Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru dusman
duşman, DUSMÁN, -Ă, dusmani, -e, s.m. si f., adj. 1. (Persoana) care are o atitudine ostila, rauvoitoare fata de ceva sau de cineva, care uraste ceva sau pe cineva; vrajmas. 2. Inamic (1) (în razboi). [Acc. si: (reg.) dúsman] – Din tc. düsman.
duşman, Dusman ≠ aliat, amic, prieten
duşman, DUSMÁN s., adj. adversar, inamic, potrivnic, vrajmas, (pop.) pizmas, pizmuitor, (înv. si reg.) pizmatar, pizmataret, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pârâs, sculator. (Armata ~; e un ~ de temut.)
duşman, dusmán s. m., adj. m., pl. dusmáni; f. sg. dusmána, pl. dusmáne
duşman, DUSMÁN1 ~a (~i, ~e) 1) v. DUSMĂNOS. 2) Care tine de dusman; propriu dusmanului. /<turc. düsman
duşman, DUSMÁN2 ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Fiecare dintre persoanele care sunt legate printr-un sentiment de dusmanie reciproca, privite în raport una fata de alta; vrajmas; inamic. ~ de moarte. 2) Fiecare dintre partile beligerante implicate într-un conflict armat, privite în raport una fata de alta; inamic; vrajmas. /<turc. düsman
dusman, dusman,inamic
duşman, dusmán (-ni), s.m. – Inamic, vrajmas. – Mr. dusman. Tc. (per.) düsmen (Roesler 591; Miklosich, Türk. Elem., I, 288; Seineanu, II, 165; Lokotsch 554; Ronzevalle 90), cf. alb., bg., sb. dušman. – Der. dusmanca, s.f. (inamica, vrajmasa); dusmanesc, adj. (privitor la dusmani; dusmanos); dusmaneste, adv. (cu dusmanie, ostil); dusmanos, adj. (ostil); dusmani, vb. (a fi ostil; a urî; a învrajbi); dusmanie, s.f. (vrajmasie); îndusmani, vb. (a învrajbi).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc