Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru magar
măgar, MĂGÁR, magari, s.m. 1. Animal din familia calului, mai mic decât acesta, cu parul de obicei sur, capul mare si urechile lungi, întrebuintat ca animal de povara si de tractiune; asin (Equus asinus). ♢ Expr. A nu fi nici cal, nici magar = a nu avea o situatie precisa, a nu apartine unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, încapatânat sau obraznic. – Cf. alb. m a g a r, bg. m a g a r e.
măgar, MĂGÁR s. (ZOOL.; Equus asinus) asin, (reg.) magaret, (glumet) urecheat, urechila.
măgar, MĂGÁR s. v. capra, popa.
măgar, magár s. m., pl. magári
măgar, MĂGÁR ~i m. 1) Animal domestic din familia calului, dar mai mic decât acesta, cu urechi mari, cu coama bogata, folosit ca animal de povara; asin. ♢ Nici cal, nici ~ se spune despre cineva care n-are o situatie precisa, clara. A fi ~ul cuiva a face cuiva servicii umilitoare. 2) fig. depr. Om prost, încapatânat sau obraznic. /cf. alb. magar, bulg. magare
magar, magar
măgar, magár (magári), s.m. – 1. Asin (Equus asinus). – 2. Creasta de acoperis la casele taranesti. – 3. Lichea, secatura. – Megl. magar. Lat. ǒnāgrārius, disimilat în •onagarius, al carui rezultat •unagariu a trebuit sa sufere alta disimilare de ordin sintactic un •nagar › un magar; cf. fr. onagrier (Rabelais, I, 12). Despre prezenta magarilor salbatici în România în vechime, cf. Giurescu, Istoria românilor, I, 7 si Iordan, BF, III, 165. Mai înainte se mentinuse aproape peste tot der. din ngr. γομάρι (Miklosich, Fremdw., 107; Cihac, II, 180; Skok, Archiv. slaw. Phil., IV, 124; Philippide, II, 721; Pascu, Arch. rom., VI, 224; Vasmer, Byz. Z., XVII, 108; Vasmer, Gr., 93; Puscariu, Lr., 278), cf. alb. gomar (dupa Tiktin, ngr. si alb. duc la arab. himar). Numai Berneker, II, 2, considera originea acestui cuvînt drept necunoscuta; dupa Lahovary 333, ar trebui cautata în limbile preindo-europene. Der. magareata, s.f. (magarita); magarita, s.f. (femela magarului); magarar, s.m. (pazitor de magari); magaresc, adj. (de magar); magareste, adv. (ca magarii); magari, vb. (a maltrata, a umili); magarie, s.f. (murdarie, nedelicatete); magaroi, s.m. (magar mare); magaroi, s.n. (stog, gramada). Din rom. provin alb. magar, f. magarits, bg. magare "asin", magareški "magaresc", magareština "magarie", magarica "magarita", magarija "magarie", magarosvam "a certa", sb., cr., slov. magarac, f. magarica (sec. XVII), magaričar "varietate de stejar", magarčev "magaresc", magarčiti "a insulta, a-l face magar".
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc