Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru necesa
ablactare, ABLACTÁRE s.f. Înlocuire a laptelui matern prin alte alimente necesare sugarului. – Cf. lat. ablactare.
acăriţă, ACĂRÍŢĂ, acarite, s.f. (Pop.) Cutiuta în care se pastreaza ace, ata si alte maruntisuri necesare la cusut; acarnita. – Ac + suf. -arita.
aer, ÁER1 s.n. 1. Amestec de gaze care alcatuiesc straturile inferioare ale atmosferei si care este absolut necesar vietatilor aerobe. ♢ Aer lichid = lichid obtinut prin racirea aerului pâna sub temperatura de -183°C la presiune normala si folosit pentru separarea elementelor sale componente. Aer comprimat = aer la presiuni mai mari decât presiunea atmosferica obtinut cu compresoarele. Aer conditionat = sistem de ventilatie a aerului din încaperi în scopul pastrarii proprietatilor fizice normale ale acestuia. ♢ Loc. adv. La (sau în) aer (liber) = într-un loc neacoperit, afara. ♢ Expr. A lua aer = a iesi din casa pentru a respira aer curat. 2. Vazduh, atmosfera. ♢ Expr. A fi (sau a se simti) ceva în aer = a exista semne ca se pregateste ceva (în ascuns). A fi (sau a ramâne) în aer = a se afla într-o situatie critica, a nu avea nici o perspectiva. 3. Înfatisare, aspect, expresie. ♢ Expr. A avea aerul ca... (sau sa...) = a da impresia ca... A-si da (sau a-si lua) aere = a lua o atitudine de superioritate; a se îngâmfa, a se fali. [Pl.: (în expr.) aere] – Lat. aer, aeris (si cu întelesurile fr. air).
aerodrom, AERODRÓM, aerodromuri, s.n. Teren special amenajat pentru decolarea, aterizarea si stationarea avioanelor, cuprinzând si instalatiile, asistenta tehnica etc. necesare activitatii de zbor. [Pl. si: aerodroame – Pr.: a-e-] – Din fr. aérodroame.
aerofor, AEROFÓR, aerofoare, s.n. Aparat care furnizeaza aerul1 necesar scafandrilor în timpul sederii lor sub apa. [Pr.: a-e-] – Din fr. aérophore.
aeroport, AEROPÓRT, aeroporturi, s.n. Ansamblu constituit din terenul, cladirile si instalatiile necesare decolarii, aterizarii, manevrarii, adapostirii si întretinerii avioanelor. [Pr.: a-e-] – Din fr. aéroport.
algoritm, ALGORÍTM, algoritme, s.n. Ansamblu de simboluri folosite în matematica si în logica, permitând gasirea în mod mecanic (prin calcul) a unor rezultate. ♦ P. gener. Succesiune de operatii necesare în rezolvarea unei probleme oarecare. [Pl. si: (m.) algoritmi] – Din fr. algorithme.
alimentar, ALIMENTÁR, -Ă, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ♢ Industrie alimentara = industrie care transforma materiile prime de origine animala si vegetala în produse necesare hranei. ♢ Pensie alimentara = suma de bani necesara întretinerii unei persoane pe care cineva o plateste, lunar, în temeiul unei obligatii stabilite prin lege sau prin hotarâre judecatoreasca; pensie de întretinere. ♦ (Substantivat, f.) Bacanie. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius.
apodictic, APODÍCTIC, -Ă , apodictici, -ce, adj. (Despre judecati, demonstratii etc.) Care exprima raporturi si legaturi necesare între lucruri sau fenomene; care exclude posibilitatea unei opozitii. – Din fr. apodictique, lat. apodicticus.
autodota, AUTODOTÁ, autodotez, vb. I. Refl. A-si procura prin mijloace proprii cele necesare activitatii. [Pr.: a-u-] – Auto1- + dota.
autotrof, AUTOTRÓF, -Ă, autotrofi, -e, adj. (Despre organisme vegetale) Care este capabil sa transforme substantele anorganice în elemente organice necesare hranei. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophe.
mod, MOD s. n. 1. fel, chip, maniera; procedeu, metoda. o (ec.) ~ de productie = modul istoriceste determinat în care oamenii produc bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii; ~ de viata = continutul si formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale si spirituale ale unei societati. 2. categorie gramaticala specifica verbului, care exprima aprecierea vorbitorului fata de actiune. ♢ (despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) de ~ = care are sensul, functia de a arata modul. 3. (muz.) structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (log.) ~ silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului în functie de calitatea si cantitatea judecatilor componente. (< fr. mode, it. modo, lat. modus)
barbarism, BARBARÍSM, barbarisme, s.n. Cuvânt împrumutat dintr-o limba straina fara a fi necesar (si fara a se asimila în aceasta); cuvânt de jargon. – Din fr. barbarisme, lat. barbarismus.
baterie, BATERÍE, baterii, s.f. 1. Subunitate de artilerie compusa din patru, sase sau opt tunuri, cu mijloacele de tractiune, utilajul si personalul necesar. 2. Grup de aparate, de dispozitive sau de piese identice asociate în vederea executarii unei operatii. ♢ Baterie electrica = reunire a mai multor butelii de Leyda sau a mai multor elemente voltaice spre a produce electricitate. Baterie solara = sursa de energie formata dintr-un grup de generatoare fotoelectrice cu semiconductori, care transforma energia radiatiei solare în energie electrica. 3. Ansamblul instrumentelor de percutie (într-o orchestra). 4. Vas cu gheata în care se afla sticle cu bautura. ♦ P. ext. Un litru de vin si o sticla de sifon luate împreuna. – Din fr. batterie.
mobila, MOBILÁ vb. tr. a aranja o camera, o locuinta cu mobila necesara. (dupa fr. meubler)
mnemotehnic, MNEMOTÉHNIC, -Ă I. adj. referitor la mnemotehnica; mnemonic. II. s. f. ansamblu de procedee pentru întiparirea în memorie a unor informatii necesare; mnemonica (II, 1), mnemotehnie. (< fr. mnémotechnique)
belşug, BELSÚG s.n. Cantitate îndestulatoare de bunuri (necesare traiului); abundenta, bogatie. ♢ Loc. adv. Din belsug = în cantitate mare, din plin. [Var.: (reg.) bielsúg, bilsúg s.n.] – Din magh. böség.
bucătărie, BUCĂTĂRÍE, bucatarii, s.f. 1. Camera (sau cladire) în care se gateste mâncarea; cuhnie; p. ext. totalitatea obiectelor, a mijloacelor care servesc la gatirea mâncarii. ♢ Bucatarie de campanie = vehicul prevazut cu aparatura necesara prepararii hranei calde pentru trupele aflate în deplasare. ♦ Fig. (Fam.) Totalitatea accesoriilor sau actiunilor care servesc la sustinerea unei demonstratii, la efectuarea unei lucrari dupa ce s-a stabilit ideea de baza. 2. Faptul de a pregati mâncare; mod specific de a prepara mâncarea. – Bucatar + suf. -ie.
bucăţică, BUCĂŢÍCĂ, bucatele, s.f. Diminutiv al lui bucata; bucatea. ♢ Expr. Bucatica rupta (sau taiata) sau rupta bucatica, se spune despre o persoana care seamana perfect cu unul din membrii familiei sale. ♦ Ceea ce serveste (în cantitate mica) de mâncare. ♢ Expr. A-si da (sau a-si lua) bucatica de la gura = a da din putinul sau, a fi foarte darnic sau altruist. A-i lua (cuiva) bucatica din (sau de la) gura = a lipsi (pe cineva) pâna si de strictul necesar traiului. – Bucata + suf. -ica.
bujie, BUJÍE, bujii, s.f. Piesa prevazuta cu doi electrozi între care se produce scânteia electrica necesara aprinderii amestecului carburant din motoarele cu explozie. – Din fr. bougie.
bun, BUN, -Ă, (I-VIII) buni, -e, adj., s.m. si f., (IX) bunuri, s.n., (X) adv. I. Adj. Care are calitati. 1. Care face în mod obisnuit bine altora, care se poarta bine cu altii; binevoitor. ♢ Expr. Bun la inima = milostiv. Bun, rau = oricum ar fi. (Substantivat) Bun si rau = toata lumea (fara deosebire), oricine. ♦ Îndatoritor, amabil. ♢ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunatatea! 2. Care se achita de obligatiile morale si sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ♢ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunavoie. ♢ Expr. Sfat bun = îndemn întelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încapea etc.) în (sau pe) mâini bune = a fi sau a ajunge la o persoana de încredere. A pune o vorba (sau un cuvânt) bun(a) pentru cineva = a interveni pentru cineva, a sustine pe cineva. ♢ Compuse: bun-simt = capacitate bazata pe experienta cotidiana de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele: buna purtare = comportare conforma normelor moralei si educatiei: certificat de buna-purtare = a) (iesit din uz) certificat în care se atesta purtarea corecta a cuiva într-un serviciu, în scoala etc.; b) fig. recomandatie orala sau lauda adusa cuiva; buna-cuviinta = purtare cuviincioasa, crestere aleasa. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultator, îndatoritor; care are grija de parinti. 4. Caracteristic omului multumit, vesel, bine dispus. ♢ Expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; placut, satisfacator, agreabil. ♢ Expr. A i-o face buna sau a-i face (cuiva) una buna = a-i provoca cuiva o suparare. Una buna = o întâmplare deosebita, spirituala, o nostimada. A o pati buna = a avea necaz. (Ir.) Buna treaba! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ti-o buna! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ti-o buna ca ti-am dres-o (sau frânt-o), se spune atunci când ai dat de o situatie dificila sau inoportuna. 2. (Despre mâncaruri si bauturi) Gustos, apetisant, ales. ♢ Expr. Poama buna, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorala. ♢ Compus: bun-gust = simt estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, îmbelsugat. 4. (Despre miros) Frumos, placut, agreabil. 5. Linistit, tihnit, fara griji; fericit. Viata buna. ♢ (În formule de salut sau de urare) Buna ziua! Buna seara! Noapte buna! ♢ Compus: (Bot.) buna-dimineata = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-si îndeplineste bine menirea. ♢ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare data de autor, de editura, de redactie sau de alti beneficiari pe tiparul de corectura sau de proba, dupa care începe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre functiunile lor) Care functioneaza bine. ♢ Expr. Bun de gura = limbut. Bun de mâna = îndemânatic, abil. 3. (Despre îmbracaminte si încaltaminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sarbatoare. 4. De calitate superioara; p. ext. de pret, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ♢ Expr. A o lua de buna = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o tine (una si) buna = a sustine un lucru cu încapatânare. A sti una si buna = a se încapatâna în sustinerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulatie. IV. Adj. Înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ♢ Expr. La ce bun? = la ce foloseste? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic, frumos. 2. (În basme si superstitii) Prevestitor de bine. ♢ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplacut, rau. VI. Adj. 1. Zdravan, puternic, strasnic. ♦ Considerabil, mare. ♢ Loc adv. În buna parte = în masura importanta. O buna bucata sau o bucata buna (de timp, de loc etc.) = o parte însemnata (de timp, de loc, etc.). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., si mai bine. ♢ Compuse: buna-credinta s.f. = a) obligatie de comportare corecta pe care partile trebuie s-o respecte la încheierea si la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane ca actioneaza în temeiul unui drept si conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de buna-credinta = sincer, cinstit. 3. (În expr.) Într-o buna zi (sau dimineata) = cândva, odata; pe neasteptate. VII. Adj. (Despre legaturi de rudenie) De sânge, adevarat. Tata bun. ♦ Var bun sau vara buna = var primar sau vara primara. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S.m. si f. (Înv. si pop.) Bunic, bunica. IX. S.n. 1. Ceea ce este util sau necesar societatii sau individului pentru a-i asigura existenta, bunastarea. ♦ Obiect sau valoare care are importanta în circulatia economica. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce poseda cineva; avut, proprietate, avere; bogatie, avutie. ♢ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun incorporal). ♢ Bune oficii = interventie a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvarii pe cale pasnica, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. X. Adv. (Exprima o aprobare) Bine, da, asa. – Lat. bonus.
mioglobină, MIOGLOBÍNĂ s. f. pigment hemoglobinic din fibrele musculare care are rolul de a fixa si furniza acestora oxigenul necesar. (< fr. myoglobine, engl. myoglobin)
campament, CAMPAMÉNT, campamente, s.n. Instalare temporara a unei unitati militare sau, p. ext., a unui grup de turisti, de vânzatori etc. pe un câmp, în corturi; tabara (1); (concr.) locul unde are loc instalarea; obiectele necesare instalarii – Din fr. campement.
canton, CANTÓN, cantoane, s.n. 1. Cladire din imediata vecinatate a unei cai de comunicatie, înzestrata cu aparatele necesare pentru supravegherea si întretinerea acesteia si care serveste si ca locuinta pentru cantonier. 2. Cea mai mica unitate în administratia padurilor; locuinta padurarului. 3. Unitate teritorial-administrativa în unele tari. 4. Fiecare dintre statele care compun Confederatia Elvetiana. – Din fr. canton.
cap, CAP1, (I, III) capete, s.n., (II) capi, s.m. I. S.n. 1. Extremitatea superioara a corpului omenesc sau cea anterioara a animalelor, unde se afla creierul, principalele organe de simt si orificiul bucal. ♢ Loc. adv. Din cap pâna-n picioare = de sus pâna jos, în întregime, cu desavârsire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineata. (Pâna) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai destept, mai reusit, mai bine. Cu capul plecat = rusinat, umilit, învins. Pe dupa cap = pe dupa gât, la ceafa. ♢ Loc. adj. (Fam.) Batut (sau cazut) în cap = tâmpit, prost. ♢ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pamânt; a da jos dintr-o situatie, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, bautura etc.) = a înghiti dintr-o data continutul unui pahar, al unei cani etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuiala. A scoate capul în lume = a iesi între oameni, în societate. A nu-si (mai) vedea capul de... sau a nu sti unde-i sta sau unde-i este capul = a nu sti ce sa mai faca, a fi coplesit de... A-si pierde capul = a se zapaci. A nu mai avea unde sa-si puna capul = a ajunge fara adapost, pe drumuri, sarac. A da din cap = a clatina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violenta pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traista = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toti peretii (sau de pereti) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greseala facuta. A-si lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, parasindu-si casa, locul de origine si ratacind prin lume. A-si pleca capul = a se simti rusinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cadea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situatie neplacuta, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplaceri si necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cadea pe capul cuiva = a sosi pe neasteptate la cineva (creându-i neplaceri, deranj). A sta (sau a sedea, a se tine) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a starui fara încetare pe lânga cineva. A sedea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lânga sau la cineva (creându-i neplaceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lasa pe cineva în pace. (Reg.) A nu sti (sau a nu avea) ce-si face capului = a nu mai sti ce sa faca pentru a iesi dintr-o situatie grea. ♢ Cap de familie = barbatul care reprezinta puterea familiala si parinteasca; p. gener. orice persoana care procura mijloacele necesare traiului unei familii si o reprezinta juridic. ♢ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amanuntit al expresiei unui sentiment pe trasaturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de marci postale românesti, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Parul capului. 2. Capatâi; capatâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ♢ Expr. Pe capete = care mai de care, în numar foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea pareri, exprima o mare divergenta de opinii. 4. Minte, gândire, judecata; memorie. ♢ Loc. adj. si adv. Cu cap = (în mod) inteligent, destept. Fara cap = (în mod) necugetat. ♢ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecata dreapta; cuminte. ♢ Expr. A fi bun (sau usor) la (sau de) cap sau a avea cap usor = a fi destept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i iesi (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai iesi (cuiva ceva) din cap = a-l stapâni mereu (acelasi gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-si bate (sau a-si framânta, a-si sparge, a-si sfarâma etc.) capul = a se gândi, a se stradui spre a solutiona o problema. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) sa înteleaga ceva, a lamuri (pe cineva). A fi (sau a ramâne, a umbla etc.) de capul sau = a fi (sau a ramâne etc.) liber, independent, nesupravegheat, A face (ceva) din (sau de) capul sau = a face (ceva) fara a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva sa-si piarda dreapta judecata; a zapaci; a face pe cineva sa se îndragosteasca. A nu avea cap sa... = a nu avea posibilitatea sa..., a nu putea sa... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiaza acuzarea. 5. (Înv.) Viata. A plati cu capul. ♦ (Astazi în expr.) Odata cu capul sau în ruptul capului = cu nici un pret, niciodata. A-si face de cap = a face ceva ce poate sa-i primejduiasca viata; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = striga; b) (Bot.) cap-de-cocos = dulcisor; capul-sarpelui = planta erbacee acoperita cu peri aspri si cu flori rosii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelatiei balaurului. II. S.m. Capetenie, sef, conducator. ♦ Initiator. III. S.n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminenta a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemanator cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extrema cu care începe sau sfârseste ceva. ♢ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apa, de un defileu etc.; p. ext. fortele armate care ocupa acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor si a mijloacelor de lupta. ♢ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu partile extreme alaturate. ♢ Expr. Cap de tara = margine de tara; hotar. Nu-i (un) cap de tara = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a sedea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în sezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ♢ Cap de an (sau de saptamâna, de iarna etc.) = începutul unui an (sau al unei saptamâni etc.) Cap de coloana = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afis (sau cap de lista) = primul nume dintr-o lista de persoane afisate în ordinea valorii lor. ♢ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul noptii = dupa ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principala, mai aleasa (a unui lucru). ♢ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masa. 4. Partea de jos sau dindarat a unui lucru; capat; (cu sens temporal) sfârsit. ♢ Expr. A o scoate la cap = a sfârsi (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a razbi. În cap = (dupa numerale) exact, întocmai. 5. Bucatica rupta dintr-un obiect; p. ext. lucru de mica importanta. ♢ Expr. Nici un cap de ata = absolut nimic. Pâna la un cap de ata = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transforma variatiile unui semnal electric în variatii de flux magnetic sau invers, folosit pentru operatii de înregistrare, redare si stergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) dupa fr. chef < lat. caput).
captare, CAPTÁRE, captari, s.f. Actiunea de a capta; captatie. ♢ Captare a sunetului = ansamblu de operatii care asigura transformarea informatiilor sonore în semnale electrice. ♦ Ansamblul amenajarilor, constructiilor si instalatiilor necesare pentru operatia de captare a unui fluid. – V. capta.
carter, CÁRTER, cartere, s.n. Învelis metalic care acopera anumite parti în miscare ale unei masini, pentru a le proteja, putând servi si ca recipient pentru lubrifiantul necesar. – Din fr. carter.
cauzalitate, CAUZALITÁTE s.f. Raport obiectiv, necesar între cauza si efect. ♢ Principiul (sau legea) cauzalitatii = principiu potrivit caruia orice fenomen are o cauza. Cauzalitate inelara = feedback. [Pr.: ca-u-] – Din fr. causalité.
cazan, CAZÁN, cazane, s.n. 1. Vas mare de metal, de forma cilindrica sau tronconica, deschis, care serveste, în gospodarie sau în tehnica, la încalzit sau la fiert. 2. Rezervor metalic în care se poate introduce apa pentru a fi încalzita (si transformata în aburi). ♢ Cazan de abur = instalatie constituita dintr-un focar, dintr-un sistem fierbator, supraîncalzitor de abur etc., utilizata pentru producerea aburului necesar în centralele termoenergetice, în industria textila etc. ♦ Instalatie, folosita pentru vaporizarea sub presiune a lichidelor în vederea întrebuintarii vaporilor ca forta motrice, la încalzirea caloriferelor etc. ♦ Instalatie compusa dintr-un vas prin care trec o serie de tuburi, folosita la distilarea alcoolului. 3. (Geogr.) Caldare (II). Cazanele Dunarii. - Din tc. kazan.
călăuză, CĂLĂÚZĂ, calauze, s.f. 1. Persoana care însoteste pe cineva spre a-i arata drumul si spre a-i da indicatiile sau explicatiile necesare; ghid. 2. Persoana care îndrumeaza într-o actiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducator, îndrumator. 3. Îndreptar, ghid. [Var.: calaúz s.m.] – Din tc. kılavuz, ngr. kalaúzis.
căldură, CĂLDURĂ, calduri, s.f. 1. Starea sau gradul de încalzire a unui corp; faptul ca un corp poseda o anumita temperatura; senzatie produsa de corpurile calde; temperatura ridicata. 2. (Fiz.) Marime scalara prin care se exprima transferul de energie între sistemele fizico-chimice sau între diferite parti ale aceluiasi sistem în cadrul unei transformari în care nu se efectueaza lucru mecanic; p. ext. parte a fizicii care studiaza fenomenele termice. ♢ Caldura specifica = caldura necesara ridicarii cu un grad Celsius a temperaturii unui gram dintr-un corp. ♢ Caldura animala = energie calorica rezultata în decursul metabolismului pe seama proceselor de oxidare a substantelor nutritive. 3. (La pl.) Timp calduros, atmosfera fierbinte; vreme torida. 4. (La pl.) Temperatura ridicata a corpului; febra. 5. Fig. Ardoare, înfocare, patima. ♦ Afectiune, amabilitate, prietenie. 6. (La pl.) Perioada din ciclul sexual în care animalele femele manifesta dorinta naturala de a se împerechea. – Lat. pop. caldura.
căpătat, CĂPĂTÁT s.n. Faptul de a capata ceva de pomana. ♢ Expr. A umbla (sau a se duce, a pleca etc.) dupa capatat = a umbla sa ceara de la altii cele necesare traiului. – V. capata.
minim, MÍNIM, -Ă I. adj. cel mai mic (ca dimensiuni, durata, intensitate, valoare); foarte mic; minimal. II. s. f. 1. valoarea cea mai mica, într-un interval, a unei variabile sau functii. ♢ centru de joasa presiune atmosferica. 2. categorie de greutate la box pentru juniorii între 42 si 45 kg. III. s. n. minimum (2). ♦ ~ de trai = venitul necesar pentru satisfacerea nevoilor elementare de consum ale unei persoane sau familii. (< fr. minime, lat. minimus)
când, CÂND adv., conj. I. Adv. (În propozitii interogative) În ce moment? în care perioada de timp? Când a sosit? ♢ Expr. Când si când sau din când în când = câteodata, uneori. Când..., când... = câteodata..., alta data...; ba..., ba...; uneori..., alteori... II. Conj. 1. (Introduce o propozitie temporala) a) În momentul sau în vremea în care... Când a vazut-o, s-a bucurat. b) Dupa ce. Când i-a pierdut din ochi, s-a ridicat. c) Înainte de (a)..., pâna (a) nu... Parada începuse când a sosit. d) Desi; în vreme ce. Când altul s-ar bucura, tu esti nepasator. e) Si (deodata). Au ajuns, când, ce sa vezi? 2. (Introduce o propozitie atributiva în legatura cu notiuni de timp) (În) care. Acum e timpul când vin copiii. ♢ Expr. A (nu) avea când sa... = a (nu) avea timpul material necesar sa... 3. (Introduce o propozitie cauzala cu nuanta temporala) Fiindca, deoarece, o data ce. Când stia ca trebuie sa plece nu mai putea dormi. 4. (Introduce o propozitie conditionala) Daca, de. Ce sa spui când nu ai nimic de spus? ♢ Expr. Ca si când = parca. 5. (Introduce o propozitie completiva directa) Spune-mi când sa vin. – Lat. quando.
cens, CENS s.n. 1. (În Roma antica) Recensamânt al cetatenilor si al averii lor. Efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca baza în recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetateni sau a tuturor locuitorilor unei tari dupa diverse criterii. 2. (În societatea feudala) Renta în bani sau în natura datorata seniorului de catre posesorul pamântului. 3. (În unele tari) Câtimea de impozit prevazuta de legile electorale necesara pentru acordarea dreptului de alegator. – Din lat. census, fr. cens.
cere, CÉRE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obtine ceva, pentru a-l convinge sa-ti îndeplineasca o dorinta. ♢ Expr. A cere voie sa... = a starui (pe lânga cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obtine permisiunea sa... 2. A face unei fete propuneri de casatorie; a peti. 3. A cersi. 4. A pretinde ceva în baza unui drept; a reclama, a revendica. ♢ Expr. A cere (cuiva) socoteala (sau cont, înv., seama) = a pretinde de la cineva lamuriri, satisfactie etc. (în urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la raspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face sa fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea cautare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.
cerere, CÉRERE, cereri, s.f. Actiunea de a (se) cere si rezultatul ei. 1. Solicitare; rugaminte. 2. Pretentie, exigenta; revendicare. 3. Cautare, cerinta; cantitate de bunuri si de servicii necesare pentru a acoperi consumul. ♢ Cerere solvabila = (în economia de marfuri) cerinta de marfuri si de servicii pentru care cumparatorii dispun de mijloace de plata. ♢ Loc. adv. La cerere = când se cere, când se solicita. 4. Sesizare adresata unui organ de jurisdictie sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoasterea sau apararea unui drept. ♦ (Concr.) Petitie. 5. (Tehn.; în sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumata într-un anumit timp de o apa care se scurge prin canale, atunci când este supusa unui proces de curatare biologica. Cerere maxima de putere = valoare maxima a puterii care se cere unei centrale electrice, într-un interval de timp limitat. – V. cere.
chemat, CHEMÁT, -Ă, chemati, -te, adj. Care poseda însusirile, mijloacele, vocatia necesara pentru a face ceva. – V. chema.
dori, DORÍ, doresc, vb. IV. Tranz. 1.. A fi stapânit de tendinta launtrica de a face, de a avea sau de a dobândi ceva; a tine, a râvni, a nazui la ceva. ♢ Expr. A fi de dorit= a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lasa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intentia; a vrea. Cum doresti (sau doriti etc.), formula prin care se lasa la aprecierea interlocutorului luarea unei hotarâri. 2. A tine mult sa vada sau sa revada pe cineva sau ceva drag, a astepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerabdare. 3. A simti o atractie erotica. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor.
economie, ECONOMÍE, (2, 3) economii, s.f. 1. Ansamblul activitatilor umane desfasurate în sfera productiei, distributiei si consumului bunurilor materiale si serviciilor. ♦ Economie nationala = totalitatea activitatilor si interdependentelor economice la nivel macro- si microeconomic, coordonat pe plan national prin mecanisme proprii de functionare. Economie politica = stiinta a administrarii unor resurse si mijloace limitate, care studiaza, analizeaza si explica comportamentele umane legate de organizarea si utilizarea acestor resurse. Economie de schimb = economie în cadrul careia produsele muncii iau cu precadere forma de marfuri. Economie naturala = economie în care bunurile materiale se produc direct pentru consum, fara intermediul schimbului. ♦ Ramura, sector de activitate (productiva). 2. Folosire chibzuita a mijloacelor materiale sau banesti, limitata la strictul necesar în cheltuieli; cumpatare, chibzuiala, masura. 3. (Concr.; la pl.) Bani agonisiti si pastrati pentru satisfacerea anumitor trebuinte. 4. Mod de întocmire, de orânduire a planului sau a partilor unei lucrari, ale unei scrieri, ale unei legi etc.; alcatuire, compozitie. [Var.: (înv.) iconomíe, -ii s.f.] – Din fr. économie.
efect, EFÉCT, efecte, s.n. 1. Fenomen care rezulta în mod necesar dintr-o anumita cauza, fiind într-o legatura indestructibila cu aceasta; rezultat, urmare, consecinta. ♢ Expr. A-si face efectul = a da un anumit rezultat, a avea consecinta scontata. 2. Impresie produsa de cineva sau de ceva asupra cuiva. ♢ Loc. adj. De efect = care atrage atentia, care produce o impresie puternica. ♢ Loc. vb. A face efect = a impresiona. ♢ (În sintagma) Efect sonor = efect produs prin mijloace electroacustice sau electronice sugerând ascultatorului senzatia unui sunet real sau oferindu-i sonoritati inedite. 3. (Concr.; la pl.) Bunuri mobile. ♦ Îmbracaminte militara, echipament. 4. (La pl.) Valori negociabile (emise de stat), hârtii de valoare. Efecte de comert. Efecte publice. – Din lat. effectus (cu sensurile fr. effet).
geamantan, GEAMANTÁN, geamantane, s.n. Cufar portabil din piele, carton, material plastic etc., în care se pun lucrurile necesare pentru calatorie; valiza. [Var.: (reg.) geamandán s.n.] – Din tc. camadan, ngr. tzamandáni.
ghid, GHID, -Ă, (1) ghizi, -de, s.m. si f., (2) ghiduri, s.n. 1. S.m. si f. Persoana care conduce si îndrumeaza un grup de turisti, un grup de vizitatori ai unei expozitii etc., dându-le explicatiile necesare; calauza, cicerone. 2. S.n. Carte cuprinzând informatii de calatorie, harti, planuri, îndrumari etc. necesare unui turist pentru orientarea într-o tara, într-o regiune, într-un muzeu etc. 3. S.n. (În sintagma) Ghid de unde = mediu1 (3) în care are loc propagarea ghidata a unui fascicul de unde electromagnetice. – Din fr. guide.
ghint, GHINT, ghinturi, s.n. 1. Sant în forma de spirala, facut pe suprafata interioara a tevii unor arme de foc, pentru a imprima proiectilului o miscare de rotatie necesara mentinerii stabilitatii acestuia pe o traiectorie data. 2. Cui sau piron cu capatul lat si proeminent. – Din pol. gwint, ucr. gvint.
metaeducaţie, METAEDUCÁŢIE s. f. pregatire educativa necesara omului contemporan în vederea însusirii deprinderilor de a utiliza atât cantitatea de informatie tehnico-stiintifica si culturala, cât si sistemele de comunicare si de documentare existente. (< meta- + educatie)
gradier, GRADIÉR, gradiere, s.n. Constructie folosita la racirea apei necesare instalatiilor energetice. [Pr.: -di-er] – Din germ. Gradier[werk].
mercedari, MERCEDÁRI s. m. pl. ordin de calugari cersetori, fondat de dominicani în 1240, devenit apoi ordin militar, cu misiunea de a elibera pe sclavii crestini capturati de sarazini, prin strângerea fondurilor necesare pentru rascumpararea lor. (cf. it. mercede, mila)
grea, GREÁ, greez, vb. I. Tranz. (Mar.) A echipa o nava cu greementul necesar. [Pr.: gre-a] – Din fr. gréer.
great, GREÁT, -Ă, greati, -te, adj. (Despre nave) Care a fost echipat cu greementul necesar. [Pr.: gre-at] – V. grea.
hală, HÁLĂ1, hale, s.f. 1. Cladire amenajata, cu instalatiile necesare, unde se vând alimente (îndeosebi carne); piata acoperita. 2. Sala de dimensiuni foarte mari, amenajata ca atelier în fabrici, ca sala pentru manifestatii sportive, culturale, pentru expozitii etc. – Din fr. halle, germ. Halle.
harnaşament, HARNASAMÉNT, harnasamente, s.n. Totalitatea obiectelor necesare la înhamarea, înseuarea si conducerea calului. – Din fr. harnachement.
material, MATERIÁL, -Ă I. adj. 1. alcatuit din materie; (fil.) care apartine realitatii obiective, existând independent de constiinta si în afara ei. ♢ palpabil, concret, real. 2. care consta în bunuri (economice). II. s. n. 1. materie prima sau semifabricata din care se fac diverse bunuri. 2. totalitatea informatiilor, a datelor necesare pentru întocmirea unei lucrari stiintifice, literare etc. (< fr. matériel, lat. materialis, germ. materiel)
hidrofor, HIDROFÓR, hidrofoare, s.n. Instalatie care asigura presiunea necesara în reteaua de distributie a apei dintr-un cartier, dintr-o cladire înalta etc. – Din fr. hydrophore.
hidromodul, HIDROMODÚL, hidromoduli, s.m. Debit de apa exprimat în litri pe secunda, necesar în timpul unui sezon pentru irigarea suprafetei de un hectar, calculat pentru fiecare cultura agricola. – Din fr. hydromodule.
hidroscală, HIDROSCÁLĂ, hidroscale, s.f. Aeroport pe apa destinat decolarii sau amerizarii hidroavioanelor, pe care se afla instalatiile necesare manevrarii, adapostirii si întretinerii acestora. – Din fr. hydroscale.
holoparazit, HOLOPARAZÍT, -Ă, holoparaziti, -te, adj., s.m. si f. (Planta lipsita de clorofila) care traieste parazitar pe o alta planta, din care extrage hrana necesara. – Din fr. holoparasite.
iarnă, IÁRNĂ, ierni, s.f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmeaza dupa toamna si preceda primavara, cuprins între solstitiul de la 22 decembrie si echinoctiul de la 21 martie. ♢ Loc. adj. De iarna = necesar în timpul iernii; care se face iarna. ♢ Loc. adv. De cu iarna = fiind înca iarna. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora].
manşetă, MANSÉTĂ s. f. 1. capat (rasfrânt) al mânecii unei camasi barbatesti, al pantalonilor etc. 2. garnitura de etansare de forma unui inel rasfrânt, din piele sau din cauciuc. 3. titlu scris cu caractere groase pe prima pagina a unui ziar (anuntând o stire importanta etc.). ♢ indicatie bibliografica în partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cu datele necesare identificarii periodicului respectiv. 4. text scurt ca titlu general pentru mai multe articole, care trateaza aceeasi tema; spatiul rezervat. 5. (scrima) lovitura data cu antebratul. (< fr. manchette, germ. Manschette)
manoperă, MANÓPERĂ s. f. 1. cantitatea de munca (manuala) necesara pentru efectuarea unei lucrari; remuneratia cuvenita pentru aceasta munca. 2. (fig.) uneltire, intriga. (dupa fr. monoeuvre, lat. manopera)
imperios, IMPERIÓS, -OÁSĂ, imperiosi, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care este neaparat necesar, care cere o rezolvare imediata. [Pr.: -ri-os] – Din fr. impérieux, lat. imperiosus.
improvizat, IMPROVIZÁT2, -Ă, improvizati, -te, adj. 1. Compus, alcatuit repede si fara o pregatire prealabila. 2. Care îndeplineste o functie, care face o actiune ocazional si fara a avea pregatirea necesara. – V. improviza.
impune, IMPÚNE, impún, vb. III. 1. Tranz. A face ca o idee, o masura, o directiva etc. sa fie acceptate si urmate; a face necesara îndeplinirea unei actiuni; a constrânge pe cineva sa accepte, sa faca ceva; a obliga. 2. Intranz. A insufla cuiva respect, stima. ♦ Tranz. A face ca cineva sa devina respectat, stimat sau temut. ♦ Refl. A capata prestigiu, a se afirma; a învinge, a birui. 3. Tranz. A supune pe cineva unui impozit. – Din lat. imponere (refacut dupa pune; cu sensuri dupa fr. imposer).
incubator, INCUBATÓR, incubatoare, s.n. Instalatie special amenajata, de clocire artificiala, pentru asigurarea conditiilor de temperatura, umiditate, ventilatie, întoarcerea oualor, securitate etc., necesare dezvoltarii normale a embrionului de ou; closca artificiala. ♦ Camera special amenajata în care se poate asigura dezvoltarea, în conditii optime, a copiilor nascuti prematur. – Din fr. incubateur.
indispensabil, INDISPENSÁBIL, -Ă, indispensabili, -e, adj., s.m. pl. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este absolut necesar, neaparat trebuincios. 2. S.m. pl. Izmene. – Din fr. indispensable.
infrastructură, INFRASTRUCTÚRĂ, infrastructuri, s.f. 1. Ansamblul elementelor care sustin partea principala a unei constructii, care o fixeaza de teren si care transmite acestuia fortele. 2. Ansamblul instalatiilor de la sol necesare pentru decolarea, aterizarea, adapostirea si întretinerea avioanelor. 3. Sistem de relatii între elementele fundamentale ale unui macrosistem (social). – Din fr. infrastructure.
inhalator, INHALATÓR, inhalatoare, s.n. 1. Aparat care furnizeaza pilotilor de avion oxigenul necesar unei respiratii normale în conditiile zborului la înaltimi mari, unde presiunea aerului este scazuta. 2. Aparat cu care se face o inhalatie. – Din fr. inhalateur.
instrumentar, INSTRUMENTÁR, instrumentare, s.n. Totalitatea instrumentelor necesare într-o anumita activitate. – Instrument + suf. -ar.
integrantă, INTEGRÁNTĂ, integrante, adj. (În sintagma) Parte integranta = parte care intra în mod necesar în componenta unui tot. – Din fr. [partie] intégrante.
interconexiune, INTERCONEXIÚNE, interconexiuni, s.f. 1. Legatura stabilita între mai multe retele electrice prin intermediul unor linii de transport de energie electrica; interconectare. 2. Ansamblul mijloacelor tehnice necesare pentru realizarea interconexiunii (1) unor sisteme energetice. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. interconnexion.
intra, INTRÁ2, íntru, vb. I. Intranz. I. (Despre fiinte) 1. A trece din afara înauntru, a merge dintr-un loc deschis într-unul închis (sau considerat ca atare); a se introduce, a se baga. ♢ Expr. A intra în spital = a se interna. (Parca) a intrat în pamânt = a disparut fara urma. A intra în pamânt (de rusine) = a-i fi foarte rusine. 2. Fig. A patrunde, a se vârî, a ajunge la... A intra în amanunte. ♢ Expr. A-i intra cuiva în voie = a-i face cuiva (toate) gusturile, a-i face pe plac. (Fam). A(-i) intra cuiva (pe) sub piele = a câstiga bunavointa cuiva prin fel de fel de mijloace. 3. A participa, a se baga, a se amesteca; a lua parte la o activitate. ♢ Expr. A intra într-o belea (sau încurcatura, impas, necaz) = a avea de îndurat un necaz (sau o încurcatura etc.). A intra în hora = a începe sa ia parte la o actiune. A intra în vorba cu cineva = a) a începe o discutie cu cineva; b) (pop.) a lega relatii de prietenie, de dragoste cu o persoana de sex opus. A intra de serviciu = a începe garda la o unitate militara, la un spital etc. A intra în razboi (sau în lupta, în actiune etc.) = a începe razboiul (sau lupta etc.). ♦ A ajunge, a apuca (sau a fi pe punctul sa ajunga, sa apuce) o vârsta, o epoca etc. 4. (Urmat de determinari introduse prin prep. "în" sau "la") A îmbratisa o îndeletnicire; a se angaja într-o slujba. 5. A adera, a se înscrie, a fi admis într-o organizatie, într-o asociatie etc. II. (Despre lucruri, fenomene, idei etc.) 1. A patrunde, a se înfige, a se baga; a strabate. Acul intra în pânza. Lumina intra pe fereastra. 2. Fig. A-si face loc, a se strecura; a ajunge în... ♢ Loc. vb. A intra boala în cineva (sau în oasele cuiva) = a se îmbolnavi. A intra frica (sau groaza, spaima) în cineva (sau în oasele, în inima cuiva) = a se înfricosa, a se îngrozi. ♢ Expr. N-a intrat vremea (sau n-au intrat zilele) în sac = mai este timp, n-a trecut vremea. A intra în (sau sub) stapânirea cuiva = a ajunge în puterea cuiva. A-i intra (cuiva ceva) în sânge = a deveni un obicei, un act reflex, o necesitate. A intra în sufletul cuiva = a) a plictisi pe cineva cu amabilitatile sau cu insistentele; b) a deveni drag cuiva. 3. A avea loc; a încapea. Cartea intra în servieta. ♦ (Mat.) A se cuprinde de un anumit numar de ori în alt numar. 4. (Despre materiale) A fi necesar, a trebui într-o anumita proportie spre a realiza un anumit produs. La acest palton intra stofa multa. ♦ A face parte integranta (din ceva). 5. (În expr.) A intra la spalat = (despre tesaturi sau obiecte textile) a-si micsora dimensiunile prin spalare. A intra la apa = a) (despre tesaturi sau obiecte textile) a-si micsora dimensiunile la muierea în apa; b) (despre oameni) a ajunge într-o situatie neplacuta, grea. 6. (Despre o lege, un pact etc.; în expr.) A intra în vigoare = a capata putere, a deveni aplicabil. 7. A începe executarea unei parti dintr-o bucata muzicala. [Var.: (pop.) întrá vb. I] – Lat. intrare.
introducere, INTRODÚCERE, introduceri, s.f. Actiunea de a (se) introduce si rezultatul ei. 1. Bagare, vârâre. ♦ Includere, inserare, înglobare; punere în practica. 2. Capitol al unei lucrari sau parte de la începutul ei, în care se prezinta, în linii generale, intentiile acesteia, elementele sau notiunile fundamentale necesare întelegerii ei; introductie. ♦ Partea de la început a unei compozitii (artistice), a unei scrisori etc. 3. Lucrare stiintifica în care se expun notiunile generale, elementare sau pregatitoare ale unui domeniu de cunostinte. – V. introduce.
împlini, ÎMPLINÍ, împlinesc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge vârsta de... 2. Refl. (Despre timp sau masuri de timp) A ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira. ♦ (Rar; despre notiuni de cantitate) A ajunge la numarul, la suma dorita, indicata, necesara. 3. Tranz. A face sa fie plin sau întreg; a întregi, a completa. ♢ Expr. A-si împlini somnul = a dormi suficient. 4. Refl. (Despre fiinte) A se dezvolta; a se îngrasa. ♦ Fig. A se desavârsi. 5. Tranz. si refl. A aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini. 6. Tranz. A achita, a plati. ♦ (Înv. si reg.) A obliga pe un datornic sa plateasca banii datorati. 7. Tranz. (Reg.; în expr.) A o împlini (cu cineva) = a o pati (cu cineva), v. pati. (Refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat, v. înfunda. – Lat. •implenire (< plenus) sau în + plini (înv. "împlini" < plin).
înălţător, ÎNĂLŢĂTÓR, -OÁRE, înaltatori, -oare, adj., s.n. 1. Adj. Care înalta; fig. care ridica din punct de vedere spiritual. 2. S.n. Dispozitiv mecanic sau optic de ochire la pusti, la mitraliere si la tunuri, care permite sa se dea tevii înclinarea necesara pentru a lovi tinta. – Înalta + suf. -ator.
îndestula, ÎNDESTULÁ, îndestulez, vb. I. Tranz. A da (sau a lua) destul; a satisface, a satura (cu de-ale mâncarii). ♦ Refl. A avea dupa dorinta, a avea tot ce este necesar. – Din îndestul.
îndruga, ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz. 1. A toarce lâna sau cânepa în fire groase si putin rasucite, necesare pentru anumite tesaturi; p. ext. a toarce grosolan si în graba. 2. (Fam.) A pronunta nedeslusit cuvintele, a îngaima; a exprima prost ceva; a fi fara sir la vorba; p. ext. a vorbi fara rost, nimicuri. ♢ Expr. A îndruga (la) verzi si uscate = a însira, a spune fleacuri, minciuni, vrute si nevrute. ♦ (Rar) A face ceva în pripa; a înjgheba. – În + druga.
înfige, ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascutit sa intre adânc În ceva; a împlânta, a vârî. ♢ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascutit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fara dreptul sau priceperea necesara), a intra sau a se amesteca undeva cu obraznicie. [Prez. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.
îngriji, ÎNGRIJÍ, îngrijesc, vb. IV. I. 1. Tranz., intranz. si refl. A avea grija de cineva sau de ceva, a purta de grija cuiva. ♦ Tranz. A pastra ceva în buna stare. ♦ Tranz. A avea grija de sanatatea cuiva. ♦ Refl. A-si cauta de sanatate; a urma un tratament medical. 2. Refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de") A-si procura ceva (din vreme), a face pregatirile necesare. II. Refl. si tranz. (Înv.) A (se) îngrijora, a(-si) face griji. – În + grija.
întârzia, ÎNTÂRZIÁ, întấrzii, vb. I. Intranz. 1. A veni, a sosi (undeva) dupa timpul la care era asteptat sau la care era necesar. 2. A face ceva dupa termenul obisnuit sau fixat; a aparea, a se ivi dupa timpul prevazut. ♦ Tranz. A împiedica pe cineva sa savârseasca la timp o actiune, a face ca ceva sa nu se îndeplineasca în termen. 3. A ramâne, a zabovi (undeva) mai mult decât este necesar sau prevazut. [Pr.: -zi-a] – În + târziu.
întinde, ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. si intranz. A îndrepta, a desfasura, tragând de unul sau de ambele capete un lucru care poate fi strâns, încolacit, înfasurat. ♢ Expr. A întinde (cuiva) o cursa (sau latul, un lat) = a întinde o cursa, un lat pentru a prinde un animal; fig. a pregati cuiva o capcana. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbracaminte) A se largi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâra vâscoasa, din cauza alterarii. 2. Tranz. A lungi, tragând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, bratul etc. (într-o directie oarecare). ♢ Expr. A întinde mâna (sau o mâna) = a face un gest cu bratul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomana. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta bratul catre o persoana pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pasi mari si grabiti. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în graba (la drum); a o sterge. 4. Refl. A-si destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înalta în vârful picioarelor ridicând bratele pentru a atinge un lucru asezat mai sus decât nivelul corpului. ♢ Expr. A se întinde dupa ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva si a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obtine. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrazni; a se obraznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ♢ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în actiuni, în cheltuieli care îi depasesc posibilitatile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relatii sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pamânt = a doborî pe cineva la pamânt. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a tinti (o arma) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate partile de cineva, a hartui. II. 1. Tranz. A desface, a desfasura pe toata suprafata, lungimea etc. un obiect strâns, împaturit. ♢ Expr. A întinde masa (sau masa) = a asterne masa pentru mâncare; a da o masa (cu oaspeti multi). ♦ A etala (o marfa). ♦ A aseza o pasta, un aluat etc. pe o suprafata mai mare, subtiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spatiu (întins); a se extinde. ♢ Expr. A se întinde ca o pomana tiganeasca = a se desfasura, a se extinde pe un spatiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfasura (într-o directie), a se extinde. ♢ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o hora. ♦ (Despre suprafete, teritorii etc.) A ajunge pâna la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se raspândi; a se înmulti. 3. Tranz. Fig. A mari, a spori o putere, o stapânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se raspândi, a se extinde. ♢ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ti-a fost încredintat ca un secret. ♦ Refl. (Despre actiuni, miscari sociale) A se dezvolta, a lua proportii. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dainui. ♢ Expr. A se întinde la vorba sau (tranz.) a o întinde la vorba = a se porni la vorba, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a starui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.
întreţine, ÎNTREŢÍNE, întretín, vb. III. 1. Tranz. A pastra în stare buna, în bune conditii; a face sa dureze, a mentine. 2. Tranz. si refl. A(-si) procura, a(-si) asigura mijloacele necesare traiului; a (se) hrani. 3. Refl. recipr. A sta de vorba cu cineva; a conversa. Între1- + tine (dupa fr. entretenir).
înzestra, ÎNZESTRÁ, înzestrez, vb. I. Tranz. 1. A da zestre unei fete (când se marita). ♦ A acorda cuiva un bun, o sursa de venituri etc. 2. A prevedea cu cele necesare o întreprindere, o institutie etc.; a dota. 3. Fig. A dota pe cineva cu calitati morale, fizice etc. – În + zestre.
înzestrat, ÎNZESTRÁT, -Ă, înzestrati, -te, adj. Prevazut cu cele necesare. ♦ Fig. Dotat cu calitati deosebite, talentat. – V. înzestra.
jiclor, JICLÓR, jicloare, s.n. Parte a carburatorului, de forma unui dop, cu un orificiu care dozeaza debitul de combustibil necesar formarii amestecului carburant la motoarele cu ardere interna. – Din fr. gicleur.
masă, MÁSĂ2, mese, s.f. 1. Mobila formata dintr-o placa dreptunghiulara, patrata sau rotunda, sprijinita pe unul sau mai multe picioare si pe care se manânca, se scrie etc. ♢ Masa verde = a) masa2 (1), de obicei acoperita cu postav verde, la care se joaca jocuri de noroc; p. ext. joc de noroc; b) masa2 (1) în jurul careia stau diplomatii când duc tratative internationale. Masa rotunda = dezbatere libera pe o tema data, la care sunt chemati sa-si spuna cuvântul specialistii din domeniul respectiv (sau reprezentanti ai publicului larg). Sala de mese = încapere în care se serveste mâncarea într-o scoala, într-o cazarma, la o cantina, etc. Masa calda = un fel de tejghea metalica încalzita pe care sunt expuse si mentinute calde preparate alimentare, în localurile de alimentatie publica. ♢ Loc. adv. Cu (sau pe) nepusa masa = pe neasteptate, pe nepregatite, deodata. ♢ Expr. Capul (sau fruntea) mesei = locul de cinste ocupat de unul dintre comeseni. A pune (sau a întinde, a asterne) masa = a aranja, a pregati si a pune pe masa2 (1) toate cele necesare pentru a servi mâncarea. A strânge masa = a aduna de pe masa2 (1) mâncarile ramase si farfuriile, tacâmurile etc. cu care s-a mâncat. A nu avea ce pune pe masa = a nu avea cu ce trai, a fi sarac. Pune-te (sau întinde-te) masa, scoala-te (sau ridica-te) masa = a) se spune despre cei care duc o viata plina de desfatari, care traiesc fara griji, care asteapta totul de-a gata; b) se spune când esti obligat sa servesti mereu de mâncare. A întinde masa mare sau a tine masa întinsa = a primi invitati multi, a oferi ospete, banchete; p. ext. a se tine de petreceri. A pune (pe cineva) la masa cu tine = a trata (pe cineva) ca pe un prieten apropiat. ♦ (Cu sens colectiv) Persoanele care stau în jurul aceleiasi mese2 (1) si manânca; mesenii. 2. Ceea ce se manânca; mâncare, bucate; p. ext. prânz, cina; ospat, banchet. ♢ Înainte de masa = a) în partea zilei care preceda prânzul; b) în fiecare dimineata. Dupa masa = a) în partea zilei care urmeaza dupa prânz; dupa-amiaza; b) în fiecare dupa-amiaza. ♢ Expr. A lua masa sau a sta (ori a sedea) la masa = a mânca de prânz sau de cina. A avea casa si masa = a avea ce-i trebuie pentru a trai. A-i fi (cuiva) casa casa si masa masa = a duce o viata ordonata, fara necazuri. 3. Nume dat mai multor obiecte sau parti de obiecte care seamana cu o masa2 (1) si se folosesc în diverse scopuri practice. ♢ Masa de operatie = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul interventiei chirurgicale. 4. Compus: (Bot.) masa-raiului = planta erbacee cu flori roz-purpurii (Sedum carpaticum). – Lat. mensa.
lux, LUX2 s. n. 1. exces de cheltuieli; trai îmbelsugat si risipitor. o de ~ = foarte elegant, de foarte buna calitate; care nu este absolut necesar. ♢ splendoare, eleganta; fast, somptuozitate. 2. (fig.) risipa, exces. (< fr. luxe, lat. luxus)
nutriment, NUTRIMÉNT, nutrimente, s.n. (Rar) Hrana; alimentatie; mijloace de trai, cele necesare traiului. – Din fr. nutriment, lat. nutrimentum.
nutriţie, NUTRÍŢIE, nutritii, s.f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care organismele îsi procura hrana necesara cresterii si dezvoltarii, obtinerii energiei pentru desfasurarea proceselor vitale, refacerii tesuturilor etc.; p.ext. hranire, alimentare; hrana. – Din fr. nutrition, lat. nutritio.
pâine, PẤINE, pâini, s.f. 1. Aliment de baza al omului, preparat dintr-un aluat de faina (de grâu, de secara etc.) si ingrediente, afânat prin fermentatia drojdiei, framântat cu apa si copt în cuptor; pita. ♢ Expr. A mânca pâine si sare (pe un sau dintr-un taler) cu cineva = a trai împreuna cu cineva, a împarti cu cineva binele si raul. A iesi înaintea cuiva sau a întâmpina (pe cineva) cu pâine si sare = a întâmpina (pe cineva) cu deosebita cinste. A avea (sau tine, a fi cu) pâinea si cutitul în mâna sau a pune mâna pe pâine si cutit = a avea la îndemâna toata puterea, toate mijloacele. (A fi) bun ca pâinea (cea) calda (sau buna) = (a fi) foarte bun. A mânca o pâine alba = a avea o situatie materiala buna, a o duce bine. Se cauta (sau se vinde) ca pâinea (cea) calda, se spune despre o marfa foarte cautata si care se vinde foarte usor. A mânca pâine degeaba = a fi nefolositor. ♦ Aluat de faina framântat în vederea facerii pâinii (1). 2. Hrana necesara pentru trai; p. ext. mijloacele materiale necesare existentei; existenta. ♢ Expr. O bucata de pâine sau pâinea zilnica, pâinea cea de toate zilele = mijloacele de existenta. A lua (cuiva) pâinea de la gura = a lasa pe cineva fara mijloace de trai, a lua (cuiva) toate posibilitatile de existenta. ♦ Fig. Agoniseala. 3. (Reg.) Cereale, recolta de cereale, grâne, bucate; p. restr. graunte de cereale (mai ales de grâu). 4. Slujba, functie, post. ♢ expr. A pune (sau a baga) în pâine (pe cineva) = a face cuiva rost de slijba. A fi în pâine (sau a mânca o pâine) = a avea o slujba. A scoate (sau a da afara) din pâine = a da pe cineva afara din serviciu. – Lat. panis.
pită, PÍTĂ, pite, s.f. (Reg.) 1. Pâine. ♢ Compus: pita-vacii = ciuperca comestibila, cu palaria roscata-cenusie, cu carne alba, care devine albastra în contact cu aerul (Boletus bovinus). 2. Fig. Hrana necesara pentru trai; mijloace de existenta; p. ext. slujba, functie, post. – Din bg. pita.
redundanţă, REDUNDÁNŢĂ, redundante, s.f. Surplus de informatie transmis fata de strictul necesar si care asigura exactitatea transmiterii informatiei în telecomunicatii. ♦ Abundenta inutila de expresii, de cuvinte sau de imagini în formularea unei idei. [Var.: redondánta s.f.] – Din engl. redundance, fr. redondance.
ţară, ŢÁRĂ, tari, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic într-un stat; p.ext. stat. ♢ Expr. Ţara lui Cremene (sau a lui Papura-Voda) = loc fara stapân, unde fiecare face ce-i place, fara sa dea seama cuiva. (Fam.) Te joci cu tara în bumbi? formula prin care se atrage atentia cuiva ca greseste atunci când subestimeaza o persoana sau o problema. A plati (cât) un colt de tara = a valora foarte mult. A pune tara la cale = a) a conduce, a administra o tara; b) (ir.) a discuta o chestie importanta (de ordin politic) fara a avea competenta necesara; p. ext. a discuta multe si de toate. (Pop.) A se duce la tara (sau în tari) = a se duce în lume. Ţara e larga = esti liber sa faci ce vrei, sa pleci unde vrei. La colt de tara sau la mijloc de masa si la colt de tara = într-un loc ferit de primejdii. Peste noua (sau sapte) mari (si) peste noua (sau sapte) tari = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a ramâne) de poveste în tara = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomina. (Fam.) A sta prost (sau rau) cu tara = a nu avea bani. Ţara nimanui = a) (în basme) tara fara stapân; b) spatiu neocupat de armate între doua fronturi de lupta; zona neutra. ♦ (Intra în denumirea unor state sau tinuturi) Ţara Româneasca, Ţarile de Jos. ♦ (În vechea organizare politica si administrativa a României) Provincie. 2. Regiune, tinut, teritoriu. ♦ Ses. 3. Locul în care s-a nascut sau traieste cineva; patrie. 4. (În opozitie cu oras) Mediu rural, sat. ♢ Loc. adj. De (sau de la) tara = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei tari (I 1); popor; natiune; p. ext. oameni, lume. ♢ Expr. A afla târgul si tara = a afla toata lumea. A se pune cu tara = a intra în conflict cu toata lumea. 2. (Înv.) Populatie de la sate; taranime. [Var.: (înv.) teára s.f.] – Lat. terra.
ţine, ŢÍNE, tin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mâna (sau în brate etc.) si a nu lasa sa scape. ♢ Expr. A-i tine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi nas cuiva la cununie; b) a sta lânga cineva în ultimele clipe ale vietii cu o lumânare aprinsa în mâna (dupa un vechi obicei crestin). A-i tine (cuiva) cununa = a fi nas (cuiva) la cununie. A tine frânele tarii (sau împaratiei etc.) = a conduce, a stapâni, a guverna o tara etc. A tine pe cineva (sau ceva) în mâna = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) dupa bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mâna. A tine ursita (sau soarta) cuiva (în mâna) = a fi stapân pe viata cuiva si a dispune de ea dupa bunul sau plac. ♢ (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", "de dupa" sau "pe dupa", arata partea de care se apuca) Ţinem pe bunic de mâna. (Refl. recipr.) Mergeau tinându-se de mâna. ♢ Intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", arata partea sau capatul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însusi) Ţine de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primeste! ♦ (Determinat prin "în brate" sau "îmbratisat") A cuprinde pe cineva cu bratele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbratisa. ♦ (Determinat prin "în mâna") A mânui o arma, o unealta, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apa etc.; în expr.) A tine mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A sustine un obiect greu (ridicat de la pamânt) si a nu-l lasa sa cada. 3. A sprijini pe cineva sa nu cada. ♦ Intranz. A nu lasa ca ceva care atârna sau pluteste sa cada sau sa se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ♢ Expr. A nu-l (mai) tine pe cineva pamântul = a nu mai putea fi suportat din cauza rautatii, faradelegilor etc. A nu-l (mai) tine pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerabdare etc. A nu-l mai tine (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apasa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini functia, a potoli o senzatie dureroasa etc.). ♦ A se mentine într-un loc, a nu se prabusi, a nu cadea de undeva. Se tine tare în sa. 2. Refl. A fi prins sau fixat usor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se tinea numai într-un cui. ♦ Intranz. si refl. A fi bine fixat sau întepenit undeva (si a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) tine bine. 3. Refl. (Cu determinari introduse prin prep. "de" sau "dupa") A merge în urma cuiva, pasind cât mai aproape de el si a nu-l parasi nici o clipa; p. ext. a fi mereu împreuna cu cineva, a fi nelipsit de lânga cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, staruind cu o rugaminte; a urmari pe cineva cu staruintele sale, cu insistentele sale pentru a-i câstiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua dupa cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinari modale) A urma unul dupa altul, a se însirui. Automobilele se tineau lant. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lasa de... ♢ Expr. A se tine de ale sale = a-si vedea de treaba. 6. Intranz. si refl. A face parte integranta dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitura etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a apartine cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legatura cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competenta cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufleteste de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afectiune puternica, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "cu") A lua apararea sau partea cuiva, a sustine pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva sa se întâmple, sa se faca sau sa fie; a simti imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumita parte a lui) sa stea mai mult timp într-o anumita pozitie sau atitudine. ♢ Expr. A tine nasul sus sau (refl.) a se tine cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretentios. A tine capul sus sau (refl.) a se tine cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva sa stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A tine (pe cineva sau ceva) în evidenta = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atentie deosebita. A tine (ceva) în suspensie = a nu se pronunta sau a nu se hotarî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuinta, salas, cazare; a nu lasa (pe cineva) sa plece în alta parte. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "la" sau "în") A sili, a forta pe cineva sa stea într-un anumit loc. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la pastrama = a lasa pe cineva sa rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face sa stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa nu se poata misca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ♢ Expr. A tine pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stapâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa stea sau sa ramâna un timp oarecare într-o anumita stare; a mentine. 5. Tranz. (Cu determinarile "pe loc" sau "în loc") A opri pe cineva sau ceva din mersul sau, facându-l sa ramâna pe loc, a-l împiedica sa-si urmeze drumul. ♢ Expr. A-i tine cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul sau, împiedicându-l sa treaca înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a astepta pe cineva în drum si a-l opri pentru a-i adresa o rugaminte; c) (pop.) a urmari pe cineva în mod insistent (pentru a-i câstiga bunavointa, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A tine drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlharia la drumul mare; b) a umbla fara rost, haimana. (Pop.) A-i tine cuiva drumul legat = a împiedica actiunile cuiva, libertatea cuiva. A tine (pe cineva) de vorba = a sta de vorba cu cineva (nelasându-l sa-si vada de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva sa astepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ♢ Expr. A se tine în rezerva (sau la o parte, la distanta) = a nu lua parte la ceva, a se abtine de la ceva. A se tine sufletul în cineva = a fi viu, a trai. ♦ (Pop.) A-si duce traiul, a vietui, a trai (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumita pozitie, a lua sau a avea o anumita atitudine sau tinuta. Se tinea drept. ♢ Expr. A nu se mai (putea) tine pe (sau în) picioare = a cadea (de osteneala, de somn, de boala etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin "mândru", "mare", "tare" sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-si lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stapâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia îsi tine lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativa) De-abia se tine sa nu râda. ♢ Expr. A-si tine firea = a-si pastra linistea, calmul, cumpatul; a se stapâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinari introduse prin prep. "de", "de la") A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva sa faca ceva; a retine. IV. 1. Tranz. A pastra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adapost sau a-l avea la îndemâna în caz de trebuinta). ♦ A pastra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. "pentru") A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A pastra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i apartine) la sine sau pentru sine; a retine pe nedrept. 2. Tranz. A nu lasa ca ceva sa dispara, sa se distruga, sa se altereze etc.; a pastra neatins si neschimbat, a conserva. ♢ Expr. A tine legatura cu cineva = a ramâne în (strânsa) legatura cu cineva, a pastra legatura cu cineva. A tine cuiva (sau, reg., a tine pe cineva) mânie (sau pizma, suparare, alean) = a purta cuiva ura, suparare etc., a ramâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A tine taina (sau secretul) sau a tine (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvalui, a nu da pe fata, a nu destainui un secret. A tine minte = a nu uita (ceva), a-si aminti de... ♦ A cruta, a nu distruge. ♦ (Pop.) A pastra cuiva dragoste, a nu parasi pe cineva. 3. Tranz. A pastra o stare sau o calitate vreme mai îndelungata. ♢ Expr. A-i tine cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i tine (cuiva) de frig = a apara de frig. A-i tine (cuiva) de foame (sau de sete) = a satura (înlocuind alta hrana mai potrivita). A tine (cuiva) de urât = a sta împreuna cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singuratatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu acelasi drum (sau aceeasi cale, aceeasi directie), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a strabate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin "de drum") Ţine-te de drumul acesta pâna acasa. ♢ Expr. (înv.) A tine marea sau (intranz.) a tine spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictete, a împlini întocmai; a pazi (o norma, o învoiala, un angajament, o lege). ♦ A sarbatori, a praznui, a cinsti (o zi de sarbatoare). ♢ Expr. A tine zile pentru cineva = a posti ca sa-i mearga cuiva bine, sa i se împlineasca o dorinta. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndeparta de..., a nu se abate de la..., a ramâne consecvent cu... ♢ Expr. (Intranz.) A tine la vorba sa = a ramâne nestramutat într-o hotarâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-si schimba hotarârea. 6. Refl. si intranz. (De obicei cu determinarile "bine", "tare", "dârz") A se mentine în conditii bune, a nu se da batut, a nu se lasa înduplecat; a rezista. ♢ Expr. (Refl.) A se tine (sau, tranz., a tine pe cineva) treaz = a ramâne (sau a determina pe cineva sa ramâna) treaz, a nu (se) lasa sa fie prins de somn. (Refl.) A se tine gata = a sta pregatit (pentru a face ceva). (Refl.) Ţine-te (sau te tine) bine sau (intranz.) tine bine! formula de îndemn si de încurajare. (Refl.) Sa se tina bine! formula de amenintare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o proba, a suporta ceva. Calul tine la galop. 7. Refl. si tranz. A se afla sau a face sa se afle în deplina sanatate si putere. ♢ Expr. A (se) tine viu (sau în viata, cu zile etc.) = a (se) mentine în viata; a trai sau a face sa traiasca. ♦ Refl. A se pastra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ♢ Expr. A tine loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini functia de..., a servi drept..., a fi întrebuintat ca... 2. A stapâni (un loc). ♦ A apara un loc de invazia dusmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul sau. 4. A avea sub conducerea, directia sau administratia sa; a fi însarcinat cu o functie (si a o exercita). ♢ Expr. A tine casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil. A tine socotelile = a fi însarcinat cu socoteala intrarii si iesirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale si a le creste (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosinta pe timp limitat o proprietate; a detine (în calitate de chirias, de arendas). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfa în pravalie). VI. Tranz. 1. A suporta toata cheltuiala necesara întretinerii unei case, unei gospodarii etc. ♢ Expr. A tine casa (cu cineva) = a convietui cu cineva (în calitate de sot si sotie). A tine casa mare = a duce trai bogat, luxos. A tine casa (sau masa) deschisa = a primi bucuros si des multi oaspeti. A-si tine rangul = a avea un fel de viata potrivit cu rangul pe care îl ocupa. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trai (mai ales hrana); a întretine. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la scoala (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la scoala, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. si refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. "cu") A (se) hrani. ♢ Expr. (Tranz.) A-si tine capul (sau viata, zilele, sufletul) cu... = a se hrani, a trai cu... ♦ Refl. A face fata cheltuielilor necesare vietii; a se întretine, a trai. 2. A purta cuiva de grija, a avea grija de cineva, a îngriji pe cineva. ♢ Expr. A tine pe cineva ca pe (sau în) palma = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorintele. A tine bine = a pastra în stare buna, în ordine deplina, a întretine bine. 3. (Pop.) A fi casatorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relatii de dragoste (în afara casatoriei), a trai cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dainui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupesti) A nu mai slabi pe cineva, a nu-l lasa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau parti ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o directie). VIII. Tranz. 1. (Exprima, împreuna cu determinarea sa, o actiune sau o stare indicata de determinare, cu valoarea stilistica a unui prezent de durata) A face sa dureze, sa se manifeste. De bucurie tinu masa trei zile. ♢ Expr. A o tine numai (sau tot) o (sau într-o) fuga (ori o gura, un plâns etc.) sau a tine fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fara întrerupere, fara a slabi o clipa, fara a se opri (din fuga, din plâns etc.). A (o) tine înainte (sau întruna) ca... = a sustine cu tarie, cu insistenta ca... A (o) tine (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (sa...) A tine pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la moda, a fi în spiritul vremii, a nu ramâne în urma. ♦ (Cu determinari introduse prin locutiunile "tot în..." sau "numai în...") A nu mai slabi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinari) A tine o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A tine judecata = a judeca. A tine sfat = a se sfatui, a delibera. A tine lupta (sau razboi, batalie, foc) = a se lupta, a se razboi cu cineva. A tine straja = a strajui, a sta de straja. A tine locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te tineam mai tânar! ♢ Expr. (Tranz.) A tine (pe cineva) de rau = a mustra, a dojeni, a certa, a ocarî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuiala, a necesita o cheltuiala, a costa. [Prez. ind. si: (reg.) tiu. – Var.: tineá vb. II] – Lat. tenem.
uşor, USÓR2, -OÁRĂ, (I, II) usori, -oare, adj., (III) adv. I. Adj. 1. Care are greutate mica, care cântareste putin, care exercita o presiune redusa asupra suprafetei pe care sta. • Industrie usoara = grup de ramuri industriale care produc bunuri de consum si articole tehnice necesare industriei, agriculturii, transporturilor etc. Categorie usoara = categorie la box, lupte si haltere, care cuprinde sportivi cu greutatea corpului între 57 si 61 kg. ♢ Expr. Fie-i tarâna usoara! = (formula rostita la înmormântarea sau la pomenirea unui mort) sa se odihneasca în pace! ♦ (Despre materiale) Cu greutate specifica redusa. ♦ Care nu poarta sau nu contine greutati. ♢ Expr. (A fi) cu inima usoara = (a fi) vesel, voios. (Adverbial) (A fi) îmbracat usor = (a fi) îmbracat cu haine subtiri. ♦ (Despre trupe) Care poarta armament putin, putându-se deplasa cu repeziciune. 2. (Despre alimente) Care se digera cu usurinta, care nu cade greu la stomac. 3. Iute, sprinten, vioi. ♦ Suplu, gingas, fin. ♦ (Despre pas; p. ext. despre mers) Care abia atinge pamântul: p. ext. fara zgomot. 4. (Despre urme, linii etc.) Care este (sau pare a fi) facut printr-o apasare slaba sau de un corp cu greutate redusa. 5. Mic, putin, redus (ca volum, amploare, consistenta, intensitate). ♦ (Despre somn) Din care te trezesti cu usurinta la cea mai mica galagie; p. ext. linistit, odihnitor. ♦ (Despre forme de relief) Domol, lin3, dulce. ♦ (Despre tesaturi; p. anal. despre aburi, ceata) Rar, subtire, fin. II. Adj. 1. Care este lesne de suportat, de îndurat; (despre boli) lipsit de gravitate; (despre obligatii materiale) care nu împovareaza; mic. ♦ (Despre legi, pedepse) Lipsit de asprime; indulgent. ♦ (Despre viata, trai) Fara griji; comod, bun. ♢ (Reg.; substantivat; în expr.) Mai cu usorul = mai bine, mai fara griji. 2. Care nu prezinta dificultati, care este lesne de înteles sau de realizat; simplu. ♢ Muzica usoara = gen muzical cult (vocal sau instrumental) larg accesibil publicului prin caracterul melodios, distractiv, prin tematica direct legata de preocuparile, sentimentele, aspiratiile oamenilor. ♢ Loc. adv. (Pop.; substantivat) Cu usorul = lesne, comod, fara pericol. ♦ (Despre drumuri) Bun, practicabil. 3. Lipsit de seriozitate, superficial; frivol. ♢ Moravuri usoare = purtari, practici imorale. ♦ Fara importanta; neînsemnat. III. Adv. 1. Încet, domol, lin3; fara zgomot. 2. Cu usurinta, fara efort; lesne, comod. 3. Fara seriozitate; în mod superficial, usuratic. ♦ Expr. A lua usor sau a trece usor peste un lucru = a nu acorda importanta cuvenita unui lucru. 4. Putin. [Var.: (Înv. si reg.) usúre adj., adv.] – Din [mai] iusor (înv. "usor2" < lat. levis + suf. -usor).
util, UTÍL, -Ă, utili, -e, adj. Care poate servi la ceva, care este folositor, necesar. ♢ Loc. adv. În timp util = la timp, la momentul oportun. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce serveste, foloseste la ceva. – Din fr. utile, lat. utilis.
utila, UTILÁ, utilez, vb. I. Tranz. A înzestra un atelier, o fabrica etc. cu utilajul necesar desfasurarii în bune conditii a procesului de productie. – Din fr. outiller.
utilaj, UTILÁJ, utilaje, s.n. Totalitatea uneltelor, aparatelor, masinilor etc. necesare pentru efectuarea unei anumite lucrari sau pentru asigurarea procesului de lucru într-o întreprindere, într-un laborator etc. – Din fr. outillage.
utilat, UTILÁT, -Ă, utilati, -te, adj. Înzestrat cu utilajul necesar. – V. utila.
valoare, VALOÁRE, valori, s.f. I. 1. Însusire a unor lucruri, fapte, idei, fenomene de a corespunde necesitatilor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; importanta, însemnatate, pret, merit. ♢ Loc. adj. De valoare = a) (despre lucruri) pretios, scump, de pret; valoros; b) (despre oameni) important, merituos; cu autoritate; valoros. ♢ Expr. A scoate (sau a pune) în valoare = a arata, a demonstra importanta, calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru, ale unui fenomen etc.; a scoate în relief, a sublinia. ♦ (Concr.) Ceea ce este important, valoros, vrednic de apreciere, de stima (din punct de vedere material, social, moral etc.). ♦ (Concr.) Persoana vrednica de stima, cu însusiri deosebite. 2. Eficacitate, putere. Valoare nutritiva. II. 1. (Ec. pol.) Munca sociala necesara pentru producerea unei marfi si materializata în marfa. ♢ Valoare de întrebuintare = proprietate a unui lucru de a satisface o anumita necesitate a omului sau a societatii. Valoare de schimb = raport, proportie în care o anumita cantitate de marfa de un anumit fel se schimba cu o cantitate de marfa de alt fel. 2. (Concr.) Marfa. 3. (Comert, Fin.) Exprimare în bani a costului unei marfi sau a unei actiuni, a unui cec etc. ♢ Valoare comerciala (sau de circulatie) = echivalent în bani al unui bun sau al unei marfi pe piata; curs. ♦ Înscris (cec1, cambie, obligatiune etc.) reprezentând un drept în bani sau în bunuri de alta natura. ♢ Valoare mobiliara = înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri mobiliare (marfa, bani etc.). Valoare imobiliara = înscris reprezentând un drept asupra unor bunuri imobiliare (cladiri, pamânt etc.). ♦ Rentabilitate, productivitate. 4. (Mat., Fiz.) Marime matematica asociata unei marimi fizice (dupa un anumit procedeu de masurare), permitând compararea marimii cu altele de aceeasi natura. ♢ Valoare absoluta = valoarea unei expresii matematice când nu se tine seama de semnul (+ sau) pe care îl are. ♦ Rezultat al unui calcul, al unei operatii matematice etc. 5. (Muz.) Durata absoluta sau relativa a unei note sau a unei pauze. 6. Efect obtinut în pictura prin alaturarea a doua nuante diferite ale unui ton. 7. Sens, nuanta de sens a unui cuvânt. – Din fr. valeur, lat. valor, -oris.
vară, VÁRĂ, veri, s.f. Anotimpul cel mai calduros al anului, cuprins între primavara si toamna si reprezentând (în emisfera boreala) intervalul de timp de la 22 (21) iunie pâna la 23 septembrie. ♢ Loc. adj. De vara = a) necesar în timpul verii; care se poarta în timpul verii; care se practica vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodeste vara; varatic. ♢ Loc. adv. La vara = în vara viitoare, în vara care urmeaza. Asta-vara = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflam. (Pop.) An-vara = în vara anului precedent. De cu vara = fiind înca vara. Peste vara = în timpul verii. ♦ (Adverbial; în forma vara) În cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp. – Lat. vera (= ver primavara).
vârf, VÂRF, vârfuri, s.n. 1. Partea cea mai de sus (ascutita) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ♢ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau asteptare, este din cale-afara. (Plin) cu vârf sau încarcat cu vârf = plin de tot, pâna sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se afla în fruntea unei organizatii politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafata unei ape. Vârful Oltului. 2. Capat, extremitate (ascutita) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei parti a trupului omului sau animalelor. ♢ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuiala, superficial; batjocoritor, sfidator, ironic. (În legatura cu verbe de miscare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grija, fara zgomot, ca sa nu simta nimeni. ♢ Expr. A i se sui (cuiva) parul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) parul de pe cap (de frica, de spaima) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la fata din cauza furiei, a rusinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersectie a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maxima a unei activitati. ♢ Ore de vârf = a) (în legatura cu mijloace de transport, magazine sau alte unitati de servire a populatiei) ore de afluenta maxima, de mare aglomeratie si de solicitare intensa; b) (în legatura cu sursele de apa, de energie electrica, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maxima de energie electrica necesara abonatilor unei retele electrice la anumite ore de zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.
xilogravură, XILOGRAVÚRĂ, xilogravuri, s.f. 1. Totalitatea procedeelor necesare producerii formei de tipar pentru xilografie; forma de tipar obtinuta printr-un astfel de procedeu. 2. Procedeu de gravura care consta din saparea unui desen pe o placa de lemn si imprimarea lui pe hârtie. 3. Arta de a grava în lemn. ♢ Cliseu gravat în lemn; stampa executata cu un astfel de cliseu. – Din fr. xylogravure.
zor, ZOR1 S.n. 1. Activitate însufletita, febrila; graba mare, urgenta, sârguinta, febrilitate, însufletire. ♢ Loc. adv. Cu zor sau cu tot zorul = în graba, repede. De zor = din plin, din toate puterile; cu înfrigurare, cu însufletire, cu elan. Cu zorul = cu forta, fortat. ♢ Loc. vb. A avea zor = a se grabi. A da cuiva zor = a grabi, a îmboldi pe cineva sa faca ceva. ♢ Expr. Zor-zor = în mare graba. A da zor = a lucra, a actiona cu mare graba. A-i da zor cu (sau ca...) = a nu mai conteni cu ceva, a insista. A lua (pe cineva) la zor = a cere (cuiva) socoteala, a mustra. A lua (pe cineva) cu zorul = a constrânge, a forta (pe cineva). 2. Necesitate, nevoie; strâmtorare, necaz. ♢ Expr. A nu avea zor de ceva (sau de cineva) = a) a nu-i trebui, a nu-i fi necesar numaidecât; b) a nu-i pasa, a nu avea habar de ceva (sau de cineva). Ce zor ai? = ce-ti pasa? ce te intereseaza? ce-ti trebuie? A nu avea zor sa... (sau de a...) = a nu avea interes sa... – Din tc. zor "sila, forta".
magnetou, MAGNETÓU, magnetouri, s.n. Mic generator electric de curent alternativ, folosit pentru producerea scânteilor electrice necesare aprinderii amestecului combustibil la motoarele cu aprindere electrica. – Din fr. magnéto.
echipa, ECHIPÁ, echipez, vb. I. Tranz. 1. A înzestra o nava, un avion, o armata, un soldat etc. cu cele necesare în vederea unei actiuni, unei calatorii etc. ♦ Refl. A-si pune echipamentul; p. gener. a se îmbraca. 2. A dota cu echipament o întreprindere, o instalatie etc. – Din fr. équiper.
manipulaţie, MANIPULÁŢIE, manipulatii, s.f. 1. Manipulare. 2. Vagon special pentru seful de tren si materialele necesare drumului, atasat imediat dupa locomotiva. [Var.: manipulatiúne s.f.] – Din fr. manipulation.
manşetă, MANSÉTĂ, mansete, s.f. 1. Partea de jos a mânecii unei camasi (barbatesti) sau a unei bluze; banda (detasabila) aplicata ca garnitura la partea de jos a unei mâneci. ♦ Partea de jos (rasfrânta) a pantalonilor. ♦ Portiune de la începutul unui ciorap tricotat, lucrata de obicei ca un elastic. 2. Garnitura de piele sau de cauciuc, în forma de inel sau de cilindru, care serveste la etansarea unor deschideri. 3. Text scurt tiparit cu alt caracter de litera pe prima pagina a unui ziar sau într-o publicatie periodica., la începutul unui articol, care contine în rezumat o stire importanta din cuprinsul ziarului sau ideea principala, nota originala din cuprinsul articolului. ♢ Manseta bibliografica = indicatie bibliografica în partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificarii sau citarii periodicului respectiv. ♦ Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care trateaza aceeasi tema; p.ext. spatiu rezervat acestor texte. – Din fr. manchette, germ. Manschette.
manutanţă, MANUTÁNŢĂ, manutante, 1. Subunitate în cadrul armatei care se ocupa cu depozitarea cerealelor panificabile si care este dotata cu instalatiile si utilajul necesar fabricarii pâinii pentru militari. 2. Operatie de deplasare (uneori de cântarire, masurare, ambalare) a materialelor, produselor, deseurilor etc. în interiorul unei fabrici, al unui depozit etc. [Var.: manutentiúne s.f.] – Din fr. manutention.
mapă, MÁPĂ1, mape, s.f. 1. Obiect de birou facut din carton, din pânza, din piele etc., uneori acoperit cu hârtie sugativa, în care se tin hârtii, foi volante etc.; dosar special în care se pastreaza hârtii, desene, acte etc.; coperta de protectie în care se tine o carte, un mecanism etc. 2. Servieta (plata), de obicei cu mai multe despartituri. ♦ Plic gros, în interiorul caruia sunt 10-12 plicuri mai mici, împreuna cu hârtia de scris necesara. – Din germ. Mappe.
astupa, ASTUPÁ, astúp, vb. I. Tranz. A închide, a acoperi, a înfunda o gaura, o deschizatura etc., a face sa nu se mai vada (acoperind). ♢ Expr. (Fam.) A astupa gauri = a reusi sa realizeze unele lucruri strict necesare; a plati (din) datorii. A-si astupa urechile = a nu voi sa auda, sa cunoasca ceva. A-i astupa cuiva ochii = a nu lasa pe cineva sa vada realitatea. ♦ A face sa nu se mai auda ceva. ♦ A sterge, a face sa dispara o urma. – Din lat. •asstuppare.
aşterne, ASTÉRNE, astérn, vb. III. 1. Tranz. A întinde un covor, o pânza etc. pe o suprafata. ♦ (Adesea fig.) A (se) împrastia, a (se) raspândi pe jos, încât sa formeze un strat (care se niveleaza). 2. Tranz. A pregati (si a întinde) asternutul sau, p. ext., patul pentru culcare. ♦ A pregati pe masa toate cele necesare pentru a mânca. 3. Tranz. A scrie, a compune. 4. Refl. si tranz. A (se) întinde (orizontal) pe jos, a (se) culca la pamânt. ♦ (Fig.) A se apuca temeinic sau în tihna de o treaba. ♢ Expr. A se asterne la drum = a porni la drum lung. A se asterne drumului (sau câmpului etc.) = A fugi sau a merge foarte repede. 5. Tranz. A trânti, a culca pe cineva la pamânt (printr-o lovitura). ♢ Expr. (Înv.) A asterne (pe cineva) la scara = a întinde (pe cineva) pe jos pentru a-l bate. – Din lat. asternere.
modalitate, MODALITÁTE, modalitati, s.f. 1. Procedeu, mijloc, metoda folosita în vederea realizarii unui scop; mod (1), maniera. 2. (Log.) Determinare a caracterului necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecati. – Din fr. modalité.
vrednic, VRÉDNIC, -Ă, vrednici, -ce, adj. 1. Harnic, iute, cu rost la treaba. ♦ Capabil, destoinic. 2. Demn de..., care merita sa..., caruia i se cuvine pe drept ceva. ♢ Expr. (Reg.) A fi vrednic = a valora, a pretui. ♦ (Urmat de un conjunctiv sau un infinitiv) Care este în stare, care poseda însusirile necesare pentru a savârsi ceva. – Din sl. vrĕdĩnŭ.
material, MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s.n. I Adj. 1. Care apartine realitatii obiective, existând independent de constiinta si în afara ei; care este alcatuit din materie. ♢ Cultura materiala = totalitate a bunurilor si a deprinderilor de productie existente pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care consta în bunuri economice, care tine de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se refera la trai sau la întretinerea vietii. ♢ Baza materiala = totalitate a mijloacelor (cladiri, instalatii, forta de munca etc.) care permit desfasurarea unei activitati economice sau stiintifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situatiei materiale (I 2); materialiceste. II. S.n. 1. Totalitate a materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ♢ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteza care prezinta anumite particularitati de structura, de compozitie si fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristica generala calitatea de a putea fi prelucrate cu usurinta (sub actiunea presiunii si a temperaturii; mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Ţesatura. Material de rochie. 3. Totalitate a documentelor, informatiilor si datelor necesare pentru elaborarea unei lucrari literare, stiintifice etc. ♦ Expunere scrisa care cuprinde date si informatii referitoare la o anumita problema. [Pl. si: (înv.) (II) materialuri. – [Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.
matricol, MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s.f., adj. 1. S.f. Registru în care se înscriu, într-o institutie, numele persoanelor a caror evidenta este necesara; (în special) registru folosit în scoli, în care se înscriu numele, datele personale si situatia scolara a elevilor. ♦ Numar de ordine sub care sunt înscrisi soldatii în registrul unui regiment. 2. S.f. (Iesit din uz) Bucata dreptunghiulara de pânza sau de stofa pe care se indica scoala la care învata un elev (si numarul sub care era înscris aici) si pe care acesta o purta prinsa pe brat sau pe piept. 3. Adj. De matricola; matricular. [Var.: matrícul, -a s.f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.
deviz, DEVÍZ, devize, s.n. Evaluare anticipata si amanuntita a cheltuielilor necesare pentru executarea unei lucrari proiectate. – Din fr. devis.
etanşa, ETANSÁ, etansez, vb. I. Tranz. A face operatiile necesare pentru a obtine etanseitatea unui aparat, a unui recipient etc. – Din fr. étancher.
existenţă, EXISTÉNŢĂ, existente, s.f. 1. Faptul de a exista, de a fi real; categorie filozofica care se refera la natura, materie, la tot ceea ce exista independent de constiinta, de gândire. ♦ Viata considerata în durata si continutul ei. ♦ Durata (a unei situatii, a unei institutii). 2. Conditiile, mijloacele materiale necesare vietii. ♦ Viata; mod de viata, fel de trai. [Pr.: eg-zis-] – Din fr. existence, lat. existentia.
fermă, FÉRMĂ1, ferme, s.f. Gospodarie agricola particulara sau de stat, alcatuita dintr-un teren relativ întins si din amenajarile, constructiile, utilajele etc. necesare exploatarii terenului respectiv. – Din fr. ferme.
lege, LÉGE, legi, s.f. I. Categorie filozofica ce exprima raporturi esentiale, necesare, generale, relativ stabile si repetabile între laturile interne ale aceluiasi obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esenta lui. II. 1. Norma cu caracter obligatoriu, stabilita si aparata de puterea de stat. ♢ Lege nescrisa = traditie, obicei al pamântului. Omul legii = a) reprezentant al autoritatii de stat; b) persoana care respecta cu strictete prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ♢ Loc. adj. Fara (de) lege = pacatos; misel. ♢ Loc. adv. Dupa lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strasnic. ♢ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respecta cu strictete. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neaparat asa. În numele legii, formula întrebuintata atunci când se invoca autoritatea legala. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecata. 3. Legalitate, constitutionalitate. III. Religie, credinta. ♢ Expr. Pe legea mea! = zau! pe constiinta mea! ♦ Datina, obicei. ♢ Expr. În legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Din lat. lex, legis.
ochi, OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o arma la ochi pentru ca proiectilul sa nimereasca tinta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua tinta, a tinti. ♦ Tranz. A tinti pe cineva sau ceva cu o arma; p. ext. a lovi tinta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmari, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumita intentie; a(-si) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a si-l însusi sau a se folosi de el); a-si fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistenta, cu atentie, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zari, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg., despre întinderi acoperite de zapada) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeata) prin topirea zapezii. – Din ochi1.
neapărat, NEAPĂRÁT, -Ă, neaparati, -te, adj., adv. I. Adj. 1. De care nu te poti lipsi, care este (absolut) necesar; indispensabil. ♢ Expr. A fi de (sau a avea) neaparata nevoie (sau trebuinta) = a fi de (sau a avea) absoluta nevoie. 2. (Rar) Caruia nu i te poti împotrivi, care nu poate fi ocolit, evitat sau omis; fatal, inevitabil. II, Adv. În mod necesar, cu orice pret; negresit. [Pr.: ne-a-] – Ne- + aparat.
necesar, NECESÁR, -Ă, necesari, -e, adj. 1. De care este nevoie, de care nu se poate lipsi cineva; indispensabil, trebuincios. ♢ Strictul necesar = cantitate minima (din ceva), indispensabila pentru un anumit scop. Munca necesara = parte a muncii depuse de lucrator în procesul de productie, prin care se creeaza produsul folosit pentru întretinerea sa si a familiei sale. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este (neaparat) trebuincios la ceva. Necesarul de seminte. 2. Care nu poate sa nu existe sau sa nu se întâmple (în conditii date). – Din fr. nécessaire, lat. necessarius, it. necessario.
parazitism, PARAZITÍSM s.n. Forma de relatii între doua organisme de specii diferite, în cadrul careia un organism foloseste celalalt organism, partial sau în totalitate, ca mediu necesar de viata; mod de viata specific parazitilor (1). ♦ Fig. Faptul de a trai ca un parazit (2), mod de viata al parazitilor. – Din fr. parasitisme.
noptieră, NOPTIÉRĂ, noptiere, s.f. Dulapior sau masuta care se asaza lânga pat pentru a se tine la îndemâna diverse obiecte necesare noaptea; masuta de noapte. [Pr.: -ti-e-] – Noapte + suf. -iera.
noţiune, NOŢIÚNE, notiuni, s.f. 1. Forma logica fundamentala a gândirii omenesti, care reflecta caracterele generale, esentiale si necesare ale unei clase de obiecte; concept. 2. Cunostinta generala despre valoarea, sensul, însemnatatea unui lucru; idee, conceptie despre ceva. 3. (La pl.) Cunostinte, principii generale de baza într-un anumit domeniu. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. notion, lat. notio, -onis.
păsui, PĂSUÍ1, pasuiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva ragazul necesar pentru a face ceva; a permite cuiva sa întârzie cu achitarea unei obligatii (banesti); a amâna, a îngadui. – Pas3 + suf. -ui.
planifica, PLANIFICÁ, planífic, vb. I. Tranz. 1. A întocmi un plan; a programa, a organiza si a conduce pe baza de plan; a organiza o activitate, întocmind planul dupa care sa se desfasoare diferitele ei faze. 2. A determina cantitatea de materiale, materii prime etc. necesare unei activitati. ♦ A repartiza timpul de munca (pe diferite ramuri de activitate). ♦ A prevedea, a include într-un plan. – Dupa fr. planifier.
rambleu, RAMBLÉU, rambleuri, s.n. 1. Material solid care serveste la umplerea golurilor ramase într-o mina, în urma exploatarii. 2. Lucrare de terasament executata în scopul ridicarii unui teren la nivelul necesar constructiei unei cai ferate, unei sosele, unui dig etc. – Din fr. remblai.
rechizite, RECHIZÍTE s.f. pl. Totalitatea obiectelor de scris (cerneala, creioane, penite, radiere etc.) necesare elevilor, functionarilor etc.; accesorii pentru scris (în birouri). – Din germ. Requisit.
sac, SAC, saci, s.m. 1. Obiect confectionat din pânza, din hârtie rezistenta, din material plastic etc., folosit la pastrarea si la transportarea unor produse; continutul unui astfel de obiect; obiectul împreuna cu continutul lui. ♢ Sac de dormit = sac special prevazut de obicei cu un fermoar si cu o gluga, folosit mai ales de excursionisti pentru a dormi. (Rar) Sac de spate = ranita; rucsac. ♢ Expr. Sac fara fund = a) om lacom, nesatios; b) om care stie si povesteste multe snoave, anecdote, glume. A da de fundul sacului = a saraci. A prinde (pe cineva) cu mâta (sau cu mâna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul când savârseste o fapta rea. A(-si) dezlega sacul = a se destainui. ♦ Fig. (Cu determinari introduse prin prep "cu" sau "de" care arata felul) Cantitate mare, gramada. 2. Pânza de fuior, de câlti sau de buci din care se fac sacii (1). 3. Geanta mare de pânza, de piele etc. în care se pun lucrurile necesare pentru o calatorie. 4. Unealta de pescuit facuta dintr-o retea de sfoara în forma de sac (1) cu fundul adânc si cu gura tinuta deschisa printr-un arc de lemn. 5. (În sintagmele) Sac aerian = organ în forma de sac (1), caracteristic pasarilor, care mentine ritmul de respiratie al acestora în timpul zborului. Sac polinic = fiecare dintre compartimentele din antera staminei, în care se formeaza polenul. Sac embrionar = cavitate din ovulul plantelor angiosperme, în care se afla mai multe celule, printre care si oosfera. – Din lat. saccus.
sărac, SĂRÁC, -Ă, saraci, -ce, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vietii; sarman, nevoias. ♢ Expr. Sarac si curat, se spune despre cei care prefera sa ramâna saraci (1) decât sa se îmbogateasca prin mijloace incorecte. ♦ (Substantivat) Cersetor. ♦ (Despre lucruri) Care reflecta saracia; saracacios. 2. (Despre tari, orase) Lipsit de bunuri materiale (mai ales naturale), populat cu oameni putin avuti. ♦ (Despre sol, terenuri) Care este putin productiv; neroditor. 3. (Mai ales cu determinari introduse p. prep. "de") Lipsit de..., fara... ♢ Loc. adj. Sarac cu duhul = lipsit de inteligenta, de spirit; prost. ♦ (Urmat de determinari introduse prin prep. "în") Care poseda ceva în cantitate nesatisfacatoare. ♦ Care este în cantitate mica, putin, insuficient. ♦ (Despre limba) Care are vocabular redus, care poseda insuficiente mijloace de exprimare. ♦ Fig. Lipsit de continut; inexpresiv. Stil sarac. 4. (Despre surse de lumina) Lipsit de intensitate; slab. 5. (Despre plante, vegetatie) Lipsit de vigoare, pipernicit, firav. 6. Lipsit de fast, modest, simplu; banal, mediocru. 7. (Exprima compatimire fata de cineva sau ceva) Biet, sarman, nenorocit, saracan. [Var.: (pop.) sireác, -a adj.] – Din bg., scr. sirak.
semincer, SEMINCÉR, seminceri, s.m. 1. Arbore dintr-o padure lasat la taierea padurii pentru samânta în vederea regenerarii naturale a suprafetei din jur; plante lasate neculese o data cu restul recoltei pentru a servi ca plante de samânta. 2. Lot dintr-o cultura agricola destinat producerii semintelor pentru asigurarea materialului necesar însamântarilor. 3. Stiulete de porumb nedezghiocat pastrat pentru samânta. – Samânta + suf. -ar.
trebuinţă, TREBUÍNŢĂ, trebuinte, s.f. 1. Nevoie, necesitate. ♢ Loc. adj., adv. De trebuinta = folositor, necesar, util; trebuincios. ♢ Expr. Îmi face trebuinta (sau am trebuinta de...) = îmi este necesar, îmi trebuie... ♦ Interes. 2. (Iesit din uz) Treaba, afacere, chestiune. – Trebui + suf. -inta.
forţamente, FORŢAMÉNTE adv. În chip necesar; obligatoriu; fortat. – Din fr. forcément. Cf. it. f o r z a t a m e n t e.
fotoreproducere, FOTOREPRODÚCERE, fotoreproduceri, s.f. Ansamblu de operatii prin care se executa pe cale fotografica, dupa un original, negativele si pozitivele necesare obtinerii cliseelor pentru tipar. – Foto- + reproducere.
franţuzit, FRANŢUZÍT, -Ă, frantuziti, -te, adj. (Adesea substantivat) Care imita obiceiurile franceze si foloseste, fara a fi necesar, cuvinte si expresii franceze. – V. frantuzi.
frânghierit, FRÂNGHIERÍT s.n. (Rar) Totalitatea frânghiilor1 necesare la pescuit. [Pr.: -ghi-e-] – Frânghie1 + suf. -arit.
atelier, ATELIÉR, ateliere, s.n. 1. Local înzestrat cu uneltele sau masinile necesare, în care se desfasoara o munca mestesugareasca sau industriala organizata. ♦ Parte dintr-o întreprindere industriala în care se executa aceeasi operatie sau acelasi produs. ♦ Totalitatea muncitorilor care lucreaza într-un atelier (1). 2. Încapere sau grup de încaperi în care îsi desfasoara activitatea un pictor sau un sculptor. ♦ Artistii, elevii sau studentii care lucreaza sub îndrumarea aceluiasi maestru într-un atelier (2). [Pr.: -li-er] – Din fr. atelier.
ateriza, ATERIZÁ, aterizez, vb. I. Intranz. (Despre aeronave) A efectua toate operatiile necesare pentru a reveni si a se opri pe sol. ♦ Fig. (Despre oameni) A sosi, a aparea pe neasteptate undeva. – Dupa fr. atterrir.
paratrofie, PARATROFÍE, paratrofii, s.f. (Biol.) Forma de parazitism în care energia necesara pentru dezvoltarea unui microorganism este furnizata de gazda. – Din engl. paratrophy.
paşaport, PASAPÓRT, pasapoarte, s.n. Document oficial care da cetatenilor unui stat dreptul de a se deplasa în alta tara, servindu-le acolo ca act de identitate; pas2, pasus. ♢ Expr. (Fam.) A da (cuiva) pasaportul = a alunga, a expedia (pe cineva); p. ext. a da (pe cineva) afara din serviciu. ♦ Dosar care cuprinde toate actele necesare editarii unei carti; dosar de carte. [Var.: (înv.) paspórt, paspórt s.n.] – Din it. paseporto, fr. passeport, rus. pasport.
patriţă, PATRÍŢĂ, patrite, s.f. (Tipogr.) 1. Piesa componenta, de obicei mobila, cu care se preseaza materialul într-o matrita si al carei relief constituie negativul obiectului matritat. 2. Piesa a masinii tipografice pe care se graveaza în relief o litera sau un semn tipografic si cu ajutorul careia se obtine matrita necesara la turnatul literelor si al semnelor tipografice. – Din germ. Patrize.
patru, PÁTRU num. card., s.n. 1. Num. card. Numarul care, în numaratoare, are locul între trei si cinci si care se indica prin cifrele 4 si IV. ♢ (Cu valoare adjectivala) Patru scaune. ♢ Patru clase = (în vechea organizare a învatamântului) a) învatamântul elementar; b) cursul inferior al liceului. ♢ Expr. A vorbi (cu cineva) între patru ochi (sau între patru pereti) = a vorbi (cu cineva) în taina, fara matori. În (cele) patru zari (sau colturi, vânturi etc.) = în toate directiile; pretutindeni. ♢ (Cu elipsa substantivului determinat) (Loc. adv.) Cât patru = depasind limitele obisnuite; foarte mult. În patru = a) în patru parti egale, în sferturi; b) din patru elemente asemanatoare. (Expr.) A fi cu ochii în patru = a fi cu bagare de seama, a proceda cu multa atentie, a se pazi bine. A despica (sau a taia) firul (de par) în patru = a cerceta în mod minutios, a se ocupa de ceva cu minutiozitate exagerata, mai mult decât este necesar. (Fam.) A face pe dracu-n patru = a-si da toata silinta, a depune toate eforturile, a utiliza toate posibilitatile pentru a izbuti într-o actiune. ♢ (Substantivat, m.) Scrie un patru pe tabla. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Pavilionul patru. ♢ (Intra în componenta num. adverbial) Sa manânci de patru ori. ♢ (Intra în componenta num. multiplicativ) De patru ori pe atâta. ♢ (Intra în componenta num. distributiv) Merg câte patru. 2. S.n. Semn grafic care reprezinta numarul patru (1); nota indicata prin acest semn. – Lat. quattuor.
kilogrammetru, KILOGRAMMÉTRU s. m. unitate de masura a lucrului mecanic si a energiei, egala cu efortul necesar pentru deplasarea unei greutati de 1 kg cu 1 m. (< fr. kilogrammètre)
ancombrament, ANCOMBRAMÉNT, ancombramente, s.n. Spatiu necesar pentru montarea, asezarea etc. unui utilaj, a unui obiect etc. – Din fr. encombrement.
asistenţă, ASISTÉNŢĂ s.f. 1. Totalitatea persoanelor care asista la ceva (în special la o conferinta sau la un spectacol). 2. Sprijin, ajutor (medical, material etc.) ♢ Asistenta sociala = sistem de ajutorare materiala a persoanelor care nu sunt apte de munca si nu dispun de mijloacele necesare traiului. Asistenta mutuala = întelegere politico-militara între doua sau mai multe state pentru apararea comuna împotriva unui atac armat. – Din fr. assistance.
arunca, ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) sa ajunga la o distanta oarecare, imprimându-i o miscare violenta; a azvârli. ♢ Expr. A arunca (ceva) In aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-si) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacat; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorba (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacat. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-;. ♦ A trânti ceva (în graba); a face sa cada. ♦ Refl. a se repezi, a se napusti; a se avânta, a sari; a se azvârli. 2. Tranz. a împrastia samânta pentru a semana. 3. Tranz. A îndeparta ceva rau, nefolositor; a lepada. 4. Tranz. A raspândi lumina, umbra etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva sa ajunga într-o anumita situatie (rea). ♢ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnita. ♢ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afara dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semana la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare.
arma, ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în pozitia imediat precedenta descarcarii ei. ♦ Tranz. si refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armatura o piesa sau un element de constructie din beton pentru a le mari rezistenta. ♦ A consolida o galerie de mina etc. prin montarea unei armaturi. 3. A lansa în serviciu o nava cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare.
apăra, APĂRÁ, ápar, vb. I. Tranz. 1. A interveni în ajutorul cuiva sau a ceva pentru a-l sustine împotriva unei actiuni ostile. ♦ A pazi un teritoriu, un oras etc.; a mentine o pozitie prin lupta. ♦ Refl. A se împotrivi unui atac, unei actiuni ostile. 2. A pune la adapost de o primejdie, de frig etc.; a feri, a ocroti. 3. A sustine pe cineva sau ceva, respingând obiectiile aduse; a pleda cauza cuiva înaintea justitiei. ♦ Refl. A aduce în sprijinul sau argumentele necesare spre a dovedi ca este pe nedrept învinuit. – Lat. aparare "a pregati, a dispune".
penurie, PENURÍE s.f. (Livr.) Lipsa a unor lucruri necesare; spec. lipsa a mijloacelor de trai; saracie, mizerie. – Din fr. pénurie.
pereche, PERÉCHE, perechi, s.f. (De obicei urmat de determinari) l. (Adesea cu valoare de num. card.) Grup de doua fiinte de acelasi fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de num. distributiv) În grup de doi, doi câte doi. ♦ Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din doua parti sau organe identice si simetrice ale (corpului) unei fiinte. ♢ (O) pereche de palme = doua lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma. 2. Grup format din doua exemplare din acelasi fel de obiecte. ♦ Spec. Grup de doua obiecte de acelasi fel, care formeaza o unitate, întrebuintându-se împreuna. 3. Fiecare dintre cele doua fiinte, doua obiecte, doua fenomene care formeaza un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a doua fiinta, cu cel de al doilea obiect etc.; fiinta, obiect, fenomen care seamana perfect cu alta fiinta, cu alt obiect, cu alt fenomen. ♢ Loc. adj. Fara pereche = unic în felul sau. ♢ Expr. A nu-si avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însusirile pe care le poseda; a nu avea seaman. 4. Obiect alcatuit din doua parti identice si simetrice unite intre ele. ♢ Pereche de case = corp de case (care formeaza o unitate). Pereche de haine= costum de haine. Pereche de carti = pachet de carti (de joc) care cuprinde toate cartile necesare unui joc (de carti). [Var.: (reg.) paréche s.f.] – Lat. paric(u)la.
pionier, PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, subst. 1. S.m. si f. (Iesit din uz) Membru al organizatiei de masa a elevilor de 7-14 ani, care, avea ca scop educarea comunista a elevilor. 2. S.m. si f. Persoana care face parte dintr-un grup (de colonisti sau de emigranti) care pune bazele unei vieti civilizate într-un tinut nelocuit. ♦ Fig. Persoana care lucreaza cea dintâi într-un domeniu nou, înca necercetat, care pune bazele unei metode noi, unei activitati noi; deschizator de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate. 3. S.m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregatita special pentru a executa constructiile necesare operatiilor militare, barajele de mine etc. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pionér, -a subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.
vinifica, VINIFICÁ, vinífic, vb. I. Tranz. A supune mustul de struguri procesului de prelucrare care îl preface în vin, a face operatiile necesare obtinerii vinului din struguri. – Dupa fr. vinifier.
întreţine, ÎNTREŢÍNE vb. I. tr. 1. a pastra în stare buna. 2. a alimenta, a sustine (arderea). II. tr., refl. a da, a(-si) asigura mijloacele de trai necesare. III. refl. a sta de vorba cu cineva, a conversa. (dupa fr. /s'/entretenir)
telegraf, TELEGRÁF, (1, 2) telegrafe, s.n., (3) telegrafi, s.m 1. S.n. Telecomunicatie care transmite la distanta semnale (corespunzatoare literelor si cifrelor) cu ajutorul unor aparate electromagnetice; ansamblul instalatiilor necesare în acest scop. ♦ Aparat folosit pentru producerea, receptia si transformarea semnalelor telegrafice în scopul transmiterii telegramelor. 2. S.n. (Înv.) Aparat situat pe înaltimi sau în turnuri de semnalizare, pentru transmiterea la distanta a unor semnale optice. 3. S.m. Nume dat unor plante erbacee ornamentale cu flori albe, mirositoare si cu tulpina agatatoare ajungând pâna la 5-6 metri (Boussingaultia baselloides), sau cu florile mici, roz-purpurii si cu tulpina fragila (Tradescantia virginica). – Din fr. télégraphe.
plusvaloare, PLUSVALOÁRE s.f. Valoare nou creata de catre muncitorii salariati în procesul de productie peste echivalentul valorii fortei lor de munca si însusita gratuit de catre patroni. ♢ Plusvaloare absoluta = forma a plusvalorii obtinuta prin prelungirea zilei de munca peste timpul de munca necesar sau prin intensificarea muncii. Plusvaloare relativa = forma a plusvalorii care rezulta prin reducerea timpului de munca necesar si marirea corespunzatoare a timpului de supramunca în urma cresterii productivitatii muncii. – Plus1- + valoare (dupa fr. plus-value).
plusprodus, PLUSPRODÚS, plusproduse, s.n. Produs creat de lucratorii din sfera productiei materiale peste produsul necesar prin cheltuire de munca suplimentara. [Pl. si: plusprodusuri] – Plus1- + produs.
vieţui, VIEŢUÍ, vietuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. si pop.) A se afla în viata, a fi viu; a trai, a exista. A-si procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trai la un loc cu cineva; a convietui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viata + suf. -ui.
lua, LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mâna spre a-l tine (si a se servi de el) sau spre a-l pune în alta parte. ♢ Expr. A lua alta vorba = a schimba (cu dibacie) subiectul unei discutii. A(-si) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pusca la ochi (sau la catare) = a pune arma în pozitie de tragere, a se pregati sa traga cu arma; a ochi. A-si lua palaria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasarea din zbor, se spune despre un vânator foarte iscusit, bun ochitor. A-si lua nadejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunta la ceva, a nu mai spera. A-si lua seama sau (intranz.) a-si lua de seama = a se razgândi. A nu-si lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-si lua o grija de pe cap = a scapa de o grija, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferinta) cu mâna = a face sa-i treaca cuiva (o suferinta) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatra de pe inima, se spune când cineva a scapat de o grija chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu bratul (de dupa...); p. ext. a înhata, a însfaca. ♢ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coada = a se îmbata. (Refl. recipr.) Poti sa te iei de mâna cu el = ai aceleasi apucaturi ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se înclesta la bataie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trânta = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiti din ceva; spec. a înghiti o doctorie. ♢ Expr. A (o) lua la masea = a bea peste masura. 3. A îmbraca, a pune pe sine o haina etc. ♢ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbraca în toate zilele hainele de sarbatoare. (Fam.) A-si lua nasul la purtare = a se obraznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta sa mai existe; a disparea. 2. A scoate ceva în cantitate limitata. ♢ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face sa curga printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obtine o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fara intentie de a si-l însusi). ♢ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlatura (pe cineva) de la un post de raspundere, în special de la comanda unei unitati militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau vazul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin stralucire, a impresiona foarte puternic, a zapaci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viata (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-si lua viata (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face sa paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-si însusi ceea ce i se cuvine, a pune stapânire pe ceva; p. ext. a primi, a capata. 2. A(-si) face rost de ceva; a gasi pe cineva sau ceva. ♢ Expr. Ia-l daca ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai gaseste acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu sti de unde sa iei pe cineva = a nu-ti aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpara. 4. A încasa o suma de bani. 5. A-si însusi un lucru strain. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumita arma. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plata. ♢ Expr. A lua (pe cineva) partas = a-si asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseala = a angaja (pe cineva) fara salariu, cu promisiunea de a-l capatui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legatura de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se casatori. 8. A se angaja, a se însarcina (cu ceva). ♢ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unitati sau actiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-si raspunderea pentru buna lui pastrare. A-si lua raspunderea = a se declara si a se socoti raspunzator de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfada (sau la cearta etc.) = a se certa. 9. A contracta o boala molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumita capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. si loc. vb.) A lua masura (sau masuri) = a fixa prin masuratori exacte dimensiunile necesare pentru a confectiona un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arenda = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pilda = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau naravul etc.) = a se obisnui sa... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însusindu-si pasajul în mod fraudulos). A lua fiinta = a se înfiinta. A lua sfârsit = a se termina. A lua înfatisarea (sau aspectul etc.) = a parea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o noua forma etc. = a se schimba, a se transforma. A-si lua numele de la... = a purta un nume care se leaga de..., care aminteste de... A lua o nota buna (sau rea) = a obtine o nota buna (sau rea). A lua apa = (despre ambarcatii) a avea o spartura prin care intra apa, a se umple de apa. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, raspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, raspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ♢ Expr. A-si lua ziua buna = a se desparti de cineva, rostind cuvinte de ramas bun. A-si lua traista si ciubucul, se zice despre un om foarte sarac care pleaca fara sa aiba ce sa duca cu el. A-si lua talpasita (sau catrafusele) = a pleca repede dintr-un loc; a o sterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armata = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forta. A lua (pe cineva) pe nepusa masa = a lua (pe cineva) fara veste, cu forta. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situatie critica sau la capatul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecatii) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însotitor. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binisorul, cu încetisorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândete, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu raul = a se purta rau (cu cineva). A lua (pe cineva) cu maguleli sau (refl.) a se lua pe lânga cineva cu binele = a maguli pe cineva (pentru a-i câstiga bunavointa). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocura (sau în bataie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-si bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenintari = a ameninta (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei pazeste, la socoteala etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteala. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discutie pe ocolite cu scopul de a obtine ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplacut. Nu ma lua asa! = nu ma trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de buna = a considera ca este asa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rau) = a judeca un lucru drept bun (sau rau). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (asa) cum sunt = a se împaca cu situatia. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se sterge (si a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni sa... ♦ (Despre manifestari fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ♢ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l coplesi. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe sa fie îngrijorat, a se îngrijora; a se nelinisti. VI. 1. (Construit cu pronumele "o", cu valoare neutra) A pleca, a porni. ♢ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fuga = a porni în fuga, în goana. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneala = a porni la pascut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-si lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a parasi (o ruda, un prieten) stabilindu-se în alta parte. (Refl.) A se lua dupa cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alatura cuiva; c) a urmari, a alunga, a fugari; d) a porni undeva orientându-se dupa cineva sau dupa ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovarasi, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-si petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) si a uita de o grija, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversatie, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o directie oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre cai de comunicatie si ape curgatoare) A-si schimba directia. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ♢ Expr. A(-si) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fara nici un tel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luam, luati, iau; prez. conj. pers. 3: sa ia] – Lat. levare.
piaţă, PIÁŢĂ, piete, s.f. I. 1. Loc special amenajat unde se face comert cu marfuri, mai ales cu produse agroalimentare. ♢ Trasura (sau masina) de piata = trasura (sau masina) care transporta, contra cost, persoane, bagaje etc. ♢ Expr. A face piata = a cumpara alimentele necesare pentru hrana zilnica. (Fam.) A se certa ca la piata = a se certa violent si folosind cuvinte grosolane. 2. Loc întins si deschis dintr-o localitate, unde se întâlnesc sau se întretaie mai multe strazi, adesea amenajat cu spatii verzi, statui etc. II. (Ec. pol.) Sfera a circulatiei marfurilor; cererea si oferta de marfuri. – Din it. piazza.
diletant, DILETÁNT, -Ă, diletanti, -te, s.m. si f. Persoana care manifesta preocupari într-un domeniu al artei, al stiintei sau al tehnicii fara a avea pregatirea profesionala corespunzatoare; persoana care se ocupa de ceva din afara profesiunii sale, numai din placere; amator; (peior.) persoana care nu adânceste (sau nu are pregatirea stiintifica necesara pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei stiinte etc. – Din fr. dilettante.
perioadă, PERIOÁDĂ, perioade, s.f. 1. Interval de timp în cursul caruia se desfasoara un fenomen sau se petrece un eveniment. ♦ Subdiviziune a timpului geologic mai mica decât era. ♦ (Fiz.) Perioada de înjumatatire = interval de timp în care se descompune jumatate dintr-o cantitate de element radioactiv. (Chim.) Perioada de inductie = interval de timp necesar pentru ca o reactie sa înceapa sa se desfasoare cu viteza corespunzatoare conditiilor respective. 2. Interval de timp care se scurge între cele doua momente în care se reproduce un fenomen astronomic; interval de timp dupa care un astru, în miscarea sa, se afla în aceeasi situatie relativa fata de un anumit reper. 3. (Fiz.) Interval de timp dupa care se repeta un fenomen, reproducându-se consecutiv valorile unei marimi caracteristice acelui fenomen. 4. (Mat.) Intervalul cresterii minime a variabilei independente, dupa care se reproduc, în aceeasi ordine, aceleasi valori ale unor marimi. ♦ Multimea numerelor de o cifra care se repeta infinit într-o fractie zecimala. 5. Fiecare dintre cele sapte rânduri în care sunt aranjate elementele chimice din tabloul periodic al lui Mendeleev. 6. Interval de timp dintre doua accese ale unei boli. ♦ (Pop.) Menstruatie. 7. Fraza ampla, cu caracter unitar si armonios, datorat în special simetriei structurii ei. 8. Parte unitara dintr-o compozitie muzicala, formata din mai multe fraze. [Pr.: -ri-oa-. Var.: (rar) periód s.n.] – Din lat. periodus, ngr. períodos, fr. période.
încadra, ÎNCADRÁ vb. I. tr. 1. a pune, a aseza într-un cadru, într-o rama. ♢ a înconjura; a împresura. ♢ a regla tirul de artilerie aducând loviturile din ce în ce mai aproape de obiectiv. ♢ (fig.) a cuprinde într-un text de lege o infractiune etc.; a insera. 2. a numi, a primi pe cineva într-o functie, într-o asociatie etc. cu toate drepturile si obligatiile care îi revin; a integra; (spec.) a prevedea o unitate militara cu cadrele de ofiteri si subofiteri necesare; a înrola. II. refl. a se integra, a urma linia unei miscari a unui ritm de munca etc. (< fr. /s'/encadrer)
drum, DRUM, drumuri, s.n. 1. Cale de comunicatie terestra, alcatuita dintr-o banda îngusta si continua de teren batatorit, pietruit, pavat sau asfaltat. ♢ Drumul mare = sosea de mare circulatie, care leaga localitati principale. Hot (sau tâlhar) de drumul mare = hot care ataca oamenii în drum spre a-i jefui. Drum-de-fier = cale ferata. ♢ Loc. adv. Peste drum = în fata, vizavi. În drum = în mijlocul drumului; în calea drumetilor; în vazul tuturor. Pe toate drumurile = peste tot, pretutindeni. ♢ Expr. A pune pe cineva pe drumuri = a face pe cineva sa mearga mai mult decât ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. A bate (sau a tine, a pazi) drumul (sau drumurile) sau a umbla (sau a fi, a sta) pe drumuri = a umbla de colo-colo, fara rost, a umbla haimana. A fi de pe drumuri = a fi fara familie, fara locuinta stabila, fara rost în viata. A ramâne (sau a ajunge etc.) pe drumuri = a ramâne fara adapost, fara slujba, fara mijloace de trai; a saraci, a scapata. A lasa (sau a arunca, a azvârli etc.) (pe cineva) pe drum (sau pe drumuri) = a da (pe cineva) afara din casa sau din serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului; a saraci (pe cineva). A aduna pe cineva de pe drumuri = a da cuiva adapost, a pune pe cineva sub ocrotire. Pe drum = gata sa vina, sa soseasca, sa apara, sa se nasca. A sta (sau a se pune etc.) în drumul cuiva sau a-i sta cuiva în drum = a se afla (sau a iesi) înaintea cuiva, împiedicându-l (sa înainteze, sa faca o treaba etc.); a împiedica pe cineva într-o actiune, a i se împotrivi. A se da din drumul cuiva = a se da la o parte, a face cuiva loc sa treaca; a înceta sa mai împiedice pe cineva în actiunile sale. A-si face (sau a-si gasi, a-si croi) (un) drum (nou) în viata = a începe o (noua) cariera, un nou fel de viata, a-si gasi un rost; a reusi. A-si face drum = a) a înainta (prin eforturi) într-o multime; b) a se abate din cale spre a se duce undeva sau la cineva. A apuca (sau a lua) alt drum = a se ocupa de altceva, a se initia în alt domeniu. A iesi cuiva în drum = a întâmpina pe cineva. A da drumul (cuiva sau la ceva) = a) a lasa din mâna; b) a lasa sau a reda libertatea cuiva; a permite cuiva sa intre sau sa iasa; c) a desface o cusatura, un tiv (pentru a largi sau a lungi o haina). A-si da drumul = a) a se lasa în jos, a coborî; a se avânta; b) a începe sa povesteasca, sa faca destainuiri; c) a izbucni (într-o avalansa de vorbe, în tipete, plâns etc.). ♦ Parcurs; ruta, itinerar; traseu, cursa (parcurse de cineva sau de ceva). Drumul Oltului. Drum maritim. 2. Calatorie. ♢ Ultimul drum = drumul pe care este condus un mort la groapa. ♢ Expr. A-si cauta (sau a-si vedea) de drum = a) a-si continua calatoria, a merge mai departe; b) a nu se amesteca în treburile altuia. Drum bun! urare adresata cuiva care pleaca într-o calatorie. 3. Traiectorie. – Din sl. drumŭ. Cf. bg., scr. d r u m.
toamnă, TOÁMNĂ, toamne, s.f. Anotimp care urmeaza dupa vara si preceda iarna, cuprinzând (în emisfera boreala) intervalul dintre 23 septembrie si 22 decembrie, caracterizat prin scaderea treptata a duratei zilei, însemnate precipitatii si vestejirea vegetatiei. ♢ Loc. adj. De toamna = care se face sau se întâmpla toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. ♢ Loc. adv. Asta toamna = în toamna trecuta. La toamna = când va veni toamna; în timpul toamnei viitoare. De (cu) toamna = fiind înca toamna. Pe (sau în) toamna = când a sosit (sau când va sosi) toamna, pe timpul toamnei. Pâna la toamna = pâna la începutul toamnei. ♦ (Adverbial; în forma toamna) În timpul toamnei. – Lat. autumnus.
planimetrie, PLANIMETRÍE s.f. 1. Parte a topografiei care studiaza metodele si instrumentele necesare reprezentarii pe o harta sau pe un plan (I 7) a proiectiei orizontale a obiectelor de pe suprafata pamântului. 2. (Astazi rar) Parte a geometriei care se ocupa cu masurarea suprafetelor plane; geometrie plana. – Din fr. planimétrie.
cvorum, CVÓRUM, cvorumuri, s.n. Numar minim de membri necesar, potrivit legii, pentru ca o adunare sa fie valabil constituita sau sa poata lua o hotarâre valabila. – Cuv. lat.
pontonier, PONTONIÉR, pontonieri, s.m. 1. Militar apartinând unor trupe de geniu specializate în constructia de pontoane si de alte lucrari necesare trecerii (unei armate) peste o apa. 2. (Rar) Persoana care face serviciul la un ponton. [Pr.: -ni-er] – Din fr. pontonnier.
port, PORT3, porturi, s.n. 1. Complex tehnic amenajat pe malul unei ape navigabile, prevazut cu instalatiile necesare pentru acostarea, încarcarea, descarcarea si repararea navelor. 2. Oras care are un port (1). – Din fr. port, it. porto.
crocodil, CROCODÍL, crocodili, s.m. 1. Reptila uriasa din ordinul crocodilienilor, care traieste în fluviile din tarile tropicale, cu corpul acoperit de placi osoase, cu coada lunga si cap alungit, cu falci lungi si dinti puternici (Crocodilus niloticus). ♢ Expr. (Fam.) Lacrimi de crocodil = plâns prefacut, ipocrit. 2. Dispozitiv metalic fixat pe sinele de cale ferata si folosit pentru a transmite comenzile de semnalizare, actionând fluierul locomotivei în mers. 3. Cleste cu care, în laborator, se da dopurilor de pluta elasticitatea necesara folosirii lor. 4. Clema de forma unui clestisor cu falci dintate, folosit pentru realizarea unor legaturi electrice temporare si demontabile. – Din fr. crocodile, lat. crocodilus.
posibilitate, POSIBILITÁTE, (2) posibilitati, s.f. 1. Faptul de a fi posibil; ceea ce poate deveni în viitor o realitate. 2. Mijloc de realizare, de înfaptuire a ceva; putinta, modalitate. ♢ Posibilitati materiale = bani (necesari traiului). ♢ Expr. În masura (sau în limita) posibilitatilor = în masura în care este posibil. ♦ (La pl.) Calitati, însusiri care se pot dezvolta, maturiza. Tânar cu posibilitati. – Din fr. possibilité, lat. possibilitas, -atis.
post, POST2, posturi, s.n. 1. Functie, slujba. ♢ Loc. adv. La post sau la postul meu (ori tau etc.) = prezent la datorie pentru îndeplinirea obligatiilor (de serviciu). 2. Loc unde se gaseste o formatie militara (restrânsa) care executa un ordin; p. ext. formatia militara respectiva. ♦ Unitate de politisti sau jandarmi (în trecut de militieni) însarcinata cu mentinerea ordinii publice într-o localitate rurala; p. ext. local unde functioneaza unitatea respectiva. ♦ Loc unde sta santinela în timpul serviciului de garda; p. ext. serviciul de garda al santinelei; (rar) santinela. ♦ Loc unde sta un politist însarcinat cu supravegherea circulatiei pe strazi. 3. Instalatie utilata cu aparatura necesara pentru executarea anumitor operatii tehnice. Post telefonic. ♦ Loc special amenajat în care se desfasoara o activitate practica sau pe care îl ocupa o persoana în timpul efectuarii unei asemenea activitati. Post de observatie. ♢ Post de miscare = loc pentru deservirea circulatiei trenurilor. Post (sanitar) de (prim) ajutor = ansamblul încaperilor, al mijloacelor tehnico-sanitare si al personalului sanitar, organizat cu scopul de a da primele îngrijiri persoanelor accidentate sau bolnavilor. 4. Categorie în care sunt înscrise într-o evidenta contabila sume de bani, materiale etc.; rubrica corespunzatoare dintr-un registru de contabilitate. – Din fr. poste.
potabil, POTÁBIL, -Ă, potabili, -e, adj. Care îndeplineste toate calitatile necesare pentru a putea fi baut; bun de baut. Apa potabila. – Din fr. potable, lat. potabilis.
potenţial, POTENŢIÁL, -Ă, (I) potentiali, -e, adj., (II) potentiale, s.n. I. Adj. 1. Care are în sine toate conditiile esentiale pentru realizare, care exista ca posibilitate, care exista în mod virtual. ♢ Energie potentiala = energia pe care o poate dezvolta un corp prin miscarea lui din pozitia în care se afla pâna la un indice de referinta. 2. (Gram.; despre moduri, propozitii etc.) Care prezinta o actiune posibila, fara sa precizeze daca se realizeaza sau nu. II. S.n. 1. Marime fizica a carei variatie în spatiu si timp caracterizeaza un câmp fizic si permite determinarea acestuia. ♢ Potential electric = marime a carei variatie caracterizeaza câmpul electric. Potential de electrod = diferenta de potential dintre un metal si o solutie electrolitica în contact cu metalul. Potential de ionizare = diferenta de potential necesara accelerarii unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o molecula, sa provoace ionizarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potential terestru = geopotential. 3. (Biol.; în sintagma) Potential de înmultire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice. 4. Capacitate de munca, de productie, de actiune; randamentul calitativ si cantitativ al unei munci; p. ext. forta, putere. [Pr.: -ti-al] – Din fr. potentiel.
potrivi, POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A avea sau a face sa aiba însusiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face sa fie la fel; a fi sau a pune pe acelasi plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A aseza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel, a face sa stea asa cum trebuie. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face sa corespunda, sa fie la fel cu altceva, a adapta, a da dupa... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza atât cât trebuie (pentru a fi bun). A potrivi o mâncare din sare. 4. Tranz. A da forma dorita, necesara etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. si tranz. A fi sau a face pe masura cuiva, a-i veni sau a face sa vina bine. Haina i se potriveste. ♦ Refl. A fi în concordanta, a se armoniza. ♢ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în asa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpani. 7. Refl. (Pop. si fam.) A da cuiva ascultare, a-i face pe voie; a consimti. 8. Refl. (Înv. si pop.) A se împotrivi. – Din potriva.
practică, PRÁCTICĂ, practici, s.f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutina. 2. Activitate a oamenilor îndreptata spre crearea conditiilor necesare existentei societatii, în primul rând spre producerea si crearea bunurilor materiale si a valorilor culturale; metoda, procedeu aplicat si verificat efectiv. ♢ Loc. adv. În practica = în mod concret, în realitate. ♢ Expr. A pune în practica = a aplica. 3. Exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei stiinte, a unei arte. 4. Aplicare si verificare efectiva a cunostintelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare. Practica pedagogica. ♦ Stagiu de perfectionare sau de dobândire a unor cunostinte practice pe care-l face, într-o fabrica, într-o întreprindere etc., un student sau un elev. Practica de productie. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie, manifestare exterioara de cult. – Din germ. Praktik, fr. pratique.
prag, PRAG, praguri, s.f. 1. Partea de jos, orizontala, a unui toc de usa sau a unei porti, putin mai ridicata de la pamânt, peste care se trece la intrare si iesire. ♢ Expr. A calca (sau a trece, a pasi) pragul (casei) = a) a iesi din casa; b) a intra în casa cuiva, a vizita pe cineva. A se pune prag = a se aseza în calea cuiva; a se împotrivi, a se opune actiunilor cuiva. A pune piciorul în prag = a se opune cu dârzenie la ceva, a avea o atitudine intransigenta, a soma pe cineva sa faca ceva. ♦ Mica ridicatura special amenajata pe terenul de sport, pentru a marca limita de la care se efectueaza sariturile atletice. ♦ Partea de sus, orizontala, a tocului usii. ♢ Expr. A da (sau a se lovi, a se izbi) cu capul de pragul de sus = a se convinge de unele adevaruri în urma unei triste experiente. ♦ Fig. Treapta sociala, rang. 2. Usa, poarta; p. ext. casa, locuinta; camin, familie. ♢ Expr. Din prag în prag = din casa în casa. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a hoinari, a colinda. ♦ Portiune de teren din fata usii de la iesirea dintr-o casa. ♦ (Rar) Temelie. 3. Fig. Început al unei situatii noi, limita care desparte doua situatii, perioade etc. diferite. În pragul verii. 4. Ridicatura naturala a fundului albiei unei ape curgatoare; banc de depuneri format de materialele transportate de apa; treapta mai înalta pe fundul unui bazin oceanic sau marin. ♦ Ridicatura de teren în forma de prag (1); treapta de stânca greu de trecut. ♦ Perete de piatra, stânca peste care trece o apa, formând o cascada. 5. Proeminenta în forma de treapta pe suprafata unei piese de lemn, care intra într-o scobitura facuta în alta piesa îmbinata cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor doua piese una fata de alta. ♦ P. gener. Proeminenta în forma de treapta executata sau formata (în urma uzurii) pe suprafata unei piese. 6. (Fiz.) Valoarea maxima sau minima a unei marimi caracteristice unui fenomen dat, deasupra sau dedesubtul careia fenomenul nu se mai poate petrece. ♦ (Med.) Valoare minima a unui factor necesara pentru a determina aparitia unui fenomen fiziologic sau patologic. ♢ Prag de excitabilitate = intensitatea minima a unui excitant capabila sa provoace o stare de excitatie într-o celula sau într-un complex de celule nervoase. Prag senzorial absolut = marime minima a unui excitant, necesara pentru a provoca o senzatie abia perceptibila. 7. Bucatica de lemn (de abanos) sau de os de elefant care se fizeaxa perpendicular pe capatul superior al corpului unor instrumente muzicale si pe care se sprijina coardele. – Din sl. pragŭ.
prea, PREA adv. 1. Mai mult decât (este necesar), din cale afara de..., peste masura, extrem de..., foarte (mult). ♢ Expr. Nu (sau nici) prea = nu chiar, nu tocmai, nu foarte; potrivit. A fi prea din cale-afara (sau prea de tot) = a depasi orice limita admisa. A nu sti prea multe = a fi suparacios, irascibil, a reactiona impulsiv; a nu sti de gluma. (Fam.) Asta e prea-prea = asta întrece masura. Mult prea... = excesiv, exagerat. Nici prea-prea, nici foarte-foarte = asa si asa, nici bine, nici rau; potrivit; mediocru. ♢ (Ajuta la formarea superlativului absolut) Nu e nici prea mult, nici prea putin. 2. Element de compunere care înseamna "foarte", "peste masura" si care serveste la formarea unor substantive, a unor adjective si a unor verbe. – Din sl. prĕ.
preamplificator, PREAMPLIFICATÓR, preamplificatoare, s.f. Amplificator utilizat într-un lant de transmisie înaintea unui amplificator principal, pentru a ridica nivelul semnalului de intrare al amplificatorului principal si pentru a realiza adaptarea de impedanta necesara. [Pr.: pre-am-] – Pre1- + amplificator.
pregătit, PREGĂTÍT, -Ă, pregatiti, -te, adj. (Despre oameni) Care are pregatirea, cunostintele necesare pentru a desfasura o activitate; care are o cultura temeinica (într-un anumit domeniu); instruit, cult, format. – V. pregati.
prisos, PRISÓS, prisosuri, s.n. 1. Ceea ce depaseste necesarul, ceea ce întrece o anumita limita; prisosire, prisosinta, prisoseala, surplus, excedent; p. ext. belsug, abundenta. ♢ Loc. adj. si adv. De prisos = (care este) în plus; p. ext. (care este) inutil, fara rost. ♢ Loc. adv. Cu prisos = în plus; din plin, din belsug. 2. (La pl.; înv. si reg.) Teren agricol care prisosea mosierului si pe care acesta îl arenda taranilor. – Din ngr. perissós.
prisosi, PRISOSÍ, prisosesc, vb. IV. Intranz. A fi, a exista, a se afla în cantitate mai mare decât este necesar sau decât îi trebuie cuiva. ♦ A fi inutil. – Din prisos.
pristol, PRISTÓL, pristoluri, s.n. Masa din mijlocul altarului unei biserici, pe care se tin obiectele necesare oficierii liturghiei; p. gener. altar. [Var.: (înv. si reg.) prestól, prastól s.n.] – Din sl. prĕstolŭ.
priva, PRIVÁ, privez, vb. I. Tranz. (Livr.) A împiedica pe cineva sa se bucure de un avantaj, de un drept care i se cuvine, de ceva necesar. ♦ Refl. A renunta (de bunavoie sau constrâns la ceva necesar) la un bun sau la un drept. – Din fr. priver, lat. privare.
prevăzut, PREVĂZÚT, -Ă, prevazuti, -te, adj. 1. Care este dedus din fapte, fenomene, date etc. precedente. 2. Care este prescris, specificat de o lege, de un regulament etc. 3. Care este înzestrat cu cele necesare. – V. prevedea.
prevedea, PREVEDEÁ, prevắd, vb. II. 1. Tranz. A deduce (din fapte care preceda) evolutia evenimentelor viitoare; a avea intuitia celor ce urmeaza sa se întâmple; a întrezari; a presimti. 2. Tranz. (Despre legi, regulamente, îndrumari etc.) A specifica, a prescrie; a indica, a mentiona. 3. Tranz. A echipa, a înzestra pe cineva sau ceva cu cele necesare. 4. Refl. (Înv. si reg.) A se vedea prin ceva; a se întrezari. ♦ A se oglindi, a se reflecta. – Pre1- + vedea (dupa fr. prévoir).
rău, RĂU, REA, rai, rele, adj., s.n., adv. I. Adj. Care are însusiri negative; lipsit de calitati pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obisnuit, neplaceri altora. ♢ Expr. Poama rea sau soi rau = persoana cu deprinderi urâte. Rau de mama focului = plin de rautate, foarte înrait. ♢ Compuse: rea-vointa s.f. = purtare sau atitudine neprietenoasa, ostila fata de cineva sau de ceva; lipsa de bunavointa; rea-credinta (scris si reacredinta) s.f. = atitudine incorecta, necinstita; perfidie. (Loc. adj. si adv.) De rea-credinta = incorect, necinstit, rau intentionat. ♦ Care exprima, care denota rautate; care este contrar binelui. 2. Care nu-si îndeplineste îndatoririle morale si sociale legate de o anumita circumstanta, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situatii; necorespunzator, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultator, rasfatat, razgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publica. ♦ (Despre vorbe) Care supara, care jigneste; p. ext. urât. 4. (Despre viata, trai etc.) Nelinistit, apasator, chinuit. ♢ Expr. A duce casa rea (cu cineva) = a nu se întelege, a trai prost (cu cineva). A-si face sânge rau (sau inima, voie rea) = a se necaji, a fi mâhnit. 5. (Despre vesti) Care anunta un necaz, o suparare; neplacut. II. Adj. Care nu are calitatile proprii destinatiei, menirii, rolului sau. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzator unui anumit scop, unei anumite întrebuintari; care prezinta unele defecte, unele imperfectiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rau conducator de caldura (sau de electricitate) = prin care caldura (sau electricitatea) nu se transmite cu usurinta sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu functioneaza normal; bolnav; (despre functii fiziologice) care nu se desfasoara normal. 3. (Despre îmbracaminte si încaltaminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre bauturi) Neplacut la gust, prost pregatit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, iesit din circulatie; fals. III. Adj. (Despre meseriasi, artisti etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfacator; daunator. ♢ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rau = a atribui cuiva o intentie rauvoitoare, a interpreta eronat o observatie, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (În superstitii) Prevestitor de rele; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Asa cum nu trebuie; nepotrivit, gresit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplacut, suparator, nesatisfacator. ♢ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rau = a avea o viata grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rau = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sarac. A-i sedea rau (ceva) = a nu i se potrivi o haina, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rau sau a se simti rau = a fi sau a se simti bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rau = a simti deodata ameteala, dureri, senzatie de greata etc.; a lesina. A-i face (cuiva) rau = a-i cauza (cuiva) neplaceri. A-i parea (cuiva) rau (de sau dupa ceva ori dupa cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplacut, dezagreabil. 5. Neconform cu parerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S.n. 1. Ceea ce aduce nemultumire; neplacere; pricina de nefericire; neajuns. ♢ Loc. adv. Cu parere de rau = cu regret. A rau = a nenorocire. ♢ Loc. prep. De raul (cuiva) = din cauza (rautatii) cuiva. ♢ Expr. A vrea, a dori (cuiva) raul = a dori sa i se întâmple cuiva lucruri neplacute. Uita-te-ar relele!, formula glumeata prin care se ureaza cuiva noroc si fericire. ♦ Boala, suferinta. ♢ Rau de mare = stare de indispozitie generala care se manifesta la unii calatori pe mare. Rau de munte (sau de altitudine) = stare de indispozitie generala cauzata de rarefierea aerului de pe înaltimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ♢ Expr. A vorbi de rau (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilaresti. – Lat. reus "acuzat", "vinovat".
producţie, PRODÚCŢIE, productii, s.f. 1. Procesul crearii bunurilor necesare existentei si dezvoltarii societatii, în cursul caruia oamenii transforma sau modifica obiectele din natura potrivit trebuintelor lor. ♢ Productie de marfuri = forma de organizare a economiei sociale în care produsele muncii sunt create de diferiti producatori independenti, autonomi, fiecare dintre ei specializându-se în confectionarea unui produs oarecare, astfel încât pentru satisfacerea nevoilor sociale este necesara vânzarea-cumpararea de produse pe piata. Productie marfa = productie (2) în expresie baneasca a întreprinderilor sau a ramurilor economiei nationale într-o anumita perioada de timp, livrata sau destinata desfacerii. Productie neta = valoarea productiei marfa minus cheltuielile de productie. 2. Totalitatea produselor (1) obtinute în procesul muncii, într-o perioada de timp determinata, într-un anumit sector al activitatii sociale etc. 3. Lucrare, opera literara, stiintifica sau artistica. 4. Manifestare artistica organizata la sfârsitul unui an scolar în institutele de arta teatrala si cinematografica, în scolile de muzica, de coregrafie etc. [Var.: (înv.) productiúne s.f.] – Din fr. production.
proiect, PROIÉCT, proiecte, s.n. 1. Plan sau intentie de a întreprinde ceva, de a organiza, de a face un lucru. 2. Prima forma a unui plan (economic, social, financiar etc.), care urmeaza sa fie discutat si aprobat pentru a primi un caracter oficial si a fi pus în aplicare. ♢ Proiect de lege = text provizoriu al unei legi, care urmeaza sa fie supus dezbaterii organului legiuitor (si opiniei publice). 3. Lucrare tehnica întocmita pe baza unei teme date, care cuprinde calculele tehnico-economice, desenele, instructiunile etc. necesare executarii unei constructii, unei masini etc. ♢ Proiect de diploma = lucrare cu caracter tehnic, aplicativ, pe baza careia studentii institutelor politehnice, institutelor de arhitectura etc. obtin diploma la sfârsitul studiilor. [Pr.: pro-iect] – Din germ. Projekt, lat. projectus.
prosector, PROSECTÓR, prosectori, s.m. (Med.) 1. Persoana specializata în efectuarea disectiilor si a autopsiilor. 2. Persoana însarcinata sa prepare piesele anatomice necesare la cursul unui profesor la facultatea de medicina. [Acc. si: proséctor] – Din lat. prosector, fr. prosecteur, germ. Prosektor.
prosectură, PROSECTÚRĂ, prosecturi, s.f. Cladire sau încapere într-un spital în care se depun cadavrele si se efectueaza autopsiile; morga1. ♦ Încapere în care se pregatesc piesele anatomice necesare cursului unui profesor la facultatea de medicina. – Din germ. Prosektur.
provedea, PROVEDEÁ, provắd, vb. II. Tranz. (Înv.) A înzestra pe cineva sau ceva cu cele necesare; a prevedea. – Din it. provvedere.
provizie, PROVÍZIE, provizii, s.f. Rezerva de produse (mai ales alimentare) necesare cuiva sau undeva pentru o anumita perioada de timp. – Din fr. provision, lat. provisio, germ. Provision.
lac, LAC1, lacuri, s.n. Întindere mai mare de apa statatoare, închisa între maluri, uneori cu scurgere la mare sau la un râu. ♢ Lac de acumulare = lac (artificial) situat în amonte de o hidrocentrala, care constituie rezerva de apa necesara producerii energiei. ♢ Expr. A sari (sau a cadea, a da etc.) din lac în put = a da de un rau mai mare, încercând sa scape de un alt rau. ♦ Fig. Cantitate mare de apa sau de alt lichid. – Lat. lacus.
pune, PÚNE, pun, vb. III. A aseza, a instala, a plasa într-un loc. ♢ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrautati situatia. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) actiunii focului (pentru a fierbe, a gati etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpana, în balanta) = a cumpani, a chibzui (importanta, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotarâre întemeiata. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori sa obtina; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pamânt = a avea o atitudine modesta, plecând privirea; a se rusina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umarul = a-si aduce contributia la o actiune; a contribui. A(-si) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intentia de a..., a planui, a decide. A pune o vorba (buna) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-si însela sotul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discutie. Unde (mai) pui ca... = fara a mai socoti ca...; presupunând, considerând ca... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrautatirea unei situatii grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pamânt. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împusca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rau, uneltind împotriva lui. A(-si) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-si primejdui viata; a fi singur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lânga) cineva = a intra în voie cuiva, a se face placut cuiva (prin adulare, linguseli, spre a obtine avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ♢ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atentia, a aduce la cunostinta. ♦ Refl. A se depune, a se asterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zapada. S-a pus o iarna grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situatie noua neasteptata, a face pe cineva sa ajunga într-o anumita stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A aseza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujba; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai multi. ♢ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujba spre a-si câstiga existenta. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujba. 3. Tranz. si refl. A (se) aseza într-un anumit fel, într-o anumita pozitie. ♢ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în doua (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mânunchi din doua (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agata. 4. Tranz. A face sa stea într-un anumit loc, a aseza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a aseza într-un anumit loc fata de alte obiecte de acelasi fel, a aranja, a situa. ♢ Expr. A pune caii = a înhama. A pune în scena = a regiza, a monta o piesa de teatru. ♦ A planta, a sadi, a semana. 5. Tranz. si refl. A(-si) aseza pe corp obiectele de îmbracaminte necesare; a (se) îmbraca sau a (se) încalta. 6. Tranz. A depune valori banesti (în pastrare, spre fructificare etc.); a investi valori banesti. ♢ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune pret = a oferi un pret mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotriva. Te pui pentru un fleac! ♢ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva sa actioneze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se masura sau a se compara cu cineva. ♢ Expr. (Tranz.). A pune (de) fata sau fata în fata = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tabarî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva sa execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuti. 12. Refl. (Adesea cu determinari introduse prin prep. "pe") A începe o actiune, a se apuca (cu staruinta) de ceva. ♢ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicali pe cineva sau a insista pe lânga cineva. (Reg.) A se pune (cu rugaminti, cu vorbe dulci etc.) pe lânga cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata sa... (Tranz.) A-si pune puterea sau (toate) puterile = a-si da toata silinta, a se stradui. 13. Tranz. (În loc. si expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la proba (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaste valoarea, însusirile). A pune (pe cineva) la cazne = a cazni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebari) = a întreba, a chestiona. A pune stavila = a stavili. A pune în primejdie = a primejdui. A-si pune nadejdea (sau speranta, credinta) în cineva sau ceva = a nadajdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune graba = a se grabi. A pune nume (sau porecla) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidenta = a evidentia, a sublinia, a releva. A pune la îndoiala = a se îndoi. A pune la socoteala = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscalitura = a iscali. A pune ramasag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. si: (reg.) pui] – Lat. ponere.
putea, PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea puterea, a se simti capabil de a înfaptui un lucru. ♢ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poti etc.) = pe masura posibilitatilor. ♢ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul, etc.) = cât (sau ce) este în stare sa faca cineva, ce posibilitati, câta rezistenta are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi coplesit de un seniment sau de o senzatie puternica; b) (fam.) a nu-i pasa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, conditiile necesare sau ocazia de a înfaptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putinta. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putinta ca un lucru sa se întâmple. ♢ Expr. Ce (sau când, unde) poate sa fie? = ce (sau când, unde) sa fie? ♢ Refl. impers. Cum se poate sa nu învete? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte, din cale-afara. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbiala) E posibil, e cu putinta. ♢ Loc. adv. Peste poate = cu neputinta, imposibil. Fara doar si poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ♦ Refl. impers. A fi permis sau îngaduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptatit sa faca, sa spuna, sa creada ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine sa..., a fi cazul sa, ..; a se cuveni, a se cadea. [Prez. ind. si: (pop.) poci] – Lat. potere (= posse).
şantier, SANTIÉR, santiere. s.n. Loc pe care se construieste (sau se repara) o cladire, un obiectiv industrial, un pod, un baraj, o sosea etc., împreuna cu materialele si instalatiile necesare desfasurarii acestei activitati. ♢ Santier naval = întreprindere industriala specializata în construirea si repararea navelor, situata pe malul unei ape navigabile. ♦ P. anal. Proces în plina desfasurare de creare a unei opere literare, artistice sau stiintifice. [Pr.: -ti-er] – Din fr. chantier.
oală, OÁLĂ, oale, s.f. 1. Vas de lut ars, de metal, de portelan etc., de obicei cu gura larga si cu înaltimea mai mare decât largimea, folosit în gospodarie pentru pregatirea, pastrarea etc. bucatelor. ♢ Expr. Cât o oala de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oala = a prinde pe cineva usor, fara nici o greutate (sau pe neasteptate). A se face (sau a fi) oale si ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeasi oala = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcaturi. A plati oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o maciuca) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus, ce s-a facut. Mustati pe oala = mustati cu vârfurile lasate în jos. Tuns pe oala = cu parul lung pâna pe gât si retezat. ♦ Continutul vasului descris mai sus. ♢ Expr. A se amesteca (sau a-si baga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fara rost, nechemat într-o discutie, actiune etc. care nu-l priveste. ♦ Vas, ghiveci, glastra de flori. ♦ (Adesea cu determinarea "de noapte") Vas întrebuintat (noaptea) pentru necesitatile omenesti; tucal. 2. Vas de constructie speciala, asemanator cu oala (1), folosit în diverse operatii tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Ţigla, olan. [Var.: (pop.) ol s.n.] – Lat. olla.
merge, MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se misca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre pasari, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncaruri si bauturi) A putea fi înghitit usor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ♢ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ♢ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a actiona necugetat, a-si periclita existenta. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-si relua treburile obisnuite, a-si vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inima (sau la suflet) = a(-i) placea foarte mult. A merge ata = a se duce drept la tinta. De-i merge (sau sa-i mearga) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legatura cu verbul "a bate " sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbiala) zdravan, tare, violent. A merge pe... = (despre vârsta) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe masura ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei institutii de învatamânt. ♦ (Înv. si reg.; despre fiinte si lucruri) A intra, a patrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers pâna la a crede ca-l poate îndrepta. ♢ Expr. A merge prea departe = a-si îngadui prea multe, a depasi limitele îngaduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujba). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgatoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoti, a întovarasi, a acompania. ♢ Expr. A merge mâna în mâna (cu...) = a fi în strânsa legatura, a se desfasura concomitent, a se înlantui. A merge dupa (cineva) = a) (despre femei) a se marita; b) a urma sfaturile, povetele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmari pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de carti) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pamânt, drumuri etc.) A se întinde pâna la...; a duce la... 2. (Despre stiri, evenimente etc.) A ajunge la cunostinta cuiva; a se raspândi; a se propaga, a se generaliza. ♢ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbeste. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el ca... Mearga-i numele! = sa nu se mai auda despre el, sa dispara definitiv. III. 1. (Despre actiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfasura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A functiona. 2. (Despre fiinte) A o duce, a-i fi (bine sau rau). ♦ A reusi, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ♢ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe masura ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuinta (într-o anumita cantitate). 2. (Înv. si pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt numar. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ♢ Expr. Asa mai merge = asa se potriveste, e bine, îmi convine. Treaca (si mearga)! sau treaca-mearga! = fie! sa zicem ca se poate! sa admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbracat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere "a se scufunda".
oficiu, OFÍCIU, oficii, s.n. 1. Denumire data unor servicii ale unor întreprinderi sau institutii; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (speciala), functie, slujba. ♢ Loc. adj. si adv. Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispozitie data de o autoritate (si nu la cererea cuiva); fig. în mod automat. ♦ (Înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, înlesnire. ♢ Bune oficii = interventie binevoitoare în scopul unei concilieri; servicii facute cuiva. ♦ Rol, functie. 4. Slujba bisericeasca, serviciu religios. 5. (Rar) Încapere anexa a sufrageriei, în care se pregatesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (înv.) ofís s.n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office.
şti, STI, stiu, vb. IV. I. 1. Tranz si intranz. (Folosit si absol.) A avea cunostinta (de...), a fi informat (în legatura cu...), a cunoaste. ♢ Loc. adv. Pe stiute = în cunostinta de cauza. Pe nestiute = a) fara sa-si dea seama; b) în ascuns, pe furis, tiptil. ♢ Expr. (Tranz., absol.) Nu stiu, n-am vazut = sunt cu totul strain de ceva, nu am idee de nimic. Stiu eu (sau stii tu etc.) ce stiu (sau stii etc.) sau las' ca stiu eu, se spune pentru a arata ca cineva cunoaste bine o situatie si ca nu poate fi indus în eroare. Stii ce? sau stii ceva?, stii una? = fii atent la ce-ti spun, asculta ceea ce am sa-ti spun. (Numai) Dumnezeu stie sau stie Dumnezeu, se spune pentru a sprijini o afirmatie sau o negatie. Dumnezeu (mai) stie sau dracul (mai) stie, se spune pentru a exprima o nedumerire, neputinta de a preciza sau de a explica ceva, o nesiguranta. (Intranz.) A-i sti (cuiva) de urma = a sti unde se afla cineva. Pe cât (sau dupa cât) stiu = dupa informatiile pe care le am. 2. Tranz. A lua cunostinta de...; a afla, a auzi. 3. Tranz. A cunoaste pe cineva (din toate punctele de vedere). ♦ Refl. A se cunoaste pe sine, a avea cunostinta ca este într-un anumit fel; a se vedea într-un anumit fel. ♦ Refl. recipr. A se cunoaste unul pe altul; a avea legaturi de prietenie. 4. Intranz. A tine seama de ceva, a lua în consideratie; a avea teama sau respect de cineva. ♦ Tranz. A recunoaste pe cineva sau ceva drept... ♦ A avea parte de ceva, a se bucura de ceva. 5. Intranz. A se interesa de..., a se îngriji de... II. Tranz. 1. A poseda cunostinte sistematice într-un domeniu, a stapâni o stiinta, o arta etc. ♢ Expr. A sti carte = a sti sa scrie si sa citeasca; p. ext. a avea cunostinte temeinice într-un domeniu, a fi învatat. A sti pe de rost (sau pe dinafara, ca pe apa, ca apa, ca pe Tatal nostru) = a putea reproduce întocmai, din memorie, fara greseala. ♦ A vorbi si a întelege o anumita limba. ♦ A se pricepe sa faca ceea ce trebuie, a avea îndemânarea, abilitatea necesara într-o anumita împrejurare. ♢ Expr. A nu (mai) sti ce sa (se) mai faca = a nu mai gasi nici o solutie pentru a iesi dintr-o încurcatura. A nu mai sti ce sa faca de... = a fi coplesit de... A nu sti de unde s-o apuce = a nu se pricepe de unde sa înceapa un lucru. (Absol.) Stiu eu? exprima o îndoiala, o nesiguranta, o sovaire. 2. A putea, a fi în stare sa faca ceva; a fi apt pentru ceva. ♦ A fi hotarât sa faca ceva. ♢ Expr. A nu sti ce vrea = a nu putea lua o hotarâre, a fi nedecis; a sovai. 3. A tine minte, a-si aminti. 4. A-si da seama, a întelege, a pricepe. ♢ Expr. A nu (prea) sti multe = a riposta îndata (la provocarea cuiva). Mai stii sau mai stiu (si) eu, mai stii pacatul, de unde stii!? = se prea poate, nu poti fi sigur ca nu e asa. Nu stiu cum = în mod inexplicabil. A fi nu stiu cum = a fi ciudat, bizar. A-i fi (cuiva) nu stiu cum sa... = a-i fi (cuiva) greu sau penibil sa... (Substantivat) Un nu stiu cum sau un nu stiu ce = ceva nelamurit; farmec deosebit, nedefinit. (Intranz.) A nu sti de gluma = a fi suparacios. 5. A prevedea. ♦ A presupune, a banui. 6. A avea certitudinea, a fi sigur de ceva. ♢ Expr. Sa stiu (bine) ca... sau de-as sti ca... = chiar daca... ♦ Refl. impers. A fi lucru bine cunoscut. – Lat. scire.
şpul, SPUL, spuluri, s.n. 1. Mosorel de metal aflat în suveica masinii de cusut, pe care este înfasurata ata necesara cusaturii; p. ext. piesa împreuna cu firele înfasurate pe ea. 2. P. gener. Mosor, bobina (pe care sunt înfasurate fire). – Din germ. Spule.
observator, OBSERVATÓR1, observatoare, s.n. 1. (Mai ales în sintagma observator astronomic) Cladire special amenajata pentru observatii stiintifice asupra corpurilor ceresti, fenomenelor astronomice, meteorologice etc.; institutia aflata în aceasta cladire. 2. Loc, amplasament special amenajat de unde se pot observa cele ce se afla sau se întâmpla pe o mare distanta în jur si unde se pot adaposti oamenii si instrumentele necesare observatiei. – Din lat. observatorium, fr. observatoire, germ. Observatorium.
finanţe, FINÁNŢE s.f. pl. 1. Totalitatea mijloacelor banesti care se gasesc la dispozitia unui stat si care sunt necesare pentru îndeplinirea functiilor si sarcinilor sale. ♢ Om de finante = a) specialist în probleme financiare; b) detinator de capitaluri. (La sg.) Marea finanta = detinatorii marilor capitaluri financiare. ♦ Totalitatea mijloacelor banesti ale unei întreprinderi. ♦ (Fam.) Averea în bani a unei persoane particulare. 2. Stiinta care studiaza finantele (1). [Var.: finánta s.f.] – Din fr. finance, it. finanza.
viaţă, VIÁŢĂ, vieti, s.f. 1. Sinteza a proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizeaza organismele; faptul de a fi viu; stare a ceea ce este viu. ♢ Loc. adj. Plin de viata sau cu viata = energic, viguros, vioi; vesel. Fara (pic de) viata = fara vlaga, fara vigoare. De viata = vesel, sociabil; caruia îi place sa petreaca. ♢ Loc. adj. si adv. Pe viata si pe moarte = în chip deznadajduit; cu înversunare, din toate puterile, cu riscul vietii. ♢ Loc. adv. Cu viata = a) în mod vioi, avântat, viu; b) viu, teafar. Cu pretul vietii = cu orice risc. ♢ Expr. A fi în viata = a trai. A trece (sau a se trece) din viata = a muri. A aduce (pe cineva) la viata = a face (pe cineva) sa-si recapete cunostinta, sanatatea; a însanatosi. A fi între viata si moarte = a fi în pericol sa moara. A mântui (cuiva) viata = a scapa (pe cineva) dintr-o mare primejdie, a salva de la moarte. A-si pune viata în primejdie (sau la mijloc) = a face ceva cu riscul vietii, a risca foarte mult. A lua (sau a capata) viata = a lua fiinta, a se naste; a se produce. ♦ Epitet dat unei fiinte iubite, care reprezinta totul în existenta cuiva. ♦ Existenta umana, petrecere a omului pe pamânt. ♢ Expr. Când ti-e viata mai draga = când nici nu te astepti, când nici nu te gândesti. ♦ Ansamblul fenomenelor biologice (crestere, metabolism, reproducere etc.) pe care le prezinta organismele animale sau vegetale de la nastere pâna la moarte. ♦ Fig. Vietate, fiinta; spec. om. 2. (În credintele religioase; determinat prin "de apoi", "de veci" etc.) Existenta de dincolo de moarte. 3. Mod, fel, ansamblu de conditii materiale si morale ori mediu în care se desfasoara existenta unei fiinte sau a unei colectivitati; totalitatea actelor savârsite de cineva în timpul existentei sale. ♦ Ceea ce este necesar pentru existenta zilnica a cuiva; trai (zilnic). 4. Timp cuprins între nasterea si moartea cuiva; sirul evenimentelor întâmplate în acest timp. ♢ Loc. adj. si adv. Pe viata = (care este) pentru tot timpul cât traieste cineva. Din viata = (care este) din timpul când traieste (cineva), când este înca viu. ♢ Loc. adv. În viata mea (sau ta, lui etc.) = (în constructii negative) niciodata. ♢ Expr. O viata de om = vreme foarte îndelungata. ♦ Biografie (relatata oral sau în scris). – Lat. •vivitia (< vivus).
viabil, VIÁBIL, -Ă, viabili, -e, adj. (Livr.) Care prezinta conditiile, calitatile necesare pentru a dura, a se mentine, a se dezvolta. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viable.
raţie, RÁŢIE, ratii, s.f. 1. Cantitate de hrana pe care trebuie sa o consume un om sau un animal într-un timp determinat si care contine toate substantele necesare desfasurarii functiilor vitale ale organismului. 2. Numar constant care se adauga la un termen al unei progresii aritmetice sau cu care se înmulteste un termen al unei progresii geometrice pentru a obtine termenul urmator. – Din lat. ratio, -onis, fr. ration.
cutare, CUTÁRE1 pron. nehot. (Înlocuieste numele unei persoane sau al unui lucru atunci când nu vrem, nu putem sau nu e necesar sa le numim) Sunt cutare, îi raspund eu. ♦ (Adjectival) Cutare persoana. ♦ (Repetat) Unul... altul, acesta... acela. Lat. eccu-talis.
lampă, LÁMPĂ, lampi, s.f. Aparat ori dispozitiv care produce lumina prin arderea unui combustibil sau cu ajutorul curentului electric. ♢ Lampa fulger = blitz. Lampa cu halogen = lampa cu incandescenta în balonul careia se introduce un amestec de gaze inerte care contine halogeni, în scopul maririi duratei de functionare si a stralucirii. Lampa de radio = tub electronic. Lampa de sudat (sau de lipit) = aparat care produce o flacara foarte puternica, necesara în operatia de lipire a unor piese metalice. – Din germ. Lampe, rus. lampa, fr. lampe.
lucru, LÚCRU, lucruri, s.n. I. Tot ceea ce exista (în afara de fiinte) si care este conceput ca o unitate de sine statatoare; obiect. ♢ Lucru în sine = notiune a filozofiei lui Kant desemnând realitatea obiectiva, existenta independent de cunoasterea noastra, care, desi perceputa sub forma de reprezentare, nu poate fi cunoscuta în esenta ei. (Jur.) Lucru imobil (sau nemiscator) = lucru care, în mod natural sau prin vointa omului, nu poate fi stramutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau miscator) = lucru care poate fi stramutat dintr-un loc într-altul. ♢ Expr. Lucru rau (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoana) de care suntem nemultumiti sau care nu e buna de nimic. ♦ Bun care apartine unei persoane sau unei colectivitati; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizica sau intelectuala) întreprinsa pentru realizarea unui scop; munca, treaba; actiune, fapta. ♢ Front de lucru = portiune dintr-o constructie la care lucreaza concomitent mai multe formatii de lucru, echipate cu materialele si utilajele necesare. ♢ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucreaza. Zile de lucru; b) cu care se lucreaza, folosit la treaba. Haine de lucru; c) întrebuintat la lucru, folosit într-o activitate. Metoda de lucru. ♢ Expr. A avea de lucru = a) a avea treaba, a fi (foarte) ocupat; b) A avea o ocupatie, a fi în slujba; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultati (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu gasi ce sau unde sa munceasca; b) se spune când cineva nu-si vede de treaba sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) sa munceasca. A-si face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-si pierde vremea cu o treaba lipsita de importanta sau cu o persoana care creeaza dificultati; a parea ca lucreaza; b) a-si crea singur încurcaturi. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. Lucru în (sau pe) banda = organizare a productiei în care obiectele de realizat se deplaseaza (continuu sau cu intermitenta) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lant = mod de organizare a productiei în care obiectul care se lucreaza se deplaseaza ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligatie pe care o aveau în evul mediu taranii dependenti din tarile române si care consta în prestatii de munca în folosul domnitorului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltata de o forta care actioneaza asupra unui corp, egala cu produsul dintre componenta fortei care actioneaza asupra corpului în directia deplasarii punctului ei de aplicatie si marimea acestei deplasari. 2. Ceea ce se efectueaza, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problema. 2. Situatie, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ♢ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanta, ceva fara însemnatate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensiva) S-a necajit lucru mare; c) (determinând un adjectiv, îi da valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv).
lavoar, LAVOÁR, lavoare, s.n. 1. Mobila de toaleta, pe care se afla ligheanul si celelalte obiecte necesare pentru spalat. 2. Recipient montat într-o încapere prevazuta cu o sursa de apa si cu un canal de evacuare, care serveste la spalatul curent al oamenilor; lavabou, chiuveta. – Din fr. lavoir.
liceu, LICÉU, licee, s.n. Scoala de cultura generala, în care sunt admisi absolventi ai scolilor generale si unde se predau cunostintele necesare continuarii studiilor în învatamântul superior sau diverse specialitati pentru pregatirea cadrelor medii. – Din fr. lycée, lat. lyceum.
cişmea, CISMEÁ, cismele, s.f. Instalatie (exterioara) prevazuta cu o pompa sau cu un robinet, prin care este adusa pe conducta apa necesara gospodariei. ♢ Expr. A curge ca dintr-o cismea = a curge mult si continuu. – Din tc. çesme.
lichida, LICHIDÁ, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capat unei actiuni, unui fapt, unei activitati etc. 2. Spec. A îndeplini toate formele necesare pentru ca o situatie juridica sau financiara sa ia sfârsit. ♦ A plati (o datorie). 3. (Arg.) A omorî; a asasina. – Din fr. liquider.
lipsă, LÍPSĂ, lipsuri, s.f. 1. Faptul de a nu se afla într-un loc (unde ar fi trebuit sa fie în mod obisnuit); absenta. ♢ Loc. adv. (Jur.) În lipsa = în contumacie. ♢ Loc. prep. În (sau din) lipsa de... = nefiind, neavând ceva, din pricina ca lipseste. În lipsa (cuiva sau a ceva) = cât timp (sau în timp ce) cineva sau ceva lipseste. ♢ Expr. Mai bine lipsa = mai bine deloc, mai bine renunt. A duce lipsa (de ceva) = a nu avea ceva (în cantitate suficienta). ♦ (Adjectival) Care lipseste, absent. Lipsa la apel. 2. Lucru care lipseste dintr-un ansamblu. 3. Faptul de a avea lacune, scaderi, deficiente, defecte; lacuna, scadere, deficienta, defect al cuiva sau a ceva. 4. Faptul de a-i lipsi cuiva cele necesare; nevoie, saracie. 5. (Înv. si reg.) Necesitate, trebuinta. ♢ Loc. adj. De lipsa = necesar, indispensabil. Am însirat toate cele ce-mi sunt de lipsa. [Pl. si: (înv.) lipse] – Din lipsi (derivat regresiv).
interes, INTERÉS s. n. 1. preocupare de a obtine ceea ce este folositor, agreabil, necesar. ♢ ceea ce este util, important, care convine; folos, câstig. 2. dobânda. o daune ĕ = despagubire baneasca pentru un prejudiciu. 3. (psih.) orientare activa si durabila a cuiva spre anumite lucruri, dorinta de a le cunoaste si întelege. 4. simpatie, înclinare fata de cineva. 5. placere provocata de ceva care ne atrage atentia, ne stârneste curiozitatea etc.; atractie. (< it. interesse, germ. Interesse, rus. interes)
interconexiune, INTERCONEXIÚNE s. f. 1. interconectare. 2. ansamblul mijloacelor tehnice necesare pentru realizarea unei legaturi. (< fr. interconnexion)
musai, MÚSAI adv. (Pop.) 1. Neaparat, negresit, în mod necesar. 2. (Cu functie predicativa) E absolut necesar, trebuie. 3. Cu insistenta, cu încapatânare, mortis. – Din magh. muszáj.
microradiografie, MICRORADIOGRAFÍE, microradiografii, s.f. Radiografie efectuata pe un film special, de dimensiuni reduse, în anumite conditii care sa permita examinarea ulterioara sau marirea acesteia pâna la dimensiunile necesare; micro2. [Pr.: -di-o-] – Din fr. microradiographie.
minim, MÍNIM1, minimuri, s.n. Minimum (2). ♢ Minim de trai = cantitate de bunuri si de servicii strict necesare întretinerii vietii unei persoane sau a unei familii, la un anumit grad de dezvoltare a societatii. – Din minimum, prin apropiere de minim2.
mitocondrie, MITOCONDRÍE, mitocondrii, s.f. (Biol.) Organit citoplasmatic la plante si animale alcatuit din proteine, lipide si enzime care asigura celulei energia necesara. – Din fr. mitochondrie.
mod, MOD, moduri, s.n. 1. Fel de a fi, de a se manifesta al cuiva sau a ceva; fel în care se efectueaza ceva; cale, procedeu, metoda. ♢ (Ec. pol.) Mod de productie = fel istoriceste determinat în care oamenii produc bunurile necesare existentei lor caracterizând o orânduire sociala si determinând-o din punct de vedere istoric. ♦ (Gram.; în sintagmele) Adverb de mod = adverb care arata felul cum apare actiunea, starea sau însusirea exprimata de un verb. Complement circumstantial de mod = complement circumstantial care arata cum sau în ce masura se desfasoara sau apare la un moment dat o actiune, o stare sau o însusire. Propozitie circumstantiala de mod = propozitie care arata felul cum se desfasoara actiunea din regenta sau cum se înfatiseaza o calitate din regenta. 2. Categorie gramaticala specifica verbului, prin care se exprima felul cum prezinta vorbitorul actiunea; fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprima aceasta categorie. 3. Caracterul unei succesiuni de sunete care alcatuiesc o piesa muzicala, determinat de o anumita ordine si natura a intervalelor componente si de o anumita functie a diferitelor sunete fata de sunetul fundamental. – Din lat. modus, it. modo.
morgă, MÓRGĂ1, morgi, s.f. Cladire special amenajata în care se depun cadavrele neidentificate si unde se fac autopsii în cazul când este necesar sa se constate cauza mortii. ♦ Sala speciala într-un spital unde se depun mortii pâna la înmormântare. – Din fr. morgue.
moşi, MOSÍ, mosesc, vb. IV. 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la nastere; a da nou-nascutului primele îngrijiri, a-i taia buricul. 2. Intranz. si refl. (Fam.) A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se cazni (fara succes); a se mocai, a se mocosi. – Din moasa.
zdreanţă, ZDREÁNŢĂ, zdrénte, s.f. ~ (creatie expresiva având la baza prob. o radacina onomatopeica •zdrant, care imita zgomotul produs la ruperea unei tesaturi; cf. zdrang, zdrâng, crant, cront; relatia care s-a vrut stabilita cu sl. sŭdranica, din sŭdrati = a rupe [cf. dranita], este posibila, fara a fi însa necesara)
monetărie, MONETĂRÍE, monetarii, s.f. Întreprindere de stat prevazuta cu instalatiile necesare pentru fabricarea monedelor. ♦ (Colectiv) Monede. – Moneta + suf. -arie.
moră, MÓRĂ, more, s.f. (În prozodia latina) Timp necesar pentru pronuntarea unei silabe scurte. – Din lat. mora.
norma, NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de munca necesara pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operatii sau o cantitate de produse care trebuie sa fie obtinuta într-o unitate de timp în anumite conditii tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie prima, de combustibil etc. necesara pentru obtinerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din norma.
normă, NÓRMĂ, norme, s.f. 1. Regula, dispozitie etc. obligatorie, fixata prin lege sau prin uz; ordine recunoscuta ca obligatorie sau recomandabila. ♢ Norma morala (sau etica) = regula privitoare la modul de comportare a omului în societate, la obligatiile sale fata de ceilalti oameni si fata de societate. Norma juridica = regula de conduita cu caracter general si impersonal, emisa de organele de stat competente, a carei respectare poate fi asigurata prin constrângere. ♦ Totalitatea conditiilor minimale pe care trebuie sa le îndeplineasca un sportiv pentru a putea obtine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de munca pe care cineva trebuie sa o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp. ♢ Norma de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrari în conditii specifice date. Norma tehnica = norma stabilita prin mijloace stiintifice, pe baza unor conditii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.
insert, INSÉRT, -Ă I. adj. (biol.) fixat pe un organ. II. s. n. insertie (1). ♢ (cinem.) plan destinat a pune în valoare un detaliu descriptiv necesar pentru întelegerea scenei, în desfasurarea actiunii cinematografice. (< engl., fr. insert, it. inserto)
iniţia, INIŢIÁ vb. I. tr. 1. a primi (pe cineva) în rândul celor care practicau un anumit cult. ♢ a îndruma în practica unei religii. 2. a începe, a pune bazele unei activitati etc. II. tr., refl. a da cuiva, a capata cunostintele necesare într-o stiinta, arta, meserie etc. (< fr. initier, lat. initiare)
constructor, CONSTRÚCTOR, -OÁRE, constructori, -oare, s.m. si f. (Adesea adjectival) Persoana cu pregatirea tehnica necesara care participa la proiectarea sau la executarea unei lucrari de constructie. – Din fr. constructeur, lat. constructor.
necesarmente, NECESARMÉNTE adv. (Rar) în mod necesar, în mod obligatoriu; inevitabil. – Din fr. nécessairement.
necesita, NECESITÁ, pers. 3 necésita, vb. I. Tranz. (Rar) A cere (în mod imperios), a reclama (ceva necesar), a pretinde, a impune. Problema necesita o analiza speciala. – Din fr. nécessiter.
necesitate, NECESITÁTE, necesitati, s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune sa se faca; ceea ce este de absoluta trebuinta; trebuinta, nevoie. ♢ Expr. De prima necesitate = absolut necesar, indispensabil (traiului). ♦ Spec. (La pl. art.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor si a urinei. 2. Categorie filozofica care desemneaza însusirile si raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esenta lucrurilor. ♢ Loc. adv. Cu necesitate = în mod imperios, obligatoriu, neaparat, inevitabil. 3. Utilitate, oportunitate. – Din lat. necessitas, -atis, fr. nécessité.
infrastructură, INFRASTRUCTÚRĂ s. f. 1. ansamblu de elemente care sustin partea principala a unei constructii, a unui drum. 2. parte a unei nave care se afla sub corpul principal al vasului. 3. totalitatea instalatiilor tehnice si a constructiilor la sol necesare activitatii de zbor. 4. ansamblul elementelor care constituie baza tehnico-materiala a unei societati. 5. ansamblu de elemente ori relatii care conditioneaza sau determina pe cele de la nivelul structurii unui sistem sau domeniu de sisteme. (< fr. infrastructure)
infranumerar, INFRANUMERÁR, -Ă adj. sub numarul fixat, necesar, obisnuit. (< infra1- + numerar)
infosferă, INFOSFÉRĂ s. f. sfera a unei civilizatii cuprinzând canalele de comunicatie prin care circula informatia necesara. (< info/rmatie/ + -sfera)
neseser, NESESÉR, neseseruri, s.n. Mica trusa de calatorie care cuprinde cele necesare pentru îngrijirea corpului (sapun, perii, foarfece etc.). – Din fr. nécessaire.
neviabil, NEVIÁBIL, -Ă, neviabili, -e, adj. (Livr.) Care nu prezinta conditiile necesare pentru a dura, care nu se poate mentine în viata. [Pr.: -vi-a-] – Ne- + viabil (dupa fr. non-viable).
nevoiaş, NEVOIÁS, -Ă, nevoiasi, -e, adj. 1. Care este lipsit de mijloace materiale, care nu are nici cele necesare traiului; sarman, sarac; p. ext. care duce o viata grea; necajit, muncit, trudit, nenorocit. 2. (Pop.) Care este lipsit de vlaga, de putere, slab; incapabil de a face ceva (bun), becisnic, neputincios. [Pr.: -vo-ias] – Nevoie + suf. -as.
nevoie, NEVÓIE, nevoi, s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune sa se faca; trebuinta, necesitate, cerinta; spec. chestiune, situatie, afacere a carei rezolvare are caracter urgent, presant. ♢ Loc. adj. si adv. (Astazi rar) De nevoie = (strict) necesar, trebuincios, util. ♢ Loc. adv. La nevoie = în caz de trebuinta; când trebuie, când este necesar. ♢ Expr. De voie, de nevoie = vrând-nevrând, silit. A avea (sau a fi) nevoie de cineva (sau de ceva) = a(-i) fi necesar, trebuincios, util cineva (sau ceva). A avea (sau a fi) nevoie sa... = a considera sau a fi necesar sa... A-si face nevoile = a defeca (si a urina). (Pop. si fam.) Zor-nevoie = cu orice pret, neaparat. ♦ (Înv.; la pl.) Treburi, afaceri. ♢ Expr. A-si cauta de nevoi = a se îngriji de propriile sale interese si obligatii, fara a se amesteca în lucruri care nu-i privesc; a-si vedea de treaba. 2. Stare de saracie, de lipsa, de mizerie în care se afla cineva; stare de jena financiara. ♦ (Pop.) Epitet dat unui om sarac, neajutorat sau care nu stie sa se descurce; saracie. 3. Ceea ce provoaca cuiva o suferinta materiala sau morala, un necaz, o nenorocire; (la pl.) greutati, încercari, vicisitudini pe care le are de suportat cineva. ♢ Loc. adj. (Pop.) De nevoie = care provoaca neplaceri, necazuri; dificil, buclucas. ♢ Expr. A iesi (sau a scapa) din nevoie sau a scapa (ori a se ridica) deasupra nevoii = a scapa de griji, de necazuri, de saracie. A fi mâncat de nevoi = a suferi multe necazuri, lipsuri. (Pop.) A fi de nevoie sau a face cuiva nevoie = a pricinui cuiva necazuri. La (vreme de) nevoie = în împrejurari grele; la necaz.. În nevoie (de ceva) = lipsit (de ceva); în lipsa, în suferinta. ♦ Primejdie, pericol. ♢ Expr. Cu vai-nevoie = cu mare greutate. 4. (Înv.) Constrângere. ♢ Loc. adv. (Curent) De nevoie = fara voie, constrâns, silit (de împrejurari). (Înv.) De (sau din) nevoia cuiva (sau a ceva) = din cauza... 5. (Pop.) Lucru, fapt iesit din comun, care mira, uimeste; ciudatenie, minunatie; dracovenie, dracie. ♢ Loc. adv. (Fam.) Nevoie mare = (exprimând ideea de superlativ) strasnic, grozav. ♦ (Fam., art.; în exclamatii si imprecatii) Dracul, naiba. [Pr.: -vo-ie] – Din sl. nevolja.
echipat, ECHIPÁT, -Ă, echipati, -te, adj. Prevazut, înzestrat cu echipamentul sau cu instrumentele necesare. – V. echipa.
edec, EDÉC, edecuri, s.n. 1. Odgon lung cu care se lega de catarg sau de babalele din prora o ambarcatie sau o nava pentru a fi remorcata de pe mal împotriva curentului unui curs de apa. ♢ Expr. A trage la edec = a remorca o ambarcatie sau o nava de pe mal cu un odgon împotriva cursului apei. A fi la edecul cuiva = a depinde cu totul de cineva, a fi la remorca cuiva. 2. Lucru care se gaseste de multa vreme într-o gospodarie; lucru necesar, p. ext persoana (indispensabila) care se gaseste de multa vreme undeva. – Din tc. yedek.
ediţie, EDÍŢIE, editii, s.f. 1. Totalitatea exemplarelor unei opere tiparite prin folosirea aceluiasi zat tipografic. ♢ Editie speciala = tiraj suplimentar al unui ziar publicat în afara periodicitatii lui obisnuite, cu prilejul unui eveniment important, al unei sarbatori etc. Editie critica = editie a unui text (vechi, clasic etc.) stabilit prin compararea variantelor si însotit de comentarii si de aparatul critic necesar. Editie definitiva = editie al carei text a fost vazut de autor si considerat ca definitiv. 2. Versiune. 3.Competitie sportiva care face parte dintr-o serie periodica, stabila. [Var.: editiúne s.f.] – Din fr. édition, lat. editio, -onis.
educaţie, EDUCÁŢIE, educatii, s.f. Ansamblu de masuri aplicate în mod sistematic în vederea formarii si dezvoltarii însusirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor si ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societatii etc.; rezultatul acestei activitati pedagogice; buna crestere, comportare civilizata în societate. ♢ Loc. vb. A face educatie cuiva = a educa pe cineva. ♢ Educatie fizica = ansamblu de masuri care au ca scop asigurarea dezvoltarii fizice armonioase a oamenilor, întarirea sanatatii, formarea si perfectionarea cunostintelor, priceperii si deprinderilor de miscare necesare atât pentru munca, cât si pentru activitatea sportiva. [Var.: (înv.) educatiúne s.f.] – Din fr. éducation, lat. educatio, -onis.
elabora, ELABORÁ, elaborez, vb. I. Tranz. 1. A realiza, a da o forma definitiva unei idei, unei doctrine, unui text de lege etc.; a alcatui1, a întocmi; p. ext. a redacta. 2. A efectua operatiile necesare pentru extragerea de metale din minereuri sau pentru obtinerea unor aliaje în stare topita în vederea turnarii lor. – Din fr. élaborer, lat. elaborare.
nepregătit, NEPREGĂTÍT, -Ă, nepregatiti, -te, adj. Caruia îi lipseste pregatirea, calificarea sau informatia necesara (într-un domeniu); care nu are nivelul cerut. – Ne- + pregatit.
electrotermie, ELECTROTERMÍE s.f. Parte a electrotehnicii care se ocupa cu utilizarea energiei electromagnetice pentru obtinerea caldurii necesare unor operatii tehnologice sau pentru încalzit; electrocaldura. – Din fr. électrothermie.
elipsă, ELÍPSĂ, elipse, s.f. 1. Locul geometric al punctelor dintr-un plan pentru care suma distantelor la doua puncte fixe, numite focare, este constanta. 2. (Figura de stil care consta în) omiterea din vorbire sau din scris a unor elemente care se subînteleg sau care nu sunt absolut necesare pentru întelesul comunicarii. – Din fr. ellipse, lat. ellipsis.
endosperm, ENDOSPÉRM, endosperme, s.n. Ţesut vegetal situat în vecinatatea embrionului, în care se înmagazineaza substantele de rezerva necesare cresterii embrionului. – Din fr. endosperme, germ. Endeosperm.
indispensabil, INDISPENSÁBIL, -Ă I. adj. (si adv.) absolut necesar. II. s. m. pl. izmene. (< fr. indispensable)
sufla, SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gura sau din plamâni cu o anumita forta; a expira fortat aerul. ♢ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampa) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flacarii. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteti flacara. Cine s-a fript cu ciorba sufla si în iaurt = o experienta neplacuta te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-si însusi cu îndrazneala ceea ce se cuvine altuia; a fura a sterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva sa se împrastie sub actiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitatile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizatura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Sufla în fluier. Sufla trâmbitele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ♢ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta linistit, nemiscat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticla folosind procedeul introducerii de aer într-o mica masa de sticla topita. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subtire de metal pretios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (si în secret); a informa pe ascuns. ♢ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a tine secret. ♦ A sopti actorilor rolul în timpul reprezentatiei. ♦ A sopti cuiva raspunsul pe care trebuie sa-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare.
dota, DOTÁ, dotéz, vb. I. Tranz. 1. A utila o institutie, o întreprindere etc. cu cele necesare desfasurarii activitatii; a înzestra. 2. A pune la dispozitia unei institutii sau unei întreprinderi fondurile banesti necesare desfasurarii activitatii. 3. A da dota unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calitati intelectuale, sufletesti. – Din fr. doter, lat. dotare.
scoate, SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afara) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se afla. 2. A extrage dintr-un spatiu, dintr-un învelis etc. pentru a elibera sau a utiliza. ♢ Expr. A scoate sabia (din teaca) = a începe vrajba, razboiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveala, a înfatisa, a expune. ♢ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitatie) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitatie). A scoate la iveala (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvalui. 4. A(-si) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbracaminte, de podoaba etc. ♢ Expr. Pe unde scot (sau scoti etc.) camasa? = cum as (sau ai etc.) putea sa scap (ori sa scapi etc.) din încurcatura sau necazul în care ma aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tractiune. 5. A trage afara cu forta; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o masea. ♢ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necaji, a supara foarte tare (pe cineva). A-si scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai facut; a reprosa (ceva cuiva). A-si scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-si imputa, a-si reprosa. ♦ Fig. A obtine, a capata (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afara dintr-un anumit loc. ♦ A face sa iasa în calea sau în întâmpinarea cuiva. ♢ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) sa cunoasca societatea. 7. A îndeparta pe cineva dintr-o functie, a da afara. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o lista, dintr-un sir. ♢ Expr. A scoate din circuit = a) a face sa nu mai functioneze, întrerupând legaturile cu circuitul; b) a retrage din circulatie. A scoate corecturile = a îndrepta greselile indicate în corecturile unui text pregatit pentru tipar. 8. A face pe cineva sa iasa dintr-o anumita stare, a schimba starea cuiva. ♢ Expr. A scoate (pe cineva) din viata (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o porecla, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o actiune). 9. A conduce pe calatori într-un anumit loc; a duce pâna într-un loc. O poteca i-a scos din padure. ♢ Expr. A o scoate la capat = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reusi. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a pagubi (pe cineva). 10. A scapa, a salva, a ajuta (pe cineva) sa iasa dintr-o situatie grea. 11. A obtine un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câstiga, a obtine. ♢ Expr. A-si scoate pâinea (sau, rar, mamaliga) = a-si câstiga existenta, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obtine (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva sa parvina, sa obtina o situatie mai buna; a promova. Mesterul l-a scos calfa. ♢ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva sa devina om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipari, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, facând sa iasa în afara, a lasa sa se vada, a da la iveala. Scot capul pe geam. ♢ Expr. Fuge de-si scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face sa emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunta cuvinte; a striga, a tipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A nascoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre pasari) A cloci ouale si a face sa iasa pui. 5. (Despre plante) A face sa rasara, sa creasca, sa se dezvolte. – Lat. •excotere (= excutere).
somn, SOMN2, (rar) somnuri, s.n. Stare fiziologica normala si periodica de repaus a fiintelor, necesara redresarii fortelor, caracterizata prin încetarea totala sau partiala a functionarii constiintei, prin relaxare musculara, prin încetinirea circulatiei, a respiratiei si prin vise; starea celui care doarme. ♢ Somnul de veci (sau cel lung, vesnic) = moartea. ♢ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi usor, iepureste. A trage un (pui de) somn = a dormi (bine). A-l fura (pe cineva) somnul = a atipi. Somn usor, formula prin care se doreste cuiva care se culca somn linistit. A-l pali (sau a-l toropi pe cineva) somnul sau a pica (sau a nu mai putea) de somn = a nu mai putea rezista nevoii de a dormi. ♦ Fig. Stare de inertie; toropeala, amortire. ♦ Necesitatea de a dormi; senzatie provocata de aceasta necesitate. – Lat. somnus.
scrie, SCRÍE, scríu, vb. III. 1. Intranz. si tranz. A reprezenta prin semne conventionale sunetele sau cuvintele vorbirii. ♢ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri stravechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ♢ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe fata (sau în obraz) = a se putea vedea pe fata cuiva starea lui sufleteasca, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. si pop.) A însemna, a desena, a zugravi; a contura, a schita. ♢ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semana la chip cu cineva. ♦ A lasa urme, a întipari, a imprima. ♢ Refl. Urmele pasilor se scrisesera pe zapada. 2. Intranz. si tranz. A-si exprima, a-si formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o opera (literara, stiintifica). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A asterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. si tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♢ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înstiinta, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o lista, într-o evidenta. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ♢ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteala cuiva. 5. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizatie, într-un corp constituit, într-un colectiv de munca. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ♢ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la nastere, a(-i) fi sortit, harazit (prin soarta). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.
spânzura, SPÂNZURÁ, spấnzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnari) prin strangulare, cu ajutorul spânzuratorii (2). ♢ Expr. (Absol.) A taia si a spânzura, se spune despre o persoana care abuzeaza în mod nelimitat de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se cu streangul. 2. Tranz. A agata un obiect de unul dintre capete, lasând restul sa atârne liber în jos. ♢ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masa. ♦ Refl. A se agata, a se prinde (si a se tine strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cadea liber în jos (fiind prins sau agatat de ceva în partea superioara). 3. Intranz. (Înv. si pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la ...) = a depinde de..., a fi conditionat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o suma de bani (fara rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. •expendiolare.
imperios, IMPERIÓS, -OÁSĂ adj. (si adv.) absolut necesar, obligatoriu; stringent. (< fr. impérieux, lat. imperiousus)
tablou, TABLÓU, tablouri, s.n. I. 1. Pictura, desen, gravura etc. executate pe o pânza, pe un carton etc.; p. ext. pictura, desen, gravura, fotografie etc. înramate si asezate (în scop decorativ) pe peretii unei încaperi. ♢ Tablou viu (sau vivant) = grup de persoane care stau nemiscate într-o anumita pozitie, pentru a înfatisa sau a evoca o scena simbolica. ♢ Expr. (Fam.; adverbial) A ramâne tablou = a ramâne surprins, înlemnit. 2. Priveliste de ansamblu din natura, care evoca o reprezentare picturala si impresioneaza prin frumusete si pitoresc. 3. Fig. Descriere sau evocare facuta prin cuvinte. 4. Diviziune a unei piese de teatru sau subdiviziune a unui act, care marcheaza schimbarea decorului, trecerea timpului etc. 5. Tabel (1). 6. Grafic compus dintr-o grupare de termeni, de simboluri, de numere (dispuse în siruri si coloane). II. 1. Placa de marmura, de metal, de lemn pe care sunt montate diferite aparate folosite la actionarea unui sistem tehnic sau la controlul functionarii lui; placa împreuna cu aparatura respectiva. ♢ Tablou de bord = tablou pe care sunt fixate aparatele si instrumentele necesare controlului si manevrarii unui vehicul. 2. Placa prevazuta cu cârlige de care se agata fisele muncitorilor dintr-o întreprindere, cheile camerelor dintr-un hotel sau dintr-un sanatoriu etc. – Din fr. tableau.
tacâm, TACẤM, tacâmuri, s.n. 1. 1. Serviciu de masa complet, care se asaza în dreptul fiecarui mesean; p. restr. totalitatea obiectelor de metal de care se serveste o persoana când manânca. 2. Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare unei anumite operatii sau specifice unei anumite îndeletniciri. ♦ Harnasament. 3. Acaret. 4. (La pl.) Aripi, gheare, gâturi de pasare (2). II. 1. (Înv.) Cortegiu, alai. 2. Taraf (1). 3. Fig. Fel de om, soi; poama. – Din tc. takim.
tiraj, TIRÁJ, tiraje, s.n. 1. Numarul de exemplare în care se tipareste o carte sau o publicatie periodica. ♢ Loc. adj. Cu (sau de) (mare) tiraj = care apare într-un numar mare de exemplare. 2. Multiplicare, prin copiere, a unui film, pentru a asigura numarul de copii necesar retelei cinematografice. 3. Operatie de turnare în sticle a vinului pregatit pentru fabricarea sampaniei. 4. Circulatia aerului (si a gazelor de ardere) într-o instalatie de încalzire cu focar (care se datoreste diferentei de presiune dintre doua sectoare ale cosului). – Din fr. tirage.
tavă, TÁVĂ, tavi, s.f. 1. Obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, având forme si dimensiuni diferite si marginile putin ridicate, pe care se aduc la masa cele necesare pentru servit; tabla, tabla1 (5). ♦ Vas de tabla sau de fier smaltuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncaruri si prajituri. 2. (Reg.; în expr.) A da pe cineva tava (sau tava) = a tabarî asupra cuiva. 3. (Reg.) Servetel brodat care se asterne pe o tava (1) sau ca ornament pe o mobila. [Var.: (reg.) tavá s.f.] – Din tc. tava. Cf. bg. t a v a.
idoneu, IDONÉU, -ÉE adj. (despre om) care are calitatile cerute si necesare pentru ceva. ♢ adecvat, convenabil, apt, potrivit. (< it. idoneo, lat. idoneus)
telefon, TELEFÓN, telefoane, s.n. 1. Telecomunicatie în care se realizeaza convorbiri la distanta prin mijlocirea undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire; ansamblul instalatiilor necesare pentru acest scop. 2. Aparat prevazut cu un transmitator si un receptor si care, legat de o instalatie telefonica centrala, permite convorbiri la distanta. ♦ Chemare telefonica. ♦ Numarul pe care îl poarta telefonul (2) unui abonat. – Din fr. téléphone.
teletip, TELETÍP, teletipuri, s.n. Aparat telegrafic la care receptarea semnalelor transmise se face sub forma de caractere tipografice, fara a mai fi necesara prezenta unui operator. – Din fr. télétype, germ. Teletyp.
iconologie, ICONOLOGÍE s. f. 1. stiinta care studiaza atributele ce caracterizeaza personajele unei mitologii, necesare artistilor pentru a le reprezenta. 2. repertoriu de simboluri. ♢ disciplina care studiaza si interpreteaza reprezentarile din artele plastice. (< fr. iconologie)
terasament, TERASAMÉNT, terasamente, s.n. 1. Lucrare constând din sapaturi în pamânt, umpluturi etc., care se executa în vederea realizarii unei cai ferate, a unui dig, a unui canal etc. ♦ Lucrare executata în scopul realizarii unei constructii sau al extragerii unor materiale necesare santierelor de constructii. 2. Totalitatea constructiilor, în general din pamânt si roci (platforme, sapaturi, umpluturi etc.), constituind infrastructura drumurilor, cailor ferate, canalelor etc. – Din fr. terrassament.
tender, TÉNDER, tendere, s.n. Vehicul de cale ferata, cuplat direct cu o locomotiva cu abur sau facând corp comun cu aceasta, care serveste la depozitarea si la transportul combustibilului si apei necesare functionarii locomotivei. – Din fr. tender.
topometrie, TOPOMETRÍE s.f. Ramura a topografiei care se ocupa cu tehnica masuratorilor si a calculelor necesare pentru întocmirea hartilor si a planurilor. – Din fr. topométrie.
toaletă, TOALÉTĂ, toalete, s.f. 1. Faptul de a se gati, de a se dichisi (spalându-se, pieptanându-se, îmbracându-se); dichisire, îngrijire, gateala. ♢ Loc. adj. De toaleta = care serveste la îngrijirea si la curatarea corpului. ♦ Closet (prevazut cu chiuveta). (Concr.) Totalitatea obiectelor de îmbracaminte (femeiasca); p. restr. rochie. (Concr.) Mobila compusa dintr-o oglinda si mai multe dulapioare, rafturi etc., unde se tin obiectele necesare îngrijirii tenului, parului etc. [Pr.: to-a-] – Din fr. toilette.
tolă, TÓLĂ, tole, s.f. Foaie de tabla (groasa) taiata la dimensiunile necesare pentru o anumita lucrare. – Din fr. tôle.
transcalculare, TRANSCALCULÁRE s.f. Complex de operatii necesare pentru calculul coordonatelor unui punct geodezic sau topografic într-un sistem de proiectie cartografica sau de axe de coordonate dat, luând ca baza aceste date dintr-un alt sistem si folosind relatiile matematice de legatura. – Trans- + calculare.
transhumant, TRANSHUMÁNT, -Ă, transhumanti, -te, adj. Care practica transhumanta. ♦ (Despre animale) Care este mutat dintr-un loc în altul, dupa anotimpuri, în vederea asigurarii hranei necesare. – Din fr. transhumant.
homofaber, HÓMO FÁBER s. m. (la Bergson) omul primitiv care îsi faurea singur uneltele necesare. (< lat. homo faber)
trahee, TRAHÉE, trahei, s.f. 1. Tub elastic fibros si cartilaginos, la oameni si la animale, care leaga laringele de bronhii si prin care circula aerul necesar respiratiei din cavitatea bucala sau nazala în bronhii. 2. Fiecare dintre tubuletele subtiri, chitinoase, deschise la exterior si ramificate în corpul insectelor, paianjenilor si miriapodelor, care servesc drept organ de respiratie. 3. Fiecare dintre vasele lemnoase în forma de tuburi capilare prin care circula seva bruta în interiorul plantelor superioare. [Pr.: -he-e] – Din fr. trachée.
tranzit, TRÁNZIT, tranzituri, s.n. 1. Trecere a unor marfuri sau a unor persoane dintr-o tara în alta prin teritoriul unei a treia tari; regim vamal special, prevazând scutirea de taxe pentru marfurile aflate în aceasta situatie. ♢ Bilet de tranzit = autorizatie scrisa privind scutirea de vama a unor marfuri care sunt în trecere printr-o tara straina. 2. Trecere a unui tren sau a unui calator printr-o statie sau printr-o tara fara alte stationari sau operatii în afara de cele strict necesare pentru schimbari de directie si încrucisari. 3. (În sintagma) Tranzit digestiv = drum parcurs de alimente prin tubul digestiv din momentul introducerii lor în gura pâna la absorbtia elementelor asimilabile si eliminarea resturilor. – Din fr. transit.
trăi, TRĂÍ, traiesc, vb. IV. 1. Intranz. A se afla în viata; a exista, a vietui. ♢ (În formule de multumire, de salut, de urare etc.) Sa traiesti! ♢ Expr. (Formula de juramânt) Asa sa traiesc (sau sa traiesti etc.) = pe cuvânt de onoare, zau (asa). 2. Intranz. A dura, a se mentine, a dainui; a se perpetua. 3. Intranz. si tranz. A-si duce, a-si petrece viata. ♢ Expr. (Intranz.) A trai cu capul în nori = a nu-si da seama de realitate, a ramâne strain de ceea ce se petrece în jurul sau. (Tranz.) A-si trai traiul = a se bucura de viata, a duce un trai bun, fara griji. A-si trai traiul (si a-si mânca malaiul) = a îmbatrâni, a ajunge la capatul vietii. ♦ Intranz. (Cu determinari introduse prin prep. "pentru") A-si închina, a-si consacra viata unui scop. ♦ Intranz. A se bucura, a profita din plin de viata. 4. Intranz. (Cu determinari locale) A fi stabilit undeva; a locui. 5. Intranz. A-si petrece viata împreuna cu cineva; a convietui. ♦ A avea relatii de dragoste cu cineva (fara a fi casatorit cu el, în afara casatoriei legale). 6. Intranz. A-si procura cele necesare traiului, a-si câstiga existenta, a se întretine. ♢ Expr. A trai pe spinarea cuiva = a se întretine din munca sau din câstigul altcuiva. ♦ (Rar; cu determinari introduse prin prep. "cu") A se hrani cu... 7. Tranz. Fig. A simti cu intensitate, a participa emotiv, sufleteste (la...). – Din sl. trajati.
trebui, TREBUÍ, pers. 3 trebuie, vb. IV. 1. Intranz. A avea nevoie (de ceva); a fi nevoie (de ceva). ♢ Loc. adv. Cum trebuie = asa cum se cuvine, cum se cade; bine. ♢ Expr. Asa-ti trebuie! = asa ti se cuvine, asa meriti. Atâta i-a trebuit (ca sa...) = asta a asteptat (ca sa...) 2. Tranz. unipers. si impers. Este necesar sa..., este obligatoriu sa..., se cere (neaparat) sa... 3. Tranz. unipers. si impers. A fi probabil sau posibil, a se putea presupune. [Prez. ind. pers. 1 sg.: (rar) trébui si trebuiésc] – Din sl. trĕbovati.
trebuincios, TREBUINCIÓS, -OÁSĂ, trebuinciosi, -oase, adj. (Adesea adverbial) Necesar, folositor, util, de trebuinta, trebuitor. [Pr.: bu-in-] – Trebuinta + suf. -ios.
recenza, RECENZÁ2, recenzez, vb. I. Tranz. A întocmi tabele cu datele necesare recensamântului; a face un recensamânt. – Din fr. recenser.
troficitate, TROFICITÁTE s.f. Proprietate a materiei vii de a-si pastra structura normala prin asigurarea nutritiei necesare. – Trofic + suf. -itate.
reclama, RECLAMÁ, reclám, vb. I. Tranz. 1. A cere, a pretinde ceva (în baza unui drept); a revendica. ♦ Intranz. (Înv.) A protesta. ♦ Fig. A face necesar, a necesita, a cere, a impune. 2. A face o reclamatie contra cuiva, a se plânge împotriva cuiva; a pârî. ♦ A formula pretentii în fata unui organ de jurisdictie. [Var.: (pop.) lacramá vb. I] – Din fr. réclamer.
triolet, TRIOLÉT, triolete, s.n. 1. Poezie de opt (sau sapte) versuri (de câte opt silabe fiecare), în care primul vers este identic cu al patrulea si cu al saptelea, iar al doilea cu al optulea. 2. Grup de trei note de valoare egala, care se executa în timpul necesar pentru executarea a doua dintre ele. [Pr.: tri-o-] – Din fr. triolet.
respiraţie, RESPIRÁŢIE, respiratii, s.f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizeaza schimbul de gaze (absorbirea oxigenului si eliminarea bioxidului de carbon) între organismele vii si mediul înconjurator; actiune ritmica si mecanica prin care animalele superioare inspira aerul ambiant continând oxigenul necesar întretinerii vietii si expira bioxidul de carbon si vaporii de apa rezultati din arderi; rasuflare. ♢ Respiratie artificiala = mijloc de reanimare care consta în efectuarea unui ansamblu de miscari ce se executa asupra corpului unei persoane, pentru a provoca reluarea miscarilor respiratorii normale, întrerupte în caz de asfixiere, sincopa etc., în vederea introducerii si scoaterii alternative si ritmice a aerului din plamâni. Opera (sau studiu, lucrare) de larga respiratie = opera (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexa. ♦ Aerul respirat; suflare. – Din fr. respiration, lat. respiratio.
recuzită, RECUZÍTĂ, recuzite, s.f. Totalitatea obiectelor auxiliare (mobilier, costume etc.) necesare la montarea unui spectacol sau a unui film. – Din germ. Requisit.
raniţă, RÁNIŢĂ, ranite, s.f. Sac de pânza, de piele sau de material plastic, purtat în spate (sau pe un umar) de militari, de vânatori, de turisti etc. si care serveste la transportarea comoda a alimentelor si a altor lucruri necesare la drum; rucsac. – Din rus. ranec.
răspânditor, RĂSPÂNDITÓR, -OÁRE, raspânditori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Persoana care raspândeste ceva; propagator, propagandist. 2. S.n. Masina rutiera de lucru care serveste la împrastierea si asternerea (uniforma a) materialelor necesare constructiilor rutiere. – Raspândi + suf. -tor.
răsfierbe, RĂSFIÉRBE, rasfiérb, vb. III. Tranz. A fierbe timp îndelungat; a fierbe mai mult decât e necesar. – Ras- + fierbe.
reîncălzi, REÎNCĂLZÍ, reîncalzesc, vb. IV. Tranz. A încalzi din nou. ♦ Spec. (Tehn.) A încalzi din nou un material a carui temperatura a coborât în timpul prelucrarii sub limita necesara. – Re1- + încalzi.
comânda, COMÂNDÁ, comấnd, vb. I. Tranz. (Înv.) A face comândul; a îngriji de cele necesare pentru comând. – Lat. commandare (= commendare).
reglaj, REGLÁJ, reglaje, s.n. (Tehn.) 1. Mod de realizare a reglarii; p. ext. reglare. 2. (Mil.) Determinare, precizata prin tragere, a elementelor necesare pentru nimicirea unui obiectiv. – Din fr. réglage.
reobază, REOBÁZĂ, reobaze, s.f. Masura a starii de excitabilitate a unui nerv, muschi etc., reprezentata de valoarea minima a intensitatii stimulului natural sau artificial necesara pentru a provoca excitatia. [Pr.: re-o-] – Din fr. rhéobase.
revoluţie, REVOLÚŢIE, revolutii, s.f. I. 1. (Fil.) Ansamblul transformarilor calitative profunde care cuprind fie un sistem în întregime, fie unul sau mai multe subsisteme ale acestuia. 2. Schimbare brusca si de obicei violenta a structurilor sociale, economice si politice ale unui regim dat. 3. (Pop.) Rascoala, revolta. 4. Fig. Schimbare, transformare radicala într-un anumit domeniu. ♢ Revolutie industriala = procesul înlocuirii radicale a productiei manufacturiere (manuale) cu productia bazata pe masini. II. 1. Miscare periodica continua a unui corp având ca traiectorie o curba închisa. ♢ Perioada de revolutie = timpul necesar unui corp (ceresc) pentru a parcurge întreaga sa orbita. 2. (Geom.) Miscare de rotatie a unui corp în jurul unei drepte fixe. ♦ (Mec.) Rotatie completa a unei roti în jurul osiei sale. [Var.: (înv.) revolutiúne s.f.] – Din fr. révolution, lat. revolutio, -onis, germ. Revolution.
stână, STẤNĂ, stâne, s.f. Asezare pastoreasca de vara, la munte sau în afara satului (cuprinzând locul si amenajarile necesare), unde se adapostesc oile si ciobanii si unde se prepara produsele din laptele oilor. ♢ Expr. A închide lupul în stâna = a-si aduce dusmani în casa. A veni la spartul stânii = a veni prea târziu. – Et. nec.
reţetă, REŢÉTĂ, retete, s.f. 1. Formulare în scris a unei doctorii si a modului de a o prepara; prescriptie a medicamentelor necesare unui bolnav; p. ext. hârtia pe care medicul a scris aceasta prescriptie medicala. 2. Ansamblu de indicatii privind materiile prime, proportia, modul de preparare pentru obtinerea unui anumit produs, a unei mâncari, a unei bauturi etc. 3. Fig. Solutie practica pentru rezolvarea unui lucru, a unei situatii dificile etc. ♦ Mijloc, procedeu. 4. Suma de bani realizata din vânzarea unui spectacol. – Din ngr. reséta. Cf. it. r i c e t t a, fr. r e c e t t e.
rulaj, RULÁJ, rulaje, s.n. 1. Timpul dintre doua încarcaturi succesive ale unui vagon de marfa de cale ferata, totalizând timpul necesar aducerii, încarcarii, transportului, descarcarii si manevrelor. 2. Circulatie a fondurilor banesti, a marfurilor etc. – Din fr. roulage.
rupe, RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub actiunea unor solicitari mecanice; a desparti (intentionat) un obiect în doua sau în mai multe bucati. ♢ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rarunchii) = a produce (cuiva) sau a simti o mare durere. ♦ A(-si) fractura o mâna, un picior etc. ♢ Expr. A-si rupe picioarele = a umbla mult (fara folos). A-si rupe gâtul = a-si pierde viata, cinstea, averea. A-si rupe pieptul = a-si obosi plamânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tacerea, relatiile cu cineva. ♢ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capat unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legaturi. A rupe pretul (sau târgul) = a ajunge la învoiala dupa o tocmeala îndelungata. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuintare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfarâmare, spargere etc. Apele rup stavilarele. ♢ Expr. A rupe frontul = a strapunge linia de aparare a inamicului. 4. Tranz. A sfâsia un lucru smulgând bucati dintr-însul. ♦ A sfâsia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ♢ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva tragându-l de urechi. A-si rupe de la gura = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obtine (cu greu) o suma de bani. 6. Refl. si tranz. A (se) departa, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupsera din gramada. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivitati) A se împrastia. ♢ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui sir aliniat. A o rupe la (sau de) fuga (rar, la goana, la sanatoasa sau de-a fuga) = a o lua la fuga. ♦ Tranz. A-si deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limba straina, a sti foarte putin o limba straina. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.
hidroscală, HIDROSCÁLĂ s. f. suprafata de apa amenajata cu instalatiile necesare decolarii si amerizarii hidroavioanelor. (< fr. hydroescala)
hidromodul, HIDROMODÚL s. n. debit de apa necesar pentru irigarea în timpul unui sezon a unei anume culturi. (< fr. hydromodule)
retrocompatibilitate, RETROCOMPATIBILITÁTE s.f. (Tel.) Proprietate a unui sistem de televiziune în culori de a permite ca receptoarele necesare pentru acest sistem sa reproduca în alb-negru imaginile transmise de un sistem de televiziune în alb-negru. – Din fr. rétrocompatibilité.
studio, STUDIÓ, studiouri, s.n. I.1. Atelier special amenajat în care lucreaza pictorii, sculptorii, fotografii etc. 2. Ansamblu de cladiri, de instalatii si de amenajari speciale care serveste în procesul de turnare a filmelor. 3. Încapere special amenajata din punctul de vedere al acusticii (si iluminatului) si echipata cu utilajul necesar captarii unor programe sonore sau de sunete si imagini, destinata transmisiunii sau înregistrarii în vederea unei transmisiuni ulterioare la radio si televiziune. 4. Teatru de capacitate mica, de obicei dependent de un teatru mai mare, destinat prezentarii de spectacole în scopul valorificarii unor artisti (tineri) sau al prezentarii unor spectacole experimentale. II. Divan prevazut cu o lada pentru pastrarea asternutului (si cu polite sau rafturi pentru carti). [Pr.: -di-o]
diletantism, DILETANTÍSM s.n. Faptul de a se ocupa ca diletant de o ramura a artei, a stiintei sau a tehnicii. ♦ (Peior.) Lipsa de pregatire temeinica, de seriozitate sau de însusiri necesare, dovedite de cineva în propriul domeniu de activitate. – Din fr. dilettantisme.
dimensiune, DIMENSIÚNE, dimensiuni, s.f. 1. Marime (lungime, latime sau înaltime) necesara la determinarea întinderii figurilor si a corpurilor (geometrice). ♢ Expr. (Fam.) A patra dimensiune = ceva imposibil, ceva neconceput înca de mintea omeneasca. ♦ Spec. Marime fizica considerata din punctul de vedere al legaturii dintre unitatea sa de masura si unitatile marimilor fundamentale ale unui sistem de unitati de masura. 2. Marime, masura, proportie. [Pr.: -si-u-] – Din fr. dimension, lat. dimensio, -onis.
dirijoral, DIRIJORÁL, -Ă, dirijorali, -e, adj. Care apartine dirijorului, specific sau necesar dirijorului. – Dirijor + suf. -al.
definiţie, DEFINÍŢIE, definitii, s.f. Operatie de determinare a însusirilor proprii unui lucru, unei notiuni etc.; enuntul prin care se exprima aceasta operatie. ♢ Expr. Prin definitie = prin însasi natura lucrului, decurgând în mod necesar din totalitatea notelor sale caracteristice. – Din fr. définition, lat. definitio, -onis.
determina, DETERMINÁ, determin, vb. I. Tranz. 1. A conditiona în mod necesar, a servi drept cauza pentru aparitia sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotarî (o data, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însusirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizarii acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva sa ia o anumita hotarâre. 4. (Despre cuvinte sau propozitii) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propozitii. Adverbele determina verbele pe care le însotesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare.
determinism, DETERMINÍSM s.n. Teorie, conceptie potrivit careia fenomenele sunt generate de înlantuiri de cauze si efecte, prin conditionari si legitati prin interactiuni necesare si repetitive. – Din fr. déterminisme.
kilogrammetru, KILOGRAMMÉTRU, kilogrammétri, s.m. Unitate de masura a lucrului mecanic si a energiei, egala cu efortul necesar pentru deplasarea unei greutati de 1 kg cu 1 m. (Sil. -gram-, -tru) [sg. art. kilogrammétrul, pl. art. kilogrammétrii; Simb. kgm] (din fr. kilogrammètre) [def. MDN]
sistem, SISTÉM, sisteme, s.n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente între ele si formând un tot organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului într-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. ♢ Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de colectare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a întreprinderilor, institutiilor, ministerelor etc. ♦ Totalitatea relatiilor pe baza carora este alcatuit un sistem (1). 2. Totalitatea depozitelor formate în decursul unei perioade geologice. 3. Metoda de lucru, mod de organizare a unui proces, a unei operatii, fel de a lucra; norma, obicei. ♢ Sistem Braille = metoda de scriere pentru orbi, cu litere tipografice speciale scoase în relief, pentru a putea fi pipaite. 4. Model, tip, tipar; marca (de fabrica). 5. (În sintagma) Sistem audio = combina muzicala. [Var.: (rar) sistéma s.f.]
dichis, DICHÍS, dichisuri, s.n. (Pop. si fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte marunte, piese, accesorii (lipsite de importanta) care completeaza un sistem si ajuta la buna lui functionare. ♢ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fara sa lipseasca nimic; cu grija, ordonat. 2. Podoaba, gateala, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv).
sărăcie, SĂRĂCÍE, saracii, s.f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existentei; starea, viata celui sarac (1). ♢ Expr. Saracie lucie (sau cu luciu, neagra) = saracie mare, totala. A-si vedea de saracie = a-si vedea de treaba, a nu se amesteca în afacerile altuia. 2. Starea unui loc sarac, neproductiv. 3. Aspect saracacios. 4. Cantitate mica, nesatisfacatoare (din ceva); lipsa. 5. (Fam.) Epitet depreciativ sau injurios dat unui lucru sau unei persoane fara valoare. – Sarac + suf. -ie.
sclipui, SCLIPUÍ, sclipuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge cu greu, putin câte putin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura. – Et. nec.
secetă, SÉCETĂ, secete, s.f. Insuficienta a umiditatii solului si a atmosferei fata de valorile minimale necesare cresterii si dezvoltarii normale a plantelor (cultivate). ♦ Vreme, perioada caracterizata printr-o astfel de insuficienta; vreme uscata, secetoasa. – Lat. •siccita (= siccitas).
servantă, SERVÁNTĂ, servante, s.f. 1. (Livr.) Servitoare, slujnica. 2. Masa sau bufet pe care se pun tacâmurile si vasele de schimb necesare pentru servitul mesei. – Din fr. servante.
servofrână, SERVOFRẤNĂ, servofrâne, s.f. Aparat de frânare care înlocuieste energia musculara necesara pentru frânare. – Servo- + frâna (dupa fr. servofrein).
harnaşament, HARNASAMÉNT s. n. totalitatea obiectelor necesare la înhamarea si înseuarea unui cal. (< fr. harnachement)
servoreglare, SERVOREGLÁRE, servoreglari, s.f. Reglare automata prin care forta exercitata asupra elementului activ al regulatorului este adusa la valoarea necesara printr-un aport de energie auxiliara. – Servo- + reglare.
sincroniza, SINCRONIZÁ, sincronizez, vb. I. Tranz. A face ca doua sau mai multe actiuni, fapte sau evenimente, fenomene etc. sa se petreaca în acelasi timp. ♦ A efectua operatiile necesare pentru ca o masina sincrona sa fie adusa în stare de a functiona în paralel cu o retea electrica de curent alternativ. ♦ A realiza într-un film concordanta dintre imagine si sunet; a efectua montarea sincrona a benzii de imagine cu banda de sunet corespunzatoare. – Din fr. synchroniser.
sindicalism, SINDICALÍSM s.n. 1. Doctrina anticapitalista de la sfârsitul sec. XIX si începutul sec. XX, care considera sindicatele cea mai puternica forma de organizare a muncitorilor si unica organizatie necesara în lupta pentru construirea unei societati noi; anarhosindicalism. 2. Sistem de organizare a muncitorilor prin mijlocirea sindicatelor; miscare sindicala. – Din fr. syndicalisme.
habitat, HABITÁT s. n. 1. biotop. 2. ansamblu echilibrat si unitar al conditiilor de locuit, necesare omului civilizat, modern; (p. ext.) mediu în care traieste omul. (< fr. habitat)
grea, GREÁ vb. tr. a dota o nava cu gremeentul necesar. (< fr. gréer)
strict, STRICT, -Ă, stricti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat în chip riguros, fara abatere, fara exceptie; p. ext. sever, aspru. ♢ Expr. (Adverbial) (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil. ♦ Precis, exact. – Din fr. strict, lat. strictus.
subexpunere, SUBEXPÚNERE s.f. Expunere la lumina a materialelor fotosensibile un timp mai scurt decât cel necesar pentru obtinerea unei imagini clare. – Sub1- + expunere. Cf. fr. s o u s - e x p o s e r.
supramuncă, SUPRAMÚNCĂ s.f. (Ec. pol. ) Munca prestata de muncitori peste munca necesara, prin care, dupa teoria marxista, se creeaza plusprodusul. – Supra- + munca (dupa fr. surtravail).
sumar, SUMÁR, -Ă, sumari, -e, adj., s.n. I. Adj. (Despre manifestari intelectuale, orale sau scrise; adesea adverbial) (Spus sau expus) în câteva cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Facut în pripa, foarte simplu; superficial, expeditiv. ♦ (Despre îmbracaminte) Care consta din (prea) putine articole; strict necesar. II. S.n. 1. Continutul pe scurt al unei scrieri, al unor studii, al unor dezbateri etc.; rezumat. 2. Tabla de materii a unei carti, a unei reviste etc.; cuprins. – Din lat. summarius, fr. sommaire.
supranumerar, SUPRANUMERÁR, -Ă, supranumerari, -e, adj. Care este peste numarul prevazut, fixat sau necesar. – Supra- + numerar (dupa fr. surnuméraire).
supraalimentare, SUPRAALIMENTÁRE, supraalimentari, s.f. Faptul de a (se) supraalimenta; supraalimentatie. ♦ (Tehn.) Alimentare cu o încarcatura suplimentara a unui motor cu ardere interna pentru asigurarea puterii necesare la functionarea în aer rarefiat (la altitudine) sau când turatiile sunt foarte mari. [Pr.: -pra-a-] – V. supraalimenta.
surplus, SURPLÚS, surplusuri, s.n. Ceea ce este în plus, ceea ce depaseste necesarul; prisos, excedent. – Din fr. surplus.
competenţă, COMPETÉNŢĂ, competente, s.f. Capacitate a cuiva de a se pronunta asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoasteri adânci a problemei în discutie; capacitate a unei autoritati, a unui functionar etc. de a exercita anumite atributii. ♢ Expr. A fi de competenta cuiva = a intra în atributiile cuiva. A-si declina competenta = a se declara lipsit de autoritate (legala) sau fara pregatirea necesara pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunta într-o problema. [Var.: competínta s.f.] – Din fr. compétence.
cost, COST1 s.n. Suma de bani cheltuita pentru producerea sau cumpararea unui bun, efectuarea unei lucrari, prestarea unui serviciu etc. ♢ Costul vietii = totalitatea cheltuielilor pentru bunuri alimentare si nealimentare, precum si a serviciilor utilizate, pe o familie, într-o perioada determinata. Pret de cost = (în productie) totalul cheltuielilor necesare pentru fabricarea unui bun oarecare; (în circulatia marfurilor) suma de bani platita pentru un bun cumparat în scop de revânzare. ♢ Expr. A vinde sub cost = a vinde o marfa cu un pret mai mic decât pretul de cost1. A vinde în cost = a vinde o marfa cu un pret egal pretului de cost1. – Din costa (derivat regresiv).
culege, CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ♢ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva cazut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai si adapost. ♦ Fig. A dobândi, a obtine, a capata. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolalta; a colectiona. ♢ Expr. Alege pâna culege, se spune despre cineva foarte pretentios, care, tot alegând, ramâne cu partea cea mai proasta. 4. A aduna din casete literele necesare si a le aseza în culegar; a zetui. ♢ Masina de cules = masina cu ajutorul careia se executa operatiile de culegere si de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culeséi, part. cules] – Lat. colligere.
cultură, CULTÚRĂ, culturi, s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire si a institutiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunostinte variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunostinte; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuala la care ajunge cineva. ♢ Om de cultura = persoana cu un nivel intelectual ridicat, care poseda cunostinte universale multe si temeinice. 2. Totalitatea lucrarilor agrotehnice necesare plantelor agricole pentru a se realiza productii mari si constante; stiinta, priceperea de a lucra pamântul, de a îngriji plantele. ♢ Cultura plantelor = ramura a agriculturii care are ca obiect cultivarea plantelor în vederea obtinerii de alimente, furaje sau materii prime. Plante de cultura = plante cultivate de om pentru folosul pe care îl aduc. ♦ Teren cultivat cu un anumit fel de plante. ♦ Crestere, prasire a unor animale. Cultura viermilor de matase. 3. Crestere, în laborator, a bacteriilor; colonie de bacterii obtinuta pe aceasta cale. 4. (În sintagma) Cultura fizica = dezvoltare armonioasa a corpului prin sport si gimnastica, atât pentru întarirea si mentinerea sanatatii, cât si pentru formarea calitatilor fizice necesare în munca, sport etc., la care se adauga baza materiala, cercetarea stiintifica, procesul de formare a specialistilor; disciplina care se ocupa cu aceasta dezvoltare; educatie fizica. – Din fr. culture, lat. cultura.
inutil, Inutil ≠ folositor, necesar, util
necesar, Necesar ≠ inutil, nenecesar, netrebuincios
ghidaj, GHIDÁJ s. n. 1. dispozitiv mecanic care obliga o piesa mobila sa se deplaseze dupa o anumita directie. 2. conducerea si darea explicatiilor necesare de catre o persoana competenta într-un muzeu, într-o expozitie etc. (< fr. guidage)
utilare, UTILÁRE s. dotare, dotatie, echipare, înzestrare, prevedere. (~ unei uzine cu cele necesare.)
utila, UTILÁ vb. a dota, a echipa, a înzestra, a prevedea, (înv.) a provedea. (A ~ o uzina cu cele necesare.)
util, UTÍL adj. 1. folositor, necesar, trebuincios, (rar) trebuitor, (înv.) trebnic. (O munca ~.) 2. v. bine-venit. 3. eficace, eficient, folositor, operativ, practic, productiv, (rar) operant, (înv.) putincios. (O metoda ~.) 4. v. judicios.
geopotenţial, GEOPOTENŢIÁL, -Ă I adj. cota ~a a unui punct = numar reprezentând forta necesara pentru ridicarea unei mase de 1 g de la nivelul marii pâna la acel punct. II. s. n. potentialul fortei de gravitatie a Pamântului. (< fr. géopotentiel, engl. geopotential)
trebuitor, TREBUITÓR adj. v. folositor, necesar, trebu-incios, util.
trebuincios, TREBUINCIÓS adj. 1. v. util. 2. cerut, cuvenit, necesar, trebuitor, (pop.) cuviincios, (înv.) recerut. (A facut toate lucrurile ~oase pentru ...)
trebnic, TRÉBNIC adj. v. folositor, necesar, trebu-incios, util.
gardă, GÁRDĂ s. f. 1. paza; veghe; persoana sau grup de persoane care pazeste pe cineva sau ceva. o ~ de onoare = paza instituita în semn de respect cu ocazia anumitor solemnitati. 2. (sport) pozitia corpului si a bratelor luata de boxeri si luptatori în vederea atacului sau a apararii. o a se pune în ~ = a lua pozitie de aparare; (fig.) a-si lua masurile necesare pentru a nu fi surprins. o medic (sau sora) de ~ = medic (sau sora) de serviciu într-un spital, care asigura serviciul în afara orelor de program. 3. parte a sabiei, între mâner si lama, care protejeaza pumnul contra loviturilor. (< fr. garde)
superfluu, SUPERFLÚU adj. v. ineficace, ineficient, infructuos, inutil, nefolositor, nenecesar, netrebuincios, neutil, van, zadarnic.
forţamente, FORŢAMÉNTE adv. necesar, obligatoriu; fortat. (< fr. forcement, it. forzamente)
formal, FORMÁL, -Ă adj. 1. referitor la forma, care tine de aparenta. ♢ (despre logica) care studiaza formele logice ca independente de continutul lor concret determinat. ♢ (despre concepte) care nu are referinta externa. ♢ (adv.) în aparenta. 2. formulat în termeni precisi, categorici. 3. facut din formalism, de forma; superficial. 4. (jur.; despre acte) care, pentru a fi valabil, necesita anumite forme. 5. ceremonios, solemn. 6. (inform.) gramatica ~a = vocabularul si regulile necesare descrierii limbajelor; limbaj ~ = limbaj generat de o gramatica formala. (< fr. formel, lat. formalis, engl. formal)
fond, FOND s. n. I. 1. ceea ce este esential într-un lucru, continut. o articol de ~ = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; ~ lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. o în ~ = în realitate, de fapt. 2. trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. culoare de baza a unui tablou, a unei tesaturi etc. din care se detaseaza figurile, detaliile; fundal. ♢ strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (sport) alergare de rezistenta pe distanta lunga. 5. (fiz.) radiatie greu de înlaturat sau inevitabila, cu caracter parazit, în prezenta careia se efectueaza o experienta sau masurare. II. 1. totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o întreprindere, o institutie etc. o ~ de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu. o ~ de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca; ~ de comert = totalitatea marfurilor si elementelor necesare care contribuie la exercitarea unui comert normal si profitabil. (< fr. fond)
strict, STRICT adj., adv. 1. adj. aspru, riguros, sever, strasnic, (rar) strâns. (O disciplina ~; un regim alimentar ~.) 2. adj. exact, precis, riguros, stiintific. (O definire ~.) 3. adv. minim. (Sortiment ~ necesar.)
flux, FLUX s. n. 1. crestere periodica a nivelului apei marilor si oceanelor sub influenta miscarii de rotatie a Pamântului si a atractiei Lunii si a Soarelui. 2. (fig.) mare cantitate, revarsare, crestere, suvoi, val. 3. (fiz.) curent, miscare de particule. o ~ luminos = energie radianta emisa de un izvor de lumina într-o unitate de timp; ~ electric = produs dintre inductia electrica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate; ~ magnetic = totalitatea liniilor de forta care trec printr-un corp oarecare. 4. ~ tehnologic = succesiunea operatiilor într-un proces tehnologic. 5. ~ de informatie = ansamblu de date, informatii si decizii necesare desfasurarii unei anumite operatii sau activitati; raportul dintre cantitatea de informatie si timpul în care ea este transmisa. ♢ ~ de capital = transformarea, circulatia unor fonduri banesti dintr-o tara în alta, ca urmare a efectuarii de operatii de decontare, împrumuturi sau transformari de depozite bancare. 6. circulatie continua si uniforma a unui lichid (sânge, seva). 7. pulbere folosita în sudura automata. (< fr. flux, lat. fluxus)
expletiv, EXPLETÍV, -Ă adj. (despre un cuvânt, o expresie) lipsit de sens, care nu este necesar. (< fr. explétif, lat. expletivus)
executoriu, EXECUTÓRIU, -IE adj. (jur.) care trebuie executat. o formula ĩe = formalitate necesara pentru executarea unei hotarâri judecatoresti; titlu ~ = act investit cu formula executorie. (< fr. exécutoire, lat. exsecutorius)
excursie, EXCÚRSIE s. f. 1. plimbare, calatorie pe jos sau cu orice mijloc de transport, de obicei în grup si având un scop instructiv-educativ, sportiv sau de agrement. 2. (fon.) moment în care organele articulatorii iau pozitia necesara pentru articularea sunetului; tensiune. (< fr. excursion, lat. excursio)
rândui, RÂNDUÍ vb. 1. v. aranja. 2. v. alinia. 3. a rostui, (pop.) a rosti. (A ~ cele necesare.) 4. v. succeda. 5. v. institui. 6. v. orândui. 7. v. harazi.
restrânge, RESTRÂNGE vb. 1. v. împutina. 2. v. limita. 3. a se limita, a se margini, a se multumi, a se reduce, a se rezuma. (S-a ~ la strictul necesar.) 4. a circumscrie, a delimita, a limita. (A ~ tema lucrarii la ...) 5. a limita, a margini, (fig.) a îngradi. (I-a ~ libertatea de actiune.) 6. v. lo-caliza.
redundant, REDUNDÁNT adj. v. inutil, nenecesar, netrebuincios, neutil.
reduce, REDÚCE vb. 1. v. descreste. 2. v. micsora. 3. a (se) mici, a (se) micsora, a scadea. (S-a ~ ratia.) 4. v. scurta. 5. v. prescurta. 6. a descreste, a (se) diminua, a (se) împutina, a (se) micsora, a scadea, (înv.) a (se) putina. (Numarul lor se ~ continuu.) 7. v. împutina. 8. a (se) împutina, a (se) micsora, a (se) restrânge, a scadea, (înv. si reg.) a (se) strâmta. (Locurile de pasune s-au ~.) 9. a descreste, a se mici, a se micsora, a scadea, a se scurta. (Toamna, ziua se ~, iar noaptea creste.) 10. v. încetini. 11. v. atenua. 12. a mic-sora, (înv. fig.) a îngusta. (A ~ valoarea a ceva.) 13. a lasa, a micsora, a scadea. (A mai ~ din pret.) 14. v. ieftini. 15. a micsora, a scadea, (fig.) a îndulci. (I-a mai ~ pedeapsa, sentinta.) 16. v. sim-plifica. 17. a se limita, a se margini, a se multumi, a se restrânge, a se rezuma. (S-a ~ la strictul necesar.) 18. v. limita. 19. a constrânge, a obliga, a sili. (L-a ~ la tacere.)
recerut, RECERÚT adj. v. cerut, cuvenit, necesar, trebuincios, trebuitor.
etatism, ETATÍSM s. n. teorie care cere statului sa realizeze reformele recunoscute ca necesare. ♢ doctrina politica potrivita careia statul trebuie sa intervina direct în viata economica si sociala. (< fr. étatisme)
prepara, PREPARÁ vb. 1. v. pregati. 2. a aranja, a pregati. (~ cele necesare pentru drum.) 3. a (se) pregati, (înv. si reg.) a (se) griji. (A ~ totul.) 4. v. gati. 5. v. învata. 6. v. medita. 7. a se pregati. (Tocmai se ~ sa ia cuvântul.)
pregătire, PREGĂTÍRE s. 1. aranjare, preparare, preparat, (rar) preparatie. (~ celor necesare la drum.) 2. v. gatit. 3. aranjare, facere. (~ patului.) 4. (la pl.) preparative (pl.). (~ de nunta.) 5. v. formare. 6. instruire, îndrumare. (~ unei fete pentru viata de gospodina.) 7. v. meditare. 8. v. învatatura. 9. v. formatie. 10. v. capacitate. 11. cunostinta, (înv.) stiinta. (Nu avea nici o ~ în acest domeniu.)
pregăti, PREGĂTÍ vb. 1. a (se) prepara, (pop.) a (se) gati, (înv.) a (se) gotovi. (Se ~ de drum.) 2. a aranja, a prepara. (~ cele necesare pentru drum.) 3. (înv.) a tocmi. (I-a ~ primirea.) 4. a (se) prepara, (înv. si reg.) a (se) griji. (A ~ totul.) 5. v. gati. 6. v. pune. 7. a aranja, a face. (~ patul.) 8. v. forma. 9. v. instrui. 10. v. învata. 11. v. medita. 12. a se prepara. (Tocmai se ~ sa ia cuvântul.)
popas, POPÁS s. 1. poposire, (pop.) salasluire, (germanism înv.) rast. (~ul lui acolo s-a dovedit necesar.) 2. v. oprire. 3. halta, oprire, (înv.) oturac, statie. (În drum a facut mai multe ~uri.) 4. (MIL.) (înv.) tabara. (Trupele au facut 15 ~uri pâna la Dunare.) 5. v. escala. 6. (înv.) conac. (La primul ~ au schimbat caii diligentei.)
elipsă, ELÍPSĂ s. f. 1. curba loc geometric al punctelor dintr-un plan a caror suma a distantelor la doua puncte fixe (focare) este constanta. 2. omisiune din vorbire, ori din scriere a unor cuvinte sau chiar propozitii care se subînteleg. 3. figura de stil constând în omiterea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare, pentru mai multa expresivitate. (< fr. ellipse)
electrotermie, ELECTROTERMÍE s. f. totalitatea procedeelor de transformare a energiei electrice în caldura, necesara unor operatii tehnologice sau prin încalzit. (< fr. électrothermie)
elastanţă, ELASTÁNŢĂ s. f. 1. coeficient de proportionalitate între presiunea unui fluid si volumul unui rezervor elastic. o ~ pulmonara = variatia de presiune necesara pentru producerea unei variatii a volumului toracopulmonar. 2. inversul capacitatii electrice. (< fr. élastance)
elabora, ELABORÁ vb. tr. 1. a crea, a redacta o opera, un text etc. 2. a efectua operatiile necesare pentru obtinerea unui metal, a unui aliaj. (< fr. élaborer, lat. elaborare)
einstein, EINSTEIN IN-STAIN/ s. m. energia necesara excitarii atomilor unui mol dintr-o substanta echivalenta cu energia de 6,023.1023. (< fr. einstein)
ediţie, EDÍŢIE s. f. 1. totalitatea exemplarelor unei opere tiparite prin folosirea aceluiasi zat tipografic. o ~ critica = editie comentata a unui text (clasic, vechi etc.), însotita de aparatul critic necesar; ~ definitiva = editie al carei text a fost vazut de autor si considerat ca definitiv; ~ speciala = editie suplimentara a unui ziar, determinata de un eveniment însemnat. ♢ versiune. 2. serie de manifestari artistice, stiintifice, sportive etc. care se repeta periodic; etapa. (< fr. édition, lat. editio)
echipa, ECHIPÁ vb. I. tr. a dota (o nava, o armata, un soldat) cu cele necesare pentru o actiune, o expeditie, o calatorie. II. refl. a se pregati pentru o actiune; (p. ext.) a se îmbraca. (< fr. équiper)
parazit, PARAZÍT adj. v. inutil, nenecesar, netrebuincios, neutil.
parazitar, PARAZITÁR adj. v. inutil, nenecesar, netre-buincios, neutil.
dota, DOTÁ vb. tr. 1. a utila (o institutie, o întreprindere etc.) cu cele necesare desfasurarii activitatii. 2. (fig.) a înzestra cu calitati intelectuale sau sufletesti. 3. a da dota unei fete la casatoria ei. (< fr. doter, lat. dotare)
nenecesar, NENECESÁR adj. inutil, netrebuincios, neutil, (livr.) redundant, superfluu, (fig.) parazit, parazitar. (Detalii ~.)
necesar, NECESÁR adj. 1. v. indispensabil. 2. v. neaparat. 3. v. trebuincios. 4. v. util.
necesarmente, NECESARMÉNTE adv. v. fatal, fatalmente, indispensabil, inevitabil, mortis, musai, neaparat, negresit, numaidecât, obliga-toriu.
discreţionar, DISCREŢIONÁR, -Ă adj. 1. arbitrar. 2. care are prin lege libertate de actiune. o puteri ĕ = puteri date unei autoritati de a lua masurile pe care le socoteste necesare în anumite împrejurari si în afara legii. (< fr. discrétionnaire)
neapărat, NEAPĂRÁT adj., adv. 1. adj. v. indispensabil. 2. adj. necesar, obligatoriu. (Lucruri de ~ trebuinta.) 3. adv. v. indispensabil. 4. adv. v. mortis. 5. adj., adv. v. absolut. 6. adv. v. sigur.
diorism, DIORÍSM s. n. 1. (fil.) diviziune, distinctie. 2. (mat.) formulare a conditiilor necesare rezolvarii unei probleme. (< germ. Diorismus)
morţiş, MORŢÍS adv. musai, neaparat, negresit, numaidecât, obligatoriu, (rar) necesarmente, (înv. si reg.) nepristan, nesmintit, numai, (înv.) nelipsit. (Ţine ~ sa ...)
dicţionar, DICŢIONÁR s. n. 1. lucrare lexicografica cuprinzând cuvintele unei limbi sau ale unui sector al acesteia, aranjate în aceeasi limba sau într-o limba straina. ♢ lista alfabetica de termeni, cu explicatiile necesare, apartinând unei anumite stiinte, arte etc. 2. (inform.) lista a unui fisier continând în ordine indicatii despre componentele acestuia; lista continând cuvinte-cheie si interpretarea lor. (< fr. dictionnaire, lat. dictionarium)
mijlocire, MIJLOCÍRE s. 1. intermediere. (~ unei tranzactii.) 2. intermediu, mediatie, mediere. (~ lui era necesara.) 3. v. cale.
mediere, MEDIÉRE s. intermediu, mediatie, mijlocire. (~ lui s-a dovedit necesara.)
deviz, DEVÍZ s. n. document de evaluare anticipata a cheltuielilor materiale si a fortei de munca necesare pentru executarea unei lucrari proiectate. (< fr. devis)
derivă, DERÍVĂ s. f. 1. unghi format de axul longitudinal al unei (aero)nave cu drumul de urmat sub actiunea curentilor. o a merge (sau a fi) în ~ = a naviga în voia vântului, a valurilor si curentilor. ♢ deplasare a gheturilor de la poli. o a fi în ~ = (fig.) a fi fara vointa, fara energia necesara unei actiuni. 2. unghi format, la tragerile indirecte cu tunul, de planul de tragere cu planul de ochire. 3. (tehn.) abatere într-un singur sens a valorii unei marimi fata de valoarea initiala. 4. partea verticala fixa a ampenajului unui avion sau planor. (< fr. dérive)
limitare, LIMITÁRE s. 1. v. delimitare. 2. marginire, reducere, restrângere, rezumare. (~ la strictul necesar.) 3. v. restrângere.
deontic, DEÓNTIC, -Ă I. adj. referitor la deontica; necesar, obli-gatoriu. II. s. f. disciplina care studiaza aspectele logice si structurale ale formelor de gândire normative si imperative, precum si ale sistemelor de norme si obligatii morale. (< germ. deontisch, /II/ Deontik)
îngrămădi, ÎNGRĂMĂDÍ vb. 1. v. îmbulzi. 2. a se baga, a se îmbulzi, a se îndesa, a se înghesui, a se vârî. (Nu va mai ~ asa în mine!) 3. a burdusi, a ghemui, a îndesa, a înghesui, a ticsi, (rar) a tescui, (înv. si pop.) a strâmtora, (reg.) a bucsi, (prin Transilv. si Mold.) a bâcsi, (prin Mold.) a bosoli, (Mold. si Transilv.) a desagi, (Mold.) a gavozdi, (fig.) a captusi. (A ~ în valiza toate cele necesare.) 4. (fig.) a se bolovani. (Norii se ~.)
definitivare, DEFINITIVÁRE s. f. 1. actiunea de a definitiva. 2. ansamblu de lucrari necesare pentru amenajarea partii carosabile a unui drum în vederea modernizarii. (< definitiva)
defacto, DE FÁCTO loc. adv. formula diplomatica pentru recunoasterea unei anumite situatii, care nu a dobândit si consacrarea juridica necesara. (< lat. de facto, de fapt)
inutil, INUTÍL adj., adv. 1. adj. v. zadarnic. 2. adv. v. degeaba. 3. adj. nenecesar, netrebuincios, neutil, (livr.) redundant, superfluu, (fig.) parazit, parazitar. (Detalii ~.)
inevitabil, INEVITÁBIL adj., adv. 1. adj. fatal, (livr.) ineluctabil, (rar) neaparat, neevitabil. (În mod ~ vei ajunge acolo.) 2. adv. fatal, fatalmente, (rar) necesarmente. (~ trebuia sa se întâmple.) 3. adj. v. iminent. 4. adj. cert, sigur. (Caderea ~ a cetatii.)
indispensabil, INDISPENSÁBIL adj., adv., s. pl. 1. adj. neaparat, necesar, nedispensabil, vital. (Conditii ~ de viata.) 2. adv. neaparat, obligatoriu, (rar) necesarmente. (Este ~ sa mergi acolo.) 3. s. pl. izmene (pl.), (prin Bucov. si Maram.) brace (pl.), (Transilv.) gaci (pl.).
indicaţie, INDICÁŢIE s. 1. v. directiva. 2. v. prevedere. 3. informatie, îndrumare, lamurire. (A primit toate ~iile necesare,) 4. prescriptie, regula, (înv.) ustav. (Câteva ~ii pentru ...) 5. v. aviz. 6. v. instructiuni. 7. însemnare, mentiune, nota, notificare, notificatie, observatie, precizare, specificare, specificatie. (Poarta urmatoarea ~...) 8. dovada.
ilustrare, ILUSTRÁRE s. 1. v. exemplificare. 2. (concr.) exemplificare, exemplu. (Sunt necesare cât mai multe ~ari.)
cvadratură, CVADRATÚRĂ s. f. 1. (mat.) problema construirii unui patrat cu o arie data. ♢ calculul unei integrale definite necesar, uneori pentru aflarea ariei unui domeniu plan marginit de o curba închisa. o a cercului = problema (nesolutionabila) a construirii, cu rigla si compasul, a unui patrat cu aria egala cu a unui cerc dat; (fig.) problema imposibil de rezolvat. 2. (astr.) pozitie aparenta în care doi astri priviti de pe Pamânt au o diferenta de longitudine de 90s. ♢ (pl.) fazele primului si ultimului patrar al Lunii. (< fr. quadrature)
cultură, CULTÚRĂ1 s. f. 1. totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire în decursul vremurilor. ♢ totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. o ~ generala = ansamblu de cunostinte necesare unui individ în viata zilnica; ~ de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin în contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. (arheol.) totalitatea vestigiilor materiale si spirituale pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. 3. totalitatea lucrarilor agrotehnice necesare pentru a obtine recolte bogate de la plantele de cultura. o plante de ~ = plante cultivate de om. ♢ teren cultivat cu anumite plante. ♢ crestere, prasire a unor animale. 4. crestere în laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa în acest fel. 5. ~ fizica = dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc prin gimnastica si sport; educatie fizica. (< fr. culture, lat. cultura)
cronaxie, CRONAXÍE s. f. timpul fiziologic caracteristic de excitabilitate a fiecarui organ sau tesut; (spec.) durata minima de actiune a unui curent electric, necesar pentru ca substratul excitat sa atinga pragul de raspuns. (< fr. chronaxie)
exemplificare, EXEMPLIFICÁRE s. 1. ilustrare, (înv.) pilduire. (~ unei expuneri cu diapozitive.) 2. (concr.) exemplu, ilustrare. (Sunt necesare cât mai multe ~.)
dotare, DOTÁRE s. 1. dotatie, echipare, înzestrare, prevedere, utilare. (~ unei uzine cu cele necesare.) 2. înzestrare. (~ unei fete de maritat.) 3. înzestrare, (fig.) împodobire. (~ din nastere cu multe talente.)
dota, DOTÁ vb. 1. a echipa, a înzestra, a prevedea, a utila, (înv.) a provedea. (A ~ o uzina cu cele necesare.) 2. a înzestra, (înv. si pop.) a darui. (A ~ o fata de maritat.) 3. v. înzestra.
dobândi, DOBÂNDÍ vb. 1. v. primi. 2. v. capata. 3. a agonisi, a procura, (prin Transilv.) a însama. (A ~ cele necesare.) 4. a capata, a câstiga, a obtine. (A ~ o mare faima, o mare experienta.) 5. v. asimila. 6. v. repurta. 7. v. câstiga.
disociere, DISOCIÉRE s. disociatie. (O ~ necesara.)
cuviincios, CUVIINCIÓS adj. v. adecvat, cerut, conform, convenabil, corespunzator, cuvenit, indicat, meritat, necesar, nimerit, oportun, potrivit recomandabil, recomandat, trebuincios, trebuitor.
cumpărare, CUMPĂRÁRE s. achizitionare, cumparat, luare, procurare, târguire, (înv.) scumparatoare. (~ celor necesare.)
cumpăra, CUMPĂRÁ vb. a achizitiona, a lua, a procura, a târgui, (înv. si pop.) a neguta, (prin Transilv.) a surzui, (înv.) a scumpara. (~ cele necesare.)
complianţă, COMPLIÁNŢĂ s. f. 1. marime care indica gradul de elasticitate al unui sistem mecanic. 2. (med.) variatie a volumului pulmonar datorata schimbarii de presiune. 3. acord, supunere, ascultare, conformare comportamentala. ♢ adeziune a bolnavului la mijloacele terapeutice necesare ameliorarii starii sale de sanatate. (< fr. compliance)
competenţă, COMPETÉNŢĂ s. f. 1. capacitate a cuiva de a se pronunta asupra unei probleme, de a face ceva. 2. aptitudine, calitate a unei autoritati, a unui functionar de a exercita anumite atributii. o a fi de a cuiva = a intra în atributiile cuiva; a-si declina a = a se declara fara autoritate, fara pregatirea necesara sau legala pentru a solutiona un litigiu. 3. stiinta lingvistica implicita, interiorizata de subiectii vorbitori ai unei limbi. 4. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci. 5. (biol.) capacitate a celulelor de a reactiona la semnale de dezvoltare. (< fr. compétence, lat. competentia)
colectură, COLECTÚRĂ s. f. oficiu de procurare a cartilor necesare bibliotecilor. (< germ. Kollecktur)
anexa, ANEXÁ vb. 1. a (se) alatura, a (se) atasa. (~ la memoriu actele necesare.) 2. a alipi, a atasa, a încorpora, (înv.) a întrupa, a lipi. (~ un teritoriu strain.)
agonisi, AGONISÍ vb. 1. v. economisi. 2. a dobândi, a procura, (prin Transilv.) a însama. (A ~ cele necesare.)
chemoautotrof, CHEMOAUTOTRÓF, -Ă adj. (despre microorganisme) care obtine energia necesara proceselor vitale prin oxidarea unor substante chimice anorganice. (dupa engl. chemoautotrophic)
fluştuc, flustúc (-curi), s.n. – Gustare, mezelic. – Var. frust(i)uc. Germ. Frühstück, poate prin intermediul mag. frustuk (Borcea 188; Gáldi, Dict. 176); însa filiera acesta nu este o ipoteza necesara. Cf. si cr. frustuk. Cf. stuc.
necesar, necesár adj. m., pl. necesári; f. sg. necesára, pl. necesáre
necesar, necesár s. n.
necesarian, necesarián s. m. (sil. -ri-an), pl. necesariéni
necesarmente, necesarménte adv.
obiectivism, OBIECTIVÍSM n. 1) Pretinsa obiectivitate în tratarea fenomenelor realitatii, prezentate ca necesare istoriceste. 2) v. OBIECTIVITATE. /obiectiv + suf. ~ism
nutriţie, NUTRÍŢI//E ~i f. Ansamblul proceselor de asimilare a hranei necesare cresterii, dezvol-tarii si activitatii organismelor vii; alimentatie. ~a plantelor. /<fr. nutrition, lat. nutritio, ~onis
numaidecât, NUMAIDECÂT adv. În mod (absolut) necesar; fara nici o îndoiala; cu orice pret; neaparat; negresit. /numai + de + cât
noptieră, NOPTIÉR//Ă ~e f. Piesa de mobila pusa lânga pat pentru a tine obiectele necesare noaptea sau înainte de culcare; masuta de noapte. [G.-D. noptierei; Sil. -ti-e-] /noapte + suf. ~iera
nevoie, NEVÓ//IE nevói f. 1) Ceea ce este (absolut) trebuincios; trebuinta; necesitate. ♢ La ~ (sau în caz de ~) când trebuie ceva; la o adica. Fara nici o ~ fara sa fie necesar. (Nu) este ~ (nu) trebuie. A avea (sau a fi) ~ a fi necesar; a trebui. Mare ~! putin îmi pasa. Nu-i (sau n-are) ~ nu e nimic; nu importa. 2) Lucru care trebuie îndeplinit neaparat. 3) Stare a celui sarac; lipsa a mijloacelor materiale (strict) necesare; saracie. ♢ La (vreme de) ~ a) în caz de mare lipsa; b) la necaz; la nenorocire. A duce ~ de ceva a nu avea ceva. A trai în (mare) ~ a trai în (mare) saracie. A fi mâncat de ~ a îndura multe lipsuri, necazuri. A-l paste pe cineva ~ia a-l ameninta pe cineva lipsurile, nenorocirea. A scapa de (sau a iesi din) ~, a încaleca pe ~ a scapa de lipsuri, de griji, de necazuri; a iesi din saracie. ~ia îl învata pe om (sau ~ia te învata minte) lipsurile si necazurile îl fac pe om sa traga învataminte folositoare. 4) Situatie (materiala) dificila; strâmtoare; ananghie. A ajuta la ~. ♢ De ~ fortat de împrejurari. De voie, de ~ mai mult silit; vrând-nevrând. Cu (mare) ~ cu (mare) greu. Ia, ~! ia, încurcatura! La mare ~ într-o situatie extrem de grea; la mare cumpana. A fi la (mare) ~ (sau a fi în ~) a) a se pomeni într-o (mare) încurcatura; b) a fi (foarte) strâm-torat. A scoate pe cineva din ~ a scapa pe cineva dintr-o situatie grea. 5) la pl. Treburi pe care le îndeplineste cineva; preocupari. ♢ A-si vedea (sau a-si cauta) de nevoi a-si face lucrul de fiecare zi; a fi preocupat de propriile sale interese. 6) Fapt cu care cineva este obligat sa se împace din neputinta de a se împotrivi. ♢ A se tine ca ~ia de om a urmari permanent si insistent pe cineva, cauzându-i neplaceri; a se tine scai de cineva. 7) Fiinta slaba si neputincioasa, care pricinuieste cuiva multe necazuri. 8) fam. Întruchipare imaginara a spiritului rau; necuratul; naiba. ~ia sa-l stie. 9): Frumos (sau harnic) ~ mare foarte frumos (sau foarte harnic). [G.-D. nevoii] /<sl. nevolja
neseser, NESESÉR ~uri n. Geanta sau ladita în care se poarta obiectele marunte necesare în timpul unei calatorii. /<fr. nécessaire
negreşit, NEGRESÍT adv. Fara (nici o) îndoiala; în mod (absolut) necesar; cu orice pret; numai-decât. /ne + gresit
necesitate, NECESIT//ÁTE ~ati f. 1) Ceea ce este absolut necesar (pentru satisfacerea cerintelor); trebuinta; nevoie. ♢ De prima ~ absolut necesar. 2) Categorie filozofica care reflecta însusirile si raporturile ce au un temei intern, decurgând inevitabil din esenta lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. 3) la pl. Proces fiziologic de evacuare a fecalelor si urinei. [G.-D. necesitatii] /<lat. necessitas, ~atis, fr. nécessité
necesita, A NECESITÁ pers. 3 necésita tranz. A face sa fie necesar; a cere; a reclama; a pre-tinde; a comporta. /<fr. nécessiter
necesar, NECESÁR ~a (~i, ~e) si substantival Care este de trebuinta; care nu poate lipsi; trebuincios. Mijloace ~e. ♢ Strictul ~ minimum absolut trebuincios. /<fr. nécessaire, lat. necessarius, it. necessario
neapărat, NEAPĂRÁT1 adv. În mod necesar; cu orice pret. [Sil. ne-a-] /ne- + aparat
neapărat, NEAPĂRÁ//T2 ~ta (~ti, ~te) (negativ de la aparat) 1) Care este absolut necesar; indispensabil. ♢ A fi de ~ta nevoie (sau trebuinta) a fi foarte necesar; a nu se putea lipsi de ceva. 2) rar Care decurge în mod fatal din ceva; care nu poate fi ocolit, evitat sau omis. [Sil. ne-a-] /ne- + aparat
neajuns, NEAJÚNS2 ~uri n. 1) Lipsa a unei însusiri necesare; cusur; meteahna; defect. 2) Situatie dificila; greutate; nevoie; încurcatura. [Sil. ne-a-] /ne- + ajuns
modalitate, MODALIT//ÁTE ~ati f. 1) Mod de a actiona în vederea realizarii unui anumit scop; maniera; procedeu; metoda; mijloc. 2) log. Caracter necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecati. 3) gram. Atitudine, apreciere a vorbitorului fata de cele comunicate. /<fr. modalité
mobilier, MOBILIÉR ~e n. Ansamblul mobilei necesare pentru amenajarea unei încaperi. [Sil. -li-er] /<fr. mobilier
mobila, A MOBIL//Á ~éz tranz. (încaperi, locuinte etc.) A înzestra cu mobila; a completa cu mobilierul necesar. /Din mobila
mobilă, MÓBIL//Ă ~e f. 1) Fiecare dintre obiectele care servesc la amenajarea unei locuinte. 2) (cu sens colectiv) Ansamblu de obiecte necesare pentru amenajarea unei încaperi. [G.-D. mobilei] /<fr. meuble, it. mobilia, germ. Möbel
minus, MÍNUS2 ~uri n. 1) (în matematica si fizica) Semn în forma de liniuta orizontala care indica operatia de scadere sau marimi si sarcini negative. 2) (pe lânga un numar de grade) Temperatura mai jos de zero grade. ~ doua grade. 3) Lipsa a unei însusiri necesare; deficienta; neajuns; deficit; meteahna. /<lat. minus
mijloc, MÍJL//OC2 ~oáce n. 1) Mod de a actiona pentru a atinge un anumit scop; metoda; procedeu; modalitate; maniera. ~oace de prevenire a bolilor. 2) Fel, chip de a fi, de a se manifesta. ~ de exprimare. ♢ Prin toate ~oacele folosind toate posibilitatile. 3) la pl. Resurse materiale; bani. Lipsit de ~oace. 4) Ansamblu al celor necesare pentru realizarea unei actiuni. ~oace de transport. ♢ ~oace de productie totalitate a uneltelor de munca. /<lat. medius locus
metraj, METRÁJ ~e n. 1) Lungime a unui obiect, a unui material sau a unei suprafete masurate cu metrul. 2) Lungime a unei pelicule cinematografice în raport cu timpul necesar pentru a o proiecta pe ecran. /<fr. métrage
meteahnă, METEÁHNĂ metéhne f. 1) Lipsa a unei însusiri necesare; neajuns; defect; cusur; deficienta. 2) Înclinatie puternica ce nu poate fi înfrânta; viciu. 3) Parte vatamata a corpului. /Orig. nec.
merita, A MERITÁ mérit 1. tranz. 1) (avantaje sau inconveniente) A fi în drept sa obtina sau sa sufere (în conformitate cu cele înfaptuite). ~ lauda. ~ o pedeapsa. ~ respectul. 2) (despre actiuni, lucruri) A face sa fie necesar; a necesita; a cere; a reclama; a comporta. Aceasta noutate merita confirmare. 3) A fi demn de a avea alaturi de sine (în viata). 2. intranz. A avea merite (într-un anumit domeniu). /<fr. mériter
merge, A MÉRGE merg intranz. 1) (despre fiinte) A se misca (dintr-un loc în altul) prin schimbarea succesiva a picioarelor, fara a întrerupe contactul cu solul. 2) A se deplasa dintr-un loc în altul pe jos, calare sau cu un vehicul; a umbla. ♢ ~ (sau a umbla) pe doua carari a fi beat. 3) (despre vehicule) A se misca în mod continuu (într-un mediu oarecare). 4) (despre mecanisme, aparate, masini) A fi în actiune; a-si îndeplini functia (într-un anumit fel); a functiona. Ceasul merge bine. 5) A-si schimba locul initial, orientându-se într-o anumita directie; a se duce; a pleca. ♢ ~ înaintea cuiva a pleca în întâmpinarea cuiva. ~ în treaba lui a-si vedea de treburile sale. ~ prea departe a întrece masura; a depasi limitele admisibile. ~ pe urmele cuiva a) a urmari pe cineva; b) a urma exemplul cuiva. ~ dupa cineva a se marita. 6) (despre ape curgatoare) A se misca în mod natural (într-o anumita directie); a curge. 7) (despre drumuri, cai de acces) A avea directie; a duce. 8) (despre persoane) A se duce cu regularitate; a umbla. ~ la scoala. 9) (despre mijloace de locomotie) A se deplasa încontinuu sau cu anumite intermitente (în-tr-un anumit sens si într-un anumit spatiu); a circula. 10) (despre persoane) A se duce (cu cineva) pentru a însoti. 11) (despre vesti, stiri, zvonuri) A trece de la unul la altul; a circula. ♢ A-i ~ (cuiva) vestea (sau numele) a se vorbi despre cineva (mai ales negativ). 12) (despre fiinte) A avea o anumita stare a sanatatii. 13) A avea succes (într-o activitate, actiune, întreprindere etc.). ~ bine la învatatura. 14) (despre obiecte de îmbracaminte) A se potrivi dând o înfatisare placuta; a conveni într-un anumit mod. Taiorul îti merge de minune. 15) fam. (mai ales despre culori) A fi în concordanta (deplina); a se potrivi; a se armoniza; a se asorta; a cadra; a concorda. ♢ Asa mai ~ asa e bine; asa îmi convine. Treaca-mearga fie; sa admitem. 16) (despre materiale) A fi necesar (într-o anumita cantitate). La o rochie merg trei metri de stofa. 17) (despre venituri, retributii etc.) A reveni în mod regulat. 18) (despre bani) A avea curs; a fi în uz; a circula. 19) (despre evenimente, actiuni etc.) A fi într-o anumita stare de dezvoltare; a se desfasura (într-un anumit mod); a se derula; a decurge. ♢ ~ ca pe roate (sau ~ struna) a spori; a se desfasura cu succes. ~ pe... a atinge o anumita vârsta; a se apropia de... Pe zi ce ~ pe masura ce trece timpul; din zi în zi. A bate (pe cineva) de-i merge colbul (sau de-i merg peticele) a bate foarte tare (pe cineva). /<lat. mergere
menţiune, MENŢIÚN//E ~i f. 1) Aducere la cunostinta; mentionare; semnalare. 2) Indicatie necesara. 3) Apreciere elogioasa pentru anumite merite. ♢ Diploma cu ~ diploma speciala înmânata studentilor eminenti. 4) Distinctie onorifica, mai mica decât premiul, acordata unor elevi, unor participanti la o competitie etc. [Sil. -ti-u-] /<fr. mention, lat. mentio, ~onis
menţine, A MENŢÍNE mentín tranz. 1) A face sa se mentina; a pastra; a conserva. 2) fig. (persoane, familii) A asigura cu cele necesare traiului; a întretine. /<fr. maintenir
măsură, MĂSÚR//Ă ~i f. 1) Valoare a unei marimi determinata prin raportare la o unitate data. ♢ În mare ~ în mare (sau buna) parte. De o ~ la fel; deopotriva. Pe (sau dupa) ~a cuiva (sau a ceva) potrivit, întocmai cu cineva sau cu ceva. Pe ~ ce cu cât. 2) Valoare, proportie fireasca a lucrurilor; limita pâna la care se poate concepe sau admite ceva; marime normala, rezonabila. ♢ Cu ~ atât cât trebuie; cu socoteala. Peste ~ mai mult decât trebuie; exagerat. A întrece ~a a depasi limita permisa. 3) Unitate conventionala pentru masurare. ♢ Cu aceeasi ~ la fel, în acelasi mod. 4) Cantitatea si natura unitatilor ritmice din textul unui vers; structura metrica a versului. 5) Cea mai mica diviziune care sta la baza organizarii si gruparii duratei sunetelor într-o piesa muzicala. 6) Actiune (mijloc, procedeu) la care se recurge în vederea realizarii unui anumit scop. ♢ A lua ~i a dispune, a hotarî cele necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. masurii] /<lat. mensura
material, MATERIÁL2 ~e n. 1) Totalitate de materii prime sau de semifabricate din care se produc diverse obiecte. 2) Produs textil; tesatura; materie. 3) Ansamblu de date (informatii, documente etc.) necesare pentru realizarea unei lucrari literare sau stiintifice. 4) Totalitate de fapte, date sau informatii (referitoare la o anumita problema sau domeniu de activitate). [Sil. -ri-al] /<fr. matériel, lat. materialis
manoperă, MANÓPER//Ă ~e f. 1) Munca manuala care este necesara pentru efectuarea unei lucrari. 2) rar Mijloc de a actiona în vederea atingerii unui anumit scop; maniera; modalitate; procedeu; manevra. /<fr. manoeuvre, it. manovra
manevră, MANÉVR//Ă ~e f. 1) mai ales la pl. Deplasare a trupelor, sustinuta de regruparea organizata si rapida a acestora în timpul operatiilor militare, pentru a ataca inamicul pe neasteptate sau pentru a le reorganiza în urma unui insucces. 2) Ansamblu de exercitii tactice, prevazute pentru instruirea militara a trupelor în conditii asemanatoare cu cele de lupta. 3) Totalitate de operatii necesare pentru constituirea sau desfacerea unei garnituri de tren. 4) Ansamblu de operatii executate în vederea schimbarii directiei de deplasare a unei nave, mai ales în timpul acostarii sau iesirii din port. 5) fig. Mijloc de a actiona în vederea atingerii cu orice pret a unui scop. 6) Parâma folosita la fixarea si mânuirea pânzelor si a catargelor. /<fr. manoeuvre
manager, MANAGER [pr.: menegér] ~i m. 1) Persoana care însoteste în turneu un sportiv sau o echipa sportiva, fiind responsabila de problemele financiare si organizatorice; impresar. 2) Persoana care are cunostintele si talentul necesar pentru a valorifica profitabil resursele umane, financiare si materiale ale unei societati comerciale, organizatii etc. /<engl., fr. manager
lungi, A SE LUNG//Í ma ~ésc intranz. 1) A deveni (mai) lung; a creste în lungime. ♢ A i se ~ (cuiva) urechile de foame a flamânzi peste masura. A i se ~ (cuiva) nasul a deveni obraznic. 2) A se prelungi în timp (mai mult decât este necesar); a se întinde. Adunarea s-a ~it. 3) fam. A creste în înaltime; a se înalta; a se ridica. 4) (despre fiinte) A se întinde pentru a se odihni sau a dormi; a se culca. /Din lung
lipsi, A LIPS//Í ~ésc 1. intranz. 1) (despre persoane) A fi lipsa; a absenta. 2) A nu fi prezent atunci când ar trebui sa existe în mod normal. 3) A fi în cantitate insuficienta; a nu fi de ajuns. ♢ A-i ~ cuiva o doaga a nu fi în toate mintile. 4) A se dispensa de ceva. 2. tranz. (persoane) A face sa nu mai beneficieze de ceva inerent si necesar; a priva. /<ngr. lipso
lămuri, A LĂMUR//Í ~ésc tranz. 1) (probleme, texte, lucruri neîntelese etc.) A face înteles, comentând si dând informatii necesare; a explica; a arata. 2) (persoane) A ajuta sa înteleaga lucruri neclare, obscure. 3) A face sa se lamureasca. /Din lamura
lavoar, LAVOÁR ~e n. 1) Mobila de toaleta, de înaltimea unei mese, pe care se afla ligheanul si obiectele necesare pentru spalat. 2) Recipient conectat la o sursa de apa si dotat cu un canal de evacuare, care serveste la spalatul oamenilor; lavabou. [Sil. -voar] /<fr. lavoir
jiclor, JICL//ÓR ~oáre n. (la motoarele cu ardere interna) Element al carburatorului sub forma unui tub cu unul sau mai multe orificii prin care se pulverizeaza în carburator debitul de combustibil necesar. [Sil. ji-clor] /<fr. gicleur
jăchilă, JẮCHILĂ f. pop. Totalitatea uneltelor si lucrurilor necesare ciobanului la stâna. /<germ. Jächel
întreţinător, ÎNTREŢINĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. rar Persoana care întretine pe cineva, îi asigura mijloacele necesare de trai. ~orul familiei. /a întretine + suf. ~ator
întreprinzător, ÎNTREPRINZĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) si substantival Care stie sa întreprinda actiunile necesare (la momentul oportun); care vadeste initiativa. /a întreprinde + suf. ~ator
întinde, A SE ÎNTÍNDE ma întínd intranz. I. 1) (despre îmbracaminte) A se mari (în latime sau/si în lungime) deformându-se. Puloverul s-a întins. 2) (despre muschi) A ajunge într-o stare de tensiune. 3) (despre lichide cu consistenta sporita) A curge gros. Mierea se întinde. Moarea se întinde. 4) (despre localitati, paduri, lanuri) A ocupa un anumit spatiu. Satul se întinde la poalele unui deal. 5) (despre plante) A se lati ca suprafata ocupata; a extinde. Buruienile s-au întins în jur. 6) (despre fiinte) A se dezmorti, îndreptându-si corpul sau membrele. Se scula si se întinse cu placere. 7) (despre fiinte) A-si asterne corpul în toata lungimea, oferindu-i relaxare; a se culca, lungindu-se. Pisica s-a întins la soare. 8) (despre persoane) A se înalta, ridicându-se în vârful degetelor. S-a întins dupa un mar. 9) (despre idei, zvonuri, epidemii, miscari sociale) A cuprinde spatii tot mai largi; a se raspândi; a se extinde; a se propaga. 10) (despre actiuni) A se prelungi în timp (mai mult decât este necesar); a se lungi. Petrecerea s-a întins pâna dimineata. ♢ ~ la vorba (sau cu vorba) a sta prea mult de vorba. 11) A se desfasura acoperind o anumita suprafata. II. (în îmbinari, sugerând ideea de îndrazneala, impertinenta) Nu te ~! ♢ ~ la slanina (sau la cascaval) a întreprinde actiuni obraznice, pretinzând la ceva nepermis. Cât ti-e plapuma, atât te ~ (sau nu te ~ mai mult decât ti-e plapuma sau întinde-te cât te tine plapuma) nu actiona decât în limitele posibilitatilor. /<lat. entindere
întâmpina, A ÎNTÂMPINÁ întâmpin tranz. 1) (persoane) A astepta iesind în cale (conform unei întelegeri prealabile). ♢ ~ o sarbatoare (sau o data) a fi în asteptarea unei sarbatori (sau a unei date), pregatind cele necesare. 2) (obstacole, greutati) A gasi în calea sa; a întâlni. /în + tâmpina
înstruna, A ÎNSTRUNÁ înstrún tranz. 1) (instrumente muzicale cu coarde) A face sa produca sunetele necesare prin întinderea sau slabirea strunelor; a potrivi; a acorda. 2) (sfori, frânghii, cabluri) A întinde ca pe o struna. 3) (animale de calarie) A stapâni prin strângerea chingilor sau a frâului; a struni. 4) fig. (persoane) A constrânge sa urmeze calea cea dreapta. /în + struna
îndruma, A ÎNDRUM//Á ~éz tranz. 1) A orienta indicând directia necesara; a îndrepta. 2) A sustine cu sfaturi, cu recomandari; a învata; a sfatui; a povatui. ~ pe calea cea buna. [Si îndrum] /în + drum
îndrepta, A ÎNDREPTÁ îndrépt tranz. 1) (obiecte, suprafete etc.) A face sa devina drept; a netezi; a nivela; a aplana; a egala. ~ o sârma. ~ un teren. 2) si fig. A orienta în directia necesara; a îndruma. ~ pe cineva spre centru. 3) A face sa se îndrepte. ~ sanatatea. ~ o nedreptate. 4) A modifica în bine; a corecta; a corija. /în + drept
înarma, A ÎNARM//Á ~éz tranz. 1) A înzestra cu armament; a pregati pentru lupta. 2) fig. A dota cu ceva necesar (în vederea realizarii unei actiuni). ~ cu date. [Sil. în-ar-] /în + arma
înaintaş, ÎNAINTÁS2 ~i m. 1) Persoana care, prin activitatea sa, creeaza conditii necesare pentru altii; precursor. 2) sport Jucator care face parte din linia de atac a unei echipe (de fotbal, hochei etc.); atacant. /înainte + suf. ~as
intra, A INTRÁ íntru intranz. I. 1) (în opozitie cu a iesi) A patrunde din exterior în interior; a trece dintr-un spatiu sau mediu în altul. ~ în magazin. ~ în livada. ~ în nori. 2) A se angaja (într-o activitate), îndeplinind anumite cerinte; a începe sa faca parte (dintr-o institutie, ansamblu, partid etc.). ~ în societatea de renastere a culturii nationale. ~ la universitate. 3) A trece într-o alta perioada de timp. ~ în anul 2001. ~ în al treizecilea an de viata. 4) A putea fi cuprins în anumite limite; a încapea. În sacosa intra 10 kg de cartofi. 5) A fi parte componenta; a se include. În suma intra toate cheltuielile. 6) (despre materiale) A se cere pentru realizarea unui obiect; a fi necesar; a trebui. II. (în îmbinari) 1) (sugereaza ideea de initiere a unei actiuni) ~ în lupta. ~ în vorba. ♢ ~ în vigoare a capata caracter oficial, începând a se aplica în practica. 2) (sugereaza ideea de trecere într-o alta stare) ~ în nevoi. ♢ ~ la spalat a-si micsora dimensiunile la spalat. 3) (sugereaza ideea de infiltrare în cineva sau ceva) ~ groaza în cineva. ~ umezeala în pereti. ♢ A (nu)-i ~ în voie cuiva a (nu)-i satisface cuiva dorintele. ~ în sânge a deveni o necesitate. [Sil. in-tra] /<lat. intrare
interpreta, A INTERPRET//Á ~éz tranz. 1) (fapte, fenomene, evenimente, întâmplari) A expune atribuind o semnificatie personala; a comenta. 2) (texte, acte etc.) A explica clarificând locurile obscure; a prevedea cu comentariile necesare; a comenta. 3) (opere muzicale) A executa cu vocea sau cu un instrument; a cânta. 4) (roluri dintr-un spectacol sau dintr-un film) A juca într-o maniera proprie. [Sil. -ter-pre-] /<fr. interpreter, lat. interpretare
interes, INTERÉS ~e n. 1) Ceea ce este important (pentru cineva); ceea ce convine (cuiva). ♢ De ~ general (sau public) de importanta sociala. 2) Preocupare de a obtine un avantaj personal, ceva necesar. ♢ A-si face ~ele a-si rezolva chestiunile personale. ~ul poarta fesul interesul personal serveste drept stimulent pentru efectuarea unor actiuni. 3) Manifestare a unei atentii (favorabile) fata de cineva sau ceva. /<it. interesse, germ. Interesse
instrumentar, INSTRUMENTÁR ~e n. Totalitate a instrumentelor necesare unei activitati. /instrumentar
infrastructură, INFRASTRUCTÚR//Ă ~i f. 1) Partea inferioara a unei constructii care o sustine si o fixeaza de teren. 2) Ansamblu de instalatii de la sol (hangare, piste, faruri etc.), necesare aviatiei. 3) Organizare economica a societatii, care constituie fundamentul ideologiei ei. 4) Elemente ale bazei tehnico-materiale (sistemul de comunicatii si telecomunicatii, cai ferate, sosele). [ G.-D. infrastructurii; Sil. in-fra-struc-] /<fr. infrastructure
indispensabil, INDISPENSÁBIL ~a (~i, ~e) Care este absolut necesar; de care nu te poti dispensa. /<fr. indispensable
imperios, IMPERI//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) Care este absolut necesar; care cere o solutionare imediata; obligatoriu; stringent; presant; arzator. [Sil. -ri-os] /<fr. impérieux, lat. imperiosus
iarnă, IÁRNĂ ierni f. Anotimpul cel mai friguros al anului care urmeaza dupa toamna si cuprinde lunile decembrie, ianuarie si ferbuarie. ♢ Asta-~ iarna trecuta. La ~ în timpul iernii viitoare. De ~ a) necesar pentru iarna; b) care are loc în acest anotimp. De cu ~ înca din timpul iernii. Iarna n-o manânca lupii iarna nu trece fara geruri si viscole. [G.-D. iernii] /<lat. hibernum
harnaşament, HARNASAMÉNT ~e n. Totalitate a obiectelor necesare la înhamarea, înseuarea si conducerea unui cal. /<fr. harnachement
gospodărie, GOSPODĂRÍ//E ~i f. 1) Totalitate a bunurilor care formeaza averea unui locuitor (de la tara). 2) Unitate formata dintr-o locuinta si familia care traieste în ea. 3) Activitatea casnica a gospodinei pentru satisfacerea necesitatilor de trai ale unei familii. 4) Unitate de productie (în special agricola) cu uneltele si mijloacele de munca necesare. [G.-D. gospodariei] /gospodar + suf. ~ie
gol, GOL2 ~uri n. 1) Spatiu liber; vid. ♢ În ~ în aer; nesustinut. ~ de aer zona din atmosfera care contine curenti de aer descendenti ce influenteaza asupra zborului avioanelor. A privi (sau a se uita) în ~ a avea privirea absenta; a privi fara de tinta. A simti un ~ la stomac a simti foame. 2) Loc lipsit de vegetatie si de populatie. 3) Lipsa a unor elemente necesare (pentru integritatea unui lucru); lacuna. Texte cu multe ~uri. ♢ A umple un ~ a completa o lipsa. A (se) da de ~ a (se) demasca. /<sl. golu
ghid, GHID1 ghizi m. Persoana care conduce un grup de turisti sau de vizitatori, dând explicatiile necesare; calauza. /<fr. guide
genera, A GENER//Á pers. 3 ~eáza tranz. A face sa ia nastere în mod necesar; a determina. /<lat. generare
gardă, GÁRDĂ garzi f. 1) Supraveghere menita sa pastreze neschimbata o stare de lucruri; paza; straja. ~ de noapte. ♢ Medic de ~ medic de serviciu la un spital în afara orelor de lucru. 2) Persoana, grup de persoane sau subunitate militara care pazeste un obiectiv sau persoane aflate sub arest; paza; straja. ♢ ~ de onoare subunitate militara care da onorurile cu anumite ocazii. ~ personala garda având însarcinarea de a asigura securitatea unui demnitar. ~ patriotica (sau nationala) garda alcatuita din detasamente de voluntari care participa la asigurarea independentei si securitatii patriei. 3) (la box, scrima etc.) Pozitie de aparare în vederea evitarii unei lovituri. ♢ A se pune în ~ a lua masurile necesare pentru a ocoli un pericol sau o situatie neplacuta. 4) (la sabii, la spade) Aparatoare metalica fixata între mâner si lama. /<fr. garde
fermă, FÉRM//Ă1 ~e f. 1) Întreprindere specializata de productie agricola. ~ de porci. ~ de pasari. 2) Gospodarie particulara care include o suprafata de teren si constructiile, utilajele necesare pentru prelucrarea acestui teren. /<fr. ferme
farinograf, FARINOGRÁF ~e n. Aparat pentru determinarea cantitatii de apa necesara la obtinerea unui anumit aluat si a rezistentei acestuia la framântat. /<fr. farinographe
existenţă, EXISTÉNŢ//Ă ~e f. 1) Situatie existenta; faptul de a exista. 2) Realitate imediata si concreta, care exista independent de constiinta omului. 3) Mod de viata; fel de trai. 4) Totalitate de mijloace materiale necesare vietii omului. [G.-D. existentei] /<fr. existence, lat. existentia
excedent, EXCEDÉNT ~e n. 1) Cantitate care depaseste necesarul; prisos; surplus. 2) Suma cu care încasarile depasesc cheltuielile. /<fr. excédent, lat. excedens, ~ntis
etichetă, ETICHÉT//Ă ~e f. 1) Bucata de hârtie, de carton sau de alt material, care se lipeste pe articole (sticla, borcane, pachete etc.) pentru a le indica continutul, destinatia, pretul, precum si alte informatii necesare. 2) fig. depr. Calitate, titlu sub care se prezinta sau figureaza cineva. 3) Ceremonial obisnuit în relatiile diplomatice sau cu ocazia unor acte solemne; protocol. 4) Totalitate a normelor de conduita în societate. [G.-D. etichetei] /<fr. étiquette
esenţă, ESÉNŢ//Ă ~e f. 1) Ansamblu de trasaturi fundamentale, necesare, generale si stabile ale unui lucru sau ale unui proces, care fac ca acesta sa se deosebeasca de altele; natura interna a unui lucru sau a unui proces. 2) Substanta mirositoare concentrata extrasa din plante sau preparata sintetic si folosita, în stare diluata, în parfumerie sau în cofetarie. /<fr. essence, lat. essentia
endosperm, ENDOSPÉRM ~e n. Ţesut vegetal în care se afla substantele nutritive necesare dezvoltarii embrionului. [Sil. -do-sperm] /<fr. endosperme, germ. Endosperm
edita, A EDIT//Á ~éz tranz. 1) (carti, reviste, brosuri, articole etc.) A face sa apara pe calea tiparului; a publica; a tipari. 2) (opere literare sau stiintifice) A pregati pentru tipar, înzestrând cu adnotarile si comentariile necesare. /<fr. éditer
echipa, A SE ECHIP//Á ma~éz intranz. A-si pune echipamentul necesar. /<fr. équiper
dubi, A DUB//Í ~ésc tranz. reg. 1) (piei de animale) A trata cu tananti pentru a da însusirile necesare; a tabaci; a argasi. 2) fig. A bate foarte tare; a zdrobi în batai; a snopi; a toropi; a stâlci; a stropsi; a tabaci; a facalui; a ucide. 3) (plante textile) A tine în apa pentru a separa fibrele de tulpina; a topi; a mura. /<ucr. dybyty
dichis, DICHÍS ~uri n. 1) mai ales la pl. Obiecte marunte necesare într-o activitate. ♢ Cu tot ~ul cu toate cele necesare; cu grija; ordonat. 2) Obiect decorativ folosit ca podoaba. /v. a dichisi
diafragmă, DIAFRÁGM//Ă ~e f. 1) Muschi care desparte cavitatea toracica de cea abdominala. 2) Cartilaj care desparte narile nasului. 3) (la unele aparate acustice) Membrana elastica care produce sunetele prin vibratie. 4) (la aparate optice) Disc opac cu un orificiu reglabil, care lasa sa treaca în camera aparatului cantitatea necesara de lumina. 5) Dispozitiv folosit la masurarea vitezei apei dintr-o conducta. [Sil. di-a-] /<fr. diaphragme, lat. diaphragma
dezarma, A DEZARM//Á ~éz 1. tranz. 1) (persoane) A lipsi de arme; a sili sa depuna armele. 2) A lipsi de un instrument sau de un obiect necesar. 3) fig. (persoane) A face incapabil sa riposteze (combatându-i argumentele). 2. intranz. (despre state) A lichida (total sau partial) armamentul si fortele armate; a demilitariza. /<fr. désarmer
determina, A DETERMINÁ detérmin tranz. 1) A face sa se produca în mod necesar; a provoca; a genera. 2) (timp, date, termene etc.) A fixa printr-o întelegere prealabila; a stabili; a hotarî. 3) (corpuri, plante etc.) A stabili (pe baza trasaturilor specifice) ca apartinând la o clasa sau la o specie; a identifica. 4) A stabili cu exactitate; a preciza; a defini; a delimita. ~ sensul unui cuvânt. 5) (cuvinte, propozitii) A preciza în calitate de determinativ; a explica. 6) A face sa ia o decizie; a hotarî; a decide. /<fr. déterminer, lat. determinare
deplin, DEPLÍN1 ~a (~i, ~e) 1) Care include toate elementele necesare; desavârsit; total; complet; întreg. Putere ~a. 2) fig. Care este cât se poate de mare; total. /de + plin
deficit, DEFICÍT ~e n. 1) Absenta a unui lucru sau a unei însusiri strict necesare. 2) Stare în care cheltuielile depasesc veniturile. ~ bugetar. ♢ A fi în ~ a fi în pierdere. 3) Suma de bani, reprezentând diferenta cu care cheltuielile întrec veniturile. ♢ ~ de casa lipsa de numerar disponibil pentru efectuarea platilor curente. /<fr. déficit
decor, DECÓR ~uri n. 1) Totalitate a obiectelor si a pânzelor pictate, folosite pentru a crea cadrul necesar desfasurarii actiunii într-un spectacol sau film. 2) fig. Ansamblu de împrejurari în care se desfasoara o actiune. 3) Ansamblu de elemente care servesc pentru a împodobi cladiri, interioare etc.; ornamentatie. /<fr. décor
datorat, DATORÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) (despre un împrumut) Care trebuie înapoiat. 2) Care se cuvine; necesar de a fi îndeplinit; cuvenit. [Var. datorit] / v. a datora
cvorum, CVÓRUM n. Numar minim de participanti care este necesar, potrivit legii, pentru ca o adunare sa poata lua o hotarâre valabila. /<lat. quorum
cutare, CUTÁRE pron. nehot. (înlocuieste numele unei persoane atunci când nu vrem sau nu este necesar s-o numim). /<lat. eccutalis
cultură, CULTÚR//Ă ~i f. 1) Totalitate a valorilor materiale si spirituale create de omenire pe parcursul istoriei. 2) fig. Cunostinte vaste în diferite domenii, pe care le poseda cineva. 3) arheol. Totalitate a vestigiilor materiale si spirituale, descoperite în urma sapaturilor arheologice, caracteristice pentru un anumit areal, într-o anumita epoca. 4) agr. Ansamblu de lucrari agrotehnice necesare plantelor agricole. 5) Teren cultivat cu un anumit fel de plante. 6) Crestere a unor animale. ~a viermilor de matase. 7): ~ de bacterii crestere în laborator a bacteriilor; colonie de bacterii obtinuta în laborator pentru scopuri stiintifice. 8): ~ fizica ansamblu de metode si sisteme de educatie fizica care contribuie la dezvoltarea armonioasa a corpului omenesc. [G.-D. culturii] /<fr. culture, lat. cultura
croi, A CRO//Í ~iésc tranz. 1) (obiecte de îmbracaminte, încaltaminte etc.) A taia dintr-un material dupa anumite forme si dimensiuni în vederea confectionarii. 2) (drumuri, carari etc.) A deschide înlaturând obstacolele. ♢ ~ planuri a face planuri pentru viitor. ~ o minciuna a ticlui o minciuna. 3) fig. (lucrari, actiuni etc.) A pregati luând masurile necesare în vederea realizarii. 4) fig. pop. (oameni, animale) A supune unei lovituri puternice. [Sil. cro-i] /<sl. krojiti
criză, CRÍZ//Ă ~e f. 1) Faza primejdioasa si hotarâtoare în viata sociala, constând într-o manifestare violenta a contradictiilor economice, politice si sociale. ♢ ~ de guvern perioada când un guvern a demisionat iar altul înca nu este format. 2) Moment critic în evolutia unei boli, dupa care urmeaza schimbarea în bine sau în rau. 3) Agravarea brusca a unei boli cronice. 4) Lipsa acuta a ceva necesar vietii materiale sau spirituale. 5) fig. Tensiune, zbucium sufletesc. /<fr. crise, lat. crisis
creşte, A CRÉSTE cresc 1. intranz. 1) (despre fiinte, plante sau parti ale organismului lor) A se mari treptat si continuu; a se dezvolta. ♢ Sa cresti mare! formula de raspuns la salut sau de multumire, adresata, mai ales, copiilor. ~ vazând cu ochii a creste foarte repede. 2) (despre un organism sau despre parti ale lui) A reveni la conditia initiala; a se regenera; a se reface; a se restabili. 3) fig. (despre persoane) A trece printr-o serie de schimbari spre o treapta superioara; a progresa; a propasi; a evolua; a se dezvolta; a avansa; a înainta. 4) A petrece anii de copilarie; a copilari. 5) (despre aluat) A se transforma într-o masa afânata sub actiunea drojdiilor (sau a altor fermenti); a dospi. 6) (despre ape) A-si mari volumul, depasind limitele normale; a se umfla. 7) A lua proportii (ca numar, volum, intensitate etc.); a se dezvolta. ♢ A-i ~ cuiva inima în piept (sau sufletul) (de bucurie) a simti un sentiment de satisfactie deplina. 2. tranz. 1) (copii) A avea în grija asigurând cu cele necesare si educând (pâna la vârsta maturitatii). 2) (animale, pasari) A îngriji facând sa se înmulteasca. 3) rar (plante) A semana, a îngriji si a recolta (în vederea obtinerii unui venit); a cultiva. /<lat. crescere
comporta, A COMPORTÁ compórt tranz. 1) A include în sine; a însuma; a contine; a întruni; a îngloba; a cuprinde. 2) A face sa fie necesar; a cere; a necesita; a pretinde; a reclama. /<fr. comporter
complet, COMPLÉ//T1 ~ta (~ti, ~te) 1) Care include toate elementele necesare; desavârsit; întreg; total; deplin. Serviciu ~. Opere ~te. Echipaj ~. 2) (despre recipiente, sali, vehicule de transport în comun) Care are toate locurile ocupate; fara locuri libere. 3) (despre persoane) Care are toate facultatile dezvoltate; fara lacune în dezvoltare. /<fr. complet, lat. completus
comenta, A COMENT//Á ~éz tranz. 1) (fenomene, evenimente, fapte, întâmplari) A expune, a atribui o semnificatie personala; a interpreta. 2) (texte, acte etc.) A explica, clarificând locurile obscure; a prevedea cu comentariile necesare; a interpreta. /<fr. commenter
cicerone, CICERÓN//E ~i m. Persoana care însoteste pe cineva (vizitatori, turisti, calatori etc.) si da explicatii necesare; ghid; calauza. /<it. cicerone, fr. cicérone
chemat, CHEMÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A CHEMA. 2) Care întruneste conditiile necesare pentru o anumita activitate. /v. a chema
cerere, CÉRER//E ~i f. 1) v. A CERE. 2) Solicitare scrisa sau orala, adresata unei oficialitati. ~ea lui a fost satisfacuta. ♢ La ~ la solicitare. 3) ec. Cantitate de bunuri necesare consumului. ♢ ~ si oferta raport dintre cantitatea de marfuri propuse consumatorilor si posibilitatile lor de cumparare. [G.-D. cererii] /v. a cere
cere, A CÉRE cer tranz. 1) A se adresa cuiva pentru a obtine ceva; a-si manifesta dorinta de a avea ceva. ~ o carte. ~ un sfat. ~ un ajutor. ♢ ~ mâna (unei fete) a propune casatorie (unei fete). 2) A pretinde, pornind de la prevederile legii; a revendica; a reclama. ~ un drept. ♢ ~ cuiva socoteala a cere lamuriri de la cineva. 3) A face sa fie necesar; a necesita; a reclama; a comporta; a pretinde. Copilul mic cere multa atentie. /<lat. quaerere
cel, CEL1 cea (cei, céle) pron. dem. pop. v. ACEL. ♢ Cel ce persoana sau obiectul care. Toate cele (sau celea) tot ce e necesar. Cel de sus Dumnezeu. Cel cu coarne dracul. /Din acel, aceea
călăuză, CĂLĂÚZ//Ă1 ~e f. 1) Persoana care conduce un grup de turisti sau de vizitatori, dând explicatiile necesare; ghid. 2) fig. Îndrumator (persoana, învatatura, teorie etc.) în viata sau într-un domeniu de activitate. [G.-D. calauzei; Sil. -la-u-] /<turc. kilavuz, ngr. kalaúzis
capabil, CAPÁBIL ~a (~i, ~e) 1) (urmat de determinari introduse prin prepozitia de) Care este în stare a savârsi ceva; apt. ~ de actiune. 2) Care poseda calitati deosebite; dotat cu calitatile necesare. /<fr. capable, lat. capabilis
canton, CANT//ÓN ~oáne n. 1) Cladire înzestrata cu utilaj necesar pentru supravegherea si întretinerea unei cai de comunicatie si în care locuieste cantonierul. 2) Subdiviziune silvica condusa de un padurar. 3) Locuinta a padurarului aflata pe teritoriul acestei subdiviziuni. 4) (în unele tari) Unitate administrativ-teritoriala. /<fr. canton
canonieră, CANONIÉR//Ă ~e f. Nava militara mica înzestrata cu mijloace necesare pentru escortare, patrulare si pentru serviciul de paza. [Sil. -ni-e-] /<fr. canonniere
calorie, CALORÍ//E ~i f. 1) fiz. Unitate de masura a energiei termice, egala cu caldura necesara pentru a ridica temperatura unui gram de apa distilata de la 19,5° la 20,5°C la presiune normala. 2) Unitate de masura care indica energia furnizata organismului de un aliment. [Art. caloria; G.-D. caloriei; Sil. -ri-e] /<fr. calorie
bujie, BUJÍ//E ~i f. 1) Dispozitiv al unui motor cu explozie, prevazut cu doi electrozi, între care se produce scânteia electrica necesara pentru aprinderea amestecului carburant din cilindru. 2) Preparat farmaceutic în forma de cartus, din unt de cacao, în care se încorporeaza substanta activa. [Art. bujia; G.-D. bujiei; Sil. -ji-e] /<fr. bougie
bucătărie, BUCĂTĂRÍ//E ~i f. 1) Încapere prevazuta cu toate cele necesare pentru gatitul bucatelor. ♢ ~ de campanie instalatie ambulanta, prevazuta cu toate cele necesare pentru pregatirea hranei calde unitatilor militare aflate în mars. 2) Arta de a pregati bucate. 3) fig. Totalitate a lucrarilor si problemelor marunte care preced realizarea unei lucrari de mari proportii. /bucatar + suf. ~ie
birou, BIRÓU ~ri n. 1) Masa de scris (cu sertare). 2) Camera într-o institutie, unde este instalata masa de scris si mobilierul necesar si unde lucreaza functionarul acestei institutii; cabinet. ~l directorului. 3) Sectie administrativ-cancelareasca a unei institutii. 4) Institutie cu caracter gospodaresc si financiar, care presteaza anumite servicii populatiei. 5) Organ electiv de conducere al unor organizatii politice, de masa, obstesti. [Sil. bi-rou] /<fr. bureau, rus. biuro
bază, BÁZ//Ă ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistenta pe care se sprijina o constructie; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreapta sau plan, de obicei în pozitie orizontala, de la care se masoara perpendicular înaltimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalatii etc.) necesare unei activitati. ~ de aprovizionare. ~ sportiva. ♢ ~ navala port militar. ~ militara loc de stationare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de lupta pentru razboi. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albastreste hârtia rosie de turnesol si intra în combinatie cu acizii, formând saruri. 5) la pl. fig. Element de importanta primordiala, pe care se tine, se întemeiaza ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ♢ Fara ~ neîntemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a întemeia; a funda. ~ economica (a societatii) totalitate a relatiilor de productie într-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care închide cutia craniala spre ceafa. 7) lingv.: ~ de articulatie mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base
balotaj, BALOTÁJ ~e n. Situatie creata în timpul unor alegeri, când nici unul dintre candidati nu obtine la primul tur numarul necesar de voturi, ceea ce determina repetarea alegerilor. /<fr. ballottage
avizo, AVIZÓ ~uri n. Nava de mic tonaj cu viteza mare, dotata cu armamentul necesar si folosita pentru paza coastelor. /<fr. aviso
avea, A AVEÁ am tranz. I. 1) A tine în posesiune; a stapâni; a poseda; a detine. A avea casa. Câti bani ai? A avea profesie buna. ♢ A avea la dispozitie a utiliza dupa bunul plac; a dispune. Ce-am avut si ce-am pierdut putin îmi pasa. 2) A contine în sine. Odaia are doua ferestre. Cartea are trei capitole. Butoiul are 100 de litri. ♢ A avea o anumita vârsta a fi de o anumita vârsta. 3) A duce cu sine. Avea în mâna o geanta. ♢ A avea numele (sau porecla, titlul) a purta numele (sau porecla, titlul). A avea ceva cu cineva a purta pica cuiva. 4) A percepe cu ajutorul simturilor. 5) (urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) A fi necesar. Am de transcris un text. ♢ N-are (n-am, ...) decât ma (te, îl...) priveste. 6) rar (urmat de o propozitie complementara) A patrunde cu mintea; a sti. Are cum sa iasa din încurcatura. 7) rar A se afla în realitate; a fi; a exista. Are cine ma ajuta. Are cine vorbi. II. (în îmbinari) 1) (sugereaza ideea de suferinta, durere fizica sau morala) Are ulcer stomacal. Are mare necaz. ♢ Ce ai? a) ce ti s-a întâmplat? b) ce te doare? N-are nimic! a) nu i s-a întâmplat nimic; b) n-are nici o importanta. 2) (sugereaza ideea de a dispune) A avea multa energie. A avea capacitate de lucru. A avea o ora de ragaz. 3) (sugereaza ideea de cunoastere, urmat de o propozitie complementara) Am ce face. Are unde pleca. III. (în îmbinari substantivale ce redau sensul verbului de acelasi radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): A avea asemanare a se asemana. A avea bucurie a se bucura. A avea nadejde (sau speranta) a nadajdui (sau a spera). A avea scapare a scapa. A avea un vis a visa. IV. (cu functie de verb semiauxiliar) Avea sa plece. Aveai sa fii medic. V. (cu functie de verb auxiliar) 1) (la formarea perfectului compus) Am vazut. 2) (la formarea unor forme de viitor) Are sa ajunga. /<lat. habere
autoatelier, AUTOATELIÉR ~e n. Atelier mobil folosit la depanarea sau la reparatii curente necesare vehiculelor. /auto- + atelier
auster, AUSTÉR ~a (~i, ~e) 1) (despre oameni si despre manifestarile lor) Care vadeste cumpatare; cu simtul masurii; sobru. 2) Care nu admite nici o abatere de la normele sau regulile stabilite; sever. 3) fig. (despre lucruri) Care contine strictul necesar de ornamente; lipsit de ornamente inutile; sever; sobru. Rochie ~a. Stil ~. [Sil. a-us-] /<fr. austere, lat. austerus
atelaj, ATELÁJ ~e n. 1) Animalele de tractiune împreuna cu harnasamentul necesar. 2) Echipament de legatura între doua vehicule. /<fr. attélage
aşterne, A ASTÉRNE astérn tranz. 1) A întinde pe o suprafata. ~ covorul. ~ o pânza. ~ asfalt. 2) (patul) A pregati pentru culcare, aranjând asternutul. ♢ Cum îti vei asterne asa vei dormi ce actiuni vei întreprinde asa rezultate vei obtine. 3) (masa) A înzestra cu cele necesare pentru a mânca. 4) (gânduri, idei etc.) A exterioriza în scris. 5) A face sa se astearna. /<lat. asternere
aştepta, A ASTEPTÁ astépt 1. tranz. 1) A întâmpina stând pe loc un anumit timp. ♢ La sfântu-asteapta niciodata. 2) (persoane) A lasa sa beneficieze de ragazul necesar. 3) A dori nadajduind cu încredere. Astept sa vii. 4) si fig. A pândi cu rabdare. ~ ocazia. ~ un moment potrivit. 2. intranz. A sta în expectativa. /<lat. ad-spectare
asigura, A SE ASIGURÁ ma asígur intranz. 1) A încheia un contract de asigurare. 2) A lua masurile necesare de precautie. /a + sigur
ascetism, ASCETÍSM n. 1) Doctrina religioasa care preconizeaza renuntarea la placeri si reducerea la strictul necesar al satisfacerii necesitatilor materiale. 2) fig. Mod de viata austera si retrasa pe care si-o impune cineva. /<fr. ascétisme
artă, ÁRT//Ă ~e f. 1) Forma a activitatii umane care oglindeste realitatea prin imagini expresive. ~ populara. ~ poetica. 2) Totalitate a operelor dintr-o epoca, dintr-o tara, care apartin acestei activitati. 3) Fiecare dintre modalitatile de exprimare a frumosului, a esteticului. ~ cinematografica. ~ teatrala. ~e plastice. 4) Totalitate de cunostinte si de priceperi, necesare pentru activitatea într-un anumit domeniu. ~ oratorica. ♢ ~ militara ramura a stiintei militare care se ocupa cu teoria si tactica actiunilor de lupta. [G.-D. artei] /<fr. art, lat. ars, artis
arma, A ARM//Á ~éz tranz. 1) (arme de foc) A pregati pentru tragere. 2) v. A ÎNARMA. 3) (elemente de constructii, mine) A întari cu armatura. 4) (nave) A echipa cu cele necesare pentru a iesi în mare. /<fr. armer, lat. armare
argăsi, A ARGĂS//Í ~ésc tranz. (piei de animale) A trata cu tananti (pentru a da însusirile necesare); a dubi; a tabaci. /<ngr. árgasa
aproviziona, A APROVIZION//Á ~éz tranz. (masini, instalatii, întreprinderi etc. ) A asigura cu proviziile necesare pentru functionare sau pentru activitate; a alimenta. [Sil. a-pro-vi-zi-o-] /<fr. approvisionner
apropria, A APROPRI//Á ~éz tranz. (masini, instalatii, întreprinderi etc.) A asigura cu proviziile necesare pentru functionare sau pentru activitate; a alimenta. /<fr. approprier, lat. appropiare
apodictic, APODÍCTI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre judecati, rationamente) Care exprima raporturi si legaturi necesare între lucruri sau între fenomene. 2) Care exclude posibilitatea unei opozitii. /<lat. apodicticus, gr. apodeiktikos
apăra, A SE APĂRÁ ma apar intranz. A-si demonstra nevinovatia, aducând argumentele necesare. /<fr. apparare
apartament, APARTAMÉNT ~e n. Grup de (doua sau mai multe) camere si dependintele necesare, care formeaza o locuinta într-un bloc de locuit. /<fr. appartement
anoxie, ANOXÍE f. Stare patologica provocata de lipsa cantitatii necesare de oxigen în tesuturile organismului. /<fr. anoxie
anabolism, ANABOLÍSM n. Totalitate a proceselor biochimice din organism, care asigura producerea substantelor necesare vietii; asimilatie. /<fr. anabolisme
alimentaţie, ALIMENTÁŢI//E ~i f. 1) Asigurare a organismului cu hrana; hranire. ~ publica. 2) Aprovizionare cu energie si combustibil a unei masini, necesare pentru functionare. [G.-D. alimentatiei; Sil. -ti-e] /<fr. alimentation
alimenta, A ALIMENT//Á ~éz tranz. 1) (fiinte, plante) A trata cu alimente, pentru a mentine existenta; a întretine cu hrana; a hrani. 2) (masini, instalatii, întreprinderi etc.) A asigura cu cele necesare pentru functionare sau pentru activitate; a aproviziona. ~ cu combustibil. /<fr. alimenter
aleza, A ALEZ//Á ~éz tranz. (interiorul unei piese cilindrice sau conice) A prelucra fin, dând dimensiunile necesare. /<fr. aléser
afla, A SE AFLÁ ma áflu intranz. A se gasi într-o anumita situatie. ♢ Cum nu se mai afla nemaipomenit; extraordinar. ~ în treaba a) a fi ocupat; b) a se amesteca într-o actiune, fara a fi necesar. /<lat. afflare
aeroport, AEROPÓRT ~uri n. Ansamblu construit din terenuri, cladiri, instalatii si servicii necesare traficului aerian. /<fr. aéroport
acorda, A ACORD//Á2 ~éz tranz. 1) (instrumente muzicale) A regla stabilind tonalitatea necesara. 2) (sisteme tehnice) A regla egalând frecventa. /<fr. accorder
acarniţă, ACÁRNIŢ//Ă ~e f. 1) Cutiuta de pastrat ace, ata si alte obiecte necesare la cusut; acar. 2) Pernita în care se înfig acele. / ac + suf. ~arnita
acar, ACÁR1 ~e n. Cutiuta de pastrat ace, ata si alte obiecte necesare la cusut; acarnita. /ac + suf. ~ar
ablactaţie, ABLACTÁŢIE f. 1) Încetare a secretiei de lapte matern. 2) Înlocuire a laptelui matern cu alte alimente necesare sugarului. /<germ. Ablaktation
paşaport, PASAP//ÓRT ~oárte n. 1) Document eliberat unei persoane pentru a pleca în strainatate, servindu-i acolo drept legitimatie. 2) fam. Document care însoteste un obiect de tehnica, în care se indica data vânzarii, punându-se stampila magazinului. 3) Dosar care cuprinde actele necesare pentru editarea unei carti. /<it. passaporto, fr. passeport, rus. pasport
păsui, A PĂSU//Í1 ~iésc tranz. (persoane) A lasa sa beneficieze de ragazul necesar pentru a se putea achita de o obligatie. /pas + suf. ~ui
pâine, PÂIN//E ~i f. 1) Produs alimentar facut din aluat dospit, framântat si copt în cuptor; pita. ~ de casa. ~ de secara. ♢ Bun ca ~ea (cea) calda foarte bun. A mânca ~ea degeaba a nu rasplati câstigul prin munca. A mânca ~ si sare cu cineva a fi în strânsa prietenie cu cineva, împartind bucuriile si necazurile. A întâmpina (pe cineva) cu ~ si sare a primi pe cineva cu mare bucurie. A se vinde ca ~ea (cea) calda a se vinde foarte repede. 2) (cu sens colectiv) Totalitate a bunurilor materiale necesare vietii; ansamblul mijloacelor de trai. ♢ ~ea cea de toate zilele venit din care traieste cineva. A câstiga o bucata de ~ a dobândi prin munca minimumul de existenta. A lua cuiva ~ea (sau bucatica de ~ sau bucatica) de la gura a lipsi pe cineva de mijloace de existenta. A mânca ~ea cuiva a trai pe socoteala cuiva. A trai cu ~ si apa a trai în saracie. 3) Câmp semanat cu paioase (grâu, secara etc.); semanatura de grâne. 4) Recolta de grâne. 5) fig. Slujba care asigura existenta cuiva; post; functie. ♢ A baga (sau a pune) în ~ a aranja într-o functie, într-un post. A scoate din ~ a elibera dintr-o functie, dintr-un post. [G.-D. pâinii] /<lat. panis
penurie, PENURÍE f. livr. 1) Lipsa acuta a unor bunuri necesare; criza. 2) Saracie mare; mizerie. [G.-D. penuriei] /<fr. pénurie
peria, A PERI//Á~éz tranz. 1) (haine, încaltaminte etc.) A curata cu ajutorul unei perii. 2) (parul, fuioarele) A pieptana cu o perie speciala. 3) fig. (lucrari, texte etc.) A aduce la conditia necesar (redactând si scotând lucrurile în plus); a cizela. 4) fig. fam. A lauda în mod exagerat (pentru a câstiga bunavointa cuiva); a maguli; a lingusi; a flata; a adula. [Sil. -ri-a] /Din perie
pili, A PIL//Í1 ~ésc tranz. (piese metalice) A prelucra cu pila (dând forma si/sau dimensiuni necesare). /Din pila
pilota, A PILOT//Á ~éz 1. tranz. 1) (nave, masini de curse etc.) A conduce în calitate de pilot. 2) fig. (persoane) A orienta în directia necesara (în calitate de ghid); a ghida; a calauzi; a îndruma; a îndrepta. 2. intranz. (despre nave, locomotive etc.) A încetini mersul din cauza unor obstacole sau a necunoasterii traseului. /<fr. piloter
pionier, PIONIÉR2 ~i m. 1) Colonist care se instaleaza primul într-un tinut necunoscut pentru a-l valorifica. 2) Militar din trupele speciale de constructii (de drumuri, de fortificatii etc.) necesare operatiilor militare. 3) fig. Deschizator de drumuri într-un domeniu de activitate umana. [Sil. pi-o-ni-er] /<fr. pionnier, germ. Pionier, rus. pioner
plin, PLIN2 ~a (~i, ~e) 1) si fig. (în opozitie cu gol) (despre vase, recipiente, încaperi etc.) Care contine atât cât poate cuprinde. Pahar ~. Sac ~. Magazie ~a. ♢ ~ (cu) ochi umplut pâna la limita. A fi ~ de sine a fi încrezut. 2) si fig. Care poseda sau contine o cantitate ori un numar mare (de ceva). ~ de bani. ~ de greseli. ~ de emotii. 3) Care cuprinde toate elementele necesare; caruia nu-i lipseste nimic; întreg; complet. ♢ Luna ~a luna rotunda. Voce ~a voce puternica si sonora. 4) (despre persoane sau despre parti ale corpului) Care are forme rotunde. ~ la trup. Fata ~a. 5) Care este fara goluri; care nu e desert. Nuca ~a. Stiulete ~. /<lat. plenus
plusprodus, PLUSPRODÚS n. ec. (în doctrina marxista) Produs al muncii creat de lucratorii din sfera productiei materiale peste ceea ce este necesar pentru reproducerea fortei de munca. /plus- + produs
portulan, PORTULÁN ~e n. Publicatie asemanatoare cu un ghid care cuprinde datele necesare pentru navigatia în cadrul unui port sau al unei regiuni din jurul portului. /<fr. portulan
potrivi, A POTRIV//Í ~ésc tranz. 1) A face sa se potriveasca. 2) A face sa ocupe pozitia necesara; a pune sa stea cum trebuie; a aseza; a aranja. 3) (volumul, masa, marimea) A determina cu aproximatie. 4) (instrumente muzicale) A face sa produca sunetele necesare; a acorda. 5) (ceasul) A pune sa mearga la fel cu altul. 6) (persoane) A face sa capete un aspect îngrijit; a gati, a chiti; a aranja; a dichisi. 7) (mâncaruri) A gusta adaugând anumite ingrediente (pentru a da un gust bun). 8) (vorbe, glume) A rosti la timpul si la locul cuvenit. 9) A hotarî (în minte), examinând toate posibilitatile; a chibzui; a cumpani. ~ cum e mai bine. /Din potriva
practicant, PRACTICÁN//T ~ta (~ti, ~te) m. si f. Persoana care, pregatindu-se sa activeze într-un anumit domeniu, îsi face practica necesara. /<germ. Praktikant
precursor, PRECURS//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. Persoana care, prin activitatea sa, creeaza conditiile necesare pentru dezvoltarea ulterioara a unei activitati mai ample; înaintas. /<fr. précurseur
preludiu, PRELÚDI//U ~i n. 1) Succesiune de note cântate de un interpret pentru a lua tonalitatea necesara. 2) Parte introductiva a unei compozitii muzicale. 3) Piesa instrumentala independenta de forma libera si de proportii mici. 4) fig. Actiune care preceda alta actiune, anuntând începutul ei; actiune preliminara. /<fr. prélude, it. preludio, germ. Präludium
pretinde, A PRETÍNDE pretínd 1. tranz. 1) A solicita într-o forma categorica. ~ ajutor. 2) A sustine cu insistenta si tarie. ~ ca-i adevarat. 3) A face sa fie necesar; a necesita; a cere; a reclama; a merita; a comporta. Rezultatele bune pretind munca asidua. 2. intranz. A considera ca are dreptul (la ceva); a aspira în mod deschis. ~ un post. /<fr. prétendre
prevedea, A PREVEDEÁ prevad tranz. 1) A intui din timp (pe baza unor date cunoscute); a vedea în perspectiva cu mult înainte; a întrevedea. 2) A asigura drept completare necesara (pentru a întregi un ansamblu); a înzestra. 3) (despre legi) A indica cu precizie (cum trebuie sa se procedeze într-o anumita situatie). /pre- + a vedea
prim, PRIM ~a (~i, ~e) si substantival (în opozitie cu ultim) (plasat, mai ales, înaintea substantivului) 1) Care este înainte, în fata (prin importanta sau valoare); care se afla în frunte; fruntas. ~a impresie. ~ul student. ♢ Numar ~ numar care se împarte numai la el însusi sau la unitate. ~-ajutor ajutor imediat acordat unui bolnav sau unui ranit (pâna la transportarea lui în spital). Materie ~a v. MATERIE. A fi (sau a se afla) în ~ele rânduri a fi (sau a se afla) în avangarda. De ~ rang (sau ordin) de importanta primordiala. De ~a necesitate foarte necesar. Pe ~(ul) plan pe planul din fata. În ~ul rând mai întâi de toate. 2) (despre persoane) (la forma nearticulata, atasat de cuvântul determinat prin liniuta) Care este cel mai de sus într-o ierarhie. ~-secretar. ~-ministru. /<lat. primus
primăvară, PRÍMĂV//ARĂ ~éri f. 1) Anotimp al anului care cuprinde lunile martie, aprilie si mai. ♢ De ~ a) necesar pentru primavara; b) care are loc primavara; caracteristic primaverii. La ~ când va sosi primavara; în timpul primaverii viitoare. Asta ~ primavara trecuta. De cu ~ înca din timpul primaverii. ~ara vietii tinerete. 2) la pl. fig. Ani (în tinerete) fericiti. [G.-D. primaverii] /<lat. primavera
prisos, PRISÓS ~uri n. Cantitate care depaseste necesarul; surplus; excedent. ♢ De ~ a) în plus; b) fara rost; inutil. Cu ~ mai mult. /<ngr. perissós
prisosi, A PRISOS//Í ~ésc intranz. 1) A întrece prin cantitate limita necesara; a fi de prisos. 2) rar A fi inutil. /Din prisos
pristol, PRISTÓL ~uri n. bis. Masa din mijlocul altarului pe care se tin obiectele necesare slujbei. /<sl. prĕstolu
priva, A PRIV//Á ~éz tranz. (persoane, lucruri etc.) A face sa nu (mai) beneficieze de ceva inerent si necesar; a lipsi. ~ de drepturi. /<fr. priver, lat. privare
priva, A SE PRIV//Á ma ~éz intranz. A renunta la ceva inerent si necesar. /<fr. priver, lat. privare
privaţiune, PRIVAŢIÚN//E ~i f. 1) v. A PRIVA si A SE PRIVA. 2) Lipsa de mijloace necesare; saracie; mizerie. [Sil. -ti-u-] /<fr. privation
producţie, PRODÚCŢI//E ~i f. 1) A PRODUCE. 2) Proces de creare a bunurilor materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii. ~ de marfuri. ♢ ~ globala volumul total, în expresie baneasca, al productiei fabricate de anumite ramuri ale economiei sau de o întreprindere într-o perioada de timp (luna, an etc.). Unelte de ~ mijloace de munca folosite în procesul de creare a bunurilor materiale. 3) Totalitate a celor obtinute în procesul de munca (fizica sau intelectuala). ~ stiintifica. ~a industriei usoare. [G.-D. productiei; Sil. -ti-e] /<fr. production
proiect, PROIÉCT ~e n. 1) Plan prin care se intentioneaza realizarea unor actiuni viitoare. 2) Text initial al unui plan de activitate sociala care urmeaza sa fie discutat, completat, aprobat si apoi pus în aplicare. 3) Schema a unui sistem tehnic sau a unei constructii care contine calculele, desenele si explicatiile necesare. [Sil. -iect] /<germ. Projekt, lat. projectus
proscomidie, PROSCOMÍDI//E ~i f. bis. 1) Parte a liturghiei în timpul careia preotul pregateste pâinea si vinul pentru împartasanie. 2) Masa din altar pe care se tin cele necesare pentru împartasanie. /<sl. proskomidija
provizie, PROVÍZI//E ~i f. mai ales la pl. 1) Ansamblu de lucruri utile sau necesare subzistentei, apararii sau întretinerii, formând o rezerva pentru o anumita perioada de timp. 2) Rezerva de hrana pentru armata. [G.-D. proviziei; Sil. -zi-e] /<fr. provision, lat. provisio, ~onis, germ. Provision
pune, A PÚNE pun tranz. I. 1) (obiecte sau fiinte) A face sa stea (orizontal, vertical sau atârnat); a aseza. ~ stiloul pe carte. ~ paltonul pe umerar. ~ copilul în carucior. ♢ ~ (sau a asterne, a închina) ceva la picioarele cuiva v. PICIOR. ~ piciorul în prag v. PICIOR. ~ pe note (o melodie) a înregistra (o melodie) cu ajutorul notelor muzicale; a compune o melodie. ~ în scena (o piesa) a înscena (o piesa). ~ ochii (sau ochiul) pe cineva (sau pe ceva) a) a râvni la cineva (sau la ceva); b) a urmari cu gând rau pe cineva. ~ (sau a lasa) ochii (sau privirea, nasul, capul) în pamânt a fi cuprins de un sentiment de jena sau vinovatie. ~ umarul a contribui la ceva; a ajuta. A-si ~ în gând a intentiona. ~ problema a atrage atentia asupra unei probleme. ~ la cântar a chibzui, dând aprecierile necesare. A-si ~ mintile (sau creierul) în miscare a se gândi mai adânc; a-si concentra gândul. ~ (pe cineva) pe foc (sau pe jaratic) a) a enerva tare (pe cineva) spunându-i ceva neplacut; b) a grabi (pe cineva) sa actioneze; a zori. A-si ~ (sau da) capul (la mijloc) a garanta cu viata. A-si ~ viata în primejdie v. VIAŢĂ. ~ (ceva) la inima v. INIMĂ. ~(ceva) în gura v. GURĂ. ~ bete în roate v. BĂŢ. Unde mai pui ca ... daca mai ei la socoteala si ... 2) A desemna ca potrivit (într-o functie); a numi. ~ sef de sectie. ~ bibliotecara. 3) A lasa de o parte (drept rezerva). ~ cartofi pentru samânta. ♢ ~ mâna de la mâna v. MÂNĂ. ~ deoparte a ascunde cu un anumit scop. ~ pret a socoti ca valoros. 4) (obiecte de îmbracaminte si încaltaminte) A potrivi pe corp. A-si ~ caciula. 5) (obiecte sau piese prevazute pentru a constitui un ansamblu cu altele) A aranja fixând (la locul cuvenit). ~ ata în ac. ♢ ~ masa a pregati si a aseza pe masa toate cele necesare pentru a servi mâncarea. ~ cu botul pe labe (pe cineva) v. BOT. ~ (ceva sau pe cineva) la punct v. PUNCT. 6) (seminte, arbori etc.) A introduce în sol (pentru vegetare). 7) (fiinte) A determina la o actiune (prin constrângere). ~ sa citeasca. ~ sa manânce. ♢ ~ (cuiva) unghia în gât a forta sa actioneze, nelasându-i nici o posibilitate de abatere. 8) (substante) A adauga ca ingredient. ~ sare în supa. 9) A face sa se puna. II. (în îmbinari) 1) (sugerând ideea de prezentare publica) ~ în circulatie. ~ la vot. ♢ ~ la bataie v. BĂTAIE. 2) (sugerând ideea de instituire a unei plati) ~ bir. ~ impozit. ~ vama. 3) (sugerând ideea de situare în conditii speciale) ~ în inferioritate. ~ în încurcatura. 4) (redând sensul verbului de acelasi radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic) ~ amenda a amenda. ~ diagnosticul a diagnostica. ~ în valoare a valora. ~ ramasag (sau pariu) a paria. ~ nume a numi. ~ porecla a porecli. ~ stavila a stavili. ~ stapânire a stapâni. ~ la adapost a adaposti. ~ la cântar a cântari. ~ la cazne a cazni. ~ la încercare a încerca. ~ la socoteala a socoti. ~ capat (sau sfârsit) a sfârsi. ~ iscalitura a iscali. ~ în loc a înlocui. ♢ A-si ~ capat zilelor a se sinucide. /<lat. ponere
rambleia, A RAMBLE//IÁ ~iéz tranz. 1) (golurile dintr-o mina) A lichida, umplând cu rambleu. 2) A executa un rambleu necesar unei constructii. /<fr. rembleyer
raniţă, RÁNIŢ//Ă ~e f. 1) Sac care se poarta în spate si este folosit la transportarea lucrurilor necesare la drum; rucsac. 2) Geanta prevazuta cu curele pentru a fi purtata de obicei în spate de elevi; ghiozdan. /<rus. ranec
răgaz, RĂGÁZ ~uri n. 1) Timp liber, disponibil pentru a face ceva; vreme limitata, pe care o are la dispozitie cineva. Nu are nici o clipa de ~. 2) Schimbare a datei de îndeplinire a unei obligatii; amânare; pasuire. ♢ A (nu) da cuiva (nici un) ~ a (nu) da cuiva timpul necesar pentru a face un lucru în conditii normale; a (nu) pasui. 3) Întrerupere temporara a unei activitati; odihna; repaus; pauza; recreatie. Da-mi putin ~ sa ma gândesc. ♢ Fara ~ fara întrerupere; necontenit. A nu avea ~ a nu avea liniste; a nu avea tihna. /Orig. nec.
răspânditor, RĂSPÂNDIT//ÓR2 ~oáre n. Masina care serveste la raspândirea si la asternerea materialelor necesare constructiilor rutiere. /a raspândi + suf. ~tor
rechizite, RECHIZÍTE f. pl. Totalitate a obiectelor si a materialelor de scris; ansamblu de accesorii necesare pentru scris. ~ scolare. /<germ. Requisit
reclama, A RECLAMÁ reclám tranz. 1) A pretinde ceva, pe baza prevederilor legii; a cere; a revendica. 2) A învinui printr-o reclamatie. 3) (despre actiuni) A face sa fie necesar; a necesita; a merita; a cere; a comporta; a pre-tinde. /<fr. réclamer, lat. reclamare
recuzită, RECUZÍT//Ă ~e f. Totalitate a elementelor auxiliare necesare la montarea unui spectacol sau a unui film. /<germ. Requisit
rucsac, RÚCSAC ~uri n. Sac (pentru turism) purtat în spate si folosit pentru transportarea lucrurilor necesare la drum; ranita. /<germ. Rucksack
rulotă, RULÓT//Ă ~e f. Vehicul (cu doua roti) remorcat de un autoturism si dotat cu cele necesare unei mici camere de locuit. /<fr. roulotte
sac, SAC saci m. 1) Recipient deschis numai în partea de sus, facut din diverse materiale (pânza, hârtie, piele, plastic etc.), servind la pastrarea si transportarea substantelor pulverulente sau a obiectelor marunte. ♢ ~ fara fund a) se spune despre cineva care manânca foarte mult; mâncacios; b) care tinde mereu sa obtina bunuri în cantitate cât mai mare; nesatios; c) care cere cheltuieli mari (fara a se vedea rezultatul). A da de fundul ~ului a deveni sarac; a saraci. A prinde pe cineva cu mâta în ~ a da de cineva în momentul când savârseste o fapta rea (mai ales când fura ceva). Cum e ~ul (asa e) si peticul (sau cârpala) se spune despre doua persoane (sau lucruri) cu aceleasi însusiri negative. 2) Continutul unui astfel de recipient. Un ~ de faina. 3) Pânza speciala din care se fac astfel de recipiente. 4) Geanta mare (de pânza, de piele etc.) în care se pun lucrurile necesare pentru o calatorie. ♢ ~ de dormit obiect în forma de sac prevazut cu o gluga si cu un fermoar, folosit pentru dormit în conditii de turism. 5) Unealta de pescuit constând dintr-o plasa fixata de jur împrejurul unui arc de lemn. 6) biol. Cavitate înconjurata de un perete membranos. ~ embrionar. 7) Stadiu intermediar între larva si adult la furnici; nimfa de furnica. /<lat. saccus
salivă, SALÍVĂ f. Lichid secretat din glandele salivare, necesar în masticatie si digestie. [G.-D. salivei] /<fr. salive, lat. saliva
sanie, SÁNI//E sanii f. 1) Vehicul prevazut cu doua talpi de lemn sau de fier, ce aluneca usor pe zapada sau pe gheata. A se da cu ~a. 2) Organ de masina-unealta care, alunecând pe ghidaje, asigura deplasarea unor piese în directia necesara. [G.-D. saniei; Sil. -ni-e] /<bulg. sani
sărăci, SĂRĂCÍ/E ~i f. 1) Lipsa a mijloacelor necesare de trai; stare a celui sarac. ♢ ~ lucie (sau neagra) saracie extrema. A-si vedea de ~ a-si vedea de lucrul sau (si a nu se amesteca în treburile altora). Vorba lunga (sau multa) ~a omului a) se spune atunci, când cineva pierde timpul vorbind prea mult; b) se spune pentru a arata, ca nu are rost sa mai continue discutia. 2) Cantitate neînsemnata si insuficienta de ceva. ~ de idei. 3) peior. Lucru sau fiinta lipsita de valoare, de importanta. [G.-D. saraciei] / sarac + suf. ~ie
servi, A SERV//Í ~ésc 1. tranz. 1) (persoane, cauze, idealuri etc.) A sustine printr-o activitate permanenta; a sluji. ~ patria. 2) (persoane) A asigura cu cele solicitate. ~ un client. 3) (persoane) A face sa bea sau sa manânce, oferind (din belsug); a ospata; a trata. ~ cu ceai. 4) (mâncaruri, bauturi) A oferi la masa. 5) (dejunul, prânzul, cina) A oferi, punând bucatele si cele necesare pe masa. 6) (mingea sau cartile de joc) A pune în joc. 7) (guri de foc) A asigura cu material explozibil. ~ un tun. 2. intranz. 1) pop. A fi slujbas; a sluji. ♢ ~ ca ostas a face serviciul militar. 2) (despre obiecte) A fi util; a folosi; a sluji. Tirbusonul serveste la deschiderea sticlelor. 3) A (putea) fi folosit (drept); a tine locul de... ~ drept marturie. /<fr. servir
sever, SEVÉR ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se caracterizeaza prin lipsa de indulgenta; fara indulgenta; exigent; aspru; dur. 2) si adverbial (despre manifestari ale persoanelor) Care vadeste neînduplecare; exigent; auster; dur; aspru. 3) Care nu admite nici o abatere de la normele sau regulile stabilite. 4) (despre prescriptii, reguli, legi) Care este în conformitate cu anumite prevederi; rigid; strict. 5) Care se impune prin gravitate; cuprins de seriozitate; grav; serios. Aspect ~. 6) Care contine strictul necesar de ornamente; sobru; auster. Stil ~. Arhitectura ~a. /<fr. sévere, lat. severus
sobru, SÓBR//U ~a (~i, ~e) 1) Care contine strictul necesar de ornamente; lipsit de ornamente inutile; sever; auster. Stil ~. Arta ~a. 2) Care vadeste cumpatare; cu simtul masurii; cumpatat; auster. [Sil. so-bru] /<fr. sobre, lat. sobrius
somn, SOMN1 ~uri n. 1) Stare fiziologica normala de repaus, care este necesara fiintelor pentru reînnoirea fortelor vitale. ~ adânc. ♢ ~ letargic stare patologica manifestata printr-un somn de durata foarte lunga. ~ hibernal stare de amorteala a unor animale în timpul iernii. 2) Stare a celui care doarme. ♢ ~ usor formula adresata cuiva înainte de culcare. A trage un pui de ~ a dormi bine. A-l (cu)prinde (sau a-l fura) ~ul a adormi; a atipi. A dormi ~ul de veci (sau cel lung) a fi mort. /<lat. somnus
spital, spitÁl ~e n. 1) Institutie curativ-profilactica, în care bolnavii sunt internati pentru a li se acorda asistenta medicala necesara. 2) Cladire în care se afla aceasta institutie. /<germ. Spital, lat. hospitale, fr. hôpital
strâmt, STRÂM//T ~ta (~ti, ~te) 1) Care are o latime mai mica decât cea necesara; care nu este (destul de) lat; îngust. Punte ~ta. 2) Care are o largime mai mica decât cea necesara; care nu este (destul de) larg. Haina ~ta. Camera ~ta. ♢ A fi ~ la minte a avea un intelect redus. /<lat. strinctus
strict, STRICT1 adv. Cu strictete; în mod sever. Fumatul este ~ interzis. ♢ (A fi) ~ necesar a fi absolut trebuincios; a fi indispensabil. /<fr. strict, lat. strictus
subzistenţă, SUBZISTÉNŢĂ f. livr. 1) Caracter subzistent. 2) (cu sens colectiv) Mijloace materiale necesare traiului; mijloace de întretinere. [G.-D. subzistentei] /<fr. subsistance, lat. subsistentia
suficient, SUFICIÉN//T1 ~ta (~ti, ~te) 1) si adverbial Care satisface cerintele; în cantitatea necesara; destul. 2) (despre persoane) Care manifesta prin atitudine o satisfactie excesiva fata de sine; plin de sine; înfumurat; vanitos; arogant. [Sil. -ci-ent] /<lat. sufficiens, ~ntis, it. sufficiente
sumar, SUMÁR1 ~a (~i, ~e) 1) (despre acte de vorbire, expuneri, texte) Care consta din putine cuvinte; redat pe scurt; în putine cuvinte; concis; lapidar; laconic; succint. 2) (despre actiuni) Care este facut în pripa; superficial; rapid. 3) (despre îmbracaminte) Care consta numai din câteva articole strict necesare. /<lat. summarius, fr. sommaire
sumar, SUMÁR2 adv. 1) În câteva cuvinte; pe scurt; rezumativ. 2): Îmbracat ~ îmbracat numai cu strictul necesar. /<lat. summarius, fr. sommaire
supranumerar, SUPRANUMERÁR ~a (~i, ~e) Care este peste numarul prevazut, fixat sau necesar. /supra- + numerar
surplus, SURPLÚS ~uri n. Cantitate care depaseste necesarul; prisos; excedent. ~ de marfuri. /<fr. surplus
şantier, SANTIÉR ~e n. Teren pe care se desfasoara constructia (sau reparatia) unui obiectiv, împreuna cu instalatiile si materialele necesare. ~ naval. [Sil. -ti-er] /<fr. chantier
tacâm, TACÂM ~uri n. 1) Totalitate de obiecte de care se serveste o persoana când manânca; serviciu de masa. 2) Ansamblu de obiecte sau de unelte necesare pentru realizarea unei actiuni sau îndeletniciri. 3) înv. Grup de indivizi uniti în vederea unor scopuri suspecte; gasca; clan; cârdasie; tagma; sleahta; banda;clica. 4) mai ales la pl. reg. Ansamblu de constructii auxiliare într-o gospodarie. 5) pop. Totalitate a pieselor folosite pentru înhamarea unui cal; harnasament. 6) înv. Grup de persoane care însotesc un demnitar; alai; cortegiu; escorta; suita. /<turc. takim
tactică, TÁCTI//CĂ ~ci f. 1) mil. Arta organizarii si dirijarii actiunilor de lupta. 2) Linie de conduita (la o etapa data) a unui partid sau a unei miscari sociale. 3) fig. Totalitate a mijloacelor si procedeelor necesare pentru atingerea unui scop. [G.-D. tacticii] /<fr. tactique
tare, TÁR//E2 ~i adj. 1) (în opozitie cu moale sau cu slab) Care are o consistenta solida si nu poate fi distrus la actiunea fortelor din afara; dur. Lemn ~. 2) (în opozitie cu mladios) Care este lipsit de flexibilitate; teapan; neflexibil; inflexibil. Bara ~. 3) Care a devenit mai consistent, mai dens. Tencuiala ~. 4) pop. (despre fiinte sau parti ale corpului lor) Care este înzestrat cu mare forta fizica; puternic; voinic. Mâini ~i. 5) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste caracter puternic; cu vointa ferma. Pozitie ~. ♢ A fi ~ de fire (sau de inima) a nu-si pierde firea în momentele grele. Cei ~i cei care au putere în societate. A fi ~ si mare a fi cu mare influenta; a fi puternic. A se face ~ si mare a face pe grozavul; a se grozavi. A fi ~ pe piata a fi stapân pe situatie. Sus si ~ în gura mare; cu toata convingerea. 6) Care are însusiri pozitive; înzestrat cu calitatile necesare. Elev ~. 7) (despre actiuni, fenomene ale naturii) Care are intensitate mare, sporita. Vânt ~. 8) (despre mirosuri, substante, bauturi etc.) Care are o concentratie mai mare decât cea normala. Aroma ~. 9) (despre aer) Care este racoros; rece. /<lat. talis
tăbăci, A TĂBĂC//Í ~ésc tranz. (piei de animale) 1) A trata cu tananti (pentru a da însusirile necesare); a dubi; a argasi. 2) fig. A bate foarte tare; a zdrobi în batai; a snopi; a toropi; a stâlci; a stropsi; a facalui. /Din tabac
tender, TÉNDER1 ~e n. Vagon special, atasat direct la o locomotiva cu aburi si destinat transportului de combustibil si de apa, necesare pentru alimentarea locomotivei. /<fr. tender, germ. Tender
tiraj, TIRÁJ ~e n. 1) Totalitate a exemplarelor în care se tipareste o carte sau o publicatie periodica. ♢ În ~ limitat într-un numar mic de exemplare. De mare ~ într-un numar mare de exemplare. 2) Operatie de multiplicare a unui film prin copiere (pentru obtinerea numarului necesar de exemplare). 3) tehn. Circulatie a aerului si a gazelor carburante într-o instalatie de încalzire cu focar. /<fr. tirage
tolă, TÓL//Ă ~e f. Foaie de tabla taiata la dimensiunile necesare. /<fr. tôle
topometrie, TOPOMETRÍE f. Ramura a topografiei care se ocupa cu tehnica efectuarii masuratorilor si calculelor necesare pentru întocmirea hartilor si a planurilor topografice. [G.-D. topometriei; Sil. -me-tri-] /<fr. topométrie
total, TOTÁL2 ~a (~i, ~e) 1) (în opozitie cu partial) Care include toate elementele necesare; desavârsit; deplin; întreg; complet. Distrugere ~a. 2) fig. Care este deosebit de mare; deplin; desavârsit; complet. Indiferenta ~a. /<fr. total
tranzit, TRÁNZIT ~uri n. 1) Trecere de marfuri sau de persoane dintr-o tara în alta prin teritoriul unei a treia tari. 2) Trecere printr-o statie sau printr-o tara fara alte stationari decât cele strict necesare pentru schimbarea directiei. ♢ În ~ în trecere spre alt punct de destinatie. 3) Scutire de taxe vamale acordata într-o tara marfurilor aflate în trecere spre alta tara. /<fr. transit
trăi, A TRĂ//Í ~iésc 1. intranz. 1) A se afla în viata; a-si duce existenta; a vietui; a exista. ♢ ~ cât lumea a avea o viata foarte lunga. Sa traiesti! a) formula de salut; b) formula de multumire pentru un bine facut. 2) (urmat, de obicei, de un circumstantial de mod) A practica un (anumit) mod de trai; a duce. ♢ ~ ca în sânul lui Dumnezeu (sau lui Avraam) a duce o viata îmbelsugata si fara griji. 3) A profita de bunurile vietii; a se bucura de viata. 4) A fi stabilit cu traiul (întru-un anumit loc); a locui. 5) pop. A fi în relatii de dragoste cu cineva. ♢ ~ bine (sau rau) cu cineva a se împaca bine (sau rau) cu cineva. ~ (cu cineva) ca mâta cu câinele a nu se întelege (cu cineva). 6) A continua sa existe; a dura; a dainui; a persista. 7) (urmat de un complement indirect cu prepozitia din) A-si asigura existenta cu mijloacele necesare. ~ din salariu. ♢ ~ din seul sau a-si duce viata din ceea ce a agonisit. ~ pe spinarea cuiva a parazita. 8) (urmat de un complement indirect cu prepozitia cu) A-si mentine existenta fizica cu o anumita hrana. ~cu verdeturi. 2. tranz. 1) A consuma prin existenta. ~ o viata fericita. ~ clipe fericite. ♢ A-si ~ traiul (si a-si mânca malaiul) a ajunge la sfârsitul vietii. 2) fig. A simti cu toata faptura. ~ o mare bucurie. 3) A transpune în fapte reale. A-si ~ arta sa. /<sl. trajati
trebui, A TREBU//Í pers. 3 trébuie intranz. 1) (despre persoane, lucruri) A avea ca necesitate; a-i fi necesar. 2) A constitui o necesitate. ♢ Cum trebuie cum se cuvine; cum se cade; bine. 3) A fi dator; a avea obligatia. Trebuie sa plec. 4) A fi posibil. Trebuie sa fie coapta poama. /<sl. trĕbovati
trebuinţă, TREBUÍNŢ//Ă ~e f. 1) Ceea ce este (absolut) necesar (pentru satisfacerea unor cerinte); necesitate. ♢ De (mare) ~ (foarte) util. Cele de ~ cele necesare. În caz de ~ daca va fi nevoie. A avea ~ a-i trebui. 2) Folos real (adus la ceva). ♢ A nu mai fi de nici o ~ a nu mai folosi la nimic. 3) pop. Chestiune personala care trebuie sa fie pusa la punct; interes. ♢ A avea o ~ cu cineva a pune la cale ceva. /a trebui + suf. ~inta
trusou, TRUSÓU ~ri n. 1) Lenjerie pregatita pentru maritisul unei fete. 2) Totalitate a rufelor necesare unui nou-nascut. /<fr. trousseau
ţară, ŢÁR//Ă tari f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic. ~ industrial-agrara. ♢ A trece peste mari si tari a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneste anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fara a avea competenta necesara. ~a nimanui a) comunitate dezorganizata; b) zona neutra (între doua armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ♢ A se pune cu ~a a intra în conflict cu toata lumea. A afla târgul si ~a a afla toata lumea. 3) Loc unde s-a nascut si traieste o persoana; patrie; bastina. 4) fig. Teritoriu de mare întindere având anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; tinut; regiune. ♢ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. tarii] /<lat. terra
ţine, A ŢÍNE tin 1. tranz. I. 1) (obiecte sau fiinte) A apuca (cu mâna, cu dintii etc.), nelasând sa cada sau sa scape. ~ în mâna un buchet de flori. 2) (obiecte sau fiinte care pot cadea) A face sa nu cada, servind drept suport. ♢ A (nu)-l ~ picioarele (pe cineva) a nu mai putea sta pe picioare; a fi foarte obosit. A (nu)-l ~ pamântul (pe cineva) a (nu) trai pe pamânt. Nu-l mai ~ locul (pe cineva) se spune despre cineva, care nu-si gaseste astâmpar (de bucurie sau de nerabdare). 3) (fiinte) A face sa ramâna (într-un anumit loc sau într-o anumita situatie). ♢ ~ sub cheie a face sa stea încuiat. ~ sub straja a tine arestat. ~ la distanta (pe cineva) a nu permite cuiva sa devina familiar. ~ în gazda a avea pe cineva în locuinta ca chirias. 4) (obiecte) A pastra pentru a avea la îndemâna. ♢ ~ la pastrama a face sa îndure foame. 5) A pune în imposibilitatea de a se misca. ~ locului. 6) (obiecte, bilete etc.) A lasa în rezerva. ~ un loc la parter. 7) pop. v. A REŢINE. 8) (persoane) v. A ÎNTREŢINE. ♢ ~ (toata) casa a suporta cheltuielile necesare pentru întretinerea gospodariei si a familiei. 9) pop. (despre barbati) A avea ca sotie. 10) pop. (marfuri) A avea în vânzare. 11) (urmat de o propozitie complementara cu conjunctivul) A dori în mod deosebit. Ţin sa va comunic. II (în îmbinari) 1) (sugereaza ideea de comunicare a unei pozitii a corpului sau a partilor lui) ~ mâna ridicata. ♢ ~ nasul sus a fi înfumurat, îngâmfat. ~ capul (sau fruntea) sus a se purta cu demnitate. 2) (sugereaza ideea de traire a unor stari temporare) Frica l-a tinut un moment. 3) (sugereaza ideea de înfrânare a unor porniri interne) ~ bucuria ascunsa. ♢ A-si ~ gura a nu spune nimic; a tacea. A-si ~ rasuflarea a nu respira. 4) (sugereaza ideea de perpetuare a unei stari de lucruri) ~ cartile în ordine. ♢ ~ minte a nu uita. 5) (sugereaza ideea de neabatere de la ceva) ~ calea spre oras. ♢ A (o) ~ numai (sau tot) o fuga a alerga fara întrerupere. ~ legea a respecta legea. 6) (sugereaza ideea de administrare) ~ un hotel. ♢ ~ registrele a face operatii necesare în registre. ~ socotelile a înregistra toate cheltuielile si veniturile. 7) (sugereaza ideea de posesiune) ~ un cal. 8) (sugereaza ideea de stapânire temporara) ~ o cetate. 9) (sugereaza ideea de folosire a serviciilor cuiva) ~ o guvernanta. 10) (sugereaza ideea de consumare a unor valori materiale sau morale) Rochia o ~ o suta de lei. III. (în îmbinari substantivale ce redau sensul verbului de acelasi radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): ~ o conversatie a conversa. ~ o cuvântare (sau un discurs) a cuvânta. ~ un pariu a paria. ~ partea cuiva a partini. ~ sarbatoare a sarbatori. ~ post a posti. 2. intranz. 1) A fi suficient de rezistent. Casa de piatra tine mult. 2) A fi în dependenta (de ceva). Ţine de alt compartiment. 3) A fi atasat sufleteste. Ţine la frati si surori. 4) A avea o anumita durata; a dura; a continua; a se prelungi. Viscolul tine de doua nopti. ♢ A-i ~ cuiva de urât a distra pe cineva (ca sa-i treaca mai usor timpul). 5) A ocupa un anumit spatiu; a se întinde. Cât tine câmpia. /<lat. tenere
urma, A URM//Á ~éz 1. tranz. 1) si fig. (fiinte) A însoti mergând în urma. 2) (indici ai directiei) A tine fara abatere. ~ drumul. 3) (indicatii, recomandari, sfaturi) A respecta, având ca orientare. 4) (în îmbinari cu substantive care indica un domeniu sau o forma de învatamânt) A frecventa facând studii. ~ cursuri de filologie. 5) (actiuni începute mai înainte) A desfasura în continuare; a continua. 6) (urmat, mai ales, de propozitii completive) A decurge în mod firesc; a reiesi; a rezulta. 7) (urmat, mai ales, de propozitii subiective) A impune ca ceva necesar (rezultând din anumite premise). ~eaza sa sustina examenele. 8) A succeda, luând locul. L-a ~at în postul de prim-ministru. 2. intranz. 1) A merge din urma (dupa cineva sau dupa ceva). ~ dupa trasura. 2) (construit cu dativul) A succeda într-o functie (cuiva). A-i ~ unui sef de sectie. 3) A succeda în timp sau în spatiu. Dupa sâmbata ~eaza duminica. ♢ Va urma formula care se scrie la sfârsitul unui fragment dintr-un text pentru a indica ca va fi continuat de alte fragmente. 4) A fi dator; a avea obligatia; a trebui. ~eaza sa plece. /Din urma
urmă, ÚRM//Ă ~e f. 1) Semn lasat de cineva sau de ceva pe o suprafata oarecare. ~e de animal. ~ de tractor. ~a unei lovituri. ♢ A da de ~ a dispune de informatia necesara. A-i da (cuiva) de ~ (sau a sti de ~a cuiva) a gasi locul unde se afla cineva. A nu-i (mai) da (cuiva) de ~ a nu mai avea nici un fel de date despre cineva. A disparea fara ~ a pleca fara a lasa vreun indiciu despre sine. Nici ~ de... deloc; nici un pic. 2) Faza de la sfârsitul unei actiuni sau al unui fenomen. ♢ ~a alege un lucru poate fi apreciat just numai la sfârsit. Ceasul din (sau de pe) ~ ultimele clipe din viata. La ~ a) cel de pe urma; ultimul; b) în încheiere; la sfârsit. La ~a ~ei (sau ~a ~elor) în definitiv. În cele din ~ (sau pâna la ~) în (la) sfârsit. În (sau din) ~a cuiva (sau a ceva) în (sau din) spate, îndaratul cuiva (sau a ceva). Pe ~ mai târziu; ulterior. A ramâne (sau a fi) în ~ a) a nu se putea tine de altii; a merge mai încet; b) a se prezenta mai rau decât altii într-un domeniu de activitate. [G.-D. urmei] /<lat. orma
urs, URS ursi m. 1) Mamifer omnivor, de talie mare, greoi si masiv, cu blana deasa, de obicei de culoare bruna, cu botul alungit si coada scurta. ♢ ~ alb (sau polar) urs cu blana alba raspândit în regiunile arctice. A se aduna (sau a se uita) ca la ~ a se aduna multa lume sa priveasca ceva neobisnuit. De când avea ~ul coada din timpuri foarte îndepartate. ~ul nu joaca de voie, ci de nevoie constrângerea e necesara pentru acei care nu înteleg de buna voie (ca trebuie sa faca ceva). Cum merge ~ul la deal încet si apasat; greoi. Mierea-~ului planta erbacee de padure, având tulpina erecta, slab ramificata, cu frunze late, paroase si cu flori mici, rosii, violacee sau albe. 2) fig. Om greoi si matahalos. ♢ A trai ca ~ul în bârlog a evita societatea; a duce un mod de viata retras. 3) reg. Bot de mamaliga cu brânza în mijloc; cocolos; bulz. /<lat. ursus
utila, A UTIL//Á ~éz tranz. (laboratoare, întreprinderi, ateliere etc.) A înzestra cu utilajul necesar. /<fr. outiller
utilaj, UTILÁJ ~e n. Ansamblu de sisteme tehnice (dispozitive, aparate, masini etc.) si de unelte necesare pentru a realiza un proces de productie. /<fr. outillage
vară, VÁRĂ1 veri f. 1) Anotimp al anului care cuprinde, în emisfera nordica, lunile iunie, iulie, august. ♢ De ~ a) necesar pentru vara; b) care are loc vara. La ~ în timpul verii viitoare. Asta ~ vara trecuta. De cu ~ înca din timpul verii. Pierde-vara om care nu are nici o ocupatie, care nu face nimic; haimana. [G.-D. verii] /<lat. vera
vast, VAST ~a (vasti, ~e) 1) (despre suprafete, terenuri, regiuni) Care este de dimensiuni extrem de mari; foarte întins; imens. 2) (de-spre constructii) Care este de proportii foarte mari; cu mult spatiu; spatios. Catedrala ~a. Sala ~a. 3) Care depaseste cu mult strictul necesar sau un nivel obisnuit. Cunostinte ~e. Cultura ~a. 4) Care se impune prin numar, cantitate. Un grup ~ de copii. /<fr. vaste, lat. vastus
vitamină, VITAMÍN//Ă ~e f. 1) Substanta organica necesara pentru mentinerea proceselor celulare vitale. 2) Preparat care contine o astfel de substanta. [G.-D. vitaminei] /<fr. vitamine, germ. Vitamin
voltaj, VOLTÁJ ~e n. fiz. 1) Tensiune electrica exprimata în volti. 2) Numarul de volti necesar pentru functionarea normala a unui aparat electric. /<fr. voltage
zor, ZOR n. rar 1) Actiune grabita si încordata. ♢ Cu ~ cu graba mare. De ~ din toate puterile; din rasputeri. A-i da ~ a se grabi. A da cuiva ~ a face pe cineva sa se grabeasca. 2) Ceea ce este necesar; necesitate; nevoie. /<turc. zor
adaptator, ADAPTATÓR, -OÁRE s.m. si f. Cel care face o adaptare. ♦ Specialist care, cunoscând legile scriiturii cinematografice si ale decupajului, da forma necesara ideilor, subiectelor sau scenariilor altora. [Cf. fr. adaptateur].
afortiori, AFORTIÓRI adj. (Liv.) Care se impune cu necesitate, care este necesar. ♦ Forma de rationament constând în trecerea de la o judecata la alta datorita faptului ca în favoarea celei de-a doua judecati exista tot atâtea temeiuri sau chiar mai multe. [< lat. a fortiori – cu atât mai mult].
algezimetrie, ALGEZIMETRÍE s.f. Determinare a intensitatii excitatiei necesare provocarii unei senzatii dureroase. [< fr. algesimétrie, cf. gr. algesis – durere, metron – masura].
alimenta, ALIMENTÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) hrani, a (se) nutri (cu alimente). ♦ tr. A întretine, a mentine. 2. tr. A aproviziona cu ceva necesar traiului. ♦ A aproviziona, a da cele necesare pentru functionare (unui motor, unei masini etc.). ♢ (Sport) A alimenta cu mingi = a pasa mingile (cuiva), a trimite mingile în directia unui jucator. [< fr. alimenter, cf. it. alimentare].
antecalculaţie, ANTECALCULÁŢIE s.f. Lista întocmita la o proiectare, cuprinzând toate materialele si preturile necesare pentru o lucrare ; antecalcul ; antedeviz. [Gen. -iei. / < ante- + calculatie]
armament, ARMAMÉNT s.n. 1. Totalitatea mijloacelor tehnice de lupta ale unei unitati militare, ale unei tari etc. 2. Echipajul, proviziile si combustibilul necesar pe o nava. [Pl. -te. / < fr. armement, cf. lat. armamentum].
barbarism, BARBARÍSM s.n. Cuvânt introdus dintr-o limba straina fara a fi necesar. ♦ Cuvânt rezultat din stâlcirea altui cuvânt din aceeasi limba. [< fr. barbarisme, cf. lat. barbarismus, gr. barbarismos – expresie gresita].
caneforă, CANEFÓRĂ s.f. (Ant.) Tânara femeie care poarta pe cap un cos plin cu cele necesare sacrificiilor religioase. ♦ Statuie reprezentând o asemenea femeie. [< fr. canéphore, cf. gr. kaneon – cos, phoros – purtator].
esenian, ESENIÁN, -Ă, eseniéni, -e, s.m. si f., adj. Membru al unui grup religios ebraic autonom din antichitate (sec. II î.Chr – II d.Chr). Esenienii erau considerati o secta a iudaismului a carei doctrina, asociata cu o viata ascetica în comun, precede întrucâtva crestinismul; scrierile esenienilor, descoperite în pesterile de la Qumran (lânga Marea Moarta) în 1947, sunt considerate apocrife biblice. Comunitatile eseniene se caracterizau prin: renuntarea la proprietatea privata si la comertul particular; respectarea stricta a Sabatului si a preceptelor igienice (ceea ce impunea spalarea frecventa în apa rece si purtarea de haine albe); cultivarea muncii fizice obligatorii pentru toti membrii comunitatii; efectuarea în comun a lucrarilor necesare; condamnarea razboaielor, sclaviei si a inegalitatilor sociale; interdictia de a blestema si de a jura (în afara juramântului pentru admiterea în secta) si de a sacrifica animale. Membrii sectei proveneau de obicei din rândurile copiilor adoptati de catre secta. Esenienii îsi duceau viata prin excelenta colectiva pe litoralul nord-vestic al Marii Moarte. În cadrul comunitatii a aparut, ca mesager al lui Dumnezeu, un personaj mesianic, Învatatorul dreptatii sau Învatatorul credintei (traducerea ebraicului more kassedeq e incerta), având anumite coincidente biografice cu Isus Christos. Dupa Documentul din Damasc, Dumnezeu trimite un învatator pentru încheierea unui nou legamânt; la "sfârsitul zilelor" acesta va muri, revenind ca Mesia, ridicat din casa lui Aaron. Textele de la Qumran (cele 40 000 de fragmente gasite în 11 pesteri de depozitare compun partial 600 de carti) cuprind manuscrise biblice (textul masoretic al Vechiului Testament, anterior celui canonic), apocrife (Cartea Jubileelor, Spusele lui Moise s.a.), scrieri ale comunitatii (statutul esenienilor, Cele doua coloane despre educatia tineretului, textul escatologic Regulamentul binecuvântarilor, opera apocaliptica Razboiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Documentul din Damasc s.a.). Razboiul fiilor luminii e cel mai interesant ca opera mitografica; scrierea are caracter dualist: razboiul între "fiii luminii" (identificati euhemerist de unii comentatori cu membrii comunitatii eseniene) si "fiii întunericului" este predestinat, inevitabil, si se va desfasura în plan cosmic, implicând omenirea, pe îngeri si pe Satana; desi finalul – victoria luminii – se stie, sunt necesare pregatiri militare si morale îndelungate; razboiul va dura 40 de ani (cât si traversarea desertului spre Ţara Fagaduintei); fiii luminii vor birui de 3 ori si tot de 3 ori ceilalti, decisiva fiind batalia a saptea (atunci "în mâinile saracilor vei da tu pe vrajmasii tarilor toate, în mâinile celor încovoiati în pulbere, ca sa umileasca cele mai puternice popoare si sa rasplateasca pe nelegiuiti [...] savârsind dreapta judecata a adevarului tau asupra tuturor fiilor omului" – XI, 13-14). De esenieni s-au interesat unii autori antici (Filon din Alexandria, C. Plinius Secundus în Istoria naturala – V, 17, § 73, Josephus Flavius în Antichitati iudaice XVIII, 1, § 18, Hieronymus), ca si unii teologi moderni (K.Fr. Barth, K.H. Venturini); altii (H. Del-Medico) socoteau ca e un mit din secolul II, interpolat. [Adaptare dupa Dictionarul de mitologie generala de Victor Kernbach, editura Albatros, Bucuresti 1983] (< fr. essénien, lat. esseni, gr. essenoi, probabil din ebr. tenum, "cei modesti" sau hassaim, "cei tacuti"; aram. hasēn) [etim. si TLF]
captare, CAPTÁRE s. f. 1. actiunea de a capta. 2. ansamblu de amenajari, constructii si instalatii necesare operatiei de colectare a apelor, a gazelor sau a pulberilor dintr-o încapere; captatie (1). (< capta)
capsă, CÁPSĂ s. f. 1. dispozitiv de închidere din piese care se îmbuca una în alta la încheierea unor obiecte de îmbracaminte; buton (II, 1). 2. inel metalic cu care se întaresc marginile unei butoniere, ale unei gauri pentru sireturi etc. 3. piesa cu care se prind hârtii, foile unei carti etc. 4. mic tub metalic umplut cu o materie fulminanta la armele de foc, la mine etc. pentru a produce impulsul initial necesar explodarii încarcaturii o (fam.) a fi cu a pusa = a fi nervos, gata de cearta. 5. rondela metalica izolata la soclul becului, care face legatura cu unul din capetele filamentului. (< lat. capsa, germ. Kapsel)
cronaxie, CRONAXÍE s.f. Timpul fiziologic caracteristic de excitabilitate a fiecarui organ sau tesut; (spec.) durata minima de actiune a unui curent electric, necesar ca substratul excitat sa atinga pragul de raspuns. [Gen. -iei. / < fr. chronaxie, cf. gr. chronos – timp, axia – evaluare].
definitivare, DEFINITIVÁRE s.f. Actiunea de a definitiva si rezultatul ei. ♦ Ansamblul lucrarilor necesare pentru amenajarea partii carosabile a unui drum în vederea modernizarii acesteia. [< definitiva].
dicţionar, DICŢIONÁR s.n. 1. Lucrare care cuprinde cuvintele unei limbi sau ale operei unui scriitor aranjate într-o anumita ordine (de obicei alfabetica) si explicate în aceeasi limba sau traduse în alta limba. 2. Lista alfabetica de termeni (cu explicatiile necesare) apartinând unei anumite stiinte, arte etc. [Pron. -ti-o-. / < fr. dictionnaire, cf. lat.t. dictionarium].
discreţionar, DISCREŢIONÁR, -Ă adj. Arbitrar. ♢ Puteri discretionare = puteri date unei autoritati de a lua masurile pe care le socoteste necesare în anumite împrejurari si în afara legii. [Pron. -ti-o-. / < fr. discrétionnaire].
echipa, ECHIPÁ vb. I. tr. A dota (o nava, o armata, un soldat etc.) cu cele necesare pentru o actiune, o expeditie, o calatorie etc. ♦ refl. A se pregati pentru o actiune; (p. ext.) a se îmbraca. [< fr. équiper].
engineering, ENGINEERING s.n. (Anglicism) Studiere a unui proiect industrial sub toate aspectele sale (tehnic, economic, financiar, social etc.). ♦ Întocmire a unei lucrari de sinteza coordonând munca mai multor echipe de specialisti în vederea stabilirii masurilor necesare pentru obtinerea unei eficiente ridicate. [Pron. enginiring. / < engl. engineering].
caneforă, CANEFÓRĂ s. f. (ant.) 1. tânara femeie care purta pe cap un cos plin cu cele necesare sacrificiilor religioase. 2. statuie reprezentând o asemenea femeie. (< fr. canéphore)
etatism, ETATÍSM s.n. Teorie care cere statului sa realizeze reformele recunoscute ca necesare. [< fr. étatisme].
excursie, EXCÚRSIE s.f. 1. Plimbare, calatorie (facuta de obicei în grup si având un scop educativ, sportiv sau distractiv). 2. (Fon.) Moment în care organele articulatorii iau pozitia necesara pentru articularea sunetului; tensiune. [Gen. -iei, var. excursiune s.f. / < fr. excursion, lat. excursio].
calorie, CALORÍE s. f. unitate de masura a caldurii, cantitatea de caldura necesara pentru a ridica temperatura unui gram de apa distilata cu un grad centigrad; unitate de masura a energiei pe care o dezvolta în corp alimentele în procesul anabolismului. (< fr. calorie)
rachetă, RACHÉTĂ1 s.f. 1. Vehicul spatial fusiform, fara echipament de sustentatie, la care carburantul necesar arderii este amestecat sau cuprins în combustibilul folosit. ♢ Motor-racheta = motor la care propulsia se face prin evacuarea cu mare viteza a unui jet gazos. 2. Cartus special, cu materii explozibile (colorante), care ard producând lumina de diferite culori. [< germ. Rakete, rus. raketa, engl. rocket].
echivalentul, Echivalentul "fraternitate"? Mi se pare ciudat ca "frate" este descris in dictionarul vostru ca fiind acceptabil de a fi folosit in contextul al oricarui sex. Pare bizar si nu am stiut despre aceasta definitie pina nu am citit despre aceasta situatie pe Wikipedia Online in sectia despre limba romana. Ati auzit vreodata o femeie referinduse la o alta femeie ca "frate", in orice context? P.S. Scuzati lipsa literelor necesare, computerul meu nu este configurat pentru alfabetul roman.
calibra, CALIBRÁ vb. tr. 1. a da calibrul necesar unor piese de masini, arme etc. ♢ a masura calibrul, diametrul unei piese etc. 2. a sorta dupa marime (seminte, fructe etc.). (< fr. calibrer)
ghidaj, GHIDÁJ s.n. Dispozitiv mecanic care obliga o piesa mobila sa se deplaseze dupa o anumita directie. ♦ Conducerea si darea explicatiilor necesare de catre o persoana competenta într-un muzeu, într-o expozitie etc. [< fr. guidage].
homofaber, HOMO FABER s.m. Termen folosit de filozoful francez Bergson pentru a desemna pe omul primitiv care îsi faurea singur uneltele necesare, transformând natura pentru a o face apta de a corespunde necesitatilor sale. [< lat. homo faber].
lindic, LINDÍC, lindíce, s.n. Clitoris. (din lat. landīca, cf. v. fr. landie; modific. de suf. •landicŭla nu pare sa fie necesara; în privinta pastrarii literei d înaintea lui i cf. ridica; din rom. provine magh. lindik) [morf. si DMLR]
idoneu, IDONÉU, -ÉE adj. (Liv.) Care are calitatile cerute si necesare pentru ceva. ♦ Adecvat, convenabil, potrivit. [Pron. -eu, pl. -ei, -ee. / cf. it. idoneo, lat. idoneus].
infrastructură, INFRASTRUCTÚRĂ s.f. 1. Ansamblul elementelor care sustin partea principala a unei constructii, a unui drum. ♦ Parte a unei nave care se afla sub corpul principal al vasului. 2. Totalitatea instalatiilor tehnice si a constructiilor la sol necesare activitatii de zbor. 3. Elemente ale bazei tehnico-materiale a unei societati (situatie geografica, economica etc.). [Cf. fr. infrastructure].
iniţia, INIŢIÁ vb. I. 1. tr. A primi (pe cineva) în rândul celor care practicau un anumit cult. ♦ A îndruma în practica unei religii. 2. tr., refl. A da cuiva sau a capata cunostintele necesare într-o stiinta, într-o arta, într-o meserie etc. 3. tr. A începe, a pune bazele unei activitati etc. [Pron. -ti-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. initier, it. iniziare, lat. initiare – a începe].
lampisterie, LAMPISTERÍE s.f. (Mar.) 1. Loc unde se pastreaza si se repara aparate de luminat. 2. Magazie la bordul unei nave unde se pastreaza felinarele si combustibilul necesar acestora. [< fr. lampisterie].
stiinta, Stiinta si arta studiului proiectarii si planificarii lucrarilor de construire si reconstruire a amenajarilor omenesti si necesare
manşetă, MANSÉTĂ s.f. 1. Capatul de jos (rasfrânt) al mânecii unei camasi barbatesti sau al pantalonilor. 2. Garnitura de etansare de forma unui inel rasfrânt, confectionata din piese sau din cauciuc. 3. Titlu scris cu caractere grase pe prima pagina a unui ziar (anuntând o stire importanta etc.). ♦ Indicatie bibliografica în partea de jos a copertei interioare a publicatiilor periodice, cuprinzând datele necesare identificarii periodicului respectiv. 4. Text scurt folosit ca titlu general pentru mai multe articole care trateaza aceeasi tema; (p. ext.) spatiu rezervat acestor texte. 5. (La scrima) Lovitura data cu antebratul. [< fr. manchette, germ. Manschette].
mediu, MÉDIU s.n. 1. Natura, spatiul înconjurator în care se afla o fiinta, un lucru etc. ♢ Mediu geografic = totalitatea conditiilor naturale exterioare ale vietii sociale, care constituie una dintre conditiile necesare si permanente ale vietii materiale a societatii si unul dintre factorii care influenteaza dezvoltarea ei. ♦ Orice substanta în care se produce sau se propaga un fenomen. ♢ Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, folosita pentru înmultirea microbilor în laborator în diverse scopuri. 2. Societatea, lumea în mijlocul careia traieste cineva. 3. (În forma medium) (Cel) care pretinde ca poate înlesni comunicarea cu spiritele în practicile oculte. [Pron. -diu, var. medium s.n. / cf. lat. medium, fr. médium].
metaeducaţie, METAEDUCÁŢIE s.f. Pregatire educativa necesara omului contemporan în vederea însusirii deprinderilor de a utiliza atât cantitatea de informatie tehnico-stiintifica si culturala, cât si sistemele de comunicare si de documentare existente. [Gen. -iei. / et. incerta].
metru, MÉTRU2 s.m. 1. Picior de vers ritmic în versificatia greco-latina, determinat de un grup de silabe lungi si scurte. ♦ Numarul de silabe si cezura necesara pentru a forma un gen de vers în versificatia moderna. 2. (Muz.) Ordinea succesiunii unitatilor de timp, determinata de accente tari sau slabe; sistemul de organizare a ritmului; ritm, cadenta. [Pl. -ri. / < fr. mètre, cf. lat. metrum, gr. metron].
modul, MODÚL1 s.m. 1. (Mat.) Valoare absoluta a unei marimi reale (fara sa se ia în considerare semnul algebric). ♦ (Statist.) Varianta a caracteristicii (4) [în DN], înregistrata la cele mai multe unitati ale unei colectivitati statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecventa. ♢ Modul al unui numar complex = radacina patrata a sumei patratelor partii reale si a coeficientului partii imaginare; modul al unui numar real = valoare absoluta a numarului. 2. Coeficient care caracterizeeaza o proprietate mecanica oarecare. ♦ Raportul dintre diametrul primitiv al unei roti dintate si numarul dintilor acesteia. ♢ Modul de elasticitate = marime reprezentând raportul dintre efortul unitar normal si lungirea specifica corespunzatoare a unei piese solicitate la întindere sau încovoiere. 3. Unitate de masura, în special pentru apele curgatoare. ♢ Modul de irigatie = cantitatea de apa necesara în unitatea de timp pentru irigarea unui hectar. [Pl. -li, (s.n.) -luri. / < fr. module, cf. lat. modulus].
alfabet, ALFABÉT s.n. ~ ♢ Alfabet telegrafic = alfabet reprezentând combinatiile de semnale ale unui cod telegrafic; alfabet Braille [pr. brai] = alfabet conventional cu semnele în relief pentru nevazatori. ♦ (Inform.) Totalitatea simbolurilor la baza unui limbaj de programare. 2. (Fig.) Minimum de cunostinte (necesare). (din fr. alphabet, lat. alphabetum)
mutaţie, MUTÁŢIE s.f. 1. (Liv.) Schimbare, modificare radicala. ♢ Mutatie consonantica = transformare a unei serii de consoane în limbile germanice. ♦ Transmitere a unui lucru dintr-o proprietate într-alta. ♦ Totalitatea formelor necesare pentru o schimbare de domiciliu. ♦ Schimbarea vocii la baieti în perioada pubertatii. 2. (Biol.) Modificare calitativa brusca a unui organism sub influenta conditiilor de viata. ♦ (Genet.) Fenomen prin care o gena plasata într-un anumit loc pe cromozom se transforma într-o alela a ei. 3. (Jur.) Schimbare a raporturilor de proprietate, de posesiune etc. [Gen. -iei, var. mutatiune s.f. / cf. lat. mutatio, fr. mutation].
necesarieni, NECESARIÉNI s.m.pl. Secta religioasa din Anglia, care neaga libertatea vointei, considerând ca oamenii actioneaza conform predestinarii lor. [Pron. -ri-eni, sg. necesarian. / < fr. nécessariens].
nutriţie, NUTRÍŢIE s.f. Totalitatea fenomenelor prin care animalele si vegetalele îsi procura substantele hranitoare necesare dezvoltarii si refacerii tesuturilor; (p. ext.) hranire, nutrire, alimentare; hrana. [Gen. -iei, var. nutritiune s.f. / cf. fr. nutrition, lat. nutritio].
oficiu, OFÍCIU s.n. 1. Serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. ♢ Din oficiu = fara a fi cerut; ca un serviciu obligatoriu; (în mod) oficial. 2. Functie, îndatorire, slujba. 3. (la pl.) Servicii, ajutoare, înlesniri. ♢ Bune oficii = interventie diplomatica a unui stat în vederea împacarii unor state în litigiu sau beligerante. 4. Slujba religioasa. 5. Mica încapere lânga sufragerie în care se depoziteaza cele necesare pentru servirea mesei; camara. [Pron. -ciu, var. ofitiu s.n. / cf. lat. officium, germ. Offizium, fr. office].
pancreas, PANCREÁS s.n. Glanda situata între ficat si splina, având o secretie externa, necesara digestiei, si una hormonala, necesara pentru reglarea zaharului din organism. [Pron. -cre-as. / < fr. pancréas, cf. gr. pankreas].
partiţie, PARTÍŢIE s.f. (Rar) Diviziune, separare. ♦ (Mat.) Descompunere a unei multimi într-o clasa de submultimi disjuncte doua câte doua si a caror reuniune formeaza multimea data. ♦ (În lingvistica matematica) Împartirea cuvintelor dupa flexiune, necesara atunci când se trateaza partea de vorbire, genul, clasificarea tipologica a limbilor etc. [Gen. -iei. / < fr. partition, cf. lat. partitio – împartire].
pirobalistică, PIROBALÍSTICĂ s.f. Disciplina care studiaza aruncarea proiectilelor prin arderea unor substante capabile sa le dea impulsul necesar. [< fr. pyrobalistique].
poise, POISE s.m. (Fiz.) Unitate de masura a viscozitatii dinamice, reprezentând viscozitatea unui fluid în care, pentru a deplasa tangential cu viteza de 1 cm/s o suprafata plana de 1 cm2, este necesara o forta de o dina. (< fr. poise)
precancer, PRECÁNCER s.n. Faza premergatoare necesara pentru aparitia bolii canceroase. [Cf. fr. précancer].
progesteron, PROGESTERÓN s.n. Hormon format în ovar, care este absolut necesar pentru reproducere; luteina. [< fr. progestérone].
prognoză, PROGNÓZĂ s.f. 1. Previziune, prevedere bazata pe date stiintifice; (p. ext.) pronostic. ♦ Text în care se arata modul cum va evolua vremea într-un anumit interval de timp. 2. Anticipare a desfasurarii în viitor a unor fenomene si procese din domeniul economiei, tehnologiei, stiintei, societatii în ansamblul ei etc., plecând de la experienta anterioara si folosind metode si tehnici necesare obtinerii de cunostinte privind evolutia acestora într-o perspectiva mai îndepartata. 3. Prevedere a aparitiei unor boli criptogamice sau a unor daunatori ai plantelor în vederea luarii din timp a masurilor de combatere. [Cf. fr. prognose, lat., gr. prognosis < pro – înainte, gnosis – cunoastere].
program, PROGRÁM s.n. 1. Plan de activitate cuprinzând de obicei etapele propuse pentru o anumita perioada; desfasurarea activitatii dupa un asemenea plan. ♦ Orar. 2. Foaie de hârtie, afis, scriere (distribuita) prin care se anunta un spectacol, amanunte în legatura cu o reprezentatie etc. ; totalitatea numerelor unui spectacol, ceea ce cuprinde un spectacol. ♦ Ansamblu de mesaje (stiri, informatii, muzica etc.) destinat difuzarii prin reteaua de radio si televiziune. 3. Expunerea scrisa a principiilor, a telurilor urmarite si a mijloacelor preconizate pentru realizarea lor, ale unui partid politic, ale unei organizatii etc. 4. Ansamblu algoritmic al instructiunilor necesare rezolvarii unei probleme la un calculator electronic. [Pl. -me, -muri, var. programa (1) [în DN] s.f. / < fr. programme, it. programme, cf. lat. programma – scriere publica].
tabel, TABÉL s.n. Foaie care contine liste si date (pe rubrici), necesar unui scop.
propelant, PROPELÁNT s.m. Amestec de combustibil si de oxidant necesar arderii acestuia, folosit de motoarele unei rachete sau unui avion care zboara la mare înaltime. [< it. propellante].
provizie, PROVÍZIE s.f. (de obicei la pl.) Totalitatea produselor necesare întretinerii, alimentarii unei case, unei gospodarii, unui oras, unei armate etc. [Gen. -iei, var. proviziune s.f. / cf. fr. provision, lat. provisio – prevedere].
rambleu, RAMBLÉU s.n. (op. d e b l e u). 1. Umplutura de pamânt folosita pentru a acoperi un gol sau pentru a ridica un teren la nivelul necesar unei constructii. 2. Lucrare executata în scopul ridicarii unui teren la nivelul necesar sau al sustinerii terasamentului unei cai ferate, al unei sosele etc. deasupra nivelului terenului. [Pl. -uri, -ee. / < fr. remblaj].
rechiziţie, RECHIZÍŢIE s.f. Masura exceptionala prin care statul obliga pe cetateni la anumite servicii sau la cedarea unor bunuri necesare în anumite perioade. [Gen. -iei, var. rechizitiune s.f. / cf. fr. réquisition, lat. requisitio].
nu, Nu cred in originea ungureasca "hatar" a cuvintului "hotar" se pare ca orinea e foarte veche ( mii de ani) radacina se regaseste in indo-european, in sanscrita ca "hotra" ministrul care hotara ceremonia de sacrificii, trecerea "hotarului" spre lumea cealalta...deasemenea exista vechiul cuvint "hat" cu aproape aceeasi semnificatie si probabil, ungurii, venind tirziu in aceste locuri, care aveau nume impamintenite , pentru cele necesare... Aceeasi situatie e si pentru cuvintul "plug" caruia i se considera fals,origine slava,este radacina veche indo-europeana, se regaseste si in vechea engleza...
nu, Nu cred în originea ungureasca (hatar) a cuvîntului hotar. Se pare ca originea e foarte veche (mii de ani); radacina se regaseste în indo-europeana, în sanscrita (hotra – ministrul care hotara ceremonia de sacrificii, trecerea "hotarului" spre lumea cealalta); de asemenea, exista vechiul cuvînt hat, cu aproape aceeasi semnificatie, si probabil ungurii, venind tîrziu în aceste locuri, care aveau nume împamîntenite pentru cele necesare... [au împrumutat cuvîntul românesc hat. – completare CM] Aceeasi situatie e si pentru cuvîntul plug, caruia i se considera fals origine slava: este o radacina veche indo-europeana, se regaseste si în vechea engleza (plough). Întîmplarea face ca ma cheama chiar Hotar...
radier, radiér s. n. 1. Planseu de beton armat, care se întinde în toate directiile sub întreaga constructie pe care o sustine. 2. Captuseala de beton, bolovani sau pavele, executata pe fundul albiei unei ape, între picioarele unui pod etc. împotriva eroziunii. 3. Bolta de beton sau de piatra la baza unui tunel. ♢ Canal care reglementeaza debitul de apa necesar plutaritului la iesirea dintr-un baraj. (< fr. radier)
servodirecţie, SERVODIRÉCŢIE, servodirectii, s.f. Sistem de directie care diminueaza la maxim efortul la volan necesar virarii unui vehicul. – Din servo + directie (cf. fr. servodirection).
secreţie, SECRÉŢIE s.f. Proprietate pe care o au celulele unor glande de a produce diferite substante necesare activitatii organismului; substanta secretata de aceste glande. ♦ (Bot.) Substanta organica de tip special, elaborata de plante în timpul activitatii lor vitale. [Gen. -iei, var. secretiune s.f. / < fr. sécrétion, cf. lat. secretio – separare].
boiller, BÓILLER s. n. cazan special de încalzire automata a apei necesare consumului în întreprinderi, locuinte etc. (< germ. Boiler)
servantă, SERVÁNTĂ s.f. 1. (Liv.) Servitoare, slujnica. 2. Masa sau bufet pe care se pun farfuriile si tacâmurile necesare în timpul când se serveste masa. ♦ (Iluzionism) Sertar orizontal, prevazut cu o margine posterioara si una laterala care se adapteaza la o masa, permitând operatorului depozitari de obiecte. [< fr. servante].
servocomandă, SERVOCOMÁNDĂ s.f. Mecanism auxiliar servind pentru a înlocui prin amplificare forta musculara a omului necesara functionarii unui ansamblu. [Cf. fr. servocommande].
sistem, SISTÉM s.n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente între ele si formând un tot organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului într-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. 2. (Anat.) Grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (Biol.) Ansamblu de elemente aflate în interactiune. ♦ (Geol.) Succesiune de strate care corespunde aceleiasi perioade. ♦ (Min.) Sistem cristalin = ansamblu de forme de baza. 4. Ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♢ Sistem solar = ansamblu de corpuri ceresti în care intra Soarele, planetele cu satelitii lor, planetoizii si cometele periodice; sistem de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; sistem tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin în parte, din corpuri solide si folosit în tehnica. 5. Mod de organizare a unui proces, a unei operatii, a unei activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a întreprinderilor etc. [Pl. -me, -muri, var. sistema s.f. / cf. fr. système, it. sistema, engl. system, lat., gr. systema].
sondaj, SONDÁJ s.n. 1. Cercetare facuta cu o sonda în sol, în fundul unei ape etc.; prospectiune. ♢ Sondaj meteorologic = determinarea conditiilor meteorologice (temperatura, presiune etc.) la un anumit nivel sau la niveluri succesive ale atmosferei. ♦ Introducerea unei sonde într-o cavitate naturala a organismului sau într-o plaga pentru evacuarea substantelor nocive sau pentru extragerea unei probe în vederea unei analize. 2. Cercetare sumara facuta prin consultarea atenta numai a unor parti dintr-un material. 3. Sapatura facuta pentru determinarea profilului geologic sau pentru extragerea probelor necesare analizei solului. ♦ Luare de probe dintr-un material compact sau granulat. 4. Sondaj de opinie = ancheta care urmareste cunoasterea parerilor oamenilor în diferite probleme. [< fr. sondage].
antivirus, ANTIVÍRUS, antivirusi, s.m.; var. antivirusuri, s.n. (Inform.) Produs software utilizat pentru a identifica si furniza mijloacele informatice necesare eliminarii virusilor de pe sistemele infectate. – Din engl. antivirus.
vidanjeră, VIDANJÉRĂ, vidanjere, s.f. Automobil utilitar prevazut cu echipamentele necesare efectuarii operatiunii de vidanjare; vidanja; impropriu, denumit si vidanjor. – Cf. vidanja.
stop, STOP interj. Stai, opreste! // s.n. 1. Semafor pentru reglarea circulatiei, folosit la întretaierile strazilor. ♦ Panou care impune în mod obligatoriu oprirea la intersectie. ♦ Lampa de semnalizare montata la partea din spate a unui autovehicul si care se aprinde când se actioneaza frânele acestuia. 2. Oprirea mingii (cu piciorul la fotbal) si a pucului (la hochei). 3. Termen folosit în telegrafie pentru separarea frazelor în locul punctului. 4. (Med.) Stop cardiac = oprirea temporara a inimii ca urmare a lipsei oxigenului necesar; stop respirator = oprirea temporara a respiratiei datorita intoxicarii cu gaze, cu medicamente, electrocutarii etc. 5. (Cinem.) Stop-cadru = efect constând în oprirea momentana a miscarii, persistenta imaginii statice si reluarea miscarii la faza la care a fost oprita; stop-camera = procedeu de filmare combinata, care consta în oprirea brusca a aparatului de filmare si a personajelor din cadru, efectuarea unor modificari scenice si reluarea filmarii. [< fr., engl. stop].
subconsum, SUBCONSÚM s.n. Restrângere a consumului maselor sub ceea ce este necesar pentru întretinere si perpetuare. [< sub- + consum, dupa it. sottoconsumo].
suborbital, SUBORBITÁL, -Ă adj. A carui traiectorie este inferioara aceleia necesare de a intra pe orbita. [Cf. it. suborbitale].
supraalimenta, SUPRAALIMENTÁ vb. I. tr., refl. 1. A da sau a mânca o cantitate de hrana mai mare decât cea normala; a (se) hrani mai substantial. 2. A alimenta (un motor) cu o cantitate mai mare de amestec combustibil sau de aer decât cea necesara. [Pron. -pra-a-. / Dupa fr. suralimenter].
biodozimetru, BIODOZIMÉTRU s. n. aparat pentru stabilirea cantitatii de raze ultraviolete necesara spre a produce un eritem minim. (< bio- + dozimetru)
trahee, TRAHÉE s.f. 1. Tub format din inele cartilaginoase, care leaga laringele de bronhii si prin care circula aerul necesar respiratiei. 2. Fiecare dintre tubuletele subtiri care formeaza aparatul respirator al insectelor. 3. Vas prin care circula seva la plantele lemnoase. // (Si în forma tracheo-, traheo-, pron. -he-o-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia "(referitor la) trahee (1)", "al traheii (1)". [Pron. -he-e. / cf. fr. trachée, gr. tracheia].
zerotaj, ZEROTÁJ s.n. Ansamblul operatiilor necesare pentru determinarea punctului zero. [< fr. zérotage].
barbarism, BARBARÍSM s. n. cuvânt, constructie introduse într-o limba straina fara a fi necesare si neintegrate în limba care le-a împrumutat. (< fr. barbarisme, lat. barbarismus)
voluntar, VOLUNTÁR, -Ă adj. 1. Facut de bunavoie, nesilit de nimeni; liber consimtit. 2. Care cauta sa-si impuna mereu vointa; cu vointa (ferma); încapatânat, îndaratnic. // s.m. Militar care participa la o campanie sau se înroleaza în armata din propria dorinta, de bunavoie, neobligat (înainte de a fi împlinit vârsta necesara). [< lat. voluntarius, cf. fr. volontaire, it. volontario].
vitamină, VITAMÍNĂ s.f. Nume dat unor compusi organici complecsi necesari organismului pentru activitatea sa vitala. [< fr. vitamine].
vital, VITÁL, -Ă adj. 1. Referitor la viata; al vietii, necesar întretinerii vietii. 2. Principal, esential, fundamental; indispensabil. [Cf. fr. vital, lat. vitalis]..
vinifica, VINIFICÁ vb. I. tr. A supune mustul de struguri procesului de transformare în vin; a face operatiile necesare obtinerii vinului din struguri. [P.i. vinífic, 3,6 -ca. / < vinificatie].
acarniţă, ACÁRNIŢĂ, acarnite s.f. (reg.) Cutiuta în care se pastreaza ace, ata si alte maruntisuri necesare la cusut; acarita
atelaj, ATELÁJ s. n. 1. animalele de tractiune înhamate la un vehicul si harnasamentul necesar. 2. harnasament pentru caii unui atelaj (1). 3. echipament de legatura dintre doua vehicule. 4. figura de stil, prin coordonarea unui termen concret cu unul abstract. (< fr. attelage)
arma, ARMÁ vb. tr. 1. a introduce un cartus în camera de tragere a unei arme. 2. a fixa armatura de fier a unei constructii de beton armat. ♢ a consolida cu o armatura o piesa, o galerie de mina. 3. (mar.) a echipa o nava cu cele necesare plecarii în larg. ♢ a introduce ramele unei ambarcatii în furcheti. (< fr. armer, it., lat. armare)
apodictic, APODÍCTIC, -Ă adj. (despre judecati, rationamente) care exprima raporturi si legaturi necesare între fenomene. ♢ care nu permite opozitie; indiscutabil. (< fr. apodictique, lat. apodicticus)
endorfine, ENDORFINE s.f. pl. [este necesar pluralul? – CM] Substante chimice produse de creier ca raspuns la o varietate de stimuli care (care "care"? – CM) reprezinta o modalitate de reducere a stresului. Pe lânga scaderea senzatiei de durere, secretia de endorfine creeaza euforie si da apetit, elibereaza hormonii sexuali si îmbunatateste sistemul imunitar.
alimenta, ALIMENTÁ vb. I. tr., refl. a (se) hrani, a (se) nutri (cu alimente). II. tr. 1. a aproviziona cu ceva necesar traiului. 2. a furniza cele necesare pentru functionarea unui motor, a unei masini etc. (< fr. alimenter, lat. alimentare)
algezimetrie, ALGEZIMETRÍE s. f. determinare a intensitatii excitatiei necesare provocarii unei senzatii dureroase. (< fr. algésimétrie)
grea, GREÁ vb. tr. A dota o navĂ? cu gremeentul necesar. -Din fr. GrĂ?er
comandă, COMÁNDĂ s. f. 1. ordin, dispozitie, porunca. ♢ ton de ~ = ton poruncitor. 2. conducere a unei unitati militare. ♢ post de ~ = loc unde sta comandantul trupelor si de unde transmite comanda operatiilor. ♦ ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultana a unei miscari. 3. actiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ echipamentul necesar efectuarii ei. ♢ dubla ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloti sa actioneze comenzile. ♦ (inform.) instructiune, parte integranta a informatiei transmise calculatorului de catre utilizator. 4. cerere de marfa adresata unui furnizor, lucrare ceruta unui meserias, unui antreprenor etc. ♦ marfa comandata. ♢ de ~ = executat dupa indicatiile clientului. 5. (mar.) suprastructura pe o nava în care se afla timoneria, camera hartilor, cabina comandantului etc. 6. parâma subtire (saula) cu care se înfasoara capatul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea. (
ablactaţie, ABLACTÁŢIE s.f. Înlocuire a laptelui matern prin alte alimente necesare sugarului. ♦ Încetarea secretiei de lapte matern la femei. [< fr. ablactation].
aeroport, AEROPÓRT s.n. Teren prevazut cu instalatiile necesare decolarii, aterizarii, adapostirii si întretinerii avioanelor de cursa. [Pl. -turi. / < fr. aéroport].
aerofor, AEROFÓR s.n. (Tehn.) Aparat care furnizeaza aerul necesar scafandrilor în timpul cât stau sub apa. [Pl. -foare, (s.m.) -fori. / < fr. aérophore, cf. gr. aer – aer, phoros – care poarta].
aeroreactor, AEROREACTÓR s.n. Reactor la care comburantul necesar arderii combustibilului este aerul atmosferic precomprimat. [Cf. fr. aéroréacteur].
balotaj, BALOTÁJ s. n. situatie care se creeaza atunci când nici unul dintre candidatii la o alegere n-a obtinut numarul necesar de voturi pentru a fi ales. (< fr. ballottage)
aeroreactor, AEROREACTÓR s. n. reactor la care carburatorul necesar arderii combustibilului este aerul atmosferic precomprimat. (< fr. aéroréacteur)
holomorfism, HOLOMORFÍSM s.n. Caracteristica unei opere literare alcatuite din mai multe componente narative care au, în acelasi timp, o existenta independenta dar si calitatile necesare pentru a se integra în sistem.
anabolism, ANABOLÍSM s.n. (Biol.) Totalitatea proceselor biochimice prin care se produc în organismele vii substantele necesare vietii; asimilatie. [< fr. anabolisme, cf. gr. anabole – aruncare].
alga, alga de mare ce contine multe din vitaminele si mineralele esentiale necesare mentinerii unei bune stari de sanatate; a fost folosita in scopuri alimenare si medicinala inca de la anul 3000 IC.
apodictic, APODÍCTIC, -Ă adj. (Despre judecati, rationamente) Care exprima raporturi si legaturi necesare între lucruri sau fenomene si însusirile lor; care nu permite posibilitatea unei opozitii; indiscutabil. [< fr. apodictique, lat. apodicticus, gr. apodeiktikos – peremptoriu, convingator].
apodictic, APODÍCTIC, -Ă adj. (Despre judecati, rationamente) Care exprima raporturi si legaturi necesare între lucruri sau fenomene si însusirile lor; care nu permite posibilitatea unei opozitii; indiscutabil. [< fr. apodictique, lat. apodicticus, gr. apodeiktikos – peremptoriu, convingator].
arma, ARMÁ vb. I. tr. 1. A introduce un cartus în camera de tragere a unei arme si a aduce percutorul în pozitia de a lovi capsa. 2. A aseza, a fixa armatura de fier unei constructii de beton armat. ♦ (Mine) A consolida cu o armatura (o galerie etc.). 3. (Mar.) A echipa o nava cu cele necesare plecarii în larg, a pune în serviciu (o nava). ♦ A forma echipajul unei nave sau echipele de lucru la un cabestan, la pompa etc. ♦ A pregati ramele pentru a fi puse în furcheti sau dame. [< fr. armer, cf. it. armare, lat. armare].
atelaj, ATELÁJ s.n. 1. Pereche de animale de tractiune înhamate cu harnasamentul necesar. ♦ Fel de a înhama animalele de tractiune. 2. Echipamentul de legatura dintre doua vehicule. [< fr. attelage].
balotaj, BALOTÁJ s.n. Situatie care se creeaza atunci când nici unul dintre candidatii la o alegere n-a obtinut numarul necesar de voturi pentru a fi ales. ♦ Alegere care are loc atunci când candidatii nu au obtinut numarul necesar de voturi la un scrutin anterior. [< fr. ballottage].
baterie, BATERÍE s.f. 1. Subunitate de artilerie care cuprinde mai multe tunuri, un numar de militari care le mânuiesc, utilajul si mijloacele de transport necesare. ♦ Terasament care protejeaza tunurile în pozitie de tragere. ♦ Sir de tunuri aflate de fiecare latura a unui bastiment de razboi. 2. Ansamblu de aparate, de masini etc. cu care se face aceeasi operatie. ♢ Baterie electrica = reunire de mai multe pile sau de acumulatoare electrice. 3. Vas cu gheata folosit pentru a raci vinul si sifonul din sticle. 4. Grupul instrumentelor de percutie într-o orchestra de muzica usoara sau de jaz. 5. Baterie de teste = grup de mai multe teste legate împreuna printr-un scop comun. [Gen. -iei. <fr. batterie, it. batteria].
bază, BÁZĂ s.f. I. 1. Partea de jos a unui corp, a unui edificiu etc.; (p. ext.) temelie, fundament. ♦ Latura unui poligon sau fata unui poliedru, situata în pozitia cea mai de jos. 2. Parte, element fundamental, esential, a ceva. ♦ Element principal al unei combinatii chimice. 3. Baza economica = totalitatea relatiilor de productie într-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 4. Loc de plecare, de adunare a unor oameni, a unor trupe a unor materiale etc. ♢ Baza militara = loc special pe teritoriul unui stat unde stationeaza trupe dotate cu mijloace de lupta necesare actiunilor de razboi. 5. Baza sportiva = teren special amenajat si dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. II. Substanta cu gust lesietic, care albastreste hârtia de turnesol si care, în combinatie cu un acid, formeaza o sare. [< fr. base, cf. it. base < gr. basis – sprijin].
aerofor, AEROFÓR, -Ă I. adj. aerifer. II. s. n. aparat care furnizeaza aerul necesar scafandrilor sub apa. (< fr. aérophore, lat. aerophorus)
albina, albina = subst. comun. fem. /insecta de marime mica cu un ac in spate folosit de ea pentru aparare. Produce miere necesara omului :prin culegerea nectarului florilor;
adaptator, ADAPTATÓR, -OÁRE s. m. f. cel care face o adaptare. ♢ specialist care da forma necesara ideilor, subiectelor sau scenariilor altora. (< fr. adaptateur)
doctrină, doctrina ce se opune interferentei guvernamentale în procesele economice, care sunt reduse la minimul necesar mentinerii pacii si drepturilor de proprietate.
acredita, ACREDITÁ vb. tr. 1. a da autoritatea necesara unui reprezentant diplomatic pe lânga un guvern strain; a împuternici. 2. a face demn de crezare. 3. (fin.) a deschide, a pune la dispozitia cuiva un acreditiv. (< fr. accréditer)
boiler, BÓILER s.n. Caldare în care se obtine apa calda necesara instalatiilor din cladiri. [Pron. boi-ler, pl. -re. / germ. Boiler, engl. boiler].
calibra, CALIBRÁ vb. I. tr. 1. A da calibrul necesar, convenabil unor piese de masini, de arme etc. ♦ A masura calibrul, diametrul unei piese etc. 2. A alege, a sorta dupa marime (cereale, fructe etc.). [< fr. calibrer, cf. it. calibrare].
calorie, CALORÍE s.f. Unitate de masura a caldurii, reprezentând cantitatea de caldura necesara pentru a ridica temperatura unui gram de apa cu un grad centigrad.; (curent) cantitatea de energie pe care o dezvolta în corpul omului alimentele în procesul anabolismului. [Gen. -iei. / < fr. calorie, cf. lat. calor – caldura].
colectură, COLECTÚRĂ s.f. Oficiu de procurare a cartilor necesare bibliotecilor. [< germ. Kollektur].
clorofilă, CLOROFÍLĂ s.f. Pigment natural de culoare verde, care se gaseste în celulele unor plante si care, sub actiunea razelor solare, absoarbe din aer bioxidul de carbon necesar plantei. [< fr. chlorophylle, cf. gr. chloros – verde, phyllon – frunza].
formă, Forma (doctrina)de logica modala ce constitue o parte a logicii ce studiaza legile de rationare în care intervin pe lânga propozitiile asertorice, propozitii de forma:"Este posibil p"; "Este necesar p"; "Este imposibil p"; "Este contigent p". Logica formala a fost fundemantata pentru prima data de Aristotel în localitatea STAGIRA (locul în care s-a nascut), cetate în Grecia antica situata in Nord-Estul peninsulei Halkidiki. STAGIRA a fost fondata in anul 655 î.H. de colonistii ionieni din Andros.
adevăra, adevará (-veréz, -át), vb. A confirma, a sustine, a întari justetea unui fapt. – Var. adeveri. < Lat. •addeverāre, cf. it. avverare, fr. avérer, sp. averar. Var. este astazi forma cea mai curenta. Der. adevarat, adj. (conform cu adevarul, autentic, veritabil); adeverinta, s.f. (adevar, dovada); adeveritor, adj. (care adevereste); adeveritor, s.m. (în dreptul vechi, 12 boieri desemnati sa cerceteze si sa judece orice pricina la care se considera necesara o examinare de experti); neadevarat, adj. (fals, mincinos).
comandă, COMÁNDĂ s.f. 1. Ordin, porunca. ♢ Metoda de comanda = metoda folosita de un conducator care ia decizii personale fara sa-si consulte colaboratorii. 2. Conducere a unei unitati militare. ♢ Post de comanda = loc unde sta comandantul trupelor si de unde transmite comanda operatiilor. 3. Actiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ Echipamentul necesar efectuarii ei. 4. Cerere de marfa, de efectuare a unei lucrari etc., facuta unui meserias, unui negustor etc. ♢ De comanda = executat dupa indicatiile clientului. 5. (Mar.) Constructia cea mai înalta pe puntea superioara a unei nave, de unde se efectueaza conducerea navei. ♦ Parâma de dimensiuni mici, cu diametrul de 4-5 mm. [Pl. -enzi, -de. / < fr. commande, germ. Kommando].
competenţă, COMPETÉNŢĂ s.f. 1. Pricepere, cadere de a se pronunta asupra unei probleme, de a face ceva; capacitate a unei autoritati, a unui functionar etc. de a exercita anumite atributii. ♢ A fi de competenta cuiva = a intra în atributiile cuiva; a-si declina competenta = a se declara fara autoritate sau fara pregatirea necesara pentru a se pronunta într-o problema. 2. Particularitate a unui agent morfogenetic (apa, vânt, ghetar) de a deplasa elementele unei roci. [Var. competinta s.f. / cf. fr. compétence, it. competenza, lat. competentia].
afla, aflá (áflu, aflát), vb. – 1. (Refl.) A fi, a se gasi într-un loc. – 2. A gasi, a descoperi. 3. A lua cunostinta despre ceva. – Var. (Banat) izafla. Mr., megl. aflu, istr. oflu. Lat. afflāre "a sufla" (Puscariu 34; Candrea-Dens., 16; REW 261; DAR); cf. cu acelasi sens ca în rom., dalm. aflatura "resturi gasite pe tarm", calabr. ahhare, napol. ašare, sp. hallar, port. achar, retor. aflá. Corespondenta semantica între atîtea limbi arata ca evolutia sensului este anterioara celei rom. Schuchardt, ZRPh., XX, 532, si împreuna cu el majoritatea filologilor moderni (cf. Corominas si Cortés 125), o explica pe baza limbajului vînatoresc: cîinele adulmeca (= aspira, sufla) pentru a gasi; sau de la afflatur "îmi sufla = îmi arata, îmi spun", de unde, prin activarea ideii, "aflu". (Cf. si Rohlfs, Differenzierung, 45). Ambele explicatii par necovingatoare. Este posibil ca pe baza echivalentei afflat = vivit = exstat (cf. fr. que vive "cine e acolo?"). Plecînd de la (sese) afflat "respira, exista" este usor de refacut evolutia, în sensul de activare, pîna se ajunge la afflat "afla, descopera". Aceasta explicatie este necesara, fiind singura care poate lamuri evolutia semantica a rom. gasi. De altfel, este iluzorie legatura, propusa de Cihac, II, 633, cu mgr. ἄλφειν "a afla". Der. aflat, s.n. (înv., descoperire); aflator, adj. (care se afla; inventator, descoperitor); neaflat, adj. (necunoscut).
metalonina, metalonina este hormonul raspunsator de necesarul de somn
cinătuială, cinatuiála, cinatuiéli, s.f. (reg.) taiere a unei pasari sau a pestelui în bucatile necesare pentru o mâncare.
cvadratură, CVADRATÚRĂ s.f. 1. (Mat.) Problema construirii unui patrat cu o arie data. ♦ Calculul unei integrale, necesar uneori pentru aflarea ariei unui domeniu plan marginit de o curba închisa. ♢ Cvadratura cercului = a) problema (înca nesolutionata) a reducerii unui cerc la un patrat echivalent; b) (fig.) problema grea, imposibil de rezolvat. 2. (Astr.) Pozitie aparenta în care doi astri priviti de pe Pamânt au fata de Soare o diferenta de longitudine de 90°. [Var. cuadratura s.f. / cf. fr. quadrature, lat. quadratura].
deviz, DEVÍZ s.n. Situatie asupra executarii unei constructii, a unei instalatii etc., în care se indica materialele necesare si pretul lucrarii. [< fr. devis].
disproporţionalitate, DISPROPORŢIONALITÁTE s.f. Disproportie. ♦ Caracteristica a dezvoltarii economiei, constând în perturbarea permanenta a proportiilor necesare ale productiei. [Pron. -ti-o-. / cf. germ. Disproportionalität].
dota, DOTÁ vb. I. tr. 1. A prevedea (o institutie etc.) cu cele necesare. 2. (Fig.) A înzestra cu calitati intelectuale sau sufletesti. 3. A da dota unei fete la casatoria ei. [Cf. fr. doter, lat. dotare].
dotaţie, DOTÁŢIE s.f. Dotare. ♦ Înzestrare, echipare a unei întreprinderi, a unei persoane cu cele necesare; mijloacele materiale date în acest scop. [Gen. -iei, var. dotatiune s.f. / cf. fr. dotation, lat. dotatio].
electrotermie, ELECTROTERMÍE s.f. Totalitatea procedeelor în care se foloseste energia electrica pentru obtinerea temperaturii necesare unei operatii tehnologice. [Gen. -iei. / < fr. électrothermie, cf. fr. électro-, gr. thermos – cald].
elipsă, ELÍPSĂ s.f. 1. Curba, loc geometric al punctelor dintr-un plan a caror suma a distantelor la doua puncte fixe, numite focare, este constanta. 2. Omisiune din scriere sau din vorbire a unor cuvinte care se subînteleg. ♦ Figura de stil care consta în omiterea unor cuvinte care nu sunt absolut necesare pentru a scurta fraza, dându-i astfel mai multa expresivitate. [< fr. ellipse, cf. gr. elleipsis – lipsa].
cale, Cale necesara cresterii.
arc, arc (-curi), s.n. – 1. Arma alcatuita dintr-o vergea flexibila usor încovoiata si o coarda. – 2. Resort, organ metalic elastic. – Var. pl. (înv.) arce. – Mr. arcu, megl. arc(u). Lat. arcus (Puscariu 113; Candrea-Dens., 76; REW 618; DAR); cf. alb. ark, it., sp., port. arco, prov., fr. arc. Der. arcar, s.m. (negustor de arcuri), dupa Candrea-Dens., 77, provine direct din lat. arcarius (cf. DAR, care pare a admite explicatia), ipoteza plauzibila, dar care nu este necesara; arcarie, s.f. (înv., atelier unde se faceau arcuri); arcas, s.m.; arcasie, s.f. (meseria de arcas; în Bucov., unitate de pompieri); arceste, adv. (în forma de arc); arcis, adj. (încovoiat, curbat); arcos, adj. (înv., arcuit); arcui, vb. (a îndoi în forma de arc); arcuitura, s.f. (curba); arcus, s.n. (vergea de lemn care serveste la producerea sunetelor unor instrumente cu coarde). – Der. neol. arcada, s.f.; arcat, adj. (arcuit); arcatura, s.f. – Din rom. provine rut. arkuš "arcus" (Candrea, Elemente, 406). Cf. artar.
încinia, înciniá, înciniéz, vb. I (reg.) a pune pe cal toate cele necesare de drum si a fi gata de încalecat.
armă, arma (árme), s.f. – Obiect, unealta, aparat care serveste în lupta. – Mr. arma,, istr. Ǫrmę. Lat. arma (Puscariu 125; Candrea-Dens., 89; REW 650; DAR); cf. alb. armë, it., sp., port. arma, fr. arme. Der. arma, vb., pe care REW 651 îl deriva de la lat. armāre; armarie, s.f. (depozit de arme); armas, s.m. (boier de rangul trei, mare maestru de artilerie. Era însarcinat cu mentinerea ordinii publice, si raspundea si de muzica de la curte si de tiganii printesei, sotia domnitorului; conducea tribunalul criminal. În mod normal, subordonatii lui sînt denumiti la fel, armasi sau armasei); armasel, s.m. (paznic); armasesc, adj. (propriu unui armas); armasi, vb. (a numi în functia de armas; a exercita aceasta functie; a aplica pedeapsa capitala); armasie, s.f. (înv., tortura); armasoaie, s.f. (sotie de armas); armatura, s.f. (armura; blazon, armoarii), apare din sec. XVII, cu primele sensurile, azi înv. (ultimul provine din fr. armature). Puscariu 127 îl deriva din. lat. armatura, cf. it. armatura, sp. armadura; ar putea însa fi si formatie interna, cu suf. -tura, cf. batatura, cautatura, muratura etc.; înarma, vb. Der. neol. arma, vb. (a lansa în serviciu o nava cu utilajul necesar), din fr. armer; armament, s.n., din fr.; armata, s.f. cu var. armada, armadie (înv.), din it. armata (var. se explica prin intermediul ngr. ἀρμάδα, sb., bg. armada); armator, s.m., din fr. armateur; armie, s.f. din fr. armée, prin intermediul pol. armia, rus. armija (sec. XVIII), astazi înv.; armistitiu, s.n., din lat. armistitium (sec. XVIII), poate prin intermediul pol. armistycyum; armoarii, s.f. pl. (arme; blazon), din fr. armoiries; armorial, s.n. (carte a boierilor), din fr.; armura, s.f., din fr.; armurarie, s.f. (loc unde se fabrica, de repara sau se vînd arme); armurier, s.m.; desarma, vb., din fr. désarmer; rearma, vb., din fr. – Din rom. armas provine mag. ármás "armas".
evoluţionism, EVOLUŢIONÍSM s.n. 1. (Fil.) Conceptie potrivit careia schimbarile si transformarile evolutive din univers si, în special, din lumea vie, sunt obiectiv necesare, având un caracter istoric. 2. Evolutionism plat = conceptie mecanicista, nestiintifica, care reduce dezvoltarea la o evolutie înteleasa exclusiv ca acumulare cantitativa. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. évolutionnisme].
executoriu, EXECUTÓRIU, -IE adj. Care trebuie executat. ♢ Formula executorie = formalitate necesara pentru executarea unei hotarâri judecatoresti; titlu executoriu = act învestit cu formula executorie. [Pron. eg-ze-...-riu. / cf. fr. exécutoire, lat. executorius].
centrala, Centrala termica este o incapere in care se monteaza un cazan de calorifer necesar incalzirii unui imobil,precum si prepararea apei calde menajere. Gresit se confunda cu insusi cazanul respectiv.
expletiv, EXPLETÍV, -Ă adj. Care nu este necesar pentru întelegerea sensului, putând lipsi din propozitie. [< fr. explétif, cf. lat. expletivus < explere – a umple].
aşchie, áschie (áschii), s.f. – Bucata mica ce se desprinde sau sare dintr-un lemn, os etc.. – Var. (h)asc(i)e. Mr. iascl’a. Lat. pop. ascla, reducere de la •astŭla ‹ assŭla (Puscariu 136; Candrea-Dens., 94; REW 736; DAR); cf. alb. aškje, ngr. ἄσϰλα, vegl. jaska, it. aschia (napol. áška, sicil. aška,, sard. aša, apul. aško, lec. ašcula), prov., cat. ascla, port. acha; alb. aštše (‹ assŭla), it. ascola (‹ •ascŭla), sp. astilla (‹ astella), apartin aceleasi radacini. – Der. aschia, vb. (a face aschii), pe care Puscariu 137 îl deriva de la un lat. •asclāre, care nu pare necesar; aschios, adj. (care se rupe usor în aschii).
fermă, FÉRMĂ1 s.f. 1. Proprietate rurala compusa dintr-un teren si din constructiile, instalatiile, masinile etc. necesare exploatarii lui. 2. Unitate de stat de productie vegetala si animala de sine statatoare, având bunuri în gestiune proprie si cu personal muncitor permanent. [< fr. ferme].
format, FORMÁT s.n. Forma si dimensiunile unui obiect; dimensiunile unei pagini care rezulta în urma împaturirii unei coli de tipar; (p. ext.) dimensiune. ♦ Formare. ♢ Masina de format = masina care executa îndesarea în forme, cutii de miez sau alte dispozitive a amestecului de materiale necesare obtinerii formelor de turnatorie. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. format, it. formato].
forţamente, FORŢAMÉNTE adv. (Liv.) Necesar, obligatoriu; fortat; riguros. [Cf. it. forzatamente, fr. forcément].
gardă, GÁRDĂ s.f. 1. Paza; veghe; persoana sau grup de persoane care pazeste pe cineva sau ceva. ♢ Garda de onoare = paza instituita în semn de respect cu ocazia anumitor solemnitati. 2. (Sport) Pozitia corpului si a bratelor luata de boxeri si luptatori în vederea atacului sau a apararii. ♢ A se pune în garda = a lua pozitie de aparare; (fig.) a-si lua masurile necesare pentru a nu fi surprins de ceva. ♢ Medic (sau sora) de garda = medic (sau sora) de serviciu într-un spital, care asigura serviciul în afara orelor de program pentru cazurile urgente. 3. (Mil.) Parte a sabiei cuprinsa între mâner si lama, care protejeaza pumnul contra loviturilor. [< fr. garde].
ateriza, aterizá (aterizéz, aterizát), vb. – (Despre aeronave) A afectua operatiile necesare pentru a reveni si a se opri pe sol. Fr. atterrir, cu finalul propriu multor vb. neol., cf. simboliza ‹ symboliser, minimiza ‹ minimiser etc. – Der. aterizaj, s.n. (aterizare).
harnaşament, HARNASAMÉNT s.n. Totalitatea obiectelor (hamuri, curele etc.) necesare la înhamarea si la înseuarea unui cal. [Pl. -te, -turi. / < fr. harnachement].
hidromodul, HIDROMODÚL s.n. Debit de apa necesar pentru irigarea într-o anumita perioada de timp a suprafetei de un hectar care ar cuprinde toate culturile. [< fr. hydromodule].
hidroscală, HIDROSCÁLĂ s.f. Suprafata de apa destinata decolarii si amerizarii hidroavioanelor si pe care se afla instalatiile necesare manevrarii, adapostirii si întretinerii acestora. [< hidro- + (e)scala].
naglaizân, nagláizân, nagláizâne, s.n. (reg.) unealta de fierarie cu care se da forma necesara capatului unui surub.
iconologie, ICONOLOGÍE s.f. 1. Stiinta care studiaza atributele ce caracterizeaza zeitatile unei mitologii, necesare artistilor pentru a reprezenta personajele respective. ♦ (Arte) Disciplina care studiaza si interpreteaza reprezentarile folosite în artele plastice. 2. Ramura a paleontologiei care se ocupa cu studiul urmelor de locomotie lasate de vertebrate pe unele sedimente. [< fr. iconologie, cf. gr. eikon – imagine, logos – studiu].
imperios, IMPERIÓS, -OÁSĂ adj. (adesea adv.) Neaparat trebuincios, absolut necesar. [Pron. -ri-os. / < lat. imperiosus, cf. fr. impérieux].
indispensabil, INDISPENSÁBIL, -Ă adj. Neaparat trebuincios, absolut necesar. // s.m.pl. izmene. [Cf. fr. indispensable].
interes, INTERÉS s.n. 1. Preocupare de a obtine ceea ce este folositor, agreabil, necesar. ♦ Ceea ce este util, important, care convine; folos, câstig. ♢ Interes economic = categorie a materialismului istoric care desemneaza stimulul fundamental al activitatii umane. 2. Dobânda. ♢ Daune interese = despagubire baneasca pentru un prejudiciu. 3. (Psih.) Orientare activa si durabila a cuiva spre anumite lucruri, dorinta de a le cunoaste si întelege. 4. Simpatie, înclinare fata de cineva. 5. Placere provocata de ceva care ne atrage atentia, ne stârneste curiozitatea etc.; atractie. [Pl. -se, -suri. / < it. interesse, cf. lat. interest – intereseaza, priveste].
autotrof, AUTOTRÓF, -Ă adj. (despre organisme vegetale) care îsi produce singur substantele nutritive necesare. (< fr. autotrophe)
beat, beát (beáta), adj. – Ametit, baut, cherchelit. – Megl. beat, istr. bęt. Lat. bĭbĭtus (Puscariu 196; Candrea-Dens., 153; REW 1080; DAR), cf. sp. beodo. Este inutila ipoteza lui Pascu, Beiträge, 14, care pleaca de la o forma ipotetica •bebetus › •bet; pe baza f. beata a acestei forme s-ar fi format din nou un m. beat. Imposibilitatea acestei regresiuni este evidenta, caci contrazice alternanta care cere ca m. de la înceata, bleaga, seaca sa fie încet, bleg, sec, cu inevitabila reducere a diftongului. Der. betie, s.f. (ebrietate); betiu, adj. (îmbatator; betiv); betiv, adj. (care are viciul betiei, alcoolic); betit, adj. înv. (betiv); betivi, vb. (a se îmbata; a chefui); betivan, s.m. (augmentativ al lui betiv); betivanie, s.f. (betie); îmbata, vb. (a se ameti cu bautura); îmbatator, adj. (ametitor); desbata, vb. (a se trezi din betie). Betiv provine de la betiu, ca vaduv de la •vaduu (cf. si brudiu-brudiv, sglobiu-sglobiv etc.); sînt prin urmare inutile încercarile de explicare pe baza unui lat. •bibitivus (Candrea-Dens., 154), sau a unei influente a sl. pijanivŭ (DAR). Pentru îmbata se indica de obicei ca sursa directa un lat. •imbĭbĭtare, care nu pare necesar.
instrument, Instrument religios folosit in practica unor culte religioase pentru colectare de substante necesare savarsirii unui ritual magic
păuji, paují, paujésc, vb. IV (reg.) 1. a purta de grija; a îngriji bine. 2. (refl.) a-si asigura, a-ti agonisi cele necesare; a se chivernisi.
bleau, bleáu s.m. invar. – Strop, pic; indica minimum ce se poate exprima (pentru a întari, prin absenta, ideea de liniste). Creatie expresiva (Iordan, BF, II, 181); coincide cu bg. ble, bljach (DAR). – Der. bleau, s.m. (animal cu urechile cazute); bleaha (var. blehauca), s.f. (scroafa cu urechile cazute); blehai (var. blehoti, bleheti), vb. (a latra), prin intermediul unei asocieri curente între notiunea de "gura" si cea de "cîrpa", cf. bleanca, fleanca, fleoarta etc; bleasca, s.f. (palma, lovitura; zgomot produs de caderea unui obiect moale si umed), cf. fleasca; bleasc, s.n. (respiratie, rasuflare; bale, saliva), al carui ultim sens este din sl. blĕšku "stralucire, bale", dupa DAR (explicatie ce pare gresita, caci acest sens nu apare în sl., cf. Iordan, BF, II, 183); blesti, vb. (a slobozi un cuvînt, a deschide pliscul; a vorbi cu dificultate, a îngaima); coincide, probabil datorita aceleiasi surse expresive, cu bg. mlaštja "a mesteca, a molfai"; blescai, vb. (a murdari cu pamînt, a noroi), cf. plescai; bleocai, vb. (a bîrfi, a susoti); bleoci, vb. (a vorbi, a latra); bl(e)osticai, vb. (a merge cu greu printr-o mlastina). Aceste cuvinte nu sînt în mod necesar der. directi de la bleau, însa par a ilustra aceeasi intentie expresiva. Cf. bleanda, bleg, bleot.
încadra, ÎNCADRÁ vb. I. tr. 1. A pune, a aseza într-un cadru; a împresura. ♦ (Fig.) A cuprinde într-un text de lege o infractiune etc. 2. A numi, a primi pe cineva într-o functie, într-o asociatie etc. cu toate drepturile si obligatiile care îi revin de aici; (spec.) a prevedea o unitate militara cu cadrele de ofiteri si subofiteri necesare. ♦ refl. A se integra, a urma linia unei miscari, a unui ritm de munca etc. [< fr. encadrer].
întreţine, ÎNTREŢÍNE vb. III. 1. tr. A pastra în stare buna. 2. tr., refl. A da, a asigura cuiva sau a-si asigura mijloacele de trai necesare. 3. tr. A alimenta, a sustine (arderea). 4. refl. A sta de vorba, a conversa cu cineva. [P.i. întretín, conj. -tina. / dupa fr. entretenir].
kilogrammetru, KILOGRAMMÉTRU s.m. Unitate de lucru mecanic, egala cu efortul necesar pentru ridicarea unei greutati de 1 kg la înaltimea de 1 m. [< fr. kilogrammètre].
manevra, MANEVRÁ vb. I. 1. intr. A face miscarile necesare pentru compunerea sau descompunerea unui tren. ♦ tr. A conduce, a pune în miscare o corabie etc. 2. intr. (Despre trupe) A executa diferite miscari tactice. 3. intr. (Fig.) A unelti. 4. tr. A mânui, a folosi (fonduri, bani). [< fr. manoeuvrer, dupa manevra].
manipulaţie, MANIPULÁŢIE s.f. 1. Manipulare. 2. Vagon asezat imediat dupa locomotiva, destinat sefului de tren si materialelor necesare pentru drum. [Gen -iei, var. manipulatiune s.f. / cf. fr. manipulation, lat. manipulatio].
manoperă, MANÓPERĂ s.f. 1. Munca manuala necesara pentru efectuarea unei lucrari, pentru producerea unui lucru. 2. (Fig.) Uneltire, intriga, manevra. [Dupa fr. manoeuvre, it. manovra, cf. lat. med. manopera].
memorie, MEMÓRIE s.f. 1. Proprietate a creierului omenesc de a retine, recunoaste si reproduce ceea ce si-a însusit în trecut; facultate intelectuala datorita careia se retin datele si cunostintele capatate. 2. Amintire. 3. Amintire pastrata de posteritate pentru oamenii ilustri. 4. Parte componenta a unui ansamblu electronic de calcul în care se pot memora informatiile necesare calculului; memorator. [Gen. -iei. / < lat. memoria, cf. it. memoria, fr. mémoire].
provedere, provedére, provedéri, s.f. (înv.) 1. înzestrare a cuiva cu cele necesare; dotare, echipare. 2. întrezarire, banuire, prevedere, prestire, presimtire, prevestire.
mod, MOD s.n. 1. Fel, chip, maniera; procedeu, metoda. ♦ Mod de productie = modul istoriceste determinat în care oamenii produc si obtin bunurile materiale necesare existentei si dezvoltarii societatii si care reprezinta unitatea dintre fortele de productie si relatiile de productie. 2. (Gram.) Forma verbala care exprima felul în care vorbitorul vede sau socoteste actiunea verbului. ♦ (Despre parti de vorbire, propozitii sau parti de propozitii) De mod = care are sensul sau functia de a arata modul. 3. (Muz.) Structura unei game determinata de raportul de intervale dintre sunetele componente. 4. (Log.) Mod silogistic = forma concreta pe care o iau figurile silogismului în functie de calitatea si de cantitatea judecatilor componente. [Cf. fr. mode, it. modo, lat. modus].
mnemotehnică, MNEMOTÉHNICĂ s.f. Complex de reguli care au ca scop însusirea si pastrarea în memorie a unor informatii necesare; mnemotehnie; mnemonica. [< fr. mnémotechnique, cf. gr. mneme – memorie, techne – arta].
mobila, MOBILÁ vb. I. tr. A aranja o camera, o locuinta etc. cu mobila necesara. [< mobila, dupa fr. meubler].
receruţ, recerút, -a, recerúti, -te, adj. (înv.) trebuincios, necesar, solicitat.
necesar, NECESÁR, -Ă adj. Care nu poate lipsi; trebuincios, indispensabil. // s.n. Ceea ce este absolut trebuincios pentru ceva. [Cf. fr. nécessaire, it. necessario, lat. necessarius].
necesarmente, NECESARMÉNTE adv. În mod necesar; inevitabil. [Cf. fr. necessairement].
necesita, NECESITÁ vb. I. tr. A cere, a impune, a reclama ceva ca absolut necesar. [P.i. 3 -ta. / < fr. nécessiter, it. necessitare].
necesitate, NECESITÁTE s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, trebuinta. ♦ (Spec.; la pl.) Proces fiziologic de evacuare a fecalelor si a urinei. ♢ Cu necesitate = în mod necesar. 2. Categorie filozofica care desemneaza însusirile si raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esenta lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. [Cf. fr. nécessité, it. necessità, lat. necessitas].
sălaf, saláf s.n. (reg.) punga sau saculet în care ciobanul îsi pastreaza cele necesare pentru aprins focul.
scăpăra, scapará (-ápar, -át), vb. – 1. A scoate foc din cremene. – 2. A scoate scîntei. – 3. A straluci, a sclipi scurt. – Mr. ascapir, ascapirare, megl. scapir, scapirari. Origine îndoielnica. Ar putea fi lat. •excapŭlāre "a pune în libertate", cf. it. scapolare "a elibera" (REW 2955) si de aici ngr. σϰαπουλίξω, sb. skapulati, cu acelasi sens, cf. calabr. scapulare "a elibera". Semantismul este usor de explicat, desi a scapara este la propriu "a scoate scîntei". Totusi, fonetismul din dialecte se opune acestei ipoteze. Celelalte explicatii sînt insuficiente: din gr. στράπτειν "a face raze" (Cihac, II, 695); din lat. caperāre "a se încreti" (Tiktin; cf. împotriva REW 1624b); pus în legatura cu alb. škrep (Meyer 408; Philippide, I, 265; Rosetti, II, 122). Der. scaparamînt, s.n. (ceea ce e necesar pentru a face foc), se foloseste mai ales la pl.; scaparator, adj. (fulgerator); scaparatoare, s.f. (cremene, amnar); scaparatura, s.f. (sclipire, scînteiere, licarire).
noţiune, NOŢIÚNE s.f. 1. Forma de reflectare a lumii în gândirea omeneasca, cu ajutorul careia sunt fixate caracterele generale, esentiale si necesare ale unei clase de obiecte (obtinute prin generalizare si abstractizare); concept. 2. Cunostinta, idee cu caracter general asupra unui lucru. 3. (La pl.) Cunostinte, principii fundamentale; elementele de baza ale unei discipline, ale unui domeniu etc. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. notion, lat. notio < noscere – a cunoaste].
neseser, NESESÉR s.n. (Frantuzism) Trusa de calatorie care cuprinde cele necesare pentru îngrijirea corpului (sapun, perii, foarfece etc.). [< fr. nécessaire].
schiverniseală, schiverniseála, schiverniséli, s.f. (înv.; si reg.) faptul de a-si procura cele necesare vietii, mijloacele de trai, de gospodarie; chiverniseala.
cald, cald (cálda), adj. – Care se gaseste la o temperatura relativ înalta, calduros. – Mr. caldu, megl. cald, istr. cǫd. Lat. caldus (Puscariu 258; REW 1506; Candrea-Dens., 228; DAR); cf. it., sp., port. caldo (în sp., cu semantism schimbat), prov., cat. cald, fr. chaud. – Der. încalzi, vb. (a aprinde; a înflacara); încalzitor, adj. (aparat încalzire). Pentru încalzi (mr. ancaldzascu, megl. ancalzǫs), Puscariu 808 propune o baza lat. de tipul •incaldῑre, care a rezultat din contaminarea lui incalesco cu caldus. Ipoteza este posibila, dar nu pare necesara, deoarece der. se explica suficient în interiorul limbii rom., cf. mult › înmulti, verde › înverzi, etc. Cf. caldura, calîi, scalda.
legatura, legatura dintre doua linii de cale ferata (legate intre ele cu eclise si suruburi si care prezinta spatii intre capetele lor, spatii necesare dilatarii la temperaturi inalte)
paratrofie, PARATROFÍE s.f. (Biol.) Forma de parazitism în care energia necesara cresterii unui microorganism este furnizata de gazda. [Gen. -iei. / cf. gr. para – lânga, trophe – hrana].
suflerie, sufleríe, sufleríi, s.f. (înv.) 1. instalatie care furnizeaza aerul necesar functionarii unui aparat. 2. totalitatea tuburilor unei orgi.
plusprodus, PLUSPRODÚS s.n. (Ec.) Produsul muncii pe care lucratorii din sfera productiei materiale capitaliste îl produc peste ceea ce este necesar pentru reproducerea fortei de munca. [Pl. suri, -se. / < plus + produs].
port, PORT s.n. 1. Loc adapostit la tarmul unei ape, unde pot stationa navele si unde se afla instalatiile necesare pentru încarcarea si descarcarea lor. 2. Oras cladit lânga un port (1). [Cf. fr. port, it. porto, lat. portus].
portulan, PORTULÁN s.n. Publicatie-ghid a unei regiuni sau a unui port cuprinzând datele necesare pentru navigatie în evul mediu. [< fr. portulan, cf. it. portolano].
post, POST s.n. 1. Functie, slujba. ♦ Loc în care se exercita o anumita activitate. 2. Loc în care se afla o unitate militara pentru executarea anumitor operatii. ♦ Loc unde sta sentinela în timpul garzii. 3. Instalatie cuprinzând aparatele necesare pentru executarea anumitor operatii tehnice. 4. Categorie în care sunt introduse într-o evidenta contabila sume de bani, materiale etc. [Cf. fr. poste, it. posto].
practică, PRÁCTICĂ s.f. 1. Activitatea oamenilor îndreptata spre crearea conditiilor necesare existentei si dezvoltarii societatii, în primul rând procesul productiei materiale. ♦ Aplicare si verificare pe teren a cunostintelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare. 2. Ansamblu de metode si de procedee aplicate si verificate efectiv. 3. Experienta, rutina. 4. Exercitarea unei profesiuni; profesare. [Pl. -ci. / cf. germ. Praktik, fr. pratique < lat. practicus, gr. praktikos].
preselector, PRESELECTÓR s.n. 1. Dispozitiv care pregateste dinainte conditiile necesare unei schimbari de viteza. 2. Mecanism de comutatie auxiliar din ansamblul unui schimbator automat, cu preselectie directa. [Cf. fr. présélecteur].
producţie, PRODÚCŢIE s.f. 1. Activitatea sociala în care oamenii, reciproc legati prin raporturi economice, produc bunuri materiale necesare pentru existenta societatii. 2. Totalitatea produselor obtinute în procesul muncii într-o perioada de timp si într-un anumit sector. 3. Lucrare, creatie, opera (literara, de arta sau de stiinta). 4. Manifestare artistica organizata la sfârsitul unui an scolar. [Gen. -iei, var. productiune s.f. / cf. fr. production, it. produzione].
proiect, PROIÉCT s.n. 1. Plan de a întreprinde, de a face ceva; intentie. ♦ Prima redactare sau primele idei în legatura cu ceva care urmeaza sa se faca sau care trebuie pus în executie. ♦ Proiect de lege = text provizoriu al unei legi. 2. Lucrare care cuprinde calculele, desenele, instructiunile etc. necesare pentru executarea unei constructii, a unei masini etc. [Pron. pro-iect. / < lat. proiectus, cf. fr. projet].
homologie, HOMOLOGIE s.f. Stiinta sintetica care se ocupa cu studiul integral al fiintelor umane în baza datelor acumulate de stiinta, credinta si arte despre univers, viata si om. Stimate Domnule Redactor al DEXONLINE.RO! Consideram necesar sa Va expediem notiunea de Homologie utilizata în arealul stiintific din Republica Moldova si nu numai în speranta ca va fi inclus în DEX. Aceasta directie stiintifica a fost formulata în cadrul laboratorului de homologie – studiul complex al omului condus de academicianul Boris Melnic în cadrul Societatii Stiintifice "Omul si Universul" din Republica Moldova. Cu deosebita stima, Seful laboratorului de homologie al Societatii Stiintifice "Omul si Universul" din Republica Moldova Trifan Miroliubov 16 februarie 2007. Bibliografie: 1. Melnic Boris, Miroliubov Trifan, Omul, Soc. St. "Omul si Universul". – Chisinau, 2006 (Tipografia "Alina Scorohodova" ÎI) – 200 pag. 2. Miroliubov Trifan, Enigma enigmelor: (Referinte asupra studiului complex al omului)/ Soc. St. "Omul si Universul". – Chisinau, 2004 (Tipografia "Alina Scorohodova" ÎI) – 132 pag. 3. Daukste Lidia, Miroliubov Trifan, Homologie (Meditatii referitoare la problema studiului complex al omului) – Chisinau: Universitatea de Studii Umanistice din Moldova, Soc. St. "Omul si Universul", 2002 – 37 pag.
prosector, PROSECTÓR s.m. Persoana însarcinata sa prepare piesele anatomice necesare la cursul unui profesor. [< fr. prosecteur, lat. prosector].
rechizite, RECHIZÍTE s.f.pl. Materiale pentru scris necesare unui scolar, într-un birou etc. [< germ. Requisiten].
sinequanon, SINE-QUA-NON, adj. Absolut necesar, indispensabil, neaparat trebuincios.
rulment, RULMÉNT s.m. 1. Piesa de masina compusa din doua inele concentrice separate prin bile sau role cu aceleasi dimensiuni, care transforma miscarea de alunecare în miscare de rostogolire. 2. Fond de rulment = materiile prime si celelalte materiale necesare procesului de productie, precum si mijloacele banesti necesare functionarii continue a unei întreprinderi. [< fr. roulement].
rusism, RUSÍSM s.n. Termen, expresie sau constructie specifica limbii ruse, împrumutata fara a fi necesar de o alta limba. [Et. incerta].
gr, (gr. noesis "intuitie"); forma a judecatii ipotetice, necesare sau asertorice.
cioc, cioc interj. – Poc, boc; imita zgomotul produs de o lovitura ritmica sau cel putin repetata. Se foloseste de obicei cu duplicare cioc, cioc, sau alternanta cioc, boc, cioc, poc. – Mr. cioc. Creatie expresiva, ca boc, toc, poc, coincide cu alte formatii de acelasi tip, cf. rus. čok "zgomot produs de o izbitura", de unde čokatsĭa "a ciocni paharele închinînd", it. ciocco, fr. choc, sp. choque, etc. Cf. Schuchardt, ZRPh., XV, 104; Berneker 159. Der. cioc, s.n. (plisc, clont; fam., gura; vîrf, capat; pinten; barbison; mînerul clestelui; parte încovoiata a mai multor instrumente; cîrlig, pana de încondeiat ouale de Pasti; suvita, cîrliont; Arg., înselaciune, cursa), al carui sens fundamental se explica prin zgomotul pe care îl produce ciocul, mai cu seama atunci cînd pasarile de curte îsi cauta hrana, cf. mr. cioc "cioc", megl. cioc "ciocan", alb. čok "cioc". S-au cautat, pentru acest cuvînt, origini în afara limbii rom.: un ciop, care ar proveni din pol. dziob, ceh. djob, rus. zob "gusa" (Cihac, II, 53); alb. čok (Meyer 448; Puscariu, Lr.,, 265); lat. •tiucus, din gr. τύϰος (Philippide, Bausteine, 56; Philippide, II, 705; Pascu, I, 192). Totusi nu este necesar sa se caute atît de departe, deoarece în sl. au fost foarte productive radacinile čok-, čuk-, čikati "a lovi"; însa este mai potrivita posibilitatea unei creatii spontane a rom., cf. Rosetti, II, 114. Ciocanca, s.f. (cîrlig, cange), poate fi un amestec de la cioc si cange (DAR). Ciocot, s.n. (ciucure; titirezul morii de grîu). – Der. ciocoti, vb. (despre pasari, a-si cauta hrana; despre animale, a mînca; a face zgomot mîncînd; a face zgomot lucrînd); der de la cioc, ca bocoti de la boc; ciocotnita, s.f. (vorbaret, gures; parazit, linge-blide, pomanagiu), cf. ciocoi; ciocotniti, vb. (înv., a trai ca un parazit). Ciocoroi, s.n. (cîrlig, cange). Ciuc, s.n. (tîrnacop), cf. bg. čuk "ciocan". – Der. ciuceu, s.n. (Trans., secure). Cf. cioaca, ciocalau, ciocan, ciocni, ciochina, ciorchina, ciocîrlan, ciuca, ciucure.
ciocan, ciocán (-ne), s.n. – 1. Unealta formata dintr-un corp de metal, prevazuta cu mîner, folosita la batut. – 2. Ciocan de lemn, mai. – 3. Ciocan de poarta. – 4. Tîrnacop, sapaliga. – 5. Pivot de de vîrtelnita. – 6. Ciocanel percutor. – 7. Con de pin. – 8. Cocean, stiulete de porumb dezghiocat. – 9. Tulpina de porumb, care ramîne în pamînt dupa recoltare. – 10. Cocean de zarzavat, în special de varza. – 11. Parte interioara necomestibila, resturi de para sau mar. – 12. Picior de ciuperca. – 13. Pahar înalt în care se servesc bauturile, mai ales tuica de prune, toi. – 14. Peste-ciocan (Zygaena malleus). – 15. (Arg.) Membru viril. – Megl. cioc, cecan. Cuvînt care coincide în acelasi timp cu posibilitatile expresive ale radacinii cioc, si cu formatiile mai mult sau mai putin identice din alte limbi. Cf. sl. čekanŭ, bg. čukan, čekan, sb. čekanj, čekanac; rut., rus. čekan, tc. çakan, mag. csákány, csokány, ngr. τσοϰάνα, τσόϰανος, alb. tšokanë. Legatura si filiatia acestor cuvinte este practic imposibil de stabilit. Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 54 si DAR presupun ca rom. provine din sl. (dupa Conev 66, din bg.; dupa Skok 63, din sb.); însa tot Miklosich, Wander., 14, deriva forma rut. din rom. Dupa Roesler 608, izvorul cuvîntului rom. trebuie cautat în tc.; dupa Philippide, Bausteine, 57, în ngr., si dupa Philippide, II, 705, posibil în alb., în timp ce Meyer, Neugr. St., II, 89 si Schuchardt, ZRPh., XV, 104, se gîndesc la izvoare onomatopeice. Cuvîntul rom. nu pare sa provina din sl., unde este vorba de o formatie relativ moderna (cf. Berneker 135, care crede ca formele sl. provin din tc.). Este mai probabil, sa fie formatii spontane, care pot coincide în sl. si în rom., caci în ambele exista conditiile necesare pentru producerea lor, respectiv radacina expresiva čok- si suf. -an. Pentru sensurile de "trunchi, tulpina", cf. der. lui bot; sensul de "pahar, toi" vine de la obiceiul de a ciocni paharele înainte de a se bea. Cu sensurile 7-12 este m., adica în acele întrebuintari în care coincide si se confunda cu cocean, de asemenea m. – Cf. cioc. Der. ciocanas, s.m. (ciocanel; bat de toba; ciocanel de pian); ciocanas, s.m. (miner care munceste într-o salina; planta, conduras, Tropaeolum maius); ciocanel, s.n. (ciocan mic; bat de toba; pahar de baut, toi; broderie le mînecile iilor si camasilor tipice); ciocani, vb. (a bate repetat într-un corp tare; a bate, a lovi; a bate în usa; a închina; despre pasari, a mînca; a importuna, a sîcîi, a bate la cap), care s-a unit cu ciocni, si de asemenea cu rus. čekaniti; ciocana, s.f. (dans tipic); ciocanarie, ciocaniste, s.f. (porumbiste dupa ce s-a cules porumbul); ciocaneala, s.f. (actiunea de a ciocani); ciocanitoare, s.f. (pasare, ghionoaie, Dryocopus Martius; morisca, huruitoare); ciocanitor, adj. (care ciocaneste); ciocanitura, s.f. (ciocaneala, bataie); ciocanea, s.f. (sitar, Scolopax rusticola), a carui der. nu este clara. Ramîne de lamurit si legatura cu ciocmani, vb. (a certa, a dojeni), der. ciocmaneala, s.f. (cearta), care cer o forma •ciocman.
servofrână, SERVOFRẤNĂ s.f. Aparat de frânare care înlocuieste energia musculara necesara pentru frânare (folosit la automobile etc.). [Dupa fr. servofrein].
ciuguli, ciugulí (-lésc, -ít), vb. – 1. Despre pasari, a ciupi de ici colo cu ciocul mîncare. – 2. A paste, a rupe iarba, a mînca lujeri. – 3. A mînca pe apucate, a mînca dintr-un aliment cîte putin, luînd de ici si de colo. – 4. A spicui, a culege de ici si de colo. – 5. (Refl.) A se mîngîia. – Var. ciogoli, ciumeli, ciumuli. Creatie expresiva (Graur, BL, IV, 91), pentru a carei consonanta cf. ciocani, giugiuli, ciufuli, jumuli, etc. Este posibil sa existe o legatura cu cioc "plisc" (Cihac, II, 53; Tiktin), dar aceasta ipoteza nu pare necesara. Este putin probabila der. din mag. csokolni "a saruta" (Scriban, Arhiva, 1912), sau din mag. csögölni "a curata de coaja" (DAR). Sensul 5 indica o confuzie cu giugiuli. – DAR considera ciumeli ca fiind cuvînt distinct, dar nu este posibil sa separam pe ciuguli de ciumuli. Cf. cimili.
sf, s.f. (Livr.) Lipsa a unor lucruri necesare; spec. lipsa a mijloacelor de trai; saracie, mizerie. – Din fr. pénurie.
stat, STAT2 s.n. 1. Tablou în care sunt specificate drepturile banesti pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei întreprinderi sau ai unei institutii. ♦ Tablou, lista. 2. Stat de organizare (sau de functii) = tablou care cuprinde posturile necesare unei întreprinderi sau institutii, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzatoare. 3. Stat personal = dosar care cuprinde specificarea mutatiilor de serviciu ale unui salariat si actele acestuia. [Pl. -te. / < lat. status, cf. it. state, fr. état].
stimulator, STIMULATÓR s.m. Substanta chimica pe care planta si-o prepara singura si care-i este necesara pentru o crestere în conditii bune. [Cf. fr. stimulateur].
colibă, colíba (colíbe), s.f. – Casa mica si saracacioasa, cocioaba. – Mr. caliva, megl. coliba. Origine necunoscuta. Cuvîntul apare în toate limbile balcanice: ngr. ϰαλύβα (› mr.), tc. koliba, kaliba, kulübe, alb. koljubë, bg. koliba (› megl.), sb., slov., ceh., pol., mag. koliba, rut. kołyba. Se presupune în general ca rom. provine din gr. ϰαλύβη, fie direct (Roesler 571; cf. Daničič, V, 189; Vasmer, Gr., 79), fie prin intermediul bg. sau sb. (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 297; Cihac, II, 69; Conev 81; Sandfeld 18; DAR; Puscariu, Lr., 260), sau al tc. (Miklosich, Türk. Elem., I, 88; Meyer 170; K. Treimer, Mitt. Wien, 354). Der. pe baza cuv. gr. este greu de admis direct fiindca daca este împrumut vechi, λ ar da r, daca este modern, β ar da ν; prin intermediul altei limbi, deoarece se presupune ca împrumutul a avut loc într-o epoca în care υ se pronunta i, în vreme ce β se pronunta b, caz ce nu apare la alte împrumuturi din gr. (cf. ϰόληβον › sl. koliva; ϰλουβίον › sl. kluvija etc.; sb. kòliba, koliba apare din sec. XIII. Împrumutul din tc. nu poate fi admis, avîndu-se în vedere vechimea cuvîntului în sb., si cu atît mai putin din per. kulba "coliba" (Romanski, R. Èt. slaves, II, 53). În sfîrsit, se poate ca cuvintele sl. sa provina din rom. (Berneker 546). Daca se admite ca este vorba de un cuvînt rom., ar trebui plecat de la lat. collegia ‹ collegium "grup de colibe de ciobani", de unde si sard. boddeu (Wagner 108), cf. ngr. ϰολλήγας "de la mijloc." Trecerea lui g › b nu este normala, dar cf. barza, limba si cociorba fata de rut. kočerga, cosleaba fata de cosmeaga, coroaba fata de coroaga, etc. Aceste ex., ca si prezenta unor cuvinte ca cobace, cobîlteata, cocioaba, par a indica faptul ca cuvîntul lat. a fost interpretat ca o creatie expresiva, chiar daca aceasta ipoteza nu este necesara. – Der. colibas (var. colibar), s.m. (om sarman, persoana care locuieste într-o coliba; pustnic; paznic de padure).
sumar, SUMÁR, -Ă adj. Redat în putine cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Expeditiv, facut în fuga, fara respectarea formulelor obisnuite. ♦ (Despre îmbracaminte) Care consta din putine articole; strict necesar. // s.n. Cuprins, tabla de materii. ♦ Rezumat. [< lat. sumarium, cf. fr. sommaire].
comînda, comîndá (-d, -át), vb. – 1. (Înv.) A sacrifica. – 2. (Înv. si Mold.) A se îngriji de sufletul unui mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe si pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispozitii cu privire la propria înmormîntare si la pomeni. – Var. cumînda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Puscariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; DAR; Puscariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda si pentru sensul special, sp. manda. – Der. comîndare, s.f. (înv., sacrificiu; pomana; slujba de înmormîntare); comînd, s.n. (înv., sacrificiu; pomana; obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de pilda straie, monede, pe care taranii batrîni obisnuiesc sa le pastreze pentru propria lor înmormîntare; masa care se face dupa înmormîntare pentru odihna sufletului unui mort).
superfluu, SUPERFLÚU, -ÚĂ adj. Care este de prisos, care depaseste necesarul; inutil. [Pron. -flu-u. / cf. fr. superflu, lat. superfluus].
supraîncălzi, SUPRAÎNCĂLZÍ vb. I. tr. (Tehn.) A încalzi un material la o temperatura mai înalta decât cea necesara producerii unui anumit fenomen sau proces. [< supra- + încalzi, dupa fr. surchauffer].
supramuncă, SUPRAMÚNCĂ s.f. (Ec.) Munca suplimentara care creeaza plusvaloarea însusita de capitalist si pe care muncitorul o efectueaza peste ceea ce este necesar pentru întretinerea lui si a familiei lui. [< supra- + munca, dupa fr. surtravail].
supranumerar, SUPRANUMERÁR, -Ă adj. Care se adauga, care vine peste numarul fixat, necesar, obisnuit. [< supra- + numerar, dupa fr. surnuméraire].
şantier, SANTIÉR s.n. 1. Loc pe care se construieste o cladire etc. si unde sunt amplasate instalatiile necesare executarii acestei constructii. 2. (Fig.) Perioada de efectuare a unei creatii literare, artistice etc. [Pron. -ti-er. / < fr. chantier].
teletip, TELETÍP s.n. Aparat telegrafic la care receptarea semnelor transmise se face sub forma de caractere tipografice, fara a mai fi necesara prezenta unui operator. [< fr. télétype, cf. germ. Teletyp].
tender, TÉNDER s.n. Vagon care se ataseaza la o locomotiva cu aburi si în care se transporta combustibilul si apa necesara locomotivei. [< engl., fr. tender].
timonerie, TIMONERÍE s.f. 1. Loc pe bordul unei nave unde se gaseste cârma, unde îsi face serviciul timonierul si unde se pastreaza obiectele care îi sunt necesare acestuia (pavilioane, busola, semnale etc.). 2. Timonerie de frâna = ansamblul pieselor care servesc la frânarea unei masini automobile, a unui vehicul de cale ferata. [Gen. -iei. / < fr. timonerie, it. timoneria].
toaletă, TOALÉTĂ s.f. 1. Faptul de a se spala, de a se peria, de a se îmbraca, de a se gati; dichisire; îngrijire; gateala. ♦ (Med.) Curatire a unei plagi sau a zonei operatorii. 2. Closet. 3. Îmbracaminte (mai ales femeiasca). 4. Mobila cu oglinda pe care se tin obiectele necesare îngrijirii tenului, a parului etc. [Pron. to-a-. / < fr. toilette < toile – pânza].
tolă, TÓLĂ s.f. (Tehn.) Foaie de tabla groasa, taiata la dimensiunile necesare unei anumite lucrari. [< fr. tôle].
topometrie, TOPOMETRÍE s.f. Ramura a topografiei care se ocupa cu tehnica efectuarii masuratorilor si a calculelor necesare în topografie. [Gen. -iei. / < fr. topométrie, cf. gr. topos – loc, metron – masura].
trasa, TRASÁ vb. I. tr. 1. A trage, a însemna pe o suprafata linia unui drum, conturul unui desen etc.; a însemna pe o piesa bruta elementele necesare pentru prelucrarea ei. 2. A indica, a da directive în ceea ce priveste o actiune, o activitate etc. ♦ A arata esentialul într-o chestiune etc.; a schita, a descrie. [< fr. tracer, cf. germ. trassieren, it. tracciare].
cuceri, cucerí (cucerésc, cucerít), vb. – 1. A cuprinde, a supune, a ocupa un teritoriu prin arme. – 2. (Refl.) A se supune, a se preda, a omagia. – 3. (Refl.) A se umili, a implora cu umilinta. Lat. •conquaerĕre, în loc de conquirĕre (Puscariu 425; Candrea-Dens., 318; REW 2155; DAR); cf. prov. conquerer, fr. conquérir. Sensul 1 este neol., din fr. conquérir. Evolutia care indica sensul 2 pare normala, fara sa fie necesara ipoteza unei influente sl., presupusa de Candrea-Dens. – Der. cucerit, adj. (umil; pios); cuceritor, adj. (care cucereste); cucerie, s.f. (înv., simplitate, umilinta; piosenie); cuceritura, s.f. (înv., respect nemarginit); necucerit, adj. (arogant); cucernic, adj. (respectuos; cinstit; pios); cucernicie, s.f. (piosenie, evlavie); cucerniceste, adv. (evlavios).
util, UTÍL, -Ă adj. Folositor, trebuincios, necesar. ♦ În timp util = la timp, la momentul potrivit. ♦ s.n. Ceea ce foloseste la ceva. [Cf. fr. utile, lat. utilis].
utila, UTILÁ vb. I. tr. A înzestra, a dota cu utilajul necesar. [< fr. outiller].
cuveni, cuvení (-vín, -ít), vb. refl. – 1. A corespunde, a apartine. – 2. A fi conform cu, a se cadea. – 3. A se potrivi, a se armoniza, a se îmbina. Lat. convenῑre (Puscariu 478; REW 2193; DAR); cf. it. convenire, prov., fr., cat. convenir, port. convir. Este dublet al neol. conveni, din fr. – Der. necuvenit, adj. (necorespunzator, nepotrivit; reprobabil); cuvios, adj. (înv.,potrivit; înv., just, autentic; înv., politicos, respectuos; milostiv; reverend, titlu dat membrilor clerului sau calugarilor; înv., impunator, distins); der. de la o forma n (cf. vie fata de vina), cu suf. -os (Puscariu 481 îl deriva gresit de la un lat. •conveniosus, ipoteza abandonata în DAR); necuvios, adj. (indecent; reprobabil; lipsit de pietate); cuviosie, s.f. (înv., politete; pietate); necuviosie, s.f. (înv., indecenta; impietate); cuviinta, s.f. (convenienta; decenta, buna-cuviinta; pudoare; justificare, drept; obligatie; conformitate; înv., lux, fast), probabil conform der. ca si cuvios, cu suf. -inta (dupa Puscariu 477 si DAR, direct din lat. convenientia), este dublet al neol. convenienta, s.f.; cuveninta, s.f. (convenienta), forma literara latinista a cuvîntului anterior (sec. XIX, înv.); necuviinta, s.f. (grosolanie, indecenta; lipsa de respect); cuviincios, adj. (potrivit; conform, corespunzator; înv., drept, întemeiat; înv., necesar; decent; politicos, plin de reverenta); necuviincios, adj. (indecent, lipsit de respect, grosolan); încuviinta, vb. (a aproba; a se învoi, a permite); descuviinta, vb. (a dezaproba; a condamna).
drum, drum (drúmuri), s.n. – 1. Cale de comunicatie terestra, strada, sosea. – 2. Calatorie, traseu, parcurs. – Megl. drum. Gr. δρόμος, direct (cf. sicil. drom, calabr. dromu) sau prin intermediul sl. drumŭ (cf. bg., sb., cr. drum, alb. dhrom). Filiera sl. era general admisa (Miklosich, Fremdw., 8; Tiktin; Conev 81; Sandfeld 29; Puscariu, Dacor., VIII, 283) si pare posibila, fara a fi necesara (cf. Murnu 19; Diculescu, Elementele, 420; Puscariu, Lr., 260; Rosetti, II, 67). Cuvîntul sl. este rar astazi (Vasmer, Gr., 54). Vocalismul din rom. s-ar putea explica prin forma ionica δροῦμος (Diculescu). Der. drumar, s.m. (Trans., calator, drumet); drumas, s.m.; drumator, s.m. (Trans., drumet); drumeag (var. drumeac), s.n. (carare); drumet, s.m. (Munt., calator); drumetie, s.f. (calatorie, excursie); îndruma, vb. (a arata drumul, a conduce; a calauzi, a sfatui; refl., a se îndrepta, a o lua spre); îndrumator, adj. (care îndruma; indicator). Ţig. sp. cunoaste dubletele drom, direct din ngr., si drum, din rom. (Besses 70).
efect, eféct (efécte), s.n. – Fenomen care rezulta în mod necesar dintr-o anumita cauza. Lat. effectus, prin intermediul fr. effet. – Der. (din fr.) efectiv, adj.; efectua, vb.
favoare, favoáre (-óruri), s.n. – Avantaj acordat cuiva, hatîr. – Var. (înv.) favor. Fr. faveur. Dupa Sanzewitsch 203, prin intermediul rus. favor, ipoteza care nu este necesara. – Der. favorabil, adj.; favorit, adj.; favorit, s.m. (barba de o parte si de alta a obrazului; favorit); favoriza, vb.; favoritism, s.n., toate din fr. Cf. defavoare, s.f.; defavorabil, adj.
mutaţie, MUTÁŢIE s. f. 1. schimbare, modificare, transformare. ♢ (lingv.) transformare a unei serii de sunete în altele. o a valorilor estetice = procesul de percepere diferita, cu trecerea timpului, a elementului estetic din structura operei literare. 2. (jur.) transmitere a unui lucru dintr-o proprietate într-alta. ♢ schimbare de domiciliu; formele necesare în acest scop. ♢ schimbarea vocii la baieti în perioada pubertatii. 3. modificare cromozomiala cu efecte genetice, datorita unor cauze spontane sau unor agenti mutageni. (< fr. mutation, lat. mutatio)
necesar, NECESÁR, -Ă I. adj. care nu poate lipsi; trebuincios, indispensabil. o strictul ~ = cantitatea minima din ceva, indispensabila pentru un anumit scop. II. s. n. ceea ce este absolut trebuincios pentru ceva. (< fr. nécessaire, lat. necessarius)
necesarieni, NECESARIÉNI s. m. pl. secta religioasa din Anglia care neaga libertatea vointei, considerând ca oamenii actioneaza conform predestinarii lor. (< fr. nécessariens)
necesarmente, NECESARMÉNTE adv. în mod necesar; inevitabil. (< fr. nécessairement)
necesita, NECESITÁ vb. tr. a impune, a reclama ca absolut necesar. (< fr. nécessiter)
necesitate, NECESITÁTE s. f. 1. ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, oportunitate. ♢ (pl.) proces fiziologic de evacuare a fecalelor si a urinei. o cu ~ = în mod necesar; obligatoriu; stare de ~ = situatie exceptionala în care statul poate lua anumite masuri în interesul apararii tarii. 2. categorie filozofica desemnând însusirile si raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esenta lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. (< fr. nécessité, lat. necessitas)
neseser, NESESÉR s. n. trusa mica de voiaj care cuprinde cele necesare pentru îngrijirea corpului (sapun, perii, foarfece). (< fr. nécessaire)
neviabil, NEVIÁBIL, -Ă adj. care nu prezinta conditiile necesare pentru a dura. (dupa fr. non-viable)
norma, NORMÁ vb. tr. 1. a stabili norma de munca pentru un anumit domeniu de activitate. ♢ a stabili cantitatea de materie prima, de combustibil etc. necesara. 2. a supune unei norme (1). (< norma)
nutriţie, NUTRÍŢIE s. f. ansamblul functiilor organice prin care animalele si vegetalele îsi procura substantele hranitoare necesare dezvoltarii si refacerii tesuturilor. (< fr. nutrition, lat. nutritio)
oficiu, OFÍCIU s. n. 1. serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. o ~ diplomatic = misiune diplomatica pe lânga o organizatie internationala; din ~ = fara a fi cerut, ca un serviciu obligatoriu; (în mod) oficial. 2. functie, îndatorire, slujba. 3. (pl.) servicii, ajutoare, înlesniri. o bune ĩi = interventie diplomatica a unui stat în vederea împacarii unor state în litigiu sau beligerante. 4. slujba religioasa. 5. mica încapere lânga sufragerie, în care se depoziteaza cele necesare pentru servirea mesei. (< lat. officium, germ. Offizium, fr. office)
ombrogen, OMBROGÉN, -Ă adj. (despre mlastini) ale carei plante îsi extrag substantele nutritive necesare din umiditatea aerului. (< germ. ombrogen)
pancreas, PANCREÁS s. n. glanda, între ficat si splina, cu o secretie externa, necesara digestiei, si una hormonala, necesara reglarii zaharului din organism. (< fr. pancréas, lat. pancreas, gr. pankreas)
paratrofie, PARATROFÍE s. f. parazitism în care energia necesara cresterii unui microorganism este furnizata de gazda. (< engl. paratrophy)
partiţie, PARTÍŢIE s. f. 1. diviziune, separare. 2. (mat.) descompunere a unei multimi într-o clasa de submultimi disjuncte doua câte doua si a caror reuniune formeaza multimea data. ♢ (inform.) zona din memoria interna alocata unei lucrari pe durata prelucarii sau unor componente ale sistemului de operare. 3. (lingv. mat.) clasificare a cuvintelor dupa flexiune, necesara atunci când se trateaza partea de vorbire, genul, clasificarea tipologica a limbilor etc. (< fr., engl. partition, lat. partitio)
perfograf, PERFOGRÁF s. n. (poligr.) masina pentru executarea benzilor perforate, necesare comenzii masinilor automate. (< perfo/ra/ + -graf3)
pirobalistică, PIROBALÍSTICĂ s. f. disciplina care studiaza lansarea proiectilelor prin arderea unor substante capabile sa le dea impulsul necesar. (< fr. pyrobalistique)
plusa, PLUSÁ vb. intr. 1. (la jocul de carti) a miza mai mult decât cei dinainte. 2. a da mai mult decât este necesar. (< plus2)
plusprodus, PLUSPRODÚS s. n. produs creat de lucratorii din sfera productiei materiale peste cel necesar, prin cheltuirea de supramunca. (< plus1- + produs)
poise, POISE [pron. POAZ] s. m. unitate de masura a viscozitatii dinamice, reprezentând viscozitatea unui fluid în care, pentru a deplasa tangential cu viteza de 1 cm/s o suprafata plana de 1 cm2, este necesara o forta de o dina. (< fr. poise)
portulan, PORTULÁN s. n. 1. harta de navigatie în evul mediu. 2. publicatie-ghid a unei regiuni, a unui port cu datele necesare pentru navigatie. (< fr. portulan)
post, POST2 s. n. 1. loc în care se exercita o anumita activitate; functie, slujba. 2. loc în care se gaseste un planton, o santinela (în timpul garzii), o unitate militara pentru executarea anumitor operatii. 3. instalatie cuprinzând aparatura necesara pentru executarea anumitor operatii tehnice. o ~ sanitar (sau de prim ajutor) = ansamblu de încaperi, mijloace tehnico-sanitare si personal calificat pentru acordarea primelor îngrijiri accidentatilor si bolnavilor. 4. categorie în care sunt introduse într-o evidenta contabila sume de bani, materiale etc. (< fr. poste)
practic, PRÁCTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la practica. ♢ care tinde catre o actiune, catre o realizare; care realizeaza ceva, da rezultate concrete; util. ♢ comod, folositor; ingenios. 2. (despre oameni) cu spirit de actiune; îndemânatic, destoinic. II. s. f. 1. activitate a oamenilor îndreptata spre crearea conditiilor necesare existentei si dezvoltarii societatii, în primul rând procesul productiei materiale. ♢ aplicare a cunostintelor teoretice; (p. ext.) experienta, rutina. ♢ stagiu pe care îl face un student sau un elev într-o întreprindere. 2. ansamblu de metode si de procedee aplicate si verificate efectiv. 3. exercitare a unei profesiuni; profesare. 4. (pl.) ceremonie, manifestare exterioara specifica unui cult, unei credinte etc. (< lat. practicus, gr. praktikos, germ. praktisch, dupa fr. pratique, germ. Praktik, gr. praktike)
precancer, PRECÁNCER s. n. faza premergatoare, necesara pentru aparitia bolii canceroase. (< fr. précancer)
preselector, PRESELECTÓR s. n. 1. dispozitiv care pregateste dinainte conditiile necesare unei schimbari de viteza. 2. mecanism de comutatie auxiliar din ansamblul unui schimbator automat, cu preselectie directa. (< fr. présélecteur)
priva, PRIVÁ vb. tr., refl. a (se) lipsi de ceva necesar sau la care are dreptul; a renunta la ceva sau a împiedica pe cineva sa beneficieze de ceva. (< fr. priver, lat. privare)
program, PROGRÁM s. n. 1. plan de activitate cuprinzând etapele propuse pentru o anumita perioada; desfasurarea activitatii dupa un anumit plan. ♢ orar. 2. foaie de hârtie, brosura care prezinta amanunte în legatura cu un spectacol; ordinea în care se desfasoara o emisiune de radio si tv. 3. expunere scrisa a principiilor, a telurilor urmarite si a mijloacelor preconizate pentru realizarea lor ale unui partid politic, ale unei organizatii, ale unui guvern. 4. (inform.) ansamblu de instructiuni codate necesare unui calculator, unei operatii automate. (< fr. programme, germ. Programm)
proiect, PROIÉCT s. n. 1. plan de a întreprinde, de a face ceva; intentie. 2. prima redactare, primele idei în legatura cu ceva care urmeaza sa se faca, sa fie pus în executie. o ~ de lege = text provizoriu al unei legi. 3. lucrare care cuprinde calculele, desenele, instructiunile etc. necesare pentru executarea unei constructii, masini etc. (< germ. Projekt, lat. proiectus)
propelant, PROPELÁNT s. m. amestec de combustibil si de oxidant necesar arderii acestuia, la motoarele unei rachete sau ale unui avion la mare înaltime. (< engl. propellant)
provizie, PROVÍZIE s. f. rezerva de produse necesare întretinerii, alimentarii unei gospodarii, unui oras, unei armate, unei nave etc. pentru un anumit timp. (< fr. provision, lat. provisio, germ. Provision)
rambleu, RAMBLÉU s. n. 1. lucrare executata în scopul ridicarii unui teren la nivelul necesar sau al sustinerii terasamentului unei cai ferate, sosele etc. deasupra nivelului terenului. 2. material solid folosit la umplerea unor goluri sau pentru a ridica un teren la nivelul necesar unei constructii. (< fr. remblai)
rating, RATING [RÉTING] s. n. 1. indicele clasamentelor bancilor în functie de creditul care li se poate acorda. o ŭl riscului de tara = indice prin care se estimeaza capacitatea si dorinta unei tari de a face disponibila valuta necesara serviciului datoriei externe. 2. evaluare, apreciere. 3. ~ service = agentie care stabileste gradul de popularitate a unui produs sau a unei firme (< engl., fr. rating)
rechizite, RECHIZÍTE s. f. pl. materiale pentru scris necesare unui scolar, într-un birou etc. (< germ. Requisiten)
rechiziţie, RECHIZÍŢIE s. f. masura exceptionala prin care statul obliga pe cetateni la cedarea temporara a unor bunuri necesare armatei sau statului în timp de razboi. (< fr. réquisition, lat. requisitio, germ. Requisition)
reclama, RECLAMÁ vb. tr. 1. a cere, a pretinde insistent ceva (pe baza unui drept); a revendica. 2. (fig.) a face necesar, a necesita; a impune. 3. a pârî, a denunta, a face o reclamatie contra cuiva. (< fr. réclamer, germ. Reklame)
ribonucleic, RIBONUCLÉIC adj. acid ~ = acid nucleic din citoplasma celulelor, care are un rol deosebit în transmiterea informatiei genetice necesare sintezei proteinelor specifice. (< fr. ribonucléique)
rulment, RULMÉNT s. m. 1. organ de masina, compus din doua inele concentrice separate prin bile sau role, cu aceleasi dimensiuni, care transforma miscarea de alunecare în miscare de rostogolire. 2. fond de ~ = materiile prime si celelalte materiale necesare procesului de productie, precum si mijloacele banesti necesare functionarii continue a unei întreprinderi. (< fr. roulotte)
salt, SALT s. n. 1. miscare brusca, cu detenta musculara, prin care cineva se desprinde de la pamânt, sarind pe loc sau deplasându-se. 2. saritura, cadere în vid (cu parasuta). 3. trecere brusca, fara grade intermediare. o ~ calitativ = moment, stadiu necesar al dezvoltarii în natura, în societate si gândire, constând în schimbarea calitatii unui obiect sau proces, pregatita si determinata de schimbarile cantitative. 4. (inform.) ruptura de frecventa care intervine într-un program ca urmare a unei instructiuni de înlantuire. (< lat. saltus, it. salto)
sensism, SENSÍSM s. n. nume dat doctrinelor filozofice pentru care senzatiile reprezinta conditia necesara si suficienta de cunoastere. (< it. sensismo)
servantă, SERVÁNTĂ s. f. 1. servitoare. 2. masa, bufet pe care se pun farfuriile si tacâmurile necesare servirii unei mese. (< fr. servante)
servocomandă, SERVOCOMÁNDĂ s. f. mecanism auxiliar pentru a înlocui prin amplificare forta musculara a omului, necesara functionarii unui ansamblu. (< fr. servocommande)
sinequanon, SÍNE QUA NON loc. adj. (conditie) fara care nu se poate; indispensabil, necesar. (< lat. /conditio/ sine qua non)
sistem, SISTÉM s. n. 1. ansamblu de elemente aflate într-o relatie structurala, de interdependenta si interactiune reciproca, formând un tot organizat. 2. (anat.) grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (biol.) ansamblu de elemente aflate în interactiune. ♦ (geol.) succesiune de straturi care corespunde aceleiasi perioade. 4. ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. o ~ solar = ansamblu de corpuri ceresti în care intra Soarele, planetele cu satelitii lor (masa atomica, numar de ordine); ~ de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; ~ tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin în parte, din corpuri solide, folosit în tehnica; ~ de unitati = ansamblu de unitati de masura dintr-un numar restrâns de unitati fundamentale; ~ audio = combina muzicala. 5. mod de organizare a unui proces, a unei operatii, activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. ~ informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a întreprinderilor etc.; ~ ul stiintelor = totalitate a disciplinelor stiintifice, ansamblul cunostintelor teoretice ale oamenilor într-o anumita etapa istorica. 7. (fam.) mijloc ingenios. (< fr. système, lat. systema, germ. System)
sondaj, SONDÁJ s. n. 1. explorare facuta cu o sonda în sol, pe fundul unei ape etc.; prospectiune. o ~ meteorologic = determinarea conditiilor meteorologice (temperatura, presiune etc.) la un anumit nivel sau la niveluri succesive ale atmosferei. 2. introducere a unei sonde într-o cavitate naturala a organismului ori într-o plaga pentru evacuarea substantelor nocive sau pentru extragerea unei probe în vederea unei analize. 3. cercetare sumara prin consultarea unor parti dintr-un material. 4. sapatura pentru determinarea profilului geologic sau pentru extragerea probelor necesare analizei solului. ♢ luare de probe dintr-un material compact sau granulat. 5. (în învatamânt) actiune de cunoastere care se efectueaza doar asupra unui fragment considerat ca reprezentativ pentru totalitate. o ~ de opinie = ancheta care urmareste cunoasterea parerilor oamenilor în diferite probleme. (< fr. sondage)
stat, STAT2 s. n. 1. tabel în care sunt specificate drepturile banesti pe care le au de primit la un moment dat colaboratorii unei întreprinderi sau institutii. ♢ tablou, lista. 2. ~ de organizare (sau de functii) = tabel cuprinzând posturile necesare unei întreprinderi sau institutii, cu specificarea categoriilor de retribuire corespunzatoare. 3. ~ personal = dosar cu specificarea mutatiilor de serviciu ale unui angajat si actele acestuia. (< lat. status, it. stato, dupa fr. état)
stop, STOP I. interj. 1. stai! opreste! 2. (în telegrafie, pentru separarea frazelor) punct! II. s. n. 1. semafor pentru reglarea circulatiei rutiere; panou care impune în mod obligatoriu oprirea la intersectie. ♦ lampa de semnalizare montata la partea din spate a unui autovehicul, care se aprinde când sunt actionate frânele acestuia. 2. oprirea balonului la fotbal si la hochei. ♦ (tenis) minge trimisa scurt, lânga fileu, când adversarul se afla plasat pe fundul terenului. 3. stop cardiac = oprirea temporara a inimii ca urmare a lipsei oxigenului necesar; stop respirator = oprirea temporara a respiratiei, datorita intoxicarii cu gaze, cu medicamente, electrocutarii etc. 4. stop-cadru = imagine asupra careia se opreste momentan aparatul de filmat; stop-camera = procedeu de filmare combinata constând în oprirea brusca a aparatului de filmat si a personajelor din cadru, efectuarea unor modificari scenice si realuarea filmarii. 5. unghi format de frunte si linia botului, care poate caracteriza o rasa de animale. (< fr., engl. stop)
subconsum, SUBCONSÚM s. n. consum de bunuri sub nivelul fiziologic necesar. (< sub- + consum)
sumar, SUMÁR, -Ă I. adj. redat în putine cuvinte; pe scurt, succint. ♢ expeditiv, facut în fuga, superficial, fara respectarea formelor obisnuite. ♢ (despre îmbracaminte) redus la strictul necesar. II. s. n. 1. cuprins, tabla de materii. 2. rezumat (al unei lucrari, dezbateri etc.). (< lat. summarium, dupa fr. sommaire)
supraalimentare, SUPRAALIMENTÁRE s. f. actiunea de a (se) supraalimenta; hipernutritie. ♢ alimentare a unui motor cu ardere interna cu o cantitate mai mare de amestec combustibil sau de aer decât cea necesara. (< supraalimenta)
supramuncă, SUPRAMÚNCĂ s. f. munca prestata de lucratori pentru munca necesara, prin care se creeaza plusprodusul. (dupa fr. surtravail)
supranumerar, SUPRANUMERÁR, -Ă adj. peste numarul fixat, necesar, obisnuit. (dupa fr. surnuméraire)
şantier, SANTIÉR s. n. 1. loc pe care se construieste o cladire, un obiectiv industrial etc. si unde sunt amplasate instalatiile necesare executarii acestei constructii. 2. întreprindere unde se construiesc si se repara nave. 3. (fig.) perioada de efectuare a unei munci de creatie literara, artistica si stiintifica. (< fr. chantier)
tablou, TABLÓU s. n. I. 1. pictura, desen, gravura pe pânza, pe carton etc., care se asaza de obicei pe perete într-o încapere. o (fam.) a ramâne ~ = a ramâne surprins, înlemnit. 2. priveliste, scena de mari proportii care atrage luarea aminte, impresioneaza vederea. 3. (fig.) descriere a unei privelisti, a unui obiect, a unor fapte etc. (într-o opera literara). 4. (teatru) subdiviziune a unui act cuprinzând mai multe scene, în acelasi decor. 5. tabel, lista. II. 1. (tehn.) panou, placa subtire de metal ori de marmura pe care sunt montate aparate de comanda sau control. o ~ de bord = tablou pe care sunt fixate aparatele si instrumentele necesare controlului si manevrarii unui vehicul. 2. (inform.) ansamblu structurat de informatii organizate secventional în memoria unui ordinator. (< fr. tableau)
tender, TÉNDER s. n. vagon atasat la locomitiva cu aburi în care se transporta combustibilul si apa necesara locomotivei. (< fr. tender, germ. Tender)
timonerie, TIMONERÍE s. f. 1. încapere pe puntea unei nave, unde se gaseste timona si alte aparate necesare manevrarii navei. 2. ansamblu de bare, cabluri, paloniere etc. care comanda directia, frânele etc. într-un vehicul. (< fr. timonerie, it. timoneria)
toaletă, TOALÉTĂ s. f. 1. faptul de a se spala, pieptana etc.; faptul de a se gati, a se dichisi. o a-si face a = a se gati. ♢ (med.) curatire a unei plagi sau a zonei operatorii. 2. totalitatea obiectelor de îmbracaminte si de podoaba (femeiasca). 3. mobila cu oglinda pe care se tin obiectele necesare îngrijirii tenului, a parului etc. 4. camera de baie cu lavoar, closet si dus. (< fr. toilette)
tolă, TÓLĂ s. f. foaie de tabla (groasa), taiata la dimensiunile necesare unei anumite lucrari. (< fr. tôle)
topogen, TOPOGÉN, -Ă adj. (despre mlastini) ale carei plante îsi extrag substantele nutritive necesare din apele înconjuratoare. (< germ. topogen)
topometrie, TOPOMETRÍE s. f. ramura a topografiei, având ca obiect tehnica masuratorilor si a calculelor necesare întocmirii hartilor si a planurilor. (< fr. topométrie)
transpozitor, TRANSPOZITÓR, -OÁRE adj. (despre instrumente muzicale de suflat) care emite alte sunte decât acelea scrise în partitura, ceea ce face necesara transpozitia textului. (< fr. transpositeur)
tranzit, TRÁNZIT s. n. 1. trecere de marfuri sau de persoane printr-o tara straina; scutire de taxe vamale acordata de un stat unor marfuri care trec prin teritoriul sau în alta tara; tranzitare. ♢ totalitatea marfurilor care trec dintr-o tara în alta prin teritoriul unei alte tari. o bilet de ~ = autorizatie scrisa privind scutirea de vama a unor marfuri care sunt în trecere prin tara; în ~ (despre calatori, vagoane etc.) = în trecere. 2. trecere a unui tren printr-o statie sau printr-o gara fara alte opriri decât pentru cele strict necesare pentru încrucisari sau schimbari de directie. 3. trecere a unui material organic printr-un organ. 4. (în telefonie si radiofonie) receptionare a unei convorbiri sau a unui mesaj si retransmitere a lui la un alt post. 5. trecere a unui astru prin fata discului altui astru. (< fr. transit, germ. Transit)
trasa, TRASÁ vb. tr. 1. a însemna pe o suprafata linia unui drum, conturul unui desen etc.; a însemna pe o piesa bruta elementele necesare pentru prelucrarea ei. 2. a indica, a da directive în ceea ce priveste o actiune, o activitate etc. ♢ a arata esentialul într-o chestiune etc.; a schita, a descrie. (< fr. tracer)
util, UTÍL, -Ă adj. (si s. n.) folositor, trebuincios, necesar. ♦ în timp ~ = la momentul potrivit. (< fr. utile, lat. utilis)
utila, UTILÁ vb. tr. a înzestra, a dota un atelier, o fabrica cu utilajul necesar. (< fr. outiller)
valoare, VALOÁRE s. f. 1. însusire a unor obiecte, fenomene, fapte, idei de a corespunde trebuintelor sociale si idealurilor generate de acestea; suma calitatilor care dau pret unui obiect, unei fiinte, unui fenomen etc.; însemnatate, pret, merit. o judecata de ~ = judecata care enunta o apreciere; a pune în ~ = a demonstra calitatile esentiale ale unei fiinte, ale unui lucru etc.; a valorifica. ♢ (concr.) ceea ce este important, valoros; om care întruneste calitati deosebite. 2. eficiacitate, putere. 3. atribut al produselor-marfa, respectiv al bunurilor care sunt produs al muncii, satisfac o anumita trebuinta sau sunt destinate schimbului, reprezentând munca sociala necesara pentru producerea lor. ♢ (ec.) a marfii = munca materializata în marfa, exprimând raporturi sociale între oameni. 4. marime în bani reprezentând echivalentul pretului unei marfi, al unui cec, al unei actiuni etc. ♢ înscris (cec, cambie, obligatiune) reprezentând un drept în bani. ♢ rentabilitate, productivitate. 5. marime matematica asociata unei marimi fizice, dupa un anumit procedeu, care permite compararea marimii cu altele de aceeasi natura. 6. durata unei note muzicale sau a unei pauze. 7. sens sau nuanta de sens a unui cuvânt. 8. (pict.) intensitate a unei culori. (< fr. valeur, lat. valor)
vital, VITÁL, -Ă adj. 1. referitor la viata; necesar întretinerii vietii. 2. principal, esential, fundamental; indispensabil. (< fr. vital, lat. vitalis)
vitamină, VITAMÍNĂ s. f. denumire data unor compusi organici complecsi necesari organismului pentru activitatea sa vitala. (< fr. vitamine, germ. Vitamin)
voluptuar, VOLUPTUÁR, -Ă adj. care tine de lux; care nu este necesar, ci facut numai pentru placere. (< fr. voluptuaire)
foale, foále s.n. pl. – 1. Aparat care serveste la suflarea aerului. – 2. Burduf. – 3. Pîntece, burta, stomac. – Mr. foaie, fol’, megl. foale, fol’uri, istr. foie, fol’. Lat. fŏllis (Puscariu 629; Candrea-Dens., 614; REW 3422; DAR); cf. it., port. folle, prov., v. fr. fol, sp. fuellle. Sing. m., este rar si înv. Cu sensul de "burta" nu pare necesara ipoteza unei legaturi cu bg. mešina "burduf" si "burta" (G. Reichenkron, Z. slaw. Phil., XVII (1940), p. 156; Rohlfs, Differenzierung, 24). Der. foales, adj. (burtos); folar, s.n. (pieptar din blana de miel); folar, s.m. (înv., perceptor al darii pe brînza de burduf); folarit, s.n. (dare pe brînza, sec. XVII); folcel, s.n. (înv., burduf mic), der. cu suf. -cel, cf. maricel (dupa Puscariu 638; Candrea-Dens., 615; si DAR, din lat. •fŏlicellus); folcut, s.n. (burduf mic); folte, s.m. (burtos), a carui der. nu pare clara (dupa Candrea-Dens., 614 si DAR, format pe baza lui burtea); foltic, adj. (Mold., mîncau); folticos, adj. (burtos; diform, slut), dupa o ipoteza riscanta a lui Bogrea, Dacor., I, 260, provine din ngr. φορτιϰός "grosolan"; înfoltit, adj. (burtos). – Cf. fuior, înfuleca.
fraged, fráged (frágeda), adj. – 1. Verde, proaspat, care are multa seva. – 2. Gingas, delicat. Lat. fracidus "foarte fraged"; pentru schimbarea cons., cf. lang(u)idus › lînced. Încrucisarea cu fragĭlis (Puscariu, Conv. lit., XXXV, 82; Puscariu 640; Candrea-Dens., 631; Herzog, Dacor., V, 496; REW 3465; Candrea, Éléments, 32; Pascu, Suf., 64; Puscariu, Dacor., IX, 178), nu pare necesara. – Der. fragezi, vb. (a fi înfloritor; a deveni fraged); fragezime, s.f. (prospetime, gingasie, delicatete).
frige, fríge (fríg, frípt), vb. – 1. praji. – 2. A coace. – 3. A arde, a face scrum. – 4. A pune la foc (pentru a tortura). – 5. A bate, a altoi, a ciomagi, a face praf. – 6. A arde, a fi fierbinte. – 7. (Refl.) A se arde, a se praji. – 8. (Refl.) A se pacali, a ramîne pagubas. – 9. (Refl.) A pierde. – Mr. frigu, fripsu, fripta; megl. frig, fris, fris. Lat. frῑgĕre (Puscariu 648; Candrea-Dens., 642; REW 3510; DAR), cf. alb. fergoń (Philippide, II, 643), it. frigere, prov., fr. frire, cat. fregir, sp. freir, port. frigir. Der. frigare, s.f. (vergea de fier în care se înfige carnea spre a fi prajita), cu suf. -are, ca vînzare, crezare (analogia cu gratar, pe care o propune DAR nu constituie o explicatie suficienta; dupa Puscariu 650, din lat. •frῑgalis; dupa Candrea-Dens., 643, de la un lat. •frῑgaria); frigaruie, s.f. (carne taiata în bucati mici si fripta la frigare); frigari, vb. (a înfige; refl. pop., a fi stapînit de dorinta); frigatoare, s.f. (frigare; Trans., plita de gatit); înfrigari, vb. (a înfige); friptoare, s.f. (Trans., Banat, arsita, caldura excesiva), de la part. fript, cu suf. -oare; friptura, s.f. (carne fripta), cu suf. -ura, cf. bautura, cautatura, corcitura etc. (dupa Meyer-Lübke, Rom. Gramm., II, 492; Puscariu 654; Candrea-Dens., 654; REW 3508 si DAR, din lat. frῑctūra, cf. mr. friptura si frῑxūra › fr. fressure; însa aceasta ipoteza nu este necesara); fripturist, s.m. (persoana care profita de politica pentru interese personale); fripturism, s.n. (politica a propriului interes).
frînge, frînge (frấng, frấnt), vb. – 1. A sparge. – 2. A rupe, a fractura. – 3. A înfrînge, a învinge. – Mr. frîngu, fredzu (sau frîmsu), frîmtu, frîndzire; megl. frǫng, frǫns, frǫnt. Lat. frangĕre (Puscariu 652; Candrea-Dens., 647; REW 3482; DAR), cf. it. frangere, prov. franher, v. fr. freindre, v. sp. frangir, port. franger. Der. frîngacios, adj. (care se frînge usor); frîngator, adj. (care se rupe); frîngatoare, s.f. (Trans., melita); frînt, adj. (obosit, sleit de puteri); frîntura, s.f. (ruptura, rupere; fractura; deschidere; boala, betesug; pop., sifilis; fragment, bucata; înv., teren necultivat), din port. frînt cu suf. -ura, cf. saritura, cautatura, scurtatura (dupa Candrea-Dens., 648, REW 3468a si DAR, din lat. fractūra, cu adaptarea ulterioara la frînt); frînturi, vb. (Banat, a framînta aluatul), al carui semantism pare sa contrazica tot ce s-a spus în legatura cu framînta; frîntoare, s.f. (chin, necaz); frînghiu, s.n. (Munt., echer reglabil), pare rezultat dintr-o încrucisare cu frînghie; înfrînge, vb. (a rupe, a încalca, a viola; a învinge, a distruge; refl., înv., a ceda, a se umili), cu pref. factitiv în- (sau, dupa Puscariu 844; Candrea-Dens., 649; REW 4412; Puscariu, Lr., 18 si DAR, din lat. pop. •infrangĕre, în loc de infringĕre, ipoteza care nu este necesara); înfrîntura, s.f. (blenoragie); rasfrînge, vb. (a sufleca; a reflecta), cu pref. ras-. Cf. cufrînge. Frîngurele, s.f. pl. (fragment), cuvînt literar, pe care nu îl gasim mentionat în dictionare (se foloseste ca titlu de maxime razlete sau de citate de mica întindere), pare a fi o creatie moderna, capricioasa si fara autoritate; nu stim daca Vlahuta este cel care a folosit-o pentru prima data (Giuglea, LL, I, 164, o pune gresit în legatura cu prov. refranh).
frînghie, frînghíe (-íi), s.f. – 1. (Înv.) Ciucure, canaf. – 2. (Banat) Centura, cingatoare. – 3. (Olt.) Scul de lîna. – 4. Sfoara. – Var. frîmbie, frimbie, fimbrie, fringhie. Lat. fῑmbria (Puscariu 653; Candrea-Dens., 650; REW 3308; DAR), cf. prov. fremnha, fr. frange. Dupa Byck-Graur, BL, I, 21, i din var. s-ar explica prin pl., ipoteza care ni se pare insuficienta. Pentru it. frangia, cf. Battisti, III, 1707. Der. frînghier, s.m. (persoana care face sau vinde frînghii); frînghierit, s.n. (totalitatea frînghiilor necesare la pescuit); frînghiuta, s.f. (dim. de la frînghie; planta, Funaria hygrometrica); frînguiala, s.f. (Trans., lovire, crapare). – Din rom. provin slov. frembia, rut. frembija (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 404).
gaură, gáura (-ắuri), s.f. – 1. Scobitura, cavitate, groapa. – 2. (Arg.) Furt prin efractie. – Mr. gavra, megl. gaura. Lat. cavum, al carui rezultat normal sa fi fost •gau, cf. sgau si gaoace. Acest rezultat s-a pierdut, însa de la forma sa de pl. gauri s-a refacut un sing. analogic gaura, ca în fagure ‹ fag si patura ‹ pat. Se considera în general ca etimonul este lat. •cavŭla (Densusianu, Hlr., 111; Candrea, Èlèments, XVI; Puscariu, Diminutiv., 182; Puscariu 701; Candrea-Dens., 720; REW 1693; Philippide, II, 713; Pascu, I, 91; Rosetti, I, 73) sau lat. caula (Cipariu, Gram., 117; Puscariu, Dacor., III, 671), ipoteza posibila, fara a fi necesara. Der. din lat. caverna (Cretu 326) nu este posibila. Alb. gavrë provine din mr., iar rut. gav(o)ra din rom. (Candrea, Elemente, 404). – Der. gaurar, s.n. (sula; regulator la razboiul de tesut; vas de lut cu fundul gaurit); gauri, vb. (a perfora; Arg., a rani cu arma de foc); gauritor, adj. (Arg., hot); gauricios, adj. (gaurit); gauros, adj. (gaurit). – Cf. gaman. De la •gau deriva, de asemenea, prin intermediul unui suf. expresiv, gaun, s.m. (înv., gol, cavitate; gargaune, Vespa crabro), cu var. gauna, s.f. (Bucov., gol, cavitate). Semantismul se explica prin trecerea de la ideea de "gol" la cea de "sunet sec". Caracterul expresiv al suf. -aur reiese si din der. ca barzaun, gargaun, cascaun(d), cf. si bauna, mieuna, scheuna. Totusi, se considera în general (Candrea, Rom., XXXI, 312; Puscariu, ZRPh., XXVIII, 618; Puscariu 700; REW 1794; Candrea-Dens., 718 si 719; DAR) ca etimonul lui gaun este lat. •cavōnem, în loc de cavum, ipoteza incerta (cf. REW 1794; Battisti, II, 831). Vagauna, s.f. (groapa, cavitate, vizuina; rîpa), este fara îndoiala un der. expresiv, poate prin intermediul unei reduplicari a lui gaun › gagauna, urmata de o disimilatie (dupa Cihac, II, 537, din mag. vagany "brazda, fagas", care pare mai neconvingatoare). – Der. gauni, vb. (a sapa); gaunos, adj. (gol, gaurit; fara miez); gaunosi (var. gaunosa), vb. (a sapa, a scobi); gaunoseala (var. gaunositura), s.f. (cavitate).
gaură, gáura (gắuri), s.f. – 1. Scobitura, cavitate, groapa. – 2. (Arg.) Furt prin efractie. – Mr. gavra, megl. gaura. Lat. cavum, al carui rezultat normal sa fi fost •gau, cf. sgau si gaoace. Acest rezultat s-a pierdut, însa de la forma sa de pl. gauri s-a refacut un sing. analogic gaura, ca în fagure ‹ fag si patura ‹ pat. Se considera în general ca etimonul este lat. •cavŭla (Densusianu, Hlr., 111; Candrea, Èlèments, XVI; Puscariu, Diminutiv., 182; Puscariu 701; Candrea-Dens., 720; REW 1693; Philippide, II, 713; Pascu, I, 91; Rosetti, I, 73) sau lat. caula (Cipariu, Gram., 117; Puscariu, Dacor., III, 671), ipoteza posibila, fara a fi necesara. Der. din lat. caverna (Cretu 326) nu este posibila. Alb. gavrë provine din mr., iar rut. gav(o)ra din rom. (Candrea, Elemente, 404). – Der. gaurar, s.n. (sula; regulator la razboiul de tesut; vas de lut cu fundul gaurit); gauri, vb. (a perfora; Arg., a rani cu arma de foc); gauritor, adj. (Arg., hot); gauricios, adj. (gaurit); gauros, adj. (gaurit). – Cf. gaman. De la •gau deriva, de asemenea, prin intermediul unui suf. expresiv, gaun, s.m. (înv., gol, cavitate; gargaune, Vespa crabro), cu var. gauna, s.f. (Bucov., gol, cavitate). Semantismul se explica prin trecerea de la ideea de "gol" la cea de "sunet sec". Caracterul expresiv al suf. -aur reiese si din der. ca barzaun, gargaun, cascaun(d), cf. si bauna, mieuna, scheuna. Totusi, se considera în general (Candrea, Rom., XXXI, 312; Puscariu, ZRPh., XXVIII, 618; Puscariu 700; REW 1794; Candrea-Dens., 718 si 719; DAR) ca etimonul lui gaun este lat. •cavōnem, în loc de cavum, ipoteza incerta (cf. REW 1794; Battisti, II, 831). Vagauna, s.f. (groapa, cavitate, vizuina; rîpa), este fara îndoiala un der. expresiv, poate prin intermediul unei reduplicari a lui gaun › gagauna, urmata de o disimilatie (dupa Cihac, II, 537, din mag. vagany "brazda, fagas", care pare mai neconvingatoare). – Der. gauni, vb. (a sapa); gaunos, adj. (gol, gaurit; fara miez); gaunosi (var. gaunosa), vb. (a sapa, a scobi); gaunoseala (var. gaunositura), s.f. (cavitate).
gîrlan, gîrlán (-ne), s.n. – Gît, gîtlej. Sl. grŭlo "gît", cf. gîrla si bg. gortan, tc. girtlak. Der. din rom. ca în burlan. Rezultatul s-a încrucisat cu •gut, din lat. guttura, rezultînd pe de o parte gît, si pe de alta parte var. gîrtlan, gîrclan (cf. bg. graklian, sb. grtljan, grkljan), gîtlan, gîltan, gîrtan, etc. – Der. gîrtan, s.m. (badaran); gîtlanos, adj. (cu gîtul lung; varietate de prune); gîtlan, s.m. (stîrc). Gîtlej, s.n. (gîtlej), pare a fi rezultat al unei schimbari de suf. (dupa Scriban, de la un sl. •glŭtežŭ); la gîrtan se poate sa fi intervenit o încrucisare cu tc. gerdan "gît", cf. gherdan, fara ca aceasta ipoteza sa fie necesara.
grîu, grîu (-îie), s.n. – 1. Planta erbacee din ale carei boabe se face faina (cu toate varietatile sale). – 2. (S.f. pl.) Cereale. – Var. (pentru sensul 2) grîne. – Mr. gran, gar(n), megl. grǫn, istr. grawu. Lat. granum (Puscariu 740; Candrea, Éléments, 58; Candrea-Dens., 764; REW 3864; DAR), cf. alb. grun, grur(ë), it., sp. grano, fr. grain, basc. grau. Fonetismul nu este clar, rezultatul normal trebuie sa fie •grîn; în aceeasi situatie se afla si cuvintele brîu si frîu. Dificultatea fonetica pare a fi cauza care l-a determinat pe Miklosich, Slaw. Elem., 9 sa considere acest cuvînt drept autohton. Explicatiile neregularitatii fonetice sînt diferite, si nu absolut convingatoare. Dupa Meyer-Lübke, ZRPh., XL, 559, alteratia se datoreaza timbrului velar al vocalismului î ...u; însa acelasi timmbru, chiar daca nu cu aceeasi alteratie, apare si la sîn(u), batrîn(u), etc. Dupa Skok, À propos du nasalisme, în Arhiv za Arbanašku Starinu, II, 325-29, explicatia ar trebui cautata în pozitia finala a vocalei nazale, ceea ce nu pare evident. Rosetti, II, 111, considera ca "prezenta lui u final este o conditie a inovatiei", solutie cu care pare a se combina cea lui Meyer-Lübke si a lui Skok. În sfîrsit, Graur, BL, III, 52, pleaca de la o forma rotacizata •brîn › brîr, în care ar fi intervenit o "fascie" •brîur(i), de unde un nou sing. brîu. Aceata laborioasa explicatie se bazeaza pe ideea sustinuta de autor a necesitatii unei "despicari" a 2 r, cf. greer, prooroc. Totusi, explicatia nu pare suficienta, fiindca în celelalte cazuri de "fascie" apre reduplicarea vocalei, pe cînd aici efectul este diferit; si întrucît pl. brîuri, frîuri, grîuri, care constituie o veriga necesara a demonstratiei, este exceptional si anormal, deoarece forma curenta si traditionala este brî(n)e, frî(n)e, grî(n)e. Credem ca este mai curînd vorba de o forma •grîru, pl. •grîre, alterata fie ca efect al rotacismului fie al unei asimilari, unde r secundar ar fi disparut ca efect al unei disimilari posterioare (•grîru › grîu ca imparatru › Împarat(u) sau fratrem › frate). Esre remarcabil, într-adevar, faptul ca cele trei vocale la care apare aceasta particularitate, apare si un r în silaba anterioara, a carui prezenta pare a conditiona fenomenul. Dupa cît se pare, aceeasi schimbare a început sa se schiteze în batrîn › batrîior (în loc de batrînior), fara a se fi propagat însa la alte forme der. sau flexionare. – Cf. graunt. Der. grînar (mr. grînar), s.n. (hambar), de la grîne, cu suf. -ar, cf. it. granaio (calabr. granoru), fr. grenier, sp. granero (dupa Puscariu 737, Candrea-Dens., 766 si REW 3839, direct din lat. granārium); grînar, s.m. (negustor de grîne); grînarie, s.f. (comert de grîne; hambar; cantitate de grîne).
hap, hap interj. – Exprima ideea de a apuca repede, sau de a înghiti. Creatie expresiva, cf. sl. chapati "a musca", rut. chapati "a apuca", mag. happolni "a înghiti", germ. happen, schnappen "a apuca", fr. happer "a înhata, a prinde", ngr. χάπτω "a înghiti". – Der. hapai, vb. (a înghiti); halpai (var. halpacai), vb. (a înghiti) cu l expresiv; halpi, vb. (a se apleca grîul); hîlpav (var. hulpav, hlupav, glupav), adj. (mîncau, lacom); înhapa, vb. (a prinde, a înghiti); înhulpa, vb. (a înghiti); hapui, vb. (înv., a supune, a subjuga), plecînd de la ideea de "a fi prins"; hapca, s.f. (cîrlig de undita; forta, violenta), în Trans. háboca, format ca japca si poate influentat de hreabca (der. din sl., bg. hapka "îmbucatura, muscatura" sau rut. chapka "cursa de soareci", propusa de Cihac, II, 135; DAR; Candrea; Iordan, BL, IV, 54, este posibila fara a fi necesara data fiind sursa expresiva comuna); haple(a), s.m. (prost, bleg), pe care Seineanu, Semasiol., 229, îl deriva din gr. ἀπλός "simplu", iar Cihac, II, 135, urmat de DAR, din bg. hapljo; hapsi, vb. (Olt., a înghiti); hopsi, vb. (Basar., a nu scoate o vorba); hapuc (var. habuc, ha(r)puce), s.n. (Trans., Bucov., minge), pe care DAR îl pune în legatura cu mag. hapkalkodni "a apuca"; hapuca, s.f. (joc cu mingea); habucos, adj. (încîlcit, se spune mai ales despre lîna); habui, vb. (Mold., a se juca, a se zbengui). Nu este clar, daca apartine aceleiasi radacini expresive habuc, s.m. (bucata, ciob), pe care DAR, urmîndu-l pe Cihac, II, 133, îl pune în legatura cu sl. chabiti "a strica", si cu habuc, s.n. (Olt., zaduf), cu der. sai habuci, vb. (Trans., a rupe, a desface, a strica), habuceala, s.f. (Olt., zaduf). – Cf. horp.
horă, hóra (hóri), s.f. – 1. Dans în cerc. – 2. Melodie a acestui cîntec. – 3. (Trans. de Nord) Cîntec liric sau satiric. – 4. Adunare sarbatoreasca ce are loc de obicei în fiecare duminica în sate, si la care se joaca hora. – 5. Cerc, grup aparte, bisericuta. – 6. Cor (al unei biserici). – 7. Constelatie neidentificata. – Var. hoara, hore. Mr. cor. Ngr. χορόρ (Röesler 578). Se presupune în general ca a intrat în rom. prin intermediul bg. hóro (DAR; Puscariu, Lr., 280), însa aceasta ipoteza nu pare necesara; cf. si sb. horo, tc. hora. – Der. hori, vb. (a juca hora; a cînta sau a interpreta la instrumente melodii populare; a aduna cu grebla fînul pentru a forma baza capitei); horitor, s.m. (dansator; cîntaret); horitura, s.f. (baza capitei); horiste, s.f. (loc sau sala unde se danseaza).
humă, húma (húme), s.f. – Argila întrebuintata la spoitul caselor. Ngr. χῶμα (Miklosich, Vokal., III, 6; Roesler 571; Densusianu, Filologie, 448; Tiktin), poate în parte prin intermediul bg. huma (DAR; Candrea), desi aceasta ipoteza nu este necesara, si nici cu totul convingatoare (dupa Conev 42, cuvîntul rom. ar proveni din bg. glina, ceea ce nu este posibil). Cf. mr. uma, pe care Puscariu 1793 îl deriva direct din lat. humus, megl. uma care, dupa Capidan 314, provine din bg. – Der. humos, adj. (argilos; lipicios); humarie, s.f. (teren argilos, loc de unde se scoate huma); humui, vb. (a spoi cu huma); humoaie, s.f. (Mold., huma de spoit); humu(l)tui, vb. (a transplanta rasaduri).
încheia, încheiá (închéi, încheiát), vb. – 1. A îmbina, a uni, a asambla. – 2. A împreuna, a articula. – 3. A închide, a sfîrsi, a termina. – 4. A stabili un acord, a definitiva, a semna un tratat. – 5. A redacta, a alcatui un act oficial. – 6. A prinde în nasturi un obiect de îmbracaminte. – 7. A pune capat. – 8. (Refl.) A se limita, a se rezuma la ... – Mr. ncl’iare. De la cheie (Tiktin; Candrea-Dens., 327; Scriban), sau direct dintr-un lat. •inclaviare (Pascu, Beiträge, 15). Der. din lat. inclāvāre, de la clāvus (Puscariu 815; REW 2392; DAR) este mai putin probabila, si însusi Puscariu, Dacor., IV, 708-10, admite o încrucisare cu cheie. Cf. cheotoare. Der. încheiere, s.f. (final, sfîrsit); încheiat, adj. (terminat; determinat, precis; prins în nasturi); încheietor, s.m. (montor); încheietor, s.n. (croseta pentru încheiat nasturii); încheietoare, s.f. (crestatura, fanta; articulatie; butoniera; planta, Sideritis montana); încheietura, s.f. (articulatie; loc unde se împreuneaza doua bîrne; înv., articol; înv., concluzie), pe care DAR îl deriva de la un lat. pop. •clautūra, care nu pare necesar; descheia, vb. (a desface nasturii); încheibara (var. încherbara, încherbala, închelbara, închiolba, încherba, închelba), vb. (a asambla, a îmbina), pare a fi nu der. de la încheia cu un suf. expresiv neclar, cf. încaibara, înharbala (dupa Puscariu, Dacor., IV, 712-20 si DAR, de la un lat. •incalvarĭāre, de la calvaria "hîrca", solutie ce nu pare convingatoare; dupa Tiktin si Scriban, în legatura cu încaibara).
învăţa, învatá (învắt, învatát), vb. – 1. A deprinde, a obisnui. – 2. A instrui, a transmite cunostinte. – 3. A se instrui, a studia. – 4. A Învata pe de rost, a sti pe dinafara. – 5. A catehiza, a îndoctrina. – 6. A disciplina, a cuminti. – 7. (Înv.) A porunci, a ordona. – 8. A sfatui. – Mr. (a)nvet, (a)nvetare, megl. anvet, anvitari, istr. (an)metu. Lat. •invĭtiāre, de la vĭtium (Lexiconul de la Buda, Puscariu 898; Candrea-Dens., 895; REW 4536; Densussianu, GS, II, 10; DAR), cf. it. invezzare, avvezare "a deprinde" (calabr. ambizzari "a învata"), prov. envezar, v. fr. envoisier, v. cat. avesar (sp. anviso "întelept, prudent", cf. Berceo, Milagros, 14); pentru lat. •vĭtiāre, cf. port. vezar si Gamillscheg , s. v. apprivoiser. Der. învatat, adj. (instruit; s.m., savant, erudit, om cult); învatacel, s.m. (discipol, elev; ucenic), dim. de la cuvîntul anterior (ipoteza unui model germ. Lehrling › Lehrer, sugerata de DAR, nu pare necesara); învatamînt, s.n. (învatatura; domeniul si activitatea de instruire si educare) format ca fr. enseignement de la enseigner; învatator, adj. (instructiv, care instruieste); învatator, s.m. (instructor, pedagog, institutor; astazi, persoana care preda în primele clase scolare; înv., sfetnic); învatatoare, s.f. (femeie care preda în primele clase scolare); învatatoresc, adj. (de învatator, didactic); învatatorie, s.f. (rar. învatatura); învat, s.n. (narav, viciu; instructie, învatatura; rar, sfat), deverbal de la învata; învatatura, s.f. (instructiune; studiu, cultura, stiinta, întelepciune; lectie, povata; morala (de fabula), concluzie moralizatoare; sfat; înv., porunca); desvata, vb. (a dezobisnui); desvat, s.n. (actiunea de a dezvata de un obicei prost).
jur, jur (-ruri), s.n. – Înconjurare, ocol, împrejmuire. – Var. (Mold.) giur. Mr. giur. Origine incerta. Se considera reprezentant al lat. gyrus ‹ gr. γῦρος (Philippide, Festgabe Mussafia, 46; Densusianu, Hlr., 80; Cipariu, Gram., 145; Candrea-Dens., 923; REW 3938; DAR; Rosetti, I, 63), cf. it., sp., port. giro, prov. gir; însa der. este dificil de explicat (cf. Graur, BL, V, 100). Rezultatul y › iu indica faptul ca împrumutul ar trebui sa fie posterior sec. X (Rosetti, II, 65), si prin urmare, nu poate proveni direct din lat.; caz în care ramîne fara o explicatie satisfacatoare rezultatul γυ › ğ. Daca se admite ca var. giur e primitiva, s-ar putea presupune ca rezultatul gyrus › •gir s-ar fi schimbat ca jimite › j(i)umatate sau bucin › bucium. Totusi, aceasta alterare este incerta la vocala tonica, si nu este necesara o asimilare sau disimilare. Comp. prejur, prep. (înv., în jur de); împrejur, adv. (în locul înconjurator); împrejura, vb. (a înconjura, a încinge), derivat de DAR direct din lat. pop. pergyrāre; împrejurare, s.f. (înconjurare; circumstanta, conditie; situatie, pozitie); împrejurator, adj. (care asediaza); împrejuras (var. împrejurean), s.m. (înv., vecin); împrejurime, s.f. (locul sau tinutul dimprejur); desprejura, vb. (a descinge; a pune în libertate, a da drumul). – Cf. înconjura.
jura, jurá (júr, át), vb. – 1. A întari, a promite prin juramînt. – 2. A afirma, a declara ceva sub juramînt. – 3. A blestema, a afurisi. – 4. A obliga sub juramînt. – 5. A implora, a ruga fierbinte. – 6. (Refl.) A afirma, a declara solemn. – 7. (Refl.) A se angaja, a-si lua asupra. – Var. (Mold.) giura. Mr. giur, giurare, megl., istr. jur. Lat. iūrāre (Puscariu 926; Candrea-Dens., 927; REW 4630; DAR), cf. it. giurare, prov., cat., sp., port. jurar, fr. jurer. Este dublet al lui înjura (mr. ngiur, megl. anjur), vb. (a blestema), cu pref. verbal în- (dupa Puscariu, 866; Candrea-Dens., 868; Puscariu, Dacor., VIII, 109 si DAR, acesta ar proveni din lat. iniūriāre, cf. fr. injurier › rom. injuria. Aceasta ipoteza nu pare probabila; în celelalte limbi romanice, vb. este neol., iar exemplul sard. ndzurdzare, dat de Puscariu, nu are valoare, cf. Wagner 112). Der. jurat, s.m. (cetatean ales sa ia parte la judecarea unor cauze penale); jurator, s.m. (martor; functionar care a depus juramîntul); juramînt, s.n. (afirmare, promisiune solemna), cf. megl. juramint, din lat. iūramentum (Puscariu 928; Candrea-Dens., 929; REW 4628; DAR), sau mai probabil der. intern, cu suf. -mînt, cf. crezamînt, legamînt; jurui, vb. (a promite solemn, a se angaja, a fagadui, a face o promisiune; a promite casatorie), cuvînt folosit în Mold. si Trans., pe care Draganu, Dacor., IV, 759-62 si DAR îl deriva din mag. gyürü "inel", gyürüzni "a promite casatoria" (ipoteza care lasa neexplicat primul sens, curent din sec. XVI, si care nu pare necesara, avînd în vedere sp. prometer "a se obliga", prometido "logodnic"); juruita, s.f. (promisiune, obligatie); juruinta, s.f. (promisiune). – Din rom. provin mag. zsurál "a blestema" si rut. žuraty "notabil" (Candrea, Elemente, 408).
trimiteţi, Trimiteti o definitie Utilizator: Anonim Definitia dumneavoastra va fi trimisa, dar nu veti primi credit (laude, glorie) pentru ea. Va recomandam sa va conectati sau, daca nu aveti un cont pe DEX online, sa va înscrieti. Cuvântul (cu diacritice): Sursa: Definitia: Rezultat Aici puteti vedea rezultatul (se actualizeaza automat la fiecare 5 secunde). Exemplu HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Lupta armata a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventa la sfârsitul evului mediu în tarile românesti si în Peninsula Balcanica. 2. Viata sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie. HAIDUCÍE, haiducii, s.f. 1. Lupta armata a unor cete de haiduci (1) împotriva asupritorilor, frecventa la sfârsitul evului mediu în tarile românesti si în Peninsula Balcanica. 2. Viata sau îndeletnicire de haiduc (1). 3. Purtare, deprindere de haiduc (1). – Haiduc + suf. -ie. Atentie! Va rugam insistent sa trimiteti numai definitii din sursele acceptate. Nu putem accepta definitii provenite din opinia dumneavoastra personala. Aceasta ar duce la scaderea credibilitatii DEX online sau ar putea omite sensuri secundare ale cuvântului. Va rugam sa respectati pe cât posibil instructiunile de formatare, în special simbolurile diacritice. Daca efortul necesar corectarii definitiei pe care ne-o trimiteti este mai mare decât tastarea ei de la zero, bunavointa dumneavoastra este irosita. Definitiile care nu se conformeaza acestor rugaminti vor fi respinse. Întrucât numarul de voluntari a crescut considerabil în ultima vreme, regretam ca nu putem garanta un raspuns individual.
lindic, lindíc (lindíce), s.n. – Clitoris. Lat. landĭca (Philippide, Principii, 148; Candrea-Dens., 995; Horning, ZRPh., XXX, 366; REW 4886), cf. v. fr. landie. Schimbul de suf., •landicŭla (Puscariu, Dacor., III, 390), nu pare necesar. Pentru conservarea lui d înainte de i, cf. ridica. – Din rom. provine mag. lindik (Edelspacher 18).
lume, lúme (lúmi), s.f. – 1. Lumina. – 2. Univers, creatie. – 3. Oameni. – Mr., istr. lume, megl. lumi. Lat. lūmen "lumina" (Puscariu 993; Candrea-Dens., 1014; REW 5161; Densusianu, GS, II, 324), cf. it., prov., port. lume, cat. llum, sp. lumbre. E dubletul lui lumina. Se presupune ca semantismul se explica printr-un calc al sl. svĕtŭ "lumina; lume" (Rosetti, III, 90); dar ipoteza nu-i necesara, deoarece evolutia poate fi spontana, cf. mag. világ, care are si el cele doua sensuri. – Der. lumesc, adj. (laic; de lume; veneric); lumet, adj. (lumesc, frivol); lumeste, adv. (laic).
lung, lung (lúnga), adj. – 1. întins în lungime. – 2. (Adv.) În mod lung. – 3. (S.n.) Lungime, longitudine. – Mr. lungu, megl., istr. lung. Lat. lǒngus (Puscariu 998; Candrea-Dens., 1022; REW 5119), cf. it. lungo, prov. lunc, fr. long, sp. luengo, port. longo. Cf. lînga. Der. lungan, s.m. (zaplan; vlajgan); lungaret (var. lunguet), adj. (prelung); lungi, vb. (a întinde; a prelungi, a continua; a se trînti la pamînt, a se culca); lungime, s.f. (întindere, durata, longitudine), cu suf. -ime (ipoteza unui lat. •lǒngῑmen, Meyer, Alb. St., IV, 81, nu este necesara); lungis, adv. (în lungime); lungitura, s.f. (înv., lungime); (în)delung, adv. (mult timp); (în)delunga (var. (în)delungi), vb. (înv., a separa; a lungi; a amîna, a taragana); delungat, adj. (lung, îndepartat); îndelungaret, adj. (înv., durabil, trainic; îndelungat, rebel); prelung, adj. (lung, întins; continuu; adv., pe îndelete), cu pref. pre- sau, dupa altii, din lat. perlǒngus (Puscariu, 1372; Candrea-Dens., 1025; REW 6416; Candrea), cf. mr. spirlungu; prelungi, vb. (a lungi, a mari; refl., a se continua); prelungitor, s.n. (fir care prelungeste); pelungoasa, s.f. (iedera, Glechoma hederacea), în loc de •prelungoasa (Tiktin).
mădular, madulár (maduláre), s.n. – 1. Parte a corpului, organ, la fiinte. – 2. (Înv.) Organ genital. – 3. Membru, asociat. – 4. Burghiu, sfredel. – 5. (Banat) Par. – Mr. madular. Lat. medŭllaris (Puscariu 1014; Candrea-Dens., 1115; Tiktin; cf. REW 5463), poate prin intermediul unui lat. •medŭllarium (Densusianu, GS, II, 315), chiar daca aceasta ipoteza nu ar fi necesara. Sensul 3 este calchiat dupa fr. membre. Sensul de "membru" exista deja în lat. med., cf. Tiktin. – Der. madulari, vb. (a dezmembra), rar, în Bucov.; înmadulare, s.f. (reuniune, uniune).
un, Un efort exagerat, care nu este necesar.
mînă, mîna (mấini), s.f. – 1. Parte anterioara a bratului. – 2. Brat, membru superior al omului. – 3. Latura, parte. – 4. Pumn (continutul). – 5. Strat, învelis. – 6. (În jocurile de carti) Persoana careia-i vine rîndul sa joace sau sa dea cartile. – 7. Categorie, rang, clasa. – 8. Dibacie, abilitate. – Mr. mîna, mana, megl. mǫna, istr. mar(ę). Lat. manus (Puscariu 1079; Candrea-Dens., 1120; REW 5339), cf. it., sp. mano, fr. main, cat. ma, port. mão. Dupa pl. mîni s-a format un sing. analogic, mîna, cf. pl. înv. mînule (ipoteza unui lat. •mana, cf. Puscariu 1079, nu pare necesara). Este cuvînt de circulatie generala, numai în Crisana a fost înlocuit cu brînca (ALR, I, 49). Cf. mîner, mîneca, manuse, manuchi. Der. mînuta, s.f. (mîna mica), cf. it. manuccia; mînui, vb. (a mania, a conduce), format dupa fr. manier; mînuitor, adj. (care mînuieste); înmîna, vb. (a remite, a pune în mîna), formatie literara din sec. XIX; îndemîna, adv. (la mîna, usor; adj., usor, accesibil, favorabil); îndemînatic, adj. (abil, înzestrat); neîndemînatic, adj. (stîngaci, greoi); îndemanos, adj. (accesibil, usor, comod); îndemîna, vb. (a facilita, a pune la dispozitie; a ajuta, a înlesni; refl., a fi oportun; refl., a da încredere); amîna, adv. (înv., în apropiere); sumîna, s.f. (subsuoara), cu pref. sub-; mînatura, s.f. (vraja, farmec); mînastergura, s.f. (Trans., Bucov., prosop), format artificial din mîna si sterge. Der. neol. mania, vb. (a manipula), din fr. manier; manej, s.n., din fr. manège; remania, vb. (a recompune; a reconstitui un guvern), din fr. remanier; manipula, vb., din fr. manipuler; manipulator, s.m., din fr. manipulateur; cf. manevra, manivela.
mior, miór s.m. – Miel de doi ani. – Mr. miliur, megl. mil’or. Din miel, cu suf. -or (Tiktin; Rosetti, BL, V, 56; Rosetti, Mélanges, 174). Der. de la un lat. •agnelliolus (Puscariu 1093; Candrea-Dens., 1101; Candrea), desi posibila, nu pare o ipoteza necesara. – Der. mioara, s.f. (oita, mielusea); miorar, s.m. (pastorel, ciobanas); stramior, s.m. (miel de doi ani). – Din rom. provin ngr. μπλιώρα sau μιλιόρι (Meyer, Neugr. St., II, 76), alb. miljorë, miljuar, miljora (Meyer 278), ngr. din Sarakatchan mbl’or(a) (Höeg 111), mag. mióra, millóra (Edelspacher 19; Candrea, Elemente, 405).
mirosi, mirosí (mirós, mirosít), vb. – 1. A exala miros. – 2. A percepe mirosul. – 3. A adulmeca. – Var. amirosi, (a)mirosesc. Megl. mirises, mirisiri. Ngr. μυρώνω, aorist ἐμύρωσα "a parfuma" (Graur, BL, IV, 102; Puscariu, Lr., 260), cf. v sb. mirisati (Vasmer, Gr., 99), bg. mirisati, mirosati (sec. XVII). Der. din sl. (Tiktin; Candrea) nu e o ipoteza necesara. Completat de amirosi, este un cuvînt de uz general (ALR, I, 77). – Cf. mir. Der. miros, s.n. (odor, parfum; olfactie), postverbal, sau direct din ngr. μύρωσις "ungere" (Roesler 573; Murnu 37); miroseala, s.f. (înv., mir; odor, parfum); mirosenie, s.f. (înv., mir; înv., parfum); miroseata, s.f. (parfum); mirositor, adj. (parfumat, odorant).
mistreţ, mistrét (mistreáta), adj. – Ambiguu, promiscuu. Lat. mĭxtῑcius (Candrea, Conv. Lit., XXXIX, 1132; Candrea, Éléments, 16; Candrea-Dens., 1087; Tiktin), cf. sp. mestizo. Se zicea si se mai zice înca despre tot ce apartine în acelasi timp la doua rase sau naturi diferite (timp mistret, timp nedeterminat, între bun si rau); sau despre plante ori despre animale salbatice care apartin unei specii cultivate sau domestice (mar mistret, mar paduret: porc mistret, "porc salbatic" sau "de padure"). Pentru infixul r, cf. abruz. ammistricari fata de rom. amesteca. Ipoteza unui lat. •mixturicius (Puscariu, Dacor., VII, 478) nu e necesara. Der. din alb. mistrec "pitic" (Seineanu, Création metaphorique , II, 1905, 92) nu e admisibila; din contra, alb. trebuie sa provina din rom. (Capidan, Dacor., VII, 154). – Der. mistricioniu, adj. (Banat, hibrid); mistritat, adj. (Olt., hibrid; amestecat).
musai, músai adv. – Obligatoriu, necesar. Mag. muszáj, din germ. müssen "a trebui" (Cihac, II, 517; Tiktin; REW 5766a). În Trans.
năut, naút s.m. – Mazare turceasca (Cicer arietinum). – Var. (înv.) nahut, (Mold.) nohot. Megl. naut. Tc. nohut, din per. nuhūd (Seineanu, II, 268; Lokotsch 1577; Ronzevalle 168), cf. tat. nochut, cuman. noghut (Kuun XXXI), ngr. νωώτ, bg. nohut, alb., sb. naut. Der. din rom. prin ngr. (Graur, GS, VI, 332) nu este o ipoteza necesara. – Der. nautiu (var. nahutiu, nohotiu), adj. (colorat ca nautul).
nepot, nepót (nepóti), s.m. – Persoana considerata în raport cu bunicii sai sau cu unchii si matusile sale. – Mr., megl., istr. nepot. Lat. nĕpōtem (Puscariu 1171; Candrea-Dens., 1225; REW 5890), cf. it. nievo, nipote (logud nebode), fr. neveu, cat. nebodo. Confuzia "var" si "nepot", ca în it. nipote, este indoeurop., cf. Meillet, Mél. Soc. Ling., IX, 141. Cuvînt de uz general (ALR, I, 171). Der. nepoata, s.f. (si cu sensul de "verisoara"), probabil der. intern (ipoteza unui lat. •nĕpōta, Candrea, É'léments, 11; Pascu, Beiträge, 11 sau •nĕpōtia, REW 5891, nu pare necesara); nepotie, s.f. (înrudire de nepot sau de var); nepotism, s.n., din fr. népotisme; stranepot, s.m.; stranepoata, s.f. – Din rom. provine mag. nepotya (Edelspacher 20).
nor, nor (nóri), s.m. – Masa de vapori, de picaturi de lichid, de fum etc. aflate în suspensie în atmosfera. – Var. (Mold.) nour, (Olt.) noor, (Banat) nuor, nuvar, (înv.) nuar. – Mr. nior, naur, megl. nor, istr. n(u)or. Lat. nūbĭlus (Puscariu 1189; Candrea-Dens., 1240; REW 5975), cf. it. nuvolo, prov. nivol, cat. nuvol, sp. (nube), astur. nublo. Baza •nibulum (Pascu, Beiträge, 18) nu pare necesara. Conservarea lui ou, oo în var. se datoreaza, poate, prezenta lui r (Graur, BL, III, 53). – Der. no(u)ros, adj. (înnorat); (î)no(u)ra, vb. (a se acoperi cu nori); nourata, s.f. (oaie cu lîna gri).
ochi, óchi (ochí), s.m. – 1. Organ al vazului. – 2. Vedere. – 3. Butoniera, cheutoare. – 4. Adîncitura de apa. – 5. Deschizatura, gaura. – 6. Corp luminos, lumina. – 7. Spatiu între doi stîlpi de pod. – 8. Ferestruica, oberliht. – 9. Sticla, geam. – 10. Poiana, luminis. – 11. Veriga, za de lant. – 12. Guleras de capsa. – 13. Rotunzimea unei litere. – 14. Lat de plasa, de împletitura. – 15. Lat, nod slab, usor de desfacut. – 16. Ou prajit cu galbenusul întreg. – 17. Pata colorata pe coada paunului. – 18. Nuanta, stralucire. 19. Cristal de sare gema. – 20. Gura de vas pentru lichide. – 21. Vîrtej, volbura, vîltoare. – 22. Punct pe zaruri, pe carti. – 23. Foaie de hîrtie (in-octavo). – Mr., megl., istr. ocl’u. Lat. oc(u)lus (Puscariu 1217; Candrea-Dens., 1279; REW 6038), cf. it. occhio, prov. uelh, fr. oeil, sp. ojo, port. olho. Cu exceptia sensurilor 1, 7 si 22, în celelalte sensuri se foloseste pl. n. ochiuri. Pentru sensul 21, cf. M. L. Wagner, Oje de aqua, NRFH, IV, 40-3; pentru 16, ngr. ἀβγά μάτι (Graur, BL, V, 71, semnaleaza corespondenta dintre ngr. πλύνω τὰ μάτια si a spala pe ochi. Aceste expresii comune ambelor idiomuri se pot înmulti cu usurinta, cf. de ochii lumii, νιὰ τά μάτια τοῦ ϰόσμου; cu ochii în patru, τὰ μάτια σου τέσσερα; a vedea cu ochi rai, παίρνω ἀπò ϰαϰό μάτια; pe ochii mei, στὰ μάτια μου etc.). Legatura dintre 3 si 4 cu sl. okno "fereastra" (Puscariu 1217) nu este o ipoteza necesara. – Cf. oaches. Der. ochi, vb. (a se uita, a reprivi, a trage cu ochiul; a tinti; Trans., a arde soarele); ochiada, s.f. (privire intensa, semn cu ochiul), dupa it. occhiata, fr. oeillade; ochian, s.n. (telescop), cu suf. -an (dupa ipoteza improbabila a lui Graur, BL, IV, 104, din it. occhiale), cf. cuvîntul urmator; ochiana, s.f. (peste, Leuciscus rutilos, Scardinius erythrophthalmus), numit asa din cauza ochilor sai mari); ochiar, s.m. (Bucov., insecta, Drosophila graminun); ochenat, adj. (cu ochi mari), prin încrucisare cu sprîncenat (Candrea); ochete, s.m. (ochi de plasa, împletitura etc.; inel de zale, veriga de lant; sticla de geam), în Olt. si Banat; oceri, s.m. pl. (Trans. de N, ochelari), cu der. neclara; ochiat, adj. (Trans., cu gaurele, spongios); ochila, s.m. (ciclop din anumite povesti populare); ochios, adj. (cu ochi mari); ochisor, s.m. (dim.; planta, Anagallis arvensis; Arg., moneda de aur); ochitor, s.m. (tintas, servant de tun); deochi, s.n. (boala provocata de privirea cuiva); deochia, vb. (a provoca un rau, a nenoroci cu privirea), cuvînt cunoscut peste tot (ALR, I, 242)çf. cal. aducchiare; deochiat, adj. (nenorocit datorita deochiului; discreditat).
opincă, opínca (opínci), s.f. – 1. Încaltaminte taraneasca facuta dintr-o bucata de piele dreptunghiulara legata cu fîsii de piele. – 2. Clasa taraneasca, taranime. Sl. opinuku "încaltaminte", din sl. opęti, opiną "a acoperi" (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Miklosich, Lexicon, 513; Cihac, II, 228; Meyer 315; Conev 84), cf. sl. opanica "talpa", bg. opinak, opinci, sb., cr., slov. opanak, ceh. opanky, rus. opanka, alb. opingë. Ipoteza unui sl. •opęka (Byhan 324) nu pare necesara. – Der. opincar, s.m. (producator de opinci; taran), cu suf. -ar (der. din bg. opinčari, sugerata de Conev 75, nu-i posibila); opincarime, s.f. (clasa taraneasca); opincarie, s.f. (atelier, pravalie de opinci); ochincea, s.f. (gentiana, Gentiana cruciata), pornind de la pron. patalizata a lui -pi- › -chi-, proprie Mold. (Philippide, Principii, 97; dupa Tiktin ar fi o deformare populara a lui gentiana).
pensie, pénsie (pénsii), s.f. – Ajutor banesc, renta. Fr. pension, cf. rus. pensija (dupa ipoteza care nu e necesara a lui Sanzewitsch 207, rom. provine din rus.). – Der. pension (var. pensionat), s.n. (colegiu), din fr. pension, dublet al lui pensiune, s.f. (casa de oaspeti); pensiona, vb., din fr. pensionner; pensionar, s.m., din fr. pensionnaire.
pisa, pisá (piséz, pisát), vb. – 1. A strivi, a zdrobi. – 2. A sparge, a sfarîma. – 3. A molesta, a persecuta. – Mr. chisedz(u), chisare. Lat. pῑsāre, forma pop. în loc de pinsare (Diez, Gramm., I, 19; Meyer, Alb. St., IV, 110; Puscariu 1325; Candrea-Dens., 1395; REW 6517), cf. it. pigiare (calabr. pisare), prov. pizar, fr. piser, sp., port. pisar. – Der. pisoca, vb. (Olt., a tritura, a urlui), cu suf. expresiv -ca; pisoaca, s.f. (Olt., pisare, pisat); pisalog, s.n. (obiect de pisat; plictisitor, suparator, obositor), cf. calabr. pisaluru si, pentru semantism, sp. majadero; pisalogi, vb. (a pisa; a molesta, a sîcîi); pisalogeala, s.f. (sîcîiala, vorba lunga); pîsat (var. Banat pîsat, Mold. pasat, pasat), s.n. (grîu pisat, mei sau porumb zdrobit, grîu fiert; grîu, porumb fiert cu lapte), a carui relatie cu lat. quassatum "melitat" (Puscariu, Dacor., II, 716) e posibila, fara a fi necesara; pisatura (var. chisatura), s.f. (Trans., pasat); pisaza, vb. (Banat, a melita); pisagi (var. pisogi), vb. (a melita), prin încrucisare cu chesagi; pisageala, s.f. (melitare, argasit); pisoi, s.n. (pisalog).
pişca, piscá (písc, piscát), vb. – 1. A ciupi, a întepa. – 2. A rupe din ceva cîte putin. – 3. A mînca putin, a ciuguli. – 4. A musca, a rani. – 5. A sterpeli, a fura. – Mr. chiscu, chiscare, megl. pisc(ari). Origine îndoielnica. Probabil de la o radacina expresiva pičc- (Puscariu 1304; REW 6535; cf. Corominas, III, 724), lat. •piccicare (Candrea, Rom., XXXI, 314; Philippide, II, 651; Pascu, I, 63; Tiktin), cf. alb. pitškoń, it. pizzicare, sp. pellizcar. E posibil sa fi intervenit o apropiere cu pisc "cioc", dar acest cuvînt nu ajunge pentru a explica vb. – Der. piscura, vb. (Banat, a pisca); piscanfloare, s.m. (grangur, Oriolus galbula), literal "ciupeste florile"; piscat, adj. (cherchelit); piscator, adj. (întepator; furacios); piscatura, s.f. (ciupitura, întepatura; muscatura; urma lasata acolo unde lipseste o parte dintr-un obiect). Pit, s.m. (pitulice), pare sa apartina aceleiasi familii; der. pitiga, vb. (Trans., a pisca); pitigaia, vb. (a vorbi cu voce subtire, ascutit), probabil prin forma care se da buzelor; pitingau, s.m. (insecta, Calopterys splendens; filfizon, lichea, secatura); pitigoi (var. chitigoi, Trans., pitigus, Banat pitiganie), s.m. (tiglau, Parus; Arg., lacat); pitigoaica (var. chitigoaica), s.f. (femela pitigoiului); pitarau (var. Trans. pizarau), s.m. (Olt., Trans., colindator; colac pentru colindatori; bat de colindator). Leagtura lui pitigoi cu pičc- este evidenta si se explica bine prin sunetul cîntecului sau (pitigaiat) sau mai probabil plecînd de la sensul de "cioc", cu suf. augmentativ -oi, cf. cors. pizzigone, sard. pizzugrossu (Bogrea, Dacor., IV, 842). Relatia cu piciu "mic" (Tiktin) sau cu ideea de a ciuguli (Scriban) pare îndoielnica. E neîndoielnic înrudit cu pisc "cioc", cf. pitigaie, s.f. (fluier) fata de piscoaie, pitigoi fata de piscoi. Pita, s.f. (Banat, carne), cuvînt rar, identificat cu un lat. •pettia (Puscariu 1326; REW 6450; Philippide, II, 651; Zauner, Rom. Forsch., XIV, 354; Wagner, 112), este probabil acelasi cuvînt ca pit si pare sa însemne "bucatica de carne". De aici pitur(i)ca, s.m. (stîrpitura, porecla care se da de obicei în Munt., copiilor si flacaiandrilor), cf. ngr. πιτσουρίϰος. În sfîrsit, pantarus (var. pantarus, pancearus, parantus), s.m. (pasare, Troglodytes parvulus) apartine familiei expresive a lui pitigoi, pitarau si apare neîndoielnic în loc de •pi(n)tarus (dupa Tiktin, din sb. caric "pitulice"); cf. pantura (var. panchita), s.f. (prostituata), pe care Cihac, II, 242 o punea în legatura fara a fi necesar cu ceh. pančava.
ploua, plouá (-ua, plouát), vb. impers. – 1. A cadea ploaie. – 2. A cadea ceva din abundenta. – 3. A plictisi, a supara. – Var. ortogr. ploa. Mr. ploae, istr. plou. Lat. plovĕre, forma populara a lui pluĕre (Puscariu 1342; Candrea-Dens., 1413; Densusianu, Hlr., 78; REW 6610), cu schimb de conjug., cf. it. piovere (senes. piovare, cf. Max Steffens, Die Ausdrücke für Regen, Zürich 1935, 5), prov., cat. ploure, fr. pleuvoir, sp. llover, port. chover. Mai exista urme de conjug. în -ere: sa ploua, în Trans., sa ploaie; ploua, în Olt., ploaie. Var. ploa, este înv. si incorecta. Der. ploaie, s.f. (precipitatie atmosferica; abundenta, încarcatura de alice), mr. ploae, megl. ploaia, istr. ploie, din lat. •plovia ‹ pluvia (Diez, I, 322; Diez, Gramm., I, 155; Densusianu, Filologie, 448; Tiktin; REW 6620), cf. it. pioggia, prov. ploja, fr. pluie, sp. lluvia, port. chuva (reducerea ploja în lat., propusa de Puscariu 1340; Candrea-Dens., 1415, nu putea conduce la rezultatul rom., cf. Pascu, Beiträge, 19); ploicica (var. ploita), s.f. (rapaiala); ploier, s.m. (pasare, Squatarola squatarola); plointe, adj. (Olt., timp ploios), pe care Candrea îl leaga de lat. pluentem, nu pare o ipoteza necesara; ploios, adj. (cu ploaie); plouat, adj. (ud; obosit, fara chef).
porumb, porúmb (porúmbi), s.m. – 1. Porumbel (Columba palambus). – 2. Papusoi, cucuruz (Zea mais). – 3. Varietate de scorombar (Prunus spinosa). – 4. (Adj.) Cenusiu, porumbiu. – 5. (Arg.) Lant de aur, lant de ceas. – Var. mold. porîmb. Mr. parumbu, purumbu. Lat. palŭmbus (Puscariu 1359; Candrea-Dens., 1431; Tiktin, ZRPh., XL, 713; Spitzer, ZRPh., XXXIX, 108; REW 6181), cf. alb. pëljum (Philippide, II, 649), it. palombo, sp. paloma, port. pombo. Numele papusoiului vine de la asemanarea stiuletelui cu un porumbel, cf. lat. med. arundo "lance" (Silos 46), sp. carrizo. Ipoteza ca ar fi vorba de un calc din bg. galab "porumbel", galabi "porumb" (Rosetti, Influenta limbii slave, 42) nu pare oportuna; un împrumut cu sens opus pare mai usor de admis. Cultura porumbului, introdusa destul de tîrziu (pe la 1680 în Munt. si pe la 1690 în Mold.; data care se citeaza de obicei e falsa, cf. Nicolae Costin, în 1694) a progresat repede, înlocuind cultura grîului, care era obiectul unui monopol comercial turcesc. Der. porumba (var. mold. porîmba), s.f. (porumbita) a fost considerat reprezentant direct al lat. palŭmbŭla (Candrea-Dens., 1432) sau palŭmba (Candrea), ipoteza care nu este necesara; porumbac, adj. (cenusiu, murg; fluture de noapte, Sphinx euphorbiae), cf. lat. meg. palumbacius; porumbar, s.m. (crescator de porumbei; scorombar, Prunus spinosa; s.m.m hulubarie; s.n., cosar, patul), poate direct din lat. palŭmbarium (Puscariu 1361; Candrea-Dens., 1433; cuvîntul apare la Du Cange); porumbea, s.f. (porumbita); porumbel, s.m. (hulub; porumbar; planta liliacee, Muscari botryoides; pasari de hîrtie); porumbarie, s.f. (hulubarie); porumbeste, adv. (ca porumbeii); porumbiste, s.f. (lan de porumb); porumbita, s.f. (hulubita; iubita); porumbrea (var. porumbrica), s.f. (porumba); porumbrel, s.m. (scorombar); porumbie, s.f. (varietate de strugure). – Bg. galabi "porumbita" a ajuns sa însemne "porumb", probabil prin calc din rom. (Tiktin; Mladenov, Spisanie za balg. Akademija, XLIII, 93).
sandraci, SANDRÁCI s.n. (Înv.) Cutia si piesele necesare la jocul de sah; joc de sah.
pungă, púnga (púngi), s.f. – 1. Saculet de bani. – 2. Unitate monetara înv., care reprezenta la început continutul unei pungi, cam 500 de piastri sau 1781 bani de aur. – 3. Cornet, fisic. – Mr. punga. Mgr. ποὐγγη, cf. ngr. πουγγί (Meyer, Neugr. St., IV, 55; REW 6849; Tiktin), cf. lat. med. punga. Se considera în general ca împrumutul din mgr. s-a produs prin intermediul sl. pągna (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Miklosich, Lexicon, 764; Densusianu, Rom., XXXIII, 284; Densusianu, Hlr., I, 260; Byhan 327; Conev 65; Rosetti, II, 92), dar aceasta ipoteza nu pare necesara. Der. pungoci (var. pungoi, punghita, pungulita), s.n. si f. (punga); pungulita, s.f. (planta, Thlaspi arvense); pungi, vb. ( a cîstiga bani, mai ales la jocuri; a sterpeli, a fura; a se strînge, a se încreti); pungas, s.m. (hot ‹ de buzunare ›; hotoman, smecher); pungasi, vb. (a fura); pungasie (var. pungaseala), s.f. (furtisag); pungasoaica, s.f. (hoata); pungasesc, adj. (hotesc); pungaseste, adv. (ca pungasii); pungui, vb. (a (se) încreti; refl., a se strînge, a se micsora); pungali vb. (Munt., a coase prost), deoarece pare sa se fi contaminat cu împunge; pungaleala, s.f. (lucru prost facut).
companion, companion,accesoriu necesar fumatorilor de pipa
răs, ras- Prefix care arata ca actiunea unui verb revine la situatia dinainte (raspopi, rasgîndi), se diversifica (rastalmaci) sau se intensifica (rasputea). Cînd se foloseste cu repetitia vb. la forma sa simpla, echivaleaza cu "o data si înca o data". Sl. razŭ "des-". În unele cazuri s-a presupus posibilitatea de a reprezenta un lat. re-ex-, care poate n-ar fi necesara, desi pref. sl. e productiv în rom. Trebuie scris raz- înainte de b si m, v, ca în sl. Cf. Miklosich, Lexicon, 781; Tiktin; Rosetti, III, 70. Nu mai mentionam der. cu repetitie, care nu au circulatie independenta si al caror numar poate creste nelimitat.
repede, répede adj. – 1. Rapid, iute. – 2. Abrupt, piezis. – 3. (Adv.) Curînd, degraba, rapid. – 4. (S.m.) Insecta (Cicindella campestris). – Var. Mold. rapede. Trans. de V. rapad. Istr. rapede. Lat. rapĭdus (Puscariu 1455; REW 7054), cf. it. ratto. Schimbarea finalei trebuie sa fie moderna, cf. rapad (Todoran, Dacor., XI, 128), asa ca ipoteza unui lat. •rapĭdis (Puscariu) nu pare necesara; cf. limpede. Sensul 2 ar putea fi rezultatul unei contaminari cu lat. rῑpĭdus "abrupt", de unde it. ripido si probabil fr. raide "rigid" ‹ rĭgĭdus. Der. repezi, vb. (a arunca, a raspîndi; a alunga, a da afara; a expedia, a trimite repede; a pregati în graba; a reprosa, a mustra; refl., a se grabi; refl., a se napusti, a tabarî; refl., a fugi); repezeala, s.f. (repeziciune; mustrare, cearta); repezit, s.m. (grabit; agitat); repezitura, s.f. (pornire, impuls); repezis, s.n. (panta, povîrnis); repeziciune, s.f. (promtitudine); repejune (var. repegiune), s.f. (Mold., repezeala); repejor (var. repegior), adv. (prompt, în graba); repega (var. rapaga), vb. (a aluneca, a cadea), este cu repezi (› repegiune) în aceeasi relatie ca putregai cu putrezi › putregiune sau mucegai ‹ mucezi (de la un lat. •rapĭcāre, dupa Puscariu, Conv. lit., XXXIX, 300; din lat. •rĕpĭcāre ‹ rĕpĕns, dupa Giuglea, Dacor., IV, 381; din lat. •rĕpĭgāre ‹ rĕpĕre, dupa Buescu, R. Études roum., III, 168; legatura cu mag. repegetni "a se crapa", sugerata de Scriban, nu e posibila); rapag, s.n. (Banat, alunecus, patinoar); repegus (var. rapagus), s.n. (lunecus; povîrnis); repezina, s.f. (abis, tau, repezis), cf. Densusianu, Rom., XXXVIII, 73. Din rom. provine sas. repezin, vb.
reţea, reteá (retéle), s.f. – Plasa. – Var. ratea. Lat. •rĕtĕlla, dim. de la rĕtis (Tiktin, ZRPh., XI, 57; Puscariu 1456; REW 7255a), cf. it. rezza, abruz. ritedda, fr. réseau. Contaminarea cu mag. réce (Draganu, Dacor., VII, 191-4) nu pare o ipoteza necesara.
rîndunea, rînduneá (-éle), s.f. – Pasare calatoare (Hirundo rustica). – Var. rîndunica, rîndunita, rîndurea, rîndurica. Mr. (a)lîndura, (a)rîndura, linduruse. Lat. hirundinem, de la forma dim. •hirundinĕlla (Diez, I, 357; Pascu, I, 32; Philippide, II, 659; REW 4146), cf. it. rondinella, fr. hirondelle; pentru pierderea lui hi- în dialectele din S, cf. S. Pieri, Arch. Rom., XII, 157. Ipoteza din lat. •harundŭla (Candrea, Éléments, 43; Puscariu 1465) nu pare necesara. În uzul actual, este un hibrid morfologic, desi se obisnuieste folosirea sing. rîndunica (care înlocuieste tot mai mult pe rîndunea) alaturi de pl. rîndunele. Der. rîndunica, s.f. (ultima din cele cinci pînze de catarg; furcuta la cai); rîndunel, adj. (agil, rapid).
rotund, rotúnd (rotúnda), adj. – în forma de cerc. – Var. ratund. Lat. rŏtŭndus, cf. it. rotondo, tondo, sard. tundu. Var. retŭndus care se propune în general pentru rom. (Densusianu, Hlr., 92, 94; Puscariu 1451; Tiktin; REW 73; Candrea), nu este necesara pentru a explica rezultatul rom., ratund, cf. foras › fara, locusta › lacusta, etc. Forma rotund nu este un hipercultism, cum insinueaza Tiktin si Scriban, ci pare rezultatul final al evolutiei lui ra- în Munt., cf. palumbus › porumb, racodelie › rocodelii, rapotini › ropotini, etc. Ratund nu se aude în Munt., din pacate, acest cuvînt nu figureaza în ALR. Der. rotunji (var. ratunji, înv. ratunzi), vb. (a face rotund); rotunjime (var. ratunzime), s.f. (calitatea de a fi rotund); rotunjitura, s.f. (rotunjime); rotunjor, s.m. (moneda, ban); rotunjoara, s.f. (planta, Homogyne alpina).
, Va rugam insistent sa trimiteti numai definitii din sursele acceptate. Nu putem accepta definitii provenite din opinia dumneavoastra personala. Aceasta ar duce la scaderea credibilitatii DEX online sau ar putea omite sensuri secundare ale cuvântului. Va rugam sa respectati pe cât posibil instructiunile de formatare, în special simbolurile diacritice. Daca efortul necesar corectarii definitiei pe care ne-o trimiteti este mai mare decât tastarea ei de la zero, bunavointa dumneavoastra este irosita. Definitiile care nu se conformeaza acestor rugaminti vor fi respinse. Întrucât numarul de voluntari a crescut considerabil în ultima vreme, regretam ca nu putem garanta un raspuns individual
molecula, 1)molecula organica,radical sai ionçe poseda electronii necesari pentru formarea unei legaturi coordinative cu ionii metalici sau alte molecule;2)in contextul membranei celulare sau al altor structuri ce poseda receptori,molecula sau particula care se leaga cu o mare specficitate la un receptor;
saţ, sat s.n. – Abundenta, satietate, sufucienta. – Var. satiu. Lat. satĭs, cf. v. fr. sez "abundenta" var., din lat. •satius, cuvînt neatestat, dar pe care Meillet, DEL, îl considera necesar pentru a-l explica pe satiĕtas. – Der. nesat(iu), s.n. (insatietate); satios, adj. (care satura); nesatios, adj. (insatiabil); satia, vb. (a se ghiftui, a se satura); satietate, s.f., din fr. satiété.
scărpina, scarpiná (-árpin, -át), vb. – 1. A se rîcîi, a se freca. – 2. A ciupi, a simti mîncarime. – Var. Banat scarpana, scarpeni. Mr. scarchin, scarchinare, megl. scarpin, scarpinari. Lat. scarpĭnāre "a razui" (Puscariu 1545; REW 7663; Bartoldi, R. Linguist. rom., II, 157), cf. engad. skarpiner, it. de N skarpinari, calabr. scarpinnare "a rupe". Pastrarea lui i indica în rom. prezenta unui ῑ (Tiktin). Ipoteza unui lat. •scalpĭnāre (Meyer, Alb. St., IV, 90; Byhan 30; Cretu 365) nu este necesara. Uz general (ALR, I, 95). Der. scarpinatoare, s.f. (tesala, razuitoare); scarpinatura, s.f. (razuire); scarpinis, s.n. (mîncarime).
scrîşni, scrîsní (-nésc, -ít), vb. – A crisca, a scîrtîi. – Var. crîsni, (s)cîrsni. Megl. crasnes, crasniri. Creatie expresiva, cf. (s)cîrsca, si sl. skružitati (Cihac, II, 329), bg. skrašna (Conev 91). Der. din sl. (cf. si Miklosich, Slaw. Elem., 45; Tiktin) este posibila fara a fi o ipoteza necesara. Var. crîsni, este forma cea mai foolosita în limba vorbita (ALR, I, 89). – Der. scrîsnet, s.n. (scrîsnire).
sdreanţă, sdreánta (-te), s.f. – Cîrpa rupta, haina rupta. – Var. zdreanta si var. Creatie expresiva, bazata probabil pe o radacina imitativa •sdrant, care ar reproduce zgomotul unei pînze care se rupe, cf. sdrang, sdrîng, crant, cront. Numeroase var.: str(e)anta, str(e)amta, (co)tr(e)anta, cotreampa, cotoroanta, ultima cu sensul special de "femeie rea, harpie", cf. catrinta, cotrincioara, dr(e)anta etc. Legatura care s-a vrut sa se stabileasca cu sl. •sŭdranica, de la sŭdrati "a rupe" (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 101; Iordan, Dift., 87; Tiktin; Draganu, Dacor., V, 339 si VII, 216), cf. dranita, este posibila fara a fi necesara. Der. sdretar, s.m. (rupt, flenduros); sdrentaros (var. sdrentos), adj. (flenduros); sdrentui, vb. (a se rupe, a se sfîsia); sdrenturos (var. trenturos, trentaros, cotrentos etc.), adj. (jerpelit); sdreata, s.f. (linte de apa, Lemnea), cu pierderea nazalitatii); sdreala, s.f. (zgîrîietura), cu schimb de suf.; sdreli (var. sdrili, streli), vb. (a scrijeli), se afla semantic fata de sdreanta ca rasgar fata de rasguñar (der. din sl. strĕliti "a trage sageti", propusa de Cihac, II, 336 si Conev, nu se explica semantic; din sb. drliti "a descoperi" dupa Scriban, pare dificil); sdrelitura, s.f. (zgîrîietura).
spîn, spîn (-ni), adj. m. – Glabru, fara par. – Mr. spîn. Gr. σπάνος, de la στάνυς "lipsa de densitate" (Densusianu, Hlr., 345; Philippide, II, 14 si 733; Bezdechi, Dacor., IV, 1282; REW 8118b; Rohlfs, EWUG, 2012; Rosetti, II, 68; Sandfeld 29), cf. alb. spënk, sl. spanŭ. Prezenta unui intermediar lat. •spanus nu pare o ipoteza posibila si nici necesara (calabr., sicil. spanu este împrumut direct din gr.). Der. din sl. este posibila, dar se loveste de dificultatea trecerii lui an › în, care este aceeasi din cuvintele mult discutate, jupîn, smîntîna, stîna si stapîn. – Der. spînatic (var. spînatec), adj. (glabru).
şti, sti (-íu, -iút), vb. – A avea cunostinta, a cunoaste. – Mr. stiu, stiut, stire, megl. stiu, stiri, istr. stiwu. Lat. scῑre (Diez, I, 365; Puscariu 1648; REW 7722), cf. logud. iskire (Wagner 112) si stiinta. – Der. stire, s.f. (stiinta, cunostinta: notita, aviz; cunoastere, preocupare); stirici, vb. (a cauta, a cerceta, a iscodi; a comunica, a face sa se stie) în Trans. si Banat de la stire cu suf. expresiv; stiut, adj. (cunoscut; faimos; expert, experimentat); nestiut, adj. (ignorant); stiutor, adj. (care stie); nestiutor, adj. (ignorant); atotstiutor, adj. (care le stie pe toate); stiutura, s.f. (cunoastere), înv.; nestire, s.f. (inconstienta). Expresia nu stiu, cînd nu poarta accent stilistic se abreviaza de regula nus’, cel putin în Munt., nus cu ce ‹ nu stiu cu cine. De aici niste, pron. indef. (unii, unele, anumiti, anumite, cîtiva, cîteva) în loc de nus’ce, REW 5899; nestine (var. nescine, nuscine), pron. indef. (oarecare); nescit (var. neschit), adv. (ceva); niscai (var. niscaiva, nescai, nescare, niscare), pron. indef. (ceva, unii). Toate aceste comp., sau cel putin unele dintre ele ar putea conduce direct la lat., respectiv la nescio quid, nescio quem, nescio quantum, nescio qualem; dar aceasta ipoteza poate nu este necesara.
străin, straín (-na), adj. – 1. Venetic, din alta parte. – 2. Necunoscut. – 3. Care nu este familiar. – 4. Al altuia, diferit. – Var. înv. strein, stri(i)n si der. Lat. extraneus (Miklosich, Cons., I, 58; Cihac, I, 264; Koerting 3526). Acest etimon admis de filologia mai veche a fost respins de moderni, din cauza dificultatii fonetice: rezultatul normal pare ca ar trebui sa fie •strîi. Totusi este evident ca acest cuvînt a suferit o alterare înca din lat., cf. rezultatele aberante din it. straino (Rohlfs, Ital., 464), tosc., umbr. straino, calabr. strainu "fara stapîn". Desi nu stim sa explicam mecanismul acestei modificari, se poate admite o metateza a lui i (extraneus › •extrainu), ca în rubeus › roib, habeat › aiba etc. În fine, proba irefutabila ca avem de a face cu un element mostenit este prezenta der. astrina "a înstraina" cu forma rotacizata astriirat în sec. XVI (cf. DAR). Este necesar, prin urmare, sa pornim de la o faza intermediara a lat. extraneus; dar cele care s-au aratat pîna acum nu par sigure (lat. exterraneus, Cretu 371; lat. •exterrinus, Densusianu, Rom., XXXIII, 286 si R. critica, V, 134; lat. •extralienus, Puscariu, Dacor., VIII, 105). Oricum, der. din sl. straninŭ "pelegrin" (Weigand, Jb., III, 214; Puscariu 1651; Procopovici, Dacor, IV, 1157; REW 3098) sau sl. stranŭ "regiune" (Skok, Arch. Rom., VIII, 159) pare si mai dificil si nu se potriveste cu alte împrumuturi, cf. strana. Der. (în)straina (var. înv. astrina), vb. (a trimite în strainatate, a despamînteni; a aliena; a întoarce simpatia în ostilitate); înstrainator, adj. (care înstraineaza); strainatate, s.f. (tara care nu este patria); înstrainatate, s.f. (înv., exil, surghiun); straineste, adv. (ca strainii); strainism, s.n. (xenofilie; cuvînt strain).
loc, loc,incapere utilata cu unelte sau masini necesare,in care se desfasoara o activitate mestesugareasca
sturz, sturz (-zi), s.m. – Pasari din genul Turdus (Turdus musicus, T. viscivorus). – Mr. sturdzu. Lat. tŭrtus (Puscariu 1665; REW 8999). Ipoteza unei contaminari cu sturnus, pentru a explica pe s- (REW) nu pare necesara; si mai putin forma •turdĕus (Puscariu), pentru a-l explica pe z, care vine de la pl. (Byck-Graur 26; cf. Geheeb 41).
suchiţe, suchíte s.f. pl. – Bandaj pentru pulpe. Fr. sous-cuisses (Graur, BL, XIV, 111); contaminarea cu suci nu pare o ipoteza necesara.
sugel, sugél (-éi), s.m. – 1. Panaritiu. – 2. Urzica-moarta (Lamium purpureum, L. album). – Var. sugiu. Lat. sūgĭllum, rezultatul unei contaminari a lui sĭgĭllum "pecete" cu sūgillāre "a face vînatai" (Puscariu, Dimin., 172; REW 7903), cf. it. sugello "sigiliu" si, pentru confuzia ambelor cuvinte, Vitt. Pisani, IF, LIII, 22-3. Contaminarea cu suge (Tiktin; Candrea), nu pare o ipoteza necesara. Sugiu apare în loc de •sugeu, sing. reconstituit dupa pl. sugei (dupa Candrea, de la sugel considerat drept dim.).
toamnă, toámna (-ne), s.f. – Anotimpul de dupa vara. – Mr., megl. toamna, istr. tomne. Lat. autumnus (REW 812), cf. fr. automne, sp. otoño, port. outono; schimbul de gen ca în iarna, prin analogie cu vara si primavara (Tiktin; Iordan, Dift., 189; Pascu, Beiträge, 8). Ipoteza unui lat. •autumnĭum (Puscariu, ZRPh., XXVIII, 688; Puscariu 1743) nu pare necesara. Explicatia trecerii lui u › o(a) prin intermediul unei forme der., cu u aton (Graur, BL, V, 78) nu este suficienta. Probabil trebuie sa se porneasca de la un lat. •otumna, cu diftongul redus ca în orĭcla ‹ aurĭcŭla; si de aici u › o, prin asimilare, cf. rezultatele din fr. si sp. Der. tomna, vb. ( a petrece toamna); tomnat, s.n. (sezon de toamna; cheltuiala pazei sau a pasunatului unei turme în timpul toamnei); tomnatic (var. tomnatec), adj. (autumnal); întomna, vb. refl. (a sosi toamna); tomniu, adj. (autumnal).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc