Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru mirositoare
badian, BADIÁN, badiani, s.m. Arbust din China si Japonia cu frunze, flori, tulpina si fructe placut mirositoare, întrebuintate la fabricarea lichiorurilor, în medicina etc. (Illicium anisatum); p. restr. fructul acestui arbust. [Pr.: -di-an] – Din fr. badiane.
bărbuşoară, BĂRBUSOÁRĂ, barbusoare, s.f. 1. (Rar) Diminutiv al lui barba; barbuta. 2. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene placut mirositoare; micsandra-salbatica (Erysimum repandum). • Compus: barbusoara-de-munte = planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozeta, cu flori mici, albe sau galbui; tunicea (Arabis turrita). 3. (Reg.) Crusatea (Barbarea vulgaris). - Barba + suf. -usoara.
borză, BÓRZĂ, borze, s.f. Gândac mare, negru, care traieste în locuri umede si elimina la atingere o secretie rau mirositoare (Blaps mortisaga). – Formatie onomatopeica.
bromhidroză, BROMHIDRÓZĂ s.f. Transpiratie urât mirositoare si abundenta. – Din engl. bromhydrose.
bucsău, BUCSẮU s.m. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, cu ramuri lungi, verzi-albastrui, cu frunze simple si cu flori mari, galbene, placut mirositoare (Spartium junceum). – Cf. lat. b u x u s.
chiparoasă, CHIPAROÁSĂ, chiparoase, s.f. Planta decorativa cu tulpina înalta, terminata cu un manunchi de flori albe-verzui sau roz, placut mirositoare; tuberoza (Polyanthes tuberosa). [Var.: tiparoása s.f.] – Din chiparos (dupa fr. tubereuse).
drăgaică, DRĂGÁICĂ, dragaice, s.f. I. 1. Sarbatoare populara închinata coacerii holdelor (la 24 iunie); Sânziene. 2. Dans popular, jucat mai ales la Dragaica (I 1); melodie dupa care se executa acest dans. ♢ Expr. A sari (sau a juca) dragaica = a sari ca un nebun, a fi neastâmparat. ♦ Fiecare din fetele care (îmbracate barbateste) executa acest dans. 3. Târg care se tine la 24 iunie; p. gener. târg. 4. (La pl.) Zâne rele despre care se crede ca ar sluti pe oameni; iele. II. Planta erbacee cu fructe lungi si înguste si cu flori galbene-aurii, placut mirositoare; sânziana (Galium verum) – Din bg. dragaika.
frezie, FRÉZIE, frezii, s.f. Planta ornamentala cu flori placut mirositoare, colorate în diverse nuante (pale) (Freesia). – Din lat. Freesia, numele stiintific al freziei.
garoafă, GAROÁFĂ, garoafe, s.f. Planta erbacee ornamentala cu frunze opuse si liniare, cu flori de culori diverse si cu miros specific, placut (Dianthus caryophyllus). ♢ Garoafa de câmp (sau salbatica) = garofita (2). Garoafa de munte = planta cu frunze lanceolate, cu flori placut mirositoare, albe sau roz, cu peri purpurii (Dianthus superbus). – Din ngr. gharúfalo.
miasmă, MIÁSMĂ s. f. emanatie urât mirositoare; duhoare. (< fr. miasme, gr. miasma)
hasmaţuchi, HASMAŢÚCHI s.m. 1. Planta erbacee placut mirositoare, cu flori albe, cultivata ca planta culinara (Anthriscus cerefolium). 2. (Reg.) Planta erbacee cu flori albe, rar galbui, dispuse în mici umbele (Anthriscus silvestris). [Var.: asmatúchi, asmatúi s.m., hasmaciúca s.f.] – Et. nec.
matiolă, MATIÓLĂ s. f. planta erbacee ornamentala, cultivata pentru florile sale mirositoare, simple sau învoalte; mixandra. (< fr. matthiole)
ochi, ÓCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s.m. (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s.n. I. S.m. 1. Fiecare dintre cele doua organe ale vederii, de forma globulara, sticloase, asezate simetric în partea din fata a capului omului si a unor animale; globul împreuna cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ♢ Loc. adv. Vazând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închisi = a) fara discernamânt; b) pe dinafara, pe de rost; foarte usor, fara dificultati. ♢ Expr. (A fi) numai ochi (si urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi usor, nelinistit; a dormi iepureste. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, pâna la departari foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însusi, a fi de fata la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea pareri proprii, a judeca prin prisma altuia. A pazi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a pazi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atentie. A arata (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), facând o miscare usoara a ochilor în directia voita. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii dupa cineva (sau dupa ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i placea foarte mult cineva sau ceva, a tine mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi sa vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau rai) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte suparat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neasteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îti iese întâmplator în cale; a zari. A-si vedea visul cu ochii = a-si vedea realizata o dorinta. E cu ochi si cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-si) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o arma) la ochi sau a lua la ochi = a tinti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea banuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i placea cineva sau ceva; a pune sub observatie, a urmari. A face un lucru cu ochii închisi = a face un lucru foarte usor, fara dificultate, fara ezitare. Între patru ochi = fara martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la faina si cu altul la slanina, se spune despre cel care: a) se uita crucis sau b) râvneste la doua lucruri deodata. (Munceste, lucreaza, alearga, se fereste, fuge etc. de ceva) de-si scoate ochii = (munceste, lucreaza etc.) cât poate, din rasputeri. 2. Facultatea de a vedea, simtul vazului, vedere; privire, uitatura. ♢ Loc. adv. Cu ochi pierduti = cu privirea neconcentrata, privind în gol; în extaz. Sub ochii nostri = a) sub privirea noastra; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = dupa parerea cuiva, dupa aprecierea cuiva, în constiinta cuiva; în fata cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de forma, pentru a salva aparentele. ♢ Expr. A privi cu ochi de piatra = a privi nepasator, rece, înmarmurit. A avea ochi = a se arata priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A masura (sau a judeca, a pretui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximatie, cu privirea, însusirea unui obiect sau a unei fiinte; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpara) pe ochi = a vinde (sau a cumpara) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a tine foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiti) cu ochii = a mânca cu mare pofta; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice directie, fara tinta, aiurea. ♦ Fig. Putere de patrundere, discernamânt; judecata, ratiune. 3. (La pl.) Obraz, fata. ♢ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrazneala, fatis, fara crutare. II. P.anal. 1. S.n. Fiecare dintre spatiile libere ale unei ferestre, în care se monteaza geamurile; panou de sticla care închide fiecare dintre aceste spatii. ♦ Mica deschizatura închisa cu sticla, facuta într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încaperi. ♢ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea si aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încaperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S.n. Portiune de loc, în forma circulara, acoperita cu altceva (apa, nisip, zapada etc.) decât mediul înconjurator. 3. S.n. Întindere de apa în forma circulara, în regiuni mlastinoase, marginita cu papura; loc unde se aduna si stagneaza apa. ♦ Vârtej de apa, bulboana; copca. 4. S.n. si m. Orificiu facut într-o pânza de nava, plasa, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoara, o frânghie, un cablu; ochet. ♦ Bucla formata prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecuta cu un capat prin îndoitura; lat. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor tesaturi, ale unor plase etc.; golul împreuna cu firele care îl marginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lant; za. 5. S.n. Orificiu circular situat pe partea superioara a unei masini de gatit, pe care se asaza vasele pentru a le pune în contact direct cu flacara. 6. S.n. (Mai ales la pl.) Mâncare facuta din oua prajite în tigaie sau fierte fara coaja, astfel ca galbenusul sa ramâna întreg (cu albusul coagulat în jurul lui). 7. S.m. Complex de muguri existent pe nod la vita de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S.n. Despartitura într-o magazie, într-un hambar etc.; boxa. 9. S.n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada paunului. 10. S.n. Particula rotunda de grasime care pluteste pe suprafata unui lichid. 11. S.m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se foloseste în special la aparatele de receptie radiofonica sau radiotelegrafica, ca sa arate în ce masura este realizat acordul pe lungimea de unda dorita; indicator de acord.12. S.m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, carti de joc etc. 13. S.n. Fig. Pata de lumina, licarire, punct stralucitor. III. S.m. Compuse: ochi-de-pisica = a) disc de sticla sau de material plastic (montat într-o garnitura de metal) care reflecta razele de lumina proiectate asupra lui si care este folosit ca piesa de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe sosele; b) varietate de minerale care, slefuite într-un anumit mod, capata o luminozitate neobisnuita; ochi-de-ciclop = fereastra speciala care separa acustic încaperile unui studio, permitând însa o vizibilitate buna; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescente mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) planta erbacee cu flori mici albastre si cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) planta erbacee cu tulpina ramificata si cu florile dispuse în forma de spice (Plantago indica); ochii-pasaruicii = planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori albastre, albe sau rosii (Myosotis palustris); b) nu-ma-uita; ochiul-sarpelui = a) planta erbacee cu frunze mici în forma de rozeta, acoperite cu peri albi matasosi, cu flori albastre, rar albe, placut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mica planta erbacee cu frunze paroase si cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-soricelului = a) mica planta erbacee cu tulpini rosietice, cu frunzele bazale dispuse în rozeta, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-ma-uita; ochiul-soarelui = vanilie salbatica; ochiul-paunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemanatoare cu cele de pe coada paunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelatia Taurului. – Lat. oc(u)lus.
iasomie, IASOMÍE, iasomii, s.f. Mic arbust originar din India, cu ramuri lungi si verzi, cu flori albe, placut mirositoare, cultivat la noi prin parcuri si gradini (Jasminum officinale). ♦ Lemnul arbustului descris mai sus. ♦ Iasomie salbatica = arbust mic, cu ramurile colturoase, cu frunzele putin încovoiate si obtuze, cu flori galbene, placut mirositoare, cultivat uneori ca planta decorativa (Jasminum fretticans). – Din ngr. ghiasemí.
încheietor, ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, subst. 1. S.m. (În sintagma) Încheietor de pluton = fruntas, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S.f. Cheotoare (la îmbracaminte). 3. S.f. Planta erbacee cu florile galbene, patate cu cafeniu, rau mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturica. – Încheia + suf. -tor.
lăcrimioară, LĂCRIMIOÁRĂ, lacrimioare, s.f. 1. Diminutiv a lui lacrima; lacrimea, lacrimita, lacrimuta. 2. Mica planta erbacee cu flori mici, albe, placut mirositoare, de forma unor clopotei; margaritar. margaritarel, cercelusi (Convallaria majalis). [Var.: lacramioára s.f.] – Lacrima + suf. -ioara.
magnolie, MAGNÓLIE, magnolii, s.f. Nume dat unor arbori exotici cu flori frumoase, mari, albe sau rosii, placut mirositoare, ale caror frunze sunt (la unele specii) întotdeauna verzi, cultivati ca plante decorative (Magnolia). [Pr.: -li-e] – Din germ. Magnolie, fr., it. magnolia.
storax, STÓRAX, s.n. Rasina mirositoare extrasa din sucul stiraxului, întrebuintata in parfumerie si medicina. – Din fr., lat. storax.
lotus, LÓTUS s. m. 1. planta acvatica exotica din familia nimfeacee, cu flori mari, albastre, trandafirii sau albe, placut mirositoare. 2. motiv decorativ frecvent în monumentele egiptene si în artele asiatice, reprezentând un lotus (1). (< fr., lat. lotus)
zambilă, ZAMBÍLĂ, zambile, s.f. Planta erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violete sau albastre, asezate în ciorchine la vârful tulpinii si placut mirositoare (Hyacinthus orientalis). – Din tc. sümbül.
mălin, MĂLIN, malini, s.m. Arbust decorativ din familia rozaceelor, cu flori albe mirositoare si cu fructe drupe mici, negre, din a carui scoarta amara se prepara un medicament astringent (Prunus padus). 2. (Bot.; reg.) Liliac1. – Din malina (derivat regresiv)
leandru, LEÁNDRU /OLEÁNDRU s. m. arbust ornamental cu flori mari, frumoase, rosii sau albe, placut mirositoare. (< it. leandro, fr. oléandre)
sare, SÁRE, (2, 4) saruri, s.f. 1. Substanta cristalina, sfarâmicioasa, solubila în apa si cu gust specific, care constituie un condiment de baza în alimentatie si este folosita în industria conservelor, în tabacarie, în industria chimica etc.; clorura de sodiu. ♢ Expr. Sarea pamânului = ceea ce este mai de pret, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea si marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva sa faca ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (sa faca) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a iesi înaintea cuiva) cu pâine si sare = a primi pe cineva cu deosebita cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanta chimica formata de obicei prin reactia unui acid cu o baza. 3. (În sintagmele) Sare amara = substanta chimica sub forma de praf alb, întrebuintata în medicina ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lamâie = acid citric; saricica. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu si substante puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), întrebuintat, în trecut, pentru trezirea din lesin. – Lat. sal, salis.
trandafir, TRANDAFÍR, trandafiri, s.m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbusti ornamentali din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase, cu flori divers colorate si placut mirositoare, folosite mult în industria parfumurilor (Rosa). ♢ Trandafir salbatic = maces. ♢ Compuse: (Bot.) trandafiri-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teisor (2) (Kerria-japonica); (Zool.); trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocata mare, cu satârul, si condimentata cu mult piper si usturoi. – Din ngr. triandáfillo "treizeci de foi" (apropiat, prin etimologie populara, de fir).
frăsinel, FRĂSINÉL, frasinei, s.m. Planta erbacee medicinala si ornamentala, cu flori mari, albe sau trandafirii, placut mirositoare (Dictamnus fraxinella). ♢ Expr. A umbla (de) frunza frasinelului = a umbla fara nici un rost, fara nici un scop, a fi haimana; a hoinari. – Frasin + suf. -el.
pansea, PANSEÁ, pansele, s.f. Numele a doua plante erbacee decorative din familia violaceelor: a) planta cu tulpina mica, cu frunze late, ovale, cu flori nemirositoare, având cinci petale inegale de culori variate; panseluta (Viola wittrockiana); b) planta cu frunze ovale si cu flori cu petale mari, rotunjite si variat colorate (Viola tricolor). – Din fr. pensée.
pejmă, PÉJMĂ, pejme, s.f. Numele a doua specii de plante erbacee cu tulpinile rigide, ramificate si cu frunze dintate, una cu flori albe sau violete-purpurii, cu miros placut de mosc (Amberboa moschata), cealalta cu flori galbene, placut mirositoare (Amberboa odorata). – Din magh. pézsma.
pelinuţă, PELINÚŢĂ, pelinute, s.f. Mica planta erbacee cu tulpina si frunzele paroase, alburii, cu flori galbene mirositoare (Artemisia petrosa). – Pelin + suf. -uta.
jasmin, JASMÍN s. m. arbust ornamental cu flori galbene sau albe, foarte mirositoare; iasomie. ♢ parfumul extras. (< fr. jarmin)
telegraf, TELEGRÁF, (1, 2) telegrafe, s.n., (3) telegrafi, s.m 1. S.n. Telecomunicatie care transmite la distanta semnale (corespunzatoare literelor si cifrelor) cu ajutorul unor aparate electromagnetice; ansamblul instalatiilor necesare în acest scop. ♦ Aparat folosit pentru producerea, receptia si transformarea semnalelor telegrafice în scopul transmiterii telegramelor. 2. S.n. (Înv.) Aparat situat pe înaltimi sau în turnuri de semnalizare, pentru transmiterea la distanta a unor semnale optice. 3. S.m. Nume dat unor plante erbacee ornamentale cu flori albe, mirositoare si cu tulpina agatatoare ajungând pâna la 5-6 metri (Boussingaultia baselloides), sau cu florile mici, roz-purpurii si cu tulpina fragila (Tradescantia virginica). – Din fr. télégraphe.
petunie, PETÚNIE, petunii, s.f. Planta erbacee decorativa din familia solanaceelor, cu tulpina înalta si cu flori mari, diferit colorate si placut mirositoare, care au corola în forma de pâlnie (Petunia hybrida). – Din fr. pétunia.
aromă, ARÓMĂ, arome, s.f. Emanatie a unor substante placut mirositoare (si cu gust placut); miros tare si placut; mireasma, parfum. ♦ Substanta care da unui produs miros sau gust placut. – Din fr. arôme, lat. aroma.
vinariţă, VINÁRIŢĂ, vinarite, s.f. Planta erbacee cu frunze verticilate, cu flori mici, albe, placut mirositoare, folosita la parfumarea rufelor sau la aromatizarea unor bauturi (Asperula odorata). – Vin + suf. -arita.
poroinic, PORÓINIC, poroinici, s.m. Nume dat mai multor plante erbacee din familia orhideelor, cu tuberculi, cu frunze oblonge, lucitoare, cu flori mari, placut mirositoare, grupate într-un spic si care cresc în paduri umede si umbroase (Orchis). – Et. nec.
podobromhidroză, PODOBROMHIDRÓZĂ, podobromhidroze, s.f. (Med.) Transpiratie rau mirositoare a picioarelor. – Din fr. podobromhidrose.
viţă, VÍŢĂ, vite, s.f. I. (Adesea determinat prin "de vie") Nume dat mai multor plante perene cu radacina puternica, cu tulpina lipsita de sustinere proprie, din care ies mladite cu cârcei agatatori, cu frunze mari, crestate adânc si cu fructele în forma de ciorchine, care se cultiva într-un numar mare de soiuri si de varietati; vie (Vitis). ♢ Vita de Canada sau vita salbatica = arbust agatator din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se coloreaza toamna în rosu, cultivat ca planta decorativa (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lastarele lungi si flexibile ale vitei (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: vita-alba = planta agatatoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Suvita de par. ♦ Fiecare dintre firele, suvitele etc. din care se confectioneaza, prin împletire sau rasucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâma de sârma. 2. Fig. Descendent, urmas, vlastar; p. ext. neam; soi, fel. ♢ Loc. adj. De vita = a) de calitate superioara; b) de obârsie boiereasca. – Lat. •vitea (= vitis).
priboi, PRIBÓI1, priboaie, s.n. 1. Unealta de otel în forma de bara, cu un capat conic, care serveste, de obicei, la perforarea sau la largirea gaurilor materialelor metalice; dorn. 2. Bat lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de maciulie, cu care se bat icrele pentru a le curata de pielite. 3. Planta erbacee cu frunze placut mirositoare si cu flori rosii sau albe (Géranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. – Din scr. priboj.
vişin, VÍSIN, visini, s.m. Pom roditor din familia rozaceelor, cu frunze lucioase, dintate pe margine, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus cerasus). ♢ Visin salbatic = visinel (2). Visin turcesc = arbust din familia rozaceelor, cu lemnul tare (întrebuintat la confectionarea lulelelor), cu frunzele frumos mirositoare, întrebuintate drept condiment, cu flori albe si cu fructe mici, negre, amarui (Prunus mahaleb). – Din visina (derivat regresiv).
trei, TREI num. card. 1. Numar care are în numaratoare locul între doi si patru si care se indica prin cifra 3 sau III. ♢ (Adjectival) Trei carti. ♢ (Substantivat) Scrie un trei pe tabla. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Volumul trei. ♢ (Formeaza numeralul adverbial corespunzator) De trei ori. ♢ (Formeaza numeralul multiplicativ corespunzator) De trei ori pe atâta. ♢ (Precedat de "câte", formeaza numeralul distributiv corespunzator) Câte trei parti. ♢ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de "toate" sau "câte") Toate trele. 2. Compuse: trei frati s.m. = planta erbacee cu flori galbene, placut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frati-patati s.m. = a) gen de toporasi (din care s-a obtinut, prin încrucisare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-rai s.m. = a) popilnic iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-lesestile s.m. = dans popular batrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pasi simpli spre dreapta si sarituri cu bataia calcâielor pe loc; melodie dupa care se executa acest dans; trei-pazeste s.m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de barbati în formatie liniara, stând cu mâinile încrucisate la spate; melodie dupa care se executa acest dans. ♢ Expr. A lua (pe cineva) la trei-pazeste = a cere (cuiva) explicatii pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres.
mentă, MÉNTĂ s.f. Numele mai multor plante erbacee (medicinale) din familia labiatelor, cu frunze dintate si cu flori puternic mirositoare; izma (Mentha). ♢ Menta creata = izma creata. ♦ Bomboana (sau pastila) de menta = bomboana aromata cu esenta extrasa din planta definita mai sus. [Var.: mínta s.f.] – Din sl. menta, lat. mentha, fr. menthe.
omătuţe, OMĂTÚŢE s.f. pl. Numele a doua specii de ghiocei, cu flori albe mirositoare, care cresc în lunile februarie-mai prin paduri, livezi si fânete (Leucojum aestivum si vernum). – Omat + suf. -uta.
oreşniţă, ORÉSNIŢĂ, oresnite, s.f. Planta erbacee agatatoare, melifera, cu frunzele terminate printr-un cârcel ramificat, cu florile purpurii, placut mirositoare si cu un tubercul comestibil (Lathyrus tuberosus). – Et. nec. Cf. bg., scr. o r e š a k.
mirodenie, MIRODÉNIE, mirodenii, s.f. 1. Nume dat partilor unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncarurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanta aromatica alimentara. 2. Mireasma, aroma, parfum. 3. Numele a doua plante din familia cruciferelor, cu flori placut mirositoare: a) planta cu flori galbene-verzui, care creste la marginea padurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasa. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.
ladin, LÁDIN1 s.m. (Înv.) Specie de rasina placut mirositoare, extrasa dintr-o planta exotica. – Din ngr. ládanon.
luminiţă, LUMINÍŢĂ, luminite, s.f. 1. Diminutiv al lui lumina. 2. (Pop.) Lumânare mica. 3. Planta melifera, cu tulpina dreapta, înalta, cu frunze alterne si cu flori mari, mirositoare, de culoare galbena (Oenothera biennis). – Lumina + suf. -ita.
levănţică, LEVĂNŢÍCĂ s.f. Planta erbacee din familia labiatelor, cu flori albastre placut mirositoare, întrebuintata în medicina si în industria parfumurilor; lavanda (Lavandula angustifolia). [Var.: leventíca, livantíca s.f.] – Levanta (înv. "levantica" < ngr.) + suf. -ica.
leandru, LEÁNDRU, leandri, s.m. Arbust mediteranean, înalt pâna la cinci metri, cu frunze lanceolate si cu flori albe, galbui sau rosii placut mirositoare, cultivat la noi ca planta ornamentala (Nerium oleander). [Pr.: le-an-. – Pl. si: lendri. – Var.: oleándru s.m] – Din it. leandro.
lotus, LÓTUS, lotusi, s.m. Nume dat mai multor plante acvatice cu flori albastre, mari, placut mirositoare (Nymphaea coerulea), trandafirii (Nelumbo nucifera) sau albe (Nymphaea lotus thermalis). – Din fr. lotus.
liliac, LILIÁC1, lilieci, s.m. Arbust înalt cu frunze ovale, cu flori placut mirositoare, albe sau colorate în diferite nuante de violet sau albastru-violet, crescute în forma de buchete, cultivat ca planta ornamentala; iorgovan, malin (Syringa vulgaris). ♦ Floarea acestui arbust. [Pr.: -li-ac] – Din tc. leylâk. Cf. bg. l i u l e a k.
melisă, MELÍSĂ, melise, s.f. Planta erbacee perena din familia labiatelor, cu flori albe, placut mirositoare, mult cautate de albine, si cu frunzele ovale, folosita în medicina pentru calitatile ei stimulatoare si antispasmodice; roinita2 (Melissa officinalis). ♦ Bautura alcoolica aromata (întrebuintata în medicina populara), obtinuta prin fermentarea frunzelor plantei de mai sus. – Din lat. melissa, fr. mélisse.
miasmă, MIÁSMĂ, miasme, s.f. Emanatie rau mirositoare; duhoare, putoare, exalatie. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasme.
micsandră, MICSÁNDRĂ, micsandre, s.f. Numele a doua plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simpla sau ramificata, cu frunzele acoperite cu peri cenusii, cu flori albe, rosii, albastre sau violete, placut mirositoare; micsunea, vioara-rosie (Matthiola incana si annua). ♢ Compus: micsandra-salbatica (sau -de-munte) = planta erbacee cu flori mari, galbene, placut mirositoare (Erysimum officinalis). – Et. nec.
mielărea, MIELĂREÁ, mielarele, s.f. Arbust înalt de 1-4 m, cu frunze digitale si cu flori mici violete placut mirositoare, cultivat ca planta decorativa (Vitex agnus castus). – Miel + suf. -area.
mireasmă, MIREÁSMĂ, miresme, s.f. 1. Miros placut si puternic, raspândit mai ales de plante si flori; parfum, aroma. 2. (La pl.) Uleiuri sau substante aromatice placut mirositoare, cu care se unge corpul, se parfumeaza în casa etc.; balsam. – Din sl. mirizma.
mojdrean, MOJDREÁN, mojdreni, s.m. Arbore sau arbust cu frunze compuse, cu flori albe, mirositoare, a carui coaja se foloseste la vopsit; urm (Fraxinus ornus). – Din bg. maždrĕan.
cloacă, CLOÁCĂ, cloace, s.f. 1. Canal subteran în care se aduna murdariile dintr-un oras. 2. (Adesea fig.) Baltoaca murdara si rau mirositoare; loc infect, plin de murdarii. 3. Cavitate a corpului batracienilor, reptilelor si pasarilor, în care se deschid tubul digestiv, conductele genitale si urinare. – Din lat. cloaca, fr. cloaque.
trânji, TRẤNJI s.m. pl. 1. (Pop.) Hemoroizi. 2. Planta erbacee din familia orhideelor, cu tulpina fistuloasa si cu flori de culoare galbena sau bruna deschis, placut mirositoare (Neottia nidus avis). – Cf. sl. t r o n d ŭ.
rozetă, ROZÉTĂ, rozete, s.f. 1. Mica planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze lunguiete, cu flori galbene-aurii, placut mirositoare; rezeda (Reseda odorata). 2. Nasture de alama pe care îl purtau, în trecut, la tunica si la cizme, ostasii din trupele de cavalerie de rosiori. 3. Motiv decorativ circular, având forma unui trandafir, care apare frecvent în arta populara româneasca. 4. (Arhit.) Fereastra circulara de mari dimensiuni, decorata cu vitralii si folosita mult la ornamentarea fatadelor catedralelor gotice; rozasa. 5. (Tehn.) Armatura sau guler original al unei tije, care serveste ca element de legatura, de suspensie sau de protectie. 6. Disc, în general de forma rotunda, care se aplica pe fata diferitelor elemente de constructie, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusatura în forma de triunghi, executata manual cu fire de matase, la deschizatura buzunarelor, servind ca întaritura sau pentru înfrumusetare. – Din fr. rosette.
sălcioară, SĂLCIOÁRĂ, salcioare, s.f. 1. Diminutiv al lui salcie1. 2. Arbore spinos, cu frunze lanceolate si cu flori galbene, puternic mirositoare, cultivat ca planta ornamentala (Elaegnus angustifolia). [Pr.: -ci-oa-] – Salcie1 + suf. -ioara.
saşeu, SASÉU, saseuri, s.n. Punga mica de pânza în care se pastreaza batiste, ciorapi etc. sau în care se pun, în dulap, flori placut mirositoare pentru a parfuma rufele. – Din fr. sachet.
smântânică, SMÂNTÂNÍCĂ, smântânici, s.f. 1. Diminutiv al lui smântâna. 2. Planta erbacee cu tulpina acoperita de peri lungi si aspri, cu flori galbene, placut mirositoare si cu fructe înguste asezate câte patru la un nod (Gallium cruciata). – Smântâna + suf. -ica.
smirdar, SMIRDÁR, smirdari, s.m. (Bot.) 1. Mic arbust din regiunea alpina, cu flori rosietice, placut mirositoare si cu frunze lucioase, persistente; rododendron, bujor-de-munte (Rhododendron kotschyi). 2. Merisor1. – Cf. scr. s m r d e l i, bg. s m r a d l j a k.
halenă, HALÉNĂ s. f. (med.) aer cald care iese din plamâni în timpul expiratiei. ♢ respiratie urât mirositoare. (< fr. haleine)
sulfină, SULFÍNĂ, sulfine, s.f. Numele a doua plante erbacee, melifere si medicinale, cu flori placut mirositoare, galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus). [Var.: sulcína s.f.] – Lat. •sulfina (< sulphur).
trestiemirositoare, TRESTIEMIROSITOÁRE s. v. obligeana.
gardenie, GARDÉNIE s. f. arbust tropical cu flori albe, frumoase si placut mirositoare, cultivat ca planta ornamentala. (< fr. gardénia)
tătăişi, TĂTĂÍSI s. pl. v. romanita neadevarata, romanita nemirositoare, surguci.
sălciuţămirositoare, SĂLCIUŢĂ-MIROSITOÁRE s. v. rachitica.
salciemirositoare, SALCIE-MIROSITOÁRE s. v. rachitica.
romonbolund, ROMONBOLÚND s. v. romanita neadevara-ta, romanita nemirositoare.
romaniţăputuroasă, ROMANIŢĂ PUTUROÁSĂ s. v. romanita neadevarata, romanita nemirositoare.
romaniţăproastă, ROMANIŢĂ PROÁSTĂ s. v. romanita neadevarata, romanita nemirositoare.
romaniţă, ROMANÍŢĂ s. (BOT.) romanita neadevarata v. romanita nemirositoare; romanita nemirositoare (Matricaria inodora) = romanita neadevarata, (reg.) mararita, roman, tataisi (pl.), chioara-gainii, mararul-broastei, musetel-prost, ochiul-boului, romanita proasta, romanita puturoasa, romon-bolund.
roman, ROMÁN s. v. crizantema, dumitrita, granat, margareta, musetel, romanita neadevarata, romanita nemirositoare, spilcuta, tufanica.
eugenol, EUGENÓL s. n. substanta mirositoare din uleiul de cuisoare, de garoafe etc., folosit în parfumerie si în dentistica. (< fr. eugénol)
răchiţică, RĂCHIŢÍCĂ s. (BOT.) 1. (Elaegnus angustifolia) (rar) maslin-salbatic, (reg.) salcioara, salcie-dom-neasca, salcie-mirositoare, salciuta-mirositoare. 2. v. salcie.
ochiulboului, OCHIUL-BÓULUI s. v. bumbisor, cinci-degete, codobatura, granat, laptucul-oii, margareta, piciorul-cocosului, pitulice, prundar, prundas, romanita neadevarata, romanita nemirositoare, spilcuta, spânz, stelita, steluta.
obligeană, OBLIGEÁNĂ s. (BOT.; Acorus calamus) (reg.) calm, speteaza, trestie-mirositoare, (Transilv.) speribana, (prin Olt.) spetejoara.
muşeţelprost, MUSEŢELPRÓST s. v. romanita neadevarata, romanita nemirositoare.
dezodorizare, DEZODORIZÁRE s. f. 1. actiunea de a dezodoriza. 2. operatie de purificare a anumitor produse prin eliminarea substantelor rau mirositoare. ♢ îndepartare, în procesul de rafinare a uleiurilor vegetale, a componentilor care le imprima miros neplacut sau caracteristic. (< dezodoriza)
mărăriţă, MĂRĂRÍŢĂ s. v. romanita nemirositoare, romanita proasta.
mărarulbroaştei, MĂRARUL-BROÁSTEI s. v. romanita neade-varata, romanita nemirositoare.
iarbămirositoare, IARBĂMIROSITOÁRE s. v. vitelar.
chioaragăinii, CHIOARA-GĂÍNII s. v. romanita neadevarata, romanita nemirositoare.
viţelar, VIŢELÁR s. (BOT.; Anthoxanthum odoratum) (reg.) palciana, parangina, iarba-mirositoare.
mirositor, mirositór adj. m, pl. mirositóri; f. sg. si pl. mirositoáre
obligeană, OBLIG//EÁNĂ ~éne f. Planta aromata, cu tulpina erecta, neramificata, cu frunze liniare, lungi, folosita în industria lichiorurilor, în parfumerie si în medicina. ♢ ~-de-balta trestie mirositoare. [Sil. -bli-] /Orig. nec.
niprală, NIPRÁL//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina înalta, cu frunze digitate si cu flori galbene, placut mirositoare. /Orig. nec.
năprasnică, NĂPRÁSNI//CĂ ~ce f. Planta erbacee rau mirositoare, cu tulpina cilindrica, ramificata si cu frunze triunghiulare, crestate. /<sl. naprasinu
mojdrean, MOJDR//EÁN ~éni m. Specie de frasin cu lemnul rosu-deschis si cu frunze compuse, cu flori albe mirositoare, din coaja caruia se extrage vopsea rosie. /<bulg. maždrĕan
mirodenie, MIRODÉNI//E ~i f. 1) mai ales la pl. Ingredient (frunza, coaja, floare, fruct) care se foloseste în cantitati mici în alimente, dându-le gust si miros placut; condiment. 2) Substanta aromatica care se pune în mâncare pentru a trezi pofta de mâncare. 3) Planta erbacee cu tulpina erecta, cu flori galbene-verzui, placut mirositoare. 4) Planta erbacee cu tulpina erecta, cu frunze dintate, alungite, cultivata pentru florile ei placut mirositoare; nopticoasa. /mirodie + suf. ~enie
mielărea, MIELĂR//EÁ ~éle f. 1) Arbust decorativ înalt, având fruze digitale si flori mici violete placut mirositoare. 2) Floare a acestui arbust. /miel + suf. ~area
micşunea, MICSUN//EÁ ~éle f. Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei placut mirositoare, de culoare galbena-aurie, asezate în ciorchine; siboi. ♢ Când va face plopul mere si rachita ~ele niciodata. [Art. micsuneaua; G.-D. micsunelei; Var. micsunica] /<turc. menekse
micsandră, MICSÁNDR//Ă ~e f. Planta erbacee decorativa, cu tulpina ramificata, cu flori albe, rosii sau violete, placut mirositoare. [G.-D. micsandrei] /Orig. nec.
miasmă, MIÁSM//Ă ~e f. livr. Miros neplacut; emanatie rau mirositoare; duhoare; putoare. [Sil. mi-as-] /<fr. miasme
melisă, MELÍS//Ă ~e f. 1) Planta melifera cu flori albe sau galbui, folosita ca planta medicinala. 2) înv. Bautura alcoolica, placut mirositoare, preparata din frunzele acestei plante fermentate. /<lat. melissa, fr. mélisse
magnolie, MAGNÓLI//E ~i f. Arbore exotic cu frunze stralucitoare, alterne, cu flori mari, mirositoare, cultivat ca planta decoraitva. /<germ. Magnolie, fr., it. magnolia
lotus, LÓTU//S ~si m. Planta acvatica exotica cu floarea mare, de culoare alba sau trandafirie, placut mirositoare. /<fr. lotus, lat. lotus
liliac, LILI//ÁC1 ~éci m. 1) Arbust înalt cu frunze ovale, cu flori în forma de ciorchine, de culoare violeta sau alba, placut mirositoare, cultivat ca planta ornamentala. 2) Floare a acestui arbust. [Sil. -li-ac] /<turc. leylâk
levănţică, LEVĂNŢÍCĂ f. Planta erbacee cu flori albastre, placut mirositoare, folosita în medicina si în industria parfumurilor. [G.-D. levanticii] /levanta + suf. ~ica
levantă, LEVÁNT//Ă ~e f. înv. Planta erbacee cu flori albastre, placut mirositoare, folosita în medicina si în industria parfumurilor. /<ngr. levánta
leandru, LEÁNDR//U ~i m. Arbust ornamental înalt, cu frunze lanceolate si cu flori de mai multe culori, placut mirositoare. [Sil. le-an-dru] /<it. leandro
lavandă, LAVÁND//Ă ~e f. Planta erbacee, cu flori albastre, placut mirositoare, folosita în medi-cina si industria parfumurilor; levantica. 2) Parfum extras din aceasta planta. [G.-D. lavandei] /<fr. lavande
încheietoare, ÎNCHEIET//OÁRE2 ~óri f. Planta urât mirositoare, cu tulpina paroasa, dreapta si scurta, si cu frunze alungite. /a încheia + suf. ~toare
izmă, ÍZM//Ă f. Planta erbacee perena, mirositoare, cu frunze petiolate si cu flori mici trandafirii, folosita în industria farmaceuticii si a parfumurilor; menta. ♢ ~ creata izma cu frunza creata; menta creata. ~a-broastei izma care creste prin locuri mlastinoase; menta-broastei. /Orig. nec.
indruşaim, INDRUSAÍM ~i m. Planta decorativa cu flori placut mirositoare de diferite culori; sângele-voinicului. /<turc. itri-sahi
iasomie, IASOMÍ//E ~i f. Arbust cu coroana larg ramificata, cu ramuri lungi si verzi, cu flori albe sau galbene, placut mirositoare, cultivat ca planta decorativa, industriala si medicinala. ♢ ~ salbatica arbust mic, cu flori galbene, placut mirositoare, cultivata si ca planta decorativa. [G.-D. iasomiei] /<ngr. ghiasemi
hulubiţă, HULUBÍŢ//Ă ~e f. 1) pop. Femela a hulubului; porumbita. 2) fig. Fata sau femeie îndragostita. 3) Ciuperca comestibila cu palaria divers colorata, carnoasa, cu gust dulce-acrisor, frumos mirositoare, ce creste prin paduri. /hulub + suf. ~ita
hasmaţuchi, HASMAŢÚCHI m. Planta erbacee placut mirositoare cu frunze compuse si flori albe, folosita ca planta culinara. [Sil. has-ma-tuchi] /<turc. asmaik
glicină, GLICÍN//Ă ~e f. Arbust decorativ agatator, cu flori dispuse în ciorchini, de culoare liliachie si placut mirositoare. /<fr. glycine
gardenie, GARDÉNI//E ~i f. Arbust exotic cu frunze persistente si cu flori mari albe, placut mirositoare, cultivat în scopuri decorative. /<fr. gardénia
fulie, FULÍ//E ~i f. Planta erbacee decorativa cu flori albe sau galbene, placut mirositoare. [Art. fulia; G.-D. fuliei; Sil. -li-e] /<turc. fulya
frăsinel, FRĂSINÉ//L ~i m. (diminutiv de la frasin) Planta erbacee medicinala sau ornamentala cu flori mari albe sau rosii, placut mirositoare. ♢ A umbla de frunza ~lului a umbla brambura; a hoinari. /frasin + suf. ~el
fragă, FRÁ//GĂ1 ~gi f. Varietate de vita de vie, având struguri cu bobite rotunde, placut mirositoare. [G.-D. fragii] /<lat. fraga
eteric, ETÉRI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care are proprietati asemanatoare eterului. ♢ Ulei ~ substanta volatila cu miros puternic, extrasa din plante mirositoare si întrebuintata în industria parfumurilor, în cea alimentara si în cea farmaceutica. 2) fig. Care vadeste sensibilitate si rafinament; fin. /<germ. ätherisch
esenţă, ESÉNŢ//Ă ~e f. 1) Ansamblu de trasaturi fundamentale, necesare, generale si stabile ale unui lucru sau ale unui proces, care fac ca acesta sa se deosebeasca de altele; natura interna a unui lucru sau a unui proces. 2) Substanta mirositoare concentrata extrasa din plante sau preparata sintetic si folosita, în stare diluata, în parfumerie sau în cofetarie. /<fr. essence, lat. essentia
dumitriţă, DUMITRÍŢ//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina lemnoasa, cu frunze late, adânc crestate, cultivata pentru florile ei tomnatice, divers colorate si placut mirositoare; tufanica; crizantema. /Dumitru n. pr. + suf. ~ita
dafin, DÁFIN ~i m. Arbust tropical înalt cu frunze persistente, lucioase si mirositoare, folosite drept condiment; laur. /< sb. dafina
cumarină, CUMARÍNĂ f. Substanta mirositoare extrasa din samânta unui arbore exotic sau preparata sintetic, folosita pentru parfumuri, esente si la aromatizarea tutunurilor. /<fr. cumarine
ciuboţică, CIUBOŢ//ÍCĂ ~éle f. (diminutiv de la ciubota): ~ica-cucului planta erbacee cu tulpina erecta, cu frunze ovale, dispuse în rozeta, cu flori galbene-închise, placut mirositoare, si cu fructul o capsula. /ciubota + suf. ~ica
cioc, CIOC2 ~uri n. 1) (la pasari) Formatie cornoasa care constituie o prelungire a gurii; plisc; clant. ♢ ~ul-berzei planta erbacee mirositoare, cu tulpina erecta, cu frunze digitat-lobate si cu fructul o capsula. ~-întors pasare migratoare acvatica, de talie mare, cu plisc subtire, întors în sus, cu picioare lungi si cu penaj alb-negru. 2) fig. Parte terminala alungita si ascutita a unui obiect; vârf. 3) Barba mica si ascutita, lasata sa creasca numai pe vârful barbiei; barbison; tacalie. Om care poarta ~. 4) Gura subtiata si alungita a unui vas. 5) depr. Gura a omului. /Cuv. autoht.
ciclamă, CICLÁM//Ă ~e f. 1) Planta erbacee decorativa, cu frunze dispuse în rozeta, cultivata pentru florile ei divers colorate si placut mirositoare. 2) Floare a acestei plante. [G.-D. ciclamei] /<it. ciclamino, fr. cyclamen
chiparoasă, CHIPAROÁS//Ă ~e f. Planta erbacee decorativa cultivata pentru florile ei mari, albe sau roz, foarte mirositoare; tuberoza. [G.-D. chiparoasei; Sil. -roa-sa] /Din chiparos
busuioc, BUSU//IÓC3 ~ióci m. Planta erbacee, înalta, cu frunze mici, lunguiete si cu flori dispuse în spic, albe sau trandafirii, placut mirositoare, folosite în parfumerie, medicina, industria conservelor. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek
bujor, BUJÓR ~i m. 1) Specie de plante erbacee decorative, cultivate pentru florile lor mari rosii, roz sau albe. 2) Floare a acestor plante. ♢ ~-de-munte arbust exotic de munte, cu flori rosii sau roz mirositoare; smirdar; trandafir-de-munte. 3) fig. Copil frumos. Un ~ de fata. 4) fig. Roseata naturala a obrajilor. /<bulg. božur
brumărea, BRUMĂR//EÁ ~éle f. pl. Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile sale rosii-violete, placut mirositoare; scânteiute. /bruma + suf. ~area
balsam, BALSÁM ~uri n. 1) Substanta mirositoare, secretata de anumite plante si utilizata în farmaceutica, parfumerie, pictura etc. 2) Preparat mirositor, folosit la îmbalsamarea cadavrelor. 3) fig. Ceea ce calmeaza o durere morala; alinare; mângâiere. /<lat. balsamum, it. balsamo
pătrunjel, PĂTRUNJÉ//L ~i m. Planta erbacee legumicola cultivata pentru frunzele si radacinile ei mirositoare si nutritive, folosite, de regula, drept condiment. [Sil. -trun-] /<lat. petroselinum
petunie, PETÚNI//E ~i f. 1) Planta erbacee decorativa cultivata pentru florile ei mari, în forma de pâlnie, divers colorate si placut mirositoare. 2) Floare a acestei plante. [G.-D. petuniei] /<fr. pétunia
poroinic, PORÓINI//C ~ci m. Planta erbacee de padure cu tuberculi, având flori mari, placut mirositoare. /Orig. nec.
priboi, PRIB//ÓI1 ~oáie n. Planta erbacee cu frunze placut mirositoare si cu flori mari, rosii (rar albe), folosita în scopuri medicinale si decorative. /<sb. priboj
punguliţă, PUNGULÍŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la punga) Planta erbacee cu tulpina erecta, având frunze înguste sagitale, flori mici, albe sau roz, rau mirositoare si fructe silicule. /punga + suf. ~ulita
puricariţă, PURICÁRIŢ//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina erecta paroasa, de culoare cenusie, si cu flori galbene, urât mirositoare, dispuse în capitule, care creste prin locuri umede; iarba-puricelui. /purice + suf. ~arita
roiniţă, RÓINIŢ//Ă2 ~e f. Planta erbacee melifera, cu flori mici, placut mirositoare, cu frunze ovale, folosita în medicina. /roi + suf. ~ita
romaniţă, ROMANÍŢ//Ă ~e f. 1) Planta erbacee anu-ala, cu frunze alterne divizate si cu flori aromate, albe pe margini si galbene în centru, folosita în medicina; musetel. 2) Planta er-bacee decorativa, cultivata pentru florile ei mari, placut mirositoare. [G.-D. romanitei] /roman + suf. ~ita
rozacee, ROZACÉE ~ f. 1) la pl. Familie de plante erbacee si lemnoase, cu flori viu colorate si placut mirositoare (reprezentanti: trandafi-rul, macesul, caisul, ciresul etc.). 2) Planta din aceasta familie. /<fr. rosace
roză, RÓZ//Ă ~e f. 1) Arbust decorativ cu tulpina înalta, ramificata si spinoasa, cultivat pentru florile lui viu colorate si placut mirositoare, folosita si în industria parfumurilor; trandafir. ♢ A sta pe ~e a o duce foarte bine. 2) Floare a acestui arbust. ♢ ~a-vânturilor a) pre-zentare grafica în forma de stea a directiei punctelor cardinale, folosita la busole; b) dia-grama care fixeaza directia si viteza vântului în raport cu punctele cardinale. 3) Forma pe care o capata diamantul ca rezultat al unei slefuiri speciale. /<fr. rose, lat. rosa, ~ae, germ. Rose
salcâm, SALCÂM ~i m. Arbore cu tulpina înalta, cu coroana rara, constând din ramuri spinoase, cu frunze compuse si flori albe sau galbene placut mirositoare, grupate în ciorchine. ~ galben. /<turc. salkim
scânteiuţă, SCÂNTEIÚŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la scânteie) 1) Planta erbacee cu tulpina scunda, cu frunze mari ovale si cu flori rosii sau albastre. 2) Planta erbacee cu tulpina neramificata, cu frunze liniare si cu flori galbene; ochisor. 3) la pl. Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile rosii-violete, placut mirositoare; brumarele. [ Sil. -te-iu-ta ] /scânteie + suf. ~uta
smântânică, SMÂNTÂNÍ//CĂ ~ci f. (diminutiv de la smântâna) Planta erbacee cu tulpina erecta paroasa, cu frunze ascutite, ce cresc câte patru la un nod si cu flori galbene, placut mirositoare. /Smântâna + suf. ~ica
soc, SOC soci m. Arbust cu lujeri bogati în maduva si cu frunze palmat-compuse, ascutite la vîrf, cu flori mici, albe, placut mirositoare, grupate în ciorchine si cu fructe negre (mai rar rosii), sferice, folosite în medicina si în industria casnica. /<lat. sabucus
sugel, SUGÉ//L1 ~i m. Planta erbacee rau mirositoare, cu tulpina în patru muchii, cu frunze de forma inimii si flori rosii. ♢ ~-alb sugel cu flori albe sau albe-galbui. ~-galben sugel cu flori galbene-aurii. /<lat. sigillum
şiboi, SIBÓI n. 1) Planta erbacee decorativa culti-vata pentru florile ei placut mirositoare, de culoare galbena-aurie, asezate în ciorchine; micsunea. 2) Floare a acestei plante. /<turc. sebboy
telegraf, TELEGRÁF2 ~i m. Planta erbacee agatatoare, cu frunze în forma de inima si cu flori mirositoare albe sau roz-purpurii, folosita în scopuri decorative. /<fr. télégraphe, germ. Telegraph
toporaş, TOPORÁS ~i m. Planta erbacee cu frunze în forma de inima si cu flori albastre-violete, placut mirositoare. /topor + suf. ~as
trandafir, TRANDAFÍR1 ~i m. 1) Arbust decorativ cu tulpina înalta, ramificata si cu tepi, cu flori placut mirositoare (folosite în industria parfumurilor); roza. 2) Floare a acestui arbust. ♢ ~ salbatic arbust cu flori roz sau albe si cu fructul oval, carnos, de culoare rosie; maces; rasura; ruja. 3) rar Cârnati preparati din carne de porc cu mult piper si usturoi. /<ngr. tr[i]antáfillon
trei, TREI1 num. card. 1) Doi plus unu. ~ carti. ♢ În doi timpi si ~ miscari foarte repede. ~ frati planta erbacee cu flori din cinci petale, galbene, placut mirositoare. 2) (cu valoare de num. ord.) Al treilea; a treia. /<lat. tres
tuberoză, TUBEROZ//Ă ~e f. Planta erbacee decorativa cu tulpina înalta, cu flori albe, mari, mirositoare, dispuse în manunchiuri; chiparoasa. [G.-D. tuberozei] /<fr. tubéreuse
tufănică, TUFĂN//ÍCĂ ~éle f. (diminutiv de la tufan) Planta erbacee cu tulpina lemnoasa si cu frunzele late, adânc crestate cultivata pentru florile ei tomnatice, divers colorate si placut mirositoare; crizantema; dumitrita. [G.-D. tufanelei; Pl. si tufanici] /<Din tufa
vişin, VÍSIN ~i m. Pom fructifer cu frunze lucioase, dintate si cu flori albe, având fructe mici, rotunde, carnoase, de culoare rosie si cu gust acrisor. ♢ ~ turcesc arbust cu flori albe si cu fructe mici, negre, amarui la gust, ale carui frunze mirositoare se folosesc drept condiment, iar lemnul, pentru confectionarea lulelelor. ~ salbatic. v. VISINEL. /Din visina
halenă, HALÉNĂ (Med.) Aer care iese din plamâni prin expiratie. ♦ Respiratie neplacut mirositoare. [Var. alena s.f. / < fr. haleine, cf. lat. halare – a sufla].
bromhidroză, BROMHIDRÓZĂ s.f. Transpiratie abundenta si urât mirositoare, de culoare neagra sau bruna; melanhidroza. [< fr. bromhidrose, cf. gr. bromos – cu miros urât, hidros – sudoare].
eucaliptol, EUCALIPTÓL s.n. Substanta mirositoare din uleiul de eucalipt, de rozmarin etc., fabricata si sintetic, cu întrebuintari în cosmetica si în medicina. [Cf. fr. eucalyptol].
eugenol, EUGENÓL s.n. Substanta mirositoare din uleiul de cuisoare, de garoafe etc., folosita în parfumerie si în dentistica. [< fr. eugénol].
mirodenie, MIRODÉNIE s.f. Condiment, în special exotic, de natura vegetala, deosebit de aromat sau picant, adesea foarte rar si scump, sub forma de frunze, coji, flori, fructe, radacini, proaspete sau uscate (scortisoara, lemn-dulce, ienibahar, baton de vanilie, radacina de ghimber, sofran etc.); prin ext. orice condiment sau substanta puternic mirositoare.
acacia, ACÁCIA s. f. arbore sau arbust (sub)tropical din familia leguminoaselor, cu frunzele în foliole fine si cu flori galbene sau albe, mirositoare. (< fr., lat. acacia)
jasmin, JASMÍN s.m. Arbust cu flori galbene sau albe foarte mirositoare; (pop.) iasomie. ♦ Parfum extras din acest arbust, folosit în parfumerie. [< fr. jasmin, cf. pers. jasämin].
matiolă, MATIÓLĂ s.f. Planta erbacee ornamentala, cultivata pentru florile sale mirositoare, simple sau învoalte; (pop.) mixandra. [Pron. -ti-o-. / < fr. matthiole].
bromopnee, BROMOPNÉE s. f. respiratie urât mirositoare. (< fr. bromopnée)
rezedă, REZÉDĂ s.f. Planta erbacee originara din nordul Africii, cu flori mici, galbene-verzui, foarte mirositoare; (pop.) rozeta. [< fr. réséda, lat. reseda].
verbină, VERBÍNĂ s.f. Planta erbacee cu frunze dintate, ascutite la vârf si cu flori rosii, albe, purpurii sau liliachii, placut mirositoare; vervena. [Var. verbena s.f. / < lat., it. verbena, cf. fr. verveine].
aromă, ARÓMĂ s. f. 1. emanatie a unor substante mirositoare; parfum. 2. substanta însasi. (< fr. arome, lat., gr. aroma)
aromatic, AROMÁTIC, -Ă adj. 1. care raspândeste aroma, parfumat. ♢ (despre plante) care contine diferite substante mirositoare. 2. (despre substante organice, combinatii) care are în molecul unul sau mai multe nuclee de 6 atomi de carbon, cu o structura caracteristica. (< fr. aromatique, lat. aromaticus)
aromă, ARÓMĂ s.f. Emanatie a unor substante placut mirositoare; miros tare si placut; mireasma, parfum. [< fr. arôme, it., lat., gr. aroma].
căptălan, captalán1, captaláni, s.m. (pop.) 1. planta ebacee mirositoare, cu frunze mari si late si cu flori purpurii; brustur. 2. om cu capul mare, capatânos, capsoman.
cumătru, cumatru, cumatra, cumétri, cumétre, s.m. si f. (reg.) 1. nas, nun. 2. (la sg. art.) dans popular moldovenesc. 3. (la f. sg.) planta de leac si podoaba mirositoare; priboi.
dobronic, dobroníc, dobroníci, s.m. (reg.) planta placut mirositoare ce creste prin paduri si tufisuri; dumbravnic.
firigea, firigeá s.f. (reg.) planta erbacee din familia rozaceelor, cu flori albe sau roz-albe mirositoare; aglica.
dezodoriza, DEZODORIZÁ vb. I. tr. A purifica un amestec de substante, înlaturând substantele rau mirositoare. [< fr. désodoriser].
ghiorghin, ghiorghín, ghiorghíni, s.m. (reg., înv.) arbust spinos din familia rozaceeelor, cu flori albe frumos mirositoare si cu boabe rosii, gustoase.
gardenie, GARDÉNIE s.f. Arbust originar din Extremul Orient, cu flori albe, frumoase si placut mirositoare, cultivat ca planta ornamentala. [Gen. -iei. / < fr. gardénia].
miră, míra s.f. (înv.) guma mirositoare produsa de un arbore din Arabia.
pălangie, palángie, palángii, s.f. (reg.) 1. planta erbacee ornamentala, cu flori albe, mirositoare, si cu tulpina agatatoare de 5-6 m. 2. telegraf.
păsăţel, pasatél, pasatéi, s.m. (reg.) 1. seminte sau boabe macinate; bulgur, urluiala. 2. gris. 3. specie de struguri cu boabe mici. 4. planta erbacee urât mirositoare; paduchernita.
leandru, LEÁNDRU s.m. Arbust mediteranean cu flori mari frumoase, rosii sau albe, placut mirositoare, cultivat la noi ca planta ornamentala. [Pron. le-an-, var. oleandru s.m. / < it. leandro, cf. lat.t. oleander].
priboi, pribói1, priboáie, s.n. (pop.) 1. perforator, dorn. 2. bat de batut icrele de peste. 3. planta erbacee cu frunze placut mirositoare si cu flori rosii si albe. 4. (art.) numele unui dans popular; melodia dupa care se executa acest dans. 5. (reg.) unealta cu care se fac gauri în pamânt pentru semanatul porumbului sau pentru introducerea stâlpilor gardului. 6. pana pentru despicat lemnele. 7. piron gros si scurt batut în bustean, pentru a fi carat. 8. ciur din sârma pentru curatatul de pielita al icrelor de morun. 9. (reg.) solutie de pilitura de sulfat de cupru dizolvata în apa, folosita pentru vindecarea fracturilor. 10. (înv. si reg.) coasta foarte înclinata; deal noroios. 11. (reg.) stânca abrupta pe malul unei ape curgatoare. 12. (reg.) loc la cotul unei ape curgatoare izbit de valuri; priboina.
prisc, prisc s.m. sg. (reg.; în sintagma) prisc pasaresc = planta erbacee agatatoare, melifera, cu flori purpurii mirositoare si cu tuberculi comestibili; oresnita.
puluman, pulumán, pulumáni, s.m. (reg.) planta melifera cu tulpina dreapta, înalta, cu flori mari, galbene si mirositoare; luminita.
săculteţ, sacultét, sacultéte, s.n. (înv. si reg.) 1. saculet, sac mic. 2. sac pentru graunte (la moara). 3. (în forma: secultet) fileu (pentru strâns parul). 4. (înv.) glanda în care moscul acumuleaza o secretie puternic si placut mirositoare.
scăişor, scaisór, scaisóri, s.m. (reg.) 1. scai mic; ghimpe mic. 2. planta erbacee cu flori mici albe sau verzui si cu fructe care se agata de haine si de lâna oilor; turita. 3. (la pl.) cornicei (plante). 4. (la pl.) plante erbacee, cu tulpini rigide si ramificate; cu flori albe, violete-purpurii sau galbene, mirositoare, si cu frunze dintate; pejme. 5. puciogna (planta). 6. sticlete.
odorant, ODORÁNT, -Ă adj., s.m. (Substanta) placut mirositoare. [< fr. odorant].
smirdă, smírda, smírde, s.f. (reg.) 1. numele florii smirdarului (arbust mic din zonele alpine, care formeaza tufisuri dese, cu flori marunte, rosii-purpurii si mirositoare); rododendron, trandafir-de-munte. 2. (în forma: zmirda) rasina folosita în medicina, în parfumerie si la biserica, extrasa dintr-un arbore exotic. 3. (deprec.) femeie mândra, încrezuta.
podobromhidroză, PODOBROMHIDRÓZĂ s.f. Transpiratie rau mirositoare a picioarelor. [< fr. podobromhidrose].
tropoţel, tropotél s.m., n., adv. (reg.) 1. (s.m.) planta cu frunze mici, flori galbene mirositoare. 2. (s.n.; art.) dans popular. 3. (adv.) cu pasi marunti, usurel.
storax, STÓRAX s.n. Rasina naturala mirositoare, obsinuta din sucul de stirax. [< fr. storax].
narcisă, NARCÍSĂ s. f. planta erbacee monocotiledonata, cu flori albe sau galbene, placut mirositoare. (< fr. narcisse, lat. narcissus)
podobromhidroză, PODOBROMHIDRÓZĂ s. f. transpiratie rau mirositoare a picioarelor. (< fr. podobromhidrose)
rezedă, REZÉDĂ s. f. planta erbacee, din nordul Africii, cu flori mici, galbene-verzui, foarte mirositoare; rozeta. (< fr. réséda, germ. Reseda)
storax, STÓRAX s. n. rasina mirositoare din sucul de stirax, folosit în parfumerie si în medicina. (< fr. storax)
tuberoză, TUBERÓZĂ s. f. planta decorativa cu tulpina înalta, terminata cu un manunchi de flori albe, mirositoare; chiparoasa. (< fr. tubéreuse)
verbină, VERBÍNĂ/VERVÉNĂ s. f. planta erbacee cu frunze dintate, ascutite la vârf si cu flori rosii, albe, purpurii sau liliachii, placut mirositoare. (< lat. verbena, fr. verveine)
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc