Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru incantare
încântare, ÎNCÂNTÁRE, (2) încântari, s.f. 1. Starea celui încântat; sentiment de bucurie, de multumire, de entuziasm, de satisfactie; farmec, vraja. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie placere. – V. încânta.
încântare, ÎNCÂNTÁRE s. f. 1. sentiment de bucurie, de satisfactie; farmec. 2. lucru care încânta. (< încânta)
încântare, ÎNCÂNTÁRE s. 1. captivare, cucerire, delectare, desfatare, fascinare, fascinatie, fermecare, rapire, seducere, seductie, subjugare, vrajire. (~ spectatorilor.) 2. v. desfatare. 3. v. farmec.
încântare, încântáre s. f., g.-d. art. încântarii; (lucruri, fapte) pl. încântari
încântare, ÎNCÂNT//ÁRE ~ari f. 1) v. A ÎNCÂNTA. 2) Lucru sau fapta care încânta. /v. a încânta
încântare, ÎNCÂNTÁRE s.f. 1. Sentiment de bucurie, de satisfactie; farmec. 2. Lucru care încânta. [< încânta].
incantare, INCANTARE
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc