Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru dificile
ajutor, AJUTÓR, -OÁRE, ajutori, -oare, s.m. si f., s.n. 1. S.m. si f. Persoana care ajuta pe alta într-o activitate oarecare (secundând-o si subordonându-i-se). 2. S.n. Sprijin, participare la efortul cuiva; îndrumare (în împrejurari dificile); asistenta acordata cuiva; ajutorinta. ♢ A fi de (sau a veni, a sta în) ajutor (cuiva) = a fi de folos (cuiva), a-l sprijini. ♦ Drept banesc acordat salariatilor în cazul pierderii temporare a capacitatii de munca. ♦ Sprijin banesc. ♦ (Cu valoare de interjectie) Strigat al celor care se afla în primejdie. – Lat. ajutor, -is, adjutorium.
confrunta, CONFRUNTÁ, confrúnt, vb. I. Tranz. 1. A pune fata în fata doua sau mai multe persoane pentru a verifica adevarul spuselor lor. 2. A pune fata în fata obiecte, opere, fenomene etc., pentru a le verifica sau a le compara. 3. Refl. A putea face fata unei situatii, probleme etc. (deosebit de) dificile. – Din fr. confronter.
greu, GREU, GREA, grei, grele, adj., GREU, adv., s.n. I. Adj. 1. Care apasa cu greutate asupra suprafetei pe care sta; care are greutate (mare); care cântareste mult. Corp greu. ♢ Aur greu = aur masiv. Artilerie grea = artilerie care are în dotarea unitatilor sale tunuri si obuziere de mare calibru. Industrie grea = totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de productie. (Sport) Categorie grea = categorie în care intra boxerii, luptatorii, halterofilii etc. cu cea mai mare greutate. ♢ Expr. Pas greu = moment dificil, initiativa plina de greutati. Bani grei = suma mare de bani. Cuvânt greu = cuvânt decisiv. 2. Care este împovarat, îngreuiat, încarcat. Sac greu. ♢ Familie (sau casa) grea = familie numeroasa si greu de întretinut. ♦ (Pop.; la f.) Gravida. ♦ (Despre nori) De culoare neagra, aducator de ploaie si de furtuna. II. Adj. 1. (Despre parti ale corpului) Care pare ca apasa (din cauza oboselii, bolii, starii sufletesti etc.). Are capul greu. ♢ Expr. A-i fi (cuiva) inima grea = a fi îngrijorat, îndurerat; a avea presimtiri rele. A avea mâna grea = a) a lovi tare cu palma sau cu pumnul; b) (fam.; despre medici) a lucra neîndemânatic, grosolan, producând dureri pacientilor. 2. (Despre alimente) Care produce usor indigestie; care se asimileaza cu greutate. 3. (Despre mirosuri) Care produce o senzatie de neplacere, de insuficienta respiratorie etc.; (despre aer) care miroase rau; încarcat; p. ext. apasator, coplesitor. ♢ Atmosfera grea = atmosfera apasatoare care preceda declansarea unei furtuni, unei ploi torentiale; fig. atmosfera încarcata de griji, de certuri etc. ♦ (Despre somn) Adânc. 4. (Despre noapte, ceata etc.) Dens, compact. III. Adj. 1. Care se face cu greutate, care cere eforturi mari; anevoios. Munca grea. ♦ (Despre drumuri) Care poate fi strabatut cu greutate. ♦ Care se întelege, se învata cu eforturi deosebite. Poezie grea. 2. (Despre suferinte, necazuri, împrejurari etc.) Care se suporta cu mari suferinte, cu mare greutate; (despre boli) care aduce mari suferinte si se vindeca cu mare greutate sau nu se mai vindeca; grav. ♢ Zile grele sau viata grea = trai anevoios, plin de lipsuri. Lovitura grea = lovitura morala dureroasa. ♢ Expr. (Adverbial) Greu la deal cu boii mici sau greu la deal si greu la vale, se spune când cineva este silit sa faca fata unei situatii dificile cu posibilitati (materiale) reduse. ♦ (Despre insulte, pedepse etc.) Serios, grav. ♢ Vorba grea = insulta, jignire. IV. Adv. 1. Cu greutate (mare), cu toata greutatea. S-a lasat greu. ♢ Expr. A-i cadea (cuiva) greu la stomac = a-i produce (cuiva) indigestie. ♦ Mult (din punctul de vedere al greutatii, cantitatii). Cântareste greu. 2. În mod dificil, anevoios, cu dificultate, cu truda; anevoie. Munceste greu. ♢ Expr. A-i fi greu (sa)... = a simti dificultatea initierii unei actiuni. A-i veni (cuiva) greu (sa...) = a-i fi neplacut (sa...), a-i displacea; a se jena (sa...). A-i fi greu (de cineva sau de ceva) = a) a-i fi sila, a fi satul (de cineva sau de ceva); b) a se rusina (de cineva sau de ceva). A-i fi (sau a o duce) greu = a trai în lipsuri materiale, a avea o situatie materiala precara. ♦ Încet (si neplacut). Orele trec greu. 3. Rau, grav, tare. E greu bolnava. ♢ Expr. A ofta (sau a suspina) greu = a ofta (sau a suspina) din adâncul inimii, profund (de durere, necaz etc.). A plati greu = a) a plati scump, cu mari sacrificii; b) a nu plati la timp. V. S.n. 1. Greutate, dificultate; împrejurare dificila; impas. ♢ Loc. adv. Din greu = a) cu mult efort, întâmpinând mari dificultati; b) adânc, profund. La greu = când este vorba de o treaba anevoioasa. A greu = cu neplacere. ♢ Expr. Acu-i greul = a sosit momentul decisiv. A da de greu = a întâmpina greutati. 2. Povara, sarcina; p. ext. partea cea mai grea, cea mai dificila a unei munci, a unei situatii etc. 3. Partea mai numeroasa dintr-un ansamblu de elemente; gros. Greul armatei. – Lat. grevis (= gravis).
maraton, MARATÓN s. n. 1. întrecere atletica la alergare, de 42,195 km. 2. (fig.) sedinta prelungita de negocieri lungi si dificile, de dezbateri laborioase; (p. ext.) partida (de sah etc.) prelungita. (< fr. marathon)
jurisconsult, JURISCONSÚLT, -Ă, jurisconsulti, -te, s.m. si f. Specialist în stiintele juridice, de mare autoritate, care este consultat în problemele dificile de drept. – Din fr. jurisconsulte, lat. jurisconsultus.
echilibristică, ECHILIBRÍSTICĂ s.f. 1. Arta de a-si pastra echilibrul în diferite pozitii sau miscari dificile ale corpului; numar de circ al echilibristului. 2. Fig. capacitatea de a se strecura cu îndemânare printre situatii dificile; totalitatea eforturilor si mijloacelor întrebuintate pentru a iesi dintr-o situatie dificila. – Din echilibrist. Cf. germ. E q u i l i b r i s t i k.
mână, MẤNĂ, mâini, s.f. I. 1. Fiecare din cele doua membre superioare ale corpului omenesc, de la umar pâna la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebratului, care se termina cu cele cinci degete. ♢ Loc. adj. De mâna = a) facut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) actionat manual. ♢ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreapta (sau stânga) = pe partea dreapta (sau stânga). Pe sub mâna = pe ascuns, clandestin. În mâna = direct, personal. Mâna-n mâna = în colaborare, în întelegere, în perfect acord. Peste mâna = anevoios, incomod, dificil (de obtinut, de realizat, de efectuat). ♢ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se întelege cu cineva (în privinta unei tranzactii); a face un târg, a se învoi (din pret), strângându-si mâna (în semn de pecetluire a tranzactiei încheiate). A(-si) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împacare; b) A se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) sa se ia de mâna cu cineva = a se asemana, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al actiunilor rele. (Pop.) A se tine cu mâinile de burta (sau de pântece, de inima) de(-atâta) râs = a râde cu mare pofta, în gura mare. A pune (sau a baga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucisa) mâinile pe piept = a muri. A se spala pe mâini = a refuza sa-si ia raspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lasa, a pierde) ceva din (sau de la) mâna = a da (sau a lasa, a pierde) ceva care îti apartine sau de care esti sigur ca îl poti obtine. Cu mâna goala = fara a aduce nimic; fara a lua nimic; p. ext. fara a-si fi atins scopul, fara nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de carti) a-i veni rândul sa împarta cartile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de carti) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucatorului urmator. (O) mâna de ajutor = (mai ales în legatura cu verbele "a da", "a cere", "a solicita", "a fi") sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (si picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini si de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate sa actioneze. A avea (sau a lasa, a da cuiva) mâna libera = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea sa actioneze dupa bunul sau plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totala de actiune. A avea (ceva) pe mâna = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-si însusi un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhata, a însfaca pe cineva; b) a gasi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde a însfaca (pe cineva); a cere cuiva socoteala; a(-l) trage la raspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face sa treaca boala (sau sa înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mîinile încrucisate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mâna de la mâna = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contributie benevola. A avea mâna usoara sau a fi usor de mâna = a lucra cu finete si cu abilitate (ca medic). A fi greu de mâna = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mâna buna sau a fi bun de mâna = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de carti) a da carti bune celor cu care joaca. A-si face mâna buna la (sau pe lânga) cineva = a obtine favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mâna si a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mâna larga = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mâna sparta = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mâna strânsa = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (sa faca ceva) = a-si putea permite (sa faca ceva); a-i permite situatia., împrejurarile (sa faca ceva). Una la mâna, se spune pentru a marca primul element al unei enumerari. A fi mâna dreapta a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în casatorie. Sarut mâna (sau mâinile), formula de salut adresata femeilor, preotilor, persoanelor mai în vârsta etc. Cu mâna lui (sau a mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fara interventia nimanui. A scoate castanele (sau carbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei actiuni periculoase ori riscante. Cu amândoua mâinile = cu bunavointa, foarte bucuros, din toata inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mâna lunga = a fi hot, pungas. (A fi om) cu dare de mâna = (a fi om) înstarit, bogat. (Pop.) A da din mâini (si din picioare) = a face eforturi pentru obtinerea unui lucru, a se stradui, a-si da osteneala. A avea mâna curata (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mâna = a primi o suma neta. A duce de mâna (pe cineva) = a calauzi, a conduce (pe cineva), a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mâna pâna la gura = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu caciula în mâna = într-o atitudine umila, supus, smerit. Cu mâna pe inima (sau pe cuget) = cu constiinta curata, cu convingerea ca e adevarat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-si lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mâna în mâna = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justitiei = a deferi justitiei; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cadea, a încapea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cadea, a încapea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discretia cuiva. A avea pe cineva sub mâna = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mâna de fier (sau mâna forte) = (a fi) om energic, autoritar. Politica de mâna forte = politica dictatoriala, tiranica, abuziva. ♢ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mica planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopica si foarte ramificata, cu flori albe si cu fructe mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoana, individ (conceput ca autor al unei actiuni). ♢ Mâna de lucru = muncitor. Mâna moarta = (la unele jocuri de carti) jucator fictiv caruia i se distribuie carti, în cont. 2. Cantinte mica din ceva, cât încape în palma. ♢ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leaga prin prep. "de", indica proportii foarte mici) O mâna de om. (Urmat de un substantiv la pl., indica un numar redus, un grup restrâns de elemente de acelasi fel) O mâna de oameni. 3. (În legatura cu numerale ordinale sau, mai rar, cardinale) Categorie, treapta, rang, clasa; calitate. ♢ Loc. adj. (Pop.) De toata mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodarie) sau ale unor parti ale lor, care se asemana, ca forma si ca întrebuintare, cu mâna (I 1) sau care se apuca, se manevreaza cu mâna. ♢ Mâna curenta = balustrada. – Lat. manus.
pilot, PILÓT1, piloti, s.m. 1. Persoana calificata care conduce în mod efectiv o aeronava. 2. Persoana calificata care manevreaza cârma unei nave (mai ales în regiunile în care navigatia este dificila). 3. Persoana care conduce sau ajuta la conducerea unor vehicule feroviare prin locuri dificile. 4. (În sintagmele) Pilot automat (de comanda) = sistem tehnic care conduce automat o aeronava sau o nava. Statie-pilot = inslalatie experimentala în care se fabrica de proba un anumit produs înainte de fabricarea în serie. Stiinta pilot = stiinta care orienteaza alte discipline prin notiunile si metodele ei. – Din fr. pilote.
piatră, PIÁTRĂ, pietre, s.f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice roca solida, dura si casanta raspândite la suprafata sau în interiorul pamântului; (si la pl.) fragment de dimensiuni si de forme diferite dintr-o astfel de roca; p. ext. material fabricat pe cale artificiala pentru a înlocui, cu diverse întrebuintari, roca naturala. ♢ Loc. adj. De piatra = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimtitor, insensibil; p. ext. rau. ♢ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (si) din piatra (seaca) = a face, a realiza, a obtine etc. (ceva) cu orice pret, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutatile. A pune cea dintii piatra = a începe, a initia o actiune, o lucrare etc. Piatra în (sau din) casa = fata nemaritata (considerata de unii ca o povara pentru familie). A sta piatra pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povara pentru cineva. A calca în piatra seaca = a se osteni zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-si pune carul în pietre = a lua o hotarâre la care nu mai renunta, a ramâne ferm în hotarârea luata; p. ext. a se încapatâna. Fuge de scapara pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapa pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sanatos) ca piatra (sau de piatra) = (a fi) foarte sanatos si rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatra pe inima = a avea un mare necaz, a simti o mare neliniste. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatra de pe inima (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grija, de o (mare) teama; a gasi o solutie care sa puna capat unei situatii dificile. A nu (mai) ramâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) tine etc. (nici) piatra de piatra (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lasa (nici) piatra de piatra = a distruge, a nimici; a face praf si pulbere. A numara pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defaima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joaca cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatra = prima si cea mai lunga perioada din istoria omenirii, caracterizata prin utilizarea uneltelor de piatra (I 1). 3. (Urmat de determinari care arata felul, întrebuintarea sau modul de prelucrare) Bucata de piatra (I 1) prelucrata; obiect facut dintr-o astfel de bucata. Piatra de moara. ♢ Piatra litografica = piatra de calcar cu structura foarte fina si densa, care serveste, în litografie, la prepararea cliseelor. Piatra de talie = piatra cu forme geometrice regulate, cu toate fetele bine taiate si cu muchii perfect drepte, care serveste la executarea sau la captusirea unei zidarii. Piatra de încercare = a) roca silicioasa foarte dura folosita (în trecut) la verificarea puritatii aurului si a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacitatii, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovada, indiciu, marturie. Piatra de temelie (sau fundamentala) = a) piatra care intra în constructia fundatiei unei cladiri si care adesea este pusa cu prilejul solemnitatii ce marcheaza începutul constructiei; b) fig. principiu sau element de baza, esential. Piatra unghiulara = a) piatra asezata în coltul fundatiei unei cladiri; b) fig. element de baza, fundamental. Piatra de ascutit = bucata de gresie taiata special pentru a folosi la ascutirea unor obiecte taioase; cute. Piatra pretioasa (sau scumpa, nestemata) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebita, care se gaseste rar în natura si se foloseste de obicei la confectionarea bijuteriilor. Piatra semipretioasa = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ putin raspândit în natura si întrebuintat de obicei la confectionarea bijuteriilor de mai mica valoare. 4. Piesa folosita la unele jocuri de societate, confectionata din piatra (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanta). 7. Precipitatie formala din particule de gheata, care cade atunci când în interiorul norilor de furtuna exista curenti ascendenti puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheata care formeaza aceasta precipitatie; grindina. II. P. anal. 1. Crusta de saruri minerale care se depune, cu vremea, pe peretii unui vas în care se fierbe apa sau în care se pastreaza lichide. 2. Substanta calcaroasa, galbuie sau negricioasa, care se formeaza uneori pe suprafata dintilor neîngrijiti; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinari care arata organul în care se formeaza) Calcul; p. ext. litiaza. 4. Compuse: (pop.) piatra-acra = alaun (de aluminiu si de potasiu); piatra-vânata = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatra-de-var = carbonat de calciu; piatra-pucioasa = sulf (în forma de bucati). – Lat. petra.
perplexitate, PERPLEXITÁTE s.f. Stare a celui perplex; surprindere, uimire amestecata cu nedumerire; uimire, dezorientare (a cuiva, în fata unei situatii neasteptate, dificile, confuze). – Din fr. perplexité.
prezenţă, PREZÉNŢĂ, prezente, s.f. Faptul de a fi prezent undeva; existenta cuiva sau a ceva într-un loc sau într-un timp anumit. ♢ Lista (sau caiet, condica) de prezenta = lista (sau caiet, condica) în care semneaza cei prezenti la un curs, la serviciu etc. Prezenta de spirit = promptitudine demonstrata de cineva în împrejurari dificile sau neprevazute. ♢ Loc. prep. În prezenta (cuiva) = fiind de fata (cineva); în fata, înaintea (cuiva). ♦ Existenta. ♦ Manifestare a unei personalitati (de prestigiu). – Din fr. présence.
pune, PÚNE, pun, vb. III. A aseza, a instala, a plasa într-un loc. ♢ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrautati situatia. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) actiunii focului (pentru a fierbe, a gati etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpana, în balanta) = a cumpani, a chibzui (importanta, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotarâre întemeiata. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori sa obtina; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pamânt = a avea o atitudine modesta, plecând privirea; a se rusina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umarul = a-si aduce contributia la o actiune; a contribui. A(-si) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intentia de a..., a planui, a decide. A pune o vorba (buna) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-si însela sotul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discutie. Unde (mai) pui ca... = fara a mai socoti ca...; presupunând, considerând ca... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrautatirea unei situatii grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pamânt. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împusca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rau, uneltind împotriva lui. A(-si) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-si primejdui viata; a fi singur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lânga) cineva = a intra în voie cuiva, a se face placut cuiva (prin adulare, linguseli, spre a obtine avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ♢ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atentia, a aduce la cunostinta. ♦ Refl. A se depune, a se asterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zapada. S-a pus o iarna grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situatie noua neasteptata, a face pe cineva sa ajunga într-o anumita stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A aseza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujba; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai multi. ♢ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujba spre a-si câstiga existenta. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujba. 3. Tranz. si refl. A (se) aseza într-un anumit fel, într-o anumita pozitie. ♢ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în doua (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mânunchi din doua (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agata. 4. Tranz. A face sa stea într-un anumit loc, a aseza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a aseza într-un anumit loc fata de alte obiecte de acelasi fel, a aranja, a situa. ♢ Expr. A pune caii = a înhama. A pune în scena = a regiza, a monta o piesa de teatru. ♦ A planta, a sadi, a semana. 5. Tranz. si refl. A(-si) aseza pe corp obiectele de îmbracaminte necesare; a (se) îmbraca sau a (se) încalta. 6. Tranz. A depune valori banesti (în pastrare, spre fructificare etc.); a investi valori banesti. ♢ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune pret = a oferi un pret mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotriva. Te pui pentru un fleac! ♢ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva sa actioneze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se masura sau a se compara cu cineva. ♢ Expr. (Tranz.). A pune (de) fata sau fata în fata = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tabarî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva sa execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuti. 12. Refl. (Adesea cu determinari introduse prin prep. "pe") A începe o actiune, a se apuca (cu staruinta) de ceva. ♢ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicali pe cineva sau a insista pe lânga cineva. (Reg.) A se pune (cu rugaminti, cu vorbe dulci etc.) pe lânga cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata sa... (Tranz.) A-si pune puterea sau (toate) puterile = a-si da toata silinta, a se stradui. 13. Tranz. (În loc. si expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la proba (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaste valoarea, însusirile). A pune (pe cineva) la cazne = a cazni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebari) = a întreba, a chestiona. A pune stavila = a stavili. A pune în primejdie = a primejdui. A-si pune nadejdea (sau speranta, credinta) în cineva sau ceva = a nadajdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune graba = a se grabi. A pune nume (sau porecla) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidenta = a evidentia, a sublinia, a releva. A pune la îndoiala = a se îndoi. A pune la socoteala = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscalitura = a iscali. A pune ramasag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. si: (reg.) pui] – Lat. ponere.
nas, NAS, nasuri, s.n. 1. Parte proeminenta a fetei, situata între obraji, frunte si gura, servind ca organ al respiratiei si al mirosului. ♢ Loc. adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în fata, sub ochii cuiva. (În legatura cu verbe ca "a vorbi", "a cânta" etc.) pe nas = cu timbru nazal. ♢ Expr. A avea nas sau a-si ridica nasul = a îndrazni, a cuteza. (Fam.) A-si lua nasul la purtare = a deveni prea îndraznet, a se obraznici. A (nu-) si cunoaste (sau vedea, sti) lungul nasului = a (nu-) si da seama cât e în stare sa faca cu puterile proprii; a (nu-) si da seama de masura pe care trebuie s-o pastreze fata de altii; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cadea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-si pierde îndrazneala sau îngâmfarea, a ramâne rusinat, umilit. (Fam.) Nu-ti cade (sau pica) nasul daca... = nu ti se întâmpla nimic, nu-ti pierzi demnitatea daca... Nu-i ajungi (nici) cu prajina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se tine) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidator. A strâmba din nas = a fi nemultumit. A da nas (cuiva) = a îngadui prea multe (cuiva). A taia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rusina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reprosa (cuiva ceva) (cu rautate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) mustarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supara; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceara = a fi foarte susceptibil. A lasa (sau a pune) nasul în jos sau în pamânt = a se rusina, a se simti vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rusinat. (Fam.) Sa-ti fie în nas! = sa-ti fie rusine! (Fam.) A-si baga (sau a-si vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problema (care nu-l priveste). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stapâni, a conduce (pe cineva), determinându-l sa faca ceva (care nu este în interesul sau); b) a amagi, a însela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minti. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lânga) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fara menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în fata, batându-si joc de el. (Fam.) A-i iesi (sau a-i da) pe nas = a o pati, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide cuiva) usa în nas = a) a refuza sa primeasca (pe cineva); b) a pleca suparat de la cineva, închizând usa cu putere. A se împiedica de nas = avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi marginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în graba sau întâmplator. (Fam.) A-si arata sau a(-si) scoate nasul (la iveala) = a aparea, a se înfatisa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neasteptate (si fara a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) fata în fata (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e fapta de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grasimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simt de orientare în împrejurari dificile, capacitate de intuire exacta a unei situatii. ♦ (Rar) Fata, obraz, cap. 2. Proeminenta a unei piese, care serveste la fixarea piesei într-o anumita pozitie sau la ghidarea, ridicarea sau distantarea unei alte piese. 3. Partea anterioara a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.
evrica, ÉVRICA interj. (Livr.) Exclamatie de bucurie folosita mai ales la rezolvarea unei probleme dificile. – Din ngr. évrika.
explicaţie, EXPLICÁŢIE, explicatii, s.f. 1. Lamurire, clarificare a unei probleme (dificile), a unui fenomen etc. ♢ Expr. A cere cuiva explicatii = a cere cuiva socoteala. A avea o explicatie cu cineva = a discuta cu cineva cu scopul de a se lamuri asupra unui lucru, pentru a înlatura un conflict etc. ♦ Predare a unei lectii, expunere a unei teme. 2. Cauza. – Din fr. explication, lat. explicatio.
reţetă, REŢÉTĂ, retete, s.f. 1. Formulare în scris a unei doctorii si a modului de a o prepara; prescriptie a medicamentelor necesare unui bolnav; p. ext. hârtia pe care medicul a scris aceasta prescriptie medicala. 2. Ansamblu de indicatii privind materiile prime, proportia, modul de preparare pentru obtinerea unui anumit produs, a unei mâncari, a unei bauturi etc. 3. Fig. Solutie practica pentru rezolvarea unui lucru, a unei situatii dificile etc. ♦ Mijloc, procedeu. 4. Suma de bani realizata din vânzarea unui spectacol. – Din ngr. reséta. Cf. it. r i c e t t a, fr. r e c e t t e.
forceps, FÓRCEPS s. n. instrument de forma unui cleste, cu care se scoate fatul din uter în cazuri de nasteri dificile. (< fr. forceps)
embriotomie, EMBRIOTOMÍE s. f. sectionare intrauterina a fetusului, în cazul unei nasteri dificile. (< fr. embryotomie)
echilibristică, ECHILIBRÍSTICĂ s. f. 1. mentinere a echilibrului corpului în pozitii dificile; arta, îndemânarea de a face acest lucru. 2. (fig.) arta de a se descurca usor în situatii dificile. (< germ. Equilibristik)
deusexmachina, DÉUS EX MÁCHINA loc. adv. expresie pentru rezolvarea neverosimila a unor situatii dificile. (< lat. deus ex machina, zeul din masinarie)
forceps, FÓRCEPS s. (MED.) cleste. (~ul este folosit la nasterile dificile.)
coleorexie, COLEOREXÍE s. f. ruptura a vaginului, la nasterile dificile. (< fr. coléorrhexie)
dificil, dificíl adj. m., pl. dificíli; f. sg. dificíla, pl. dificíle
neajutorat, NEAJUTORÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) Care este lipsit de sprijin, de aparare. 2) Care nu este în stare sa se descurce în împrejurari dificile; neputincios; nepriceput. 3) Care nu dispune de resurse materiale. [Sil. ne-a-] /ne- + ajutorat
jongler, JONGLÉR ~i m. 1) Artist de circ specializat în jonglerie. 2) fig. fam. Persoana priceputa în actiuni dificile. [Sil. jon-gler] /<fr. jongleur
evrica, ÉVRICA interj. (se foloseste pentru a exprima bucuria, mai ales în timpul rezolvarii unei probleme dificile) Am rezolvat!; am gasit!; am aflat! [Sil. e-vri-ca] /<ngr. évrika
echilibristică, ECHILIBRÍSTICĂ f. 1) Arta de a-si pastra echilibrul în situatii neobisnuite. 2) fig. peior. Posibilitatea de a se descurca usor în situatii dificile; totalitate a actiunilor si mijloacelor folosite în acest scop. [G.-D. echilibristicii; Sil. -li-bris-] /Din echilibrist
confrunta, A SE CONFRUNTÁ ma confrúnt intranz. A se afla în fata unei situatii sau probleme dificile. /<fr. se confronter, lat. confruntare
castană, CASTÁN//Ă ~e f. 1) Fructul castanului. ♢ A scoate ~ele din foc cu mâna altuia a folosi pe altcineva în situatii dificile pentru interese personale. 2) Fiecare dintre micile formatii cornoase de pe fata interioara a picioarelor calului. /Din castan
pilot, PILÓ//T1 ~ti m. 1) Persoana specializata în conducerea unui avion; aviator. 2) Marinar specializat în manevrarea navelor (mai ales în conditii grele de navigatie). 3) Mecanic de locomotiva specializat în conducerea trenurilor pe sectoare dificile de circulatie. 4) Persoana care conduce o masina de curse. /<fr. pilote
reţetă, REŢÉT//Ă ~e f. 1) Prescriptie eliberata de medic, în care se indica medicamentele nece-sare unui bolnav si modul lor de administrare. 2) Formular pe care este scrisa o asemenea prescriptie. 3) Ansamblu de indicatii privind modul de preparare a unei mâncari sau a unei bauturi. 4) fig. Solutie practica pentru rezol-varea unei probleme dificile. / < ngr. retsétta, germ. Rezept, fr. recette
subtil, SUBTÍL ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre persoane si despre manifestarile lor) Care denota capacitate de patrundere în esenta lucrurilor; perspicace; sagace. 2) (despre persoane) Care manifesta agerime rafinata; capabil sa solutioneze probleme dificile; perspicace. 3) Care necesita o examinare amanuntita datorita caracterului sau delicat. 4) rar Care se caracterizeaza prin proprietati foarte fine; deosebit de fin; diafan. Parfum ~. /<fr. subtil, lat. subtilis
tranşa, A TRANS//Á ~éz tranz. 1) (probleme, situatii, conflicte, cazuri dificile) A examina amanuntit, oferind o solutie; a solutiona; a dezlega; a rezolva; a delibera. 2) (carnea unui animal sacrificat) A împarti în transe (cu ajutorul unui instrument dur si taios). /<fr. trancher
bipac, BIPÁC s.n. (Cinem.) 1. Pachet de doua filme cu emulsiile în contact, fiecare sensibila la alta culoare pentru o singura expunere. 2. Procedeu de filmare combinata, având ca scop efectuarea unor trucaje dificile; dublarea unui personaj sau introducerea într-un decor a unor elemente pentru a realiza caderi de la înaltime etc. [< engl. bipack].
comando, COMÁNDO s.n. 1. Corp de trupe în timpul razboiului buric din Africa. 2. Detasament cu efectiv redus, constituit din oameni selectionati si instruiti în mod special pentru actiuni dificile si periculoase, în conditii speciale (subversiuni, debarcare, desant aerian, actiuni în spatele frontului inamic etc.). [Pl. -uri. / < fr., port. commando, cf. germ. Kommando].
maraton, MARATÓN s.n. 1. Întrecere atletica la alergare pe o lungime de 42,195 km. 2. (Fig.) Sedinta prelungita; negocieri lungi si dificile, dezbateri laborioase. [< fr. marathon, cf. Maraton, sat în Africa, renumit pentru victoria lui Miltiade asupra persilor în primul razboi medic].
resemnare, RESEMNÁRE s.f. Actiunea de a se resemna si rezultatul ei; sentiment de acceptare senina a unei anumite situatii dificile. [< resemna].
bipac, BIPÁC s. n. (cinem.) 1. pachet de doua pelicule cu emulsiile în contact, fiecare sensibila la alta culoare pentru o singura expunere. 2. procedeu de filmare combinata, având ca scop efectuarea unor trucaje dificile. (< engl. bipack)
comando, COMÁNDO s. n. detasament redus, instruit special pentru actiuni dificile si periculoase. (
acrobaţie, ACROBAŢÍE s.f. Exercitiu gimnastic sau echilibristic greu. ♦ Arta acrobatului. ♦ (La pl.) Evolutii dificile facute de un avion în afara zborului normal. ♦ (Fig.; la pl.) Sfortari neobisnuite pentru a iesi dintr-o încurcatura. [Gen. -iei. / cf. fr. acrobatie].
acrobaţie, ACROBAŢÍE s. f. 2. exercitiu gimnastic echilibristic. ♢ arta acrobatului. ♢ (pl.) evolutii dificile facute de un avion. 2. (fig.; pl.) sfortari de a iesi dintr-o încurcatura. (< fr. acrobatie)
fetvă, fétva, fetvále, s.f. (înv.) sentinta data de muftiu (interpretul legii mahomedane) în cazuri dificile (în perioada fanariota).
echilibristică, ECHILIBRÍSTICĂ s.f. Mentinerea echilibrului corpului în pozitii dificile; arta, îndemânarea de a face acest lucru. ♦ (Fig.; adesea peior.) Arta de a se descurca usor în situatii dificile; totalitatea actiunilor, a sfortarilor si a mijloacelor întrebuintate pentru a iesi dintr-o situatie grea. [Cf. germ. Equilibristik].
provine, Provine din verbul elen "mathein" care desemna posibilitatea omului de a asimila cunostiinte, de a-si forma priceperi si deprinderi si de a se adapta la situatii si conditii de viata dificile.
evrica, ÉVRICA interj. (Liv.) Exclamatie de bucurie, folosita mai ales dupa rezolvarea unei probleme dificile. [< ngr. evrika – am gasit).
rapel, RAPÉL s.n. 1. Readucerea la pozitia initiala a unei piese sau a unui sistem tehnic. 2. (Alpinism) Manevra de coarda care asigura coborârea celor mai dificile pasaje cu maximum de securitate. ♦ Coborâre în rapel = coborâre în alpinism a unui perete abrupt printr-un sistem de coarda dubla. 3. (Med.) Reînnoire a unui vaccin; repetare a unei manifestari sau a unei interventii. [Pl. -le, -luri. / < fr. rappel].
rapel, RAPÉL s. n. 1. readucere la pozitia initiala a unei piese, a unui sistem tehnic. 2. (mar.) semnal de goarna pentru rechemarea abordorilor patrunsi pe o nava a adversarului. 3. (alp.) manevra de coarda care asigura coborârea celor mai dificile pasaje cu maximum de securitate. 4. reînnoire a unui vaccin; repetare a unei manifestari sau a unei interventii. (< fr. rappel)
resemnare, RESEMNÁRE s. f. actiunea de a se resemna; sentiment de acceptare senina a unei anumite situatii dificile. (< resemna)
simfizeotomie, SIMFIZEOTOMÍE s. f. sectionare a unei simfize. o ~ pubiana = sectionare a simfizei pubisului în cazul unei nasteri dificile. (< fr. symphyséotomie)
evrica, ÉVRICA interj. (exclamatie de bucurie, la rezolvarea unei probleme dificile) am gasit!. (< gr. evrika)
jib, jib (jíba), adj. – (Trans. de Nord) Puternic, voinic, robust. Origine necunoscuta. Dupa DAR, din mag. zsib "actor comic"; dupa Draganu, Dacor., IX, 209, din rut., rus. živ "viu". Ambele solutii par improbabile si dificile din punct de vedere fonetic. Ar putea fi mai curînd o alterare, desi dificil de explicat, a lui jid, cu sensul de "gigant".
care, Care poate fi cu greu clarificat, dar care in situatii mai dificile se poate inlocui cu termeni foarte bine cunoscuti.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc