Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru de cat
abordaj, ABORDÁJ, abordaje, s.n. 1. Asalt, atac al unei nave (de catre alta nava). 2. Ciocnire accidentala între nave ori între o nava si un obstacol. – Din fr. abordage.
absoluţiune, absolutiúne s. f. 1. absolvire (2). 2. iertare a pacatelor (de catre papa). (< fr. absolution, lat. absolutio)
absorbţie, absórbtie s. f. 1. încorporare a unei substante oarecare de catre un corp lichid sau solid, de catre celule, tesuturi sau organe. 2. miscare a intensitatii unei radiatii care trece printr-un corp, datorita pierderii de energie. 3. încrucisare a unei rase perfectionate cu una neameliorata. 4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societati în beneficiul uneia dintre ele. 5. (jur.) drept al unei instante superioare de a lua din competenta instantelor inferioare o cauza în curs de judecare. (< fr. absorption, lat. absorptio)
monospermie, MONOSPERMÍE s. f. fecundare a ovulului de catre un singur spermatozoid. (< fr. monospermie)
achiesare, ACHIESÁRE, achiesari, s.f. (Rar) 1. Recunoasterea de catre un acuzat a pretentiilor dintr-o actiune de justitie. 2. Renuntare la atacarea unei hotarâri a justitiei. [Pr.: -chi-e-] – V. achiesa.
act, ACT, acte, s.n. 1. Document eliberat, emis etc. de o autoritate prin care se arata un fapt, o obligatie, identitatea cuiva etc. ♢ Act de acuzare = concluzie scrisa întocmita de organele judiciare spre a dovedi vinovatia cuiva. 2. Manifestare a activitatii umane; actiune, fapta, fapt. ♢ Expr. A lua act (de ceva) = a declara în mod formal ca a luat cunostinta (de ceva). A face act de prezenta = a aparea undeva pentru scurt timp, din datorie sau din politete. A face un act de dreptate = a recunoaste meritele si drepturile unei persoane nedreptatite. ♦ Rezultatul unei activitati constiente sau instinctive individuale, care are un scop sau tinde catre realizarea unui scop. 3. Diviziune principala a unei opere dramatice, reprezentând o etapa în desfasurarea actiunii. – Din lat. actum, fr. acte.
aculturaţie, ACULTURÁŢIE s.f. Preluare de catre o comunitate a unor elemente de cultura materiala si spirituala sau a întregii culturi a unei comunitati aflate pe o treapta superioara de dezvoltare. – Din fr. acculturation.
adoptare, ADOPTÁRE, adoptari, s.f. Actiunea de a adopta. ♢ Adoptarea legilor = votare a proiectelor de legi de catre organele legislative. – V. adopta.
adulter, ADULTÉR, -Ă, adulteri, -e, adj., s.n. 1. Adj. (Despre soti) Care a încalcat fidelitatea conjugala. 2. S.n. Infractiune care consta în încalcarea fidelitatii conjugale de catre unul dintre soti. – Din fr. adultère, lat. adulterum.
monolingvism, MONOLINGVÍSM s. n. întrebuintare a unei singure limbi (cea materna) de catre acelasi individ sau grup social. (< fr. monolinguisme)
monogenie, MONOGENÍE s. f. producere de catre femela numai de descendenti masculi sau numai femele. (< fr. monogénie)
monofonie, MONOFONÍE s. f. 1. procedeu de reproducere a sunetelor înregistrate sau transmise prin radio folosind un singur canal. 2. tip de muzica în care melodia este executata solistic ori de catre un grup vocal sau instrumental la unison sau octava. (< fr. monophonie, engl. monophony)
audienţă, AUDIÉNŢĂ, audiente, s.f. 1. Întrevedere acordata unui solicitator de catre o persoana care detine o functie de raspundere. 2. Acceptare (entuziasta) a ceva. ♢ Expr. A avea audienta la... = a trezi interesul sau a avea influenta asupra unui public numeros. [Pr: a-u-di-en-] – Din fr. audience, lat. audientia.
autoconducere, AUTOCONDÚCERE s.f. Conducere a activitatii sociale, economice etc. de catre colectivitatea respectiva însasi sau de catre reprezentantii ei. [Pr.: a-u-] – Auto1- + conducere.
autofagie, AUTOFAGÍE, autofagii, s.f. (Med.) Consumare a propriilor tesuturi de catre un organism supus inanitiei. [Pr.: a-u-] – Din fr. autophagie.
autotaxare, AUTOTAXÁRE, autotaxari, s.f. Compostarea, de catre calatori, a biletelor de calatorie în autovehicule. [Pr.: a-u-] – Auto2 + taxare.
azimă, ÁZIMĂ, azime, s.f. Turta de aluat nedospit, coapta de obicei sub spuza (folosita de catolici la împartasanie). – Din ngr. ázima.
mobocraţie, MOBOCRAŢÍE s. f. (rar) conducere (a unei societati) de catre gloata. (< engl. mob, multime, gloata + -cratie)
baretă, BARÉTĂ2, barete, s.f. (Rar) Boneta de postav sau de catifea, în trei sau patru colturi, purtata de preotii catolici si, în trecut, de unii soldati din Occident. – Din fr. barrette.
bilingvism, BILINGVÍSM s.n. Fenomen de utilizare curenta de catre aceeasi persoana a doua limbi diferite. – Din fr. bilinguisme.
botez, BOTÉZ, botezuri, s.n. 1. Ritual crestin de primire a cuiva printre credinciosii bisericii, însotit de atribuirea unui prenume; p. ext. petrecere care are loc cu acest prilej; cumetrie. ♢ Expr. (Mil.) Botezul focului = prima participare activa la o lupta. 2. Apa folosita pentru savârsirea botezului (1). 3. Stropire cu agheasma a credinciosilor si a caselor lor de catre preot, cu prilejul unor slujbe sau sarbatori bisericesti. 4. (Mar.) Ceremonial de lansare la apa a unei nave noi. – Din boteza (derivat regresiv).
brec, BREC2, brecuri, s.n. 1. Comanda data de catre arbitrul unui meci de box atunci când loviturile nu sunt regulamentare si la care boxerii sunt obligati sa faca câte un pas înapoi pentru a se distanta unul de altul. 2. Punct obtinut de un jucator de tenis împotriva adversarului sau atunci când acesta are serviciul. – Din engl. break.
brigantină, BRIGANTÍNĂ, brigantine, s.f. Nava cu pânze de dimensiuni mici, cu doua catarge. ♦ Pânza de corabie de forma trapezoidala, fixata de catargul acestei nave. – Din fr. brigantin(e).
mirmecocorie, MIRMECOCORÍE s. f. împrastiere a semintelor unor plante de catre furnici. (< fr. myrmécochorie)
burlău, BURLẮU, burlai, s.m. (Rar) Musca artificiala întrebuintata ca nada de catre pescari. – Et. nec.
capră, CÁPRĂ, capre, s.f. I. 1. Gen de mamifere rumegatoare paricopitate, cu parul lung, cu coarne, mai mari si diferentiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ♢ Capra de stânca = capra salbatica, cu blana roscata si cu coarnele în forma de spada (Capra ibex). Capra domestica = animal domestic rumegator, crescut pentru productia de lapte (Capra hircus). ♢ Expr. A împaca si capra, si varza = a multumi si pe unul, si pe altul; a împaca doua interese opuse. Capra râioasa, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capra-neagra sau capra-de-munte = capra salbatica, cu blana bruna-neagra, cu coarne scurte si curbate la vârf si cu doua dungi albe pe partea anterioara a capului, care traieste în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul nou si care consta din executarea unor figuri comice de catre un personaj mascat cu cap de capra (I 1) care bate ritmic din falci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un copil sta aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalti sar peste el. II. 1. Unealta de lemn cu patru picioare, încrucisate doua câte doua, pe care se pun lemnele pentru a fi taiate cu ferastraul. 2. Sistem de lemne încrucisate care serveste la sustinerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau lada) care se afla în partea de dinainte a trasurii sau a carutei si pe care sade vizitiul. 4. Aparat de gimnastica pentru sarituri, format dintr-un suport capitonat asezat pe patru picioare, cu înaltimea reglabila. 5. Arsic de miel. – Lat. capra.
catalan, CATALÁN, -Ă, catalani, -e, subst., adj. 1. S.m. si f. (La pl.) Populatie care se gaseste pe teritoriul Cataloniei (Spania) si izolat în Franta, Italia, America Latina etc.; (si la sg.) persoana care apartine acestei populatii. 2. Adj. Care apartine Cataloniei sau catalanilor (1). 3. S.f. Limba romanica vorbita de catalani (1). – Din fr. catalan.
cataleptic, CATALÉPTIC, -Ă, cataleptici, -ce, adj. Privitor la catalepsie, de catalepsie; atins de catalepsie. – Din fr. cataleptique, lat. catalepticus.
catalitic, CATALÍTIC, -Ă, catalitici, -ce, adj. Care se produce prin cataliza, de cataliza. – Din fr. catalytique.
cataral, CATARÁL, -Ă, catarali, -e, adj. Care este în legatura cu catarul, care se refera la catar, de catar. – Din fr. catarrhal.
catastrofal, CATASTROFÁL, -Ă, catastrofali, -e, adj. Care produce o catastrofa, care are proportii de catastrofa; dezastruos, catastrofic. – Catastrofa + suf. -al.
catavasier, CATAVASIÉR, catavasiere, s.n. Carte de ritual bisericesc ortodox, care cuprinde catavasii sau, p. ext., rugaciunile si cântarile vecerniei, utreniei, liturghiei etc. [Pr.: -si-er] – Catavasie + suf. -ar.
cateheză, CATEHÉZĂ, cateheze, s.f. Lectie de catehism (1) sau, p. ext., de religie crestina. – Din ngr. katíhisis, fr. catéchèse.
catifelin, CATIFELÍN, -Ă, catifelini, -e, adj. (Rar) Cu aspect de catifea. – Din catifelat.
catifeliu, CATIFELÍU, -ÍE, catifelii, adj. (Rar) (Ca) de catifea. – Catifea + suf. -iu.
catihetic, CATIHÉTIC, -Ă, catihetici, -ce, adj. Care tinea de catiheti, de învatamântul religios. – Din ngr. katihitikós.
cation, CATIÓN, cationi, s.m. Ion încarcat cu sarcina electrica pozitiva, care este atras de catod. [Pr.: -ti-on] – Din fr. cation.
cationic, CATIÓNIC, -Ă, cationici, -ce, adj. (Chim.) De cation. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. cationique.
catodic, CATÓDIC, -Ă, catodici, -ce, adj. Care porneste de la catod; privitor la catod. ♢ Lampa catodica = lampa emitatoare de electroni. Raze catodice = radiatie de electroni emisi de catodul unui tub de descarcare electrica, într-un gaz care se afla la presiune foarte joasa. Radiatie catodica = flux de electroni emisi de catodul unui tub de descarcare electrica vidat. – Din fr. cathodique.
cauţiune, CAUŢIÚNE, cautiuni, s.f. 1. Suma de bani depusi pentru garantarea executarii de catre debitor a unei obligatii. 2. Suma depusa pentru a obtine eliberarea provizorie a unei persoane arestate si care garanteaza prezentarea acesteia la ancheta penala, la judecata si la executarea pedepsei; p. ext. garantie. [Pr.: ca-u-ti-u-] – Din fr. caution, lat. cautio, -onis.
cătănime, CĂTĂNÍME, catanimi, s.f. (Reg.) Multime de catane. – Catana + suf. -ime.
cătiniş, CĂTINÍS, catinisuri, s.n. Desis, multime de catini. – Catina + suf. -is.
către, CẮTRE prep. 1. (Cu sens local) Spre, înspre, la. Catre casa. ♦ (Precedat de prep. "de") Dinspre, de la... ♦ (Pop.) Aproape de..., pe lânga. 2. (Cu sens temporal) Pe la..., cam la... Catre seara. 3. Fata de... ♦ (Înv.) Împotriva, în contra. 4. (Precedat de prep "de") De. Ajutorul dat de catre prietenii lui. 5. (Cu sens final; înv.) Cu scopul... pentru... [Var.: (reg.) cắtra prep.] – Lat. contra.
cens, CENS s.n. 1. (În Roma antica) Recensamânt al cetatenilor si al averii lor. Efectuat din cinci în cinci ani, pentru a servi ca baza în recrutare, la fixarea impozitelor, la exercitarea drepturilor politice etc. ♦ Grupare a unor cetateni sau a tuturor locuitorilor unei tari dupa diverse criterii. 2. (În societatea feudala) Renta în bani sau în natura datorata seniorului de catre posesorul pamântului. 3. (În unele tari) Câtimea de impozit prevazuta de legile electorale necesara pentru acordarea dreptului de alegator. – Din lat. census, fr. cens.
cenzitar, CENZITÁR, -Ă, cenzitari, -e, adj. Care are la baza censul (3), întemeiat pe cens. ♢ Sistem (electoral) cenzitar = sistem electoral în care recunoasterea dreptului de vot este în functie de îndeplinirea de catre alegatori a anumitor conditii, în primul rând în functie de avere. – Din fr. censitaire.
mină, MÍNĂ1 s. f. 1. loc subteran special amenajat, de unde se extrag minerale. 2. galerie sapata în frunzele sau în scoarta unei plante de catre insecte. 3. (fig.) mare bogatie (ascunsa). 4. cilindru subtire de granit etc. din interiorul creioanelor sau pixurilor. 5. mijloc de lupta alcatuit dintr-o încarcatura de exploziv si un dispozitiv de aprindere, care explodeaza prin lovire sau la comanda. (< fr. mine, germ. Mine)
cesiune, CESIÚNE, cesiuni, s.f. Transmitere de catre o persoana altei persoane a unui drept de creanta cu titlu oneros în temeiul unui contract. ♦ (Concr.) Obiect, bun cesionat. [Pr.: -si-u-] – Din fr. cession, lat. cessio, -onis.
deschidere, DESCHÍDERE, deschideri, s.f. I. Actiunea de a (se) deschide si rezultatul ei. ♦ (La sah) Primele miscari cu care începe o partida. ♦ (Sport) Trecere a mingii de catre un jucator unui coechipier, pentru a întreprinde o actiune ofensiva. ♢ Expr. În deschidere = în primul meci dintr-un cuplaj sportiv. II. 1. Distanta, departarea dintre falcile (2) unei unelte de prindere, ale unei piese de apucat sau ale unui dispozitiv (1) de fixare pentru prelucrarea pieselor. ♦ Distanta orizontala dintre marginile spatiului unui gol. 2. Spatiu liber într-un zid, într-un perete etc., pentru iluminare si aerisire sau pentru circulatie. ♦ Locul unde apare sau unde se formeaza o deschizatura, o gaura, o intrare. 3. Loc unde apar la suprafata rocile de adâncime în urma eroziunii (1) scoartei pamântului. ♢ Deschidere geologica = loc unde apar, la suprafata pamântului, rocile sau mineralele; afloriment. 4. (Lingv.) Largimea canalului fonator în timpul articularii unui sunet. [Var.: (pop.) deschídere s.f.] – V. deschide.
evicţiune, EVICŢIÚNE, evictiuni, s.f. (Jur.) Pierdere a posesiunii unui bun (imobil) ca urmare a exercitarii de catre o alta persoana a dreptului sau asupra aceluiasi bun. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. éviction, lat. evictio, -onis.
ezoteric, EZOTÉRIC, -Ă, ezoterici, -ce, adj. (Despre doctrine, ritualuri etc.) Care poate fi înteles numai de catre cei initiati; ascuns, secret. – Din fr. ésotérique.
gaj, GAJ, gajuri, s.n. Garantie depusa în contul unei datorii sau al executarii unei lucrari; bun care se depune drept garantie; amanet, zalog. ♦ Obiect depus, la unele jocuri de societate, de catre cel care a facut o greseala si care se rascumpara prin executarea unei pedepse hazlii. ♦ Asigurare, garantie morala data cuiva. – Din fr. gage.
galoroman, GALOROMÁN, -Ă, galoromani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care facea parte dintr-o populatie rezultata din amestecul galilor1 cu romanii, dupa cucerirea Galiei de catre romani. 2. Adj. Care apartine galoromanilor (1), privitor la galoromani. – Din fr. gallo-romain (dupa roman). Cf. germ. g a l l o r o m a n i s c h.
geamăn, GEÁMĂN, -Ă, gemeni, -e, adj. 1. (Despre fiinte; adesea substantivat) Care a fost nascut odata cu alta fiinta si de catre aceeasi mama sau femela. ♦ (Pop.; substantivat, m.pl.art.) Constelatie care apartine Caii-Laptelui, formata din doua stele principale (numite Castor si Polux) si un numar de stele mai putin stralucitoare. ♦ (Despre plante) Care are doua tulpini crescute din aceeasi radacina; (despre fructe) crescute lipite câte doua. 2. (Anat.; în sintagma) Muschii gemeni = muschii, dispusi pereche, ai gambei. [Var.: (rar) gémen, -a adj.] – Lat. geminus.
gratuitate, GRATUITÁTE, gratuitati, s.f. (La sg.) Însusirea de a fi gratuit, de a nu costa nimic. ♦ (Concr.) Obiect (mai ales carti) oferit în mod gratuit unei persoane de catre institutia sau întreprinderea în care se elaboreaza sau se confectioneaza astfel de obiecte. ♦ Fig. (La sg.) Inutilitate, zadarnicie sau netemeinicie a unei actiuni, a unei fapte etc.; (la pl.) fapte, vorbe, atitudini care se dovedesc inutile sau nejustificate. [Pr.: -tu-i-] – Din fr. gratuité, lat. gratuitas, -atis.
melificaţie, MELIFICÁŢIE s. f. elaborarea mierii de catre albine. (< fr. mellification)
melchit, MELCHÍT s. m. nume dat de catre monofiziti catolicilor, aplicat astazi ortodocsilor si catolicilor de rit bizantin din Orientul Apropiat arab. (< fr. melchite)
henţ, HENŢ, henturi, s.n. (La fotbal) Atingere nereglementara a mingii cu mâna de catre un jucator de câmp în suprafata de joc, atragând dupa sine o penalizare. – Din engl. hands.
iatrogenie, IATROGENÍE, iatrogenii, s.f. (Med.) Stare psihica produsa sau agravata pe cale psihogena de catre medic, de tratament sau de conditiile spitalizarii. – Din fr. iatrogénie.
imperator, IMPERÁTOR, imperatori, s.m. Titlu onorific care se conferea generalilor romani de catre soldati sau de catre senat dupa repurtarea unei mari victorii; persoana care purta acest titlu. – Din lat. imperator.
mandat, MANDÁT s. n. 1. împuternicire data cuiva de catre o persoana sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra în numele sau. o teritoriu sub ~ = forma de administrare a fostelor colonii, încredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. functie, putere pe care o detine un membru ales de o adunare. 3. act procedural prin care cineva este chemat în fata justitiei sau încarcerat. 4. ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. o ~ postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. (< fr. mandat, germ. Mandat)
incursiune, INCURSIÚNE, incursiuni, s.f. 1. (Mil.) Actiune de cercetare, de mica amploare, executata prin surprindere pe teritoriul inamicului de catre un grup de militari, în scopul obtinerii unor informatii, distrugerii unor obiective, capturarii de prizonieri, de documente etc. ♦ (Sport) Patrundere în portiunea de teren a adversarului. 2. Fig. Cercetare, studiu facut de cineva într-un subiect strain de preocuparile obisnuite, de tema tratata. [Pr.: -si-u-] – Din fr. incursion, lat. incursio, -onis.
indicativ, INDICATÍV, -Ă, indicativi, -e, adj., s.n. 1. Adj. (Rar) Care indica, care îndruma. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (si substantivat, n.) = mod personal care exprima, de obicei, o actiune prezentata de catre vorbitor ca reala. 3. S.n. Tot ceea ce serveste pentru a indica ceva. 4. S.n. Denumire conventionala atribuita unitatilor militare, comandantilor si unor ofiteri din statele-majore în scopul pastrarii secretului si pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S.n. Semnal de identificare la începutul sau sfârsitul programului (de radio si de televiziune). ♢ Indicativ de apel = apelativ conventional format din litere sau cifre al unei statii de radioemisie care permite ca aceasta sa fie distinsa de alte statii sau sa fie chemata. – Din fr. indicatif, lat. indicatiws.
inducţie, INDÚCŢIE, inductii, s.f. 1. Forma fundamentala de rationament, care realizeaza trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influentare a unui fenomen de catre un alt fenomen altfel decât printr-o actiune mecanica nemijlocita. ♢ Inductie magnetica = marime fizica vectoriala care, împreuna cu intensitatea câmpului magnetic, determina macroscopic starea magnetica a câmpului electromagnetic din corpuri. Inductie electrica = marime fizica vectoriala care, împreuna cu intensitatea câmpului electric, determina macroscopic starea electrica a câmpului electromagnetic din corpuri. Inductie electromagnetica = fenomen de aparitie a unei tensiuni electromotoare într-un circuit strabatut de un flux magnetic variabil. Inductie electrostatica = separare a sarcinilor electrice si redistribuirea lor pe suprafata unui conductor, datorita actiunii unui câmp electric; electrizare prin influenta1 (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de excitatie sau de inhibitie aflata într-un centru nervos favorizeaza sau determina aparitia starii opuse într-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio.
infinitezimal, INFINITEZIMÁL, -Ă, infinitezimali, -e, adj. 1. Foarte mic, minuscul, infim. 2. (Mat.; despre marimi variabile) Care tinde catre zero. ♢ Calcul infinitezimal = calcul care opereaza cu marimi infinitezimale. – Din fr. infinitésimal.
insesizabil, INSESIZÁBIL, -Ă, insesizabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi sesizat, nesesizabil; p. ext. imperceptibil. 2. (Jur.; despre lucruri sau despre drepturi) Care nu poate fi urmarit de catre creditorii titularului lucrului sau dreptului. – Din fr. insaisissable.
instinctivitate, INSTINCTIVITÁTE s.f. Caracter instinctiv; guvernare de catre instincte. – Din fr. instinctivité.
instrucţiune, INSTRUCŢIÚNE, instructiuni, s.f. 1. Indicatie data cuiva cu privire la îndeplinirea unui lucru. 2. Instructie (1). 3. (La pl.) Îndrumari date de catre conducerea unui organ ierarhic superior organelor administrative în subordine; textul sau brosura care cuprinde aceste îndrumari. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. instruction, lat. instructio, -onis.
investiţie, INVESTÍŢIE, investitii, s.f. 1. Plasare de capitaluri în întreprinderi industriale, agricole, comerciale etc., cu scopul obtinerii de profituri; (concr.) capitalul plasat. 2. Alocare (de catre stat) a unei sume si a altor mijloace materiale pentru crearea de noi fonduri fixe, pentru largirea, reutilarea si modernizarea celor existente; (concr.) suma alocata, fondurile alocate. [Var.: investitiúne s.f.] – Din germ. Investion, rus. investitiia.
invocaţie, INVOCÁŢIE, invocatii, s.f. Faptul de a invoca; chemare în ajutor. ♦ Spec. Chemare (cu valoare stilistica) adresata de catre un poet muzei pentru a-l ajuta în realizarea creatiei sale artistice. ♦ Procedeu stilistic prin care oratorul sau scriitorul interpeleaza un personaj (de obicei istoric) absent. [Var.: invocatiúne s.f.] – Din fr. invocation, lat. invocatio, -onis.
iradiaţie, IRADIÁŢIE, iradiatii, s.f. Emisiune de raze de lumina, de caldura etc. de catre un corp; p. ext. fascicul de raze luminoase sau calorice emise de o sursa. [Pr.: -di-a-. – Var.: iradiatiúne s.f.] – Din fr. irradiation, lat. irradiatio.
malacofil, MALACOFÍL, -Ă adj., s. f. (planta) polenizata de catre melci. (< fr. malacophile)
învestitură, ÎNVESTITÚRĂ, învestituri, s.f. Act prin care cineva este învestit cu o demnitate. ♦ (În societatea medievala) Ceremonie solemna prin care o persoana era învestita cu o demnitate, cu un drept etc. de catre seniorul sau. – Învesti + suf. -tura (dupa fr. investiture).
janilie, JANÍLIE s.f. Fir gros de catifea, cu care se împodobesc hainele sau din care se confectioneaza unele obiecte. [Var.: jenílie s.f.] – Dupa fr. chenille.
macrofagocitoză, MACROFAGOCITÓZĂ s. f. resorbtie a resturilor celulare (pigmenti sangvini, globule) de catre macrofage. (< fr. macrophagocytose)
pască, PÁSCĂ, pasti, s.f. 1. Cozonac traditional facut din aluat dospit umplut cu brânza de vaci, stafide, smântâna etc. care se manânca de obicei la Pasti de catre crestinii ortodocsi. ♦ Anafura pe care preotul o împarte credinciosilor în ziua de Pasti; pasti (2). 2. Preparat alimentar traditional, facut din aluat nedospit, copt în foi subtiri, pe care îl manânca evreii în timpul Pastilor în loc de pâine. – Lat. pascha.
protestantism, PROTESTANTÍSM s.n. Denumire generala a confesiunilor religioase crestine care s-au rupt de catolicism prin miscarea Reformei din sec. XVI. ♦ Totalitatea popoarelor protestante. – Din fr. protestantisme.
rang, RANG, ranguri s.n. 1. Loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie administrativa, bisericeasca, militara sau diplomatica dupa criteriul importantei, functiei etc.; treapta într-o ierarhie. ♢ Expr. De prim rang sau de rangul întâi (sau al doilea etc.) = de calitatea, de categoria, de gradul întâi (sau al doilea etc.) 2. Numar care indica locul pe care îl ocupa un termen într-un sir. 3. (Frantuzism înv.) Sir de persoane. – Din fr. rang.
luminoscop, LUMINOSCÓP s. n. aparat pentru observarea radiatiilor emise prin luminescenta de catre unele corpuri. (< fr. luminoscope)
ţigănărit, ŢIGĂNĂRÍT s.n. (Înv.) Impozit care se platea de catre cei care aveau în posesiune tigani robi. – Ţigan + suf. -arit.
unison, UNISÓN s.n. Executare de catre un grup vocal sau instrumental a unei melodii la aceeasi înaltime. ♦ Fig. Acord deplin, comuniune de idei, de sentimente, de interese. – Din fr. unisson, lat. unisonus.
lockout, LOCK-OUT LÓC-AUT/ s. n. închidere de catre directie a întreprinderilor si concedierea în masa a muncitorilor pe timp limitat, pentru a le înfrânge rezistenta si a nu le satisface revendicarile. (< engl. lock-out)
lobbyism, LOBBYÍSM s. n. activitate de culise desfasurata în scopul influentarii de catre grupuri de afaceri, prin agenti speciali, a oamenilor de stat, pentru a adopta în organele legislative, în organizatii internationale etc. anumite hotarâri. (< engl. lobbyism)
valah, VALÁH, -Ă, valahi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Nume dat în evul mediu românilor din stânga si din dreapta Dunarii de catre alte popoare. 2. Adj. Care apartine Valahiei sau valahilor (1), privitor la Valahia sau la valahi. [Var.: vlah, -a s.m. si f., adj.] – Cf. sl. v l a h ŭ.
varegi, VARÉGI s.m. pl. Nume sub care erau cunoscuti normanzii de catre slavii de rasarit, de bizantini si de arabi. – Din fr. Varègues.
vasalitate, VASALITÁTE s.f. 1. (În evul mediu, în apusul Europei) Ansamblul raporturilor sociale stabilite între membrii societatii, pe baza acordarii de catre seniori vasalilor a unor feude, din care decurgeau obligatii reciproce; calitatea de vasal. 2. Situatie de dependenta politica a unei tari fata de alta, cu pastrarea autonomiei. – Din fr. vassalite.
vasilcă, VASÍLCĂ, vasilci, s.f. Cap de porc împodobit cu flori si cu panglici, purtat pe o tava de catre flacaii care colinda în ajunul Anului Nou; p. ext. numele colindului care se cânta cu acest prilej. – Cf. V a s i l e (n. pr.).
vânzare, VÂNZÁRE, vânzari, s.f. 1. Actiunea de a vinde si rezultatul ei; vindere. ♢ (Pop.) Vânzare buna! = urare facuta negustorului (sau vânzatorului) de catre cumparator, la plecarea acestuia dintr-o pravalie. Vânzare silita = vânzare ordonata de autoritatea judiciara pentru datorii neachitate. ♢ Loc. adj. De vânzare = oferit spre vânzare, destinat vinderii, menit sa fie vândut. 2. (Concr.) Ceea ce se vinde, obiectul care se vinde; marfa. 3. Tradare. – Vinde + suf. -are.
vocoder, VOCÓDER2 s.n. (Muz.) Instrument electronic de analiza-sinteza în timp real, folosit pentru generarea unor efecte sonore deosebite cum ar fi imitarea vorbirii de catre instrumente muzicale clasice. – Din engl. vocoder.
lipoxemie, LIPOXEMÍE s. f. parasire a plantei gazda de catre parazitul ajuns la completa dezvoltare. (< fr. lipoxémie)
linşaj, LINSÁJ s. n. ucidere a cuiva fara judecata de catre o multime incitata; linsare. (< fr. lynchage)
marchiz, MARCHÍZ, marchizi, 1. Titlu purtat, în societatea medievala apuseana, de catre conducatorul unui comitat de frontiera; conducatorul militar al unei marci3. 2. Titlu de noblete în unele tari din Europa apuseana, superior aceluia de conte si inferior aceluia de duce. 3. Persoana care poarta unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis.
limb, LIMB s. n. 1. partea latita a unei frunze, petale sau sepale; lamina (1). 2. marginea gradata a scarii unui instrument de masura. 3. marginea unui astru. 4. creasta marginala a unei formatii anatomice circulare. 5. nava folosita în operatii de limbare. 6. loc unde catolicismul presupune ca ar sta sufletele dreptilor decedati înainte de venirea lui Cristos si ale copiilor nebotezati. (< fr. limbe, germ. Limbus)
ligatură, LIGATÚRĂ s. f. 1. legare cu un fir de ata ori de catgut a unui vas sangvin sau organ tubular; firul însusi. 2. (poligr.) semn grafic care contine mai multe litere; logotip. 3. (în notatia muzicala vocala) grup de note legate printr-o linie care se refera la o singura silaba. (< fr. ligature, lat. ligatura)
vot, VOT, voturi, s.n. 1. Exprimare a opiniei cetatenilor unui stat în legatura cu alegerea reprezentantilor lor în organele de conducere; opinie exprimata de membrii unei adunari constituite în legatura cu o candidatura, cu o propunere sau cu o hotarâre; adeziune data în acest scop. ♢ Vot de încredere (sau de neîncredere) = vot prin care un parlament aproba (sau respinge) politica guvernului ori un act al acestuia. Drept de vot = drept al alegatorilor de a-si exprima vointa pentru alegerea reprezentantilor în organele reprezentative ale statului; sufragiu. 2. Mod de adoptare a hotarârilor de catre organele de stat, obstesti etc. 3. (În sintagma) Vot de blam = sanctiune prin care o colectivitate organizata îsi manifesta prin vot dezaprobarea fata de o actiune, de o atitudine etc. a unui membru al ei. – Din fr. vote.
delapidare, DELAPIDÁRE, delapidari, s.f. Actiunea de a delapida si rezultatul ei; infractiune care consta în însusirea, folosirea sau traficarea de catre un angajat, în interesul sau sau al altei persoane, a unor sume de bani sau a altor bunuri aflate în gestiunea sau în administrarea sa; sustragere de bani sau bunuri din avutul statului. – V. delapida.
denunţ, DENÚNŢ, denunturi, s.n. Informare adresata unui organ de jurisdictie sau de urmarire penala cu privire la savârsirea unei infractiuni de catre o persoana; denuntare. – Din denunta (derivat regresiv).
depozit, DEPÓZIT, depozite, s.n. 1. Loc, cladire în care se pastreaza materiale de constructie, marfuri etc., magazie. ♦ Formatie militara care aprovizioneaza unitatile armatei cu materiale, munitii etc. 2. Ceea ce se depune spre pastrare; (în special) bani sau hârtii de valoare depuse în pastrare la o institutie bancara. ♢ Loc. adv. În depozit = în pastrare. ♦ Depozit legal = fond de carti constituit prin predarea obligatorie de catre tipografii si edituri a unui numar de exemplare din fiecare volum tiparit marilor biblioteci publice din tara. 3. Strat format prin sedimentarea substantelor solide dizolvate sau aflate în suspensie într-un lichid; sediment. – Din lat. depositum (cu unele sensuri dupa fr. dépôt).
devalorizare, DEVALORIZÁRE, devalorizari, s.f. (Adesea fig.) Actiunea de a (se) devaloriza si rezultatul ei; scadere a valorii; (în special) reducere de catre stat a valorii monedei în raport cu aurul, argintul sau cu valutele straine. – V. devaloriza.
lesivare, LESIVÁRE s. f. dizolvare si spalare a sarurilor solubile din sol de catre apa din precipitatii; lesivaj. (dupa fr. lessivage)
examen, EXÁMEN, examene, s.n. 1. Mijloc de verificare si de apreciere a cunostintelor dobândite de elevi, de studenti, de candidati pentru ocuparea unui loc, a unui post etc. ♢ Examen de diploma = examen sustinut în fata unei comisii speciale, dupa absolvirea unei institutii de învatamânt superior, în vederea obtinerii diplomei. ♦ Proba, încercare prin care se verifica trainicia, temeinicia unui lucru, a unei situatii etc. 2. Cercetare amanuntita a unui lucru sau a unei fiinte, în vederea ajungerii la o justa cunoastere a lor. ♢ Examen medical = cercetare de catre medic a unui bolnav pentru a pune diagnosticul si pentru a stabili tratamentul. [Pr.: -eg-za-] – Din fr., lat. examen.
exod, EXÓD, exoduri, s.n. 1. Parasire în masa a unei tari sau a unui teritoriu de catre populatia respectiva; emigrare în masa. 2. Parte finala a unei tragedii grecesti, cuprinzând deznodamântul si iesirea din scena în cortegiu a actorilor. – Din fr. exode.
lentă, LÉNTĂ s. f. cordon de matase care se poarta în diagonala, peste piept, de catre suverani sau de posesorii unei înalte decoratii, la solemnitati. (< rus. lenta)
legalizare, LEGALIZÁRE s. f. actiunea de a legaliza. ♢ (jur.) atestare de catre notariatul de stat a autenticitatii semnaturii dupa un act sau a conformitatii unei copii, a unei traduceri, cu originalul. (< legaliza)
leasing, LEASING [LÍZING] s. n. forma de închiriere de masini si utilaje moderne, de mijloace de transport etc. de catre întreprinderi, de la producatori sau societati specializate, pe o perioada determinata. o contract ~ = contract financiar prin care este prevazut un import temporar, la expirarea caruia beneficiarul poate cumpara bunurile mobile si imobile ce i-au fost închiriate de producator. (< engl. leasing)
ocupaţie, OCUPÁŢIE, ocupatii, s.f. 1. (Luare temporara în) stapânire de catre fortele armate ale unui stat a unei parti sau a totalitatii teritoriului unui alt stat; cucerire. ♢ Loc. adj. De ocupatie = (despre forte armate) care ocupa temporar un teritoriu, o localitate straina. ♦ (Jur.) Luare în stapânire, în posesiune; dobândire a unei proprietati. 2. Îndeletnicire, treaba, activitate; preocupare. ♦ Profesiune, slujba, post. [Var.: (înv.) ocupatiúne s.f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.
pa, PA interj. Termen de salut folosit mai ales la despartire de catre copii si în vorbirea cu copii sau, familiar, între adulti; la revedere! – Cf. germ. pa, magh. pá.
notă, NÓTĂ, note, s.f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observatii referitoare la o anumita chestiune; text scris care contine o scurta însemnare, un comentariu. ♢ Expr. A lua nota (de ceva) = a lua cunostinta (de ceva); a tine seama (de ceva), a retine (ceva). ♦ (La pl.) Notite (luate la o ora de scoala, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnari sau reflectii literare scrise cu privire la o calatorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotarile la un text literar sau stiintific, cuprinzând informatii suplimentare de amanunt, referinte bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârsitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisa) prin care guvernul unui stat informeaza guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protesteaza asupra lezarii unor interese etc. ♦ Comunicare scurta facuta de obicei în scris de o institutie; adresa, înstiintare. 4. Socoteala scrisa, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie sa le achite pentru obiecte cumparate, pentru consumatii; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care serveste la înregistrarea unor operatii contabile etc. 5. Calificativ care reprezinta, printr-o cifra sau o mentiune speciala, aprecierea cunostintelor sau a comportarii unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de catre profesor, de catre membrii unui juriu etc. 6. Semn conventional pentru reprezentarea grafica a sunetelor muzicale, indicând înaltimea si durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ♢ Expr. Nota discordanta (sau falsa) = afirmatie, atitudine care nu se potriveste într-un caz dat. A forta (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obisnuite, a întrece masura. A fi în nota = a fi în concordanta cu o situatie data. Ca pe note = bine, asa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanta, însusire, trasatura caracteristica, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota.
păpuşă, PĂPÚSĂ, papusi, s.f. I. 1. Jucarie care reprezinta de obicei un copil, facuta din carton, din celuloid, din lemn etc.; p. ext. figurina cu chip de om. ♦ Epitet dat unei fetite (sau unei femei) frumoase. 2. Personaj din teatrul de papusi, alcatuit dintr-un cap si doua brate, confectionat din pânza, lemn etc., care se îmbraca pe mâna de catre mânuitor. ♢ Teatru de papusi = spectacol în care personajele sunt reprezentate prin papusi manevrate de papusari. ♢ Expr. A fi papusa cuiva = a se lasa condus, dirijat de cineva, a fi la discretia cuiva. ♦ Fig. Om lipsit de personalitate, de vointa; marioneta. II. 1. Manunchi de fire, de frunze etc., legatura (de obicei de acelasi fel) facuta într-un anumit mod. 2. Bucata de brânza sau de cas asezata în tipare de o anumita forma. 3. Rodul tânar al porumbului în timpul formarii stiuletelui, înainte de aparitia matasii si a boabelor. 4. Nimfa insectelor. 5. Parte a unor masini-unelte care serveste la prinderea sau la sustinerea pieselor de prelucrat sau a sculei cu care se prelucreaza. 6. Unealta de dogarie folosita la fixarea cercurilor la vase. – Cf. lat. p u p a.
peşteră, PÉSTERĂ, pesteri, s.f. Cavitate, scobitura naturala subterana adânca si mare, formata prin dizolvarea unor roci solubile de catre apele de infiltratie; grota, caverna. ♦ P. ext. Vizuina, bârlog. – Din sl. peštera.
putrefacţie, PUTREFÁCŢIE, putrefactii, s.f. 1. Proces de descompunere a unor substante organice (vii sau moarte) sub influenta unor bacterii; putrezire. ♦ Faza ultima a procesului de asimilare si dezasimilare a hranei de catre un organism viu, care consta în descompunerea, sub actiunea fermentilor, a resturilor neasimilate din materia cu care s-a hranit organismul. 2. Fig. Descompunere, decadere morala. – Din fr. putréfaction, lat. putrefactio, -onis.
radioscopie, RADIOSCOPÍE, radioscopii, s.f. Examinare vizuala a interiorului unui corp opac, în special a unor regiuni din corpul omenesc, cu ajutorul umbrei proiectate pe un ecran fluorescent de catre razele X care trec prin acel corp; (concr.), imagine obtinuta în felul acesta. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioscopie.
recidivă, RECIDÍVĂ, recidive, s.f. 1. Savârsire de catre aceeasi persoana a unei noi infractiuni. 2. (Med.), Reaparitie, revenire a unei boli dupa ce aceasta s-a vindecat clinic; recadere. – Din fr. récidivde.
regie, REGÍE, regii, s.f. 1. Conceptia interpretarii scenice a unui text dramatic, a unui scenariu sau libret destinat sa devina spectacol; îndrumarea jocului actorilor si a montarii unui spectacol de teatru, de cinema, de opera etc. ♢ Regie tehnica = încapere tehnica atasata unui studio de înregistrari de radiodifuziune sau de televiziune pentru efectuarea reglajului si controlului primar al nivelului programelor înregistrate, radiodifuzate sau televizate. 2. Sistem de executare a unei lucrari sau de exploatare a unui bun public sau particular de catre un administrator care urmeaza sa justifice conturile fata de organele superioare sau fata de proprietar. ♢ Cheltuieli de regie = cheltuieli de întretinere la o întreprindere, la o institutie; cheltuieli care se fac cu ocazia executarii unei lucrari si care se adauga la costul materiei prime, al materialelor etc. 3. (Înv.) Institutie însarcinata cu perceperea unor impozite indirecte. 4. Forma de organizare a unor întreprinderi având ca obiect exploatarea de bunuri ale statului sau valorificarea unor drepturi ale acestuia, caracterizata prin personalitate juridica proprie si gestiune separata de a statului, dar legata într-o masura mai mare sau mai mica de bugetul statului. 5. Debit, tutungerie. – Din fr. régie, germ. Regie.
regim, REGÍM, regimuri, s.n. 1. Sistem de organizare si de conducere a vietii economice, politice si sociale a unui stat; forma de guvernamânt a unui stat. ♢ Regim parlamentar = forma de guvernamânt în care puterea suprema în stat este detinuta de un parlament. Regim preferential = acordare de avantaje în relatiile de comert exterior de catre un stat altui stat, pe baza de reciprocitate. ♦ Perioada de guvernare a unui rege, a unui partid politic etc. 2. Sistem de norme sau de reguli proprii activitatii sau vietii dintr-o institutie, dintr-o întreprindere etc., conventie prin care se stabilesc anumite drepturi si obligatii. ♦ Mod de viata, totalitatea conditiilor de viata, de lucru etc. dintr-un anumit loc. ♦ Totalitatea regulilor impuse modului de viata sau de alimentare a unei persoane (suferinde). ♢ Regim alimentar = folosire a alimentelor în conformitate cu anumite reguli impuse de conditiile de sanatate sau de boala a unei persoane. 3. (Tehn.) Ansamblu de conditii externe invariabile care, pentru un anumit interval de timp, determina dispozitia, functionarea sau modul de utilizare a unor sisteme tehnice. ♦ Regim hidrologic = ansamblu marimilor variabile caracteristice unei ape sau unui bazin hidrografic. Regim hidric = ansamblu fenomenelor de miscare si de retinere a apei în sol. 4. Raport gramatical dintre doua cuvinte care sunt în asa fel legate între ele, încât unul depinde de celalalt si capata forma ceruta de cuvântul de care depinde. – Din fr. régime.
reparaţie, REPARÁŢIE, reparatii, s.f. 1. Ansamblu de operatii efectuate asupra unui lucru stricat, uzat, defectat, pentru a-l mentine sau a-l readuce în starea normala de functionare. ♢ Reparatii capitale = înlocuirea sau refacerea completa a unor elemente principale ale utilajelor, agregatelor, cladirilor etc., Fig. supunerea organismului unor analize si tratamente generale în vederea restabilirii sanatatii. 2. (Jur.) Acoperire a unui prejudiciu de catre persoana raspunzatoare de pricinuirea lui, despagubire a unei pagube. ♦ Fig. Satisfactie pentru o ofensa. [Var.: reparatiúne s.f.] – Din fr. réparation, lat. reparatio, -onis, germ. Reparation.
represalii, REPRESÁLII s.f. pl. Masuri drastice luate de anumite organe de stat împotriva unor grupuri sociale, ca urmare a savârsirii, de catre acestea, a unor acte de razvratire. ♦ Masuri de constrângere luate de un stat împotriva organelor sau cetatenilor altui stat, ca urmare a savârsirii de catre acel stat a unor acte ilicite fata de el sau fata de cetatenii lui si spre a-l determina sa înceteze astfel de acte. – Din fr. représailles, lat. represalia.
rol, ROL, roluri, s.n. I. 1. Partitura scenica ce revine unui actor într-o piesa de teatru, unui cântaret într-o opera etc. pentru interpretarea unui personaj. ♦ Personaj interpretat de un actor într-o piesa, într-o opera etc. 2. Atributie, sarcina care îi revine cuiva în cadrul unei actiuni; misiune. II. 1. Lista care cuprinde toate procesele ce urmeaza sa se judece într-o anumita zi de catre un organ de jurisdictie. ♢ Repunere pe rol = fixare a unui termen de judecata privitor la un proces al carui curs a fost suspendat. Scoatere de pe rol = masura prin care un organ de jurisdictie dispune întreruperea îndeplinirii actelor de procedura referitoare la un proces. 2. Registru în care organele financiare tin evidenta impozitelor pentru fiecare contribuabil în parte. Rol fiscal. 3. (Mar.) Lista nominala a echipajului unei nave, constituind unul dintre documentele principale fara de care nu se poate naviga legal. – Din fr. rôle.
latifundiu, LATIFÚNDIU s. n. domeniu foarte mare obtinut de romanii bogati prin acapararea pamânturilor în urma neplatii datoriilor de catre micii proprietari. ♢ mare proprietate funciara privata. (< lat., fr. latifundium)
smoc, SMOC, smocuri, s.n. 1. Manunchi de par sau de pene pe care îl au unele animale pe urechi, pe cap, la coada etc. 2. Cantitate de fire (de par, de lâna, de iarba etc.) care se poate prinde sau smulge deodata cu mâna sau (de catre animale) cu gura. – Cf. scr. s m o t a k.
taxă, TÁXĂ, taxe, s.f. 1. Suma de bani care se percepe la anumite marfuri sub forma de impozit. ♢ Taxa pe valoarea adaugata = impozit general care se aplica pe fiecare stadiu al circuitului de productie al produsului final. 2. Plata efectuata în favoarea bugetului de stat de catre diferite persoane fizice sau juridice în cazul când acestea se bucura de anumite servicii sau drepturi. ♦ Suma de bani care se plateste unei institutii în schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi. – Din fr. taxe.
tiară, TIÁRĂ, tiare, s.f. 1. Coroana purtata de catre regii vechilor persi si de catre conducatorii altor popoare orientale. 2. Mitra papala formata din trei coroane suprapuse, decorate cu flori de crin stilizate. [Pr.: ti-a-] – Din fr. tiare, lat. tiara.
forezie, FOREZÍE, forezii, s.f. Transportare a indivizilor unei specii de catre indivizii altei specii, fara ca între cele doua organisme sa existe relatii de parazitism. – Din fr. phorésie.
panglică, PÁNGLICĂ, panglici, s.f. 1. Fâsie îngusta de bumbac, de matase, de catifea etc., folosita mai ales ca podoaba (la îmbracamintea feminina). ♦ Fâsie îngusta de bumbac sau de matase îmbibata cu tus, folosita la masina de scris. 2. Banda de pânza, de musama sau de metal divizata în centimetri, care serveste la masurarea distantelor. 3. Obiect flexibil de metal sau de alt material, având grosime si latime mica în raport cu lungimea; banda. 4. (Zool.; pop.) Tenie. [Var.: (reg.) pándlica, pámblica s.f.] – Din magh. pántlika.
pantalonar, PANTALONÁR, pantalonari, s.m. 1. Denumire depreciativa data de catre boierii conservatori în secolul trecut tinerilor progresisti care adoptasera îmbracamintea occidentala. ♦ (Pop.) Nume depreciativ dat de tarani celor îmbracati oraseneste; spec. orasean, târgovet. 2. (Rar) Croitor specializat în confectionarea pantalonilor. – Pantalon + suf. -ar.
particular, PARTICULÁR, -Ă, particulari, -e, adj., s.m. I. Adj. 1. Care este propriu unei singure fiinte, unui singur lucru sau unei singure categorii de fiinte sau de lucruri; specific, caracteristic, particularist1. ♢ Loc adv. În particular = în mod deosebit, în special, mai ales. 2. Care se refera la indivizi izolati, care are un caracter izolat; individual. ♢ Loc. adv. În particular = de catre fiecare individ în parte. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofica reprezentând o treapta mai înalta de generalitate a singularului în raport cu el însusi. 3. Care are caracter personal, neoficial, care nu e destinat publicului sau publicitatii; privat, intim, confidential. Loc. adv. În particular = într-un grup restrâns; confidential. ♦ (Despre bunuri materiale) Care este proprietate individuala. ♦ (Despre scoli) Care nu apartine statului. ♢ Lectie (sau ora) particulara = lectie pe care un profesor o preda unui elev în afara scolii. Profesor particular = profesor care preda unui elev lectii în afara scolii. Elev particular (si substantivat, m.) = elev care se pregateste fara a frecventa cursurile unei scoli, prezentându-se numai la anumite date pentru a sustine examene. Examen particular = examen la care se prezinta elevii particulari. ♢ Loc. adv. În particular = fara a urma cursurile unei scoli (dar pregatindu-se singur pentru a sustine examenele cerute). 4. Care este considerat strain de o activitate sau de un loc de munca. Intrarea persoanelor particulare este interzisa. II. S.m. Persoana care nu detine o functie oficiala; persoana considerata ca individ în raport cu statul sau cu o institutie a statului; persoana care nu face parte dintr-un grup social constituit, considerata în raport cu acesta. – Din lat. particularis, germ. partikular, Partikular.
patriciu, PATRÍCIU, patricii, s.m. 1. Titlu nobiliar, instituit în Imperiul Roman de catre Constantin cel Mare, pastrat si în Imperiul Bizantin; persoana care avea acest titlu. 2. (Înv.) Patrician (1); p. gener. nobil, aristocrat. – Din lat. patricius.
patrimoniu, PATRIMÓNIU, patrimonii, s.n. 1. (Jur.) Totalitatea drepturilor si a obligatiilor cu valoare economica, precum si a bunurilor materiale la care se refera aceste drepturi, care apartin unei persoane (fizice sau juridice); (sens curent) bun mostenit prin lege de la parinti (sau de la rude); avere parinteasca. ♢ Separatie de patrimoniu = separare legala a bunurilor personale ale cuiva de bunurile mostenite sau a averii sotului de zestrea sotiei. 2. Totalitatea bunurilor care apartin colectivitatii si sunt administrate de catre organele statului; bun public. ♦ Bunuri spirituale care apartin întregului popor (fiind transmise de la stramosi); mostenire culturala; p. ext. bunuri spirituale, culturale etc. care apartin omenirii întregi. – Din lat. patrimonium, fr. patrimoine.
părângă, PĂRẤNGĂ, parângi, s.f. Prajina; spec. prajina, bara cu care se transporta o greutate de catre doua persoane (pe umeri). ♢ Loc. adv. În parânga sau de-a parânga = pe umerii a doua persoane (cu ajutorul unei prajini) sau pe umarul unei singure persoane. – Lat. phalangae.
peculiu, PECÚLIU s.n. 1. (În antichitate) Suma de bani economisita de un sclav pentru a-si rascumpara libertatea: gratificatie acordata unui sclav de catre stapânul sau sau unui soldat la eliberare. 2. Suma de bani primita de un condamnat dupa ispasirea pedepsei, pentru munca prestata în timpul detentiunii; p. gener. bani economisiti, agoniseala. – Din lat. peculium.
penalti, PENÁLTI, penaltiuri, s.n. Lovitura de pedeapsa dintr-un punct situat aproape de poarta, acordata la fotbal, handbal etc. în urma unei greseli comise în apropierea propriei porti de catre echipa aflata în aparare. – Din fr., engl. penalty.
anafora, ANAFORÁ, anaforale, s.f. (În Moldova si în Ţara Româneasca, în sec. XVIII – XIX) 1. Raport scris adresat domnitorului (de catre un mare dregator). 2. Proclamatie a domnitorului. – Din ngr. anafora.
anagliptic, ANAGLÍPTIC, -Ă, anagliptici, -ce, adj. Imprimat în relief pentru a putea fi urmarit cu degetele de catre orbi. – Din fr. anagliptique.
anatemă, ANATÉMĂ, anateme, s.f. Osândire, ostracizare a cuiva de catre biserica, excludere din rândul bisericii; afurisenie. [Acc. si: anátema] – Din ngr. anáthema.
aspira, ASPIRÁ, aspír, vb. I. 1. Tranz. A trage aerul în plamâni, a inspira; p.ext. a inspira o data cu aerul si alte corpuri sub forma de pulbere. ♦ (Despre o pompa) A trage în sus un lichid, un gaz, praful etc. 2. Intranz. Fig. A nazui, a tinde catre ceva. – Din fr. aspirer, lat. aspirare.
anexiune, ANEXIÚNE, anexiuni, s.f. Încorporare prin violenta de catre un stat a unui teritoriu apartinând altui stat. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. annexion, lat. annexio, -onis.
arz, ARZ, arzuri, s.n. Memoriu, reclamatie, plângere adresata de catre domnii, boierii etc. români sultanului sau marelui vizir; arzmahzar. – Din tc. arz.
antenă, ANTÉNĂ, antene, s.f. 1. (Adesea fig.) Fiecare dintre cele doua firisoare mobile care se afla la capul unor insecte, al crustaceelor si al miriapodelor si care serveste ca organ de simt. 2. Conducta sau ansamblu de conducte electrice aeriene care formeaza un circuit electric (folosit în radiocomunicatii). ♢ Antena colectiva sau de bloc = antena (combinata) cu echipament electronic adecvat pentru asigurarea receptiei radio sau de televiziune la mai multi abonati asociati. Antena de camera = antena de receptie situata în interiorul încaperii în care se afla radioul sau televizorul. Antena încorporata = antena inclusa în caseta radioului. 3. Bara lunga si mobila prinsa transversal de catarg, spre a tine o parte din pânzele unei corabii. 4. (Fam.; adesea la pl.) Sursa de informatii. – Din fr. antenne, lat. antenna.
poprire, POPRÍRE, popriri, s.f. Actiunea de a popri si rezultatul ei; spec. (Jur.) procedura prin care un creditor urmareste (pe baza de hotarâre judecatoreasca) sumele datorate datornicului sau de catre o a treia persoana; retinere din salariul cuiva (în contul unei datorii); p. ext. sechestru. – V. popri.
jetfoil, JETFOIL GÉT-FOIL/ s. n. nava cu aripi portante, propulsata de catre reactoare. (< amer. jetfoil)
face, FÁCE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcatui, a fauri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♢ A procura un obiect, dispunând confectionarea lui de catre altcineva. Îsi face pantofi. 2. A construi, a cladi; a ridica, a aseza. Face o casa. Face fânul stoguri. 3. A gati, a prepara, a pregati un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o opera literara; a executa, a realiza o opera artistica. 5. A stabili o lege, o conventie, o întelegere. 6. A câstiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregati ceva într-un anumit scop. Îsi face bagajele. ♦ Expr. A face focul = a atâta, a aprinde focul. ♢ A aranja (parul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naste. ♦ Expr. (Pop. si fam.) De când l-a facut ma-sa sau de când ma-sa l-a facut = de când s-a nascut, dintotdeauna. ♢ (Despre soti) A procrea. ♢ (Despre mamifere) A fata. ♢ (Despre pasari) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre fiinte si plante) A capata, a dobândi; a-i aparea. A facut o batatura. ♢ A se îmbolnavi de... A facut scarlatina. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile dupa nastere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burta (sau) pântece = a se îngrasa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multa purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca sa...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a facut, ce-a dres, ca a reusit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face sa se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva sa... Nu ma face sa plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva sa-si schimbe starea initiala, sa ajunga într-o anumita situatie. L-a facut om. ♢ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sanatos) = a (se) însanatosi, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceti din piatra aur. ♢ Expr. A face din tântar armasar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobza) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a ramâne treaz toata noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) ca este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a facut magar. ♢ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gura = a ocarî sau a certa (pe cineva) rau, fara a-si alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou si cu otet v. otet. V. 1. A savârsi, a faptui, a comite. ♢ Expr. Face ce face si... = încearca prin toate mijloacele si izbuteste sa...; nu stiu cum procedeaza ca...; vorba e ca... A nu avea ce face (sau ce sa faca) = a) a nu avea o ocupatie; b) a nu-i ramâne cuiva nimic de schimbat într-o situatie, a nu avea posibilitatea sa se împotriveasca, sa obiecteze, sa ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul sa comita o imprudenta, o prostie, o gafa. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îti merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul si imposibilul) sa (sau ca sa) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplacuta si purtând accentul în fraza) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai facut de)...? = ce ti s-a întâmplat ca...? care e cauza ca...? Ce-i de facut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum sa se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am facut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se imputa. Vazând si facând = procedând conform situatiei, împrejurarilor, fara un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relatii între...; b) a o pati, a suporta consecintele faptelor sale. Ce are a face? = ce legatura este (între un lucru si altul)? Ce intereseaza? si ce-i cu asta? N-are a face! = nu intereseaza! n-are importanta! (Refl.) S-a facut! = ne-am înteles! s-a aranjat! Fii fara grija! 2. A provoca, a da nastere la..., a cauza, a pricinui. A facut o încurcatura ♢ Expr. Nu face nimic! = (formula de politete cu care se raspunde celui ce-si cere scuze pentru un neajuns sau o suparare pricinuita fara voie) nu are nici o importanta! A i-o face (buna sau lata sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (si buna) = a-i pricinui cuiva un rau, un neajuns. A(-si) face inima rea (sau sânge rau) = a (se) supara, a (se) consuma. A-si face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arata, a manifesta, a acorda. I-a facut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Si-a facut datoria. ♢ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cadea de acord, a încheia o tranzactie (comerciala). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatura. ♦ A studia, a urma un curs sau o forma de învatamânt. Face medicina. 5. (Cu complementul "semn") A atrage cuiva atentia printr-un gest; a da cuiva sa înteleaga ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap ca a înteles. ♢ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a ameninta (pe cineva) cu degetul aratator. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând si deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a strabate un drum sau o distanta. A facut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el si-a facut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a actiona; a se comporta. Fa cum stii. ♦ Refl. (În constructii interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rau), a o duce bine (sau rau). 3. (În superstitii, determinat prin "a bine", "a rau", "a ploaie" etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstitii) A vraji, a fermeca; a descânta. I-a facut de boala. II. 1. A valora, a pretui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonala) A fi vrednic (de a...), a merita (sa...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadreaza cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (catre sau spre...; a o coti (spre...). Am facut la dreapta. ♢ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fa-te încoace! 2. A zice, a spune. Am sa te cert, facea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lasa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau rosu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rau (din cauza supararii, a mâniei); a se supara, a se mânia foarte tare. ♢ Impers. (Pop.) A i se parea cuiva ca vede sau ca aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginatie). Se facea ca vede un palat. 2. (despre drumuri, vai etc.) A se desfasura, a se deschide (înaintea ochilor). Se facea o vale lunga. 3. (despre senzatii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naste, a se produce (în cineva) deodata, a fi cuprins de... I s-a facut frica. ♢ A fi cuprins de o dorinta nestapânita pentru ceva, a simti dorul de... I s-a facut de duca. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a facut cu el? ♦ Expr. Ce s-a facut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face ca... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a facut mare. ♦ Loc. vb. A se face galben = a se îngalbeni. A se face vânat = a se învineti. A se face rosu. = a se înrosi, a se îmbujora. ♦ Expr. A se face stapân pe ceva = a lua un lucru în stapînire cu forta sau fara a-i apartine. A se face în doua = (despre drumuri, retele etc.) a se bifurca, a se desparti, a se ramifica. ♢ A ajunge la numarul de..., la un total de... Ceata se face de doua sute de osteni. ♢ A îmbratisa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♢ Intranz. A îndeplini o treaba sau o functie ocazionala. ♢ (determinat prin "la loc", "din nou", "iarasi" etc.) A redeveni. S-a facut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face ca pleaca. ♢ Intranz. A-si lua înfatisarea de..., a se arata, a-si da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.
velur, VELÚR, s.n. 1. Catifea. ♦ Ţesatura din lâna de calitate superioara, supusa unor procese tehnologice, datorita carora capata aspect de catifea. 2. Piele tabacita de taurine, scamosata pe una dintre parti si folosita mai ales pentru fete de încaltaminte. [Var.: (înv.) velúra s.f.] – Din fr. velours.
artizanat, ARTIZANÁT, artizanate, s.n. Mestesug practicat cu arta. ♢ Produse de artizanat = produse lucrate artistic de catre mestesugari. ♦ Local, magazin în care se vând produse de artizanat. – Din fr. artisanat.
jargonafazie, JARGONAFAZÍE s. f. tulburare de limbaj constând din folosirea de catre bolnavi a unor cuvinte noi, inexistente. (< fr. jargonaphasie)
vicleim, VICLEÍM, vicleimuri, s.n. Veche drama populara de origine crestina reprezentând nasterea lui Cristos, jucata la tara, în perioada Craciunului, de catre flacai costumati. – Din sl. Vitleemŭ.
janilie, JANÍLIE s. f. fir de catifea pentru brodat. (dupa fr. chenille)
arbitraj, ARBITRÁJ, arbitraje, s.n. 1. Solutionare a unui litigiu de catre un arbitru. 2. Conducere de catre un arbitru (2) a unei competitii sportive. – Din fr. arbitrage.
peplu, PÉPLU, pepluri, s.n. Mantie scurta fara mâneci, prinsa pe umeri cu o agrafa, purtata peste tunica de catre femei în antichitatea greco-romana. [Var.: péplum s.n.] – Din lat. peplum.
percheziţie, PERCHEZÍŢIE, perchezitii, s.f. Cercetare facuta de catre organele de urmarire penala sau de procuror asupra unei persoane (banuite de o infractiune) sau în locuinta acestuia, pentru gasirea si ridicarea probelor materiale ale infractiunii sau pentru descoperirea infractorului. ♦ P. gener. Scotocire. [Var.: perchizítie, (înv.) perchizitiúne s.f.] – Din fr. perquisition.
poliţă, PÓLIŢĂ2, polite, s.f. 1. (În sistemul financiar) Act prin care o persoana dispune debitorului ei sa plateasca o suma de bani unei alte persoane sau la ordinul acesteia; trata. ♢ Polita în alb = polita2 (1) pe care nu figureaza numele beneficiarului. ♢ Expr. A plati (cuiva) polita = a se razbuna (pe cineva). 2. (În sintagma) Polita de asigurare = document emis de catre o institutie de asigurare, prin care aceasta certifica încheierea unui contract de asigurare a vietii sau a bunurilor materiale ale cuiva. – Din it. polizza.
plusvaloare, PLUSVALOÁRE s.f. Valoare nou creata de catre muncitorii salariati în procesul de productie peste echivalentul valorii fortei lor de munca si însusita gratuit de catre patroni. ♢ Plusvaloare absoluta = forma a plusvalorii obtinuta prin prelungirea zilei de munca peste timpul de munca necesar sau prin intensificarea muncii. Plusvaloare relativa = forma a plusvalorii care rezulta prin reducerea timpului de munca necesar si marirea corespunzatoare a timpului de supramunca în urma cresterii productivitatii muncii. – Plus1- + valoare (dupa fr. plus-value).
dictatură, DICTATÚRĂ, dictaturi, s.f. 1. (În Roma antica) Demnitatea, puterea, autoritatea exercitata de un dictator. 2. Institutie politica, putere de stat în care o persoana (sau un grup de persoane) este învestita cu autoritate nelimitata prin legi si adesea bazata pe violenta. ♦ Dictatura proletariatului = concept din filozofia marxista care preconiza exercitarea puterii de stat de catre proletariat în perioada cuprinsa între revolutia socialista si instaurarea societatii socialiste. – Din fr. dictature, lat. dictatura.
pereu, PERÉU, peree, s.n. Strat de piatra care captuseste un taluz, un sant sau o suprafata înclinata de teren pentru a împiedica surparea pamântului sau eroziunea lui de catre ape. – Din fr. perré.
pestelcă, PESTÉLCĂ, pestelci, s.f. 1. (Pop.) Sort de pânza sau de postav pe care-l poarta femeile peste rochie si care, uneori, se poarta si de catre barbati; spec. fota dinainte; p. gener. fota. 2. Bucata de pânza triunghiulara prinsa cu o latura de verga unei corabii, care serveste la pastrarea la adapost a burtii velei, când aceasta este strânsa. – Din bg. prestilka.
izotopie, IZOTOPÍE s. f. 1. proprietate a unor elemente chimice de a fi formate din mai multi izotopi. 2. (lingv.) ansamblu redundant de categorii semantice, care face posibila lectura coerenta a unui text. (< fr. isotopie)
petrodolar, PETRODOLÁR, petrodolari, s.n. Dolar american obtinut prin vânzarea petrolului de catre tarile exportatoare de petrol. – Din fr. pétrodollar.
planat, PLANÁT, -Ă, planati, -te, adj. (În sintagma) Zbor planat = zbor executat pe o panta în coborâre, cu pierdere uniforma de înaltime, de catre aeronave autopropulsate (cu motorul cu viteza redusa) sau planoare. – V. plana1.
percolare, PERCOLÁRE, percolari, s.f. 1. Extragerea dintr-un minereu a unor metale sau a unor compusi metalici prin dizolvarea acestora. 2. (Geol.) Strabatere a solului de catre apa din precipitatii. – Dupa fr. percolation.
pivnicerit, PIVNICERÍT s.n. 1. Dare care se platea în tarile române, în epoca feudala, de catre producatorii de vinuri. 2. Dreptul de a încasa pivniceritul (1). – Pivnicer + suf. -it.
popreală, POPREÁLĂ, popreli, s.f. 1. (Înv. si reg.) Piedica, obstacol în calea unei actiuni; porunca sau masura prin care se interzice ceva; oprire, interdictie, opreliste. 2. (Pop.) Retinere (provizorie) a cuiva de catre o autoritate legala pe timpul unei cercetari penale; închisoare, arest (la domiciliu). ♢ Loc. vb. A pune (pe cineva) la popreala = a aresta, a tine la arest; a baga la închisoare. – Popri + suf. -eala.
populariza, POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A raspândi, a face sa fie cunoscuta de catre un numar mare de oameni, într-o forma accesibila, o persoana, o idee, o stiinta etc. – Din fr. populariser.
portret, PORTRÉT, portrete, s.n. 1. Pictura, desen, sculptura, fotografie etc. care înfatiseaza chipul unei persoane. ♢ Portret-robot = desen al chipului unei persoane realizat pe baza relatarilor victimei sau ale martorilor. Portret-vorbit = procedeu de identificare criminalistica bazat pe descrierea semnalmentelor infractorului de catre victima sau de catre martori. 2. Înfatisare a aspectului fizic si moral al unui personaj într-o opera literara; opera literara cu un asemenea continut. [Pl. si: (înv.) portreturi] – Din fr. portrait.
poruncă, PORÚNCĂ, porunci, s.f. 1. Dispozitie (orala sau scrisa) data de catre o autoritate sau de catre o persoana cu autoritate si care trebuie executata întocmai; ordin, decizie, hotarâre. ♢ Loc. adv. (Rar) De porunca = prin constrângere, în sila. ♢ Expr. (Înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispozitia sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Porunceste! porunciti! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armata. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, facuta de o autoritate comunala. 3. (În religia crestina; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. si pop.) Lege morala; învatatura, precept. [Var.: (reg.) porónca s.f.] – Din porunci (derivat regresiv).
post, POST3, posturi, s.n. 1. Interdictie de a mânca unele alimente (de origine animala) prescrisa credinciosilor de catre biserica în anumite zile sau în anumite perioade ale anului. ♢ Loc. adj. De post = a) (despre mâncare) pregatit numai din alimente îngaduite de biserica; p. ext. gatit fara carne (si fara grasimi animale); b) (despre zile sau perioade de timp) în care se posteste; fig. în care se rabda de foame. ♢ Loc. vb. A tine post = a posti. ♢ Expr. (E) mare cât o zi de post = (e) foarte mare, foarte înalt. 2. Perioada de timp care preceda o sarbatoare si în care biserica prescrie sa se posteasca. ♢ Postul (cel) mare = postul care preceda sarbatoarea Pastilor. ♢ Expr. Martie din post nu lipseste sau ca în martie postul, se spune despre cineva care e nelipsit dintr-un loc (de unde poate obtine un profit, un avantaj). ♦ (Fam.) Abstinenta. – Din sl. postŭ.
izopatie, IZOPATÍE s. f. elaborare, de catre organismul atins de o boala, de substante care permit a combate însasi aceasta boala. (< fr. isopathie)
precolumbian, PRECOLUMBIÁN, -Ă, precolumbieni, -e, adj. (Despre civilizatie, arta) Care a existat în America înainte de descoperirea acesteia de catre Cristofor Columb; care apartine acestei perioade. [Pr.: -bi-an] – Din fr. précolumbien (dupa n. pr. Columb).
viroagă, VIROÁGĂ, viroage, s.f. Vale mica, râpoasa, mocirloasa, formata de ploi si de inundatii sau prin parasirea albiei de catre un râu; albia unui torent, cu malurile adânci si abrupte. – Et. nec.
predestinare, PREDESTINÁRE, predestinari, s.f. Actiunea de a predestina si rezultatul ei; ceea ce i-ar fi cuiva dinainte hotarât de divinitate, de soarta; ursita, destin, soarta, predestinatie. ♦ Doctrina potrivit careia fiecare om ar avea fixat de mai înainte destinul sau de catre divinitate. – V. predestina.
predeterminat, PREDETERMINÁT, -Ă, predeterminati, -te, adj. (Rar; în unele conceptii filozofice; despre actiuni, acte de vointa) Determinat dinainte de catre divinitate sau de o cauza anterioara actului. – V. predetermina.
predeterminism, PREDETERMINÍSM s.n. Conceptie filozofica care considera ca actele de vointa ale omului si desfasurarea evenimentelor istorice ar fi determinate dinainte de catre divinitate. – Din fr. prédéterminisme.
izohemoliză, IZOHEMOLÍZĂ s. f. dezintegrare a hematiilor de la o anumita specie de catre serul unor indivizi din aceeasi specie. (< engl. isohemolysis)
prin, PRIN prep. I. (Introduce un complement circumstantial de loc) 1. (Complementul arata spatiul pe care îl strabate sau pe unde patrunde ceva) Lumina trece prin geam. 2. (Complementul arata spatiul în interiorul caruia se desfasoara sau are loc o actiune) În, pe undeva. Se ascund prin vagauni. ♦ (Complementul arata spatiul dintre doua sau mai multe obiecte identice) Printre. II. (Introduce un complement circumstantial instrumental) Cu..., cu ajutorul..., pe calea..., utilizând. Se înteleg prin soli. ♦ Datorita. ♦ De catre, de. III. (Introduce un complement circumstantial modal, în constructii infinitivale cerute de obicei de verbele "a începe" si "a sfârsi") Autorul începe prin a-si expune planul. ♢ Loc. conj. Prin urmare = în consecinta, deci. IV. (Introduce un complement circumstantial de timp) În..., în cursul..., în timpul... Tresare prin somn. ♦ Cam în..., aproape de... V. (Precedat de prep. "de", formeaza loc. prep. prin care se exprima timpul, locul aproximativ) De prin iulie. De prin padure. [Var.: (reg.) pân, pin prep.] – Pre2 + în.
primaj, PRIMÁJ, primaje, s.n. 1. (Mar.) Bonificatie la frahtul maritim acordata capitanului sau proprietarului unei nave comerciale. 2. (Tehn.) Antrenarea apei dintr-un cazan de catre aburul produs. – Din fr. primage.
primă, PRÍMĂ1, prime, s.f. 1. Suma de bani acordata cuiva peste salariul de baza ca recompensa pentru calitatea deosebita a muncii depuse; premiu (acordat în sistemul de salarizare). ♢ Prima de export = suma de bani sau scutire de taxe, de impozite acordata ca stimulent unor exportatori pentru exportarea anumitor marfuri. Prima de asigurare = suma de bani pe care asiguratul o plateste (periodic) celui care asigura, pentru asumarea riscului. Prima de economie = Suma platita deponentilor de catre unele case de economii, peste nivelul ratei dobânzii. 2. (Muz.) Cel mai mic interval posibil format între doua trepte de aceeasi înaltime prin repetarea notei date. – Din fr. prime.
pruncucidere, PRUNCUCÍDERE, pruncucideri, s.f. Infractiune care consta în uciderea (de catre mama) a propriului copil (nou-nascut). – Prunc + ucidere.
puni, PUNI s.m. pl. Nume dat cartaginezilor de catre romani. – Din lat. Poeni.
pileat, PILEÁT, pileati, s.m. Nume dat de catre romani nobililor daci. [Pr.: -le-at] – Din lat. pileati.
contraacuzaţie, CONTRAACUZÁŢIE, contraacuzatii, s.f. Învinuire adusa de catre un acuzat acuzatorului. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. contre-accusation.
oină, ÓINĂ s.f. Joc sportiv care se disputa între doua echipe compuse din câte 11 jucatori fiecare, o echipa aflându-se "la bataie", pe linia de asteptare, si cealalta "la prindere", în câmpul de joc, tehnica constând în lovirea unei mingi cu un baston de lemn de catre fiecare jucator, pentru a o trimite în terenul adversarului. – Et. nec.
oligoelement, OLIGOELEMÉNT, oligoelemente, s.n. Element care se gaseste în organism în cantitati foarte mici, îndeplinind, în unele procese biologice, rolul de catalizator. – Din fr. oligo-élément.
ofiofagie, OFIOFAGÍE, ofiofagii, s.f. Folosire a serpilor ca hrana de catre unele animale, pasari etc. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiophagie.
ştafetă, STAFÉTĂ, stafete, s.f. 1. (Înv.) Curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente; stafetar. 2. Scrisoare, mesaj urgent dus de un curier special: p. ext. veste, stire. ♢ Expr. Fam. A umbla cu stafeta sau a duce stafeta = a purta vorba, a bârfi, a cleveti. 3. Concurs sportiv la alergari, schi, înot etc., care consta în parcurgerea unei distante regulamentare în patru parti egale, de catre o echipa compusa din patru persoane, care strabat succesiv distanta repartizata, cu obligatia de a transmite coechipierului urmator un obiect conventional, care trebuie dus la punctul final. ♦ Obiect conventional care se transmite succesiv într-o astfel de competitie. ♦ Sportiv care participa la o stafeta (3). – Din it. staffetta, germ. Stafette.
vizită, VÍZITĂ, vizite, s.f. 1. Faptul de a merge la cineva în scopul unei întrevederi cu caracter prietenesc, oficial sau de curtoazie. ♢ Carte de vizita = bucata mica de carton, dreptunghiulara, pe care este scris numele unei persoane, profesiunea si titlurile sale, adresa etc., si pe care titularul o înmâneaza sau o trimite unor cunoscuti, cu diverse prilejuri. ♢ Expr. A fi în vizita cu cineva = a avea relatii de prietenie cu cineva, a-si face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplaseaza la domiciliul unui bolnav sau care primeste un pacient pentru consultatie. ♦ Deplasare zilnica facuta în saloanele unui spital, la patul bolnavilor, de catre medici, însotiti de personalul auxiliar. ♢ Vizita medicala = control medical (periodic) facut salariatilor, elevilor etc. 3. Deplasare la fata locului într-o localitate, într-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaste, de a le controla etc. – Din fr. visite.
cortină, CORTÍNĂ, cortine, s.f. Perdea de stofa, de catifea etc. care desparte sala de spectacol de scena si care, prin ridicare sau prin lasare în jos sau tragere în parti, marcheaza începutul, respectiv încheierea unui spectacol sau a unui fragment de spectacol. ♦ Perdea de metal care desparte sala de spectacol de scena si care este folosita, în caz de incendiu, pentru a împiedica extinderea focului. – Din it. cortina.
ordin, ÓRDIN, ordine, s.n. 1. Dispozitie obligatorie, scrisa sau orala, data de o autoritate sau de o persoana oficiala pentru a fi executata întocmai; porunca. ♢ Expr. La ordinele cuiva = la dispozitia cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = va stau la dispozitie. ♦ (Concr.) Act care contine o dispozitie cu caracter obligatoriu. ♢ Ordin de zi = act prin care comandantul unei mari unitati militare se adreseaza întregii unitati în anumite ocazii. Ordin de chemare = dispozitie scrisa a unei autoritati militare, prin care o persoana din cadrele de rezerva ale armatei este chemata la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primeste o însarcinare oficiala; delegatie. Ordin de plata = dispozitie data de catre o banca pentru a plati o suma de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decoratie superioara medaliei. 3. Categorie sistematica în zoologie si în botanica, superioara familiei si inferioara clasei. 4. Sistem arhitectonic ale carui elemente sunt dispuse si proportionate dupa anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios si regulat. 5. Comunitate monahala întâlnita în diverse religii, care sustine o propaganda activa în favoarea religiei respective. ♦ Comunitate medievala de cavaleri-calugari care participau la actiuni razboinice. 6. Rang, categorie (dupa importanta). ♢ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regula, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.
ionometrie, IONOMETRÍE s. f. metoda de prospectiune radiometrica pentru masurarea ionizarii aerului de catre radiatiile radioactive. (< fr. ionométrie)
slujbă, SLÚJBĂ, slujbe, s.f. I. 1. Îndeletnicire de oarecare durata si limitata la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulara si care este remunerata cu o anumita suma de bani; serviciu, functie, post. ♢ Expr. A fi (sau a se pune) în slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispozitia cuiva; a servi interesele cuiva sau a sustine o anumita cauza. (Înv.) A-i fi cuiva de slujba = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcina, însarcinare. ♦ (Înv.) Serviciu facut cuiva. II. Îndeplinire solemna de catre preot a ritualurilor prevazute în canoanele bisericesti pentru anumite ocazii si sarbatori; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din sl. služĩba.
facere, FÁCERE, faceri, s.f. Actiunea de a (se) face si rezultatul ei. ♢ Facere de bine = binefacere. ♦ (În credintele religioase) Creare a lumii de catre Dumnezeu. ♢ Facerea sau Cartea facerii = cartea întâi din Vechiul Testament; geneza. ♦ Construire, zidire. ♦ Nastere. – V. face.
fagocitoză, FAGOCITÓZĂ, fagocitoze, s.f. (Biol.) Proces de înglobare si de digerare a bacteriilor si a altor corpuri straine din organism de catre fagocite sau alte celule animale. – Din fr. phagocytose.
cuminecătură, CUMINECĂTÚRĂ, cuminecaturi, s.f. (În practicile religiei crestine) Ritual care constituie una dintre cele sapte taine si care consta în gustarea de catre credinciosi a vinului si a pâinii sfintite de preot, simbol al sângelui si trupului lui Hristos; euharistie, împartasanie, grijanie. ♦ (Concr.) Vinul si pâinea care servesc în acest scop. – Cumineca + suf. -atura.
exigibil, EXIGÍBIL, -Ă, exigibili, -e, adj. (Despre obligatii banesti) A carei executare poate fi ceruta de îndata de catre creditor. – Din fr. exigible.
cuţovlah, CUŢOVLAH, -Ă, cutovlahi, -e, s.m. si f. (La pl.) Nume dat populatiei aromâne din Macedonia de catre populatia greaca localnica; (si la sg.) aromân din Macedonia. – Din ngr. kutsóvlahos.
osândă, OSẤNDĂ, osânde, s.f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsa la care este supus cineva (de catre organele judiciare). ♢ Expr. A-si face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-si face osânda cu cineva = a se purta rau, fara mila; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, napasta, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv).
ostatic, OSTÁTIC, ostatici, s.m. Persoana din rândul populatiei civile oferita sau retinuta de catre un stat, de catre o organizatie etc. drept garantie pentru îndeplinirea unor obligatii asumate sau impuse ori pentru prevenirea unor acte de ostilitate împotriva statului sau a organizatiei respective. ♦ Fig. (Fam.) Amanet, zalog2. [Var.: ostátec s.m.] – Din it. ostatico.
xenocraţie, XENOCRAŢÍE, xenocratii s.f. (Rar) Conducere de catre reprezentantii unei etnii straine dintr-o tara. (din gr. xenokrátia)
xenogenetic, XENOGENÉTIC, -Ă, xenogenetici, -e, adj. (Biol.) 1. Care tine de xenogeneza. 2. (Med.) Provocat de catre un corp strain. (cf. engl. xenogenetic, fr. xénogénétique) [def. MW, TLF]
lapiez, LAPIÉZ, lapiezuri, s.n. Forma de relief rezultata prin coroziunea rocilor solubile de catre apele de siroire. [Pr.: -pi-ez. – Var.: lapiáz s.n.] – Din fr. lapié, lapiaz.
concepţie, CONCÉPŢIE, conceptii, s.f. 1. Felul de a vedea sau ansamblu de pareri, de idei cu privire la probleme filozofice, stiintifice, tehnice, literare etc. ♢ Conceptie despre lume = ansamblu de reprezentari si de idei despre lumea înconjuratoare, care tinde sa îmbratiseze toate fenomenele acesteia, natura, societatea, gândirea, omul si locul omului în lume etc. într-o interpretare unitara. 2. Proces prin care ia fiinta un nou individ animal, în urma fecundarii ovulului de catre spermatozoid; procreare, zamislire (a unui copil). [Var.: conceptiúne s.f.] – Din fr. conception, lat. conceptio, -onis.
secantă, SECÁNTĂ, secante, s.f. 1. Dreapta care întretaie o curba sau un cerc în cel putin doua puncte. 2. Functie trigonometrica a unui unghi dintr-un triunghi dreptunghic, egala cu raportul ipotenuzei fata de cateta care apartine unghiului dat2. – Fr. sécante (lat. lit. secans, -ntis).
lesivare, LESIVÁRE, lesivari, s.f. (Geol.) Dizolvare si spalare a sarurilor solubile din sol de catre apa din precipitatii. – Dupa fr. lessivage.
interviu, INTERVÍU s. n. 1. specie publicistica ce consta în chestionarea directa de catre un ziarist a unei personalitati spre a obtine unele aprecieri, opinii, informatii în diverse probleme în vederea difuzarii lor prin intermediul presei sau radio-televiziunii; (p. ext.) textul convorbirii. 2. convorbire a unui sociolog-anchetator cu persoana sau persoanele supuse cercetarii sociologice. (< engl., fr. interview)
lovitură, LOVITÚRĂ, lovituri, s.f. 1. Atingere brusca si puternica, izbitura; (concr.) zgomot (puternic) cauzat de o asemenea izbitura. ♢ Lovitura de gratie = (adesea fig.) lovitura finala, care rapune definitiv pe cel lovit. ♦ Bataie. 2. Fig. Suparare, durere sufleteasca; necaz; neajuns. 3. (Mil.) Atac puternic executat asupra inamicului în scopul zdrobirii lui si al capturarii armamentului sau. ♦ Atac îndraznet venit prin surprindere. ♢ Expr. A da lovitura = a obtine un succes (important si) neasteptat. ♦ Descarcare a unei arme de foc; efect produs de aceasta descarcare. 4. (În sintagmele si expr.) Lovitura de stat = act de violare a constitutiei stabilite prin care un grup de persoane preia cu forta puterea într-un stat. Lovitura de trasnet = întâmplare, vorba neasteptata. Lovitura de teatru = actiune, întâmplare brusca si neasteptata, care socheaza, impresioneaza. 5. (Tehn.; în sintagma) Lovitura de berbec = crestere a presiunii unui lichid dintr-o conducta, produsa prin închiderea brusca a unei supape. 6. (Sport) Ansamblu de miscari rational coordonate, folosit pentru manevrarea obiectului de joc, în vederea obtinerii unui maxim de eficacitate. ♢ Lovitura de pedeapsa = sanctiune acordata de arbitru pentru o incorectitudine comisa de un jucator al unei echipe, care consta într-o lovitura executata de adversar în conditii avantajoase. Lovitura de colt = lovitura executata dintr-unul din unghiurile terenului de joc al echipei în aparare de catre un jucator al echipei în atac; corner1. Lovitura de picior cazuta = dropgol. – Lovi + suf. -tura.
citofagie, CITOFAGÍE s.f. (Biol.) Înglobare a unei celule sau portiuni de celula de catre alta celula. – Din engl. cytophagy.
contingent, CONTINGÉNT, contingente, s.n., adj. I. 1. S.n. Totalitatea cetatenilor nascuti în acelasi an si luati în evidenta comisariatelor militare; p. ext. anul recrutarii; leat. 2. Grup de oameni având o compozitie omogena. 3. (Înv.) Contributie. 4. Plafon cantitativ pâna la nivelul caruia se limita de catre unele guverne importul sau exportul unor marfuri din sau în alte tari. II. Adj. Care poate sa fie sau sa nu fie, sa se întâmple sau sa nu se întâmple; întâmplator, accidental. [Var.: contigént s.n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis.
exarh, EXÁRH, exarhi, s.m. 1. Comandant al unei unitati de cavalerie în armata romana. ♦ Guvernator bizantin din Italia si din Africa de nord. 2. (În biserica ortodoxa, în trecut) Demnitate bisericeasca, superioara aceleia de mitropolit si inferioara aceleia de patriarh, care se conferea, prin delegatie, de catre patriarhia din Constantinopol; persoana care detinea aceasta demnitate. 3. Organ de inspectie si de control al manastirilor dintr-o eparhie; arhiereu din acest organ. [Pr.: eg-zarh] – Din ngr. íxarhos.
interpelare, INTERPELÁRE s. f. întrebare (adresata în parlament de catre un deputat unui ministru) prin care se cere o explicatie referitoare la rezolvarea unei chestiuni; interpelatie. (< interpela)
interogatoriu, INTEROGATÓRIU s. n. totalitatea întrbarilor puse de catre judecator unei parti implicate în proces si a raspunsurilor date; actul care consemneaza. (< fr. interrogatoire)
linşaj, LINSÁJ, linsaje, s.n. Ucidere fara judecata a cuiva de catre o multime agitata, atâtata; linsare. – Din fr. lynchage.
lobbysm, LOBBYSM s.n. Sistem de influentare a parlamentarilor sau a functionarilor superiori de stat, de catre anumite grupuri de afaceri, prin intermediul unor agenti, în vederea adoptarii unor hotarâri favorabile acestor grupuri. [Pr.: lobísm] – Cuv. engl.
confirmare, CONFIRMÁRE, confirmari, s.f. Actiunea de a confirma si rezultatul ei; întarire, adeverire. ♦ Declaratie prin care o persoana, îndreptatita sa ceara anularea unui act, îl recunoaste valabil. ♦ Aprobare a unui act sau a unei masuri procedurale de catre organul competent. – V. confirma.
coproprietate, COPROPRIETÁTE, coproprietati, s.f. Stapânire în comun de catre mai multe persoane a unui bun neîmpartit. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. copropriété.
interdict, INTERDÍCT s. n. (în evul mediu) interzicere temporara de catre papa sau un înalt prelat a slujbelor religioase, ca pedeapsa. (< germ. Interdikt, lat. interdictum)
convergent, CONVERGÉNT, -Ă, convergenti, -te, adj. Care converge. ♢ Lentila convergenta = lentila convexa care aduna într-un singur focar razele care o strabat. ♦ (Mat.; despre un sir infinit de numere) care tinde catre un anumit numar finit, numit limita. – Din fr. convergent, lat. convergens, -ntis.
mucarer, MUCARÉR, mucareruri, s.n. (În evul mediu, în Ţara Româneasca si în Moldova) 1. Firman de confirmare a domnilor români de catre Poarta Otomana. 2. Suma de bani platita Portii Otomane de catre domnii tarilor românesti, începând din sec. XVII, pentru a obtine la fiecare trei ani reînnoirea domniei. – Din tc. mukarrer.
mucilagiu, MUCILÁGIU, mucilagii, s.n. 1. Substanta cleioasa care se afla în semintele de cereale, de leguminoase sau de plante uleioase, folosita, pentru proprietatile ei emoliente, în medicina, la aplicarea de cataplasme, lotiuni etc. 2. Material cleios (daunator) rezultat prin degradarea compusilor celulozei din pasta de hârtie, sub actiunea unor ciuperci si bacterii. ♦ Material cleios obtinut prin macinarea si hidratarea pastei de hârtie, pâna la pierderea caracterului ei fibros. – Din fr. mucilage, lat. mucilago.
control, CONTRÓL, controale, s.n. 1. Analiza permanenta sau periodica a unei activitati, a unei situatii etc. pentru a urmari mersul ei si pentru a lua masuri de îmbunatatire. ♢ Lucrare de control = lucrare scrisa prin care se verifica periodic cunostintele elevilor sau ale studentilor. Cifra de control = exponent care indica limitele cantitative ale productiei. Punct de control = loc fix (la marginea unui oras, a tarii etc.) unde organele autoritatii supravegheaza îndeplinirea formalitatilor legale de catre cei care trec. Control obstesc = forma de control social, specifica tarilor socialiste, care se exercita de catre masele largi de oameni ai muncii si de reprezentantii organizatiilor de masa si obstesti. ♦ Supraveghere continua (morala sau materiala); stapânire, dominatie. ♦ Putere de dirijare a propriilor sale gesturi si miscari. 2. Institutie sau grup de persoane care supravegheaza anumite activitati. 3. (La pl.) Registru de evidenta a personalului (si animalelor) unei unitati militare. – Din fr. contrôle.
militar, MILITÁR, -Ă, militari, -e, s.m. si f., adj. l. S.m. si f. Persoana care face parte din cadrele armatei sau care îsi face stagiul militar; ostas, ostean. 2. Adj. Care apartine armatei sau militarilor (1), privitor la armata sau la militari, specific armatei sau militarilor; facut dupa principii proprii armatei; militaresc, ostasesc. ♢ Serviciu (sau stagiu) militar = stagiu pe care sunt obligati sa-l presteze toti barbatii valizi ai unei tari. ♦ Realizat sau efectuat prin sau de catre armata. – Din fr. militaire, lat. militaris, germ. Militär.
mirmecofil, MIRMECOFÍL, -Ă, mirmecofili, -e, adj., s.m. si f. 1. Adj., s.f. (Planta) pe care traiesc furnici sau care este polenizata de catre furnici. 2. Adj., s.m. (Animal) care traieste în simbioza cu furnicile. – Din fr. myrmécophile.
zotă, ZÓTĂ, zóte, s.f. (Argou) Furt organizat, actiune pusa la cale de catre o banda de hoti. (etim. nec.)
uxoricid, UXORICÍD1, uxoricíde, s.n. Ucidere a sotiei de catre sot. (din fr. uxoricide < lat. medieval uxoricidium < lat. uxor = sotie + -i- + suf. -cidium = -cid) [def., etim. MDN, MW]
instinctivitate, INSTINCTIVITÁTE s. f. caracter instinctiv; conducere de catre instincte; instinctualitate. (< fr. instinctivité)
mongolic, MONGÓLIC, -Ă, mongolici, -ce, adj. Mongol (2). ♢ Limbi mongolice = familie de limbi vorbite de catre mongoli (1) pe un vast teritoriu din Asia. – Din fr. mongolique.
monogenie, MONOGENÍE s.f. (Biol.) Producere de catre o femela numai de descendenti masculi sau numai de descendenti femele. – Din fr. monogénie.
monolingvism, MONOLINGVÍSM s.n. Întrebuintare a unei singure limbi (cea materna) de catre acelasi individ sau acelasi grup social. – Din fr. monolinguisme.
monolog, MONOLÓG, monoloage, s.n. 1. Scena dintr-o lucrare dramatica în care un personaj, fiind singur pe scena, îsi exprima cu glas tare gândurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiza psihologica, prin care personajul supune introspectiei propriile sentimente. ♦ Lucrare dramatica de proportii reduse, destinata sa fie interpretata de catre un singur actor. 2. Vorbire neîntrerupta a cuiva, fara a da altuia timp pentru replica; vorbire cu sine însusi. [Pl. si: monologuri] – Din fr. monologue.
navetă, NAVÉTĂ1, navete, s.f. 1. Instrument de forma unui ac lung cu care se lucreaza plase, fileuri. 2. Parcurgerea de catre o persoana a unui drum dus si întors, cu regularitate, de obicei între doua localitati (relativ apropiate). A face naveta. 3. Vehicul de transport în comun care asigura legatura între doua puncte relativ apropiate, efectuând regulat drumuri dus si întors. 4. Obiect (în forma de lada compartimentata) care serveste la transportul unor produse alimentare. – Din fr. navette.
insolaţie, INSOLÁŢIE s. f. 1. afectiune provocata de radiatiile solare asupra organismului si manifestata prin dureri de cap, febra etc. 2. stare patologica a plantelor datorita excesului de lumina sau de caldura solara. 3. iluminare a unei suprafete de catre razele solare. ♢ tratament prin expunere la soare. (< fr. insolation, lat. insolatio)
nominal, NOMINÁL, -Ă, nominali, -e, adj. 1. Care contine nume, care indica un nume, de nume; dupa nume; pe nume. ♢ Valoare nominala = valoare indicata pe o actiune, pe o hârtie-moneda (care uneori nu corespunde cu valoarea reala; valoare oficiala. Putere (sau valoare) nominala = putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. ♦ Care figureaza (numai) cu numele; care este de forma. ♦ Care este calculat în bani. 2. (Gram.) Care face parte din categoria numelui, care tine de categoria numelui, care se adauga la nume, care formeaza un nume. ♢ Flexiune nominala = declinare. Predicat nominal = predicat alcatuit dintr-un nume predicativ si un verb copulativ la un mod personal. – Din fr. nominal, lat. nominalis.
infirmare, INFIRMÁRE s. f. actiunea de a infirma. ♢ (jur.) înlaturare a unui act al organelor de ancheta penala sau a unui mandat de catre organele ierarhice superioare. (< infirma)
edec, EDÉC, edecuri, s.n. 1. Odgon lung cu care se lega de catarg sau de babalele din prora o ambarcatie sau o nava pentru a fi remorcata de pe mal împotriva curentului unui curs de apa. ♢ Expr. A trage la edec = a remorca o ambarcatie sau o nava de pe mal cu un odgon împotriva cursului apei. A fi la edecul cuiva = a depinde cu totul de cineva, a fi la remorca cuiva. 2. Lucru care se gaseste de multa vreme într-o gospodarie; lucru necesar, p. ext persoana (indispensabila) care se gaseste de multa vreme undeva. – Din tc. yedek.
extrădare, EXTRĂDÁRE, extradari, s.f. Actiunea de a extrada si rezultatul ei; predare de catre un stat altui stat a unui infractor care se gaseste pe teritoriul sau, spre a fi judecat sau spre a-si executa pedeapsa. – V. extrada.
exploatare, EXPLOATÁRE, exploatari, s.f. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. 1. (În teoria marxista) Însusirea fara echivalent a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de catre cei ce dispun de mijloace de productie. 2. Exploatatie. 3. Totalitatea lucrarilor de punere în valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ Totalitatea operatiilor care constituie procesul tehnologic de extragere a substantelor minerale utile, a rocilor, a titeiului sau a gazelor. ♢ Exploatare la zi = metoda de extragere a substantelor minerale utile în care procesul tehnologic se efectueaza sub cerul liber; cariera. ♦ Loc de unde se exploateaza o substanta utila, un material folositor. 4. Fig. Faptul de a profita, de a trage folos în mod abuziv. – V. exploata.
inducţie, INDÚCŢIE s. f. 1. rationament prin care se realizeaza trecerea de la particular la general. ♢ metoda de demonstrare a propozitiilor generale în matematica si în alte stiinte deductive. 2. concluzie prin inductie (1). 3. influenta exercitata de un tesut oarecare asupra tesuturilor vecine. ♢ mecanism nervos prin care o stare de excitatie sau de inhibitie dintr-un centru nervos favorizeaza, sau determina aparitia starii opuse într-un alt centru nervos. 4. producere sau influentare a unui fenomen ori proces de catre stimuli, factori, enzime etc. ♢ producere a unui curent electric într-un circuit prin varierea fluxului magnetic. (< fr. induction, lat. inductio)
embargo, EMBARGÓ, embargouri, s.n. 1. Interzicere de catre un stat a exportului sau importului de marfuri într-o sau dintr-o tara, ca sanctiune pentru încalcarea unor reguli sau principii de drept international sau ca mijloc de presiune politica. 2. Retinere de catre un stat a navelor comerciale sau de marfuri altui stat aflate pe teritoriul sau (în conditiile în care a survenit un conflict între statele respective). – Din fr. embargo.
electrocutare, ELECTROCUTÁRE, electrocutari, s.f. Faptul de a (se) electrocuta; strabatere a unui organism viu de catre un curent electric de intensitate capabila sa-i provoace o vatamare sau chiar moartea. – V. electrocuta.
emisiune, EMISIÚNE, emisiuni, s.f. 1. Punere în circulatie de catre stat sau de catre o institutie, o societate autorizata etc. a hârtiilor de valoare, a bancnotelor, a actiunilor etc.; emitere. ♦ Punere în circulatie a unei noi serii de marci postale sau retiparirea la o anumita data a unei serii mai vechi. 2. Producere, de catre un corp sau un dispozitiv, a unor gaze, a unor unde etc. care se pot propaga în mediul înconjurator. 3. Program transmis prin radio sau prin televiziune într-o ordine dinainte stabilita. [Pr.: -si-u-. – Var.: emísie s.f.] – Din fr. émission, lat. emissio, -onis.
indiscreţie, INDISCRÉŢIE s. f. destainuire a unor secrete încredintate de catre cineva; lipsa de masura în vorba. ♢ nedelicatete, grosolanie. (< fr. indiscrétion, lat. indiscretio)
contencios, CONTENCIÓS, -OÁSĂ, contenciosi, -oase, s.n., adj. 1. S.n. (În unele state) Serviciu pe lânga o institutie publica sau o întreprindere particulara, însarcinat cu apararea drepturilor si intereselor institutiei respective la încheierea de acte juridice sau în fata organelor de jurisdictie. ♢ Contencios administrativ = a) organ de jurisdictie care se ocupa cu rezolvarea litigiilor dintre stat si persoanele fizice; b) ansamblu de norme dupa care se rezolva litigiile de catre acest organ. 2. Adj. (În sintagma) Procedura contencioasa = procedura de rezolvare în contradictoriu de catre un organ de jurisdictie a unui conflict de interese. – Din lat. contentiosus (dupa fr. contentieux).
epecie, EPECÍE, epecii, s.f. Folosire a indivizilor unei specii ca substrat de catre indivizii altei specii. – Din fr. épecie.
eterosugestie, ETEROSUGÉSTIE, eterosugestii, s.f. Sugestie provocata unei persoane sau unui grup de catre alta persoana. – Cf. h é t é r o s u g g e s t i o n.
consult, CONSÚLT, consulturi, s.n. Examinare a unui bolnav de catre o comisie medicala pentru stabilirea diagnosticului bolii si indicarea tratamentului. – Din lat. consultum.
consultaţie, CONSULTÁŢIE, consultatii, s.f. 1. Aviz, indicatie, lamurire data asupra unor chestiuni de specialitate în discutie. 2. Examinare a unui pacient de catre un medic pentru punerea diagnosticului bolii si indicarea tratamentului. 3. Îndrumare individuala sau colectiva data elevilor, studentilor sau doctoranzilor de catre un profesor în legatura cu problemele teoretice si practice pe care le învata sau le cerceteaza. – Din fr. consultation, lat. consultatio.
existenţialism, EXISTENŢIALÍSM s.n. Doctrina filozofica conform careia reala este numai existenta umana, trairea afectiva a existentei de catre individ. [Pr.: eg-zis-ten-ti-a-] – Din fr. existentialisme, germ. Existentialismus.
exoemisie, EXOEMÍSIE, exoemisii, s.f. Emisie de electroni de catre suprafetele corpurilor supuse în prealabil unei actiuni (prelucrare mecanica, iradiere etc.). [Pr.: -so-e-] – Din fr. exo-émission.
draperie, DRAPERÍE, draperii, s.f. 1. Perdea grea de stofa, de catifea etc., prevazuta cu falduri. 2. Vesmânt larg cu falduri care îmbraca o statuie, un personaj antic etc. – Din fr. draperie.
dublaj, DUBLÁJ, dublaje, s.n. Faptul de a dubla; (în special) înregistrare a dialogului sau a cântecului vocal dintr-un film de catre o alta persoana decât titularul rolului respectiv si cu maximum de sincronizare; înlocuire a dialogului din coloana sonora originala a unui film cu o versiune tradusa oral. – Din fr. doublage.
dublu, DÚBLU2, -Ă, dubli, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este de doua ori mai mare sau cuprinde de doua ori mai mult în raport cu o cantitate data; îndoit. ♢ Cuvânt (sau vorba, afirmatie etc.) cu dublu sens (sau înteles) = cuvânt (sau afirmatie etc.) cu doua întelesuri, echivoca. ♢ Compuse: dublu-decalitru, s.m. = unitate de masura de capacitate pentru cereale, egala cu 20 de litri; vas având aceasta capacitate; dublu-decimetru s.m. = rigla cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s.m. = unitate de masura pentru volumul lemnelor, egala cu doi metri cubi. 2. Alcatuit din doua elemente sau parti egale, identice ori asemanatoare; care are loc între doua elemente; care se face în doua locuri. ♢ Expr. (Substantivat) A da o dubla = (la unele jocuri cu zaruri) a cadea acelasi numar de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea doua imagini ale aceluiasi obiect; a vedea tulbure; b) a fi ametit de bautura. ♦ (Substantivat, m.) Dublu baieti (sau fete, mixt) (si eliptic) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa câte doi jucatori de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dubla (si substantivat, f.) = miscare nereglementara constând (la volei si la handbal) în atingerea mingii de catre jucator de doua sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis si la tenis de masa) în lasarea mingii sa atinga de doua ori la rând aceeasi parte a terenului sau a mesei de joc. – Din fr. double.
imperator, IMPERÁTOR s. m. titlu onorific care se conferea generalilor romani de catre soldati sau senat dupa o victorie. (< lat. imperator)
decadentism, DECADENTÍSM s.n. Denumire generica data tendintelor unor curente literar-artistice de la sfârsitul sec. XIX si începutul sec. XX de catre propriii protagonisti, care opun realitatii o lume a starilor de spirit subiective, considerata ca singura autentica. V. simbolism. – Din fr. décadentisme.
tain, TAÍN, tainuri, s.n. 1. Portie de alimente sau de bautura care se dadea zilnic ienicerilor, ostasilor pamânteni, subalternilor, de catre domnitor sau boieri; p. gener. ratie de alimente. ♦ Suma de bani care se dadea zilnic servitorilor, echivalenta cu ratia lor alimentara. ♦ Provizie. 2. Portie de nutret care se da animalelor într-o anumita perioada de timp. 3. Parte care îi revine cuiva în urma unei repartizari, a unei împarteli etc. – Din tc. tayin.
idiolect, IDIOLÉCT s. n. folosire proprie a unui idiom de catre un vorbitor; dialect vorbit de un individ. (< fr. idiolecte)
teleoperator, TELEOPERATÓR, teleoperatori, s.m. Robot1 controlat printr-un sistem de telecomunicatii de catre un operator uman. [Pr.: -le-o-] – Din engl. teleoperator, fr. téléoperateur.
tenis, TÉNIS (1) s.n., (2) tenisi, s.m. 1. S.n. (Si în sintagma tenis de câmp) Joc sportiv care se practica cu mingi mici, lovite cu rachete de catre doi sportivi sau doua perechi, pe un teren special amenajat, despartit în doua printr-o plasa joasa; sportul alb. ♢ Tenis de masa = joc sportiv practicat cu mingi mici de celuloid si cu palete, pe o masa speciala de forma dreptunghiulara, despartita în doua parti egale de un fileu, care se desfasoara între doi jucatori sau între doua perechi; ping-pong. 2. S.m. (Mai ales la pl.) încaltaminte pentru tenis. Pereche de tenisi. – Din engl., fr. tennis.
sări, SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre fiinte) 1. A se desprinde de la pamânt, avântându-se în sus printr-o miscare brusca, si a reveni în acelasi loc; a salta. ♦ A dansa, a topai, a zburda. ♢ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau dragaica), se spune despre o persoana neastâmparata. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ♢ Loc. adv. Pe sarite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite parti, omitând anumite parti (la o lectura, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situatie în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o saritura; a escalada. ♢ Expr. A sari peste cal = a depasi limita admisa; a exagera. ♢ Tranz. A sarit din doi pasi cele patru trepte. (Expr.) A sari garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla dupa aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (si a porni). ♢ Expr. A sari (cuiva) de gât = a se repezi sa îmbratiseze pe cineva; a arata cuiva dragoste (exagerata). A-i sari (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grabi, a se repezi (sa faca ceva); a interveni grabnic într-o actiune, în ajutorul cuiva. ♢ Sariti! = cuvânt prin care se cere ajutor de catre o persoana desperata. ♦ A se repezi cu dusmanie la cineva; a ataca. ♢ Expr. A sari în capul cuiva sau a-i sari cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (si neasteptat) într-o discutie; a intra (brusc) în vorba. 5. A se ivi pe neasteptate; a rasari. ♢ Expr. A sari în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc si cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forte din afara. ♢ Expr. A sari în aer = a se distruge, a se preface în bucati (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafete dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinari locale introduse prin prep. "din" sau "de la"). A-si schimba brusc pozitia, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ♢ Expr. A-i sari (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emotiona tare. A-i sari (cuiva) tandara (sau tâfna, mustarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sari (cuiva) ochii (din cap) = a) exprima superlativul unei stari de suferinta fizica; b) (în imprecatii si în juraminte) Sa-mi sara ochii daca te mint. A-si sari din minti = a înnebuni. A-si sari din tâtâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A tâsni, a împrosca. [Prez. ind. si: (pop.) sar, sai] – Lat. salire.
iatrogenie, IATROGENÍE s. f. stare psihica produsa pe cale psihogena de catre medic, de tratament sau de conditiile spitalizarii. (< fr. iatrogénie)
colectiv, COLECTÍV, -Ă, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezulta din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care apartine tuturor; comun, obstesc, social. 3. Care se refera la ideea de colectivitate. ♢ Substantiv colectiv = substantiv care denumeste prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un întreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care da unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S.n. Echipa. Colectiv de redactie. Colectiv de catedra. ♦ P. gener. Grup. (organizat) de persoane. III. S.f. (Iesit din uz) Cooperativa Agricola de Productie. – Din fr. collectif, lat. collectivus.
colereză, COLERÉZĂ s.f. Proces de elaborare a bilei de catre celulele hepatice. – Din fr. cholérese.
humus, HÚMUS s. n. amestec de substante organice provenind din descompunerea partiala, de catre microorganismele din sol, a resturilor vegetale si animale. (< fr., lat. humus, germ. Humus)
termionică, TERMIÓNICĂ s.f. Capitol al fizicii care studiaza emisia electronilor sau a ionilor de catre substante încalzite la temperaturi (foarte) înalte. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. thermionique, engl. thermionics.
testament, TESTAMÉNT, testamente, s.n. 1. Act juridic unilateral, revocabil cât timp testatorul este în viata, prin care cineva îsi exprima dorintele ce urmeaza a-i fi împlinite dupa moarte, mai cu seama în legatura cu transmiterea averii sale. ♢ Testament olograf = testament scris în întregime, datat si semnat de testator. Testament autentic = testament întocmit de catre un functionar de stat, cu formalitatile cerute de lege. 2. (În sintagmele) Vechiul Testament = parte a Bibliei cuprinzând textele referitoare la credintele religioase si la viata poporului evreu (pâna la nasterea lui Cristos). Noul Testament = parte a Bibliei cuprinzând Evangheliile si alte scrieri religioase (de dupa nasterea lui Cristos). – Din lat. testamentum, fr. testament.
tocmeală, TOCMEÁLĂ, tocmeli, s.f. 1. Discutie, tratative purtate pentru stabilirea pretului unei marfi; târguiala. 2. Învoiala, acord, conventie. ♢ Tocmeala agricola = (în România între anii 1866 si 1945) contract încheiat între mosieri (sau mari arendasi) si tarani la luarea în arenda de catre acestia din urma a unor parcele de pamânt; învoiala agricola. ♦ Conditie. 3. (Înv.) Organizare, rânduiala, orânduire. [Pl. si: (înv.) tocmele] – Tocmi + suf. -eala.
transpiraţie, TRANSPIRÁŢIE, transpiratii, s.f. Faptul de a transpira; transpirare. ♦ (Concr.) Secretie eliminata prin porii pielii; sudoare, naduseala. ♦ (Concr.) Vapori de apa eliminati de catre plante. – Din fr. transpiration.
traversadă, TRAVERSÁDĂ, traversade, s.f. (Mar.) Traversare de catre o nava a spatiului dintre doua porturi situate pe maluri opuse. – De la traversa.
travesti, TRAVESTÍ1, travestiuri, s.n. Interpretare a unui rol masculin de catre o femeie sau a unui rol feminim de catre un barbat. ♢ Loc. adj. si adv. În travesti = deghizat sau deghizându-se pentru a juca un rol opus sexului sau. [Var.: (rar) travestíu s.n.] – Din fr. travesti.
tutunărit, TUTUNĂRÍT s.n. 1. (Rar) Faptul de a cultiva tutun (1); îndeletnicire a cultivatorului de tutun. 2. Dare platita în trecut domniei de catre cei care cultivau tutun. – Tutun + suf. -arit.
holding, HÓLDING s. n. forma de monopol care subordoneaza diferite unitati prin controlul participantilor de catre o societate anonima pe actiuni. (< engl., fr. holding)
recepţie, RECÉPŢIE, receptii, s.f. 1. Operatie de luare în primire a unui material sau a unei lucrari, pe baza verificarii lor cantitative si calitative. ♦ Serviciu într-o întreprindere hoteliera care are evidenta persoanelor aflate în hotel, face repartizarea în camere a solicitatorilor etc. 2. (Tehn.) Primire a unei anumite forme de energie pentru a o transforma în alta forma de energie. 3. Reuniune, banchet cu caracter, festiv (În cercurile oficiale). 4. (înv.) Primire, întâmpinare (cu caracter ceremonios) a unui oaspete. ♢ Discurs de receptie = discurs rostit într-o sedinta solemna de catre un membru nou ales al unei academii. – Din fr. reception, lat. receptio.
reciprocitate, RECIPROCITÁTE, reciprocitati, s.f. 1. Însusirea de a fi reciproc. ♦ Asigurare facuta de catre un stat altui stat, cu care întretine relatii diplomatice, culturale, comerciale, de a avea un tratament egal sau echivalent cu acela pe care acest din urma stat i-l asigura la rândul sau. 2. (Mat.) Relatie între doua numere, ecuatii sau teoreme prin care una dintre ele este reciproca celeilalte. 3. (Fiz.) Proprietate a razelor luminoase de a nu-si schimba forma si traiectoria atunci când este inversat sensul de propagare a luminii. – Din fr. réciprocité, lat. reciprocitas,-atis.
radier, RADIÉR, radiere, s.n. 1. Tip de fundatie alcatuit dintr-un planseu de beton armat care se întinde de obicei sub întreaga constructie pe care o sustine. 2. Captuseala de beton, de bolovani sau de pavele executata pe fundul albiei unei ape, între picioarele unui pod etc., pentru a împiedica eroziunea, spalarea pamântului de catre ape si adâncirea albiei. 3. Bolta de beton sau de piatra asezata la baza unui tunel. [Pr.: -di-er] – Din fr. radier.
radioamatorism, RADIOAMATORÍSM s.n. Practicare a radiocomunicatiilor de catre radioamatori. [Pr.: -di-o-] – Radioamator + suf. -ism.
radiolocaţie, RADIOLOCÁŢIE, radiolocatii, s.f. Detectarea si determinarea pozitiei unui obiect (în miscare) fata de un reper, cu ajutorul unor fascicule de unde electromagnetice emise, si transformarea acestora în semnale vizibile dupa reflectarea lor de catre obiectul detectat. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radiolocation, rus. radiolokatiia.
raia, RAIÁ, raiale, s.f. 1. Teritoriu ocupat si administrat direct de autoritatile militare turcesti. 2. Nume dat de catre turci locuitorilor din Moldova si Ţara Româneasca, datori sa le plateasca tribut. [Pr.: -ra-ia] – Din tc. rāyā.
hipostazie, HIPOSTAZÍE s. f. (biol.) inhibare a actiunii unei gene (hipostatice) de catre o gena nealelica (epistatica). (< fr. hypostasie)
rescript, RESCRÍPT, rescripte, s.n. Raspuns dat de împaratii romani la chestiunile de drept asupra carora erau consultati de catre magistratii sau de catre guvernatorii provinciilor; p. ext. ordin care emana de la un suveran într-o afacere particulara. – Din lat. rescriptum, germ. Reskript.
ramburs, RAMBÚRS, rambursuri, s.n. Sistem de expediere a unei marfi conform caruia destinatarul este obligat, la primire, sa achite expeditorului contravaloarea marfii sau a taxei de transport. ♦ Contravaloarea marfii sau a taxelor de transport platita de catre destinatar expeditorului. – Din rambursa (derivat regresiv).
rantie, RÁNTIE, rantii, s.f. Haina lunga si larga care se poarta (mai ales de catre calugari, preoti etc.) peste îmbracaminte, ca o manta. – Et. nec. Cf. ucr. r a n t u h.
hipercorectitudine, HIPERCORECTITÚDINE s. f. greseala de limba izvorâta din necunoasterea adevaratei forme a etimonului unui cuvânt de catre vorbitor si din teama acestuia de a nu gresi, din efortul constient de a se conforma mecanic normelor limbii literare; hiperliterarizare. (dupa fr. hypercorrection)
comandant, COMANDÁNT, comandanti, s.m. Persoana care comanda o unitate militara, un vas, o garnizoana etc. ♢ Comandant suprem = a) functie de comandant al fortelor armate ale unui stat, îndeplinita fie de ministrul fortelor armate, fie de catre seful statului; persoana care îndeplineste aceasta functie; b) functie de comandant al fortelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de razboi; persoana care îndeplineste aceasta functie. (Înv.) Comandant al pietei = ofiter care supraveghea desfasurarea activitatii într-o garnizoana. – Din fr. commandant.
rearbitra, REARBITRÁ, rearbitrez, vb. I. Tranz. (Jur.) A solutiona din nou un litigiu arbitral dupa desfiintarea de catre organul de control competent, ca netemeinica sau nelegala, a primei hotarâri pronuntate. [Pr.: re-ar-] – Re1- + arbitra.
registru, REGÍSTRU, registre, s.n. 1. Condica, caiet, sistem de fise etc. în care se înregistreaza diferite date si acte cu caracter administrativ, comercial etc. ♢ Registru de bord = jurnal de bord pe o nava. Registru de casa = condica ce se tine obligatoriu de catre fiecare casierie si în care se înscriu zilnic, în ordine cronologica, încasarile si platile facute de aceasta. Registru de stare civila = condica în care sunt trecute acte de stare civila privitoare la nastere, casatorie, deces etc. 2. Sertar sau clapa de otel, de fonta, de material ceramic etc., care serveste la reglarea tirajului sau la închiderea canalelor de fum de la caldarile de abur sau de la cuptoarele industriale. 3. (Arhit.) Suprafata cuprinsa între doua profiluri orizontale care se întind pe toata lungimea unei fatade. ♦ Fiecare dintre zonele în care este împartita o suprafata decorativa. 4. Ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hârtiei. 5. (În sintagma) Registrul navelor = institutie de stat sau particulara organizata în scopul stabilirii normelor tehnice de constructie, de receptie si de exploatare a navelor comerciale. 6. Dispozitiv utilizat în centralele telefonice automate la înregistrarea automata a numarului telefonului chemat. 7. Întinderea scarii muzicale a unui instrument sau a unei voci, cuprinsa între nota cea mai de jos si nota cea mai de sus pe care le poate emite instrumentul sau vocea respectiva, fara schimbarea timbrului. ♦ (Concr.) Grupul tuburilor sau butoanelor de acelasi timbru ale unui instrument muzical. 8. (Inform.) Dispozitiv folosit în calculatoarele electronice, destinat pastrarii temporare a informatiei. – Din fr. régistre, it. registro, germ. Register.
remorcare, REMORCÁRE, remorcari, s.f. Actiunea de a remorca si rezultatul ei; tragere a unui vehicul de catre un alt vehicul autopropulsat, astfel încât vehiculul atasat sa se deplaseze fara consum propriu de energie; remorcaj. – V. remorca.
revocabilitate, REVOCABILITÁTE s.f. 1. Posibilitate de retragere a mandatului încredintat unei persoane de catre cei ce au ales-o. 2. Calitate a anumitor acte de a putea fi retrase, anulate, de catre cei ce le-au emis. – Din fr. révocabilité.
revocare, REVOCÁRE, revocari, s.f. 1. Actiunea de a revoca si rezultatul ei; revocatie. 2. (Jur.) Desfacere unilaterala a unui act prin manifestarea de vointa a persoanei care l-a facut. ♦ Desfacere a unui act juridic în cazurile prevazute de lege. 3. Act prin care organul de stat competent hotaraste încetarea calitatii sale de membru într-un organ ales. ♦ Retragere de catre alegatori a mandatului încredintat unei persoane de a-i reprezenta în organele de conducere ale statului. – V. revoca.
repetiţie, REPETÍŢIE, repetitii, s.f. 1. Repetare, reluare a acelorasi vorbe, idei, actiuni etc. ♢ Arma cu repetitie = arma cu care se pot trage mai multe focuri (reîncarcându-se automat). ♦ Exercitiu facut de catre interpreti pentru pregatirea unui spectacol sau a unei auditii publice. ♢ Repetitie generala = ultima repetitie (cu decoruri si costume) facuta înainte de spectacol. ♦ Reluare de catre elevi, la scoala, în cadrul unor lectii speciale, sau acasa, a materiei de învatamânt deja parcurse. 2. Procedeu sintactic-stilistic care consta în întrebuintarea de doua sau de mai multe ori a aceluiasi cuvânt sau a aceluiasi grup de cuvinte, pentru a exprima durata, intensitatea, distributia, progresia, succesiunea, periodicitatea sau pentru a sublinia o idee. – Din fr. répétition.
restituţie, RESTITÚŢIE, restitutii, s.f. Restituire. ♦ Spec. Restituire de catre un stat beligerant catre alt stat beligerant a unor bunuri apartinând acestuia din urma, pe care primul stat si le-a însusit si le-a transportat fara drept pe teritoriul sau. – Din fr. restitution.
retenţie, RETÉNŢIE, retentii, s.f. 1. Oprire, retinere. ♢ (Jur.) Drept de retentie = drept pe care îl are creditorul de a pastra un gaj pâna la achitarea completa a datoriei de catre debitor. 2. Acumulare a apei pe calea unui curs de apa, în bazine special amenajate. 3. Retinere si acumulare în organism a unor substante (lichide sau gaze) care în mod obisnuit sunt eliminate prin orificiile naturale. 4. (Chim.) Proprietate a unor substante de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [Var.: retentiúne s.f.] – Din fr. rétention, lat. retentio, -onis.
sfânt, SFẤNT, -Ă, sfinti, -te, adj., subst. I. Adj. 1. Epitet dat divinitatii, considerata ca întruchipând suprema perfectiune si puritate. ♦ Epitet dat celor sanctificati de biserica. ♢ Sfântul parinte = titlu dat papei de catre catolici. ♦ (Rar; despre oameni) Care duce o viata curata si cucernica. 2. Care tine de divinitate, de religie, de cultul divin; care este considerat ca posedând harul divin. ♢ Sfânta slujba = liturghia. Locurile sfinte = tinuturile mentionate în textele religioase ca fiind acelea unde a trait si propovaduit Isus Cristos. Sfântul Mormânt = mormântul unde a fost îngropat Isus Cristos. Sfânta sfintelor = sanctuarul vechiului templu din Ierusalim. 3. Care constituie un obiect de cult, de veneratie; care se cuvine cinstit, slavit, venerat. 4. (Pop.) Epitet dat unor elemente ale naturii. Sfântul soare. ♦ Epitet dat zilelor saptamânii. 5. Desavârsit, perfect, infailibil. Ce-am vorbit e sfânt. ♦ (Substantivat, urmat de un substantiv introdus prin prep. "de" si exprimând ideea de superlativ) Strasnic, zdravan. O sfânta de bataie. II. Subst. 1. S.m. sg. art. (Pop.) Dumnezeu ♢ Expr. A-l vedea (pe cineva) sfântul = a) a o pati, a da de belea; b) a da peste un noroc neasteptat. A-l uita (pe cineva) sfântul, se spune când cineva zaboveste undeva prea mult (si degeaba). Ferit-a sfântul! = în nici un caz, nicidecum. 2. S.m. si f. Persoana recunoscuta ca un exemplu desavârsit al vietii crestine si consacrata ca atare, dupa moarte, de catre biserica. ♢ Expr. Pâna la Dumnezeu, te manânca sfintii = pâna sa ajungi la cel mai mare, înduri multe de la slujbasii mai mici. A-l fura (pe cineva) sfintii = a atipi, a adormi; a muri. A-i iesi (cuiva) un sfânt din gura = a vorbi foarte drept si întelept, a spune o vorba potrivita. A sta (ca un) sfânt = a sta nemiscat; (despre copii) a fi foarte cuminte. A se închina la sfinti sau a se ruga de toti sfintii = a se adresa la cei puternici cu rugaminti, a fi nevoit sa solicite rezolvarea unui lucru în mai multe locuri si cu staruinte. La sfântu-asteapta = niciodata. ♦ Om care duce o viata curata si cucernica. 3. S.f. pl. art. (În credintele populare) Iele. 4. S.m. pl. Mucenici (2). – Din sl. sventŭ.
hidrotactism, HIDROTACTÍSM s. n. atractie exercitata asupra unor animale inferioare de catre apa sau umiditate. (< fr. hydrotactisme)
delincvenţă, DELINCVÉNŢĂ, delincvente, s.f. 1. Fenomen social care consta în savârsirea de delicte. 2. Totalitatea delictelor savârsite, la un moment dat, într-un anumit mediu sau de catre persoane de o anumita vârsta. [Var.: delicvénta s.f.] – Din fr. délinquance.
retorsiune, RETORSIÚNE, retorsiuni, s.f. Luarea de catre un stat fata de altul a unor masuri coercitive, asemanatoare celor pe care cel din urma le-a luat împotriva celui dintâi. – Din fr. rétorsion.
derivată, DERIVÁTĂ, derivate, s.f. (Mat.) Limita raportului dintre cresterea functiei si cresterea variabilei, când cresterea variabilei tinde catre zero. – Din fr. derivée.
denitrificare, DENITRIFICÁRE, denitrificari, s.f. Descompunere, de catre bacteriile din sol, a protidelor si nitratilor, având drept consecinta eliberarea azotului, proces care duce la scaderea fertilitatii solurilor. – Cf. fr. d é n i t r i f i c a t i o n.
dijmă, DÍJMĂ, dijme, s.f. Dare care reprézenta a zecea parte din produsele principale, perceputa de stapânii feudali de la producatorii directi; (mai târziu) forma de renta funciara feudala, care consta în cedarea de catre taran proprietarului funciar a unei parti din productia obtinuta de pe bucata de pamânt primita de la acesta spre a fi lucrata. – Din sl. dižma.
dirigenţie, DIRIGENŢÍE, dirigentii, s.f. Îndrumare si supraveghere a unei clase de elevi de catre un diriginte; ora de clasa la care are loc în mod special aceasta îndrumare. – Diriginte + suf. -ie.
cominatoriu, COMINATÓRIU, -IE, cominatorii, adj. (Despre o masura luata de un organ de justitie) Care constrânge o persoana la comiterea sau la abtinerea de la savârsirea unui fapt. ♢ Daune cominatorii = suma de bani ce urmeaza a se plati periodic de catre o persoana pâna la achitarea obligatiei ce îi revine. – Din fr. comminatoire.
kalam, KALÁM s.n. 1. (Cult. islam.) Pana ascutita de scris cu cerneala; calamus3. 2. (Teolog. islam.) Denumire a unei teologii fundate în secolele VIII-IX e.n., influentata, în principal, de catre scolile teologice (rivale) ale mutazilitilor si asaritilor si care propovaduieste ideea unitatii absolute a lui Dumnezeu, excluzând orice reprezentare antropomorfa a calitatilor sale, liberul-arbitru (de unde rezulta eliminarea responsabilitatii faptelor savârsite de orice persoana), orice atomism legat de învataturile creatiei precum si, în mod metodic, întâietatea argumentatiei rationale în fata celei a faptelor. Kalamul a influentat hotarâtor si dezvoltarea filozofiei evreiesti, fiind energic combatut de catre filozoful evreu M. Maimonides, care totodata, în disputa pe care o sustine împotriva kalamului, ofera o prezentare sistematica a sa. (cuv. ar. = conversatie, disputa, explicatie) [def. Brockhaus]
decima, DÉCIMA1 s.f. (În evul mediu, în Transilvania) Dijma platita Bisericii catolice de catre taranii liberi, iobagi, târgoveti si micii nobili. – Cuv. lat.
declaraţie, DECLARÁŢIE, declaratii, s.f. 1. Marturisire, afirmare deschisa a unor convingeri, opinii sau sentimente; ceea ce afirma cineva cu un anumit prilej. ♢ Verb de declaratie = verb care denumeste actiunea de a vorbi sau de a gândi. ♦ Act oficial prin care se aduce la cunostinta, se întareste o masura luata; notificare. ♦ Marturie, depozitie a unui martor. ♦ Relatare facuta în scris de catre o persoana catre un organ al administratiei de stat, prin completarea unui formular; (concr.) formularul pe care se face aceasta relatare. ♦ Forma de tratat international. 2. (În sintagma) Declaratie de razboi = încunostintare prealabila si oficiala facuta de un stat catre alt stat cu privire la începerea razboiului împotriva acestuia. [Var.: declaratiúne s.f.] – Din fr. déclaration, lat. declaratio, -onis.
declinare, DECLINÁRE, declinari, s.f. Actiunea de a declina si rezultatul ei. 1. Totalitatea modificarilor suferite de forma unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular si la plural. ♦ Clasa sau categorie de substantive sau de adjective care folosesc aceleasi mijloace în realizarea flexiunii. 2. (În sintagma) Declinare de competenta = trimitere a unei pricini spre solutionare la organul de jurisdictie competent de catre organul sesizat cu solutionarea ei, care constata incompetenta sa. – V. declina.
decolonizare, DECOLONIZÁRE, decolonizari, s.f. Actiunea de a decoloniza si rezultatul ei; proces social-economic, specific epocii contemporane, care consta în destramarea sistemului colonial si obtinerea independentei de catre fostele colonii, consecinta a luptei de eliberare nationala. – V. decoloniza.
despre, DÉSPRE prep. 1. (Introduce un complement indirect, un complement circumstantial de relatie sau un atribut) În legatura cu..., privitor la..., referitor la..., de... Întelegea ca este vorba despre ei. ♦ (Înv.) Împotriva..., asupra... ♦ (Pop.) Dupa, dinspre. Var despre tata. 2. (Introduce un complement circumstantial de loc) Din partea, din regiunea, de la. ♦ (Pop.) Spre, înspre, catre. 3. (Introduce un complement circumstantial de timp) Aproape de..., catre....înspre. Era despre ziua. 4. (Introduce un atribut) – Din partea de..., dinspre... Peretele despre curte. 5. (Înv.; introduce un complement de agent, indicând autorul unei actiuni) De, de catre, din partea. – De4 + spre.
sancţiune, SANCŢIÚNE, sanctiuni, s.f. 1. Aprobare data unei legi de catre seful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de catre o autoritate sau o instanta superioara celei care 1-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfintire. 2. Pedeapsa prevazuta de lege pentru cei care încalca dispozitiile ei; p. gener. pedeapsa. ♦ (În dreptul international) Sistem de masuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsa, aplicat unui stat; represalii contra partii care nu respecta obligatiile luate printr-o conventie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis.
hemoftalmie, HEMOFTALMÍE s. f. invadare a corpului vitros de catre sânge. (< fr. hémophtalmie)
scolastic, SCOLÁSTIC, -Ă, scolastici, -ce, adj. 1. S.f. Sistem filozofic aparut în evul mediu, care se baza pe dogmele bisericii crestine si se caracteriza prin rationamente abstracte si prin artificii logice; p. ext. mod de gândire si de activitate intelectuala bazat pe cunostinte formale, rupte de practica si mânuite în mod pedant. ♦ Nume dat învatamântului (filozofic) din tarile Europei medievale dominate de catolicism. 2. Adj. Care apartine scolasticii (1), privitor la scolastica. ♦ P. ext. Rupt de realitate, de viata practica, formal. – Din fr. scolastique, lat. scholasticus.
scont, SCONT, sconturi, s.n. 1. Operatie de credit care consta în cumpararea efectelor de comert de catre banci, cu retinerea din valoarea lor nominala a dobânzii pâna la scadenta si a unui comision. ♦ Suma de bani reprezentând dobânda la un împrumut, pe care o banca si-o retine cu anticipatie la acordarea împrumutului. 2. (Rar) Reducere acordata unui debitor din valoarea unei polite sau a unei datorii platite înainte de scadenta; recalculare si diminuare a dobânzilor, când plata unei obligatii se face înainte de termen. – Din it. sconto.
heliolatrie, HELIOLATRÍE s. f. adoratie a Soarelui de catre unele populatii primitive. (< helio- + -latrie)
siflant, SIFLÁNT, -Ă, siflanti, -te, adj. (Despre respiratie) Suierator; strident, zgomotos. ♢ Consoana siflanta sau sunet siflant (si substantivat, f.) = consoana constrictiva dentala, formata prin atingerea vârfului limbii de catre cele doua siruri de dinti sau numai de dintii incisivi inferiori; consoana sibilanta. – Din fr. sifflant.
sigiliu, SIGÍLIU, sigilii, s.n. 1. Obiect alcatuit dintr-o placa (fixata pe un mâner) pe care este gravata o monograma, o emblema, o efigie etc. si care se aplica pe un act oficial, ca dovada a autenticitatii lui. ♦ Semn imprimat pe ceva (cu tus sau cu ceara rosie) prin aplicarea unui sigiliu (1). ♦ Fig. Semn distinctiv, marca. 2. Ceara rosie pe care s-a imprimat prin apasare o stampila si care serveste la sigilarea unui lucru, a unei încaperi etc. pentru a evita desfacera lui de catre persoane neautorizate. [Var.: sigíl s.n.] – Din lat. sigillum.
silicagel, SILICAGÉL, silicageluri, s.n. Material granular cu porozitate mare obtinut prin deshidratare în conditii speciale a gelului de bioxid de siliciu, folosit în tehnica, ca absorbant si ca purtator de catalizatori; gel de silice. – Din fr. silicagel.
somnambulism, SOMNAMBULÍSM s.n. 1. Stare de automatism inconstient manifestata prin parasirea patului în timpul somnului si executarea unor acte coordonate de care individul în cauza nu-si mai aminteste la trezire; noctambulism. 2. Executare automata a unor acte de catre o persoana hipnotizata. – Din fr. somnambulisme.
sonagramă, SONAGRÁMĂ, sonagrame, s.f. Reprezentare a analizei spectrografice efectuate de catre sonagraf; (concr.) hârtie pe care este înregistrata o astfel de reprezentare. – Din engl. sonagram.
simulaţie, SIMULÁŢIE, simulatii, s.f. Simulare; spec. (Jur.) folosire de catre o persoana a unui înscris constatator al unui act juridic care nu corespunde unei operatii reale. [Var.: simulatiúne s.f.] – Din fr. simulation, lat. simulatio, -onis.
simultan, SIMULTÁN, -Ă, simultani, -e, adj., s.n. 1. Adj. (Despre actiuni, fenomene si evenimente) Care are loc în acelasi timp cu altul sau cu altele; concomitent. 2. S.n. Demonstratie a unui sahist cu o clasificare superioara care joaca în acelasi timp cu mai multi adversari de categorie inferioara. [Var.: (înv.) simultanéu, -ée adj.] – Din germ. simultan, fr. simultané, lat. simultaneus.
sprint, SPRINT, sprinturi, s.n. Marire a vitezei de catre un concurent (de obicei în ultima faza a parcursului) la unele întreceri sportive. ♦ Categorie de probe sportive pe distanta scurta, caracterizata prin viteza foarte mare. – Din fr., engl. sprint.
stereotipie, STEREOTIPÍE s.f. 1. (Instalatie sau procedeu de) reproducere si multiplicare a unei forme tipografice, prin turnare într-un metal sau prin mulare în cauciuc ori în alt material plastic a unei copii dupa aceasta forma. ♦ Forma de tipar obtinuta prin stereotipie (1). 2. Faptul de a se repeta ceva, de a fi mereu acelasi. ♦ Simptom al unor boli mintale constând în repetarea automata de catre bolnav a acelorasi cuvinte sau a acelorasi gesturi. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotypie.
gregorian, GREGORIÁN adj. 1. (despre modificari liturgice) introdus de papa Grigore I, în sec. VII. o cânt ~ = cânt liturgic al bisericii romano-catolice, codificat de catre papa Grigore I; rit ~ = schimbari introduse în liturghie de papa Grigore I. 2. calendar ~ = calendar întocmit în 1582 din ordinul papei Grigore al XIII-lea. (< fr. grégorien)
socialism, SOCIALÍSM s.n. 1. Ansamblul doctrinelor social-politice care urmaresc reformarea societatilor umane prin desfiintarea proprietatii private asupra mijloacelor de productie si de schimb si punerea acestora sub controlul statului. ♦ Socialism stiintific = ansamblul conceptiilor marxist-leniniste privitoare la structura si dinamica proceselor trecerii omenirii de la orânduirea capitalista la orânduirea comunista. Socialism utopic = ansamblul conceptiilor socialiste care concep instaurarea orânduirii socialiste ca o cerinta a ratiunii, ca o concretizare a unui ideal moral. 2. (În teoria marxista) Orânduire sociala bazata pe exercitarea puterii politice de catre clasa muncitoare aliata cu celelalte clase si categorii sociale muncitoare, pe proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie si pe realizarea retributiei potrivit principiului "de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa munca depusa". [Pr.: -ci-a-] – Din fr. socialisme, germ. Sozialismus.
gravita, GRAVITÁ vb. intr. 1. a tinde catre un punct în virtutea legii gravitatiei. ♢ (despre astri) a se misca în jurul astrului din care s-a desprins, fiind atras de acesta. 2. (fig.) a evolua în vecinatatea unui punct, a tinde într-o anumita directie, a fi în jurul si sub influenta cuiva. (< fr. graviter)
cruciadă, CRUCIÁDĂ, cruciade, s.f. Fiecare dintre cele opt expeditii cu caracter militar, întreprinse la îndemnul Bisericii catolice de catre seniorii din Europa occidentala în perioada dintre 1096 si 1270 si care, sub pretextul eliberarii mormântului lui Cristos de la Ierusalim de sub ocupatia musulmanilor, urmareau, de fapt, o expansiune teritoriala, economica si politica; p. gener. orice expeditie militara împotriva unor eretici sau adeptilor altor religii în evul mediu. [Pr.: -ci-a-. – Var.: cruciáta s.f.] – Din fr. croisade, it. crociata (refacut dupa cruce).
gotic, GÓTIC, -Ă I adj. referitor la goti, propriu gotilor. o scriere ~a = scriere cu caractere colturoase, în apusul Europei în evul mediu; roman ~ = roman dezvoltat în Anglia în a doua jumatate a sec. XVIII, care cultiva interesul pentru istorie, pentru întâmplari misterioase, terifiante; stil ~ (si s. n.) = stil arhitectonic sau artistic, raspândit în Europa în sec. XII-XVI, caracterizat prin constructii de proportii impunatoare, dar zvelte, cu arce si bolti ogivale, vitralii si multe sculpturi în piatra. II. s. f. limba a unei traduceri a Bibliei de catre episcopul Ulfila pentru o comunitate crestina de limba germanica. (< fr. gothique, lat. gothicus)
gonococie, GONOCOCÍE s. f. infectare a organismului de catre gonococ. (< fr. gonococcie)
supt, SUPT1, supturi, s.n. Faptul de a suge; mod de hranire la sân sau artificiala a copilului nou-nascut; suptura. ♦ (Concr.) Laptele care se suge la o masa de catre sugar. ♦ (Fam.) Darul suptului = deprinderea de a consuma bauturi alcoolice (în cantitati mari). – V. suge.
compensatoriu, COMPENSATÓRIU, -IE, compensatorii, adj. Care compenseaza; compensator. ♦ (Jur.) Care duce la repararea unei pagube. ♢ Daune compensatorii = suma de bani ce se plateste de catre debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neexecutarea unei obligatii. – Din fr. compensatoire.
suire, SUÍRE, suiri, s.f. Actiunea de a (se) sui si rezultatul ei; suit (1). ♢ Suire pe tron = preluare a domniei (de catre un monarh). – V. sui.
gliptogeneză, GLIPTOGENÉZĂ s. f. proces de erodare a litosferei, în special a reliefurilor înalte, de catre agentii externi. (< fr. glyptogenèse)
conspirativitate, CONSPIRATIVITÁTE s.f. Pastrare de catre o persoana sau de catre o organizatie a secretului unei actiuni politice, considerata ilegala de catre autoritati. ♦ Sistem de metode de munca ilegala, subordonat promovarii unui ideal politic, ideologic de catre un grup social, o organizatie, un partid puse în afara legii. – Conspirativ + suf. -itate.
covalenţă, COVALÉNŢĂ, covalente, s.f. Legatura chimica realizata prin punerea în comun a unuia sau a mai multor electroni de catre fiecare dintre atomii participanti. – Din germ. Kovalenz, fr. covalence.
coprofagie, COPROFAGÍE, coprofagii, s.f. 1. (Med.) Ingerare a materiilor fecale de catre bolnavii psihici în stadiu grav; scatofagie. 2. Însusire a insectelor de a fi coprofage. – Din fr. coprophagie.
culion, CULIÓN, culioane, s.n. (Înv.) Potcap mic, rotund, de catifea, fara boruri. [Pr.: -li-on] – Din ngr. kukúl(l)i.
cumul, CÚMUL, cumuluri, s.n. Detinere de catre o persoana a mai multor functii sau atributii (remunerate) în acelasi timp. [Acc. si: cumúl] – Din fr. cumul.
cutie, CUTÍE, cutii, s.f. 1. Obiect de lemn, de metal, de carton etc. în forma de cub, de paralelipiped etc., gol în interior, în care se pastreaza sau care protejeaza diverse lucruri. ♢ Expr. (Scos) ca din cutie = foarte îngrijit îmbracat sau prezentat. (Fam.) (Baga) capul la cutie! = (la jocul "de-a capra") fereste-ti capul, propteste-l în piept! fig. fii prudent, pazeste-te! Cutie de scrisori = cutie speciala, plasata pe strada de catre organele postale, în care expeditorii introduc scrisorile; cutie particulara în care factorii postali depun corespondenta adusa la domiciliu. 2. Aparat, dispozitiv, organ special etc. având forma unei cutii (1). Cutie de viteze. Cutie de rezonanta. 3. (În sintagma) Cutie craniana = cavitate osoasa în care se afla creierul; teasta capului, craniu. 4. Sertar. 5. (Înv.) Casa de bani; caseta. – Din tc. kutu, ngr. kutí, bg., scr. kutija.
giratar, GIRATÁR s. m. cel caruia i s-a transmis o cambie, un cec de catre girant. (< it. giratario)
ghidaj, GHIDÁJ s. n. 1. dispozitiv mecanic care obliga o piesa mobila sa se deplaseze dupa o anumita directie. 2. conducerea si darea explicatiilor necesare de catre o persoana competenta într-un muzeu, într-o expozitie etc. (< fr. guidage)
gambia, GAMBIÁ vb. tr. (mar.) a schimba velele fata de catarg, în functie de vânt. (< fr. gambier)
tivitură, TIVITÚRĂ s. 1. tiv, (pop.) refec, (înv. si reg.) tiveala, (reg.) refecatura, roit, tighel, (prin nordul Mold. si nordul Transilv.) rubat, (înv.) omet. (~ la o rochie prea lunga.) 2. paspoal, tiv. (Jacheta cu ~ de catifea.)
tiv, TIV s. 1. tivitura, (pop.) refec, (înv. si reg.) tiveala, (reg.) refecatura, roit, tighel, (prin nordul Mold. si nordul Transilv.) rubat, (înv.) omet. (~ la o rochie prea lunga.) 2. paspoal, tivitura. (Jacheta cu ~ de catifea.)
gaj, GAJ s. n. 1. bun mobil depus de catre un debitor la dispozitia creditorului sau drept garantie pentru plata la termenul convenit a unei datorii; zalog, amanet. 2. (fig.) garantie, asigurare. (< fr. gage)
fratrocraţie, FRATROCRAŢÍE s. f. conducere a unui grup social de tipul fratriei (1) de catre membrii aceleiasi spite de neam. (< fratro- + -cratie)
fotoelectric, FOTOELÉCTRIC, -Ă adj. (despre emisiunea de electroni din metale) provocat de incidenta radiatiei luminoase. o efect ~ = emisiune de electroni de catre metale sau semiconductori sub actiunea luminii; celula ~a = element de circuit electric, cu doi electrozi, care se bazeaza pe efectul fotoelectric; fotocelula. (< fr. photoélectrique)
fosforoscop, FOSFOROSCÓP s. n. instrument pentru determinarea duratei de emisiune a luminii de catre o substanta fosforescenta. (< fr. phosphoroscope)
forfait, FORFAIT [FORFÉ] s. n. (sport) 1. suma pe care proprietarul unui cal angajat într-o cursa este obligat s-o plateasca daca nu-l lasa sa alerge. 2. pierdere a unui drept ca penalizare pentru nerespectarea regulamentului de catre un concurent sau o echipa. 3. a declara ~ = a anunta ca nu va participa la competitia la care era angajat. (< fr. forfait, engl. forfeit)
subjugare, SUBJUGÁRE s. 1. aservire, înrobire, robie, robire, supunere, (fig.) înfeudare, îngenunchere. (~ unui popor strain.) 2. înrobire, (livr.) servitute. (Stare de ~ a unui popor.) 3. cucerire, ocupare, supunere. (~ Galiei de catre romani.) 4. v. în-cântare.
fonomimic, FONOMÍMIC, -Ă adj. metoda ~a = metoda de însusire a literelor de catre copii, constând în fixarea sunetului vizual prin gestica si mimica; fonomimie. (< it. fonomimico)
fitomorfoză, FITOMORFÓZĂ s. f. totalitatea modificarilor morfologice si de structura cauzate plantelor de catre paraziti. (< fr. phytomorphose)
fibroplazie, FIBROPLAZÍE s. f. formarea de fibre de catre fibroblaste. (< fr. fibroplasie)
sfâşiere, SFÂSIÉRE s. 1. ciopârtire, stârtecare, (pop. si fam.) casapire, (Mold. si Bucov.) hacuire. (~ unui animal, la taiere.) 2. sfârtecare, (înv. si reg.) mursecare. (~ cuiva de catre animalele salbatice.) 3. rupere, spintecare, spintecat. (~ unui material textil.)
sfârtecare, SFÂRTECÁRE s. 1. ciopârtire, sfâsiere, (pop. si fam.) casapire, (Mold. si Bucov.) hacuire. (~ unui animal, la taiere.) 2. sfâsiere, (înv. si reg.) murse-care. (~ cuiva de catre animalele salbatice.)
felonie, FELONÍE s. f. 1. încalcare de catre un vasal a juramântului facut catre senior. 2. lipsa de loialitate; tradare, infidelitate. (< fr. félonie)
export, EXPÓRT s. n. trimitere de marfuri în strainatate în scop de vânzare sau de schimb comercial; marfurile exportate. o ~ invizibil = vindere de servicii altor tari (operatii de transport, asigurare, credit, licente, servicii de turism etc.); ~ de capital = investitie de capital facuta de catre monopoluri în alte tari, pentru a obtine cu mai multa usurinta profituri maxime. (< germ. Export)
exploatare, EXPLOATÁRE s. f. 1. actiunea de a exploata. 2. însusirea fara echivalent, de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie, a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 3. totalitatea lucrarilor de punere în valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♢ taiere de paduri. 4. (fig.) faptul de a profita, de a trage folos în mod abuziv. (< exploata)
exoemisiune, EXOEMISIÚNE s. f. emisiune de electroni de catre o suprafata (ne)metalica supusa în prealabil unei actiuni fizice. (< fr. exoémission)
roadere, ROÁDERE s. 1. degradare, deteriorare, ponosire, stricare, tocire, uzare, (rar) ponoseala. (~ hainelor, prin purtare.) 2. v. eroziune. 3. (GEOGR., GEOL.; concr.) coroziune, erodare, eroziune, (pop.) mâncatura, rosatura. (S-a produs o adânca ~ în sol.) 4. macinare, sapare, sapat. (~ malului de catre ape.) 5. frecare, rosatura. (~ pantofilor.)
exaraţie, EXARÁŢIE s. f. modelare a rocilor de catre ghetari în deplasarea lor. (< fr. exaration, lat. exaratio, germ. Exaration)
examen, EXÁMEN s. n. 1. mijloc de verificare si de apreciere a cunostintelor, a aptitudinilor unui elev, student, candidat etc. 2. cercetare, examinare atenta a unui lucru; examinare. o ~ medical = cercetarea starii sanatatii unei persoane de catre un medic. (< fr., lat. examen)
eutanasie, EUTANASÍE s. f. 1. moarte usoara, fara dureri. 2. provocare de catre medic a mortii unui bolnav incurabil, pentru a-i curma suferintele. 3. sacrificare, prin procedee rapide, nedureroase, a animalelor bolnave. (< fr. euthanasie, gr. euthanasia)
eurocredit, EUROCRÉDIT s. n. credit acordat pe pietele europene pe termen mediu de catre bancile din circuitul eurovalutar. (< euro1- + credit)
etenă, ETÉNĂ s. f. hidrocarbura nesaturata gazoasa, incolora, inflamabila, obtinuta prin deshidratarea alcoolului de catre acidul sulfuric; etilena. (< fr. éthène)
epistazie, EPISTAZÍE s. f. inhibare a unei gene nealelice de catre o gena dominanta sau recesiva. (< fr. épistasie)
epecie, EPECÍE s. f. (biol.) folosire a indivizilor unei specii ca substrat de viata de catre indivizii altor specii. (< fr. époecie)
endoecie, ENDOECÍE s. f. folosire a cavitatilor din corpul indivizilor unei specii ca locuinta de catre indivizii altei specii, fara ca între cele doua organisme sa existe relatii de parazitism. (< endo- + gr. oikos, casa)
emisiune, EMISIÚNE s. f. 1. faptul de a emite, de a pune în circulatie; producere de catre un organ, de catre un corp sau un dispozitiv a unui sunet, a unei radiatii etc. ♢ evacuare a aburului din cilindrul masinilor sau din rotorul turbinelor cu abur dupa ce acesta a efectuat lucrul mecanic. 2. punere în circulatie a unor hârtii de valoare, monede, medalii, marci si efecte postale de catre un stat, o banca etc. ♢ marca postala sau serie de mai multe marci puse oficial în circulatie. 3. program transmis prin radio sau televiziune. (< fr. émission, lat. emissio)
embargo, EMBARGÓ s. n. 1. interzicere, de catre un guvern, a importului sau a exportului de marfuri ori de alte valori. 2. act prin care un stat interzice, în caz de conflict, iesirea din porturile sale a navelor straine sau retine fortat bunurile de orice fel apartinând unui stat strain, pe cale le sechestreaza. (< fr., sp. embargo)
ejector, EJECTÓR s. n. 1. dispozitiv pentru evacuarea unui fluid dintr-un rezervor prin efectul de aspiratie si de antrenare a fluidului de catre un alt fluid în miscare. 2. dispozitiv la armele de vânatoare basculante care arunca din teava cartusul percutat. 3. dispozitiv la casete pentru scoaterea casetei. (< fr. éjecteur)
ectocrin, ECTOCRÍN, -Ă adj. (despre substante organice) eliminat în mediu de catre organismele vii, având un rol important în reglarea relatiilor dintre specii. (< fr. ectocrine)
paspoal, PASPOÁL s. 1. vipusca. (~ la o uniforma militara.) 2. tiv, tivitura. (Zabun cu ~ de catifea.)
dublu, DÚBLU2, -Ă I. adj. 1. care este de doua ori mai mare; îndoit. 2. din doua obiecte identice sau de aceeasi natura. ♢ (s. m.) ~ baieti (sau fete) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa câte doi jucatori de fiecare parte a plasei. 3. minge ~a = miscare neregulamentara la volei, handbal, tenis, constând în atingerea mingii de catre jucator de doua ori în momentul primirii sau în lasarea acesteia sa atinga de doua ori la rând terenul sau masa de joc. II. s. n. motiv din literatura universala care utilizeaza doua personaje identice sau foarte asemanatoare, spre a sugera complexitatea realitatii. (< fr. double)
druid, DRUÍD s. m. preot la vechii celti, alesi pe viata de catre nobilimea tribala, care au jucat un rol important în viata juridica si politica, pâna la cucerirea Galiei de catre romani. (< fr. druide, lat. druida)
dront, DRONT s. m. porumbel urias, de marimea unei lebede, incapabil de zbor, descoperit în insulele Mauritius din Oc. Indian si disparut în urma distrugerii lui de catre colonisti. (< fr. dronte)
disoluţie, DISOLÚŢIE s. f. 1. descompunere, dezagregare, destramare; coruptie. 2. (fig.) coruptie. 3. absorbtie a unui mineral solid de catre apa de curgere sau de infiltrare. (< fr. dissolution, lat. dissolutio)
discont, DISCÓNT s. n. procent încasat de catre o banca la decontarea politelor. (< germ. Diskont)
discizie, DISCÍZIE s. f. sectionare. ♢ (med.) incizie a capsulei cristalinului în operatia de cataracta. (< fr. discission, lat. discissio)
dirigenţie, DIRIGENŢÍE s. f. îndrumare si supraveghere a unei clase de elevi de catre diriginte (1). (< diriginte + -ie)
dicteu, DICTÉU s. n. reproducere fidela, automata a unui act de gândire, fara controlul ratiunii; dictare. o ~ automat = procedeu de creatie artistica preconizat de catre suprarealisti, prin care se ambitiona realizarea unei expresii formale a operei de arta, identica gândirii în stare de veghe, de vis etc.; ~ muzical = muzica ce urmeaza a fi notata dupa auz. (< fr. dictée)
diametru, DIAMÉTRU s. n. segment de dreapta care trece prin centrul unui cerc, al unei curbe închise sau al unei sfere, unind doua puncte opuse ale acestora. o ~ aparent = unghi sub care se vad extremitatile unui obiect îndepartat, ale unui astru, de catre un observator. (< fr. diamètre, lat. diametrus)
diagnostic, DIAGNÓSTIC s. n. 1. determinarea de catre medic a unei boli pe baza manifestarilor clinice si de laborator; diagnoza. 2. (fig.) previziune, ipoteza pornind de la anumite semne. (< fr. diagnostic, gr. diagnostikos)
diaclază, DIACLÁZĂ s. f. fisura produsa în roci de catre agenti externi sau de catre tensiuni interioare. (< fr. diaclase)
dezaminare, DEZAMINÁRE s. f. eliminare de catre unele enzime a amoniacului sau a unei amine dintr-un compus organic. (dupa fr. désamination)
detersiune, DETERSIÚNE s. f. 1. efectul produs de detergenti; curatare, spalare. ♢ dezlipire a peliculei de material strain de pe suprafata unui material. 2. roadere, slefuire a scoartei terestre de catre ghetari. (< fr. détersion)
măcinare, MĂCINÁRE s. 1. macinat, macinis, (rar) ma-cinatura. (~ grâului.) 2. v. ruinare. 3. roadere, sapare, sapat. (~ malului de catre ape.)
desucţie, DESÚCŢIE s. f. extragere a apei din sol de catre plante. (< fr. desuction, rus. desuktiia)
deserializare, DESERIALIZÁRE s. f. (inform.) operatie executata la destinatie când informatia, printr-un sir de cuvinte, este transmisa serial de catre sursa. (dupa engl. deserialization)
derivat, DERIVÁT I. s. m. substanta preparata din alta substanta si care se aseamana ca structura moleculara cu substanta din care provine. II. s. n. 1. produs industrial care se extrage dintr-o anumita materie prima. 2. cuvânt format prin derivare de la un alt cuvânt. 3. lucru care deriva din altul. III. s. f. (mat.) limita (finita) a raportului dintre cresterea unei functii si cresterea argumentului, când acesta tinde catre zero. (< deriva, dupa fr. dérivée)
denitrificare, DENITRIFICÁRE s. f. 1. actiunea de a denitrifica. 2. descompunere de catre bacteriile din sol a protidelor si a nitratilor, cu eliberare de azot. (< denitrifica)
democraţie, DEMOCRAŢÍE s. f. forma de organizare politica a societatii care proclama principiul detinerii puterii de catre popor. o ~ sclavagista = tip de democratie în care puterea era exercitata de stapânii de sclavi; ~ burgheza = forma specifica orânduirii capitaliste, prin care se încearca sa se asigure libertatea si egalitatea generala a cetatenilor în fata legilor; ~ populara = forma de democratie aparuta într-o serie de tari din Europa si Asia, dupa cel de-al doilea razboi mondial, în care puterea apartine clasei muncitoare în alianta cu taranimea si alte categorii de oameni ai muncii; ~ interna de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit caruia toti membrii sai ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului si de viata interna de partid; ~ economica = democratie care presupune participarea sistematica directa sau prin reprezentanti (inclusiv manageri), liber si expres alesi ai poporului, la conducerea si realizarea procesului de productie, repartitie si schimb la toate nivelurile economiei. (< fr. démocratie, gr. demokratia)
deflaţie, DEFLÁŢIE s. f. 1. ansamblu de masuri economice luate în scopul combaterii inflatiei, al corectarii dezechilibrului balantei de plati. 2. spulberarea de catre vânt a nisipurilor provenite din dezagregarea rocilor de la suprafata pamântului. (< fr. déflation)
dediferenţiere, DEDIFERENŢIÉRE s. f. 1. întoarcere a unui proces complex la unul mai simplu. 2. pierderea totala sau partiala de catre o celula sau un tesut a trasaturilor caracteristice. (< fr. dédifférenciation)
încetare, ÎNCETÁRE s. 1. v. întrerupere. 2. întrerupere, oprire, sistare, suspendare. (~ lucrului de catre grevisti.) 3. v. sfârsit. 4. disparitie, stingere. (~ ultimelor zgomote.) 5. disparitie, trecere. (~ durerii.) 6. curmare, oprire, potolire, (înv.) precurmare. (~ vântului.)
decompresiune, DECOMPRESIÚNE s. f. 1. reducere a presiunii dintr-un cilindru, dintr-un recipient prin stabilirea unei comunicatii cu mediul înconjurator. 2. (med.) înlaturarea compresiunii (apasarii) exercitate asupra unui organ de catre un alt organ marit; decomprimare. (< fr. décompression)
decodificare, DECODIFICÁRE s. f. transformare a semnalelor unui mesaj în vederea identificarii si interpretarii acestuia de catre destinatar; decodare. (< de1- + codificare)
guvernare, GUVERNÁRE s. 1. cârmuire, conducere, diriguire, domnie, stapânire, (înv. si pop.) obladuire, (înv.) chiverniseala, chivernisire, ocârmuire, purtare, purtat, stapânie, vladicie, (fig.) cârma. (~ tarii de catre Sfat.) 2. conducere, guvernamânt, regim. (S-a instaurat o noua ~ în acel stat.)
cumul, CÚMUL s. n. 1. detinere a mai multor functii, atributii etc. de catre o singura persoana. 2. (gram.) detinere a mai multor valori sau functii de catre un cuvânt, o expresie. (< fr. cumul, lat. cumulus)
cromatogeneză, CROMATOGENÉZĂ s. f. producere a unor substante colorante de catre bacterii si fungi, ca rezultat al activitatii metabolice. (< fr. chromatogenèse)
croazieră, CROAZIÉRĂ s. f. 1. calatorie de agrement pe o nava de pasageri, pe un iaht sau avion, pe un itinerar stabilit, cu multe escale. 2. viteza de ~ = viteza de drum a unei (aero)nave sau a unui autoturism, în conditii normale, pe un parcurs lung. 3. actiune de patrulare pe mare în timp de razboi executata de catre o nava militara. (< fr. croisière)
eroziune, EROZIÚNE s. 1. (GEOL., GEOGR.; concr.) coroziune, erodare, roadere, (pop.) mâncatura, rosatura. (S-a produs o ~ masiva.) 2. (GEOL., GEOGR.) erodare, roadere, sapare, siroire, (fig.) spalare. (Proces de ~ a solului de catre ape.) 3. (GEOL., GEOGR.) eroziune glaciara = exaratie. 4. (MED.) excoriatie. (~ unei mucoase.) 5. (MED.) rosatura, (înv. si reg.) rosura. (O ~ la calcâi, de la încalta-minte.)
creaţionism, CREAŢIONÍSM s. n. conceptie teologica potrivit careia lumea a fost creata de catre divinitate. (< fr. créationisme)
creaţie, CREÁŢIE s. f. 1. actiunea de a crea; produs al muncii creatoare; lucru, opera creata. 2. interpretare originala, reusita a unui rol într-o piesa sau într-un film. 3. totalitatea fiintelor create de catre Dumnezeu; univers. (< fr. création, lat. creatio)
cravată, CRAVÁTĂ s. f. 1. bucata de matase, de stofa etc. care se poarta înnodata la gât, mai ales de catre barbati. 2. (mar.) parâma suplimentara cu care se retine ancora. (< fr. cravate)
covalenţă, COVALÉNŢĂ s. f. legatura chimica prin punerea în comun a unuia sau a mai multor electroni de catre fiecare dintre atomii participanti la formarea unei molecule. (< germ. Kovalenz, fr. covalence)
cotă, CÓTĂ1 s. f. 1. parte cu care contribuie cineva la o cheltuiala comuna sau care îi revine în urma unei împarteli. ♢ parte dintr-un tot careia i se da o anumita destinatie; cota-parte, participatie. ♢ contributie obligatorie, în produse agricole, impusa producatorilor de catre stat la termene si preturi fixate de el. 2. document de referinta care constata cursul valorilor înscrise la bursa2, rezultate din cotatiile unei zile. ♢ cota bursei = nivelul cursului valutar la bursa. 3. altitudine a unui punct fata de nivelul marii; nivelul unei ape curgatoare. ♢ nivelul la care navigheaza un submarin. 4. (mat.) a treia coordonata carteziana a unui punct din spatiu. ♢ fiecare dintre dimensiunile unei piese, ale unei constructii indicate pe un desen. 5. semn în cifre si litere care arata locul unor carti, documente etc. într-o biblioteca, într-o arhiva, a unei piese filatelice în cataloage sau reviste de specialitate. (< fr. cote, lat. quota)
cortină, CORTÍNĂ s. f. 1. perdea de stofa sau de catifea care separa scena de sala de spectacol a unui teatru. 2. val membranos sau filamentos de pe marginea palariei ciupercilor. (< it. cortina)
distrugere, DISTRÚGERE s. 1. devastare, nimicire, pârjolire, pustiire, (înv.) risipa. (~ regiunii de catre dusman.) 2. v. masacrare. 3. v. nimicire. 4. nimicire, zdrobire, (înv. si reg.) spargere. (~ Gomorei si a Sodomei.) 5. (fig.) ruinare. (~ sanatatii.) 6. nimicire, prapadire, stricare. (~ recoltei din cauza ploilor.)
coproprietate, COPROPRIETÁTE s. f. stapânire în comun a unui bun de catre mai multe persoane. (< fr. copropriété)
dac, DAC s., adj. 1. s. get. (~ii erau numiti geti de catre greci.) 2. adj. dacic, get, getic. (Populatia ~.)
convergent, CONVERGÉNT, -Ă adj. care converge. o lentila ~a = lentila care strânge într-un focar razele ce o strabat. ♢ (mat.; despre un sir infinit de numere) care tinde catre un anumit numar finit (limita); (despre serii) la care sirul sumelor partiale este convergent. (< fr. convergent, lat. convergens)
conturnare, CONTURNÁRE s. f. 1. actiunea de a conturna. 2. ocolire a suprafetelor izolate de catre un circuit electric; descarcare în stratul gazos care înconjura un izolator. (< conturna)
culion, CULIÓN s. (înv.) cuculiu. (~ul se poarta de catre calugari pe cap.)
contraexpoziţie, CONTRAEXPOZÍŢIE s. f. (muz.) sectiune facultativa a fugii, dupa expozitie (3), repetare a subiectului în tonalitatea principala, de catre toate vocile, dar în alta ordine. (< contra1- + expozitie)
contracambie, CONTRACÁMBIE s. f. cambie la vedere, trasa asupra unuia dintre girantii anteriori de catre orice persoana, care se despagubeste astfel de suma ce i se cuvine. (< contra1- + cambie)
contencios, CONTENCIÓS, -OÁSĂ I. s. n. (în unele state) serviciu de avocati în cadrul unor organe ale puterii de stat, al unor întreprinderi sau institutii, care apara drepturile si interesele juridice ale acestora. o ~ administrativ = a) organ de jurisdictie care rezolva litigiile dintre stat si persoanele fizice; b) ansamblu de forme dupa care se rezolva asemenea litigii. II. adj. 1. care este contestat, discutabil; litigios. 2. (jur.) procedura õasa = procedura de rezolvare în contradictoriu de catre un organ de jurisdictie a unui conflict de interese. (dupa lat. contentiosus, fr. contentieux)
consultaţie, CONSULTÁŢIE s. f. 1. îndrumare, explicatie data asupra unor chestiuni de specialitate în discutie; aviz, lamurire, indicatie. ♢ îndrumare data elevilor, studentilor sau doctoranzilor de catre un profesor. 2. examinare a unui pacient de catre medic. 3. metoda de ridicare a nivelului profesional si ideologic prin discutii organizate, lamuriri etc. (< fr. consultation, lat. consultatio)
consult, CONSÚLT s. n. examinare a unui bolnav de catre o comisie medicala pentru stabilirea diagnosticului si indicarea tratamentului. (< lat. consultum)
confuziune, CONFUZIÚNE s. f. (jur.) stingere a unor obligatii prin întrunirea de catre aceeasi persoana a calitatilor de debitor si creditor. (< fr. confusion, lat. confusio)
condominiu, CONDOMÍNIU s. n. exercitare în comun de catre doua sau mai multe state a suveranitatii asupra aceluiasi teritoriu. (< fr., engl. condominium)
concurent, CONCURÉNT, -Ă I. adj. 1. care face concurenta altuia. 2. (mat.; despre linii, planuri) care au un punct, o dreapta comuna, care se intersecteaza. 3. care tinde catre acelasi rezultat. II. s. m. f. 1. participant la o competitie sportiva. 2. negustor, producator care face concurenta altora. (< fr. concurrent, lat. concurrens)
căluşar, CĂLUSÁR s. 1. (reg.) calus. (~ este flacaul care danseaza calusul.) 2. (COR.; la pl. art.) calusul (art.). (~ul se joaca de catre flacai.)
căluş, CĂLÚS s. 1. (reg.) protap. (~ pentru gura calului.) 2. (înv. si reg.) scalus, (înv.) protap. (~ de pus în gura cuiva, ca sa nu strige.) 3. (MUZ.) scaun, scaunas, scaunel. (~ la un instrument cu coarde.) 4. v. sevalet. 5. (TEHN.) scripete. (~ la itele razboiului de tesut.) 6. (reg.) smâc. (Jucaria numita ~) 7. (COR.; art.) calusarii (pl. art.). (~ul se joaca de catre flacai.)
caţaveică, CAŢAVÉICĂ s. scurteica, (rar) zoava. (~ se poarta la tara de catre femei.)
compoziţie, COMPOZÍŢIE s. f. 1. totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate, o substanta, un corp etc.; structura. ♢ compus; amestec. 2. opera artistica, muzicala. ♢ mod de organizare a elementelor componente ale unei opere literare. 3. studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♢ mod în care a fost compusa o bucata muzicala. 4. ordonare, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♢ (fot.) aranjament artistic si rational al unei imagini. ♢ gen de pictura care reprezinta personaje în actiune. 5. tip de interpretare a unui rol de catre un actor. 6. compunere (4). 7. aliaj de plumb cu cositor, pentru lipituri moi. 8. forma de tipar constituita din elementele ei componente. (< fr. composition, lat. compostio)
capelare, CAPELÁRE s. (MAR.) capelatura. (~ a parâmei de catarg.)
compensatoriu, COMPENSATÓRIU, -IE adj. compensator. ♢ (jur.) care duce la repararea unei pagube. o daune ĩi = suma de bani care se plateste de catre debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neîndeplinirea unei obligatii. (< fr. compensatoire)
colesteroliză, COLESTEROLÍZĂ s. f. dizolvare a colesterolului de catre un lichid organic. (< fr. cholestérolyse)
colereză, COLERÉZĂ s. f. producere a bilei de catre ficat. (< fr. cholérèse)
citotropism, CITOTROPÍSM s. n. atractie exercitata de catre celule fata de substantele chimice, germeni sau virusuri. (< fr. cytotropisme)
citofagie, CITOFAGÍE s. f. înglobare sau distrugere a unei celule de catre alta celula. (< fr. cytophagie)
cianogeneză, CIANOGENÉZĂ s. f. producere a acidului cianhidric de catre plante. (< fr. cyanogenèse)
cheratoliză, CHERATOLÍZĂ s. f. dizolvare a cheratinei de catre substante chimice în scop terapeutic. (< fr. kératolyse)
chemosinteză, CHEMOSINTÉZĂ s. f. sinteza a substantelor organice de catre bacteriile autotrofe cu ajutorul energiei chimice, prin oxidarea substantelor minerale; chimiosinteza. (< germ. Chemosynthese)
charleston, CHARLESTON [CEÁRLS-TON] s. n. 1. dans american de perechi împrumutat din folclorul negrilor, cu miscari foarte repezi, prin flexiunea partii de jos a picioarelor; melodia corespunzatoare. 2. talger ~ = talger (cinel) dublu, actionat cu piciorul de catre baterist, în orchestra de jaz. 3. croiala speciala de pantaloni. (< engl. charleston)
cesiune, CESIÚNE s. f. cedare. ♢ transmitere prin contract de catre o persoana sau firma (cedent) unei alte persoane sau firme (cesionar) a unui bun sau a unui drept. ♢ bun cesionat. (< fr. cession, lat. cessio)
centralizare, CENTRALIZÁRE s. f. actiunea de a centraliza; concentrare. ♢ organizare a statului în care exista o singura suveranitate, un singur parlament si guvern si un singur sistem de instante judecatoresti. o a capitalului = crestere a capitalului prin absorbirea micilor capitaluri de catre marii capitalisti, sau prin unirea mai multor capitaluri într-unul singur. (< centraliza)
cens, CENS s. n. 1. (în Roma antica) recensamânt al verii si al cetatenilor din cinci în cinci ani în vederea stabilirii impozitelor, a recrutarii tinerilor etc. 2. (în feudalism) prestatie anuala în natura sau în bani datorata seniorului, de catre posesorul pamântului. 3. grupare a unor cetateni sau a tuturor locuitorilor unei tari dupa diverse criterii. ♢ (în capitalism) cuantum minim de impozit care, în anumite sisteme electorale, da dreptul unui cetatean sa aleaga sau sa fie ales. (< lat. census, fr. cens)
cavilă, CAVÍLĂ s. f. 1. piesa la legarea de catarg a parâmelor care manevreaza velele. 2. fiecare dintre mânerele fixate pe cercul cârmei, ca o prelungire a spitelor. (< it. caviglia)
decătre, de catre prep.
catodic, CATÓDIC, -Ă adj. de la catod, referitor la catod. o lampa ~a = lampa care emite electroni; raze če = fascicul de electroni emisi de catod într-un tub de descarcare la presiune foarte joasa. (< fr. cathodique)
cationiza, CATIONIZÁ vb. tr. a supune apa procedeului de cationizare. (< cation + -iza)
cationit, CATIONÍT s. m. substanta schimbatoare de cationi, pentru tratarea apei împotriva dedurizarii, deferizarii etc. (< engl. cationite)
catedratic, CATEDRÁTIC, -Ă I. adj. profesoral, de catedra. II. s. m. f. titularul unei catedre universitare. (< it. cattedratico)
cataros, CATARÓS, -OÁSĂ adj., s. m. f. (bolnav) de catar. (< fr. catarrheus)
cataleptic, CATALÉPTIC, -Ă adj., s. m. f. (lovit) de catalepsie. (< fr. cataleptique, lat. catalepticus)
ocupaţie, OCUPÁŢI//E1 ~i f. 1) v. A OCUPA. 2) Cucerire a unui teritoriu sau a unei tari de catre fortele armate ale unui stat strain. Trupe de ~. [G.-D. ocupatiei; Sil. -ti-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis
cataclismic, CATACLÍSMIC, -Ă adj. cu caracter de cataclism. (< fr. cataclismique)
muzică, MÚZI//CĂ ~ci f. 1) Arta care exprima sentimente, idei, stari psihice în imagini artistice sonore. ♢ ~ vocala muzica interpretata cu vocea (de catre un cântaret, un ansamblu sau de catre un cor). ~ instrumentala muzica executata la instrumente, fara participarea vocilor omenesti. 2) Creatie muzicala; melos. 3) Stiinta sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului si armoniei. 4) fig. Îmbinare melodioasa a sunetelor vorbirii în cadrul unei opere literare. ~ca din versul lui Eminescu. 5): ~ militara fanfara (militara). [G.-D. muzicii] /<lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik
mucarer, MUCARÉR ~uri n. ist. 1) Ordin dat de Poarta Otomana prin care se confirmau domnitorii în scaun; firman de înscaunare. 2) Suma de bani platita Portii Otomane de catre domnitori pentru a obtine reînnoirea domniei. 3) Serbare la curtea domneasca cu prilejul primirii firmanului. /<turc. mukarrer
monolingvism, MONOLINGVÍSM n. Folosirea curenta de catre o persoana sau o colectivitate a unei singure limbi (cea materna). /<fr. monolinguisme
mongolic, MONGÓLI//C ~ca (~ci, ~ce) Care apartine Mongoliei sau populatiei ei; din Mongolia; mongol. ♢ Limbi ~ce familie de limbi vorbite de catre mongoli. /<fr. mongolique
mitră, MÍTR//Ă1 ~e f. 1) Acoperamânt pentru cap, de forma unei cupole cusute cu fir si împodobite cu pietre scumpe, purtat în special de arhierei în timpul slujbei religioase. 2) Acoperamânt pentru cap purtat de catre vechii persi. /<sl. mitra, ngr. mítra
mir, MIR1 ~uri n. Untdelemn sfintit si aromat folosit de catre slujitorii bisericii pentru anumite ritualuri. ♢ A lovi (sau a trasni) pe cineva la ~ a lovi pe cineva (mortal) drept în mijlocul fruntii. /<sl. miro
luptător, LUPTĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. 1) Persoana care lupta; om care se afla în lupta; combatant. ~ pentru pace. 2) Sportiv care practica luptele (libere sau clasice). ~ de categorie grea. /a lupta + suf. ~ator
linşaj, LINSÁJ ~e n. Ucidere fara judecata a unui om de catre o multime agitata. /<fr. lynchage
lecţie, LÉCŢI//E ~i f. 1) Forma de baza a activitatii instructiv-educative din scoala, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte într-o unitate de timp. ~ de chimie. ~ de muzica. ♢ A da ~i a pregati elevi în particular; a medita. 2) Tema indicata elevilor de catre profesor pentru a fi pregatita acasa. ♢ A-si face ~ile a-si pregati temele date pentru ziua urmatoare. 3) Dezaprobare verbala adresata cuiva în semn de nemultumire; repros; imputare; mustrare; dojana. 4) fig. Învatatura capatata de pe urma unei întâmplari. [G.-D. lectiei; Sil. -ti-e] / <germ. Lektion, lat. lectio, ~onis
irod, IRÓD irózi m. 1) la pl. Drama populara, care se joaca la sarbatorile de iarna de catre tineri costumati; vicleim. 2) Persoana costumata, care umbla pe la case, interpretând aceasta drama. 3) fig. Persoana ridicola (si prefacuta); comediant; paiata. /<sl. irodu
interpelare, INTERPEL//ÁRE ~ari f. Întrebare adresata în sedinta publica de catre un deputat în parlament unui membru al guvernului, pentru a-i cere explicatii asupra unui fapt. /v. a interpela
intercepţie, INTERCÉPŢI//E ~i f. 1) v. A INTERCEPTA. 2) Prindere de catre adversari a mingii pasate între jucatorii unei echipe. /<fr. interception, lat. interceptio, ~onis
insesizabil, INSESIZÁBIL ~a (~i, ~e) 1) Care nu poate fi sesizat; de nepatruns cu mintea sau cu simturile. 2) jur. (despre drepturi, lucruri) Care nu poate fi urmarit de catre creditorii titularului dreptului sau lucrului. /<fr. insaisisable
infinitezimal, INFINITEZIMÁL ~a (~i, ~e) 1) mat. (despre marimi variabile) Care tinde catre zero. Calcul ~. 2) Care este foarte mic; extrem de mic; infim; minim. /<fr. infinitésimal
imperator, IMPERÁTOR ~i m. (în Roma republicana) Titlu conferit generalilor (de catre soldati sau senat) în urma repurtarii unei victorii. /<lat. imperator
imitaţie, IMITÁŢI//E ~i f. 1) v. A IMITA. 2) Opera lipsita de originalitate, în care se imita tematica si maniera unui autor cu renume. Nuvela de ~. Tablou de ~. 3) Produs care imita originalul, fiind inferior acestuia. ~ de piele naturala. 4) Reluare de catre alt interpret a unui motiv muzical, cântat anterior. [G.-D. imitatiei; Sil. -ti-e] /<lat. imitatio, ~onis, fr. imitation
ibis, ÍBIS íbisi m. Pasare din regiunile Africii si Americii, asemanatoare cu o barza, având penajul alb-rosu si ciocul lung, curbat în jos, considerata sfânta de catre egiptenii antici. /<lat., fr. ibis
hotarnic, HOTÁRNI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de hotarele unei mosii. 3) si substantival (despre persoane) (în feudalism) Care era împuternicit de catre domnie sa hotarniceasca o mosie. /hotar + suf. ~nic
ghiaur, GHIAÚR ~i m. Nume batjocoritor, dat în trecut de catre turci popoarelor de alta credinta decât cea mahomedana (mai ales crestinilor). /<turc. gâvur
galben, GÁLBEN2 ~a (~i, ~e) 1) Care este de culoarea aurului sau a lamâii; ca aurul; ca lamâia. Culoare ~a. Floare ~a. ♢ Rasa ~a (sau mongoloida) populatie din Asia, caracterizata prin culoarea galbena-bruna a pielii. Friguri ~e boala contagioasa, raspândita în tarile tropicale de catre tântari. 2) (despre fata sau despre alte parti ale corpului omului) Care este palid (din cauza alimentarii insuficiente cu sânge). ♢ A se face (sau a fi) ~ ca ceara a deveni palid (din cauza spaimei, a oboselii, a unei boli etc.). 3) (despre parul oamenilor) Care este de culoare deschisa. /<lat. galbinus
fagocitoză, FAGOCITÓZ//Ă ~e f. Proces de absorbire a elementelor straine din organism de catre fagocite. /<fr. phagocytose
facere, FÁCER//E ~i f. v. A FACE. ♢ ~ de bine binefacere; fapta buna. ~ea lumii crearea lumii de catre Dumnezeu. Durerile (sau chinurile) ~ii durerile pe care le suporta femeia la nastere. /v. a face
evicţiune, EVICŢIÚN//E -i f. Privare de un lucru obtinut legal ca urmare a unei sentinte sau a exercitarii de catre altcineva a dreptului sau în privinta aceluiasi lucru. /< fr. éviction, lat. evictio, ~onis
emisiune, EMISIÚN//E ~i f. 1) v. A EMITE. 2) Producere a unei radiatii (electromagnetice, acustice etc.) în mediul înconjurator. 3) Program transmis prin radio sau prin televiziune. 4) Punere în circulatie (de catre stat sau de catre o banca etc.) a banilor, a hârtiilor de valoare, sau a unor serii de marci postale. [G.-D. emisiunii; Sil. -si-u-] /<fr. émission, lat. emissio, ~onis
embargo, EMBARGÓ ~uri n. 1) Interdictie statala asupra importului si exportului de marfuri în/din alt stat ca sanctiune pentru încalcarea unor reguli sau drepturi internationale sau ca mijloc de presiune politica. 2) Retinere de catre un stat a navelor straine ancorate în porturile sale în caz de conflict cu statele carora le apartin. [Art. embargóul] /<fr. embargo
ecorşeu, ECORSÉ//U ~e n. Reprezentare a corpului omenesc sau a unui animal jupuit de piele, în vederea unui studiu anatomic al musculaturii de catre sculptori si pictori. /<fr. écorché
duumvirat, DUUMVIRÁT ~e n. (în Imperiul Roman) 1) Forma de conducere a statului de catre doi magistrati. 2) Durata acestei conduceri. [Sil. du-um-] /<lat. duumvirat
diversiune, DIVERSIÚN//E ~i f. 1) Operatie militara efectuata pentru a abate atentia inamicului de la zona în care urmeaza sa fie atacat. 2) Manevra politica întreprinsa pentru a abate atentia populatiei de la interesele vitale. 3) Scoatere din circulatie a unor obiecte militare sau economice de importanta majora pentru un stat de catre agentura altui stat, ostil acestuia. [Art. diversiunea; G.-D. diversiunii; Sil. -si-u-] /<fr. diversion, lat. diversio, ~onis
diurnă, DIÚRN//Ă ~e f. Suma de bani, platita cuiva de catre întreprinderea sau institutia unde lucreaza, pentru acoperirea cheltuielilor zilnice, facute în interes de serviciu într-o deplasare (delegatie) în alta localitate. [Sil. di-ur-] /<fr. diurne, lat. diurnus
diastază, DIASTÁZ//Ă ~e f. 1) Substanta organica care îndeplineste rolul de catalizator în reactiile biochimice din organismul animalelor si plantelor, înlesnind procesele metabolice; enzima; ferment. 2) med. Despartire accidentala a doua oase articulate (prin lovire, printr-un efort). [Sil. di-as-] /<fr. diastase
cumul, CÚMUL ~uri n. 1) Detinere concomitenta (de catre o persoana) a mai multor functii remunerate. 2): ~ de infractiuni situatie în care, printr-o actiune, se savârsesc mai multe infractiuni. /<fr. cumul
cuminecătură, CUMINECĂTÚR//Ă ~i f. 1) Ritual crestin care consta în gustarea de catre credinciosi a pâinii si a vinului sfintite de preot, simbolizând trupul si sângele lui Isus Hristos; împartasanie; grijanie. 2) Vinul si pâinea sfintite în acest scop; împartasanie. /a cuminica + suf. ~atura
cortină, CORTÍN//Ă ~e f. Perdea de stofa sau de catifea care închide si deschide scena într-o sala de spectacole. A ridica ~a. ♢ ~ de fier a) perdea de metal care desparte sala de spectacol de scena, folosita în caz de incendiu; b) bariera de netrecut, care separa statele comuniste europene de democratiile occidentale. /<it. cortina
coproprietate, COPROPRIET//ÁTE ~ati f. Stapânire în comun de catre mai multe persoane a unui bun indivizibil. /<fr. copropriété
consultaţie, CONSULTÁŢI//E ~i f. 1) Indicatie data în legatura cu anumite probleme de specialitate. 2) Examinare a unui pacient de catre medic în vederea stabilirii diagnosticului si a indicarii tratamentului. 3) Forma de consolidare a cunostintelor elevilor, studentilor etc., constând în dezbaterea unor probleme teoretice sau practice, împreuna cu profesorul sau cu conducatorul stiintific. [Art. consultatia; G.-D. consultatiei; Sil. -ti-e] /<fr. consultation
consult, CONSÚLT ~uri n. Examinare a unui bolnav de catre un medic sau de catre o comisie medicala, pentru stabilirea diagnosticului si indicarea tratamentului. /<fr. consultum
condominiu, CONDOMÍNIU n. (în dreptul international) 1) Administrare a unui teritoriu de catre doua sau de mai multe tari. 2) Teritoriu administrat în comun de doua sau de mai multe tari. /<fr. condominium
conchistă, CONCHÍST//Ă ~e f. 1) ist. Cucerire a pamânturilor sud-americane de catre spanioli (sec. XV-XVI). 2) fig. Cucerire amoroasa. /<it. conquista
comisar, COMISÁR ~i m. 1) Persoana învestita de catre o autoritate superioara cu împuterniciri speciale. 2) Seful unui comisariat de politie. /<fr. commissaire, rus. komissar
colereză, COLERÉZĂ f. fiziol. Proces de secretie a fierii de catre celulele hepatice. /<fr. cholérèse
cobilă, COBÍL//Ă ~e f. 1) Suport de lemn, în forma de potcoava, pe care se sprijina plugul în timpul transportului. 2) Suport pe care se asaza rotile în timpul lucrarii lor de catre rotar. /<sl. kobyla
cesiune, CESIÚN//E ~i f. jur. 1) Transmitere de catre o persoana altei persoane un drept de creanta în baza unui contract. 2) Drept sau bun material cesionat. ~ea bunurilor. [Sil. -si-u-] /<fr. cession, lat. cessio, ~onis
cătiniş, CĂTINÍS ~uri n. Desis de catina. /catina + suf. ~is
cauţiune, CAUŢIÚN//E ~i f. 1) Obiect de valoare sau suma de bani depusa drept garant pentru îndeplinirea de catre debitor a unei obligatii. 2) jur. (în unele legislatii) Suma de bani depusa pentru eliberarea temporara a infractorului pe timpul procesului penal. [Art. cautiunea; G.-D. cautiunii; Sil. ca-u-ti-u-] /<fr. caution, lat. cautio, ~onis
catolic, CATÓLI//C1 ~ca (~ci, ~ce) Care tine de catolicism; propriu catolicismului. Biserica ~ca. ♢ A fi mai ~ decât papa a fi mai zelos decât se cere. /<lat. catholicus, fr. catholique
catodic, CATÓDI//C ~ca (~ci, ~ce) Care tine de catod; propriu catodului. Lampa ~ca. /<fr. cathodique
cationic, CATIÓNI//C ~ca (~ci, ~ce) Care tine de cation; propriu cationului. [Sil. -ti-o-] /<fr. cationique
catifelat, CATIFELÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) Care tine de catifea; propriu catifelei. 2) fig. (despre voce, sunete) Care este placut si armonios. /catifea + suf. ~at
catihetic, CATIHÉTI//C ~ca (~ci, ~ce) Care tine de catihet; propriu catihetului. /<ngr. katehetikós
categorial, CATEGORIÁL ~a (~i, ~e) Care tine de categorie; propriu categoriei. [Sil. -ri-al] / categorie + suf. ~al
categoric, CATEGÓRI//C1 ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de categorie; propriu categoriei. 2) Care nu admite nici un fel de conditii. Un refuz ~. /<fr. catégorique, lat. categoricus
catastrofal, CATASTROFÁL ~a (~i, ~e) Care tine de catastrofa; propriu catastrofei; dezastruos. /catastrofa + suf. ~al
cataral, CATARÁL ~a (~i, ~e) Care tine de catar; propriu catarului. /<fr. catarrhal
carst, CARST ~uri n. Forma de relief rezultata în urma eroziunii si dizolvarii rocilor de catre apele subterane si de suprafata. /<germ. Karst
budism, BUDÍSM n. Religie întemeiata în India în sec. VI-V î. e. n. de catre Buddha, propovaduind pasivitatea si supusenia în fata destinului, scufundarea în nefiinta (nirvana) si renuntarea la placerile vietii. /<fr. bouddhisme
brâu, BRÂU2 ~ri n. mai ales art. 1) Dans popular executat în cerc de catre dansatori, care se prind unul de brâul altuia. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. [Monosilabic] /Cuv. autoht.
bombardament, BOMBARDAMÉNT ~e n. Atac masiv (al unui obiect) constând în lansarea de bombe, proiectile sau rachete, efectuata de catre aviatie sau artilerie. /<fr. bombardement
bob, BOB1 ~i m. 1) Planta leguminoasa cu fructul pastaie, cu seminte mari, ovale si plate. 2) Samânta acestei plante. 3) (cu sens colectiv) Cantitate mare de seminte ale acestei plante. ♢ A da (sau a ghici) în ~i a prezice viitorul cuiva dupa felul cum se aranjeaza bobii aruncati de catre ghicitor. ~ cu ~ amanuntit, luând fiecare element în parte; fir cu fir. Din ~ în ~ fara graba si foarte atent. ~ numarat exact; întocmai. /<sl. bobu
bir, BIR ~uri n. 1) (în evul mediu) Impozit perceput de la tarani si oraseni. 2) ist. Dare (în bani) încasata de catre domnitor pentru Poarta Otomana; tribut. ♢ A da ~ cu fugitii a fugi de undeva; a se face nevazut. /<ung. bér
bicorn, BICÓRN ~uri n. Palarie barbateasca de uniforma cu doua prelungiri în forma de corn, purtata, în trecut, de catre ofiteri si jandarmi. /<fr. bicorne
bibliotecă, BIBLIOTÉ//CĂ ~ci f. 1) Colectie (publica sau particulara) de carti, publicatii periodice, manuscrie etc., clasificate si aranjate într-o anumita ordine pentru a facilita utilizareaa lor de catre cititori. 2) Institutie care adaposteste o asemenea colectie, punând-o la dispozitia cititorilor. 3) Mobila cu rafturi pentru pastrarea cartilor. 4) Colectie de publicatii cu o anumita tematica, scoasa de o editura în volume identice ca format si ca aspect. [G.-D. bibliotecii; Sil. -bli-o-] /<lat. bibliotheca, fr. bibliothéque
bibliografie, BIBLIOGRAFÍ//E ~i f. 1) Disciplina care se ocupa cu descrierea si sistematizarea textelor imprimate pentru a înlesni folosirea lor de catre cititori. 2) Lista (cu indicatiile de rigoare) a scrierilor care trateaza aceeasi problema; material informativ asupra unei probleme. 3) Lista (exhaustiva sau selectiva) a lucrarilor unui autor. 4) Publicatie (periodica) care include titluri de tiparituri recent aparute. [Art. bibliografia; G.-D. bibliografiei; Sil. -fi-e] /<fr. bibliographie
benedictin, BENEDICTÍN ~i m. Calugar care face parte din ordinul întemeiat de catre Benedict de Nursia, în sec. VI, în Italia. /<fr. bénédictin
bancnotă, BANCNÓT//Ă ~e f. Hârtie de valoare cu acoperire în aur, emisa de catre stat si folosita ca mijloc de plata; bilet de banca. [Sil. banc-no-] /<germ. Banknote, fr. banknote
baltag, BALTÁ//G ~ge n. 1) Topor mic, de obicei cu doua taisuri si cu coada lunga, folosit în trecut si ca arma (mai ales de catre ciobani). 2) Lovitura aplicata cu o asemenea arma. [Pl. si baltaguri] /<turc. balta
azimă, ÁZIM//Ă ~e f. Turta din aluat nedospit coapta pe vatra sau pe spuza (folosita de catolici la împartasanie). /<ngr. ázima
azil, AZÍL ~uri n. 1) Asezamânt filantropic în care sunt tinuti copiii (orfani), batrânii, invalizii. 2) fig. Loc de refugiu. ~ politic.Drept de ~ acordare de catre un stat a dreptului de stabilire pe teritoriul altei tari a unor persoane urmarite în tara lor din motive politice. /<fr. asile, lat. asylum
autotaxare, AUTOTAX//ÁRE ~ari f. Compostare, de catre calatori, a biletelor de calatorie în autovehicule. /auto- + taxare
autostop, AUTOSTÓP ~uri n. 1) Instalatie de semnalizare luminoasa la intersectia strazilor pentru reglementarea circulatiei. 2) Instalatie de oprire automata a unui tren, când linia nu este libera. 3) Oprire a unui automobilist de catre pieton pentru a-i solicita transportarea. [Sil. a-u-to-stop] /<fr. auto-stop
audienţă, AUDIÉNŢ//Ă ~e f. 1) Întrevedere oficiala acordata unui solicitator de catre un demnitar cu post de raspundere. Zi de ~. 2) Atentie, întelegere manifestata de auditoriu. Cursul s-a bucurat de o mare ~. [G.-D. audientei; Sil. a-u-di-en-] /<lat. audientia, fr. audience
artizanat, ARTIZANÁT ~e n. 1) Mestesug practicat cu arta. ♢ Obiecte de ~ obiecte lucrate artistic de catre mestesugari (în stilul creatiei populare). 2) Magazin în care se vând produse de acest fel. /<fr. artisanat
argou, ARGÓU ~ri n. Limbaj conventional, folosit în mod constient de catre vorbitorii unui grup social sau profesional, pentru a nu fi întelesi de ceilalti. ~ al elevilor. ~ al vânatorilor. /<fr. argot
anurie, ANURÍ//E ~i f. Stare patologica care consta în încetarea secretarii urinei de catre rinichi. [G.-D. anuriei] /<fr. anurie
antrepriză, ANTREPRÍZ//Ă ~e f. 1) Sistem de organizare si executare a unor lucrari de constructii pe baza de contract de catre o întreprindere specializata. 2) Întreprindere care executa aceste lucrari. 3) Lucrare executata de o astfel de întreprindere. [G.-D. antreprizei; Sil. an-tre-pri-] /<fr. entreprise
anatemă, ANATÉM//Ă ~e f. bis. Pedeapsa data cuiva de catre biserica; excludere din sânul bisericii; afurisenie. [G.-D. anatemei; Acc. si anátema] /<ngr. anathéma
anabioză, ANABIÓZĂ f. Reluare de catre unele organisme a functiilor vitale dupa hibernare. /<fr. anabiose
amerindian, AMERINDI//ÁN1 ~ána (~éni, ~éne) Care apartine Americii din perioada anterioara descoperirii ei de catre europeni sau populatiei autohtone din America. Arta ~ana. /<fr. amérindien
alocaţie, ALOCÁŢI//E ~i f. 1) Suma de bani alocata de catre stat sau de catre o institutie pentru un scop anumit. 2) Ajutor în bani acordat unei persoane în anumite conditii. ~ de invaliditate. [G.-D. alocatiei; Sil. ti-e] /<fr. allocation
absoluţiune, ABSOLUŢIÚN//E ~i f. 1) Iertare de pedeapsa a unui acuzat. 2) Iertare a pacatelor (de catre preot). /<lat. absolutio, ~onis
abandon, ABANDÓN ~uri n. 1) v. A ABANDONA. 2) Renuntare a unui concurent de a continua o proba în care este angajat. ♢ ~ de familie parasirea familiei, a copiilor de catre persoana care are obligatia legala de a-i întretine. /<fr. abandon
ordin, ÓRDIN1 ~e n. Dispozitie, scrisa sau orala, emisa de o autoritate sau de o persoana oficiala spre a fi îndeplinita de cei vizati; porunca; comanda. ♢ La ~ele cuiva la dispozitia cuiva. ~ de plata dispozitie în scris data unei banci de catre un debitor, pentru a vira din contul sau o anumita suma de bani în contul unui creditor. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre
ortodoxie, ORTODOXÍE f. 1) Curent al crestinismului, constituit în Bizant ca Biserica rasariteana, deosebit de catolicism, aparut în Occident. 2) Concordanta cu principiile religiei ortodoxe. /<lat. orthodoxia, fr. orthodoxie
osmiu, ÓSMIU n. Metal cenusiu-albastrui, cu du-ritate mare, dar casant, întrebuintat, mai ales, în aliaje si în calitate de catalizator. /<fr. osmium
ostatic, OSTÁTI//C ~ci m. Persoana civila retinuta de catre un stat (sau de catre o organizatie) drept garantie pentru realizarea unor obligatii asumate de catre statul (sau organizatia) caruia îi apartine persoana respectiva. /<it. ostatico
ostie, ÓSTI//E2 ~i f. Pâine nedospita folosita de catolici si luterani la cuminecatura. [G.-D. ostiei] /<germ. Hostie, lat. hostia
papal, PAPÁL ~a (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru papa de la Roma; propriu papei de la Roma; pontifical. Vesminte ~e. Stema ~a. 2)Care tine de catolicism; propriu caatolicismului. /<fr. papal
pas, PAS1 interj. (se foloseste de catre un jucator de carti, când acesta renunta sa participe la joc). /<fr. [je]passe
pânză, PÂNZ//Ă ~e f. 1) Ţesatura obtinuta din fibre naturale (de bumbac, cânepa, in etc.), de obicei alba, folosita, mai ales, la confectionarea albiturilor. ♢ ~ de casa pânza tesuta la stative. ~ tare pânza rara, mult scrobita, folosita în croitorie. ~ de paianjen paienjenis. A zari (sau a vedea) ca prin ~ a vedea nedeslusit; a vedea ca prin ceata. A i se lua (sau a i se ridica, a-i cadea) ~a de pe ochi a) a începe sa vada mai bine; b) a începe sa priveasca lucrurile cum trebuie. A tese ~ele a urzi intrigi. A prinde (sau a lega) gura ~ei a) a face noduri la capetele urzelii dupa terminarea tesutului; b) a scapa de greutati; a o duce mai bine. Pâna-n ~ele albe pâna la extrem. 2) fig. Suprafata continua si neteda; întindere. ~a cerului. ♢ ~ de apa subterana strat de apa aflat în interiorul solului. 3) mai ales la pl. Bucata mare de tesatura rezistenta, fixata de catargul unui vas, care, fiind întinsa de vânt, provoaca propulsarea vasului; vela. Iaht cu ~e. ♢ A întinde ~ele a) a desface pânzele pe un vas; b) a initia o actiune; a întreprinde ceva. 4) Pictura executata pe o bucata de tesatura; tablou. ~ele încântatoare ale lui Picasso. 5) Împletitura din diferite fire (textile, metalice etc.) folosita în scopuri tehnice. 6) Lama dintata pe care se produce procesul de sariaj. [G.-D. pânzei] /Orig. nec.
pogrom, POGRÓM ~uri n. Actiune dusmanoasa (însotita de jafuri, omoruri) organizata de catre elemente sovine împotriva unei minoritati nationale. /<rus. pogrom
politică, POLÍTI//CĂ ~ci f. 1) Totalitate de scopuri si obiective urmarite de clasele sau grupurile sociale în lupta pentru interesele lor, precum si metodele si mijloacele cu ajutorul carora se ating aceste scopuri si obiective. ~ de democratizare. ~ de pace. ♢ ~ vamala sistem de reglementare de catre stat a importului si a exportului de marfuri. ~ economica sistem de masuri economice înfaptuite de un stat. 2) fam. Maniera de a actiona pentru atingerea unui scop. /<lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique
poprire, POPRÍR//E ~i f. 1) v. A POPRI. 2) Hotarâre a unei instante judecatoresti prin care se opreste suma de bani datorata unui debitor de catre o persoana. /v. a popri
protestantism, PROTESTANTÍSM m. 1) Curent în religia crestina, desprins de catolicism în urma Reformei din sec. XVI si existent sub forma câtorva varietati (luteranism, calvinism, anglicanism etc.). 2) Lumea popoarelor protestante. /<fr. protestantisme
pruncucidere, PRUNCUCÍDER//E ~i f. Crima constând în uciderea de catre mama a propriului prunc; infanticid. /prunc + ucidere
puni, PUNI m. pl. Nume dat de catre romani cartaginezilor. /<lat. Puni
ramburs, RAMBÚRS ~uri n. 1) Sistem de expediere a marfurilor conform caruia destinatarul achita contravaloarea acestora sau taxa de transport la primire. 2) Contravaloarea marfii sau a taxelor de transport platite de catre destinatar expeditorului. /v. a rambursa
rang, RANG ~uri n. 1) Treapta într-o ierarhie (administrativa, diplomatica sau militara) dupa importanta functiei. ♢ De prim ~ de categoria sau de calitatea întâi. 2) mat. Numar care arata locul pe care îl ocupa un termen într-un sir. /<fr. rang
refugiu, REFÚGI//U ~i n. 1) Loc unde se refugiaza o persoana; azil. 2) Perioada de timp petrecuta ca refugiat. 3) Loc amenajat special pentru a usura traversarea strazii de catre pietoni sau urcarea în vehiculele de transport în comun. /<fr. réfuge, lat. refugium
restaurant, RESTAURÁNT ~e n. Local de alimentatie publica de categorie superioara. [Sil. -sta-u-] /<fr. restaurant
retorsiune, RETORSIÚN//E ~i f. Luare de catre un stat a unor masuri de constrângere, asemanatoare celor pe care cel din urma le-a luat impotriva celui dintâi. /<fr. rétorsion
revocare, REVOC//ÁRE ~ari f. 1) v. A REVOCA. 2) Retragere de catre alegatori a mandatului încredintat unei persoane. /v. a revoca
sancţiune, SANCŢIÚN//E ~i f. 1) Act prin care seful statului aproba o lege trecuta prin parlament, pentru a o face executorie. 2) Aprobare oficiala a unui act de catre o instanta superioara celei care l-a emis, pentru a-i imprima valabilitate. 3) Masura represiva pentru încalcarea unei legi; pedeapsa. ~ finala. 4) Masura de constrângere (de natura politica, economica sau militara) aplicata unui stat de catre o organizatie internationala pentru a reprima un act de violenta sau posibilitatea unui asemenea act. [G.-D. sanctiunii; Sil. sanc-ti-u-ne] /< fr. sanction, lat. sanctio, ~onis
scont, SCONT ~uri n. 1) Operatie financiara prin care valoarea unei polite este achitata anticipat de catre o banca, retinându-se un anumit procent. 2) Dobânda retinuta de banca la efectuarea acestei operatii. 3) Reducere acordata debitorului care achita o datorie înainte de scadenta. /<it. sconto
sechestru, SECHÉSTR//U ~e n. jur. Masura oficiala destinata sa previna înstrainarea de catre debitor a bunurilor sale materiale pâna la achitarea unei datorii. [Sil. -ches-tru] /<lat. sequestrum, sequestrer, fr. séquestre
secreţie, SECRÉŢI//E ~i f. 1) Eliminare a unor substante care constituie produsul activitatii glandelor din organism. 2) Substanta produsa de catre aceste glande. ♢ Glanda cu ~ interna glanda care îsi elimina secretia în sânge. Glanda cu ~ externa glanda care îsi elimina secretia în mediul exterior. [G.-D. secretiei; Sil. se-cre-ti-e] /<lat. secretio, ~onis, fr. sécrétion, germ. Sekretion
signal, SIGNÁL ~e n. 1) Semnal sonor (produs de o sirena, de un fluier etc.). 2) Fluier mic folosit la producerea unor semnale sonore (de catre politisti, arbitri sportivi etc.). /<fr. signal
sinarmonism, SINARMONÍSM n. Fenomen de limba care consta în asimilarea progresiva a vocalelor în cadrul unui cuvânt de catre vocala primei silabe; armonie vocalica. /<fr. synharmonisme
societate, SOCIET//ÁTE ~ati f. 1) Totalitate a oamenilor care traiesc împreuna si între care exista anumite relatii bazate pe legi comune; colec-tivitate. 2) Organizatie (cu caracter national sau international) având drept scop actiuni de interes comun. ~ stiintifica. ~ sportiva. 3) Întreprindere întemeiata pe investirea de capital de catre doua sau mai multe persoane, care desfasoara o activitate sociala sau lucrativa. 4) Grup de persoane care îsi petrec timpul liber împreuna; companie. [G.-D. societatii; Sil. -ci-e-] /<lat. societas, ~atis, fr. société, it. societá
sorbţie, SÓRBŢI//E ~i f. Proces de încorporare a unor substante de catre anumite corpuri solide sau lichide. /<fr. sorption
strânsoare, STRÂNS//OÁRE ~ori f. 1) v. STRÂNGERE. 2) Suportare a unei actiuni de strângere de catre un obiect oarecare. 3) v. STRÂMTOARE. 4) fig. Limitare a libertatii de actiune; constrângere. 5) Roada strânsa într-un an; recolta. /strâns + suf. ~oare
tractir, TRACTÍR ~e n. înv. Restaurant de categorie inferioara. /<rus. traktir
tribut, TRIBÚT ~uri n. 1) înv. Dare în bani perceputa de catre domnitori pentru Poarta Otomana; bir. 2) fig. Concesie spirituala impusa de circumstante. A plati ~ modei. /<lat. tributum, fr. tribut
vasalitate, VASALITÁTE f. 1) (în evul mediu) Ansamblu de raporturi sociale stabilite între membrii clasei dominante, bazate pe acor-darea unor feude vasalilor de catre seniori. 2) Situatie de dependenta politica a unei tari fata de alta tara cu pastrarea autonomiei. [G.-D. vasalitatii] /<fr. vassalité
velur, VELÚR n. 1) Ţesatura de lâna, care, în urma unor procese tehnologice, capata aspect de catifea. 2) Piele de calitate superioara, cu fata scamoasa, folosita la confectionarea încaltamintei si a unor articole de galanterie. /<fr. velours
viroagă, VIROÁ//GĂ ~ge f. rar Râpa mica, mocir-loasa, formata de apa ploilor, de inundatii sau prin parasirea albiei de catre un râu. /Orig. nec.
virtute, VIRTÚ//TE ~ti f. 1) Forta morala prin care omul tinde catre bine si frumos; perfectiune morala. 2) Fidelitate sentimentala sau/si conjugala (a unei femei); castitate. 3) mai ales la pl. Pornire statornica spre a înfaptui anumite acte morale (printr-un efort volitiv). ♢ Cele patru ~ti curajul, justetea, prudenta si temperanta. 4): În ~tea... în baza...; ca urmare a...; conform... [G.-D. virtutii] /<lat. virtus, ~utis
viză, VÍZ//Ă ~e f. Formula speciala sau stampila, însotita de o semnatura, care se aplica de catre o autoritate pe un document pentru a-l face valabil. [G.-D. vizei] /<fr. visa
xenocraţie, XENOCRAŢÍ//E ~i n. rar Conducere de catre reprezentantii unei etnii straine dintr-o tara. /<gr. xenokrátia
za, ZA zále f. 1) mai ales la pl. Armura din inele sau solzi de metal, folosita în antichitate si în evul mediu de catre osteni si cavaleri. Camasa de zale. 2) Fiecare dintre verigile care constituie un lant. 3) Podoaba de metal în forma de lantisor. 4) Broderie executata în forma de lantisor. [Art. zaua; G.-D. zalei] /cf. ngr. záva
zăbranic, ZĂBRÁNI//C ~ce n. 1) Ţesatura fina de matase, de borangic sau de lâna, de culoare neagra. 2) Val dintr-o astfel de tesatura, care se poarta de catre femei pe cap sau se atârna la casa în semn de doliu; val de doliu. /<bulg. zabradnik
zestre, ZÉSTRE f. 1) Avere sau suma de bani care se da de catre parinti unei fete când se marita; dota. 2) Totalitate a bunurilor care constituie averea cuiva, (a unei persoane, colectivitati, comunitati etc.). [G.-D. zestrei] /<lat. dextrae
aquamanila, aquamaníla /a-cva-/ s.f. Vas de arama sau de bronz folosit în evul mediu de catre preot pentru spalarea mâinilor înainte de slujba. (< fr. aquamanile)
adreferendum, AD REFERÉNDUM loc. adj. Termen folosit la semnarea unui tratat international de catre un reprezentant diplomatic împuternicit sa negocieze, dar nu sa angajeze statul în privinta semnarii tratatului. [< lat. ad referendum – pentru a referi].
anemolit, ANEMOLÍT s.n. (Geol.) Formatie concretionara (stalactita, stalagmita etc.) deviata, prin împingerea laterala a apei care se evapora, de catre curentii de aer din galeriile subterane. [< fr. anémolithe].
anticoncepţional, ANTICONCEPŢIONÁL, -Ă adj., s.n. (Mijloc) care împiedica fecundarea ovulului de catre spermatozoid. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. anticonceptionnel].
instrument, instrument folosit de catre fumatorii de pipa pentru variate operatzii legate de pregatirea fumatului pipei, in timpul fumatului si pentru cauratzarea acesteia la final.
carstificare, CARSTIFICÁRE s. f. dizolvarea rocilor solubile, transportul si depunerea sau precipitarea lor de catre ape. (dupa fr. karstification)
carst, CARST s. n. eroziune a calcarelor si a ghipsurilor de catre apa, însotita de formarea de pâlnii, pesteri sau râuri subterane. (< fr. karst, germ. Karst)
avulsiune, AVULSIÚNE s.f. 1. Îndepartare prin smulgere a unei formatii anatomice, a unui organ etc. 2. Smulgere de catre ape a unei portiuni de mal din pamântul unui proprietar si alipirea acesteia la pamântul altui proprietar riveran. [Var. avulsie s.f. / < fr. avulsion].
aterizare, ATERIZÁRE s.f. Actiunea de a ateriza; luarea contactului cu pamântul de catre un avion dupa zbor; aterizaj. ♢ Tren de aterizare = sistem de doua sau de trei roti cu ajutorul caruia avionul ruleaza pe teren. ♦ (Sport) Luarea contactului cu pamântul dupa saritura. [<ateriza].
audienţă, AUDIENŢĂ s.f. 1. Întrevedere acordata de catre un demnitar unei persoane care l-a solicitat sa-i vorbeasca (într-o chestiune oficiala) ; timpul cât dureaza aceasta întrevedere. 2. Interes pe care cineva îl poarta celui care i se adreseaza ; atentie, întelegere. 3. Sedinta (publica) a tribunalului, în care sunt ascultate partile si pledoariile si în care se pronunta sentinta. [< lat. audientia, cf. fr. audience].
carie, CÁRIE s. f. 1. boala a dintilor prin macinare lenta si progresiva a smaltului si a dentinei. ♢ supuratie interstitiala a tesutului osos. 2. defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. ♢ degradare a lemnului prin gaurire si macinare de catre cari. (< fr. carie, lat. caries)
autoconsum, AUTOCONSÚM s.n. (Ec.) Folosire de catre un producator pentru consumul propriu a produselor realizate de el însusi. [< it. autoconsumo].
autofagocitoză, AUTOFAGOCITÓZĂ s.f. Absorbtie si distrugere a celulelor de catre fagocitele propriului organism. [< fr. autophagocytose].
baraterie, BARATERÍE s.f. (Mar.) Prejudiciu adus unei nave prin încalcarea îndatoririlor de catre comandant sau de catre un membru al echipajului. [Gen. -iei. / < fr. baraterie].
fecale, Fecale produse de catre oi/capre.
anozognozie, anozognozíe s.f. Nerecunoastere de catre un bolnav a propriei sale boli. (< fr. anosognosie)
puţă, PÚŢĂ, púte, s.f. (Vulgar) 1. (În limbajul copiilor) Penis. 2. Mucos, tângau. (macedorom. si meglenorom. puta, istrorom. putę; < produs expresiv, apartinator fam. pit-, care indica un obiect de dimensiuni reduse (cf. pipiric, pitigoi, pitic, putin) si care, dupa toate probabilitatile, pare sa descinda din lat. cf. praepūtium (= preput), salapūtium (= mormoloc, copil mic), care indica existenta unui •pūtium (= mic), cf. de asemenea putus si pittinus, pissinus; lat. •pūtium a fost deja postulat de catre P. Papahagi; celelalte explicatii nu sunt suficiente: a. din cr. puca < it. pulcella, b. din pol., ceh. pica (= vulva), c. dintr-un lat. •pupucea, d. dintr-un lat. •pubucea < pubes, e. dintr-un lat. •putea < putus, f. din lat. potta (= labie, buza) g. preindoeurop.)
calorimetrie, CALORIMETRÍE s.f. Capitol al fizicii, disciplina care studiaza metodele de masurare a caldurii. ♦ Metoda de masurare a cantitatii de caldura consumate de catre corpul uman. [Gen. -iei. / < fr. calorimétrie].
esenian, ESENIÁN, -Ă, eseniéni, -e, s.m. si f., adj. Membru al unui grup religios ebraic autonom din antichitate (sec. II î.Chr – II d.Chr). Esenienii erau considerati o secta a iudaismului a carei doctrina, asociata cu o viata ascetica în comun, precede întrucâtva crestinismul; scrierile esenienilor, descoperite în pesterile de la Qumran (lânga Marea Moarta) în 1947, sunt considerate apocrife biblice. Comunitatile eseniene se caracterizau prin: renuntarea la proprietatea privata si la comertul particular; respectarea stricta a Sabatului si a preceptelor igienice (ceea ce impunea spalarea frecventa în apa rece si purtarea de haine albe); cultivarea muncii fizice obligatorii pentru toti membrii comunitatii; efectuarea în comun a lucrarilor necesare; condamnarea razboaielor, sclaviei si a inegalitatilor sociale; interdictia de a blestema si de a jura (în afara juramântului pentru admiterea în secta) si de a sacrifica animale. Membrii sectei proveneau de obicei din rândurile copiilor adoptati de catre secta. Esenienii îsi duceau viata prin excelenta colectiva pe litoralul nord-vestic al Marii Moarte. În cadrul comunitatii a aparut, ca mesager al lui Dumnezeu, un personaj mesianic, Învatatorul dreptatii sau Învatatorul credintei (traducerea ebraicului more kassedeq e incerta), având anumite coincidente biografice cu Isus Christos. Dupa Documentul din Damasc, Dumnezeu trimite un învatator pentru încheierea unui nou legamânt; la "sfârsitul zilelor" acesta va muri, revenind ca Mesia, ridicat din casa lui Aaron. Textele de la Qumran (cele 40 000 de fragmente gasite în 11 pesteri de depozitare compun partial 600 de carti) cuprind manuscrise biblice (textul masoretic al Vechiului Testament, anterior celui canonic), apocrife (Cartea Jubileelor, Spusele lui Moise s.a.), scrieri ale comunitatii (statutul esenienilor, Cele doua coloane despre educatia tineretului, textul escatologic Regulamentul binecuvântarilor, opera apocaliptica Razboiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Documentul din Damasc s.a.). Razboiul fiilor luminii e cel mai interesant ca opera mitografica; scrierea are caracter dualist: razboiul între "fiii luminii" (identificati euhemerist de unii comentatori cu membrii comunitatii eseniene) si "fiii întunericului" este predestinat, inevitabil, si se va desfasura în plan cosmic, implicând omenirea, pe îngeri si pe Satana; desi finalul – victoria luminii – se stie, sunt necesare pregatiri militare si morale îndelungate; razboiul va dura 40 de ani (cât si traversarea desertului spre Ţara Fagaduintei); fiii luminii vor birui de 3 ori si tot de 3 ori ceilalti, decisiva fiind batalia a saptea (atunci "în mâinile saracilor vei da tu pe vrajmasii tarilor toate, în mâinile celor încovoiati în pulbere, ca sa umileasca cele mai puternice popoare si sa rasplateasca pe nelegiuiti [...] savârsind dreapta judecata a adevarului tau asupra tuturor fiilor omului" – XI, 13-14). De esenieni s-au interesat unii autori antici (Filon din Alexandria, C. Plinius Secundus în Istoria naturala – V, 17, § 73, Josephus Flavius în Antichitati iudaice XVIII, 1, § 18, Hieronymus), ca si unii teologi moderni (K.Fr. Barth, K.H. Venturini); altii (H. Del-Medico) socoteau ca e un mit din secolul II, interpolat. [Adaptare dupa Dictionarul de mitologie generala de Victor Kernbach, editura Albatros, Bucuresti 1983] (< fr. essénien, lat. esseni, gr. essenoi, probabil din ebr. tenum, "cei modesti" sau hassaim, "cei tacuti"; aram. hasēn) [etim. si TLF]
masoretic, MASORÉTIC, -Ă, masorétici, -e, adj. 1. Care se refera la masora sau la masoreti. 2. Care se refera la sistemul de vocalizare si accentuare a cuvintelor din ebraica, introdus de catre masoreti. (cf. fr. massorétique < lat. scol. masorethicus) [si TLF]
carstificare, CARSTIFICÁRE s.f. Proces complex de dizolvare a rocilor solubile (calcare, ghipsuri), de transport si depunere sau de precipitare a materialelor de catre apele de suprafata sau subterane. [Cf. fr. karstification].
cataleptiform, CATALEPTIFÓRM, -Ă adj. (Med.) Care prezinta simptomele catalepsiei, care aminteste de catalepsie. [< fr. cataleptiforme].
cataros, CATARÓS, -OÁSĂ adj., s.m. si f. (Bolnav) de catar. [< fr. catarrheux].
catedratic, CATEDRÁTIC, -Ă adj. (Italienism) Profesoral, de catedra. // s.m. Titularul unei catedre universitare. [< it. cattedratico].
cationit, CATIONÍT s.m. (Chim.) Substanta schimbatoare de cationi. [Pron. -ti-o-. / < engl. cationite].
cationiza, CATIONIZÁ vb. I. tr. A supune apa procedeului de cationizare. [Pron. -ti-o-. / cf. cation + iza].
cavilă, CAVÍLĂ s.f. Piesa întrebuintata la legarea de catarg a parâmelor care manevreaza velele. ♦ Fiecare dintre mânerele fixate pe cercul cârmei ca o prelungire a spitelor. [Var. cavela s.f. / < it. caviglia].
centralizare, CENTRALIZÁRE s.f. Actiunea de a centraliza. ♦ Forma de organizare a statului în care exista o singura suveranitate, un singur parlament si guvern si un singur sistem de instante judecatoresti; concentrare. ♢ Centralizarea capitalului = proces de crestere a capitalului prin înghitirea micilor capitaluri de catre marii capitalisti si a întreprinderilor mici de catre marile întreprinderi. [< centraliza].
charleston, CHARLESTÓN s.n. 1. Dans de perechi împrumutat din folclorul negrilor, care consta din miscari foarte repezi facute prin flexiunea partii de jos a picioarelor; melodia acestui dans. ♢ Talger charleston = talger (cinel) dublu, actionat cu piciorul de catre baterist, în orchestra de jaz. 2. Croiala speciala de pantaloni. [Pron. cear-, var. sarleston s.n. / < engl. charleston, cf. Charleston – oras în S.U.A.].
colereză, COLERÉZĂ s.f. (Med.) Producerea bilei de catre ficat. [< fr. cholérèse, cf. gr. chole – bila, hairesis – scoatere].
coloidopexie, COLOIDOPEXÍE s.f. (Biol.) Fixare a colorantilor coloidali de catre celule. [Pron. -lo-i-. / < fr. colloïdopexie].
personal, Personal Home Pages – o modalitate de a construi site-uri dinamice. Fiecare pagina poate fi generata la momentul cererii. PHP este un limbaj de programare relativ usor de folosit. PHP poate fi folosit cu succes chiar de catre incepatori fiind o cale usoara de a scrie pagini web. PHP se integreaza cu succes in serverul Apache, atit sub Windows, cit si sub Linux.
compensatoriu, COMPENSATÓRIU, -IE adj. Care compenseaza. ♦ (Jur.) Care duce la repararea unei pagube. ♢ Daune compensatorii = suma de bani care se plateste de catre debitor creditorului pentru a-i acoperi pagubele rezultate din neîndeplinirea unei obligatii. [Pron. -riu, var. compensator, -oare adj. / < fr. compensatoire, cf. lat. compensatorius].
compoziţie, COMPOZÍŢIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc un compus; structura. ♦ Compus; amestec. 2. Opera artistica, în special muzicala. ♦ Modul de organizare interna a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; arta de a compune muzica potrivit anumitor reguli. ♦ Mod în care a fost compusa o bucata muzicala; structura muzicala. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic si rational al unei imagini. ♦ Gen de pictura care reprezinta personaje în actiune. 5. Interpretare a unui rol de catre un actor, care prezinta trasaturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisa a unui elev în care se dezvolta o tema oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Forma de tipar constituita din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozitiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio].
concurent, CONCURÉNT, -Ă adj. 1. Care face concurenta altuia. 2. Care tinde catre acelasi rezultat, catre acelasi scop. ♦ (Mat.; despre linii, planuri) Care au un punct sau o dreapta comuna. // s.m. si f. 1. Participant la un concurs sportiv. 2. Negustor sau producator care face concurenta altora. [Cf. lat. concurrens, fr. concurrent].
consultaţie, CONSULTÁŢIE s.f. 1. Îndrumare, explicatie data asupra unor chestiuni în discutie, în legatura cu care cineva cere un sfat; aviz, lamurire, indicatie. ♦ Îndrumare individuala sau colectiva data elevilor, studentilor sau doctoranzilor de catre un profesor. 2. Examen medical cerut unui medic de un pacient. 3. Reuniune, consfatuire tinuta pentru a lamuri sau a examina o chestiune, o situatie etc. [Gen. -iei, var. consultatiune s.f. / cf. fr. consultation, it. consultazione, lat. consultatio].
conturnare, CONTURNÁRE s.f. Ocolire a suprafetelor izolate de catre un circuit electric. [< conturna, dupa fr. contournement].
croazieră, CROAZIÉRĂ s.f. 1. Calatorie (turistica) pe mare. ♦ Voiajul unei nave militare cu multe escale. ♦ (Rar) Actiunea de patrulare pe mare în timp de razboi de catre o nava militara. 2. Viteza de croaziera = regim de zbor al unui avion la o viteza mai mica decât cea maxima, pentru a se reduce uzura si consumul de combustibil; (p. ext.) viteza de drum a unui autoturism. [Pron. croa-zi-e-. / < fr. croisière].
elo, ÉLO subst. (Sah; în sintagma) Sistem ~, punct(e) ~ = Metoda de evaluare introdusa de catre matematicianul american de origine maghiara Élő Árpád (1903 – 1992). În conformitate cu acest sistem, fiecarui jucator de sah i se atribuie un numar initial de puncte, care poate creste sau scadea în functie de rezultatele pe care le obtine în turneele de sah. Acest sistem sta astazi la baza clasificarii jucatorilor de categorie internationala. Cu ajutorul acestui sistem si luând ca punct de plecare cea mai buna perioada de cinci ani a fiecarui jucator, Élő a determinat lista celor mai valorosi saptezeci, activi între anii 1855 si 1963. Acest clasament este condus de Lasker, Capablanca si Botvinnik, fiecare cu câte 2720 de puncte. (din Élő (n. pr.)) [Dict. de sah, Ramón Ibero, Ed. Martínez Roca, BCN, 1977]
capelatură, CAPELATÚRĂ s. f. 1. loc de pe catarg unde se capeleaza parâmele. 2. ansamblul capetelor parâmelor capelate de catarg. (dupa fr. capelage)
dediferenţiere, DEDIFERENŢIÉRE s.f. 1. Întoarcere a unui proces complex la un proces mai simplu. 2. Pierdere totala sau partiala de catre o celula sau un tesut a trasaturilor caracteristice. [Cf. fr. dédifférenciation].
denitrificare, DENITRIFICÁRE s.f. Actiunea de a denitrifica. ♦ Descompunere de catre bacteriile din sol a protidelor si a nitratilor, cu eliberare de azot; denitrare. [< denitrifica].
detersiune, DETERSIÚNE s.f. 1. Efectul produs de detergenti; curatare, spalare. ♦ Dezlipire a peliculei de material strain de pe suprafata unui material. 2. Roadere, slefuire a scoartei terestre de catre ghetari. [Pron. -si-u-, var. detersie s.f. / < fr. détersion].
druid, DRUÍD s.m. Nume dat preotilor vechilor celti, alesi pe viata de catre nobilimea tribala, care au jucat un rol important în viata juridica si politica a triburilor pâna la cucerirea Galiei de catre romani. [Pron. dru-id. / < fr. druide, cf. lat. druidae].
dicteu, DICTÉU s.n. Dictare. ♦ Procedeu de creatie artistica preconizat de catre suprarealisti, prin care se ambitiona realizarea unei expresii formale a operei de arta, identica gândirii în stare de veghe, de vis etc. ♢ Dicteu muzical = muzica ce urmeaza a fi notata dupa auz. [< fr. dictée].
dislocare, DISLOCÁRE s.f. Actiunea de a (se) disloca si rezultatul ei; dislocatie. ♦ Ruptura produsa în scoarta terestra de catre fortele tectonice, prezentând o deplasare a elementelor geologice respective. ♦ Separare a doi termeni dintr-un grup sintactic prin introducerea de cuvinte între determinat si determinant. [< disloca].
dixieland, DIXIELÁND s.n. Prelucrarea de catre muzicienii albi a stilului de jaz negru din New Orleans. [Pron. dixilen, var. dixie s.n. / < americ. dixieland, cf. "tara Dixie", porecla data statelor sudice din S.U.A.].
dublu, DÚBLU, -Ă adj. 1. Care este de doua ori mai mare; îndoit. 2. Format din doua obiecte identice sau de aceeasi natura. ♦ (s.m.) Dublu baieti (sau fete) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa câte doi jucatori de fiecare parte a plasei. 3. Minge dubla = miscare nereglementara la volei, handbal, tenis sau tenis de masa, constând în atingerea mingii de catre jucator de doua ori în momentul primirii sau în lasarea acesteia sa atinga de doua ori la rând terenul sau masa de joc. [< fr. double].
nu, nu l-am gasit in dictionar. E uzitat mai ales de catre ziaristi.
antricot, ANTRICÓT s.n. 1. Carne de vita sau de porc, din regiunea intercostala (termen macelaresc). 2. Transa de carne de vaca, de categoria întâi, din regiunea intercostala, de aprox. 1,5 cm grosime, preparata la gratar sau prajita la tigaie (termen gastronomic; fr., engl. entrecote; germ Entrecote).
emisiune, EMISIÚNE s.f. 1. Faptul de a emite, de a pune în circulatie; producerea de catre un organ, de catre un corp, de catre un dispozitiv etc. a unui sunet, a unei radiatii etc. ♦ Evacuarea aburului din cilindrul masinilor sau din rotorul turbinelor cu abur dupa ce acesta a efectuat lucrul mecanic. 2. Punere în circulatie a banilor, a hârtiilor de valoare de catre un stat, de catre o banca etc. ♦ Marca postala sau serie de mai multe marci pusa oficial în circulatie. 3. Program transmis prin radio sau prin televiziune. [Pron. -si-u-, var. emisie s.f. / cf. fr. émission, it. emissione, lat. emissio].
enciclopedie, ENCICLOPEDÍE s.f. 1. Tip de lucrare lexicografica de mare întindere, care cuprinde cunostinte amanuntite dintr-un singur domeniu sau din toate domeniile. 2. (Fig.) Opera importanta care cuprinde cunostintele de baza dintr-un anumit domeniu. ♦ Ansamblul cunostintelor omenesti organizate metodic. ♦ Numele unui celebru dictionar publicat între 1751 si 1772 de catre învatatii francezi Diderot si D'Alembert. [Gen. -iei. / < fr. encyclopédie, cf. gr. en – în, kyklos – cerc, paideia – educatie].
endoecie, ENDOECÍE s.f. (Biol.) Folosire a cavitatilor din corpul indivizilor unei specii ca locuinta de catre indivizii altei specii, fara ca între cele doua organisme sa existe relatii de parazitism. [Pron. -do-e-, gen. -iei. / cf. gr. endon – înauntru, oikos – casa].
breza, BREZÁ, brezez, vb. I. A gati înabusit într-un recipient acoperit (breziera), cu putin lichid, fara ca acesta sa acopere preparatul, timp îndelungat, la foc mic (carne de categoria a doua, pasari si pesti întregi, legume).
examen, EXÁMEN s.n. 1. Proba de verificare a cunostintelor, a aptitudinilor unui elev, ale unui student, ale unui candidat etc. ♢ Examen de stat = examen pentru obtinerea unei diplome universitare. 2. Cercetare, examinare atenta a unui lucru; examinare. ♢ Examen medical = cercetarea starii sanatatii unei persoane de catre un medic. [Pron. eg-za-, var. esamen s.n. / < fr. examen, cf. lat. examen – cântarire].
esperanto, ESPERÁNTO s.n. Limba internationala, formata din elemente de vocabular si de gramatica împrumutate din cele mai raspândite limbi europene, inventata la sfârsitul sec. XIX de catre dr. Zamenhof. [< fr. espéranto < Esperanto – pseudonimul creatorului].
eutanasie, EUTANASÍE s.f. 1. Moarte usoara, fara suferinta. 2. Provocare de catre medic a mortii unui bolnav incurabil. ♦ Sacrificare prin procedee rapide, nedureroase, a animalelor bolnave care nu mai pot fi vindecate. [Gen. -iei, var. eutanazie s.f. / < fr. euthanasie, cf. gr. euthanasia < eu – bine, thanatos – moarte].
exaraţie, EXARÁŢIE s.f. (Geol.) Actiunea de modelare a rocilor de catre ghetari în deplasarea lor; eroziune glaciara. [< fr. exaration].
iredentism, IREDENTÍSM s.n. [din it. irredento = neeliberat] – Miscare politica nationalist-sovina, inspirata si condusa de burghezia si mosierimea italiana, aparuta în deceniul opt al secolului al XIX-lea sub lozinca alipirii la Italia a teritoriilor cu populatie de origine italiana din afara granitelor tarii. La sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului XX, iredentismul a fost promovat de catre imperialismul italian în scopuri expansioniste. Prin extensie, termenul denumeste orice miscare politica ce urmareste anexarea unor teritorii sub lozinci nationalist-sovine.
cambie, CÁMBIE s. f. titlu de credit prin care cineva se obliga sa plateasca sau dispune sa se plateasca de catre o alta persoana o suma de bani la un anumit termen; trata, bilet de ordin. (< it. cambio)
calorimetrie, CALORIMETRÍE s. f. parte a fizicii care studiaza metodele de masurare a caldurii. ♢ metoda de masurare a cantitatii de caldura consumate de catre corpul uman. (< fr. calorimétrie)
forfet, FORFÉT s.n. (Sport) Pierderea unui drept, ca penalizare pentru nerespectarea regulamentului de catre un concurent sau o echipa. ♢ A declara forfet = a nu se prezenta la o proba sportiva la care era angajat. ♦ Suma pe care proprietarul unui cal angajat într-o cursa este obligat s-o plateasca daca nu-l lasa sa alerge. [Pl. -turi, scris si forfait. / < fr., engl. forfait].
calc, CALC s.n. 1. Copie a unei schite, a unui desen facut pe hârtie speciala. ♢ Hârtie de calc = hârtie transparenta de copiat. 2. (Lingv.) Traducere dintr-o limba într-alta limba a elementelor de formare a unui cuvânt compus sau a unei expresii; preluarea de catre un cuvânt a sensului sau a sensurilor unui cuvânt strain; împrumut semantic. [< fr. calque, cf. it. calco].
catering, CATERING s.n. Cuvânt recent, de origine engleza, care, atât în Marea Britanie, cât si în SUA, denumeste activitatea de alimentatie publica în toata complexitatea ei, fiind sinonim cu fr. restauration – restauratie; preluat în limba româna cu sens restrâns, de livrare si servire de preparate culinare si bauturi sau de organizare de evenimente sociale (nunti, aniversari etc.) si de afaceri (bufete, cocteiluri etc.) în alte locuri (sedii de firme, institutii) decât restaurantele, de catre unitati specializate, la comanda unui client (persoana fizica sau juridica). – Din engl. catering.
galactogeneză, GALACTOGENÉZĂ s.f. Producere a laptelui de catre glandele mamare; galactopoieza. [< fr. galactogenèse, cf. gr. gala – lapte, genesis – nastere].
ghetre, GHÉTRE s.f.pl. Învelitori de postav care se poarta peste ghete sau peste pantofi de catre barbati. [Sg. ghetra si gheatra. / < fr. guêtres].
ghidaj, GHIDÁJ s.n. Dispozitiv mecanic care obliga o piesa mobila sa se deplaseze dupa o anumita directie. ♦ Conducerea si darea explicatiilor necesare de catre o persoana competenta într-un muzeu, într-o expozitie etc. [< fr. guidage].
gliptogeneză, GLIPTOGENÉZĂ s.f. (Geol.) Actiunea de roadere a litosferei, în special a reliefurilor înalte, de catre agentii externi. [< fr. glyptogenèse].
gravita, GRAVITÁ vb. I. intr. A tinde catre un punct în virtutea legii gravitatiei. ♦ (Despre astri) A se misca în jurul astrului din care s-a desprins, fiind atras de acesta. ♦ (Fig.) A tinde (spre). [< fr. graviter, cf. it., lat.t. gravitare].
twi, TWI s.n. 1. Dialect principal al limbii akan (1) (alaturi de fante2). 2. Limba literara bazata pe dialectul twi (1) si folosita de populatia akan (2) (de ex., de catre ashanti (1)). (cf. engl. twi) [MW, AHDEL]
calc, CALC s. n. 1. copie a unei schite, a unui desen, pe hârtie speciala. o hârtie de ~ = hârtie transparenta de copiat. 2. (lingv.) traducerea dintr-o limba straina a elementelor de formare a unui cuvânt, a unei expresii; preluare de catre un cuvânt a sensului (sensurilor) unui cuvânt strain; decalc (2). (< fr. calque)
siriacă, SIRIÁCĂ s.f. 1. Limba literara bazata pe un dialect arameic rasaritean, întrebuintata în literatura si liturghie de catre numeroase biserici crestine rasaritene. 2. Arameica vorbita de catre comunitatile crestine. (din lat. syriacus = sirian < gr. syriakós = din vechea Sirie, situata în SV Asiei, învecinându-se cu Marea Mediterana si acoperind teritoriile actuale ale Siriei, Libanului, Israelului si Iordaniei)
sondaj, Sondaj realizat de catre institutii non-politice la iesirea de la urnele de vot, realizat cu scopul aflarii preventive a rezultatelor alegerii.
interpelare, INTERPELÁRE s.f. 1. Actiunea de a interpela; interpelatie. ♦ Întrebare (adresata de obicei în parlament de catre un deputat unui ministru) prin care se cere o explicatie (referitoare la rezolvarea unei chestiuni, a unor acte etc.). 2. (Rar; la pl.) Întrebari, somatii. [< interpela].
jargonafazie, JARGONAFAZÍE s.f. (Med.) Afazie constând din folosirea de catre bolnavi a unor cuvinte noi, inexistente si fara semnificatie. [Gen. -iei. / < fr. jargonaphasie].
latifundiu, LATIFÚNDIU s.n. Domeniu foarte mare obtinut de romanii bogati prin acapararea pamânturilor în urma neplatii datoriilor de catre micii proprietari de pamânt. ♦ Mare proprietate funciara privata. [Pron. -diu, var. latifundie s.f. / < lat. latifundium].
legalizare, LEGALIZÁRE s.f. Actiunea de a legaliza si rezultatul ei. ♦ (Jur.) Atestare de catre notariatul de stat a autenticitatii semnaturii de pe un act sau a conformitatii unei copii, a unei traduceri cu originalul etc. [< legaliza].
lesivare, LESIVÁRE s.f. Dizolvarea si spalarea sarurilor solubile din sol de catre apa din precipitatii; lesivaj. [Dupa fr. lessivage].
ligatură, LIGATÚRĂ s.f. 1. Legare cu un fir de ata sau de catgut a unui vas sanguin sau a unui organ tubular; firul cu care se face aceasta legatura. 2. (Poligr.) Semn grafic care contine mai multe litere; logotip. [< fr. ligature, cf. lat. ligatura – legatura].
limb, LIMB s.n. 1. Partea lata a unei frunze, legata de ramura prin codita. 2. Marginea gradata a scarii unui instrument de masura. ♦ Marginea unui astru. ♦ Creasta marginala a unei formatii anatomice circulare. 3. Nava pentru operatii de limbare. // s.m. (Teol.) Loc în cer unde catolicismul presupune ca ar sta sufletele dreptilor si ale copiilor morti nebotezati, înainte de venirea lui Cristos. [< fr. limbe, cf. lat. limbus].
lumen, LÚMEN s.m. (Fiz.) Unitate de masura a fluxului luminos emis de catre o sursa punctiforma cu intensitatea de o candela în unitatea de unghi solid de 1 steradian. // s.n. Canal al unui organ cavitar sau al unor fibre textile. ♦ Cavitatea celulara. [< fr. lumen, cf. lat. lumen – lumina].
luminoscop, LUMINOSCÓP s.n. Aparat pentru observarea radiatiilor emise prin luminescenta de catre unele corpuri. [< fr. luminoscope, cf. lat. lumen – lumina, gr. skopein – a privi].
luteranism, LUTERANÍSM s.n. Denumire generala a confesiunii religioase crestine separate de catolicism prin reformele din sec. XVI. V. protestantism. [< fr. luthéranisme, cf. Luther – reformator al bisericii crestine din Germania în sec. XVI].
melificaţie, MELIFICÁŢIE s.f. Elaborarea mierii de catre albine. [Gen. -iei. / < fr. mellification].
monolingvism, MONOLINGVÍSM s.n. (Rar) Întrebuintare a unei singure limbi (cea materna) de catre acelasi individ sau acelasi grup social. [Var. monolinguism s.n. / cf. fr. monolinguisme].
spot, SPOT s.n. 1. Pata luminoasa produsa pe o scara gradata sau pe un ecran de catre o raza de lumina reflectata pe oglinda unui instrument de masura. 2. (Teatru) Fascicul luminos concentrat, invariabil; proiector care produce acest fascicul. 3. Scurt anunt publicitar, la radio sau la televiziune. 4. (Fin.) Operatie de plata imediata (la vedere). (cf. fr. spot)
asamblare, ASAMBLÁRE s.f. 1. Actiunea de a asambla. 2. (Inform.) Operatia de traducere în limbaj de masina a unui program de catre asamblor (2). (din asambla)
nazalizare, NAZALIZÁRE s.f. Actiunea de a (se) nazaliza si rezultatul ei; dobândire a unei pronuntari nazale de catre un sunet. [< nazaliza].
nitrificare, NITRIFICÁRE s.f. Proces de oxidare a amoniacului, produs prin descompunerea compusilor animali si vegetali de catre microorganismele din sol; nitrificatie. [< nitrifica].
ofsaid, ÓFSAID s.n. (Sport) Greseala constând în depasirea fara minge a ultimului jucator din echipa adversa (cu exceptia portarului) de catre un fotbalist sau a liniei pe care se afla mingea de catre un rugbist. ♢ (Argotic) A prinde în ofsaid = a prinde pe picior gresit, a surprinde într-o situatie nefavorabila, în care nu are dreptate. [Pron. of-said, scris si offside. / < engl. offside].
globalizare, GLOBALIZARE s.f. [definitia? – CM] Fenomenele globalizarii si integrarii implica renuntarea de catre statele membre la o parte din atributele lor suverane, unul din fundamentele dreptului international.
papism, PAPÍSM s.n. (Rar) Denumire data catolicismului de catre protestanti. [< fr. papisme].
papist, PAPÍST, -Ă s.m. si f. (Rar) Nume dat catolicilor de catre protestanti. [< fr. papiste].
papolatru, PAPOLÁTRU s.m. Nume dat partizanilor ferventi ai papei sau ai catolicilor de catre disidenti. [< fr. papolâtre].
partaj, PARTÁJ s.n. 1. Împartire a unei mosteniri între persoanele îndreptatite s-o stapâneasca, facuta de o instanta judecatoreasca sau de succesori între ei. 2. Folosirea aceluiasi canal de frecvente de emisiuni de catre mai multe statii de radioemisiune. [Pl. -je. / < fr. partage].
peculat, PECULÁT s.n. (Jur.) Furt de bani publici comis de catre un mânuitor al lor. [< lat. peculatus, cf. fr. peculat].
fractal, FRACTÁL, -Ă, fractáli, -e, s.m. si adj. (Fiz. si mat.) (Se spune despre o) Figura din plan sau spatiu, compusa dintr-un numar infinit de elemente, cu proprietatea ca forma si distributia sa statistica nu se modifica indiferent de scara de observatie. (din fr. fractal, termen inventat de catre matematicianul francez B. Mandelbrot în 1975, din lat. fractus = spart). [DRAE]
percolare, PERCOLÁRE s.f. 1. Operatie de extragere a unei substante solubile, cu ajutorul unui solvent, dintr-un amestec sau dintr-o solutie de mai multe substante; percolatie. 2. Strabatere a solului de sus în jos de catre apa din precipitatii împreuna cu substantele pe care le contine. [< percola, dupa fr. percolation].
permafrost, PERMAFRÓST s.n. Strat de sol înghetat permanent; pergelisol, merzlota. (cf. germ. Permafrost, fr. permafrost < perma- din engl. permanent si frost (= gheata; înghetat), propus pentru întâia oara în 1943 de catre S. W. Muller) [et. si TLF]
pergelisol, PERGELISÓL s.n. Permafrost. (cf. fr. pergélisol, împrum. din engl. pergelisol, compus din silabele per- din engl. permanent, gel- din lat. gelare (= a îngheta), cu vocala de legatura -i- si sol- din lat. solum (= sol), propus în 1946 de catre americanul K. Bryan ca înlocuitor al lui permafrost (din perma- de la permanent si engl. frost (= gheata; înghetat), propus pentru întâia oara în 1943 de catre S. W. Muller) [et. si TLF]
scrabble, SCRÁBBLE s.n. 1. Joc de societate disputat de catre unul, doi sau mai multi jucatori, sub diverse forme, pe o tabla formata din 15 linii si 15 coloane care determina 225 de casute, unele colorate diferit cu proprietatea de a multiplica valoarea asociata literei sau cuvântului care le ocupa, cu ajutorul unor jetoane însemnate pe una dintre fete cu câte o litera si o valoare care depinde de frecventa de aparitie si dificultatea de folosire a literei respective într-o limba data, si al carui scop îl reprezinta obtinerea a cât mai multor puncte cumulate prin intermediul formarii si depunerii pe tabla a câte unui cuvânt din literele extrase la întâmplare de catre fiecare jucator, în mod alternativ, cu conditia de a crea legaturi cu cele asezate deja pe tabla, prin adiacenta, încrucisare sau prelungire. 2. Situatie în jocul de scrabble (1) în care un jucator depune dintr-o data toate cele sapte litere de pe suportul propriu, formând un cuvânt adecvat, si pentru care i se acorda o recompensa de 50 de puncte care se aduna la valoarea calculata corespunzatoare depunerii. [Pr.: scré-bal] (denumire de marca înregistrata în S.U.A., în 1950, care prob. deriva din engl. scrabble = a scrijeli, a zgâria; a mâzgali, a scrie necitet; a merge în patru labe, a da din mâini si din picioare) [et. TLF si MW]
pet, -PET Element secund de compunere savanta cu semnificatia "miscare, tendinta, dezvoltare catre ceva". [< it. -peto, fr. -pète, cf. lat. petere – a se îndrepta, a tinde catre].
pilotare, PILOTÁRE s.f. Actiunea de a pilota si rezultatul ei; pilotaj. ♦ (Fig.) Orientare a unei discipline de catre o alta stiinta prin notiunile si metodele proprii acesteia. [< pilota].
pascal, PASCÁL3 s.n. (Inform.) Limbaj de programare de nivel înalt orientat spre aplicatiile cu caracter tehnic, stiintific si economic. (cf. fr. pascal < dupa numele matemat. fr. Blaise Pascal, care în sec. al XVII-lea a inventat o masina de calcul; denum. propusa în 1970 de catre informat. elv. Niklaus Wirth)
pluviodenudaţie, PLUVIODENUDÁŢIE s.f. Eroziune exercitata de catre picaturile de ploaie. [< fr. pluviodénudation].
polispermie, POLISPERMÍE s.f. Proces de rezultare a unui zigot prin fecundarea unor ovule de catre mai multi spermatozoizi. [Gen. -iei. / < fr. polyspermie, cf. gr. polys – mult, sperma – samânta].
pontă, PÓNTĂ1 s.f. (Biol.) Totalitatea oualor depuse de o femela. ♦ Depunerea oualor de catre pasari în cuib, de artropode si unii viermi sau a icrelor de catre pesti. [< fr. ponte < pondre – a oua].
postliminium, POSTLIMÍNIUM s.n. (În dreptul roman) Redobândire retroactiva a drepturilor cetatenesti de catre o persoana înstrainata (prin captivitate, exil etc.), la înapoierea în patrie. [Pron. -ni-um. / < lat. postliminium].
cuvant, (CUVANT FOARTE VULGAR), A DA PENISUL CUIVA PENTRU AL SUGE, A SUGE PULA, FELATIA PENISULUI DE CATRE O PERSOANA, A LUA PENISUL CUIVA IN GURA PENTRU AL SUGE.
practic, PRÁCTIC, -Ă adj. 1. Referitor la practica. ♦ Care tinde catre o actiune, catre o realizare; care realizeaza, da rezultate concrete; util. ♦ Comod, folositor; ingenios. 2. Cu spirit de actiune; îndemânatic, destoinic. [Cf. fr. pratique, germ. praktisch < lat. practicus].
precolumbian, PRECOLUMBIÁN, -Ă adj. Care dateaza dinaintea venirii lui Columb (în America). ♢ Arta precolumbiana = arta dezvoltata pe teritoriul Americii înainte de descoperirea ei de catre Columb. [Pron. -bi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. précolumbien].
predestinaţie, PREDESTINÁŢIE s.f. 1. Predestinare. 2. Doctrina religioasa, dupa care destinul omului ar fi fixat dinainte de catre divinitate. V. fatalism. [Gen. -iei, var. predestinatiune s.f. / < fr. prédestination, it. predestinazione].
prospicient, PROSPICIÉNT, -Ă adj. (Liv.) Care da, priveste, raspunde catre un anumit loc; orientat într-un anumit fel, catre ceva. [Pron. -ci-ent. / cf. it. prospiciente, lat. prospiciens].
rabotaj, RABOTÁJ s.n. Rabotare. ♢ Rabotaj glaciar = actiunea de netezire si de slefuire efectuata de catre ghetari. [< fr. rabotage].
radar, RADÁR s.n. Dispozitiv de detectare si de localizare a unor obstacole, obiective etc., bazat pe principiul reflectarii undelor radioelectrice scurte si ultrascurte de catre anumite obstacole. [< engl. radar < ra(dio) d(etecting) a(nd) r(anging) – detectare si reperare prin radio].
radioamatorism, RADIOAMATORÍSM s.n. Practicare a radiocomunicatiilor de catre persoane care manifesta interes pentru radiotehnica si stabilesc legaturi între radiostatii proprii de mica putere. [Cf. fr. radioamateurisme].
ratificare, RATIFICÁRE s.f. Actiunea de a ratifica si rezultatul ei; ratificatie. ♦ Actiune juridica prin care un stat îsi însuseste prin intermediul organelor sale competente un tratat international. ♢ Instrument de ratificare = document în care se consemneaza însusirea unui tratat international de catre un stat. [< ratifica].
reacţiune, REACŢIÚNE s.f. 1. Împotrivire politica si economica a claselor în declin fata de orice manifestare a progresului social; fortele sociale reactionare, ostile progresului. 2. Notiune de baza a ciberneticii, desemnând receptionarea de catre organul de comanda a unei informatii despre comportarea organului de executie sau despre efectul actiunii; conexiune inversa. 3. V. reactie. [Pron. -ti-u-. / < fr. réaction].
brevet, BREVÉT s. n. document cuprinzând titlul, distinctia, calitatea acordate de o autoritate (de stat) si care presupune anumite drepturi. o ~ de inventie = document eliberat inventatorului de catre organul de stat competent, prin care i se recunoaste dreptul de a exploata în exclusivitate inventia, un anumit timp; patenta. (< fr. brevet)
rejecţie, REJÉCŢIE s.f. (Liv.) Dare înapoi; (spec.) readucere a continutului ruminal în cavitatea bucala de catre animal pentru a fi rumegat. [< fr. réjection].
remitendă, REMITÉNDĂ s.f. Totalitatea cartilor nevândute primite de catre un librar de la editor în comision si înapoiate editorului. [< germ. Remittende].
restituţie, RESTITÚŢIE s.f. 1. Determinare a unui punct în spatiu pe baza uneia sau a mai multor perspective sau fotograme, care cuprind acest punct vazut din mai multe pozitii din spatiu. 2. (În dreptul international) Înapoierea de catre un stat învins a bunurilor acaparate de el în mod ilegal în timpul razboiului de la statul învingator si de la cetatenii acestuia; restituire. [Gen. -iei, var. restitutiune s.f. / cf. lat. restitutio, fr. restitution].
rol, ROL s.n. I. 1. Lista a proceselor care urmeaza sa fie judecate de catre o instanta. 2. Registru în care sunt trecuti contribuabilii la perceptie. 3. Lista oficiala a celor care se afla pe un vapor. II. 1. Ceea ce trebuie sa recite un actor pe scena. ♦ Personajul reprezentat de un actor. 2. Atributie; menire. [Var. rola s.f. / < fr. rôle, germ. Rolle].
cvadriciclu, CVADRICÍCLU, cvadricicluri, s.n. Vehicul cu patru roti, asemanator bicicletei, actionat, de regula, de catre un motor cu ardere interna sau electric.
rovinietă, ROVINIÉTĂ, roviniete, s.f. 1. Document prin care se atesta, de catre automobilisti, dreptul de utilizare a retelei de drumuri în unele tari. Se prezinta, de regula, sub forma unui abtibild care se lipeste pe parbriz si are o valabilitate limitata. 2. Taxa de drum pentru automobilisti, aplicabila în unele tari. – Din fr. rovignette.
organ, Organ de masina in forma de bara legata la cele doua capete de cate o piesa mobila a masinii cre serveste la transformarea miscarii rectilinii in miscare de rotatie sau invers
bancomat, BANCOMÁT, bancomate, s.n. Automat bancar utilizat de catre clienti, prin intermediul unui card de debit, pentru diverse operatiuni (retragere de numerar, efectuarea unor plati etc.). – Din it. bancomat.
bioterapie, BIOTERAPÍE s. f. 1. tratament al unor afectiuni cu ajutorul unor produsi biologici. 2. transmiterea de catre organismul unui individ a unei cantitati de energie catre organismul altui individ, în scopul ameliorarii starii psihosomatice a acestuia. (< fr. biothérapie)
sufuziune, SUFUZIÚNE s.f. 1. Raspândire sub piele a unei umori. 2. Proces de spalare a rocilor de catre apele subterane. [Var. sufuzie s.f. / < fr. suffusion, cf. lat. suffusio].
supercargo, SUPERCARGÓ s.n. 1. Persoana ambarcata pe o nava comerciala de catre proprietarul marfurilor în scopul de a-i reprezenta interesele comerciale, a supraveghea transportul etc. 2. Marinar pe bordul navelor S.U.A. cu atributii de secretariat si contabilitate. [< engl., fr. supercargo].
şariaj, SARIÁJ s.n. (Geol.) Fenomen de deplasare a stratelor de pamânt, a nisipului etc de catre ape. [Pron. -ri-aj. / < fr. charriage].
tell, TELL s.n. Colina artificiala formata de catre ruinele unor asezari antice. [< fr. tell < cuv. arab].
bicorn, BICÓRN, -Ă I. adj. bicornat. II. s. n. palarie barbateasca cu doua colturi, care se mai poarta si azi în Occident de catre academicieni, diplomati, la solemnitati. (< fr. bicorne)
triplare, TRIPLÁRE s.f. Actiunea de a tripla si rezultatul ei. ♦ Depasire a unui vehicul, de orice fel, de catre un autovehicul, atunci când acela este angajat în depasirea unui alt vehicul, oprit sau în mers, daca prin aceasta manevra se trece peste axa care desparte cele doua sensuri de circulatie ale drumului. [< tripla].
tuaj, TUÁJ s.n. (Mar.) Deplasare a unei nave prin remorcare de catre un tuior. [Pron. tu-aj. / < fr. touage].
vagulaţie, VAGULÁŢIE s.f. (Jur.) Somatie în dreptul roman facuta unui martor de catre persoana care îl citeaza pentru marturie. [Gen. -iei. / < lat. vagulatio, fr. vagulation].
vulcanocarst, VULCANOCÁRST s.n. (Geol.) Carst format în roci eruptive prin dizolvarea feldspatului plagioclaz de catre ape. [Cf. rus. vulkanokarst].
yankeu, YANKÉU s.m. Porecla (ironica) data începând cu sec. XVIII locuitorilor (partii de est a) Statelor Unite ale Americii de catre englezi si francezi. [< engl. yankee].
internet, Internet Protocol (sau TCP /IP), este o tehnologie de comunicatii pe retele care asigura furnizarea de catre operatori a serviciilor de comunicatii internet (cu i mic). Tehnologia realizeaza asa-numita comutatie de pachete, prin care informatia ce trebuie transmisa intre 2 utilizatori conectati la retea, este segmentata la nivelul expeditorului in pachete de dimensiune fixa, urmand ca fiecare pachet sa fie transportat independent, pentru ca la nivelul destinatarului informatia sa fie re-asamblata in forma originala. Daca in telecomunicatiile clasice (de voce si fax) pentru a pune la dispozitie un serviciu de telecomunicatii intre 2 locatii, un operator traditional comunta un circuit â??fixâ?? intre cele 2 puncte, il pune la dispozitia clientului (cel care initiaza comunicarea) si il taxeaza functie de lungimea circuitului pus la dispozitie (local, interurban, international) si de volumul sau durata utilizarii serviciului, la comunicatiile internet operatorii furnizeaza servicii al caror cost de utilizare este dependent doar de volumul traficul generat si complet independent de distanta dintre cele 2 puncte intre care a fost stabilita comunicatia.
baraterie, BARATERÍE s. f. prejudiciu adus unei nave prin încalcarea intentionata a îndatoririlor de catre comandant sau echipaj. (< fr. baraterie)
banderolă, BANDERÓLĂ s. f. 1. stegulet (de lance, de catarg etc.) 2. banda de hârtie lipita în jurul unei cutii, a unei carti etc. 3. banda de pânza care se poarta la brat ca semn al unei anumite însarcinari etc.; brasarda (1). (< fr. banderole, it. banderuola)
eolizaţie, EOLIZÁŢIE s.f. Totalitatea transformarilor pe care le sufera rocile în deserturi, în conditiile scrijelirii si polizarii lor de catre vânturile puternice care transporta particule de nisip în suspensie, sau prin saltatie (în functie de dimensiuni); pietrisurile supuse eolizatiei au suprafete scrijelite, satinate uneori, prezentând fatete, muchii sau noduli (dreikantere). – [Sursa: M. Ielenicz si colaboratorii, Dictionar de geografie fizica, Editura Corint, Bucuresti, 1999]
asteronom, ASTERONÓM s. n. cavitate stelara produsa prin roaderea de catre larvele insectelor a tesutului vegetal. (< fr. astéronome)
ascensiune, ASCENSIÚNE s. f. 1. miscare de jos în sus a unui mobil. 2. urcare, suire (pe un munte); înaltare (cu balonul). 3. (fig.) crestere, dezvoltare. ♢ promovare pe treptele ierarhiei profesionale sau sociale. ♢ proces de cucerire a puterii de catre o organizatie politica. (< fr. ascension, lat. ascensio)
arbitraj, ARBITRÁJ s. n. 1. solutionare a unui diferend de catre o persoana sau o institutie autorizata. o ~ de stat = organ de stat care rezolva anumite litigii patrimoniale. 2. conducere a unei aplicatii tactice, a unei competitii sportive de catre un arbitru. ♢ hotarâre luata de un arbitru. 3. (fin.) cumparare de valuta, actiuni, rente, argint, aur etc. pentru vânzare pe aceeasi piata sau pe o alta. (< fr. arbitrage)
arabism, ARABÍSM s. n. 1. cuvânt, expresie proprii limbilor arabe. 2. particularitate a civilizatiei arabe. 3. doctrina politica ce tinde catre unirea tuturor popoarelor arabe. (< fr. arabisme)
aquamanila, AQUAMANÍLA A-CVA-/ s. f. vas de arama sau de bronz folosit în evul mediu de catre preot pentru spalarea mâinilor înainte de slujba. (< fr. aquamanile)
anuitate, ANUITÁTE s. f. suma de bani platita anual de catre debitor, pentru rambursarea unei sume împrumutate. (< fr. annuité, lat. annuitas)
antropocor, ANTROPOCÓR, -Ă adj. raspândit de catre om sau cu ajutorul mijloacelor create de el. (< fr. anthropochore)
antihreză, ANTIHRÉZĂ s. f. (jur.) cedarea de catre creditor a venitului unui bun imobil apartinând debitorului. (< fr. antichrèse)
anticataliză, ANTICATALÍZĂ s. f. actiunea de încetinire a unei reactii chimice de catre anumite substante. (< fr. anticatalyse)
angarie, ANGARÍE s. f. rechizitionare de catre un stat beligerant a unor bunuri mobile straine, platind despagubiri. (< fr. angarie)
anexiune, ANEXÍUNE s. f. încorporare de catre un stat, prin mijloace violente, a unui teritoriu strain. (< fr. annexion, lat. annexio)
analgognozie, ANALGOGNOZÍE s. f. incapacitate de întelegere de catre bolnav a unei dureri, însotita de absenta reactiei de aparare. (< fr. analgognosie)
alomorfie, ALOMORFÍE s. f. prezentare a mai multor forme de catre aceeasi substanta; alomorfism. (< fr. allomorphie)
coloidoclazie, COLOIDOCLAZÍE s. f. 1. invadare a sângelui de catre substante proteice, în cazul unei distrugeri tisulare puternice. 2. stare de soc cu modificari în constantele fizico-chimice ale coloizilor sangvini. (<fr. colloïdoclasie)
comandă, COMÁNDĂ s. f. 1. ordin, dispozitie, porunca. ♢ ton de ~ = ton poruncitor. 2. conducere a unei unitati militare. ♢ post de ~ = loc unde sta comandantul trupelor si de unde transmite comanda operatiilor. ♦ ordin verbal sau prin semnal dat militarilor de un comandant pentru executarea simultana a unei miscari. 3. actiune de comandare a unui sistem tehnic. ♦ echipamentul necesar efectuarii ei. ♢ dubla ~ = dispozitiv de pilotaj care permite ca doi piloti sa actioneze comenzile. ♦ (inform.) instructiune, parte integranta a informatiei transmise calculatorului de catre utilizator. 4. cerere de marfa adresata unui furnizor, lucrare ceruta unui meserias, unui antreprenor etc. ♦ marfa comandata. ♢ de ~ = executat dupa indicatiile clientului. 5. (mar.) suprastructura pe o nava în care se afla timoneria, camera hartilor, cabina comandantului etc. 6. parâma subtire (saula) cu care se înfasoara capatul unei parâme groase, împiedicându-i despletirea. (
agresiune, AGRESIÚNE s. f. 1. atac brutal neprovocat. ♢ folosire a fortei armate de catre un stat sau o coalitie de state împotriva suveranitatii, integritatii teritoriale si independentei politice a unui alt stat. 2. atac asupra persoanelor sau bunurilor. 3. actiune exterioara care primejduieste echilibrul si integritatea unui sistem viu. (< fr. agression, lat. aggressio)
abraziune, ABRAZIÚNE s.f. 1. Proces de eroziune a tarmului de catre valurile marii sau ale lacurilor. 2. Roadere a unui corp rezultata din frecarea lui cu altul mai dur; abrazare. [< fr. abrasion].
absoluţiune, ABSOLUŢIÚNE s.f. 1. Scutire, iertare de pedeapsa a unui acuzat când faptul imputabil nu este prevazut de lege sau când savârsirea lui a fost justificata. 2. Iertare a pacatelor (data de obicei de catre papa). [Pron. -ti-u-. / cf. lat. absolutio, fr. absolution].
achiesare, ACHIESÁRE s.f. (Jur.) Acord la o anumita ancheta sau propunere; recunoastere de catre un acuzat a pretentiilor dintr-o actiune juridica. ♦ Renuntare la o cale de atac împotriva unei hotarâri judecatoresti. [< achiesa].
adulter, ADULTÉR s.n. Nerespectare a fidelitatii conjugale faptuita de catre unul din soti. // adj. (Despre soti) Care nu respecta fidelitatea conjugala. [< lat. adulter, cf. fr. adultère].
falocraţie, FALOCRAŢÍE, falocratíi, s.f. Dominatie sociala, culturala sau simbolica impusa de catre barbati asupra femeilor. (cf. fr. phallocratie < gr. φαλλός = falus, penis + κρατός = putere, conducere) [TLF]
agregat, AGREGÁT s.m. (Iesit din uz) Profesor agregat = profesor universitar care si-a obtinut titlul prin concurs, dar a ramas totusi dependent de catedra altui profesor. [Dupa fr. agrégé].
afuire, AFUÍRE s. f. dislocare si spalare de catre curentul apei a aluviunilor din jurul unei nave sau al fundatiei unei constructii de pe fundul apelor curgatoare. (dupa fr. affouillement)
alertă, ALÉRTĂ s.f. (Liv.) Alarma; (p. restr.) termen folosit de catre astronomi pentru a atrage atentia asupra evolutiei diverselor fenomene ceresti. [< fr. alerte, cf. it. all'erta – pe înaltime].
meniu, MENÍU, meniuri, s.n. (Inform.) Lista de comenzi adresate calculatorului, lista oferita utilizatorului de catre un program informatic. – Din engl. menu.
anexiune, ANEXIÚNE s.f. Încorporare prin mijloace violente a unei provincii, a unei tari mai mici sau mai slabe facuta de catre o alta tara mai mare sau mai puternica. [Pron. -xi-u-. / cf. fr. annexion, lat. annexio – unire, legatura].
anticataliză, ANTICATALÍZĂ s.f. Actiunea de încetinire a unei reactii chimice de catre anumite substante. [Cf. germ. Antikatalyse].
antrepriză, ANTREPRÍZĂ s.f. Forma de organizare si de executare a constructiilor capitale de catre o organizatie speciala de constructii; întreprindere comerciala sau industriala care preia executarea de lucrari (mari) al caror pret este platit cu anticipatie dupa un deviz întocmit dinainte; lucrare facuta de o astfel de întreprindere. ♢ A lua în antrepriza = a lua conducerea unei lucrari. [< fr. entreprise].
antropologism, ANTROPOLOGÍSM s.n. Conceptie filozofica care considera omul numai ca parte a naturii, în afara conditionarii sale de catre mediul social-istoric în care se dezvolta. [< fr. anthropologisme].
momârlan, MOMÂRLAN s.m. exista un alt regionalism care defineste foarte clar si intr-o zona foarte restransa (Valea Jiului) populatia bastinasa care traieste in mediul rural. S-ar parea ca are originea intr-o expresie de origine maghiara (bautor de lapte) sau ceva similar. Acolo, cine nu este momarlan este baraba (om de la oras, care traieste la bloc). Expresia este foarte raspandita in zona si este utilizata tot mai mult si de catre alte persoane publice sau private (jurnalisti, de ex.) Iulia Fagas
autoconducere, AUTOCONDÚCERE s.f. Conducere a activitatii sociale, economice etc. de catre însasi colectivitatea respectiva sau de catre reprezentantii ei. [< auto1- + conducere].
balanţă, BALÁNŢĂ s. f. 1. instrument pentru masurarea greutatii corpurilor prin echilibrarea lor cu greutati-etalon; cântar. o a pune în ~ = a judeca bine faptele înainte de a lua o hotarâre. 2. (fin.) raport între doua sume, doua conturi etc.; tabel, situatie cu un asemenea raport. o ~ comerciala = raportul dintre valoarea importului si exportului unei tari pe o perioada de timp data; ~ contabila = situatie recapitulativa si periodica ce regrupeaza la un moment dat sumele si soldurile conturilor debitoare si creditoare; ~ de plati = raportul dintre sumele încasate si platile efectuate de catre o tara în relatiile sale cu alte tari într-o perioada de regula un an. 3. al saptelea semn al zodiacului (23 septembrie – 22 octombrie). (< fr. balance)
azil, AZÍL s.n. 1. (În trecut) Institutie cu caracter filantropic în care erau tinuti copii, batrâni, invalizi, bolnavi incurabili. 2. (Fig.) Loc de refugiu inviolabil; adapost, refugiu. ♢ Azil politic = acordare de catre un stat a dreptului de intrare si de stabilire pe teritoriul sau unei persoane straine persecutate în tara sa din motive politice. [Pl. -luri, -le. / < fr. asile, cf. it. asilo < lat. asylum – loc inviolabil, gr. asylos < a – fara, syle – jefuire].
ma, ma numesc Eckhardt Jozsef, am adresa: tata34[at]freemail.hu si am urmatoarea intrbare? in ultima vrena tot mai des se foloseste cuvantul "naschpa" atat in vorbirea curenta cat si de catre moderatorii televiziunii. deasemenea si cuvantul "locatii" in loc de localitate si/sau local se utilizeaza atat in presa scrisa cat si in televiziune. este corect? s-a schimbat ortografia si eu am raamas in urma (intrucat am 72 ani} si sunt de nationalitate maghiara.aca puteti va rog s-am raspundeti. va multumesc
politburo, POLITBURÓ s.n. 1. (În fosta U.R.S.S.) Organ politic suprem executiv, format din membri alesi de catre Comitetul Central al Partidului Comunist si însarcinat cu aplicarea hotarârilor politice ale partidului, ratificate de catre Comitetul Central. 2. (P.anal.) Organ executiv al unui partid. (< rus. politbiuro < politiceskoe biuro = birou politic; cf. engl. politburo, fr. politburo, politbureau) [MW, TLF]
politburo, POLITBURÓ s.n. 1. (În fosta U.R.S.S.) Organ politic suprem executiv, format din membri alesi de catre Comitetul Central al Partidului Comunist si însarcinat cu aplicarea hotarârilor politice ale partidului, ratificate de catre Comitetul Central. 2. (P.anal.) Organ executiv al unui partid. (< rus. politbiuro < politiceskoe biuro = birou politic; cf. engl. politburo, fr. politburo, politbureau) [MW, TLF]
velur, VELÚR s.n. 1. Catifea. ♦ Ţesatura de lâna cu aspect de catifea. 2. Piele groasa catifelata, din care se confectioneaza fete de pantofi, posete etc. [< fr. velours, cf. lat. villosus – acoperit cu par].
anexa, ANEXA test trimis de catalin, sterge-ma.
bacteriofagie, BACTERIOFAGÍE s.f. Distrugere a bacteriilor de catre bacteriofagi. [Gen. -iei. / < fr. bactériophagie, cf. lat. bacteria – bacterie, gr. phagein – a mânca].
balanţă, BALÁNŢĂ s.f. 1. Instrument pentru cântarit, bazat pe principiul echivalarii a doua greutati cu ajutorul unui sistem de pârghii; cântar; cumpana. ♢ A pune în balanta = a judeca bine faptele înainte de a lua o hotarâre. 2. (Cont.; fin.) Raport între doua sume, doua conturi etc. ♢ Balanta comerciala = raportul dintre valoarea importului si exportului unei tari (pe o perioada de un an); balanta de plati = raportul dintre sumele încasate din strainatate de catre o tara si cele pe care le plateste altor state într-o anumita perioada de timp, de obicei un an. [Pl. -te. / < it. balanza, cf. lat. bilanx < bis – de doua ori, lanx – tava].
sionism, SIONÍSM s.n. Miscare politica si religioasa nascuta din nostalgia Sionului, prezent în permanenta în constiinta evreilor dupa exil, cauzata în sec. al XIX-lea de catre antisemitismul rusesc si polonez si accelerata de afacerea Dreyfus si care, având în vedere stabilirea unei vetre nationale evreiesti pe pamântul stramosesc, si-a atins scopul în 1948 prin crearea statului Israel. ♢ Sionism religios, sionism socialist. (< împrum. din germ. Zionismus, cuv. creat de catre scriitorul Nathan Birnbaum (1864-1937, pseudonim: Mathias A(s)cher) în 1886, în revista sa Selbstemancipation = autoemanciparea, deriv. prin interm. suf. -ismus = -ism, din Zion = Sion, numele uneia dintre colinele din Ierusalim, apoi, p.ext., al orasului însusi < ebr. biblica Ţiyyōn; rabinul Mohilever este socotit întemeietorul sionismului) [TLF]
baladă, BALÁDĂ s. f. 1. poezie populara medievala în versuri endecasilabice sau septenare, care se cânta si se recita. ♢ poezie epica, populara sau culta, care nareaza fapte istorice sau legendare; cântec batrânesc. 2. (muz.) compozitie vocala sau instrumentala cu caracter narativ. ♢ (jaz) interpretare rapsodica a unei piese de catre un solist acompaniat de orchestra. (< fr. ballade)
holocaust, HOLOCÁUST, holocáusturi, 1. Jertfire rituala prin ardere. 2. Distrugere completa soldata cu victime în numar mare, îndeosebi prin ardere. ♢ Holocaust nuclear. 3. (Scris deseori cu majuscula) Asasinarea în masa a populatiei civile din Europa, în special a evreilor, de catre nazisti, în timpul celui de-al doilea razboi mondial. ♦ Asasinare în masa a populatiei; genocid. (cf. engl. holocaust, fr. holocauste < neolat. holocaustum < gr. holokauston < n. al lui holokaustos = totalitate arsa < holo- + kaustos = ars < kaiein = a arde) [MW]
banderolă, BANDERÓLĂ s.f. 1. Stegulet (de lance, de catarg etc.). 2. Banda de hârtie lipita în jurul unei cutii, unei carti etc. ♦ Banda de pânza care se poarta la brat ca semn de recunoastere, pentru a arata ca cel care o poarta are anumite însarcinari etc. [< fr. banderole, it. banderuola].
creşterea, Cresterea de catre stat a ratei dobânzii la obligatiunile deja emise, în situatia în care pe piata capitalurilor de împrumut se înregistreaza cresteri însemnate ale ratei dobânzii.
adhominem, AD HÓMINEM loc. adj. argument ~ = argument îndreptat contra persoanei însesi de catre adversarul sau. (< lat. ad hominem, la om)
adelfofagie, ADELFOFAGÍE s. f. 1. absorbtie a unuia sau a mai multor embrioni animali ori vegetali de catre cel mai dezvoltat dintre ei. 2. devorare a unui animal de catre altul din aceeasi specie ori din specii diferite. 3. unire a doi gameti de acelasi sex. (< fr. adelphophagie)
bicorn, BICÓRN s.n. (Rar) Palarie barbateasca cu doua colturi, care se mai poarta si azi în Occident de catre academicieni, diplomati, militari etc. la solemnitati. [Pl. -nuri. / < fr. bicorne].
exlibrissn, EX-LIBRIS-s.n. Semn de proprietate aplicat pe o carte de catre posesorul ei, ca semnatura, sigiliu sau stampila. Din lat. Ex-Libris.
securitizarea, Securitizarea este o operatiune financiara de valorificare a creantelor de catre un vehicul investitional care le achizitioneaza, le grupeaza si le afecteaza garantarii unei emisiuni de valori mobiliare.
capital, CAPITÁL s.n. 1. Valoare care produce plusvaloare; categorie economica ce reflecta relatia sociala de subordonare a muncitorului salariat de catre capitalist. 2. (Fig.) Clasa capitalistilor; capitalism. 3. (Curent) Bani, suma mare de bani investita într-o afacere; bunuri, valori. ♢ Capital de cunostinte = suma cunostintelor pe care le poseda cineva; experienta. [Pl. -luri. / < fr. capital, cf. germ. Kapital].
capitulaţie, CAPITULÁŢIE s.f. (Ist.) Conventie care asigura supusilor unui stat anumite privilegii pe teritoriul altui stat. ♦ Conventie impusa de catre o tara capitalista unei tari semicoloniale, prin care se obtin anumite privilegii pentru cetatenii sai stabiliti acolo. [Gen. -iei, var. capitulatiune s.f. / cf. fr. capitulation, it. capitulazione].
armăsărel, armasarél, armasaréi, s.m. (înv. si reg.) cuiul cel lung ce prinde catusa carului de protap, pentru a tine ridicat jugul
carst, CARST s.n. Eroziune a calcarelor si a ghipsurilor de catre apa, însotita de formarea de pâlnii, pesteri sau râuri subterane. [< fr. karst, cf. Karst – regiune pe coasta orientala a Adriaticii].
catalan, CATALÁN, -Ă adj., s.m. si f. (Locuitor, persoana) care apartine Cataloniei. // s.f. Limba romanica vorbita de catalani. [Cf. fr. catalan].
cataleptic, CATALÉPTIC, -Ă adj., s.m. si f. (Lovit) de catalepsie. [Cf. fr. cataleptique].
catalitic, CATALÍTIC, -Ă adj. De cataliza; produs prin cataliza. [Cf. fr. catalytique].
cataliză, CATALÍZĂ s.f. Actiune produsa asupra unei reactii chimice de catre un catalizator sau, în general, de catre un agent fizic sau chimic. [< fr. catalyse, cf. gr. katalysis – desfacere].
cataral, CATARÁL, -Ă adj. În legatura cu catarul, de catar. [Cf. fr. catarrhal].
baghetă, BAGHÉTĂ s. f. 1. betisor; nuielusa. ♢ vergea subtire folosita de dirijori; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ♢ bat de lemn sau de metal servind la punerea în vibratie a unor instrumente de percutie. 2. partea de lemn a arcusului. 3. dunga colorata care împodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara. 4. piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism, a unei masini. 5. mulura mica cu sectiunea semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 6. element ornamental asezat lateral pe o pagina de carte, de catalog etc. 7. pâine lunga si subtire. (< fr. baguette)
catodic, CATÓDIC, -Ă adj. De la catod, referitor la catod. ♢ Lampa catodica = lampa care emite electroni; raze catodice = fascicul de electroni emisi de catod într-un tub de descarcare la presiune foarte joasa. [Cf. fr. cathodique].
securitizarea, Securitizarea este o operatiune financiara de valorificare a creantelor de catre un vehicul investitional care le achizitioneaza, le grupeaza si le afecteaza garantarii unei emisiuni de valori mobiliare. conform legii: Legea nr. 31 din 1 martie 2006 privind securitizarea creantelor Obs: Suna absolut ingrozitor
caftangiu, caftangíu, caftangíi, s.m. (înv.) slujbas al Curtii domnesti care prezenta caftanul si-l aseza pe spatele celui onorat cu titlul boieresc de catre domnitor.
colectiv, COLECTÍV, -Ă adj. 1. Rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. 2. Comun, obstesc, social. // s.n. Grup de oameni care lucreaza în acelasi loc de productie, având interese si conceptii comune, purtând fiecare raspunderea muncii depuse, supunându-se unei discipline liber consimtite si acceptând o conducere unica. ♢ Colectiv de catedra = totalitatea cadrelor didactice din învatamântul superior, grupate în cadrul unei catedre. [Cf. fr. collectif, lat. collectivus].
bacteriofagie, BACTERIOFAGÍE s. f. distrugere a bacteriilor de catre bacteriofagi. (< fr. bactériophagie)
confirmare, CONFIRMÁRE s.f. 1. Actiunea de a confirma; întarire, adeverire. ♦ Declaratie prin care o persoana îndreptatita sa ceara anularea unui act îl recunoaste ca valabil. ♦ Întarire a unui mandat de arestare de catre organul competent. 2. Întarire, definitivare a situatiei unei persoane. [< confirma].
consignaţie, CONSIGNÁŢIE s.f. Depunere pentru pastrare, garantie sau vânzare; consemnare, consemnatiune. ♦ (Concr.) Magazin de stat unde se depun spre vânzare diferite obiecte de catre particulari. [Gen. -iei. / cf. fr. consignation].
contencios, CONTENCIÓS, -OÁSĂ s.n. (Iesit din uz) Serviciu al unei institutii publice sau particulare, care se ocupa de problemele juridice ale institutiei respective. // adj. (Jur.) Procedura contencioasa = procedura de rezolvare în contradictoriu de catre un organ de jurisdictie a unui conflict de interese. [Pron. -ci-os. / < lat. contentiosus, dupa fr. contentieux].
convergent, CONVERGÉNT, -Ă adj. Care converge, care se îndreapta catre acelasi centru. ♢ Lentila convergenta = lentila cu proprietatea de a strânge într-un singur focar razele care o strabat. ♦ (Mat.; despre un sir infinit de numere) Care tinde catre un anumit numar finit, numit limita. [Cf. fr. convergent, it. convergente].
coproprietate, COPROPRIETÁTE s.f. Stapânire în comun a unui bun de catre mai multe persoane. [Cf. fr. copropriété].
covalenţă, COVALÉNŢĂ s.f. Legatura chimica dintre mai multi atomi, care se realizeaza prin punerea în comun a unuia sau a mai multor electroni de catre fiecare dintre atomii participanti. [Cf. germ. Kovalenz, fr. covalence].
cravată, CRAVÁTĂ s.f. Bucata de matase, de stofa etc. care se poarta înnodata la gât, mai ales de catre barbati. ♢ (În trecut) Cravata rosie (de pionier) = basma rosie, triunghiulara, purtata la gât de pionieri. [Pl. -te. / < fr. cravate, cf. it. cravatta].
creaţionism, CREAŢIONÍSM s.n. Conceptie teologica potrivit careia lumea ar fi fost creata de catre divinitate. [< fr. créationisme].
cumul, CÚMUL s.n. Detinerea mai multor functii, atributii etc. de catre o singura persoana. [< fr. cumul, cf. lat. cumulus – gramada].
alîm, alîm (-muri), s.n. – Contributie speciala care, începînd cu 1729, s-a impus de catre administratia din Mold., tatarilor stabiliti în sudul Basarabiei. Tc. alim "renta, venit".
decatlon, DECATLÓN s.n. Complex de zece probe atletice, care trebuie trecute de catre unul si acelasi sportiv în patru jumatati de zi consecutive. [Pl. -oane, -onuri. / cf. fr. décathlon < gr. deka – zece, athlon – exercitiu gimnastic].
azil, AZÍL s. n. 1. institutie cu caracter filantropic pentru copii, batrâni, invalizi. 2. loc de refugiu inviolabil; adapost. ♦ drept de ~ = drept de inviolabilitate acordat de catre un stat unei persoane straine persecutate în tara sa din motive politice. (< fr. asila, lat. asylum)
deflaţie, DEFLÁŢIE s.f. 1. Retragere din circulatie a unei anumite cantitati de bancnote în timpul unei inflatii, pentru a face sa creasca puterea de cumparare a banului. 2. Actiunea de îndepartare si de transportare de catre vânt a nisipurilor provenite din dezagregarea rocilor de la suprafata pamântului. [Gen. -iei. / < fr. déflation].
departament, DEPARTAMÉNT s.n. 1. Ramura importanta a administratiei de stat sau a unei institutii; departament de stat = denumirea oficiala a Ministerului Afacerilor Externe al S.U.A. 2. Unitate administrativ-teritoriala în Franta, condusa de catre un prefect. [Pl. -te, -turi. / < fr. département].
derivată, DERIVÁTĂ s.f. (Mat.) Limita raportului dintre cresterea unei functii si cresterea variabilei când aceasta tinde catre zero. [Cf. fr. dérivée].
mubaia, MUBAIÁ, mubaiéle, s.f. (Înv., sec. XVIII) Achizitie realizata în numele sultanului, în care pretul marfii era impus de catre cumparator. [Var.: mumbaiá s.f.] (din tc. mübaia (Seineanu); der. mubaiegíu s.m.)
diaclază, DIACLÁZĂ s.f. Crapatura produsa în roci de catre agenti externi sau de catre tensiunile interioare. [Pron. di-a-. / < fr. diaclase, cf. gr. diaklasis – spartura].
diametru, DIAMÉTRU s.n. Segment de dreapta care trece prin centrul unei curbe închise sau prin centrul unei sfere si care uneste doua puncte opuse ale curbei sau sferei. ♢ Diametru aparent = unghi sub care se vad extremitatile unui obiect îndepartat, ale unui astru, de catre un observator. [Cf. fr. diamètre, lat., gr. diametros].
anatemă, anátema, s.f. – Excludere, ostracizare a cuiva de catre biserica. – Var. ana(f)tima, ana(f)tema. – Mr. anatima, megl. natima. Ngr. ἀνάυημα (Murnu 4). Formele cu f. arata provenienta din sl. anathema, anafema. – Der. anatem(at)isi, anatem(at)iza, vb. (a arunca anatema, a afurisi).
contact, Contact sexual prin stimularea orala a barbatului de catre femeie.
electricitate, ELECTRICITÁTE s.f. 1. Marime de stare pe care o capata corpurile dupa ce au fost frecate unul de altul si apoi separate; sarcina electrica. ♦ Totalitatea fenomenelor produse de repausul si de miscarea unei particule numite electron. 2. Ramura a fizicii care studiaza fenomenele electrice. [Cf. fr. électricité < lat. electrum , gr. elektron – ambra galbena, la care s-a observat prima data fenomenul de catre Thales].
avansul, Avansul considerat irsumontabil fata celelalte competitoare al lui dinamo se pare ca este scazut chiar de catre conducerea "cateilor" prin inlaturarea celui
embargo, EMBARGÓ s.n. 1. Act prin care un stat interzice în caz de conflict iesirea din porturile sale a navelor straine sau retine fortat bunurile de orice fel apartinând unui stat strain si le sechestreaza. 2. Interzicerea de catre un guvern a importului de marfuri în tara respectiva sau a exportului de marfuri, aur etc. din tara respectiva. [Pl. -uri, acc. si embárgo. / < fr., sp. embargo].
epecie, EPECÍE s.f. (Biol.) Folosire a indivizilor unei specii ca substrat de catre indivizii altei specii. [Gen. -iei. / < fr. époecie, cf. gr. epi – pe, oikos – casa].
epidermizare, EPIDERMIZÁRE s.f. Acoperire a unei plagi de catre epiderma dupa cicatrizare. [Et. incerta].
arendă, arénda (-de), s.f. – Cedare temporara a dreptului de exploatare a unor bunuri. – Var. (Trans.) arînda, (Olt.) arinda, (Mold., Trans.) orînda. Lat. med. arenda, intrat tîrziu, probabil în sec. XVIII, si pe mai multe cai în acelasi timp; (cf. mag. árenda, bg., sb., pol., rus. arenda, rut. arenda, oranda). Cf. Cihac, II, 3; Hasdeu 1540; Berneker 30, care pornesc de la etimoane sl.; Sanzewitsch 197, care se bazeaza pe rusa; Gáldi, Dict., 83, care pleaca de la mag. Densusianu, Hlr., 148 si Puscariu 121 considerau ca arînda deriva direct din lat. •arrendare (sard. arrendare, sp. arrendar), ipoteza putin probabila; -î- pare mai curînd, ca în orînda, prin analogie cu cel din rînd si (o)rîndui. Var. moldoveneasca orînda, care reproduce fonetismul rut. (cf. Miklosich, Fremdw., 75), a ajuns sa însemne "cîrciuma", deoarece în trecut cîrciumile si hanurile din localitati erau date în arenda de catre marii proprietari si producatori. Der. arenda, vb. (a da sau a lua în arenda); arendas, s.m. (persoana care ia în arenda, fermier); arendasesc, adj. (propriu unui arendas); arendasi, vb. (a arenda); arendasie, s.f. (arendare; ocupatie de arendas); arendasita, s.f. (nevasta de arendas); arendasoaica, s.f. (nevasta de arendas); arendator, s.m. (arendas); orîndar, s.m. (cîrciumar); orîndarie, s.f. (arendare).
arici, aríci (-ci), s.m. – 1. Animal mamifer insectivor. – 2. Tumoare, javart. – 3. Planta (Echinope sphaerocephalus). – 4. Herpes. – Mr. ariciu, arit, megl. arit. Lat. ērĭcius (Diez, I, 349; Puscariu 118; Candrea-Dens., 85; Körting 3273; REW 2897; DAR); cf. alb. irikj, it. riccio (sard. rizzu), sp. erizo (astur. arizo, gal. ourizo). Fonetismul prezinta dificultati, întrucît rezultatul normal ar trebui sa fie arit, ca în dialecte. S-a încercat sa se explice alterare ti › ci, care apare si în mr. si în it., printr-un tip intermediar eric(u)lus, de catre Puscariu 118; prin erix, -cis, dupa Philippide, Altgr. Elemente, 2, si Pascu, I, 38; prin schimbare de suf., de catre Pascu, Beitärge, 9. Der. ariceala, s.f. (tumoare, javart); arici, vb. (a-si zbîrli parul; a se ghemui, a se face ghem; a suferi de ariceala sau de herpes); aricioaica, s.f. – Din rom. provin ngr. ἀρίτζιος (Murnu 22; Meyer, Neugr. St., II, 74), rut. jaric (Candrea, Elemente, 405; Berneker, 448).
este, este o afectiune foarte dureroasa care se manifesta prin mentinerea erectiei timp de mai multe ore (cel putin 4) sau timp de cateva zile.
exploatare, EXPLOATÁRE s.f. 1. Actiunea de a exploata si rezultatul ei. ♦ Însusirea fara echivalent de catre un proprietar privat al unor mijloace de productie a plusprodusului sau chiar a unei parti din munca producatorilor nemijlociti de bunuri materiale. 2. Totalitatea lucrarilor de punere în valoare a unui bun natural sau a unui sistem tehnic. ♦ (Concr.) Taiere de paduri. ♦ (Fig.) Faptul de a profita, de a trage folos în mod abuziv din ceva. [< exploata].
export, EXPÓRT s.n. (Ec.) Trimitere de marfuri dintr-o tara în alte tari în scop de vânzare sau de schimb comercial. ♢ Export de capital = investitie de capital facuta de catre monopoluri în alte tari pentru a obtine cu mai multa usurinta profituri maxime. ♦ (Concr.) Totalitatea marfurilor exportate. [< germ. Export].
fagocitoză, FAGOCITÓZĂ s.f. Absorbire de catre fagocite a bacteriilor si a corpurilor straine care patrund în organism. [< fr. phagocytose].
felonie, FELONÍE s.f. 1. (Frantuzism) Calcare a juramântului, a credintei, tradare, infidelitate. 2. (Ist.) Calcare de catre un vasal a juramântului facut catre senior. [Gen. -iei. / < fr. félonie, it. fellonia].
janilie, janílie s.f. (înv.) pasmanterie de catifea folosita la împodobirea hainelor, a unor obiecte; ceapraz.
fonomimic, FONOMÍMIC, -Ă adj. Metoda fonomimica = metoda de însusire a literelor de catre copii, care consta în fixarea sunetului în mod vizual prin gestica si mimica; fonomimie. [Cf. it. fonomimico].
forezie, FOREZÍE s.f. (Biol.) Transportare a indivizilor unei specii de catre indivizii altei specii, fara ca între cele doua organisme sa existe relatii de parazitism. [Gen. -iei. / < fr. phoresie, cf. gr. phoresis – transportare].
fosforoscop, FOSFOROSCÓP s.n. Instrument cu care se determina durata de emisiune a luminii de catre o substanta fosforescenta. [< fr. phosphoroscope].
jintuire, jintuíre, s.f. (pop.) 1. stoarcerea casului de zer prin framântare. 2. amestecarea unui lichid prin clatinarea vasului în care e pus. 3. (fig.) bataie. 4. (fig.) stoarcerea unui om de avere de catre cineva.
jintuit, jintuít s.n. (pop.) 1. storsul cosului de zer prin framântare. 2. amestecarea unui lichid dintr-un vas prin clatinare. 3. (fig.) bataie. 4. (fig.) stoarcerea unui om de avere de catre cineva. 5. scursura grasa din casul dulce framântat.
leană, leána s.f. (pop.) un joc, învârtita; nume de catelusa.
gnoseologie, GNOSEOLOGÍE s.f. Parte a filozofiei care cerceteaza posibilitatea cunoasterii lumii de catre om, legile, izvoarele si formele acestei cunoasteri; teoria cunoasterii. [Pron. -se-o-, gen. -iei. / < germ. Gnoseologie, fr. gnoséologie, cf. gr. gnosis – cunoastere, logos – stiinta].
joc, Joc sportiv intre 2 echipe de cate 11 jucatori care se bazeaza pe marcarea unor goluri in poarta adversa. Lviturile in minge se pot executa cu orice parte a corpului (in afara de maini). /din en.&fr.:football
avaet, avaét (-turi), s.n. – 1. Impozit. Se spunea în trecut mai ales despre sumele care se încasau pentru acordarea unor functii si demnitati de catre Stat; si, în general, despre orice impozit. – Var. havaet. Tc. avaid, pl. de la arab. ‘aid "obicei" (Seineanu, II, 29).
holding, HÓLDING s.n. (Ec.) Forma de subordonare a diferitelor întreprinderi (societati) prin controlul participantilor de catre o societate anonima pe actiuni. [< engl., fr. holding, cf. engl. hold – a tine].
pamant, Pamant provenit din cenusa vulcanica. Se imparte in doua subtipuri: a. Bentonita sodica, are puternice proprietati de absorbtie a apei, putand absoarbe o cantitate de apa de cateva ori mai mare decat masa proprie in stare uscata, marindu-si in acelasti timp volumul in mod corespunzator, isis gaseste diferite utilizari in constructii; b. Bentonita calcica, fara proprietati de absorbtie a apei, are utilizari in industria farmaceutica.
bahnă, báhna (báhne), s.f. – Loc mlastinos, smîrc, balta. Din rut. buhno, pol., rus. bagno, ceh. bagno, provenind din aceeasi radacina ca germ. Bach "pîrîu" (Cihac; Berneker 38; DAR). Cuvîntul, cu der. sai, se aude numai în Mold. Der. bahnis, s.n. (loc mlastinos); bahnita, s.f. (balta; femeie murdara, jegoasa; tiganca); bahnos, adj. (mlastinos); bahni, bîhni, bîhli, vb. (a se împotmoli; a se strica; a mirosi urît, a putreziciune); behlita, s.f. (peste, Rhodeus amarus), al carui nume se explica prin gustul sau rau. Dintre der., numai báhnita "tiganca" a fost acceptat în limba literara, datorita mai cu seama întrebuintarii termenului de catre Ispirescu. Dictionarele (Damé, DAR, Candrea) îl explica prin "brunet" sau "urît", ceea ce este evident inexact, ideea de baza fiind cea de "murdar, stricat ca apa statuta, puturos"; cu aceeasi aplicare la persoane, cf. termenii identici împutit, putoare, puturos. Este inutila, prin urmare, încercarea facuta de DAR de a explica acest cuvînt prin. sl. bachati "a se fali." În ce priveste confuzia grupurilor hn si hl, cf. duhni si duhli; aceeasi confuzie apare la numele rîului Bahlui, alt. der. de la bahna, si îl explica bulhac, s.n. (balta), cu var. bîlc (rar, Mold.), bîlc (rar, Mold.), bîlcau (rar, Munt.), bîlhac, bulhoaca, bîlhoaca, balhui.
imitaţie, IMITÁŢIE s.f. Faptul de a imita; imitare. ♦ Obiect facut prin imitare. ♦ Preluarea unei teme cântate de o voce sau de un instrument de catre alte voci sau instrumente. [Gen. -iei, var. imitatiune s.f. / cf. fr. imitation, it. imitazione, lat. imitatio].
imperator, IMPERÁTOR s.m. (Ist.) 1. Titlu onorific care se conferea generalilor romani de catre soldati sau de catre senat dupa repurtarea unei victorii asupra dusmanului. 2. Împarat. [< lat. imperator].
impotenţă, IMPOTÉNŢĂ s.f. (Rar) Lipsa de vigoare; neputinta, moleseala. ♦ Imposibilitatea savârsirii actului sexual de catre un barbat. [< fr. impotence, lat. impotentia].
centura, Centura colorata, purtata de samuraii japonezi si de catre cei care practica arte martiale.
indiscreţie, INDISCRÉŢIE s.f. Destainuire a unor secrete încredintate de catre cineva; (p. ext.) lipsa de masura în vorba. ♦ Nedelicatete, grosolanie, lipsa de rezerva. [Gen. -iei, var. indiscretiune s.f. / cf. fr. indiscrétion].
insolaţie, INSOLÁŢIE s.f. 1. Afectiune provocata de radiatiile solare asupra organismului si manifestata prin dureri de cap, febra etc. ♦ Vatamare produsa pomilor tineri prin excesul de caldura. 2. Iluminare a unei suprafete de catre razele solare. ♦ Tratament prin expunere la soare. [Gen. -iei. / cf. fr. insolation, lat. insolatio].
interdict, INTERDÍCT s.n. (Ist.) Interzicere temporara de catre papa sau de catre un înalt prelat, în evul mediu, a slujbelor religioase. [Cf. fr. interdit, germ. Interdikt. / < lat. interdictum].
ban, ban (báni), s.m. – 1. Moneda. – 2. Parale (mai ales la pl.). – 3. Unitate monetara de valoare diferita: în sec. XVII, valoarea 1/200 dintr-un ducat de aur; la începutul sec. XIX, 1/120 dintr-un leu vechi; modern, o centima, adica 1/100 dintr-un leu. – Megl. bani. Origine necunoscuta. Este vorba probabil de cuvîntul germ. ban, lat. med. bannus "comunicare, strigare", care a ajuns sa însemne, între multe altele, "amenda impusa pentru delicte împotriva autoritatii", sau "contributie platita domnului feudal de catre târguri" (cf. ex. din sec. VII-XII, la Niermeyer 82-3). Schimbarea sensului s-ar explica prin necesitatea de a plati amenzile cu bani gheata, într-o epoca în care moneda nu era obisnuita. Ramîne de lamurit drumul urmat de împrumut; este probabil sa fi fost prin intermediul mag. A fost uneori explicat prin intermediul lui ban "conte" (Hasdeu 2425; Tiktin); aceasta explicatie este însa lipsita de fundament istoric, caci ar fi posibila numai daca ar exista monede batute de demnitarul desemnat prin acelasi nume. S-a presupus apoi pentru cuvîntul rom. o origine sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 14); într-adevar, exista în bg. han "("moneda" si "conte") si în v. pol. ban. Totusi, cel mai probabil este ca ambele cuvinte sa provina din rom. (Cihac, II, 8; DAR; Capidan, Raporturile, 230); tot din rom. deriva mag. bány "moneda" (Edelspacher 9). În sfîrsit, dupa o ipoteza a lui Puscariu în DAR, ar fi vorba de o radacina preromanica •bann- "viata", de unde se deduce si mr. a bana, "a trai." Sub aspect semantic, ar trebui sa se presupuna un sens al lui •bann- "vite" (ca lat. vita › rom. vita), si apoi "bani" (ca lat. pecus › pecunia), ipoteza ce pare a prezenta neajunsul de a fi prea ingenioasa. Der. banar, s.m. (înv., portmoneu); banarie, s.f. (monetarie); banaret, s.n. (banet); banarit, s.n. (banet); banesc, adj. (referitor la bani, pecuniar, economic); baneste, adv. (din punct de vedere economic, material); banet, (bani multi); banica, s.f. (planta, Phyteuma orbiculare); banicel, s.m. (paieta); banisor, s.m. (banut, moneda mica; planta, banica); banos, adj. (avut, bogat; care aduce cîstig mare, productiv, lucrativ); banut, s.m. (moneda mica; germenul oului; planta, ciubotica-cucului, Bellis perennis; planta, cimisir, Buxus sempervirens; planta, saschiu, Vinca pervinca).
sn, s.n., telepromptere, dispozitiv electronic care permite derularea titlurilor citite de catre crainicii TV.
interogatoriu, INTEROGATÓRIU s.n. Totalitatea întrebarilor puse de catre judecator unei parti implicate în proces si a raspunsurilor date de acesta; actul care consemneaza aceste întrebari si raspunsuri. [Pron. -riu. / cf. fr. interrogatoire, it. interrogatorio].
niptiră, niptíra s.f. (înv.) ritual crestin de spalare a picioarelor credinciosilor în joia mare de catre un cap al bisericii; umivanie.
blocare, blocáre s.f. 1. actiunea de a (se) bloca. 2. (poligr.) culegere intentionata a uneia sau a mai multor litere cu floarea în jos pentru a atrage atentia corectorului. 3. (cont.) ~ a contului = sistare de catre banca a platilor din contul de decontare al unei întreprinderi sau institutii. 4. imposibilitate de functionare, de aplicare a unei reguli. (< bloca)
ohi, ohi! interj. (reg.) strigat de întelegere a comenzii la uluc de catre muncitorii forestieri; semnal de încetare a trimiterii lemnelor pe uluc.
batjocură, batjócura (batjócuri), s.f. – Luare în rîs, bataie de joc. De la a bate joc (cf. a bate 36). În vechime se folosea în acest sens cu pl. jocuri, cf. le este lor a batere jocuri pre crestini, Miron Costin; pe baza acestui pl. batjocuri (‹ bate jocuri) s-a format din nou un sing. batjocura. În privinta asocierii ambilor termeni a bate si joc, explicatia pare dificila; exista si în mai multe limbi sl. (cf. DAR). Explicatia sugerata anterior de catre Puscariu 176, în legatura cu o combinatie de tipul it. baiocco sau bazzecola, este lipsita de fundament, si însusi autorul a renuntat la ea, în DAR. Mentionam ca Cihac, II, 638, se refera la ngr. βαγορίζω "a insulta". Din rom. provine sas. bažokurin" "a-si bate joc".
beilic, beilíc (beilícuri), s.n. – 1. Palat rezervat oaspetilor domnitorului, si mai ales trimisilor Sultanului. – 2. Monopol al cumpararii de oi pentru consumul palatului domnesc, a carui valoare se stabilea, în general abuziv, de catre cumparator. – 3. Lucru de mîntuiala. Tc. beylik (Seineanu, II, 14), de unde provine si ngr. μπεηλίϰι. Cuvînt înv., ca si der. sau beilicciu, s.m. (slujbas însarcinat cu cumpararea unui beilic 2), din tc. beylikci (sec. XVII).
dializa, Dializa Peritoneala utilizeaza pentru eliminarea produselor reziduale din sange peritoneul, adica membrana care acopera organele situate in cavitatea abdominala. O solutie sterila de dializa este introdusa in cavitatea peritoneala, prin intermediul unui cateter, implantat chirurugical, iar peritoneul actioneaza ca dializor. Dializa Peritoneala se realizeaza prin introducerea si eliminarea solutiilor de dializa de patru ori pe zi (DPAC = Dializa Peritoneala Ambulatorie Continua), sau se efectueaza in timpul somnului pacientului cu ajutorul unui echipament dedicat, care introduce si elimina solutia de dializa din cavitatea peritoneala (DPA = Dializa Peritoneala Automata). Majoritatea tratamentelor de Dializa Peritoneala sunt efectuate de catre pacienti, acasa sau la locul de munca.
autotaxare, AUTOTAXÁRE s. f. sistem de plata în autovehicule prin compostarea biletelor de catre pasageri. (< auto1- + taxare)
autostop, AUTOSTÓP s. n. 1. instalatie de semnalizare luminoasa pentru reglementarea circulatiei pe strazi. 2. instalatie servind la oprirea automata a unui vehicul de cale ferata când mecanicul uita sa ia masuri de frânare. 3. oprire a unui automobilist de catre un pieton care solicita sa fie luat în masina. (< fr. auto-stop)
pieptăruşcă, pieptarúsca s.f. (reg.) pieptaras de catifea purtat de femei.
janilie, JANÍLIE s.f. Fir de catifea pentru brodat. [Gen. -iei. / cf. fr. chenille].
jurisprudenţă, JURISPRUDÉNŢĂ s.f. 1. Solutie data cu prilejul dezlegarii unei cauze de catre un organ de jurisdictie prin interpretarea unei norme prevazute de lege sau de alt act normativ ori prin determinarea normei juridice aplicabile cazului cu ajutorul principiilor legislatiei. 2. Totalitatea hotarârilor pronuntate asupra unor anumitor cazuri de unul sau de mai multe organe de jurisdictie. 3. (Liv.) Stiinte juridice; drept. [Cf. fr. jurisprudence, lat. iurisprudentia].
labirint, LABIRÍNT s.n. 1. Edificiu cu foarte multe încaperi si galerii (asemanator edificiului mitic construit de catre Dedal în Creta), în care orientarea este foarte dificila. ♦ Gradina ornamentala din benzi înguste de arbusti dispuse într-o înlantuire care creeaza posibilitatea de ratacire. ♦ (Fig.) Lucru încâlcit, încurcat. 2. Dispozitiv folosit în diverse instalatii pentru a obliga un fluid sa parcurga un drum lung în scopul de a-i micsora viteza. 3. Parte a urechii interne, formata din cavitati sinuoase. [Pl. -turi, -te. / cf. fr. labyrinthe, lat. labyrinthus, gr. labyrinthos].
boier, boiér (boiéri), s.m. – 1. Mare stapîn de pamînt, nobil, domn; în vechea organizare sociala, reprezentant al clasei aristocratice. La început, privilegiile nobiliare au fost rezervate pentru mosieri, în schimbul satisfacerii obligatiilor militare, si erau transmisibile numai prin intermediul proprietatii, a carei mostenire, transferare sau vînzare era supusa aprobarii domnitorului. Ulterior, ideea de noblete se confunda pe nesimtite cu cea de functie publica sau dregatorie; boierii cu functii se bucurau de toate privilegiile, în timp ce mosierii decad de la rangul de razes sau mosnean care, pîna la un anumit punct, se poate compara cu hidalguía spaniola. În epoca fanariota, nobilimea de împarte în cinci clase, prima (protipendada) fiind cea care alcatuia sfatul restrîns al domnitorului (boieri de sfat sau veliti, cf. în Spania asa numitii grandes); functiile lor efective erau încredintate unor loctiitori de a doua clasa (vtori) sau de a treia (treti). Urmau apoi boiernasii, care ocupau functii în armata sau în administratie. Regulamentul Organic, inspirat din constitutia data nobilimii ruse de catre Petru cel Mare, a asimilat nobilimea cu gradele din armata si le-a conferit automat tuturor functionarilor statului. Catre 1850, existau în Moldova cam 2800 de familii de boieri, si în Muntenia 320, constituind un total de aproximativ 30.000 de boieri. Rangurile, titlurile si privilegiile lor au fost abrogate prin art. 46 al Conventiei de la Paris, la 19 august 1855, cu efecte asupra drepturilor banesti începînd cu 30 iunie 1859. – 2. Om bogat, proprieter, stapîn. – 3. (Arg.) Judecator. – Var. (înv.) boiarin, boiaren, boiariu. Sl. bolĭarinŭ (Miklosich; Slaw. Elem., 15; Lexicon, 40; Berneker 72), cf. bg. bolĭarin. Der. boieresc, adj. (aristocratic); boieresc, s.m. (serviciu, obligatie, prestatie în munca pe care, pîna la 1864, taranul fara pamînt trebuia s-o faca mosierului); boiereste, adv. (aristocratic; fastuos); boieret, s.n. (aristocratie); boieri, vb. (a înnobila); boierie, s.f. (aristocratie); boierism, s.n. (sistem aristocratic); boierita, s.f. (boieroaica); boiernas, s.m. (boier din ultimele categorii); boieroaica, s.f. (doamna din aristocratie); boieros, adj. (cu gusturi aristocratice, rafinat); boreasa, s.f. (Trans., sotie, nevasta), cf. Seineanu, Semasiol., 165 si DAR (Miklosich, Zig., 181, pune în legatura acest ultim cuvînt cu tig. bori, buri "logodnica, nevasta tînara").
lentă, LÉNTĂ s.f. Cordon de matase care se poarta în diagonal peste piept la solemnitati de catre suverani sau de posesorii unei înalte decoratii. [< rus. lenta].
pogace, pogáce, pogaci, s.f. (reg.) 1. turta de malai coapta în cuptor; turta din aluat de fâina de grâu, preparata de obicei cu jumari de porc. 2. azima în spuza. 3. turta dulce. 4. pâine muiata în miere, care se da mirilor. 5. mamaliga taiata felii prajita pe jaratic. 6. turta din seminte de floarea soarelui sau de dovleac, dupa extragerea uleiului din ele. 7. mâncarea servita cuscrilor în ziua logodnei de catre mire.
lockout, LÓCK-OUT s.n. Închiderea de catre capitalist a întreprinderilor pe un anumit termen, lasându-i astfel în bloc pe muncitori fara lucru pentru a le înfrânge rezistenta si a nu le satisface revendicarile. [Pron. loc-aut. / < engl. lock-out < lock – a închide, out – afara].
bolfă, bólfa (bólfe), s.f. – Nodul, umflatura, tumoare. Creatie expresiva, cf. bîrfi, borh-, bort, buh-, bulz. – Der. bolfe, s.f. pl. (gîlci, amigdalita), cf. boarfe; bolfi, vb. (a umfla, a se mari); bolfos, adj. (umflat); bulfei, adj. (umflat); Dolfa, s.f. (nume de catea); Dolfu, Dulfu, s.m. (nume propriu de cîine); dolfan, adj. (Trans., bogatan, înstarit, opulent); dolofan, adj. (rotofei, grasut), pe care Cihac, II, 99 (urmat de Candrea) îl pune în legatura în mod curios cu sl. dolŭfinŭ "delfin". Din rom. provine rut. boljfa "tumoare" (Candrea, Elementele, 407).
mandat, MANDÁT s.n. 1. Împuternicire data cuiva de catre o persoana sau de catre o autoritate de a vorbi sau de a lucra în numele sau. ♢ Teritoriu sub mandat = forma de administrare a fostelor colonii încredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanta judecatoreasca prin care o persoana este chemata în fata justitiei sau este încarcerata. ♢ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciara prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forta) în fata unei instante a unui martor (într-o pricina penala). 3. Ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ♢ Mandat postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat].
pomazanie, pomazánie, pomazánii, s.f. (înv.) 1. miruire, ungere; botez. 2. (în forma: pomozanie) danie în bani facuta de catre domnitor unei biserici sau unei manastiri.
pominoc, pominóc, pominoáce, s.n. 1. dar facut unei persoane care îti face un serviciu, unui superior etc.; ofranda adusa divinitatii. 2. (reg.) dar adus de catre nuntasi mirelui sau miresei.
proor, proór s.n. (reg.) 1. perioada a zilei (de obicei: primele ore de dupa miezul noptii). 2. ajunul sarbatorii Sf. Gheorghe; mânecatoare. 3. ajunul Bobotezei. 4. (cu sens colectiv) crengi verzi, înmugurite, puse la porti si case în ajunul zilei de Sf. Gheorghe de catre flacai; petrecere a flacailor care aduc proor.
forma, forma de executare a unor lucrari, pe baza de contract si caiet de sarcini, de catre o persoana sau o intreprindere pentru o alta persoana.
matc, MATCÃ, mãtci, s.f. 1. Regina albinelor, care asigurã perpetuarea stupului, prin depunerea de ouã. Matca este hrãnitã de cãtre albine specializate, cu asa-numitul lãptisor de matcã. De obicei într-un stup exista o singura matcã. In momentul când albinele se pregãtesc de roire, ouãle depuse sunt hrãnite suplimentar astfel încat sã se dezvolte mai multe mãtci, care vor zbura împreunã cu o parte din albine si vor forma în continuare alti stupi. 2. Suprafata de pãmânt, scobitã de-a lungul malurilor pe care curge un râu. Matca sau albia râului.
autohemoliză, AUTOHEMOLÍZĂ s. f. distrugere a hematiilor de catre propriul ser al bolnavului. (< fr. autohémolyse)
obicel, OBICEL, obiceluri, (argou) s.n. 1. Traditii sau canoane ale caselor de toleranta (cuvântul este folosit mai ales de catre persoane implicate în afacerile de acest gen). 2. Suma ce trebuie achitata pentru serviciile prestate. 3. Câte bordeluri, atâtea ~.
ruptoare, ruptoáre s.f. (înv.) 1. suma fixa, globala, platita anual vistieriei statului de catre contribuabili si negustorii straini; rupta. 2. început, primul pas. 3. învoiala, conventie. 4. anulare, desfiintare a unei întelegeri. 5. balta, sant. 6. durere de sale. 7. diaree.
nobleţe, NOBLÉŢE s.f. 1. Calitate, rang de nobil (3). ♦ Situatie legala (care conferea anumite privilegii) atribuita anumitor persoane sau familii (mai ales în orânduirea feudala) de catre principi, regi etc. pentru a-i deosebi de ceilalti cetateni. 2. Caracterul a ceea ce este nobil (1, 2); distinctie, eleganta. [Var. nobleta s.f. / cf. fr. noblesse, it. nobilezza].
harismă, HARISMĂ, harisme, s.f. 1. Un dar daruit de catre Dumnezeu oamenilor. 2. Un dar extraordinar prin care Biserica este mângâiata, întarita si zidita, cel care primeste un astfel de dar se numeste harismatic. 3. O functiune în cadrul Trupului lui Hristos, care este Biserica. /<gr. cάrisma
nivaţie, NIVÁŢIE s.f. (Geol.) Actiunea de modelare exercitata de catre zapada acumulata iarna în depresiuni în zona înalta a muntilor. [Gen. -iei. / < fr. nivation, cf. lat. nix – zapada].
autofagocitoză, AUTOFAGOCITÓZĂ s. f. absorbtie, distrugere a celulelor de catre fagocitele propriului organism. (< fr. autophagocytose)
autofagie, AUTOFAGÍE s. f. consumare a propriilor tesuturi de catre un organism supus inanitiei. (< fr. autophagie)
ocupaţie, OCUPÁŢIE s.f. I. Îndeletnicire, profesiune, meserie. ♦ Preocupare, treaba. II. 1. Luare în stapânire cu forta a unui teritoriu, a unui oras etc. de catre o putere straina, care impune un anumit regim. 2. Luare în posesiune, în stapânire; ocupare. [Gen. -iei, var. ocupatiune s.f. / cf. fr. occupation, lat. occupatio].
selam, selám s.n. (înv.) 1. salut. 2. (în sintagme) selam-aga = reprezentant al sultanului sau al vizirului însarcinat sa raspunda la salutul trimis acestora de catre domnitorul unui stat; seleam-agasi; selam-ceaus = reprezentant al domnului, pe care îl preceda, îi anunta sosirea si raspundea, în numele publicului, la salutul adresat de domn; sef al garzii domnesti. 3. (înv.; ir.) parte a casei (la turci) rezervata barbatilor si musafirilor; selamlâc.
catifea, catifeá (catiféle), s.f. – 1. Ţesatura care prezinta pe fata fire dese mai mici de un milimetru. – 2. Panseluta (Viola tricolor). – 3. Varietate de vin rosu. – Mr. catife, megl. cadife. Tc. katifa sau kadife (Roesler 569; Seineanu, II, 94; Lokotsch 1125; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰατιφές, sb. katifa, kadiva, bg. kadife. Cf. cataif. Der. catifelat, adj. (moale); catifeluta, s.f. (panglica de catifea; planta, Tagetes patula).
canon, canón (canoáne), s.n. – 1. Norma, regula, precept. – 2. Parte din slujba liturgica, ce se considera definitv si de neclintit fixata de traditie. – 3. Unitate muzicala a imnurilor liturgice. – 4. Compozitie muzicala în contrapunct. – 5. Instrument muzical vechi. – 6. Pedeapsa data preotilor, sau de catre preoti (în timpul spovedaniei), conform canoanelor. 7. Chin, suferinta. – Mr. canone. Ngr. ϰανών (Murnu 11); cf. tc. kanun "regula", alb., bg. kanon. Este cuvînt pop. cu sensul 7, cel putin în Munt. si Mold. Der. canonarh, s.m. (monah însarcinat cu orînduirea slujbei; copil care ajuta la biserica pe cel care dirijeaza corul, recitînd bucatile pe care acesta le va cînta apoi); canonarhisi, vb. (a îndeplini functia de canonarh); canoneala, s.f. (pedeapsa); canoni, vb. (a impune penitenta; a pedepsi; a chinui, a tortura); canonisi, vb. (a stabili drept canon; a canoniza; a impune penitenta), cf. Gáldi 152. – Der. neol. canonic, adj.; canonic, s.m.; canonical, adj.; canonicat, s.n.; canoniza, vb.
autodisciplinare, AUTODISCIPLINÁRE s. f. actiune educativa exercitata asupra cuiva de catre persoana sau grupul social respectiv. (< auto1- + disciplinare)
ostatic, OSTÁTIC, -Ă s.m. si f. 1. Persoana retinuta drept garantie de catre un stat etc. pentru îndeplinirea obligatiilor luate de statul caruia îi apartine persoana retinuta. 2. (Fig.; fam.) Gaj, zalog. [Var. ostatec s.m.f. / < it. ostatico].
catolic, católic (católica), adj. – Care apartine catolicismului. Lat. catholicus (sec. XVII). – Der. catolicesc, adj. (catolicesc); catoliceste, adv. (dupa ritualul catolic); catolici, vb. (a converti la catolicism); catolicime, s.f. (adunare de catolici); catolicism, s.n. (confesiune crestina care recunoaste primatul Papei); catolicitate, s.f. (caracter catolic).
catran, catrán s.m. – 1. Lichid vîscos de culoare închisa, gudron. – 2. Chin, grija, amaraciune. – Mr. catrane, megl. catran. Tc. katran (din arab. alqitrān, de unde si sp. alquitrán, port. alcatrão, fr. goudron), cf. it. catrame, ngr. ϰατράμι, alb. katram (Seineanu, II, 95; Lokotsch 1128; Ronzevalle 134; REW 4684a). În Trans., prin intermediul sb. katran sau al mag. katrány, de aceeasi provenienta. Der. catrani, vb. (a da cu catran; a supara, a amarî; refl., a se înfuria, a turba); catraneala, s.f. (actiunea de a (se) catrani; amaraciune); catranitura, s.f. (catraneala); catranos, adj. (plin de catran); catranita, s.f. (Trans., chibrit). Dubletul neol. gudron, s.n., din fr., a dat nastere vb. gudrona. Edelspacher 16 se gîndeste, desigur în mod gresit, ca mag. provine din rom.
stavropig, stavropíg s.n. (înv.) cruce trimisa de catre un patriarh unei mânastiri sau unei biserici, ca semn ca depinde direct de autoritatea lui.
partitură, PARTITÚRĂ s.f. Note destinate unui ansamblu muzical; text muzical cuprinzând totalitatea notelor care se executa în acelasi timp de catre membrii unui ansamblu si care pot fi urmarite separat sau concomitent; (p. ext.) compozitie muzicala. [< it. partitura].
cazon, cazón (cazóna), adj. – De cazarma, militaresc. Rus. kazjonnyĭ "care apartine finantelor publice" (Philippide, Viata rom., IV (1907), p. 38; DAR); s-a spus mai întîi despre obiecte, îmbracaminte, munitii sau hrana, puse la dispozitia soldatilor de catre Stat. – Der. cazonie, s.f. (serviciu militar).
stupai, stupái interj., s.m. (înv.) 1. (interj.) mars!; (în expr.) a da stupai = a mâna din urma. 2. (s.m.) unitate militara aflata în mars. 3. (s.m.) soldat. 4. (s.m.) cotropire a unui teritoriu strain, a unei localitati, de catre o armata.
autoconsum, AUTOCONSÚM s. n. folosire de catre un producator pentru consumul propriu a produselor realizate de el însusi. (< it. autoconsumo)
pirolatrie, PIROLATRÍE s.f. Venerarea focului ca pe o fiinta supranaturala de catre popoarele primitive. [Gen. -iei. / cf. gr. pyr – foc, latreia – cult].
plonjon, PLONJÓN s.n. Forma speciala de salt practicat în unele sporturi (fotbal, handbal, volei) de catre portar pentru prinderea mingii. [< fr. plongeon].
polilingvism, POLILINGVÍSM s.n. Întrebuintare curenta si în egala masura a mai multor limbi diferite de catre acelasi individ sau acelasi grup social. [Cf. fr. polylinguisme].
postament, POSTAMÉNT s.n. Temelie, baza de sustinere (din piatra, din metal etc.) a unei statui, a unei masini etc.; soclu, piedestal. ♦ Estrada (de catedra). [Pl. -te, -turi. / < germ. Postament].
predeterminism, PREDETERMINÍSM s.n. (Fil.) Conceptie care considera ca actele de vointa ale oamenilor, comportarea lor si întreaga desfasurare a evenimentelor istorice sunt de mai înainte determinate de catre divinitate. [< fr. prédeterminisme].
predestinare, PREDESTINÁRE s.f. 1. Actiunea de a predestina; predestinatie. 2. Conceptie idealista potrivit careia fiecare om ar avea soarta lui, fixata dinainte de catre o forta supranaturala. [< predestina].
primaj, PRIMÁJ s.n. Antrenarea apei dintr-un cazan de catre aburul produs. [< fr. primage].
şoldire, soldíre, soldíri, s.f. 1. (pop.) vatamare la solduri. 2. (pop.) strâmbare, lasare într-o parte. 3. (reg.) bataie zdravana. 4. (reg.) miscare ostentativa a soldurilor de catre o femeie.
profet, PROFÉT s.m. Proroc, prezicator. ♦ Titlu dat lui Mahomed de catre credinciosii musulmani. [Cf. fr. prophète, lat., gr. prophetes].
protestantism, PROTESTANTÍSM s.n. Nume dat tuturor doctrinelor religioase crestine care s-au rupt de catolicism prin reformele din sec. XVI. [< fr. protestantisme, germ. Protestantismus].
puls, PULS s.n. 1. Dilatare si contractare ritmica a arterelor datorita pomparii sângelui de catre inima în întregul corp. 2. Ritm, mers. [Cf. fr. pouls, lat. pulsum].
redresor, REDRESÓR, -OÁRE adj. Care redreseaza. // s.n. 1. Aparat pentru transformarea unui curent electric alternativ în curent continuu. 2. Sistem optic servind pentru redarea imaginii unui obiect în pozitia sa reala de catre un instrument optic. ♦ (Med.) Aparat pentru redresarea unor malformatii osteoarticulare. 3. Dispozitiv care readuce în directia initiala un curent lichid sau fluid care a fost abatut de un obstacol oarecare. [Cf. fr. redresseur].
reflectare, REFLECTÁRE s.f. Actiunea de a (se) reflecta si rezultatul ei; rasfrângere, oglindire; redare. ♦ Categorie filozofica exprimând esenta relatiei dintre materie si constiinta, privita sub raport gnoseologic; procesul de cunoastere a lumii de catre om. [< reflecta].
regie, REGÍE s.f. 1. Conceptia interpretarii textului si activitatea de îndrumare si de supraveghere a jocului artistilor, desfasurata la punerea în scena si la montarea unei piese de teatru, a unui film. ♦ Regie tehnica = conducerea tehnica a realizarii unui spectacol; cel care desfasoara aceasta activitate. 2. Exploatare a unui bun sau executarea unei lucrari de catre un administrator prin angajati sau agenti directi. ♦ Cheltuieli de regie = cheltuieli de întretinere (la o întreprindere sau institutie); cheltuieli facute la executarea unei lucrari. 3. (Înv.) Administratie care se ocupa cu perceperea impozitelor indirecte. ♦ Administratie a unor produse sau bunuri asupra carora exista un monopol de stat. [Gen. -iei. / < fr. régie].
reţine, REŢÍNE vb. III. tr. 1. A tine loc, a împiedica de la ceva. ♦ A tine închis, arestat, a priva (pe cineva) de libertate. ♦ tr., refl. (Fig.) A (se) stapâni, a (se) înfrâna. 2. A tine asupra, a pastra. 3. A rezerva. 4. A opri o parte dintr-o suma de bani cuvenita cuiva. 5. A tine minte. 6. (Jur.) A se admite de catre instanta existenta unei stari de fapt pe baza probelor prezentate. [P.i. retín. / < re- + tine, dupa fr. retenir].
rozetă, ROZÉTĂ s.f. 1. Rezeda. 2. Element decorativ în forma de roza de dimensiuni mici, care împodobeste un obiect, o piatra etc. ♦ Placa rotunda în forma de nasture, purtata în trecut de catre militarii din cavalerie, prinsa în partea de sus, din fata a cizmei. 3. (Arhit.) Deschidere circulara cu vitralii, caracteristica pentru catedrale gotice, asezata pe fatada; rozasa, roza (4). 4. (Tehn.) Element de legatura, de suspensie sau de protectie a unei tije, ca un guler marginal. [< fr. rosette].
gr, (gr. kosmogoia "crearea lumii"), stiinta, ramura a astronomiei care studiaza formarea si evolutia corpurilor si sistemelor de corpuri ceresti. Parte a mitologiei care povesteste crearea Universului de catre zei.
sancţiune, SANCŢIÚNE s.f. (Jur.) 1. Faptul de a sanctiona; sanctionare; confirmare, întarire a unui act de catre o autoritate superioara celei care l-a efectuat. ♦ Aprobare, întarire, confirmare. 2. Pedeapsa, osânda. ♦ (În dreptul international) Sistem de masuri cu caracter de pedeapsa luate contra partii care nu respecta obligatiile asumate printr-o conventie. [Cf. fr. sanction, lat. sanctio].
scepticism, SCEPTICÍSM s.n. 1. Conceptie care proclama îndoiala fata de posibilitatea cunoasterii lumii obiective de catre om, ducând de fapt la agnosticism. 2. Atitudine de rezerva, de îndoiala, neîncredere fata de ceva. [Cf. fr. scepticisme].
secantă, SECÁNTĂ s.f. 1. Dreapta care intersecteaza o curba în cel putin doua puncte. 2. Functia trigonometrica a unghiului într-un triunghi dreptunghic, egala cu raportul ipotenuzei fata de cateta care apartine unghiului dat. [< fr. sécante, cf. lat. secans < secare – a taia].
separaţie, SEPARÁŢIE s.f. Despartire, separare. ♦ (Jur.) Separatie de bunuri = regim matrimonial în unele state, caracterizat prin pastrarea de catre femeie a liberei dispuneri asupra bunurilor sale aduse în casatorie; separatia puterilor = principiu fundamental de organizare a unui stat, potrivit caruia în stat actioneaza trei puteri: legislativa, executiva si judecatoreasca exercitate de organe diferite, cu drept de control reciproc. [Gen. -iei. / cf. fr. séparation, lat. separatio].
titlu, titlu japonez pentru a desemna titlul de profesor. adoptat in limba romana de catre instructorii de arte martiale. folosit si in adresarea catre un doctor si avocat, politician, membrii ai bisericii sau catre cineva care a ajuns la un anumit nivel de maiestrie intr-un anumit domeniu.
simultan, SIMULTÁN, -Ă adj. Care se petrece, care are loc în acelasi timp; concomitent. // s.n. Demonstratie a unui sahist cu o clasificare superioara, care joaca în acelasi timp cu mai multi adversari de categorie inferioara. [Var. simultaneu, -ee adj. / < fr. simultané, cf. lat.t. simultaneus < simul – în acelasi timp].
socialism, SOCIALÍSM s.n. 1. (În conceptia marxista) Prima faza a orânduirii comuniste, faurita pe baza lichidarii modului de productie capitalist, întemeiata pe exercitarea puterii politice de catre clasa muncitoare si pe proprietatea sociala asupra mijloacelor de productie. 2. Conceptie, doctrina, teorie care sustine necesitatea instaurarii orânduirii socialiste. ♦ Socialism stiintific = parte constitutiva a marxism-leninismului, care studiaza procesul trecerii omenirii de la capitalism la comunism; socialism utopic = denumirea diferitelor conceptii premarxiste care sustineau necesitatea socialismului, dar nu cu argumente stiintifice, ci "rationale" si morale. [Cf. fr. socialisme, germ. Sozialismus, rus. sotializm].
audienţă, AUDIÉNŢĂ s. f. 1. întrevedere oficiala acordata de catre un demnitar unei persoane care l-a solicitat. 2. interes pe care cineva îl poarta celui care i se adreseaza; atentie; succes. o a avea ~ la public = a trezi interesul unui public numeros. 3. acceptare (entuziasta) a ceva. 4. (jur.) sedinta de judecata în care are loc audierea partilor. (< fr. audience, lat. audientia)
clenci, clénci (clénciuri), s.n. – 1. Creanga cu bifurcatiile taiate partial de care se pot agata obiecte diverse. – 2. Bifurcatie a coarnelor cerbului. – 3. Ciot de creanga. – 4. Mecanism cu clichet. – 5. Limba de catarama. – 6. Clanta de usa. – 7. Încurcatura, tertip, dificultate. – Megl. clinci. Origine necunoscuta, cu exceptia faptului de a fi vorba de o creatie din familia lui clant. Cihac, II, 61, îl punea în legatura cu sl. ključĭ "cheie"; Capidan, Dacor., III, 1008, cu bg. klečka "aschie" si DAR presupune o contaminare a acestor cuvinte cu bg. klinče "cui de potcoava". – Der. clenciuros (var. înv. clincios), adj. (noduros). DAR pune în legatura cu clenci adj. înclincit (împerecheat; se spune despre cîini).
spot, SPOT s.n. Pata luminoasa produsa pe o scara gradata sau pe un ecran de catre o raza de lumina reflectata pe oglinda unui instrument de masura. ♦ (Teatru) Fascicul luminos concentrat, invariabil; proiector care produce acest fascicul. [< fr., engl. spot].
sprint, SPRINT s.n. Marire a vitezei de catre un concurent la o competitie sportiva de fond, de înot etc. (în ultima faza a parcursului). ♦ Categorie de probe sportive pe distanta scurta, caracterizata prin viteza foarte mare. [< engl., fr. sprint].
stabilizare, STABILIZÁRE s.f. 1. Actiunea de a (se) stabiliza si rezultatul ei; consolidare; (spec.) ansamblu de masuri luate de catre stat pentru întarirea monedei nationale. 2. Operatie prin care se asigura proprietati constante unui produs chimic în conditii de depozitare, de transport sau exploatare. [< stabiliza].
coc, coc (-curi), s.n. – 1. Chifla. – 2. Pieptanatura cu parul strîns la ceafa, conci. Formatie expresiva. Cf. gr. ϰόϰϰος, lat. coccum (de unde mr. coca "fruct" Pascu, I, 69, megl. coca "cap"), alb. kok(jë) "cap", sard. kokka "pîine rotunda"), sp. coco "larva; margea din matanii", etc. Pentru mai multe ex., cf. DAR; Lacea, Dacor., II, 623; Iordan, BF, VI, 150); coacaza. Este mai putin probabila der. din fr. coque "coc" (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 323; DAR). Cf. si REW 2009. Der. coca, s.f. (cocolos facut din pîine; chifla; aluat; papusa; copil), cf. it. coccolo "copil", cuvînt din limbajul copiilor, care circula si în forma diftongata coaca; cocuta, s.f. (chifla; copil); cocoli (var. gogoli), vb. (Olt., a framînta aluatul pentru a face prajituri; a rasfata, a alinta; a razgîia; a înfofoli), cu suf. expresiv -li (Graur, BL, IV, 92), cf. it. coccolarsi "a face nazuri", Rovigo, cuculío "mîngîi"; cocoleala, s.f. (actiunea de a framînta aluat; actiunea de a rasfata); cocolos, s.n. (bulgare, bot; bila, bulgare, grunz; stiulete de porumb; cucui) din cuvîntul anterior, cu suf. -os; cocolosi, vb. (a mototoli, a face cocolos; a rasfata, a razgîia; a înfofoli; a strînge, a stoarce; a strica o afacere; a trece sub tacere un subiect), cf. mr. mi cuculescu "ma ghemuiesc"; cocoloseala, s.f. (actiunea vb. anterior); cocoase, s.f. (gheb), pentru a carui formatie cf. gogoase (mr. cucoase "nuca", cucos "nuc"; dupa Puscariu 390, din lat. •cocca); cocosa, vb. (a încovoia; a curba; a desela; a îmbatrîni); cocosat, s.m. (care are cocoasa, ghebos), pentru a carui raspîndire în Olt., Munt. si Dobr., cf. ALR, I, 41; cochita, s.f. (boaba; bob; graunte); cococ, s.n. (Trans., gaura; cuvînt care nu apare în dictionare cf. Enciclopedia romîna, III, 22); cocor, s.n. (bombare, umflatura, tumoare); cocorada, s.f. (Trans., pesmet, prajitura), a carui formare pare a indica o contaminare cu paparada. Corcoman, s.m. (în Trans. de Nord, coc caracteristic femeilor maritate), pus în legatura de DAR cu lat. •cocculus "melc", pare a se explica mai bine plecînd de la coc, cu suf. -man cf. si colcovan, s.n. (Munt., grunz, bulgare). Curculez, s.m. (gargarita, Calendra granaria), explicat de catre Scriban pe baza lat. curculio, pare a fi o der. ca cea anterioara (cf. cocor "umflatura"), cu suf. -ez; bg. kokolëza, kukulëza (urechelnita) pare a proveni din rom. Cf. si cocon, cocîrla, coclete, cocota, cucui. Din rom. provin mag. kóka "mot, creasta" si iud. sp. koko "coc". Coincidenta lui a cocosa "a desela" cu rus. kokošiti "a asasina" (din rut. kokoš "a asasina", cf. Vasmer 594), pare cauzala.
iluzia, Iluzia miscarii; Ameteala; Este de multe ori insotita de catre greata si ocazional voma si deobicei se inrautateste de la miscare.
ştafetă, STAFÉTĂ s.f. Proba sportiva pe echipe (la atletism, natatie etc.), care se desfasoara pe distante împartite pe etape, fiecare distanta fiind strabatuta de catre un concurent, care transmite coechipierului urmator un obiect conventional. ♦ Obiectul însusi. [< rus. estafeta, germ. Stafette, cf. it. staffetta].
cordon, cordón (cordoáne), s.n. – 1. Cingatoare, centura, curea. – 2. Legare, strîngere cu sireturi. – 3. Nume pe care taranii moldoveni îl dadeau provinciei Bucovina, dupa ocuparea acesteia de catre austrieci (1775). – Var. cordun(a). Mr. curdone. Fr. cordon (sec. XVIII), în parte prin intermediul germ. Kordon, cf. rus. kordon. În mr., din it. cordone, cf. ngr. ϰορδόνι, tc. kordun. – Der. cordonas, s.m. (granicer, politia de frontiera fiind creata în 1814).
tenis, TÉNIS s.n. Joc sportiv care se practica cu mingi mici, lovite cu racheta, de catre un numar par de jucatori, pe un teren despartit în doua printr-o plasa. ♦ Tenis de masa = joc asemanator tenisului, care se joaca pe o masa mare, cu mingi mai mici; ping-pong. [< engl., fr. tennis].
termionică, TERMIÓNICĂ s.f. (Fiz.) Studiul emisiei electronilor sau ionilor de catre substante supuse la temperaturi înalte. [Pron. -mi-o-, gen. -cii. / < fr. thermoionique].
bozgor, BOZGOR, bozgori, s.m. Denumire atribuita ungurilor (îndeosebi secuilor) de catre românii ardeleni. Termenul provine de la cuvântul baskir, un neam turcic din zona muntilor Urali despre care se crede ca ar fi stramosii secuilor. În ciuda vechimii sale de aproximativ 1 mileniu, termenul a capatat în ultimul secol o denotatie peiorativa.
transgresiune, TRANSGRESIÚNE s.f. Invadare a uscatului de catre apele marii. [Cf. fr. transgression, lat. transgressio – trecere peste ceva].
travesti, TRAVESTÍ s.n. Aparitia pe scena a unui personaj sub înfatisarea altuia; interpretarea unui rol masculin de catre o femeie sau a unui rol feminin de catre un barbat. [Var. travestiu s.n. / < fr. travesti].
trichiază, TRICHIÁZĂ s.f. Inflamatie permanenta a conjunctivei datorita frecarii si iritarii globului ocular de catre genele prea lungi. [Pron. -chi-a-. / < fr., lat., gr. trichiasis].
unison, UNISÓN s.n. Efect obtinut prin producerea simultana a unui sunet de aceeasi înaltime de catre doua sau mai multe voci sau mai multe voci si instrumente. ♦ A cânta la unison = a executa simultan aceeasi melodie pe mai multe voci sau la mai multe instrumente; (fig.) a fi (sau a lucra) în deplina concordanta cu cineva. [< fr. unisson, cf. it. unisono < lat. unus – unul, sonus – sunet].
unipersonal, UNIPERSONÁL, -Ă adj. 1. Care este facut de catre o singura persoana, care apartine unei singure persoane. 2. (Despre verbe) Care se foloseste numai la persoana a treia; impersonal. [Cf. fr. unipersonnel].
cucă, cúca (cúci), s.f. – 1. Vechi chipiu militar turcesc, cu panas din pene de strut, propriu ofiterilor superiori. – 2. Boneta de catifea cu pene de strut, pe care sultanul obisnuia s-o daruiasca domnitorilor Munteniei si Moldovei, cînd îi investea. Tc. (per.) kuka (Seineanu, II, 147; Lokotsch 1229).
dedughenizare, dedughenizare, dedughenizari s.f. (pub.) procesul de demolare, de catre autoritatile locale, a chioscurilor si magazinelor micilor comercianti care au invadat spatiile publice dupa 1989 (Nota: Definitia este preluata din Dictionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, Bucuresti, 2006)
uxoricid, UXORICÍD s.n. Ucidere a sotiei de catre sot. // s.m. Sot care si-a ucis sotia. [< fr. uxoricide, cf. lat. uxor – sotie, caedere – a omorî].
cutie, cutíe (cutíi), s.f. – 1. Obiect de lemn, metal etc., în care se pastreaza diferite lucruri. – 2. Etui, toc, trusa. – 3. Sertar. – 4. Cufar, lada. – Cutia milelor, institut national de binefacere, fundat în 1775 de catre domnitorul Alexandru Ipsilanti, condusa din 1793 de marele vornic de cutie si alimentata de bunurile persoanelor care au decedat fara a lasa mostenitori, si o treime de la cei care decedau fara sa lase testament. – Cutia sateasca, specie de piata de grîne fundata în sec. XVIII. – 5. Orfelinat. – Copil de cutie, orfan, copil gasit. – Mr. cutie, megl. cutiia. Tc. kutu, kuti (Seineanu, II, 151; Miklosich, Türk. Elem., I, 338; Berneker 653; Lokotsch 1271; Ronzevalle 139); cf. gr. ϰουτί, bg., sb. kutija, alb. kuti. – Der. cutier, s.m. (perceptor; negustor ambulant).
dîrlog, dîrlóg (dârlógi), s.m. – 1. Curea, frîu. – 2. Pernita folosita ca suport pentru coc (în Trans.). – Var. dalog (sec. XVI, înv.), dîrloaga. Sl. •dologŭ "adaugat", de la dologati "a adaoga" (Cihac, II, 91; Tiktin; Candrea; Scriban; Philippide, II, 268). Sunetul r nu este clar, însa cf. bîrlog, pîrlog. Cuvîntul se foloseste mult în expresia sluga la dîrloaga, literal "sluga de categorie joasa"; astazi se întelege aproape general ca "serv al cuiva care nu are rangul de a avea servi" sau "persoana care a decazut mult". Astfel se explica faptul ca dîrloaga are astazi sensul de "persoana neînsemnata" (Scriban), sau chiar "mîrtoaga" (Candrea), probabil fara nici un fundament real. Totusi, în general se considera ca dîrloaga "mîrtoaga" este cuvînt diferit de dîrlog "frîu"; dupa Candrea, dîrloaga este legat de bg. dragla "slaba".
argou, Argou s.pr.(intel)Metoda de jaf constand in acostarea, intimidarea si perchezitionarea victimei de catre infractori deghizati in politisti
autoconducere, AUTOCONDÚCERE s. f. conducere a activitatii sociale, economice etc. de catre însasi colectivitatea respectiva sau prin reprezentantii ei. (dupa engl. self-government)
familie, famílie (famílii), s.f. – Forma sociala de baza, întemeiata prin casatorie, care consta din sot, sotie si descendentii lor. – Mr. fumeal’e, familie. Lat. familia, prin intermediul fr. famille, cf. dubletul femeie. În mr., direct din lat., si în a doua forma din it. famiglia. – Der. familiar, adj. (în care se aduna sensurile cuvîntului fr. familiare si familial); familiarh, s.m. (cap de familie), din ngr. φαμιλιάρχης (Gáldi 187), sec. XVIII, înv.; familiaritate, s.f., din fr.; familiariza, vb., din fr.; familiot, s.m. (care are familie), din ngr. φαμιλιώτης (Gáldi 187), sec. XVIII, înv.; familist, s.m. (care are familie), formatie vulg. si improprie (suf. – ist indica îndeletnicirea sau adeziunea), însa reabilitata, mai mult decît era de asteptat, de întrebuintarea ei de catre Caragiale.
fermenea, fermeneá (fermenéle), s.f. – Haina scurta de catifea, cu mîneci lungi, folosita în trecut de boieri, iar astazi de tarani. – Mr. fermene. Tc. fermene (Seineanu, II, 169; Meyer 100; Lokotsch 604), cf. ngr. φέρμελη, alb. fermelje, bg. fermene.
moratoriu, MORATÓRIU, -IE I. adj. referitor la un moratoriu (II); care acorda un termen de plata. o dobânzi ~ i = dobânzi socotite de la data acordarii moratoriului pâna la achitarea datoriilor; daune ~ i = despagubiri care se acorda în caz de întârziere de plata a unei obligatii. II. s. n. (jur.) dispozitie legala care suspenda provizoriu executarea unor obligatii contractuale sau legale, stabilind diverse amânari; amânare de catre stat în situatii exceptionale a stingerii datoriilor externe sau interne. (< it. moratoriu, germ. Moratorium, lat. moratorium)
multilingvism, MULTILINGVÍSM s. n. folosire a mai multor limbi de catre acelasi individ sau grup social; plurilingvism. (< fr. multilinguisme)
mutonat, MUTONÁT, -Ă adj. 1. (despre cer) acoperit cu nori mici, albi si floconosi. 2. (despre roci) în forma de mamelon care poarta urme ale slefuirii de catre ghetari. (< fr. moutonné)
neuronofagie, NEURONOFAGÍE s. f. proces de fagocitare a celulelor nervoase alterate de catre celulele nevrogliei din jur. (< fr. neuronophagie)
nivaţie, NIVÁŢIE s. f. actiunea de modelare exercitata de catre zapada asupra formelor de relief. (< fr. nivation)
nominal, NOMINÁL, -Ă adj. 1. referitor la nume, pe nume; dupa nume; pe care e scris numele titularului; nominativ. o (ec.) valoare ~a = valoare înscrisa cifric pe o actiune, pe un bilet de banca, timbru etc. ♢ care figureaza (numai) cu numele. 2. (gram.) care face parte, care tine de categoria numelui. o flexiune ~a = declinare. (< fr. nominal, lat. nominalis)
observanţă, OBSERVÁNŢĂ s. f. 1. observare, respectare a legilor, a normelor religioase. 2. (med.) respectarea de catre bolnav a tratamentelor prescrise. (< fr., engl. observance)
ocupaţie, OCUPÁŢIE s. f. I. luare (temporara) în stapânire cu forta a unui teritoriu, a unui oras etc. de catre o putere straina; cucerire. II. îndeletnicire, profesiune, meserie. (< fr. occupation, lat. occupatio)
oligodinamie, OLIGODINAMÍE s. f. actiunea de distrugere a bacteriilor din apa de catre ionii metalelor grele, la o concentratie foarte mica a acestora. (< fr. oligodynamie)
ostatic, OSTÁTIC, -Ă s. m. f. persoana retinuta drept garantie de catre un stat etc. pentru îndeplinirea obligatiilor luate de statul caruia îi apartine persoana retinuta. (< it. ostatico)
pantalonar, PANTALONÁR s. m. 1. croitor specializat în confectionarea pantalonilor. 2. (depr.) denumirea data în sec. XIX de catre boierii conservatori tinerilor cu idei progresiste, care adoptasera îmbracamintea occidentala. (< pantalon + -ar)
papolatru, PAPOLÁTRU s. m. nume dat partizanilor ferventi ai papei sau ai catolicismului de catre disidenti. (< fr. papolâtre)
parametru, PARAMÉTRU s. m. 1. (mat.) litera într-o expresie sau ecuatie care, considerata în calcule, constanta, poate lua diferite valori. 2. marime proprie unui sistem fizic, tehnic, unui fenomen etc., o caracteristica constructiva sau functionala. o ~ economic = unitate de masura a aspectelor cantitative si calitative ale proceselor si fenomenelor economice. 3. (stat.) marime masurabila care permite prezentarea mai simpla a caracteristicilor principale ale unui ansamblu statistic. ♢ (inform.) simbol care desemneaza datele preluate de catre o procedura. 4. element constant într-un calcul, într-o operatie intelectuala. (< fr. paramètre)
parolă, PARÓLĂ s. f. cuvânt secret, conventional, mijloc de recunoastere de catre militari, de catre depunatorii pe librete de economii la purtator sau între membrii unei organizatii conspirative. (< fr. parole, it. parola, germ. Parole)
partaj, PARTÁJ s. n. 1. împartire a unei mosteniri între persoanele îndreptatite s-o stapâneasca, facuta de o instanta judecatoreasca sau de succesori între ei. ♢ împarteala. 2. folosirea aceluiasi canal de frecvente de emisiuni de catre mai multe statii de radioemisiune. (< fr. partage)
peculat, PECULÁT s. n. (jur.) furt de bani publici comis de catre un mânuitor al lor. (< fr. péculat, lat. peculatus)
peculiu, PECÚLIU s. n. 1. suma de bani economisita de un sclav sau de un soldat roman, pe care acesta o primea la eliberare; gratificatie acordata unui sclav roman de catre stapânul sau. 2. economie realizata în folosul unui copil minor de catre tutorele sau, pâna la emancipare. 3. suma mica, neînsemnata, economisita prin munca. 4. parte cuvenita unui condamnat din remuneratia muncii în timpul executarii pedepsei. ♢ remuneratia muncii efectuate de bolnavii psihici în cadrul ergoterapiei. (< lat. peculium)
peplu, PÉPLU s. n. (ant.) mantie scurta, fara mâneci, prinsa pe umeri cu o agrafa, purtata de catre femei. (< lat. peplum, gr. peplos)
percolare, PERCOLÁRE s. f. 1. extragere a unei substante solubile, cu ajutorul unui solvent, dintr-un amestec sau dintr-o solutie de mai multe substante. 2. proces de strabatere a solului de sus în jos de catre apa din precipitatii împreuna cu substantele pe care le contine. (dupa fr. percolation)
percuţie, PERCÚŢIE s. f. 1. metoda de explorare clinica care permite diagnosticarea dupa sunetul rezultat prin lovirea înceata si repetata a regiunii examinate. 2. lovire, ciocnire, izbire. o instrument de ~ = instrument muzical care emite sunete prin lovirea unei membrane, lame etc. ♢ grupa din orchestra din astfel de instrumente. 3. lovire de catre percutor a capsei unui cartus, a unui focos. (dupa fr. percussion, lat. percussio)
pigmentoliză, PIGMENTOLÍZĂ s. f. descompunere a pigmentilor de catre substanta celulara. (< fr. pigmentolyse)
plenipotenţiar, PLENIPOTENŢIÁR s. m., adj. (diplomat) cu rang imediat inferior ambasadorului, învestit cu puteri depline de catre autoritatea competenta a statului pe care îl reprezinta. (< fr. plénipotentiaire, lat. plenipotentiarius)
plonjon, PLONJÓN s. n. faptul de a se arunca sau a cadea în apa. ♢ salt practicat în fotbal, handbal, volei de catre portar pentru prinderea mingii. (< fr. plongeon)
pluviodenudare, PLUVIODENUDÁRE s. f. eroziune exercitata de catre picaturile de ploaie. (dupa fr. pluviodénudation)
polilingvism, POLILINGVÍSM s. n. folosirea curenta si în egala masura a mai multor limbi de catre acelasi individ sau grup social. (< fr. polylinguisme)
polispermie, POLISPERMÍE s. f. fecundare a ovulului de catre mai multi gameti masculi. (< fr. polyspermie)
pontă, PÓNTĂ s. f. depunere a oualor în cuib, de catre pasari, de artropode si de unii viermi, sau a icrelor de catre pesti. (< fr. ponte)
postliminium, POSTLIMÍNIUM s. n. 1. (în dreptul roman) redobândire retroactiva a drepturilor cetatenesti de catre o persoana înstrainata, la înapoierea în patrie. 2. drept pe baza caruia persoanele, bunurile si toate raporturile juridice, modificate prin ocuparea teritoriului de catre un stat inamic, sunt repuse, dupa încetarea acesteia, în starea de mai înainte. (< lat. postliminium)
practic, PRÁCTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la practica. ♢ care tinde catre o actiune, catre o realizare; care realizeaza ceva, da rezultate concrete; util. ♢ comod, folositor; ingenios. 2. (despre oameni) cu spirit de actiune; îndemânatic, destoinic. II. s. f. 1. activitate a oamenilor îndreptata spre crearea conditiilor necesare existentei si dezvoltarii societatii, în primul rând procesul productiei materiale. ♢ aplicare a cunostintelor teoretice; (p. ext.) experienta, rutina. ♢ stagiu pe care îl face un student sau un elev într-o întreprindere. 2. ansamblu de metode si de procedee aplicate si verificate efectiv. 3. exercitare a unei profesiuni; profesare. 4. (pl.) ceremonie, manifestare exterioara specifica unui cult, unei credinte etc. (< lat. practicus, gr. praktikos, germ. praktisch, dupa fr. pratique, germ. Praktik, gr. praktike)
precolumbian, PRECOLUMBIÁN, -Ă adj. (despre civilizatie, arta) dezvoltat pe teritoriul Americii înainte de descoperirea ei de catre Columb. (< fr. précolumbien)
predestinare, PREDESTINÁRE s. f. 1. actiunea de a predestina; predestinatie. 2. conceptie teologica sau filozofica idealista potrivit careia destinul omului ar fi fixat de mai înainte de catre o forta supranaturala. (< predestina)
predeterminism, PREDETERMINÍSM s. n. teorie care considera ca actele de vointa ale omului si desfasurarea evenimentelor istorice ar fi de mai înainte determinate de catre puterea divina. (< fr. prédéterminisme)
primaj, PRIMÁJ s. n. 1. antrenarea apei dintr-un cazan de catre aburul produs. 2. stimulent procentual, bonificatie care se acorda armatorului sau capitanului unei nave comerciale, împreuna cu navlul, pentru efectuarea în bune conditii a transportului marfurilor. (< fr. primage)
primă, PRÍMĂ s. f. 1. suma care se plateste initial sau periodic de catre asigurat societatii de asigurare (asiguratorului) pentru asigurarea unor marfuri, persoane sau bunuri. 2. recompensa acordata de stat pentru încurajarea unei activitati comerciale sau industriale. o ~ de export = prima, în bani sau sub forma unor scutiri de taxe si impozite, acordata de stat exportatorilor pentru încurajarea exportului anumitor marfuri. 3. retributie suplimentara acordata cuiva pentru îndeplinirea exemplara sau depasirea unor conditii de calitate si cantitate privind productia. 4. prima pozitie sau garda la scrima. 5. (muz.) cel mai mic interval, între doua trepte de aceeasi înaltime. ♢ treapta întâi de la o treapta data. (< fr. prime)
principe, PRÍNCIPE s. m. 1. titlu dat împaratului în Imperiul Roman. 2. (pl.) nume dat soldatilor veterani care formau a doua linie în formatia de lupta a unei legiuni romane. 3. titlu purtat de conducatorul unui principat ori de catre fiul sau alt descendent al unui monarh; print. (< it. principe, lat. princeps)
profet, PROFÉT s. m. 1. cel care ghiceste evenimentele din viitor; proroc, prezicator. 2. titlu dat lui Mahomed de catre credinciosii musulmani. (< fr. prophète, lat. propheta, gr. prophetes)
protestantism, PROTESTANTÍSM s. n. confesiune religioasa crestina care s-a rupt de catolicism prin miscarea Reformei din sec. XVI: bisericile luterana, reformata, anglicana, unitariana si numeroase secte. (< fr. protestantisme)
pruncucidere, PRUNCUCÍDERE s. f. ucidere a copilului nou-nascut, imediat dupa nastere, de catre mama; infanticid (II). (< prunc + ucidere)
puls, PULS s. n. 1. dilatatie fiziologica ritmica a arterelor, datorita pomparii sângelui de catre inima în întregul corp; pulsatie (1). 2. ritm, mers. ♢ (fig.) stare de spirit. o a lua ŭl = a tatona, a sonda terenul. (< fr. pouls, lat. pulsus)
radar, RADÁR s. n. aparat, instalatie de detectare si localizare a unor obstacole, obiective etc., bazat pe principiul reflectarii undelor radioelectrice scurte si ultrascurte de catre anumite obstacole; radiolocator. (< engl., fr. radar)
radioamatorism, RADIOAMATORÍSM s. n. practicare a radiocomunicatiilor de catre persoane care manifesta interes pentru radiotehnica si stabilesc legaturi între radiostatii proprii. (< radioamator + -ism)
radiolocaţie, RADIOLOCÁŢIE s. f. metoda care permite determinarea pozitiei unui obstacol prin reflectarea de catre acesta a undelor electromagnetice; radioreperaj. (< rus. radiolokatiia, engl. radiolocation)
rang, RANG s. n. 1. loc ocupat de cineva sau de ceva într-o ierarhie. ♢ treapta, situatie sociala. ♢ locul ocupat în ierarhia unui pachet de carti de joc de catre fiecare grupa a câte patru carti cu aceeasi cifra sau fata (asi, valeti, decari etc.). 2. categorie a navelor militare potrivit marimii sau armamentului lor. 3. (mat.) numar natural care indica pozitia unui termen într-un sir. o (lingv.) ~ de frecventa = loc ocupat de un cuvânt, fonem etc. în ordinea frecventei, organizata descendent. (< fr. rang)
ratificare, RATIFICÁRE s. f. 1. (jur.) act prin care organul competent al unui stat declara ca îsi însuseste un tratat semnat de reprezentantul sau cu un alt stat sau cu mai multe state. o instrument de ~ = document în care se consemneaza însusirea unui tratat international de catre un stat. 2. aprobare a unui act savârsit de un alt organ. (< ratifica)
recidivă, RECIDÍVĂ s. f. 1. reaparitie, revenire a unei boli dupa vindecare; reîmbolnavire. 2. (jur.) repetare de catre cineva a aceleiasi greseli, infractiuni. (< fr. récidive)
redresor, REDRESÓR, -OÁRE I. adj. care redreseaza. II. s. n. 1. aparat, instalatie care transforma curentul electric alternativ în curent continuu. 2. sistem de lentile sau de prisme pentru redarea imaginii unui obiect în pozitia sa reala de catre un instrument optic. ♢ (med.) aparat pentru redresarea unor malformatii osteoarticulare. 3. dispozitiv care readuce în directia initiala un curent lichid sau fluid care a fost abatut de un obstacol. (< fr. redresseur)
regie, REGÍE s. f. 1. conceptia interpretarii textului si activitatea de îndrumare si supraveghere a jocului artistilor, desfasurata la punerea în scena si la montarea unei piese de teatru, a unui film. 2. exploatare a unui bun sau executarea unei lucrari direct de catre beneficiar. o cheltuieli de ~ = cheltuieli de întretinere la o întreprindere sau institutie; cheltuieli la executarea unei lucrari; în ~ proprie = (despre constructii, reparatii capitale) executate de beneficiar cu mijloace proprii. 3. forma capitalista de organizare a unor întreprinderi, exploatarea de bunuri ale statului sau valorificarea unor drepturi ale acestuia; (p. ext.) administratia, personalul, sediul unei asemenea întreprinderi. (< fr. régie, germ, Regie)
regradare, REGRADÁRE s. f. proces de pedogeneza care duce la carbonarea unui orizont superior al solului de catre apa freatica antrenata ascendent sau de catre fauna solului; progradare. (dupa fr. régradation)
rejecţie, REJÉCŢIE s. f. 1. dare înapoi; respingere; readucere a continutului ruminal în cavitatea bucala, de catre animal, pentru a fi rumegat. 2. (med.) proces imunologic de respingere a unei grefe, a unui transplant. (< fr. réjection)
remitendă, REMITÉNDĂ s. f. totalitatea cartilor nevândute primite de catre librar de la editor în comision si înapoiate editorului. (< germ. Remittende)
represalii, REPRESÁLII s. f. pl. 1. masuri de pedepsire luate de o autoritate de stat împotriva unor grupuri sociale ca urmare a savârsirii de catre acestea a unor acte de razvratire. 2. masuri de constrângere luate de un stat împotriva organelor sau cetatenilor altui stat ca raspuns la masuri similare luate de acel stat. (< fr. représailles, lat. represalia)
restituţie, RESTITÚŢIE s. f. 1. readucere în starea initiala, restabilire; restituire. ♢ înapoiere de catre un stat învins a bunurilor acaparate de el în mod ilegal în timpul razboiului de la statul învingator si de la cetatenii acestuia. 2. determinare a unui punct în spatiu pe baza uneia sau a mai multor perspective sau fotograme, punct, vazut din mai multe pozitii din spatiu. 3. (biol.) completare, regenerare a organelor sau partilor de organe distruse sau vatamate. ♢ revenire la forma initiala a fragmentelor de cromozomi rupte. (< fr. restitution, lat. restitutio)
retenţie, RETÉNŢÍE s. f. 1. retinere, oprire. ♢ retinere si pastrare în gaj de catre creditor a unui lucru al debitorului pâna când acesta va achita întreaga datorie. ♢ (fig.) stapânire, înfrânare. 2. retinere si acumulare în organism a unor produse biologice datorita functionarii defectuoase a unor glande cu secretie externa. 3. proprietate a unor substante de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. 4. creare a unor bazine de acumulare pe cursul unei ape prin înaltarea nivelului acesteia cu ajutorul unor constructii speciale. (< fr. rétention, lat. retentio)
reţine, REŢÍNE vb. I. tr. 1. a tine în loc, a împiedica de la ceva. ♢ a tine închis, arestat, a priva de libertate. 2. a tine asupra sa, a pastra. 3. a rezerva. 4. a opri o parte dintr-o suma de bani cuvenita cuiva. 5. a tine minte. 6. (jur.) a se admite de catre instanta existenta unei stari de fapt pe baza probelor. II. tr., refl. (fig.) a (se) stapâni. (dupa fr. retenir)
revistă, REVÍSTĂ s. f. 1. publicatie periodica cu articole, studii, recenzii etc. din domenii variate sau de stricta specialitate. 2. (mil.) ~ de front (sau de bord) = inspectie a trupelor (sau a echipajului navei) de catre comandant pentru verificarea gradului de pregatire, a starii echipamentului, armamentului si tehnicii de lupta. o a trece în ~ = a) a face inspectia trupelor; b) a examina pe rând anumite fapte. 3. gen de spectacol de estrada cu muzica, dans, cuplete si scenete vesele. (< it. rivista, dupa fr. revue)
rol, ROL1 s. n. I. 1. lista a proceselor care urmeaza sa fie judecate într-o zi de catre o instanta. 2. registru în care sunt trecuti contribuabilii la perceptie. 3. lista a echipajului unei nave. 4. (în unele tari) lista tuturor navelor si a caracteristicilor lor tehnice. II. 1. parte (de text, melodica etc.) ce revine unui interpret într-un spectacol. ♢ personajul interpretat de un actor. 2. atributie, sarcina care revine cuiva într-o actiune; menire. 3. semnificatie de ordin semantic sau lingvistic pe care o poate avea un cuvânt. (< fr. rôle)
rozetă, ROZÉTĂ s. f. 1. element decorativ în forma de roza de dimensiuni mici, care împodobeste un obiect, o piatra etc. ♢ placa rotunda în forma de nasture, purtata în trecut de catre militarii din cavalerie, prinsa în partea de sus, din fata, a cizmei. 2. ornament la încrucisarea boltilor, în arhitectura gotica. ♢ ornament, disc pentru mascarea unor elemente minore. 3. (tehn.) element de legatura, de suspensie sau de protectie a unei tije, ca un guler marginal. (< fr. rosette)
sancţiune, SANCŢIÚNE s. f. 1. confirmare a unui act de catre o autoritate superioara celei care l-a emis. ♢ aprobare, întarire, consfintire. 2. masura de constrângere aplicata ca urmare a nerespectarii unei obligatii asumate; (p. ext.) pedeapsa. (< fr. sanction, lat. sanctio)
scepticism, SCEPTICÍSM s. n. 1. conceptie care proclama îndoiala fata de posibilitatea cunoasterii lumii obiective de catre om, ducând de fapt la agnosticism. 2. atitudine de neîncredere, de îndoiala. (< fr. scepticisme)
sechestru, SECHÉSTRU s. n. 1. masura de asigurare ordonata de organele judiciare sau financiare, constând în aplicarea de sigiliu sau dare în pastrare unei terte persoane a bunurilor unui inculpat sau debitor. ♢ masura exceptionala de administrare fortata sau de supraveghere adoptata de un stat beligerant fata de un bun al inamicului în vederea conservarii acestuia. ♢ retinere a unei nave de catre un stat, cu privire la care exista un litigiu, pâna la solutionarea acestuia. 2. fragment osos ramas în tesuturi dupa o fractura sau infectie a osului. ♢ tesut necrozat. (< fr. séquestre, lat. sequestrum)
secreţie, SECRÉŢIE s. f. 1. producerea de catre celulele unui organism animal sau vegetal a unor substante biochimice care sunt evacuate. 2. substanta astfel produsa. (< fr. sécrétion, lat. secretio)
seminar, SEMINÁR s. n. 1. (în unele tari) institutie de învatamânt teologic. ♦ ~ pedagogic = institutie de învatamânt pentru pregatirea cadrelor didactice. 2. forma de instruire a studentilor pe baza de dialog, lucrari, ore de studiu practice, organizate pe grupe de studenti si efectuate sub conducerea unui profesor, asistent etc. ♦ ~ international = reuniune internationala consacrata dezbaterii de catre experti a unei teme de interes specific. 3. cerc de studii organizat pe lânga o organizatie de partid, o organizatie de masa sau o institutie, pentru pregatirea membrilor sai. (< fr. séminaire, lat. seminarium)
separaţie, SEPARÁŢIE s. f. separare. o (jur.) ~ de bunuri = regim matrimonial în unele state, prin pastrarea de catre femeie a liberei dispuneri asupra bunurilor sale aduse în casatorie; a puterilor = principiu fundamental de organizare a statului, potrivit caruia în acesta actioneaza trei puteri: legislativa, executiva si judecatoreasca, exercitate de organe diferite, cu drept de control reciproc. (< fr. séparation, lat. separatio)
simulaţie, SIMULÁŢIE s. f. simulare. ♢ (jur.) folosire de catre cineva a unui înscris constatator al unui act juridic care nu corespunde unei operatii reale. (< fr. simulation, lat. simulatio)
slavonism, SLAVONÍSM s. m. 1. element lingvistic de origine salvona patruns în alta limba si neasimilat de catre aceasta. 2. influenta slavona asupra limbii, literaturii si culturii unui popor. (< slavon + -ism)
socialşovinism, SOCIAL-SOVINÍSM s. n. varietate a oportunismului, constând în sprijinirea de catre social-democratie a politicii imperialiste a guvernului capitalist din propria tara. (< rus. sotial-sovinizm)
sprint, SPRINT s. n. marire a vitezei de catre un concurent la o competitie sportiva de fond, de înot etc. (în ultima faza a parcursului). ♢ categorie de probe sportive pe distanta scurta, prin viteza foarte mare. (< fr., engl. sprint)
stabilizare, STABILIZÁRE s. f. 1. actiunea de a (se) stabiliza; (spec.) ansamblu de masuri luate de catre stat pentru întarirea monedei nationale. 2. operatie prin care se asigura proprietati constante unui produs chimic în conditii de depozitare, de transport sau exploatare. ♢ tratament chimic sau mecanic pentru marirea stabilitatii unui teren de constructii. (< stabiliza)
stat, STAT1 s. n. 1. institutie suprastructurala, instrument principal de organizare teritoriala si administrativa a unei tari. 2. de ~ = care emana de la stat (1); condus si controlat de stat; referitor la stat. ♦ om (sau barbat) de ~ = persoana cu rol important în conducerea statului; lovitura de ~ = actiunea rapida care urmareste rasturnarea regimului politic existent si preluarea, prin forta, a puterii politice de stat de catre un grup de persoane; puci. 3. (pl.; în feudalism) denumire a organelor reprezentative din anumite tari. (< it. stato lat. status, dupa fr. état,)
subtraversare, SUBTRAVERSÁRE s. f. 1. actiunea de a substraversa. 2. constructie hidrotehnica ce asigura trecerea unui curs de apa, canal, conducta pe sub un dig, cale de comunicatie etc. 3. (mar.) încolacire a traversei ancorei de catre lantul acesteia. (< subtraversa)
sufect, SUFÉCT, -Ă adj., s. m. (magistrat roman, de obicei consul) care suplinea functia respectiva ca urmare a parasirii ei, din diferite motive, de catre titular. (< lat. suffectus)
sufuziune, SUFUZIÚNE s. f. 1. raspândire sub piele a unei umori. 2. proces de spalare a rocilor de catre apele subterane. (< fr. suffusion, lat. suffusio)
supercargou, SUPERCARGÓU s. n. 1. persoana ambarcata pe o nava comerciala de catre proprietarul marfurilor în scopul de a-i reprezenta interesele comerciale, a supraveghea transportul etc. 2. delegat al marinei militare pe o nava comerciala care face parte dintr-un convoi. o ~ aerian = avion de transport de mare capacitate. (< engl., fr. supercargo)
superfecundaţie, SUPERFECUNDÁŢIE s. f. fecundare a doua sau mai multe ovule, eliminate în acelasi timp ori la scurt timp unul de altul, de catre doi sau mai multi spermatozoizi. (< fr. superfécondation)
ştafetă, STAFÉTĂ s. f. 1. (în trecut) curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente. 2. proba sportiva pe echipe (la atletism, natatie etc.) care se desfasoara pe distante împartite pe etape, fiecare distanta fiind strabatuta de catre un concurent care transmite coechipierului urmator un obiect conventional. ♢ sportivul care ia parte. ♢ obiectul însusi. (< it. staffetta, germ. Stafette)
tabletă, TABLÉTĂ s. f. 1. (ant.) placa ceramica pentru scris. 2. pastila (1) de consistenta dura. 3. preparat alimentar uscat de forma plata. 4. (inform.) dispozitiv pentru introducerea manuala a imaginilor grafice în terminal de catre utilizator. 5. specie publicistica înrudita cu pamfletul, caracterizata printr-o maxima comprimare, incisivitate si expresivitate; bilet. 6. servetel bordat plasat sub bibelouri sau pe tavile de servit cafea, dulceata etc. (< fr. tablette)
termionic, TERMIÓNIC, -Ă I. adj. referitor la termionica. II. s. f. capitol al fizicii care studiaza emisia de electroni de catre metale supuse la temperaturi foarte înalte. (< fr. thermoionique, engl. thermonics)
termogeneză, TERMOGENÉZĂ s. f. proces de producere a energiei calorice de catre organismele vii. (< fr. thermogenèse)
timeshare, TIME-SHARE TAIM-SEĂR/ s. n. cumparare a unei locuinte dintr-o statiune turistica de catre mai multi clienti, fiecare având dreptul sa petreaca în ea un interval de timp proportional cu suma achitata. (< engl. time-share)
tonă, TÓNĂ s. f. unitate de masura a masei, de 1000 kg. ♦ ~-kilometru = unitate de masura pentru exprimarea volumului transporturilor efectuate pe calea ferata sau de catre un autovehicul, cu greutatea de o tona deplasata pe distanta de 1 km; ~-registru = unitate de volum care masoara capacitatea de încarcare a unei nave, de 2,8316 m3. (< fr. tonne)
transgresiune, TRANSGRESIÚNE s. f. 1. invadare a uscatului de catre apele oceanului planetar. 2. (biol.) extindere a arealului biogeografic al unui taxon în teritorii geografice noi. 3. aparitia, în urma segregarii sau a recombinarii, a unor indivizi la care un anumit caracter este exprimat mai puternic (sau mai slab) decât la oricare din formele parentale. (< fr., engl. transgression, lat. transgressio)
transpiraţie, TRANSPIRÁŢIE s. f. 1. faptul de a transpira. ♢ naduseala, sudoare; exsudatie. 2. eliminare de vapori de apa de catre plante. 3. iesirea sub forma de vapori a apei din sol. (< fr. transpiration)
travesti, TRAVESTÍ1 s. n. 1. aparitia pe scena a unui personaj sub înfatisarea altuia; interpretare a unui rol masculin de catre o femeie sau invers. 2. (fig.) deghizare, masca. (< fr. travesti)
tribut, TRIBÚT s. n. 1. obligatie în bani impusa unui popor învins de catre cuceritor; bir; impozit platit de catre provincii împaratilor în antichitate si în evul mediu. 2. obligatie, datorie, ceea ce se cuvine cuiva; contributie în general. o a-si da (sau a-si aduce) ~-ul = a contribui la ceva. (< fr. tribut, lat. tributum)
trichiază, TRICHIÁZĂ s. f. inflamatie permanenta a conjunctivei datorita frecarii si iritarii globului ocular de catre genele prea lungi, deviate spre cornee. (< fr., lat. trichiasis)
triplare, TRIPLÁRE s. f. actiunea de a tripla. ♢ depasire a unui (auto)vehicul de catre al doilea, atunci când primul este deja angajat în depasirea unui alt (auto)vehicul oprit sau în mers, daca prin aceasta manevra se trece peste axa ce desparte cele doua sensuri de circulatie ale drumului. (< tripla)
tuaj, TUÁJ s. n. deplasare a unei nave prin remorcare de catre un tuior. (< fr. touage)
unipersonal, UNIPERSONÁL, -Ă adj. 1. de catre, pentru o singura persoana. 2. (despre verbe, forme si constructii verbale) care se foloseste numai la persoana a 3-a singular. (< fr. unipersonnel)
unison, UNISÓN s. n. 1. executare simultana a acelorasi sunete de aceeasi înaltime de catre doua sau mai multe voci ori instrumente. 2. (fig.) acord, deplina concordanta de idei, de sentimente, de interese. (< fr. unisson, lat. unisonus)
urgenţă, URGÉNŢĂ s. f. graba în a rezolva ceva care nu sufera amânare; însusirea a ceea ce este urgent. o de ~ = imediat, fara întârziere; stare de ~ = situatie care impune aplicarea de catre stat a unui sistem de masuri cu caracter politic, militar, economic si social care sa-i permita intrarea în razboi într-un timp foarte scurt. (< fr. urgence)
vagulaţie, VAGULÁŢIE s. f. (jur.) somatie, în dreptul roman, facuta unui martor de catre persoana care îl citeaza pentru marturie. (< lat. vagulatio, fr. valutaion)
velur, VELÚR s. n. 1. catifea. ♢ tesatura de lâna cu aspect de catifea. 2. piele groasa catifelata, din care se confectioneaza fete de pantofi, posete etc. (< fr. velours)
vicarianţă, VICARIÁNŢĂ s. f. (fiziol.) substitutie a unui organ de catre altul în îndeplinirea unei functii vitale sau utile organismului. (< fr. vicariance)
vinculaţie, VINCULÁŢIE s. f. mod de decontare în relatiile economice internationale, livrarea marfurilor de catre exportator nu pe adresa importatorului, ci pe a unei banci. (< germ. Vinkulation)
violenţă, VIOLÉNŢĂ s. f. 1. însusirea a ceea ce este violent; tarie, intensitate; vehementa; acuitate. 2. lipsa de stapânire de sine; impulsivitate, brutalitate; siluire. 3. folosirea fortei în relatiile interumane sau interstatale. o teoria ĕi = teorie sociologica potrivit careia inegalitatea sociala îsi are geneza în folosirea, pe o anumita treapta a dezvoltarii, a violentei de catre unii oameni împotriva altora. 4. (jur.) orice constrângere a liberei vointe; încalcare a ordinii legale. (< fr. violence, lat. violentia, it. violenza)
voaierism, VOAIERÍSM s. n. 1. perversiune constând în obtinerea placerii sexuale prin simpla privire a unui act sexual realizat de catre un cuplu; scoptofilie. 2. (p. ext.) curiozitate, interes. (< fr. voyeurisme)
vot, VOT s. n. 1. exprimare a opiniei cetatenilor unei tari în legatura cu alegerea reprezentantilor în organele de conducere. ♦ opinie exprimata de membrii unei adunari constituite în legatura cu o candidatura, cu o propunere sau cu o hotarâre; adeziune data în acest scop. 2. mod de adoptare a hotarârilor de catre organele de stat, obstesti etc. ♦ ~ de încredere = vot prin care parlamentul se declara de acord cu politica sau cu un act al guvernului. (< fr. vote)
vulcanocarst, VULCANOCÁRST s. n. carst format în roci eruptive prin dizolvarea feldspatului plagioclaz de catre ape. (< rus. vulkanokarst)
fîţ, fît interj. – Exprima ideea de miscare rapida. – Var. fîta, fî(r)ta-fî(r)ta. Creatie expresiva, cf. bît, hît, fîst. – Der. fîta (var. fita), s.f. (plevusca, peste marunt; varietate de grindel, Cobitis taenia; baiat ager, descurcaret; femeie de serviciu); fîrta, s.f. (copil, baiat; fata; tînara usuratica; flecustet, nimic); fîrtîgau, s.m. (persoana versatila, volubila, fara minte); fîtîi, vb. (a misca repede; refl., a fierbe, a se agita; refl., a se rasuci; refl., a se fandosi), cu var. rara fîrtîi, fîtcîi (dupa Cihac, II, 108, aflat în legatura cu ceh. frcati "a se misca", sb. fercati "a zburataci"); fîrtîitor, adj. (care se misca); fîtîiala, s.f. (agitatie, larma; leganare; moft, nazuri); fita, s.f. (plevusca; Arg., moft, nazuri); fitarae, s.f. (Arg., moft, nazuri); fartitii, s.f. pl. (Arg., nazuri); fituica, s.f. (notite folosite de elevi pentru a copia la examene; ziar de categorie inferioara), probabil prin confuzia fr. fiche cu fita, datorita rapiditatii cu care trebuie consultata (dupa Tiktin, în legatura cu germ. Fitzel "bucata"). – Din rom. provine rut. facygati (Miklosich, Wander., 14).
geamăn, geamắn (geámana), adj. – Care a fost nascut odata cu alta fiinta de catre aceeasi mama. – Mr. geamin. Lat. gĕmĭnus (Puscariu 704; Candrea-Dens., 722; REW 3723; DAR), cf. it. gemino, fr. (jumeau), sp. (gemelo), port. gémeo. Uz general (ALR, II, 210). – Der. gemanar, s.m. (geaman); gemanare, s.f. (furcuta; la car, furculita: raspîntie; înv., deget copitat); gemanarita, s.f. (orhidee, Orchis papilionacea); îngemana, vb. (a cupla, a uni; a bifurca, a ramifica), ce ar putea proveni si direct din lat. ingĕmĭnāre "a repeta" (Puscariu 849; Candrea-Dens., 725; DAR); gemana, vb. (a cupla), este cuvînt rar, cam îndoielnic, care apare numai la Candrea-Dens., 724; der din lat. gĕmĭnāre; înge(ma)nat, adj. (cuplat; bifurcat; crapat); îngemanarat, adj. (bifurcat), încrucisare a lui îngemanat cu gemanare; gearman (var. gherman), s.n. (Trans., cumpana putului).
grad, grad militar in unitatile cazace echivalent gradului de capitan in infanterie; introdus in 1576 de catre Stefan Batory, regele Poloniei.Din turc. yasaul (chief).
organizati, organizati in serii sinonimice de cate patru cuvinte urmatoarele neologisme: celebritate, imprecizie, venitate, orgoliu,prestigiuçonfuzie, aroganta, obscuritate, glorieinfatuare, nebulozitate, reputatie.
ghin, ghin (ghínuri), s.n. – 1. Sapa, cazma. – 2. Dalta. Origine incerta, dar probabil expresiva. Pare pîna la un punct formatie paralela lui cioc; este identica lui gin, s.n. (burghiu, sfredel). – Der. ghinarar, s.n. (dalta); ghint, s.n. (calapod, forma), numit astfel probabil datorita vîrfului sau, cf. cioc; ghinui, vb. (Trans., a ciopli cu tesla); ghionoi, s.n. (tîrnacop); ghionoaie, s.f. (ciocanitoare, Picus maior, Picus minor), cf. celalalt nume, ciocanitoare, de la ciocan (identitatea cu ghionoi "tîrnacop", desi evidenta si semnalata înca de catre Hasdeu, Cuv. din Batrîni, I, 282, nu a fost admisa; dupa Tiktin, aflat în legatura cu gaura; Cihac, I, 119, se gîndeste la sl. žlŭtŭ "blond", sb., cr. žunja "blond"; Philippide, II, 714 propune o legatura cu alb. gjon "cucuvea"; cf. DAR si Puscariu, Lr., 265; DAR se gîndeste la posibilitatea unei radacini expresive, dar se refera mai curînd la intentia de a reproduce strigatul pasarii; iar dupa Scriban, trebuie plecat de la vioi "ager"; nici una din aceste sugestii nu este convingatoare); ghiont, s.n. (brînci, lovitura cu cotul); (în)ghionti, vb. (a împinge; a da ghionturi, a da pumni); ghiontuiala, s.f. (ghiont); ghiold, s.n. (ghiont), pare a rezulta dintr-o încrucisare a lui ghiont cu bold (DAR); (în)ghioldi, vb. (a împinge); ghioldis, adv. (piezis).
gologan, gologán (gologáni), s.m. – 1. Moneda de arama de 10 bani. – 2. Bani. Creatie expresiva, bazata pe radacina gog-, s.v.; cf. si gogoloi, gogonet, golomoz. Sensul primar, conform acestei explicatii, trebuia sa fie cel de "bulgare" sau bila; pentru trecerea semantica, cf. fr. bille "bulgare" si "moneda de arama", sp. redondo "moneda", sp. din Cuba bolo "moneda de argint". Originea expresiva a fost indicata înca de Bogrea, Dacor., IV, 818; dupa Cihac, II, 121, urmat de Scriban si cu îndoieli de catre DAR, trebuie plecat de la •golovan, din sl. glava "cap", explicatie insuficienta. Der. gologanet, s.n. (maruntis; banet); gologani, vb. (a însela, a escroca, a fura). Din rom. provin mag. din Trans. gologany "moneda de arama" si bg. gologan (Capidan, Raporturile, 231).
greu, gréu (-éa), adj. – 1. Grav, cu greutate. – 2. Grav, serios, de temut. – 3. Important, mare, numeros. – 4. Dificil, anevoios. – 5. Suparator. – 6. Adînc. – 7. Aspru, dur, taios. – 8. (Adj. f.) Însarcinata, gravida. – 9. (Adv.) Anevoie, dificil, cu mare efort. – 10. (Înv.) Rau, detestabil. – 11. (S.m.) Greutate, povara, chin. – Mr. greu, greao; megl. greu, gręo; istr. greu, grę. Lat. gravis, prin intermediul unei forme pop. •grevis (Diez, I, 223; Densusianu, Hlr., 504; Puscariu 735; Candrea-Dens., 756; Philippide, Principii, 33; REW 3855; DAR; Rosetti, I, 57), cf. it. greve, prov., cat., gal. greu, fr. grief, sp., port. grave. Este dublet al lui grav, adj., din fr. grave; pentru semantismul sensului 8, cf. lat. gravida. Schimbarea de terminatie se explica de catre Candrea, Éléments, 19, prin paralelismul cu mea – meu, considerîndu-se, deci, grea ca punct de plecare; Pascu, Beiträge, 17, prefera de la un lat. •grevus. Der. greoi, adj. (care se misca cu greu, lipsit de vioiciune, mocait), cu suf. -oi; greutate, s.f. (însusirea unui corp de a fi greu; povara; dificultate; importanta, gravitate; putere, eficacitate; lest; haltera; asprime; gros, parte cea mai importanta, majoritatea), cu suf. -(t)ate, ca în putinatate, singuratate, strainatate (der. directa dintr-un lat. •grevitatēm, pe care o propun Puscariu 736; Candrea-Dens., 757 si DAR, pare mai putin probabila); greime (var. greuime), s.f. (înv., greutate, povara); greuinta, s.f. (înv., greutate); greumînt, s.n. (înv., chin); greunatate, s.f. (Trans., greutate); îngreuia, vb. (a agrava, a încarca, a face mai greu; a coplesi, a împovara; a încurca, a stînjeni; înv., a deranja; a lasa grea o femeie), de la greu sau dupa DAR de la greoi (dupa Puscariu 858 si Candrea-Dens., 759, din lat. ingrevāre; dupa REW 4428, de la ingraviāre); îngreuietor, adj. (coplesitor, împovarator); îngreuna, vb., cu aceleasi sensuri ca îngreuia, al carui dublet expresiv pare a fi pe baza suf. -uni, -una, cf. miau › mieuna, schiau › scheuna (dupa Puscariu 859; Candrea-Dens., 760 si DAR, de la un lat. •ingrevĭnāre); îngreunator, adj. (coplesitor; agravant); greunatic, adj. (Trans. de Vest, corpolent); îngreutati, vb. (a împovara, a îngreuna), de la greutate; îngreca, vb. (a împovara, a lasa grea; a concepe, a zamisli), der. expresiv de la greu, cf. mr., megl. (a)ngrec, (a)ngricare (dupa Puscariu 857; Candrea-Dens., 861 si DAR, din lat. •ingrevĭcāre). Draganu, Dacor., IV, 741 îl cita pe gracina, vb. (Olt., a suporta, a suferi), cuvînt rar, pe care îl deriva dintr-un lat. •ingrevĭcĭnāre, a carui explicare pare dificil de admis.
votul, Votul uninominal este un tip de scrutin mentionat în legislatia sistemelor electorale, practicat în SUA si Marea Britanie. Acest tip de scrutin reprezinta modul de alegere direct al unor candidati individuali, opus sistemului de alegere pe liste întocmite de catre partidele din viata politica a unui stat. Votul uninominal este un sistem de vot majoritar, se bazeaza pe o procedura majoritara (votul pe liste fiind un sistem proportional) si este întâlnit si sub formula "Câstigatorul ia totul". Principalele caracteristici ale acestui tip de vot constituie faptul ca permite aparitia unor guverne stabile ca urmare a majoritati stabilite prin vot, dar si faptul ca are drept consecinta nereprezentarea segmentului de electorat care a votat candidatul (sau lista) învins.
gros, gros (groása), adj. – 1. Gras. – 2. Dens. – 3. Voluminos. – 4. Adînc. – 5. Mare, important, numeros. – 6. Comun, ordinar, vulgar. – 7. (Adj. f.) Despre femei, însarcinata. – 8. (S.m.) Bîrna, grinda. – 9. (S.n.) Butuc, instrument. – 10. (S.n.) Închisoare, temnita. – 11. (S.n.) Parte mai importanta. – Mr., megl., istr. gros. Lat. grŏssum (Puscariu 741; Candrea-Dens., 768; REW 3881; DAR), cf. it., port. grosso, prov., fr., cat. gros, sp. grueso. Pentru der. uzului 10 din 9, cf. Bogrea,, Dacor., III, 411. – Der. grosime, s.f. (circumferinta; înv., gros, parte mai importanta; înv., grosolanie); grosar, s.m. (temnicer); grosarit (var. grosarie), s.n. (contributie ceruta de obicei în sec. XVIII de catre asa numitii ispravnici de judet delicventilor care doreau sa scape de închisoare); grosoman, s.m. (mojic, badaran), cu suf. expresiv -man; groscior, s.n. (smîntîna); grosciori, vb. (a scoate caimacul); îngrosa, vb. (a face sa fie gros; a creste, a spori; a se îngrasa; a deveni dens, a condensa; a lasa grea o femeie; a da importanta); îngrosetor, adj. (care se îngrasa, care îngroasa); îngrosetura, s.f. (actiunea de a spori sau a deveni dens). – Din rom. provin rut. grušati se "a se prinde laptele", gruševina "lapte prins" (Capidan, Dacor., II, 677).
gudă, gúda (-da), s.f. – (Trans. de Vest) Catea. – 2. Prostituata. Pare a fi der. expresiva de la o interj. •gudu (-gudu), paralela lui cutu-cutu, si despre care nu stim daca s-a folosit pentru a chema sau a mîngîia cîinii, sau daca mai sugereaza aceasta ideea. – Der. gudulus, s.m. (nume de cîine); gudrea, s.f. (nume de catea); gudra, s.f. (Mold., smechera); cutra, s.f. (codoasa), cuvînt care în DAR este considerat ca provine din bg. kutra "sarac", care nu are nuanta depreciativa, iar Scriban din ngr. χύτρα "hîrca", dificil din punct de vedere fonetic; gudarie, s.f. (înv., magulire); gudura (var. guduri), vb. refl. (despre cîini, a se arata multumit; a adula, a maguli, a lingusi), mr. gudurire, megl. (gaudire), cu suf. expresiv. -ura, cf. flutura (dupa Seineanu, Chien, 268, de la •cudura, der. de la coada; Gaster, Revista critica, I, 31, propunea mag. gedély; dupa Meyer 133 si DAR, din alb. gudulis "gîdil", dupa Seineanu, Semasiol., 100, din lat. •catulῑre si identic cu gîdila; dupa Philippide, Principii, 44; Pascu, I, 192; Philippide, II, 663, din lat. •gaudulāre în loc de gaudēre; dupa Körting 2382, din lat. •conadulāre; dupa Scriban din lat. •codulāre, de la cauda; dupa Giuglea, Dacor., II, 886; din got. god- "purcea", cu suf. germ. -ulo); gudurator, adj. (adulator); guduratura, s.f. (adulare, lingusire).
hoţ, hot (hóti), s.m. – 1. Persoana care fura. – 2. Persoana agera, isteata. Origine obscura, probabil expresiva. Pare a apartine aceleiasi radacini expresive hat, cf. hatas, s.m. (Bucov., hot). Variatia vocalica nu e rara în cazuri de interpretare expresiva, cf. hala si hoala, hanta si hoarta, handra si hoandra, hais si hois, etc. Pentru identitatea formala a numelui cu interjectia cf. cioc, dop, hop. Originea expresiva a fost indicata înca de Hasdeu, Istoria critica, I, 2, p. 294, dar nu pare sa fi fost acceptata. Celelalte ipoteze sînt departe de a convingatoare: din sl. zlodĕi "malefic" (Cihac, II, 141); de la o radacina sl. •chop-, de unde si rus. chopitĭ "a prinde", cu suf. sl. -ĭcĭ, de unde •hopt (Densusianu, GS, IV, 153); de la radacina sl. •hot-, cf. pofta (Scriban). De aici pare a proveni numele hutani sau hutuli, populatie carpatica din Galitia, care vorbeste ruteana, dar care nu pare a fi de origine slava. (Dupa Rozwadowski, apud Vasmer, I, 324, acest nume ar fi got. guta "got", transmis prin intermediul rut.; însa aceasta ipoteza nu pare posibila). Der. hoata, s.f. (femeie care fura); hotoaica, s.f. (hoata; prajina de scuturat fructele); hotesc, adj. (de hoti); hoteste, adv. (ca hotii; pe ascuns); hotis, adv. (hoteste); hoti, vb. (a duce viata de hot; a fura); hotie, s.f. (furt; jaf; frauda); hotime, s.f. (banda de hoti); hotoman, s.m. (hot), cu suf. expresiv -man; hotomanie, s.f. (banda de hoti); hotomanesc, adj. (de hoti); pohot, s.m. (hot), în Mold., cu suf. po- ce indica excelenta, cuvîntul pe care Cihac, II, 272, îl gloseaza prin "libertin" si îl pune în legatura cu sl. pochotinŭ; pohoata, s.f. (femeie rea), pe care Pascu, Arch. Rom., VI, 231, îl pune gresit în legatura cu patachina, prin intermediul unei forme incerte •pohoaha; pahont (var. pohont), s.m. (termen de batjocura pentru soldatii rusi), cuvînt pus în legatura de catre Tiktin cu rus. pĕhotinec "infanterist", si de catre Scriban cu rus. pogonecĭ "stafeta", cf. hont.
ia, ia interj. – Serveste pentru a atrage atentie. Creatie spontana. Coincide cu sl. ja "si", sb., cr. ja "asa" (Cihac, II, 145, credea ca rom. provenea din sl.), mag. he (sursa a rom., dupa Pascu, II, 95), alb. ja, cf. sard. ea "iata". Dupa Philippide, II, 717, este o reducere de la iacà. Multe var.: ian(i), iane, ien(e), mai ales în Mold.; iaca, interj. (de la ia-ca, deoarece ia a fost interpretat ca un imperativ ia (uita-te) ca, interpretare gresita care apare si la haide, s.v. (dupa Diez, I, 161, iaca provine din lat. ecce, ca it. ecco; dupa Philippide, Principii, 92; Iordan, Dift., 49; REW 2822 si Buescu, RPF, II, 331, din lat. eccam, cf. Pascu, I, 102, mr. iaca; dupa Philippide, II, 717 din lat. eccum; dupa Scriban, din sb. jako "imediat"): iacata, interj. (iata), în loc de iaca-te, cu aceeasi interpretate a interj. ca verb (dupa Candrea, prin încrucisarea lui iaca cu iata); iata, interj. pare reducere a lui ia uite, cf. formulele vulg. ioite, iote, iete, ieta (dupa DAR, Candrea si Scriban, din sl. eto, bg. jato, cf. alb. jatë; cf. Procopovici, Dacor., X, 72-79). Interpretarea generalizata a lui iata, var. iacata, ca vb. a condus la formarea unei serii de hibride gramaticale; ia(ca)ta-ma, ia(ca)ta-te etc. Aceasta schimbare de categorie se explica usor, mai ales daca se are în vedere o mofonie cu ia, imperativ de la a lua.
administrare, Administrare la comun a unui spatiu, imobil de catre doi sau mai multi proprietari.
adj, adj. 1. Un obiect vechi, pastrat in buna conditie datorita aspectului sau interesant. 2. Vin vechi de cativa ani, de calitate superioara. 3. Automobil, model vechi, construit intre anii 1919-1930. 4. Autentic.
jumătate, jumatáte (jumatắti), s.f. – 1. Fiecare din cele doua parti egale în care se poate divide un întreg. – 2. Fiecare din cele doua parti egale dintr-un litru, dintr-un kilogram. – 3. Claie mica din 7 pîna la 20 snopi, considerata jumatate de capita. – 4. Sot, consort. – Var. vulg. juma(te). Mr. giumitate, megl. jimitate. Lat. mĕdĭĕtātem, probabil printr-o metateza •diemitatem si cu rezultatul dj › gi (mr.) › ji (megl.), ca ajunge, ajuta, jos. Înainte fusese propus lat. dimidiĕtātem. Aceasta der., semnalata înca de Cipariu, Elem., 61, a fost adoptata într-o forma modificata de Philippide, O ramasita din timpuri stravechi, 11; Koerting 2977; Densusianu, Rom., XXXIII, 281; Tiktin; si Pascu, I, 133, care pleaca de la medietatem, prin intermediul unei forme •jimitatem, rezultata din încrucisarea cu gr. ἤμισυ dupa Philippide; prin intermediul unei metateze, dupa Tiktin. Der. din lat. a fost abandonata de catre toti cercetatorii moderni, care admit totusi, o încrucisare cu dimidietatem, pentru a explica finala cuvîntului. În general se admite ca jumatate reprezinta în prima sa parte alb. giymës, giymësë "jumatate" (Miklosich, Rum. Unters., I, 269; Miklosich, Consonant, II, 12; Spitzer, Mitt. Wien, 322; Capidan, Raporturile, 528; Philippide, II, 718; Rosetti, II, 118). Explicatia este laborioasa si nu pare a fi probabila: conform ei, alb. giymë (‹ gr. ἤμισος cu o spiranta secundara, dupa Meyer 153), reprezinta un primitiv •gjumëtë (ceea ce se opune der. pe care am citat-o); si de aici rom. jumatate, prin der. cu suf. -ate, sau prin încrucisare cu dimidietatem. Etimonul alb. nu pare posibil, deoarece, pe lînga dificultatea s › t, este ciudat paralelismul între alb. gj (ghi) fata de rom. g › j (cf. alb. gemp, rom. ghimpe, alb. güs, rom. ghiuj, etc.). Der. jumatati (var. înjumatati, jumatata), vb. (a taia în doua, a despica; a reduce la jumatate).
neîmpărţit, NEÎMPĂRŢÍT adj. v. COPROPRIETATE. Stapânire în comun de catre mai multe persoane a unui bun neîmpartit. [DEX '98]
linşa, linsá (linséz, linsát), vb. – A ucide pe cineva fara judecata (de catre o multime). Fr. lyncher. – Der. linsaj, s.n. (actiunea de a linsa), din fr. lynchage.
jur, jur. Fapta mai multor persoane de a savârsi în mod ocazional o singura infractiune, care prin natura ei ar putea fi comisa si de catre o singura persoana.
mare, máre adj. – 1. De vîrsta majora. – 2. Cu dimensiuni si proportii însemnate. – 3. Însemnat, notabil, de categorie sociala ridicata. – 4. (S.m.) Om de vaza, persoana remarcabila. – Mr. mare, megl. mari, istr. mǫre. Lat. mās, marem "mascul" (Diez; Miklosich, Rum. Unters., II, 23; Puscariu 1027; Candrea-Dens., 1048; Tiktin; Candrea; Rosetti, I, 169). Schimbarea de sens a fost explicata de Tiktin, printr-o încrucisare, putin probabila, cu magnus; si de Bourciez 180 prin faptul ca masculul e în general mai mare ca femela. Mai probabil, trebuie sa se porneasca de la confuzia normala între mare ca vîrsta si mare ca dimensiune, specifica în toate idiomurile, cf. s-a facut mare (a crescut sau s-a facut barbat). Fara îndoiala, aceasta der. a fost respinsa de REW 5231, cf. Philippide, II, 720. Alte explicatii sînt si mai putin convingatoare: dintr-un cuvînt anterior lat., pus în legatura cu v. irlandez már (Meyer, Alb. St., IV, 83); de origine celtica (Sköld, IF, XLIII, 188); din v. germ. mari (Scriban); sau din lat. mare "mare" (Spitzer, Mitt. Wien., I, 294; G. Bonfante, Il problema dell’ aggettivo e il rom. mare, în Boll. Istituto di Linque estere, Genova, V, 3-9). Der. maret, adj. (superb, mîndru; maiestuos, impunator, grandios), pentru a carui der. cf. Densusianu, GS, II, 9 (dupa Puscariu 1027, dintr-un lat. •maricius, mai putin probabil cu suf. rom. -et); maretie, s.f. (maiestuozitate, splendoare; mîndrie); mari, vb. (a face mare; a augmenta, a creste; a glorifica); marie, s.f. (înv., marime; Alteta, Maiestate); marime, s.f. (amplitudine; dimensiune; importanta; cantitate; persoana importanta); marire, s.f. (crestere; dezvoltare; om de vaza); preamari, vb. (a înalta, a glorifica); maros, adj. (Trans., trufas). Comp. maimare, s.m. (capetenie, sef), cf. Candrea-Dens., 1048 (dupa parerea echivoca a lui Pascu, Beiträge, 17, din ngr. μαϊμάρης "arhitect", cf. maimar); maimarie, s.f. (demnitate, preeminenta); marinimos, adj. (generos), compus artificial dupa lat. magnanimus; marinimie, s.f. (generozitate).
emitent, emitent persoana imputernicita in scris de catre conducatorul unitatii,pentru adispune executarea unor lucrari in instaletiile electrice din exploatare pe baza uneia din masurile organizatorice A.L.;ITI-PM;A.S;DV.siPV.
mucarer, mucarér (mucaréruri), s.n. – Confirmare anuala a domnitorului de catre sultan si darul oferit de domn cu aceeasi ocazie. – Var. mucarel. Tc. (arab.) mukarrer "confirmat" (Seineanu, III, 82). Sec. XVIII, înv. Dubletul lui mucaremea, s.f. (cu acelasi sens), din tc. mukareme "onoare", sec. XVIII, înv.
oglaşenie, oglasénie (-ii), s.f. – Catehism. Sl. oglašenije (Tiktin), sec. XVII, înv. – Der. oglasenic, adj. (de catehism); oglasui, vb. (a catehiza), din sl. oglašati.
homelie, HOMÉLIE, homelii, s.f. comentariu pe marginea unui text religios, tinut în cadrul unei mese de catre preotul catolic; discurs plin de încarcatura morlaizanta sau doctrinala
parsa, PARSA, parsez, vb. 1. A citi (de catre o masina automata) un text sau sir de caradtere, identificând elementele sale componente. – en. parse
pluş, plus (plúsuri), s.n. – Catifea groasa. – Mr. pilus. Fr. peluche, partial prin intermediul germ. Plüsch, pol. plusz, rus., bg. pljuš, it. plusce. E dubletul al lui plisa, s.f. (tip de catifea), prin intermediul pol. plizs, rus. plis (Cihac, II, 265; Sanzewitsch 207).
kudos, KÚDOS s.n. pl. 1. Lauda, faima și renume dobândite de catre un individ în urma unei realizari, în special în domeniul academic (A câstigat kudos pentru munca sa la universitate). 2. (interj.) Exclamatie prin care cineva primește kudos (Kudos!) [ < engl. kudos (jargonul universitar britanic al sec. 19) < gr. κῦδος "despre care se știe" ]
încunoştiţare, Încunostitare prealabila facuta unui angajat de catre cel ce angajeaza cu privire la intentia de a-i desface contractul de munca
purim, púrim s.m. – Sarbatoare a evreilor care comemoreaza salvarea israelitilor de catre Estera. Ebr. purim.
rîndunea, rînduneá (-éle), s.f. – Pasare calatoare (Hirundo rustica). – Var. rîndunica, rîndunita, rîndurea, rîndurica. Mr. (a)lîndura, (a)rîndura, linduruse. Lat. hirundinem, de la forma dim. •hirundinĕlla (Diez, I, 357; Pascu, I, 32; Philippide, II, 659; REW 4146), cf. it. rondinella, fr. hirondelle; pentru pierderea lui hi- în dialectele din S, cf. S. Pieri, Arch. Rom., XII, 157. Ipoteza din lat. •harundŭla (Candrea, Éléments, 43; Puscariu 1465) nu pare necesara. În uzul actual, este un hibrid morfologic, desi se obisnuieste folosirea sing. rîndunica (care înlocuieste tot mai mult pe rîndunea) alaturi de pl. rîndunele. Der. rîndunica, s.f. (ultima din cele cinci pînze de catarg; furcuta la cai); rîndunel, adj. (agil, rapid).
romîn, romîn (románi), s.m. – 1. Locuitor al României; valah. – 2. Persoana, crestin. – 3. Ţaran. – 4. (Înv.) Iobag, vecin. – Var. înv. si pop. rumîn. Mr. ar(u)mîn, istr. rumar. Lat. romanus (Puscariu 1474; Seineanu, Semasiol., 231; REW 7371; Th. Gartner, Ueber den Volksnamen der Rumänen, Cernauti 1893). Este dubletul lui roman, s.m., neol.; al lui roman, s.n. (nuvela), din fr. roman; al lui roman, s.m. (musetel-prost, Anthemis cotula; crizantema, Crysanthemum leucanthemum), prin filiera sl., cf,. sb. raman, rus. roman (Tiktin), cf. romanita; si al lui rom, s.m. (tigan), probabil mgr. ’Pωμιός "grec", cf. fr. romanichel "tigan". Fonetic, forma rumîn este corecta, în timp ce romîn se datoreaza analogiei cu roman, fiind forma neol. de la sfîrsitul sec. XVI. Cf. si Cancel, Despre Rumîn si unele probleme lexicale slavo-romîne, Bucuresti 1921. Rumîn "iobag" (cu acest sens nu se foloseste forma romîn) s-a spus numai în vechea organizare sociala din Munt. (în Mold. vecin, în Trans. iobag); obligatiile lui erau legarea de pamînt, dijma si slujba la proprietar, cf. Giurescu, Despre rumîni, Bucuresti 1916. Nuanta de inferioritate sociala legata de notiunea de romanus apare înca din legile francilor, cf. Julien Havet, R. hist., II, 120-36. În limba moderna s-a sovait mult în scrierea lui romîn cu î, si s-a preferat sistematic român, chiar si de catre acei autori care au adoptat suprimarea lui â. Der. romînca, s.f.; romînesc, adj. (român); romîneste, adv. (în româna; clar, crestineste); romînica, s.f. (român), cuvînt care se pune numai în gura tiganilor; romînime, s.f. (neam românesc); romînism, s.n. (ceea ce este tipic românesc); romîniza, vb. (a deveni român); romîni (var. rumîni), vb. (a se boteza); straromîn, adj. (preromân), format dupa germ. ur-; rumînie, s.f. (iobagie). Din rom. provin alb. rëmër "pastor", tig. sp. rumano "argou" (Besses 145) si natural numele etnic al românilor în toate limbile. Der. neol. (din fr.) romanic, adj.; romanesc, adj.; romancier, s.m.; romanist, s.m.; romanitate, s.f.; romaniza, vb.; romantic, adj.; romantism, s.n.; romant, s.n. (nuvela), înv., din it. romanzo; romanta, s.f.; romantios, adj.
rocadă, rocáda (-de), s.f. – Mutare combinata la sah. Germ. Rockade (Candrea), sau mai curînd din fr. rocade. --test trimis de cata
nume, Nume atribuit in campania electorala de catre deputatu` lui Marius. Nume care peste decenii o sa fie ISTORIE!
donaţii, donatii publice realizate de catre cetateni
evergetism, Evergetism este un termen inventat de un istoric francez Boulanger, ea deriva direct din greaca εύεργετέω sensul «I a face lucruri bune». It is the practice of notables to distribute a part of their wealth to the community of the hoi polloi , rather than to individuals ( clientelism ). Aceasta este practica de a notables de a distribui o parte din bogatia lor la comunitate a Hoi polloi, mai degraba decât pentru a persoanelor fizice (clientelism). donatii publice realizate de catre cetateni. SURSA: WIKIPEDIA
sn, s.n. desen de arta realizat pe piele cu ac si cerneala de catre artistii tatuatori,poate fi temporar sau permanen
denumirea, denumirea data unui locuitor al unei regiuni de catre un strain (ex. valah, neamt)
naratar, naratar= instanta a comunicarii in textul narativ literar, caracterizata prin participarea concreta a ,,alter egoului" cititorului la discursul narativ realizat de catre narator; naratarul intradiegetic= naratarul care este prezent in cadrul naratiunii prin receptarea mesajului, fiind denumit si cititor fictiv; naratarul extradiegetic= entitatea stearsa, persoana in sine care realizeaza lecturarea (lectorul); (precizare: informatiile sunt extrase dintr-o carte de teorie literara)
sindrom, Sindrom psihomotric prin care suferindul manifesta stari de dedublare a personalitatii schizofrenic-paranoide cat si stari de luciditate , iar ulterior acestora , subiectul se comporta ca un raton mascul in cautare de hrana.(include si "bucuria obsesiva" de a rasturna europubelele dupa ce consuma din acestea).
moneda, moneda batuta in antichitate,in Persia ,de catre Darius I
pentru, pentru domeniul ferviar: este aparatul aflat în biroul de miscare sau în cabinele tehnice cu instalatii de semnalizare din statiile de cai ferate unde se realizeaza interblocaje între diferite parti de instalatii si de unde se pot manipula de catre personalul autorizat instalatii feroviare (macazuri, saboti de deraiere, bariere, semnale, frâne de cale, etc.)
ţîmburuş, tîmburús (-se), s.n. – 1. Zîmboc, limba de catarama. – 2. Resort, cheie de la un resort. – Var. tîmburuc, timburus, timburuc, tumburuc, înv. zimberec. Mr. zimbireche. Tc. zemberek (Seineanu, II, 390), cf. ngr. ζεμπερέϰι, bg. zimbireche, bg. zembelek.
denumire, denumire data de catre greci etruscilor
ţîţîi, tîtîí (-i, -ít), vb. – 1. A dîrdîi, a clipi, a trepida. – 2. A palpita, a zvîcni. – 3. A cînta greierul. – 4. A scoate tremolouri de catre un instrument. – Var. tîtîia, tîtii. Creatie expresiva, cf. hîtîi, fîtîi, bîtîi, tîrîi. – Der. tîtîiala, s.f. (tremur, palpitatie, dîrdîiala; tremolo); tîteica (var. titeica), s.f. (Olt., Trans., balansoar); titei, s.m. (zer de lapte acru; petrol brut) probabil numit asa pentru ca forma o masa densa care tremura; tîtîna (var. titina), s.f. (balama; furuncul), mr. tîntîna (direct de la tîta, dupa Hasdeu, Cuv. din Batrîni, I, 306; Cihac, II, 436 si Puscariu 1742; de la un lat. •titῑna, dupa Pascu, I, 173); tutula, vb. (Trans., a legana); tutul, s.n. (Trans., balansoar, leagan).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc