Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru dulce
dulce, DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s.n., (B 1) s.n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zaharului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahar etc.). 2. (Despre lapte) Proaspat; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sarat sau care a fost sarat foarte putin. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apa) De râu, de izvor, de fântâna. II. Fig. 1. Frumos, dragut, gingas. Zâmbet dulce. ♢ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Placut la auz; melodios. ♦ (Despre lumina) Putin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Linistit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, actiuni) Usor, delicat, gingas. 4. (Despre terenuri) Putin înclinat, cu panta redusa, usor de urcat. 5. (Despre clima si agenti fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre fiinte) Simpatic, placut la înfatisare sau în comportari. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, întelegator. ♦ Care procura multumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfata, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbad, fad. B. S.n. 1. Ceea ce e placut, bun; ceea ce produce placere, bucurie. ♢ Loc. adj. De dulce = (în ritualul bisericii crestine; despre mâncaruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngaduit sa se manânce orice fel de aliment. ♢ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reprosa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioada de timp cât este îngaduit credinciosilor crestini sa manânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I l) care se manânca. – Lat. dulcis.
dulce, DÚLCE adj. v. agreabil, armonios, blând, calm, delicat, domol, drag, dragalas, dragut, estompat, fin, frumos, frumusel, gingas, gratios, iubit, îmbalsamat, îmbatator, îndragit, înmiresmat, lin, linistit, melodic, melodios, moderat, muzical, netulburat, pal, palid, parfumat, pasnic, pierdut, placut, potolit, potrivit, scump, sonor, stins, suav, sters, temperat, tihnit, unduios, usor.
dulce, DÚLCE adj. 1. v. îndulcit. 2. proaspat. (Lapte ~.) 3. nesarat. (Brânza ~.)
dulce, dúlce adj. m. si f. dúlce, g.-d. art. dúlcii; pl. m. si f. dulci
dulce, dúlce s. n., (preparate dulci) pl. dúlciuri
dulce, DÚLC//E2 ~i adj. 1) Care are gustul zaharului sau al mierii. Struguri ~i. 2) Care a fost îndulcit (cu zahar sau cu miere). 3): Lapte ~ lapte proaspat. 4): Apa ~ apa de izvor sau de râu. 5): Cas ~ cas nesarat. 6) fig. Care produce placere (vizuala, auditiva, olfactiva etc.). Zâmbet ~. Somn ~. ♢ Vorba ~ mult aduce cu binele poti multe. 7) (despre persoane) La care cineva tine (foarte) mult; drag; scump. Mama ~. 8) (despre fiinte vii, de obicei mici) Care trezeste simpatie. 9): Clima ~ clima temperata, moderata. /<lat. dulcis
dulce, DÚLCE1 dúlciuri n. 1) Ceea ce produce placere si satisfactie deosebita. ♢ A fi satul de dulce a se satura de bine. Pâna nu gusti amarul, nu stii ce-i dulcele pâna nu gusti viata grea, n-o întelegi pe cea buna. 2): De dulce care, dupa ritualul bisericii crestine, nu se manânca în timp de post; de frupt. 3) mai ales la pl. pop. Mâncare servita ca desert. /<lat. dulcis
dulce, dulce (dúlce), adj. – 1. Care are gustul mierii sau zaharului. – 2. Blînd, gingas. – 3. Placut, bun la gust. – 4. Moale, linistit, molcom. – 5. (Trans.) Legitim. – 6. (Adv.) Cu blîndete, cu gingasie. – Mr. dulte, megl. dulti, istr. dul’te. Lat. dŭlcis (Cihac, I, 84; Puscariu 554; Candrea-Dens., 520; REW 2792), cf. it. dolce, prov. dolz, dous, fr. doux, cat. dols, sp. dolce. – Der. dulce, s.m. (dulceata, însusirea de a fi dulce, perioada a anului cînd este îngaduit credinciosilor sa manînce carne si produse lactate; produse lactate); dulce (pl. colectiv dulciuri), s.n. (preparat dulce care se manînca, cofeturi); dulceag, adj. (cu gust cam dulce), a carui der. nu este clara; dulcegarie, s.f. (vorba, purtare dulceaga); dulceata, s.f. (însusirea de a fi dulce, placut; produs dulce de mîncare; actiunea de a mînca produse lactate si carne, interzisa în perioadele de post; preparat alimentar facut din fructe sau petale fierte în sirop de zahar), cf. abruz. dulgiázze; dulciu, adj. (pe jumatate dulce); dulcetar, s.m. (cofetar); dulcetareasa, s.f. (cofetareasa, care înainte era îndeletnicire obisnuita în casele boieresti); dulcoare, s.f. (dulceata), cuvînt rar care, dupa Puscariu 555 si REW 2793, provine din lat. dŭlcōrem; dedulci, vb. (a mînca alimente interzise în perioada de post; a se învata prost, a se naravi), format pe baza expresiei de dulce "interzis în post" (Tiktin); îndulci, vb. (a face ceva sa fie dulce; a alina, a domoli; refl., a se deprinde, a se obisnui), cf. mr. (î)ndultescu (dupa Puscariu 833; Densusianu, Hlr., 169 si Candrea-Dens., 521, ar reprezenta direct. lat. •indulcῑre); îndulcitor, adj. (care îndulceste; calmant); îndulcitura, s.f. (bomboana). Din rom. provine rut. doljčyca (Candrea, Elemente, 403).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc