Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru leuca
leucă, LÉUCĂ, leuci, s.f. Parte a carului formata dintr-un lemn încovoiat, cu un capat îmbucat în osie si cu celalalt prins de loitra, spre a o sprijini. ♢ Expr. A fi lovit (sau batut, palit, trasnit) cu leuca (în cap) = a) a fi zapacit, prostanac, idiot; b) a fi beat. – Din bg. levka.
leucă, LÉUCĂ s. (TEHN.) (reg.) manusa, mâna, (Munt. si Dobr.) suian. (~ la car.)
leucă, léuca s. f. (sil. leu-), g.-d. art. léucii; pl. leuci
leucă, LÉU//CĂ ~ci f. Piesa de lemn încovoiata, prinsa cu un capat de osie, iar cu celalalt capat de carâmb, care sustine caruta sau carul. ♢ A fi palit (sau batut, trasnit, lovit) cu ~ca (în cap) a fi zapacit, ticnit; prostanac. [G.-D. leucii; Sil. leu-] /<bulg. levka
leucă, léuca (léuci), s.f. – Fuscel de loitra, parte a carului care se sprijina cu un capat în osie cu celalalt în loitra. Germ. Leichse, prin intermediul mag. löcs (Cihac, II, 170; Tiktin; Scriban). Forma leuca este o reconstructie analogica, pornind de la pl. leuci, leoci. Cf. slov. levča, sb. lijevča, bg. levka (acesta din urma probabil din rom.). – Der. leucas, adj. (încovoiat, rasucit); leucit, adj. (batut cu batul).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc