Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru murdara
băltoacă, BĂLTOÁCĂ, baltoace, s.f. Balta mica, murdara si mocirloasa; balastioaga, baltac; adunatura sau scursura de apa de ploaie prin gropile drumurilor; bulhac. ♦ Cantitate mare de lichid varsat pe jos; balta. [Var.: baltoága s.f.] – Balta + suf. -oaca.
maritornă, MARITÓRNĂ s. f. servitoare (murdara, neîngrijita). (< fr. maritorne)
tavernă, TAVÉRNĂ, taverne, s.f. Cârciuma saracacioasa, murdara si întunecoasa (instalata de obicei la subsol). – Din fr. taverne.
umple, ÚMPLE, úmplu, vb. III. 1. Tranz. A face ca un recipient, o cavitate etc. sa fie pline; a baga înauntru (pâna sus); p. ext. a face sa contina o cantitate oarecare din ceva. ♢ Expr. A-si umple burta (sau pântecele) = a mânca mult. A-si umple buzunarele = a câstiga bani multi. (Refl. pas.) S-a umplut paharul = s-au adunat prea multe necazuri; nu se mai poate suporta situatia de acum. 2. Tranz. Fig. A coplesi pe cineva, a face sa se simta apasat (de un sentiment, de o senzatie). ♢ Refl. I se umple inima de bucurie. 3. Tranz. A introduce într-un învelis de aluat, de carne, de legume etc. un preparat culinar, pentru a pregati anumite mâncaruri. ♦ (Rar) A îmbiba un preparat culinar cu un lichid (dulce, aromat). 4. Tranz. A raspândi un miros într-un anumit spatiu. ♦ A raspândi sunete, zgomote. ♢ Expr. A umple satul (ori lumea, urechile lumii) = a face sa stie, sa afle toata lumea. 5. Tranz. A ocupa, a acoperi o suprafata, o întindere, o încapere etc. ♢ Refl. S-a umplut gradina de flori. 6. Tranz. si refl. A (se) acoperi cu o substanta daunatoare, murdara etc.; fig. a (se) contamina, a (se) molipsi. [Var.: (Înv. si pop.) umpleá vb. II, împle vb. III] – Lat. implere.
zoaie, ZOÁIE, zoi, s.f. Apa (cu sapun si cu lesie) ramasa de la spalatul rufelor, al vaselor etc.; apa murdara, laturi. [Pr.: zoa-ie. - Pl. si: zoaie] – Cf. bg., ucr. z o l a.
schimb, SCHIMB, schimburi, s.n. 1. Înlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeasi natura). ♢ (Tehn.) Piesa de schimb = piesa dintr-un mecanism, fabricata izolat de acesta si menita sa înlocuiasca alta piesa, identica, dar uzata, a mecanismului. (Fiziol.); Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec în organism cu ocazia asimilarii hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce în sânge oxigenul si se elimina bioxidul de carbon. ♢ Loc. adj., adv. Cu schimbul = (care apare, intervine etc.) când unul, când altul, pe rând. (Mil., în trecut) Trupa cu schimbul = trupa în care soldatii erau chemati sa faca serviciul în mod periodic si pe rând (în intervale fiind lasati la vatra). ♢ Expr. Schimb de cuvinte = discutie aprinsa, cearta. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua altul în locul lui; procesul circulatiei marfurilor ca forma de repartizare a bunurilor produse de societate. ♢ Loc. adv. În schimb = drept compensatie, ca echivalent. ♢ Loc. prep. În schimbul... = în locul..., pentru... ♦ (Concr.) Ceea ce se primeste, se obtine în locul a ceea ce s-a cedat; echivalent, compensatie. ♦ Transformare a unei sume de bani în alta de aceeasi valoare, dar constând din alte monede. ♢ Casa de schimb = întreprindere comerciala care se ocupa cu schimbarea banilor. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane sa plateasca o suma de bani celui indicat în act. Agent de schimb = persoana intermediara care are rolul de a negocia, în mod oficial, obligatiuni de stat si alte efecte. 3. (Fiz.) Trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule etc. de la un sistem fizic la altul, dintr-o parte în alta. 4. Totalitatea lucratorilor, functionarilor etc. care se gasesc în acelasi interval de timp la lucru într-o sectie, într-un serviciu etc. în care lucreaza mai multe rânduri de angajati; echipa de lucratori sau persoane care, dupa un interval de timp determinat, înlocuieste sau este înlocuita în munca de alta echipa sau de alta persoana; interval de timp cât lucreaza astfel o echipa sau o persoana. 5. (Mai ales la pl.) Rufarie de corp (sau de pat) care înlocuieste pe cea murdara; primeneli. – Din schimba (derivat regresiv).
pahonţ, PAHÓNŢ, pahonti, s.m. (Pop.) 1. Soldat caraus din armata rusa. 2. Epitet depreciativ pentru o persoana grosolana, necioplita sau murdara [Var.: pohónt s.m.] – Cf. rus p e h o t i n e t "infanterist".
păducherniţă, PĂDUCHÉRNIŢĂ, paduchernite, s.f. 1. (Depr.) Locuinta în care misuna paduchii (1); p. ext. locuinta murdara, saracacioasa. 2. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu miros urât, cu flori fara petale, întrebuintata la tara pentru stârpirea plosnitelor (Lepidium ruderale). [Pl. si: paducherniti] – Paduche + suf. -ernita.
primeni, PRIMENÍ, primenesc, vb. IV. Refl. si tranz. 1. A(-si) schimba rufaria, lenjeria purtata, murdara cu alta curata; p. ext. a (se) îmbraca frumos, a (se) gati. 2. Fig. A înlocui sau a fi înlocuit (partial ori total) cu altceva (nou), a (se) reînnoi; a-si schimba sau a face sa-si schimbe (în bine) înfatisarea, forma, continutul; a (se) modifica, a (se) preface; a (se) regenera. ♦ Tranz. A împrospata aerul (dintr-o incinta). [Var.: (reg.) premení vb. IV] – Din sl. prĕmĕniti.
lături, LĂTÚRI s.f. pl. Apa murdara în care s-au spalat vasele, rufele sau în care s-a spalat cineva; zoaie, spalaturi. ♦ Resturi de mâncare muiate în apa, folosite ca hrana pentru porci. ♦ Fig. Mâncare rau gatita, fara gust, urâta la aspect, de proasta calitate. – Probabil lat. lavaturae (din lavare "a spala") sau din la3.
cloacă, CLOÁCĂ, cloace, s.f. 1. Canal subteran în care se aduna murdariile dintr-un oras. 2. (Adesea fig.) Baltoaca murdara si rau mirositoare; loc infect, plin de murdarii. 3. Cavitate a corpului batracienilor, reptilelor si pasarilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale si urinare. – Din lat. cloaca, fr. cloaque.
neglijent, NEGLIJÉNT, -Ă, neglijenti, -te, adj. 1. Care nu-si îndeplineste îndatoririle cu destula grija; indolent, nepasator. 2. Care nu se îngrijeste de tinuta sa, care are o tinuta dezordonata, murdara etc.; neîngrijit. 3. (Despre actiuni, atitudini etc. ale oamenilor) Care denota lipsa de atentie, de grija, de interes (fata de ceva, de cineva sau de sine). – Din fr. négligent.
năclăit, NĂCLĂÍT, -Ă, naclaiti, -te, adj. Îmbibat sau acoperit cu o substanta cleioasa, unsuroasa, murdara; naclaios. ♦ (Rar; despre sânge) închegat, coagulat. – V. naclai.
năclăială, NĂCLĂIÁLĂ, naclaieli, s.f. Faptul de a (se) naclai: (concr.) substanta cleioasa, grasa, murdara (care naclaieste). [Pr.: -cla-ia-] – Naclai + suf. -eala.
cocină, CÓCINĂ, cocini, s.f. Adapost sau cotet pentru porci. ♦ Camera, locuinta, foarte murdara si neîngrijita. – Din bg., scr. kočina.
spălătură, SPĂLĂTÚRĂ, spalaturi, s.f. Faptul de a (se) spala. 1. Curatare a cuiva sau a ceva cu ajutorul apei, sapunului, detergentilor etc. ♦ Apa murdara în care s-a spalat ceva; laturi. ♦ Introducere a unui lichid (medicamentos) într-o cavitate fiziologica sau patologica a organismului pentru a o curata sau a o dezinfecta. 2. Actiune de eroziune a pamântului cauzata de suvoaie; loc unde se produce o astfel de eroziune, urma lasata de suvoaie. ♦ Pietris adus de ape; loc acoperit cu acest pietris. – Spala + suf. -atura.
terfelog, TERFELÓG, terfeloage, s.n. Registru, catastif, carte (veche, rupta, zdrentuita si murdara). [Var.: terfeloága s.f.] – Terfeli + suf. -og.
dejecţie, DEJÉCŢIE, dejectii, s.f. 1. Evacuare a excretiilor din organism, în special a materiilor fecale; (concr.) materia fecala evacuata. ♦ Apa murdara provenita din fabrici sau din gospodarii, care degradeaza apele naturale în care se scurge. 2. (În sintagma) Con de dejectie = forma de relief cu aspect de evantai, alcatuita din bolovanisuri, pietrisuri, nisip si argila depozitate de torenti si râuri acolo unde se produce o schimbare de panta. [Var.: dejectiúne s.f.] – Din fr. déjection, lat. dejectio, -onis.
scârbă, SCẤRBĂ, scârbe, s.f. 1. Aversiune nestapânita (fizica sau morala) fata de cineva sau de ceva; dezgust, repulsie; greata, sila. ♢ Loc. vb. A-i fi (sau a i se face) cuiva scârba sau a-l prinde (ori a-l cuprinde) pe cineva scârba (sau o scârba) = a se scârbi. ♦ (Rar) Ceea ce provoaca scârba (1) sau, p. ext., spaima, groaza. 2. (Fam.) Epitet pentru o fiinta murdara, dezgustatoare sau josnica, mârsava; p. ext. epitet pentru o fiinta neînsemnata. ♦ Fapta urâta, nedemna; ticalosie. ♦ (La pl.) Vorbe murdare, triviale; ocari, înjuraturi. 3. (Reg.) Întristare, mâhnire, suparare. ♦ Grija, necaz; nenorocire. 4. (Înv.) Mânie, furie; dusmanie. – Din sl. skrŭbĩ.
spumegai, SPUMEGÁI s.n. (Rar) Spuma murdara, urâta. – Din spuma (dupa mucegai, putregai).
spurcăciune, SPURCĂCIÚNE, spurcaciuni, s.f. 1. Lucru spurcat2 (1), gretos; scârnavie, murdarie. ♦ Fig. Fapta sau vorba murdara; trivialitate. 2. Termen de dispret pentru o fiinta respingatoare; p. ext. monstru. – Spurca + suf. -aciune.
desperado, DESPERÁDO s. m. cel care accepta orice afacere murdara sau violenta, din cauza mizeriei. (< sp. desperado)
cloacă, CLOÁCĂ s. f. 1. canal subteran destinat a primi murdariile dintr-un oras. 2. masa de apa murdara si fetida. ♢ (fig.) loc rau famat, mediu imoral. 3. orificiu comun al cailor urinare, intestinale si genitale la batracieni, reptile, pasari si la unele mamifere. (< fr. cloaque, lat. cloaca)
murdar, murdár adj. m., pl. murdári; f. sg. murdára, pl. murdáre
lături, LĂTÚRI f. la pl. 1) Apa murdara ramasa dupa spalatul vaselor. 2) Resturi de mâncare muiate în apa, folosite ca hrana pentru porci. 3) fig. Mâncare de proasta calitate. /<lat. lavaturae
dejecţie, DEJÉCŢIE f. 1) Evacuare a materiilor fecale din organism. 2) Apa murdara provenita din industrie, care polueaza apele naturale în care se scurge. [Art. dejectia; G.-D. dejectiei; Sil. -ti-e] /<fr. dejection, lat. dejectio, ~onis
cloacă, CLOÁ//CĂ ~ce f. 1) Galerie subterana unde se varsa murdariile dintr-un oras. 2) Masa de apa murdara si fetida. 3) fig. Mediu social vicios; mocirla. 4) fig. Loc cu reputatie proasta. 5) (la amfibii, reptile, pasari etc.) Orificiu comun al canalelor urinare si genitale. [G.-D. cloacei; Sil. cloa-ca] /<fr. cloaque, lat. cloaca
băltoacă, BĂLTOÁ//CĂ ~ce f. 1) Balta mica, cu apa statuta si mocirloasa. 2) Adunatura de apa (de ploaie) murdara, formata prin gropile de pe drumurile nepavate. 3) Cantitate mare de lichid, varsata pe jos. [G.-D. baltoacei] /balta + suf. ~oaca
basma, BASMÁ ~le f. 1) Bucata de tesatura (uni sau pestritata) având forma patrata sau triunghiulara si folosita, mai ales de femei, pentru a-si acoperi capul; batic. ♢ A scoate (pe cineva) ~ curata a scoate (pe cineva) nevinovat dintr-o afacere (murdara). A iesi (sau a scapa) ~ curata a iesi (a scapa) cu bine dintr-o încurcatura. 2) pop. Bucata mica de pânza, folosita pentru a sterge nasul sau fata; batista. [Art. basmaua; G.-D. basmalei] /<turc. basma
pahonţ, PAHÓNŢ ~i m. pop. 1) Soldat caraus din armata rusa. 2) depr. Persoana grosolana si murdara. /cf. rus. pehotinet
putoare, PUT//OÁRE ~óri f. 1) Miros neplacut, greu; duhoare. 2) fig. Persoana lenesa sau/si murdara. /<lat. putor, ~is
spurcăciune, SPURCĂCIÚN//E ~i f. 1) Fiinta sau lucru respingator. 2) fig. Vorba sau fapta spurcata, murdara. /a spurca + suf. ~aciune
tavernă, TAVÉRN//Ă ~e f. înv. Cârciuma saracacioasa, murdara si întunecoasa, aflata, de regula, la subsol. /<fr. taverne, germ. Taverne
zăbălos, ZĂBĂL//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) Care are zabale la gura. 2) Care este cu gura murdara (de parca ar avea zabale). /zabala + suf. ~os
zoaie, ZOÁIE zoi f. mai ales la pl. Apa murdara ramasa dupa spalatul vaselor sau al rufelor. [G.-D. zoaiei; Pl. si zoaie] /cf. bulg., ucr. zola
bombă, BÓMBĂ s.f. 1. Proiectil (lunguiet) cu încarcatura exploziva, incendiara etc., folosit la bombardamentele de aviatie. ♢ Bomba atomica = proiectil având ca exploziv energia obtinuta prin dezagregarea atomului; bomba cu hidrogen = bomba bazata pe o reactie termonucleara, prin care atomii de hidrogen se transforma în atomi de heliu cu o uriasa degajare de caldura si de energie; ♦ Bomba vulcanica = bucata (rotunda) de lava, azvârlita de un vulcan de obicei la începutul eruptiei. 2. Recipient folosit în medicina pentru gaze sau substante radioactive. 3. (Peior.) Cârciuma sordida, murdara. 4. (Fig.; sport) Lovitura puternica de minge. 5. (Fig.; argou) Stire, fapt care produce senzatie. [Var. boamba s.f. / < fr. bombe, it. bomba, cf. lat. bombus, gr. bombos – zgomot].
maritornă, MARITÓRNĂ s.f. (Frantuzism) Servitoare (murdara, neîngrijita). [< fr. maritorne].
purină, PURÍNĂ s.f. Compus organic derivat din acidul uric, zeama murdara scursa din balegar sau din gunoaie. [< fr. purin].
bahniţă, báhnita, báhnite, s.f. (reg.) femeie urâta si murdara
cloacă, CLOÁCĂ s.f. 1. Canal subteran destinat a primi murdariile dintr-un oras. 2. Masa de apa murdara si fetida. ♦ (Fig.) Loc rau famat, mediu imoral. 3. Orificiu comun al cailor urinare, intestinale si genitale la batracieni, reptile, pasari si la unele mamifere. [Pron. cloa-ca. / < fr. cloaque].
coluviu, COLÚVIU s.n. Material detritic rezultat din dezagregarea rocilor sub actiunea agentilor fizici si transportat la distanta mica de la locul de formare. [Pron. -viu. / < engl. colluvium, cf. fr. colluvion < lat. colluvio – apa murdara].
câlă, cấla, cấle, s.f. (reg.) femeie murdara, îngalata.
morosliv, moroslív, -a, moroslívi, -e, adj. (reg.) 1. rosu-închis, negru-rosu. 2. solid, tare. 3. morocanos. 4. (s.f.) o femeie rea, murdara. 5. mamornic.
bahnă, báhna (báhne), s.f. – Loc mlastinos, smîrc, balta. Din rut. buhno, pol., rus. bagno, ceh. bagno, provenind din aceeasi radacina ca germ. Bach "pîrîu" (Cihac; Berneker 38; DAR). Cuvîntul, cu der. sai, se aude numai în Mold. Der. bahnis, s.n. (loc mlastinos); bahnita, s.f. (balta; femeie murdara, jegoasa; tiganca); bahnos, adj. (mlastinos); bahni, bîhni, bîhli, vb. (a se împotmoli; a se strica; a mirosi urît, a putreziciune); behlita, s.f. (peste, Rhodeus amarus), al carui nume se explica prin gustul sau rau. Dintre der., numai báhnita "tiganca" a fost acceptat în limba literara, datorita mai cu seama întrebuintarii termenului de catre Ispirescu. Dictionarele (Damé, DAR, Candrea) îl explica prin "brunet" sau "urît", ceea ce este evident inexact, ideea de baza fiind cea de "murdar, stricat ca apa statuta, puturos"; cu aceeasi aplicare la persoane, cf. termenii identici împutit, putoare, puturos. Este inutila, prin urmare, încercarea facuta de DAR de a explica acest cuvînt prin. sl. bachati "a se fali." În ce priveste confuzia grupurilor hn si hl, cf. duhni si duhli; aceeasi confuzie apare la numele rîului Bahlui, alt. der. de la bahna, si îl explica bulhac, s.n. (balta), cu var. bîlc (rar, Mold.), bîlc (rar, Mold.), bîlcau (rar, Munt.), bîlhac, bulhoaca, bîlhoaca, balhui.
negritură, negritúra, negritúri, s.f. (reg.) 1. înnegrire, negreala, negreata. 2. rufa murdara de spalat. 3. struguri negri.
bîrcîi, bîrcîi (-iésc, ít), vb. – A murdari, a mînji. – Var. zbîrcîi (cu der.). Sb. brkati, bg. barkam "a amesteca" (Scriban). Pentru var., cf. sb. zbrka "dezordine". – Der. bîrcîiala, s.f. (actiunea de a murdari; munca murdara). Probabil de aceeasi origine este cuvîntul zbîrci, interj., cu care copiii indica o greseala la joc, si der. sau a zbîrci "a gresi, a nu nimeri", cf. sb. zabrkati "a gresi, a pierde", care în general se confunda cu a zbîrci "a încreti, a mototoli". Pe de alta parte, din familia bg. barkam "a amesteca" pare a face parte bracaci, s.n. (ceaun), cf. bg. barkalka, barkačka (lingura de spuma).
pângar, pângár, -a, adj., s.m. si f. (reg.) 1. (s.f.) spurcaciune, scârna; (fig.) vorba murdara, obscena, triviala. 2. (s.f.) rusine, dezonoare.
preuş, préus, -a, adj. (reg.) 1. (oaie, berbec, miel) cu pete albe sau rosietice pe pântece. 2. (despre oameni) cu fata brazdata si murdara.
căca, cacá (các, át), vb. – A defeca. – Mr., megl. cac, istr. cǫc. Lat. cacāre (Puscariu 247; REW 1443; Candrea-Dens., 206; DAR); cf. it. cacare, prov., sp., port. cagar, fr. chier. Se foloseste în forma refl., uneori tranzitiv trans. Cf. cacat. Der. caca, adv., adj. (rahat, murdarie, cuvînt infantil), cf. Iordan, BF, VI, 150; cacacios, adj. (fricos, care face pe el); cacafrica, s.m. (lenes; las); cacalau, s.n. (belsug, cantitate mare, gramada); cacanar, s.m. (latrinar); cacanarie, s.f. (meseria de latrinar); cacaniu, adj. (de culoarea frunzelor moarte); cacareaza, s.f. (excrement de oaie, capra, iepure, sobolan, cu forma caracteristica ovoidala), care presupune un anterior •cacarea (cf. it. cacherello) cu suf. -za (Densusianu, Bausteine, 477), cacareza, vb. (a defeca); cacari, vb. (a avea diaree; a alinta); cacarie, s.f. (toane, nazuri); cacator, adj. (care provoaca diaree); cacastoare, s.f. (closet); cacatura, s.f. (defecare); cacau, s.m. (cioara albastra, Coracius garrula); cacîcea, s.m. (cacacios); cîca, adj. si adv. (murdar, spurcat, cuvînt infantil); cîca, s.f. (muci, murdarie, femeie murdara). Din rom. deriva bg. (po)kakam "a defeca" (Capidan, Raporturile, 233), si ngr. (sarak.) kakarandza "excrement" (Hoeg 123), pe care Meyer, Neugr. St., IV, 50, îl deriva eronat din it. cacare, cu suf. -anza.
senic, sénic s.n. (reg.) 1. tesatura de cânepa (pentru rufe de corp, prosoape, fete de masa etc.). 2. stergar facut din tesatura de cânepa. 3. bucata de pânza în care se pune cenusa pentru lesie, cenusar; pânza rara pentru sedila. 4. (în forma: selnic) basma închisa la culoare (si murdara). 5. (în forma: selnic) unealta de pescuit asemanatoare cu leasa.
şiclit, siclít, siclíta, adj. (reg.) 1. (despre obiecte) murdar; naclait (de murdarie). 2. (despre terenuri) mâlit, cu mâl. 3. (despre metale) coclit. 4. (despre lichide) amestecat cu o substanta murdara si unsuroasa.
şlepeit, slepeít, -a, adj. (reg.) 1. murdar. 2. (substantivat) femeie murdara.
şmirac, smirác, smiráci, s.m. (reg.) persoana neglijenta, cu îmbracamintea murdara.
târcoseală, târcoseála s.f. (reg.) apa murdara, cu noroi.
tavernă, TAVÉRNĂ s.f. Cârciuma ordinara, murdara (instalata de obicei la subsol). [< fr. taverne, it. taverna, cf. lat. taberna].
tripotaj, TRIPOTÁJ s.n. (Rar) Afacere murdara, necinstita. [Pl. -je, -juri. / < fr. tripotage].
tavernă, TAVÉRNĂ s. f. cârciuma saracacioasa, murdara (la subsol). (< fr. taverne, germ. Taverne)
tripotaj, TRIPOTÁJ s. n. afacere murdara, necinstita; potlogarie. (< fr. tripotage)
hăi, hai interj. – Se întrebuinteaza pentru a îndemna si mîna animalele. Creatie spontana. Se foloseste numai la boi, vaci si oi; pentru cai îi corespunde forma hi. – Der. hai, vb. (a îndemna animalele cu strigate; a speria vînatul cu tipete); haicai, vb. (înv., a haitui, a goni; a speria); hait, s.n. (strigat, îndemn); hais (var. haisa, hois(a), his), interj. (se foloseste pentru a mîna boi la dreapta), pare der. expresiv de la hai (dupa Nandris, RF, I, 185, în loc de aist(a), forma mold. de la acesta, ceea ce nu explica raspîndirea sa generalizata). Apare cu acelasi sens în sb. ais, mag. hajsz, sas. hoits, rut. hojs, de unde ar putea proveni din rom. -Hai (var. hîi), vb. (a apasa; a se apleca; a se prabusi), pare de asemenea creatie expresiva, si este posibil sa exprime aceeasi intentie (DAR îl pune în legatura cu mag. hajlani "a se înclina"). Din aceeasi radacina, cu l expresiv, provin halacai, vb. (Bucov., a striga); halaciuga (var. halagiuca), s.f. (hatis care serveste drept ascunzatoare vînatului, tufisuri, maracinis; par încîlcit; harmalaie), si haciuga, s.f. (surcele), de la haicai, ca halaciuga de la halacai (Scriban îl deriva pe halaciuga din rus. olačuga "coliba"; pentru Cihac, II, 133, este vorba de sl. chalaga, cf. sb. haluga "iarba", dar rezultatul acestui cuvînt sl. este halînga, s.f. "balarii", cf. DAR); halai, vb. (a se certa); halagea, s.f. (Munt., zgomot; larma); halalai, vb. (a face zgomot), cf. Iordan, BF, IX, 118; halalaie, s.f. (larma, zarva); halau, s.n. (cearta, bataie); halalau, adj. (Munt., greoi, nedibaci); halaloi, adj. (Trans., lenes, puturos); haladuda, s.f. (femeie murdara si neglijenta; femeie bondoaca); halatuga, s.f. (femeie stricata); holca, s.f. (larma, zarva, scandal), pe care Cihac, II, 140, îl explica prin sb. huka, si DAR prin rus. golka "rebeliune".
lătură, latúra (latúri), s.f. – Zoi, apa murdara. – Mr. latura. Lat. •lavatūra (Puscariu 951; Candrea-Dens., 935; REW 4953; DAR), cf. alb. ljatirë (Philippide, II, 646), it. lavatura, prov., sp., port. lavadura, fr. lavure. Cf. la. – Der. laturar, s.n. (Trans., Banat, copaie sau vas pentru laturi); laturi, vb. (Olt., a spala superficial, a spala cu apa murdara).
măzac, mazác (mazáci), s.m. – 1. Mîzgalitor. – 2. Persoana murdara, slinoasa. Bg. mazačĭ, pol. mazacz (Tiktin). Sec. XVIII, Mold. – Der. mazacie, s.f. (murdarie).
murdar, murdár (murdára), adj. – Soios, slinos, jegos. – Mr. murdar. Tc. (per.) murdar (Roesler 599; Seineanu, II, 265; Loebel 66; Lokotsch 1516; Ronzevalle 160), cf. ngr. μουρντάρης, alb., sb. murdar. – Der. murdalnic, s.n. (înv., murdarie), din tc. murdalik; murdari, vb. (a face murdar); murdarie, s.f. (calitatea de a fi murdar; porcarie, magarie); murdarisi, vb. (înv., a murdari), din ngr. μουρνταρεύω, aorist μουρντάρευσα.
negru, négru (neágra), adj. – 1. De culoarea funinginii. – 2. Brun, întunecat. – 3. Murdar. – 4. Nefast, funest. – 5. (S.m.) Arap, negroid. – Mr. negru, negur, megl., istr. negru. Lat. nĭgrum (Puscariu 1167; Candrea-Dens., 1219; REW 5917); cf. it. nero, prov. negro, fr. noir, sp., port. negro. – Der. negreala, s.f. (calitatea de negru; vopsea neagra; nuanta de negru; Mold., Trans., cerneala); negreata, s.f. (negriciune), pe care Puscariu 1166 si REW 5919 îl trimit la lat. nĭgritia; negri (var. înegri), vb. (a da culoare neagra; a întuneca; a detracta); negricios, adj. (aproape negru; brunet); negriciune, s.f. (negreata); negrilica (var. negrusca), s.f. (chica-voinicului, Nigella arvensis), pentru sufix, cf. arapusca, femeiusca, muierusca (dupa Puscariu, Dacor., VII, 468, negrusca ar indica o încrucisare cu cernusca); negroaica, s.f. (femeie neagra); negrioara, s.f. (bruna); negriu, adj. (aproape negru); negritura, s.f. (îmbracaminte murdara); ponegri, vb. (a denigra), încrucisare a lui înegri cu sl. počruniti (Titin); ponegreala, s.f. (denigrare); ponegritor, adj. (denigrator). – Din rom. provin mag. nyégra "oaie neagra" (Edelspacher 20), ngr. νιάγϰρον "berbec negru" (Murnu, Lehnwörter, 37).
porc, porc (pórci), s.m. – Rîmator, rîtan. – Mr. porcu, megl., istr. porc. Lat. porcus (Puscariu 1353; Candrea-Dens., 1426; REW 6666), cf. vegl. puark, it., port. porco, prov., fr., cat. porc, sp. puerco. – Der. poarca (mr., megl. poarca, istr. porke), s.f. (rar, scroafa; Olt., cep de butoi; joc de copii), din lat. porca (Puscariu 1346; REW 6656), cf. it., prov., cat., port. porca, sp. puerca; porcan, s.m. (porc; Mold., gramada de paie; ciuperca comestibila, Hydnum imbricatum; persoana murdara si neglijenta); porcar (var. purcar, mr., megl. purcar), s.m. (pazitor de porci), ar putea proveni direct din lat. porcārius (Puscariu 1354; Candrea-Dens., 1428; REW 6659), cf. it. porcaio, prov. porquier, fr. porcher, cat. porquer, sp. porquero, port. porqueiro); porcaras, s.m. (purcarel; ploier, Charadrius pluvialis; pasare, Calidris arenaria); porcarie, s.f. (turma de porci; murdarie, mîrsavie, lucru prost); porcesc, adj. (de porc); porceste, adv. (ca porcii); porci, vb. (a insulta, a porcai; Mold., a mînca grasime sau carne în zi de post), pentru ultimul sens cf. spurca; porcie, s.f. (rar, porcarie); porcime (var. porcarime), s.f. (turma de porci); porcina, s.f. (Mold., carne de porc), probabil reprezentant al lat. porcina (Candrea-Dens., 1430); porcos, adj. (murdar; trivial,imoral); porcusor (var. porcan, porcas, porcoi(as), porcul(le)t), s.m. (guvid, Gobio fluviatilis; ploier de munte, Charadrius morinellus); porsor (Trans. var. Banat parsor), s.m. (gramada, morman), în loc porcsor (dupa Conev 51, din bg. parsor, care trebuie sa provina din rom.); porcareata (mr. purcareadza), s.f. (cocina), poate direct din lat. porcarĭcius (Puscariu 1355; REW 6658), cf. it. porchereccia. Cf. purcel, porcoi.
şleampătă, sleámpata (-péte), s.f. – Scroafa, femeie murdara. Germ. Schlampe. Dupa Bogrea, Dacor., IV, 849, din rut. šlampati.
tearfă, teárfa (-erfe), s.f. – 1. Cîrpa, zdreanta, otreapa. – 2. Sanda stricata. – 3. Femeie stricata. Creatie expresiva. Apartine aceleiasi radacini cu tarbaci "a murdari", de unde si var. tarba, s.f. (Mold., prostituata); probabil în loc de •ta(r)va, cf. tava "tavalindu-se". Esre dubletul lui tîrfa, s.f. (prostituata). Der. din rus. trjapica "cîrpa" (Cihac, II, 405), cf. otreapa, sau din ngr. τέρφος "piele" (Diculescu, Elementele, 471) nu este probabila; dupa Lacea, Dacor., IV, 781-85, din mag. terh, sl. terhŭ "încarcatura", cf. tárhat. Der. terfar (var. Bucov. cherfariu), s.m. (ruda a miresei care ajuta la dus zestrea în casa viitorului sot); terfaroaie (var. terfarita), s.f. (femeie din familie care ajuta mireasa); terfarie, s.f. (petrecere la casa mirelui), cuvinte din Trans.; terfeli (var. terveli, derveli), vb. (a murdari, a mînji; a pata, a prihani; a defaima, a discredita, a dezonora), cu suf. expresiv -li (Tiktin; Candrea; Graur, BL, VI, 146; dupa Scriban, Arhiva, 1912, 190, din mag. tereferelni "a trancani"; dupa Bogrea, Dacor., IV, 853, din mag. tréfal "a glumi"); terfelog (var. terfeloaga, tarfalog, tîrfalog), s.n. (carte fara valoare, maculator, ruptura; document foarte uzat); terfelegos, adj. (Mold., zdrentaros, murdar, unsuros); terfos, adj. (Mold., înv., zdrentaros); terfeleala, s.f. (murdarie, noroi); stoarfa (var. stoalfa), s.f. (femeie murdara, otreapa), poate prin contaminare cu a sterge "a freca" (Iordan, BF, IV, 195); tofai, s.f. (a se balaci, a se murdari), în Mold., cu pierderea lui r. – Cf. tohoarha, care probabil este în relatie cu aceeasi radacina expresiva.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc