Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru drept
drept, DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepti, -te, adj. (C) adv., (D) drepturi, s.n. (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fara ocol, fara abatere. ♢ Linie dreapta (si substantivat, f.) = linie care uneste doua puncte din spatiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de doua drepte perpendiculare una pe alta. Prisma dreapta = prisma cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fara ascunzisuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croiala simpla, fara cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, fiinte, parti ale lor etc.) Care are o pozitie verticala (fata de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ♢ Expr. A se tine drept = a avea o pozitie perfect verticala. (Mil.) A lua (sau a sta, a se tine în) pozitia de drepti = a lua (sau a sta, a se tine în) pozitie perfect verticala, stând nemiscat. (Cu valoare de interjectie) Drepti! formula de comanda militara pentru luarea pozitiei de drepti. (Adverbial) A calca drept = a avea o purtare buna, cinstita. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau parti ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are taietura verticala. 3. Care are o pozitie orizontala (fata de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreapta. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre actiuni ale omului sau despre notiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptatii si adevarului; întemeiat, just, cinstit, bun. ♢ Parte dreapta = parte care se cuvine în mod legal fiecaruia la o împarteala. Lupta dreapta = lupta corp la corp, fara arme, fara înselatorii si fara ajutor strain. ♢ Loc. adv. Cu drept cuvânt = pe buna dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevarul, adevarat; corect. ♢ Expr. Ce-i drept = într-adevar, cu adevarat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaste un adevar incontestabil. Drept ca... = adevarat ca... A spune drept = a spune adevarul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care traieste si lucreaza conform dreptatii, adevarului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ♢ Expr. (Substantivat) A se odihni cu dreptii = a fi mort. ♢ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica crestina ortodoxa; bun crestin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care apartine sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoasteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legaturi directe, de sânge; adevarat, bun. B. Adj. (În opozitie cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Asezat în partea opusa partii corpului omenesc în care se afla inima. ♢ Expr. A fi mâna dreapta a cuiva sau bratul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreapta. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se afla de partea sau în directia mâinii drepte (când cineva sta cu fata în directia în care este orientat un lucru) Aripa dreapta a cladirii. ♢ (Substantivat; în locutiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ♢ Expr. (Substantivat) În dreapta si în stânga sau de-a dreapta si de-a stânga = în ambele parti; în toate partile, pretutindeni. A tine dreapta = a merge pe partea dreapta a unui drum. 3. (Substantivat, f. art.; în viata politica) Grupare politica adepta si sustinatoare a mentinerii ordinii sociale si politice traditionale. ♢ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinari locale, indica directia) În linie dreapta, fara ocol; direct. Merge drept la birou. ♢ De-a dreptul = fara a se abate din drum, fara înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ♢ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fata..., fata în fata cu... Prin dreptul = prin fata..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fata..., de dinaintea... 2. (Urmat de determinari locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S.n. 1. Totalitatea regulilor si normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Stiinta sau disciplina care studiaza dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativa legal recunoscuta unei persoane de a avea o anumita conduita, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ♢ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Rasplata, retributie care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine ma iei? ♢ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, asadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstantial de loc) Alaturi de..., lânga; în dreptul... ♢ Expr. A i se pune soarele drept în inima = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un cleste. [Var.: (înv. si reg.) dirépt, -eápta adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri dupa fr. droit).
drept, Drept ≠ gresit, întortocheat, stâng, strâmb, vitreg, îndoit, încovoiat, ocolit, sinuos, serpuit, serpuitor, incorect, injust, nedrept, neadevarat
drept, DREPT prep. v. lânga.
drept, DREPT adj., adv., s., prep. I. 1. adj. v. direct. 2. adv. ata, v. direct. 3. adj. (livr.) rectiliniu, (pop.) oblu. (Dunga, linie dreapta.) 4. adj. v. vertical. 5. adj. v. erect. 6. adj. v. abrupt. 7. adv. perpendicular, vertical, (înv.) prost. (Muntele se înalta drept înaintea noastra.) 8. adj. neaplecat. (Cu spinarea dreapta.) 9. adj. v. teapan. 10. adv. v. teapan. 11. adj. neted, plan, plat, ses, (pop.) oblu, (reg.) sesos, (Olt. si Ban.) polejnic, (înv.) tins, tocmai, (fig.) ras, sters. (O întinsa suprafata dreapta; un loc drept.) II. 1. adj. impartial, nepartial, nepartinitor, obiectiv, (înv.) nefatarit. (Om drept.) 2. adj. v. adevarat. 3. adv. adevarat, just. (A vorbit drept.) 4. adj. echitabil, just. (Decizie dreapta.) 5. adv. just, corect. (O concluzie dreapta.) 6. adj. v. îndreptatit. 7. adv. chiar, exact, întocmai, precis, tocmai, (pop.) oblu, taman, (înv. si reg.) prisne, (prin Olt.) tam, (înv., în Transilv.) acurat, (pop. fig.) curat. (Îl nimereste drept în frunte; cade drept pe el; a venit drept la ora convenita.) III. s. 1. jurisprudenta, (înv. si pop.) legile (pl. art.), (înv.) drit. (Învata dreptul.) 2. v. calitate. 3. v. împuternicire. 4. v. privilegiu. 5. (JUR.) drept de preferinta = prioritate; drept de reproducere = (englezism) copyright. IV. 1. adv. ca. (Socoteste-te drept absent.) 2. prep. v. de. 3. v. ca.
drept, drept adj. m., pl. drepti; f. sg. dreápta, pl. drépte
drept, drept adv., prep.
drept, drept s. n., pl. drépturi
drept, DREPT5 n. 1) Stiinta care studiaza regulile si legile convietuirii în societate. Studiaza ~ul. 2) Totalitate a regulilor si normelor care reglementeaza relatiile într-o societate. 3) Corp de legi. ~ul roman. /<lat. directus
drept, DREPT4 ~uri n. 1) Ceea ce este conform cu legile ratiunii, cu legalitatea sociala, cu traditiile etc.; dreptate. L-a acuzat fara ~. 2) Capacitate de a face sau de a nu face ceva. ~uri si datorii. 3): ~urile omului totalitate a principiilor si prevederilor general admise pentru realizarea personalitatii umane. /<lat. directus
drept, DREPT3 prep. 1) (exprima un raport, spatial) În fata; alaturi de. 2) (exprima un raport final) Pentru; ca. Este întrebuintat drept obiect de studiu. 3) (exprima un raport de suplinire) Ca; în calitate de; în loc de. A slujit drept notar. ♢ Drept care asa dar; prin urmare; deci. /<lat. directus
drept, DREPT2 adv. 1) Fara înconjur; direct. A merge ~ înainte. 2) În conformitate cu adevarul; adevarat; just; cinstit. A spune ~. /<lat. directus
drept, DREP//T1 dreápta (~ti, ~te) 1) (în opozitie cu strâmb) Care uneste un punct cu altul fara devieri sau ocoluri; care nu se abate nici în stânga, nici în dreapta; direct. Linie dreapta. Drum ~. ♢ Unghi ~ unghi format din doua drepte perpendiculare. 2) (despre obiecte, fiinte sau parti ale lor) Care are o pozitie verticala, fara înclinatii. Copac ~. ♢ Drepti! comanda care cere pozitia verticala si neclintita a corpului. 3) Care nu este îndoit. 4) (despre pante, povârnisuri) Care are un unghi de înclinatie foarte mare. 5) (despre întinderi de teren) Care nu are ridicaturi sau adâncituri; neted. Câmp ~. 6) fig. Care este în concordanta cu realitatea si adevarul; just. Judecata dreapta. ♢ Lupta dreapta lupta cu puterile proprii, nefolosind arme si viclesuguri. Pe ~ cuvânt pe buna dreptate. 7) fig. (despre persoane) Care actioneaza în conformitate cu adevarul; adevarat; just. 8) reg. (despre relatiile de rudenie) Care este de prima treapta; cu legatura de sânge; bun. Tata ~. Sora dreapta. 9) (în opozitie cu stâng) Care este situat în partea corpului opusa celei unde se afla inima. Mâna dreapta. Piciorul ~. ♢ În dreapta si în stânga a) în ambele parti; b) în toate partile. A tine dreapta a merge pe partea dreapta a drumului. /<lat. directus
drept, Drept de posesie si folosinta asupra unui bun care este in proprietatea altcuiva.
drept, Drept de desherenta Definition : Drept recunoscut de lege statului de a prelua in proprietatea sa masa de bunuri ce formeaza averea succesorala a unei persoane decedata fara posteritate sau ai carei succesori au repudiat mostenirea, astfel incat succesiunea sa a ramas vacanta.Dreptul de desherenta poate fi exercitat numai dupa ce notarul public competent constata ca succesiunea in cauza este vacanta si elibereaza in favoarea statului certificatul de vacanta succesorala.
drept, drept (-eápta), adj. – 1. Direct, care merge de la un punct la altul fara ocol. – 2. Care are o pozitie verticala. – 3. Întemeiat, justificat. – 4. Legitim, autentic. – 5. Situat în partea dreapta. – 6. (Adv.) Direct, fara ocolisuri. – 7. (Adv.) Deschis, sincer. – 8. (Adv.) Tocmai, întocmai, exact. – 9. (Prep., înv.) Pentru. – 10. (Prep.) În loc de. – Var. (înv.) derept. Mr. (a)direptu, dreptu, megl. dirept. Lat. •derectus, în loc de dῑrectus (Puscariu 550; Candrea-Dens., 513; REW 2648); cf. alb. d(ë)retjë (Philippide, II, 640), it. d(i)ritto, prov. dre(i)t, fr. droit, sp. derecho. Este dublet de la drit, s.n. (înv., Mold., drept, jurisprudenta), din it. dritto. Der. drept, s.n. (totalitatea regulilor si normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale într-un stat, în toate acceptiile sale); dreptul, s.m. art. (piciorul drept); dreapta, s.f. art. (mîna dreapta; directia spre dreapta; aripa dreapta a unei adunari); dirip, prep. (Trans., pentru; în dreptul, în fata); dreptar, s.n. (echer, rigla; piulita care regleaza viteza rotii la moara de grîu), dupa Cihac, I, 82 si Candrea-Dens., 514, ar proveni din lat. •directārium, dar mai probabil este un der. intern, cu suf. -ar; dreptate (var. înv. direptate, mr. (a)ndriptate), s.f. (justitie; ratiune; legalitate, legitimitate; înv., drept; înv., tribunal; Arg., minister fiscal), der. de la drept ca bunatate de la bun (•dreptaate › dreptate; dupa Puscariu, Conv. Lit., XXXIX, 63 si Puscariu 551, de la un lat. •direc(ti)tatem, ceea ce nu pare posibil); dreptati, vb. (rar, a da dreptate, a face dreptate); dreptatie, s.f. (înv., justitie, echitate); îndreptati, vb. (a da dreptate, a face dreptate; a autoriza, a da dreptul; refl., a se justifica, a se apara); îndritui, vb. (Mold., a autoriza, a permite, a îngadui), format pe baza lui drit; nedrept, adj. (injust); nedreptate, s.f. (injustitie); nedreptati, vb. (a face o nedreptate). Cf. drege, îndrepta. Comp. dreptunghiu, s.n. (patrulater cu toate unghiurile drepte si laturile opuse egale), traducere a fr. rectangle; dreptunghiular, adj. Din rom. provine mag. dreptál (Edelspacher 13), si bg. (rar) draptano (Capidan, Raporturile, 229).
drept, Drept real viager care ingaduie titularului de a se folosi de un lucru apartinand altei persoane si de a-i culege fructele, fara a-i altera substanta sau sa-i schimbe destinatia.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc