Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru dih
bală, BÁLĂ, bale, s.f. (Pop.) Monstru, dihanie, fiara groaznica. – Et. nec.
bar, BAR2, baruri, s.n. (La unele jocuri de copii) Spatiu, loc de odihna si de refugiu dinainte stabilit de jucatori (la "ulii si porumbeii", "leapsa" etc.) – et. nec.
bâzdâganie, BÂZDÂGÁNIE, bâzdâganii, s.f. (Pop. si fam.) Namila, dihanie, monstru; aratare, ciudatenie, dracie. – Din sl. bezdyhanĩnŭ.
bidiganie, BIDIGÁNIE, bidiganii, s.f. Dihanie. – V. bâzdâganie.
bine, BÍNE adv., s.n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ♢ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învatatura, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (sa...) = a(-i) veni cuiva la îndemâna; a fi avantajat de o situatie prielnica. ♢ (În formule de salut) Bine ai (sau ati) venit (sanatos, sanatosi)! ♢ (Referitor la sanatate) A se simti bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, bautura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ti-e bine? = a) (ce), nu esti sanatos? ai o slabiciune fizica?; b) (ce), esti nebun? nu esti în toate mintile? 2. În concordanta cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Sa te porti bine cu oricine. ♦ Expr. (Fam. si ir.) Bine ti-a facut! = asa trebuia, asa se cuvenea sa-si faca (pentru purtarea ta urâta, condamnabila)! ♦ În concordanta cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cânta si danseaza bine. Cu rochia asta iti sade bine. ♢ Barbat sau femeie bine facut(a) = barbat sau femeie chipes(a). ♦ În concordanta cu adevarul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine ca asa stau lucrurile. Sa stiu bine ca mor, si nu ma las pâna nu-mi aflu dreptatea! ♢ De-a binelea = de-adevarat, cu adevarat. ♦ (Având valoarea unei afirmatii) Bine, am sa procedez cum vrei tu! ♢ Expr. (Ca) bine zici = (ca) zici asa cum trebuie. Ei bine... = dupa cum spuneam... ♦ Cu grija, cu atentie. Uita-te bine si învata. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani si mai bine. ♦ Mult si prielnic. A plouat bine. A mâncat si a baut bine. II. S.n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ♢ Om de bine = om care actioneaza în folosul, în sprijinul, care ajuta pe cei din jurul sau. ♢ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Sa-ti (sau sa va) fie de bine! = a) sa-ti (sau sa va) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (gresit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lauda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândete, cu întelegere, cu bunavointa fata de cineva suparat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca stiinta. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, placut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc dupa gr. Agathos, germ. das Gut).
budihace, BUDIHÁCE, budihace, s.f. (Reg.) Monstru, pocitanie, -Et. nec.
burdihan, BURDIHÁN s.n. v. burduhan.
burduhan, BURDUHÁN, burduhane, s.n. (Pop.) Stomacul animalelor rumegatoare; burduf (6); p. ext. burta (1); bârdan [Var.: burdihán s.n.] – Burduh + suf. -an.
cazarmă, CAZÁRMĂ, cazarmi, s.f. 1. Ansamblu de cladiri, constructii si instalatii afectat militarilor. 2. (În sintagma) Cazarma echipajului = compartiment situat sub puntea unei nave de lupta, destinat odihnei echipajului. – Din rus. kazarma.
, CĂ conj. 1. Introduce propozitii subordonate: a) completive; Am spus ca nu pot veni; b) subiective: Asa-i c-a venit si rândul meu?; c) atributive: Gândul ca nu pot pleca ma chinuie; d) (cauzale) caci, fiindca. Hai acasa ca-i târziu; e) (consecutive) încât, de. E atât de slab, ca-l bate vântul; f) (concesive) desi, cu toate ca, macar ca. Si omul, ca-i om, si nu poate sa înteleaga; g) (temporale) dupa ce, când. Acum ca ne-am odihnit, pot sa-ti povestesc întâmplarea. 2. (Pop.) Si. Sa care barbatul cu carul si femeia sa împrastie cu poala, ca tot se ispraveste. 3. (În expr.) Nici ca = nu. (Adversativ) Numai ca = dar, însa. 4. Într-adevar, asa e. Ca bine zici d-ta. 5. De ce (nu)! cum (nu)! Ca nu mai vine odata. 6. Doar. Da cum nu! Ca nu mi-oi festeli eu obrazul! ♢ (Cu sens restrictiv) Nu ca ma laud, dar asa este. 7. (În formarea unor loc.) Cum ca, dupa ce ca, macar ca etc. – Lat. quod.
călare, CĂLÁRE adv. (Adesea adjectival) încalecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ♢ Expr. De(-a) calare = a) calarind, încalecat; din fuga calului, de pe cal; b) fig. fara odihna. Nici calare, nici pe jos = nici asa, nici asa. A fi calare pe situatie = a domina o situatie, a se simti tare, sigur într-o anumita împrejurare (grea). [Forma gramaticala; pl. (adjectival) calắri] – Lat. caballaris, -em.
chioşc, CHIOSC, chioscuri, s.n. 1. Constructie usoara (si mobila) pe strazi, în parcuri, în gari, unde se vând ziare, reviste, tigari, racoritoare etc. 2. Constructie usoara (de lemn) asezata în gradini particulare sau publice (ca adapost la umbra, pentru odihna etc.). – Din tc. kösk.
dihanie, DIHÁNIE, dihanii, s.f. 1. Animal salbatic; fiara, jivina. 2. Fiinta ciudata, monstruoasa; namila, monstru. 3. Fiinta, vietate. [Pl. si: dihanii] – Din sl. dyhanije "rasuflare".
dihonie, DIHÓNIE, dihonii, s.f. (Reg.) Neîntelegere care degenereaza în vrajba. – Din ngr. dihónia.
gadină, GÁDINĂ, gadine, s.f. (Pop.) Animal salbatic; jivina, dihanie. – Din bg. gadina.
hală, HÁLĂ2, hale, s.f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, aratare. 3. (La pl.) Pasari de curte. – Din scr., bg. hala.
haltă, HÁLTĂ, halte, s.f. 1. Punct de oprire reglementara (de scurta durata) a trenurilor; gara mica. 2. Oprire, popas. 3. Scurta oprire a trupelor în mars, pentru odihna, ajustarea echipamentului si verificarea tehnicii de lupta. – Din germ. Halte[stelle], fr. halte.
hodină, HODÍNĂ, (3) hodine, s.f. (Reg.) V. odihna.
hodini, HODINÍ, hodinesc, vb. IV. Refl., intranz. si tranz. (Reg.) V. odihni.
hodinit, HODINÍT, -Ă, hodiniti, -te, adj. (Reg.) V. odihnit.
isihie, ISIHÍE s.f. (Grecism înv.) Liniste, odihna, tihna. – Din ngr. isihía.
jder, JDER, jderi, s.m. Mic animal carnivor din familia mustelidelor, asemanator cu dihorul, cu blana pretioasa, de culoare bruna închis (Martes martes). ♦ Blana acestui animal. – Cf. scr. z d e r o "mare mâncacios".
jivină, JIVÍNĂ, jivine (jivini), s.f. Animal salbatic; fiara, dihanie, lighioana, jiganie; p. gener. vietate, fiinta. – Din bg. živina.
odihnă, ODÍHNĂ, (3) odihne, s.f. 1. Întrerupere temporara a unei activitati în scopul refacerii si al întaririi fortelor; (stare sau timp de) repaus; odihnire. ♢ Casa de odihna = cladire în localitatile balneare sau climaterice în care oamenii îsi petrec concediul de odihna. Odihna activa = repaus realizat prin practicarea unei activitati sportive în limitele în care nu provoaca oboseala. ♢ Fara odihna = a) loc. adj. care este în continua miscare, în vesnic neastâmpar; neastâmparat; b) loc. adv. mereu, neîncetat. ♢ Expr. (Înv.) A pune (cuiva) odihna sau a lasa (ceva) în odihna = a înceta de a mai întrebuinta (un obiect); a întrerupe (o actiune). ♦ Somn2. 2. Calm desavârsit, pace, liniste sufleteasca; tihna, ragaz. ♦ (Adesea determinat prin "de veci" sau "vesnica") Moarte; p. ext. mormânt. 3. (Concr.) Platforma orizontala plasata dupa o serie de trepte ale unei scari, fie pentru odihna (1), fie pentru intrarea în apartamentele unui etaj; palier. [Var.: (reg.) hodína, odína s.f.] – Din odihni (derivat regresiv).
odihni, ODIHNÍ, odihnesc, vb. IV. 1. Refl. si (rar) intranz. A întrerupe temporar o activitate pentru a-si recâstiga energia, pentru a se reface; a se afla, a fi în repaus. ♢ Loc. adv. Pe odihnit(e) = a) dupa un interval de odihna, fara oboseala; fara zor, comod; b) în liniste, în tihna. ♦ Tranz. A lasa sa stea la odihna (1); a pune la repaus; a da, a oferi cuiva odihna; p. ext. a adaposti, a gazdui. 2. Refl. si (rar) intranz. A se reface prin somn; a dormi. 3. Intranz. si refl. A fi mort; a zacea în mormânt. ♢ Expr. (Tranz.) Domnul (sau Dumnezeu) sa-l odihneasca (în pace), formula prin care se invoca îndurarea lui Dumnezeu pentru cei morti. 4. Refl. (Înv.) A se potoli, a se calma, a se linisti. 5. Refl. si tranz. A (se) sprijini, a (se) rezema. 6. Refl. si intranz. Fig. A sta undeva, a-si avea locul, a fi situat undeva. [Forma gramaticala (în loc.): odihnite. – Var.: (reg.) hodiní, odiní vb. IV.] – Din bg. otdihna.
odihnit, ODIHNÍT, -Ă, odihniti, -te, adj. 1. Care si-a refacut si si-a întarit puterile (prin somn2 sau prin întreruperea temporara a activitatii). 2. (Înv.) Linistit, calm; multumit, satisfacut. [Var.: (reg.) hodinít, -a adj.] – V. odihni.
odini, ODINÍ, odinesc, vb. IV. Refl., intranz. si tranz. (Reg.) V. odihni.
ţărână, ŢĂRẤNĂ, (2) tarâne, s.f. 1. Pamânt sfarâmat marunt. ♦ Pamântul cu care se acopera sicriul, cu care se umple groapa, mormântul. ♢ Expr. Fie-i tarâna usoara! = (formula folosita când se vorbeste despre un mort) odihneasca-se în pace! Praf si tarâna = nimic. ♦ Stratul de la suprafata (sau de la mica adâncime) al pamântului. ♢ Expr. A se asterne tarânii = a se întinde la pamânt. 2. Fig. Trup neînsufletit, oseminte; ramasite pamântesti. [Var.: (reg.) tắrna s.f.] – Ţara + suf. -âna.
uşor, USÓR2, -OÁRĂ, (I, II) usori, -oare, adj., (III) adv. I. Adj. 1. Care are greutate mica, care cântareste putin, care exercita o presiune redusa asupra suprafetei pe care sta. • Industrie usoara = grup de ramuri industriale care produc bunuri de consum si articole tehnice necesare industriei, agriculturii, transporturilor etc. Categorie usoara = categorie la box, lupte si haltere, care cuprinde sportivi cu greutatea corpului între 57 si 61 kg. ♢ Expr. Fie-i tarâna usoara! = (formula rostita la înmormântarea sau la pomenirea unui mort) sa se odihneasca în pace! ♦ (Despre materiale) Cu greutate specifica redusa. ♦ Care nu poarta sau nu contine greutati. ♢ Expr. (A fi) cu inima usoara = (a fi) vesel, voios. (Adverbial) (A fi) îmbracat usor = (a fi) îmbracat cu haine subtiri. ♦ (Despre trupe) Care poarta armament putin, putându-se deplasa cu repeziciune. 2. (Despre alimente) Care se digera cu usurinta, care nu cade greu la stomac. 3. Iute, sprinten, vioi. ♦ Suplu, gingas, fin. ♦ (Despre pas; p. ext. despre mers) Care abia atinge pamântul: p. ext. fara zgomot. 4. (Despre urme, linii etc.) Care este (sau pare a fi) facut printr-o apasare slaba sau de un corp cu greutate redusa. 5. Mic, putin, redus (ca volum, amploare, consistenta, intensitate). ♦ (Despre somn) Din care te trezesti cu usurinta la cea mai mica galagie; p. ext. linistit, odihnitor. ♦ (Despre forme de relief) Domol, lin3, dulce. ♦ (Despre tesaturi; p. anal. despre aburi, ceata) Rar, subtire, fin. II. Adj. 1. Care este lesne de suportat, de îndurat; (despre boli) lipsit de gravitate; (despre obligatii materiale) care nu împovareaza; mic. ♦ (Despre legi, pedepse) Lipsit de asprime; indulgent. ♦ (Despre viata, trai) Fara griji; comod, bun. ♢ (Reg.; substantivat; în expr.) Mai cu usorul = mai bine, mai fara griji. 2. Care nu prezinta dificultati, care este lesne de înteles sau de realizat; simplu. ♢ Muzica usoara = gen muzical cult (vocal sau instrumental) larg accesibil publicului prin caracterul melodios, distractiv, prin tematica direct legata de preocuparile, sentimentele, aspiratiile oamenilor. ♢ Loc. adv. (Pop.; substantivat) Cu usorul = lesne, comod, fara pericol. ♦ (Despre drumuri) Bun, practicabil. 3. Lipsit de seriozitate, superficial; frivol. ♢ Moravuri usoare = purtari, practici imorale. ♦ Fara importanta; neînsemnat. III. Adv. 1. Încet, domol, lin3; fara zgomot. 2. Cu usurinta, fara efort; lesne, comod. 3. Fara seriozitate; în mod superficial, usuratic. ♦ Expr. A lua usor sau a trece usor peste un lucru = a nu acorda importanta cuvenita unui lucru. 4. Putin. [Var.: (Înv. si reg.) usúre adj., adv.] – Din [mai] iusor (înv. "usor2" < lat. levis + suf. -usor).
vacanţă, VACÁNŢĂ, vacante, s.f. 1. Perioada de odihna acordata elevilor si studentilor la sfârsitul unui trimestru, semestru sau an de scoala ori de studii. ♦ Concediu (acordat unui salariat). 2. Interval de timp in care o institutie, un organ reprezentativ etc. îsi inceteaza activitatea. ♦ Interval de timp in care un post, o functie, o demnitate etc. ramân vacante. [Var.: (înv.) vacántie s.f.] – Din fr. vacance, it. vacanza.
zăbavă, ZĂBÁVĂ, (rar) zabave, s.f. 1. Întârziere, încetineala, taraganeala, zabovire. ♢ Expr. (Fam.) Un bob (de) zabava = un pic de rabdare; imediat, numaidecât, îndata. A-si face zabava = a-si pierde vremea, a întârzia. Fara (de) zabava = fara întârziere, imediat, îndata. 2 Ragaz, odihna. 3. Trecere de vreme; amuzament, petrecere, distractie. – Din sl. zabava.
zăcător, ZĂCĂTÓR, -OÁRE, zacatori, -oare, adj., s.f. I. Adj. (Înv.) Care zace, care sta culcat, întins (la pamânt). II. s.f. 1. Vas mare în care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada. ♦ Vas mare cu gura larga îngropat în pamânt, în care se aduna si se strivesc strugurii pentru a fi lasati sa fermenteze. 2. Vas mare de lemn captusit cu tabla subtire, în care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas în care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Piatra de jos a morii care sta pe loc si deasupra careia se roteste alergatoarea. 4. Loc unde stau vitele ziua la odihna; staniste, zacatura (1). – Zacea + suf. -ator.
zăcătură, ZĂCĂTÚRĂ, zacaturi, s.f. (Reg.) Loc de odihna pentru vite; zacatoare (4), staniste. 2. Rachiu sau vin depozitat într-o zacatoare (II 1). – Zacea + suf. -atura.
zi, ZI, zile, s.f. 1. Interval de timp cuprins între rasaritul si apusul Soarelui; timpul cât Soarele ramâne deasupra orizontului; p. ext. lumina solara; interval de timp de 24 de ore, corespunzator unei rotatii a Pamântului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp intre doua culminatii succesive ale unui astru. ♢ (Determinând notiunile "an", "luna", pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ♢ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toata ziua = de fiecare zi; p. ext. obisnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ♢ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data ceruta; fara întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fara termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, vazând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toata ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, catre) ziua = putin înainte de a se lumina; spre dimineata. Pâna în (sau la) ziua sau de cu ziua = pâna a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineata. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziua = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi si noapte sau (adverbial) ziua si noaptea = tot timpul, fara încetare; fara odihna. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodata. Toata ziua sau ziua toata = de dimineata pâna seara; p. ext. mereu, continuu. ♢ Expr. A se face ziua alba = a se lumina complet, a fi plina zi. A face noaptea zi si ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea si a dormi ziua; p. ext. a duce o viata dezordonata. Buna ziua, formula de salut, la întâlnire sau la despartire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) buna ziua (sau ziua buna) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-si lua ziua buna = a-si lua ramas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lânga adjective ca "limpede", "clar") foarte clar, foarte limpede. Într-o (buna) zi sau într-una din zile = odata, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi buna (sau, rar, alba) cu cineva = a trai în bune relatii cu cineva. A da zi dupa zi = a lasa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod exceptional. ♢ (Compus) Zi-lumina = perioada a zilei (1) cuprinsa între rasaritul si apusul Soarelui. Zi-munca = unitate de masura conventionala care serveste drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ♢ (În sintagme si loc., ca unitate de masura sau de calcul) Zi de munca = durata timpului în cursul caruia lucratorul presteaza zilnic munca. Cu ziua = cu plata socotita dupa zilele muncite; fara angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanta care se poate strabate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusa prin prep. "de") Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmeaza sa se întâmple ceva; termen soroc. ♢ Ziua de astazi = perioada de timp, epoca în care traim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credinte religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii si mortii vor fi chemati la judecata lui Dumnezeu. ♢ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecarei luni. ♢ (În titulatura sarbatorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ♢ Zi aniversara sau ziua nasterii (sau de nastere) = aniversare (a zilei de nastere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viata, existenta, trai. ♢ Expr. A avea zile = a mai avea de trait, a-i fi dat sa (mai) traiasca. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trai, tot timpul vietii. Abia îsi tine zilele, se spune despre cineva care traieste prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mâna = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricosat, înspaimântat. A ridica (sau a rapune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se ispravi cuiva zilele = a muri. A-si urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se satura de viata, a nu mai voi sa traiasca. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tau etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vietii mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinari care precizeaza o perioada de timp) Vreme, epoca. Zilele tineretii. ♢ Expr. Mic de zile = tânar. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârsta, batrân. (Rar) Vesnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrait. [Var.: zíua s.f.] – Lat. dies.
zopoti, ZOPOTÍ, zopotesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A alerga de colo pâna colo, fara odihna. – Et. nec.
dihotomie, DIHOTOMÍE, dihotomii, s.f. 1. (Log.) Diviziune în doua parti a unui concept, fara ca acesta sa-si piarda întelesul initial. 2. Mod de ramificatie a talului si a tulpinilor unor plante în doua parti egale, care se împart la rândul lor în doua parti egale etc. [Var.: dicotomíe s.f.] – Din fr. dichotomie.
palier, PALIÉR, paliere, s.n. 1. (Tehn.) Lagar. 2. Portiune orizontala în cuprinsul scarii interioare a unei cladiri, la nivelul fiecarui etaj; odihna. ♦ Ansamblul planseelor unei constructii, aflate la acelasi nivel al ei. 3. Portiune orizontala din traseul unei cai ferate sau a unui drum rutier. 4. Parcurs executat de avion, la decolare, imediat dupa dezlipirea de la sol. [Pr.: -li-er] – Din fr. palier.
popas, POPÁS, popasuri, s.n. 1. Oprire pentru odihna în timpul unui drum mai lung; sedere mai îndelungata într-un loc (în timpul unei calatorii). ♦ (Pop.) Pauza în timpul unei activitati; odihna. ♢ Loc. adj., adv. Fara popas (sau popasuri) = neîncetat, neîntrerupt; continuu. ♢ Loc. adv. (Rar) În popasuri = agale, alene, cu întreruperi. ♢ Expr. A nu avea popas (sau popasuri) = a nu avea astâmpar, a nu avea liniste, a nu-si gasi locul. 2. Loc în care se opreste cineva pentru a poposi; loc destinat pentru oprire. – Din sl. popasŭ.
recrea, RECREÁ1, recreez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) destinde, a (se) odihni, a (se) reface, a (se) relaxa (dupa un efort sustinut); a (se) înviora, a (se) distra. [Pr.: -cre-a] – Din fr. récréer, lat. recreare.
siestă, SIÉSTĂ, sieste, s.f. Odihna si somnul de dupa prânz. [Pr.: si-es-] – Din fr. sieste.
stingere, STÍNGERE, stingeri, s.f. Faptul de a (se) stinge; stins1. ♦ Semnal prin care se anunta într-o unitate militara trecerea la odihna de noapte; timpul când se da acest semnal. ♦ Moarte, deces. – V. stinge.
stingherit, STINGHERÍT, -Ă, stingheriti, -te, adj. 1. Care (din cauza timiditatii, a emotiei, a împrejurarilor etc.) are o atitudine stângace, lipsita de siguranta, de degajare, care nu se simte în largul sau; stânjenit. ♦ Rusinat, încurcat: descumpanit. 2. Incomodat, deranjat, împiedicat (sa actioneze, sa lucreze, sa se odihneasca în bune conditii). – V. stingheri.
tabără, TÁBĂRĂ, tabere, s.f. 1. Loc (întarit) unde stationeaza trupele un timp mai îndelungat în vederea efectuarii de exercitii practice pe teren cu efective de mari unitati; tabie (2). ♦ Popas; etapa. 2. Asezare vremelnica în corturi. ♦ Asezare (în aer liber) pentru adapostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflati la odihna sau a sportivilor în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (Înv.) Oaste; p. ext. multime, gloata. 5. Grup de oameni opus altui grup; grupare, asociatie care lupta pentru o anumita cauza. – Din sl. taborŭ.
pace, PÁCE s.f. 1. Stare de buna întelegere între popoare, situatie în care nu exista conflicte armate sau razboi între state, popoare, populatii. 2. Acord al partilor beligerante asupra încetarii razboiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. 3. (Într-o comunitate sociala) Lipsa de tulburari, de conflicte, de vrajba; armonie1, împaciuire, întelegere. ♢ Loc. vb. A face pace cu cineva = a se împaca cu cineva. ♢ Expr. A strica pacea cu cineva = a ajunge la conflict, a se certa cu cineva. O mie de ani pace, formula familiara de salut. 4. Liniste sufleteasca, stare de calm sufletesc; tihna, repaus, odihna; lipsa de zgomot si de miscare; calm, liniste, tacere. ♢ Loc. adv. În (buna) pace = în liniste, fara sa fie tulburat, stingherit, suparat. ♢ Expr. A da (cuiva) buna pace sau a lasa (pe cineva) în pace = a nu deranja, a nu supara, a nu tulbura pe cineva. Da-i pace = nu te deranja, nu-ti bate capul; lasa-l în plata Domnului. (Reg.) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Mergi (sau umbla, du-te, ramâi etc.) în pace = (ca formula de urare la despartire) mergi (sau umbla, du-te, ramâi etc.) cu bine, cu sanatate. A nu (mai) avea pace = a fi (în permanenta) nelinistit, îngrijorat. Fii pe pace! = nu avea nici o grija, linisteste-te! ♦ (În conceptiile religioase) Liniste vesnica a omului dupa moarte, odihna de veci. ♦ (Adverbial; pop. si fam.) Nimic, nici vorba, nici gând; s-a terminat, s-a sfârsit, gata. – Lat. pax, pacis.
kursaal, KURSÁAL s. n. 1. stabiliment într-o statiune termala, care ofera în timpul curei recrearea si odihna în saloane de lectura si de divertisment. 2. cazino. (< germ. Kursaal)
aşeza, ASEZÁ, aséz, vb. I. I. 1. Refl. si tranz. A (se) pune pe ceva sau undeva pentru a sedea sau a face sa sada. ♢ Expr. (Refl.) A se aseza în pat = a se întinde în pat; a se culca. A se aseza la lucru = a începe sa faca o treaba. ♦ Refl. A poposi. ♦ Refl. (Despre pasari sau insecte) A se lasa din zbor pe ceva pentru a se odihni. ♦ Refl. A se asterne formând un strat. ♦ Refl. (Despre lichide în fermentatie) A se limpezi. ♦ Refl. Fig. A se potoli, a se linisti. 2. Refl. A se stabili într-o localitate, într-un loc. II. 1. Tranz si refl. A (se) pune într-o anumita ordine; a (se) rândui, a (se) aranja. 2. Intranz. (Pop.) A pune la cale; a proiecta, a planui. III. Tranz. (Rar) A înfatisa un fapt într-o anumita lumina. 2. (Înv.) A dispune, a decreta, a hotarî; a institui, a statornici, a fixa. IV. Tranz. A procura cuiva o situatie mai buna; a capatui. ♦ A instala pe cineva într-o functie. – Lat. •assediare.
astâmpăr, ASTẤMPĂR s.n. sg. Odihna, liniste, tihna, pace. ♢ Fara astâmpar = a) loc. adv. necontenit, întruna; b) loc. adj. neastâmparat. [Var.: (pop.) stấmpar s.n.] – Din astâmpara (derivat regresiv).
amiezi, AMIEZÍ, amiezesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mânca si a se odihni la amiaza. – Din amiaza.
pleca, PLECÁ, plec, vb. I. I. 1. Refl. si tranz. A (se) înclina (într-o parte sau în jos), a (se) îndoi, a (se) încovoia, a (se) coborî, a (se) apleca. ♢ Expr. (Tranz.) A-si pleca capul (sau fruntea, grumazul, genunchiul) = a (se) supune, a (se) umili. A (nu) avea unde sa(-si) plece capul (ori trupul, oasele) = a (nu) se (putea) odihni, a (nu) avea unde sa se odihneasca. A(-si) pleca inima = a) a da ascultare pasului, suferintelor cuiva; b) a arata smerenie, evlavie fata de cineva; c) a (se) dedica, a (se) închina. A(-si) pleca urechea = a) a asculta cu atentie, a lua în considerare; b) a da crezare vorbelor de nimic, bârfelilor. ♦ Refl. A se înclina în fata cuiva în semn de respect, de admiratie, de devotament, de supunere; a se închina. ♦ A (se) culca la pamânt, a (se) rasturna. 2. Refl. (Despre astri) A coborî (spre apus), a apune. ♢ Expr. A se pleca spre apus = (despre persoane si despre forta, gloria, prestigiul lor) a fi în declin. II. Tranz. A supune unei influente, unei puteri; a subjuga. ♦ Refl. A ceda în fata unei forte, a se supune. ♦ Refl. (Pop.) A se îndupleca; a se milostivi. III. Intranz. 1. A se pune în miscare pentru a se îndeparta (de un loc), a parasi pe cineva sau ceva spre a se duce în alta parte; a porni. ♦ Spec. A porni într-o cursa sportiva. 2. A avea începutul, punctul de pornire; a lua ca ipoteza. Pleaca de la ideea ca trebuie sa reuseasca. – Lat. plicare.
poposi, POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A se opri undeva pentru a se odihni (putin) în cursul unei plimbari, al unei calatorii, al unui mars; p. gener. a se opri. ♦ Spec. A ramâne undeva peste noapte. 2. (Rar) A se odihni. – Din popas.
posadă, POSÁDĂ, posade, s.f. 1. (Pop.) Curatura (în padure). ♦ Loc neted pe un deal sau pe un munte unde a existat o asezare omeneasca. ♦ Loc de odihna pentru calatori. 2. (Pop.) Trecatoare (îngusta) în munti. ♦ Obligatie a taranilor dependenti de a face de straja în preajma trecatorilor din munti. 3. (Înv.) Loc întarit în mod natural (care servea ca punct de vama). ♦ Denumire generala a unor dari de vama. 4. Pârghie cu ajutorul careia se regleaza pozitia pietrelor morii în timpul macinatului, pentru a se obtine, dupa voie, o faina mai mare sau mai fina. ♦ P. gener. (Reg.) Moara. – Din scr. posada.
drept, DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepti, -te, adj. (C) adv., (D) drepturi, s.n. (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fara ocol, fara abatere. ♢ Linie dreapta (si substantivat, f.) = linie care uneste doua puncte din spatiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de doua drepte perpendiculare una pe alta. Prisma dreapta = prisma cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fara ascunzisuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croiala simpla, fara cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, fiinte, parti ale lor etc.) Care are o pozitie verticala (fata de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ♢ Expr. A se tine drept = a avea o pozitie perfect verticala. (Mil.) A lua (sau a sta, a se tine în) pozitia de drepti = a lua (sau a sta, a se tine în) pozitie perfect verticala, stând nemiscat. (Cu valoare de interjectie) Drepti! formula de comanda militara pentru luarea pozitiei de drepti. (Adverbial) A calca drept = a avea o purtare buna, cinstita. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau parti ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are taietura verticala. 3. Care are o pozitie orizontala (fata de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreapta. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre actiuni ale omului sau despre notiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptatii si adevarului; întemeiat, just, cinstit, bun. ♢ Parte dreapta = parte care se cuvine în mod legal fiecaruia la o împarteala. Lupta dreapta = lupta corp la corp, fara arme, fara înselatorii si fara ajutor strain. ♢ Loc. adv. Cu drept cuvânt = pe buna dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevarul, adevarat; corect. ♢ Expr. Ce-i drept = într-adevar, cu adevarat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaste un adevar incontestabil. Drept ca... = adevarat ca... A spune drept = a spune adevarul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care traieste si lucreaza conform dreptatii, adevarului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ♢ Expr. (Substantivat) A se odihni cu dreptii = a fi mort. ♢ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica crestina ortodoxa; bun crestin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care apartine sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoasteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legaturi directe, de sânge; adevarat, bun. B. Adj. (În opozitie cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Asezat în partea opusa partii corpului omenesc în care se afla inima. ♢ Expr. A fi mâna dreapta a cuiva sau bratul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreapta. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se afla de partea sau în directia mâinii drepte (când cineva sta cu fata în directia în care este orientat un lucru) Aripa dreapta a cladirii. ♢ (Substantivat; în locutiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ♢ Expr. (Substantivat) În dreapta si în stânga sau de-a dreapta si de-a stânga = în ambele parti; în toate partile, pretutindeni. A tine dreapta = a merge pe partea dreapta a unui drum. 3. (Substantivat, f. art.; în viata politica) Grupare politica adepta si sustinatoare a mentinerii ordinii sociale si politice traditionale. ♢ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinari locale, indica directia) În linie dreapta, fara ocol; direct. Merge drept la birou. ♢ De-a dreptul = fara a se abate din drum, fara înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ♢ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fata..., fata în fata cu... Prin dreptul = prin fata..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fata..., de dinaintea... 2. (Urmat de determinari locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S.n. 1. Totalitatea regulilor si normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Stiinta sau disciplina care studiaza dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativa legal recunoscuta unei persoane de a avea o anumita conduita, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ♢ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Rasplata, retributie care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine ma iei? ♢ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, asadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstantial de loc) Alaturi de..., lânga; în dreptul... ♢ Expr. A i se pune soarele drept în inima = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un cleste. [Var.: (înv. si reg.) dirépt, -eápta adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri dupa fr. droit).
proaspăt, PROÁSPĂT, -Ă, proaspeti, -te, adj. (Despre alimente sau produse alimentare) Pregatit sau recoltat recent; p. ext. care n-a fost supus unui procedeu de conservare. ♦ (Despre plante) Cules, rupt de curând; neofilit. 2. Fig. Tânar, fraged. ♦ Care are sau care pastreaza calitati de stralucire, de vitalitate, de tinerete, care exprima tinerete, sanatate etc. 3. Care exista sau a luat fiinta de putina vreme, care a fost facut, creat etc. de curând; de data recenta, nou. ♢ Loc. adv. (Reg.) Din proaspat = de curând. ♦ (Despre oameni) Care se afla într-o anumita situatie sau care are o calitate de putina vreme. ♦ Care îsi pastreaza noutatea; viu, actual. 4. (Despre aer) Neviciat, curat. ♦ (Despre apa) Adus de curând de la sursa, bun de baut; p. ext. rece. 5. Fig. Curat, pur, neîntinat. 6. Cu forte noi; odihnit. – Din gr. prósfatos.
loc, LOC, locuri, s.n. I. 1. Punct, portiune determinata în spatiu. ♢ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se afla cineva, stând nemiscat, fara a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeasi bucata de pamânt, acolo unde se afla cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipa. ♢ Expr. Pe loc repaus = comanda militara indicând iesirea din pozitia de nemiscare a soldatului si adoptarea unei pozitii mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se afla în fata unui lucru de neînteles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde statea de obicei. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = a i se potoli (cuiva) emotia, a se linisti; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lectie de buna-cuviinta, a arata cuiva ce se cuvine si ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau miscarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispozitii (sau asupra unei miscari gresite). La un loc = împreuna, laolalta. Pâna într-un (sau la un) loc = pâna la un punct sau pâna la un moment; într-o masura oarecare. În (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo pâna colo, încoace si încolo; b) din distanta în distanta, ici si colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici si colo, pe alocuri. ♢ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-si (mai) afla (sau gasi) locul sau a nu-l (mai) tine (sau încapea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpar sau odihna; a fi nerabdator, nelinistit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se tine, a ramâne, a încremeni) tintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fara sa se miste. A sta la un loc = a sta linistit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în alta parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fata locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetari). O palma de loc = o distanta mica. ♦ (Pop.) Bucata de pamânt (cultivabil). ♢ Loc de casa = teren destinat pentru constructie. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva si destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; tinut; p. ext. tara. ♦ Asezare omeneasca, localitate; regiunea, tara, localitatea în care s-a nascut cineva. ♢ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se afla cineva. 2. Spatiu ocupat de cineva sau de ceva. ♢ Loc de munca (sau de productie) = parte din suprafata unei unitati economice în care un lucrator sau un grup de lucratori executa anumite operatii în vederea obtinerii productiei, folosind în acest scop utilaj si echipament tehnic corespunzator. Loc de munca = întreprindere sau institutie în care o persoana îsi desfasoara activitatea în mod obisnuit. ♢ Expr. A lua loc = a se aseza. Ia loc! = sezi! A-si face loc = a-si croi un drum, a razbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) asa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicatie în care a aparut un anumit lucru. II. 1. Slujba, post2; functie. 2. Situatie sociala a cuiva; p. gener. situatie. ♢ Loc comun v. comun. ♢ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situatia cuiva (pentru a-l putea întelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ♢ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) În loc de... sau în locul..., se spune pentru a arata o înlocuire, o substituire. În loc sa... (sau de a...), se spune pentru a arata raportul de opozitie dintre doua idei, doua actiuni etc. – Lat. locus.
repauza, REPAUZÁ, repauzez, vb. I. 1. Refl. A se odihni. 2. Intranz. (Livr.) A muri. [Pr.: -pa-u-] – Din lat. repausare.
repauzat, REPAUZÁT, -Ă, repauzati, -te, adj., s.m. si f. 1. Adj. Odihnit. 2. S.m. si f. (Livr.) Raposat, decedat. [Pr.: -pa-u-] – V. repauza.
proslăvi, PROSLĂVÍ, proslavesc, vb. IV. 1. Tranz. A ridica în slava; a slavi, a preamari, a glorifica. 2. Refl. (Înv. si reg.) A se simti, a-i merge bine, a fi multumit, satisfacut; a se odihni în voie; a se rasfata. – Din sl. proslaviti.
psilofită, PSILOFÍTĂ, psilofite, s.f. Planta critpogama cu tulpinile ramificate dihotomic, care se înmulteste prin spori. – Din fr. psilophyton.
odihnire, ODIHNÍRE, odihniri, s.f. (Rar) Faptul de a (se) odihni; odihna, repaus. – V. odihni.
odihnitor, ODIHNITÓR, -OÁRE, odihnitori, -oare, adj. Care reface energia, puterile; reconfortant; care linisteste, calmeaza; calmant, linistitor. – Odihni + suf. -tor.
odină, ODÍNĂ, (3) odine, s.f. (Reg.) V. odihna.
torişte, TÓRISTE, toristi, s.f. (Reg.) 1. Resturi de nutret care ramân în iesle sau pe locul unde au mâncat vitele sau oile. 2. Loc unde se da oilor de mâncare iarna; loc de odihna al oilor si al vacilor; zacatoare.
zăcătoare, ZĂCĂTOÁRE, zacatóri [si zacatoáre] s.f. 1. Vas mare cu doage, în care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie; cada ♦ Vas mare cu gura larga, îngropat în pamânt, în care se aduna si se strivesc strugurii, pentru a fi lasati sa fiarba. 2. Vas mare de lemn, captusit cu tinichea, în care se pun la dospit pieile pentru tabacit. ♦ Vas în care se depoziteaza provizoriu pestele la cherhana. 3. Denumita si piatra zacatoare = (într-o moara de apa) piatra (fixa) aflata în partea inferioara a morii, deasupra careia se roteste piatra alergatoare (mobila). 4. Loc unde stau vitele la odihna ziua; (în special) Loc la stâna unde se odihnesc oile dupa muls; staniste. (din zacea) [si DLRLC]
lin, LIN3, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se misca sau se desfasoara în mod egal, fara salturi si treceri bruste (si în ritm moderat); domol, linistit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinatie mica, usor de urcat sau de strabatut. ♦ (Rar; despre suprafete) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumina) Cu o stralucire domoala, blânda, odihnitoare. 4. Calm, linistit. – Lat. lenus, -a (= lenis).
climateric, CLIMATÉRIC, -Ă, climaterici, -ce, adj. Care apartine climei, privitor la clima; cu clima potrivita pentru odihna sau pentru tratarea unor boli; climatic. Conditii climaterice. Statiune climaterica. – Din fr. climatérique.
neodihnit, NEODIHNÍT, -Ă, neodihniti, -te, adj. Care nu se odihneste, nu sta (niciodata); p. ext. care este oricând gata de lucru, de actiune; neobosit. ♦ (Înv.) Nelinistit, agitat. [Pr.: ne-o-] – Ne- + odihnit.
neostenit, NEOSTENÍT, -Ă, neosteniti, -te, adj. 1. Care nu oboseste niciodata; p. ext. care este în continua miscare, în continua activitate; foarte harnic, foarte activ; neobosit, neodihnit. 2. Care nu slabeste nici o clipa; sustinut, perseverent. [Pr.: ne-os-] – Ne- + ostenit.
dulce, DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s.n., (B 1) s.n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zaharului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahar etc.). 2. (Despre lapte) Proaspat; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sarat sau care a fost sarat foarte putin. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apa) De râu, de izvor, de fântâna. II. Fig. 1. Frumos, dragut, gingas. Zâmbet dulce. ♢ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Placut la auz; melodios. ♦ (Despre lumina) Putin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Linistit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, actiuni) Usor, delicat, gingas. 4. (Despre terenuri) Putin înclinat, cu panta redusa, usor de urcat. 5. (Despre clima si agenti fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre fiinte) Simpatic, placut la înfatisare sau în comportari. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, întelegator. ♦ Care procura multumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfata, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbad, fad. B. S.n. 1. Ceea ce e placut, bun; ceea ce produce placere, bucurie. ♢ Loc. adj. De dulce = (în ritualul bisericii crestine; despre mâncaruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngaduit sa se manânce orice fel de aliment. ♢ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reprosa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioada de timp cât este îngaduit credinciosilor crestini sa manânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I l) care se manânca. – Lat. dulcis.
sărbătoare, SĂRBĂTOÁRE, sarbatori, s.f. 1. Zi în care se comemoreaza sau se sarbatoreste un eveniment important, organizându-se adesea diferite serbari, solemnitati, demonstratii etc. si în care de obicei se întrerupe activitatea obisnuita; p. ext. zi oficiala de odihna. ♢ Sarbatoarea muncii = 1 Mai, ziua solidaritatii internationale a celor ce muncesc. Sarbatoare nationala = zi (de odihna) în care se cinsteste un eveniment important din istoria patriei. Sarbatoare legala = zi (stabilita în mod oficial) în care întreprinderile si institutiile nu lucreaza. ♢ Loc. adj. si adv. De sarbatoare sau de sarbatori = festiv, sarbatoresc, stralucitor. ♢ Loc. adv. În (sau de) sarbatori = cu ocazia sarbatorilor, în timpul sarbatorilor (religioase); p. restr. în timpul Pastilor sau al Craciunului. ♦ (Art., adverbial) În zilele de sarbatoare (1). Sarbatoarea nu se lucreaza. 2. Sarbatorire, serbare; festivitate, petrecere. – Serba + suf. -atoare.
tihnă, TÍHNĂ, tihne, s.f. Liniste deplina, pace, tihnire; viata linistita, lipsita de griji; odihna, repaus. ♦ (Înv.) Multumire, satisfactie. [Var.: (pop.) tícna s.f.] – Din tihni (derivat regresiv).
tihnit, TIHNÍT, -Ă, tihniti, -te, adj. (Despre viata cuiva; adesea adverbial) Linistit, lipsit de griji. ♦ Pasnic, odihnitor. [Var.: (pop.) ticnít, -a adj.] – V. tihni.
târlă, TẤRLĂ, târle, s.f. 1. Loc neîmprejmuit si neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pasunatului; p. ext. stâna cu toate dependintele ei. 2. Turma de oi. – Cf. scr. t r l o.
terasă, TERÁSĂ1, terase, s.f. 1. Constructie deschisa, anexa a unei cladiri, asezata la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperis (servind ca loc de odihna sau de agrement). ♦ Suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren, în parcuri sau în gradini. ♦ Portiuni de trotuar în fata unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt asezate mese pentru consumatori. 2. Forma de relief cu aspect de treapta, provenita din ridicarea scoartei pamântului sau ca rezultat al eroziunii apelor în lungul unei ape curgatoare. – Din fr. terrasse.
tolăni, TOLĂNÍ, tolanesc, vb. IV. Refl. (Despre fiinte) A se lungi într-o pozitie comoda (pentru a se odihni). ♦ Intranz. A sta culcat, a lenevi. – Cf. t o l o g i.
toloacă, TOLOÁCĂ, toloace, s.f. (Reg.) 1. Pamânt lasat necultivat pentru ca sa se odihneasca. ♦ Pasune, izlaz comunal pentru vite. 2. Teren liber neîngradit, între case sau la marginea satului. – Din ucr. toloka.
colonie, COLONÍE1, colonii, s.f. 1. (În antichitate) Cetate sau oras întemeiat, în scopuri comerciale sau strategice, de fenicieni, de greci sau de alte popoare pe teritorii straine. ♦ Oras întemeiat de romani în tinuturile cucerite, având rol economic, administrativ si militar. 2. Teritoriu ocupat si administrat de o natiune straina si care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc. 3. Grup compact de persoane (de aceeasi origine) asezat într-o tara sau într-o regiune a unei tari si care provine din imigrare sau din stramutare. 4. Grup de copii trimisi la odihna în statiuni climaterice sau balneare; loc unde este gazduit acest grup de copii. 5. Grup de animale din aceeasi specie, care duce viata în comun. Colonie de corali. ♢ Colonie microbiana = grup de bacterii aflat în cultura pe medii sociale, vizibil cu ochiul liber, derivat dintr-un germen unic sau dintr-un numar redus de germeni care s-au înmultit pe loc. – Din fr. colonie, lat. colonia.
trage, TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a misca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ♢ Expr. A trage (pe cineva) de mâneca = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atentia spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de par = a fi relatat în mod exagerat, fortat, tendentios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecata = a cita pe cineva în fata justitiei. A trage pe sfoara = a pacali. A trage pe roata = a supune torturii cu ajutorul rotii de tortura. A trage la raspundere = a cere cuiva sa dea socoteala de faptele sale, a face raspunzator. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situatie grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasa, sortita esecului. ♦ (Cu complementul "clopotul") A face sa sune (prin deplasare într-o parte si în alta). ♦ A întinde, a încorda un fir, o sfoara (smucind). ♢ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o actiune reprobabila); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra sa). 2. Tranz. A duce, a târî dupa sine. ♢ Expr. A trage targa pe uscat = a trai în lipsuri, în saracie; a o scoate greu la capat. A trage un picior sau a trage piciorul = a schiopata. ♦ (Despre animale de tractiune) a face ca un vehicul sa se deplaseze (ducându-l dupa sine). 3. Tranz. A pune (sau a scoate) (de) pe sine un obiect de îmbracaminte sau de încaltaminte; a înfunda pe cap o boneta, o caciula; a duce un accesoriu de îmbracaminte înspre o parte a corpului (spre a o acoperi); a aranja, a potrivi. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântari, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascutit). 6. Tranz. A îndrepta si a opri un vehicul, o ambarcatie la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A se opri undeva spre a fi gazduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. 8. Refl. si intranz. (Reg. si fam.; urmat de determinari locale introduse prin prep. "la") A se duce (mânat de o dorinta), a se îndrepta spre o tinta. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simti atras catre... ♦ Intranz. A prevesti o anumita stare. Trage a rau. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ♢ Expr. (Tranz.) A-si trage mâna de deasupra cuiva = a înceta sa mai ocroteasca pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a patimi. ♢ Expr. A trage o spaima = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecintele unui fapt reprobabil; a ispasi. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage. ♢ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învataminte din (sau de pe urma)... = a învata (dintr-o experienta). ♢ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obtine un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-si încorda auzul pentru a prinde zgomote usoare, vorbe soptite; a asculta pe furis. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furis, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ♢ Expr. A-si trage sufletul (sau rasuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, batrânetii etc.; a se odihni dupa un efort greu. (Intranz.) A trage sa moara = a fi în agonie, a-si trai ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiti, a bea. ♢ Expr. (Absol.) A trage la masea (sau la mustata) = a fi betiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ♢ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a sterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (În diverse procese de munca sau în actiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reiesind din determinari) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o tesatura) la piua = a supune o tesatura unei operatii mecanice la piua, pentru a o face mai deasa. A trage la tipar = a tipari. A trage la sapirograf = a sapirografia. A trage pe piatra (sau pe amnar, pe curea) = a ascuti. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopata) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spata. ♢ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barba = a freca de barba un ban câstigat (în credinta superstitioasa ca acest gest atrage un câstig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoana cu trupul subtire, mladios. ♦ A întinde si a subtia un material ductil, trecându-l printr-o filiera. ♦ Refl. (În expr.) A se trage la fata (sau la obraji, la chip) = a slabi, a avea figura obosita, palida. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu placere, cu multa energie, cu pasiune. ♢ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descarca o arma spre tinta, a face ca proiectilul, sageata etc. sa porneasca spre tinta. 5. Tranz. A freca o anumita regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A frictiona. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subîntelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învalui pe cineva, provocându-i o senzatie neplacuta de racoare (urmata adesea de îmbolnavire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...). [Perf. s. trasei, part. tras] – Lat. •tragere (= trahere).
recreat, RECREÁT, -Ă, recreati, -te, adj. Odihnit, refacut, destins, relaxat. [Pr.: -cre-at] – V. recrea1.
recreativ, RECREATÍV, -Ă, recreativi, -e, adj. Care recreeaza1, care odihneste; recreator. [Pr.: -cre-a-] – Din fr. récréatif.
recreaţie, RECREÁŢIE1, recreatii, s.f. Faptul de a se recrea1; odihna, destindere dupa o munca încordata. ♦ Scurta pauza între orele de curs, destinata recrearii si jocului elevilor; pauza. [Pr.: -cre-a- – Var.: (înv.) recreatiúne s.f.] – Din fr. recreation, lat. recreatio, -onis.
răsufla, RĂSUFLÁ, rasúflu, vb. I. 1. Intranz. si tranz. (Pop.) A respira. 2. Intranz. A-si reveni dupa o emotie, dupa o grija, o apasare, dupa un efort fizic, a simti o usurare dupa o stare de încordare. ♦ A face popas, a sta sa se odihneasca. ♦ A avea liniste, a nu se (mai) simti în primejdie, a se simti la adapost. 3. Intranz. (Despre vase, recipiente, locuri închise) A comunica cu exteriorul, a strabate spre exterior, a lasa sa se scurga încet fluidul pe care îl contine, printr-o gaura mica sau printr-o crapatura; (despre continutul unui vas) a tâsni, a se scurge prin crapaturi. ♦ Refl. (Despre unele alimente sau bauturi) A-si pierde taria, gustul datorita pastrarii într-un vas prost închis sau în conditii proaste. 4. Intranz., tranz. si refl. (Pop.) A(-si) destainui gândurile si sentimentele ascunse, apasatoare, pentru a se linisti. ♦ Intranz. si tranz. (Despre gânduri sau planuri ascunse) A ajunge la urechile celor care nu ar fi trebuit sa afle; a (se) difuza. – Ras- + sufla.
răsuflu, RĂSÚFLU, rasufluri, s.n. (Si fig.) Rasuflare. ♦ (Înv.) Timp de odihna; scurt repaus, ragaz. – Din rasufla (derivat regresiv).
refacere, REFÁCERE, refaceri, s.f. Actiunea de a (se) reface si rezultatul ei. ♦ Operatie prin care o unitate militara este retrasa în spatele liniei de lupta, pentru odihna trupelor si pentru completarea efectivelor si a armamentului. – V. reface.
răgaz, RĂGÁZ, (rar) ragazuri, s.n. 1. Timp liber, disponibil pentru a face ceva. ♦ Amânare, pasuire. 2. Perioada de întrerupere a unei activitati; odihna; repaus. ♢ Loc. adv. Fara (de) ragaz = fara întrerupere, necontenit. ♦ Liniste, tihna, pace. – Et. nec.
rătăcitor, RĂTĂCITÓR, -OÁRE, ratacitori, -oare, adj. Care rataceste; care umbla din loc în loc fara odihna. – Rataci + suf. -tor.
repaus, REPÁUS, repausuri, s.n. 1. Stare în care orice functie sau activitate este temporar întrerupta si care are rolul de a reface capacitatea de munca a organismului; odihna, inactivitate. ♦ Suspendare temporara a unei activitati, având rolul de a restabili capacitatea de munca a unui organ sau a întregului organism. 2. (Fig.) Stare a unui corp în raport cu alt corp sau cu un sistem de referinta, în care distantele dintre punctele corpului sau ale sistemului de referinta nu variaza cu timpul. 3. (Fil.) Moment integrant al miscarii, având în raport cu acesta un caracter relativ si conditionând stabilirea relativa a lucrurilor. 4. (Biol.; în sintagma) Repaus mamar = perioada dintre încheierea unei lactatii si urmatoarea fatare, specifica unor animale. [Pr.: -pa-us. – Var.: repáos s.n.] – Lat. •repausum.
dejugătoare, DEJUGĂTOÁRE, dejugatori, s.f. (Rar) Loc de popas unde se dejuga boii pentru a-i lasa sa se odihneasca. – Dejuga + suf. -atoare.
dihor, DIHÓR, dihori, s.m. Mamifer carnivor de marimea unei pisici, cu corpul lung, cu picioarele scurte si cu blana cafenie, care se apara de dusmani raspândind un miros urât (Putorius putorius). [Acc. si: díhor] – Probabil din sl. •dyhorŭ.
dihotomic, DIHOTÓMIC, -Ă, dihotomici, -ce, adj. Care se bifurca, se împarte în doua sau din doua în doua. [Var.: dicotómic, -a adj.] – Din fr. dichotomique.
dicotomic, DICOTÓMIC, -Ă adj. v. dihotomic.
dicotomie, DICOTOMÍE s.f. v. dihotomie.
dihai, DIHÁI adv. (Pop. si fam.; în sintagma) Mai dihai = mai mult, mai grozav, mai ceva, si mai si. – Et. nec.
sconcs, SCONCS, (1) sconcsi, s.m., (2) sconcsuri, s.n. 1. S.m. Mic mamifer carnivor din America, înrudit si asemanator cu dihorul, vânat sau crescut pentru blana sa pretioasa, de diverse culori (Mephitis mephitis). 2. S.n. Blana prelucrata a sconcsului (1). – Din fr. sconse, germ. Skons, engl. skunk.
haltă, HÁLTĂ s. f. 1. statie mica de cale ferata, unde nu se opresc decât trenuri locale. 2. (fam.) oprire, popas. 3. scurta oprire a unei trupe în mars, pentru odihna, ajustarea echipamentului sau verificarea tehnicii de lupta. ♢ punct rutier de oprire obligatorie pentru îndeplinirea unor formalitati administrative sau plata unei taxe. (< germ. Halte/stelle/, fr. halte)
stanişte, STÁNISTE, stanisti, s.f. 1. (Reg.) Loc racoros, umbros unde se odihnesc vitele vara, în timpul caldurilor de la amiaza; zacatoare. ♦ (Ir.) Loc de întâlnire, de popas. 2. (Mil.; înv.) Tabara, cantonament. – Din sl. stanište.
stare, STÁRE, stari, s.f. 1. Situatie în care se afla cineva sau ceva; mod, fel, chip în care se prezinta cineva sau ceva. ♢ Expr. A fi în stare (sa...) = a putea, a fi capabil sa... (Rar) Faptul de a sta într-un anumit fel; pozitie a corpului; postura. ♢ Expr. (Pop.) A nu avea stare sau a nu-l mai prinde starea = a nu avea astâmpar, a nu avea odihna. Spec. Situatie a unui corp sau a unui sistem determinata de structura sa, de conditiile exterioare etc. si definita prin anumite marimi sau parametri. 2. Fel în care se simte cineva (din punct de vedere fizic sau moral), dispozitie în care se afla cineva. 3. Situatie materiala (buna); avere. ♢ Loc. adj. Cu stare = bogat, înstarit. 4. (Înv.) Categorie, grup sau patura sociala. ♦ Grad, ierarhie, treapta sociala. – V. sta.
stingheri, STINGHERÍ, stingheresc, vb. IV. Tranz. A împiedica pe cineva sa lucreze, sa actioneze, sa se manifeste sau sa se odihneasca în bune conditii; a stânjeni, încurca, a incomoda, a deranja. – Din stingher.
conăci, CONĂCÍ, conacesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A face popas, a poposi; a se odihni. ♦ Tranz. A gazdui, a adaposti pe cineva. – Din conac.
concediu, CONCÉDIU, concedii, s.n. Interval de timp determinat în care salariatii sunt scutiti, în mod legal, de a veni la locul de munca si a presta munca, primind pentru tot acest interval remuneratia baneasca cuvenita. Concediu de odihna. Concediu medical. [Var.: (înv.) congédiu s.n.] – Cf. fr. c o n g é.
culca, CULCÁ, culc, vb. I. 1. Refl. si tranz. A (se) întinde, a (se) aseza în pozitie orizontala (spre a dormi, a se odihni sau a face sa adoarma sau sa se odihneasca). ♢ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a nu se sinchisi de nimic, a fi nepasator. Culca-te sau poti sa te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ti nadejdea; e în zadar sa mai pastrezi vreo speranta. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adaposti peste noapte; a gazdui. ♦ A pune pe cineva sa se întinda sau a se întinde la pamânt cu fata în jos (în cadrul unor exercitii militare). 2. Tranz. A pune, a aseza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pamânt = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pamânt. – Lat. collocare.
culcuş, CULCÚS, culcusuri, s.n. 1. Locul de culcare sau de adapost al animalelor si al pasarilor. 2. Loc (improvizat) de odihna sau de dormit pentru oameni. ♦ Adapost, salas pentru oameni; locuinta. ♦ Ascunzatoare. 3. (Rar) Strat moale de paie, de frunze etc. pe care se asaza lucruri fragile sau alterabile. 4. Strat din baza unei formatiuni geologice. – Culca + suf. -us.
odihni, A (se) odihni ≠ a lucra, a munci
lucra, A lucra ≠ a (se) odihni, a sedea, a trândavi, a trântori
munci, A munci ≠ a (se) odihni, a trândavi, a trântori
muncă, Munca ≠ odihna
oboseală, Oboseala ≠ odihna
obosit, Obosit ≠ odihnit, neobosit
odihnă, Odihna ≠ munca, oboseala, neodihna
tihneală, TIHNEÁLĂ s. v. astâmpar, calm, liniste, odihna, pace, repaus, tihna.
stare, STÁRE s. v. astâmpar, calm, graviditate, liniste, odihna, pace, repaus, sarcina, tihna.
stanişte, STÁNISTE s. (reg.) batatura, bouriste, meriza, merizatoare, merizis, meriziste, merizistina, merizus, toriste, zacatura, (Transilv., prin Maram. si Olt.) stava, (Munt.) storiste, (Transilv. si Ban.) zacatoare. (Vitele se odihnesc vara la ~.)
somna, SOMNÁ vb. v. dormi, odihni, repauza.
somn, SOMN s. dormit, odihna, repaus, (arg.) soileala. (Dupa o ora de ~, s-a sculat.)
soileală, SOILEÁLĂ s. v. dormit, odihna, repaus, somn.
soili, SOILÍ vb. v. dormi, odihni, repauza.
seninătate, SENINĂTÁTE s. v. astâmpar, calm, liniste, odihna, pace, repaus, tihna.
senin, SENÍN s. v. astâmpar, liniste, odihna, pace, repaus, tihna.
sălbăticitură, SĂLBĂTICITÚRĂ s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, salbaticiune.
sălbăticie, SĂLBĂTICÍE s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, paleolitic, salbaticiune.
sălbăticime, SĂLBĂTICÍME s. v. barbarie, bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, primitivism, primitivitate, salbaticie, salbaticiune.
satisfăcut, SATISFĂCÚT adj. 1. multumit, (înv. si pop.) norocit, (înv. si reg.) multumitor, (înv.) odihnit, (rar fig.) satul. (Un om pe deplin ~.) 2. v. îm-pacat. 3. v. bucuros. 4. v. îndeplinit.
repauzat, REPAUZÁT adj. v. odihnit.
repauzare, REPAUZÁRE s. v. odihnire.
repauza, REPAUZÁ vb. 1. v. dormi. 2. v. odihni.
repaus, REPÁUS s. 1. v. somn. 2. v. odihna. 3. v. pauza. 4. v. astâmpar.
relaxant, RELAXÁNT adj. odihnitor, reconfortant, recreativ, (rar) recreator. (Un concediu ~.)
recreator, RECREATÓR adj. v. odihnitor, reconfortant, recreativ, relaxant.
recreativ, RECREATÍV adj. 1. (fig.) deconectant, relaxant. (Momente ~.) 2. odihnitor, reconfortant, rela-xant, (rar) recreator. (Un concediu ~.)
recrea, RECREÁ vb. 1. (fig.) a se deconecta, a se destinde, a se relaxa. (Cu ce te ~?) 2. a (se) odihni, a (se) reconforta. (S-au dus la munte sa se ~.)
eudihotomie, EUDIHOTOMÍE s. f. (bot.) dihotomie normala, cu ramuri dezvoltate si ramificate uniform. (< fr. eudichotomie)
răzbun, RĂZBÚN s. v. amânare, astâmpar, calm, liniste, odihna, pace, pasuiala, pasuire, ragaz, razbunare, razbunic, repaus, strabunic, tihna.
răsuflu, RĂSÚFLU s. v. odihna, ragaz, rasuflare, repaus, respiratie, suflare.
răsuflare, RĂSUFLÁRE s. v. astâmpar, calm, liniste, odihna, pace, ragaz, rasuflatoare, re-paus, tihna, usurare.
răritură, RĂRITÚRĂ s. 1. destramatura, (pop.) strama, stramatura. (O ~ la un pulover.) 2. v. latunoaie, (reg.) carare, strunga. (~ într-o tesatura.) 3. rariste, (pop.) raris, (reg.) raret, rarime. (Se odihnea într-o ~ de padure.)
răposare, RĂPOSÁRE s. v. odihna, ragaz, repaus.
răposa, RĂPOSÁ vb. v. dormi, odihni, repauza.
răgaz, RĂGÁZ s. 1. v. odihna. 2. liniste, pace, tihna. 3. timp, vreme, (pop.) raspas. (Nu-i da nici ~ sa respire; da-mi putin ~ sa ma gândesc.) 4. v. perioada. 5. v. pasuire.
rarişte, RÁRISTE s. raritura, (pop.) raris, (reg.) raret, rarime. (Se odihnea într-o ~ de padure.)
rai, RAI s. (BIS.) cer, paradis, (livr.) eden. (Odihneste în ~.)
proaspăt, PROÁSPĂT adj. v. nou, odihnit, recent, repauzat.
preget, PRÉGET s. v. codeala, codire, ezitare, fluctuatie, îndoiala, nehotarâre, odihna, pregetare, ragaz, repaus, sovaiala, sovaire.
potol, POTÓL s. v. astâmpar, calm, liniste, odihna, pace, repaus, tihna.
poposire, POPOSÍRE s. 1. oprire, zabovire. (~ lui într-un loc pentru odihna.) 2. v. popas.
poposi, POPOSÍ vb. v. dormi, odihni, repauza.
podestru, PODÉSTRU s. v. odihna, palier.
podest, PODÉST s. v. odihna, palier.
păciuire, PĂCIUÍRE s. v. astâmpar, calm, împacare, liniste, odihna, pace, pacificare, repaus, tihna.
paos, PÁOS s. v. acalmie, astâmpar, calm, liniste, odihna, pace, repaus, tacere, tihna.
palier, PALIÉR s. 1. v. odihna. 2. v. lagar.
pacificare, PACIFICÁRE s. v. aplanare, înlaturare, odihna de veci, pace.
pace, PÁCE s. 1. v. armonie. 2. v. liniste. 3. v. astâmpar. 4. v. tihna. 5. v. ragaz. 6. v. odihna de veci.
odihni, ODIHNÍ vb. v. alina, calma, domoli, îmblânzi, linisti, potoli, tempera, usura.
odihnire, ODIHNÍRE s. repauzare. (~ cuiva, dupa lucru.)
odihnit, ODIHNÍT adj. repauzat, (fig.) proaspat. (Om ~.)
odihnit, ODIHNÍT adj. v. multumit, satisfacut.
odihnitor, ODIHNITÓR adj. 1. v. linistitor. 2. v. recreativ.
odihneală, ODIHNEÁLĂ s. v. astâmpar, calm, liniste, odihna, pace, ragaz, repaus, tihna.
odihni, ODIHNÍ vb. 1. v. dormi. 2. a se repauza, (rar) a se aciua. (Se ~ putin la umbra.) 3. v. recrea.
odihnă, ODÍHNĂ s. 1. v. somn. 2. v. culcare. 3. odihna de veci = pace, (rar) pacificare. (Si-a gasit ~.) 4. ragaz, repaus, (pop.) preget, zabava, (înv. si reg.) odihneala, paos, razbun, (înv.) raposare, rasuflare, rasuflu. (Nu si-a permis o clipa de ~.) 5. v. astâmpar. 6. (CONSTR.) palier, (înv.) podest, podestru. (~ la o scara.)
nurcă, NÚRCĂ s. (ZOOL.; Lutreola lutreola) lutra, (rar) lutreola, norita, dihor de apa.
neodihnit, NEODIHNÍT adj. v. neistovit, neobosit, neos-tenit.
neodihnitor, NEODIHNITÓR adj. v. alarmant, îngrijora-tor, nelinistitor.
neobosit, NEOBOSÍT adj., adv. 1. adj. v. harnic. 2. adj. neistovit, neostenit, (livr.) infatigabil, (rar) neodihnit, (pop.) neostoit. (O activitate ~ în slujba patriei.) 3. adv. v. continuu.
neînţelegere, NEÎNŢELÉGERE s. 1. animozitate, cearta, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discutie, disensiune, disputa, divergenta, gâlceava, învrajbire, litigiu, vrajba, zâzanie, (înv. si pop.) price, pricina, sfada, (pop. si fam.) cârcota, dihonie, râca, (pop.) harta, (înv. si reg.) pricaz, scârba, toi, (reg.) bucluc, hâra, poanca, sfadalie, zoala, (Mold. si Transilv.) poara, (Bucov. si Transilv.) scort, (înv.) dezunire, gâlcevire, împon-cisare, judet, neasezare, neunire, pâra, pricinuire, pricire, prigoana, prigonire, zavistie, zurbava, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ existenta între doua persoane.) 2. divergenta, (livr. fig.) frictiune.
dihotomic, DIHOTÓMIC, -Ă adj. care prezinta dihotomie. (< fr. dichotomique)
dihotomie, DIHOTOMÍE s. f. 1. diviziune în doua parti, grupe sau specii. 2. (log.) împartire a unei notiuni în alte doua notiuni. 3. ramificare a unui organ axial (radacina, tulpina, ramuri) prin bifurcare. (< fr. dichotomie, gr. dikhotomia)
dihotipie, DIHOTIPÍE s. f. aparitie a unor organe omoloage de tip diferit la aceeasi planta. (< fr. dichotypie)
dihogamie, DIHOGAMÍE s. f. 1. reproducere prin gameti de la indivizi diferiti, la speciile animale si vegetale hermafrodite. 2. maturizare în timpuri diferite a anterelor si a stigmatului unei flori. (< fr. dichogamie)
dihopodiu, DIHOPÓDIU s. n. ramificatie dihotomica a axei inflorescentei în câte doua parti. (< fr. dichopodium)
diho, DIHO- elem. "în doua parti". (< fr. dicho-, cf. gr. dicha)
dihibridism, DIHIBRIDÍSM s. n. dihibridare. (< fr. dihybridisme)
dihibridare, DIHIBRIDÁRE s. f. hibridare experimentala între genitori din doua soiuri sau specii cu caractere diferite; dihibridism. (< di1- + hibridare)
dihibrid, DIHIBRÍD s. m. hibrid rezultat din dihibridare. (< fr. dihybride)
dihaploid, DIHAPLOÍD, -Ă adj. cu doua perechi de nuclei haploizi. (< fr. dihaploïde)
monstru, MÓNSTRU s. 1. aratare, pocitanie, pocitura, (pop. si fam.) bâzdâganie, (reg.) aratanie, budihace, buduhoala, (înv.) blazna. (Un ~ din basme, cu doua capete.) 2. hâdosenie, monstruozitate, pocitanie, pocitura, schimonositura, slutenie, slutitura, urâciune, urâtenie, (pop.) hâzenie, potca, stropsitura, (reg.) znamenie, (Ban.) nahoada. (Un ~ de om.)
destinde, DESTÍNDE vb. refl. 1. a-si slabi încordarea; a se relaxa. 2. (despre fiinte) a se întinde, a se îndrepta. ♢ (fig.) a se linisti, a se odihni; a se distra, a se recrea. (dupa fr. détendre)
lutră, LÚTRĂ s. (ZOOL.) 1. (Lutra lutra sau Lutra vulgaris) vidra, (reg.) dihor de apa. 2. (Lutreola lutreola) nurca, (rar) lutreola, norita, dihor de apa.
liniştitor, LINISTITÓR adj. 1. v. calmant. 2. odihnitor, (pop.) molcomitor. (O atmosfera ~oare.)
jiganie, JIGÁNIE s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, salbaticiune.
îngrijorător, ÎNGRIJORĂTÓR adj. alarmant, nelinistitor, (înv.) îngrijitor, neodihnitor. (O veste ~oare.)
dasiur, DASIÚR s. m. dihor, marsupial arboricol din Australia, carnivor si insectivor, cu coada paroasa. (< fr. dasyure)
gad, GAD s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, salbaticiune.
gadină, GÁDINĂ s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, salbaticiune.
fiară, FIÁRĂ s. bestie, dihanie, jivina, lighioana, salbaticiune, (pop.) gadina, jiganie, (reg.) ciuta, salbaticie, salbaticime, (Transilv. si Mold.) gad, (Transilv.) salbaticitura. (~ele padurii.)
estradiol, ESTRADIÓL s. (FARM.) dihidrofoliculina.
duşmănie, DUSMĂNÍE s. animozitate, discordie, învrajbire, ostilitate, pornire, ura, vrajba, vrajmasie, zâzanie, (livr.) inimicitie, (înv. si pop.) price, (pop. si fam.) dihonie, (pop.) pica, (înv. si reg.) cearta, pizma, pizmuire, scârba, (Mold.) poxie, (înv.) mozavirie, neprietenie, patos, scandala, sfada, urâciune, vrajbie, (latinism înv.) rancoare. (Ce e ~ asta neîmblânzita între voi?)
dormit, DORMÍT s. odihna, repaus, somn, (arg.) soileala. (Dupa o ora de ~, s-a sculat.)
dormi, DORMÍ vb. 1. a se odihni, a se repauza, (înv. si reg.) a somna, (înv.) a (se) poposi, a (se) raposa, (arg.) a soili. (Nu poate fi deranjat, acum ~.) 2. a mânea. (~ peste noapte la han.)
dilauden, DILAUDÉN s. v. dihidromorfinona.
dihordeapă, DIHOR DE ÁPĂ s. v. lutra, nurca, vidra.
dihidromorfinonă, DIHIDROMORFINÓNĂ s. (FARM.) dilauden.
dihonie, DIHÓNIE s. v. animozitate, cearta, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discutie, disensiune, disputa, divergenta, dusmanie, gâlceava, învrajbire, litigiu, neîntelegere, ostilitate, pornire, ura, vrajba, vrajmasie, zâzanie.
dihai, DIHÁI adv. v. abitir.
dihanie, DIHÁNIE s. v. fiara.
dihanie, DIHÁNIE s. v. animal, creatura, dobitoc, faptura, fiinta, lighioana, necuvântator, vietate, vietuitoare.
dihidrofoliculină, DIHIDROFOLICULÍNĂ s. (FARM.) estradiol.
destindere, DESTÍNDERE s. v. astâmpar, calm, liniste, odihna, pace, repaus, recreare, tihna.
culcare, CULCÁRE s. 1. culcat, întindere, lungire, trântire. (~ cuiva dupa-amiaza.) 2. odihna. (Mergeti la ~.) 3. v. doborâre. 4. doborâre, tavalire. (~ ierbii în picioare.) 5. v. aplecare.
când, CÂND conj. 1. (temporal) ca. (Acum ~ ne-am odihnit, putem pleca.) 2. (temporal) daca. (~ vede ca ..., pleaca repede.) 3. (temporal) cum. (Frunza-n codru ~ învie.) 4. (temporal) (pop.) cum. (Din ceasul ~ te-am vazut ...) 5. (cauzal) cum, deoarece, fiindca, întrucât. (~ stiu ca vine, sunt emotionat.) 6. (conditional) daca, (pop.) de. (Ce pot sfaturile mele, ~ nici lacrimile nu folosesc.)
ciută, CIÚTĂ s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, salbaticiune.
, CĂ conj. 1. (consecutiv) de, încât, (înv. si pop.) cât. (Gemea ~ îti era mai mare mila.) 2. (cauzal) caci, deoarece, fiindca. (Haidem ~ se face seara.) 3. (adversativ si restrictiv) si. (Sa care barbatul cu carul si femeia cu poala, ~ tot se ispraveste.) 4. (adversativ si restrictiv) v. doar. (~ mi-oi festeli onoarea.) 5. (adversativ si concesiv) v. desi. (Calul, ~ e cu patru picioare si tot se poticneste.) 6. (temporal) când. (Acum, ~ ne-am odihnit, putem pleca.)
bundiţă, BUNDÍŢĂ s. 1. cojocel, pieptaras. (O ~ bordata cu dihor.) 2. (BOT.) bundita-vântulul (Phlomis pungens) = (reg.) scorogoi, solovârfita.
budihace, BUDIHÁCE s. v. aratare, monstru, pocita-nie, pocitura.
cladofor, CLADOFÓR I. s. n. parte a tulpinii care poarta ramurile inflorescentei. II. s. f. pl. ordin de alge verzi filamentoase, ramificate dihotomic, pe pietre sau pe sol. (< fr. cladophore/s/)
aşezământ, ASEZĂMÂNT s. v. acord, amplasament, aranjament, astâmpar, asezare, calm, combinatie, contract, conventie, descalecare, dispozitie, hotarâre, institutie, întocmire, întelegere, învoiala, învoire, legamânt, liniste, loc, logodna, odihna, ordin, organizare, orânduiala, orânduire, pace, pact, porunca, pozitie, repaus, rânduiala, temperatura, tihna, tranzactie, unitate.
aşezare, ASEZÁRE s. v. astâmpar, asezamânt, calm, fundatie, liniste, odihna, pace, repaus, tihna.
astâmpăr, ASTÂMPĂR s. calm, liniste, odihna, pace, repaus, tihna, (înv. si pop.) tihneala, (înv. si reg.) paos, razbun, (reg.) potol, stare, (înv.) asezare, asezamânt, odihneala, paciuire, rasuflare, (fig.) destindere, senin, seninatate. (Sufletul nu-si mai afla ~.)
animal, ANIMÁL s. creatura, dobitoc, faptura, fiinta, lighioana, necuvântator, vietate, vietuitoare, (înv.) dihanie, sazdanie, (fig.) suflare, (înv. fig.) zidire, ziditura. (~ele padurii.)
alina, ALINÁ vb. 1. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblânzi, a (se) linisti, a (se) potoli, a (se) tempera, a (se) usura, (înv. si pop.) a (se) ostoi, (pop.) a (se) ogoi, (înv. si reg.) a (se) mângâia, (înv.) a (se) odihni, (fig.) a adormi, a (se) racori. (Cele spuse i-au ~ durerea; a plâns si s-a ~.) 2. v. consola.
aciua, ACIUÁ vb. v. odihni, repauza.
abitir, ABITÍR adv. (pop. si fam.) dihai. (Cânta mai ~ decât toti.)
vidră, VÍDRĂ s. 1. (ZOOL.; Lutra lutra sau Lutra vulgaris) lutra, (reg.) dihor de apa. 2. v. lutru.
zăbavă, ZĂBÁVĂ s. v. amuzament, distractie, joaca, odihna, ragaz, repaus.
budihace, budiháce s. f., art. budihácea, g.-d. art. budihácei; pl. budiháce
dihai, dihái adv.
dihanie, dihánie s. f. (sil. -ni-e), art. dihánia (sil. -ni-a), g.-d. art. dihánii; pl. dihanii, art. dihaniile (sil. -ni-i-)
dihoca, dihocá vb., ind. prez. 3 sg. si pl. dihoáca
dihonie, dihónie s. f. (sil. -ni-e), art. dihónia (sil. -ni-a), g.-d. art. dihóniei; pl. dihónii, art. dihóniile (sil. -ni-i-)
dihor, dihór/díhor s. m., pl. dihóri/díhori
dihotomic, dihotómic adj. m., pl. dihotómici; f. sg. dihotómica, pl. dihotómice
dihotomie, dihotomíe s. f., art. dihotomía, g.-d. dihotomíi, art. dihotomíei
neodihni, neodihní vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. neodihnésc
neodihnit, neodihnít adj. m. (sil. ne-o-), pl. neodihníti; f. sg. neodihníta, pl. neodihníte
odihnă, odíhna s. f., g.-d. art. odíhnei; (paliere) pl. odíhne
odihni, odihní vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. odihnésc, imperf. 3 sg. odihneá; conj. prez. 3 sg. si pl. odihneásca
odihnire, odihníre s. f., g.-d. art. odihnírii; pl. odihníri
odihnitor, odihnitór adj. m., pl. odihnitóri; f. sg. si pl. odihnitoáre
recrea, recreá (a se odihni, a crea din nou) vb. (sil. -cre-) crea
recreaţie, recreátie (odihna, creare din nou) s. f. (sil. -cre-) creatie
odihnitor, ODIHNIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care odihneste; care restabileste fortele; relaxant; recreativ. Somn ~. /a odihni + suf. ~tor
odihni, A SE ODIHN//Í ma ~ésc intranz. 1) A-si restabili fortele (fizice si/sau intelectuale) printr-un repaus; a se recrea; a se repauza. 2) A se reconforta prin somn; a dormi. 3) A-si recapata echilibrul sufletesc; a se linisti; a se calma. /<bulg. otdihna
odihni, A ODIHN//Í ~ésc 1. tranz. A face sa se odihneasca. ~ caii. ♢ ~ mâncarea a adormi dupa masa de prânz. 2. intranz. 1) A se reconforta prin somn; a dormi. 2) A fi înmormântat; a dormi somnul de veci; a zacea. /<bulg. otdihna
odihnă, ODÍHN//Ă ~e f. 1) Întrerupere temporara a unei activitati; pauza; ragaz; repaus; recreatie. ~ de vara. A pleca la ~. ♢ ~ activa activitate recreativa însotita de efort fizic (sport, turism, plimbari etc.). Casa de ~ institutie în care oamenii se odihnesc în timpul concediului. 2) Perioada de timp cât cineva se odihneste. ♢ ~ de veci (sau vesnica) încetare din viata; moarte. Locas de ~ mormânt. 3) Stare fiziologica a omului care doarme; refacere a fortelor prin somn. ♢ A se da ~ei a merge la culcare; a dormi. A-si pierde ~a a) a nu putea dormi; b) a-si pierde linistea sufleteasca. 4) Stare de liniste sufleteasca; lipsa de griji; pace; astâmpar; tihna. ♢ A nu avea ~ a nu avea liniste; a fi sâcâit, sustras. 5) rar Platforma a scarii (la nivelul fiecarui etaj si între ele). [G.-D. odihnei] /v. a (se) odihni
monstru, MÓN//STRU ~stri m. 1) (în mitologia antica) Fiinta imaginara cu corpul format din parti ale unor animale diferite sau din unele parti de om si altele de animal. 2) Fiinta urâta cu defecte fizice; pocitura; momâie. 3) Persoana cu mari devieri de la comportarea normala. 4) Fiinta imaginara, fioroasa de dimensiuni mari si neproportionale; matahala; dihanie. /<lat. monstrum, fr. monstre
matahală, MATAHÁL//Ă ~e f. 1) Fiinta (sau mai rar lucru) de dimensiuni mari si neproportionate; namila. 2) Fiinta imaginara fioroasa de dimensiuni mari si neproportionate; monstru; dihanie. 3) Faptura cu înfatisare fioroasa. 4) Schelet de lemn înfasurat cu paie si acoperit cu zdrente, care se pune pe un teren cultivat pentru a speria pasarile daunatoare; momâie. [G.-D. matahalei] /Orig. nec.
mas, MAS ~uri n. 1) Oprire pentru odihna (peste noapte). 2) Loc de odihna peste noapte. /<lat. mansum
lungi, A SE LUNG//Í ma ~ésc intranz. 1) A deveni (mai) lung; a creste în lungime. ♢ A i se ~ (cuiva) urechile de foame a flamânzi peste masura. A i se ~ (cuiva) nasul a deveni obraznic. 2) A se prelungi în timp (mai mult decât este necesar); a se întinde. Adunarea s-a ~it. 3) fam. A creste în înaltime; a se înalta; a se ridica. 4) (despre fiinte) A se întinde pentru a se odihni sau a dormi; a se culca. /Din lung
lighioană, LIGHIOÁN//Ă ~e f. 1) Animal salbatic; dihanie; jigodie; jiganie; jivina. 2) Pasare de curte; oratanie. 3) fig. Om josnic; misel. [G.-D. lighioanei; Sil. -ghi-oa-] /cf. sl. legeonu
jivină, JIVÍN//Ă ~e f. pop. Animal salbatic (fioros); dihanie; jiganie; jigodie; lighioana. [G.-D. jivinei] /<bulg. živina
jigodie, JIGÓDI//E ~i f. 1) Boala infectioasa a câinilor tineri, de cele mai multe ori letala, manifestata prin atrofia muschilor si tulburari generale. 2) pop. fam. Câine jigarit, care trezeste mila si repulsie; javra; jigaraie; potaie; cotarla. 3) fam. Animal salbatic (fioros); dihanie; jivina; jiganie; lighioana. [G.-D. jigodiei; Sil. -di-e] /cf. ung. zsigora
jiganie, JIG//ÁNIE ~anii f. fam. Animal salbatic (fioros); dihanie; jigodie; jivina; lighioana. [G. -D. jiganiei; Sil. -ni-e] /jivina + ~gânganie
îmbina, A ÎMBINÁ îmbín tranz. (elemente concrete sau abstracte) A face sa se îmbine; a împreuna; a contopi. ~ munca cu odihna. /<lat. imbinare
face, A FÁCE fac 1. tranz. I. 1) (bunuri materiale sau valori spirituale) A realiza prin efort fizic sau intelectual. ~o casa. ~ poezii. 2) (obiecte care necesita îngrijire) A aranja în ordinea cuvenita. ~ patul. 3) (avere, bani etc.) A aduna, sporind mereu. ♢ ~ banul cu ciocanul a câstiga usor bani multi. 4) (urmat de o propozitie complementara cu verbul la conjuctiv) A determina actionând într-un anumit fel. ~ sa plece. 5) (persoane) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a numi; a califica; a eticheta; a considera; a taxa. ♢ A-l ~ (pe cineva) cum îi vine la gura a ocarî (pe cineva), folosind cuvinte la întâmplare. 6) (mai ales abstracte) A efectua, procedând într-un anumit fel. ~ un bine. ♢ Tace si face se spune despre cineva care înfaptuieste pe tacute un lucru surprinzator. Una zice si alta face spune într-un fel si procedeaza altfel. Usor de zis, greu de facut (sau usor a zice, greu ~) nu e usor sa rezolvi o problema complicata. ~ pomana a) a darui cuiva ceva; b) a face cuiva un mare bine. ~ abstractie a nu lua în considerare; a ignora. ~ uz de forta a folosi puterea în scopuri nepermise. A nu avea ce face (sau ce sa faca) a) a nu fi ocupat cu ceva; b) a nu avea posibilitatea de a se împotrivi; a nu avea încotro. Ce are ~ ? a) ce importanta, ce legatura este? N-are ~ n-are importanta. 7) (suparari, necazuri, placeri, bucurii etc.) A avea drept efect; a pricinui; a cauza; a provoca; a produce. ♢ A-i ~ cuiva de lucru a complica cuiva rezolvarea unei chestiuni. A i-o ~ buna (sau lata) a pricinui un mare rau. 8) (pictura, stiinta, politica etc.) A practica în mod sistematic. 9) (în îmbinari cu substantivul ce indica o institutie sau o forma de învatamânt) A frecventa, studiind. ~ Universitatea. 10) (drumuri, distante) A strabate de la un capat la altul; a parcurge. ♢ A-si ~ drum (la cineva) a cauta pretext pentru a vizita pe cineva. 11) (intervale de timp, perioade) A consuma, efectuând un lucru. ♢ ~ chindia a se odihni la chindii. II. (în îmbinari stabile) 1) (sugereaza ideea de semnalizare) ~ (cuiva) cu degetul. ~ (cuiva) cu ochiul (sau din ochi). 2) (sugereaza ideea de transformare) ~ om (pe cineva). ♢ ~ de ocara (sau de rusine) a compromite, atragând oprobriul public. ~ (pe cineva) din cal magar a-si bate joc de cineva, înjosindu-l. ~ (pe cineva) cuc (sau tun) a-l îmbata tare (pe cineva). ~ (cuiva) coastele pântece a bate tare pe cineva. ~ praf (pe cineva) a nimici, a distruge pe cineva. ~ ochii mari a se mira. ~ falci (burta sau pântece) a se îngrasa. ~ genunchi a se evidentia urmele genunchilor la pantalonii purtati mult. 3) (sugereaza ideea de îmbolnavire) ~ gâlci. 4) (sugereaza ideea de perpetuare a speciei) ~ copii. ~ fructe. ~ floare. 5) (sugereaza ideea de relatie) ~ prietenie. ♢ ~ gura a face galagie. III. (împreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale având sensul substantivului cu care se imbina): ~ chef a chefui. ~ glume a glumi. A-si ~ griji a se îngrijora. ~ dragoste (sau sex) a savârsi actul sexual; a se împerechea. 2. intranz. I. 1) A actiona dupa cum dicteaza împrejurarile sau constiinta; a proceda. 2) (mai ales în superstitii) A vesti aparitia (unui fenomen sau a unui eveniment). ~ a ploaie. 3) (în povesti si în superstitii) A lega prin vraji; a vraji; a fermeca. ~ de dragoste. 4) A prezenta o anumita valoare (baneasca); a valora; a pretui; a costa. Cât face un palton? 5) A fi egal. Trei ori trei fac noua. 6) A prezenta interes. Face sa vezi acest oras. 7) A fi convenabil. Face sa zbori cu avionul. 8) (în vorbirea dialogata ca remarca a autorului) A exprima prin grai; a reda prin cuvinte; a zice; a spune. 9) (urmat de un complement circumstantial ce indica o directie) A lua directia; a se îndrepta; a apuca. ~ la stânga. ~ spre sat. 10) A cauta sa apara altfel decât este. ~ pe desteptul. II. (împreuna cu onomatopeele formeaza locutiuni verbale intranzitive) ~ hârsti! ~ zdup. /<lat. facere
escapadă, ESCAPÁD//Ă ~e f. Iesire de scurta durata, de acasa sau de la serviciu (facuta uneori pe ascuns), cu scopul de a petrece sau de a se odihni. /<fr. escapade, sp. escapada
dihotomic, DIHOTÓMI//C ~ca (~ci, ~ce) Care tine de dihotomie; propriu dihotomiei. /<fr. dichotomique
dihotomie, DIHOTOMÍ//E ~i f. 1) Diviziune în doua parti a unei notiuni. 2) bot. Mod de ramificare bifurcata a unor tulpini. [Art. dihotomia; G.-D. dihotomiei; Sil. -mi-e] /<fr. dichotomie
dihor, DÍHOR ~i m. Mamifer carnivor de mari-mea unei pisici, cu corpul lung si subtire, cu picioarele scurte si blana de culoare cafenie. /<sl. dyhoru
dihonie, DIHÓNI//E ~i f. pop. Neîntelegere violenta între persoane; dezbinare; discordie. [Art. dihonia; G.-D. dihoniei; Sil. -ni-e] /<ngr. dihónia
dihanie, DIH//ÁNIE ~anii f. 1) Animal salbatic; jigodie; jiganie; jivina; lighioana. 2) Fiinta imaginara de dimensiuni mari si neproportionate; namila; monstru. 3) pop. Fiinta vie; vietate. [Art. dihania; G.-D. dihaniei; Sil. -ni-e] /<sl. dyhanije
dihai, DIHÁI adv. : Mai ~ mai ceva; mai strasnic. /Orig. nec.
descinde, A DESCÍNDE descínd intranz. 1) A avea descendenta; a se trage. 2) A se da jos. 3) (despre drumeti, calatori etc.) A se opri pentru odihna; a poposi. 4) (despre organele în drept) A se deplasa la fata locului pentru a cerceta sau pentru a perchezitiona. /<lat. descendere, fr. descendre
descăleca, A DESCĂLECÁ descálec intranz. 1) A se da jos de pe cal. 2) A se stabili definitiv într-un loc, punând începuturile unei tari. 3) înv. A se opri pentru odihna în cursul unui drum; a face un popas; a poposi. /<lat. discaballicare
culcuş, CULCÚS ~uri n. 1) Loc unde se culca pasarile sau animalele. 2) Loc improvizat de dormit sau de odihna pentru oameni; adapost. /a se culca + suf. ~us
culca, A SE CULCÁ ma culc intranz. 1) A se întinde pentru a se odihni sau a dormi. 2) pop. A avea relatii sexuale (cu cineva). 3) (despre semanaturi, iarba etc.) A se apleca la pamânt luând o pozitie (aproape) orizontala (din cauza vântului sau a ploii); a se poligni; a se pologi; a se patuli. /<lat. collocare
concediu, CONCÉDI//U ~i n. Perioada de timp în care salariatii sunt scutiti în mod legal de munca, fiind remunerati în mod corespunzator. ~ de odihna. ~ medical. [Sil. -ce-diu] /<fr. congé
climateric, CLIMATÉRI//C ~ca (~ci, ~ce) Care tine de clima; propriu climei; climatic. ♢ Statiune ~ca localitate cu clima potrivita pentru odihna si tratament. /<fr. climatérique
ciolan, CIOLÁN ~e n. 1) Os de animal taiat. ♢ A da (cuiva) un ~ de ros a promova pe cineva într-un post avantajos, din care se poate trage anumite foloase. A scapa ~ul din mâna a pierde o situatie privilegiata. A umbla dupa ~e a cauta venituri usoare. 2) Parte a corpului omenesc; madular; membru. 3) Parte constitutiva a scheletului; os. ♢ A-si odihni ~ele a se întinde pentru odihna. A-i trece (cuiva) ~ prin ~ a fi foarte obosit. A i se muia ~ele a se slei de puteri. A-i rupe (sau a-i muia, a-i frânge) (cuiva) ~ele a bate foarte tare (pe cineva). A-i putrezi ~ele a fi mort de mult timp. A-i ramâne ~ele (pe undeva) a muri prin straini. /<sl. tlanu
casă, CÁS//Ă1 ~e f. 1) Constructie servind ca locuinta pentru oameni. ♢ De ~ produs în conditii casnice. A avea ~ si masa a fi îndestulat. 2) Totalitate a bunurilor ce constituie averea unei persoane; gospodarie. 3) Încapere cu destinatie speciala într-o cladire. ~a ascensorului. ♢ ~a mare odaie în casele taranesti destinata oaspetilor. 4) Totalitate a persoanelor înrudite care locuiesc împreuna; familie. ♢ A face ~ cu cineva a trai în întelegere; a trai cu cineva în casnicie. 5) Nume dat unor institutii, asezaminte, firme comerciale etc. ~ de cultura. ~ de odihna. ~a scriitorilor. 6) Unitate economica (de productie, de comert sau de servicii sociale), care are o conducere unica; întreprindere. [G.-D. casei] /<lat. casa
bală, BÁL//Ă ~e f. folc. Fiara înspaimântatoare; monstru; dihanie. /Orig. nec.
astâmpăr, ASTÂMPĂR n. (folosit de obicei în constructii negative cu verbele a avea, a gasi etc.) Liniste sufleteasca; odihna; tihna; pace. ♢ Fara ~ a) neastâmparat; b) neîncetat; necontenit. Ai ~ fii cuminte. /v. a (se) astâmpara
amiază, AMIÁZ//Ă amiézi f. 1) Mijlocul zilei, când soarele se ridica la înaltimea maxima pe cer. ♢ Ziua-n ~a mare a) în toiul zilei; b) în vazul tuturor. 2) art. Odihna de dupa masa. ♢ A face ~a a dormi putin dupa masa. [G.-D. amiezii; Sil. -mia-] /<lat. ad meridiam diem
pace, PÁCE f. 1) Situatie de întelegere în care nu exista razboi. 2) Tratat între partile beligerante care prevede încetarea unui conflict armat. 3) Atmosfera în care domneste linistea, armonia si buna întelegere între oameni; raport calm între oameni. 4) Lipsa de galagie, de zgomot; liniste. ♢ A da ~ cuiva (sau a lasa în ~ pe cineva) a nu tulbura linistea cuiva; a nu deranja, a nu supara pe cineva. Da-i ~! lasa-l în voia lui; da-l încolo. 5) Stare de liniste sufleteasca; lipsa de griji; tihna; odihna; astâmpar. ♢ Fii pe ~! sa n-ai nici o grija; fii linistit. Mergi (sau ramâi) în ~ mergi (sau ramâi) cu bine, cu sanatate. Nu-i si ~! a) nu-i nicaieri; a disparut; b) nici gând sa vina. [G.-D. pacii] /<lat. pax, pacis
palier, PALIÉR ~e n. 1) tehn. Organ al unei masini pe care se fixeaza un ax sau un arbore si care permite acestora o miscare de rotatie sau de oscilatie; lagar. 2) Platforma la fiecare cotitura a unei scari din interiorul unui bloc; odihna. 3) Ansamblu al planseelor unei constructii situate la acelasi nivel. 4) Portiune orizontala a unei cai ferate sau a unui drum. [Sil. -li-er] /<fr. palier
parc, PARC ~uri n. 1) Teren cu vegetatie naturala sau plantata, cu alei, adesea cu lacuri sau bazine, care serveste drept loc de plimbare si odihna. ♢ ~ national suprafata de teren, unde flora si fauna sunt supuse protejarii. ~ sportiv complex sportiv amenajat în mijlocul unor spatii verzi. 2) Spatiu împrejmuit în care sunt crescute si îngrijite animale pentru vânat. 3) Loc pentru stationarea si repararea vehiculelor. 4) Totalitate a vehiculelor de care dispune o institutie sau o întreprindere. /<fr. parc
pauză, PÁUZ//Ă ~e f. 1) Întrerupere temporara a unei activitati; recreatie; odihna; ragaz; repaus. 2) Perioada de trecere în timpul vorbirii. 3) muz. Semn grafic care se pune pe portativ pentru a indica întreruperea melodiei si durata de tacere. 4) lingv. Semn de punctuatie constând dintr-o bara care indica o oprire (putin mai mare decât la virgula) în timpul lecturii sau care deosebeste doua parti diferite ale aceluiasi text. [G.-D. pauzei; Sil. pa-u-] /<lat. pausa, fr. pause, germ. Pause
pădure, PĂDÚR//E ~i f. 1) Multime de copaci care acopera compact o întindere relativ mare de pamânt. ~ de salcâmi. ~ de pini. 2) Suprafata de teren pe care creste o astfel de multime de copaci. ♢ ~ virgina padure neexplorata. ~-livada padure de copaci si arbusti care furnizeaza material de constructie si materie prima pentru industria alimentara. ~-parc masiv silvic din zona verde a unui oras destinat odihnei oamenilor. De ~ care traieste sau creste în padure. Din ~ a) salbatic; b) grosolan; necioplit. A fi crescut în ~ a) a fi needucat; b) a fi înapoiat. A cara lemne în (sau la) ~ a face un lucru inutil. Nu este ~ fara uscaturi nu exista colectivitate fara elemente criticabile în sânul ei. 2) fig. (urmat de determinari) Multime omogena si compacta de obiecte în pozitie verticala. O ~ de mâini s-au ridicat în clasa. [G.-D. padurii] /<lat. padule
platformă, PLATFÓRM//Ă ~e f. 1) Suprafata plana orizontala a unui vehicul sau a unui aparat de ridicat, pe care se instaleaza obiectele de transportat. 2) Vagon al unui vehicul public fara acoperis si cu peretii foarte josi, folosit pentru transportarea marfurilor. 3) Parte a unui vehicul de transport în comun din apropierea usilor, pe unde urca si coboara pasagerii. 4) Element plan de constructie. 5) Parte orizontala plana de la fiecare cotitura a unei scari din interiorul unui bloc; odihna; palier. 6) Suprafata plana de teren, situata la o anumita altitudine. 7) sport Instalatie orizontala rigida de câtiva metri lungime, de pe care se executa sarituri în apa. 8) fig. Ansamblu de idei care este pus la baza unei actiuni politice în comun. ~ electorala. /<fr. plateforme
popas, POPÁS ~uri n. 1) Oprire pentru odihna (în timpul unui drum, unei calatorii). ♢ Fara ~ a) fara a se opri în timpul unei calatorii; b) fara întrerupere; neîncetat. 2) Întrerupere temporara în timpul unei activitati; repaus; pauza. Vreme de ~. 3) Loc de oprire pentru odihna. 4) pop. Distanta de la o oprire pentru odihna pâna la alta. Cale de trei ~uri. /<sl. popasu
poposi, A POPOS//Í ~ésc intranz. A face popas; a se opri (undeva) un timp oarecare (pentru a se odihni dupa un drum). /Din popas
prescrie, A PRESCRÍE prescríu tranz. 1) (medicamente sau tratamente) A recomanda (în scris) în scopul însanatosirii; a sfatui sa urmeze cu scrupulozitate; a indica. ~ unui bolnav odihna absoluta. 2) rar (indicatii, instructiuni, interdictii etc.) A fixa ca obligatoriu. 3) (pedepse penale, obligatii banesti etc.) A face sa piarda valabilitatea printr-o prescriptie; a anula. /<fr. prescrire
prii, A PRI//Í pers. 3 ~éste intranz. A fi de folos. Îi ~este odihna la mare. /<sl. prijati
proaspăt, PROÁSP//ĂT ~ata (~eti, ~ete) 1) (despre alimente, fructe, legume) Care este facut, dobândit sau recoltat de curând; care n-a fost conservat. Peste ~. 2) (despre plante) Care este rupt de curând; neofilit. Legume ~ete. 3) (despre apa de baut) Care a fost adusa de curând de la sursa (de la fântâna, izvor etc.). 4) (despre aer) Care este lipsit de impuritati; curat. 5) fig. Care este foarte tânar; fraged. 6) Care a aparut de curând; care dureaza de putina vreme; recent; nou. Informatii ~ete. 7) (despre persoane) Care a fost numit de curând într-un post. Ministru ~. 8) Care a capatat forte noi; reconfortat; odihnit. /<ngr. prósphatos
răgaz, RĂGÁZ ~uri n. 1) Timp liber, disponibil pentru a face ceva; vreme limitata, pe care o are la dispozitie cineva. Nu are nici o clipa de ~. 2) Schimbare a datei de îndeplinire a unei obligatii; amânare; pasuire. ♢ A (nu) da cuiva (nici un) ~ a (nu) da cuiva timpul necesar pentru a face un lucru în conditii normale; a (nu) pasui. 3) Întrerupere temporara a unei activitati; odihna; repaus; pauza; recreatie. Da-mi putin ~ sa ma gândesc. ♢ Fara ~ fara întrerupere; necontenit. A nu avea ~ a nu avea liniste; a nu avea tihna. /Orig. nec.
răsufla, A RĂSUFLÁ rasúflu 1. intranz. 1) A trage aer în plamâni si a-l elimina în afara; a respira. ~ greu. 2) A se odihni putin dupa un efort; a-si reveni dupa o stare de încordare. 3) (despre recipiente) A lasa sa iasa câte putin continutul (printr-un orificiu neobservat). 2. tranz. 1) (informatii, date secrete etc.) A face sa devina cunoscut; a da în vileag. 2) (aer, aburi, gaze etc.) A trage înauntru si a da afara. /ras- + a sufla
recrea, A SE RECRE//Á ma ~éz intranz. A se opri un timp dintr-o activitate (pentru a-si reface capacitatea de munca); a se odihni, a se repauza. [Sil. -cre-a] /<fr. récréer, lat. recreare
recreativ, RECREATÍV ~a (~i, ~e) Care recreeaza; cu proprietatea de a recrea; odihnitor; rela-xant. Un concediu ~. [Sil. -cre-a-] /<fr. récréatif
recreaţie, RECREÁŢI//E ~i f. 1) Întrerupere pe un timp oarecare a unei activitati; odihna; pauza; ragaz; repaus. 2) Pauza între lectii la scoala. Elevii au iesit în ~. [Sil. -cre-a-] /<fr. récréation, lat. recreato, ~onis
relaxant, RELAXÁN//T ~ta (~ti, ~te) si substantival (despre substante, medicamente, factori etc.) Care relaxeaza; cu proprietatea de a relaxa; recreativ; odihnitor. / a relaxa + suf. ~ant
repaus, REPÁUS ~uri n. 1) Întrerupere temporara a unei activitati; odihna; ragaz; recreatie; pauza. ♢ Pe loc ~! forma de comanda, folosita în timpul unor exercitii militare sau sportive, indicând luarea unei pozitii mai libere. 2) Perioada de timp cât dureaza o astfel de întrerupere. 3) filoz. Moment al miscarii, având, în raport cu aceasta, un caracter relativ; stare de nemiscare relativa. 4) fiz. Stare a unui corp în timpul careia nu se schimba pozitia lui fata de un sistem de referinta. 5) Moarte conceputa ca odihna vesnica. [Sil. -pa-us] /<lat. repausum
repauza, A SE REPAUZ//Á ma ~éz intranz. rar 1) A face un repaus; a se opri un timp oarecare dintr-o activitate; a se odihni; a se recrea. 2) A fi în mormânt; a dormi somnul de veci; a zace; a odihni. [Sil. -pa-u-] /<lat. repausare
sabat, SABÁT ~uri n. 1) (la mozaici si la unele secte crestine) Zi de sarbatoare, stabilita sâmbata si destinata odihnei si ceremoniilor cultului. 2) (în evul mediu) Adunare a vrajitoarelor, care, conform superstitiilor populare, se tinea sâmbata la miezul noptii. 3) fig. Agitatie frenetica; zgomot produs de o multime galagioasa. /<lat. sabbatum, fr. sabbat
sanatoriu, SANATÓRI//U ~i n. Institutie medicala pentru tratamentul unor boli cronice sau pentru odihna si întremare. [Sil. -na-to-riu] /<fr. sanatorium, germ. Sanatorium
siestă, SIÉST//Ă ~e f. rar Odihna de dupa prânz. ♢ A-si face ~a a dormi dupa prânz. [G.-D. siestei; Sil. si-es-] /<fr. sieste
stanişte, STÁNIST//E ~i f. 1) reg. Loc umbrit si racoros unde se odihnesc vara animalele la amiaza. 2) fig. Asezare omeneasca; localitate. /<sl. stanište
stingere, STÍNGER//E ~i f. 1) v. A STINGE si A SE STINGE. 2) art. Semnal care anunta odihna de noapte într-o colectivitate de tip militar. A sunat ~ea. 3) Timp când se da acest semnal. /v. a (se) stinge
supăra, A SUPĂRÁ súpar tranz. 1) A face sa se supere; a mânia. 2) A nu lasa sa lucreze normal sau sa se odihneasca în liniste. 3) (despre încaltaminte si despre îmbracaminte) A incomoda la miscare. Ma supara un pantof. /<lat. superare
tihnă, TÍHN//Ă ~e f. Stare de liniste sufleteasca; lipsa de griji; pace; astâmpar; odihna. ♢ În ~ netulburat; nestingherit. Fara ~ fara încetare; întruna; neîncetat. [G.-D. tihnei] /v. a tihni
tihni, A TIHN//Í pers. 3 ~éste intranz. pop. (construit cu dativul) A fi de folos; a prii. Odihna la mare îi ~este. /<sl. tihnonti
torişte, TÓRIST//E ~i f. reg. Loc de odihna pentru oi sau pentru vite în timpul amiezii sau al noptii. /<bulg. torište
weekend, WEEK-END [pr.: úikend] ~uri n. 1) Sfârsit de saptamâna. 2) Interval de timp de sâmbata pâna luni, folosit pentru odihna si petrecere. [Art. week-endul] /Cuv. engl.
zăbovi, A SE ZĂBOV//Í ma ~ésc intranz. înv. A-si petrece timpul de munca sau de odihna; a avea o ocupatie drept distractie. /<sl. zabaviti
zăcătoare, ZĂCĂT//OÁRE ~óri f. 1) Recipient în care se pastreaza vinul sau rachiul si care se umple mereu din alte butoaie. 2) Vas mare de lemn captusit cu tabla subtire folosit la tabacirea pieilor. 3) Loc umbrit si racoros unde se odihnesc vitele vara (la amiaza); staniste /a zacea + suf. ~toare
zăcea, A ZĂCEÁ zac intranz. 1) A se afla în pozitie orizontala; a sta întins. ~ pe iarba. 2) A sta culcat din cauza unei boli grele; a fi grav bolnav (timp îndelungat). ~ o saptamâna în pat. ~ de tifos. 3) A fi în mormânt; a dormi somnul de veci; a odihni. 4) (despre sentimente, deprinderi etc.) A sta ascuns; a se afla în stare latenta. O idee indefinita zace în subconstient. 5) A se afla într-o anumita stare de mai mult timp. Hainele zac pe podea. ♢ ~ la închisoare a fi întemnitat. /<lat. jacere
zi, ZI zíle f. 1) Interval de timp dintre rasaritul si apusul soarelui. ♢ La ~ la ziua fixata. Pe ~, peste ~ în cursul zilei. ~ de ~, ~ cu ~ a) în fiecare zi; b) necontenit; mereu; c) din ce în ce; treptat. Din ~ în ~ a) de azi pe mâine; b) din ce în ce. De la o ~ la alta a) zilnic; b) în scurt timp; repede. De cu ~ înca din timpul zilei. Despre (sau catre) ziua putin înainte de a se lumina. În faptul (sau zorii) zilei, în zori de ~ dis-de-dimineata. În toiul zilei, în plina ~ în amiaza zilei. De toate zilele, de toata ziua a) de fiecare zi; b) obisnuit. ~ si noapte în permanenta; necontenit. Cât toate zilele foarte mare. Cale de o ~ distanta care poate fi parcursa pe jos în timp de o zi. Cu ziua cu plata pentru fiecare zi muncita. ~ libera zi când cineva se odihneste drept recompensa pentru o munca prestata suplimentar. A se crapa (sau a se miji) de ziua, a se face ziua a se lumina. A se face (sau a fi) ziua alba a se lumina complet. Clar ca buna ziua, limpede ca lumina zilei foarte clar. A face din noapte ~, a schimba ziua cu noaptea a lucra noaptea si a dormi ziua. Buna ziua formula de salut folosita de la sfârsitul diminetii pâna la începutul serii. A da buna ziua a saluta pe cineva. A-si lua ziua buna a) a se desparti de cineva sau de ceva; b) a saluta la despartire de cei ramasi. 2) Perioada corespunzatoare unei rotatii a Pamântului în jurul axei sale; intervalul de timp egal cu 24 de ore. ♢ ~ solara interval de timp dintre doua treceri consecutive ale Soarelui la meridian. ~ munca a) numar de ore de munca în timp de 24 de ore; b) unitate de masura a muncii prestata de membrii unei colectivitati. Zile numarate timp putin. 3) Data în care a avut loc sau urmeaza sa aiba loc ceva. Ziua de nastere. Ziua victoriei. ♢ La zile mari a) în zile de sarbatoare; la ocazii deosebite; b) foarte rar. 4) la pl. Existenta a unei fiinte; viata; trai. ♢ A avea zile a mai avea de trait. A avea zile bune cu cineva a se împaca cu cineva; a trai bine cu cineva. A fi cu zilele în mâna (sau în mâini) a se afla într-o mare primejdie; a fi aproape de moarte. A ramâne (sau a scapa) cu zile a ramâne în viata. A lasa pe cineva cu zile a cruta cuiva viata. A curma (sau a lua) cuiva zilele a omorî pe cineva. A muri cu zile a muri în urma unei boli ce putea fi tratata sau în împrejurari neprevazute. A-i mânca cuiva zilele, a face cuiva zile fripte (sau negre, amare) a chinui tare pe cineva. 5) mai ales la pl. Interval de timp caracterizat prin anumite evenimente; perioada. ♢ În ziua (sau zilele) de azi în vremea în care traim; în prezent. Din zilele noastre din vremea în care traim. Ziua de ieri trecutul. Ziua de mâine viitorul. [Art. ziua; G.-D. zilei] /<lat. dies
diho, DÍHO- Element prim de compunere savanta cu sensul "în doua (parti)". [Var. dico-, dicho-. / < fr. dicho-, cf. gr. dicha].
dico, DICO- v. diho-.
dicho, DICHO- v. diho-.
dicotom, DICOTÓM, -Ă adj. v. dihotom.
dihotom, DIHOTÓM, -Ă adj. Dihotomic. [Var. dicotom, -a adj. / < fr. dichotome].
dihotomic, DIHOTÓMIC, -Ă adj. Care prezinta dihotomie; dihotom. ♢ (Log.) Diviziune dihotomica = diviziune prin care o notiune este împartita în doua notiuni contradictorii. [Var. dicotomic, – a adj. / < fr. dichotomique, cf. gr. dicha – în doua, tome – sectiune].
dicotomic, DICOTÓMIC, – Ă adj. v. dihotomic.
dicotomie, DICOTOMÍE s.f. v. dihotomie.
dihotomie, DIHOTOMÍE s.f. 1. Diviziune în doua parti, grupe sau specii; bifurcare. 2. (Log.) Împartire a unei notiuni în alte doua notiuni, care epuizeaza întreaga sfera a notiunii împartite. [Gen. -iei, var. dicotomie s.f. / < fr. dichotomie].
staţiunebalneoclimaterică, STAŢIUNE BALNEOCLIMATERICĂ s.f. Localitate care beneficiaza de factori naturali si ambientali (bioclimat, ape minerale, namoluri si lacuri terapeutice, saline, mofete, litoral marin) utilizabili în terapeutica si care poseda dotari si amenajari specifice pentru punerea în valoare a acestor factori în cadrul curei balneare, sau pentru odihna si recreere.
palier, PALIÉR s.n. 1. Portiune de traseu orizontal al unei sosele sau a unei cai ferate. ♦ Platforma pentru odihna la o scara, plasata de obicei la nivelul etajelor; odihna scarii. 2. Lagar (II), de obicei orizontal. 3. Ansamblul planseelor unei constructii situate la acelasi nivel. 4. Parcurs executat de avion, imediat dupa dezlipirea de la pamânt la decolare, în zbor orizontal pentru a intra în viteza. [Pron. -li-er. / < fr. palier].
podestă, PODÉSTĂ s.f. Platforma orizontala amenajata pe parcursul unei scari pentru odihna si pentru a asigura accesul în încaperile unui etaj. [< germ. Podest].
psilofite, PSILOFÍTE s.f.pl. Criptogame vasculare fosile, având tulpinile ramificate dihotomic, cu frunze subtiri si spinoase în vârf. [Sg. psilofita. / < germ. Psilophyten].
reconfortare, RECONFORTÁRE s.f. Actiunea de a reconforta si rezultatul ei; întremare, reconfort. ♦ (P. ext.) Odihna, recreatie. [< reconforta].
repauzare, REPAUZÁRE s.f. Faptul de a repauza; odihna, moarte. [< repauza].
sconcs, SCONCS s.m. Mic animal carnivor originar din Mexic, înrudit cu dihorul, a carui blana este foarte pretuita. // s.n. Blana acestui animal. [Pl. -csi, var. scunc s.m. / < fr. sconse, cf. engl. skun(s)].
supinaţie, SUPINÁŢIE s.f. 1. Rasucire a mâinii cu podul palmei în sus. ♦ Rasucire a piciorului în raport cu gamba. 2. Decubit dorsal, cu capul rasturnat, bratele si picioarele întinse si odihnind pe pat, semn al unei mari slabiri. [Gen. -iei. / < fr. supination, cf. lat. supinare – a raspunde].
taim, TAIM s.n. (Sport) Timp de odihna la care au dreptul echipele de volei în afara pauzelor dintre seturi. ♦ Termen prin care se anunta începutul sau sfârsitul unei reprize de box si al unei perioade de lupta. [Pron. taim, scris si time. / < engl. time].
glorietă, gloriéta s.f. Mic pavilion de odihna amenajat într-un parc. (< fr. gloriette)
weekend, WEEK-END s.n. (Anglicism) Sfârsit de saptamâna; interval de timp (sâmbata-duminica) folosit pentru odihna, petrecere. [Pron. úik-, pl. -duri. / < engl. week-end].
colonie, COLONÍE1 s. f. 1. (ant.) cetate-oras întemeiata de o alta cetate sau de un alt stat pe teritoriul unei tari straine, cu scopuri comerciale. 2. teritoriu, tara lipsita de independenta politica si economica, sub dominatia unui stat imperialist (metropola); posesiune (2). 3. grup de persoane de aceeasi cetatenie sau nationalitate stabilit într-o tara straina. 4. grup de copii trimisi la odihna într-o statiune balneoclimaterica. 5. grup de animale superioare sau de plante unicelulare din aceeasi specie care duc viata în comun. (<fr. colonie, lat. colonia)
vacanţă, VACÁNŢĂ s.f. 1. Situatie în care se gaseste un loc, o functie etc. care nu este ocupata de nimeni; starea a ceea ce este vacant. 2. Timp de odihna acordat elevilor si studentilor pe un anumit interval. 3. Concediu de odihna. [< fr. vaccance, it. vacanza].
acera, acerá (-r, -át), vb. – 1. A astepta. – 2. (Banat) A pîndi. – Var. acina. < Lat. acināri (Graur, BL, IV, 64). Mai putin probabila der. propusa de Puscariu, Dacor., II, 592, de la alb. kjëlloń "a avea grija". – Der. încina, vb. (a se odihni vitele); pe care DAR îl deriva gresit de la cina (cf. Graur, BL, VI, 152).
acera, acerá (-r, -át), vb. – 1. A astepta. – 2. (Banat) A pîndi. – Var. acina. Lat. acināri (Graur, BL, IV, 64). Mai putin probabila der. propusa de Puscariu, Dacor., II, 592, de la alb. kjëlloń "a avea grija". – Der. încina, vb. (a se odihni vitele); pe care DAR îl deriva gresit de la cina (cf. Graur, BL, VI, 152).
climatic, CLIMÁTIC, -Ă adj. Climateric. ♢ Statiune climatica = statiune cu clima potrivita pentru odihna sau pentru tratamentul anumitor boli. [Cf. fr. climatique].
colonie, COLONÍE1 s.f. 1. (Ant.) Cetate sau oras întemeiat de o alta cetate sau de un alt stat pe teritoriul unei tari straine cu scopuri comerciale. 2. Ţara (regiune) lipsita de independenta politica si economica, dependenta politic-administrativ de un stat metropola capitalist. 3. Grup, comunitate apartinând unei nationalitati care s-a stabilit într-o tara straina si mentine între membrii sai legaturi strânse. 4. Grup de copii trimisi la odihna într-o statiune balneoclimaterica. 5. (Biol.) Grupare de indivizi din aceeasi specie care duc viata în comun. [Gen. -iei. / cf. fr. colonie, it., lat. colonia].
cioacă, cioáca, cioáce, s.f. (pop.) 1. deal, înaltime, vârf de deal. 2. cârlig care tine un obiect de altul; scoaba, clobant, cârliont. 3. capatul lemnului vertical al ferastraului. 4. (reg.) târnacop, cazma, crampan, gheunoaie, chirlopan, tarsita. 5. unealta de taiat si de scobit; ciuc, ticlu, pupaza, dihoroi, scobitor, sâlmoc. 6. lingura de lemn de baut apa; polonic, caus, cauc, cupa, hârgaie, cofa. 7. trunchiul unui arbore scos cu radacinile din pamânt. 8. cioara neagra de clopotnita. 9. unealta de dogarie cu care se împing cercurile la locul lor.
conăceală, conaceála s.f. (înv.) 1. poposire, conacire, popas, odihnire. 2. adapost, gazduire.
conăcit, conacít s.n. (înv.) 1. conacire, poposire, popas, odihnire. 2. adapost, gazduire.
dehoca, dehocá (dihocá), dehóc (dihóc), vb. I (înv.) 1. a taia. 2. a sfâsia. 3. a istovi, a stoarce de puteri.
dihoniţă, dihoníta, dihoníte, s.f. (reg., înv.) butoias de pacura atârnat de caruta; pacornita.
amiază, amiáza s.f. – Mijlocul zilei, ora 12. – Var. amiazi, namiaza, namiezi. Lat. medῑ die, de unde în lat. clasica meridies (› Trans. mereze), cf. it. meriggio (REW 5531), v. prov. miegdia, fr. midi. Se foloseste în Trans. de V. cu forma mńezi "prînz". – Der. ńedzi, vb. (Basar., a se odihni vitele).
destinde, DESTÍNDE vb. III. refl. 1. A-si slabi încordarea, a se relaxa, a se slabi. 2. (Despre fiinte) A se întinde, a se îndrepta. ♦ A se odihni; a se distra. [P.i. destínd, perf.s. -insei, part. -ins. / dupa întinde, cf. fr. détendre].
gavăt, gávat s.n. (reg.) grup de vietati mici, de dihanii.
gotă, góta s.f. (reg.) 1. dihanie de speriat copiii. 2. zi de post.
lete, léte s.f. (reg.) timp liber, tihna, odihna.
astîmpăra, astîmpará (astî́mpar, astîmparát), vb. – 1. A linisti, a potoli. – 2. A împaca, a calma. – Var. stîmpara. Lat. extempĕrāre (Densusianu, Rom., XXXIII, 274; Puscariu 152; REW 3082; DAR; Rosetti, I, 163); în rom. îi corespund der. de la forma simpla lat. (cf. totusi fr. attremper). Der. astîmpar, s.n. (liniste, odihna, pace); astîmparator, adj. (linistitor, calmant); neastîmpar, s.n. (neliniste, agitatie); neastîmparat, adj. (agitat, zvapaiat).
mălcomie, malcomíe s.f. (înv.) liniste, odihna.
meriza, merizá pers. 3 sg. meríza, vb. I (reg.) a se odihni vitele la umbra, vara.
nemiezi, nemiezí, nemiezésc, vb. IV (reg.) a lasa sa se odihneasca la ora prânzului.
neodihnă, neodíhna s.f. 1. (pop.) oboseala. 2. (înv.) neliniste, îngrijorare, grija; nemultumire. 3. (înv.) zgomot, zarva; agitatie, dezordine, tulburare. 4. uneltire.
neodihni, neodihní, neodihnésc, vb. IV (înv.) a nelinisti, a îngrijora; a nemultumi.
neodihnire, neodihníre s.f. (înv.) neliniste, îngrijorare; nemultumire.
ogoi, ogói, ogoáie, s.n. (reg.) 1. loc în care se joaca copiii cu mingea; loc delimitat pentru jocurile copiilor. 2. joc practicat de flacai si fete, cu mingea mica, pe un teren delimitat ca cerc. 3. liniste, tihna, odihna.
paos, páos, páosuri, s.n. (înv. si reg.) 1. repaos, odihna; liniste, calm. 2. (fig.) decadere, declin. 3. pomana; ceea ce se da de pomana; jertfa din vin adusa mortilor. 4. vin sfintit, untdelemn sau agheasma cu care preotul stropeste mortul, înainte de a-l îngropa. 5. lumânare speciala pentru mort, din ceara curata, de lungimea mortului, care arde tot timpul cât acesta sta în casa. 6. cuvântare la o înmormântare.
păuza, pauzá, pauzéz, vb. I (înv. si reg.) 1. a se odihni, a se repauza, a poposi.
pâhanie, pâhánie, pâhánii, s.f. (reg.) 1. dihanie, aratare. 2. om urât, pocit, dezgustator la înfatisare.
bîzdîganie, bîzdîgánie (-nii), s.f. – Dihanie, aratare, ciudatenie, dracie. – Var. bi(z)diganie, bidihanie, bahanie. Sl. bezŭ dychaninŭ "fara suflet" contaminat cu dihanie (DAR; Candrea).
letargie, LETARGÍE s.f. Stare patologica caracterizata prin somn adânc si lung, în timpul caruia functiile vitale par sa fie suspendate; moarte aparenta. ♦ (Fig.) Stare de apatie, de inactivitate totala. [Gen. -iei. / < fr. léthargie, cf. lat. lethargus, gr. lethargia < gr. lethe – uitare, argia – odihna].
poghibală, poghibála, poghibále, s.f. (reg.) 1. om de nimic, om rau, puslama, secatura, derbedeu; strengar. 2. om slab sau vita slaba. 3. lighioana, dihanie. 4. ramasita de la snopii de cereale fara spic.
poloşte, polóste, polósti, s.f. (reg.) 1. loc împrejmuit unde stau vitele sau oile la odihna dupa muls sau unde dorm vara; stâna. 2. pamânt îngrasat de gunoiul lasat de oi.
borh, borh- – Radacina expresiva, care pare a imita ghiortaitul sau zgomotul matelor. Creatie spontana, bazata pe aceeasi consonanta care a dat nastere gr. βορβορυγμός, cf. si bort. Numeroase der., care se dau în continuare, toate (cu exceptia lui burduf, reintegrat în literatura datorita constantului sau uz pastoral), pastreaza o nuanta fam. si chiar o anume vulgaritate: în pofida circulatiei sale extinse, are o folosire destul de limitata în limba scrisa. Cf. Iordan, BF, II,192. Der. borhai, borfa(n)i, vb. (a chiorai matele; a-si scoate matele vitelor cu coarnele); borhaie (var. borheie, bîr(di)haie), s.f. pl. (intestine, mate); borhan, s.n. (burta, pîntece, stomac); borhan, s.n. (burta, proeminenta, protuberanta); bu(r)d(ul)e(a), s.m. (burtos; porecla pentru copiii grasi); bardihan (var. bîrdihan, burdihan, etc.), s.n. (burta, maruntaie); bîrdizan (var. burdizan), s.n. (basica); burduhoaie, s.f. (butoi); burduhani (var. bardahani). vb. (a scoate matele); borhot, s.n. (maruntaie; fruct fermentat, înainte sau dupa distilarea alcoolului), nume care se explica prin basicile produse de fermentarea masei de fructe, si care amintesc de ghiorait; borhoti, vb. (a fermenta); bortila, s.f. (Trans., borhot, fruct fermentat), care trebuie sa fie reducere de la •borhotila; burduf (var. burdus, burduj, bortuf, burtuc), s.n. (stomac, pîntece; peritoneu; basica; uger; foale; cutia viorii; copil mic); burduhos, adj. (burtos); burduhanos, adj. (burtos); burdusi, vb. (a întesa, a îngramadi; a bate, a lovi; a se strica fructele; a se îndoi peretele), pentru al carui semantism cf. bîcsi; burduseala, s.f. (proeminenta; bataie, tabaceala); burdui, vb. (struna viorii pentru "la"), probabil datorita materiei sale prime; butus, s.n. (pîntece; uger); butusi, vb. (a bate, a face zob). Nu stim daca trebuie adaugat aici bolbotina, s.f. (Trans., fructa necomestibila), pe care Scriban îl deriva din bg. bŭlvotina "vomitare" , si care pare a fi o var. de la cuvîntul mentionat •borhotila. Se cuvine sa adaugam ca pentru burduf s-au cautat adesea etimoane straine. Dupa Cihac, II, 23, trebuie sa punem în legatura acest cuvînt cu rus. brjucho "pîntece", brjuchan "burtos", pol. brzuch "pîntece", burdziuk "burduf"; însa explicatia nu este suficienta în ce priveste fonetismul, si, pe de alta parte, termenii respectivi, par a proveni în parte din rom. Densusianu, GS, I, 349 (si Rosetti, II, 82), pun în legatura burduf cu tat. burdak "gras", azerbaidjan burduk "burduf". Pentru Diculescu, 176, este cuvînt germanic, legat de dan. bör "sînul mamei", si de germ. med. de sus burt "nastere". Borhot este, pentru Scriban, un der. de la mag. bor 'vin". Pentru burdui, DAR propune un etimon •bordoneus, de tip imitativ. Din rom. par a proveni pol. b(u)rzuch, rut. burduch (Miklosich, Wander., 13), sas. burdû, mag. bürdó (Edelspacher 10).
borţ, bort (bórturi), s.n. – Burta, pîntece, mai ales cel al femeilor însarcinate. Creatie expresiva, bazata pe de o parte pe consonanta brf, blf, care indica ideea de "masa moale sau flasca" (cf. bîrfi, bolfa), si pe de alta pe radacina expresiva borh- (ghiort-), care exprima zgomotul ghiortaiturilor. Se stie ca "în general, numele dat abdomenului sînt de origine obscura" (Meillet-Ernout, abdomen); în acest caz, pare sa fi servit drept punct de plecare ideea de "zgomot al matelor", ca în burduf si burdihan (pentru imaginea de "masa moale" = "pîntece", cf. burfa). În pofida oscilatiilor multor filologi, nu este posibila sa se desparta bort de burta, s.f. (pîntece), care este un sing. regresiv, format de la pl. borti, burti. Totusi, DAR considera îndoielnica aceasta relatie, si sugereaza pentru bort o der. de la alb. bark, la o radacina indo-europeana •bher- "a duce" (cf. Meyer 27). Dupa Densusianu, GS, I, 350, radacina burd- (de la burduf) s-a contaminat probabil cu bute; Pascu, Arch. Rom., VII, 566, pleaca de la bg. tarbuch, a carui legatura cu rom. pare îndoielnica. Giuglea, Dacor., IV, 1554, pune în legatura pe burta cu gr. ßαρύτηζ; în vreme ce Diculescu 177 (urmat de Gamillscheg, Rom. Germ., II, 260), se gîndeste la got. sau gepidicul baurthei (› germ. Bürde "greutate, povara"), sau la dan. bür "sînul mamei" (cf. burduf). În sfîrsit, Lahovary 319 considera cuvîntul ca fiind anterior epocii indo-europene, pe cînd Rohlfs, Differenzierung, 24, continua sa-l considere "obscur". Este cuvînt general folosit, cu exceptia Trans. de Nord (ALR, 42). Der. bortoi, s.m. (Banat, piatra, bolovan); bortos, adj. (burtos); bortosa, vb. (a lasa grea; în Arg., a înrautati, a iesi prost); îmbortosa, vb. (a se îngrasa; Arg., a iesi prost); burta, s.f. (pîntece; convexitate); burtaverde, s.m. (burghez, materialist, epicurian); burtos, adj. (pîntecos). Bg. burta provine din rom. (Candrea, Elemente, 407; Capidan, Raporturile, 226).
pripas, pripás2, pripásuri, s.n. (reg.) înlesnire, pasuire (în plata unei datorii); ragaz, odihna, tihna.
pront, pront s.n. (reg.) staniste a vitelor; loc de odihna pentru vite; zacatoare.
budăi, budắi (-áie), s.n. – 1. Butoi, vas din doage. – 2. Sant, canal de scurgere din lemn. – Var. budîi(e), budau, budîu, budae, buda(s)ca, budalau, budereu. Mag. bödöny "butoi" (Cihac, II, 485; DAR). – Der. budalau, s.n. (linguroi de lemn cu care se bate untul); budihace (var. budiheci, budihala, buduhala, buduhaie, buduhoi, etc.), s.m. (sperietoare, monstru); buduroi, s.m. (butoias, burduf). Rom. budalau, a ajuns în mag. (dialectal) în forma bödölö (Tamás, Magyar Nyelvör, XXIX, 182). Cea mai mare parte a acestor der. au fost considerate creatii expresive (cf. Iordan, BF, VII, 277).
budala, budalá (-le), s.m. – Tont, stupid, prost. – Var. budulac, budulas. Mr. budala. Tc. budala (Cihac, II, 484; Seineanu, II, 60; Lokotsch 338; Ronzevalle 61); cf. ngr. μπουντάλας, bg., sb. budala. D. Zamfirescu foloseste cuvîntul cu sensul de "gras, corpolent", probabil prin confuzie cu budihala.
răposa, raposá, pers. 3 sg. raposeáza, vb. I (înv.) 1. a se odihni. 2. a muri, a deceda. 3. a coborî, a se opri. 4. a se rezema.
răstoc, rastóc1, rastoáce, s.n. (reg.) 1. amânare, pasuire. 2. zi de odihna (pentru soldati).
sălăşime, salasíme s.f. (reg.) loc de odihna, pe care s-a asezat ceva sau cineva.
cap, cap (-pete), s.n. – 1. Extremitatea superioara a corpului omenesc. – 2. Aspect, înfatisare. – 3. Minte, inteligenta, spirit. – 4. Viata, existenta. – 5. Individ, ins. – 6. (Pl.) Capital, avutie. – 7. Sef, capetenie, conducator. – 8. Partea cea mai înalta, mai importanta. – 9. Început, parte initiala. – 1O. Extremitate, parte extrema cu care se sfîrseste ceva. – 11. Fata, avers, parte a monedei cu efigia. – 12. (Înv.) Capitol, paragraf. – 13. Pomana din 33 de colaci care se împart pentru odihna sufletului celor morti; se face de obicei chiar în ziua mortii (capul de tarîna) la 6 si la 12 saptamîni. – Mr. cap, capite; megl. cap, cǫp, capiti, istr. cǫpete. Lat. •capum, forma vulgara de la caput (Puscariu 269; Candrea-Dens., 236; REW 1668; DAR; Rohlfs, Differenzierungen, 51); cf. it. capo, prov., cat., fr. chef, sp., port. cabo, toate cu sensuri der. Din punct de vedere semantic, cuvîntul rom. reprezinta, deci, o faza arhaica, întocmai ca sp. cabeza, fata de fr. si it. Cf. capatîi, capatîna, capcaun, capîntortura. Pl. reproduce lat. capita (cf. om, pl. oameni). Totusi, s-a dezvoltat un pl. analogic, capi, care se foloseste numai cu sensul 7, si într-un mod destul de oscilant: Balcescu scrie indiferent capetele armatei si capii armatei. Der. capat, s.n. (parte extrema; sfîrsit, deces, moarte; bucata, fragment; extremitatea osiei carului; colac care se da de pomana pentru odihna sufletului mortilor; înv., capitol, paragraf), sing. analogic format pe baza pl. capete (ca sunet-sunete, ropot-ropote etc.); timbrul a se explica prin labiala precedenta cf. omat-ometi, fat-feti; capes, adj. (tenace; încapatînat), cuvînt derivat artificial de Odobescu; capetel, s.m. (înv., început; capat, fragment, crîmpei; colac de pomana), dim. al lui capat cu suf. -el (Dupa Candrea-Dens., 237; REW 1636 si DAR, din lat. capĭtĕllum "capsor"; dar semantismul corespunde mai bine der. pe care o sugeram); capetea (var. capatea(la), capetea, capeteala), s.f. (parte a frîului care trece peste capul si botul calului), der. de la capetel (cf. cel-cea; purcel-purcea; catel-catea etc.), asa cum pe drept a observat Candrea (pentru Puscariu 277; REW 1637 si DAR, din lat. capĭtium al carui rezultat •capet s-a format probabil cu suf. -ea); capetenie, s.f. (capetenie, sef), de la capete, cu suf. abstract -enie; capui (var. încapui) vb. (a pune stapînire, a captura; a dota, a aproviziona; a împarti pomana numita cap sau capetel), cuvînt pe care DAR; Puscariu, Dacor., I, 595 si Scriban îl deriva de la mag. kapni "a capata, a obtine", dar care nu pare posibil a fi separat de cap, cel putin cu ultimul sau sens; este totusi probabil sa se fi produs o contaminare între cele doua cuvinte, singura care ar explica celelalte acceptii din rom. De aceeasi provenienta trebuie sa fie capuse, s.f. (mugure, mai ales de vita de vie; paduche al oilor, Melophagus ovinus; ricin, Ricinus communis), mr., megl. capusa, prin intermediul suf. dim. -us, f. -use (ca manuse, piciorus, etc.). Der. propusa de Puscariu, Dacor., I, 594, a fost acceptata de REW 1658 si DAR; cf. Rosetti, I, 113. Semantismul nu pare ca reprezinta vreo dificultate ; cf. sp. capullo, pe care A. Castro, RFE, 1918, 34, îl deriva de la caput si care are acelasi sens. Celelalte explicatii sînt mai putin convingatoare (din bg., dupa Pascu, II, 184; de la •cap, postverbal de la capēre, su sensul de "(lucru) care se sterpeleste", dupa Giuglea, Contributions). Alb. këpušë ("capusa" si "fraga"), bg. kapuš, sb. kapuša trebuie sa provina din rom. (cf. Capidan, Raporturile, 204; pentru relatiile cu alb., Philippide, II, 703 si Capidan, Meglonoromînii, 59). Der. capusi (var. încapusa), vb. (a înmuguri); capusnic, s.m. (fraguta, Cirsium oleraceum); capsuna, s.f. (fruct, Fragaria elatior, Fragaria collina). Der. acestui ultim cuvînt nu lasa nici o îndoiala (cf. alb. si mr. capusa "capusa" si "fraga"); pentru suf. Puscariu, Dacor., I, 593, propune -una, care nu este curent în rom (cf. REW 1668). Probabil trebuie plecat de la •capusun, cu suf. -un, cf. gargaun, si cu sing. refacut pe baza pl. Der. capsunica, s.f. (fraguta; specie de planta); capsuniu, adj. (culoarea capsunii). Capsoman, s.m. (prost, natîng), pare a fi un der. expresiv de la cap, cu suf. -man, ca gogoman, hotoman etc. Der. nu este clara; poate fi vorba de o contaminare cu ngr. ϰαφο- "sarac" sau mai curînd de un infix expresiv ca in cotosman.
stavă, stáva, stáve s.f. 1. (înv. si reg.) herghelie de cai. 2. (reg.) loc îngradit în care se tin vara caii, pentru a paste împreuna. 3. (reg.) loc racoros, mai ales cu umbra, unde se odihnesc noaptea sau ziua la amiaza, vara, vitele, oile, caii; staniste, meriza, toriste. 4. (reg.) loc unde pasc caii. 5. (reg.) gramada de snopi facuta pe câmp (formata din 13 snopi); pletita, cârsta.
stănişti, stanistí, pers. 3 sg. stanistéste, vb. IV (reg.; despre oi) a se odihni într-o staniste.
şezător, sezatór, sezatoáre, adj., s.m. si f. 1. (adj.; înv.) (persoana) care sade, care este asezata (pe ceva). 2. (s.f.; reg.) scândura fixata între talpile razboiului, pe care sade tesatoarea când tese. 3. (s.f.; reg.) asternutul de sub sa. 4. (s.f.; reg.; în forma: sazatoare) loc unde se odihnesc vitele la amiaza, când sunt la pasune. 5. (adj.; înv.) stabilit, domiciliat, într-un loc; vietuitor, traitor într-un loc. 6. (adj.; înv.) sedentar. 7. (adj.; reg.; în sintagma) piatra sezatoare = piatra fixa din sistemul celor doua roti ale morii. 8. (s.f.; pop.) adunare restrânsa organizata de tarani în serile de iarna, pentru a lucra si a petrece, spunând povesti si glume; furcarie, haba, habara, claca. 9. (s.f. ; pop.) reuniune, întrunire; cenaclu, serata.
recrea, RECREÁ1 vb. I. tr., refl. A (se) destinde, a (se) odihni; a(-si) reface fortele. [Pron. -cre-a, p.i. 3,6 -eaza, 5 -eati, ger. -eînd. / < fr. recréer, cf. lat. recreare – a reface].
recreaţie, RECREÁŢIE s.f. Faptul de a (se) recrea1; recreare; odihna dupa un efort sustinut; destindere. ♦ Pauza între doua ore de curs în scoli. [Gen. -iei, var. recreatiune s.f. / cf. fr. récréation, lat. recreatio].
recviem, RECVIÉM s.n. Slujba catolica, rugaciune pentru pomenirea celor morti. ♦ Muzica compusa pentru aceasta rugaciune. [Pron. -vi-em, scris si requiem s.n. / < fr. requiem, germ. Requiem, lat. requies – odihna, it. (missa da) requiem – slujba pentru morti].
refacere, REFÁCERE s.f. Actiunea de a (se) reface si rezultatul ei. ♦ Operatie prin care o unitate militara este adusa în spatele frontului pentru odihna trupelor si pentru completarea efectivelor si a armamentului. [< reface].
repauza, REPAUZÁ vb. I. 1. refl. A se odihni. 2. intr. (Liv.) A muri. [Cf. fr. reposer, it. riposare].
sabat, SABÁT s.n. 1. Ultima zi a saptamânii în calendarul mozaic, consacrata odihnei si ceremoniilor cultului; sâmbata. 2. Adunare de vrajitoare care, dupa credintele din evul mediu, avea loc sâmbata la miezul noptii. ♦ (Fig.) Galagie produsa de o adunare zgomotoasa. [Cf. fr. sabbat, lat. sabbatum, gr. sabbaton < ebr. sabbath – repaus].
bucăţică, bucatica de scândura în forma de policiora pusa in fata unei gauri, deschizaturi sau geam pentru a usura odihna pasarilor sau intrarea lor în adapost.
siestă, SIÉSTĂ s.f. Odihna de dupa prânz. [Pron. si-es-. / < fr. sieste, cf. sp. siesta].
spagat, SPAGÁT s.n. 1. Sfoara groasa cu o împletitura speciala. 2. Exercitiu gimnastic de departare a picioarelor si de odihna pe picioarele astfel departate pâna la pozitia orizontala. [Var. spagat s.n. / < germ. Spagat].
colac, colác (coláci), s.m. – 1. Un fel de pîine, în forma de inel, împletita din mai multe straturi de aluat. – 2. Covrig. Se spune mai ales despre colacii sau covrigii de o anumita forma, ce se împart de pomana pentru odihna sufletului unui mort; colacul mare, pentru preot si dascal, de forma circulara, înconjurat de doua împletituri, si avînd deasupra doua chifle rotunde si doua cruci dispuse simetric; colacii laturalnici, pomana de 17 colaci, dintre care unul se presupune pentru Domnul, altul pentru Fecioara Maria, 10 pentru mort si 5 liturghioare sau covrigi în forma de doua 8 încrucisate; colacii de la usa cuptorului, grup de 11 colaci ce se împart calzi. – 3. Pîine data de pomana. – 4. În general, obiect în forma roata sau de covrig. – 5. Colac de salvare. – 6. Colier. 7. Coroana. – 8. Arc, bolta. – 9. Ghizd, colac de fîntîna. – 10. Obada. – 11. Gard, împrejmuire. – 12. Pernita de pus pe cai. – 13. (Înv.) Dar, cadou. – 14. (Înv.) Recompensa, bacsis. – Mr., megl. culac, istr. colac. Sl. kolač, de la kolo "roata" (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 67; Conev 66); cf. bg. kolač, sb. kòlač, rus. kalač. Rezultatul normal, •colaci, pl. colaci, a dus la formarea unui sing. analogic (DAR). Este inutila, prin urmare, ipoteza lui Diculescu, Elementele, 473, bazata pe gr. •ϰόλλαξ, în loc de ϰολλιξ. Cuvîntul rom. a intrat în mai multe limbi, uneori împreuna cu alte der., bazate pe fonetismul sl.: tc. kolak (fata de kulaç), alb. kuljatš (fata de kaljač), bg. kolak, mag. kalák "bacsis" (fata de kalács), cf. Berneker 541 si DAR. Der. colacel, s.m. (covrig); colacime, s.f. (ofranda de colaci sau de daruri); colacar, s.m. (persoana care ofera un dar; persoana care improvizeaza oratii la nuntile tipice; turnator); colacarita, s.f. (femeie care pregateste pîinile de pomana); colacari, vb. (a recita oratii; a spiona; a turna); colacarie, s.f. (oratie, denunt); colacas, s.m. (persoana care improvizeaza oratii); colacasie, s.f. (oratie); colacer, s.m. (prieten al mirelui, care îi este martor si care recita oratia), cuvînt care pare a se fi încrucisat cu colcer, clucer, si pe care Tiktin si DAR le considera der. de la conacar si confundat cu colac prin etimologie populara, ipoteza putin plauzibila (si mai putin este der. din bg. kolačer, propusa de Conev 58); colaci, vb. (a aranja o casatorie, a face pe petitorul; a prezenta, a face cunostinta; a (se) amesteca, a (se) baga; a spiona, a turna, a denunta, a descoperi; a face colac, a rasuci; a încurca, a încîlci); colacitura, s.f. (rulou; încurcatura); colatau, s.n. (mîner; coc, conci), pe care Tiktin si DAR îl pun în legatura cu mag. kallantyú "clanta" (cf. Stamati: pletele i-au pieptanat si colatau le-au facut); încolaci (var. (în)colataci), vb. (a face ca un cerc, a încovriga); încolacitura, s.f. (roata, cerc); descola(ta)ci, vb. (a desface, a întinde, a desfasura).
colivă, colíva (colíve), s.f. – Dulce preparat din grîu fiert, nuci si zahar care se da de pomana pentru odihna sufletului unui mort. Gr. ϰόλυβα, prin intermediul sl. koliva (Roesler 570; Miklosich, Slaw. Elem., 25; Mikosich, Lexicon, 297; Murnu 15; Vasmer, Gr., 79), cf. bg. kolivo, sb. koljivo. – Der. colivar, s.m. (persoana care se duce la toate slujbele unde se da de pomana; parazit, pomanagiu; Arg., politist, jandarm; Arg., seminarist).
comînda, comîndá (-d, -át), vb. – 1. (Înv.) A sacrifica. – 2. (Înv. si Mold.) A se îngriji de sufletul unui mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe si pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispozitii cu privire la propria înmormîntare si la pomeni. – Var. cumînda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Puscariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; DAR; Puscariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda si pentru sensul special, sp. manda. – Der. comîndare, s.f. (înv., sacrificiu; pomana; slujba de înmormîntare); comînd, s.n. (înv., sacrificiu; pomana; obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de pilda straie, monede, pe care taranii batrîni obisnuiesc sa le pastreze pentru propria lor înmormîntare; masa care se face dupa înmormîntare pentru odihna sufletului unui mort).
şezlong, SEZLÓNG s.n. Scaun mare pentru odihna, de forma speciala, al carui spatar se poate înclina dupa preferinta. [< fr. chaise-longue].
temperant, TEMPERÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care tempereaza, linisteste; odihnitor, sobru. // s.n. Medicament calmant. [Cf. fr. tempérant].
terasă, TERÁSĂ s.f. 1. Constructie deschisa, anexa la o cladire (la parter sau la etaj), folosita pentru odihna etc. ♦ Platforma (care tine loc de acoperis plan) deasupra unei case. 2. (Geol.) Sistem de suprafete plane, în forma de trepte, situate în lungul cursului unui râu, al malurilor marii etc. ♦ Suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren (de obicei în parcuri si în gradini), care foloseste ca loc de plimbare. [< fr. terrasse].
cuib, cúib (cúiburi), s.n. – 1. Culcus facut de pasari sau de unele mamifere. – 2. Vizuina. – 3. Camin, vatra, patrie. – 4. Groapa mica în care se pune samînta în pamînt. – 5. Gramada de pamînt cu care se protejeaja tulpina plantelor de cultura. – 6. Crestare, crestatura. – 7. Cantitate de cheag sau de drojdie folosita o data. – Mr. cul’bu, megl., istr. cul’b. Origine incerta. Probabil din gr. ϰλωβός "cusca", prin intermediul unei forme lat. •clubium; cf. ngr. ϰουλβί, de unde sl. kulivija, si de aici colivie (mr. cluvie), s.f., cuvînt din sec. XVII. Rezultatul rom., care trebuie sa provina de la •culib, indica o dubla metateza. Exista si posibilitatea ca lat. •clubium sa fi trecut din epoca romanica, la •collubium sub influenta lui collŭvies "amestec de materiale". Celelalte ipoteze sînt insuficiente. Dupa parerea mai generalizata, de la un lat. •cubium (cf. concubium), plecîndu-se de la cubĕre "a sta culcat pentru a se odihni" (Philippide, Principii, 68 si 140; Cihac, I, 66; Meyer, Alb. St., IV, 121; Puscariu 432; Candrea-Dens., 429; REW 2355; Pascu, I, 72; DAR). Aceasta ipoteza este aproape imposibila, caci se refera la o imagine ("culcat, trîntit") care nu se aplica pasarilor, si nu ajunge pentru a explica rezultatele dialectale. Pentru a rezolva dificultatea, Candrea a propus un lat. •culbium (cf. Cortés 126), pe care Densusianu, GS, XI, 363, îl considera imposibil. Der. cuiba (var. încuiba, încuibara, încuibura), vb. (a face cuib; a instala a aseza; a salaslui, a locui; refl., a prinde radacini, a deveni trainic); cuibar, s.n. (cuib; ou lasat în cuibarul gainii; vizuina, bîrlog; salas, locuinta, refugiu; groapa mica în care se pune samînta în pamînt); cuibari, vb. (a face cuib; a pune gainile în cuibar; a prasi, a aduna pamînt în jurul tulpinei plantelor; a ocroti, a proteja, a ascunde; a fixa, a stabili). Din rom. provine rut. kubljyty "a face cuib" (Miklosich, Wander., 10).
culca, culcá (cúlc, culcát), vb. – 1. A întinde, a lungi, a aseza. – 2. (Refl.) A se întinde, a se culca în pat. – 3. A gazdui. – 4. A trînti, a doborî la pamînt. – 5. A doborî, a omorî. – 6. (Refl.) A se trînti, a se tolani. – 7. (Refl.) A se culca, a avea relatii sexuale cu cineva. – Mr. culcu, megl. culc, istr. cucu. Lat. collǒcāre (Diez, I, 123; Puscariu 435; Candrea-Dens., 1005; REW 2052; DAR), sau, dupa Lausberg 26, de la cōlǒcāre, forma atestata, în care ō a trecut la ŭ dupa sincopa; cf. it. coricare, colcare (lucan. culcá, abruz. culecá, calabr. curcare), prov., cat., sp. colgar, fr. coucher (› sp. colcha). Sensul 7, care apare în sec. XVII (Stoica Ludescu), este comun tuturor limbilor romanice. – Der. culcat, s.n. (actiunea de a se culca; ora de culcare); culcata, s.f. (palma, unitate de masura); culcus, s.n. (pat; loc de odihna sau de dormit; sura de paie; bîrlog, vizuina; strat, filon, zacamînt), mr. culcus.
dehoca, dehocá (-c, -at), vb. – 1. A sacrifica, a omorî (un animal). – 2. A rupe, a sparge, a face bucati. – 3. A extenua, a obosi, a epuiza. – Var. (Mold.) dihoca, (Trans.) devoca. Origine incerta. Se considera în general reprezentant al unui lat. •devocare, în loc de •devacuāre (Candrea-Dens., 481; REW 9108; Candrea; Scriban); cf. cat. divacare "a goli." Solutia nu este imposibila; însa pare preferabil sa se puna acest cuvînt în legatura cu seria de creatii expresive dabala, dehula, etc. Circula si var. desvoca, pe care Candrea, Bul. Soc. fil., I, 40 si Candrea-Dens., 474, o deriva din lat. •disvocāre. Densusianu, Rom., XXXIII, 76, pleca de la mag. dió "nuca", dió haj "coaja de nuca". Cf. desfaca.
dihai, díhái adv. – (În locutiunea mai dihai). Mai bine, mai mult, mult mai mult. – Var. diha. Tc. diha "mai mult" (Iogu, GS, V, 182). Înainte, Bogrea, Dacor, I, 275, semnalase tc. diha "iata".
dihanie, dihánie (dihắnii), s.f. – 1. (Înv.) Fiinta, animal, vietate. – 2. (Banat) Multime, lume. – 3. Fiara, lighioana. – 4. Monstru. Sl. dychanije "respiratie, spirit" (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 22; Candrea). Cf. bîzdîganie, duh. Cihac, II, 95, se refera gresit la sl. divŭ "minune", sb., cr. divni "monstru".
dihonie, dihónie (dihónii), s.f. – Neîntelegere, cearta. Ngr. διχόνια (Tiktin; Gáldi 172; Roesler 566).
dihor, dihór (-ri), s.m. – Mamifer carnivor care se apara raspîndind un miros urît (Martes foina, Mustela putorius). Sl. •dŭchorĭ "miros urît" (Cihac, II, 96; Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 23), cf. sb., cr., cf. tvor, pol. tchorz, bg. dŭchor (Conev 56). Pentru mine, cf. fr. putois, sp. veso.
duh, duh (dúhuri), s.n. – 1. Respiratie, suflare. – 2. Suflet, spirit. – 3. Spirit, suflet fara trup. – 4. Spirit, inteligenta, agerime. – 5. Intentie. – 6. (Mold.) Reputatie, faima. – Mr. duh. Sl. duchŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Miklosich, Lexicon, 182; Cihac, II, 104), cf. bg. duh "spirit", slov. duh "miros". Ultimul sens este rezultatul unei confuzii cu buh. Este dublet de la dusi, s.m. pl. (dispozitie). – Der. duhai (var. duhli, duhlui, duhni), vb. (a mirosi urît, a puti), prin intermediul suf. expresive, cf. sl. dychati, duchati, dŭchnąti "a respira", rus. tuchnutĭ "a putrezi"; duhl(u)it, adj. (Mold., puturos); duhliu, adj. (spiritual, patrunzator); duhoare, s.f. (putoare, miros urît), der. cu suf. -oare (dupa Conev 98, din sl. dŭchorĭ; dupa Puscariu, Dacor., VII, 469, si Candrea, rezultat din încrucisarea cu putoare; dar semantismul este normal, fara a avea în vedere aceasta posibilitate), cf. dihor; duhorî, vb. (a puti); duhonita, s.f. (sac pentru seu), cf. dohotnita; duhnet, s.n. (putoare); tihoare (var. tigoare), s.f. (lighioana, vietate), formatie paralela cu duhoare si dihor, ca rus. tuchnutĭ "a putrezi", rut. tuchnuti "a mirosi urît", fata de slov. duhneti; tihoarca (var. tohoarca), s.f. (cojoc de piele de miel, folosit de ciobanii din Mold. si Trans.), pare cuvînt identic cu cel alterior. – Cf. dohot, duhovnic, dusca.
oază, OÁZĂ s. f. 1. loc în mijlocul unui desert, cu vegetatie bogata si apa. 2. (fig.) loc izolat, odihnitor, într-un mediu ostil. 3. portiune neacoperita de gheata în interiorul Antarcticii. (< germ. Oase, fr., lat., gr. oasis)
palier, PALIÉR s. n. 1. portiune de traseu orizontal al unei sosele sau cai ferate. 2. platforma pentru odihna la o scara, plasata de obicei la nivelul etajelor. 3. lagar (II) (orizontal). 4. zbor orizontal executat de avion imediat dupa dezlipirea de sol, la decolare, sau la aterizare. 5. portiune orizontala într-o diagrama. 6. (fig.) faza de stabilitate în cursul unei evolutii; stare stabila, etapa dupa o crestere, o urcare (a preturilor, a valutei etc.). (< fr. palier)
podest, PODÉST s. n. platforma orizontala amenajata pe parcursul unei scari pentru odihna si pentru a asigura accesul în încaperile unui etaj. (< germ. Podest)
recrea, RECREÁ1 vb. tr., refl. a (se) destinde, a (se) odihni; a(-si) reface fortele. (< fr. recréer, lat. recreare)
recreaţie, RECREÁŢIE s. f. 1. faptul de a (se) recrea1; odihna dupa un efort sustinut; destindere. 2. pauza între doua ore de curs în scoli, facultati etc. (< fr. récréation, lat. recreatio)
refacere, REFÁCERE s. f. actiunea de a (se) reface. ♢ operatie prin care o unitate militara este adusa în spatele frontului pentru odihna trupelor si pentru completarea efectivelor si a armamentului. (< reface)
repauza, REPAUZÁ vb. I. refl. a se odihni. II. intr. (rar) a muri. (< lat. repausare, fr. reposer)
repauzant, REPAUZÁNT, -Ă adj. (rar) odihnitor, linistitor. (< fr. repausant)
respiro, RESPÍRO s. n. moment de relaxare, de repaus; ragaz, odihna. (< it. respiro)
sabat, SABÁT s. n. 1. sâmbata, ultima zi a saptamânii la mozaici si la unii sectanti crestini, consacrata odihnei si ceremoniilor cultului. ♢ primul tratat din Talmud, referitor la aceste ceremonii. 2. adunare de vrajitoare care, dupa credintele din evul mediu, avea loc sâmbata la miezul noptii; ♢ (fig.) harmalaie, zarva. (< fr. sabbat, lat. sabbatum)
sconcs, SCONCS I. s. m. mic mamifer carnivor din America, înrudit cu dihorul, a carui blana este foarte pretuita. II. s. n. blana prelucrata a acestui animal. (< fr. sconse, engl. skunks)
siestă, SIÉSTĂ s. f. odihna de dupa prânz. (< fr. sieste)
supinaţie, SUPINÁŢIE s. f. 1. miscare de rasucire a mâinii spre în afara. ♢ rasucire a piciorului în raport cu gamba. 2. decubit dorsal, cu capul rasturnat, bratele si picioarele întinse si odihnind pe pat. (< fr. supination, lat. supinatio)
şezlong, SEZLÓNG s. n. scaun pliabil pentru odihna, de forma speciala, al carui spatar se poate înclina dupa preferinta. (< fr. chaise longue)
taim, TAIM s. n. (sport) timp de odihna la care au dreptul echipele de volei în afara pauzelor dintre seturi. ♢ termen prin care se anunta începutul sau sfârsitul unei reprize de box si al unei perioade de lupta. (< engl. time)
terasă, TERÁSĂ s. f. 1. constructie deschisa, anexa la o cladire (la parter sau la etaj), pentru odihna etc. ♢ platforma (acoperis plan) deasupra unei case. 2. sistem de suprafete plane, în trepte, situate în lungul cursului unui râu, la malul marii etc. ♢ suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren (în parcuri sau gradini), ca loc de plimbare. ♢ portiune de trotuar în fata unei cafenele sau a unui restaurant unde sunt asezate mese pentru consumatori. (< fr. terrasse, germ. Terrasse)
vacanţă, VACÁNŢĂ s. f. 1. interval de timp în care o institutie, un organ reprezentativ îsi înceteaza activitatea. ♢ timpul în care un post, o functie etc. ramân neocupate. 2. timp de odihna acordat elevilor si studentilor pe o anumita perioada. ♢ concediu de odihna. 3. (fiz.) nod al unei retele cristaline din care lipseste atomul, ionul sau molecula respectiva. (< fr. vaccance, it. vacanza)
weekend, WEEK-END [UICHEND] s. n. sfârsit de saptamâna; perioada scurta de timp (sâmbata si duminica) pentru odihna, petrecere. (< engl. week-end)
isihie, isihíe (-íi), s.f. – Odihna, liniste, ragaz, timp liber. – Mr. isihie. Ngr. ἠσμχία (Gáldi 203). Sec. XVIII, înv.
jder, jder (jdéri), s.m. – 1. Mic animal carnivor asemanator cu dihorul, cu blana pretioasa (Mustela martes). – 2. Blana acestuia. Sb. ždera "Gulo borealis", cf. sb., cr. ždero "lacom" (Cihac, II, 157; Miklosich, Slaw. Elem., 22; DAR; Tiktin).
jeg, jeg (jéguri), s.n. – 1. Jar, spuza. – 2. Murdarie, rapan. Sl. žegŭ (Cihac, II, 157; Tiktin; Conev 62; Puscariu, Dacor., VIII, 122), cf. rus. žeg "caldura". Primul sens, rar, se pastreaza înca în Banat si Trans. de Vest; cel de al doilea, este comun în Munt. – Der. jegos, adj. (murdar, rapanos). Este dublet de la jig (var. Olt. ojig, ojic), s.n. (fier, marcare a vitelor, marca facuta cu fierul; arsura, piroza; anghina), din slov., sb. žig, cf. sl. žegati si žigati "a arde" (Cihac, II, 510, crede ca sensul de "piroza" si cel de "anghina" provin din mag. gyik, ceea ce nu pare posibil fonetic); jip (var. jep), s.n. (jeg, murdarie), probabil prin încrucisarea lui jep sau jig cu lip (dupa Gáldi, Dict., 140, din mag. gyep); jigala (var. jivala, jihala, juvala, juhala), s.f. (vatrai), din rus. žigalo, rut. žihalo (Puscariu, Dacor., VIII, 124); jiganie, s.f. (insecta; lighioana), probabil din sb. žiganja "întepatura", cf. rus. žigalka "musca ce înteapa" din sl. žuželica, dupa Miklosich, Lexicon, 201; din sl. žizek "insecta", dupa Miklosich, Slaw. Elem., 22; din sl. živiti "a trai", cu finala de la dihanie, gînganie, dupa Tiktin si Scriban; de la jig cu suf. sl. -anie adaugat în rom., dupa Puscariu, Dacor., VIII, 125; de la un sl. •žeganije "usturime", dupa DAR); jigadina, s.f. (lighioana), încrucisare a lui jiganie, cu gadina, este cuvînt folosit de V. Voiculescu; jigaraie (var. jigaranie, jigoare, jighireala), s.f. (piroza, senzatie de arsura; boala a cîinilor, ftizie), de la jig "piroza" cu diverse suf. (din sl. žigati "a arde", dupa Tiktin; din bg. žegorĭ "cîine ce sufera de caldura" si din mag. zsigora "ardere", dupa Puscariu, Dacor., VIII, 123 si DAR); jigari, vb. refl. (a slabi, a se sfriji), de la jigaraie sau jigoare, fiind efectul firesc al ftiziei (din mag. szigar "slab", szigorodni "a slabi", dupa Cihac, II, 510 si DAR, cf. Philippide, Principii, 297); jigareala, s.f. (slabiciune fizica, lipsa de vlaga); tigarit, adj. (slab, jigarit), prin încrucisare cu ngr. τσιγαρίζω "a praji, a arde", cf. mr. tigarita "slaba"; jegal, s.n. (piroza), din bg. žeglo; jigodie, s.f. (piroza; lighioana, termen depreciativ întrebuintat pentru animale în special pentru cîini), de la jig, prin intermediul unei der. putin clare, probabil cu un suf. sl. (dupa Cihac, II, 510; Tiktin; DAR si Gáldi, Dict., 178, din mag. zsigora "ftizie a cîinilor", explicatie ce pare insuficienta fonetic); jigodit, adj. (ftizic); jigni, vb. (refl., despre grîu, a se încinge, a fermenta; refl., despre grasimi, a rîncezi; a rani; a ofensa, a jigni), din sl. •zignuti "a arde", cf. sb. žignuti "a întepa" (var. jicni este un hiperurbanism care a interpretat pronuntarea gresita jigni drept greseala similara celei de a pronunta ogna în loc de ocna sau togmi în loc de tocmi); jigneala, s.f. (ofensa, insulta; usturime, mîncarime). Din rom. provin rut. dzigeraj (Miklosich, Wander., 14) si probabil mag. zsigora, de la forma trans. jigoare.
lighioană, lighioána (lighioáne), s.f. – Bestie, animal, dihanie. – Var. lighioaie. Deformare populara a lui leghion, s.n. (înv., legiune), din ngr. λεγεών (Tiktin; Candrea), partial prin intermediul sl. legeonŭ. Pl. leghioae "legiuni" exista înca de la Dosoftei (sec. XVII); de la el s-a format sing. regresiv reprezentat de var. Alte explicatii sînt fantastice: din ngr. ἄλογα εϊνα "vietati mici" (Cihac, II, 669) sau în loc de •lighian ‹ libian (Bogrea, Dacor., IV, 828). Semantismul se explica prin întelesul intermediar de "demon", plecînd de la expresia leghioane de draci, frecventa în literatura religioasa.
zile, zile, s.f. 1. Interval de timp cuprins între rasaritul si apusul Soarelui; timpul cât Soarele ramâne deasupra orizontului; p. ext. lumina solara; interval de timp de 24 de ore, corespunzator unei rotatii a Pamântului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp intre doua culminatii succesive ale unui astru. ♢ (Determinând notiunile "an“, "luna“, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ♢ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toata ziua = de fiecare zi; p. ext. obisnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ♢ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data ceruta; fara întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fara termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, vazând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toata ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, catre) ziua = putin înainte de a se lumina; spre dimineata. Pâna în (sau la) ziua sau de cu ziua = pâna a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineata. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziua = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi si noapte sau (adverbial) ziua si noaptea = tot timpul, fara încetare; fara odihna. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodata. Toata ziua sau ziua toata = de dimineata pâna seara; p. ext. mereu, continuu. ♢ Expr. A se face ziua alba = a se lumina complet, a fi plina zi. A face noaptea zi si ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea si a dormi ziua; p. ext. a duce o viata dezordonata. Buna ziua, formula de salut, la întâlnire sau la despartire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) buna ziua (sau ziua buna) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-si lua ziua buna = a-si lua ramas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lânga adjective ca "limpede“, "clar“) foarte clar, foarte limpede. Într-o (buna) zi sau într-una din zile = odata, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi buna (sau, rar, alba) cu cineva = a trai în bune relatii cu cineva. A da zi dupa zi = a lasa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod exceptional. ♢ (Compus) Zi-lumina = perioada a zilei (1) cuprinsa între rasaritul si apusul Soarelui. Zi-munca = unitate de masura conventionala care serveste drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ♢ (În sintagme si loc., ca unitate de masura sau de calcul) Zi de munca = durata timpului în cursul caruia lucratorul presteaza zilnic munca. Cu ziua = cu plata socotita dupa zilele muncite; fara angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanta care se poate strabate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusa prin prep. "de“) Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmeaza sa se întâmple ceva; termen soroc. ♢ Ziua de astazi = perioada de timp, epoca în care traim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credinte religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii si mortii vor fi chemati la judecata lui Dumnezeu. ♢ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecarei luni. ♢ (În titulatura sarbatorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ♢ Zi aniversara sau ziua nasterii (sau de nastere) = aniversare (a zilei de nastere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viata, existenta, trai. ♢ Expr. A avea zile = a mai avea de trait, a-i fi dat sa (mai) traiasca. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trai, tot timpul vietii. Abia îsi tine zilele, se spune despre cineva care traieste prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mâna = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricosat, înspaimântat. A ridica (sau a rapune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se ispravi cuiva zilele = a muri. A-si urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se satura de viata, a nu mai voi sa traiasca. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tau etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vietii mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinari care precizeaza o perioada de timp) Vreme, epoca. Zilele tineretii. ♢ Expr. Mic de zile = tânar. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârsta, batrân. (Rar) Vesnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrait. [Var.: zíua s.f.] – Lat. dies.
dihăni, DIHĂNÍ, dihanesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se osteni peste masura, a-si scoate sufletul (muncind, alergând). – Din dihanie.
binelea, BÍNELEA forma verbala v. BINE (I). În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ♢ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învatatura, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (sa...) = a(-i) veni cuiva la îndemâna; a fi avantajat de o situatie prielnica. ♢ (În formule de salut) Bine ai (sau ati) venit (sanatos, sanatosi)! ♢ (Referitor la sanatate) A se simti bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, bautura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ti-e bine? = a) (ce), nu esti sanatos? ai o slabiciune fizica?; b) (ce), esti nebun? nu esti în toate mintile? 2. În concordanta cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Sa te porti bine cu oricine. ♦ Expr. (Fam. si ir.) Bine ti-a facut! = asa trebuia, asa se cuvenea sa-si faca (pentru purtarea ta urâta, condamnabila)! ♦ În concordanta cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cânta si danseaza bine. Cu rochia asta iti sade bine. ♢ Barbat sau femeie bine facut(a) = barbat sau femeie chipes(a). ♦ În concordanta cu adevarul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine ca asa stau lucrurile. Sa stiu bine ca mor, si nu ma las pâna nu-mi aflu dreptatea! ♢ De-a binelea = de-adevarat, cu adevarat. [DEX '98]
merindă, merínda (merínde), s.f. – Provizii. – Var. merinde. Megl., mr. mirinde "ora de gustare", istr. merinde. Lat. merenda (Puscariu 1059; Candrea-Dens., 1081; REW 5521), cf. it. merenda, prov. merendo, sp. merienda. – Der. merindare, s.f. (pînza, servet în care se aduc proviziile); merinzar, s.m. (furnizor). Cf. megl. mirindz, mirindari "a lua o gustare; a se odihni". – Din rom. provin rut. merendja, merendaty, pol. dialectal mierenda, mierend(z)ać (Miklosich, Wander., 10; Candrea, Elemente, 403; Berneker, II, 37), si mag. meringya (Edelspacher 19).
merizi, merízi s.f. pl. – Miezul zilei. – Var. meriza, merey, mirez. Mr. amiridz. Lat. mĕridῑes (Candrea-Dens., 1109; REW 5531). – Der. meriza, vb. (a se odihni la miezul zilei – despre turme -), din lat. mĕrῑdiāre; merizatoare (var. meriziste, merizistina, merizis, mirez), s.f. (loc de odihna pentru vite). Cuvinte rare; numai în Trans., de N. si Maram.
mocăi, mocaí (-aésc, mocaít), vb. – 1. A da din cap. – 2. A munci din greu. – 3. A lucra încet si fara spor. – Var. mogai. Creatie expresiva, pornind de la radacina moc-, cf. moaca. – Der. mocosi, vb. (a se speti; a munci fara spor), cu suf. expresiv -si (dupa Tiktin, legat de sl. mąka, cf. munca; dupa Bogrea, Dacor., IV, 834, din rut. Makoša "zeita odihnei"); morcosi, vb. (Trans., a pune buceaua la butucul rotii), cu r epentetic; morcoase, s.f. (Trans., bucea); morcoti, vb. (înv., a bolborosi), cf. Iordan, BF, 194 (dupa Tiktin, din pol. markotač; dupa Candrea, din rut. morkotati; dupa Scriban, din rut. morkotiti); mogoroji (var. mogorogi), vb. (a cara; a bolborosi, a mormai), pe care Cihac, II, 516 îl pune în legatura cu mag. mocorogni "a se bîlbîi" si Scriban cu mag. megmorogni "a grohai"; mogorog, s.m. (Mold., persoana nemultumita); morocani, vb. (a bombani, a dojeni), pe care Cihac, II, 516 îl lega de mag. morgolodni, Tiktin cu sl. mrŭknąti "a întuneca" si Scriban cu mag. morogni; morocaneala, s.f. (bombanit); morocanos, adj. (nemultumit; ursuz, posac); modosi, vb. (Banat, a lenevi).
moină, móina (móine), s.f. – 1. Vreme umeda si calduta care urmeaza frigului de iarna, dezghet. – 2. Teren arabil, lasat necultivat un an pentru a odihni pamîntul. – 3. Peste de rîu (Cobitis barbatula). De la moale, adj., prin intermediul pl. moi sau de la vb. muia, dar der. prezinta dificultati (poate printr-o forma anterioara •moina, cu suf. -ina). Der. din moale e general admisa; dar pare inutila încercarea repetata de a ajunge pîna la latina (din mollis, dupa Iordan, BF, III, 243; din •mollināre, dupa Draganu, Dacor., III, 514; din •mollimen, dupa Giuglea, Dacor., IV, 1553; din •mollio, -onis, dupa Spitzer, BL, XIV, 48; din •mollius, printr-un •moiu pierdut, dupa Candrea). Pentru suf., Tiktin sugereaza un paralelism cu doina. Der. dintr-un sl. močiti "a umezi" (Cihac, II, 200), ca sb., cr. močina, e improbabila. Pentru sensul 3, cf. molan, si, la fel, moisca, s.f. (guvid), moiste, s.f. (Trans., Banat, dezghet), pe care Cihac, II, 200, îl deriva din •mociste din sl. moča "baltoaca". Der. moina (var. înmoina), vb. (a dezgheta); moinos, adj. (umed, propriu dezghetului).
monstru, mónstru (mónstri), s.m. – 1. Dihanie, colos. – 2. (Adj.) Montruos, iesit din comun. – Mr. monstru. Fr. monstre. Mr. pare sa provina direct din lat. (cf. REW 5565a). – Der. monstruos, adj., din fr. monstrueux; monstruozitate, s.f., din fr. monstruosité.
năduf, nadúf (nadúfuri), s.n. – 1. Sufocare, greutate la respirat. – 2. Zapuseala. – Var. (înv.) naduh. Sb. neduh, slov., rut. naduha (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 104; Conev 91; Vasmer, II, 209), cf. rus. nedug "suferinta" si duh. – Der. (î)nadusi, vb. (a transpira, a asuda; refl., a se sufoca); naduseala, s.f. (sudoare, transpiratie; asfixie); nadusitor, adj. (care te face sa transpiri); nata, s.f. (Trans., înv., raceala, guturai), din mag. mátha ‹ slov. nadiha (Cihac, II, 517).
nagodă, nágoda (nágode), s.f. – 1. Minciuna, fleac, bagatela. – 2. Vietate, dihanie, lighioana. – 3. Necesitate, strîmtoare. – Var. Munt. nacota. Sb. nagodba, rut. nagoda "caz" (Candrea; cf. Tiktin), cf. bg. nagoda "bagaj", rus. negod "necaz".
odihni, odihní (odihnésc, odihnít), vb. – A fi în repaus. – Var. hodini. Sl. oduchnati "a respira" (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 104), cf. duhni. – Der. odihna (var. hodina), s.f. (repaus); odihneala (var. hodineala), s.f. (odihna); odihnitor, adj. (reconfortant, care linisteste).
ostoi, ostoí (ostoiésc, ostoít), vb. – A calma, a linisti. – Var. ostoia, ostei(a), ostia, ustoia, ust(e)ia. Sl. ustojati "a domina" (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 364). – Der. ostoi, s.n. (odihna, ragaz), deverbal contruit modern.
paos, páos s.m. – Obicei funerar, vin amestecat cu apa si miere, care se duce la înmormîntare împreuna cu un colac si o lumînare; cu vinul se stropeste mortul; colacul si lumînarea se dau de pomana. – Var. (a)paus, apaous. Mr. pafsa "sfîrsit". Probabil lat. •pausum din pausāre, ca repaus (Tiktin; Candrea), cf. gr. παύσης. E dubletul lui pauza, s.f. (odihna), din fr. pause.
părăsi, parasí (parasésc, parasít), vb. – A abandona, a lasa. Ngr. παρεάω, aorist παρεάασα (Tiktin; Candrea; Puscariu, Lr., 261), cf. sb. parasiti "a lasa" (dupa Candrea, Elemente, 408, sb. ar proveni din rom.). Uneori au fost date alte etimoane ngr.: παραιτῶ, aorist ἀπάρνησα, de unde si mr. parnasire (Pascu; Scriban); sau πάρεμι ,aorist πάρησα (Philippide, Principii, 17). – Der. parasitura, s.f. (ou avortat); neparasit, adv. (fara odihna, continuu), înv.
poposi, POPOSÍ, poposesc, vb. IV. Intranz. 1. A se opri pentru a se odihni (putin) în cursul unei plimbari, al unei calatorii, al unui mars. ♦ A trage, a mânea undeva. ♦ Tranz. (Rar) A da ospitalitate celui care face popas. 2. A se opri într-un loc cu o treaba, cu un interes. – Din popas.
popas, popás (popásuri), s.n. – 1. Oprire, odihna. – 2. Pauza în procesiunile mortuare. Sl. popasŭ "pasune" (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 150; Conev 68), cf. pol., sb. popas "oprire pentru a hrani turma". – Der. poposi, vb. (a opri pentru odihna, a face popas), în loc de •popasi, datorat labialei precedente, cf. zabovi.
post, post (pósturi) s.n. – Functie, slujba. Fr. poste, în sens militar prin intermediul rus. post. Este dubletul lui posta, s.f. (halta pentru a schimba caii de voiaj; calatorie cu diligenta; casa pentru odihna calatorilor si schimbul cailor si al diligentei; distanta de la o statie la alta, care se socotea cam de 10 km; diligenta, postalion; institutie pentru distribuirea corespondentei; postas; Mold., alica; distractie constînd în a pune o hîrtie aprinsa între degetele de la picioare ale unei persoane adormite), cuvînt cu care ar putea proveni din fr. poste sau din it. posta, prin intermediul rus. pocta (Cihac, II, 281; Sanzewitsch 207; Tiktin), din mag. posta (Gáldi, Dict., 152), sau mai probabil din ngr. πόστα, cf. sb., cr., ceh. pošta, pol. poczta. Der. postal, adj., din fr. postal; postalion, s.m., din fr. postillon, cf. rus. počtalion; postalion, s.n. (diligenta); postar (var. postas), s.m. (factor postal); post-restant, s.n., din fr. poste-restante.
prosie, prósie (prósii), s.f. – Pamînt destelenit refolosit la culturi. Sl., cf. slov. prosje "cultura de mei" (Cihac, II, 295; Tiktin); meiul se semana de obicei pentru a odihni pamîntul. În Mold.
putoare, putoáre (putóri), s.f. – 1. Miros urît, duhoare. – 2. Basina. – 3. Lenes, trîntor. – 4. Prostituata, tîrfa. – Mr. (m)putoare, butoare, megl. putoari. Lat. putōrem (Puscariu 1419; REW 6883), cf. v. it., prov., cat, v. sp. pudor, fr. pueur ca si puti. – Der. puturos, adj. (rau mirositor; lenes); puturos, s.m. (dihor); puturoasa, s.f. (coriandru), cf. puciocna; puturosenie, s.f. (lene).
răgaz, ragáz (ragázuri), s.n. – Repaus, odihna, asteptare, amînare. – Var. regaz. Origine incerta. Poate fi un der. din sb. gaz "vad"; cf. zagaz si sb. (za)gaziti "a trece prin vad", sb. razgaziti "a fixa separat", care permite sa presupunem un •razgaz (cf. rastimp fata de zastimp), cu disimilare posterioara. Pentru semantism, cf. sp. vado "repaus". Relatia cu sl. rokŭ "soroc" sau lituan. rákas "soroc" (Cihac, II, 303; Tiktin) este dificila fonetic.
răposa, raposá (raposéz, raposát), vb. – 1. (Înv.) A se odihni. – 2. A muri, a deceda. – Var. înv. rapaosa. Mr. rapasedzu, rapasare, megl. rapos, rapusari. Lat. rĕpausāre (Tiktin; REW 7218), cf. it. riposare, prov. repausar, fr. reposer, sp. reposar. – Der. raposat, s.m. (defunct); apusat, s.m. (defunct), probabil prin contaminare cu apus (dupa Draganu, Dacor., III, 726, dintr-un lat. •appausātus).
rezema, rezemá (reázem, rezemát), vb. – 1. A se sprijini, a fi sustinut. – 2. A (se) asigura, a se propti, a se fixa. – 3. A se odihni, a sta comod. – 4. (Refl.) A se baza, a se bizui. – Var. razema, razima, rezama si der. Gr. ῥιζόοµαι, perf. ἐῥῥίζωµαι "a se baza, a se propti, a se întari", din ῥίζωµα "înradacinare", cf. gr. ἰscurίζοµαι "a sprijini". Se poate presupune un intermediar lat. vulg. •rhizomare. Celelalte explicatii par insuficiente: din sl. (Cihac, II, 310); din lat. rādῑca (Puscariu, Conv. lit., 1904, 260; Philippide, II, 730; alb. rĕdzim "prapastie" provine mai curînd, ca si mr., din acelasi ngr. ῥίζωµα "poala de munte"); din lat. rĕmĕdium "întarire", rĕmĕdiāre "a întari" (Scriban, Arhiva, 1925, 532; Giuglea, Dacor., II, 643-5; REW 7194). Der. reazem, s.n. (sprijin, sustinere; proptea, toiag; baza); rezematoare, s.f. (parapet, grilaj, pervaz); rezematura, s.f. (înv., baza, fundament).
sabat, sabát s.m. – 1. Sîmbata la evrei. – 2. Adunare de vrajitoare. – 3. Zarva, galagie. – Var. sabas, sabat. Fr. sabbat; var., direct din ebr. šabbāth, iud. germ. schabbes, de unde si pol. szabas, rus. šabáš "odihna, repaus" (Vasmer, III, 368), it. sciabà (Battisti, V, 3393).
şedea, sedeá (-d, sezút), vb. – 1. A fi asezat, a ocupa un loc, a sta. – 2. A se aseza, a lua loc, a se pune. – 3. A se instala, a trai, a locui. – 4. A sta, a ramîne, a se stabili pentru un timp. – 5. A sta linistit, a se odihni, a se reface. – 6. A fi inactiv, a sta cu mîinile încrucisate. – 7. A conveni, a se potrivi. – 8. A se aseza bine sau rau, a se adapta. – Mr. sed, sidzui, sideare; megl. sǒd, sadzui, saderi, istr. sed, sezut. Lat. sēdēre (Puscariu 1576; REW 7780), cf. it. sedere, prov. sezer, fr. seoir, cat. seure, sp., port. seer. Desi este clar diferit de a sta, se confunda vulgar cu el, cf. stai jos (corect sezi), ostenita de lunga sedere în picioare (I. Teodoreanu). Se conjuga sed › (sez), sezi, sade (Mold. sede), sa sada (› sa saza). Cf. aseza, ses. Der. cusedea, vb. (a conveni, a sta), cu cu- expresiv (Philippide, ZRPh., XXXI, 308; DAR); sedere, s.f. (oprire, ramînere, rezidenta); sedinta, s.f., din fr. séance adaptat la sedea; sezator, adj. (locuitor, rezident); sezatoare, s.f. (petrecere, serata, adunare); sezut, s.n. (rezidenta, domiciliu; sediu; dos, fund), mr. sidzut. Der. neol. sedentar, adj., din fr. sédentaire; sediment, s.n.; sedimenta, vb., din fr. sédimenter; sediu, s.n., din it. sede, cf. asediu; sesiune, s.f., din lat. sessionem (sec. XIX).
spas, spas (-suri), s.n. – Parte a tesaturii nerulata înca pe sul. – Var. spat. Lat. spatium (Tiktin; REW 8129), cf. v. it. spazzo. – Der. raspas, s.n. (ragaz, repaus, odihna), probabil contaminat cu a pasui "a amîna", cf. Puscariu, ZRPh., XXVII, 685; Weigand, Krit. Jb., XVIII, I, 98; Puscariu 1445 (dupa Cihac, II, 308, din sl. •raspasti sę "a se despica"; dupa Capidan, Dacor., III, 754, din lat. •respissus; dupa Giuglea, RF, II, 56, din lat. expa(n)sus; din gr. σπάθιον, dupa Diculescu, Elementele, 465). Cf. spatiu.
spurca, spurcá (-c, -at), vb. – 1. A pata, a mînji, a murdari. – 2. (Înv.) A silui, a viola. – 3. A atinge mîncarea de post cu ceva de dulce. – 4. A pîngari, a profana. – 5. A deschide un abces. – 6. În jocurile de copii, a gresi lovitura. – 7. (Refl.) A se mînji, a se murdari, a-si evacua excrementele. – 8. (Refl.) A mînca de dulce în zi de post. – 9. (Refl.) A se corupe, a se dedulci, mai ales la lucruri interzise. – Megl. spurc(ari). Lat. spŭrcāre (Puscariu 1637; REW 8193), cf. it. sporcare. – Der. spurc, s.n. (furuncul, abces, tumoare infectioasa; reumatism articular), deverbal, sau din lat. spurcus (REW 8194; Candrea); spurcaciune, s.f. (murdarie, lucru spurcat, scîrnavie; dihanie, lighioana, animal murdar, se zice în general despre animalele salbatice a caror carne nu se manînca; persoana de alta religie decît cea ortodoxa; pl., bube-dulci, impetigo); spurcat, adj. (murdar, respingator; s.n., dracul). Din rom. provine mag. szpurkát (Puscariu, Dacor., VII, 474).
un, un fel de cabana (loc unde stau oameni cand merg la fan ) loc pentru odihna si pus mancare.
tihni, tihní (-nésc, -ít), vb. – 1. A se bucura de odihna, a sta linistit. – 2. A se simti bine, a profita de ceva, a-i conveni. – Var. Mold. ticni, Trans. tigni (si var.). Rezultat din confuzia sl. tichnąti "a fi odihnit" cu sl. tekniti "a se simti bine" (Cihac, II, 409). Se conjuga numai la pers. III; cu primul sens, se foloseste aproape exclusiv participiul tihnit. – Der. tihna, s.f. (liniste, odihna, repaus), postverbal; tihneala, s.f. (pace, liniste); netihna, s.f. (neliniste).
tihăraie, tiharáie (-ắi), s.f. – (Mold.) Padure deasa si salbatica. Origine expresiva. Legatura cu sl. tokŭ "curent", slov. tokav "rîpa" (Cihac, II, 409), cu dihanie, cf. tihoare (Philippide, Principii, 108) sau cu sihla, tîhla (Scriban) nu este convingatoare. Cf. totusi tîlhlaris, s.n. (Bucov., desis, hatis), care împreuna cu tiharaie, pare sa presupuna un •tih(l)a, fara îndoiala de origine expresiva, cf. tef(lu). – Der. tîlhar, s.m. (bandit, hot), probabil în loc de •tîhlar, pentru legatura semantica cf. hot fata de hatis (Scriban; dupa Cihac, II, 530, Tiktin si Candrea, din mag. tolvaj, care nu este posibil din punct de vedere fonetic); tîlharea, s.f. (susai, Sonchus; planta, Lactuca sagittata); tîlharesc, adj. (hotesc); tîlhareste, adv. (ca tîlharii); tîlharet, s.n. (adunatura de tîlhari, sleahta); tîlhari, vb. (a jefui, a prada); tîlharie, s.f. (hotie, prada, jaf); tîlharime, s.f. (grup de tîlhari); tîlharita (var. tîlharoaica), s.f. (femeie care tîlhareste); tîlhui, vb. (înv., a jefui, a tîlhari), pe care Tiktin si Candrea îl trimit la mag. tolvajolni, dar care ar putea proveni direct din •tîhla; tîlhusag, s.n. (înv., jaf, hotie).
instalatţie, instalattie destinata odihnei pasarilor (gaini) pe timp de noapte. Este format dintr-un ax principal (un trunchi de cxopac înfipt în pamânt), pe care sunt fixate speteze, în asa fel ca sa nu fie una sub alta. Pe acestea urmeaza sa se odihneasca gainile pe timp de noapte.Adesea, serveste în acest scop un pom care creste în curtea casei, cu conditia sa fie mai înalt si mai ramuros. Este întâlnit în special în sud-vestul Olteniei.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc