Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru ghi
abderit, abderít s. m. om simplu, marginit si caraghios. (< germ. Abderit)
aberaţie, aberátie s. f. 1. abatere de la normal sau corect; (p. ext.) idee, notiune, comportament; aberanta; absurditate. ♦ (biol.) abatere de la tipul normal al speciei. ♢ ~ cromozomiala = modificare a numarului de cromozomi caracteristici speciei. 2. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic. ♢ ~ cromatica = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizatii pe marginea imaginilor. 3. unghi format de directia adevarata si de cea aparenta din care este vazut un astru de pe Pamânt. (< fr. aberration, lat. aberratio)
absorbi, ABSORBÍ, absórb, vb. IV. Tranz. 1. A suge, a înghiti, a încorpora o substanta etc. ♦ A retine o parte din particulele sau din energia radianta care cade pe un corp. 2. Fig. A preocupa în mod intens; a captiva. – Din fr. absorber (dupa sorbi).
absorbit, ABSORBÍT, -Ă, absorbiti, -te, adj. 1. Supt, înghitit; încorporat. 2. Fig. Preocupat, captivat. – V. absorbi.
acicul, ACÍCUL, aciculi, s.m. 1. Spin mic, subtire si drept care se gaseste la unele plante. 2. Fir de par de forma unui ghimpe la unele specii de viermi. – Din fr. acicule.
aculeol, ACULEÓL, aculeoli, s.m. Ac mic al unor plante; ghimpe, spin1. [Pr.: -le-ol] – Din fr. aculéole.
aculeu, ACULÉU, aculei, s.m. Ghimpe, spin. – Din lat. aculeus.
adenotomie, ADENOTOMÍE s.f. Îndepartare pe cale chirurghicala a unui adenom. – Din fr. adénotomie.
adiacent, ADIACÉNT, -Ă, adiacenti, -te, adj. 1. (În sintagma) Unghiuri adiacente = unghiuri care au acelasi vârf, o latura comuna si se afla de o parte si de alta a laturii comune. 2. Care se înrudeste, se învecineaza. [Pr.: -di-a-] – Din fr. adjacent, lat. adjacens, -ntis.
adjutant, ADJUTÁNT, adjutanti, s.m. 1. Ofiter atasat unui comandant sau unui sef militar într-o unitate militara, îndeplinind atributii similare unui secretar; ofiter care face parte dintr-un stat-major; aghiotant. 2. (Iesit din uz) Grad pentru personalul aviatic corespunzator plutonierului; persoana având acest grad ♦ Cel mai mare grad de subofiter; persoana având acest grad. – Din fr. adjudant.
aerofagie, AEROFAGÍE s.f. Act reflex caracterizat prin înghitirea, odata cu saliva sau cu alimente ingerate, a unei cantitati mari de aer1 (ducând la tulburari organice). [Pr.: a-e-] – Din fr. aérophagie.
afagie, AFAGÍE s.f. Incapacitate de a înghiti. – Din fr. aphagie.
agavă, AGÁVĂ, agave, s.f. Nume dat mai multor plante ornamentale, cu frunze lungi pâna la 2 m, late si groase, cu spini pe margini, originare din America (Agave); din fibrele frunzelor uneia dintre specii (Agave americana) se fac frânghii si diferite tesaturi. – Din fr. agave.
agheasmatar, AGHEASMATÁR, agheasmatare, s.n. 1. Vas liturgic de metal în care se tine agheasma. 2. Cladire vecina cu o biserica, destinata sfintirii agheasmei. 3. Carte care cuprinde rugaciunile ce se rostesc în timpul aghesmuirii si în alte împrejurari. – Din ngr. aghiasmatárion.
aghios, AGHIÓS, aghioase, s.n. (Înv.) Numele unei cântari liturgice care începe cu cuvintele "aghios, aghios" (sfinte, sfinte). ♢ Expr. A trage (la) aghioase = a) a cânta monoton si taraganat; b) a dormi; a sforai. [Pr.: -ghi-os] – Din ngr. ághios.
aghiotant, AGHIOTÁNT, aghiotanti, s.m. Ofiter atasat unui comandament sau unui sef militar într-o unitate militara, îndeplinind atributii similare unui secretar; adjutant.[Pr.: -ghi-o-] – Cf. rus. a d i u t a n t.
aghiuţă, AGHIÚŢĂ s.m. (Fam. si glumet) Drac. [Pr.: -ghi-u-] – Cf. ngr. á g h i o s "sfânt".
agitator, AGITATÓR, -OÁRE, agitatori, -oare, s.m. si f., s.n. I. S.m. si f. Persoana care face agitatie (politica) în vederea unei actiuni. ♦ Mijloc prin care se realizeaza agitatia (3). II. S.n. 1. (Chim.) Dispozitiv sau aparat care serveste la amestecarea substantelor solide sau fluide în vederea omogenizarii lor. 2. Organ de masina montat în rezervoarele masinilor de stropit, de prafuit, de împrastiat îngrasaminte, de semanat etc. – Din fr. agitateur, (I) si rus. aghitator.
agitaţie, AGITÁŢIE, agitatii, s.f. 1. Miscare intensa încoace si încolo de oameni, de vehicule etc. 2. Stare de neliniste excesiva, de tulburare, de tensiune nervoasa (manifestata prin miscari grabite si dezordonate). 3. (Si în sintagma agitatie politica) Mijloc de înrâurire a constiintei publice folosit de un partid în scopuri imediate, prin mass-media, întruniri etc. [Var.: (înv) agitatiúne s.f] – Din fr. agitation, lat. agitatio, -onis (3) rus. aghitatiia.
agrobiologie, AGROBIOLOGÍE s.f. Stiinta care se ocupa cu actiunea legilor biologice generale asupra culturii plantelor si cresterii animalelor, constituind, totodata, baza teoretica a stiintelor agronomice. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Agrobiologie, rus. agrobiologhiia.
aişor, AISÓR, aisori, s.m. (Bot.) 1. Planta erbacee din familia liliaceelor cu frunze plane, rosietice si cu flori galbene-aurii (Allium ammoophilum). 2. Usturoita. 3. Ghiocel. [Pr.: a-i-] – Ai4 + suf. -isor.
akân, AKẤN, akâni, s.m. Poet, recitator si cântaret popular la kazahi, kirghizi etc. – Din rus. akân.
alabastru, ALABÁSTRU s.n. Varietate de ghips cu aspect de marmura alba strabatuta de vine transparente, întrebuintata la fabricarea unor obiecte ornamentale. – Din it. alabastro, lat. alabastrum.
alidadă, ALIDÁDĂ, alidade, s.f. Dispozitiv atasat la diferite aparate topografice, care serveste la masurarea unghiurilor. – Din fr. alidade, lat. alidada.
monoclinic, MONOCLÍNIC, -Ă adj. (despre cristale) cristalizat în forma unei prisme dreptunghiulare oblice. (< fr. monoclinique)
monoclinal, MONOCLINÁL, -Ă adj., s. n. (structura geologica) sub forma unor straturi succesive, cu acelasi sens si unghi de înclinare. (< fr. monoclinal)
altar, ALTÁR, altare, s.n. 1. Parte a bisericii, despartita de naos prin catapeteasma, în care se oficieaza liturghia. ♦ Masa de cult pe care se oficiaza liturghia, în biserica crestina. 2. Ridicatura din piatra, pamânt sau lemn pe care, în antichitate, se aduceau jertfe zeilor. 3. (În expr.) Pe altarul patriei = (sacrificându-se, facând totul) pentru patria sa. 4. (Tehn.) Perete de material refractar situat în spatele unui focar pentru a dirija flacara. – Lat. altarium.
altern, ALTÉRN, -Ă, alterne, adj. (În sintagmele) Unghiuri alterne (interne sau externe) = fiecare dintre cele doua perechi de unghiuri formate de o parte si de alta a doua drepte taiate de o secanta. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) asezate de o parte si de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultura bazat pe alternarea culturilor. – Din fr. alterne, lat. alternus.
alunar, ALUNÁR, alunari, s.m. I. Vânzator de alune. II. 1. Pasare de munte cu penele cafenii stropite cu alb, care se hraneste cu alune, ghinda, seminte si insecte; gaita de munte, nucar (1) (Nucifraga caryocatactes). 2. (Zool.) Pârs. – Aluna + suf. -ar.
amar, AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., s.n. 1. Adj. (Despre alimente, bauturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necajit. ♢ Expr. Pâine amara = mijloace de existenta câstigate cu multa truda. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strasnic, cumplit. 3. Fig. Rautacios. II. S.n. 1. Jale, tristete; suferinta, chin, necaz. ♢ Expr. A-si înghiti amarul = a suferi în tacere. A-si varsa amarul = a face destainuiri, a-si spune durerea, suferinta. ♦ (Cu valoare de interjectie) Vai! 2. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de") Multime, gramada. Amar de vreme. – Lat. amarus.
angină, ANGÍNĂ s.f. v. anghina.
asemenea, ASÉMENEA adj. invar., adv. I. Adj. invar. 1. Asemanator; spec. (despre figuri geometrice) = care au unghiurile corespunzatoare egale si laturile corespunzatoare proportionale. 2. Care este astfel (de...), atare, asa. O asemenea problema. II. Adv. 1. Tot asa, în acelasi fel, deopotriva (de...), asijderea. 2. Pe lânga aceasta; înca, mai. [Var.: (reg.) asémeni, asémene, asémine adj. invar., adv.] – Lat. assimile.
autoghidat, AUTOGHIDÁT, -Ă, autoghidati, -te, adj. (Despre mobile) Care îsi dirijeaza el însusi miscarea catre tinta. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoguidé.
axiometru, AXIOMÉTRU, axiometre, s.n. (Nav.) Dispozitiv care indica unghiul de cârma al navei. [Pr.: -xi-o-] – Din fr. axiomètre.
azimut, AZIMÚT s.n. Unghi pe care îl face un plan vertical fix, de obicei planul meridian al unui loc, cu un plan vertical care trece prin locul respectiv si printr-un punct dat. – Din fr. azimut.
bac, BAC2, bacuri, s.n. Element al sculelor si dispozitivelor de strângere (menghine, mandrine etc.) cu care se prind piesele în vederea prelucrarii lor. – Din germ. Backe.
baedeker, BAEDEKER s.n. Ghid turistic. [Pr.: bédecher] – Cuv. germ.
balalaică, BALALÁICĂ, balalaici, s.f. Instrument muzical cu trei coarde si cutie de rezonanta triunghiulara. – Din rus. balalaika.
balanţă, BALÁNŢĂ, balante, s.f. 1. Instrument pentru masurarea greutatii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutati etalonate. ♢ Balanta romana = cântar cu o singura greutate etalonata, care se deplaseaza pe bratul lung al pârghiei inelate de al carei punct fix este atârnat un talger pentru obiectele de cântarit. ♢ Expr. A pune în balanta = a compara doua lucruri sau doua fapte, atitudini, idei diferite. ♦ (Sg. art.) Numele unei constelatii din emisfera australa. 2. (Fin.) Comparatie, raport între mai multi indicatori care trebuie echilibrati; (concr.) tabel, situatie care contine o asemenea operatie etc. ♢ Balanta de verificare = operatie contabila de totalizare a cifrelor din debit si a celor din credit; situatia conturilor la o anumita data. Balanta comerciala (a unei tari) = raportul dintre valoarea generala a importului si cea a exportului. – Din fr. balance.
balistic, BALÍSTIC, -Ă, balistici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Privitor la miscarea proiectilelor în spatiu. ♢ Curba balistica = traiectorie de proiectil. Pendul balistic = pendul de masurare a vitezei proiectilelor. 2. S. f. Ramura a mecanicii teoretice care studiaza legile miscarii unui corp greu sau ale unui proiectil aruncat sub un anumit unghi fata de orizont. – Din fr. balistique, it. balistica.
balistograf, BALISTOGRÁF, balistografe, s.n. Aparat care masoara unghiul sub care este aruncat un proiectil.
bandaj, BANDÁJ, bandaje, s.n. 1. Fâsie de pânza sau tifon utilizata la fixarea si protejarea unui pansament sau la imobilizarea unei parti bolnave a corpului. ♦ Cerc de otel elastic îmbracat în pânza si cu o pernita la capat, care apasa pe locul unei hernii inghinale. ♦ Fâsie de pânza cu care boxerii îsi înfasoara pumnii si peste care îsi pun manusile. 2. Îmbracaminte inelara de otel sau de cauciuc care se monteaza pe obada unei roti de vehicul pentru a o feri de degradare. ♦ Îmbracaminte în forma unei benzi înfasurate pe o teava, pe o varga de metal etc. – Din fr. bandage.
bandulă, BANDÚLĂ, bandule, s.f. Para de lemn îngreuiata cu plumb, fixata la capatul unei frânghii subtiri, care se arunca pe tarm spre a se lega de ea si a se trage parâmele de acostare. – Et. nec.
baricentru, BARICÉNTRU, baricentre, s.n. 1. Centru de greutate. 2. Punctul de întâlnire a medianelor unui triunghi. – Din fr. barycentre.
bartiţă, BÁRTIŢĂ, bartite, s.f. (Reg.) Pojghita de mucegai care se formeaza pe bors sau pe zeama de varza acra. – Et. nec.
basculă, BASCÚLĂ, bascule, s.f. 1. Aparat care permite cântarirea corpurilor grele cu ajutorul unor greutati (de o suta de ori) mai mici. 2. Scândura sau pârghie mobila asezata în cumpana pe un suport. 3. Partea metalica a armelor de vânatoare cu tevi mobile. – Din fr. bascule.
bază, BÁZĂ, baze, s.f. I. 1. Parte care sustine un corp, o cladire sau un element de constructie; temei, temelie. ♦ Latura a unui triunghi sau a unui poligon ori fata a unui poliedru (care se reprezinta de obicei în pozitie orizontala). ♦ Dreapta care serveste ca linie de pornire pentru construirea unei serii de triunghiuri topografice. 2. Fig. Ceea ce formeaza temeiul a ceva, elementul fundamental, esential. ♢ Loc. adj. De baza = fundamental, esential. Fara baza = neîntemeiat, inconsistent. ♢ Loc. adv. Pe (sau în) baza... sau pe baza de... = în conformitate cu..., pe principiul... ♢ Expr. A avea (ceva) la baza = a se întemeia pe ceva (sigur). A pune bazele a ceva = a întemeia, a funda. ♦ Elementul principal al unei substante chimice sau farmaceutice. 3. (De obicei urmat de determinarea "economica") Totalitatea relatiilor de productie într-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 4. Loc de concentrare a unor rezerve de oameni, de materiale etc., care serveste ca punct de plecare pentru o anumita activitate. Baza de aprovizionare. Baza de receptie. Baza de atac. ♢ Baza aeriana = aeroport militar. Baza navala = port militar. Baza sportiva = complex de instalatii sportive. 5. (În sintagma) Baza craniului = partea craniului care închide cutia craniana înspre ceafa. II. Corp chimic alcatuit dintr-un atom metalic legat cu unul sau mai multi hidroxili, care albastreste hârtia rosie de turnesol, are gust lesietic si, în combinatie cu un acid, formeaza o sare. III. 1. Distanta între difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare stereofonica. 2. (Electron.) Electrod corespunzator zonei cuprinse între cele doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (Electron.; în sintagma) Baza de timp = unitate functionala a unor aparate electronice, care genereaza impulsuri la intervale de timp precise. – Din fr. base, (I 3) rus. [ekonomiceskaia] baza.
bazilică, BAZÍLICĂ, bazilici, s.f. 1. Biserica romano-catolica medievala, în forma de dreptunghi, împartita în interior în trei parti prin siruri de coloane; (azi) nume dat unei biserici sau unei catedrale impunatoare. 2. (La romani) Edificiu public cu interiorul împartit, prin siruri de coloane, în trei sau în cinci parti. – Din fr. basilique, lat. basilica.
băbăreasă, BĂBĂREÁSĂ, babarese, s.f. (Reg.) Baba (care descânta sau ghiceste). – Cf. b a b a.
bălălău, BĂLĂLẮU adj. invar. (Reg.) Care se balabaneste (1). ♦ (Substantivat, m.) Om moale, prost, neghiob. – Balalai + suf. -au.
moaraj, MOARÁJ s. n. (poligr.) efect optic prin suprapunerea a doua tipare cu retele de puncte sau de linii, care formeaza unghiuri între ele. (< fr. moirage)
bătător, BĂTĂTÓR1, batatoare, s.n. 1. Bat, lopatica (împletita) în forma de palma etc., cu care se bat covoare, perne etc. pentru a le curata de praf. 2. Suport folosit pentru batutul covoarelor, cuverturilor etc. 3. Bat subtire, la un capat cu o rotita de lemn cu gaurele, cu care se bate laptele prins sau smântâna în putinei, ca sa se aleaga untul; mâtca, brighidau. 4. Parte a melitei pe care se aseaza transversal inul sau cânepa, spre a fi melitate. 5. Scândura mica, dreptunghiulara, care serveste la tasarea pamântului semanat din gradina. – Lat. batt(u)atorium.
bâză, BẤZĂ, bâze, s.f. Joc de copii în care partenerii lovesc pe la spate, pe rând, cu palma în palma asezata la subsuoara bratului opus a celui care se pune "bâza" si care trebuie sa ghiceasca cine l-a lovit, în timp ce partenerii de joc striga "bâzzz!". – Bâz + suf. -a.
bea, BEA, beau, vb. II. 1. Tranz. (Adesea fig.) A înghiti un lichid. ♢ Expr. A bea paharul pâna-n fund = a îndura un necaz, o durere pâna la capat. 2. Intranz. Spec. A consuma bauturi alcoolice. ♢ Expr. (Fam.) A bea în sanatatea (sau în cinstea, pentru succesul) cuiva = a sarbatori pe cineva, consumând bauturi alcoolice în cinstea (si pe socoteala) lui. 3. Tranz. A cheltui, a risipi bani, avere etc. pe bautura. ♢ Expr. A-si bea si camasa = a cheltui totul pe bautura. A-si bea (si) mintile= a bea pâna la inconstienta sau pâna la nebunie. 4. Tranz. (Pop.; în expr.) A bea tutun = a fuma. – Lat. bibere.
benchi, BENCHI s.n. v. benghi.
benghi, BENGHI, benghiuri, s.n. (Pop.) Mic semn negru (natural sau artificial) pe obraz sau pe trup. ♦ (În superstitii) Semn facut pe fruntea cuiva ca sa fie ferit de deochi. [Var.: benchi, zbenghi s.n.] – Cf. tc. b e n e k.
bisector, BISECTÓR, -OÁRE, bisectoare, s.f., adj. 1. S.f. Dreapta care împarte un unghi în doua parti egale. 2. Adj. (În sintagma) Plan bisector = plan care împarte un diedru în doua diedre egale. – Din fr. bissecteur.
boa, BÓA s.m. invar. 1. Sarpe tropical, carnivor si neveninos, lung de câtiva metri, care-si ucide prada înainte de a o înghiti încolacindu-se în jurul ei si sufocând-o (Boa constrictor). 2. Fâsie lunga de blana sau de pene, purtata altadata de femei în jurul gâtului. – Din fr., lat. boa.
bob, BOB1, (1) boabe, s.n. (2, rar 1) bobi, s.m. 1. S.n. Samânta de cereale sau de legume care fac fructe pastai; graunte, boaba (2). ♢ Loc. adv. Bob cu bob = cu grija si rabdare; amanuntit. Din bob în bob = amanuntit. Bob numarat = întocmai, exact. ♢ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a cauta tainele viitorului dupa cum se asaza bobii aruncati de ghicitor. ♦ Orice particica de materie friabila care seamana cu un graunte. Bob de nisip. 2. S.m. Planta leguminoasa cu flori albe sau trandafirii, cu pastai mari si cu seminte ovale, turtite (Vicia faba); mazariche (I). ♦ P. restr. Samânta acestei plante. – Din sl. bobŭ.
boghiu, BOGHÍU, boghiuri, s.n. Cuplu de patru roti pe care este articulat sasiul locomotivelor si al vagoanelor de cale ferata si care le permite luarea curbelor. – Dupa fr. bogie, boggie.
bold, BOLD, bolduri, s.n. (Reg.) 1. Ac cu maciulie, ac cu gamalie. ♦ Vârf ascutit. ♦ Cui de metal cu maciulie ornamentala. 2. Bat ascutit cu care se îndeamna vitele. ♦ Împunsatura, întepatura (data cu acest bat). 3. (Înv.) Imbold. 4. (Reg.) Element de constructie în arhitectura populara, în forma de stâlp sculptat, cu vârf ascutit. – Din sl. bodlı "ghimpe".
boogiewoogie, BOOGIE-WOOGIE s.n. Dans de origine nord-americana, asemanator cu blues-ul; melodie dupa care se danseaza acest dans. [Pr.: búghighi] – Cuv. engl.
boraci, BORÁCI s.n. Unealta portabila, actionata manual, prevazuta cu un burghiu miscat de o roata cu clichet si cu ajutorul careia se dau gauri în piesele metalice mari, greu transportabile. – Cf. germ B o h r e r.
bormaşină, BÓRMASINĂ, bormasini, s.f. Masina de gaurit metale, piatra etc. cu ajutorul unui burghiu rotitor. – Din germ. Bohrmaschine.
boroboaţă, BOROBOÁŢĂ, boroboate, s.f. (Fam.) Pozna, neghiobie, fapta necugetata. – Et. nec.
braghină, BRÁGHINĂ s.f. Soi autohton de vita de vie, cu boabe rare, rosii, care se coc devreme. – Et. nec.
bramă, BRÁMĂ, brame, s.f. Semifabricat obtinut prin laminarea lingourilor de otel, cu sectiunea dreptunghiulara sau patrata, cu muchii rotunjite si cu suprafata striata sau punctata. – Din fr. brame.
brâncă, BRẤNCĂ2, brânci, s.f. 1. (Reg., În limba literara numai în loc. si expr.) mâna ♢ Loc. adv. Pe (sau în) brânci = pe mâini si pe picioare, de-a busilea, târându-se. ♢ Expr. A merge (sau a se târî) pe brânci = a merge (sau a se târî) pe mâini si pe picioare, de-a busilea. A cadea în (sau pe brânci) = a cadea istovit (de oboseala). A munci (sau a da, a lucra) pe (sau în) brânci = a munci pâna la istovire. 2. (Pop.; în forma brânci) Împunsatura, ghiont, izbitura. ♢ Expr. A-i da inima brânci = a simti un imbold pentru (a face) ceva. 3. (Reg.) Partea de jos a picioarelor animalelor; laba. [Pl. si: (2, n.) brânciuri – Var.: brânci s.m.] – Lat. branca.
brighidău, BRIGHIDẮU, brighidaie, s.n. (Reg.) Batator1 (2). – Cf. magh. f e r g e t y ü "roata".
brocart, BROCÁRT, brocarturi, s.n. Ţesatura de matase de calitate superioara, înflorata sau ornamentata cu fire de aur ori de argint; frenghie. [Var.: brocát s.n.] – Din fr. brocart.
bubon, BUBÓN, buboane, s.n. Inflamare a ganglionilor limfatici din regiunea inghinala, axilara etc., caracteristica ciumei, scarlatinei, bolilor venerice. – Din fr. bubon.
buchisi, BUCHISÍ, buchisesc, vb. IV. (Pop. si fam.) 1. Tranz., intranz. si refl. A face un lucru cu mare cazna si migala, fara spor. 2. Tranz. si intranz. A citi sau a învata ceva cu efort si cu migala; a buchirisi. 3. Tranz. Fig. A bate pe cineva (dându-i pumni, ghionti). [Var.: buchisá vb. I] – Cf. b u c h e.
bucraniu, BUCRÁNIU, bucranii, s.n. (Arhit.) Motiv ornamental reprezentând un cap de bou împodobit cu ghirlande de flori, panglici etc. – Din fr. bucrane.
budăi, BUDẮI, budaie, s.n. (Reg.) 1. Vas din doage, de forma unui trunchi de con, în care se pastreaza laptele, se duc bucatele la câmp, se tin bauturi etc. 2. Trunchi scobit, întrebuintat ca ghizd la fântâna. – Din magh. bödön.
bufon, BUFÓN, -Ă, bufoni, -e, s.m., adj. 1. S.m. Personaj comic îmbracat în haine grotesti, care întretinea o atmosfera de veselie la curtile suveranilor sau ale seniorilor; mascarici, nebun. ♦ Personaj comic buf3 într-o piesa de teatru. ♦ (Peior.) Persoana care face pe altii sa râda prin glume, gesturi caraghioase etc., care este obiect de batjocura într-o societate. 2. Adj. (Rar) Comic, caraghios, grotesc. – Din fr. bouffon.
misil, MISÍL s. n. proiectil autopropulsat si ghidat pe toata sau doar pe o parte a traiectoriei. (< fr. missile)
misă, MÍSĂ s. f. compozitie polifonica religioasa care se cânta, cu sau fara acompaniament instrumental, în bisericile romano-catolice în cadrul liturghiei. (< lat. missa)
bulughină, BULUGHÍNĂ, bulughine, s.f. (Reg.) Cartof. – Et. nec.
bumerang, BUMERÁNG, bumeranguri, s.n. Arma de lemn îndoit în forma de unghi obtuz, folosita de populatia bastinasa a Australiei, care, datorita formei sale si a felului în care este aruncata, revine la locul de aruncare daca n-a atins tinta. – Din fr. boumerang.
bunghini, BUNGHINÍ, bunghinesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A migali. – Et. nec.
burduf, BURDÚF, burdufuri, s.n. 1. Sac facut din piele netabacita, uneori din stomacul unui animal (capra, oaie, bivol), în care se pastreaza sau se transporta brânza, faina, apa etc. ♢ Expr. Burduf de carte = foarte învatat; toba de carte. A lega (pe cineva) burduf = a lega (pe cineva) foarte strâns, încât sa nu se poata misca; a lega fedeles, a lega cobza. (Reg.) A da pe cineva în burduful dracului = a nu se mai interesa de cineva. A se face burduf (de mâncare) = a mânca foarte mult, a se ghiftui. 2. Sac facut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazineaza aerul la cimpoi, la armonica etc. 3. Învelitoare de piele pentru picioare la trasurile, descoperite. ♢ Bocanci cu burduf = bocanci cu limba netaiata, prinsi de restul încaltamintei; bocanci facuti dintr-o singura bucata. 4. Învelitoare elastica de piele, pânza etc. a spatiului de comunicatie dintre doua vagoane de calatori. ♦ Garnitura de piele sau de cauciuc prin care se leaga doua conducte dintr-un motor. 5. Basica (1) uscata, care, pe vremuri, se întrebuinta în loc de geam. 6. (Reg.) Burduhan. 7. (Reg.) Copca în gheata. [Var.: burdúv, burdúh, burdús s.n.] – Et. nec.
burelet, BURELÉT, bureleti, s.m. Cuta a pielii, la extremitatea membrelor animalelor, care are rolul de a forma unghiile sau copitele. – Din fr. bourrelet.
burghiaş, BURGHIÁS, burghiasi, s.m. (Entom.) Firezar. [Pr.: -ghi-as. – Var.: (reg.) burghiés s.m.] – Burghiu + suf. -as.
burghiere, BURGHIÉRE s.f. Operatie de executare a unei gauri cu ajutorul burghiului. – Din burghiu.
burghieş, BURGHIÉS s.m. v. burghias.
burghiu, BURGHÍU, burghie, s.n. Unealta ascutita de otel în forma de spirala, care, prin miscari de însurubare, serveste la gaurirea cilindrica a materialelor; sfredel. ♢ Burghiu de foraj = unealta de foraj în forma de bara, cu capatul ca o elice, care se adapteaza la perforatorul mecanic. – Din tc. burgu, bg., scr. burgija.
buşon, BUSÓN, busoane, s.n. 1. Dop din pluta, cauciuc, lemn etc. prevazut cu ghivent. 2. Piesa cilindrica de portelan, care face parte din dispozitivul de siguranta al unui circuit electric. – Din fr. bouchon.
butelnic, BUTÉLNIC, butelnice, s.n. Burghiu mic întrebuintat de dulgheri, rotari etc. la executarea gaurilor cu diametrul pâna la 30 mm. – Bute + suf. -elnic.
buzdugan, BUZDUGÁN, buzdugane, s.n. 1. Maciuca sau ghioaga de fier (cu maciulia tintuita), folosita în vechime ca arma de lupta sau ca semn al puterii domnesti. 2. Planta acvatica cu frunze plutitoare, cu flori verzi-alburii si cu fructe în forma de maciuca; capul-ariciului, sovar (Sparganium ramosum). – Din tc. bozdoğan.
caimac, CAIMÁC, caimacuri, s.n. 1. Pojghita de grasime care apare pe suprafata laptelui fiert sau a iaurtului. ♢ Expr. A lua caimacul = a-si însusi partea cea mai buna. 2. Spuma care se formeaza la suprafata cafelei în urma fierberii. 3. (Rar) Strat (ars) al tutunului din ciubuc, format în jurul si deasupra carbunelui. – Din tc. kaymak.
calmar, CALMÁR, calmari, s.m. (La pl.) Gen de cefalopode comestibile, cu corpul alungit, cu înotatoarele triunghiulare si cu gura înconjurata de zece tentacule (Loligo); (si la sg.) animal din acest gen. – Din fr. calmar.
camufla, CAMUFLÁ, camuflez, vb. I. Tranz. si refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi si a ascunde o sursa de lumina, pentru ca razele ei sa nu strabata afara în timpul noptii. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler.
camuflat, CAMUFLÁT, -Ă, camuflati, -te, adj. Ascuns vederii inamicului. ♦ (Despre o sursa de lumina) Acoperit (ca sa nu strabata razele în timpul noptii). ♦ Fig. Deghizat, mascat. – V. camufla.
canevas, CANEVÁS, canevasuri, s.n. 1. Schita sau linii generale ale unui desen. 2. Retea de meridiane si de paralele trasate în vederea alcatuirii unei harti. 3. Ansamblul triunghiurilor, liniilor poligonale si punctelor care servesc ca baza masuratorilor terestre. – Din fr. canevas.
cap, CAP1, (I, III) capete, s.n., (II) capi, s.m. I. S.n. 1. Extremitatea superioara a corpului omenesc sau cea anterioara a animalelor, unde se afla creierul, principalele organe de simt si orificiul bucal. ♢ Loc. adv. Din cap pâna-n picioare = de sus pâna jos, în întregime, cu desavârsire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineata. (Pâna) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai destept, mai reusit, mai bine. Cu capul plecat = rusinat, umilit, învins. Pe dupa cap = pe dupa gât, la ceafa. ♢ Loc. adj. (Fam.) Batut (sau cazut) în cap = tâmpit, prost. ♢ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pamânt; a da jos dintr-o situatie, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, bautura etc.) = a înghiti dintr-o data continutul unui pahar, al unei cani etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuiala. A scoate capul în lume = a iesi între oameni, în societate. A nu-si (mai) vedea capul de... sau a nu sti unde-i sta sau unde-i este capul = a nu sti ce sa mai faca, a fi coplesit de... A-si pierde capul = a se zapaci. A nu mai avea unde sa-si puna capul = a ajunge fara adapost, pe drumuri, sarac. A da din cap = a clatina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violenta pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traista = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toti peretii (sau de pereti) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greseala facuta. A-si lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, parasindu-si casa, locul de origine si ratacind prin lume. A-si pleca capul = a se simti rusinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cadea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situatie neplacuta, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplaceri si necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cadea pe capul cuiva = a sosi pe neasteptate la cineva (creându-i neplaceri, deranj). A sta (sau a sedea, a se tine) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a starui fara încetare pe lânga cineva. A sedea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lânga sau la cineva (creându-i neplaceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lasa pe cineva în pace. (Reg.) A nu sti (sau a nu avea) ce-si face capului = a nu mai sti ce sa faca pentru a iesi dintr-o situatie grea. ♢ Cap de familie = barbatul care reprezinta puterea familiala si parinteasca; p. gener. orice persoana care procura mijloacele necesare traiului unei familii si o reprezinta juridic. ♢ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amanuntit al expresiei unui sentiment pe trasaturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de marci postale românesti, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Parul capului. 2. Capatâi; capatâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ♢ Expr. Pe capete = care mai de care, în numar foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea pareri, exprima o mare divergenta de opinii. 4. Minte, gândire, judecata; memorie. ♢ Loc. adj. si adv. Cu cap = (în mod) inteligent, destept. Fara cap = (în mod) necugetat. ♢ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecata dreapta; cuminte. ♢ Expr. A fi bun (sau usor) la (sau de) cap sau a avea cap usor = a fi destept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i iesi (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai iesi (cuiva ceva) din cap = a-l stapâni mereu (acelasi gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-si bate (sau a-si framânta, a-si sparge, a-si sfarâma etc.) capul = a se gândi, a se stradui spre a solutiona o problema. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) sa înteleaga ceva, a lamuri (pe cineva). A fi (sau a ramâne, a umbla etc.) de capul sau = a fi (sau a ramâne etc.) liber, independent, nesupravegheat, A face (ceva) din (sau de) capul sau = a face (ceva) fara a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva sa-si piarda dreapta judecata; a zapaci; a face pe cineva sa se îndragosteasca. A nu avea cap sa... = a nu avea posibilitatea sa..., a nu putea sa... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiaza acuzarea. 5. (Înv.) Viata. A plati cu capul. ♦ (Astazi în expr.) Odata cu capul sau în ruptul capului = cu nici un pret, niciodata. A-si face de cap = a face ceva ce poate sa-i primejduiasca viata; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = striga; b) (Bot.) cap-de-cocos = dulcisor; capul-sarpelui = planta erbacee acoperita cu peri aspri si cu flori rosii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelatiei balaurului. II. S.m. Capetenie, sef, conducator. ♦ Initiator. III. S.n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminenta a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemanator cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extrema cu care începe sau sfârseste ceva. ♢ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apa, de un defileu etc.; p. ext. fortele armate care ocupa acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor si a mijloacelor de lupta. ♢ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu partile extreme alaturate. ♢ Expr. Cap de tara = margine de tara; hotar. Nu-i (un) cap de tara = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a sedea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în sezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ♢ Cap de an (sau de saptamâna, de iarna etc.) = începutul unui an (sau al unei saptamâni etc.) Cap de coloana = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afis (sau cap de lista) = primul nume dintr-o lista de persoane afisate în ordinea valorii lor. ♢ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul noptii = dupa ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principala, mai aleasa (a unui lucru). ♢ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masa. 4. Partea de jos sau dindarat a unui lucru; capat; (cu sens temporal) sfârsit. ♢ Expr. A o scoate la cap = a sfârsi (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a razbi. În cap = (dupa numerale) exact, întocmai. 5. Bucatica rupta dintr-un obiect; p. ext. lucru de mica importanta. ♢ Expr. Nici un cap de ata = absolut nimic. Pâna la un cap de ata = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transforma variatiile unui semnal electric în variatii de flux magnetic sau invers, folosit pentru operatii de înregistrare, redare si stergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) dupa fr. chef < lat. caput).
capelină, CAPELÍNĂ, capeline, s.f. (Med.) Boneta sau banda circulara (elastica sau ghipsata) folosita pentru imobilizarea fracturilor, ancorarea aparatelor si protezelor chirurgicale etc. – Din fr. capeline.
capnomanţie, CAPNOMANŢÍE s.f. (Rar) Pretinsa arta de a ghici dupa fum. – Din fr. capnomancie.
capsulă, CAPSÚLĂ, capsule, s.f. 1. Tip de fruct uscat, uneori divizat în mai multe loji si având numeroase seminte, care, la maturitate, se deschide de la sine, punând semintele în libertate; maciuca (3), maciulie (2). 2. învelis al unor organe si organisme inferioare. Capsula bacteriana. 3. Mic învelis solubil, facut din amidon, gelatina sau cheratina, care contine diferite medicamente pulverulente cu gust neplacut, pentru a putea fi înghitite mai usor. 4. Vas facut dintr-un material rezistent la caldura, în care se încalzesc, în laborator, diverse substante; capsa (3). 5. Mic cilindru metalic care contine bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei bauturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformeaza sub actiunea variatiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibila a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsula telefonica = cutiuta care contine (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tinichea cu care se astupa sticlele de bere, de apa minerala etc. 9. (În sintagma) Capsula cosmica = compartiment etanseizat al navei spatiale capabil sa se desprinda de restul vehiculului si sa coboare pe un corp cosmic. – Din fr. capsule, lat. capsula.
minut, MINÚT s. n. 1. diviziune a timpului, a 60-a parte dintr-o ora. ♢ rastimp foarte scurt; clipa, moment. ♢ (pl.) mâncare pregatita pe loc, la comanda consumatorului. 2. (mat.) unitatea de masura pentru unghiuri, a 60-a parte dintr-un grad sexagesimal sau a 100-a parte dintr-un grad centezimal. (< fr. minute, it. minuto, germ. Minute)
carabină, CARABÍNĂ, carabine, s.f. 1. Pusca (cu teava ghintuita) mai scurta si mai usoara decât pusca obisnuita. 2. Cârlig închis prin intermediul unui arc, care se fixeaza la extremitatea unui lant sau a unei curele pentru a prinde de el diferite obiecte. 3. Cârlig pentru cablu fixat cu un dispozitiv care permite rotirea usoara a cablului. – Din fr. carabine.
caraghios, CARAGHIÓS, -OÁSĂ, caraghiosi, -oase, adj. (Adesea substantivat) Care provoaca râsul, ridicol, comic; care nu merita sa fie luat în serios. – Din tc. karagöz.
caraghioslâc, CARAGHIOSLÂC, caraghioslâcuri, s.n. Fapta, gest sau lucru neserios, care stârneste râsul; comicarie. – Din tc. karagözlük.
carnaval, CARNAVÁL, carnavaluri, s.n. Perioada care preceda postul în unele tari, când au loc petreceri populare însotite de deghizari, care alegorice, focuri de artificii etc. ♦ Petrecere populara din aceasta perioada – Din fr. carnaval (< it.).
carte, CÁRTE, carti, s.f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tiparita si legata sau brosata în volum. ♢ Carte albastra (sau alba, neagra etc.) = publicatie oficiala a unui guvern care contine documente justificative privitoare la o problema politica. ♢ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învatat; a vorbi asa cum trebuie; a face caz de eruditia sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învatat. Cum scrie la carte = asa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoana care citeste, studiaza mult; carturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proportii mari. 2. Fig. Cunostinte de scriere si de citire; învatatura, stiinta, cultura. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de") Carnet cu date personale, care atesta sau confera unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ♢ Carte de munca = carnet de munca. 2. Bucata de carton, cu însemnari scrise sau tiparite, careia i se dau diferite întrebuintari: pentru corespondenta (carte postala), ca permis de intrare la un concert, la o biblioteca (carte de intrare), indicând numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizita) etc. ♦ Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferentiate dupa culorile, semnele si figurile imprimate pe ele si întrebuintate la anumite jocuri de noroc. ♢ Expr. A da cartile pe fata = a-si arata gândurile sau planurile, a spune adevarul. A(-si) juca ultima carte = a face o ultima încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile si a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (desperata) în scopul atingerii unui ideal. A da în carti = A pretinde ca ghiceste viitorul cu ajutorul cartilor de joc. III. (Înv. si pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovada. ♢ Carte de judecata = hotarâre, sentinta judecatoreasca. – Refacut din carti (pl. lui •carta < lat. charta), prin analogie cu parte-parti; (II) din fr. carte.
cartelă, CARTÉLĂ, cartele, s.f. 1. Carnetel, bucata de hârtie sau de carton, cu bonuri detasabile, imprimate si numerotate, pe baza carora se pot obtine produse rationalizate sau se poate servi masa la o cantina. 2. Banda de carton perforata care indica desenul unei tesaturi. 3. (Inform.; în sintagma) Cartela perforata = suport de informatie imprimat special, folosit în sistemele de prelucrare automata a datelor si reprezentat printr-un carton dreptunghiular de dimensiuni standardizate, pe care datele sunt trecute cu ajutorul unui cod de perforatii. – Din it. cartella.
cartof, CARTÓF, cartofi, s.m. (Bot.) 1. Planta erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete si tulpini subterane terminate cu tuberculi de forma rotunda, ovala sau alungita, comestibili, bogati în amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit în alimentatie si ca furaj; barabula, picioc, picioica, barabusca, bulughina. ♢ Zahar de cartofi = glucoza obtinuta din amidonul de cartofi (1). 2. (În sintagma) Cartof dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfa, cartófa, cartófla s.f.] – Din germ. Kartoffel.
cartomanţie, CARTOMANŢÍE s.f. (Rar) Ghicit în carti. – Din it. cartomanzia.
casă, CÁSĂ1, case, s.f. 1. Cladire destinata pentru a servi de locuinta omului. ♢ Loc. adj. De casa = facut în casa1. ♢ Expr. (A avea) o casa de copii = (a avea) copii multi. A-i fi cuiva casa casa si masa masa = a duce o viata ordonata, normala, linistita. A nu avea (nici) casa, (nici) masa = a duce o viata neregulata, plina de griji, de framântari. ♦ (Reg.) Camera, odaie. ♢ Casa de veci = mormânt. 2. Încapere speciala într-o cladire, având o anumita destinatie. ♢ Casa ascensorului = spatiul în care se deplaseaza cabina unui ascensor. Casa scarii = spatiul dintr-o cladire care adaposteste o scara. 3. Cutie dreptunghiulara în care se pastreaza literele, semnele etc. tipografice de acelasi caracter. 4. Gospodarie. 5. Totalitatea celor care locuiesc împreuna (formând o familie); familie. ♦ Dinastie; neam. 6. Casnicie, menaj. ♢ Expr. A face (sau a duce) casa (buna) cu cineva = a trai cu cineva (în buna întelegere), a se împaca bine. A duce casa buna cu ceva = a se împaca bine cu ceva. 7. (Urmat de determinari) Nume dat unor institutii, asezaminte, întreprinderi, firme comerciale etc. ♢ Casa de economii = institutie publica de credit care se ocupa cu strângerea disponibilitatilor banesti temporare ale populatiei, acordând pentru acestea mai ales dobânda. Casa de ajutor reciproc = asociatie benevola a unor angajati sau pensionari, creata pentru acordarea de împrumuturi si de ajutoare membrilor ei din fondurile obtinute din depunerile lor lunare. Casa de filme = institutie producatoare de filme cinematografice. Casa de cultura = institutie culturala în care au loc diverse manifestari culturale, educative etc. Casa de nasteri = institutie medico-sanitara, în care se acorda viitoarelor mame, la nastere, asistenta calificata. Casa de vegetatie = constructie speciala, cu acoperisul si cu peretii de sticla, folosita pentru experiente de agrochimie, plantele fiind cultivate în vase de vegetatie. ♦ Specialitatea casei = produs specific al unei întreprinderi, al unei gospodine. 8. Boala a vinurilor, pe care acestea o capata când ajung în contact cu aerul si care se caracterizeaza prin tulburare si prin schimbarea culorii. – Lat. casa.
casă, CÁSĂ2, case, s.f. 1. Dulap sau ladita de fier în care sunt tinuti bani, hârtii de valoare etc. Casa de fier. Casa de bani. 2. Masa, pupitru sau birou într-un magazin, unde se achita costul cumparaturilor. ♦ Ghiseu sau încapere într-o întreprindere sau într-o institutie, unde se fac încasarile si platile, unde se elibereaza biletele de calatorie, de spectacol etc. ♦ Suma de bani de care dispune la un moment dat casieria unei institutii sau a unei întreprinderi. ♢ Plus (sau minus) de casa = diferenta în plus (sau în minus) rezultata la stabilirea încasarilor si platilor. Registru de casa = registru în care se trec sumele încasate si cele platite. ♢ Expr. A face casa = a întocmi bilantul încasarilor si al platilor unei zile. – Din it. cassa, germ. Kasse.
casierie, CASIERÍE, casierii, s.f. Încapere, serviciu, birou, ghiseu într-o întreprindere sau într-o institutie, unde se primesc, se pastreaza si se distribuie banii. [Pr.: -si-e-] Casier + suf. -ie.
caşetă, CASÉTĂ, casete, s.f. Cutie mica din substanta amilacee, în care se introduc, spre a fi înghitite, medicamente sub forma de pulbere; bulina (1). – Din fr. cachet.
catavasier, CATAVASIÉR, catavasiere, s.n. Carte de ritual bisericesc ortodox, care cuprinde catavasii sau, p. ext., rugaciunile si cântarile vecerniei, utreniei, liturghiei etc. [Pr.: -si-er] – Catavasie + suf. -ar.
catetă, CATÉTĂ, catete, s.f. Fiecare dintre cele doua laturi care alcatuiesc unghiul drept al unui triunghi dreptunghic. – Din fr. cathète, lat. cathetus.
catrinţă, CATRÍNŢĂ, catrinte, s.f. Obiect de îmbracaminte din portul national al femeilor românce, care serveste ca fusta sau ca sort si care consta dintr-o bucata dreptunghiulara de stofa adesea împodobita cu alesaturi, cu paiete etc. – Din magh. katrinca.
cădea, CĂDEÁ, cad, vb. II. I. Intranz. 1. A se deplasa de sus în jos datorita greutatii, a se lasa în jos; a pica. ♦ Fig. (Despre iarna, ger, seara etc.) A se lasa, a veni, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinti, par, fulgi, frunze etc.) A se desprinde din locul unde era fixat. 3. A se lasa în jos continuând sa fie prins; a atârna, a se pleca. 4. A se rasturna, a se pravali; a se darâma, a se surpa. ♢ Expr. A cadea (bolnav) la pat = a se îmbolnavi. A cadea în picioare = a iesi cu abilitate dintr-o situatie grea. ♦ (Determinat prin "în genunchi", "cu rugaminte" etc.) A se aseza în genunchi înaintea cuiva spre a-i cere iertare ori ajutor sau pentru a-i arata supunere; a ruga pe cineva cu umilinta sau cu staruinta. II. Intranz. Fig. 1. A pieri, a muri (în lupta). 2. (Despre orase, pozitii strategice etc.) A ajunge în mâna adversarului, a fi cucerit. 3. A avea un insucces, a nu reusi. A cazut la examen. 4. (Despre guverne, legi etc.) A-si înceta existenta, a nu mai fi în vigoare. 5. A nimeri din întâmplare, pe neasteptate într-un loc sau într-o situatie. ♢ Expr. A-i cadea cuiva (cu) drag (sau la inima) = a stârni dragostea cuiva, a-i deveni drag. ♦ A se arunca, a se napusti asupra cuiva. 6. A intra în... (sau sub...), a fi cuprins de.... A cazut în extaz. ♢ Expr. A cadea pe gânduri = a deveni îngândurat. A-i cadea bine = a-i placea, a-i prii. A-i cadea rau = a nu-i conveni, a nu-i placea. 7. A se situa, a se afla. Satul cade pe malul Dunarii. ♦ (La ghicitul în carti) A se arata, a se vedea, a reiesi. 8. (În expr.) A cadea la învoiala (sau de acord) = a ajunge la o întelegere. III. Refl. unipers. A reveni cuiva, a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ♦ A sedea bine; a se potrivi. – Lat. cadere.
călăuză, CĂLĂÚZĂ, calauze, s.f. 1. Persoana care însoteste pe cineva spre a-i arata drumul si spre a-i da indicatiile sau explicatiile necesare; ghid. 2. Persoana care îndrumeaza într-o actiune, într-un domeniu de cercetare etc.; conducator, îndrumator. 3. Îndreptar, ghid. [Var.: calaúz s.m.] – Din tc. kılavuz, ngr. kalaúzis.
călugăresc, CĂLUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, calugaresti, adj. De calugar (I); monahal. ♢ Ghiveci calugaresc = ghiveci fara carne, preparat cu ulei. – Calugar + suf. -esc.
cămăşuială, CĂMĂSUIÁLĂ, camasuieli, s.f. 1. Actiunea de a camasui; camasuire. 2. Pojghita, învelis care acopera unele materii, obiecte sau piese. ♦ Captuseala interioara, subtire, de zidarie a unui tunel. ♢ Camasuiala pilotilor = tub metalic folosit pentru confectionarea pilotilor2 de beton. 3. Strat de piatra sau de balast dezagregat, care trebuie îndepartat la deschiderea unei cariere sau a unei balastiere. [Pr.: -su-ia-] – Camasui + suf. -eala.
căpăstru, CĂPẮSTRU, capestre, s.n. Portiune de harnasament, confectionata din frânghie sau din curea, care se pune pe capul calului, al magarului etc. pentru a lega animalul respectiv la iesle sau pentru a-l duce undeva. – Lat. capistrum.
cărturăreasă, CĂRTURĂREÁSĂ, carturarese, s.f. Femeie care se îndeletniceste cu ghicitul în carti. – Carturar + suf. -easa.
căsuţă, CĂSÚŢĂ, casute, s.f. 1. Diminutiv al lui casa1 (1); cascioara, casisoara, casulie. ♦ Casuta postala = ghiseu sau compartiment special unde se repartizeaza si se pastreaza, la posta, scrisorile pe care le ridica personal adresantul. 2. Compartiment dintr-o cutie de litere tipografice, în care se pastreaza un singur fel de litera. ♢ Casuta tipografica = spatiu destinat colofoniului. 3. (La pl.) Spatiile dintre dintii spatei, prin care trec firele de urzeala la razboaiele de tesut – Casa1 + suf. -uta.
cârlig, CÂRLÍG, cârlige, s.n. 1. Piesa de metal cu un capat îndoit, de care se atârna, se prinde etc. un obiect. ♢ Loc. vb. A se face cârlig = a se strâmba; a se ghemui. 2. Prajina cu un capat (metalic) încovoiat. care serveste la scoaterea galetii cu apa din fântâna. 3. Partea metalica a unditei, de forma unui ac îndoit, în care se prinde pestele. 4. Încuietoare la o usa, la o poarta etc., în forma de bara metalica subtire sau de cui lung, încovoiat la un capat, care se prinde într-un belciug, într-un ochi de metal etc. 5. Andrea. 6. Mic dispozitiv cu care se prind rufele pe frânghie. 7. (Rar) Mladita sau cârcel de vita de vie. – Cf. k a r l i k.
cârpător, CÂRPĂTÓR, cârpatoare, s.n. (Pop.) Bucata de lemn rotunda, patrata sau dreptunghiulara, pe care se rastoarna mamaliga sau pe care se taie carnea, ceapa etc.; fund. ♦ Scândura sau masa (patrata) pe care se întinde aluatul. – Lat. coopertorium.
ceacâr, CEACẤR, -Ă, ceacâri, -e, adj. (Despre ochii unei fiinte) 1. Care prezinta anomalia de a nu fi de aceeasi culoare, care au culori diferite; (despre fiinte) cu ochi de culori diferite; cu lumina ochiului înconjurata de un cearcan albicios. 2. Care sufera de strabism; sasiu, zbanghiu. – Din tc. çakır "albastru cu ape cenusii".
ceangău, CEANGẮU, ceangai, s.m. (La pl.) Nume dat populatiei de grai românesc si maghiar si de religie catolica, emigrata de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în judetul Bacau); (si la sg.) persoana care face parte din aceasta populatie. – Din magh. csángó.
ceardaş, CEÁRDAS, ceardasuri, s.n. Dans national maghiar, alcatuit din doua parti: una lenta, iar a doua din ce în ce mai rapida; melodie dupa care se executa acest dans. – Din magh. csárdás.
ceatal, CEATÁL s.n. Portiune de uscat, în forma de triunghi, care provoaca difluenta fluviala. – Et. nec.
centezimal, CENTEZIMÁL, -Ă, centezimali, -e, adj. Care reprezinta a suta parte dintr-un întreg. ♢ Grad centezimal = unghi egal cu a suta parte dintr-un unghi drept. Minut centezimal = a suta parte dintr-un grad centezimal. Secunda centezimala = a suta parte dintr-un minut. – Din fr. centésimal.
centru, CÉNTRU, (I 1, 2, 3, 4, II 1, 3) centre, s.n., (I 5, II 2) centri, s.m. I. 1. S.n. (Mat.) Punct în raport cu care punctele unei figuri se asociaza în perechi simetrice. Centrul unui dreptunghi. ♦ Punct în raport cu care toate punctele unei figuri sunt la aceeasi distanta. Centrul unui cerc. ♦ Fig. (În loc.) În centrul (atentiei, preocuparilor etc.) = pe primul plan; la loc de frunte. 2. S.n. (În sintagma) Centru de rotatie = punct în jurul caruia alt punct sau un corp pot efectua o miscare de rotatie. 3. S.n. Punctul de aplicatie al rezultantei unui sistem de forte. Centru de greutate. 4. S.n. Punct central al unei întinderi, al unui spatiu. ♦ Spec. Punct marcat la mijlocul unui teren de joc (fotbal, handbal etc.), de unde începe partida sau de unde se repune mingea în actiune, dupa înscrierea unui gol. 5. S.m. Jucator aflat în centrul liniei de atac sau de aparare la anumite jocuri sportive. II. 1. S.n. Punct în care sunt localizate anumite functii sau acte. Centrul reflexelor. 2. S.m. (În sintagma) Centru nervos = grup de celule nervoase aflate în encefal, în bulb sau în maduva, la care vin excitatiile periferice si de la care pornesc excitatiile centrale. 3. S.n. Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrata o activitate (industriala, comerciala, administrativa, culturala). ♢ Centru universitar = localitate în care exista institutii de învatamânt superior. Centru de documentare = biblioteca, sectie într-o biblioteca sau într-o institutie, care are ca sarcina principala furnizarea de material documentar. ♦ Institutie conducatoare; putere administrativa centrala. 4. S.n. sg. Pozitie politica de mijloc între dreapta si stânga. ♢ Centru-dreapta = pozitie politica de mijloc cu tendinte de dreapta. Centru-stânga = pozitie politica de mijloc cu tendinte de stânga. ♢ Loc. adj. De centru = care se situeaza pe o pozitie intermediara, între doua opinii extreme. Partid politic de centru. - Din fr. centre, lat. centrum.
centură, CENTÚRĂ, centuri, s.f. 1. Curea (lata) de piele, de pânza etc. cu care se încinge talia; cordon, cingatoare. ♢ Expr. Pâna, la centura = (de la umeri) pâna la talie. ♦ Centura de campion = centura, panglica lata etc. cu care se încinge mijlocul câstigatorului unui campionat la box sau la lupte. Centura de gimnastica = cingatoare lata, folosita pentru a sustine corpul la unele exercitii de gimnastica. Centura ortopedica = dispozitiv folosit în unele afectiuni ale sistemului osos, pentru mentinerea corpului în pozitie corecta. Centura de salvare = echipament individual, de forma unui cordon lat, a unui pieptar etc. facut din placi de pluta învelite în pânza, care serveste la mentinerea unui naufragiat la suprafata apei; colac de salvare. Centura de siguranta = echipament individual de protectie folosit de muncitorii care lucreaza pe stâlpi la înaltime, constituit dintr-o cingatoare lata si o frânghie de sustinere. ♦ (Mil.) Curea lata de piele (rar de pânza) care se pune în jurul taliei si de care se agata sabia, baioneta sau tocul pistolului; centiron. ♦ Fâsie lata de pânza, de elastic, de material plastic etc. cu care se încinge abdomenul pentru a-l sustine sau pentru a-l mentine în pozitie corecta. 2. (Anat.) Ansamblu osos prin care extremitatile se leaga de trunchi. ♢ Centura pelviana = centura formata din oasele coxale si care leaga membrele inferioare de trunchi. Centura scapulara = centura formata din clavicule si omoplati si care leaga membrele superioare de trunchi. 3. (Sport) Linie orizontala, imaginara, la nivelul ombilicului, care marcheaza limita sub care loviturile la box sunt nepermise de regulament. ♦ (La lupte) Procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile. 4. (Astron.; în sintagma) Centura de radiatie = fiecare dintre zonele din jurul Pamântului în care radiatia corpusculara ionizanta este atât de intensa, încât prezinta nocivitate pentru cosmonauti. 5. (În sintagma) Centura de fortificatii = linie de lucrari de aparare din beton armat si metal, construita în jurul unei localitati. 6. Grinda orizontala rezemata pe toata lungimea ei pe zidurile unei cladiri, în vederea realizarii legaturii dintre ziduri. 7. (Constr.) Brâu de beton pe care se fixeaza planseul cladirilor. 8. Fâsie continua de tabla de otel care formeaza bordajul unei nave. – Din fr. ceinture.
cer, CER1, ceri, s.m. Arbore mare din familia fagaceelor, înalt pâna la 30 m, înrudit cu stejarul, cu scoarta negricioasa, cu frunze pieloase, bogate si cu fructele ghinde, foarte cautat ca lemn de foc (Quercus cerris). ♦ Lemnul acestui arbore, folosit drept combustibil. – Lat. cerrus.
cerc, CERC, cercuri, s.n. I. 1. Figura geometrica plana formata din multimea tuturor punctelor egal departate de un punct fix; circumferinta; suprafata limitata de aceasta figura. ♢ Cerc polar = fiecare dintre cele doua linii închipuite pe globul pamântesc, paralele cu ecuatorul, situate la 66 grade si 33 de minute la nord sau la sud de el. Cerc diurn = cerc descris de astri în miscarea lor aparenta, zilnica, în jurul Pamântului. 2. Figura, desen, linie sau miscare în forma de cerc (I 1). ♢ Loc. adv. În cerc = circular. ♦ Cerc vicios = greseala de logica constând în faptul de a defini sau de a demonstra un lucru printr-un alt lucru care nu poate fi denumit sau demonstrat decât cu ajutorul primului lucru. 3. Linie în forma de arc. 4. Fig. Sfera, întindere, cuprins, limita (de cunostinte, de atributii, de ocupatii etc.) II. Nume dat unor obiecte de lemn, de metal etc. în forma de linie circulara. 1. Banda subtire de metal sau de lemn care înconjura un butoi cu doage pentru strângerea si consolidarea acestora. 2. Banda subtire (de metal) cu care se consolideaza un cufar, un geamantan etc. 3. Sina de fir fixata în jurul rotilor de lemn ale vehiculelor, pentru a consolida obezile si pentru a servi ca piesa de uzura la rulare. 4. Obiect de lemn de forma circulara, pe care îl ruleaza copiii lovindu-l cu un betisor. 5. (Înv.) Diadema. III. Disc gradat, întrebuintat la unele instrumente de masura pentru calcularea unghiurilor. Cerc de busola. IV. Grup de oameni legati între ei prin interese comune ori prin legaturi de rudenie sau de prietenie. ♦ Grup de oameni legati între ei prin preocupari, convingeri, idei etc. comune, de obicei cu scop stiintific, artistic sau instructiv-educativ. ♢ Cercuri muncitoresti = organizatii politice muncitoresti aparute la noi la sfârsitul secolului trecut. ♦ Lume; societate. – Lat. circus (cu sensuri neologice dupa fr. cercle).
ceviană, CEVIÁNĂ, ceviane, s.f. Fiecare dintre cele trei drepte care unesc un punct oarecare cu vârfurile unui triunghi, punctul fiind coplanar cu triunghiul. [Pr.: – vi-a-] – Din fr. cévienne.
cheie, CHÉIE, chei, s.f. 1. Obiect de metal care serveste la încuierea sau descuierea unei broaste sau a unui lacat. ♢ Loc. adj. si adv. La cheie = (despre locuinte, uzine etc.) (care este) complet finisat, bun pentru a fi dat în folosinta. ♢ Expr. A tine (ceva sau pe cineva) sub cheie = a tine (ceva sau pe cineva) încuiat. Cheia si lacatul = totul; începutul si sfârsitul. 2. Fig. Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva; explicatie, dezlegare. ♢ Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfatiseaza, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. Cheie cu cifru = sistem dupa care se înlocuiesc literele si cifrele reale cu altele conventionale pentru ca textul sa nu fie înteles de alte persoane. Pozitie-cheie = pozitie strategica, economica etc. de importanta deosebita. 3. Unealta de metal cu care se strâng sau se desfac suruburile sau piulitele. ♢ Cheie franceza (sau universala) = unealta de metal reglabila printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între falcile ei sa poata fi prins si rasucit orice tip de surub sau de piulita. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau al altor mecanisme; unealta de metal sau de lemn cu care se întind coarde le unor instrumente muzicale. 4. (Muz.) Semn conventional pus la începutul portativului, pentru a indica pozitia unei note de o anumita înaltime, si, prin aceasta, a tuturor celorlalte note. Cheia sol. 5. (La pl.) Vale îngusta, lipsita de albie majora, între doi pereti înalti si abrupti, acolo unde apa râului, întâlnind roci compacte, exercita o puternica eroziune în adâncime. Cheile Turzii. 6. (În sintagma) Cheie de bolta (sau de arc) = boltar, de obicei decorat, situat în punctul cel mai înalt al unei bolti sau al unui arc, având rolul de a încheia constructia si de a sustine celelalte boltare; fig. element de baza care explica sau dezleaga o problema; baza. – Lat. clavis.
cheratină, CHERATÍNĂ s.f. Proteina care intra în structura parului, epidermei, unghiilor, coamelor, copitelor etc. – Din fr. kératine.
chiorăi, CHIORĂÍ, pers. 3 chióraie vb. IV. Intranz. (Despre intestine) A produce un zgomot caracteristic, datorita gazelor din interior. [Var.: ghioraí vb. IV] – Formatie onomatopeica.
chiorăială, CHIORĂIÁLĂ, chioraieli, s.f. Zgomot produs de miscarea gazelor în intestine; ciorait, chioraitura. [Pr.: -ra-ia-. – Var.: ghioraiála s.f.] – Chiorai + suf. -eala.
chiorăit, CHIORĂÍT, chioraituri, s.n. Chioraiala. [Var.: ghioraít s.n.] – V. chiorai.
chiorăitură, CHIORĂITÚRĂ, chioraituri, s.f. Chioraiala. [Pr.: -ra-i-. – Var.: ghioraitúri s.f.] – Chiorai + suf. -tura.
chirighiţă, CHIRIGHÍŢĂ, chirighite, s.f. Gen de pasari calatoare care traiesc pe lânga râuri si balti si se hranesc cu peste (Chlidonias). – Cf. c a r a g a t a.
chiromanţie, CHIROMANŢÍE s.f. Procedeu prin care se poate ghici caracterul sau destinul cuiva pe baza interpretarii liniilor din palma. – Din it. chiromanzia, fr. chiromancie.
chitară, CHITÁRĂ, chitare, s.f. Instrument muzical cu coarde, care emite sunete prin ciupire sau lovire cu degetele. ♢ Chitara electrica = chitara fara cutie de rezonanta, prevazuta cu un transductor care transforma vibratiile coardelor în tensiuni alternative de audiofrecventa amplificate prin mijloace electronice. [Var.: ghitára s.f.] – Din it. chitarra.
chitarist, CHITARÍST, -Ă, chitaristi, -ste, s.m. si f. Persoana care cânta la chitara. [Var.: ghitaríst, -a, (înv.) citaríst, -a s.m. si f.] – Chitara + suf. -ist. Cf. it. c h i t a r r i s t a.
chivără, CHÍVĂRĂ, chivere, s.f. Acoperamânt de cap în forma de chipiu înalt, folosit în trecut de ostasii unor unitati militare. ♦ Acoperamânt de cap în forma triunghiulara, confectionat sumar din hârtie si folosit pentru a feri capul de soare, în jocul copiilor de-a soldatii; coif. [Var.: chívera s.f.] – Din rus. kiver.
ciocănitoare, CIOCĂNITOÁRE, ciocanitori (ciocanitoare), s.f. Nume dat mai multor specii de pasari agatatoare de padure cu aripile scurte, cu cioc conic, puternic, care ciocanesc coaja copacilor, distrugând insectele daunatoare si larvele lor; ghionoaie. – Ciocani + suf. -toare.
coccis, CÓCCIS, coccisuri, s.n. Os mic, triunghiular, de la extremitatea inferioara a sacrumului; noada. – Din fr. coccyx.
dalie, DÁLIE, dalii, s.f. Planta decorativa din familia compozeelor, cu florile în capitule mari albe, galbene, rosii sau violete; gherghina (Dahlia cultorum). – Din fr. dahlia.
microghid, MICROGHÍD s. n. ghid foarte sumar. (< micro1- + ghid)
elice, ELÍCE, elice, s.f. 1. Organ de masina (având forma unor aripi sau a unor lopeti fixate pe un ax rotativ) care serveste la punerea în miscare a unui avion, a unei nave etc. 2. Linie curba care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con. [Var.: helíce s.f.] – Din fr. hélice, lat. helix, -icis.
flaimoc, FLAIMÓC, flaimoci, s.m. (Pop.) Prostanac, neghiob, natarau. – Et. nec.
fronton, FRONTÓN, frontoane, s.n. 1. Element de forma triunghiulara, marginit de o cornisa, care încoroneaza fatada unui edificiu 2. Element de arhitectura, alcatuit dintr-o cornisa curba sau frânta, care se gaseste deasupra intrarii unui edificiu, deasupra unei usi etc. – Din fr. fronton.
găoace, GĂOÁCE, gaoci, s.f. 1. Coaja tare a oului. 2. Fiecare dintre jumatatile unei coji de nuca, de ghinda sau de alte fructe. [Pr.: ga-oa-] – Et. nec.
gâci, GÂCÍ, gâcesc, vb. IV. Tranz. V. ghici.
gâlgâi, GÂLGÂÍ, gâlgâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre lichide, la pers. 3) A curge cu zgomot dintr-un vas (cu gâtul strâmt), când aluneca pe gât etc.; p. gener. a curge provocând un zgomot ritmic. 2. Tranz. (Reg.) A sorbi o bautura cu înghitituri mari (si cu zgomot). – Gâl-g[âl] + suf. -âi.
gânj, GÂNJ, gânjuri (gânji), s.n. (m.) (Pop.) Nuia foarte flexibila trecuta prin foc si apoi rasucita, care se foloseste ca frânghie. – Et. nec.
gât, GÂT, gâturi, s.n. 1. Parte a corpului (la om si la unele animale) care uneste capul cu trunchiul; grumaz; gâtlan; p. ext. gâtlej. ♢ Expr. A se arunca (sau a se agata etc.) de gâtul cuiva = a) a îmbratisa (cu caldura) pe cineva; b) a coplesi, a obosi pe cineva cu manifestarile de dragoste. A-si rupe (sau a-si frânge) gâtul = a) a se accidenta (grav) sau a muri în urma unui accident; b) a-si pierde situatia (buna) în urma unor greseli; a fi arestat, condamnat în urma savârsirii unei fapte ilegale. A strânge de gât (pe cineva) = a sugruma (pe cineva). A lua (sau a înhata) de gât (pe cineva) = a însfaca (pe cineva), a cere socoteala (cu violenta), a brutaliza. (Fam.) A face gât = a avea pretentii (neîntemeiate); a face galagie, scandal. A da (o bautura) pe gât = a bea repede (dintr-o singura înghititura sau din câteva înghitituri). A fi satul pâna în gât = a fi dezgustat, a nu mai putea suporta (în continuare). A-i sta (sau a i se opri) în gât = a) a nu putea înghiti; b) a nu se putea împaca cu ceva sau cu cineva, a nu putea suferi. ♦ Cantitate de bautura câta se poate bea dintr-o singura înghititura. 2. Parte a unor obiecte, a unor piese etc. care prezinta asemanare cu gâtul (1). ♢ Pruna cu gât = pruna gâtlana. v. gâtlan (2). – Din sl. glŭtŭ "înghititura".
gâtlej, GÂTLÉJ, gâtlejuri, s.n. Partea interioara a gâtului (1), cuprinzând faringele cu esofagul si laringele cu traheea; beregata, gâtita, înghititoare. – Gâlt (înv. "gât" < sl.) + suf. -ej.
geantă, GEÁNTĂ, genti, s.f. Obiect din piele, din pânza, din material plastic etc. de forma dreptunghiulara, având în interior una sau mai multe despartituri, care serveste la transportarea cu mâna a unor acte, carti, caiete etc.; servieta. ♦ Poseta. – Din tc. çanta.
general, GENERÁL1, generali, s.m. Denumire generica pentru gradele de ofiteri superioare gradului de colonel; persoana care are un astfel de grad. [Var.: ghenerár, ghinarár s.m.] – Din fr. général. Cf. rus. g h e n e r a l.
genţiană, GENŢIÁNĂ, gentiane, s.f. Nume generic dat mai multor specii de plante erbacee montane, cu flori de obicei mari, decorative, albastre sau galbene, cu corola rotata sau în forma de clopot; ghintura (Gentiana). [Pr.: -ti-a-. – Var.: ghintiána s.f.] – Din fr. gentiane, lat. gentiana.
geodezic, GEODÉZIC, -Ă, geodezici, -ce, adj. Care apartine geodeziei, privitor la geodezie. ♢ Punct geodezic = punct de pe suprafata terestra a carui pozitie este precis stabilita (constituind baza pentru masuratori noi). Linie geodezica = curba mai scurta decât oricare alta curba situata pe aceeasi suprafata si trecând prin aceleasi puncte. Triunghi geodezic = triunghi ale carui vârfuri sunt puncte geodezice. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géodésique.
gheonoaie, GHEONOÁIE, gheonoi (gheonoaie), s.f. V. ghionoaie.
gherdan, GHERDÁN, gherdane, s.n. (Înv.) Sirag de margele, de margaritare, de pietre scumpe sau de galbeni (3). [Var.: ghiordán s.n.] – Din tc. gerdan "gât", gerdanlick "colier".
gherghină, GHERGHÍNĂ, gherghine, s.f. Planta erbacee perena cu tulpina înalta, cu flori mari, de culori si forme variate, cultivata ca planta decorativa; dalie (Dahlia cultorum). – Din germ. Georgine.
gherghir, GHERGHÍR, gherghire, s.n. (Reg.) Beci sau camera boltita (cu obloane metalice) în care se ascundeau odinioara obiectele de pret spre a fi crutate de incendiu sau de jaf. – Din tc. kârgir "cladire de piatra".
gheunoaie, GHEUNOÁIE, gheunoi (gheunoaie), s.f. V. ghionoaie.
ghiaur, GHIAÚR, ghiauri, s.m. Denumire dispretuitoare data în trecut de turci persoanelor de alta religie decât cea mahomedana. – Din tc. gâvur.
ghibăci, GHIBĂCÍ, ghibacesc, vb. IV. Tranz. V. dibaci.
ghibelin, GHIBELÍN, ghibelini, s.m. (În sec. XII-XV) Membru al unei grupari politice din Italia, care sprijinea pe împaratii germani în lupta acestora împotriva puterii papale si a guelfilor. – Din it. ghibellino. Cf. fr. g i b e l i n.
ghibirdic, GHIBIRDÍC, ghibirdici, s.m. (Reg.) Copil sau om scund. – Et. nec.
ghiborţ, GHIBÓRŢ, ghiborti, s.m. Peste de apa dulce, de culoare verde-maslinie, cu capul scurt si cu aripile dorsale contopite, terminate cu ghimpi (Acerina cernua). [Var.: ghigórt s.m.] – Et. nec.
ghiborţaş, GHIBORŢÁS, ghibortasi, s.m. Diminutiv al lui ghibort. – Ghibort + suf. -as.
ghicelic, GHICELÍC, ghicelice, s.n. V. ghigilic.
ghici, GHICÍ, ghicesc, vb. IV. Tranz. 1. A descoperi, a afla, a întelege ceva (mai mult intuitiv sau prin deductie); a intui, a prevedea, a întrezari. ♢ Loc. adv. Pe ghicite = la întâmplare sau în mod intuitiv. ♦ A dezlega o ghicitoare. 2. (în superstitii) A prezice cuiva viitorul. [Var.: (reg.) gâcí vb. IV] – Et. nec.
ghicire, GHICÍRE, ghiciri, s.f. Actiunea de a ghici si rezultatul ei. – V. ghici.
ghicit, GHICÍT s.n. Faptul de a ghici. – V. ghici.
ghicitoare, GHICITOÁRE, ghicitori, s.f. V. ghicitor.
ghicitor, GHICITÓR, -OÁRE, ghicitori, -oare, s.m. si f., GHICITOÁRE, ghicitori, s.f. 1. S.m. si f. Persoana care se îndeletniceste cu prezicerea viitorului (II 2). 2. S.f. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezinta sub forma metaforica un obiect, o fiinta sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice (II 1); cimilitura. – Ghici + suf. -tor.
ghid, GHID, -Ă, (1) ghizi, -de, s.m. si f., (2) ghiduri, s.n. 1. S.m. si f. Persoana care conduce si îndrumeaza un grup de turisti, un grup de vizitatori ai unei expozitii etc., dându-le explicatiile necesare; calauza, cicerone. 2. S.n. Carte cuprinzând informatii de calatorie, harti, planuri, îndrumari etc. necesare unui turist pentru orientarea într-o tara, într-o regiune, într-un muzeu etc. 3. S.n. (În sintagma) Ghid de unde = mediu1 (3) în care are loc propagarea ghidata a unui fascicul de unde electromagnetice. – Din fr. guide.
ghida, GHIDÁ, ghidez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) calauzi, a (se) conduce, a (se) orienta. 2. Tranz. A imprima o anumita miscare unei piese, unui mecanism etc. (cu ajutorul ghidajului). – Din fr. guider.
ghidaj, GHIDÁJ, ghidaje, s.n. 1. Faptul de a ghida. 2. Dispozitiv (1) mecanic fix al unui mecanism (1), care permite deplasarea unei piese mobile doar într-o anumita directie si între anumite limite. – Din fr. guidage.
ghidare, GHIDÁRE s.f. Actiunea de a (se) ghida si rezultatul ei. – V. ghida.
ghidi, GHÍDI interj. (Fam.; de obicei repetat; exprima mustrari, amenintari etc.) Ia te uita...! ce mai...! – Din tc. gidi.
ghidon, GHIDÓN, ghidoane, s.n. Bara de otel curbata la capete, fixata transversal pe furca (2) rotii directoare1 (1) a unei biciclete, a unei motociclete, a unui scuter, actionata de mâinile conducatorului si servind la mentinerea sau la schimbarea directiei vehiculului respectiv. – Din fr. guidon.
ghidran, GHIDRÁN, ghidrani, s.m. Varietate de cai cu parul roscat, de talie mijlocie, folosita la tractiune si calarie. – Et. nec.
ghidrin, GHIDRÍN, ghidrini, s.m. Peste mic din apele dulci si sarate, care are pe spate, înaintea înotatoarei dorsale, trei spini1 ososi (Gasterosteus aculeatus). – Et. nec.
ghidropă, GHIDRÓPĂ, ghidrope, s.f. Frânghie legata de nacela unui balon si lasata sa se târasca pe sol pentru a mentine balonul la o anumita înaltime constanta. – Din fr. guiderope.
ghiduş, GHIDÚS, -Ă, ghidusi, -e, adj. (Fam.; adesea substantivat) Care face ghidusii, care manifesta, tradeaza o atitudine de strengarie; poznas. – Ghidi + suf. -us.
ghiduşar, GHIDUSÁR, ghidusari, s.m. (Rar) Om ghidus. – Ghidus + suf. -ar.
ghiduşie, GHIDUSÍE, ghidusii, s.f. (Fam.) Pozna, gluma1, farsa. – Ghidus+ suf. -ie.
ghiers, GHIERS, ghiersuri, s.n. (Pop.) V. viers.
ghiftui, GHIFTUÍ, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz. si refl. (Fam. si peior.) A da sa manânce sau a mânca extrem de mult, excesiv; a (se) îndopa, a (se) îmbuiba. – Et. nec.
ghiftuire, GHIFTUÍRE, ghiftuiri, s.f. (Fam. si peior.) Actiunea de a (se) ghiftui si rezultatul ei. – V. ghiftui.
ghiftuit, GHIFTUÍT, -Ă, ghiftuiti, -te, adj. (Fam. si peior.) Care a mâncat extrem de mult, excesiv; îndopat2, îmbuibat. – V. ghiftui.
ghighilice, GHIGHILÍCE, ghighilici, s.f. V. gâgâlice.
ghigilic, GHIGILÍC, ghigilice, s.n. (Înv.) Scufie (de noapte). [Var.: ghicelíc s.n.] – Din tc. gecelik.
ghigorţ, GHIGÓRŢ, ghigorti, s.m. V. ghibort.
ghigosi, GHIGOSÍ, ghigosesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îndesa, a îngramadi. ♦ A bate (tare) pe cineva. – Et. nec.
ghijoagă, GHIJOÁGĂ, ghijoage, s.f. (Reg.) Cal batrân si slab; mârtoaga. – Probabil contaminare între ghiuj si mârtoaga.
ghildă, GHÍLDĂ, ghilde, s.f. 1. Asociatie (1) economica, politica si religioasa, constituita în apusul Europei, la începutul evului mediu. 2. Asociatie de negustori (pe bresle), constituita în Europa, în evul mediu. – Din fr. ghilde.
ghileală, GHILEÁLĂ, ghileli, s.f. (Reg.) Faptul de a ghili; ghilit1. – Ghili + suf. -eala.
ghilemele, GHILEMÉLE s.f. pl. V. ghilimele.
ghili, GHILÍ, ghilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înalbi o pânza prin muierea în apa si întinderea repetata la soare. – Din ucr. biliti.
ghilimele, GHILIMÉLE s.f. pl. Semn de punctuatie în forma de doua mici unghiuri sau de doua mici virgule dispuse paralel, care închid între ele citate, o vorbire directa, titluri de opere ori nume de institutii, cuvinte carora li se da un sens (stilistic) special sau asupra carora vorbitorul vrea sa insiste, traducerea ori sensul unui cuvânt; semnele citarii. [Var.: ghileméle, (rar) ghiliméte s.f. pl.] – Din fr. guillemets.
ghilimete, GHILIMÉTE s.f. pl. (Rar) V. ghilimele.
ghilire, GHILÍRE, ghiliri, s.f. (Reg.) Actiunea de a ghili si rezultatul ei. – V. ghili.
ghilit, GHILÍT1 s.n. (Reg.) Ghileala. – V. ghili.
ghilit, GHILÍT2, -Ă, ghiliti, -te, adj. (Reg.; despre pânza) Care a fost albit2 prin muierea în apa si întinderea repetata la soare. – V. ghili.
ghilosi, GHILOSÍ, ghilosesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se spala mult cu sapun; p. ext. a se gati, a se dichisi, a se ferchezui. – Cf. g h i l i.
ghilosit, GHILOSÍT, -Ă, ghilositi, -te, adj. (Reg.) Spalat bine cu sapun; p. ext. gatit, dichisit, ferchezuit. – V. ghilosi.
ghiloş, GHILÓS, ghilosuri, s.n. V. ghios.
ghiloşa, GHILOSÁ, ghilosez, vb. I. Tranz. V. ghiosa.
ghiloşare, GHILOSÁRE, ghilosari, s.f. V. ghiosare.
ghilotina, GHILOTINÁ, ghilotinez, vb. I. Tranz. A executa pe cineva prin decapitare cu ghilotina. – Din fr. guillotiner.
ghilotinare, GHILOTINÁRE, ghilotinari, s.f. Actiunea de a ghilotina. – V. ghilotina.
ghilotină, GHILOTÍNĂ, ghilotine, s.f. 1. Instrument de executie a celor condamnati la moarte prin decapitare. ♦ Pedeapsa cu moartea prin ghilotinare. 2. Instrument prevazut cu o lama ascutita, care serveste la taierea foilor de tabla, de carton, de hârtie etc. – Din fr. guillotine.
ghimber, GHIMBÉR s.m. Planta erbacee din regiunile tropicale, cu rizom aromatic bogat în uleiuri eterice (Zingiber officinale). [Var.: ghimbír s.m.] – Din magh. gyömbér.
ghimbir, GHIMBÍR s.m. V. ghimber.
ghimerlie, GHIMERLÍE, ghimerlii, s.f. V. ghimirlie.
ghimie, GHIMÍE, ghimii, s.f. (Înv.) Corabie (mica). – Din tc. gemi.
ghimirlie, GHIMIRLÍE, ghimirlii, s.f. 1. Ferastrau cu pânza (II 1) îngusta. 2. Casa mica si saracacioasa. [Var.: ghimerlíe s.f.] – Et. nec.
ghimpariţă, GHIMPÁRIŢĂ, ghimparite, s.f. Mica planta erbacee cu frunze foarte ascutite si cu flori verzi (Crypsis aculeata). – Ghimpe + suf. -arita.
ghimpat, GHIMPÁT, -Ă, ghimpati, -te, adj. Care are ghimpi, prevazut cu ghimpi. ♢ Sârma ghimpata = sârma (I.1) pe care sunt fixate alte bucati de sârma, scurte si ascutite. – Ghimpe + suf. -at.
ghimpe, GHÍMPE, ghimpi, s.m. I. 1. Fiecare dintre prelungirile tari si ascutite care cresc pe tulpina, pe ramurile sau pe alte parti ale unor plante; spin1. ♢ Expr. A avea (sau a simti) un ghimpe la (sau în) inima (sau în cuget) = a avea un necaz, o suparare sau o nemultumire (nedestainuita nimanui). A sta (sau a sedea ca) pe ghimpi = a nu mai avea rabdare, a fi extrem de nerabdator. 2. Fiecare dintre tepii care acopera corpul unor animale (în special corpul ariciului). II. 1. (Bot.; pop.) Scaiete. 2. Compus: ghimpe-paduret = arbust totdeauna verde, cu ramurile latite si terminate printr-un spin, cu flori mici, verzi si cu fructe în forma de boabe rosii (Ruscus aculeatus). III. (Art.) Numele a doua dansuri populare românesti; melodie dupa care se executa fiecare dintre aceste dansuri. – Cf. alb. g j ë m p.
ghimpos, GHIMPÓS, -OÁSĂ, ghimposi, -oase, adj. 1. Cu ghimpi; tepos, spinos. 2. Fig. (Rar) Sarcastic, caustic, ironic. – Ghimpe + suf. -os.
ghin, GHIN, ghinuri, s.n. 1. Dalta cu tais semicircular, folosita de dogari si rotari. 2. Cutit cu lama curbata în forma de unghie, cu care se ciopleste lemnul (în timpul sculptarii lui). 3. Cazma îndoita pe amândoua laturile. – Et. nec.
ghinărar, GHINĂRÁR, ghinarari, s.m. V. general1.
ghindar, GHINDÁR, ghindari, s.m. (Bot.; reg.) Stejar. – Ghinda + suf. -ar.
ghindă, GHÍNDĂ, ghinde, s.f. 1. Fructul stejarului (sau al altor copaci înruditi). 2. (La jocul de carti) Trefla. – Lat. glans, -ndis.
ghindură, GHÍNDURĂ, ghinduri, s.f. (Pop.) Ganglion; umflatura mica (de natura patologica). – Lat. glandula.
ghinion, GHINIÓN, ghinioane, s.n. Întâmplare, conjunctura nefavorabila pentru cineva; nenoroc, nesansa. [Pr.: -ni-on] – Din fr. guignon.
ghinionist, GHINIONÍST, -Ă, ghinionisti, -ste, s.m. si f., adj. (Persoana) care are ghinion, care este urmarita de ghinion. [Pr.: -ni-o-] – Ghinion + suf. -ist.
ghint, GHINT, ghinturi, s.n. 1. Sant în forma de spirala, facut pe suprafata interioara a tevii unor arme de foc, pentru a imprima proiectilului o miscare de rotatie necesara mentinerii stabilitatii acestuia pe o traiectorie data. 2. Cui sau piron cu capatul lat si proeminent. – Din pol. gwint, ucr. gvint.
ghintui, GHINTUÍ, ghintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prevedea cu ghinturi (1) teava unei arme de foc, a executa ghinturi la o teava a unei arme de foc. 2. A fereca (1) cu ghinturi (2) un buzdugan, o ghioaga etc. – Ghint + suf. -ui.
ghintuire, GHINTUÍRE, ghintuiri, s.f. Actiunea de a ghintui si rezultatul ei. – V. ghintui.
ghintuit, GHINTUÍT1, ghintuituri, s.n. Faptul de a ghintui. – V. ghintui.
ghintuit, GHINTUÍT2, -Ă, ghintuiti, -te, adj. Care are ghinturi, prevazut cu ghinturi. – V. ghintui.
ghintuleţ, GHINTULÉŢ, ghintulete, s.n. Diminutiv al lui ghint. – Ghint + suf. -ulet.
ghinţ, GHINŢ, ghinturi, s.n. Unealta de cizmarie cu ajutorul careia se largeste încaltamintea. – Et. nec.
ghinţiană, GHINŢIÁNĂ, ghintiane, s.f. V. gentiana.
ghinţură, GHÍNŢURĂ, ghinture, s.f. (Bot.; pop.) Gentiana. – Cf. g e n t i a n a.
ghioagă, GHIOÁGĂ, ghioage, s.f. 1. Arma veche de lupta, alcatuita dintr-un fel de ciomag (de lemn sau de fier) cu capatul bombat si ghintuit. P.gener. Ciomag, bâta, maciuca. 2. Capatul bombat, de obicei ghintuit, al unei ghioage (1). – Et. nec.
ghiob, GHIOB, ghioburi, s.n. (Reg.) Putina (de brânza). – Cf. magh. d ö b ö n y.
ghiobuleţ, GHIOBULÉŢ, ghiobulete, s.n. (Reg.) Diminutiv al lui ghiob. – Ghiob + suf. -ulet.
ghioc, GHIÓC1, ghioci, s.m. (Bot.; reg.) Albastrea. – Et. nec.
ghioc, GHIÓC2, ghiocuri, s.n. Gen de melci cu cochilia mare, ovala, cu aspect de portelan, care traiesc în marile calde (Cypraea); p. restr. cochilia acestor melci, întrebuintata ca ornament sau pentru preziceri asupra viitorului cuiva. ♢ Expr. A da cu ghiocul sau a cata (cuiva) în ghioc = a ghici (cuiva) cu ajutorul ghiocului. – Lat. •cloca (=cochlea).
ghiocear, GHIOCEÁR, ghioceari, s.m. (Reg.) Vizitiu al unui ghioci. – Ghioci + suf. -ar.
ghiocel, GHIOCÉL, ghiocei, s.m. Mica planta erbacee perena cu frunze liniare, cu o singura floare, alba, în forma de clopotel, aplecata în jos, care înfloreste primavara foarte timpuriu; aisor (Galanthus nivalis). [Pr.: ghi-o-] – Cf. g h i o c 1.
ghioci, GHIÓCI, ghiociuri, s.n. Caruta astfel construita încât sa poata fi lungita la nevoie. – Din tc. göç "mutare, emigrare".
ghiogar, GHIOGÁR, ghiogari, s.m. (Reg.) Om care mâna vitele (cu ghioaga). [Pr.: ghio-] – Din ghioaga + suf. -ar.
ghiojghioare, GHIOJGHIOÁRE adv. V. ghiojgorea.
ghiojgorea, GHIOJGOREÁ adv. (Turcism Înv.) Vazând cu ochii; aievea. [Pr.: ghioj-. – Var.: ghiojghioáre adv.] – Tc. gözgöre.
ghiol, GHIOL, ghioluri, s.n. Lac sau balta (mare) cu fundul plin de mâl. – Din tc. göl.
ghiolbană, GHIOLBÁNĂ, ghiolbane, s.f. (Reg.) Nume dat unei femei frumoase careia îi place sa cocheteze. [Pr.: ghiol-].
ghiold, GHIOLD, ghiolduri, s.n. (Reg.) Ghiont. – Probabil contaminare între ghiont si bold.
ghiomotoc, GHIOMOTÓC, ghiomotoace, s.n. V. ghemotoc.
ghionder, GHIONDÉR, ghiondere, s.n. Prajina care serveste pentru a pune în miscare o ambarcatie mica, împingând cu ea în fundul apelor putin adânci, sau cu care se mâna pestele spre plasa, cu care se construiesc gardurile pentru prinderea pestelui etc. – Din tc. gönder.
ghionoaie, GHIONOÁIE, ghionoi (ghionoaie), s.f. (Ornit.; pop.) Ciocanitoare. [Pr.: ghi-o- – Var.: gheonoáie, gheunoáie s.f.] – Cf. alb. g j o n "cucuvea".
ghionoi, GHIONÓI, ghionoaie, s.n. Târnacop a carui parte metalica este ascutita la unul dintre capete si în forma de ciocan la celalalt capat. [Pr.: ghi-o-] – Et. nec.
ghiont, GHIONT, ghionti (ghionturi), s.m. (n.) Lovitura data cuiva cu pumnul sau cu cotul (pentru a-l îmbrânci, a-i atrage atentia etc.); ghiold, brânci2. – Et. nec.
ghionti, GHIONTÍ, ghiontesc, vb. IV. Tranz. si refl. recipr. A (-si) da ghionti; a (se) îmbrânci. – Din ghiont.
ghiontire, GHIONTÍRE, ghiontiri, s.f. Actiunea de a (se) ghionti si rezultatul ei. – V. ghionti.
ghiontit, GHIONTÍT, ghiontituri, s.n. Faptul de a (se) ghionti. – V. ghionti.
ghiontuială, GHIONTUIÁLĂ, ghiontuieli, s.f. (Rar) Bataie. – Din ghiontui (= ghionti) + suf. -eala.
ghiorăi, GHIORĂÍ, pers. 3 ghióraie, vb. IV. Intranz. V. chiorai.
ghiorăială, GHIORĂIÁLĂ, ghioraieli, s.f. V. chioraiala.
ghiorăit, GHIORĂÍT, ghioraituri, s.n. V. chiorait.
ghiorăitură, GHIORĂITÚRĂ, ghioraituri, s.f. V. chioraitura.
ghiordan, GHIORDÁN, ghiordane, s.n. V. gherdan.
ghiordel, GHIORDÉL, ghiordele, s.n. Galeata facuta din lemn sau din pânza impermeabila, folosita la bordul unei nave. – Et. nec.
ghiordum, GHIORDÚM, ghiordumuri, s.n. (Înv.) Numele unui joc de carti. – Din tc. gördüm.
ghiorlan, GHIORLÁN, ghiorlani, s.m. (Reg. si fam.) Ţopârlan, badaran. – Probabil de la ghiorai.
ghiorţ, GHIORŢ interj. Cuvânt care imita zgomotul produs de cel care bea un lichid cu înghitituri mari sau de intestinele goale. – Onomatopee.
ghiorţăi, GHIORŢĂÍ, pers. 3 ghiórtaie, vb. IV. Intranz. (Pop. si fam.; despre intestine) A chiorai. – Ghiort + suf. -ai.
ghioş, GHIÓS, ghiosuri, s.n. Ornament gravat format din linii fine, drepte sau ondulate, folosit la împodobirea unor obiecte de sticla sau de metal. ♦ Desen complex format din linii apropiate si încrucisate dispuse geometric, folosit pentru realizarea fondului unor hârtii cu valoare nominala. [Var.: ghilós s.n.] – Din fr. guillochis.
ghioşa, GHIOSÁ, ghiosez, vb. I. Tranz. A executa un ghios. [Pr.: ghi-o- – Var.: ghilosá vb. I] – Din fr. guillocher.
ghioşare, GHIOSÁRE, ghiosari, s.f. Actiunea de a ghiosa si rezultatul ei. [Pr.: ghi-o- – Var.: ghilosáre s.f.] – V. ghiosa.
ghioşă, GHIÓSĂ, ghiose, s.f. Dalta subtire, folosita la gravarea pe pietre litografice sau pe placi metalice. [Pr.: ghi-o-] – Din fr. guilloche.
ghiotura, GHIÓTURA s.f. art. (Pop. si fam.; în loc. adv.) Cu ghiotura = în numar, în cantitate mare; fara nici o deosebire; cu gramada. – Din tc. götürü.
ghiotură, GHIÓTURĂ s.f. Multime, cantitate mare; gramada. ♢ Loc. adj. Cu ghiotura = în numar, în cantitate mare. – Tc. götürü "global, în bloc".
ghiozdan, GHIOZDÁN, ghiozdane, s.n. Obiect din piele, din material plastic, din carton presat etc., de forma dreptunghiulara, având de obicei în interior mai multe despartituri, folosit de scolari pentru a-si transporta (pe spate) cartile si caietele. ♦ Servieta. [Var.: (înv.) ghizdán s.n.] – Din tc. cüzdan.
ghiozdănaş, GHIOZDĂNÁS, ghiozdanase, s.n. Diminutiv al lui ghiozdan; ghiozdanel. – Ghiozdan + suf. -as.
ghiozdănel, GHIOZDĂNÉL, ghiozdanele, s.n. Diminutiv al lui ghiozdan; ghiozdanas. – Ghiozdan + suf. -el.
ghipcan, GHIPCÁN, ghipcani, s.m. (Reg.) Mârtoaga, gloaba. – Et. nec.
ghips, GHIPS, (2) ghipsuri, s.n. 1. Sulfat natural hidratat de calciu, incolor sau divers colorat, cu aspect sticlos, sidefos ori matasos, cu duritate mica, având numeroase folosiri în industrie. ♢ Expr. A pune în ghips = a imobiliza un membru sau o parte a corpului (care prezinta o fractura sau o fisura) cu ajutorul unui pansament facut din ghips (1). 2. Obiect sau ornament arhitectonic facut din ghips (1). [Var.: gips s.n.] – Din germ. Gips, fr. gypse, lat. gypsum.
ghipsotecă, GHIPSOTÉCĂ, ghipsoteci, s.f. 1. Colectie de statuete si de placi ornamentale din ghips. 2. Loc special amenajat pentru pastrarea ghipsotecii (1). [Var.: gipsotéca s.f.] – Din fr. gypsothèque.
ghircă, GHÍRCĂ s.f. Specie de grâu bogat în gluten (Triticum durum). – Din ucr. hyrka.
ghirin, GHIRIN s.m. Planta erbacee cu fructe pedunculate, care creste prin locurile sarate si în regiunea maritima (Halimane pedunculata). [Acc. nec.] – Et. nec.
ghirlandă, GHIRLÁNDĂ, ghirlande, [(pop.) ghirlanzi]. s.f. Împletitura decorativa în forma de lant sau de cununa, facuta din frunze, flori (si fructe). ♦ Element ornamental, în arhitectura si în artele decorative, având aspectul unei astfel de împletituri. [Var.: ghirlánta s.f.] – Din fr. guirlande.
ghirlantă, GHIRLÁNTĂ, ghirlante, s.f. V. ghirlanda.
ghişet, GHISÉT, ghisete, s.n. (Rar) V. ghiseu.
ghişeu, GHISÉU, ghisee, s.n. Ferestruica ori deschizatura special amenajata în usa sau în peretele unui birou (2), prin care publicul poate lua contact direct cu functionarii unei institutii. [Var.: (rar) ghisét s.n.] – Din fr. guichet.
ghitară, GHITÁRĂ, ghitare, s.f. V. chitara.
ghitarist, GHITARÍST, -Ă, ghitaristi, -ste, s.m. si f. V. chitarist.
ghiţman, GHIŢMÁN, ghitmani, s.m. (Reg.) Un fel de placinta cu brânza si smântâna. – Din Gethsemani (nume propriu).
ghiţomancă, GHIŢOMÁNCĂ, ghitomance, s.f. (Reg.) Sarma mare.
ghiţos, GHIŢÓS, -OÁSĂ, ghitosi, -oase, adj. (Reg.) Latos, mitos. – Din vita (rostit palatalizat) + suf. -os.
ghiu, GHIU, ghiuri, s.n. Bara de lemn sau de metal, fixata cu un capat de partea inferioara a arborelui (4) din pupa1 unei nave cu pânze, de care se leaga marginea de jos a velei. – Din fr. gui.
ghiudem, GHIUDÉM, ghiudemuri, s.n. V. ghiuden.
ghiuden, GHIUDÉN, ghiudenuri, s.n. Cârnat uscat, presat si foarte condimentat, facut din carne de oaie, de capra sau de vaca. [Var.: ghiudém s.n.] – Din tc. göden.
ghiuj, GHIUJ, ghiuji, s.m. (Reg., fam. si peior.) Om batrân (si ramolit, neputincios). – Cf. alb. g j y s h "bunic".
ghiul, GHIUL, ghiuluri, s.n. Inel (barbatesc) masiv din aur (cu pietre pretioase). – Din tc. kül.
ghiulea, GHIULEÁ, ghiulele, s.f. Proiectil sferic folosit la tunurile de tip vechi, cu teava neghintuita; (prin confuzie) obuz. – Din tc. gülle.
ghiumurluc, GHIUMURLÚC s.m. (Turcism înv.) Granicer. ♦ Reprezentant al autoritatii. – Tc. gümrük "vama" + suf. -lâc.
ghiunea, GHIUNEÁ, ghiunele, s.f. (Rar) Dreptar. – Tc. günye.
ghiurdan, GHIURDÁN s.n. Probabil gresit. Corect GHIORDÁN, ghiordane, s.n. V. gherdan.
ghiurghiuliu, GHIURGHIULÍU, -IE, ghiurghiulii, adj. (Reg.) Rosu-deschis, trandafiriu. – Din tc. gülgülü.
ghiveci, GHIVÉCI, (1) ghivece, (2) ghiveciuri, s.n. 1. Vas de pamânt ars, de material plastic etc., de forma tronconica, folosit pentru plantarea (în casa a) florilor. ♢ Ghiveci nutritiv = amestec de pamânt, nisip, mranita, îngrasaminte chimice etc., în care se planteaza rasadurile de legume. 2. Mâncare preparata din tot felul de legume, cu sau fara carne. ♦ Fig. (Peior.) Creatie literara, muzicala etc. eterogena si lipsita de valoare. – Din tc. güvec.
ghivent, GHIVÉNT, ghiventuri, s.n. Sant elicoidal regulat facut pe suprafata interioara sau exterioara a unei piese cilindrice ori conice, care permite însurubarea acesteia cu o piesa similara; filet. – Din germ. Gewinde.
ghizd, GHIZD, ghizduri, s.n. 1. Perete facut din bârne, piatra, tuburi etc., cu care se captuseste o fântâna pe dinauntru. 2. Împrejmuire de piatra, de bârne etc. în jurul unei fântâni de la sol în sus; colac. – Cf. sl. g y z d a "podoaba".
ghizdan, GHIZDÁN, ghizdane, s.n. V. ghiozdan.
ghizdav, GHÍZDAV, -Ă, ghizdavi, -e, adj. (Înv.) Frumos; gratios, placut. – Din sl. gyzdavŭ.
ghizdea, GHIZDEÁ, ghizdele, s.f. Diminutiv al lui ghizd. – Ghizd + suf. -ea.
ghizdei, GHIZDÉI, ghizdei, s.m. Planta perena de nutret, cu frunze trifoliate, cu flori galbene (Lotus corniculatus). – Et. nec.
ghizdui, GHIZDUÍ, ghizduiesc, vb. IV. Tranz. A pune ghizduri la o fântâna. – Din ghizd.
gimie, GIMÍE, gimii, s.f. V. ghimie.
gips, GIPS, (2) gipsuri, s.n. V. ghips.
gipsotecă, GIPSOTÉCĂ, gipsoteci, s.f. V. ghipsoteca.
girometru, GIROMÉTRU, girometre, s.n. Instrument care înregistreaza grafic viteza unghiulara a unui avion. – Din fr. gyromètre.
gisment, GISMÉNT, gismente, s.n. Unghi format de axa unui avion cu directia catre un post2 de emisie terestru. – Din fr. gisement.
giumbuşluc, GIUMBUSLÚC, giumbuslucuri, s.n. Fapta, atitudine, vorba care înveseleste, distreaza; caraghioslâc, ghidusie, giumbus; (peior.) gluma de prost gust. – Din tc. cümbüslük.
giurgină, GIURGÍNĂ, giurgine, s.f. (Înv.) Dans de origine turceasca (cu figuri si gesturi caraghioase). ♢ Expr. A juca (pe cineva) giurgina = a însela, a pacali, a amagi (pe cineva). – Din tc. curcuna.
glastră, GLÁSTRĂ, glastre, s.f. Ghiveci (1) (cu pamânt) în care cresc plante ornamentale (cu flori); vas special (cu apa) în care se pastreaza flori ale plantelor decorative, vaza. – Din ngr. ghlástra.
godevil, GODEVÍL, godeviluri, s.n. Dispozitiv pentru ghidarea unui instrument sau a unui aparat în interiorul tevilor de extractie sau în interiorul unor conducte la exploatarile petroliere. [Var.: godavíl s.n.] – Din engl. go-devil.
gogâlţ, GOGÂLŢ interj. Cuvânt care imita zgomotul facut de cineva care înghite repede, cu lacomie un aliment sau un lichid. – Onomatopee.
gogomănie, GOGOMĂNÍE, gogomanii, s.f. (Fam. si depr.) Prostie, neghiobie (comisa de cineva). [Var.: gugumaníe s.f.] – Gogoman + suf. -ie.
goniometrie, GONIOMETRÍE s.f. Ramura a geometriei aplicate care se ocupa cu studiul unghiurilor si cu masurarea valorii lor. ♦ Tehnica a masurarii valorii unghiurilor cu ajutorul goniometrului. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. goniométrie.
goniometru, GONIOMÉTRU, goniometre, s.n. Instrument care serveste la masurarea valorii unghiurilor. [Pr.: -ni-o-] – Din fr. goniomètre.
gorun, GORÚN, goruni, s.m. Specie de stejar cu trunchiul drept, cu frunze ovale, lobate pe margine si cu fructul o ghinda (Quercus petraea). – Din bg., scr. gorun.
mesă, MÉSĂ s. f. sacrificiu al corpului si sângelui lui Cristos, conceput de teologia catolica si ortodoxa ca reînnoit de preot în altar; liturghie. (< it. messa, fr. messe, germ. Messe)
gradual, GRADUÁL, graduale, s.n. (Muz.) Cânt gregorian în liturghia catolica. ♦ Carte de cântece pentru liturghie la catolici. [Pr.: -du-al] – Din it., lat. graduale.
grafometru, GRAFOMÉTRU, grafometre, s.n. Instrument pentru masurarea unghiurilor de pe teren, folosit în ridicarea de planuri. – Din fr. graphomètre.
grătar, GRĂTÁR, gratare, s.n. 1. Ansamblu de bare metalice paralele ori încrucisate sau placa de tabla gaurita, alcatuind un dispozitiv folosit pentru înlesnirea patrunderii aerului si înlaturarea cenusii în (sau din) instalatiile de ardere, pentru separarea de impuritati a unor materii prime, pentru împiedicarea patrunderii corpurilor straine în instalatiile hidrotehnice, pentru separarea bucatilor mari de minereuri dupa marime etc. 2. Obiect alcatuit din vergele metalice paralele, prinse într-un cadru (dreptunghiular), sau din aluminiu ondulat, pe care se frige carne, peste, ciuperci etc.; p. ext. friptura astfel preparata. ♢ Loc. adj. La gratar = (despre carne, peste, ciuperci etc.) fript pe gratar (2). 3. Obiect alcatuit din bare de lemn sau de fier paralele, servind drept stergatoare pentru talpa încaltamintei. 4. Partea de deasupra ieslei, în forma de scara înclinata fixata de-a lungul peretelui, în care se pune fânul. 5. (Tehn.) Grila (1). – Probabil lat. •gratarium (< •gratis = cratis).
grilaj, GRILÁJ, grilaje (grilajuri), s.n. Gardulet facut din vergele de fier, din stinghii (încrucisate) de lemn, din plasa de sârma etc., care se monteaza la o fereastra, la o usa, la unele garduri etc. – Din fr. grillage.
grof, GROF, grofi, s.m. (Reg.) Mare latifundiar maghiar (având titlul de conte). – Din magh. grof.
grofoaie, GROFOÁIE, grofoaie, s.f. (Reg.; de obicei depr.) Mare latifundiara maghiara sau germana (având titlul de contesa); sotie de grof. – Grof + suf. -oaie.
groggy, GROGGY adj. invar. (Despre boxeri) Care a pierdut controlul luptei pentru câteva momente în urma loviturilor primite; p. gener. (despre sportivi sau echipe sportive) care este net dominat de adversar. [Pr.: gróghi] – Cuv. engl.
grosisment, GROSISMÉNT, grosismente, s.n. Raportul dintre unghiul sub care se vede un obiect cu ajutorul unui instrument optic si unghiul sub care se vede acelasi obiect cu ochiul liber. – Din fr. grossissement.
grotesc, GROTÉSC, -Ă, grotesti, adj., GROTÉSC s.n. 1. Adj. Care este de un comic excesiv prin aspectul caricatural, neobisnuit de caraghios; ridicol, burlesc; bizar. ♢ (Substantivat, n.) Grotescul unei situatii. ♦ (Substantivat, n.) Categorie, ipostaza estetica reflectând realitatea în forme fantastice, bizare, disproportionate, caricaturale. 2. S.n. Corp de litera de tipar fara picioruse, format din arce si segmente de dreapta de aceeasi grosime. – Din fr. grotesque.
guelf, GUELF, guelfi, s.m. (În sec. XII-XV) Membru al unei grupari politice din Italia, care sprijinea pe papi împotriva împaratilor germani si a ghibelinilor. – Din it. guelfo, fr. guelfe.
gură, GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioara (si inferioara) a capului oamenilor si animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele si deschizatura dintre ele; buze. ♢ Loc. adv. Gura-n gura = foarte aproape unul de celalalt. ♢ Expr. A(-i) da (cuiva) o gura = a saruta (pe cineva). Cu sufletul la gura = a) abia mai putând respira (de emotie sau de oboseala); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mâna pâna la gura = a uita repede, a fi uituc. Parca se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care manânca lacom sau vorbeste repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea. A scoate (sau a scapa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A tipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gura de sarpe = a tipa din rasputeri, deznadajduit. A se zvârcoli ca în gura de sarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gura = (despre cai) a se supune usor (sau greu) la miscarile ce i se fac cu frâul. ♢ Compuse: gura-casca (sau -cascata) = persoana care-si pierde vremea în zadar sau care dovedeste neglijenta, dezinteres condamnabil; persoana care sta absenta, care nu întelege ce i se spune; gura-de-lup = a) defect congenital de conformatie a fetei omului, constând dintr-o despicatura la buza si la gingia superioara si în cerul-gurii, si în comunicarea cavitatii bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealta cu care se îndoaie tabla groasa; gura-leului = planta erbacee ornamentala cu flori de diverse culori, asemanatoare cu o gura (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = planta erbacee cu flori vinete-violete, având o margine alba sau galbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sarutare, sarut. 2. Gura (I 1) considerata ca organ cu care cineva se hraneste. ♢ Expr. A pune (sau a lua, a baga) ceva în gura = a mânca (putin). A i se face gura punga = a avea o senzatie de astringenta din cauza unor alimente acre introduse în gura. A da (cuiva) mura-n gura = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fara sa faca cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucatura, sorbitura, înghititura. ♢ Expr. Nici o gura de apa = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hranit. 3. Gura (I 1) considerata ca organ al vorbirii; cloanta. ♢ Expr. A tacea din gura = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva sa nu mai vorbeasca, a pune pe cineva în situatia de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gura = a) a spune tocmai ceea ce voia sa zica altul în clipa respectiva; b) a întrerupe pe cineva când vorbeste. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul sa vorbeasca; a schimba, a atenua tonul si continutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scapa gura = a destainui ceva fara voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit sa spuna. A avea gura (sau a fi gura) sparta = a nu putea tine un secret, a dezvalui orice secret. A fi slobod la gura = a vorbi mult si fara sfiala, depasind uneori limitele bunei-cuviinte. A fi cu gura mare = a fi certaret. A avea o gura cât o sura = a vorbi mult si tare. A-si pazi (sau tine etc.) gura = a-si impune tacere; a fi prudent în tot ce vorbeste. A(-i tot) da din gura (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o melita, ca o moara stricata sau hodorogita sau ca o pupaza) = a vorbi repede si fara întrerupere; a flecari. A fi bun de gura = (adesea peior.) a vorbi mult si cu usurinta, a se pricepe sa-si pledeze cauza, sa convinga. A fi rau de gura (sau gura rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rau, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) tine seama de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumatate de gura (sau cu gura jumatate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotarât, fara convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se tine de cuvânt, sau care se lauda cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gura = a nu gasi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l gasi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gura în gura = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generatie în generatie. ♢ Compus: gura-sparta = om flecar, limbut, care nu poate tine un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorba, spusa, marturisire. ♢ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoana care nascoceste) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge sa fie vorbit de rau. A te lua dupa gura cuiva = a actiona (în mod gresit) dupa sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lânga cineva pentru a-l convinge sa faca un lucru; a cicali pe cineva. ♦ Glas, grai. ♢ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tacut, linistit, potolit. Cât îl tine (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din rasputeri. A nu avea gura (sa raspunzi sau sa spui ceva) = a nu avea putinta sau curajul (de a mai raspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Galagie, tipat, cearta. ♢ Loc. vb. A sta (sau a sari, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se rasti la cineva. ♢ Expr. A da gura la câini = a striga la câini sa nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbeste; vorbitor. ♢ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerata ca organ al cântarii. II. Deschizatura a unui obiect, a unei încaperi etc., prin care intra, se introduce, se varsa, iese etc. ceva, prin care se stabileste o comunicatie etc. Gura vasului. Gura camasii. Gura de canal. Gura fluviului. ♢ Gura de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept si din cea care se petrece pe dupa gâtul calului. Gura de apa = instalatie care serveste pentru a lua apa dintr-o retea de distributie. Gura de incendiu = gura de apa la care se monteaza un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gura de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gura artificiala = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incinta acustica, de forma si dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice sa fie asemanatoare cu acelea ale gurii umane. ♢ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeala înainte de a începe tesutul; b) a se înstari. A prins pânza gura = s-a facut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula "gâtlej, gât".
guvid, GUVÍD, guvizi, s.m. Nume generic dat unor specii de pesti mici, cu capul mare, latit, si cu corpul subtiat spre coada (Gobius). ♢ Guvid mare = strunghil. – Din ngr. guvídi.
melanonichie, MELANONICHÍE s. f. pigmentatie în negru a unghiilor. (< engl. melanonychia)
ham, HAM2, hamuri, s.n. Ansamblu de curele (sau de frânghii) cu care se înhama calul sau alte animale (de tractiune) la un vehicul. ♢ Gura de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul si gâtul calului si din cele doua sleauri. ♢ Expr. A trage în (sau la) ham = a trai o viata grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepozitii) Tractiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. hám.
hamac, HAMÁC, hamacuri (hamace), s.n. Pânza (de vele) sau plasa dreptunghiulara de sfoara, care se întinde orizontal între doi stâlpi, doi copaci etc. si care serveste ca pat mobil sau ca leagan. – Din fr. hamac.
hap, HAP1 interj. Cuvânt care imita zgomotul produs de apucarea sau de înghitirea rapida a ceva. – Onomatopee.
hap, HAP2, hapuri, s.n. (Pop. si fam.) Medicament preparat în forma de pastila sau de caseta, pentru a putea fi înghitit usor. ♢ Expr. A înghiti (sau a face pe cineva sa înghita) un hap (ori hapul) = a suporta (sau a face pe cineva sa suporte) ceva neplacut. – Din tc. hap.
hardughie, HARDUGHÍE, hardughii, s.f. Cladire, încapere etc. mare, de obicei veche si darapanata; sandrama (1). – Din ngr. hartopiia.
hardughit, HARDUGHÍT, -Ă, hardughiti, -te, adj. (Despre obiecte) Care este hodorogit, rablagit. – Hardughie + suf. -it.
harghitean, HARGHITEÁN, -Ă, harghiteni, -e, s.m., adj. 1. S.m. Persoana nascuta si crescuta în judetul Harghita. 2. Adj., s.m. (Locuitor) din judetul Harghita. – Harghita (n. pr.) + suf. -ean.
harghiteancă, HARGHITEÁNCĂ, harghitence, s.f. Femeie nascuta si crescuta în judetul Harghita. ♦ Locuitoare din judetul Harghita. – Harghitean + suf. -ca.
harpă, HÁRPĂ, harpe, s.f. Instrument muzical format dintr-o rama mare triunghiulara, pe care sunt fixate coarde diferite ca lungime si ca acordaj (dispuse într-o cutie de rezonanta si o consola) si care sunt puse în vibratie prin ciupire cu degetele de la ambele mâini. [Var.: hárfa, árpa, árfa s.f.] – Din fr. harpe, germ. Harfe.
harpon, HARPÓN, harpoane, s.n. Unealta în forma de lance, constituita dintr-o bara metalica sau de lemn si un vârf metalic în forma de sageata, prinsa cu o frânghie lunga si groasa si întrebuintata la vânarea balenelor, a rechinilor etc. – Din fr. harpon.
mefisto, MEFÍSTO s. m. cascheta de lâna tricotata la alpinisti si vânatori, care acopera fruntea cu un vârf triunghiular. (< it. mefisto)
hăpăi, HĂPĂÍ, hapaiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mânca înghitind repede si cu zgomot. 2. (Rar) A vorbi repede si fara sir (mâncând cuvintele). – Hap1 + suf. -ai.
hăţ, HĂŢ1, haturi, s.n. 1. Parte a hamului alcatuita din curele (sau frânghii) lungi, prinse de inelele capetelei, cu ajutorul carora se conduc caii înhamati. ♢ Expr. A tine (pe cineva sau ceva) în haturi = a tine din scurt pe cineva sau ceva; a struni, a stapâni. A lua haturile în mâna = a prelua conducerea, manifestând o oarecare autoritate constrângatoare (într-o întreprindere, o afacere etc.). A scapa haturile din mâna = a pierde conducerea sau initiativa (într-o întreprindere, o afacere etc.), a nu mai putea stapâni spiritele. 2. (Reg.) Lat, juvat, streang de care este spânzurat cineva. – Cf. h a t.
medieval, MEDIEVÁL, -Ă I. adj. referitor la evul mediu. II. s. f. pl. litere de tipar cu piciorusele de forma triunghiulara, care imita scrisul colturos si strâns legat al evului mediu. (< fr. médiéval)
hâc, HÂC interj. Sunet pe care-l scoate cineva când sughite sau când i se opreste brusc respiratia. – Onomatopee.
median, MEDIÁN, -Ă I. adj. situat la mijloc; medial; (mat.) care împarte (un corp, o figura) în doua parti egale. II. s.f. dreapta care uneste un vârf de triunghi cu mijlocul laturii opuse sau un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al fetei opuse. (< fr. médian, lat. medianus)
hec, HEC interj. Cuvânt care imita sughitul. – Onomatopee.
heptagon, HEPTAGÓN, heptagoane, s.n. Poligon cu sapte laturi si cu sapte unghiuri. – Din fr. heptagone.
matrice, MATRÍCE s. f. 1. organ al mamiferelor în care se dezvolta fatul pâna la nastere; uter. ♢ (fig.) origine. 2. substanta fundamentala a tesutului conjunctiv. 3. partea fundamentala, nediferentiata, a citoplasmei, a cromozomilor etc. 4. substanta în care este inclusa o fosila. 5. (mat.) tablou dreptunghiular dintr-un anumit numar de linii sau rânduri dispuse în coloane. 6. (stat.) aranjament ordonat al unui ansamblu de elemente. (< fr. matrice, lat. matrix, -icis)
matisa, MATISÁ vb. tr. 1. a împreuna doua frânghii, cabluri prin împletirea firelor care le compun. 2. a finisa tesaturile de matase artificiala si de celofibra prin micsorarea luciului. (dupa fr. matir)
hexagon, HEXAGÓN, hexagoane, s.n. Poligon cu sase laturi si cu sase unghiuri. [Var.: exagón s.n.] – Din fr. hexagone, lat. hexagonus.
hidromonitor, HIDROMONITÓR, hidromonitoare, s.n. Instalatie pentru saparea pamântului, formata dintr-o conducta metalica prin care se proiecteaza o vâna de apa sub presiune. – Din fr. hydromoniteur, germ. Hydromonitor, rus. ghidromonitor.
mască, MÁSCĂ s. f. 1. figura de lemn cu care actorii antici îsi acopereau fata. ♢ fata falsa de carton, de stofa etc. cu care îsi acopera cineva figura. o a-si scoate (sau a-si lepada) a = a se demasca, a aparea în adevarata lumina, a-si arata adevarata fata. 2. persoana mascata. 3. (fig.) înfatisare, figura falsa; imagine conventionala. ♢ înfatisare a fetei cauzata de un sentiment puternic, de o boala. ♢ (psih.) comportament cu caracter inautentic, fals. 4. machiaj. ♢ preparat cosmetic care se aplica pe fata pentru îngrijirea tenului. 5. ~ mortuara = mulaj în ghips al fetei unui mort. 6. dispozitiv, aparat care acopera sau protejeaza corpul ori fata unui om, animal etc. ♢ dispozitiv sau învelis de protectie a unui element de constructie. ♢ (inform.) vector binar pentru izolarea unor anumite zone ale unei date. o ~ de gaze = aparat aplicat etans pe fata pentru protectia împotriva gazelor de lupta. 7. (la baraje) ecran de etansare. 8. caseu. 9. adapost individual pe câmpul de lupta. (< fr. masque, germ. Maske, rus. maska)
mascaradă, MASCARÁDĂ s. f. 1. mascare, deghizare; ceata de oameni mascati. 2. (fig.) înscenare, prefacatorie. 3. gen de divertisment de origine italiana, cu caracter aristocrat, în care subiectele, mitologice sau alegorice, interpretate de persoane mascate, erau acompaniate de muzica si dans; versurile corespunzatoare. (< fr. mascarade)
hipocratic, HIPOCRÁTIC, -Ă, hipocratici, -ce, adj. 1. Care apartine hipocratismului, privitor la hipocratism. 2. (Despre degete) Îngrosat mult la capat, cu unghia latita si încovoiata. – Din fr. hippocratique.
hipocratism, HIPOCRATÍSM s.n. 1. Sistem de tratament care se fundamenteaza pe conceptia lui Hipocrat. 2. (Anat.; în sintagma) Hipocratism digital = anomalie care consta în îngrosarea extremitatilor degetelor, cu bombarea unghiilor. – Din fr. hippocratisme.
marotă, MARÓTĂ s. f. 1. sceptru de bufon, reprezentând un cap caraghios împodobit cu zorzoane. 2. (fam.) obiect al unei manii, idee fixa. (< fr. marotte)
histogramă, HISTOGRÁMĂ, histograme, s.f. Grafic care reprezinta prin dreptunghiuri o distributie statistica (matematica). – Din fr. histogramme.
hlamidă, HLAMÍDĂ, hlamide, s.f. 1. Mantie facuta dintr-o bucata dreptunghiulara de stofa alba sau rosie, prinsa cu o agrafa pe umar, purtata de vechii greci si romani în calatorii, la festivitati etc. 2. Mantie împarateasca sau arhiereasca la bizantini. – Din (1) fr. chlamyde, (2) sl. hlamida.
hoanghină, HOÁNGHINĂ, hoanghine, s.f. (Rar) Denumire injurioasa data unei femei batrâne si rele; hoasca. – Et. nec.
hoaşcă, HOÁSCĂ, hoaste, s.f. Denumire injurioasa data unei femei batrâne si rele; hoanghina. – Din ucr. haška "vipera".
marionetă, MARIONÉTĂ s. f. 1. papusa manevrata cu sfori, care interpreteaza diferite roluri pe o scena speciala. 2. (fig.) executant servil, lipsit de individualitate. 3. (mar.) scripete vertical turnant, la piciorul catargului, servind la ghidarea manevrelor. (< fr. marionnette)
marinar, MARINÁR s. m.. membru al echipajului unei nave; matelot. o guler ~ = guler mare, dreptunghiular, lasat pe spate. (marinia + -ar)
marghilă, MARGHÍLĂ s. f. movilite emisferice de pe suprafetele orizontale superioare din regiunile muntoase. (< fr. margouillis)
honved, HONVÉD, honvezi, s.m. Nume purtat de soldatii din infanteria maghiara în evul mediu si de soldatii din armata pedestra austro-ungara. – Din magh. honvéd "militar teritorial".
horn, HORN, hornuri, s.n. 1. Parte a cosului de fum la o casa, constituita din canalul îngropat în zidarie (si din portiunea iesita în afara prin acoperis); p. ext. întregul cos de fum al unei case. 2. Partea de deasupra vetrei taranesti prin care trece fumul în pod sau direct afara; cos (la cladiri). 3. (Alpinism) Spatiu îngust dintre doi pereti de stânca paraleli si înalti. 4. (Geol.) Relief cu aspect de piramida triunghiulara caracteristic regiunilor alpine, care se formeaza în urma intersectarii peretilor circurilor glaciare. – Din ucr. horn.
hrişcă, HRÍSCĂ s.f. Planta erbacee melifera, cu frunze triunghiulare, cu flori roz, rosii sau albe si cu seminte mici, lunguiete si negricioase (Fagopyrum esculentum); p. ext. (colectiv) semintele acestei plante, care se folosesc pentru hrana oamenilor si a animalelor. – Din ucr. hrecka.
husar, HUSÁR, husari, s.m. (Înv.) Ostas din cavaleria maghiara. – Din magh. huszár.
iacă, IÁCĂ2 s.f. (Înv. si reg.) Bunica. – Din ngr. ghiaghiá (dupa bunica).
ochi, ÓCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s.m. (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s.n. I. S.m. 1. Fiecare dintre cele doua organe ale vederii, de forma globulara, sticloase, asezate simetric în partea din fata a capului omului si a unor animale; globul împreuna cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ♢ Loc. adv. Vazând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închisi = a) fara discernamânt; b) pe dinafara, pe de rost; foarte usor, fara dificultati. ♢ Expr. (A fi) numai ochi (si urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi usor, nelinistit; a dormi iepureste. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, pâna la departari foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însusi, a fi de fata la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea pareri proprii, a judeca prin prisma altuia. A pazi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a pazi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atentie. A arata (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), facând o miscare usoara a ochilor în directia voita. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii dupa cineva (sau dupa ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i placea foarte mult cineva sau ceva, a tine mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi sa vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau rai) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte suparat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neasteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îti iese întâmplator în cale; a zari. A-si vedea visul cu ochii = a-si vedea realizata o dorinta. E cu ochi si cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-si) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o arma) la ochi sau a lua la ochi = a tinti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea banuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i placea cineva sau ceva; a pune sub observatie, a urmari. A face un lucru cu ochii închisi = a face un lucru foarte usor, fara dificultate, fara ezitare. Între patru ochi = fara martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la faina si cu altul la slanina, se spune despre cel care: a) se uita crucis sau b) râvneste la doua lucruri deodata. (Munceste, lucreaza, alearga, se fereste, fuge etc. de ceva) de-si scoate ochii = (munceste, lucreaza etc.) cât poate, din rasputeri. 2. Facultatea de a vedea, simtul vazului, vedere; privire, uitatura. ♢ Loc. adv. Cu ochi pierduti = cu privirea neconcentrata, privind în gol; în extaz. Sub ochii nostri = a) sub privirea noastra; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = dupa parerea cuiva, dupa aprecierea cuiva, în constiinta cuiva; în fata cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de forma, pentru a salva aparentele. ♢ Expr. A privi cu ochi de piatra = a privi nepasator, rece, înmarmurit. A avea ochi = a se arata priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A masura (sau a judeca, a pretui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximatie, cu privirea, însusirea unui obiect sau a unei fiinte; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpara) pe ochi = a vinde (sau a cumpara) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a tine foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiti) cu ochii = a mânca cu mare pofta; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice directie, fara tinta, aiurea. ♦ Fig. Putere de patrundere, discernamânt; judecata, ratiune. 3. (La pl.) Obraz, fata. ♢ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrazneala, fatis, fara crutare. II. P.anal. 1. S.n. Fiecare dintre spatiile libere ale unei ferestre, în care se monteaza geamurile; panou de sticla care închide fiecare dintre aceste spatii. ♦ Mica deschizatura închisa cu sticla, facuta într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încaperi. ♢ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea si aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încaperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S.n. Portiune de loc, în forma circulara, acoperita cu altceva (apa, nisip, zapada etc.) decât mediul înconjurator. 3. S.n. Întindere de apa în forma circulara, în regiuni mlastinoase, marginita cu papura; loc unde se aduna si stagneaza apa. ♦ Vârtej de apa, bulboana; copca. 4. S.n. si m. Orificiu facut într-o pânza de nava, plasa, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoara, o frânghie, un cablu; ochet. ♦ Bucla formata prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecuta cu un capat prin îndoitura; lat. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor tesaturi, ale unor plase etc.; golul împreuna cu firele care îl marginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lant; za. 5. S.n. Orificiu circular situat pe partea superioara a unei masini de gatit, pe care se asaza vasele pentru a le pune în contact direct cu flacara. 6. S.n. (Mai ales la pl.) Mâncare facuta din oua prajite în tigaie sau fierte fara coaja, astfel ca galbenusul sa ramâna întreg (cu albusul coagulat în jurul lui). 7. S.m. Complex de muguri existent pe nod la vita de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S.n. Despartitura într-o magazie, într-un hambar etc.; boxa. 9. S.n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada paunului. 10. S.n. Particula rotunda de grasime care pluteste pe suprafata unui lichid. 11. S.m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se foloseste în special la aparatele de receptie radiofonica sau radiotelegrafica, ca sa arate în ce masura este realizat acordul pe lungimea de unda dorita; indicator de acord.12. S.m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, carti de joc etc. 13. S.n. Fig. Pata de lumina, licarire, punct stralucitor. III. S.m. Compuse: ochi-de-pisica = a) disc de sticla sau de material plastic (montat într-o garnitura de metal) care reflecta razele de lumina proiectate asupra lui si care este folosit ca piesa de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe sosele; b) varietate de minerale care, slefuite într-un anumit mod, capata o luminozitate neobisnuita; ochi-de-ciclop = fereastra speciala care separa acustic încaperile unui studio, permitând însa o vizibilitate buna; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescente mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) planta erbacee cu flori mici albastre si cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) planta erbacee cu tulpina ramificata si cu florile dispuse în forma de spice (Plantago indica); ochii-pasaruicii = planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori albastre, albe sau rosii (Myosotis palustris); b) nu-ma-uita; ochiul-sarpelui = a) planta erbacee cu frunze mici în forma de rozeta, acoperite cu peri albi matasosi, cu flori albastre, rar albe, placut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mica planta erbacee cu frunze paroase si cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-soricelului = a) mica planta erbacee cu tulpini rosietice, cu frunzele bazale dispuse în rozeta, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-ma-uita; ochiul-soarelui = vanilie salbatica; ochiul-paunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemanatoare cu cele de pe coada paunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelatia Taurului. – Lat. oc(u)lus.
iasomie, IASOMÍE, iasomii, s.f. Mic arbust originar din India, cu ramuri lungi si verzi, cu flori albe, placut mirositoare, cultivat la noi prin parcuri si gradini (Jasminum officinale). ♦ Lemnul arbustului descris mai sus. ♦ Iasomie salbatica = arbust mic, cu ramurile colturoase, cu frunzele putin încovoiate si obtuze, cu flori galbene, placut mirositoare, cultivat uneori ca planta decorativa (Jasminum fretticans). – Din ngr. ghiasemí.
icni, ICNÍ, icnesc, vb. IV. Intranz. 1. A geme, a gâfâi adânc si scurt (din cauza efortului, a unei izbiri, a durerii). 2. A produce sunetele caracteristice sughitului, vomitarii etc. – Din bg. iknah.
idioţenie, IDIOŢÉNIE, idiotenii, s.f. 1. Lipsa totala de inteligenta; p. ext. atitudine, fapta sau vorba prosteasca; neghiobie, nerozie, tâmpenie, idiotie (2). 2. Idiotie (1). [Pr.: -di-o-] – idiot + suf. -enie.
manşă, MÁNSĂ1 s. f. pârghie care comanda eleroanele si profundorul unui avion. ♢ tinta aeriana (remorcata de un avion) la tragerile (anti)aeriene de instructie. o ~ de vânt = dispozitiv pentru indicarea directiei vântului, pe aerodromuri la loc vizibil. (< fr. manche)
ilaritate, ILARITÁTE s.f. Explozie de râs colectiva la auzul sau la vederea unui lucru amuzant, caraghios. [Var.: hilaritáte s.f.] – Din fr. hilarité, lat. hilaritas, -atis.
manivelă, MANIVÉLĂ s. f. pârghie îndoita în unghi drept, care serveste la mânuirea unui mecanism, la transformarea unei miscari de rotatie într-o miscare rectilinie etc. (< fr. manivelle)
imbecil, IMBECÍL, -Ă, imbecili, -e, adj., s.m. si f. (Adesea prin exagerare) 1. Adj., s.m. si f. (Persoana) cu capacitati mintale foarte reduse; neghiob, tâmpit. 2. Adj. Care tradeaza, demonstreaza imbecilitate (1). – Din fr. imbécile, lat. imbecillus.
imbecilitate, IMBECILITÁTE, (2) imbecilitati, s.f. 1. Deficienta mintala grava, caracterizata prin incapacitatea de a depasi nivelul intelectual al vârstei prescolare; idiotenie, tâmpenie. 2. Comportare sau vorba de imbecil sau de om necugetat; prostie, ineptie, neghiobie. – Din fr. imbécilité, lat. imbecilitas, -atis.
manichiură, MANICHIÚRĂ s. f. îngrijire speciala a unghiilor de la mâini. (< germ. Maniküre, fr. manucure)
manghier, MANGHIÉR s. m. arbore din Asia si America tropicala, cu fructe rosietice mari, foarte parfumate. (< fr. manguier)
manetă, MANÉTĂ s. f. pârghie mica, cu care se actioneaza manual un mecanism de comanda, de reglare etc. (< fr. manette)
incarna, INCARNÁ, incarnez, vb. I. Refl. si tranz. 1. A (se) întrupa; a (se) transforma în om. ♦ Fig. A lua sau a da o forma concreta, reala. ♦ Tranz. A juca un rol într-o piesa. 2. (Despre unghii) A creste în carne. [Var.: încarná vb. I] – Din fr. incarner, lat. incarnare.
incarnat, INCARNÁT, -Ă, incarnati, -te, adj. 1. Care a luat forma materiala, reala; întrupat. 2. (În sintagma) Unghie încarnata = unghie care creste în carne; onixiris. [Var.: încarnát, -a adj.] – V. incarna.
incidenţă, INCIDÉNŢĂ, incidente, s.f. 1. Întâlnire a unor raze (sau a unor fascicule de raze) de lumina între ele sau cu o suprafata. ♢ Punct de incidenta = punct în care o raza de lumina întâlneste un corp sau suprafata de separatie a doua medii. Unghi de incidenta = unghi format de raza incidenta cu perpendiculara în punctul de incidenta. 2. (Med.) Totalitatea cazurilor de îmbolnavire provocate de o anumita boala infectioasa pe o perioada data, raportata la populatia totala. – Din fr. incidence.
inclinometru, INCLINOMÉTRU, inclinometre, s.n. 1. Aparat pentru masurarea si înregistrarea pozitiei unei gauri de sonda. 2. Instrument care serveste la masurarea unghiurilor de înclinare a unei nave în raport cu orizontul. 3. Instrument care indica directia magnetismului Pamântului. – Din fr. inclinomètre, engl. inclinometer.
indice, ÍNDICE, (1, 2, 3, 4) indici, s.m., (5) indice, s.n. 1. S.m. Numar, litera sau simbol literal asezat la dreapta sau la stânga (mai sus sau mai jos) fata de un numar sau de o litera, carora le precizeaza valoarea sau întelesul. ♦ Cifra din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei institutii care arata nivelul de productie cantitativ si calitativ ce trebuie realizat. 2. S.m. Fapt, indicatie care, sub forma unui numar, a unei formule sau a unei expresii, înfatiseaza aspectul unui fenomen, al unei actiuni, al unei situatii etc. ♢ (Fiz.) Indice de refractie = marime optica ce caracterizeaza materialele transparente, definita ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidenta si cele de refractie ale unei raze de lumina care patrunde din vid în mediul respectiv. (Biol.) Indice antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc. 3. S.m. Semn conventional cu care se noteaza un domeniu de cunostinte sau o anumita problema într-un sistem de clasificare dupa continut a publicatiilor. Indice de clasificare zecimala. 4. S.m. Ac mobil al unui aparat sau instrument care arata pe o scara gradata valoarea marimii masurate. 5. S.n. Index (1). – Din it., fr. indice, lat. index, -dicis.
inel, INÉL, inele, s.n. 1. Cerc mic de metal (pretios, cu pietre scumpe) care se poarta ca podoaba pe deget. ♢ Inel de logodna = verigheta. ♢ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subtire; zvelt. ♢ Inelul lui Saturn = cerc luminos care înconjura planeta Saturn. 2. Obiect în forma de cerc, având diverse întrebuintari practice; veriga, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastica format din doua cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumita distanta de pamânt si la care gimnastul executa exercitii tinându-se de ele; p. ext. proba sportiva care se executa la acest aparat. 3. Artera de circulatie, cu traseu circular sau poligonal, care înconjura o localitate si leaga capetele soselelor exterioare care conduc la aceasta localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observa într-o sectiune transversala facuta în tulpina sau radacina plantelor lemnoase si care indica vârsta acestora si cresterea lor în grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele si alte formatii osoase ale pestilor, care permit evaluarea vârstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcatuit corpul unor viermi. – Lat. anellus.
ingera, INGERÁ, ingerez, vb. I. Tranz. (Rar) A înghiti alimente. – Din fr. ingérer, lat. ingerere.
ingerabil, INGERÁBIL, -Ă, ingerabili, -e, adj. Care poate fi ingerat, înghitit. – Din fr. ingérable.
ingestie, INGÉSTIE, ingestii, s.f. Înghitire, introducere pe cale bucala a alimentelor sau a altor substante în stomac. – Din fr. ingestion.
inghinal, INGHINÁL, -Ă, inghinali, -e, adj. Care apartine abdomenului, referitor la abdomen, care se gaseste în regiunea abdominala; de la vintre, de la stinghii. [Var.: inguinál, -a adj.] – Din fr. inguinal.
inguinal, INGUINÁL, -Ă adj. v. inghinal.
ingurgita, INGURGITÁ, ingurgitez, vb. J. Tranz. A înghiti (mai ales un aliment). [Var.: îngurgitá vb. I] – Din fr. ingurgiter.
inspira, INSPIRÁ, inspír, vb. I. 1. Intranz. A inhala aer în plamâni. 2. Tranz. Fig. A face sa se nasca în constiinta cuiva un gând, un sentiment, o hotarâre; a sugera. ♦ Spec. A provoca cuiva avântul creatiei artistice; a insufla (2). 3. Refl. Fig. (Cu determinari introduse prin prep. "din", "de la") A-si gasi un izvor de inspiratie (2) în...; a se orienta, a se ghida, a se conduce dupa... – Din fr. inspirer, lat. inspirare.
intern, INTÉRN, -Ă, interni, -e, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care se afla înauntrul unui obiect, al unei fiinte, al unui spatiu etc., care este în interior. ♢ Organe interne = organe situate în cavitatile abdominala si toracica. Boli interne = bolile organelor din interiorul corpului. Motor cu ardere interna = motor care foloseste energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului. Unghiuri interne = fiecare dintre cele doua perechi de unghiuri situate în interiorul a doua drepte paralele taiate de o secanta si aflate de aceeasi parte a secantei. ♢ Loc. adj. De (sau pentru) uz intern = a) (despre medicamente) care se ia oral; b) (despre carti, documente, acte etc.) care poate fi consultat numai în conditii speciale în interiorul unei institutii. 2. S.m. si f., adj. (Elev sau ucenic) care locuieste într-un internat sau la locul unde învata meseria. 3. S.m. si f. Student în medicina admis pe baza de concurs sa faca practica la un spital. – Din fr. interne, lat. internus.
ipotenuză, IPOTENÚZĂ, ipotenuze, s.f. Latura care se opune unghiului drept într-un triunghi dreptunghic. – Din fr. hypoténuse.
ipsos, ÍPSOS s.n. Praf alb obtinut prin deshidratarea totala sau partiala a ghipsului macinat si încalzit în fierbatoare speciale, folosit ca liant. – Din ngr. ghípsos.
isoscel, ISOSCÉL, isoscele, adj. (Despre un triunghi) Care are doua laturi egale; (despre un trapez) ale carui laturi neparalele sunt egale. – Din fr. isocèle, lat. isosceles.
iţă, ÍŢĂ, ite, s.f. Dispozitiv la razboiul de tesut, format dintr-o rama dreptunghiulara pe care sunt fixate sârme sau sfori paralele, prin ochiurile carora trec firele de urzeala pentru formarea rostului; fiecare dintre firele cu ochiuri care fac parte din acest dispozitiv. ♢ Expr. A (i se) încurca (cuiva) itele = a (i se) strica planul (cuiva); a (se) complica situatia. A (se) descurca itele = a (se) lamuri o situatie. – Lat. licia (pl. lui licium).
iznoavă, IZNOÁVĂ, iznoave, s.f. (Pop.) 1. Lucru nou, noutate; nascocire. ♢ Loc. adv. De iznoava = din nou, de la capat, înca o data. 2. Pozna, gluma, ghidusie; minciuna, scornitura. – Din sl. izŭ nova "din nou".
izogon, IZOGÓN, -Ă, izogoni, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care are (doua) unghiuri egale. – Din fr. isogone.
îmboldi, ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prajina, cu batul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu batul, cu nuiaua spre a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o actiune; a stimula. 3. Refl. recipr. si tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-si) da ghionturi sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold.
îmbrânci, ÎMBRÂNCÍ, îmbrâncesc, vb. IV. Tranz. si refl. recipr. A (se) împinge cu violenta, a(-si) da brânci; a (se) ghionti, a (se) brânci1. – În + brânci.
îmbrâncitură, ÎMBRÂNCITÚRĂ, îmbrâncituri, s.f. Faptul de a (se) îmbrânci; împinsatura (violenta), ghiont, brânci. – Îmbrânci + suf. -tura.
îmbuca, ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A vârî în gura ceva de mâncare; a mânca (în pripa, ce se nimereste); a înghiti ceva dintr-o data. 2. Refl. (Despre piese) A intra cu un capat în alta piesa; a se împreuna, a se uni. – Lat. •imboccare (< bucca "gura").
îmbucătură, ÎMBUCĂTÚRĂ, îmbucaturi, s.f. 1. Cantitate dintr-un aliment care poate fi vârâta o data în gura; înghititura, dumicat; p. ext. mâncare; bucatura. 2. Loc de asamblare a doua tevi, doua burlane etc., a unui stift care intra în locasul sau etc. – Îmbuca + suf. -atura.
îmbuiba, ÎMBUIBÁ, îmbúib, vb. I. Refl. si tranz. A mânca si a bea (sau a da sa manânce si sa bea) peste masura, a (se) ghiftui; a (se) îndopa. – Et. nec.
îmbuibat, ÎMBUIBÁT, -Ă, îmbuibati, -te, adj. Ghiftuit de mâncare si bautura. – V. îmbuiba.
împinsătură, ÎMPINSĂTÚRĂ, împinsaturi, s.f. (Rar) Ghiont, brânci. – Împins (part. lui împinge) + suf. -atura.
înclinaţie, ÎNCLINÁŢIE, înclinatii, s.f. Înclinare. ♦ (Geom.) Unghi format de o dreapta (sau de un plan) cu o dreapta (sau cu un plan) de referinta; înclinare. ♦ Fig. Vocatie, atractie, dispozitie pentru ceva. – Din fr. inclination, lat. inclinatio.
magnat, MAGNÁT s. m. 1. latifundiar (feudal) maghiar sau polonez. 2. mare proprietar de capital industrial si financiar. (< lat. magnatus, germ. Magnat, fr. magnat)
îndopa, ÎNDOPÁ, îndóp, vb. I. 1. Tranz. si refl. (Fam.) A (se) hrani peste masura; a (se) supraalimenta, a (se) ghiftui. ♦ Tranz. A hrani o pasare vârându-i pe gât mâncare pentru a o îngrasa. 2. Tranz. (Reg.) A îndesa. – În + dop.
îndopat, ÎNDOPÁT2, -Ă, îndopati, -te, adj. Hranit peste masura; ghiftuit; (despre pasari) îngrasat prin îndopare. – V. îndopa.
îndreptar, ÎNDREPTÁR, îndreptare, s.n. Colectie de norme, reguli si practici pentru un anumit domeniu; calauza, ghid. – În + dreptar (Înv. "îndreptar" < drept).
înecăcios, ÎNECĂCIÓS, -OÁSĂ, înecaciosi, -oase, adj. Care îneaca (4); sufocant. ♦ (Despre alimente) Care se înghite cu greutate. [Var.: necaciós, -oása adj.] – Îneca + suf. -acios.
înfuleca, ÎNFULECÁ, înfúlec, vb. I. Tranz. (Fam.) A mânca lacom si repede, a înghiti pe nerasuflate. [Var.: înfulicá vb. I] – Lat. infollicare.
îngheţat, ÎNGHEŢÁT, -Ă, înghetati, -te, adj., s.f. 1. Adj. (Despre lichide) Transformat în gheata; acoperit cu o pojghita de gheata; (despre sol) întarit, învârtosat din cauza înghetarii. ♦ (Despre legume, fructe, carne etc.) Congelat. ♦ Întepenit, amortit de ger; degerat. 2. S.f. Crema de fructe, de oua, de cacao etc., racita pâna la solidificare. 3. Adj. Fig. Înmarmurit, împietrit (de emotie). ♦ (Despre ochi) Cu privirea fixa, lipsita de expresie. – V. îngheta.
înghimpa, ÎNGHIMPÁ, înghímp, vb. I. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) întepa, a (se) împunge. ♦ Tranz. Fig. A îmboldi. – În + ghimpe.
înghimpat, ÎNGHIMPÁT, -Ă, înghimpati, -te, adj. (Rar) Plin de ghimpi. – V. înghimpa.
înghioldeală, ÎNGHIOLDEÁLĂ s.f. v. înghionteala.
înghioldi, ÎNGHIOLDÍ vb. IV. v. înghionti.
înghioldire, ÎNGHIOLDÍRE s.f. v. înghiontire.
înghionteală, ÎNGHIONTEÁLĂ, înghionteli, s.f. Înghiontire. [Var.: înghioldeála s.f.] – Înghionti + suf. -eala.
înghionti, ÎNGHIONTÍ, înghiontesc, vb. IV. Tranz. si refl. recipr. A (se) lovi cu cotul sau cu pumnul, a(-si) da ghionti; a (se) ghionti. [Var.: înghioldí vb. IV] – În + ghionti.
înghiontire, ÎNGHIONTÍRE, înghiontiri, s.f. Actiunea de a (se) înghionti si rezultatul ei; înghionteala. [Var.: înghioldíre s.f.] – V. înghionti.
înghiţi, ÎNGHIŢÍ, înghít, vb. IV. Tranz. I. A face sa treaca mâncarea, bautura etc. în stomac prin faringe si esofag; p. ext. a mânca, a devora. ♢ Expr. A înghiti (sau a face sa înghita) hapul (sau un hap, galusca) sau a o înghiti = a suporta (sau a face sa suporte) o neplacere (fara sa crâcneasca). A-si înghiti lacrimile (sau plânsul) = a-si stapâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment. (Pop.) A-i veni (cuiva) sa înghita (pe cineva) (de bucurie), se spune când o persoana îsi manifesta o mare bucurie, multumire. (Fam.) A înghiti (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai satura privind pe cineva. A nu înghiti pe cineva = a nu putea suferi pe cineva. ♦ P. anal. A trage în plamâni, a inhala adânc aer, fum etc. II. Fig. 1. (Despre pamânt, apa etc.) A face sa dispara ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învalui din toate partile. ♢ Expr. L-a înghitit pamântul = a murit; a disparut. Parca l-a înghitit pamântul, se spune despre cineva sau ceva care a disparut fara urma. ♦ A se îmbiba de un lichid; a absorbi. 2. A citi repede si cu lacomie o carte, un text scris. 3. A rabda, a îndura fara riposta o necuviinta, o insulta etc. 4. A omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire). ♦ A nu spune ce ar fi vrut sa spuna, a se abtine de a spune ceva. – Lat. ingluttire.
înghiţire, ÎNGHIŢÍRE, înghitiri, s.f. Actiunea de a înghiti; deglutitie. – V. înghiti.
înghiţitoare, ÎNGHIŢITOÁRE, înghititori, s.f. (Reg.) Gâtlej. – Înghiti + suf. -toare.
înghiţitură, ÎNGHIŢITÚRĂ, înghitituri, s.f. Înghitire. ♢ Expr. (A bea) dintr-o înghititura = (a bea) sorbind toata bautura dintr-o singura data. ♦ (Concr.) Cantitatea de mâncare sau de bautura care se poate înghiti dintr-o data. – Înghiti + suf. -tura.
maghiariza, MAGHIARIZÁ vb. I. refl., tr. a (se) asimila cu populatia de limba maghiara. II. tr. a modifica un cuvânt, o expresie dupa structura limbii maghiare. (< maghiar + -iza)
maghiarism, MAGHIARÍSM s. n. cuvânt, expresie proprii limbii maghiare. (< maghiar + -ism)
înjunghia, ÎNJUNGHIÁ, înjúnghii, vb. I. Tranz. 1. A vârî un cutit, un pumnal sau alt obiect cu lama ascutita în cineva; a junghia; spec. a taia, a ucide un animal. ♢ Refl. recipr. S-au înjunghiat la betie. 2. (La pers. 3) A simti sau a provoca o durere ascutita, un junghi. [Pr.: -ghi-a] – În + junghi.
înjunghiat, ÎNJUNGHIÁT, -Ă, înjunghiati, -te, adj. Ranit prin înjunghiere. [Pr.: -ghi-at] – V. înjunghia.
înjunghiere, ÎNJUNGHIÉRE, înjunghieri, s.f. Actiunea de a (se) înjunghia; junghiere. [Pr.: -ghi-e-] – V. înjunghia.
înjunghietor, ÎNJUNGHIETÓR, -OÁRE, înjunghietori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care înjunghie, ucide, omoara, sacrifica; (pop.) junghietor. ♦ Care produce junghiuri. 2. S.m. Persoana care înjunghie animale; (pop.) junghietor. 3. S.n. Altar pe care se face sacrificarea; (pop.) junghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -tor.
înjunghietură, ÎNJUNGHIETÚRĂ, înjunghieturi, s.f. 1. Senzatie dureroasa vie (ca de înjunghiere); junghi. 2. Rana produsa prin înjunghiere; locul unde a fost înfipta lama cu care s-a înjunghiat. [Pr.: -ghi-e-] – Înjunghia + suf. -atura.
înşuruba, ÎNSURUBÁ, însurubez, vb. I. Tranz. A strânge un surub prin învârtire pentru a fixa, a prinde ceva; p. ext. a fixa în locasul ei o piesa cu ghivent. ♦ A asambla doua piese prevazute cu ghivent. – În + surub.
înţepa, ÎNŢEPÁ, întép, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) împunge usor cu un ac, cu un ghimpe, cu o teapa, cu orice obiect cu vârf ascutit. ♦ Intranz. si tranz. A produce o senzatie dureroasa ca de întepatura. ♦ Intranz. (Despre bauturi) A pisca la limba. 2. Tranz. Fig. A face aluzii rautacioase la adresa cuiva; a ironiza. 3. Tranz. (Înv.) A trage în teapa. – În + teapa.
învârtecuş, ÎNVÂRTECÚS, (2) învârtecusuri, s.n. 1. (În sintagma) Inelus-învârtecus = numele unui joc de copii în care unul dintre jucatori trebuie sa ghiceasca la cine se gaseste un inel care trece din mâna în mâna. 2. (Rar) Întortochetura. [Var.: (reg.) învârticús s.n.] – Învârteci (înv. "a învârti" < învârti) + suf. -us.
janghină, JÁNGHINĂ, janghine, s.f. (Pop.) Boala a cailor provenita din murdarie.
janghinos, JANGHINÓS, -OÁSĂ, janghinosi, -oase, adj. (Pop. si fam.) Murdar, neîngrijit; jerpelit. – Janghina (înv. "boala la cai", et. nec.) + suf. -os.
jardinieră, JARDINIÉRĂ, jardiniere, s.f. Etajera de lemn, suport de metal etc. pe care se tin ghivece cu plante ornamentale; cutie în care se pune pamânt pentru flori, asezata sub ferestre sau pe balcoane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. jardinière.
jiganie, JIGÁNIE, jiganii, s.f. (Fam.) Animal salbatic; jivina, lighioana; p. ext. animal domestic. – Contaminare între jivina si gânganie.
jighiuţă, JIGHIÚŢĂ, jighiute, s.f. (Reg.) Jurubita de treizeci de fire. [Pr.: -ghi-u-] – Cf. j i r e b i e1.
jiglă, JÍGLĂ, jigle, s.f. (Reg.) Stinghie care se afla la jug între gâtul boului si cuiul care intra prin jug si protap. – Din bg. žegla.
jigodie, JIGÓDIE, jigodii, s.f. Boala infectioasa, de natura virotica, a câinilor tineri, care se manifesta prin tulburari generale, atrofia muschilor etc. (si se termina cu moartea animalului). ♢ Câine jigarit; potaie, javra, jigaraie. ♢ P. ext. Animal, lighioana, jiganie. – Cf. magh. z s i g o r a.
jir, JIR s.n. Fructul fagului, alcatuit dintr-o cupa ruginie ghimpoasa care contine doua-trei seminte, folosit ca hrana pentru porci. ♢ Expr. (Pop.) A mâna (sau a duce) porcii la jir = a dormi sforaind (tare). – Din bg., scr. žir.
jivină, JIVÍNĂ, jivine (jivini), s.f. Animal salbatic; fiara, dihanie, lighioana, jiganie; p. gener. vietate, fiinta. – Din bg. živina.
macrofagie, MACROFAGÍE s. f. tip de nutritie, la animale, prin introducerea în gura si înghitirea unor bucati mari de hrana. (< fr. macrophagie)
jogging, JOGGING s.n. Alergare usoara practicata pentru întretinerea sanatatii. [Pr.: gióghing] – Cuv. engl.
juca, JUCÁ, joc, vb. I. 1. Refl. A-si petrece timpul amuzându-se cu diferite jocuri sau jucarii; a se distra. ♢ Expr. A se juca cu focul = a trata în mod usuratic un lucru primejdios sau o problema grava. 2. Refl. Fig. A-si bate joc, a nu da importanta cuvenita, a nu lua în serios pe cineva sau ceva; a glumi. ♢ Expr. A se juca cu sanatatea (sau cu viata) = a-si neglija sanatatea, a se expune primejdiei. ♦ Tranz. (Rar) A-si bate joc de cineva; a pacali, a hartui, a sicana. ♢ Expr. A juca festa (sau renghiul) cuiva = a face cuiva o farsa, a-l pacali. 3. Intranz. A-si petrece timpul cu jocuri de noroc sau de societate. ♦ Tranz. A pune în joc, a miza pe o carte, pe un numar etc.; fig. a-si asuma un mare risc. 4. Intranz. A participa ca jucator la o competitie sportiva. ♦ Tranz. A practica un anumit joc sportiv. 5. Intranz. si tranz. (Pop.) A dansa. 6. Intranz. Fig. (Despre lucruri vazute în miscare) A se misca (sau a da impresia ca se misca) repede si tremurat; a vibra. ♢ Expr. A-i juca (cuiva) ochii (în cap), se spune despre un om siret sau despre un om istet, cu privirea agera, inteligenta. ♦ Tranz. A misca repede, a clatina. 7. A interpreta un rol într-o piesa sau într-un film; (despre trupe de teatru) a da o reprezentatie. ♦ Tranz. A reprezenta o piesa, a prezenta un spectacol. ♢ Expr A juca un rol (important) = a avea însemnatate mare, a fi decisiv pentru cineva sau ceva. 8. Intranz. A nu sta bine fixat, a se misca; (despre piesele unei masini, ale unui angrenaj etc.) a se deplasa într-un spatiu restrâns. – Lat. pop. jocare.
jujeu, JUJÉU, jujeie, s.n. Jug mic, triunghiular, pus la gâtul porcilor si al altor animale spre a le împiedica sa treaca prin garduri si sa intre în locurile cultivate; jug (2). ♦ Bucata de lemn atârnata la gâtul câinilor, spre a-i împiedica sa alerge dupa vânat sau sa treaca prin anumite locuri. [Var.: jujau s.n.] – Din scr. žežej.
jungher, JUNGHÉR, junghere, s.n. (Înv.) Pumnal, stilet, junghi (2). – Junghia + suf. -ar.
junghi, JUNGHI, junghiuri, s.n. 1. Durere vie, patrunzatoare, de scurta durata, mai ales în spate, în regiunea intercostala, la piept sau la încheieturi; junghietura, înjunghietura. 2. (Înv.) Jungher. – Din junghia (derivat regresiv).
junghia, JUNGHIÁ, júnghii, vb. I. Tranz. (Pop.) A înjunghia. [Pr.: -ghi-a] – Lat. jugulare.
junghiere, JUNGHIÉRE, junghieri, s.f. (Pop.) Actiunea de a junghia; înjunghiere. [Pr.: -ghi-e-] – V. Junghia.
junghietor, JUNGHIETÓR, -OÁRE, junghietori, -oare, adj. (Pop.) Înjunghietor. [Pr.: -ghi-e-] – Junghia + suf. -tor.
junghietură, JUNGHIETÚRĂ, junghieturi, s.f. (Pop.) 1. Junghi (1). 2. Articulatia coloanei vertebrale cu baza craniului; p.ext. gât, grumaz. [Pr.: -ghi-e-] – Junghia + suf. -atura.
kakemono, KAKEMÓNO s.n. Pictura japoneza executata în culori de apa sau în tus de China, pe rulouri lungi de forma dreptunghiulara, de matase, de pai de orez sau de hârtie, care se atârna în lung pe pereti. – Din fr. kakémono.
kirghiz, KIRGHÍZ, -Ă, kirghizi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana nascuta si crescuta în Kirghizstan. 2. Adj., s.m. si f. – (Locuitor) din Kirghizstan. – Din fr. Kirghize.
lega, LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o funda) capetele de sfoara, de ata, de sârma, de lant etc. (astfel încât sa formeze un tot). ♢ Expr. A lega (sau a strânge) baierile de la punga (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gura un sac, o punga, o boccea etc., adunând marginile si înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoara ale carei capete se înnoada; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, punga etc.) si a o închide în felul aratat. ♢ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un manunchi, într-un tot (prinzându-le laolalta). ♢ Expr. (Pop.) A (nu) lega doua în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câstigul obtinut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un siret etc. ca sa nu se desfaca sau sa nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcatuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei carti si a-i pune scoarte; a brosa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agata, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, a unui lant etc. 2. Tranz. Fig. A înlantui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legatura între doua puncte (îndepartate) în spatiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legatura între doua elemente ale unei instalatii sau între o instalatie si o sursa de forta (care-i asigura functionarea). 4. Tranz. si refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relatii (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvna de ceva, a simti un mare atasament pentru o anumita preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (cautând cearta); a se agata de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lant etc.; a pune în lanturi, în fiare; a înlantui, a încatusa. ♢ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoana care se poarta ca un nebun. A lega pe cineva de mâini si de picioare = a împiedica pe cineva sa actioneze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva sa vorbeasca. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legaturi pentru a-l împiedica sa fuga; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga sa faca ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (În superstitii si în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vraji. V. Tranz. si refl. A(-si) înfasura sau a(-si) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ♢ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a însela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leaga unde-l doare = fiecare îsi cunoaste greutatile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-si crea complicatii inutile. VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. si intranz. (Despre sosuri, dulceturi etc.) A se îngrosa, a se închega. – Lat. ligare.
limbă, LÍMBĂ, limbi, s.f. I. Organ musculos mobil care se afla în gura si care este pricipalul organ de percepere a gustului; serveste la mestecarea si înghitirea alimentelor, iar pentru om este si organul principal de vorbire. II. 1. Principalul mijloc de comunicare între membrii unei colectivitati, alcatuit din sistemul gramatical si lexical. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. ♦ Totalitatea altor mijloace si procedee (în afara de sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor ideile si sentimentele. Limba surdo-mutilor. 2. Vorba, cuvânt; grai, glas. 3. (Înv. si arhaic) Informatie (asupra intentiilor dusmanului), relatie, veste, stire. ♦ Informator, spion, iscoada. 4. (Înv. si arhaic) Comunitate de oameni care vorbesc aceeasi limba. (II, 1); popor, neam, natiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamana formal sau functional cu limba (I). 1). Bara mobila de metal, agatata în fundul clopotului, care prin miscare, loveste în peretii lui, facându-l sa sune. 2. Fiecare dintre aratatoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os etc. care înlesneste încaltarea pantofilor; încaltator. 4. Bucata de piele lunga si îngusta, care acopera deschizatura încaltamintei în locul unde se încheie cu siretul. 5. Lama de metal a unui cutit, briceag etc. 6. Flacara de forma alungita. ♦ Fâsie de lumina care strabate întunericul. 7. Fâsie lunga si îngusta de pamânt, de padure etc. 8. Deschizatura, gura lasata la cotetul de pescuit. – Lat. lingua (sensul "popor" (II 4) dupa v.sl. jenzyk "grai", "popor").
luneca, LUNECÁ, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-si pierde echilibrul, calcând pe o suprafata lucioasa; p. ext. a cadea. 2. Intranz. A se misca, a se deplasa cu usurinta, lin, fara zgomot; a se strecura usor. ♦ (Despre pasari) A zbura lin, cu usurinta. ♦ (Despre mâncaruri sau bauturi) A se deplasa usor pe gât; a se înghiti usor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv) A se lasa ispitit, a se amagi, a se însela; a gresi. – Lat. lubricare.
lunulă, LUNÚLĂ, lunule, s.f. 1. Figura plana formata din doua arce de cerc având aceleasi extremitati si a caror convexitate e situata de aceeasi parte. 2. (Anat.) Zona alba, în forma de semiluna, care se afla la baza unghiei (la oameni). – Din fr. lunule.
masă, MÁSĂ2, mese, s.f. 1. Mobila formata dintr-o placa dreptunghiulara, patrata sau rotunda, sprijinita pe unul sau mai multe picioare si pe care se manânca, se scrie etc. ♢ Masa verde = a) masa2 (1), de obicei acoperita cu postav verde, la care se joaca jocuri de noroc; p. ext. joc de noroc; b) masa2 (1) în jurul careia stau diplomatii când duc tratative internationale. Masa rotunda = dezbatere libera pe o tema data, la care sunt chemati sa-si spuna cuvântul specialistii din domeniul respectiv (sau reprezentanti ai publicului larg). Sala de mese = încapere în care se serveste mâncarea într-o scoala, într-o cazarma, la o cantina, etc. Masa calda = un fel de tejghea metalica încalzita pe care sunt expuse si mentinute calde preparate alimentare, în localurile de alimentatie publica. ♢ Loc. adv. Cu (sau pe) nepusa masa = pe neasteptate, pe nepregatite, deodata. ♢ Expr. Capul (sau fruntea) mesei = locul de cinste ocupat de unul dintre comeseni. A pune (sau a întinde, a asterne) masa = a aranja, a pregati si a pune pe masa2 (1) toate cele necesare pentru a servi mâncarea. A strânge masa = a aduna de pe masa2 (1) mâncarile ramase si farfuriile, tacâmurile etc. cu care s-a mâncat. A nu avea ce pune pe masa = a nu avea cu ce trai, a fi sarac. Pune-te (sau întinde-te) masa, scoala-te (sau ridica-te) masa = a) se spune despre cei care duc o viata plina de desfatari, care traiesc fara griji, care asteapta totul de-a gata; b) se spune când esti obligat sa servesti mereu de mâncare. A întinde masa mare sau a tine masa întinsa = a primi invitati multi, a oferi ospete, banchete; p. ext. a se tine de petreceri. A pune (pe cineva) la masa cu tine = a trata (pe cineva) ca pe un prieten apropiat. ♦ (Cu sens colectiv) Persoanele care stau în jurul aceleiasi mese2 (1) si manânca; mesenii. 2. Ceea ce se manânca; mâncare, bucate; p. ext. prânz, cina; ospat, banchet. ♢ Înainte de masa = a) în partea zilei care preceda prânzul; b) în fiecare dimineata. Dupa masa = a) în partea zilei care urmeaza dupa prânz; dupa-amiaza; b) în fiecare dupa-amiaza. ♢ Expr. A lua masa sau a sta (ori a sedea) la masa = a mânca de prânz sau de cina. A avea casa si masa = a avea ce-i trebuie pentru a trai. A-i fi (cuiva) casa casa si masa masa = a duce o viata ordonata, fara necazuri. 3. Nume dat mai multor obiecte sau parti de obiecte care seamana cu o masa2 (1) si se folosesc în diverse scopuri practice. ♢ Masa de operatie = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul interventiei chirurgicale. 4. Compus: (Bot.) masa-raiului = planta erbacee cu flori roz-purpurii (Sedum carpaticum). – Lat. mensa.
minologhion, MINOLÓGHION, minologhioane, s.n. Carte bisericeasca ortodoxa care cuprinde numele si vietile sfintilor, pe zile si pe luni. [Pr.: -ghi-on] – Din ngr. minológhion.
misogin, MISOGÍN, -Ă, misogini, -e, s.m., adj. (Livr.) 1. S.m., adj. (Barbat) care uraste femeile. 2. Adj. Care manifesta, exprima ura fata de femei. [Var.: misoghín, -a s.m., adj.] – Din fr. misogyne, germ. Misogyn.
nanchin, NÁNCHIN, nanchinuri, s.n. Ţesatura de bumbac foarte deasa si rezistenta, întrebuintata la confectionarea dosului de perne. [Var.: nánghin s.n.]. – Din fr. nankin.
nanghin, NÁNGHIN s.n. v. nanchin.
număra, NUMĂRÁ, númar, vb. I. Tranz. 1. A socoti câte unitati sunt într-un sir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numarul de elemente dintr-o multime; a afla, a înregistra, a verifica numarul unui sir de obiecte etc.; p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ♢ Expr. A-i numara (cuiva) îmbucaturile (sau înghititurile) = a tine cuiva socoteala de cât manânca, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A numara pe degete = a fi în numar foarte redus. 2. A enunta pe rând un sir de numere în ordine crescânda sau descrescânda. ♢ Expr. pâna numeri la trei = imediat, într-o clipa. 3. A da ceva cu numar, socotind; p.ext. a plati(în bani). 4. A considera, a pune ceva sau pe cineva în acelasi numar, în acelasi grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit numar. ♢ Expr. A nu numara zile multe = a mai avea putin de trait. ♦ Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.
ojă, ÓJĂ, oje, s.f. Lac de unghii. – Cf. tc. o ğ m a k "a lustrui".
onixis, ONÍXIS s.n. Inflamatie a marginii carnoase laterale a unghiei unui deget de la picior, mai ales a degetului mare; unghie incarnata. – Din fr. onyxis.
opreg, OPRÉG, oprege, s.n. Piesa caracteristica portului popular din unele regiuni ale tarii, alcatuita dintr-o bucata dreptunghiulara si îngusta de tesatura, cu franjuri colorate, purtata peste poalele camasii, în fata si în spate sau numai în spate. – Din scr. opreg.
quasag, QUASÁG, quasagi, s.m. (Astron.) Obiect cosmic cu dimensiuni unghiulare reduse, dar cu stralucire foarte puternica. [Pr.: cua-. – Abr.: QSG] – Din engl. quasag.
lunulă, LUNÚLĂ s. f. 1. figura geometrica formata din doua arce de cerc cu aceleasi extremitati, de aceeasi parte a coardei comune. o ĕle lui Hipocrate = cele doua lunule obtinute prin constructia unor semicercuri pe ipotenuza si catetele unui triunghi dreptunghic. 2. zona alba în forma de semiluna, la baza unghiei. (< fr. lunule)
sacrum, SÁCRUM s.n. Os triunghiular (format din cinci vertebre sudate) asezat în partea de jos a coloanei vertebrale si care, împreuna cu oasele pelviene, formeaza bazinul. [Var.: sácru s.n.] – Din fr., lat. sacrum.
selsin, SELSÍN, selsine, s.n. Masina electrica mica folosita ca traductor pentru transmiterea la distanta a deplasarilor unghiulare ale unor organe de masina. – Din fr. selsyn.
spanac, SPANÁC, (rar) spanace, s.n. Planta erbacee legumicola cultivata pentru frunzele sale mari, carnoase, comestibile, de un verde-închis (Spinacia oleracea). ♦ (Fam.) (E un) spanac = (e un) lucru lipsit de importanta, un fleac, un vax. ♦ Compuse: spanac-porcesc = planta erbacee cu flori verzi (Chenopodium hybridum); spanac-salbatic = planta erbacee cu frunze romboidale si cu flori albicioase (Chenopodium album); spanacul-ciobanilor = planta erbacee cu frunze triunghiulare, cu flori verzi dispuse în ghemulete (Chenopodium bonus henricus). – Din ngr. spanáki.
lumen, LÚMEN I. s. m. unitate de masura a fluxului luminos, egala cu fluxul emis de o sursa punctiforma si izotropa cu intensitatea de o candela într-un unghi solid de 1 steradian. II. s. n. deschidere a unui organ anatomic cavitar sau a unor fibre de plante. (< fr., lat. lumen)
sugiuc, SUGIÚC s.n. 1. Produs de cofetarie facut din nuci muiate în must fiert cu faina. ♦ Bigi-bigi. 2. (Înv.) Un fel de cîrnat afumat preparat din carne de oaie, de capra sau de vita; ghiuden. – Din tc. sucuk.
ţaglă, ŢÁGLĂ, tagle, s.f. 1. Semifabricat de otel cu sectiunea dreptunghiulara sau circulara, din care se lamineaza bare, sârme etc. si din care se forjeaza sau se stanteaza diferite piese; bileta. 2. Partea ascutita a unui par, care intra în pamânt. ♢ Expr. A ramâne cu ochii tagla = a ramâne cu ochii tinta, pironiti. – Din germ. Zaggel.
ţarc, ŢARC, tarcuri, s.n. 1. Loc îngradit (uneori acoperit), unde se adapostesc sau se închid oile, vitele etc.; ocol. 2. Îngraditura, gard de nuiele, spini, de spini etc. în jurul unei clai de fân pentru a o feri de vite; p.ext. suprafata împrejmuita de acest gard. 3. Mica îngraditura facuta din stinghii, în care sunt tinuti copii mici când încep sa umble, pentru a li se limita spatiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. c a r k, gr. t s á r k o s.
loxodromă, LOXODRÓMĂ s. f. curba pe o harta reprezentând globul terestru, care taie toate meridianele sub acelasi unghi. (< engl. loxodrome)
ţeapă, ŢEÁPĂ, tepi, s.f. 1. Par lung si ascutit la un capat (folosit în trecut ca instrument de supliciu); p. restr. vârful unui astfel de par. 2. Prelungire ascutita si tepoasa la spicele cerealelor; (la pl.) resturile tulpinilor unor paioase, ramase în pamânt dupa ce plantele au fost cosite. 3. Ghimpe, aschiuta, spin. 4. (La pl.) Par aspru, ghimpos care acopera corpul unor animale. – Cf. sl. č e p a t i.
ţepos, ŢEPÓS, -OÁSĂ, teposi, -oase, adj. Care are tepi; ghimpos. – Ţeapa + suf. -os.
ţepuşă, ŢEPÚSĂ, tepuse, s.f. 1. Par ascutit, teapa; p. restr. vârf ascutit al unui par. 2. Aschiuta. ♦ Ghimpe, spin. – Ţeapa + suf. -usa.
ţesătură, ŢESĂTÚRĂ, tesaturi, s.f. 1. Produs textil obtinut la razboaiele de tesut prin încrucisarea în unghi drept a unor fire de urzeala si de batatura; pânza, stofa sau alt obiect tesut din fire textile. ♦ Reparatie facuta la un obiect de îmbracaminte printr-o cusatura speciala. 2. Felul în care este tesuta o pânza, o stofa etc. 3. Fig. Structura, fel de compozitie al unei opere, al unui lucru etc.; urzeala. ♦ Împletire, întretaiere de lucruri de acelasi fel. ♦ Intriga, uneltire. – Ţese + suf. -atura.
ţese, ŢÉSE, tes, vb. III. 1. Tranz. A încrucisa în unghi drept doua sisteme de fire la razboiul de tesut, trecând cu suveica batatura prin urzeala, pentru a face o tesatura. ♢ Refl. pas. Se tese pânza multa. 2. Tranz. A cârpi un ciorap, o haina etc., facând cu acul o cusatura speciala. ♦ A broda, a împodobi. 3. Tranz. (Despre paianjeni) A-si face pânza. 4. Refl. recipr. Fig. A se încrucisa, a se întretaia (ca firele unei urzeli). ♦ A se îmbina. 5. Tranz. Fig. A pune la cale, a urzi o intriga, un complot etc.; a unelti. – Lat. texere.
ţinc, ŢINC1, tincuri, s.n. Fiecare dintre proeminentele taiate la capetele a doua scânduri (alternând cu câte o scobitura) pentru a permite o îmbucare solida în unghi a celor doua scânduri. – Din germ. Zinke.
ţinghilinghi, ŢINGHILÍNGHI interj. Zgomot care imita sunetul clopoteilor si al zurgalailor. – Onomatopee.
ughi, UGHI, ughi, s.m. Veche moneda maghiara de aur; galben unguresc. – Din pol. ug (= zlatu ugrusku).
ungar, UNGÁR, -Ă, ungari, -e, adj. Maghiar. – Din germ. Ungar.
ungher, UNGHÉR, unghere, s.n. 1. Portiune dintr-o încapere cuprinsa între extremitatile reunite a doi pereti alaturati; colt. ♦ Loc retras, ascuns; cotlon. 2. (Pop.) Dulap triunghiular care se asaza pe colt. – Lat. •anglarius (= angularius).
unghi, UNGHI, unghiuri, s.n. 1. Figura formata din doua semidrepte care pleaca din acelasi punct. Unghi drept. ♦ Parte a unui obiect care formeaza un unghi (1). 2. Colt, ungher (1). ♢ Expr. În (sau prin, din) toate unghiurile = (de) pretutindeni, în (sau prin, din) toate partile. 3. Fig. Punct de vedere. – Lat. •anglus (= angulus).
unghie, ÚNGHIE, unghii, s.f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la mâini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a înfrâna obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia în gât = a constrânge pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia în gât = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la vârfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsa pe pamânt, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita în forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, în forma de pârghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).
unghinal, UNGHINÁL, -Ă, unghinali, -e, adj. (Zool.) Care apartine unghiei, privitor la unghie. – Din fr. unguinal.
unghioară, UNGHIOÁRĂ, unghioare, s.f. Unghiuta. [Pr.: -ghi-oa-] – Unghie + suf. -ioara.
unghişoară, UNGHISOÁRĂ, unghisoare, s.f. Unghiuta. – Unghie + suf. -isoara.
unghiular, UNGHIULÁR, -Ă, unghiulari, -e, adj. Care formeaza un unghi, în forma de unghi; angular; în colturi; colturos. ♢ Piatra unghiulara = piatra de la unghiul fundatiei unei cladiri; fig. fundament, baza, temelie. [Pr.: un-ghiu-] – Din unghi (dupa fr. angulaire).
unghiulaţie, UNGHIULÁŢIE, unghiulatii, s.f. 1. (Fot.) Unghi de cuprindere al unui obiectiv fotografic; apertura (2). 2. (Cin.) Operatie prin care se stabilesc locul si obiectivele aparatului pentru filmarea unei secvente. [Pr.: un-ghiu-] – Dupa fr. angulation, it. angolazione.
unghiuţă, UNGHIÚŢĂ, unghiute, s.f. Diminutiv al lui unghie; unghioara, unghisoara. [Pr.: -ghi-u-] – Unghie + suf. -uta.
ungur, ÚNGUR, unguri, s.m. Maghiar. – Din sl. ongrinŭ.
unguresc, UNGURÉSC, -EÁSCĂ, unguresti, adj., s.f. 1. Adj. Maghiar. 2. S.f. Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. – Ungur + suf. -esc.
ungureşte, UNGURÉSTE adv. În felul maghiarilor, ca maghiarii; în limba maghiara. – Ungur + suf. -este.
ungurime, UNGURÍME s.f. Multime de maghiari; totalitatea maghiarilor; tinut locuit de maghiari (în Transilvania). – Ungur + suf. -ime.
ungurism, UNGURÍSM, ungurisme, s.n. (Rar) Maghiarism. – Ungur + suf. -ism.
unguroaică, UNGUROÁICĂ, unguroaice, s.f. Femeie maghiara. – Ungur + suf. -oaica.
urgisi, URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplaceri, nedreptati, persecutii. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (dupa urgie).
ursuzlâc, URSUZLẤC s.n. (Înv.) 1. Nenoroc, ghinion; pacoste. 2. Ursuzenie. [Var.: hursuzlấc s.n.] – Din tc. uğursuzluk.
usnă, ÚSNĂ, usne, s.f. (Pop.) 1. Marginea de sus (de obicei rasfrânta) a unei oale sau a altui vas adânc; gura, buza. ♦ Marginea (rasfrânta) de jos a unui clopot. ♦ Marginea de sus a unei luntre. 2. Ghizd al fântânii (de la nivelul solului în sus). ♦ Parte mai larga la baza puturilor ocnelor vechi de sare, formând un prag pe care se asaza o armatura de lemn. – Din sl. ustĩna.
vademecum, VADEMÉCUM s.n. Carte (ghid, manual, repertoriu etc.) pe care o poarta cineva cu sine ca sa o consulte în diverse împrejurari. – Din lat. vade mecum, fr. vade-mecum.
valonee, VALONÉE, valonee, s.f. Cupa ghindei unor specii de stejar. – Din fr. vallonee.
liturgic, LITÚRGIC, -Ă I. adj. referitor la liturghie. II. s. f. ramura a teologiei care studiaza istoria, formele si interpretarea cultului divin. (< fr. liturgique)
vârf, VÂRF, vârfuri, s.n. 1. Partea cea mai de sus (ascutita) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ♢ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau asteptare, este din cale-afara. (Plin) cu vârf sau încarcat cu vârf = plin de tot, pâna sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se afla în fruntea unei organizatii politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafata unei ape. Vârful Oltului. 2. Capat, extremitate (ascutita) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei parti a trupului omului sau animalelor. ♢ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuiala, superficial; batjocoritor, sfidator, ironic. (În legatura cu verbe de miscare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grija, fara zgomot, ca sa nu simta nimeni. ♢ Expr. A i se sui (cuiva) parul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) parul de pe cap (de frica, de spaima) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la fata din cauza furiei, a rusinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersectie a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maxima a unei activitati. ♢ Ore de vârf = a) (în legatura cu mijloace de transport, magazine sau alte unitati de servire a populatiei) ore de afluenta maxima, de mare aglomeratie si de solicitare intensa; b) (în legatura cu sursele de apa, de energie electrica, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maxima de energie electrica necesara abonatilor unei retele electrice la anumite ore de zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.
viers, VIERS, viersuri, s.n. (Pop.) 1. Melodie, cântec, arie3. 2. Glas, voce; timbru al vocii. [Var.: (pop.) ghiers s.n.] – Lat. versus.
liroghitară, LIROGHITÁRĂ s. f. instrument muzical de forma unei lire, cu coarde montate ca la chitara. (< fr. lyro-guitare)
voie, VÓIE, (rar) voi, s.f. 1. Vointa, vrere, intentie. ♢ Loc. adv. Cu voie sau cu voia (cuiva) = intentionat, din proprie initiativa, dinadins. Fara (de) voie sau fara voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintentionat. Peste voia... = împotriva vointei cuiva. De voie, de nevoie sau cu voie, fara voie = vrând-nevrând. ♦ (Înv., în sintagma) Voie vegheata = bunavointa; p.ext. protectie, favoare. 2. Dorinta, placere, înclinatie spre...; libertate (de a alege, de a opta), alegere. ♢ Loc. adv. În (sau, rar la) voie sau în toata voia = în largul lui, nestingherit. (Pop.) În voia cea buna = fara nici o grija, fara teama de a gresi. ♢ Expr. Voia la dumneata ca la banul Ghica = esti liber sa faci ce vrei. A-i fi (cuiva) voia(sa...) = a dori, a-i placea (sa...). A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie = a satisface dorinta, placerea cuiva. A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia (sau voile) cuiva = a îndeplini dorintele sau poruncile cuiva. A se lasa (sau a umbla, a merge, a fi purtat) în voia cuiva sau a ceva = a umbla, a se lasa dupa dorinta, dupa placul cuiva. A fi la voia cuiva = a fi la discretia cuiva. 3. Pofta, dorinta, chef. ♢ Expr. A-i strica cuiva voia = a indispune pe cineva. ♦ Voie buna (sau rea) = stare sufleteasca buna (sau rea). 4. Permisiune, încuviintare, învoire; dispozitie. ♢ Loc. adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva). Fara voie sau fara voia cuiva = fara permisiune, fara încuviintarea cuiva. [Pr.: vo-ie] – Din sl. volja.
volei, VÓLEI s.n. Joc sportiv practicat pe un teren dreptunghiular de doua echipe adverse compuse din câte sase jucatori, care arunca o minge speciala peste o plasa întinsa sus, în mijlocul terenului. [Var.: vólei-bal s.n.] – Din engl. volley[-ball].
yoghin, YOGHÍN, yoghíni s.m. Adept al filozofiei yoga; p. ext. persoana care practica exercitii yoga. [Var.: yogin s.m.] – Din fr. yogin, engl. yogi.
yoghist, YOGHÍST, -Ă, yoghísti, -ste, s.m. si f., adj. (Adept) al filozofiei yoga; (persoana) care practica exercitiile yoga. – Yoga + suf. -ist.
yogin, YOGÍN s.m. v. yoghin.
zărgheală, ZĂRGHEÁLĂ, zargheli, s.f. (Reg.) Nebunie, ticneala, sminteala. – Zarghi + suf. -eala.
zărghenie, ZĂRGHÉNIE, zarghenii, s.f. (Reg.) Zargheala. – Zarghi + suf. -enie.
zărghi, ZĂRGHÍ, zarghesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se ticni, a se sminti; a se zapaci. – Et. nec.
zărghit, ZĂRGHÍT, -Ă, zarghiti, -te, adj. (Reg.) Smintit, ticnit, zapacit. – V. zarghi.
zăvelcă, ZĂVÉLCĂ, zavelci, s.f. Fiecare dintre cele doua fote dreptunghiulare, cu dungi sau brodate cu flori, care se poarta una în fata si alta în spate, ca fusta. [Var.: zavélca, zevélca, zivélca, zovélca, zuvélca s.f.] – Cf. bg. z a v i v k a.
zbanghiu, ZBANGHÍU, -ÍE, zbanghii, adj. 1. (Despre ochi; p. ext. despre oameni) Sasiu. 2. (Despre oameni si despre manifestarile lor) Neastâmparat, flusturatic, zvapaiat; aiurit. [Var.: spanchíu, -íe, spanchíu, -íe adj.] – Cf. tig. b a n g o "rasucit, strâmbat, schilodit".
zbenghi, ZBENGHI s.n. v. benghi.
zbughi, ZBUGHI1 interj. Cuvânt care indica o saritura peste un obstacol sau fuga brusca si neasteptata dintr-un loc. [Var.: zbúghia interj.] – Et. nec.
zbughi, ZBUGHÍ2, zbughesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o zbughi = a o lua deodata la fuga; a o sterge. (La imper.; cu valoare de interj.) Zbughi-o, baiete = hai repede, sterge-o. – Din zbughi1.
zbughia, ZBÚGHIA interj. v. zbughi1.
zbughire, ZBUGHÍRE, zbughiri, s.f. Actiunea de a zbughi si rezultatul ei. – V. zbughi.
zeghe, ZÉGHE, zeghi, s.f. 1. Haina taraneasca lunga, împodobita uneori cu gaitane negre, care se poarta în tinuturile muntoase. ♦ Haina facuta din piele de oaie, cu care se îmbraca ciobanii; suba. 2. Postav gros din care se fac unele haine taranesti; dimie. [Var.: zéche s.f.] – Et. nec.
zenital, ZENITÁL, -Ă, zenitali, -e, adj. Care apartine zenitului, privitor la zenit. ♢ Distanta zenitala = coordonata orizontala egala cu unghiul complementar înaltimii unui astru deasupra orizontului. – Din fr. zénithal.
zevzec, ZEVZÉC, -EÁCĂ, zevzeci, -ce, adj. (Adesea substantivat) Prost, natarau, gagauta, neghiob; smintit. – Din tc. zevzek.
zevzecie, ZEVZECÍE, zevzecii, s.f. (Rar) Purtare de zevzec; nerozie, neghiobie. – Zevzec + suf. -ie.
zgâria, ZGÂRIÁ, zgấrii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) face o rana superficiala pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascutit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urma superficiala cu ajutorul unui corp ascutit si dur; a râcâi. ♢ Expr. A zgâria pamântul = a ara superficial. A zgâria hârtia = a scrie o literatura proasta. 2. Tranz. Fig. A produce o senzatie auditiva neplacuta. ♦ A impresiona în mod neplacut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgârie-brânza s.m. si f. invar. = epitet dat unui om zgârcit, avar, carpanos; zgârie-nori s.m. invar. = cladire înalta cu foarte multe etaje. [Pr.: ri-a] – Lat. •scaberare (< scaber).
zgârietură, ZGÂRIETÚRĂ, zgârieturi, s.f. Taietura superficiala sau urma pe suprafata unui obiect facuta de un corp ascutit si dur; rana usoara, urma lasata pe piele de unghii, de gheare sau de un corp ascutit. [Pr.: -ri-e-] – Zgâria + suf. -atura.
zmeu, ZMEU, (I) zmei, s.m., (II) zmeie, s.n. I S.m. 1. Personaj fantastic din basme, imaginat ca un urias cu puteri supranaturale, întruchipând rautatea si fiind întotdeauna învins de fortele binelui. ♦ Fig. Erou, viteaz. ♢ Expr. A se lupta ca un zmeu = a se lupta vitejeste. ♦ Fig. Cal focos si aprig. 2. Balaur. 3. (În credintele populare) Boala pricinuita de dragoste. II S.n. Jucarie facuta dintr-un dreptunghi de hârtie, pânza etc. fixat pe un schelet usor de lemn, care se ridica în aer la bataia vântului si care este mânuita de pe pamânt cu ajutorul unei sfori lungi. – Din sl. zmij.
zmeur, ZMÉUR, (rar) zmeuri, s.m. Arbust din familia rozaceelor, cu ramuri ghimpoase, flexibile, cu frunze albe pe partea inferioara, cu flori albe, cu fructe rosii, aromate, comestibile; zmeurar (Rubus idaeus) [Pr.: zme-ur] – Din zmeura (derivat regresiv).
zodiacal, ZODIACÁL, -Ă, zodiacali, -e, adj. 1. Care tine de zodiac (1), privitor la zodiac. 2. (În sintagma) Lumina zodiacala = fâsie de lumina difuza, slaba, orientata dupa directia zodiacului, de forma unui triunghi cu baza la orizont, vizibila înaintea aurorei sau dupa sfârsitul crepusculului. [Pr.: -di-a-] – Din fr. zodiacal.
maghiar, MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Ungariei sau este originara de acolo; ungur. 2. Adj. Care apartine Ungariei sau populatiei ei; privitor la Ungaria sau la populatia ei, originar din Ungaria; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiara. – Din magh. magyar.
maghiarism, MAGHIARÍSM, maghiarisme, s.n. Termen, expresie, constructie proprie limbii maghiare, împrumutata (fara necesitate) de alta limba si fara a se fi adaptat la sistemul acesteia. – Maghiar + suf. -ism.
maghiariza, MAGHIARIZÁ, maghiarizez, vb. I. 1. Refl. si tranz. A (se) asimila cu populatia de limba maghiara. 2. Tranz. A modifica un cuvânt, o expresie etc. dupa structura limbii maghiare. – Maghiar + suf. -iza.
maghiarizare, MAGHIARIZÁRE, maghiarizari, s.f. Faptul de a (se) maghiariza. – V. maghiariza.
maghiran, MAGHIRÁN, maghirani, s.m. Planta erbacee din familia labiatelor, cu flori rosietice sau albe, cultivata uneori în gradini pentru mirosul ei placut (Origanum majorana). [Var.: magherán, maghirán s.m.] – Din germ. Mageran.
magistral, MAGISTRÁL, -Ă, magistrali, -e, adj. 1. Care caracterizeaza pe maestru(1), de maestru; p.ext. perfect, desavârsit. 2. (Despre conducte, cai de comunicatie) Principal. ♦ (Substantivat, f.) Artera principala de comunicatie rutiera, feroviara etc. 3. (Inform.) Grup de linii de comunicatie utilizate pentru transmisia informatiei de la diferite surse spre unul sau mai multi destinatari. – Din (1) fr. magistral, (2) dupa rus. maghistral'.
magnat, MAGNÁT, magnati, s.m. 1. Mare latifundiar maghiar sau (mai rar) polonez. 2. Mare capitalist. – Din lat. magnatus. Cf. germ. M a g n a t, fr. m a g n a t.
lineal, LINEÁL s. n. 1. instrument pentru trasarea, masurarea sau verificarea liniilor si a dimensiunilor. 2. dispozitiv de ghidare a materialului de laminat la intrarea în anumite laminoare. ♢ rigla de otel care formeaza jgheabul de cerneala la piesele tipografice. ♢ dispozitiv al masinii de cusut care serveste la executarea cusaturilor paralele cu marginea materialului. (< germ. Lineal)
echer, ECHÉR, echere, s.n. 1. Instrument în forma de triunghi-dreptunghic, întrebuintat în desenul tehnic si în operatiile de trasare pentru desenarea si verificarea dreptelor paralele, a dreptelor perpendiculare cu o directie data; coltar. 2. Instrument topografic cu ajutorul caruia se orienteaza fixarea pe teren a aliniamentelor perpendiculare. – Din fr. équerre.
maimuţar, MAIMUŢÁR, maimutari, s.m. (Rar) Persoana care umbla cu maimuta prin bâlciuri; p.ext. om caraghios. – Din maimuta + suf. -ar.
manetă, MANÉTĂ, manete, s.f. Mica pârghie de mâna cu care se declanseaza sau se opreste un mecanism, un motor etc.; manela. – Din fr. manette.
manichiurat, MANICHIURÁT, -Ă, manichiurati, -e, adj. (Rar; despre unghiile de la mâini) Care a fost supus manichiurii; p.ext. (despre oameni) cu unghiile de la mâini îngrijite prin manichiura. – Din manichiura.
manichiură, MANICHIÚRĂ, manichiuri, s.f. Îngrijire speciala data unghiilor de la mâini prin taierea si pilirea lor, urmata de curatarea pielitelor (si de lacuire). – Probabil din germ. Manikür, Maniküre. Cf. fr. m a n u c u r e,  m a n i c u r e "manichiurista".
manila, MANÍLA s.f. Fibra textila extrasa din frunzele unei plante exotice (Musa textilis), folosita la fabricarea frânghiilor, a sforilor si a unor pânzeturi. – Din fr. manille.
manivelă, MANIVÉLĂ, manivele, s.f. Pârghie (cotita sau curba) care serveste la actionarea unui mecanism, la transformarea unei miscari de rotatie într-o miscare rectilinie (si invers) etc. – Din fr. manivelle.
manşă, MÁNSĂ1, manse, s.f. Pârghie folosita la comanda aripioarelor si a profundorului unui avion; p.gener. mâner, manivela. – Din fr. manche.
mantinelă, MANTINÉLĂ, mantinele, s.f. 1. Împrejmuire dreptunghiulara, rotunjita la colturi, care delimiteaza terenul de joc la hochei pe gheata. 2. Marginea interioara a unei mese de biliard. – Din it. mantinella.
tireghie, TIREGHÍE s.f. v. tirighie.
tirighie, TIRIGHÍE s.f. Substanta sedimentara cu aspect sticlos, cu gust acru, ramasa pe peretii butoaielor dupa ce s-a scos vinul si folosita în vopsitorie sau pentru acrit mâncarurile; tartru. [Var.: (pop.) tireghíe, tirigíe s.f.] – Din ngr. trighía.
tirigie, TIRIGÍE, s.f. v. tirighie.
analog, ANALÓG1, analoguri, s.n. Pupitru înalt, mobil, pe care se pun cartile de cult în biserica ortodoxa. [Var.: analóghion s.n.] – Din ngr. analóghion.
ananghie, ANÁNGHIE s.f. Situatie dificila, grea, în care se afla cineva. – Din ngr. anánki "nevoie".
marghiloman, MARGHILOMÁN, marghilomane, s.n. Cafea turceasca fiarta cu rom sau cu coniac; o anumita cantitate din acest fel de cafea. [Var.: (rar) marghilomána s.f.] – Din n.pr. Marghiloman.
marghilomană, MARGHILOMÁNĂ s.f. v. marghiloman.
marghiol, MARGHIÓL, -OÁLĂ, marghioli, -oale, adj. (Reg.) Destept, istet; p.ext. smecher, siret, strengar; usuratic. – Din ngr. marghiólos.
marghioleală, MARGHIOLEÁLĂ, marghioleli, s.f. (Reg. si fam.) Fandoseala, sclifoseala, moft. ♦ Siretlic, prefacatorie. – Maerghioli + suf. -eala.
marghioli, MARGHIOLÍ, marghiolesc, vb. IV. Refl. (Reg. si fam.) A face mofturi, fasoane; a se fandosi, a se sclifosi, a se alinta. ♦ A se preface. – Din marghiol.
marghiolie, MARGHIOLÍE, marghiolii, s.f. (Înv. si reg.; mai ales la pl.) 1. Afectare, fandoseala, sclifoseala; alintare, cochetarie. 2. Viclenie, prefacatorie, siretlic. – Din ngr. marghioliá.
marinar, MARINÁR, marinari, s.m. Persoana care face parte din echipajul unei nave; matelot, matroz. ♢ Guler marinar = guler mare, dreptunghiular, lasat pe spate (ca cel purtat de marinari la uniforma). – Marina + suf. -ar.
motocicletă, MOTOCICLÉTĂ, motociclete, s.f. Vehicul cu doua roti în linie sau cu trei roti în triunghi isoscel, montate pe un cadru, cu motor cu ardere interna, construit pentru una sau doua persoane. – Din fr. motocyclette.
mascat, MASCÁT, -Ă, mascati, -te, adj. 1. Care poarta masca (1), acoperit cu masca; mascuit. ♢ Bal mascat = bal la care participantii sunt deghizati sau poarta masca (1). 2. Care nu se vede, fiind acoperit de un alt obiect, de un strat de material etc.; care este ascuns privirilor; camuflat. ♦ Fig. Care ascunde realitatea sub o aparenta înselatoare; disimulat. – V. masca.
mască, MÁSCĂ, masti, 1. Bucata de stofa, de matase, de dantela, de carton etc. (înfatisând o fata omeneasca sau figura unui animal) cu care îsi acopera cineva fata sau o parte a ei (pentru a nu fi recunoscut), lasând numai ochii descoperiti; obrazar. ♢ Masca mortuara = mulaj în ghips al fetei unei persoane, facut îndata dupa deces. ♢ Expr. A-si scoate (sau a-si arunca, a-si lepada etc.) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) masca (cuiva) = a se arata sub adevaratul aspect, a(-si) da pe fata firea sau intentiile ascunse, a (se) dezvalui minciuna, înselatoria (cuiva), a aparea sau a face sa apara în adevarata lumina; a (se) demasca. ♦ Persoana mascata. ♦ Fig. Înfatisare falsa. ♦ Expresie neobisnuita a fetei (provocata de o emotie, de un sentiment puternic etc.) 2. Machiaj; p.ext. preparat cosmetic care se aplica pe fata pentru întretinerea tenului. ♦ Fizionomia unui actor machiat. 3. Dispozitiv care acopera partial sau total o persoana, un animal, un obiect pentru a le proteja, a le ascunde vederii. 4. Lucrare menita sa ascunda vederii inamicului un obiectiv militar; adapost individual sapat de fiecare soldat pe câmpul de lupta. – Din fr. masque, germ. Maske.
matisire, MATISÍRE, matisiri, s.f. Împreunare a doua capete de frânghie sau a doua cabluri prin împletirea suvitelor din care sunt alcatuite. – Cf. fr. m a t i r.
matisit, MATISÍT, -Ă, matisiti, -te, adj. (Despre capetele a doua frânghii, a doua cabluri) Îmbinat prin împletirea suvitelor din care sunt facute. – V. matisi.
matrice, MATRÍCE, (1, 2) matrice, s.f. 1. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit numar de coloane, linii sau rânduri. 2. (Log.) Tabel reprezentând valoarea de adevar a unui enunt pe baza valorii de adevar a elementelor sale componente. 3. (Anat.) Uter. ♢ Fig. obârsie, origine. 4. (Biol.) Partea fundamentala, nediferentiata a citoplasmei, a cromozomilor etc. – Din lat. matrix, -icis, fr. matrice.
ciupi, CIUPÍ, ciupesc, vb. IV. 1. Tranz. A apuca cu vârful degetelor sau cu unghiile de pielea sau de carnea cuiva, strângând-o si provocând durere; a pisca. ♢ Refl. Se ciupeste singur. ♦ A apuca, a musca ori a întepa cu ciocul sau cu gura. ♦ Fig. A face aluzii întepatoare; a necaji, a tachina. 2. Tranz. A apuca câte putin din ceva cu ciocul sau cu gura pentru a mânca; a ciuguli; (despre oameni) a rupe cu mâna bucatica cu bucatica din ceva (si a mânca). 3. Tranz. A rupe vârful lastarilor vitei de vie sau vârful tulpinii altor plante pentru a favoriza dezvoltarea fructelor. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A-si însusi (în mod repetat) mici sume de bani, obiecte marunte etc. ♦ A smulge, a afla de la cineva mici informatii, secrete marunte (pentru a le furniza altcuiva). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbata putin; a se chercheli. – Cf. bg. č u p j a, scr. č u p a t i.
clapă, CLÁPĂ, clape, s.f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care prin apasarea cu degetele, declanseaza mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc în mecanismul masinilor de scris si al unor masini de calculat, fixat la capatul unei pârghii articulate si care prin apasare, face sa se imprime litera sau cifra însemnata pe el. ♦ Orice parte terminala a unui sistem tehnic de actionare care, prin manevrare (cu mâna), efectueaza o anumita operatie. 2. Placa articulata care serveste la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucata de stofa care acopera deschizatura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele doua bucati de stofa sau de blana mobile, atasate lateral la unele caciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ♢ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a însela, a pacali (pe cineva). – Din germ. Klappe.
matricol, MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s.f., adj. 1. S.f. Registru în care se înscriu, într-o institutie, numele persoanelor a caror evidenta este necesara; (în special) registru folosit în scoli, în care se înscriu numele, datele personale si situatia scolara a elevilor. ♦ Numar de ordine sub care sunt înscrisi soldatii în registrul unui regiment. 2. S.f. (Iesit din uz) Bucata dreptunghiulara de pânza sau de stofa pe care se indica scoala la care învata un elev (si numarul sub care era înscris aici) si pe care acesta o purta prinsa pe brat sau pe piept. 3. Adj. De matricola; matricular. [Var.: matrícul, -a s.f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.
mazdrac, MAZDRÁC, mazdrace, s.n. (Înv. si reg.) Lance sau sulita lunga; maciuca ghintuita. – Din bg. majdrak.
măcelăresc, MĂCELĂRÉSC, -EÁSCĂ, macelaresti, adj. Care apartine macelarului, privitor la macelar, de macelar. ♦ Care este preparat cu (multa) carne. Ghiveci macelaresc. – Macelar + suf. -esc.
măgheran, MĂGHERÁN s.m. v. maghiran.
măghiran, MĂGHIRÁN s.m. v. maghiran.
tamar, TAMÁR, tamare, s.n. Unealta de care se servesc zidarii la caratul caramizilor, formata dintr-o scândura cu un suport în partea de jos si care se poarta în spate, legata cu niste frânghii; targa (1). – Et. nec.
deghiza, DEGHIZÁ, deghizez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) îmbraca în asa fel, încât sa nu poata fi recunoscut; a (se) travesti. ♦ Tranz. Fig. A prezenta ceva sub alta forma decât cea adevarata; a ascunde, a masca, a disimula, a camufla. – Din fr. déguiser.
mălură, MĂLURĂ, maluri, s.f. 1. Boala a grâului si a altor paioase, cauzata de unele specii de ciuperci care produc în boabe o pulbere neagra, formata din spori. 2. Numele mai multor specii de ciupeci microscopice care traiesc parazite pe grâu sau pe alte graminee si care produc malura (1) (Tilletia). 3. Boabe de cereale atinse de malura (1); pulbere neagra din interiorul lor. 4. (Bot.; pop.) Neghina. – Cf. ngr. m e l í n i.
măngălău, MĂNGĂLĂU, mangalaie, s.n. (Reg.) Obiect de lemn, lung (si dreptunghiular), cu suprafata ondulata, pe care se freaca rufele la spalat sau cu care se netezesc rufele de pânza groasa. – Din magh. mángoló.
mărăcine, MĂRĂCÍNE, maracini, s.m. Nume generic dat unor plante a caror tulpina este acoperita cu spini; fructul tepos al unor asemenea plante; p.restr. ghimpe, teapa, spin (al acestor plante). ♢ Expr. A sta (ca) pe maracini = a fi nerabdator, a nu-si gasi astâmpar. A trai ca pe maracini = a trai rau. ♦ (Mai ales la pl.) Maracinis. [Var.: maracín s.m., maracína s.f.] – Lat. marrucina.
mărăcinos, MĂRĂCINÓS, -OÁSĂ, maracinosi, -oase, adj. Plin de maracini, maracinit, spinos, ghimpos. – Maracine + suf. -os.
mărghilă, MĂRGHÍLĂ, marghile, s.f. (Reg.) Loc mlastinos; mocirla, balta. [Acc. si: mắrghila] – Et.nec.
levier, LEVIÉR s. n. (tehn.) pârghie (de manevra). (< fr. levier)
leuconichie, LEUCONICHÍE s. f. colorare în alb, partiala, a unghiilor. (< fr. leuconychie)
epiglotă, EPIGLÓTĂ, epiglote, s.f. Membrana fibrocartilaginoasa asezata în partea superioara a laringelui, care astupa glota în momentul înghitirii, pentru a împiedica patrunderea alimentelor pe caile respiratorii. – Din fr. épiglotte.
dezghiocare, DEZGHIOCÁRE, dezghiocari, s.f. Actiunea de a dezghioca; dezghiocat1. – V. dezghioca.
dezghiocat, DEZGHIOCÁT1 s.n. Dezghiocare. – V. dezghioca.
dezghiocat, DEZGHIOCÁT2, -Ă, dezghiocati, -te, adj. (Despre unele fructe sau legume) Desfacut din coaja sau din pastai; (despre boabele de porumb) desfacut de pe stiuleti; (despre stiuleti) scos din panusi. – V. dezghioca.
diagonal, DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s.f., adj. I. S.f. 1. Segment de dreapta care uneste doua unghiuri (sau vârfuri) nealaturate ale unui poligon sau doua vârfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite. ♢ Loc. adv. În diagonala = pe directia unei drepte înclinate fata de un punct de referinta; de-a curmezisul. ♦ Curea purtata de-a curmezisul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Portiune de linie de cale ferata sau de tramvai care taie oblic mai multe linii paralele dintr-o statie, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bara înclinata care leaga doua noduri ale talpilor opuse ale unei grinzi cu zabrele. II. Adj. Care uneste vârfurile a doua unghiuri nealaturate ale unui poligon sau doua vârfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite; care este în forma de diagonala; curmezis; crucis. [Pr.: -di-a-] – Din fr. diagonal.
domino, DOMINÓ, dominouri, s.n. 1. Îmbracaminte de bal mascat, în forma de mantie lunga cu gluga. ♦ Persoana care poarta la bal o asemenea îmbracaminte. 2. Numele unui joc de societate care se joaca cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, însemnate cu un numar de puncte (de la zero la sase) si pe care jucatorii le combina între ele dupa anumite reguli. [Acc. si: (2) dómino] – Din fr. domino.
leptocefal, LEPTOCEFÁL, -Ă I. adj. care prezinta leptocefalie. II. s. m. larva de anghila, cu corpul comprimat lateral si transparent. (< germ. leptozephal)
exilat, EXILÁT, -Ă, exilati, -te, adj. (Adesea substantivat) Pedepsit cu exilul, izgonit sau plecat din tara sa, aflat în exil; surghiunit. ♦ Fig. Retras, izolat. [Pr.: eg-zi-] – V. exila.
exil, EXÍL, exiluri, s.n. 1. Pedeapsa aplicata în unele tari pentru delicte politice, constând în izgonirea unui cetatean din tara sau din localitatea în care traieste; surghiun. ♦ Parasirea, plecarea voluntara a cuiva din propria tara sau localitate, de obicei pentru a scapa de o prigoana. 2. Situatie în care se gaseste o persoana exilata. [Pr.: eg-zil] – Din fr. exil, lat. exsilium.
forfecuţă, FORFECÚŢĂ, forfecute, s.f. 1. Diminutiv al lui foarfece; foarfece mic (pentru taiat unghiile). 2. Pasare mica, cu penele caramizii, cu ciocul puternic având vârfurile încrucisate ca niste foarfece (Loxia curvirostra). – Foarfece + suf. -uta.
lăţime, LĂŢÍME, latimi, s.f. Însusirea de a fi lat; cea mai mica dintre cele doua dimensiuni liniare ale unei suprafete plane dreptunghiulare; întindere opusa lungimii. ♦ Dimensiunea mijlocie a unui corp paralelipipedic. – Lat + suf. -ime.
lighioană, LIGHIOÁNĂ, lighioane, s.f. 1. Animal (salbatic). ♦ Spec. Pasare de curte; oratanie. ♦ Spec. Insecta, gâza (vatamatoare). 2. Fig. Termen injurios dat unui om de nimic; misel. ♦ Calificativ glumet dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioáie s.f.] – Din sl. legeonŭ.
narghilea, NARGHILEÁ, narghilele, s.f. Lulea de tip oriental prevazuta cu teava lunga si flexibila, al carei capat de jos este fixat într-un vas cu apa parfumata, prin care trece fumul înainte de a fi inspirat. [Var.: (înv.) nargheleá s.f.] – Din tc. nargile.
năvodar, NĂVODÁR, navodari, s.m. 1. Pescar cu navodul. 2. Lucrator (în industria textila) care face sfori, frânghii, plase de pescuit etc. 3. Pasare de balta cu pene negre si albe, cu picioare lungi si cu ciocul încovoiat în sus (Recurviostra avocetta). – Navod + suf. -ar.
ochean, OCHEÁN1, ocheane, s.n. Nume dat unor instrumente optice portative care maresc unghiul sub care se vad obiectele departate de pe suprafata pamântului, permitând o mai buna distingere a detaliilor. – Din it. occhiale, adaptat la cuvintele românesti terminate în -an.
ocniţă, ÓCNIŢĂ, ocnite, s.f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocna (1). 2. Adâncitura într-o soba de zid, în cuptorul sau în peretii caselor taranesti, în care se pastreaza diferite obiecte; firida, nisa. ♦ Firida mica facuta ca element decorativ în partea exterioara a zidului unei cladiri. 3. Groapa adânca; hruba. 4. (Reg.) Schelet de pari în forma de prisma triunghiulara cu doua laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca sa se usuce; acoperis de scânduri sprijinit pe tarus, sub care se întind snopii de cereale în acelasi scop. [Pl. si: ocniti] – Ocna + suf. -ita.
paparudă, PAPARÚDĂ, paparude, s.f. 1. (Pop.) Fata sau femeie care în vreme de seceta, îsi înfasoara corpul (gol) în verdeata, cânta si danseaza pe ulite si invoca ploaia. ♦ (La pl.) Jocul si ritualul paparudelor (1). ♦ (În superstitii) Personaj mitologic, închipuit ca o femeie îmbracata în zdrente, care aduce ploaia. 2. Fig. Femeie îmbracata ridicol sau fardata excesiv; p. gener. persoana caraghioasa. – Din bg. peperuda.
nebunie, NEBUNÍE, nebunii, s.f. 1. Pierdere a judecatii din cauza unei boli mintale; dementa, alienatie mintala. ♢ Loc. adv. (Fam.) La nebunie = foarte mult, enorm. 2. Lipsa de judecata dreapta, de minte, de cumpanire; nechibzuinta, nesocotinta, prostie. ♦ Neastâmpar, zburdalnicie. 3. Fapta, vorba etc. nesocotita, extravaganta, prostie; fapta de om nebun. ♦ (Mai ales la pl.) Fapta lipsita de seriozitate; nazbâtie, ghidusie, strengarie, nazdravanie, pozna. – Nebun + suf. -ie.
patinare, PATINÁRE2, patinari, s.f. 1. Actiunea de a patina2 si rezultatul ei; patinaj. 2. Alunecare alternativa si între limite determinate a unui culisor, într-un ghidaj de translatie. ♦ Alunecare a unei roti de vehicul pe calea de rulare, fara învârtirea ei. – V. patina2.
nenoroc, NENORÓC s.n. Lipsa de noroc, nesansa, ghinion; lipsa de succes (în actiuni), insucces:; p. ext. stare a celui fara noroc. – Ne- + noroc.
pedală, PEDÁLĂ, pedale, s.f. 1. (Adesea cu determinari care indica domeniul de aplicare) Pârghie actionata cu piciorul si folosita pentru antrenarea unui mecanism sau efectuarea unei comenzi. ♢ Expr. A pune pedala = a insista asupra unu lucru. 2. Presa tipografica mica, actionata cu piciorul. 3. Sunet prelungit de bas, care este însotit de treptele superioare de acorduri variate. – Din fr. pédale.
piedică, PIÉDICĂ, piedici, s.f. 1. Factor care împiedica realizarea unui tel, care sta în calea unei actiuni: stavila, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ♢ Loc. vb. A pune piedica (sau piedici) = a împiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva sa cada, împiedicându-l cu piciorul. ♢ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedica = a pune cuiva piciorul înainte pentru a-l face sa se împiedice si sa cada. ♦ (Rar) Greutate în vorbire. 2. (Concr.) Unealta, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau încetinirea miscarii unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la sustinere etc. ♦ Frânghie sau lant cu care se leaga picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i împiedica sa fuga când sunt lasati sa pasca. 3. (Bot.; în compusul) Piedica-vântului = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii si albastrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piédeca s.f.] – Din lat. pedica.
pieliţă, PIÉLIŢĂ, pielite, s.f. 1. Piele (1) subtire, fina, delicata; (p. spec.) pielea obrazului. ♦ (Mai ales la pl.) Strat subtire, cornos, care margineste unghia. 2. Nume generic pentru tesuturile animale subtiri (si elastice), cu aspect de foita, lama sau pânza fina, care captusesc, îmbraca, sustin, separa sau formeaza anumite organe sau parti de organe; membrana. 3. Ţesut vegetal subtire care acopera, separa sau leaga unele parti ale plantelor. 4. Intestin de animal sau membrana artificiala care formeaza învelisul mezelurilor preparate din tocatura. 5. Pojghita fina care se formeaza pe suprafata unor lichide. – Piele + suf. -ita.
pilă, PÍLĂ1, pile, s.f. Unealta de otel calit, având una sau mai multe fete prevazute cu numerosi dinti marunti si ascutiti, folosita la ajustarea manuala sau mecanica a unor obiecte dure. ♦ Ustensila metalica în forma de lama cu suprafata crestata, folosita la netezirea unghiilor (dupa taierea lor). – Din sl. pila.
povaţă, POVÁŢĂ, povete, s.f. (Pop.) Îndrumare, sfat dat cuiva sau primit de cineva; povatuire, povatuiala. ♢ Loc. adj., adv. De povata = ca îndrumator, ca ghid. ♦ Persoana care îndrumeaza, sfatuieste pe cineva. – Cf. pol. p o w o d c a "conducator".
pungă, PÚNGĂ, pungi, s.f. 1. Saculet (cu baieri) de piele, mai rar de pânza, de material plastic etc., cu una sau mai multe despartituri, în care se tin în mod curent banii si alte obiecte mici. ♢ Expr. A-i sufla vântul în punga sau a da de fundul pungii = a nu (mai) avea bani. A-si dezlega (sau a-si desface) punga = a fi darnic. A fi gros la punga = a fi foarte bogat. A(-si) strânge (sau a avea, a face) buzele (sau gura) punga = a) a avea sau a produce o senzatie de contractare a buzelor din cauza unui aliment astringent, acru etc.; b) a tine buzele strânse (în semn de nemultumire, de amaraciune etc.). ♦ Continutul unei pungi (1); p. ext. bani, avere. ♦ Saculet cuprinzând 500 de galbeni, taleri sau lei vechi, cu care se faceau platile în trecut; p. ext. suma de 500 de galbeni, taleri sau lei vechi. 2. Saculet facut din hârtie, din material plastic sau din alt material, servind ca ambalaj pentru diferite obiecte, mai ales alimente. ♦ Continutul unui astfel de saculet; 3. Umflatura a pielii de forma unui saculet (situata mai ales sub pleoapa inferioara); ♢ Punga de apa = denumire populara pentru ascita; pleurezie. 4. Saculet triunghiular situat la piciorul albinei, în care aceasta strânge si transporta polenul. 5. Cavitate naturala în scoarta pamântului, de forma unei pungi (1). 6. (Bot.; în compususl) Punga-babei = planta erbacee cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). – Et. nec.
latitudine, LATITÚDINE s. f. 1. pozitia în grade a unui punct de pe glob sau a unui astru fata de un plan ecuatorial de referinta. 2. (mat.) una dintre coordonatele polare spatiale, reprezentând unghiul format de raza vectoare a unui punct dat cu planul triedrului ortogonal la care se raporteaza punctul. 3. (fig.) libertate de actiune, de alegere. (< it. latitudine, fr. latitude, lat. latitudo)
radian, RADIÁN, radiani, s.m. Unitate de masura pentru unghiuri, egala cu un unghi la centrul unui cerc cuprinzând un arc de cerc a carui lungime este egala cu raza cercului [Pr:. -di-an] – Din fr. radian.
radiodifuziune, RADIODIFUZIÚNE, radiodifuziuni, s.f. Radiocomunicatie unilaterala care consta în transmiterea sistematica prin unde electromagnetice neghidate a unui program (sonor si vizual) destinat receptiei publice. ♦ Institutie care se ocupa cu întocmirea si cu difuzarea acestor programe. [Pr.: -di-o-di-fu-zi-u-] – Din fr. radiodiffusion.
rampă, RÁMPĂ, rampe, s.f. 1. Platforma (la nivelul pardoselii unor vehicule) care înlesneste încarcarea si descarcarea marfurilor; loc înaltat (lânga linia ferata) destinat încarcarii si descarcarii marfurilor. 2. Balustrada de lemn, de fier sau de piatra de-a lungul unei scari sau (rar) unui pod. ♦ Bariera. 3. Partea din fata a unei scene de teatru unde sunt instalate luminile; rivalta; p. gener. scena. ♢ Expr. A chema la rampa = a cere, prin aplauze, ca artistii sa reapara pe scena. A vedea lumina rampei = (despre piese de teatru) a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fata publicului. 4. Portiune înclinata fata de orizontala a unui drum sau a unei cai ferate, parcursa în sensul urcarii. 5. Lucrare miniera prin care se face legatura între galeria de transport a unui orizont si un put de mina sau un plan înclinat. 6. (În sintagma) Rampa de lansare = platforma prevazuta cu dispozitive de orientare si ghidare, folosite pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe.
rangă, RÁNGĂ, rangi, s.f. Bara de fier, tesita la unul din capete, servind ca pârghie pentru ridicarea sau deplasarea unor obiecte grele sau la desfacerea unor pavaje. – Et. nec.
foale, FOÁLE, foale, s.n. 1. Aparat care foloseste la comprimarea si la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereti plisati, actionata prin mânere sau printr-un sistem de pârghii. ♦ Burduf plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonica etc.). ♦ Sac primitiv facut din pielea unor animale; burduf. 2. (Reg., fam.) Abdomen. [Var.: (1) foi s.m.] – Lat. follis.
râcâi, RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre pasari sau animale) A scormoni, a scurma cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ♢ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inima = a-l chinui pe cineva gândul ca trebuie sa faca un lucru si nu l-a facut sau ca stie un lucru care intereseaza pe altul si nu-l spune. ♦ A îndeparta prin zgâriere un învelis, un strat. – Formatie onomatopeica.
regulat, REGULÁT, -Ă, regulati, -te, adj. 1. Care este conform unei reguli stabilite în prealabil; care se repeta dupa o anumita regula, într-o anumita ordine, fara abatere. ♦ Care se desfasoara cu regularitate: firesc, obisnuit, normal. ♢ Verbe regulate = verbe care se conjuga dupa regulile generale ale conjugarilor. ♦ Ordonat, uniform. 2. Care este organizat sau functioneaza în baza unei legi; organizat legal, organizat pe baze permanente. ♦ Sistematizat, orânduit. 3. (Despre corpuri) Care permite o descompunere în parti, astfel încât acestea sa fie identice si în relatii identice unele în raport cu altele. ♢ Poligon regulat = poligon care are toate laturile si toate unghiurile egale. Poliedru regulat = poliedru cu toate fetele poligoane regulate si cu toate unghiurile diedre egale. ♦ (Despre trasaturi, forme etc.) Alcatuit din elemente care se grupeaza ordonat sau simetric; armonios, frumos. – V. regula.
latin, LATÍN, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Latium /Italia/, care apartinea Romei antice. ♢ roman. ♢ (s. f.) limba italica vorbita de romani. II. adj. arhitectura ~a = stil roman degenerat, având ca tip bazilica romana. ♢ (mar.) vela ~a = pânza triunghiulara învergata pe o antena. (< lat. latinus, fr. latin)
scărpina, SCĂRPINÁ, scárpin, vb. I. 1. Refl. si tranz. A (se) râcâi sau a (se) freca cu unghiile, cu degetele, cu un obiect sau de ceva tare, în locul unde simte o senzatie de mâncarime a pielii. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A bate pe cineva. – Lat. scarpinare.
scrofulă, SCRÓFULĂ, scrofule, s.f. Ganglion limfatic din regiunea cervicala, inghinala sau axilara atins de scrofuloza. ♦ (La pl.) Scrofuloza. – Din fr. scrofule, lat. scrofulae.
se, SE pron. refl. 1. (Arata ca persoana care face lucrarea este si aceea care o sufera) Se ascunde sub pod. 2. (Intra în alcatuirea verbelor reflexive eventive) ♢ Se îmbolnavi de ochi. 3. (Intra în alcatuirea verbelor reflexive reciproce) Se ghiontesc. 4. (Intra în alcatuirea verbelor reflexive dinamice) S-a luptat cu zmeul. 5. (Intra în alcatuirea verbelor reflexive pasive si impersonale) Sa se dea dispozitii. – Din lat. se.
semincer, SEMINCÉR, seminceri, s.m. 1. Arbore dintr-o padure lasat la taierea padurii pentru samânta în vederea regenerarii naturale a suprafetei din jur; plante lasate neculese o data cu restul recoltei pentru a servi ca plante de samânta. 2. Lot dintr-o cultura agricola destinat producerii semintelor pentru asigurarea materialului necesar însamântarilor. 3. Stiulete de porumb nedezghiocat pastrat pentru samânta. – Samânta + suf. -ar.
sfredel, SFRÉDEL, sfredele, s.n. 1. Unealta în forma de bara, prevazuta la un capat cu muchii ascutite sau cu taisuri si folosita pentru executarea gaurilor; burghiu. 2. (Art.) Numele popular al unei constelatii formate din trei stele. – Din bg. svredel.
sondă, SÓNDĂ, sonde, s.f. 1. Gaura cilindrica forata în interiorul scoartei pamântului în vederea exploatarii unui zacamânt de hidrocarburi fluide, a explorarii unor straturi etc. ♦ Instalatie situata deasupra unei sonde (1). 2. Aparat care serveste la extragerea unei mici cantitati dintr-un material compact sau granulat (pamânt, ciment, nisip etc.). ♦ Burghiu mare, actionat mecanic, cu care se fac foraje în sol (în scopul de a-l explora si a cunoaste natura straturilor). 3. Instrument chirurgical în forma de tub cilindric de metal, de cauciuc etc. care serveste la explorarea sau la evacuarea unor canale sau cavitati din organism ori la drenarea plagilor. 4. Instrument cu ajutorul caruia se efectueaza diferite observatii hidrometrice ca masurarea adâncimii unei ape, recoltarea de probe de pe fundul apelor etc. 5. Dispozitiv sensibil, asociat unui aparat de masura, care poate fi plasat în diferite puncte din spatiu pentru exploatarea unui câmp fizic. 6. (În sintagmele) Balon-sonda = balon prevazut cu aparate de observatie, care se lanseaza în atmosfera pentru diferite cercetari stiintifice. Sonda spatiala = satelit artificial sau vehicul spatial fara oameni, lansat în spatiul cosmic pentru cercetarea lui directa. 7. Pahar lunguiet si subtire, mai îngust în partea de jos. – Din fr. sonde.
spinos, SPINÓS, -OÁSĂ, spinosi, -oase, adj. 1. (Despre plante) Cu spini1; ghimpos; (despre locuri, terenuri) pe care cresc plante cu spini1. 2. Fig. Care prezinta dificultati; greu de parcurs, greu de efectuat; aspru. ♦ Fig. Complicat, dificil. – Spin1 + suf. -os.
spintecat, SPINTECÁT, -Ă, spintecati, -te, adj. Despicat, strapuns; înjunghiat; sfâsiat. ♦ Prevazut cu o taietura, cu o despicatura. – V. spinteca.
stereofotografie, STEREOFOTOGRAFÍE, stereofotografii, s.f. Ramura a tehnicii fotografice care se ocupa cu obtinerea unei perechi de fotografii luate sub unghiuri putin diferite. ♦ Dubla imagine constituita din doua fotografii ale unui obiect, luate sub unghiuri diferite. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréophotographie.
lasou, LASÓU s. n. frânghie sau curea lunga cu un lat, care se leaga de sa, folosita în America de Sud la prinderea animalelor salbatice. (< fr. lasso)
şorţ, SORŢ, sorturi, s.n. 1. Obiect de îmbracaminte pe care îl poarta dinainte, peste haine, femeile, muncitorii etc. în timpul lucrului, pentru a-si proteja îmbracamintea. 2. Obiect de îmbracaminte (cu mâneci) care face parte din uniforma scolarilor si care se poarta peste haine. 3. (În portul popular femeiesc) Ţesatura dreptunghiulara din lâna sau din bumbac, de obicei împodobita cu broderii, care se poarta peste fusta. – Din germ. Schurz.
tălmăci, TĂLMĂCÍ, talmacesc, vb. IV. Tranz. 1. A traduce un text dintr-o limba în alta. 2. A interpreta, a tâlcui. 3. A explica, a lamuri; a dezlega, a deslusi, a ghici o problema, o întrebare etc. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A-si da explicatii, a se lamuri; a se sfatui, a se întelege cu cineva. 4. A exprima, a exterioriza. – Din sl. tlŭmačĩ.
teleghidare, TELEGHIDÁRE, teleghidari, s.f. Teleghidaj. – V. teleghida.
toacă, TOÁCĂ, toace, s.f. 1. Placa de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu doua ciocanele, pentru a anunta începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserica sau la manastire; p. ext. sunetul produs de aceasta bataie. ♢ Expr. Uscat (ca o) toaca (sau ca toaca) = foarte slab. A sti si toaca în (sau din) cer = a sti multe lucruri; a face pe atotstiutorul, pe înteleptul. (Pop.) Uciga-l toaca = a) (în imprecatii) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placa de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe santiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, dupa rasaritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiaza liturghia sau vecernia la biserica. 3. (Art.) Numele popular al constelatiei Pegas. – Din toca (derivat regresiv).
tont, TONT, TOÁNTĂ, tonti, toante, adj., s.m. si f. (Om) prost, neghiob, natâng. [Var.: (pop.) tânt, -a adj.] – Cf. it., sp., port. t o n t o.
flamură, FLÁMURĂ, flamuri, s.f. 1. Steag, drapel. ♦ Pavilion triunghiular purtând culorile nationale sau emblema marinei unei tari, folosit pe navele de razboi. 2. Pavilion triunghiular folosit în codul international de semnale pentru semnalizarea cifrelor. – Din ngr flámburon.
foaie, FOÁIE, foi, s.f. 1. Frunza. ♦ Compus: foaie-grasa = numele a doua plante erbacee cu frunze carnoase, cu flori albastre-violete ori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris si alpina). ♦ Sepala sau petala. 2. Bucata dintr-un material cu una dintre dimensiuni foarte mica în raport cu celelalte doua. 3. Bucata dreptunghiulara de hârtie (de scris): fila a unei carti, a unui registru sau a unui caiet. ♢ Foaie volanta = a) tiparitura pe o singura fata care se difuzeaza cu un prilej deosebit; b) fila de hârtie izolata. ♢ Expr. A întoarce foaia sau a o întoarce pe foaia cealalta = a-si schimba purtarea sau atitudinea fata de cineva, devenind mai aspru. ♦ (Urmat de determinari) Adeverinta, dovada oficiala care atesta un drept, o obligatie, etc. ♢ Foaie de drum = bilet (individual sau colectiv) platit de autoritatea care-l elibereaza si pe baza caruia se poate face o calatorie cu trenul. (Iesit din uz) Foaie de zestre (sau dotala) = act care consemneaza zestrea unei fete sau a unei femei casatorite. 4. (Înv.) Ziar, revista. ♦ Foaie de titlu = pagina de la începutul unei publicatii pe care este imprimat titlul (si subtitlul) complet al unei carti, numele autorului, locul si data aparitiei, editorul sau editura care publica lucrarea. 5. Latimea unei pânze: bucata de pânza întrebuintata în toata latimea ei la confectionarea unei haine. ♢ Foaie de cort = material gros impermeabil, din care se confectioneaza corturi sau alte obiecte de protectie. ♦ (La pl.) Fusta. 6. Strat de aluat, subtiat cu vergeaua, din care se fac placinte, taitei, etc. [Pr.: foa-ie] – Lat. folia (pl., devenit sg., al lui folium), (4) dupa fr. feuille.
foc, FOC2, focuri, s.n. Pânza triunghiulara sustinuta de bompres la prora unei nave. – Din fr. foc.
fofelniţă, FOFÉLNIŢĂ, fofelnite, s.f. 1. Fiecare dintre cele doua stinghii încrucisate ale vârtelnitei, pe care sunt asezate cele patru fofeze. 2. Cutitul melitei. 3. Fig. Gura (ca organ al vorbirii). – Fofeaza + suf. -elnita. Cf. v â r t e l n i t a.
foiţă, FOÍŢĂ, foite, s.f. Diminutiv al lui foaie. 1. Foaie subtire de hârtie. ♢ Foita de tigara = bucata mica de hârtie speciala, foarte subtire, de forma dreptunghiulara, în care se înveleste tutunul pentru a face o tigara. ♦ (La pl.; fam., iesit din uz) Carti de joc; p. ext. joc de carti. ♦ Foaie subtire de hârtie rosie, care se folosea în loc de fard. ♦ Foaie subtire de metal. 2. Frunzulita. 3. (Biol.; în sintagma) Foite embrionare = straturile de celule (endodermul, ectodermul si mezodermul) ale embrionului în stare de gastrula. – Foaie + suf. -ita .
lapalisadă, LAPALISÁDĂ s. f. afirmatie naiva care provoaca râsul; reflexie neghioaba; truism. (< fr. lapalissade)
foraibăr, FORÁIBĂR, foraibare, s.n. Dispozitiv de metal în forma de surub îndoit în unghi drept, prevazut cu filet pe unul dintre brate, cu care se blocheaza o usa, o fereastra etc. – Din germ Vorreiber.
lancinant, LANCINÁNT, -Ă adj. (despre dureri) care se manifesta prin junghiuri si zvâcnituri. (< fr. lancinant)
fotă, FÓTĂ, fote, s.f. 1. Parte componenta a costumului popular românesc (bogat ornamentata) purtata de femei, formata dintr-o tesatura dreptunghiulara de lâna care se petrece în jurul corpului, tinând locul fustei, sau din doua bucati de stofa acoperind partea din fata a corpului (ca un sort) si pe cea din spate. 2. (Rar) Sort purtat de cârciumari, de ospatari etc. – Din tc. fota.
frânghie, FRÂNGHÍE1, frânghii, s.f. Fir lung si gros facut din mai multe fibre vegetale sau din fire animale, precum si din fibre sintetice, rasucite una în jurul alteia; funie. [Acc. si: (reg.) frấnghie] – Lat. fimbria.
frânghie, FRÂNGHÍE2 s.f. v. frenghie.
frânghier, FRÂNGHIÉR, frânghieri, s.m. Persoana care confectioneaza frânghii1 sau obiecte din frânghie1; persoana care vinde frânghii1 sau obiecte facute din frânghie1. [Pr.: -ghi-er] – Frânghie + suf. -ar.
frânghierie, FRÂNGHIERÍE1, frânghierii, s.f. Meseria de frânghier. [Pr.: -ghi-e-] – Frânghier + suf. -ie.
frânghierie, FRÂNGHIERÍE2, frânghierii, s.f. Local în care se confectioneaza sau se vând frânghii1 si obiecte facute din frânghie1. [Pr.: -ghi-e-] – Frânghie1 + suf. -erie.
frânghierit, FRÂNGHIERÍT s.n. (Rar) Totalitatea frânghiilor1 necesare la pescuit. [Pr.: -ghi-e-] – Frânghie1 + suf. -arit.
frânghioară, FRÂNGHIOÁRĂ, frânghioare, s.f. (Rar) Frânghiuta. [Pr.: -ghi-oa-] – Frânghie + suf. -ioara.
frânghiuţă, FRÂNGHIÚŢĂ, frânghiute, s.f. Diminutiv al lui frânghie1; frânghioara. [Pr.: -ghi-u-] – Frânghie1 + suf. -uta.
frânt, FRÂNT, -Ă, frânti, -te, adj. 1. (Despre obiecte tari) Rupt2 (în doua) prin îndoire, lovire sau apasare puternica. ♦ (Despre oase sau membre) Fracturat. ♦ Spart, zdrobit, stricat. ♢ Expr. A nu avea (nici o) para frânta = a nu avea nici un ban. 2. (Despre linii sau lucruri asemanatoare cu o linie) Care prezinta unghiuri, îndoituri, întorsaturi. 3. (Despre oameni) Îndoit de mijloc. 4. Fig. Zdrobit de oboseala; sleit, extenuat. ♢ Expr. Beat frânt = foarte beat, beat mort. 5. Fig. Învins, înfrânt. – V. frânge.
frenghie, FRENGHÍE, frenghii, s.f. (Înv.) Brocart. [Var.: frânghíe s.f.] – Din tc. frengi.
fular, FULÁR, fulare, s.n. 1. Fâsie dreptunghiulara dintr-o tesatura sau dintr-o împletitura de lâna, de matase etc., care se poarta în jurul gâtului. 2. Ţesatura usoara de matase pentru rochii, cravate etc. – Din fr. foulard.
solgăbirău, SOLGĂBIRẮU, solgabirai, s.m. (Maghiarism înv.) Functionar administrativ din fosta administratie austro-ungara (corespunzând pretorului sau primpretorului de mai târziu). – Magh. szolgabiró
ana, ANÁ, anale, s.f. Frânghie de care sunt suspendate cârligele carmacelor. ♦ Frânghie cu plute care se agata de marginea superioara a mrejelor si a altor plase pescaresti. – Et. nec.
pagubă, PÁGUBĂ, pagube, s.f. 1. Pierdere materiala suferita de cineva sau adusa cuiva; stricaciune care provoaca o pierdere, o dauna. ♢ Loc. adv. În paguba = pierzând bani sau alte bunuri. ♢ Expr. Atâta paguba! sau mare paguba! nici o paguba! paguba-n ciuperci! expresii exclamative care arata resemnarea sau nepasarea pentru o pierdere suferita. A fi rau de paguba, se spune despre cineva ghinionist sau despre cineva ori ceva care aduce ghinion. A fluiera (sau a sufla, a vorbi etc.) a paguba = a prevesti o pierdere; a-si manifesta regretul pentru o pierdere suferita. 2. Fig. Stirbire, pierdere a calitatii, a valorii unui lucru; prejudiciu moral. ♢ Loc. prep. În paguba (cuiva sau a ceva), aducând un prejudiciu. ♢ Expr. (Reg.) Paguba ca... (sau de...) sau e paguba sa... = pacat ca... (sau de...); e regretabil sa... – Din sl. paguba.
pală, PÁLĂ5, pale, s.f. Bucata de pânza dreptunghiulara pe care si-o puneau peste rochie femeile romane. – Din lat. palla.
palisadă, PALISÁDĂ, palisade, s.f. 1. Element de fortificatie, folosit în amenajarile defensive mai vechi, alcatuit din pari grosi si lungi batuti în pamânt, legati între ei cu scânduri, frânghii etc. si având între spatii împletituri de nuiele, maracini, sârma ghimpata etc.; palanca. 2. (Bot.) Mod de asezare a unor celule alungite, cilindrice sau prismatice, care stau una lânga alta, perpendiculare pe suprafata organului; celule astfel asezate. – Din fr. palissade.
palmieră, PALMIÉRĂ, palmiere, s.f. Bucata dreptunghiulara de piele groasa care protejeaza palmele1 (1) în timpul muncii. – Palma1 + suf. -iera.
palonier, PALONIÉR, paloniere, s.n. Mecanism alcatuit dintr-o pârghie articulata la mijloc si cu doua pedale la extremitati, folosit la dirijarea unui avion sau a unor ambarcatii. [Pr.: -ni-er] – Din fr. palonnier.
panaghiar, PANAGHIÁR, panaghiare, s.n. 1. Icoana Maicii Domnului. 2. Vas de metal (mai ales de aur sau de argint), împodobit cu incrustatii artistice, pe care se tine panaghia (2). [Pr.: -ghi-ar] – Panaghie + suf. -ar.
panaghie, PANAGHÍE, panaghii, s.f. 1. Nume dat Fecioarei Maria; p. ext. iconita (emailata) cu chipul Fecioarei Maria, purtata de ierarhi pe piept. 2. Bucata de prescura care se manânca în manastiri, în prima saptamâna dupa Pasti. ♦ Prescura facuta la patruzeci de zile dupa înmormântarea cuiva. – Din sl. panagija, ngr. panaghía.
pană, PÁNĂ1, pene, s.f. I. 1. Fiecare dintre formatiile epidermice cornoase care acopera corpul pasarilor, servind la protectia lui si la zbor, compusa dintr-un cotor pe care sunt asezate simetric, de-o parte si de alta, fire (pufoase). ♢ Expr. Usor în pene = îmbracat subtire, sumar; p. ext. prost îmbracat, zdrentaros. Smuls de pene = rusinat, umilit. A lua (pe cineva) în (sau prin) pene = a certa, a mustra (pe cineva). ♢ Compuse: pana-zburatorului = planta erbacee cu frunze paroase, si cu flori mari, violete sau albe, fara miros (Lunaria annua); pana-gâstei = specie de muschi cu tulpina dreapta, cu ramuri arcuite si inegale, formând tufe mari, verzi sau galbui (Hylocomium triquetrum). ♦ Smoc de pene1 (I 1) sau aripa care serveste la diverse scopuri practice gospodaresti. 2. (La pl.) Pene1 (I 1) de pasare sau fire pufoase desprinse de pe cotoarele acestora, care servesc la umplerea pernelor, a saltelelor etc.; p. ext. asternut (moale) de pat (cu pene), fulgi etc.). 3. Pana1 (I 1) de gâsca, ascutita si despicata la vârf, întrebuintata altadata ca instrument de scris cu cerneala; p. gener. toc de scris, condei; ceea ce serveste la scris. ♦ Fig. Scriere, scris; stil, fel de a scrie al unui scriitor; arta de a scrie; p. ext. scriitor. 4. Dispozitiv facut din cotor de pana1 (I 1), care serveste sa tina cârligul unditei la adâncimea dorita. 5. Podoaba din pene1 (I 1), care se poarta la palarie, în par etc. ♦ (Pop.) Podoaba pentru palarie facuta din flori (naturale sau artificiale); p. restr. floare. 6. (În sintagma) Categorie pana = categorie în care intra boxerii între 54 si 57 kg, luptatorii între 57 si 63 kg etc. II. 1. Piesa de lemn sau de metal (de forma unei prisme), întrebuintata la despicarea lemnelor, la detasarea unor bucati dintr-un material, la fixarea sau la întepenirea unor piese, la asamblarea sau la solidarizarea unor organe de masini, a unor elemente de constructie etc. ♦ (Tipogr.) Piesa care se intercaleaza între matritele de linotip, pentru a le spatia. ♦ Felioara de slanina cu care se împaneaza carnea ce urmeaza sa fie fripta. 2. Partea ciocanului, opusa capului, prelungita si subtiata spre vârf. ♦ Partea lata, plata a unor obiecte, instrumente etc.; lama. 3. Betisor cu care se strânge frânghia ferastraului pentru a întinde pânza; cordar. 4. (În sintagma) Pana capastrului sau pana de capastru = streang sau curea cu care se priponeste calul. 5. Parte a cârmei unei nave, care poate fi rotita în jurul unui ax vertical si asupra careia se exercita presiunea apei când se schimba directia de miscare a navei. 6. Placa mica de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale. ♦ Ancie (la un instrument muzical de suflat). 7. (În sintagma) Pana de somn = carnea de la pântece sau de la coada somnului. [Var.: (înv. si reg.) peána s.f.] – Lat. pinna.
pandantiv, PANDANTÍV, pandantive, s.n. 1. Bijuterie care se poarta la gât, atârnata de un lantisor sau de o panglica. 2. Element arhitectural în forma de triunghi sferic cu vârful în jos, situat în colturile arcelor mari care sprijina o cupola sau o turla. – Din fr. pendentif.
pantă, PÁNTĂ, pante, s.f. 1. Portiune de teren cu suprafata înclinata fata de planul orizontal, care formeaza de obicei versantul unei forme de relief; povârnis, coasta. ♢ Loc. adv. si adj. În panta = înclinat, piezis. ♢ Expr. A cadea (sau a aluneca) pe panta... (sau pe o panta...) = a) a se lasa prins, antrenat de...; b) a se îndrepta catre..., a duce catre... 2. Unghi ascutit format de o dreapta sau de un plan cu dreapta sau cu planul orizontal; tangenta trigonometrica a acestui unghi; înclinare fata de orizontala. – Din fr. pente.
pantometru, PANTOMÉTRU, pantometre, s.n. Instrument topografic cu care se masoara unghiurile orizontale. – Din fr. pantomètre.
papiermâche, PAPIER MÂCHÉ subst. Pasta de hârtie (amestecata cu ghips sau cu caolin si cu clei de colofoniu) folosita în confectionarea unor obiecte decorative si în sculptura. [Pr.: papié masé] – Cuv. fr.
par, PAR1, pari, s.m. 1. Bucata de lemn lunga si (relativ) groasa, de obicei ascutita, folosita mai ales ca element de sustinere, de fixare etc. în diferite constructii sau ca pârghie, ca ciomag etc. ♢ Loc adv. Cu parul = cu forta, silit. ♢ Expr. A-i da (cuiva) cu parul în cap = a bate foarte tare (pe cineva); p. ext. a împiedica (pe cineva) sa promoveze, sa actioneze etc. Parca mi-a (sau ti-a, i-a etc.) dat cu parul în cap, se spune când cineva a primit pe neasteptate o veste neplacuta. A (i) se apropia funia de par = a) a fi batrân, aproape de moarte; b) a se apropia un anumit termen (pentru îndeplinirea presanta a ceva); a se apropia deznodamântul. 2. Craca groasa de copac. ♢ Par de oale = prepeleac (pentru vase, oale). – Lat. palus.
paralaxă, PARALÁXĂ, paralaxe, s.f. 1. Unghiul dintre dreptele care unesc un punct foarte departat cu extremitatile unei baze de observare. 2. (Astron.) Unghi maxim sub care se vede raza Pamântului sau a orbitei sale de pe un alt corp ceresc. – Din fr. parallaxe, lat. parallaxis.
paranteză, PARANTÉZĂ, paranteze, s.f. 1. Semn de punctuatie care consta din doua arcuri de cerc sau din doua dreptunghiuri carora le lipseste o latura lunga si între care se izoleaza o explicatie, un adaos, un amanunt legat de restul unui text dat. ♦ P. ext. Text, adaos izolat între aceste semne grafice. ♦ Paranteza (1) în care apare o expresie algebrica, pentru a arata ca operatia aflata în interiorul ei se efectueaza înaintea celorlalte: p. ext. expresie algebrica izolata în acest fel. 2. Fig. Digresiune (scrisa sau orala). ♢ Loc adv. În paranteza = în treacat. [Var.: (Înv.) parantéz s.n.] – Din fr. parenthèse.
paraşută, PARASÚTĂ, parasute, s.f. Dispozitiv în forma de umbrela sau de dreptunghi, cu suprafata mare, folosit pentru reducerea vitezei de cadere a unui corp lansat de la înaltime, de obicei dintr-un avion în zbor. ♢ Parasuta luminoasa = parasuta cu care se lanseaza un material pe baza de magneziu, care se aprinde în cadere, luminând puternic terenul de aterizaj, obiectivul de recunoastere etc. – Din fr. parachute.
parâmă, PARẤMĂ, parâme, s.f. Frânghie ori cablu textil, metalic sau din material plastic. folosit la bordul unei nave. – Din tc. parima.
pasă, PÁSĂ, pase, s.f. 1. (Sport) Transmitere a mingii catre un coechipier. 2. Fiecare dintre miscarile facute cu mâna de cel care hipnotizeaza pe cineva. 3. Miza pe care trebuie sa o depuna jucatorii de carti la fiecare nou tur. ♦ (Rar) Tur la unele jocuri de carti. ♢ Expr. A avea (sau a fi în) pasa buna (sau proasta) = a avea noroc (sau ghinion) la jocul de carti; a trece prin împrejurari favorabile (sau nefavorabile); a-i reusi (sau a nu-i reusi) cuiva ceva. 4. (Nav.) Fâsie de apa indicata navigatiei într-o zona cu stânci, bancuri, mine etc. 5. (Tehn.) Trecere a metalului de forjat în tiparele sau în matritele care îl fasoneaza. – Din fr. passe, engl. pass.
pascalie, PASCALÍE, pascalii, s.f. 1. Calendar bisericesc special, cu ajutorul caruia se poate stabili cu mult înainte data Pastilor si a altor sarbatori religioase care nu au loc la date fixe. 2. Carte astrologica populara cu ajutorul careia se crede ca se poate ghici viitorul cuiva. – Din ngr. pashálion.
pastă, PÁSTĂ, paste, s.f. Materie densa cu aspect omogen, rezultata de obicei din macinarea unor substante si din amestecul lor (cu un lichid) pâna la obtinerea consistentei dorite. ♢ Pasta de dinti = preparat farmaceutic întrebuintat la spalarea dintilor. Paste fainoase = produse alimentare, de diferite forme si dimensiuni, obtinute prin uscarea unui aluat nedospit din faina de grâu. ♦ Culoare (folosita în pictura) de obicei preparata cu ulei. ♦ Lac de unghii cu aspect omogen. – Din ngr. pásta, germ. Pasta.
patină, PATÍNĂ1 s.f. 1. Strat subtire rezultat din oxidarea naturala sau artificiala a bronzului. prin care acesta capata la suprafata o pojghita de carbonat de cupru, de culoare verde. ♦ P. anal. Culoare caracteristica pe care o capata, sub influenta agentilor atmosferici, obiectele sau constructiile de metal, de lemn, de piatra etc. si care le da un aspect de vechime. 2. Strat artificial cu care se acopera un obiect; culoare, lustru care i se da unui obiect în scopuri decorative, pentru a crea impresia de vechime sau pentru a-l proteja împotriva coroziunii. – Din fr. patine.
patină, PATÍNĂ2, patine, s.f. 1. Obiect de metal format dintr-o sina si elemente de legatura care îl fixeaza de talpa ghetei, folosit la patinaj. ♢ Patina cu role = obiect de metal asemanator cu patina2 (1), prevazut cu patru rotite si cu elemente de legatura care îl fixeaza de talpa ghetelor, si care permite deplasarea pe sol în miscari asemanatoare cu cele de pe patinoar. ♦ (Rar) Fiecare dintre cele doua talpi ale saniei. ♦ (Rar) Schi. 2. Piesa prin intermediul careia un mecanism aluneca pe un element de ghidare. ♢ Patina de ascensor = sina pe care aluneca cabina ascensorului. ♦ Organ al masinilor agricole de recoltat, destinat rezemarii pe sol a aparatului de taiere si reglarii înaltimii de taiere a plantelor. – Din fr. patin.
patrunghiular, PATRUNGHIULÁR, -Ă, patrunghiulari, -e, adj. (Rar) Care are patru unghiuri. – Patru + unghiular (dupa lat. quadrangularis, fr. quadrangulaire).
pazarghidean, PAZARGHIDEÁN, pazarghideni, s.m. (Turcism înv.) Om de afaceri; samsar, misit. – Din tc. pazara-gidea.
păgubos, PĂGUBÓS, -OÁSĂ, pagubosi, -oase, adj. Care sufera mereu pagube, care nu are noroc în ceea ce întreprinde; ghinionist. – Paguba + suf. -os.
pământ, PĂMẤNT, (3, 4, 5) pamânturi, s.n. 1. Planeta a sistemului solar, locuita de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe aceasta planeta. ♢ Expr. La capatul (sau marginile) pamântului = foarte departe. De când (e lumea si) pamântul sau cât e lumea si pamântul = a) (de) totdeauna; b) (în constructii negative) niciodata. Ca de la cer la pamânt, se spune pentru a arata marea deosebire dintre doua lucruri. 2. Scoarta globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafata lui (împreuna cu atmosfera) pe care traiesc oamenii si alte vietati; sol. ♢ Loc. adv. Ca pamântul = a) cu desavârsire, de tot; b) profund, greu; c) (în constructii negative) deloc, în nici un fel. ♢ Loc. adj. si adv. În (sau la) pamânt = (aplecat) în jos (de teama, de emotie, din modestie etc.). La pamânt = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comanda) culca-te! ♢ Expr. A lasa toate la (sau în) pamânt = a lasa balta, la voia întâmplarii; a abandona. Parca l-a înghitit pamântul (sau a intrat în pamânt) = a disparut, s-a facut nevazut. A-i veni cuiva sa intre în pamânt, se spune când cineva se simte foarte rusinat si ar vrea sa nu mai dea ochii cu oamenii. A iesi (sau a aparea) ca din pamânt = a se ivi deodata, pe neasteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pamânt = a (nu) avea simtul realitatii. A nu-l mai tine (sau a nu-l mai încapea) nici pamântul (de...) = a simti o emotie puternica. A nu-l mai încapea (pe cineva) pamântul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pamântul = a fi un ticalos. A nu-l (mai) rabda (sau tine pe cineva) pamântul, se zice (mai ales în imprecatii) despre un om rau. A sterge (sau a stinge, a face sa piara) de pe fata pamântului sau a (se) face una cu pamântul (sau o apa si un pamânt) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pamânt (sau din fundul pamântului) = a procura ceva foarte greu de obtinut, cu orice pret. Din pamânt, din iarba verde = cu orice pret, cu orice efort, neaparat. Doarme si pamântul sub om = e liniste, tacere desavârsita. 3. Materie din care e alcatuita partea solida a globului terestru si care este formata dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, si din granule organice, provenite din descompunerea substantelor organice vegetale sau animale. ♢ Pamânt activ (sau decolorat) = material natural pamântos, asemanator argilei, care are proprietatea de a absorbi si retine substante colorate din uleiuri animale, vegetale si minerale. ♦ (Si în sintagma pamânt galben) Lut. ♦ Pamânturi rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemanatoare din punctul de vedere al proprietatilor lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ♢ Expr. Sarac lipit pamântului = foarte sarac. 5. Teritoriu, regiune, tinut; p. ext. tara, patrie. ♢ Obiceiul pamântului = suma de norme necodificate, stabilite de practica îndelungata a vietii, transmise urmasilor prin traditie: p. ext. obicei pastrat din vechime, caracteristic unei tari, unei regiuni. – Lat. pavimentum.
păpuşărie, PĂPUSĂRÍE, papusarii, s.f. Spectacol popular cu papusi. ♦ Fig. Maimutareala, caraghioslâc; prefacatorie, sarlatanie. – Papusa + suf. -arie.
părâng, PĂRẤNG s.m. (Reg.) Numele a doua plante erbacee din familia gramineelor: a) dughie; b) mei. [Var.: parínc, paríng, parấng s.m.] – Lat. panicum.
pătrat, PĂTRÁT, -Ă, patrati, -te, s.n., adj. I. 1. S.n. Patrulater cu laturile egale si cu unghiurile drepte. ♢ (Rar) Patrat de tipografie = patrisor. 2. Adj., s.n. (Obiect) care are forma de patrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ♢ Metru (sau decimetru etc.) patrat = unitate de masura pentru suprafete, echivalenta cu aria unui patrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ♢ Expr. Cap patrat = om marginit. 3. S.n. Sir, grup de obiecte, de fiinte etc. care sunt asezate în forma de patrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S.n. Produs obtinut prin înmultirea unui numar cu el însusi; numar ridicat la puterea a doua. ♢ Patrat perfect = numar întreg si pozitiv, a carui radacina patrata este tot un numar întreg. 2. Adj. (În sintagma) Radacina (sau radacina) patrata (a unui numar) = numar sau expresie algebrica care, înmultita cu sine însasi, reproduce numarul sau expresia algebrica data. – Din patru (Dupa lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).
pătură, PẮTURĂ, paturi, s.f. 1. Bucata dreptunghiulara dintr-o tesatura (deasa si groasa) de lâna, de fire sintetice, de bumbac, care serveste mai ales la învelit. 2. Strat dintr-o substanta, dintr-o materie (care acopera ceva în mod uniform); fiecare dintre straturile suprapuse care alcatuiesc un tot. ♦ (Geol.) Strat. ♦ (Reg.) Foaie de aluat. 3. Fig. Categorie, treapta sau grup social; p. ext. oamenii care alcatuiesc o asemenea categorie, treapta sau grup social. – Lat •pittula (diminutiv de la pitta).
pândi, PÂNDÍ, pândesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A observa, a urmari cu atentie pe ascuns sau dintr-un loc ascuns (cu scopul de a prinde, de a ataca, de a afla, de a surprinde etc. pe cineva sau ceva); a spiona, a urmari. ♢ Expr. A pândi cu urechea = a asculta cu atentie, a trage cu urechea. 2. Tranz. A urmari cu nerabdare un moment favorabil, a astepta prilejul de a pune mâna pe ceva, de a acapara, de a rapi. 3. Tranz. A studia sau a urmari gesturile, manifestarile si actiunile cuiva pentru a-i ghici gândurile, intentiile. 4. Tranz. si intranz. A astepta (cu nerabdare, cu atentia încordata). ♢ Expr. (Tranz.; înv. si reg.) A pândi vreme (cu prilej) = a astepta ocazia potrivita. – Din sl. ponditi.
pedichiură, PEDICHIÚRĂ, pedichiuri, s.f. Operatie care consta în taierea unghiilor si a bataturilor de la picioare, în curatirea si lacuirea acestor unghii etc. – Din fr. pédicure.
pehlivănie, PEHLIVĂNÍE, pehlivanii, s.f. (Fam.) 1. Sarlatanie, smecherie, escrocherie. 2. Gluma, pozna; strengarie, ghidusie. – Pehlivan + suf. -ie.
peltea, PELTEÁ, peltele, s.f. Produs alimentar fabricat din suc de fructe fiert cu zahar, închegat cu o masa gelatinoasa, elastica si transparenta, asemanatoare cu jeleul. ♦ Fig. Expunere scrisa sau orala, lunga si prolixa, lipsita de miez; poliloghie, vorbarie goala. [Var.: (reg.) belteá s.f.] – Din tc. pelte, ngr. peltés, beldés.
pârghie, PẤRGHIE, pârghii, s.f. 1. Bara rigida care se sprijina pe un punct de articulatie fix si asupra careia se exercita o forta activa si o forta rezistenta; bara (de lemn sau de fier) care serveste la ridicarea sau la miscarea unei greutati. 2. Fig. Forta care da impuls unei activitati; punct de sprijin. – Et. nec. Cf. lat. p e r g u l a.
anafilactic, ANAFILÁCTIC, -Ă, anafilactici, -ce, adj. Cu caracter de anafilaxie, bazat pe anafilaxie. ♢ Soc anafilactic = reactie violenta a organismului provocata de injectarea sau înghitirea unei anumite substante. – Din fr. anaphylactique.
anafură, ANÁFURĂ s.f. Bucatele de prescura care se împart credinciosilor ortodocsi la sfârsitul liturghiei. [Var.: anáfora, náfura s.f.] – Din sl. (a)nafora.
sangvin, SANGVÍN, -Ă, sangvini, -e, adj. 1. Care apartine sângelui, privitor la sânge, la compozitia sau la circulatia sa în organism. 2. (Despre oameni) La care circulatia sângelui este foarte activa; sangvinic. ♦ Temperament sangvin = temperament viu, impulsiv, mobil. [Var.: sanghín, -a, sanguín, -a adj.] – Din fr. sanguin, lat. sanguineus.
analoghion, ANALÓGHION s.n. v. analog1.
aşternut, ASTERNÚT, asternuturi, s.n. Faptul de a (se) asterne; (concr.) totalitatea obiectelor cu care se pregateste patul (sau locul) pentru dormit; rufarie de pat; pat astfel pregatit. ♢ Expr. A cadea (sau a pica) la asternut = (la ghicitul în carti) a prevesti venirea cuiva (strain) în casa. ♦ (Concr.) Culcus (pentru animale). V. asterne.
astrolab, ASTROLÁB, astrolabi, s.m. 1. Instrument folosit pentru masurarea pozitiei astrilor si a înaltimii lor deasupra orizontului. 2. Vechi instrument pentru masurarea unghiurilor. – Din fr. astrolabe.
ancoră, ANCORĂ, ancore, s.f. 1. Piesa grea de metal cu bratele ca niste gheare, care se coboara cu un lant, o frânghie sau o parâma de pe o nava în fundul apei, unde se agata pentru a tine nava în loc. ♢ Expr. A arunca ancora = a ancora; a se opri. A ridica ancora = a pleca în calatorie (cu o nava). 2. Bara (de metal) în forma de T sau de X care împiedica un zid sa se darâme. ♦ Cablu care fixeaza stâlpi, cosuri înalte de fabrica. – Din it., lat. ancora.
jupă, JÚPĂ s. f. 1. fusta. 2. (tehn.) partea cilindrica a unui rezervor de stocaj. 3. (av.) element de structura al unei rachete servind la racordarea a doua etaje succesive. 4. (mec.) suprafata laterala a unui piston, care asigura ghidajul în interiorul cilindrului. (< fr. jupe)
arghirofilie, ARGHIROFILÍE s.f. (Livr.) Lacomie de bani. – Din ngr. arghirofilía.
anghilă, ANGHÍLĂ, anghile, s.f. Peste migrator cu corpul în forma de sarpe (Anguilla anguilla). – Din lat. anguilla.
anghinare, ANGHINÁRE s.f. Planta erbacee medicinala cu tulpina subtire si dreapta, cu frunze mari crestate, de culoare verde-albicioasa pe dos, cu flori rosii-violacee învelite în solzi carnosi comestibili (Cynara scolymus). – Din ngr. ankinára.
anghină, ANGHÍNĂ, anghine, s.f. 1. Inflamatie a faringelui si a amigdalelor care împiedica înghitirea si respiratia. 2. (În sintagma) Anghina pectorala = boala care se caracterizeaza prin dureri în regiunea inimii si prin accese de asfixie si care se datoreaza unor alterari functionale sau anatomice ale arterelor coronare. [Var.: angína s.f.] – Din fr. angine, lat. angina.
ascuţit, ASCUŢÍT2, -Ă, ascutiti, -te, adv. I. (Despre obiecte) Care este prevazut cu tais sau cu vârf; taios. ♢ Unghi ascutit = unghi mai mic de 90 de grade. II. Fig. 1. Ager, viu. ♦ (Despre conflicte, ciocniri etc.) Violent, înversunat. 3. (Despre vorbe, privire) Care strapunge; sfredelitor; aspru, taios. 4. (Despre sunete, glas, râs) Strident. – V. ascuti.
aruncător, ARUNCĂTÓR, -OÁRE, aruncatori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Atlet specializat în aruncarea discului, sulitei, greutatii etc. 2. S.n. Arma de foc cu teava neghintuita, cu pereti subtiri, usor transportabila, cu care se arunca mine; brand. ♢ Aruncator de flacari = arma care serveste la aruncarea unui lichid inflamabil (care ia foc în aer) asupra obiectivelor inamice mai apropiate. – Arunca + suf. -ator.
angular, ANGULÁR, -Ă, angulari, -e, adj. (Livr.) Unghiular. – Din fr. angulaire, lat. angularis.
nătâng, NĂTẤNG, -Ă, natângi, -ge, adj., s.m. si f. 1. Adj., s.m. si f. (Persoana) fara inteligenta, fara pricepere; prostanac, neghiob, natântoc. 2. Adj. (Despre sentimente, manifestari, actiuni ale omului) Fara sens, fara rost, lipsit de ratiune; prostesc. 3. Adj., s.m. si f. (Rar) (Om) nepriceput, naiv, neîndemânatic. 4. Adj., s.m. si f. (Om) îndaratnic, încapatânat; (om) suparacios, nervos. – Din sl. netengŭ "lenes".
median, MEDIÁN, -Ă, mediani, -e, adj. Care se afla la mijloc; medial. ♦ Situat la mijlocul unei figuri geometrice. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui triunghi cu mijlocul laturii opuse vârfului. ♦ (Substantivat, f.) Fiecare dintre dreptele care unesc un vârf al unui tetraedru cu centrul de greutate al fetei opuse. [Pr.: -di-an] – Din fr. médian, lat. medianus.
netot, NETÓT, NETOÁTĂ, netoti, netoate, adj., s.m. si f. (Persoana) cu mintea marginita, care pricepe greu un lucru, care actioneaza fara judecata; (om) redus la minte; prost, natarau, neghiob, prostanac. – Ne- + tot.
jogging, JOGGING [GIOGHING] s. n. (sport) alergare usoara în scopul mentinerii sanatatii. (< engl. jogging)
deltoid, DELTOÍD, -Ă, deltoizi, -de, adj., s.m. 1. Adj. În forma de triunghi. 2. S.m. Muschi al articulatiei umarului, în forma literei delta, fixat pe omoplat, clavicula si capatul humerusului, care determina rotatia interna si externa a bratului. – Din fr. deltoïde.
roată, ROÁTĂ1, roti, s.f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spite sau plin, care, învârtindu-se în jurul unei osii, pune în miscare un vehicul. ♢ Caii (sau boii) de la roata = caii (sau boii) rotasi. ♢ Expr. A fi cu trei roate la car = a fi zapacit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face sa se desfasoare sau a se desfasura în conditii foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel încât sa functioneze perfect. 2. (Tehn.) Organ de masina sau ansamblu unitar de piese în forma de cerc, care se poate roti în jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemanatoare cu roata (1), având diverse întrebuintari. ♢ Roata olarului = masina de lucru rudimentara a olarului, construita dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjeste lutul, dând diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere câstigatoare, care este învârtit cu mâna de jucatorul care îsi încearca norocul. ♢ Expr. roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a întors roata = s-a schimbat situatia (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat în forma de roata (1), de cerc, de disc. Roata de cascaval. Roata de frânghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figura pe care o formeaza mai multe fiinte sau lucruri asezate în forma de cerc. ♢ (Adverbial) Sedeau roata în jurul focului. 6. Miscare circulara; învârtitura, rasucire, rotocol. ♢ Expr. A da roata = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri. ♦ Figura de acrobatie care consta în rotirea corpului prin sprijinirea succesiva pe mâini si pe picioare. ♢ Roata mortii = acrobatie care consta în alergarea în cerc, cu un vehicul, pe peretii (aproape verticali ai) unei constructii special amenajate. ♢ Loc. Vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortura si executie de forma circulara, folosit în evul mediu. [Pl. si: roate] – Lat. rota.
rococo, ROCOCÓ adj. invar. 1. (În arhitectura si în arta decorativa; în sintagma) Stil rococo (si substantivat, n.) = stil artistic de ornamentatie raspândit în sec. XVIII, provenind din Franta, caracterizat printr-o bogatie excesiva de linii, de curbe, de ghirlande împletite asimetric, încrustate cu cochilii etc. 2. Fig. Extravagant. – Din fr. rococo.
face, FÁCE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcatui, a fauri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♢ A procura un obiect, dispunând confectionarea lui de catre altcineva. Îsi face pantofi. 2. A construi, a cladi; a ridica, a aseza. Face o casa. Face fânul stoguri. 3. A gati, a prepara, a pregati un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o opera literara; a executa, a realiza o opera artistica. 5. A stabili o lege, o conventie, o întelegere. 6. A câstiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregati ceva într-un anumit scop. Îsi face bagajele. ♦ Expr. A face focul = a atâta, a aprinde focul. ♢ A aranja (parul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naste. ♦ Expr. (Pop. si fam.) De când l-a facut ma-sa sau de când ma-sa l-a facut = de când s-a nascut, dintotdeauna. ♢ (Despre soti) A procrea. ♢ (Despre mamifere) A fata. ♢ (Despre pasari) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre fiinte si plante) A capata, a dobândi; a-i aparea. A facut o batatura. ♢ A se îmbolnavi de... A facut scarlatina. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile dupa nastere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burta (sau) pântece = a se îngrasa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multa purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca sa...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a facut, ce-a dres, ca a reusit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face sa se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva sa... Nu ma face sa plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva sa-si schimbe starea initiala, sa ajunga într-o anumita situatie. L-a facut om. ♢ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sanatos) = a (se) însanatosi, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceti din piatra aur. ♢ Expr. A face din tântar armasar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobza) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a ramâne treaz toata noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) ca este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a facut magar. ♢ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gura = a ocarî sau a certa (pe cineva) rau, fara a-si alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou si cu otet v. otet. V. 1. A savârsi, a faptui, a comite. ♢ Expr. Face ce face si... = încearca prin toate mijloacele si izbuteste sa...; nu stiu cum procedeaza ca...; vorba e ca... A nu avea ce face (sau ce sa faca) = a) a nu avea o ocupatie; b) a nu-i ramâne cuiva nimic de schimbat într-o situatie, a nu avea posibilitatea sa se împotriveasca, sa obiecteze, sa ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul sa comita o imprudenta, o prostie, o gafa. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îti merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul si imposibilul) sa (sau ca sa) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplacuta si purtând accentul în fraza) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai facut de)...? = ce ti s-a întâmplat ca...? care e cauza ca...? Ce-i de facut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum sa se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am facut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se imputa. Vazând si facând = procedând conform situatiei, împrejurarilor, fara un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relatii între...; b) a o pati, a suporta consecintele faptelor sale. Ce are a face? = ce legatura este (între un lucru si altul)? Ce intereseaza? si ce-i cu asta? N-are a face! = nu intereseaza! n-are importanta! (Refl.) S-a facut! = ne-am înteles! s-a aranjat! Fii fara grija! 2. A provoca, a da nastere la..., a cauza, a pricinui. A facut o încurcatura ♢ Expr. Nu face nimic! = (formula de politete cu care se raspunde celui ce-si cere scuze pentru un neajuns sau o suparare pricinuita fara voie) nu are nici o importanta! A i-o face (buna sau lata sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (si buna) = a-i pricinui cuiva un rau, un neajuns. A(-si) face inima rea (sau sânge rau) = a (se) supara, a (se) consuma. A-si face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arata, a manifesta, a acorda. I-a facut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Si-a facut datoria. ♢ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cadea de acord, a încheia o tranzactie (comerciala). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatura. ♦ A studia, a urma un curs sau o forma de învatamânt. Face medicina. 5. (Cu complementul "semn") A atrage cuiva atentia printr-un gest; a da cuiva sa înteleaga ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap ca a înteles. ♢ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a ameninta (pe cineva) cu degetul aratator. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând si deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a strabate un drum sau o distanta. A facut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el si-a facut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a actiona; a se comporta. Fa cum stii. ♦ Refl. (În constructii interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rau), a o duce bine (sau rau). 3. (În superstitii, determinat prin "a bine", "a rau", "a ploaie" etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstitii) A vraji, a fermeca; a descânta. I-a facut de boala. II. 1. A valora, a pretui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonala) A fi vrednic (de a...), a merita (sa...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadreaza cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (catre sau spre...; a o coti (spre...). Am facut la dreapta. ♢ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fa-te încoace! 2. A zice, a spune. Am sa te cert, facea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lasa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau rosu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rau (din cauza supararii, a mâniei); a se supara, a se mânia foarte tare. ♢ Impers. (Pop.) A i se parea cuiva ca vede sau ca aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginatie). Se facea ca vede un palat. 2. (despre drumuri, vai etc.) A se desfasura, a se deschide (înaintea ochilor). Se facea o vale lunga. 3. (despre senzatii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naste, a se produce (în cineva) deodata, a fi cuprins de... I s-a facut frica. ♢ A fi cuprins de o dorinta nestapânita pentru ceva, a simti dorul de... I s-a facut de duca. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a facut cu el? ♦ Expr. Ce s-a facut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face ca... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a facut mare. ♦ Loc. vb. A se face galben = a se îngalbeni. A se face vânat = a se învineti. A se face rosu. = a se înrosi, a se îmbujora. ♦ Expr. A se face stapân pe ceva = a lua un lucru în stapînire cu forta sau fara a-i apartine. A se face în doua = (despre drumuri, retele etc.) a se bifurca, a se desparti, a se ramifica. ♢ A ajunge la numarul de..., la un total de... Ceata se face de doua sute de osteni. ♢ A îmbratisa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♢ Intranz. A îndeplini o treaba sau o functie ocazionala. ♢ (determinat prin "la loc", "din nou", "iarasi" etc.) A redeveni. S-a facut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face ca pleaca. ♢ Intranz. A-si lua înfatisarea de..., a se arata, a-si da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.
neghiob, NEGHIÓB, -OÁBĂ, neghiobi, -oabe, adj., s.m. si f. 1. Adj., s.m. si f. (Persoana) cu mintea marginita, care pricepe greu un lucru, care actioneaza fara judecata; (om) neîndemânatic, nepriceput, natarau, nerod, prost. 2. Adj. (Despre fapte, vorbe etc.) Care arata îngustimea la minte, prostia, stupiditatea neghiobului (1); prostesc, neghiobesc, stupid. – Et. nec.
apertometru, APERTOMÉTRU, apertometre, s.n. (Fot.) Instrument pentru masurarea unghiulatiei. – Din fr. apertomètre, engl. apertometer.
apertură, APERTÚRĂ, aperturi, s.f. 1. (Fon.) Grad de deschidere a canalului fonator în timpul emiterii sunetelor. 2. (Anat.) Grad de deschidere a unei cavitati. 3. (Fot.) Unghiulatie. – Din fr. aperture, it. apertura.
veghe, VÉGHE, (rar) veghi, s.f. 1. Stare a celui care nu doarme; trezie. ♦ Priveghi (la un mort). 2. Ocrotire, paza, straja. 3. (Mar.) Explorare a orizontului pentru a descoperi nave, avioane sau uscatul; p. ext. totalitatea persoanelor care executa aceasta misiune. – Din veghea (derivat regresiv).
jardinier, JARDINIÉR, -Ă I. adj. referitor la gradini. II. s. f. suport sub ferestre sau la balcoane, în care se pun ghivece ori pamânt pentru flori. (< fr. jardinier)
pentagon, PENTAGÓN, pentagoane, s.n. (Mat.) Poligon plan cu cinci laturi si cinci unghiuri. – Din fr. pentagone, germ. Pentagon, lat. pentagonus.
arghirofil, ARGHIROFÍL, -Ă, argherofili, -e, s.m. si f., adj. (Livr.) (Om) care este lacom de bani. – Din ngr. arghirófilos.
şaradă, SARÁDĂ, sarade, s.f. Un fel de ghicitoare în versuri sau formata din cifre simbolice, desene, care propune aflarea unui cuvânt cu ajutorul partilor sau silabelor lui, fiecare dintre acestea având o semnificatie proprie. ♢ Expr. A vorbi în sarade = a vorbi cu aluzii, enigmatic, putin inteligibil. ♦ Lucru greu de înteles, neclar. – Din fr. charade.
negru, NÉGRU, NEÁGRĂ, negri, -e, adj., s.n., s.m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, fiinte etc.) Care nu reflecta lumina, care are culoarea cea mai închisa; de culoarea funinginii, a carbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisa nuanta. ♢ Pâine neagra = pâine mai închisa la culoare, facuta din faina integrala. Vin negru = vin de culoare rosu-închis. Cutie neagra = a) aparatura protejata instalata în avioane, care înregistreaza parametrii de zbor si convorbirile echipajului în vederea elucidarii cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a carui structura interna este necunoscuta. Principiul cutiei negre = renuntare la cunoasterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentala, doar corelatiile între iesiri si intrari, pentru a descrie comportamentul sistemului fata de exterior. ♢ Expr. Ba e alba, ba e neagra, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care apartine rasei negride; p.ext. cu pielea, parul, ochii de culoare închisa; brunet, oaches. ♦ (Pop.) Murdar, nespalat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumina, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ♢ Pret negru = pret de specula; suprapret. Post negru = post foarte sever, fara nici o mâncare sau bautura. ♢ Loc. adv. La negru = cu pret de specula. ♦ (Despre oameni) Livid, pamântiu la fata; fig. foarte suparat sau furios. ♦ Fig. Trist, apasator, deprimant, dezolant; greu. ♢ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagra = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva suparari, a-i amarî viata. 3. Fig. Rau (la inima), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rusinos, dezonorant. ♢ Magie neagra = magie (1) prin care unele persoane pretind ca pot savârsi fapte miraculoase invocând spiritele si mai ales fortele demonice. II. 1. S.n. Culoarea unui corp care nu reflecta lumina; culoare neagra (I 1). ♢ Expr. (A se îmbraca) în negru = (a se îmbraca) în haine de culoare neagra sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de suparare, de mânie etc.). A face albul negru = a încerca sa dovedesti ca un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ♢ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S.n. Materie coloranta de culoare neagra (I 1); vopsea neagra. ♢ Negru de fum = pulbere compusa din particule de carbon fin divizate, obtinuta prin arderea cu cantitati insuficiente de aer a unor hidrocarburi si utilizata în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice si a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilina = substanta coloranta de culoare neagra (I 1), care se formeaza de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitica a anilinei. Negru animal = carbune extras din substante organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de vita de vie autohton, cu ciorchinii cilindrici batuti, cu bobul negru-violet, sferic si brumat, cu pielita subtire. Negru-vârtos = soi de vita de vie autohton, cu ciorchinii marunti, ramificati si cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S.m. Barbat care apartine rasei negre (I 1). ♦ (Fam.) Persoana folosita (si platita) de cineva pentru a executa în numele acestuia, partial sau total, si într-un anonimat deplin, anumite lucrari (care cer o calificare superioara). 4. S.n. Murdarie, jeg. ♢ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte putin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.
tetraedru, TETRAÉDRU, tetraedre, s.n. Poliedru cu patru fete triunghiulare, patru vârfuri si sase muchii. – Din fr. tétraèdre.
pietin, PIETÍN s.n. 1. Boala contagioasa la oi, care se manifesta prin rani dureroase la picioare, pricinuind distrugerea progresiva a unghiilor. 2. Boala a cerealelor, provocata de unele ciuperci, care duce la înnegrirea partii bazale a tulpinilor, la palirea, îndoirea si caderea plantelor. [Pr.: pi-e-] – Din fr. piétin.
pipirig, PIPIRÍG, pipirigi, s.m. Nume dat mai multor plante erbacee care cresc pe malul apelor sau prin locuri umede si mlastinoase: a) planta cu tulpina înalta, cilindrica, de culoare verde si cu flori brune-roscate, îngramadite în spice la vârful tulpinii (Schoenoplectus lacustris); b) planta cu tulpina formata din trei muchii, cu frunze late, cu flori verzi închis (Scirpus silvaticus); c) planta cu tulpina aspra si rigida, de culoare cenusie-verzuie sau albastruie, terminata cu un spic care are la capat un vârf ascutit (Equisetum hiemale); d) planta erbacee perena cu tulpina triunghiulara, plina pe dinauntru, cu frunze liniare cu nervuri paralele si cu inflorescentele compuse din 1-4 globusoare (Holoschoenus vulgaris). – Et. nec.
vrană, VRÁNĂ, vrane, s.f. 1. Gaura rotunda sau dreptunghiulara facuta la butoaiele înfundate, pentru a putea introduce sau scoate vinul, muraturile etc. 2. Parte a morii prin care curge faina. – Din bg. vrana.
polologhie, POLOLOGHÍE s.f. v. poliloghie.
polisoar, POLISOÁR, polisoare, s.n. (Rar) Instrument de lustruit unghiile. – Din fr. polissoir.
poliloghie, POLILOGHÍE, poliloghii, s.f. (Depr.) Expunere, relatare excesiv de ampla (si de prolixa); vorbarie. [Var.: polologhíe s.f.] – Din ngr. poliloghía.
polarimetru, POLARIMÉTRU, polarimetre, s.n. Instrument optic pentru masurarea unghiului cu care o substanta optic activa roteste planul de polarizare al unei radiatii. – Din fr. polarimètre.
pojghiţă, POJGHÍŢĂ, pojghite, s.f. 1. (Adesea fig.) Strat subtire care se formeaza la suprafata unui lichid; p. ext. strat care acopera un obiect sau se depune pe suprafata lui. ♦ Spec. Crusta formata de o rana. 2. Învelis subtire (exterior) al unor legume sau fructe; coaja, scoarta a unor copaci sau a unor fructe. [Acc. si: pójghita] – Et. nec.
poghibală, POGHIBÁLĂ, poghibale, s.f. (Reg.) Om de nimic, secatura, puslama. – Din ucr. pohybel', rus. pogibel'.
poghiaz, POGHIÁZ, poghiazuri, s.n. 1. (Înv. si reg.) Unitate militara trimisa într-o tara straina ca sa prade; ceata de jefuitori. ♢ Expr. A umbla în poghiazuri = a umbla fara rost, a hoinari. 2. (Reg.; la pl.) Râpe, coclauri. [Var.: podghiáz s.n.] – Din pol. podjazd.
redan, REDÁN, redane, s.n. 1. Lucrare simpla de fortificatie, alcatuita dintr-un zid în forma de unghi iesit în afara, folosita în trecut pentru apararea unei treceri. 2. Motiv decorativ sculptat în forma de dinti alaturati, folosit în arhitectura evului mediu. 3. Fiecare dintre treptele amenajate în partea superioara a unui zid construit pe un teren înclinat. 4. Aliniere a cladirilor de-a lungul unei strazi, astfel încât un colt al lor sa fie iesit mai mult în strada. 5. Suprafata proeminenta, în forma de treapta, pe fundul cocei unei ambarcatii sau al unui hidroavion (ori al flotoarelor acestuia), care asigura alunecarea acestora pe apa cu o rezistenta redusa la înaintare. – Din fr. redan.
podghiaz, PODGHIÁZ s.n. v. poghiaz.
pocit, POCÍT, -Ă, pociti, -te, adj. 1. (Despre fiinte; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credintele populare) Nefast, funest; p. ext. suparator, rau, cu ghinion. ♦ Expr. A avea gura pocita sau a fi pocit la gura = a prevesti lucruri neplacute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.
poanson, POANSÓN, poansoane, s.n. 1. Unealta alcatuita dintr-o tija de otel sau de alt metal dur, de forma conica, triunghiulara etc., cu vârful gravat în relief, care serveste la perforarea sau la marcarea prin presare a unor obiecte de metal, la confectionarea unor matrite, la baterea medaliilor etc. ♦ Instrument ascutit din otel, folosit în tehnica gravurii. 2. Piesa a unei matrite, cu un contur cu muchii taietoare sau cu o suprafata de lucru plana sau profilata, care serveste la decupare, detasare, imprimare etc. prin deformare plastica. 3. Unealta cilindrica de os, cu vârful ascutit, cu care se perforeaza pânza si se da forma rotunda unor puncte de broderie cu gauri. [Pl. si poansonuri] – Din fr. poinçon.
plutitor, PLUTITÓR, -OÁRE, plutitori, -oare, adj., s.n., s.f. 1. Adj. Care poate pluti la suprafata unui lichid; flotabil. ♢ Pod plutitor = platforma care serveste la transportul persoanelor sau lucrurilor de la un mal la celalalt al unei ape; bac. Insula plutitoare sau ostrov plutitor = îngramadire de pamânt, nisip sau namol, mai ales în apele curgatoare, formând o insulita acoperita cu vegetatie. ♦ Care se mentine în vazduh. ♦ (Înv.; despre ape curgatoare) Navigabil. 2. S.n. Corp care pluteste la suprafata unui lichid si care, fiind legat printr-un sistem de pârghii, cabluri etc., indica si uneori regleaza nivelul lichidului dintr-un recipient; flotor. ♦ Corp alcatuit dintr-un material cu densitate mai mica decât a apei, care serveste la masurarea vitezei unui curent de apa. 3. S.n. Constructie care pluteste, prevazuta cu un echipament cu ajutorul caruia poate îndeplini unele servicii de semnalizare sau de transport, folosita în navigatie. 4. S.f. (Bot.) Rourica. 5. S.f. (Bot.; în sintagma) Plutitoare dulce = lemn-dulce. – Pluti + suf. -tor.
plug, PLUG, pluguri, s.n. 1. Unealta agricola cu tractiune animala sau mecanica, folosita la arat, la dezmiristit etc. ♢ Expr. De la coarnele plugului = de la tara. ♦ Arat, plugarit. ♦ Îndeletnicirea, ocupatia plugarului; plugarie1. ♢ Expr. Acesta (sau acela) mi-i plugul = aceasta (sau aceea) îmi este meseria, ocupatia. ♦ Fig. Ogor, pamânt; tara. 2. (În sintagmele) Plug de carbune = masina de lucru prevazuta cu lame sau cutite pentru dislocarea materialului, folosita la executarea mecanizata a operatiilor de abataj si de încarcare a carbunilor. Plug nivelator = masina folosita la nivelarea terenurilor si la împrastierea unui material pe o sosea sau pe un teren. Plug pentru santuri = masina de lucru cu cutite speciale care serveste la saparea santurilor. Plug de zapada = vehicul echipat cu un dispozitiv pentru curatirea zapezii de pe o cale de comunicatie. 3. Piesa metalica montata transversal pe o banda de transport, pentru a face ca materialul transportat sa cada alaturi de banda. 4. Figura de schi care consta în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în forma de unghi, pentru a frâna sau pentru a reduce viteza. 5. (Reg.) Plugusor (2). – Din sl. plugŭ.
filet, FILÉT, (1), fileturi, (2) filete s.n. 1. Sant elicoidal taiat pe suprafata exterioara sau interioara a unei piese cilindrice ori conice, servind pentru asamblarea prin însurubare a piesei; ghivent. 2. Ramificatie a extremitatii nervilor. – Din fr. filet.
arhondologie, ARHONDOLOGÍE s.f. Istorie a nobilimii; (concr.) repertoriu al familiilor nobile dintr-o tara. [Var.: (înv.) arhontologhíe s.f.] – Din ngr. arhondológhion.
arhontologhie, ARHONTOLOGHÍE s.f. v. arhondologie.
lua, LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mâna spre a-l tine (si a se servi de el) sau spre a-l pune în alta parte. ♢ Expr. A lua alta vorba = a schimba (cu dibacie) subiectul unei discutii. A(-si) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pusca la ochi (sau la catare) = a pune arma în pozitie de tragere, a se pregati sa traga cu arma; a ochi. A-si lua palaria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasarea din zbor, se spune despre un vânator foarte iscusit, bun ochitor. A-si lua nadejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunta la ceva, a nu mai spera. A-si lua seama sau (intranz.) a-si lua de seama = a se razgândi. A nu-si lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-si lua o grija de pe cap = a scapa de o grija, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferinta) cu mâna = a face sa-i treaca cuiva (o suferinta) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatra de pe inima, se spune când cineva a scapat de o grija chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu bratul (de dupa...); p. ext. a înhata, a însfaca. ♢ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coada = a se îmbata. (Refl. recipr.) Poti sa te iei de mâna cu el = ai aceleasi apucaturi ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se înclesta la bataie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trânta = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiti din ceva; spec. a înghiti o doctorie. ♢ Expr. A (o) lua la masea = a bea peste masura. 3. A îmbraca, a pune pe sine o haina etc. ♢ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbraca în toate zilele hainele de sarbatoare. (Fam.) A-si lua nasul la purtare = a se obraznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta sa mai existe; a disparea. 2. A scoate ceva în cantitate limitata. ♢ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face sa curga printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obtine o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fara intentie de a si-l însusi). ♢ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlatura (pe cineva) de la un post de raspundere, în special de la comanda unei unitati militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau vazul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin stralucire, a impresiona foarte puternic, a zapaci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viata (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-si lua viata (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face sa paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-si însusi ceea ce i se cuvine, a pune stapânire pe ceva; p. ext. a primi, a capata. 2. A(-si) face rost de ceva; a gasi pe cineva sau ceva. ♢ Expr. Ia-l daca ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai gaseste acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu sti de unde sa iei pe cineva = a nu-ti aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpara. 4. A încasa o suma de bani. 5. A-si însusi un lucru strain. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumita arma. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plata. ♢ Expr. A lua (pe cineva) partas = a-si asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseala = a angaja (pe cineva) fara salariu, cu promisiunea de a-l capatui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legatura de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se casatori. 8. A se angaja, a se însarcina (cu ceva). ♢ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unitati sau actiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-si raspunderea pentru buna lui pastrare. A-si lua raspunderea = a se declara si a se socoti raspunzator de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfada (sau la cearta etc.) = a se certa. 9. A contracta o boala molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumita capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. si loc. vb.) A lua masura (sau masuri) = a fixa prin masuratori exacte dimensiunile necesare pentru a confectiona un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arenda = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pilda = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau naravul etc.) = a se obisnui sa... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însusindu-si pasajul în mod fraudulos). A lua fiinta = a se înfiinta. A lua sfârsit = a se termina. A lua înfatisarea (sau aspectul etc.) = a parea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o noua forma etc. = a se schimba, a se transforma. A-si lua numele de la... = a purta un nume care se leaga de..., care aminteste de... A lua o nota buna (sau rea) = a obtine o nota buna (sau rea). A lua apa = (despre ambarcatii) a avea o spartura prin care intra apa, a se umple de apa. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, raspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, raspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ♢ Expr. A-si lua ziua buna = a se desparti de cineva, rostind cuvinte de ramas bun. A-si lua traista si ciubucul, se zice despre un om foarte sarac care pleaca fara sa aiba ce sa duca cu el. A-si lua talpasita (sau catrafusele) = a pleca repede dintr-un loc; a o sterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armata = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forta. A lua (pe cineva) pe nepusa masa = a lua (pe cineva) fara veste, cu forta. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situatie critica sau la capatul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecatii) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însotitor. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binisorul, cu încetisorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândete, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu raul = a se purta rau (cu cineva). A lua (pe cineva) cu maguleli sau (refl.) a se lua pe lânga cineva cu binele = a maguli pe cineva (pentru a-i câstiga bunavointa). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocura (sau în bataie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-si bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenintari = a ameninta (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei pazeste, la socoteala etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteala. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discutie pe ocolite cu scopul de a obtine ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplacut. Nu ma lua asa! = nu ma trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de buna = a considera ca este asa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rau) = a judeca un lucru drept bun (sau rau). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (asa) cum sunt = a se împaca cu situatia. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se sterge (si a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni sa... ♦ (Despre manifestari fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ♢ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l coplesi. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe sa fie îngrijorat, a se îngrijora; a se nelinisti. VI. 1. (Construit cu pronumele "o", cu valoare neutra) A pleca, a porni. ♢ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fuga = a porni în fuga, în goana. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneala = a porni la pascut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-si lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a parasi (o ruda, un prieten) stabilindu-se în alta parte. (Refl.) A se lua dupa cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alatura cuiva; c) a urmari, a alunga, a fugari; d) a porni undeva orientându-se dupa cineva sau dupa ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovarasi, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-si petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) si a uita de o grija, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversatie, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o directie oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre cai de comunicatie si ape curgatoare) A-si schimba directia. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ♢ Expr. A(-si) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fara nici un tel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luam, luati, iau; prez. conj. pers. 3: sa ia] – Lat. levare.
ridicol, RIDÍCOL, -Ă, ridicoli, -e, adj. 1. Care stârneste râsul sau batjocura; caraghios. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce este vrednic de râs, de batjocura; aspect caraghios, absurd. 2. (Despre sume de bani, cifre etc.) Foarte mic; neînsemnat, derizoriu. [Var.: ridícul, -a adj.] – Din it. ridicolo, fr. ridicule, lat. ridiculus.
înclinaţie, ÎNCLINÁŢIE s. f. 1. înclinare. 2. (fig.) vocatie. 3. (mat.) unghi format de o dreapta (sau de un plan) cu o dreapta (sau cu un plan) de referinta. o ~ astronomica = unghiul format de planul orbitei unui astru cu planul orbitei Pamântului; ~ magnetica = unghiul format de directia câmpului magnetic terestru cu planul orizontal. (< fr. inclination, lat. inclinatio)
perimet, PERIMÉT, perimete, s.n. Frânghie, funie de care sunt prinse cârligele carmacelor de pescuit. – Din rus. peremet.
peria, PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) curata de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A (-si) netezi parul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepa iesit din raghila pentru a-l curata de câlti, de impuritati; a scarmana, a pieptana. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunatati o lucrare literara, stiintifica etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A lingusi pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.
pezevenchi, PEZEVÉNCHI, pezevenchi, s.m. (Pop. si fam.) Om sarlatan, smecher, escroc, pungas. [Var.: pezevénghi s.m.] – Din tc. pezevenk.
pezevenghi, PEZEVÉNGHI s.m. v. pezevenchi.
piatră, PIÁTRĂ, pietre, s.f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice roca solida, dura si casanta raspândite la suprafata sau în interiorul pamântului; (si la pl.) fragment de dimensiuni si de forme diferite dintr-o astfel de roca; p. ext. material fabricat pe cale artificiala pentru a înlocui, cu diverse întrebuintari, roca naturala. ♢ Loc. adj. De piatra = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimtitor, insensibil; p. ext. rau. ♢ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (si) din piatra (seaca) = a face, a realiza, a obtine etc. (ceva) cu orice pret, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutatile. A pune cea dintii piatra = a începe, a initia o actiune, o lucrare etc. Piatra în (sau din) casa = fata nemaritata (considerata de unii ca o povara pentru familie). A sta piatra pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povara pentru cineva. A calca în piatra seaca = a se osteni zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-si pune carul în pietre = a lua o hotarâre la care nu mai renunta, a ramâne ferm în hotarârea luata; p. ext. a se încapatâna. Fuge de scapara pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapa pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sanatos) ca piatra (sau de piatra) = (a fi) foarte sanatos si rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatra pe inima = a avea un mare necaz, a simti o mare neliniste. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatra de pe inima (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grija, de o (mare) teama; a gasi o solutie care sa puna capat unei situatii dificile. A nu (mai) ramâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) tine etc. (nici) piatra de piatra (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lasa (nici) piatra de piatra = a distruge, a nimici; a face praf si pulbere. A numara pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defaima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joaca cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatra = prima si cea mai lunga perioada din istoria omenirii, caracterizata prin utilizarea uneltelor de piatra (I 1). 3. (Urmat de determinari care arata felul, întrebuintarea sau modul de prelucrare) Bucata de piatra (I 1) prelucrata; obiect facut dintr-o astfel de bucata. Piatra de moara. ♢ Piatra litografica = piatra de calcar cu structura foarte fina si densa, care serveste, în litografie, la prepararea cliseelor. Piatra de talie = piatra cu forme geometrice regulate, cu toate fetele bine taiate si cu muchii perfect drepte, care serveste la executarea sau la captusirea unei zidarii. Piatra de încercare = a) roca silicioasa foarte dura folosita (în trecut) la verificarea puritatii aurului si a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacitatii, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovada, indiciu, marturie. Piatra de temelie (sau fundamentala) = a) piatra care intra în constructia fundatiei unei cladiri si care adesea este pusa cu prilejul solemnitatii ce marcheaza începutul constructiei; b) fig. principiu sau element de baza, esential. Piatra unghiulara = a) piatra asezata în coltul fundatiei unei cladiri; b) fig. element de baza, fundamental. Piatra de ascutit = bucata de gresie taiata special pentru a folosi la ascutirea unor obiecte taioase; cute. Piatra pretioasa (sau scumpa, nestemata) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebita, care se gaseste rar în natura si se foloseste de obicei la confectionarea bijuteriilor. Piatra semipretioasa = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ putin raspândit în natura si întrebuintat de obicei la confectionarea bijuteriilor de mai mica valoare. 4. Piesa folosita la unele jocuri de societate, confectionata din piatra (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanta). 7. Precipitatie formala din particule de gheata, care cade atunci când în interiorul norilor de furtuna exista curenti ascendenti puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheata care formeaza aceasta precipitatie; grindina. II. P. anal. 1. Crusta de saruri minerale care se depune, cu vremea, pe peretii unui vas în care se fierbe apa sau în care se pastreaza lichide. 2. Substanta calcaroasa, galbuie sau negricioasa, care se formeaza uneori pe suprafata dintilor neîngrijiti; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinari care arata organul în care se formeaza) Calcul; p. ext. litiaza. 4. Compuse: (pop.) piatra-acra = alaun (de aluminiu si de potasiu); piatra-vânata = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatra-de-var = carbonat de calciu; piatra-pucioasa = sulf (în forma de bucati). – Lat. petra.
perpendicularitate, PERPENDICULARITÁTE s.f. Faptul sau însusirea de a fi perpendicular (1); pozitie perpendiculara; relatie care exista între doua drepte sau planuri care formeaza între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. – Din fr. perpendicularité.
pernă, PÉRNĂ, perne, s.f. 1. Obiect confectionat din doua bucati dreptunghiulare sau patrate de tesatura de bumbac, lâna etc., cusute între ele, având în interior fulgi, lâna, puf etc., si pe care, de obicei, cineva îsi pune capul când se culca. ♢ Perna electrica = obiect in forma de perna (1) plata, în care se gasesc rezistente electrice izolate si releuri de protectie, întrebuintat ca termofor. Perna de calcat = ustensila auxiliara asemanatoare cu perna (1), care se foloseste la calcatul obiectelor de îmbracaminte, în special al mânecilor, pieptilor, umerilor. 2. Obiect de tapiterie format dintr-un fel de sac umplut cu par, cu iarba-de-mare etc., adesea prevazut cu arcuri, care se asaza pe scaune, pe bancile unui automobil etc. 3. (În sintagma) Perna de aer = curent de aer antrenat între doua suprafete aflate în miscare relativa si care serveste ca lubrifiant. [Var.: (pop.) périna s.f.] – Din scr. perina.
perpendicular, PERPENDICULÁR, -Ă, perpendiculari, -e, adj., s.f. 1. Adj. (Despre drepte sau planuri; p. ext. despre obiecte sau parti ale lor, despre pozitia lor etc.) Care formeaza între ele unghiuri adiacente egale sau unghiuri diedre adiacente egale. 2. S.f. Dreapta perpendiculara (1) pe alta dreapta sau pe un plan. – Din lat. perpendicularis, germ. perpendikular, fr. perpendiculaire.
periunghial, PERIUNGHIÁL, -Ă, periunghiali, -e, adj. (Med.) Care este situat în jurul unei unghii. Inflamatie periunghiala. [Pr.: -ri-un-ghi-al] – Peri- + unghie + suf. -al.
pestelcă, PESTÉLCĂ, pestelci, s.f. 1. (Pop.) Sort de pânza sau de postav pe care-l poarta femeile peste rochie si care, uneori, se poarta si de catre barbati; spec. fota dinainte; p. gener. fota. 2. Bucata de pânza triunghiulara prinsa cu o latura de verga unei corabii, care serveste la pastrarea la adapost a burtii velei, când aceasta este strânsa. – Din bg. prestilka.
platformă, PLATFÓRMĂ, platforme, s.f. I. 1. Suprafata orizontala plana a unui vehicul, a unui aparat de ridicat etc. pe care se încarca marfuri, vite etc.; p. ext. vagon sau camion deschis, fara pereti si fara acoperis, utilizat pentru transporturi. ♦ Platforma de lansare = suport plan, orizontal, de pe care rachetele teleghidate decoleaza vertical; rampa de lansare. ♦ Parte a unui tramvai, a unui autobuz, a unui vagon de tren etc., în dreptul usilor, pe unde urca sau coboara calatorii. 2. Element plan al unei constructii. ♦ Palier al unei scari. 3. Constructie sau suprafata de teren plana amenajata pentru efectuarea unor lucrari cu caracter tehnic, pentru instalarea unui utilaj, pentru verificarea unor masini sau aparate, pentru depozitarea unor materiale etc. 4. Teren, de cele mai multe ori plan, situat la diferite înaltimi. 5. (Sport) Instalatie orizontala rigida, de 2-6 m lungime, acoperita cu un strat antiderapant, de pe care se executa sarituri în apa. 6. (Geol.) Unitate structurala veche a scoartei pamântului cu fundamentul cutat, peste care sunt depuse depozite sedimentare aproape orizontale. II. 1. Program de activitate sau de revendicari politice al unui partid, al unei grupari sau al unui om politic. 2. Obiectul, problemele, punctul de vedere al unei discutii. – Din fr. plate-forme.
platină, PLÁTINĂ, (2, 3) platine, s.f. 1. Metal pretios de culoare alba-cenusie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil si ductil, foarte rezistent la caldura si la actiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, în tehnica dentara etc. ♦ Negru de platina = platina (1) sub forma de pulbere, folosita în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de masini care altadata se fabricau din platina (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu sectiune dreptunghiulara, cu dimensiuni mici, care se foloseste ca materie prima la laminarea tablei subtiri. – Din fr. platine.
platou, PLATÓU, platouri, s.n. 1. Podis. ♦ Câmp amenajat pentru exercitii militare. 2. Dispozitiv de forma dreptunghiulara sau circulara cu o fata plana, pe care se fixeaza diferite piese în vederea prelucrarii. ♦ Semifabricat în forma de placa pentru laminarea tablei subtiri neferoase. 3. Tava mare de portelan sau de metal pe care se aduc mâncarurile sau prajiturile la masa. 4. (Adesea urmat de determinarea "de filmare") Încapere special amenajata pentru filmare într-un studio cinematografic, în care se executa filmari cu actori în decoruri adecvate scenariului, filmari combinate etc. – Din fr. plateau.
pled, PLED, pleduri, s.n. Bucata dreptunghiulara dintr-o tesatura (deasa si usoara) de lâna, de fire sintetice etc., care serveste la învelit; patura usoara. – Din fr. plaid.
pneumonie, PNEUMONÍE, pneumonii, s.f. Inflamatie a unui lob sau a unui segment pulmonar, provocata în mod obisnuit de pneumococ sau de virusuri si manifestata prin febra, tuse, junghiuri, frisoane, expectoratii. ♢ Dubla pneumonie = pneumonie care afecteaza ambii plamâni. [Pr.: pne-u-] – Din fr. pneumonie.
şervet, SERVÉT, servete, s.n. 1. Bucata patrata sau dreptunghiulara de pânza de in, de bumbac etc. întrebuintata la masa pentru stersul gurii. ♦ P. ext. Bucata dreptunghiulara de pânza de in, de bumbac etc. folosita în bucatarie pentru stersul veselei, tacâmurilor etc. 2. (Pop.) Prosop, stergar. – Cf. fr. s e r v i e t t e.
vinclu, VÍNCLU, vincluri, s.n. 1. Piesa de lemn sau de metal formata din doua laturi, cu ajutorul careia se pot trasa sau masura unghiuri. 2. Bara profilata din otel sau din metale usoare, care are în sectiune doua aripi. – Din germ. Winkel.
sta, STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni si animale) A se opri din mers, a ramâne pe loc; a se întrerupe dintr-o actiune, dintr-o miscare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din functionare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ♢ Expr. Stai ca trag, formula prin care cineva este somat sa ramâna pe loc, sa nu se apropie (altfel riscând sa fie împuscat). A sta tintuit (sau nemiscat) (pe loc) = a nu face nici o miscare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tacea. ♦ (La imperativ, având si valoare de interj.) Opreste! asteapta! ♢ Expr. Stai sa-ti spun (sau sa vezi) = lasa-ma sa-ti spun, ai rabdare, asteapta. Stai putin (sau un pic, cu binisorul etc.) = ai (putina) rabdare, nu te grabi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A ramâne nemiscat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndeparta de undeva; (despre vehicule) a stationa. ♢ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace si încolo, a nu avea astâmpar. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binisor! = sezi linistit! astâmpara-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) astepti? ce (mai) doresti? Sta ce sta si... = asteapta cât asteapta si... A sta la (sau pe) locul sau = a) a nu pleca, a nu-si parasi locul; b) a pastra masura, a fi modest, rezervat. 3. A ramâne într-un serviciu, într-o slujba, într-o ocupatie. 4. A ramâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zabovi. II. 1. A se afla, a se gasi, a fi într-un anumit loc. ♢ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în fata) = a) a se gasi la mica distanta în fata cuiva, privindu-l, vorbindu-i, asteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a iesi înaintea cuiva (împiedicându-l sa înainteze); b) a împiedica pe cineva sa faca ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de fata = a asista. A sta în fata cuiva = (despre sarcini, greutati etc.) a trebui, a urma sa fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbra = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanta de...; b) a nu interveni, a se tine în rezerva. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coasta) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inima, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanenta amenintare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limba, se zice când cineva este gata sa spuna un lucru pe care n-ar trebui sa-l spuna sau când nu gaseste termenul cautat si are totusi impresia ca e pe punctul de a si-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inima = (despre gânduri, preocupari) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grija, neliniste. A sta (piatra) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovara, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau talpile) = a fi decapitat. 2. A trai, a vietui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua sa fie; a dainui, a se mentine. III. 1. A avea o anumita pozitie sau atitudine, a se tine, a se aseza sau a fi asezat într-un anumit fel. ♢ Loc. vb. A sta gramada (sau roi) = a se îngramadi, a se înghesui, a se îmbulzi. ♢ Expr. A sta piatra (sau teapan, înfipt în pamânt) = a se tine drept si nemiscat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucisate, la brâu, cu bratele încrucisate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nici o masura, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dintii la stele = a rabda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zacea (de boala). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi nelinistit, agitat, nerabdator. Stai jos! formula prin care cineva este invitat sa ia loc. A sta la masa = a lua masa, a mânca. A sta ca o gaina (sau curca) plouata = a arata necajit, fara vlaga, fara chef. A sta în picioare = a nu se da batut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se tine tare pe pozitie, a nu da înapoi. ♢ Loc. vb. A sta împotriva (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotriva = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavaza = a apara pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grija de... ♢ Expr. A sta (de cineva) sa... = a nu lasa (pe cineva) în pace pâna ce nu..., a-i bate (cuiva) capul sa... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ♢ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a tine de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putinta = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafata unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rau) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi asa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rau). 2. (Despre situatii, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rau), a se desfasura. V. (În locutiuni verbale sau în legatura cu alt verb, da acestora un aspect de durata) Stau si-mi aduc aminte. ♢ Expr. si loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorba (sau la taifas, taclale, povesti etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfatui cu cineva; a sta de vorba cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a sovai, a ezita. A sta la îndoiala (sau în cumpana) = a) a ezita înainte de a lua o hotarâre, a sovai; b) a se îndoi de ceva. A sta de paza (sau de straja) sau a sta straja = a pazi. A sta la (sau de) pânda = a pândi. A sta la tocmeala = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propozitie secundara construita cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata sa... Sta sa înceapa ploaia. [Prez. ind. pers. 3 sta, imperf. stateam (reg. steteam) si stam, perf. s. statui (reg. stetei)] – Lat. stare.
planşetă, PLANSÉTĂ, plansete, s.f. 1. Placa dreptunghiulara facuta din lemn sau din metal si folosita ca suport pentru desen sau pentru diferite lucrari tehnice. 2. (Top.; în sintagma) Planseta topografica = aparat utilizat pentru trasarea pe un plan, fara calcule prealabile, a unor figuri asemenea celor de pe teren. 3. (Mar.; în sintagma) Planseta de vânt = instrument folosit la bordul unei nave pentru a determina directia si viteza vântului. 4. Scândura lata pe care se întind cu vergeaua foile de aluat. – Din fr. planchette.
plana, PLANÁ1, planez, vb. I. Intranz. 1. (Despre pasari) A pluti sau a se mentine în aer cu aripile întinse, aproape nemiscate. ♦ (Despre planoare) A pluti în aer pe o traiectorie care face un unghi mic cu orizontala; (despre avioane) a coborî (cu motorul oprit sau cu viteza redusa) pe o traiectorie cu panta mica. 2. A întrece prin înaltime lucrurile sau fiintele înconjuratoare; a domina. ♦ Fig. A domina prin importanta, prin superioritate etc. ♦ Fig. A ameninta sa se întâmple, a pluti asupra; a fi iminent. – Din fr. planer.
plan, PLAN, -Ă, (I) planuri, s.n., (II) plani, -e, adj. I. S.n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suita ordonata de operatii destinate sa duca la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distributie metodica a partilor componente ale unei lucrari stiintifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafata care contine în întregime orice dreapta care trece prin doua puncte oarecare ale sale. ♢ Plan de proiectie = plan pe care se obtine imaginea unui corp printr-un procedeu de proiectie oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului si de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe directia privirii, în care se gaseste sau pare ca se gaseste un obiect si care reprezinta adâncimea sau departarea în perspectiva; spec. element al filmarii cinematografice, care reprezinta apropierea sau departarea obiectului fata de aparatul de filmat. ♢ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiata de public a unei scene; partea unui tablou care da impresia a fi cea mai apropiata de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ♢ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce priveste...; din punct de vedere... ♢ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera ca are) importanta primordiala. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera ca este) de importanta secundara, minima. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând portiunea de pelicula imprimata în timpul unei singure functionari a aparatului de filmat (între o pornire si o oprire). ♦ Delimitare a marimii încadraturii în raport cu marimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni conventionali. ♢ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul pâna sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe pelicula a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat pâna la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadreaza personajul în toata înaltimea. 6. Suprafata neteda a unui corp; corp care prezinta o astfel de suprafata. ♢ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcatuit dintr-un corp cu o suprafata plana (sau din doua bare paralele) care formeaza un unghi cu planul orizontal si care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forte mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripa = suprafata de sustinere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafica, la o anumita scara, a unui teren, a unei constructii, a unei masini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcela. II. Adj. Fara asperitati, neted, drept; care prezinta o suprafata neteda. ♢ Unghi plan = portiune dintr-un plan (I 3) cuprinsa între doua semidrepte (cu aceeasi origine) ale planului. Figura plana = figura care poate fi asezata cu toate punctele pe acelasi plan (I 3). Geometrie plana = ramura a geometriei care studiaza figurile ale caror elemente sunt asezate în acelasi plan (I 3). (Tipogr.) Masina plana = masina care imprima coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.
plachetă, PLACHÉTĂ, plachete, s.f. 1. Volum mic cu continut literar, în special culegere de versuri; brosurica. 2. Medalie patrata sau dreptunghiulara, care de obicei are o singura fata modelata cu desene, basoreliefuri sau inscriptii si care se ofera ca recompensa la unele concursuri sportive, artistice etc. 3. (Biol.; în sintagma) Placheta sanguina = trombocita. – Din fr. plaquette.
planeză, PLANÉZĂ, planeze, s.f. Interfluviu înclinat cu contur triunghiular delimitat de vai înguste, format pe pantele conurilor vulcanice. – Din fr. planèze.
pentadecagon, PENTADECAGÓN, pentadecagoane, s.n. (Geom.) Poligon plan cu cincisprezece laturi si cincisprezece unghiuri. – Din fr. pentadécagone.
pirostrie, PIROSTRÍE, pirostrii, s.f. 1. (Mai ales la pl.) Ustensila de gospodarie facuta dintr-un cerc sau dintr-un triunghi de fier, sprijinit pe trei picioare, pe care se pun caldarea, ceaunul sau oala la foc; cracana. 2. (Reg.; la pl.) Cununa care se pune pe capetele mirilor în timpul oficierii casatoriei religioase; cununie. ♢ Expr. (Glumet) A(-si) pune pirostriile (în sau pe cap) = a (se) casatori. [Var.: (înv. si reg.) pirostíe s.f.] – Din ngr. pirostiá, bg. pirostija.
piron, PIRÓN, piroane, s.n. Cui (de otel) lung si gros, curbat (în unghi drept) la unul din capete si folosit la îmbinarea pieselor unei constructii de lemn, la fixarea unui obiect greu pe perete etc.; p. gener. cui mare. ♢ Expr. (Fam.) A face (la) piroane (si cuie) = a clantani din dinti din cauza frigului; a dârdâi. (Fam.) A taia (la) piroane = a spune minciuni. – Din sl. pironŭ.
piromanţie, PIROMANŢÍE s.f. Încercare de a ghici viitorul prin observarea focului sau a flacarilor, utilizata în Grecia antica. – Din fr. pyromancie.
piramidă, PIRAMÍDĂ, piramide, s.f. 1. Poliedru cu baza poligonala si fetele triunghiulare, care se unesc într-un vârf comun. 2. Monument funerar gigantic de piatra în forma de piramida (1), ridicat pentru faraonii Egiptului antic; p. gener. edificiu arhitectonic monumental în forma de piramida (1). 3. Gramada (mare) de obiecte aranjate în forma de piramida (1). ♦ (Mil.; iesit din uz) Piramida de arme (sau de pusti, de carabine) = grup de pusti sau de alte arme de foc asezate cu talpa patului pe pamânt si sprijinite una de alta la vârful tevii. ♦ Figura de gimnastica executata de mai multe persoane, care se asaza în rânduri suprapuse tot mai înguste pe masura ce se apropie de vârf, în forma de piramida (1); ansamblu de persoane astfel asezate. 4. Sistem de sustinere a vitei de vie portaltoi, alcatuit dintr-un stâlp înalt din vârful caruia pornesc 6-8 sârme fixate cu câte un tarus lânga fiecare butuc de vita. 5. (Anat.; în sintagma) Piramida bulbara = fiecare dintre proeminentele cordoanelor anterioare ale maduvei spinarii, la nivelul bulbului rahidian. – Din ngr. piramís, -ídos, lat. pyramis, -idis, fr. pyramide.
popustă, POPÚSTĂ, popuste, s.f. (Reg.) Frânghie verticala care tine carmacele în pozitia lor în timpul pescuitului si care se lasa întotdeauna mai lunga decât adâncimea apei. – Din ucr. popusta.
porc, PORC, porci, s.m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de forma conica, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu par aspru, scurt si relativ rar, crescut pentru carnea si grasimea lui (Sus scrofa domestica). ♢ Porc salbatic (sau mistret) = mistret. ♢ Expr. A tacea ca porcul în papusoi (sau în cucuruz) = a tacea prefacându-se ca este preocupat de ceva foarte important spre a nu raspunde la aluzii sau la învinuiri directe. A mâna porcii la jir = a dormi sforaind tare. N-am pazit (sau n-am pascut) porcii împreuna = nu suntem egali spre a-ti permite gesturi de familiaritate cu mine. A îngrasa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) sa recuperezi în ultimul moment timpul multa vreme pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troaca) de porci = a certa (pe cineva) cu vorbe aspre, injurioase. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozatoare, salbatice, de talie mijlocie, cu spatele si partile laterale acoperite de spini lungi, puternici si cu pieptul si abdomenul prevazute cu peri tari (Hystrix); (si la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = peste marin de culoare neagra, cu corpul acoperit de solzi ascutiti care contin venin (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerusinat, josnic, ticalos, misel. ♢ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticalos. – Lat. porcus.
portulan, PORTULÁN, portulane, s.n. 1. Publicatie-ghid despre o regiune sau despre un port3, destinata navigatorilor. 2. Harta de navigatie folosita în evul mediu. – Din fr. portulan.
posadă, POSÁDĂ, posade, s.f. 1. (Pop.) Curatura (în padure). ♦ Loc neted pe un deal sau pe un munte unde a existat o asezare omeneasca. ♦ Loc de odihna pentru calatori. 2. (Pop.) Trecatoare (îngusta) în munti. ♦ Obligatie a taranilor dependenti de a face de straja în preajma trecatorilor din munti. 3. (Înv.) Loc întarit în mod natural (care servea ca punct de vama). ♦ Denumire generala a unor dari de vama. 4. Pârghie cu ajutorul careia se regleaza pozitia pietrelor morii în timpul macinatului, pentru a se obtine, dupa voie, o faina mai mare sau mai fina. ♦ P. gener. (Reg.) Moara. – Din scr. posada.
drept, DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepti, -te, adj. (C) adv., (D) drepturi, s.n. (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fara ocol, fara abatere. ♢ Linie dreapta (si substantivat, f.) = linie care uneste doua puncte din spatiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de doua drepte perpendiculare una pe alta. Prisma dreapta = prisma cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fara ascunzisuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croiala simpla, fara cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, fiinte, parti ale lor etc.) Care are o pozitie verticala (fata de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ♢ Expr. A se tine drept = a avea o pozitie perfect verticala. (Mil.) A lua (sau a sta, a se tine în) pozitia de drepti = a lua (sau a sta, a se tine în) pozitie perfect verticala, stând nemiscat. (Cu valoare de interjectie) Drepti! formula de comanda militara pentru luarea pozitiei de drepti. (Adverbial) A calca drept = a avea o purtare buna, cinstita. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau parti ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are taietura verticala. 3. Care are o pozitie orizontala (fata de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreapta. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre actiuni ale omului sau despre notiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptatii si adevarului; întemeiat, just, cinstit, bun. ♢ Parte dreapta = parte care se cuvine în mod legal fiecaruia la o împarteala. Lupta dreapta = lupta corp la corp, fara arme, fara înselatorii si fara ajutor strain. ♢ Loc. adv. Cu drept cuvânt = pe buna dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevarul, adevarat; corect. ♢ Expr. Ce-i drept = într-adevar, cu adevarat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaste un adevar incontestabil. Drept ca... = adevarat ca... A spune drept = a spune adevarul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care traieste si lucreaza conform dreptatii, adevarului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ♢ Expr. (Substantivat) A se odihni cu dreptii = a fi mort. ♢ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica crestina ortodoxa; bun crestin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care apartine sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoasteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legaturi directe, de sânge; adevarat, bun. B. Adj. (În opozitie cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Asezat în partea opusa partii corpului omenesc în care se afla inima. ♢ Expr. A fi mâna dreapta a cuiva sau bratul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreapta. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se afla de partea sau în directia mâinii drepte (când cineva sta cu fata în directia în care este orientat un lucru) Aripa dreapta a cladirii. ♢ (Substantivat; în locutiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ♢ Expr. (Substantivat) În dreapta si în stânga sau de-a dreapta si de-a stânga = în ambele parti; în toate partile, pretutindeni. A tine dreapta = a merge pe partea dreapta a unui drum. 3. (Substantivat, f. art.; în viata politica) Grupare politica adepta si sustinatoare a mentinerii ordinii sociale si politice traditionale. ♢ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinari locale, indica directia) În linie dreapta, fara ocol; direct. Merge drept la birou. ♢ De-a dreptul = fara a se abate din drum, fara înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ♢ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fata..., fata în fata cu... Prin dreptul = prin fata..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fata..., de dinaintea... 2. (Urmat de determinari locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S.n. 1. Totalitatea regulilor si normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Stiinta sau disciplina care studiaza dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativa legal recunoscuta unei persoane de a avea o anumita conduita, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ♢ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Rasplata, retributie care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine ma iei? ♢ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, asadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstantial de loc) Alaturi de..., lânga; în dreptul... ♢ Expr. A i se pune soarele drept în inima = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un cleste. [Var.: (înv. si reg.) dirépt, -eápta adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri dupa fr. droit).
poziţie, POZÍŢIE, pozitii, s.f. 1. Loc pe care îl ocupa cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este asezat cineva sau ceva (în spatiu); p. ext. peisaj din natura. ♦ Loc pe care îl ocupa o nota sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupa un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relatie existenta între doua fiinte, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operatiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupa aceste operatii. 2. Teren, loc pe care sunt asezate trupele pe front sau vasele de razboi pe mare si folosit ca baza de atac sau de aparare. ♢ Expr. A lua pozitie = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-si exprima cu fermitate parerea într-o problema data. A sta (sau a ramâne, a se mentine) pe pozitie = a-si mentine parerile, hotarârile. A se gasi pe pozitii opuse (sau pe aceeasi pozitie etc.) = a fi de pareri contrare (sau de aceeasi parere). 3. Atitudine, tinuta. ♦ Spec. Atitudine de nemiscare a corpului (reglementara în armata, în sport etc.). ♦ Fig. Mod în care cineva reactioneaza, se comporta etc. într-o împrejurare data. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în pozitie – a fi gravida. 5. Conditie, situatie, stare în care se gasesc cineva sau ceva. ♦ Spec. Situatie (înalta) pe care o detine cineva în viata sociala, politica; rang. [Var.: (înv.) pozitiúne s.f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.
oblic, ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; piezis, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care face un unghi diferit de 0° sau de 90° cu o alta dreapta sau cu un plan. ♦ (Despre cilindri si prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate fata de baza; (despre conuri si piramide) cu dreapta care uneste vârful cu centrul bazei înclinata fata de baza. ♦ (Despre ochi) Cu colturile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Banuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica româna cazurilor genitiv si dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu exceptia nominativului si a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.
praştie, PRÁSTIE, prastii, s.f. 1. Veche arma de lupta formata dintr-o bucata de piele legata cu doua sfori, cu care se aruncau pietre asupra dusmanului; (azi) jucarie facuta dintr-una sau doua fâsii de elastic la capatul carora se leaga o bucata de piele, de cârpa etc. în care se pune o pietricica spre a fi azvârlita. ♢ Loc adj. Ca din prastie = repede, cu viteza; în mod violent. 2. Aruncatura cu prastia (1); distanta pe care o strabate o piatra azvârlita cu prastia. ♢ Expr. Ca de o prastie sau cât dai (sau ajungi) cu prastia = la o distanta relativ mica. 3. Frânghie, funie care se leaga de leuca ori de capatul osiei unei carute si de care se prinde un cal laturas. ♢ Cal de prastie = cal laturas. ♢ Expr. (Reg.) A-si lua hamul si prastia = a-si cauta de lucru; a se apuca cu hotarâre de treaba; a-si gasi un rost. ♦ Frânghie sau capastru de care se tine un cal pentru a-l dresa. ♢ Expr. A da un cal la prastie = a dresa un cal, tinându-l de o frânghie si facându-l sa alerge în cerc. – Din sl. prašta.
tei, TEI, tei, s.m. Denumire data unor specii de arbori cu frunze mari, cu flori albe sau galbui cu miros puternic, întrebuintate în medicina; fibra din scoarta acestor arbori din care se împletesc sfori, frânghii sau rogojini.
priveghe, PRIVÉGHE s.f. v. priveghi.
pristol, PRISTÓL, pristoluri, s.n. Masa din mijlocul altarului unei biserici, pe care se tin obiectele necesare oficierii liturghiei; p. gener. altar. [Var.: (înv. si reg.) prestól, prastól s.n.] – Din sl. prĕstolŭ.
priveghea, PRIVEGHEÁ, priveghez, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. A sta sau a face de paza; a pazi. ♦ Tranz. A pândi, a urmari. 2. Tranz. A supraveghea, a îngriji (pe cineva sau ceva); a avea grija sa... 3. Intranz. A sta treaz, a nu dormi. ♦ Tranz. Spec. A sta de veghe noaptea la mort, a sta la priveghi. [Var.: (reg.) privigheá vb. I] – Lat. pervigilare.
privegher, PRIVEGHÉR, priveghere, s.n. Carte bisericeasca cuprinzând rânduiala slujbei privegherii (2). – Priveghi + suf. -ar.
priveghetor, PRIVEGHETÓR, -OÁRE, priveghetori, -oare, s.m. si f. (Pop.) Persoana care privegheaza; spec. supraveghetor. ♦ (Înv.) Subprefect. [Var.: (reg.) privighetór, -oáre, privighitór, -oáre s.m. si f.] – Priveghea + suf. -tor.
priveghi, PRIVÉGHI, priveghiuri, s.n. (Pop.) 1. Veghere a unui mort noaptea înainte de înmormântare. 2. Veghe, paza, straja. [Var.: (reg.) privéghe s.f.] – Din priveghea (derivat regresiv).
privighetoare, PRIVIGHETOÁRE, privighetori, s.f. Gen de pasari calatoare insectivore, de culoare bruna-roscata, care cânta foarte frumos (Luscinia); pasare care apartine acestui gen; filomela. [Var.: (reg.) privighitoáre s.f.] – Priveghea + suf. -toare.
privighitoare, PRIVIGHITOÁRE s.f. v. privighetoare.
privighitor, PRIVIGHITÓR, -OÁRE s.m. si f. v. priveghetor.
preinfarct, PREINFÁRCT, preinfarcte, s.n. (Med.) Insuficienta coronariana care se manifesta prin aspecte intermediare între anghina pectorala si infarctul miocardic propriu-zis. [Pr.: pre-in-] – Din germ. Präinfarkt.
izogon, IZOGÓN, -Ă I. adj. cu muchii asemanatoare sau identice. ♢ (despre corpuri geometrice) cu unghiuri egale. II. s. f. linie care uneste punctele terestre cu aceeasi declinatie magnetica. (< fr. isogone)
primăvăriţă, PRIMĂVĂRÍŢĂ, primavarite, s.f. (Bot.; pop.) Ghiocel. – Primavara + suf. -ita.
cimilitură, CIMILITÚRĂ, cimilituri, s.f. (Pop.) Ghicitoare. – Cimili + suf. -tura.
lup, LUP, lupi, s.m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blana sura, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul si urechile ascutite si cu coada stufoasa (Canis lupus). ♢ Expr. Lup îmbracat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om siret, rau si prefacut. A intrat lupu-n cosar = pazeste-te de hot. Vorbesti de lup si lupul la usa = vorbesti despre cineva si acesta tocmai soseste. A da oile în paza lupului = a lasa pe cineva la discretia dusmanilor. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stâna = a-si aduce singur dusmani în casa sau în preajma. A trai ca lupul în padure = a trai la largul sau. A înghiti (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiti sau a mânca mult si cu lacomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scapa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situatie foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hraparet si crud. 2. Compuse: lupul-baltii = (Iht.) stiuca; lup-de-mare = a) numele unei specii de foca; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasare acvatica de marimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrala alba în timpul iernii, care cuibareste în tinuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) peste teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinti puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrabiilor = pasare cu spinarea cenusie, cu aripile si cu coada negre; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândacel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albastrui si rosu, care traieste pe flori (Trichodes apiarius). 3. Bustean sustinut de o capra deasupra jilipului, folosit ca frâna pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecator = masina de destramat si de amestecat materia prima, care formeaza amestecul de fibre în filaturile de lâna si de vigonia. Lup batator = masina de lucru folosita în filaturile de bumbac, care executa destramarea si curatarea de impuritati a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destramator = masina de lucru folosita în filaturile de lâna si de vigonia pentru destramarea firelor si a tesaturilor, în vederea recuperarii fibrelor si a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.
priceasnă, PRICEÁSNĂ, pricesne, s.f. Cântare executata în bisericile ortodoxe la slujba liturghiei în timp ce se împartaseste preotul. – Din sl. prĕčĩstĩna.
prezicător, PREZICĂTÓR, -OÁRE, prezicatori, -oare, s.m. si f. Persoana care se îndeletniceste cu ghicitul viitorului cuiva în carti, în cafea, în palma etc.; ghicitor. – Prezice + suf. -ator.
prezice, PREZÍCE, prezic, vb. III. Tranz. A spune, a anunta dinainte ce se va întâmpla, orientându-se dupa anumite indicatii prezente, dupa intuitie, rationament etc. A ghici viitorul cuiva (în carti, în cafea, în palma etc.). – Pre1- + zice (dupa fr. prédire).
rău, RĂU, REA, rai, rele, adj., s.n., adv. I. Adj. Care are însusiri negative; lipsit de calitati pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obisnuit, neplaceri altora. ♢ Expr. Poama rea sau soi rau = persoana cu deprinderi urâte. Rau de mama focului = plin de rautate, foarte înrait. ♢ Compuse: rea-vointa s.f. = purtare sau atitudine neprietenoasa, ostila fata de cineva sau de ceva; lipsa de bunavointa; rea-credinta (scris si reacredinta) s.f. = atitudine incorecta, necinstita; perfidie. (Loc. adj. si adv.) De rea-credinta = incorect, necinstit, rau intentionat. ♦ Care exprima, care denota rautate; care este contrar binelui. 2. Care nu-si îndeplineste îndatoririle morale si sociale legate de o anumita circumstanta, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situatii; necorespunzator, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultator, rasfatat, razgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publica. ♦ (Despre vorbe) Care supara, care jigneste; p. ext. urât. 4. (Despre viata, trai etc.) Nelinistit, apasator, chinuit. ♢ Expr. A duce casa rea (cu cineva) = a nu se întelege, a trai prost (cu cineva). A-si face sânge rau (sau inima, voie rea) = a se necaji, a fi mâhnit. 5. (Despre vesti) Care anunta un necaz, o suparare; neplacut. II. Adj. Care nu are calitatile proprii destinatiei, menirii, rolului sau. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzator unui anumit scop, unei anumite întrebuintari; care prezinta unele defecte, unele imperfectiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rau conducator de caldura (sau de electricitate) = prin care caldura (sau electricitatea) nu se transmite cu usurinta sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu functioneaza normal; bolnav; (despre functii fiziologice) care nu se desfasoara normal. 3. (Despre îmbracaminte si încaltaminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre bauturi) Neplacut la gust, prost pregatit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, iesit din circulatie; fals. III. Adj. (Despre meseriasi, artisti etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfacator; daunator. ♢ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rau = a atribui cuiva o intentie rauvoitoare, a interpreta eronat o observatie, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (În superstitii) Prevestitor de rele; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Asa cum nu trebuie; nepotrivit, gresit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplacut, suparator, nesatisfacator. ♢ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rau = a avea o viata grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rau = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sarac. A-i sedea rau (ceva) = a nu i se potrivi o haina, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rau sau a se simti rau = a fi sau a se simti bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rau = a simti deodata ameteala, dureri, senzatie de greata etc.; a lesina. A-i face (cuiva) rau = a-i cauza (cuiva) neplaceri. A-i parea (cuiva) rau (de sau dupa ceva ori dupa cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplacut, dezagreabil. 5. Neconform cu parerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S.n. 1. Ceea ce aduce nemultumire; neplacere; pricina de nefericire; neajuns. ♢ Loc. adv. Cu parere de rau = cu regret. A rau = a nenorocire. ♢ Loc. prep. De raul (cuiva) = din cauza (rautatii) cuiva. ♢ Expr. A vrea, a dori (cuiva) raul = a dori sa i se întâmple cuiva lucruri neplacute. Uita-te-ar relele!, formula glumeata prin care se ureaza cuiva noroc si fericire. ♦ Boala, suferinta. ♢ Rau de mare = stare de indispozitie generala care se manifesta la unii calatori pe mare. Rau de munte (sau de altitudine) = stare de indispozitie generala cauzata de rarefierea aerului de pe înaltimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ♢ Expr. A vorbi de rau (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilaresti. – Lat. reus "acuzat", "vinovat".
tei, TEI, (1) tei, s.m., si (2, rar) teie s.n. 1. Arbore cu frunze mari în forma de inima, cu flori albe-galbui melifere, puternic parfumate, întrebuintate în medicina; creste în paduri sau cultivat pe strazi si în parcuri (Tilia platyphyllos) 2. (La sg. cu sens colectiv sau, rar, la pl.) Fibra din scoarta de tei (1), folosita la legat si la fabricat sfori, frînghii, rogojini.
proscomidie, PROSCOMÍDIE, proscomidii, s.f. 1. Parte din slujba liturghiei în care preotul pregateste si sfinteste pâinea si vinul pentru împartasanie. 2. Masa sau firida în peretele de nord al altarului, unde se savârseste proscomidia (1). [Acc. si: proscomidíe] – Din sl. proskomidija.
proscripţie, PROSCRÍPŢIE, proscriptii, s.f. 1. (În Roma antica) Punere în afara de lege sau osândire la moarte a cuiva, fara forme de judecata, pentru infractiuni politice. ♢ Lista de proscriptie = lista afisata care cuprindea numele persoanelor declarate în afara legii. 2. Pedeapsa la care autoritatea publica supunea pe cineva pentru o vina politica; izgonire din patrie, exil, surghiun. – Din lat. proscriptio, fr. proscription.
proscris, PROSCRÍS, -Ă, proscrisi, -se, adj. 1. (Adesea substantivat) Scos de sub apararea legilor, izgonit din patrie; exilat, surghiunit. 2. (Despre idei, actiuni etc.) Interzis, oprit. – V. proscrie.
proţap, PROŢÁP, protapuri, s.n. 1. Prajina groasa de lemn, bifurcata la un capat, care se fixeaza la dricul carului si de care se prinde jugul; ruda. 2. Prajina cu vârful despicat, în care se înfigea în trecut o reclamatie prezentata domnitorului, pe deasupra capetelor multimii. ♢ Expr. A umbla cu jalba în protap = a protesta, a reclama; a cere cu insistenta ceva. 3. Prajina despicata la un capat, cu care se culeg fructele, cu care se prind racii etc. ♦ Fiecare dintre cele doua bete, despicate în forma de furca si înfipte în pamânt, lânga jar, între care se fixeaza pestele întreg pentru a se frige. 4. Pârghie la moara de vânt sau la fântâna. – Din sl. procĕpŭ, bg. procep.
psalterion, PSALTÉRION, psalterioane, s.n. Vechi instrument muzical cu coarde, de forma triunghiulara, întrebuintat pâna în evul mediu. [Pr.: -ri-on] – Din fr. psaltérion.
pseudomembrană, PSEUDOMEMBRÁNĂ, pseudomembrane, s.f. Membrana formata pe amigdale, pe cerul gurii si în nas, în unele boli ca anghina difterica, laringita etc. [Pr.: pse-u-] – Din fr. pseudo-membrane.
psihomanţie, PSIHOMANŢÍE s.f. Pretinsa arta de a ghici viitorul prin invocarea spiritelor celor morti. – Din fr. psychomancie.
pulie, PULÍE, pulii, s.f. Roata speciala cu sant pe circumferinta exterioara, pe care se monteaza o frânghie sau o curea pentru a transmite o miscare circulara. – Din fr. poulie.
pultaceu, PULTACÉU, -CÉE, pultacei, -cee, adj. (Med.) Pastos. ♢ Anghina pultacee = anghina cu amigdalele acoperite de un exsudat alb. – Din fr. pultacé.
cosinus, CÓSINUS, cosinusuri, s.n. (Mat.) Functie trigonometrica a unui unghi, egala cu sinusul unghiului complementar. – Din fr. cosinus.
drac, DRAC, draci, s.m. 1. Fiinta imaginara, de sex masculin, întruchipare a spiritului rau; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuta. ♢ Expr. A fi dracul gol (sau împielitat) sau a fi drac împielitat = a) a fi rau, afurisit; b) a fi istet, poznas. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rau, ticalos; b) om întreprinzator, descurcaret. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tamâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dusmanie sau cu frica. E tot un drac = e totuna, e acelasi lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rau dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viata, neastâmparat. Parca a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabila. A baga (pe cineva) în draci (sau în toti dracii) = a intimida, a înfricosa (pe cineva); a face (pe cineva) sa depuna toate eforturile (de frica). Trebuie sa fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi gasita o explicatie logica a unei situatii încurcate sau când se banuieste o cauza ascunsa, greu de gasit. Si-a bagat (sau si-a amestecat) dracul coada, se zice când o situatie care parea clara se complica dintr-o data, capata o evolutie neasteptata. A trage pe dracul de coada = a fi foarte sarac, a o duce greu. A cauta pe dracul = a intra singur într-o încurcatura, a-si provoca singur neplaceri. A da de (sau peste) dracul sau a vedea (sau a-si gasi) pe dracul = a o pati. A cauta pe dracul si a gasi pe tata-sau = a ajunge într-o situatie si mai rea decât aceea anterioara. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tata-sau = a purta (pe cineva) de colo pâna colo. A cere pe dracul si pe tata-sau (sau cât dracul pe tata-sau) = a cere (pe ceva) un pret exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face si pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lasa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a parasi (pe cineva sau ceva), a renunta definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecatii) a se duce fara sa se mai întoarca (si într-un loc nestiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fara sa-i mai stie nimeni de urma si fara sa-i mai doreasca revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o pati. La dracul! formula exclamativa de dispret prin care se exprima dorinta de a renunta la ceva, de a se lepada de ceva. Pe dracul! = (formula exclamativa de negatie) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamatii exprimând uimire, enervare, admiratie. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sanatos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creeaza neplaceri. (Glumet si ir.) Buruiana (sau iarba, tamâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extrema, cu sensul de "orice", "oriunde", "fie cine-o fi") Face si pe dracul. ♢ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde si-a întarcat dracul copiii, unde si-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepartat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rau, pacatos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste masura de..., grozav; d) energic, descurcaret, razbatator. (Asa) de-al dracului! = fara nici un motiv, fiindca asa vreau! 2. Fig. Om plin de pacate, rau, crud; om poznas, istet, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = peste marin de culoare cenusie-rosiatica, cu corpul si capul comprimate lateral, a carui prima aripioara dorsala este formata din tepi veninosi (Trachinus draco). – Lat. draco, "sarpe, balaur".
punctbal, PUNCTBÁL, punctbale, s.n. Minge în forma de para, suspendata de o frânghie, care serveste pentru antrenament la box. [Pl. si: punctbaluri] – Dupa fr. punching-ball.
şa, SA, sei, s.f. 1. Piesa de harnasament confectionata din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului si pe care sade calaretul. ♢ Expr. A pune saua (pe cineva) = a supune, a stapâni, a exploata (pe cineva), a constrânge pe cineva sa faca ceva. A vorbi din sa = a vorbi de sus, cu siguranta de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formata dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se sta în timpul deplasarii vehiculului. 3. Os din spinarea gainii. ♢ Saua turceasca = scobitura in grosimea osului sfenoid, în care se afla situata glanda hipofiza. 4. Forma de relief reprezentând o depresiune cuprinsa între doua parti de teren mai ridicate, cu care alcatuieste un ansamblu; curmatura. Saua dealului. [Var.: sea s.f.] – Lat. sella.
şablon, SABLÓN, sabloane, s.n. 1. Model în marime naturala al unei piese, care serveste la ghidarea unei unelte pentru prelucrarea prin aschiere ori prin deformare, pentru limitarea unor portiuni de suprafata pe care se aplica o vopsea etc. ♦ Instrument cu care se controleaza sau se masoara dimensiunile sau unghiurile unei piese în curs de fabricatie. 2. Fig. Formula stereotipa; repetare mecanica, lipsita de interes si de originalitate a unui model oarecare; cliseu verbal. – Din germ. Schablone.
puţ, PUŢ, puturi, s.n. 1. Groapa cilindrica sau patrata, adesea cu peretii pietruiti sau cu ghizduri împrejur, sapata în pamânt pâna la nivelul unui strat de apa si care serveste la alimentarea cu apa potabila; fântâna. ♢ Put absorbant = groapa facuta în locuri necanalizate, pentru a permite scurgerea apelor uzate pâna la un strat permeabil care sa le absoarba. Put colector = put în care se aduna apele captate prin mai multe puturi sau drenuri. 2. Sapatura într-o mina care leaga zacamântul cu suprafata sau cu o galerie principala si care serveste la extractie, la aeraj sau la patrunderea personalului în mina. ♦ Gaura sapata în pamânt pentru extragerea petrolului. – Lat. puteus.
saşiu, SASÍU, -ÍE, sasii, adj. (Despre oameni) Care se uita crucis; zbanghiu, bazaochi; (despre ochi, privire) crucis, încrucisat. [Var.: sasíu, -ie adj.] – Din tc. sasi.
romb, ROMB, romburi, s.n. Paralelogram cu toate laturile egale si unghiurile opuse egale. – Din ngr. rómbos, fr. rhombe.
şedea, SEDEÁ, sed, vb. II. Intranz. 1. A se afla asezat pe ceva; a sta jos. ♢ Expr. A sedea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerabdator si îngrijorat; a fi grabit sa plece. A sedea pe comoara = a fi foarte bogat si zgârcit. 2. A lua loc, a se aseza. ♦ A se opri din mers asezându-se; a poposi. ♦ (De obicei la imperativ sau în constructii negative) A avea astâmpar, a fi linistit. Sezi locului ! 3. A sta, a se gasi, a ramâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumita situatie sau pozitie; a nu se misca din locul sau din pozitia ocupata. ♢ Expr. A sedea la masa = a lua masa, a mânca. A(-i) sedea cuiva ceva la inima = a fi preocupat, stapânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A sedea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezenta sa sau cu prea multe insistente. A sedea cu mâinile în sân (sau încrucisate, la brâu, cu bratele încrucisate etc) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A sedea strâmb si a judeca (sau a vorbi, a grai) drept = a discuta cu franchete; a recunoaste adevarul. 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a ramâne, a zabovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla asezat sau depozitat într-un loc. 5. A avea locuinta, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) sedea (cuiva) bine (sau rau, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi asa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumita situatie (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nici o ocupatie. Sade toata ziua. – Lat. sedere.
oală, OÁLĂ, oale, s.f. 1. Vas de lut ars, de metal, de portelan etc., de obicei cu gura larga si cu înaltimea mai mare decât largimea, folosit în gospodarie pentru pregatirea, pastrarea etc. bucatelor. ♢ Expr. Cât o oala de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oala = a prinde pe cineva usor, fara nici o greutate (sau pe neasteptate). A se face (sau a fi) oale si ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeasi oala = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcaturi. A plati oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o maciuca) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus, ce s-a facut. Mustati pe oala = mustati cu vârfurile lasate în jos. Tuns pe oala = cu parul lung pâna pe gât si retezat. ♦ Continutul vasului descris mai sus. ♢ Expr. A se amesteca (sau a-si baga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fara rost, nechemat într-o discutie, actiune etc. care nu-l priveste. ♦ Vas, ghiveci, glastra de flori. ♦ (Adesea cu determinarea "de noapte") Vas întrebuintat (noaptea) pentru necesitatile omenesti; tucal. 2. Vas de constructie speciala, asemanator cu oala (1), folosit în diverse operatii tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Ţigla, olan. [Var.: (pop.) ol s.n.] – Lat. olla.
şezător, SEZĂTÓR, -OÁRE, sezatori, -oare, adj., s.f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuieste în... 2. S.f. Adunare restrânsa la sate în serile de iarna, la care participantii lucreaza si totodata petrec, spunând povesti, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literara. – Sedea + suf. -ator.
merge, MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se misca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre pasari, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncaruri si bauturi) A putea fi înghitit usor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ♢ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ♢ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a actiona necugetat, a-si periclita existenta. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-si relua treburile obisnuite, a-si vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inima (sau la suflet) = a(-i) placea foarte mult. A merge ata = a se duce drept la tinta. De-i merge (sau sa-i mearga) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legatura cu verbul "a bate " sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbiala) zdravan, tare, violent. A merge pe... = (despre vârsta) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe masura ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei institutii de învatamânt. ♦ (Înv. si reg.; despre fiinte si lucruri) A intra, a patrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers pâna la a crede ca-l poate îndrepta. ♢ Expr. A merge prea departe = a-si îngadui prea multe, a depasi limitele îngaduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujba). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgatoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoti, a întovarasi, a acompania. ♢ Expr. A merge mâna în mâna (cu...) = a fi în strânsa legatura, a se desfasura concomitent, a se înlantui. A merge dupa (cineva) = a) (despre femei) a se marita; b) a urma sfaturile, povetele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmari pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de carti) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pamânt, drumuri etc.) A se întinde pâna la...; a duce la... 2. (Despre stiri, evenimente etc.) A ajunge la cunostinta cuiva; a se raspândi; a se propaga, a se generaliza. ♢ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbeste. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el ca... Mearga-i numele! = sa nu se mai auda despre el, sa dispara definitiv. III. 1. (Despre actiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfasura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A functiona. 2. (Despre fiinte) A o duce, a-i fi (bine sau rau). ♦ A reusi, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ♢ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe masura ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuinta (într-o anumita cantitate). 2. (Înv. si pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt numar. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ♢ Expr. Asa mai merge = asa se potriveste, e bine, îmi convine. Treaca (si mearga)! sau treaca-mearga! = fie! sa zicem ca se poate! sa admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbracat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere "a se scufunda".
şină, SÍNĂ, sine, s.f. 1. Fiecare dintre barele de otel laminate dupa un anumit profil si folosite drept cale de rulare pentru un vehicul cu roti (tren, tramvai) sau de ghidare pentru anumite piese mobile dintr-o instalatie tehnica. ♦ P. ext. Cale ferata. 2. Cerc de otel care se monteaza pe rotile de lemn ale unui vehicul pentru a le feri de uzura. ♦ Banda de metal care se fixeaza pe unele obiecte de lemn (usi, lazi, butoaie etc.) pentru a le mari rezistenta la uzura. – Din pol. szyna, germ. Schiene.
triunghi, TRIÚNGHI, triunghiuri, s.n. 1. Poligon format din trei laturi care se întâlnesc doua câte doua si formeaza trei unghiuri interne. 2. Grup de trei (sau de mai multe) fiinte sau lucruri ale caror puncte de asezare, daca ar fi unite prin linii, ar reprezenta vârfurile unui poligon cu trei laturi. 3. (Muz.) Trianglu. – Tri- + unghi (dupa fr. triangle).
isoscel, ISOSCÉL adj. (despre triunghiuri) cu doua laturi egale; (despre trapeze) cu laturile neparalele congruente. (< fr. isoscèle, lat. isosceles)
şluc, SLUC, slucuri, s.n. (Reg.) Înghititura. – Din germ. Schluck.
şoltic, SOLTÍC, -Ă, soltici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Care recurge la escrocherii, la viclenii, la tertipuri. ♦ Strengar, smecher, ghidus, poznas. – Din sas. scholtig.
şolticărie, SOLTICĂRÍE, solticarii, s.f. Escrocherie, viclesug, tertip. ♦ Strengarie, smecherie, ghidusie, pozna. – Soltic + suf -arie.
şopârlaiţă, SOPÂRLÁIŢĂ, sopârlaite, s.f. 1. (Pop.) Anghina difterica. 2. Numele a doua plante erbacee; a) planta melifera cu tulpina dreapta, cu frunzele ovale sau ascutite si cu florile albastre, rar roz, folosita în medicina populara (Veronica orchidea); b) mica planta cu flori mari, albe, rar rosietice, si cu fructul o capsula (Parnassia palustris). [Pr.: -la-i-] – Sopârla + suf. -aita.
omătuţe, OMĂTÚŢE s.f. pl. Numele a doua specii de ghiocei, cu flori albe mirositoare, care cresc în lunile februarie-mai prin paduri, livezi si fânete (Leucojum aestivum si vernum). – Omat + suf. -uta.
octant, OCTÁNT, octante, s.n. 1. Instrument de navigatie maritima si aeriana sau care serveste la masurarea înaltimii astrilor, a distantelor lor unghiulare etc. 2. A opta parte din circumferinta unui cerc sau dintr-o suprafata circulara. ♦ Fiecare dintre cele opt portiuni din suprafata unui corp sferic, determinate de trei planuri perpendiculare care se intersecteaza în centrul corpului. – Din fr. octant.
semn, SEMN, semne, s.n. 1. Tot ceea ce arata, ceea ce indica ceva. ♢ Loc. adv. Pe semne = dupa cât se pare, dupa cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioara a unui fenomen care permite sa se presupuna sau sa se precizeze natura lui. ♢ Expr. (În superstitii) Semn bun (sau rau, prost) = fapt, fenomen caruia i se atribuie însusirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legatura cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viata = a se manifesta, a-si vadi existenta, a face sa se auda noutati despre sine. ♦ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstitiosi ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douasprezece constelatii ale zodiacului. ♦ Proba, dovada. ♢ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau ca)... = dând dovada de..., ca proba ca..., ca argument pentru... 2. Gest, miscare care exprima un gând, o intentie, o stare sufleteasca sau sugereaza cuiva o actiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de razboi. 3. Nota specifica, trasatura distinctiva dupa care se recunoaste un lucru, o fiinta; semnalment; însemnare facuta pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaste. ♦ Pata de alta culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect asezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a desparti ceva; indicator. ♢ Semn de hotar (sau, în trecut, de mosie) = piatra, stâlp etc. care marcheaza un hotar sau linia de demarcatie a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare facuta spre a nu uita ceva. ♢ Semn de carte = fâsie îngusta de matase, de carton, de piele etc. (special lucrata) care se pune între paginile unei carti pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, tinta pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva dupa o atingere sau apasare; urma, pata. ♦ Urma, cicatrice ramasa pe piele dupa o boala, o lovire, o rana etc. 6. Unitatea dintre un sens si o indicatie grafica. ♢ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuatie folosite în scriere. Semne de punctuatie = semne grafice (punct, virgula, doua puncte etc.) întrebuintate pentru a desparti, în scris, partile unei propozitii sau ale unei fraze sau propozitiile si frazele între ele. Semnele citarii = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operatiunilor matematice. Semne conventionale = figuri simbolice întrebuintate pentru a marca diferite notari pe harti, planse etc. Semn diacritic = semn adaugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectiva. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens si un complex sonor. Semn moale = litera care indica, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = litera care indica, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprima sau se graveaza pe o moneda; p. ext. moneda. 7. Simbol, emblema. ♢ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evoca o persoana, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.
spanchiu, SPANCHÍU, ÍE adj. v. zbanghiu.
şotie, SÓTIE, sótii, s.f. 1. Pozna, nazbâtie, farsa, ghidusie; boroboata, bazaconie. 2. Siretlic, viclesug. – Cf. ucr. š u t k a.
şpaclu, SPÁCLU, spacluri, s.n. Unealta formata dintr-o lama triunghiulara de otel cu mâner de lemn, folosita la netezit sau la razuit tencuiala, chitul etc. – Din germ. Spachtel.
şpanchiu, SPANCHÍU, -ÍE adj. v. zbanghiu.
cosecantă, COSECÁNTĂ, cosecante, s.f. Functie trigonometrica a unui unghi, egala cu secanta trigonometrica a unghiului complementar. – Din fr. cosécante.
nod, NOD, noduri, s.n. 1. Loc în care se leaga doua fire, doua sfori, doua fâsii de pânza etc. ca sa se tina strâns împreuna; loc în lungul sau la capatul unui fir, al unei sfori, al unei fâsii de pânza etc. unde s-a facut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete si s-a strâns tare; legatura obtinuta astfel. ♢ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ♢ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersectie a doua sau a mai multor cai de comunicatie având directii diferite. ♢ Nod de cale ferata = punct de intersectie a cel putin trei linii principale de cale ferata, prevazut cu instalatii speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încarcarea si descarcarea marfurilor, deservirea calatorilor etc. ♦ Loc de legatura, de întretaiere, de întâlnire a doua sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei constructii etc. 2. Proeminenta pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep sa creasca crengile pe tulpina sau frunzele pe lujer. ♢ Expr. A cauta (sau a gasi) (cuiva) nod în papura = a cauta sau a gasi cu orice pret greseli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovati pe nedrept. ♦ Portiune mica, rotunda, compacta, foarte tare dintr-o bucata de lemn, într-o scândura reprezentând locul de ramificatie a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locala de material în masa unui corp, cu o structura mai compacta sau de culoare diferita fata de rest. 3. (Înv. si pop.) Articulatie, încheietura (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = marul lui Adam. Nod vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator si a carui lezare are ca urmare moartea imediata prin oprirea respiratiei. 5. Umflatura, tumoare, nodozitate, gâlca rezultata dintr-o stare patologica. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeasi ramura a curbei se intersecteaza pe ea însasi. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispusi atomii, moleculele unei retele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde stationare în care amplitudinea oscilatiei are mereu o valoare nula. 8. Fiecare dintre cele doua puncte în care orbita unui astru intersecteaza planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite fata de împrejurimi. ♢ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a carui suprafata sunt asezate o centrala hidroelectrica si constructiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzatie de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emotie sau de o enervare puternica. ♢ Expr. A înghiti (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amaraciune o durere, o umilinta (fara a putea spune nimic); b) a mânca în sila, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esential de care depinde solutionarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsa pentru solutionarea unei probleme. Nod gordian = problema foarte grea sau cu neputinta de rezolvat. ♢ Expr. A taia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situatii careia nu i se poate gasi o solutie. ♦ Moment culminant în desfasurarea actiunii unei opere literare. 12. Unitate de masura pentru viteza navelor, egala cu viteza unei nave care se deplaseaza cu o mila marina (1852 m) pe ora. – Lat. nodus.
verde, VÉRDE, (I, II) verzi, adj., (III) s.n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetatiei proaspete de vara. ♢ Zona verde = portiune de teren cultivata cu iarba, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea "la fata") Palid. 2. (Despre plante sau parti ale lor) Plin de seva, care nu s-a uscat; viu. ♢ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi si uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume si fructe) Care nu a ajuns la deplina maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tabacit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndraznet. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, fatis. ♢ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevarul de-a dreptul, fara menajamente. III. S.n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situata între galben si albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ♢ Verde de Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; solutie preparata cu aceste cristale. ♢ Loc. adj. De verde = a) (despre carti de joc) de culoarea numita "pica"; b) (în limbajul ghicitorilor în carti; despre oameni) cu ochii verzi si cu parul negru. ♢ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rau, a-i veni ameteala. – Lat. vir(i)dis.
vergea, VERGEÁ, vergele, s.f. Bat, varga, nuia; bara (îngusta si flexibila) de metal sau de lemn, cu folosiri diverse. ♦ (Spec.) Sucitor (1). ♦ Spec. Fiecare dintre betisoarele care se pun între firele urzelii pe masura ce acestea se înfasoara pe sulul razboiului de tesut. ♦ Spec. Fiecare dintre stinghiile care alcatuiesc gratiile unei ferestre. – Lat. •virgella (= virgula).
vizită, VÍZITĂ, vizite, s.f. 1. Faptul de a merge la cineva în scopul unei întrevederi cu caracter prietenesc, oficial sau de curtoazie. ♢ Carte de vizita = bucata mica de carton, dreptunghiulara, pe care este scris numele unei persoane, profesiunea si titlurile sale, adresa etc., si pe care titularul o înmâneaza sau o trimite unor cunoscuti, cu diverse prilejuri. ♢ Expr. A fi în vizita cu cineva = a avea relatii de prietenie cu cineva, a-si face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplaseaza la domiciliul unui bolnav sau care primeste un pacient pentru consultatie. ♦ Deplasare zilnica facuta în saloanele unui spital, la patul bolnavilor, de catre medici, însotiti de personalul auxiliar. ♢ Vizita medicala = control medical (periodic) facut salariatilor, elevilor etc. 3. Deplasare la fata locului într-o localitate, într-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaste, de a le controla etc. – Din fr. visite.
şteap, STEAP, stepi, s.m. (Reg.) 1. Cotor de planta ramas dupa secerat sau cosit. ♦ Maracine ascutit; tepusa, ghimpe. 2. Bucata de lemn, scurtatura. – Din scr. štap, germ. Stab.
ştergar, STERGÁR, stergare, s.n. 1. Bucata dreptunghiulara de pânza, uneori cu broderii sau cu franjuri, care serveste ca prosop sau ca podoaba în casele taranesti; stergatoare (2), stergura. 2. Marama. – Sterge + suf. -ar.
omoplat, OMOPLÁT, omoplati, s.m. Os pereche triunghiular, lat si subtire, care formeaza partea posterioara a articulatiei umarului; spata, scapula. – Din fr. omoplate.
spin, SPIN1, spini, s.m. I. 1. Organ în forma de teapa care creste pe tulpina, pe ramurile, pe frunzele, pe fructele etc. unor plante; ghimpe. ♢ Expr. A sta (sau a sedea) pe (sau ca pe) spini = a fi nelinistit, nerabdator. A fi (sau a sta) ca pe un spin în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva = a nu fi pe placul cuiva, a constitui o prezenta neplacuta pentru cineva; a incomoda pe cineva. 2. Nume dat mai multor plante erbacee sau lemnoase care au spini1 (I 1). ♦ Spec. Planta erbacee din familia compozeelor, cu tulpina spinoasa si ramificata, cu frunze dintate si spinoase si cu flori rosii, dispuse în capitule (Carduus acanthoides). II. 1. Parte în forma de spin1 (I 1) a cârligului de undita, situata în vârful acestuia. 2. Stift. – Lat. spinus "prun salbatic".
ştiubei, STIUBÉI, stiubeie, s.n. 1. Stup primitiv. 2. Vas facut dintr-un trunchi scobit, întrebuintat pentru pastrarea unor obiecte casnice. 3. (Reg.) Trunchi scorburos care serveste ca ghizd la o fântâna mica; p. ext. fântâna (mica). – Stiob + suf. -ei.
ştreang, STREÁNG, streanguri, s.n. 1. Frânghie (din cânepa). ♦ Spec. Funie cu care sunt spânzurati cei osânditi la moarte; p. restr. latul acestei frânghii. ♢ Expr. A-si pune streangul de gât = a se spânzura. A pune cuiva streangul de gât = a constrânge pe cineva sa faca un lucru. 2. Sleau2. – Din germ. Strang.
onichie, ONICHÍE, onichii, s.f. (Med.) Denumire generica pentru afectiunile unghiilor. – Din fr. onychie.
onicofagie, ONICOFAGÍE s.f. (Livr.) Obicei de a-si mânca unghiile; roadere a unghiilor. – Din fr. onychophagie.
onicomalacie, ONICOMALACÍE, onicomalacii, s.f. (Med.) Consistenta anormal de moale a unghiilor. – Probabil din fr.
onicomicoză, ONICOMICÓZĂ, onicomicoze, s.f. (Med.) Boala a unghiilor cauzata de unele ciuperci parazite. – Din fr. onychomycose.
opincă, OPÍNCĂ, opinci, s.f. 1. Încaltaminte taraneasca facuta dintr-o bucata dreptunghiulara de piele sau de cauciuc, strânsa pe laba piciorului cu ajutorul nojitelor. ♢ Expr. (Reg.) A pune cuiva (sau a-i da cu) opinca (în obraz) = a) a pacali pe cineva, a trage pe sfoara; b) a face pe cineva de rusine. C-un pantof si c-o opinca = luat prin surprindere, nepregatit. A umbla cu opinci de fier = a umbla mult. Pe unde si-a spart dracul opincile = departe. A calca (pe cineva) pe opinci = a jigni pe cineva, a ofensa. 2. Fig. (La sg.; cu sens colectiv) Ţaranime. ♢ Expr. De la vladica pâna la opinca = din toate clasele sociale, toti. – Din bg. opinka, opinak.
ortopol, ORTOPÓL, ortopoli, s.m. Punct în care se intersecteaza perpendicularele coborâte pe laturile unui triunghi din proiectiile ortogonale ale vârfurilor acestuia pe o dreapta din planul triunghiului. – Din fr. orthopôle.
enigmă, ENÍGMĂ, enigme, s.f. Lucru greu de înteles, nelamurit, ascuns; taina, mister1. ♦ Ghicitoare, sarada. – Din fr. énigme, lat. aenigma.
cruce, CRÚCE, cruci, s.f. I. 1. Obiect format din doua bucati de lemn, de piatra, de metale pretioase etc. asezate perpendicular si simetric una peste alta si constituind simbolul credintei crestine. ♢ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstitiosi când aud numele diavolului. 2. Figura sau desen în forma de cruce (I 1), având diferite semnificatii: într-o lista de nume de persoane arata ca posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atesta vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marcheaza o zi de sarbatoare crestina; peste un text indica semnul anularii etc. ♢ Cruce rosie = semn distinctiv al spitalelor, ambulantelor, centrelor de asistenta medicala, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului crestin, care consta dintr-un gest (semnul crucii) facut cu degetele la frunte, la piept si, succesiv, la cei doi umeri. ♢ Expr. A-si face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea crestina: crestinism. 5. Termen care intra în componenta numelui unor decoratii, insigne etc. în forma de cruce (I 1). Crucea "Sfântul Gheorghe". 6. Nume dat la diverse obiecte sau parti ale unor obiecte, dispuse în forma de cruce (I 1). ♢ (Tehn.) Cruce cardanica = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permitând transmiterea miscarii circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. 7. Piesa de otel, fonta, beton etc. pentru legarea a doua conducte în prelungire, din care se despart doua orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrari. ♦ Crucea carutei = bucata de lemn pusa de-a curmezisul peste protap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cereasca unde se afla soarele la amiaza; b) ora 12 ziua. Crucea noptii = miezul noptii. ♢ Loc. adj. si adv. În cruce = (asezat) crucis, încrucisat. ♢ Expr. (Soarele) e cruce amiazazi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazazi = (e) la amiaza, (ne aflam) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Crucis. ♢ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei actiuni, a se pune de-a curmezisul spre a o zadarnici. 8. Instrument de tortura în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare pâna la locul de executie si pe care era apoi pironit cu cuie. ♢ Expr. A-si purta crucea = a îndura o suferinta mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat pâna la rastignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (Pop.: art.) Constelatia lebedei, formata din cinci stele asezate în forma de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie doua sau mai multe drumuri; rascruce, raspântie. ♢ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o statie, venind din directii diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i iesi cuiva cineva în cale, a se încrucisa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neasteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o raspântie; fig. a avea de ales între mai multe solutii; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipa compusa din doi pâna la patru soldati, care erau obligati sa plateasca, în mod solidar, capeteniilor o anumita cota de impozite. 11. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = barbat în toata puterea; barbat bine facut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pamântului = planta erbacee melifera din familia umbeliferelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.
ipotenuză, IPOTENÚZĂ s. f. latura opusa unghiului drept într-un triunghi dreptunghic. (< fr. hypoténuse)
cornurele, CORNURÉLE s.n. pl. Coltisoare, unghiulete. – Corn1 + suf. -urele.
fântână, FÂNTẤNĂ, fântâni, s.f. 1. Constructie alcatuita dintr-o groapa cilindrica sau prismatica (cu peretii pietruiti) cu ghizduri împrejur, sapata în pamânt pâna la nivelul unui strat de apa si care serveste la alimentarea curenta cu apa în mediul rural; put. ♢ Expr. A cara apa la fântâna = a întreprinde o actiune zadarnica, a depune o munca inutila. ♦ Constructie de zid, de piatra etc. care adaposteste o sursa de apa (venita prin conducta), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ (în parcuri, pe strazi etc.). 2. (Reg.) Izvor. [Pl. si: (rar) fântâne] – Lat. fontana.
cordaj, CORDÁJ, cordaje, s.n. 1. Totalitatea frânghiilor, sforilor si parâmelor unei corabii. 2. Ansamblu de operatii efectuate de o masina de extractie în timpul unei curse a coliviilor în putul de mina. – Din fr. cordage.
corset, CORSÉT, corsete, s.n. Centura elastica lata (si întarita cu balene), care serveste la strângerea taliei. ♢ Corset gipsat = (sau medical) = aparat special facut din ghips sau din alt material, care serveste la imobilizarea coloanei vertebrale sau pentru a corecta unele deformatii ale sistemului osos. – Din fr. corset.
coronarită, CORONARÍTĂ, s.f. Inflamatie a arterelor coronare ale inimii, constituind uneori cauza anghinei pectorale sau a infarctului miocardic. – Din fr. coronarite.
fălcea, FĂLCEÁ, falcele, s.f. Fiecare dintre: a) cele doua talpi ale saniei; b) cele doua brate ale vatalelor de la razboiul de tesut; c) cele doua scândurele între care intra limba melitei; d) stinghiile de lemn care leaga între ele scândurile care formeaza fundul carului; e) cele doua stinghii laterale ale cârceiei carului prin care se leaga tânjala de protap (când se înjuga patru boi); f) cele doua brate de lemn ale piscului (la car); g) cele doua sau patru brate laterale care constituie corpul afetului unui tun sau al unui obuzier. – Falca + suf. -ea.
obtuzunghi, OBTUZÚNGHI, obtuzunghiuri, adj. (În sintagma) Triunghi obtuzunghi = triunghi care are un unghi obtuz. – Obtuz + unghi (dupa fr. obtusangle).
obtuz, OBTÚZ, -Ă, obtuzi, -e, adj. 1. (În sintagma) Unghi obtuz = unghi mai mare de 90 de grade. 2. Fig. (Despre minte; p. ext. despre oameni) Care pricepe greu; redus, marginit. – Din fr. obtus.
finougric, FINO-ÚGRIC, -Ă, fino-ugrici, -ce, adj. 1. (În sintagma) Limba fino-ugrica = (la pl.) familie de limbi din nordul si din centrul Europei si din nordul Asiei, din care fac parte finlandeza, maghiara etc.; (si la sg.) limba apartinând acestei familii. 2. Care apartine limbilor fino-ugrice, privitor la aceste limbi. Studii fino-ugrice. – Dupa fr. finno-ougrien, germ. finnisch-ugrisch.
opus, OPÚS2, -Ă, opusi, -se, adj. 1. Care este asezat în fata cuiva sau a ceva, în partea dimpotriva; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împaca cu altul; contrar, potrivnic. ♦ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este asezat, într-o figura geometrica, în fata altui unghi sau în fata uneia dintre laturi; (despre laturi) care este asezat în fata altei laturi sau în fata unuia dintre unghiuri. – V. opune.
opune, OPÚNE, opún, vb. III. 1. Tranz. A pune în fata cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. ♦ Refl. A se împotrivi (rezistând sau facând uz de forta), a pune piedici, a tine piept; a zadarnici. 2. Tranz. A pune fata în fata doua sau mai multe fiinte sau lucruri pentru a scoate în evidenta, prin comparatie, deosebirile dintre ele. 3. Refl. (Despre unghiuri) A fi asezat, într-o figura geometrica, în fata altui unghi sau în fata uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi asezat în fata altei laturi sau în fata unuia dintre unghiuri. [Prez. ind. si: (reg.) opúi] – Din lat. opponere, fr. opposer (dupa pune).
falcă, FÁLCĂ, falci, s.f. 1. Fiecare dintre cele doua oase ale fetei în care sunt fixati dintii; (la oameni) maxilar; (la animale) mandibula. ♢ Expr. Cu o falca în cer si (cu) alta (sau una) în pamânt = a) (în basme) cu gura enorma, larg deschisa pentru a înghiti tot ce-i iese în cale; b) foarte furios, gata sa se certe cu violenta. ♦ Partea inferioara a obrazului. ♦ (La insecte) Maxila. 2. (Tehn.) Element al unui dispozitiv sau al unei masini, care serveste la prinderea unui obiect, a unui material etc., la sfarâmarea ori deformarea unui material etc. – Refacut din falci (pl. înv. al lui falce < lat. falx, -cis).
zoofob, ZOOFÓB, -Ă adj. 1. Suferind de zoofobie. 2. (Despre plante) Care prezinta unele adaptari (ghimpi, spini etc.) de aparare împotriva animalelor erbivore. (din fr. zoophobe)
zolnic, ZÓLNIC, zólnice, s.n. (Reg.) Bucata de pânza groasa, de forma patrata sau dreptunghiulara, folosita în gospodarie (pentru a rasturna mamaliga, a acoperi pâinea etc.). (din zoli + suf. -nic) [NODEX]
ortotest, ORTOTÉST, ortoteste, s.n. Instrument de masura mecanic, cu pârghii si roti dintate, folosit la masurarea dimensiunilor pieselor prelucrate. – Orto- + test.
surghiun, SURGHIÚN, (1) surghiunuri, s.n. (2) surghiuni, s.m. 1. S.n. Surghiunire, exil, deportare. ♦ Stare, situatie de exilat, de proscris; fig. pribegie, înstrainare. 2. (Înv.) S.m. Surghiunit. – Din tc. sürgün.
renghi, RENGHI, renghiuri, s.n. (În expr.) A juca (cuiva) renghiul (sau un renghi) = a pacali (pe cineva), a face (cuiva) o farsa. – Din tc. renç "suferinta, durere".
exila, EXILÁ, exilez, vb. I Tranz. A condamna le exil, a pedepsi cu trimiterea în exil; a surghiuni. ♦ Refl. A se retrage, a se izola, a pleca de bunavoie (din localitatea de bastina sau din tara). [Pr.: eg-zi-] – Din fr. exiler.
flocoşel, FLOCOSÉL, flocosei, s.m. Ciuperca comestibila cu palaria carnoasa de culoare ruginie, galbuie sau alburie, prevazuta cu numerosi ghimpi pe partea inferioara (Hydnum repandum). – Flocos + suf. -el.
cinel, CINÉL1 interj. (Adesea repetat) Formula cu care încep unele ghicitori. – Cf. c i m i l i.
corinteu, CORINTÉU, corintei, s.m. (Maghiarism reg.) Persoana care spune chiuiturile la o nunta. din magh. kurjantó.
funie, FÚNIE, funii, s.f. 1. Frânghie1. ♢ Funie de ceapa (sau de usturoi) = împletitura, cununa de ceapa sau de usturoi. ♢ Expr. Drept ca funia în traista (sau în sac) = strâmb, rasucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spânzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supara pe cineva dintre cei de fata, daca este interpretat ca o aluzie la ei. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunsi într-o situatie extrem de dificila. A juca pe funie = a umbla pe funie, facând diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de masura de lungime (a carei valoare a variat dupa epoci) cu care se masura pamântul. 3. (În sintagma) Funie de mosie (sau de pamânt) = suprafata de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâsii înguste. 4. Împletitura din paie sau din talas, utilizata la confectionarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis.
ortic, ÓRTIC, ortice, adj. (În sintagma) Triunghi ortic = triunghi ale carui vârfuri sunt punctele de intersectie ale înaltimilor cu laturile opuse vârfurilor triunghiului din care sunt coborâte. – Din fr. orthique.
ortocentru, ORTOCÉNTRU, ortocentre, s.n. Punctul de întâlnire a înaltimilor unui triunghi; punctul de întâlnire a înaltimilor unui tetraedru cu muchiile opuse perpendiculare. – Din fr. orthocentre.
yoghină, YOGHÍNĂ, yoghíne, s.f. Adepta a filozofiei yoga; p. ext. Persoana de sex feminin care practica exercitii yoga. (din yoghin)
yoghinic, YOGHÍNIC, -Ă, adj. Referitor la yoga, la yoghini; yoghist. (din fr. yoginique)
yoghinic, YOGHÍNIC adj.m., pl. yoghínici; f.sg. yoghínica, pl. yoghínice
tarod, TARÓD, taroduri, s.n. Burghiu de filetat. – Fr. taraud.
xilomanţie, XILOMANŢÍE s.f. Pretinsa arta de a ghici viitorul în lemn. (din pref. xilo- + suf. -mantie)
levier, LEVIÉR, leviere, s.n. Pârghie de manevra (la o masina, la un mecanism). [Pr.: -vi-er] – Din fr. levier.
ortodiagonal, ORTODIAGONÁL, -Ă, ortodiagonali, -e, adj. (Despre o figura geometrica) Ale carei diagonale se intersecteaza sub un unghi drept. [Pr.: -di-a-] – Din germ. Orthodiagonale.
ortoedric, ORTOÉDRIC, -Ă, ortoedrici, -ce, adj. (Despre cristale) Care are planurile coordonate perpendiculare între ele, care are fetele intersectate în unghi drept. – Din fr. orthoédrique.
ortogonal, ORTOGONÁL, -Ă, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formeaza unghiuri drepte. ♢ Proiectie ortogonala = proiectie obtinuta prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiectie. ♦ (Despre curbe) Care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersectie sa fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafete) Care se întretaie astfel încât planurile lor tangente în orice punct al curbei de intersectie sa fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal.
corespondent, CORESPONDÉNT, -Ă, corespondenti, -te, s.m. si f., adj. I. S.m si f. 1. Persoana care colaboreaza la un ziar sau la o publicatie periodica, trimitând spre publicare informatii din locul unde se afla. 2. Persoana care, în lipsa parintilor unui elev, are raspunderea acestuia fata de autoritatile scolare. 3. (Rar) Persoana cu care cineva este în corespondenta. II. Adj. (În sintagmele) Membru corespondent = membru al unei academii sau al altei institutii stiintifice având aceleasi obligatii si drepturi ca si un membru activ, cu exceptia dreptului de a vota pe viitorii membrii, care este numai consultativ. Unghiuri corespondente = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri, egale între ele, formate de aceeasi parte a unei secante care taie doua drepte paralele. – Din fr. correspondant.
lac, LAC2, lacuri, s.n. 1. Preparat lichid obtinut prin dizolvarea într-un solvent volatil a unor rasini, uleiuri sau a altor substante si care, întins pe suprafata unui obiect, formeaza în urma evaporarii solventului o pojghita solida, dura, care fereste obiectul de influenta aerului si a umezelii, dându-i totodata un aspect placut. 2. Piele (sau imitatie de piele) cu fata neteda, lucioasa, acoperita cu un strat de lac2 (1). – Din germ. Lack.
lagăr, LÁGĂR, lagare, s.n. I. 1. Loc de stationare a trupelor în corturi sau în baraci; tabara, campament. 2. Loc în care sunt tinuti închisi si sub supraveghere prizonierii de razboi sau, în regimurile totalitare, persoanele considerate ostile regimului. 3. (În trecut) Totalitatea statelor si a persoanelor care luptau pentru aceeasi idee social-politica. II. Organ de masina pe care se sprijina si se ghideaza o axa, o osie, un arbore. – Din germ. Lager.
lamă, LÁMĂ1, lame, s.f. 1. Placa subtire de metal, de material plastic etc., cu diverse întrebuintari (în aparatura tehnica). ♦ Spec. Mica placa dreptunghiulara, subtire si de obicei cu taisuri pe ambele laturi lungi, care se monteaza la un aparat de ras. 2. Partea metalica si taioasa a unui instrument. 3. Placa mica si subtire de sticla pe care se asaza substantele ce urmeaza a fi examinate la microscop. 4. Strat foarte subtire de lichid, liber sau cuprins între doi pereti. – Din fr. lame.
lancinant, LANCINÁNT, -Ă, lancinanti, -te, adj. (Livr.; despre dureri) Care se manifesta prin junghiuri si zvâcnituri. – Din fr. lancinant.
lasou, LASÓU, lasouri, s.n. Curea sau frânghie lunga, terminata la un capat cu un lat, folosita în America pentru prinderea animalelor salbatice. – Din fr. lasso.
latitudine, LATITÚDINE, latitudini, s.f. 1. Distanta unghiulara a unui punct de pe glob fata de ecuator, masurata pe meridianul care trece prin acel punct si exprimata în grade, minute si secunde. 2. Fig. Libertate de actiune, posibilitate de a actiona dupa voie. – Din fr. latitude, lat. latitudo, -inis.
latură, LÁTURĂ, laturi, s.f. 1. Parte laterala, margine a unui obiect. ♦ Spec. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale corpului unei fiinte, în dreptul coastelor. ♦ Parte, sens, directie. ♢ Loc. adv. În laturi = la o parte, într-o parte. Pe laturi = într-o parte si în alta. Pe de laturi = alaturi, pe lânga; fig. pe ocolite, indirect. ♢ Loc. prep. Pe de laturile... = pe marginile... ♢ Expr. A (nu) se da în laturi = a (nu) ezita sa faca sau sa spuna ceva. ♦ (Înv. si pop.) Bucata, zona de la marginea unei întinderi de pamânt, a unui tinut. ♢ Expr. A bate laturile = a umbla fugar. 2. Aspect sub care se poate prezenta sau sub care poate fi analizat un lucru. 3. Fiecare dintre semidreptele care formeaza un unghi sau dintre liniile care marginesc un poligon. [Pl. si: laturi. – Var.: láture s.f.] – Lat. •latora (= latera, pl. lui latus, -eris).
cordelier, CORDELIÉR, cordelieri, s.m. 1. Calugar franciscan care se încinge cu o frânghie. 2. Membru al unui club revolutionar fundat de Danton, Marat si Desmoulins. [Pr.: -li-er] – Din fr. cordelier.
rugină, RUGÍNĂ, rugini, s.f. I. 1. Substanta brun-roscata, poroasa, sfarâmicioasa, care se formeaza prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghita bruna care acopera uneori pietrele si care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost întretinut; ruginitura, rabla. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiata, învechita. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate învechita; retrograd. II. 1. Boala infectioasa a plantelor, provocata de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifesta prin aparitia unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescente, împiedicând dezvoltarea normala a plantelor. 2. Planta erbacee cu tulpina neteda, cu frunze lungi, tepoase, având la vârf o inflorescenta cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. •a e r u g i n a.
tartru, TÁRTRU, tartruri, s.n. 1. Sediment care se depune pe peretii butoaielor cu vin nou; tirighie. 2. Substanta calcaroasa de culoare galbuie sau negricioasa, care se depune uneori pe coroana dintilor. – Fr. tartre.
circumflex, CIRCUMFLÉX, circumflexe, adj. 1. (În sintagma) Accent circumflex = semn ortografic în forma de unghi cu vârful în sus sau de tilda, care se pune deasupra unei vocale spre a arata ca aceasta trebuie rostita lung sau, în ortografia româna, spre a nota sunetul î(â). 2. (Anat.; despre artere, vene, nervi) Care are un traiect rasucit. 3. (Bot.; despre plante) Cu ramurile curbate în jos. [Var.: circonfléx adj.] – Din lat. circumflexus, fr. circonflexe.
leturghie, LETURGHÍE s.f. v. liturghie.
secantă, SECÁNTĂ, secante, s.f. 1. Dreapta care întretaie o curba sau un cerc în cel putin doua puncte. 2. Functie trigonometrica a unui unghi dintr-un triunghi dreptunghic, egala cu raportul ipotenuzei fata de cateta care apartine unghiului dat2. – Fr. sécante (lat. lit. secans, -ntis).
extern, EXTÉRN, -Ă, externi, -e, adj., s.m si f. I. Adj. Care se afla asezat în afara; din afara, exterior2, strain. ♢ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul de Externe = minister care aplica linia politica a unui stat în problemele privitoare la relatiile internationale. ♦ Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat în afara dreptelor. ♦ (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S.m si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa în afara scolii sau a locului unde învata meseria. 2. Student în medicina care, în urma unui examen, este admis sa faca practica în spital. – Fr. externe (lat. lit. externus).
lungime, LUNGÍME, lungimi, s.f. 1. Marime fizica fundamentala care exprima întinderea spatiala a corpurilor sau fenomenelor; distanta dintre doua puncte; dimensiunea cea mai mare a unui corp sau a unei suprafete plane dreptunghiulare. ♢ Lungime de unda = distanta care separa într-o unda doua puncte succesive aliate în aceeasi faza de oscilatie; spatiul parcurs de unda timp de o perioada. 2. Timp cât dureaza ceva; interval mare de timp; durata. 3. (Inform.; în sintagma) Lungimea cuvântului = numarul de biti care compun un cuvânt. – Lung + suf. -ime.
lenghi, LENGHI s.n. v. lenchi.
lenchi, LENCHI, lenchiuri, s.n. Situatie favorabila în jocul cu arsice. [Var.: lenghi s.n.] – Cf. tc. l e n k "schiop, schilod".
leagăn, LEÁGĂN, leagane, s.n. 1. Pat mic de lemn sau de nuiele împletite (care se poate balansa) pentru copiii mici. ♢ Cântec de leagan = cântec cu care se adorm copiii. ♢ Expr. Din leagan = din frageda copilarie; de la început. 2. Fig. Loc de origine, de bastina. 3. Institutie de stat sau asezamânt filantropic unde sunt crescuti copiii abandonati sau orfani. ♦ (Impr.) Cresa. 4. Scaun sau scândura suspendata cu frânghii, pe care se asaza cineva ca sa se balanseze; p. ext. scrânciob. ♢ Loc. vb. A se da în leagan = a se balansa. – Din legana (derivat regresiv).
limbă, LÍMBĂ, limbi, s.f. I. Organ musculos mobil care se afla în gura, servind la perceperea gustului, la mestecarea si la înghitirea alimentelor, la om fiind si organul principal de vorbire. ♢ Expr. A-si înghiti limba = a) a mânca cu pofta; b) a se abtine de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tacut. A alerga (sau a umbla) dupa ceva (sau dupa cineva) cu limba scoasa = a cauta cu orice pret sa obtina sau sa gaseasca ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i iesi) limba de-un cot = a) a-si pierde respiratia, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limba de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limba lunga sau a fi lung de limba (sau limba lunga) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncarime de (sau vierme la) limba = a fi limbut, a nu pastra o taina. A fi slobod la limba (sau limba sloboda) = a spune multe cu sinceritate si fara prudenta, a spune si ce nu trebuie. A-si scurta limba = a vorbi mai putin. A scurta (sau a taia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva sa vorbeasca. A prinde (la) limba = a capata curaj, a începe sa vorbeasca. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngrosa cuiva) limba sau a nu avea limba (de grait) = a nu avea curajul sa vorbeasca. A-si pune frâu la limba sau a-si tine (sau baga) limba (în gura) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tacea. (A avea) limba ascutita (sau rea, de sarpe) = (a fi) rautacios, malitios în tot ce spune. A întepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limba = a descoase pe cineva, a cauta sa afle tainele cuiva. A fi cu doua limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fatarnic, prefacut. A-si musca limba = a regreta ca a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limba = a nu-si putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcatuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care acestia îsi exprima gândurile, sentimentele si dorintele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunitati umane, istoric constituita, caracterizat prin structura gramaticala, fonetica si lexicala proprie. ♢ Limba comuna = a) stadiu în evolutia unei limbi, anterior diferentierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace si procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei si sentimente. Limba surdomutilor. 4. (Înv. si reg.) Vorba, cuvânt; grai, glas. ♢ Expr. Cu limba de moarte = ca ultima dorinta (exprimata pe patul mortii). A lega pe cineva cu limba de moarte = a obliga pe cineva (prin juramânt) sa-ti îndeplineasca o ultima dorinta, exprimata înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situatiei armatei inamice. 6. (Înv. si arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeasi limba; popor, neam, natiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamana formal sau functional cu limba (I). 1. Bara mobila de metal, agatata în interiorul clopotului, care, prin miscare, loveste peretii lui, facându-l sa sune. 2. Fiecare dintre aratatoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesneste încaltarea pantofilor; încaltator. 4. Bucata de piele, de pânza etc. lunga si îngusta, care acopera deschizatura încaltamintei în locul unde aceasta se încheie cu siretul. 5. Lama de metal a unui cutit, a unui briceag etc. 6. Flacara de forma alungita. ♦ Fâsie de lumina care strabate întunericul. 7. Fâsie lunga si îngusta de pamânt, de padure etc. 8. Deschizatura, gura lasata la cotetul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscarita; limba-boului = planta erbacee acoperita cu peri aspri si teposi, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) feriga mica cu rizom scurt si târâtor, de obicei cu o singura frunza penata compusa (Botrychium lunaria); b) planta erbacee cu flori de culoare albastruie-liliachie, care creste în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mieluselului) = planta erbacee acoperita cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arariel (Borago officinalis); limba-oii – a) planta erbacee cu frunze dintate si spinoase, cu flori purpurii, care creste prin locuri umede si mlastinoase (Cirsium canum); b) mica planta erbacee cu frunzele dispuse în rozeta si cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-pestelui = planta erbacee cu frunzele verzi-albastrui si cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasa si flori rosii, albe sau galbene; limba-sarpelui = feriga mica cu rizomul lung, cu o singura frunza, de forma ovala, raspândita prin locurile umede, prin tufisuri si paduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = planta erbacee cu tulpina dreapta, cu frunze lanceolate si cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limba-de-mare = peste marin cu corpul oval si asimetric, cu ambii ochi situati pe o singura parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.
lovitură, LOVITÚRĂ, lovituri, s.f. 1. Atingere brusca si puternica, izbitura; (concr.) zgomot (puternic) cauzat de o asemenea izbitura. ♢ Lovitura de gratie = (adesea fig.) lovitura finala, care rapune definitiv pe cel lovit. ♦ Bataie. 2. Fig. Suparare, durere sufleteasca; necaz; neajuns. 3. (Mil.) Atac puternic executat asupra inamicului în scopul zdrobirii lui si al capturarii armamentului sau. ♦ Atac îndraznet venit prin surprindere. ♢ Expr. A da lovitura = a obtine un succes (important si) neasteptat. ♦ Descarcare a unei arme de foc; efect produs de aceasta descarcare. 4. (În sintagmele si expr.) Lovitura de stat = act de violare a constitutiei stabilite prin care un grup de persoane preia cu forta puterea într-un stat. Lovitura de trasnet = întâmplare, vorba neasteptata. Lovitura de teatru = actiune, întâmplare brusca si neasteptata, care socheaza, impresioneaza. 5. (Tehn.; în sintagma) Lovitura de berbec = crestere a presiunii unui lichid dintr-o conducta, produsa prin închiderea brusca a unei supape. 6. (Sport) Ansamblu de miscari rational coordonate, folosit pentru manevrarea obiectului de joc, în vederea obtinerii unui maxim de eficacitate. ♢ Lovitura de pedeapsa = sanctiune acordata de arbitru pentru o incorectitudine comisa de un jucator al unei echipe, care consta într-o lovitura executata de adversar în conditii avantajoase. Lovitura de colt = lovitura executata dintr-unul din unghiurile terenului de joc al echipei în aparare de catre un jucator al echipei în atac; corner1. Lovitura de picior cazuta = dropgol. – Lovi + suf. -tura.
loxodromă, LOXODRÓMĂ, loxodrome, s.f. Curba trasata pe o harta reprezentând globul terestru, care taie toate meridianele sub acelasi unghi. – Din fr. loxodrome.
zai, ZAI, záiuri, s.n. Pojghita de gheata. (din magh. zaj)
citare, CITÁRE, citari, s.f. 1. Actiunea de a cita si rezultatul ei. ♢ Semnele citarii = ghilimele. 2. Citatie. (1). – V. cita.
colţ, COLŢ, (I, II 4) colturi, s.n. (II, III) colti, s.m. I. S.n. 1. Punct unde se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ♢ Coltul gurii = fiecare dintre cele doua extremitati laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de doua strazi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ♢ Expr. Colt cu... = în unghiul format de strazile... 2. Portiune dintr-un obiect sau dintr-un loc cuprinsa între extremitatile reunite ale laturilor lui. ♦ (În publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ♦ Margine, extremitate. ♢ Colt de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucata de pâine (taiata de la o margine). ♦ Portiune dintr-o încapere cuprinsa între extremitatile reunite ale peretilor. ♢ Expr. A da din colt în colt = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a iesi dintr-o încurcatura. A pune (un copil) la colt = a pedepsi un copil, asezându-l într-un ungher al camerei cu fata la perete. 3. Loc îndepartat, retras, dosnic; refugiu, ascunzis. ♢ Expr. În (sau din) toate colturile = în (sau din) toate partile. II. S.m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. si al oamenilor), în special caninul. ♢ Expr. A-si arata coltii = a manifesta o atitudine agresiva, apriga. A (se) lua la colti = a (se) certa, a fi gata de încaierare. A avea colti (sau un colt) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o masea rupta. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi si ascutite ale greblei, furcii sau ale altor instrumente asemanatoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplica cineva pe talpa încaltamintei de iarna ca sa nu alunece pe gheata; tinta. 4. Vârf ascutit si proeminent de stânca, de gheata etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltarii lor, când încoltesc. 6. Compus: coltii-babei = planta erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene si cu fructe tepoase (Tribulus terrestris). III. S.m. 1. Fiecare dintre taieturile de forma aproximativ triunghiulara facute pe marginea unei stofe; dantela împletita în aceasta forma. 2. Suvita de par ondulata trasa pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, scr. kolac.
rabdomanţie, RABDOMANŢÍE s.f. Arta de a ghici viitorul cu ajutorul unei baghete magice. – Din fr. rhabdomancie.
lighioaie, LIGHIOÁIE s.f. v. lighioana.
trigon, TRIGÓN, trigoane, s.n. 1. Prajitura în forma de triunghi, preparata din foi de placinta umplute cu nuci si muiate în sirop. 2. (În expr.) Trigonul cerebral = lama de materie nervoasa, care (împreuna cu corpul calos) face legatura între emisfera dreapta si cea stânga a creierului mare. – (1) Fr. trigone (gr.), (2) gr. trigonon.
trigonometrie, TRIGONOMETRÍE, trigonometrii, s.f. Ramura a matematicii care se ocupa cu studierea relatiilor metrice dintre laturile si unghiurile unui triunghi. ♢ Trigonometrie plana = trigonometrie care se ocupa cu studierea relatiilor dintre laturile si unghiurile triunghurilor plane. ♢ Trigonometrie sferica = trigonometrie care se ocupa cu studierea relatiilor dintre laturile si unghiurile triunghurilor trasate pe o sfera. – Fr. trigonométrie (< gr.).
liturghie, LITURGHÍE, liturghii, s.f. Principala slujba bisericeasca crestina (oficiata în zilele de sarbatoare). ♢ Expr. A da (o) liturghie = a plati preotului o suma de bani spre a pomeni numele persoanelor (în viata sau decedate) din familie cu prilejul oficierii liturghiei. [Var.: leturghíe s.f.] – Din sl. liturgija.
liturghier, LITURGHIÉR, liturghiere, s.n. Carte cuprinzând rânduiala slujbei liturghiei. [Pr.: -ghi-er] – Liturghie + suf. -ar.
liturgic, LITÚRGIC, -Ă, liturgici, -ce, adj. s.f. 1. Adj. Care apartine liturghiei, privitor la liturghie. 2. S.f. Ramura a teologiei care studiaza istoria, formele si interpretarea cultului divin. – Din fr. liturgique.
coadă, COÁDĂ, cozi, s.f. 1. Apendice terminal al partii posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de par sau de pene care acopera acest apendice sau care creste în prelungirea lui. ♢ Expr. A da din coada = (despre oameni; fam.) a se lingusi pe lânga cineva; a se bucura. A-si vârî (sau baga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Îsi vâra (sau si-a vârât, îsi baga, si-a bagat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situatie se ivesc neîntelegeri sau complicatii (neasteptate). A calca (pe cineva) pe coada = a jigni, a supara (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furis), a o sterge (lasând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rusinat; fara a fi reusit. (Pop.) A-si face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâta (sau pe dracul) de coada = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu fata nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaos; vechi, bastinas; de origine rurala. (Fam.) A prinde prepelita (sau purceaua) de coada = a se îmbata. ♦ Partea dindarat, mai îngusta, a corpului unor animale (a pestelui, a sarpelui, a racului etc.). 2. Par (de pe capul femeilor) crescut lung si apoi împletit; cosita. 3. Parte a unei plante care leaga fructul, frunza sau floarea de tulpina sau de creanga. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungita sau care se târaste pe jos) a unor obiecte de îmbracaminte (mai ales a celor purtate de femei); trena. ♢ Expr. A se tine de coada cuiva sau a se tine (sau a umbla) coada dupa cineva = a fi nedespartit de cineva, a se tine cu insistenta si pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasa a cometelor. ♦ Fâsie foarte îngusta din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârna de partea de jos a unui zmeu spre a-i mentine echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apuca cu mâna; mâner. ♢ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coada = a se apuca de treaba, a începe (ceva). A-si vedea de coada maturii (sau tigaii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodaresti. Coada de topor = persoana care serveste drept unealta în mâna dusmanului. 6. Partea terminala a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucata de la capatul unui lucru; sfârsit, extremitate. ♢ Loc. adv. La (sau în) coada = pe cel din urma loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la scoala etc.). De la coada = de la sfârsit spre început. ♢ Expr. A nu avea nici cap, nici coada = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fara înteles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngusteaza un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în helesteu. 7. Sir (lung) de oameni care îsi asteapta rândul la ceva, undeva. ♢ Expr. A face coada = a sta într-un sir (lung) de oameni, asteaptând sa-i vina rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin doua tipuri de tulpini: una fertila si alta sterila; barba-ursului (Equisetum); b) planta erbacee acvatica cu frunze liniare si cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocosului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuintate în medicina populara (Polygonatum); coada-mielului = a) planta erbacee cu frunze lucitoare si cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mica planta erbacee cu tulpina întinsa pe pamânt, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinisoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâtei = planta erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâtei-de-balta = nume dat mai multor specii de muschi de culoare alba-galbuie, care cresc prin locurile umede si contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = planta erbacee cu flori mari de culoare galbena (Potentilla anserina); coada-soricelului = planta erbacee medicinala cu frunze penate, paroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) planta erbacee tepoasa, înalta, cu frunze lanceolate si cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) planta erbacee cu flori violete sau rosietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = planta erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioara, cu flori verzi dispuse în forma de spic, folosita ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = planta veninoasa cu tulpina târâtoare si cu fructele în forma unor bobite rosii, care creste prin mlastini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorati, care au câte o prelungire în partea posterioara a aripilor (Papilio machaon si podalirius). [Pl. si: (2) coade] – Lat. coda (=cauda).
intern, INTÉRN, -Ă I. adj. care se afla înauntru; interior, launtric. o organe ĕ = organele din cavitatea toracica si abdominala; boli ĕ = boli ale organelor interne; motor cu ardere ~a = motor care foloseste energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului; unghi ~ = unghi format din doua drepte taiate de o secanta, aflat în interiorul lor si de aceeasi parte a secantei; (inform.) memorie ~a = memorie a calculatorului facând parte din unitatea centrala. II. s. m. f. 1. elev, ucenic care locuieste si ia masa într-un internat. 2. student în medicina care face practica într-o clinica, unde, de obicei, si locuieste. (< fr. interne, lat. internus)
meghistan, MEGHISTÁN, meghistani, s.m. Înalt demnitar otoman. – Din ngr. meghistán.
mânca, MÂNCÁ, manấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gura si a-l înghiti; a folosi în alimentatie, a consuma. ♢ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trai. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întretinut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine si sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) convietui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenesti cu cineva. A-si mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minti; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) ratele (sau câinii) din traista (sau din buzunar) = a) a fi mic de statura; b) a fi bleg, prost. (Parca) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parca) si-a pierdut mintile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede ca tot ce zboara se manânca = a fi naiv, credul; a-si face iluzii. (Pop.) Manânca-l fript sau manânc-o fripta, se spune pentru a exprima dispretul fata de cineva sau de ceva, precum si renuntarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jeratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-si mânca cu cineva sau cu ceva) viata (sau zilele, tineretele etc.) = a(-si) irosi, a(-si) distruge viata, tineretea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supara, a necaji, a chinui (pe cineva) peste masura. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-si mânca credinta (sau omenia, lefteria) = a-si pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare placere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent si dragastos. Sa-l (sau s-o) manânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoana frumoasa, atragatoare, iubita. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare pofta (la ceva). (Pop.) Mânca-ti-as ochii sau mânca-te-as, se spune pentru a-si exprima afectiunea fata de persoana careia i se adreseaza (cautând sa-i câstige bunavointa). A mânca bataie (sau trânteala, chelfaneala etc.) = a fi batut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o lupta, într-o competitie, la un joc de societate etc.). A mânca (o) sapuneala (sau papara) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pamântul sau a mânca pamântul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrani, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trai din... ♦ Fig. A lua, a-si însusi (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmani pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a patimi, a îndura, a înghiti. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale si despre pasari salbatice) A rupe prada în bucati, a sfâsia (si a devora). ♢ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rau. crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenti fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a macina, a mina. 3. (Despre insecte) A pisca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre parti ale corpului) A produce o senzatie de mâncarime. ♢ Expr. (Glumet) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pieha) = a se comporta ca si cum ar vrea sa fie batut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef sa bata pe cineva. (În superstitii) A-I mânca (pe cineva) palma dreapta = a avea o senzatie de mâncarime în palma dreapta, semn ca va trebui sa dea o suma de bani. (În superstitii) A-l mânca (pe cineva) palma stânga = a avea o senzatie de mâncarime în palma stânga, semn ca va primi o suma de bani. A-l mânca (pe cineva) talpile = a nu avea astâmpar sa stea într-un loc. a fi nerabdator sa plece. Te manânca cojocul = nu te astâmperi. nu te potolesti, vrei sa te bat; cauti bataie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) sa... = a simti impulsul, îndemnul irezistibil sa... a fi tentat sa... 5. A roade cu dintii un lucru necomestibil, a-si înfige dintii într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face sa dispara; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stari sufletesti etc.) A face pe cineva sa sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rau (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dusmani, a se sapa, a-si face rau unul altuia. – Lat. manducare.
mâzgă, MẤZGĂ s.f. 1. Noroi moale, lipicios si alunecos. 2. Pojghita moale, cleioasa ori unsuroasa care se formeaza pe suprafata unor alimente sau pe peretii vaselor în care au stat anumite alimente. 3. Strat de alge, de muschi etc. care acopera pietrele, rocile expuse la umezeala. 4. (Pop.) Seva; spec. seva arborilor (aflata sub coaja). – Din sl. mĕzga. bg. mazga.
mâtcă, MẤTCĂ, mâtci, s.f. (Reg.) Bat cu care se bate laptele pentru a alege untul; batator, brighidau. – Et. nec.
coordonat, COORDONÁT, -Ă, coordonati, -te, adj., s.f. I. Adj. 1. Pus de acord (cu celelalte parti sau în toate partile sale); armonizat, orânduit. 2. (Lingv.; în sintagma) Propozitie coordonata (si substantivat, f.) = propozitie care sta în raport de coordonare cu alta. II. S.f. 1. (Mat.) Fiecare dintre elementele (numere, distante, unghiuri etc.) care caracterizeaza pozitia unui punct în raport cu un sistem de referinta. 2. (Geogr.) Sistem de cercuri imaginare (meridiane si paralele) trasate pe suprafata globului pamântesc, cu ajutorul carora se determina pozitia unui punct de pe glob. 3. (Astron.) Sistem de numere care pot fi concretizate prin linii si care servesc la determinarea pozitiei unui astru. ♦ (La pl.; în sintagma) Coordonate ecliptice = latitudinea si longitudinea astrilor pe sfera cereasca, raportate la ecliptica. 4. (Fig.) Data (II). Coordonatele planului de munca. – V. coordona.
zârghit, ZÂRGHÍT, -Ă, zârghíti, -te, adj. v. zarghit.
loitră, LÓITRĂ, loitre, s.f. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale carutei, constând dintr-un fel de scara, care în partea de jos se sprijina de dric, iar în partea de sus se prinde de leuci; draghina. – Din scr. lo(i)tra.
loghiotat, LOGHIÓTAT, loghiotati, s.m. (Grecism înv.) Învatat grec; titlu dat dascalilor greci în epoca fanariota. [Acc. si: loghiotát. – Pr.: -ghi-o-] – Din ngr. loghiótatos.
mehenghi, MEHÉNGHI, -GHE, (I) mehenghiuri, s.n., (II) mehenghi, -ghe, adj. I, S.n. Piatra cu care se încercau metalele pretioase. II. Adj. (Pop: adesea substantivat) Priceput, istet, abil; p. ext. smecher, siret: glumet, poznas. – Din tc. mehenk.
menghină, MÉNGHINĂ, menghine, s.f. Dispozitiv de prindere a unor piese care urmeaza sa fie prelucrate, alcatuit din doua falci si dintr-un surub cu manivela, cu ajutorul caruia se efectueaza apropierea si departarea falcilor. [Var.: minghineá, menghineá s.f.] – Din tc. mengene.
menghinea, MENGHINEÁ s.f. v. menghina.
meni, MENÍ, menesc, vb. IV. Tranz. 1. A hotarî de mai înainte; a decide, a dispune; a destina, a sorti. ♦ Tranz. si intranz. A exprima o dorinta în favoarea cuiva; a ura2. ♦ (În credinte si superstitii) A predestina, a ursi. ♢ (Înv.) A prevesti, a prezice (ceva rau). ♢ Expr. (Intranz.) A meni a bine (sau a rau) = a prezice lucruri favorabile (sau nefavorabile). 2. (În superstitii) A aranja bobii, cartile etc. într-un anumit fel si a descânta pentru ghicit. ♦ A descânta, a vraji. – Din sl. mĕniti.
mesă, MÉSĂ, mese, s.f. (La catolici si luterani) Liturghie. – Din it. messa, fr. messe, germ. Messe.
mesteca, MESTECÁ1, méstec, vb. I. Tranz. A sfarâma un aliment cu dintii si a-l amesteca în gura (pentru a-l înghiti). ♦ A învârti ceva (cu limba) în gura. ♦ Fig. A pune la cale; a planui. – Lat. masticare.
ghilţ, GHILŢ, ghílturi, s.n. (Var.) Zbilt. (cf. zbilt)
ghilţui, GHILŢUÍ, ghíltui, vb. IV. Tranz. (Var.) Zbiltui. (ghilt + suf. -ui)
înghilţa, ÎNGHILŢÁ, înghílt, vb. I. Tranz. (Var.) Zbiltui. (pref. în- + ghilt + suf. -a)
înghilţăi, ÎNGHILŢĂÍ, înghíltai, vb. IV. Tranz. (Var.) Zbiltui. (pref. în- + ghilt + suf. -ai)
intercepţie, INTERCEPŢIE s. f. 1. interceptare. 2. (sport) interventie neasteptata a unui jucator. 3. atacare, prin avioane de vânatoare speciale sau prin proiectile teleghidate cu propulsie automata, a aparatelor inamice. (< fr. interception, lat. interceptio)
interaxiliar, INTERAXILIÁR, -Ă adj. (biol.) situat între doua axile ori ramuri sau în unghiul format de acestea. (< fr. interaxillaire)
migăli, MIGĂLÍ, migalesc, vb. IV. Tranz. si intranz. A lucra cu rabdare si cu minutiozitate; a bunghini. ♦ A lucra fara spor. [Var.: migaí vb. IV] – Et. nec.
midie, MÍDIE, midii, s.f. Molusca comestibila de mare, cu corpul închis între doua valve aproape triunghiulare, de culoare bruna-violacee (Mytilus edulis). [Acc. si: midíe] – Din ngr. mídi.
miime, MIÍME, miimi, s.f. Numar egal cu a mia parte dintr-o unitate; a mia parte dintr-un întreg. ♦ Unitate de masura pentru unghiuri, folosita în geometrie, în artilerie etc. – Mie + suf. -ime.
mineralogie, MINERALOGÍE s.f. Disciplina geologica fundamentala care se ocupa cu studierea structurii, caracterelor morfologice, fizice si chimice ale mineralelor, precum si cu modul de formare a acestora si a asociatiilor lor naturale. – Din germ. Mineralogie, rus. mineraloghiĩa, fr. minéralogie.
minghinea, MINGHINEÁ s.f. v. menghina.
minut, MINÚT, -Ă, minute, s.n., s.f. I. S.n. 1. Unitate de masura a timpului, egala cu a saizecea parte dintr-o ora si care cuprinde saizeci de secunde. ♦ P. gener. Interval scurt de timp. ♢ Loc. adj. si adv. La minut = (care se executa) pe loc, imediat. ♢ Loc. adv. Într-un minut = îndata, imediat. Din minut în minut = dintr-un moment în altul. ♦ Moment în care se întâmpla sau trebuie sa se întâmple ceva. 2. (Concr.; la pl.) Mâncare (frugala) pregatita pe loc. la comanda consumatorului. 3. (Mat.) Unitate de masura pentru unghiuri si arcuri, egala cu a saizecea parte dintr-un grad. II. S.f. 1. Original (în creion) al unei harti, al unui plan topografic etc., pe baza caruia se întocmeste harta, planul topografic etc. respectiv. 2. (Jur.) Parte dintr-o hotarâre întocmita dupa terminarea deliberarii, care cuprinde solutia data de organul de justitie. 3. Document în care sunt consemnate hotarârile luate în urma unei consfatuiri. [Pl. si: (I 2) minuturi] – Din fr. minute, it. minuto, rus. minuta, germ. Minute.
misă, MÍSĂ, mise, s.f. Compozitie muzicala polifonica pentru cor si solisti, scrisa pe textul liturghiei, care se cânta în timpul serviciului religios catolic. – Din lat. missa.
misoghin, MISOGHÍN, -Ă s.m., adj. v. misogin.
mistrie, MISTRÍE, mistrii, s.f. Unealta de zidarie formata dintr-o lama triunghiulara de otel si un mâner, cu care se întinde mortarul pe zid. – Din ngr. mistri.
mitralie, MITRÁLIE, mitralii, s.f. Fiecare dintre bucatile mici de fier cu care se umpleau în trecut ghiulelele; proiectil cu peretii de tabla care se sparge curând dupa iesirea din teava, împroscând gloantele aflate în interior. – Din fr. mitraille, it. mitraglia.
moaraj, MOARÁJ, moaraje, s.n. (Poligr.) Efect optic obtinut prin suprapunerea a doua tipare de clisee cu retele de puncte sau de linii care formeaza între ele un unghi. – Din fr. moirage.
moletă, MOLÉTĂ, molete, s.f. 1. Instrument prevazut cu o rotita cu muchia zimtuita, folosit la moletare. 2. Roata de cablu cu diametru mare, folosita pentru ghidare în instalatiile de extractie sau pentru întinderea cablurilor de funiculare în instalatiile de transport. – Din fr. molette, germ. Molette.
mort, MORT, MOÁRTĂ, morti, -moarte, adj., s.m. si f. I. Adj. 1. (Despre fiinte) Care nu mai traieste, care a murit. ♢ Expr. A se face mort în papusoi sau (substantivat) a face pe mortul în papusoi = a se face ca nu stie nimic, a simula nevinovatia, a face pe prostul. A o lasa moarta (în papusoi) = a lasa o chestiune încurcata, a renunta la ceva. A fi mort fara (sau dupa) cineva sau ceva = a nu putea trai fara cineva sau ceva, a fi îndragostit de cineva sau de ceva; a tine mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boala, de frica etc.).Nici mort sau mort-taiat = (în constructii negative) cu nici un pret, sub nici un motiv, în nici un caz. Mort-copt = cu orice pret, neconditionat, neaparat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se tine) mort dupa... = a) a lupta, a se zbate pentru a obtine ceva; b) a-si manifesta dragostea fata de cineva straduindu-se sa fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limba moarta = limba care a încetat sa fie învatata ca limba materna. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a masinilor, a mijloacelor de transport care apartin unei gospodarii sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsa de activitate a fortelor de munca sau a masinilor; întrerupere neprevazuta a muncii. Unghi mort = loc de pe traiectoria unei arme de foc pe care nu-i poate atinge proiectilul. Punct mort = pozitie a unui mecanism biela-manivela care corespunde momentului când biela si manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a gasi o solutie. Linie moarta = linie de cale ferata care serveste numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moarta = a nu mai juca un rol de seama, a fi înlaturat dintr-un post de raspundere. Fier mort = fier de calitate inferioara. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai functioneaza. 2. (Despre parti ale corpului) Cu functiile vitale pierdute; paralizat, întepenit. ♢ (Pop.) Carne (sau piele) moarta = carne sau piele care se formeaza deasupra ranilor si prin care nu trec ramificatiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, vested. 4. Fig. (Despre lucruri) Fara viata, neînsufletit; nemiscat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viata; linistit. ♦ (Despre culori, nuante) Fara stralucire; sters. II. S.m. si f. Persoana care a murit, defunct, decedat; trupul neînsufletit al unei persoane asezat în cosciug sau înmormântat. ♢ Expr. Mortul de la groapa nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa mortilor = fata morgana, v. morgana. A scula (sau a trezi, a destepta) si morti (sau din morti), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense si stridente. A umbla (sau a merge) ca dupa mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legatura cu verbe ca "a se aduna", "a veni") în numar (foarte) mare. – Lat. mortuus.
insulă, ÍNSULĂ s. f. 1. suprafata de pamânt mai mica decât un continent, marginita din toate partile de apa. o ~ plutitoare = formatie compacta de radacini si ramuri rupte, care pluteste pe un curs de apa; plaur. 2. suprafata (triunghiulara) la ramificatii de drumuri la delimitarea benzilor de circulatie catre diferite directii. 3. suprastructura a unui portavion. (< lat. insula)
morun, MORÚN, moruni, s.m. Specie de peste din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând pâna la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea si icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s.m.] – Din bg. moruna.
motociclu, MOTOCÍCLU, motocicluri, s.n. 1. Autovehicul cu trei roti (mai rar, cu doua) care are ghidonul fixat pe roata directoare din fata. 2. (Înv.) Motocicleta. – Din fr. motocycle.
năzgâmb, NĂZGẤMB, nazgấmbi, s.m. 1. Copil neastâmparat. 2. Neghiob, natâng, prostanac. (din zgâmboi1, cu pref. expresiv)
spanchie, SPANCHÍE s.f. Sperietoare de pasari. (din zbanghiu)
zbughi, ZBUGHÍ2, zbughésc, vb. IV. Tranz. ~ (din zbeg)
zghilţ, ZGHILŢ, zghílturi, s.n. (Var.) Zbilt. (cf. zbilt)
zghilţui, ZGHILŢUÍ, zghíltui, vb. IV. Tranz. (Var.) Zbiltui. (zghilt + suf. -ui)
zghihui, ZGHIHUÍ, zghihuiésc, vb. IV. Tranz. (Mold.; Var.) Zbihui. [ind. prez. 1 sg. si 3 pl. zghihuiésc, imperf. 3 sg. zghihuiá; conj. prez. 3 sg. si pl. zghihuiásca] (din zbeg; cf. zbigui) [morf. DOOM]
zghihuială, ZGHIHUIÁLĂ, zghihuiéli, s.f. (Mold.; Var.) Zbihuiala. [g.-d. art. zghihuiélii] (zgihui + suf. -eala) [morf. DOOM]
unghieră, UNGHIÉRĂ, unghiére, s.f. Forfecuta (1.) (asemanatoare cu un clestisor), cu taisul format din doua lame (2.) concave suprapuse, întrebuintata la taierea unghiilor. (din unghie; cf. fr. onglier, coupe-ongle(s), germ. Nagelzange, sp. cortauñas) [TLF, Wahrig Deutsches Wörterbuch, DRAE]
ridica, RIDICÁ, ridíc, vb. I. I. Tranz. 1. A lua de jos si a duce în sus (sustinând cu forta bratelor, cu spatele etc.); a salta. ♢ Expr. A ridica manusa = a primi o provocare. A ridica paharul (sau cupa, rar, un toast) = a închina în cinstea cuiva. ♦ A duce sau a trage în sus; a înhata. ♦ A desprinde din locul în care a fost pus sau fixat si a trage în sus. ♢ Expr. A ridica armele (împotriva cuiva) = a porni la lupta (împotriva cuiva); a începe un razboi. A ridica ancora = (despre vapoare) a parasi portul, a porni în larg; (despre persoane) a pleca, a porni pe mare. 2. A lua de pe ceva; a îndeparta, a înlatura. ♢ Expr. A ridica (cuiva) o piatra de pe inima = a scapa (pe cineva) de o grija apasatoare, a linisti pe cineva. A-si ridica palaria = a-si scoate palaria în semn de salut, de stima; a saluta. A ridica masa = a strânge masa dupa ce s-a terminat de mâncat. (Refl.) Întinde-te (sau pune-te) masa, ridica-te masa, se spune despre cei ce duc o viata de huzur, de petreceri continue. ♦ A sumete, a sufleca mânecile sau poalele hainei. ♦ Fig. A suspenda, a face sa înceteze, a desfiinta, a anula; a îndeparta. ♢ Expr. A ridica sedinta = a declara o sedinta închisa, terminata. ♦ Fig. A lua cuiva ceva, a lipsi pe cineva de ceva; a rapi, a smulge. ♢ Expr. A ridica (cuiva) viata (sau zilele) = a omorî (pe cineva). 3. A lua si a duce în alt loc, a muta din loc. ♢ Expr. A ridica stâna = a coborî cu turmele si cu toate uneltele pastoresti, toamna, de la munte. ♦ Refl. (Înv.) A se muta. ♦ A strânge de pe jos, a culege. ♦ A încasa o suma de bani. ♦ A lua pe cineva cu forta; a aresta. 4. A aseza în pozitie dreapta un obiect aplecat sau culcat, a-l readuce în pozitie verticala. 5. (În expr.) A ridica un plan = a determina, prin masuratori de distante si unghiuri, pozitia punctelor dintr-o regiune si a le reprezenta pe o harta. II. 1. Refl. (Despre fiinte) A se scula de jos, parasind pozitia de asezat sau de culcat. ♢ Expr. A se ridica în capul oaselor = a se scula si a sta asezat sau în picioare pe locul unde mai înainte fusese culcat. A se ridica în scari = a se înalta în scarile seii. ♦ Tranz. A sustine, a ajuta pe cineva sa se scoale în picioare. ♢ Expr. (Înv.) A ridica din scaun = a lua unui domnitor domnia; a detrona. ♦ (Despre oameni) A se însanatosi, a se pune pe picioare. 2. Refl. (Despre constructii înalte, copaci etc.) A avea o directie verticala, a se îndrepta în sus, a se înalta. 3. Tranz. A misca, a îndrepta în sus bratele, mâinile, capul, sprâncenele etc.; a da o miscare verticala, a duce mai sus. ♢ Expr. A(-si) ridica ochii (sau privirea) = a îndrepta privirea, a se uita spre cineva sau ceva care se afla mai sus; a privi. A(-si) ridica capul = a) a se arata dârz, plin de curaj; p. ext. a se razvrati; b) a-si reveni dintr-o situatie proasta; a se redresa. A-si ridica nasul (sus sau mai sus decât se cuvine) = a fi încrezut, înfumurat; a deveni obraznic. A ridica mâna (sau degetul) = a cere cuvântul. A ridica mâna (sau mâinile) asupra cuiva = a ataca, a lovi (pe cineva). A ridica mâinile (catre cineva) = a) a cere ajutor; b) a se preda. (Intranz.) A ridica (mirat, surprins) din sprâncene = a face ochii mari de mirare, de surpriza; a privi mirat, surprins. A ridica (sau a da) din umeri = a-si arata nedumerirea sau indiferenta fata de ceva sau de cineva. (Refl.) A (i) se ridica parul (maciuca) = a se speria foarte tare. 4. Refl. (Despre pasari) A porni în zbor, a-si lua zborul; a se înalta în vazduh. ♦ (Despre nori, fum, praf etc.) A avea o miscare ascendenta, a se îndrepta în sus. ♦ (Despre astri; p. ext. despre lumina, zori etc.) A se înalta deasupra orizontului, a se sui pe bolta cerului; a rasari, a se ivi. ♦ (Despre ceata, negura etc.) A se împrastia, a se risipi; a disparea. ♦ (Despre obiecte cufundate într-un lichid) A iesi la suprafata. 5. Refl. (Despre sunete) A se auzi clar si puternic; a se raspândi în aer; a rasuna. ♦ Tranz. A face sa se auda, sa rasune cu putere. ♢ Expr. A ridica glasul (sau tonul) = a vorbi tare; cu îndrazneala sau protestând împotriva cuiva; a striga, a tipa; p. ext. a protesta. 6. Tranz. si refl. A (se) urca, a (se) sui (undeva, pe ceva etc.). 7. Refl. (Despre oameni; p. ext. despre popoare, tari, clase sociale etc.) A protesta vehement; a sta împotriva, a se opune; a se razvrati, a se rascula, a porni la lupta. ♢ Expr. (Tranz.) A-i (sau a-si) ridica pe cineva în cap = a proceda astfel încât sa produca nemultumiri, sa-si faca multi dusmani. 8. Tranz. Fig. A pune în miscare, a face sa porneasca o multime, o colectivitate etc.; a mobiliza, a strânge oameni. ♢ Expr. (Înv.) A ridica trupe (sau oaste, ostire) = a recruta oaste, a înrola soldati pentru a porni la lupta. 9. Refl. A se naste, a se isca, a se stârni. ♦ A aparea, a se arata. 10. Tranz. Fig. (Livr.; înv.) A scoate în evidenta, a releva. III. 1. Refl. si tranz. (Despre copii; p. ext. despre pui de animale) A (se) face mare, a creste. ♦ Fig. A (se) dezvolta, a (se) forma. 2. Refl. si tranz. A (se) face mai înalt, a (se) înalta. 3. Tranz. Fig. A duce, a promova la o treapta superioara, a face sa progreseze valori sociale, morale etc., p. ext. oameni. ♢ Expr. A ridica din cenusa (sau din ruine) = a reface, a reconstitui. A ridica moralul (cuiva) = a îmbarbata, a întari (pe cineva). ♦ A pune pe cineva pe o treapta mai înalta din punctul de vedere al respectului, al aprecierii; a înalta în grad, în rang. ♢ Expr. A ridica (pe cineva) în slava (sau în slava cerului) = a lauda foarte tare (pe cineva). (Înv.) A ridica în scaun = a face domn, a înalta pe tronul tarii. ♦ Refl. (Despre oameni) A-si face o situatie mai buna, a progresa. ♢ Expr. A se ridica prin cineva sau a se ridica pe umerii cuiva = a ajunge la o situatie cu ajutorul cuiva. 4. Tranz. A mari, a spori, a face sa creasca. A ridica productia. ♢ Expr. A ridica pretul = a scumpi marfa. (Mat.) A ridica un numar la o putere = a înmulti un numar cu el însusi de atâtea ori de câte ori arata exponentul. A ridica un numar la patrat = a înmulti un numar cu el însusi. A ridica la cub = a înmulti patratul unui numar cu numarul simplu. ♦ Refl. A atinge o anumita valoare, a ajunge la o anumita cantitate, suma etc.; a se cifra la... 5. Tranz. A construi, a cladi locuinte, case etc. ♦ Fig. A fauri, a crea, a întemeia. 6. Tranz. A da nastere; a pricinui, a cauza, a provoca. ♢ Loc. vb. A ridica o învinuire (sau o acuzatie) = a formula o acuzatie; a învinui, a acuza. A ridica pretentii = a formula o pretentie, a pretinde sa i se dea ceva; a revendica. A ridica o obiectie = a obiecta, a avea rezerve, a nu fi de acord. ♢ Expr. A ridica o problema (sau o chestiune) = a aduce, a pune în discutie o problema. [Var.: (înv.) aridicá, (reg.) radicá vb. I] – Lat. eradicare "a dezradacina".
clin, CLIN, clini, s.m. 1. Bucata (triunghiulara, trapezoidala etc.) de pânza sau de stofa, folosita în croitorie ca piesa componenta a unui obiect de îmbracaminte sau ca adaos pentru a largi o îmbracaminte. ♢ Expr. A nu avea nici în clin, nici în mâneca (cu cineva) = a nu avea nimic comun, nici un amestec, nici o legatura (cu cineva). 2. Petic de pamânt sau de padure în forma de triunghi sau de forma îngusta. [Pl. si: (n.) clinuri] – Din sl. klinŭ.
clinometru, CLINOMÉTRU, clinometre, s.n. Nume dat mai multor instrumente care servesc la masurarea unghiurilor în plan vertical fata de orizont, a unghiurilor zenitale fata de verticala unui loc, a unghiului format de un strat geologic sau de suprafata pamântului cu un plan orizontal etc. – Din fr. clinomètre.
cneaghină, CNEAGHÍNĂ, cneaghine, s.f. (Înv.) Sotie sau fiica de cneaz sau de tar. – Din rus., ucr. kneaghina.
coală, COÁLĂ, coli, s.f. Foaie dreptunghiulara de hârtie (alba sau colorata), de celofan, de carton etc. ♦ (Si în sintagma coala de tipar) Unitate de masura pentru volumul unei carti, unui articol etc., egala cu 16 pagini tiparite. ♦ (Si în sintagma coala editoriala) Unitate de masura pentru volumul unei carti, unui articol etc., egala de obicei cu 20 de pagini dactilografiate. Coala de autor = coala editoriala egala cu 40 000 de semne tipografice sau cu 3 000 cm2 de desen. ♦ Totalitatea marcilor sau timbrelor tiparite pe aceeasi foaie dreptunghiulara de hârtie si nedesprinse unele de altele. [Pl. si: coale] – Din ngr. kólla.
coarbă, COÁRBĂ, coarbe, s.f. Unealta de gaurit, formata dintr-o tija cotita de metal prevazuta la un capat cu un dispozitiv de prindere a burghiului, iar la celalalt cu un buton de apasare. – Din ucr. korba.
coardă, COÁRDĂ1, coarde, s.f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; struna. ♢ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibila (sau simtitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lauda, a maguli pe cineva. A întinde coarda pâna se rupe (sau plesneste) sau a întinde prea tare coarda = a împinge pâna la extrem o situatie, a depasi limitele îngaduite într-o situatie data. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ♢ Coarda vocala = fiecare dintre formatiile ligamentoase simetrice care apartin laringelui si prin vibrarea carora se produc sunete. Coarda dorsala = schelet intern situat în partea dorsala la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoara, par etc. care tine întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe sau extremitatile unui arc de cerc. 4. Sfoara care leaga bratele ferastraului si care, prin rasucire cu o pana, întinde pânza metalica a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri sa iasa sau sa cada de pe ring. 6. Frânghie sau sfoara mai groasa de care se servesc gimnastii pentru a executa diverse exercitii; frânghie cu care se joaca copiii, sarind ritmic peste ea; frânghie folosita de alpinisti în ascensiuni. 7. Ramura (tânara si elastica) a butucului vitei de vie. ♦ Fiecare dintre vitele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vâna, nerv, muschi, tendon, ligament (care se încordeaza la anumite miscari). 9. Suvita consistenta desprinsa dintr-o masa de sirop de zahar care a fiert prea mult si este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârna sau grinda mare si groasa care sustine tavanul casei (si de care se atârna diferite lucruri). [Pl. si: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri dupa fr. corde).
monoclinic, MONOCLÍNIC, -Ă, monoclinici, -ce, adj. (Despre cristale) Care cristalizeaza în prisme oblice cu baza dreptunghiulara. ♢ Sistem monoclinic = sistem cristalografic cu simetrie inferioara, în care se încadreaza cristalele definite mai sus. – Din fr. monoclinique.
nas, NAS, nasuri, s.n. 1. Parte proeminenta a fetei, situata între obraji, frunte si gura, servind ca organ al respiratiei si al mirosului. ♢ Loc. adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în fata, sub ochii cuiva. (În legatura cu verbe ca "a vorbi", "a cânta" etc.) pe nas = cu timbru nazal. ♢ Expr. A avea nas sau a-si ridica nasul = a îndrazni, a cuteza. (Fam.) A-si lua nasul la purtare = a deveni prea îndraznet, a se obraznici. A (nu-) si cunoaste (sau vedea, sti) lungul nasului = a (nu-) si da seama cât e în stare sa faca cu puterile proprii; a (nu-) si da seama de masura pe care trebuie s-o pastreze fata de altii; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cadea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-si pierde îndrazneala sau îngâmfarea, a ramâne rusinat, umilit. (Fam.) Nu-ti cade (sau pica) nasul daca... = nu ti se întâmpla nimic, nu-ti pierzi demnitatea daca... Nu-i ajungi (nici) cu prajina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se tine) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidator. A strâmba din nas = a fi nemultumit. A da nas (cuiva) = a îngadui prea multe (cuiva). A taia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rusina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reprosa (cuiva ceva) (cu rautate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) mustarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supara; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceara = a fi foarte susceptibil. A lasa (sau a pune) nasul în jos sau în pamânt = a se rusina, a se simti vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rusinat. (Fam.) Sa-ti fie în nas! = sa-ti fie rusine! (Fam.) A-si baga (sau a-si vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problema (care nu-l priveste). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stapâni, a conduce (pe cineva), determinându-l sa faca ceva (care nu este în interesul sau); b) a amagi, a însela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minti. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lânga) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fara menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în fata, batându-si joc de el. (Fam.) A-i iesi (sau a-i da) pe nas = a o pati, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide cuiva) usa în nas = a) a refuza sa primeasca (pe cineva); b) a pleca suparat de la cineva, închizând usa cu putere. A se împiedica de nas = avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi marginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în graba sau întâmplator. (Fam.) A-si arata sau a(-si) scoate nasul (la iveala) = a aparea, a se înfatisa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neasteptate (si fara a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) fata în fata (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e fapta de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grasimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simt de orientare în împrejurari dificile, capacitate de intuire exacta a unei situatii. ♦ (Rar) Fata, obraz, cap. 2. Proeminenta a unei piese, care serveste la fixarea piesei într-o anumita pozitie sau la ghidarea, ridicarea sau distantarea unei alte piese. 3. Partea anterioara a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.
nasol, NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s.m. si f. (Arg.) 1. Adj., s.m. si f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proasta calitate; urât, uzat; caraghios. – Din tig. nasvalo "bolnav'", nasul "rau, meschin".
natantol, NATANTÓL, -OÁLĂ, natantoli, -oale, adj. (Reg.; adesea substantivat) Prostanac, natâng, neghiob, neîndemânatic. [Var.: natantól, -oála adj.] – Et. nec.
nordest, NORD-ÉST s.n. Punct cardinal secundar situat pe directia bisectoarei unghiului format de directiile nord si est; parte a globului pamântesc, a unui continent, a unei tari etc. asezata între nord si est. – Din fr. nord-est.
nordvest, NORD-VÉST s.n. Punct cardinal secundar situat pe directia bisectoarei unghiului format de directiile nord si vest; parte a globului pamântesc, a unui continent, a unei tari etc. asezata între nord si vest. – Din germ. Nordwest.
nostim, NÓSTIM, -Ă, nostimi, -e, adj. 1. Plin de haz; spiritual, amuzant. ♦ Caraghios, ridicol. 2. Atragator, placut, simpatic, gratios. – Din ngr. nóstimos.
nostimadă, NOSTIMÁDĂ, nostimade, s.f. Lucru, întâmplare, gluma etc. plina de haz sau caraghioasa. ♢ Loc. adj. De toata nostimada = foarte nostim, plin de haz. – Din ngr. nostimádha.
neghiobie, NEGHIOBÍE, neghiobii, s.f. Calitatea de a fi neghiob; fapta sau vorba prosteasca, de neghiob; prostie, nerozie. ♦ (Fam.) Lucrare lipsita de orice merit, stupida, banala. – Neghiob + suf. -ie.
neghiobeşte, NEGHIOBÉSTE adv. (Rar) În felul neghiobului, ca neghiobii; prosteste. – Neghiob + suf. -este.
neghiobesc, NEGHIOBÉSC, -EÁSCĂ, neghiobesti, adj. Neghiob (2). – Neghiob + suf. -esc.
neghinuţă, NEGHINÚŢĂ, neghinute, s.f. Neghinita. – Neghina + suf. -uta.
neghinos, NEGHINÓS, -OÁSĂ, neghinosi, -oase, adj. (Rar) Care contine neghina, cu neghina. – Neghina + suf. -os.
neghiniţă, NEGHINÍŢĂ, neghinite, s.f. Diminutiv al lui neghina; neghinuta. – Neghina + suf. -ita.
neghină, NEGHÍNĂ, neghine, s.f. Planta erbacee cu tulpina si cu frunzele paroase, cu flori rosii-purpurii, cu samânta marunta, de culoare neagra, raspândita mai ales în culturile de grâu; nagara (Agrostemma githago); p. restr. samânta acestei plante care, macinata împreuna cu grâul, da fainii un gust neplacut si toxicitate. ♢ Expr. A alege neghina din grâu (sau grâul din neghina) = a desparti ceea ce este bun de ceea ce este rau. A semana neghina = a produce discordie, cearta. ♦ Fig. Ceea ce este rau, vatamator, primejdios; ceea ce trebuie înlaturat. [Pl. si: neghíni] – Et. nec.
insiţiune, INSIŢIÚNE s. f. (herald.) partitie realizata în câmpul unui scut, centru al vârfului inferior al scutului triunghiular. (< lat. insitio, altoire)
nefelomanţie, NEFELOMANŢÍE s.f. (Livr.) Ghicitul viitorului prin observarea norilor. – Din fr. néphélomancie.
năzdrăvan, NĂZDRĂVÁN, -Ă, nazdravani, -e, adj. 1. (În mitologia populara; adesea substantivat) Înzestrat cu puteri supranaturale; spec. care are darul de a sti si prevesti ce se va întâmpla. 2. Extrem de priceput, de iscusit, de dibaci, de destept; admirabil, nemaipomenit, extraordinar, grozav (de frumos, de interesant etc.). 3. Care se tine de pozne, care provoaca haz prin ceea ce spune sau face; glumet, poznas, ghidus. [Var.: nazdraván, -a, nazdrávan, -a, nezdrávan, -a adj.] – Ne- + zdravan.
năzbâtie, NĂZBẤTIE, nazbâtii, s.f. Fapta, vorba, idee etc. glumeata, lipsita de seriozitate; pozna, strengarie, gluma, ghidusie; farsa. [Var.: nazbútie s.f.] – Cf. sl. s ŭ  b  y  t i j e "întâmplare", ucr. n e z b u t n y ĩ, rus. n e s b â t n â i.
nătângie, NĂTÂNGÍE, natângii, s.f. 1. Lipsa de inteligenta, de pricepre; p. ext. fapta, vorba, atitudine de om natâng (1); neghiobie, prostie. 2. Îndaratnicie, încapatânare. – Natâng + suf. -ie.
nătăroaică, NĂTĂROÁICĂ, nataroaice, adj., s.f. (Rar) (Femeie) prostanaca, toanta, neghioaba, idioata. – Natarau + suf. -oaica.
nătărău, NĂTĂRẮU, natarai, adj., s.m. (Om) cu mintea marginita, care pricepe greu un lucru, care actioneaza fara judecata; prost, neghiob, netot, natâng. – Netare (înv. "(om) slab, neputincios" < ne- + tare) + suf. -au.
narghelegiu, NARGHELEGÍU, narghelegii, s.m. Slujbas la curtea domneasca din tarile românesti care pregatea domnului narghileaua. – Din tc. nargileci.
narghelea, NARGHELEÁ s.f. v. narghilea.
năgară, NĂGÁRĂ s.f. 1. Planta erbacee din familia gramineelor, caracteristica vegetatiei din stepe, cu paiul înalt, frunzele înguste si spicul cu fire lungi si aspre (Stipa capillata). 2. (Reg.) Colilie. 3. (Rar) Neghina. [Var.: negára s.f.] – Et. nec.
colac, COLÁC, colaci, s.m. 1. Un fel de pâine, de obicei în forma de inel, împletita din mai multe suluri de coca. ♢ Colaci domnesti = daruri obligatorii trimise domniei de orasele din Ţara Româneasca si din Moldova. ♢ Expr. A se face colac = a se aseza, a se culca cu corpul încolacit. Colac peste pupaza = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adauga un alt necaz sau o alta nenorocire. A umbla dupa (sau a astepta) colaci calzi = a umbla dupa (sau a astepta) lucruri bune, placute si venite de-a gata. A astepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire buna. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de forma inelara. ♢ Colac de salvare = inel de pluta sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul caruia o persoana (naufragiata) se poate mentine deasupra apei; centura de salvare. ♦ Împrejmuire de piatra sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd. 3. Rotocol de fum (de tigara). – Din sl. kolačĩ.
ingurgita, INGURGITÁ vb. tr. a înghiti (alimente), a absorbi repede si în cantitate mare; a ingera. (< fr. ingurgiter, lat. ingurgitare)
ingluvie, INGLÚVIE s. f. cocolos din resturi nedigerate (par, pene) înghitite o data cu hrana de unele pasari rapitoare si regurgitate. (< fr. ingluvie, lat. ingluvies)
inghinal, INGHINÁL, -Ă adj. din regiunea abdominala, de la vintre. (< fr. inguinal)
nemiluit, NEMILUÍT, -Ă, nemiluiti, -te, adj. (Rar) 1. Care se afla în cantitate mare, fara masura, mult. ♢ Loc. adv. (Curent; substantivat, f.) Cu nemiluita = în cantitate foarte mare, din belsug; fara socoteala, fara masura; cu ghiotura. 2. (Adesea adverbial) Fara mila1, fara crutare; p. ext. îndârjit, înversunat. – Cf. m i l a 1.
nenorocos, NENOROCÓS, -OÁSĂ, nenorocosi, -oase, adj. Care nu are noroc, care nu are succes în ceea ce întreprinde, ghinionist, pagubas; p. ext. care aduce nenorocire (2), nefast. – Ne- + norocos.
nixis, NÍXIS, nixisuri, s.n. (Grecism) Suparare; plictiseala. ♦ Întepatura, junghi. – Din ngr. níxis.
nişă, NÍSĂ, nise, s.f. 1. Adâncitura (dreptunghiulara, în forma de arcada etc.) anume lasata într-un zid, în peretele unei sobe, la o mobila etc., în care de obicei se asaza obiecte decorative, obiecte de uz casnic etc.; firida. 2. Intrând amenajat pe o latura a unei încaperi, care serveste ca anexa a unei camere de locuit. 3. Intrând amenajat în peretele unei galerii de mina sau al unui tunel, care serveste pentru adapostirca lucratorilor în timpul executiei unor lucrari periculoase sau la trecerea trenului, precum si pentru depozitarea unor materiale. ♦ Fiecare dintre adânciturile amenajate în peretii unei ecluze pentru a adaposti canaturile portilor când acestea sunt deschise. 4. Constructie speciala în forma de dulap sau de camera, cu peretii de sticla, legata de un cos de evacuare si folosita în laboratoare pentru lucrul cu substante care emana gaze (vatamatoare). 5. (În sintagma) Nisa de abraziune = forma de relief cu aspect de firida alungita, formata la baza unei faleze alcatuite din roci rezistente la eroziune, din cauza actiunii valurilor puternice. 6. (Med.) Ulceratie adânca pâna la perforare a unor organe interne (stomac, plamâni etc.). – Din fr. niche.
tăbliţă, TĂBLÍŢĂ, tablite, s.f. Diminutiv a lui tabla1. 1. Placa dreptunghiulara de ardezie, înramata în lemn, pe care scriau cu condei de piatra scolarii începatori. 2. (La romani) Placa mica acoperita cu un strat de ceara, pe care se scria cu un stilet. 3. (Înv.) Carnetel în care se notau diverse fapte, maxime etc. – Tabla1 + suf. -ita.
contrarandă, CONTRARÁNDĂ, contrarande, s.f. Vela de forma triunghiulara sau trapezoidala plasata deasupra rondei pe goelete si pe iahturi. – Din it. contraranda.
contrascotă, CONTRASCÓTĂ, contrascote, s.f. Fiecare dintre frânghiile prinse la colturile pânzelor unei corabii, servind la strângerea acestor pânze. – Din it. contrascotta.
noiţă, NOÍŢĂ, noite, s.f. Pata mica alba care apare uneori pe unghiile degetelor de la mâna. [Pr.: no-i-] – Nou + suf. -ita.
nimeri, NIMERÍ, nimeresc, vb. IV. 1. Tranz. A atinge pe cineva sau ceva cu un obiect aruncat, cu un proiectil etc. ♦ A lovi în tinta. 2. Intranz. A sosi (pe neasteptate, din întâmplare) într-un anumit loc, într-un moment anume etc. ♦ Refl. A se afla prezent undeva (din întâmplare). 3. Tranz. A gasi pe cineva sau ceva (din întâmplare sau alegând între mai multe posibilitati). 4. Intranz. A gasi calea potrivita pentru o anumita situatie sau împrejurare; a izbuti sa realizeze scopul propus. ♦ A ghici. 5. Refl. A se întâmpla ca ceva sau cineva sa fie într-un anumit fel; a se potrivi, a se brodi; p. gener. a surveni, a se întâmpla (incidental). ♢ Loc. adv. Pe nimerite = la nimereala, la întâmplare; pe dibuite. [Var.: (reg.) nemerí vb. IV] – Din bg. nameria.
zărghit, ZĂRGHÍT, ZĂRGHÍTĂ, zarghiti, zarghíte, adj. (Mold.) ~ (prob. pron. locala a lui zarvit, v. zarvi)
scară, SCÁRĂ, scari, s.f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frânghie etc.) alcatuit din doua parti laterale lungi si paralele, unite prin piese paralele asezate transversal la distante egale si servind pentru a urca si a coborî la alt nivel. ♢ Scara de pisica = scara flexibila formata din doua parâme care sustin trepte de lemn, folosita în navigatie. ♢ Expr. Scara cerului, se spune, în gluma, despre un om foarte înalt. ♢ Compus: (Bot.) Scara domnului = planta erbacee din regiunea muntoasa cu flori albastre sau albe (Polemonium coeruleum). 2. Element de constructie alcatuit dintr-un sir de trepte de lemn, marmura, piatra etc. (cu balustrada), servind pentru comunicarea între etaje, între o cladire si exteriorul ei etc.; (la pl.) trepte. ♢ Scara rulanta = scara cu trepte mobile montate pe o banda rulanta; escalator. ♦ Treapta sau sir de trepte la un vehicul, servind la urcare si la coborâre. 3. Fiecare dintre cele doua inele prinse de o parte si de alta a seii, în care calaretul îsi sprijina piciorul. II. 1. Succesiune, sir, serie ordonata de elemente (marimi, cifre etc.) asezate în ordine crescânda, descrescânda sau cronologica, servind la stabilirea valorii a ceva. ♢ Scara fiintelor (sau vietuitoarelor) = sirul neîntrerupt al fiintelor organizate, de la cele mai simple pâna la cele mai evoluate. Scara duritatii (sau de duritate) = succesiunea progresiva a duritatii celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scara muzicala = succesiune a sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. (Tel.) Scara de gri = scara (II 1) care reprezinta variatia luminatiei în mai multe trepte între nivelul de alb si nivelul de negru, folosita pentru controlul si reglajul sistemelor de televiziune. ♦ (Înv.) Tabla de materii, index. ♦ Ierarhia conditiilor, a starilor, a rangurilor sociale. ♦ Ierarhia manifestarilor si a valorilor morale si spirituale. 2. Serie de diviziuni la unele aparate si instrumente (termometru, barometru etc.), formând o linie gradata, cu ajutorul careia se face determinarea unei marimi prin deplasarea unei parti mobile. 3. Linie gradata care reproduce în mic unitatile de masura si care serveste la masurarea distantelor sau a cantitatilor cuprinse într-o harta, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o harta, un desen etc. si cele reale. ♢ Loc. adj. si adv. La scara = într-un raport anumit si constant fata de realitate. ♢ Expr. A reduce la scara = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar pastrând un raport constant al acestor dimensiuni fata de realitate. 4. (În expr.) Pe (o) scara întinsa (sau larga) = în masura mare, în proportii mari. 5. Fig. Masura, proportie. – Lat. scala (cu sensuri dupa fr. échelle).
tablă, TÁBLĂ1, table, s.f. 1. Placa metalica, de grosimi diferite, folosita la învelitul caselor, la fabricarea vaselor, a unor ambalaje si a altor obiecte. 2. Placa de lemn, de piatra sau de metal pe care se scriu, se graveaza sau se zugravesc anumite indicatii, firme, date; tablie (1). ♢ Tabla cerata = placa de lemn acoperita cu un strat de ceara, pe care se scria în antichitate cu stilul (prin zgâriere). ♦ (Bis.) Tablele legii sau tablele lui Moise = cele doua lespezi de piatra pe care erau sapate cele zece porunci primite de Moise de la Dumnezeu pe muntele Sinai. 3. Placa de lemn dreptunghiulara, vopsita în negru, pe care se scrie cu creta, mai ales la scoala si la universitate; tabela (2). ♢ Expr. A scoate (sau a chema etc.) la tabla = a chema un elev la lectie (în fata tablei). 4. Tabel (1). ♢ Tabla lui Pitagora = tabla înmultirii. Table trigonometrice = tabele care cuprind functii trigonometrice. 5. (Reg.) Bucata de pamânt semanata. ♦ Strat de legume. – Din sl. tabla (cu sensuri dupa fr. table).
neşansă, NESÁNSĂ, nesanse, s.f. Întâmplare nefavorabila; nenoroc, ghinion. – Ne- + sansa.
netezitoare, NETEZITOÁRE, netezitori, s.f. 1. Mistrie speciala de metal, cu paleta îndoita, folosita pentru a netezi tencuiala la muchiile sau la unghiul dintre zidurile unei constructii. 2. Unealta agricola formata din mai multe bare paralele, legate între ele cu lanturi, folosita la nivelarea pamântului (dupa arat). – Netezi + suf. -toare.
echiunghiular, ECHIUNGHIULÁR, -Ă, echiunghiulari, -e, adj. (Mat.) Calitate a unui fascicul de directii sau de plane concurente de a forma unghiuri egale între oricare doua directii sau plane vecine. [Pr.: -chi-un-] – Din engl. equiangular.
eghilet, EGHILÉT, eghileti, s.m. Snur cu capetele îmbracate în metal, care împodobeste uniforma unor militari. – Din fr. aiguillette.
egipţiană, EGIPŢIÁNĂ, egiptiene, s.f. (Mai ales la pl.) Caracter de litera tipografica caracterizata prin grosimea uniforma a tuturor trasaturilor, prin constructie aproape geometrica si talpile picioarelor dreptunghiulare. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. égyptienne, germ. Egyptienne.
elzevir, ELZEVÍR, elzevire, s.n. Caracter de litera subtire cu talpa triunghiulara. ♦ Editie imprimata sau publicata de unii dintre membrii vestitei familii de tipografi olandezi Elzévir. – Din fr. elzévir.
nerod, NERÓD, -OÁDĂ, nerozi, -oáde, adj., s.m. si f. 1. Adj., s.m. si f. (Persoana) care are mintea marginita, care pricepe greu un lucru, care actioneaza fara sa judece; (om) prost, netot, neghiob, natarau. 2. Adj. Care apartine nerodului (1), care caracterizeaza pe nerod, nerozesc; care denota, tradeaza prostie, prostesc; p. ext. lipsit de sens, de ratiune; stupid. [Var.: (reg.) naród, -oáda adj., s.m. si f. – Din bg. neroda.
nerozie, NEROZÍE, (2) nerozii, s.f. 1. Faptul de a fi nerod (1); prostie, neghiobie, stupiditate. 2. Vorba sau fapta de nerod (1); fapta prosteasca; neghiobie (2); (cu sens atenuat) lucru lipsit de seriozitate, de importanta; fleac; p. ext. aberatie, absurditate. – Nerod + suf. -ie.
extern, EXTÉRN, -Ă, externi, -e, adj., s.m. si f. I. Adj. 1. Care se afla asezat în afara; din afara, exterior; strain. ♦ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. (Mat.) Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat în afara dreptelor. 2. (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S.m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa în afara scolii sau a locului unde învata meseria. 2. Student în medicina care, în urma unui examen, este admis sa faca practica în spital. – Din fr. externe, lat. externus.
indut, INDÚT s. m. cel care serveste la marile liturghii catolice pe diacon. (< lat. indutus)
elongaţie, ELONGÁŢIE, elongatii, s.f. 1. Valoarea, într-un moment dat, a unei marimi care variaza periodic în timp. 2. Distanta unghiulara dintre doi astri în raport cu pamântul. 3. Extensiune accidentala sau terapeutica a unui ligament sau nerv. – Din fr. élongation, lat. elongatio.
cociorvă, COCIÓRVĂ, cociorve, s.f. Unealta casnica compusa dintr-o placa de metal sau de lemn în forma de triunghi sau de semicerc, fixata la capatul unei cozi lungi, cu care se scoate jarul sau cenusa din cuptorul taranesc de copt pâine. [Var.: cociórba s.f.] – Din rus. kocerga, ucr. kocerha.
encarpă, ENCÁRPĂ, encarpe, s.f. Ghirlanda de flori, de fructe în relief, folosita ca ornamentatie la constructiile antice. – Din fr. encarpe.
elicoid, ELICOÍD, elicoide, s.n. (Mat.) 1. Suprafata obtinuta prin deplasarea pe o elice a unei drepte, a unui triunghi etc. 2. Curba generata de rotirea unei parabole obisnuite în jurul unui cerc. – Din fr. hélicoïde.
endecagon, ENDECAGÓN, endecagoane, s.n. Poligon cu unsprezece laturi (si tot atâtea unghiuri). – Din fr. (h)endécagone.
eneagon, ENEAGÓN, eneagoane, s.n. Poligon cu noua laturi (si tot atâtea unghiuri); [Pr.: -ne-a-] – Din fr. ennéagone.
epenglu, EPÉNGLU, epengluri, s.n. Exercitiu de zbor aviatic compus dintr-un numar de viraje executate la un unghi de 180° pe panta de urcare si de coborâre, urmate de coborâre în zbor si aterizare. – Din fr. épingle.
esofag, ESOFÁG, esofage, s.n. Segment al tubului digestiv cuprins între faringe si stomac, prin care trec alimentele înghitite. [Pl. si: esofaguri] – Din fr. oesophage.
etrier, ETRIÉR, etriere, s.n. 1. Piesa în forma de U utilizata pentru asamblarea barelor de tractiune ale vehiculelor, ca mâner pentru pârghiile de actionare ale întrerupatoarelor electrice etc. 2. Element de armatura transversala care înconjoara armatura longitudinala la constructiile de beton armat. [Pr.: -tri-er] – Din fr. étrier.
zgodi, ZGODÍ, zgodésc, vb. IV. Tranz. (Banat, Olt.) A ghici, a nimeri. (din zgoada)
contracâmp, CONTRACẤMP, contracâmpuri, s.n. (Cin.) Filmare efectuata dintr-un unghi opus celui precedent si simetric cu acesta. – Dupa fr. contre-champ.
disfagie, DISFAGÍE, disfagii, s.f. (Med.) Dificultate în înghitirea alimentelor. – Din fr. dysphagie.
dughie, DUGHÍE, dughii, s.f. Planta erbacee din familia gramineelor, cu frunze alungite si ascutite la vârf, cu flori dispuse în spice, cultivata ca planta de nutret; narâng (Setaria italica). – Et. nec.
duşcă, DÚSCĂ, duste, s.f. Cantitate de bautura (alcoolica) care se poate bea dintr-o singura înghititura. ♢ Expr. A da (de) dusca = a bea dintr-o singura înghititura sau fara sa se opreasca. – Din scr. dušak (gen. duška).
tăia, TĂIÁ, tai, vb. I. I. Tranz. A desparti, a separa ceva în mai multe bucati, cu ajutorul unui obiect taios. ♢ Expr. A taia nodul gordian = a gasi solutia unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situatie încurcata. Poti sa tai lemne pe dânsul = doarme bustean. ♦ A desprinde, a desface filele unei carti unite la margini. ♦ A diviza un solid sau a desprinde parti din el prin procedee tehnice, chimice, electrice etc. 2. Tranz. A despica, a spinteca. ♢ Expr. A (-si) taia drum (sau cale, carare) = a-si face loc, a-si croi drum. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ♢ Expr. A taia raul de la radacina = a stârpi radical o manifestare negativa a vietii. 4. Tranz. A brazda. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbracaminte. ♦ A sapa, a sculpta. Pe-un jilt taiat în stânca sta... preotul cel pagân. (EMINESCU) 6. (Înv.) A fabrica bani, a bate moneda. 7. Tranz.A strabate; A traversa; a desparti. Drumul catre sat Taie-n lung padurea (TOPÎRCEANU). ♢ Expr. A taia drumul (sau calea) cuiva. = a iesi înaintea cuiva pentru a-l opri. ♦ A lua drumul cel mai scurt, a scurta drumul. ♢ Intranz. Taiaram la dreapta prin hugeacuri (HOGAS). 8. Refl. A se întretaia. 9. Refl. (Despre tesaturi) A se destrama, a se rupe în directia firului tesut. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a capata aspectul de lapte brânzit. II. 1. Tranz si refl. A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide. 2. Tranz. si intranz. (Înv.) A ataca; a bate; a izbi. Taie tu marginile, Eu sa tai mijloacele (ALECSANDRI). ♢ Expr. (Tranz.) A taia si a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar si abuziv. ♦ A provoca o durere fizica ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal. III. 1. Tranz. si refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ♢ Expr. A se taia cuiva drumurile (sau cararile) = a fi în încurcatura. 2. Tranz. A face sa slabeasca sau sa înceteze, a micsora, a slabi, a opri. ♢ Expr. A-i taia (sau, refl., a i se taia) cuiva (toata) pofta. = a nu mai avea chef sau a nu mai cuteza sa faca un lucru. (Refl.) A i se taia cuiva (mâinile si) picioarele = a-i slabi, a i se muia cuiva (mâinile si) picioarele. ♦ A distruge, a sterge efectul. 3. Tranz. A consfinti încheierea unui târg (prin desfacerea mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de carti) A desparti în doua pachetul de carti, punând jumatatea de dedesubt deasupra; a juca tinând banca împotriva tuturor celorlalti jucatori. 4. Tranz. A spune, a inventa minciuni, vorbe etc. 5. Tranz. (În expr.) A-l taia pe cineva capul = a întelege, a se pricepe sa faca un lucru. 6. Tranz. (Fam., în expr.) A taia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte, a-l învinge. – Lat. taliare.
inclinometrie, INCLINOMETRÍE s. f. masurare si înregistrare a pozitiei unei gauri de sonda sau a unghiului de înclinare. (< fr. inclinométrie)
incidenţă, INCIDÉNŢĂ s. f. 1. întretaiere a unui fascicul de radiatii cu o suprafata. o punctul de ~ = punct în care un fascicul de radiatii întâlneste o suprafata; unghi de ~ = unghi pe care îl face un asemenea fascicul cu perpendiculara în punctul de incidenta; plan de ~ = planul determinat de fasciculul incident si normala în punctul de incidenta. 2. situatie a unei propozitii incidente. 3. (biol.) prezenta unui caracter, normal sau patologic, într-o populatie oarecare. 4. (med.) totalitatea cazurilor de îmbolnavire provocata de o boala infectioasa într-un interval de timp, raportata la populatia totala. ♢ (în radiologie) situatie a corpului de iradiat (pentru diagnostic sau terapie) fata de sursa de radiatii. 5. (fig.) repercusiune, consecinta. (< fr. incidence)
dodecagon, DODECAGÓN, dodecagoane, s.n. Poligon cu douasprezece laturi si douasprezece unghiuri. – Din fr. dodécagone.
incarna, INCARNÁ vb. tr., refl. 1. a (se) întrupa. ♢ (fig.) a (se) prezenta, a da, a lua o forma precisa, materiala. 2. (despre unghii) a intra, a creste în carne. (< fr. incarner, lat. incarnare)
cocoş, COCÓS, (I, III, IV) cocosi, s.m., (II) cocoase, s.n. I. S.m. Masculul gainii; pasare domestica mai mare decât gaina, cu o creasta rosie dezvoltata, cu cioc ascutit si cu penele de diferite culori (Gallus bankiva domestica). ♢ Expr. Cânta cocosul (într-o casa), se spune pentru a arata ca într-o familie data barbatul are cuvântul hotarâtor. Basm (sau poveste) cu cocosul rosu = povestire, întâmplare fara sfârsit sau neadevarata. ♦ (Pop.) Nume dat masculilor unor pasari. ♢ Compuse: cocos-de-munte sau cocos-salbatic = pasare salbatica de marimea unui curcan, cu pene negre, pe piept verzi-albastrui, cu ciocul puternic si putin înconvoiat (Tetrao urogallus); cocos-de-mesteacan = pasare salbatica având coada în forma de lira, cu penajul masculului negru cu luciu metalic, iar al femelei brun-ruginiu cu pete transversale (Lyrurus tetrix). II. S.n. 1. Ciocanel percutor la armele de vânatoare. 2. Pârghie de comanda a supapei la ciocanele actionate cu aer comprimat sau cu aburi. III. S.m. 1. (Pop.) Partea centrala a miezului pepenului verde, mai dulce si lipsita de sâmburi. 2. (Reg.; la pl.) Floricele (de mâncat). IV. S.m. Categorie în care sunt încadrati boxerii între 51 si 54 kg si luptatorii între 52 si 57 kg; boxer sau luptator care face parte din aceasta categorie. [Var.: (reg.) cucós s.m. si n.] – Din sl. kokoši "gaina".
doxologie, DOXOLOGÍE, doxologii, s.f. Cântare liturgica închinata sfintei Treimi. – Din ngr. doxologhía.
draghină, DRÁGHINĂ, draghini, s.f. (Pop.) Loitra (la caruta). ♦ Fiecare dintre lemnele lungi (de sus si de jos) ale loitrei, în care sunt fixate spetezele. [Pl. si: draghine] – Din ucr. drabyna.
draibăr, DRÁIBĂR, draibare, s.n. Burghiu de otel pentru gaurit lemnul. – Din germ. Treibbohrer.
dolie, DÓLIE, dolii, s.f. 1. Sant sau unghi format la intersectia a doua versante de acoperis. 2. (Reg.) Loc în care un râu curge încet, lin. – Din sl. dolĕ.
droghist, DROGHÍST, -Ă, droghisti, -ste, s.m. si f. Persoana calificata care serveste într-o drogherie; proprietar al unei drogherii. – Din fr. droguiste.
drughineaţă, DRUGHINEÁŢĂ, drughinete, s.f. (Reg.) Drug (de lemn) scurt si gros. – Cf. d r u g.
dreptunghi, DREPTÚNGHI, dreptunghiuri, s.n. Patrulater care are toate unghiurile drepte si laturile opuse egale. ♢ (Adjectival) Triunghi dreptunghic = triunghi care are un unghi drept. ♦ Portiune delimitata de teren (în forma patrulaterului definit mai sus) la unele jocuri sportive. – Drept + unghi (dupa fr. rectangle).
dreptunghic, DREPTÚNGHIC, -Ă, dreptunghici, -ce, adj. (Despre figuri geometrice) Care are unul sau mai multe unghiuri drepte. – Dreptunghi + suf. -ic.
dreptunghiular, DREPTUNGHIULÁR, -Ă, dreptunghiulari, -e, adj. Care are forma unui dreptunghi. – Din dreptunghi (dupa fr. rectangulaire).
sorbi, SORBÍ, sorb, vb. IV. Tranz. 1. A bea ceva tragând în gura putin câte putin, cu buzele tuguiate (si cu zgomot). ♦ A bea repede si cu lacomie, dintr-o singura înghititura (golind vasul). ♢ Expr. A sorbi (pe cineva) într-o lingura (sau într-un pahar) de apa, se spune: a) când cineva se uita cu mare dragoste la altcineva; b) când cineva îsi manifesta antipatia fata de altcineva. A sorbi cuvintele (sau vorbele, scrisul etc.) cuiva = a asculta sau a citi cu mare atentie si interes pe cineva. 2. A înghiti. ♦ Fig. A preocupa, a captiva. 3. A trage în piept (cu nesat), a inspira adânc (aer, vânt, miresme). – Lat. •sorbire (= sorbere).
spetează, SPETEÁZĂ, speteze, s.f. 1. Parte mai înalta a unui scaun, fotoliu etc., de care îsi reazama spatele cel care sade; spatar1, rezematoare. 2. Bucata de scândura îngusta care serveste ca element de sprijin sau de legatura între diverse parti ale unei constructii sau ale unui obiect : a) fiecare dintre aripile morii de vânt; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apa; c) fiecare dintre piesele de lemn care leaga carâmbii loitrelor de la car; d) bucata de lemn care uneste cele doua coarne ale plugului; e) scândura cu care se ridica firele de urzeala când se tese cu alesaturi; f) fiecare dintre cele doua brate ale vatalelor la razboiul de tesut; g) fiecare dintre scândurelele care alcatuiesc scheletul zmeului cu care se joaca copiii si care se fixeaza pe o coala de hârtie; h) fiecare dintre stinghiile care alcatuiesc scheletul stelei cu care colinda copiii si pe care se fixeaza hârtia si ornamentele. – Spata + suf. -eaza.
spinteca, SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascutit trupul (sau o parte a trupului) unei fiinte, printr-o taietura lunga si adânca. ♦ Tranz. si refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al directiei de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A strabate spatiul (cu iuteala). 3. A sfâsia, a rupe (haine, stofe). – Lat. •expanticare (< pantex).
tabletă, TABLÉTĂ, tablete, s.f. 1. Preparat farmaceutic în forma de disc mic; pastila, pilula, bulin. ♦ Preparat alimentar dulce, solid, prezentat în mici placute în forma dreptunghiulara. 2. (Rar) Caiet de note, de însemnari. 3. Articol publicistic de mici dimensiuni, de obicei pe o tema de actualitate si adesea ca forma a pamfletului literar. – Din fr. tablette.
tahometru, TAHOMÉTRU, tahometre, s.n. Instrument de masurat viteza unghiulara si turatiile unei piese rotitoare. ♢ Tahometru electric = tahometru alcatuit dintr-un mic generator electric si dintr-un voltmetru electric, a carui scala e gradata în unitati de viteza unghiulara sau de turatie; tahogenerator. – Din germ. Tachometer.
textologie, TEXTOLOGÍE s.f. Disciplina filologica aplicata la studiul comparat al textelor unor opere literare sau de alta natura, pentru stabilirea versiunii definitive corecte, autentice, în vederea republicarii operelor în editii postume. – Din rus. tekstologhia.
tijă, TÍJĂ, tije, s.f. 1. Tulpina aeriana a plantelor erbacee. 2. Bara de metal (cilindrica) facând parte dintr-un sistem tehnic, ca element de legatura sau de ghidare. – Din fr. tige.
timonerie, TIMONERÍE, timonerii, s.f. 1. Loc cu vizibilitate buna de pe bordul unei nave, unde se gaseste timona si unde îsi face serviciul timonierul. 2. (În sintagma) Timonerie de frâna = ansamblu de piese (pârghii, bare si tije) care actioneaza frâna unui automobil, a unei locomotive etc. – Din fr. timonerie, it. timoneria.
tartană, TARTÁNĂ, tartane, s.f. Mica nava de transport si de pescuit, cu o singura pânza, triunghiulara, folosita mai ales în Marea Mediterana. – Din fr. tartane, it. tartana.
tiptil, TIPTÍL adv. 1. Fara zgomot, usor, cu grija (pentru a nu fi auzit). Merge tiptil. ♦ Pe furis, pe nesimtite; pe ascuns (pentru a nu fi vazut, pentru a nu se da de gol). 2. (Înv.; în expr.) A se îmbraca tiptil = a se deghiza, a se travesti. [Var.: (înv.) teptíl adv.] – Din tc. tebdil.
tarod, TARÓD, tarozi, s.n. Burghiu de filetat. – Din fr. taraud.
tartru, TÁRTRU, tartruri, s.n. 1. Amestec sedimentar depus pe fundul vaselor în care se pastreaza vinul si care contine tartrat de potasiu si alte substante; tirighie. 2. (Si în sintagma tartru dentar) Substanta calcaroasa de culoare galbuie sau negricioasa, care se depune uneori pe coroana dintilor; detritus. – Din fr. tartre.
ilaritate, ILARITÁTE s. f. explozie generala de râs, veselie comuna provocata de ceva caraghios, ridicol. (< fr. hilarité, lat. hilaritas)
tăia, TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A desparti, a separa ceva în bucati cu ajutorul unui obiect taios sau prin diferite procedee fizice si chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucatati. ♢ Expr. A-si taia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-si primejdui situatia printr-o actiune negândita. A taia nodul gordian = a gasi solutia unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situatie încurcata. Poti sa tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei carti necitite, unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ♢ Expr. A(-si) taia drum (sau cale, carare) = a-si face loc îndepartând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ♢ Expr. A taia raul de la radacina = a lua masuri energice pentru a stârpi radical un rau. 4. Tranz. A lasa urme în profunzime, a brazda; a executa (prin aschiere) adâncituri sau proeminente pe suprafata unui obiect. ♦ A sapa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbracaminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate moneda. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A strabate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretaia. 9. Refl. (Despre tesaturi) A se destrama, a se rupe în directia firului tesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a capata aspect de lapte brânzit din cauza alterarii sau a unei greseli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. si refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect taios). ♢ Expr. (Absol.) A taia si a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar si abuziv. ♦ A (se) rani cu un instrument taios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizica. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificarii). III. 1. Tranz. si refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ♢ Expr. (Tranz.) A taia drumul (sau calea) cuiva = a iesi înaintea cuiva spre a-l împiedica sa înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se taia cuiva drumurile (sau cararile) = a fi în încurcatura, a i se reduce posibilitatea de a-si aranja treburile. 2. Tranz. A face sa slabeasca sau sa înceteze; a micsora, a slabi, a modera, a atenua, a opri. ♢ Expr. A-i taia (sau, refl., a i se taia) cuiva (toata) pofta = a face sa-si piarda sau a-si pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i taia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se taia cuiva (mâinile si) picioarele = a-i slabi, a i se muia cuiva (mâinile si) picioarele. ♦ A distruge, a sterge efectul. 3. Tranz. A consfinti încheierea unei tranzactii (prin desfacerea cu palma deschisa a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de carti) A desparti în doua pachetul de carti, punând jumatatea de dedesubt deasupra; a juca tinând banca împotriva tuturor celorlalti jucatori. 4. Tranz. si intranz. (Fam.; în expr.) A taia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (În expr.) A-l taia pe cineva capul = a întelege, a (se) pricepe sa faca un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute si nevrute, a vorbi fara rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A taia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte, a-l învinge. [Pr.: ta-ia] – Lat. •taliare.
tăietură, TĂIETÚRĂ, taieturi, s.f. 1. Actiunea de a taia; (concr.) locul unde s-a taiat ceva; spec. rana provocata de un instrument taios. ♦ Suprafata rezultata dintr-un corp dupa ce a fost taiat. ♦ Fel, mod de a taia. 2. Drum (adâncit) sapat de o apa în curgerea ei. ♦ Povârnis drept, prapastios; perete stâncos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trasatura, contur. 4. Teren despadurit pe care se mai vad înca butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzatie de durere asemanatoare cu aceea provocata de o taiere; junghiuri. 6. Stersatura; fragment, text sters sau anulat. 7. Portiune, articol decupat dintr-o tiparitura. [Pr.: ta-ie-] – Taia + suf. -atura.
tărânc, TĂRẤNC, tarânci, s.m. (Reg.) Fiecare dintre cele doua lanturi sau frânghii cu care se leaga chilna de cosul carutei. – Et. nec.
tâmpenie, TÂMPÉNIE, tâmpenii, s.f. Starea omului cu inteligenta marginita sau lipsit de inteligenta, tâmpeala; fapta sau vorba prosteasca; idiotenie, prostie, neghiobie. – Tâmp + suf. -enie.
idioţie, IDIOŢÍE s. f. debilitate mintala congenitala maxima. ♢ (fam.) neghiobie, prostie, tâmpenie. (< fr. idiotie)
târsână, TÂRSẤNĂ, târsâne, s.f. 1. Împletitura din par negru de cal sau de capra, din care se fac baieri, frânghii, nojite pentru opinci etc. 2. (Înv.) Ţesatura aspra de par de capra, purtata de asceti sau de calugari direct de piele. – Din bg. tarsina.
tei, TEI, (1) tei, s.m., (2, rar) teie, s.n. 1. S.m. Arbore cu frunze mari în forma de inima, cu flori albe sau albe-galbui, puternic parfumate, melifere, întrebuintate în farmacie, si cu fructe achene (Tilia platyphyllos). ♢ Tei alb = arbore cu lemnul alb-rosiatic, usor (Tilia tomentosa). Tei pucios = arbore înalt pâna la 20 m, ale carui flori se folosesc în farmacie (Tilia cordata). 2. S.n. Fibra din scoarta de tei (1), folosita la legat si la fabricat sfori, frânghii, rogojini. ♢ Expr. A lega doua-n tei = a reusi sa adune ceva avere. A gasi tei de curmei = a gasi pretexte. – Lat. •tilium (= tilia).
teleghida, TELEGHIDÁ, teleghidez, vb. I. Tranz. A dirija de la distanta miscarea unui avion, a unui vas, a unui proiectil. – Din fr. téléguider.
teleghidaj, TELEGHIDÁJ, teleghidaje, s.n. Actiunea de a teleghida; teleghidare. – Din fr. téléguidage.
teleghidat, TELEGHIDÁT, -Ă, teleghidati, -te, adj. (Despre avioane, proiectile etc.) Care este sau poate dirijat de la distanta. – V. teleghida.
telemea, TELEMEÁ s.f. Brânza preparata din cas bine stors, taiat în bucati cu fete de obicei dreptunghiulare, si conservata în saramura. – Din tc. teleme.
tenis, TÉNIS (1) s.n., (2) tenisi, s.m. 1. S.n. (Si în sintagma tenis de câmp) Joc sportiv care se practica cu mingi mici, lovite cu rachete de catre doi sportivi sau doua perechi, pe un teren special amenajat, despartit în doua printr-o plasa joasa; sportul alb. ♢ Tenis de masa = joc sportiv practicat cu mingi mici de celuloid si cu palete, pe o masa speciala de forma dreptunghiulara, despartita în doua parti egale de un fileu, care se desfasoara între doi jucatori sau între doua perechi; ping-pong. 2. S.m. (Mai ales la pl.) încaltaminte pentru tenis. Pereche de tenisi. – Din engl., fr. tennis.
terezie, TEREZÍE, terezii, s.f. Instrument de cântarit format dintr-o pârghie mobila cu doua brate egale, la capetele carora atârna câte un taler (pentru obiecte si greutati); p.restr. taler de balanta. – Din tc. terazi.
teodolit, TEODOLÍT, teodolite, s.n. Instrument optic pentru masurarea unghiurilor orizontale si verticale, alcatuit dintr-o luneta mobila, care se poate roti în fata unui cadran împartit în grade, si folosit în lucrarile geodezice si topografice. [Pr.: te-o-] – Din fr. théodolite.
teomanţie, TEOMANŢÍE s.f. Arta de prevestire în care se crede ca ghicitorul ar fi inspirat de divinitate. [Pr.: te-o-] – Din ngr. theomantía.
hungaristică, HUNGARÍSTICĂ s. f. stiinta care studiaza limba, cultura si literatura maghiara; hungarologie. (< germ. Hungaristik)
torsadă, TORSÁDĂ, torsade, s.f. Motiv arhitectonic ornamental care imita o frânghie rasucita. ♦ Motiv de împletitura de forma unei frânghii rasucite, a unei spirale etc. – Din fr. torsade.
horn, HORN s. n. 1. relief cu aspect de piramida triunghiulara în regiunile alpine, în urma intersectarii peretilor circurilor glaciare. 2. (alp.) spatiu îngust dintre doi pereti de stânca paraleli si înalti. (< germ. Horn, fr. horn)
tobă, TÓBĂ, tobe, s.f. 1. Instrument muzical de percutie, format dintr-un cilindru scurt, larg si gol, de lemn sau de metal, pe fundurile caruia este întinsa câte o membrana de piele, care, lovita (cu doua baghete), produce sunete. ♢ Expr. A bate toba = a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerabdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tusi; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de stiri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfatui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) toba de bataie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) toba = a bate zdravan (pe cineva). A fi (sau a iesi) toba de carte (sau de învatatura) = a fi foarte învatat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitatie publica. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în forma de cilindru gol. ♢ Toba de esapament = cutie cilindrica la motoarele cu ardere interna, care amortizeaza zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de masina folosit pentru transmiterea unei forte de tractiune prin intermediul unui cablu sau al unui lant. ♦ Cutie metalica de forma rotunda sau dreptunghiulara, în care se bobineaza filmul pentru unele aparate de proiectie. 3. Mezel preparat din bucatele de carne, de slanina, de maruntaie etc. introduse în membrana care formeaza stomacul porcului. 4. (La jocul de carti) Caro. [Var.: (înv. si pop.) dóba s.f.] – Din magh. dob.
transept, TRANSÉPT, transepturi, s.n. Naos transversal care taie în unghi drept naosul principal al unei biserici, alcatuind cu acesta un plan în forma de cruce. – Din fr. transept.
trage, TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a misca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ♢ Expr. A trage (pe cineva) de mâneca = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atentia spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de par = a fi relatat în mod exagerat, fortat, tendentios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecata = a cita pe cineva în fata justitiei. A trage pe sfoara = a pacali. A trage pe roata = a supune torturii cu ajutorul rotii de tortura. A trage la raspundere = a cere cuiva sa dea socoteala de faptele sale, a face raspunzator. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situatie grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasa, sortita esecului. ♦ (Cu complementul "clopotul") A face sa sune (prin deplasare într-o parte si în alta). ♦ A întinde, a încorda un fir, o sfoara (smucind). ♢ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o actiune reprobabila); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra sa). 2. Tranz. A duce, a târî dupa sine. ♢ Expr. A trage targa pe uscat = a trai în lipsuri, în saracie; a o scoate greu la capat. A trage un picior sau a trage piciorul = a schiopata. ♦ (Despre animale de tractiune) a face ca un vehicul sa se deplaseze (ducându-l dupa sine). 3. Tranz. A pune (sau a scoate) (de) pe sine un obiect de îmbracaminte sau de încaltaminte; a înfunda pe cap o boneta, o caciula; a duce un accesoriu de îmbracaminte înspre o parte a corpului (spre a o acoperi); a aranja, a potrivi. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântari, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascutit). 6. Tranz. A îndrepta si a opri un vehicul, o ambarcatie la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A se opri undeva spre a fi gazduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. 8. Refl. si intranz. (Reg. si fam.; urmat de determinari locale introduse prin prep. "la") A se duce (mânat de o dorinta), a se îndrepta spre o tinta. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simti atras catre... ♦ Intranz. A prevesti o anumita stare. Trage a rau. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ♢ Expr. (Tranz.) A-si trage mâna de deasupra cuiva = a înceta sa mai ocroteasca pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a patimi. ♢ Expr. A trage o spaima = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecintele unui fapt reprobabil; a ispasi. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage. ♢ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învataminte din (sau de pe urma)... = a învata (dintr-o experienta). ♢ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obtine un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-si încorda auzul pentru a prinde zgomote usoare, vorbe soptite; a asculta pe furis. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furis, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ♢ Expr. A-si trage sufletul (sau rasuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, batrânetii etc.; a se odihni dupa un efort greu. (Intranz.) A trage sa moara = a fi în agonie, a-si trai ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiti, a bea. ♢ Expr. (Absol.) A trage la masea (sau la mustata) = a fi betiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ♢ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a sterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (În diverse procese de munca sau în actiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reiesind din determinari) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o tesatura) la piua = a supune o tesatura unei operatii mecanice la piua, pentru a o face mai deasa. A trage la tipar = a tipari. A trage la sapirograf = a sapirografia. A trage pe piatra (sau pe amnar, pe curea) = a ascuti. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopata) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spata. ♢ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barba = a freca de barba un ban câstigat (în credinta superstitioasa ca acest gest atrage un câstig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoana cu trupul subtire, mladios. ♦ A întinde si a subtia un material ductil, trecându-l printr-o filiera. ♦ Refl. (În expr.) A se trage la fata (sau la obraji, la chip) = a slabi, a avea figura obosita, palida. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu placere, cu multa energie, cu pasiune. ♢ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descarca o arma spre tinta, a face ca proiectilul, sageata etc. sa porneasca spre tinta. 5. Tranz. A freca o anumita regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A frictiona. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subîntelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învalui pe cineva, provocându-i o senzatie neplacuta de racoare (urmata adesea de îmbolnavire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...). [Perf. s. trasei, part. tras] – Lat. •tragere (= trahere).
homoclin, HOMOCLÍN s. n. 1. (geol.) succesiune de straturi care se înclina în acelasi sens si cu acelasi unghi fata de orizontala. 2. (despre flori) autogam. (< lat. homoclinus)
tragere, TRÁGERE, trageri, s.f. Actiunea de a (se) trage si rezultatul ei. 1. (Pop.) Atractie, îndemn, înclinare. ♢ Expr. Tragere de inima = zel, râvna, ardoare. 2. Scoatere, extragere. ♢ Tragere la sorti = hotarâre prin sorti a unei împarteli, a unui câstig; participare ca parte interesata la o alegere prin sorti. 3. Prelucrare a unui material ductil prin întindere si subtiere, prin care se obtin bare, tevi, sârma etc. 4. Descarcare a unei arme (în cadrul procesului de instruire militara); împuscare; tir. ♢ Tragere la tinta = atingere a unei tinte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care îl formeaza axa tevii unei arme de foc cu proiectia ei pe suprafata orizontala a terenului, când obiectivul asupra caruia se trage este în acelasi plan orizontal cu gura tevii. – V. trage.
trailă, TRÁILĂ, traile, s.f. Pod umblator care aluneca de-a lungul unui cablu sau al unei frânghii, fiind tras de o nava sau de forta curentului de pe un mal pe celalalt al unei ape curgatoare. – Din fr. traille.
traistă, TRÁISTĂ, traiste, s.f. 1. Obiect în forma de sac, confectionat din pânza groasa sau din lâna si prevazut cu o baiera pentru a fi agatat, care serveste la transportul sau la pastrarea unor obiecte, mai ales a mâncarii; straita. ♢ Expr. Cu traista în bat, se spune despre cineva care nu are locuinta stabila sau care este foarte sarac. A-i bate (cuiva) vântul în traista= a fi extrem de sarac. Traista goala (sau usoara) = saracie. A-i mânca (cuiva) câinii din traista = a fi prostanac. A prinde (pe cineva) cu rata în traista = a prinde (pe vinovat) asupra faptului. ♦ Spec. Sac mic de pânza deasa din care se da hrana cailor. 2. Continutul unei traiste (1). 3. Compus: traista-ciobanului = planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunze lungi, crestate, dispuse în rozeta, cu flori mici albe si cu fructe triunghiulare, folosita ca planta medicinala (Capsella bursa-patoris). – Cf. alb. t r a s t ë,  t r a j s t ë.
transparent, TRANSPARÉNT, -Ă, transparenti, -te, adj., s.n. I. Adj. 1. Care poate fi strabatut de radiatii electromagnetice (mai ales de lumina), fara ca acestea sa fie absorbite sau difuzate; prin care se poate vedea clar, care lasa sa se vada limpede conturul si detaliile obiectelor aflate de partea opusa; straveziu. ♦ Fig. Diafan, subtire, delicat; firav. 2. Fig. Care poate fi usor înteles sau ghicit; limpede, clar. II. S.n. Foaie de hârtie cu linii groase, paralele, care se asaza dedesubtul hârtiei de scris, pentru a înlesni scrierea în rânduri drepte. – Din fr. transparent, lat. transparens, -ntis.
transpărea, TRANSPĂREÁ, transpár, vb. II. Intranz. (Rar) A se zari, a se întrezari, a se ghici. – Trans- + parea (dupa fr. transparaître).
transversal, TRANSVERSÁL, -Ă, transversali, -e, adj., s.f. 1. Adj. Care are directia perpendiculara pe lungimea unui corp, a unei suprafete; care taie ceva de-a curmezisul, care trece crucis peste ceva. ♦ Sectiune transversala = suprafata obtinuta prin sectionarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S.f. (Mat.) Dreapta care intersecteaza laturile sau prelungirile laturilor unui triunghi ori care taie o figura data. 3. S.f. Galerie orizontala în interiorul unei mine, care trece prin roci sterile, de-a curmezisul directiei stratului. – Din fr. transversal.
tranşee, TRANSÉE, transee, s.f. Sant adânc, uneori întarit si aparat de o retea de sârma ghimpata, folosit în razboi ca adapost. ♦ Sant sau sapatura de lungime mare, executate în anumite scopuri tehnice. [Pr.: -se-e] – Din fr. tranchée.
travesti, TRAVESTÍ1, travestiuri, s.n. Interpretare a unui rol masculin de catre o femeie sau a unui rol feminim de catre un barbat. ♢ Loc. adj. si adv. În travesti = deghizat sau deghizându-se pentru a juca un rol opus sexului sau. [Var.: (rar) travestíu s.n.] – Din fr. travesti.
travesti, TRAVESTÍ2, travestesc, vb. IV. Tranz. si refl. A (se) deghiza. – Din fr. travestir.
travestit, TRAVESTÍT, -Ă, travestiti, -te, adj. Deghizat. – V. travesti2.
tuşă, TÚSĂ1, tuse, s.f. 1. 1. Mica piesa de metal pe care este imprimata o litera, o cifra sau un semn conventional, fixata la capatul unei pârghii articulate a masinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapa la orga sau la pian. II. Limita regulamentara a unor terenuri sportive (trasata cu o linie vizibila). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tusa1 (II 1) si repunerea ei în joc. III. Lovitura care atinge pe adversar, la jocul de scrima. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care defineste stilul unui pictor. – Din fr. touche.
trapez, TRAPÉZ, (1, 2) trapeze, s.n., (3) trapezi, s.m. 1. S.n. Patrulater care are drept baze doua laturi paralele si neegale. 2. S.n. Aparat de gimnastica format dintr-o bara mobila, legata la extremitati cu doua frânghii sau cabluri egale în lungime, fixate de plafon sau de alta bara, fixa. ♦ Leagan improvizat pentru pasari si animale tinute în colivii sau custi. 3. S.m. Muschi în forma de patrulater asezat în regiunea spatelui, începând de la ceafa. – Din fr. trapèze.
turiţă, TÚRIŢĂ, turite, s.f. Planta erbacee cu tulpina în patru muchii, cu flori albe sau verzi si cu fructe acoperite cu peri curbati la vârf, care se agata de hainele oamenilor, de lâna oilor etc. (Galium aparine). ♢ Compus: turita-mare = planta erbacee cu frunze paroase pe fata inferioara si cu foliole dintate, cu flori galbene-aurii grupate în forma de ciorchine si cu fructe cu ghimpi mici la baza; scai-marunt (Agrimonia eupatoria). – Din scr. turica.
trianglu, TRIÁNGLU, triangluri, s.n. Instrument muzical de percutie facut dintr-o bara cilindrica de otel îndoita în forma de triunghi, care se loveste cu o bagheta din acelasi material; triunghi (3). [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangle.
triangula, TRIANGULÁ, triangulez, vb. I. Tranz. A masura prin triangulatie; a împarti un teren în triunghiuri pentru a-i stabili suprafata. [Pr.: tri-an-] – Din fr. trianguler.
triangulaţie, TRIANGULÁŢIE, triangulatii, s.f. Ansamblu de operatii geodezice care au ca scop stabilirea foarte precisa a coordonatelor unui numar de puncte de pe teren, prin intermediul unor triunghiuri ale caror vârfuri sunt aceste puncte. ♦ Retea de triunghiuri stabilita pe teren, care constituie baza oricarei masuratori topografice. [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangulation.
hlamidă, HLAMÍDĂ s. f. mantie ampla, purtata de vechii greci si romani, fara mâneci, dreptunghiulara, prinsa cu o agrafa pe piept sau pe umar. (< fr. chlamyde)
triunghiular, TRIUNGHIULÁR, -Ă, triunghiulari, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care este în forma de triunghi. 2. Adj., s.n. (Competitie sportiva) la care participa reprezentanti a trei tari sau a trei echipe. [Pr.: tri-un-] – Din triunghi (dupa lat. triangularis).
tronc, TRONC interj. Cuvânt care imita zgomotul produs de o ciocanire, de o cadere, de trântirea unui lucru etc. ♢ Expr. A-i cadea cuiva (cu) tronc (la inima) = a-i deveni cuiva drag dintr-o data; a îndragi (pe neasteptate). ♦ Exclamatie care exprima surpriza în fata unui lucru neasteptat sau a unei situatii neprevazute. ♢ Expr. (Fam.) Tronc, Marghioalo, se spune când cineva face sau spune ceva nepotrivit cu situatia în care se gaseste. – Onomatopee.
trotinetă, TROTINÉTĂ, trotinete, s.f. Mic vehicul pentru copii, compus dintr-o scândura dreptunghiulara montata pe doua roti si articulata cu o bara perpendiculara pe ea, servind ca bara de directie, si care se pune în miscare prin împingerea cu un picior. – Din fr. trottinette.
triglif, TRIGLÍF, triglife, s.n. Ornament al frizei templelor dorice, de forma unei placi dreptunghiulare din piatra cu trei creste în relief (care se repeta la intervale egale). [Var.: triglífa s.f.] – Din fr. triglyphe.
trigon, TRIGÓN, trigoane, s.n. 1. Prajitura în forma de triunghi, preparata din foi de placinta umplute cu nuci si muiate în sirop; prajitura în forma de triunghi preparata din aluat frantuzesc umplut cu crema de vanilie. 2. (În sintagma) Trigon cerebral = lama de materie nervoasa care (împreuna cu corpul calos) face legatura între emisferele cerebrale. – Din fr. trigone.
trigonal, TRIGONÁL, -Ă, trigonali, -e, adj. (Livr.) Triunghiular (1). – Din fr. trigonal.
trigonometrie, TRIGONOMETRÍE s.f. Ramura a matematicii care se ocupa cu studierea proprietatilor functiilor trigonometrice, a relatiilor dintre aceste functii si a relatiilor dintre laturile si unghiurile unui triunghi. – Din fr. trigonométrie.
trinchetin, TRINCHETÍN, trinchetini, s.m. (Mar.) Vela triunghiulara prinsa de arborele trinchet. – Din it. trinchettina.
tumbă, TÚMBĂ, tumbe, s.f. (Adesea fig.) Miscare de rotire totala a corpului, cu capul înainte; rostogolire peste cap. ♢ Loc. adv. De-a tumba = peste cap, de-a rostogolul, de-a dura. ♦ (La pl.) Giumbuslucuri, ghidusii. – Din ngr. tumba.
tanghir, TANGHÍR, tanghire, s.n. Placa transparenta de gelatina sau de masa plastica, având pe o fata, în relief, puncte sau linii de diferite forme, folosita la obtinerea umbrelor sau semitonurilor la tiparirea manuala. – Din germ. Tangier[manier].
rectangular, RECTANGULÁR, -Ă, rectangulari, -e, adj. Dreptunghiular. ♢ Coordonate rectangulare = coordonate care sunt perpendiculare una pe alta, formând unghiuri drepte. – Din fr. rectangulaire.
rectiliniu, RECTILÍNIU, -IE, rectilinii, adj. (Mat.; despre o miscare) Care este în linie dreapta. ♢ (Despre figuri geometrice) Care este marginit de linii drepte. Unghi rectiliniu = unghi egal cu nouazeci de grade. – Din fr. rectiligne.
radioghida, RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.
radioghidaj, RADIOGHIDÁJ, radioghidaje, s.n. Dirijare de la distanta, prin mijloace radiotehnice, a unui vehicul. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguidage.
radioghidare, RADIOGHIDÁRE, radioghidari, s.f. Actiunea de a radioghida. [Pr.: di-o-] – V. radioghida.
radioghidat, RADIOGHIDÁT, -Ă, radioghidati, -te, adj. Care a fost dirijat prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.
radioteleghidat, RADIOTELEGHIDÁT, -Ă, radioteleghidati, -te, adj. Care este teleghidat prin unde radio2. [Pr.: -di-o-] – Radio2 + teleghidat.
raghilă, RÁGHILĂ s.f. v. ragila.
ragilă, RÁGILĂ, ragile, s.f. 1. Instrument format dintr-o scândura în care sunt înfipti dinti de fier si prin care se trage cânepa sau inul melitat, ca sa se aleaga partea cea mai fina. 2. Zgarda cu tepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobanesti spre a-i apara de muscatura lupului. ♦ Curea sau scândurica cu câteva cuie, care se fixeaza la botul viteilor ca sa nu poata suge. [Var.: (reg.) rághila s.f.] – Cf. germ. R a f f e l.
hipoonichie, HIPOONICHÍE s. f. malformatie congenitala constând în atrofierea unghiilor. (dupa engl. hyponychium)
raportor, RAPORTÓR, -OÁRE, raportori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Persoana care face un raport (II 1). 2. S.n. Instrument în forma de semicerc sau de cerc întreg gradat, care serveste la masurarea si la construirea unghiurilor. – Din fr. rapporteur.
raşcă, RÁSCĂ, rasci, s.f. Unealta pescareasca în forma de prajina, cu care pescarii împing frânghiile navodului pe sub gheata, de la o copca la alta, sau cu care gonesc pestele spre navod. ♦ Unealta asemanatoare cu o sula, cu care pescarii catranesc plutele de la carmace. – Et. nec.
răsucitor, RĂSUCITÓR, -OÁRE, rasucitori, -oare, s.m. si f. Muncitor care rasuceste firele într-o fabrica de textile sau de frânghii. – Rasuci + suf. -tor.
hipocratism, HIPOCRATÍSM s. n. 1. (med.) sistem de tratament bazat pe conceptia lui Hipocrat. 2. ~ digital = îngrosare a extremitatii degetelor, cu deformarea unghiilor. (< fr. hippocratisme)
răscruce, RĂSCRÚCE, rascruci, s.f. 1. Loc unde se încruciseaza sau de unde se separa doua sau mai multe drumuri; raspântie. ♢ (Pop.) Rascrucile cerului = punctul de pe bolta cereasca în care se afla Soarele la amiaza; zenit. ♢ Loc. adj. si adv. În rascruce = (care este) în forma de cruce; crucis. 2. Fig. Moment hotarâtor în viata unui om, a unui popor etc.; cotitura. 3. Parte a carului de care se prind sleaurile. 4. Cruce de lemn care împarte o fereastra în mai multe despartituri. 5. Parte a vârtelnitei formata din doua stinghii încrucisate de care sunt prinse fofezele; fofelnita. – Ras- + cruce.
răvar, RĂVÁR, ravare, s.n. (Reg.) 1. Bat crestat cu care se framânta la stâna urda sau casul dospit. 2. Oala de lut cu fundul prevazut cu gaurele, folosita în bucatarie la strecuratul legumelor. 3. Ghiveci cu flori. – Et. nec. Cf. r a v a s.
răzghina, RĂZGHINÁ, razghín, vb. I. Refl. (Reg.; mai ales despre animale) A-si rupe picioarele, departându-le prea mult unul de altul; p. gener. a se rupe. – Raz- + [îm]bina.
răzghinare, RĂZGHINÁRE, razghinari, s.f. (Reg.) Actiunea de a se razghina si rezultatul ei. – V. razghina.
răzghinat, RĂZGHINÁT, -Ă, razghinati, -te, adj. (Reg.) Cracanat. – V. razghina.
reghiment, REGHIMÉNT s.f. v. regiment.
reiteraţie, REITERÁŢIE, reiteratii, s.f. 1. (Livr.) Reiterare. 2. Metoda în topografie constând în masurarea repetata, din unghiuri diferite, pentru reducerea erorilor. [Pr.: re-i-] – Din fr. réitération.
reînşuruba, REÎNSURUBÁ, reînsurubez, vb. I. Tranz. A strânge la loc un surub, un ghivent slabit, un capac etc. – Re1- + însuruba.
relega, RELEGÁ, relég, vb. I. Tranz. (Înv.) A surghiuni, a izgoni; a expulza. – Din fr. reléguer, lat., it. relegare.
relegat, RELEGÁT, -Ă, relegati, -te, adj. (Înv.) Izgonit, surghiunit; expulzat. – V. relega.
relevment, RELEVMÉNT, relevmente, s.n. Unghi în planul orizontal format de o directie de referinta si directia unui punct oarecare, reprezentat printr-un astru, printr-un obiect terestru sau de pe mare. ♦ Unghi format de o directie de referinta cu directia unei raze vizuale sau cu directia aparenta a unui emitator de unde electromagnetice. – Din fr. relèvement.
colţar, COLŢÁR, (1, 2, 3, 4, 5) coltare, s.n., (6) coltari, s.m. 1. S.n. Polita asezata în coltul dintre doi pereti ai unei camere; dulapior în forma de prisma triunghiulara, asezat într-un colt al camerei. 2. S.n. (Reg.) Soba de caramida, cu coloane, instalata în coltul unei camere. 3. S.n. Piesa metalica sau din lemn, cu doua aripi sau laturi asezate în unghi drept, utilizata la consolidarea si la protejarea unor îmbinari de colt. 4. S.n. Echer. 5. S.n. Calibru folosit la controlul înaltimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alama sau de plumb, folosit la formarea coltului unui chenar. 6. S.m. Rama metalica prevazuta cu cuie lungi si ascutite, care se ataseaza la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheata, pe busteni. – Colt + suf. -ar.
comandă, COMÁNDĂ, comenzi, s.f. 1. Actiunea de a comanda; ordin de executare a unei miscari, a unui exercitiu; porunca. ♢ Metoda de comanda = metoda folosita de un conducator care ia decizii personale si le impune colaboratorilor fara a-i consulta. Ton de comanda = ton poruncitor. ♢ Expr. La comanda = a) la porunca, la cererea cuiva; b) la momentul dorit sau potrivit; intentionat. Plânge la comanda. 2. Functie de conducere a unei unitati militare. ♦ Exercitare a functiei de comandant. ♢ Post de comanda = loc unde sta comandantul trupelor si de unde transmite comanda operatiilor. 3. Operatie manuala, semiautomata sau automata, prin care se pune în functiune, se regleaza sau se opreste un sistem tehnic. ♢ Post de comanda = loc unde sunt concentrate organele si aparatele de actionare a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Ansamblu de aparate a caror actiune conduce un sistem tehnic. 4. Constructia cea mai înalta de pe puntea superioara a unei nave, de unde se efectueaza conducerea navei. ♦ Frânghie subtire folosita la înfasurarea capatului unei parâme. 5. Cerere prin care o persoana, o întreprindere etc. solicita livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrari sau prestarea unui serviciu. ♢ Loc. adj. De comanda = care este sau a fost executat dupa indicatiile date de client. – Din fr. commande.
cumpănă, CÚMPĂNĂ, cumpene, s.f. 1. Dispozitiv format dintr-o bârna mobila de lemn asezata pe un stâlp înalt, având legata la un capat o greutate pentru echilibru si la celalalt o galeata, cu ajutorul caruia se scoate apa din fântâna. 2. Cântar format dintr-o pârghie cu brate egale si o limba care oscileaza la cea mai mica aplecare a talerelor. ♢ Expr. A arunca (ceva) în cumpana = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. A trage (greu) în cumpana = a avea importanta (mare). A fi (sau a sta) în cumpana = a sovai în luarea unei hotarâri. (Înv.) A pune (pe cineva) în cumpana = a pune (pe cineva) în încurcatura. ♦ Echilibru. ♢ Loc. adj. si adv. (Despre arme) În cumpana = în cumpanire. ♢ Expr. A tine (ceva) în cumpana = a tine ceva în pozitie suspendata, facând sa balanseze. ♦ Fig. Limita, masura; moderatie. Trebuie sa aiba omul, în fiinta lui, buna cumpana a întelepciunii. 3. Simbol al justitiei, reprezentat printr-o balanta. ♦ Una dintre constelatiile zodiacului, reprezentata printr-o balanta. 4. (În sintagmele) Cumpana apelor sau cumpana de ape = punct înalt de teren de unde apele îsi trag izvorul si de unde se separa, pornind la vale pe unul dintre cele doua versante. Cumpana noptii = miezul noptii. 5. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea directiei orizontale sau verticale a unui obiect; nivela cu bula de aer. 6. Fig. Soarta (rea); primejdie, nenorocire; încercare la care este supus cineva. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. – Din sl. konpona.
regiment, REGIMÉNT, regimente, s.n. Unitate militara de baza mai mica decât brigada, compusa din mai multe batalioane (sau divizioane, escadrile etc.) ♦ Oamenii care fac parte dintr-o astfel de unitate. [Var.: (înv.) reghimént s.n.] – Din fr. régiment, germ. Regiment.
reţea, REŢEÁ, retele, s.f. 1. Împletitura de fire de ata, de sfoara, de sârma etc., lucrata cu ochiuri mari; plasa, fileu; p. ext. tesatura rara imitând acest fel de împletitura. ♦ (Înv.) Dantela. 2. Obiect facut din retea (1). 3. Întaritura în fata transeelor sau îngraditura la un teren facuta din sârma ghimpata, întinsa între stâlpi sustinatori. 4. Sistem de conducte, galerii, strazi, drumuri etc. cu multe ramificatii si întretaieri. ♢ Retea de distributie = ansamblu de ramificatii prin care se distribuie consumatorilor dintr-un oras apa, gazele, electricitatea. Retea de telecomunicatii = ansamblul liniilor, statiilor de amplificare, centralelor etc. care realizeaza comunicatiile pe un anumit teritoriu. Retea de radiodifuziune = ansamblu de instalatii destinat sa asigure radiodifuzarea programelor de radio. 5. (Fiz.) Ansamblu format din mai multe sisteme de linii care se întretaie între ele; obiect situat la întretaierea acestor sisteme. ♢ Retea de difractie = placa transparenta care are sapate pe suprafata ei linii foarte fine, la distante egale, folosita în locul prismei pentru dispersarea luminii si producerea unui spectru. 6. (În sintagma) Retea hidrografica = totalitatea apelor curgatoare de pe un anumit teritoriu. 7. Ansamblu de institutii, de scoli etc. raspândite într-o localitate, într-o regiune etc. 8. (Zool.) Unul dintre cele patru compartimente ale stomacului rumegatoarelor, asemanator cu un fagure, cu rol de depozitare si de farâmitare a furajelor; ciur. – Lat. •retella.
reteza, RETEZÁ, retéz, vb. I. Tranz. 1. A taia transversal si complet, cu o singura taietura, un obiect sau o parte a corpului unei fiinte. ♢ Expr. A-i reteza (cuiva) unghiile = a face (pe cineva) inofensiv; a pune (pe cineva) la punct. A-l reteza (pe cineva) scurt sau a i-o reteza (cuiva) = a-i limita (cuiva) pretentiile; a pune brusc capat discutiei. ♦ A taia fagurii dintr-un stup, pentru a recolta mierea. 2. (Construit cu pronumele feminin "o", cu valoare neutra) A o lua de-a curmezisul pentru a scurta drumul. 3. Fig. A face sa înceteze brusc, a curma, a întrerupe. – Et. nec.
rugbi, RÚGBI s.f. Joc sportiv desfasurat între doua echipe a câte 15 jucatori, pe un teren de forma dreptunghiulara, având ca obiect de joc o minge ovala pe care jucatorii o pot folosi, în egala masura, cu piciorul sau cu mâna. [Scris si: rugby] – Din engl., fr. rugby.
rumb, RUMB, rumburi, s.n. 1. Gura de aerisire a magaziilor unui slep, situata pe punte. 2. Unitate de masura pentru unghiuri, folosita la roza vânturilor, egala cu a 32-a parte dintr-un cerc. – Din fr., rus. rumb.
sfânt, SFẤNT, -Ă, sfinti, -te, adj., subst. I. Adj. 1. Epitet dat divinitatii, considerata ca întruchipând suprema perfectiune si puritate. ♦ Epitet dat celor sanctificati de biserica. ♢ Sfântul parinte = titlu dat papei de catre catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viata curata si cucernica. 2. Care tine de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ♢ Sfânta slujba = liturghia. Locurile sfinte = tinuturile mentionate în textele religioase ca fiind acelea unde a trait si propovaduit Isus Cristos. Sfântul Mormânt = mormântul unde a fost îngropat Isus Cristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de veneratie; care se cuvine cinstit, slavit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul soare. ♦ Epitet dat zilelor saptamânii. 5. Desavârsit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. "de" si exprimând ideea de superlativ) Strasnic, zdravan. O sfânta de bataie. II. Subst. 1. S.m. sg. art. (Pop.) Dumnezeu ♢ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o pati, a da de belea; b) a da peste un noroc neasteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zaboveste undeva prea mult (si degeaba). Ferit-a sfântul! = în nici un caz, nicidecum. 2. S.m. si f. Persoana recunoscuta ca un exemplu desavârsit al vietii crestine si consacrata ca atare, dupa moarte, de catre biserica. ♢ Expr. Pâna la Dumnezeu, te manânca sfintii = pâna sa ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbasii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfintii = a atipi, a adormi; a muri. A-i iesi (cuiva) un sfânt din gura = a vorbi foarte drept si întelept, a spune o vorba potrivita. A sta (ca un) sfânt = a sta nemiscat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinti sau a se ruga de toti sfintii = a se adresa la cei puternici cu rugaminti, a fi nevoit sa solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri si cu staruinte. La sfântu-asteapta = niciodata. ♦ Om care duce o viata curata si cucernica. 3. S.f. pl. art. (În credintele populare) Iele. 4. S.m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ.
ricoşeu, RICOSÉU, ricoseuri, s.n. Faptul de a ricosa. ♦ înscriere a proiectilului pe o noua traiectorie când întâlneste pamântul sau alt obstacol sub un unghi mic, pâna la 20
rişcă, RÍSCĂ s.f. Numele unui joc de noroc în care jucatorii trebuie sa ghiceasca pe ce parte va cadea o moneda aruncata în sus. – Din rus. reska.
delta, DÉLTA s.m. invar. A patra litera a aflabetului grecesc (în forma de triunghi). ♦ Fig. Simbol al adevarului; p. ext. adevar. – Cuv. gr.
derivă, DERÍVĂ, derive, s.f. 1. Unghiul dintre directia de deplasare dorita a unui avion sau a unei nave si directia reala de deplasare determinata de vânt (la avioane) sau de curentii maritimi (la nave). ♢ Expr. A merge (sau a fi) în deriva = a pluti în voia vântului si a valurilor. (Rar) A fi la deriva unei puteri = a fi dependent de..., a fi la cheremul... 2. (Tehn.) Abatere într-un singur sens a valorii unei marimi fata de valoarea initiala. 3. Unghi format de planul de tragere cu planul de ochire, servind la tragerile indirecte. 4. Partea fixa a ampenajului vertical al unui avion, al unui planor etc. – Din fr. dérive.
dermatomicoză, DERMATOMICÓZĂ, dermatomicoze, s.f. Infectie provocata de ciuperci microscopice, localizata la suprafata pielii si la unghii, par etc. – Din fr. dermatomycose.
rizacă, RIZÁCĂ, rizace, s.f. (Reg.) 1. Unealta asemanatoare cu o coasa cu coada lunga, folosita pentru a taia plantele care împotmolesc baltile. 2. Unealta folosita de pescari la taierea frânghiilor cu care sunt fixate carmacele de pari. – Din ucr. rizak.
rizibil, RIZÍBIL, -Ă, rizibili, -e, adj. (Rar) De râs, de batjocura; ridicol, caraghios. – Din fr. risible.
dendrită, DENDRÍTĂ, dendrite, s.f. 1. Prelungire ramificata a protoplasmei celulei nervoase, prin care influxul nervos se propaga în regiunea opusa cilindrului ax. 2. (La pl.) Pojghita arborescenta, de substanta minerala, pe fisurile si planurile de stratificare ale rocilor. – Din fr. dendrite.
descifra, DESCIFRÁ, descifréz, vb. I. Tranz. 1. A deslusi un text necitet sau scris într-o limba straina, cu caractere complicate sau cu semne conventionale. ♦ A interpreta un plan, o harta etc. ♦ A citi si a interpreta, la prima vedere, o partitura muzicala. 2. Fig. A întelege ceva obscur, a-i prinde sensul; a ghici, a deslusi. – Des1- + cifra (dupa fr. déchiffrer).
utrenie, UTRÉNIE, utrenii, s.f. Slujba religioasa care se oficiaza în Biserica ortodoxa dimineata (foarte devreme), înaintea liturghiei. ♢ Loc. adv. Pe la utrenie = dis-de-dimineata. [Var.: (reg.) utrína s.f.] – Din sl. utrĩnja.
diedru, DIÉDRU, diedre, s.n. Figura geometrica formata din doua semiplane marginite de dreapta lor de intersectie; portiune de spatiu cuprinsa între aceste semiplane. ♢ (Adjectival) Unghi diedru. [Pr.: di-e-] – Din fr. dièdre.
romboedric, ROMBOÉDRIC, -Ă, romboedrici, -ce, adj. Care are forma unui romboedru. ♦ Sistem romboedric = sistem de cristalizare a carui forma de baza este o prisma dreapta cu bazele triunghiuri. – Din fr. rhomboédrique.
rondou, RONDÓU, rondouri, s.n. 1. Loc de forma circulara (amenajat în gradina, în piete, în localuri). 2. Manevra de întoarcere a unei nave, prin care aceasta îsi schimba directia de înaintare cu un unghi de 180°. – Din fr. rondeau.
comicărie, COMICĂRÍE, comicarii, s.f. (Pop.) Fapta, situatie care provoaca râsul; caraghioslâc. – Comic + suf. -arie.
rost, ROST, rosturi, s.n. 1. Sens, înteles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atributie, rol, misiune, sarcina. 2. Mod de a-si întocmi viata; stare, situatie sociala, materiala, familiala; p. ext. gospodarie. ♢ Expr. A (nu) sti rostul cuiva = a (nu) sti unde se afla si cum îsi organizeaza cineva viata. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a gasi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obtinut, de realizat). 3. Mod, fel de organizare a unei activitati; ordine dupa care se desfasoara o actiune; plan de desfasurare, de executare a ceva. ♢ Expr. A nu-si afla rostul = a nu-si gasi locul, a nu-si gasi astâmpar. A-si pierde rostul = a-si pierde cumpatul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine sa fie. ♦ Ordine stabila, stare de lucruri; rânduiala. 4. Spatiu în forma de unghi, format la razboiul de tesut între firele de urzeala ridicate de ite si cele ramase jos, prin care se trece suveica cu firul de batatura. 5. Spatiu îngust lasat între doua constructii alaturate sau între doua parti ale unei constructii, pentru a permite miscarea lor relativa sub actiunea fortelor interioare sau a variatiilor de temperatura. Rost de etansare. Rost de lucru. ♦ Jgheab sapat în lemn, pe care aluneca o ferestruica, o usa, un capac. 6. (Înv.) Gura; (azi livr.) grai, vorbire. ♢ Loc. adv. Pe de rost = fara un text în fata, din aducere-aminte, din memorie. ♢ Expr. A învata pe de rost = a învata un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteala. ♦ (Înv. si arh.) Facultatea de a vorbi. – Lat. rostrum.
kazah, KAZÁH ~ 3. s.n. Dialect turc, înrudit cu cel kirghiz (3.), vorbit de kazahi. (1.- 3. cf. fr. kazakh)
rostru, RÓSTRU, rostruri, s.n. 1. Organ bucal la unele insecte (muste, plosnite etc.), alungit în forma de trompa. 2. Prelungire cartilaginoasa a botului rechinilor si altor animale. 3. Un fel de ghimpe frontal al cefalotoracelui la unii raci. – Din lat. rostrum, fr. rostre.
rotoghilă, ROTOGHÍLĂ, rotoghile, s.f. (Rar) Sfera, glob. – Rotog[ol] + suf. -ila.
rotulă, ROTÚLĂ, rotule, s.f. 1. Os turtit, de forma aproximativ triunghiulara, asezat în partea anterioara a genunchiului si care închide în asa fel încheietura, încât flexiunea se poate face numai întrün singur sens. 2. (Tehn.) Nuca (3). – Din fr. rotule, lat. rotula.
rozetă, ROZÉTĂ, rozete, s.f. 1. Mica planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze lunguiete, cu flori galbene-aurii, placut mirositoare; rezeda (Reseda odorata). 2. Nasture de alama pe care îl purtau, în trecut, la tunica si la cizme, ostasii din trupele de cavalerie de rosiori. 3. Motiv decorativ circular, având forma unui trandafir, care apare frecvent în arta populara româneasca. 4. (Arhit.) Fereastra circulara de mari dimensiuni, decorata cu vitralii si folosita mult la ornamentarea fatadelor catedralelor gotice; rozasa. 5. (Tehn.) Armatura sau guler original al unei tije, care serveste ca element de legatura, de suspensie sau de protectie. 6. Disc, în general de forma rotunda, care se aplica pe fata diferitelor elemente de constructie, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusatura în forma de triunghi, executata manual cu fire de matase, la deschizatura buzunarelor, servind ca întaritura sau pentru înfrumusetare. – Din fr. rosette.
declic, DECLÍC, declicuri, s.n. Dispozitiv format dintr-o pârghie cu un cârlig la capat, care permite eliberarea unei piese imobilizate în raport cu o alta. – Din fr. déclic.
declinaţie, DECLINÁŢIE, declinatii, s.f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul format de ecuatorul ceresc cu raza vizuala care duce spre un astru sau spre un punct de pe cer. ♢ Declinatie magnetica = unghiul format de directia acului magnetic al busolei cu directia geografica nord-sud, datorita faptului ca polii magnetici nu corespund cu cei geografici. [Var.: declinatiúne s.f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis.
declivitate, DECLIVITÁTE, declivitati, s.f. 1. Unghi format de o dreapta înclinata cu planul orizontal. 2. Înclinare a unui teren, a unei sosele sau a unei cai ferate pe o portiune uniforma. – Din fr. déclivité, lat. declivitas, -atis.
defectologie, DEFECTOLOGÍE s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul psihologic si pedagogic al persoanelor cu deficiente senzoriale, intelectuale etc. – Din rus. defektologhiia.
degajare, DEGAJÁRE, degajari, s.f. 1. Actiunea de a (se) degaja si rezultatul ei; raspândire, exalare; eliberare de o sarcina, de un obstacol. ♦ Libertate în miscari, în comportare; nonsalanta. 2. Operatie de îndepartare a unei portiuni de material de pe o piesa, de pe un teren etc. în vederea unei operatii ulterioare. ♢ Unghi de degajare = unghi pe care îl formeaza fata de aschiere a unei unelte de taiat cu planul perpendicular pe suprafata pe care o prelucreaza. 3. (Concr.) Canelura circulara realizata prin aschiere la exteriorul sau în interiorul unei piese cilindrice. – V. degaja.
deghizare, DEGHIZÁRE, deghizari, s.f. Actiunea de a (se) deghiza si rezultatul ei; travestire. – V. deghiza.
deghizat, DEGHIZÁT, -Ă, deghizati, -te, adj. 1. Travestit. 2. Fig. Mascat, camuflat. – V. deghiza.
deglutiţie, DEGLUTÍŢIE, deglutitii, s.f. Act fiziologic reflex prin care bolul alimentar trece din gura, prin esofag, în stomac; înghitire. [Var.: deglutiúne s.f.] – Din fr. déglutition.
dezghioca, DEZGHIOCÁ, dezghióc, vb. I. Tranz. A deschide, a desface si a îndeparta învelisul anumitor fructe sau legume; a scoate un fruct din coaja sau boabele dintr-o pastaie. ♦ A desface panusile sau boabele de pe stiuletele de porumb. – Lat. •disglubicare.
dezghiocător, DEZGHIOCĂTÓR, dezghiocatoare, s.n. Masina pentru scoaterea semintelor de plante leguminoase din pastai. – Dezghioca + suf. -ator.
devora, DEVORÁ, devorez, vb. I. Tranz. (Despre animale si, ir., despre oameni) A mânca cu lacomie, a înghiti pe nemestecate. ♦ Fig. A consuma, a mistui, a înghiti. Focul a devorat casa. ♢ Expr. A devora o carte = a citi o carte de la un capat la altul cu mare interes si fara a-si întrerupe o clipa lectura. – Din fr. dévorer, lat. devorare.
dezlega, DEZLEGÁ, dezlég, vb. I. Tranz. 1. A deschide ceva desfacând legatura cu care este închis; a desface. ♢ Expr. A dezlega sacul = a spune tot ce îl framânta, toate vestile pe care le stie. A dezlega punga = a da bani, a cheltui. ♦ A face sa nu mai fie înnodat, legat. ♦ Tranz. si refl. A (se) desface din legaturi, a (se) elibera din strânsoare. ♢ Expr. (Tranz.) A(-i) dezlega (sau, refl., a i se dezlega cuiva) limba = a face pe cineva (sau a începe singur) sa vorbeasca, sa se destainuiasca. 2. (Mai ales în practicile religioase, în basme) A scuti de obligatiile avute sau asumate, de juraminte etc., a da voie sa nu faca un lucru. ♦ (În religia crestina) A face sa i se ierte cuiva pacatele (prin rugaciuni). 3. A gasi solutia unei probleme, a unei ghicitori, a unei enigme etc.; a rezolva. ♦ A citi, a descifra (un scris necitet). – Lat. disligare.
diametru, DIAMÉTRU, diametre, s.n. 1. Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unui cerc sau ale unei sfere, trecând prin centrul lor; lungimea acestui segment. ♦ Locul geometric al mijlocului tuturor coardelor paralele cu o directie data. 2. (În sintagma) Diametru aparent = unghi sub care un observator vede diametrul (1) unui obiect departat, în special al unui astru. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamètre, lat. diametrus.
diavol, DIÁVOL, diavoli, s.m. 1. Fiinta imaginara considerata drept întruchipare a spiritului rau; drac, satana, demon, necuratul, aghiuta. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, istet sau obraznic, rau. – Din sl. dijavolŭ.
kirghiz, KIRGHÍZ s.n. ~ 3. Dialect turc înrudit cu cel kazah, vorbit de kirghizi (1.).
salivă, SALÍVĂ s.f. Lichid apos si putin vâscos care se formeaza continuu în gura, fiind secretat de glandele salivare, care serveste la formarea si la înghitirea bolului alimentar, umezeste si spala membrana mucoasa a gurii etc. – Din fr. salive, lat. saliva.
sanepid, SANEPÍD s.n. Institutie sanitara care se ocupa cu diferite domenii de igiena publica, precum si cu combaterea bolilor contagioase. – Din rus. San[itarnaia] epid[emiologhiceskaia] (n. pr.).
sanghin, SANGHÍN, -Ă adj. v. sangvin.
sanghinolent, SANGHINOLÉNT, -Ă adj. v. sangvinolent.
sangvinolent, SANGVINOLÉNT, -Ă, sangvinolenti, -te, adj. 1. Amestecat cu sânge, care contine sânge. 2. De culoarea sângelui; sângeriu. [Var.: sanghinolént, -a, sanguinolént, -a adj.] – Din fr. sanguinolent, lat. sanguinolentus.
sanie, SÁNIE, sanii, s.f. 1. Vehicul cu tractiune animala sau autopropulsat, având în loc de roti doua talpi de lemn sau de fier cu ajutorul carora se deplaseaza prin alunecare pe zapada sau pe gheata. 2. Suport la anumite masini-unelte, care poate aluneca în lungul unor ghidaje, asigurând o deplasare a masinii, a sculei prelucratoare ori a piesei de prelucrat. – Din bg. sani.
săgetătură, SĂGETĂTÚRĂ, sagetaturi, s.f. 1. Tragere cu arcul; sagetare, 2. Lovitura de sageata; rana provocata de o sageata. 3. Fig. Durere vie, patrunzatoare, care strabate pe neasteptate o parte a corpului; junghi. ♦ (Pop.) Nume dat mai multor boli, la oameni si animale, care se manifesta prin dureri acute de cap, ochi, nas masele etc. ♦ (Pop.) Congestie cerebrala. – Sageta + suf. -tura.
difteric, DIFTÉRIC, -Ă, difterici, -ce, adj., s.m. si f. 1. Adj. De natura difteriei, care apartine difteriei, privitor la difterie. ♢ Anghina difterica = difterie. 2. S.m. si f., adj. (Persoana) bolnava de difterie. – Din fr. diphtérique.
difterie, DIFTERÍE, difterii, s.f. Boala contagioasa acuta produsa de bacili, caracterizata prin formarea unor membrane false pe amigdale, pe faringe sau pe laringe, prin greutate în respiratie si la înghitirea alimentelor, prin febra etc.; anghina difterica. – Din fr. diphtérie.
sârghie, SÂRGHÍE, sârghii, s.f. (Reg.) Taraba. – Din tc. sergi.
scai, SCAI1, scai, s.m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase si cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiti la vârf, care se agata de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ♢ Expr. (Si adverbial) A se tine scai (de cineva) sau a se tine (de cineva) ca scaiul (de oaie) = a nu lasa pe cineva în pace, a urmari (pe cineva) pretutindeni. ♢ Compuse: scai-vânat = planta erbacee cu frunzele dintate si cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngiumplanum); scaiul-dracului = planta erbacee cu frunzele spinoase si cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-marunt = turita. – Din scr. čkalj.
scaiete, SCAIÉTE, scaieti, s.m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunzele sau capitulele ghimpoase, dintre care cea mai cunoscuta are flori rosii-purpurii; ciulin (Carduus nutans). [Pr.: sca-ie-] – Scai1 + suf. -ete.
scalen, SCALÉN, scaleni, -e, adj. 1. (În sintagma) Triunghi scalen = triunghi care are laturile neegale. 2. (În sintagma) Muschi scalen (si substantivat, m.) = fiecare dintre cei trei muschi egali, în forma de triunghi scalen, situati în regiunea cervicala laterala. – Din fr. scalène, lat. scalenus.
scoabă, SCOÁBĂ, scoabe, s.f. 1. Piesa metalica formata dintr-o bara cu capetele îndoite în unghi drept si ascutite la vârf, folosita mai ales în constructii provizorii, pentru a fixa între ele piese de lemn. ♦ (Pop. si fam.) Epitet depreciativ pentru o persoana foarte slaba sau pentru o femeie slaba si rea. 2. Numele unor piese metalice sau de lemn, asemanatoare ca forma sau ca functie cu scoaba (1), folosite în lucrari de dulgherie, de dogarie etc. 3. (Rar) Scobitura în zid; firida. 4. Fiecare dintre discurile osoase de pe pielea unor pesti ca morunul, cega, nisetrul etc. – Din bg., scr. skoba.
scrofuloză, SCROFULÓZĂ, scrofuloze, s.f. Afectiune cronica de natura tuberculoasa caracterizata prin inflamarea ganglionilor limfatici cervicali, inghinali sau axilari. ♦ Stare de debilitate (specifica copiilor si tinerilor) manifestata prin limfatism, hipertrofie ganglionara, predispozitie la tuberculoza etc. – Din germ. Skrofulose.
scamonee, SCAMONÉE, scamonee, s.f. 1. Planta din Asia Mica, cu frunze triunghiulare si cu flori galbene (Convulvulus scammonea). 2. Suc rasinos extras din radacina acestei plante si folosit în medicina. [Pr.: -ne-e] – Din fr. scammonée, lat. scammonea.
scândură, SCẤNDURĂ, scânduri, s.f. Piesa de lemn cu sectiunea transversala dreptunghiulara, mai mult lata decât groasa, obtinuta prin taierea în lung a trunchiului unui copac si întrebuintata la lucrari de constructii si de tâmplarie. ♢ Expr. A fi (sau a se usca, a ramâne) ca scândura (sau scândura) = a fi extrem de slab. A lasa pe cineva scândura (sau ca scândura) = a lasa pe cineva complet sarac. ♦ Podele, dusumea. – Lat. scandula.
scurt, SCURT, -Ă, scurti, -te, adj. adv., s.f. I. Adj. 1. (Despre obiecte) De lungime redusa. ♦ (Despre distante, drumuri) Care se parcurge în putin timp (având o lungime redusa). ♦ (Substantivat, f. pl.) Unde scurte. ♦ Expr. A lua (sau a tine pe cineva) de (sau din) scurt = a trata (pe cineva) cu asprime, a supune (pe cineva) unei discipline severe. (Substantivat, f.) A trage scurta = a duce greul, a suporta consecinte (neplacute). ♦ Infinitiv scurt = forma de infinitiv în limba româna, care poarta caracteristica conjugarii. ♦ (Despre opere literare sau stiintifice) De proportii reduse. ♦ (Despre vorbire) Concis, fara multe cuvinte. ♢ Loc. adv. În (sau pe) scurt = fara multe cuvinte, în putine vorbe. ♦ Fig. Marginit, redus. 2. (Despre parti ale corpului) De lungime mica; (despre fiinte) mic de statura, scund. ♢ Vedere scurta = miopie. ♢ Expr. (A fi) scurt de vedere = (a fi) miop. A avea mâna scurta = a fi zgârcit. ♦ (Despre lucruri) Care are o înaltime mica. 3. (Despre vreme sau despre alte notiuni temporale) Care dureaza putin, care trece sau se termina repede. ♢ Silaba (sau vocala) scurta = silaba (sau vocala) care are o durata mai mica decât durata medie. ♢ Expr. În (sau peste) scurt timp sau în scurta vreme = în curând. II. Adv. 1. Brusc, repede. Se opreste scurt. ♦ Fara multa vorba; fara a admite replica, energic. I-a poruncit scurt. 2. (De) la distanta mica; p. ext. strâns. A lega scurt. III. S.f. 1. Haina groasa, de obicei vatuita sau îmblanita, lunga pâna deasupra genunchilor. 2. (Pop.) Inflamare a ganglionilor de la subsuoara sau din regiunea inghinala; adenopatie axiala sau inghinala. – Probabil lat. •excurtus (= curtus) sau din scurta (derivat regresiv).
scutec, SCÚTEC, scutece, s.n. Bucata de pânza, de flanela, de pichet etc., de obicei dreptunghiulara, cu care se înfasa sugarii. – Cf. bg. s k u t a k.
sec, SEC, SEÁCĂ, seci, adj. 1. Lipsit de apa; care a secat, s-a uscat. Albia seaca a unui râu. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeala; p. ext. arid, neproductiv. ♢ Tuse seaca = tuse uscata, fara expectoratie. Timbru (sau sigiliu) sec = urma de stampila în relief, care se imprima pe anumite acte cu o masina speciala, fara tus. 2. În care nu se afla nimic; gol, desert. ♢ Nuca seaca = nuca fara miez sau cu miezul nedezvoltat. Sunet sec = sunet scurt, fara rezonanta. Ochi sec = orbita goala a ochiului. ♢ Expr. (Substantivat) A înghiti în sec = a) a înghiti fara a avea ceva în gura; b) a se retine de la ceva, a fi nevoit sa-si înfrâneze o dorinta. ♦ (Pop.; despre partile corpului) Atrofiat, paralizat. Mâna seaca. 3. (În loc. adj.) De sec = de post, care nu este de dulce. 4. Fig. Lipsit de continut, de sens, fara folos. ♢ Loc. adv. În sec = în zadar, fara rost. 5. Fig. (Adesea substantivat) Fara minte, prost. 6. Fig. (Despre oameni si manifestarile lor; adesea adverbial) Lipsit de sensibilitate, de caldura; aspru, taios, rece. 7. Fig. (Rar) Tare, puternic, dârz. – Lat. siccus.
secui, SECÚI, secui, s.m. Persoana care face parte dintr-o populatie de limba turcica asimilata de triburile maghiare pe care le-a însotit în migratiunea lor spre Europa si care s-a asezat alaturi de populatia româneasca în partea de sud-est a Transilvaniei. – Din magh. székely.
seguidilla, SEGUIDILLA s.f. Dans popular spaniol, cu miscare vioaie, care se danseaza cu acompaniament de chitara sau de castaniete, uneori însotit de cântec; melodie dupa care se executa acest dans. [Pr.: seghidília] – Cuv. sp.
selenit, SELENÍT1, seleniti, s.m. Varietate de ghips semitransparent, de culoare galben-aurie, cu luciu matasos-sidefos, utilizata pentru confectionarea unor obiecte decorative. – Din fr. sélénite.
helo, HELO1- elem. "strat cornos". (< fr. hélo-, cf. gr. helos, unghie)
sfinghe, SFÍNGHE, sfinghi, s.m. (Entom.) Sfinx (II). – Din it. sfinge.
sighişorean, SIGHISOREÁN, -Ă, sighisoreni, -e, s.m., adj. 1. S.m. Persoana nascuta si crescuta în municipiul Sighisoara. 2. Adj., s.m. (Locuitor) din municipiul Sighisoara. – Sighisoara (n. pr.) + suf. -ean.
sighişoreancă, SIGHISOREÁNCĂ, sighisorence, s.f. Femeie nascuta si crescuta în municipiul Sighisoara. ♦ Locuitoare din municipiul Sighisoara. – Sighisorean + suf. -ca.
silcă, SÍLCĂ, silce, s.f. Sfoara cu care se leaga bucatelele de pluta în frânghia carmacelor. – Et. nec.
simediană, SIMEDIÁNĂ, simediene, s.f. Dreapta care trece printr-un vârf al unui triunghi si este simetrica medianei în raport cu bisectoarea interioara dusa prin acelasi vârf al triunghiului. [Pr.: -di-a-] – Din fr. symédiane.
sorbitură, SORBITÚRĂ, sorbituri, s.f. 1. Sorbire. ♦ Cantitate de lichid care se poate sorbi dintr-o data; înghititura, dusca. 2. (Reg.) Mâncare lichida; zeama, supa, ciorba. – Sorbi + suf. -tura.
sorcovă, SÓRCOVĂ, sorcove, s.f. 1. Betisor sau ramurica împodobita cu flori artificiale de diferite culori, cu care copiii lovesc usor pe spate pe parintii, cunoscutii etc. lor în dimineata zilei de Anul Nou, urându-le, în versuri speciale, sanatate si noroc. ♢ Expr. A fi ca o sorcova = a fi îmbracat caraghios, împopotonat. 2. Colind recitat de cei care ureaza cu sorcova (1). – Probabil din sorcovi (derivat regresiv).
sositor, SOSITÓR, -OÁRE, sositori, -oare, adj. (Rar) Care soseste, care vine, ajunge undeva. ♢ Bob sositor = bob (folosit în ghicitul cu bobii) care cade stingher în partea dreapta a ciurului si care este socotit ca prevesteste sosirea cuiva; p. ext. musafir care soseste pe neasteptate. – Sosi + suf. -tor.
sparanghel, SPARÁNGHEL s.m. Planta erbacee legumicola cu radacini carnoase si cu frunze nedezvoltate, asemanatoare unor solzisori, cultivata pentru lastarii ei tineri, foarte gustosi (Asparagus officinalis). – Din ngr. sparánghi.
harpon, HARPÓN s. n. 1. instrument de fier asemanator unei lanci, legat cu un capat de o frânghie lunga, folosit la vânarea balenelor. 2. dispozitiv de marinari pentru a prinde diferite obiecte. 3. racheta nava-nava din dotarea marinei SUA. 4. ac gros sau trocar pentru biopunctii. (< fr. harpon)
harpă, HÁRPĂ / HÁRFĂ s. f. instrument muzical de forma triunghiulara, cu coarde inegale ca lungime si acordaj, puse în vibratie cu degetele ambelor mâini. (< fr. harpe, germ. Harfe)
sextant, SEXTÁNT, sextanti, s.m. Instrument optic format dintr-un arc gradat egal cu o sesime de cerc, prevazut cu doua oglinzi si cu o luneta mica, care se întrebuinteaza la masurarea distantei unghiulare dintre doua puncte si se foloseste în astronomie, navigatie si aviatie. [Pl. si: (n.) sextante] – Din fr. sextant.
sinus, SÍNUS2, sinusuri, s.n. Functie trigonometrica egala cu raportul dintre lungimea catetei opuse unghiului respectiv si lungimea ipotenuzei dintr-un triunghi dreptunghic. – Din fr. sinus.
sinusoidă, SINUSOÍDĂ, sinusoide, s.f. Curba care reprezinta valorile sinusului2 în functie de valorile unghiului respectiv. – Din fr. sinusoïde.
spiră, SPÍRĂ, spire, s.f. 1. Portiune dintr-o spirala care corespunde unghiului de 360
spiţă, SPÍŢĂ, spite, s.f. 1. Fiecare dintre bucatile de lemn sau dintre barele subtiri de metal care leaga cercul sau obezile unei roti de butucul sau de centrul ei. ♦ Stinghie, speteaza. 2. Fiecare dintre treptele unei scari; fuscel. 3. Fig. Grad de rudenie; neam; totalitatea persoanelor care descind din aceeasi persoana; p. ext. origine. ♢ Spita neamului = arbore genealogic. 4. Unitate biologica formata din lanturi de specii care au derivat una din alta în decursul istoriei lor. – Din bg., scr. spica.
guilemotă, GUILEMÓTĂ GHI-/ s. f. pasare palmipeda asemanatoare pinguinului, cu ciocul drept si lung, care îsi face cuibul pe coastele arctice. (< fr. guillemot)
guignol, GUIGNOL GHI-NIÓL/ s. n. 1. marioneta. 2. teatru de marionete. 3. (fig.) paiata, om ridicol. (< fr. guignol)
guelfi, GUELFI s. m. pl. partizani ai unei fractiuni politice din Italia feudala, formata din paturile comerciale si mestesugaresti care sprijineau pe papi împotriva împaratilor germani si a ghibelinilor. (< it. guelfo)
stoborât, STOBORẤT, -Ă, stoborâti, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stejar, STEJÁR, stejari, s.m. (La pl.) Gen de arbori înalti cu tulpina dreapta, cu coroana larga, cu frunzele adânc crestate, cu florile dispuse în amenti, cu lemnul rezistent si dur, al caror fruct este ghinda (Quercus); (si la sg.) arbore din acest gen. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. – Cf. bg. s t e ž e r.
grotesc, GROTÉSC, -Ă I. adj. de un comic exagerat; caraghios, nenatural; ciudat, bizar. II. s. n. 1. categorie estetica reflectând realitatea, contrar sublimului, în forme fantastice, bizare, monstruoase. 2. gen de ornamentatie de origine romana, reintrodus în epoca Renasterii, din pictura sau sculptura decorativa cu figuri grotesti. 3. litera de tipar fara picioruse, din combinatii cu arce si segmente de dreapta. III. s. f. (teatru) gen de comedie. (< fr. grotesque, it. grottesco)
grosisment, GROSISMÉNT s. n. raportul unghiurilor sub care se vede acelasi obiect cu un instrument optic si cu ochiul liber. (< fr. grossissement)
groggy, GROGGY [GRÓ-GHI] adj. inv. (despre un boxer) ametit în urma loviturilor puternice primite; (p. ext.) luat prin surprindere, care si-a pierdut cumpatul, derutat. (< engl. groggy)
steradian, STERADIÁN, steradieni, s.m. Unitate de masura pentru unghiurile corpurilor solide. [Pr.: -di-an] – Din fr. stéradian.
grifoză, GRIFÓZĂ s. f. crestere anormala a unghiei, prin care aceasta se curbeaza catre vârf. (< fr. griffose)
stilet, STILÉT, stilete, s.n. 1. Pumnal mic cu lama triunghiulara foarte fina si cu vârf ascutit. 2. Mic cilindru de metal, fin si subtire, cu care se sondeaza o plaga, o cavitate. – Din fr. stylet.
gregorian, GREGORIÁN adj. 1. (despre modificari liturgice) introdus de papa Grigore I, în sec. VII. o cânt ~ = cânt liturgic al bisericii romano-catolice, codificat de catre papa Grigore I; rit ~ = schimbari introduse în liturghie de papa Grigore I. 2. calendar ~ = calendar întocmit în 1582 din ordinul papei Grigore al XIII-lea. (< fr. grégorien)
stinghie, STÍNGHIE, stinghii, s.f. 1. Bucata de lemn lunga si îngusta care se fixeaza (de-a curmezisul) pentru a uni doua sau mai multe elemente ale unei constructii sau pentru a sustine, a întari ceva. 2. (Pop.) Parte a corpului unor fiinte unde se îmbina femurul cu oasele bazinului. – Et. nec.
stinghiuţă, STINGHIÚŢĂ, stinghiute, s.f. Diminutiv al lui stinghie. [Pr.: -ghi-u-] – Stinghie + suf. -uta.
sociologism, SOCIOLOGÍSM s.m. Orientare care exagereaza rolul sociologiei, careia îi subordoneaza celelalte stiinte sociale. [Pr.: -ci-o-] – Din fr. sociologisme, rus. sotiologhizm.
grataj, GRATÁJ s. n. 1. zgâriere (cu unghiile proprii); scarpinatura. 2. razuire. (< fr. grattage)
grandguignol, GRAND-GUIGNOL (Pron.: gran ghiniol) s. n. teatru de marionete. (< fr. Grand-Guignol)
grandangular, GRANDANGULÁR s. n. (cinem.) obiectiv de filmare cu distanta focala scurta, cu un unghi de cuprindere mare si profunzime de claritate ridicata. (< fr. grand-angulaire)
grafometru, GRAFOMÉTRU s. n. instrument topografic pentru masurarea unghiurilor pe teren. (< fr. graphomètre)
strunghil, STRUNGHÍL, strunghili, s.m. (Iht.) Specie de guvid de culoare galbena-bruna (Gobius melanostomus). – Et. nec.
subîntinde, SUBÎNTÍNDE, pers. 3 subîntinde, vb. III. Tranz. (Despre coarde si unghiuri) A delimita un arc de cerc. – Sub1- + întinde.
subîntins, SUBÎNTÍNS, -Ă, subîntinsi, -se, adj. (Despre coarde si unghiuri) Care delimiteaza un arc de cerc. – V. subîntinde.
subarbă, SUBÁRBĂ, subarbe, s.f. Frânghie, odgon care sustine, fixeaza bompresul unei nave cu pânze. – Din fr. sous-barbe.
gradual, GRADUÁL1 s. n. 1. (în liturghia catolica) nume dat initial unei cântari responsoriale, devenita apoi cântare solistica. 2. carte liturgica cuprinzând, pe lânga cântarile graduale (1), cântarile misei. (< it., lat. graduale)
grad, GRAD1 s. n. 1. unitate de masura pentru diverse marimi variabile (temperatura, presiune etc.). 2. unitate de masura a unghiurilor, a 360-a parte dintr-un cerc. 3. (mat.) exponentul cel mai mare al necunoscutei unei ecuatii sau maximul sumei exponentilor necunoscutelor. 4. etalon, criteriu de apreciere. 5. treapta, nivel, stadiu; fiecare dintre treptele unei ierarhii. ♢ loc ocupat de cineva în ierarhia institutiei careia îi apartine. 6. (chim.) valoare a mai multor marimi considerate în raport cu o valoare de referinta. o ~ de comparatie = forma pe care o ia adjectivul sau adverbul pentru a arata masura în care un obiect prezinta o însusire în raport cu un alt obiect sau cu el însusi într-o alta împrejurare. (< fr. grade, lat. gradus, germ. Grad)
gonion, GONIÓN s. n. unghi facial din ramurile orizontale si cele verticale ale maxilarului inferior. (< fr. gonion)
gonioscopie, GONIOSCOPÍE s. f. examen oftalmologic al unghiului între iris si cornee, cu ajutorul gonioscopului. (< fr. gonioscopie)
goniometrie, GONIOMETRÍE s. f. 1. ramura a geometriei care studiaza relatiile dintre unghiurile formate de drepte si determina valoarea lor. 2. tehnica masurarii unghiurilor pe teren. (< fr. goniométrie)
goniometru, GONIOMÉTRU s. n. instrument pentru masurarea unghiu-rilor, folosit în geodezie, topografie etc. (< fr. goniomètre)
gonio, GONIO1-, -GÓN elem. "unghi". (< fr. gonio-, -gone, cf. gr. gonia)
godevil, GODEVÍL s. n. dispozitiv pentru ghidarea unui instrument sau aparat în interiorul tevilor de extractie sau a conductelor din exploatarile petroliere. (< engl. go-devil)
supliment, SUPLIMÉNT, suplimente, s.n. 1. Ceea ce se adauga la ceva pentru a-l completa sau pentru a suplini o lipsa. 2. Bilet de calatorie sau de spectacol, eliberat ca anexa la alt bilet, prin care se acorda drepturi sau avantaje în plus. 3. Ceea ce se adauga la un unghi pentru a forma doua unghiuri drepte (180
suplimentar, SUPLIMENTÁR, -Ă, suplimentari, -e, adj. Care se adauga pe deasupra, care completeaza ceva; care este în plus (peste ceea ce este normal); folosit ca supliment. ♢ Unghiuri sau arce suplimentare = unghiuri sau arce a caror suma este egala cu doua unghiuri drepte (180
subsuoară, SUBSUOÁRĂ, subsuori, s.f. 1. Partea de dedesubt a încheieturii bratului cu umarul; subrat. ♢ Loc. adv. La (sau sub, rar, pe) subsuoara = sub brat. Din talpi pâna-n subsuori = în tot trupul. ♢ Expr. A (se) tine sau a (se) prinde de subsuoara (sau de subsuori) = a (se) tine de brat; a (se) îmbratisa. ♦ (Adverbial) Sub brat. ♢ Expr. A sta (sau a sedea) cu mâinile subsuoara (sau subsuori) = a sta degeaba, a trândavi; a sta cu mâinile în sân. 2. Unghi pe care îl formeaza o frunza cu lujerul sau o ramura cu axul purtator. [Var.: (pop.) subsioára, subtioára s.f.] – Sub1- + •suoara ("subsuoara" < lat.).
surghiuni, SURGHIUNÍ, surghiunesc, vb. IV. Tranz. A exila, a deporta, a proscrie. ♦ Fig. A izgoni, a alunga. – Din surghiun.
surghiunire, SURGHIUNÍRE, surghiuniri, s.f. Actiunea de a surghiuni si rezultatul ei; exil, deportare, pribegie, surghiun. – V. surghiuni.
surghiunit, SURGHIUNÍT, -Ă, surghiuniti, -te, s.m. si f. Persoana exilata; proscris. – V. surghiuni.
suspin, SUSPÍN, suspine, s.n. 1. Respiratie sonora, adânca si prelungita, provocata mai ales de o durere psihica; oftat, suspinare. ♢ Expr. (Rar) A-si da ultimul suspin = a muri. 2. Respiratie scurta si întretaiata, care însoteste un plâns puternic; sughit (de plâns), suspinare. 3. (Reg.) Astma (la cai). [Pl. si: suspinuri] – Din suspina (derivat regresiv).
svastică, SVÁSTICĂ, svastici, s.f. Obiect în forma de cruce cu brate egale, îndoite la capat în unghi drept, servind ca simbol religios la unele popoare orientale; cruce încârligata. ♦ Emblema politica folosita de nazisti. – Din germ. Swastika, fr. svastika.
complementar, COMPLEMENTÁR, -Ă, complementari, -e, adj. Care complineste, care completeaza. ♢ Unghiuri complementare = unghiuri care, prin însumare, formeaza un unghi de 90°. Culori complementare = culori care, prin suprapunere, dau culoarea alba. [Var.: complimentár, -a adj.] – Din fr. complémentaire.
glissando, GLISSÁNDO I. adv. (muz.) alunecând de la un sunet la altul. II. s. n. procedeu de trecere rapida, la instrumentele cu coarde sau la pian, de la un sunet la altul prin alunecarea unui deget, respectiv a unghiei degetului aratator, peste toate sunetele intermediare. (< it. glissando)
sudest, SUD-ÉST s.n. 1. Punct cardinal secundar, situat în directia bisectoarei unghiului format de directiile sud si est. 2. Parte a globului pamântesc, a unui continent, a unei tari etc, asezata între sud si est. – Din fr. sud-est.
sudvest, SUD-VÉST s.n. 1. Punct cardinal secundar, situat în directia bisectoarei unghiului format de directiile sud si vest. 2. Parte a globului pamântesc, a unui continent, a unei tari etc. asezata între sud si vest. – Din fr. sud-ouest, germ. Südwest.
suge, SÚGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din tâta. ♢ Expr. A suge (ceva) o data (sau împreuna) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai frageda copilarie. A-si suge de sub unghii = A fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gura si a mânca; a topi ceva putin câte putin. Suge o bomboana. ♦ A trage în piept, a aspira. ♢ Intranz. A suge din tigara. 2. (Depr.) A goli continutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi betiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlaga; a secatui, a slei. ♢ Expr. A suge (pe cineva) pâna la maduva = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l saraci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre fiinte) A fi tras la fata, a slabi. [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere.
sughiţ, SUGHÍŢ, sughituri, s.n. Contractie brusca si convulsiva a diafragmei, însotita de un zgomot nearticulat, cauzata de trecerea aerului prin glota. ♦ Hohot de râs, de plâns. – Din sughita (derivat regresiv).
sughiţa, SUGHIŢÁ, sughít, vb. I. Intranz. A scoate sughituri. [Prez. ind. si: sughit] – Lat. pop. subgluttiare (= singultare).
sughiţare, SUGHIŢÁRE, sughitari, s.f. Actiunea de a sughita si rezultatul ei; sughitat. – V. sughita.
sughiţat, SUGHIŢÁT s.n. Sughitare. – V. sughita.
contraplan, CONTRAPLÁN, contraplanuri, s.n. Procedeu de montaj constând în alternarea cadrelor filmate cu aparatul asezat în unghiuri de filmare opuse. – Din fr. contre-plan.
cot, CÓT, (I 1) coate si (I 2, 3, 4) coturi, s.n., (II) coti, s.m. I. S.n. 1. (Anat.; la om) Partea exterioara a articulatiei dintre humerus si cubitus, care uneste bratul cu antebratul. ♢ Loc. adv. Cot la cot = alaturi; împreuna. ♢ Expr. A da din coate = a) a-si face loc împingând pe altii; b) a lupta (fara scrupule) pentru a iesi dintr-o încurcatura, pentru a obtine o situatie. A lega cot la cot = a lega (pe cineva) cu mâinile la spate (alaturi de altul). A-si da coate (sau cu cotul) = a-si face semne (cu cotul); a coti (2). A baga mâinile pâna-n (sau pâna la) coate = a fura mult si fara jena. (Fam.) A-i arata (sau a-i întoarce) cuiva cotul = a refuza pe cineva în mod batjocoritor; a nu lua în seama, a trata cu indiferenta. Ma doare-n cot! = putin îmi pasa! ♦ Compus: coate-goale s.m. invar. = (depr.) om sarac. ♦ Parte a mânecii care acopera cotul (I 1). ♦ (La cal) Parte iesita în afara articulatiei de la mijlocul picioarelor de dinapoi. 2. Loc. portiune unde un drum, o vale etc. îsi schimba brusc directia; cotitura, întorsatura. ♦ Meandra (a unei ape curgatoare). 3. Tub curbat în forma unui arc de cerc, folosit pentru a face legatura între doua conducte cu directii diferite. 4. (Reg.) Colt, unghi, ungher. II. S.m. Veche unitate de masura pentru lungimi egala cu 0,664 metri (în Muntenia) sau cu 0,637 metri (în Moldova), care reprezenta distanta de la cot (I 1) pâna la încheietura palmei; p. ext. masura considerata, subiectiv, mare sau mica, dupa împrejurari. ♢ Expr. A scoate (sau a-i iesi cuiva) limba de-un cot, se zice când cineva face un efort (fizic) peste masura de mare. ♦ Bucata de material textil masurata cu aceasta unitate de masura. ♦ (Reg.) Vergea de lemn sau de metal pentru masurarea lungimii. – Lat. cubitus.
cvadrant, CVADRÁNT, cvadrante, s.n. 1. Instrument alcatuit dintr-un sfert de cerc gradat si o luneta, folosit în trecut pentru determinarea înaltimii astrilor. ♦ Instrument de precizie format dintr-un sfert de cerc gradat, întrebuintat pentru masurarea unghiurilor. 2. Organ metalic al unui aparat, instrument de masura etc. în forma de sector de cerc apropiat de un sfert de cerc. [Var.: cuadránt s.n.] – Din fr. quadrant, lat. quadrans, -ntis.
cravată, CRAVÁTĂ, cravate, s.f. Accesoriu al îmbracamintei (barbatesti), constând dintr-o fâsie îngusta de stofa, de matase etc. care se înnoada la gât si ale carei capete sunt de obicei lasate sa atârne pe piept. ♢ (Iesit din uz) Cravata rosie (sau de pionier) = bucata de tesatura de culoare rosie, de forma triunghiulara pe care o purtau la gât pionierii. – Din fr. cravate.
cotangentă, COTANGÉNTĂ, cotangente, s.f. Functie trigonometrica a unui unghi, egala cu tangenta trigonometrica a unghiului complemantar. – Din fr. contangente.
credo, CRÉDO s.n. invar. (Bis.) 1. Crez (2). 2. A treia parte a liturghiei catolice. – Din lat. credo.
glandivor, GLANDIVÓR, -Ă adj. care se hraneste cu ghinda. (< fr. glandivore)
glandifer, GLANDIFÉR, -Ă adj. care contine ghinda. (< lat. glandifer)
glandi, GLANDI- /GLANDO- elem. "ghinda", "gland". (< fr. glandi-, glando-, cf. lat. glans, -ndis)
gladium, GLÁDIUM s. n. spada romana scurta si lata, cu doua taisuri paralele si vârf triunghiular. (< lat. gladium)
criptorhidie, CRIPTORHIDÍE s.f. Anomalie congenitala caracterizata prin oprirea testiculului în cavitatea abdominala sau în canalul inghinal. – Din fr. cryptorchidie.
croşeu, CROSÉU, crosee, s.n. Lovitura laterala scurta, la box, data adversarului la cap sau la corp, în care bratul este îndoit si nemiscat din cot, formând cu antebratul un unghi de aproximativ 45°. – Din fr. crochet.
cucuvea, CUCUVEÁ, cucuvele, s.f. Pasare rapitoare de noapte, cu penele de culoare bruna-cenusie si cu ochii galbeni înconjurati de rozete de pene, care traieste pe lânga casele parasite, prin scorburi etc.; cucuveica (Athene noctua). [Var.: cucuváie s.f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia.
cujbă, CÚJBĂ, cujbe, s.f. 1. Bucata de lemn bifurcata la capat, care se fixeaza în pamânt sau într-un zid si de care se leaga sau se atârna, cu un lant, ceaunul deasupra focului. 2. (Reg.) Nuia bine rasucita si pârlita în foc, întrebuintata în loc de frânghie. – Din scr. gužba.
culă, CÚLĂ, cule, s.f. 1. Cladire în forma de turn, cu baza dreptunghiulara (care servea, în trecut, si ca loc de aparare). 2. (Înv.) Turn circular; cupola, bolta. ♦ Turn boltit în palatul domnesc, în care se pastra vistieria; p. ext. vistierie, tezaur. 3. (Înv.) Beci boltit; subterana. 4. (Înv.) Conac boieresc, casa (fortificata) a proprietarului unei mosii. – Din tc. kula. Cf. bg., scr. k u l a.
culbutor, CULBUTÓR, culbutoare, s.n. 1. Basculator. 2. Element al mecanismului de distributie, format dintr-o pârghie articulata care transmite miscarea de la arborele cu came la supapele unui motor cu ardere interna. – Din fr. culbuteur.
curcă, CÚRCĂ, curci, s.f. Femela curcanului; p. ext. curcan. ♢ Curca bronzata = rasa de curci crescuta si în tara noastra, cu greutate corporala mare. ♢ Expr. A fi (sau a sta, a umbla) ca o curca plouata (sau beata) = a fi (sau a sta, a umbla) abatut, dezorientat, zapacit. Nici curca, nici curcan, se spune despre cel care nu are o situatie precisa. Râd si curcile = e din cale-afara de caraghios. – Din bg. kurka.
curma, CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legaturi) A strânge tare, a patrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A taia un lemn de-a curmezisul. ♦ Tranz. si refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. si refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-si) pune capat vietii, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversatie. – Cf. alb. k u r m u e.
curmei, CURMÉI, curmeie, s.n. 1. Bucata, capat de funie sau de frânghie, întrebuintate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proasta (facuta din coaja de tei sau de rachita). 2. (Reg.) Mladita care creste din tulpina vitei de vie. – Curm + suf. -ei.
cuşac, CUSÁC, cusacuri, s.n. Piesa de lemn cu sectiune patrata sau dreptunghiulara folosita în constructii; rigla. [Pl. si: (m.) cusaci] – Din scr. kušak.
gisment, GISMÉNT s. n. 1. unghiul format de axa unei (aero)nave cu directia catre un post de radioemisiune. ♢ unghi facut de directie cu liniile nord-sud ale caroiajului unei harti. 2. dispozitia straturilor minerale în scoarta Pamântului. ♢ strat de minerale. (< fr. gisement)
cupulă, CÚPULĂ, cupule, s.f. Organ în forma de cupa1 mica, aflat la baza ghindei si a altor fructe. – Din fr. cupule, lat. cupula.
gironat, GIRONÁT s. n. (herald.) portiune a unui scut împartita în 8, 10 sau 12 triunghiuri (cartiere), toate având vârful în centrul scutului. (< fr. gironé)
ager, Ager ≠ greoi, molatic, molâu, natarau, bleg, neghiob, nerod, obtuz, prost, prostanac, tâmp, tont, marginit, natâng, nauc, redus
deştept, Destept ≠ adormit, bleg, chiomb, marginit, natâng, natarau, nauc, neghiob, nerod, prost, prostanac, redus, tâmp, tont, zevzec, nepriceput
ghiftuit, Ghiftuit ≠ hamesit, lihnit
ghinion, Ghinion ≠ noroc, sansa
grâu, Grâu ≠ neghina
inteligent, Inteligent ≠ marginit, natâng, natarau, nauc, neghiob, netot, obtuz, prost, redus, tâmp, tont
isteţ, Istet ≠ bleg, greoi, neghiob, prost, prostanac, redus, tâmp, tont, molâu, molatic, marginit, natâng, nauc
înţelept, Întelept ≠ neghiob, nerod, prost, prostalau, prostanac, tont
mintios, Mintios ≠ bleg, natarau, nauc, neghiob, nerod, netot, tâmp, tont, redus, natâng, nepriceput, prost, prostanac, tantalau
neghiob, Neghiob ≠ ager, destept, întelept, inteligent, istet, mintios
noroc, Noroc ≠ ghinion, nenoroc, nenorocire
şansă, Sansa ≠ ghinion, nesansa
gipsofil, GIPSOFÍL, -Ă I adj. (despre plante) care prezinta afinitate pentru solurile cu ghips sau cu calcar. II. s. f. planta erbacee cultivata pentru florile sale albe, roz sau rosii; floarea-miresei. (< fr. gypsophile)
verghină, VÉRGHINĂ s. v. tambal.
verdoaică, VERDOÁICĂ s. v. ciocanitoare, ghionoaie.
verdaică, VERDÁICĂ s. v. ciocanitoare, ghionoaie.
veghe, VÉGHE s. 1. v. nesomn. 2. priveghere, trezie, (înv. si reg.) priveghi, (reg.) privegheala. (În timpul ~ii ...) 3. v. paza. 4. garda, paza, straja, (înv., în Mold.) aret. (Sta de ~.) 5. v. santinela.
ghivent, GHIVÉNT s. n. filet (1). (< germ. Gewinde)
ghiu, GHIU s. n. bara de lemn sau de metal fixata aproape de baza catargului, pe care se prinde marginea de jos a velei; bum. (< fr. gui)
ghişeu, GHISÉU s. n. ferestruica amenajata într-o usa, într-un perete al unui birou, prin care publicul poate comunica cu functionarii. (< fr. guichet)
ghişet, GHISÉT s. n. poarta, la crichet, din trei tarusi fixati în pozitie verticala în sol, uniti la partea de deasupra. (< fr. guichet)
ghisarmă, GHISÁRMĂ s. f. arma veche în forma de cutit lung cu lama asimetrica, având fixate pe muchie una sau doua crosete. (< fr. guïsarme)
ghirlandă, GHIRLÁNDĂ s. f. 1. împletitura de frunze sau de flori în forma de lant sau de cununa; ornament de aceasta forma, în arhitectura sau în artele decorative. 2. (mar.) înfasurari ale unei parâme, la anumite distante, pentru a-i mentine forma. 3. ansamblu de piese de legatura în forma de V, care îmbina etrava cu bordajul. (< fr. guyrlande, it. ghirlanda)
ghipură, GHIPÚRĂ s. f. 1. gen de dantela cu ochiuri largi, a carei împletitura comporta un sistem de fire ce evolueaza diferit. 2. desen care, prin forma sa, aminteste de ghipura (1). (< fr. guipure)
ghipsotecă, GHIPSOTÉCĂ s. f. 1. colectie de statuete si de placi ornamentale de ghips. 2. loc special amenajat pentru pastrarea ghipsotecii (1). (< fr. gypsothèque)
ghioşă, GHIÓSĂ s. f. dalta fina pentru gravarea pe pietre litografice si pe placi metalice. (< fr. guilloche)
ghips, GHIPS s. n. 1. sulfat natural hidratat de calciu de duritate mica, folosit la fabricarea ipsosului, în industria portelanului, în medicina etc. 2. sculptura din acest material. (< germ. Gips, fr. gypse, lat. gypsum)
ghioşaj, GHIOSÁJ s. n. ghiosare. (< fr. guillochage)
ghioşa, GHIOSÁ vb. tr. a executa un ghios. (< fr. guillocher)
ghioş, GHIÓS s. n. ornament gravat, în linii întretaiate, drepte sau ondulate, în bijuterie. ♢ desen complex din linii drepte, frânte, spirale etc., care formeaza fondul unor hârtii cu valoare nominala. (< fr. guillochis)
ghinion, GHINIÓN s. n. întâmplare, conjunctura nefavorabila; nenoroc, nesansa; ghina. (< fr. guignon)
ghinionist, GHINIONÍST, -Ă s. m. f., adj. (cel) care are ghinion. (< ghinion + -ist)
ghină, GHÍNĂ s. f. ghinion. (< fr. guigne)
ghilotină, GHILOTÍNĂ s. f. 1. instrument de decapitare dintr-un cutit care aluneca pe doua ghidaje peste gâtul celui condamnat. 2. (poligr.) masina de taiat hârtia. ♢ foarfece pentru taiat foi de tabla. (< fr. guillotine)
ghilotina, GHILOTINÁ vb. tr. a executa cu ghilotina. (< fr. guillotiner)
ghilimele, GHILIMÉLE s. f. pl. semne de punctuatie ("" sau ‹‹ ››) pentru a scoate în evidenta citate, titluri, vorbirea directa etc.; semnele citarii. (< fr. guillemets)
ghildă, GHÍLDĂ s. f. (în apusul Europei) 1. asociatie economica, politica si religioasa la începutul epocii feudale. 2. asociatie mestesugareasca sau comerciala asemanatoare corporatiei, în evul mediu. (< fr. ghilde)
ghidon, GHIDÓN s. n. 1. bara transversala cu mânere, fixata de furca unei biciclete, motociclete etc., care comanda roata din fata. 2. (mar.) pavilion de saula, în forma de dreptunghi, care arata clubul de care apartine o ambarcatie sportiva sau campania de navigatie a unei nave comerciale. (< fr. guidon)
ghidropă, GHIDRÓPĂ s. f. frânghie lunga legata de nacela unui balon si lasata sa atârne pe sol pentru a mentine înaltimea. (< fr. guiderope)
ghidaj, GHIDÁJ s. n. 1. dispozitiv mecanic care obliga o piesa mobila sa se deplaseze dupa o anumita directie. 2. conducerea si darea explicatiilor necesare de catre o persoana competenta într-un muzeu, într-o expozitie etc. (< fr. guidage)
ghida, GHIDÁ vb. I. tr., refl. a (se) calauzi; a (se) conduce, a (se) orienta. II. tr. a imprima o anumita miscare unei piese, unui mecanism etc. cu ajutorul ghidajului (1). (< fr. guider)
vădană, VĂDÁNĂ s. v. ghimpe, scaiete, scai-galben, scai-ghimpos, vaduva.
ghid, GHID, -Ă I s. m. f. persoana care conduce si îndrumeaza un grup de turisti, de vizitatori ai unui muzeu etc.; cicerone. II. s. n. 1. brosura, carte care contine informatii cu privire la anumite muzee sau locuri demne de vizitat. 2. ~ de unde = mediu în care are loc propagarea ghidata a undelor electromagnetice. (< fr. guide)
ghibră, GHÍBRĂ s. f. (mar.) partea curbata a etravei. (< fr. guibre)
ghibelini, GHIBELÍNI s. m. pl. partizani ai unei fractiuni politice a nobilimii florentine, care în sec. XII-XV au sustinut pe împaratii germani. (< it. ghibellino)
varmeghie, VARMÉGHIE s. v. comitat, district, judet.
vademecum, VADEMÉCUM s. v. calauza, ghid, îndreptar, îndrumar, îndrumator.
gesso, GÉSSO s. n. 1. (statueta de) ghips. 2. (pict.) strat gros format din clei si culoare alba. (< it. gesso)
uşă, ÚSĂ s. v. chinga, orificiu piloric, pilor, stinghie.
ursuzlâc, URSUZLÂC s. v. ghinion, nenoroc, nesansa.
urs, URS s. v. bot, bulz, cocolos, menghina.
urlup, URLÚP s. (BOT.) (reg.) chirlauca, cocosel, corlat, ghirtoc.
urgisi, URGISÍ vb. v. alunga, dusmani, exila, goni, izgoni, înfuria, mânia, ostraciza, proscrie, surghiuni, urî, vrajmasi.
urgie, URGÍE s. v. exil, exilare, pribegie, surghiun, surghiunire.
unguroaică, UNGUROÁICĂ s. maghiara.
ungurism, UNGURISM s. v. maghiarism.
ungurenit, UNGURENÍT adj. v. maghiarizat.
unguresc, UNGURÉSC adj. maghiar, ungar.
ungurime, UNGURÍME s. v. maghiarime.
ungur, ÚNGUR s. maghiar.
unghiuliţă, UNGHIULÍŢĂ s. v. unghiuta.
unghiuţa, UNGHIÚŢA s. (ANAT.) unghioara, unghisoara, unghiulita.
unghiulaţie, UNGHIULÁŢIE s. (FOTO) apertura.
unghişoară, UNGHISOÁRĂ s. v. unghiuta.
unghitâmpit, UNGHI TÂMPÍT s. v. unghi obtuz.
unghiular, UNGHIULÁR adj. 1. (GEOM.) angular, (rar) apgulos. (Figura ~.) 2. colturos. (O curte ~.)
unghioară, UNGHIOÁRĂ s. v. unghiuta.
unghie, ÚNGHIE s. v. gheara.
unghiaursului, UNGHIA-ÚRSULUI s. v. spin.
unghie, ÚNGHIE s. 1. (ANAT,) copita. (~ calului.) 2. (MED.) unghie incarnata = onixis. 3. (BOT.) unghia-pasarii (Viola declinata) = (reg.) micsunele-de-munte (pl.), panselute-de-munte (pl.), trei-frati, trei-frati-patati.
unghiacaprei, UNGHIA-CÁPREI s. v. burete-galben.
unghiagăinii, UNGHIA-GĂÍNII s. v. coroniste.
ungher, UNGHÉR s. colt, cotlon, unghi, (reg.) corn, cot, (Olt. si Transilv.) unghet. (Se afla în ~ul cel mai ascuns al odaii.)
ungheţ, UNGHÉŢ s. v. colt, cotlon, ungher, unghi.
unghi, UNGHI s. 1. (GEOM.) unghi obtuz = (înv.) unghi tâmpit. 2. colt, cotlon, ungher, (reg.) corn, cot, (Olt. si Transilv.) unghet. (Într-un ~ al odaii.) 3. v. pozitie. 4. v. judecie.
ughi, UGHI s. v. galben.
ucigăltoaca, UCIGĂ-L-TOÁCA s. v. aghiuta, alcor, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
ucigălcrucea, UCIGĂ-L CRÚCEA s. v. aghiuta, alcor, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
ucigan, UCIGÁN s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
ţuşti, ŢUSTI interj. zbughi!, (rar) zvâc!, (prin Munt.) tâlvâc!, (Transilv. si Ban.) tulai! (Iepurele, ~! din tufis.)
ţurţur, ŢÚRŢUR s. 1. (pop.) turloi, (reg.) scut, (Munt. si Dobr.) suliga, (prin Dobr.) sulughita, (Olt.) tortolos, tuturoi, (înv.) stur. (Pe stresini s-au format ~i.) 2. sloi, (Olt., Ban. si Transilv.) sloiete. (~ de gheata, pe apa.)
genţiană, GENŢIÁNĂ s. f. planta erbacee montana cu tulpina înalta si cu flori mari, decorative, albastre sau galbene; ghintura. (< fr. gentiane, lat. gentiana)
ţipar, ŢIPÁR s. v. anghila.
ţepuşă, ŢEPÚSĂ s. 1. v. teapa. 2. (BOT.) ghimpe, maracine, spin, teapa, (reg.) steap. (Macesul e plin de ~.) 3. v. aschie. 4. aschioara, aschiuta, (reg.) aschita. (~ de brad.) 5. v. spinulet.
ţeapă, ŢEÁPĂ s. 1. tepusa, (Transilv. si Ban.) taparuie. (~ este un par ascutit.) 2. v. barba. 3. (BOT.) ghimpe, maracine, spin, tepusa, (reg.) steap. (Macesul e plin de tepi.) 4. v. aschie. 5. (ANAT.) ghimpe. (~ la arici.)
ţambal, ŢAMBÁL s. (MUZ.) (reg.) verghina.
tulai, TÚLAI interj. v. a, ah, aoleu, au, i, o, of, oh, tusti, vai, zbughi.
triunghiular, TRIUNGHIULÁR adj. (GEOM.) (înv.) triangular. (De forma ~.)
triunghi, TRIÚNGHI s. 1. (GEOM.) (înv.) triangul. 2. (MUZ.) trianglu.
trifoişte, TRIFOÍSTE s. v. ghizdei, ghizdei mare, sovârf.
trianglu, TRIÁNGLU s. (MUZ.) triunghi.
triangul, TRIÁNGUL s. v. triunghi.
triangular, TRIANGULÁR adj. v. triunghiular.
treifraţi, TREI-FRÁŢI s. v. trifoiste, unghia-pasarii.
treifraţipătaţi, TREI-FRAŢI-PĂTÁŢI s. v. pansea, panseluta, unghia-pasarii.
treflă, TRÉFLĂ s. ghinda, spatie, (reg.) cruce. (~ la cartile de joc.)
travesti, TRAVESTÍ vb. v. deghiza.
travestire, TRAVESTÍRE s. v. deghizare.
travestit, TRAVESTÍT adj., adv. 1. adj. v. deghizat. 2. adv. v. deghizat.
trandafiriu, TRANDAFIRÍU adj. 1. v. roz. 2. roz, rumen. (Avea un obraz ~.) 3. frez, roscat, rosiatic. (O rochie ~.) 4. (reg.) ghiurghiuliu, profiriu, (înv.) profir. (Vin ~.)
gasterosteide, GASTEROSTEÍDE s. n. pl. familie de pesti: palamida-de-balta si ghidrinul. (< lat. gasterosteidae)
totuşi, TÓTUSI conj., adv. 1. conj. dar, însa. (As vrea sa te cred, ~ am unele îndoieli.) 2. conj. (prin Transilv.) meghis. (Sa treci ~ pe la mine.) 3. adv. înca, tot. (Cât îi da si ~ i se pare putin.)
tonţie, TONŢÍE s. v. natângie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie.
tontoroşel, TONTOROSÉL s. v. ghiocel.
tontovan, TONTÓVAN adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
tontolog, TONTOLÓG adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
tontolete, TONTOLÉTE adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
tontan, TONTÁN adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
tocmi, TOCMÍ vb. v. afla, alcatui, aranja, asemana, asemui, aseza, calauzi, clasa, clasifica, compara, compune, concepe, conduce, consolida, constitui, conveni, crea, da, descoperi, desemna, destina, dichisi, dirija, dispune, distribui, elabora, face, ferchezui, fixa, forma, gasi, gati, ghida, gândi, grupa, harazi, hotarî, imagina, institui, inventa, împarti, împodobi, închiria, îndrepta, îndruma, înfiinta, înfiripa, însanatosi, întari, întocmi, întrema, întelege, învoi, înzdraveni, lecui, logodi, meni, nascoci, numi, ordona, organiza, orienta, orândui, planui, plasmui, potrivi, predestina, pregati, proiecta, pune, realiza, redacta, reface, repara, repartiza, restabili, ridica, rândui, scorni, scrie, sistematiza, sorti, spilcui, stabili, statornici, tamadui, ursi, vindeca.
tocănitoare, TOCĂNITOÁRE s. v. ciocanitoare, ghionoaie.
gamat, GAMÁT, -Ă adj. (despre cruci) cu bratele îndoite în unghi drept. (< fr. gammé)
galopa, GALOPÁ vb. intr. 1. a alerga în galop. 2. (despre motoare cu ardere interna) a functiona neregulat, cu variatii mari ale vitezei unghiulare a arborelui motor. (< fr. galoper)
tâlvâc, TÂLVÂC interj. v. tusti, zbughi.
tirighie, TIRIGHÍE s. v. piatra de vin, tartru.
tiptil, TIPTÍL adv. v. deghizat, incognito, travestit.
gablu, GÁBLU s. n. fronton triunghiular ascutit care încununeaza un portal (în arhitectura gotica). (< fr. gable)
tinghirea, TINGHIREÁ s. v. caisa, zarzara.
tinghirel, TINGHIRÉL s. v. cais.
terteleci, TERTELÉCI s. v. pârghie.
funicular, FUNICULÁR, -Ă I. adj. referitor la cordonul ombilical sau spermatic, al funiculului. o (fig.) poligon ~ = constructie grafica de forma unei linii poligonale, pentru studiul unui sistem de forte. II. s. n. 1. mijloc de transport aerian pentru materiale sau oameni, din cabluri purtatoare de vagonete ori cabine. 2. (alp.) frânghie întinsa peste o prapastie pentru a trece oameni si materiale. (< fr. funiculaire)
teleghidaj, TELEGHIDÁJ s. v. teleghidare.
teleghidare, TELEGHIDÁRE s. (AV., MAR.) teleghidaj.
tecui, TECUÍ vb. v. dezghioca.
techerghi, TECHERGHÍ vb. v. hoinari, vagabonda.
tău, TĂU s. v. abis, adânc, balta, baltoaca, frânghie, funie, iezer, lac, mâl, mlastina, mocirla, namol, noroi, prapastie, smârc.
tărăntuc, TĂRĂNTÚC adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
tămăşag, TĂMĂSÁG s. v. ghidusie, gluma, nazbâtie, nazdravanie, nebunie, pozna, strengarie.
tălâmb, TĂLÂMB adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
tălăşman, TĂLĂSMÁN adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
tălălău, TĂLĂLĂU adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
tăietură, TĂIETÚRĂ s. v. circumcizie, curatura, înjunghietura, întepatura, junghi, junghietura, linie, lumânarica-pamântului, trasatura.
tăiere, TĂIÉRE s. 1. v. împartire. 2. v. despicare. 3. v. sculptare. 4. v. amputare. 5. v. sectionare. 6. v. retezare. 7. înjunghiere, spintecare, spintecat, (pop.) junghiere. (~ vitelor, la abator.) 8. v. anulare. 9. v. scurtare.
fronton, FRONTÓN s. n. 1. element arhitectonic format dintr-o cornisa de forma curba sau triunghiulara, deasupra intrarii principale a unui edificiu. 2. element arhitectural decorativ deasupra unei porti iesinde a constructiei, a usilor, ferestrelor etc. (< fr. fronton)
tăia, TĂIÁ vb. 1. v. împarti. 2. v. despica. 3. (pop.) a reteza, (reg.) a scurta. (A ~ niste metri de lemne.) 4. v. reteza. 5. v. sculpta. 6. (MED.) a reteza, (pop.) a lua. (Obuzul i-a ~ piciorul.) 7. v. amputa. 8. a reteza, (pop.) a rade, (reg.) a curma. (A ~ capul cuiva.) 9. v. opera. 10. v. înjunghia. 11. a (se) înjunghia, a (se) spinteca. (A ~ o vita.) 12. v. scurta. 13. v. cosi. 14. a (se) despica, a (se) spinteca. (Plugul ~ brazde adânci.) 15. v. croi. 16. a croi, (înv.) a sparge. (Fluviul îsi ~ drum prin munti.) 17. v. brazda. 18. (rar) a rupe. (A ~ cartile, la jocul de carti.) 19. v. bara. 20. v. anula. 21. a scurta. (A ~ drumul peste câmp.) 22. a se brânzi, (înv. si reg.) a se sarbezi, (Mold.) a se corasli. (Laptele s-a ~.)
tăbârcă, TĂBÂRCĂ s. v. greu, greutate, încarcatura, pârghie, povara, sarcina.
tartru, TÁRTRU s. 1. piatra de vin, (pop.) tirighie. (~ depus pe butoaie.) 2. (MED.) detritus, piatra. (~ dentar.)
tarod, TARÓD s. (TEHN.) 1. burghiu de filetat. 2. (reg.) surubelnita.
tarabă, TARÁBĂ s. masa, tejghea, (prin Transilv.) pudli, (Transilv. si Ban.) pult, (Bucov.) sinc, (înv.) comptoar, sarghie. (Pune marfa pe ~.)
tanău, TANĂU adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
şut, SUT s. v. hot, menghina, pungas.
şurub, SURÚB s. v. canea, cep, cleste, menghina, surubelnita, vârtej.
frazeologism, FRAZEOLOGÍSM s. n. unitate frazeologica, îmbinare de cuvinte cu caracter constant, creata în interiorul unei limbi. (< rus. frazeologhizm)
şuietic, SUIÉTIC adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
şui, SUI adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
franj, FRANJ s. n. (pl.) 1. fibre lasate sa atârne la marginea unei cuverturi, a unei perdele. 2. (anat.) formatie filamentoasa la marginea unui organ. 3. (geol.) structura foarte ondulata, adesea sub forma de unghiuri ascutite. (< fr. frange)
ştric, STRIC s. v. frânghie, funicular, funie, grad, sleau, streang, tragatoare.
ştreang, STREANG s. v. frânghie, funie.
ştos, STOS s. v. brânci, ghiont, izbitura, îmbrân-ceala, îmbrâncitura, împinsatura, lovitura.
ştiulghit, STIULGHÍT adj. v. hamesit, lihnit, sfârsit.
ştioacă, STIOÁCĂ s. v. ghionoi.
şticaiz, STICÁIZ s. v. burghiu, sfredel.
şterge, STÉRGE vb. v. aboli, cara, desfiinta, disparea, distruge, fofila, fugi, fura, furisa, ierta, lua, nimici, pieri, rade, strecura, suprima, sustrage, zbughi, zdrobi.
ştează, STEÁZĂ s. v. leat, piua, stinghie, sipca.
şteap, STEAP s. v. bat, ghimpe, maracine, nuia, spin, teapa, tepusa, varga.
ştarghie, STÁRGHIE s. v. palma.
şponghie, SPÓNGHIE s. v. burete.
şpargă, SPÁRGĂ s. v. frânghie, funie, sfoara.
şozie, SOZÍE s. v. ghidusie, gluma, nazbâtie, naz-dravanie, nebunie, pozna, strengarie.
şozenie, SOZÉNIE s. v. bazaconie, bizarerie, bâzdî-ganie, ciudatenie, curiozitate, dracie, dracovenie, ghidusie, gluma, minunatie, nastrusnicie, nazbâtie, nazdravanie, nebunie, pozna, strengarie.
şotie, SÓTIE s. v. farsa, festa, ghidusie, gluma, pacaleala, pacalitura, pozna, strenga-rie.
şotcă, SÓTCĂ s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
şopârlaiţă, SOPÂRLÁIŢĂ s. v. anghina difterica, difterie, ruin.
şopârlariţă, SOPÂRLÁRIŢĂ s. v. anghina difterica, busuioc-de-câmp, busuioc-rosu, busuioc-salbatic, difterie, sopârlaita, sopârlica, sopârlita.
şobolan, SOBOLÁN s. (ZOOL.) 1. (Mus decumanus) guzgan, (reg.) chitcan, chitoran, clotan, gherlan, ghiortan, grivan, guz, hârciog, hârt, lostun, mioarca, miogârtan, mitorlan, mitorgan, pasoi, pinta, pâtoc, popândau, popânzac, poponet, potoc, sobol, spurc, soacat, somâc, tuscan, zezeran. 2. (Rattus norvegicus) guzgan, (reg.) clotan, mitorgan, potcan, soacat. 3. sobolan de casa v. sobolan negru; sobolan-moscat (Desmana mos-chata) = desman; sobolan negru (Rattus rattus) = sobolan de casa.
şoană, SOÁNĂ s. v. ghidusie, gluma, nazbâtie, naz-dravanie, nebunie, pozna, strengarie.
şoadă, SOÁDĂ s. v. ghidusie, gluma, nazbâtie, naz-dravanie, nebunie, pozna, strengarie.
şmecher, SMÉCHER adj. 1. siret, viclean, (înv. si reg.) marghiol, (reg.) spilar, (Mold. si Bucov.) hâtru, (înv.) telpiz, (fam.) hotoman, pisicher, smecheros. (E cam ~ dumnealui!) 2. abil, siret, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~.)
şlactrafu, SLACTRÁFU s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
şiret, SIRÉT adj., s. 1. adj. v. smecher. 2. adj. abil, smecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~ în actiuni.) 3. s. v. ipocrit. 4. adj. duplicitar, fals, fariseic, fatarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefacut, viclean, (livr.) machiavelic, (rar) machiavelistic, (reg.) proclet, (înv.) fatarit, telpiz, (fig.) iezuit, iezuitic, (pop. fig.) pestrit, (înv. fig.) calp, zugravit. (Atitudine ~eata.)
şerpânţă, SERPÂNŢĂ s. v. amareala, gentiana, ghin-tura, soaldina.
şeitan, SEITÁN s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
fotogoniometru, FOTOGONIOMÉTRU s. n. instrument pentru masuratori unghiulare pe fotograme. (< fr. photogoniomètre)
şăncălie, SĂNCĂLÍE s. v. farsa, festa, ghidusie, gluma, pacaleala, pacalitura, pozna, strengarie.
şăncălănie, SĂNCĂLĂNÍE s. v. farsa, festa, ghidusie, gluma, pacaleala, pacalitura, pozna, strengarie.
şalviealbă, SALVIE-ÁLBĂ s. (BOT.; Lavatera thuringiaca) (reg.) ghilie, nalba, ruja-de-deal, ruja-floare-mare.
şalmă, SÁLMĂ s. v. farsa, festa, ghidusie, gluma, nazbâtie, nazdravanie, nebunie, pacaleala, pacalitura, pozna, strengarie.
şaitău, SAITĂU s. v. burghiu, canea, cep, cric, macara, menghina, presa, sfredel, teasc, vinci, vârtej.
şagă, SÁGĂ s. v. ghidusie, gluma, nazbâtie, nazdravanie, nebunie, pozna, strengarie.
surgunlâc, SURGUNLÂC s. v. deportare, exil, exilare, pribegie, surghiun, surghiunire.
surghiuni, SURGHIUNÍ vb. v. alunga, departa, goni, izgoni, îndeparta.
surghiunit, SURGHIUNÍT adj., s. (JUR.) 1. adj., s. v. exilat. 2. s. v. deportat.
surghiunit, SURGHIUNÍT adj. v. alungat, gonit, izgonit.
surghiunire, SURGHIUNÍRE s. (JUR.) 1. alungare, exilare, gonire, izgonire, ostracizare, proscriere, (livr.) relegare, relegatie. (~ cuiva din patria sa.) 2. v. exil. 3. v. deportare.
surghiunie, SURGHIUNÍE s. v. deportare, exil, exilare, pribegie, surghiun, surghiunire.
surghiun, SURGHIÚN s. 1. v. exil. 2. deportare.
surghiuni, SURGHIUNÍ vb. (JUR.) 1. a alunga, a exila, a goni, a izgoni, a ostraciza, a proscrie, (livr.) a relega, (înv.) a urgisi. (L-a ~ din tara.) 2. v. deporta.
surghiun, SURGHIÚN adj., s. v. alungat, exilat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit.
surcea, SURCEÁ s. 1. aschie, surcica, tandara, (pop.) zburatura, (reg.) puzderie, sfarghie, (Transilv.) salca, (prin vestul Transilv.) salânga, (Transilv.) scarâmba, (prin Bucov.) sclepnita, (Transilv. si Mold.) scoarta, (înv.) otapoc. (Sare o ~ de la taiatul lemnelor.) 2. (mai ales la pl.) v. vreasc.
supraveghetor, SUPRAVEGHETÓR s. (astazi rar) priveghetar, veghetar, (înv.) prevegheu, priveghi, respicient.
suporta, SUPORTÁ vb. 1. v. îndura. 2. a duce, a îndura, a rabda, a suferi. (El a ~ tot greul.) 3. v. suferi. 4. a suferi. (A ~ o condamnare.) 5. v. îngadui. 6. a suferi, (fig.) a înghiti, a mistui, (înv. fig.) a honipsi. (Nu-l poate ~.) 7. a tolera, (prin Transilv. si prin Ban.) a pristui. (~ bine grasimile.)
sulughiţă, SULUGHÍŢĂ s. v. turtur.
sugiuc, SUGIÚC s. v. ghiuden, panaritiu.
sughiţătură, SUGHIŢĂTÚRĂ s. v. sughitare, sughitat.
sughiţat, SUGHIŢÁT s. sughitare, (înv.) sughitatura.
sughiţ, SUGHÍŢ s. v. hohot.
sughiţare, SUGHIŢÁRE s. v. sughitat.
suflare, SUFLÁRE s. v. animal, creatura, dobitoc, faptura, fiinta, lighioana, lume, necuvântator, vietate, vietuitoare.
suferi, SUFERÍ vb. 1. (înv. si pop.) a patimi. (De ce boala ~?) 2. v. chinui. 3. v. îndura. 4. a patimi, (înv. si pop.) a se munci. (De multe a mai ~.) 5. v. suporta. 6. a încerca, a îndura, a suporta. (A ~ multe nevoi.) 7. a suporta. (A ~ o condamnare.) 8. v. îngadui. 9. a suporta, (fig.) a înghiti, a mistui, (înv. fig.) a honipsi. (Nu-l poate ~.)
stupizenie, STUPIZÉNIE s. 1. v. prostie. 2. dobitocie, idiotenie, idiotie, imbecilitate, ineptie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, tâmpenie, (înv.) prostaticie. (A spus o mare ~.) 3. v. absurditate.
stupiditate, STUPIDITÁTE s. 1. v. prostie. 2. gogomanie, natângie, neghiobie, nerozie, nesocotinta, prostie, (rar) netotie, (înv. si reg.) nataraie. (Mare ~ a spus.) 3. dobitocie, idiotenie, idiotie, imbecilitate, ineptie, neghiobie, nerozie, prostie, stupizenie, tâmpenie, (înv.) prostaticie. (Ce e ~ asta?) 4. v. ab-surditate.
strunghil, STRUNGHÍL s. (IHT.; Gobius melanostomus) guvid mare.
fonoghid, FONOGHÍD s. n. mic aparat sonor portativ pus la dispozitia vizitatorilor unei expozitii, care contine o descriere a salilor acesteia. (< fr. phonoguide)
stricnitură, STRICNITÚRĂ s. v. înjunghietura, întepatura, junghi, junghietura.
foc, FOC n. vela triunghiulara la prora unei nave, sustinuta de bompres. (< fr. foc)
străvestit, STRĂVESTÍT adj. v. deghizat, travestit.
străvesti, STRĂVESTÍ vb. v. deghiza, travesti.
străvestire, STRĂVESTÍRE s. v. deghizare, travestire.
străinătate, STRĂINĂTÁTE s. v. exil, exilare, pribegie, surghiun, surghiunire.
stobor, STOBÓR s. v. cimitir, colac, gard, ghizd, împrejmuire, îngraditura, margine, ocol, uluca.
stâlp, STÂLP s. v. chinga, columna, craca, creanga, mos, ramura, stinghie, usor.
stinghiuţă, STINGHIÚŢĂ s. v. stinghioara.
stinghie, STÍNGHIE s. v. cocârla, fuscel, regiune inghinala, schimbatoare, speteaza, spita, treapta.
stinghioară, STINGHIOÁRĂ s. stinghiuta.
stinghie, STÍNGHIE s. 1. (înv. si reg.) preghita, (prin Olt. si Ban.) steaza. (~ la o mobila.) 2. chinga, (reg.) calafat, curmezis, pop, punte, stâlp, usa, zaplat. (~ la fundul unui vas.) 3. (TEHN.) brat, chinga, coarda, speteaza, (pop.) curmezis. (~ la podul cosului morii.) 4. (TEHN.) chinga, scândura, speteaza, (pop.) blana. (~ la razboiul de tesut.) 5. (TEHN.) lopatica, pop, speteaza. (La cârceiele carului se afla o ~.) 6. (TEHN.) bulfeu, cruce, speteaza, (pop.) scalus, (Transilv., Ban. si Olt.) fiulare, (Olt.) jigla, (prin Mold.) lopatica, (Ban.) remeneaca, (Transilv.) scândurica. (~ la jug.)
stimula, STIMULÁ vb. 1. v. excita. 2. v. activa. 3. a îmbia, a îmboldi, a încuraja, a îndemna, (livr.) a emula, a incita. (Aprecierile lui m-au ~ sa ...) 4. a impulsiona, a îmboldi, a îndemna. (Îi ~ spre noi realizari.) 5. a îndemna, (grecism înv.) a parachinisi, (fig.) a împinge, (pop. fig.) a înghimpa, a misca. (Totul îl ~ sa procedeze astfel.) 6. a îmbarbata, a încuraja, a îndemna, a însufleti, a sustine, (înv.) a insufla, a mângâia, a semeti. (Cine va ~ în lupta?)
stilet, STILÉT s. pumnal, (înv. si pop.) jungher, junghi, (înv. si reg.) sis, (înv.) pumnar, (arg.) suriu. (Lovitura de ~.)
sticlete, STICLÉTE s. (ORNIT.; Carduelis carduelis) (reg.) cucoana, cuconita, domnisoara, domnisor, domnut, logacel, logocita, oita, scai, scaiete, scaiecior, scaisor, spinarel, turculet, varguta, cius-de-ghimpe, pasarea-scaiului, pasare-de-scai, pasare-domneasca, (Bucov.) scaier, (Transilv.) tenghelita.
sticlar, STICLÁR s. 1. (Mold., Bucov. si Transilv.) glajer. (E ~ la Sighisoara.) 2. geamgiu, (Mold., Bucov. si Transilv.) glajer. (I s-a spart geamul, trebuie sa cheme ~ul.)
stejar, STEJÁR s. (BOT.) 1. (Quercus sessiliflora) (reg.) ghindar. 2. stejar pufos (Quercus pubescens) = (reg.) stejarica.
spurcat, SPURCÁT s. v. aghiuta, antrax, carbune, dalac, demon, diavol, drac, excrement, fecale, încornoratul, naiba, necuratul, pustula maligna, reumatism, satana, tartor.
spurc, SPURC s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, excrement, fecale, guzgan, încornoratul, lup, naiba, necuratul, reumatism, satana, sobolan, tartor.
spiţă, SPÍŢĂ s. I. (TEHN.) fuscel, treapta, (reg.) cui, pretca, stinghie. (~ unei scari de lemn.) II. 1. neam, semintie, vita, (livr.) stirpe, (Transilv.) porodita, (înv.) rod, soi, stepena. (Oameni din aceeasi ~.) 2. (JUR.) tulpina. (~ la o succesiune.)
spirală, SPIRÁLĂ s. 1. rasucitura, spira. (~ unui arc.) 2. (rar) sfredel. (~ele unui burghiu.)
spinos, SPINÓS adj. ghimpos, maracinos, tepos, (pop.) înghimpat, (înv.) ciulinos, scaios. (Plante ~oase; terenuri ~oase.)
spin, SPIN s. 1. (BOT.) ghimpe, maracine, teapa, tepusa, (reg.) steap. (Macesul e plin de ~i; s-a întepat într-un ~ al macesului.) 2. v. maracine. 3. (BOT.; Carduus acanthoides) (reg.) catina, crapusnic, porumbel, scai, scaiete, unghia-ursului. 4. (BOT.; Carduus kerneri) scaiete, (reg.) scai. 5. (TEHN.) stift, cui cilindric.
spetează, SPETEÁZĂ s. 1. v. spatar. 2. v. bata. 3. (TEHN.) chinga, scândura, stinghie, (pop.) blana. (~ la razboiul de tesut.) 4. (la pl.) v. aripi. 5. (TEHN.) (reg.) chinga, curmezis, falce. 6. stinghie. (~ la fundul carului, al carutei.) 7. (TEHN.) (reg.) bat, blana, bratara, carfa, fus, fustel, gratie, lopatica, spita, stic, sul, sustor. (~la loitrele carutei.) 8. (TEHN.) lopatica, pop, stinghie. (La cârceiele carului se afla o ~.) 9. (TEHN.) bulfeu, cruce, stinghie, (pop.) scalus, (Transilv., Ban., si Olt.) fiulare, (Olt.) jigla, (prin Mold.) lopatica, (Ban.) remeneaca, (Transilv.) scândurica. (~ la jug.) 10. (TEHN.) (reg.) bracinar, chinga, mâna. (~ la coarnele plugului.) 11. (TEHN.) brat, crac, margine, mâna, mâner, pervaz, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferastrau.) 12. (TEHN.) brat, chinga, coarda, stinghie, (pop.) curmezis. (~ la podul ori la scara cosului morii de vânt.) 13. (TEHN.) aripa, sageata. (~ la roata morii de vânt.) 14. (TEHN.) (reg.) resteu. (~ la roata morii de apa.) 15. (TEHN.) aripa, cruce, (reg.) crucisa, cumpana, fofelnita, rascruce. (~ la vârtelnita.)
spatie, SPATÍE s. ghinda, trefla, (reg.) cruce. (~ la cartile de joc.)
sovârf, SOVÂRF s. (BOT.; Origanum vulgare) (reg.) broasca, budeana, dost, ferastau, majoran, milot, stropan, trifoiste, busuioc-de-padure, busuiocul-feciorilor, maghiran-salbatic, poala-Sfintei-Marii.
sotiză, SOTÍZĂ s. v. natângie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie.
sotea, SÓTEA s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
sorbitură, SORBITÚRĂ s. 1. sorbire, sorbit, (reg.) sorbeala. (Dintr-o ~.) 2. dusca, gât, gura, înghititura, (Transilv.) scopot. (O ~ de vin.)
finougric, FINO-ÚGRIC, -Ă adj. limbi ĕ = familie de limbi vorbite în nordul si centrul Europei si în nordul Asiei: finlandeza, estona, lapona, maghiara etc. (dupa fr. finno-ougrien, germ. finnougrisch)
sopă, SÓPĂ s. v. ghioaga.
solfegiu, SOLFÉGIU s. (MUZ.) (înv.) paralaghie.
solfegia, SOLFEGIÁ vb. (MUZ.) (înv.) a paralaghisi.
soios, SOIÓS adj. 1. v. murdar. 2. jegos, mânjit, murdar, nespalat, slinos, (pop. si fam.) janghinos, (pop.) îngalat, (reg.) imos, (fam.) împutit. (Ce om ~!)
socoti, SOCOTÍ vb. 1. (MAT.) a calcula, (înv. si pop.) a numara. (~ cât fac 2 ori 2.) 2. (MAT.) a numara. (~ pâna la 10.) 3. a aprecia, a calcula, a estima, a evalua, a masura, a pretui. (A ~ valoarea unui obiect.) 4. a aprecia, a calcula, a potrivi. (A ~ ceva din ochi.) 5. a chibzui, a (se) gândi, a judeca. (Sa ~ cum e mai bine.) 6. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a gasi, a gândi, a judeca, a opina. (Eu ~ ca asa trebuie sa facem.) 7. a considera, a crede, a gasi, a vedea. (Aceasta circumstanta o ~ de bun augur.) 8. a considera. (Esop a ~ limba un mare rau.) 9. a considera, (fig.) a taxa. (Îl ~ drept mincinos.) 10. a se considera, a se crede, a se închipui, a se vedea, (pop.) a se tine. (Se ~ inteligent.) 11. a banui, a crede, a ghici, a gândi, a-si imagina, a-si închipui, a întrezari, a presupune, a prevedea, a sti, a visa, (rar) a prevesti, (înv. si reg.) a nadai, (reg.) a chibzui, a probalui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ ca se va întâmpla astfel?) 12. a crede, a presupune, (frantuzism) a prezuma, (reg.) a probalui, (înv.) a supoza. (~ ca vom pleca în doua zile.) 13. a se rafui. (Lasa ca ne ~ noi!)
smoc, SMOC s. v. buchet, ghioc, gramada, legatura, maldar, manunchi, teanc, vraf.
smârcos, SMÂRCÓS adj. (GEOGR.) mlastinos, mocirlos, (pop.) baltos, rovinos, (reg.) bahnos, mlacos, râtos, (Transilv. si Mold.) marghilos, plostinos. (O regiune ~oasa.)
smârc, SMÂRC s. (GEOGR.) baltoaca, mlastina, mocirla, (rar) baltac, (pop.) rovina, (înv. si reg.) baltis, (reg.) bahna, bahnis, bulhac, mlaca, mlasnita, molastina, rât, tâlbarita, tau, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bara, (prin Bucov.) balastioaga, (prin Mold.) bâlc, (Transilv. si Mold.) marghila, (Mold., Bucov. si Transilv.) plostina, (înv.) batac, baltina, paluda, pistelnita. (S-a înecat în ~.)
smintit, SMINTÍT adj., s. 1. adj., s. v. nebun. 2. adj. v. nebunesc. 3. adj. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, ticnit, zanatic, zapacit, zurliu, (rar) dezmetic, (pop.) desucheat, palavatic, silhui, (înv. si reg.) prilestit, (reg.) sucheat, tui, (Mold.) tuies, zalud, zarghit, (înv.) turluliu, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) smucit, trasnit, tacanit. (Ce tip ~!)
smicura, SMICURÁ vb. v. biciui, dezghioca, marunti, pisa sfarâma, sfichiui, zdrobi.
slinos, SLINÓS adj. 1. v. murdar. 2. jegos, mânjit, murdar, nespalat, soios, (pop. si fam.) janghinos, (pop.) îngalat, (reg.) imos, (fam.) împutit. (Om ~.)
fileu, FILÉU s. n. 1. tesatura în forma de retea, cu ochiuri patrate; plasa. ♢ (tenis, volei etc.) plasa dreptunghiulara întinsa între doi stâlpi, care desparte în doua terenul de joc. ♢ plasa, retea subtire si deasa cu care se leaga parul. 2. tricot cu orificii uniform repartizare pe suprafata lui. (< fr. filet)
filet, FILÉT s. n. 1. sant elicoidal realizat într-o piesa metalica sau de lemn, care serveste la însurubarea acesteia într-alta piesa; ghivent. 2. formatie anatomica foarte subtire în forma de fir. (< fr. filet)
sitazânelor, SITA-ZÂNELOR s. v. ciulin, ghimpe, scai, scaiete, turta.
sinaxar, SINAXÁR s. (BIS.) minologhion, (rar) legenda.
simula, SIMULÁ vb. 1. a se face, a se preface, (reg.) a se marghioli, (înv.) a se fatarnici. (~ ca e nebun.) 2. (rar) a mima. (Un râs care ~ veselia.)
simetrie, SIMETRÍE s. 1. armonie, concordanta, echilibru, potrivire, proportie, proportionalitate, (fig.) simfonie. (O perfecta ~ a elementelor unui ansamblu.) 2. (MAT.) corespondenta. (~ unghiurilor.)
sighincă, SIGHÍNCĂ s. v. sadelca.
sighinaş, SIGHINÁS adj. v. debil, delicat, firav, fragil, gingas, pirpiriu, plapând, prizarit, sfrijit, slab, slabanog, slabut, subred.
sighiartău, SIGHIARTĂU s. v. curelar.
sighiartărie, SIGHIARTĂRÍE s. v. curelarie.
sfrijit, SFRIJÍT adj. 1. chircit, degenerat, închircit, nedezvoltat, pipernicit, pirpiriu, pricajit, prizarit, (rar) nevoias, slab, sterp, (înv. si reg.) scazut, (reg.) izinit, obidnic, pimnicit, pizghirit, rait, sistav, (prin Ban.) miciculat, (prin Bucov. si Transilv.) prilestit, (prin Olt.) târcav. (Planta ~.) 2. costeliv, jigarit, pipernicit, pirpiriu, prapadit, prizarit, rapciugos, slab, slabanog, uscat, uscativ, (rar) uscacios, (înv.) mârsav, rau, sec, secatiu, secativ, (reg.) ogârjit, (Mold. si Transilv.) pogârjit. (Vita ~.) 3. debil, delicat, firav, fragil, gingas, pirpiriu, plapând, prizarit, slab, slabanog, slabut, subred, (pop.) pitigaiat, (înv. si reg.) mârsav, ticalos, (reg.) gubav, morânglav, (Munt. si Transilv.) sighinas, (Munt. si Olt.) sistav. (Un copil ~; o constitutie ~.) 4. scheletic, slab, (pop. si fam.) jigarit, pricajit, (reg.) zalezit, (prin Munt. si Olt.) sfoiegit. (Ce om ~!)
sfredeluş, SFREDELÚS s. 1. (TEHN.) burghias, (reg.) sfredelas, sfredeleac, sfredelecas, sfredelecut. 2. (ENTOM.) sfredel. (~ul este omida fluturelui numit rachitar.)
sfredelulmic, SFREDELULMÍC s. v. burghiul.
sfredelulpământului, SFREDELUL-PĂMÂNTULUI s. v. burghiul.
sfredelecuţ, SFREDELECÚŢ s. v. burghias, sfredelus.
sfredeleac, SFREDELEÁC s. v. burghias, ochiul-boului, pitulice, sfredelus.
sfredelecaş, SFREDELECÁS s. v. burghias, sfredelus.
sfredelaş, SFREDELÁS s. v. burghias, ochiul-boului, pitulice, sfredelus.
sfredel, SFRÉDEL s. 1. burghiu. 2. (TEHN.) (pop.) spitelnic. (Cu ~ul se fac gauri în capatâna rotii carutei.) 3. (ENTOM.) sfredelus. (~ul este omida fluturelui numit rachitar.) 4. (ASTRON.; art.) (reg.) spitelnicul (art.), câinele-mic, iezii-caprei (pl.).
feston, FESTÓN s. n. 1. broderie în forma de mici semicercuri pe marginea unui obiect de pânza. 2. motiv decorativ care imita o astfel de broderie. 3. ghirlanda de cute periglaciare sau tectonice. (< fr. feston, it. festone)
sferă, SFÉRĂ s. 1. (GEOM.) suprafata sferica. 2. glob, (rar) rotoghila. (O ~ de metal.) 3. v. glob. 4. ambianta, anturaj, cadru, cerc, mediu, societate, (înv.) mijloc, (fig.) atmosfera, climat. (În ce ~ se învârte?) 5. cadru, cerc, câmp, domeniu, sector, tarâm, zona. (~ de preocupari.) 6. arie, compartiment, domeniu, sector. (~ de aplicare.) 7. (LOG.) denotatie, extensiune.
sfarghie, SFÁRGHIE s. v. aschie, surcea, surcica, tandara.
sfanţ, SFANŢ s. 1. v. pitac. 2. (înv. si reg.) husas. (Vechea moneda maghiara numita ~.)
semnuladucerii, SEMNUL ADÚCERII s. v. ghilimele, semnele citarii.
semn, SEMN s. 1. indicator, jalon, reper. (Ca ~ este un stâlp de piatra.) 2. (reg.) zaloaga. (~ de carte.) 3. marca. (~ distinctiv aplicat pe un obiect.) 4. semn grafic = caracter. (Un scris cu tot felul de ~.) 5. (LINGV.) semn de punctuatie = semn ortografic; semnele citarii v. ghilimele; semn ortografic = semn de punctuatie; semnul exclamatiei v. semnul exclamarii; semnul exclamarii = semnul exclamatiei, (rar) punct al mirarii, punct de exclamatie; semnul întrebarii = (înv.) punct de întrebare, semn întrebator, semn raspunzator. 6. semn zodiacal = zodiac, zodie. 7. constelatie, zodie. (Cele 12 ~ ale zodiacului.) 8. tinta, (prin Transilv. si Ban.) saiba, (înv.) tel. (Trage cu pusca la ~.) 9. (MED.) cicatrice, urma, (rar) rana, stigmat, (înv. si reg.) beleazna, (prin nord-estul Olt.) pupaza. (I-a ramas un ~ de la plaga.) 10. urma. (N-a lasat nici un ~ al trecerii sale pe aici.) 11. însemn, simbol. (Sceptrul era ~ul puterii domnitorului.) 12. dovada, indicatie, indiciu, marturie, pilda, proba, (livr.) testimoniu, (înv. si reg.) scrisoare, (înv.) raspuns. (Exista numeroase ~ în sprijinul ...) 13. amintire. (Îi cere un ~ spre a nu-l uita.) 14. semnal. (La ~ul convenit, a aparut.) 15. manifestare, simptom. (Are ~e de nebunie.) 16. piaza, prevestire, (livr.) augur. (~ bun sau rau.) 17. atribut, calitate, caracter, caracteristica, însusire, nota, particularitate, proprietate, specific, trasatura, (reg.) însusietate, (fig.) amprenta, marca, pecete, sigiliu, timbru. (Câteva ~ esentiale ale acestui fenomen.)
semen, SÉMEN s. (TEHN.) ghin. (~ pentru taierea copcilor în gheata.)
sec, SEC adj., s. v. bleg, incapabil, infirm, invalid, nataflet, natarau, natâng, necapabil, neghiob, neputincios, nerod, netot, prapadit, prost, prostanac, schilod, slabanog, stupid, tont, tontalau.
scopot, SCÓPOT s. v. departare, distanta, dusca, gât, gura, interval, înghititura, rastimp, sorbitura, spatiu, timp.
scolim, SCÓLIM s. v. anghinare.
far, FAR s. n. 1. turn în care este instalat un proiector puternic, ca reper în navigatie. 2. reflector montat în fata la automobile, la locomotive etc. 3. ansamblul velelor, vergelor si manevrelor unui catarg. 4. (fig.) ghid. (< fr. phare, lat. pharus, it. faro)
scobitoare, SCOBITOÁRE s. v. ciocanitoare, dalta, ghionoaie.
scobi, SCOBÍ vb. v. adânci, casca, ciopli, cresta, deschide, dezghioca, razui, râcâi, sapa, scotoci, scrijeli, sculpta, taia, zgâria.
scoarţă, SCOÁRŢĂ s. v. aschie, coaja, crusta, pojghita, portmoneu, portofel, rogojina, scândura, surcea, surcica, staif, tandara.
scoabă, SCOÁBĂ s. v. cioplitor, cutitoaie, ghin, gripca, maceasa, razus, tesla, zgârci.
fanere, FANÉRE s. n. pl. anexele pielii care protejeaza organismul (parul, unghiile). (< fr. phanères)
scândurică, SCÂNDURÍCĂ s. v. bulfeu, cruce, speteaza, stinghie.
falangetă, FALANGÉTĂ s. f. ultima falanga (II), care poarta unghia. (< fr. phalangette)
schimbătoare, SCHIMBĂTOÁRE s. (TEHN.) 1. cocârla, (reg.) cocârteala, corlobaie, crivea, dreptar, dric, gârloafa, lasatoare, lopatica, manusa, mâna, mutatoare, sabie, schimboi, slobozitor, stinghie, strâmbar, struneala, tindeche. (~ la plug.) 2. v. posada.
schimba, SCHIMBÁ vb. v. deghiza, travesti.
scăluş, SCĂLÚS s. v. bulfeu, calus, calut, cosas, cruce, speteaza, stinghie.
scăios, SCĂIÓS adj. v. ghimpos, maracinos, spinos, tepos.
scarlatină, SCARLATÍNĂ s. (MED.) (reg.) anghina, bubat, bube (pl.), cochinada, cochinar, coraca, fapt, foc, focarie, mârceav, mohorâciune, purpur, rosior, varsat, zapor.
scaraoţchi, SCARAÓŢCHI s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
scaloi, SCALÓI s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
scaivoinicesc, SCAIVOINICÉSC s. v. ghimpe, scaiete, scai-ghim-pos, varga-ciobanului.
scaiuldracului, SCAIUL-DRÁCULUI s. v. ghimpe, scaiete, scai-ghimpos.
scaimărunt, SCAIMĂRÚNT s. v. ghimpe, scaiete, scai-ghim-pos, turita, turita-mare.
scaiete, SCAIÉTE s. (BOT.) 1. (Onopordon acanthium) ciulin, ghimpe, scai, (reg.) palamida, sita-zânelor. 2. (Echinops sphaerocephalus) rostogol, scai, (reg.) arici, capatânoasa, maciuca-ciobanului. 3. (Centaurea calcitrapa) ghimpe, scai-ghimpos, (reg.) vadana, pasul-dropiei, scai-marunt, sca-iul-dracului, scai-voinicesc. 4. (Carduus kerneri) spin, (reg.) scai. 5. scaietele-popii (Xanthium strumarium) = (reg.) cornuti (pl.), purcelas.
scai, SCAI s. (BOT.) 1. (Onopordon acanthium) ciulin, ghimpe, scaiete, (reg.) palamida, sita-zânelor. 2. (Echinops sphaerocephalus) rostogol, scaiete, (reg.) arici, capatânoasa, maciuca-ciobanului. 3. (Cirsium vulgare) (reg.) crapusnic, ghimpe, scaiete. 4. scai-albastru (Eryngium planum) = scai-vânat, (reg.) maracini (pl.), samca, buruiana-zmeului, spin-albastru, spin-de-muceda, spinul-vântului, spin-vânat, sipul-vântului; scai-galben (Centaurea solstitialis) = (reg.) palamida, vadana, zglavoc-galben; scai-ghimpos (Centaurea calcitrapa) = ghimpe, scaiete, (reg.) vadana, pasul-dropiei, scai-marunt, scaiul-dracului, scai-vornicesc; scaiul-dracului (Eryngium campestre) = (reg.) amarea, îndracita, rostogol, scaius, sperioasa, spin, tavalici, buruiana-muceda, caruta-dracului, iarba-magarului, scaiul-vântului, spinta-dracului, sporiul-casei; scai-vânat (Eryngium planum) = scai-albastru, (reg.) maracini (pl.), samca, buruiana-zmeului, spin-albastru, spin-de-muceda, spinul-vântului, spin-vânat, sipul-vântului.
săzdanie, SĂZDÁNIE s. v. animal, creatura, dobitoc, faptura, fiinta, lighioana, necuvânta-tor, vietate, vietuitoare.
extern, EXTÉRN, -Ă I. adj. aflat în afara, din afara; exterior. o politica ~a = politica unui stat fata de celelalte state; unghi ~ = fiecare dintre unghiurile formate de doua drepte taiate de o secanta si aflat în afara lor. ♢ (despre medicamente) care se administreaza la suprafata corpului. II. s. m. f. 1. elev, ucenic care locuieste si ia masa în afara scolii. 2. student în medicina practicant într-o clinica. (< fr. externe, lat. externus)
sălbăţie, SĂLBĂŢÍE s. (BOT.; Lolium temulentum) (reg.) betie, ciormoiag, nagara, nebunarita, nebuneala, neghina, obsiga, odos, zizanie.
exterior, EXTERIÓR, -OÁRĂ I. adj. din afara; extern. o (mat.) unghi ~ = fiecare dintre unghiurile formate de o latura a unui poligon cu prelungirea altei laturi; comert ~ = relatiile comerciale ale unui stat cu statele straine. II. s. n. 1. partea din afara a unui lucru; fatada. 2. înfatisare, tinuta. (< fr. extérieur, lat. exterior)
sălbăticitură, SĂLBĂTICITÚRĂ s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, salbaticiune.
sălbăticie, SĂLBĂTICÍE s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, paleolitic, salbaticiune.
sălbăticime, SĂLBĂTICÍME s. v. barbarie, bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, primitivism, primitivitate, salbaticie, salbaticiune.
săghieş, SĂGHIÉS s. v. cinteza.
săgetătură, SĂGETĂTÚRĂ s. v. înjunghietura, întepatura, junghi, junghietura.
săgeta, SĂGETÁ vb. v. deochea, detuna, fulgera, înjunghia, întepa, trasni.
săgeată, SĂGEÁTĂ s. v. coarda, cordar, fulger, înjunghietura, întinzator, întepatura, junghi, junghietura, pârghie, sabiuta, struna, trasnet, trasnitura.
sădelcă, SĂDÉLCĂ s. (AGRIC.) (reg.) sadelnita, sadila, sighinca. (~ pentru sadit rasadurile.)
săcretul, SĂCRÉTUL s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
saţ, SAŢ s. v. aversiune, dezgust, ghiftuire, greata, îmbuibare, îndopare, îngretosare, lacomie, nesat, oroare, repulsie, saturare, scârba, sila.
saşiu, SASÍU adj., adv. 1. adj. chiorâs, crucis, încrucisat, piezis, strabic, (pop.) spanchiu, zbanghiu, (reg.) bazaochi, ceacâr, ceur, chior, honchiu, poncis, (prin Transilv.) chiomb. (Ochi ~ii; privire ~.) 2. adv. chiondorâs, chiorâs, crucis, încrucisat, strâmb, (pop.) piezis, spanchiu, (reg.) poncis. (Priveste, se uita ~.)
sarsailă, SARSAÍLĂ s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, lucifer, naiba, necuratul, satana, satana, scaraotchi, tartor.
sarsan, SARSÁN s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
sarghie, SARGHÍE s. v. masa, taraba, tejghea.
sapă, SÁPĂ s. v. brazdar, cazma, fier lat, ghionoi, hârlet, rarita, sapaliga.
sacsie, SACSÍE s. v. ghiveci, glastra.
sacrifica, SACRIFICÁ vb. 1. a jertfi, (înv.) a comânda, a înjunghia, a pocloni. (A ~ ceva (divinitatii.) 2. a-si da, a-si jertfi. (Si-a ~ viata pe câmpul de lupta.) 3. a (se) jertfi. (S-a ~ pentru binele omenirii.)
exînscris, EXÎNSCRÍS, -Ă adj. (mat.; despre cercuri) tangent unei laturi a unui triunghi si prelungirilor celorlalte doua. (dupa fr. exinscrit)
rotoghilă, ROTOGHÍLĂ s. v. glob, sfera.
roşăţea, ROSĂŢEÁ s. (BOT.; Butomus umbellatus) (reg.) ghiocel, papurica, crin-de-apa, crin-de-balta, fânul-camilei, fânul-câinelui, garoafa-de-apa, micsunea-de-balta, micsuneaua-apei, papura-de-ro-gojina, pipirig-înflorit.
ronghioş, RÓNGHIOS adj. v. jegos, mânjit, murdar, negru, nespalat, patat, rapanos, slinos, soios.
ronghi, RONGHI s. v. buleandra, cârpa, fleandura, gloaba, mârtoaga, otreapa, petica, zdreanta.
rocoţea, ROCOŢEÁ s. (BOT.; Stellaria graminea) (reg.) intita, ochisor, racovina, râhna, sclipet, steluta, buruiana-junghiului, iarba-casunatului.
roade, ROÁDE vb. 1. (reg.) a mezdri. (Un animal care ~ hrana.) 2. a (se) toci, a (se) uza. (Covorul s-a ~.) 3. v. ponosi. 4. a mânca. (Nu-ti mai ~ unghiile.) 5. a (se) distruge, a (se) mânca. (Moliile au ~ haina.) 6. v. ataca. 7. v. eroda. 8. a (se) macina, a (se) mânca, a (se) sapa, a (se) scobi. (Apa ~ malul.) 9. a bate, a freca, a glodi. (Ma ~ pantofii.)
râşchig, RÂSCHÍG s. v. ghiuden.
rândunicădemare, RÂNDUNICĂ-DE-MÁRE s. v. chirighita, pescarus, râbar.
râcâială, RÂCÂIÁLĂ s. 1. v. scurmare. 2. zgâriere, (pop.) zgreptanare. (~ unui obiect cu unghiile.) 3. zgân-darire, (pop.) scociorâre, (reg.) zgâncilire, (Olt.) zgâmaire. (~ unei rani.)
râcâi, RÂCÂÍ vb. 1. v. scurma. 2. a zgâria, (pop.) a zgreptana. (A ~ cu unghiile un obiect.) 3. v. zgândari. 4. a razui, (rar) a scobi. (~ pipa spre a o curata.)
ridicol, RIDÍCOL adj., s. 1. adj. v. buf. 2. s. (rar) ridiculitate. (~ul unei situatii.) 3. adj. comic, rizibil. (Are o înfatisare ~.) 4. adj. v. caraghios. 5. adj. v. derizoriu.
reţine, REŢÍNE vb. 1. v. aresta. 2. v. împiedica. 3. a înfrâna, a struni, (înv. fig.) a hatui. (Te rog sa-i mai ~, sunt prea zburdalnici.) 4. a-si opri, a-si stapâni, (rar) a-si prididi, (fig.) a-si înghiti. (A-si ~ lacrimile.) 5. v. abtine. 6. v. opri. 7. a opri, a pastra. (~ restul!) 8. v. rezerva. 9. v. pastra. 10. a pastra. (Solul ~ umiditatea.) 11. v. observa. 12. v. semnala.
evaporit, EVAPORÍT s. n. roca sedimentara (sare gema, ghips etc.) care se formeaza prin evaporarea apei de mare (dintr-o laguna). (< fr. évaporite)
renghi, RENGHI s. v. farsa, festa, ghidusie, gluma, pacaleala, pacalitura, pozna, strengarie.
remeneacă, REMENEÁCĂ s. v. bulfeu, cruce, speteaza, stinghie.
relegaţie, RELEGÁŢIE s. v. alungare, exilare, expulzare, gonire, izgonire, ostracizare, proscri-ere, surghiunire.
relega, RELEGÁ vb. v. alunga, exila, expulza, goni, izgoni, ostraciza, proscrie, surghiuni.
relegare, RELEGÁRE s. v. alungare, exilare, expulzare, gonire, izgonire, ostracizare, proscri-ere, surghiunire.
relegat, RELEGÁT adj., s. v. alungat, exilat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit.
regiune, REGIÚNE s. 1. loc, teren, tinut, zona. (Nu cunoaste bine ~.) 2. v. loc. 3. tinut, (înv.) latura. (În ce ~ ne aflam?) 4. v. meleag. 5. loc, parte, tinut. (Vezi cum e si prin alte ~i.) 6. v. teritoriu. 7. tinut, zona, (înv.) oblastie, olat. (În ~ile calde.) 8. suprafata, teritoriu, zona. (O ~ arida.) 9. v. zona. 10. (ANAT.) regiune inghinala = (înv. si pop.) stinghie.
regenerare, REGENERÁRE s. 1. (BIOL.) crestere, refacere, regenerescenta, (înv.) regeneratie. (Proces de ~ a unui organ.) 2. crestere, refacere. (~ unei unghii cazute.) 3. (BIOL.) (înv.) preînnoiala, preînnoire. (~ sângelui.) 4. (înv.) regeneratie, (fig.) înnoire. (~ naturii.)
regenera, REGENERÁ vb. 1. a creste, a se reface. (I s-a ~ unghia cazuta.) 2. (fig.) a se înnoi. (Natura se ~.)
refacere, REFÁCERE s. 1. v. reparatie. 2. v. restaurare. 3. v. re-stabilire. 4. v. modificare. 5. v. reconstituire. 6. (LINGV.) v. reconstructie. 7. v. redresare. 8. reconstructie. (Anii ~ii.) 9. v. înviorare. 10. v. regenerare. 11. crestere, regenerare. (~ unei unghii cazute.) 12. (MED.) îndreptare, înfiripare, v. însanatosire. 13. v. întremare.
rectangul, RECTÁNGUL s. v. dreptunghi.
rectangular, RECTANGULÁR adj. v. dreptunghiular.
răvar, RĂVÁR s. v. cratita, ghiveci, glastra, oala, strecuratoare.
răspăr, RĂSPĂR s. v. baboi, biban, ghibort.
rădăcinădepiperalb, RĂDĂCINĂDEPIPERÁLB s. v. ghimber.
raportor, RAPORTÓR s. 1. (înv.) raportator. (A fost desemnat ~ la congres.) 2. (MAT.) (înv.) transportator. (Cu ~ul se masoara unghiurile.)
estrapadă, ESTRAPÁDĂ s. f. 1. forma de tortura constând în a ridica pe condamnat la o oarecare înaltime cu o frânghie si apoi a-l lasa sa cada cu brutalitate, de mai multe ori, pâna aproape de pamânt. 2. miscare de gimnastica constând în a suspenda corpul în mâini si a-l face sa treaca printre bratele departate. (< fr. estrapade)
ramolit, RAMOLÍT adj., s. 1. adj. v. senil. 2. s. babalâc, baccea, cazatura, hodorog, (reg. si fam.) ghiuj, (reg.) jap, matuf, (prin Mold.) babalau, (fig.) hârb. (A ajuns un ~.)
putinică, PUTINÍCĂ s. (reg.) bradoaie, putinioara, (Transilv.) ghiobulet. (~ cu brânza.)
putină, PÚTINĂ s. (pop.) barbânta, (Transilv.) ghiob, pârlau, (prin Transilv.) siroada, (Transilv., Maram. si Mold.) toc. (O ~ cu brânza.)
putere, PUTÉRE s. 1. v. capacitate. 2. v. energie. 3. v. barbatie. 4. fermitate, tarie. (N-a avut suficienta ~ sa ...) 5. v. tarie. 6. v. posibilitate. 7. voie, vointa. (Cu de la sine ~.) 8. conducere, (fig.) cârma. (A ajuns la ~.) 9. v. împuternicire. 10. autoritate, (înv.) tarie. (Însemnele ~ii.) 11. autoritate, (astazi rar) stapânire. (Reprezentantul ~ii.) 12. legalitate, valabilitate, valoare, (înv.) tarie. (~ a unui înscris.) 13. valabilitate, valoare. (Actul acesta are ~ de lege.) 14. v. autoritate. 15. v. forta. 16. v. armata. 17. (concr.) stat, tara, (înv.) putinta. (Marile, micile ~i.) 18. (concr.) v. somitate. 19. v. dominatie. 20. v. influenta. 21. influenta, înrâurire, trecere, (fig.) greutate. (Om cu ~.) 22. eficacitate, valoare. (~ nutritiva.) 23. eficacitate. (~ de germinatie a semintelor.) 24. v. intensitate. 25. v. trainicie. 26. v. toi. 27. v. însusire. 28. (MAT.) (înv.) potenta. (a 2-a a unui numar.) 29. putere maritoare unghiulara v. grosisment.
puşca, PUSCÁ vb. v. împusca, înjunghia.
pustiul, PUSTÍUL s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
pur, PUR s. v. ai salbatic, aiul sarpelui, arpagic, ceapa-ciorii, ghiocel, hagima, lumânare, lumânarica, praz.
punte, PÚNTE s. v. chinga, coarda, cordar, pârleaz, pod, posada, schimbatoare, stinghie.
punguţă, PUNGÚŢĂ s. pungulita, pungusoara, (reg.) pun-ghita. (O ~ cu bomboane.)
punghiţă, PUNGHÍŢĂ s. v. pungulita, pungusoara, punguta.
puncău, PUNCĂU adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
pumnal, PUMNÁL s. sticlet, (înv. si pop.) jungher, junghi, (înv. si reg.) sis, (înv.) pumnar, (arg.) suriu. (Lovitura de ~.)
pughilareş, PUGHILÁRES s. v. portmoneu, portofel.
prunar, PRUNÁR s. 1. (Rhynchites cupreus) v. burghias. 2. (Rhynchites bacchus) gargarita-prunului.
projitură, PROJITÚRĂ s. v. ghidusie, gluma, nazbâtie, nazdravanie, nebunie, pozna, strenga-rie.
prujă, PRÚJĂ s. v. ghidusie, gluma, nazbâtie, naz-dravanie, nebunie, pozna, strengarie.
provideţ, PROVÍDEŢ s. v. ghicitor, prezicator.
proţap, PROŢÁP s. 1. v. oiste. 2. v. pârghie. 3. pârghie. (~ la fântâna.)
erinaceu, ERINACÉU, -ÉE adj. cu ghimpi, asemanator cu un arici. (< fr. érinacé, lat. erinaceus)
prostime, PROSTÍME s. v. dobitocie, ignoranta, imbe-cilitate, incultura, modestie, neghio-bie, nepricepere, nerozie, nestiinta, prosteala, prostie, simplicitate, simpli-tate, tâmpenie.
prostie, PROSTÍE s. 1. natângie, neghiobie, nerozie, stupiditate, stupizenie, (rar) natângeala, netotie, tontie, (frantuzism rar) sotiza, (înv. si reg.) nataraie, (înv.) narozenie, (fam.) zevzecie. (E de-o ~ proverbiala.) 2. dobitocie, imbecilitate, natângie, neghiobie, nerozie, prosteala, tâmpenie, (înv.) prostime. (A dat dovada de o mare ~.) 3. (concr.) gogomanie, natângie, neghiobie, nerozie, nesocotinta, stupiditate, (rar) netotie, (înv. si reg.) nataraie. (Mare ~ a spus.) 4. dobitocie, idiotenie, idiotie, imbecilitate, ineptie, neghiobie, nerozie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, (înv.) prostaticie. (Ce e ~ asta?) 5. v. absurditate. 6. gafa, pozna. (A comite o ~.) 7. v. copilarie. 8. v. maruntis.
prosteşte, PROSTÉSTE adv. 1. necugetat, neghiobeste, nero-zeste, stupid. (S-a comportat ~.) 2. dobitoceste. (Înjura ~.) 3. v. nebuneste.
prostesc, PROSTÉSC adj. 1. natâng, neghiob, neghiobesc, nerod, nerozesc, netot, stupid, (livr.) inept, (înv.) prostatic. (O atitudine ~easca.) 2. dobitocesc. (O vorba ~easca.) 3. v. nebunesc. 4. v. absurd.
prosteală, PROSTEÁLĂ s. 1. dobitocie, imbecilitate, neghiobie, nerozie, prostie, tâmpenie, (înv.) prostime. (Era de-o ~ proverbiala.) 2. v. capriciu.
prostăticie, PROSTĂTICÍE adj., s. v. dobitocie, idiotenie, idiotie, ignoranta, imbecilitate, incul-tura, ineptie, neghiobie, nepricepere, nerozie, nestiinta, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie.
prostănatic, PROSTĂNÁTIC adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
prostatic, PROSTÁTIC adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
prostatic, PROSTÁTIC adj. v. degajat, dezinvolt, firesc, modest, natural, neafectat, neartificial, necautat, neghiobesc, neprefacut, nerozesc, nesilit, nestudiat, prostesc, simplu, spontan, umil.
prostan, PROSTÁN adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
prost, PROST adj., s., adv. 1. adj., s. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prostanac, stupid, tont, tontalau, (înv. si pop.) nauc, (pop. si fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. si reg.) natântoc, prostan, prostatic, prostanatic, (reg. si fam.) sui, (reg.) bleot, habauc, mangosit, metehau, meteleu, motoflete, motolog, mutalau, natantol, nabârgeac, natabâz, natânt, natrui, natrut, navleg, navligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricajit, puncau, talalau, talâmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) boblet, (Mold.) cheraples, (prin Transilv., Mold. si Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. si Olt.) lud, (Transilv. si Ban.) nahui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. si Maram.) suietic, (Mold.) tanau, (Bucov.) talasman, (prin Olt. si Munt.) tarantuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) flet, gagauta, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai esti, amice, de-ai putut sa faci asa ceva!) 2. adj. v. naiv. 3. adj., s. v. incult. 4. adj., s. v. incapabil. 5. adj. v. netalentat. 6. adj. v. nereusit. 7. adv. v. anapoda. 8. adj. v. inferior. 9. adj. v. nefavorabil. 10. adj. v. redus. 11. adj., adv. v. incorect. 12. adj. v. greu. 13. adj. v. neplacut. 14. adj. v. rau. 15. adv. v. rau. 16. adv. insuficient, putin, rau. (O munca ~ platita.)
proscriere, PROSCRÍERE s. v. exil, exilare, pribegie, surghiun, surghiunire.
proscripţie, PROSCRÍPŢIE s. v. exil, exilare, pribegie, surghiun, surghiunire.
proscriere, PROSCRÍERE s. 1. v. surghiunire. 2. v. interzicere.
proscrie, PROSCRÍE vb. 1. v. surghiuni. 2. v. interzice. 3. v. dez-aproba.
proroci, PROROCÍ vb. 1. v. prezice. 2. v. ghici.
eponichium, EPONICHÍUM s. n. fâsie subtire a pliului de piele atasat la baza unghiei. (< lat. eponychium)
epiziocel, EPIZIOCÉL s. n. hernie inghino-vaginala. (< fr. épisiocèle)
procletul, PROCLÉTUL s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
probălui, PROBĂLUÍ vb. v. adeveri, arata, atesta, banui, cauta, certifica, confirma, crede, demonstra, dovedi, ghici, gândi, imagina, încerca, închipui, întari, întrezari, marturisi, presupune, prevedea, proba, socoti, sprijini, stabili, sustine, sti, ta-tona, verifica, visa.
priveghi, PRIVÉGHI s. v. paza, paznic, pazitor, priveghere, straja, strajer, strajuire, supraveghere, supraveghetor, trezie, veghe, veghere.
priveghi, PRIVÉGHI s. priveghere, (reg.) prevedenie, prevedere, (înv.) privegheat. (~ la un mort.)
priveghere, PRIVEGHÉRE s. 1. v. veghe. 2. v. priveghi. 3. v. priveghi.
privegheat, PRIVEGHEÁT s. v. priveghere, priveghi.
primăvăriţă, PRIMĂVĂRÍŢĂ s. v. ghiocel.
primăvăruţă, PRIMĂVĂRÚŢĂ s. v. ghiocel.
priceput, PRICEPÚT adj. 1. v. îndemânatic. 2. abil, destept, dibaci, ingenios, iscusit, istet, îndemânatic, mester, (pop.) mehenghi, (înv. si reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) mestesugaret, practic, (fam. fig.) breaz. (Un meserias ~.) 3. v. com-petent. 4. v. inteligent. 5. v. autorizat. 6. v. ex-perimentat.
pricăjit, PRICĂJÍT adj., s. v. afurisit, bleg, blestemat, câinos, hain, îndracit, lepros, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, rau, stupid, ticalos, tont, tontalau.
prezicător, PREZICĂTÓR s. 1. v. ghicitor. 2. v. profet.
prezice, PREZÍCE vb. 1. a prevesti, a profetiza, a profeti, a proroci, a vesti, (înv. si reg.) a plazui, a prepune, (prin Transilv.) a pohibi, (înv.) a meni, a proro-cestvui. (Ce a ~ sfântul?) 2. v. ghici.
prevesti, PREVESTÍ vb. v. avertiza, banui, crede, ghici, gândi, imagina, informa, închipui, înstiinta, întrezari, presupune, prevedea, preveni, socoti, sti, visa.
prevesti, PREVESTÍ vb. 1. v. prezice. 2. v. ghici. 3. a face. (Porcul ~ a ninsoare) 4. a anticipa, a anunta, a vesti, (rar) a promite. (Vântul ~ o furtuna.)
prevedere, PREVEDÉRE s. v. diafanitate, presentiment, presimtire, priveghere, priveghi, trans-parenta.
prevedenie, PREVEDÉNIE s. v. priveghere, priveghi.
enoptromanţie, ENOPTROMANŢÍE s. f. pretinsa arta de a ghici cu ajutorul unei oglinzi despre care se spunea ca ar avea forte magice. (< fr. énoptromancie)
enigmă, ENÍGMĂ s. f. 1. lucru greu de înteles, de lamurit; taina, mister. ♢ ghicitoare. 2. joc distractiv (în versuri), ca o ghicitoare; sarada. (< fr. énigme, lat. aenigma, gr. ainigma)
enigmist, ENIGMÍST, -Ă s. m. f. cel care compune sau dezleaga ghicitori, enigme; specialist în enigmistica. (< it. enigmista)
preghiţă, PRÉGHIŢĂ s. v. policioara, polita, stinghie.
preface, PREFÁCE vb. v. contraface, deghiza, face, falsifica, gati, pregati, prepara, talmaci, traduce, transpune, travesti.
praveţ, PRÁVEŢ s. v. calauza, ghid, îndreptar, îndrumar, îndrumator.
encarpă, ENCÁRPĂ s. f. ghirlanda de flori, de fructe în relief, folosita ca ornamentatie la constructiile antice. (< fr. encarpe)
poziţie, POZÍŢIE s. 1. atitudine, port, poza, tinuta, (livr.) alura, postura, (rar) statiune. (Are o ~ corecta a corpului.) 2. v. figura. 3. v. asezare. 4. v. unghi. 5. v. situatie. 6. v. loc. 7. v. conditie. 8. v. rang. 9. v. demnitate. 10. caz, circumstanta, conditie, conjunctura, ipostaza, împrejurare, postura, situatie, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În aceasta ~ nu poate actiona.)
povârghie, POVÂRGHIE s. v. clina, coasta, coborâs, costisa, muchie, panta, povârnis, pripor, repezis, scoborâs, versant.
povăţui, POVĂŢUÍ vb. v. calauzi, cârmui, comanda, conduce, dirigui, dirija, domni, ghida, guverna, îndruma, orienta, stapâni.
potârnog, POTÂRNÓG s. v. brânci, ghiont, izbitura, îm-brânceala, îmbrâncitura, împinsatura, pumn.
poşovaică, POSOVÁICĂ s. v. ghidusie, gluma, nazbâtie, nazdravanie, nebunie, pozna, strenga-rie.
poşomogi, POSOMÓGI s. pl. v. poghirca.
portofel, PORTOFÉL s. portmoneu, (prin Transilv.) buchelar, (Transilv.) pughilares, (prin Bucov.) puleart, (Ban. si Transilv.) slaitaf, (înv.) portmoneta, portofoliu, (arg.) coaja, scoarta. (Îsi tine banii în ~.)
elongaţie, ELONGÁŢIE s. f. 1. valoarea într-un moment dat a deplasarii unui corp fata de pozitia sa de echilibru. 2. distanta unghiulara dintre un astru si Soare, în raport cu Pamântul. 3. (med.) întindere a unui membru al corpului. (< fr. élongation, lat. elongatio)
popândi, POPÂNDÍ vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti.
pop, POP s. v. chinga, fus, prepeleac, stinghie.
ponc, PONC adj, s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
elice, ELÍCE s. f. 1. curba care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con. 2. organ rotitor din doua sau mai multe pale fixate pe un butuc, care pune în miscare un avion, un vapor etc. (< fr. hélice)
poliloghie, POLILOGHÍE s. v. vorbarie.
poligon, POLIGÓN s. (GEOM.) (înv.) multunghi.
policioară, POLICIOÁRĂ s. 1. (reg.) policuta. (~ pentru carti.) 2. (TEHN.) polita, (reg.) preghita, primbla, salba, (Bucov. si Maram.) podhornita. (~ jugului.)
pojghiţă, POJGHÍŢĂ s. v. membrana, pielita.
pojghiţă, POJGHÍŢĂ s. 1. crusta. (O ~ la suprafata lichidului.) 2. v. coaja.
poghircă, POGHÍRCĂ s. (reg.) posomogi (pl.). (Firele nedezvoltate de cânepa se numesc poghirci.)
poghibală, POGHIBÁLĂ s. v. derbedeu, lepadatura, lichea, netrebnic, puslama, scârnavie, secatura.
podalghie, PODALGHÍE s. v. guta, podagra.
pocnetul, PÓCNETUL s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
pocănea, POCĂNEÁ s. v. pârghie.
poancă, POÁNCĂ s. v. animozitate, brânci, cearta, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie discutie, disensiune, disputa, divergenta, ghiont, gâlceava, izbitura, îmbrânceála, îmbrâncitura, împinsa-tura, învrajbire, litigiu, neîntelegere, vrajba, zâzanie.
pneumonie, PNEUMONÍE s. (MED.) (rar) pulmonie, (reg.) junghi, (înv.) peripneumonie.
plughiţă, PLUGHÍŢĂ s. v. calcâi, plaz, talpa.
pliurd, PLIURD adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
plevilă, PLÉVILĂ s. v. copilire, copilit, nagara, neghina, plivire, plivit, zizanie.
pleavă, PLEÁVĂ s. v. fufa, lepadatura, nagara, neghina, plevusca, zâzanie.
plaz, PLAZ s. (TEHN.) 1. calcâi, talpa, (reg.) bârsa, nada, piept, plasa, plughita, pod, (prin Dobr.) taban. (~ la plug.) 2. (la pl.) v. butuci.
plastru, PLÁSTRU s. v. ghips, ipsos.
pârlea, PÂRLEA s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, escroc, hot, impostor, încorno-ratul, înselator, naiba, necuratul, pungas, satana, sarlatan, snapan, tartor.
pârghie, PÂRGHIE s. (TEHN.) 1. (înv. si reg.) parânga, (reg.) matarânga, parmaclâc, (Mold.) tabârca, (înv.) mangeal. (~ de ridicat greutati.) 2. v. brat. (~ a unei balante.) 3. cârma, drug, oiste, protap. (~ la moara de vânt.) 4. (reg.) pocanea, terteleci. (~ la joagarul de busteni.) 5. v. protap. (~ la fântâna.) 6. (pop.) sageata. (~ la leagan.)
pârdalnicul, PÂRDÁLNICUL s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
pizghirit, PIZGHIRÍT adj. v. chircit, degenerat, închir-cit, nedezvoltat, pipernicit, pirpiriu, pricajit, prizarit, sfrijit.
piuă, PÍUĂ s. 1. (reg.) dârsta, (Transilv.) duba, (Transilv. si Bucov.) steaza, (Transilv. si Maram.) vâltoare, (înv.) menghina. (~ pentru împâslirea dimiei.) 2. (MIL.) (reg.) mojar, treasc. (Tunul primitiv numit ~.)
piuar, PIUÁR s. (pop.) morar, (reg.) dârstar, maiugar, (înv.) menghinegiu. (E ~ de profesie.)
egipţiene, EGIPŢIÉNE s. f. pl. caractere moderne de litera tipografica, cu constructie aproape geometrica si cu talpa dreptunghiulara. (< fr. égyptienne, germ. Egyptienne)
eghilet, EGHILÉT s. m. snur textil folosit ca ornament la uniforma militara. (< fr. aiguillete)
pipernicit, PIPERNICÍT adj. 1. chircit, degenerat, închircit, nedezvoltat, pirpiriu, pricajit, prizarit, sfrijit, (rar) nevoias, slab, sterp, (înv. si reg.) scazut, (reg.) izinit, obidnic, pimnicit, pizghirit, rait, sistav, (prin Ban.) miciculat, (prin Bucov. si Transilv.) prilestit, (prin Olt.) târcav. (Planta ~.) 2. v. slab.
pinten, PÍNTEN s. 1. (Mold.) spor, (înv.) dezghin. (~ la cizma unui calaret.) 2. (TEHN.) nas. (~ la o piesa.) 3. (reg.) castana, pipa. (~ format la piciorul calului.)
peşteţigănesc, PESTE-ŢIGĂNÉSC s. v. avat, ghidrin, palamida-de-balta.
peştecughimpi, PESTE-CU-GHÍMPI s. v. ghidrin.
peştecuţepi, PESTE-CU-ŢÉPI s. v. ghidrin.
pescăriţă, PESCĂRÍŢĂ s. v. chira-neagra, chirighita, pescarus, râbar.
pescăruş, PESCĂRÚS s. (ORNIT.) 1. v. martin. 2. v. pescar. 3. v. martin. 4. (Sterna si Alcedo) (livr.) goeland. 5. v. pescar. 6. (Sterna hirundo) chirighita, râbar, (reg.) pescar, pescarita, rândunica-de-mare. 7. v. pescarel. 8. v. pescaras. 9. (Alcedo hispida) (înv.) ielcovan.
pescar, PESCÁR s. v. bâtlan, chira-neagra, chirighita, pescarus, râbar, stârc cenusiu.
pescar, PESCÁR s. I. (reg.) pascalar, pescas, (înv.) majar. (E ~ de profesie.) II. (ORNIT.) 1. v. martin. 2. (Larus argentatus) pescarus. 3. (Larus canus) petrel. 4. (Larus minutus) (reg.) carabas. 5. pescar-de-mare (Larus) = martin-mare, pescar-mare, (reg.) carabas-de-mare, martin-de-iarna; pescar-mare v. martin-mare. pescar râzator v. martin. 6. (Sterna sandvicensis) chira, chirighita, pescarus, rândunea-maritima-mica. 7. v. pescarus.
perierghie, PERIÉRGHIE s. v. atentie, curiozitate, inte-res, luare-aminte.
pentagon, PENTAGÓN s. (GEOM.) (înv.) cinciunghi.
peltea, PELTEÁ s. v. poliloghie, vorbarie.
pehlivănie, PEHLIVĂNÍE s. v. escrocherie, ghidusie, gluma, hotie, impostura, înselaciune, înselatorie, nazbâtie, nazdravanie, nebunie, pozna, pungaseala, pungasie, sarlatanie, smecherie, strengarie.
ecoanson, ECOANSÓN s. n. 1. ornament triunghiular cuprins între doua arcade tangente legate la înaltime de un brâu orizontal; piatra care formeaza coltul ambrazurii unei ferestre sau usi. 2. finisare a colturilor unei încaperi. (< fr. écoinson)
pătrunde, PĂTRÚNDE vb. v. convinge, emotiona, ghici, impresiona, intui, încredinta, înduiosa, întrevedea, întrezari, întelege, misca, percepe, prevedea, pricepe, sesiza, tulbura.
eclimetru, ECLIMÉTRU s. n. instrument topografic pentru masurarea unghiurilor verticale (de panta sau zenitale). (< fr. éclimètre)
părângă, PĂRÂNGĂ s. v. pârghie, ranga, targa.
părâng, PĂRÂNG s. v. dughie, mei.
echiunghiular, ECHIUNGHIULÁR, -Ă adj. (mat.; despre un fascicul de directii sau de plane concurente) care formeaza unghiuri egale între oricare doua directii sau plane vecine. (< engl. equiangular)
echiunghi, ECHIÚNGHI adj. inv. cu unghiuri egale. (dupa fr. équiangle)
echino, ECHIN(O)-/ECHINI- elem. "arici", "cu ghimpi". (< fr. échin/o/-, echini-, cf. lat. echinus, gr. ekhinos)
pălămidă, PĂLĂMÍDĂ s. v. ciulin, galbinare, ghimpe, holera, limba-oii, scai, scaiete, scai-galben, talpa-ursului.
păgubos, PĂGUBÓS adj. v. ghinionist.
echilateral, ECHILATERÁL, -Ă adj. (despre triunghi) cu toate laturile egale. (< fr. équilatéral, lat. aequilateralis)
echer, ECHÉR s. n. 1. instrument de desen, triunghi dreptunghic, servind la trasarea perpendicularelor sau a paralelelor, la verificarea unghiurilor drepte etc. 2. instrument topografic pentru stabilirea a doua aliniamente perpendiculare pe teren. (< fr. équerre)
păducel, PĂDUCÉL s. 1. (BOT.; Crataegus monogyna) (reg.) cacadara, gherghin, maracine. 2. (BOT.; Crataegus oxycantha) (reg.) gherghim, maces, (înv.) ramn. 3. (MED.) (reg.) batatura, funigel, furnicel, must, paduchelnita, trântitura. (~ la talpa piciorului.)
păcatul, PĂCÁTUL s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
păcală, PĂCÁLĂ s. v. ademenire, amagire, farsa, festa, ghidusie, gluma, înselare, înselaciune, înselatorie, momire, pacaleala, pacalire, pacalit, pacalitura, pozna, prostire, prostit, strengarie, trisare.
paznic, PÁZNIC s. 1. paza, pazitor, straja, strajer, (astazi rar) priveghetor, (Mold.) sotnic, (înv.) prevegheu, pristav, priveghi, strajnic, strajuitor, veghe, veghetor. (E ~ pe câmp.) 2. v. gardian.
pază, PÁZĂ s. 1. straja, strajuire, supraveghere, veghe, veghere, (rar) pazit, priveghi, (înv. si pop.) priveghere, (reg.) pazeala, (înv.) nazirie, pazire. (Serviciul de ~.) 2. garda, straja, veghe, (înv., în Mold.) aret. (Sta de ~.) 3. v. aparare. 4. v. grija. 5. v. paznic. 6. v. santinela. 7. v. garda.
patrulater, PATRULATÉR s. (GEOM.) (rar) tetragon, (înv.) patrucolturat, patrunghi.
patrunghi, PATRÚNGHI s. v. patrulater.
pasuldropiei, PASUL-DRÓPIEI s. v. ghimpe, scaiete, scai-ghim-pos.
pasmarghiol, PASMARGHIÓL s. v. escroc, hot, impostor, înselator, pungas, sarlatan, snapan.
parmaclâc, PARMACLÂC s. v. pârghie.
paralaghie, PARALAGHÍE s. v. solfegiu.
paralaghisi, PARALAGHISÍ vb. v. solfegia.
papanaş, PAPANÁS s. (mai ales la pl.) 1. (BOT.; Trifolium arvense) (reg.) cercura, clopotel, cotocei (pl.), culbeceasa, ghizdei, mielusel, mâtisor, mâtuca, mohorel, motocei (pl.), pepenari (pl.), pepenei (pl.), pepenita, pisici (pl.), pufusor, trifoi, coa-da-mâtei, iarba-somnului. 2. (reg.) galustele (pl.) (A mâncat ~i.)
pantă, PÁNTĂ s. (GEOGR.) clina, coasta, coborâs, costisa, muchie, povârnis, pripor, repezis, scoborâs, versant, (rar) pravalac, pravalis, (înv. si reg.) piaza, scapat, (reg.) pieptan, pieptar, piezisea, povârghie, praval, pravalitura, rapagus, (prin Munt.) aplecus, (înv.) bair, povârnitura, (fig.) sold. (~ a unui deal.)
panseluţedemunte, PANSELUŢE-DE-MÚNTE s. pl. v. unghia-pa-sarii.
panghi, PANGHÍ vb. v. fura, lua, sustrage.
panaghie, PANAGHÍE s. (BIS.) engolpion.
palmă, PÁLMĂ s. 1. (ANAT.) mâna, (arg.) stachie. (Ţine în ~ o moneda de 100 de lei.) 2. (pop. si fam.) scatoalca, (reg.) plesnet, tapangea, (Bucov. si Transilv.) cleapsa, (Munt.) leapsa, (prin Mold. si Bucov.) stearsa, (prin Mold.) starghie, (prin vestul Transilv.) taiverita, (înv. si fam.) calcavura. (I-a tras o ~ zdravana.) 3. (BOT.) palma-Maicii-Dom-nului (Orchis maculata) = (reg.) bujor, iarba-sar-pelui, limba-cucului, mâna-Maicii-Domnului; palma-pamântului (Gymnadenia conopea) = (reg.) ura, limba-cucului, mâna-Maicii-Domnului.
palavră, PALÁVRĂ s. 1. (mai ales la pl.) fleac, nimic, (reg.) laf, marghiolie, (înv.) tândale (pl.), (fam.) baliverna, moft, parascovenie. (Spune tot felul de ~e.) 2. v. minciuna.
paivan, PAIVÁN s. v. frânghie, funie, pripon.
paiaţarlâc, PAIAŢARLÂC s. v. bufonerie, caraghioslâc, clovnerie, comicarie, giumbusluc.
paiaţărie, PAIAŢĂRÍE s. v. bufonerie, caraghioslâc, clovnerie, comicarie, giumbusluc.
drolatic, DROLÁTIC, -Ă adj. (livr.) comic, caraghios, nostim. (< fr. drôlatique)
droghist, DROGHÍST, -Ă s. m. f. comerciant care tine o drogherie; cel care lucreaza într-o drogherie. ♢ fabricant de droguri. (< fr. droguiste)
ostraciza, OSTRACIZÁ vb. v. surghiuni.
ostracizare, OSTRACIZÁRE s. v. surghiunire.
dreptunghi, DREPTÚNGHI s. n. patrulater cu toate unghiurile drepte. (dupa fr. rectangle)
dreptunghic, DREPTÚNGHIC, -Ă adj. cu unul sau mai multe unghiuri drepte. (< dreptunghi + -ic)
dreptunghiular, DREPTUNGHIULÁR, -Ă adj. în forma de dreptunghi. (dupa fr. rectangulaire)
orologhion, OROLÓGHION s. v. ceas, ceaslov, ceasornic, orologiu.
orologiu, OROLÓGIU s. (înv.) orologhion, (înv., în Mold.) ornic. (Un ~ pe fatada primariei.)
dragon, DRAGÓN1 s. m. I. 1. animal imaginat cu cap si aripi de vultur, gheare de leu, trup si coada de sarpe. 2. reprezentare heraldica a unui chip omenesc cu barba din serpi încolaciti. 3. sopârla tropicala, pe copaci, care are de-a lungul corpului doua excrescente ale pielii ca niste aripi. 4. peste marin care, în timpul zilei, sta îngropat în nisip, noaptea fiind foarte activ; drac-de-mare. 5. ambarcatie cu doua vele de suprafata mare; vela triunghiulara suplimentara. II. cavalerist astfel echipat încât sa poata lupta si pe jos. (< fr. dragon)
doxologie, DOXOLOGÍE s. f. 1. moment în liturghia crestina în care se face glorificarea lui Cristos. 2. studiu sistematic al rolului pe care îl are aprecierea în învatamântul scolar. (< fr. doxologie)
onixis, ONÍXIS s. v. unghie incarnata.
dorn, DORN s. n. 1. unealta de otel cu care se fac gauri în tabla, în piele etc.; priboi. 2. unealta care functioneaza dupa principiul burghiului de taiat filete, folosita la degajarea gaurilor de sonda. (< germ. Dorn)
omătuţe, OMĂTÚŢE s. pl. v. ghiocei-mari.
oişte, ÓISTE s. (TEHN.) 1. protap, (reg.) ruda, tânjala. (~ la car, la sanie.) 2. v. pârghie.
oficiere, OFICIÉRE s. (BIS.) 1. celebrare, savârsire, slujire, slujit, (înv.) serbare. (~ liturghiei.) 2. v. celebrare.
oficia, OFICIÁ vb. (BIS.) 1. a celebra, a savârsi, a sluji. (A ~ liturghia.) 2. v. celebra. 3. a servi, a sluji. (O biserica la care ~ doi preoti.)
ochincea, OCHINCEÁ s. v. gentiana, ghintura.
obtuz, OBTÚZ adj. 1. (GEOM.) (înv.) tesit. (Unghi ~.) •2. (fig.) încuiat, îngust, limitat, marginit, opac, redus, (rar fig.) scurt. (Un spirit ~; un orizont ~.)
obiectiv, OBIECTÍV adj., s. 1. adj. v. real. 2. adj. material. 3. adj. v. drept. 4. s. cauza. 5. s. v. scop. 6. s. v. tinta. 7. s. (FOTO) obiectiv (fotografic) = fotoobiectiv; obiectiv superangular = obiectiv superunghiular; obiectiv superunghiular = obiectiv superangular. 8. v. întreprindere.
oală, OÁLĂ s. v. ghiveci, glastra, olan, tigla.
nostim, NÓSTIM adj. v. caraghios, ridicol.
noduţe, NODÚŢE s. pl. v. ghiocei-mari.
nixis, NÍXIS s. v. înjunghietura, întepatura, junghi, junghietura.
nichipercea, NICHIPÉRCEA s. art. v. aghiuta, demon, dia-vol, drac, încornoratul, naiba, necu-ratul, satana, tartor.
nevoia, NEVÓIA s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
netoţie, NETOŢÍE s. v. gogomanie, natângie, neghiobie, nerozie, nesocotinta, prostie, stupidi-tate, stupizenie.
neşansă, NESÁNSĂ s. v. ghinion.
nespălat, NESPĂLÁT adj. 1. v. murdar. 2. jegos, mânjit, murdar, slinos, soios, (pop. si fam.) janghinos, (pop.) îngalat, (reg.) imos, (fam.) împutit. (Om ~.)
nerozeşte, NEROZÉSTE adj. necugetat, neghiobeste, prosteste, stupid. (S-a comportat ~.)
nerozesc, NEROZÉSC adj. natâng, neghiob, neghiobesc, nerod, netot, prostesc, stupid, (livr.) inept, (înv.) prostatic. (O comportare, o fapta ~.)
nerodoi, NERODÓI adj., s. BLEG. NĂTĂFLEŢ. NĂTĂRĂU. NĂTÂNG. NEGHIOB. NEROD. NETOT. PROST. PROSTĂNAC. STUPID. TONT. TONTĂLĂU.
distar, DISTÁR s. n. lentila negativa (divergenta) gravata în dioptrii, care se aplica în acelasi mod ca un filtru colorat în fata obiectivului de fotografiat pentru a permite cuprinderea unei deschideri unghiulare mai mari. (< germ. Distar)
nepriitorul, NEPRIITÓRUL s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
nenorocos, NENOROCÓS adj. 1. v. ghinionist. 2. nefast, rau. (A fost o zi ~ pentru el.)
nenoroc, NENORÓC s. 1. v. ghinion. 2. v. nefericire.
nemeş, NÉMES s. magnat. (Un ~ maghiar.)
dismetrie, DISMETRÍE s. f. (med.) imposibilitate de a masura si ghida miscarile. (< fr. dysmétrie)
negreaţă, NEGREÁŢĂ s. v. misina, nagara, neghina, zizanie.
neghiobeşte, NEGHIOBÉSTE adv. v. prosteste.
neghiobie, NEGHIOBÍE s. 1. v. prostie. 2. dobitocie, imbecili-tate, nerozie, prosteala, prostie, tâmpenie, (înv.) prostime. (A dat dovada de o mare ~.) 3. go-gomanie, natângie, nerozie, nesocotinta, prostie, stupiditate, (rar) netotie, (înv. si reg.) nataraie. (Mare ~ a spus.) 4. dobitocie, idiotenie, idiotie, imbecilitate, ineptie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, (înv.) prostaticie. (Ce e ~ asta?)
neghiobesc, NEGHIOBÉSC adj. v. prostesc.
neghiob, NEGHIÓB adj., s. 1. adj., s. v. prost. 2. adj. v. prostesc.
neghiniţă, NEGHINÍŢĂ s. v. neghinuta.
neghinuţă, NEGHINÚŢĂ s. (BOT.) neghinita.
neghină, NEGHÍNĂ s. v. salbatie.
neghină, NEGHÍNĂ s. (BOT.; Agrostemma githago) nagara, zizanie, (pop.) malura, (înv. si reg.) plevila, (reg.) negreata, (înv.) pleava.
nefârtatul, NEFÂRTÁTUL s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
disimula, DISIMULÁ vb. tr. a-si ascunde adevaratele gânduri, sentimente etc., dându-le aparente înselatoare; a masca, a camufla. ♢ (fig.) a deghiza. (< fr. dissimuler, lat. dissimulare)
disdipsie, DISDIPSÍE s. f. dificultate la înghitirea lichidelor. (< fr. dysdipsie)
nebun, NEBÚN adj., s. 1. adj., s. (MED.) alienat, dement, descreierat, înnebunit, smintit, ticnit, (livr. si peior.) sonat, (pop. si fam.) apucat, candriu, capiat, desucheat, strecheat, (înv. si reg.) nerod, (reg.) prost, (Transilv., Maram. si Ban.) bolând, (Ban.) palaurat, (Olt. si Munt.) primit, (Mold.) zaluzit, zarghit, (fig.) saltat, sarit, scrântit, tacanit. (O persoana ~.) 2. adj. v. nebunesc. 3. adj. v. smintit. 4. adj. v. zburdalnic. 5. adj. v. cumplit. 6. adj. v. extraordinar.
nebleznic, NEBLÉZNIC adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
nebaftos, NEBAFTÓS adj. v. ghinionist, nenorocos, pagubos.
năvligos, NĂVLIGÓS adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
năvleg, NĂVLÉG adj, s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
năuc, NĂÚC adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
nătruţ, NĂTRÚŢ adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
nătântoc, NĂTÂNTÓC adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
nătrui, NĂTRÚI adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
nătânt, NĂTÂNT adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
nătângie, NĂTÂNGÍE s. 1. v. prostie. 2. (concr.) gogomanie, neghiobie, nerozie, nesocotinta, prostie, stupidi-tate, (rar) netotie, (înv. si reg.) nataraie. (Mare ~ a spus!)
nătângeală, NĂTÂNGEÁLĂ s. v. natângie, neghiobie, nero-zie, prostie, stupiditate, stupizenie.
nătărăie, NĂTĂRĂÍE s. v. gogomanie, natângie, ne-ghiobie, nerozie, nesocotinta, prostie, stupiditate, stupizenie.
nătăbâz, NĂTĂBÂZ adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
năsărâmbă, NĂSĂRÂMBĂ s. v. boroboata, farsa, festa, ghidusie, gluma, isprava, nazbâtie, nazdravanie, pacaleala, pacalitura, pocinog, pozna, sotie, strengarie, trasnaie.
nărozenie, NĂROZÉNIE s. v. natângie, neghiobie, nero-zie, prostie, stupiditate, stupizenie.
năpustul, NĂPÚSTUL s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
năhui, NĂHÚI adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
năgară, NĂGÁRĂ s. (BOT.) 1. (Stipa capillata) (reg.) bucsau, paius, panusita, susarca, iarba-cu-ralei. 2. v. ne-ghina.
nădăi, NĂDĂÍ vb. v. astepta, baza, banui, bizui, conta, crede, dumeri, fundamenta, ghici, gândi, imagina, închipui, încrede, întemeia, întrezari, întelege, lamuri, nadajdui, presupune, prevedea, pricepe, socoti, spera, sprijini, sti, visa.
năbârgeac, NĂBÂRGEÁC adj, s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
natantol, NATANTÓL adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
narcisă, NARCÍSĂ s. (BOT.; Narcissus) (pop.) zarnacadea, (reg.) cocoara, coprina, ghiocel, lusca, nevestica, unguroaica, unguroaie, floare-de-ceapa, ro-goz-de-gradina, stânjen-alb, (Munt.) fulie.
nageac, NAGEÁC s. v. ghioaga.
dinghi, DÍNGHI s. n. 1. ambarcatie mica de sport cu rame si vele, putând folosi si un motor în afara bordului. 2. barca pneumatica pentru salvarea echipajului avioanelor. (< engl., fr. dinghy)
mutul, MÚTUL s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
mutălău, MUTĂLĂU adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
muşuroi, MUSURÓI s. 1. movilita. (Un ~ facut de cârtite.) 2. v. furnicar. 3. v. cuib. 4. mogâldeata, (reg.) maguiata. (Un ~pe un teren ses.) 5. musuroi înierbat v. marghila.
murdar, MURDÁR adj. 1. jegos, mânjit, negru, nespalat, patat, rapanos, slinos, soios, (livr.) maculat, (rar) tavalit, terfelit, (înv. si pop.) picat, scirnav, (pop.) zabalos, (reg. si fam.) puchinos, puchios, pucios, (reg.) dervelit, mazac, mârsav, muruit, muscuros, muzgurit, perceat, râpat, râpos, zoios, (Mold., Bucov. si Ban.) festelit, (Transilv.) mocicos, (Transilv. si Maram.) piscos, ronghios, (Transilv., Maram. si Bucov.) tinos, (înv.) smârced, smârd, (fam.) împutit, paduchios. (O camasa ~.) 2. jegos, mânjit, nespalat, slinos, soios, (pop. si fam.) janghinos, (pop.) îngalat, (reg.) imos, (fam.) împutit. (Om ~.) 3. v. impur.
multunghi, MULTÚNGHI s. v. poligon.
digest, DIGÉST2, -Ă I. adj. digerabil. II. s. n. pl. alimente digerate, în opozitie cu cele înghitite numai. (< fr. digeste, lat. digesta)
digera, DIGERÁ vb. tr. a mistui alimentele. ♢ (fig.) a înghiti, a suporta lucruri plictisitoare, greoaie. (< fr. digérer, lat. digerere)
motolog, MOTOLÓG adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
motoflete, MOTOFLÉTE adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
motocel, MOTOCÉL s. v. canaf, ciucure, ghizdei.
moşmoni, MOSMONÍ vb. a migali, a (se) mocai, a (se) mocosi, a (se) mosmondi, a (se) ticai, (pop.) a tândali, (reg.) a migorosi, a mosinci, a mosoi, a mosorogi, a motrosi, a musina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) mosogai, (fam.) a mosi. (Ce ~ atâta la acel lucru?)
moşcutreighimpi, MOSCUTREIGHÍMPI s. v. ghidrin.
moş, MOS s. v. ascendent, bunic, ghibort, înaintas, nas, palamida-de-balta, tata mare, unchi.
moş, MOS s. 1. batrân, mosneag, (pop.) unchias, (reg. si peior.) ghiuj, (reg.) bât, (Transilv. si Maram,) vâj. (Un ~ cu plete albe.) •2. (înv.) batrân, stâlp, tei. (Primul detinator al unui pamânt, cu titlu de mostenitor, se numea în trecut ~.) 3. mos Martin v. urs.
molitvelnic, MOLITVÉLNIC s. (BIS.) (rar) rugaciunar, trebnic, (înv.) evhologhion.
diedru, DIÉDRU s. n. figura geometrica din doua semiplane limitate de aceeasi dreapta, de intersectie. o (adj.) unghi ~ = unghi care se formeaza prin intersectarea a doua plane. (< fr. dièdre)
mohor, MOHÓR s. v. dughie, rogoz.
mohor, MOHÓR s. (BOT.) 1. (Setaria verticillata) dughie, mei-pasaresc, (reg.) bursoaca. 2. (Setaria viridis) (reg.) mei-nebun, mei-pasaresc. 3. (Setaria glauca) costrei, (reg.) bursoaca.
mocăi, MOCĂÍ vb. a migali, a (se) mocosi, a (se) mosmondi, a (se) mosmoni, a (se) ticai, (pop.) a tândali, (reg.) a migorosi, a mosinci, a mosoi, a mosorogi, a motrosi, a musina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) mosogai, (fam.) a mosi. (Ce tot ~ acolo?)
mlăştinos, MLĂSTINÓS adj. 1. (GEOGR.) mocirlos, smârcos, (pop.) baltos, rovinos, (reg.) bahnos, mlacos, râtos, (Transilv. si Mold.) marghilos, plostinos. (O regiune ~oasa.) 2. v. noroios.
mlaştină, MLÁSTINĂ s. (GEOGR.) 1. baltoaca, mocirla, smârc, (rar) baltac, (pop.) rovina, (înv. si reg.) baltis, (reg.) bahna, bahnis, bulhac, mlaca, mlasnita, molastina, rât, talbarita, tau, (prin Munt.) balhui, (prin Ban.) bara, (prin Bucov.) balastioaga, (prin Mold.) bâlc, (Transilv. si Mold.) marghila, (Mold., Bucov. si Transilv.) plostina, (înv.) batac, baltina, paluda, pistelnita. (S-a înecat în ~.) 2. mlastina oligotrofa = molhas, tinov.
mârţoagă, MÂRŢOÁGĂ s. (ZOOL.) gloaba, (pop.) dârloaga, martâna, (reg.) bijoaga, drâgla, ghipcan, melita, mânzoc, sarla, talanita, toroapa, (Transilv.) dabila, (Mold.) dârdala, jarpan, (prin Munt.) meleaja, (prin Transilv.) melegar, (prin Ban.) mârtogariu, (prin Transilv, si Munt.) pârtotin, (prin Transilv.) ronghi, (prin vestul Transilv.) scârtoaga, (fam.) rabla. (Caruta era trasa de o ~.)
mânjit, MÂNJÍT adj. 1. v. murdar. 2. jegos, murdar, nespalat, slinos, soios, (pop. si fam.) janghinos, (pop.) îngalat, (reg.) imos, (fam.) împutit. (Om ~.)
diametru, DIAMÉTRU s. n. segment de dreapta care trece prin centrul unui cerc, al unei curbe închise sau al unei sfere, unind doua puncte opuse ale acestora. o ~ aparent = unghi sub care se vad extremitatile unui obiect îndepartat, ale unui astru, de catre un observator. (< fr. diamètre, lat. diametrus)
dialoghist, DIALOGHÍST s. m. specialist în scrierea de dialoguri pentru filme. (< fr. dialoguiste)
mitocan, MITOCÁN adj., s. badaran, grosolan, mahalagiu, mârlan, mârlanoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, taranoi, toapa, topârlan, vulgar, (pop.) mocan, mocârtan, modârlan, paduret, râtan, topârca, (reg.) mocodan, mocofanos, modârlau, modoran, mogâldan, necunoscator, negândit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.)
mititelul, MITITÉLUL s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
mişculanţă, MISCULÁNŢĂ s. v. farsa, festa, ghidusie, gluma, pacaleala, pacalitura, pozna, stratagema, subterfugiu, siretenie, siretlic, smecherie, strengarie, tertip, truc, viclenie, viclesug.
misterios, MISTERIÓS adj. 1. v. ascuns. 2. tainic, (livr.) cabalistic. (Semne ~oase.) 3. enigmatic. (Un om ~.) 4. v. enigmatic. 5. magic, ocult, (înv.) maghicesc. (Forte ~oase.)
misă, MÍSĂ s. v. liturghie.
mirosi, MIROSÍ vb. v. anticipa, banui, crede, ghici, gândi, imagina, intui, închipui, întrezari, presimti, presupune, prevedea, simti, socoti, sti, visa.
minologhion, MINOLÓGHION s. (BIS.) sinaxar, (rar) legenda.
dezongulare, DEZONGULÁRE s. f. cadere a cutiei cornoase a copitei la animale. ♢ desprindere a unghiei de pe falangele animalelor sacrificate. (dupa fr. désongler)
miji, MIJÍ vb. v. calauzi, conduce, dirija, ghida, îndruma, povatui, sfatui.
mighiti, MIGHITÍ vb. v. migali, mocai, mocosi, mos-mondi, mosmoni, ticai.
migăli, MIGĂLÍ vb. 1. (pop.) a piguli, (reg.) a bunghini, (prin Mold.) a bichiri, (prin Mold. si Munt.) a puchini. (A ~ la o broderie.) 2. v. mocai.
dezintegrator, DEZINTEGRATÓR s. n. 1. masina pentru macinarea materialelor semidure (ghips, sare) sau fibroase (azbest, coji etc.). 2. aparat mecanic în metalurgie pentru epurarea gazului. (< fr. désintégrateur)
micşuneledemunte, MICSUNELE-DE-MÚNTE s. pl. v. unghia-pasarii.
michiduţă, MICHIDÚŢĂ s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
metehău, METEHĂU adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
meteleu, METELÉU adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
meşghie, MÉSGHIE s. v. hat, hotar, razor.
mesă, MÉSĂ s. v. liturghie.
merişor, MERISÓR s. v. brabanoi, cimisir, ghimpe, rozmarin-de-munte, saschiu, scorus, smirdar, sunatoare.
menghinegiu, MENGHINEGÍU s. v. piuar.
menghină, MÉNGHINĂ s. v. piua.
menghină, MÉNGHINĂ s. (TEHN.) (reg.) urs, (Ban. si Transilv.) saitau, (Transilv., Maram. si Mold.) surub, (Transilv.) sut. (Strânge o piesa la ~.)
membrană, MEMBRÁNĂ s. 1. (ANAT.) pielita, (înv. si reg.) pielcuta, pojghita, (reg.) piele, pieloteie, pielusina. (~ seroasa.) 2. (BOT.) pielita, (reg.) piele, pieloteie, pielusica. 3. (BOT.) membrana plasmatica = plasmalema. 4. camasa. (~ care acopera unele corpuri.)
mei, MEI s. (BOT.) 1. (Panicum miliaceum) (reg.) parâng, pasat, (Mold. si Transilv.) malai. 2. (reg.) pasat. (Da ~ la pasari.) 3. mei-pasaresc = a) (Litho-spermum officinale) (reg.) margelusa, (înv.) malacel; b) (Setaria verticillata) dughie, mohor, (reg.) bursoaca.
mehenghi, MEHÉNGHI adj. v. abil, destept, dibaci, glumet, hazliu, ingenios, iscusit, istet, îndemânatic, mester, poznas, priceput, siret, smecher, vesel, viclean.
meghiş, MÉGHIS conj. v. totusi.
devora, DEVORÁ vb. tr. 1. a mânca prada, sfâsiind-o cu dintii; a mânca lacom. 2. (fig.) a mistui, a înghiti. ♢ a devora o carte = a citi o carte de la un capat la altul cu mare interes. (< fr. dévorer, lat. devorare)
mătărângă, MĂTĂRÂNGĂ s. v. jurubita, membru, penis, pârghie, scul.
deviaţie, DEVIÁŢIE s. f. 1. abatere fata de o directie normala data. o ~ de sept = deformare a septului nazal. ♢ (biol.) transformare a unui organ într-altul, cu alta structura si alta functie. o ~ sexuala = practicarea relatiilor erotice între parteneri apartinând aceluiasi sex; homosexualitate. 2. (fiz.) unghi format de raza emergenta dintr-un sistem cu cea incidenta; deflexiune. (2). 3. unghi format de acul busolei cu meridianul magnetic sub influenta maselor de metal situate la bord. (< fr. déviation, lat. deviatio)
măsea, MĂSEÁ s. 1. (ANAT.) molar. 2. (TEHN.) (reg.) bot, bot, burete, ceafa, cioc, clenci, creasta, crestus, gât, nod, umar, ureche. (~ la leuca carului.) 3. (TEHN.) (reg.) ciocâlteu, ciocârlie, cocos, cui, popa. (~ la plug.) 4. (TEHN.) colt, dinte. (~ la grapa.) 5. (TEHN.) (reg.) bontoc, catel, coada, manusa, mâna. (~ la coasa.) 6. (TEHN.) (reg.) sistoare. (~ la joagar.) 7. (TEHN.) pana. (~ la grindeiul de la piua.) 8. (BOT.) maseaua-ciutei (Erythronium dens canis) = (reg.) cocorei (pl.), cocosei (pl.), ghicitori (pl.), turcarete.
măscărie, MĂSCĂRÍE s. v. bufonerie, caraghioslâc, clovnerie, comicarie, giumbusluc, imoralitate, impudoare, indecenta, necuviinta, nerusinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate.
măscăriciune, MĂSCĂRICIÚNE s. v. bufonerie, caraghio-slâc, clovnerie, comicarie, giumbusluc, imoralitate, impudoare, indecenta, necuviinta, nerusinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate.
mărire, MĂRÍRE s., interj. 1. s. v. crestere. 2. s. v. extindere. 3. s. v. dilatare. 4. s. v. holbare. 5. s. crestere, ridicare, umflare. (~ apelor în matca lor.) 6. s. multiplicare, sporire, (livr.) augmentare. (~ unei cantitati de câteva ori.) 7. s. v. înmultire. 8. s. crestere, sporire, (livr.) augmentare. (~ fondului de rulment.) 9. s. rotunjire, sporire. (~ averii cuiva.). 10. s. crestere, înmultire, sporire. (~ numarului de participanti la ...) 11. s. v. majorare. 12. s. v. amplificare. 13. s. (FIZ.) marire un-ghiulara = grosisment, putere maritoare unghiu-lara. 14. s. crestere, ridicare, suire, urcare. (~ temperaturii cuiva.) 15. s. v. intensificare. 16. s. crestere, ridicare, sporire. (~ nivelului de trai.) 17. s. amplificare, crestere, dezvoltare, extensiune, extindere, largire. (~ schimburilor comerciale.) 18. s. v. glorificare. 19. s. v. glorie. 20. s. v. glorie. 21. s. v. preamarire. 22. interj. osana.
mărghilos, MĂRGHILÓS adj. v. mlastinos, mocirlos, smârcos.
mărghimpos, MĂRGHIMPÓS s. v. ciumafaie, laur.
mărghilă, MĂRGHÍLĂ s. v. baltoaca, mlastina, mocirla, smârc.
mălură, MĂLÚRĂ s. v. nagara, neghina, zizanie.
măghiransălbatic, MĂGHIRANSĂLBÁTIC s. v. sovârf.
mascaralâc, MASCARALÂC s. v. bufonerie, caraghioslâc, clovnerie, comicarie, giumbusluc.
margine, MÁRGINE s. 1. v. extremitate. 2. extremitate, limita, (înv.) soroc. (La ~ câmpiei.) 3. limita, linie. (S-a oprit la ~ satului.) 4. bariera, mahala, periferie. (Sta la ~ Bucurestiului.) 5. (GEOGR.) v. tarm. 6. (înv.) usna, (fig.) buza, gura. (Sta pe ~ prapastiei.) 7. v. bordura. 8. v. chenar. 9. v. latura. 10. v. muchie. 11. v. ghizd. 12. v. bor. 13. v. flanc. 14. v. limita. 15. limita, masura (Orice lucru are o ~!) 16. v. marja. 17. v. brat.
marghioţă, MARGHIÓŢĂ s. v. campadura.
marghiolie, MARGHIOLÍE s. v. capriciu, chef, fandoseala, fantezie, fason, fita, fleac, intriga, înselaciune, înselatorie, maimutareala, masinatie, moft, naz, nimic, palavra, pofta, prosteala, sclifoseala, toana, uneltire.
marghioleală, MARGHIOLEÁLĂ s. v. capriciu, chef, fando-seala, fantezie, fason, fita, maimuta-reala, moft, naz, pofta, prosteala, sclifoseala, toana.
marghioli, MARGHIOLÍ vb. v. afecta, chinui, consuma, face, fandosi, fali, framânta, fuduli, grozavi, infatua, împauna, înfumura, îngâmfa, lauda, maimutari, mândri, preface, prosti, sclifosi, semeti, simula, zbate, zbuciuma.
marghilă, MARGHÍLĂ s. (GEOGR.) musuroi înierbat.
marghiol, MARGHIÓL adj. v. ager, aratos, chipes, destept, dibaci, frumos, inteligent, iscusit, istet, îndemânatic, priceput, siret, smecher, viclean.
marghiol, MARGHIÓL s. v. chin, framântare, zbatere, zbucium, zbuciumare.
mangosit, MANGOSÍT adj., s. v. bleg, nataflet, nata-rau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, ton-talau.
mangeal, MANGEÁL s. v. pârghie.
mamon, MAMÓN s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
maimuţări, MAIMUŢĂRÍ vb. 1. a se poci, a se schimonosi, a se strâmba, (rar) a se maimuti, (pop. si fam.) a se scalâmbaia, (reg.) a se zgâmboi. (Nu te mai ~ atâta!) 2. (rar) a maimuti. (A ~ pe cineva.) 3. a se afecta, a se fandosi, a se prosti, a se sclifosi, (pop. si fam.) a se scalâmbaia, (pop.) a se fasoli, a se izmeni, (înv. si reg.) a se sfandosi, (reg.) a se mandosi, a se marghioli, a se schimonosi, (înv.) a se marafetui. (Se ~ în comportare.)
maimuţăreală, MAIMUŢĂREÁLĂ s. 1. maimutarie, schimonoseala, strâmbatura. (Ce e ~ asta?) 2. capriciu, chef, fandoseala, fantezie, fason, fita, moft, naz, pofta, prosteala, sclifoseala, toana, (pop. si fam.) pârtag, scalâmbaiala, scalâmbaiere, scalâmbaitura, (pop.) fasoleala, hachita, izmeneala, pandalie, (înv. si reg.) marghiolie, nacafa, pala, (reg.) marghioleala, nabadaie, toanca, zâmbâc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. si Transilv.) suca, (înv.) schimonosire, schimonositura, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bâzdâc, farafastâc, marafet, (fam. fig.) boala, dambla. (N-a fost decât o ~ obisnuita de-a ei.)
descifra, DESCIFRÁ vb. tr. 1. a reda în limbaj clar un text necitet sau scris într-o limba necunoscuta; a gasi semnificatia a ceea ce este scris în cifre, într-un alfabet secret. ♢ a interpreta o bucata muzicala dupa partitura la prima vedere. 2. (fig.) a întelege, a patrunde, a ghici (ceva obscur, ascuns). (dupa fr. déchiffrer)
magnat, MAGNÁT s. (IST.) 1. nemes. (Un ~ maghiar.) 2. pan. (Un ~ polonez.) •3. (înv.) velit. (Un ~ din tarile române.)
maghiar, MAGHIÁR s., adj. 1. s. v. ungur. 2. adj. ungar, unguresc. (Statul ~.)
maghiară, MAGHIÁRĂ s. unguroaica.
maghiarime, MAGHIARÍME s. ungurime. (~ din Transilvania.)
maghiarism, MAGHIARÍSM s. (rar) ungurism.
maghiarizat, MAGHIARIZÁT adj. (înv.) ungurenit. (Populatie ~.)
maghicesc, MAGHICÉSC adj. v. magic, misterios, ocult.
luşce, LÚSCE s. pl. v. ghiocei-mari.
lud, LUD adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
derivometru, DERIVOMÉTRU s. n. aparat pentru masurarea unghiului de deriva. (< fr. dérivomètre)
derivă, DERÍVĂ s. f. 1. unghi format de axul longitudinal al unei (aero)nave cu drumul de urmat sub actiunea curentilor. o a merge (sau a fi) în ~ = a naviga în voia vântului, a valurilor si curentilor. ♢ deplasare a gheturilor de la poli. o a fi în ~ = (fig.) a fi fara vointa, fara energia necesara unei actiuni. 2. unghi format, la tragerile indirecte cu tunul, de planul de tragere cu planul de ochire. 3. (tehn.) abatere într-un singur sens a valorii unei marimi fata de valoarea initiala. 4. partea verticala fixa a ampenajului unui avion sau planor. (< fr. dérive)
lopăţică, LOPĂŢÍCĂ s. v. bulfeu, cocârla, cordar, cruce, întinzator, schimbatoare, spe-teaza, stinghie, struna.
liturghier, LITURGHIÉR s. (BIS.) liturghie.
liturghie, LITURGHÍE s. (BIS.) 1. (în unele biserici crestine) mesa, misa. 2. liturghier.
depresiune, DEPRESIÚNE s. f. 1. întindere de teren înconjurata de înaltimi; adâncitura de teren de întindere mare. 2. (geod.) unghi sub care se vede orizontul când statia este amplasata la înaltime. 3. presiune mai mica decât cea de referinta. o ~ atmosferica = presiune atmosferica inferioara valorii normale a presiunii dintr-o anumita zona. 4. pierdere a energiei fizice sau morale; stare patologica de tristete intensa; depresivitate, deprimare. 5. scadere a valorilor, a actiunilor etc., cauzata de o criza. (< fr. dépression, lat. depressio)
limfogranulomatoză, LIMFOGRANULOMATÓZĂ s. (MED.) limfogranu-lomatoza inghinala subacuta = boala lui Nico-las-Favre; limfogranulomatoza maligna = boala lui Hodgkin.
lihnit, LIHNÍT adj. hamesit, sfârsit, (înv. si reg.) pocâltit, (reg.) lesiat, lesuit, (Mold.) stiulghit, (fig.) lesinat. (Om ~ de foame.)
lighioană, LIGHIOÁNĂ s. 1. v. fiara. 2. v. animal.
lichea, LICHEÁ s. derbedeu, lepadatura, netrebnic, puslama, scârnavie, secatura, (pop. si fam.) cioflingar, (înv. si reg.) pujlau, (reg.) orbete, osistic, postoronca, pujla, (Mold.) nandralau, poghibala, (Transilv. si Maram.) techergheu, (înv.) strengar, (fam.) cutra, martafoi, (fig.) cazatura, otreapa, zdreanta, (reg. fig.) loaza, (arg.) sichimea. (E o ~ fara caracter.)
leurdină, LEURDÍNĂ s. v. dalie, gherghina.
legendă, LEGÉNDĂ s. v. minologhion, sinaxar.
lăutar, LĂUTÁR s. scripcar, violonist, viorist, (pop.) diblar, (Transilv. si Maram.) ceteras, (prin Transilv.) highidis, (prin vestul Transilv.) igret, (depr.) scârtac. (E ~ într-un taraf.)
laringe, LARÍNGE s. (ANAT.) (pop.) beregata, gâtlej, înghititoare, (reg.) gâtita.
junghia, JUNGHIÁ vb v. înjunghia, taia.
junghiere, JUNGHIÉRE s. v. înjunghiere, spintecare, spintecat, taiere.
junghietură, JUNGHIETÚRĂ s. (MED.) înjunghietura, întepatura, junghi, (pop.) stricnitura, (grecism înv.) nixis, (fig.) sageata, sagetatura, (pop. fig.) taietura, (Simte o ~ în regiunea intercostala.)
junghi, JUNGHI s. v. pneumonie, pumnal, stilet.
junghi, JUNGHI s. (MED.) 1. înjunghietura, întepatura, junghietura, (pop.) stricnitura, (grecism înv.) nixis, (fig.) sageata, sagetatura, (pop. fig.) taietura. (Simte un ~ în regiunea intercostala.) 2. (la pl.) întepaturi (pl.), (fig.) ace (pl.). (Mii de ~uri îi strabat corpul.)
judeţ, JUDÉŢ s. 1. (IST.) soltuz, (prin Mold.) voit. (~ al unui oras.) 2. (înv.) sud, (înv., în Bucov.) betârc, (înv., în Transilv.) comitat, (înv., în Mold.) tinut, (înv., în Transilv.) varmeghie. (~ul Bihor.)
judecie, JUDECÍE s. (IST.) parte, unghi. (~ era o unitate administrativ-teritoriala.)
jiglă, JÍGLĂ s. v. bulfeu, cruce, speteaza, stin-ghie.
jiganie, JIGÁNIE s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, salbaticiune.
jegos, JEGÓS adj. 1. v. murdar. 2. mânjit, murdar, nespalat, slinos, soios, (pop. si fam.) janghinos, (pop.) îngalat, (reg.) imos, (fam.) împutit.
janghinos, JANGHINÓS adj. v. jegos, mânjit, murdar, nespalat, slinos, soios.
înţepătură, ÎNŢEPĂTÚRĂ s. 1. împunsatura, (înv.) puntura. (O ~ de ac.) 2. ciupitura, piscatura. (O ~ de tântar.) 3. v. piscatura. 4. v. junghi. 5. (MED.; la pl.) junghiuri (pl.), (fig.) ace (pl.). (Mii de ~ îi strabat trupul.)
înţepa, ÎNŢEPÁ vb. 1. a (se) împunge, (pop.) a (se) înghimpa, (înv. si reg.) a (se) punge. (S-a ~ în maracini.) •2. v. atinge. 3. a ciupi, a mânca, a musca, a pisca. (Îl ~ puricii, tântarii.) 4. v. pisca. •5. (fig.) a sageta, a sfichiui.(Îl ~ crivatul.)
deltoid, DELTOÍD, -Ă adj., s. m. (muschi) în forma de triunghi, în partea laterala a regiunii scapulare. (< fr. deltoïde)
deltă, DÉLTĂ s. f. zona aluvionara, triunghiulara, între bratele unui fluviu la varsarea în mare. (< fr. delta)
înşelătorie, ÎNSELĂTORÍE s. 1. v. înselare. 2. v. escrocherie. 3. înselaciune, (rar) mistificare, (înv. si reg.) marghiolie. (Un act grosolan de ~.) 4. înselaciu-ne, pacaleala, (fam.) cacealma. (A suferit o ~.)
degurgita, DEGURGITÁ vb. tr. a elimina pe gura continutul înghitit. (< fr. dégurgiter)
înnebuni, ÎNNEBUNÍ vb. (MED.) a se aliena, a se sminti, a se ticni, (pop. si fam.) a (se) strechea, (Transilv., Maram. si Ban.) a (se) bolânzi, (prin Munt.) a primi, (Mold.) a sturluiba, a zaluzi, a (se) zarghi, (fam.) capia, a se sona, (fig.) a se scrânti, a se trasni, a se tacani.
deglutiţie, DEGLUTÍŢIE s. f. actul fiziologic al înghitirii. (< fr. déglutition)
degipsare, DEGIPSÁRE s. f. 1. dizolvare a ghipsului din roci sub actiunea apei. 2. înlaturare a bandajului gipsat. (< de1- + gips)
deghizament, DEGHIZAMÉNT s. n. deghizare. (< fr. déguisement)
înjunghietură, ÎNJUNGHIETÚRĂ s. v. junghi.
înjunghiere, ÎNJUNGHIÉRE s. v. taiere.
înjunghia, ÎNJUNGHIÁ vb. v. jertfi, sacrifica.
deghiza, DEGHIZÁ vb. tr., refl. 1. a (se) travesti. 2. (fig.) a (se) ascunde sub anumite aparente, a (se) disimula, a (se) masca. (< fr. déguiser)
înjunghia, ÎNJUNGHIÁ vb. 1. a (se) taia, (pop.) a (se) junghia, (reg.) a (se) cutita, a (se) încutita. (S-au ~ la un chef.) 2. v. taia. 3. (MED.) (pop.) a junghia, (fig.) a sageta, (reg. fig.) a pusca. (Îl ~ în spate.)
îngâmfa, ÎNGÂMFÁ vb. a se fali, a se fuduli, a se grozavi, a se infatua, a se împauna, a se înfumura, a se lauda, a se mândri, a se semeti, (rar) a se trufi, (înv. si pop.) a se mari, (pop.) a se pauni, (reg.) a se bârzoia, a se falosi, a se marghioli, a se sfatosi, (reg. fam.) a se furlandisi, a se martafoi, (Transilv. si Ban.) a se nascocorî, (înv.) a se înalta, a se preaînalta, a se preamari, a se prearadica, a se ridica, (fam. fig.) a se înfoia, a se umfla, (arg.) a se sucari. (Nu te mai ~ atâta!)
înghiţitură, ÎNGHIŢITÚRĂ s. 1. v. îmbucatura. 2. v. dusca. 3. înghitire, înghitit. (~ unui ac.)
înghiţitoare, ÎNGHIŢITOÁRE s. v. beregata, faringe, gâtlej, laringe.
înghiţit, ÎNGHIŢÍT s. înghitire, înghititura. (~ unui ac.)
înghiţire, ÎNGHIŢÍRE s. 1. v. deglutitie. 2. v. ingerare. 3. în-ghitit, înghititura. (~ unui ac.)
înghiţi, ÎNGHIŢÍ vb. 1. v. ingera. 2. v. absorbi.
înghiţi, ÎNGHIŢÍ vb. v. accepta, admite, arunca, azvârli, cheltui, concepe, consuma, irosi, împrastia, îndura, îngadui, opri, patimi, pati, permite, prapadi, rabda, retine, risipi, stapâni, suferi, suporta, tolera, trage, zvârli.
înghionteală, ÎNGHIONTEÁLĂ s. v. îmbrâncire.
înghionti, ÎNGHIONTÍ vb. v. îmbrânci.
înghiontire, ÎNGHIONTÍRE s. v. îmbrâncire.
înghioldi, ÎNGHIOLDÍ vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti.
înghioldire, ÎNGHIOLDÍRE s. v. ghiontire, îmboldire, îmbrânceala, îmbrâncire, îmbrâncitura, împingere, înghionteala, înghiontire.
înghioldeală, ÎNGHIOLDEÁLĂ s. v. ghiontire, îmboldire, îmbrânceala, îmbrâncire, îmbrâncitura, împingere, înghionteala, înghiontire.
înghimpa, ÎNGHIMPÁ vb. v. împunge, îndemna, întepa, stimula.
înghimpat, ÎNGHIMPÁT adj. v. ghimpos, maracinos, spinos, tepos.
îngădui, ÎNGĂDUÍ vb. 1. v. aproba. 2. a accepta, a admite, a concepe, a permite, a rabda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. si reg.) a pristani, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiti. (Nu pot ~ una ca asta.) 3. v. îndreptati. 4. v. prilejui. 5. v. permite. 6. v. astepta. 7. v. pasui. 8. v. permite.
îndura, ÎNDURÁ vb. 1. a patimi, a pati, a rabda, a suferi, a suporta, a trage, (astazi rar) a purta, (înv. si reg.) a petrece, a târpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a paula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a bineviea, a cerca, a obicni, a panata, (fig.) a înghiti. (Câte n-a ~ !) 2. v. ispasi. 3. v. suporta. 4. a încerca, a suferi, a suporta. (A ~ multe nevoi.) 5. a se milostivi, (Olt.) a se mili, (înv.) a bineviea, a se milcui, a se milosârdi, a se milostivnici, a se milui, a proerisi. (S-a ~ de el si l-a iertat.)
îndrumător, ÎNDRUMĂTÓR s., adj. 1. s. v. ghid. 2. s. calauza, ghid, (livr.) cicerone. (X este ~ într-un muzeu.) 3. s. calauza, povatuitor, sfatuitor, sfetnic, (livr.) mentor, (înv. si fam.) dascal, (înv.) povata, tocmitor. (X îi serveste drept ~ în viata.) 4. adj., s. calauzitor, povatuitor, sfatuitor, (înv.) îndreptator, purtator. (I-a fost un excelent ~.) 5. adj. v. indicator. 6. adj. povatuitor, sfatuitor, (înv.) învatator. (Carte ~.)
îndrumar, ÎNDRUMÁR s. ghid.
îndrumare, ÎNDRUMÁRE s. l. calauzire, conducere, dirijare, ghidare, îndreptare, orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.) 2. v. dirijare. 3. v. directiva. 4. v. indicatie. 5. v. instructiuni. 6. v. sfat. 7. v. pregatire.
îndruma, ÎNDRUMÁ vb. 1. v. calauzi. 2. v. dirija. 3. v. ghida. 4. a calauzi, a conduce, a dirija, a ghida, a îndrepta, a orienta, (înv.) a tocmi. (O ~ pe calea cea buna.) 5. a calauzi, a conduce, a dirija, a ghida, a povatui, a sfatui, (înv.) a drege, a miji, a nastavi. (L-a ~ bine în viata.) 6. v. sfatui. 7. v. pregati.
îndreptar, ÎNDREPTÁR s. 1. v. ghid. 2. v. normativ.
îndemna, ÎNDEMNÁ vb. 1. a îmboldi, (înv. si reg.) a dudui. (A ~ un animal la mers.) 2. v. stimula. 3. v. îmboldi. 4. a atâta, a îmboldi, (fig.) a musca. (Cine-l ~ sa faca asta?) 5. a stimula, (grecism înv.) a parachinisi, (fig.) a împinge, (pop. fig.) a înghimpa, a misca. (Totul îl ~ sa procedeze astfel.) 6. a (se) îmbia, a (se) pofti. (Se ~ ca fata la maritat.) 7. v. însufleti. 8. v. sfatui.
îndemânatic, ÎNDEMÂNÁTIC adj. 1. abil, destept, dibaci, ingenios, iscusit, istet, mester, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. si reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) mestesugaret, practic, (fam. fig.) breaz. (Un meserias ~.) 2. iscusit, priceput, (înv.) practicos, practisit. (Un doctor ~.) 3. v. inteligent.
încuţita, ÎNCUŢITÁ vb. v. înjunghia, taia.
încătărăma, ÎNCĂTĂRĂMÁ vb. v. ghiftui, îmbuiba, îndopa.
declivitate, DECLIVITÁTE s. f. 1. unghi format de o dreapta înclinata cu planul orizontal. 2. înclinare pe o portiune limitata a unui teren, a unei sosele sau a unei cai ferate. (< fr. déclivité, lat. declivitas)
declinaţie, DECLINÁŢIE s. f. unghi între directia unui astru si planul ecuatorial. o ~ magnetica = unghiul dintre directia nordului magnetic si meridianul geografic al unui loc. (< fr. déclination, lat. declinatio)
împingere, ÎMPÍNGERE s. v. îmbrâncire, înghionteala, înghiontire, (reg.) înghioldeala, înghioldire.
împiedicătorul, ÎMPIEDICĂTÓRUL s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, ne-curatul, satana, tartor.
declic, DECLÍC s. n. 1. dispozitiv, în forma de pârghie, destinat a declansa un mecanism. 2. zgomot sec pe care îl face un mecanism când se declanseaza. (< fr. déclic)
împeliţatul, ÎMPELIŢÁTUL s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, ne-curatul, satana, tartor.
îmbuibat, ÎMBUIBÁT adj. ghiftuit, îndopat. (Un om ~ de mâncare.)
îmbuibare, ÎMBUIBÁRE s. 1. ghiftuire, îndopare, (pop.) sat. (~ cuiva cu mâncare.) 2. v. huzur.
îmbuiba, ÎMBUIBÁ vb. 1. a (se) ghiftui, a (se) îndopa, (prin Transilv. si Maram.) a (se) crivi, (Olt.) a (se) încatarama. (S-a ~ cu mâncare.) 2. v. huzuri.
îmbucătură, ÎMBUCĂTÚRĂ s. gura, înghititura, muscatura, (pop.) dumicat, (prin Transilv.) busca. (O ~ de pâine.)
îmbrâncitură, ÎMBRÂNCITÚRĂ s. 1. v. îmbrâncire. 2. (concr.) brânci, ghiont, izbitura, îmbrânceala, împinsatura, (reg.) ghiold, stos, (Mold.) bleanda, dupac, (Ban.) poanca, (prin Olt. si Munt.) potârnog. (O ~ zdravana.)
îmbrâncire, ÎMBRÂNCÍRE s. ghiontire, îmboldire, îmbrânceala, îmbrâncitura, împingere, înghionteala, înghion-tire, (reg.) înghioldeala, înghioldire.
îmbrânci, ÎMBRÂNCÍ vb. a (se) ghionti, a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) împinge, a (se) înghionti, (pop.) a (se) busi, (reg.) a (se) brânci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupaci, (prin Olt. si Ban.) a (se) popândi.
izgonit, IZGONÍT adj., s. 1. adj. alungat, gonit, (astazi rar) surghiunit, (înv. si pop.) oropsit. (Om ~ de acasa.) 2. adj., s. v. exilat.
izgonire, IZGONÍRE s. 1. alungare, gonire. (~ cuiva de acasa.) 2. v. surghiunire.
izgoni, IZGONÍ vb. 1. a alunga, a departa, a goni, a îndeparta, (rar) a prigoni, a razmeri, a surghiuni, (înv. si pop.) a oropsi, (pop.) a zgorni, (înv. si reg.) a întiri, a mâna, a taia, (reg.) a tintiri, a zgoni, (Transilv. si Ban.) a dudui, a gorgoni, (Transilv.) a pafuga, (prin Transilv.) a poteri, (prin Olt. si Ban.) a sprânji, (Transilv. si Maram.) a tipa, (Ban. si Transilv.) a zogorni, (înv.) a lepada, a raschira, (fam.) a matrasi, (fam. fig.) a matura. (L-a ~ din casa lui.) 2. v. respinge. 3. v. surghiuni.
ipsos, ÍPSOS s. v. ghips.
decalibra, DECALIBRÁ vb. tr., refl. (despre o arma de foc) a-si deforma calibrul ca urmare a tocirii ghinturilor din interiorul tevii. (< de1- + calibra)
intui, INTUÍ vb. 1. a ghici, a întrevedea, a întrezari, a prevedea, a sesiza, (fig.) a mirosi, a patrunde. (A ~ desfasurarea evenimentelor.) 2. v. presimti, a simti, (fig.) a mirosi. (A ~ ceea ce avea sa se întâmple.) 3. v. sesiza.
intrigă, ÍNTRIGĂ s. 1. masinatie, uneltire, (livr.) cabala, (înv. si reg.) marghiolie, (Munt. si Olt.) scoala, (Bucov. si Transilv.) scort, (înv.) marafet, tehna, tocmeala, umblet, zavistie, (fam.) tertip, (fig.) manevra, manopera, urzeala, (fig. rar) mreaja, retea, trama, tesatura, (fam. fig.) mâncatorie, panglicarie, sforarie. (Umbla cu tot felul de ~i.) 2. v. complot. 3. v. actiune.
interes, INTERÉS s. 1. (la pl.) v. afacere. 2. v. grija. 3. atentie, curiozitate, luare-aminte, (înv.) perierghie, privire. (I-a stârnit ~ul.)
inteligent, INTELIGÉNT adj. 1. ager, destept, dibaci, iscusit, istet, îndemânatic, priceput, (pop.) mintos, (înv. si reg.) marghiol, pricopsit, (prin Transilv.) artut, (Mold. si Bucov.) hâtru, (Transilv.) ocos, stram, (înv.) scornaci, (fig.) dezghetat, sprinten, (fam. fig.) breaz. (O minte ~.) 2. v. spiritual. 3. chibzuit, cuminte, destept, întelept. (O fapta ~.)
ingurgitare, INGURGITÁRE s. v. ingerare, înghitire.
ingurgita, INGURGITÁ vb. v. ingera, înghiti.
ingestie, INGÉSTIE s. v. ingerare, înghitire.
ingera, INGERÁ vb. (FIZIOL.) a înghiti, (livr.) a ingurgita. (A ~ un aliment.)
ingerare, INGERÁRE s. (FIZIOL.) înghitire, (livr.) ingestie, ingurgitare. (~ mâncarii.)
inept, INÉPT adj. v. natâng, neghiob, neghiobesc, nerod, nerozesc, netot, prostesc, stupid.
inaghie, INÁGHIE s. v. ambitie, pretentie, veleitate.
dalie, DÁLIE s. f. planta ornamentala din familia compozeelor, cu flori colorate, foarte frumoase, dar fara miros; gherghina. (< fr. dahlia)
imbecilitate, IMBECILITÁTE s. 1. v. idiotenie. 2. v. prostie. 3. (concr.) dobitocie, idiotenie, idiotie, ineptie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, (înv.) prostaticie. (A spus o mare ~.)
dactiliomanţie, DACTILIOMANŢÍE s. f. pretinsa arta a ghicitului cu ajutorul unui inel. (< germ. Daktyliomantie)
idol, ÍDOL s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
iarbăghimpoasă, IARBĂ-GHIMPOÁSĂ s. v. costrei, ghimparita.
minei, minéi (minéie) s.n. – Minologhion. – Mr. mineu. Ngr. μιναϊον (Murnu 37), în parte prin intermediul sl. mineja, cf. bg., sb. minei. A circulat putin si forma minologhion, s.n. (înv.), din ngr. μηνολόγιον (Gáldi 210).
iarbavătămăturii, IARBA-VĂTĂMĂTÚRII s. v. ghimparita.
cvadrant, CVADRÁNT s. m. 1. o patrime din circumferinta unui cerc. 2. instrument de precizie dintr-un sfert de cerc gradat, pentru masurarea unghiurilor. 3. organ metalic al unui aparat, instrument de masura etc. în forma de sector de cerc de marimea unui cvadrant (1). (< fr. quadrant, lat. quadrans)
holeră, HOLÉRĂ s. 1. (MED. VET.) pasteureloza, septicemie hemoragica. (~ este o boala a pasarilor.) 2. (BOT.; Xanthium spinosum) (reg.) catina, cornuta, dracila, ghimpe, lipici, palamida, scaiete, spin, scai rusesc.
hoinări, HOINĂRÍ vb. 1. a vagabonda, (înv. si reg.) a nemernici, (reg.) a talalai, (prin Transilv.) a buduslui, (Mold.) a lainici, (Transilv.) a techerghi, (înv.) a haimani, a strengari. (Toata ziua ~.) 2. a pribegi, a rataci, a vagabonda, (prin Mold.) a badadai, a horhai. (~ din loc în loc.) 3. a colinda, a cutreiera, a peregrina, a rataci, a umbla, a vagabonda, (livr.) a flana. (Pe unde n-a ~?)
hohot, HÓHOT s. 1. hohotire, hohotit. (Un ~ de plâns.) 2. sughit. (Plâns cu ~e.)
hoanghină, HOÁNGHINĂ s. v. babornita, cotoroanta, hoasca, zgripturoaica.
cutană, CUTÁNĂ s. f. (geol.) 1. depunere fina de material care umple golurile sau acopera cu o pojghita subtire fetele elementelor solului; pelicula. 2. modificare a structurii materialului din sol. (< fr. cutane)
cuspidă, CUSPÍDĂ s. f. 1. (bot.) vârf lung si ascutit; ghimpe. 2. formatie anatomica terminata printr-un vârf ascutit. (< fr. cuspide)
cuspidi, CUSPID(I)-, -CUSPÍD elem. "vârf, ghimpe". (< fr. cuspid/i/-, -cuspide, lat. cuspis, -idis)
hâdache, HÂDÁCHE s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
cursă, CÚRSĂ s. f. 1. drum, distanta de strabatut. ♢ traseu parcurs de un curier (I), de un vehicul pe acelasi itinerar, dupa un orar stabilit. ♢ vehicul care parcurge un astfel de traseu. 2. unghi format de directia în care se misca o nava comerciala cu directia nordului. 3. (fam.) alergatura, umblet. 4. (pl.) alergari de cai. ♢ (fig.) întrecere, competitie. 5. întrecere sportiva în care mai multi concurenti parcurg repede o anumita distanta. ♢ (alp.) orice ascensiune în munti. 6. miscare, deplasare rapida a unui obiect în spatiu. ♢ lungime a drumului parcurs de un piston în cilindru între cele doua puncte moarte. (< fr. course, /2/ engl. course)
highidiş, HIGHIDÍS s. v. lautar, scripcar, violonist, viorist.
hăbăuc, HĂBĂÚC adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
hat, HAT s. hotar, razor, (reg.) calusire, dorjinca, forgasa, haspor, mejda, mejdina, mesghie, slog, (Transilv.) meta, miezuina. (~ între doua ogoare.)
harpă, HÁRPĂ s. (MUZ.) (înv.) cinghie. (Cânta la ~.)
cupulă, CÚPULĂ s. f. 1. potir mic în forma de degetar, care se afla la baza ghindei si a altor fructe. 2. structura anatomica în forma de cupa. (< fr. cupule, lat. cupula)
haplea, HÁPLEA adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
guvidmare, GUVID MÁRE s. v. strunghil.
gută, GÚTĂ s. (MED.) podagra, (Transilv.) sui, (înv.) podalghie.
grosisment, GROSISMÉNT s. (FIZ.) marire unghiulara, putere maritoare unghiulara.
grâutare, GRÂU TÁRE s. v. ghirca.
grănicer, GRĂNICÉR s. 1. (MIL.) (înv.) cordonas, straja, (turcism înv.) ghiumurluc. (~ la hotare.) 2. (IST.) plaies.
gonire, GONÍRE s. 1. v. haituire. 2. v. izgonire. 3. v. sur-ghiunire. 4. v. monta.
goni, GONÍ vb. 1. v. alerga. 2. v. fugari. 3. v. haitui. 4. v. respinge. 5. v. surghiuni. 6. v. izgoni. 7. v. împerechea.
culisor, CULISÓR s. n. piesa prin intermediul careia un mecanism poate culisa pe un element de ghidare. (< fr. coulisseur)
culisă, CULÍSĂ s. f. 1. parte a unei scene de teatru înapoia decorurilor. ♢ (fig.; pl.) aranjament secret, dedesubturile unei situatii, actiuni. ♦ în ~ e = în ascuns, în secret. 2. scobitura dreapta în care aluneca o piesa mobila; ghidaj. 3. partea mobila a tubului unui instrument muzical de suflat din alama. 4. tiv, pliu la o haina, la o stofa, prin care trece un cordon ori un siret ce se strânge. 5. (fin.) bursa neoficiala care functioneaza pe lânga bursa oficiala, la care se efectueaza tranzactiile cu valorile mobiliare neadmise la cotare. (< fr. coulisse)
gogoman, GOGOMÁN adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
culbutor, CULBUTÓR s. m. 1. basculator. 2. pârghie care comanda miscarea unei supape în distributia combustibilului la unele motoare cu ardere interna, cu supape suspendate. (< fr. culbuteur)
goghie, GÓGHIE s. v. babusca, ocheana.
glumeţ, GLUMÉŢ adj. hazliu, poznas, vesel, (pop. si fam.) ghidus, hâtru, mehenghi, mucalit, strengar, sugubat, (înv. si reg.) sagaci, (reg., mai ales în Mold.) sagalnic, (reg.) poznet, snovos, (Mold.) chisnovat, (Olt.) potcas, (prin Mold.) prujalnic, prujitor, (prin Olt.) snovelnic, (prin Transilv.) sancalet, sancalos, sodoman, (prin Transilv. si Olt.) sodos, (prin Transilv.) solomet, (prin Bucov. si Mold.) sotelnic, (Bucov.) sotios, (Mold.) tamasalnic, (prin Olt.) zgondos, (înv.) poznatec, poznit, zefliu. (E un om tare ~!)
glumă, GLÚMĂ s. 1. ghidusie, nazbâtie, nazdravanie, nebunie, pozna, strengarie, (prin Ban.) posovaica, (Mold.) pruja, prujitura, (Mold., Bucov. si Transilv.) saga, (prin Ban. si Transilv.) salma, (prin Transilv. si Olt.) soada, (prin Olt. si Munt.) soana, (Transilv., Ban. si Olt.) sozenie, (Transilv.) sozie, (Mold.) tamasag, (prin Olt.) zgoanda, (înv.) cabazlâc, (fam.) pehlivanie. (A face o ~.) 2. v. anecdota. 3. v. snoava. 4. v. farsa.
glastră, GLÁSTRĂ s. 1. v. ghiveci. 2. v. vaza.
glandulă, GLANDÚLĂ s. (ANAT.) (pop.) ghindura.
glandulos, GLANDULÓS adj. (ANAT.) (pop.) ghinduros.
gâtlej, GÂTLÉJ s. (ANAT.) beregata, (pop.) înghititoare, (reg. si fam.) gusa, (reg.) gâtita, guster, (înv.) grumaz. (Lichidul i-a alunecat pe ~.)
giumbuş, GIUMBÚS s. v. bufonerie, caraghioslâc, clovnerie, comicarie, giumbusluc.
ghizdei, GHIZDÉI s. v. culbeceasa, papanas.
ghizdei, GHIZDÉI s. (BOT.) 1. (Lotus corniculatus) (reg.) motocel, trifoiste. 2. ghizdei mare (Lotus uligi-nosus) = (reg.) trifoiste.
ghizd, GHIZD s. colac, margine, (înv. si reg.) stobor, (reg.) chei (pl.). (~ la fântâna.)
ghizdav, GHIZDÁV adj. v. aratos, chipes, frumos.
ghiveci, GHIVÉCI s. glastra, (pop.) oala, (reg.) sacsie, (Transilv.) ravar. (Un ~ cu flori.)
ghivent, GHIVÉNT s. v. filet.
ghiuj, GHIUJ s. v. babalâc, baccea, batrân, cazatura, hodorog, mos, mosneag, ramolit.
ghiumurluc, GHIUMURLÚC s. v. granicer.
ghiunie, GHIUNÍE s. v. coltar, dreptar, echer.
ghiurghiuliu, GHIURGHIULÍU adj. v. trandafiriu.
ghirtoc, GHIRTÓC s. v. urlup.
ghistină, GHÍSTINĂ s. v. cartof.
ghiuden, GHIUDÉN s. (reg.) râschig, (înv.) sugiuc. (~ este o specie de salam.)
ghiufă, GHIÚFĂ s. v. chibrit.
ghirlandă, GHIRLÁNDĂ s. (înv.) feston. (O ~ pe fatada unei cladiri.)
ghipcan, GHIPCÁN s. v. gloaba, mârtoaga.
ghips, GHIPS s. ipsos, (înv.) plastru. (Statueta de ~.)
ghircă, GHÍRCĂ s. (BOT.; Triticum durum) (reg.) grâu tare.
ghiont, GHIONT s. v. îmbrâncitura.
ghionti, GHIONTÍ vb. v. îmbrânci.
ghiontire, GHIONTÍRE s. v. îmbrâncire.
ghiorlan, GHIORLÁN adj., s. v. badaran, grosolan, mitocan, mârlan, mârlanoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, taranoi, toapa, topârlan, vulgar.
ghiorţan, GHIORŢÁN s. v. guzgan, sobolan.
ghiorţăi, GHIORŢĂÍ vb. v. chiorai.
ghionoaieverde, GHIONOAIEVÉRDE s. v. virdare.
ghionoi, GHIONÓI s. (TEHN.) (prin Maram. si Transilv.) sapa, (prin Transilv.) stioaca. (~ se foloseste la lucrarile de abataj.)
ghionoaie, GHIONOÁIE s. v. ciocanitoare.
ghiocel, GHIOCÉL s. v. narcisa, rosatea.
ghiold, GHIOLD s. v. brânci, ghiont, izbitura, îm-brânceala, îmbrâncitura, împinsatura.
ghiocel, GHIOCÉL s. (BOT.) 1. (Galanthus nivalis) (reg.) aisor, clopotei (pl.), coconei (pl.), cocorei (pl.), primavarita, primavaruta, pur, (Olt.) tontorosel. 2. ghiocei-mari (Leucojum aestivum) = (reg.) lusce (pl.), nodute (pl.), omatute (pl.).
ghioc, GHIÓC s. v. albastrea, albastrica, albastrita, vinetea, vinetica.
ghioc, GHIÓC s. (BOT.; Centaurea phrygia) (reg.) dioc, smoc, zglavoc, floarea-florilor.
ghiobuleţ, GHIOBULÉŢ s. v. putinica.
ghiob, GHIOB s. v. putina.
ghioagă, GHIOÁGĂ s. v. bâta, ciomag, maciuca.
ghinţurea, GHINŢUREÁ s. v. fierea-pamântului, po-troaca, tintaura.
ghioagă, GHIOÁGĂ s. (IST.) (reg.) nageac, (înv.) sopa. (~ servea ca arma de lupta.)
ghinţură, GHÍNŢURĂ s. v. gentiana.
ghinţură, GHÍNŢURĂ s. v. fierea-pamântului, potroaca, tintaura.
ghinionist, GHINIONÍST adj. nenorocos, pagubos, (fam.) nebaftos. (Om ~.)
ghincar, GHINCÁR s. v. ciulin.
ghindar, GHINDÁR s. v. gaita, stejar.
ghindă, GHÍNDĂ s. v. trefla.
ghindură, GHÍNDURĂ s. v. amigdala, ganglion, glan-dula.
ghinduros, GHINDURÓS adj. v. glandulos.
ghinion, GHINIÓN s. nenoroc, nesansa, (înv.) ursuzlâc. (A avut ~.)
ghin, GHIN s. (TEHN.) 1. (reg.) scoaba. (~ al rotarului, dulgherului.) 2. semen. (~ pentru taierea copcilor în gheata.)
ghimpos, GHIMPÓS adj. v. spinos.
ghimpe, GHÍMPE s. v. holera, scai.
ghimpe, GHÍMPE s. 1. v. ciulin. 2. v. scaiete. 3. (BOT.; Ruscus aculeatus) (reg.) merisor. 4. v. spin. 5. v. teapa.
ghimie, GHIMÍE s. v. corabie.
ghimpariţă, GHIMPÁRIŢĂ s. (BOT.; Crypsis aculeata) (reg.) iarba-vatamaturii, iarba-ghimpoasa.
ghilimele, GHILIMÉLE s. pl. (LINGV.) semnele citarii (pl.), (înv.) aducatoare, semnul aducerii.
ghimber, GHIMBÉR s. (BOT.; Zingiber officinale) (reg.) radacina-de-piper-alb.
ghigorţ, GHIGÓRŢ s. v. baboi, biban.
ghilie, GHÍLIE s. v. salvie-alba.
ghiftuit, GHIFTUÍT adj. v. îmbuibat.
ghiduşie, GHIDUSÍE s. 1. v. gluma. 2. v. farsa.
ghiduşie, GHIDUSÍE s. v. bufonerie, caraghioslâc, clovnerie, comicarie, giumbusluc.
ghiftui, GHIFTUÍ vb. v. îmbuiba.
ghiftuire, GHIFTUÍRE s. v. îmbuibare.
ghiduş, GHIDÚS adj. v. glumet, hazliu, poznas, vesel.
ghiduş, GHIDÚS s. v. bufon, mascarici, paiata.
ghidare, GHIDÁRE s. calauzire, conducere, dirijare, îndreptare, îndrumare, orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.)
ghidrin, GHIDRÍN s. (IHT.; Gasterosteus aculeatus) (reg.) mos-cu-trei-ghimpi, peste-cu-ghimpi, peste-cu-tepi, peste-tiganesc.
ghida, GHIDÁ vb. 1. v. calauzi. 2. v. îndruma. 3. a calauzi, a conduce, a duce, a îndruma. (O ~ prin toate muzeele.) 4. a calauzi, a conduce, a dirija, a îndruma, a povatui, a sfatui, (înv.) a drege, a miji, a nastavi. (L-a ~ bine în viata.)
ghid, GHID s. 1. calauza, îndreptar, îndrumar, îndrumator, (livr.) vademecum, (înv.) pravet. (Un ~ editat pentru turisti.) 2. calauza, îndrumator, (livr.) cicerone. (X este ~ într-un muzeu.)
ghicitori, GHICITÓRI s. pl. v. brândusa, maseaua-ciutei.
ghici, GHICÍ vb. 1. v. intui. 2. a afla, a descoperi, (rar) a banui. (Ai ~ ce-am vrut sa spun.) 3. v. banui. 4. a dezlega. (A ~ o cimilitura.) 5. a prevesti, a prezice, a proroci, (frantuzism înv.) a devina. (A ~ viitorul cuiva.)
ghicitoare, GHICITOÁRE s. v. cimilitura.
ghicitor, GHICITÓR s. prezicator, (înv.) providet.
ghibiroancă, GHIBIROÁNCĂ s. v. cartof.
ghiborţ, GHIBÓRŢ s. (IHT.; Acerina cernua) (reg.) ghelci, ghelmes, mos, raspar.
gherghin, GHERGHÍN s. v. paducel.
gherghină, GHERGHÍNĂ s. v. dalie.
ghelci, GHELCI s. v. ghibort, palamida-de-balta.
ghelmes, GHÉLMES s. v. ghibort.
gheară, GHEÁRĂ s. (ANAT.) (pop.) unghie. (~ de pasare rapitoare.)
genţiană, GENŢIÁNĂ s. (BOT.; Gentiana) ghintura, (reg.) cupe (pl.), ochincea, serpânta, fierea-pamântului.
crup, CRUP s. n. anghina difterica localizata pe laringe. (< fr. croup)
găgăuţă, GĂGĂÚŢĂ adj. invar., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
ganglion, GANGLIÓN s. (ANAT.) (pop.) ghindura, momita, (Olt. si Transilv.) dul.
galben, GÁLBEN adj., s. 1. adj. v. blond. 2. v. sarg. 3. adj. v. ofilit. 4. adj. v. palid. 5. s. (înv.) zimt. (I-a numarat o mie de ~.) 6. s. (înv.) ughi. (~ul era o moneda de aur.)
gaiţă, GÁIŢĂ s. (ORNIT.) 1. (Garrulus glandarius) (Bucov.) galita, ghindar, (Transilv.) maties, (Transilv. si Ban.) zaica, (Transilv.) zaicoi. 2. gaita-de-munte (Nucifraga caryocatactes) = alunar, (Mold. si Bucov.) nucar.
gad, GAD s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, salbaticiune.
gadină, GÁDINĂ s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, salbaticiune.
fuscel, FUSCÉL s. (TEHN.) 1. spita, treapta, (reg.) cui, pretca, stinghie. (~ al unei scari de lemn.) 2. vergea, (reg.) joarda. (~ la razboiul de tesut.) 3. (prin Transilv.) sistoare. (~ la loitre.)
fura, FURÁ vb. 1. a-si însusi, a lua, a sustrage, (rar) a hoti, (reg.) a suchea, a suchiri, (prin Transilv.) a ciusdi, (prin Bucov.) a harsni, (Mold.) a pasli, (Transilv.) a pili, (înv. si fam.) a sfeterisi, (înv., în Transilv.) a spilui, (fam.) a ciordi, a subtiliza, a sparli, a sterge, a sterpeli, (arg.) a mangli, a panghi, a sucari, a suti. (A ~ un stilou.) 2. v. prada. (L-au ~ hotii.) 3. v. pungasi. 4. a-si însusi, a sustrage, (fam.) a sterpeli, (arg.) a furgasi, a furlua. (A ~ un bun strain.) 5. v. rapi.
funie, FÚNIE s. 1. v. frânghie. 2. cununa. (O ~ de ceapa sau de usturoi.)
frumos, FRUMÓS adj. 1. v. estetic. 2. aratos, chipes, (pop.) chipos, falos, mândru, ochios, (înv. si reg.) vederos, (reg.) marghiol, tâmbus, (Transilv.) hires, (prin vestul Transilv.) musat, (Transilv.) nialcos, (înv.) ghizdav, iscusit, (fam.) gigea, (arg.) misto. (Un flacau ~.) 3. aratos, aspectuos, falnic, impozant, (pop.) mândru. (O casa ~oasa.) 4. v. placut. 5. bun, favorabil, prielnic. (Timp ~.) 6. însorit, senin, (rar) soros, (pop.) sorit. (O zi ~oasa.) 7. senin, (înv.) seninos. (Nopti ~oase.) 8. v. bun.
frâu, FRÂU s. 1. (înv.) dezghin. (Ţine calul de ~.) 2. hat. (Strânge ~l.)
frânghioară, FRÂNGHIOÁRĂ s. v. frânghiuta.
frânghiuţă, FRÂNGHIÚŢĂ s. frânghioara.
frânghie, FRÂNGHÍE s. v. brâu, canaf, cingatoare, ciucure.
frânghie, FRÂNGHÍE s. funie, (pop.) streang, (Ban., Transilv. si Olt.) paivan, (Transilv. si Maram.) sparga, (Ban., Transilv. si Bucov.) stric, (înv.) ata, (arg.) tau. (A legat ceva cu o ~.)
frenghie, FRENGHÍE s. v. brocart.
frământa, FRĂMÂNTÁ vb. 1. a plamadi, (reg.) a zolga, a zoli, (înv.) a soage. (A ~ aluatul.) 2. a învârti, a rasuci, a suci. (~ batista în mâna.) 3. v. agita. 4. v. forfoti. 5. v. zbuciuma. 6. a se chinui, a se consuma, a se zbate, a se zbuciuma, (reg.) a se marghioli, (Bucov.) a se frasui, (fig.) a se sfarâma. (Se ~ toata ziua sa...) 7. v. zvârcoli. 8. v. stradui. 9. v. îngrijora. 10. v. chinui. 11. v. obseda.
floareaflorilor, FLOAREA-FLÓRILOR s. v. ghioc.
fleţ, FLEŢ adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
critic, CRÍTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la critica. o aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) însotit de aparat critic. ♢ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. o (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid în care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist în probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. o ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificând-o în special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris în scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a însusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)
flaimuc, FLAIMÚC adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
cristalomanţie, CRISTALOMANŢÍE s. f. pretinsa arta de a ghici viitorul în obiecte de sticla sau cristal. (< fr. cristallomancie)
fiulare, FIULÁRE s. v. bulfeu, cruce, speteaza, stinghie.
firezar, FIREZÁR s. v. burghias.
filet, FILÉT s. (TEHN.) ghivent. (~ la un robinet.)
fiereapământului, FIEREA-PĂMÂNTULUI s. v. gentiana, ghintura.
fiere, FIÉRE s. 1. v. bila. 2. v. vezicula biliara. 3. (BOT.) fierea-pamântului (Centaurium umbellatum sau Erithraea minus) = potroaca, tintaura, (reg.) cintoaie, frigor, frigurica, ghintura, ghinturea, potrocea, potrocuta, scaunel, scânteiuta, taula, buruiana-de-friguri, cocosei-de-gradina (pl.), crucea-pamântului, floare-de-friguri, fumarica-basicoasa, iarba-de-curca, iarba-de-friguri, safindei-de-câmp (pl.).
fiară, FIÁRĂ s. bestie, dihanie, jivina, lighioana, salbaticiune, (pop.) gadina, jiganie, (reg.) ciuta, salbaticie, salbaticime, (Transilv. si Mold.) gad, (Transilv.) salbaticitura. (~ele padurii.)
feston, FESTÓN s. v. ghirlanda.
farsă, FÁRSĂ s. festa, ghidusie, gluma, pacaleala, pacalitura, pozna, strengarie, (pop. si fam.) renghi, sotie, (reg.) nasarâmba, pacala, (Ban. si Transilv.) misculanta, (prin Ban. si Transilv.) salma, (prin Transilv.) sancalanie, (prin Transilv. si Munt.) sancalie, (înv.) bosma. (Lasa-te de ~e!)
faringe, FARÍNGE s. (ANAT.) (pop.) înghititoare.
crichet, CRÍCHET s. n. joc sportiv între doua echipe a câte 11 jucatori (unul portar), fiecare echipa cautând sa introduca mingea în poarta adversa (ghiset), lovind-o cu un baston special de lemn. (< engl., fr. cricket)
faraon, FARAÓN s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
exilare, EXILÁRE s. 1. v. surghiunire. 2. v. exil.
exilat, EXILÁT adj., s. (JUR.) alungat, gonit, izgonit, pribeag, proscris, surghiunit, (livr.) relegat, (înv.) surghiun.
exila, EXILÁ vb. 1. v. surghiuni. 2. a pribegi. (A fost nevoit sa se ~.)
exil, EXÍL s. (JUR.) exilare, pribegie, surghiun, surghiunire, (astazi rar) proscriere, proscriptie, (înv.) strainatate, surghiunie, surgunlâc, urgie, zatocenie. (A luat calea ~ului.)
evhologhion, EVHOLÓGHION s. v. molitvelnic.
escroc, ESCRÓC s. hot, impostor, înselator, pungas, sarlatan, snapan, (rar) pârlea (art.), (pop. si fam.) pezevenchi, potlogar, (înv. si reg.) mafler, pârlaci, (reg.) pasmarghiol, potcas, (Mold., Bucov. si Dobr.) salvir, (înv.) calpuzan, (înv., în Mold.) suler, (fam.) cotcar, pehlivan, pisicher, (fig.) panglicar, papugiu, scamator. (Mare ~ mai e si asta!)
enigmă, ENÍGMĂ s. v. ghicitoare.
engolpion, ENGÓLPION s. (BIS.) panaghie.
eghilet, EGHILÉT s. (înv.) dragulet. (~ la o uniforma militara.)
crapod, CRAPÓD s. n. boala a picioarelor la cai, magari, catâri etc., prin inflamatii putride ale membranei de sub unghii. (< fr. crapaud)
duşcă, DÚSCĂ s. gât, gura, înghititura, sorbitura, (Transilv.) scopot. (O ~ de vin.)
dupăci, DUPĂCÍ vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti.
dupac, DUPÁC s. v. brânci, ghiont, izbitura, îmbrânceala, îmbrâncitura, împinsatura.
dumicat, DUMICÁT s. v. gura, îmbucatura, înghititura, muscatura.
dughie, DUGHÍE s. (BOT.) 1. (Setaria italica) (reg.) mohor, parâng. 2. (Setaria verticillata) mohor, mei-pa-saresc, (reg.) bursoaca.
duce, DÚCE vb. 1. v. cara. 2. v. transporta. 3. a deplasa. (~ lingura la gura.) 4. v. merge. 5. v. deplasa. 6. a se deplasa, a se transporta. (S-a ~ la fata locului.) 7. v. pleca. 8. a merge, a pleca, a porni, (pop.) a (se) misca, (înv. si reg.) a pasa. (Unde te ~?) 9. v. merge. 10. v. trece. 11. a colinda, a cutreiera. (Se ~ prin muzee.) 12. a aduce. (Mi-a ~ pachetul acasa.) 13. v. ghida. 14. v. însoti. 15. a conduce, a purta. (O ~ de mâna.) 16. v. transmite. 17. a se îndrepta, a merge. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 18. v. trasa. 19. v. raspândi. 20. v. desfasura. 21. v. purta. 22. a întretine, a purta. (A ~ o corespondenta vie cu ...) 23. v. suporta. 24. v. rezista. 25. a trai, a vietui. (O ~ rau.) 26. a-i merge. (Stiu ca o ~ bine!) 27. v. sfârsi. 28. v. muri.
ducăsepepustii, DUCĂ-SE-PE-PUSTÍI s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, epilepsie, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
drug, DRUG s. 1. bara. (Un ~ de fier.) 2. (reg.) ruda. (Un ~ de stejar.) 3. v. pârghie. 4. v. broasca.
dreptunghi, DREPTÚNGHI s. (MAT.) (înv.) rectangul.
dreptunghiular, DREPTUNGHIULÁR adj. rectangular. (Obiect de forma ~.)
cotangentă, COTANGÉNTĂ s. f. functie trigonometrica a unghiului complementar. (< fr. cotangente)
dreptar, DREPTÁR s. (TEHN.) coltar, echer, (reg.) cot, ghiunie. (~ul zidarului.)
drege, DRÉGE vb. v. aranja, aseza, calauzi, clasa, clasifica, conduce, contraface, depana, dichisi, dirija, dispune, distribui, falsifica, farda, ferchezui, fortifica, gati, ghida, grupa, împarti, împodobi, îndrepta, îndruma, înfiripa, însanatosi, întari, întocmi, întrema, înzdraveni, lecui, machia, ordona, organiza, orândui, potrivi, povatui, pune, reconforta, reface, repara, repartiza, restabili, ridica, rândui, sfatui, sistematiza, spilcui, tamadui, ticlui, tonifica, vindeca, vopsi.
drăghinar, DRĂGHINÁR s. v. carâmb.
costuma, COSTUMÁ vb. tr., refl. a (se) îmbraca special (pentru un bal mascat, pentru un rol într-o piesa de teatru etc.); a deghiza. (< fr. costumer)
drăguleţ, DRĂGULÉŢ s. v. eghilet.
draghină, DRÁGHINĂ s. v. carâmb.
drac, DRAC s. 1. aghiuta, demon, diavol, încornoratul (art.), naiba (art.), necuratul (art.) satana, tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraotchi, (pop. si fam.) michiduta, nichipercea (art.), pârlea (art.), sarsaila, (pop.) faraon, idol, împelitatul (art.), mititelul (art.), nefârtatul (art.), nevoia (art.), pârdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoara, cel-din-balta, duca-se-pe-pustii, uciga-l-crucea, uciga-l-toaca, (înv. si reg.) mamon, sacretul (art.), sotea (art.), (reg.) hâdache, napustul (art.), spurc, spurcat, seitan, sotca, ucigan, (Transilv., Ban. si Maram.) beda, (Mold. si Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandila, (Transilv. si Mold.) mutul (art.), (prin Mold. si Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) slactrafu (art.), (înv.) împiedicatorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) pacatul (art.). 2. (IHT.) drac-de-mare (Trachinus draco) = dragon.
cosinus, CÓSINUS s. n. functie trigonometrica a unui unghi egala cu sinusul unghiului complementar. (< fr. cosinus)
cosecantă, COSECÁNTĂ s. f. functie trigonometrica a unui unghi egala cu secanta unghiului complementar. (< fr. cosécante)
dobitocie, DOBITOCÍE s. 1. v. prostie. 2. idiotenie, idiotie, imbecilitate, ineptie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, (înv.) prosta-ticie. (A spus o mare ~.)
district, DISTRÍCT s. comitat, (înv., în Transilv.) varmeghie, (turcism înv.) caza. (Un ~ din vechea Anglie.)
corset, CORSÉT s. n. centura lata si elastica, întarita uneori cu balene, pentru strângerea taliei. o ~ ghipsat (sau medical) = aparat din ghips sau alt material, servind la imobilizarea coloanei vertebrale. (< fr. corset)
disimulat, DISIMULÁT adj. (fig.) camuflat, deghizat, mascat. (Adevar ~.)
disimulare, DISIMULÁRE s. (fig.) camuflare, deghizare, mascare. (~ a adevarului.)
dioc, DIÓC s. v. ghioc.
dihanie, DIHÁNIE s. v. animal, creatura, dobitoc, faptura, fiinta, lighioana, necuvântator, vietate, vietuitoare.
difterie, DIFTERÍE s. (MED.) anghina difterica, (pop.) sopârlaita, (reg.) bolfa, (Transilv. si Maram.) sopârlarita.
coroplast, COROPLÁST s. m. modelor de figurine din ceara, ghips sau lut ars. (< fr. coroplaste)
dezlega, DEZLEGÁ vb. 1. a (se) desface. (A ~ un pachet.) 2. v. deznoda. 3. v. rezolva. 4. v. ghici. 5. v. ierta.
dezghiocat, DEZGHIOCÁT s. v. dezghiocare.
dezghiocare, DEZGHIOCÁRE s. dezghiocat. (~ porumbului de pe stiuleti.)
dezghin, DEZGHÍN s. v. frâu, pinten.
dezghioca, DEZGHIOCÁ vb. 1. (înv. si pop.) a smicura, (reg.) a cura, (Mold.) a deciocala, (prin Transilv.) a deciurica. (A ~ porumbul de pe stiuleti.) 2. (prin Olt. si Munt.) a tecui. (A ~ fasolea.) 3. (reg.) a scobi. (A ~ alune.)
cornetă, CORNÉTĂ s. f. (mar.) pavilion (2) asemanator unui ghidon, al unui comandant de escadra. (< fr. cornette)
devina, DEVINÁ vb. v. ghici, prevesti, prezice, pro-roci.
deştept, DESTÉPT adj. 1. v. treaz. 2. v. sculat. 3. v. inteligent. 4. v. spiritual. 5. abil, dibaci, ingenios, iscusit, istet, îndemânatic, mester, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. si reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) mestesugaret, practic, (fam. fig.) breaz. (Om destept.) 6. chibzuit, cuminte, inteligent, întelept. (O fapta desteapta.)
corespondent, CORESPONDÉNT, -Ă I. s. m. f. 1. colaborator extern al unui ziar care trimite corespondenta cu caracter informativ din locul în care se afla. 2. persoana care, în lipsa parintilor unui elev, are raspunderea acestora fata de scoala. 3. cel care poarta corespondenta cu cineva. II. adj. care corespunde, corespunzator. o membru ~ = membru al unei academii sau al altei institutii stiintifice, care are aceleasi obligatii si se bucura de aceleasi drepturi ca un membru activ, cu exceptia dreptului la vot; unghiuri ĕ = fiecare dintre cele patru perechi de unghiuri nealaturate, formate de aceeasi parte a unei secante care intersecteaza doua drepte, un unghi fiind în interiorul dreptelor si altul în afara lor. ♢ (s. n.) echivalent, în cadrul frazei, al unei parti de propozitie. (< fr. correspondant)
descoperi, DESCOPERÍ vb. 1. v. dezveli. 2. v. gasi. 3. v. inventa. 4. a afla, a ghici, (rar) a banui. (Ai ~ ce am vrut sa spun.) 5. a dezvalui, a revela, (livr.) a decela. (Nu i-am putut ~ marea mea taina.) 6. (rar) a surprinde. (A ~ infractiunea.) 7. a stabili. (El e cel care a ~ etimologia cuvântului.)
cordelieră, CORDELIÉRĂ s. f. 1. snur, cingatoare rasucita (ca frânghia). 2. torsada. (< fr. cordelière)
cordelină, CORDELÍNĂ s. f. frânghiuta în alpinism pentru transportarea de materiale si oameni. (< fr. cordelline)
cordelier, CORDELIÉR s. m. 1. calugar franciscan care se încingea cu o frânghie cu trei noduri. 2. (pl.) membrii clubului fondat de Danton, Marat si Camille Desmoulins în timpul revolutiei burgheze din Franta, opus iacobinilor. (< fr. cordelier)
deportat, DEPORTÁT s. (JUR., POL.) surghiunit.
deporta, DEPORTÁ vb. (JUR.) a surghiuni. (Condamnatul a fost ~.)
deportare, DEPORTÁRE s. (JUR., POL.) surghiun, surghiunire, (înv.) surghiunie, surgunlâc. (~ cuiva în urma unei condamnari.)
deghizat, DEGHIZÁT adj., adv. 1. adj. travestit, (înv.) stravestit. (Un barbat ~.) 2. adv. travestit, (înv.) tiptil. (Umbla ~.)
deglutiţie, DEGLUTÍŢIE s. (FIZIOL.) înghitire. (Actul ~ unui bol alimentar.)
deghizat, DEGHIZÁT adj. v. disimulat.
deghizare, DEGHIZÁRE s. v. disimulare.
deghizare, DEGHIZÁRE s. travestire, (înv.) stravestire. (~ unui barbat în femeie.)
deghiza, DEGHIZÁ vb. v. ascunde, disimula, tainui.
deghiza, DEGHIZÁ vb. a (se) travesti, (pop.) a (se) preface, (înv. si reg.) a (se) stravesti, (înv.) a (se) schimba. (S-a ~ în femeie.)
deciurica, DECIURICÁ vb. v. dezghioca.
deciocăla, DECIOCĂLÁ vb. v. dezghioca.
debil, DEBÍL adj. delicat, firav, fragil, gingas, pirpiriu, plapând, prizarit, sfrijit, slab, slabanog, slabut, subred, (pop.) pitigaiat, (înv. si reg.) mârsav, ticalos, (reg.) gubav, morânglav, (Munt. si Transilv.) sighinas, (Munt. si Olt.) sistav. (Un copil ~; o constitutie ~.)
dalie, DÁLIE s. (BOT.; Dahlia cultorum) gherghina, (Transilv. si Maram.) leurdina.
cuţita, CUŢITÁ vb. v. înjunghia, taia.
curmeziş, CURMEZÍS s. v. brat, chinga, coarda, punte, speteaza, stinghie.
curelărie, CURELĂRÍE s. (prin Transilv.) sighiartarie.
curelar, CURELÁR s. (Transilv.) sighiartau, (prin Ban. si Transilv.) soaclar.
cura, CURÁ vb. v. apara, cauta, curata, defrisa, despaduri, dezghioca, dezvinovati, disculpa, distruge, îngriji, justifica, nimici, potopi, prapadi, scuza, sfarâma, trata, zdrobi, zvânta.
cupe, CÚPE s. pl. v. gentiana, ghintura.
culbeceasă, CULBECEÁSĂ s. (BOT.; Medicago falcata) (reg.) ghizdei, lucerna, trifoi, trifoias-salbatic.
contrascotă, CONTRASCÓTĂ s. f. fiecare dintre frânghiile prinse la colturile velelor unei corabii, servind la strângerea acestora. (< it. contrascotta)
crustă, CRÚSTĂ s. 1. coaja. (Mamaliga a facut o ~.) 2. v. pojghita. 3. v. coaja.
cruce, CRÚCE s. v. crestinism, ghinda, intersectie, încrucisare, întretaiere, jumatate, lamba, rascruce, raspântie, spatie, trefla, vatrai.
contrarandă, CONTRARÁNDĂ s. f. vela triunghiulara sau trapezoidala deasupra randei, pe goelete si iahturi. (< it. controranda)
crivi, CRIVÍ vb. v. ghiftui, îmbuiba, îndopa.
contraplan, CONTRAPLÁN s. n. procedeu de montaj în alternarea cadrelor filmate cu aparatul asezat în unghiuri de filmare opuse. (< fr. contre-plan)
cotoroanţă, COTOROÁNŢĂ s. babornita, hoasca, zgripturoaica, (reg.) hoanca, hoanghina, (prin Munt.) babornita, (Mold.) cotoarba, (fig.) hârca. (O ~ nesuferita.)
cot, COT s. v. colt, coltar, cotlon, dreptar, echer, ungher, unghi.
costrei, COSTRÉI s. (BOT.) 1. (Echinochloa crusgalli) (reg.) iarba-barboasa, iarba-ghimpoasa, mohor-gros. 2. (Sorghum halepense) (reg.) balur, belengher. 3. v. mohor. 4. v. troscot.
corupţie, CORÚPŢIE s. 1. v. coruptibilitate. 2. decadenta, decadere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrabalare, dezmat, imoralitate, perditie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricaciune, viciu, (rar) desantare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfatare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefactie, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ a unei societati.) 3. v. seducere.
corupt, CORÚPT adj. 1. decazut, depravat, desfrânat, destrabalat, dezmatat, imoral, nerusinat, pervertit, stricat, vicios, (livr.) libertin, (rar) desantat, (pop. si fam.) parsiv, (pop.) desucheat, (înv. si reg.) rusinat, (reg.) sucheat, tesmenit, (înv.) aselghicesc, demoralizat, spurcat, (fig.) putred. (Om ~.) 2. deformat, stricat. (Forme lexicale ~.)
coronişte, CORONÍSTE s. (BOT.; Coronilla varia) (reg.) ciocârlan, cununa, cununita, samachisa, floare-de-trânji, unghia-gainii.
contracâmp, CONTRACÂ'MP s. n. 1. (arhit.) panta plana în mijlocul unei muluri. 2. (cinem.) încadrare corespunzatoare unui unghi de filmare opus celui folosit în cadrul precedent, utilizata la filmarea scenelor cu doua personaje angajate în dialog. (dupa fr. contre-champ)
corn, CORN s. v. aripa, capat, caprior, coasta, colt, cotlon, flanc, margine, ungher, unghi, radasca, ragace.
contrabuta, CONTRABUTÁ vb. tr. (arhit.) a sprijini, a sustine un zid cu ajutorul unui alt zid, în unghi drept. (< fr. contre-buter)
corespondenţă, CORESPONDÉNŢĂ s. I. posta. (Ne vine aproape zilnic ~.) II. 1. v. potrivire. 2. v. concordanta. 3. (GRAM.) corespondenta timpurilor = consecutia timpurilor. 4. (MAT.) simetrie. (~ unghiurilor.)
corabie, CORÁBIE s. (MAR.) (livr.) arca, (rar) velier, (înv. si reg.) naie, (înv.) chivot, vetrela, (turcism înv.) ghimie.
coracă, CORÁCĂ s. v. anghina, scarlatina.
copită, COPÍTĂ s. (ANAT.) unghie. (~ calului.)
consuma, CONSUMÁ vb. 1. a folosi, a întrebuinta, a utiliza, (înv.) a metahirisi. (A ~ doi metri de sfoara pentru...) 2. v. pierde. (Si-a ~ toata ziua reparând bicicleta.) 3. v. mânca. 4. v. bea. 5. a cheltui. (~ energie.) 6. (fig.) a înghiti, a mânca. (Soba ~ multe lemne.) 7. a intra, a merge. (Se ~ mult unt la aceasta mâncare.) 8. a (se) epuiza, a (se) ispravi, a (se) sfârsi, a (se) termina, (reg.) a (se) gati, (fig.) a (se) topi. (A ~ toate proviziile.)
conduce, CONDÚCE vb. 1. a cârmui, a dirigui, a domni, a guverna, a stapâni, (înv. si pop.) a obladui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povatui. (Stefan cel Mare a ~ cu faima Moldova.) 2. v. administra. 3. v. comanda. 4. v. prezida. 5. v. dirija. 6. v. calauzi. 7. v. îndruma. 8. v. ghida. 9. v. sfatui. 10. v. însoti. 11. v. duce. 12. v. dirija. 13. v. sofa. 14. v. mâna.
comitat, COMITÁT s. district, (înv., în Transilv.) varmeghie, (turcism înv.) caza. (Un ~ din Ungaria.)
comic, CÓMIC adj., s. 1. adj. v. amuzant. 2. adj. caraghios, hazliu. (Ce ~ chestie!) 3. adj. v. ridicol. 4. s. v. co-median.
colţuros, COLŢURÓS adj. 1. nerotunjit, (rar) încoltat, (pop.) colturat. (O piatra ~oasa.) 2. unghiular. (O curte ~oasa.) 3. v. osos.
colţ, COLŢ s. 1. cotlon, ungher, unghi, (reg.) corn, cot, (Olt. si Transilv.) unghet. (Într-un colt al odaii.) 2. v. extremitate. 3. coltul gurii v. comisura. 4. v. canin. 5. v. dinte. 6. dinte, masea. (Colt la grapa.) 7. dinte, zimt. (Colt al ferastraului.) 8. tinta, (reg.) cui. (Colt pe talpa încaltamintei.) 9. (BOT.) coltul-babei (Tribulus terrestris) = (reg.) paducherita, paduchernita, paduchele-calului, paduchele-elefantului.
colac, COLÁC s. 1. v. ghizd. 2. v. talpa. 3. v. rotocol.
cocorei, COCORÉI s. pl. v. ghiocel, maseaua-ciutei.
coconei, COCONÉI s. pl. v. ghiocel.
coajă, COÁJĂ s. 1. (BOT.) scoarta. (~ unui trunchi de arbore.) 2. v. tegument. 3. v. gaoace. 4. v. crusta. 5. (MED.) crusta, pojghita, (pop.) zgaiba, (reg.) scoarta, zganca. (~ la o rana.)
clopoţei, CLOPOŢÉI s. pl. v. ciuciure, coada-cocosului, ghiocel.
cârpă, CÂRPĂ s. 1. buleandra, fleandura, otreapa, petica, zdreanta, (pop.) treanta, (înv. si reg.) rantie, (reg.) paceaura, rufa, suleandra, târfa, (Mold., Bucov. si Transilv.) cârta, (Mold. si Bucov.) cotreanta, (Transilv.) ronghi, (înv., în Mold.) felega. (Sterge praful cu o ~.) 2. v. scutec.
cârmă, CÂRMĂ s. v. pârghie.
conometru, CONOMÉTRU s. n. aparat pentru masurarea unghiului dintre axele optice ale unui cristal mineral. (< fr. conomètre)
ciută, CIÚTĂ s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, salbaticiune.
ciuşdeghimpe, CIUSDEGHÍMPE s. v. sticlete.
ciumelcitură, CIUMELCITÚRĂ s. v. ghicitoare.
ciumăfaie, CIUMĂFÁIE s. (BOT.; Datura stramonium) laur, (înv. si reg.) maslag, (reg.) bolândarita, bolânzeala, borciu, cornuta, faie, maselar, nebuneala, tatula, turbare, boii-pruncilor, ciuma-fetei, mar-ghimpos, marul-porcului.
ciulinos, CIULINÓS adj. v. ghimpos, maracinos, spinos, tepos.
ciulin, CIULÍN s. (BOT.) 1. (Carduus nutans) (reg.) ghincar, scai, scaiete, spin. 2. (Onopordon acanthium) ghimpe, scai, scaiete, (reg.) palamida, sita-zînelor.
ciuf, CIUF adj. v. caraghios, ridicol.
ciucure, CIÚCURE s. canaf, (pop.) motocel, (înv. si reg.) peles, (reg.) frânghie, roit, tuftur, tartam, turtur, (Transilv.) boit, (prin Transilv. si Maram.) salang, (Olt.) tortolos, (înv.) piuscul, sageac. (Caciulita cu ~.)
ciomag, CIOMÁG s. bâta, maciuca, (pop.) toroipan, (reg.) ghioaga, jarchina, maca, moaca, otic, patachie, tamânjer, taujer, tufan, tufa, (Mold., Bucov. si Transilv.) bota, (Mold.) ceatlau, (Olt.) colva, (Ban.) crivac, (Olt.) dârjala, (Ban.) haidamac, (Olt. si Ban.) jilavete, (Transilv. si Maram.) macau, (Transilv., Maram. si Olt.) suvei, (prin Bucov.) tasmau, (Mold.) toropala, (înv.) fuscel, fuste. (L-a izbit cu ~ul.)
ciocănitoare, CIOCĂNITOÁRE s. v. ghionoaie.
cinteză, CÍNTEZĂ s. (ORNIT.) 1. (Fringilla coelebs) (rar) scatiu, (reg.) ciz, finchiu, pinchiu, saghies, (Transilv.) pasare-domneasca. 2. cinteza de iarba (Fringilla montifringilla) = (reg.) sfinteta.
cinghie, CINGHÍE s. v. harpa.
cinciunghi, CINCIÚNGHI s. v. pentagon.
cimilitură, CIMILITÚRĂ s. v. ghicitoare, proverb, vorba batrâneasca, zicala, zicatoare.
cicerone, CICERÓNE s. v. calauza, ghid, îndrumator.
chirighiţă, CHIRIGHÍŢĂ s. 1. (Sterna sandvicensis) v. pescarus. 2. (Sterna hirundo) pescarus, râbar, (reg.) pescar, pescarita, rândunica-de-mare.
confiteor, CONFÍTEOR s. n. rugaciune catolica spusa în timpul liturghiei sau înainte de împartasanie. (< lat. confiteor, eu marturisesc)
chiorăi, CHIORĂÍ vb. (reg.) a ghiortai. (Îi ~ matele.)
chiomb, CHIOMB adj., s. v. bleg, miop, nataflet, na-tarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tonta-lau.
chingă, CHÍNGĂ s. 1. (CONSTR.) catusa, (reg.) cocoslau, cotofana, gainar, martac, primbla, prinsoare, scleama, limba-caprei. (~ la capriorii casei.) 2. (CONSTR.) (reg.) catusa, cheotoare, încheietura. (~ la acoperisul casei.) 3. v. brat. 4. v. speteaza. 5. v. stinghie. 6. v. crivac. 7. (TEHN.) punte, (reg.) curmezis, mijlocas, pod, razboi. (~ la ferastrau.)
chibzui, CHIBZUÍ vb. v. banui, consulta, crede, ghici, gândi, imagina, închipui, întrezari, planui, presupune, prevedea, proiecta, sfatui, socoti, sti, visa.
chibrit, CHIBRÍT s. (reg.) bâticel, catranita, chinderca, focalina, focarita, ghiufa, masina, scaparatoare, (Transilv.) aprinjoara, aprinzatoare, (prin Transilv.) bâtuta, (Ban.) festila, (prin Transilv.) foacale (pl.), (Transilv.) lemnus, lemnut, (prin Transilv.) macaut, (Transilv.) paiut, (prin Transilv.) piruste (pl.), (prin sud-vestul Transilv.) prisluga, (prin Transilv. si Ban.) pucioase (pl.), (Transilv.) raipelt, (prin Transilv.) schindoarta (prin Maram. si Transilv.) silitra, (prin Bucov.) sârnic, (prin Transilv.) stirca, (Transilv. si Maram.) sfebela. (A aprins un ~.)
cherapleş, CHERAPLÉS adj., s. v. bleg, nataflet, nata-rau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tonta-lau.
cheltui, CHELTUÍ vb. 1. a arunca, a azvârli, a irosi, a împrastia, a prapadi, a risipi, a zvârli, (livr.) a prodiga, (înv. si reg.) a prada, (reg.) a matrasi, a paradui, (Transilv.) a spesa, (înv.) a raschira, (grecism înv.) a afierosi, (fig.) a înghiti, a mânca, a papa, a toca. (Si-a ~ averea; îsi ~ banii pe toate fleacurile.) 2. v. consuma.
chei, CHEI s. pl. v. ghizd.
celdinbaltă, CELDINBÁLTĂ s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
celdepecomoară, CELDEPECOMOÁRĂ s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necu-ratul, satana, tartor.
ceaslov, CEASLÓV s. (BIS.) (înv.) orologhion. (~ul servea în trecut si ca abecedar.)
ceasornic, CEASÓRNIC s. 1. ceas, (înv.) orar, orologhion, (înv., mai ales în Mold.) ornic, (arg.) moara. (Si-a cumparat un ~ de perete.) 2. (BOT.; Passiflora coerulea) (reg.) floarea-suferintei.
călăuzi, CĂLĂUZÍ vb. 1. a (se) conduce, a (se) ghida, a (se) îndruma, a (se) orienta, (înv.) a (se) povatui. (A ~ pe un drum; dupa ce principii se ~?) 2. v. în-druma. 3. v. ghida. 4. a conduce, a dirija, a ghida, a îndruma, a povatui, a sfatui, (înv.) a drege, a miji, a nastavi. (L-a ~ bine în viata.) 5. a initia, a introduce. (A ~ pe cineva într-un domeniu.)
călăuză, CĂLĂÚZĂ s. 1. v. ghid. 2. v. îndrumator. 3. îndrumator, povatuitor, sfatuitor, sfetnic, (livr.) mentor, (înv. si fam.) dascal, (înv.) povata, tocmitor. (X îi serveste drept ~.)
carusel, CARUSÉL s. v. caisori, calusei, ringhispil.
cartof, CARTÓF s. (BOT.; Solanum tuberosum) (reg.) aluna, bobâlca, bologeana, bulugheana, colompira, coroaba, crump, curula, erdapane, fidireie, ghibiroanca, ghistina, goata, grumba, hadaburca, mar, nap, ou, picioica, termer, vovica, poama-de-pamânt, (prin Transilv.) badaliurca, (Mold.) bandraburca, (Mold., Bucov. si prin Transilv.) baraboi, (Mold.) barabula, barabusca, (prin Transilv.) bighiroanca, bigura, boaba, boamba, (prin Transilv. si Ban.) boboasa, (Mold.) bulughina, (Transilv., Ban. si Olt.) crumpena, (Transilv.) cucula, (Mold. si Transilv.) gogoasa, (prin Transilv.) magherusca, (Transilv.) para, perusca, pirosca.
carâmb, CARÂMB s. 1. tureatca, (reg.) tureac, (prin Munt. si Olt.) saftian. (~ al cizmei.) 2. (TEHN.) (reg.) draghina, draghinar, drug, loitret, sulete, (Transilv. si prin Ban.) sul. (~ la loitra carutei.) 3. (reg.) margine, marginar. (~ la o scara, în care intra fusceii.)
carciofoi, CARCIOFÓI s. v. anghinare.
carcandilă, CARCANDÍLĂ s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
caraghioz, CARAGHIÓZ s. v. bufon, mascarici, paiata.
caraghioslâc, CARAGHIOSLÂC s. v. bufonerie.
caraghios, CARAGHIÓS adj. 1. v. buf. 2. ridicol, (Maram.) ciuf, (fam. si ir.) nostim. (E cam ~ îmbracat.) 3. v. comic.
capriciu, CAPRÍCIU s. 1. chef, fandoseala, fantezie, fason, fita, gratiozitati (pl.), maimutareala, moft, naz, pofta, prosteala, sclifoseala, toana, (pop. si fam.) pârtag, scalâmbaiala, scalâmbaiere, scalâmbaitura, (pop.) fasoleala, hachita, izmeneala, pandalie, (înv. si reg.) marghiolie, nacafa, pala, (reg.) marghioleala, nabadaie, toanca, zâmbâc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. si Transilv.) suca, (înv.) schimonosire, schimonositura, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bâzdâc, farafastâc, marafet, (fam. fig.) boala, dambla. (N-a fost decât un ~.) 2. (MUZ.) fantezie, (rar) ricercar. (Un ~ spaniol.)
complementar, COMPLEMENTÁR, -Ă I. adj. care completeaza. o unghi ~ = complement (1); culori ĕ = culori care prin suprapunere dau culoarea alba. II. s. f. (mat.) multime ale carei elemente nu apartin unei multimi date. (< fr. complémentaire)
complement, COMPLEMÉNT s. n. 1. complinire; ceea ce se adauga la ceva pentru a-l întregi. complementul unui numar = numar care se obtine prin scaderea unui alt numar initial. ♢ (mat.) unghi care, împreuna cu un unghi dat, însumeaza 90°. 2. parte secundara a propozitiei care determina un verb, un adjectiv sau adverb. ♢ obiect (6). 3. alexina. (< fr. complément, lat. complementum)
campadură, CAMPADÚRĂ s. (reg.) bagea, bageaca, cubea, cucumea, cucuvaie, fumar, hogeag, marghiota, ursoaie, ochiul podului. (Prin ~ iese fumul din unele case taranesti arhaice.)
calafat, CALAFÁT s. v. chinga, stinghie.
caisă, CAÍSĂ s. (BOT.) (prin Transilv.) magdalana, tinghirea.
cais, CAÍS s. (BOT.; Armeniaca vulgaris) (prin Transilv.) magdalan, tenghere, (prin nordul Transilv.) tinghirel.
cabazlâc, CABAZLÂC s. v. bufonerie, caraghioslâc, clovnerie, comicarie, ghidusie, giumbusluc, gluma, nazbâtie, nazdravanie, nebunie, pozna, strengarie.
buşi, BUSÍ vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti, trânti.
buşcă, BÚSCĂ s. v. gura, îmbucatura, înghititura, muscatura.
buruianajunghiului, BURUIANA-JÚNGHIULUI s. v. rocotea.
bursoacă, BURSOÁCĂ s. v. costrei, dughie, mei-pasaresc, mohor.
burghiu, BURGHÍU s. 1. (TEHN.) sfredel, (reg.) bârdie, borar, sticaiz, (prin Transilv.) saitau. 2. (TEHN.) burghiu de filetat = tarod. 3. (ASTRON.; art.) (pop.) sfredelul-mic (art.), sfredelul-pamântului (art.).
burghiaş, BURGHIÁS s. 1. (TEHN.) sfredelus, (reg.) sfredelas, sfredeleac, sfredelecas, sfredelecut. 2. (ENTOM.; Rhynchites cupreus) firezar, prunar.
burete, BURÉTE s. 1. (ZOOL.; Spongia officinalis) spongie. 2. (ZOOL.) burete-de-mare (Spongiaria) = spongier. 3. (prin Ban.) spuma, (Transilv. si Ban.) sponghie. (~ de sters tabla.) 4. (BOT.) burete-de-casa v. ciuperca de pivnita; burete-de-conopida = a) (Clavaria coralloides) = (reg.) cretisoara, curalice, melosel, opintici (pl.), togmagel, barba-caprei, burete-cret, laba-mâtei; b) (Ramaria botrytis) ramurele (pl.); burete-de-mesteacan (Cortinarius cinnamomeus) = (reg.) pâinisoare (pl.); burete-de-nuc (Polyporus squamosus) = (reg.) pastrav; burete-flocos (Lactarius torminosus) = (reg.) flocosel; burete-galben (Cantharellus cibarius) = (reg.) galbinele (pl.), galbiori (pl.), urechiusa, unghia-caprei; buretele cerbilor (Scleroderma vulgare) = (reg.) basina-porcului; burete-negru (Pleurotus ostreatus) = pastrav; burete-pestrit (Amanita muscaria) = (reg.) burete-serpesc, (Mold.) palaria-sarpelui; burete-serpesc (Lepiota procera) = (Mold.) palaria-sarpelui.
bunghini, BUNGHINÍ vb. v. migali.
bulughină, BULUGHÍNĂ s. v. cartof.
bulfeu, BULFÉU s. (TEHN.) cruce, speteaza, stinghie, (pop.) scalus, (Transilv., Ban. si Olt.) fiulare, (Olt.) jigla, (prin Mold.) lopatica, (Ban.) reme-neaca, (Transilv.) scândurica. (~ la jug.)
bufonerie, BUFONERÍE s. caraghioslâc, clovnerie, comicarie, giumbusluc, (rar) bufonada, paiatarlâc, paiatarie, (înv.) cabazlâc, giumbus, mascaralâc, mascari-ciune, mascarie, (înv., în Mold.) ghidusie.
bufonadă, BUFONÁDĂ s. v. bufonerie, caraghioslâc, clovnerie, comicarie, giumbusluc.
bufon, BUFÓN s. mascarici, paiata, (rar) nebun, (înv.) cabaz, caraghioz, mascara, mascaragiu, masca-raci, mascaret, soitar, (frantuzism înv.) baladin, (înv., în Mold.) ghidus. (~ la curtea unui suveran medieval.)
buf, BUF adj. burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol. (De un comic ~.)
budala, BUDALÁ adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
brocart, BROCÁRT s. (pop.) zarafir, (înv.) frenghie, sahmarand, zarpa. (Rochie de ~.)
brâu, BRÂU s. 1. cingatoare, (pop.) chinga, (înv. si reg.) taftur, (reg.) brânaci, (Ban. si Bucov.) frânghie. (Cu ~ul se strânge mijlocul.) 2. mijloc, talie. (Grâul îi venea pâna la ~.) 3. v. brâulet. 4. v. dunga. 5. v. lant.
brânduşă, BRÂNDÚSĂ s. (BOT.) 1. (Colchicum autumnale) (reg.) balura, brândusei (pl.), ghicitori (pl.), ceapa-ciorii, floarea-brumei, ruscea-de-poiana. 2. (Crocus heuffelianus) (reg.) mituvele (pl.), ruscea, sofran, sofranel. 3. (Crocus reticulatus) (reg.) sofran-vargat. 4. (Crocus aureus) (reg.) sofran-galben. 5. brândusa alba v. sofran. brândusa galbena v. sofran.
brânci, BRÂNCÍ vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti.
brighidău, BRIGHIDĂU s. v. batator.
braţ, BRAŢ s. 1. (ANAT.) mâna, (înv. si reg.) brânca. (A duce pe cineva de ~.) 2. (GEOGR.) ramificatie, (pop.) crac. (~ al unei ape curgatoare.) 3. (TEHN.) pârghie. (~ al unei balante.) 4. (TEHN.) crac, margine, mâna, mâner, pervaz, speteaza, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferastrau.) 5. (TEHN.) chinga, coarda, speteaza, stinghie, (pop.) curmezis. (~ la podul cosului morii.) 6. v. bata. 7. (TEHN.) furca, mâna, stâlp, (reg.) ciocan, cujba. (~ la razboiul de tesut.)
bosma, BOSMÁ s. v. boroboata, farsa, festa, ghidusie, gluma, isprava, nazbâtie, nazdravanie, pacaleala, pacalitura, pocinog, pozna, strengarie, trasnaie.
boroghină, BOROGHÍNĂ s. v. borhot.
borhot, BORHÓT s. (reg.) boroghina, borohodna, tescovina. (~ de fructe.)
borăr, BORĂR s. v. burghiu, sfredel.
bolfă, BÓLFĂ s. v. amigdalita, anghina difterica, difterie, gâlca, iesind, iesitura, pro-eminenta, protuberanta, ridicatura, umflatura.
bocănitoare, BOCĂNITOÁRE s. v. ciocanitoare, ghionoaie, scortar.
bobleţ, BOBLÉŢ adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
bobletic, BOBLÉTIC adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
boală, BOÁLĂ s. 1. (MED.) afectiune, maladie, (rar) rau, suferinta, (livr.) morb, (pop.) betesug, patima, vatamare, (înv. si reg.) neputinta, (reg.) betegie, betejeala, (înv.) lâncezime, lângejune, lângoare, morbiciune, patimire. (A pune diagnosticul unei ~.) 2. (MED.) boala lui Addison = diabet bronzat; boala lui Bazedow = bazedov, gusa exoftalmica; boala lui Hodgkin v. limfogranulomatoza maligna; boala lui Nicolas-Favre = limfogranulomatoza inghinala subacuta; boala lui Pierre Marie si Marinescu v. acromegalie; boala lui Recklinghausen v. osteoza fibrochistica; boala papagalilor = psitacoza; boala Rustitki-Kahler v. mielom; boala somnului = encefalita letargica; boala mintala v. nebunie; boala venerica = (pop.) boala lumeasca. 3. (MED. VET.) boala lui Carré = (pop.) jigaraie, jigodie, rapan.
bleot, BLEOT adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
bleomb, BLEOMB adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
blendisi, BLENDISÍ vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti.
blendi, BLENDÍ vb. v. ghionti, izbi, îmboldi, îmbrânci, împinge, înghionti.
bleandă, BLEÁNDĂ s. v. brânci, ghiont, izbitura, îmbrânceala, îmbrâncitura, împinsatura, tifla.
blană, BLÁNĂ s. v. chinga, masa, scândura, speteaza, stinghie.
coccis, CÓCCIS s. n. os mic triunghiular la extremitatea de jos a coloanei vertebrale; noada. (< fr. coccyx)
bârdie, BÂRDIE s. v. burghiu, sfredel.
bighiroancă, BIGHIROÁNCĂ s. v. cartof.
biban, BIBÁN s. (IHT.) 1. (Perca fluviatilis) baboi, (reg.) ghigort, raspar, (Mold. si Bucov.) costras. 2. biban-soare (Lepomis gibbosus) = (reg.) sorean, sorete.
benga, BÉNGA s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
belzebut, BELZEBÚT s. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
club, CLUB1 s. n. 1. cerc pe lânga o întreprindere, o institutie, un sindicat etc., unde se reunesc membrii sai în timpul liber pentru activitati cultural-educative, sport etc. 2. (în tarile capitaliste) asociatie (politica), cerc de persoane care se întrunesc regulat într-un anumit local; localul însusi. 3. (mar.) verga montata pe bompresul corabiilor mari pentru a sustine marginea de întinsura a velelor triunghiulare numite focuri. (< fr., engl. club)
bedă, BÉDĂ s. v. aghiuta, banuiala, belea, bucluc, dandana, demon, diavol, drac, încornoratul, încurcatura, naiba, napasta, neajuns, necaz, necuratul, neîncredere, nemultumire, nenorocire, neplacere, nevoie, pacoste, pocinog, rau, satana, suparare, suspiciune, tartor.
bătrân, BĂTRÂN s., adj. 1. s. mos, mosneag, (pop.) unchias, (reg. si peior.) ghiuj, (reg.) bât, (Transilv. si Maram.) vâj. (Un ~ cu plete albe.) 2. adj. trecut, vârstnic, (înv. si reg.) vechi. (Un om ~.) 3. adj. stravechi, vechi, (fig.) carunt. (Prin codrii cei ~.)
bătător, BĂTĂTÓR s. 1. (pop.) brighidau, mâtca, (reg.) druga, ferdideu, litca, mesca, roata. (~ pentru alegerea untului.) 2. v. tel. 3. (TEHN.) scaun, strat, trup. (~ la melita.)
bănui, BĂNUÍ vb. v. acuza, admonesta, afla, cai, certa, dascali, descoperi, dojeni, ghici, imputa, invidia, învinovati, învinui, moraliza, mustra, pizmui, pocai, regreta, reprosa, supara.
bănui, BĂNUÍ vb. 1. a crede, a ghici, a gândi, a-si imagina, a-si închipui, a întrezari, a presupune, a prevedea, a socoti, a sti, a visa, (rar) a prevesti, (înv. si reg.) a nadai, (reg.) a chibzui, a probalui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ ca se va întâmpla astfel?) 2. (prin Transilv. fig.) a se arde. 3. v. suspecta.
clizimetru, CLIZIMÉTRU s. n. instrument pentru masurarea unghiurilor de panta. (< fr. clisimètre)
clinometru, CLINOMÉTRU s. n. 1. instrument pentru masurarea unghiurilor verticale fata de orizont si zenitale fata de verticala locului. 2. instrument care masoara unghiul de înclinare a straturilor geologice. ♢ piesa din compunerea unei busole geologice pentru determinarea înclinarii straturilor. (< fr. clinomètre)
clichet, CLICHÉT s. n. pârghie, oscilanta fata de un capat al ei, pentru blocarea unor organe de masina. (< fr. cliquet)
balamut, BALAMÚT adj., s. v. bâlbâit, bârfitor, bleg, calomniator, clevetitor, defaimator, denigrator, gângav, gângavit, gângâit, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, ponegritor, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
babuşcă, BABÚSCĂ s. (IHT.) 1. (Rutilus rutilus) ocheana, (pop.) balos, (reg.) goghie, ochenita, taran, taranca, taranca, tarancuta, (prin Dobr. si Munt.) taharau. 2. v. baboi.
babalâc, BABALÂC s. baccea, cazatura, hodorog, ramolit, (reg. si fam.) ghiuj, (reg.) jap, matuf, (prin Mold.) babalau, (fig.) hârb. (A ajuns un ~.)
aţă, ÁŢĂ s. v. frânghie, funie, sfoara.
civadieră, CIVADIÉRĂ s. f. 1. velier din sec. XV cu vele triunghiulare la bompres. 2. vela patrata prinsa sub bompres. (< it. civadiera)
astrologic, ASTROLÓGIC adj. (înv.) astrologhicesc. (Studii ~.)
astrologhicesc, ASTROLOGHICÉSC adj. v. astrologic.
aselghie, ASÉLGHIE s. v. coruptie, decadenta, decadere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrabalare, dezmat, imoralitate, perditie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricaciune, viciu.
aselghiciune, ASELGHICIÚNE s. v. coruptie, decadenta, decadere, depravare, desfrânare, desfrâu, destrabalare, dezmat, imoralitate, perditie, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricaciune, viciu.
aselghicesc, ASELGHICÉSC adj. v. corupt, decazut, depravat, desfrânat, destrabalat, dezmatat, imoral, nerusinat, pervertit, stricat, vicios.
ascunde, ASCÚNDE vb. 1. a (se) dosi, a (se) mistui, (rar) a (se) tainui, (pop.) a (se) piti, a (se) pitula, (reg.) a (se) matrasi, a (se) mitosi, (prin Maram.) a (se) scuti, (înv.) a (se) supune. (S-a ~ în padure.) 2. a se baga. (S-a ~ sub pat.) 3. a dosi, a pune. (Spune-mi imediat unde ai ~ banii!) 4. v. feri. 5. v. acoperi. 6. a masca, a voala. (Norii ~ lumina soarelui.) 7. a (se) disimula, a tainui, (fig.) a (se) camufla, a (se) deghiza, a (se) masca. (~ adevarul.) 8. a masca, a tainui, (înv. si reg.) a tagadui, (înv.) a retacea, (fig.) a acoperi. (Îsi ~ ignoranta.) 9. a tainui, (fig.) a înabusi. (Si-a ~ durerea.)
apertură, APERTÚRĂ s. v. unghiulatie.
animal, ANIMÁL s. creatura, dobitoc, faptura, fiinta, lighioana, necuvântator, vietate, vietuitoare, (înv.) dihanie, sazdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditura. (~ele padurii.)
angular, ANGULÁR adj. v. unghiular.
angulos, ANGULÓS adj. v. angular, unghiular.
anghină, ANGHÍNĂ s. v. scarlatina.
anghilă, ANGHÍLĂ s. (IHT.; Anguilla anguilla) (rar) tipar.
anghinare, ANGHINÁRE s. (BOT.; Cynara scolymus) (rar) scolim, (reg.) carciofoi.
anghină, ANGHÍNĂ s. 1. (înv.) coraca. 2. anghina difterica v. difterie.
anafură, ANÁFURĂ s. (BIS.) (reg.) particica. (~ se împarte credinciosilor dupa liturghie.)
cilindru, CILÍNDRU I. s. m. 1. corp geometric care rezulta din rotirea unui dreptunghi împrejurul uneia dintre laturile sale. ♢ corp în forma de sul. ♢ ~i urinari = elemente microscopice cu aspect cilindric, în tuburile urinifere la bolnavii de nefrita; ~ central = tesut central din structura interna a radacinii si a tulpinii plantelor vasculare. 2. piesa în forma de tub din componenta unui motor în care se deplaseaza pistonul. 3. piesa grea a unei masini, care se roteste în jurul axei sale, pentru a conduce, a presa etc. un material; valt ♦ ~ compresor = tavalug. II. s. n. joben. (< fr. cylindre, lat. cylindrus)
amigdală, AMIGDÁLĂ s. (ANAT.) (pop.) ghindura, (Transilv.) mandula.
ambiţie, AMBÍŢIE s. pretentie, veleitate, (reg.) inaghie. (Om lipsit de ~ii.)
alungare, ALUNGÁRE s. 1. v. izgonire. 2. v. surghiunire.
alungat, ALUNGÁT adj., s. 1. adj. v. izgonit. 2. adj., s. v. surghiunit.
alunga, ALUNGÁ vb. 1. v. izgoni. 2. v. respinge. 3. v. surghiuni.
albăstrea, ALBĂSTREÁ s. (BOT.; Centaurea cyanus) albastrica, albastrita, vinetea, vinetica, (reg.) ghioc, zglavoc, floarea-grâului, floarea-paiului.
aişor, AISÓR s. v. crin de padure, dalac, ghiocel, usturoita.
aghiuţă, AGHIÚŢĂ s. v. drac.
afla, AFLÁ vb. 1. v. gasi. 2. a se auzi, (fig.) a rasufla, a transpira. ( Secretul s-a ~ repede.) 3. a descoperi, a ghici, ( rar) a banui. ( Ai ~ ce am vrut sa spun.) 4. a cunoaste, a sti. (Vrei sa ~ adevarul?) 5. a auzi, a sti, (înv. si pop.) a oblici. (Sa ~ cu totii ce-ai facut.) 6. a gasi, a prinde. (Voia sa-l ~ singur ca sa-i poata vorbi.) 7. v. inventa. 8. a exista, a fi, a se gasi, (pop.) a sta. (Se ~ acolo marfuri în mare cantitate.) 9. a fi, a se gasi, a sta. (Plicul se ~ pe masa nedesfacut.) 10. a fi, a figura, a se gasi, a se numara. (Se ~ printre invitati.) 11. v. pomeni. 12. v. situa. 13. v. consta. 14. v. primi.
cicerone, CICERÓNE s. m. calauza, ghid care însoteste vizitatorii unui oras, ai unui muzeu etc. (< it. cicerone, fr. cicérone)
afecta, AFECTÁ vb. 1. a impieta, a leza, a prejudicia. (A ~ bunul mers al...) 2. v. întrista. 3. a se fandosi, a se maimutari, a se prosti, a se sclifosi, (pop. si fam.) a se scalâmbaia, (pop.) a se fasoli, a se izmeni, (înv. si reg.) a se sfandosi, (reg.) a se mandosi, a se marghioli, a se schimonosi, (înv.) a se marafetui. (Nu te mai ~ atâta!)
aducătoare, ADUCĂTOÁRE s. v. ghilimele, semnele citarii.
ace, ÁCE s. pl. v. întepatura, junghi.
chiromanţie, CHIROMANŢÍE s. f. pretinsa putere de ghicire a viitorului dupa liniile palmei. (< it. chiromanzia, fr. chiromancie)
chiromant, CHIROMÁNT, -Ă s. m. f. ghicitor în palma. (< it. chiromante, fr. chiromante)
absorbi, ABSORBÍ vb. 1. a aspira, a încorpora, a înghiti, a resorbi, a sorbi, a suge, a trage. (Pamântul ~ apa de precipitatii.) 2. a acapara, a domina, a preocupa, a stapâni. ( Îl ~ rezolvarea unei probleme.)
abil, ABÍL adj. 1. v. îndemânatic. 2. (fam.) descurcaret. (Om~.) 3. siret, smecher, viclean, (pop.) mehenghi. (Tânar ~.)
viclean, VICLEÁN adj., s. 1. adj. v. ipocrit. 2. s. v. ipocrit. 3. adj. v. perfid. 4. adj. v. smecher. 5. adj. abil, siret, smecher, (pop.) mehenghi. (Om ~ în actiuni.)
vicleanul, VICLEÁNUL s. art. v. aghiuta, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satana, tartor.
vineţea, VINEŢEÁ s. (BOT.; Centaurea cyanus) albastrea, albastrica, albastrita, vinetica, (reg.) ghioc, zglavoc, floarea-grâului, floarea-paiului.
virdare, VIRDÁRE s. (ORNIT.; Picus viridis) (reg.) ciocani-toare, svardaica, ghionoaie-verde, horoi-verde.
virdare, VIRDÁRE s. v. ciocanitoare, ghionoaie.
cheratină, CHERATÍNĂ s. f. substanta proteica solida din epiderma, unghii etc. (< fr. kératine)
vorbărie, VORBĂRÍE s. 1. v. flecareala. 2. poliloghie, (fig.) peltea. (Ce spune el e doar o ~ fara sens.) 3. ver-balism, (frantuzism) verbiaj, verbozitate. (O ~ interminabila într-un articol.)
ceviană, CEVIÁNĂ s. f. (mat.) dreapta care uneste un vârf al unui triunghi cu un punct al laturii opuse. (< fr. cévienne)
zarzără, ZÁRZĂRĂ s. (BOT.) (Transilv.) tinghirea.
zatocenie, ZATOCÉNIE s. v. exil, exilare, pribegie, surghiun, surghiunire.
zăplat, ZĂPLÁT s. v. chinga, stinghie.
zărghi, ZĂRGHÍ vb. v. aliena, înnebuni, sminti, ticni.
zărghit, ZĂRGHÍT adj. v. aiurea, aiurit, bezmetic, zanatic, zapacit, zurliu.
zărghit, ZĂRGHÍT adj., s. v. alienat, dement, descre-ierat, înnebunit, nebun, smintit, ticnit.
zbanghiu, ZBANGHÍU adj. v. chiorâs, crucis, dracos, încrucisat, neastâmparat, nebun, nebunatic, piezis, sasiu, sprintar, strabic, vioi, zapacit, zbântuit, zburdalnic, zglobiu, zurliu, zvapaiat, zvânturat, zvânturatic.
zbucium, ZBÚCIUM s. 1. v. agitatie. 2. chin, framântare, zbatere, zbuciumare, (reg.) marghiol. (Un ~ sufletesc insuportabil.) 3. agitatie, framântare, neastâmpar, neliniste, (livr.) impacienta. (Un ~ inutil.)
zbuciuma, ZBUCIUMÁ vb. 1. v. zvârcoli. 2. a se framânta, a se zbate, a se zvârcoli, (pop.) a se bate, (înv. si reg.) a se ticai. (S-a ~ toata noaptea în asternut.) 3. v. agita. 4. a se chinui, a se consuma, a se framânta, a se zbate, (reg.) a se marghioli, (Bucov.) a se frasui, (fâg.) a se sfarâma. (Nu te mai ~ atâta pentru toate!) 5. a se agita, a se framânta, a se nelinisti, a se zvârcoli, (Mold. si Bucov.) a se ciosmoli. (Se ~ în mod inutil.) 6. v. stradui.
zbughi, ZBUGHI interj. tusti!, (rar) zvâc!, (prin Munt.) tâlvâc!, (Transilv. si Ban.) tulai! (Iepurele, ~! din tufis.)
zbughi, ZBUGHÍ vb. (fig.) a o sterge. (A ~t-o imediat de acolo.)
zburdalnic, ZBURDÁLNIC adj. dracos, neastâmparat, nebun, nebunatic, sprintar, vioi, zapacit, zbântuit, zglobiu, zurliu, zvapaiat, zvânturat, zvânturatic, (pop.) zbanghiu, (reg.) sturlubatic, sturluibat, (prin Olt.) saitoc, (Transilv.) sulhetic, (înv.) zburdatic, zburdator. (Copil ~.)
centezimal, CENTEZIMÁL, -Ă adj. care reprezinta a suta parte dintr-un întreg. o grad ~ = grad, a suta parte dintr-un unghi drept. (< fr. centésimal)
zevzec, ZEVZÉC adj., s. v. bleg, nataflet, natarau, natâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostanac, stupid, tont, tontalau.
zevzecie, ZEVZECÍE s. v. natângie, neghiobie, nerozie, prostie, stupiditate, stupizenie.
zgaibă, ZGÁIBĂ s. v. bubita, bubulita, coaja, crusta, pojghita.
zgancă, ZGÁNCĂ s. v. coaja, crusta, pojghita.
zglăvoc, ZGLĂVÓC s. v. albastrea, albastrica, albastrita, ghioc, vinetea, vinetica.
zgoandă, ZGOÁNDĂ s. v. ghidusie, gluma, nazbâtie, nazdravanie, nebunie, pozna, strengarie.
zgripţuroaică, ZGRIPŢUROÁICĂ s. babornita, cotoroanta, hoasca, (reg.) hoanca, hoanghina, (prin Munt.) bahornita, (Mold.) cotoarba, (fig.) hârca. (O ~ nesuferita.)
zidire, ZIDÍRE s. v. animal, creatura, dobitoc, faptura, fiinta, lighioana, necuvânta-tor, vietate, vietuitoare.
ziditură, ZIDITÚRĂ s. v. animal, casa, cladire, con-structie, creatura, dobitoc, faptura, fiinta, imobil, lighioana, necuvântator, vietate, vietuitoare, zidire.
zizanie, ZIZÁNIE s. (BOT.) 1. (Lolium perenne) raigras englezesc, (reg.) obsiga, odos, salbatie. 2. (Agro-stemma githago) nagara, neghina, (pop.) malura, (înv. si reg.) plevila, (reg.) negreata, (înv.) pleava.
zvâc, ZVÂC interj. v. tusti, zbughi.
aghios, aghiós s. n. (sil. -ghi-os), pl. aghioáse
aghiotant, aghiotánt s. m. (sil. -ghio-), pl. aghiotánti
aghiuţă, Aghiúta s. pr. m. (sil. -ghi-u-)
ana, aná (frânghie) s. f., art. anáua, g.-d. art. análei; pl. anále
ananghie, anánghie s. f. (sil. -ghi-e), art. anánghia (sil. -ghi-a), g.-d. art. anánghiei; pl. anánghii
anghilă, anghíla s. f., g.-d. art. anghílei; pl. anghíle
anghilide, anghilíde s. f., pl. anghilíde
anghinare, anghináre s. f., g.-d. art. anghinárei
anghină, anghína/angína s. f., g.-d. art. anghínei/angínei; pl. anghíne/angíne
anghinos, anghinós adj. m., pl. anghinósi; f. sg. anghinoása, pl. anghinoáse
anguidă, anguída s. f. (-gui pron. ghi), pl. anguíde
anguiform, anguifórm adj. m.(sil. -gui pron. ghi-), pl. anguifórmi; f. sg. anguifórma, pl. anguifórme
arghirofil, arghirofíl s. m., adj. m., pl. arghirofíli; f. sg. arghirofíla, g.-d. art. arghirofílei; pl. arghirofíle
arghirofilie, arghirofilíe s. f., art. arghirofilía, g.-d. art. arghirofilíei
autoghidaj, autoghidáj s. n. (sil. a-u-), pl. autoghidáje
autoghidat, autoghidát adj. m. (sil. a-u-), pl. autoghidáti; f. sg. autoghidáta, pl. autoghidáte
benghi, benghi s. n., pl. bénghiuri
bob, bob (samânta folosita la ghicit) s. m., pl. bobi
boghiu, boghíu s. n., art. boghíul; pl, boghíuri
borghis, bórghis s. n.
braghină, brághina s. f., g.-d. art. brághinei
brighidău, brighidau s. n., art. brighidaul; pl. brighidáie
bulughină, bulughína s. f., g.-d. art. bulughínei; pl. bulughíne
bunghini, bunghiní vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. bunghinésc, imperf. 3 sg. bunghineá; conj. prez. 3 sg. si pl. bunghineásca
burghiaş, burghiás s. m. (sil. -ghi-as), pl. burghiási
burghiere, burghiére s. f. (sil. -ghi-e-), g.-d. art. burghiérii
burghiu, burghíu s. n., art. burghíul; pl. burghíe, art. burghíele
caraghios, caraghiós adj. m. (sil. -ghios), pl. caraghiósi; f. sg. caraghioása, pl. caraghioáse
caraghioslâc, caraghioslâc s. n. (sil. -ghios-), pl. caraghioslâcuri
chiorăi, chioraí/ghioraí vb., ind. si conj. prez. 3 sg. si pl. chioraíe/ghioraíe, imperf. 3 sg. chioraiá/ghioraiá
chiorăială, chioraiála/ghioraiála s. f. (sil. -ra-ia-), g.-d. art. chioraiélii/ghioraiélii; pl. chioraiéli/ghioraiéli
chiorăit, chioraít/ghioraít s. n., pl. chioraíturi/ghioraíturi
chiorăitură, chioraitúra/ghioraitúra s. f. (sil. -ra-i-), g.-d. art. chioraitúrii/ghioraitúrii; pl. chioraitúri/ghioraitúri
chirighiţă, chirighíta s. f., g.-d. art. chirighítei; pl. chirighíte
floare, floáre (flóri), s.f. – 1. Parte a plantei care are o corola frumoasa si variat colorata. – 2. Ornament floral si, de aici, ornament în general. – 3. Partea cea mai aleasa, frunte, elita, crema. – 4. Strat de mucegai care se formeaza la suprafata vinului. – 5. Partea exterioara a pielii tabacite. – 6. (Pl.) Ciclu, soroc, menstruatie. – 7. Vîrf de burghiu. – 8. Parte a cheii care intra în broasca. – 9. Extremitate a caracterelor tipografice. – 10. Parfum, savoare a bauturii. – 11. (Înv.) Culoare. – Mr. floare, megl. floari. Lat. flōrem (Puscariu 623; Candrea-Dens., 604; REW 3390; DAR), cf. it. fiore, prov., cat., sp., port. flor, fr. fleur. Sensul 6, rar, este romantic (dupa Capidan, Dacor., I, 331, din lat. fluores, cf. Spitzer, Archiv., CXXXIX, 89; cf. si alb. ljulje "floare" si "menstruatie"). Sensul 11 este un calc lingvistic, fara circulatie populara, din sl. cvĕtŭ (DAR). Der. florar, s.n. (vaza; luna mai; dreptar pentru linii curbe); florareasa, s.f. (vînzatoare de flori); florarie, s.f. (magazin de flori); florian (var. florinte, florintel), s.m. (pasare, brotacel, Ligurinos chloris); floricica (var. floricea), s.f. (dim. al lui floare; boaba de porumb prajita si crapata); Florii, s.f. pl. (sarbatoare crestina ce cade în duminica de dinaintea Pastelui, Duminica Floriilor), der. intern (Rosetti, I, 159), care este pus în legatura cu lat. Floralia, prin intermediul unei forme vulg. •florilia (Candrea-Dens., 605; DAR); înflori (var. flori), vb. (a face floare; a se dezvolta, a progresa; a împodobi, a înfrumuseta; a aranja, a gati; a face floare vinul); înfloritor, adj. (care înfloreste); înfloritura, s.f. (ornament); înflora, vb. (a împodobi cu flori; Bucov., a pregati culorile vegetale; a ciopli, a sculpta). Cf. flor. Din rom. provine sb. florečika "varietate de guvid".
cneaghină, cneaghína s. f. (sil. cnea-), pl. cneaghíne
coardă, coárda (frânghie la ringul de box, bârna la casa) s. f., g.-d. art. córzii, pl. corzi
colţ, colt (unghi, extremitate) s. n., pl. cólturi
deghiza, deghizá vb., ind. prez. 1 sg. deghizéz, 3 sg. si pl. deghizeáza
deghizaj, deghizáj s. n., pl. deghizáje
deghizament, deghizamént s. n., pl. deghizaménte
deghizare, deghizáre s. f., g.-d. art. deghizarii; pl. deghizari
deghipsare, deghipsáre s. f., g.-d. art. deghipsarii; pl. deghipsari
dezghin, dezghín s. n., pl. dezghínuri
dezghioca, dezghiocá vb. (sil. -ghio-), ind. prez. 1 sg. dezghióc, 3 sg. si pl. dezghioáca; conj. prez. 3 sg. si pl. dezghioáce
dezghiocare, dezghiocáre s. f. (sil. -ghio-), g.-d. art. dezghiocarii; pl. dezghiocari
dezghiocat, dezghiocát s. n. (sil. -ghio-)
dezghiocător, dezghiocatór s. n. (sil. -ghio-), pl. dezghiocatoáre
dialoghist, dialoghíst s. m. (sil. di-a-), pl. dialoghísti
dinghi, dinghi s. n.
draghină, drághina s. f., g.-d. art. drághinii; pl. drághini
drăghici, draghíci s. m., pl. draghíci
dreptunghi, dreptúnghi s. n. (sil. mf. drept-), pl. dreptúnghiuri
dreptunghic, dreptúnghic adj. m. (sil. mf. drept-), pl. dreptúnghici; f. sg. dreptúnghica, pl. dreptúnghice
dreptunghiular, dreptunghiulár adj. m. (sil. -ghiu-; mf. drept-), pl. dreptunghiulári; f. sg. dreptunghiulára; pl. dreptunghiuláre
droghist, droghíst s. m., pl. droghísti
droghistă, droghísta s. f., pl. droghíste
drughineaţă, drughineáta s. f., g.-d. art. drughinétei; pl. drughinéte
dughie, dughíe s. f., art. dughía, g.-d. art. dughíei, pl. dughíi, art. dughíile
echiunghiular, echiunghiulár adj. m., pl. echiunghiulári; f. sg. echiunghiulára; pl. echiunghiuláre
eghilet, eghilét s. m., pl. eghiléti
catetă, CATÉTĂ s. f. fiecare dintre laturile unghiului drept al unui triunghi dreptunghic. (< fr. cathète, gr. kathetos, vertical)
fonoghid, fonoghíd s. n.
frânghie, frânghíe s. f., art. frânghía, g.-d. art. frânghíei; pl. frânghíi, art. frânghíile
frânghier, frânghiér s. m. (sil. -ghi-er), pl. frânghiéri
frânghierie, frânghieríe (atelier, meserie) s. f. (sil. -ghi-e-), art. frânghiería, g.-d. art. frânghieríei; (ateliere) pl. frânghieríi, art. frânghieríile
frânghierit, frânghierít s. n. (sil. -ghi-e-)
frânghioară, frânghioára s. f. (sil. -ghi-oa-), g.-d. art. frânghioárei; pl. frânghioáre
frânghiuţă, frânghiúta s. f. (sil. -ghi-u-), g.-d. art. frânghiútei; pl. frânghiúte
frenghie, frenghíe (brocart) s. f., art. frenghía, g.-d. art. frenghíei; pl. frenghíi, art. frenghíile
gheorghin, gheorghín v. gherghin
gherdan, gherdán/ghiordán s. n., pl. gherdáne/ghiordáne
gherghin, gherghín/gheorghín (paducel) s. m., pl. gherghíni/gheorghíni
gherghină, gherghína (dalie) s. f., g.-d. art. gherghínei; pl. gherghíne
gherghir, gherghír s. n., pl. gherghíre
ghiaur, ghiaúr s. m. (sil. ghia-), pl. ghiaúri
ghibelin, ghibelín s. m., pl. ghibelíni
ghibirdic, ghibirdíc s. m., pl. ghibirdíci
ghiborţ, ghibórt s. m., pl. ghibórti
ghiborţaş, ghibortás s. m., pl. ghibortási
ghici, ghicí vb., ind prez. 1 sg. si 3 pl. ghicésc, imperf. 3 sg. ghiceá; conj. prez. 3 sg. si pl. ghiceásca; imper. 2 sg. ghicéste, neg. nu ghi
ghicire, ghicíre s. f., g.-d. art. ghicírii; pl. ghicíri
ghicit, ghicít s. n. (pl. ghicite în loc. pe ~)
ghicitoare, ghicitoáre (persoana) s. f., g.-d. art. ghicitoárei; pl. ghicitoáre
ghicitoare, ghicitoáre (cimilitura) s. f., g.-d. art. ghicitórii; pl. ghicitóri
ghicitor, ghicitór s. m., pl. ghicitóri
ghid, ghid (persoana) s. m., pl. ghizi
ghid, ghid (carte) s. n., pl. ghíduri
ghida, ghidá vb., ind. prez. 1 sg. ghidéz, 3 sg. si pl. ghideáza
ghidaj, ghidáj s. n., pl. ghidáje
ghidare, ghidáre s. f., g.-d. art. ghidarii
ghidă, ghída s. f., g.-d. art. ghídei; pl. ghíde
ghidon, ghidón s. n., pl. ghidoáne
ghidran, ghidrán s. m. (sil. -dran), pl. ghidráni
ghidrin, ghidrín s. m. (sil. -drin), pl. ghidríni
ghidropă, ghidrópa s. f. (sil. -dro-), g.-d. art. ghidrópei; pl. ghidrópe
ghiduş, ghidús adj. m., pl. ghidúsi; f. sg. ghidúsa, pl. ghidúse
ghiduşar, ghidusár s. m., pl. ghidusári
ghiduşie, ghidusíe s. f., art ghidusía, g.-d. art. ghidusíei; pl. ghidusíi, art. ghidusíile
ghiftui, ghiftuí vb., ind. prez. l sg. si 3 pl. ghiftuiésc, imperf. 3 sg. ghiftuiá; conj. prez. 3 sg. si pl. ghiftuiásca
ghiftuire, ghiftuíre s. f., g.-d. art. ghiftuírii; pl. ghiftuíri
ghigilic, ghigilíc s. n., pl. ghigilíce
ghigosi, ghigosí vb., ind. prez. l sg. si 3 pl. ghigosésc, imperf. 3 sg. ghigoseá; conj. prez. 3 sg. si pl. ghigoseásca
ghijoagă, ghijoága s. f., g.-d. art. ghijoágei; pl. ghijoáge
ghildă, ghílda s. f., g.-d. art. ghíldei; pl. ghílde
ghileală, ghileála s. f., g.-d. art. ghilélii; pl. ghiléli
ghili, ghilí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. ghilésc, imperf. 3 sg. ghileá; conj. prez. 3 sg. si pl. ghileásca
ghilimele, ghiliméle s. f. pl.
ghilire, ghilíre s. f., g.-d. art. ghilírii; pl. ghilíri
ghilit, ghilít s. n.
ghilosi, ghilosí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. ghilosésc, imperf. 3 sg. ghiloseá; conj. prez. 3 sg. si pl. ghiloseásca
ghilotina, ghilotiná vb., ind. prez. 1 sg. ghilotinéz, 3 sg. si pl. ghilotineáza
ghilotinare, ghilotináre s. f., g.-d. art. ghilotinarii; pl. ghilotinari
ghilotină, ghilotína s. f., g.-d. art. ghilotínei; pl. ghilotíne
ghimber, ghimbér/ghimbír s. m.
ghimie, ghimíe s. f., art. ghimía, g.-d. art. ghimíei; pl. ghimíi, art. ghimíile
ghimirlie, ghimirlíe s. f., art. ghimirlía, g.-d. art. ghimirlíei; pl. ghimirlíi, art. ghimirlíile
ghimpar, ghimpár s. n., pl. ghimpáre
ghimpariţă, ghimpárita s. f., g.-d. art. ghimpáritei; pl. ghimpárite
ghimpat, ghimpát adj. m., pl. ghimpáti; f. sg. ghimpáta, pl. ghimpáte
ghimpe, ghímpe (bot. ) s. m., pl. ghimpi
ghimpele, ghímpele (dans) s. n. art.
ghimpepădureţ, ghímpe-padurét s. m., pl. ghimpi-paduréti
ghimpos, ghimpós adj. m., pl. ghimpósi; f. sg. ghimpoása, pl. ghimpoáse
ghin, ghin s. n., pl. ghínuri
ghindar, ghindár s. m., pl. ghindári
ghindă, ghínda s. f., g.-d. art. ghíndei; pl. ghínde
ghindură, ghíndura s. f., g.-d. art. ghíndurii; pl. ghínduri
ghinion, ghinión s. n. (sil. -ni-on), pl. ghinioáne
ghinionist, ghinioníst s. m. (sil. -ni-o-), pl. ghinionísti
ghinionistă, ghinionísta s. f. (sil. -ni-o-), pl. ghinioníste
ghint, ghint s. n., pl. ghínturi
ghintui, ghintuí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. ghintuiésc, imperf. 3 sg. ghintuiá; conj. prez. 3 sg. si pl. ghintuiásca
ghintuire, ghintuíre s. f., g.-d. art. ghintuírii; pl. ghintuíri
ghintuit, ghintuít s. n., pl. ghintuíturi
ghintuleţ, ghintulét s. n., pl. ghintuléte
ghinţură, ghíntura s. f., g.-d. art. ghínturei; pl. ghínture
ghioagă, ghioága s. f. (sil. ghioa-), g.-d. art. ghioágei; pl. ghioáge
ghiob, ghiob s. n., pl. ghióburi
ghiobuleţ, ghiobulét s. n., pl. ghiobuléte
ghioc, ghióc (bot. ) s. m., pl. ghióci
ghioc, ghióc (zool. ) s. n., pl. ghiócuri
ghiocear, ghioceár s. m. (sil. ghio-cear), pl. ghioceári
ghiocel, ghiocél s. m. (sil. ghi-o-), pl. ghiocéi, art. ghiocéii
ghioci, ghioci s. n., pl. ghióciuri
ghiogar, ghiogár s. m. (sil. ghio-), pl. ghiogári
ghiol, ghiol s. n., pl. ghióluri
ghiold, ghiold s. n., pl. ghiólduri
ghionder, ghiondér s. n. (sil. ghion-), pl. ghiondére
ghionoaie, ghionoáie s. f. (sil. ghi-o-), art. ghionoáia, g.-d. art. ghionóii/ghionoáiei; pl. ghionói/ghionoáie
ghionoi, ghionói (instrument) s. n. (sil. ghi-o-), pl. ghionoáie
ghiont, ghiont s. m./s. n., pl. ghionti/ghiónturi
ghionti, ghiontí vb. (sil. ghion-), ind. prez. 1 sg. si 3 pl. ghiontésc, imperf. 3 sg. ghionteá; conj. prez. 3 sg. si pl. ghionteásca
ghiontire, ghiontíre s. f. (sil. ghion-), g.-d. art. ghiontírii; pl. ghiontíri
ghiontit, ghiontít s. n. (sil. ghion-), pl. ghiontíturi
ghiorăi, ghioraí (sil. ghio-) v. chiorai
ghiorăială, ghioraiála (sil. ghio-)v. chioraiala
ghiorăit, ghioraít (sil. ghio-)v. chiorait
ghiorăitură, ghioraitúra (sil. ghio-)v. chioraitura
ghiordel, ghiordél s. n. (sil. ghior-), pl. ghiordéle
ghiordum, ghiordúm s. n. (sil. ghior-), pl. ghiordúmuri
ghiorlan, ghiorlán s. m. (sil. ghior-), pl. ghiorláni
ghiorţăi, ghiortaí vb., ind. si conj. prez. 3 sg. ghiórtaie, imperf. 3 sg. ghiortaiá
ghiorţăitură, ghiortaitúra s. f., g.-d. art. ghiortaitúrii; pl. ghiortaitúri
ghioş, ghiós (ornament, desen) s. n., pl. ghiósuri
ghioşa, ghiosá vb. (sil. ghi-o-), ind. prez. 3 sg. ghioseáza, 1 pl. ghiosam; conj. prez. 3 sg. si pl. ghioséze; ger. ghiosând
ghioşaj, ghiosáj s. n., pl. ghiosáje
ghioşare, ghiosáre s. f. (sil. ghi-o-), g.-d. art. ghiosarii; pl. ghiosari
ghioşă, ghiósa (dalta) s. f. (sil. ghi-o-), art. ghiósa, g.-d. art. ghiósei; pl. ghióse
ghiotură, ghiotura s. f. art. (sil. ghio-)
ghiozdan, ghiozdán s. n. (sil. ghioz-), pl. ghiozdáne
ghiozdănaş, ghiozdanás s. n. (sil. ghioz-), pl. ghiozdanáse
ghiozdănel, ghiozdanél s. n. (sil. ghioz-), pl. ghiozdanéle
ghipcan, ghipcán s. m., pl. ghipcáni
ghips, ghips s. n., (obiecte, ornamente) pl. ghípsuri
ghipsotecă, ghipsotéca s. f., g.-d. art. ghipsotécii; pl. ghipsotéci
ghipură, ghipúra s. f., pl. ghipúri
ghircă, ghírca s. f., g.-d. art. ghírcii
ghirlandă, ghirlánda s. f., g.-d. art. ghirlándei; pl. ghirlánde
ghisman, ghismán s. n. /ghismána s. f., pl. ghismáne
ghişet, ghiset s. n.
ghişeu, ghiséu s. n., art. ghiséul; pl. ghisée
ghiu, ghiu s. n. [pron. ghiu], art. ghíul; pl. ghíuri
ghiuden, ghiudén s. n. (sil. ghiu-), pl. ghiudénuri
ghiuj, ghiuj s. m., pl. ghiuji
ghiul, ghiul s. n., pl. ghiúluri
ghiulea, ghiuleá s. f. (sil. ghiu-), art. ghiuleáua, g.-d. art. ghiulélei; pl. ghiuléle
ghiurghiuliu, ghiurghiulíu adj. m. (sil. ghiur-ghiu-), f. sg. ghiurghiulíe; pl. m. si f. ghiurghiulíi
ghiveci, ghivéci (de flori) s. n., pl. ghivéce
ghiveci, ghivéci (mâncare) s. n., pl. ghivéciuri
ghivent, ghivént s. n., pl. ghivénturi
ghizd, ghizd s. n., pl. ghízduri
ghizdav, ghízdav adj. m., pl. ghízdavi; f. sg. ghízdava, pl. ghízdave
ghizdea, ghizdeá s. f., art. ghizdeáua, g.-d. art. ghizdélei; pl. ghizdéle
ghizdei, ghizdéi s. m., pl. ghizdéi, art. ghizdéii
ghizdui, ghizduí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. ghizduiésc, imperf. 3 sg. ghizduiá; conj. prez. 3 sg. si pl. ghizduiásca
guilemotă, guilemóta s. f. [gui pron. ghi], g.-d. art. guilemótei; pl. guilemóte
hardughie, hardughíe s. f., art. hardughía, g.-d. art. hardughíei; pl. hardughíi, art. hardughíile
hardughit, hardughít adj. m., pl. hardughíti; f. sg. hardughíta, pl. hardughíte
harghitean, harghiteán adj. m., s. m., pl. harghiténi; f. sg. harghiteána, pl. harghiténe
harghiteancă, harghiteánca s. f., g.-d. art. harghiténcei; pl. harghiténce
hoanghină, hoánghina s. f., g.-d. art. hoánghinei; pl. hoánghine
incarna, incarná (a se întrupa, despre unghii, a creste în carne) vb., ind. prez. 3 sg. si pl. incarneáza
inghinal, inghinál adj. m., pl. inghináli; f. sg. inghinála, pl. inghinále
înghimpa, înghimpá vb., ind. prez. 1 sg. înghímp, 3 sg. si pl. înghímpa
înghioldi, înghioldí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. înghioldésc, imperf. 3 sg. înghioldeá; conj. prez. 3 sg. si pl. înghioldeásca
înghiolteală, înghiolteála s. f., g.-d. art. înghioltélii; pl. înghioltéli
înghionti, înghiontí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. înghiontésc, imperf. 3 sg. înghionteá; conj. prez. 3 sg. si pl. înghionteásca
înghiontire, înghiontíre s. f., g.-d. art. înghiontírii; pl. înghiontíri
înghiţi, înghití vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. înghít, imperf. 3 sg. înghiteá; conj. prez. 3 sg. si pl. înghíta
înghiţire, înghitíre s. f., g.-d. art. înghitírii; pl. înghitíri
înghiţitoare, înghititoáre s. f., g.-d. art. înghititórii; pl. înghititóri
înghiţitură, înghititúra s. f., g.-d. art. înghititúrii; pl. înghititúri
înjunghia, înjunghiá vb. (sil. -ghi-a), ind. si conj. prez. 1 si 2 sg. înjúnghii, 3 sg. si pl. înjúnghie (sil. -ghi-e), 1 pl. înjunghiém: ger. înjunghiínd (sil. -ghi-ind)
înjunghiere, înjunghiére s. f. (sil. -ghi-e-), g.-d. art. înjunghiérii; pl. înjunghiéri
înjunghietură, înjunghietúra s. f. (sil. -ghi-e-), g.-d. art. înjunghietúrii; pl. înjunghietúri
janghinos, janghinós adj. m., pl. janghinósi; f. sg. janghinoása, pl. janghinoáse
jighiuţă, jighiúta s. f. (sil. -ghi-u-), g.-d. art. jighiútei; pl. jighiúte
junghi, junghi s. n., art. júnghiul; pl. júnghiuri
junghia, junghiá vb. (sil. -ghi-a), ind. si conj. prez. 1 si 2 sg. júnghii, 3 sg. si pl. júnghie (sil. -ghi-e), 1 pl. junghiém (sil. -ghi-em); ger. junghiínd (sil. -ghi-ind)
junghiere, junghiére s. f. (sil. -ghi-e-), g.-d. art. junghiérii; pl. junghiéri
junghietor, junghietór adj. m. (sil. -ghi-e-), pl. junghietóri; f. sg. si pl. junghietoáre
junghietură, junghietúra s. f. (sil. -ghi-e-), g.-d. art. junghietúrii; pl. junghietúri
kirghiz, kirghíz s. m., adj. m., pl. kirghízi; f. sg. kirghíza, pl. kirghíze
kirghiză, kirghiza s. f., pl. kirghíze
lambă, lámba (lant, frânghie) s. f., g.-d. art. lámbei; pl. lámbe
lighioană, lighioána s. f. (sil. -ghi-oa-), g.-d. art. lighioánei; pl. lighioáne
liturghie, liturghíe s. f., art. liturghía, g.-d. art. liturghíei; pl. liturghíi, art. liturghíile
liturghier, liturghiér s. n. (sil. -ghi-er), pl. liturghiére
loghiotat, loghiótat/loghiotát s. m. (sil. -ghi-o-), pl. loghiótati/loghiotáti
maghiar, maghiár s. m., adj. m. (sil. -ghiar), pl. maghiári; f. sg. maghiára, g.-d. art. maghiárei, pl. maghiáre
maghiară, maghiára (limba) s. f. (sil. -ghia-), g.-d. art. maghiárei
maghiarism, maghiarísm s. n. (sil. -ghia-), pl. maghiarísme
maghiariza, maghiarizá vb. (sil. -ghia-), ind. prez. 1 sg. maghiarizéz, 3 sg. si pl. maghiarizeáza
maghiarizare, maghiarizáre s. f. (sil. -ghia-), g.-d. art. maghiarizarii; pl. maghiarizari
maghiran, maghirán s. m., pl. maghiráni
manghier, manghiér s. m. (sil. -ghi-er), pl. manghiéri
marghilă, marghíla s. f., pl. marghíle
marghiloman, marghilomán s. n., pl. marghilománe
marghiol, marghiól adj. m. (sil. -ghiol), pl. marghióli; f. sg. margioála, pl. marghioále
marghioleală, marghioleála s. f., g.-d. art. marghiólelii; pl. marghióleli
marghioli, marghiolí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. marghiolésc, imperf. 3 sg. marghioleá; conj. prez. 3 sg. si pl. marghioleásca
marghiolie, marghiolíe s. f., art. marghiolía, g.-d. art. marghiolíei; pl. marghiolíi, art. marghiolíile
mărghilă, marghíla s. f., g.-d. art. marghílei; pl. marghíle
meghistan, meghistán s. m., pl. meghistáni
mehenghi, mehénghi adj. m., pl. mehénghi; f. sg. si pl. mehénghe
mehenghi, mehénghi s. n., art. mehénghiul; pl. mehénghiuri
menghină, ménghina s. f., g.-d. art. ménghinei; pl. ménghine
minologhion, minologhión s. n. (sil. -ghi-on), pl. minologhioáne
narghilea, narghileá s. f., art. narghileáua, g.-d. art. narghilélei; pl. narghiléle
neghină, neghína s. f., g.-d. art. neghínei; pl. neghíne
neghinăsălbatică, neghína-salbática s. f.
neghiniţă, neghiníta s. f., g.-d. art. neghinítei; pl. neghiníte
neghinuţă, neghinúta s. f., g.-d. art. neghinútei; pl. neghinúte
neghinos, neghinós adj. m., pl. neghinósi; f. sg. neghinoása, pl. neghinoáse
neghiob, neghiób adj. m., s. m., pl. neghióbi; f. sg. neghioába, pl. neghioábe
neghiobesc, neghiobésc adj. m., f. neghiobeásca; pl. m. si f. neghiobésti
neghiobeşte, neghiobéste adv.
neghiobie, neghiobíe s. f., art. neghiobía, g.-d. art. neghiobíei; pl. neghiobíi, art. neghiobíile
nuraghi, nurághi s. m. pl.
obtuzunghi, obtuzúnghi adj. m. (sil. mf. -tuz-), pl. obtuzúnghiuri
panaghiar, panaghiár s. n. (sil. -ghi-ar), pl. panaghiáre
panaghie, panaghíe s. f., art. panaghía, g.-d. art. panaghíei; pl. panaghíi, art. panaghíile
patrunghiular, patrunghiulár adj. m. (sil. mf. patr-) unghiular
pazarghidean, pazarghideán s. m., pl. pazarghidéni
pârghie, pârghie s. f. (sil. -ghi-e), art. pârghia (sil. -ghi-a), g.-d. art. pârghiei; pl. pârghii, art. pârghiile (sil. -ghi-i-)
periunghial, periunghiál adj. m. (sil. -ri-un-ghi-al), pl. periunghiáli; f. sg. periunghiála, pl. periunghiále
pezevenchi, pezevénchi/pezevénghi s. m., pl. pezevénchi/pezevénghi
poghiaz, poghiáz/podghiáz s. n. (sil. -ghiaz), pl. poghiázuri/podghiázuri
poghibală, poghibála s. f., g.-d. art. poghibálei; pl. poghibále
pojghiţă, pojghíta s. f., g.-d. art. pojghítei; pl. pojghíte
poliloghie, poliloghíe s. f., art. poliloghía, g.-d. art. poliloghíei; pl. poliloghíi, art. poliloghíile
porcghimpos, porc-ghimpós s. m.
priveghea, privegheá vb., ind. prez. 1 sg. priveghéz, 3 sg. si pl. privegheáza, 1 pl. priveghém, 2 pl. privegheáti; conj. prez. 3 sg. si pl. priveghéze; ger. priveghínd
priveghi, privéghi s. n., pl. privéghiuri
radioghida, radioghidá vb. (sil. -di-o-), ind. prez. 1 sg. radioghidéz, 3 sg. si pl. radioghideáza
radioghidaj, radioghidáj s. n. (sil. -di-o-), pl. radioghidáje
răzghina, razghiná vb., ind. prez. 1 sg. razghín, 3 sg. si pl. razghína
răzghinare, razghináre s. f., g.-d. art. razghinarii; pl. razghinari
renghi, renghi s. n., pl. rénghiuri
rotoghilă, rotoghíla s. f., g.-d. art. rotoghílei; pl. rotoghíle
sârghie, sârghíe s. f., art. sârghía, g.-d. art. sârghíei; pl. sârghíi, art. sârghíile
seguidilla, seguidílla s. f. [pron. se-ghi-di-lla]
sfinghe, sfínghe s. m., pl. sfinghi
sighişorean, sighisoreán adj. m., s. m., pl. sighisoréni; f. sg. sighisoreána, pl. sighisoréne
sighişoreancă, sighisoreánca s. f., g.-d. art. sighisoréncei; pl. sighisorénce
stinghie, stínghie s. f. (sif. -ghi-e), art. stínghia (sil. -ghi-a), g.-d. art. stínghiei; pl. stínghii, art. stínghiile (sil. -ghi-i-)
stinghiuţă, stinghiúta s. f. (sil. -ghi-u-), g.-d. art. stinghiútei; pl. stinghiúte
strunghil, strunghíl s. m., pl. strunghíli
sughiţ, sughít s. n., pl. sughíturi
sughiţa, sughitá vb., ind. prez. 1 sg. sughít, 3 sg. si pl. sughíta; ger. sughitând
sughiţare, sughitáre s. f., g.-d. art. sughitarii; pl. sughitari
sughiţat, sughitát s. n.
surghiun, surghiún (persoana) s. m., pl. surghiúni
surghiun, surghiún (exil) s. n., pl. surghiúnuri
surghiuni, surghiuní vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. surghiunésc, imperf. 3 sg. surghiuneá; conj. prez. 3 sg. si pl. surghiuneásca
surghiunire, surghiuníre s. f., g.-d. art. surghiunírii; pl. surghiuníri
tanghir, tanghír s. n., pl. tanghíre
teleghida, teleghidá vb., ind. prez. 1 sg. teleghidéz , 3 sg. si pl. teleghideáza
teleghidaj, teleghidáj s. n., pl. teleghidáje
teleghidare, teleghidáre s. f., g.-d. art. teleghidarii; pl. teleghidari
tirighie, tirighíe s. f., art. tirighía, g.-d. tirighíi, art. tirighíei
travers, travérs (directie care face un unghi de 90º cu axul navei, tesatura în dungi) s. n., pl. travérse
triunghi, triúnghi s. n., pl. triúnghiuri
triunghiular, triunghiulár adj. m. (sil. tri-un-) unghiular
ţinghilinghi, tingh