Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru hamuri
ham, HAM2, hamuri, s.n. Ansamblu de curele (sau de frânghii) cu care se înhama calul sau alte animale (de tractiune) la un vehicul. ♢ Gura de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul si gâtul calului si din cele doua sleauri. ♢ Expr. A trage în (sau la) ham = a trai o viata grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepozitii) Tractiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. hám.
hămurărie, HĂMURĂRÍE, hamurarii, s.f. (Rar) 1. Locul unde se fac sau unde se vând hamuri. 2. Meseria celui care face hamuri. – Hamur[i] (pl. lui ham2) + suf. -arie.
înhăma, ÎNHĂMÁ, înhám, vb. I. 1. Tranz. A pune hamurile pe cal sau pe alte animale de tractiune; a pune calul sau un alt animal de tractiune în ham la un vehicul. 2. Tranz. si refl. Fig. A (se) angaja la realizarea unui lucru care cere eforturi staruitoare; a (se) înjuga. – În + ham.
înhămat, ÎNHĂMÁT2, -Ă, înhamati, -te, adj. 1. Cu hamurile puse; prins la caruta, la trasura, la sanie etc. ♦ (Rar; despre vehicule) La care s-au înhamat caii sau alte animale de tractiune; tras de cai sau de alte animale de tractiune. 2. Fig. Angajat la realizarea unui lucru dificil. – V. înhama.
jug, JUG, juguri, s.n. 1. Dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul animalelor cornute care trag la car, la plug etc. sau, în unele tari, se fixeaza de coarnele lor. ♢ Expr. A trage la jug = a) a trage carul, caruta, plugul etc.; b) fig. (despre oameni) a munci din greu, peste puteri. ♦ Munca grea, neplacuta; robie, tiranie. 2. Jujeu. ♦ Colac de lemn îmbracat în piele care se pune uneori la gâtul cailor si prin care se trec hamurile. 3. Piesa în forma de cadru sau de inel, care serveste la sustinerea altor piese ale unei masini sau ale unei unelte. ♦ Grinda sau rigla de lemn folosita la constructia acoperisurilor. 4. Parte componenta a circuitului magnetic al unui aparat sau al unei masini electrice, care nu are înfasurari electrice. – Lat. jugum.
vacs, VACS, vacsuri, s.n. 1. Preparat, de obicei de culoare neagra, folosit (in trecut) la unsul sau la lustruitul incaltamintei de piele si al hamurilor; p.ext. crema de ghete. 2. Fig. (Pop. si fam.) Lucru fara nici o valoare, fara nici o însemnatate. – Din germ. Wachs.
pieptar, PIEPTÁR, pieptare, s.n. 1. Obiect de îmbracaminte (de postav, de lâna etc.) fara mâneci, care acopera ca o vesta partea superioara a corpului; spec. cojocel scurt din blana de oaie, fara mâneci, adesea ornamentat, încheiat în fata sau pe umar; bundita. 2. Obiect de metal, de zale sau de piele groasa care acoperea pieptul si spatele luptatorilor din vechime, aparându-i de loviturile adversarului. ♦ Bucata de piele groasa cu care scrimerii îsi acopera pieptul. 3. Curea lata la hamuri, care trece pe sub pieptul calului. – Piept + suf. -ar.
postoroncă, POSTORÓNCĂ, postoronci, s.f. (Reg.) 1. Funie, lant sau curea legate de crucea carutei si de hamuri, cu ajutorul carora calul trage vehiculul; funie sau lant care leaga leuca de carâmb. 2. Epitet dat unui om de nimic, bun de spânzuratoare. – Din ucr. poštoronok.
desprinde, DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi si a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, asezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, sireturile etc. care îl sustin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tractiune; a dejuga, a deshama. II. Refl. 1. A se desface si a cadea sau a se îndeparta de la locul unde era prins, fixat; a se detasa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se deslusi. ♦ (Despre oameni) A iesi dintr-un grup sau dintr-o multime, a se detasa. ♦ (Rar) A se desparti, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reiesi. ♦ A se distinge, a se întelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des1- + prinde.
săhăidăcar, SĂHĂIDĂCÁR, sahaidacari, s.m. (Înv.) Persoana care facea sau vindea arcuri, sageti, sei, hamuri etc. [Var.: saidacár, sahaidacár s.m.] – Sahaidac + suf. -ar.
străgălie, STRĂGĂLÍE, stragalii, s.f. 1. Disc de otel gaurit care se monteaza pe osia rotii unui car, pentru a împiedica frecarea rotii. 2. (La pl.) Podoabe, elemente decorative adaugate la hamuri. [Var.: strangalíe s.f.] – Din ngr. strangaliá.
curelar, CURELÁR, curelari, s.m. Mester care face si întretine curele, hamuri si alte articole de piele. – Curea + suf. -ar.
ham, ham s. n., pl. hámuri
înhăma, A ÎNHĂMÁ înhám tranz. 1) (mai ales cai) A atasa la un vehicul (pentru a trage) cu ajutorul hamurilor. 2) fig. (persoane) A pune la un lucru greu; a înjuga. /în + ham
hămurar, HĂMURÁR ~i m. Persoana care confectioneaza sau vinde hamuri. /hamuri + suf. ~ar
hămurărie, HĂMURĂRÍ//E ~i f. înv. 1) Meseria celui care face hamuri. 2) Atelier pentru confectionarea hamurilor. 3) Pravalie de hamuri. /hamuri + suf. ~arie
curelar, CURELÁR ~i m. Mester care face obiecte din piele (curele, hamuri etc.). /curea + suf. ~ar
pieptar, PIEPTÁR ~e n. 1) Haina calduroasa (din blana, din postav etc.), fara mâneci, care acopera pieptul si spatele. 2) pop. Piesa de lenjerie femeiasca, fara mâneci, care acopera bustul. 3) pop. Sort mic care se leaga sub barbia copilului, protejându-i pieptul în timpul mâncarii; barbita. 4) înv. Piept de camasa, scrobit, care se aplica sub haina. 5) Piesa care protejeaza pieptul unui scrimer; plastron. 6) (în trecut) Obiect de metal, de zale sau de piele pe care îl îmbracau luptatorii în scop protector. 7) Curea lata la hamuri care se trece pe sub pieptul calului. /piept + suf. ~ar
răbuială, RĂBU//IÁLĂ ~iéli f. reg. Unsoare preparata din pacura cu care se ung obiectele din piele (hamurile, încaltamintea etc.). /a rabui + suf. ~eala
corham, corhám, corhámuri, s.n. (reg.) partea dinapoi a hamului.
juvăţ, juvat, juvete, s.n. (reg.) 1. lat, sfâc, arcan (la capatul unui streang sau al unei funii) spre a prinde ceva cu el. 2. (la hamurile calului) valul streangului. 3. funie de spânzurat oameni; coarda, streang de spânzuratoare.
harnaşament, HARNASAMÉNT s.n. Totalitatea obiectelor (hamuri, curele etc.) necesare la înhamarea si la înseuarea unui cal. [Pl. -te, -turi. / < fr. harnachement].
năclave, nacláve s.n. pl. (reg.) grumazarele la hamuri.
porham, porhám, porhámuri, s.n. (reg.) ham pentru cai.
curea, cureá (curéle), s.f. – 1. Fîsie lunga din piele, material plastic etc. folosita ca cingatoare. – 2. Bici. – 3. Siret de piele. – 4. Centura, fasa, legatura. – 5. Toarta, mîner de piele al unor obiecte grele. – 6. (Înv.) Masura de 16 picioare. – 7. Limba de pamînt, margine de grind. – 8. Dans popular. – 9. (Înv.) Joc de noroc tipic pentru unii sarlatani care frecventau tîrgurile, interzis în 1820 de domnitorul Alexandru Sutu. – Mr. curao, megl. curaua. Lat. corrigia (Diez, I, 250; DAR). Rezultatul rom. este normal, în privinta fonetismului, cf. Rosetti, I, 75; totusi, se prefera adesea un der. ipotetic de la corium (Densusianu, Rom., XXXIII, 277), de tipul •corella (Puscariu 459; Iordan, Dift., 59) sau •coriella (Meyer, Alb. St., IV, 79; Pascu, I, 73); însa cf. sard. korria, sp. correa. Sensul 7 apare si în sard. – Der. curelar, s.m. (mester care face curele, hamuri); curelarie, s.f. (mestesugul curelarului; atelierul curelarului); cureluse, s.f. (bici); încurela, vb. (a strînge în curele, a încinge). Din ro, par a proveni ngr. ϰουρέλι "cîrpa" si ϰουρελιάζφ " a taia în fîsii; a face bucati", si mag. kurélye (Edelspacher 17).
ham, ham (hámuri), s.n. – Ansamblu de curele cu care se înhama calul. Mag. hám (Miklosich, Fremdw., 92; Lambrior 375; Cihac, II, 504; Berneker 383; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. sb., ceh. ham, pol., rut. hamy. Cuvîntul mag. provine din v. germ. chamo, cf. it. camo, sp. camal. – Der. hamurar, s.m. (persoana care face hamuri); hamurarie, s.f. (selarie); înhama, vb. (a prinde la, a uni, a împerechea; refl., a se multumi cu o munca istovitoare); înhamatura, s.f. (atelaj, prindere; apasare, durere în piept); deshama, vb. (a desface, a dezlega); hamut, s.n. (parte a hamului), din bg. hamut sau rus. chomut.
raft, raft (ráfturi), s.n. – Harnasament, hamuri. Tc. raft ‹ per. raht (Seineanu, II, 299), cf. ngr. ῥάχτια, sb. raht. – Der. rahtivan (var. rara raftivan), s.m. (slujbas care se îngrijea de rafturile cailor de la curte), din tc. rahtevan; înrafturat, adj. (înseuat).
strîmt, strîmt (-ta), adj. – Îngust, strîns, bine legat. – Var. strîmpt, strimt. Mr., megl., istr. strimt. Lat. •strĭnctus, în loc de strĭctus ‹ strĭngĕre, cu infixul nazal propagat pornind de la tema prezentului (Cihac, I, 267; Puscariu 1659; Philippide, II, 655; REW 8305), cf. v. it. strinto, ven. strento, logud. istrintu, fr. étreint, alb. streite (Meyer, Alb. St., IV, 109). Pentru forma cu i, cf. Byck-Graur 21. Cf. strînge. Der. strîmta, vb. (a strînge, a îngusta); strîmtas, s.m. (lat, ochi la hamuri prin care trec sleaurile); strîmtoare, s.f. (îngustime, strîmtime, necaz; loc îngust, defileu, trecatoare, brat de mare); strîmtura, s.f. (înv., defileu, trecatoare; înv., îngradire); strimteala, s.f. (strîmtoare); strîmtora (var. strîmtori), vb. (a constrînge, a forta, a limita, a restrînge; a lasa fara bani, a stoarce, a secatui); strîmtoreala, s.f. (jena financiara, necaz).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc