Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru duri
absorbi, absorbí vb. I. tr. 1. a se îmbiba, a suge, a încorpora ceva. 2. a prelua cunostinte, idei, elemente specifice etc., asimilându-le în propria structura. 3. (fig.) a preocupa intens. II. refl. (fig.) a se cufunda în gânduri (< fr. absorber, lat. absorbere)
abţibild, ABŢIBÍLD, abtibilduri, s.n. 1. Imagine în culori imprimata pe un strat subtire de colodiu, care se aplica pe o suprafata neteda, umezindu-se si dezlipindu-se de pe hârtia pe care a fost lipit. 2. Fig. (La pl.) Nimicuri, fapte marunte; mici smecherii. – Din germ. Abziehbild.
acord, ACÓRD, acorduri, s.n. 1. Întelegere, învoiala, conventie etc. între doua sau mai multe parti în vederea încheierii, modificarii sau desfiintarii unui act juridic. Expr. A fi de acord sa... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeasi parere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înteles! (Pleonastic) De comun acord = în perfecta întelegere. 2. (În sintagmele) (Plata sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obtinute. Acord progresiv = plata muncii în proportie crescânda, în raport cu depasirea normei. Munca în acord = munca normata retribuita în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Suma data sau primita ca plata pentru munca prestata în acord. 3. Expresie gramaticala care stabileste concordanta (în persoana, numar, gen sau caz a) formei cuvintelor între care exista raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecventelor de oscilatie a doua sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultata din reunirea a cel putin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.
acordic, ACÓRDIC, -Ă, acordici, -ce, adj., s.f. 1. (Despre sunete muzicale) Care intra în componenta acordului. 2. S.f. Disciplina care studiaza diferitele acorduri muzicale. – Acord + suf. -ic.
acvaplan, ACVAPLÁN s.n. Plansa de lemn, remorcata de o ambarcatie cu motor, careia sportivul, tinându-se de o coarda fixata dinaintea plansei, îi imprima diferite moduri de alunecare pe apa. – Din fr. acquaplane.
adesea, ADÉSEA adv. De multe ori, în repetate rânduri; adeseori, des. [Var.: adés, adése adv.] – A3 + des2.
aerat, AERÁT, -Ă, aerati, -e, adj. 1. (Despre lichide, materiale granuloase etc.) Tratat prin introducere de aer1 (1). 2. (Despre cereale) Racit prin introducere de aer1 (1) sub presiune sau prin vânturare cu lopeti. 3. (Livr.) (Despre texte) Care are o structura simpla; clar, limpede. 4. (Despre pagini scrise) Cu literele si rândurile spatiate; cu mult spatiu alb. [Pr.: a-e-] – V. aera.
agrafie, AGRAFÍE s.f. Pierdere sau tulburare a functiunii de exprimare a gândurilor prin scris. – Din fr. agraphie.
aisfild, ÁISFILD, aisfilduri, s.n. Câmp de gheata. – Din fr. ice-field, engl. ice field.
alb, ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zapezii, a laptelui; (despre culori) ca zapada, ca laptele. ♢ Carne alba = carne de pasare sau de peste. Hârtie (sau coada) alba = hârtie care nu a fost scrisa. Rând alb = spatiu nescris între doua rânduri scrise. Arma alba = arma cu lama de otel. Rasa alba = unul dintre grupurile de popoare în care este împartita, conventional, omenirea si care se caracterizeaza prin culoarea alba-roz a pielii. ♢ Expr. Alb la fata = palid. Ba e alba, ba e neagra, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici alba, nici neagra = a) nici asa, nici asa; b) fara multa vorba; deodata. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care apartine rasei albe. ♦ Carunt. ♢ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necaji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) pâna la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ♢ Nopti albe = nopti luminoase, obisnuite în perioada solstitiului de vara în regiunile situate între paralelele 50° si 65° nord si sud, în care nu se produce întunecare completa, din cauza ca soarele nu coboara suficient sub orizont. Noapte alba = noapte petrecuta fara somn. (Rar) Zile albe = viata tihnita, fericita. (În basme) Lumea alba = lumea reala. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fara rima. II. S.m. Denumire data, dupa revolutia franceza, contrarevolutionarilor si conservatorilor. III. S.n. 1. Culoare obtinuta prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisa mai sus. ♢ Expr. Negru pe alb = asigurare ca cele spuse sunt adevarate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscali un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplina. 2. Obiect, substanta etc. de culoare alba (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotica. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruza. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S.m. Denumire generica data unor rase de porcine de culoare alba (I 1) cu prolificitate si precocitate ridicate, crescute pentru productia de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepa. V. S.f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.
albitură, ALBITÚRĂ, albituri, s.f. 1. (La pl.) Totalitatea rufelor (de pat, de corp etc.); lenjerie. 2. Nume generic dat exemplarelor mici de platica, babusca etc.; albisoara. 3. (Reg.) Nume dat radacinilor de patrunjel si de pastârnac. 4. (Tipogr.) Mici piese de plumb care servesc la completarea spatiului alb dintre litere, cuvinte sau rânduri; p. ext. spatiu alb între rânduri. – Alb + suf. -itura.
alteori, ÁLTEORI adv. În alte rânduri, în alte împrejurari; p. ext. altadata (în trecut sau în viitor). [Pr.: -te-ori] – Alte + ori.
alterat, ALTERÁT, -Ă, alterati, -te, adj. 1. (Despre materii organice) Descompus, stricat. 2. Denaturat, falsificat. 3. (Fon.; despre sunete) Schimbat, modificat. 4. (Muz.; despre sunete sau acorduri) Ridicat sau coborât cu un semiton sau doua. – V. altera.
aluniş, ALUNÍS, alunisuri, s.n. Padurice, desis de aluni; alunet. – Alun + suf. -is.
amidură, AMIDÚRĂ, amiduri, s.f. Compus chimic obtinut din amoniac prin substituirea unui atom de hidrogen cu un metal. – Din fr. amidure.
aminoacidurie, AMINOACIDURÍE, aminoacidurii, s.f. (Fiziol.) Prezenta a aminoacizilor în urina; cantitate de aminoacizi prezenta în urina. [Pr.: -no-a-] – Din fr. aminoacidurie.
antablament, ANTABLAMÉNT, antablamente, s.n. Element de arhitectura asezat deasupra zidurilor sau coloanelor unei constructii, care sustine acoperisul. – Din fr. entablement.
arinişte, ARINÍSTE, arinisti, s.f. Padurice de arini; arinis. [Acc. si aríniste. – Var.: aníniste s.f.] – Arin + suf. -iste.
aterman, ATERMÁN, -Ă, atermani, -e, adj. (Fig.) Care nu permite trecerea caldurii. Mediu aterman. – Din fr. athermane.
molon, MOLÓN s. n. bloc mic de piatra naturala, la construirea zidurilor. (< fr. moellon)
autofinanţa, AUTOFINANŢÁ, autofinantez, vb. I. Refl. A se finanta din fonduri proprii. [Pr.: a-u-] – Auto1- + finanta.
auxiliar, AUXILIÁR, -Ă, auxiliari, -e, adj., s.n. 1. Adj., s.n. (Element) care ajuta la ceva, care se afla pe plan secundar fata de ceva principal; (element) ajutator. ♦ (Parte de vorbire) care exprima raporturi între cuvinte; (verb) care ajuta la formarea timpurilor si a modurilor compuse. 2. Adj. (Mat.) Cu ajutorul caruia se poate rezolva mai usor o problema. [Pr.: a-u-gzi-li-ar] – Din fr. auxiliaire, lat. auxiliaris.
babord, BABÓRD, baborduri, s.n. Partea stânga a unei nave dupa directia înaintarii. ♢ Marginea din stânga a fuzelajului unei nave aeriene (privind în directia de zbor). – Din fr. bâbord.
background, BACKGROUND, backgrounduri, s.n. 1. (Englezism) Fundal. 2. Fond sonor al unei partituri solistice în jaz. 3. Tehnica de filmare la care fundalul este obtinut prin retroproiectie. [Pr.: bécgraund] – Din engl. background.
bambus, BÁMBUS, bambusi, s.m. Nume generic pentru plantele exotice arborescente cu tulpina lemnoasa, prevazuta cu noduri si goala pe dinauntru (Bambusa). •• P. restr. Tulpina acestor plante utilizata ca lemn de constructie, varga de pescuit etc. – Din germ. Bambus, fr. bambou.
bancaizăn, BÁNCAIZĂN, bancaizane, s.n. 1. Scoaba de fier care fixeaza în perete un dulap, o biblioteca etc. 2. Unealta de fier de la bancul1 tâmplarului, care serveste ca opritor al scândurilor date la rindea. – Din germ. Bankeisen.
bandurar, BANDURÁR, bandurari, s.m. (Rar) Bandurist. – Bandura2 + suf. -ar.
bandură, BANDÚRĂ2, banduri, s.f. Instrument muzical popular ucrainean ca o chitara cu gâtul scurt, prevazut cu 8 pâna la 24 de coarde. – Din ucr. bandura.
bandurist, BANDURÍST, -Ă, banduristi, -ste, s.m. si f. Cântaret din bandura2; bandurar. – Bandura + suf. -ist.
baracă, BARÁCĂ, baraci, s.f. Constructie provizorie de scânduri care poate servi ca locuinta, magazie, pravalie etc. [Pl. si: baraci. – Var.: (reg.) barátca s.f.] – Din fr. baraque.
vid, VID, -Ă, vizi, vide, adj., s.n. 1. Adj. (Despre un spatiu) Care nu contine nimic; care nu contine aer sau alt gaz; care nu este ocupat, locuit; pustiu. ♦ Fig. Lipsit de orice gânduri, de orice idei. 2. S.n. Spatiu lipsit de orice corp material sau în care particulele materiale existente sunt extrem de rarefiate. ♢ Loc. adv. În vid = a) în gol; b) cu privirea fixa, fara tinta; c) zadarnic, fara rezultat, în van. ♦ Fig. Pierdere ireparabila. – Din fr. vide.
başcă, BÁSCĂ, basti, s.f. 1. (Înv. si reg.) Beci. 2. (Înv.) Ridicatura de pamânt întarita care proteja o fortificatie în afara zidurilor ei; reduta. [Var.: básta s.f.] – Din pol. baszta.
bate, BÁTE, bat, vb. III. I. 1. Tranz. si refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat si violent (cu palma, cu pumnul, cu batul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gura, peste picioare. A bate la palma, la talpi, la spate. A bate în cap. ♢ Expr. (Tranz.) A fi batut în cap = a fi îndobitocit de loviturile primite în cap. Batut în cap = prost, nebun, ticnit. (Refl.) A se bate cu pumnii în piept = a se mândri, a se fuduli; a face caz de ceva. ♦ Tranz. A atinge, a lovi usor cu palma umarul, mâna sau spatele cuiva spre a atrage atentia, a-l reconforta sau a-i arata bunavointa; a lovi în acelasi fel o parte a corpului unui animal spre a-l linisti sau a-l mângâia. ♢ Expr. A bate pe cineva la cap sau a bate capul cuiva = a cicali, a plictisi pe cineva cu vorba. (Refl. recipr.) A se bate pe burta cu cineva = a fi într-o intimitate familiara cu cineva. A bate palma (sau, arg., laba) cu cineva = a da mâna cu cineva; p. ext. a încheia cu cineva o tranzactie, dând mâna cu el în semn de învoiala. 2. Tranz. A învinge un adversar într-un joc, la un concurs (sportiv); a birui un dusman în lupta, în razboi. ♢ Expr. A bate un record (sportiv) = a depasi un record (sportiv). ♦ Refl. A se lupta, a se razboi. ♢ Loc. vb. (Refl. recipr.) A se bate în duel = a se duela. ♢ Expr. A se bate cap în cap = a fi în opozitie, în contradictie, a nu se potrivi. Se bate ziua cu noaptea = se lumineaza de ziua sau amurgeste. 3. Tranz. A lovi, a izbi repetat (cu un instrument potrivit) un obiect, un material etc. în diverse scopuri. Gospodina bate covoarele. Bate fierul pâna-i cald. ♢ Loc. vb. (Fam.) A bate la masina = a dactilografia. A bate la ochi = a frapa (1). ♢ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. A bate moneda = a) a fabrica monede de metal; b) a insista asupra erorii cuiva, în defavoarea lui. A bate toba = a spune peste tot un secret (intim) încredintat de cineva. A bate o carte = a juca o carte de joc. A bate tactul (sau masura) = a lovi (usor) un obiect cu mâna sau a imita lovirea lui în ritmul unei bucati muzicale sau al unui vers. A bate mult drum (sau multa cale) = a parcurge o distanta lunga. A bate podurile = a vagabonda. A bate (pasul) pe loc = a nu realiza nici un progres într-o actiune, a nu înainta într-o problema. A bate câmpii = a spune cu totul altceva decât ceea ce se discuta, a divaga, a vorbi aiurea. ♦ A fixa un obiect tintuindu-l de ceva. A batut tablourile pe pereti. Batuse capacul lazii în cuie. ♦ A freca învârtind si lovind de peretii unui vas. Batem albusurile pâna se fac spuma. Bate untul în putinei. ♦ A freca, a apasa producând basici, rani sau bataturi. Ma bate un pantof. ♦ (La razboiul de tesut) A presa cu spata firele din bateala. II. Intranz. 1. A izbi în ceva facând zgomot; a ciocani (la poarta, la usa, la fereastra). Valurile bat de zidurile cetatii. Cine bate oare la fereastra mea? ♢ Expr. A bate la usa cuiva = a veni la cineva spre a-i cere un ajutor material. A bate din picioare = a tropai. A bate din (sau în) palme = a aplauda. A bate din gura degeaba (sau în vânt) = a vorbi în zadar, a trancani. 2. A face o miscare (relativ regulata). ♢ Expr. A bate din aripi = (despre pasari) a face miscarea de zbor lovind aerul cu aripile. A bate matanii = a îngenunchea si a atinge fruntea cu pamântul de mai multe ori la rând, în semn de pocainta sau de cucernicie. ♦ (Despre organe sau parti ale corpului omenesc) A avea pulsatii ritmice; a palpita, a zvâcni. Îi bate inima de frica. Îmi bat tâmplele. ♢ Refl. Mi se bate ochiul drept. ♦ (Despre un motor sau un organ de motor) A functiona dereglat, scotând zgomote anormale. 3. (Despre arme de foc) A trage, a trimite proiectilul pâna la o anumita distanta, pâna într-un anumit punct. O pusca veche care nu mai batea decât la 100 de pasi. ♦ (Înv.) A bombarda. ♦ (Reg.; despre câini) A latra. ♦ Intranz.si tranz. (Despre astri) A atinge (ceva) cu razele. Pune-ti palaria, sa nu te bata soarele la cap. ♦ (Despre ape) A se izbi (de maluri etc.). 4. A face aluzie critica la ceva. Bate în ciocoi. ♢ Expr. A-si bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a lua în derâdere pe cineva; b) a necinsti, a viola o fata, o femeie. 5. (Despre vânt) A sufla. 6. (Despre ploaie, grindina, bruma) A cadea (lovind) peste semanaturi, livezi etc. 7. (În expr.) A bate în retragere = a) a se retrage din lupta; b) a retracta cele spuse mai înainte. 8. (Despre culori) A se apropia de..., a avea o nuanta de... Bate în albastru. III. Intranz. si tranz. A emite zgomote ritmice care indica ceva. ♦ (Înv.; despre telegraf) A emite tacanitul prin care se transmit mesajele telegrafice. ♢ Expr. (Tranz.) A bate o telegrama (sau o depesa) = a da, a transmite o telegrama. ♦ (Despre un clopot, un ceasornic, despre toaca etc.) A emite sunete ritmice cu o anumita semnificatie. – Lat. batt(u)ere.
băndurică, BĂNDURÍCĂ, bandurici, s.f. (Reg.) Diminutiv al lui bandura1. – Bandura1 + suf. -ica.
bânşag, BÂNSÁG, bânsaguri, s.n. (Reg.) Vegetatie de copacei si ierburi care creste printre arborii unei paduri.
bârcoace, BÂRCOÁCE, bârcoci, s.f. Arbust cu flori si cu fructe rosii, care creste pe stânci, în padurile de munte (Cotoneaster integerrima). – Et. nec.
bâtcă, BẤTCĂ, bâtci, s.f. (Reg.) Înaltime pe coasta unui munte; ridicatura de pamânt împadurita; magura.
berbec, BERBÉC, berbeci, s.m. I. 1. Masculul oii; arete. 2. (La sg. art.) Constelatie din emisfera boreala; unul din cele douasprezece semne ale zodiacului. ♢ Zodia berbecului = perioada dintre 21 martie si 21 aprilie, când soarele trece în dreptul berbecului (I 2). II. 1. Masina de razboi întrebuintata odinioara la spargerea zidurilor si portilor unei cetati asediate. 2. Greutate mare, actionata mecanic sau manual, care prin cadere, serveste la baterea pilonilor, la batucit pamântul, la spargerea bucatilor mari de fonta etc. [Var.: berbéce s.m.] – Lat. berbex, -ecis (= vervex).
berc, BERC1, bercuri, s.n. (Reg.) Dumbrava, padurice. – Din magh. berek.
bilet, BILÉT, bilete, s.n. 1. Scrisoare de câteva rânduri. 2. Bucata mica de hârtie sau de carton imprimat care da dreptul la intrarea (si ocuparea unui loc) într-o sala de spectacol, într-o arena sportiva etc. • Bilet de banca = hârtie de valoare emisa de o banca, prin care acesta se obliga sa plateasca detinatorului, la prezentare, suma înscrisa pe hârtie. Bilet de ordin = hârtie prin care o persoana se obliga sa plateasca altei persoane o anumita suma de bani la cererea acesteia din urma; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. b i g l i e t t o.
biremă, BIRÉMĂ, bireme, s.f. Nava antica de razboi cu doua rânduri de vâsle suprapuse. – Din fr. birème, lat. biremis.
bloca, BLOCÁ, blochez, vb. I. Tranz. 1. A izola un oras, un port sau un stat prin blocada. 2. A închide o artera de circulatie; a împiedica circulatia vehiculelor sau a persoanelor. 3. Tranz. si refl. A nu mai functiona sau a face sa nu mai functioneze (fixându-se sau imobilizându-se) într-o pozitie data. 4. A interzice în mod legal folosirea unor produse, a unor fonduri etc. 5. (Sport) A efectua un blocaj (2). – Din fr. bloquer.
bold, BOLD, bolduri, s.n. (Reg.) 1. Ac cu maciulie, ac cu gamalie. ♦ Vârf ascutit. ♦ Cui de metal cu maciulie ornamentala. 2. Bat ascutit cu care se îndeamna vitele. ♦ Împunsatura, întepatura (data cu acest bat). 3. (Înv.) Imbold. 4. (Reg.) Element de constructie în arhitectura populara, în forma de stâlp sculptat, cu vârf ascutit. – Din sl. bodlı "ghimpe".
bond, BOND, bonduri, s.n. Salt al avionului la o aterizare incorecta. – Din fr. bond.
bord, BORD, borduri, s.n. Marginea din stânga sau cea din dreapta a puntii unei ambarcatii (mari). ♢ Jurnal de bord = registru în care se înregistreaza toate evenimentele importante petrecute în cursul calatoriei unei ambarcatii sau a unui avion. ♢ Loc. adv. Pe (sau la) bord = în ambarcatie; p. anal. în avion. ♢ Expr. A arunca peste bord = a renunta la ceva ca nefiind de folos. – Din fr. bord.
bordură, BORDÚRĂ, borduri, s.f. Fâsie, panglica sau cusatura la marginea unui obiect textil. 2. Zona care înconjura marginea unui obiect, cu o structura diferita de a acestuia; spec. zona de la marginea dinspre partea carosabila a trotuarului. Bordura de flori a unei peluze. – Din fr. bordure.
brand, BRAND, branduri, s.n. (Mil.) Aruncator de mine1 (2); p. ext. proiectil de aruncator de mine. – Din n. pr. Brandt.
brandenburg, BRANDENBÚRG, brandenburguri, s.n. Snur sau gaitan care se coase în rânduri paralele, ca podoaba, pe pieptul unor haine (în dreptul butonierelor). – Din fr. brandenbourg.
brădişor, BRĂDISÓR, bradisori, s.m. 1. Bradut. 2. Nume dat unor specii de plante erbacee perene, cu tulpina culcata, acoperita cu frunze mici, aciculare, la subsuoara carora se gasesc sporangi cu spori, raspândite în padurile montane; pedicuta. – Brad + suf. -isor.
brei, BREI s.m. (Bot.) 1. Mica planta erbacee cu frunze opuse, flori verzui si fructul capsula, raspândita în padurile umbroase (Mercurialis perennis). 2. Trepadatoare. – Din bg. brei.
brigadier, BRIGADIÉR, -Ă, brigadieri, -e, s.m. si f. 1. Persoana care face parte dintr-o brigada (2). 2. Tehnician din administratia padurilor, care conduce o brigada silvica. 3. (Înv.) General de brigada. ♦ Caporal de artilerie sau de cavalerie. [Pr.: -di-er] – Din fr. brigadier.
bubos, BUBÓS, -OÁSĂ, bubosi, -oase, adj. 1. Cu bube, plin de bube; buburos. 2. (Despre plante, fructe) Plin de umflaturi, de noduri, de crestaturi, de excrescente. – Buba + suf. -os.
bucle, BUCLÉ, bucleuri, s.n., adj. invar. 1. S.n. Ţesatura de bumbac, de lâna, de fibra sintetica etc., cu aspect buclat. 2. Adj. invar. (Despre fibre si tesaturi) Cu firul cret sau cu noduri. 3. S.n. Fir cret. – Din fr. bouclé.
bulbuc, BULBÚC, bulbuci, s.m. I. 1. Basica de apa, de sapun, de spuma, de aluat (când dospeste) etc. 2. Corp sferic (ca o basica). II. 1. Planta erbacee toxica din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbena, cu vinisoare verzi pe dinafara, raspândita în regiunile de munte si ocrotita de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Planta erbacee din familia campanulaceelor, viguroasa si înalta pâna la un metru, cu flori mari, albastre, care creste prin paduri (Campanula trachelium). – Formatie onomatopeica.
buluc, BULÚC, bulucuri, s.n. 1. Numar mare de oameni strânsi la un loc; droaie, gloata. ♦ (Adverbial) În masa, în rânduri strânse, cu gramada; unul peste altul, înghesuindu-se; repede, iute. 2. (În vechea organizare a armatei din tarile românesti) Unitate militara tactica formata din mercenari, care corespundea aproximativ efectivului unei companii; bulucbasie; p. ext. ceata de oameni înarmati. – Din tc. bölük.
bulvan, BULVÁN, bulvani, s.m. Bustean din care se taie scânduri la joagar. – Et. nec.
bund, BUND, bunduri, s.n. Asociatie, confrerie; confederatie (în Germania si Elvetia). – Din germ. Bund.
burtieră, BURTIÉRĂ, burtiere, s.f. Corset care strânge abdomenul si soldurile, centura. [Pr.: -ti-e-] – Burta + suf. -iera (dupa fr. ventrière).
miozotis, MIOZÓTIS s. m. planta erbacee cu flori mici, albastre, rosii si albe, în padurile de munte; nu-ma-uita. (< fr. myosotis)
bustrofedon, BUSTROFEDÓN s.n. Fel de scriere foarte veche în care rândurile mergeau fara discontinuitati de la stânga la dreapta si de la dreapta la stânga. – Din fr. boustrophédon.
butură, BÚTURĂ, buturi, s.f. (Reg.) 1. Butuc (1); buturuga. 2. Bucata de lemn cu noduri si cu alte defecte, care se despica si se prelucreaza si este considerata ca sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3. Trunchi scorburos; butoarca. [Var.: bútur, búture s.m.] – Cf. b u t u c.
buză, BÚZĂ, buze, s.f. l. Fiecare dintre cele doua parti carnoase care marginesc gura si acopera dintii. ♢ Buza de iepure = anomalie congenitala care consta în faptul ca buza este usor despicata (ca la iepure). ♢ Expr. (Fam.) A ramâne cu buzele umflate = a ramâne înselat, dezamagit în asteptarile sale. A-si musca buzele (de necaz sau de parere de rau) = a regreta foarte tare, a se cai. A sufla (sau a bate) în (sau din) buze = a ramâne pagubas; a fluiera a paguba. A se sterge (sau a se linge) pe buze = a fi silit sa renunte la ceva. A-i crapa (sau a-i plesni, a-i scapara, a-i arde cuiva) buza (de sau dupa ceva) = a avea mare nevoie (de ceva). A-si linge buzele (dupa ceva) = a pofti, a râvni (ceva). A lasa (sau a pune) buza (în jos) = (mai ales despre copil) a fi gata sa izbucneasca în plâns. ♦ Margine a unei rani pricinuite de o taietura adânca. 2. Margine a unor obiecte, a unor vase. Buza strachinii. ♢ Expr. (Rar) Plin (pâna în) buza = foarte plin, plin ochi. 3. Culme a unui deal, a unui pisc; margine a unui sant, a unei paduri etc. 4. Ascutis al unor instrumente de taiat; tais. 5. (În sintagma) Buza de bandaj = partea proeminenta a bandajului montat pe rotile autovehiculelor de cale ferata, care serveste la mentinerea si la conducerea vehiculului respectiv pe sina. – Cf. alb. b u z ë.
caid, CAÍD1, caiduri, s.n. (Înv.) Registru, dosar, arhiva. – Din tc. kayit.
calcinator, CALCINATÓR1, calcinatoare, s.n. Aparat folosit pentru recuperarea caldurii gazelor de ardere din cuptoarele rotative de ciment. – Din fr. calcinateur.
calciovecchio, CÁLCIO-VÉCCHIO s.n. Gen de tencuiala ornamentala care prezinta asperitati si adâncituri pronuntate la suprafata, dând zidurilor un aspect voit arhaic. – Cuv. it.
caloneţ, CALONÉŢ, caloneti, s.m. Unealta manuala în forma de scândurica neteda si subtire, folosita la împletitul plaselor pescaresti. – Et. nec.
campadură, CAMPADÚRĂ, campaduri, s.f. Deschizatura în acoperisul unei case taranesti, pentru a lasa sa iasa fumul. – Et. nec.
cancioc, CANCIÓC, canciocuri, s.n. 1. Unealta de metal în forma de lingura mare cu coada de lemn, folosita de zidari pentru asezarea mortarului pe rândurile de caramizi ale unui zid în lucru. 2. Vas pentru luarea probelor de produse petroliere, din rezervoare sau instalatii. [Var.: cancióg s.n.] – Din magh. kancsó.
canton, CANTÓN, cantoane, s.n. 1. Cladire din imediata vecinatate a unei cai de comunicatie, înzestrata cu aparatele necesare pentru supravegherea si întretinerea acesteia si care serveste si ca locuinta pentru cantonier. 2. Cea mai mica unitate în administratia padurilor; locuinta padurarului. 3. Unitate teritorial-administrativa în unele tari. 4. Fiecare dintre statele care compun Confederatia Elvetiana. – Din fr. canton.
caplama, CAPLAMÁ s.f. Mod de prindere a scândurilor la un perete exterior, la un acoperis etc., astfel încât fiecare scândura sa acopere scândura precedenta pe o latime de 2 cm. – Din tc. kaplama.
car, CAR2, care, s.n. 1. Vehicul terestru încapator, cu patru roti, cu tractiune animala, folosit la tara pentru transportarea poverilor. ♢ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. si pop.) Car de foc = tren. ♢ Expr. Nici în car, nici în caruta, se spune despre cineva nehotarât, care nu stie ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ♢ Compuse: Carul-Mare = constelatie alcatuita din sapte stele asezate în forma de car2 (1); ursa-mare; Carul-Mic = constelatie formata din sapte stele (printre care si steaua polara) asezate în chip asemanator cu cele din carul-mare; ursa-mica. ♦ (În antichitate) Vehicul cu doua roti, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri si la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încarca într-un car2 (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Multime, gramada. Un car de ani. ♢ Loc adv. Cu carul = din belsug. 3. (Reg.) Parte a ferastraului mecanic alcatuita din doua bârne puse pe rotite, pe care se asaza busteanul pentru a fi prefacut în scânduri. – Lat. carrus (cu unele sensuri noi dupa fr. char).
car, CAR3, caruri, s.n. Piesa cilindrica mobila pe care se fixeaza hârtia la masina de scris, facând posibila (prin deplasare) scrierea succesiva a literelor si a rândurilor. – Dupa engl. [typewriter] carriage, fr. chariot.
carboloy, CARBOLÓY s.n. Aliaj cu duritate mare, obtinut din carbura de wolfram în liant de cobalt. – Cuv. engl.
cariofilacee, CARIOFILACÉE, cariofilacee, s.f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, cu noduri pronuntate pe tulpina, cu frunze înguste, cu flori hermafrodite dispuse în inflorescente si cu fructe capsule; (si la sg.) planta din aceasta familie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. caryophyllacées.
carte, CÁRTE, carti, s.f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tiparita si legata sau brosata în volum. ♢ Carte albastra (sau alba, neagra etc.) = publicatie oficiala a unui guvern care contine documente justificative privitoare la o problema politica. ♢ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învatat; a vorbi asa cum trebuie; a face caz de eruditia sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învatat. Cum scrie la carte = asa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoana care citeste, studiaza mult; carturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proportii mari. 2. Fig. Cunostinte de scriere si de citire; învatatura, stiinta, cultura. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de") Carnet cu date personale, care atesta sau confera unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. ♢ Carte de munca = carnet de munca. 2. Bucata de carton, cu însemnari scrise sau tiparite, careia i se dau diferite întrebuintari: pentru corespondenta (carte postala), ca permis de intrare la un concert, la o biblioteca (carte de intrare), indicând numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizita) etc. ♦ Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferentiate dupa culorile, semnele si figurile imprimate pe ele si întrebuintate la anumite jocuri de noroc. ♢ Expr. A da cartile pe fata = a-si arata gândurile sau planurile, a spune adevarul. A(-si) juca ultima carte = a face o ultima încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile si a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (desperata) în scopul atingerii unui ideal. A da în carti = A pretinde ca ghiceste viitorul cu ajutorul cartilor de joc. III. (Înv. si pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovada. ♢ Carte de judecata = hotarâre, sentinta judecatoreasca. – Refacut din carti (pl. lui •carta < lat. charta), prin analogie cu parte-parti; (II) din fr. carte.
minnesang, MINNESANG [MINEZANG] s. n. poezie lirica de curte, creata de cavalerii si cântaretii germani din evul mediu, dupa model folcloric si sub influenta trubadurilor provensali. (< germ. Minnesang)
casă, CÁSĂ1, case, s.f. 1. Cladire destinata pentru a servi de locuinta omului. ♢ Loc. adj. De casa = facut în casa1. ♢ Expr. (A avea) o casa de copii = (a avea) copii multi. A-i fi cuiva casa casa si masa masa = a duce o viata ordonata, normala, linistita. A nu avea (nici) casa, (nici) masa = a duce o viata neregulata, plina de griji, de framântari. ♦ (Reg.) Camera, odaie. ♢ Casa de veci = mormânt. 2. Încapere speciala într-o cladire, având o anumita destinatie. ♢ Casa ascensorului = spatiul în care se deplaseaza cabina unui ascensor. Casa scarii = spatiul dintr-o cladire care adaposteste o scara. 3. Cutie dreptunghiulara în care se pastreaza literele, semnele etc. tipografice de acelasi caracter. 4. Gospodarie. 5. Totalitatea celor care locuiesc împreuna (formând o familie); familie. ♦ Dinastie; neam. 6. Casnicie, menaj. ♢ Expr. A face (sau a duce) casa (buna) cu cineva = a trai cu cineva (în buna întelegere), a se împaca bine. A duce casa buna cu ceva = a se împaca bine cu ceva. 7. (Urmat de determinari) Nume dat unor institutii, asezaminte, întreprinderi, firme comerciale etc. ♢ Casa de economii = institutie publica de credit care se ocupa cu strângerea disponibilitatilor banesti temporare ale populatiei, acordând pentru acestea mai ales dobânda. Casa de ajutor reciproc = asociatie benevola a unor angajati sau pensionari, creata pentru acordarea de împrumuturi si de ajutoare membrilor ei din fondurile obtinute din depunerile lor lunare. Casa de filme = institutie producatoare de filme cinematografice. Casa de cultura = institutie culturala în care au loc diverse manifestari culturale, educative etc. Casa de nasteri = institutie medico-sanitara, în care se acorda viitoarelor mame, la nastere, asistenta calificata. Casa de vegetatie = constructie speciala, cu acoperisul si cu peretii de sticla, folosita pentru experiente de agrochimie, plantele fiind cultivate în vase de vegetatie. ♦ Specialitatea casei = produs specific al unei întreprinderi, al unei gospodine. 8. Boala a vinurilor, pe care acestea o capata când ajung în contact cu aerul si care se caracterizeaza prin tulburare si prin schimbarea culorii. – Lat. casa.
castel, CASTÉL, castele, s.n. 1. Cladire mare, medievala, prevazuta cu turnuri si cu creneluri, înconjurata de ziduri si de santuri, care servea ca locuinta seniorilor feudali; (astazi) casa mare care imita arhitectura medievala. ♢ Expr. Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice, iluzii desarte. 2. (În sintagma) Castel de apa = constructie speciala (în forma de turn) care serveste ca rezervor de apa. 3. Fiecare dintre constructiile situate deasupra puntii superioare a unei nave. – Din lat. castellum. Cf. pol. k a s z t e l, it. c a s t e l l o.
catatermometru, CATATERMOMÉTRU, catatermometre, s.n. Instrument medical utilizat pentru masurarea caldurii pierdute de corpul omenesc datorita curentilor de aer si transpiratiei. – Din fr. catathermomètre.
cădea, CĂDEÁ, cad, vb. II. I. Intranz. 1. A se deplasa de sus în jos datorita greutatii, a se lasa în jos; a pica. ♦ Fig. (Despre iarna, ger, seara etc.) A se lasa, a veni, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinti, par, fulgi, frunze etc.) A se desprinde din locul unde era fixat. 3. A se lasa în jos continuând sa fie prins; a atârna, a se pleca. 4. A se rasturna, a se pravali; a se darâma, a se surpa. ♢ Expr. A cadea (bolnav) la pat = a se îmbolnavi. A cadea în picioare = a iesi cu abilitate dintr-o situatie grea. ♦ (Determinat prin "în genunchi", "cu rugaminte" etc.) A se aseza în genunchi înaintea cuiva spre a-i cere iertare ori ajutor sau pentru a-i arata supunere; a ruga pe cineva cu umilinta sau cu staruinta. II. Intranz. Fig. 1. A pieri, a muri (în lupta). 2. (Despre orase, pozitii strategice etc.) A ajunge în mâna adversarului, a fi cucerit. 3. A avea un insucces, a nu reusi. A cazut la examen. 4. (Despre guverne, legi etc.) A-si înceta existenta, a nu mai fi în vigoare. 5. A nimeri din întâmplare, pe neasteptate într-un loc sau într-o situatie. ♢ Expr. A-i cadea cuiva (cu) drag (sau la inima) = a stârni dragostea cuiva, a-i deveni drag. ♦ A se arunca, a se napusti asupra cuiva. 6. A intra în... (sau sub...), a fi cuprins de.... A cazut în extaz. ♢ Expr. A cadea pe gânduri = a deveni îngândurat. A-i cadea bine = a-i placea, a-i prii. A-i cadea rau = a nu-i conveni, a nu-i placea. 7. A se situa, a se afla. Satul cade pe malul Dunarii. ♦ (La ghicitul în carti) A se arata, a se vedea, a reiesi. 8. (În expr.) A cadea la învoiala (sau de acord) = a ajunge la o întelegere. III. Refl. unipers. A reveni cuiva, a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ♦ A sedea bine; a se potrivi. – Lat. cadere.
călăfătui, CĂLĂFĂTUÍ, calafatuiesc, vb. IV. Tranz. A astupa cu calafat gaurile dintre scândurile bordajelor sau ale puntii unei nave în vederea etansarii. – Calafat + suf. -ui. Cf. ngr. k a l a f a t i z o.
călcător, CĂLCĂTÓR, -OÁRE, calcatori, -oare, subst. 1. S.m. si f. 1. Meserias care calca haine sau rufarie într-un atelier de confectii, într-o spalatorie etc. 2. (Rar) Persoana care calca o lege, o dispozitie etc. ♦ Pradator, hot. II. S.f. 1. Scândura pe care olarul framânta lutul cu picioarele. 2. Vas în care se calca (II 1) strugurii. 3. Instalatie speciala la gardurile pescaresti, care permite trecerea pestelui într-un singur sens sau circulatia barcilor în ambele sensuri fara ca pestele sa iasa. III. S.n. 1. Mecanism la masinile de cusut, care apasa pe placa masinii materialul ce se lucreaza, pentru a putea fi fixat si deplasat mai usor; apasator, ceapraz. 2. Unealta formata dintr-o lama de otel plana sau îndoita, cu crestaturi pe una sau pe ambele muchii, prevazuta cu mâner si folosita de lemnari la rostuirea dintilor pânzelor de ferastrau; ceapraz. 3. Pânza sau pernita pe care se calca (III) haine, rufarie etc. – Calca + suf. -ator.
căldare, CĂLDÁRE, caldari, s.f. I. Vas mare tronconic sau cilindric, prevazut cu o toarta la partea superioara, folosit pentru pastrarea si transportul materialelor lichide, pulverulente sau granuloase; galeata. ♢ Caldare de abur = instalatie (la locomotive, locomobile, vapoare etc.) cu ajutorul careia se trece apa, sub actiunea caldurii, din faza lichida în vapori cu o presiune mai mare decât cea atmosferica; cazan cu abur. Caldare de rachiu = alambic pentru distilarea rachiului. ♦ Continutul unei caldari (1). II. (Geogr.) Depresiune circulara cu versante prapastioase în zona muntilor înalti; scobitura în albiile apelor curgatoare, la baza unei cascade; cazan. ♢ Caldare glaciara = circ glaciar. – Lat. caldaria.
căldură, CĂLDURĂ, calduri, s.f. 1. Starea sau gradul de încalzire a unui corp; faptul ca un corp poseda o anumita temperatura; senzatie produsa de corpurile calde; temperatura ridicata. 2. (Fiz.) Marime scalara prin care se exprima transferul de energie între sistemele fizico-chimice sau între diferite parti ale aceluiasi sistem în cadrul unei transformari în care nu se efectueaza lucru mecanic; p. ext. parte a fizicii care studiaza fenomenele termice. ♢ Caldura specifica = caldura necesara ridicarii cu un grad Celsius a temperaturii unui gram dintr-un corp. ♢ Caldura animala = energie calorica rezultata în decursul metabolismului pe seama proceselor de oxidare a substantelor nutritive. 3. (La pl.) Timp calduros, atmosfera fierbinte; vreme torida. 4. (La pl.) Temperatura ridicata a corpului; febra. 5. Fig. Ardoare, înfocare, patima. ♦ Afectiune, amabilitate, prietenie. 6. (La pl.) Perioada din ciclul sexual în care animalele femele manifesta dorinta naturala de a se împerechea. – Lat. pop. caldura.
căldurică, CĂLDURÍCĂ s.f. (Fam.) Diminutiv al lui caldura (1). – Caldura + suf. -ica.
căli, CĂLÍ, calesc, vb. IV. I. 1. Tranz. A mari duritatea si rezistenta unui metal sau a unui aliaj prin racire brusca dupa o încalzire la temperatura înalta; a oteli. 2. Tranz. si refl. Fig. A (se) întari, a (se) consolida, a (se) oteli. II. Tranz. A praji în grasime un aliment, în special varza. – Din sl. kaliti.
călire, CĂLÍRE, caliri, s.f. Actiunea de a (se) cali. ♦ Tratament termic al otelului, care consta în încalzirea piesei la o temperatura superioara punctului de transformare, urmata de racirea ei brusca într-un mediu gazos, lichid sau granular, în vederea maririi duritatii, mai ales a stratului superficial. – V. cali.
căprior, CĂPRIÓR, capriori, s.m. I. Animal rumegator salbatic, mai mic decât cerbul, cu picioare subtiri si agile, cu coarne mici (Capreolus capreolus). II. 1. Fiecare dintre bârnele încrucisate care fac parte din scheletul acoperisului unei case. 2. Fiecare dintre lemnele care formeaza suportul pe care se asaza scândurile patului, platforma zidarului etc. [Pr.: -pri-or] – Lat. capriolus.
cărpiniş, CĂRPINÍS, carpinisuri, s.n. Padurice sau desis de carpeni; carpinet. – Carpen + suf. -is.
căsoaie, CĂSOÁIE, casoaie, s.f. 1. Augmentativ al lui casa1 (1). ♦ Baraca (de lemn) unde se adapostesc muncitorii care lucreaza la câmp sau la padure. 2. Camara în care se tin, la tara, lucruri de gospodarie. 3. Element de constructie în forma de cutie (fara funduri sau cu un singur fund), confectionat din grinzi de lemn sau de beton prefabricat, care se umple cu piatra, cu pamânt etc. si care se asaza în albie sau pe malul unei ape în scopul executarii unui baraj, a unui dig etc. [Var.: casói s.n.] – Casa + suf. -oaie.
cătun, CĂTÚN, catune, s.n. 1. Grup de asezari taranesti care nu constituie o unitate administrativa, cu un numar de locuitori mai mic decât al unui sat. 2. (Reg.) Padurice, hatis, desis. [Pl. si: catunuri] – Cf. alb., scr. k a t u n.
căţăra, CĂŢĂRÁ, cátar, vb. I. Refl. A se sui, agatându-se pe un loc înalt (si abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acatará vb. I] – Cf. a c a t a.
cârd, CÂRD, cârduri, s.n. 1. Grup mare de animale mamifere, de pasari, de pesti de acelasi fel, care se afla împreuna. 2. (De obicei peior.) Ceata (mare) de oameni. ♢ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovarasi cu cineva (în vederea unor actiuni reprobabile). 3. (Fam.) Multime, sir (de ani, de zile). ♢ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte multi ani. – Din scr. krd.
centură, CENTÚRĂ, centuri, s.f. 1. Curea (lata) de piele, de pânza etc. cu care se încinge talia; cordon, cingatoare. ♢ Expr. Pâna, la centura = (de la umeri) pâna la talie. ♦ Centura de campion = centura, panglica lata etc. cu care se încinge mijlocul câstigatorului unui campionat la box sau la lupte. Centura de gimnastica = cingatoare lata, folosita pentru a sustine corpul la unele exercitii de gimnastica. Centura ortopedica = dispozitiv folosit în unele afectiuni ale sistemului osos, pentru mentinerea corpului în pozitie corecta. Centura de salvare = echipament individual, de forma unui cordon lat, a unui pieptar etc. facut din placi de pluta învelite în pânza, care serveste la mentinerea unui naufragiat la suprafata apei; colac de salvare. Centura de siguranta = echipament individual de protectie folosit de muncitorii care lucreaza pe stâlpi la înaltime, constituit dintr-o cingatoare lata si o frânghie de sustinere. ♦ (Mil.) Curea lata de piele (rar de pânza) care se pune în jurul taliei si de care se agata sabia, baioneta sau tocul pistolului; centiron. ♦ Fâsie lata de pânza, de elastic, de material plastic etc. cu care se încinge abdomenul pentru a-l sustine sau pentru a-l mentine în pozitie corecta. 2. (Anat.) Ansamblu osos prin care extremitatile se leaga de trunchi. ♢ Centura pelviana = centura formata din oasele coxale si care leaga membrele inferioare de trunchi. Centura scapulara = centura formata din clavicule si omoplati si care leaga membrele superioare de trunchi. 3. (Sport) Linie orizontala, imaginara, la nivelul ombilicului, care marcheaza limita sub care loviturile la box sunt nepermise de regulament. ♦ (La lupte) Procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile. 4. (Astron.; în sintagma) Centura de radiatie = fiecare dintre zonele din jurul Pamântului în care radiatia corpusculara ionizanta este atât de intensa, încât prezinta nocivitate pentru cosmonauti. 5. (În sintagma) Centura de fortificatii = linie de lucrari de aparare din beton armat si metal, construita în jurul unei localitati. 6. Grinda orizontala rezemata pe toata lungimea ei pe zidurile unei cladiri, în vederea realizarii legaturii dintre ziduri. 7. (Constr.) Brâu de beton pe care se fixeaza planseul cladirilor. 8. Fâsie continua de tabla de otel care formeaza bordajul unei nave. – Din fr. ceinture.
chiţcan, CHIŢCÁN, chitcani, s.m. 1. Animal insectivor asemanator cu soarecele, brun-castaniu pe spate si mai deschis pe burta, cu botul alungit, cu ochii mici si cu urechile ascunse în blana, care traieste prin paduri, dumbravi etc. în galerii superficiale (Sorex araneus). 2. Nume dat mai multor specii de soareci de diverse marimi. – Chitcai + suf. -an.
cianhidrizare, CIANHIDRIZÁRE, cianhidrizari, s.f. Tratare cu acid cianhidric a rasadurilor sau a puietilor pentru a combate parazitii. [Pr.: ci-an-] – Din fr. cyanhydrisation.
clavicord, CLAVICÓRD, clavicorduri, s.n. Instrument muzical cu claviatura si coarde, stramos al pianului. – Din fr. clavicorde, lat. clavicordium.
clăbuc, CLĂBÚC, clabuci, s.m. 1. Spuma facuta de sapunul amestecat cu apa. ♦ Spuma care apare la suprafata unor lichide când sunt agitate, când fierb sau când fermenteaza. 2. Saliva spumoasa, albicioasa (si cu basici). ♢ Expr. A face clabuci la gura = A vorbi mult si cu furie. 3. Sudoare spumoasa pe care o fac animalele, mai ales caii, din pricina efortului si a caldurii. 4. (Rar, la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. – Din bg. klabuk, scr. klobuk.
confesiune, CONFESIÚNE, confesiuni, s.f. 1. Marturisire a unor fapte, a unor gânduri sau sentimente intime; p. restr. spovedanie. ♦ Scriere literara care contine marturisirea unor gânduri si sentimente legate de viata intima a autorului. ♦ Scriere care cuprinde marturisirea de credinta a unei ramuri a bisericii crestine. 2. Religie, cult. [Pr.: -si-u-] – Din fr. confession, lat. confessio, -onis.
microtermie, MICROTERMÍE s. f. unitate de masura a caldurii, a milioana parte dintr-o termie. (< fr. microthérmie)
eşafod, ESAFÓD, esafoduri, s.n. (În evul mediu) Platforma în pietele publice, pe care erau executati condamnatii la moarte.
fald, FALD, falduri, s.n. Cuta formata de o haina larga, o stofa, o pânza, etc. care atârna. [Var.: fáldur, s.m.] – Din ucr. fald.
galion, GALIÓN, galioane, s.n. 1. Nava cu pânze folosita în trecut de spanioli ca nava de razboi si pentru transportul marfurilor. 2. Ornamentatie (în lemn) montata la prora unor nave cu pânze. 3. (Tipogr.) Planseta de metal sau de lemn pe care se asaza rândurile de litere culese. [Pr.: -li-on] – Din ngr. ghaleóna, fr., it. galion.
microblast, MICROBLÁST s. n. 1. eritroblast de dimensiuni mici. 2. (bot.) ramura scurta cu crestere anuala foarte redusa si cu noduri dese. (< fr. microblaste)
gard, GARD, garduri, s.n. 1. Constructie de lemn, de metal, de zidarie etc. care împrejmuieste o curte, un teren, o gradina etc. ♢ Gard viu = plantatie deasa de arbusti, de forma unui gard (1), care serveste la împrejmuirea unui loc sau ca element decorativ. ♢ Expr. A nimeri (sau a da) (ca Ieremia) cu oistea-n gard = a spune un lucru nepotrivit, a face o gafa, o prostie. A lega (pe cineva) la gard = a prosti, a pacali (pe cineva). A sari peste garduri = a avea o comportare imorala, a umbla dupa aventuri amoroase. A sari peste (sau dincolo de) gard = a depasi limita admisa (prin atitudinea, faptele sale). A lega (ceva) la (sau de) gard = a abandona, a renunta (la ceva). 2. împletitura de nuiele, de trestie etc. cu care se face un baraj de-a curmezisul unei ape curgatoare pentru prinderea pestelui. 3. (Sport) Fiecare dintre obstacolele în forma de gard (1) de la unele probe atletice de alergari; (la pl.) proba atletica în care se folosesc aceste obstacole. – Cf. alb. g a r d h, sl. g r a d ŭ.
gărdurariţă, GĂRDURÁRIŢĂ, gardurarite, s.f. Arbust spinos, otravitor, cu frunze lanceolate si flori rosii-violete, cultivat pentru a forma garduri vii (Lycium halimifolium). – Garduri (pl. lui gard) + suf. -arita.
gând, GÂND, gânduri, s.n. 1. Proces de gândire sau rezultatul procesului de gândire; idee, cuget, cugetare. Îi treceau multe gânduri prin cap. ♢ Expr. A framânta (sau a apasa etc. pe cineva) gândul = a preocupa, a obseda (pe cineva) o idee. A-si lua (sau a-si muta) gândul = a nu se mai gândi; a renunta la orice speranta. Ca gândul = extrem de repede. (Dus sau cazut etc.) pe gânduri = absorbit de ceva intim, nelegat de realitatea imediata. A sta pe (sau la) gânduri = a chibzui, a reflecta (mult); a sovai. A pune (pe cineva) pe gânduri = a îngrijora (pe cineva). A-si face (sau a intra etc. la) gânduri = a se îngrijora. A-i sta gândul la ceva = a fi preocupat de ceva. 2. Închipuire, imaginatie, fantezie; inspiratie. Gândul îl purta departe. 3. Loc considerat ca sediu al cugetarii; minte; memorie. I-a iesit din gând. ♢ Expr. Nici cu gândul n-am gândit = nici nu m-am asteptat la asta, n-am crezut ca se va întâmpla aceasta. Când cu gândul n-ai gândi = când nici nu te astepti. A-i da (sau a-i trece, a-i veni) cuiva (ceva) prin (sau în) gând = a-i veni cuiva brusc o idee. 4. Intentie, plan. A venit cu gând bun. ♢ Expr. A-si pune în gând = a lua hotarârea sa... A pune (cuiva) gând rau = a avea intentii rele fata de cineva. A-l bate (sau a-l paste etc.) gândul = a intentiona, a planui sa... 5. Convingere, parere. 6. Voie, dorinta, plac. Toate s-au facut dupa gândul lui. – Din magh. gond.
gânditor, GÂNDITÓR, -OÁRE, gânditori, -oare, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care este cufundat în gânduri, predispus la meditatie; îngândurat, meditativ. ♦ Absent; distrat. 2. S.m. si f. Persoana care reflecteaza asupra problemelor vietii; filozof. ♦ Spec. Filozof. – Gândi + suf. -tor.
geamandură, GEAMANDÚRĂ, geamanduri, s.f. Corp plutitor facut din tabla, din lemn etc. si ancorat pe fundul unei ape, care indica diverse restrictii de navigatie. – Cf. ngr. s i m a n d h ú r a.
geniu, GÉNIU, genii, s.n. I. 1. Cea mai înalta treapta de înzestrare spirituala a omului, caracterizata printr-o activitate creatoare ale carei rezultate au o mare însemnatate; persoana care are o asemenea înzestrare. ♢ Loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natura, caracter specific. II. (Mitol.; azi în stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rau). III. Arma militara care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrarilor de fortificatii, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. génie.
genocid, GENOCÍD, genociduri, s.n. Crima comisa cu intentia de a distruge un grup uman, national, etnic etc. – Din fr. génocide.
geotermic, GEOTÉRMIC, -Ă, geotermici, -ce, adj. Care apartine caldurii din interiorul scoartei Pamântului, privitor la aceasta caldura. ♢ Treapta geotermica = distanta pe verticala, spre interiorul scoartei terestre, la care se înregistreaza cresterea succesiva a temperaturii cu câte 1° C. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géothermique.
gerid, GERÍD, geriduri, s.n. (înv.) Numele unui joc turcesc în care calaretii aruncau, din galop, un bat în forma de sulita spre adversar, si pe care acesta trebuia sa-l prinda tot din goana calului. ♦ Bat în forma de sulita folosit în acest joc. [Var.: gerét s.n.] – Din tc. cirid.
gestiona, GESTIONÁ, gestionez, vb. I. Tranz. A avea în gestiune bunurile, fondurile unei întreprinderi, institutii etc. [Pr.: -ti-o-] – Din gestiune.
gestiune, GESTIÚNE, gestiuni, s.f. Administrare a bunurilor unei întreprinderi, institutii sau persoane; raspunderea pastrarii bunurilor si a mânuirii fondurilor unei întreprinderi, institutii sau persoane; ansamblu de operatii privind primirea, pastrarea si eliberarea unor bunuri materiale apartinând altcuiva; (concr.) totalitate a bunurilor încredintate cuiva în vederea administrarii lor. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. gestion, lat. gestio, -onis.
ghid, GHID, -Ă, (1) ghizi, -de, s.m. si f., (2) ghiduri, s.n. 1. S.m. si f. Persoana care conduce si îndrumeaza un grup de turisti, un grup de vizitatori ai unei expozitii etc., dându-le explicatiile necesare; calauza, cicerone. 2. S.n. Carte cuprinzând informatii de calatorie, harti, planuri, îndrumari etc. necesare unui turist pentru orientarea într-o tara, într-o regiune, într-un muzeu etc. 3. S.n. (În sintagma) Ghid de unde = mediu1 (3) în care are loc propagarea ghidata a unui fascicul de unde electromagnetice. – Din fr. guide.
ghindură, GHÍNDURĂ, ghinduri, s.f. (Pop.) Ganglion; umflatura mica (de natura patologica). – Lat. glandula.
ghiold, GHIOLD, ghiolduri, s.n. (Reg.) Ghiont. – Probabil contaminare între ghiont si bold.
ghionder, GHIONDÉR, ghiondere, s.n. Prajina care serveste pentru a pune în miscare o ambarcatie mica, împingând cu ea în fundul apelor putin adânci, sau cu care se mâna pestele spre plasa, cu care se construiesc gardurile pentru prinderea pestelui etc. – Din tc. gönder.
ghips, GHIPS, (2) ghipsuri, s.n. 1. Sulfat natural hidratat de calciu, incolor sau divers colorat, cu aspect sticlos, sidefos ori matasos, cu duritate mica, având numeroase folosiri în industrie. ♢ Expr. A pune în ghips = a imobiliza un membru sau o parte a corpului (care prezinta o fractura sau o fisura) cu ajutorul unui pansament facut din ghips (1). 2. Obiect sau ornament arhitectonic facut din ghips (1). [Var.: gips s.n.] – Din germ. Gips, fr. gypse, lat. gypsum.
ghiveci, GHIVÉCI, (1) ghivece, (2) ghiveciuri, s.n. 1. Vas de pamânt ars, de material plastic etc., de forma tronconica, folosit pentru plantarea (în casa a) florilor. ♢ Ghiveci nutritiv = amestec de pamânt, nisip, mranita, îngrasaminte chimice etc., în care se planteaza rasadurile de legume. 2. Mâncare preparata din tot felul de legume, cu sau fara carne. ♦ Fig. (Peior.) Creatie literara, muzicala etc. eterogena si lipsita de valoare. – Din tc. güvec.
ghizd, GHIZD, ghizduri, s.n. 1. Perete facut din bârne, piatra, tuburi etc., cu care se captuseste o fântâna pe dinauntru. 2. Împrejmuire de piatra, de bârne etc. în jurul unei fântâni de la sol în sus; colac. – Cf. sl. g y z d a "podoaba".
ghizdui, GHIZDUÍ, ghizduiesc, vb. IV. Tranz. A pune ghizduri la o fântâna. – Din ghizd.
gibon, GIBÓN, giboni, s.m. Gen de maimute antropoide cu membrele anterioare foarte lungi, fara coada, cu blana neagra sau cenusie, care traiesc în padurile tropicale din Asia, Sumatra, Java etc. (Hylobates); animal care face parte din acest gen. – Din fr. gibbon.
gingăşie, GINGĂSÍE, gingasii, s.f. 1. Calitate a ceea ce este gingas, plapând, firav, delicat, fin1; fragezime, gratie, delicatete. ♦ Manifestare plina de delicatete, de sensibilitate, de duiosie. 2. Însusirea unei plante de a nu putea rezista frigului sau caldurii excesive. – Gingas + suf. -ie.
gland, GLAND, glanduri, s.n. (Anat.) Portiunea terminala a penisului. – Din fr. gland.
glas, GLAS, glasuri, s.n. 1. Ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; facultate specifica omului de a emite sunete articulate; voce. ♢ Loc. adv. Într-un glas = (toti) deodata; în unanimitate. ♢ Expr. A da glas = a) a striga; b) a exprima (oral sau în scris). A ridica (sau a înalta) glasul = a vorbi, a raspunde cu un ton ridicat, tare, rastit; a protesta. A capata (sau a prinde) glas = a capata curaj, a-si reveni (si a începe sa vorbeasca). A-i pieri (cuiva) (sau a i se stinge, a-si pierde) glasul = a nu mai putea sa vorbeasca, sa raspunda; a nu mai avea ce raspunde. ♦ (La pl.) Murmur sau vuiet produs de mai multe persoane (care vorbesc concomitent). ♦ Ciripit sau cântec al pasarilor. ♦ Strigat produs de unele animale. 2. Fig. Zgomot produs de vânt, de o apa etc.; sunet produs de un instrument muzical sau de un obiect sonor. 3. Fig. (Înv.) Veste, stire. 4. Denumire data scarii muzicale în cântarea bisericeasca rasariteana. ♦ Fiecare dintre cele opt moduri (3) fundamentale dupa care se executa cântarile bisericesti. – Din sl. glasŭ.
glasvand, GLÁSVAND, glasvanduri, s.n. 1. Perete interior alcatuit din panouri de sticla montate pe un cadru de lemn sau de metal. 2. Usa plianta, cu geamuri, care separa doua încaperi. – Din germ. Glaswand.
glod, GLOD, gloduri, s.n. (Pop.) 1. Noroi1; loc, teren, drum noroios. 2. Bulgare de pamânt uscat sau înghetat. – (1) Cf. magh. g a l á d, (2) rus. g l u d a.
gloduros, GLODURÓS, -OÁSĂ, glodurosi, -oase, adj. (Pop.) 1. Noroios. 2. Cu gloduri (2). [Var.: glodorós, -oása, (reg.) glodós, -oása adj.] – Glod + suf. -os.
gofra, GOFRÁ, gofrez, vb. I. Tranz. A imprima rânduri de cute paralele (si ondulate) pe o tesatura, pe o tabla, pe o hârtie etc. ♦ A aplica pe o tesatura un desen imprimat în relief. – Din fr. gaufrer.
gol, GOL2, GOÁLĂ, goi, goale, adj., GOL2, goluri, s.n. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care nu are pe corp (sau pe o parte a corpului) nici un fel de îmbracaminte. V. dezbracat, nud, descult. ♢ Expr. (A fi) cu coatele goale = a) (a fi) cu haina rupta în coate; b) (a fi îmbracat) saracacios; (a fi) sarac. Adevarul gol (-golut) = adevar spus direct, fara menajamente; adevar evident, care nu poate fi negat. Minciuna goala = minciuna evidenta. ♦ Care are haine putine, care este saracacios (sau prea usor) îmbracat; p. ext. sarac. ♢ Expr. A lasa (pe cineva) gol = a jefui (pe cineva) de tot ce are. ♦ (Despre pasari sau alte animale) Golas (1). ♦ (Despre copaci, crengi) Care este lipsit de frunze. ♦ (Despre pereti) Care nu are agatat sau lipit nimic pe el. 2. (Despre suprafete, terenuri, regiuni) Care nu este acoperit cu vegetatie, cu case etc. sau care este fara fiinte, pustiu. ♦ Care nu are acoperis sau nu este acoperit. ♢ Expr. Sub cerul gol = a) fara adapost; b) afara, în aer liber. Pe pamântul gol sau pe scândura goala = fara asternut, direct pe pamânt sau pe scândurile patului. 3. (Despre alimente) Care nu este asociat, combinat cu nimic altceva; simplu. Pâine goala. 4. (Despre recipiente, spatii închise etc.) Care nu contine nimic înauntru; desert. ♢ (Substantivat) Suna a gol. ♢ Expr. Cu mâna goala = a) fara nici un dar, fara nici un ban; b) care nu are (sau neavând) nici o arma asupra sa. Pe inima goala sau pe stomacul gol = fara sa fi mâncat ceva înainte; pe nemâncate. ♦ (Despre corpuri) Care are o cavitate în interior. 5. Fig. Care este fara temei, fara fond; neîntemeiat. II. S.n. Spatiu liber, cavitate (în interiorul unui corp); vid. ♢ Gol de aer = zona din atmosfera unde o aeronava întâlneste un curent de aer descendent. Gol de productie = stagnare temporara a productiei. ♢ Loc. adv. În gol = a) în abis sau prin aer (îndreptându-se cu viteza în jos); b) cu privirea fixa, fara tinta; c) fara folos, zadarnic. ♢ Expr. A umple un gol = a completa o lipsa, a satisface o nevoie reala. A simti un gol la (sau în) stomac = a avea o senzatie neplacuta de la stomac din cauza foamei. A (se) da de gol = a (se) trada, a (se) demasca. (În superstitii) A(-i) iesi (cuiva) cu gol(ul) = a iesi înaintea cuiva cu un vas gol (prevestindu-i prin aceasta un insucces). ♦ Loc lipsit de vegetatie, de asezari. – Din sl. golŭ.
golf, GOLF1 s.n. 1. Joc sportiv, între doua sau patru persoane, în care se urmareste introducerea unei mingi mici si dure în mai multe gauri succesive (aflate pe un teren special) prin lovirea ei cu o crosa. 2. (În sintagma) Pantaloni golf = pantaloni (initial de sport) mai largi decât cei obisnuiti, legati strâns dedesubtul genunchiului, cu faldurile cazând (pâna deasupra gleznei) peste legatura. – Din engl., fr. golf.
mesembriantem, MESEMBRIANTÉM s. m. planta cu frunze carnoase si flori decorative, cultivata pe roci si pe ziduri în sudul Europei. (< fr. mésembryanthème)
gorilă, GORÍLĂ, gorile, s.f. Cea mai mare dintre maimutele antropoide, care traieste în padurile Africii ecuatoriale (Gorilla gorilla). – Din fr. gorille. Cf. it. g o r i l l a, germ. G o r i l l a.
grajd, GRAJD, grajduri, s.n. Constructie sau încapere special amenajata pentru adapostirea animalelor domestice mari. – Din sl. graždĩ.
graminee, GRAMINÉE, graminee, s.f. (La pl.) Familie de plante erbacee (rar lemnoase) monocotiledonate, cu radacina fasciculata, cu tulpina formata din noduri si internoduri, cu inflorescenta în forma de spic; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. graminée.
grangur, GRÁNGUR, granguri, s.m. 1. Pasare cântatoare migratoare, cu penele galbene-aurii pe corp si negre pe aripi si pe coada (la barbatus) ori de culoare verzuie pe corp, cu pântecele alb si aripile sure (la femela) (Oriolus oriolus). 2. (Peior.) Persoana care ocupa o pozitie sociala sau politica înalta (în rândurile clasei dominante); stab. [Var.: (pop.) gángur, grángor, grángure s.m.] – Lat. galgulus (=galbulus).
mercedari, MERCEDÁRI s. m. pl. ordin de calugari cersetori, fondat de dominicani în 1240, devenit apoi ordin militar, cu misiunea de a elibera pe sclavii crestini capturati de sarazini, prin strângerea fondurilor necesare pentru rascumpararea lor. (cf. it. mercede, mila)
grădea, GRĂDEÁ, gradele, s.f. (Reg.) Nuia din care se împletesc unele garduri; p. ext. (la pl.) gard împletit din nuiele. [Var.: gradéla s.f.] – Refacut din gradele (pl. lui gradela < scr. gradela).
menur, MENÚR s. m. pasare mica, de talia unui fazan, cu aripile scurte, în padurile umede din Australia; pasarea-lira. (< fr. ménure, lat. menura)
gregar, GREGÁR, -Ă, gregari, -e, adj. (Despre animale) Care traieste în grupuri compacte, în turme, cete, cârduri. ♢ Instinct gregar = instinct care determina unele animale sa traiasca, sa migreze etc. în turme, cete, cârduri. (Fig.) Spirit (sau instinct) gregar = spirit sau instinct care îndeamna pe unii oameni sa se supuna orbeste, sa-si piarda cu totul individualitatea în mijlocul multimii din care fac parte. – Din fr. grégaire, lat. gregarius.
grilaj, GRILÁJ, grilaje (grilajuri), s.n. Gardulet facut din vergele de fier, din stinghii (încrucisate) de lemn, din plasa de sârma etc., care se monteaza la o fereastra, la o usa, la unele garduri etc. – Din fr. grillage.
grind, GRIND, grinduri, s.n. Mica ridicatura de teren de forma alungita, care rezulta din depunerile aluvionare ale unei ape curgatoare sau ale marii. – Din sl. grenddu.
grund, GRUND, grunduri, s.n. 1. Primul strat de material special aplicat pe suprafata unei piese, a unui obiect, a unui element de constructie care urmeaza sa fie finisata. 2. Strat de vopsea alba care se aplica pe pânza, pe cartonul sau pe scândura pe care se picteaza. 3. Strat de mortar aplicat pe zidarie, servind ca suport pentru tencuiala vizibila. – Din germ. Grund.
haiduc, HAIDÚC, haiduci, s.m. 1. Om care, razvratindu-se împotriva asupririi, îsi parasea casa si traia în paduri, singur sau în cete, jefuind pe bogati si ajutând pe saraci; haramin. 2. (Înv.) Soldat mercenar. – Din bg., scr. hajduk.
halca, HALCÁ, halcale, s.f. (Înv.) 1. Veriga, cerc (de metal). ♦ Scoaba sau legatura de fier la ziduri. 2. Cerc de fier prin care se arunca, din galop, sulita la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însusi. – Din tc. halka.
halteră, HALTÉRĂ (HÁLTERĂ), haltere, s.f. 1. Aparat de atletica grea, alcatuit din doua rânduri de discuri sau sfere metalice de diferite greutati, fixate la capetele unei bare; greutate. 2. (La pl.) Ramura sportiva care consta în ridicarea halterelor (1). – Din fr. haltère.
hamadriadă, HAMADRIÁDĂ, hamadriade, s.f. (În mitologia greaca) Fiecare dintre nimfele padurii, care se nasteau si mureau odata cu arborii în care îsi aveau salasul. [Pr.: -dri-a-] – Din fr. hamadryade.
megaron, MEGARÓN s. n. (în Grecia antica) încapere principala a casei de locuit, delimitata la intrare de doua ziduri sau siruri de coloane formând o veranda. (< fr. mégaron, fr. megaron)
hazard, HAZÁRD, hazarduri, s.n. Împrejurare sau concurs de împrejurari (favorabile sau nefavorabile) a caror cauza ramâne în general necunoscuta; p. ext. întâmplare neprevazuta, neasteptata. ♦ Soarta, destin. ♢ Joc de hazard = joc de noroc. – Din fr. hasard.
hăţiş, HĂŢÍS, hatisuri, s.n. Loc plin cu maracini, cu arbusti spinosi etc., desis greu de strabatut; padure mica foarte deasa, cu multi lastari tineri si arbusti; sihla. ♦ Carare prin padurile de munte. – Et. nec.
hârlostea, HÂRLOSTEÁ, hârlostele, s.f. Plan înclinat de scânduri acoperit cu o tesatura de lâna scamosata, care serveste la retinerea firisoarelor de aur din nisipurile aurifere spalate cu apa. – Et. nec.
heliotermie, HELIOTERMÍE, heliotermii, s.f. Fenomen fizic care consta în pastrarea mai mult timp a caldurii înmagazinate în apa sarata a unor lacuri comparativ cu regiunile învecinate, datorita prezentei la suprafata lacurilor a unui strat izolator de apa dulce, care împiedica iradierea caldurii în atmosfera. [Pr.: -li-o-] – Din heliotermic.
heptacord, HEPTACÓRD, heptacorduri, s.n. Lira cu sapte coarde la vechii greci. – Din fr. heptacorde.
matrice, MATRÍCE s. f. 1. organ al mamiferelor în care se dezvolta fatul pâna la nastere; uter. ♢ (fig.) origine. 2. substanta fundamentala a tesutului conjunctiv. 3. partea fundamentala, nediferentiata, a citoplasmei, a cromozomilor etc. 4. substanta în care este inclusa o fosila. 5. (mat.) tablou dreptunghiular dintr-un anumit numar de linii sau rânduri dispuse în coloane. 6. (stat.) aranjament ordonat al unui ansamblu de elemente. (< fr. matrice, lat. matrix, -icis)
hexacord, HEXACÓRD, hexacorduri, s.n. 1. Lira cu sase coarde la vechii greci. 2. Ansamblu de sase trepte succesive ale unei scari muzicale. – Din fr. hexacorde.
hexametafosfat, HEXAMETAFOSFÁT s.m. Polimer al metafosfatului de sodiu, întrebuintat la dedurizarea apelor si în industria petroliera. – Din fr. hexamétaphosphate.
masiv, MASÍV, -Ă I. adj. 1. care constituie o masa compacta, densa. 2. solid; voluminos, mare; (p. ext.) impresionant. 3. în cantitate mare, amplu. II. s. n. 1. ansamblu de culmi muntoase si deluroase care formeaza o unitate de relief. 2. arboret în care coroanele arborilor se ating. ♢ grup de paduri de acelasi fel. 3. morman, gramada mare. (< fr. massif, germ. Massiv)
hidrotimetrie, HIDROTIMETRÍE, hidrotimetrii, s.f. Masurare a duritatii unei ape. – Din fr. hydrotimétrie.
hilea, HILÉA s.f. Denumire a padurii ecuatoriale congoleze. – Et. nec.
hinterland, HÍNTERLAND, hinterlanduri, s.n. 1. Regiune relativ rigida din punct de vedere tectonic, situata în spatele unui sistem muntos cutat. 2. Teritoriu care graviteaza spre un centru economic. 3. Regiune învecinata cu un teritoriu ocupat, folosita ca baza a unor actiuni expansioniste; p. ext. coloniile si tarile dependente de metropola. – Din germ. Hinterland.
hipersustentaţie, HIPERSUSTENTÁŢIE, hipersustentatii, s.f. Marire a sustentatiei avioanelor cu ajutorul unor dispozitive manevrabile sau automate, montate la bordurile aripilor sau pe ampenaje. – Din fr. hypersustentation.
homicid, HOMICÍD2, homiciduri, s.n. Omor, crima, asasinat. – Din fr. homicide.
hurdler, HURDLER s.m. Alergator în proba de garduri. [Pr.: hárdlar] – Cuv. engl.
marcator, MARCATÓR, -OÁRE I. s. m. f. cel care jaloneaza un teren, un traseu. II. s. n. 1. unealta agricola pentru fixat locurile cuiburilor de însamântare. 2. dispozitiv al unei masini de semanat etc. care serveste la mentinerea distantei constante între rânduri. 3. dispozitiv electronic care produce semnale pentru marcarea intervalelor de timp la oscilatoarele catodice. 4. glont trasor. III. s.m. (sport) cel care marcheaza puncte, goluri pentru echipa sa. (< marca + -tor)
marcaj, MARCÁJ s. n. 1. semn distinctiv, de recunoastere, pe un lucru. 2. mijloc de semnalizare rutiera pe drumurile publice modernizate, prin aplicarea cu vopsea a unor semne pe suprafata caii rutiere, pe borduri etc.; semn indicator al unui drum de munte sau turistic, aplicat pe copaci, pe stânci, pe tablite; totalitatea acestor semne. 3. actiunea de a marca (4). o tabela de ~ = tabela pe care se afiseaza scorul într-o competitie sportiva. (< fr. marquage)
iad, IAD, iaduri, s.n. (În credinta crestina) Loc în care sufletele pacatosilor ar fi supuse la chinuri vesnice; infern, gheena. ♦ Fig. Situatie chinuitoare, greu de suportat. – Din sl. jadŭ.
ochi, ÓCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s.m. (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s.n. I. S.m. 1. Fiecare dintre cele doua organe ale vederii, de forma globulara, sticloase, asezate simetric în partea din fata a capului omului si a unor animale; globul împreuna cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ♢ Loc. adv. Vazând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închisi = a) fara discernamânt; b) pe dinafara, pe de rost; foarte usor, fara dificultati. ♢ Expr. (A fi) numai ochi (si urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi usor, nelinistit; a dormi iepureste. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, pâna la departari foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însusi, a fi de fata la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea pareri proprii, a judeca prin prisma altuia. A pazi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a pazi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atentie. A arata (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), facând o miscare usoara a ochilor în directia voita. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii dupa cineva (sau dupa ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i placea foarte mult cineva sau ceva, a tine mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi sa vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau rai) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte suparat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neasteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îti iese întâmplator în cale; a zari. A-si vedea visul cu ochii = a-si vedea realizata o dorinta. E cu ochi si cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-si) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o arma) la ochi sau a lua la ochi = a tinti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea banuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i placea cineva sau ceva; a pune sub observatie, a urmari. A face un lucru cu ochii închisi = a face un lucru foarte usor, fara dificultate, fara ezitare. Între patru ochi = fara martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la faina si cu altul la slanina, se spune despre cel care: a) se uita crucis sau b) râvneste la doua lucruri deodata. (Munceste, lucreaza, alearga, se fereste, fuge etc. de ceva) de-si scoate ochii = (munceste, lucreaza etc.) cât poate, din rasputeri. 2. Facultatea de a vedea, simtul vazului, vedere; privire, uitatura. ♢ Loc. adv. Cu ochi pierduti = cu privirea neconcentrata, privind în gol; în extaz. Sub ochii nostri = a) sub privirea noastra; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = dupa parerea cuiva, dupa aprecierea cuiva, în constiinta cuiva; în fata cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de forma, pentru a salva aparentele. ♢ Expr. A privi cu ochi de piatra = a privi nepasator, rece, înmarmurit. A avea ochi = a se arata priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A masura (sau a judeca, a pretui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximatie, cu privirea, însusirea unui obiect sau a unei fiinte; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpara) pe ochi = a vinde (sau a cumpara) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a tine foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiti) cu ochii = a mânca cu mare pofta; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice directie, fara tinta, aiurea. ♦ Fig. Putere de patrundere, discernamânt; judecata, ratiune. 3. (La pl.) Obraz, fata. ♢ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrazneala, fatis, fara crutare. II. P.anal. 1. S.n. Fiecare dintre spatiile libere ale unei ferestre, în care se monteaza geamurile; panou de sticla care închide fiecare dintre aceste spatii. ♦ Mica deschizatura închisa cu sticla, facuta într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încaperi. ♢ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea si aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încaperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S.n. Portiune de loc, în forma circulara, acoperita cu altceva (apa, nisip, zapada etc.) decât mediul înconjurator. 3. S.n. Întindere de apa în forma circulara, în regiuni mlastinoase, marginita cu papura; loc unde se aduna si stagneaza apa. ♦ Vârtej de apa, bulboana; copca. 4. S.n. si m. Orificiu facut într-o pânza de nava, plasa, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoara, o frânghie, un cablu; ochet. ♦ Bucla formata prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecuta cu un capat prin îndoitura; lat. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor tesaturi, ale unor plase etc.; golul împreuna cu firele care îl marginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lant; za. 5. S.n. Orificiu circular situat pe partea superioara a unei masini de gatit, pe care se asaza vasele pentru a le pune în contact direct cu flacara. 6. S.n. (Mai ales la pl.) Mâncare facuta din oua prajite în tigaie sau fierte fara coaja, astfel ca galbenusul sa ramâna întreg (cu albusul coagulat în jurul lui). 7. S.m. Complex de muguri existent pe nod la vita de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S.n. Despartitura într-o magazie, într-un hambar etc.; boxa. 9. S.n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada paunului. 10. S.n. Particula rotunda de grasime care pluteste pe suprafata unui lichid. 11. S.m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se foloseste în special la aparatele de receptie radiofonica sau radiotelegrafica, ca sa arate în ce masura este realizat acordul pe lungimea de unda dorita; indicator de acord.12. S.m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, carti de joc etc. 13. S.n. Fig. Pata de lumina, licarire, punct stralucitor. III. S.m. Compuse: ochi-de-pisica = a) disc de sticla sau de material plastic (montat într-o garnitura de metal) care reflecta razele de lumina proiectate asupra lui si care este folosit ca piesa de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe sosele; b) varietate de minerale care, slefuite într-un anumit mod, capata o luminozitate neobisnuita; ochi-de-ciclop = fereastra speciala care separa acustic încaperile unui studio, permitând însa o vizibilitate buna; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescente mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) planta erbacee cu flori mici albastre si cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) planta erbacee cu tulpina ramificata si cu florile dispuse în forma de spice (Plantago indica); ochii-pasaruicii = planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori albastre, albe sau rosii (Myosotis palustris); b) nu-ma-uita; ochiul-sarpelui = a) planta erbacee cu frunze mici în forma de rozeta, acoperite cu peri albi matasosi, cu flori albastre, rar albe, placut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mica planta erbacee cu frunze paroase si cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-soricelului = a) mica planta erbacee cu tulpini rosietice, cu frunzele bazale dispuse în rozeta, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-ma-uita; ochiul-soarelui = vanilie salbatica; ochiul-paunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemanatoare cu cele de pe coada paunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelatia Taurului. – Lat. oc(u)lus.
ieşind, IESÍND, iesinduri, s.n. Partea iesita în afara (la o constructie, la o piesa etc.); proeminenta, iesitura. – V. iesi.
iliac, ILIÁC, -Ă, iliaci, -ce, adj. Care este asezat în partea de mijloc a corpului, în regiunea soldurilor. ♢ Os iliac (si substantivat, n.) = fiecare dintre cele doua oase care formeaza partea anterioara si laterala a bazinului. [Pr.: -li-ac] – Din fr. iliaque, lat. iliacus.
manifestare, MANIFESTÁRE s. f. 1. actiunea de a (se) manifesta. 2. exteriorizare, exprimare a gândurilor, a sentimentelor etc.; semn revelator, dovada, indiciu. ♢ spectacol. (< manifesta)
manifesta, MANIFESTÁ vb. 1. tr., refl. a (se) vadi, a (se) face cunoscut, a(-si) exterioriza (prin vorbe, fapte, actiuni) gânduri, sentimente etc. II. intr. a participa la o manifestatie, a demonstra. (< fr. manifester, lat. manifestare)
imbold, IMBÓLD, imbolduri, s.n. Ceea ce stimuleaza la o actiune; îndemn, stimulent, impuls, bold. – Din îmboldi (derivat regresiv; modificat dupa impuls).
impenetrabil, IMPENETRÁBIL, -Ă, impenetrabili, -e, adj. 1. Care nu lasa sa treaca ceva prin el. ♦ Prin care nu se poate patrunde cu privirea; de nepatruns. ♦ Fig. De neînteles, de nepatruns; ascuns. Sentimente impenetrabile. ♦ Fig. Care îsi ascunde gândurile sau sentimentele; care nu tradeaza starile sufletesti. Persoana, fizionomie impenetrabila. 2. (Fiz.) Care ocupa un asemenea spatiu încât exclude de acolo prezenta oricarui alt corp. – Din fr. impénétrable, lat. impenetrabilis.
impresie, IMPRÉSIE, impresii, s.f. Efect lasat în constiinta omului de lucruri sau de întâmplari din jurul lui cu care vine în contact; (la pl.) gânduri, imagini întiparite în amintire. ♢ Expr. A da (sau a face, a lasa) impresia ca... = a) a determina pe cineva sa-si formeze o parere despre cineva sau ceva; b) a parea ca... A face (sau a produce) impresie (asupra cuiva) = a atrage atentia (cuiva) asupra sa sau asupra actelor sale, a face efect, a impresiona. (A fi) sub impresia... = (a fi) stapânit de imaginile sau de amintirile unei întâmplari traite. ♦ Senzatie; parere. ♢ Expr. A avea impresia ca... = a banui, a crede, a presupune ca... ♦ (La pl.) Puncte de vedere, aprecieri (fugitive) asupra unui fapt, asupra unei întâmplari etc. ♦ (În forma impresiune) Urma, amprenta a desenului papilar al degetelor, palmelor si talpilor picioarelor. [Var.: (înv.) impresiúne s.f.] – Din fr. impression, lat. impressio, -onis.
impresie, IMPRÉSIE, impresii, s.f. Efect lasat în constiinta omului de lucruri sau de întâmplari din jurul lui cu care vine în contact; (la pl.) gânduri, imagini întiparite în amintire. ♢ Expr. A da (sau a face, a lasa) impresia ca... = a) a determina pe cineva sa-si formeze o parere despre cineva sau ceva; b) a parea ca... A face (sau a produce) impresie (asupra cuiva) = a atrage atentia (cuiva) asupra sa sau asupra actelor sale, a face efect, a impresiona. (A fi) sub impresia... = (a fi) stapânit de imaginile sau de amintirile unei întâmplari traite. ♦ Senzatie; parere. ♢ Expr. A avea impresia ca... = a banui, a crede, a presupune ca... ♦ (La pl.) Puncte de vedere, aprecieri (fugitive) asupra unui fapt, asupra unei întâmplari etc. ♦ (În forma impresiune) Urma, amprenta a desenului papilar al degetelor, palmelor si talpilor picioarelor. [Var.: (înv.) impresiúne, -i s.f.] – Din fr. impression, lat. impressio, -onis.
manevra, MANEVRÁ vb. I. intr. 1. (despre trenuri) a executa o manevra (3). 2. (despre trupe) a executa diferite miscari tactice. 3. (fig.) a unelti. II. tr. 1. a conduce, a pune în miscare o nava. 2. a mânui, a folosi (fonduri, bani). (< fr. manoeuvrer)
mandat, MANDÁT s. n. 1. împuternicire data cuiva de catre o persoana sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra în numele sau. o teritoriu sub ~ = forma de administrare a fostelor colonii, încredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. functie, putere pe care o detine un membru ales de o adunare. 3. act procedural prin care cineva este chemat în fata justitiei sau încarcerat. 4. ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. o ~ postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. (< fr. mandat, germ. Mandat)
indirect, INDIRÉCT, -Ă, indirecti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obtine prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirecta = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicarii fata de un verb sau de un alt cuvânt de declaratie, caracterizat prin prezenta în numar mare a elementelor de relatie, prin lipsa afectivitatii etc. Complement indirect = parte de propozitie asupra careia se rasfrânge în chip indirect (1) actiunea verbului. Propozitie completiva indirecta = propozitie care îndeplineste în fraza functia de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în pretul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirecta = tragere asupra unor tinte care nu se vad, dirijata cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.
manachin, MANACHÍN s. m. pasare mica din padurile Americii tropicale, cu ciocul si coada scurte, amintind de pitigoii nostri. (< fr. mannequin)
infanticid, INFANTICÍD, infanticiduri, s.n. (Jur.) Ucidere a propriului copil; pruncucidere. ♦ Ucidere a unui copil. – Din fr. infanticide, lat. infanticidium.
inflorescenţă, INFLORESCÉNŢĂ, inflorescente, s.f. Ansamblu de flori dispuse pe un ax sau pe un complex de axe în diferite moduri, specifice diferitelor familii de plante carora le apartine. ♦ Totalitate a florilor dispuse pe un lujer. – Din fr. inflorescence.
intenţie, INTÉNŢIE, intentii, s.f. Dorinta, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ♢ Loc. adv. Cu intentie = intentionat, înadins. Fara intentie = involuntar, fara sa vrea. ♢ Loc. conj. Cu intentia sa... (sau, loc. prep., cu intentia de a...) = cu gândul, în dorinta de a... ♢ Expr. A face cuiva proces de intentie = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. A avea intentii serioase (cu)... = a) a fi decis sa realizeze ceea ce si-a propus; b) a fi decis sa contracteze o casatorie. ♦ (Jur.) Atitudine psihica a unei persoane care îsi da seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevazându-i si dorindu-i sau acceptându-i efectele. [Var.: intentiúne s.f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.
intercalară, INTERCALÁRĂ, intercalare, adj. (În sintagma) Cultura intercalara = cultura unei plante timpurii printre rândurile de plante târzii ale unei alte culturi. – Din fr. intercalaire.
interliniar, INTERLINIÁR, -Ă, interliniari, -e, adj. Care este scris sau tiparit între rânduri. [Pr.: -ni-ar. – Var.: interlineár, -a adj.] – Din fr. interlinéaire.
interlinie, INTERLÍNIE, interlinii, s.f. Spatiu alb care se lasa între doua rânduri de litere scrise sau tiparite, sau între doua linii ale portativului muzical. – Din fr. interligne (dupa linie).
interlock, INTERLÓCK s.n. 1. Masina de tricotat cu doua rânduri de ace pe un singur cilindru. ♦ Tricot indesirabil. 2. (Cin.) Sistem de înregistrare sincrona a imaginii si sunetului aferent prin antrenarea cu aceeasi viteza la înregistrare si redare a peliculei de imagine si a benzii magnetice audio. – Din engl., fr. interlock.
internod, INTERNÓD, internoduri, s.n. Portiune a tulpinii unor plante cuprinsa între doua noduri. – Din germ. Internodium, it. internodio (dupa nod).
intertip, INTERTÍP, intertipuri, s.n. Masina tipografica de cules si de turnat litere în rânduri, care are matrite cu dinti taiati pe toata grosimea lor (si cu care se poate culege de la distanta, prin transmitere telegrafica). – Din fr. intertype.
intrând, INTRẤND, intrânduri, s.n. Parte intrata mai înauntru la o constructie, la un teren etc.; adâncitura, scobitura. – V. intra.
intriga, INTRIGÁ, intríg, vb. I. 1. Tranz. (La pers. 3) A destepta curiozitatea, îngrijorarea, suspiciunea cuiva, punându-l pe gânduri. 2. Intranz. (Înv.) A face sau a baga intrigi (1); a unelti, a complota. – Din fr. intriguer, it. intrigare.
investiţie, INVESTÍŢIE, investitii, s.f. 1. Plasare de capitaluri în întreprinderi industriale, agricole, comerciale etc., cu scopul obtinerii de profituri; (concr.) capitalul plasat. 2. Alocare (de catre stat) a unei sume si a altor mijloace materiale pentru crearea de noi fonduri fixe, pentru largirea, reutilarea si modernizarea celor existente; (concr.) suma alocata, fondurile alocate. [Var.: investitiúne s.f.] – Din germ. Investion, rus. investitiia.
iodură, IODÚRĂ, ioduri, s.f. Sare a acidului iodhidric; combinatie de iod cu un alt element chimic. – Din fr. iodure.
iodurie, IODURÍE, iodurii, s.f. (Med.) Prezenta a iodului în urina; cantitate de iod prezenta în urina. – Din fr. iodurie.
iov, IÓV, iovi, s.m. Specie de salcie care creste prin padurile de la munte (Salix capraea). [Var.: (rar) ióva, -e s.f.] – Cf. sl. i v a.
ireal, IREÁL, -Ă, ireali, -e, adj. 1. Care nu exista în realitate; nereal, imaginar, fantastic. ♦ Care pare ca nu este real (atât este de neobisnuit). 2. (Despre moduri verbale sau despre propozitii conditionale, concesive sau comparative) Care prezinta actiunea ca ipoteza nerealizata sau nerealizabila. [Pr.: -re-al] – Din fr. irréel.
izola, IZOLÁ, izolez, vb. I. 1. Tranz. A desparti cu totul; a separa unul de altul; spec. a desparti un bolnav contagios de oamenii sanatosi, pentru a evita contagiunea, 2. Tranz. A împiedica transmiterea caldurii, a frigului, a umezelii, a zgomotului etc. dintr-un mediu (sau corp) în altul; a separa un corp prin care trece curentul electric de alt corp bun conducator de electricitate. 3. Refl. A se îndeparta de societate, de semeni; a sta retras, departe de altii; a se retrage, a se închista. – Din fr. isoler.
împăduri, ÎMPĂDURÍ, împaduresc, vb. IV. Tranz. A planta arbori pentru a forma o padure. – În + padure.
împădurire, ÎMPĂDURÍRE, împaduriri, s.f. Actiunea de a împaduri. – V. împaduri.
împădurit, ÎMPĂDURÍT, -Ă, împaduriti, -te, adj. Cu paduri. – V. împaduri.
împrăştia, ÎMPRĂSTIÁ, împrắstii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa plece sau sa fuga ori a pleca, a fugi în toate partile; a (se) risipi, a (se) raspândi, a (se) razleti. ♦ P. anal. A (se) risipi prin cadere, prin rupere, prin rasturnare. ♦ Tranz. Fig. A face sa dispara gândurile, a risipi o stare sufleteasca (apasatoare). 2. Refl. (Despre lichide) A se raspândi, a se difuza. ♦ Tranz. si refl. P. gener. (Adesea fig.) A (se) întinde, a (se) difuza, a (se) raspândi. [Pr.: -ti-a] – În + prastie.
în, ÎN prep. 1. (Indica interiorul spatiului unde are loc o actiune, unde se afla ceva, spre care are loc o miscare) Intra în casa. ♦ (Indica suprafata pe care are loc o actiune sau spatiul dintre obiecte unde se afla ceva, unde se produce o miscare) Se suie în pom. ♦ (Indica obiectul de care atârna ceva) Pune-ti haina în cuier. ♦ (Indica o parte a corpului care este acoperita, îmbracata etc.) Si-a tras ghetele în picioare. Nu sta cu caciula în cap. ♦ La, în dreptul. Haina roasa în coate. 2. (Indica timpul în care se petrece o actiune) În iunie se culeg ciresele. ♦ (Indica intervalul de timp care se scurge de la un anumit moment) Dupa, peste. Pleci de mâine în doua zile. 3. (Indica o cauza) Din pricina...; în urma... Pomul se clatina în vânt. Ochii-i ard în friguri. 4. (Indica scopul) Se duce în petit. 5. (Indica instrumentul, relatia) S-au înteles în scris. 6. (Indica o comparatie) În forma de..., ca... Fumul se ridica în spirala. 7. Conform cu, potrivit cu... Fiecare în legea lui. 8. (Introduce un complement indirect) Adâncit în gânduri. Casa transformata în muzeu. – Lat. in.
încâlci, ÎNCÂLCÍ, încâlcesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) încurca fire de ata, de par etc. 2. Refl. Fig. (Despre gânduri, idei, actiuni) A deveni neclar, confuz. – În + câlti.
încâlcit, ÎNCÂLCÍT, -Ă, încâlciti, -te, adj. (Despre fire de ata, de par etc.) Încurcat2. ♦ Fig. (Despre drumuri, strazi etc.) Întortocheat. ♦ Fig. (Despre gânduri, idei, vorbe etc.) Confuz, neclar, obscur. ♦ (Despre scris) Necitet, ilizibil, neclar. – V. încâlci.
încorseta, ÎNCORSETÁ, încorsetez, vb. I. Tranz. A pune într-un corset (medical). ♦ Fig. A împiedica pe cineva în actiunile sau în gândurile sale; a îngradi, a încatusa. – În + corset.
încorsetat, ÎNCORSETÁT, -Ă, încorsetati, -te, adj. Strâns în corset. ♦ Fig. Împiedicat în actiunile sau în gândurile sale; îngradit, încatusat; rigid. – V. încorseta.
încurca, ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. 1. Tranz. 1. A încâlci fire, ata etc., a le face noduri astfel încât sa nu se mai poata descurca usor. ♦ (Pop.) A calca în picioare fânetele, semanaturile. 2. A schimba mereu drumul, directia pentru a îngreuia o urmarire, pentru a-si pierde urma. ♦ Refl. si tranz. A (se) rataci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuia mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o actiune, a stânjeni. ♢ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza bauturii, a unei emotii etc.). ♢ Compus: încurca-lume s.m. invar. = om care încurca pe altii, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. si refl. A face (pe cineva) sa-si piarda sau a-si pierde sirul ideilor; a (se) zapaci. ♢ Expr. (Se) încurca lucrurile = (se) creeaza o situatie complicata. confuza. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevarul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intentionat) o situatie confuza; a face un lucru de mântuiala; a nu fi clar în ce spune. 3. Tranz. si refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate iesi (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zabovi, a întârzia (mai ales la petreceri). – Probabil lat. •incolicare (< colus "caier, fir").
îngândura, ÎNGÂNDURÁ, îngândurez, vb. I. Refl. si tranz. A cadea sau a pune pe gânduri. ♦ A (se) îngrijora. – În + gânduri (pl. lui gând).
îngândurare, ÎNGÂNDURÁRE, îngândurari, s.f. Faptul de a fi îngândurat; cufundare în gânduri. ♦ Îngrijorare. – V. îngândura.
îngândurat, ÎNGÂNDURÁT, -Ă, îngândurati, -te, adj. Cufundat în gânduri; gânditor. ♦ Îngrijorat. – V. îngândura.
înnodat, ÎNNODÁT, -Ă, înnodati, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a facut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.
înrola, ÎNROLÁ, înrolez, vb. I. Refl. si tranz. A (se) înscrie în rândurile armatei; p. ext. a (se) înscrie într-o organizatie, într-un partid; a (se) înregimenta. – Din fr. enrôler.
jabie, JÁBIE, jabii, s.f. Muschi care creste prin pasunile alpine si prin paduri (Polytrichum perigoniale). – Slav (v. sl. žabl).
jad, JAD, jaduri, s.n. Piatra semipretioasa compusa din silicat natural de aluminiu, calciu si magneziu, de culoare alba-verzuie pâna la verde închis, cu luciu sticlos, folosita la confectionarea unor obiecte de arta. ♢ Obiect de arta facut din aceasta piatra. – Din fr. jade.
jazband, JÁZBAND, jazbanduri, s.n. Jaz (2). – Din fr., engl. jazz-band.
jujeu, JUJÉU, jujeie, s.n. Jug mic, triunghiular, pus la gâtul porcilor si al altor animale spre a le împiedica sa treaca prin garduri si sa intre în locurile cultivate; jug (2). ♦ Bucata de lemn atârnata la gâtul câinilor, spre a-i împiedica sa alerge dupa vânat sau sa treaca prin anumite locuri. [Var.: jujau s.n.] – Din scr. žežej.
juvelnic, JUVÉLNIC, juvelnice, s.n. (Reg.) 1. Constructie de scânduri, nuiele sau stuf, folosita pentru pastrarea pestelui viu în apa. 2. Unealta de pescuit confectionata din plasa sau din nuiele, în forma de cos sau sac. – Et. nec.
labă, LÁBĂ, labe, s.f. 1. Parte a piciorului de la glezna în jos la animalele patrupede si la om; partea piciorului pe care calca pasarile (palmipede); p. gener. picior (al unor animale). ♢ Compuse: laba-mâtei = a) ciuperca comestibila de culoare alba, care creste prin padurile umbroase si umede (Clavaria coralloides); b) ciuperca comestibila mare cu tulpina alba, groasa si carnoasa; creasta-cocosului (Clavaria flava); laba-ursului = a) nume dat mai multor specii de ciuperci de padure (Clavaria); b) crucea-pamântului; laba-gâstei = a) mica planta erbacee cu flori rosii-purpurii (Geranium dissectum); b) ridurile formate în jurul ochilor (la persoanele în vârsta); c) (fam.) scris dezordonat, urât. ♦ (Mar.) Laba-de-pisica = încretitura abia vizibila a apei marii, semn al unui început de vânt. 2. (Fam. si depr.) Mâna. ♢ Expr. A pune laba (pe cineva sau pe ceva) = a apuca, a înhata (pe cineva sau pe ceva). A-i încapea (sau a-i cadea) în laba = a ajunge la mâna sau la discretia cuiva. – Din magh. láb.
led, LED, leduri, s.n. (Electron.) Dioda (electro)luminescenta. – Din engl. led.
lega, LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o funda) capetele de sfoara, de ata, de sârma, de lant etc. (astfel încât sa formeze un tot). ♢ Expr. A lega (sau a strânge) baierile de la punga (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gura un sac, o punga, o boccea etc., adunând marginile si înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoara ale carei capete se înnoada; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, punga etc.) si a o închide în felul aratat. ♢ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un manunchi, într-un tot (prinzându-le laolalta). ♢ Expr. (Pop.) A (nu) lega doua în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câstigul obtinut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un siret etc. ca sa nu se desfaca sau sa nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcatuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei carti si a-i pune scoarte; a brosa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agata, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, a unui lant etc. 2. Tranz. Fig. A înlantui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legatura între doua puncte (îndepartate) în spatiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legatura între doua elemente ale unei instalatii sau între o instalatie si o sursa de forta (care-i asigura functionarea). 4. Tranz. si refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relatii (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvna de ceva, a simti un mare atasament pentru o anumita preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (cautând cearta); a se agata de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lant etc.; a pune în lanturi, în fiare; a înlantui, a încatusa. ♢ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoana care se poarta ca un nebun. A lega pe cineva de mâini si de picioare = a împiedica pe cineva sa actioneze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva sa vorbeasca. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legaturi pentru a-l împiedica sa fuga; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga sa faca ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (În superstitii si în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vraji. V. Tranz. si refl. A(-si) înfasura sau a(-si) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ♢ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a însela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leaga unde-l doare = fiecare îsi cunoaste greutatile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-si crea complicatii inutile. VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. si intranz. (Despre sosuri, dulceturi etc.) A se îngrosa, a se închega. – Lat. ligare.
lichen, LICHÉN, licheni, s.m. 1. (La pl.) Grup de plante inferioare ale caror tal este compus dintr-o ciuperca si o alga aflate în simbioza, care cresc pe scoarta arborilor batrâni, pe ziduri, pe stânci, etc.; (si la sg.) planta care face parte din acest grup. 2. Boala de piele cu evolutie cronica, caracterizata prin aparitia pe piele a unor proeminente care provoaca mâncarime, prin îngrosarea si pigmentarea excesiva a pielii. – Din fr. lichen
mamă, MÁMĂ, mame, s.f. 1. Femeie considerata în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adreseaza sau când vorbesc despre dânsa; maica, muica, mamaie, mamaca, neneaca. ♢ Mama eroina = (În trecut) titlu care se acorda femeilor cu cel putin zece copii în viata. ♢ Loc. adj. de mama = (despre relatii de rudenie) care se afla în linie materna. ♢ Expr. Vai de mama mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strasnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) facut = de când sunt (sau esti, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fata (mare) = de foarte multa vreme. (Pop.) A cere cât pe ma-sa = a pretinde un pret exagerat. O mama de bataie = o bataie strasnica. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adreseaza copiilor ei sau, p. ext. unei persoane mai tinere. Florico, mama, sa ne scrii!. 3. (În sintagmele) Mama mare (sau, pop., batrâna, buna) = bunica. Mama soacra = soacra. 4. Termen de politete folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârsta). 5. Compus: mama (sau muma)-padurii (sau padurilor) = a) Personaj din mitologia populara, închipuit de obicei ca o batrâna urâta si rea, care umbla prin paduri, cântând sau bocind, ademenind copii sau chiar mâncând oameni; b) planta erbacee, parazita, cu tulpina fara frunze, acoperita cu solzi si cu flori purpurii (Latharea squamaria). 6. Fig. Izvor, cauza. [Var.: (reg.) múma s.f.] – Lat. mamma.
minnesang, MINNESANG s.n. Poezie lirica de curte creata de cavalerii medievali, în sec. XII, dupa model folcloric si sub influenta trubadurilor provensali. [Pr.: mínezang, scris si minesang] – Cuv. germ.
nud, NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s.n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fara nici un vesmânt, complet dezbracat, gol. ♢ Floare nuda = floare fara petale, care are numai stamine si pistil sau numai unul dintre aceste doua elemente. 2. S.n. Persoana sau corp omenesc complet dezbracat: spec. reprezentare în artele plastice a omului complet dezbracat. 3. Adj. Fara ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fara artificii, fara complicatii; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nuda = proprietate pe care o stapâneste cineva fara a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it.nudo.
număuita, NU-MĂ-UITÁ s.f. Planta erbacee cu flori mici, albastre, rosii sau albe, care creste prin locuri umede si umbroase, la margini de paduri si prin fânete sau care este cultivata ca planta decorativa; miozotis (Myosotis silvatica); p.restr. floarea acestei plante. – Nu + ma + uita (dupa germ. Vergissmeinnicht).
pâinişoară, PÂINISOÁRĂ, pâinisoare, s.f. 1. Diminutiv al lui pâine (1); pâinica, pâinita. 2. Ciuperca comestibila, de culoare rosie-violacee, care creste prin padurile de stejar si de fag (Russula lepida). ♦ Nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile si necomestibile. – Pâine + suf. -isoara.
pârş, PÂRS, pârsi, s.m. Nume dat mai multor specii de mamifere din familia rozatoarelor, cu aspect intermediar între veverita si soarece, lungi de circa 20 centimetri, cu coada lunga si stufoasa, cu blana moale si bogata, cu ochi mari si cu bot ascutit, care traiesc mai ales prin paduri, catarate în copaci (unde îsi au de obicei culcusul si unde hiberneaza) (Glis glis, Muscardinus avellanarius, Dryomus netedula). ♢ Pârs de stejar = mamifer rozator asemanator cu pârsul, dar cu câte o pata neagra pe obraji. (Eliomys quercinus). [Var.: pâs s.m.] – Din sl. plŭchŭ.
quipu, QUÍPU s.n. Sistem de scriere incas, care folosea sfori de diverse culori si noduri; instrumentul, alcatuit din sfori si noduri, folosit de incasi pentru acest sistem de scriere. [Pr.: chí-] – Din sp. quipu.
redingotă, REDINGÓTĂ, redingote, s.f. Haina barbateasca de ceremonie (de culoare neagra), cu poalele lungi pâna la genunchi, încheiata cu doua rânduri de nasturi. – Din fr. redingote.
rusalcă, RUSÁLCĂ, rusalce, s.f. Duh al râurilor, lacurilor, padurilor si câmpiilor, închipuit în mitologia slava ca o fata tânara îmbracata în alb, care atrage pe tineri în fundul apelor, înecându-i. – Din sl. rusalka.
sad, SAD, saduri, s.n. (Înv.) Plantatie de pomi fructiferi; livada. ♦ Vie plantata de curând. ♦ Rasad. – Din sl. sadŭ.
scoarţă, SCOÁRŢĂ, scoarte, s.f. 1. Învelis extern (gros si tare) al trunchiului si al crengilor unui copac sau al unei plante lemnoase; coaja. ♢ Expr. Obraz de scoarta = om necioplit, lipsit de rusine de buna-cuviinta. (Reg.) Mama (sau sora) de scoarta = mama (sau sora) vitrega. 2. Învelisul exterior si solid al globului pamântesc, cu o grosime care variaza între 5 si 8 km în zona oceanica si între 30 si 80 km în zona continentala; coaja care se formeaza la suprafata pamântului dupa ploi mari urmate de seceta. 3. (Anat.; în sintagma) Scoarta cerebrala = partea exterioara a emisferelor cerebrale, formata din substanta nervoasa cenusie. 4. Coperta rigida a unei carti, a unui registru etc. ♢ Expr. Din scoarta în scoarta = de la prima pâna la ultima pagina, de la început pâna la sfârsit, în întregime. 5. Perete de scânduri cu care se înlocuiesc loitrele carului când se transporta graunte. 6. Covor cu urzeala de lâna sau bumbac si bateala din lâna. – Lat. scortea.
ludlow, LÚDLOW s. n. masina de turnat rânduri, asemanatoare cu linotipul, dar fara claviatura si magazie de matrite, la care se culeg titluri, lucrari de ornament etc. (< fr. ludlow)
talmud, TALMÚD, talmuduri, s.n. Carte religioasa la evrei, care contine un comentariu si o dezvoltare dogmatica a Vechiului testament sub raport religios, legislativ, literar si istoric. – Din fr. Talmud.
lucarii, LUCÁRII s. f. pl. sarbatoare a padurilor sacre, care se celebra la romani la 19 sau 21 iulie. (< lat. lucaria)
ţarină, ŢÁRINĂ1, tarini, s.f. 1. Câmp cultivat; ogor, aratura. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pamânt arabil, pasuni, paduri etc.). ♢ Poarta tarinii = poarta facuta la începutul drumurilor care intra într-un sat. Gardul tarinii = gard care împrejmuieste un sat. 3. (Mai ales art.) Numele unui dans popular în perechi, cu miscari moderate, care se danseaza însotit de strigaturi cântate sau recitate; melodie dupa care se executa acest dans. [Var.: (reg.) tárna, (înv.) teárina s.f.] – Cf. scr. c a r i n a.
ţăndărică, ŢĂNDĂRÍCĂ, tandarele, s.f. Diminutiv al lui tandara; aschiuta, surcica. ♦ Fig. (si s.m.) Om mic de statura; copil. [Var.: (reg.) tanduríca s.f.] – Ţandara + suf. -ica.
ţigâi, ŢIGẤI, tigâi, s.m. Specie de gândac mare, negru cu pete galbene, care traieste prin padurile de conifere (Hylobius abietis). – Et. nec.
ţinc, ŢINC1, tincuri, s.n. Fiecare dintre proeminentele taiate la capetele a doua scânduri (alternând cu câte o scobitura) pentru a permite o îmbucare solida în unghi a celor doua scânduri. – Din germ. Zinke.
ued, UÉD, ueduri, s.n. Vale larga caracteristica unor deserturi (din Africa de nord si Arabia), cu fundul acoperit cu nisip si pietris, prin care se scurg apele ploilor torentiale sau unele ape curgatoare nepermanente. [Pr.: u-ed]. – Din fr. oued.
lombard, LOMBÁRD2, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Lombardia. II. adj. o arhitectura ~a = arhitectura romana din nordul Italiei (în sec. XI); benzi ĕ = benzi verticale în relief usor care decorau zidurile exterioare ale primelor biserici romane; lezene (1). ♢ (s. n.) dialect italian vorbit în Lombardia. (< fr. lombard)
uluc, ULÚC, uluce, s.n. 1. Jgheab facut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatra, din care se adapa vitele sau în care li se pune nutretul. 2. Canal de lemn sau tabla pus de-a lungul stresinii caselor, pentru a aduna si a conduce spre burlane apa de pe acoperisuri. ♦ Canal, teava pentru captarea si scurgerea apei dintr-un izvor. 3. Jgheab de scânduri prin care curge apa pentru a pune în miscare o moara; laptoc, scoc (1). ♦ Jgheab prin care curge (la moara) faina macinata. 4. Scobitura, sant facut de-a lungul unei piese de lemn, pentru a se putea îmbina cu alta piesa. – Din tc. oluk.
ulucă, ULÚCĂ, uluci, s.f. 1. Scândura groasa întrebuintata în constructii, mai ales la facerea gardurilor si a împrejmuirilor. 2. Gard din scânduri; zaplaz. – Probabil refacut din uluce (pl. lui uluc).
urangutan, URANGUTÁN, urangutani, s.m. Maimuta antropoida de talie mare, cu membrele anterioare foarte lungi, inteligenta si cu spiritul de imitatie foarte dezvoltat, care traieste în padurile tropicale din Sumatra si Borneo (Simia satyrus). [Var.: orangután s.m.] – Din fr. orang-outan.
urca, URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. si tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos catre unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în panta suitoare. ♦ Intranz. si refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se catara. 2. Refl., intranz. si tranz. A (se) sui si a (se) aseza pe ceva mai ridicat. ♢ Expr. (Refl. si tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împaratiei = a începe sa domneasca sau a învesti în functia de suveran. 3. Refl., intranz. si tranz. A (se) ridica (pâna la o înaltime oarecare); a (se) înalta (în vazduh). ♢ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva bautura la cap = a se îmbata. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. si intranz. (Despre temperatura, presiune atmosferica; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparatie cu cele obisnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre marimi scalare) A suferi o variatie de crestere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, preturi, sume) A se ridica la..., a se mari. ♢ Tranz. A urca preturile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ♢ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. si intranz. A merge îndarat în timp pâna la..., a exista, a data din... – Probabil lat. •oricare (= oriri).
vad, VAD, vaduri, s.n. 1. Loc situat pe cursul unui râu, unde malul e jos si apa putin adânca, permitând trecerea prin apa de pe un mal pe altul. ♦ P.gener. Albie, matca (a unei ape curgatoare). ♦ Canal de irigatie, jgheab. ♦ Fig. Loc de trecere; drum, cale; p.ext. loc de scapare, de salvare. 2. Ţarm, mal, liman. 3. Fig. Loc situat in apropierea unei mari cai de comunicatie, care asigura unui negustor o clientela numeroasa; p.ext. sursa buna de câstig. – Lat. vadum.
lizieră, LIZIÉRĂ s. f. 1. margine a unei paduri, a unei câmpii. 2. fâsie îngusta de stofa aplicata ca garnitura la cusaturile unui vesmânt. 3. marginea longitudinala a unei stofe. (< fr. lisière)
varniţă, VÁRNIŢĂ. varnite, s.f. Lada de scânduri deschisa în partea de sus si îngropata pe jumatate în pamânt, folosita la stingerea varului sau la prepararea manuala a mortarului pe un santier. ♦ Groapa amenajata în pamânt pentru construirea cuptoarelor de var; cuptor în care se arde piatra de var. – Din bg., scr. varnica.
veni, VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbeste sau despre care se vorbeste; a se apropia de un loc, de o asezare; p. ext. a merge, a trece pe lânga sau printr-un anumit loc. ♢ Expr. Du-te-vino subst. = miscare, circulatie intensa, neîntrerupta si în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, dragalasenie, atractie irezistibila; b) (rar) ademenire, ispita, pacat. ♦ A merge împreuna cu cineva sau în urma cuiva. ♢ Expr. (Pop.) A veni dupa cineva = a se casatori cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spatiul unde se afla vorbitorul). ♢ Expr. (Pop.) A veni în slujba = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revarsa. ♢ Expr. (Pop.) A veni mare = a-si ridica mult nivelul, a se umfla, a creste, a se revarsa. ♦ A se deplasa la suprafata apei dintr-un punct mai îndepartat catre unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepartat catre unul mai apropiat. ♦ A navali asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ♢ Expr. A veni pe lume = a se naste. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicatii) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) a ajunge (pâna) la persoana care vorbeste sau la fiinta despre care se vorbeste ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizita (sau în treacat la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a aparea, a se ivi. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata sa plânga. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-o data la ceva, a-si aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limba = ce exprima cineva spontan si fara discernamânt într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gura = cu termeni ireverentiosi, cu insulte. 4. A urma dupa altcineva sau dupa altceva; a succeda. ♢ Expr. Anul (sau luna, saptamâna etc.) ce vine = anul (sau luna, saptamâna etc.) care urmeaza imediat dupa cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang dupa...; a fi situat pe o anumita treapta într-o ierarhie, dupa... 5. A-si avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din..); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecinta). 6. A sosi în locul unde trebuie sa se afle, unde se cuvine sa fie, unde este asteptat. ♢ Expr. (Asa sau acum) mai vii de-acasa = începi sa întelegi, sa fii mai conciliant, mai îngaduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminti. A-i veni (cuiva) inima la loc sau a-si veni în fire = a se calma, a se linisti. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecatii) Veni-ti-ar numele ! 7. (Despre asezari, locuri, constructii) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumita pozitie. ♦ A ajunge pâna la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumita pozitie, situatie, stare. ♢ Expr. A veni în nas = a cadea (cu fata în jos). A-i veni (cuiva) nu stiu cum, se spune când cineva se afla într-o situatie neplacuta, jenanta, penibila. A veni la putere = a prelua puterea politica într-o tara. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discutia la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaste (prin desfasurarea ulterioara a lucrurilor) ca prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, ca sfaturile pe care le-a dat (fara a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmatie care nu corespunde realitatii. Cum vine asta ? se spune pentru a-si arata nedumerirea sau nemultumirea în legatura cu ceva. 9. (Despre întâmplari, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unitati de timp) A sosi (în succesiune normala). ♢ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlineste un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzatii etc.) A cuprinde, a pune stapânire, a preocupa pe cineva. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) toti dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ti-a venit (sa sau de)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesabuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemâna (sau la socoteala) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încaltaminte, îmbracaminte) A fi pe masura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i sedea cuiva bine (sau rau). ♦ (Înv., în constructii negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni cuiva ceva (de drept, printr-o împarteala etc.). ♦ A reprezenta rezultatul unei masuratori, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumita legatura de dependenta, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. si: viu] – Lat. venire.
vidmă, VÍDMĂ, vidme, s.f. (Reg.) 1. Aratare, fantoma, naluca, stafie. 2. Vrajitoare. ♢ Vidma padurii = mama-padurii. – Din ucr. vid'ma.
zăplaz, ZĂPLÁZ, zaplazuri, s.n. Gard (de scânduri, de uluca); uluca. – Et. nec.
zăpuşit, ZĂPUSÍT, -Ă, zapusiti, -te, adj. (Pop.) 1. Înabusit, sufocat de caldura. 2. Înabusitor (din cauza caldurii), sufocant, zapusitor. – V. zapusi.
zăvod, ZĂVÓD1, zavoduri, s.n. (Reg.) Asezare temporara de pescari, organizata în vederea pescuitului; totalitatea instalatiilor si a uneltelor acestei asezari. – Din rus. zavod.
zăvoi, ZĂVÓI, zavoaie, s.n. Padurice pe malul unei ape; lunca. – Din sl. zavoj.
zăvor, ZĂVÓR, zavoare, s.n. 1. Încuietoare la usi, uneori si la ferestre, constând dintr-o mica bara mobila care intra într-o ureche fixata în toc; ivar. 2. Dispozitiv folosit pentru blocarea mecanica, comandata sau automata, a unuia dintre organele mobile principale ale unui aparat, ale unei masini etc. 3. (Pop.; la pl.) Catuse, fiare. 4. (Reg.) Despicatura lunga din trunchiul unui copac; leat întrebuintat la facerea gardurilor; razlog. – Din sl. zavorŭ.
zbârci, ZBÂRCÍ1, zbârcesc, vb. IV. Refl. (Despre piele) A face zbârcituri; a se strânge în cute, a face riduri; a se încreti, a se rida. ♢ Expr. (Intranz.) A zbârci din nas = a strâmba din nas, v. strâmba. A zbârci sprâncenele = a se încrunta. ♦ (Rar) A se închirci, a se crispa. – Cf. bg. b a r č a.
zbârciog, ZBÂRCIÓG, zbârciogi, s.m. Nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile, cu palaria zbârcita, bruna-negricioasa sau cenusie-roscata (Morchella). ♢ Expr. Cu nasul zbârciog = manifestând neplacere, dispret etc. ♢ Compus: zbârciogi-grasi = nume dat mai multor specii de ciuperci comestibile din padurile de conifere, cu palaria zbârcita, carnoasa si umflata, bruna-roscata, negricioasa sau alba-galbuie (Gyromitra). – Cf. scr. s m r c a k (dupa zbârci1).
zbârcit, ZBÂRCÍT, -Ă, zbârciti, -te, adj. Care prezinta zbârcituri, cute, riduri; încretit. – V. zbârci1.
zbârnâitor, ZBÂRNÂITÓR, -OÁRE, (1) zbârnâitori, -oare, adj., (2, 3) zbârnâitori, s.f. 1. Adj. Care zbârnâie. ♦ Fig. Sensibil, delicat, vibrant. 2. S.f. Fâsie de hârtie fixata în partea de sus a zmeului, care zbârnâie în bataia vântului. 3. S.f. Jucarie facuta dintr-o scândurica legata cu o sfoara si care, învârtita, produce un sunet specific. [Pr.: – nâ-i-] – Zbârnâi + suf. -tor.
zbura, ZBURÁ, zbor, vb. I. 1. Intranz. (Despre pasari si insecte) A plana si a se misca în aer cu ajutorul aripilor. ♦ A pleca în zbor, a-si lua zborul. ♦ (Despre lucruri) A pluti în aer (purtat de vânt); a trece prin aer cu viteza (fiind zvârlit sau lansat cu putere). 2. Intranz. (Despre aparate de zbor) A se ridica si a se mentine în vazduh, a se deplasa pe calea aerului; (despre oameni) a calatori cu un astfel de aparat. 3. Intranz. Fig. A merge foarte repede, a alerga, a goni. ♦ (Despre oameni) A strabate spatii mari cu repeziciune; a se repezi pâna undeva. ♦ (Despre timp) A trece, a se scurge repede. ♦ (Despre gânduri, idei) A se succeda cu repeziciune. 4. Tranz. Fig. A smulge de la locul sau, a pravali, a rasturna. ♢ Expr. A zbura cuiva capul = a decapita pe cineva; a-l omorî. A-si zbura creierii = a se sinucide prin împuscare. (Fam.) A zbura (sau a face sa zboare) pe cineva de undeva = a da pe cineva afara de undeva, dintr-un post; a-l concedia. (Intranz.) A zbura de undeva = a fi fortat sa paraseasca un loc (în special un post, o slujba). ♦ Intranz. (Rar) A cadea, a se prabusi, a se pravali. 5. Tranz. (Pop.; în expr.) A zbura laptele = a pune putin lapte acru în lapte dulce fierbinte ca sa se aleaga brânza. – Lat. •exvŏlāre.
zeolit, ZEOLÍT, zeoliti, s.m. Grup de minerale care reprezinta alumosilicati naturali, hidratati de calciu, sodiu, potasiu, bariu si strontiu, uneori magneziu, mangan etc., având proprietatea de a-si pierde treptat apa prin încalzire, fapt pentru care este utilizat la dedurizarea apei. [Pr.: ze-o-] – Din fr. zéolit(h)e.
zgură, ZGÚRĂ, zguri, s.f. 1. Partea minerala fuzibila din cenusa carbunilor, care se aglomereaza în procesul de solidificare. ♦ Funingine. 2. Reziduu rezultat în procesul de extragere a metalelor din minereuri sau la topirea metalelor, constituit din oxizi formati în procesul tehnologic, din silicati, pamânt etc. ♦ Strat de oxizi metalici format deasupra unei suduri executate cu arc electric. 3. Cenusa întarita (provenita din lucruri arse). – Cf. alb. z g j y r ë, bg. z g u r i j a.
zid, ZID, ziduri, s.n. Element de constructie vertical sau putin înclinat, cu grosime (relativ) mica în raport cu celelalte dimensiuni, executat din caramizi, din blocuri de piatra etc., asezate ordonat unele peste altele (si legate printr-un liant), sau din beton, destinat sa limiteze, sa separe sau sa izoleze un spatiu ori sa sustina alte elemente de constructie, alcatuind un perete, o îngradire, o fortificatie etc. ♢ Loc. adv. Între (cele patru) ziduri = în interiorul unei cladiri. ♢ Expr. A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate partile pentru a-l apara; a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva în sustinerea unei cauze. ♢ Zid sonic = bariera imaginara referitoare la depasirea vitezei sunetului. – Din sl. zidŭ.
zidi, ZIDÍ, zidesc, vb. IV. Tranz. 1. A ridica un zid; p. gener. a ridica o cladire; a cladi, a construi. ♦ Refl. Fig. A se forma; a se înalta. 2. A închide într-un zid sau între ziduri. 3. (În conceptia crestina, despre Dumnezeu) A crea (lumea). – Din sl. zĩdati.
zidui, ZIDUÍ, ziduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A zidi, a închide sau a înconjura cu ziduri. – Zid + suf. -ui.
zidurel, ZIDURÉL, zidurele, s.n. Diminutiv al lui zid. – Ziduri (pl. lui zid) + suf. -el.
linotip, LINOTÍP s. n. masina tipografica de cules si turnat literele în rânduri întregi. (< fr. linotype)
linograf, LINOGRÁF s. n. masina tipografica de cules si turnat rânduri, asemanatoare cu linotipul. (< fr. linographe)
zugrăveală, ZUGRĂVEÁLĂ, zugraveli, s.f. 1. Zugravire; (concr.) strat de protectie si ornamental aplicat pe zidurile unor elemente de constructie, format de obicei dintr-o solutie apoasa cu pigmenti minerali si cu var. 2. Pictura (mai ales bisericeasca); p. ext. tablou, desen, gravura. 3. (Rar) Sulimeneala, fard. 4. Fig. (Rar) Descriere, prezentare. – Zugravi + suf. -eala.
linie, LÍNIE s. f. 1. figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. descendenta, filiatie. 4. sistem de fortificatii. ♢ sirul luptatorilor într-o batalie; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. legatura aeriana sau maritima între doua puncte. ♢ legatura de telecomunicatii între doua puncte. 7. (pl.) trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ♢ tinuta. 8. (fig.) orientare; directie. 9. (poligr.) rând într-o pagina. ♢ placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza rândurile. 10. rigla. 11. (mar.) ecuator. 12. gama de produse (cosmetice). (< lat. linea, germ. Linie, fr. ligne)
telepatie, TELEPATÍE s.f. Facultate psihologica (contestata de unii) atribuita unor oameni de a percepe fenomene care nu sunt în raza simturilor, precum si de a transmite gândul la mare distanta, fara intermediul organelor de simt obisnuite; percepere a fenomenelor si a gândurilor de la distanta. – Din fr. télépathie.
ecarisa, ECARISÁ, ecarisez, vb. I. Tranz. 1. A taia busteni pentru a-i transforma în scânduri groase, prismatice. 2. A jupui pielea de pe animalele moarte. – Cf. fr. é q u a r r i r.
manicord, MANICÓRD, manicorduri, s.n. Instrument muzical medieval asemanator clavicordului. – Din it. manicordo, fr. manicorde.
manifestare, MANIFESTÁRE, manifestari, s.f. Actiunea de a (se) manifesta si rezultatul ei. 1. Exteriorizare (prin vorbe, fapte, actiuni) a gândurilor, sentimentelor, personalitatii etc. cuiva. 2. (De obicei la pl.) Actiune, fapt prin care cineva sau ceva îsi manifesta existenta, activitatea; p.ext. realizare, înfaptuire. ♦ Spec. Spectacol. – V manifesta.
titan, TITÁN1 s.n. Element chimic, metal alb-argintiu, cu duritate mare, care se gaseste raspândit în natura sub forma de compusi si care se foloseste la fabricarea unor oteluri. – Din fr. titane.
mapamond, MAPAMÓND, mapamonduri, s.n. Planisfera, planiglob (terestru). – Din it. mappamondo.
marcator, MARCATÓR, -OARE, marcatori, -oare, subst. 1. S.n. Unealta agricola folosita pentru a marca rândurile si locul cuiburilor în care se va pune samânta sau rasadul. 2. S.m. si f. Persoana care lucreaza la marcarea unor produse (industriale). 3. S.m. (Sport) Persoana care marcheaza (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.
eclipsă, ECLÍPSĂ, eclipse, s.f. 1. Disparitie totala sau partiala a imaginii unui astru, datorita faptului ca între Pamânt si acest astru se interpune un alt astru sau din cauza ca astrul eclipsat se afla temporar în conul de umbra al altui astru. 2. Intermitenta a luminii unui far sau a unei geamanduri. ♦ Instalatie de semnalizare prin semnale Morse, constituita din becuri electrice asezate pe catargul unei nave. 3. Fig. Disparitie, absenta (temporara) a cuiva sau a ceva. ♦ Întunecare temporara a cunostintei; absenta. ♦ Scadere a fortei creatoare a unei persoane. – Din. fr. éclipse, lat. eclipsis.
măruntaie, MĂRUNTÁIE s.f. pl. 1. Totalitatea organelor interne la animale si la om; viscere, vintre; p. restr. organele interne aflate în cavitatea abdominala. ♢ Expr. A sti toate maruntaiele (din cineva) a cunoaste gândurile cele mai ascunse (ale cuiva). ♦ Spec. Totalitatea organelor interne comestibile ale animalelor. 2. Fig. Partea cea mai adânca a unui lucru; fund, adâncime, mijloc. ♦ Interiorul fiintei omenesti, considerat ca sediu al gândirii, al sentimentelor si al constiintei. [Pr.: -ta-ie] – Din lat. minutalia.
metamorfism, METAMORFÍSM s.n. Totalitatea transformarilor mineralogice, structurale si chimice suferite de roci în stare solida sub influenta caldurii pamântului, a presiunii si a reactiilor chimice. – Din fr. métamorphisme.
mucegai, MUCEGÁI, mucegaiuri, s.n. Nume dat ciupercilor saprofite sau parazite care se dezvolta pe suprafata substantelor organice, pe ziduri, pe pietre etc. sub forma unui strat ca pâsla, cenusiu sau verzui, si care provoaca degradarea mediului pe care se dezvolta; p. ext. igrasie; mucezeala. [Var.: mucigái s.n.] – Din muced.
lifting, LÍFTING s. n. operatie de chirurgie estetica pentru eliminarea ridurilor. (< engl., fr. lifting)
votcă, VÓTCĂ, votci, s.f. Rachiu foarte tare, facut din alcool de cereale si din apa cu duritate scazuta. [Var.: vódca, vútca s.f.] – Din rus. vodka.
matrice, MATRÍCE, (1, 2) matrice, s.f. 1. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular care are un anumit numar de coloane, linii sau rânduri. 2. (Log.) Tabel reprezentând valoarea de adevar a unui enunt pe baza valorii de adevar a elementelor sale componente. 3. (Anat.) Uter. ♢ Fig. obârsie, origine. 4. (Biol.) Partea fundamentala, nediferentiata a citoplasmei, a cromozomilor etc. – Din lat. matrix, -icis, fr. matrice.
matricid, MATRICÍD, -Ă, (1) matricizi, -de, (2) matriciduri, adj., subst. 1. Adj., s.m. si f. (Persoana) care îsi ucide mama. 2. s.n. Crima aceluia care îsi ucide mama. – Din fr. matricide.
cinic, CÍNIC, -Ă, cinici, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care da pe fata, cu sânge rece, fapte sau gânduri condamnabile, care calca, fara sfiala, regulile moralei, de convietuire sociala si de buna-cuviinta; (despre manifestari ale oamenilor) care tradeaza, exprima asemenea atitudini. 2. (În sintagmele) Filozofie cinica = doctrina filozofica din Grecia antica, care nu recunoaste normele sociale existente si propovaduia o viata simpla si reîntoarcerea la natura. Filozof cinic (si substantivat) = adept al filozofiei cinice. – Din fr. cynique, lat. cynicus.
clocoti, CLOCOTÍ, clocotesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide) A fierbe cu clocote. ♦ (Despre ape, râuri, suvoaie) A se agita puternic si zgomotos. 2. Fig. (Despre oameni sau despre sentimentele, pasiunile, gândurile lor) A ajunge la un înalt grad de intensitate; a fi gata sa se dezlantuie. 3. Fig. A rasuna cu putere; a vui. [Var.: (înv.) colcotí vb. IV.] – Din sl. klokotati.
lichiditate, LICHIDITÁTE s. f. 1. însusirea de a fi lichid (II, 1). 2. situatie financiara a unei unitati economice care dispune de fonduri în casa sau în banca, putând sa faca platile în termen. ♢ capacitatea unei unitati economice de a transforma mijloacele materiale sau creantele de care dispune în mijloace lichide de plata. ♢ (pl.) bani lichizi (II, 1). (< fr. liquidité, lat. liquiditas)
licheni, LICHÉNI1 s. m. pl. 1. plante criptogame, cu talul din simbioza unei ciuperci si a unei alge, care cresc pe scoarta copacilor, pe ziduri. 2. (sg.) dermatoza caracterizata prin mici papule, care provoaca mâncarime. (< fr. lichens)
măcina, MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în faina cu ajutorul pietrelor sau al valturilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râsnitei sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A farâmita, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ♢ Refl. Zidurile se macina. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depana. – Lat. machinari.
coace, COÁCE, coc, vb. III. 1. Tranz. A supune un aliment la actiunea caldurii (în cuptor) spre a-l face bun de mâncat. ♢ Expr. A-i coace (cuiva) turta sau a i-o coace = a încerca sa-i faca rau (cuiva); a-i întinde (cuiva) o cursa. ♦ Refl. (Despre alimente) A deveni bun de mâncat prin actiunea caldurii (din cuptor). 2. Refl. (Despre fructe, seminte) A ajunge la maturitate sub actiunea caldurii soarelui; a deveni bun de mâncat; (despre plante) a ajunge sa aiba samânta formata, maturizata. ♦ Tranz. (Despre soare sau caldura) A face ca fructele, plantele etc. sa ajunga la maturitate, sa fie bune de mâncat, sa dea samânta. ♦ Fig. (Despre oameni) A ajunge la maturitate, a se forma (din punct de vedere intelectual, al felului de a fi etc.); a se maturiza. 3. Refl. Fig. (Despre fiinte) A se încinge, a se înabusi de caldura. 4. Tranz. Fig. A pune ceva la cale cu intentii rauvoitoare; a urzi. 5. (Despre bube si inflamatii, p. ext. despre parti ale corpului) A face puroi. – Din lat. pop. cocere (= coquere).
contabilitate, CONTABILITÁTE, contabilitati, s.f. 1. Ansamblul operatiilor de înregistrare, pe baza unor norme si reguli speciale, a miscarii fondurilor si materialelor într-o institutie; evidenta contabila. ♦ Sectie, birou într-o întreprindere unde se fac lucrarile de contabilitate (1). 2. Stiinta care se ocupa cu teoria acestor operatii. – Din fr. comptabilité.
despăduri, DESPĂDURÍ, despaduresc, vb. IV. Tranz. A taia (în mod nerational) padurea de pe un anumit teren. ♦ A defrisa. – Des1- + [îm]paduri (dupa fr. déboiser).
dezacord, DEZACÓRD, dezacorduri, s.n. Lipsa de acord, de armonie (între sunete sau, p. ext., între opinii, sentimente, fenomene). – Din fr. désaccord.
letrină, LETRÍNĂ s. f. 1. initiala (ornamentala) de înaltimea câtorva rânduri, cu care începe un capitol sau un paragraf. 2. literele majuscule (o silaba) imprimate la dictionare pe fiecare pagina deasupra coloanelor, spre a usura cautarea cuvântului dorit; colontitlu. (< fr. lettrine)
diagonal, DIAGONÁL, -Ă, diagonali, -e, s.f., adj. I. S.f. 1. Segment de dreapta care uneste doua unghiuri (sau vârfuri) nealaturate ale unui poligon sau doua vârfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite. ♢ Loc. adv. În diagonala = pe directia unei drepte înclinate fata de un punct de referinta; de-a curmezisul. ♦ Curea purtata de-a curmezisul pieptului la unele uniforme (militare). 2. Portiune de linie de cale ferata sau de tramvai care taie oblic mai multe linii paralele dintr-o statie, pentru a permite trecerea vagoanelor de pe o linie pe alta. 3. Bara înclinata care leaga doua noduri ale talpilor opuse ale unei grinzi cu zabrele. II. Adj. Care uneste vârfurile a doua unghiuri nealaturate ale unui poligon sau doua vârfuri ale unui poliedru aflate pe fete diferite; care este în forma de diagonala; curmezis; crucis. [Pr.: -di-a-] – Din fr. diagonal.
domina, DOMINÁ, domín, vb. I. 1. Tranz. (Despre oameni, idei, conceptii etc.) A tine pe cineva sau ceva sub influenta sau stapânirea sa; a stapâni. ♦ Refl. A reusi sa nu-si dea pe fata sentimentele, gândurile etc. a se retine, a se stapâni. 2. Tranz. si intranz. A întrece (cu mult) prin înaltime lucrurile sau fiintele înconjuratoare, a se înalta deasupra tuturor. 3. Intranz. si tranz. A se impune prin numar sau prin intensitate; a predomina, a prevala. ♦ Tranz. A se dovedi net superior adversarului (într-o competitie sportiva). – Din fr. dominer, lat. dominari.
etaja, ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) aseza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager.
exod, EXÓD, exoduri, s.n. 1. Parasire în masa a unei tari sau a unui teritoriu de catre populatia respectiva; emigrare în masa. 2. Parte finala a unei tragedii grecesti, cuprinzând deznodamântul si iesirea din scena în cortegiu a actorilor. – Din fr. exode.
exploataţie, EXPLOATÁŢIE, exploatatii, s.f. 1. Întreprindere economica care exploateaza terenuri, paduri, mine etc.; exploatare. 2. Terenul, padurea, mina etc. care se afla în exploatarea unitatii de mai sus. – Din fr. exploitation.
falangă, FALÁNGĂ1, falange, s.f. 1. Fiecare dintre oasele mici, alungite, care alcatuiesc scheletul degetelor. 2. (În Grecia antica) Formatie de infanteristi înarmati cu lanci, dispusi în rânduri compacte si având centrul si una dintre aripi mai întarite. ♢ Fig. Grup compact si omogen de oameni care lupta împreuna pentru acelasi scop. 3. Grupare politica paramilitara de tip fascist din Spania. 4. (În doctrina sociala utopica a lui Fourier) Unitate social-economica de baza formata din 1500-2000 de oameni cu pregatiri diverse. – Din fr. phalange.
frate, FRÁTE, frati, s.m. 1. Persoana de sex masculin considerata în raport cu alta persoana (indiferent de sex), nascuta din aceiasi parinti sau din acelasi tata ori din aceeasi mama; fratâne. ♢ Frate bun (sau adevarat, drept sau, reg., dulce) = fiecare dintre fratii nascuti din acelasi tata si din aceeasi mama în raport unii cu altii. Frati de lapte = copii care au supt la aceeasi doica. Frate de mâna = baiat care serveste mireasa în timpul nuntii. Frate de cruce = fârtat. ♦ (La pl.) Nume dat copiilor (în cazul când se afla între ei si baieti) nascuti din aceiasi parinti sau numai din acelasi tata ori din aceeasi mama. 2. Termen familiar, prietenesc, cu care cineva se adreseaza unei persoane (indiferent de sex). 3. Grad în ierarhia calugareasca dat unui calugar care nu este cleric si care ajuta la treburile gospodaresti; calugar care are acest grad. 4. Lastar care se formeaza la subsuoara frunzelor cerealelor paioase din nodurile de la baza tulpinii. 5. (Bot.; în compusul) Fratele-priboiului = planta erbacee din familia geraniaceelor, cu flori purpurii-violacee, care creste prin paduri sau locuri pietroase, umede si umbroase (Gerranium silvaticum). – Din lat. frater, -tris.
fund, FUND, funduri, s.n. 1. Partea de jos a unui vas, formând baza lui; cantitate de materii, lichide etc. ramasa pe aceasta parte a vasului. ♦ Parte (mobila) care formeaza baza unui butoi sau a altui recipient. ♦ Taler de lemn pe care se rastoarna mamaliga, se toaca zarzavaturile etc. cârpator. 2. (Fam.) Sezut, dos. 3. Partea de jos, închisa, a unei cavitati naturale; limita de jos. ♢ Expr. A se da la fund = a se lasa în adâncul apei, a se scufunda; a disparea din viata publica, a se retrage; a se ascunde pentru a scapa de urmarire. ♦ Partea cea mai departata (considerata în linie orizontala) a unui loc. ♢ Expr. Fundul fundului = punct foarte îndepartat; locul cel mai adânc; extremitate pe orizontala sau pe verticala. ♦ (Cu determinari indicând o regiune) Punct foarte departat de un centru politic sau cultural. ♦ Partea dinapoi a unui vehicul. 4. Parte a unor obiecte confectionate care se opune deschizaturii. ♢ Sac fara fund = a) om lacom, nesatios; b) loc unde se gaseste întotdeauna ceva, unde nu se epuizeaza ceea ce se gaseste acolo. ♦ Partea de deasupra a unui acoperamânt de cap. – Din lat. fundus.
ladă, LÁDĂ, lazi s.f. Cutie mare de scânduri, de tabla, de carton etc. în care se pastreaza sau se transporta diferite lucruri. – Din germ. Lade.
laitmotiv, LÁITMOTIV, laitmotive, s.n. Motiv ritmic, melodic sau armonic dintr-o compozitie muzicala, care caracterizeaza un personaj, o situatie etc. si care revine ori de câte ori apare în scena personajul sau situatia data; p. gener. fragment sau motiv muzical repetat. ♦ Fig. Idee calauzitoare a unei lucrari stiintifice, literare etc., repetata si subliniata în mai multe rânduri. [Scris si: leit-motiv] – Din germ. Leitmotiv.
lopăţică, LOPĂŢÍCĂ, lopatele, s.f. 1. Diminutiv al lui lopata. 2. Unealta sau parte a unei unelte de forma unei lopeti sau care are o functie asemanatoare cu a acesteia. ♦ Scândurica servind la imobilizarea unui membru fracturat sau luxat; atela. 3. (Reg.) Omoplat. – Lopata + suf. -ica.
ocniţă, ÓCNIŢĂ, ocnite, s.f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocna (1). 2. Adâncitura într-o soba de zid, în cuptorul sau în peretii caselor taranesti, în care se pastreaza diferite obiecte; firida, nisa. ♦ Firida mica facuta ca element decorativ în partea exterioara a zidului unei cladiri. 3. Groapa adânca; hruba. 4. (Reg.) Schelet de pari în forma de prisma triunghiulara cu doua laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca sa se usuce; acoperis de scânduri sprijinit pe tarus, sub care se întind snopii de cereale în acelasi scop. [Pl. si: ocniti] – Ocna + suf. -ita.
parapet, PARAPÉT, parapete, s.n. 1. Perete (de înaltime mica) din piatra, lemn, metal etc. care serveste la delimitarea teraselor, a podurilor, a marginilor unei sosele etc. ♦ Prelungire a bordurilor unei nave, deasupra puntii superioare, având rolul de a proteja oamenii, instalatiile si obiectele de pe punte contra valurilor. ♦ Obstacol asezat la capatul unei linii ferate pentru ca trenul sa nu mai poata înainta. 2. Întaritura de pamânt sau de zid la redute si la transee, pentru protejarea luptatorilor. – Din it. parapetto, fr. parapet, germ. Parapett.
nenumărat, NENUMĂRÁT, -Ă, nenumarati, -te, adj. Care este în cantitate atât de mare încât nu poate fi numarat; fara numar, imens. ♢ Loc. adv. De nenumarate ori sau în nenumarate rânduri = de foarte multe ori, foarte des. – Ne- + numarat.
pedală, PEDÁLĂ, pedale, s.f. 1. (Adesea cu determinari care indica domeniul de aplicare) Pârghie actionata cu piciorul si folosita pentru antrenarea unui mecanism sau efectuarea unei comenzi. ♢ Expr. A pune pedala = a insista asupra unu lucru. 2. Presa tipografica mica, actionata cu piciorul. 3. Sunet prelungit de bas, care este însotit de treptele superioare de acorduri variate. – Din fr. pédale.
prăpăd, PRĂPẮD, prapaduri, s.n. 1. Dezlantuire de forte, provocata de fiinte sau de elementele naturii, care pricinuieste mari distrugeri de bunuri sau de vieti omenesti; urgie, ruina, dezastru. ♢ Expr. Prapadul pamântului (sau Domnului, lui Dumnezeu), se spune despre o nenorocire îngrozitoare, despre ceva insuportabil, coplesitor. 2. Cantitate foarte mare, enorma; multime imensa; puhoi. – Din prapadi (derivat regresiv).
apă, ÁPĂ, ape, s.f. I. 1. Lichid incolor, fara gust si fara miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formeaza unul din învelisurile Pamântului. ♢ Apa neagra = glaucom. ♢ Expr. Apa de ploaie = vorbe fara continut, vorbe goale; (concr.) lucru fara valoare. A bate apa în piua = a vorbi mult si fara rost. A fi (toti) o apa (si un pamânt) = a fi la fel. A intra la apa = a) (mai ales despre tesaturi) a-si micsora dimensiunile dupa ce a fost bagat în apa (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situatie grea, neplacuta. (Fam.) A baga pe cineva la apa = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) dupa ce bea apa = a fi extrem de sarac. 2. Masa de apa (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ♢ Ape teritoriale = portiune a marii sau a oceanului situata de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrala a teritoriului acestuia. ♢ Loc. adv. Ca pe apa sau ca apa = în mod curgator, fluent; pe dinafara. Stie lectia pe dinafara. ♢ Expr. A sti (sau a vedea) în ce ape se scalda cineva = a cunoaste gândurile, intentiile sau dispozitia cuiva. A lasa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lasa pe cineva în pace.A nu fi în apele lui = a fi abatut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apa la moara = a se schimba împrejurarile în favoarea lui. A-i lua (cuiva) apa de la moara = a-i crea (cuiva) conditii nefavorabile; a face sa nu mai poata spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori facut în lumina de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinari) Denumire data unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apa de colonie. ♢ Apa grea = combinatie a oxigenului cu deuteriul, folosita în unele reactoare nucleare. Apa oxigenata v. oxigenat. (Pop.) Apa tare = acid azotic. Apa de clor = solutie folosita ca decolorant în industria textila si a hârtiei. Apa de var = solutie cu proprietati antidiareice si antiacide. Apa deuterica = apa grea. 2. Fig. Denumire data unor secretii apoase ale corpului (lacrimi, saliva, sudoare etc.). ♢ Expr. A-i lasa (cuiva) gura apa (dupa ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apa = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.
racord, RACÓRD, racorduri, s.n. 1. Legatura, contact între doua parti ale unei lucrari sau între doua elemente ale unui întreg. 2. Piesa (constituita din una sau din doua parti tubulare cu piulite) cu care se face legatura între doua conducte si prin care poate circula un fluid sau un material pulverulent ori granular. 3. Portiune de circuit electric care pune în legatura aparatul, masina sau locul de utilizare a energiei electrice cu reteaua de distributie. 4. Legatura între doua secvente de film care asigura continuitatea ideii cinematografice. ♦ Îmbinare a doua benzi de sunet fara a întrerupe unitatea coloanei sonore. – Din fr. raccord.
record, RECÓRD, recorduri, s.n. Rezultat realizat într-o competitie sportiva oficiala, a carui valoare reprezinta cea mai buna performanta, omologata de o persoana juridica; p. gener. realizare maxima, performanta suprema obtinuta într-un domeniu de activitate, într-o actiune etc. ♢ Expr. A bate recordul (în ceva) = a atinge treapta cea mai înalta (în ceva). A tine (sau a detine) un record = a pastra un record obtinut; a fi neîntrecut în... – Din fr. record.
resursă, RESÚRSĂ, resurse, s.f. 1. Rezerva sau sursa de mijloace susceptibile de a fi valorificate într-o împrejurare data. ♢ Resurse naturale = totalitatea zacamintelor de minerale si de minereuri, a terenurilor cultivabile, a apelor si a padurilor de care dispune o tara. Resurse de (forte de) munca = totalitatea persoanelor care au vârsta si sunt capabile de munca, precum si a persoanelor în vârsta apte de munca, care pot fi sau sunt ocupate într-o ramura a economiei. 2. Durata de timp în ore de zbor admisa pentru utilizarea normala a unui avion între doua reparatii generale sau între doua revizii. – Din fr. ressource.
rid, RID, riduri, s.n. Încretitura a pielii obrazului; zbârcitura, cuta, cret. – Din fr. ride.
ruladă, RULÁDĂ, rulade, s.f. 1. Prajitura facuta dintr-o foaie de aluat, înfasurata în forma de sul si umpluta cu dulceata, crema etc. 2. Fel de mâncare preparat din muschi de vaca sau de porc umplut cu tocatura, oua fierte etc. si rulat, sau din carne tocata amestecata cu ou, verdeata etc. careia i se da o forma de rulou si care se coace la cuptor. 3. (Rar) Ornament muzical de coloratura, bazat pe un sir de acorduri cântate pe o singura silaba. – Din fr. roulade.
schimb, SCHIMB, schimburi, s.n. 1. Înlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeasi natura). ♢ (Tehn.) Piesa de schimb = piesa dintr-un mecanism, fabricata izolat de acesta si menita sa înlocuiasca alta piesa, identica, dar uzata, a mecanismului. (Fiziol.); Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec în organism cu ocazia asimilarii hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce în sânge oxigenul si se elimina bioxidul de carbon. ♢ Loc. adj., adv. Cu schimbul = (care apare, intervine etc.) când unul, când altul, pe rând. (Mil., în trecut) Trupa cu schimbul = trupa în care soldatii erau chemati sa faca serviciul în mod periodic si pe rând (în intervale fiind lasati la vatra). ♢ Expr. Schimb de cuvinte = discutie aprinsa, cearta. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua altul în locul lui; procesul circulatiei marfurilor ca forma de repartizare a bunurilor produse de societate. ♢ Loc. adv. În schimb = drept compensatie, ca echivalent. ♢ Loc. prep. În schimbul... = în locul..., pentru... ♦ (Concr.) Ceea ce se primeste, se obtine în locul a ceea ce s-a cedat; echivalent, compensatie. ♦ Transformare a unei sume de bani în alta de aceeasi valoare, dar constând din alte monede. ♢ Casa de schimb = întreprindere comerciala care se ocupa cu schimbarea banilor. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane sa plateasca o suma de bani celui indicat în act. Agent de schimb = persoana intermediara care are rolul de a negocia, în mod oficial, obligatiuni de stat si alte efecte. 3. (Fiz.) Trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule etc. de la un sistem fizic la altul, dintr-o parte în alta. 4. Totalitatea lucratorilor, functionarilor etc. care se gasesc în acelasi interval de timp la lucru într-o sectie, într-un serviciu etc. în care lucreaza mai multe rânduri de angajati; echipa de lucratori sau persoane care, dupa un interval de timp determinat, înlocuieste sau este înlocuita în munca de alta echipa sau de alta persoana; interval de timp cât lucreaza astfel o echipa sau o persoana. 5. (Mai ales la pl.) Rufarie de corp (sau de pat) care înlocuieste pe cea murdara; primeneli. – Din schimba (derivat regresiv).
semincer, SEMINCÉR, seminceri, s.m. 1. Arbore dintr-o padure lasat la taierea padurii pentru samânta în vederea regenerarii naturale a suprafetei din jur; plante lasate neculese o data cu restul recoltei pentru a servi ca plante de samânta. 2. Lot dintr-o cultura agricola destinat producerii semintelor pentru asigurarea materialului necesar însamântarilor. 3. Stiulete de porumb nedezghiocat pastrat pentru samânta. – Samânta + suf. -ar.
sicofant, SICOFÁNT2, sicofanti, s.m. Insecta de culoare verde-aurie, cu miros de mosc, care traieste în padurile de conifere si stejari din Europa sudica si centrala (Calosoma sycophanta). – Din lat. sycophanta.
siliciu, SILÍCIU s.n. Element chimic, metaloid, cristalizat sau amorf, de culoare cenusie, cu proprietati asemanatoare cu ale carbonului, care se gaseste în natura sub forma de silice sau de silicati si se întrebuinteaza pentru a da duritate si rezistenta aliajelor fierului. – Din fr. silicium.
sold, SOLD, solduri, s.n. 1. Diferenta între totalul sumelor înscrise în debitul unui cont si totalul sumelor înscrise în creditul aceluiasi cont. ♦ Rest de plata la lichidarea unei obligatii. 2. Marfa ramasa nevânduta (si care se desface cu pret redus). – Din fr. solde.
spaţiu, SPÁŢIU, spatii, s.n. 1. (Fil.; la sg.) Forma obiectiva si universala a existentei materiei, inseparabila de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni si exprima ordinea coexistentei obiectelor lumii reale, pozitia, distanta, marimea, forma, întinderea lor. ♦ (Mat.) Multime de puncte care prezinta anumite proprietati. ♢ Geometrie în spatiu = ramura a geometriei care studiaza figurile ale caror elemente sunt situate în planuri diferite. 2. Întindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh; portiune din atmosfera; întinderea, locul care ne înconjura. ♢ Spatiu aerian = portiune din atmosfera corespunzatoare limitelor teritoriale ale unui stat si în care acesta îsi exercita suveranitatea. Spatiu cosmic = întindere nemarginita situata dincolo de atmosfera pamântului. ♦ Perspectiva vasta, orizont larg. 3. Loc, suprafata, întindere limitata. ♦ Limitele între care se desfasoara o actiune; cadru. ♦ Lungime luata de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Loc (liber) între doua obiecte, distanta, interval. ♢ Spatiu verde = suprafata acoperita cu vegetatie în perimetrul unei asezari. ♦ (Tipogr.) Interval alb lasat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) unealta cu care se realizeaza acest interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, rastimp. – Din lat. spatium, fr. espace.
spinel, SPINÉL, spineli, s.m. Minereu de magneziu cristalizat în sistemul cubic, divers colorat, cu luciu sticlos si duritate mare, cu varietati folosite ca pietre pretioase. – Din fr. spinelle.
ostreţ, OSTRÉŢ, ostrete, s.n. Sipca folosita la facerea gardurilor; îngraditura de sipci, de zabrele sau de pari; gard.
şandrama, SANDRAMÁ, sandramale, s.f. 1. Constructie primitiva de scânduri; p. ext. cladire veche, darapanata, gata sa se darâme. 2. (Reg.) Încapere de scânduri, facuta de obicei în spatele casei si care serveste pentru pastrarea uneltelor, pentru adapostirea vitelor etc., sopron. ♦ Acoperis (de sindrila). – Cf. tc. s u n d u r m a "prispa".
şarpe, SÁRPE, serpi, s.m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase si neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin miscari ondulatorii; (si la sg.) reptila din acest ordin. ♢ Sarpe de casa = specie de sarpe neveninos, lung de circa 1, 60 m, cu doua pete galbene pe ceafa, care traieste mai ales în regiunile inundabile, pe lânga casa (Natrix natrix). Sarpe de alun = sarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o banda neagra pe laturile capului, care traieste la noi prin padurile de alun si prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). Sarpe cu clopotei = specie de sarpe veninos din America de Nord, lung pâna la 2 metri, a carui coada este prevazuta cu solzi cornosi care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Sarpe cu ochelari = cobra. ♢ Expr. (A tipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gura de sarpe = (a tipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaura de sarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sari ca muscat de sarpe = a se înfuria, a-si iesi din fire. A încalzi (sau a creste) sarpele la (sau în) sân = a arata dragoste si bunavointa unui om nerecunoscator. A-l musca pe cineva sarpele de inima. se spune când cineva se simte ispitit sa faca (sau sa spuna) ceea ce n-ar trebui. A-l musca (pe cineva) sarpele invidiei (ori al vanitatii) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A calca sarpele pe coada = a insulta, a supara pe un om rau, iute la mânie. ♦ Fig. Persoana rea, vicleana, perfida. [Var.: sérpe s.m.] – Lat.pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).
şobolan, SOBOLÁN, sobolani, s.m. Mamifer rozator omnivor din familia muridelor, mai mare decât soarecele, cu coada lunga acoperita cu solzi în forma de inele, care traieste în jurul locuintelor, hambarelor, depozitelor etc., provocând mari stricaciuni; guzgan (Rattus norvegicus). ♢ Sobolan negru (sau de casa) = sobolan care traieste în camari, în poduri etc., produce mari pagube si transmite diferite boli infectioase (Rattus rattus). Sobolan de apa = sobolan de culoare roscata, care traieste pe malul apelor (Arvicola terrestris). Sobolan moscat = desman. – Sobol + suf. -an.
ştrand, STRAND, stranduri, s.n. Teren (cu nisip) situat în apropierea unei ape sau prevazut cu bazin cu apa, amenajat special pentru a putea fi folosit, în timpul verii, pentru plaja, baie sau pentru sporturi nautice. – Din germ. Strand.
targă, TÁRGĂ, targi, s.f. 1. Pat portativ cu care se transporta raniti si bolnavi; mica platforma portativa de scânduri, de nuiele etc., care serveste la caratul diferitelor materiale. ♦ (Rar) Tamar. 2. (În expr.) A trage targa pe uscat = a fi strâmtorat baneste, a o scoate greu la capat; a trage mâta de coada. – Cf. bg. t a r g a.
termoterapie, TERMOTERAPÍE s.f. Tratament al unei boli facut cu ajutorul caldurii. – Din fr. thermothérapie.
fodră, FÓDRĂ, fodre, s.f. Captuseala din scânduri aplicata pe peretii care separa încaperile unei nave. – Din it. fodra.
fond, FOND, fonduri, s.n. I. 1. (În corelatie cu forma) Continut. ♢ Articol de fond = articol care trateaza o problema actuala importanta; editorial. Fond lexical principal sau fondul principal (de cuvinte) = partea esentiala a vocabularului unei limbi, caracterizata printr-o mare stabilitate, cuprinzând toate cuvintele cu mare frecventa care denumesc, de obicei, notiuni fundamentale si care sunt, în general, cuvinte vechi, cu numeroase derivate si cu multe expresii si locutiuni. ♢ Loc. adv. În fond = în realitate, de fapt. 2. Totalitatea trasaturilor esentiale ale caracterului unei persoane (sub aspectul lor pozitiv). 3. Culoare de baza a unui tablou, a unei tesaturi etc. pe care se contureaza desenele sau figurile; câmp. ♦ Desen executat pe un suport opac, care serveste drept decor în desfasurarea desenelor animate. ♦ Ansamblul desenelor sau ornamentelor care se imprima cu o culoare mata pe suprafata hârtiei, folosite la tiparirea actiunilor si a altor actiuni de valoare. 4. Nume dat unor probe sportive care se desfasoara pe distante mari si care necesita o deosebita rezistenta fizica. 5. (Fiz.) Radiatie greu de înlaturat sau inevitabila, cu caracter parazit, în prezenta careia se efectueaza o experienta sau o masurare. II. 1. Valoare materiala reprezentata prin bani sau prin alte bunuri economice acumulate sau rezervate pentru un anumit scop. Fond de acumulare v. acumulare. ♢ Expr. (Fam.) A fi în fonduri = a avea bani. 2. Totalitatea bunurilor sau a valorilor de baza dintr-un domeniu al culturii. ♢ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. – Din fr. fond.
forestier, FORESTIÉR, -Ă, forestieri, -e, adj. Privitor la paduri; de padure; în legatura cu exploatarile de paduri; silvic. ♢ Perdea forestiera = plantatie de padure, îngusta si lunga, destinata mai ales prevenirii si combaterii procesului de eroziune. [Pr.: -ti-er] – Din frr. forestier.
landtag, LÁNDTAG s. n. 1. (în evul mediu) adunarea reprezentantilor pe stari în principatele germane. 2. (în Germania pâna în 1934 si în Austro-Ungaria) organul reprezentativ al puterii. 3. (în Germania si Austria) organul legislativ suprem al landurilor; dieta. 4. parlamentul în Liechtenstein. (< germ. Landtag)
forhend, FÓRHEND, forhenduri, s.n. Lovitura executata cu partea exterioara a rachetei sau a paletei (la tenis) – Din engl. forehand.
fosfat, FOSFÁT, fosfati, s.m. Nume generic dat sarurilor acidului fosforic rezultate prin reactia acestuia cu o baza. ♢ Fosfat de calciu = sare de calciu a acidului fosforic, folosita ca îngrasamânt agricol. Fosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului fosforic, întrebuintata la dedurizarea apei si în analize chimice. – Din fr. phosphate.
fotoliu, FOTÓLIU, fotolii, s.n. Scaun mare, de obicei capitonat, cu spatar si rezematori pentru brate. ♢ Fotoliu-pat = fotoliu extensibil care se poate transforma în pat. ♦ Loc situat în prima jumatate a unei sali de spectacol. ♢ Fotoliu de orchestra = loc în primele rânduri într-o sala de spectacol. [Var.: (rar) fotél s.n.] – Din fr. fauteuil. Cf. pol. f o t e l.
francheţe, FRANCHÉŢE s.f. Faptul de a-si spune deschis gândurile; calitatea de a fi franc3; sinceritate. [Var.: franchéta s.f.] – Din it. franchezza.
fregată, FREGÁTĂ, fregate, s.f. 1. Vas de razboi cu trei catarge (obisnuit în secolele trecute), dotat cu numeroase tunuri instalate pe ambele borduri si destinat serviciului de recunoastere si de paza. 2. Gen de pasari palmipede marine, zvelte, cu corpul mic si cu coada si aripile foarte mari, care traiesc în regiunea marilor tropicale si se hranesc cu pesti (Fregata); pasare care face parte din acest gen. – Din fr. frégate, it. fregata.
fremăta, FREMĂTÁ, freámat, vb. I. Intranz. 1. (Despre frunze; p.ext. despre copaci si paduri, despre valurile marii; la pers. 3) A produce freamat. 2. (Despre oameni) A se înfiora, a vibra, a palpita; (despre colectivitati) a se agita. – Din freamat.
lactar, LACTÁR s. m. ciuperca bazidiomiceta, comestibila, din familia agaricacee, cu palaria de culoare portocalie, care creste prin padurile de fag si de brad si care secreta un latex alb sau colorat; roscov. (< fr. lactaire, lat. lactarius)
laz, LAZ, lazuri, s.n. (Reg.) Teren de curând despadurit, transformat în loc arabil sau în pasune; câmp cultivat sau acoperit cu iarba. – Sb. laz, ucr. laz.
lăzui, LĂZUÍ, lazuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A face laz; a despaduri, a defrisa. – Din laz.
labirint, LABIRÍNT1 s. n. 1. constructie cu foarte multe încaperi si galerii în care orientarea este dificila. ♢ gradina ornamentala din benzi înguste de arbusti. 2. dalaj meandric în unele catedrale din evul mediu, pe care credinciosii trebuiau sa-l urmeze ca pe un drum de expiere. 3. joc de inteligenta care cere a gasi iesirea dintr-o retea de linii întortocheate. ♢ joc constând dintr-un cub din plastic transparent, din 64 de camarute, la care unii pereti au câte un orificiu ce lasa sa treaca o bila de metal. 4. (fig.) încurcatura, încâlceala datorata unor dificultati, unei proceduri. ♢ situatie încurcata, fara iesire. 5. dispozitiv folosit în diverse instalatii pentru a obliga un fluid sa parcurga un drum lung, în scopul de a-i micsora viteza. 6. parte a urechii interne, formata din cavitati sinuoase. (< fr. labyrinthe, lat. labyrinthus)
padoc, PADÓC, padocuri, s.n. Loc îngradit într-o pasune, rezervat pentru unele animale domestice; teren împrejmuit si amenajat în mod special, în apropierea grajdurilor, destinat întretinerii si miscarii animalelor domestice în aer liber. ♦ Spec. Loc îngradit lânga boxa unui cal de curse sau lânga un hipodrom, unde sunt lasati în libertate sau plimbati caii, înainte de alergari. – Din fr., engl. paddock.
pafta, PAFTÁ, paftale, s.f. 1. Încheietoare ornamentala la haine sau la cingatori, lucrata de obicei din metal (pretios si împodobita cu pietre pretioase). ♦ Cingatoare alcatuita din placi de metal legate între ele cu lantisoare sau fixate între ele cu tinte. ♦ Dispozitiv (metalic) de închidere a unui obiect (carte, cutie etc.). 2. Piesa din tabla de otel folosita pentru fixarea cablurilor pe zidurile cladirilor. – Din tc. pafta.
pai, PAI, paie, s.n. Tip de tulpina simpla, în general fara ramificatii si cu internodurile lipsite de maduva, caracteristic pentru cereale (grâu, orz, orez etc.) si pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) gramada de asemenea tulpini ramase dupa treierat. ♢ Expr. Om de paie = om fara personalitate, de care se serveste cineva pentru a-si atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecatoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocneste (fara a izbucni). A întemeia (ceva) pe paie = a cladi, a realiza (ceva) pe temelii subrede. (Fam.) Vaduva, (sau, rar) vaduv de paie = sotie sau sot care a ramas o perioada scurta de timp fara sot sau, respectiv, fara sotie. A fugi ca taunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a înrautati si mai mult situatia (dintre doi adversari); a întarâta, a atâta pe cei care se cearta. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucata din aceasta tulpina sau tub subtire din material plastic cu care se sorb unele bauturi. – Lat. palea.
palisadă, PALISÁDĂ, palisade, s.f. 1. Element de fortificatie, folosit în amenajarile defensive mai vechi, alcatuit din pari grosi si lungi batuti în pamânt, legati între ei cu scânduri, frânghii etc. si având între spatii împletituri de nuiele, maracini, sârma ghimpata etc.; palanca. 2. (Bot.) Mod de asezare a unor celule alungite, cilindrice sau prismatice, care stau una lânga alta, perpendiculare pe suprafata organului; celule astfel asezate. – Din fr. palissade.
pandur, PANDÚR, panduri, s.m. 1. Soldat dintr-un corp de oaste habsburgica din sec. XVIII. 2. Soldat din oastea munteneasca neregulata de la începutul sec. XIX. ♦ Spec. Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu. ♦ Ostas în serviciul politiei dupa desfiintarea vechii militii nationale. 3. (Înv. si pop.) Haiduc. – Din scr. pandur, magh. pandúr.
panduresc, PANDURÉSC, -EÁSCĂ, panduresti, adj. Care apartine pandurilor, privitor la panduri. – Pandur + suf. -esc.
pandurime, PANDURÍME s.f. (Rar) Multime de panduri, totalitatea pandurilor. – Pandur + suf. -ime.
panel, PANÉL, panele, s.n. Semifabricat de lemn alcatuit dintr-o placa de lemn, un miez de sipci, de scânduri înguste sau de fâsii de furnir gros, acoperit pe ambele fete cu câte o foaie de furnir, întrebuintat mai ales la fabricarea mobilelor. – Din germ. Paneel.
panier, PANIÉR, paniere, s.n. Jupon cu balene care serveste pentru a tine fusta înfoiata pe solduri; p. ext. rochie cu un astfel de jupon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. panier.
parafum, PARAFÚM, parafumuri, s.n. (Înv.) Dispozitiv atasat la podurile metalice care traverseaza liniile de cale ferata pentru a le proteja de eroziunea gazelor degajate de locomotivele cu aburi. – Para2- + fum (dupa fr. pare-fumée).
parazăpadă, PARAZĂPÁDĂ, parazapezi, s.f. 1. (Mai ales la pl.) Constructie (dig de pamânt, panouri mobile, zid etc.) sau plantatie asezate lânga o cale ferata sau lânga o sosea, pentru a împiedica înzapezirea acestora. ♦ Constructie (din panouri de scânduri, din împletituri de nuiele etc.) sau plantatie servind ca mijloc de retinere si de repartizare uniforma a zapezii pe un teren (semanat). 2. Grilaj metalic montat la marginea stresinii unei cladiri pentru a împiedica caderea zapezii de pe acoperis. – Para2- + zapada.
parcan, PARCÁN, parcane, s.n. 1. Îngraditura de lemn facuta pentru zagazuirea apelor. ♦ Bârna întrebuintata la construirea unui dig, a unui pod etc. 2. Fortificatie facuta în trecut din bârne, scânduri etc.; zid de aparare, parapet. [Var.: (reg.) parcán s.n.] – Din pol., ucr. parkan, magh. párkány.
koala, KOÁLA s. f. mamifer catarator din ordinul marsupialelor, ca un ursulet, care traieste în padurile umede din Australia, hranindu-se cu frunze de eucalipt. (< fr. koala)
parchetat, PARCHETÁT, -Ă, parchetati, -te, adj. 1. (Despre încaperi) Pardosit cu parchet (1). 2. (Despre paduri) Împartit în parchete (II). – V. parcheta.
pardoseală, PARDOSEÁLĂ, pardoseli, s.f. Învelis, strat de scânduri, de mozaic, de asfalt, de ciment etc., asezate pe planseul unei încaperi sau al unui spatiu pe care se circula. – Pardosi + suf. -eala.
paricid, PARICÍD, -Ă, (1) pariciduri, s.n. (2), paricizi, -de, s.m. si f. 1. S.n. Crima care consta în uciderea parintilor; patricid (1). 2. S.m. si f. Persoana care si-a ucis tatal sau mama; patricid (2). – Din fr. parricide, lat. parricida.
parmac, PARMÁC, parmaci, s.m. Par sau stâlp (gros) folosit la diverse constructii deschise (prispe, pridvoare, garduri etc.). – Din tc. parmak.
parmaclâc, PARMACLẤC, parmaclâcuri, s.n. 1. Constructie de lemn, de piatra etc. de forma unui perete sau a unui gard scund, folosita pentru a margini o alta constructie sau un element de constructie. 2. Gard, grilaj; (rar) fiecare dintre scândurile, barele etc. care formeaza un gard sau un grilaj. [Var.: parmalấc s.n.] – Din tc. parmaklık.
pasaj, PASÁJ, pasaje, s.n. 1. Spatiu amenajat între doua rânduri de cladiri sau coridor al unei cladiri asezat la nivelul strazii, pe care trec pietoni sau, rar, vehicule dintr-o strada în alta; p. gener. loc de trecere. ♦ Portiune de strada cu marcaje speciale, folosita ca loc de traversare pentru pietoni. ♦ Încrucisare la niveluri diferite între doua sau mai multe cai de circulatie rutiera sau între un drum rutier si o cale ferata. 2. Fragment dintr-un text scris. ♦ Succesiune melodica într-o compozitie muzicala, formata din note scurte si rapide, care face trecerea între diferitele teme ale piesei. 3. Migratiune periodica a pasarilor. ♢ Loc. adj. De pasaj = care este în trecere printr-o anumita tara în perioada migratiunilor. ♦ Cârd, stol (aflat în migratie). 4. Trecere a metalelor, a fibrelor textile etc. printre doi sau mai multi cilindri metalici asezati în laminor la distanta reglabila si care se rotesc în sens invers. [Var.: (rar) paságiu s.n.] – Din fr. passage, it. passagio, germ. Passage.
pasiv, PASÍV, -Ă, pasivi, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. Care nu reactioneaza în nici un fel, care este lipsit de initiativa si de interes pentru ceea ce face, vede etc.; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu e folosita în mod frecvent în vorbire. Aparare pasiva = ansamblul masurilor luate pentru a feri un oras, o cladire etc. de atacuri aeriene inamice. Drept electoral pasiv = dreptul de a fi ales în diverse organe legislative. 2. (Gram.; despre diateze, forme verbale, conjugari etc.) Care arata ca subiectul gramatical sufera actiunea facuta de altcineva. ♦ (Substantivat, n.) Diateza pasiva (I 2) a unui verb. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezinta fenomenul de pasivitate (2). II. S.n. 1. (Fin.; adesea adjectival) Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, privite sub aspectul provenientei lor la un moment dat si al destinatiei lor. ♦ Parte a bilantului contabil în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei institutii la un moment dat. 2. (Jur.) Parte din patrimoniul unei persoane fizice sau juridice alcatuita din datorii sau din alte obligatii ce se pot evalua în bani. – Din fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, Passiv.
pataraţină, PATARAŢÍNĂ, pataratine, s.f. (Mar.) Parâma folosita la fixarea de borduri si spre pupa a arborilor unei nave cu vele. – Cf. it. p a t e r a z z o, fr. p a t a r a s s e.
pădurar, PĂDURÁR, padurari, s.m. Persoana însarcinata cu paza unei paduri. – Padure + suf. -ar.
pădurat, PĂDURÁT, -Ă, padurati, -te, adj. (Rar) Împadurit. – Padure + suf. -at.
păduratic, PĂDURÁTIC, -Ă, paduratici, -ce, adj. 1. Care creste sau traieste în padure; paduret, salbatic. 2. Acoperit cu paduri; paduros, împadurit. – Padure + suf. -atic.
pădure, PĂDÚRE, paduri, s.f. Întindere mare de teren acoperita de copaci; multime densa de copaci crescuti în stare salbatica, în care predomina una sau mai multe specii, pe lânga care se mai afla arbusti, plante erbacee, muschi etc., precum si diferite specii de animale. ♢ Loc. adj. Din sau de (la) padure = a) (despre plante si animale) salbatice; b) fig. (despre oameni) fara maniere, necioplit, necivilizat. ♢ Expr. Parca ar fi nascut (sau crescut) în padure, se spune despre o persoana cu o comportare urâta, lipsita de educatie. A cara lemne în padure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinari) Gramada mare de obiecte de acelasi fel (de obicei în pozitie verticala) care acopera o suprafata. – Lat. padule.
pădurice, PĂDURÍCE, padurici, s.f. Diminutiv al lui padure; padurita. – Padure + suf. -ice.
pădurişte, PĂDURÍSTE, paduristi, s.f. (Rar) Padure (rara). – Padure + suf. -iste.
păduriţă, PĂDURÍŢĂ, padurite, s.f. Padurice. – Padure + suf. -ita.
păduros, PĂDURÓS, -OÁSĂ, padurosi, -oase, adj. (Despre regiuni, dealuri, munti, terenuri) Acoperit cu paduri, bogat în paduri; împadurit. – Padure + suf. -os.
pălimar, PĂLIMÁR1, palimare, s.n. 1. Stâlp de pridvor sau de prispa, care sustine streasina acoperisului. 2. Împrejmuire de scânduri la prispa unei case taranesti, la un balcon, la un pod etc.; parmaclâc, balustrada (la un balcon). ♦ (Înv.) Întaritura, parapet. 3. Pridvor, cerdac; foisor. – Et. nec.
părtaş, PĂRTÁS, -Ă, partasi, -e, s.m. si f. 1. Persoana care participa (împreuna cu altele) la o activitate, care ia parte la o actiune; participant; spec. complice. ♦ (Rar) Partizan, adept. ♦ Persoana careia cineva îi încredinteaza gândurile, planurile, sentimentele sale intime; confident. 2. Persoana care se bucura (împreuna cu altele) sau beneficiaza de un bun spiritual ori care împartaseste (cu altele) un necaz, o nenorocire. 3. Persoana care primeste o parte dintr-un bun material sau care stapâneste ori foloseste un bun material împreuna cu o alta persoana. – Parte + suf. -as.
pătrişor, PĂTRISÓR, patrisoare, s.n. Piesa metalica cu sectiunea patrata, folosita în tipografie pentru a acoperi spatiile dintre cuvinte sau pentru a completa rândurile nescrise pâna la capat; patrat de tipografie. – Patru + suf. -isor.
pătuiac, PĂTUIÁC, patuiace, s.n. Podea improvizata din scânduri, crengi etc., asezata pe furci sau în copaci, pe care se cladeste o claie de nutret (pentru a o feri de vite, de umezeala etc.); patul1 (5). [Var.: (reg.) patuiág s.n.] – Patui (reg. "patut" < pat1 + suf. -ui) + suf. -ac.
pândi, PÂNDÍ, pândesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A observa, a urmari cu atentie pe ascuns sau dintr-un loc ascuns (cu scopul de a prinde, de a ataca, de a afla, de a surprinde etc. pe cineva sau ceva); a spiona, a urmari. ♢ Expr. A pândi cu urechea = a asculta cu atentie, a trage cu urechea. 2. Tranz. A urmari cu nerabdare un moment favorabil, a astepta prilejul de a pune mâna pe ceva, de a acapara, de a rapi. 3. Tranz. A studia sau a urmari gesturile, manifestarile si actiunile cuiva pentru a-i ghici gândurile, intentiile. 4. Tranz. si intranz. A astepta (cu nerabdare, cu atentia încordata). ♢ Expr. (Tranz.; înv. si reg.) A pândi vreme (cu prilej) = a astepta ocazia potrivita. – Din sl. ponditi.
pârâi, PÂRÂÍ, pers. 3 pấrâie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri tari, dure, neelastice) A produce un zgomot surd, usor prelungit, prin rupere, frângere, taiere, zdrobire etc.; a trosni, a pocni. 2. (Despre încheieturi, p. ext. despre oase) A produce prin întindere un zgomot asemanator cu cel produs prin frângerea unui corp dur; a trosni, a pocni. 3. (Despre scânduri, podele etc., p. anal. despre corpuri metalice sau despre obiecte prevazute cu arcuri, balamale etc.) A produce un zgomot strident prin apasare, prin lovire sau prin frecare; a scârtâi. ♦ (Despre obiecte din lemn) A începe sa se desfaca din încheieturi cu un zgomot caracteristic. ♦ (Despre pepeni) A produce un trosnet usor prin strângere în mâini; a trosni. 4. (Despre foc sau despre un corp inflamabil care arde) A produce pocnete scurte si repetate. 5. (Despre arme de foc, p. ext. despre proiectile) A produce un zgomot ritmic prin declansari succesive ori simultane; a bubui, a pacani, a rapai, a suiera. [Var.: (reg.) pâraí vb. IV] – Pâr1 + suf. -âi.
pârleaz, PÂRLEÁZ, pârleazuri, s.n. Trecatoare îngusta peste un gard (mai ales la tara), facuta din una sau mai multe scânduri (ca niste trepte) care se sprijina, la extremitati, pe câte un tarus batut în pamânt. – Din bg., scr. prelaz.
astereală, ASTEREÁLĂ, astereli, s.f. Captuseala de scânduri asezata pe un schelet de lemn, pentru a sustine învelitoarea unui acoperis, o bolta de beton în timpul turnarii etc. – Astari (iesit din uz, "a captusi cu scânduri" < astar, înv., "pânza ordinara" < tc.) + suf. -eala.
asepsie, ASEPSÍE s.f. Metoda de sterilizare a instrumentelor chirurgicale, a locului unde se face operatia etc. cu ajutorul caldurii, ultrasunetelor etc.; absenta a microbilor în urma aplicarii acestei metode. – Din fr. asepsie.
ascuns, ASCÚNS2, -Ă, ascunsi, -se, adj. 1. Care nu este înca descoperit, valorificat sau folosit. Resurse ascunse. 2. (Despre oameni) Care are obiceiul sa-si ascunda gândurile sau faptele. ♦ (Despre faptele, gândurile, intentiile oamenilor) Care nu este dezvaluit nimanui. – V. ascunde.
argea, ARGEÁ, argele, s.f. (Pop.) 1. Razboi de tesut. ♦ Nume dat celor doua scânduri care unesc transversal extremitatile razboiului de tesut. ♦ Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte si de alta a unei plute pentru a tine strânse lemnele care o compun. 2. Constructie rudimentara de scânduri în care se asaza, vara, razboiul de tesut. 3. Bolta ori acoperis al unei cladiri. – Et. nec.
roade, ROÁDE, rod, vb. III. 1. Tranz. si intranz. A rupe cu dintii farâme dintr-un obiect tare (pentru a mânca). ♢ Expr. (Tranz.) A roade (cuiva) urechile = a) a mânca foarte mult, pagubind pe cineva; b) a plictisi (pe cineva) repetând(u-i) mereu acelasi lucru, a-i împuia capul cuiva. 2. Tranz. Fig. (Despre gânduri, sentimente etc.) A chinui, a consuma, a tortura. 3. Tranz. (Reg.) A morfoli ceva în gura. 4. Tranz. si refl. A (se) distruge printr-o actiune lenta si îndelungata de macinare, de frecare; a (se) toci, a (se) uza printr-o întrebuintare îndelungata. ♢ Expr. (tranz.) A roade cuiva pragul = a vizita pe cineva prea des, prea staruitor. ♦ Tranz. (Despre corpuri tari, aspre, venite în contact cu pielea) A freca pielea (provocând rani). 5. Refl. Fig. (Rar) A se ciopli, a se slefui; a capata maniere, a se civiliza. – Lat. rodere.
arcadă, ARCÁDĂ, arcade, s.f. 1. Element arhitectural format din unul sau din mai multe arce si din elementele care le sustin (coloane, stâlpi, ziduri). 2. Formatie anatomica în forma arcuita; (în special) proeminenta curba la baza osului frontal, situata deasupra fiecarei orbite. – Din fr. arcade.
face, FÁCE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcatui, a fauri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♢ A procura un obiect, dispunând confectionarea lui de catre altcineva. Îsi face pantofi. 2. A construi, a cladi; a ridica, a aseza. Face o casa. Face fânul stoguri. 3. A gati, a prepara, a pregati un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o opera literara; a executa, a realiza o opera artistica. 5. A stabili o lege, o conventie, o întelegere. 6. A câstiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregati ceva într-un anumit scop. Îsi face bagajele. ♦ Expr. A face focul = a atâta, a aprinde focul. ♢ A aranja (parul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naste. ♦ Expr. (Pop. si fam.) De când l-a facut ma-sa sau de când ma-sa l-a facut = de când s-a nascut, dintotdeauna. ♢ (Despre soti) A procrea. ♢ (Despre mamifere) A fata. ♢ (Despre pasari) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre fiinte si plante) A capata, a dobândi; a-i aparea. A facut o batatura. ♢ A se îmbolnavi de... A facut scarlatina. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile dupa nastere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burta (sau) pântece = a se îngrasa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multa purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca sa...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a facut, ce-a dres, ca a reusit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face sa se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva sa... Nu ma face sa plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva sa-si schimbe starea initiala, sa ajunga într-o anumita situatie. L-a facut om. ♢ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sanatos) = a (se) însanatosi, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceti din piatra aur. ♢ Expr. A face din tântar armasar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobza) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a ramâne treaz toata noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) ca este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a facut magar. ♢ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gura = a ocarî sau a certa (pe cineva) rau, fara a-si alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou si cu otet v. otet. V. 1. A savârsi, a faptui, a comite. ♢ Expr. Face ce face si... = încearca prin toate mijloacele si izbuteste sa...; nu stiu cum procedeaza ca...; vorba e ca... A nu avea ce face (sau ce sa faca) = a) a nu avea o ocupatie; b) a nu-i ramâne cuiva nimic de schimbat într-o situatie, a nu avea posibilitatea sa se împotriveasca, sa obiecteze, sa ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul sa comita o imprudenta, o prostie, o gafa. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îti merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul si imposibilul) sa (sau ca sa) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplacuta si purtând accentul în fraza) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai facut de)...? = ce ti s-a întâmplat ca...? care e cauza ca...? Ce-i de facut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum sa se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am facut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se imputa. Vazând si facând = procedând conform situatiei, împrejurarilor, fara un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relatii între...; b) a o pati, a suporta consecintele faptelor sale. Ce are a face? = ce legatura este (între un lucru si altul)? Ce intereseaza? si ce-i cu asta? N-are a face! = nu intereseaza! n-are importanta! (Refl.) S-a facut! = ne-am înteles! s-a aranjat! Fii fara grija! 2. A provoca, a da nastere la..., a cauza, a pricinui. A facut o încurcatura ♢ Expr. Nu face nimic! = (formula de politete cu care se raspunde celui ce-si cere scuze pentru un neajuns sau o suparare pricinuita fara voie) nu are nici o importanta! A i-o face (buna sau lata sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (si buna) = a-i pricinui cuiva un rau, un neajuns. A(-si) face inima rea (sau sânge rau) = a (se) supara, a (se) consuma. A-si face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arata, a manifesta, a acorda. I-a facut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Si-a facut datoria. ♢ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cadea de acord, a încheia o tranzactie (comerciala). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatura. ♦ A studia, a urma un curs sau o forma de învatamânt. Face medicina. 5. (Cu complementul "semn") A atrage cuiva atentia printr-un gest; a da cuiva sa înteleaga ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap ca a înteles. ♢ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a ameninta (pe cineva) cu degetul aratator. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând si deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a strabate un drum sau o distanta. A facut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el si-a facut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a actiona; a se comporta. Fa cum stii. ♦ Refl. (În constructii interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rau), a o duce bine (sau rau). 3. (În superstitii, determinat prin "a bine", "a rau", "a ploaie" etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstitii) A vraji, a fermeca; a descânta. I-a facut de boala. II. 1. A valora, a pretui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonala) A fi vrednic (de a...), a merita (sa...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadreaza cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (catre sau spre...; a o coti (spre...). Am facut la dreapta. ♢ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fa-te încoace! 2. A zice, a spune. Am sa te cert, facea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lasa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau rosu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rau (din cauza supararii, a mâniei); a se supara, a se mânia foarte tare. ♢ Impers. (Pop.) A i se parea cuiva ca vede sau ca aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginatie). Se facea ca vede un palat. 2. (despre drumuri, vai etc.) A se desfasura, a se deschide (înaintea ochilor). Se facea o vale lunga. 3. (despre senzatii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naste, a se produce (în cineva) deodata, a fi cuprins de... I s-a facut frica. ♢ A fi cuprins de o dorinta nestapânita pentru ceva, a simti dorul de... I s-a facut de duca. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a facut cu el? ♦ Expr. Ce s-a facut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face ca... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a facut mare. ♦ Loc. vb. A se face galben = a se îngalbeni. A se face vânat = a se învineti. A se face rosu. = a se înrosi, a se îmbujora. ♦ Expr. A se face stapân pe ceva = a lua un lucru în stapînire cu forta sau fara a-i apartine. A se face în doua = (despre drumuri, retele etc.) a se bifurca, a se desparti, a se ramifica. ♢ A ajunge la numarul de..., la un total de... Ceata se face de doua sute de osteni. ♢ A îmbratisa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♢ Intranz. A îndeplini o treaba sau o functie ocazionala. ♢ (determinat prin "la loc", "din nou", "iarasi" etc.) A redeveni. S-a facut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face ca pleaca. ♢ Intranz. A-si lua înfatisarea de..., a se arata, a-si da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.
antonică, ANTONÍCĂ, antonici, s.f. Planta erbacee cu flori albe si fructe aromatice, care creste în padurile de munte (Chaerophyllum aromaticum). – Anton (n. pr.) + suf. -ica.
pentacord, PENTACÓRD, pentacorduri, s.n. 1. Lira cu cinci coarde, folosita în antichitate. 2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scari muzicale. [Pl. si: pentacorde] – Din fr. pentacorde.
arboret, ARBORÉT, arboreturi, s.n. 1. Portiune de padure caracterizata printr-o vegetatie omogena, deosebita de restul padurii din jur. 2. Partea superioara a catargului. – Din lat. arboretum.
vielă, VIÉLĂ, viele, s.f. Vechi instrument muzical cu coarde, folosit de trubaduri, la care vibrarea coardelor se realiza printr-o manivela. [Pr.: -vi-e-] – Din fr., it. vielle.
jaguarundi, JAGUARÚNDI s. m. pisica salbatica cu corpul foarte alungit, care traieste în padurile din America tropicala. (< fr. jaguarundi)
armonie, ARMONÍE1, armonii, s.f. Potrivire desavârsita a elementelor unui întreg. ♦ Buna întelegere în relatiile dintre doua persoane, doua colectivitati etc. ♦ Îmbinare melodioasa a mai multor sunete (în muzica sau în poezie); spec. (Muz.) concordanta fonica între sunete. ♢ Armonie imitativa = efect stilistic obtinut prin alaturarea unor cuvinte ale caror sunete imita sau sugereaza un sunet din natura. Armonie vocalica = fenomen fonetic care consta în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcatuitoare ale unui cuvânt. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiaza acordurile în compozitie. – Din fr. harmonie, lat. harmonia.
pierdut, PIERDÚT, -Ă, pierduti, -te adj. 1. (Despre obiecte, bunuri) Care nu se mai afla în posesiunea proprietarului, care nu mai este la locul lui obisnuit, despre care nu se stie unde se afla. ♦ Care nu mai exista, care a disparut. 2. (Despre oameni) Care a plecat din locul unde era si caruia nu i se mai stie de urma; ratacit. ♦ Care nu mai traieste în preajma cuiva, s-a departat de cineva; care nu se mai afla în viata; mort. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza departarii; sters, estompat. ♦ (Despre culori) Pal, sters. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scazuta, slabit din cauza departarii; stins. 4. Absorbit de o activitate, de o problema; coplesit de gânduri sau de sentimente, stapânit de o emotie puternica; p. ext. desperat. ♦ (Despre ochi, privire) Atintit în gol, ratacit. 5. (Despre oameni) Aflat într-o situatie foarte grea, în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). ♦ (Despre femei) Care a decazut din punct de vedere moral; care practica prostitutia. 6. (Despre un interval de timp) Care a trecut pentru cineva în zadar, care a fost petrecut fara folos sau cu prea putin folos. – V. pierde.
vraniţă, VRÁNIŢĂ, vranite, s.f. (Reg.) Poarta de scânduri sau de nuiele împletite. [Var.: vrámita s.f.] – Din scr. vratnica.
vinograd, VINOGRÁD, (rar) vinograduri, s.n. Sos rece, preparat cu otet, untdelemn, sare, piper si patrunjel verde tocat. – Din rus. vinograd.
poiană, POIÁNĂ, poieni, s.f. Suprafata de teren în interiorul unei paduri, lipsita de copaci si acoperita cu iarba si cu flori; luminis. [Pr.: po-ia-. – Pl. si: poiene] – Din sl. poljana.
podzol, PODZÓL, podzoluri, s.n. Sol nisipos si lutos, de culoare cenusie, sarac în calciu, cu fertilitate naturala slaba, care se formeaza sub vegetatia padurilor, într-un climat rece si umed. – Din fr. podzole, germ. Podsol, rus. podzol.
podium, PÓDIUM, podiumuri, s.n. 1. Estrada demontabila, amenajata într-o sala sau în aer liber în vederea unei conferinte, a unui spectacol etc. 2. Platforma de scânduri, înaltata fata de nivelul unei suprafete, servind ca postament pentru diverse obiecte. ♦ Mica instalatie mobila, în forma de platforma cu trepte, pe care stau sportivii în momentul înmânarii premiilor. [Pr.: -di-um] – Din lat., fr. podium, germ. Podium.
podit, PODIT2, -Ă, poditi, -te, adj. (Despre încaperi) Cu pardoseala; (despre strazi) pavat (cu scânduri). – V. podi.
podişcă, PODÍSCĂ, podisti, s.f. 1. Podet. ♦ Punte suspendata (mobila) la o cetate sau la un castel medieval. ♦ (Pop.) Bac. 2. Platforma de scânduri care serveste ca loc de lucru sau de observatie. ♦ (Rar) Estrada. ♦ (Rar) Palier. – Pod + suf. -isca.
podină, PÓDINĂ, podini, s.f. 1. Pardoseala de scânduri la casa, la pod etc.; (înv. si reg.) fiecare dintre scândurile care alcatuiesc un tavan, un pavaj etc. ♦ (La pl.) Obligatie, în evul mediu, a negustorilor (brasoveni) din Ţara Româneasca de a întretine strazile din Bucuresti pavate cu scânduri. ♦ (La pl.) Taxa perceputa în trecut, la Iasi, pe carele cu produse care intrau în oras, în scopul întretinerii strazilor. 2. (Pop.) Suport pe care se cladeste claia sau stogul pentru a le feri de umezeala; partea de jos a stogului. 3. (Reg.) Platforma de scânduri înaltata deasupra terenului, pentru a folosi ca loc de observatie. 4. (Reg.) Podis. – Din rus., scr. podina, ucr. podyna.
podi, PODÍ, podesc, vb. IV. Tranz. A pune podea, a acoperi sau a captusi cu scânduri; a pardosi. ♦ A acoperi (provizoriu) cu scânduri un sant sau o sapatura (pentru a înlesni trecerea oamenilor si a vehiculelor). – Din pod.
sus, SUS adv. 1. Într-un loc mai ridicat sau mai înalt (decât altul); la înaltime; deasupra. ♢ Loc. adj. De sus = a) care este asezat în partea nordica sau în partea mai ridicata a unui teren; b) care vine sau porneste de la un organ de conducere; c) care face parte din clasele privilegiate; care apartine acestor clase. De din sus (de...) = care se afla mai la deal (de...); ceva mai încolo, mai departe. ♢ Loc. adv. Pe sus = a) prin aer, prin vazduh; b) în zbor, zburând; c) cu un vehicul sau purtat (în cârca, pe brate etc.). (Pe) din sus de... = mai la deal de..., mai încolo, mai departe de... Mai sus de... = mai la nord de... ♢ Loc. prep. (Substantivat, n.) Din susul... = a) din partea de deasupra; b) dintr-o regiune superioara, mai la deal de... ♢ Expr. De sus în jos sau de jos în sus = în directie verticala (ascendenta sau descendenta). De sus (si) pâna jos = în întregime, tot. În sus si în jos = încoace si încolo, de colo-colo. Cu fata în sus = (despre oameni) culcat pe spate. Cu gura în sus = (despre obiecte care au o deschizatura) cu deschizatura în partea de deasupra. Cu fundul în sus = întors pe dos, ravasit; în dezordine; fig. morocanos, furios. A duce (sau a lua, a aduce pe cineva) pe sus = a duce (sau a lua, a aduce pe cineva) cu forta, cu sila. A-i sta (cuiva) capul sus = a fi în viata, a trai. A se tine (sau a fi, a umbla) cu nasul pe sus = a fi înfumurat, îngâmfat. (Substantivat, n.) A rasturna (sau a întoarce, a pune ceva) cu susul în jos = a pune (ceva) în dezordine; a rascoli, a ravasi. A privi (sau a masura cu ochii) pe cineva de sus în (sau pâna) jos si de jos în (sau pâna) sus = a examina (pe cineva) cu atentie sau cu neîncredere. ♦ În camerele din partea superioara a unei case, la etaj. ♦ (În legatura cu pozitia unui astru) Deasupra orizontului, pe cer. ♦ (Pop.) Departe (în înaltime). ♦ (În loc. adj.) Sus-pus = care este într-o situatie sociala înalta. ♢ Expr. A lua (sau a privi pe cineva) de sus = a trata (pe cineva) ca pe un inferior, a privi (pe cineva) cu dispret, cu aroganta. A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus = a vorbi (cu cineva) arogant, insolent, obraznic. 2. Înspre un loc sau un punct mai ridicat; în directie verticala, în înaltime; în aer, în spatiu, în vazduh. ♢ Loc. adj. si adv. În sus = ridicat, drept, în pozitie verticala. ♢ Loc. adv. În sus = a) spre înaltime, la deal; b) în aer, în vazduh, în directia cerului; c) dincotro curge o apa, în directia izvorului. ♢ Expr. A sari în sus = a tresari (de bucurie, de spaima, de mânie etc.); a izbucni. ♦ (Substantivat, n.; în loc. prep.) În susul... = a) în partea superioara (a unui lucru); b) în sens contrar cursului unei ape; c) înspre partea mai ridicata a unei asezari sau înspre nord. Din susul... = a) din directia izvorului unei ape; b) dinspre partea mai ridicata a unui teren; dinspre nord. ♦ (Cu valoare de interjectie) Strigat de comanda echivalent cu "ridica-te!", "ridicati-va!"; p. ext. strigat de încurajare, de aprobare, de simpatie. 3. (La comparativ, urmat de prep. "de", indica o limita în raport cu o vârsta, o greutate, o valoare) Peste, mai mult de... ♢ Expr. Mai pe sus decât = mai presus decât, mai mult decât... 4. (La comparativ, indica o pagina, un capitol, un alineat într-un text) În cele precedente, în cele spuse sau aratate mai înainte, înapoi cu câteva pagini sau cu câteva rânduri. ♦ Sus-citat = citat mai înainte, pomenit în cele spuse sau scrise înainte. Sus-numit (si substantivat) = mentionat, amintit, citat mai înainte. 5. În registrul acut, înalt, ridicat al vocii sau al unui instrument. ♢ Expr. Sus si tare = a) ferm, categoric, energic; b) în auzul tuturor, în gura mare. 6. (În mistica crestina) În cer, în rai. ♢ Loc. adv. De sus = de la Dumnezeu. – Lat. susum (= sursum).
podea, PODEÁ, podele, s.f. 1. Învelis care acopera planseul unei încaperi, confectionat din diferite materiale (scândura, piatra, caramida etc.); pardoseala, dusumea; fiecare dintre scândurile folosite la pardositul unei încaperi, al unei constructii. 2. (Înv. si reg.) Tavan (de scânduri); fiecare dintre scândurile care alcatuiesc tavanul unei case. 3. (Înv.) Pavaj (de scânduri); fiecare dintre scândurile care se foloseau la pavarea unei strazi, a unei curti, a unui pod etc. [Pl. si: podeli. – Var.: podeála s.f.] – Et. nec.
pod, POD, poduri, s.n. I. 1. Constructie de lemn, de piatra, de beton, de metal etc. care leaga între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pamânt, sustinând o cale de comunicatie terestra (sosea sau cale ferata) si asigurând continuitatea caii peste un obstacol natural sau artificial. ♢ Pod de gheata = strat continuu de gheata care acopera în întregime suprafata unui râu sau a unui lac ca urmare a unei perioade îndelungate de temperatura scazuta a aerului. Pod carstic = portiune a tavanului unei pesteri ramasa suspendata în urma prabusirii acestuia. Pod plutitor (sau umblator) = bac. ♢ Expr. A face pod cu palma mâinii = a pune mâna streasina la ochi pentru a putea vedea mai bine. (Sport) A face podul = a face o figura caracteristica prin îndoirea corpului pe spate în semicerc, cu sprijin pe mâini si pe picioare. ♦ Pod (I 1) demontabil, format dintr-un sir de barci sau de plute legate de ancore sau de piloti. Pod de vase. ♦ Punte suspendata (mobila) la o cetate sau la un castel medieval. 2. Platforma având forma asemanatoare cu a unui pod (I 1) si care serveste ca loc de lucru, ca element de protectie etc.; spec. macara cu scheletul în forma de pod (I 1), pe care se deplaseaza aparatul de ridicare si de transportare a greutatilor. ♢ Pod-bascula = bascula prevazuta cu o platforma pe care se cântaresc în statiile de cale ferata vagoanele încarcate cu marfa. Pod rulant = macara mobila alcatuita dintr-un pod metalic care are o cale de rulare la oarecare înaltime deasupra solului si care se foloseste în ateliere, în hale de montaj, în turnatorii etc. pentru ridicarea unor sarcini si deplasarea lor pe directie orizontala. Pod basculant = pod metalic mobil, destinat circulatiei vagonetelor între rampele puturilor de mina si colivia de extractie. Podul sondei = platforma folosita ca rampa pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sonda. Pod de siguranta = platforma prevazuta cu deschideri pentru trecere, montata din loc în loc într-un put de mina pentru a opri caderea unei persoane care ar aluneca pe scari sau pentru a retine o roca desprinsa din pereti. 3. (Înv.) Puntea unei nave. 4. (Înv.) Pavaj din scânduri groase de stejar cu care se acopereau strazile; caldarâm: p. ext. strada, ulita pavata cu scânduri. Podul Mogosoaiei. 5. (În practicile religiei crestine ortodoxe) Bucata de pânza îngusta si lunga care se asterne din loc în loc pe parcursul unui cortegiu mortuar. II. Spatiul dintre acoperis si planseul superior al unei cladiri. ♢ Loc. adv. Din pod în pivnita = în întregime, complet. ♢ Expr. A calca (sau a se uita) (ca) din pod, se spune despre un om plin de sine, îngâmfat, încrezut. A cadea ca din pod = a ramâne surprins, uimit, dezorientat, buimac. A calca ca din pod = a merge cu pasi nesiguri, greu. ♦ P. ext. Tavan, plafon. III. P. anal. 1. (În sintagmele) Podul mâinii = dosul mâinii. Podul palmei = partea interioara a palmei, de la încheietura cu antebratul pâna la degete. 2. Lucrare protetica dentara, metalica sau mixta, folosita ca metoda terapeutica. – Din sl. podŭ.
pobedit, POBEDÍT, pobediti, s.n. Carbura de wolfram si cobalt, cu duritate mare. – Din rus. pobedit.
circuit, CIRCUÍT, circuite, s.n. 1. Ansamblu de fire si dispozitive bune conducatoare de electricitate care, împreuna cu sursa curentului, formeaza un traseu închis pentru trecerea unui curent. ♢ (Electron.; în sintagma) Circuit imprimat = circuit prefabricat în care conductoarele de legatura si unele componente sunt realizate sub forma de benzi înguste sau suprafete conductoare pe un suport izolant; (impr.) cablaj imprimat. ♦ Sistem de conducte sau de medii prin care pot circula particule materiale. 2. Miscare a capitalului industrial sau a fondurilor unei întreprinderi în sfera productiei si a circulatiei (de la forma baneasca la forma productiva, apoi la forma marfa si din nou la forma baneasca). ♦ Miscare a marfurilor. ♦ Proces de transformare si de prelucrare a materiei prime în produse finite. 3. Distanta de strabatut pe un traseu mai mult sau mai putin circular, stabilit dinainte, pentru o proba sportiva; drum, distanta parcursa de cineva sau de ceva (pe un itinerar prestabilit si cu întoarcerea la punctul de plecare). ♢ Circuitul apei în natura = proces complex prin care apa trece succesiv prin stadiile de evaporatie, de nori, de precipitatii, de formare a apelor de suprafata si subterane. – Din fr. circuit, lat. circuitus.
poală, POÁLĂ, poale, s.f. I. 1. Partea de jos a unui vesmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbracaminte (încheiate în fata); tivitura a unui obiect de îmbracaminte; partea de la talie în jos, mai larga, a unor vesminte; (pop.) fusta. ♢ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul plac al cuiva. ♢ Expr. A se tine de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se departa de dânsa; b) a urmari cu insistenta pe cineva, a se tine scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasa, a avea greutati familiale. (Fam.; despre femei) A tine (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lasa (cuiva) prea multa libertate de actiune, a-l tine din scurt, a dispune de cineva. A-si da poalele peste cap sau a-si lua (ori a-si pune) poalele în cap = a nu mai tine socoteala de nimic, a depasi orice limita; a da pe fata un caracter josnic, imoral. A saruta poala (sau poalele) cuiva = a saruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere si respect, potrivit unui obicei azi iesit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Placinta cu) poale (sau poalele)-n brâu = placinta facuta din bucati patrate de aluat, ale carei colturi se întorc peste umplutura, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsa între brâu si genunchi, împreuna cu partea de îmbracaminte corespunzatoare, la o persoana care sade; partea de jos si din fata a unei fuste, a unui sort etc. adusa în sus si tinuta cu mâna sau prinsa în brâu, formând o adâncitura în care se pot aduna ori dure anumite lucruri. ♢ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ♢ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poala = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poala (I 2). O poala de oua. 3. Spec. (La pl.) Bucata de pânza frumos lucrata cu care se împodobeste o icoana sau cu care se acopera masa din altar. 4. Parte marginala a unei piei (care acopere abdomenul si picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei paduri situata de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului marginita de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zona mai larga de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei cladiri, a unui zid; baza, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbura; poala-Sfintei-Marii = planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înalta, cu frunze mici, aromate si flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poala alba = leucoree. – Din sl. pola.
plod, PLOD, plozi, s.m., ploduri, s.n. 1. S.m. (Astazi peior.) Copil (mic). 2. S.n. Germen, embrion; rod. – Din sl. plodŭ.
aripă, ÁRIPĂ, aripi, s.f. 1. Organ al pasarilor, al unor insecte si al unor mamifere, care serveste la zbor. ♢ Expr. A capata (sau a prinde) aripi = a capata independenta, curaj; a începe sa se înflacareze, sa se entuziasmeze. A da (cuiva) aripi = a face sa capete curaj; a însufleti (pe cineva). A taia (cuiva) aripile = a face (pe cineva) sa-si piarda curajul, avântul; a descuraja. ♦ Fig. Ocrotire, protectie. 2. (Iht.) Înotatoare. 3. Membrana a unor fructe si seminte care serveste la raspândirea lor cu ajutorul vântului. 4. Nume dat unor obiecte, parti ale unor aparate etc. care au forma, functiunea sau pozitia aripilor (1). Aripa avionului. Aripa masinii. 5. Parte a unei constructii care se prezinta ca o prelungire laterala; fiecare dintre extremitatile unei constructii (în raport cu partea centrala). ♦ Fiecare dintre cele doua ziduri de sprijin care pleaca de la portalul unui tunel si sustin taluzurile de la capete. 6. Capat, margine, flanc al unei trupe (dispuse în ordine de bataie). ♦ (În unele jocuri sportive) Fiecare dintre jucatorii plasati în marginea terenului de joc. 7. Fig. Fractiune cu o anumita orientare politica din cadrul unei organizatii, al unui partid. [Acc. si arípa] – Lat. alapa.
lua, LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mâna spre a-l tine (si a se servi de el) sau spre a-l pune în alta parte. ♢ Expr. A lua alta vorba = a schimba (cu dibacie) subiectul unei discutii. A(-si) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pusca la ochi (sau la catare) = a pune arma în pozitie de tragere, a se pregati sa traga cu arma; a ochi. A-si lua palaria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasarea din zbor, se spune despre un vânator foarte iscusit, bun ochitor. A-si lua nadejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunta la ceva, a nu mai spera. A-si lua seama sau (intranz.) a-si lua de seama = a se razgândi. A nu-si lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-si lua o grija de pe cap = a scapa de o grija, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferinta) cu mâna = a face sa-i treaca cuiva (o suferinta) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatra de pe inima, se spune când cineva a scapat de o grija chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu bratul (de dupa...); p. ext. a înhata, a însfaca. ♢ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coada = a se îmbata. (Refl. recipr.) Poti sa te iei de mâna cu el = ai aceleasi apucaturi ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se înclesta la bataie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trânta = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiti din ceva; spec. a înghiti o doctorie. ♢ Expr. A (o) lua la masea = a bea peste masura. 3. A îmbraca, a pune pe sine o haina etc. ♢ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbraca în toate zilele hainele de sarbatoare. (Fam.) A-si lua nasul la purtare = a se obraznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta sa mai existe; a disparea. 2. A scoate ceva în cantitate limitata. ♢ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face sa curga printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obtine o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fara intentie de a si-l însusi). ♢ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlatura (pe cineva) de la un post de raspundere, în special de la comanda unei unitati militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau vazul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin stralucire, a impresiona foarte puternic, a zapaci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viata (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-si lua viata (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face sa paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-si însusi ceea ce i se cuvine, a pune stapânire pe ceva; p. ext. a primi, a capata. 2. A(-si) face rost de ceva; a gasi pe cineva sau ceva. ♢ Expr. Ia-l daca ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai gaseste acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu sti de unde sa iei pe cineva = a nu-ti aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpara. 4. A încasa o suma de bani. 5. A-si însusi un lucru strain. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumita arma. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plata. ♢ Expr. A lua (pe cineva) partas = a-si asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseala = a angaja (pe cineva) fara salariu, cu promisiunea de a-l capatui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legatura de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se casatori. 8. A se angaja, a se însarcina (cu ceva). ♢ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unitati sau actiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-si raspunderea pentru buna lui pastrare. A-si lua raspunderea = a se declara si a se socoti raspunzator de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfada (sau la cearta etc.) = a se certa. 9. A contracta o boala molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumita capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. si loc. vb.) A lua masura (sau masuri) = a fixa prin masuratori exacte dimensiunile necesare pentru a confectiona un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arenda = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pilda = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau naravul etc.) = a se obisnui sa... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însusindu-si pasajul în mod fraudulos). A lua fiinta = a se înfiinta. A lua sfârsit = a se termina. A lua înfatisarea (sau aspectul etc.) = a parea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o noua forma etc. = a se schimba, a se transforma. A-si lua numele de la... = a purta un nume care se leaga de..., care aminteste de... A lua o nota buna (sau rea) = a obtine o nota buna (sau rea). A lua apa = (despre ambarcatii) a avea o spartura prin care intra apa, a se umple de apa. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, raspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, raspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ♢ Expr. A-si lua ziua buna = a se desparti de cineva, rostind cuvinte de ramas bun. A-si lua traista si ciubucul, se zice despre un om foarte sarac care pleaca fara sa aiba ce sa duca cu el. A-si lua talpasita (sau catrafusele) = a pleca repede dintr-un loc; a o sterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armata = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forta. A lua (pe cineva) pe nepusa masa = a lua (pe cineva) fara veste, cu forta. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situatie critica sau la capatul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecatii) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însotitor. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binisorul, cu încetisorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândete, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu raul = a se purta rau (cu cineva). A lua (pe cineva) cu maguleli sau (refl.) a se lua pe lânga cineva cu binele = a maguli pe cineva (pentru a-i câstiga bunavointa). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocura (sau în bataie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-si bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenintari = a ameninta (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei pazeste, la socoteala etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteala. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discutie pe ocolite cu scopul de a obtine ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplacut. Nu ma lua asa! = nu ma trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de buna = a considera ca este asa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rau) = a judeca un lucru drept bun (sau rau). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (asa) cum sunt = a se împaca cu situatia. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se sterge (si a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni sa... ♦ (Despre manifestari fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ♢ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l coplesi. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe sa fie îngrijorat, a se îngrijora; a se nelinisti. VI. 1. (Construit cu pronumele "o", cu valoare neutra) A pleca, a porni. ♢ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fuga = a porni în fuga, în goana. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneala = a porni la pascut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-si lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a parasi (o ruda, un prieten) stabilindu-se în alta parte. (Refl.) A se lua dupa cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alatura cuiva; c) a urmari, a alunga, a fugari; d) a porni undeva orientându-se dupa cineva sau dupa ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovarasi, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-si petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) si a uita de o grija, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversatie, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o directie oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre cai de comunicatie si ape curgatoare) A-si schimba directia. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ♢ Expr. A(-si) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fara nici un tel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luam, luati, iau; prez. conj. pers. 3: sa ia] – Lat. levare.
software, SOFTWARE s.n. (Inform.) Sistem de programe pentru computere si procedurile de aplicare a lor furnizate o data cu computerul sau alcatuite de utilizator. [Pr.: -ŭer] – Cuv. engl.
petrece, PETRÉCE, petréc, vb. III. I. 1. Tranz. si intranz. A-si duce viata sau a-si ocupa timpul (într-un anumit fel, într-un anumit loc, o anumita perioada); a trai. ♢ Expr. (Tranz.) A(-si) petrece noaptea (undeva) = a ramâne (undeva) peste noapte pentru a dormi. (Pop.) A(-si) petrece (ceva) prin (ori în) minte (sau în amintire) = a parcurge cu mintea anumite fapte etc. petrecute, a reconstitui în minte trecutul, a depana în gând firul amintirilor, a-si aduce aminte, a-si aminti. (Intranz.; rar) A petrece ca gaina la moara = a trai bine, a avea un trai îmbelsugat. A petrece ca câinele în car = a trai rau. ♦ Refl. (Pop.; despre unitati de timp, viata etc.) A se scurge, a se desfasura, a trece. 2. Intranz. A-si duce viata sau a-si ocupa timpul în chip placut (înveselindu-se, distrându-se, chefuind etc.); a se distra, a se desfata; a chefui. ♦ Tranz. (Rar) A distra, a amuza. 3. Refl. unipers. (Despre evenimente, întâmplari, gânduri, sentimente etc.) A avea o anumita desfasurare, o anumita evolutie, a se produce într-un anumit fel; a se întâmpla, a se desfasura. 4. Refl. (Înv. si pop.) A se sfârsi, a se termina; a se epuiza; a disparea. ♦ Refl. pas. (Reg.; despre mâncaruri, bauturi etc.) A se consuma. 5. Tranz. (Reg.) A vinde, a desface marfuri, produse etc. II. Tranz. 1. A însoti, a conduce pe cineva la plecare o bucata de drum; p. ext. a însoti, a întovarasi pe cineva pe un drum, într-o calatorie, într-o actiune. ♢ Expr. A petrece (pe cineva sau ceva) cu ochii (sau, rar, cu ochiul, din ochi) sau cu privirea (ori cu privirile) = a urmari cu privirea pe cineva sau ceva care pleaca, trece, se îndeparteaza; a observa. ♦ Spec. (Pop.) A însoti, a conduce la groapa un mort. 2. (Pop.) A strabate, a cutreiera, a parcurge, a trece. ♦ (Reg.) A vizita, a cerceta. ♦ (Rar) A parcurge o lucrare, o publicatie, notite etc. 3. (Înv. si reg.) A transporta dintr-un loc în altul; a muta, a deplasa. ♢ Expr. A petrece (ceva) din mâna în mâna = a trece (ceva) de la unul la altul, pe rând, pe la fiecare. A-si petrece ochii la... = a-si plimba privirea asupra unor lucruri sau fiinte, a trece cu privirea de la unul la altul (sau de la una la alta). (Refl.) A se petrece din lumea noastra (sau din aceasta lume) = a muri. 4. A trece sau a face sa treaca prin..., printre..., pe dupa..., peste..., pe sub... ♦ (Înv. si reg.) A strapunge, a gauri. ♦ (Înv. si reg.) A înfige. ♦ (Înv. si reg.) A cerne; a strecura. ♦ Tranz. si refl. A (se) suprapune marginile unei îmbracaminti pentru a (se) încheia; p. ext. a (se) încheia prin suprapunerea celor doua margini ale materialului. – Lat. •petraicere.
pericard, PERICÁRD, pericarde, s.n. Învelis al inimii, format dintr-o foita seroasa si una fibroasa. [Pl. si: pericarduri] – Din fr. péricarde.
petroduroscop, PETRODUROSCÓP, petroduroscoape, s.n. Instrument pentru masurarea duritatii rocilor în zacamânt, în scopul determinarii comportarii lor la perforare si la prelucrare. – Din germ. Petroduroskope, rus. petroduroskop.
pfund, PFUND, pfunzi, s.m. 1. (Înv. si pop.) Unitate de masura a greutatii, egala cu circa 0,5 kg sau (reg.) cu 0,25 kg; livra. 2. Veche unitate monetara germana. [Pl. si: (n.) pfunduri. – Var.: fund, funt, (reg.) punt s.m.] – Din germ. Pfund.
piatră, PIÁTRĂ, pietre, s.f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice roca solida, dura si casanta raspândite la suprafata sau în interiorul pamântului; (si la pl.) fragment de dimensiuni si de forme diferite dintr-o astfel de roca; p. ext. material fabricat pe cale artificiala pentru a înlocui, cu diverse întrebuintari, roca naturala. ♢ Loc. adj. De piatra = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimtitor, insensibil; p. ext. rau. ♢ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (si) din piatra (seaca) = a face, a realiza, a obtine etc. (ceva) cu orice pret, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutatile. A pune cea dintii piatra = a începe, a initia o actiune, o lucrare etc. Piatra în (sau din) casa = fata nemaritata (considerata de unii ca o povara pentru familie). A sta piatra pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povara pentru cineva. A calca în piatra seaca = a se osteni zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-si pune carul în pietre = a lua o hotarâre la care nu mai renunta, a ramâne ferm în hotarârea luata; p. ext. a se încapatâna. Fuge de scapara pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapa pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sanatos) ca piatra (sau de piatra) = (a fi) foarte sanatos si rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatra pe inima = a avea un mare necaz, a simti o mare neliniste. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatra de pe inima (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grija, de o (mare) teama; a gasi o solutie care sa puna capat unei situatii dificile. A nu (mai) ramâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) tine etc. (nici) piatra de piatra (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lasa (nici) piatra de piatra = a distruge, a nimici; a face praf si pulbere. A numara pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defaima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joaca cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatra = prima si cea mai lunga perioada din istoria omenirii, caracterizata prin utilizarea uneltelor de piatra (I 1). 3. (Urmat de determinari care arata felul, întrebuintarea sau modul de prelucrare) Bucata de piatra (I 1) prelucrata; obiect facut dintr-o astfel de bucata. Piatra de moara. ♢ Piatra litografica = piatra de calcar cu structura foarte fina si densa, care serveste, în litografie, la prepararea cliseelor. Piatra de talie = piatra cu forme geometrice regulate, cu toate fetele bine taiate si cu muchii perfect drepte, care serveste la executarea sau la captusirea unei zidarii. Piatra de încercare = a) roca silicioasa foarte dura folosita (în trecut) la verificarea puritatii aurului si a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacitatii, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovada, indiciu, marturie. Piatra de temelie (sau fundamentala) = a) piatra care intra în constructia fundatiei unei cladiri si care adesea este pusa cu prilejul solemnitatii ce marcheaza începutul constructiei; b) fig. principiu sau element de baza, esential. Piatra unghiulara = a) piatra asezata în coltul fundatiei unei cladiri; b) fig. element de baza, fundamental. Piatra de ascutit = bucata de gresie taiata special pentru a folosi la ascutirea unor obiecte taioase; cute. Piatra pretioasa (sau scumpa, nestemata) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebita, care se gaseste rar în natura si se foloseste de obicei la confectionarea bijuteriilor. Piatra semipretioasa = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ putin raspândit în natura si întrebuintat de obicei la confectionarea bijuteriilor de mai mica valoare. 4. Piesa folosita la unele jocuri de societate, confectionata din piatra (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanta). 7. Precipitatie formala din particule de gheata, care cade atunci când în interiorul norilor de furtuna exista curenti ascendenti puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheata care formeaza aceasta precipitatie; grindina. II. P. anal. 1. Crusta de saruri minerale care se depune, cu vremea, pe peretii unui vas în care se fierbe apa sau în care se pastreaza lichide. 2. Substanta calcaroasa, galbuie sau negricioasa, care se formeaza uneori pe suprafata dintilor neîngrijiti; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinari care arata organul în care se formeaza) Calcul; p. ext. litiaza. 4. Compuse: (pop.) piatra-acra = alaun (de aluminiu si de potasiu); piatra-vânata = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatra-de-var = carbonat de calciu; piatra-pucioasa = sulf (în forma de bucati). – Lat. petra.
fura, FURÁ, fur, vb. I. Tranz. 1. A-si însusi pe ascuns sau cu forta un lucru care apartine altcuiva; a lua ceva fara nici un drept de la cineva, pagubindu-l; a hoti, a jefui, a prada. ♢ Loc. adj. De furat = care a fost luat prin furt. ♢ Expr. Pe furate(le) = prin furt, prin rapire, prin hotie. A fura (pe cineva) cu ochiul = a privi pe cineva pe furis (cu dragoste). A fura (cuiva) o sarutare (sau un sarut) = a saruta pe furis sau prin surprindere, fara voia persoanei respective. A fura meseria (cuiva) = a-si însusi pe apucate o meserie de la cineva (vazând cum o face si imitându-l). A fura inima (cuiva) = a fermeca, a încânta pe cineva. A fura (cuiva) ochii (sau vederile) = a orbi pe cineva; fig. a fi îndragostit. ♦ A rapi pe cineva. ♦ Fig. A lua pe neasteptate, pe nesimtite; a cuprinde. ♢ Expr. A-l fura (pe cineva) somnul = a adormi. A-l fura (pe cineva) gândurile = a cadea prada gândurilor, a medita îndelung. ♦ Refl. (Neobisnuit) A pleca pe furis; a fugi. 2. Fig. A fermeca, a vraji. [Forma gramaticala: (în loc.) furate, furatele] – Lat. furare.
perniţă, PERNÍŢĂ, pernite, s.f. I. 1. Diminutiv al lui perna (1); pernuta (1), pernioara, pernisoara; spec. puisor. 2. (Urmat adesea de determinarea "de ace") Saculet de diferite forme, umplut cu câlti, vata, nisip etc., în care se înfig, pentru a fi pastrate, ace si bolduri; pernuta (2). ♦ Piesa confectionata din vata de croitorie, care se aplica la umerii unor obiecte de îmbracaminte (sacouri, paltoane, taioare) pentru a da îmbracamintei respective forma corespunzatoare umarului. ♦ Mica perna (1) confectionata din tesatura de lâna sau de bumbac, cusuta cu sârma subtire de cupru, montata în cutia de osie inferioara a vehiculelor de cale ferata si folosita la ungerea fusului osiilor. II. (În forma perinita) Dans popular în care un baiat iese în centrul horei, îsi alege din hora o fata cu care îngenuncheaza (pe o perna sau o batista) si o saruta, fata urmând sa faca în continuare acelasi lucru cu alt baiat; melodie dupa care se executa acest dans. [Var.: periníta s.f.] – Perna + suf. -ita.
perioadă, PERIOÁDĂ, perioade, s.f. 1. Interval de timp în cursul caruia se desfasoara un fenomen sau se petrece un eveniment. ♦ Subdiviziune a timpului geologic mai mica decât era. ♦ (Fiz.) Perioada de înjumatatire = interval de timp în care se descompune jumatate dintr-o cantitate de element radioactiv. (Chim.) Perioada de inductie = interval de timp necesar pentru ca o reactie sa înceapa sa se desfasoare cu viteza corespunzatoare conditiilor respective. 2. Interval de timp care se scurge între cele doua momente în care se reproduce un fenomen astronomic; interval de timp dupa care un astru, în miscarea sa, se afla în aceeasi situatie relativa fata de un anumit reper. 3. (Fiz.) Interval de timp dupa care se repeta un fenomen, reproducându-se consecutiv valorile unei marimi caracteristice acelui fenomen. 4. (Mat.) Intervalul cresterii minime a variabilei independente, dupa care se reproduc, în aceeasi ordine, aceleasi valori ale unor marimi. ♦ Multimea numerelor de o cifra care se repeta infinit într-o fractie zecimala. 5. Fiecare dintre cele sapte rânduri în care sunt aranjate elementele chimice din tabloul periodic al lui Mendeleev. 6. Interval de timp dintre doua accese ale unei boli. ♦ (Pop.) Menstruatie. 7. Fraza ampla, cu caracter unitar si armonios, datorat în special simetriei structurii ei. 8. Parte unitara dintr-o compozitie muzicala, formata din mai multe fraze. [Pr.: -ri-oa-. Var.: (rar) periód s.n.] – Din lat. periodus, ngr. períodos, fr. période.
pervaz, PERVÁZ, pervazuri, s.n. 1. Cadru de scânduri care acopera rostul dintre perete si tocul unei usi, al unei ferestre etc.; p. ext. partea de jos a tocului unei ferestre. ♦ Deschizatura în care este situata o usa sau o fereastra. 2. Sipca sau scândura îngusta, fixata la marginea dinspre perete a unei pardoseli de lemn pentru a acoperi rostul dintre pardoseala si perete. ♦ Piesa de lemn asezata la partea superioara a unui lambriu, pentru a forma o cornisa mica. 3. (Astazi rar) Rama, cadru (din lemn) pentru un tablou, o oglinda, un instrument etc. [Var.: (reg.) priváz s.n.] – Din tc. pervaz.
pescar, PESCÁR, pescari, s.m. I. Persoana care se ocupa cu pescuitul si uneori cu conservarea pestelui (1) pescuit; persoana care practica pescuitul sportiv; p. ext. persoana care vinde peste. II. Nume dat unor specii de pasari din familii diferite care traiesc pe lânga ape, în cârduri mari si se hranesc cu peste (1), dintre care unele sunt de talie mijlocie, cu corp îndesat, cu gât scurt, cu cioc ascutit si curbat la vârf, cu picioare scurte si degetele anterioare reunite printr-o membrana înotatoare (Larus), iar altele au corpul scurt, ciocul mare, penajul colorat în tonuri de cenusiu si albastru-verzui (Alcedo). – Lat. piscarius.
procedură, PROCEDÚRĂ, proceduri, s.f. 1. Totalitatea actelor si a formelor îndeplinite în cadrul activitatii desfasurate de un organ de jurisdictie, de executare sau de alt organ de stat. 2. (Livr.) Procedeu (1). 3. Ramura a dreptului care are ca obiect studiul procedurii (1). 4. (Mai ales la pl.) Tratament special efectuat în unitati sanitare pentru tratarea diverselor boli. – Din fr. procédure.
plecat, PLECÁT, -Ă, plecati, -te, adj. 1. Îndreptat în jos sau într-o parte; încovoiat, curbat; aplecat. ♦ Lasat într-o parte; înclinat, povârnit. 2. Supus, ascultator; modest, respectuos. 3. Pornit dintr-un loc; absent; fig. dus pe gânduri. – V. pleca.
pled, PLED, pleduri, s.n. Bucata dreptunghiulara dintr-o tesatura (deasa si usoara) de lâna, de fire sintetice etc., care serveste la învelit; patura usoara. – Din fr. plaid.
plantator, PLANTATÓR, -OÁRE, plantatori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Persoana care se ocupa cu plantarea rasadurilor, a vitei de vie etc.; saditor. 2. S.m. Proprietar al unei plantatii. 3. S.f. Masina care serveste la plantarea diverselor plante de cultura; masina de plantat. 4. S.n. Unealta de lemn sau de fier, de forma unui baston scurt ascutit la un capat, cu care se lucreaza la plantarea puietilor, a rasadurilor etc. – Planta + suf. -tor.
planta, PLANTÁ, plantez, vb. I. Tranz. 1. A înfige în pamânt puieti, rasaduri etc. pentru a se dezvolta; a acoperi un teren cu puieti, rasaduri etc.; a sadi. 2. A fixa în pamânt un stâlp, un par etc. ♢ Expr. (Refl.) A se planta în fata cuiva = a se opri în mod inoportun sau ostentativ în fata cuiva. 3. A îngropa mine pe o portiune de teren; a mina. – Din fr. planter, lat. plantare.
sta, STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni si animale) A se opri din mers, a ramâne pe loc; a se întrerupe dintr-o actiune, dintr-o miscare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din functionare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ♢ Expr. Stai ca trag, formula prin care cineva este somat sa ramâna pe loc, sa nu se apropie (altfel riscând sa fie împuscat). A sta tintuit (sau nemiscat) (pe loc) = a nu face nici o miscare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tacea. ♦ (La imperativ, având si valoare de interj.) Opreste! asteapta! ♢ Expr. Stai sa-ti spun (sau sa vezi) = lasa-ma sa-ti spun, ai rabdare, asteapta. Stai putin (sau un pic, cu binisorul etc.) = ai (putina) rabdare, nu te grabi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A ramâne nemiscat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndeparta de undeva; (despre vehicule) a stationa. ♢ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace si încolo, a nu avea astâmpar. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binisor! = sezi linistit! astâmpara-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) astepti? ce (mai) doresti? Sta ce sta si... = asteapta cât asteapta si... A sta la (sau pe) locul sau = a) a nu pleca, a nu-si parasi locul; b) a pastra masura, a fi modest, rezervat. 3. A ramâne într-un serviciu, într-o slujba, într-o ocupatie. 4. A ramâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zabovi. II. 1. A se afla, a se gasi, a fi într-un anumit loc. ♢ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în fata) = a) a se gasi la mica distanta în fata cuiva, privindu-l, vorbindu-i, asteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a iesi înaintea cuiva (împiedicându-l sa înainteze); b) a împiedica pe cineva sa faca ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de fata = a asista. A sta în fata cuiva = (despre sarcini, greutati etc.) a trebui, a urma sa fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbra = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanta de...; b) a nu interveni, a se tine în rezerva. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coasta) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inima, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanenta amenintare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limba, se zice când cineva este gata sa spuna un lucru pe care n-ar trebui sa-l spuna sau când nu gaseste termenul cautat si are totusi impresia ca e pe punctul de a si-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inima = (despre gânduri, preocupari) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grija, neliniste. A sta (piatra) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovara, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau talpile) = a fi decapitat. 2. A trai, a vietui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua sa fie; a dainui, a se mentine. III. 1. A avea o anumita pozitie sau atitudine, a se tine, a se aseza sau a fi asezat într-un anumit fel. ♢ Loc. vb. A sta gramada (sau roi) = a se îngramadi, a se înghesui, a se îmbulzi. ♢ Expr. A sta piatra (sau teapan, înfipt în pamânt) = a se tine drept si nemiscat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucisate, la brâu, cu bratele încrucisate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nici o masura, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dintii la stele = a rabda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zacea (de boala). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi nelinistit, agitat, nerabdator. Stai jos! formula prin care cineva este invitat sa ia loc. A sta la masa = a lua masa, a mânca. A sta ca o gaina (sau curca) plouata = a arata necajit, fara vlaga, fara chef. A sta în picioare = a nu se da batut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se tine tare pe pozitie, a nu da înapoi. ♢ Loc. vb. A sta împotriva (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotriva = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavaza = a apara pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grija de... ♢ Expr. A sta (de cineva) sa... = a nu lasa (pe cineva) în pace pâna ce nu..., a-i bate (cuiva) capul sa... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ♢ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a tine de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putinta = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafata unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rau) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi asa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rau). 2. (Despre situatii, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rau), a se desfasura. V. (În locutiuni verbale sau în legatura cu alt verb, da acestora un aspect de durata) Stau si-mi aduc aminte. ♢ Expr. si loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorba (sau la taifas, taclale, povesti etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfatui cu cineva; a sta de vorba cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a sovai, a ezita. A sta la îndoiala (sau în cumpana) = a) a ezita înainte de a lua o hotarâre, a sovai; b) a se îndoi de ceva. A sta de paza (sau de straja) sau a sta straja = a pazi. A sta la (sau de) pânda = a pândi. A sta la tocmeala = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propozitie secundara construita cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata sa... Sta sa înceapa ploaia. [Prez. ind. pers. 3 sta, imperf. stateam (reg. steteam) si stam, perf. s. statui (reg. stetei)] – Lat. stare.
diamant, DIAMÁNT, diamante, s.n. 1. Varietate cristalina de carbon, de obicei transparenta si cu luciu puternic, având cea mai mare duritate dintre toate mineralele si folosita ca piatra pretioasa sau la diverse unelte de slefuit, de taiat si zgâriat; adamant. 2. Unealta pentru taiatul sticlei, alcatuita dintr-un diamant (1) comun fixat într-un suport metalic cu mâner. 3. Cel mai mic corp de litera de tipar. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamant.
plafonat, PLAFONÁT, -Ă, plafonati, -te, adj. (Despre fonduri banesti, credite etc.) Care poate merge numai pâna la o anumita limita. ♦ Fig. Marginit, limitat. – V. plafona.
piramidă, PIRAMÍDĂ, piramide, s.f. 1. Poliedru cu baza poligonala si fetele triunghiulare, care se unesc într-un vârf comun. 2. Monument funerar gigantic de piatra în forma de piramida (1), ridicat pentru faraonii Egiptului antic; p. gener. edificiu arhitectonic monumental în forma de piramida (1). 3. Gramada (mare) de obiecte aranjate în forma de piramida (1). ♦ (Mil.; iesit din uz) Piramida de arme (sau de pusti, de carabine) = grup de pusti sau de alte arme de foc asezate cu talpa patului pe pamânt si sprijinite una de alta la vârful tevii. ♦ Figura de gimnastica executata de mai multe persoane, care se asaza în rânduri suprapuse tot mai înguste pe masura ce se apropie de vârf, în forma de piramida (1); ansamblu de persoane astfel asezate. 4. Sistem de sustinere a vitei de vie portaltoi, alcatuit dintr-un stâlp înalt din vârful caruia pornesc 6-8 sârme fixate cu câte un tarus lânga fiecare butuc de vita. 5. (Anat.; în sintagma) Piramida bulbara = fiecare dintre proeminentele cordoanelor anterioare ale maduvei spinarii, la nivelul bulbului rahidian. – Din ngr. piramís, -ídos, lat. pyramis, -idis, fr. pyramide.
pomostină, POMÓSTINĂ, pomostine, s.f. (Reg.) Parte a carului sau a carutei formata din mai multe scânduri alaturate, care alcatuiesc platforma de jos a vehiculului. [Var.: pomóstina s.f.] – Din ucr. pomostyna.
poroinic, PORÓINIC, poroinici, s.m. Nume dat mai multor plante erbacee din familia orhideelor, cu tuberculi, cu frunze oblonge, lucitoare, cu flori mari, placut mirositoare, grupate într-un spic si care cresc în paduri umede si umbroase (Orchis). – Et. nec.
portal, PORTÁL, portaluri, s.n. 1. Intrare principala monumentala într-un edificiu, de obicei încadrata cu un chenar de piatra, de zid sau de lemn si bogat împodobita. 2. Deschidere din piatra sau din metal la intrarea unor poduri mari de cale ferata. 3. Lucrare de zidarie în forma de inel, ridicata la capetele unui tunel pentru a sprijini terenul din jurul acestuia si pentru a opri caderea pamântului, a pietrelor etc. – Din germ. Portal, it. portale.
portfard, PORTFÁRD, portfarduri, s.n. Un fel de poseta mica în care îsi pastreaza femeile fardurile si alte produse cosmetice. – Port1- + fard.
potenţial, POTENŢIÁL, -Ă, (I) potentiali, -e, adj., (II) potentiale, s.n. I. Adj. 1. Care are în sine toate conditiile esentiale pentru realizare, care exista ca posibilitate, care exista în mod virtual. ♢ Energie potentiala = energia pe care o poate dezvolta un corp prin miscarea lui din pozitia în care se afla pâna la un indice de referinta. 2. (Gram.; despre moduri, propozitii etc.) Care prezinta o actiune posibila, fara sa precizeze daca se realizeaza sau nu. II. S.n. 1. Marime fizica a carei variatie în spatiu si timp caracterizeaza un câmp fizic si permite determinarea acestuia. ♢ Potential electric = marime a carei variatie caracterizeaza câmpul electric. Potential de electrod = diferenta de potential dintre un metal si o solutie electrolitica în contact cu metalul. Potential de ionizare = diferenta de potential necesara accelerarii unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o molecula, sa provoace ionizarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potential terestru = geopotential. 3. (Biol.; în sintagma) Potential de înmultire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice. 4. Capacitate de munca, de productie, de actiune; randamentul calitativ si cantitativ al unei munci; p. ext. forta, putere. [Pr.: -ti-al] – Din fr. potentiel.
povod, POVÓD, povoduri, s.n. 1. (Reg.; în expr.) A duce (sau a lua etc.) un cal în povod = a duce (sau a lua) un cal de capastru. 2. (Înv.) Motiv (I), cauza, pricina. [Var.: pohód s.n.] – Din rus., scr. povod.
prăpăstios, PRĂPĂSTIÓS, -OÁSĂ, prapastiosi, -oase, adj. 1. (Despre terenuri) Cu prapastii, cu pante abrupte. ♦ Fig. Adânc, de netrecut, de neînvins. 2. Fig. Naprasnic, vijelios, vertiginos. ♦ Înspaimântator, groaznic. 3. Fig. De necrezut, de neînchipuit; ciudat, bizar, nastrusnic. ♦ Bazat pe închipuire; plasmuit; mincinos. 4. Fig. (Despre oameni) Care vede lucrurile numai în rau, care are numai gânduri negre; pesimist. [Pr.: -ti-os] – Prapastie + suf. -os.
prăşi, PRĂSÍ, prasesc, vb. IV. Tranz. A lucra cu sapa sau cu prasitoarea spatiul de sol dintre rândurile distantate ale unor plante de cultura, pentru a distruge buruienile, a afâna pamântul etc. – Din bg. praša, scr. prašiti.
prăşitor, PRĂSITÓR, -OÁRE, prasitori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s.f. (Unealta sau masina agricola) cu care se praseste. 2. Adj. (Despre plante) Cultivat în rânduri distantate, care permit prasitul1. 3. S.m. si f. Persoana care praseste; muncitor angajat la prasit1. – Prasi + suf. -tor.
vorbi, VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intentii; a spune, a zice, a grai. ♢ Expr. A vorbi în barba = a vorbi încet, a mormai numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fara convingere, sovaielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ♢ Expr. A vorbi vrute si nevrute (sau verzi si uscate, câte-n luna si-n stele) = a vorbi multe si de toate; a flecari, a palavragi, a sporovai. ♦ A se adresa cuiva. Îi vorbesc si nu-mi raspunde. ♦ A se exprima într-o anumita limba. ♦ A-si spune cuvântul, a-si exprima vointa. ♦ Fig. A face dovada, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensa cantitate de fapte, care toate vorbesc în acelasi sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorba; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. si intranz. A se sfatui, a se învoi, a se întelege. 4. Intranz. A face o expunere; a tine un discurs. – Din vorba.
pregeta, PREGETÁ, préget, vb. I. Intranz. (Pop.) A sta pe gânduri înainte de a face ceva; a sovai, a ezita, a se codi; p. ext. a întârzia, a zabovi, a se lenevi, a sta inactiv. – Probabil lat. •prigitare.
prispă, PRÍSPĂ, prispe, s.f. 1. Un fel de terasa îngusta înaltata de-a lungul peretelui din fata (uneori si al celor laterali) la casele taranesti, lipita cu pamânt sau pardosita cu scânduri, adesea marginita de o balustrada scunda de lemn sau de zidarie. 2. Portiune de teren cu suprafata plana, fara denivelari (situata la diferite altitudini); platforma, tapsan. 3. Dig rudimentar de pamânt sau de lemn folosit pentru a mentine nivelul apei în balti. – Probabil din sl. •prisŭpa.
preocupat, PREOCUPÁT, -Ă, preocupati, -te, adj. Absorbit de gânduri, de griji; îngândurat. [Pr.: pre-o-] – V. preocupa.
presădit, PRESĂDÍT, -Ă, presaditi, -te, adj. (Pop.; despre plante, rasaduri) Rasadit. – V. presadi.
izoduritate, IZODURITÁTE s. f. curba care uneste totalitatea punctelor în care analiza chimica a apelor subterane indica aceeasi duritate. (< fr. isodureté)
prici, PRÍCI1, priciuri, s.n. Pat rudimentar; spec. pat (de scânduri) pentru un numar mare de persoane, folosit în dormitoarele comune. – Din germ. Pritsche.
visa, VISÁ, visez, vb. I. 1. Tranz. A avea un vis (1) în timpul somnului, a vedea în vis pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A se vedea în vis. ♢ Expr. Unde te visezi? = unde crezi ca te afli? unde te trezesti? 2. Intranz. A se lasa în voia gândurilor, a imaginatiei; a-si imagina; a medita. 3. Tranz., intranz. si refl. A dori ceva (cu ardoare), a râvni la ceva. – Din vis.
cleştiţă, CLESTÍŢĂ, clestite, Unealta de tipografie cu care se scot literele cazute între rânduri. – Cleste + suf. -ita.
procedural, PROCEDURÁL, -Ă, procedurali, -e, adj. Privitor la procedura legala, în conformitate cu regulile acestei proceduri. – Din fr. procédural.
procedurist, PROCEDURÍST, proceduristi, s.m. Specialist în procedura judiciara, în dreptul procesual. – Procedura + suf. -ist.
tei, TEI, (1) tei, s.m., si (2, rar) teie s.n. 1. Arbore cu frunze mari în forma de inima, cu flori albe-galbui melifere, puternic parfumate, întrebuintate în medicina; creste în paduri sau cultivat pe strazi si în parcuri (Tilia platyphyllos) 2. (La sg. cu sens colectiv sau, rar, la pl.) Fibra din scoarta de tei (1), folosita la legat si la fabricat sfori, frînghii, rogojini.
liană, liána s.f. planta lemnoasa agatatoare, caracteristica padurilor tropicale. (fr. liane)
lizieră, LIZIÉRĂ, liziere, s.f. 1. Margine a unei paduri unde se interfereaza padurea cu terenul neîmpadurit. 2. Fâsie îngusta de stofa, de matase etc. aplicata ca garnitura la cusaturile sau la îndoiturile unui obiect de îmbracaminte. 3. Margine longitudinala a unei bucati de tesatura, pe care se imprima marca fabricii si calitatea tesaturii. [Pr.: -zi-e-] – Din fr. lisière.
profund, PROFÚND, -Ă, profunzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Înzestrat cu o mare putere de patrundere, de întelegere; care analizeaza temeinic lucrurile; patrunzator, perspicace; (despre întelegerea, despre gândurile, judecatile, creatiile etc. omului) care dovedeste profunzime, seriozitate, inteligenta. 2. (Despre însusiri morale, despre stari fiziologice sau psihice etc.) Puternic, intens, mare. ♦ (Despre salut, reverente etc.) Care se face înclinând foarte mult capul, corpul; p. ext. care exprima respect, consideratie. 3. (Despre ochi, privire) Care exprima, care sugereaza însusiri morale deosebite, profunzime, sentimente adânci. 4. (Despre voce, sunete etc.) Cu ton jos; grav, adânc. 5. (Despre procese fizice, sociale, morale etc.) Fundamental, esential, radical. 6. (Despre ape, cavitati, sapaturi, obiecte concave etc.) Al carui fund este situat la o distanta (foarte) mare fata de marginea de sus, de suprafata; adânc. – Din lat. profundus, fr. profond.
prohod, PROHÓD, prohoduri, s.n. Slujba religioasa la înmormântarile crestine; p. gener. înmormântare; prohodire, prohodit. ♦ Slujba religioasa facuta în vinerea Pastilor, în amintirea mortii lui Cristos. – Din sl. provodŭ.
prolongaţie, PROLONGÁŢIE, prolongatii, s.f. (Muz.) Pozitie a unei note care, facând parte dintr-un acord, se continua si în acordurile urmatoare. – Din fr. prolongation, lat. prolongatio.
protoiodură, PROTOIODÚRĂ, protoioduri, s.f. (Chim.) Combinatia cea mai saraca în iod pe care o substanta simpla o poate forma cu acesta. [Pr.: -to-io-] – Din fr. protoiodure.
prund, PRUND, prunduri, s.n. 1. Pietris marunt amestecat cu nisip, care se gaseste pe fundul si pe malul apelor sau, în straturi, în scoarta pamântului. ♦ Albie, fund de apa (cu pietris). ♦ Pietris marunt care se asterne pe drumuri sau pe sosele; prundis. 2. Mal, tarm, teren acoperit cu pietris; prundis; teren format din pietris. 3. Insula mica, fara vegetatie, formata din aluviuni, pe cursul unui râu. – Din sl. prondŭ.
psihodramă, PSIHODRÁMĂ, psihodrame, s.f. 1. (Psih.) Metoda de investigare si de diagnosticare precum si de terapeutica moderna care utilizeaza jocul dramatic improvizat pe o tema data pentru dezvaluirea gândurilor si a atitudinilor bolnavului psihic. 2. (În sociologie) Test folosit ca mijloc de selectie a candidatilor la anumite posturi care necesita multa dezinvoltura în contactul cu publicul. – Din fr. psychodrame.
pud, PUD, puduri, s.n. Unitate (ruseasca) de masura pentru greutati egala cu 16,38 kg. – Din rus. pud.
covată, COVÁTĂ, coveti, s.f. (Reg.) 1. Albie (1). 2. Lada de scânduri în care curge faina la moara în timpul macinatului. 3. Vas în care se încarca materialul dezagregat în unele mine metalifere. – Din tc. kovata, kuvata.
fin, FIN1, -Ă, fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic si) delicat, placut la aspect, gingas. ♦ (Despre tesaturi) Foarte subtire (si straveziu) 2. De (cea mai) buna calitate (în ce priveste materialul si executia). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat. 3. Fig. (Despre idei, gânduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simt sau simturi) care percepe cele mai mici nuante; ager, sensibil. ♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtari alese. – Din fr. fin.
pune, PÚNE, pun, vb. III. A aseza, a instala, a plasa într-un loc. ♢ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrautati situatia. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) actiunii focului (pentru a fierbe, a gati etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpana, în balanta) = a cumpani, a chibzui (importanta, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotarâre întemeiata. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori sa obtina; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pamânt = a avea o atitudine modesta, plecând privirea; a se rusina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umarul = a-si aduce contributia la o actiune; a contribui. A(-si) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intentia de a..., a planui, a decide. A pune o vorba (buna) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-si însela sotul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discutie. Unde (mai) pui ca... = fara a mai socoti ca...; presupunând, considerând ca... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrautatirea unei situatii grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pamânt. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împusca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rau, uneltind împotriva lui. A(-si) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-si primejdui viata; a fi singur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lânga) cineva = a intra în voie cuiva, a se face placut cuiva (prin adulare, linguseli, spre a obtine avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ♢ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atentia, a aduce la cunostinta. ♦ Refl. A se depune, a se asterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zapada. S-a pus o iarna grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situatie noua neasteptata, a face pe cineva sa ajunga într-o anumita stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A aseza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujba; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai multi. ♢ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujba spre a-si câstiga existenta. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujba. 3. Tranz. si refl. A (se) aseza într-un anumit fel, într-o anumita pozitie. ♢ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în doua (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mânunchi din doua (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agata. 4. Tranz. A face sa stea într-un anumit loc, a aseza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a aseza într-un anumit loc fata de alte obiecte de acelasi fel, a aranja, a situa. ♢ Expr. A pune caii = a înhama. A pune în scena = a regiza, a monta o piesa de teatru. ♦ A planta, a sadi, a semana. 5. Tranz. si refl. A(-si) aseza pe corp obiectele de îmbracaminte necesare; a (se) îmbraca sau a (se) încalta. 6. Tranz. A depune valori banesti (în pastrare, spre fructificare etc.); a investi valori banesti. ♢ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune pret = a oferi un pret mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotriva. Te pui pentru un fleac! ♢ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva sa actioneze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se masura sau a se compara cu cineva. ♢ Expr. (Tranz.). A pune (de) fata sau fata în fata = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tabarî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva sa execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuti. 12. Refl. (Adesea cu determinari introduse prin prep. "pe") A începe o actiune, a se apuca (cu staruinta) de ceva. ♢ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicali pe cineva sau a insista pe lânga cineva. (Reg.) A se pune (cu rugaminti, cu vorbe dulci etc.) pe lânga cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata sa... (Tranz.) A-si pune puterea sau (toate) puterile = a-si da toata silinta, a se stradui. 13. Tranz. (În loc. si expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la proba (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaste valoarea, însusirile). A pune (pe cineva) la cazne = a cazni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebari) = a întreba, a chestiona. A pune stavila = a stavili. A pune în primejdie = a primejdui. A-si pune nadejdea (sau speranta, credinta) în cineva sau ceva = a nadajdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune graba = a se grabi. A pune nume (sau porecla) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidenta = a evidentia, a sublinia, a releva. A pune la îndoiala = a se îndoi. A pune la socoteala = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscalitura = a iscali. A pune ramasag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. si: (reg.) pui] – Lat. ponere.
sabord, SABÓRD, saborduri, s.n. Deschizatura în peretii laterali ai unei nave, folosita mai ales pentru scurgerea apei acumulate pe puntea superioara si pentru operatiile de încarcare si de descarcare. – Din fr. sabord.
dracilă, DRÁCILĂ, dracile, s.f. Arbust spinos cu flori galbene si cu fructe rosii în forma de boabe, cultivat pentru garduri vii. (din sl. drati, dracije).
puţ, PUŢ, puturi, s.n. 1. Groapa cilindrica sau patrata, adesea cu peretii pietruiti sau cu ghizduri împrejur, sapata în pamânt pâna la nivelul unui strat de apa si care serveste la alimentarea cu apa potabila; fântâna. ♢ Put absorbant = groapa facuta în locuri necanalizate, pentru a permite scurgerea apelor uzate pâna la un strat permeabil care sa le absoarba. Put colector = put în care se aduna apele captate prin mai multe puturi sau drenuri. 2. Sapatura într-o mina care leaga zacamântul cu suprafata sau cu o galerie principala si care serveste la extractie, la aeraj sau la patrunderea personalului în mina. ♦ Gaura sapata în pamânt pentru extragerea petrolului. – Lat. puteus.
şarampoi, SARAMPÓI, sarampoi, s.m. (Reg.) Par lung si gros, folosit pentru a face garduri, picioare de pod etc. – Din magh. sorompó.
şatră, SÁTRĂ, satre, s.f. 1. Cort în care se adapostesc tiganii nomazi; p. ext. grup de corturi care alcatuiesc locuintele unei comunitati tiganesti nomade. ♢ Loc. adj. De satra = tiganesc; nomad. ♢ Expr. (Fam.) A umbla (sau a se muta) cu satra = a se muta deseori, pe neasteptate, cu toate lucrurile, din loc în loc. ♦ Comunitate de tigani nomazi. 2. (Înv.) Cort de tabara. 3. (Pop.) Constructie rudimentara care serveste ca adapost pentru vite, pentru uneltele gospodariei etc. ♦ Baraca de scânduri, acoperita cu pânza, în care negustorii îsi vând marfurile la târg. [Pl. si: setre] – Din bg., scr. šatra, magh. sátor.
oară, OÁRĂ1, ori, s.f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ♢ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De putine ori = rareori. De câte ori = de fiecare data. ♢ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare data. – Lat. hora.
şild, SILD, silduri, s.n. Mica placa de metal sau de material plastic care se fixeaza în dreptul mânerelor si broastelor la usi, ferestre, sertare etc. pentru a proteja gaura cheii. – Din germ. Schild.
şindrilă, SINDRÍLĂ, sindrile, s.f. (Adesea cu sens colectiv) Scândurica de brad, îngusta si subtire, care serveste la acoperitul caselor; sita, sindra. [Pl. si: sindrili. – Var.: (reg.) sindíla s.f.] – Din magh. zsindely, germ. Schindel.
ofsaid, ÓFSAID, ofsaiduri, s.n. (Sport) Împrejurare, penalizata de arbitru, în care un jucator aflat în posesia mingii se gaseste în zona pe care o formeaza linia ultimului jucator al echipei adverse si linia portii adverse. – Din engl. off-side.
şold, SOLD, solduri, s.n. Parte a corpului omenesc situata între mijloc si coapsa; regiune anatomica corespunzatoare articulatiei membrelor inferioare cu trunchiul. ♢ Loc. adj. si adv. Într-un sold = (aplecat) într-o parte, strâmb. ♢ Expr. Cu mâna (sau cu mâinile) în sold (sau în solduri) = fara a întâmpina nici o greutate, fara nici o grija, în voie. A sta cu mâinile în solduri = a nu face nimic, a pierde vremea. (Fam.) A-si pune mâinile în sold (sau în solduri) = a se certa, a face scandal. ♦ P. anal. Parte a corpului animalelor care corespunde articulatiei picioarelor cu trunchiul. ♦ Fig. Coasta, povârnis. – Cf. pol. s z o l d r a.
şoldi, SOLDÍ, soldesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A vatama un animal la solduri, lovindu-l sau supunându-l unor eforturi prea mari. ♦ Refl. Fig. (Despre lucruri) A se lasa într-o parte; a se strâmba. – Din Sold.
şolduros, SOLDURÓS, -OÁSĂ, soldurosi, -oase, adj. Cu solduri mari. – Sold + suf. -uros.
şopron, SOPRÓN, soproane, s.n. Constructie (din scânduri) care serveste drept adapost pentru unelte agricole, nutret si vite; soproneata. [Var.: sópru s.n.] – Din germ. Schoppen.
omătuţe, OMĂTÚŢE s.f. pl. Numele a doua specii de ghiocei, cu flori albe mirositoare, care cresc în lunile februarie-mai prin paduri, livezi si fânete (Leucojum aestivum si vernum). – Omat + suf. -uta.
odontoblast, ODONTOBLÁST, odontoblaste, s.n. Fiecare dintre celulele conjunctive dispuse într-unul sau în mai multe rânduri la limita dintre pulpa dentara si dentina, având rol important în formarea dentinei. – Din fr. odontoblaste.
stand, STAND, standuri, s.n. 1. Spatiu amenajat cu vitrine, mese, panouri etc. pentru aranjarea, într-o expozitie, într-un magazin etc., a obiectelor care trebuie expuse. 2. Loc special utilat pentru controlul si încercarea masinilor noi, iesite de la montaj. 3. Loc de tragere special amenajat pentru întrecerile de tir. [Var.: stand s.n.] – Din fr. stand, germ. Stand. Cf. engl. s t a n d.
nod, NOD, noduri, s.n. 1. Loc în care se leaga doua fire, doua sfori, doua fâsii de pânza etc. ca sa se tina strâns împreuna; loc în lungul sau la capatul unui fir, al unei sfori, al unei fâsii de pânza etc. unde s-a facut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete si s-a strâns tare; legatura obtinuta astfel. ♢ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ♢ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersectie a doua sau a mai multor cai de comunicatie având directii diferite. ♢ Nod de cale ferata = punct de intersectie a cel putin trei linii principale de cale ferata, prevazut cu instalatii speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încarcarea si descarcarea marfurilor, deservirea calatorilor etc. ♦ Loc de legatura, de întretaiere, de întâlnire a doua sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei constructii etc. 2. Proeminenta pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep sa creasca crengile pe tulpina sau frunzele pe lujer. ♢ Expr. A cauta (sau a gasi) (cuiva) nod în papura = a cauta sau a gasi cu orice pret greseli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovati pe nedrept. ♦ Portiune mica, rotunda, compacta, foarte tare dintr-o bucata de lemn, într-o scândura reprezentând locul de ramificatie a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locala de material în masa unui corp, cu o structura mai compacta sau de culoare diferita fata de rest. 3. (Înv. si pop.) Articulatie, încheietura (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = marul lui Adam. Nod vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator si a carui lezare are ca urmare moartea imediata prin oprirea respiratiei. 5. Umflatura, tumoare, nodozitate, gâlca rezultata dintr-o stare patologica. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeasi ramura a curbei se intersecteaza pe ea însasi. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispusi atomii, moleculele unei retele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde stationare în care amplitudinea oscilatiei are mereu o valoare nula. 8. Fiecare dintre cele doua puncte în care orbita unui astru intersecteaza planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite fata de împrejurimi. ♢ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a carui suprafata sunt asezate o centrala hidroelectrica si constructiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzatie de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emotie sau de o enervare puternica. ♢ Expr. A înghiti (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amaraciune o durere, o umilinta (fara a putea spune nimic); b) a mânca în sila, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esential de care depinde solutionarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsa pentru solutionarea unei probleme. Nod gordian = problema foarte grea sau cu neputinta de rezolvat. ♢ Expr. A taia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situatii careia nu i se poate gasi o solutie. ♦ Moment culminant în desfasurarea actiunii unei opere literare. 12. Unitate de masura pentru viteza navelor, egala cu viteza unei nave care se deplaseaza cu o mila marina (1852 m) pe ora. – Lat. nodus.
ocultaţie, OCULTÁŢIE, ocultatii, s.f. 1. Disparitie temporara a unui astru datorita interpunerii între el si observator a unui alt corp ceresc. 2. (Mar.) Acoperire temporara a luminii unui far prin interpunerea unui ecran. ♦ (În sintagma) Lumina de ocultatie = lumina intermitenta (a farului, a geamandurii). – Din fr. occultation.
verdeaţă, VERDEÁŢĂ, (2) verdeturi, s.f. 1. Culoarea verde a vegetatiei. ♦ (Concr.) Multime de frunze, de ramuri, de ierburi verzi. 2. (La sg.) Frunze de patrunjel, de marar, de leustean etc., folosite în alimentatie; (la pl.) zarzavaturi, legume (proaspete). 3. Compus: (Bot.) verdeata-zidurilor = nume dat unor specii de alge verzi care cresc pe stânci, pe ziduri umede, pe scoarta arborilor. – Verde + suf. -eata.
şteand, STEAND, steanduri, s.n. (Reg.) Putina mica cu capac, în care se pastreaza produse lactate. – Din sas. Stand.
ocol, OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s.n. 1. Miscare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spatiu care nu urmeaza calea cea mai dreapta; înconjur, ocolire, ocoleala, ocolis. ♢ Loc. adj. De ocol = care ocoleste; ocolit, indirect. ♢ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ♢ Loc. adv. Fara ocol = fara ezitare, fara menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitura, cot. 2. (Înv.) Linie care delimiteaza un spatiu; p. ext. spatiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferinta. 3. (Concr.) Gard facut în jurul unui loc; împrejmuire, îngraditura; p. ext. loc îngradit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, tarc. 4. (Reg.) Curte, ograda. 5. (Rar) Spatiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativa (judiciara, agricola) de judet sau de tinut, de oras sau de sat; sediul ei; p. ext. institutie care conducea una dintre aceste forme de împartire administrativa. ♢ Ocol silvic = unitate silvica administrativa, împartita pe brigazi si cantoane, prin care se organizeaza si se executa lucrarile de cultura, de refacere, de protectie si de paza a padurilor, ocrotirea si valorificarea vânatului si a pestelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol.
ştimă, STÍMĂ1, stime, s.f. Personaj din mitologia populara, imaginat ca o femeie care protejeaza apele, padurile, comorile etc. – Din ngr. shíma.
vers, VERS, versuri, s.n. Unitate prozodica elementara, alcatuita dintr-unul sau mai multe cuvinte, potrivit unei scheme si determinata fie de cantitatea silabelor, fie de accent, fie de numarul silabelor; fiecare dintre rândurile care alcatuiesc strofele unei poezii; p. ext. (la pl.) poezie. – Din fr. vers, lat. versus.
clar, CLAR, -Ă, clari, -e, adj. 1. (Despre imagini vizuale) Care se distinge bine, deslusit; vizibil; (despre ape) limpede; (despre surse de lumina) care împrastie o lumina limpede, stralucitoare. ♢ (Substantivat, n.) Clar de luna = lumina stralucitoare de luna. ♦ Care este lipsit de impuritati. 2. (Despre sunete sau voce) Care rasuna distinct, precis. 3. (Despre gânduri, idei, cuvinte etc.) Usor de înteles; evident, lamurit. ♦ (Despre facultati intelectuale) Care patrunde usor, întelege bine lucrurile; (despre oameni) care se exprima limpede. – Din lat. clarus, fr. clair.
fierbe, FIÉRBE, fierb, vb. III. 1. Intranz. si tranz. A trece sau a face sa treaca (un lichid) în stare de vapori, prin formarea, sub actiunea caldurii, în întreaga masa a lichidului, a unor bule de vapori care se ridica la suprafata. ♢ Intranz. (Subiectul e vasul în care clocoteste un lichid) Ceainicul fierbe. ♢ Expr. (Intranz.) A se amesteca (sau a umbla, a-si baga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni acolo unde nu are ce cauta, în probleme care nu-l privesc. ♦ Intranz. (Despre unele lichide si amestecuri) A fi în stare de efervescenta (din cauza fermentarii). ♦ Intranz. Fig. (Despre apa unui râu, a unei mari etc.) A se agita puternic, a face valuri mari si zgomotoase. 2. Intranz. (Despre alimente) A se afla introdus într-un lichid care fierbe (1), pentru a deveni bun de mâncat. ♦ Tranz. A supune un corp actiunii fierberii apei. Fierb rufele. 3. Intranz. Fig. (Despre oameni) A fi cuprins de o mare framântare, a fi în tensiune, a fi agitat. ♦ Tranz. A necaji, a chinui pe cineva, a tine pe cineva într-o stare de agitatie, de tensiune. ♦ Tranz. (Rar) A pune la cale, a pregati în mod febril (si în ascuns) o actiune (reprobabila); a coace. 4. Intranz. Fig. (Despre spatii din natura) A vui, a rasuna, a clocoti de zgomot. [Perf. s. fiersei, part. fiert] – Lat. fervere.
sumbru, SÚMBRU, -Ă, sumbri, -e, adj. 1. Întunecat, posomorât, întunecos. 2. Fig. Lipsit de veselie, închis în sine; posomorât, trist, mâhnit. ♦ Chinuit de gânduri, îngândurat. – Dupa fr. sombre.
opritor, OPRITÓR, -OÁRE, opritoare, s.n., opritori, s.f. I. Subst. Ceea ce împiedica, stavileste ceva. 1. S.f. Frâna formata dintr-un lant legat cu un capat de dricul carului si prevazut la celalalt capat cu o bucata de lemn, cu un cârlig sau cu o talpa de otel, care se lasa sa se târasca între obada si sol pentru a împiedica una dintre roti când vehiculul coboara la vale; piedica. 2. S.n. si f. Curca (sau lant, streang) la ham care ajuta la împingerea înapoi a vehiculului, la încetinirea vitezei în timpul coborârii si la oprirea lui. 3. S.f. (Reg.) Stavilar, zagaz, dig. 4. S.f. Plasa întinsa pe un semicerc, cu care se astupa gura matitei ca sa nu iasa pestele când se scoate navodul din apa. 5. S.f. Fiecare dintre parii care se pun la gardurile mari de prins peste, ca sa nu le rupa valurile. II. S.n. si f. Nume dat unor piese sau dispozitive care limiteaza deplasarea unui organ mobil, a unei instalatii, a unui aparat etc. – Opri + suf. -tor.
epicard, EPICÁRD, epicarduri, s.n. Învelisul extern al inimii. – Din fr. épicarde.
ordurier, ORDURIÉR, -Ă, ordurieri, -e, adj. (Rar) Murdar, obscen. [Pr.: -ri-er] – Din fr. ordurier.
ordură, ORDÚRĂ, orduri, s.f. (Rar) Murdarie, gunoi. – Din fr. ordure.
opări, OPĂRÍ, oparesc, vb. IV. 1. Tranz. A turna peste ceva un lichid clocotit (apa, lesie, lapte etc.) pentru a spala, a curata de coaja, a gati etc. ♦ Tranz. si refl. A provoca sau a capata arsuri, turnând sau varsând apa clocotita sau alt lichid foarte fierbinte; a (se) arde. 2. Refl. (Mai ales despre copiii mici) A face rani si iritatii în unele parti ale corpului, mai ales la încheieturi, din cauza transpiratiei, a urinei etc. 3. Refl. (Reg.; despre malai, faina, plante uscate) A se încinge, alterându-se. 4. Refl. (Despre plante) A se ofili, a se vesteji (din cauza caldurii); a se mana din cauza soarelui prea fierbinte aparut dupa ploaie. – Din bg. oparja, scr. opariti.
termoizolant, TERMOIZOLÁNT, -Ă, termoizolanti, -te, adj., s.m. (Material) Care împiedica transmiterea caldurii; izolant termic; termoizolator. (din fr. thermoisolant)
orchestră, ORCHÉSTRĂ, orchestre, s.f. 1. Colectiv de instrumentisti care executa împreuna compozitii muzicale la diverse instrumente. ♦ Ansamblul instrumentelor muzicale la care cânta membrii acestui colectiv. 2. Parte a unei sali de spectacol destinata orchestrantilor, situata între scena si sala, sub nivelul parterului. ♢ Fotoliu de orchestra = loc în primele rânduri într-o sala de concert sau, p. ext., în orice sala de spectacol. 3. Spatiu circular în arhitectura teatrelor antice, situat între avanscena si gradenuri. [Var.: orhéstra s.f., (înv.) orchéstru s.n.] – Din fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rus. orkestr.
fântână, FÂNTẤNĂ, fântâni, s.f. 1. Constructie alcatuita dintr-o groapa cilindrica sau prismatica (cu peretii pietruiti) cu ghizduri împrejur, sapata în pamânt pâna la nivelul unui strat de apa si care serveste la alimentarea curenta cu apa în mediul rural; put. ♢ Expr. A cara apa la fântâna = a întreprinde o actiune zadarnica, a depune o munca inutila. ♦ Constructie de zid, de piatra etc. care adaposteste o sursa de apa (venita prin conducta), servind la distribuirea apei sau ca element arhitectonic decorativ (în parcuri, pe strazi etc.). 2. (Reg.) Izvor. [Pl. si: (rar) fântâne] – Lat. fontana.
cord, CORD1, corduri, s.n. (Anat.) Inima. – Din lat. cor, -dis.
orb, ORB2, OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simtul vazului, care nu vede (deloc). ♢ Expr. A nimerit orbul Braila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care sovaie sa se duca într-un loc necunoscut de teama ca nu va nimeri. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte pareri, 3. Fig. Care pare sa actioneze fara discernamânt; a carui ratiune e întunecata, tulburata de o pasiune, lipsit de clarviziune; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Care denota lipsa de inteligenta, de reflectie, de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumina; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastra oarba sau geam orb = adâncitura în perete, de forma unei ferestre, facuta cu scop arhitectonic. Soba oarba = motiv ornamental de forma unei sobe; soba care are gura în a doua camera. Dusumea oarba = dusumea de scânduri brute asezate distantat, peste care se monteaza parchetul. Cartus orb = cartus fara proiectil, folosit la exercitii, la parade, la demonstratii etc. Camera oarba = camera fara ferestre, destinata unor scopuri speciale (în fizica, în medicina etc.). Put orb = put de mina care nu are iesire directa la suprafata. – Lat. orbus.
făţuitor, FĂŢUITÓR, -OÁRE, fatuitori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Persoana care fatuieste. 2. S.n. Rindea speciala folosita pentru fatuirea sau pentru îndreptarea fetei scândurilor sau a pieselor de lemn. 3. S.f. Unealta cu care se întinde si se netezeste tencuiala aruncata cu mistria pe zid; drisca. 4. S.n. Cutit putin curbat, cu doua mânere, care serveste, în tabacarie, la fatuirea manuala a pieilor. [Pr.: -tu-i-] – Fatui + suf. -lor.
fălţui, FĂLŢUÍ, faltuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prelucra cu faltul pieile tabacite pentru a le reduce si a le uniformiza grosimea. 2. A face unor scânduri, tigle etc. un falt (care sa permita îmbinarea lor). ♦ A executa îmbinarea unor piese de tabla cu ajutorul faltului. 3. A îndoi si a împaturi o coala de hârtie sau o tiparitura (în vederea manipularii, pastrarii sau în vederea brosarii ori a legarii). – Din germ. falzen.
fălcea, FĂLCEÁ, falcele, s.f. Fiecare dintre: a) cele doua talpi ale saniei; b) cele doua brate ale vatalelor de la razboiul de tesut; c) cele doua scândurele între care intra limba melitei; d) stinghiile de lemn care leaga între ele scândurile care formeaza fundul carului; e) cele doua stinghii laterale ale cârceiei carului prin care se leaga tânjala de protap (când se înjuga patru boi); f) cele doua brate de lemn ale piscului (la car); g) cele doua sau patru brate laterale care constituie corpul afetului unui tun sau al unui obuzier. – Falca + suf. -ea.
faun, FÁUN, fauni, s.m. Zeu al fecunditatii din mitologia romana; (sens curent) divinitate romana campestra, protectoare a câmpiilor, padurilor si turmelor, înfatisata ca un barbat cu coarne si cu picioare de tap. – Din lat. faunus.
farmec, FÁRMEC, farmece, s.n. 1. (În basme si în superstitii) Actiunea de a vraji si rezultatul ei; transformare miraculoasa a lucrurilor (în urma unor vraji); mijloace magice întrebuintate pentru o asemenea transformare; vraja, vrajitorie. ♢ Loc. adv. Ca prin farmec = într-un mod miraculos, pe neasteptate, dintr-o data. 2. Ansamblu de calitati (frumusete, gratie etc.) care încânta, atrage pe cineva. Farmecul padurii. ♦ Desfatare, placere, încântare pe care o simte cineva în fata unui lucru fermecator. – Lat. pharmacum.
iodurie, IODURÍE s. f. prezenta a iodului în urina. (< fr. iodure)
iodosulfură, IODOSULFÚRĂ s. f. combinatie a unei ioduri cu o sulfura. (< fr. iodosulfure)
fiord, FIÓRD, fiorduri, s.n. Golf maritim îngust, sinuos si intrat adânc în uscat, cu maluri abrupte si înalte. [Pr.: fi-ord] – Din fr. fjord.
fard, FARD, farduri, s.n. Produs cosmetic alb, rosu, verde, albastru etc. pentru colorat fata, ochii si buzele; dres1, suliman, boia, boiala. – Din fr. fard.
falţ, FALŢ, falturi, s.n. 1. Cleste de forma speciala, folosit la tragerea pe calapod a fetelor încaltamintei. 2. Fiecare dintre bucatile mici de piele care cad în urma prelucrarii pieilor la masina de faltuit. 3. Taietura, scobitura facuta pe marginea unei scânduri, a unei tigle etc., pentru a permite îmbinarea cu alta scândura, tigla etc. cu o taietura corespunzatoare. ♦ Îndoitura facuta de-a lungul marginii unei foi de tabla subtire, pentru a permite îmbinarea cu alta foaie; p. ext. îmbinare astfel realizata. 4. (Poligr.) Bentita de pânza sau de hârtie rezistenta de care se lipesc plansele intercalate într-un volum. – Din germ. Falz[eisen].
oţeli, OŢELÍ, otelesc, vb. IV. 1. Tranz. A mari duritatea unei piese metalice prin calire. 2. Tranz. si refl. Fig. A (se) întari, a (se) fortifica; a (se) cali. 3. Refl. (Reg.) A se ameti de bautura, a se îmbata. – Din otel.
iodism, IODÍSM s. n. intoxicatie cu iod sau cu ioduri. (< fr. iodisme)
oţel, OŢÉL, (2) oteluri, (3) otele, s.n. 1. Aliaj de fier cu carbon (si cu alte elemente), întrebuintat pentru rezistenta, duritatea, tenacitatea si elasticitatea lui. ♢ Loc. adj. De otel = asemenea otelului (ca tarie, rezistenta sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de otel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ţinte, cuisoare cu capul lat si stralucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declansare la pustile si pistoalele de tip vechi, alcatuit din cocos, cremene si amnar. ♢ Expr. A fi iute (sau slab) de otele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Arma. – Din sl. ocĕlŭ.
fleandură, FLEÁNDURĂ, flenduri, s.f. Obiect de îmbracaminte rupt, stricat; zdreanta, buleandra. [Var.: fleándra s.f.] – Cf. sas. f l a n d e r.
betonică, BETÓNICĂ s.f. (Stachys officinalis Trevis) Planta din familia Labiadae, cu înaltimea de aproximativ jumatate de metru, cu tulpina cu sectiunea patrata si plina de noduri, din fiecare nod ramificându-se câte doua frunze, si cu inflorescente violacee, câteodata albe. Frunzele si radacinile se folosesc în medicina. (din lat. betŏnica) [Dictionarul Academiei Regale Spaniole, 2003]
zigoptere, ZIGOPTÉRE s.f. pl. Ordin de insecte cu corpul colorat în albastru sau verde-deschis cu reflexe metalice si doua rânduri de aripi transparente: libelulele. (din fr. zygoptères)
zid, ZID, zíduri, s.n. ♢ Zid chinezesc = (în forma articulata) zidul care despartea în vechime China de Mongolia; fig. (si în forma nearticulata) stavila, opreliste pusa în calea oricarei influente inovatoare din afara. ♦ E x p r. A pune (pe cineva) la zid = a împusca (în urma unei sentinte de condamnare); (fig.) a osândi, a blama, a înfiera. ♦ E x p r. (Mold.) A trai cât zidul Goliei = a trai mult.
orz, ORZ, (1) s.m., (2, 3) orzuri, (3) oarze, s.n. 1. S.m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung si cu spicul format din mai multe rânduri de boabe, cultivate ca plante furajere si industriale (Hordeum); planta care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrana pentru animale, în industrie si în alimentatia omului. ♢ Expr. A strica orzul pe gâste = a darui lucruri deosebite cuiva care nu stie sa le pretuiasca. 2. S.n. pl. Specii de orz (1). 3. S.n. Semanatura, lan de orz (1). – Lat. hordeum.
orzoaică, ORZOÁICĂ s.f. Specie de orz al carei spic este format numai din doua rânduri de boabe, mai bogate în amidon decât ale orzului si folosite la fabricarea berii; orzoaie (Hordeum distichon). ♢ Compus: orzoiaca-de-balta = planta erbacee care creste în apele statatoare sau lin-curgatoare, cu frunze liniare îngramadite la baza tulpinii si cu flori mici, albe-verzui (Vallisneria spiralis). – Orz + suf. -oaica.
sub, SUB2 prep. I. (Introduce un complement circumstantial de loc) 1. (Arata pozitia unei persoane sau a unui lucru care se gaseste sau ajunge mai jos decât cineva sau ceva) Dedesubt. A cazut sub masa. ♢ Expr. A se afla (sau a fi, a se pomeni) sub soare = a exista; a trai. A muri sub cutit = a muri în timpul unei operatii chirurgicale. ♦ (Împreuna cu prep. "de", indica punctul de plecare al unui fenomen) De sub pamânt se aud zgomote. ♦ (Împreuna cu prep. "pe", arata în mod neprecis pozitia sau miscarea unui lucru care se afla mai jos decât altul, dedesubtul altuia) Se plimba pe sub ferestre. 2. (Rar) În. 3. La marginea, la poalele, jos, lânga... Sub zidurile cetatii. II. (Introduce un complement circumstantial de timp) În timpul, pe vremea. Istoria românilor sub Mihai-Voda Viteazul. ♢ (Pop.) Sub seara = pe înserate. Pe sub seara = cam pe seara, spre seara. Sub amiaza (sau amiazazi) = aproape de miezul zilei. III. (Introduce un complement circumstantial de cauza) Iarba ofilita sub arsita soarelui. IV. (Introduce un complement circumstantial de mod) 1. (Exprima un raport de supunere, de dependenta fata de cineva) Avea sub mâna o armata de subalterni. 2. (În expr.) Sub ochii (cuiva) = în prezenta (cuiva), fiind de fata (cineva). A tine (sau a pastra) sub cheie = a tine (sau a pastra) închis, încuiat. A trece (ceva) sub tacere = a tainui (ceva). A fi (sau a se gasi) sub foc = a se gasi în prima linie de lupta. Sub pretext (sau cuvânt, motiv) ca... = invocând un motiv (fals). Sub nici un cuvânt (sau chip) = cu nici un pret, nicidecum, niciodata. Sub semnatura = cu numele semnat (spre confirmare). Sub titlu de... = purtând numele sau titlul de... Sub lozinca... = cu cuvântul de ordine, cu deviza... 3. (Înaintea unui numeral sau a unui nume de cantitate, exprima inferioritatea cantitativa) Mai putin ca... Sub o mie de lei. V. (Introduce nume predicative si atribute) Un spectacol sub asteptari. VI. (Introduce un complement circumstantial de relatie; în expr.) Sub raportul (sau sub acest raport) = din punctul de vedere al... [Var.: (pop.) supt, subt prep.] – Lat. subtus.
flendurit, FLENDURÍT, -Ă, flenduriti, -te, adj. (Fam.; despre îmbracaminte) Zdrentuit. – Fleandura + suf. -it.
mirodenie, MIRODÉNIE, mirodenii, s.f. 1. Nume dat partilor unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncarurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanta aromatica alimentara. 2. Mireasma, aroma, parfum. 3. Numele a doua plante din familia cruciferelor, cu flori placut mirositoare: a) planta cu flori galbene-verzui, care creste la marginea padurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasa. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.
ostreţ, OSTRÉŢ, ostrete, s.n. Fiecare dintre sipcile din care se fac garduri sau diferite îngradituri; vergea de fier; zabrea; p. ext. îngraditura, gard. ♦ Spec. Împletitura, leasa, gard de nuiele sau de trestie, asezat în apa de-a curmezisul unui râu sau al unei balti spre a opri trecerea pestilor si a usura prinderea lor; îngraditura de nuiele fixata în apa pentru închiderea si pastrarea pestilor vii. – Din bg. ostret.
fuscel, FUSCÉL, fuscei, s.m. 1. Fiecare dintre vergelele trecute printre firele de urzeala la razboiul de tesut; vergea, joarda. 2. Fiecare dintre vergele sau scândurile orizontale care formeaza treptele unei scari. 3. Fiecare dintre vergelele verticale ale loitrei carului. 4. (Rar) Cotor de ceapa. [Var.: fuscél, fustél s.m.] – Lat. •fusticellus (< fustis, "bat, tarus").
osmiridiu, OSMIRÍDIU s.n. Aliaj de osmiu si iridiu, caracterizat prin duritate mare, folosit la confectionarea vârfului penitelor de stilou, axelor pentru mecanismele de ceasornic etc. – Din fr. osmiridium.
yeti, YÉTI s.m. Animal sau om ipotetic primitiv, de pe versantul sudic al muntilor Himalaia, "omul zapezilor", "omul padurii". (din fr. yéti)
liber, LÍBER2, -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucura de libertate, de independenta individuala si cetateneasca, care are drepturi politice si cetatenesti depline. ♦ (Despre popoare, state, orase) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri straine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a actiona dupa vointa sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus nici unei constrângeri; slobod. ♢ Liber arbitru = libertate absoluta a vointei omului, postulata la idealismul filozofic1, în opozitie cu determinismul. 3. (Despre actiuni) Care nu este supus unei restrictii cu caracter arbitrar. ♢ Traducere libera = traducere care reda continutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fara sa respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodica, în care normele prozodice, daca apar, sunt aplicate necanonic, dupa dorinta autorului. Intrare libera = intrare fara plata într-o sala de spectacol, pe un stadion etc. Lovitura libera = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitura acordata unei echipe drept compensatie pentru o infractiune sau o greseala comisa de echipa adversa. Profesiune libera = profesiune exercitata de o persoana pe cont propriu (fara sa fie angajata permanent într-o institutie sau întreprindere). ♢ Compus: (Substantivat) liber-profesionist = persoana care exercita o profesiune libera. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul plac, care este în afara obligatiilor (profesionale). ♢ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligatiilor (mai ales profesionale) pe o perioada de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligatiile (profesionale) pe care le are în mod obisnuit, a putea dispune de timpul sau. 5. (Despre banci, scaune, locuinte etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligatii fata de altii; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, usor. ♢ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a tine un discurs, o prelegere etc. fara a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândesti; c) a vorbi fara perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fara ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fara ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) În aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afara, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.
tarod, TARÓD, taroduri, s.n. Burghiu de filetat. – Fr. taraud.
lambă, LÁMBĂ, lambe, s.f. 1. Lant care leaga crucea protapului unui car cu capetele osiei; vatrai. 2. Parte proeminenta a unei piese de lemn sau de metal care se îmbuca în scobitura corespunzatoare a altei piese pentru a asigura o îmbinare perfecta; feder. 3. Vergea lata de lemn care se introduce (cu fiecare jumatate din latimea ei) în ulucele a doua scânduri pentru a le îmbina. – Din tc. lâmba.
land, LÁND, landuri, s.n. Provincie autonoma în organizarea administrativa a Austriei si a Germaniei. – Din germ. Land.
lăstar, LĂSTÁR, lastari, s.m. (Adesea fig.) Ramura tânara care se dezvolta din radacina sau tulpina unei plante lemnoase. ♦ (La pl.) Copacei tineri, crescuti dupa taierea unei paduri (din cioturile ramase). [Pl. si: (n.) lastare] – Din bg. lastar.
lăstăriş, LĂSTĂRÍS, lastarisuri, s.n. Multime de lastari: p. ext. padurice tânara si deasa. – Lastar + suf. -is.
ciocoi, CIOCÓI1, ciocoi, s.m. 1. Termen de dispret pentru un parvenit (mai ales la sate) din rândurile arendasilor, vatafilor etc.; ciocofleandura; p. ext. boier. 2. (Înv.) Fecior în casa, servitor angajat la un boier. – Et. nec.
cioturos, CIOTURÓS, -OÁSĂ, cioturosi, -oase, adj. (Despre copaci, lemne, obiecte de lemn etc.) Cu multe cioturi sau noduri; noduros. ♦ Fig. (Despre mâini, picioare, degete etc.) Cu oasele proeminente (care fac impresia unor crengi sau radacini uscate). [Var.: ciotorós, -oása adj.] – Ciot + suf. -os.
cordenci, CORDÉNCI, cordenciuri, s.n. (Pop.) 1. Piesa componenta a razboiului de tesut, constând dintr-o scândurica lunga cu crestaturi pe o margine, care opreste sulurile sa dea înapoi; cripalca, piedica. 2. Limba melitei. – Cf. c o a r d a.
minte, MÍNTE, minti, s.f. 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a întelege; ratiune, intelect. ♢ Loc. adj. Cu minte = cu judecata normala, sanatoasa; p. ext. întelept. ♢ Loc. adj. si adv. Fara (de) minte = nebun; nesocotit, nesabuit. ♢ Expr. Iesit din minti = nebun; care si-a pierdut cumpatul. A-si iesi din minti = a înnebuni; a-si pierde cumpatul. Întreg (sau zdravan etc.) la minte = cu judecata normala, sanatoasa. A fi în toate mintile = a fi în deplinatatea facultatilor mintale; a fi matur. A-si pierde mintile (sau mintea) sau a nu fi în toate mintile = a înnebuni sau a fi nebun. A învata pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face sa fie mai cu judecata. A se framânta cu mintea sau a-si framânta mintea (sau mintile) = a se gândi mult, a-si bate capul. A-si aduna mintile = a nu mai fi distrat, a se concentra. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune când cineva ramâne uluit si nu mai stie ce sa faca sau ce sa zica. ♦ Gând, cuget; imaginatie; memorie. ♢ Expr. A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trasni cuiva ceva prin minte = a se gândi (dintr-o data) la cineva sau la ceva. A fi dus cu mintea (sau cu mintile) = a fi cufundat în gânduri. A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a) a fi preocupat (de cineva sau de ceva); b) a avea intentia sa faca ceva. 2. Judecata sanatoasa, mod just de a rationa; întelepciune, chibzuinta. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) mintile acasa (sau la loc, la cap) sau a-si baga mintile în cap = a deveni mai întelept, mai chibzuit; a se cuminti. A-si pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva (care nu merita). A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mintile) = a face pe cineva sa-si piarda judecata, sa nu mai stie ce face. A scoate pe cineva din minti = a) a face pe cineva sa-si piarda judecata sanatoasa, a-l zapaci; b) a enerva la culme, a mânia. ♦ Inteligenta, istetime, iscusinta. ♢ Expr. A ajunge (sau a cadea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slabita (din cauza batrânetii). La mintea omului (sau a cocosului) = usor de înteles, clar. 3. Imaginatie, fantezie. – Lat. mens, -ntis.
luminos, LUMINÓS, -OÁSĂ, luminosi, -oase, adj., s.f. I. Adj. 1. Care raspândeste lumina; stralucitor. 2. În care patrunde multa lumina; plin de lumina; luminat2. 3. Fig. Fericit, senin. 4. Fig. Care calauzeste, îndrumeaza; demn de urmat. 5. Fig. Clar, limpede; patrunzator. II. S.f. Planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina dreapta si cu flori albe, care creste la maginea padurilor din regiunile de munte si de deal (Clematis recta). – Lat. luminosus.
rămâne, RĂMẤNE, ramấn, vb. III. 1. Intranz. (Despre fiinte) A sta pe loc, a nu schimba sau a nu parasi locul sau localitatea unde se afla; (despre lucruri) a fi lasat pe loc, a nu fi dus din locul în care se gaseste. ♢ Expr. Ramâi cu bine (sau sanatos, în pace), formula de salut adresata de cei care pleaca celor care ramân. A-i ramâne cuiva inima sau ochii la ceva (sau la cineva) sau a-i ramâne cuiva ceva (sau cineva) la inima = a-i placea cuiva foarte mult un lucru sau o persoana. Sa ramâna între noi, se spune ca îndemn pentru discretie, pentru pastrarea unui secret. ♦ A se opri la cineva sau într-un loc. ♦ A lasa în urma. Humulestii ramân la stânga. ♦ (Urmat adesea de determinarea "în urma") A se lasa sau a fi întrecut de altii; (despre ceas) a marca timpul cu întârziere. ♢ Expr. (Pop.) A ramâne de ceva (sau de cineva) = a se razleti de o ceata, de o tovarasie, a nu mai prinde un vehicul care pleaca. (Reg.) A ramâne de cineva = a supravietui celui care trebuie sa-l sustina, sa-l îngrijeasca. ♦ A muri (pe un câmp de lupta). ♢ Expr. (Fam.) A-i ramâne cuiva oasele (sau ciolanele) undeva = a nu se mai putea întoarce din locuri îndepartate; a muri. ♦ A sta mereu într-un loc; p. ext. a nu se desparti de un obiect, de o parere, de o atitudine; a sta neclintit. ♢ Expr. A ramâne pe drumuri (sau de dârvala)= a-si pierde mijloacele de existenta, a saraci. 2. Intranz. A fi, a se gasi sau a ajunge într-un anumit loc sau într-o anumita situatie; a se opri într-o anumita atitudine, a se mentine sub un anumit aspect. ♢ Expr. A ramâne numai cu... = a nu mai avea decât... A ramâne pe gânduri = a medita, a reflecta. A ramâne de minciuna = a se dovedi mincinos. A ramâne balta = a fi întrerupt, neterminat, nerezolvat. A ramâne pe mâna cuiva = a ajunge, a fi la cheremul cuiva. A ramâne de rusine = a se face de râs. A ramâne ars (sau oparit, fript), se spune când cineva pierde cu totul puterea de a se stapâni în fata unei situatii. A ramâne bun platit, se zice când nu se mai poate reveni asupra unei plati considerate de una dintre parti ca insuficienta sau gresit calculata. A ramâne grea = a fi însarcinata. A ramas înteles sau ramânem întelesi, se spune ca încheiere a unei discutii, dupa ce sa ajuns la un acord. (Pop.) A ramâne (tot) pe a (cuiva) = a se hotarî un lucru dupa vointa cuiva, renuntându-se la punctele de vedere ale celorlalti. (Rar) A-i ramâne cuiva pe brate = a ajunge în sarcina cuiva. Cum ramâne (cu)...? = ce se întâmpla (cu)...? ce hotarâre luam în privinta...? 3. Intranz. A continua sa existe, a pastra aceeasi stare, a dainui, a nu se schimba. ♢ Expr. A ramâne cu zile = a continua sa traiasca, a scapa cu viata, a fi lasat în viata. ♦ A se pastra, a se mentine în constiinta oamenilor prin valoarea pe care o reprezinta. ♦ A supravietui. ♦ A se afla, a ajunge, a trece în posesiunea cuiva. 4. Intranz. A se mentine ca un rest dupa consumarea partii cu care forma un tot; a prisosi. ♢ Expr. Mult a fost, putin a ramas, se spune, ca încurajare, când dintr-un lucru greu s-a efectuat cea mai mare parte. A nu-i (mai) ramâne cuiva decât sa... = a nu se gasi pentru cineva alta solutie decât sa... A ramâne pentru alta data = a se amâna pentru o data ulterioara. Nu mai ramâne (nici o) îndoiala = exista siguranta ca... Nu (mai) ramâne vorba sau mai ramâne vorba ? = e sigur, nu mai e de discutat. 5.Tranz. (Reg.; în legatura cu o actiune de întrecere, de concurenta etc.) A lasa pe cineva în urma; a-l întrece, a-l bate, a-l învinge. [Perf.s. ramasei, part. ramas. – Var.: ramâneá vb. II] – Lat. remanere.
bombă, BÓMBĂ, bombe, s.f. 1. Proiectil aerodinamic încarcat cu materie exploziva, incendiara etc., care se arunca din avion asupra obiectivelor terestre; (rar) proiectil de tun. ♢ Bomba atomica (sau nucleara) = bomba bazata pe energia nucleara, cu o putere de distrugere extraordinara. 2. (În sintagma) Bomba vulcanica = bucata de lava aruncata în aer din crater si rotunjita prin învârtirea în atmosfera. 3. (În sintagma) Bomba calorimetrica = vas rezistent de metal întrebuintat pentru determinarea caldurii de ardere a unei substante. 4. Fig. (Sport) Lovitura de minge trasa puternic spre poarta. 5. Fig. (Arg.) Stire senzationala. 6. Fig. (Arg.) Spelunca. – Din fr. bombe.
liană, LIÁNĂ, liane, s.f. Nume generic dat plantelor cu tulpina foarte lunga, subtire si flexibila, care se agata sau se încolacesc pe trunchiurile sau ramurile copacilor, pe ziduri etc. [Pr.: li-a-] – Din fr. liane.
exterioriza, EXTERIORIZÁ, exteriorizez, vb. I. Tranz. si refl. A comunica, a exprima, a manifesta gânduri sau sentimente prin cuvinte, gesturi etc. [Pr.: -ri-o-] – Fr. extérioriser.
dinainte, DINAÍNTE, adv. 1. În fata, înainte. ♢ Pe dinainte = prin fata. ♢ Loc. adj. De dinainte = din fata. ♢ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gândurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu îndrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate în fata cuiva. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Rândul dinainte. ♦ (Substantivat, în forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal. 2. De mai înainte, de mai de mult. ♢ (Adjectival, invar.) Asta-i lelea dinainte Care ne facea placinte (JARNÍK-BÎRSEANU). ♢ Loc. adj. De dinainte = de mai înainte, de adineaori. ♦ Din timp, de cu vreme. – Din de4 + înainte.
laz, LAZ, lazuri, s.n. (Reg.) Teren de curând despadurit, transformat în loc arabil sau în pasune. – Din scr., ucr. laz.
limbă, LÍMBĂ, limbi, s.f. I. Organ musculos mobil care se afla în gura, servind la perceperea gustului, la mestecarea si la înghitirea alimentelor, la om fiind si organul principal de vorbire. ♢ Expr. A-si înghiti limba = a) a mânca cu pofta; b) a se abtine de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tacut. A alerga (sau a umbla) dupa ceva (sau dupa cineva) cu limba scoasa = a cauta cu orice pret sa obtina sau sa gaseasca ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i iesi) limba de-un cot = a) a-si pierde respiratia, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limba de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limba lunga sau a fi lung de limba (sau limba lunga) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncarime de (sau vierme la) limba = a fi limbut, a nu pastra o taina. A fi slobod la limba (sau limba sloboda) = a spune multe cu sinceritate si fara prudenta, a spune si ce nu trebuie. A-si scurta limba = a vorbi mai putin. A scurta (sau a taia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva sa vorbeasca. A prinde (la) limba = a capata curaj, a începe sa vorbeasca. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngrosa cuiva) limba sau a nu avea limba (de grait) = a nu avea curajul sa vorbeasca. A-si pune frâu la limba sau a-si tine (sau baga) limba (în gura) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tacea. (A avea) limba ascutita (sau rea, de sarpe) = (a fi) rautacios, malitios în tot ce spune. A întepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limba = a descoase pe cineva, a cauta sa afle tainele cuiva. A fi cu doua limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fatarnic, prefacut. A-si musca limba = a regreta ca a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limba = a nu-si putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcatuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care acestia îsi exprima gândurile, sentimentele si dorintele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunitati umane, istoric constituita, caracterizat prin structura gramaticala, fonetica si lexicala proprie. ♢ Limba comuna = a) stadiu în evolutia unei limbi, anterior diferentierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace si procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei si sentimente. Limba surdomutilor. 4. (Înv. si reg.) Vorba, cuvânt; grai, glas. ♢ Expr. Cu limba de moarte = ca ultima dorinta (exprimata pe patul mortii). A lega pe cineva cu limba de moarte = a obliga pe cineva (prin juramânt) sa-ti îndeplineasca o ultima dorinta, exprimata înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situatiei armatei inamice. 6. (Înv. si arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeasi limba; popor, neam, natiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamana formal sau functional cu limba (I). 1. Bara mobila de metal, agatata în interiorul clopotului, care, prin miscare, loveste peretii lui, facându-l sa sune. 2. Fiecare dintre aratatoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesneste încaltarea pantofilor; încaltator. 4. Bucata de piele, de pânza etc. lunga si îngusta, care acopera deschizatura încaltamintei în locul unde aceasta se încheie cu siretul. 5. Lama de metal a unui cutit, a unui briceag etc. 6. Flacara de forma alungita. ♦ Fâsie de lumina care strabate întunericul. 7. Fâsie lunga si îngusta de pamânt, de padure etc. 8. Deschizatura, gura lasata la cotetul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscarita; limba-boului = planta erbacee acoperita cu peri aspri si teposi, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) feriga mica cu rizom scurt si târâtor, de obicei cu o singura frunza penata compusa (Botrychium lunaria); b) planta erbacee cu flori de culoare albastruie-liliachie, care creste în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mieluselului) = planta erbacee acoperita cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arariel (Borago officinalis); limba-oii – a) planta erbacee cu frunze dintate si spinoase, cu flori purpurii, care creste prin locuri umede si mlastinoase (Cirsium canum); b) mica planta erbacee cu frunzele dispuse în rozeta si cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-pestelui = planta erbacee cu frunzele verzi-albastrui si cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasa si flori rosii, albe sau galbene; limba-sarpelui = feriga mica cu rizomul lung, cu o singura frunza, de forma ovala, raspândita prin locurile umede, prin tufisuri si paduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = planta erbacee cu tulpina dreapta, cu frunze lanceolate si cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limba-de-mare = peste marin cu corpul oval si asimetric, cu ambii ochi situati pe o singura parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.
intertip, INTERTÍP s. n. masina tipografica de cules si turnat rânduri, mai perfectionata decât linotipul. (< fr. intertype)
lucarii, LUCÁRII s.f. pl. Sarbatoare a padurilor sacre, pe care romanii o celebrau la 19 sau la 21 iulie. – Din lat. Lucaria.
ludlow, LÚDLOW s.n. (Tipogr.) Masina de turnat rânduri, asemanatoare cu linotipul, dar fara claviatura si magazie de matrite, folosita pentru culegerea de titluri, lucrari de ornament etc. – Cu. fr.
luminiş, LUMINÍS, luminisuri, s.n. 1. Suprafata fara arbori în cuprinsul unei paduri; poiana, colnic. 2. Portiune de cer senin. ♦ Pata de lumina. 3. (Rar) Lumina (I 1). – Lumina + suf. -is.
ciripie, CIRIPÍE, ciripii, s.f. (Reg.) Sfoara muiata în vopsea (rosie), pe care o întinde dulgherul pentru a trage linii drepte pe scânduri, pe bârne etc. ♢ Expr. (A merge sau a se duce, a trage) ca pe ciripie = (a merge sau a se duce, a trage) drept, în linie dreapta. – Din tc. çirpi.
citadelă, CITADÉLĂ, citadele, s.f. (Adesea fig.) 1. Mica fortareata situata în incinta unei cetati, a unui oras, care servea ca rezistenta si ca ultim refugiu al celor asediati. ♦ P. gener. Oras (întarit). 2. Fortareata, castel, cetate ridicata în afara zidurilor unui oras, care servea ca post avansat pentru apararea acestuia. – Din fr. citadelle, it. cittadella.
confidenţă, CONFIDENŢĂ, confidente, s.f. Încredintare, marturisire a unor gânduri intime, a unei taine; destainuire. – Din fr. confidence, lat. confidentia.
copt, COPT2, COAPTĂ, copti, coapte, adj. I. 1. (Despre alimente) Care a fost supus, fara apa sau alt lichid, actiunii focului pentru a putea fi mâncat. ♢ Expr. (Fam.) Mort-copt = cu orice pret, neconditionat, neaparat. 2. (Despre fructe si plante) Ajuns la deplina dezvoltare sub actiunea unor conditii naturale; bun de mâncat. ♢ Expr. Pica de coapta! = a) excesiv de copt, foarte copt; b) (fig.) întrece masura obisnuita, formidabil, culmea! II. Fig. 1. (Despre actiuni, situatii, conditii etc.) Care e gata, bun (de)..., potrivit (sa)..., pregatit (pentru)... 2. (Despre oameni sau despre mintea, gândurile lor) Matur, deplin dezvoltat. III. (Despre abcese, bube etc.) Care a facut puroi si este gata sa se sparga. – Lat. coctus.
lăptoc, LĂPTÓC, laptoace, s.n. Jgheab de scânduri prin care trece apa la moara, pentru a învârti roata; scoc, uluc. [Var.: (reg.) latóc s.n.] – Din ucr. lotók (prin etimologie populara).
lied, LIED, lieduri, s.n. Compozitie muzicala (vocala) cu caracter liric, facuta pe textul unei poezii scurte. [Pr.: lid] – Din germ. Lied.
limbaj, LIMBÁJ, limbaje, s.n. 1. Sistem de comunicare alcatuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care acestia îsi exprima gândurile, sentimentele si dorintele; limba, grai. 2. Limba unei comunitati umane istoriceste constituita. 3. Mod specific de exprimare a sentimentelor si a gândurilor în cadrul limbii comune sau nationale. ♢ Limbaj comun = a) fel de a se exprima simplu, nepretentios; limba obisnuita; b) mijloc, baza de întelegere. ♦ Fig. Mijloc de exprimare a ideilor sau a sentimentelor prin culoare, sunete muzicale etc. 4. (Inform.) Sistem de caractere si simboluri folosit în programare. [Pl. si: limbajuri] – Limba + suf. -aj (dupa fr. langage).
linograf, LINOGRÁF, linografe, s.n. Masina tipografica de cules si de turnat rânduri, asemanatoare cu linotipul. – Din fr. linographe.
linotip, LINOTÍP, linotipuri, s.n. Masina tipografica care (prin apasarea unor clape) culege si toarna literele în rânduri întregi. – Din fr. linotype.
listă, LÍSTĂ, liste, s.f. Foaie, document, act (scris de mâna sau tiparit) care contine o enumerare de persoane, fiinte, obiecte, date etc.; însirare, într-o anumita ordine, a unor nume de persoane sau de obiecte, a unor date etc. ♢ Lista de bucate sau (rar) de mâncare = foaie pe care sunt înscrise mâncarurile si bauturile care se servesc într-un local de consum. ♦ Lista civila = suma pe care o poate cheltui anual din fondurile statului o familie monarhica sau seful statului pentru nevoile personale. ♦ Fig. Enumerare orala. – Din fr. liste.
internodal, INTERNODÁL, -Ă adj. între doua noduri ale unei tulpini. (< fr. internodal)
internod, INTERNÓD s. n. portiune a tulpinii între doua noduri; meritala. (< germ. Internodium, it. internodo)
munci, MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfasura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupatie; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pamântul, câmpul. 2. Refl. A-si da osteneala; a se stradui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. si pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. si intranz. (Înv. si pop.) A suporta suferinte fizice sau morale; a se chinui, a patimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferinte (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ♢ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se framânta. – Din sl. monciti.
mediantă, MEDIÁNTĂ, mediante, s.f. (Muz.) Treapta a treia sau a sasea a modurilor major si minor; acordul minor al acestei trepte. [Pr.: -di-an-] – Din fr. médiante.
duce, DÚCE1, duc, vb. III I. Tranz. 1. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva dintr-un loc si al pune în altul. ♢ Expr. a duce (pe cineva) la groapa = a conduce un mort la locul de înmormântare. 2. A lua pe cineva cu sine spre a-l conduce, a-l îndruma, a-l introduce undeva; a conduce. ♢ Expr. A duce (pe cineva) cu vorba (sau cu minciuna) = a-i promite (cuiva) mereu ceva, amânând îndeplinirea promisiunii; a însela (pe cineva) facându-i promisiuni mincinoase. (Fam.) A duce (pe cineva) cu zaharelul (sau de nas, cu cobza, cu presul) = a însela, a amagi (cu promisiuni mincinoase). A se lasa dus (de gânduri, de visare etc.) = a se lasa cuprins, coplesit de gânduri. A-l duce pe cineva gândul (sau mintea, capul la ceva) = a-i veni cuiva ceva în minte; a se pricepe (sa faca ceva); a face ceva. ♦ Intranz. (Despre un drum) A conduce sau a ajunge într-un anumit loc, a da în... ♦ Intranz. Fig. A avea drept rezultat. 3. A deplasa pentru a apropia de cineva sau ceva; p. ext. a apropia de cineva sau ceva. Duce lingura la gura. 4. A transmite vesti, vorbe, raspunsuri, salutari etc. 5. A-si petrece viata, zilele etc. într-un anumit fel; a trai. ♢ Expr. A o duce în... = a nu mai înceta cu..., a o tine în... A nu o (mai) duce (mult) = a nu mai avea mult de trait, a fi pe moarte. 6. A îndura, a suporta, a rabda, a suferi. ♢ Expr. A duce grija (cuiva sau a ceva) = a) a fi îngrijorat sa nu (i) se întâmple ceva rau; b) a se interesa, a se ocupa îndeaproape (de cineva sau de ceva). A(-i) duce dorul = a) a-i fi dor de cineva; b) a fi dornic de ceva, a simti lipsa unui lucru. 7. A purta razboaie, lupte, tratative etc. 8. A depune, a presta o munca. ♢ Expr. A (o) duce la capat (sau la îndeplinire, la bun sfârsit) = a îndeplini (în bune conditii) ceva. 9. A trage, a trasa linii. II. Refl. 1. A merge, a se deplasa, a se misca, a pleca undeva sau catre cineva. ♢ Expr. A se duce drept (sau într-un suflet, glont, pusca, întins)= a merge undeva repede, fara ocol. (Pop.) A se duce dupa cineva = a se marita. A se tot duce = a merge fara încetare. A se duce cu Dumnezeu (sau în plata, în stirea lui Dumnezeu, în plata Domnului) = a merge unde vrea, unde poate, oriunde. A se duce de râpa = a se prapadi, a se distruge; a se cheltui; a decadea. Du-te-ncolo! = exclamatie prin care se exprima neîncrederea fata de ceea ce spune cineva. (În imprecatii) Du-te (sau duca-se) dracului! (Substantivat) Du-te-vino = miscare continua (si intensa) încoace si încolo. (Pop.) Duca-se pe pustii = a) dracul; b) epilepsie. ♦ A colinda, a cutreiera (fara tinta). ♦ A pluti pe apa sau a zbura în aer. 2. (Despre vesti, zvonuri etc.) A se raspândi, a se împrastia. 3. Fig. A trece; a disparea. 4. A muri; a se sfârsi. III. Intranz. A rezista la... – Lat ducere.
mânui, MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealta, o arma cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mâna + suf. -ui.
interlock, INTERLÓCK s. n. 1. masina de tricotat cu doua rânduri de ace pe un singur cilindru. ♢ tricot desirabil. 2. sistem de legatura sincrona între aparatul de cinematografiat si dispozitivul de înregistrat sunetele pe film. (< engl., fr. interlock)
interlinie, INTERLÍNIE s. f. 1. (poligr. traditionala) linie de plumb mai putin înalta decât literele, la raritul rândurilor de text; dursus. 2. linie la suprafata tegumentelor, traiectul unei articulatii. (< fr. interligne)
interliniar, INTERLINIÁR/INTERLINEÁR, -Ă adj. scris între linii, între rânduri. (< fr. interlinéaire, lat. interlinearis)
taxid, TAXÍD, taxiduri, s.n. (Înv.) Calatorie pe care o faceau negustorii (în strainatate) pentru a vinde sau a cumpara marfa.•• Marfa adusa (din tari straine). – Ngr. taxidi.
longrină, LONGRÍNĂ, longrine, s.f. Grinda de lemn, de otel sau de beton armat, folosita drept cofraj lateral pentru o îmbracaminte rutiera de beton, în cursul executarii acesteia. ♢ Longrina de deraiere = sina de otel fixata paralel cu sinele caii ferate, pe poduri si la curbe, pentru a reduce pericolul de deraiere. – Din fr. longrine.
lombard, LOMBÁRD, lombarduri, s.n. 1. Împrumut sau avans de bani având drept garantie efecte publice (titluri de renta, actiuni, obligatiuni etc.), obiecte de valoare etc., depuse ca gaj. 2. Institutie de credit care acorda astfel de împrumuturi. – Din germ. Lombard, fr. lombard, it. lombardo.
logopatie, LOGOPATÍE, logopatii, s.f. Defect de vorbire care consta în exprimarea neclara, confuza a gândurilor. – Din fr. logopathie.
meredeu, MEREDÉU, meredeie, s.n. (Reg.) 1. Minciog. 2. Unealta de lemn pentru framântat casul, în forma de furculita sau de scândurica cu zimti. – Et. nec.
metafosfat, METAFOSFÁT, metafosfati, s.m. Sare a acidului metafosforic. ♢ Metafosfat de sodiu = sare de sodiu a acidului metafosforic, care se prezinta ca o masa amorfa, sticloasa, utilizata la dedurizarea apei, în tabacarie etc. – Din fr. métaphosphate.
meterez, METERÉZ, metereze, s.n. 1. Întaritura sau parte dintr-o întaritura militara din trecut; val2. ♦ P. gener. (Rar) Întaritura la stâlpii unui pod. 2. (Înv.) Parapet (la partea superioara a zidurilor si turnurilor de aparare ale unei cetati); crenel. [Pl. si: meterezuri] – Din tc. meteris.
consonant, CONSONÁNT, -Ă, consonanti, -te, adj. (Muz.: despre acorduri) Care este format din consonante (1); armonios. ♦ (Despre cuvinte) Care are o terminatie asemanatoare cu a altui cuvânt. – Din lat. consonans, -tis, fr. consonant.
dezbârci, DEZBÂRCÍ, dezbârcésc, vb. IV. ~ Tranz. A îndeparta cutele, ridurile; a netezi. (pref. dez- + zbârci)
melegar, MELEGÁR1, melegare, s.n. (Reg.) Loc special amenajat pe un strat de gunoi de grajd, în care se cultiva rasadurile; rasadnita. – Din magh. melegágy.
muchier, MUCHIÉR, machiere, s.n. Rindea care serveste la îndreptatul muchiilor scândurilor. [Pr.: -chi-er] – Muchie + suf. -ar.
intercalar, INTERCALÁR, -Ă adj. intercalat. o cultura ~a = cultura unei plante timpurii printre rândurile de plante târzii ale unei alte culturi. (< fr. intercalaire)
mult, MULT, -Ă, multi, -te, adj., adv. 1. Adj. Care se afla în mare numar, în cantitate mare sau în sorturi diferite; de intensitate deosebita, de proportii mari, de durata lunga. ♢ Loc. adv. De (mai) multe ori sau in (mai) multe rânduri = în mod repetat, adesea. ♢ Expr. A nu mai avea zile multe = a fi aproape de moarte. ♦ (Substantivat, n. pl.) Lucruri, fapte, întâmplari numeroase (si variate). ♢ Expr. A nu sti multe = a) a trece repede la actiune, a lua hotarâri energice; b) a se supara usor. Mult cu multul sau multul cu mult = oricât de mult, foarte mult. Multe (si de) toate = lucruri de tot felul; probleme variate. Multe si marunte = a) lucruri, probleme de tot felul; b) fleacuri, nimicuri. Si mai multe nu = neaparat, cu orice pret. 2. Adv. În cantitate însemnata, în mare masura; în mod intens, staruitor; cu valoare mare; pe o distanta mare; în timp îndelungat; de repetate ori. ♢ Cu mult = în foarte mare masura. Cel mult = a) maximum; b) în cel mai bun caz. Mai mult = a) în special, mai ales, îndeosebi; b) (reg.; în constructii negative) de acum înainte, din acest moment. De mult = a) dintr-o vreme îndepartata, de altadata; din vechime; b) de timpuriu, devreme. ♢ Loc. conj. De mult ce = din cauza, datorita cantitatii, duratei, intensitatii (extreme) etc. ♢ Expr. Mai mult sau mai putin = oarecum, relativ. (Asta) e prea mult = (asta) întrece masura, depaseste ceea ce trebuie sau se cuvine. Mult si bine = vreme îndelungata. A nu mai avea mult = a) a fi aproape de sfârsitul unei actiuni; b) a fi aproape de sfârsitul vietii, a nu mai avea de trait decât putine zile. ♦ (Înv. si reg.; înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, da acestora valoare de superlativ) în cel mai înalt grad; foarte, extrem. [Gen.-dat. pl. m. si f. multora] – Lat. multus, -a, -um.
convecţie, CONVÉCŢIE, convectii, s.f. 1. Miscare ascendenta a aerului, de natura termica sau dinamica. 2. Miscare de ansamblu a particulelor unui fluid. ♢ Convectia caldurii = transmiterea caldurii cu ajutorul curentilor de fluid naturali sau artificiali. Curenti de convectie = miscare pe verticala a partilor unui fluid, determinata de inegalitatea densitatilor acestor parti. Convectie electrica = deplasare macroscopica a unui mediu încarcat cu electricitate. – Din fr. convection.
microsporocit, MICROSPOROCÍT, microsporocite, s.n. (Bot.) Celula mama a polenului, care are în nucleu doua rânduri de cromozomi, adusi de gametul femel si de cel mascul. – Din engl. microsporocyte.
mied, MIED, mieduri, s.n. (Pop.) Hidromel. – Din sl. medŭ.
mimic, MÍMIC, -Ă, mimici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Arta de a exprima pe scena, prin miscarile fetei (si prin gesturi), sentimente si idei. ♦ Ansamblu de modificari ale fizionomiei, care exteriorizeaza anumite sentimente sau gânduri; expresie a fetei, mina2. 2. Adj. Care se refera la mim (2) sau la mimica (1); de mim (2). – Din fr. mimique.
mijloc, MÍJLOC, (I 2) mijlocuri, (II) mijloace, s.n. I. 1. Punct care se gaseste la egala departare de doua extreme; centru; loc aflat în interiorul unui spatiu, la oarecare distanta de margine. ♢ Loc. adj. De mijloc = situat între limita superioara si cea inferioara; mijlociu. ♢ Loc. adv. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spatiul care separa doua persoane sau doua lucruri. ♢ Loc. prep. Prin mijlocul... = printre. Din mijlocul... = dintre. În mijlocul... = între2. ♢ Expr. A fi la mijloc = a fi în cauza, în joc. A fi ceva la mijloc = a fi ceva nelamurit, necunoscut la baza unui lucru. A se pune (sau a sta) la mijloc = a interveni între doua persoane care se cearta, pentru a le împiedica sa se încaiere; a media într-un conflict. A-si pune capul (sau gâtul) la mijloc = a fi sigur de cele ce afirma; a garanta. 2. Nume dat anumitor parti ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrala a obiectului respectiv. 3. Parte a corpului omenesc cuprinsa între torace si solduri; talie, brâu. ♢ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a tine etc.) de mijloc = a petrece bratul în jurul taliei cuiva (în semn de afectiune). 4. (Înv.) Mediu1, ambianta. 5. Moment situat la aceeasi departare de începutul si sfârsitul unei actiuni, al unei perioade de timp; jumatate. ♢ Loc. adv. La mijloc = între doua momente; între un moment trecut si cel prezent. ♢ Loc. prep. În mijlocul... = în cursul..., în toiul..., în puterea... ♦ (Înv.) Veacul (sau vârsta) de mijloc = evul mediu. ♦ Parte a unei actiuni, a unei naratiuni etc. situata între începutul si sfârsitul ei. 6. (Înv. si pop.) Ceea ce are calitatea, valoarea situata între o limita superioara si alta inferioara. ♢ Loc. adj. De mijloc = mijlociu, potrivit, mediocru. (Expr.) Cale (sau drum) de mijloc = pozitie intermediara între doua extreme, solutie moderata sau de compromis; atitudine ponderata. II. 1. Ceea ce serveste ca unealta pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilitati (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; p. ext. cale, metoda, procedeu. ♦ Chip, fel. ♦ Posibilitate, putinta. 2. (Concr.; la pl.) Unelte, utilaj. ♢ Mijloace de munca = totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul carora oamenii actioneaza asupra obiectelor muncii, modificându-le potrivit scopului urmarit de ei. Mijloace de productie = totalitatea obiectelor muncii si a mijloacelor de munca pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale. Mijloace de circulatie (sau de locomotie) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 3. (Concr.) Avere, bani, resurse, fonduri. [Acc. si: mijlóc] – Lat. medius locus.
moale, MOÁLE, moi, adj. I. 1. Care cedeaza usor la apasare, modificându-si forma; p. ext. afânat, pufos. ♢ Carne moale = carne fara oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât sa nu fie complet coagulat. Lipire moale = operatie de îmbinare, cu ajutorul unui metal strain în stare de fuziune, a doua piese metalice care nu se încalzesc în prealabil. ♢ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trai (ori a se aseza) pe moale = a duce o viata linistita, fara griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ♢ (Pop.) Moalele capului = fontanela; p. ext. crestetul capului. ♦ (Despre gura, buze) Carnos, fraged. ♦ Molesit, flasc; puhav. ♦ Putin consistent; subtire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspat; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspat, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; malaiet. ♦ Flexibil, elastic. 2. (Despre terenuri) Umed, reavan, jilav. 3. (Despre metale si aliaje) Cu duritate mica; care poate fi usor îndoit, zgâriat etc. 4. (Despre fiinte, despre corpul sau despre parti ale corpului lor) Fara rezistenta, fara putere; debil, slab, plapând; gingas, delicat. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlaguit. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de vointa; apatic, indolent; bleg, lenes; cu fire slaba, nehotarâta, influentabila. ♢ Expr. A o lasa (mai) moale = a ceda, a face concesii. II. 1. Cu suprafata neteda, fara asperitati; neted. ♦ Catifelat, matasos; placut la atingere. 2. Necolturos, rotunjit, unduios; p. ext. armonios, delicat. 3. (Despre culori, lumina sau izvoare de lumina, sunete). Lipsit de stridenta, cu intensitate scazuta; domol, potolit; blând. 4. (Fon.; în opozitie cu dur; în sintagmele) Consoana moale = consoana palatalizata. Pozitie moale = pozitia unui sunet urmat de o silaba care contine o vocala palatala. 5. (Despre vreme, atmosfera, anotimpuri reci etc.) Caldut (si umed); p. ext. placut, blând. 6. (Despre fiinte, despre însusiri si manifestari ale lor) Domol; blând, blajin. 7. (Despre miscari) Usor, abia simtit; încet, lent; lipsit de vlaga; slab. ♦ Care se misca încet, lin, domol; (despre fiinte) lipsit de vioiciune, de sprinteneala. – Lat. mollis, -e.
mod, MOD, moduri, s.n. 1. Fel de a fi, de a se manifesta al cuiva sau a ceva; fel în care se efectueaza ceva; cale, procedeu, metoda. ♢ (Ec. pol.) Mod de productie = fel istoriceste determinat în care oamenii produc bunurile necesare existentei lor caracterizând o orânduire sociala si determinând-o din punct de vedere istoric. ♦ (Gram.; în sintagmele) Adverb de mod = adverb care arata felul cum apare actiunea, starea sau însusirea exprimata de un verb. Complement circumstantial de mod = complement circumstantial care arata cum sau în ce masura se desfasoara sau apare la un moment dat o actiune, o stare sau o însusire. Propozitie circumstantiala de mod = propozitie care arata felul cum se desfasoara actiunea din regenta sau cum se înfatiseaza o calitate din regenta. 2. Categorie gramaticala specifica verbului, prin care se exprima felul cum prezinta vorbitorul actiunea; fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprima aceasta categorie. 3. Caracterul unei succesiuni de sunete care alcatuiesc o piesa muzicala, determinat de o anumita ordine si natura a intervalelor componente si de o anumita functie a diferitelor sunete fata de sunetul fundamental. – Din lat. modus, it. modo.
motan, MOTÁN, motani, s.m. Masculul pisicii; cotoi, motoc, pisoi. ♦ Epitet dat unei persoane tacute, ascunse, ipocrite, care nu-si exteriorizeaza gândurile sau sentimentele. – Et. nec.
molie, MÓLIE, molii, s.f. Nume generic dat mai multor specii de fluturi mici de noapte, ale caror larve rod lucrurile de origine vegetala sau animala. ♢ Compuse: molia-zidurilor sau molie-de-casa = mic crustaceu terestru cu corpul oval, cenusiu, care traieste în locuri umede si întunecoase (Oniscus murarius); molia-stupilor = gaselnita1. – Din sl. molĩ.
moloz, MOLÓZ, molozuri, s.n. Sparturi si pulbere de tencuiala, caramida si mortar, provenite din darâmarea unor ziduri sau dupa executarea unor lucrari de zidarie. – Din tc. moloz.
clocotitor, CLOCOTITÓR, -OÁRE, clocotitori, -oare, adj. 1. (Despre lichide sau materii lichefiate) Care clocoteste; fierbinte. ♦ (Despre mase de apa) Agitat si zgomotos. 2. Fig. (Despre sentimente, pasiuni, gânduri) Aprins, gata sa se dezlantuie. 3. Fig. Rasunator, zgomotos. – Clocoti + suf. -tor.
cloş, CLOS, closuri, s.n. Croiala larga, în forma de clopot, cu falduri ori evazata, cu firele tesaturii asezate oblic. ♢ (Adjectival) Rochie clos. – Din fr. cloche.
cloşat, CLOSÁT, -Ă, closati, -te, adj. (Despre fuste) Croit cu falduri, evazat, cu firele tesaturii asezate oblic; clos. – Cf. fr. c l o c h e r.
coardă, COÁRDĂ1, coarde, s.f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; struna. ♢ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibila (sau simtitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lauda, a maguli pe cineva. A întinde coarda pâna se rupe (sau plesneste) sau a întinde prea tare coarda = a împinge pâna la extrem o situatie, a depasi limitele îngaduite într-o situatie data. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ♢ Coarda vocala = fiecare dintre formatiile ligamentoase simetrice care apartin laringelui si prin vibrarea carora se produc sunete. Coarda dorsala = schelet intern situat în partea dorsala la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoara, par etc. care tine întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe sau extremitatile unui arc de cerc. 4. Sfoara care leaga bratele ferastraului si care, prin rasucire cu o pana, întinde pânza metalica a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri sa iasa sau sa cada de pe ring. 6. Frânghie sau sfoara mai groasa de care se servesc gimnastii pentru a executa diverse exercitii; frânghie cu care se joaca copiii, sarind ritmic peste ea; frânghie folosita de alpinisti în ascensiuni. 7. Ramura (tânara si elastica) a butucului vitei de vie. ♦ Fiecare dintre vitele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vâna, nerv, muschi, tendon, ligament (care se încordeaza la anumite miscari). 9. Suvita consistenta desprinsa dintr-o masa de sirop de zahar care a fiert prea mult si este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârna sau grinda mare si groasa care sustine tavanul casei (si de care se atârna diferite lucruri). [Pl. si: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri dupa fr. corde).
monocord, MONOCÓRD, -Ă, monocorde, adj., s.n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singura coarda; care vibreaza într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S.n. Stravechi instrument muzical cu o singura coarda. [Pl. si: (2) monocorduri] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.
monolog, MONOLÓG, monoloage, s.n. 1. Scena dintr-o lucrare dramatica în care un personaj, fiind singur pe scena, îsi exprima cu glas tare gândurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiza psihologica, prin care personajul supune introspectiei propriile sentimente. ♦ Lucrare dramatica de proportii reduse, destinata sa fie interpretata de catre un singur actor. 2. Vorbire neîntrerupta a cuiva, fara a da altuia timp pentru replica; vorbire cu sine însusi. [Pl. si: monologuri] – Din fr. monologue.
neîmpădurit, NEÎMPĂDURÍT, -Ă, neîmpaduriti, -te, adj. Care nu este împadurit; fara paduri. – Ne- + împadurit.
nemilă, NEMÍLĂ s.f. (Rar) Lipsa de mila1; cruzime; p. ext. caracter al celui nemilos; duritate, asprime. – Ne- + mila1.
nitrura, NITRURÁ, nitrurez, vb. I. Tranz. A trata termochimic anumite oteluri pentru a le mari duritatea la suprafata, prin încalzirea lor într-o atmosfera de amoniac si prin racire lenta. – Din fr. nitrurer.
noduros, NODURÓS, -OÁSĂ, nodurosi, -oase, adj. 1. (Despre sfori, ate, tesaturi) Care are (multe) noduri (1). 2. (Despre arbori, lemne, diverse plante) Cu noduri (2), plin de noduri. 3. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Cu articulatii proeminente sau cu proeminente; ciolanos. [Var.: (pop. nodorós, -oása adj.] – Nod + suf. -uros.
contrapantă, CONTRAPÁNTĂ, contrapante, s.f. Panta opusa unei alte pante în cadrul unei vai fluviale sau glaciare, cu formatii geologice de duritati si vârste diferite. – Din fr. contrepente.
comis, CÓMIS, comisi, s.m. Mare dregator în Moldova si în Ţara Româneasca, în evul mediu, care avea în sarcina sa caii si grajdurile curtii domnesti, precum si aprovizionarea cu furaje. – Din ngr. kómis.
nestemată, NESTEMÁTĂ, nestemate, adj. (în sintagma) Piatra nestemata (si substantivat, f.) = mineral rar, cu aspect atragator si duritate mare, folosit mai ales pentru podoabe; piatra pretioasa, piatra scumpa. ♦ P. ext. (Rar) De piatra scumpa. [Var.: nestimáta adj.] – Cf. lat. a e s t i m a t u s.
scară, SCÁRĂ, scari, s.f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frânghie etc.) alcatuit din doua parti laterale lungi si paralele, unite prin piese paralele asezate transversal la distante egale si servind pentru a urca si a coborî la alt nivel. ♢ Scara de pisica = scara flexibila formata din doua parâme care sustin trepte de lemn, folosita în navigatie. ♢ Expr. Scara cerului, se spune, în gluma, despre un om foarte înalt. ♢ Compus: (Bot.) Scara domnului = planta erbacee din regiunea muntoasa cu flori albastre sau albe (Polemonium coeruleum). 2. Element de constructie alcatuit dintr-un sir de trepte de lemn, marmura, piatra etc. (cu balustrada), servind pentru comunicarea între etaje, între o cladire si exteriorul ei etc.; (la pl.) trepte. ♢ Scara rulanta = scara cu trepte mobile montate pe o banda rulanta; escalator. ♦ Treapta sau sir de trepte la un vehicul, servind la urcare si la coborâre. 3. Fiecare dintre cele doua inele prinse de o parte si de alta a seii, în care calaretul îsi sprijina piciorul. II. 1. Succesiune, sir, serie ordonata de elemente (marimi, cifre etc.) asezate în ordine crescânda, descrescânda sau cronologica, servind la stabilirea valorii a ceva. ♢ Scara fiintelor (sau vietuitoarelor) = sirul neîntrerupt al fiintelor organizate, de la cele mai simple pâna la cele mai evoluate. Scara duritatii (sau de duritate) = succesiunea progresiva a duritatii celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scara muzicala = succesiune a sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. (Tel.) Scara de gri = scara (II 1) care reprezinta variatia luminatiei în mai multe trepte între nivelul de alb si nivelul de negru, folosita pentru controlul si reglajul sistemelor de televiziune. ♦ (Înv.) Tabla de materii, index. ♦ Ierarhia conditiilor, a starilor, a rangurilor sociale. ♦ Ierarhia manifestarilor si a valorilor morale si spirituale. 2. Serie de diviziuni la unele aparate si instrumente (termometru, barometru etc.), formând o linie gradata, cu ajutorul careia se face determinarea unei marimi prin deplasarea unei parti mobile. 3. Linie gradata care reproduce în mic unitatile de masura si care serveste la masurarea distantelor sau a cantitatilor cuprinse într-o harta, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o harta, un desen etc. si cele reale. ♢ Loc. adj. si adv. La scara = într-un raport anumit si constant fata de realitate. ♢ Expr. A reduce la scara = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar pastrând un raport constant al acestor dimensiuni fata de realitate. 4. (În expr.) Pe (o) scara întinsa (sau larga) = în masura mare, în proportii mari. 5. Fig. Masura, proportie. – Lat. scala (cu sensuri dupa fr. échelle).
nepătruns, NEPĂTRÚNS, -Ă, nepatrunsi, -se, adj. 1. Care nu este sau nu poate fi patruns, strabatut; impenetrabil; spec. prin care nu razbate lumina; întunecat, întunecos; p. ext. des. ♦ (Despre figura, ochi) Care nu tradeaza gândurile, sentimentele; impenetrabil. 2. Fig. Care nu poate fi patruns cu mintea, de neînteles; tainic, misterios, necunoscut. – Ne- + patruns.
netezitoare, NETEZITOÁRE, netezitori, s.f. 1. Mistrie speciala de metal, cu paleta îndoita, folosita pentru a netezi tencuiala la muchiile sau la unghiul dintre zidurile unei constructii. 2. Unealta agricola formata din mai multe bare paralele, legate între ele cu lanturi, folosita la nivelarea pamântului (dupa arat). – Netezi + suf. -toare.
ecvisetacee, ECVISETACÉE, ecvisetacee, s.f. (La pl.) Familie de plante erbacee criptogame vasculare cu un singur gen în flora actuala (coada-calului), cu frunze foarte mici, solzoase, concrescute într-o teaca în jurul nodurilor, si care se înmultesc prin spori (Equisetum); (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. – Din fr. équisétacées.
efemeridă, EFEMERÍDĂ, efemeride, s.f. 1. Efemera (2). 2. (La pl.) Notite (de ziar sau de calendar) care arata evenimentele petrecute în aceeasi data în ani diferiti. 3. (La pl.) Lucrare, sub forma de tabele, alcatuita cu anticipatie de un observator astronomic si în care se indica pozitiile astrilor si unele fenomene ceresti din anul respectiv. 4. Fig. (La pl.) Lucruri, gânduri etc. trecatoare; stiri cotidiene de mica importanta. – Din fr. éphéméride, lat. ephemeris, -idis.
efracţie, EFRÁCŢIE, efractii, s.f. Spargere a zidurilor, fortare a încuietorilor sau a oricarui dispozitiv de închidere, ca mijloc pentru savârsirea unei infractiuni. [Var.: efractiúne s.f.] – Din fr. effraction.
extradur, EXTRADÚR, Ă, extraduri, -e, adj. Foarte dur. – Extra- + dur.
exploatat, EXPLOATÁT, -Ă, exploatati, -te, adj., s.m. si f. 1. (În teoria marxista) Adj., s.m. si f. Persoana care suporta o exploatare (1), care îsi vinde forta de munca. 2. Adj. Care este asuprit, oprimat, prigonit, împilat. 3. Adj. (Despre terenuri, mine, paduri etc.) De unde se exploateaza o substanta utila, un material folositor; care se afla în exploatare. – V. exploata.
exploda, EXPLODÁ, explodez, vb. I. Tranz. 1. (Despre explozive, proiectile, reactoare nucleare, vase etc.; la pers. 3) A se descompune violent sub actiunea caldurii sau a unui factor mecanic, dezvoltând brusc caldura si gaze sub presiune, care produc zguduituri, bubuituri puternice si efectuare rapida de lucru mecanic; a face explozie. ♦ Tranz. A provoca o explozie. ♦ (Despre aparate care functioneaza cu gaze sub presiune) A se sfarâma datorita presiunii interioare. 2. (Despre vulcani) A erupe brusc, a expulza lava, bombe vulcanice, gaze etc. 3. Fig. A interveni brusc si violent în discutie; a izbucni. – Din it. esplodere, lat. explodere. Cf. fr. e x p l o s e r.
exploziv, EXPLOZÍV, -Ă, explozivi, -e, adj. s.n. 1. Adj. Care poate exploda, care produce explozie; explozibil (1), fulminant. ♢ Sunet (sau consoana) exploziv(a) (si substantivat, f.) = consoana care produce, la deschiderea brusca a canalului bucal, o explozie (5); sunet sau consoana ocluziva. ♦ (Despre aparate, masini etc.) Care actioneaza prin explozia unor substante speciale cu care este încarcat. ♦ Fig. Susceptibil de a declansa consecinte grave. 2. S.n. Substanta sau amestec de substante care, sub actiunea caldurii sau a unui factor mecanic, are proprietatea de a se descompune brusc si violent, cu dezvoltare de caldura, lumina si gaze, provocând o crestere mare a presiunii la locul exploziei; explozibil (2). – Din fr. explosif.
exterioriza, EXTERIORIZÁ, exteriorizez, vb. I. Tranz. si refl. A comunica, a exprima, a manifesta gânduri, sentimente etc. prin cuvinte, gesturi, fizionomie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. éxtérioriser.
electrocaloric, ELECTROCALÓRIC, -Ă, electrocalorici, -ce, adj. Referitor la caldura dezvoltata sau absorbita în conductoare prin trecerea curentului electric, care apartine acestei calduri. – Din germ. Elektrokalorik.
electrotermie, ELECTROTERMÍE s.f. Parte a electrotehnicii care se ocupa cu utilizarea energiei electromagnetice pentru obtinerea caldurii necesare unor operatii tehnologice sau pentru încalzit; electrocaldura. – Din fr. électrothermie.
endocard, ENDOCÁRD, endocarduri, s.n. Membrana subtire care captuseste cavitatile si valvulele inimii. – Din fr. endocarde.
eşafod, ESAFÓD, esafoduri, s.n. Platforma construita în evul mediu în piete publice, pe care erau executati condamnatii la moarte; p. ext. condamnare la moarte, mai ales prin taierea capului. [Pl. si: esafoáde] – Din fr. échafaud.
eşichier, ESICHIÉR, esichiere, s.n. 1. Dispunere a unor obiecte pe doua sau mai multe rânduri, cu intervale uniforme între ele. 2. Dispozitiv în care trupele unei unitati, asezate masat în careuri, sunt despartite prin intervale egale. [Pr.: -chi-er] – Din fr. échiquier.
strămuta, STRĂMUTÁ, stramút, vb. I. 1. Refl. si tranz. A (se) muta în alt loc, în alta parte; a(-si) schimba locul, sediul, locuinta. ♢ Expr. (Refl.) A se stramuta de aici (sau din viata) = a muri. (Tranz.; fam.) A stramuta (cuiva) falcile (sau capriorii) = a lovi (pe cineva) cu putere în obraz. A-si stramuta falcile = a casca mult, tare. 2. Tranz. (Înv.) A-si schimba gândurile, hotarârile, sentimentele; a reveni. 3. Tranz. (Pop.) A preface, a transforma. – Lat. •extramutare (= transmutare).
direct, DIRÉCT, -Ă, directi, -te, adj., s.f., adv. 1. Adj. Care duce la tinta, de-a dreptul, fara ocol; drept. ♢ În linie directa = din tata în fiu, în linie dreapta de rudenie. 2. S.f. Lovitura data de un boxer cu mâna întinsa drept înainte. 3. Adv. De-a dreptul, fara ocol. 4. Adj. Care se face, are loc fara intermediar sau fara ascunzisuri, fatis; nemijlocit. ♢ Vot direct = vot exprimat prin participarea la urna a fiecarui cetatean. Impozit direct = impozit asupra venitului sau proprietatii, perceput pe baza unor roluri nominale. Complement direct = complement care determina un verb tranzitiv. Vorbire directa sau stil direct = procedeu sintactic si stilistic de redare fidela a spuselor sau gândurilor cuiva. 5. Adv. Fara intermediar, în mod nemijlocit; fara ascunzisuri, fatis. ♢ Expr. A fi (sau a face) direct raspunzator (de ceva) = a raspunde (sau a face sa raspunda) personal si integral (de faptele sale). 6. Adv. (În sintagma) Marimi direct proportionale = marimi al caror raport este de asemenea natura încât cresterea sau scaderea uneia de un numar de ori provoaca cresterea sau scaderea celeilalte de acelasi numar de ori. – Din fr. direct, lat. directus.
duhovnic, DUHÓVNIC, duhovnici, s.m. Preot care spovedeste pe credinciosi; confesor. ♦ Fig. Persoana careia cineva îi încredinteaza toate tainele, gândurile, intentiile sale intime. – Din sl. duhovĩnikŭ.
dulce, DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s.n., (B 1) s.n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zaharului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahar etc.). 2. (Despre lapte) Proaspat; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sarat sau care a fost sarat foarte putin. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apa) De râu, de izvor, de fântâna. II. Fig. 1. Frumos, dragut, gingas. Zâmbet dulce. ♢ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Placut la auz; melodios. ♦ (Despre lumina) Putin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Linistit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, actiuni) Usor, delicat, gingas. 4. (Despre terenuri) Putin înclinat, cu panta redusa, usor de urcat. 5. (Despre clima si agenti fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre fiinte) Simpatic, placut la înfatisare sau în comportari. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, întelegator. ♦ Care procura multumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfata, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbad, fad. B. S.n. 1. Ceea ce e placut, bun; ceea ce produce placere, bucurie. ♢ Loc. adj. De dulce = (în ritualul bisericii crestine; despre mâncaruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngaduit sa se manânce orice fel de aliment. ♢ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reprosa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioada de timp cât este îngaduit credinciosilor crestini sa manânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I l) care se manânca. – Lat. dulcis.
dur, DUR1, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de strapuns; tare. 2. (Despre ape) Care contine saruri (de calciu si magneziu) peste limita admisa pentru apele potabile industriale. 3. (În sintagma) Consoana dura = consoana a carei articulatie nu contine nici un element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.
durifica, DURIFICÁ, durific, vb. I. Tranz. si refl. A (se) face (mai) dur1 (1), mai tare. – Din dur1.
durificare, DURIFICÁRE, durificari, s.f. Actiunea de a (se) durifica – V. durifica.
durilon, DURILÓN, duriloane, s.n. (Frantuzism.) Batatura (2). – Din fr. durillon.
durit, DURÍT s.n. Mineral organic amorf, de culoare neagra-cenusie, dur si mat, component al carbunilor de pamânt. – Din fr. durit.
duritate, DURITÁTE, duritati, s.f. 1. Calitatea, însusirea de a fi dur1 (1), proprietate a unui material prin care se exprima gradul de rezistenta la zgâriere, strapungere, deformare. 2. Proprietatea unei ape de a contine saruri (de calciu si magneziu) peste limita admisa pentru o apa potabila sau industriala. 3. (Atitudine, gest, vorba plina de) asprime, severitate, violenta, cruzime. – Din fr. dureté, lat. duritas, -atis.
duriţă, DURÍŢĂ, durite, s.f. Diminutiv al lui dura. – Dura + suf. -ita.
duroscop, DUROSCÓP, duroscoape, s.n. Aparat care serveste la masurarea duritatii unui metal. – Din fr. duroscope.
dus, DUS2, -Ă, dusi, -se, adj. 1. Plecat (fara a se mai întoarce); p. ext. mort. ♢ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unitati de timp si despre actiuni) Trecut, disparut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseala, boala, suparare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ♢ Loc. adv. si adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce.
duşumea, DUSUMEÁ, dusumele, s.f. Pardoseala de scânduri (a unei încaperi). – Din tc. döseme.
inclemenţă, INCLEMÉNŢĂ s. f. neîndurare; duritate, asprime. (< fr. inclémence)
diversiune, DIVERSIÚNE, diversiuni, s.f. 1. Încercare de a schimba cursul unei actiuni, de a abate (prin crearea unor false probleme) intentiile, gândurile, actiunile sau planurile cuiva. ♦ Spec. Actiune de lupta astfel dusa încât sa-l induca în eroare pe inamic asupra intentiilor reale de lupta. 2. Actiune politica întreprinsa cu scopul de a distrage atentia de la problemele reale ale vietii publice. [Pr.: -si-u-] – Din fr. diversion, lat. diversio, -onis.
dota, DOTÁ, dotéz, vb. I. Tranz. 1. A utila o institutie, o întreprindere etc. cu cele necesare desfasurarii activitatii; a înzestra. 2. A pune la dispozitia unei institutii sau unei întreprinderi fondurile banesti necesare desfasurarii activitatii. 3. A da dota unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calitati intelectuale, sufletesti. – Din fr. doter, lat. dotare.
draniţă, DRÁNIŢĂ, dranite, s.f. Fiecare dintre scândurelele subtiri de lemn de brad, mai mari decât sindrila, cu care se acopera unele case taranesti. – Din rus. dranita, ucr. dranycá.
drapa, DRAPÁ, drapez, vb. I. 1. Tranz. A împodobi sau a acoperi o fereastra, o usa etc. cu o draperie; a acoperi un perete, o mobila etc. cu stofa aranjata în cute. ♦ A aranja un obiect de îmbracaminte în cute dispuse artistic. 2. Tranz. si refl. A (se) îmbraca cu un vesmânt larg care cade în falduri. – Din fr. draper.
drapat, DRAPÁT, -Ă, drapati, -te, adj. 1. Care este împodobit sau acoperit cu o draperie. 2. Care este dispus în cute; care cade în falduri. – V. drapa.
draperie, DRAPERÍE, draperii, s.f. 1. Perdea grea de stofa, de catifea etc., prevazuta cu falduri. 2. Vesmânt larg cu falduri care îmbraca o statuie, un personaj antic etc. – Din fr. draperie.
driadă, DRIÁDĂ, driade, s.f. Nimfa a padurilor în mitologia greaca. [Pr.: dri-a-]. – Din fr. dryade, lat. dryas, -adis.
slai, SLÁI, slaiuri, s.n. (Pop.) 1. Fiecare dintre cele doua scânduri care leaga talpile unei sanii; oplean. 2. Fiecare dintre scândurile care formeaza partile laterale ale unei ambarcatii. ♦ Scândura care formeaza marginea de sus a unei luntre. 3. Polita în perete pe care se tin lucruri de gospodarie. 4. Fiecare dintre stâlpii care sustin podul morii. – Et. nec.
impresie, IMPRÉSIE s. f. efect produs în constiinta de un factor din afara; gânduri, imagini etc. întiparite în amintire. o a face (sau a produce) ~ = a impresiona puternic; a da (sau a lasa, a face) a ca = a parea ca. ♢ senzatie; parere. o a avea a ca... = a banui, a crede ca... ♢ (pl.) pareri, puncte de vedere personale (asupra unei chestiuni, a unui fapt etc.). (< fr. impression, lat. impressio)
spart, SPART2, -Ă, sparti, -te, adj. 1. Prefacut în bucati, în cioburi; plesnit, crapat; gaurit. ♢ Expr. (A fi) mâna sparta = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care manânca foarte mult si cu lacomie. ♦ (Despre lemne) Taiat în bucati mici (potrivite pentru a fi arse în soba). ♦ (Despre pamânt) Rascolit, plin de gropi. ♦ (Rar, despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, ragusit, dogit. 2. (Despre ziduri, cladiri) Stricat, darapanat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încaltaminte, de îmbracaminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.
cod, COD2, coduri, s.n. 1. Act normativ care cuprinde o culegere sistematica de reguli juridice privitoare la o anumita ramura a dreptului. Cod penal. Codul muncii ♦ Ansamblu de reguli privind comportarea cuiva. 2. Sistem de semne sau de semnale conventionale care serveste la transmiterea unui mesaj, a unei comunicari. ♢ Cod postal = numar atribuit unei localitati sau strazi. Cod de culori = sistem de notare prin culori a cifrelor care reprezinta parametrii principali ai rezistorilor si condensatoarelor. 3. (Biol.; în sintagma) Cod genetic = mecanism prin care se înregistreaza, se conserva si se transmite informatia ereditara. – Din fr. code.
scrie, SCRÍE, scríu, vb. III. 1. Intranz. si tranz. A reprezenta prin semne conventionale sunetele sau cuvintele vorbirii. ♢ Expr. (Intranz.; în basme) De (sau pe) când scria (sau, refl., se scria) musca pe perete = de mult, din timpuri stravechi. ♦ Tranz. impers. A se afla scris, a fi scris. ♢ Expr. A-i scrie (sau a-i fi scris) cuiva pe fata (sau în obraz) = a se putea vedea pe fata cuiva starea lui sufleteasca, a se deduce ceva din expresia cuiva. ♦ Tranz. A acoperi ceva cu semne grafice sau, p. gener., cu orice fel de semne, de figuri. ♦ Tranz. A completa (un formular) cu textul necesar. ♦ Tranz. (Înv. si pop.) A însemna, a desena, a zugravi; a contura, a schita. ♢ Expr. (Refl.) A se scrie în partea cuiva = a aduce, a semana la chip cu cineva. ♦ A lasa urme, a întipari, a imprima. ♢ Refl. Urmele pasilor se scrisesera pe zapada. 2. Intranz. si tranz. A-si exprima, a-si formula gândurile, ideile în scris; a compune, a redacta o opera (literara, stiintifica). ♦ Tranz. A relata, a descrie, a povesti ceva în scris. 3. A asterne pe hârtie un text, o scrisoare. ♦ Intranz. si tranz. A trimite (cuiva) o scrisoare. ♢ Refl. recipr. Ne scriem din când în când. ♦ A înstiinta, a comunica ceva în scris. 4. Tranz. A însemna, a nota, a înregistra ceva în scris; a trece numele cuiva pe o lista, într-o evidenta. ♦ (Înv.) A inventaria; a catagrafia. ♢ Expr. (Pop.) A scrie ceva pe numele cuiva = a-i face cuiva acte de proprietate pentru... ♦ A trece ceva în contul cuiva, a pune în socoteala cuiva. 5. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) înscrie într-o organizatie, într-un corp constituit, într-un colectiv de munca. 6. Tranz. (Pop.) A prescrie, a indica unui bolnav tratamentul necesar. ♦ Tranz. impers. A fi stabilit, rânduit (prin legi, regulamente). ♢ Expr. A(-i) fi scris cuiva (sau pentru cineva) = a(-i) fi rânduit cuiva de la nastere, a(-i) fi sortit, harazit (prin soarta). [Perf. s. scrisei, part. scris. – Var.: scri vb. IV] – Lat. scribere.
strânge, STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfasurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legatura sa fie mai strâmta. ♢ Expr. A strânge cureaua = a rabda (de foame); a fi obligat sa-si restrânga (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situatie dificila, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp partile unui vesmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.) ♦ Fig. A întari o prietenie, o alianta, o relatie etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu bratele, a tine, nelasând sa-i scape. ♢ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despartire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apasa din doua parti sau din toate partile pentru a apropia, a comprima etc. ♢ Expr. A strânge (pe cineva) cu usa (sau în cleste, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) sa faca ceva; a obliga (pe cineva) sa recunoasca ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbracaminte) A apasa asupra (unei parti a) corpului, provocând o senzatie de jena sau de durere (deoarece este prea strâmt). ♢ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frica) = a provoca (cuiva) sau a simti o senzatie neplacuta (de frig sau de frica). ♦ A fixa (mai bine) printr-o miscare de învârtire o piesa filetata a unui mecanism; a însuruba (mai tare). ♢ Expr. A strânge surubul = a întrebuinta mijloace (abuzive) de constrângere, a înaspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngramadi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea partilor componente. ♢ Expr. A-si strânge gura = a se retine; a tacea din gura. A(-si) strânge buzele (punga) sau (intranz.) a strânge din buze = a-si înclesta si a-si încreti buzele în semn de nemultumire, de dispret, de neîncredere etc. A-si strânge pumnii = a-si înclesta pumnii în semn de mânie (retinuta). A-si strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-si încreti fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurarii, nemultumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciuda, de necaz etc. sau din cauza unei senzatii de jena fizica. Cât ai strânge din ochi = într-o clipa, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispret, de nepasare, de nedumerire, de neputinta. 5. Tranz. A aduna laolalta punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, partile unui obiect de pânza, de hârtie etc.; a înfasura, a îndoi, a împaturi. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-si reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apa). 6. Refl. si tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ♢ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simti (sau a face pe cineva sa simta) o emotie puternica, o suparare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni putin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care contin lichide) A îngheta, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri cazute, risipite; a face gramada. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ♢ Expr. A se strânge (acasa) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasa. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva sa nu mai hoinareasca, sa stea acasa. (Tranz.) A nu-si (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinari întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngramadi. 4. Tranz. A lua si a pune la loc, a pune bine; a aseza în ordine. ♢ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casa (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere.
suci, SUCÍ, sucesc, vb. IV. 1. Tranz. A rasuci un fir, o fibra textila etc., pentru a-i da o rezistenta mai mare sau pentru a confectiona anumite obiecte. ♦ Tranz. si refl. A (se) înfasura, a (se) încolaci. 2. Tranz. A da unui obiect o miscare de rotatie; a întoarce, a învârti. Suceste butonul aparatului. ♦ A întoarce pe o parte si pe alta, pe toate partile. ♦ Fig. A hartui pe cineva cu întrebarile, cu insistentele. ♦ Refl. Fig. A se agita, a se zbuciuma, a-si framânta mintea pentru a iesi dintr-o încurcatura, pentru a gasi o solutie. 3. Tranz. si refl. A face sa-si schimbe sau a-si schimba (brusc) pozitia corpului sau a unei parti a corpului; a (se) întoarce în alta directie. ♦ Tranz. A-si scrânti, a-si luxa o parte a corpului. ♦ Tranz. A rasuci cu o miscare violenta gâtul unei fiinte, pentru a o ucide. 4. Refl. si tranz. A lua sau a da o pozitie nefireasca; a (se) strâmba. ♢ Expr. (Tranz.) A suci vorba sau a o suci = a da alt curs sau alt înteles convorbirii, pentru a-si ascunde gândurile, a ocoli adevarul. – Din sl. sucon, sukati.
decacord, DECACÓRD, decacorduri, s.n. Vechi instrument muzical, asemanator cu harpa, având zece coarde. – Din fr. décachorde.
decalcifiant, DECALCIFIÁNT, decalcifianti, s.m. 1. Substanta alcatuita din acizi organici, acizi anorganici, saruri, zaharuri etc. folosita pentru eliminarea sarurilor de calciu din pieile aflate în procesul de tabacire. 2. Substanta folosita pentru micsorarea duritatii apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. décalcifiant.
tabulator, TABULATÓR, tabulatoare, s.n. Dispozitiv al unei masini de scris care permite ca, odata fixata lungimea unui rând, sa poata fi automat mentinuta si pentru rândurile urmatoare. – Din fr. tabulateur.
taiga, TAIGÁ, taigale, s.f. Padure formata în special din conifere, care acopera o regiune mlastinoasa întinsa din Siberia si din partea europeana a Rusiei; p. ext. nume dat subzonei padurilor de conifere din nordul zonei temperate a emisferei boreale. – Din rus. taiga. Cf. fr. t a ï g a.
talie, TÁLIE, talii, s.f. 1. Partea de la mijloc, mai subtire, a corpului omenesc, situata deasupra soldurilor; mijloc, brâu. ♦ Parte a unei rochii sau a unei haine care îmbraca mijocul; p. ext. corsaj. ♢ Loc. adj. si adv. În talie = îmbracat numai în haina sau în rochie (fara palton sau fara pardesiu). ♦ Parte a corpului omenesc cuprinsa între umeri si solduri; trunchi. 2. Statura, înaltime, marime. ♦ Marime dupa care se confectioneaza obiectele de îmbracaminte. 3. Fig. Nivel, grad (de pricepere, de cunostinte etc.). ♢ Loc. adj. De talie = de talent, de valoare. ♢ Expr. A fi de talia cuiva = a avea aceeasi valoare, pricepere, iscusinta, talent etc. ca si altcineva sau ca cineva anume. 4. Timpul cât dureaza împartirea cartilor de joc la o partida de bacara. – Din rus. taliia. Cf. fr. t a i l l e.
tetrapod, TETRAPÓD1, tetrapoduri, s.n. Piedestal cu patru picioare, pe care se asaza evanghelia sau diferite obiecte de cult. – Din ngr. tetrápodos.
imobilizare, IMOBILIZÁRE s. f. actiunea de a imobiliza. ♢ metoda terapeutica prin care se imobilizeaza unul sau mai multe segmente ale corpului. o (ec.) ~ de fonduri = scoatere din circuitul normal a unei parti din fondurile unitatilor economice printr-o gospodarire defectuoasa. (< imobiliza)
tambur, TAMBÚR, (1, 2) tambure, s.n., (3) tamburi, s.m. 1. S.n. Piesa în forma de cilindru gol, fixa sau mobila în jurul unui ax, facuta din metal, din lemn etc., cu diverse întrebuintari în tehnica; toba. 2. S.n. Portiune de prisma poligonala goala sau de cilindru gol, interpusa între o cupola si arcurile sau zidurile care limiteaza un spatiu boltit. ♦ Spatiu amenajat la intrarea într-o cladire, cu o usa pivotanta, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior si a împiedica formarea curentilor de aer în timpul deschiderii usilor. 3. S.m. (Iesit din uz) Tobosar. ♢ Compus: tambur-major = subofiter care conducea o fanfara militara; p. ext. plutonier (într-o fanfara militara). – Din fr. tambour.
tampona, TAMPONÁ, tamponez, vb. I. 1. Refl. recipr. (Despre vehicule) A se ciocni, a se lovi. 2. Tranz. A atinge usor si în repetate rânduri o parte a suprafetei corpului cu un tampon (2) sau cu alt obiect pentru a absorbi transpiratia sau secretiile unei rani. – Din fr. tamponner.
tanduriu, TANDURÍU, -ÍE, tandurii, adj. (Înv.) Lenes. – Tandur + suf. -iu.
tipograf, TIPOGRÁF, -Ă, tipografi, -e, subst. 1. S.m. si f. Muncitor specializat în lucrarile de tipar. 2. S.n. Masina de cules si de turnat litere sub forma de rânduri întregi. – Din ngr. tipoghráfos.
termostabil, TERMOSTABÍL, -Ă, termostabili, -e, adj. (Despre substante, materiale etc.) Care nu este influentat sensibil de actiunea caldurii. – Din fr. thermostable.
termotehnică, TERMOTÉHNICĂ s.f. 1. Ramura a tehnicii care studiaza utilizarea caldurii în scopuri industriale sau casnice. 2. Ramura a fizicii care cuprinde problemele de caldura si termodinamica. – Din fr. thermotechnique, germ. Thermotechnik.
iliac, ILIÁC, -Ă adj. în partea de mijloc a corpului, în regiunea soldurilor. o os ~ = fiecare dintre cele doua oase ale bazinului. (< fr. iliaque, lat. iliacus)
tandaluţă, TANDALÚŢĂ, tandalute, s.f. Scândurica prevazuta la ambele capete cu câte un vârf de cui, cu care se fixeaza pânza la razboiul de tesut ca sa nu se strânga. – Et. nec.
taxid, TAXÍD, taxiduri, s.n. (Înv.) Calatorie pe care o faceau negustorii (în strainatate) pentru a vinde sau a cumpara marfa. ♦ (Concr.) Marfa adusa (din tari straine). – Din ngr. taxídhi.
tăietură, TĂIETÚRĂ, taieturi, s.f. 1. Actiunea de a taia; (concr.) locul unde s-a taiat ceva; spec. rana provocata de un instrument taios. ♦ Suprafata rezultata dintr-un corp dupa ce a fost taiat. ♦ Fel, mod de a taia. 2. Drum (adâncit) sapat de o apa în curgerea ei. ♦ Povârnis drept, prapastios; perete stâncos. 3. Croiala unei haine. ♦ Fig. Linie, trasatura, contur. 4. Teren despadurit pe care se mai vad înca butucii. 5. Fig. (La pl.) Senzatie de durere asemanatoare cu aceea provocata de o taiere; junghiuri. 6. Stersatura; fragment, text sters sau anulat. 7. Portiune, articol decupat dintr-o tiparitura. [Pr.: ta-ie-] – Taia + suf. -atura.
tărie, TĂRÍE, (rar) tarii, s.f. 1. Forta fizica; putere, vigoare. 2. Capacitate de lupta, putere de afirmare, forta morala; fermitate. 3. Autoritate; stapânire. 4. Soliditate, trainicie; duritate. ♦ Fig. Valoare, valabilitate. 5. (Înv.; concr.) Fortificatie. 6. Moment culminant. 7. Fig. Bolta cereasca, firmament; vazduh. ♦ Altitudine, înaltime; (concr.) vârf, pisc. 8. Grad (mare) de concentratie de alcool, de aroma etc. 9. Intensitate auditiva a unui sunet. – Tare + suf. -ie.
târnaţ, TÂRNÁŢ, târnate, s.n. (Reg.) Prispa (închisa cu scânduri, ca un cerdac). – Din magh. tornác.
sări, SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre fiinte) 1. A se desprinde de la pamânt, avântându-se în sus printr-o miscare brusca, si a reveni în acelasi loc; a salta. ♦ A dansa, a topai, a zburda. ♢ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau dragaica), se spune despre o persoana neastâmparata. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ♢ Loc. adv. Pe sarite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite parti, omitând anumite parti (la o lectura, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situatie în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o saritura; a escalada. ♢ Expr. A sari peste cal = a depasi limita admisa; a exagera. ♢ Tranz. A sarit din doi pasi cele patru trepte. (Expr.) A sari garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla dupa aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (si a porni). ♢ Expr. A sari (cuiva) de gât = a se repezi sa îmbratiseze pe cineva; a arata cuiva dragoste (exagerata). A-i sari (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grabi, a se repezi (sa faca ceva); a interveni grabnic într-o actiune, în ajutorul cuiva. ♢ Sariti! = cuvânt prin care se cere ajutor de catre o persoana desperata. ♦ A se repezi cu dusmanie la cineva; a ataca. ♢ Expr. A sari în capul cuiva sau a-i sari cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (si neasteptat) într-o discutie; a intra (brusc) în vorba. 5. A se ivi pe neasteptate; a rasari. ♢ Expr. A sari în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc si cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forte din afara. ♢ Expr. A sari în aer = a se distruge, a se preface în bucati (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafete dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinari locale introduse prin prep. "din" sau "de la"). A-si schimba brusc pozitia, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ♢ Expr. A-i sari (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emotiona tare. A-i sari (cuiva) tandara (sau tâfna, mustarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sari (cuiva) ochii (din cap) = a) exprima superlativul unei stari de suferinta fizica; b) (în imprecatii si în juraminte) Sa-mi sara ochii daca te mint. A-si sari din minti = a înnebuni. A-si sari din tâtâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A tâsni, a împrosca. [Prez. ind. si: (pop.) sar, sai] – Lat. salire.
tencuială, TENCUIÁLĂ, tencuieli, s.f. Strat de mortar care se asterne pe ziduri si pe tavane pentru a le proteja si pentru a obtine suprafete netede, cu aspect placut. ♦ Tencuire, tencuit1. [Pr.: -cu-ia-] – Tencui + suf. -eala.
hurdler, HURDLER [HÁRDLĂR] s. n. (sport) alergator specializat în cursele de garduri. (< engl. hurdler)
decăli, DECĂLÍ, decalesc, vb. IV. Tranz. A micsora duritatea unui metal sau a unui aliaj metalic cu ajutorul unui tratament metalurgic special. – De(s)- + cali.
hulahoop, HÚLA-HOOP HUP/ s. n. dans havaian de origine polineziana, cu ritm foarte viu, marcat prin miscarea soldurilor; melodia corespunzatoare. (< amer. hula-hoop)
termoacustic, TERMOACÚSTIC,-Ă, termoacustici, -ce, adj., s.f. 1. S.f. Parte a acusticii care se ocupa cu transformarea caldurii în energie sonora. 2. Adj. Referitor la termoacustica, de termoacustica. [Pr.: -mo-a-] – Din fr. thenno-acoustique.
termocauter, TERMOCAUTÉR, termocautere, s.n. Cauter care actioneaza cu ajutorul caldurii. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. thermocautère.
termoceas, TERMOCEÁS, termoceasuri, s.n. Ceas a carui functionare este asigurata prin conversia caldurii corpului uman în energie electrica. – Termo- + ceas.
termocolare, TERMOCOLÁRE, termocolari, s.f. Lipire (a stofei) cu ajutorul caldurii. – Dupa fr. thermocollage.
termocompresor, TERMOCOMPRESÓR, termocompresoare, s.f. Instalatie compusa dintr-un schimbator de caldura si un compresor, folosita pentru valorificarea caldurii de condensare a vaporilor în procesele de distilare, concentrare etc. – Din fr. thermocompresseur.
termocopiere, TERMOCOPIÉRE, termocopieri, s.f. Reproducere a unor acte si documente, folosind o hârtie acoperita cu un strat subtire de substanta sensibila la actiunea caldurii. [Pr.: -pi-e-] – Termo- + copiere.
termocuplu, TERMOCÚPLU, termocupluri, s.n. Dispozitiv alcatuit din doua conductoare diferite având capetele sudate si dintr-un instrument electric de masura intercalat în circuit, folosit pentru masurarea caldurii. – Din fr. thermocouple.
termoizolant, TERMOIZOLÁNT, -Ă, termoizolanti, -te, adj. (Despre materiale) Care împiedica transmiterea caldurii, care izoleaza caldura; izolant termic, termoizolator. [Pr.: -mo-i-] – Termo- + izolant.
termolabil, TERMOLABÍL, -Ă, termolabili, -e, adj. (Despre substante, materiale etc.) Care este sensibil la actiunea caldurii, care îsi modifica însusirile în urma variatiei de temperatura. – Din fr. thermolabile.
tonic, TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., subst. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poarta accentul, pe care cade accentul. ♢ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor si al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S.f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s.n. (Substanta, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întaritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.
topi, TOPÍ, topesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A trece sau a face ca un corp sa treaca, prin încalzire, din stare solida în stare lichida; a (se) lichefia. ♦ Refl. A-si pierde consistenta, a se muia (sub efectul caldurii). ♦ Tranz. si refl. Fig. (Despre oameni) A (se) înduiosa, a (se) îmblânzi. 2. Tranz. si refl. (Fam.) A (se) dizolva (în apa sau în alt lichid). ♦ Refl. Fig. A se contopi, a fuziona. 3. Refl. (Despre lumânari; p. ext. despre obiecte supuse actiunii focului) A se consuma prin ardere; a se mistui. ♦ Fig. (Despre oameni) A slabi, a se usca, a se vlagui. ♦ Fig. (Fam.; despre oameni) A se face nevazut, a disparea, a pleca. ♦ Fig. A se sfârsi, a se prapadi, a muri (de fericire sau de dragul cuiva). ♢ Expr. A se topi dupa cineva = a tine foarte mult la cineva, a iubi cu patima pe cineva. A se topi de râs = a râde grozav, cu mare pofta. 4. Tranz. A supune unele plante textile unui proces metodic de descompunere a tulpinilor lor, prin mentinerea în apa, sub zapada sau la roua, pentru a separa astfel fibrele textile. 5. Refl. Fig. A se sterge, a se estompa; a.se risipi. 6. Tranz. Fig. A distruge, a nimici, a desfiinta. ♦ A consuma, a irosi bani, avere, sanatate etc. – Din sl. topiti.
topit, TOPÍT2, -Ă, topiti, -te, adj. 1. (Despre corpuri solide) Devenit lichid sau moale sub efectul caldurii. 2. (Despre plante textile) Care s-a descompus prin mentinerea în apa în scopul separarii fibrelor textile. 3. Fig. Slabit, tras, consumat; istovit, vlaguit, obosit. 4. Fig. Macinat, descompus, dezagregat. ♦ (Fam.) Distrus, pierdut. – V. topi.
tornadă, TORNÁDĂ2, tornade, s.f. Dedicatie care încheia poezia trubadurilor si în care se reluau o idee si unele versuri deja exprimate. – Din fr. tornada.
teslar, TESLÁR, teslari, s.m. 1. (Reg.) Dulgher. 2. (La pl.) Subalterni ai capitanului de poduri care, în evul mediu, în tarile române, aveau obligatia de a le repara. – Tesla + suf. -ar.
tetracord, TETRACÓRD, tetracorduri, s.n. 1. Lira antica cu patru coarde. 2. Sir de patru sunete dintr-o scara muzicala. – Din fr. tétracorde.
horotermă, HOROTÉRMĂ s. f. limita inferioara a temperaturii pâna la care se poate întinde zona împadurita. (< fr. horotherme)
tobă, TÓBĂ, tobe, s.f. 1. Instrument muzical de percutie, format dintr-un cilindru scurt, larg si gol, de lemn sau de metal, pe fundurile caruia este întinsa câte o membrana de piele, care, lovita (cu doua baghete), produce sunete. ♢ Expr. A bate toba = a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerabdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tusi; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de stiri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfatui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) toba de bataie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) toba = a bate zdravan (pe cineva). A fi (sau a iesi) toba de carte (sau de învatatura) = a fi foarte învatat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitatie publica. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în forma de cilindru gol. ♢ Toba de esapament = cutie cilindrica la motoarele cu ardere interna, care amortizeaza zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de masina folosit pentru transmiterea unei forte de tractiune prin intermediul unui cablu sau al unui lant. ♦ Cutie metalica de forma rotunda sau dreptunghiulara, în care se bobineaza filmul pentru unele aparate de proiectie. 3. Mezel preparat din bucatele de carne, de slanina, de maruntaie etc. introduse în membrana care formeaza stomacul porcului. 4. (La jocul de carti) Caro. [Var.: (înv. si pop.) dóba s.f.] – Din magh. dob.
transparent, TRANSPARÉNT, -Ă, transparenti, -te, adj., s.n. I. Adj. 1. Care poate fi strabatut de radiatii electromagnetice (mai ales de lumina), fara ca acestea sa fie absorbite sau difuzate; prin care se poate vedea clar, care lasa sa se vada limpede conturul si detaliile obiectelor aflate de partea opusa; straveziu. ♦ Fig. Diafan, subtire, delicat; firav. 2. Fig. Care poate fi usor înteles sau ghicit; limpede, clar. II. S.n. Foaie de hârtie cu linii groase, paralele, care se asaza dedesubtul hârtiei de scris, pentru a înlesni scrierea în rânduri drepte. – Din fr. transparent, lat. transparens, -ntis.
transportat, TRANSPORTÁT, -Ă, transportati, -te, adj. Stapânit de un entuziasm, de o placere fara margini. ♦ Dus pe gânduri, absent. – V. transporta.
trăsătură, TRĂSĂTÚRĂ, trasaturi, s.f. 1. Linie caracteristica a fetei unei persoane. ♦ Aspect esential al caracterului sau al personalitatii cuiva. ♦ Aspect caracteristic general al unei opere, al unei doctrine, al unui fenomen, al unei activitati, al unei epoci. 2. Linie trasa (cu o singura miscare) pe hârtie cu creionul, cu tocul etc. ♢ Trasatura de unire = liniuta de unire. ♢ Expr. Dintr-o trasatura de condei = dintr-o data, fara a sta mult pe gânduri. – Tras + suf. -atura.
trece, TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fara a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a strabate un loc fara a se opri, a-si urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ♢ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scapat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloana; a se succeda, a se perinda. ♢ Expr. (Tranz.) A trece în revista = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumita formatie); b) a lua în consideratie fapte, evenimente în succesiunea si desfasurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumita directie, spre o anumita tinta, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgatoare, despre drumuri, sosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurta) vizita cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ♢ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seama (pe cineva sau ceva), a nu da importanta cuvenita, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rau, a nu tine seama de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depasi, a merge mai departe de..., a lasa în urma. 6. Tranz. A sari, a pasi peste un obstacol, peste o bariera, pentru a ajunge dincolo sau de cealalta parte. ♢ Expr. A trece hopul = a scapa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop pâna nu treci santul = nu te lauda prea devreme cu o izbânda înca nesigura. ♦ A strabate un drum de-a curmezisul; a traversa. ♦ Intranz. A pasi peste cineva sau ceva, calcând în picioare, zdrobind. ♢ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a dispretui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o miscare usoara de alunecare pe suprafata lui. ♢ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitarii ceva, a ierta greselile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe dupa... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ♢ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin "în cealalta lume", "din lume", "din viata" etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o actiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mâna în mâna. de la unul la altul, din om în om) pâna la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-si îndrepta atentia spre o noua îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe sa se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ♢ Expr. A trece la fapte = a actiona. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrica, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A sustine cu succes un examen; a declara reusit, admis; a fi promovat într-o clasa superioara. II. 1. Intranz. si tranz. A parcurge un drum sau un spatiu limitat, îngust. ♢ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasa sa-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec multi bani prin mâini, se spune când cineva cheltuieste fara socoteala, când risipeste bani multi. ♦ Tranz. A supune unei operatii de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A strabate greu un spatiu îngust, a-si face drum (cu greu) printr-un spatiu îngust; a razbate. ♢ Expr. A trece ca un câine prin apa = a nu se alege (din viata, din scoala etc.) cu nici o experienta, cu nici o învatatura. A trece prin foc si prin apa = a îndura multe nevoi si necazuri, a razbate prin multe greutati. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus ia... 3. Intranz. A iesi de partea cealalta (facând o spartura, o taietura, o deschizatura); a strapunge. ♢ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascutisul sabiei (sau sub sabie, sub palos) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenti fizici sau chimici; cu determinari introduse prin prep. "prin") A patrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stari fiziologice) A cuprinde, a coplesi pe cineva (fara a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unitati de timp) a se scurge, a se desfasura (apropiindu-se de sfârsit). ♢ Expr. Mai trece ce mai trece... = dupa o bucata de vreme..., dupa un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecuta) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârsit: a nu mai fi actual. 2. Intranz. A disparea, a pieri (dupa o bucata de vreme). ♦ (Despre suferinte, necazuri, boli etc.) A înceta sa mai existe, sa se mai faca simtit sa mai actioneze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epoca din viata. ♢ Expr. A-si trece vremea = a-si folosi vremea fara rost. A-si trece din vreme = a-si petrece timpul mai usor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depasi o anumita vârsta, o anumita limita de timp. 5. Refl. A-si pierde vigoarea, fragezimea tineretii; a îmbatrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se vesteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumita marime, valoare, cantitate; a depasi. ♢ Expr. Treaca de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge pâna dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. si reg.) A depasi limita obisnuita, normala. ♢ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din baut) = a bea prea mult; a se ameti de bautura. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emotiona. A trece masura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.: în forma negativa) A nu putea fi luat în seama; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngadui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere.
seci, séci (-iuri), s.n. – Teren despadurit. Sl. sĕčĭ (Cihac, II, 336; Conev 41), de la sĕšti, sĕką "a taia", cf. sb. seč(a). Der. seciui, vb. (a defrisa); sisca (var. secica), s.f. (pais, paie marunte; satîr de maruntit paie); în Mold., din sl. sĕčka.
trepied, TREPIÉD, trepiede, s.n. Scaun, suport sau stativ cu trei picioare. [Pr.: -pi-ed. – Pl. si: trepieduri] – Din fr. trépied.
trestie, TRÉSTIE, trestii, s.f. Numele a doua plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigida; a) planta erbacee care creste pâna la 4 sau 5 m înaltime, cu tulpina având numeroase noduri, cu frunze verzi-albastrui si cu flori verzi-galbui, patate cu violet, dispuse în spice, a carei tulpina se întrebuinteaza la împletituri, îngradituri etc. (Arundo donax); b) stuf. ♢ Trestie de câmp(uri) (sau mica, noduroasa) = planta erbacee din familia gramineelor, cu tulpina înalta si puternica, cu frunze lungi si înguste, cu inflorescenta un panicul, cultivata în tarile calde ca planta industriala, pentru fabricarea zaharului (Saccharum officinale). ♢ Compus: trestie-de-mare sau trestie-spaniola = planta din familia palmierilor, cu tulpina foarte lunga, subtire si flexibila, din care se fac bastoane si împletituri (Calamus rotang). – Din sl. trĩstĩ.
tremurici, TREMURÍCI, (rar) tremuriciuri, s.n. 1. Tremur. 2. Ciuperca necomestibila, gelatinoasa, tremuratoare, cu spini moi pe fata inferioara, care creste în padurile de brad, pe trunchiurile putrede (Tremellodon gelatinosum). = Tremura + suf. -ici.
hogback, HOGBACK [HÓGBEC] s. n. creasta ascutita care ramâne în urma eroziunii în zonele cu straturi de duritati diferite, înclinate. (< engl. hogback)
tribord, TRIBÓRD, triborduri, s.n. Bordul drept al unei nave, partea din dreapta a axei ei de simetrie, privind de la pupa spre prora. – Din fr. tribord.
tribună, TRIBÚNĂ, tribune, s.f. 1. Constructie din lemn, din beton, din piatra etc., de obicei cu mai multe rânduri de banci asezate în amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfasurarea unei festivitati, a unei parade, a unei competitii etc.; p. restr. fiecare dintre cele doua laturi lungi ale acestei constructii (având cea mai buna vizibilitate). 2. Loc înaltat, platforma, estrada pe care sta cel ce vorbeste în fata publicului. – Din fr. tribune.
trezorier, TREZORIÉR, trezorieri, s.m. Persoana însarcinata cu administrarea tezaurului unui stat sau a fondurilor unei organizatii, unei asociatii etc.; titlu, grad purtat de aceasta persoana. [Pr.: -ri-er] – Din fr. trésorier.
hoazin, HOAZÍN s. m. pasare arboricola rara din ordinul galinaccelor, de marimea unui fazan, din padurile tropicale ale Amazonului. (< lat. hoazin)
tricord, TRICÓRD, tricorduri, s.n. (Muz.) Scara diatonica din trei trepte, limitata într-un interval de terta sau de cvarta. – Din fr. tricorde.
trubadur, TRUBADÚR, trubaduri, s.m. Poet-cântaret provensal din evul mediu; p. gener. poet-cântaret care calatorea din loc în loc. – Din fr. troubadour.
rând, RÂND, rânduri, s.n. 1. Sir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de fiinte. ♢ Loc. adv. De-a rândul = a) unul dupa altul, fara întrerupere, în sir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capat la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul dupa altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul dupa altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ♢ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un sir; b) a fi în fruntea unei activitati. ♦ Haina (încheiata) la doua rânduri = haina barbateasca cu doua siruri de nasturi, unul pentru a încheia si unul ca garnitura. ♦ Fiecare dintre sirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreapta într-un text scris sau tiparit. ♢ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se stradui sa priceapa) si ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Sir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un sir sau în cadrul unei activitati; momentul indicat pentru o activitate. ♢ Loc. adv. La rând = unul dupa altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ♢ Expr. A lua pe cineva la (sau dupa) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A tine (sau a pastra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilita. A tine cuiva rândul = a pastra un loc pentru cineva lânga sine, într-un sir. A intra la rând = a începe sa actioneze la momentul potrivit, dupa ordinea stabilita, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alaturi de cineva; (a fi) pe aceeasi treapta, la acelasi nivel. A lasa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia sa ocupe locul sau sa actioneze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tau, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un sir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-si da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treaba sau la vorba. (Pop.) A nu-si putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capat cu cineva. A da rând la... = a tine seama de... Fara (de) rând = fara chibzuinta, fara seaman. 3. Cantitate, grup, numar care urmeaza dupa alte grupuri de acelasi fel. ♦ Grup de obiecte care formeaza un tot, o serie si care se folosesc deodata. ♢ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Data, oara. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formeaza un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie sociala. ♢ Loc. adv. De rând = a) din popor, fara rang; b) lipsit de stralucire; comun, obisnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduiala, fel (de a fi, de a trai); rost. ♢ Expr. A sti rândul = a sti rânduiala, a cunoaste rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grija de cineva, a purta de grija cuiva. – Din sl. rendŭ.
recolment, RECOLMÉNT, recolmente, s.n. Verificare a legalitatii taierii unei paduri. – Din fr. récolement.
tundră, TÚNDRĂ, tundre, s.f. Zona de vegetatie situata la nord de zona padurilor, în apropierea zonei polare arctice, formata din muschi, licheni, unele graminee, arbusti pitici, tufisuri scunde etc. – Din fr. toundra, rus. tundra.
triod, TRIÓD, trioduri, s.n. Carte rituala crestina cuprinzând cântarile si rugaciunile din cele zece saptamâni dinainte de Pasti. [Pr.: tri-od] – Din fr. triodĩ.
tripod, TRIPÓD, tripoduri, s.n. 1. (Înv.) Trepied. 2. (Mar.) Macara de forta alcatuita din trei picioare reunite sus. – Din ngr. tripódi.
triremă, TRIRÉMĂ, trireme, s.f. (În antichitate) Corabie sau nava de razboi cu trei rânduri de vâsle dispuse la trei niveluri diferite; triera. – Din fr. trirème, lat. triremis.
ragilă, RÁGILĂ, ragile, s.f. 1. Instrument format dintr-o scândura în care sunt înfipti dinti de fier si prin care se trage cânepa sau inul melitat, ca sa se aleaga partea cea mai fina. 2. Zgarda cu tepi de fier care se pune la gâtul câinilor ciobanesti spre a-i apara de muscatura lupului. ♦ Curea sau scândurica cu câteva cuie, care se fixeaza la botul viteilor ca sa nu poata suge. [Var.: (reg.) rághila s.f.] – Cf. germ. R a f f e l.
raid, RÁID, raiduri, s.n. 1. Incursiune rapida de nave sau de avioane facuta (individual sau în grup) în spatiul unei tari straine, în scopuri militare. 2. Deplasare de avioane, de nave sau (înv.) de trupe, în scopul unor recunoasteri, al unor cercetari stiintifice etc. 3. (În sintagma) Raid-ancheta = ancheta pe o anumita tema efectuata în diferite întreprinderi, localitati etc. – Din fr. raid.
raşpel, RÁSPEL, raspele, s.n. Pila de otel cu una sau cu mai multe fete, cu dinti rari, folosita la prelucrarea lemnului, a talpii, a pieselor metalice de duritate mica sau a pieselor nemetalice. [Var.: ráspa, ráspila s.f., ráspil, ráspal s.n.] – Din germ. Raspel, Raspiel.
ratinare, RATINÁRE, ratinari, s.f. Operatie de finisare prin care fibrele scamosate de pe suprafata tesaturilor de lâna se strâng si se rasucesc în noduri sau se ordoneaza în valuri. – V. ratina.
reducere, REDÚCERE, reduceri, s.f. 1. Actiunea de a reduce si rezultalul ei. ♦ Micsorare, scadere, diminuare. 2. (Med.) Metoda ortopedica prin care oasele luxate sau fracturate sunt puse la loc; reductie. 3. Operatie logica care consta în probarea validitatii modurilor silogistice, pornind de la considerentul ca numai modurile primei figuri silogistice sunt valide, urmând ca validitalea celorlalte moduri sa fie probata. ♢ Reducere la absurd = demonstrare a adevarului unei teze prin aratarea faptului ca teza contrara este falsa. – V. reduce.
raznocinţi, RAZNOCÍNŢI s.m. pl. Nume dat în Rusia, începând din sec. XVIII, intelectualitatii ridicate din rândurile functionarimii, micii burghezii, negustorimii si taranimii, care a avut un rol important în miscarea revolutionara si în dezvoltarea stiintei si culturii. – Din rus. raznocinti.
răstav, RĂSTÁV, rastavuri, s.n. I. (Reg.) 1. Fâsie de pamânt pe care se cultiva un singur fel de plante. 2. Fâsie de pamânt între doua rânduri de semanaturi. II. Sina de fier dintata, care serveste la fixarea formelor tipografice în rame. [Var.: ristáv s.n.] – Et. nec.
răsufla, RĂSUFLÁ, rasúflu, vb. I. 1. Intranz. si tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-si reveni dupa o emotie, dupa o grija, o apasare, dupa un efort fizic, a simti o usurare dupa o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta sa se odihneasca. ♦ A avea liniste, a nu se (mai) simti în primejdie, a se simti la adapost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a strabate spre exterior, a lasa sa se scurga încet fluidul pe care îl contine, printr-o gaura mica sau printr-o crapatura; (despre continutul unui vas) a tâsni, a se scurge prin crapaturi. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau bauturi) A-si pierde taria, gustul datorita pastrarii într-un vas prost închis sau în conditii proaste. 4. Intranz., tranz. si refl. (Pop.) A(-si) destainui gândurile si sentimentele ascunse, apasatoare, pentru a se linisti. ♦ Intranz. si tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit sa afle; a (se) difuza. – Ras- + sufla.
refeca, REFECÁ, reféc, vb. I. Tranz. 1. A coase un refec. 2. A detasa cu ferastraul marginile tesite ale scândurilor brute, pentru a obtine scânduri paralelipipedice. – Cf. lat. r e f r i c a r e.
referat, REFERÁT, referate, s.n. Dare de seama, scrisa sau orala, asupra unei carti, a unei activitati etc. ♦ Raport (de câteva rânduri) scris pe marginea unei cereri, a unui act etc. (în care se propune o solutie). – Din germ. Referat.
răsad, RĂSÁD, rasaduri, s.n. Planta tânara (crescuta din samânta în sera sau în rasadnita) care a fost sau urmeaza sa fie rasadita. ♦ Fig. Neam, semintie. – Din bg. razsad, scr. rasad.
răsadniţă, RĂSÁDNIŢĂ, rasadnite, s.f. Constructie simpla din scânduri sau din prefabricate, acoperita de obicei cu geamuri si asezata pe un pat de gunoi de grajd, în care se cultiva rasadurile. – Din bg., scr. rasadnik.
răscol, RĂSCÓL, rascoale, s.n. I. 1. Bara de lemn prevazuta la capete cu câte o gaura în care intra carâmbii de sus ai loitrelor carului. ♢ Expr. A lega pe cineva în rascol = a pune (pe cineva) în obezi. 2. Ispol. II. (Pop.) Separare a oilor, toamna, la desfacerea stânii, pe fiecare proprietar în parte. ♦ (Concr.) Dispozitiv de scânduri folosit pentru a separa oile. – Din sl. raskolŭ.
răsurei, RĂSURÉI s.m. pl. Flori cusute pe pânza în rânduri serpuitoare. – Rasura2 + suf. -ei.
răşinos, RĂSINÓS, -OÁSĂ, rasinosi, -oase, adj., s.f. 1. Adj. (Despre arbori) Care contine, care produce rasina. 2. S.f. pl. Denumire generica data unor arbori sau arbusti ale caror organe contin rasina si care formeaza singuri sau în asociatii paduri întinse; conifere. 3. Adj. Care are aspectul si proprietatile rasinii; lipicios, cleios. – Rasina + suf. -os.
răzjudeca, RĂZJUDECÁ, razjúdec, vb. I. Tranz. A supune în repetate rânduri judecatii, a reflecta din nou sau în repetate rânduri asupra unei probleme. – Raz- + judeca.
răzjudecat, RĂZJUDECÁT, -Ă, razjudecati, -te, adj. Judecat în repetate rânduri, supus din nou reflectiei. – V. razjudeca.
răzlog, RĂZLÓG, razlogi, s.m. (Reg.) Despicatura lunga din trunchiul unui copac, întrebuintata la facerea gardurilor. – Din sl. razlogŭ.
râşcov, RẤSCOV, râscovi, s.m. Ciuperca comestibila cu palaria de culoare portocalie-caramizie si cu picior galben-portocaliu, care creste prin padurile de fag si de brad si care secreta un latex (Lactarius deliciosus). – Cf. ucr. r y ž o k,  r y ž k a.
regicid, REGICÍD, -Ă, regicizi, -de, adj., regiciduri, s.n. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care a asasinat un rege. 2. S.n. Faptul de a asasina un rege; asasinarea unui rege. – Din fr. régicide, lat. regicida.
reîmpăduri, REÎMPĂDURÍ, reîmpaduresc, vb. IV. Tranz. A planta din nou o padure, a împaduri din nou. – Re1- + împaduri.
reîmpădurire, REÎMPĂDURÍRE, reîmpaduriri, s.f. Actiunea de a reîmpaduri si rezultatul ei. – V. reîmpaduri.
colţişor, COLŢISÓR, (1) coltisoare, s.n., (2) coltisori, s.m. 1. S.n. Diminutiv al lui colt; coltulet. 2. S.m. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau rosietice, raspândita prin paduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colt + suf. -isor.
comând, COMẤND, comânduri, s.n. (Înv.) 1. Masa de pomenire a unui mort; praznic; mâncare care se serveste la o astfel de masa. 2. Bani, lucruri, vite etc. pe care si le pastrau oamenii pentru înmormântare si pentru praznic. – Din comânda (derivat regresiv).
reglet, REGLÉT, reglete, s.n. Piesa de fonta, de material plastic sau de plumb folosita la umplerea spatiilor dintre rânduri în formele de tipografie sau la umplerea spatiilor dintre forma si rama. [Var.: regléte s.m.] – Din fr. réglet.
repopula, REPOPULÁ, repopulez, vb. I. Tranz. A popula din nou un teritoriu. ♦ A reface un teren forestier despadurit. – Re1- + popula.
reverberaţie, REVERBERÁŢIE, reverberatii, s.f. 1. Persistenta a unui sunet într-o încapere închisa, datorita reflexiei, dupa ce izvorul sonor a încetat sa mai emita unde. ♢ Reverberatie artificiala = realizare cu mijloace acustice, electromagnetice, electromecanice sau electrice a unor efecte asemanatoare celor determinate de reverberatia (1) naturala. 2. Reflexie a luminii. 3. Reflexie repetata a caldurii pe peretii unui focar sau ai unui cuptor special. ♢ Cuptor cu reverberatie = cuptor cu acoperisul boltit, captusit cu caramida refractara, în care încalzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere si prin radiere din acoperisul boltit. – Din fr. réverbération.
reviriment, REVIRIMÉNT, revirimente, s.n. Schimbare brusca în bine; înviorare. ♢ Reviriment de fonduri = mod de a achita o datorie prin transferul unei creante echivalente cu suma datorata. – Din fr. revirement.
rebord, REBÓRD, reborduri, s.n. (Tehn.) Margine proeminenta, iesita în afara. – Din fr. rebord.
rulaj, RULÁJ, rulaje, s.n. 1. Timpul dintre doua încarcaturi succesive ale unui vagon de marfa de cale ferata, totalizând timpul necesar aducerii, încarcarii, transportului, descarcarii si manevrelor. 2. Circulatie a fondurilor banesti, a marfurilor etc. – Din fr. roulage.
runc, RUNC, runcuri, s.n. Loc despadurit folosit ca pasune sau pentru a fi cultivat; curatura (1). – Lat. runcus.
rupe, RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub actiunea unor solicitari mecanice; a desparti (intentionat) un obiect în doua sau în mai multe bucati. ♢ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rarunchii) = a produce (cuiva) sau a simti o mare durere. ♦ A(-si) fractura o mâna, un picior etc. ♢ Expr. A-si rupe picioarele = a umbla mult (fara folos). A-si rupe gâtul = a-si pierde viata, cinstea, averea. A-si rupe pieptul = a-si obosi plamânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tacerea, relatiile cu cineva. ♢ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capat unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legaturi. A rupe pretul (sau târgul) = a ajunge la învoiala dupa o tocmeala îndelungata. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuintare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfarâmare, spargere etc. Apele rup stavilarele. ♢ Expr. A rupe frontul = a strapunge linia de aparare a inamicului. 4. Tranz. A sfâsia un lucru smulgând bucati dintr-însul. ♦ A sfâsia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ♢ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva tragându-l de urechi. A-si rupe de la gura = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obtine (cu greu) o suma de bani. 6. Refl. si tranz. A (se) departa, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupsera din gramada. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivitati) A se împrastia. ♢ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui sir aliniat. A o rupe la (sau de) fuga (rar, la goana, la sanatoasa sau de-a fuga) = a o lua la fuga. ♦ Tranz. A-si deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limba straina, a sti foarte putin o limba straina. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.
ruteniu, RUTÉNIU s.n. Element chimic, metal alb-argintiu din familia platinei, cu duritate foarte mare, care se întrebuinteaza la fabricarea filamentului pentru lampile cu incandescenta. – Din fr. ruthénium.
sfânt, SFẤNT, -Ă, sfinti, -te, adj., subst. I. Adj. 1. Epitet dat divinitatii, considerata ca întruchipând suprema perfectiune si puritate. ♦ Epitet dat celor sanctificati de biserica. ♢ Sfântul parinte = titlu dat papei de catre catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viata curata si cucernica. 2. Care tine de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ♢ Sfânta slujba = liturghia. Locurile sfinte = tinuturile mentionate în textele religioase ca fiind acelea unde a trait si propovaduit Isus Cristos. Sfântul Mormânt = mormântul unde a fost îngropat Isus Cristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de veneratie; care se cuvine cinstit, slavit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul soare. ♦ Epitet dat zilelor saptamânii. 5. Desavârsit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. "de" si exprimând ideea de superlativ) Strasnic, zdravan. O sfânta de bataie. II. Subst. 1. S.m. sg. art. (Pop.) Dumnezeu ♢ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o pati, a da de belea; b) a da peste un noroc neasteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zaboveste undeva prea mult (si degeaba). Ferit-a sfântul! = în nici un caz, nicidecum. 2. S.m. si f. Persoana recunoscuta ca un exemplu desavârsit al vietii crestine si consacrata ca atare, dupa moarte, de catre biserica. ♢ Expr. Pâna la Dumnezeu, te manânca sfintii = pâna sa ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbasii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfintii = a atipi, a adormi; a muri. A-i iesi (cuiva) un sfânt din gura = a vorbi foarte drept si întelept, a spune o vorba potrivita. A sta (ca un) sfânt = a sta nemiscat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinti sau a se ruga de toti sfintii = a se adresa la cei puternici cu rugaminti, a fi nevoit sa solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri si cu staruinte. La sfântu-asteapta = niciodata. ♦ Om care duce o viata curata si cucernica. 3. S.f. pl. art. (În credintele populare) Iele. 4. S.m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ.
rida, RIDÁ, ridez, vb. I. Refl. A capata riduri. – Din fr. rider.
ridat, RIDÁT, -Ă, ridati, -te, adj. Cu riduri, zbârcit. – V. rida.
rigiditate, RIGIDITÁTE, rigiditati, s.f. 1. Însusirea de a fi rigid (1), proprietate a corpurilor de a nu se deforma sub actiunea fortelor care se exercita asupra lor.• Rigiditate dielectrica = proprietate a unui mediu rau conducator de electricitate de a nu fi strapuns sub actiunea unui câmp electric. ♦ Lipsa de flexibilitate; întepeneala. ♢ Rigiditate musculara = lipsa de suplete musculara ca urmare a unor boli ale sistemului nervos, ca meningita cerebrospinala, tetanosul. Rigiditate cadaverica = fenomen general de întarire si de întepenire musculara, care apare în primele ore dupa moarte, ca urmare a coagularii proteinelor musculare. 2. Fig. Severitate, duritate, austeritate; intransigenta. – Din fr. rigidité.
demasca, DEMASCÁ, demásc, vb. I. Tranz. si refl. 1. A(-si) scoate masca. 2. Fig. A (se) arata în adevarata lumina, a(-si) da pe fata planurile, actiunile, gândurile ascunse. 3. A descoperi inamicului, prin nerespectarea regulilor de mascare, un obiectiv sau o actiune ascunsa. – Din fr. démasquer.
depăna, DEPĂNÁ, deápan, vb. I. Tranz. 1. A înfasura firele textile dintr-un scul pe un mosor, pe o teava etc. sau de pe un fus într-un scul ori a face firele scul. ♢ Expr. A lua (pe cineva) la depanat = a mustra, a lua din scurt (pe cineva). ♦ Fig. A desfasura, a însira amintiri, gânduri etc. ♢ Refl. Toata întâmplarea i se depana pe dinaintea ochilor. 2. Fig. A parcurge (un drum, o distanta). ♢ Expr. (Intranz.) A depana din picioare = a umbla miscând repede picioarele. [Prez. ind. si: dépan] – Lat. •depanare.
depolimerizare, DEPOLIMERIZÁRE, depolimerizari, s.f. Reactie prin care un polimer trece în polimeri cu greutati moleculare mai mici, sub actiunea caldurii, a luminii, a radiatiilor, a catalizatorilor, a oxigenului. – Cf. fr. d é p o l y m é r i s a t i o n.
dermatită, DERMATÍTĂ, dermatite, s.f. 1. Inflamatie a pielii; (la pl.) nume generic dat unei grupe de maladii inflamatorii ale pielii; dermita. 2. Boala de piele periodica, la cabaline, ce se manifesta sub forma de rani care apar vara, se închid iarna si reapar, în acelasi loc, la revenirea caldurilor. – Din fr. dermatite.
dilata, DILATÁ, dilát, vb. I. Refl. 1. (Despre unele corpuri) A-si mari dimensiunile sub influenta caldurii. ♢ Tranz. Caldura dilata corpurile. 2. (Despre deschizaturi, organe sau parti ale unor organe etc.) A se mari, a se largi. ♢ Tranz. Atropina dilata pupila. [Prez. ind. si: dilatéz] – Din fr. dilater, lat. dilatare.
dilatat, DILATÁT, -Ă, dilatati, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Cu dimensiunile marite sub influenta caldurii. 2. (Despre deschizaturi, organe sau parti ale unor organe) Marit, largit. – V. dilata.
dilataţie, DILATÁŢIE, dilatatii, s.f. Crestere a dimensiunilor unui corp sub actiunea caldurii; dilatare. ♦ Coeficient de dilatatie = cresterea unitatii de lungime, de suprafata sau de volum a unui corp, raportata la 1
dilatometrie, DILATOMETRÍE s.f. Ramura a fizicii care studiaza procedeele de masurare a dilatatiei corpurilor, precum si transformarile fizico-chimice suferite de corpuri sub influenta caldurii. – Din fr. dilatométrie.
dinainte, DINAÍNTE adv. 1. (Local) În fata, înainte. ♢ Loc. adj. De dinainte = aflat în fata. ♢ Expr. A (sau a-l) lua (pe cineva) gura pe dinainte = a spune ceva ce nu a vrut sa spuna, a-si da fara voie gândurile pe fata. A nu-i trece cuiva pe dinainte = a nu îndrazni (din prea mare respect sau consideratie) sa se arate în fata cuiva; a acorda cuiva o deosebita consideratie. ♦ (Adjectival, invar.) Din fata, anterior. Rândul dinainte. ♦ (Substantivat; în forma dinaintea) Jumatatea din fata a corpului unui animal sau al unui om. 2. (Temporal) De mai înainte, de mai de mult. ♢ Loc. adj. De dinainte = de adineauri: pomenit cu o ocazie anterioara. ♦ Din timp, de cu vreme. – De4 + înainte.
rond, ROND, -Ă, (1, 2, 3) ronduri, s.n., (4) ronde, adj. 1. S.n. Strat de flori, de obicei circular, ridicat deasupra nivelului terenului din jur. 2. S.n. Piateta rotunda de unde pornesc mai multe artere de circulatie, având adesea la mijloc o plantatie de flori sau un monument. 3. S.n. Inspectie de noapte care se face la un post de paza militar pentru a controla santinelele; p. ext. oamenii care fac aceasta inspectie. ♦ Serviciu de control al santinelelor, organizat pe garnizoana. ♢ Ofiter de rond = ofiter însarcinat cu controlul santinelelor pe garnizoana. ♢ Expr. A fi de rond sau a face rondul = a fi însarcinat cu inspectia (santinelelor) sau a face inspectie. 4. S.n. (Cor.) Miscare circulara a piciorului, executata liber pe sol sau în aer. 5. Adj. (În sintagmele) Scriere (sau litera) ronda = fel de scriere cu litere rotunde, groase si drepte; litera astfel scrisa. Penita ronda = penita speciala cu vârful lat, cu care se pot scrie literele ronde. – Din fr. rond, germ. Ronde.
deduriza, DEDURIZÁ, dedurizez, vb. I. Tranz. A efectua dedurizarea apei. – De(s) + dur + suf. -iza.
dedurizare, DEDURIZÁRE, dedurizari, s.f. (În sintagma) Dedurizarea apei = eliminarea din apa a sarurilor de calciu si de magneziu, care dau apei duritate. – V. deduriza.
rostui, ROSTUÍ, rostuiésc, vb. IV. Tranz. 1. A aseza, a aranja asa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situatie convenabila. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etansare si a netezi rosturile dintre caramizile unei zidarii, dintre pavelele sau bordurile unei sosele etc. pentru a împiedica patrunderea apei de ploaie sau de infiltratie. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la razboiul de tesut. 5. A bate, de o parte si de alta, vârful dintilor unei pânze de ferastrau. – Rost + suf. -ui.
rotund, ROTÚND, -Ă, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s.n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. ♦ (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fara muchii sau colturi. ♦ (Mat.; despre o curba plana sau despre o suprafata) Care are toate punctele la aceeasi distanta de un punct dat; în forma de cerc. 2. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Împlinit, grasut, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantitati) Fara fractiuni sau subdiviziuni; întreg, complet. 4. Încheiat2 (II). II. S.n. Figura, suprafata în forma de disc sau de cerc. [Var.: (înv. si reg.) ratúnd, -a adj.] – Lat. retundus (= rotundus).
rotunjor, ROTUNJÓR, -OÁRĂ, rotunjori, -oare, adj., s.f. pl. 1. Adj. Diminutiv al lui rotund. 2. S.f. pl. Mica planta erbacee cu frunze lungi, lucitoare si flori rosii-purpurii, dispuse într-un capitul mic situat în vârful tulpinii, care creste prin padurile si pasunile din regiunea alpina si subalpina (Homogyne alpina). [Var.: rotungiór, -oára adj.] – Rotund + suf. -ior.
defrişa, DEFRISÁ, defrisez, vb. I. Tranz. A înlatura (prin taiere sau prin ardere) arborii si alte plante lemnoase spre a face un teren propriu pentru agricultura, pasunat, constructii etc. sau pentru a-l împaduri din nou; a despaduri. – Din fr. défricher.
despădurire, DESPĂDURÍRE, despaduriri, s.f. Actiunea de a despaduri si rezultatul ei. ♦ Defrisare. – V. despaduri.
despădurit, DESPĂDURÍT, -Ă, despaduriti, -te, adj. (Despre un teren, o regiune etc.) De pe care s-au taiat padurile. – V. despaduri.
destăinui, DESTĂINUÍ, destainuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveala o taina, un gând ascuns; a marturisi, a divulga. 2. Refl. A-si da pe fata gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe fata, a iesi la iveala; a se trada. [Prez. ind. si: destắinui] – Des1- + tainui.
deturna, DETURNÁ, deturnez, vb. I. Tranz. A întrebuinta fonduri banesti (sau alte bunuri) pentru alta destinatie decât cea legal prevazuta. ♦ (Impr.) A delapida. ♢ A sili pe cineva sa schimbe sau a schimba în mod ilegal ruta, directia de zbor a unui avion. – Din fr. détourner.
devitrificare, DEVITRIFICÁRE s.f. Pierdere a transparentei unui obiect de sticla din cauza actiunii prelungite a caldurii în timpul procesului de fabricatie. – Dupa fr. dévitrification.
dezgheţ, DEZGHÉŢ, dezgheturi, s.n. Topire naturala a ghetii sau a zapezii (din cauza caldurii). – Din dezgheta (derivat regresiv).
deznodat, DEZNODÁT, -Ă, deznodati, -te, adj. 1. (Despre noduri, ate, sfori etc.) Dezlegat, desfacut. 2. Fig. (Fam.; despre corpul omului sau despre oameni) Înalt si slab; desirat. 3. Fig. (Despre gânduri, imagini, stil etc.) Lipsit de concizie, fara sir; dezlânat. – V. deznoda.
sădi, SĂDÍ, sadésc, vb. IV. Tranz. A introduce în pamânt rasaduri, puieti etc. pentru a prinde radacini si a se dezvolta; a planta ♦ A semana. – Din sl. saditi.
heroidă, HEROÍDĂ s. f. scrisoare în versuri în care îsi exprima gândurile si sentimentele un erou, un personaj celebru. (< fr. héroïde)
sărad, SĂRÁD, saraduri, s.n. (Reg.) Snur împletit din fire de lâna, vopsite de obicei în negru, cu care se împodobesc sumanele. – Din ngr. sirádhion.
sâsâiac, SÂSÂIÁC, sâsâiace, s.n. (Reg.) Un fel de hambar construit din scânduri sau din nuiele împletite si folosit pentru pastrarea cerealelor. – Din ucr. susik, rus. susek, magh. szuszék.
sărădui, SĂRĂDUÍ, saraduiésc, vb. IV. Tranz. (Înv. si reg.) A împodobi cu saraduri. – Sarad + suf. -ui.
sărăduit, SĂRĂDUÍT, -Ă, saraduiti, -te, adj. (Înv. si reg.) Împodobit cu saraduri. – V. saradui.
sclerometru, SCLEROMÉTRU, sclerometre, s.n. Instrument pentru determinarea duritatii unui corp metalic, prin masurarea rezistentei lui la zgâriere. – Din fr. scléromètre.
scleroscop, SCLEROSCÓP, scleroscoape, s.n. Aparat pentru masurarea duritatii unui material prin ricoseul unui percutor în cadere libera pe materialul respectiv. – Din fr. scléroscope.
scapul, SCÁPUL, scapule, s.n. (Bot.) Tip de tulpina aeriana lunga, terminata cu o inflorescenta, cu frunze prinse la noduri si formând o rozeta. – Din fr. scapule.
scândurărie, SCÂNDURĂRÍE s.f. Depozit de scânduri; totalitatea scândurilor din care este construit un obiect; multime de scânduri. – Scândura + suf. -arie.
scândurea, SCÂNDUREÁ, -ÍCĂ, scândurele, s.f. Diminutiv al lui scândura; scândurice, scândurita. – Scândura + suf. -ea, -ica.
scândurice, SCÂNDURÍCE, scândurici, s.f. Scândurea. – Scândura + suf. -ice.
scânduriţă, SCÂNDURÍŢĂ, scândurite, s.f. Scândurea. ♦ Un fel de lopatica la amnarul razboiului de tesut, care ajuta la înfasurarea pânzei tesute pe sulul de dinainte. – Scândura + suf. -ita.
comsomol, COMSOMÓL s.n. a. Organizatie revolutionara a tineretului în fosta U.R.S.S.. b. Organizatie de masa, care a activat între anii 1917-1990 în rândurile tineretului din U.R.S.S., având drept scop propagarea idealurilor comuniste. (din rus. komsomol < Kommunisticeskii Soyuz Molodeji = Uniunea Comunista a Tinerilor) [def. a. MDN, b. NODEX, et. MW]
scândură, SCẤNDURĂ, scânduri, s.f. Piesa de lemn cu sectiunea transversala dreptunghiulara, mai mult lata decât groasa, obtinuta prin taierea în lung a trunchiului unui copac si întrebuintata la lucrari de constructii si de tâmplarie. ♢ Expr. A fi (sau a se usca, a ramâne) ca scândura (sau scândura) = a fi extrem de slab. A lasa pe cineva scândura (sau ca scândura) = a lasa pe cineva complet sarac. ♦ Podele, dusumea. – Lat. scandula.
helepol, HELEPÓL s. n. (ant.) turn de asediu la adapostul caruia se înainta pâna sub zidurile cetatii asediate. (< lat., gr. helepolis)
semipreţios, SEMIPREŢIÓS, -OÁSĂ, semipretiosi, -oase, adj. (În sintagma) Piatra semipretioasa = mineral cristalizat transparent sau translucid, în culori variate, cu duritate mare, folosit la bijuterii de mai mica valoare. – Semi- + pretios (dupa fr. semi-précieux).
sensibil, SENSÍBIL, -Ă, sensibili, -e, adj., s.f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care resimte puternic orice impresie fizica sau morala, care are o sensibilitate deosebita. ♦ Care poate fi usor miscat, impresionat; simtitor, emotiv. ♦ (Despre organisme) Care reactioneaza la cea mai usoara excitatie exterioara. 2. (Despre materie, lucruri, fenomene etc.) Care poate fi perceput si cunoscut la nivelul treptei senzoriale a cunoasterii, prin intermediul senzatiei. ♦ (Substantivat, n.) Domeniul lucrurilor sensibile (I 2). ♦ Care se poate usor constata; vadit, simtitor, apreciabil. Temperatura a înregistrat o sensibila scadere. 3. (Despre instrumente, aparate, materiale) Care reactioneaza la cele mai mici variatii ale unor agenti externi. 4. (Despre materiale fotografice) Care are însusirea de a înregistra actiunea luminii sub forma unei imagini latente ce poate fi facuta vizibila prin developare. II. S.f. Treapta a saptea a modurilor major si minor, situata la o septima superioara fata de tonica. ♦ Denumire data acordului construit pe treapta a saptea a modurilor major sau minor armonic. – Din fr. sensible, lat. sensibilis.
serviciu, SERVÍCIU, servicii, s.n. 1. Actiunea, faptul de a servi, de a sluji; forma de munca prestata în folosul sau în interesul cuiva. ♢ Expr. A fi (sau a se pune) în serviciul cuiva (sau a ceva) = a sluji, a servi unei persoane sau unui scop, unei idei etc. ♦ (În constructie cu verbele "a face", "a aduce") Fapta, actiune care serveste, avantajeaza pe cineva; îndatorire, obligatie. ♢ Expr. A face un prost (sau un rau) serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) un rau. ♦ Scara de serviciu = scara secundara într-un imobil (pentru acces la dependinte). 2. Ocupatie pe care o are cineva în calitate de angajat; slujba. ♦ Îndatorire care revine cuiva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei îndatoriri. ♢ Serviciu militar = stagiu la care sunt obligati, prin lege, cetatenii unui stat pentru a se instrui din punct de vedere militar în rândurile fortelor armate. Serviciu comandat = însarcinare, atributie, misiune speciala încredintata cuiva spre executare. Serviciu divin (sau religios) = slujba religioasa. ♢ Expr. (Despre angajati, ostasi, elevi) (A fi) de serviciu = (a fi) însarcinat cu o misiune speciala în cadrul obligatiilor profesionale. A intra în serviciu = a deveni salariat. ♦ Functie. Serviciu de casier. 3. Subdiviziune în administratia interna a unei institutii, întreprinderi etc. cuprinzând mai multe sectii; p. ext. colectivul de munca corespunzator. 4. Grup de obiecte care alcatuiesc un tot cu destinatie speciala. Serviciu de cafea. 5. Multime ordonata în timp a regimurilor succesive ale unui sistem tehnic. 6. (Sport) Punere în joc a mingii. – Din fr. service, lat. servitium.
silvan, SILVÁN, silvani, s.m. Fiecare dintre divinitatile romane considerate drept protectoare ale padurilor, imaginate cu o fata bestiala, cu corpul paros si cu picioare si coarne de tap. – Din lat. silvanus, fr. sylvain.
silvic, SÍLVIC, -Ă, silvici, -ce, adj. Care apartine padurii sau silviculturii, privitor la padure sau la silvicultura; care activeaza în domeniul silviculturii; forestier. ♦ (Substantivat, m.) Persoana care lucreaza în domeniul silviculturii. – Silva + suf. -ic.
silvicultură, SILVICULTÚRĂ s.f. Stiinta care se ocupa cu studiul culturii, amenajarii si exploatarii padurilor; ramura a economiei forestiere care cuprinde amenajarea si protectia patrimoniului forestier, asigurând materia prima pentru industria forestiera. – Din fr. sylviculture.
silvobiologie, SILVOBIOLOGÍE s.f. Ramura a silviculturii care studiaza procesele si legile de viata ale padurii. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. sylvo-biologie.
silvomecanizare, SILVOMECANIZÁRE s.f. Tehnica a exploatarii padurilor cu mijloace mecanice. – Silvo- + mecanizare.
soliditate, SOLIDITÁTE s.f. Stare a corpurilor solide; proprietate a corpurilor solide de a opune rezistenta la schimbarea formei si a volumului lor; tarie, duritate, rezistenta. ♦ Fig. Temeinicie, seriozitate. – Din fr. solidité, lat. soliditas, -atis.
sonda, SONDÁ, sondéz, vb. I. Tranz. 1. A cerceta, a supune unui sondaj straturile unui teren, adâncimea sau fundul unei ape etc.; a explora. ♦ A cerceta sau a evacua o cavitate a organismului cu ajutorul unei sonde. 2. Fig. A încerca sa afli gândurile, sentimentele, intentiile cuiva; a iscodi, a ispiti; a tatona. – Din fr. sonder.
spahiu, SPAHÍU1, spahii, s.m. Soldat dintr-un corp de cavalerie otomana recrutat din rândurile aristocratiei militare. – Din tc. sipahi.
harpie, HARPÍE / HÁRPIE s. f. 1. (mit.) monstru cu corp si cap de femeie, cu aripi de pasare si gheare de leu. 2. (fig.) femeie rea, artagoasa si hrapareata. 3. specie de vultur din America de Sud si Centrala, rapitor puternic si feroce, care traieste în padurile din vecinatatea apelor. (< fr. harpie)
sfarog, SFARÓG s.n. (Pop.) Lucru uscat, întarit din cauza caldurii sau a vechimii. – Sfara + suf. -og.
sincer, SÍNCER, -Ă, sinceri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care exprima întocmai ceea ce gândeste, care actioneaza fara prefacatorie sau gânduri ascunse; franc, leal, loial; cinstit, deschis. ♦ (Despre sentimente, actiuni, manifestari ale oamenilor) Care reflecta sau dovedeste sinceritate (1). 2. Conform cu anumite legi, cu anumite principii; corect. 3. (Rar; despre culori) Curat, pur. – Din fr. sincère, lat. sincerus.
hamadriadă, HAMADRIÁDĂ s. f. nimfa a padurilor, despre care se credea ca sta închisa într-un copac. (< fr. hamadryade)
hamac, HAMÁC s. n. plasa care se poate suspenda orizontal, servind drept pat. ♢ palanchin pentru transportul calatorilor prin locurile greu accesibile din padurile Africii. (< fr. hamac)
halteră, HALTÉRĂ s. f. 1. aparat din doua rânduri de discuri metalice legate printr-o bara, folosit în atletica greaca; gantera. ♢ (pl.) sport practicat cu acest aparat. 2. (pl.) balansiere (3). (< fr. haltère)
spaţia, SPAŢIÁ, spatiez, vb. I. Tranz. A rari, a distanta, a desparti prin spatii mai mari (cuvinte, rânduri, obiecte). [Pr.: -ti-a] – Din spatiu.
guverna, GUVERNÁ vb. tr. 1. a exercita autoritatea politica; a conduce un stat. ♢ a dirija, a conduce o nava. 2. a-si domina, a-si stapâni (sentimentele, pasiunile etc.) 3. (despre sentimente, gânduri) a exercita o influenta puternica. 4. (gram.) a impune, a cere un caz, o anumita constructie. (< fr. gouverner)
stanişte, STÁNISTE, stanisti, s.f. 1. (Reg.) Loc racoros, umbros unde se odihnesc vitele vara, în timpul caldurilor de la amiaza; zacatoare. ♦ (Ir.) Loc de întâlnire, de popas. 2. (Mil.; înv.) Tabara, cantonament. – Din sl. stanište.
stobor, STOBÓR, (1) stobori, s.m., (2) stoboruri, s.n. (Reg.) 1. S.m. Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascutit) din care se fac gardurile: uluca. 2. S.n. Împrejmuire de uluci; gard, zaplaz. – Din bg., scr. stobor.
stoborât, STOBORẤT, -Ă, stoborâti, -te, adj. (Reg.) Împrejmuit cu gard. ♦ (Despre fântâni) Cu ghizduri. – V. stoborî.
stolă, STÓLĂ, stole, s.f. 1. Rochie larga si lunga pâna în pamânt, care se strângea pe corp cu doua cordoane, unul pe sub sâni, altul deasupra soldurilor, purtata de matroanele romane. 2. Un fel de orar1 pe care îl poarta preotii catolici în timpul slujbei religioase. – Din it., fr., lat. stola.
stejăriş, STEJĂRÍS, stejarisuri, s.n. Padurice sau desis de stejari; stejariste. [Var.: stejerís s.n.] – Stejar + suf. -is.
sterilizator, STERILIZATÓR, -OÁRE, sterilizatori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Persoana specializata în operatiile de sterilizare. 2. S.n. Aparat pentru sterilizarea, cu ajutorul caldurii, a instrumentelor chirurgicale, a pansamentelor etc. – Din fr. stérilisateur.
străfund, STRĂFÚND, strafunduri, s.n. Loc, punct situat la mare adâncime, în interior; adânc. – Stra- + fund.
strâns, STRÂNS2, -Ă, strânsi, -se, adj., adv., s.f. I. Adj. 1. Legat, înfasurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbracaminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relatii între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe parti; înghesuit. ♦ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre parti ale corpului omenesc) închis sau înclestat. ♢ Expr. A fi strâns la mâna sau a fi cu mâna strânsa = a fi zgârcit; a fi cumpatat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânza, hârtie etc.) Înfasurat, împaturit. 6. (Despre fiinte sau parti ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ♢ Expr. Cu inima strânsa = stapânit de o emotie puternica; cu teama. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngramadit. 2. (Despre bani, avutii) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Asezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indica gradul cel mai înalt al unor actiuni) a) Foarte tare, foarte puternic (ca sa nu se mai poata desface). b) Foarte mult, cu toata puterea. 2. În mod strict, cu strictete, întocmai. IV. S.f. (Pop.) Ceea ce agoniseste, aduna cineva; avere; provizie, recolta. – V. strânge.
streaşină, STREÁSINĂ, stresini, s.f. Prelungire a acoperisului unei constructii în afara zidurilor, care apara peretii si fundatiile de ploaie. ♢ Expr. A(-si) pune mâna (sau palma) streasina (la ochi sau, rar, ochilor, la frunte) sau a duce mâna streasina (la ochi), a se uita, a sta etc. cu mâna streasina (la sau pe ochi, deasupra ochilor) = a(-si) pune, a duce etc. palma la frunte, deasupra ochilor, pentru a se apara de soare când priveste sau pentru a vedea mai bine. ♦ Jgheab de scurgere a apelor de ploaie, montat la marginea acoperisului caselor. ♦ Acoperis (de sindrila) înclinat, cu care se acopera la tara unele garduri sau porti. ♦ Partea iesita mai în afara la o claie sau la o sira, pe care se scurge apa de ploaie. ♦ Ramurile copacilor din marginea unei paduri; terenul din marginea unei paduri. ♦ Marginea de jos a caierului (din care se trage firul). [Var.: (reg.) strásina, strésina s.f.] – Cf. sl. s t r ĕ h a.
streşini, STRESINÍ, stresinesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face streasina (la garduri, la porti). – Din streasina.
streşinit, STRESINÍT, -Ă, stresiniti, -te, adj. (Rar; despre garduri, porti) Acoperit cu streasina. [Var.: strasinít, -a adj.] – V. stresini.
stroi, STRÓI s.n. (Înv. si reg.) 1. Rând, sir (de soldati). 2. (În expr.) A bate la stroi sau a purta în stroi = a aplica cuiva o pedeapsa disciplinara, constând în trecerea printre doua rânduri de soldati care îl lovesc unul dupa altul cu vergi. – Din rus. stroj.
stufos, STUFÓS, -OÁSĂ, stufosi, -oase, adj. (Despre arbori) Cu frunze multe si dese; (despre paduri) care are arbori cu frunze multe si dese; (despre umbra arborilor) nepatruns, adânc. ♦ Fig. (Despre barba, mustati) Cu par mult si des. – Stuf + suf. -os (cu unele sensuri dupa tufos).
subalpin, SUBALPÍN, -Ă, subalpini, -e, adj. Care este situat în regiunea imediat inferioara celei alpine, la poalele unor munti înalti; caracteristic unei asemenea regiuni. ♢ Etaj subalpin = vegetatie aflata deasupra limitei superioare a padurilor, care consta în tufisuri de jneapan, ienupar, smirdar, pajisti etc. – Din fr. subalpin.
subdominantă, SUBDOMINÁNTĂ, subdominante, s.f. (Muz.) Treapta a patra a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta a patra a modurilor major sau minor. – Sub1- + dominanta (dupa fr. sous-dominante).
subscripţie, SUBSCRÍPŢIE, subscriptii, s.f. Faptul de a se angaja sau de a cere cuiva sa se angajeze printr-o semnatura la o contributie baneasca pentru o opera de interes public sau particular; subscriere. ♢ Lista de subscriptie = act, document pe care semneaza cei care contribuie la adunarea unor fonduri pentru o opera de interes public sau particular. – Din lat. subscriptio, fr. souscription.
gorilă, GORÍLĂ s. f. 1. cea mai mare maimuta antropoida frugivora si salbatica, în padurile Africii ecuatoriale. 2. bodyguard. (< fr. gorille, it. gorila, germ. Gorilla, /2/ amer. gorilla)
surpa, SURPÁ, surp, vb. I. 1. Refl. (Despre maluri, povârnisuri etc.; la pers. 3) A se prabusi prin macinare; (despre ziduri, cladiri) a se darâma, a se pravali, a se narui. ♦ Tranz. A doborî la pamânt; a nimici, ruina. 2. Tranz. Fig. A rasturna pe cineva dintr-o situatie privilegiata; a submina, a sapa; p. ext. a desfiinta, a nimici, a lichida. 3. Refl. (Pop.) A se îmbolnavi de hernie. – Lat. •subrupare (< rupes).
surpat, SURPÁT, -Ă, surpati, -te, adj. 1. (Despre maluri, terenuri etc.) Mâncat, ros de ape; cu surpaturi, prapastios, râpos. ♦ (Despre ziduri, cladiri etc.) Darâmat, naruit; ruinat, distrus, nimicit. 2. (Pop.) Bolnav de hernie. – V. surpa.
compres, COMPRÉS s.n. Text cules cât mai strâns, fara spatii mari între rânduri. – Din germ. Kompress.
sudură, SUDÚRĂ, suduri, s.f. 1. Operatie de sudare; p. ext. locul îmbinarii prin sudare a doua sau mai multor piese. 2. Fig. Închegare, îmbinare, legatura, unire (strânsa). – Din fr. soudure.
sugere, SÚGERE, sugeri, s.f. 1. (Rar) Actiunea de a suge si rezultatul ei; supt. 2. Atractie a unei nave spre mal sau spre o nava mai mare care trece prin apropiere, datorita variatiilor de presiune create la viteze mari în vecinatatea bordurilor. – V. suge.
conducţie, CONDÚCŢIE, conductii, s.f. Denumire data fenomenului de trecere a curentului electric si a celui de transmitere a caldurii prin masa unui corp. – Din fr. conduction.
condur, CONDÚR, conduri, s.m. 1. (Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: (Bot.) condurul-doamnei = planta ornamentala agatatoare, cu flori mari, galbene-roscate si cu un pinten drept; caltunasi, conduras (2) (Tropacolum majus). – Din tc. kundura.
conscripţie, CONSCRÍPŢIE, conscriptii, s.f. (Înv.) Înscriere anuala în rândurile militare; recrutare, înrolare. – Din fr. conscription, lat. conscriptio.
coşcovi, COSCOVÍ, pers. 3. coscoveste, vb. IV. Refl. (Despre tencuiala sau varul de pe pereti, despre furnirul de pe mobila etc.) A se ridica, a se dezlipi si a se plesni din cauza caldurii, a umezelii etc., a se coji, a se scoroji. – Din coscov.
coşmagă, COSMÁGĂ, cosmagi, s.f. (Reg.) Coliba de scânduri; baraca. – Et. nec.
crampă, CRÁMPĂ, crampe, s.f. 1. Contractie involuntara, prelungita si dureroasa a unui muschi sau a unui grup muscular; colica. ♢ Crampa scriitorului = crampa a musculaturii antebratului si a mâinii, care intervine în timpul scrierii; grafospasm. ♦ (La pl.) Dureri acute în stomac. 2. Unealta de otel cu un cioc ascutit, fixata într-o coada de lemn, cu ajutorul careia se taie rocile de duritate mica si mijlocie din abataj. – Din fr. crampe.
crampon, CRAMPÓN, crampoane, s.n. 1. Piron de otel cu sectiune patrata, cu care se fixeaza pe traverse sinele de cale ferata. 2. Bucata mica de talpa groasa, de cauciuc sau de material plastic care se aplica pe talpa unor bocanci de sport, pentru a asigura stabilitatea jucatorilor pe teren. 3. Radacina adventiva a unei plante agatatoare, prin care aceasta se prinde de copaci, de ziduri etc. – Din fr. crampon.
cvadriremă, CVADRIRÉMĂ, cvadrireme, s.f. Nava folosita în antichitate, care avea patru rânduri de vâsle sau patru vâslasi la o vâsla. – Din lat. quadriremis, fr. quadrirème.
crâmpei, CRÂMPÉI, crâmpeie, s.n. Parte rupta, desprinsa sau ramasa din ceva; bucata, portiune, farâma. ♦ (Despre fraze, gânduri etc.) Fragment, frântura. – Cf. sl. k r o n p u "mic".
crâng, CRÂNG, crânguri, s.n. 1. Padurice de arbori tineri si de lastari. ♦ Loc acoperit cu arbusti sau cu tufe; tufaris, desis. 2. (Rar; în sintagma) Crângul cerului = bolta cereasca, firmament. – Din sl. krongu.
cord, CORD3, corduri, s.n. Cutit folosit în industria pielariei pentru depilare. – Et. nec.
corealitate, COREALITÁTE s.f. Concept estetic si filozofic care implica, în general, ideea simultaneitatii a doua moduri de existenta. [Pr.: -re-a-] – Co- + realitate.
coteţ, COTÉŢ, cotete, s.n. Adapost pentru pasari, porci sau câini, facut din scânduri sau din zid. ♢ Expr. (Ir.) A pune (pe cineva) la cotet = a pune (pe cineva) la îngrasat, a îndopa. ♦ Fig. Închisoare. 2. Capcana pentru prins peste în iazurile acoperite cu stuf, facuta din nuiele împletite cu papura si prevazuta cu o deschidere îngusta întoarsa înauntru, astfel încât pestele, odata intrat în ea, sa nu mai poata iesi. [Var.: coteáta s.f.] – Din sl. kotĩcĩ.
crivac, CRIVÁC, crivacuri, s.n. 1. Instalatie rudimentara folosita în trecut pentru ridicat bolovanii de sare la suprafata. 2. Troliu rudimentar de lemn, actionat manual, folosit la spalarea puturilor de mina de mica adâncime. 3. Piesa din scheletul unei ambarcatii de care se fixeaza scândurile ce formeaza învelisul ambarcatiei. – Et. nec.
cugeta, CUGETÁ, cúget, vb. I. Intranz. A urmari o idee, a medita; a se gândi. ♦ Refl. (Rar) A sta pe gânduri; a chibzui, a cumpani. ♦ A-si da seama, a tine seama de..., a lua în considerare. – Lat. cogitare.
culegar, CULEGÁR, culegare, s.n. Instrument de metal de forma unei cutii alungite, cu trei pereti, dintre care unul mobil, care serveste tipografului sa aseze una câte una literele în rânduri egale, formând textul de imprimat; vingalac. – Culege + suf. -ar.
culege, CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ♢ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva cazut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai si adapost. ♦ Fig. A dobândi, a obtine, a capata. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolalta; a colectiona. ♢ Expr. Alege pâna culege, se spune despre cineva foarte pretentios, care, tot alegând, ramâne cu partea cea mai proasta. 4. A aduna din casete literele necesare si a le aseza în culegar; a zetui. ♢ Masina de cules = masina cu ajutorul careia se executa operatiile de culegere si de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culeséi, part. cules] – Lat. colligere.
curge, CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se misca necontenit în directia pantei. ♢ Expr. A curge gârla = a veni din belsug. Va curge multa apa pe gârla (sau pe Dunare) = va trece mult timp. Daca (sau de) nu curge, pica = chiar daca câstigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cadea din abundenta, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichida) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lasa sa se scurga lichidul dinauntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, cazând succesiv, bucata dupa bucata. 6. A atârna, a spânzura. Parul lung curgea în vite pâna pe spate. ♢ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbracat în haine zdrentaroase. 7. (Despre grupuri de fiinte sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a napadi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se însira cu usurinta. 2. (Despre timp, viata, zile etc.) A trece, a se desfasura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre aparitia unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. si reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (dupa merge).
cuşcaie, CUSCÁIE, cuscai, s.f. Instalatie simpla (în forma de jgheab) pentru scoaterea lemnului de foc din padurile de munte. – Et. nec. Cf. c u s c a.
cuta, CUTÁ, cutez, vb. I. 1. Tranz. A încreti, a îndoi (adânc) un material textil, a-i face falduri, cute, creturi; a plia, a drapa. ♦ Refl. (Despre scoarta pamântului) A suferi o cutare2. 2. Refl. (Despre piele, mai ales despre cea de pe obraz) A se zbârci; a se rida; p. ext. (despre oameni) a îmbatrâni. – Din cuta.
cunună, CUNÚNĂ, cununi, s.f. 1. Împletitura în forma circulara, facuta din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ♢ Expr. A sta cununa împrejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta împrejurul cuiva, formând un cerc închis. Cununa de raze (sau de lumina) = aureola. Cununa de munti (sau de dealuri, de paduri) = lant, sir de munti sau de dealuri, de paduri, dispuse în cerc. 2. Coroana care se acorda în antichitate învingatorilor (în razboi si la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faima, renume. 3. Coroana care se asaza pe capul celor care se casatoresc dupa ritualul religios. 4. Funie, împletitura de ceapa, de usturoi etc. 5. Grinda principala cu care se închide în partea de sus un perete de lemn si pe care se reazema celelalte grinzi ale tavanului si ale acoperisului. – Lat. corona.
despăduri, A despaduri ≠ a împaduri
împăduri, A împaduri ≠ a despaduri
despădurit, Despadurit ≠ împadurit
împădurit, Împadurit ≠ despadurit
gira, GIRÁ vb. I. tr. a garanta printr-un gir (1). ♢ a garanta pentru cinstea, actiunile cuiva. II. refl., intr. (despre vânt) a(-si)schimba treptat directia de la dreapta spre stânga; a se roti. ♢ (despre nave) a se roti în jurul unei ancore sau geamanduri sub actiunea vântului ori a curentului de maree. ♢ a se îndeparta de la drumul stabilit. (< it. girare)
gibon, GIBÓN s. m. maimuta antropoida cu bratele foarte lungi si fara coada, din padurile indo-malaieze. (< fr. gibbon)
ghips, GHIPS s. n. 1. sulfat natural hidratat de calciu de duritate mica, folosit la fabricarea ipsosului, în industria portelanului, în medicina etc. 2. sculptura din acest material. (< germ. Gips, fr. gypse, lat. gypsum)
geniu, GÉNIU s. n. I. 1. talent, dispozitie naturala, capacitate creatoare exceptionala, a dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana astfel înzestrata. 2. caracter specific. II. spirit, demon, fiinta supranaturala care, în credintele celor vechi, veghea asupra soartei unui om. III. specialitate militara, arma care se ocupa cu executarea lucrarilor de fortificatii, drumuri, poduri etc. (< lat. genius, fr. génie)
transpirat, TRANSPIRÁT adj. asudat, înnadusit, nadusit, ud, (prin Olt.) naboit. (Om foarte ~ din cauza caldurii.)
transpira, TRANSPIRÁ vb. a asuda, a (se) înnadusi, a nadusi. A ~ din cauza caldurii.)
torpoare, TORPOÁRE s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, fierbinteala, lân-cezeala, lâncezire, moleseala, mole-sire, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, toropeala, toropire, za-duf, zapuseala.
târşit, TÂRSÍT adj. v. cracanat, defrisat, despadurit, despuiat, dezbracat, dezgolit, gol, neîmbracat, nud, tesit, turtit.
târşi, TÂRSÍ vb. v. cracana, defrisa, despaduri, despuia, dezbraca, dezgoli, gramadi, îmbulzi, îndesa, înghesui, îngramadi, prasi, rânji, sapa, speria, teme, tesi, turti.
tenace, TENÁCE adj. 1. v. staruitor. 2. perseverent, rabdator, staruitor, (livr.) pacient, (rar) rabduriu, (astazi rar) straduitor, (pop.) pilos, (înv.) nevoitor. (O fire ~.) 3. dârz, îndârjit, perseverent, staruitor. (O munca ~.) 4. v. perseverent. 5. v. tare.
temperatură, TEMPERATÚRĂ s. 1. (MET.) (înv.) asezamânt, temperament. (Afara a scazut mult ~.) 2. (MED.) calduri (pl.), febra, fierbinteala, friguri (pl.), (pop.) arsita, (reg.) naplaiala, vipie, (înv.) aprinzeala, (rar fig.) jar. (Un bolnav cu ~.)
fundaţie, FUNDÁŢIE s. f. 1. temelie, baza a unei constructii, masini, a unui utilaj etc. ♢ materia peste care se aplica îmbracamintea unui drum. 2. fond, bunuri donate pentru o opera de interes obstesc. ♢ institutie, asezamânt creat din astfel de fonduri. (< fr. fondation, lat. fundatio)
fuling, FÚLING s. n. strat de organisme acvatice pe pietre, pe stâlpii de beton, de lemn sau de metal ai podurilor, pe coca navelor etc. (< engl. fulling)
tărie, TĂRÍE s. 1. duritate, rezistenta, soliditate, tenacitate. (~ unui metal.) 2. v. durabilitate. 3. v. consistenta. 4. v. temeinicie. 5. concentratie, (înv. si reg.) tarime. (Ce ~ are vinul?) 6. v. intensitate. 7. v. dinamism. 8. v. putere. 9. forta, putere, strasnicie, vigoare. (Reclama cu ~ dreptatea.) 10. vehementa, vigoare. (Îsi sustine opinia cu ~.)
tanduriu, TANDURÍU adj., s. v. indolent, lenes, putu-ros, trândav, trântor.
fotoliu, FOTÓLIU s. n. 1. scaun mare (capitonat) cu brate si spatar. o ~-pat = fotoliu extensibil care se poate transforma în pat. 2. loc într-o sala de spectacol situat în fata. o ~ de orchestra = loc în primele rânduri ale unei sali de concert. (< fr. fauteuil)
şerpariţă, SERPÁRIŢĂ s. v. amareala, mama-padurii, raculet, soaldina.
suratadinpădure, SURATADINPĂDÚRE s. v. mama-padurii.
forestier, FORESTÍER, -Ă I. adj. referitor la paduri; silvic; (despre întreprinderi, industrie etc.) care prelucreaza lemnul padurilor. o perdea ~a = fâsie de padure plantata în scopul îmbunatatirii climei. II. s. m. f. functionar în administratia forestiera. (< fr. forestier)
subscris, SUBSCRÍS adj., s. 1. adj. iscalit, semnat, (înv.) subsemnat. (Act ~.) 2. s. subsemnat, (înv.) subiscalit. (~ul, Ion Popescu, de profesie ...) 3. s. semnatar, (înv.) subscribent. (~ul acestor rânduri.)
fond, FOND s. n. I. 1. ceea ce este esential într-un lucru, continut. o articol de ~ = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; ~ lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. o în ~ = în realitate, de fapt. 2. trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. culoare de baza a unui tablou, a unei tesaturi etc. din care se detaseaza figurile, detaliile; fundal. ♢ strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (sport) alergare de rezistenta pe distanta lunga. 5. (fiz.) radiatie greu de înlaturat sau inevitabila, cu caracter parazit, în prezenta careia se efectueaza o experienta sau masurare. II. 1. totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o întreprindere, o institutie etc. o ~ de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu. o ~ de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca; ~ de comert = totalitatea marfurilor si elementelor necesare care contribuie la exercitarea unui comert normal si profitabil. (< fr. fond)
fodră, FÓDRĂ s. f. captuseala din scânduri pe peretii care separta încaperile unei nave. (< it. fodra)
flux, FLUX s. n. 1. crestere periodica a nivelului apei marilor si oceanelor sub influenta miscarii de rotatie a Pamântului si a atractiei Lunii si a Soarelui. 2. (fig.) mare cantitate, revarsare, crestere, suvoi, val. 3. (fiz.) curent, miscare de particule. o ~ luminos = energie radianta emisa de un izvor de lumina într-o unitate de timp; ~ electric = produs dintre inductia electrica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate; ~ magnetic = totalitatea liniilor de forta care trec printr-un corp oarecare. 4. ~ tehnologic = succesiunea operatiilor într-un proces tehnologic. 5. ~ de informatie = ansamblu de date, informatii si decizii necesare desfasurarii unei anumite operatii sau activitati; raportul dintre cantitatea de informatie si timpul în care ea este transmisa. ♢ ~ de capital = transformarea, circulatia unor fonduri banesti dintr-o tara în alta, ca urmare a efectuarii de operatii de decontare, împrumuturi sau transformari de depozite bancare. 6. circulatie continua si uniforma a unui lichid (sânge, seva). 7. pulbere folosita în sudura automata. (< fr. flux, lat. fluxus)
stinghie, STÍNGHIE s. 1. (înv. si reg.) preghita, (prin Olt. si Ban.) steaza. (~ la o mobila.) 2. chinga, (reg.) calafat, curmezis, pop, punte, stâlp, usa, zaplat. (~ la fundul unui vas.) 3. (TEHN.) brat, chinga, coarda, speteaza, (pop.) curmezis. (~ la podul cosului morii.) 4. (TEHN.) chinga, scândura, speteaza, (pop.) blana. (~ la razboiul de tesut.) 5. (TEHN.) lopatica, pop, speteaza. (La cârceiele carului se afla o ~.) 6. (TEHN.) bulfeu, cruce, speteaza, (pop.) scalus, (Transilv., Ban. si Olt.) fiulare, (Olt.) jigla, (prin Mold.) lopatica, (Ban.) remeneaca, (Transilv.) scândurica. (~ la jug.)
sprinţar, SPRINŢÁR adj. 1. v. zburdalnic. 2. hoinar, nesta-tornic, (pop.) spulberatic. (Gânduri ~.)
spetează, SPETEÁZĂ s. 1. v. spatar. 2. v. bata. 3. (TEHN.) chinga, scândura, stinghie, (pop.) blana. (~ la razboiul de tesut.) 4. (la pl.) v. aripi. 5. (TEHN.) (reg.) chinga, curmezis, falce. 6. stinghie. (~ la fundul carului, al carutei.) 7. (TEHN.) (reg.) bat, blana, bratara, carfa, fus, fustel, gratie, lopatica, spita, stic, sul, sustor. (~la loitrele carutei.) 8. (TEHN.) lopatica, pop, stinghie. (La cârceiele carului se afla o ~.) 9. (TEHN.) bulfeu, cruce, stinghie, (pop.) scalus, (Transilv., Ban., si Olt.) fiulare, (Olt.) jigla, (prin Mold.) lopatica, (Ban.) remeneaca, (Transilv.) scândurica. (~ la jug.) 10. (TEHN.) (reg.) bracinar, chinga, mâna. (~ la coarnele plugului.) 11. (TEHN.) brat, crac, margine, mâna, mâner, pervaz, (reg.) condac, cotoi. (~ la ferastrau.) 12. (TEHN.) brat, chinga, coarda, stinghie, (pop.) curmezis. (~ la podul ori la scara cosului morii de vânt.) 13. (TEHN.) aripa, sageata. (~ la roata morii de vânt.) 14. (TEHN.) (reg.) resteu. (~ la roata morii de apa.) 15. (TEHN.) aripa, cruce, (reg.) crucisa, cumpana, fofelnita, rascruce. (~ la vârtelnita.)
fin, FIN, -Ă adj. 1. subtire, delicat. ♢ marunt. ♢ curat, pur; neamestecat. 2. foarte sensibil, delicat. 3. (despre oameni) manierat, elegant, bine crescut. 4. (fig.; despre gânduri, idei) subtil, ingenios; istet. (< fr. fin)
sânziană, SÂNZIÁNĂ s. 1. (la pl.) v. dragaica. 2. (BOT.; Galium verum) dragaica, (reg.) sâmiana, sânzanioara, smântânica, floarea-lui-Sântion. 3. v. racuina. 4. (BOT.) sânziana alba (Galium mollugo) = dragaica, (reg.) beteala-reginei. 5. (BOT.) sânziene-de-gradina (Solidago canadensis) = (reg.) dragaica, salcioara, navalnicul-al-mare; sânziene-de-padure (Asperula odorata) = vinarita, (reg.) mama-padurii.
silvestru, SILVÉSTRU adj. v. împadurit, paduros.
sicriu, SICRÍU s. cosciug, (rar) sarcofag, (înv. si pop.) racla, (pop.) scândura, (reg.) brad, casa, (Transilv. si Ban.) copârseu, (prin Transilv.) jgheab, (Transilv.) lada, (Transilv. si Maram.) salas, (Olt. si Transilv.) tron, (înv.) cos, (arg.) pardesiu de scânduri.
sfâşia, SFÂSIÁ vb. 1. a ciopârti, a sfârteca, (pop. si fam.) a casapi, (pop.) a dumica, (reg.) a crâmpoti, a macelari, (Mold., Bucov. si Ban.) a ciocârti, (prin Mold.) a cârnosi, (prin Ban.) a cârti, (Mold. si Bucov.) a hacui. (A ~ un animal, la taiere.) 2. (înv.) a (se) smacina. (Îi ~ carnea de pe el.) 3. a sfârteca, (înv. si reg.) a murseca. (L-au ~ lupii.) 4. a sfârteca, (înv. si reg.) a spârcui. (L-au ~ cu sabiile.) 5. a (se) ferfeniti, a (se) hartani, a (se) rupe, a (se) zdrentui, (fam.) a (se) varzui. (Nu mai ~ caietul!) 6. a (se) gauri, a (se) rupe, a (se) uza, a (se) zdrentui, (pop. si fam.) a (se) flenduri. (Haina i s-a ~ de tot.) 7. a rupe, a spinteca, (înv.) a sparge. (Îsi ~ hainele si-si smulgea parul.) 8. a (se) zdrentui, (reg.) a (se) petici, (prin Olt. si Munt.) a (se) sofili. (Cearsaful s-a ~.)
severitate, SEVERITÁTE s. 1. v. exigenta. 2. asprime, constrân-gere, intransigenta, rigoare, rigurozitate, strasnicie, strictete, (înv.) strasnicire, (fig.) duritate. (~ regimului de internat.) 3. v. seriozitate. 4. auste-ritate, gravitate, rigorism, sobrietate, (fig.) asprime. (~ liniilor unei constructii.)
fenolsteroidurie, FENOLSTEROIDURÍE s. f. prezenta fenolsteroizilor în urina. (< fr. phénolstéroïdurie)
feder, FÉDER s. n. parte iesita în afara, în lungul marginii unei scânduri sau a unei placi, care intra în nutul corespunzator. (< germ. Feder)
faun, FÁUN s. m. (la romani) zeu al câmpurilor, al muntilor si padurilor, protector al turmelor, reprezentant ca un om cu coarne si cu picioare de tap. (< lat. faunus)
sculptat, SCULPTÁT adj. 1. cioplit, modelat, sapat, taiat. (Constructie împodobita cu ziduri ~.) 2. modelat. (Marmura ~.)
scoatere, SCOÁTERE s. 1. v. extractie. 2. v. extragere. 3. v. ab-latiune. 4. v. smulgere. 5. scos. (~ cartofilor.) 6. exploatare, extragere. (~ titeiului.) 7. v. dez-gropare. 8. desfacere, desprindere. (~ unei scânduri de la gard.) 9. v. dezbracare. 10. v. des-caltare. 11. încasare. (~ banilor de la banca.) 12. v. anulare. 13. v. curatare. 14. v. suprimare. 15. v. excludere. 16. v. concediere. 17. v. eliberare. 18. v. destituire. 19. v. publicare. 20. v. eliberare. 21. v. obtinere.
falenă, FALÉNĂ s. f. fluture de noapte care produce mari stricaciuni copacilor din paduri si vitei de vie. (< fr. phalène)
scânduruţă, SCÂNDURÚŢĂ s. v. scândurica.
scânduruşă, SCÂNDURÚSĂ s. v. scândurica.
scânduriţă, SCÂNDURÍŢĂ s. v. femeiusca, lopatica, muie-rusca, scândurica.
scândurişcă, SCÂNDURÍSCĂ s. v. scândurica.
scândurice, SCÂNDURÍCE s. v. lopatica, scândurica.
scândurică, SCÂNDURÍCĂ s. v. bulfeu, cruce, speteaza, stinghie.
scândurică, SCÂNDURÍCĂ s. (pop.) scândurice, (reg.) scându-reana, scândurisca, scândurita, scândurusa, scânduruta.
scândureană, SCÂNDUREÁNĂ s. v. pedala, scândurica, talpig.
falangă, FALÁNGĂ s. f. I. 1. formatie de soldati spartani sau macedoneni pedestri, cu lanci lungi, care atacau în rânduri compacte; (p. ext.) corp de soldati, trupa, armata. 2. (fig.) grup de oameni strâns uniti, care lupta pentru o cauza comuna. 3. (în doctrina sociala utopica a lui Fourier) celula de baza a viitoarei orânduiri sociale, care avea sa efectueze diferite munci. 4. grupare politica fascista (din Spania). II. fiecare dintre oasele care formeaza scheletul degetelor. (< fr. phalange, lat., gr. phalanx)
schimba, SCHIMBÁ vb. 1. v. înlocui. 2. a preschimba. (A ~ bani, hârtii de valoare.) 3. a înlocui, (înv. si pop.) a muta, (frantuzism înv.) a ramplasa. (L-a ~ cu un inginer mai bun.) 4. v. primeni. 5. v. muta. 6. v. devia. 7. a (se) deplasa, a (se) muta. (Accentul s-a ~ pe ultima silaba.) 8. a muta, (înv. si reg.) a stramuta. (Sa-ti ~ gândurile cu privire la ...) 9. v. împartasi. 10. v. metamorfoza. 11. v. modifica. 12. a (se) preface, a (se) transforma, (înv.) a (se) pravali. (~ marea în uscat.) 13. v. reforma. 14. v. transforma. 15. v. transforma. 16. a (se) modifica. (Temperatura s-a ~ brusc.) 17. v. face. 18. a (se) preface, a (se) transforma, (reg.) a (se) veli, a (se) velnici, (înv.) a veni. (Bucuria lor s-a ~ în suspine.) 19. v. fluctua.
extramuros, EXTRA-MÚROS loc. adv. si adj. în afara orasului, din exterior. (< lat. extra muros, în afara zidurilor)
exterioriza, EXTERIORIZÁ vb. tr. a exprima, a manifesta gânduri, sentimente etc. prin cuvinte, gesturi, fizionomie. (< fr. extérioriser)
sădelcă, SĂDÉLCĂ s. (AGRIC.) (reg.) sadelnita, sadila, sighinca. (~ pentru sadit rasadurile.)
săciuit, SĂCIUÍT adj. v. defrisat, despadurit.
săciuit, SĂCIUÍT s. v. defrisare, defrisat, despadurire.
exploataţie, EXPLOATÁŢIE s. f. 1. întreprindere cu caracter economic care exploateaza pamânturi, paduri, mine etc. 2. terenul, padurea etc. aflate în exploatare (3). (< fr. exploitation)
exploatare, EXPLOATÁRE s. f. 1. actiunea de a exploata. 2. însusirea fara echivalent, de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie, a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 3. totalitatea lucrarilor de punere în valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♢ taiere de paduri. 4. (fig.) faptul de a profita, de a trage folos în mod abuziv. (< exploata)
rostopască, ROSTOPÁSCĂ s. (BOT.; Chelidonium majus) (pop.) negelarita, (reg.) alândurise (pl.), galbinare, laptiuga, maselarita, oiasca, paparuna, pleoscanita, pleoscarita, rostopalnita, rostopastica, rostopol, salatea, scânteita, tatarcele (pl.), ai-de-padure, buruiana-de-negei, buruiana-de-pecingine, buruiana-de-tatarca, calce-mare, crucea-voinicului, iarba-rândunelei, iarba-de-negei, iarba-de-negi, mac-salbatic.
rostogoli, ROSTOGOLÍ vb. 1. (Transilv.) a (se) durdulica, a (se) duriga. (Roata se ~.) 2. v. tavali. 3. a (se) pravali, (pop.) a (se) prapastui, (reg.) a (se) prastavali. (Bolovanii se ~ la vale.) 4. v. prabusi.
rândunicădeziduri, RÂNDUNICĂ-DE-ZÍDURI s. v. drepnea.
rindeluire, RINDELUÍRE s. geluire, rindelare, rindeluit, (pop.) fatuiala, fatuire, fatuit. (~ unei scânduri.)
eucalipt, EUCALÍPT s. m. arbore gigant (sub)tropical, cu flori mici, verzi, si frunze persistente, din frunzele si scoarta caruia se extrag uleiuri folosite în farmacie si parfumerie, cu lemn, de o duritate exceptionala. (< fr., lat. eucalyptus)
răutate, RĂUTÁTE s. 1. (livr.) malitie, malitiozitate, (înv. si reg.) raime, rainta, (reg.) zacaseala, zacasie, (înv.) raire, (fig.) fiere, venin. (~ unei persoane; vorba plina de ~.) 2. asprime, barbarie, brutali-tate, cruzime, ferocitate, neîndurare, neomenie, salbaticie, violenta, vitregie, (rar) nemila, nemilostivire, (pop.) câinie, câinosenie, (înv. si reg.) nasilnicie, (înv.) crâncenie, cruzie, cumpli-ciune, cumplire, grozavie, neomenire, raiciune, salbatacime, salbaticiune, sirepie, varvarie, (fig.) duritate. (~ purtarii cuiva.)
ete, ETÉ s. f. paduri tropicale din câmpia Amazonului, pe locuri neinundabile. (< port. ete)
etaja, ETAJÁ vb. tr., refl. a (se) aseza în etaje, în rânduri suprapuse. (< fr. étager)
eşichier, ESICHIÉR s. n. 1. dispunere a unor obiecte pe mai multe rânduri, cu intervale uniforme între ele. 2. dispozitiv în care trupele unei unitati, asezate masat în careuri, sunt despartite prin intervale egale. 3. (fig.) loc unde se opun partide, interese (politice). (< fr. échiquier)
răbduriu, RĂBDURÍU adj. v. îndurator, perseverent, rabdator, staruitor, tenace.
răbdător, RĂBDĂTÓR adj. 1. îndurator, (pop.) rabduriu. (E foarte ~ în fata suferintei.) 2. (livr.) pacient, (înv. si pop.) rabduriu, (pop.) pilos, (înv.) suferitor. (Se arata ~ cu noi.) 3. perseverent, staruitor, tenace, (livr.) pacient, (rar) rabduriu, (astazi rar) straduitor, (pop.) pilos, (înv.) nevoitor. (O fire ~oare.)
eşalona, ESALONÁ vb. tr. 1. a dispune trupele în adâncime, pe mai multe esaloane. ♢ a repartiza în rânduri succesive; a pune din distanta în distanta. 2. a distribui, a fixa la date succesive. (< fr. échelonner)
puhăială, PUHĂIÁLĂ s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, fierbinteala, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, toropeala, zaduf, zapuseala.
pripeală, PRIPEÁLĂ s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, fierbinteala, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, toropeala, zaduf, zapuseala.
pripec, PRÍPEC s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, fierbinteala, na-buseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, toropeala, zaduf, zapuseala.
epidurită, EPIDURÍTĂ s. f. inflamatie a tesutului epidural, spinal sau cranian. (< fr. épidurite)
prigoare, PRIGOÁRE s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, fierbinteala, gusa-rosie, macaleandru, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, toropeala, zaduf, zapuseala.
prepăt, PREPĂT s. v. arsita, canicula, calduri, do-goare, dogoreala, fierbinteala, nabu-seala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, toropeala, zaduf, zapuseala.
elocuţiune, ELOCUŢIÚNE s. f. 1. fel de exprimare a ideilor, a gândurilor. ♢ alegerea si dispunerea cuvintelor într-un discurs. 2. parte a retoricii care trateaza problemele de stil. (< fr. élocution, lat. elocutio)
platformă, PLATFÓRMĂ s. I. 1. v. rampa. 2. platou. (Pe o ~ larga se ridica fabrica.) 3. (GEOGR.) prispa, tapsan. (O ~ împadurita.) 4. (GEOL.) cratogen. (~ Siberiana.) 5. (GEOGR., GEOL.) platforma continentala v. self. II. (POL.) program. (~ prezentata de partidul...)
plantat, PLANTÁT adj. rasadit, sadit, transplantat, (pop.) presadit, (Transilv.) rastavit. (Rasaduri ~.)
pâineapădurii, PÂINEA-PĂDÚRII s. v. râscov.
pâclă, PÂCLĂ s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, fierbinteala, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, toropeala, zaduf, zapuseala.
efemeride, EFEMERÍDE s. f. pl. 1. ordin de insecte pseudonevroptere care nu traiesc în stare adulta decât o zi. ♢ plante cu ciclul de viata foarte scurt. 2. tabele astronomice în care sunt indicate pozitiile zilnice ale astrilor. 3. note, notite (de ziar, de calendar) care indica evenimentele petrecute la epoci diferite în aceeasi zi. 4. (fig.) gânduri, idei, lucruri etc. trecatoare. (< fr. éphéméridés)
eclipsă, ECLÍPSĂ s. f. 1. disparitie partiala sau totala a imaginii unui astru, ca urmare a interpunerii altui astru între acesta si observator, sau a intrarii lui în conul de umbra a altui corp ceresc. 2. (mar.) intermitenta a luminii unui far sau a unei geamanduri luminoase. ♢ instalatie de semnalizare prin becuri electrice asezate pe catargul navelor. 3. (fig.) disparitie sau trecere în umbra temporara a unei persoane, a unui lucru. ♢ întunecare, pierdere temporara a cunostintei. (< fr. éclipse, lat. eclipsis, gr. ekleipsis)
păduroaica, PĂDUROÁICA s. art. v. mama-padurii.
păduros, PĂDURÓS adj. v. împadurit.
pădurice, PĂDURÍCE s. (SILV.) (pop.) padurita, (reg.) maruntus. (O ~ de ulmi.)
pădurit, PĂDURÍT adj. v. împadurit, paduros.
păduriţă, PĂDURÍŢĂ s. v. padurice.
pădureţ, PĂDURÉŢ adj. v. împadurit, paduros, sal-batic.
pădureanca, PĂDUREÁNCA s. art. v. mama-padurii.
pădureana, PĂDUREÁNA s. art. v. mama-padurii.
pădurat, PĂDURÁT adj. v. împadurit, paduros.
păduratic, PĂDURÁTIC adj. v. împadurit, paduros, sal-batic.
duroscop, DUROSCÓP s. n. aparat pentru controlul duritatii metalelor. (< fr. duroscope)
duroplast, DUROPLÁST s. n. material plastic macromolecular care, sub influenta caldurii sau a unor catalizatori, se transforma dintr-o stare plastica deformabila într-o stare insolubila ce nu se topeste. (< germ. Duroplast)
durometru, DUROMÉTRU s. n. aparat cu care se masoara duritatea materialelor în procesul de fabricatie. (< fr. duromètre)
duro, DURO1- elem. "duritate". (< fr. duro-, cf. lat. durus, tare, dur)
duritate, DURITÁTE s. f. 1. proprietate a corpurilor solide de a fi dure. 2. calitate a radiatiilor ionizante de a fi penentrante. 3. calitate a unei ape de a contine saruri de calciu si magneziu. 4. (fig.) asprime, severitate. (< fr. dureté, lat. duritas)
durit, DURÍT s. n. 1. mineral organic amorf, unul din componentii principali ai carbunelui. 2. teava de cauciuc folosita la racordari. (< fr. durit)
durină, DURÍNĂ s. f. maladie grava si contagioasa la cai, care se manifesta prin leziuni ale organelor genitale, adenite, paralizii, anemii etc. (< fr. dourine)
durilon, DURILÓN s. n. 1. calozitate la mâini sau la picioare în locurile de frecare; clavus (1); batatura. 2. nod foarte dur în mijlocul unei mase de marmura. (< fr. durillon)
durificare, DURIFICÁRE s. f. 1. actiunea de a (se) durifica. 2. crestere a duritatii unui metal sau aliaj. (< durifica)
durifica, DURIFICÁ vb. tr., refl. a (se) face dur, a (se) întari. (< dur + -ifica)
durif, DURÍF s. m. varietate de struguri cu boabele turtite, de culoare neagra. (< fr. durif)
pardesiudescânduri, PARDESIU DE SCÂNDURI s. v. cosciug, sicriu.
dublaj, DUBLÁJ s. n. 1. (cinem.) sincronizare a traducerii textului vorbit al unui film cu miscarile si scenele lui. 2. (mar.) captuseala de scânduri sau de tabla aplicata pe punte sau bordaj. ♢ întaritura a unei vele. (< fr. doublage)
driadă, DRIÁDĂ s. f. nimfa a padurilor. (< fr. dryade)
draperie, DRAPERÍE s. f. 1. perdea grea de postav, de stofa sau catifea pusa la usi, la ferestre etc. si lasata sa cada în falduri; stofa dispusa cu arta în falduri mari. 2. vesmânt larg, cu falduri, care îmbraca o statuie, personajele unui tablou etc. 3. formatie carstica cu aspect de pânza în falduri, rezultata prin depunerea carbonatului de calciu în crapaturile din plafoanele pesterilor. (< fr. draperie)
drapa, DRAPÁ vb. I. tr. 1. a acoperi, a împodobi cu o draperie. ♢ a dispune o stofa în forma de draperie. ♢ a reda un vesmânt (în pictura si sculptura). 2. (fig.) a acoperi, a camufla ceva. II. tr. refl. a (se) îmbraca într-un vesmânt larg, cu falduri. (< fr. draper)
dodecafonie, DODECAFONÍE s. f. tehnica moderna de compozitie în muzica, care, pornind de la egalitatea celor 12 semitonuri ale gamei cromatice, furnizeaza compozitorului un sistem menit sa înlocuiasca, în conditiile atonalismului, regulile armoniei clasice bazate pe functionalitatea acordurilor. (< fr. dodécaphonie)
diversiune, DIVERSIÚNE s. f. 1. încercare de a schimba cursul unei actiuni, de a abate intentiile, gândurile cuiva. 2. actiune politica reactionara, întreprinsa de un guvern, un partid etc. cu scopul de a distrage atentia maselor de la actiuni revendicative sau revolutionare. 3. (mil.) actiune, operatie care urmareste abaterea atentiei fortelor inamicului dintr-un anumit punct. (< fr. diversion, lat. diversio)
nestatornic, NESTATÓRNIC adj. 1. v. miscator. 2. v. schimbator. 3. (înv.) neasezat. (Un om vesnic ~.) 4. v. inconsecvent. 5. schimbator, (înv.) necredincios. (~ în dragoste.) 6. hoinar, sprintar, (pop.) spulberatic. (Gânduri ~.)
distih, DISTÍH2, -Ă adj. (bot.; despre organe alterne) dispus pe doua rânduri sau serii opuse, de o parte si de alta a unui ax. (< germ. distich, gr. distikhos)
disimula, DISIMULÁ vb. tr. a-si ascunde adevaratele gânduri, sentimente etc., dându-le aparente înselatoare; a masca, a camufla. ♢ (fig.) a deghiza. (< fr. dissimuler, lat. dissimulare)
năprasnică, NĂPRÁSNICĂ s. (BOT.) 1. (Geranium robertianum) (rar) piretru, (reg.) închegatoare, mama-padurii, priboi-capresc. 2. (Chrysanthemum corymbosum) (reg.) ochiul-boului-a-ferigei.
năplăială, NĂPLĂIÁLĂ s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, febra, fierbinteala, friguri, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, temperatura, toropeala, zaduf, zapuseala.
năpădi, NĂPĂDÍ vb. 1. a împresura. (Buruienile au ~ gradina.) 2. a înabusi. (Buruienile ~ plantele cultivate.) 3. v. cotropi. 4. a coplesi, a covârsi, a umple, (fig.) a inunda. (Lacrimile o ~.) 5. v. podidi. 6. a-l cuprinde, a-l trece. (Îl ~ naduselile, fiorii.) 7. v. coplesi. 8. a(-l) coplesi, a(-l) covârsi, a(-l) împresura, a(-l) prinde. (Îl ~ mii de gânduri.) 9. v. napusti.
muta, MUTÁ vb. 1. v. clinti. 2. v. misca. 3. a (se) deplasa, a (se) stramuta, (înv. si reg.) a (se) petrece, (fam.) a (se) trambala. (Se ~ dintr-un loc în altul.) 4. (reg.) a se coltosi. (S-a ~ în alt oras.) 5. a (se) permuta, a (se) stramuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (S-a ~ cu slujba la Ploiesti.) 6. a schimba. (~ baza de operatii.) 7. (înv.) a (se) ridica. (Si-a ~ tabara în alta parte.) 8. v. devia. 9. v. schimba. 10. a schimba, (înv. si reg.) a stramuta. (Sa-ti ~ gândurile cu privire la ...)
mumapădurilor, MUMA-PĂDÚRILOR s. v. mama-padurii.
dilata, DILATÁ vb. I. refl., tr. a(-si) mari volumul sub actiunea caldurii. II. refl. (despre unele organe) a se mari, a se largi. (< fr. dilater, lat. dilatare)
mumapădurii, MUMA-PĂDÚRII s. v. caloian.
digestor, DIGESTÓR s. n. 1. aparat pentru separarea particulelor solubile din unele substante sub actiunea caldurii. 2. recipient în care se oparesc fructele si legumele pentru conserve. (< fr. digesteur)
difuzivitate, DIFUZIVITÁTE s. f. marime care caracterizeaza un material din punctul de vedere al conductiei caldurii. (< engl. diffusivity)
mijloc, MÍJLOC s. 1. v. centru. 2. centru, (fig.) buric, inima, (înv. fig.) dric. (În ~ul orasului.) 3. cen-tru, miez, (fig) buric, inima. (În ~ul pamântului.) 4. (fig) sân. (Se afla în ~ul familiei.) 5. jumatate. (La ~ul scândurii.) 6. v. brâu. 7. (ANAT.) sale (pl.). (O doare ~ul.) 8. jumatate. (La ~ul saptamânii.) 9. v. toi. 10. v. mod. 11. v. avere. 12. v. fond. 13. mijloc de transport v. vehicul.
mărunţuş, MĂRUNŢÚS s. v. padurice.
deturna, DETURNÁ vb. tr. 1. a întrebuinta ilegal (fonduri) în alt scop decât acela pentru care au fost destinate. ♢ a delapida. 2. a abate, a devia, a schimba directia. ♢ a fura un vehicul aerian în scop de santaj sau ca act de piraterie aeriana. (< fr. détourner)
mamă, MÁMĂ s. 1. (pop.) maica, (reg.) mamaca, mamaie, muica, (prin Transilv.) baba, (Mold.) neneaca, (înv.) musa, (fam.) batrâna (art.), mima. (Dânsa e ~ copilului.) 2. mama-mare v. bunica. 3. (MITOL. POP.) Mama-Padurii = (reg.) padureana (art.), padureanca (art.), paduroaica (art.), fata-padurii, mama-codrului, mama-huciului, mama-ogasilor, surata-din-padure, vidma-padurii, vâlva-padurii. (~ este un personaj din mitologia populara.) 4. v. matca. 5. (BOT.) Mama-Padurii (Lathraea squamaria) = (reg.) serparita, buricul-pamântului, cucuruz-de-padure, floarea-sarpelui, iarba-sarpelui, murea-padurilor.
mamapădurii, MAMA-PĂDÚRII s. v. barba-popii, naprasnica, sânziene-de-padure, vinarita.
mamaogaşilor, MAMA-OGÁSILOR s. v. mama-padurii.
mamahuciului, MAMA-HÚCIULUI s. v. mama-padurii.
mamacodrului, MAMA-CÓDRULUI s. v. mama-padurii.
lopăţică, LOPĂŢÍCĂ s. 1. (TEHN.) (pop.) scândurita, (Tran-silv.) scândurea, scândurice. (~ la razboiul de tesut.) 2. v. speteaza. 3. v. atela.
leneş, LÉNES adj., s. indolent, puturos, trândav, trântor, (rar) somnoros, (înv. si pop.) neharnic, (reg.) caniv, lenos, zacas, (Mold.) duglan, duglis, lainic, (prin Olt.) sanchiu, (Transilv. si Bucov.) trând, (înv.) lenevos, tanduriu. (Om ~.)
lăzui, LĂZUÍ vb. v. defrisa, despaduri.
jumătate, JUMĂTÁTE s. 1. (cantitativ) doime. (O ~ dintr-un obiect.) 2. (cantitativ) (slavonism înv.) pol. (O ~ kg de icre.) 3. (cantitativ) (reg.) cârstac, cârsta, claita, cruce, petita, picior. (Claia de snopi numita ~.) 4. (spatial) mijloc. (La ~ scândurii.) 5. (temporal) mijloc. (La ~ saptamânii.)
democratizare, DEMOCRATIZÁRE s. f. actiunea de a democratiza; proces menit sa permita o participare larga a cetatenilor la conducerea vietii politice, economice si sociale a tarii. o (ec.) a capitalului = teorie potrivit careia dezvoltarea societatilor pe actiuni si plasarea actiunilor în rândurile muncitorilor ar schimba natura capitalului, fiecare posesor al unei actiuni devenind coproprietar al unei întreprinderi si putând participa la conducerea ei. (< democratiza)
jar, JAR s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, febra, fierbinteala, friguri, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, temperatura, toropeala, zaduf, zapuseala.
japsă, JÁPSĂ s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, fierbinteala, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, toropeala, zaduf, zapuseala.
întărire, ÎNTĂRÍRE s. 1. v. solidificare. 2. v. durificare. 3. v. consolidare. 4. v. fortificare. 5. fortificare, (fig.) calire, otelire. (~ lui în lupta.) 6. v. în-tremare. 7. v. intensificare. 8. v. amplificare. 9. v. legalizare. 10. v. confirmare. 11. (JUR.) confirmare, recunoastere, validare. (~ unui deputat.) 12. adeverire, aratare, atestare, certifi-care, confirmare, demonstrare, demonstratie, dovedire, probare, proba, (livr.) coroborare. (~ celor spuse.) 13. consolidare, stabilizare. (~ situatiei lor.) 14. consolidare, (înv.) statornicire. (~ faimei lui.) 15. consolidare, strângere, (fig.) cimentare. (~ relatiilor economice dintre ...) 16. v. accentuare.
întări, ÎNTĂRÍ vb. 1. v. solidifica. 2. v. batatori. 3. v. durifica. 4. v. usca. 5. v. consolida. 6. v. fortifica. 7. a (se) fortifica, (fig.) a (se) cali, a (se) oteli. (S-a ~ în lupte.) 8. v. întrema. 9. v. amplifica, v. intensifica. 10. a (se) amplifica, a (se) intensifica, a (se) mari, a (se) potenta. (A ~ valoarea unei marimi fizice.) 11. v. legaliza. 12. v. confirma. 13. a confirma, a recunoaste, a valida. (L-a ~ în functie.) 14. v. demonstra. 15. v. sustinere. 16. a se consolida, a se stabiliza. (Situatia lor s-a ~.) 17. a consolida, (înv.) a statornici. (Aceasta i-a ~ faima.) 18. a (se) consolida, a (se) strânge, (fig.) a (se) cimenta. (Au ~ relatiile de prietenie.) 19. v. accentua.
defrişa, DEFRISÁ vb. tr. 1. a înlatura prin taiere arborii dintr-o anumita portiune de padure; a despaduri. 2. (fig.) a descurca, a lamuri, a limpezi (o problema); a aborda punctele esentiale, fara a trata fondul. (< fr. défricher)
deforestare, DEFORESTÁRE s. f. distrugere a padurilor; despadurire. (dupa fr. déforestation)
defila, DEFILÁ vb. intr. 1. (despre coloane, convoaie etc.) a trece în rânduri, în sir. ♢ (despre trupe, unitati militare) a trece prin fata unui comandant pentru a da onorul cu ocazia unei parade etc. 2. (p. ext.) a se succeda fara întrerupere. (< fr. défiler)
îndesi, ÎNDESÍ vb. a creste, a se îngrosa, a se înmulti, a spori. (Rândurile s-au ~.)
dedurizator, DEDURIZATÓR s. n. aparat pentru dedurizat apa. (< deduriza + -tor)
deduriza, DEDURIZÁ vb. tr. a îndeparta excesul de saruri de calciu si magneziu din apa. (< de1- + dur + -iza)
împădurit, ÎMPĂDURÍT adj. paduros, (rar) padurat, paduratic, paduret, padurit, silvestru. (Zona ~.)
îmbuca, ÎMBUCÁ vb. a îmbina, a împreuna, (Ban. si Transilv.) a pasali. (A ~ marginile a doua scânduri.)
decalcifiant, DECALCIFIÁNT s. m. substanta pentru micsorarea duritatii apelor calcaroase. (< fr. décalcifiant)
dală, DÁLĂ s. f. placa de forma geometrica regulata, din piatra, marmura, beton etc., folosita la pardoseli, pavaje sau la captusirea zidurilor. (< fr. dalle)
iarbaşarpelui, IARBA-SÁRPELUI s. v. broscarita, feriga, mama-padurii, palma-maicii-domnului, raculet.
cvadriremă, CVADRIRÉMĂ s. f. galera care avea patru rânduri de vâsle sau patru vâslasi la o vâsla. (< fr. quadrirème, lat. quadriremis)
cvadrimaran, CVADRIMARÁN s. n. nava maritima de mare viteza, de 60 de noduri pe ora, cu patru motoare si patru coci paralele unite printr-o punte. (< engl. quadrimaran)
cvadrat, CVADRÁT s. m. unitate de masura în tehnologia tipografica traditionala cu 48 de puncte (18, 04 mm). ♢ bucatica de metal cu care se umplu golurile dintre cuvinte sau rânduri având aceasta lungime. (< germ. Quadrat, fr. quadrat)
hoinar, HOINÁR adj., s. 1. adj., s. pribeag, ratacitor, vagabond, (înv.) stranic. (Un om ~.) 2. adj. nestatornic, sprintar, (pop.) spulberatic. (Gânduri ~.)
goliciuneafetiipădurii, GOLICIUNEAFETIIPĂDÚRII s. v. barba-popii.
friptoare, FRIPTOÁRE s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, fierbinteala, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, toropeala, zaduf, zapuseala.
formă, FÓRMĂ s. 1. v. configuratie. 2. contur, (fig.) relief. (A început sa capete ~.) 3. v. expresie. (A dat ~ gândurilor sale.) 4. v. silueta. 5. v. calapod. 6. tipar. (Toarna fonta în ~.) 7. (LINGV.) forma hiper-corecta = hipercorectitudine, hiperurbanism. 8. v. varianta. (~ lexicala.) 9. v. mod.
floareaşarpelui, FLOAREA-SÁRPELUI s. v. mama-padurii.
flenduri, FLENDURÍ vb. v. gauri, rupe, sfâsia, uza, zdrentui.
fiară, FIÁRĂ s. bestie, dihanie, jivina, lighioana, salbaticiune, (pop.) gadina, jiganie, (reg.) ciuta, salbaticie, salbaticime, (Transilv. si Mold.) gad, (Transilv.) salbaticitura. (~ele padurii.)
femeiuşcă, FEMEIÚSCĂ s. 1. (ZOOL.) femela, (înv. si reg.) muierusa, muierusca, muieruta. (~ sturzului.) 2. (TEHN.) muierusca, (reg.) maiut, mâna, scândurita. (~ la razboiul de tesut.)
febră, FÉBRĂ s. 1. (MED.) calduri (pl.), fierbinteala, friguri (pl.), temperatura, (pop.) arsita, (reg.) naplaiala, vipie, (înv.) aprinzeala, (rar fig.) jar. (Un bolnav cu ~.) 2. (MED.) febra paratifoida v. paratifos; febra tifoida = tifos, (pop.) lingoare, (reg.) troahna, boala-lunga, boala-mare, boala-rea. •3. (fig.) încordare, tensiune. (~ examenelor, a asteptarii.)
fatapădurii, FATA-PĂDÚRII s. v. mama-padurii.
expresie, EXPRÉSIE s. 1. forma. (A dat ~ gândurilor sale.) 2. (pop.) zicere. (Dictionar de locutiuni si ~ii.) 3. (în logica simbolica) expresie identic-adevarata v. tautologie; expresie valida v. tautologie. 4. v. fizionomie. 5. fizionomie, masca. (Actorul avea o ~ admirabila.)
duritate, DURITÁTE s. v. asprime, barbarie, brutalitate, constrângere, cruzime, ferocitate, intransigenta, neîndurare, neomenie, rautate, rigoare, rigurozitate, salba-ticie, severitate, strasnicie, strictete, violenta, vitregie.
duritate, DURITÁTE s. 1. v. tarie. 2. agresivitate, brutalitate, impulsivitate, nestapânire, violenta. (~ tempera-mentala a cuiva.)
durifica, DURIFICÁ vb. a (se) întari. (A ~ un metal.)
durificare, DURIFICÁRE s. întarire. (~ unui metal.)
duriga, DURIGÁ vb. v. rostogoli.
crampon, CRAMPÓN s. n. 1. piron cu care se fixeaza de traversa sina de cale ferata. 2. mica bucata de talpa sau de cauciuc care se aplica pe talpa bocancilor de sport pentru a împiedica alunecarea. 3. radacina adventiva a unei plante agatatoare, prin care aceasta se prinde de copaci, de ziduri etc. ♢ pedicel de fixare situat pe fata interioara a talului lichenilor. 4. (fig.) persoana insistenta si inoportuna. (< fr. crampon)
drepnea, DREPNEÁ s. (ORNIT.; Cypselus apus) (pop.) lastun-mare, lastun-negru, (reg.) rândunica-de-munte, rândunica-de-padure, rândunica-de-ploaie, rândunica-de-turn, rândunica-de-ziduri.
distanţat, DISTANŢÁT adj. 1. departat, rar. (Rânduri ~.) 2. v. spatiat.
deznoda, DEZNODÁ vb. a dezlega. (A ~ nodurile unei sfori.)
despăduri, DESPĂDURÍ vb. v. defrisa.
despădurire, DESPĂDURÍRE s. v. defrisare.
despădurit, DESPĂDURÍT adj. v. defrisat.
derbedeu, DERBEDÉU s. 1. golan, haimana, vagabond, (pop. si fam.) teleleu, (reg.) hârbar, hârbaret, ulitar, (Mold.) dulandragiu, (prin Olt.) jarcalete, (Mold.) lainic, (prin Munt.) teacar, (Mold. si Transilv.) ulitarnic, (Transilv. si Ban.) vandralau, vandras, vandroc, vandrocas, (prin Transilv.) verbuncas, (înv.) strengar, zamparagiu, (înv., în Transilv.) buduslau, (fam.) bate-poduri. (A ajuns un ~.) 2. v. lichea.
deprimant, DEPRIMÁNT adj. 1. v. descurajator. 2. apasator, dezolant, sumbru, (fig.) negru. (Gânduri ~.) 3. v. dezolant.
cordelier, CORDELIÉR s. m. 1. calugar franciscan care se încingea cu o frânghie cu trei noduri. 2. (pl.) membrii clubului fondat de Danton, Marat si Camille Desmoulins în timpul revolutiei burgheze din Franta, opus iacobinilor. (< fr. cordelier)
coprolalie, COPROLALÍE s. f. tendinta patologica de a folosi cuvinte si expresii obscene, scabroase; limbaj ordurier; scatologie. (< fr. coprolalie)
defrişare, DEFRISÁRE s. (SILV.) defrisat, despadurire, (prin sudul Transilv.) saciuit. (~ a unui teren împadurit.)
defrişat, DEFRISÁT adj. (SILV.) despadurit, (înv.) saciuit, târsit. (Un loc ~.)
defrişa, DEFRISÁ vb. (SILV.) a despaduri, (reg.) a târsi, (Transilv. si Bucov.) a lazui, (înv.) a cura. (A ~ un teren împadurit.)
convecţie, CONVÉCŢIE s. f. 1. deplasare a unei mase de aer în sens vertical. 2. trecere prin câmpuri fluide a curentului electric sau a caldurii, datorita deplasarii particulelor lor componente. 3. (med.) metoda de pierdere a energiei calorice prin deplasarea aerului cald în jurul organului cutanat si înlocuirea lui cu aer rece. (< fr. convection, lat. convectio)
cura, CURÁ vb. v. apara, cauta, curata, defrisa, despaduri, dezghioca, dezvinovati, disculpa, distruge, îngriji, justifica, nimici, potopi, prapadi, scuza, sfarâma, trata, zdrobi, zvânta.
cuptor, CUPTÓR s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, fierbinteala, iulie, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, soba, toropeala, zaduf, zapuseala.
contraşină, CONTRASÍNĂ s. f. portiune de sina care dubleaza sina curenta a unei cai ferate în curbe, pe poduri, în dreptul trecerilor de nivel. (dupa fr. contre-rail)
cucuruzdepădure, CUCURUZ-DE-PĂDÚRE s. v. mama-padurii.
crăpăt, CRĂPĂT s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, fierbinteala, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, toropeala, zaduf, zapuseala.
covârşi, COVÂRSÍ vb. 1. v. coplesi. 2. a(-l) coplesi, a(-l) împresura, a(-l) napadi, a(-l) prinde. (Îl ~ gândurile.) 3. v. razbi. 4. v. napadi. 5. v. întrece.
copleşi, COPLESÍ vb. 1. a(-l) covârsi, a(-l) cuprinde, a(-l) împovara, a(-l) napadi, a(-l) razbi, (pop.) a(-l) prididi, (înv.) a(-l) supune, (fig.) a(-l) apasa, a(-l) doborî, a(-l) rapune. (L-au ~ necazurile, grijile.) 2. a(-l) covârsi, a(-l) împresura, a(-l) napadi, a(-l) prinde. (Îl ~ gândurile.) 3. v. razbi. 4. a(-l) cuprinde, a(-l) razbi, (înv.) a(-l) razbate. (Îl ~ setea.) 5. v. napadi.
conifere, CONIFÉRE s. pl. (BOT.) rasinoase (pl.). (Paduri de ~.)
confident, CONFIDÉNT s. 1. intim, (înv.) tainic. (~ al domni-torului.) 2. partas. (Îl face ~ al gândurilor ei.)
contabilitate, CONTABILITÁTE s. f. 1. totalitatea operatiilor de înregistrare a miscarii fondurilor si materialelor unei institutii sau întreprinderi. ♢ serviciu, birou de contabilitate (1). 2. stiinta care studiaza evidenta contabila. (< it. contabilità, fr. comptabilité)
compact, COMPÁCT adj., s. 1. adj. v. masiv. 2. adj. v. îndesat. 3. adj. des, strâns. (Mergeau în rânduri ~.) 4. adj. v. adânc. 5. adj., s. v. aldin.
cocăt, CÓCĂT s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, fierbinteala, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, toropeala, zaduf, zapuseala.
consonant, CONSONÁNT, -Ă adj. (muz.; despre intervale, acorduri) format din consonante; armonios. ♢ (despre cuvinte) care au o terminatie asemanatoare. (< fr. consonant, lat. consonans)
citi, CITÍ vb. 1. a parcurge, (livr.) a lectura, (înv. si pop.) a spune, a zice. (A ~ câteva rânduri, apoi a tacut.) 2. v. învata. 3. a se cultiva, a se instrui. (~ mult si sistematic.) 4. (MUZ.) a descifra. (~ o partitura.)
congruenţă, CONGRUÉNŢĂ s. f. 1. însusirea de a fi congruent; potrivire deplina. o (mat.) relatie de ~ = relatie dintre doua numere întregi congruente. ♢ acord între gândurile, sentimentele, convingerile cuiva în comportamemtul sau. 2. acord între subiect si predicat. 3. (med.) calitate a unei anastomoze ale carei parti se împreuna perfect. (< fr. congruence, lat. congruentia)
confesiune, CONFESIÚNE s. f. 1. marturisire, destainuire a unor gânduri, fapte sau sentimente intime. ♢ scriere literara care cuprinde marturisirea unor gânduri si sentimente legate de viata intima a autorului. 2. religie. (< fr. confession, lat. confessio)
chetă, CHÉTĂ s. colecta, (înv.) curama, (grecism înv.) sinisfora. (Face o ~ pentru strângerea unor fon-duri.)
cheotoare, CHEOTOÁRE s. 1. v. butoniera. 2. baiera. (~ la gura camasii taranesti.) 3. (CONSTR.) (reg.) zimt. (~ la colturile casei.) 4. (reg.) catel, zimt. (~ la coltul gardurilor de nuiele.)
conducţie, CONDÚCŢIE s. f. 1. fenomenul trecerii caldurii sau electricitatii prin corpuri conducatoare. 2. actiunea de transmitere a influxului nervos. (< fr. conduction)
călcătoare, CĂLCĂTOÁRE s. 1. v. lin. 2. (reg.) spusc. (~ la gardurile pescaresti.)
compres, COMPRÉS, -Ă I. adj. (bot.; despre organe) comprimat. II. s. n. (poligr.) text cules compact, fara spatii mari între rânduri. (< germ. kompress, (II) Kompress)
carulpădurilor, CARUL-PĂDÚRILOR s. v. arnica, podbal-de-munte.
caniculă, CANÍCULĂ s. (MET.) arsita, calduri (pl.), dogoare, dogoreala, fierbinteala, înabuseala, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, toropeala, zaduf, zapuseala, (livr.) torpoare, (pop.) arsura, vipie, (reg.) buhoare, cocat, crapat, naplaiala, pâcla, prepat, prigoare, puhaiala, zapuc, (prin Ban.) arsoare, (Ban. si Transilv.) friptoare, (prin Olt.) japsa, (Ban.) pripeala, (înv.) ars, pripec, (fig.) cuptor, jar. (~ zilelor de vara.)
caloian, CALOIÁN s. (pop.) scaloian, mama-ploaie, Muma-Padurii. (Cu ~ul se invoca ploaia, în credintele populare.)
buriculpământului, BURICUL-PĂMÂNTULUI s. v. mama-padurii.
bulfeu, BULFÉU s. (TEHN.) cruce, speteaza, stinghie, (pop.) scalus, (Transilv., Ban. si Olt.) fiulare, (Olt.) jigla, (prin Mold.) lopatica, (Ban.) reme-neaca, (Transilv.) scândurica. (~ la jug.)
buhoare, BUHOÁRE s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, fierbinteala, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, toropeala, zaduf, zapuseala.
berbec, BERBÉC s. 1. (ZOOL.) (Ban., Transilv. si Mold.) arete. (~ul este masculul oii.) 2. (TEHN.) sfarâmator. 3. (MIL., IST.) (înv.) arete. (~ul servea în trecut la spargerea zidurilor unei cetati.) 4. (ASTRON.; art.) (înv.) aretele (art.). (~ul este o constelatie din emisfera boreala.)
cloş, CLOS adj. (despre croiala, rochii, mâneci) larg si cu falduri, în forma de clopot. (< fr. cloche)
batepoduri, BATE-PÓDURI s. v. derbedeu, haimana, vagabond.
barbă, BÁRBĂ s. 1. v. barbie. (Are o ~ proeminenta.) 2. (BOT.) teapa, (pop.) mustata. (~ de la spicele cerealelor.) 3. (BOT.) barba-boierului (Ajuga laxmanni) = avrameasa, avrameasca, (reg.) cârstaneasca, cristeneasa; barba-caprei (Tragopogon major) = (reg.) floare-de-câmp-galbena, salata-de-iarna, tâta-caprei; barba-caprei (Calocera viscosa) = (reg.) coada-sopârlei; barba-îm-paratului (Mirabilis jalapa) = (reg.) noptita, norea; barba-popii (Spiraea aruncus) = (reg.) barba-tapului, coada-priculicilor, cornul-dra-cului, floarea-zmeului, goliciunea-fetii-padurii, Mama-Padurii; barba-ursului v. coada-calului.
baracă, BARÁCĂ s. (Mold.) gasca. (O ~ de scânduri pe un santier.)
bandurist, BANDURÍST s. (MUZ.) (rar) bandurar. (~ul cânta la bandura.)
bandurar, BANDURÁR s. v. bandurist.
citadelă, CITADÉLĂ s. f. 1. fortareata medievala care domina un oras. ♢ oras (întarit). 2. cetate, castel construit în afara zidurilor unui oras, în scop de aparare. 3. (fig.) bastion, focar, centru (al unei miscari). 4. compartiment pe navele mari de lupta, limitat de pereti etansi la gaze si radiatii. (< fr. citadelle, it. cittadella)
arşiţă, ÁRSIŢĂ s. v. calduri, febra, fierbinteala, friguri, temperatura.
arsură, ARSÚRĂ s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, fierbinteala, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, toropeala, zaduf, zapuseala.
arsoare, ARSOÁRE s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, fierbinteala, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, toropeala, zaduf, zapuseala.
ars, ARS s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, fierbinteala, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, toropeala, zaduf, zapuseala.
arnică, ARNÍCĂ s. (BOT.; Arnica montana) podbal-de-munte, (reg.) carul-padurilor, carul-zânelor, tâta-oii, (prin Transilv.) roit.
aprinzeală, APRINZEÁLĂ s. v. calduri, febra, fierbinteala, friguri, temperatura.
cinic, CÍNIC, -Ă I. adj. 1. care denota sfidare; sarcastic, sfidator, insolent, nerusinat. 2. scoala ~a = scoala filozofica greaca din antichitate care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovaduind autonomia morala a individului, simplitatea, întoarcerea la natura. II. s. m. filozof apartinând acestei scoli. III. adj., s. m. f. (cel) care exprima deschis si fara jena atitudini si gânduri condamnabile; (om) nerusinat, fara scrupule. (< fr. cynique, lat. cynicus, gr. kynikos, de câine)
animal, ANIMÁL s. creatura, dobitoc, faptura, fiinta, lighioana, necuvântator, vietate, vietuitoare, (înv.) dihanie, sazdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditura. (~ele padurii.)
cifraj, CIFRÁJ s. n. cifrare. ♢ (muz.) sistem de notare prin cifre a acordurilor, în muzica usoara si de jaz, care înlesneste citirea usoara a partiturii. (< fr. chiffrage)
alândurişe, ALÂNDÚRISE s. pl. v. rostopasca.
aliniat, ALINIÁT adj. însirat, însiruit, rânduit. (Rânduri ~.)
albitură, ALBITÚRĂ s. 1. (mai ales la pl.) v. rufarie. 2. (TIPOGR.) reglet. (~ completeaza spatiile albe dintre rânduri.) 3. v. blanc. 4. (IHT.) baboias, caracuda, maruntis, plevusca, (rar) plevuica, (reg.) chisoaga, plevita. (~ se numeste orice peste mic de culoare alba sau argintie.)
afiniş, AFINÍS s. afinet. (Un ~ la marginea padurii.)
cianhidrizare, CIANHIDRIZÁRE s. f. tratare cu acid cianhidric a rasadurilor sau a puietilor pentru a combate parazitii. (dupa fr. cyanhydrisation)
chiostro, CHIÓSTRO CHIOS-/ s. n. curte cu colonade a unei manastiri. ♢ loc închis cu ziduri. (< it. chiostro)
abate, ABÁTE vb. 1. v. devia. 2. a se departa, a devia, a divaga, a se îndeparta, (înv.) a (se) scapata. (S-a ~ de la subiect.) 3. a da, a se opri, a trece. (Se ~ în drum si pe la el.) 4. a distrage, a sustrage. (Gândurile îl ~ de la lucru.) 5. v. contraveni.
chinez, CHINÉZ, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din China. II. adj. care apartine Chinei sau chinezilor. ♦ arta ~a = arta dezvoltata în China, prezentând o arhitectura specifica (pagode, temple) cu o bogata decoratie pictata, o sculptura în bronz, jad, fildes, legata de cult, pictura pe matase (suluri), sau pe zidurile templelor etc. ♢ (s. f.) limba din familia de limbi sino-tibetane vorbita de chinezi. (< China + -ez)
vidmapădurii, VIDMA-PĂDÚRII s. v. mama-padurii.
vinariţă, VINÁRIŢĂ s. (BOT.; Asperula odorata) sânzie-ne-de-padure, (reg.) mama-padurii.
violenţă, VIOLÉNŢĂ s. 1. agresivitate, brutalitate, duritate, impulsivitate, nestapânire. (O ~ temperamentala.) 2. v. rautate. 3. v. forta. 4. v. vehementa. 5. im-petuozitate, înfocare, vehementa. (Se apara, riposteaza cu ~.) 6. v. intensitate.
vipie, VÍPIE s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, febra, fierbinteala, friguri, miez, mijloc, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, putere, temperatura, toi, toropeala, zaduf, zapuseala.
chestor, CHÉSTOR s. m. 1. magistrat roman care în perioada regalitatii îndeplinea functia de judecator, iar în cea a republicii detinea functii financiare. 2. seful unei chesturi de politie. 3. membru al biroului unei adunari parlamentare pentru folosirea fondurilor, pentru administratie si securitate. (< fr. questeur, lat. quaestor)
vâlvapădurii, VÂLVA-PĂDÚRII s. v. mama-padurii.
cerificator, CERIFICATÓR s. n. dispozitiv pentru topirea si culegerea cerii cu ajutorul caldurii solare. (< fr. cérificateur)
zăpuc, ZĂPÚC s. v. arsita, canicula, calduri, dogoare, dogoreala, fierbinteala, nabuseala, naduf, naduseala, pârjol, pojar, toropeala, zaduf, zapuseala.
centură, CENTÚRĂ s. f. 1. curea lata purtata peste îmbracaminte. o ~ de salvare = dispozitiv din corpuri plutitoare care se fixeaza în jurul taliei, servind la mentinerea unui naufragiat la suprafata apei. 2. parte a scheletului care leaga membrele de trunchi (omoplatul si clavicula, bazinul). ♢ (sport) a) linie imaginara la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile, la lupte. 3. cingatoare. o ~ de castitate = bandaj închis cu lacat, în trecut, pentru protejarea castitatii femeilor; ~ de siguranta = dispozitiv care împiedica pe pasagerii unui avion sau automobil de a fi proiectati înainte, în caz de accident. 4. fiecare din gradele de calificare a celor care practica arte martiale. 5. ceea ce înconjura un lucru, un loc etc. o ~ de fortificatii = zona fortificata aflata la o distanta potrivita pentru a fi ferita de focul armelor grele ale unui eventual dusman; linie de ~ = cale ferata, sosea care înconjura un oras. ♢ ansamblu de plantatii în jurul unui oras sau de separare a unor zone ale acestuia. 6. fâsie continua de table de otel care formeaza bordajul unei nave. 7. grinda orizontala din beton armat, rezemata pe zidurile exterioare ale unei constructii, pentru a le lega între ele. 8. cadru de forma circulara. 9. ĩ de radiatii = fiecare dintre cele doua zone de radiatie corpusculara ionizata, de grosime variabila, care înconjura Pamântul. (< fr. ceinture)
zdrenţui, ZDRENŢUÍ vb. 1. v. sfâsia. 2. a (se) gauri, a (se) rupe, a (se) sfâsia, a (se) uza, (pop. si fam.) a (se) flenduri. (Haina s-a ~ de tot.) 3. a se jerpeli. (Ţi s-au cam ~ pantalonii.) 4. a (se) ferfeniti, a (se) hartani, a (se) rupe, a (se) sfâsia, (fam.) a (se) varzui. (Nu mai ~ caietul!)
abţibild, abtibíld s. n., pl. abtibílduri
acord, acórd s. n., pl. acórduri
afund, afúnd s. n., pl. afúnduri
amidură, amidúra s. f., g.-d. art. amidúrii; pl. amidúri
aminoacidurie, aminoaciduríe s. f., g.-d. art. aminoaciduríei
anemocord, anemocórd s. n., pl. anemocórduri
babord, babórd s. n., pl. babórduri
bandură, bandúra (instrument muzical) s. f., g.-d. art. bandúrii; pl. bandúri
bandurist, banduríst s. m., pl. bandurísti
banduristă, bandurísta s. f., pl. banduríste
băndurică, banduríca s. f., g.-d. art. bandurícii; pl. banduríci
biofond, biofónd s. n., pl. biofónduri
blană, blána s. f., g.-d. art. blanii; pl. (scânduri) blani, (piei prelucrate) blani/blanuri, (haine) blanuri
blid, blid s. n., pl. blíde/blíduri
bold, bold s. n., pl. bólduri
bond, bond s. n., pl. bónduri
bord, bord s. n., pl. bórduri
bordură, bordúra s. f., g.-d. art. bordúrii; pl. bordúri
brand, brand s. n., pl. bránduri
bund, bund s. n., pl. búnduri
caid, caíd (registru, arhiva) s. n., pl. caíduri
campadură, campadúra s. f., g.-d. art. campadúrii; pl. campadúri
card, card s. n., pl. cárduri
căldură, caldúra s. f., g.-d. art. caldúrii; pl. caldúri
căldurică, calduríca s. f., g.-d. art. caldurícii
cârd, cârd s. n., pl. cârduri
clavicord, clavicórd s. n., pl. clavicórduri
cod, cod (act, sistem) s. n., pl. códuri
comând, comând s. n., pl. comânduri
condur, condúr s. m., pl. condúri
cord, cord (anat., tehn.) s. n., pl. córduri
decacord, decacórd s. n., pl. decacórduri
deduriza, dedurizá vb., ind. prez. 1 sg. dedurizéz, 3 sg. si pl. dedurizeáza
dedurizare, dedurizáre s. f., g.-d. art. dedurizarii; pl. dedurizari
dedurizator, dedurizatór s. n., pl. dedurizatoáre
despăduri, despadurí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. despadurésc, imperf. 3 sg. despadureá; conj. prez. 3 sg. si pl. despadureásca
despădurire, despaduríre s. f., g.-d. art. despadurírii; pl. despaduríri
dezacord, dezacórd s. n. (sil. mf. dez-), pl. dezacórduri
cationit, CATIONÍT s. m. substanta schimbatoare de cationi, pentru tratarea apei împotriva dedurizarii, deferizarii etc. (< engl. cationite)
dur, dur adj. m., pl. duri; f. sg. dúra, pl. dúre
durif, duríf s. m.
durifica, durificá vb., ind. prez. 1 sg. durífic, 3 sg. si pl. durífica
durificare, durificáre s. f., g.-d. art. durificarii; pl. durificari
durilon, durilón s. n., pl. duriloáne
durină, durína s. f., pl. duríne
duripan, duripán s. n.
durit, durít s. n.
duritate, duritáte s. f., g.-d. art. duritatii; (manifestari) pl. duritati
duriţă, duríta s. f., g.-d. art. durítei; pl. duríte
electrocăldură, electrocaldúra s. f., g.-d. art. electrocaldúrii
endocard, endocárd s. n., pl. endocárduri
epicard, epicárd s. n., pl. epicárduri
eşafod, esafód s. n., pl. esafóduri/esafoáde
exod, exód s. n., pl. exóduri
extradur, extradúr adj. m., pl. extradúri; f. sg. extradúra, pl. extradúre
fald, fald s. n., pl. fálduri
fard, fard s. n., pl. fárduri
fiord, fiórd s. n., pl. fiórduri
fleandură, fleándura s. f., g.-d. art. fléndurii; pl. flénduri
fond, fond s. n., pl. fónduri
forhend, fórhend s. n., pl. fórhenduri
fratricid, fratricíd (crima) s. n. (sil. -tri-), pl. fratricíduri
fund, fund (partea de jos sau dinapoi, îndepartata a unui obiect, obiect de bucatarie) s. n., pl. fúnduri
gard, gard s. n., pl. gárduri
gând, gând s. n., pl. gânduri
geamandură, geamandúra s. f. (sil. gea-), g.-d. art. geamandúrii; pl. geamandúri
genocid, genocíd s. n., pl. genocíduri/genocíde
gerid, geríd s. n., pl. geríduri
ghid, ghid (carte) s. n., pl. ghíduri
ghindură, ghíndura s. f., g.-d. art. ghíndurii; pl. ghínduri
ghiold, ghiold s. n., pl. ghiólduri
ghizd, ghizd s. n., pl. ghízduri
glasvand, glásvand s. n., pl. glásvanduri
glod, glod s. n., pl. glóduri
grajd, grajd s. n., pl. grájduri
grind, grind s. n., pl. grínduri
grund, grund s. n., pl. grúnduri
hazard, hazárd s. n., pl. hazárduri
heptacord, heptacórd s. n., pl. heptacórduri
hexacord, hexacórd s. n., pl. hexacórduri
hinterland, hínterland s. n., pl. hínterlanduri
homicid, homicíd (crima) s. n., pl. homicíduri
hondurian, hondurián adj. m., s. m. (sil. -ri-an), pl. honduriéni (sil. -ri-eni); f. sg. honduriána, pl. honduriéne
iad, iad s. n., pl. iáduri
ieşind, iesínd s. n. (sil. ie-), pl. iesínduri
imbold, imbóld s. n., pl. imbólduri
infanticid, infanticíd s. n., pl. infanticíduri
internod, internód s. n., pl. internóduri
intrând, intrând s. n., pl. intrânduri
iod, iod/iot (fon.) s. n., pl. íoduri/íoturi
iodură, iodúra s. f. (sil. io-), g.-d. art. iodúrii; pl. iodúri
iodurie, ioduríe s. f., pl. ioduríi
împăduri, împadurí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. împadurésc, imperf. 3 sg. împadureá; conj. prez. 3 sg. si pl. împadureásca
împădurire, împaduríre s. f., g.-d. art. împadurírii; pl. împaduríri
jad, jad s. n., pl. jáduri
jazband, jázband s. n., pl. jázbanduri
land, land (provincie) s. n., pl. lánduri
led, led s. n., pl. léduri
leopciofleandură, leopciofleándura s. f. (sil. -flean-), g.-d. art. leopciofléndurii; pl. leopcioflénduri
lied, lied s. n. [pron. germ. lid], pl. liéduri[pron. liduri]
lombard, lombárd (fin.) s. n., pl. lombárduri
magnacard, magnacárd s. n., pl. magnacárduri
mamapădurii, máma-padúrii (planta, boala, femeie urâta si rea) s. f.
mamapădurii, Máma-Padúrii/Múma-Padúrii s. pr. f. art., g.-d. Mámei-Padúrii/Múmei-Padúrii
manicord, manicórd s. m., pl. manicórduri
mapamond, mapamónd s. n., pl. mapamónduri
matricid, matricíd s. n. (sil. -tri-), pl. matricíduri
melocord, melocórd s. n., pl. melocórduri
mied, miéd s. n., pl. miéduri
miniacord, miniacórd s. n. (sil. -ni-a-), pl. miniacórduri
mod, mod s. n., pl. móduri
moliazidurilor, mólia-zídurilor s. f. (sil. -li-a)
monocord, monocórd s. n., pl. monocórduri
mumapădurii, Múma-Padúrii v. Mama-Padurii
neîmpădurit, neîmpadurít adj. m. împadurit
nod, nod s. n., pl. nóduri
nud, nud s. n., pl. núduri
ofsaid, ófsaid s. n. (sil. -said), pl. ófsaiduri
omucid, omucíd (asasinat) s. n. (sil. mf. om-), pl. omucíduri
ordură, ordúra s. f., g.-d. art. ordúrii; pl. ordúri
ordurier, orduriér adj. (sil. -ri-er), pl. orduriéri; f. sg. orduriéra, pl. orduriére
pandur, pandúr s. m., pl. pandúri
pandurime, panduríme s. f., g.-d. art. pandurímii
paricid, paricíd (crima) s. n., pl. paricíduri
patricid, patricíd (actiune) s. n. (sil. -tri-), pl. patricíduri
pădure, padúre s. f., g.-d. art. padúrii; pl. padúri
pădurice, paduríce s. f., g.-d. art. padurícii; pl. paduríci
pădurişte, paduríste s. f., g.-d. art. padurístii; pl. padurísti
păduriţă, paduríta s. f., g.-d. art. padurítei; pl. paduríte
pâineapădurii, pâinea-padúrii s. f.
pentacord, pentacórd s. n., pl. pentacórduri
pled, pled s. n., pl. pléduri
plod, plod (germen) s. n., pl. plóduri
pod, pod s. n., pl. póduri
portfard, portfárd s. n., pl. portfárduri
povod, povód s. n., pl. povóduri
prăpăd, prapad s. n., pl. prapaduri
procedură, procedúra s. f., g.-d. art. procedúrii; pl. procedúri
procedurist, proceduríst s. m., pl. procedurísti
prohod, prohód s. n., pl. prohóduri/prohoáde
protoiodură, protoiodúra s. f. (sil. -to-io-), pl. protoiodúri
prund, prund s. n., pl. prúnduri
pud, pud s. n., pl. púduri
racord, racórd s. n., pl. racórduri
raid, raid s. n., pl. ráiduri
raidanchetă, ráid-anchéta s. n., pl. ráiduri-anchéta
răsad, rasád s. n., pl. rasáduri
rând, rând s. n., pl. rânduri
râsulpădurii, râsul-padúrii (pasare) s. m.
rebord, rebórd s. n., pl. rebórduri
record, recórd s. n., pl. recórduri
regicid, regicíd s. n., pl. regicíduri
reîmpăduri, reîmpadurí vb. împaduri
reîmpădurire, reîmpaduríre s. f. împadurire
repurta, repurtá (a-si îndrepta gândurile) vb., ind. prez. 1 sg. repórt, 3 sg. si pl. repoárta
rid, rid s. n., pl. ríduri
rond, rond s. n., pl. rónduri
roşeală, roseála s. f., g.-d. art. rosélei; (vopsele, farduri) pl. roséle
rotund, rotúnd s. n., pl. rotúnduri
sabord, sabórd s. n., pl. sabórduri
sad, sad s. n., pl. sáduri
saregarduri, sáre-gárduri s. m. invar.
sărad, sarád s. n., pl. saráduri
scândură, scândura s. f., g.-d. art. scândurii; pl. scânduri
scândurică, scânduríca/scândureá s. f., g.-d. art. scândurélei; pl. scânduréle
scândurice, scânduríce s. f., g.-d. art. scândurícii; pl. scânduríci
scânduriţă, scânduríta s. f., g.-d. art. scândurítei; pl. scânduríte
slad, slad s. n., pl. sláduri
sold, sold s. n., pl. sólduri
stand, stand s. n., pl. stánduri
străfund, strafúnd s. n., pl. strafúnduri
sudură, sudúra s. f., g.-d. art. sudúrii; pl. sudúri
suliman, sulimán s. n., (farduri) pl. sulimánuri
şild, sild s. n., pl. sílduri
şteand, steand s. n., pl. steánduri
ştrand, strand s. n., pl. stránduri
tanduriu, tanduríu adj. m., f. tanduríe; pl. m. si f. tanduríi
tarod, taród s. m., pl. taróduri
taxid, taxíd s. n., pl. taxíduri
tetracord, tetracórd s. n. (sil. -tra-), pl. tetracórduri
tetrapod, tetrapód (piedestal, bloc de beton) s. n. (sil. -tra-), pl. tetrapóduri
trepied, trepiéd s. n. (sil. -pi-ed), pl. trepiéde/trepiéduri
tribord, tribórd s. n., pl. tribórduri
tricord, tricórd s. n., pl. tricórduri
triod, triód (carte) s. n., pl. trióduri
tripod, tripód (trepied) s. n., pl. tripóduri
trubadur, trubadúr s. m., pl. trubadúri
trubaduric, trubadúric adj. m., pl. trubadúrici; f. sg. trubadúrica, pl. trubadúrice
ud, ud s. n., pl. úduri
ued, uéd s. n., pl. uéduri
vad, vad s. n., pl. váduri
verdeaţazidurilor, verdeáta-zídurilor (bot.) s. f.
verdură, verdúra s. f., pl. verdúri
vid, vid s. n., pl. víduri
vinograd, vinográd s. n. (sil. -grad), pl. vinográduri
zid, zid s. n., pl. zíduri
obseda, A OBSED//Á pers.3 ~eáza tranz. (despre gânduri, idei, sentimente etc.) A preocupa în permanenta si în mod complet; a urmari; a stapâni. /<fr. obséder
obiectiva, A SE OBIECTIV//Á pers.3 se ~eáza intranz. (despre gînduri, planuri etc.) A se transforma în ceva obiectiv, real. /<fr. objectiver
obcină, ÓBCIN//Ă ~e f. 1) Coama care face legatura între doua piscuri de munte sau de deal. 2) Înaltime împadurita. [G.-D. obcinii] /<sl. obtina
nutri, A NUTR//Í ~ésc tranz. 1) (fiinte, plante) A face sa-si mentina existenta fizica dând hrana; a sustine prin nutritie; a hrani; a alimenta. 2) fig. (idei, sentimente, gânduri) A cultiva cu perseverenta în sinea sa, neexteriorizând. /<lat. nutrire
nuanţa, A NUANŢ//Á ~éz tranz. 1) (culorile pe un tablou sau desen) A prezenta în diferite nuante, asortând (pentru ca trecerea de la una la alta sa fie abia perceptibila). 2) A interpreta tinând seama de cele mai mici nuante. ~ o piesa muzicala. 3) fig. A varia prin nuante. ~ stilul. 4) A exprima, tinând seama de cele mai delicate diferente. A-si ~ gândurile. [Sil. nu-an-] /<fr. nuancer
nu, NU adv. 1) (atribuie celor spuse valoare negativa) Îi apartin cinci inventii, nu trei. Nu am stiut de asta. 3) si substantival (tine locul unei parti de propozitie, unei propozitii sau unei fraze negative) Un nu categoric. 3) (tine locul predicatului negativ într-o propozitie eliptica) Cine doreste, ramâne, cine nu, pleaca. ♢ Nu si nu se spune pentru a exprima un refuz permanent la o rugaminte repetata sau nereusita. De nu în caz contrar. De ce nu? se spune pentru a întari un consimtamânt. Cum de nu (sau ba bine ca nu) a) desigur; fara îndoiala; fireste; b) vorba sa fie! nici când! (ei) as! A spune ca nu a nega. A zice nu a refuza. A nu zice nu a nu nega; a accepta. 4) (intra în componenta locutiunilor adverbiale si conjunctionale) Nu demult. Nu prea. Nu tocmai. Nu numai. 5) (accentueaza ideea exprimata de îmbinarea de cuvinte precedenta). ♢ Nu o (singura) data în repetate rânduri; deseori. Nu zabava peste putin timp; repede. Nu gluma (sau nu saga) cu adevarat; serios. Nu altceva (sau nu alta) se spune pentru a confirma cele spuse anterior. Nu de alta nu din alt motiv. Nu (care) cumva în nici un caz. 6) (în constructia Si unde nu, urmata de un verb, capata sens afirmativ afectiv) Si unde nu începe a juca. /<lat. non
noduros, NODUR//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) (de-spre sfori, ate etc.) Care are (multe) noduri. 2) (despre tulpini sau alte parti ale plantelor lemnoase) Care are (multe) cioturi; cioturos. Bat ~. 3) (despre persoane sau parti ale corpului lor) Care are articulatii proeminente; cioturos. Degete ~oase. /nod + suf. ~uros
nodul, NODÚL ~i m. 1) Umflatura mica, ce apare pe corp ca urmare a unor boli cronice. 2) geol. Portiune mica de piatra, având duritatea mai ridicata decât cea a stratului în care se afla. /<fr. nodule, lat. nodulus
nodos, NOD//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse): Eritem ~ simptom a mai multor boli, care se caracte-rizeaza prin aparitia pe piele a unor noduri tari sau a unor basicute seroase. /nod + suf. ~os
nod, NOD ~uri n. 1) Loc în care se leaga strâns capetele a doua sau a mai multor fire (ate, sfori, funii, cabluri etc.). 2) Loc pe un singur fir unde a fost legat strâns un lat. ~ul cravatei. ♢ A face (un) ~ a lega un nod; a înnoda. A face ~ peste ~ a lega mai multe noduri în acelasi loc. A desface un ~ a dezlega un nod; a deznoda. ~ marinaresc nod special, folosit în marina, pentru a lega doua parâme. A lega paraua cu zece ~uri a fi foarte zgârcit. A lega ~uri (pe socoteala cuiva) a bârfi. 3) Loc de intersectie a unor cai de comunicatie. ~ de cale ferata. 4) Punct de pe tulpina unei plante, din care pornesc ramurile si frunzele. ♢ A cauta (sau a-i gasi) cuiva ~ în papura a cauta cuiva (sau a-i gasi) defecte pe care nu le are. 5) Portiune rotunda dintr-o bucata de lemn; ciot. Scândura cu ~uri. 6) Tumoare dura. 7) Parte (mai proeminenta) de pe suprafata corpului, unde are loc legatura dintre oase. ♢ ~ul gâtului (sau gâtlejului) marul lui Adam. 8) fig. Senzatie de sufocare pe care o are cineva, când este enervat sau emotionat. ♢ A se urca un ~ în gât a) a se sufoca; b) a fi cuprins de neliniste; a fi emotionat. A înghiti ~uri a îndura ceva în tacere. 9) Parte esentiala a unei probleme, de care depinde solutionarea acesteia; esenta; fond; miez. ~ul chestiunii. ♢ ~ gordian chestiune foarte complicata; problema aproape insolubila. A taia ~ul gordian a solutiona o chestiune complicata printr-o actiune energica (deseori violenta). 10) Unitate de masura pentru viteza navelor (egala cu o mila marina pe ora). 11) Punct de importanta deosebita; centru. ♢ ~ strategic centru de rezistenta. ~ vital centru al bulbului rahidian, a carui lezare antreneaza moartea imediata. 12) Parte a unui mecanism în care se unesc doua sau mai multe elemente simple. /<lat. nodus
nitrura, A NITRUR//Á ~éz tranz. (oteluri) A supune unor procese de încalzire într-un mediu de amoniac si de racire lenta (pentru a mari duritatea). /<fr. nitrurer
nimfă, NÍMF//Ă1 ~e f. 1) (în mitologia greaca) Zeita ocrotitoare a apelor, muntilor si a padurilor. 2) fig. Femeie tânara, frumoasa si gratioasa; naiada. /<fr. nymphe, lat. nympha
neted, NÉTE//D ~da (~zi, ~de) 1) (despre suprafete) Care nu are ridicaturi sau adâncituri. 2) (despre piele sau parti ale corpului) Care nu are zbârcituri; lipsit de riduri. Fata ~da. 3) (despre par) Care este neondulat; lins. 4) fig. Care este ajustat; fara asperitati. /<lat. nitidus, ~a
năluci, A NĂLUC//Í ~ésc 1. intranz. 1) A aparea vag si fugitiv (ca o naluca); a nazari. 2) (despre gânduri, idei, imagini, planuri etc.) A aparea fugitiv (în minte, în memorie). 2. tranz. pop. 1) (construit cu dativul) A-si reprezenta în gând; a-si imagina; a-si închipui. 2) (ochii, vazul) A face sa se tulbure. 3) A impresiona puternic (prin caracteristici iesite din comun); a frapa. /cf. a luci
muschetar, MUSCHETÁR ~i m. ist. 1) Ostas din trupele de infanterie înarmat cu muscheta. 2) Militar din rândurile nobilimii franceze, care îsi facea serviciul în unitatile speciale de cavalerie de la curtea regala. ♢ Manusi-~ manusi pentru femei cu manseta foarte lata. Palarie-~ palarie cu boruri mari si rasfrânte. /<fr. mousquetaire
mul, MUL n. Humus specific solurilor din padurile foioase. /<fr. mulle, germ. Mull
muchier, MUCHIÉR ~e n. Unealta pentru fasonarea muchiilor la scânduri. [Sil. -chi-er] /muchie + suf. ~er
molidiş, MOLIDÍS ~uri n. 1) Loc unde cresc molizi. 2) Padurice de molizi. /molid + suf. ~is
modal, MODÁL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de modurile gramaticale. Forma ~a. 2) Care tine de modurile muzicale. Muzica ~a. /<fr. modal
moale, MOÁLE1 moi adj. 1) Care îsi modifica usor forma la apasare; care permite afundarea obiectului ce apasa. Pâine ~. Pamânt ~. 2) Care este putin rezistent; lipsit de duritate. Metal ~. Lemn ~. Piatra ~. 3) Care nu este consistent. ♢ Ou ~ ou care, fiind fiert putin, si-a pastrat galbenusul necoagulat complet. 4) (despre fructe) Care contine mult suc; zemos. 5) Care produce o senzatie placuta la pipait. Par ~. Piele ~. ♢ Apa ~ apa care contine putine saruri. Vin ~ vin placut la gust si fara tarie. A nu-i fi cuiva ~ a nu se simti bine; a avea neplaceri. 6) (despre sunete, voce etc.) Care este placut auzului; catifelat. ♢ Consoana ~ consoana palatalizata. 7) (despre culori) Care se caracterizeaza prin intensitate scazuta; care nu este tipator; palid. 8) (despre lumina) Care este placut vazului; care nu luceste. 9) (despre iarna) Care este fara friguri mari; blânda. 10) (despre mers, pasi etc.) Care aproape ca nu este simtit. ♢ A o lasa mai ~ a înceta de a mai pretinde ceva în mod insistent; a se tempera; a face concesii. 11) (despre oameni) Care este lipsit de vigoare, de energie; slab de caracter; debil. /<lat. mollis, ~e
mimică, MÍMICĂ f. 1) Arta de exprimare a gândurilor si a sentimentelor prin gesturi sau prin modificarea expresiei fetei. 2) Ansamblu de gesturi si de modificari ale fizionomiei care însoteste sau înlocuieste limbajul verbal. 3) rar Ansamblu de trasaturi specifice fetei; expresie a fetei; fizionomie; chip; figura. [G.-D. mimicii] /<fr. mimique
militar, MILITÁR1 ~a (~i, ~e) Care tine de armata sau de militari; propriu armatei sau militarilor. Aviatie ~a. ♢ Serviciu ~ durata de instruire a cetatenilor în rândurile fortelor armate. /<fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär
mijloci, A MIJLOC//Í ~ésc tranz. (întelegeri, acorduri între parti adverse) A interveni în calitate de intermediar (pentru a înlesni); a pune la cale, contribuind la realizare; a medita. /Din mijloc
mijloc, MÍJLOC1 ~uri n. 1) Loc, parte sau punct al unui lucru (al unui spatiu sau al unei suprafete), situat la o distanta egala de marginile sau capetele periferice. ~ul strazii. Prin ~ul satului. ♢ În ~ul... a) între, printre; b) în limitele unui spatiu; c) alaturi de... De la ~ de la jumatate. 2) Moment care se afla la o distanta egala de începutul si sfârsitul unui interval de timp; jumatate. ♢ La ~ între doua intervale de timp. 3) Parte a corpului omenesc cuprinsa între solduri si coaste; talie; brâu. Încins la ~. ♢ A fi (cineva) la ~ a fi cauza unei stari de lucru. A fi ceva la ~ a fi ceva ascuns, inexplicabil la baza unui lucru. A-si pune capul (sau gâtul) la ~ a se expune la o primejdie. A se pune la ~ a interveni într-o cearta, într-o încaierare. /<lat. medius locus
metamorfism, METAMORFÍSM n. Proces de modificare a structurii rocilor sub influenta caldurii, presiunii si a reactiilor chimice. /<fr. métamorphisme
mestecăniş, MESTECĂNÍS ~uri n. 1) Loc unde cresc mesteceni. 2) Padurice de mesteceni. /mesteacan + suf. ~is
media, A MEDI//Á ~éz tranz. (întelegeri, acorduri între parti) A interveni în calitate de intermediar pentru a înlesni; a pune la cale, contribuind la realizare; a mijloci. [Sil. -di-a] /<lat. mediare
mânui, A MÂNU//Í ~iésc tranz. 1) (instrumente, unelte, arme etc.) A face sa functioneze, folosind cu dibacie; a manipula; a manevra. 2) (bani, fonduri) A administra facând sa circule. 3) fig. A cunoaste bine, folosind cu multa pricepere; a stapâni; a poseda. /mâna + suf. ~ui
mână, MÂN//Ă mâini f. 1) Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc. 2) Partea extrema a acestor membre care cuprinde palma si degetele. ♢ Cu amândoua mâinile din toata inima; fara nici o rezerva. A-si spala mâinile (sau a se spala pe mâini) a nu lua asupra sa nici o raspundere. A avea mâinile curate a fi om cinstit. De ~a întâi (a doua) de calitatea sau categoria întâi (a doua). De toata ~a fel de fel; de tot soiul. Pe sub ~ pe ascuns. A bate (sau a da) ~ (sau palma) a încheia o tocmeala. A da ~a cu cineva a) a se saluta cu cineva prin strângere de mâna; b) a-si uni eforturile în vederea unor actiuni comune. A face cu ~a a semnaliza ceva cu ajutorul mâinii. A da (sau a întinde) o ~ de ajutor a veni în ajutorul cuiva. A-si musca mâinile a se cai amarnic. A pune (sau a încrucisa) mâinile pe piept a muri. A pleca (a se în-toarce) cu ~a goala a pleca (a se întoarce) fara a obtine ceva. A avea la ~ pe cineva a dispune de ceva compromitator despre cineva; a avea în puterea sa. A-i lega cuiva mâinile (sau a-l lega pe cineva de mâini si de picioare) a face pe cineva sa nu poata actiona. A avea ~ libera a dispune de libertate deplina. A pune ~a pe ceva a intra în posesia unui lucru. A-si pune mâinile în cap a se îngrozi de ceva. A ridica ~a asupra cuiva a încerca sa loveasca pe cineva. A sta cu mâinile în buzunare (în sân, în solduri, încrucisate) a sta degeaba; a nu lucra. A fi (sau a avea) ~ sparta a fi risipitor; a cheltui fara socoteala. A avea (sau a fi cu) ~ larga a fi darnic. A fi cu ~a lunga (sau a fi lung la ~) a avea obiceiul sa fure. A fi ~a dreapta a cuiva a fi omul de încredere al cuiva. A cere ~a (unei fete, femei) a cere în casatorie. A avea ~ de fier a fi autoritar si sever. A uita de la ~ (pâna) la gura a uita foarte repede. O ~ spala pe alta (si amândoua obrazul) se spune când una din parti cauta sa justifice actiunile alteia pentru ca sa nu iasa la iveala lucruri urâte (necinstite). Ce-i în ~ nu-i minciuna se spune când cineva nu crede în promisiuni, ci numai în ceea ce este real, concret. A pune ~ de la ~ a contribui în comun la o actiune (adunând bani de la toti). A lua cu o ~ si a da cu alta a fi darnic. A da cu o ~ si a lua cu doua a fi hraparet. 3) fig. Persoana, individ ca autor al unei actiuni. ♢ ~ de lucru forta de lucru. 4) Cantitate mica de ceva, atât cât încape în palma. O ~ de faina. 5) fig. Numar redus de unitati; cantitate mica. O ~ de oameni. 6) Categorie sau clasa sociala; treapta. ♢ De toata ~a de toate categoriile. [G.-D. mâinii] /<lat. manus
mălurici, MĂLURÍCI ~ m. Planta erbacee melifera cu tulpina erecta, ramificata, cu frunze penate si fructe pastai, care creste prin padurile de stejar si carpen; mazariche-neagra; orastica. /malura + suf. ~ici
măgură, MẮGUR//Ă ~i f. 1) Deal mare si izolat (de obicei împadurit). 2) Ridicatura de pamânt din regiunile de câmpie sau de podisuri, mai mica decât dealul; movila. /cf. alb. magullë
măcina, A MĂCINÁ mácin tranz. 1) (boabe de cereale) A preface în faina (la moara, râsnita etc.). 2) (boabe sau materiale) A preface în bucati mici sau în pulbere prin procedee mecanice sau prin actiunea unor agenti fizici. 3) fig. A prejudicia grav; a ruina; a distruge. ~ sanatatea. 4) fig. (despre gânduri, sentimente) A preocupa în mod sistematic si insistent; a nu slabi nici pentru un moment; a persecuta; a prigoni; a roade. 5) A face sa se macine. /<lat. machinari
margine, MÁRGIN//E ~i f. 1) Parte extrema a unei suprafete; capat; extrema. ~ea mesei. ♢ A tine (sau a bate) ~ile a se feri de lucru greu; a cauta sa scape de o obligatie. (De) la ~ea lumii (de) foarte departe. Fara (de) ~i foarte mare, imens, nesfârsit. 2) rar Linie care desparte (o tara, o localitate, terenuri etc.). 3) Locul de unde începe sau unde se termina ceva. ~ea padurii. ~ea marii. ~ea satului. 4) fig. Limita pâna la care se poate admite sau concepe ceva. 5) Linie care margineste suprafata unor vase, obiecte; buza. ~ea farfuriei. [G.-D. marginii] /<lat. margo, ~inis
mamă, MÁM//Ă ~e f. 1) (folosit si ca termen de adresare) Femeie în raport cu copiii pe care i-a nascut. 2) (folosit si ca adresare respectuoasa) Femeie în vârsta; maica. ♢ ~ buna mama adevarata. ~ vitrega sotia unui barbat în raport cu copiii acestuia din alta casatorie. ~-soacra mama sotiei sau a sotului în raport cu ginerele sau cu nora. ~ adoptiva femeie care a înfiat un copil. 3) (folosit ca adresare dragastoasa fata de un copil) Copilasule! 4) Punct initial al unui lucru; origine. Repetitia este ~a învataturii. 5) Femela a unui animal în raport cu puii sai. ♢ ~a-padurii a) personaj fantastic închipuit ca o batrâna gheboasa, urâta si rea; b) planta erbacee parazita, cu tulpina fara frunze si cu flori rosii. [G.-D. mamei] /<lat. mamma
macromicete, MACROMICÉTE f. pl. 1) Familie de ciuperci mari, de diferite culori, care cresc prin pajisti si prin paduri. 2) Ciuperca din aceasta familie. /<fr. macromycetes
luncă, LÚN//CĂ ~ci f. 1) Portiune inundabila de teren, situata de-a lungul unei ape curgatoare si caracterizata printr-o vegetatie specifica. 2) Padurice situata pe malul unei ape; zavoi. /<sl. lonka
lumina, A LUMIN//Á ~éz 1. intranz. 1) (despre surse de lumina) A raspândi lumina; a arde; a luci. 2) (despre gânduri, idei) A aparea pe neasteptate în minte. 2. tranz. 1) A supune actiunii unei surse de lumina (pentru a vedea mai bine). 2) fig. (persoane) A face sa se lumineze. ♢ ~ (cuiva) calea (sau drumul) a calauzi (pe cineva). 3) fig. A face sa capete cunostinte si/sau deprinderi într-un domeniu oarecare; a învata; a instrui. /Din lumina
luci, A LUC//Í pers. 3 ~éste intranz. 1) (despre surse de lumina, corpuri) A raspândi lumina; a arde; a lumina. 2) A avea luciu, reflectând emanatia unei surse de lumina. 3) fig. (despre lucruri) A parea ca lumineaza (din cauza curateniei); a sclipi; a straluci. 4) fig. (despre ochi) A avea o stralucire deosebita (din cauza unei emotii puternice); a scânteia; a sclipi. 5) fig. (despre idei, gânduri) A aparea pentru scurt timp în minte. /<lat. lucire
lua, A SE LUÁ ma iau intranz. 1) (despre culori) A pierde intensitatea initiala (sub actiunea unor factori); a se sterge; a se spalaci; a se decolora. 2) (despre vopsele) A se desprinde de pe obiectul vopsit. 3) (despre barbati sau femei) A se uni prin casatorie cu o persoana de sex opus; a se casatori. ♢ ~ cu gândul a cadea pe gânduri, fiind absent la cele din jur. ~ cu vorba (sau cu ziua târgului) a vorbi mult, uitând de treburi. ~ (cu cineva) a) a-si petrece timpul cu cineva, uitând de griji; a se mângâia; b) a stabili prietenie (cu cineva). ~ dupa cineva a) a fugari (pe cineva); a alunga; b) a porni pe urmele cuiva; c) a urma sfatul (cuiva); d) a imita (pe cineva). /<lat. levare
lizieră, LIZIÉR//Ă ~e f. 1) Margine a unei paduri. 2) Banda îngusta (de stofa, de matase etc.) aplicata ca garnitura pe marginile unor obiecte de îmbracaminte. [G.-D. lizierei; Sil. -zi-e-] /<fr. lisiere
linotip, LINOTÍP ~uri n. Masina tipografica cu care se culeg si se toarna literele în rânduri întregi. /<fr. linotype
linograf, LINOGRÁF ~e n. Masina tipografica pentru cules si turnat rânduri. /<fr. linograph
limpeziş, LIMPEZÍS ~uri n. rar1) Suprafata linistita si limpede a unei ape. 2) Teren fara copaci acoperit cu iarba si flori, în mijlocul unei paduri; luminis; poiana; colnic. 3) (despre cer sau vreme) Stare a cerului limpede; limpezime; seninatate. /a limpezi + suf. ~is
limpede, LÍMPE//DE ~zi adj. 1) (despre lichide) Care este lipsit de orice impuritati; curat; straveziu. Apa ~. 2) (despre cer, atmosfera) Care este fara nori; senin. 3) (despre ochi, privire) Care reflecta curatenie sufleteasca; curat; luminos. 4) (despre sunete, voce) Care se aude bine; cu o sonoritate deosebita; argintiu; cristalin. 5) (despre minte, judecata) Care întelege bine lucrurile; lucid. 6) (despre idei, gânduri) Care este clar, usor de înteles; clar; inteligibil; accesibil. Raspuns ~. ♦ ~ ca buna ziua care nu are nevoie de nici un fel de explicatii; clar. /<lat. limpidus
liană, LIÁN//Ă ~e f. Planta erbacee agatatoare cu tulpina foarte lunga, subtire si flexibila, care creste încolacindu-se pe trunchiurile si ramurile copacilor, mai ales în padurile tropicale si în jungla. [G.-D. lianei; Sil. li-a-] /<fr. liane
letrină, LETRÍN//Ă ~e f. tipogr. Litera majuscula (ornamentata) de înaltimea câtorva rânduri, cu care începe un capitol, un paragraf etc. /<fr. lettrine
leneş, LÉNES2 ~i m. Mamifer din padurile tropicale ale Americii de Sud care se misca alene si care sta zile întregi agatat de aceeasi creanga. /lene + suf. ~es
lemn, LEMN ~e n. 1) Parte dura a arborilor, constând dintr-un tesut compact sau fibros, aflat între scoarta si maduva. 2) Material provenit din tulpina sau ramurile groase ale unui arbore taiat si folosit în constructii sau pentru confectionarea diferitelor obiecte. 3) mai ales la pl. Trunchiuri, ramuri, crengi de copaci sau tufari taiati si folositi drept combustibil. ~e de foc. ♢ Ger de crapa ~ele ger cumplit. A ramâne ~ a ramâne încremenit. 4) : ~-câinesc arbust cu frunze mici, cu flori albe si fructe negre, cultivat în parcuri, pentru a forma garduri vii. ~ul-domnului arbust din familia compozitelor cu flori galbene si cu miros de lamâie. /<lat. lignum
lega, A LEGÁ1 leg 1. tranz. 1) (capetele unei sfori, funii etc.) A uni printr-un nod, formând un întreg; a înnoda. 2) (saci, pungi etc.) A înfasura cu o sfoara, strângând marginile; a închide la gura (cu ajutorul unei sfori). ♢ ~ baierile (de) la punga a reduce cheltuielile, facând economii. ~ paraua cu zece noduri a face economii exagerate. 3) (capetele unei boccele) A înnoda crucis. 4) (obiecte) A uni împreuna (cu ajutorul unei sfori), formând un manunchi. ~ snopi. 5) (obiecte) A fixa (de ceva) cu ajutorul unei funii, al unui siret etc. 6) (piese ce alcatuiesc un obiect) A strânge laolalta (cu ceva), constituind un tot. 7) (foile tiparite) A uni cosând împreuna, prevazând cu o coperta; a brosa. 8) (lucruri) A uni printr-un raport logic sau functional. 9) (puncte îndepartate în spatiu sau în timp) A pune în raport unul cu altul. 10) (sunete ale vorbirii, cuvinte) A articula, unind între ele si formând lantul vorbirii. 11) (relatii) A face sa se nasca. ~ dragoste. 12) (persoane) A pune în lanturi; a fereca; a înlantui. ♢ ~ burduf (sau butuc, cobza) a lega foarte strâns, imobilizând. ~ de mâini si de picioare a) a imobiliza; b) a împiedica sa actioneze. ~ limba (sau gura) cuiva a reduce la tacere (pe cineva). 13) (animale) A prinde de ceva (cu o funie sau cu un lant), împiedicând sa fuga. 14) (parti ale corpului ranite) A înfasura strâns (cu un bandaj); a pansa; a bandaja. ♢ ~ la ochi a însela. 15) (în superstitii) A opri prin vraji, farmece. 2. intranz. (despre plante) A fi în faza când începe sa dea rodul. /<lat. ligare
leasă, LEÁSĂ1 lése f. 1) Împletitura din nuiele în forma de gratar, folosita, de obicei, pentru uscarea fructelor sau a legumelor. 2) Constructie din nuiele sau din scânduri batute rar, în care se pastreaza porumb (în stiuleti); sâsâiac; cosar; porumbar. 3) Gard de nuiele folosit la pescuit în gârle. 4) Cos împletit din nuiele sau din trestie, folosit la pescuit. [G.-D. lesei] /<bulg. lesa, sb. ljesa
lăstăriş, LĂSTĂRÍS ~uri n. 1) Desis de lastari. 2) Padurice tânara crescuta pe locul unde a fost taiata o padure. /lastar + suf. ~is
lăsa, A SE LĂSÁ ma las intranz. 1) A merge la vale; a coborî o panta. 2) A veni de sus în jos. Se lasa ceata. 3) A se aseza venind din zbor. 4) (despre întuneric, ger, caldura etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a începe; a se produce. 5) (despre obiecte) A se îndoi sub o povara. 6) A renunta la ceva. ~ de fumat. ♢ ~ pagubas a renunta benevol la ceva. 7) A nu se împotrivi (sa aiba loc sau sa se efectueze). 8) A cadea prada. ~ dus de gânduri. 9) (la imperativ, mai ales în constructii negative) A (nu) se da batut; a (nu) ceda. ♢ Nu te ~! nu ceda. 10) A scadea în intensitate; a se micsora. Gerul s-a mai lasat. 11) A-si sprijini greutatea; a se rezema; a se aseza. S-a lasat pe umarul lui. S-a lasat pe un scaun. /<lat. laxare
lăptoc, LĂPT//ÓC ~oáce n. Canal de scânduri prin care curge apa pentru a pune în miscare roata unei mori; uluc; scoc. /<ucr. lotók
lămbui, A LĂMBU//Í ~iésc tranz. (scânduri) A prevedea cu lambe. /lamba + suf. ~ui
laz, LAZ ~uri n. rar Teren despadurit, folosit pentru pasune sau pentru aratura. /<sb., ucr. laz
laitmotiv, LÁITMOTIV ĕ n. 1) Motiv muzical care caracterizeaza un personaj sau o situatie si care se reia când apare în scena personajul sau situatia data. 2) Fragment sau motiv repetat într-o opera muzicala. 3) fig. Idee principala asupra careia se insista în repetate rânduri (într-o opera stiintifica sau artistica). [Sil. lait-] /<germ. Leitmotiv
labă, LÁB//Ă ~e f. 1) Parte a piciorului de la glezna în jos. 2) Parte inferioara a piciorului pe care calca pasarile. ♢ ~a- (sau talpa-) gâstei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neîngrijit; c) mica planta erbacee cu flori rosii-purpurii. 3) Picior al unor animale (câine, lup, urs, pisica etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc; mâna. ♢ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a înhata pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de padure. [G.-D. labei] /<ung. lab
juvelnic, JUVÉLNI//C ~ce n. 1) Unealta de pescuit în forma de cos sau de sac, confectionata din plasa sau din nuiele. 2) Constructie în forma de îngraditura (din scânduri, nuiele etc.), facuta în apa pentru a pastra viu pestele prins. /Orig. nec.
jgheab, JGHEAB ~uri n. 1) Conducta (din lemn, din tabla sau din alt material) deschisa pe toata întinderea partii de sus, servind la scurgerea unui lichid sau a unui material pulverulent; uluc; scoc. 2) Vas facut din scânduri ori scobit dintr-un trunchi de copac sau din piatra, folosit pentru adapatul vitelor; adapatoare; uluc. 3) Santulet facut pe muchia unei piese de lemn pentru a o îmbina cu iesitura altei piese; crestatura; scobitura. [Monosilabic] /<sl. žlebu
jabie, JÁBI//E ~i f. Muschi care cresc prin pasunile alpine si prin paduri. /<sl. žall
întinde, A SE ÎNTÍNDE ma întínd intranz. I. 1) (despre îmbracaminte) A se mari (în latime sau/si în lungime) deformându-se. Puloverul s-a întins. 2) (despre muschi) A ajunge într-o stare de tensiune. 3) (despre lichide cu consistenta sporita) A curge gros. Mierea se întinde. Moarea se întinde. 4) (despre localitati, paduri, lanuri) A ocupa un anumit spatiu. Satul se întinde la poalele unui deal. 5) (despre plante) A se lati ca suprafata ocupata; a extinde. Buruienile s-au întins în jur. 6) (despre fiinte) A se dezmorti, îndreptându-si corpul sau membrele. Se scula si se întinse cu placere. 7) (despre fiinte) A-si asterne corpul în toata lungimea, oferindu-i relaxare; a se culca, lungindu-se. Pisica s-a întins la soare. 8) (despre persoane) A se înalta, ridicându-se în vârful degetelor. S-a întins dupa un mar. 9) (despre idei, zvonuri, epidemii, miscari sociale) A cuprinde spatii tot mai largi; a se raspândi; a se extinde; a se propaga. 10) (despre actiuni) A se prelungi în timp (mai mult decât este necesar); a se lungi. Petrecerea s-a întins pâna dimineata. ♢ ~ la vorba (sau cu vorba) a sta prea mult de vorba. 11) A se desfasura acoperind o anumita suprafata. II. (în îmbinari, sugerând ideea de îndrazneala, impertinenta) Nu te ~! ♢ ~ la slanina (sau la cascaval) a întreprinde actiuni obraznice, pretinzând la ceva nepermis. Cât ti-e plapuma, atât te ~ (sau nu te ~ mai mult decât ti-e plapuma sau întinde-te cât te tine plapuma) nu actiona decât în limitele posibilitatilor. /<lat. entindere
întăritură, ÎNTĂRITÚR//Ă ~i f. 1) Loc întarit (cu santuri, ziduri etc.) pentru aparare. 2) Element de întarire a rezistentei unui sistem tehnic sau a unei constructii. 3) înv. Iscalitura sau pecete care legalizeaza un document. /a întari + suf. ~tor
înghiţi, A ÎNGHIŢÍ înghít tranz. 1) (mâncaruri, bauturi, medicamente etc.) A face sa treaca din gura în stomac. ♢ A nu ~ pe cineva a nu putea suferi pe cineva. ~ noduri a suporta ceva neplacut fara a putea riposta. A-si ~ lacrimile (sau plânsul) a-si stapâni plânsul. 2) rar A mânca în graba; a îmbuca. 3) (aer, miresme etc.) A trage în piept; a inhala; a inspira. 4) (despre corpuri poroase) A trage în sine; a suge; a absorbi. 5) (despre ape, desisuri, întuneric etc.) A face sa nu se mai vada, captând în sine. 6) (carti, scrieri etc.) A citi foarte repede si cu mare interes. 7) (vorbe jignitoare) A suporta fara riposta. ♢ ~ galusca a suporta o neplacere fara a crâcni. 8) (cuvinte, parti de vorbire, sunete) A omite la pronuntare (din cauza unui defect de vorbire). /<lat. ingluttire
îngândura, A ÎNGÂNDUR//Á ~éz tranz. A face sa se îngândureze; a pune pe gânduri. /în + gânduri
îngândura, A SE ÎNGÂNDUR//Á ma ~éz intranz. 1) A cadea pe gânduri; a începe sa se gândeasca. 2) A fi cuprins de gânduri; a sta pe gânduri. /în + gânduri
îndesi, A SE ÎNDES//Í pers. 3 se ~éste intranz. 1) A deveni mai des. Respiratia s-a ~it. Plimbarile se ~esc. Ploaia se ~este. 2) (despre lichide) A deveni mai dens; a se îngrosa. 3) (despre multimi de persoane) A spori numeric; a se înmulti. Rândurile s-au ~it. /în + des
îndărătul, ÎNDĂRẮTUL prep. (urmat de un substantiv în genitiv sau de un substitut al acestuia, exprima un raport spatial, indicând locul din urma cuiva sau a ceva) Înapoia; în urma; în dosul (cuiva sau a ceva); dupa (ceva); în spatele. Îndaratul padurii. /Din îndarat
încurca, A SE ÎNCURCÁ ma încúrc intranz. 1) (despre fire, ata, par etc.) A se amesteca astfel, încât sa nu se poata desface usor; a se încâlci. Itele s-au ~t. ♢ A i ~ potecile a o pati rau. A i ~ limba a vorbi cu greu. 2) A se împiedica la mers. 3) A pierde drumul; a se rataci. 4) (despre persoane) A pierde firul gândurilor; a se încâlci. 5) A fi cuprins de un sentiment de stinghereala (nestiind cum sa procedeze în situatia creata); a se zapaci. 6) A nimeri într-o situatie nedorita. 7) A fi pus în mreje. ♢ ~ în datorii a avea prea multe datorii banesti. /<lat. incolicare
încredinţa, A ÎNCREDINŢ//Á ~éz tranz. 1) A face sa se încredinteze. 2) (fiinte sau obiecte) A da sa îngrijeasca sau sa pazeasca (având încredere deplina). 3) (gânduri, framântari sufletesti, intimitati etc.) A comunica în mod confidential; a destainui; a confia. ~ cuiva secretul. /în + credinta
încheia, A ÎNCHEIÁ2 închéi tranz. 1) (adunari, cuvântari, texte etc.) A duce pâna la capat; a sfârsi; a termina; a ispravi. ~ discutia. 2) (coloane, rânduri etc.) A întregi formând partea de la urma. 3) (acorduri, tratate, conventii etc.) A adopta prin semnaturile reprezentantilor; a consimti sa respecte printr-o întelegere reciproca; a contracta. Partile au ~t conventia. ♢ ~ un proces-verbal a fixa un fapt de natura juridica într-un act oficial. 4) A face sa se încheie. /<lat. inclavare
închega, A SE ÎNCHEGÁ pers. 3 se încheága intranz. 1) (despre unele lichide) A capata densitate mai mare; a trece din stare lichida în stare solida; a se coagula; a se conglutina; a se prinde. Sângele s-a ~t. 2) fig. (despre gânduri, idei etc.) A aparea ca ceva distinct; a capata contururi precise; a se cristaliza. Imaginea mamei i s-a ~t în memorie. /<lat. in-coaqulare
încâlci, A SE ÎNCÂLC//Í ma ~ésc intranz. 1) (de-spre fire, ate, par etc.) A se amesteca astfel, încât sa nu se poata desface usor; a se încurca. 2) (despre persoane) A pierde firul gândurilor; a se încurca. /în + câlti
înăduşi, A SE ÎNĂDUSÍ ma înadus intranz. 1) (despre fiinte) A nu putea respira normal (din cauza lipsei de aer, a aerului impur, a caldurii); a se sufoca. 2) fig. A se simti într-un impas moral (din cauza unor conditii nefavorabile); a se sufoca. /în + a nadusi
înăbuşi, A SE ÎNĂBUSÍ ma înabus intranz. 1) (despre fiinte) A nu putea respira normal (din cauza lipsei de aer sau din cauza caldurii etc.); a se sufoca; a se asfixia. 2) fig. A se simti într-un impas moral (din cauza unor conditii nefavorabile); a se sufoca. /în + a nabusi
împrăştia, A ÎMPRĂSTIÁ împrastii tranz. 1) A face sa se împrastie; a risipi; a dispersa. 2) fig. (gânduri, sentimente) A face sa se uite. [Sil. îm-pras-] /în + prastie
împărtăşi, A ÎMPĂRTĂS//Í ~ésc tranz. 1) (gânduri, idei etc.) A face cunoscut (pentru a gasi sprijin spiritual sau moral). Sa-ti ~esc unele impresii. 2) (bucurii, necazuri etc.) A suporta împreuna; a împarti. Au ~it aceeasi soarta. 3) (pareri, opinii etc.) A primi ca bun; a accepta; a admite. ~este opiniile lui. 4) rel. A supune ritualului de împartasanie; a cumineca; a griji. /în + partas
împăduri, A SE ÎMPĂDUR//Í pers.3 se ~éste tranz. (despre suprafete de pamânt, terenuri) A se acoperi cu paduri. /în + padure
împăduri, A ÎMPĂDUR//Í ~ésc tranz. 1) A face sa se împadureasca. ~ un deal. 2) (suprafete de pamânt, terenuri etc.) A acoperi cu paduri prin plantarea arborilor. /în + padure
izola, A IZOL//Á ~éz tranz. 1) (obiecte, fiinte) A desparti de mediul înconjurator. 2) (persoane) A face sa se izoleze; a sihastri; a schimnici; a pustnici. 3) (bolnavi contagiosi) A separa de oamenii sanatosi, pentru a evita contagierea. 4) A acoperi cu un material protector (pentru a exclude transmiterea caldurii, frigului, umezelii, zgomotului etc.). 5) (conductori electrici) A desparti cu un material dielectric de alte corpuri care conduc curentul electric (pentru a evita accidentele). /<fr. isoler
iov, IOV iovi m. Specie de salcie care creste prin paduri umede. /<sl. iva
investiţie, INVESTÍŢI//E ~i f. ec. 1) Plasament de capital pe termen lung (în industrie, agricultura, comert etc.). 2) Alocatie de stat acordata unei întreprinderi pentru crearea de noi fonduri fixe sau pentru reutilarea celor existente. [G.-D. investitiei; Sil. -ti-e] /<germ. Investition
intuitiv, INTUITÍV ~a (~i, ~e) si adverbial (despre gânduri, idei, actiuni etc.) Care este bazat pe intuitie; facut prin intuitie. [Sil. -tu-i-] /<fr. intuitif
intriga, A INTRIGÁ intríg 1. tranz. A pune pe gânduri, trezind curiozitatea, suspiciunea sau îngrijorarea. 2. intranz. A face intrigi; a recurge la intrigi. [G.-D. intrigii; Sil. in-tri-] /<fr. intriguer, lat. intrigare
internod, INTERNÓD ~uri n. Portiune a tulpinii unor plante între doua noduri. /<germ. Internodium, it. internodio
interlinie, INTERLÍNI//E ~i f. 1) poligr. Linie metalica, având grosimea de doua puncte tipografice, folosita la separarea si la raritul rândurilor în text. 2) Spatiu dintre rândurile unui text ori dintre liniile unui portativ. /<fr. interligne
interlock, INTERLÓCK n. 1) Masina de tricotat cu doua rânduri de ace pe un singur cilindru. 2) Ţesatura realizata cu o asemenea masina. /<fr., engl. interlock
interliniar, INTERLINIÁR ~a (~i, ~e) poligr. Care este imprimat între linii sau între rânduri. [Sil. -ni-ar; Var. interlinear] /<fr. interlinéaire
insufla, A INSUFLÁ insúflu tranz. 1) (gaze, vapori, substante pulverulente) A face sa patrunda printr-un suflu (într-un spatiu închis). 2) (gânduri, sentimente, idei etc.) A face sa apara în minte; a inspira. [Sil. -su-fla] /<fr. insuffler
inspira, A SE INSPIRÁ ma inspír intranz. A împrumuta gânduri, idei, mijloace de expresie, elemente, folosindu-le în procesul de elaborare a unei opere; a lua în calitate de izvor de inspiratie. [Sil. in-spi-] /<fr. inspirer, lat. inspirare
inspira, A INSPIRÁ inspír tranz. 1) (aer) A trage în plamâni în procesul respiratiei; a inhala; a aspira. 2) (gânduri, sentimente, idei etc.) A face sa apara în minte; a insufla. [Sil. in-spi-] /<fr. inspirer, lat. inspirare
insidios, INSIDI//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) Care, sub masca aparent binevoitoare, ascunde gânduri dusmanoase, rautate; perfid; viclean. 2) (despre boli) Care începe fara simptome, mascând gravitatea reala. [Sil. -di-os] /<fr. insideux, lat. insidiosus
iliac, ILIÁ//C ~ca (~ci, ~ce) (despre oase) Care se afla în regiunea soldurilor; situat în partea de mijloc a corpului. [Sil. -li-ac] /<fr. iliaque, lat. iliacus
igrasios, IGRASI//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) (de- spre locuinte, pereti, ziduri etc.) Care are igrasie; umed. /igrasie + suf. ~os
hulubiţă, HULUBÍŢ//Ă ~e f. 1) pop. Femela a hulubului; porumbita. 2) fig. Fata sau femeie îndragostita. 3) Ciuperca comestibila cu palaria divers colorata, carnoasa, cu gust dulce-acrisor, frumos mirositoare, ce creste prin paduri. /hulub + suf. ~ita
hojma, HÓJMA adv. pop. În repetate rânduri; mereu; întruna. /<ucr. hožma
hohoti, A HOHOT//Í ~ésc intranz. 1) A râde sau a plânge cu hohote. 2) fig. (despre spatii întinse, paduri, vai) A produce sunete prelungi si rasunatoare care se aud departe sau de departe. /<sl. hohotati
heliotermie, HELIOTERMÍE f. Fenomen care consta în racirea mai lenta a apei în unele lacuri sarate, datorita existentei la suprafata lor a unui strat de apa dulce, care împiedica iradierea caldurii în atmosfera. /<fr. héliothermie
hăţiş, HĂŢÍS ~uri n. 1) Padurice foarte deasa (cu multi lastari si arbusti) greu de strabatut; sihla. 2) Poteca prin padurile de munti. /Orig. nec.
han, HAN2 ~uri n. înv. Cladire cu camere de dormit, cu ospatarie si cu grajduri, unde ramâneau peste noapte calatorii cu caii si carutele. /<turc. han
grundui, A GRUNDU//Í ~iésc tranz. (obiecte, pereti, ziduri etc.) A acoperi cu grund. /grund + suf. ~ui
gregar, GREGÁR ~a (~i, ~e) (despre vietuitoare) Care traieste în grupuri compacte (turme, cete, cârduri). ♢ Spirit ~ spirit de turma; atitudine de supunere docila. /<fr. grégaire, lat. gregarius
grangur, GRÁNGUR ~i m. 1) Pasare migratoare, cântatoare, cu penaj galben si negru la mascul si verde împestritat cu alb la femela (care traieste în paduri si livezi). 2) fig. peior. Persoana care ocupa o pozitie sociala sau politica înalta. /<lat. galgulus
graminee, GRAMINÉE ~ f. 1) la pl. Familie de plante monocotiledonate, cu tulpina înalta (în noduri si internoduri), cu frunze înguste, liniare, si cu inflorescenta în forma de spic (reprezentanti: porumbul, grâul, secara etc.). 2) Planta din aceasta familie. /<fr. graminée
goruniş, GORUNÍS ~uri n. 1) Loc unde cresc (multi) goruni. 2) Padurice de goruni. /gorun + suf. ~is
gorilă, GORÍL//Ă ~e f. Maimuta antropoida de talie mare, care traieste în padurile Africii ecuatoriale. /<fr. gorille
golf, GOLF1 n. sport Joc care consta în introducerea mingii lovite cu un baston special în mai multe gauri aranjate succesiv. ♢ Pantaloni-golf pantaloni largi, legati strâns sub genunchi, cu faldurii cazând peste legatura. /<engl., fr. golf
gloduros, GLODUR//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) Care este plin de glod; cu glod; noroios. 2) Care are (mult) glod; cu (mult) glod. /gloduri (pl.) + suf. ~os
ghizdui, A GHIZDU//Í ~iésc tranz. (fântâni) A prevedea cu ghizduri. /Din ghizd
ghips, GHIPS ~uri n. 1) Mineral format din sulfat hidratat de calciu, cu aspect sticlos sau matasos, cu duritate mica, având diferite întrebuintari (în constructii, în medicina etc.). 2) Sculptura din astfel de mineral. /<germ. Gips, lat. gypsum
ghionder, GHIONDÉR ~e n. 1) Bat lung si gros folosit pentru a împinge barcile în apele putin adânci; opintitor. 2) Prajina având diferite întrebuintari în pescarie (la mânarea pestilor spre plasa, la construirea gardurilor pentru prinderea pestilor etc.). /<turc. gönder
ghinduros, GHINDUR//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) pop. Care are (multe) ghinduri; cu (multe) ghinduri; glanduros. /ghindura + suf. ~os
ghici, A GHIC//Í ~ésc 1. tranz. 1) A afla prin presupunere; a determina intuitiv sau prin deductie. ~ gândurile cuiva. ~ pe cineva dupa glas. 2) (ghicitori, sarade, enigme) A patrunde cu mintea, gasind explicatia. 3) A vedea foarte vag (din cauza departarii, a întunericului etc.); a întrezari; a întrevedea. 2. intranz. (în superstitii) A prezice viitorul (tragând cartile, în bobi etc.). /cf. bulg. gadkam
gheretă, GHERÉT//Ă ~e f. 1) Constructie mica din scânduri, care serveste drept adapost pentru un paznic sau pentru o santinela. 2) Constructie mica (pe strada, în gari etc.), prevazuta cu o fereastra prin care se vinde marfa (reviste, tigari etc.); chiosc. /<fr. guérite
gestiona, A GESTION//Á ~éz tranz. (bunuri materiale, fonduri) A avea în gestiune. /Din gestiune
geniu, GÉNI//U1 ~i m. 1) Totalitate a aptitudinilor spirituale superioare care ofera unei persoane calitati creatoare deosebite. ♢ De ~ genial. 2) Persoana care poseda asemenea aptitudini. 3) Ansamblu de trasaturi distinctive care formeaza esenta unui lucru sau a unei fiinte. ~ul creatiei populare. 4) mil.: Trupe de ~ trupe specializate în executarea unor lucrari tehnice (poduri, fortificatii etc.). /<lat. genius, fr. génie
geme, A GÉME gem intranz. 1) A scoate sunete înfundate si prelungi, din cauza unor dureri chinuitoare; a produce gemete. 2) (despre frunze, paduri, ape etc.) A produce un zgomot înabusit, miscându-se încet; a fremata; a murmura. 3) A produce un zgomot prelung si patrunzator; a vui; a vâjâi. 4) fig. A fi arhiplin; a fi supraîncarcat. /<lat. gemere
gâscă, GÂSCĂ gâste f. 1) Pasare salbatica sau domestica, înotatoare, de talie mare, având gât si cioc lung, picioare palmate si penaj, de obicei, suriu pe spate si alb pe piept. ♢ Asta-i alta ~ asta e complet altceva. A (nu) strica orzul pe gâste a (nu) da cuiva un lucru pe care acesta nu stie sa-l pretuiasca la justa lui valoare. Talpa-gâstei a) totalitate a ridurilor care se formeaza la coada ochiului (la oamenii în vârsta); b) planta erbacee cu tulpina erecta, în patru muchii, cu frunze mari, paroase, de forma unei labe de gâsca, si cu flori de culoare rosie-închisa, folosita în scopuri medicinale. 2) Carne de astfel de pasare. ~ fripta. 3) fig. fam. Femeie naiva si bleaga. [G.-D. gâstii] /<bulg. gaska
gânditor, GÂNDIT//ÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care gândeste; coplesit de gânduri; cugetator; îngândurat. /a (se) gândi + suf. ~tor
gărgăun, GĂRGĂÚN ~i m. Viespe mare de padure cu ac foarte veninos, care produce un bâzâit puternic în timpul zborului; viespar. ♢ A avea ~i în cap a avea idei, gânduri ciudate, extravagante. A scoate cuiva ~ii din cap a face pe cineva sa renunte la ideile sale ciudate, extravagante. /Orig. nec.
gărdurariţă, GĂRDURÁRIŢ//Ă ~e f. Arbust spinos otravitor, cu flori de culoare rosie-violeta, cultivat pentru a forma gard viu. /garduri + suf. ~arita
galion, GALI//ÓN2 ~oáne n. poligr. Placa pe care se asaza rândurile culese în tipografie. /<fr., ngr. galeóni
fuziune, FUZIÚN//E ~i f. 1) (despre organizatii, institutii, societati etc.) Unire într-un singur tot; contopire. 2) fiz. Unificare prin trecere la starea lichida sub actiunea caldurii. ♢ Punct de ~ temperatura de topire a unui corp solid. ~ nucleara reactie nucleara, prin care doua nuclee atomice usoare se unesc, formând unul mai greu. [Art. fuziunea; G.-D. fuziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. fusion, lat. fusio, ~onis
fundătură, FUNDĂTÚR//Ă ~i f. 1) Drum închis la un capat (care întrerupe continuitatea circulatiei). 2) Parte a unei localitati aflata departe de centru. 3) Localitate izolata, aflata într-un loc adâncit, închis de jur împrejur (de paduri, dealuri etc.). 4) Loc în adâncul unei paduri. /a [în]funda + suf. ~atura
fundaţie, FUNDÁŢI//E ~i f. 1) rar v. FUNDAMENT. 2) Totalitate a fondurilor donate de cineva pentru crearea sau asigurarea functionarii unor institutii. 3) Institutie creata pe baza acestor fonduri. [Art. fundatia; G.-D. fundatiei; Sil. -ti-e] /<fr. fondation, lat. fundatio, ~onis
fremăta, A FREMĂTÁ freámat intranz. 1) (despre frunze, paduri, ape etc.) A produce un zgomot usor si înabusit, miscându-se încet (sub actiunea vântului, ploii etc.). 2) (despre grupuri de oameni) A-si exprima atitudinea (mai ales dezaprobarea) prin agitatie si murmur. 3) (despre persoane) A fi cuprins de o emotie puternica; a palpita; a vibra. 4) fig. A se misca în tremur. /Din freamat
franc, FRAN//C1 ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care nu tainuieste nimic; dispus a-si exprima gândurile fara a le ascunde; deschis; neprefacut; sincer. Atitudine ~ca. 2) si adverbial (despre manifestari ale oamenilor) Care denota claritate în exprimare; prezentat în mod direct. Surâs ~. 3) (despre actiuni) Care corespunde legilor de onoare si probitate; în conformitate cu onoarea si probitatea morala; onest; cinstit. /<fr. franc
fotoliu, FOTÓLI//U ~i n. 1) Scaun mare si comod, cu spatar si cu brate, de obicei capitonat, pentru o singura persoana. 2) fig. Post de conducere. ~ de ministru. 3) Loc situat în primele rânduri ale unei sali de spectacole. [Sil. -to-liu] /<fr. fauteuil
formula, A FORMUL//Á ~éz tranz. (idei, gânduri, hotarâri etc.) A prezenta într-o anumita forma. /<fr. formuler
forestier, FORESTIÉR ~a (~i, ~e) Care tine de exploatarea si prelucrarea padurilor; referitor la paduri. Industrie ~a. ♢ Perdea ~a fâsie de padure care se planteaza în câmp pentru a preveni eroziunile. [Sil. -ti-er] /<fr. forestier
flenduros, FLENDUR//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) (despre îmbracaminte) Care este prefacut în flenduri; zdrentaros; terfos. 2) (despre persoane) Care este îmbracat în flenduri; zdrentaros, terfos; rufos; ferfenitos. /fleandura + suf. ~os
fleandură, FLEÁNDURĂ flénduri f. Obiect de îmbracaminte ponosit si rupt; boarfa; buleandra. [G.-D. flendurii] /<sas. flander
fir, FIR ~e n. 1) Produs obtinut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea tesaturilor. ~ de lâna. ♢ ~ de par fibra tare, de origine epiteliala, care creste pe pielea omului si a animalelor. ~ cu plumb fir prevazut la unul din capete cu o greutate metalica, folosit pentru determinarea directiei verticale. A se tine (sau a-i sta, a-i atârna) cuiva viata numai într-un ~ de ata (sau de par) a) a se afla într-o situatie foarte nesigura; b) a fi în pericol de moarte; c) a trage sa moara. 2) fig. Linie subtire, neîntrerupta. ~ de fum. 3) Ata metalica (de aur, de argint etc.), folosita la împodobirea unor obiecte de îmbracaminte. Haina cusuta cu ~. 4) Fibra provenita din secretia unor animale (paianjeni, omizi etc.). 5) Linie electrica prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neîntrerupta; desfasurare continua; curs; mers. ~ul gândurilor. 7) Fiecare dintre partile componente ale unei totalitati de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neînsemnata. ~ de faina. /<lat. filum
fierbe, A FIÉRBE fierb intranz. 1) (despre lichide) A se agita sub actiunea caldurii; a clocoti. Apa fierbe. 2) (despre alimente) A fi în proces de trecere la starea comestibila sub actiunea temperaturii înalte. 3) (despre substante lichide sau amestecuri) A fi în proces de transformare sub actiunea fermentilor; a fermenta; a dospi. Mustul fierbe. 4) fig. (despre persoane) A fi cuprins de agitatie; a se agita. 5) (despre spatii) A se umple de zgomote; a vui; a clocoti; a rasuna. Valea fierbe. [Sil. fier-be] /<lat. fervere
ferm, FERM ~a (~i, ~e) 1) si adverbial Care denota hotarâre si siguranta; neclintit; nesovaitor. Intentie ~a. 2) (despre tranzactii, contracte, acorduri etc.) Care este stabilit definitiv; fara a fi în stare sa fie schimbat. /<fr. ferme
ferestrui, A FERESTRU//Í ~iésc tranz. (copaci, lemne, scânduri etc.) A taia cu ferastraul. /<ung. fürészelni
febră, FÉBR//Ă ~e f. 1) Stare maladiva caracterizata prin ridicarea anormala a caldurii corpului; temperatura. 2) Boala caracterizata prin temperatura ridicata. ~ cerebrala. 3) fig. Stare de tensiune sau de agitatie; emotie; neliniste. /<lat. febris, it. febbre
făţuitor, FĂŢUIT//ÓR ~oáre n. 1) Unealta de tâmplarie, de forma unei rindele, cu care se fatuiesc scândurile sau piesele de lemn. 2) Cutit putin curbat, cu doua manere, folosit la fatuirea manuala a pieselor din lemn. /a fatui + suf. ~tor
fălţui, A FĂLŢU//Í ~iésc tranz. 1) (piei tabacite) A prelucra cu faltul. 2) (scânduri, caramizi, tigle) A prevedea cu un falt. 3) (coli imprimate) A împaturi într-o anumita ordine (pentru a brosa, a mânui mai usor etc.) /<germ. falzen
fălcea, FĂLC//EÁ ~éle f. 1) Fiecare dintre cele doua talpi ale saniei. 2) Fiecare dintre cele doua brate ale vatalelor de la razboiul de tesut. 3) Fiecare dintre cele doua scânduri între care intra limba melitei. 4) Fiecare dintre cele doua parti laterale ale afetului unui tun sau ale unui obuzier. /falca + suf. ~ea
făget, FĂGÉT ~e n. 1) Loc unde cresc fagi. 2) Padurice de fagi. /<lat. fagetum
faun, FÁUN ~i m. (în mitologia romana) 1) Zeu al fecunditatii. 2) Fiinta imaginara în chip de barbat cu coarne, urechi lungi si picioare de tap, protector al câmpiilor, al padurilor si al turmelor. [Sil. fa-un] /<lat. faunus
farmec, FÁRME//C ~ce n. 1) Procedeu magic caruia i se atribuie însusiri supranaturale; vraja. ♢ A face ~ce a recurge la procedee magice; a vraji. Ca prin ~ ca printr-un miracol. 2) fig. Ansamblu de calitati ce trezesc admiratie; vraja; miraj; fascinatie. ~cul padurii. /<lat. pharmacum
exterioriza, A EXTERIORIZ//Á ~éz tranz. (gânduri, idei, sentimente etc.) A face sa se exteriorizeze; a da pe fata. [Sil. -ri-o-] /<fr. extérioriser
expune, A EXPÚNE expún tranz. 1) (gânduri, idei, conceptii etc.) A reda prin cuvinte sau în scris. 2) (obiecte) A prezenta în fata publicului. 3) (obiecte) A pune pentru a fi supus unei actiuni. 4) (filme, placi fotografice) A supune actiunii luminii pentru a obtine un cliseu sau o fotografie. 5) A face sa se expuna. /<lat. exponere
exprima, A SE EXPRIMÁ ma exprím intranz. A-si reda gândurile sau sentimentele. [Sil. ex-pri-ma] /<fr. exprimer, lat. exprimere
exprima, A EXPRIMÁ exprím tranz. (gânduri, sentimente, idei) A prezenta prin cuvinte sau prin gesturi; a zugravi; a reda; a reflecta. [Sil. ex-pri-ma] /<fr. exprimer, lat. exprimere
exploataţie, EXPLOATÁŢI//E ~i f. 1) Întreprindere care exploateaza terenuri, mine, paduri etc. 2) Teren, padure etc. care se afla în exploatarea unei asemenea unitati. [Sil. ex-ploa-ta-ti-e] /<fr. exploitation
explicit, EXPLICÍ//T ~ta (~ti, ~te) 1) si adverbial (despre vorbe, idei, gânduri etc.) Care este exprimat clar si nu lasa nici un dubiu. 2) (despre persoane) Care se exprima clar si fara echivocuri. /<fr. explicite, lat. explicitus
etaja, A SE ETAJ//Á pers. 3 se~éaza A se dispune în etaje; a se aseza în rânduri suprapuse; a se suprapune. /<fr. étager
eşafodaj, ESAFODÁJ ~e n. 1) Instalatie auxiliara, provizorie, din scânduri sau din vergele de metal, ridicata pe un santier, în vederea desfasurarii lucrarilor de constructie sau de reparatie a unei cladiri; schela. 2) fig. Ansamblu de fapte, date si argumente pe care se întemeiaza o teorie, o conceptie sau o ipoteza. /<fr. échafaudage
endotermic, ENDOTÉRMI//C ~ca (~ci, ~ce) (despre fenomene fizice si chimice) Care se produce absorbind caldura din mediul înconjurator; realizat prin absorbirea caldurii din mediul înconjurator. /<fr. endothermique
elocuţiune, ELOCUŢIÚN//E ~i f. 1) Mod de exprimare a gândurilor (a ideilor) prin cuvinte. 2) Parte a retoricii care trateaza probleme de stil. /<fr. élocution, lat. elocutio, ~onis
ecarisa, A ECARIS//Á ~éz tranz. 1) (busteni) A taia, transformând în scânduri prismatice. 2) (animale moarte) A lipsi de piele; a jupui; a jumuli; a despuia. /<fr. équarrir
ebuliţie, EBULÍŢIE f. Trecere treptata a lichidului în stare de vapori sub actiunea caldurii; fierbere. /<fr. ébullition, lat. ebullitio, ~onis
duşumea, DUSUM//EÁ ~éle f. Pardoseala de scânduri. /<turc. döseme
duroscop, DUROSC//ÓP ~oápe n. Aparat pentru masurarea duritatii metalelor. /<fr. duroscope
duritate, DURIT//ÁTE ~ati f. Caracter dur. [Art. duritatea; G.-D. duritatii] /<fr. durité, lat. duritas, ~atis
durit, DURÍT n. Mineral organic amorf, care este unul din componentii principali ai carbunelui. /<fr. durit
durilon, DURILÓN ~oáne n. med. Întaritura care se formeaza la mâini sau la picioare în urma îngrosarii epidermei. /<fr. durillon
durifica, A SE DURIFICÁ ma durífic intranz. A deveni mai dur; a capata duritate. /Din dur
durifica, A DURIFICÁ durífic tranz. A face sa se durifice. /Din dur
driadă, DRIÁD//Ă ~e f. mit. Nimfa a padurilor. [Sil. dri-a-] /<fr. dryade
draperie, DRAPERÍ//E ~i f. Perdea grea de stofa groasa, cu falduri, asezata la o fereastra, la o usa sau la o nisa. [Art. draperia; G.-D. draperiei; Sil. -ri-e] /<fr. draperie
draniţă, DRÁNIŢ//Ă ~e f. pop. Scândurica din lemn de brad, folosita pentru acoperirea caselor taranesti. /<rus. dranita, ucr. dranycá
dracilă, DRÁCIL//Ă ~e f. Arbust spinos cu flori galbene si cu fructe rosii în forma de boabe, cultivat pentru garduri vii. /<sl. drati, dracije
doi, DOI2 dóua num. card. 1) Unu plus unu. ~ copaci. Doua mere. ♢ În ~ timpi si trei miscari foarte repede. Nu face nici doua parale nu are nici o valoare. A nu scapa cu una cu doua a nu scapa usor. Din doua una (sau una din doua) ori una, ori alta; ori asa, ori asa. Nici una, nici doua repede, fara a sta pe gânduri. A nu putea lega doua vorbe (sau cuvinte) a fi redus, marginit. 2) (cu valoare de num. ord.) Al doilea (a doua). /<lat. dui, duae
dinamita, A DINAMIT//Á ~éz tranz. 1) A distruge cu ajutorul dinamitei sau al altui exploziv. 2) (cladiri, poduri) A arunca în aer cu dinamita sau cu alt exploziv. /<fr. dynamiter
dilata, A SE DILATÁ pers. 3 se diláta intranz. 1) (despre corpuri) A-si mari volumul sau dimensiunile sub actiunea caldurii. 2) (despre unele organe sau unele parti de organe) A deveni mai mare. /<fr. dilater, lat. dilatare
dezvălui, A DEZVĂLUÍ dezvalui tranz. 1) (gânduri intime, framântari sufletesti) A comunica în mod confidential; a încredinta; a destainui; a confia. 2) (secrete de stat) A aduce la cunostinta generala; a da în vileag; a divulga; a destainui. [Sil. -lu-i] /dez- + a [în]valui
deznodat, DEZNODÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A DEZNODA si A SE DEZNODA. 2) fam. (despre persoane) Care este înalt si slab; desirat. 3) fig. (despre gânduri, stil etc.) Care este lipsit de concizie; dezlânat. /v. a (se) deznoda
dezlâna, A SE DEZLÂN//Á pers. 3 se ~eáza intranz. 1) (despre fire textile sau obiecte formate din astfel de fire) A forma scama la suprafata; a se scamosa. 2) (despre obiecte împletite din lâna) A se desface îndepartându-se fir de fir; a se desira; a se rasfira. 3) fig. (despre gânduri, stil etc.) A-si pierde concizia; a deveni prolix. /dez- + lâna
dezgheţa, A SE DEZGHEŢÁ ma dezghet intranz. 1) (despre gheata, zapada) A trece din stare solida în stare lichida (la o temperatura mai mare de zero grade); a se topi. 2) (despre corpuri înghetate) A se muia din cauza temperaturii mai mari de zero grade. 3) (despre persoane sau despre parti ale corpului lor) A iesi din starea de amorteala de frig (expunându-se actiunii caldurii); a se dezmorti. 4) fig. A înceta de a mai fi sfios; a prinde curaj. 5) fig. A începe sa manifeste îndemânare; a deveni îndemânatic. /<lat. disglaciare
deţine, A DEŢÍNE detín tranz. 1) (bunuri materiale) A avea în posesie; a stapâni; a poseda. 2) (premii, recorduri, posturi etc.) A avea în stapânire (în mod legitim sau ca rezultat al unui efort). 3) (persoane) A tine sub arest (pentru cercetari). /<fr. détenir
deturna, A DETURN//Á ~éz tranz. 1) (bunuri materiale, fonduri banesti etc.) A folosi în alte scopuri decât cele prevazute legal. 2) (avioane) A face sa-si schimbe directia de zbor (în scopuri de santaj sau ca act de piraterie aeriana). /<fr. détourner
deşirat, DESIRÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A DESIRA si A SE DESIRA. 2) (despre gânduri, stil etc.) Care este lipsit de concizie; dezlânat. 3) (despre persoane) Care este înalt si slab. /v. a (se) desira
destăinui, A DESTĂINUÍ destainui tranz. 1) (gânduri intime, framântari sufletesti etc.) A comunica în mod confidential; a încredinta; a confia. 2) (persoane) A arata asa cum este; a da pe fata; a trada. Ochii l-au destainuit. 3) (secrete oficiale) A aduce la cunostinta generala; a da în vileag; a dezvalui; a divulga. /des- + a tainui
despăduri, A DESPĂDUR//Í ~ésc tranz. 1) (locurile) A lipsi de padure prin taierea nerationala a acesteia. 2) (terenuri) A lipsi de arbori si de arbusti prin taierea sau arderea lor; a face bun pentru agricultura, pentru constructii sau pentru reîmpadurire; a defrisa. /des- + a [îm]paduri
deseori, DÉSEORI adv. De multe ori; în repetate rânduri; des; adesea. [Sil. -se-ori] /des + oara
descâlci, A DESCÂLC//Í ~ésc tranz. 1) (fire de ata, de par etc. încâlcite) A desface separând urml de altul; a descurca. 2) (probleme, gânduri etc.) A face sa devina clar, limpede; a clarifica; a limpezi. /des- + a [în]câlci
des, DES2 adv. 1) În repetate rânduri; de multe ori; deseori; adesea. 2) La distante mici. /<lat. densus
depăna, A SE DEPĂNÁ pers. 3 se deápana intranz. fig. (despre gânduri, amintiri etc.) A trece prin memorie. /<lat. depanare
degeţel, DEGEŢÉL ~e n. 1) Planta erbacee veninoasa, cu flori galbene, care creste prin paduri; degetarita. 2): ~ rosu planta erbacee cu tulpina înalta, cu flori rosii-purpurii, cu punctatii în interior, din care se extrage digitalina; degetarita. /deget + suf. ~el
degetariţă, DEGETÁRIŢ//Ă ~e f. 1) Planta erbacee veninoasa, cu flori galbene, care creste prin paduri; degetel. 2) Planta erbacee cu tulpina înalta, cu flori rosii-purpurii, cu punctatii în interior, din care se extrage digitalina; degetel-rosu. /degetar + suf. ~ita
defrişa, A DEFRIS//Á ~éz tranz. (terenuri) A lipsi de arbori si arbusti prin taiere sau prin ardere, spre a face bun pentru agricultura, constructii sau pentru reîmpadurire; a despaduri. /<fr. défricher
deduriza, A DEDURIZ//Á ~éz tranz. tehn. (apa) A face sa-si reduca duritatea prin operatia de îndepartare a excesului de saruri de calciu si de magneziu din componenta. /de[s] + dur + suf. ~iza
dalmatic, DALMÁTI//C ~ca (~ci, ~ce) si substantival 1) Care tine de Dalmatia; propriu Dalmatiei. Port ~. 2) (despre tarmuri) Care consta din fiorduri (ca urmare a patrunderii apelor maritime în depresiunile montane în regiunile litoralului); format din fiorduri. /<fr. dalmatique
dală, DÁL//Ă ~e f. Placa (de piatra, de marmura, de ceramica etc.) folosita la pardositul si captusitul zidurilor. /<fr. dalle
cuvânta, A CUVÂNTÁ cuvânt 1. tranz. 1) rar A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice; a spune. 2) (discursuri) A prezenta în fata unui public. 2. intranz. A fi în stare sa-si exprime gândurile prin cuvinte; a avea facultatea de a exprima prin viu grai. /<lat. conventare
cuvânt, CUV//ÂNT ~ínte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constând dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ♢ Într-un ~ în rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) în concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Gânduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ♢ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la începutul unei carti, în care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvânt înainte. A lua ~ântul a vorbi în fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ♢ A-si tine ~ântul (sau a se tine de ~) a îndeplini o promisiune facuta. Om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~ântul. 5) Temei al unei actiuni. ♢ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus
curge, A CÚRGE pers. 3 cúrge intranz. 1) (despre ape) A se misca necontenit la vale. ♢ ~ gârla a veni cu prisosinta. 2) fig. (despre fiinte sau vehicule) A se deplasa în lant; a veni într-un suvoi permanent. 3) fig. (despre viata, unitati de timp) A se consuma treptat; a se scurge; a trece. ♢ Va curge înca multa apa pe râu (sau pe gârla, pe Dunare etc.) va trece înca multa vreme. 4) (despre ploaie) A cadea din belsug. 5) (despre învelitori, acoperisuri, poduri) A lasa sa patrunda apa (sau alte lichide). 6) (despre lacrimi, sudoare etc.) A iesi prelingându-se. 7) (despre sânge) A se misca continuu într-un anumit sens si într-un anumit spatiu. 8) (despre recipiente) A lasa sa iasa lichidul dinauntru. 9) pop. (despre bube, rani) A elimina puroi; a supura; a puroia. 10) A se desprinde din ceva, cazând câte putin si succesiv. Grâul curge din sac. ♢ A-i ~ peticele a fi îmbracat în haine zdrentaroase. 11) A atârna liber în jos. Parul curge pe spate. 12) fig. (despre cuvinte, expresii etc.) A se însira cu usurinta. /<lat. currere
cuprinde, A CUPRÍNDE cuprínd tranz. 1) A înconjura cu bratele; a îmbratisa. ♢ ~ cu ochii a îmbratisa cu privirea. Cât cuprinzi (sau vezi) cu ochii pe întinderi foarte mari. 2) fig. A acoperi din toate partile; a învalui; a în-valura; a cotropi; a înfasura. 3) fig. A lua în stapânire; a cuceri; a ocupa. 4) fig. (despre gânduri, sentimente, miscari sociale etc.) A pune stapânire; a apuca. L-a cuprins un dor mare. 5) (despre recipiente) A avea în interior. 6) (spatii, terenuri etc.) A umple cu volumul sau cu dimensiunile sale. Livezile cuprind tot terenul cultivat al gospodariei. 7) (despre texte, carti etc.) A include în sine; a contine; a comporta; a însuma; a întruni; a îngloba. 8) (despre epoci) A avea ca durata. /<lat. comprendere
cunună, CUNÚN//Ă ~i f. 1) Cerc împletit din flori sau frunze, care se pune pe cap drept podoaba; coroana. ♢ ~ de lauri coroana cu care erau încununati în antichitate învingatorii (în razboi, la concursuri sportive sau literare). 2) Coroana care se tine deasupra capetelor mirilor în timpul oficializarii cununiei. 3): ~ de munti, de paduri lant de munti, de paduri dispuse în forma de cerc. 4): ~ de ceapa, de usturoi ceapa sau usturoi cu coada uscata împletita în forma de funie. [G.-D. cununii] /<lat. corona
culegar, CULEGÁR ~e n. poligr. Placa metalica în care zetarul asaza una câte una literele în rânduri egale, formând textul care urmeaza sa fie tiparit; vingalac. /a culege + suf. ~ar
cugeta, A CUGETÁ cúget 1. intranz. 1) A gândi adânc; a chibzui; a medita; a reflecta. 2) rar A sta pe gânduri. 2. tranz. A avea în vedere. Cuget ca va trebui sa pleci. /<lat. cogitare
cucuvea, CUCUV//EÁ ~éle f. Pasare rapitoare de noapte, cu pene brune-cenusii, cu ochi mari rotunzi si galbeni, înconjurati de rozete de pene, care-si face cuibul în locuri ferite (prin podurile caselor parasite, prin scorburi etc.). [Art. cucuveaua; G.-D. cucuvelei; Sil. -cu-vea] /<ngr. kukkuvághia
cristaliza, A SE CRISTALIZ//Á ma ~éz intranz. 1) A se transforma în cristale; a deveni cristal. 2) fig. (despre gânduri, idei etc.) A aparea ca ceva distinct; a se închega. /<fr. cristaliser
crenelat, CRENELÁ//T ~ta (~ti, ~te) (despre ziduri, cladiri) Care are creneluri; cu creneluri. /<fr. crénelé
crâng, CRÂNG ~uri n. 1) Padurice tânara. 2) Loc acoperit cu tufe. /<sl. krongu
crăpa, A CRĂPÁ crap 1. tranz. 1) (obiecte) A desface printr-o taietura adânca si lunga; a spinteca. 2) (usi, ferestre, ochii etc.) A deschide putin. 2. intranz. 1) (despre învelisuri, textile, haine) A se rupe partial prin întindere; a pocni; a plesni. 2) (despre obiecte de piele, buze etc.) A capata crapaturi (din cauza gerului, vântului, caldurii etc.); a plesni. ♢ Crapa lemnele (sau pietrele) de ger e ger mare. A-i crapa (sau plesni) cuiva obrazul de rusine a fi cuprins de o rusine mare; a-i fi foarte rusine. 3) (despre muguri, boboci) A începe sa se desfaca; a se despica. 4) depr. A înceta de a mai trai; a se stinge din viata; a muri; a raposa; a deceda. 5) pop. A mânca repede si cu lacomie; a înfuleca. /<lat. crepare
cozerie, COZERÍ//E ~i f. livr. 1) Conversatie familiara, amicala. 2) Expunere simpla a gândurilor. [Art. cozeria; G.-D. cozeriei; Sil. -ri-e] /<fr. causerie
coteţ, COTÉŢ ~e n. 1) Adapost, din scânduri sau din piatra, pentru pasari, porci etc. 2) Îngraditura din nuiele pentru prins peste. /<sl. kotici
coteneaţă, COTENEÁŢ//Ă ~e f. pop. Adapost pentru pasari, porci sau câini facut din scânduri. /cot[et] + suf. ~eneata
coşar, COSÁR1 ~e n. 1) Loc îngradit pentru închiderea animalelor; ocol; tarc. 2) Constructie cu peretii din nuiele împletite sau din scânduri batute rar, pentru pastrarea porumbului în stiuleti; patul; porumbar; sâsâiac; leasa. /<bulg., sb. košara
cornişor, CORNIS//ÓR ~oáre n. (diminutiv de la corn) Planta erbacee asemanatoare cu cetina de brad, care creste pe stânci si prin padurile de munte. /corn + suf. ~isor
contrafişă, CONTRAFÍS//Ă ~e f. (la poduri, tuneluri etc.) Bara de lemn sau de metal care transmite fortele de la elementele orizontale la cele verticale asigurând rigiditatea sistemului de contractie. /<fr. contre-fiche
contracta, A CONTRACT//Á1 ~éz tranz. (acorduri, tratate, conventii, obligatii etc.) A adopta printr-un contract; a consimti sa respecte printr-o întelegere reciproca; a încheia. ♢ ~ o datorie a se îndatora. /<fr. contracter, lat. contractare
contabilitate, CONTABILIT//ÁTE ~ati f. 1) Ansamblu de operatii constând din înregistrarea si din evidenta fondurilor materiale si financiare ale unei întreprinderi sau institutii; totalitate de conturi. 2) Sectie a unei întreprinderi sau institutii unde se fac aceste operatii. 3) Stiinta care se ocupa de teoria si de practica înregistrarii si evidentei fondurilor materiale si financiare. [G.-D. contabilitatii] /<fr. comptabilité
construi, A CONSTRU//Í ~iésc tranz. 1) (case, ziduri etc.) A realiza prin lucrari de constructie; a zidi; a cladi; a ridica; a înalta; a dura; a edifica. 2) (masini) A face dupa un anumit proiect. 3) (figuri geometrice) A desena pe baza dimensiunilor date. 4) fig. A înfaptui printr-un efort creator. ~ o viata noua. 5) (enunturi, fraze, propozitii) A forma selectând si asezând cuvintele în conformitate cu regulile gramaticale sau cu efectul stilistic scontat. [Sil. -stru-i] /<fr. construire, lat. construere
consonant, CONSONÁN//T ~ta (~ti, ~te) 1) (despre acorduri) Care produce consonante; format din consonante; armonios. Acord ~. Interval ~. Fraze ~te. 2) (despre cuvinte) Care are o terminatie asemanatoare cu a altui cuvânt. /<lat. consonans, ~ntis, fr. consonant
confidenţă, CONFIDÉNŢ//Ă ~e f. Comunicare a unor gânduri sau a unor fapte ascunse; spovedanie; confesiune. /<fr. confidence, lat. confidentia
confia, A CONFI//Á ~éz tranz. 1) rar (lucruri, misiuni, persoane etc.) A lasa în grija; a da în primire (unei persoane de încredere); a încredinta. 2) (gânduri intime, framântari sufletesti etc.) A comunica în mod confidential; a încredinta; a destainui. [Sil. -fi-a] /<fr. confier
confesiune, CONFESIÚN//E ~i f. 1) Comunicare a unor fapte sau gânduri ascunse; spovedanie; confidenta. 2) Ritual crestin constând în marturisirea pacatelor pentru a obtine iertarea lor; spovedanie. 3) Forma a constiintei sociale, în care realitatea este reflectata si interpretata ca fiind dependenta de forte si fiinte supranaturale; religie; cult; credinta. 4) Scriere literara cu caracter autobiografic, în care autorul este de o sinceritate totala. [Art. confesiunea; G.-D. confesiunii; Sil. -si-u-] /<fr. confession, lat. conffesio, ~onis
condiţie, CONDÍŢI//E ~i f. 1) Factor exterior de care depind fiintele sau lucrurile. 2) mai ales la pl. Concurs de împrejurari în care se produce un fenomen; context; conjunctura; circumstanta. În aceste ~i. În ~i favorabile. ♢ ~i de existenta totalitate a factorilor de mediu care asigura existenta oamenilor. 3) (despre acorduri, conventii etc.) Dispozitie suplimentara. ~ile unui armistitiu. ~i de pace. 4) Situatie sociala; loc în societate. ♢ De ~ care are calitati morale înalte; nobil. 5) Situatie de moment. În ~a noastra. 6) Situatie juridica. ~a unei persoane. [Art. conditia; G.-D. conditiei; Sil. -ti-e] /<fr. condition
comsomol, COMSOMÓL n. Organizatie de masa, care a activat între anii 1917-1990 în rândurile tineretului din U.R.S.S., având drept scop propagarea idealurilor comuniste. /<rus. komsomol
compres, COMPRÉS ~e n. Text cules compact fara spatii mari între rânduri. /<germ. Kompress
compact, COMPÁC//T ~ta (~ti, ~te) 1) Care este format din elemente coerente; constituit din elemente strâns legate între ele. 2) (despre multimi, grupuri de oameni) Care este format din multe persoane strânse la un loc. Populatie ~ta. În rânduri ~te. 3) fig. (despre întuneric) Care este lipsit de lumina; care nu are nici un loc luminos. /<fr. compact, lat. compactus
comis, CÓMI//S1 ~si m. înv. Dregator care avea în grija sa caii si grajdurile curtii domnesti. /<ngr. kómis
comandita, A COMANDIT//Á ~éz tranz. (fonduri) A pune la dispozitie prin comandita unei întreprinderi (comerciale, industriale etc.). /<fr. commanditer
colonadă, COLONÁD//Ă ~e f. Serie de coloane, aran-jate în unul sau în mai multe rânduri, formând un ansamblu arhitectural. [G.-D. colonadei] /<fr. colonnade
cocină, CÓCIN//Ă ~e f. Adapost din scânduri sau din piatra pentru pasari, porci etc.; cotet. [G.-D. cocinii] /<bulg., sb. kotina
cloş, CLOS ~uri n. 1) si adjectival Croiala speciala a hainelor în forma de clopot, cu falduri sau evazata. Fusta ~. Pantaloni ~. 2) Haina croita în acest fel. /<fr. cloche
clocoti, A CLOCOT//Í ~ésc intranz. 1) (despre lichide) A fierbe cu clocote. 2) (despre ape) A se agita puternic si zgomotos. 3) (despre oameni) A fi stapânit de emotii puternice evidente. 4) (despre sentimente, gânduri etc.) A se manifesta foarte puternic; a fi gata sa se dezlantuie. 5) fig. (despre activitati) A se afla în deplina desfasurare; a fi în toi. 6) fig. (despre spatii) A rasuna de sunete puternice si prelungi; a vui. /<sl. klokotati
cloci, A SE CLOC//Í se ~ésc intranz. rar (despre substante lichide) A-si pierde proprietatile pozitive (sub influenta caldurii, umezelii etc.); a se strica; a se altera. /<bulg. kloti
cleştiţă, CLESTÍŢ//Ă ~e f. tipogr. Unealta cu care se scot literele cazute între rânduri. /cleste + suf. ~ita
clădi, A CLĂD//Í ~ésc tranz. 1) (case, ziduri etc.) A realiza prin lucrari de constructie; a construi; a zidi; a ridica; a înalta; a dura; a edifica. ♢ ~ ceva pe nisip a) a întreprinde actiuni sortite esecului din cauza lipsei unei baze trainice; b) a face un lucru zadarnic. 2) (obiecte omogene) A aseza în mod sistematic unul peste altul. /<sl. kladon
clăbuc, CLĂBÚ//C ~ci n. mai ales la pl. 1) Spuma de sapun. 2) Spuma la suprafata unor lichide agitate. ♦ ~ci de oua spuma obtinuta din albusul de ou batut. A face ~ci (sau spume) la gura a vorbi foarte repede si agitat. 3) Sudoare care apare pe corpul animalelor (mai ales al cailor) din cauza efortului sau a caldurii. 4) Saliva spumoasa, care apare, mai ales, la cai. 5) la pl. Succesiune de rotocoale de fum sau de aburi. /<bulg. klabuk, sb. klobuk
clar, CLAR ~a (~i, ~e) 1) (despre imagini) Care se vede bine. 2) (despre aer, cer) Prin care se distinge bine. 3) (despre sunete, voce) Care se aude bine; care rasuna distinct; deslusit. 4) (despre lichide) Care este limpede; transparent. 5) (despre idei, gânduri etc.) Care este usor de înteles; usor de identificat. Semne ~e de boala. /<lat. clarus, fr. claire
citi, A CIT//Í ~ésc 1. tranz. 1) (texte, scrieri etc.) A reproduce în glas sau în gând (pentru a lua cunostinta de cele scrise). ~ o povestire. ~ fugitiv. 2) fig. (gânduri, sentimente, intentii etc.) A întelege din expresia fetei sau din atitudine. ♢ ~ printre rânduri a pricepe si ceea ce nu este exprimat direct într-un text. ~ în stele a) a prevesti viitorul, destinul cuiva dupa pozitia stelelor; b) a sustine ceva fara nici un temei. 3) (partituri, harti, indicatii ale unor aparate etc.) A descifra cu ajutorul vazului. 4) rar A însusi prin instruire; a studia. ~ istoria. 2. intranz. A deveni cult; a-si îmbogati cunostintele; a se cultiva. /<sl. titati, tisti
cingătoare, CINGĂT//OÁRE ~óri f. 1) Fâsie dintr-un material (pânza, piele etc.) care serveste la încins sau la ajustat îmbracamintea; brâu; curea; cordon; centura. 2) pop. Parte a corpului situata între solduri si coaste; mijloc; talie; brâu. /a [în]cinge + suf. ~atoare
chiţcan, CHIŢCÁN ~i m. Mamifer insectivor, asemanator cu soarecele, având botul alungit, ochi mici si urechi ascunse în blana, care traieste în paduri. /a chitcai + suf. ~an
childuri, CHÍLDURI f. pl. pop. : A vorbi în ~ a vorbi cu subîntelesuri. /Orig. nec.
chibzui, A CHIBZU//Í ~iésc 1. tranz. 1) (actiuni, situatii etc.) A judeca luând în considerare eventualele posibilitati; a cumpani; a cântari. 2) (actiuni) A prevedea din timp, elaborând un plan; a planifica. 2. intranz. 1) A gândi adânc; a cugeta; a medita; a reflecta. 2) A sta pe gânduri. /<ung. képezni
cerui, A CERU//Í ~iésc tranz. (fire, scânduri etc.) A acoperi cu un strat subtire de ceara. ♢ ~ parchetul a lustrui parchetul cu ceara. /ceara + suf. ~ui
cerenţel, CERENŢÉ//L ~i m. Planta erbacee cu tulpina erecta, paroasa, cu flori galbene-aurii si cu frunze mari, crestate, foarte raspândita prin paduri. /<lat. cerinthe + suf.~el
căţăra, A SE CĂŢĂRÁ ma cátar intranz. 1) (despre fiinte) A se sui cu greu, prinzându-se. 2) (despre plante) A se ridica, agatându-se (de ziduri, de ramuri etc.); a se urca; a se sui. /v. a se agata
cărpiniş, CĂRPINÍS ~uri n. Padurice de carpeni. /carpen + suf. ~is
călin, CĂLÍN ~i m. Arbust care creste prin paduri, cu flori albe si cu fructe rosii, acrisoare la gust, dispuse în ciorchini. /Din calina
căli, A SE CĂL//Í ma ~ésc intranz. (despre persoane) 1) A supune organismul unui sistem de proceduri (bai de apa, aer, soare) pentru a-i mari rezistenta fata de unele conditii nefavorabile ale mediului. 2) fig. A deveni puternic si rezistent prin adaptarea la diferite greutati; a se oteli. /<sl. kaliti
căldură, CĂLDÚR//Ă ~i f. 1) Stare de încalzire a unui corp. 2) Senzatie produsa de corpurile calde. 3) Timp calduros. 4) fiz. Forma de miscare a materiei, care se exprima în calorii. ~ de evaporare. 5) la pl. Temperatura ridicata a corpului; febra. 6) fig. Manifestare de entuziasm; înfocare; ardoare; patima. A vorbi cu ~. 7) fig. Manifestare de bunavointa, de amabilitate, de prietenie. A primi pe cineva cu ~. [G.-D. caldurii] /<lat. caldura
cădea, A CĂDEÁ cad intranz. I. 1) A se misca de sus în jos sub actiunea fortei de gravitatie; a pica. 2) A-si pierde pozitia verticala (rasturnându-se jos); a înceta de a mai sta drept; a pica; a se rasturna; a se pravali. ♢ ~ la pat a se îmbolnavi grav. ~ din picioare a fi extrem de obosit. ~ în genunchi a) a se aseza în genunchi în fata cuiva, pentru a cere ceva; b) a manifesta umilinta. 3) A se lasa în jos, fara a se desprinde; a atârna. Parul cade pe spate. 4) (despre fenomene ale naturii) A veni în curând; a fi aproape; a se apropia. 5) pop. (despre sarbatori, date) A avea loc. 6) (despre ostasi) A muri în lupta. 7) (despre orase, fortificatii etc.) A ajunge în mâna adversarului; a fi cucerit. 8) fig. A avea insucces; a nu reusi. ~ la examen. 9) (despre guverne) A înceta de a fi la putere. 10) A ajunge pe neasteptate (într-un loc sau într-o situatie); a nimeri; a se pomeni; a se trezi; a pica. ♢ ~ pe mâna (sau în mâinile) cuiva a ajunge la discretia cuiva. A-i ~ cuiva drag (sau la inima) a-i deveni drag cuiva. 11) A fi cuprins în întregime. ~ în delir. 12) A se situa pe un anumit loc. Accentul cade pe prima silaba. II. (împreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale având sensul substantivului cu care se îmbina): ~ pe gânduri a se îngândura. ~ la învoiala (sau de acord) a se învoi; a ajunge la o întelegere. /<lat. cadere
cavitaţie, CAVITÁŢI//E ~i f. (la instalatiile hidraulice) Fenomen ce consta în aparitia unor viduri într-un curent de lichid, care provoaca deteriorarea pieselor tehnice. [Art. cavitatia; G.-D. cavitatiei; Sil. -ti-e] /<fr. cavitation
catatermometru, CATATERMOMÉTR//U ~e n. Termometru special, utilizat la masurarea caldurii pierdute de corpul omenesc sub influenta mediului ambiant. /<fr. catathermometre
cartilaginos, CARTILAGIN//ÓS2 ~ósi m. 1) la pl. Clasa de pesti cu schelet format din cartilaj, cu gura prevazuta cu doua rânduri de dinti si cu branhii ce se deschid în exterior. 2) Peste din aceasta clasa. /<fr. cartilagineux, lat. cartilaginosus
cariofilacee, CARIOFILACÉE ~ f. 1) la pl. Familie de plante dicotiledonate, cu noduri pronuntate pe tulpini, cu frunze înguste, cu flori divers colorate, dispuse în inflorescente, cu fructe capsule (reprezentant: garoafa). 2) Planta din aceasta familie. [Sil. -ri-o-fi-la-ce-e] /<fr. caryophyllacées
carboloy, CARBOLOY [pr.: carbolói] n. Aliaj cu duritate mare, obtinut din compusii wolframului si cobalt. /Cuv. engl.
caplama, CAPLAMÁ ~le f. (la un perete, un acoperis etc.) Mod de prindere a scândurilor astfel încât fiecare scândura sa acopere scândura precedenta pe o latime de 2 cm. /<turc. kaplama
calorifer, CALORIFÉR1 ~a (~i, ~e) Care tine de transportul caldurii; pentru transportul caldurii. /<fr. calorifere
caloric, CALÓRI//C ~ca (~ci, ~ce) Care tine de caldura; propriu caldurii. Putere ~ca. Agent ~. /<fr. calorique
calcio, CÁLCIO n. : ~-vécchio n. tencuiala ornamentala cu suprafata zgrunturoasa, care se aplica pe ziduri pentru a le da un aspect de vechime. [Sil. -ci-o] /Cuv. it.
cahlă, CÁHL//Ă ~e f. 1) Placa de metal folosita pentru a opri trecerea caldurii din soba în hogeag. ♢ A-l bate ~a a se intoxica cu oxid de carbon. 2) Placa de ceramica sau de faianta folosita la fatuirea sobelor sau a semineelor. /<ucr. cahlja
cadru, CÁDR//U ~e n. 1) Rama în care se fixeaza un tablou sau o fotografie. 2) Tablou sau fotografie dispusa într-o astfel de rama. 3) Pervaz al unei usi sau ferestre. 4) Desen care margineste o harta, un text sau o fotografie. 5) Spatiu care cuprinde o imagine pe o pelicula fotografica sau cinematografica. 6) Schelet din diferite materiale, întrebuintat în constructii (la poduri, galerii etc.) ca suport de rezistenta; osatura; carcas. 7) Ansamblu de circumstante materiale sau morale care înconjoara o persoana; ambianta; climat; mediu; anturaj. 8) fig. Limita (prevazuta sau impusa) a unei probleme sau actiuni. 9) mai ales la pl. Efectiv de baza care include oamenii dintr-o întreprindere, institutie sau organizatie. 10) Persoana care face parte dintr-un astfel de efectiv. 11) (în armata) Personal de conducere si de comanda. /<fr. cadre, rus. kadrî
cabinet, CABINÉT ~e n. 1) Încapere destinata pentru diverse lucrari de specialitate. ~ de proceduri. ~ de muzica. 2) Birou al unei persoane de raspundere. ~ul unui ministru. 3) Încapere dintr-un muzeu sau dintr-o biblioteca în care sunt pastrate diferite colectii. ~ de filatelie. 4) (în unele tari) Consiliu de ministri; guvern. /<fr. cabinet
burtieră, BURTIÉR//Ă ~e f. Corset care strânge burta si soldurile. [Sil. -ti-e-] /burta + suf. ~iera
buhai, BUHÁ//I2 ~iuri n. Instrument muzical popular folosit de uratori la Anul Nou, confectionat dintr-o putinica cu unul dintre funduri din piele, prin care trece un smoc de par de cal care, fiind tras cu degetele umezite, produce sunete asemanatoare cu mugetul taurului. [Sil. bu-hai] /<ucr. buhaj
bruftui, A BRUFTU//Í ~iésc tranz. 1) (pereti, ziduri etc.) A acoperi cu tencuiala (prin aruncare cu ajutorul mistriei). 2) pop. (persoane) A trata cu asprime; a repezi; a brusca. /Orig. nec.
brighidău, BRIGHID//ẮU ~áie n. pop. Parte a putineiului, în forma de bat, prevazut cu o scândurica gaurita la un capat, cu care se bate smântâna pentru a alege untul; batator. /<ung. fergetyü
breabăn, BREÁBĂN brébeni m. 1) Planta erbacee perena din familia cruciferelor, înalta, cu flori rosii-purpurii, reunite în raceme, raspândita, mai ales, în padurile umbroase. 2) v. BREBENEL. [Sil. brea-ban] /Orig. nec.
brâu, BRÂ//U1 ~ie n. 1) Fâsie din piele sau din alt material care serveste la încins sau la ajustat îmbracamintea; cingatoare; curea; centura; cordon. ♢ A fi cu cutitul la ~ a fi foarte bataus. 2) Fâsie lata, confectionata, de obicei, din lâna colorata, facând parte din costumul national. 3) Fâsie lata purtata de preoti, servind drept indice al gradului în ierarhia bisericeasca. 4) Parte a corpului omenesc dintre solduri si coaste; mijloc; talie; cingatoare. ♢ A sta cu mâinile în ~ a sta degeaba; a nu face nimic. 5) arhit. Element decorativ inelar, în relief, care înconjoara o coloana; bratara. [Monosilabic] /Cuv. autoht.
brăzda, A SE BRĂZD//Á se ~eáza intranz. fig. (despre piele) A se acoperi cu brazde; a face riduri; a se zbârci; a se cuta; a se rida. /Din brazda
brădişor, BRĂDISÓR ~i m. (diminutiv de la brad) Planta erbacee perena, cu tulpina culcata si ramificata, cu frunze mici aciculate, raspândita în padurile montane; pedicuta. /brad + suf. ~isor
bordură, BORDÚR//Ă ~i f. 1) Margine (a unui obiect), facuta din alt material pentru protejare sau pentru înfrumusetare. 2) Banda îngusta din blocuri de piatra, care margineste trotuarele. [G.-D. bordurii] /<fr. bordure
bloca, A BLO//CÁ ~chéz tranz. 1) (state, orase, porturi) A izola prin blocada; a supune unei blocade. 2) (cai de acces, miscarea vehiculelor sau a persoanelor) A închide într-un blocaj; a bara. 3) (folosirea unor produse sau fonduri) A interzice în mod legal pentru o anumita perioada de timp. 4) (completarea unor posturi vacante) A întrerupe ca fiind suficient. 5) sport A neutraliza printr-un blocaj. 6) A face sa se blocheze. /<fr. bloquer
biplan, BIPLÁN ~e n. Avion cu doua rânduri de aripi suprapuse. /<fr. biplan
bipartit, BIPARTÍ//T ~ta (~ti, ~te) 1) Care cuprinde doua parti; din doua parti. 2) (despre acorduri, contracte, întelegeri) Care implica prezenta a doua parti; realizat cu participarea a doua parti. /<fr. biparti
beriliu, BERÍLIU n. Metal dur de culoare alba, întrebuintat în aliajele de aluminiu, de fier si de cupru, pentru a le mari duritatea. /<fr. béryllium
berbec, BERBÉ//C ~ci m. 1) Masculul oii. 2) la sing. art. Constelatie din emisfera boreala. ♢ Zodia ~cului unul din cele douasprezece sectoare ale zodiacului. 3) înv. Masina de razboi, folosita la spargerea zidurilor si a portilor. 4) Masina înzestrata cu o greutate mare, care, prin cadere repetata, serveste la baterea pilonilor, la spargerea unor materiale dure etc. /<lat. berbex, ~ecis
bârcoace, BÂRCOÁCE f. Arbust cu flori si fructe rosii, raspândit în padurile muntoase. /Orig. nec.
bate, A BÁTE bat 1. tranz. 1) A da lovituri (cu palma, cu pumnul, cu batul, cu biciul etc.) unui om sau unui animal. ~ calul sa mearga. ~ peste obraji. ♢ ~ mar a bate foarte tare (pe cineva). ~ palma cu cineva a da mâna cu cineva pentru a cadea de acord într-o tranzactie. Batut în cap prost, ticnit. ~ capul cuiva (sau ~ pe cineva la cap) a cicali; a necaji întruna pe cineva. A-si ~ capul cu ceva a-si framânta mintea. ~ la ochi a atrage atentia; a fi suspect. A-si ~ gura degeaba (sau în vânt) a vorbi în zadar. A-si ~ joc de cineva a necinsti pe cineva; a batjocori pe cineva. A-l ~ pe cineva gândul (sau mintea) a se gândi insistent la ceva. 2) A lovi repetat un obiect, un material cu un instrument în diverse scopuri (pentru a-l prelucra, a-l ascuti, a-l înfige în ceva etc.). ~ frisca. ♢ Bate fierul pâna-i (sau cât îi) cald actioneaza pâna nu-i târziui. ~ bani a fabrica monede. 3) A înfrânge într-o lupta sau într-o întrecere; a birui; a învinge. 4) A lovi usor cu palma umarul, spatele cuiva, pentru a-i atrage atentia sau pentru a-i arata bunavointa. 5) (toba, toaca etc.) A face sa rasune. ♢ ~ toba a raspândi zvonuri; a nu pastra secret. 6) (covoare, haine etc.) A curata de praf (lovind repetat cu un bat, cu batatorul etc.). 7) (suprafete, terenuri etc.) A îndesa pentru a face drept si neted; a batatori; a batuci; a tapsi. 8) A lovi ca sa cada de pe copac. ~ nucile. ♢ ~ tactul (sau masura) a marca tactul unei bucati muzicale prin lovirea usoara a unui obiect cu mâna. ~ drumurile (sau podurile) a umbla fara rost; a hoinari; a vagabonda. ~ pasul pe loc a nu realiza nici un progres într-o actiune. ~ câmpii a vorbi fara nici o legatura logica; a vorbi aiurea. ~ matanii a face matanii. 9) (la razboiul de tesut) A presa cu spata firele de bateala. 2. intranz. 1) A lovi o data sau repetat în ceva (la poarta, la usa etc.). ~ la fereastra. ♢ ~ la usa cuiva a veni la cineva spre a-i cere ajutor material. 2) A lovi, a misca repetat o parte a corpului. ~ din picioare. ♢ ~ din palme a aplauda. Cât ai bate din palme foarte repede, într-o clipa. ~ din picior a) a lovi cu piciorul în pamânt; b) a se rasti; a porunci. ~ din buze a ramâne înselat în asteptarile sale. 3) (despre ploaie, grindina, bruma) A cadea (facând stricaciuni în agricultura). 4) (despre vânt) A purta curentii de aer; a sufla. 5) A face aluzie (critica) la ceva. 6) (despre inima, puls) A-si intensifica bataile; a se misca neregulat (din cauza unei emotii, a unui efort sau a unei boli); a palpita; a zvâcni. 7) (despre clopote, ceasornice etc.) A emite sunete ritmice. 8) reg. (despre câini) A scoate sunete caracteristice speciei; a hamai; a latra. 9) (despre Soare, Luna) A atrage cu razele, raspândind lumina, caldura. 10) (despre armele de foc) A trimite proiectilul pâna într-un anumit loc. 11) (despre culori) A avea o nuanta de ... /<lat. batt[u]ere
baracă, BAR//ÁCĂ ~aci f. Constructie provizorie (din scânduri, blocuri demontabile etc.) care se foloseste ca locuinta provizorie, magazie, depozit de materiale etc. [G.-D. baracii] /<fr. baraque
bandurist, BANDURÍ//ST ~sti m. Persoana care cânta la bandura. /bandur[a] + suf. ~ist
auxiliar, AUXILIÁR ~a (~i, ~e) Care are o functie secundara; ajutator. Material ~. ♢ Verb ~ verb cu ajutorul caruia de formeaza timpurile si modurile verbal compuse. [Sil. a-u-xi-li-ar] /<fr. auxiliaire, lat. auxiliaris
autofinanţa, A SE AUTOFINANŢ//Á ma ~éz intranz. A se finanta din fondurile proprii. /auto- + a (se) finanta
autoanaliză, AUTOANALÍZ//Ă ~e f. Analiza a gândurilor, a sentimentelor proprii. /auto + analiza
aterman, ATERMÁN ~a (~i, ~e) (despre corpuri) Care nu permite trecerea caldurii. Mediu ~. /<fr. athermane
aşterne, A ASTÉRNE astérn tranz. 1) A întinde pe o suprafata. ~ covorul. ~ o pânza. ~ asfalt. 2) (patul) A pregati pentru culcare, aranjând asternutul. ♢ Cum îti vei asterne asa vei dormi ce actiuni vei întreprinde asa rezultate vei obtine. 3) (masa) A înzestra cu cele necesare pentru a mânca. 4) (gânduri, idei etc.) A exterioriza în scris. 5) A face sa se astearna. /<lat. asternere
asprime, ASPRÍM//E ~i f. 1) Caracter aspru. ~ea pielii. 2) fig. Comportament aspru; duritate de caracter; severitate. ~ea comandantului. [G.-D. asprimii] /aspru + suf. ~ime
asepsie, ASEPSÍE f. 1) Operatie de sterilizare a instrumentelor si utilajelor chirurgicale cu ajutorul caldurii, ultrasunetelor etc. 2) Absenta a microbilor în urma aplicarii acestei operatii. /<fr. asepsie
ascuns, ASCÚN//S ~sa (~si, ~se) 1) v. A ASCUNDE si A SE ASCUNDE. 2) fig. Care este înca descoperit; nevalorificat. 3) (despre fapte, gânduri, intentii) Care nu este dezvaluit nimanui; care este tinut în taina; secret; tainic. /v. a (se) ascunde
ascunde, A ASCÚNDE ascúnd tranz. 1) A face sa se ascunda; a dosi. 2) (bunuri straine) A pune într-un loc ferit, pentru a sustrage ulterior; a dosi; a tainui. 3) fig. (gânduri, fapte, emotii etc.) A face sa ramâna absolut necunoscut; a tainui. /<lat. abscondere
armoni, ARMONÍ/E ~i f. 1) Potrivire perfecta a elementelor unui întreg; acord. 2) Întelegere buna între doua persoane sau colectivitati. 3) muz. Ramura a teoriei muzicii care se ocupa cu studiul acordurilor în compozitie. 4): ~ vocalica potrivire de timbru a vocalelor dintr-un cuvânt. [G.-D. armoniei] /<lat. harmonia, fr. harmonie
arhivar, ARHIVÁR ~i m. Functionar însarcinat cu pastrarea fondurilor unei arhive. /arhiva + suf. ~ar
arcadă, ARCÁD//Ă ~e f. 1) Element arhitectonic format din unul sau mai multe arcuri si din elemente care îl sustin (coloane, stâlpi, ziduri etc.). 2) Formatie anatomica în forma de arc. ~a ochiului. [G.-D. arcadei]/<fr. arcade
apăsător, APĂSĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care apasa chinuitor. Gânduri ~oare. 2) Care asupreste; asupritor; împilator; opresor. /a apasa + suf. ~ator
alunga, A ALUNGÁ alúng tranz. 1) (fiinte) A forta sa plece (în alta parte); a da afara; a fugari; a goni; a izgoni. 2) (fiinte) A face sa paraseasca un loc, urmarind. 3) fig. (gânduri, stari sufletesti etc.) A da la o parte; a înlatura. /<lat. allongare
alteori, ÁLTEORI adv. În alte rânduri; câte odata. [Sil. -te-ori] /alte + ori
alineat, ALINEÁT ~e f. 1) Rând dintr-un text care începe mai la dreapta decât celelalte. 2) Fragment de text cuprins între doua rânduri de felul acesta. 3) Pasaj al unui articol de lege. [Sil. -ne-at] /<fr. alinéa
albitură, ALBITÚR//Ă ~i f. 1) mai ales la pl. Totalitate a rufelor de corp sau de pat; lenjerie; rufarie. 2) Nume dat mai multor specii de pesti mici (platica, babusca). 3) poligr. Piese de plumb care se pun între cuvinte si rânduri pentru a completa spatiile albe. 4) Spatiu alb dintre cuvinte si rânduri. /alb + suf. ~itura
agrafie, AGRAFÍE f. Afectiune patologica manifestata prin pierderea sau tulburarea capacitatii de a-si exprima gândurile în scris. /<fr. agraphie
afiniş, AFINÍS ~uri n. Padurice, desis de afini. /afin + suf. ~is
adesea, ADÉSEA adv. În repetate rânduri; de multe ori; des; deseori. [Sil. a-de-sea] /a + des
adăpătoare, ADĂPĂT//OÁRE ~óri f. 1) Loc unde se adapa animalele. 2) Vas facut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatra, folosit pentru adapatul vitelor; jgheab; uluc. ~ automata. /a adapa + suf. ~atoare
acordică, ACÓRDI//CĂ ~ce f. Disciplina care se ocupa cu studiul acordurilor muzicale. /Din acord
absent, ABSÉN//T ~ta (~ti, ~te) 1) Care lipseste. 2) fig. Care este dus pe gânduri; distrat. Privire ~ta. /<fr. absent, lat. absens, ~ntis
abate, A ABÁTE abát 1. tranz. 1) A îndeparta de la o directie initiala sau de la o anumita norma morala. 2) (persoane) A face sa se abata. 2. intranz. (despre intentii, gânduri etc.) A-i trece prin minte; a-i veni pe neasteptate. /<fr. abattre, lat. abbattere
opări, A SE OPĂR//Í ma ~ésc intranz. 1) (despre persoane, mai ales despre copiii mici) A capata iritatii ale pielii (din cauza caldurii sau a lipsei de curatenie). 2) (despre faina, fân etc.) A-si pierde proprietatile initiale (sub influenta umezelii si a caldurii), capatând un gust sau un miros neplacut; a se aprinde; a se încinge. 3) (despre plante) A-si pierde fragezimea si vlaga, vestezindu-se (din cauza arsitei); a se ofili; a se sfriji. /<bulg. oparja, sb. opariti
opintic, OPINTÍ//C ~ci m. 1) Planta erbacee cu tulpina scunda, paroasa, cu frunze verzi-bru-mate, lucioase si cu flori galbene, grupate în vârful tulpinii. 2) la pl. reg. Ciuperci comestibile, care cresc în grupuri prin padurile de fag si de brad; ghebe. /Orig. nec.
orăstică, ORĂSTÍ//CĂ ~ci f. Planta erbacee melifera cu tulpina erecta, ramificata, cu frunze penate si cu fructele pastai, care creste prin padurile de stejar si de carpen; mazariche-neagra. /Orig. nec.
orzoaică, ORZOÁICĂ f. 1) Orz al carui spic este format numai din doua rânduri de boabe. 2) (cu sens colectiv) Cantitate de boabe ale acestei plante. [G.-D. orzoaicei] /orz + suf. ~oaica
otrăvi, A OTRĂV//Í ~ésc tranz. 1) (fiinte) A ucide cu otrava. 2) A face sa se otraveasca. 3) (substante, produse alimentare sau agricole etc.) A trata cu otrava. ♢ ~ sufletul a învenina. 4) fig. (persoane, mai ales, din rândurile tineretului) A supune unei influente daunatoare (facând sa încalce normele de conduita morala). [Sil. -tra-] /<sl. otraviti
padelă, PADÉL//Ă ~e f. Vâsla nefixata cu care se poate vâsli alternativ pe cele doua borduri ale ambarcatiei. [G.-D. padelei] /<germ. Paddel
pai, PAI páie n. 1) Tulpina cilindrica subtire, neramificata, goala pe dinauntru, având noduri pronuntate, specifica plantelor graminee. ♢ A nu lua un ~ de jos a nu face nimic. A se agata si de un ~ a încerca într-o situatie grea chiar si cel mai neînsemnat mijloc de salvare. 2) Multime de astfel de tulpini ramase dupa treierat. ♢ Om de paie. v. OM. Vaduva (sau vaduv) de paie sotie ramasa temporar fara sot (sau invers). A-si aprinde paie-n cap a-si provoca singur neplaceri. A pune paie pe foc a înrautati o situatie (favorizând o cearta). 3) Tub folosit pentru a sorbi anumite bauturi. /<lat. palea
paiantă, PAIÁNT//Ă ~e f. 1) Schelet (din doua rânduri) de lemn umplut cu material de constructie, care alcatuieste peretele unei cladiri. 2) Perete construit dintr-un astfel de schelet. /<turc. payanda
palplanşă, PALPLÁNS//Ă ~e f. Element de constructie din lemn, otel sau beton, având forma unei scânduri si servind, împreuna cu altele identice, la executarea unui perete de sustinere sau de etansare. /<fr. palplanche
panacod, PANAC//ÓD ~oáde n. Bucata de scânduri de anumite dimensiuni care se acopera cu o cârpa curata si pe care se asaza bucatile de aluat pentru a fi introduse în cuptor. /<ngr. pinakotio
pandur, PANDÚR ~i m. (în sec. XVIII-XIX în Ţara Româneasca) 1) Ostas facând parte dintr-un corp de oaste neregulata. 2) Soldat din oastea lui Tudor Vladimirescu. 3) pop. Ţaran razvratit care se retragea în paduri si lupta împotriva asupritorilor, facând dreptate celor saraci; haiduc. /<sb. pandur, ung. pandúr
panel, PANÉL ~e n. Placa constând dintr-un miez de scânduri înguste, acoperit pe ambele parti cu foi de furnir, întrebuintata, în special, la fabricarea mobilei si a tâmplariei de interior. /<germ. Pannel
panier, PANIÉR ~e n. 1) Jupon cu balene care serveste pentru a tine fusta înfoiata pe solduri. 2) Rochie cu un astfel de jupon. [Sil. -ni-er] /<fr. panier
parafa, A PARAF//Á ~éz tranz. 1) (documente, acte etc.) A înzestra cu o parafa. 2) (acorduri, tratate internationale) A semna în prealabil cu initialele numelor împuternicitilor. 3) (registre sau dosare) A pecetlui cu ceara rosie, prinzând capetele snurului de legatura (pentru a împiedica scoaterea sau adaugarea unor foi). /<fr. parafer
parafum, PARAFÚM ~uri n. Sistem de protectie a podurilor si a pasarelelor peste caile ferate împotriva gazelor degajate de locomotive. /para- + fum
parcan, PARCÁN ~e n. 1) înv. mil. Fortificatie din lemn. 2) Îngraditura de lemn pentru zagazuirea unei ape curgatoare. 3) Bârna groasa folosita ca element de rezistenta (la construirea digurilor, a podurilor etc.). /<pol., ucr. parkan, ung. párkány
parcela, A PARCEL//Á ~éz tranz. (terenuri, paduri etc.) A împarti în parcele; a raclui. /<fr. parceller
parcheta, A PARCHET//Á2 ~éz tranz. (paduri) A împarti în parchete. /<fr. parqueter
pardoseală, PARDOS//EÁLĂ ~éli f. Strat dintr-un material rezistent (scânduri, parchet, asfalt, mozaic, ciment etc.) asternut drept învelis pe o suprafata pe care se umbla. /a pardosi + suf. ~eala
pasaj, PASÁJ1 ~e n. 1) Strada mica care uneste doua artere de circulatie, aflata între doua rânduri de cladiri si folosita de pietoni ca loc de trecere dintr-o strada în alta. 2) Loc special de traversare a unei strazi prevazut cu indicatii sau marcaje speciale. 3) Încrucisare la diferite niveluri a doua (sau mai multe) cai de comunicatie. /<fr. passage
pavilion, PAVILI//ÓN1 ~oáne n. 1) Constructie usoara, de regula circulara, situata într-o gradina, într-un parc, la marginea unei paduri sau pe malul unui lac, care serveste, mai ales, ca adapost. 2) Cladire facând parte dintr-un ansamblu de constructii. [Sil. -li-on] /<fr. pavillon, germ. Pavillon
pădurar, PĂDURÁR ~i m. Lucrator care se ocupa cu îngrijirea unei paduri. /padure + suf. ~ar
păduratic, PĂDURÁTI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care traieste în padure; de padure. 2) (despre terenuri) Care este acoperit cu paduri; împadurit. /padure + suf. ~atic
pădurărit, PĂDURĂRÍT n. 1) Cultivare a padurilor. 2) Ocupatie a padurarului. 3) ist. Dare pentru paduri. /padure + suf. ~arit
pădure, PĂDÚR//E ~i f. 1) Multime de copaci care acopera compact o întindere relativ mare de pamânt. ~ de salcâmi. ~ de pini. 2) Suprafata de teren pe care creste o astfel de multime de copaci. ♢ ~ virgina padure neexplorata. ~-livada padure de copaci si arbusti care furnizeaza material de constructie si materie prima pentru industria alimentara. ~-parc masiv silvic din zona verde a unui oras destinat odihnei oamenilor. De ~ care traieste sau creste în padure. Din ~ a) salbatic; b) grosolan; necioplit. A fi crescut în ~ a) a fi needucat; b) a fi înapoiat. A cara lemne în (sau la) ~ a face un lucru inutil. Nu este ~ fara uscaturi nu exista colectivitate fara elemente criticabile în sânul ei. 2) fig. (urmat de determinari) Multime omogena si compacta de obiecte în pozitie verticala. O ~ de mâini s-au ridicat în clasa. [G.-D. padurii] /<lat. padule
păduros, PĂDUR//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) (despre terenuri) Care are (multe) paduri; cu (multe) paduri. /padure + suf. ~os
păli, A PĂL//Í1 ~ésc 1. tranz. 1) A atinge brusc si cu putere (intentionat sau din întâmplare); a lovi. ♢ A-l ~ norocul (pe cineva) a) a se bucura pe neasteptate de o favoare a sortii; b) a fi pus în situatia de a face ceva contrar vointei sale. 2) fig. (despre sentimente, stari, gânduri etc.) A cuprinde brusc si în întregime; a pune stapânire în chip navalnic; a navali; a naboi; a coplesi; a napadi; a podidi. 2. intranz. 1) (despre surse de caldura) A emana radiatii fierbinti, raspândind caldura foarte mare; a arde; a pârli; a pârjoli; a dogori; a frige. 2) (despre plante) v. A SE PĂLI. /<sl. paliti
pălimar, PĂLIMÁR ~e n. 1) Stâlp care sprijina streasina unei case taranesti. 2) Îngraditura joasa din scânduri facuta la o prispa sau la un cerdac. /Orig. nec.
păliur, PĂLIÚR ~i m. Arbust cu frunze ovale prevazute cu doi spini si cu flori mici galbene-verzui, apreciat pentru lemnul lui rezistent, flexibil si cultivat pentru garduri vii. [Sil. -li-ur] Paliurus
păltiniş, PĂLTINÍS ~uri n. Loc unde cresc multi paltini; padurice de paltini. /paltin + suf. ~is
pătrişor, PĂTRIS//ÓR ~oáre n. tiporg. Piesa de metal cu sectiunea patrata, folosita la distantarea cuvintelor si la completarea rândurilor. [Sil. -tri-] /patru + suf. ~isor
pătuiac, PĂTUIÁ//C ~ce n. Pat improvizat la înaltime (din scânduri, crengi, frunze etc.) pe care se pastreaza nutretul pentru vite. /Din patui
pătuli, PĂTÚLI ~e n. 1) Polita din scânduri sau nuiele, situata la o înaltime nu prea mare într-un adapost pentru pasarile de curte. 2) Constructie din scânduri batute rar sau împletite din nuiele, ridicata deasupra solului, în care se pastreaza stiuletii de porumb; sâsâiac; porumbar; leasa; cosar. 3) v. PĂTUIAC. 4) Platforma din scânduri sau nuiele, fixata pe pari (sau într-un copac), care serveste drept punct de observatie. 5) rar Rama din scânduri asezata pe sol (cu un strat de gunoi) si acoperita cu un material transparent (de obicei sticla), în care creste rasadul; rasadnita. /<lat. patubulum
pâinişoară, PÂINISOÁR//Ă ~e f. (diminutiv de la pâine) Ciuperca comestibila, de culoare rosie-violacee, care creste prin paduri de fag si de stejar. /pâine + suf. ~isoara
pândi, A PÂND//Í ~ésc tranz. 1) (despre fiinte) A urmari pe ascuns (pentru a prinde, a ataca, a ghici gândurile etc.). 2) A astepta stând ascuns (pentru a captura, a surprinde etc.). 3) (momente, ocazii potrivite) A astepta cu rabdare. /<sl. ponditi
pânză, PÂNZ//Ă ~e f. 1) Ţesatura obtinuta din fibre naturale (de bumbac, cânepa, in etc.), de obicei alba, folosita, mai ales, la confectionarea albiturilor. ♢ ~ de casa pânza tesuta la stative. ~ tare pânza rara, mult scrobita, folosita în croitorie. ~ de paianjen paienjenis. A zari (sau a vedea) ca prin ~ a vedea nedeslusit; a vedea ca prin ceata. A i se lua (sau a i se ridica, a-i cadea) ~a de pe ochi a) a începe sa vada mai bine; b) a începe sa priveasca lucrurile cum trebuie. A tese ~ele a urzi intrigi. A prinde (sau a lega) gura ~ei a) a face noduri la capetele urzelii dupa terminarea tesutului; b) a scapa de greutati; a o duce mai bine. Pâna-n ~ele albe pâna la extrem. 2) fig. Suprafata continua si neteda; întindere. ~a cerului. ♢ ~ de apa subterana strat de apa aflat în interiorul solului. 3) mai ales la pl. Bucata mare de tesatura rezistenta, fixata de catargul unui vas, care, fiind întinsa de vânt, provoaca propulsarea vasului; vela. Iaht cu ~e. ♢ A întinde ~ele a) a desface pânzele pe un vas; b) a initia o actiune; a întreprinde ceva. 4) Pictura executata pe o bucata de tesatura; tablou. ~ele încântatoare ale lui Picasso. 5) Împletitura din diferite fire (textile, metalice etc.) folosita în scopuri tehnice. 6) Lama dintata pe care se produce procesul de sariaj. [G.-D. pânzei] /Orig. nec.
pârpăli, A SE PÂRPĂL//Í ma ~ésc intranz. 1) A-si expune corpul pentru un timp scurt la o sursa de caldura; a se încalzi usor (la foc sau la soare); a se pripi. 2) A se întoarce de pe o parte pe alta din cauza unei suferinte fizice sau sufletesti; a se zvârcoli. 3) fig. A nu-si gasi linistea de griji sau de gânduri; a se framânta; a se zbuciuma. [Var. a se perpeli] /<bulg. pripalja, sb. pripaliti
pedicuţă, PEDICÚŢ//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina culcata si ramificata, având frunze mici, aciculare, ce creste în padurile montane; bradisor. /pedica + suf. ~uta
perfecta, A PERFECT//Á ~éz tranz. (acorduri, tranzactii etc.) A aduce la o forma definitiva; a definitiva. /Din perfect
perfid, PERFÍ//D ~da (~zi, ~de) 1) (despre persoane) Care, sub masca aparent binevoitoare, ascunde gânduri dusmanoase; care însala încrederea cuiva tradându-l; viclean; insidios. 2) (despre fenomene, actiuni, lucruri etc.) Care este periculos, fara sa para astfel. /<fr. perfide
pervaz, PERVÁZ ~uri n. 1) Platforma acoperita cu scânduri care iese în interiorul unei încaperi în locul unde sta fereastra. 2) Rama din lemn care acopera locul de unire al peretelui cu tocul ferestrei sau al usii. 3) Piesa îngusta, mai ales de scândura, confectionata special, care se fixeaza de-a lungul peretelui unei încaperi pentru a acoperi deschizatura dintre perete si podea; plinta. /<turc. pervaz
pierde, A PIÉRDE pierd tranz. 1) (bunuri materiale, fiinte, situatii, stari fizice sau morale, sentimente etc.) A nu mai avea în posesie; a înceta de a mai poseda; a prapadi. ~ basmaluta. ~ vaca. ~ postul. ~ drepturile. ~ încrederea. ♢ ~ cunostinta a cadea în nesimtire; a lesina. ~ firul (gândurilor) a se încurca. ~ urma (sau urmele) cuiva a nu mai sti unde se afla cineva sau ceva. ~ ocazia a nu folosi la timp ocazia. 2) (parti ale corpului) A înceta de a mai avea (în urma unui accident, a unei operatii etc.). ♢ A-si ~ capul a se zapaci. 3) (rude, prieteni) A nu mai avea alaturi din cauza mortii. 4) (mijloace de transport) A nu mai reusi sa prinda; a scapa. ♢ ~ drumul (sau calea) a se rataci. 5) (partide, întreceri sportive, procese, lupte etc.) A face sa fie ratat; a nu câstiga; a nu obtine. 6) (bani, produse alimentare sau industriale etc.) A consuma în mod nerentabil si nechibzuit; a irosi; a prapadi. ~ timpul. /<lat. perdere
pildă, PÍLD//Ă ~e f. 1) Ceea ce poate servi drept învatatura; model; exemplu. 2) Fapt concret care ilustreaza o teza; exemplu. ♢ De ~ de exemplu. 3) Pedeapsa sau masura care poate servi drept avertisment si altora. 4) rar Învatatura expusa în forma alegorica; povestire moralizatoare. ♢ A vorbi în ~e (sau childuri) a vorbi facând aluzii; a vorbi cu subîntelesuri. /<ung. példa
pipăi, A PIPĂÍ pípai tranz. 1) (persoane, obiecte) A atinge usor cu degetele (pentru a se convinge ca exista). ♢ ~ pulsul a cauta pulsul (pentru a-l masura). Pe pipaite a) bâjbâind (pentru a gasi obiectul cautat); b) fara siguranta; sovaitor. 2) (bolnavii sau anumite regiuni ale corpului lor) A apasa usor cu degetele (pentru a identifica afectiunea); a palpa. 3) (drumul) A dibui cu piciorul, pasind cu nesiguranta. 4) fig. (gânduri, intentii, situatii etc.) A supune unei examinari prealabile prudente; a tatona. /<sl. pipati
pisică, PISÍ//CĂ ~ci f. 1) Mamifer carnivor de talie mica, foarte sprinten, cu blana neteda, de diferite culori, cu ochi ageri (care vad si în întuneric) si cu ghearele ascutite, retractile. ♢ ~ domestica specie de pisica care traieste pe lânga case si se hraneste cu soareci. ~ salbatica specie de pisica, mai mare decât cea domestica, cu blana de culoare cenusie întunecata si cu dungi negre transversale, care traieste prin paduri. ~ca cu clopotei nu prinde soareci cel care-si da în vileag intentiile poate rata scopul urmarit. 2) Blana a acestui mamifer. 3): ~-de-mare peste marin veninos, de talie mica, având corp în forma de romb. [G.-D. pisicii] /pis + suf. ~ica
plafona, A PLAFON//Á ~éz tranz. (cheltuieli, fonduri) A limita stabilind un plafon. /<fr. plafonner
plantatoare, PLANTAT//OÁRE ~óri f. Masina agricola pentru plantarea rasadurilor sau a puietilor. /a planta + suf. ~toare
plantator, PLANTAT//ÓR1 ~oáre n. Unealta în forma de tarus cu care se fac gropi pentru sadit (rasadurile, puietii etc.); saditor. /a planta + suf. ~tor
plantator, PLANTAT//ÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. 1) Lucrator specializat în plantarea rasadurilor si a puietilor; saditor. 2) Proprietar al unei plantatii. /a planta + suf. ~tor
plămădi, A PLĂMĂD//Í ~ésc 1. intranz. A face o plamadeala. ~ de pâine. 2. tranz. 1) (aluat) A prepara amestecând faina cu apa, cu ingrediente si cu plamadeala. 2) fig. (planuri, gânduri, idei etc.) A schita în gând; a-si reprezenta în minte; a plasmui; a urzi. /<sl. pomladiti
plăsmui, A PLĂSMU//Í ~iésc tranz. 1) A produce în urma unui efort (fizic sau intelectual) sustinut; a crea; a realiza. 2) (planuri, idei, gânduri) A-si reprezenta în minte; a-si schita în gând; a urzi; a plamadi. 3) (actiuni, adevaruri etc.) A prezenta drept veritabil, denaturând în mod intentionat; a contraface; a falsifica. /Din plasma
plesni, A PLESN//Í ~ésc 1. intranz. 1) A produce un plesnet. ~ din bici. ♢ Cât ai ~ din palme într-o clipa; dintr-o data. 2) (despre textile, învelisuri, haine etc.) A se rupe partial (prin întindere); a pocni; a crapa. ♢ ~ de necaz a nu mai putea de necaz. 3) (despre obiecte de sticla, ceramica etc.) A capata fisuri la suprafata (din cauza lovirii, gerului, caldurii etc.); a crapa. 4) (despre muguri, boboci) A începe sa se desfaca. 2. tranz. A lovi cu zgomot; a pocni. ♢ A o ~ (sau a o pocni) bine a spune ceva (cuiva) nimerit într-o anumita situatie. /<sl. plesnonti
pleter, PLÉTER ~e n. 1) Împletitura din nuiele folosita la constructia gardurilor. 2) Gard din astfel de împletitura. 3) Îngraditura (din stuf, nuiele etc.) asezata în albia unui râu sau într-o balta, pentru a opri pestele. /<sb. pleter
plimba, A PLIMBÁ plimb tranz. 1) A face sa se plimbe (însotind). 2) (obiecte) A misca (pe îndelete) într-o parte si în alta. ♢ A-si ~ ochii (sau privirile) a trece cu privirea în repetate rânduri. /<lat. perambulare
plopiş, PLOPÍS ~uri n. Loc unde cresc multi plopi; padurice de plopi. /plop + suf. ~is
plută, PLÚT//Ă1 ~e f. 1) Platforma plutitoare, formata din trunchiuri de copaci prinsi împreuna si transportati pe o apa curgatoare. 2) Ambarcatie simpla, facuta din busteni sau din scânduri unite între ele. /<bulg. pluta
plutonism, PLUTONÍSM n. 1) (în sec. XVIII-XIX) Curent în geologie, care exagera rolul caldurii subterane si sustinea ca rocile s-au format pe cale magmatica. 2) Totalitate a proceselor geologice care au loc la mari adâncimi si sunt legate de miscarea magmei. /<fr. plutonisme
poală, POÁL//Ă ~e f. 1) Partea de la talie în jos a unui obiect de îmbracaminte. ♢ A trage (pe cineva) de ~e a) a atrage atentia cuiva; b) a nu-i da pace cuiva, plictisindu-l cu rugaminti. A tine (pe cineva) lânga (sau la) ~ele sale a nu-i da cuiva prea multa libertate. A se tine de ~a (sau ~ele) mamei a sta numai lânga mama. ~ alba scurgere vaginala de lichid albicios, uneori purulent; leucoree. 2) Adâncitura formata prin ridicarea partii de jos a unei rochii, fuste sau a unui sort (în care se pot pune diferite obiecte). ♢ Placinta (cu) ~e (sau ~ele-n brâu) v. PLĂCINTĂ. ~a-rândunicii planta agatatoare cu flori albe sau roz care au forma de pâlnie; volbura. 3) Cantitate de obiecte cât pot încapea într-o astfel de adâncitura. O ~ de nuci. 4) Partea corpului dintre brâu si genunchi (împreuna cu îmbracamintea) la o persoana care sade. 5) Partea de jos a unei ridicaturi. ~ele dealului. ♢ ~ele padurii marginea unei paduri. ~ele copacului partea de jos a coroanei copacului. /<sl. palo
pod, POD ~uri n. 1) Constructie (de lemn, de metal etc.) care asigura continuitatea unei cai de comunicatie peste un obstacol natural (râu, râpa) sau artificial (canal, cale ferata etc.). ♢ ~ umblator (sau plutitor) platforma plutitoare pentru trecerea peste un curs de apa; bac; brudina. ~ de vase (sau de pontoane) pod improvizat care are platforma montata pe ambarcatii ancorate. ~ul palmei v. PALMĂ. A face ~ cu palma mâinii a pune streasina la ochi pentru a vedea mai bine. 2) pop. Suprafata orizontala care formeaza partea superioara a unei încaperi; bagdadie; tavan; plafon. ♢ A sari pâna în ~ de bucurie a simti o mare bucurie. 3) Spatiu închis cuprins între tavan si acoperisul unei case. ♢ Gura ~ului usa podului. A cadea din ~ a fi buimacit, dezorientat. 4) Parte a unei macarale pe care se deplaseaza aparatul de ridicare si de transportare a greutatilor. 5) înv. Pavaj din scânduri groase (de stejar) cu care se acopera strazile. 6) înv. Strada acoperita cu un astfel de pavaj. 7) înv. Punte a unei nave. 8) reg. bis. Bucata de pânza (broboada, servet etc.) cu un colac si o lumânare pe ea, care se asterne în anumite locuri (de fiecare data alta) în drumul cortegiului mortuar, fiind data apoi cuiva pomana. /<sl. podu
podar, PODÁR ĩ m. 1) Muncitor specializat în conducerea unui pod plutitor. 2) Muncitor specializat în construirea podurilor. 3) Încasator de taxe pentru transportul cu un pod plutitor. 4) înv. Slujbas care strângea podaritul. /pod + suf. ar
podea, POD//EÁ ~éle 1) Învelis (de lemn, de piatra, de ciment etc.) cu care se acopera suprafata de jos a unei încaperi; pardoseala. 2) Fiecare dintre scândurile care alcatuiesc un astfel de învelis. 3) înv. Tavan de scânduri al unei încaperi. 4) Scândura întrebuintata la tavan. [Art. podeaua; G.-d. podelei] /cf. a podi
podi, A POD//Í ~ésc tranz. 1) (încaperi, curti etc.) A acoperi cu podea; a pardosi. 2) (santuri, sapaturi) A acoperi cu scânduri pentru a înlesni trecerea. /Din pod
podidi, A PODID//Í ~ésc tranz. 1) (despre sentimente, stari, gânduri etc.) A cuprinde brusc si cu putere; a pune stapânire în chip navalnic; a navali; a coplesi; a napadi; a pali. 2) (despre lacrimi, sânge) A începe sa curga din abundenta si cu putere. /Orig. nec.
podină, PÓDIN//Ă ~e f. 1) Suport (din lemn, crengi etc.) pe care se cladeste un stog sau o gireada. 2) Pardoseala din scânduri. 3) Scândura întrebuintata la pardoseala. /<rus., sb. podina, ucr. podyna
ponton, PONT//ÓN ~oáne n. 1) Pod plutitor improvizat, format dintr-o platforma de scânduri sustinuta de barci sau de alte vase legate între ele. 2) Ambarcatie care sustine platforma unui astfel de pod. 3) Platforma construita pe o ambarcatie si destinata acostarii navelor. 4) Vas fara motor si fara punte, care, fiind remorcat, serveste la transportul marfurilor. /<fr. ponton
portic, PORTÍ//C ~uri n. arhit. Galerie exterioara, sustinuta de doua rânduri de coloane, formând intrarea într-o cladire, într-un parc sau servind ca loc de plimbare în jurul unei piete sau al unei gradini. /<fr. portique, lat. porticus
porumbar, PORUMBÁR1 ~e n. 1) Constructie mica de lemn care serveste drept adapost pentru porumbeii de casa; hulubarie. 2) rar Constructie din nuiele împletite sau din scânduri batute rar în care se pastreaza stiuletii de porumb; sâsâiac; cosar; leasa; patul. /porumb + suf. ~ar
prăji, A SE PRĂJ//Í ma ~ésc intranz. (despre persoane) A se expune actiunii unei calduri puternice; a se arde. ~ la soare. /<sl. pražiti
precis, PRECÍ//S ~sa (~si, ~se) si adverbial 1) (despre gânduri, idei, enunturi) Care este lipsit de confuzii; cu claritate. A se exprima ~. 2) Care corespunde întru totul adevarului; în totala conformitate cu realitatea; exact; anume. Date ~se. A aborda ~ o problema. 3) (despre instrumente de masurat) Care indica cu exactitate; exact. /<fr. précis, lat. praecisus
prelungire, PRELUNGÍR//E ~i f. 1) v. A PRELUNGI si A SE PRELUNGI. 2) Parte adaugata (în spatiu si timp) a ceva. ~ea adunarii. ~ea unei paduri. 3) Perioada de timp acordata pentru îndeplinirea unui act peste un anumit termen initial stabilit. /v. a (se) prelungi
preocupa, A PREOCUPÁ preocúp tranz. 1) (despre gânduri, idei, sentimente etc.) A urmari în permanenta si complet; a obseda; a stapâni. 2) A face sa se preocupe. [Sil. pre-o-] /<fr. préoccuper, lat. praeocupare
prici, PRICI ~uri n. Pat de scânduri pentru mai multe persoane, folosit în unele dormitoare comune. /<germ. Pritsche
prigoni, A PRIGON//Í ~ésc tranz. 1) (persoane) A urmari insistent, pricinuind neplaceri; a persecuta. 2) (persoane) A pune pe fuga; a alunga. 3) fig. (despre idei, gânduri, sentimente, amintiri) A urmari în permanenta; a nu slabi nici pentru un moment; a persecuta; a roade; a macina. /<sl. prigoniti
prigori, A SE PRIGOR//Í ma ~ésc intranz. înv. reg. A se expune actiunii unei calduri puternice; a se arde; a se praji. /<bulg. pregorja
prim, PRIM ~a (~i, ~e) si substantival (în opozitie cu ultim) (plasat, mai ales, înaintea substantivului) 1) Care este înainte, în fata (prin importanta sau valoare); care se afla în frunte; fruntas. ~a impresie. ~ul student. ♢ Numar ~ numar care se împarte numai la el însusi sau la unitate. ~-ajutor ajutor imediat acordat unui bolnav sau unui ranit (pâna la transportarea lui în spital). Materie ~a v. MATERIE. A fi (sau a se afla) în ~ele rânduri a fi (sau a se afla) în avangarda. De ~ rang (sau ordin) de importanta primordiala. De ~a necesitate foarte necesar. Pe ~(ul) plan pe planul din fata. În ~ul rând mai întâi de toate. 2) (despre persoane) (la forma nearticulata, atasat de cuvântul determinat prin liniuta) Care este cel mai de sus într-o ierarhie. ~-secretar. ~-ministru. /<lat. primus
procedural, PROCEDURÁL ~a (~i, ~e) Care tine de procedura; propriu procedurii. Întrebari ~e. Tratament ~. /<fr. procédural
procedurist, PROCEDURÍ//ST ~sti m. Specialist în procedura judiciara. /procedura + suf. ~ist
profilactic, PROFILÁCTI//C ~ca (~ci,~ce) Care tine de profilaxie; propriu profilaxiei. Proceduri ~ce. /<fr. prophylactique
profund, PROFÚN//D ~da (~zi, ~de) 1) (despre ape, cavitati etc.) Care are fundul departe de suprafata. 2) (despre persoane) Care este dotat cu un spirit patrunzator; capabil sa patrunda usor în esenta lucrurilor; perspicace. Savant ~. 3) (despre sentimente, gânduri, judecati etc.) Care cere o mare putere de patrundere; care vine din interior; adânc. 4) Care este mare, extrem în felul sau. Liniste ~da. 5) (despre ochi, privire) Care denota o intensa traire interioara. 6) (despre voce, ton etc.) Care are un timbru gros; jos; grav. /<lat. profundus, fr. profond
proletariza, A SE PROLETARIZ//Á ma ~éz intranz. A deveni proletar; a trece în rândurile proletarilor. /<fr. prolétariser
prolongaţie, PROLONGÁŢI//E ~i f. muz. Pozitie a unei note dintr-un acord care continua si în acordurile urmatoarte; pozitie identica a unei note într-o serie de acorduri succesive. /<fr. prolognation, lat. prolongatio, ~onis
psihodramă, PSIHODRÁM//Ă ~e f. 1) Metoda de diagnosticare si de tratament, care consta în utilizarea jocului dramatic improvizat pe o tema anumita în scopul dezvaluirii gândurilor si a atitudinilor bolnavului psihic. 2) (în sociologie) Test folosit ca mijloc de selectie a candidatilor la anumite posturi. /<fr. psychodrame
pune, A SE PÚNE ma pun intranz. I. 1) pop. A se instala pentru a sedea; a se aseza. ♢ ~ bine pe lânga (sau cu) cineva a cauta sa obtina avantaje prin lingusire. 2) (despre substante pulverulente) A se aseza pe o suprafata, formând un strat; a se asterne. S-a pus praf pe sticla. 3) pop. A sta împotriva; a se împotrivi; a se opune. ♢ ~ în poara v. POARĂ. ~ (sau a sta) în calea cuiva a) a nu lasa pe cineva sa treaca; b) a încurca pe cineva sa realizeze ceva. A nu ~ cu cineva a nu admite pe cineva ca obiect de comparatie. 4) pop. (despre persoane) A intra la lucru. S-a pus vânzatoare. II. (în îmbinari sugerând ideea de antrenare în ceva) ~ pe lucru. ~ pe gânduri. ~ pe râs. ~ pe plâns. ♢ ~ cu gura pe cineva a cicali pe cineva. /<lat. ponere
raşpel, RÁSPEL ~e n. Pila, de obicei lata, cu dinti rari si mari, folosita la prelucrarea pieselor de lemn sau de metal cu duritate mica. /<germ. Raspel, Raspiel, ung. ráspó
rămâne, A RĂMÂNE ramân intranz. 1) A continua sa stea pe loc. ♢ Ramâi cu bine (sau sanatos), ramâneti cu bine (sau sanatosi) formula de salut adresata cuiva la despartire. A-i ~ cuiva ochii (sau inima) la ceva (sau la cineva) a-i placea cuiva extrem de mult ceva (sau cineva). Sa ramâna între noi se spune pentru a pastra în secret cele auzite. ~ pe câmpul de lupta a muri în razboi. A-i ~ cuiva oasele (sau ciolanele) pe undeva a muri undeva. 2) (urmat, de obicei, de complinirea în urma) A fi depasit într-o actiune. ♢ ~ mai prejos a fi pus în stare de inferioritate. 3) A continua sa existe; a dainui; a starui; a dura; a persista. ~ în memorie. 4) A ajunge într-o anumita situatie; a se mentine într-o stare oarecare. ~ orfan. ♢ ~ repetent a nu trece în clasa urmatoare. ~ cu zile a scapa cu viata; a supravietui. ~ (dus) pe gânduri a se gândi îndelung. ~ de rusine (sau de ocara) a se face de râs. ~ grea (sau îngreunata, însarcinata) a deveni gravida; a concepe. ~ de pomina a se pastra înca multa vreme în amintire. Cum ramâne? ce hotarâm? ~ cu gura cascata a fi foarte mirat. A ramas (tot) pe a mea (a ta, a lui etc.) s-a întâmplat asa cum am presupus eu (tu, el etc.). ~ pe mâna cuiva a ajunge în stapânirea cuiva. ~ litera moarta a nu avea nici o valoare. 5) A constitui un rest de la ceva. A ramas timp. ♢ Mult a fost, putin a ramas se spune ca o constatare, ca ceea ce a fost mai greu s-a facut. Nu mai ~ (nici o) îndoiala este sigur. /<lat. remanere
răsadniţă, RĂSÁDNIŢ//Ă ~e f. Constructie simpla din scânduri, asezata pe sol si acoperita cu un material transparent, în care creste rasadul. /<bulg., sb. rasadnik
răstav, RĂSTÁV1 ~uri n. reg. 1) Fâsie de pamânt cultivata cu un singur fel de plante. 2) Fâsie de pamânt între doua rânduri de semanaturi. /Orig. nec.
răsufla, A SE RĂSUFLÁ ma rasúflu intranz. 1) (despre unele alimente, în special bauturi) A-si pierde taria si gustul (din cauza contactului cu aerul). 2) A-si marturisi gândurile ascunse. 3) pop. A se epuiza din punct de vedere intelectual. /ras- + a sufla
răzlog, RĂZLÓ//G ~gi m. reg. Despicatura lunga din trunchiul unui copac, folosita pentru garduri. /<sl. razlogu
râni, A RÂN//Í ~ésc tranz. (grajduri, ocoale, ograzi etc.) A curata de straturile (de murdarie, zapada etc.) depuse la suprafata. /<bulg. rina
râşcov, RÂSCOV ~i m. Ciuperca comestibila cu piciorul galben-roscat si cu palaria portoca-lie-caramizie, care creste prin padurile de fag si de brad. /cf. ucr. ryžok, ryžka
reactiva, A SE REACTIV//Á ma ~éz intranz. A se încadra din nou în rândurile armatei active. /<fr. réactiver
reangaja, A SE REANGAJ//Á ma ~éz intranz. A se angaja în rândurile armatei active dupa terminarea serviciului militar obligatoriu. [Sil. re-a-] /<fr. réengager
reciproc, RECIPRÓ//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) (despre actiuni, fenomene etc.) Care se realizeaza concomitent; care se influenteaza unul pe altul; mutual. 2) (despre conventii, acorduri etc.) Care obliga în egala masura partile contractante. /<fr. réciproque, lat. reciprocus
reda, A REDÁ redáu tranz. 1) (un obiect oarecare) A da din nou; a restitui; a înapoia; a întoarce. 2) fig. (gânduri, sentimente etc.) A prezenta prin cuvinte sau prin alt mijloc (artistic); a zugravi; a exprima; a reflecta. Cartea reda zbuciumul autorului. /re- + a da
redingotă, REDINGÓT//Ă ~e f. Haina barbateasca de ceremonie, lunga pâna la genunchi, ajustata în talie si prevazuta cu doua rânduri de nasturi. /<fr. redingote
reflecta, A REFLECTÁ1 refléct tranz. 1) A face sa se reflecte. Oglinda reflecta obiectele. 2) fig. (gânduri, sentimente etc.) A prezenta prin cuvinte sau prin alte mijloace de expresie; a reda; a exprima; a zugravi. Fata sa nu reflecta nimic. 3) A reda prin mijloace artistice; a oglindi; a înfatisa; a reprezenta. /<fr. refléter, lat. reflectere, germ. reflektieren
reîmpăduri, A REÎMPĂDUR//Í ~ésc tranz. A împaduri din nou. /re- + a împaduri
repica, A REPI//CÁ ~chéz tranz. (rasaduri, plante din sera etc.) A replanta definitiv (pe locul unde trebuie sa se dezvolte normal). /<fr. repiquer
reverberaţie, REVERBERÁŢI//E ~i f. 1) Fenomen de persistenta a unui sunet într-o încapere în-chisa, dupa ce sursa sonora a încetat sa-l mai produca. 2) Reflectie multipla a luminii sau a caldurii. [G.-D. reverberatiei] /<fr. réver-beration
rida, A SE RID//Á ma ~éz intranz. (mai ales despre pielea fetei) A capata riduri; a se încreti; a se zbârci; a se cuta. /<fr. se rider
rigiditate, RIGIDIT//ÁTE ~ati f. 1) Caracter rigid. ~ dielectrica. 2) Lipsa de flexibilitate; inflexibilitate. ~ musculara. ~ cadaverica. 3) fig. Severitate excesiva; asprime; duritate; intransigenta. /<fr. rigidité
ring, RING ~uri n. 1) Platforma patrata, îngradita cu trei rânduri de corzi, pe care se desfasoara meciurile de box. 2) Spatiu într-un local destinat dansului. /<fr., engl. ring
roade, A ROÁDE rod tranz. 1) A face sa se roada. 2) A rupe cu dintii (sau cu altceva) în bucati mici. ~ unghiile. ♢ ~ urechile cuiva a plictisi pe cineva (cu întrebari, rugaminti etc.). 3) fig. (despre gânduri, sentimente) A preocupa în mod sistematic si insistent; a nu slabi nici pentru un moment; a framânta; a macina. 4) (despre ape, ploi etc.) A deteriora putin printr-o actiune sistematica si îndelungata. Ploile dese au ros malurile. ♢ ~ fundul pantalonilor (sau ~ pantalonii) degeaba a pierde timpul fara nici un folos. ~ cuiva pragul a vizita prea des pe cineva. 5) (despre viermi, insecte etc.) A distruge cu încetul, putin câte putin. Carii au ros scrinul. 6) (mai ales despre încaltaminte neajustata) A face sa simta dureri (la picioare); a bate. Ma rod pantofii. 7) fam. (persoane) A necaji, cautând nod în papura. /<lat. rodere
rula, A RUL//Á ~éz 1. tranz. 1) (materiale textile, fire etc.) A înfasura în forma de sul; a suci. 2) (corpuri, sisteme tehnice etc.) A face sa se miste prin rostogolire. 3) (terenuri, suprafete) A netezi cu ajutorul unui obiect în rostogolire. 4) (fonduri banesti) A face sa circule; a pune în circulatie. 2. intranz. 1) (de-spre vehicule) A se deplasa cu ajutorul rotilor sau al rotilelor. 2) (despre filme) A se proiecta pe ecran; /<fr. rouler
rulaj, RULÁJ ĕ n. 1) Perioada de timp care se scurge din momentul încarcarii unui vagon de marfa pâna la o noua încarcare a acestuia. 2) Deplasare a unui avion pe teren. 3) Circulatie a marfurilor sau a fondurilor banesti. /<fr. roulage
runc, RUNC ~uri n. Loc despadurit pentru a putea fi cultivat sau folosit ca pasune; teren defrisat. /<lat. runcus
rupe, A RÚPE rup tranz. 1) (obiecte tari sau materiale) A face sa se rupa. 2) (oase sau membre) A supune unei leziuni prin actiunea violenta a unei forte; a frânge; a fractura. ~ coastele. ♢ A-si ~ picioarele a alerga mult (si fara rost). A-si ~ gâtul (sau grumajii) a suferi un insucces. A-si ~ pieptul a vorbi sau a striga mult si tare, fara a fi ascultat. ~ în batai a bate foarte tare. 3) (stari de lucruri) A opri brusc; a curma. ~ relatiile. ♢ A (o) ~ cu cineva (sau cu ceva) a pune capat lega-turilor cu cineva sau a înceta de a se ocupa cu ceva. ~ pretul (sau târgul) a se învoi în privinta pretului dupa o tocmeala îndelungata. A (o) ~ la (sau de) fuga a porni iute la fuga. 4) A strica fortând; a sparge. ♢ ~ frontul a strapunge linia de aparare a dusmanului. ~ rândurile a se împrastia, stricând ordinea. 5) A supune unei farâmitari, smulgând bucati. Lupul a rupt o oaie. 6) (flori, frunze etc.) A desprinde de pe tulpina sau de pe creanga. ♢ A fi (ca) rupt din soare a fi foarte frumos. ~ (cuiva) urechile a pedepsi (pe cineva), tragând de urechi. A-si ~ (ultima bucatica) de la gura a da altuia din putinul pe care îl are. 7) fig. (bunuri materiale) A lua aproape cu forta de la cineva; a smulge. ~ bani datorati. 8) (limbi straine) A vorbi slab. A o ~ frantuzeste. /<lat. rumpere
săgeta, A SĂGET//Á ~éz 1. tranz. 1) A strapunge cu sageata (ranind sau omorând). ♢ ~ cu privirea a arunca priviri scurte, dar patrunzatoare. 2) A întepa ca o sageata, producând durere ascutita de scurta durata; a înjunghia. 3) fig. (despre gânduri, idei etc.) A cuprinde venind brusc si cu intensitate. L-a ~at dorul de casa. 4) fig. (persoane) A trata cu vorbe ironice sau cu aluzii rautacioase; a împunge cu vorba. 2. intranz. 1) A arunca sageti cu arcul. 2) A zbura ca o sageata. 3) (despre trasnete sau fulgere) A se produce cu intensitate mare. /<lat. sagittare
sânger, SÂNGER ~i m. Arbust înalt, cu ramuri purpurii, cu flori albe si fructe negre, ce creste pe la margini de paduri (uneori cultivat în scopuri decorative). /v. a sângera
sâsâiac, SÂSÂIÁ//C ~ce n. reg. Constructie cu peretii împletiti din nuiele sau din scânduri batute rar, în care se pastreaza stiuletii de porumb; patul; porumbar; cosar; leasa. [Sil. sâ-sâ-iac] /<ucr. susik, ung. szuszák
scăpăra, A SCĂPĂRÁ scápar 1. intranz 1) A produce scântei (prin lovirea cremenii cu amnarul, prin ciocnirea a doua corpuri tari). ♢ Cât ai ~ din amnar într-o clipa. A-i ~ cuiva calcâiele a fugi foarte repede. 2) A se produce fulgere; a fulgera. 3) (despre lumini) A luci ca un fulger; a strafulgera. 4) (despre ochi) A arunca priviri scânteietoare. ♢ A-i ~ cuiva ochii de foame a fi foarte flamând. A-i ~ cuiva ochii de furie a fi foarte furios. 5) (despre gânduri,idei etc.) A se ivi fulgerator. ♢ A-i ~ (cuiva) prin minte (sau prin cap) a-i veni brusc în minte. 2. tranz. 1) A face sa arda; a aprinde. ~ un chibrit. 2) (scântei) A face sa se împrastie. Flacarile scapara scântei. /Orig. nec.
scândură, SCÂNDUR//Ă ~i f. Bucata de lemn cu suprafata plana, obtinuta prin taierea de-a lungul a unui trunchi de copac, folosita în lucrari de constructie, tâmplarie etc. ♢ (A fi sau a ramâne) ca ~a a fi foarte slab. A-i suna cuiva ~a a muri. A lasa pe cineva ~ (sau ca ~a) a saraci pe cineva. [G.-D. scândurii] /<lat. scandula
scândurăraie, SCÂNDURĂRÁIE f. 1) Totalitate a scândurilor (folosite la o constructie). 2) Multime de scânduri. /scândura + suf. ~aie
scândurărie, SCÂNDURĂRÍ//E ~i f. 1) Depozit de scânduri. 2) v. SCÂNDURĂRAIE. /scândura + suf. ~arie
scoarţă, SCOÁRŢ//Ă ~e f. 1) Strat exterior care acopera tulpinile si ramurile plantelor lemnoase; coaja. ♢ Cu obraz de ~ lipsit cu totul de rusine. Mama (sau sora) de ~ mama (sau sora) vitrega. ~ terestra învelisul solid al Pamântului. ~ cerebrala strat superior al emisferelor cerebrale, constituit din substanta cenusie.) 2) Coperta tare a unei carti. ♢ A citi din ~ în ~ a citi de la început pâna la sfârsit. 3) pop. Covor de lâna. 4) înv. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale carutei facute din scânduri si folosite în loc de loitre. /<lat. scortea
scoc, SCOC ~uri n. 1) Canal din scânduri prin care curge apa pentru a pune în miscare roata morii; laptoc; uluc. 2) Groapa care se face la caderea apei din acest canal. 3) Canal pentru scurgerea unui lichid. 4) Jgheab înclinat, folosit la transportul prin alunecare a unor materiale (busteni, minereuri etc.). /<sl. skoku
scofâlci, A SE SCOFÂLC//Í ma ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A se trage la fata prin slabire excesiva. 2) (despre obiecte din lemn, carton, piele etc.) A-si pierde forma initiala (din cauza caldurii sau/si a vechimii); a se deforma prin încovoiere; a se scorogi. /Orig. nec.
scoroji, A SE SCOROJ//Í pers. 3 se ~éste intranz. 1) (despre obiecte din lemn, carton, piele etc.) A-si pierde forma initiala (din cauza caldurii sau/si a vechimii); a se deforma prin încovoiere; a se scofâlci. 2) (despre vopsea, var, tencuiala) A se desprinde de pe o suprafata prin umflare; a se coscovi; a se coji; a se cosi. /S + a coroji
scurma, A SCURMÁ scurm tranz. 1) (pamânt, paie, gunoi etc.) A rascoli, dând la o parte straturile de deasupra; a scormoni; a râcâi. 2) fig. (despre gânduri, griji etc.) A chinui sufleteste; a nu lasa în pace. 3) fam. (persoane) A încerca de a submina, rascolind trecutul cuiva (pentru a gasi lucruri compromitatoare); a râma. /cf. lat. excorrimare
scutura, A SCUTURÁ scútur 1. tranz. 1) A face sa se scuture. 2) (obiecte sau persoane) A misca brusc si repetat în directii opuse. ~ un pom. ♢ ~ pe cineva de bani a-i lua cuiva banii. ~ (pe cineva) frigurile a avea un acces de malarie. 3) pop. (persoane) A supune unei proceduri neplacute (critica, perchezitie, control vamal etc.). 2. intranz. A face curatenie (prin casa); a deretica. /<lat. excutulare
secret, SECRÉ//T2 ~ta (~ti, ~te) 1) Care este tinut ascuns; cunoscut unui numar redus de persoane. 2) Care este plasat în asa fel încât nu se vede; ascuns vederii; mascat; camuflat. 3) (despre persoane) Care îsi ascunde natura sau conduita sa adevarata; care nu face confidente. 4) (despre sentimente, gânduri, stari sufletesti) Care este pastrat în taina; tainic; ascuns. /<lat. secretus
semăna, A SEMĂNÁ1 seáman tranz. 1) (seminte de plante cultivate) A introduce în sol (pentru a încolti si a creste); a însamânta. ~ grâu. ♢ Culege ce-ai semanat se spune, când cineva trebuie sa suporte consecintele unor fapte de-ale sale. 2) pop. (persoane) A presara cu seminte de cereale dorind fericire în Noul An. 3) fig. A împrastia uniform pe o suprafata. ~ flori în calea cuiva. 4) fig. (idei, gânduri, intrigi etc.) A face sa devina cunoscut unui cerc larg de persoane; a raspândi; a propaga. /<lat. seminare
semincer, SEMINCÉR1 ~i m. 1) Arbore lasat de samânta la taierea unei paduri în vederea regenerarii naturale. 2) Planta agricola lasata neculeasa (dupa recoltare), destinata producerii de seminte. 3) Loc pe care se cultiva plante de samânta. 4) Stiulete de porumb pastrat nedezghiocat pentru samânta. /seminte + suf. ~ar
sfarog, SFARÓG n. reg. Lucru uscat, întarit din cauza caldurii si a vechimii. /sfara + suf. ~og
sfredeli, A SFREDEL//Í ~ésc tranz. 1) A gauri cu sfredelul. 2) fig. (despre privire, gânduri etc.) A strapunge asemenea unui sfredel; a patrunde adânc (provocând senzatii neplacute). ♢ ~ cu privirea a scruta. /Din sfredel
sfredelitor, SFREDELIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) si substantival Care sfredeleste. 2) fig. (despre ochi, privire) Care parca strapunge; patrunzator; ascutit; sagetator. 3) (despre gânduri, idei) Care preocupa în permanenta; obsedant. /a sfredeli + suf. ~tor
sicofant, SICOFÁN//T ~ti m. Gândac de talie medie, verde-auriu, cu miros de mosc, raspândit în padurile de conifere si de stejar. /<lat. sycophanta
silvic, SÍLVI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de padure; propriu padurii. Ocol ~. 2) Care tine de silvicultura; caracteristic silviculturii. Inginer ~. /silva + suf. ~ic
silvicol, SILVÍCOL ~a (~i, ~e) 1) v. silvic. 2) (despre plante)Care creste, în special, în paduri. /<fr. sylvicole
silvicultură, SILVICULTÚRĂ f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul culturii, amenajarii, protectiei si exploatarii padurilor. 2) Ramura a economiei forestiere care include îngrijirea, protectia, cultivarea padurilor, precum si asigurarea industriei forestiere cu materie prima. [G.-D. silviculturii] /<fr. sylviculture
silvoamelioraţie, SILVOAMELIORÁŢI//E ~i f. Ameliorare a terenurilor ocupate de paduri. /silvo- + amelioratie
silvomecanizare, SILVOMECANIZ//ÁRE ~ari f. Tehnica exploatarii padurilor cu mijloace mecanice. /silvo- + mecanizare
silvostepă, SILVOSTÉP//Ă ~e f. Regiune intermedia-ra între zona padurilor si stepa; antestepa. [Sil. -vo-ste-] /<fr. sylvosteppe
silvotundră, SILVOTÚNDR//Ă ~e f. Regiune intermediara între zona padurilor si tundra. /silvo- + tundra
sincer, SÍNCER ~a (~i, ~e) (despre persoane) Care nu tainuieste nimic; dispus sa-si exprime gândurile fara a le ascunde; neprefacut; deschis. /<fr. sincere, it. sincero, lat. sincerus
sonda, A SOND//Á ~éz tranz. 1) (terenuri, ape etc.) A supune unor cercetari cu ajutorul sondei. 2) fig. (persoane) A examina pe ascuns, cautând sa afle starea de spirit, intentiile. 3) fig. (gânduri, intentii etc.) A încerca sa afle pe cai ocolite. ♢ ~ terenuri a cauta sa afle din timp starea de lucruri sau de spirit (pentru a avea siguranta). /<fr. sonder
spalier, SPALIÉR ~e n. 1) Sistem de sustinere a vitei de vie si a unor pomi fructiferi, format din stâlpi verticali între care sunt întinse orizontal mai multe rânduri de sârma, de care se leaga aceste plante. 2) Rând de plante sau de arbusti cu ramurile tunse care formeaza un perete de verdeata de-a lungul unei alei. 3) Aparat de gimnastica constituit dintr-o scara fixata vertical pe un perete; scara fixa. [Sil. -li-er] /<fr. espalier, germ. Spalier
spaţia, A SPAŢI//Á ~éz tranz. (obiecte, litere, cuvinte, rânduri etc.) A separa prin spatii (mai mari); a aseza la o anumita distanta unul de altul; a rari; a distanta. /Din spatiu
splinuţă, SPLINÚŢ//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina paroasa, cu flori mari, prelungi, dintate, care creste prin paduri, tufarisuri si fânete, fiind folosita în scopuri medicinale. /splina + suf. ~uta
sta, A STA stau intranz. I. 1) (despre fiinte) A se opri dupa o miscare. ~ pe loc. ~ în loc. ♢ ~ locului a) a se opri; b) a stagna. A nu (putea) ~ locului (sau pe loc) a fi neastâmparat. Ce (mai) stai? ce (mai) astepti? ~ tintuit (sau nemiscat) pe loc a nu face nici o miscare. A nu-i (mai) ~ cuiva picioarele a se misca mereu. A nu-i (mai) ~ cuiva gura a vorbi întruna. 2) (despre vehicule) A se opri pentru un timp (într-un loc); a stationa. Trenul sta în gara. 3) (despre fenomene atmosferice) A înceta sa se manifeste; a conteni. Ploaia ~t. 4) (despre mecanisme, aparate etc.) A înceta sa (mai) functioneze. 5) A se afla nemiscat (într-o anumita pozitie, situatie sau stare). ~ în picioare. ~ culcat. ♢ A nu mai putea ~ pe picioare a nu mai putea de oboseala. ~ la masa a lua masa. ~ ca pe spini a astepta ceva cu mare nerabdare. ~ binisor a sedea linistit; a fi cuminte. ~ pe oua a cloci. A-i ~ cuiva bine (sau rau) a-l prinde bine (sau rau) pe cineva. ~ ca o stana (sau ca un stâlp) de piatra a sta nemiscat . ~ gramada a fi înghesuiti. ~ bine (sau rau) cu cineva a fi în relatii bune (sau rele) cu cineva. Cum stai? Cum îti merge? 6) A se gasi într-un anumit loc. Cartea sta pe masa. ♢ ~ în pat a sedea lungit în pat; a trândavi. ~ la pat a fi bolnav. ~ în calea (sau în drumul) cuiva sau a-i ~ cuiva în cale (sau în drum) a) a închide trecerea; b) a frâna ascensiunea cuiva pe scara sociala. ~ la baza unui lucru a fi temelia unui lucru. ~ în umbra a nu se afisa. ~ de o parte a) a se tine la o oarecare distanta; b) a nu lua atitudine. A-i ~ cuiva ca un ghimpe în ochi (sau în inima) a incomoda (în permanenta) pe cineva. A-i ~ cuiva pe inima a produce neliniste. A-i ~ cuiva pe cap a) a incomoda pe cineva prin prezenta sa; b) a fi o povara pentru cineva. A-i ~ cuiva în putinta a fi în puterile cuiva. ~ pe apa a pluti. 7) A-si avea domiciliul; a locui. ~ la camin. II. (în îmbinari stabile) 1) (exprima ideea de durata sau de continuitate) : ~ la sfat a) a se sfatui; b) a vorbi. ~ la (sau de) vorba a vorbi. ~ la taifas a palavragi. ~ pe gânduri a) a fi îngândurat; b) a nu se putea hotarî deodata; a sovai. ~ la îndoiala a nu fi sigur de ceva; a se îndoi. ~ în cumpana a nu se putea hotarî deodata; a sovai. ~ la pânda a pândi. ~ sub ascultarea (sau la porunca) cuiva a se supune cuiva. 2) (exprima ideea de intentie) : ~ de duca a fi gata de plecare. ~ gata a fi pregatit pentru o actiune. /<lat. stare
stăpâni, A STĂPÂN//Í ~ésc 1. tranz. 1) (bunuri materiale) A detine în calitate de stapân; a avea în posesie; a poseda; a detine. 2) (activitati, specialitati, doctrine etc.) A cunoaste bine; a poseda. ~ tehnica. ~ o limba. 3) (tari, împaratii) A conduce în calitate de stapân. 4) fig. (despre gânduri, idei, sentimente etc.) A preocupa în permanenta si complet; a urmari; a obseda. 5) (porniri, sentimente etc.) A face sa nu se manifeste; a domoli; a potoli; a înfrâna. 6) (persoane) A face sa se stapâneasca. 2. intranz. A se afla în fruntea unei tari; a fi domn al unei tari; a domni; a guverna. /Din stapân
stol, STOL ~uri n. 1) Multime de pasari zburatoare din aceeasi specie, adunate împreuna. ~ de vrabii. ♢ În ~ uri a) rânduri-rânduri; b) în gramezi. 2) Grup numeros si neorganizat de persoane. 3) fig. Multime, gramada de lucruri de acelasi fel. /<ngr. stólos
stor, STOR ~uri n. Perdea de protectie a interiorului unei încaperi contra caldurii si luminii soarelui (care poate fi ridicata sau lasata cu ajutorul unei sfori sau al unui resort); transperant. /<fr. store
străfulgera, A STRĂFULGER//Á strafúlgera 1. tranz. 1) A strabate repede si pe neasteptate (ca fulgerul). Pasarea strafulgera vazduhul. 2) (gânduri, idei etc.) A trece repede prin minte. L-a ~at un gând. 2. intranz. (despre lumini) A luci ca un fulger; a scapara. /stra- + a fulgera
strânge, A STRÂNGE strâng tranz. 1) A face sa se strânga. 2) A aduce din mai multe parti punând laolalta; a aduna. ~ vreascuri. 3) (legume, fructe, culturi agricole etc.) A aduna dupa coacere (rupând, secerând, cosind). ~ grâul. 4) (bani, avere) A dobândi prin munca asidua (punând deoparte); a aduna; a agonisi. ♢ ~ în casa a strânge lucrurile împrastiate prin casa; a deretica. L-a strâns Dumnezeu a murit. 5) (noduri, cingatori, chingi, suruburi etc.) A face sa fie mai bine legat sau unit. ♢ ~ frâul a) a înfrâna calul cu ajutorul frâului; b) a tine din scurt. ~ cureaua a duce lipsuri materiale. ~ surubul a recurge la mijloace de constrângere. 6) (despre îmbracaminte sau despre încaltaminte) A apasa asupra corpului incomodând (fiind îngust sau strâmt). Îl strâng pantofii. ♢ A-l ~ pe cineva în spate (de frig sau frica) a se înfiora. 7) A presa cu putere. ~ în dinti (o nuca). ~ de brat (pe cineva). ♢ A-i ~ cuiva mâna a da mâna cu cineva. ~ pe cineva în brate (sau la piept) a îmbratisa. ~ pe cineva de gât a) a gâtui; a sugruma; b) a constrânge. ~ pe cineva cu usa (sau în cleste, în balamale, în chingi) a forta pe cineva sa faca ceva. A-si ~ gura a tacea. 8) (rândurile, relatiile etc.) A face sa se uneasca mai strâns; a întari; a consolida. ~ legaturile de prietenie. /<lat. stringere
strecura, A STRECURÁ strecór tranz. 1) (lichide) A face sa treaca printr-o sita sau printr-o pânza (pentru a curata de impuritati sau a omogeniza laptele). ~ laptele. 2) fig. (persoane, lucruri) A introduce cu îndemânare si pe neobservate. A-l ~ printre scândurile gardului. ♢ ~ o vorba a sopti ceva pe furis. 3) A face sa se strecoare. /<lat. extracolare
streşini, A STRESIN//Í ~ésc tranz. (porti, garduri etc.) A înzestra cu streasina. /Din streasina
sturion, STURIÓN ~i m. 1) la pl. Familie de pesti rapitori, de talie mare, cu corpul acoperit de câteva rânduri de placi osoase, apreciati pentru carnea si icrele lor (reprezentanti: morunul, nisetrul, pastruga etc.); acipenseride. 2) Peste din aceasta familie. [Sil. -ri-on] /<it. storione
subdominantă, SUBDOMINÁNT//Ă ~e f. muz. 1) Treapta a patra a modurilor major sau minor. 2) No-ta corespunzatoare. 3) Acord constituit pe aceasta treapta. /sub- + dominanta
sufoca, A SE SUFOCÁ ma sufóc intranz. 1) (despre fiinte) A nu putea respira normal (din cauza lipsei de aer, a caldurii etc.); a se înabusi. 2) fig. (despre persoane) A simti un impas moral (din cauza unor conditii nefavorabile); a se înabusi. /<fr. suffoquer
sugera, A SUGER//Á ~éz tranz. 1) (idei, gânduri, solutii etc.) A face sa apara în mintea cuiva printr-o asociatie. 2) A prezenta drept sfat; sugestie. ~ o solutie. /<fr. suggérer
sulfat, SULFÁ//T ~ti m. Sare a acidului sulfuric. ♢ ~ de calciu sare cristalina, de culoare alba, care conditioneaza duritatea apei. ~ de cupru sare albastra, cristalizata, folosita la combaterea daunatorilor agricoli; piatra-vânata. ~ de magneziu sare cristalizata, incolora, întrebuintata în industrie si medicina; sare amara. ~ de sodiu sare cristalizata, incolora, având diferite întrebuintari (în industria sticlei, în vopsitorie, în medicina etc.). ~ de potasiu sare incolora, cristalizata, întrebuintata ca îngrasamânt. ~ feros sare de culoare verde-deschisa, cristalizata, întrebuintata ca materie coloranta; calaican. ~ de zinc sare incolora cristalizata, având diferite întrebuintari (ca mordant, la conservarea pielii, a lemnului etc.). /<fr. sulfate
sumbru, SÚMBR//U ~a (~i, ~e) 1) Care este slab luminat; cu putina lumina. 2) (despre culori) Care tinde spre negru; apropiat de negru. Nuanta ~a. 3) fig. (despre persoane) Care este cuprins de tristete; posomorât. 4) fig. (despre manifestari ale oamenilor) Care denota severitate interna; chinuit de gânduri. Fata ~a. 5) fig. Care este caracterizat prin neîntelegere a esentei. Istorie ~a. Timp ~. [Sil. sum-bru] /<fr. sombre
surtuc, SURTÚ//C ~ce n. înv. Haina barbateasca lunga pâna mai jos de solduri, cusuta din postav (de obicei fara revere). /<rus. siurtuk, ngr. surtúko, fr. surtout
şandrama, SandramÁ ~le f. 1) Constructie rudi-mentara din scânduri, facuta în spatele unei case taranesti. 2) Acoperis de sindrila. 3) Cla-dire mare, veche si darapanata. 4) fig. depr. Persoana ramolita si neputincioasa. /<turc. sondurma
şarampoi, SARAMPÓI1 ~ m. reg. Par lung si gros, folosit în diferite scopuri (mai ales pentru garduri, picioare pe pod etc.). /<ung. sorompó
şatră, SÁTR//Ă ~e f. 1) Cort în care se adapostesc tiganii nomazi. 2) Totalitate de corturi ale unei comunitati de tigani nomazi. 3) Comunitate de tigani nomazi. 4) înv. Chiosc de scânduri acoperit cu pânza, în care negustorii îsi vindeau marfurile la bâlci. [G.-D. satrei] /<bulg., sb. šatra, ung. sátor
şănţui, A SĂNŢU//Í ~iésc tranz. 1) (terenuri, suprafete etc.) A sapa facând santuri. 2) A înconjura cu sant. 3) fig. rar (fata, obrazul, pielea etc.) A face sa se santuiasca, sa aiba riduri; a brazda. /sant + suf. ~ui
şănţui, A SE SĂNŢU//Í se ~iéste intranz. 1) A capata forma unui sant. 2) (fata, pielea etc.) A capata riduri. /sant + suf. ~ui
şoaldină, SoÁldin//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze ovale si cu flori galbene-aurii, dispuse în inflorescente, care creste pe ziduri vechi si pe locuri nisipoase sau pietroase. /sold + suf. ~ina
şoaptă, SOÁPT//Ă ~e f. 1) Vorbire rostita cu voce înceata. 2) fig. Zgomot continuu, usor si monoton, produs de unele fenomene ale naturii (frunze, izvoare etc.); freamat; murmur. ~a padurii. 3) la pl. Vorbe rauvoitoare; bârfeli. /v. a sopti
şoldi, A SOLD//Í ~ésc tranz. pop. 1) (fiinte) A vatama prin lovire la solduri sau prin supunere la munci prea grele. 2) (lucruri) A face sa se soldeasca. /Din sold
şolduros, SOLDUR//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) Care are solduri mari; cu solduri mari. /sold + suf. ~uros
şpis, SPIS ~uri n. poligr. Pata de vopsea care apare la tipar între rânduri (în zat sau în spalt). /<germ. Spiess
ştachetă, STACHÉT//Ă ~e f. 1) (la probele de atletism) Bara asezata transversal pe doua suporturi peste care se executa sarituri în înaltime. 2) reg. Scândura îngusta si lunga, din care se fac garduri. 3) reg. Gard facut din astfel de scânduri. /<germ. Staket[e]
ştimă, STÍM//Ă2 ~e f. (în mitologia populara) Fiinta imaginara cu chip de femeie, înzestrata cu forte supranaturale, care protejeaza apele, muntii, padurile etc. /Orig. nec.
tachina, A TACHIN//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A trata cu glume inofensive; a necaji în gluma. 2) fig. rar (despre gânduri, melodii etc.) A urmari insistent, necajind. /<fr. taquiner
taiga, TAIGÁ ~le f. 1) Regiune întinsa acoperita cu paduri dese de conifere. 2) Vegetatie proprie acestei regiuni. [Art. taigaua; G.-D. taigalei; Sil. tai-] /<rus. taiga
talie, TÁLI//E ~i f. 1) Parte a corpului omenesc cuprinsa între solduri si coaste; mijloc; brâu; cingatoare. 2) (la obiectele de îmbracaminte) Parte care acopera aceasta regiune a corpului. 3) Înaltime a corpului la om. 4) Marime dupa care se confectioneaza îmbracamintea; tip standard al unei serii de confectii. ~ mare. 5) fig. Grad de dezvoltare intelectuala; nivel intelectual. 6) Marime a corpului unui animal. Animal de ~ medie. [G.-D. taliei; Sil. -li-e] /<rus. taliia, fr. taille
talpă, TÁLP//Ă talpi f. 1) (la om si la unele animale) Partea de dedesubt (putin concava) a labei piciorului, de la calcâi pâna la degete, care vine în atingere cu pamântul în timpul mersului. ♢ Din ~ (sau din talpi) pâna-n crestet, din crestet pâna-n ~ (sau pâna-n talpi) din cap pâna-n picioare. A-l frige pamântul sub talpi a fi cuprins de neliniste; a sta ca pe ace. ~a-gâstei a) totalitate a ridurilor care se formeaza la coada ochiului; b) scris urât, neîngrijit; c) planta erbacee cu tulpina erecta, înalta, cu frunze mari, paroase, de forma labei de gâsca, cu întrebuintari medicinale. ~a-ursului planta erbacee cu tulpina erecta si cu frunze mari, spinoase. ~a-stâncii planta erbacee cu tulpina culcata, ramificata, cu frunze lungi, petiolate si flori mici, albe, cu întrebuintari medicinale. ~a-lupului planta erbacee cu tulpina erecta si cu frunze eliptice, presarate pe partea inferioara cu glandule albe, având întrebuintare în medicina. 2) Portiune a încaltamintei sau a ciorapului care acopera aceasta parte a labei piciorului. ♢ A bate ~a (la pamânt) a pasi apasat. 3) Piele groasa, special tabacita, din care se fac pingele. 4) fig. Grinda groasa care sta la baza unei constructii. ♢ ~a casei capul familiei; barbatul. 5) Fiecare dintre cele doua lemne groase, asezate orizontal, care constituie baza razboiului de tesut. 6) Fiecare din cele doua suporturi paralele pe care aluneca sania. 7) Partea de la temelia morii, pe care se sprijina scocul. 8) Partea de desupt, mai lata, a unor obiecte, care serveste drept suport. ♢ ~a plugului suport (de lemn) la plug care înlesneste alunecarea acestuia pe brazda; taban. 9) Parte a rindelei care vine în atingere cu lemnul ce se prelucreaza. 10) Partea inferioara a unei corabii. 11) Partea inferioara a patului de pusca, pe care se sprijina arma când este pusa în pozitie verticala. 12) Temelie pe care se cladeste un stog, o claie. 13) Temelie a unei gauri de sonda. [G.-D. talpii] /<ung. talp
tatona, A TATON//Á ~éz tranz. (gânduri, intentii, situatii, împrejurari) A examina cu prudenta; a pipai. ♢ ~ terenul a cauta sa afle din timp sansele de reusita într-o actiune. /<fr. tâtonner
tebaidă, TEBAÍD//Ă ~e f. rar 1) Loc nelocuit de oameni (pustiuri, stânci, paduri) unde se retrag schimnicii si sfintii pentru a se închina divinitatii. 2) fig. Loc izolat si auster. /<fr. thébaïde
telepatie, TELEPATÍE f. Fenomen psihic (neaprobat de stiinta) de transmitere a gândurilor si sentimentelor la distanta; comunicare extrasenzoriala. [G.-D. telepatiei] /<fr. télépathie
termic, TÉRMI//C ~ca (~ci, ~ce) Care tine de caldura; propriu caldurii. ♢ Centrala ~ca centrala care produce caldura pentru încalzirea cladirilor sau în scopuri tehnologice. /<fr. thermique
termocinetică, TERMOCINÉTICĂ f. Ramura a fizicii moleculare care se ocupa cu studiul legilor circulatiei caldurii. /termo- + cinetica
termodinamică, TERMODINÁMICĂ f. Ramura a fizicii care se ocupa cu studiul legilor generale la care se supun procesele de transformare a caldurii în lucru mecanic si invers. [G.-D. termodinamicii] /<fr. thermodynamique
termoizolant, TERMOIZOLÁN//T ~ta (~ti, ~te) si substantival (despre materiale) Care împiedica patrunderea caldurii din exterior într-o incinta; destinat sa asigure izolarea termica. [Sil. -mo-i-] /termo- + izolant
termolabil, TERMOLABÍL ~a (~i, ~e) (despre substante, materiale etc.) Care îsi poate modifica proprietatile în functie de temperatura; sensibil la actiunea caldurii; termosensibil. /<fr. thermolabil
termoplastic, TERMOPLÁSTI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) (de-spre substante) Care devine plastic sub influ-enta caldurii si a presiunii. 2) (despre materii plastice) Care nu-si schimba proprietatile sub actiunea temperaturilor înalte. /<fr. termoplastique
termoreactiv, TERMOREACTÍV ~a (~i, ~e) (despre substante) Care se înmoaie sub actiunea caldurii, putând fi astfel prelucrat. /<fr. thermoréactif
termotehnică, TERMOTÉHNICĂ f. Ramura a tehnicii care studiaza utilizarea caldurii în scopuri industriale sau menajere. [G.-D. termotehnicii] /<fr. thermotechnique
termoterapie, TERMOTERAPÍE f. Metoda terapeutica de folosire a caldurii în scop curativ. [G.-D. termoterapiei] /<fr. thermothérapie
tipograf, TIPOGRÁF1 ~e n. (în industria tipografica) Masina pentru culegerea si turnarea literelor în rânduri întregi; linotip. [Sil. -po-graf] /<ngr. tipográfos
tiraniza, A TIRANIZ//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A trata cu cruzime (ca un tiran); a supune unor chinuri fizice si/sau morale. 2) fig. (despre gânduri, sentimente etc.) A urmari în permanenta si în mod neplacut; a chinui; a munci; a tortura. /<fr. tyranniser
topofobie, TOPOFOBÍE f. Teama patologica de anumite locuri (paduri, piete etc.). /<fr. topophobie
tortura, A TORTUR//Á ~éz tranz. 1) (fiinte) A supune la torturi, la chinuri groaznice; a schingiui. 2) (despre gânduri, sentimente etc.) A urmari întruna în mod obsedant; a framânta; a chinui; a munci; a tiraniza. 3) rar (cuvinte, expresii etc.) A denatura, încalcând corectitudinea; a schingiui; a stâlci; a poci. ~ limba. /<fr. torturer
transparent, TRANSPARÉNT2 ~e n. Foaie de hârtie cu linii paralele groase, care se pune sub alta foaie, pentru a facilita scrierea în rânduri drepte. [Sil. trans-pa-] /<fr. transparent, it. transarente
transperant, TRANSPERÁNT ~e n. Perdea de protectie (care poate fi ridicata sau lasata în jos cu ajutorul unei sfori sau al unui resort) folosita contra caldurii si a luminii soarelui; stor. /<fr. transparent
tremolo, TRÉMOLO ~uri n. muz. Ornament muzical cu efect placut, constând din alternarea rapida a doua sunete nealaturate sau a doua acorduri de scurta durata. /<it. tremole, fr. trémolo
trepied, TREPIÉD ~e n. 1) Scaun fara speteaza, cu trei picioare. 2) Suport cu trei picioare. [Sil. -pi-ed; Pl. si trepieduri] /<fr. trépied
trestie, TRÉSTI//E ~i f. Planta erbacee cu tulpina lemnoasa, cilindrica, cu frunze de culoare verde-albastruie si flori verzi-galbui, cu pete violete. ♢ ~-de-zahar planta cultivata în tarile calde pentru sucul dulce din care se fabrica zahar. ~ mica (sau noduroasa) trestie cu flori verzi-deschise, violete sau purpurii, care creste pe malul râurilor, prin fânaturi si la marginea padurii. ~ de mare, ~ spaniola planta înrudita cu palmierul, cu tulpina înalta, subtire si flexibila, din care se fac bastoane, vergi si împletituri. [G.-D. trestiei; Sil. -ti-e] /<sl. tresti
treucă, TRÉU//CĂ ~ci f. Vas facut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatra, din care manânca sau beau animalele; troaca. /Orig. nec.
trezorier, TREZORIÉR ~i m. Functionar care administreaza tezaurul unei tari sau fondurile unei organizatii sau asociatii. [Sil. -ri-er] /<fr. trésorier
tribună, TRIBÚN//Ă ~e f. 1) Estrada sau loc înaltat de unde un orator se adreseaza publicului. 2) Constructie cu mai multe rânduri de banci asezate în amfiteatru, de unde se poate urmari desfasurarea unei competitii sportive sau a unei festivitati. 3) fig. Focar de difuzare în public a unor idei. /<fr. tribune, it. tribuna
trieră, TRIÉR//Ă ~e f. (la grecii antici) Corabie de razboi prevazuta cu trei rânduri de vâsle suprapuse; trirema. /<fr. triere
triremă, TRIRÉM//Ă ~e f. (în antichitatea greaca) Corabie de razboi, prevazuta cu trei rânduri de vâsle suprapuse; triera. /<fr. trireme
tulbure, TÚLBUR//E ~i adj. (în opozitie cu limpede) 1) (despre lichide) Care este lipsit de transparenta; amestecat cu impuritati. 2) (despre cer, vreme) Care este întunecat din cauza îngramadirii norilor; posomorât; mohorât. 3) (despre ochi, privire) Care este lipsit de luciditate; împaienjenit; cetos; neguros. 4) fig. (despre vorbire, gânduri etc.) Care nu se desluseste; greu de înteles. 5) fig. (despre situatii sociale, politice) Care se caracterizeaza prin framântari sociale, criza. /<lat. turbulus
turmalină, TURMALÍNĂ f. Mineral cristalizat din clasa silicatilor, de diferite culori, cu luciu sticlos si cu duritate mare, folosit în optica si în radiotehnica. [Var. turmalin] /<fr. tourmaline, germ. Turmalin
ţambră, ŢÁMBR//Ă ~e f. rar 1) Captuseala de scânduri (în galeriile unei mine sau a unei fântâni). 2) reg. Scândura cu latimea (si grosimea) mica. ~ de consolidare. /<pol. cembra
ţinc, ŢINC ~uri n. Fiecare dintre proeminentele executate la extremitatea a doua scânduri care se îmbina, una intrând în golurile celeilalte. /<germ. Zinke
uita, A UITÁ uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-si aminti. ~ sa scrie o scrisoare. ♢ ~ pe ce lume traieste a pierde simtul realitatii. 2) A trata cu indiferenta; a neglija. ~ prietenii. ♢ Nu-ma-uita planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face sa dispara din memorie. ♢ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) pastra gânduri de razbunare. 4) A scapa din vedere. Au uitat sa-l înscrie în lista. 5) (obiecte sau fiinte ce trebuiau luate cu sine) A lasa din nebagare de seama (fiind grabit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepozitia de) A înceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distractii. /<lat. oblitare
uitare, UIT//ÁRE ~ari f. 1) v. A UITA si A SE UITA. ♢ A da ~arii a nu se mai gândi (la cineva sau la ceva). ~ de sine stare de spirit caracteristica pentru cel absorbit de activitatea sau de gândurile sale. Cu ~ de sine neglijându-si interesele proprii. A cadea în ~ a fi uitat. 2) fig. Stare a ceea ce nu exista; inexistenta; nefiinta. /v. a (se) uita
uluc, ULÚ//C ~ce n. 1) Vas facut din scânduri ori scobit într-un trunchi de copac sau în piatra, folosit pentru adapatul vitelor; adapatoare. 2) Jgheab pentru scurgerea apei de ploaie, fixat sub acoperisul caselor; streasina. 3) Canal din scânduri prin care curge apa pentru a pune în miscare roata unei mori; laptoc; scoc. 4) Jgheab prin care curge faina la moara. 5) Sant mic facut pe muchia unei piese de lemn pentru a se îmbina cu alta piesa. /<turc. oluk
ulucă, ULÚ//CĂ ~ci f. 1) Scândura groasa din care se fac garduri. 2) Îngraditura facuta din astfel de scânduri. /<Din uluce pl.
umed, ÚME//D ~da (~zi, ~de) 1) Care contine o cantitate abia simtita de apa sau alt lichid; jilav; reavan. Rufe ~de. ♢ Ochi ~zi ochi înlacrimati. 2) (despre atmosfera) Care este încarcat cu vapori de apa. ♢ Clima ~da clima caracterizata prin ploi si ceturi dese. 3) (despre locuinte, pereti, ziduri etc.) Care se caracterizeaza prin igrasie; igrasios. /<lat. humidus
urmări, A URMĂR//Í ~ésc tranz. 1) (fiinte) A tine mereu în câmpul vizual, mergând pe urma. ~ hotul. 2) A privi cu atentie. ~ o emisiune. 3) (despre gânduri, sentimente, imagini etc.) A preocupa în permanenta si complet; a obseda; a stapâni. 4) A supune unor observatii (cu gândul); a examina. ~ cursul evenimentelor. 5) jur. (persoane sau fapte) A supune prevederilor legii. 6) A avea drept scop. ~ instituirea unui cenaclu. /urma + suf. ~ari
urzi, A URZ//Í ~ésc tranz. 1) (fire textile) A aseza în stative sau în razboiul de tesut, trecând prin spata si înfasurând pe suluri. 2) fig. (planuri, idei, gânduri) A-si reprezenta în minte; a-si schita în gând; a plasmui; a plamadi. 3) fig. (actiuni dusmanoase, fapte reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a tese; a unelti. 4) reg. A face sa se urzeasca. /<lat. ordire
uşor, US//ÓR2 ~oára (~óri, ~oáre) 1) (în opozitie cu greu) Care are greutate mica, neînsemnata; care cântareste putin. Valiza ~oara. ♢ Categorie ~oara categorie la box, lupte sau haltere care cuprinde sportivi cu greutatea corpului între 57 si 61 kg. Fie-i (sau sa-i fie) tarâna ~oara (sau somnul ~) formula rostita la înmormântarea sau pomenirea unui mort. 2) Care poate fi realizat fara eforturi fizice sau intelectuale deosebite. Problema ~oara. 3) Care este lipsit de intensitate, de asprime, de acuitate, de tarie etc. Vânt ~. 4) Care este lipsit de masivitate. Constructie ~oara. 5) Care este lipsit de gravitate. Pedeapsa ~oara. 6) (despre tesuturi) Care este subtire si fin; aerian; vaporos; diafan. 7) Care vadeste vioiciune, sprinteneala. Mers ~. ♢ A fi ~ de (sau la) cap a prinde îndata firul gândurilor; a întelege repede. 8) (despre alimente si alimentatie) Care este limitat cantitativ sau care are putine calorii. Cina ~oara. 9) Care este lipsit de adâncime. Urma ~oara. 10) (despre somn) Care poate fi întrerupt de cel mai mic zgomot. ♢ Somn ~ urare adresata celui care pleaca la culcare. 11) Care vadeste lipsa de seriozitate. Moravuri ~oare. 12) (despre unitati militare) Care nu este înzestrat cu armament greu. Cavalerie ~oara. /<lat. levis
varniţă, VÁRNIŢ//Ă ~e f. 1) Cuptor pentru arderea pietrei de var. 2) Lada din scânduri, îngropata pe jumatate în pamânt, în care se stinge varul. [G.-D. varnitei] /< bulg. varnita
verb, VERB ĕ n. lingv. 1) Parte de vorbire care cuprinde cuvinte ce indica actiunea, starea sau existenta unui obiect. ♢ ~ auxiliar verb care ajuta la formarea timpurilor si modurilor compuse. 2) la sing. livr. Mod de exprimare prin cuvânt; limbaj. /
viclean, VICLEÁN ~eána (~éni, ~éne) (despre persoane) 1) Care, sub masca aparent binevoitoare, ascunde gânduri dusmanoase; perfid; insidios. 2) Care se orienteaza cu pricepere în orice situatii, tragând foloase; siret; smecher; hâtru. 3) înv. Care a renuntat la credinta sa; renegat. [Sil. vi-clean] /<ung. hitlen
vis, VIS ~uri n. 1) Succesiune de fenomene psihice (imagini, reprezentari, idei) care se manifesta involuntar în timpul somnului (pastrându-se uneori si dupa trezire). ~ frumos. ~ rau. ♢ ~uri placute formula de urare care se spune seara, înainte de culcare. De ~ a) care atinge culmea perfectiunii; sublim; b) ceea ce nu poate fi real; ireal. Ca prin (sau ca în) ~ lipsit de claritate; putin determinat; vag; confuz. 2) Stare a celui cuprins de gânduri si de amintiri placute; visare. 3) fig. Idee fantastica, irealizabila. 4) fig. Dorinta puternica; aspiratie; nazuinta. ♢ A-si vedea ~ul cu ochii a-si vedea dorinta împlinita. [Pl. si vise] /<lat. visum
visa, A VIS//Á ~éz 1. tranz. 1) A-si imagina ceva prin somn. 2) fig. A dori ceva foarte mult. 2. intranz. 1) A se lasa cuprins de gânduri; a da frâu liber imaginatiei. 2) A vedea în vis. /Din vis
vorbi, A VORB//Í ~ésc 1. tranz. (gânduri, sentimente) A exprima prin viu grai; a spune; a zice; a grai. ~ frumos. ♢ ~ deschis a fi sincer; a nu ascunde nimic. ~ ca din carte a vorbi liber si corect. 2. intranz. 1) A se adresa cuiva. I-am vorbit ieri. 2) A poseda o anumita limba. ~ englezeste. 3) A confirma ceva. Faptele vorbesc despre... 4) A conversa cu cineva; a sta de vorba. 5) A tine un discurs, o conferinta. /Din vorba
zăbrea, ZĂBR//EÁ ~éle f. 1) mai ales la pl. (la usi sau ferestre) Vergea (de fier) care se fixeaza în toc (sau într-o rama), formând împreuna un baraj protector. 2) Vergea de fier sau de lemn din care se fac garduri sau grilaje. 3) Fiecare dintre barele care, prinse împreuna în forma de retea, se fixeaza la o grinda. [Art. zebreaua] /<sl. zabralo
zăplaz, ZĂPLÁZ ~uri n. Gard de scânduri sau de uluci care îngradeste o curte sau o gradina. /Orig. nec.
zăvoi, ZĂV//ÓI ~oáie n. Padurice pe malul unei ape; lunca. /<sl. zavoy
zbârci, A SE ZBÂRC//Í ma ~ésc intranz. 1) (despre piele) A face zbârcituri; a capata riduri; a se rida; a se încreti; a se cuta. 2) fig. A manifesta nemultumire printr-o grimasa; a se încreti. /cf. bulg. barta
zbârnâitoare, ZBÂRNÂIT//OÁRE ~óri f. 1) Fâsie de hârtie fixata în partea de sus a zmeului, care, în bataia vântului, zbârnâie; vâjâitoare. 2) Ju-carie constând dintr-o scândurica subtire, legata la un capat cu o sfoara, care, în timpul rotirii, zbârnâie. [Sil. -nâ-i-] /a zbârnâi + suf. ~toare
zbir, ZBIR ~i m. înv. 1) Persoana oficiala (mai ales politist) care manifesta duritate si brutalitate. 2) Persoana care exercita o autoritate tiranica; tiran; satrap. /<fr. sbire, it. sbirro
zbura, A ZBURÁ zbor 1. intranz. 1) (despre pasari si despre insecte) A se porni în zbor; a-si lua zborul. 2) (despre aparate de zbor) A se ridi-ca în aer; a decola. 3) (despre pasari si despre insecte) A se misca în aer cu ajutorul aripilor; a se afla în zbor. 4) (despre aparate de zbor) A se deplasa pe calea aerului sau prin spatiul interplanetar. 5) (despre obiecte) A fi purtat de vânt prin aer. 6) (despre proiectile) A se misca prin aer cu mare viteza. 7) (despre persoane) A calatori cu un aparat de zbor. 8) fig. A se misca foarte repede; a goni. ~ ca gândul. 9) (despre timp) A trece repede si pe neobservate. 10) (despre zvonuri, vesti etc.) A se raspândi cu repeziciune. 11) (despre gânduri, idei etc.) A se succeda cu repeziciune. 2. tranz. 1) fig. fam. (persoane) A da afara dintr-o functie sau dintr-un post ca fiind necorespunzator; a scoate; a concedia; a destitui. 2) (obiecte sau fiinte) A culca la pamânt; a pravali; a doborî. ♢ ~ cuiva capul a decapita pe cineva. A(-si) ~ creierii a (se sin)ucide cu o arma de foc. /<lat. exvolare
zidărie, ZIDĂRÍ//E ~i f. 1) Constructie constituita din ziduri. 2) Obiect aflat în proces de zidire. 3) Ocupatia de zidar. /zid + suf. ~arie
zidi, A ZID//Í ~ésc tranz. 1) (cladiri, case etc.) A realiza prin lucrari de zidarie; a construi; a cladi; a ridica; a înalta; a dura. 2) (obiecte, persoane) A închide într-un zid sau între ziduri. 3) fig. rel. (lumea animala si vegetala) A face sa ia fiinta; a întemeia; a înfiinta; a fonda. /<sl. zidati
zugrăvi, A ZUGRĂV//Í ~ésc 1. tranz. 1) (pereti) A acoperi cu un strat de apa de var sau de huma (si coloranti), iar uneori si cu desene care imita tapetul. 2) (tablouri, portrete, peisaje etc.) A reprezenta în imagini cu ajutorul pensulei si al culorilor; a picta. 3) A reprezenta sau a sugera prin desen; a desena. 4) (litere) A scrie caligrafic; a caligrafia. 5) (gânduri, sentimente, idei etc.) A prezenta prin cuvinte sau printr-un mijloc artistic; a exprima; a reflecta; a reda. 6) A face sa se zugraveasca; a desena; a contura; a profila. 2. intranz. A fi zugrav; a practica ocupatia de zugrav. /Din zugrav
veronică, VERONÍCĂ1 s.f. Planta erbacee care creste prin pajisti si paduri, întrebuintata în medicina ca antiscorbutic, diuretic etc.; (pop.) iarba -sarpelui. [< fr. véronique].
hypertext, Hypertext – hipertext – O metoda de realizare a unui text, ideala pentru utilizarea pe calculator, care permite cititorului sa parcurga materialul în maniera aleasa de el. Pentru a realiza un hipertext, mai întâi "transati" informatiile în unitati mici, manevrabile, cum ar fi paginile individuale de text. Aceste unitati sunt numite noduri. Apoi înglobati în text hiperlegaturi (numite si ancore). Când cititorul executa clic pe o hiperlegatura, programul de hipertext afiseaza un nod diferit. Procesul de navigare printre nodurile legate în acest fel se numeste rasfoire (browsing). O colectie de hiperlincuri este numita web. WWW (World Wide Web) este un sistem de hipertext la scara globala. Aplicatiile de hipertext sunt foarte utile în special atunci când se lucreaza cu cantitati mari de text, ca în cazul enciclopediilor sau al documentelor juridice. [Dictionar de calculatoare si Internet, ed. Teora]
castel, CASTÉL s. n. 1. constructie fortificata, medievala, cu turnuri, înconjurata cu ziduri mari si santuri, servind ca resedinta seniorilor feudali. o ĕ în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; ~ de apa = rezervor, constructie înalta, destinata acumularii apei potabile sau industriale si distribuirii ei. 2. fiecare dintre constructiile metalice sau de lemn deasupra puntii superioare a unei nave. (< lat. castellum, it. castello)
acidurie, ACIDURÍE s.f. (Med.) Prezenta excesiva a unui acid în urina. [< fr. acidurie].
acordică, ACÓRDICĂ s.f. Disciplina muzicala care studiaza diferitele acorduri construite din terte necombinate cu alte elemente ale muzicii. [< germ. Akkordik].
runc, RUNC, rúncuri, s.n. Loc despadurit sau lazuit întrebuintat ca pasune sau ogor; poiana în padure la munte, curatura (1). (din lat. runcus; cf. lat. runcatio) [def. DLRLC]
rupe, RÚPE, rup, vb. III. 1. ~ ♦ Refl. Când sa strânga nodul, pâc! se rupse ata, caci era putreda. ♦ (În contexte figurate) Românul cu-a sa mâna rupe lantul de robie. – Ah! nu pot eu trai fara tine; Eu înca a vietii fir mi-oi rupe, Pe amândoi o groapa sa ne-astupe. ♢ E x p r. A rupe inima târgului v. i n i m a (IV. 1.). ♦ (Complementul indica o parte a corpului) A(-si) fractura o mâna, un picior etc. ♢ E x p r. ~ A-si rupe gâtul (sau grumajii) = a-si pierde viata, cinstea, averea, a o pati rau de tot. ~ 2. ~ Au început a tupai ... si a se sfarâma jucând, cât si-au rupt tot cojocul bucatele. 3. ~ ♦ (Fig.) Dintr-o data o salva rupea vazduhul. ♦ E x p r. A rupe sau (r e f l.) a se rupe gheata v. g h e a t a. 4. ~; a smulge o parte dintr-un obiect. Zari pasarea rupând cu lacomie ficatii bietului Prometeu. ♦ A sfâsia un animal sau (de obicei prin exagerare) un om (atacându-l, lovindu-l, batându-l). Copiii dupa ei se tin Si câinii dau sa-i rupa. ♦ A zdrobi, a strivi. Izbi cu pumnul în masa spre vioara, si-n murmur carnea pumnului a rupt. ♢ (Prin exagerare) Înainte de a pleca, soldatii au fost rupti cu instructia si cu teoria. – Daca nu era cocoana sa sara pentru mine ... ma rupea, ca nu-s' ce-avea, era turbat rau de tot. 5. ~; a desprinde, (tragând cu putere) din locul unde este fixat. ♦ A culege flori, fructe, etc. ♢ (Fig.) Chipul tau e rupt din soare. ♦ A obtine (cu greu) o suma de bani. Cum voi rupe ceva parale de la tatal tau, am sa ti le pun deoparte. ♢ (Fig.) Cheltuiala e mare si oamenii greu o sa-si rupa din saracie. 6. ~ , a (se) desprinde (cu oarecare efort) de cineva sau de ceva. Si-a stricat copiii. Nu-i pune la munca. I-a rupt de sat. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivitati) A se împrastia, a se desface în doua (sau în mai multe). Se suna de culcare. Multimea se rupse zgomotos. ♢ E x p r. (Tranz.) A rupe rândurile (sau, rar, r e f l. a se rupe) = ~; (despre rânduri) a înceta sa formeze un sir aliniat. ~ ♢ (Complementul indica drumul deschis) Rupând drumul printre oameni învalmasiti, pe cal înspumat, venea vijelios un olacar. – Duruind soseau calarii ca un zid înalt de suliti, Printre cetele pagâne trec rupându-si large uliti. 7. Tranz. Fig. (Cu complementul vorba sau în e x p r. a o rupe (pe)...) ~ Vorbeste încai frantuzeste?... A fi rupând si el vreo doua vorbe ca toata lumea. – Var. (învechit) rúmpe.
amenaja, AMENAJÁ vb. I tr. A orândui, a dispune, a întocmi într-un anumit scop; a aranja. ♦ A organiza astfel punerea în valoare a padurilor încât sa se realizeze o productivitate optima. [P.i. 4 -jam, ger. -jind. / < fr. aménager].
amenajare, AMENAJÁRE s.f. Actiunea de a amenaja; organizare, întocmire rationala. ♢ Amenajarea padurilor = îngrijire rationala a padurilor. ♦ Sistem de lucrari în vederea utilizarii apelor. [< amenaja].
amenajist, AMENAJÍST, -Ă s.m. si f. Specialist în teoria si practica amenajarii padurilor. [< fr. aménagiste].
ampelopsis, AMPELÓPSIS s.m. Vita salbatica urcatoare, care se prinde de ziduri, al carei fruct este un ciorchine cu boabe mici, negre; (pop.) laurusca. [< fr. ampélopsis].
anoa, ANOÁ s.m. (Zool.) Animal asemanator unui bivol mic, care traieste în padurile din insulele Moluce. [< fr. anoa < cuv. malaiez]
trecatoare, trecatoare ingusta peste un gard, facuta din una sau mai multe scanduri care se sprijina, la extremitati, pe cate un tarus batut in pamant
antipalagă, ANTIPALÁGĂ s.f. (Gram.) Anacolut în care discontinuitatea sintactica prezinta o abatere de la congruenta cazuala în propozitie; schimbare reciproca, permutare a cazurilor si a modurilor. [< it. antipallage, gr. anthypallage].
antirid, ANTIRÍD, -Ă adj., s.n. (Produs cosmetic) contra ridurilor. [< fr. antirides].
carlin, CARLÍN s. m. câine de agrement cu corpul scurt, capul masiv, rotund si brazdat de riduri si cu botul patrat si scurt; mops. (< fr. carlin)
autocenzura, AUTOCENZURÁ vb. I. refl. A-si cenzura propriile gânduri sau actiuni. [Cf. fr. s'autocensurer].
baedeker, BAEDEKER s.n. (Rar) Ghid al unui oras sau al unei tari, alcatuit pentru uzul turistilor. [Pron. bédecher. / < Baedeker – editor si scriitor german care a alcatuit o colectie de asemenea ghiduri].
basc, BASC s.n. 1. V. basca. 2. Parte a unei rochii, care, pornind din talie, acopera soldurile. [< fr. basque < it. basca]
armonie, ARMONÍE s.f. 1. Combinare simultana a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi. ♦ Parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile, relatiile dintre ele, legile înlantuirii lor. 2. Potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanta, acord, consens. ♢ ~ imitativa = efect stilistic obtinut prin îmbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura; ~ vocalica = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. Întelegere deplina între persoane, colectivitati etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)
biliard, BILIÁRD1 s.n. Joc practicat cu bile, care sunt miscate prin lovirea uneia dintre ele cu tacul. ♦ Masa speciala folosita pentru jocul descris mai sus. [Pron. -li-ard, pl. -de, -duri. / < fr. billard].
biremă, BIRÉMĂ s.f. (Mar.) Galera cu doua rânduri de rame. [< fr. birème, it. bireme < lat. biremis].
biserial, BISERIÁL, -Ă adj. (Bot.; despre organe) dispus pe doua rânduri sau serii. [Cf. germ. biserial].
blocare, BLOCÁRE s.f. Actiunea de a (se) bloca si rezultatul ei. ♦ (Poligr.) Culegere intentionata a uneia sau mai multor litere cu floarea în jos pentru a atrage atentia corectorului. ♦ Blocarea contului = situatia unui cont curent sau de decontare din care nu se pot efectua toate platile scadente din lipsa de fonduri disponibile. [< bloca].
blockchords, BLOCK CHORDS s.n. (Muz.) Stil pianistic constând în interpretarea unei piese în acorduri (blocuri, conglomerate de sunete) la ambele mâini, folosit în scopul reproducerii la pian a sonoritatii alamurilor din orchestra. [< engl. block chords].
bluzon, BLUZÓN s.n. (Rar) Vesmânt militar sau de sport, larg si comod, care cade bufant pâna la solduri. [Pl. -oane. / < fr. blouson].
bondisa, BONDISÁ vb. I. intr. (Despre avioane) a face bonduri. [Cf. fr. bondir].
boston, BÓSTON1 s.n. 1. Gen pianistic în jaz, constând dintr-o alternanta a notelor joase cu acordurile pe care acestea le sustin. 2. Dans mai lent decât valsul; vals lent; melodia acestui dans. [< fr. boston, cf. Boston – oras în Statele Unite].
carboloy, CARBOLÓY s. n. aliaj cu duritate mare, din carbura de wolfram si cobalt. (< engl. carboloy)
burg, BURG s.n. 1. (Ist.) Asezare medievala cu un statut special (de obicei fortificata). 2. Strada în unele orase italiene, situata în afara zidurilor cetatii. ♦ Cartier periferic al unor orase italiene. [Pl. -guri. / cf. fr. bourg, it. borgo, lat.t. burgum < germ. Burg – fortareata].
caliciform, CALICIFÓRM, -Ă adj. În forma de caliciu. ♢ Papile caliciforme = papile asezate la baza limbii în doua rânduri oblice. [< fr. caliciforme].
calorimetrie, CALORIMETRÍE s.f. Capitol al fizicii, disciplina care studiaza metodele de masurare a caldurii. ♦ Metoda de masurare a cantitatii de caldura consumate de catre corpul uman. [Gen. -iei. / < fr. calorimétrie].
campos, CÁMPOS s.n.pl. Câmpii, tinuturi întinse din Brazilia, acoperite cu ierburi si, în parte, cu paduri. [< port. campos].
esenian, ESENIÁN, -Ă, eseniéni, -e, s.m. si f., adj. Membru al unui grup religios ebraic autonom din antichitate (sec. II î.Chr – II d.Chr). Esenienii erau considerati o secta a iudaismului a carei doctrina, asociata cu o viata ascetica în comun, precede întrucâtva crestinismul; scrierile esenienilor, descoperite în pesterile de la Qumran (lânga Marea Moarta) în 1947, sunt considerate apocrife biblice. Comunitatile eseniene se caracterizau prin: renuntarea la proprietatea privata si la comertul particular; respectarea stricta a Sabatului si a preceptelor igienice (ceea ce impunea spalarea frecventa în apa rece si purtarea de haine albe); cultivarea muncii fizice obligatorii pentru toti membrii comunitatii; efectuarea în comun a lucrarilor necesare; condamnarea razboaielor, sclaviei si a inegalitatilor sociale; interdictia de a blestema si de a jura (în afara juramântului pentru admiterea în secta) si de a sacrifica animale. Membrii sectei proveneau de obicei din rândurile copiilor adoptati de catre secta. Esenienii îsi duceau viata prin excelenta colectiva pe litoralul nord-vestic al Marii Moarte. În cadrul comunitatii a aparut, ca mesager al lui Dumnezeu, un personaj mesianic, Învatatorul dreptatii sau Învatatorul credintei (traducerea ebraicului more kassedeq e incerta), având anumite coincidente biografice cu Isus Christos. Dupa Documentul din Damasc, Dumnezeu trimite un învatator pentru încheierea unui nou legamânt; la "sfârsitul zilelor" acesta va muri, revenind ca Mesia, ridicat din casa lui Aaron. Textele de la Qumran (cele 40 000 de fragmente gasite în 11 pesteri de depozitare compun partial 600 de carti) cuprind manuscrise biblice (textul masoretic al Vechiului Testament, anterior celui canonic), apocrife (Cartea Jubileelor, Spusele lui Moise s.a.), scrieri ale comunitatii (statutul esenienilor, Cele doua coloane despre educatia tineretului, textul escatologic Regulamentul binecuvântarilor, opera apocaliptica Razboiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Documentul din Damasc s.a.). Razboiul fiilor luminii e cel mai interesant ca opera mitografica; scrierea are caracter dualist: razboiul între "fiii luminii" (identificati euhemerist de unii comentatori cu membrii comunitatii eseniene) si "fiii întunericului" este predestinat, inevitabil, si se va desfasura în plan cosmic, implicând omenirea, pe îngeri si pe Satana; desi finalul – victoria luminii – se stie, sunt necesare pregatiri militare si morale îndelungate; razboiul va dura 40 de ani (cât si traversarea desertului spre Ţara Fagaduintei); fiii luminii vor birui de 3 ori si tot de 3 ori ceilalti, decisiva fiind batalia a saptea (atunci "în mâinile saracilor vei da tu pe vrajmasii tarilor toate, în mâinile celor încovoiati în pulbere, ca sa umileasca cele mai puternice popoare si sa rasplateasca pe nelegiuiti [...] savârsind dreapta judecata a adevarului tau asupra tuturor fiilor omului" – XI, 13-14). De esenieni s-au interesat unii autori antici (Filon din Alexandria, C. Plinius Secundus în Istoria naturala – V, 17, § 73, Josephus Flavius în Antichitati iudaice XVIII, 1, § 18, Hieronymus), ca si unii teologi moderni (K.Fr. Barth, K.H. Venturini); altii (H. Del-Medico) socoteau ca e un mit din secolul II, interpolat. [Adaptare dupa Dictionarul de mitologie generala de Victor Kernbach, editura Albatros, Bucuresti 1983] (< fr. essénien, lat. esseni, gr. essenoi, probabil din ebr. tenum, "cei modesti" sau hassaim, "cei tacuti"; aram. hasēn) [etim. si TLF]
canton, CANTÓN s.n. 1. Cladire construita lânga o sosea sau lânga o cale ferata, înzestrata cu aparate de semnalizare, de protectie si de supraveghere a drumurilor respective, servind si ca locuinta cantonierului. ♦ Sector al unui drum. 2. Unitate în administratia padurilor, în care activeaza padurarul; locuinta de padurar. 3. Unitate teritorial-administrativa care se întâlneste în unele tari (Elvetia, Franta etc.). 4. (Arhit.) Una dintre cele patru ogive care compun o bolta în cruce. [< fr. canton].
cazuar, CAZUÁR s.m. Pasare asemanatoare strutului, care traieste în padurile tropicale din Oceania. [Pron. -zu-ar, var. casuar s.m. / < it. casuario, cf. fr. casoar < cuv. malaiez].
categoremă, CATEGORÉMĂ s.f. (Log.; în sistemul lui Aristotel) Notiune universala, care se refera la modurile generale potrivit carora un lucru poate fi anuntat în legatura cu un altul. [< catégorème, cf. gr. kategorema].
chiostro, CHIÓSTRO s.n. Curte cu colonade a unei manastiri. ♦ Loc închis cu ziduri. [< it. chiostro].
cinic, CÍNIC, -Ă adj. Scoala cinica = scoala filozofica greaca din antichitate, care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovaduind autonomia morala a individului, simplitatea, întoarcerea la natura, dispretul pentru normele eticii religioase, pentru conventionalism, bogatie si onoruri. // s.m. Filozof apartinând acestei scoli. // adj., s.m. si f. (Cel) care arata pe fata, fara sfiala, fapte si gânduri condamnabile; (om) rau, nerusinat, fara scrupule; (cel) care denota sfidare, sfidator. [Cf. fr. cynique, it. cinico, gr. kynikos – câinesc].
cinism, CINÍSM s.n. 1. Doctrina filozofilor cinici. 2. Marturisire obraznica si sfidatoare a unor fapte sau gânduri condamnabile; atitudine care sfideaza regulile morale ale societatii. [Cf. fr. cynisme, gr. kynismos].
clavicord, CLAVICÓRD s.n. Vechi instrument cu claviatura si coarde în forma dreptunghiulara, asemanator clavecinului. [Pl. -duri. / < fr. clavicorde, it. clavicordio].
termen, Termen din constructia podurilor suspendate. Pod cu hobane. Sarme de otel ce sustin podul suspendat.
contabilitate, CONTABILITÁTE s.f. 1. Totalitatea operatiilor de înregistrare a miscarii fondurilor si materialelor unei institutii sau ale unei întreprinderi. ♦ Sectie, birou de contabilitate (1). 2. Stiinta care studiaza evidenta contabila. [Var. comptabilitate s.f. / cf. fr. comptabilité].
cogitabund, cogitabúnd, -a adj. Adâncit în gânduri; visator; meditabund. (< it. cogitabondo)
conducţie, CONDÚCŢIE s.f. Fenomenul trecerii caldurii sau a curentului electric prin corpuri; conductibilitate. [Gen. -iei. / cf. fr. conduction].
confesiune, CONFESIÚNE s.f. 1. Marturisire, destainuire a unor gânduri, a unor fapte sau a unor sentimente intime. ♦ Scriere literara care cuprinde marturisirea unor gânduri si sentimente legate de viata intima a autorului. 2. Religie, credinta religioasa, cult. [Var. confesie s.f. / cf. fr. confession, it. confessione, lat. confessio].
abreviere, abreviere de la Very Important Person(s), adica Persoana(ne) foarte importanta(e). In categoria VIP-uri intra persoanele foarte cunoscute si in acelasi timp si importante precum vedetele de cinema, teatru sau muzica precum si persoane din categoria oamenilor politici sau de afaceri a caror activitate si/sau personalitate este foarte cunoscuta in randurile majoritatii populatiei dintr-un anumit spatiu geografic.
convecţie, CONVÉCŢIE s.f. 1. Orice miscare de aer cu directie verticala. 2. (Fiz.) Miscare de ansamblu a particulelor unui fluid. ♢ Convectia caldurii = transmiterea caldurii printr-un corp lichid sau gazos cu ajutorul unor curenti ai fluidului respectiv. [Gen. -iei, var. convectiune, convexie, convexiune s.f. / < lat. convectio, fr. convection].
coronament, CORONAMÉNT s.n. 1. Ornament care încununa un edificiu, o poarta etc. 2. Partea superioara a unui chei, a unui dig, a unui zid de sprijin etc., alcatuita de obicei din piatra cu forme geometrice regulate. 3. Totalitatea coroanelor arborilor care iau parte la alcatuirea unei paduri. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. couronnement].
cvadrat, CVADRÁT s.m. (Poligr.) Unitate de masura pentru lungime egala cu 18,04 mm, folosita în tipografie. ♦ Bucatica de metal cu care se umplu golurile dintre cuvinte sau dintre rânduri, având aceasta lungime. [Var. cuadrat s.m. / < fr. cadrat, germ. Quadrat].
cvadriremă, CVADRIRÉMĂ s.f. Galera care avea patru rânduri de vâsle sau patru vâslasi la o vâsla. [Var. cuadrirema s.f. / cf. fr. quadrirème, lat. quadriremis].
decalcifiant, DECALCIFIÁNT, -Ă adj. Care decalcifiaza. // s.m. Substanta folosita pentru micsorarea duritatii apelor calcaroase. [Cf. fr. décalcifiant].
democratizare, DEMOCRATIZÁRE s.f. Actiunea de a democratiza si rezultatul ei. ♢ (Ec.) Democratizarea capitalului = Teorie potrivit careia dezvoltarea societatilor pe actiuni si plasarea actiunilor în rândurile muncitorilor ar schimba natura capitalului si a capitalismului, fiecare posesor al unei actiuni devenind coproprietar al unei întreprinderi si putând participa la conducerea ei. [< democratiza].
deturnare, DETURNÁRE s.f. Actiunea de a deturna si rezultatul ei; (spec.) folosire ilegala a unor fonduri în alte scopuri decât acelea pentru care au fost destinate. [< deturna].
canton, CANTÓN s. n. 1. cladire construita lânga o sosea sau cale ferata, pentru semnalizare, protectie si supraveghere a drumurilor respective; locuinta cantonierului. 2. unitate de supraveghere, întretinere si urmarire a lucrarilor din cadrul unui sistem de desecare, irigatii, baraje etc. ♦ sector al unui drum. 3. unitate în administratia padurilor, în care activeaza padurarul; locuinta acestuia. 4. unitate teritorial-administrativa în unele tari (Elvetia, Franta). 5. (arhit.) una dintre cele patru ogive care compun o bolta în cruce. 6. (herald.) piesa de forma patrata, a noua parte dintr-un scut, într-un colt al acestuia. (< fr. canton)
diamant, DIAMÁNT s.n. 1. Varietate cristalina si transparenta a carbonului, care are cea mai mare duritate dintre toate mineralele; se foloseste ca piatra pretioasa, ca abraziv etc. 2. Unealta formata dintr-o bucatica de diamant (1) fixata pe un suport cu mâner, care se foloseste la taiatul sticlei. ♦ Lingurita de metal cu suprafata exterioara acoperita cu tandari fine de diamant (1), folosita în dentistica. 3. Corp mic de litera. 4. Vârf de ancora. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. diamant, germ. Diamant < gr. adamas].
digeneză, DIGENÉZĂ s.f. (Biol.) Însusire a unor vietuitoare de a avea doua moduri de reproducere (sexuata si asexuata). [Cf. gr. dis – de doua ori, genesis – nastere].
digestor, DIGESTÓR s.n. Aparat servind la extragerea partilor solubile din unele substante sub actiunea caldurii. ♦ Recipient în care se oparesc fructele si legumele pentru conserve. [< fr. digesteur].
dilataţie, DILATÁŢIE s.f. Marire a dimensiunilor unui corp (sub actiunea caldurii); dilatare. ♢ Coeficient de dilatatie = crestere a unitatii de lungime, de suprafata sau de volum a unui corp, raportata la 1
distih, DISTÍH, -Ă adj. (Bot.; despre organe alterne] Dispus pe doua rânduri sau serii opuse de o parte si de alta a unui ax. [< germ. distich, cf. gr. distichos – cu doua rânduri].
draperie, DRAPERÍE s.f. 1. Perdea grea de postav, de stofa etc. pusa la usi, la ferestre etc. si lasata sa cada în falduri; stofa dispusa cu arta în falduri mari. ♢ (Geol.) Draperii carstice = concretiuni cu aspect de pânza în falduri, care iau nastere prin depunerea calciului în crapaturile din plafoanele pesterilor. 2. Vesmânt larg cu falduri, care îmbraca o statuie, personajele unui tablou etc. [Gen. -iei. / < fr. draperie, cf. it. drapperia].
dublaj, DUBLÁJ s.n. 1. Sincronizare a traducerii vorbite a unui film cu miscarile si scenele lui. ♦ Dublare. 2. (Mar.) Captuseala de scânduri sau de tabla aplicata pe punte sau bordaj. [< fr. doublage].
durcisare, DURCISÁRE s.f. (Frantuzism) Întarire, solidificare (a metalelor, a betonului, a mortarului etc.); durificare. [Dupa fr. durcissement].
durificare, DURIFICÁRE s.f. Actiunea de a (se) durifica si rezultatul ei; (spec.) cresterea duritatii unui metal sau a unui aliaj. [< durifica].
durină, DURÍNĂ s.f. Maladie grava si contagioasa la cai, care se manifesta prin leziuni ale organelor genitale, apoi prin leziuni ganglionare si nervoase. [< fr. dourine].
durit, DURÍT s.n. 1. Mineral organic amorf, unul din componentii principali ai carbunelui. 2. Ţeava de cauciuc folosita la racordari. [< fr. durit – nume comercial].
duritate, DURITÁTE s.f. 1. Calitatea unui lucru de a fi dur. ♦ Calitate a radiatiilor ionizante de a fi penetrante. 2. Calitatea unei ape de a contine saruri minerale în mare proportie. 3. (Fig.) Asprime, severitate. [Cf. fr. durete, lat. duritas].
duro, DURO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia "tare", "dur", "duritate". [< fr. duro-, cf. lat. durus – tare, dur].
duroplast, DUROPLÁST s.n. Material plastic macromolecular, care, sub influenta caldurii sau a unor catalizatori, se transforma dintr-o stare plastica deformabila (la rece sau la cald) într-o stare insolubila ce nu se topeste. [< germ. Duroplast].
eşichier, ESICHIÉR1 s.n. 1. Dispunere a unor obiecte pe doua sau mai multe rânduri, cu intervale uniforme între ele. 2. Dispozitiv în care trupele unei unitati, asezate masat în careuri, sunt despartite prin intervale egale. ♦ (Fig.) Loc unde se opun partide, interese. [Pron. -chi-er. / < fr. échiquier].
ete, ETÉ s.f. Paduri tropicale din câmpia Amazonului, situate pe locuri mai înalte, neinundabile. [< port. ete].
exploataţie, EXPLOATÁŢIE s.f. Întreprindere cu caracter economic care exploateaza pamânturi, paduri, mine etc.; (p. ext.) terenul, padurea etc. exploatate de o astfel de întreprindere. [Gen. -iei, var. exploatatiune s.f. / cf. fr. exploitation].
campina, CAMPÍNA s. f. formatiune de tip savana împadurita, pe nisipuri aluvionare, în Amazonie. (< port. campina)
falangă, FALÁNGĂ2 s.f. 1. Formatie de soldati pedestri, spartani sau macedoneni, înarmati cu lanci lungi, care atacau într-o anumita formatie în rânduri compacte; (p. ext.) corp de soldati, trupa armata. 2. (Fig.) Grup de oameni strâns uniti, care lupta pentru o cauza comuna. 3. (În doctrina sociala utopica a lui Fourier) Celula de baza a viitoarei orânduiri sociale, care avea sa efectueze diferite munci. 4. Grupare politica fascista (din Spania). [< fr. phalange, cf. lat. phalanx, gr. phalanx]
falenă, FALÉNĂ s.f. Fluture de noapte, care produce mari stricaciuni copacilor din paduri si vitei de vie. [< fr. phalène, cf. gr. phalaina].
calorimetrie, CALORIMETRÍE s. f. parte a fizicii care studiaza metodele de masurare a caldurii. ♢ metoda de masurare a cantitatii de caldura consumate de catre corpul uman. (< fr. calorimétrie)
fond, FOND s.n. I. 1. Ceea ce este esntial într-un lucru, continut. ♢ Articol de fond = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; fond lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuprinzând cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ În fond = în realitate, de fapt. 2. Trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. Culoare care formeaza câmpul, baza unui tablou, din care se detaseaza, figurile, detaliile. ♦ (Poligr.) Strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (Sport) Alergare de fond = alergare pe distanta lunga. II. 1. Totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o întreprindere, o institutie etc. ♢ Fond de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. Totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu (mai ales cultural). ♢ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. [< fr. fond].
fundaţie, FUNDÁŢIE s.f. 1. Temelie, baza, fundament (la o constructie). 2. Fond, bunuri, donate pentru o opera de interes obstesc; institutie, asezamânt creat din aceste fonduri. [Gen. -iei, var. fondatie, fundatiune s.f. / cf. lat. fundatio, fr. fondation].
calorie, CALORÍE s. f. unitate de masura a caldurii, cantitatea de caldura necesara pentru a ridica temperatura unui gram de apa distilata cu un grad centigrad; unitate de masura a energiei pe care o dezvolta în corp alimentele în procesul anabolismului. (< fr. calorie)
forehand, FOREHAND s.n. (op. b a c k h a n d) Lovitura a mingii la tenis executata în asa fel încât mâna care tine racheta are palma îndreptata în afara, nu spre corp. [Pron. forhénd, pl. -duri, var. forhend s.n. / < engl. forehand].
forestier, FORESTIÉR, -Ă adj. Referitor la paduri; silvic. ♢ Perdea forestiera = fâsie de padure plantata în scopul îmbunatatirii climei. // s.m. si f. Functionar în administratia forestiera. [< fr. forestier].
ştenap, STENÁP, stenapi, s. m. (Reg.) Par, stâlp de lemn întrebuintat la facerea gardurilor si a peretilor de nuiele, ca traversa la calea ferata etc.
sturion, STURION, sturioni, s.m. (La pl.) Nume dat ordinului pestilor cartilaginosi (chondrostei), în special din fam. acipenseridae (sturioni propriu-zisi), caracterizati printr-un schelet incomplet osificat (pesti fara oase) si corpul acoperit de cinci rânduri longitudinale de placi (scuturi), cu rostrul alungit, prevazut cu mustati. Sunt prezenti aproape exclusiv în Marea Neagra, în Caspica, foarte rari în apele Europei occidentale (doar sipul), de unde migreaza în fluviile aferente; reprezinta un produs piscicol foarte valoros, având carnea alba si gustoasa, fara oase, cu grasime putina, dar mai ales pentru icrele lor negre din care se prepara caviarul. (La sg.) Peste din aceasta familie v. cega, morun, nisetru, pastruga, sip, viza.
halteră, HALTÉRĂ s.f. 1. Aparat alcatuit din doua rânduri de discuri metalice legate între ele printr-o bara, folosit în atletica grea. ♦ (la pl.) Sport practicat cu acest aparat. 2. (la pl.) Balansiere (3). [< fr. haltère, cf. gr. halter – balanta].
helepol, HELEPÓL s.n. (Ant.) Turn de asediu la adapostul caruia se înainta pâna sub zidurile cetatii asediate. [< lat., gr. helepolis, cf. fr. hélépole].
heroidă, HEROÍDĂ s.f. Scrisoare în versuri în care îsi exprima gândurile si sentimentele un erou sau un personaj celebru. [Pron. -ro-i-. / < fr. héroïde].
hogback, HOGBÁCK s.n. (Geol.) Creasta ascutita care ramâne în urma eroziunii în zonele cu strate de duritati diferite, puternic înclinate. [< engl. hogback].
calcinator, CALCINATÓR1 s. n. aparat pentru recuperarea caldurii gazelor de ardere din cuptoarele rotative pentru ciment. (< fr. calcinateur)
hulahoop, HULA-HOOP s.n. Dans modern de origine polineziana, cu ritm foarte viu, marcat mai ales prin miscarea soldurilor; melodia acestui dans. [Var. hula s.f. / < americ. hula-hoop, cf. polinez. hula].
armonie, ARMONÍE s.f. 1. Combinare simultana a mai multor sunete în conformitate cu anumite legi. ♦ Îmbinare melodioasa a mai multor sunete (muzicale sau vorbite). ♦ Parte a teoriei muzicii care se ocupa cu studiul acordurilor în compozitie. ♢ Armonie imitativa = efect stilistic obtinut prin îmbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura sau chiar printr-un singur cuvânt onomatopeic. 2. Potrivire a elementelor componente care alcatuiesc un întreg; concordanta, acord – v. proportionalitate. ♢ (Lingv.) Armonie vocalica = acomodare, prin asimilare, a unei vocale cu alta vocala din acelasi cuvânt. ♦ Buna întelegere. [Gen. -iei. / < fr. harmonie, it. armonia < lat., gr. harmonia].
imobilizare, IMOBILIZÁRE s.f. Actiunea de a imobiliza si rezultatul ei. ♦ Metoda terapeutica prin care se imobilizeaza unul sau mai multe segmente ale corpului. ♢ (Ec.) Imobilizare de fonduri = scoatere din circuitul normal a unei parti din fondurile unitatilor economice printr-o gospodarire defectuoasa. [< imobiliza].
inclemenţă, INCLEMÉNŢĂ s.f. Neîndurare; duritate, asprime. [Cf. fr. inclémence].
intercalar, INTERCALÁR, -Ă adj. Intercalat, adaugat între altele. ♢ Cultura intercalara = cultura unei plante timpurii printre rândurile de plante târzii ale unei alte culturi. [Cf. fr. intercalaire].
interlinie, INTERLÍNIE s.f. 1. (Poligr.) Linie de plumb mai putin înalta decât literele, folosita la raritul rândurilor de text; dursus. 2. Linie la suprafata tegumentelor, corespunzând traiectului unei articulatii. [Gen. -iei. / cf. fr. interligne < lat. inter – între, linea – linie].
interlock, INTERLÓCK s.n. 1. Masina de tricotat cu doua rânduri de ace pe un singur cilindru. 2. Sistem de legatura sincrona între aparatul de cinematografiat si dispozitivul de înregistrat sunetele pe film. [< fr., engl. interlock, cf. germ. Interlock].
internod, INTERNÓD s.n. Portiune a tulpinii cuprinsa între doua noduri la graminee, la corzile de vita etc. [Var. internodiu s.n. / cf. lat. internodium, it. internodio, germ. Internodium].
investiţie, INVESTÍŢIE s.f. Plasare de fonduri într-o întreprindere; fondul plasat. [Gen. -iei, var. investitiune, învestitie s.f. / cf. germ. Investition].
iterativ, ITERATÍV, -Ă adj. Care se face sau se repeta de mai multe ori. ♦ (Gram.; despre verbe) Care exprima o actiune repetata, savârsita în mai multe rânduri. [< fr. itératif, cf. lat. iterare – a repeta].
iudaism, IUDAÍSM s.n. Religie raspândita în rândurile evreilor, având ca izvor al dogmei sale Biblia si Talmudul; mozaism. [Pron. iu-da-ism. / < lat. iudaismus, cf. fr. judaïsme].
jaguarundi, JAGUARÚNDI s.m. (Zool.) Pisica salbatica cu corpul foarte alungit, care traieste în padurile din America tropicala. [Pron. -gu-a-. / < fr. jaguarundi].
landtag, LÁNDTAG s.n. 1. (În evul mediu) Adunarea reprezentantilor pe stari în principatele germane. 2. (În Germania pâna în 1934 si în Austro-Ungaria) Organul reprezentativ al puterii. 3. (În Germania si Austria) Organul legislativ suprem al landurilor; dieta2 [în DEX si DN]. 4. Parlamentul în Liechtenstein. [< germ. Landtag].
licheni, LICHÉNI s.m.pl. 1. Grup de plante criptogame, cu talul format din simbioza unei ciuperci si a unei alge, care cresc pe scoarta copacilor, pe ziduri etc.; (la sg.) planta din acest grup. 2. (Med.; la sg.) Boala de piele caracterizata prin mici papule, având cauze multiple. [< fr. lichens, sg. lichen].
dulapi, dulapi; Piesa din lemn cu sectiune dreptunghiulara avand grosimea intre 40 mm si 100 mm si latimea mai mare decat dublul grosimii, insa cel putin 100 mm; se utilizeaza ca material de pardoseala la suprafete circulabile (poduri, schele etc.), ca material de consolidare in unele lucrari de santier (sapaturi de fundatii etc.), precum si ca material cu diferite utilizari in lucrari de dulgherie, in executia tamplariei de construcii si a mobilierului
stalp, stalp cu partea inferioara de 0,80...1 m, rotunda, iar partea superioara (2..2,5 m) cioplita, cu sectiunea patrata; folosit la garduri
macroblast, MACROBLÁST s.n. (Bot.) Ramura lunga cu crestere anuala puternica si cu noduri rare. [Cf. it. macroblasto < gr. makros – mare, blastos – vlastar].
matematiza, MATEMATIZÁ vb. I. tr. A da caracter matematic (unei stiinte, unei probleme etc.). ♦ A utiliza conceptele matematice în formularea ipotezelor si a procedurilor de deductie în diferite teorii stiintifice. ♦ A abstractiza. [Cf. fr. mathématiser].
matrice, MATRÍCE s.f. I. Organ al mamiferelor în care se dezvolta fatul pâna la nastere; uter. II. (Mat.) Sistem de numere grupate într-un tablou dreptunghiular cu un anumit numar de linii sau rânduri, fiecare rând având acelasi numar de numere dispuse în coloane. [Var. matrita s.f. / < lat. matrix, cf. fr. matrice].
accede, accéde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. accéd; conj. prez. 3 sa acceáda (nefolosit la timpuri trecute, moduri impers.)
microblast, MICROBLÁST s.n. 1. Eritroblast de dimensiuni mici. 2. (Bot.) Ramura scurta cu crestere anuala foarte redusa si cu noduri dese. [< fr. microblaste, cf. gr. mikros – mic, blastos – vlastar].
minesang, MINESÁNG s.n. Poezie lirica de curte germana din evul mediu dupa modelul folclorului german si sub influenta trubadurilor provensali. [Pron. -zang, scris si minnesang. / < germ. Minnesang – cântec de dragoste].
minesenger, MINESÉNGER s.m. Nume dat trubadurilor germani din sec. XII-XIV. [Pron. -zen-gher, scris si minnesänger. Var. (dupa alte surse) minnesinger. / < germ. Minnesänger].
miozotis, MIOZÓTIS s.m. Planta erbacee cu flori mici, albastre, rosii si albe, care creste în padurile de munte; (pop.) nu-ma-uita. [Pron. mi-o-, var. miosotis, miozot s.m. / < fr. myosotis, cf. lat., gr. myosotis < gr. mys, myos – soarece, ous, otos – ureche].
musculă, MUSCÚLĂ s.f. Masina de razboi care facilita apropierea de ziduri, protejând totodata de sageti, de pietre etc. [< fr. muscule].
nemoral, NEMORÁL, -Ă adj. (Frantutism) Care traieste sau creste prin paduri. [< fr. némoral. / cf. lat. nemus – padure].
neotie, NEÓTIE s.f. Specie de orhidee saprofita din padurile de fagi. [< fr. néottie].
nodos, NODÓS, -OÁSĂ adj. 1. Eritem nodos = simptom al anumitor boli, caracterizat prin aparitia pe piele a unor noduli tari sau a unor basicute seroase. 2. Acoperit cu noduri din distanta în distanta. [< nod + -os, cf. lat. nodosus].
bustrofedon, BUSTROFEDÓN s. n. scriere foarte veche, în care rândurile mergeau fara discontinuitati. (< fr. boustrophédon)
orhidee, ORHIDÉE s.f.pl. Familie de plante erbacee raspândite mai ales în padurile tropicale ale Americii, cu flori mari, frumos colorate, care au trei petale, dintre care una în forma de pinten întors; orhidacee; (la sg.) planta din aceasta familie. [Pron. -de-e, sg. invar., var. orchidee s.f.pl. / cf. fr. orchidées, it. orchidea].
ordurie, ORDURÍE s.f. (Liv.) Murdarie, gunoi. ♦ (Fig.) Obscenitate. [Cf. fr. ordure].
pecari, PECARÍ s.m. Porc salbatic fara coada si bun înotator, care traieste în turme în padurile mlastinoase din America. [< fr. pécari < cuv. caraib].
pentacrin, PENTACRÍN s.m. Echinoderm cu corpul în forma de potir pe marginea caruia sunt prinse bratele bifurcate si penate cu aspect de floare, care duce viata sedentara, fiind fixat pe fundurile marine cu ajutorul unui peduncul; crin-de-mare. [< fr. pentacrine].
penteră, PENTÉRĂ s.f. Nava greceasca cu cinci rânduri de vâsle. [< fr. pentère, cf. gr. penteres].
petricol, PETRÍCOL s.m. Molusca bivalva care traieste pe fundurile pietroase ale apelor. [< fr. pétricole, cf. lat. petra – piatra, colere – a locui].
pinax, PÍNAX s.n. Tablou pictat; (p. ext.) obiect de ceramica cu desene pictate; mic vas cu capac, în care se pastrau fardurile. [Pl. -xe, -xuri. / < gr. pinax].
piramidă, PIRAMÍDĂ s.f. 1. Monument funerar antic construit din blocuri mari de piatra, care avea patru fete triunghiulare si în care erau înmormântati faraonii Egiptului. 2. Poliedru care are ca baza un poligon si fetele laterale în forma de triunghi cu acelasi vârf. 3. Figura de gimnastica în care mai multe persoane se asaza în rânduri suprapuse în forma unei piramide (2). 4. Forma de coroana de pom cu ax principal. 5. Sistem de sustinere a vitei de vie portaltoi, alcatuit dintr-un stâlp înalt din vârful caruia pornesc mai multe sârme legate de butuci. 6. Formatie anatomica asemanatoare unei piramide (2). ♦ Proeminenta osoasa din interiorul cavitatii timpanice. ♢ Piramide Malpighi = elemente conice care formeaza substanta medulara a rinichiului. [Pl. -ide, -izi. / < fr. pyramide, it. piramide, cf. lat., gr. pyramis].
pirofit, PIROFÍT, -Ă adj. (Despre plante) Ale carei organe subterane profunde pot supravietui focului sau ale carei seminte poseda un învelis gros lignificat, care plesneste sub efectul caldurii incendiului, favorizând germinarea semintelor respective. [< fr. pyrophyte, cf. gr. pyr – foc, phyton – planta].
pirometalurgie, PIROMETALURGÍE s.f. Procedeu de baza pentru obtinerea metalelor, care consta în topirea minereurilor în cuptoare metalurgice cu ajutorul caldurii produse prin arderea unor combustibili. [Gen. -iei. / < fr. pyrométalurgie].
plantat, PLANTÁT s.n. Plantare. ♢ Masina de plantat = masina folosita pentru plantarea rasadurilor, a puietilor etc. [< planta].
platinoid, PLATINOÍD s.n. Aliaj de zinc, cupru, nichel si tungsten, cu aspect si duritate de platina. [Pron. -no-id. / < fr. platinoïde].
bucle, BUCLÉ I. adj. inv. (despre fibre, tesaturi) cu firul cret sau cu noduri. II. s. n. fir cret; tesatura, stofa cu aspect buclat. (< fr. bouclé)
pluteu, PLUTÉU s.n. 1. (Ant.) Masina de razboi în forma de paravan semicircular, folosita pentru a proteja pe asediatori în timpul atacului zidurilor unei cetati asediate. 2. Panou de marmura sau de lemn care protejeaza altarul, corul sau prezbiteriul bisericilor catolice. ♦ Lada sau scrin pentru pastrarea lucrurilor pretioase. [Pron. -teu. / Cf. it. pluteo, lat. pluteum – perete de aparare].
polipeptidurie, POLIPEPTIDURÍE s.f. Prezenta polipeptidelor în urina. [Gen. -iei. / < fr. polypeptidurie].
poliremă, POLIRÉMĂ s.f. (Mar.) Corabie cu mai multe rânduri de vâsle. [< fr. polyrème].
pomadă, POMÁDĂ s.f. Alifie preparata din diferite substante grase, folosita pentru îngrijirea parului sau a pielii. [Pl. -mezi, -made, -maduri. / < fr. pommade].
procedibilitate, PROCEDIBILITÁTE s.f. (Liv.) Punerea în miscare a procedurii judiciare. [Cf. it. procedibilità].
procesionar, PROCESIONÁR, -Ă adj. Omizi procesionare = omizi care merg în cârduri. [Pron. -si-o-. / < fr. processionnaire].
prolongaţie, PROLONGÁŢIE s.f. (Rar) Prelungire (în timp). ♦ (Muz.) Pozitie a unei note care, facând parte dintr-un acord, se continua si în acordurile urmatoare. [Gen. -iei. / < fr. prolongation, cf. lat. prolongatio].
radulă, RADÚLĂ s.f. Lama chitinoasa, prevazuta cu dintisori dispusi în mai multe rânduri, la moluste (cu exceptia lamelibranhiatelor), servind la roaderea hranei. [< fr., lat. radula].
brigadier, BRIGADIÉR, -Ă s. m. 1. conducator si organizator al activitatii unei brigazi (1). ♢ muncitor dintr-o asemenea echipa. 2. tehnician din administratia padurilor care conduce o brigada (4). (< fr. brigadier)
rezoner, REZONÉR s.m. (Liv.) Personaj dintr-o opera literara, în special dintr-o piesa de teatru sau dintr-un film, care reflecteaza asupra actiunii si asupra celorlalte personaje. ♦ (P. ext.) Cel care face obiectii în orice împrejurare, care reflecteaza îndelung, spunându-si gândurile. [Pron. si rezonör, scris si raisonneur. / cf. fr. raisonneur].
remă, –RÉMĂ Element secund de compunere savanta cu sensul "vâsla", "prevazut cu vâsle sau rânduri de vâsle". [< fr. -rème, it. -rema, cf. lat. remus].
remiză, REMÍZĂ s.f. I. 1. Partida de sah în care nici una dintre parti nu câstiga. 2. Forma de retribuire a muncii potrivit careia pentru munca prestata se acorda o cota procentuala. ♦ Comision dat la o vânzare, la o cumparare etc.; reducere, rabat. II. 1. Constructie pentru adapostirea vehiculelor, a locomotivelor etc. 2. Padurice care serveste ca loc de adapost pentru vânat. [< fr. remise].
remoră, REMÓRĂ s.f. Peste având un disc adeziv pe cap, cu care se fixeaza pe funduri de barci, de corabii. [< it. remora, fr. rémora, lat. remora].
replantare, REPLANTÁRE s.f. Actiunea de a replanta; transplantare; reîmpadurire. [< replanta].
reverberaţie, REVERBERÁŢIE s.f. 1. Persistenta, datorita reflexiei pe pereti, a unui sunet într-o încapere închisa dupa ce sursa sonora nu mai emite unde. 2. Reflexie a luminii sau a caldurii; stralucire, scânteiere. ♢ Cuptor cu reverberatie = cuptor de topit cu acoperisul boltit si captusit cu caramida refractara, în care încalzirea materialului se face prin contactul cu gazele de ardere si prin radierea caldurii din acoperis. [Gen- -iei, var. reverberatiune s.f. / < fr. réverbération].
rond, ROND2 s.n. 1. Inspectie facuta în timpul noptii la diferite posturi de paza ale unei unitati militare pentru a observa daca totul este în ordine. ♦ Ansamblul celor care fac aceasta inspectie. ♢ Ofiter de rond = ofiter însarcinat cu controlul santinelelor din garnizoana; drum de rond = cale de-a lungul zidurilor unei cetati în spatele crenelurilor, care permitea miscarea aparatorilor. 2. (Muz.) Ronda. [< fr. ronde].
ruderal, RUDERÁL, -Ă adj. (Despre plante) Care creste în apropierea asezamintelor omenesti, în locuri umblate de animale, pe lânga ziduri etc. [< fr. rudéral, cf. lat. rudus – darâmatura].
rula, RULÁ vb. I. 1. tr. A înfasura, a face sul. ♦ (Croitorie) A rotunji reverul unei haine, o piesa din stofa etc. 2. intr. A se proiecta pe ecran. 3. tr. A deplasa un corp prin rostogolire. ♦ A merge pe roti. ♦ A parcurge un anumit numar de kilometri cu un autovehicul. 4. tr. A face sa circule (fonduri banesti). 5. intr. (Despre ciclisti si atleti) A alerga relaxat si uniform. 6. intr. (Despre avioane) A parcurge o distanta pe roti. ♦ (Despre nave, avioane) A se înclina dintr-un bord într-altul, a avea ruliu. 7. tr. (Frantuzism) A însela, a escroca, a jecmani pe cineva. [< fr. rouler].
rulaj, RULÁJ s.n. 1. Circulatie a unui vehicul terestru; (p. ext.) timpul si uzura cât acesta este în circulatie. ♦ Deplasare a unui avion pe teren. ♦ Alergarea relaxata si uniforma a ciclistilor si atletilor. 2. Timpul scurs între doua încarcari succesive ale unui vagon de marfa, de cale ferata. 3. Circulatie a fondurilor banesti. [< fr. roulage].
sambuc, SAMBÚC s.n. Parte a unei masini de razboi medievale, formata dintr-o punte volanta care se lasa dintr-un turn de asediu pe zidurile cetatii asediate. [< lat. sambuca, fr. sambuque, it. sambuca].
boston, BÓSTON1/BOSTÓN s. n. 1. dans lent asemanator valsului, de provenienta americana; melodia corespunzatoare. 2. gen pianistic în jaz, prin alternanta a notelor joase cu acordurile pe care acestea le sustin. 3. joc de carti. (< fr. boston)
schi, SCHI s.n. 1. Un fel de patina de lemn, aproape ca lungime cu înaltimea omului, cu care se poate merge alunecând pe zapada. 2. Sport de iarna practicat cu schiurile (1). ♦ Schi nautic = sport nautic în care executantul, tras de o barca cu motor, aluneca pe apa mentinându-se pe una sau pe doua scânduri; water-ski. [< fr., norv. ski].
moped, MOPÉD, mopeduri, s.n. Vehicul hibrid, între bicicleta si motocicleta, putându-se deplasa fie cu ajutorul pedalelor, fie cu ajutorul unui mic motor (de regula, sub 50 cc). Sinonim cu ciclomotor. – Din engl. moped.
sclero, SCLERO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia "întaritura", "induratie", "rigidizare", "sclerotica", "dur", "duritate". [Var. scler- / < fr. scléro-, it. sclero-, cf. gr. skleros – dur].
pickup, PICK-UP, pick-upuri, s.n. Vehicul utilitar usor, compus dintr-o cabina (cu unul sau doua rânduri de scaune) pentru pasageri si o platforma descoperita, în spate, pentru transport marfa. – Din engl. pick-up.
bondisa, BONDISÁ vb. intr. (despre avioane) a face bonduri. (dupa fr. bondir)
bon, BON s. n. 1. dovada, înscris care autorizeaza pe detinator sa primeasca ceva; nota de plata cu care se achita o marfa etc. 2. ~ de tezaur = titlu de credit emis de stat pentru atragerea de fonduri private. (< fr. bon)
selaginella, SELAGINÉLLA s.f. Planta criptogama vasculara din padurile tropicale, având aspect de muschi. [< fr. sélaginelle].
setos, SETÓS, -OÁSĂ adj. (Bot.; despre unele organe) Acoperit cu peri duri si tari. [< fr. séteux, cf. lat. setosus].
bluzon, BLUZÓN s. n. vesmânt militar sau de sport, larg si comod, bufant pâna la solduri. (< fr. blouson)
silvan, SILVÁN s.m. Geniu al padurilor la romani, asemanator în multe privinte cu satirii si faunii. [< fr. sylvain, cf. lat. silva – padure].
blockchords, BLOCK CHORDS [BLĂC CĂRDZ] s. n. stil pianistic în interpretarea unei piese în acorduri la ambele mâini. (< engl. block chords)
sirventă, SIRVÉNTĂ s.f. Poezie a trubadurilor, cu continut razboinic sau satiric. [< fr. sirvente, pron. sirvent].
card, CARD, carduri, s.n. Instrument bancar de forma unei cartele magnetice prin care clientii au acces la contul propriu, atunci când utilizeaza bancomatul; carte de credit; carte de debit; cartela. – Din engl. card.
spaţializa, SPAŢIALIZÁ vb. I. tr. A reprezenta gânduri, obiecte ale gândirii în spatiu. ♦ A spatia. [Pron. -ti-a-. / < it. spazializzare].
spaţiona, SPAŢIONÁ vb. I. tr. (Poligr.) A lungi sau a scurta rândurile culese. [Pron. -ti-o-. / < germ. spationieren].
spaţiu, SPÁŢIU s.n. 1. Forma fundamentala a existentei materiei, inseparabila de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea în care sunt dispuse obiectele si procesele existente concomitent. 2. Întindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. 3. Loc, suprafata, întindere limitata. ♢ (Mil.) Spatiu de siguranta = distanta minima pâna la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu. 4. Loc (liber) între doua obiecte; distanta, interval. ♢ Spatiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei asezari. ♦ Distanta cuprinsa între doua linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lasat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (Mat.) Multime de elemente (puncte) având anumite proprietati. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. [Pron. -tiu, pl. -ii. / < lat. spatium, cf. germ. Spatium, it. spazio].
biseriat, BISERIÁT, -Ă adj. (bot., zool.) dispus pe doua rânduri sau serii. (< fr. bisérié)
biremă, BIRÉMĂ s. f. nava romana cu doua rânduri de rame. (< fr. birème, lat. biremis)
biplan, BIPLÁN adj., s. n. (avion) cu doua rânduri de aripi suprapuse. (< fr. biplan)
stindard, STINDÁRD s.n. 1. Steag de razboi; drapel. 2. (Fig.) Tabara, front. ♦ (Fig.) Simbol de lupta, de înfratire. 3. (Bot.) Portiune din corola leguminoaselor alcatuita din corola cea mai mare. [Pl. -de, -duri. [< it. stendardo].
stip, STIP s.n. (Bot.) Tulpina înalta cu numeroase internoduri si cu un buchet de frunze în vârf, la palmieri si la ferigile lemnoase; stipul (2) [în DN]. ♦ Pedunculul corpilor de fructificatie la unele ciuperci. ♦ Trunchiul talului la alge. [< fr. stipe, cf. lat. stipes – tulpina].
stringher, STRÍNGHER s.n. (Mar.) Piesa în osatura unei nave care întareste corpul acesteia în borduri. [< engl. stringer].
subparcelă, SUBPARCÉLĂ s.f. Portiune dintr-o padure, omogena ca arboret, diferentiata în scopul lucrarilor de amenajare a padurii. [< sub- + parcela, dupa fr. sous-parcèle].
sulfamidurie, SULFAMIDURÍE s.f. Prezenta în urina a sulfamidelor eliminate prin rinichi. [Gen. -iei. / < fr. sulfamidurie].
supraînălţare, SUPRAÎNĂLŢÁRE s.f. 1. Actiunea de a supraînalta si rezultatul ei. ♦ Diferenta de nivel între cele doua margini ale unei sosele sau cai ferate în curba pentru diminuarea sau anularea fortei centrifuge. 2. (Constr.) Marire a sagetii unui arc de bolta prin asezarea capetelor arcului deasupra nivelului zidurilor de sprijin. [< supraînalta].
şaland, SALÁND s.n. Nava pentru dragare în care se arunca pamântul scos din draga. ♦ (Rar) Nava cu fundul plat pentru transportul marfurilor. [Pl. -de, -duri, var. salanda s.f. / < fr. chaland, cf. gr. khelandion].
tambur, TAMBÚR s.n. 1. Piesa în forma de cilindru gol, folosita în diferite scopuri în tehnica. ♢ Tambur gradat = piesa componenta a anumitor instrumente de masurat prevazuta cu gradatii la unul dintre capete. 2. (Arhit.) Bloc de piatra care formeaza elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasica. 3. Vestibul construit la intrarea unei cladiri, delimitat de doua rânduri de usi. ♦ Portiunea prismatica sau cilindrica, interpusa între o cupola si arcurile sau zidurile care marginesc un spatiu boltit. ♦ Spatiu în care se învârteste o usa pivotanta cu mai multe aripi. 4. (Tehn.) Toba. [Pl. -re, -ruri. / < fr. tambour, it. tamburo].
termic, TÉRMIC, -Ă adj. Referitor la caldura. ♢ Centrala termica = centrala folosita pentru producerea caldurii. // Element secund de compunere savanta cu semnificatia "(referitor la) caldura", "temperatura". [< fr. thermique, it. termico].
termică, TÉRMICĂ s.f. Parte a fizicii care se ocupa cu studiul caldurii si al legilor ei. [< fr. thermique].
termoacustică, TERMOACÚSTICĂ s.f. Parte a acusticii care studiaza transformarea caldurii în energie sonora. [Cf. fr. thermo-acoustique].
termoenergetică, TERMOENERGÉTICĂ s.f. Disciplina tehnica care se ocupa cu producerea si folosirea caldurii. [Cf. fr. thermo-énergétique].
termoliză, TERMOLÍZĂ s.f. 1. Descompunere a unei legaturi chimice cu ajutorul caldurii. 2. Proces fiziologic prin care organismul cedeaza mediului ambiant surplusul de caldura. [< fr. thermolyse, cf. gr. thermos – cald, lysis – desfacere].
termoreactiv, TERMOREACTÍV, -Ă adj. (Despre substante) Care sub actiunea caldurii se înmoaie si se poate prelucra, întarindu-se apoi ireversibil. [Pron. -re-ac-. / cf. fr. thermoréactif].
bifa, BIFÁ vb. tr. a face un mic semn anumitor cuvinte, cifre sau rânduri dintr-o lista. (< fr. biffer)
termorezistent, TERMOREZISTÉNT, -Ă adj. Rezistent la temperaturi (înalte sau joase); care nu-si modifica proprietatile sub actiunea caldurii; refractar. [< fr. thermorésistant].
termosterilizare, TERMOSTERILIZÁRE s.f. Sterilizare termica. ♦ Mod de conservare a produselor din fructe, ciuperci etc. cu ajutorul caldurii. [< termosteriliza].
topofobie, TOPOFOBÍE s.f. Teama patologica de anumite locuri (paduri, piete etc.), care apare în anumite stari astenice. V. agorafobie. [Gen. -iei. / < fr. topophobie, cf. gr. topos – loc, phobos – teama].
diacritice, (diacritice, gen etc.? – tavi)un fel de pod protector, din scanduri, facut, in unele sate din Crisana, in mormant, in asa fel incat pamantul sa nu cada direct peste sicriu.
tornadă, TORNÁDĂ s.f. 1. Tromba de vânt cu o viteza foarte mare, care produce mari stricaciuni. 2. Dedicatie care încheia poezia trubadurilor si în care se relua o idee deja exprimata si unele versuri folosite mai înainte în aceeasi piesa. [Var. tornado s.n. / < fr. tornade, cf. sp. tornado – furtuna].
transportat, TRANSPORTÁT, -Ă adj. Stapânit de emotie, încântat peste masura. ♦ Dus pe gânduri, absent. // s.n. Transportare. [< transporta].
trend, TREND s.n. 1. (Anglicism; ec.) Situatie, evolutie a pietei, a comertului. 2. (Biol.) Tendinta evolutiva (observabila mai ales statistic). [Pl. -duri. / < engl. trend].
trepied, TREPIÉD s.n. Scaun, suport cu trei picioare, de metal sau de lemn. [Pron. -pi-ed, pl. -de, -duri, var. tripied s.n. / < fr. trépied, cf. lat. tres – trei, pes – picior].
triplan, TRIPLÁN adj., s.n. (Avion) cu trei rânduri de aripi. [< fr. triplan].
trol, TROL s.m. (În mitologia scandinava) Gnom zburdalnic, care traieste în munti sau în paduri, întruchipând fortele rele ale naturii. [< fr. troll].
trubaduresc, TRUBADURÉSC, -Ă adj. (Rar) Referitor la trubaduri, al trubadurilor. [Et. incerta].
basc, BASC1 s. n. parte a unei jachete (fuste) care acopera soldurile. (< fr. basque)
sursa, [sursa?? tavi] LADĂ s.f. 1Â�. Cutie mare facuta din scânduri, în care se împacheteaza, se pastreaza sau se transporta o-biecte. 2Â�. Mobila de lemn în format de cutie mare, lunÂ�garea a, în care se pastreaza haine, rufe, etc.; cf. lacra. LadĂ� = cista, arca. ANON. CAR., LEX. MARS. 101. Le-avem tot în lada si le inem tot ascunse, LET, III 284/43. Cine vreodata norocul supt lacata si norocirea în lada si-au încuiat? CANTEMIR, IST. 07. Încredin am la mâna dumÂ�nealor cinsti ilor negu atori a cinstitai Cumpanii Sibiului i la lada Cumpanii.., fl. 2.208 (a. 1751). IORGA, S. D. XII. 59. Pecetluite Iadele cu pecetea Domneasca, MAGAZ. IST. I 127B. Sa-i deschiza lada lui. BARAC, T. 75. Biblioteca tatalui meu... era intró lada mare.- c. NEGRUZZI, I 10. El scoase din fundul unei lazi Iiârbuite... o cute, o perie si o naframa, EMINESCU, N. 21. începura a scoate din lada babei valuri de pânza, CREANGĂ, P. 14. Sa aduca fel de fel de cutii, de tronuri si de lazi, ISPIRESCU, L. 349. Sa-i puna chiar pe fundul lazii. RETEGANUL, P. IV 26/6. Bate, Doamne, pe lelea, De ce sá pierdut cheia, Cá ramas lada'ncuiata Si ea umbla neschimbata, JARNIK-BÂRSEANU, D.. 424, cf. MÂNDRESCU, L. P. 30/10.# A trai cu banii'n lada: bine, fericit si în liniste, ZANNE, P. V 68. A nu avea lada cu cineva = a trai rau cu cineva, a nu fi în termeni buni. ib. III 203. L-a prins la lada = cu mâ a 'n sac. PAMFILE, J. II. Lada la mine si cheia la tine = a fi la dispozi ia cuiva. ZANNE, P. III 202. Lada de gunoiu sau gunoaie) : în care se aduna gunoaÂ�iele dintró casa. Jos se zareste lada de gunoaie. C. PETRESCU, C. V. 215. / (Bucov.) Lada orasului = casa primariei. Contribu ii din lada orasului. SBIERA, F. 365. / Lada de hingheri: în care hinÂ�gherii închid câinii prinsi. BOTEZ, B. 25, / (La moara) Postava (în care curge faina). PAM-PILE, I. C. 186, cf. H. x 130, 413, 436, 506. / (La trasura) Cutia de scânduri care sta la spatele traÂ�surii. Boneta si celelalte sunt în lada dela trasura. CONTEMPORANUL, II 245. / (La luntre) Câciu. DAMĂ�E T. 126, PAMFILE, I. C. 72. / (La teasc) Cos. ib. 222.// P. ext. Con inutul unei lazi, O lada de car i, SĂINEANU, D. U. 3Â�.(Prin Transilv. si la Românii din Iugoslavia) Sicriu, cosciug, GIUGLEA-VÂLSAN, R. S. 360, CABA, SĂL. Copârseul (îi zic mai mult â�lada") se face numai din scânduri late de brad. DENSUSIANU, T. H. 246. Pune sicriul (lada) in car.SEZ. I 53/21. 4Â�. (Prin Transilv. si Banat) Saltar, cutie (a mesei), chichi a. Lada mesei = cutia mesei. LB. Lada caru ei = chichi a. Com. C. LACEA, 5Â�. (Mold.) Joc aranesc. H. X 490. (Plur. si gen.-dat. sing. (neart.) lazi, rar lade. / Diminutive: (cf. sârb. ladica) ladi a s. f. (plur. -di e, prin Mold. -di i) = lada mica; spec. saltar, cutie, chichi a.; (la albinarit) cosni a, uleu (BraÂ�sov). Com. ARON. Ladicze = cista, arca. ANON. CAR. Fura tingirile cu bucate... si le ascundeau în ladi a trasurei. GHICA, s. 76. Sa vada de-s închise... ladi a, portofoliul. C. NEGRUZZl, II 209/19. PapaÂ�galul alb... de pe ladi a caterincei. C. PETRESCU, Î. II 122. Sa-mi descuiu ladi ele. TEODORESCU, P. P. 193, cf. SEZ. III 237/17, 239/15, GOROVEI, C. 265; â�E(mai pu in întrebuin ate:) ladĂ� a a. f. L' au întâlnit cele noua fete Cu a lor ladu e 'n Spete. MARIAN, D. 280, Cf. TEODORESCU, P. P. 366b; IadicioĂ�ra s. f. Ladicsoare = cistula, arcula. ANON. CAR.; ladisoĂ�ra. s.f.=cutie (mica). HERZ.-GHER. ; ladĂ�ie s. f. = lada, ladi a (Jina, în Transilv.) GR. S. VI 239; â�EladioĂ�ra s. f. (pronun . -di-oa-?) = parte a luntrei. H. II 319; â�Eladâ Ă�ie (lada ie LB.) si lâda Ă�ica (plur. - uici) s. f. = Iada mica (PAMFILE), caseta. O lada ui... cu scriÂ�sori (Moldova), IORGA, S. D. XX. 139. Lada ui de scândura, ECONOMIA, 211. O lada uie de argint. SINCAI, HR. III 160/33. Pe velin a lada uii era o mâna de parale. SĂM. I 218. Sa dea ostasilor (lui Trebellie) lada uici de aur si de argint. SINCAI, HR. I 136/7. / Augmentativ: ladĂ�iu s. a. = lada mare (LB. T. PAPAHAGI, M.); mobila care serveste ziua ca banca, iar noaptea ca pat (PĂÂ�CALĂ, M. R. 415) ; lada, postava (la moara DAME. T. 153). Nu trebue lasate gainile sa se culce pre mese, ladoaie. ECONOMIA, 107, cf. PAMFILE, I. c. 186. Scoate coasta din ladoiu. MÂNDRESCU, L. p. 156/17. Tu nespalatule, ce sezi pe ladoiu? SEZ. VII 90./ Nomen agentis: ladĂ�r(iu) = caÂ�sier comunal (Jina, în Transilv.). PASCA, GL.I â�EDin germ. Lade, direct (în sensul 4Â�) sau prin mijlocire ungureasca (lĂ�da), poate si slava (serbo-croat lad, pol. lad, rut. lado).
ladă, LADĂ s.f. 1Â?. Cutie mare facuta din scânduri, în care se împacheteaza, se pastreaza sau se transporta o-biecte. 2Â?. Mobila de lemn în format de cutie mare, lunÂ?garea a, în care se pastreaza haine, rufe, etc.; cf. lacra. LadĂ? = cista, arca. ANON. CAR., LEX. MARS. 101. Le-avem tot în lada si le inem tot ascunse, LET, III 284/43. Cine vreodata norocul supt lacata si norocirea în lada si-au încuiat? CANTEMIR, IST. 07. Încredin am la mâna dumÂ?nealor cinsti ilor negu atori a cinstitai Cumpanii Sibiului i la lada Cumpanii.., fl. 2.208 (a. 1751). IORGA, S. D. XII. 59. Pecetluite Iadele cu pecetea Domneasca, MAGAZ. IST. I 127B. Sa-i deschiza lada lui. BARAC, T. 75. Biblioteca tatalui meu... era intró lada mare.- c. NEGRUZZI, I 10. El scoase din fundul unei lazi Iiârbuite... o cute, o perie si o naframa, EMINESCU, N. 21. începura a scoate din lada babei valuri de pânza, CREANGĂ, P. 14. Sa aduca fel de fel de cutii, de tronuri si de lazi, ISPIRESCU, L. 349. Sa-i puna chiar pe fundul lazii. RETEGANUL, P. IV 26/6. Bate, Doamne, pe lelea, De ce sá pierdut cheia, Cá ramas lada'ncuiata Si ea umbla neschimbata, JARNIK-BÂRSEANU, D.. 424, cf. MÂNDRESCU, L. P. 30/10.# A trai cu banii'n lada: bine, fericit si în liniste, ZANNE, P. V 68. A nu avea lada cu cineva = a trai rau cu cineva, a nu fi în termeni buni. ib. III 203. L-a prins la lada = cu mâ a 'n sac. PAMFILE, J. II. Lada la mine si cheia la tine = a fi la dispozi ia cuiva. ZANNE, P. III 202. Lada de gunoiu sau gunoaie) : în care se aduna gunoaÂ?iele dintró casa. Jos se zareste lada de gunoaie. C. PETRESCU, C. V. 215. / (Bucov.) Lada orasului = casa primariei. Contribu ii din lada orasului. SBIERA, F. 365. / Lada de hingheri: în care hinÂ?gherii închid câinii prinsi. BOTEZ, B. 25, / (La moara) Postava (în care curge faina). PAM-PILE, I. C. 186, cf. H. x 130, 413, 436, 506. / (La trasura) Cutia de scânduri care sta la spatele traÂ?surii. Boneta si celelalte sunt în lada dela trasura. CONTEMPORANUL, II 245. / (La luntre) Câciu. DAMĂ?, T. 126, PAMFILE, I. C. 72. / (La teasc) Cos. ib. 222.// P. ext. Con inutul unei lazi, O lada de car i, SĂINEANU, D. U. 3Â?.(Prin Transilv. si la Românii din Iugoslavia) Sicriu, cosciug, GIUGLEA-VÂLSAN, R. S. 360, CABA, SĂL. Copârseul (îi zic mai mult â??lada") se face numai din scânduri late de brad. DENSUSIANU, T. H. 246. Pune sicriul (lada) in car.SEZ. I 53/21. 4Â?. (Prin Transilv. si Banat) Saltar, cutie (a mesei), chichi a. Lada mesei = cutia mesei. LB. Lada caru ei = chichi a. Com. C. LACEA, 5Â?. (Mold.) Joc aranesc. H. X 490. (Plur. si gen.-dat. sing. (neart.) lazi, rar lade. / Diminutive: (cf. sârb. ladica) ladi a s. f. (plur. -di e, prin Mold. -di i) = lada mica; spec. saltar, cutie, chichi a.; (la albinarit) cosni a, uleu (BraÂ?sov). Com. ARON. Ladicze = cista, arca. ANON. CAR. Fura tingirile cu bucate... si le ascundeau în ladi a trasurei. GHICA, s. 76. Sa vada de-s închise... ladi a, portofoliul. C. NEGRUZZl, II 209/19. PapaÂ?galul alb... de pe ladi a caterincei. C. PETRESCU, Î. II 122. Sa-mi descuiu ladi ele. TEODORESCU, P. P. 193, cf. SEZ. III 237/17, 239/15, GOROVEI, C. 265; â?? (mai pu in întrebuin ate:) ladĂ? a a. f. L' au întâlnit cele noua fete Cu a lor ladu e 'n Spete. MARIAN, D. 280, Cf. TEODORESCU, P. P. 366b; IadicioĂ?ra s. f. Ladicsoare = cistula, arcula. ANON. CAR.; ladisoĂ?ra. s.f.=cutie (mica). HERZ.-GHER. ; ladĂ?ie s. f. = lada, ladi a (Jina, în Transilv.) GR. S. VI 239; â?? ladioĂ?ra s. f. (pronun . -di-oa-?) = parte a luntrei. H. II 319; â?? ladâ Ă?ie (lada ie LB.) si lâda Ă?ica (plur. - uici) s. f. = Iada mica (PAMFILE), caseta. O lada ui... cu scriÂ?sori (Moldova), IORGA, S. D. XX. 139. Lada ui de scândura, ECONOMIA, 211. O lada uie de argint. SINCAI, HR. III 160/33. Pe velin a lada uii era o mâna de parale. SĂM. I 218. Sa dea ostasilor (lui Trebellie) lada uici de aur si de argint. SINCAI, HR. I 136/7. / Augmentativ: ladĂ?iu s. a. = lada mare (LB. T. PAPAHAGI, M.); mobila care serveste ziua ca banca, iar noaptea ca pat (PĂÂ?CALĂ, M. R. 415) ; lada, postava (la moara DAME. T. 153). Nu trebue lasate gainile sa se culce pre mese, ladoaie. ECONOMIA, 107, cf. PAMFILE, I. c. 186. Scoate coasta din ladoiu. MÂNDRESCU, L. p. 156/17. Tu nespalatule, ce sezi pe ladoiu? SEZ. VII 90./ Nomen agentis: ladĂ?r(iu) = caÂ?sier comunal (Jina, în Transilv.). PASCA, GL.I â?? Din germ. Lade, direct (în sensul 4Â?) sau prin mijlocire ungureasca (lĂ?da), poate si slava (serbo-croat lad, pol. lad, rut. lado).
jind, JIND, -duri s.n. Dorin a adânca, pofta -Din sl. Žeždĩ, žežda sete
weekend, WEEK-END s.n. (Anglicism) Sfârsit de saptamâna; interval de timp (sâmbata-duminica) folosit pentru odihna, petrecere. [Pron. úik-, pl. -duri. / < engl. week-end].
baracă, BARÁCĂ s. f. constructie provizorie de scânduri servind ca locuinta, magazie etc. (< fr. baraque, it. baracca, sp. barraca)
bandurist, BANDURÍST, -Ă s. m. f. cântaret la bandura. (< rus. bandurist)
vielă, VIÉLĂ s.f. Instrument muzical cu coarde folosit de trubadurii din sec. XII-XIII, la care se cânta învârtindu-se dintr-o manivela. [Pron. vi-e-. / < fr., it. vielle].
gard, gard (din scanduri negeluite,insiruite una dupa alta). Regionalims
gorilă, GORÍLĂ s. f. 1. Cea mai mare maimutĂ? antropoidĂ? frugivorĂ? si sĂ?lbaticĂ?, în pĂ?durile Africii ecuatoriale. 2. Bodyguard. -Din fr. Gorille, it. Gorila, germ. Gorilla, /2/ amer. Gorilla
acord, ACÓRD, -duri s.n. Întelegere, învoiala -Din fr. Accorder
acaret, ACARÉT, acaréturi s.n. 1. Constructie cu dependintele ei (magazii, patule, grajduri etc.) 2. (la pl.) Averi nemiscatoare (constructii, unelte, pamânt)
articulat, ARTICULÁT, -Ă I. adj. (despre organisme, organe) format din articole (5). ♢ (despre tulpini) formata din (inter)noduri. II. s. f. pl. plante cu tulpina articulata. (< fr. articulé/s/)
armonie, ARMONÍE s. f. 1. combinare simultana a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi. ♢ parte a teoriei muzicii care studiaza acordurile, relatiile dintre ele, legile înlantuirii lor. 2. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanta, acord, consens. o ~ imitativa = efect stilistic obtinut prin îmbinarea unor cuvinte ale caror sunete imita un sunet din natura; ~ vocalica = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare. 3. întelegere deplina între persoane, colectivitati etc. (< fr. harmonie, lat. harmonia)
arhivologie, ARHIVOLOGÍE s. f. ramura a arhivisticii care studiaza istoria arhivelor si a fondurilor arhivistice. (< arhiva + -logie)
arc, ARC s. n. 1. arma (primitiva) de aruncat sageti. ♢ tot ceea ce are forma unui arc (1). 2. (mat.) portiune dintr-o linie curba, dintr-un cerc. 3. element de arhitectura în forma arcuita, care leaga între ele doua ziduri, doua coloane etc. o ~ de triumf = monument în forma de portic arcuit ridicat în amintirea sau pentru comemorarea unui eveniment; ~-butant = constructie în forma de semiarc, în exteriorul unui edificiu pentru a neutraliza împingerea boltelor gotice; ~-rampant = arc cu reazemele denivelate. 4. ~ voltaic = descarcare electrica între doi electrozi prin care circula un curent de mare intensitate. 5. organ de masina, din oteluri aliate, destinat legaturii elastice între doua piese. 6. ~ reflex = ansamblu de elemente nervoase care asigura realizarea reflexelor. (< lat. arcus, fr. arc)
apoplexie, APOPLEXÍE s. f. 1. pierdere totala a cunostintei, provocata de ruptura unui vas din creier, urmata de hemoragie. 2. boala a plantelor datorata caldurilor excesive, ducând la uscarea lor brusca. (< fr. apoplexie, lat., gr. apoplexia)
antirid, ANTIRÍD, -Ă adj., s. n. (produs cosmetic) contra ridurilor. (< fr. antirides)
buganvilea, BUGANVILÉA s. f. Planta decorativa arbustiva grimpanta, din America de Sud, cu frunze persistente si flori înconjurate de trei bractee colorate în rosu violaceu, cultivata pentru ornarea fatadelor caselor sau pe ziduri de împrejmuire. (< fr. bougainvillée)
antă, ÁNTĂ s. f. pilastru patrat care prelungeste zidurile laterale ale unui edificiu. (< fr. ante)
anoa, ANOÁ s. m. bivol mic, din padurile insulelor Moluce. (< fr. anoa)
anavirus, ANAVÍRUS s. n. inframicorp devenit inactiv patologic sub actiunea caldurii sau formolului. (< fr. anavirus)
aminoacidurie, AMINOACIDURÍE s. f. prezenta aminoacizilor în urina. (< fr. aminoacidurie)
amenajist, AMENAJÍST, -Ă s. m. f. specialist în amenajarea padurilor. (< fr. aménagiste)
amenajament, AMENAJAMÉNT s. n. 1. disciplina care are ca obiect amenajarea padurilor. ♢ lucrare continând descrierile, planurile si dispozitiile privitoare la padurile amenajate. 2. (rar) organizare. 3. (cib.) seria operatiilor de asezare care într-un program nu contribuie direct la obtinerea solutiei, ci mai curând la buna utilizare a organelor calculatorului. (< fr. aménagement)
amenajare, AMENAJÁRE s. f. 1. actiunea de a amenaja; organizare. 2. totalitatea lucrarilor care urmaresc combaterea actiunilor daunatoare sau valorificarea potentialului unui curs de apa. 3. îngrijire rationala pentru punerea în valoare a padurilor. (< amenaja)
amanita, AMANÍTA s. f. specie de ciuperci, din familia agaricaceelor, comestibile, dar si otravitoare, care cresc vara si toamna prin paduri. (< fr. amanite)
alineat, ALINEÁT s. n. rând mai retras într-un text, care marcheaza trecerea la o alta idee; fragment de text între doua asemenea rânduri. ♢ pasaj dintr-un articol de lege; paragraf. (dupa fr. alinéa, lat. alinea)
alelogamie, ALELOGAMÍE s. f. polenizare în doua moduri nespecifice. (< fr. allélogamie)
alee, ALÉE s. f. 1. drum într-un parc, într-o gradina, pe margini cu arbori, flori. ♢ strada îngusta; intrare. 2. însiruire pe doua rânduri a unor elemente arhitectuale. (< fr. allée)
căţărat, CĂŢĂRÁT, -Ă, cataráti, -te, adj. Agatat, suspendat pe un loc înalt (si abrupt); prins, fixat de ramuri, de ziduri etc. (din catara) [folosit în corpul DEX]
colugo, COLÚGO s. m. animal arboricol, erbivor, nocturn, din padurile Indoneziei, cu o membrana care uneste membrele cu capul si coada, permitând sa planeze ca o parasuta, de la un arbore la altul. (<amer. colugo)
comandita, COMANDITÁ vb. tr. a furniza fonduri în comandita. (
comandită, COMANDÍTĂ s. f. 1. societate comerciala în care, în temeiul unui contract, unii dintre asociati raspund solidar si cu întreaga lor avere fata de creditorii ei, iar altii numai în limitele capitalului social investit. 2. fondurile varsate de fiecare asociat al unei asemenea societati. (
alautogamie, ALAUTOGAMÍE s. f. polenizare în doua moduri diferite. (< fr. allautogamie)
sursa, sursa?? tavi] LADĂ s.f. 1Â?. Cutie mare facuta din scânduri, în care se împacheteaza, se pastreaza sau se transporta o-biecte. 2Â?. Mobila de lemn în format de cutie mare, lunÂ?garea a, în care se pastreaza haine, rufe, etc.; cf. lacra. LadĂ? = cista, arca. ANON. CAR., LEX. MARS. 101. Le-avem tot în lada si le inem tot ascunse, LET, III 284/43. Cine vreodata norocul supt lacata si norocirea în lada si-au încuiat? CANTEMIR, IST. 07. Încredin am la mâna dumÂ?nealor cinsti ilor negu atori a cinstitai Cumpanii Sibiului i la lada Cumpanii.., fl. 2.208 (a. 1751). IORGA, S. D. XII. 59. Pecetluite Iadele cu pecetea Domneasca, MAGAZ. IST. I 127B. Sa-i deschiza lada lui. BARAC, T. 75. Biblioteca tatalui meu... era intró lada mare.- c. NEGRUZZI, I 10. El scoase din fundul unei lazi Iiârbuite... o cute, o perie si o naframa, EMINESCU, N. 21. începura a scoate din lada babei valuri de pânza, CREANGĂ, P. 14. Sa aduca fel de fel de cutii, de tronuri si de lazi, ISPIRESCU, L. 349. Sa-i puna chiar pe fundul lazii. RETEGANUL, P. IV 26/6. Bate, Doamne, pe lelea, De ce sá pierdut cheia, Cá ramas lada'ncuiata Si ea umbla neschimbata, JARNIK-BÂRSEANU, D.. 424, cf. MÂNDRESCU, L. P. 30/10.# A trai cu banii'n lada: bine, fericit si în liniste, ZANNE, P. V 68. A nu avea lada cu cineva = a trai rau cu cineva, a nu fi în termeni buni. ib. III 203. L-a prins la lada = cu mâ a 'n sac. PAMFILE, J. II. Lada la mine si cheia la tine = a fi la dispozi ia cuiva. ZANNE, P. III 202. Lada de gunoiu sau gunoaie) : în care se aduna gunoaÂ?iele dintró casa. Jos se zareste lada de gunoaie. C. PETRESCU, C. V. 215. / (Bucov.) Lada orasului = casa primariei. Contribu ii din lada orasului. SBIERA, F. 365. / Lada de hingheri: în care hinÂ?gherii închid câinii prinsi. BOTEZ, B. 25, / (La moara) Postava (în care curge faina). PAM-PILE, I. C. 186, cf. H. x 130, 413, 436, 506. / (La trasura) Cutia de scânduri care sta la spatele traÂ?surii. Boneta si celelalte sunt în lada dela trasura. CONTEMPORANUL, II 245. / (La luntre) Câciu. DAMĂ?E T. 126, PAMFILE, I. C. 72. / (La teasc) Cos. ib. 222.// P. ext. Con inutul unei lazi, O lada de car i, SĂINEANU, D. U. 3Â?.(Prin Transilv. si la Românii din Iugoslavia) Sicriu, cosciug, GIUGLEA-VÂLSAN, R. S. 360, CABA, SĂL. Copârseul (îi zic mai mult â?lada") se face numai din scânduri late de brad. DENSUSIANU, T. H. 246. Pune sicriul (lada) in car.SEZ. I 53/21. 4Â?. (Prin Transilv. si Banat) Saltar, cutie (a mesei), chichi a. Lada mesei = cutia mesei. LB. Lada caru ei = chichi a. Com. C. LACEA, 5Â?. (Mold.) Joc aranesc. H. X 490. (Plur. si gen.-dat. sing. (neart.) lazi, rar lade. / Diminutive: (cf. sârb. ladica) ladi a s. f. (plur. -di e, prin Mold. -di i) = lada mica; spec. saltar, cutie, chichi a.; (la albinarit) cosni a, uleu (BraÂ?sov). Com. ARON. Ladicze = cista, arca. ANON. CAR. Fura tingirile cu bucate... si le ascundeau în ladi a trasurei. GHICA, s. 76. Sa vada de-s închise... ladi a, portofoliul. C. NEGRUZZl, II 209/19. PapaÂ?galul alb... de pe ladi a caterincei. C. PETRESCU, Î. II 122. Sa-mi descuiu ladi ele. TEODORESCU, P. P. 193, cf. SEZ. III 237/17, 239/15, GOROVEI, C. 265; â?E(mai pu in întrebuin ate:) ladĂ? a a. f. L' au întâlnit cele noua fete Cu a lor ladu e 'n Spete. MARIAN, D. 280, Cf. TEODORESCU, P. P. 366b; IadicioĂ?ra s. f. Ladicsoare = cistula, arcula. ANON. CAR.; ladisoĂ?ra. s.f.=cutie (mica). HERZ.-GHER. ; ladĂ?ie s. f. = lada, ladi a (Jina, în Transilv.) GR. S. VI 239; â?EladioĂ?ra s. f. (pronun . -di-oa-?) = parte a luntrei. H. II 319; â?Eladâ Ă?ie (lada ie LB.) si lâda Ă?ica (plur. - uici) s. f. = Iada mica (PAMFILE), caseta. O lada ui... cu scriÂ?sori (Moldova), IORGA, S. D. XX. 139. Lada ui de scândura, ECONOMIA, 211. O lada uie de argint. SINCAI, HR. III 160/33. Pe velin a lada uii era o mâna de parale. SĂM. I 218. Sa dea ostasilor (lui Trebellie) lada uici de aur si de argint. SINCAI, HR. I 136/7. / Augmentativ: ladĂ?iu s. a. = lada mare (LB. T. PAPAHAGI, M.); mobila care serveste ziua ca banca, iar noaptea ca pat (PĂÂ?CALĂ, M. R. 415) ; lada, postava (la moara DAME. T. 153). Nu trebue lasate gainile sa se culce pre mese, ladoaie. ECONOMIA, 107, cf. PAMFILE, I. c. 186. Scoate coasta din ladoiu. MÂNDRESCU, L. p. 156/17. Tu nespalatule, ce sezi pe ladoiu? SEZ. VII 90./ Nomen agentis: ladĂ?r(iu) = caÂ?sier comunal (Jina, în Transilv.). PASCA, GL.I â?EDin germ. Lade, direct (în sensul 4Â?) sau prin mijlocire ungureasca (lĂ?da), poate si slava (serbo-croat lad, pol. lad, rut. lado).
absorbi, ABSORBÍ vb. IV. tr. 1. A se îmbiba de..., a suge, a trage; a înghiti. 2. (Fig.) A preocupa, a cuprinde mintea, gândurile cuiva. [< fr. absorber, cf. lat. absorbere].
bambus, BÁMBUS s. m. planta exotica arborescenta, cu tulpina lemnoasa, dreapta, goala pe dinauntru, prevazuta cu noduri, foarte rezistenta. (< germ. Bambus, fr. bambou)
acordic, ACÓRDIC, -Ă adj. (Muz.) Referitor la acordica, la acorduri muzicale. [Cf. germ. akkordisch].
alee, ALÉE s.f. 1. Drum într-un parc, într-o gradina etc. având pe margini arbori sau flori. ♦ Strada plantata cu arbori; strada îngusta si scurta, intrare. 2. Însiruire pe doua rânduri a unor elemente arhitecturale de acelasi fel. [Pron. -le-e, pl. -lei. / < fr. allée].
alineat, ALINEÁT s.n. Rând într-un text care începe mai dinauntru decât celelalte pentru a arata trecerea la alta idee; fragment de text cuprins între doua rânduri scrise în acest fel. ♦ Pasaj dintr-un articol de lege. [Pron. -ne-at, pl. -te, -turi, var. aliniat s.n. / cf. fr. alinéa, lat. a linea – de la capat].
butuc, butúc (butúci), s.m. 1. Trunchi, buturuga. 2. Partea de jos a tulpinei vitei de vie. 3. Instrument de tortura în care se prindeau picioarele, mîinile si gîtul condamnatilor. 4. Partea centrala a rotii. 5. Bustean scurt. 6. Calapod de palarier. – Var. butug, butur, butor, butoare, butau, butura, buture. < Din lat. •bottum, "bont, fara vîrf" si "bot, obiect rotund", prin intermediul unei formatii diminutivale, ca sat > satuc, pat > patuc etc. Coincidenta semantica între "rotund" si "trunchi", cf. fr. bille, billot. Var. provin de la •but, pl. •buturi; de la aceasta ultima forma s-a refacut un sing. analogic butur(a). – Der butai, s.n. (înv., stup); butuci, vb. (a pune în butuc 3); butucanos (var. botocanos, butucos), adj. (grosolan, necizelat); buturuga (var. buturig, buturiga, buturoaga), s.f. (trunchi, ciot), de la butur(a) + suf. -uc, cf. alternanta butuc-butug; buturugat, adj. (cu noduri); butusina, s.f. (ciot); îmbutuci, vb. (a pune în butuc, în instrument de tortura). – Credem, prin urmare, ca acest cuvînt este un simplu dublet al lui bot. Nu numai ca aceasta opinie nu este împartasita de filologi, dar nici nu exista un acord în legatura cu identitatea cuvintelor mentionate mai sus. Pentru butuc, Schuchardt, ZRPh., XV, 103 (cf. DAR, I, 712) se refera la o radacina but-, fara alta explicatie, pe care Densusianu, Hlr., 381, o considera de origine cumanica (cf. cuman. butak "ramura") si pe care Tiktin o considera slava. Din tc. butak, dupa Seineanu, II, 65; si din tc. buduk "cu picioare scurte" (cf. bondoc), dupa K. Treimer, Mitt. Wien, 356, cf. Lokotsch 372. Acelasi radical bott- "gros, rotund" revine la Diculescu, 17 si ZRPh., XL, 413 (cf. REW 1239a), dar considerat de origine germanica; butuc ar fi în legatura cu it. botta (comasc. bottola), fr. botte si butura cu gepidicul •bûtilo.. Aceasta parere, acceptata de Gamillscheg, Rom. germ., II, 250-1, si Scriban, a fost respinsa de Densusianu, GS, I, 348, pentru care butura provine din bg. botur (cf. Rosetti, II, 82). Acelasi cuvînt este mentionat si ca provenind din lat. •buttula (Candrea, Eléments, 2; REW 1389); din lat imbutum (Giuglea, LL, II, 31); din sl. (Tiktin); din arab. batk "actiunea de a taia" (Moldovan, 404); sau din vreo alta limba anterioara indoeurop. (Lahovary 320). Butura ramîne fara explicatie în DAR, care afirma, în schimb, ca buturuga este "rezultatul unei fuziuni a lui butuc cu butura si tumurug". – Daca explicatia noastra este corecta, din rom. trebuie sa provina rut. butjuk, butuki (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 406), mag. butuk, bg. botur(o) (Capidan, Raporturile, 221), ngr. μπούτουρα (Bogrea, Anuarul, II, 391). – [1238]
amenajament, AMENAJAMÉNT s.n. 1. Disciplina care are ca obiect amenajarea padurilor. ♦ Lucrare continând descrierile, planurile si dispozitiile privitoare la padurile amenajate. 2. (Rar) Organizare, întocmire rationala. [< fr. aménagement].
aminoacidurie, AMINOACIDURÍE s.f. Prezenta aminoacizilor în urina. [Gen. -iei. / < fr. aminoacidurie].
anemocord, ANEMOCÓRD s.n. Armoniu cu corzi. [Pl. -duri. / < fr. anémocorde, cf. gr. anemos – vânt, corda – coarda].
antă, ÁNTĂ s.f. (Arhit.) Pilastru patrat care prelungeste zidurile laterale ale unui edificiu. [< fr. ante].
arterioscleroză, ARTERIOSCLERÓZĂ s.f. Îngrosare si sclerozare a peretilor arterelor si a arteriolelor. [< fr. artériosclérose, cf. lat. arteria – artera, gr. sklerosis – duritate].
articulat, ARTICULÁT, -Ă adj. (Despre organisme sau organe) Format din articole (5) [în DN si MDN], de dimensiuni si forme variabile, puse cap la cap. ♦ (Despre tulpini) Formata din noduri si internoduri. [Cf. fr. articulé, lat. articulatus – legat].
hârmui, Hârmui, vb. tranzitiv, reflexiv. IV 1. (La animale) A dezlâna, a destrama, a sfasia blana unui animal. Ex: Pisica a fost hârmuita de câini. 2. (Despre oameni si animale) A se încaiera, a se hârjoni, a se ciondani, a se hartui. Ex: S-au hârmuit toata noaptea. 3. (Referitor la stofe) A zdrentui, a ferfenti, a rupe, a gauri, a flenduri, a jerpeli. Ex: Ce-s cu pantalonii astia hârmuiti? Trims de Alexandru & Marin
asamblor, ASAMBLÓR s.n. (Cib.) Program care prelucreaza instructiunile scrise într-un limbaj simbolic pentru calculator, traducându-le în coduri ale limbajului de masina. [< fr. assembleur].
atelă, ATÉLĂ s.f. Scândurica folosita pentru a imobiliza un membru fracturat. [< fr. attelle, cf. lat. astula – bastonas].
dăstălniţă, DĂSTẮLNIŢĂ, dastalnite, s.f. (Reg.) Fiecare dintre scândurile laterale care încheie un pat. – Comp. bg. dastica.
embosat, EMBOSAT adj. cardul embosat are elementele de identificare (numele titularului, numarul cardului si data expirarii) inscriptionate în relief. Aceasta particularitate permite posesorilor de carduri embosate efectuarea de tranzactii atât în mediul electronic (ATM, EFT/POS-uri), cât si la terminalele manuale (Imprinter). Informatia înscrisa pe card este tiparita în relief pentru a permite imprinterelor ca, prin presare, sa fie copiata pe chitanta eliberata de comerciant catre cumparatorul-titular.
balanţă, BALÁNŢĂ s. f. 1. instrument pentru masurarea greutatii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutati-etalon; cântar. o a pune în ~ = a judeca bine faptele înainte de a lua o hotarâre. 2. (fin.) raport între doua sume, doua conturi etc.; tabel, situatie cu un asemenea raport. o ~ comerciala = raportul dintre valoarea importului si exportului unei tari pe o perioada de timp data; ~ contabila = situatie recapitulativa si periodica ce regrupeaza la un moment dat sumele si soldurile conturilor debitoare si creditoare; ~ de plati = raportul dintre sumele încasate si platile efectuate de catre o tara în relatiile sale cu alte tari într-o perioada de regula un an. 3. al saptelea semn al zodiacului (23 septembrie – 22 octombrie). (< fr. balance)
autofinanţa, AUTOFINANŢÁ vb. I. refl. A se finanta din fonduri proprii. [Cf. fr. s'autofinancer].
auxiliar, AUXILIÁR, -Ă adj. Care ajuta la ceva, de ajutor; aflat pe plan secundar; ajutator. ♦ (gram.) Verb auxiliar = verb cu care se formeaza timpurile si modurile verbale compuse. ♦ (Mat.) Cu care se poate simplifica si rezolva o problema mai usor. // s.n. Ajutor, sprijin. [Pron. a-u-xi-li-ar. / cf. fr. auxiliaire, lat. auxiliaris < auxilium – ajutor].
babord, BABÓRD s.n. 1. Partea din stânga a unei nave, privind catre prora. 2. Marginea stânga a fuzelajului unei aeronave, privind spre partea ei dinainte. [Pl. -duri. / < fr. bâbord, it. babordo, cf. germ. Bachbord, ol. bakboard].
velociped, VELOCIPÉD s.n. Vehicul cu doua roti, la care roata motoare, asezata în fata, era mult mai mare decât cealalta. [Pl. -duri, -de. / < fr. vélocipède, cf. lat. velox – rapid, pes – picior].
verset, VERSÉT s.n. Mic paragraf al cartilor (religioase) care cuprinde câteva rânduri si are un înteles complet. [Pl. -te, -turi. / < fr. verset, it. versetto].
backhand, BACKHAND s.n. Lovire a mingii la tenis din rever (2) [în NODEX si DN], mâna care tine racheta având palma îndreptata spre corp. [Pl. -duri, pron. béc-hend, var. bechend s.n. / < engl. backhand].
bandurist, BANDURÍST, -Ă s.m. si f. Cântaret la bandura. [< rus. bandurist].
baracă, BARÁCĂ s.f. Constructie provizorie de scânduri, servind ca locuinta, magazie etc. [Pl. baraci, baraci. / < fr. baraque, cf. it. baracca].
batardou, BATARDÓU s.n. Incinta din lemn, din otel sau din beton, construita sub apa, în care se pot executa sapaturi si alte lucrari la poduri etc. dupa scoaterea apei din ea. ♦ Dig provizoriu construit pentru a opri sau a abate apele unui râu în vederea efectuarii unor constructii în albia lui. [Pl. -uri. / < fr. batardeau].
bifa, BIFÁ vb. I. tr. A face un mic semn anumitor cuvinte, cifre sau rânduri dintr-o lista, dintr-o scrisoare etc. pentru anulare, punere în evidenta; a însemna. [< fr. biffer].
acordic, ACÓRDIC, -Ă I. adj. referitor la acordica. II. s. f. disciplina muzicala care studiaza diferitele acorduri. (< germ. akkordisch, /II/ Akkordik)
acidurie, ACIDURÍE s. f. prezenta excesiva a unui acid în urina. (< fr. acidurie)
bilet, BILÉT s.n. 1. Scrisoare foarte scurta, de câteva rânduri. ♦ Tableta. 2. Imprimat, înscris, scrisoare prin care se aduce la cunostinta ceva, se confirma ceva etc. ♢ Bilet de voie = hârtie prin care se acorda permisiunea de a iesi în oras unui militar încazarmat, unui elev intern etc.; bilet de banca = bancnota; bilet la ordin = cambie. [Pl. -te, -turi. / < fr. billet, cf. it. biglietto].
biplan, BIPLÁN adj., s.n. (Avion) cu doua rânduri de aripi suprapuse. [Pl. -ne, -nuri. / cf. fr. biplan].
brand, BRAND s.n. Aruncator de proiectile. [Pl. -duri. / < Brandt – inventatorul acestui aruncator].
brizant, BRIZÁNT, -Ă adj. Care se descompune într-un timp foarte scurt, dezvoltând gaze sub presiune. // s.m.pl. Valuri care se sparg în apropierea tarmului, lovindu-se de funduri putin adânci sau de stânci. ♦ Obstacol, colt de stânca de care se izbesc valurile. [< fr. brisant].
bund, BUND s.n. Asociatie, confrerie; confederatie (în Germania si Elvetia). [Pl. -duri. / < germ. Bund].
burtieră, BURTIÉRĂ s.f. Corset, centura lata care strânge burta si soldurile. [Pron. -ti-e-. / < burt(a) + -iera, dupa fr. ventrière].
bustrofedon, BUSTROFEDÓN s.n. Fel de scriere foarte veche, în care rândurile mergeau fara discontinuitati de la stânga la dreapta si de la dreapta la stânga. [< fr. boustrophédon, cf. gr. bous – bou, strophein – a întoarce].
calorie, CALORÍE s.f. Unitate de masura a caldurii, reprezentând cantitatea de caldura necesara pentru a ridica temperatura unui gram de apa cu un grad centigrad.; (curent) cantitatea de energie pe care o dezvolta în corpul omului alimentele în procesul anabolismului. [Gen. -iei. / < fr. calorie, cf. lat. calor – caldura].
marime, Marime care caracterizeaza un material din punctul de vedere al conductiei caldurii.
carboloy, CARBOLÓY s.n. (Tehn.) Aliaj cu duritate mare, obtinut din carbura de wolfram si de cobalt. [< engl. carboloy].
acel, acél, adj. si pron. – Aceea pron. f. (cu sensul n.): de aceea. – Mr. atel, megl. telea, istr. tel(a). Formele adj. antepus: acel (f. acea), gen. acelui (f. acelei), pl. acei (f. acele), gen. acelor. Ca adj. postpus si ca pron. capata un -a enclitic; ca rezultat al acestei adaugiri, se modifica structura fonetica a f. sing. aceia (‹ aceaia ‹ aceaa), care se scrie si aceea. Prezenta lui -a în cazurile prevazute nu s-a respectat strict în limba populara si în poezie. < Lat. ecce ille, devenit •ecce illum sau •eccum illum (Diez, I, 337); Puscariu, 9; Candrea-Dens., 532; REW 4266; DAR; Sanfeld, Syntaxe, 159-164); cf. it. quello, v. prov., sp. aquel, v. fr. cil, port. aquello. Explicarea lui -a paragogic prezinta incertitudini. Puscariu, 9 si DAR cred ca este rezultatul lui •eccum illum illac (cf. fr. celui-là, friul. kel-la). Aceasta ipoteza este imposibila, deoarece confunda un tratament presupus a fi romanic cu un fenomen tîrziu din fr., si pentru ca pleaca de la o pronuntare primitiva •acelà, greu de admis (daca s-ar admite, ar fi trebuit sa se pastreze, sau sa se reduca la pronuntarea grava, caz în care -a aton trebuia sa devina -a). T. Papahagi, din Morfologia limbii romîne, 1937, 19, o explica prin fonetica sintactica. Pare mai curînd o propagare a art. f. -a, care în limba veche se aplica si adj. si s. (padurea verdea, azi padurea verde; cf. trasaturi ale acestei concordante absolute în padurii verzi, care reproduce un mai vechi padurii verzii, si forme invechite cum ar fi tuturor oamenilor, fata de oamenilor buni). Reiese de aici ca femeia aceia, datorita nuantei sale dublu demonstrative, si-a conservat dubla articulare, ca alte ori femeia carea, cf. omul carele. Se întelege mai putin extinderea de la f. la m. si la cazurile oblice; dar numai daca se concepe ca art., se explica faptul ca, fiind aton, -a nu a devenit -a. Der. acelasi (f. aceiasi), adj. si pron., unde -si reprezinta lat. sic "astfel", cf. cinesi, caresi, acestasi; în spiritul acestei comparatii, cf. expresiile regionale si mai curînd infantile iciasa (‹ aici asa), coleasa (‹ colea asa); acelalalt (var. acel(l)alt), adj. si pron. Cf. cel.
castel, CASTÉL s.n. 1. Constructie fortificata, medievala, prevazuta de obicei cu turnuri, înconjurata cu ziduri mari si cu santuri, care servea ca locuinta seniorilor feudali; (astazi) casa mare, luxoasa, cladita dupa arhitectura medievala. ♢ Castele în Spania = visuri irealizabile, planuri fantastice; himere; castel de apa = constructie de beton armat în care se pastreaza apa pentru alimentarea unor fabrici, locuinte etc. 2. Fiecare dintre constructiile metalice sau de lemn care sunt situate pe suprastructura unei nave. [Pl. -le, -luri. / < lat. castellum, cf. pol. kastel, germ. Kastell, it. castello].
acord, acórd (acórduri), s.n. – Întelegere, învoiala. < Fr. accord. – Der. (din fr.) acorda, vb. (a da, a oferi); acordabil, adj. (care poate fi acordat); acordeon, s.n. (armonica, instrument muzical); acordeonist, s.m. (persoana care cînta la acordeon); acordar, s.m. (acordor); acordor, s.m. (persoana care se ocupa cu acordarea unor instrumente muzicale).
catatermometru, CATATERMOMÉTRU s.n. Instrument medical pentru masurarea caldurii pierdute de corp datorita curentilor de aer si transpiratiei. [< fr. catathermomètre].
centură, CENTÚRĂ s.f. 1. Curea lata de piele, de pânza etc., folosita mai ales de militari; centiron. ♢ Centura de salvare = dispozitiv format din corpuri plutitoare care se fixeaza în jurul taliei, servind la mentinerea unei persoane la suprafata apei fara sa înoate; colac de salvare. 2. Cingatoare. ♢ Centura pelviana = oasele bazinului. ♦ (Sport) a) Linie imaginara la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile la lupte. 3. (Mil.) Centura de fortificatii = zona fortificata aflata la o distanta potrivita pentru a le feri de focul armelor grele ale unui eventual dusman; cale ferata de centura = cale ferata care înconjura un oras. 4. Fâsie continua de table de otel care formeaza bordajul unei nave. 5. Grinda orizontala din beton armat, rezemata pe toata lungimea ei pe zidurile exterioare ale unei cladiri, având rolul de a le lega între ele. 6. Cadru de forma circulara. 7. Centuri de radiatie = zone de grosime variabila, care înconjura Pamântul, caracterizate printr-un nivel ridicat de radiatie corpusculara ionizata. [< fr. ceinture].
snowboard, SNOW-BOARD s.n. pl:snow-boarduri
cianhidrizare, CIANHIDRIZÁRE s.f. Tratare cu acid cianhidric a rasadurilor sau a puietilor pentru a combate parazitii. [Dupa fr. cyanhydrisation].
cloş, CLOS s.n. Croiala clos = tip de croiala larga (si cu falduri), cu firele tesaturii asezate oblic; fusta clos = fusta larga în partea de jos (si cu falduri). [< fr. cloche – clopot].
adînc, adînc (-ca), adj. – Profund. – Mr. adîncu, megl. dancá (‹ adîncat). < Lat. aduncus "concav" (Puscariu 25; Candrea-Dens., 17; Tiktin), cf. sp. adunco. Se pleaca în general de la var. vulg. adancus (REW 144; DAR; Rosetti, I, 161), pentru a se explica aparitia lui î; Candrea-Dens. o explica prin formele în care u era aton. Fara sa fie imposibile, ambele supozitii sînt inutile, caci rezultatul lui aduncus este normal sa fie adînc, cf. longo › lînga, sunt › sînt. Adînc, s.n. (adîncime); adînca (var. adînci), vb. (a adînci); adîncatura, s.f. (adîncitura); adîncime, s.f.; adîncit, adj. (înfundat; îngrijorat; dus pe gînduri). Adînca, vb., înv., a fost înlocuit prin adînci, datorita conjug. incoative, care pare cea mai adecvata sensului lui adîncesc.
comandita, COMANDITÁ vb. I. tr. A furniza, a împrumuta fonduri în comandita unei întreprinderi comerciale, industriale etc. [< fr. commanditer].
cărâmba, carấmba, pers 3 sg. carâmba, vb. I refl. (reg.; despre lemne, scânduri) a se curba, a se încovoia, a se îndoi, a se scovârda.
căşiţă, casíta, casíte, s.f. (reg.) 1. alveola de fagure, casuica, casuta. 2. solnita din coaja de mesteacan; sararita. 3. despartitura într-un sertar, chichita, caseta, pui, sipet; despartitura in serpar. 4. firida. 5. colacul fântânii; ghizdurile fântânii. 6. constructie de bârne umpluta cu pietre. 7. chiotoare la camasa. 8. zabala.
celed, celéd, celéduri, s.n. (reg., înv.) 1. (cu înteles colectiv) servitorimea dintr-o casa; familie, copii; gloata, liota. 2. (la sg.) copil mic, prunc.
chernărie, chernaríe, chernaríi, s.f. (reg.) loc destinat pastrarii vaselor cu apa în coliba lucratorilor de paduri.
compres, COMPRÉS s.n. (Poligr.) Text cules compact, fara spatii mari între rânduri. [< germ. Kompress].
chichiriş, chichirís2 (checherís), chichirísuri, s.n. (reg.) padure mica, padurice.
conetabil, CONETÁBIL s.m. Comandant suprem al armatelor regale din Franta feudala. [< fr. connétable, cf. lat.t. comes stabuli – conte al grajdurilor].
chis, chis, chísuri, s.n. (reg.) nuia folosita la împletitul gardurilor.
chişiţă, chisíta, chisíte, s.f. (reg.) 1. colivie (pentru pasari). 2. motul de par de la încheietura dindarat deasupra copitei calului sau boului; scobitura de deasupra copitei; glezna calului, pintenul. 3. pensula sau periuta de încondeiat ouale; bijara, condei, vizaric. 4. pamatuf, somoiag, stert. 5. manunchi, chita, ciucure de tei. 6. manunchi, chita de flori. 7. legatura de câteva tuleie de porumb; cununa, maldar. 8. gramada de vase de lemn care încap unul în altul: chisita mare = 14 vase; chisita mica = 12 vase. 9. legatura de lemne despicate de scânduri, de sindrile.
chiud, chiud, chiúduri, s.n. (reg.) narav (rau), fire, minte; melic.
agest, agést (-te), s.n. – Îngramadire de busteni, crengi etc. aduse de ape; aluviuni. – Var. agestru. Lat. aggestum (Hasdeu 501; Candrea-Dens., 20; DAR); cf. sp. din Ribagorza conchestra (‹ lat. congesta), citat de Giuglea, Concordances, 19. Var. este o forma analogica, asa cum este nost’-nos-tru etc. – Der. agesta, vb. (a proteja), a carui conjug. ni se pare neclara (poate nu se foloseste la modurile personale); agesti, vb. (a îngramadi, a aduce aluviuni).
ciofleagă, ciofleága1 s.f. 1. (reg.) scândurica de zetuit. 2. (reg.) cutie.
consonant, CONSONÁNT, -Ă adj. (Muz.; despre acorduri) Format din consonante; armonios. ♦ (Despre cuvinte) Care au o terminatie asemanatoare. [Cf. lat. consonans, fr. consonant, it. consonante].
citirişcă, citirísca s.f. sg. (reg.) desis pipernicit de ger,vânturi si zapada, în zona padurii de molid.
clepţ, clept, clepti, s.m. (reg.) scândurica de brad din care se face sindrila; span.
cliuciu, cliúciu, cliúciuri, s.n. (înv.) 1. cheia unei probleme, formula care o rezolva. 2. tâmpla capului. 3. cârlig de care se atârna un vas pentru fiert în coliba lucratorilor de paduri.
cordelier, CORDELIÉR s.m. 1. Calugar franciscan care se încingea cu o frânghie cu trei noduri. 2. (La pl.) Membrii clubului fondat de Danton, Marat si Camille Desmoulins în timpul revolutiei burgheze din Franta, opus iacobinilor. [Pron. -li-er. / < fr. cordelier].
corealitate, COREALITÁTE s.f. (Estet.; fil.) Concept care implica, în general, ideea existentei împreuna a doua moduri de a fi. [Pron. -re-a-. / < co- + realitate].
clococior, clocociór (clococióv) s.m. (reg.) planta frumoasa cu flori galbene, care creste pe lânga torentii din padurile umbroase ale muntilor; laptucul-oii, lapus-de-oaie.
clocoţel, clocotél, clocotéi, s.m. (reg.) 1. planta ierboasa care creste prin pasuni si paduri; margea, rutisor. 2. planta ierboasa care creste prin locuri joase, umede; curpen scurt, dosnica vânata, îndaratnica, luminoasa, margea.
cocoşter, cocostér s.m. (înv.) tavan captusit cu scânduri.
cohal, cohál, coháluri, s.n. (reg., înv.) padurice.
crampon, CRAMPÓN s.n. 1. Piron cu care se fixeaza de traversa sina de cale ferata. 2. Mica bucata de talpa sau de cauciuc care se aplica pe talpa bocancilor de sport pentru a împiedica alunecarea. 3. Radacina adventiva a unei plante agatatoare, prin care aceasta se prinde de copaci, de ziduri etc. ♦ Pedicel de fixare situat pe fata interioara a talului lichenilor. [< fr. crampon].
coluz, colúz, colúze, s.n. (reg.) 1. lemn de la capatul navodului de care se trag pescarii; hodorog (hadarag), druc, cleci. 2. soi de grâu cu spic mare alcatuit din patru rânduri de boabe.
alb, alb (álba), adj. – De culoarea zapezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Puscariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. si it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificatia de "fericit", extindere a contrastului între "negru" si "alb". Cf. alboare. Der. alba, s.f. (iapa alba; zori de zi); albeata, s.f. (culoare alba; cataracta, pata pe ochi); albele, s.f. pl. (doua betisoare, folosite în jocul cu acelasi nume); albei, adj. (alb; balai); albei, s.m. (specie de iarba); albet, s.m. (alburn); albete, s.f. (albeata); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încarunti; a îmbatrîni; a (se) sulemeni; a spala), care este considerat reprezentant al unui lat. •albῑre, de la albescĕre (Puscariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi si formatie interna a rom., cf. înrosesc, (în)negresc, albastresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s.f.; albime, s.f.; albinet, adj. (cu fata alba; balai); albisor, adj. (albicios); albisor, s.m. (ban de argint; peste, oblet; se spune despre anumite varietati de struguri, de prune, de ciuperci); albita, s.f. (peste, oblet; planta cu flori galbene); albitor, adj. (care albeste); albitorie, s.f.; albitura, s.f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spatiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginti; peste, platica, babusca); albiu, adj.; albus, s.n. (substanta alba care înconjoara galbenusul la ou; în Trans.si Mold., albul ochiului); (î)nalbeala, s.f. (suliman); (î)nalbi, vb. (a spala; a sulemeni); înalbitor, adj. (care albeste). Alburn mentionat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeata, Pascu, I, 31, propune un lat. •albitia, în loc de albities; însa der. e fireasca în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezinta un semantism normal (cf. Bant doalb "carunt"), caruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adaugat cea de a doua nuanta. Albisoara (Puscariu, Dacor., III, 596 si REW 328) nu reprezinta lat. albula, ci este o metateza de la albisoara, cf. albisor. Pentru albulus în rom., cf. abur.
copancă, copánca, copắnci, s.f. (reg.) movila de pamânt formata în paduri din putrezirea copacilor scosi din radacina de vânt.
un, un obiec care trebuie futut (gauaza lata si paroasa si cu niste riduri la curvele de 70 ani)
cord, cord, córduri, s.n. (înv.) spada, sabie.
corlată, corláta1, corláte, s.f. (reg.) 1. iesle. 2. îngraditura sau coliba pentru vite. 3. împletitura de forma bombata care se asaza pe car când se transporta snopi sau fân; loitre, suiana. 4. polita în jurul cuptorului pe care se tin vase de bucatarie si alte lucruri marunte; prichici, rapt, tapsan. 5. parapet, rampa, balustrada. 6. rama pe care se întinde postavul ca sa se usuce. 7. banca, scaun. 8. scândura de gard; laturoi, razlog, tapusa; gard facut din aceste scânduri. 9. (la pl.) dependintele casei taranesti. 10. spalier pentru vita de vie. 11. (la pl.) lemnele pe care sta cosul casei.
corlă, córla1, córle, s.f. (reg.) adapost primitiv pentru vite; poiata de nuiele; sura de scânduri; tarc, coliba, adapost, târla.
crabă, crába s.f. sg. (reg.) iarba ce creste în paduri si iarna ramâne verde; scrada, screada.
cranţ, crant, cránturi, s.n. (reg.; la pl.) paiente, bucati de lemn cioplite ce se bat pe stâlpi asezati fata în fata la 40 cm departare; între rândurile de paiente se pune pamânt pentru formarea zidului unei case de tara.
dală, DÁLĂ s.f. Placa (subtire) de piatra, de marmura, de beton etc., folosita la pardoseli, la captusirea zidurilor etc. [Pl. -le. / < fr. dalle].
decacord, DECACÓRD s.n. Vechi instrument muzical, asemanator harpei, care avea zece coarde. [Pl. -duri. / < fr. décacorde, lat. decachordus, gr. deka-chordos].
crivină, crivína, crivíne, s.f. (reg.) 1. desis de maracini mari, cu arbori subtiri; padurice de arbori tineri; lunca. 2. loc umed, mlastinos. 3. pamânt lucrat, cultivat; tarina.
deduriza, DEDURIZÁ vb. I. tr. (Tehn.) A îndeparta excesul de saruri de calciu si magneziu din apa. [Cf. fr. dedurcir].
dedurizare, DEDURIZÁRE s.f. Actiunea de a deduriza si rezultatul ei. [< deduriza].
defila, DEFILÁ vb. I. intr. (Despre coloane, convoiuri etc.) A trece în rânduri, în sir. ♦ (Despre trupe, unitati militare) A trece prin fata unui comandant, a unui sef etc. pentru a da onorul cu ocazia unei parade etc. ♦ (Fig.) A se succeda. [< fr. défiler, lat. filum – fir].
dobronic, dobroníc, dobroníci, s.m. (reg.) planta placut mirositoare ce creste prin paduri si tufisuri; dumbravnic.
făgeţel, fagetél s.n. (pop.) padurice de fag.
făgiş, fagís, fagíse, s.n. (reg.) padurice de fag; faget.
femeiuşcă, femeiúsca, femeiúste, s.f. (pop.) 1. femeie draguta si vioaie. 2. femeie rea, a dracului; femeie cu purtari rele; muierusca. 3. barbat condus de femeie în casnicie. 4. animal de sex feminin. 5. scândurica cu gaurele la razboiul de tesut; muierusca, gaurar, gaureanca, scândurita, potiheci, barbatus.
ficheş, fichés, fichésuri, s.n. (reg.) scândurica de fag cu care olarul ridica vasele de lut de pe stragalie.
fleandură, fleándura, flénduri, s.f. (reg.) 1. zdreanta, haina zdrentuita din care curg petecele. 2. femeie prostituata; buleandra, fleoarta, fleortotina, flestura, suleandra.
fonchiu, fonchíu (fonfíu), s.n. (reg.) planta cu flori albastre ce creste prin paduri si crânguri; pervinca, saschiu.
fonfiu, fonfíu s.m. (reg.) planta cu flori albastre ce creste prin paduri si crânguri; pervinca, fonchiu, saschiu.
deturna, DETURNÁ vb. I. tr. 1. A întrebuinta în mod ilegal fonduri (sau alte materiale) în alt scop decât cel pentru care au fost destinate. ♦ A delapida. 2. A întoarce un vehicul aerian din cursa lui; a fura un vehicul aerian în scop de santaj sau ca act de piraterie aeriana. [< fr. détourner].
fund, fund, fúnduri, s.n. (reg.) 1. pielea cea mai groasa de pe spinarea unui animal. 2. (înv.) teren, pamânt.
fundurie, funduríe, funduríi, s.f. (reg.) platforma de scânduri pe care e asezat fânul.
fuşeu, fuséu, s.m. (reg.) prelungirea a streasinii, construita din scânduri pentru a îndeparta ploaia de peretii casei.
diferend, DIFERÉND s.n. Neîntelegere, dezacord; disputa, nepotrivire de pareri. [Pl. -de, -duri. / < fr. différend].
dilata, DILATÁ vb. I. tr., refl. 1. A(-si) mari volumul sub actiunea caldurii. 2. (Despre o rana, o deschizatura etc.) A (se) mari, a (se) largi. [P.i. dilát si -tez. / < fr. dilater, cf. lat. dilatare].
anin, anín (aníni), s.m. – Specie de arbore. – Var. anine, arin(e). – Mr. arin, megl. rin. Lat. •alninus, de la alnus (Hasdeu 1205; Densusianu, Hlr. 119; Candrea, Conv. lit., XXXIX, 1120; Puscariu 90; REW 375a; DAR; Rosetti, Rhotacisme, 20). Pentru cuvîntul lat., cf. Meillet, s. v. alnus. Alternanta arin – anin pare sa arate ca trebuie plecat de la o forma disimilata •alinus › arin, care ulterior s-ar fi asimilat arin › anin. Ambele forme rom. se bucura de mare circulatie, anin mai ales în Munt. si Banat. Schimbarea de accent trebuie sa fie proprie lat. Meyer-Lübke, ZRPh., VIII, 147, Hasdeu si Densusianu considera forma anin anterioara lui arin. Der. anina, s.f. (fruct de arin); aninas, s.m. (liliac salbatic); aninet, aninis, s.n. (padurice de arini); ariniste, (var. aniniste), s.f. (arinis).
ghiuză, ghiúza s.f. (reg.) tulpina, buturuga cu noduri.
dividend, DIVIDÉND s.n. Parte din profitul unei societati pe actiuni care se da unui actionar în raport cu actiunile pe care le are. [Pl. -de, -duri. / cf. fr. dividende, it. dividente, lat. dividendus – care trebuie împartit].
drapa, DRAPÁ vb. I. 1. tr. A acoperi, a împodobi cu o draperie. ♦ A dispune o stofa în forma de draperie. 2. tr., refl. A (se) îmbraca într-un vesmânt larg, cu falduri. ♦ tr. (Fig.) A acoperi, a camufla ceva. [< fr. draper].
driadă, DRIÁDĂ s.f. Nimfa a padurilor. [Pron. dri-a-. / < fr. dryade, it. driade, cf. gr. dryas < drys – stejar].
durifica, DURIFICÁ vb. I. tr., refl. A (se) face dur, a (se) întari. [P.i. durífic. / cf. lat. durus – dur, fieri – a deveni].
durilon, DURILÓN s.n. (Med.) Întaritura care se formeaza la mâini sau la picioare în locurile de frecare; (pop.) batatura. [Pl. -oane. / < fr. durillon].
duroscop, DUROSCÓP s.n. Aparat pentru masurarea duritatii metalelor. [Pl. -scoape. / < fr. duroscope].
eclipsă, ECLÍPSĂ s.f. 1. Disparitie partiala sau totala a imaginii unui astru ca urmare a interpunerii altui astru între observator si corpul ceresc care dispare. ♦ Intermitenta luminii unui far sau a unei geamanduri; (concr.) instalatie de semnalizare prin becuri electrice asezate pe catargul navelor. 2. (Fig.) Disparitie sau trecere în umbra temporara a unei persoane sau a unui lucru. ♦ Întunecare, pierdere temporara a cunostintei. [< fr. éclipse, cf. gr. ekleipsis < ekleipein – a disparea].
higiu, higíu, higíuri, s.n. (reg., înv.) crâng, padurice.
efemeride, EFEMERÍDE s.f.pl. 1. Ordin de insecte pseudonevroptere care nu traiesc în stare adulta decât o zi; (la sg.) insecta din acest ordin. 2. Tabele astronomice în care sunt indicate pozitiile zilnice ale astrilor. ♦ Note, notite (de ziar sau de calendar) care indica evenimentele petrecute la epoci diferite în aceeasi zi. 3. (Fig.) Gânduri, idei, lucruri etc. trecatoare. [Sg. efemerida. / < fr. éphéméridés, lat. ephemeris].
hreapcă, hreápca, hrépci, s.f. (reg.) 1. grebla mica pusa la coasa, ca sa aseze în brazda grânele cosite; coasa prevazuta cu o astfel de grebla; crivea. 2. (la pl.) maldare sau snopi de ramuri care se pun în parii gardurilor ca o streasina. 3. padure de lastari (de un an).
elan, ELÁN s.m. Animal rumegator din familia cerbilor, cu coarne bogate, care traieste prin padurile din nordul Europei, al Americii si al Asiei. [< fr. élan].
elocuţiune, ELOCUŢIÚNE s.f. 1. Fel de exprimare a ideilor, a gândurilor. ♦ (Ret.) Alegerea si dispunerea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care trateaza problemele de stil. [Pron. -ti-u-. / cf. lat. elocutio, fr. élocution].
huşit, husít, -a, adj. (reg.) care-i cu gândurile aiurea; împrastiat, tehui.
arbore, árbore (-ri), s.m. – (Înv.) Copac, pom. – Var. arbur(e). Mr. arbure, megl. arbur, istr. Ǫrbure. Lat. arbŏr (Puscariu 112; Candrea-Dens., 74; REW 606; DAR); cf. vegl. juarbul, it. albero (sicil. arvulu, cors. arburu, friul. arbul), alb. arbur, fr., v. prov., cat. arbre, sp. árbol, port. arvore. Rezultatul normal este arbure, astazi înv. si înlocuit de o forma contaminata de der., care sînt cu totii neol. Arbora, vb. din fr.; arborescent, s.f. (în forma de arbore); arborescenta, s.f. (forma ca a unei plante arborescente); arboret, s.n. (crîng, padurice), formatie interna (cf. mr. arburet) care coincide cu it. arboreto, sp. arboledo, astfel încît ar putea reprezenta si lat. arborētum (REW 607); arboricultor, s.m.; arboricultura, s.f.; arbust, s.m.
arde, árde (árd, árs), vb. – 1. A fi aprins. – 2. A mistui, a consuma prin foc. – 3. A încalzi soarele, a pîrjoli. – 4. A încalzi. – 5. A se consuma grasimile organice, a se produce combustie interna. – 6. A avea calduri sau febra, ca urmare a arderilor din organism. – 7. A fi mistuit de focul patimii. – 8. A ustura, a durea, a produce suferinta. – 9. A încalzi, a dogorî. – 10. a însela, a trage pe sfoara, a escroca. – 11. A avea chef de ceva. – 12. A face ceva de mîntuiala, a da rasol. – 13. (Arg.) A avea relatii sexuale cu o femeie. – Mr. ardu, ardire, megl. ard, istr. ordu. Lat. •ardĕre, în loc de ardēre (Puscariu 114; Candrea-Dens., 78; REW 620; DAR); cf. vegl. ardar, it. ardere, prov., v. fr. ardre (cf. v. fr. ardoir ‹ ardēre), cat., sp., port. arder. Cf. arsita, arsura. Der. ardeasca, s.f. (dans tipic din Bucov.), dans legat de obiceiurile populare ale focurilor de Boboteaza, si al carui nume vine de la pericolul de a-si arde hainele la care s-ar expune cei care îl joaca, daca nu ar fi atenti (DAR nu cunoaste originea acestui cuvînt); ardei, s.m., pe care Körting 826 îl deriva de la lat. •ardivus (respins de Densusianu, Rom., XXXIII, 274) este probabil un pl. vechi de la •ardel, formatie dim.; ardeia, vb. (a condimenta cu ardei); ardeietura, s.f. (boia de ardei); arzator, adj. (fierbinte, puternic, intens, palpitant). Din. rom. a trecut în. mag. árdelj "ardei" (Edelspacher 8).
sit, SIT, síturi, s.n. (Frantuzism rar) Priveliste din natura; peisaj. Dealurile si padurile Husului reproduc ... pitorestile situri de lânga Carlsbad. HASDEU, I.V. 131.
episod, EPISÓD s.n. 1. Parte a actiunii în vechea tragedie greaca, desfasurata între doua interventii ale corului. ♦ Parte dintr-o opera literara circumscrisa la un singur moment, la înfatisarea unei singure situatii. 2. Actiune secundara legata de actiunea principala a unui poem, a unui roman etc. ♦ (Muz.) Sectiune mijlocie construita într-o tonalitate aparte, pe teme proprii, intercalata între partile principale ale unei compozitii mari. 3. Întamplare, incident, fapt accesoriu. [Pl. -oade, -oduri, var. epizod s.n. / < fr. épisode, cf. gr. episodion – ceea ce vine din afara].
împrânda, împrândá, împrândéz, vb. I (reg., înv.; referitor la gânduri) a tulbura, a amesteca.
împuia, împuiá pers. 3 sg. împuiáza, vb. I (pop.) 1. (despre animale si pasari) a face oua, a se înmulti. 2. (despre bube) a se întinde. 3. (despre gânduri, dragoste) a încolti, a se încuiba. 4. (cu referire la urechile si capul omului) a asurzi, a bate capul, a ameti, a nauci. 5. (cu referire la ornamente) a desena, a coase pui pe ceva, a împodobi, a împestrita.
încondura, încondurá, încóndur sau înconduréz, vb. I (reg.) 1. (înv.) a (se) încalta în conduri. 2. a se umfla în pene, a se mândri.
estimaţie, ESTIMÁŢIE s.f. Pretuire, evaluare, apreciere, estimare. ♢ Estimatie forestiera = disciplina care se ocupa cu evaluarea padurilor. [Var. estimatiune s.f. / cf. fr. estimation, it. estimazione, lat. aestimatio].
eşafod, ESAFÓD s.n. Platforma ridicata într-o piata publica pentru executia în unele tari a condamnatilor la moarte; (p. ext.) condamnare la moarte (mai ales prin taierea capului). [Pl. -oduri, -oade. / < fr. échafaud].
eşalona, ESALONÁ vb. I. tr. A dispune, a repartiza în rânduri succesive; a pune din distanta în distanta. ♦ A fixa, a repartiza la date succesive. [< fr. échelonner].
etaja, ETAJÁ vb. I. tr., refl. A (se) aseza în etaje, în rânduri suprapuse. [P.i. 3,6 -jeaza, ger. -jând. / < fr. étager].
eucalipt, EUCALÍPT s.m. Arbore urias din Australia, din frunzele si din scoarta caruia se extrage un ulei eteric si al carui lemn, de o duritate exceptionala, este folosit în constructii. [Pron. e-u-. / < fr. eucalyptus].
înfiptat, înfiptát, -a, adj. (reg.) dus pe gânduri, foarte serios.
înierbat, înierbát, înierbáta adj. (reg.) 1. (despre vite) tratat cu spânz. 2. (despre pesti) otravit cu iarba speciala. 3. (despre om) suparat, mâniat. 4. (despre poduri) minat.
însâluit, însâluít, însâluíta, adj. (înv.) fara adapost, traind prin paduri.
exploatare, EXPLOATÁRE s.f. 1. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. ♦ Însusirea fara echivalent de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 2. Totalitatea lucrarilor de punere în valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Taiere de paduri. ♦ (Fig.) Faptul de a profita, de a trage folos în mod abuziv din ceva. [< exploata].
întrănod, întranód, întranóduri, s.n. (înv.) locul dintre doua noduri de pe ramurile sau tulpinile plantelor.
faun, FÁUN s.m. (La romani) Zeu al câmpurilor si al padurilor, protector al turmelor, reprezentat de obicei cu coarne si cu picioare de tap. [Pron. fa-un. / < lat. Faunus].
feder, FÉDER s.n. Parte iesita în afara, în lungul marginii unei scânduri sau a unei placi, care intra în nutul corespunzator al altei scânduri sau placi; lamba. [< germ. Feder].
foburg, FOBÚRG s.n. (Frantuzism) Parte dintr-un oras care este sau care era odinioara situata în afara (zidurilor) orasului; suburbie. [< fr. faubourg].
fodră, FÓDRĂ s.f. Captuseala din scânduri aplicata pe peretii care separa încaperile unei nave. [< it. fodera].
formaliza, FORMALIZÁ vb. I. 1. tr. A da un caracter formal unui sistem de cunostinte. ♦ (Log.) A reduce la un sistem pur sintactic de simboluri (potrivit procedurilor logicii moderne), la un sistem de cunostinte. 2. refl. A se supara, a fi ofensat din cauza unei mojicii, a unei impoliteti etc. [< fr. formaliser].
fotoliu, FOTÓLIU s.n. 1. Scaun mare (capitonat) cu brate si cu spatar; jilt. 2. Loc într-o sala de spectacol situat în fata. ♢ Fotoliu de orchestra = loc în primele rânduri ale unei sali de concert, (p. ext.) de spectacol. [Pron. -liu, pl. -ii, -uri, var. (pop.) fotel s.n. / < fr. fauteuil].
aspru, áspru (áspra), adj. – 1. Tare, dur (în sens propriu si figurat). – 2. (Adv.) Cu asprime. – Mr., megl. aspru. Lat. asper (Puscariu 146; Candrea-Dens., 191; REW 768; DAR); cf. alb. aspëre, it. aspro, prov., cat. aspre, fr. âpre, sp., port. áspero. Cf. dubletul urmator. Der. aspreala, s.f. (asprime, duritate); aspri, vb. (a face sa devina aspru); asprime, s.f. (proprietatea de fi aspru); aspriu, adj. (fara gust, insipid); înaspri, vb. (a face sa devina aspru, încordat).
francheţe, FRANCHÉŢE s.f. Faptul de a-si spune deschis gândurile; sinceritate. [Var. francheta s.f. / < it. franchezza].
joimăriţă, joimaríta1 s.f. (pop.) 1. fiinta mitologica având înfatisarea unei femei urate si spurcate, cu cap mare si cu parul despletit, cu dintii mari si rânjiti; muma-padurii, sperietoare, ciuha. 2. obicei taranesc legat de ziua de joi (flacaii controleaza fetele daca au tors lâna si inul pâna joi; daca nu, ei percep o taxa în oua, pentru a nu da foc lânii si inului netors). 3. buha, bufnita. 4. (fig.) fata batrâna.
galion, GALIÓN2 s.n. (Poligr.) Planseta de metal sau de lemn pe care se asaza rândurile culese. [Pron. -li-on. / < ngr. galeoni].
leafă, leáfa, léfe, s.f. (reg.) 1. partea scobita a lingurii, gavan. 2. scândurica, bat. 3. lopatica.
leurdeasă, leurdeása, leurdése, s.f. (reg.) padurice.
geniu, GÉNIU2 s.n. Specialitate militara, arma care se ocupa cu lucrari de fortificatii, cu construirea de poduri etc.; trupele care fac parte din aceasta arma. [Pron. -niu. / < fr. génie, cf. it. genio].
genocid, GENOCÍD s.n. Exterminare intentionata a unei comunitati nationale, etnice, rasiale sau religioase, constituind o crima împotriva umanitatii. [Pl. -duri, -de. / cf. fr. génocide < gr. genos – neam, lat. caedere – a ucide].
gibon, GIBÓN s.m. Maimuta antropoida cu bratele foarte lungi si fara coada, care traieste prin padurile indo-malaieze. [< fr. gibbon, cf. it. gibbone < cuv. indian].
gorilă, GORÍLĂ s.f. Cea mai mare si mai puternica maimuta antropoida, care traieste în padurile tropicale ale Africii. [< fr., it. gorille, cf. germ. Gorilla].
grad, GRAD s.n. I. 1. Unitate de masura a anumitor marimi variabile (temperatura, presiune etc.). 2. Unitate de masura a unghiurilor, reprezentând a 360-a parte dintr-un cerc. ♢ Grad centezimal = grad care reprezinta a suta parte dintr-un unghi drept. 3. (Mat.) Exponentul cel mai mare al necunoscutei unei ecuatii sau maximul sumei exponentilor necunoscutelor. II. Treapta, nivel; fiecare dintre treptele unei ierarhii. ♦ Loc ocupat de cineva în ierarhia institutiei careia îi apartine. ♢ Grad de comparatie = forma pe care o ia adjectivul sau adverbul pentru a arata masura în care un obiect prezinta o însusire în raport cu alt obiect sau cu el însusi (în alte împrejurari). [Pl. -de, -duri. / < lat. gradus, cf. fr. grade, it. grado, germ. Grad].
grozamă, GROZÁMĂ s.f. Arbust mic din familia leguminoaselor, care creste în apropierea padurilor si prin locuri pietroase. [Cf. germ. Grausen].
guseu, GUSÉU s.n. Placa de otel care serveste la alcatuirea nodurilor unei grinzi cu zabrele. [< fr. gousset].
hamadriadă, HAMADRIÁDĂ s.f. Nimfa a padurilor despre care se credea ca sta închisa într-un copac, nascându-se si murind odata cu ei. [Pron. -dri-a-. / cf. fr. hamadryade, lat. hamadrias < gr. hama – cu, drys – arbore].
măzănaie, mazanáie, mazaníi, s.f. (reg.) umflatura pe trunchiul copacilor; lemn cu noduri mari; tumoare.
hazard, HAZÁRD s.n. Soarta, destin. ♦ Întâmplare. ♢ Joc de hazard = joc de noroc. [Pl. -duri, -de. / < fr. hasard].
hidrotimetrie, HIDROTIMETRÍE s.f. Masurare a duritatii unei ape. [Gen. -iei. / < fr. hydrotimétrie, cf. gr. hydor – apa, time – valoare, metron – masura].
modur, modúr, -a, modúri, -e, adj. (reg.) de culoare sura.
hinterland, HÍNTERLAND s.n. Regiune învecinata cu un teritoriu dominat de un stat imperialist si folosita ca baza a unor actiuni expansioniste; (p. ext.) coloniile si tarile dependente de metropola. [Pl. -duri, -de. / cf. germ. Hinterland < hinter – în spate, Land – teritoriu].
morânglav, morângláv, -a, adj. (reg., despre porumb) cu drugi mari si cu 8-10 rânduri de boabe.
mucher, muchér, muchére, s.n. (reg.) 1. grinda cu doua muchii. 2. rindea mare de facut muchia scândurilor. 3. varietate de grâu cu patru rânduri de spic.
nacat, nacát s.n. (reg.) calcatoare de la gardurile din gârle.
narvă, nárva1, nárve, s.f. (reg.) bârna lunga si groasa, cioplita în patru muchii si folosita la constructia podurilor.
hurdler, HURDLER s.n. (Sport) Alergator specializat în cursele de garduri. [Pron. ar-dlar. / < engl. hurdler].
năclad, naclád, nacláduri si naclázuri, s.n. (reg.) 1. butuc gros de lemn; nacarus. 2. scorbura de copac. 3. grinda groasa de stejar. 4. (fig.) greutate, povara sufleteasca.
năduri, nadurí, pers. 3 sg. naduréste, vb. IV (înv.) a naluci, a halucina, a vraji.
iliac, ILIÁC, -Ă adj. (Anat.) Asezat în partea de mijloc a corpului, sub coaste; din regiunea soldurilor. ♢ Os iliac = fiecare dintre cele doua oase ale bazinului. [Pron. -li-ac. / < fr. iliaque].
năplai, naplái, s.n. (reg.) 1. caldura mare, arsita, zapuseala, zaduf. 2. sufocare (din cauza caldurii), naplaiala.
năplăi, naplaí, naplaíesc, vb. IV (reg.) 1. a (se) sufoca, a (se) înnabusi (din cauza caldurii sau a febrei). 2. a provoca, a avea cosmaruri în somn.
impresie, IMPRÉSIE s.f. Efect produs în constiinta de o cauza din afara; gânduri, imagini etc. întiparite în amintire. ♢ A face (sau a produce) impresie = a impresiona. ♦ Senzatie; parere. ♦ (la pl.) Pareri personale, puncte de vedere personale (asupra unei chestiuni, a unui fapt etc.). [Pron. -si-e, gen. -iei, var. impresiune s.f. / cf. fr. impression, it. impressione, lat. impressio].
năstafă, nastáfa s.f. sg. (reg.) fata-padurii.
neîngândurit, neîngândurít, -a, adj. (reg.) prefacut, fatarnic, ipocrit.
interliniar, INTERLINIÁR, -Ă adj. Scris între linii, între rânduri. [Cf. fr. interlinéaire].
intertip, INTERTÍP s.n. Masina tipografica de cules si turnat rânduri, mai perfectionata decât linotipul. [< fr. intertype].
nuielărie, nuielaríe, nuielaríi, s.f. (reg.) padurice tânara, cu lastari de 1 m de la sol; nuielus, lastaris, arina, rediu, tigla.
nuieloaie, nuieloáie, nuieloáie, s.f. (reg.; mai ales la pl.) nuia lunga si groasa pentru împletitul gardurilor sau pentru construirea peretilor unor case si adaposturi.
iodurie, IODURÍE s.f. Prezenta iodului în urina. [< fr. iodurie].
izolant, IZOLÁNT, -Ă adj., s.m. (Substanta) care împiedica transmiterea caldurii, a umezelii, a curentului electric etc. dintr-un mediu (sau dintr-un corp) în altul. ♢ Limba izolanta = limba în care legatura dintre cuvinte este determinata de topica, de accent etc. [Cf. fr. isolant, it. isolante].
obod, obód, obóduri, s.n. (reg.) cerc de coaja de arbore în jurul pietrelor de moara; vacalie.
auxiliar, AUXILIÁR, -Ă I. adj., s. n. (element) care ajuta la ceva; pe plan secundar; accesoriu; ajutator. o verb ~ = verb care ajuta la formarea timpurilor si modurilor compuse: ~ de aspect = verb care ajuta la exprimarea gradului de realizare a actiunii. ♢ (mat.) cu care se poate simplifica si rezolva o problema mai usor. II. s. m. ostas roman apartinând unui auxilium. (< fr. auxiliare, lat. auxiliaris)
pafnoduri, pafnóduri s.n. pl. (reg.) un fel de prajitura de casa facuta din aluat.
manifestare, MANIFESTÁRE s.f. Afirmare, exprimare a gândurilor, a sentimentelor etc.; semn, dovada; (p. ext.) spectacol. [< manifesta].
başoldină, basoldína (basoldíne), s.f. – Femeie grasana, umflata. – Var. baso(a)ld(in)a, baserdina, basoldie, besoandra. Origine obscura. Este cuvînt expresiv, modificat în mod capricios prin false analogii, si bazat pe un prim element usor de distins: vb. a basi (Tiktin, DAR); tig. bašav "a cînta la un instrument" (Graur 126), cu semantism greu de înteles; sau mai probabil tig. beš "asaza-te". Rezultatul pare a fi fost apropiat, prin etimologie populara, de soldie "cu solduri mari, lata în solduri", de la sold, cf. si soldina; ar putea fi prin urmare o formatie, sau cel putin o interpretare glumeata, ca în bas-calic, bas-rachiu, bas-razes, si ar însemna "toata numai carne", sau "umflata ca o sunca". În besoandra este evidenta contaminarea cu basi si besnita. Scriban prefera sa plece de la rus. lošadĭnyĭ "calut".
oportunism, OPORTUNÍSM s.n. 1. Lipsa de conduita morala, de fermitate si de principialitate, urmarind satisfacerea intereselor personale prin adoptarea si aplicarea, dupa împrejurari, a unor pareri si principii potrivite momentului. 2. Curent ideologic si politic în rândurile unor partide ale clasei muncitoare, care promoveaza ideea renuntarii la mijloacele luptei revolutionare, la transformarea revolutionara a societatii. [Cf. fr. opportunisme, rus. opportunizm].
panduresc, pandurésc, pandureásca, adj. (înv.) care apartine pandurilor; privitor la panduri; (s.f. art.) numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans.
pentahuză, pentahúza, pentahúze, s.f. (înv.) 1. lista de subscriptie pentru strângerea unor sume de bani, în vederea construirii unor cladiri, biserici etc.; cutie sigilata în care se strângeau astfel de fonduri. 2. (fig.) colportare de stiri defaimatoare.
berbec, berbéc (berbéci), s.m. 1. Masculul oii. – 2. Ciocan pentru batut tarusi. – 3. Masina de razboi întrebuintata odinioara la spargerea zidurilor. – Var. berbece. Mr. birbec, birbeate, megl. birbęti, istr. birbęte. Lat. berbēcem, acuz., vulg. de la vervex (Diez, Gramm., I, 7; Puscariu 200; Koerting 1328; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Candrea-Dens., 158; DAR; REW 9270); cf. it. berbice, v. prov. berbitz, fr. brebis. DAR mentioneaza forma berbece ca cea de baza, si sustine ca berbec este o var. rara, în timp ce amândoua apar în mod paralel si cu frecventa aproape egala. Der. berbecar, s.m. (cioban), care poate fi si formatie interna, sau der. de la lat. vĕrvēcārius › lat. med. bĕrbĭcārius, cf. fr. berger (REW 9267; Candrea-Dens., 159; DAR); berbecarie, s.f. (turma de berbeci); berbecesc, adj. (berbecat); berbeleac, s.m. (rostogolire), pentru a carui explicatie cf. expresia spaniola corespunzatoare, vuelta de carnero; berbecel, s.m. (berbecut; soim, Lanius excubitor). Din rom. provine mag. berbecs "boneta" (Draganu, Dacor., VII, 199). Pentru berbeleac, Scriban sugereaza o legatura cu vîngalac si cu tc. cumbalak, care nu par convingatoare.
berbec, berbéc (-ci), s.m. 1. Masculul oii. – 2. Ciocan pentru batut tarusi. – 3. Masina de razboi întrebuintata odinioara la spargerea zidurilor. – Var. berbece. Mr. birbec, birbeate, megl. birbęti, istr. birbęte. Lat. berbēcem, acuz., vulg. de la vervex (Diez, Gramm., I, 7; Puscariu 200; Koerting 1328; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Candrea-Dens., 158; DAR; REW 9270); cf. it. berbice, v. prov. berbitz, fr. brebis. DAR mentioneaza forma berbece ca cea de baza, si sustine ca berbec este o var. rara, în timp ce amândoua apar în mod paralel si cu frecventa aproape egala. Der. berbecar, s.m. (cioban), care poate fi si formatie interna, sau der. de la lat. vĕrvēcārius › lat. med. bĕrbĭcārius, cf. fr. berger (REW 9267; Candrea-Dens., 159; DAR); berbecarie, s.f. (turma de berbeci); berbecesc, adj. (berbecat); berbeleac, s.m. (rostogolire), pentru a carui explicatie cf. expresia spaniola corespunzatoare, vuelta de carnero; berbecel, s.m. (berbecut; soim, Lanius excubitor). Din rom. provine mag. berbecs "boneta" (Draganu, Dacor., VII, 199). Pentru berbeleac, Scriban sugereaza o legatura cu vîngalac si cu tc. cumbalak, care nu par convingatoare.
berc, berc (-curi), s.n. – Hatis, desis, padurice. Var. barc. Mag. bérek (Cihac, II, 481; Treml, BL, II, 41; Gáldi, Dict., 106), de unde si sb., cr. berak.
papandură, papandúra, papandúri, s.f. (reg.) deschizatura în acoperisul unei case, prin care intra lumina sau iese fumul.
papună, papúna, papúne, s.f. (reg.) muma-padurii; femeie foarte urâta.
parcan, parcán, parcáne, s.n. (înv. si reg.) 1. întarire, fortificatie din bârne, scânduri; zid de aparare, parapet. 2. îngraditura de lemn, palanca facuta pentru zagazuirea apelor. 3. constructie rudimentara cu rol de delimitare sau încadrare (perete, zid, gard, strunga etc.). 4. bârna, stâlp de constructie. 5. îngramadire de busteni adusi de ape. 6. parti de constructie sau de instalatii cu rol de sprijin, de fixare (toc, pervaz, prag, sipca etc.). 7. numele unor obiecte sau ale unor parti de obiecte de uz casnic (cadru, rama, chenar, dunga, sant). 8. numele mai multor unelte (de sapat santuri de îmbinare pe sindrila, cutit special pentru înflorituri în lemn, unealta de zidarie etc.). 9. model de înfloritura în lemn. 10. carare printre straturile gradinii.
păduri, padurí, padurésc, vb. IV (reg.) 1. a taia lemne din padure (pentru propria gospodarie). 2. (refl.; despre vita de vie) a creste mare si stufoasa.
păduricios, paduriciós, paduricioása, adj. (reg.; despre oameni) cam salbatic; paduret.
păduridă, padurída, paduríde, s.f. (înv.) mama-padurii.
pădurit, padurít s.n. (reg.) taiatul lemnelor din padure (pentru propria gospodarie).
păholţ, pahólt, pahólturi, s.n. (reg.) fiecare dintre bârnele pe care se sprijina podeaua de scânduri a casei.
pălandru, palándru s.n. (reg.) gard de scânduri; palanca.
pălimăresc, palimarésc, palimareásca, adj. (reg.; despre noduri, legaturi) care se face pentru a uni doua capete de frânghie, de sârma etc.
pălimar, palimár, palimáre, s.n. (înv. si reg.) 1. par, stâlp. 2. bârna, grinda, cumpana (la fântâna). 3. tarus, pripon. 4. împrejmuire de scânduri la prispa sau pridvorul casei taranesti; balustrada, parmaclâc, grilaj. 5. (înv.) întaritura, parapet. 6. cerdac, pridvor, foisor, balcon. 7. (reg.) acoperis oblic care apara de ploi si zapada treptele intrarii la o casa. 8. (reg.) sopron. 9. (reg.) îngraditura la strunga oilor. 10. (reg.) corlata. 11. (reg.) targa. 12. (reg.; cu sens colectiv) paie rezultate de la treierat. 13. (reg.) cablu întins de-a curmezisul râului de care se tine podul plutitor.
păsătoare, pasatoáre s.f. (reg.) unealta de dulgherie folosita la marcarea unghiurilor, la retezarea capetelor scândurilor; coltar cu limba.
păsătoare, pasatoáre s.f. (reg.) unealta de dulgherie folosita la marcarea unghiurilor, la retezarea capetelor scândurilor; coltar cu limba.
pătiuc, patiúc, patiúcuri, s.n. (reg.) postament de scânduri pe care se aseaza fânul sau snopii în stog; pateac.
pătuiac, patuiác, patuiáce, s.n. (reg.) 1. foisor, post de observatie. 2. (pop.) postament de scânduri, de pari, de crengi pe niste furci sau în copaci pe care se cladeste o claie de nutret. 3. cotet construit pe pari sau într-un copac pentru pasari de curte; poiata, cotineata. 4. cotet pentru porumbei asezat pe unul sau mai multi pari. 5. adapost format dintr-un acoperis sustinut pe pari (la câmp, la vie, la stâna). 6. (pop.) culcus improvizat din frunze, din paie, din fân pentru dormit; pat rudimentar.
pătul, patúl1, patúle si patúluri, s.n. (pop.) 1. postament din scânduri, din crengi etc. fixat pe pari sau într-un copac, care serveste ca loc de observatie (pentru paznici, vânatori etc.); patuiac. 2. postament de scânduri, de crengi, de pari etc. asezat pe stâlpi, pe furci sau în copaci, pe care se cladeste o claie de nutret; patuiac. 3. leasa de nuiele sau polita sprijinita pe furci înalte, pe care se pune casul sa se scurga; comarnic. 4. un fel de podet construit pe stâlpi, la suprafata unei ape, de pe care se pescuieste noaptea. 5. constructie cu peretii de sipci sau din nuiele împletite pentru pastrarea porumbului; porumbar, hambar de cereale, mogtar, cosar. 6. cotet construit pe pari sau într-un copac pentru pasarile de curte; poiata, cotineata, patuiac. 7. cotet pentru porumbei asezat pe unul sau mai multi pari; porumbar, hulubarie, patuiac. 8. grajd, staul. 9. sopron pentru unelte, caruta etc. 10. (reg.) coliba ciobaneasca la stâna. 11. (reg.) adapost format dintr-un acoperis sustinut pe pari, la câmp sau la stâna; patuiac. 12. chiosc; frunzar. 13. postament improvizat din lemne, din crengi etc. asezat direct pe pamânt sau pe tarusi scunzi, pe care se cladeste un stog sau o claie, se pune cânepa, fructele la uscat, stupii etc.; pat, pateac, patiuc. 14. culcus improvizat din frunze, paie si fân, bun de dormit; pat rudimentar, patuiac. 15. cuib, cuibar unde oua pasarile de curte. 16. postament de piatra sau caramida pe care se cladeste cuptorul de pâine. 17. raft cu polite suprapuse pe care se asaza fructele sau unele legume. 18. corlata carului. 19. cursa pentru prins animalele salbatice reprezentata printr-o groapa adânca acoperita cu frunzis. 20. bat special acoperit la un cap cu mamaliga, iar cu celalalt înfipt pe fundul baltii, servind ca nada la peste. 21. (art.) numele unui dans popular jucat de calusari.
realizarea, realizarea citirii gandurilor unei persoane apropiate
perinucă, perinúca s.f. (reg.) pernita, pernuta (pentru ace si bolduri).
pipa, pipá, pipéz, vb. I (reg.) 1. a fuma cu pipa. 2. (despre cai) a da mereu din cap în sus si în jos (din cauza caldurii). 3. a face pipe.
jacard, JACÁRD s.n. Dispozitiv compus dintr-o serie de ace orizontale cu ochiuri, montat la razboaiele mecanice de tesut, care produce tesaturi cu desene complicate. [Pl. -de, -duri. / cf. Jacquard – inventatorul razboiului mecanic de tesut].
pişcurat, piscurát1, piscuráta, adj. (reg.) 1. (despre firele de lâna, de bumbac toarse) care nu are o grosime uniforma, tors neuniform, cu noduri. 2. (despre haine, tesaturi etc.) care este ros sau gaurit usor, ici si colo; care are goluri. 3. (despre grâu) care a ramas nedezvoltat, pipernicit; (despre boabe) sec, mic.
planie, plánie, plánii, s.f. (reg.) fatuitor mare pentru scânduri.
plecator, plecatór, plecatoáre, adj., s.f. 1. (adj., înv.) care se îndoaie, se curbeaza. 2. (adj., înv.) umil, smerit. 3. (adj., înv.) care are înclinatia, tendinta pentru ... 4. (adj.; pop.; despre miei) care suge. 5. (adj.; înv.; despre cuvinte) flexibil. 6. (adj., înv.; despre moduri) conjuctiv. 7. (s.f.; pop.) oaie care da lapte; mânzare. 8. (reg.; adj.; s.f.) (vaca) fara vitel, care da lapte.
pleter, pléter, plétere, s.n. (reg.) 1. gard de stuf, nuiele de alun si de salcie care opreste iesirea pestelui din balta în râu. 2. împletitura de nuiele; leasa. 3. nuia de împletit garduri. 4. snur sau panglica cu care îsi împletesc femeile cozile. 5. parul femeilor împletit în cozi. 6. (cu sens colectiv) crengile lasate în jos la salcie sau mesteacan.
particularitate, Particularitate a cardurilor constand in reliefarea elementelor de identificare (numele titularului, numarul cardului si data expirarii) pe suprafata acestora
letrină, LETRÍNĂ s.f. 1. (Poligr.) Initiala, de obicei ornamentala, de înaltimea câtorva rânduri, cu care începe un capitol sau un paragraf. 2. Literele majuscule (alcatuind o silaba) imprimate la dictionare pe fiecare pagina deasupra coloanelor, spre a usura cautarea cuvântului dorit; colontitlu. [< fr. lettrine, cf. it. letterina].
liană, LIÁNĂ s.f. Planta lemnoasa agatatoare, caracteristica padurilor tropicale. [Pron. li-a-. / < fr. liane].
podinar, podinár, podináre, s.n. (reg.) furca scurta folosita în construirea podinei (platformei de scânduri) folosita ca post de observatie.
podină, podína, podíni si podíne, s.f. 1. (pop.) pardoseala de scânduri (la casa, la podul casei, la tavane, la vechile strazi etc.) 2. (la pl.; înv.) obligatie a negustorilor brasoveni, din Ţara Româneasca, în evul mediu, de a întretine strazile Bucurestiului pavate cu scânduri; taxa perceputa în trecut la Iasi pe carele cu produse care intrau în oras, pentru întretinerea strazilor pavate cu scânduri. 3. (înv. si reg.) tavan de scânduri. 4. (pop.) suport pe care se cladeste claia de fân; pat; pod; partea de jos a stogului de fân, poclaj, podlas; mijlocul stogului de fân. 5. (reg.) platforma de scânduri înaltata deasupra terenului care foloseste ca post de observatie, de paza. 6. platforma de care sunt fixate pietrele morii de apa; pod. 7. (reg.) piatra statatoare a morii de apa. 8. (reg.) fundul scocului la moara de apa; pod. 9. fundul jgeabului pe care se coboara bustenii la vale. 10. (reg.) suprafata plana în regiunea de munte sau de deal; regiune de ses mai înalt. 11. (reg.) strat de prune ridicat la suprafata butoiului în timpul fermentatiei. 12. (reg.) sale.
podinăraş, podinarás, podinaráse, s.n. (reg.) furca scurta mai mica, folosita la construirea platformei (podinei) de scânduri, ca post de paza.
podişor, podisór, podisoáre, s.n. 1. (înv. si reg.) podet. 2. (reg.) dulap sau stelaj pentru vase. 3. fiecare dintre bârnele pe care se sprijina podeaua la casa. 4. (reg.) parte a bisericii (cu balcon) unde sta corul. 5. (reg.) platforma pe care sunt fixate pietrele la moara de apa; pod. 6. (reg.) dulap de haine. 7. (reg.) nisa în zid, firida. 8. (reg.) suport de scânduri pe care se pun la uscat sau la dospit casul, brânza etc. sau pe care se pastreaza oalele cu lapte; leasa, pat.
lichiditate, LICHIDITÁTE s.f. Calitatea, starea a ceea ce este lichid (1). ♦ Situatie financiara a unei întreprinderi care dispune de fonduri în casa sau în banca, putând sa faca platile în termen. [Cf. fr. liquidité].
podvelice, podvelíce s.f. (reg.) fiecare dintre grinzile sau scândurile puse de-a curmezisul pe temelia casei si pe care se sprijina podeaua.
pohod, pohód, pohóduri, s.n. (reg.) obicei.
linie, LÍNIE s.f. 1. Figura continua cu o singura dimensiune, descrisa de un punct prin deplasare sau obtinuta prin intersectia a doua suprafete. 2. Trasatura imaginara care arata o directie data, o limita etc. 3. Descendenta, filiatie. 4. Sistem de fortificatii. ♢ Nava de linie v. nava. ♦ Sirul luptatorilor într-o batalie; sir de transee; directia generala a pozitiilor trupelor. 5. Cele doua sine paralele pe care merge trenul; totalitatea instalatiilor unei cai ferate. 6. Legatura aeriana sau maritima între doua puncte. ♦ Legatura de telecomunicatii între doua puncte. 7. (La pl.) Trasaturile caracteristice ale unui obiect, ale fetei cuiva; contur, profil. ♦ Ţinuta. 8. (Fig.) Orientare; directie. 9. (Poligr.) Rând într-o pagina. ♦ Placa subtire de metal cu care se imprima liniile sau se distanteaza rândurile. 10. Rigla. 11. (Mar.) Ecuator. [Pron. -ni-e, gen. -iei. / < lat., it. linea, cf. germ. Linie].
poienos, poienós, -oása, adj. (reg.; despre paduri) care are poieni, cu multe poieni.
linograf, LINOGRÁF s.n. Masina tipografica de cules si turnat rânduri, asemanatoare cu linotipul. [< fr. linographe].
linotip, LINOTÍP s.n. Masina tipografica de cules si turnat rânduri întregi. [< fr. linotype, cf. lat. linea – linie, gr. typos – caracter].
lizieră, LIZIÉRĂ s.f. Margine (a unei paduri). ♦ Fâsie îngusta de stofa aplicata ca garnitura la cusaturile unui vesmânt. [Pron. -zi-e-. / < fr. lisière].
bold, bold (bólduri), s.n. – 1. Stramurare, stramurarita. – 2. (La albina si alte insecte) Ac. – 3. Vîrf ascutit. – 4. Ac cu gamalie, ac , cui. – 5. Imbold. Sl. bodli "spin" (Miklosich, Lexicon, 35; Cihac, II, 21), cf bg. bodilo "ac, vîrf ascutit". Der. boldan, s.n (vîrf, culme; tibia); boldi, vb. (a împunge; a îmboldi; a casca ochii); boldis, adv. (oblic, piezis); boldisca, s.f. (secara); boldui, vb. (a incrusta); imbold, s.n. (stimulent, îndemn); îmboldi, vb. (a întepa; a îmboldi, a incita); îmbolditor, adj. (care înteapa). Imbold este der. postverbal de la îmboldi, introdus artificial de literatura (cf. fonetismul cu i în loc de î) si fara circulatie populara. Din aceeasi familie trebuie sa faca parte beldie, s.f. (prajina subtire, par lung; tulpina), chiar daca vocalismul prezinta vreo dificultate; der. beldios, adj. (atos); beldete, s.m. (Olt, bat); beldita, s.f. (peste, Alburnus bipunctatus).
logopatie, LOGOPATÍE s.f. Defect de vorbire care consta în exprimarea încâlcita a gândurilor. [Gen. -iei. / < fr. logopathie, cf. gr. logos – vorba, pathos – suferinta].
lucarii, LUCÁRII s.f.pl. (Ant.) Sarbatoare a padurilor sacre, care se celebra la romani în iulie. [< lat. lucaria].
ludlow, LUDLOW s.n. (Poligr.) Masina de turnat rânduri, asemanatoare cu linotipul, dar fara claviatura si magazie de matrite, la care se culeg titluri, lucrari de ornament etc. [< germ. Ludlow – nume comercial].
mandat, MANDÁT s.n. 1. Împuternicire data cuiva de catre o persoana sau de catre o autoritate de a vorbi sau de a lucra în numele sau. ♢ Teritoriu sub mandat = forma de administrare a fostelor colonii încredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanta judecatoreasca prin care o persoana este chemata în fata justitiei sau este încarcerata. ♢ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciara prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forta) în fata unei instante a unui martor (într-o pricina penala). 3. Ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ♢ Mandat postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat].
polată, poláta, poláte si polati, s.f. (înv. si reg.) 1. palat domnesc sau împaratesc; curte domneasca, princiara sau împarateasca; sala, camera mare într-un palat. 2. încapere mica pe lânga o casa taraneasca; camara, chelar; magazie, sopron. 3. camera mica de locuit în casele taranesti. 4. prisaca, stupina. 5. perete de legatura între casa si o alta cladire alaturata. 6. streasina de casa; bucata de scândura asezata la streasina casei. 7. portiune dintr-un gard de scânduri. 8. schela care serveste ca suport muncitorilor care lucreaza la înaltime. 9. (în forma: polatie) avut, zestre, calabalâc. 10. (cu sens colectiv) membrii unei familii; (în forma: poladie) populatie a unui tinut sau a unei tari.
poleajen, poleájen, poleájene, s.f. (reg.) 1. loc ses la marginea unei paduri sau a unui deal. 2. panta lunga a unui drum.
manevra, MANEVRÁ vb. I. 1. intr. A face miscarile necesare pentru compunerea sau descompunerea unui tren. ♦ tr. A conduce, a pune în miscare o corabie etc. 2. intr. (Despre trupe) A executa diferite miscari tactice. 3. intr. (Fig.) A unelti. 4. tr. A mânui, a folosi (fonduri, bani). [< fr. manoeuvrer, dupa manevra].
polei, poléi1 s.m. (reg.) planta asemanatoare cu busuiocul, ce creste prin luminisurile padurii; busuiocul-cerbilor.
marcaj, MARCÁJ s.n. 1. Semn distinctiv, de recunoastere, facut pe un lucru. ♦ Mijloc de semnalizare rutiera folosit pe drumurile publice modernizate, constând din aplicarea cu ajutorul vopselelor a unor semne (linii continue sau întrerupte, sageti, forme geometrice sau inscriptii) pe suprafata caii rutiere, pe borduri, pe stâlpi, parapete etc.; semn indicator al unui drum de munte sau turistic, aplicat pe copaci, pe stânci, pe tablite; totalitatea unor asemenea semne. 2. (Sport) Sistem de delimitare a spatiilor sau a traseelor rezervate întrecerilor sportive, potrivit fiecarei ramuri sau probe. ♦ Actiunea de a marca (3). ♢ Tabela de marcaj = tabela pe care se afiseaza punctele înscrise si rezultatele obtinute într-o competitie. [Cf. fr. marquage].
politrică, politríca s.f. 1. (înv. si reg.) varietate de muschi care creste prin pasunile alpine si prin paduri; jabghie. 2. (reg.) planta erbacee medicinala, cu tulpina dreapta, cu frunze alungite si flori verzui; parachernita.
pomoşnie, pomósnie, pomósnii, s.f. (reg.; la car si caruta) platforma de jos a acestora, alcatuita din scânduri; pod, pomostina.
pomuşel, pomusél, pomuséi, s.m. (reg.) 1. planta de culoare verde-alburie care creste în mici tufe dese pe ziduri si pe marginea drumurilor. 2. catina rosie.
ponor, ponór, ponoáre, s.n. (pop.) 1. povârnis abrupt sau adâncitura formata prin prabusirea unor straturi de teren; râpa. 2. loc necultivat; pârloaga. 3. munte înalt cu creasta golasa, lipsita de vegetatie. 4. deal cu coama înalta si rotunda. 5. mica apa curgatoare; gârla; apa statatoare mai mare decât o balta. 6. poiana (într-o padurice). 7. vizuina, bârlog (într-o regiune accidentata). 8. casa mica si scunda. 9. (fig.) necaz, suparare, nenorocire; amar. 10. greseala, vina. 11. multime, numar mare.
porcan, porcán1, porcáni, s.m. (reg.) 1. om obraznic, mizerabil. 2. porc mare, porcoi. 3. pestisor cu corpul în forma de fus, care traieste în apele de deal si de ses; porcusor, porcas. 4. (fig.) epitet depreciativ pentru un om lacom, nesimtit, grosolan, fara caracter, obraznic, mincinos, indecent. 5. ciuperca comestibila, cu palarie carnoasa de culoare bruna-cenusie, cu piciorul scurt, neted, care creste prin padurile de brad.
bord, bord (bórduri), s.n. – Margine din stânga sau din dreapta a unei ambarcatiuni (mari). – Var. bor, s.n. (margine rasfrânta a calotei palariei). Fr. bord. – Der. bordura, s.f., din fr. bordure; deborda, vb., din fr. déborder.
bord, bord (-duri), s.n. – Margine din stânga sau din dreapta a unei ambarcatiuni (mari). – Var. bor, s.n. (margine rasfrânta a calotei palariei). Fr. bord. – Der. bordura, s.f., din fr. bordure; deborda, vb., din fr. déborder.
bord, bord (bórduri), s.n. – 1. (Trans.) Piatra, pietricica. – 2. (Trans.) Bulgare de pamînt uscat. Origine necunoscuta. Ar putea fi o formatie spontana, pornind de la botf-. Dupa Diculescu, Elementele, 490, provine din lat. •bŏlĭdum ‹ βωλώδης "plin de cocoloase"; aceasta opinie a fost adoptata de Giuglea, Dacor., III, 594, care face din bord baza lui bordei. – Der. bordan, s.m. (stînca); bordos, adj. (puternic, viteaz).
machia, MACHIÁ vb. I. tr., refl. A(-si) da fetei o anumita înfatisare cu ajutorul fardurilor; a (se) grima. [Pron. -chi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. maquiller].
potâng, potâng, -a, adj., s.n. (reg.) 1. (adj.) cocosat; strâmb, pocit. 2. (s.n.) împletitura circulara de nuiele sau lant, curea etc. care leaga grindeiul plugului de roti sau de cotiga; chiser, gânj, mâta. 3. (s.n.) lant, curea, bucata de fier etc. cu care se leaga leuca de loitra carului. 4. (s.n.) nuia cu care se trage clopotul la biserica. 5. (s.n.) inel de piele care leaga cele doua curele ale oglavei (v.) atunci când se înjuga doua rânduri de vite la plug. 6. (s.n.) batatura facuta la ceafa boului din cauza jugului. 7. (s.n.) petec de pânza gros, plin de ate cusute una peste alta, scortos si negru. 8. (s.n.) traznaie, pozna, boroboata.
poţoc, potóc2, potoáce, s.n. (reg.) scândurica ce se pune sub piciorul mesei sa nu se miste.
povii, póvii s.f. pl. (reg.) catina de garduri.
povod, povód, povóduri, s.n. (înv. si reg.) 1. mars, calatorie. 2. convoi. 3. (înv.) motiv, cauza, pricina. 4. (despre cai; în expr.) a duce în povod = a duce de capastru; a lua în povod = a lua de capastru. 5. (despre oameni; în expr.) a da povod = a da (cuiva) prilej, motiv; a lua în povod = a-si bate joc, a lua în râs.
prăştila, prastilá, prastiléz, vb. I (reg.; despre lemne, scânduri) a taia pentru a face sindrila.
bostan, bostán (bostáni), s.m. – 1. (Mold., înv.) Livada. – 2. Dovleac. – Mr. bostane, megl. bustan. Tc. bostan "livada" (Roesler 590; Seineanu, II, 59; Lokotsch 332); cf. ngr. μποστάνι, alb., sb., bg. bostan. Der. bostanar, s.m. (gradinar); bostanarie, s.f. (livada); bostangiu, s.m. (gradinar; soldat din garda seraiului), din tc. bostanci; bostangi, vb. (Mold., a ridica ziduri îngramadind pietre), cf. Graur, BL, VI, 140. Plecîndu-se de la var. bostîngi se pare ca trebuie sa se explice forma bosînci, vb. (Mold., a lucra prost, în conditii proaste), pe care Scriban o explica pe baza bg. bosszankodni "a se supara".
prelucă, prelúca, prelúci, s.f. (reg.) 1. poiana mica de padure. 2. loc cultivat înconjurat de o padure sau de un teren sterp. 3. loc nesemanat, ramas în interiorul unui loc semanat. 4. (înv.; în forma: preloaca) teren despadurit, arat si pregatit ca ogor. 5. izlaz, imas. 6. lunca, crâng, zavoi. 7. vale îngusta, vâlcea înfundata. 8. spartura, despicatura, gaura; scobitura, loc prin care se scurge apa. 9. (în forma: priluca) crestatura facuta în piciorul de sus al prispei. 10. staul pentru oi.
preşti, prestí2, prestésc, vb. IV (reg.) 1. a bate leaturi pe peretii de lemn ai unei case, pentru a fixa tencuiala sau lutul. 2. (despre garduri) a consolida cu nuiele puse crucis si acoperite cu spini, cu paie etc. (care împiedica trecerea).
masiv, MASÍV s.n. 1. Ansamblu de culmi muntoase si deluroase care formeaza o unitate de relief. ♦ Grup de paduri de acelasi fel. 2. Morman, gramada mare. [< fr. massif].
prigorit, prigorít, -a, adj. (înv. si reg.) 1. expus caldurii focului sau soarelui, încalzit foarte tare sau ars, pârjolit de foc sau de soare; rumen la fata, aprins; care are temperatura. 2. (fig.) framântat, perpelit, chinuit. 3. pripit, zorit, iute.
prihod, prihód, prihóduri, s.n. (reg.) 1. loc în padure pe unde trece vânatul; poteca, carare facuta de animalele salbatice. 2. (în forma: priod) loc de trecere printre stânci; trecatoare, pas, posada, prihodiste. 3. despartitura la stâna unde se închid oile înainte de muls.
prilepsi, prilepsí, prilepsésc, vb. IV refl. (înv.) a se constata în mai multe rânduri; a se repeta.
primeziu, primezíu, -íe, adj. (înv.; despre ziduri, pereti) despartitor.
primnicer, primnicér, primnicére, s.n. (reg.) adapost de scânduri (ridicat lânga sura), în care se depoziteaza pleava, cocenii.
prirod, priród, priróduri, s.n. (înv.) neam.
metamorfism, METAMORFÍSM s.n. Modificare, transformare a structurii rocilor subterane sub influenta caldurii, a presiunii înalte si a reactiilor chimice. [< fr. métamorphisme, cf. gr. meta – altul, morphe – forma].
prişcală, priscála, priscále, s.f. (reg.) 1. scândurica sau lopatica de brad (folosita în jocurile copiilor); (în constructii) de-a priscala = numele unui joc de copii, în care un jucator este lovit pe spate cu priscala, pentru a-l ghici pe cel care l-a lovit. 2. prastie.
priveşti, privestí, privestésc, vb. IV (reg.) 1. (despre lichide) a acoperi, a trece peste, a revarsa peste margini. 2. (despre tesaturi, materiale textile, obiecte confectionate) a tivi îndoind sau înnadind materialul; a întoarce, a dubla pentru a face o tivitura dubla; a coase doua bucati una peste alta; a însaila; a petrece una peste alta marginile unui obiect de îmbracaminte. 3. (despre sindrila, sita, scânduri) a fixa, a aseza (partial) una peste alta într-un anumit fel; (despre bucati de lemn, grinzi) a suprapune capele pentru a înnadi. 4. (despre obiecte, pereti) a astupa o crapatura. 5. (în forma: privesti) a umbla încercând sa nu fie observat.
brind, brind (brínduri), s.n. – Toast, închinare. Fr. brinde. Este cuvînt folosit numai de Alecsandri, în urma contactelor sale cu poetii provensali, si în versurile adresate acestora. Fara circulatie.
brocard, brocárd (-duri), s.n. – Ţesatura de matase, frenghie. Fr. brocart.
brod, brod (bróduri), s.n. – 1. Vad, trecere a unei ape prin vad. – 2. Ponton, vas transbordor. – Var. brud(a). Sl. brodŭ (Cihac, II, 29). – Der. brudar, s.m. (pontonier), pe care Miklosich, Lexicon, 44, îl deriva de la sl. brodarŭ; brudina, s.f. (vad; ponton), cf. slov. brodnina, sb. brodarina "cost al transbordarii". Cf. brodi.
prundurel, prundurél2, prunduréi, s.m. (reg.) numele unei plante spinoase care creste pe prundurile pâraielor de munte.
modal, MODÁL, -Ă adj. 1. Referitor la un mod gramatical, de mod. ♢ Propozitie modala (si s.f.) = propozitie circumstantiala care arata modul în care se face actiunea propozitiei regente. 2. Referitor la modurile muzicale. [Cf. fr. modal].
răcaş, racás, racásuri, s.n. (reg.) 1. gramada, tason. 2. jilip pe care aluneca lemnele. 3. proptea de scânduri.
molon, MOLÓN s.n. (Constr.) Bloc mic de piatra naturala, folosit la construirea zidurilor. [< fr. moellon].
răzvod, razvód, razvóduri, s.n. (înv.) parada, demonstratie.
saigiu, saigíu, saigíi, s.m. (înv.) 1. slujbas al Portii otomane care strângea în Ţarile Române darea platita în oi; slujbas al stapânirii care numara oile în acest scop. 2. (în forma: saegiu) furnizor de vite din Ţarile Române pentru macelaria împarateasca din Constantinopol. 3. persoana care îndeplinea diverse functii la grajdurile domnesti; comis, grajdar. 4. (la pl.; reg.) flacaii care, în noaptea din ajunul zilei sfântului Dumitru, merg din casa în casa jucând si cântând, în virtutea unei datini.
opera, Opera literara in care apar personaje,actiune precum si moduri de expunere (naratiunea si dialogul)se numeste opera epica
samandură, samandúra, samandúri, s.f. (reg.) mamaliga pusa în plasa de pescuit si folosita ca momeala pentru pesti.
buiestru, buiéstru (buiástra), adj. – 1. (Cal) care merge facînd pasii cu picioarele de aceeasi parte. – 2. (S.n.) Mers al calului în acest fel. – 3. (Adj.) Impetuos, excesiv. – Var. boiastra, adj. f. (vaca in calduri). Origine incerta. Dupa Giuglea, Dacor., I, 372, acceptat de Rosetti, II, 164, este vorba de lat. •boiester, de la boia "piedi