oferi cuiva ospitalitate; a gazdui. ♦ A avea oaspeti; a da o petrecere. ♦ A accepta vizita cuiva (în interes profesional, personal etc.); a acorda o audienta. 3. A admite, a include, a încadra pe cineva într-o întreprindere, într-o institutie, într-o organizatie etc. ♦ A cuprinde, a îngloba, a include. 4. A consimti la..., a fi de acord cu...; a accepta, a admite. ♦ A îmbratisa o teorie, o doctrina, o conceptie religioasa; a adera la... ♦ A manifesta o anumita atitudine fata de cineva sau de ceva. – Din sl. priimati.
primitor, PRIMITÓR, -OÁRE, primitori, -oare, adj. 1. Care primeste cu placere, cu caldura oaspeti; ospitalier. ♦ Care atrage, îmbie, place (prin aspect). Ţinut primitor. 2. (Rar) Care primeste, care accepta; receptiv. – Primi + suf. -tor.
oaspete, OÁSPETE, oaspeti, s.m. 1. Persoana care viziteaza pe cineva în casa acestuia; cel caruia i se ofera ospitalitate; musafir, invitat. ♦ Persoana (oficiala) care viziteaza o tara, o institutie sau asista (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntas. [Var.: oáspe, oáspat s.m.] – Lat. hospes, -itis.
ospeţime, OSPEŢÍME s.f. (Rar) Multime de oaspeti. – Oaspete + suf. -ime.
medelniţă, MEDÉLNIŢĂ, medelnite, s.f. (Înv.) Lighean în care domnul si oaspetii lui îsi spalau mâinile înainte si dupa masa. – Cf. sl. m ĕ d ĕ n i c a.
nou, NOU, NÓUĂ, noi, adj. I. 1. Facut sau creat (relativ) de curând; care apare pentru prima data. ♢ Luna noua = faza a Lunii când aceasta este în conjunctie si când fata dinspre Pamânt, nefiind luminata, este invizibila; timpul când Luna este în aceasta faza. Crai nou = nume popular dat Lunii în prima ei faza (când are forma unei seceri subtiri). (Azi rar) Lumea noua = America. ♢ Expr. Ce mai (e) nou? = ce s-a mai întâmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs sau a anului imediat anterior. 2. Care apare în locul unui lucru, al unei fiinte etc. mai vechi; de azi, contemporan, actual. ♦ (Substantivat, n.) Element care apare la un moment dat în procesul dezvoltarii unui fenomen si care, în lupta cu elementele vechi, iese învingator. 3. Care a fost executat sau cumparat de curând; care se afla în buna stare; care nu a mai fost folosit sau a fost putin folosit. 4. Cu aspect si continut schimbat; transformat în bine; reînnoit, refacut. ♦ Evoluat, perfectionat. 5. Care s-a ivit de curând, recent. ♢ Expr. Lume noua! exclamatie familiara cu care întâmpinam pe oaspetii rari. 6. Care se adauga (într-o succesiune) la ceva (de acelasi fel) ce exista de mai înainte, care este înca unul pe lânga cel existent. ♢ Loc. adv. Din nou = înca o data, iarasi, iar. II. Lipsit de experienta, neexperimentat (din cauza absentei unei practici suficiente). [Pl. si: (f.) noua] – Lat. novus, -a.
trataţie, TRATÁŢIE, tratatii, s.f. 1. Faptul de a servi oaspetilor mâncare si bautura (fara un protocol deosebit); (concr.) mâncarea sau bautura servita. 2. (Înv.) Tratative. [Var.: (înv.) tractátie, tratatiúne s.f.] – Din it. trattazione.
sardea, SARDÉA, sardele, s.f. Numele mai multor specii de pesti de mare din grupul scrumbiilor, care se consuma proaspeti sau conservati. ♢ Loc. adv. Ca sardelele = unul lânga altul, foarte înghesuiti. – Din ngr. sardhélla, it. sardella.
stăpân, STĂPẤN, -Ă, stapâni, -e, s.m. si f. 1. Persoana în a carei proprietate se gaseste un bun material, considerata în raport cu acesta; persoana în a carei proprietate se gasea un sclav, considerata în raport cu acesta; proprietar. 2. Persoana în serviciul careia se gaseste angajat cineva, considerata în raport cu acesta; spec. patron. ♢ Expr. A intra la stapân = a se angaja sluga (la cineva). (A fi) fara stapân = a) (a fi) liber, de capul sau; (a actiona) dupa bunul plac; b) (a fi) fara rost, fara capatâi. 3. Persoana sub a carei putere, autoritate, dominatie se gaseste cineva sau ceva, considerata în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legatura cu tari, popoare etc.) suveran, domnitor. ♢ Expr. A fi stapân pe situatie = a domina o situatie, a se simti tare, sigur într-o anumita împrejurare (grea). A fi stapân pe sine = a avea taria de a-si înfrâna pornirile si pasiunile; a nu-si pierde cumpatul, a se stapâni. A fi stapân pe soarta (sau pe viata etc.) sa = a dispune de sine, a-si fauri singur soarta. 4. Gazda (în raport cu oaspetii ei). – Et. nec. Cf. sl. s t o p a n ŭ.
tot, TOT adj., s., adv. 1. adj. v. total. 2. adj. v. întreg. 3. s. v. ansamblu. 4. adv. înca. (~ mai ploua.) 5. adv. v. înca, totusi. (Cât îi da si ~ i se pare putin.) 6. adv. iar. (El avea o fata si ea ~ o fata.) 7. adv. v. numai. (La ospat, ~ oaspeti rari.) 8. adj. v. fiecare.
prânz, PRÂNZ s. 1. dejun, (pop.) namiaza, prânzare, (Ban., Transilv., Maram. si Mold.) gustare. (Luam împreuna ~ul?) 2. banchet, masa, ospat, praznic, praznuire, (livr.) festin, (rar) ospetie, (pop.) prânzare. (A dat un ~ în cinstea oaspetilor.) 3. v. amiaza.
numai, NÚMAI adv., conj. I. adv. 1. v. abia. 2. doar, exclusiv. (~ atâta pot spune.) 3. v. doar. 4. tot. (La ospat, ~ oaspeti rari.) 5. v. tocmai. II. conj. 1. v. ci. 2. v. însa.
întâmpina, ÎNTÂMPINÁ vb. 1. a primi, (înv. si reg.) a sprijini, (reg.) a prijini, (înv.) a tâmpina. (A ~ oaspetii cu pâine si sare.) •2. (fig.) a întâlni. (~ unele gre-utati.)
banchet, BANCHÉT s. masa, ospat, praznic, praznuire, prânz, (livr.) festin, (rar) ospetie, (pop.) prânzare. (A dat un ~ în cinstea oaspetilor.)
oaspete, oáspete s. m., pl. oáspeti
proaspăt, proáspat adj. m., pl. proáspeti; f. sg. proáspata, pl. proáspete
musafirie, MUSAFIRÍ//E ~i f. rar Vizita facuta cuiva în semn de prietenie, curiozitate etc.; oaspetie. /musafir + suf. ~ie
medelniţă, MEDÉLNIŢ//Ă ~e f. înv. Vas în care oaspetii îsi spalau mâinile înainte si dupa mesele domnesti. /<sl. mĕdĕnica
masă, MÁS//Ă1 mése f. 1) Mobila formata dintr-o placa orizontala, pusa pe un suport sau pe picioare, având diverse întrebuintari (în special pentru a se servi pe ea mâncarea). ~ de scris. ~ de lucru. ♢ ~ verde a) masa pentru jocuri de noroc; b) masa la care se duc tratative diplomatice. ~ rotunda dezbatere libera între specialisti pe o tema data. ~ întinsa masa plina de bucate, pregatita pentru oaspeti. Capul mesei loc de cinste rezervat unei persoane în semn de stima deosebita. A strânge ~a a face curat pe masa dupa mâncare. 2) Mâncarea servita; bucate. 3) Mâncarea de la amiaza (constând, de obicei, din mai multe feluri); prânz. ♢ Înainte de ~ în partea zilei care preceda prânzul. Dupa ~ în partea zilei care urmeaza dupa prânz. 4) Proces de alimentare. ♢ A se aseza la ~ a începe mâncarea. A sta la ~, a lua ~a a mânca. 5) Obiecte sau parti de obiecte care seamana cu aceasta mobila, având diverse întrebuintari. [G.-D. mesei] /<lat. mensa
mare, MÁR//E1 ~i adj. 1) Care are dimensiuni ce întrec pe cele obisnuite; de proportii considerabile. Râu ~. Sat ~. ♢ Litera ~ litera initiala a substantivelor proprii si a cuvintelor de la începutul unei propozitii. A face ochi ~i a se mira; a privi uluit. În linii ~i (sau în ~) în general. Degetul ~ primul deget de la mâna si de la picior. Casa (cea) ~ odaie împodobita în care se primesc oaspetii. 2) Care întrece cantitatea obisnuita. Recolta ~. 3) (despre intervale de timp) Care dureaza mult; îndelung. Nopti ~i. ♢ Ziua în amiaza ~ în toiul zilei. 4) Care se manifesta cu intensitate. Temperatura ~. Furtuna ~. 5) (despre sunete) Care se aude tare; puternic. ♢ A vorbi (sau a striga) în gura ~ a vorbi tare, cu glas ridicat. 6) (despre fenomene ale naturii, despre calamitati) Care se produce pe neasteptate, cu repeziciune si violenta. Vânt ~. Cutremur ~. Seceta ~. 7) (despre fiinte) Care a ajuns la vârsta maturitatii. Baiat ~. Fata ~. ♢ A se face ~ a creste; a se dezvolta. Tata ~ bunic. Mama ~ bunica. Socru (soacra) ~ tata (mama) mirelui. 8) Care poseda calitati exceptionale si se bucura de o faima deosebita; celebru. ~ artist. 9) Care este de o importanta sau de o valoare deosebita. Zi ~. Fapta ~. 10) Care ocupa o treapta mai înalta într-o ierarhie; superior. Functionar ~. ♢ ~ si tare care are putere si influenta. A se tine ~ a fi mândru. Mai ~ele seful; conducatorul. Sa cresti ~! urare cu care o persoana mai în vârsta multumeste unui copil pentru un serviciu. Vorbe ~i cuvinte pompoase; promisiuni desarte. Lucru ~ lucru important, valoros. ~ lucru, ~ socoteala lucru fara importanta, care nu merita atentie. Cu ~ ce cu greu. Saptamâna ~ saptamâna care preceda sarbatoarea Pastilor la crestini; Saptamâna Patimilor. /Probabil lat. mas, maris
gospodină, GOSPODÍN//Ă ~e f. 1) Femeie care se ocupa (numai) de gospodarie; casnica. 2) Femeie priceputa în treburile gospodariei. 3) Stapâna casei considerata în raport cu oaspetii. /<sl. gospodini
gospodar, GOSPODÁR2 ~i m. 1) Persoana (de la tara) care administreaza o gospodarie (privata sau publica). ♢ ~ul casei a) capul familiei; b) gazda considerata în raport cu oaspetii. 2) ist. Conducator absolut al tarii; domn; domnitor. /<bulg., sb. gospodar
gazdă, GÁZD//Ă ~e f. 1) Stapân al unei case, considerat în raport cu oaspetii sau chiriasii sai. 2) Locuinta pe care o ia cineva în chirie. A trai la ~. 3) Organism care serveste drept mediu de viata pentru anumite animale parazite. [G.-D. gazdei] /<ung. gazda
conăcărie, CONĂCĂRÍ//E ~i f. Oratie de nunta ro-stita de conacari în cinstea mirilor si a oaspetilor. [Art. conacaria; G.-D. conaca-riei; Sil. -ri-e] /conacar + suf. ~ie
chef, CHEF ~uri n. 1) Petrecere mare cu oaspeti multi (si lautari); ospat. Un ~ de pomina. 2) Dispozitie buna a omului putin baut. A fi cu ~. 3) Dorinta de a avea sau de a face ceva; pofta; gust. A nu avea ~. /<turc. ke[yi]f
casă, CÁS//Ă1 ~e f. 1) Constructie servind ca locuinta pentru oameni. ♢ De ~ produs în conditii casnice. A avea ~ si masa a fi îndestulat. 2) Totalitate a bunurilor ce constituie averea unei persoane; gospodarie. 3) Încapere cu destinatie speciala într-o cladire. ~a ascensorului. ♢ ~a mare odaie în casele taranesti destinata oaspetilor. 4) Totalitate a persoanelor înrudite care locuiesc împreuna; familie. ♢ A face ~ cu cineva a trai în întelegere; a trai cu cineva în casnicie. 5) Nume dat unor institutii, asezaminte, firme comerciale etc. ~ de cultura. ~ de odihna. ~a scriitorilor. 6) Unitate economica (de productie, de comert sau de servicii sociale), care are o conducere unica; întreprindere. [G.-D. casei] /<lat. casa
benchet, BENCHÉT ~e n. pop. Petrecere mare cu oaspeti multi (si lautari); chef; ospat. /<ucr. benket
amfitrion, AMFITRIÓN ~i m. Stapân al casei considerat în raport cu oaspetii sau chiriasii sai; gazda. [Sil. -fi-tri-on] /<fr. amphitryon
ospăţ, OSP//ẮŢ ~éte n. Petrecere cu multi oaspeti, oferita cu ocazia unui eveniment (fericit); chef. /<lat. hospitium
ospitalier, OSPITALIÉR ~a (~i, ~e) 1) Care primeste cu placere oaspetii; bucuros de oaspeti; primitor. 2) (despre case, tari etc.) Care ofera primire buna. [Sil. -li-er] /<fr. hospitalier
primi, A PRIM//Í ~ésc tranz. 1) (obiecte) A lua în posesia sa (ca ceva daruit, trimis, obtinut). ~ un colet. ~ felicitari. 2) (oaspeti, vizitatori etc.) A introduce (benevol) în domeniul stapânit; a lasa sau a face sa intre (undeva). 3) (despre persoane) A angaja în baza unei legislatii; a încadra. 4) (despre fiinte) A fi pus în situatia de a suporta. ~ o admonestare. 5) (doleante, reclamatii etc.) A recunoaste ca fiind valabil; a admite. /
primitor, PRIMIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care primeste oaspeti cu placere; ospitalier. Popor ~. 2) (despre locuri, natura, clima etc.) Care atrage prin aspect, prin calitati deosebite. /a primi + suf. ~tor
recepţie, RECÉPŢI//E ~i f. 1) Luare în primire a unor materiale pe baza verificarii lor canti-tative si calitative. Când e termenul de ~? 2) Serviciu dintr-un hotel care se ocupa de evidenta si cazarea oaspetilor. 3) Reuniune cu caracter festiv, organizata cu un anumit prilej. 4) tehn. Primire a unei anumite forme de energie bruta pentru a o transforma în energie utilizabila. [G.-D. receptiei; Sil. -ti-e] /<fr. réception, germ. Rezeption
stăpân, STĂPÂN ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana careia îi apartine un bun material. ~ul masinii. ♢ A se face ~ pe ceva a pune stapânire pe ceva. 2) (în antichitate) Proprietar de sclavi. 3) Persoana în serviciul careia se afla angajat cineva. ♢ A intra (sau a se baga) la ~ a se angaja sluga. (A fi) fara ~ a) (a fi) independent în actiunile sale; b) (a fi) fara supraveghere. 4) fig. Persoana cu puteri depline. ♢ A fi ~ pe situatie a se orienta bine într-o situatie, ocupând o pozitie dominanta. A fi ~ pe materie a poseda un obiect. A fi ~ pe sine a fi în stare sa-si stapâneasca sentimentele, pornirile; a-si tine firea. A fi ~ pe soarta (sau pe viata) sa a dispune de propria persoana. 5) pop. Persoana care administreaza o gospodarie (privata sau publica); gospodar. ♢ ~ul casei a) capul familiei; b) gazda (luata în raport cu oaspetii). /<sl. stopanu
trataţie, TRATÁŢI//E ~i f. 1) Servire a oaspetilor cu mâncare si bautura. 2) Mâncare si bautura servite oaspetilor. [G.-D. tratatiei; Sil. -ti-e] /a trata + suf. ~atie
vătăşel, VĂTĂSÉ//L ~i m. (diminutiv de la vataf) 1) ist. Slujbas la primarie care îndeplinea si functia de curier. 2) Flacau care pofteste oaspetii la nunta si are anumite obligatii în timpul ceremoniei; vornicel. /vataf + suf. ~el
vornicel, VORNICÉ//L ~i m. 1) (în Moldova si în Muntenia medivala; folosit si ca titlu pe lânga numele respectiv) Boier de rang inferior vornicului, însarcinat cu treburi judecatoresti în judete si sate. 2) pop. Flacau care pofteste si cinsteste oaspetii la nuntile taranesti. /vornic + suf. ~el
zaiafet, ZAIAFÉT ~uri n. Petrecere mare cu multi oaspeti si cu lautari; chef; banchet. /<turc. ziyafet
şprot, SPROT s.m. (La sg., cu sens colectiv) Peste mic din fam. clupeizilor (heringi), de 15 cm lungime, de culoare albastruie-verzuie, unul din pestii cei mai importanti din marile nordice, prezent si în Marea Neagra (Sprattus sprattus); se comercializeaza de obicei afumat, în conserve, dar în tarile occidentale se consuma si pestii proaspeti, întregi, împreuna cu heringi mici(numiti "albitura", engl. whitebait), prajiti în ulei, la fel ca hamsiile la noi; din germ. Sprotte.
ospitalier, OSPITALIÉR, -Ă adj. Binevoitor cu oaspetii; primitor. ♦ (Despre o casa, o tara etc.) Unde cineva este totdeauna bine primit, unde cineva se simte bine. // s.m. si f. Membru al unor ordine instituite pentru îngrijirea bolnavilor. [Pron. -li-er. / < fr. hospitalier].
proxen, PROXÉN s.m. (Ant.) Magistrat grec însarcinat cu primirea oficiala a ambasadorilor, a oaspetilor cetatilor etc. [< gr. proxenos, cf. fr. proxène].
aştepta, asteptá (asteptát, asteptát), vb. – 1. A sta undeva pentru a fi de fata, a adasta. – 2 A fi gata, a fi pregatit. – 3 A conta, a se bizui pe cineva, a spera. – Mr. asteptu, megl. stet, istr. asteptu. Lat. •adspectāre, prin intermediul unei forme asimilate •astectāre (Meyer-Lübke, Gramm., I, 469; Densusianu, Rom., XXXIII, 274; Puscariu 145; REW 3039; Candrea-Dens., 104; DAR); cf. it. aspettare (tarent. astittare, calabr. astettare, sicil. astittari, sard. isettare). – Mr. astiptare înseamna în acelasi timp "a astepta" si "a primi, a avea oaspeti", acceptie dubla pe care Puscariu 150 si DAR o explica prin contaminarea cu lat. exceptare sau cu alb. përes "astept" si "primesc"; mai probabila este evolutia normala de la "astept oaspeti" la "am oaspeti", cf. fr. j’attends des amis. Geheeb 17 propune etimonul lat. exceptare. – Der. asteptator, adj. (plin de speranta); neasteptat, adj. (care survine brusc, surprinzator).
neoaspete, neoáspete, neoáspeti, s.m. (înv.) inamic.
ospătărie, ospataríe, ospataríi, s.f. (înv. si pop.) 1. birt; han. 2. aripa a unei manastiri pentru oaspeti si calatori; arhondaric. 3. azil pentru batrâni.
beilic, beilíc (beilícuri), s.n. – 1. Palat rezervat oaspetilor domnitorului, si mai ales trimisilor Sultanului. – 2. Monopol al cumpararii de oi pentru consumul palatului domnesc, a carui valoare se stabilea, în general abuziv, de catre cumparator. – 3. Lucru de mîntuiala. Tc. beylik (Seineanu, II, 14), de unde provine si ngr. μπεηλίϰι. Cuvînt înv., ca si der. sau beilicciu, s.m. (slujbas însarcinat cu cumpararea unui beilic 2), din tc. beylikci (sec. XVII).
sălăşar, salasár, salasári, s.m. (înv. si reg.) persoana care se ocupa cu gazduirea oaspetilor, trecatorilor etc.
trataţie, TRATÁŢIE s.f. Faptul de a servi oaspetilor mâncaruri si bauturi; (concr.) gustarea, bautura servita. [Gen. -iei. / < it. trattazione].
ospitalier, OSPITALIÉR, -Ă I. adj. binevoitor cu oaspetii; primitor. ♢ (despre o casa, o tara etc.) unde cineva este totdeauna bine primit, unde se simte bine. II. s. m. f. membru al unor ordine militare religioase instituite pentru îngrijirea bolnavilor. (< fr. hospitalier)
proxen, PROXÉN s. m. (ant.) magistrat grec însarcinat cu primirea oficiala a ambasadorilor, a oaspetilor cetatilor. (< fr. proxène, gr. proxenos)
trataţie, TRATÁŢIE s. f. faptul de a servi oaspetilor mâncaruri si bauturi; gustarea servita. (< it. trattazione)
foame, foáme s.f. – 1. Nevoia de a mînca. – 2. Dorinta nestavilita, pofta, lacomie. – Mr. foame, istr. fome. Lat. fames (Puscariu 630; Candrea-Dens., 622; REW 3178; DAR). cf. it. fame, fr. faim, sp. hambre, port. fome. Rezultatul oa (în loc de a, care ar fi normal) a dat nastere multor discutii. Densusianu, Hlr., 72, semnala ca port. nu poate servi drept referinta pentru rom., dar cf. vegl. fum, engad., lomb. fom (Schuchardt, Vok., I, 169), si schimbarea identica a lui natare › it. notare, rom. (în)nota, corvcada ‹ corvada, si probabil doara ‹ dara, si în sens contrar afara ‹ ad foras, sfarma ‹ •exformare. S-a explicat schimbarea de timbru prin influenta labialei (Tiktin; DAR); prin încrucisarea cu fŏmes (Philippide, Principii, 40; Densusianu, Hlr., 72; Puscariu 630; Candrea-Dens., 622), sau prin influenta unei forme atone, ca fometos ‹ •fametos, unde schimbarea de timbru ar fi posibila; însa autorii care sustin aceasta influenta (Graur, BL, III, 49; Rosetti, I, 57) sînt aceeasi care resping, pe buna dreptate, posibilitatea unei influente a formelor secundare, ca frasinet de la frasin sau beata de la beat (Graur, BL, V, 119). Prezenta lui foamete, s.f. (foame; penurie, saracie, lipsa de alimente) alaturi de foame demonstreaza ca este vorba de un cuvînt imparisilabic, cum sînt cap-capete, nora-nurori, oaspete-oaspeti, etc. Fames nu putea duce la acest dublu rezultat (DAR considera gresit ca foamete provine de la foame, ca foamene, forma extrem de îndoielnica). Este posibil, prin urmare, ca fames sa se fi încrucisat în lat. pop. cu fomes, fomitem "materie inflamabila" (de la foveo, "a ocroti"), cf. Puscariu 631; Candrea-Dens., 623, datorita unui paralelism cu esca "aliment" si iasca. Der. fometos, adj. (flamînd); înfometat, adj. (flamînd), creatie artificiala a lui Delavrancea; înfometa, vb. (a face ca altii sa sufere de foame).
pensie, pénsie (pénsii), s.f. – Ajutor banesc, renta. Fr. pension, cf. rus. pensija (dupa ipoteza care nu e necesara a lui Sanzewitsch 207, rom. provine din rus.). – Der. pension (var. pensionat), s.n. (colegiu), din fr. pension, dublet al lui pensiune, s.f. (casa de oaspeti); pensiona, vb., din fr. pensionner; pensionar, s.m., din fr. pensionnaire.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc