Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru inalt
înalt, ÎNÁLT, -Ă, înalti, -te, adj. 1. Care se ridica mult în sus; foarte ridicat. ♢ Frunte înalta = frunte mare, lata. ♦ (Substantivat, n.) Înaltime. ♦ (Despre fiinte) De statura mare. ♦ Care se gaseste la înaltime (mare). 2. (Despre sunete) Ascutit2, subtire, acut. 3. (Despre tensiunea curentului electric, despre presiuni) Care are valoare sau masura mare. ♦ (Despre frecventa) Cu un numar mare de perioade pe unitatea de timp. 4. Fig. Care este situat pe o treapta ridicata în scara valorilor sau a importantei; superior; deosebit, important; distins, maret. ♢ Înalta fidelitate = calitate a unor aparate sau sisteme electroacustice de a reda cât mai fidel semnalele sonore (înregistrate); hi.-fi. [Var.: nalt, -a adj.] – Lat. in altum.
înalt, Înalt ≠ jos, mic, scund
înalt, ÎNÁLT adj., s. 1. adj. ridicat. (Un loc ~.) 2. s. înaltime. (În ~ cerului.) 3. adj. lung, mare. (Un om ~.) 4. adj. acut. 5. adj. ales. 6. adj. v. important. 7. adj. v. ridicat.
înalt, înált adj. m., pl. înálti; f. sg. înálta, pl. înálte
înalt, ÎNÁLT2 ~uri n. v. ÎNĂLŢIME. ♢ ~ul cerului bolta cereasca; firmament. /<lat. in altum
înalt, ÎNÁL//T1 ~ta (~ti, ~te) (în opozitie cu scund si jos) 1) Care se întinde mult în sus. Casa ~ta. ♢ Frunte ~ta frunte lata, mare. 2) Care se afla la mare înaltime. Loc ~. 3) Care este mare de statura; lung. Un om ~. 4) Care este ridicat (ca valoare, intensitate, marime etc.). Curent electric de ~ta tensiune. Recolta ~ta. 5) (despre sunete, voci) Care are un ton subtire. Nota ~ta. /<lat. in altum
înalt, înált (înálta), adj. – 1. Care se ridica mult în sus. – 2. De statura mare. – 3. Superior, eminent. – 4. (Înv.) Mîndru, trufas. – 5. (S.n.) Înaltime. – Var. nalt, înnalt. Mr. (a)naltu, megl. nalt. Lat. altus (Puscariu 802; Candrea-Dens., 836; REW 387; DAR), cf. alb. naljtë, it., sp., port. alto, prov. aut, fr. haut, cat. alt. Prezenta lui în- a fost explicata diferit, ca reprezentant al lat. in alto, adv. folosit ca adj. (REW; DAR) sau ca influenta a vb. înalta (Pascu, I, 34). S-ar explica poate mai bine din ratiuni de fonetica sintactica, pe baza unor expresii ca în altul (cerului), din alt, întelese ca în nalt, din nalt; ceea ce ar explica si preferinta pop. pentru forma nalt, în loc de înalt. Cf. ALR, I, 60. Der. înalta (mr. analtu, megl. nalt), vb. (a ridica; a urca; a ridica în slavi; a dura, a construi, a edifica; refl., a se împauna), care poate fi la fel de bine der. intern de la înalt, ca si un lat. •altiāre (Diez, I, 17; Puscariu 803) sau •inaltiāre (Candrea-Dens., 837; REW 385; DAR), cf. it. alzare, sard. altsare, prov. aussar, fr. hausser, cat. alsar, sp. alzar, port. alcąr; înaltator, adj. (sublim); înaltare, s.f. (ridicare; sarbatoare crestina care se tine la 40 de zile de Pasti; mîndrie, trufie); înaltator, s.n. (dispozitiv de ochire la pusti, tunuri etc.); înaltat, adj. (luminat, stralucit, titlu onorific); înaltatura, s.f. (înaltime); înaltie, s.f. (înv., Alteta); înaltime, s.f. (distanta de la nivelul pamîntului pîna la un punct; Alteta); preaînalta, vb. (a slavi), din sl. prĕvŭznosti, sec. XVI, înv.; preaînaltat, adj. (luminat).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc