Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru de baza
abecedar, ABECEDÁR, abecedare, s.n. Manual elementar pentru învatarea scrisului si a cititului; azbucoavna, bucoavna. ♢ Fig. Carte care cuprinde notiunile de baza dintr-un anumit domeniu. – Din lat. abecedarium, fr. abécédaire.
absolut, ABSOLÚT, -Ă, absoluti, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Care este independent de orice conditii si relatii, care nu este supus nici unei restrictii, care nu are limite; neconditionat, perfect, desavârsit. ♢ Monarhie absoluta = forma de guvernamânt în care puterea legislativa, puterea executiva si cea judecatoreasca se afla în mâinile monarhului; monarhie în care suveranul are puteri nelimitate. ♦ (Substantivat, n.) Principiu vesnic, imuabil, infinit, care, dupa unele conceptii filozofice, ar sta la baza universului. ♢ (Filoz.) Spirit absolut, idee absoluta sau eu absolut = factor de baza al universului, identificat cu divinitatea. 2. (Despre fenomene social-economice, în legatura cu notiuni de crestere sau de scadere cantitativa) Considerat în raport cu sine însusi si nu în comparatie cu alte fenomene asemanatoare; care se afla pe treapta cea mai de sus. ♢ Adevar absolut = adevar care nu poate fi dezmintit. 3. (Mat.; despre marimi) A carui valoare nu depinde de conditiile în care a fost masurat sau de sistemul la care este raportat. Valoare absoluta = valoarea aritmetica a radacinii patratului unei marimi. 4. (Lingv.; în sintagma) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat, dar subînteles. II. Adv. (Serveste la formarea superlativului) Cu totul, cu desavârsire; exact, întocmai, perfect. Argumentare absolut justa. ♢ (Întarind un pronume sau un adverb negativ) N-a venit absolut nimeni – Din lat. absolutus (cu sensurile fr. absolu).
afgan, AFGÁN, -Ă, afgani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte dintr-o populatie indo-europeana din Asia-Centrala, formând populatia de baza de religie musulmana a Afganistanului. 2. Adj. Care apartine Afganistanului sau afganilor (1), privitor la Afganistan sau la afgani. ♦ Limba afgana (si substantivat, f.) = limba din grupul limbilor iraniene vorbita de afgani. 3. S.m. Unitate monetara din Afganistan. – Din fr. Afghan.
albanez, ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Albaniei. 2. Adj. Care apartine Albaniei sau populatiei ei, privitor la Albania sau la populatia ei; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneza. – Din fr. albanais, it. albanese.
alfabet, ALFABÉT, alfabete, s.n. Totalitatea literelor, asezate într-o ordine conventionala, reprezentând sunetele de baza ale unei limbi. ♢ Alfabet fonetic = alfabet care asociaza fiecarei litere un cuvânt de circulatie a carui initiala o constituie litera respectiva, în scopul evitarii erorilor la transmisiile telefonice si radiotelefonice. ♢ Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii si puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum.
algerian, ALGERIÁN, -Ă, algerieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Algeriei. 2. Adj. Care apartine Algeriei sau poporului ei, privitor la Algeria sau la poporul ei. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algérien.
american, AMERICÁN, -Ă, americani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) din populatia de baza a unui alt stat al Americii. 2. Adj. Care apartine (populatiei) Statelor Unite ale Americii sau (mai rar) altui stat al Americii, privitor la (populatia din) Statele Unite ale Americii sau (mai rar) la alt stat din America. – America (n. pr.) + suf. -an. Cf. it. a m e r i c a n o, fr. a m é r i c a i n.
augmentativ, AUGMENTATÍV, -Ă, augmentativi, -e, adj., s.n. 1. (Afix) care serveste la formarea unui cuvânt nou denumind un obiect de dimensiuni mai mari decât ale obiectului desemnat prin cuvântul de baza. 2. (Cuvânt) care este format cu un augmentativ (1). – Din fr. augmentatif.
australian, AUSTRALIÁN, -Ă, australieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Australiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Australiei sau populatiei ei, privitor la Australia sau la populatia ei. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n.pr.) + suf. -an. Cf. fr. a u s t r a l i e n.
austriac, AUSTRIÁC, -Ă, austrieci, -ce, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Austriei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Austriei sau populatiei ei, privitor la Austria sau la populatia ei. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.
autocritic, AUTOCRÍTIC, -Ă, autocritici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Analiza critica a activitatii si comportarii proprii, care constituie o metoda de baza în actiunea de îmbunatatire a muncii si de educare comunista a oamenilor muncii. 2. Adj. Facut pe baza de autocritica, patruns de spiritul autocriticii; de autocritica. [Pr.: a-u-] – Auto1- + critic(a) (sensul 1 dupa rus. samokritika).
modulare, MODULÁRE s. f. 1. actiunea de a modula. 2. sistem de dimensionare a constructiilor, folosind modulul de baza. 3. introducere în opera de arta plastica sau arhitecturala a unei unitati de masura unica, care prin repetarea sau subîmpartirea ei sa serveasca la dimensionarea elementelor constitutive ale operei, ca si a întregului. 4. (biol.) rediferentiere a celulelor în procesul lor de formare definitiva. ♢ modificare produsa în celule de stimulii din mediu. (< modula)
azerbaidjan, AZERBAIDJÁN, -Ă, azerbaidjeni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Azerbaidjanului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Azerbaidjanului sau azerbaidjenilor (1), privitor la Azerbaidjan sau la azerbaidjeni. – Din Azerbaidjan (n. pr.).
bazaltic, BAZÁLTIC, -Ă, bazaltici, -ce, adj. Care contine bazalt, de bazalt. – Din fr. basaltique.
bază, BÁZĂ, baze, s.f. I. 1. Parte care sustine un corp, o cladire sau un element de constructie; temei, temelie. ♦ Latura a unui triunghi sau a unui poligon ori fata a unui poliedru (care se reprezinta de obicei în pozitie orizontala). ♦ Dreapta care serveste ca linie de pornire pentru construirea unei serii de triunghiuri topografice. 2. Fig. Ceea ce formeaza temeiul a ceva, elementul fundamental, esential. ♢ Loc. adj. De baza = fundamental, esential. Fara baza = neîntemeiat, inconsistent. ♢ Loc. adv. Pe (sau în) baza... sau pe baza de... = în conformitate cu..., pe principiul... ♢ Expr. A avea (ceva) la baza = a se întemeia pe ceva (sigur). A pune bazele a ceva = a întemeia, a funda. ♦ Elementul principal al unei substante chimice sau farmaceutice. 3. (De obicei urmat de determinarea "economica") Totalitatea relatiilor de productie într-o etapa determinata a dezvoltarii sociale. 4. Loc de concentrare a unor rezerve de oameni, de materiale etc., care serveste ca punct de plecare pentru o anumita activitate. Baza de aprovizionare. Baza de receptie. Baza de atac. ♢ Baza aeriana = aeroport militar. Baza navala = port militar. Baza sportiva = complex de instalatii sportive. 5. (În sintagma) Baza craniului = partea craniului care închide cutia craniana înspre ceafa. II. Corp chimic alcatuit dintr-un atom metalic legat cu unul sau mai multi hidroxili, care albastreste hârtia rosie de turnesol, are gust lesietic si, în combinatie cu un acid, formeaza o sare. III. 1. Distanta între difuzoarele (externe) ale unui sistem de redare stereofonica. 2. (Electron.) Electrod corespunzator zonei cuprinse între cele doua jonctiuni ale unui tranzistor. 3. (Electron.; în sintagma) Baza de timp = unitate functionala a unor aparate electronice, care genereaza impulsuri la intervale de timp precise. – Din fr. base, (I 3) rus. [ekonomiceskaia] baza.
belgian, BELGIÁN, -Ă, belgieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Belgiei sau care este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Belgiei sau populatiei ei, privitor la Belgia sau la populatia ei. [Pr.: -gi-an] – Belgia (n. pr.) + suf. -ean.
bielorus, BIELORÚS, -Ă, bielorusi, -se, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Bielorusiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Bielorusiei, sau populatiei ei, privitor la Bielorusia sau la populatia ei. – Din rus. belorus.
birman, BIRMÁN, -Ă, birmani, -e, s.m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Birmaniei sau care este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Birmaniei sau birmanilor (1), referitor la Birmania sau la birmani. – Din n. pr. Birmania (derivat regresiv).
bodoni, BODÓNI s.n. invar. Caracter de litera cu contrast mare între liniile de baza si liniile secundare, cu piciorusele subtiri si scurte. – Din germ. Bodoni.
boem, BOÉM1, -Ă, boemi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Boemiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Boemiei sau populatiei ei, privitor la Boemia sau la populatia ei. – Din n. pr. Boemia (derivat regresiv).
bolivian, BOLIVIÁN, -Ă, bolivieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Boliviei sau care este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Boliviei sau bolivienilor (1), care este originar din Bolivia, privitor la Bolivia sau la bolivieni. [Pr.: -vi-an] – Bolivia (n. pr.) + suf. -an.
bosniac, BOSNIÁC, -Ă, bosniaci, -ce, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Bosniei si Hertegovinei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Bosniei si Hertegovinei sau populatiei lor, privitor la Bosnia si Hertegovina sau la populatia lor. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. bosniaque.
brazilian, BRAZILIÁN, -Ă, brazilieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Braziliei sau care este originara de acolo; (la m. pl.) popor, natiune care traieste în Brazilia. 2. Adj. Care apartine Braziliei sau brazilienilor (1), referitor la Brazilia sau brazilieni. [Pr.: -li-an] – Brazilia (n. pr.) + suf. -an.
breton, BRETÓN2, -Ă, bretoni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a peninsulei Bretagne (Franta), descendenta a vechilor celti. 2. Adj. Care apartine bretonilor2 (1), privitor la bretoni2. 3. S.f. Limba celtica vorbita de bretoni2 (1). – Din fr. breton.
britani, BRITÁNI s.n. pl. Triburi celtice, constituind pâna la cucerirea anglo-saxona (sec. V-VI) populatia de baza a Britaniei. – Din lat. Britanni.
britanic, BRITÁNIC, -Ă, britanici, -ce, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Marii Britanii: p. restr. englez. 2. Adj. Care apartine Marii Britanii, privitor la Marea Britanie; p. restr. englez. – Din fr. britannique.
broderie, BRODERÍE, broderii, s.f. Cusatura în relief (reprezentând flori sau alte ornamente), executata pe un material textil. ♦ P. gener. Ornamentatie fina. ♦ Nota muzicala de ornament folosita într-o compozitie (departata de nota muzicala de baza cu un ton sau cu un semiton). – Din fr. broderie.
bucătărie, BUCĂTĂRÍE, bucatarii, s.f. 1. Camera (sau cladire) în care se gateste mâncarea; cuhnie; p. ext. totalitatea obiectelor, a mijloacelor care servesc la gatirea mâncarii. ♢ Bucatarie de campanie = vehicul prevazut cu aparatura necesara prepararii hranei calde pentru trupele aflate în deplasare. ♦ Fig. (Fam.) Totalitatea accesoriilor sau actiunilor care servesc la sustinerea unei demonstratii, la efectuarea unei lucrari dupa ce s-a stabilit ideea de baza. 2. Faptul de a pregati mâncare; mod specific de a prepara mâncarea. – Bucatar + suf. -ie.
bulgar, BULGÁR, -Ă, bulgari, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. pl. Populatie turcica, asezata la sfârsitul sec. VII în regiunea de nord-est a Bulgariei, unde, în sec. VII-IX, a fost asimilata de slavi. 2. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Bulgariei. 3. Adj. Care apartine Bulgariei sau populatiei ei, privitor la Bulgaria sau la populatia ei; bulgaresc. + (Substantivat, f.) Limba bulgara. – Din sl. blŭgarinŭ.
bulgăroaică, BULGĂROÁICĂ, bulgaroaice, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Bulgariei. – Bulgar + suf. -oaica.
cadru, CÁDRU, cadre, s.n. I. 1. Rama în care se fixeaza un tablou, o fotografie etc. ♦ Tablou, fotografie etc. înramate ♦ Fig. Persoana foarte frumoasa. 2. Pervaz al unei usi sau al unei ferestre. ♦ Deschizatura a zidului ocupata de o usa sau de o fereastra. ♦ Desen care înconjura, margineste un text, o harta, o fotografie etc. ♦ Portiune a unei marci postale pe care este executat desenul. 3. Fig. Mediu, ambianta. ♦ Spatiu în limitele caruia este cuprinsa o imagine pe o pelicula cinematografica. 4. Fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei actiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcatuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuinteaza la constructii; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt înfasurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. II. 1. (La pl.) Efectiv de baza al salariatilor dintr-o întreprindere sau dintr-o institutie, dintr-un sindicat etc.; elementele de conducere si de comanda ale subunitatilor si unitatilor militare; p. gener. întregul efectiv al unei întreprinderi sau al unei institutii. ♦ (Rar.; la sg.) Persoana din efectivul unei întreprinderi sau institutii, dintr-o organizatie etc. 2. (Iesit din uz; la pl.) Subdiviziune în administratia interna a unei institutii, întreprinderi etc. care se ocupa cu angajarea personalului. (II 1.), cu evidenta lui etc.; serviciul personal. ♦ (Astazi rar; la pl.) Serviciu care se ocupa cu angajarea si evidenta personalului unei întreprinderi, institutii etc. [Var.: (I 1.) cádra s.f.] – Din fr. cadre, (II) rus. kadrî.
calabrez, CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Calabriei sau este originara de acolo. 2. Care apartine Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria sau la populatia ei. – Din it. calabrese, fr. calabrais.
calmuc, CALMÚC, -Ă, calmuci, -ce s.m. si f., adj. 1. S.m.si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Regiunii Calmuce. 2. Adj. Care apartine Regiunii Calmuce si populatiei ei, privitor la aceasta regiune si la populatia ei; calmucesc.3. S.f. Limba din familia altaica, ramura mongola, vorbita de calmuci. – Din rus. kalmyk.
cambodgian, CAMBODGIÁN, -Ă, cambodgieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Cambodgiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Cambodgiei sau cambodgienilor (1), privitor la Cambodgia sau la cambodgieni. [Pr.: -gi-an] – Din fr. Cambodgien.
camerunez, CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Camerunului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun sau la camerunezi. – Din fr. Camerounais.
canadian, CANADIÁN, -Ă, canadieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Canadei sau este originara de acolo. 2. Care apartine Canadei sau populatiei ei, privitor la Canada sau la populatia ei. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien.
carbon, CARBÓN s.n. Element chimic, metaloid foarte raspândit în natura, component de baza al tuturor substantelor organice, care se gaseste în carbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementara în diamant, în grafit si în carbunele negru. ♢ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia nastere în atmosfera si care serveste la stabilirea vârstei vestigiilor materiale. (Hârtie-)carbon = hârtie subtire acoperita pe una dintre fete cu o substanta chimica de culoare închisa, întrebuintata în dactilografie, cartografie etc. la scoaterea de copii; indigo, plombagina. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis.
catedră, CATÉDRĂ, catedre, s.f. 1. Pupitru sau masa speciala, asezata de obicei pe o estrada, de la care vorbesc profesorii, oratorii etc. ♢ Expr. A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post în învatamânt; functie de profesor. ♦ Unitate de baza dintr-o institutie de învatamânt superior, în cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica în domeniul uneia sau mai multor discipline. – Din lat. cathedra.
ceh, CEH, -Ă, cehi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Cehiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Cehiei sau populatiei ei, privitor la Cehia sau la populatia ei; cehesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de cehi (1), facând parte din ramura apuseana a limbilor slave. – Din ceh. čech. Cf. sl. c ĕ h ŭ.
celulă, CELÚLĂ, celule, s.f. 1. Element constitutiv fundamental al organismelor vii, alcatuit din membrana, citoplasma si nucleu, reprezentând cea mai simpla unitate anatomica. 2. (În sintagma) Celula de partid = (în trecut) denumirea organizatiei de baza a partidului comunist. 3. Fiecare dintre cavitatile hexagonale ale fagurilor de ceara, în care albinele depun mierea, cresc ouale, puietul sau depoziteaza hrana; alveola. 4. Încapere (strâmta) în închisori, unde sunt tinuti arestatii sau condamnatii. 5. Ansamblu format din aripile (si fuzelajul) unui avion. 6. Fiecare dintre compartimentele sau elementele identice, alaturate si cu aceeasi functie, ale unui dispozitiv sau ale unui sistem tehnic. Celula de siloz. 7. (În telecomunicatii) Suprafata geografica limitata acoperita de un releu de emisie-receptie, în cadrul sistemului de telefonie celulara. – Din fr. cellule, lat. cellula.
centralism, CENTRALÍSM s.n. Sistem de organizare administrativa, economica sau politica, potrivit caruia institutiile locale se afla (în orice problema) în subordinea institutiilor centrale si lucreaza dupa dispozitiile acestora. ♦ (Iesit din uz) Centralism democratic = principiu de baza propriu organizarii si activitatii partidelor comuniste si muncitoresti, care sustinea îmbinarea centralismului cu democratia, conducerea centralizata cu participarea membrilor colectivitatii. – Din fr. centralisme. Cf. rus. t e n t r a l i z m.
cerchez, CERCHÉZ, -Ă, cerchezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care apartine populatiei de baza a Regiunii Autonome Cercheze. 2. Adj. Care apartine Regiunii Autonome Cercheze sau populatiei ei, privitor la aceasta regiune sau la populatia ei; cerchezesc. – Din tc. Çerkez.
cheie, CHÉIE, chei, s.f. 1. Obiect de metal care serveste la încuierea sau descuierea unei broaste sau a unui lacat. ♢ Loc. adj. si adv. La cheie = (despre locuinte, uzine etc.) (care este) complet finisat, bun pentru a fi dat în folosinta. ♢ Expr. A tine (ceva sau pe cineva) sub cheie = a tine (ceva sau pe cineva) încuiat. Cheia si lacatul = totul; începutul si sfârsitul. 2. Fig. Procedeu prin care se poate explica sau dezlega ceva; explicatie, dezlegare. ♢ Roman (sau povestire etc.) cu cheie = roman (sau povestire etc.) care înfatiseaza, transparent, personaje sau fapte reale, de oarecare notorietate. Cheie cu cifru = sistem dupa care se înlocuiesc literele si cifrele reale cu altele conventionale pentru ca textul sa nu fie înteles de alte persoane. Pozitie-cheie = pozitie strategica, economica etc. de importanta deosebita. 3. Unealta de metal cu care se strâng sau se desfac suruburile sau piulitele. ♢ Cheie franceza (sau universala) = unealta de metal reglabila printr-un dispozitiv cilindric cu ghivent, astfel ca între falcile ei sa poata fi prins si rasucit orice tip de surub sau de piulita. ♦ Mic instrument de metal cu care se întoarce resortul ceasului sau al altor mecanisme; unealta de metal sau de lemn cu care se întind coarde le unor instrumente muzicale. 4. (Muz.) Semn conventional pus la începutul portativului, pentru a indica pozitia unei note de o anumita înaltime, si, prin aceasta, a tuturor celorlalte note. Cheia sol. 5. (La pl.) Vale îngusta, lipsita de albie majora, între doi pereti înalti si abrupti, acolo unde apa râului, întâlnind roci compacte, exercita o puternica eroziune în adâncime. Cheile Turzii. 6. (În sintagma) Cheie de bolta (sau de arc) = boltar, de obicei decorat, situat în punctul cel mai înalt al unei bolti sau al unui arc, având rolul de a încheia constructia si de a sustine celelalte boltare; fig. element de baza care explica sau dezleaga o problema; baza. – Lat. clavis.
chilian, CHILIÁN, -Ă, chilieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a statului Chile sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine chilienilor (1) ori statului Chile, privitor la chilieni sau la statul Chile. [Pr.: -li-an – Var.: cilián, -a s.m. si f., adj.] – Chile (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. C h i l i e n s.
chinez, CHINÉZ2, -Ă, chinezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Chinei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Chinei sau chinezilor2 (1), privitor la China sau la chinezi2; chinezesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de chinezi2 (1). [Pl. m. si chineji – China (n. pr.) + suf. -ez.
chinezoaică, CHINEZOAICĂ, chinezoaice, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Chinei sau este originara de acolo. – Chinez2 + suf. -oaica.
chinonă, CHINÓNĂ s.f. Substanta organica constituind componentul de baza în sinteza unor materii colorante. – Din fr. quinone.
chintesenţă, CHINTESÉNŢĂ s.f. 1. Ceea ce este esential, de baza într-un lucru, într-o conceptie etc. 2. (În filozofia antica) Substanta considerata drept al cincilea si cel mai subtil element material al lumii, din care ar fi alcatuite corpurile ceresti. [Var.: (înv.) cvintesénta s.f.] – Din fr. quintessence.
clasă, CLÁSĂ, clase, s.f. 1. Grup (mare) de obiecte, de elemente, de fiinte, de fenomene care au însusiri comune. 2. (De obicei cu determinarea "sociala") Ansamblu de persoane grupate dupa criterii economice, istorice si sociologice. ♢ Loc. adj. De clasa = care se refera la o clasa sociala sau la raporturile reciproce dintre clase; propriu, caracteristic unei clase sociale. 3. Fiecare dintre diviziunile fundamentale ale regnului animal sau vegetal, mai mica decât încrengatura si mai mare decât ordinul. 4. Unitate organizatorica de baza în sistemul învatamântului, compusa dintr-un numar de elevi care au aceeasi vârsta, o pregatire scolara egala si învata împreuna în cursul unui an pe baza aceleiasi programe de învatamânt. ♦ Unitate organizatorica într-un institut de arta, cuprinzând pe toti elevii unui profesor, indiferent în ce an de studii se afla. ♦ Sala în care se tin cursurile pentru asemenea grupuri de elevi. ♦ (Frantuzism) Timpul în care se tine o lectie; ora de curs. 5. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. Clasa miilor. 6. Categorie (dupa confort si tarif) a vagoanelor, compartimentelor, cabinelor etc. pentru calatoria cu trenul, cu tramvaiul, cu vaporul. 7. Categorie, grad, rang, care se acorda unui salariat potrivit functiei avute. 8. (În expr.) De (mare) clasa sau (de) clasa întâi = de calitate superioara, de prima calitate, de (mare) valoare. [Var.: (înv) clas s.n.] – Din fr. classe, germ. Klasse.
dac, DAC, -Ă, daci, -ce, adj. s.m. si f. 1. Adj. Care se refera la Dacia sau la populatia ei, privitor la Dacia sau la populatia ei; dacic. 2. S.m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Daciei. – Din lat. Dacus.
dactilograf, DACTILOGRÁF, -Ă, dactilografi, -e, s.m. si f. Persoana care are ca ocupatie de baza dactilografia. – Din fr. dactylographe.
danez, DANÉZ, -Ă, danezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Danemarcii sau este originara din Danemarca. 2. Adj. Care apartine Danemarcii sau populatiei ei; privitor la Danemarca sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba germanica vorbita de danezi. – Din it. danese.
gal, GAL1, gali, s.m. Persoana care facea parte din populatia de baza a vechii Galii. – Din lat. Gallus.
galician, GALICIÁN, -Ă, galicieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Galiciei sau este originara de acolo. 2. S.f. Varianta a limbii portugheze vorbita în Galicia si scrisa cu ortografia spaniola (oficial) sau cu una comuna cu alte variante de portugheza. 3. Adj. Care apartine Galiciei sau populatiei ei, care se refera la Galicia sau la populatia ei. [Pr.: -ci-an] – Galicia (n.pr.) + suf. -an.
microclin, MICROCLÍN s. n. mineral din grupa feldspatilor potasici, de culoare roz, galbena, rosiatica sau verde, constituent de baza al unor roci eruptive sau metamorfice. (< fr. microcline)
galiţian, GALIŢIÁN, -Ă, galitieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Galitiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Galitiei sau populatiei ei, care se refera la Galitia sau la populatia ei. [Pr.: -ti-an] – Galitia (n.pr.) + suf. -an.
georgian, GEORGIÁN, -Ă, georgieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Georgiei sau este originara de acolo; gruzin. 2. Adj. Care apartine Georgiei sau populatiei ei, privitor la Georgia sau la populatia ei; gruzin. [Pr.: -gi-an] – Georgia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. g é o r g i e n.
german, GERMÁN, -Ă, germani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. (La pl.) Denumire generala data unor popoare indo-europene care au locuit, în antichitate, în centrul, vestul si nordul Europei; (si la sg.) persoana apartinând unuia dintre aceste popoare. 2. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Germaniei sau este originara de acolo. 3. Adj. Care apartine Germaniei sau germanilor (1, 2), privitor la Germania sau la germani; nemtesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba germana. – Din lat. Germanus.
ghanez, GHANÉZ, -Ă, ghanezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Ghanei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Ghanei sau ghanezilor (1), privitor la Ghana sau la ghanezi. [Pr.: ga-] – Ghana (n. pr.) + suf. -ez.
grec, GREC, GREÁCĂ, greci, grece, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Greciei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Greciei sau grecilor, privitor la Grecia sau la greci; grecesc. ♢ Lupte greco-romane V. lupta. ♦ (Substantivat, f.) Limba greaca. – Lat. Graecus.
grecoaică, GRECOÁICĂ, grecoaice, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Greciei sau este originara de acolo. – Grec + suf. -oaica.
memento, MEMÉNTO s. n. 1. semn, nota care aduce aminte de ceva. 2. carte care cuprinde în rezumat cunostintele de baza ale unei stiinte, discipline etc. 3. lista de spectacole sau de conferinte, publicata în presa. (< fr. mémento, lat. memento, aminteste-ti)
guatemalez, GUATEMALÉZ, -Ă, guatemalezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Guatemalei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine guatemalezilor (1) sau Guatemalei, privitor la guatemalezi sau la Guatemala. – Guatemala (n. pr.) + suf. -ez.
heterofonie, HETEROFONÍE, heterofonii, s.f. Deviere incidentala de la linia melodica de baza în cazul suprapunerii a doua sau a mai multor voci care intoneaza aceeasi melodie. [Var.: eterofoníe s.f.] – Din fr. hétérophonie.
hindus, HINDÚS, -Ă, hindusi, -se, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Indiei; persoana apartinând religiei brahmanice sau celei hinduiste. 2. Adj. Care apartine Indiei sau populatiei ei, privitor la India sau la populatia ei. – Din fr. hindou.
hipociclu, HIPOCÍCLU, hipocicluri, s.n. Cerc care se rostogoleste fara alunecare în interiorul unui cerc de baza fix. – Din fr. hypocycle.
ilir, ILÍR, -Ă, iliri, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a vechii Ilirii sau era originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Iliriei sau ilirilor (1), privitor la Iliria sau la iliri. ♦ (Substantivat, f.) Limba indo-europeana vorbita în vechea Ilirie. – Din n. pr. Iliria (derivat regresiv).
indian, INDIÁN2, -Ă, indieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Indiei sau este originara de acolo. ♦ (Impr.) Persoana care face parte din populatia indigena a Americii; amerindian. 2. Adj. Care apartine Indiei sau populatiei ei, privitor la India sau la populatia ei; indic. ♦ (Impr.) Care apartine populatiei indigene a Americii, privitor la aceasta populatie. ♦ (Substantivat, f.) Limba indiana. [Pr.: -di-an] – Din fr. indien.
indonezian, INDONEZIÁN, -Ă, indonezieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Indoneziei sau care este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Indoneziei sau populatiei ei, privitor la Indonezia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba indoneziana. ♢ Limbi indoneziene = familie de limbi vorbite în sud-estul Asiei si în Malaiezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. indonésien.
infanterie, INFANTÉRIE s.f. Una dintre armele de baza, caracterizata prin faptul ca duce lupta pe jos; pedestrime. ♢ Infanterie moto = infanterie dotata cu auto vehicule pentru transportul personalului si al utilajului tehnic de lupta în timpul deplasarilor. Infanterie marina = parte din fortele maritime care lupta pe uscat în sprijinul unitatilor de marina. – Din rus. infanteriia, fr. infanterie.
integritate, INTEGRITÁTE s.f. 1. Însusirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate. 2. Însusirea de a fi sau de a ramâne intact, întreg. 3. (În sintagma) Integritate teritoriala = principiu de baza al dreptului international potrivit caruia fiecare stat are dreptul sa-si exercite deplin si nestingherit suveranitatea asupra teritoriului sau. – Din fr. intégrité.
ionian, IONIÁN, -Ă, ionieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Ioniei sau care era originara din Ionia. 2. Adj. Care apartinea Ioniei sau populatiei ei, privitor la Ionia sau la populatia ei. ♢ Scoala ioniana = cea mai veche orientare materialista în filosofia greaca, aparuta în sec. VII-VI a. Cr. în Ionia. [Pr.: i-o-ni-an] – Din fr. ionien.
iordanian, IORDANIÁN, -Ă, iordanieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Iordaniei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Iordaniei sau iordanienilor (1), privitor la Iordania sau la iordanieni. [Pr.: -ni-an] – Din fr. jordanien.
irakian, IRAKIÁN, -Ă, irakieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Irakului sau este originara din Irak. 2. Adj. Care apartine Irakului sau populatiei lui, privitor la Irak sau la populatia lui. ♦ (Substantivat, f.) Limba irakiana. [Pr.: -ki-an] – Din fr. irakien.
iranian, IRANIÁN, -Ă, iranieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Iranului sau care este originara din Iran. 2. Adj. Care apartine Iranului sau populatiei lui, care se refera la Iran sau la populatia lui. ♦ (Substantivat, f.) Limba iraniana. ♢ Limbi iraniene = grup de limbi indo-europene vorbite în Iran si în regiunile Marii Caspice. [Pr.: -ni-an] – Din fr. iranien.
irlandez, IRLANDÉZ, -Ă, irlandezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Irlandei sau care este originara din Irlanda. 2. Adj. Care apartine Irlandei sau populatiei ei, privitor la Irlanda sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba irlandeza. – Din fr. irlandais.
islandez, ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Islandei sau care este originara din Islanda. 2. Adj. Care apartine Islandei sau populatiei ei, privitor la Islanda sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeza. – Din fr. islandais.
italian, ITALIÁN, -Ă, italieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Italiei sau este originara din Italia. 2. Adj. Care apartine Italiei sau populatiei ei, privitor la Italia sau la populatia ei; italienesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba italiana. [Pr.: -li-an] – Din it. italiano.
italiancă, ITALIÁNCĂ, italience, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Italiei sau este originara din Italia. [Pr.: -li-an-] – Italian + suf. -ca.
iudeu, IUDÉU, iudei, s.m. Persoana care facea parte din populatia de baza a Iudeii sau era originara din Iudeea. ♦ (Înv.) Evreu. – Din sl. Ijudeĩ.
întreţese, ÎNTREŢÉSE, întretés, vb. III. Tranz. A îmbina într-o tesatura fire de alta culoare sau din alt material decât tesatura de baza. ♦ Refl. recipr. Fig. A se amesteca, a se îmbina (ca într-o tesatura). – Între1- + tese.
japonez, JAPONÉZ, -Ă, japonezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Japoniei sau care este originara de acolo; nipon. 2. Adj. Care apartine Japoniei sau japonezilor (1), privitor la Japonia sau la japonezi; nipon. ♢ (Substantivat, f.) Limba vorbita de japonezi (1). – Din fr. japonais.
kazah, KAZÁH, -Ă, kazahi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Kazahstanului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Kazahstanului sau populatiei lui, privitor la Kazahstan sau la populatia lui. – Din rus. kazah.
kenyan, KENYÁN, -Ă, kenyeni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m.si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Kenyei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Kenyei sau populatiei ei, privitor la Kenya sau la populatia ei. [Pr.: -ny-an] – Kenya (n.pr.) + suf. -an.
khmer, KHMER, -Ă, khmeri, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Cambodgiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Cambodgiei sau populatiei ei, privitor la Cambodgia sau la populatia ei. [Pr.: cmer] – Din fr. khmer.
kuweitian, KUWEITIÁN, -Ă, kuweitieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Kuweitului sau care este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Kuweitului sau populatiei lui, privitor la Kuweit sau la populatia lui. [Pr.: -vei-ti-an] – Din fr. koweïtien.
macedonean, MACEDONEÁN, -Ă, macedoneni, -e, s.m. si f., adj. 1. Persoana care face parte din populatia de baza a Macedoniei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Macedoniei sau populatiei ei, privitor la Macedonia sau la populatia ei, originar din Macedonia. – Macedonia (n. pr.) + suf. -ean.
macedoneancă, MACEDONEÁNCĂ, macedonence, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Macedoniei sau este originara de acolo. – Macedonean + suf. -ca.
madrilen, MADRILÉN, -Ă, madrileni, -e, s.m. si f., adj. (Persoana) care face parte din populatia de baza a orasului Madrid sau este originara de acolo. – Din fr. madrilène.
nuanţă, NUÁNŢĂ, nuante, s.f. 1. Fiecare dintre varietatile unei culori, determinata de compozitia sa cromatica. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferenta foarte mica între aspecte sau lucruri de acelasi gen; varietate de manifestare a unei actiuni, a unui sunet, a unei senzatii etc. ♦ Aspect usor deosebit al sensului de baza al unui cuvânt. ♦ Ceea ce se adauga esentialului, modificându-l usor; caracter, nota particulara. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance.
pâine, PẤINE, pâini, s.f. 1. Aliment de baza al omului, preparat dintr-un aluat de faina (de grâu, de secara etc.) si ingrediente, afânat prin fermentatia drojdiei, framântat cu apa si copt în cuptor; pita. ♢ Expr. A mânca pâine si sare (pe un sau dintr-un taler) cu cineva = a trai împreuna cu cineva, a împarti cu cineva binele si raul. A iesi înaintea cuiva sau a întâmpina (pe cineva) cu pâine si sare = a întâmpina (pe cineva) cu deosebita cinste. A avea (sau tine, a fi cu) pâinea si cutitul în mâna sau a pune mâna pe pâine si cutit = a avea la îndemâna toata puterea, toate mijloacele. (A fi) bun ca pâinea (cea) calda (sau buna) = (a fi) foarte bun. A mânca o pâine alba = a avea o situatie materiala buna, a o duce bine. Se cauta (sau se vinde) ca pâinea (cea) calda, se spune despre o marfa foarte cautata si care se vinde foarte usor. A mânca pâine degeaba = a fi nefolositor. ♦ Aluat de faina framântat în vederea facerii pâinii (1). 2. Hrana necesara pentru trai; p. ext. mijloacele materiale necesare existentei; existenta. ♢ Expr. O bucata de pâine sau pâinea zilnica, pâinea cea de toate zilele = mijloacele de existenta. A lua (cuiva) pâinea de la gura = a lasa pe cineva fara mijloace de trai, a lua (cuiva) toate posibilitatile de existenta. ♦ Fig. Agoniseala. 3. (Reg.) Cereale, recolta de cereale, grâne, bucate; p. restr. graunte de cereale (mai ales de grâu). 4. Slujba, functie, post. ♢ expr. A pune (sau a baga) în pâine (pe cineva) = a face cuiva rost de slijba. A fi în pâine (sau a mânca o pâine) = a avea o slujba. A scoate (sau a da afara) din pâine = a da pe cineva afara din serviciu. – Lat. panis.
quetzal, QUETZÁL s.m. Unitate monetara de baza a Guatemalei. [Pr.: che-tál] – Cuv. sp.
ucrainean, UCRAINEÁN, -Ă, ucraineni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Ucrainei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Ucrainei sau populatiei ei, privitor la Ucraina sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba (de origine slava) vorbita de ucraineni (1). [Pr.: -cra-i-] – Ucraina (n. pr.) + suf. -ean.
unitate, UNITÁTE, unitati, s.f. 1. Numarul unu. ♦ Marime care serveste ca masura de baza pentru toate marimile de acelasi fel. Unitate de masura. ♢ (În sintagma) Unitate astronomica = unitate folosita pentru exprimarea distantelor în sistemul solar, egala cu distanta medie de la Soare la Pamânt. 2. Însusirea a tot ce constituie un întreg indivizibil. 3. Coeziune, omogenitate, solidaritate, unire; tot unitar, indivizibil. ♢ Regula celor trei unitati (de loc, de timp si de actiune) = regula caracteristica teatrului clasic (antic si modern), dupa care opera dramatica trebuie sa fie dezvoltarea unei actiuni unice, care se desfasoara în acelasi loc si într-un interval de 24 de ore. 4. Cea mai mica formatie, organizatie economica, administrativa, militara, sanitara etc. care alcatuieste un întreg si actioneaza dupa un plan general. – Din fr. unité, lat. unitas, -atis.
universitate, UNIVERSITÁTE, universitati, s.f. Institutie de învatamânt superior cu mai multe facultati si sectii. ♢ (Iesit din uz) Universitate de partid = scoala superioara în care se preda ca disciplina de baza marxism-leninismul. Universitate populara = institutie pentru educatia adultilor, având ca forma principala de activitate ciclul de prelegeri din domenii variate. ♦ Localul acestor institutii. – Din fr. université, lat. universitas, -atis.
uzbec, UZBÉC, -Ă, uzbeci, -ce, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Uzbekistanului sau care este originara de acolo. 2. Care apartine Uzbekistanului sau uzbecilor (1), privitor la Uzbekistan sau la uzbeci (1). ♦ (Substantivat, f.) Limba (turcica) vorbita de uzbeci (1). – Din rus. uzbek.
valon, VALÓN, -Ă, valoni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m si f. Persoana care face parte din populatia de baza (de limba romanica) a sudului Belgiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine sudului Belgiei sau valonilor (1), privitor la sudul Belgiei sau la populatia lui. – Din fr. wallon, germ. Wallone.
variantă, VARIÁNTĂ, variante, s.f. 1. Aspect (usor) schimbat fata de forma de baza, tipica a unui lucru, a unei lucrari, a unui text, a unei actiuni. ♦ Spec. (Lingv.) Forma a unui element lingvistic care difera de aspectul tipic, obisnuit al acestui element. 2. Drum care ocoleste (pe o anumita portiune) traseul principal, ajungând în acelasi punct final. [Pr.: -ri-an-] – Din fr. variante.
vocabular, VOCABULÁR, vocabulare, s.n. 1. Totalitatea cuvintelor unei limbi; lexic. ♢ Vocabular activ = totalitatea cuvintelor folosite în mod efectiv de cineva în exprimare si care variaza de la o categorie de vorbitori la alta. Vocabular pasiv = totalitatea cuvintelor specifice unei limbi pe care vorbitorii le înteleg, dar nu le utilizeaza (decât accidental). Vocabular de baza (sau fundamental) = fondul principal de cuvinte. Vocabular secundar = masa vocabularului (1). ♦ Totalitatea cuvintelor specifice unei anumite categorii sociale, unui anumit domeniu de activitate, unui anumit stil al limbii, unui scriitor sau vorbitor etc. 2. (Înv.) Dictionar, de obicei de proportii mici; lexic, glosar. [Var.: (înv.) vocabuláriu s.n.] – Din fr. vocabulaire, lat. vocabularium.
yemenit, YEMENÍT, -Ă, yemeníti, -te, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Yemenului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Yemenului sau yemenitilor (1), privitor la Yemen sau la yemeniti. – Din fr. yéménite.
zahăr, ZÁHĂR s.n. 1. Specie de zaharoza de culoare alba cristalizata, usor solubila în apa, cu gust dulce si placut, obtinuta mai ales din sfecla de zahar sau din trestia de zahar si constituind unul dintre produsele alimentare de baza. ♦ Zahar de struguri = glucoza. Zahar de lapte = lactoza. Zahar de malt = maltoza. ♦ Loc. adj. De zahar = (despre oameni) foarte bun, gentil, serviabil; foarte simpatic. 2. Nume dat excesului de glucoza din sânge; (si în sintagma boala de zahar) boala cauzata de acest exces; diabet zaharat. [Var.: (reg.) zahár s.n.] – Din ngr. záhari. Cf. bg. zahar.
zairez, ZAIRÉZ, -Ă, zairezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Republicii Democratice a Congoului (Zair) sau care este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Zairului sau populatiei lui, privitor la Zair sau la populatia lui. [Pr.: za-i-] – Zair (n. pr.) + suf. -ez.
maghiar, MAGHIÁR, -Ă, maghiari, -e s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Ungariei sau este originara de acolo; ungur. 2. Adj. Care apartine Ungariei sau populatiei ei; privitor la Ungaria sau la populatia ei, originar din Ungaria; unguresc, ungar. ♦ (Substantivat, f.) Limba maghiara. – Din magh. magyar.
malaiez, MALAIÉZ, -Ă, malaiezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Malaieziei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Malaieziei sau populatiei ei, privitor la Malaiezia sau la populatia ei, care este originar din Malaiezia. – Din Malaiezia (derivat regresiv).
malgaş, MALGÁS, -Ă, malgasi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Madagascarului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Madagascarului sau populatiei lui; privitor la Madagascar sau la populatia lui. – Din fr. malgache.
maltez, MALTÉZ, -Ă, maltezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Maltei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Maltei sau maltezilor (1), privitor la Malta sau la maltezi, originar din Malta. – Din it. maltese.
manciurian, MANCIURIÁN, -Ă, manciurieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Manciuriei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Manciuriei sau populatiei ei, privitor la Manciuria sau la populatia ei, originar din Manciuria. {Pr.: -ri-an] – Manciuria (n.pr.) + suf. -ean.
manual, MANUÁL, -Ă, manuali, -e, s.n., adj.1. S.n. Carte care cuprinde notiunile de baza ale unei stiinte, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; spec. carte de scoala. 2. Adj. Care este facut cu mâna; de mâna. ♦ (Despre îndeletniciri, ocupatii, profesiuni) Care se efectueaza prin munca fizica. 3. Adj. (Despre oameni) Care executa lucrari de mâna; p.ext. care lucreaza cu mâinile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. m a n u a l i s, it. m a n u a l e.
tirolez, TIROLÉZ, -Ă, tirolezi, -e, subst., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Tirolului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Tirolului sau la populatia lui. 3. S.f. Model de rochie alcatuita din trei piese; o bluza alba, un fel de sarafan imprimat si un sortulet (alb). – Din it. tirolese.
maramureşean, MARAMURESEÁN, -Ă, maramureseni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Maramuresului sau este originara de acolo; morosan. 2. Adj. Care apartine Maramuresului sau maramuresenilor (1), privitor la Maramures sau la maramureseni, originar din Maramures. – Maramures (n.pr.) + suf. -ean.
maramureşeancă, MARAMURESEÁNCĂ, maramuresence, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Maramuresului sau care este originara de acolo. – Maramuresean + suf. -ca.
asiatic, ASIÁTIC, -Ă, asiatici, -ce, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din una dintre populatiile de baza ale Asiei sau care este originara din Asia. 2. Adj. Care apartine Asiei sau populatiei ei, privitor la Asia sau la populatia ei. [Pr.: -si-a-] – Din fr. asiatique, lat. asiaticus.
marocan, MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Marocului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Marocului sau marocanilor (1), care este originar din Maroc, privitor la Maroc sau la marocani. – Din fr. marocain.
moldovean, MOLDOVEÁN, -Ă, moldoveni, -e s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Moldovei sau este originara de acolo; moldav. 2. Adj. Care apartine Moldovei sau moldovenilor (1), privitor la Moldova sau la moldoveni, originar din Moldova; moldovenesc, moldav. – Moldova (n. pr.) + suf. -ean.
mongol, MONGÓL, -Ă, mongoli, -e s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Mongoliei sau este originara de acolo; p. ext. persoana care face parte din una din populatiile care locuiesc în Asia centrala. 2. Adj. Care apartine Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia sau la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.
egipteancă, EGIPTEÁNCĂ, egiptence, s.f. Femeie care apartine populatiei de baza a Egiptului, Republicii Arabe Egipt sau populatiilor lor. – Egiptean + suf. -ca.
elveţian, ELVEŢIÁN, -Ă, elvetieni, -e s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Elvetiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Elvetiei sau populatiei ei, privitor la Elvetia sau la populatia ei; elvetic. [Pr.: -ti-an] – Elvetia (n. pr.) + suf. -ean.
falangă, FALÁNGĂ1, falange, s.f. 1. Fiecare dintre oasele mici, alungite, care alcatuiesc scheletul degetelor. 2. (În Grecia antica) Formatie de infanteristi înarmati cu lanci, dispusi în rânduri compacte si având centrul si una dintre aripi mai întarite. ♢ Fig. Grup compact si omogen de oameni care lupta împreuna pentru acelasi scop. 3. Grupare politica paramilitara de tip fascist din Spania. 4. (În doctrina sociala utopica a lui Fourier) Unitate social-economica de baza formata din 1500-2000 de oameni cu pregatiri diverse. – Din fr. phalange.
flamand, FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Flandrei. 2. Adj. Care apartine Flandrei sau populatiei ei, privitor la Flandra sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba germanica vorbita de flamanzi (1). – Din fr. flamand.
legiune, LEGIÚNE s. f. 1. unitate de baza a armatei romane cu un efectiv între 4200 si 6000 de oameni, în cohorte, manipule si centurii. 2. nume ale unor formatii militare neregulate din diferite epoci. o La de onoare = unul dintre cele mai înalte ordine, în Franta, care se acorda pentru merite militare si civile; L~ straina = (în Franta si Spania) corp de armata din mercenari, cu garnizoana în colonii, destinat asigurarii autoritatii statului si administratiei colonialiste. 3. (fig.) multime organizata; ceata. (< fr. légion, lat. legio)
franţuzoaică, FRANŢUZOÁICĂ, frantuzoaice, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Frantei sau este originara de acolo; frantusca. – Frantuz + suf. -oaica.
fundamental, FUNDAMENTÁL, -Ă, fundamentali, -e, adj. 1. De baza, principal, esential. 2. (Fon.; substantivat, f.) Frecventa fundamentala. – Din fr. fondamental, lat. fundamentalis.
diminutiv, DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s.n. (Substantiv, propriu sau comun, adjectiv sau, rar, alta parte de vorbire) care se formeaza cu ajutorul unui afix prin care se arata ca obiectele, fiintele, însusirile etc. denumite sunt considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de baza. – Din fr. diminutif.
lituanian, LITUANIÁN, -Ă, lituanieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Lituaniei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Lituaniei sau populatiei ei, privitor la Lituania sau la populatia ei. – Din fr. lituanien.
lecţie, LÉCŢIE s. f. 1. forma de baza a organizarii muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte într-o unitate de timp; ora de scoala consacrata unei anumite discipline. o a da (sau a lua) ~ tii = a (se) medita (2) în particular. ♢ tema, ceea ce elevul are de învatat la o materie într-o zi. 2. (fig.) învatatura morala, experienta (culeasa în urma unei întâmplari etc.). 3. dojana, mustrare. (< germ. Lektion, lat. lectio)
oriental, ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care apartine Orientului sau partii rasaritene a unei tari, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; rasaritean; p. restr. turcesc. 2. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a unei tari din Orient; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental.
parizian, PARIZIÁN, -Ă, parizieni, -e s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Parisului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Parisului sau parizienilor (1), privitor la Paris sau la parizieni; (originar) din Paris; specific Parisului. [Pr.: -zi-an] – Din fr. parisien.
noţiune, NOŢIÚNE, notiuni, s.f. 1. Forma logica fundamentala a gândirii omenesti, care reflecta caracterele generale, esentiale si necesare ale unei clase de obiecte; concept. 2. Cunostinta generala despre valoarea, sensul, însemnatatea unui lucru; idee, conceptie despre ceva. 3. (La pl.) Cunostinte, principii generale de baza într-un anumit domeniu. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. notion, lat. notio, -onis.
francez, FRANCÉZ, -Ă, francezi, -e, s.m., adj. 1. S.m. Persoana care face parte din populatia de baza a Frantei sau este originara de acolo; frantuz. 2. Adj. Care apartine Frantei sau populatiei ei, privitor la Franta sau la populatia ei; frantuzesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de francezi. – Din it. francese, fr. français.
sare, SÁRE, (2, 4) saruri, s.f. 1. Substanta cristalina, sfarâmicioasa, solubila în apa si cu gust specific, care constituie un condiment de baza în alimentatie si este folosita în industria conservelor, în tabacarie, în industria chimica etc.; clorura de sodiu. ♢ Expr. Sarea pamânului = ceea ce este mai de pret, mai valoros. Marea cu sarea sau sarea si marea = ceva exagerat de mult, imposibil de realizat. A-i fi (cuiva) drag ca sarea în ochi sau ca sarea în ochi = a-i fi (cuiva) nesuferit. A-i fi cuiva de ceva (sau a-i veni cuiva sa faca ceva) cum îi este câinelui a linge sare = a nu dori deloc (sa faca) un anumit lucru. A primi pe cineva (sau a iesi înaintea cuiva) cu pâine si sare = a primi pe cineva cu deosebita cinste. ♦ Fig. Spirit, farmec, haz. 2. Substanta chimica formata de obicei prin reactia unui acid cu o baza. 3. (În sintagmele) Sare amara = substanta chimica sub forma de praf alb, întrebuintata în medicina ca purgativ; sulfat de magneziu. Sare de lamâie = acid citric; saricica. 4. (La pl.) Lichid volatil preparat din carbonat de amoniu si substante puternic mirositoare (fenol, camfor etc.), întrebuintat, în trecut, pentru trezirea din lesin. – Lat. sal, salis.
siberian, SIBERIÁN, -Ă, siberieni, -e s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Siberiei sau este originara din Siberia. 2. Adj. Care apartine Siberiei sau populatiei ei, privitor la Siberia sau la populatia ei. [Pr.: -ri-an] – Siberia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. s i b é r i e n.
slovac, SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Slovaciei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Slovaciei sau populatiei ei, referitor la Slovacia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba slava din grupul occidental, vorbita de slovaci. – Din fr. slovaque.
sloven, SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Sloveniei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Sloveniei sau populatiei ei, privitor la Slovenia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba slava meridionala vorbita de sloveni. – Din scr. sloven.
spaniol, SPANIÓL, -Ă, spanioli, -e s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Spaniei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Spaniei sau spaniolilor (1), privitor la Spania sau la spanioli, originar din Spania; spaniolesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de spanioli (1). [Pr.: -ni-ol] – Din fr. espagnol, it. spagnolo (dupa Spania).
stâlp, STÂLP, stâlpi, s.m. 1. Lemn lung si gros, de obicei cioplit si fixat în pamânt, care serveste pentru a sustine ceva; element masiv de constructie, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile sectiunii, confectionat din lemn, din metal, din beton armat etc., care serveste la sustinerea unei cladiri, a unei instalatii, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ♢ Expr. Stâlp de cafenea = persoana care îsi petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloana ornamentala la o mobila (în special la pat). 2. Portiune neexploatata dintr-un zacamânt, destinata sustinerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoana care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de baza pentru cineva. ♢ Stâlpul casei = capul familiei. – Din sl. stlŭpŭ.
tară, TÁRĂ1, tare, s.f. 1. Dara. 2. Nume dat unor greutati nemarcate formate din diferite bucati de metal sau de sticla, care se întrebuinteaza la diferite cântariri de laborator. 3. (Mil.) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice de baza ale pulberii (3). [Var.: tará s.f.] – Din ngr. tára.
tătar, TĂTÁR, -Ă, tatari, -e s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Republicii Tatare sau din grupurile etnice (înrudite ca limba cu aceasta populatie) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni din Asia si Europa. ♦ Persoana care facea parte din triburile de origine mongola care în sec. XIII s-au întins din Asia pâna în Europa rasariteana si centrala, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au facut dese incursiuni în tarile vecine). ♢ Expr. Doar nu vin (sau dau) tatarii, se spune când cineva se grabeste sau fuge fara un motiv serios. Parca-l alunga tatarii (din urma), se spune despre cineva care se grabeste foarte tare. 2. Adj. Care apartine tatarilor (1), privitor la tatari; tataresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tatara. – Din tc. tatar.
transilvănean, TRANSILVĂNEÁN, -Ă, transilvaneni, -e s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Transilvaniei sau care este originara de acolo; ardelean. 2. Adj. Care apartine Transilvaniei sau populatiei ei, privitor la Transilvania sau la populatia ei; ardelean, ardelenesc, transilvan. – Transilvania (n. pr.) + suf. -ean.
fond, FOND, fonduri, s.n. I. 1. (În corelatie cu forma) Continut. ♢ Articol de fond = articol care trateaza o problema actuala importanta; editorial. Fond lexical principal sau fondul principal (de cuvinte) = partea esentiala a vocabularului unei limbi, caracterizata printr-o mare stabilitate, cuprinzând toate cuvintele cu mare frecventa care denumesc, de obicei, notiuni fundamentale si care sunt, în general, cuvinte vechi, cu numeroase derivate si cu multe expresii si locutiuni. ♢ Loc. adv. În fond = în realitate, de fapt. 2. Totalitatea trasaturilor esentiale ale caracterului unei persoane (sub aspectul lor pozitiv). 3. Culoare de baza a unui tablou, a unei tesaturi etc. pe care se contureaza desenele sau figurile; câmp. ♦ Desen executat pe un suport opac, care serveste drept decor în desfasurarea desenelor animate. ♦ Ansamblul desenelor sau ornamentelor care se imprima cu o culoare mata pe suprafata hârtiei, folosite la tiparirea actiunilor si a altor actiuni de valoare. 4. Nume dat unor probe sportive care se desfasoara pe distante mari si care necesita o deosebita rezistenta fizica. 5. (Fiz.) Radiatie greu de înlaturat sau inevitabila, cu caracter parazit, în prezenta careia se efectueaza o experienta sau o masurare. II. 1. Valoare materiala reprezentata prin bani sau prin alte bunuri economice acumulate sau rezervate pentru un anumit scop. Fond de acumulare v. acumulare. ♢ Expr. (Fam.) A fi în fonduri = a avea bani. 2. Totalitatea bunurilor sau a valorilor de baza dintr-un domeniu al culturii. ♢ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. – Din fr. fond.
laitmotiv, LÁITMOTIV s. n. 1. motiv, tema având o anumita semnificatie, care caracterizeaza un personaj, o situatie si care se repeta adesea în cursul unei compozitii muzicale; (p. ext.) fragment, motiv muzical care se repeta. 2. (fig.) idee de baza a unei opere literare etc. care se repeta de mai multe ori. (< germ. Leitmotiv)
funciar, FUNCIÁR, -Ă, funciari, -e, adj. Care se refera la proprietatea particulara asupra pamântului sau la averi imobiliare. ♢ Fond funciar = totalitatea suprafetelor de teren aflate între granitele unei tari, unei unitati administrativ-teritoriale sau ale unei unitati agricole. Impozit funciar = impozit pe care îl plateste cineva pentru un teren care se afla în proprietatea sa. Carte funciara = registru oficial în care se inventariaza toate proprietatile de pamânt individuale din cuprinsul unei regiuni, mentionându-se numele proprietarului, suprafata terenului si vecinatatile; carte funduara. ♢ Fig. Care apartine naturii, firii cuiva; de baza. [Pr.: -ci-ar] – Dupa fr. foncier.
pakistanez, PAKISTANÉZ, -Ă, pakistanezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Pakistanului sau este originara de acolo. 2. adj. Care apartine Pakistanului sau pakistanezilor (1), privitor la Pakistan sau la pakistanezi, originar din Pakistan. – Pakistan (n. pr.) + suf. -ez.
palestinian, PALESTINIÁN, -Ă, palestinieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Palestinei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Palestinei sau palestinienilor (1), privitor la Palestina sau la palestinieni, originar din Palestina. [Pr.: -ni-an] – Palestina (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. p a l e s t i n i e n.
patagonez, PATAGONÉZ, -Ă, patagonezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza (amerindiana) a Patagoniei sau este originara de acolo; patagon (1). 2. Adj. Care apartine Patagoniei sau patagonezilor (1), privitor la Patagonia sau la patagonezi; originar din Patagonia; patagon (2). – Patagonia (n. pr.) + suf. -ez.
premisă, PREMÍSĂ, premise, s.f. 1. (Log.) Fiecare dintre propozitiile initiale ale unui rationament, din care se deduce concluzia. 2. Idee de baza, punct de plecare. [Var.: premíza s.f.] – Din fr. prémisse.
roman, ROMÁN2, -Ă, romani, -e, s.m. si f., adj. I. S.m. si f. 1. Persoana care facea parte din populatia de baza a statului roman si care se bucura de drepturi depline de cetatenie. 2. Locuitor al Romei. II. Adj. Propriu Romei antice sau imperiului întemeiat de Roma, care se refera la Roma, care apartine Romei. ♢ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere din alfabetul latin. Biserica romana = Biserica catolica; catolicism. – Din lat. romanus.
român, ROMẤN, -Ă, români, -e, s.m. si f., adj. I. S.m. si f. 1. Persoana care apartine populatiei de baza a României sau este originara din România. 2. (Pop.) Ţaran. ♦ Barbat, sot. ♦ Om (în general), barbat. 3. (În forma rumân) Denumire data, în evul mediu, în Ţara Româneasca, taranilor dependenti de stapânii feudali; iobag, vecin. II. 1. Adj. Care apartine României sau românilor (I 1), referitor la România sau la români; românesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de români. Româna comuna (sau primitiva) = stadiu în evolutia limbii române anterior diferentierii dialectale; straromâna. [Var.: rumấn s.m.] – Lat. romanus.
româncă, ROMẤNCĂ, românce, s.f. 1. Femeie care apartine populatiei de baza a României sau este originara din România. 2. (Pop.) Ţaranca. – Român + suf. -ca.
semantem, SEMANTÉM, semanteme, s.n. (Lingv.) Unitate de baza a cuvântului, în cadrul unei familii lexicale (egala, de obicei, cu radacina cuvântului), considerata ca purtatoare a sensului lexical. – Din fr. sémantème.
persan, PERSÁN, -Ă, persani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Persiei sau era originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Persiei sau persanilor (1), privitor la Persia sau la persani, originar din Persia; persienesc. ♢ Covor persan (si substantivat, n.) = covor de calitate superioara (la origine confectionat în Persia), cu batatura alcatuita din fire înnodate si taiate la o anumita lungime pe toata suprafata covorului. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de persani (1). [Var.: persián, -a s.m. si f., adj.] – Din fr. persan.
arab, ARÁB, -Ă, arabi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a unor tari din Orientul Apropiat si din nordul Africii. 2. Adj. Care apartine arabilor (1) sau tarilor arabe, privitor la arabi sau la tarile arabe; arabic, arabesc. ♢ Cifra araba = fiecare dintre cifrele care apartin celui mai raspândit dintre sistemele zecimale de numeratie. Cal arab = cal de rasa pentru calarie si tractiune usoara, originar din Arabia. ♦ (Substantivat, f.) Limba araba. – Din fr. arabe, lat. arabus.
arăboaică, ARĂBOÁICĂ, araboaice, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a tarilor arabe. – Arab + suf. -oaica.
venezuelan, VENEZUELÁN, -Ă, venezuelani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Venezuelei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Venezuelei sau populatiei ei, privitor la Venezuela sau la populatia ei. [Pr.: -zu-e-. – Var.: venezuelián s.m. si f., adj.] – Din fr. vénézuélien.
polonez, POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, subst., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Poloniei sau este originara de acolo; polon (1). 2. Adj. Care apartine Poloniei sau populatiei ei, privitor la Polonia sau la populatia ei, originar din Polonia; ca al polonezilor (1); polon (2). ♢ Covrig polonez = produs de patiserie în forma de colacel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahar si având deasupra nuci pisate. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de polonezi (1). 3. S.f. Dans de origine poloneza (2), în tempo moderat si în masura de 3/4, cu ritm viguros si cu caracter maiestuos, solemn, asemanator marsului; melodie dupa care se executa acest dans. 4. S.m. Mezel din carne de vita si de porc, afumat la cald si apoi fiert; (fam.) polis. – Din fr. polonais.
polinezian, POLINEZIÁN, -Ă, polinezieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Polineziei sau este originara de acolo; (la m. pl.) populatie care locuieste în Polinezia. 2. Adj. Care apartine Polineziei sau polinezienilor (1), privitor la Polinezia sau la polinezieni, caracteristic, propriu Polineziei sau polinezienilor, originar din Polinezia; ca al polinezienilor. [Pr.: -zi-an] – Din fr. polynésien.
familie, FAMÍLIE, familii, s.f. 1. Forma sociala de baza, întemeiata prin casatorie, si care consta din sot, sotie si din descendentii acestora. ♢ Aer de familie = fizionomie caracteristica, trasaturi comune unui grup de persoane înrudite prin sânge. Nume de familie v. nume. 2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ♦ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup, alcatuita din matca, albine lucratoare si trântori. 3. Fig. Grup larg de oameni, de popoare etc. cu interese si idealuri comune. 4. Categorie sistematica în botanica si în zoologie, inferioara ordinului, care cuprinde mai multe genuri de organisme cu caractere comune. 5. Grup de cuvinte, derivate si compuse, formate de la acelasi cuvânt de baza. ♦ Grup de limbi care provin dintr-o limba comuna initiala. – Din lat. familia, it. famiglia (cu unele sensuri ale fr. famille).
podolian, PODOLIÁN, -Ă, podolieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Podoliei sau era originara din Podolia; (la pl.) populatia de baza a acestei regiuni. 2. Adj. Care apartine Podoliei, originar din Podolia. [Pr.: -li-an. – Var.: podolién, -a adj.] – Podolia (n. pr.) + suf. -ean.
luxemburghez, LUXEMBURGHÉZ, -Ă, luxemburghezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Luxemburgului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Luxemburgului sau populatiei lui, privitor la Luxemburg sau la populatia lui. – Luxemburg (n.pr.) + suf. -ez.
vietnamez, VIETNAMÉZ, -Ă, vietnamezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Vietnamului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Vietnamului sau populatiei lui, privitor la Vietnam sau la populatia lui. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de vietnamezi (1). [Pr.: vi-et-] – Vietnam (n. pr.) + suf. -ez.
argentinian, ARGENTINIÁN, -Ă, argentinieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f.Persoana care face parte din din populatia de baza a Argentinei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Argentinei sau argentinienilor (1), privitor la Argentina sau la argentinieni. [Pr.: -ni-an] – Argentina (n.pr.) + suf. -ean.
armeancă, ARMEÁNCĂ, armence, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Armeniei. – Armean + suf. -ca.
piatră, PIÁTRĂ, pietre, s.f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice roca solida, dura si casanta raspândite la suprafata sau în interiorul pamântului; (si la pl.) fragment de dimensiuni si de forme diferite dintr-o astfel de roca; p. ext. material fabricat pe cale artificiala pentru a înlocui, cu diverse întrebuintari, roca naturala. ♢ Loc. adj. De piatra = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimtitor, insensibil; p. ext. rau. ♢ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (si) din piatra (seaca) = a face, a realiza, a obtine etc. (ceva) cu orice pret, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutatile. A pune cea dintii piatra = a începe, a initia o actiune, o lucrare etc. Piatra în (sau din) casa = fata nemaritata (considerata de unii ca o povara pentru familie). A sta piatra pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povara pentru cineva. A calca în piatra seaca = a se osteni zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-si pune carul în pietre = a lua o hotarâre la care nu mai renunta, a ramâne ferm în hotarârea luata; p. ext. a se încapatâna. Fuge de scapara pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapa pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sanatos) ca piatra (sau de piatra) = (a fi) foarte sanatos si rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatra pe inima = a avea un mare necaz, a simti o mare neliniste. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatra de pe inima (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grija, de o (mare) teama; a gasi o solutie care sa puna capat unei situatii dificile. A nu (mai) ramâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) tine etc. (nici) piatra de piatra (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lasa (nici) piatra de piatra = a distruge, a nimici; a face praf si pulbere. A numara pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defaima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joaca cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatra = prima si cea mai lunga perioada din istoria omenirii, caracterizata prin utilizarea uneltelor de piatra (I 1). 3. (Urmat de determinari care arata felul, întrebuintarea sau modul de prelucrare) Bucata de piatra (I 1) prelucrata; obiect facut dintr-o astfel de bucata. Piatra de moara. ♢ Piatra litografica = piatra de calcar cu structura foarte fina si densa, care serveste, în litografie, la prepararea cliseelor. Piatra de talie = piatra cu forme geometrice regulate, cu toate fetele bine taiate si cu muchii perfect drepte, care serveste la executarea sau la captusirea unei zidarii. Piatra de încercare = a) roca silicioasa foarte dura folosita (în trecut) la verificarea puritatii aurului si a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacitatii, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovada, indiciu, marturie. Piatra de temelie (sau fundamentala) = a) piatra care intra în constructia fundatiei unei cladiri si care adesea este pusa cu prilejul solemnitatii ce marcheaza începutul constructiei; b) fig. principiu sau element de baza, esential. Piatra unghiulara = a) piatra asezata în coltul fundatiei unei cladiri; b) fig. element de baza, fundamental. Piatra de ascutit = bucata de gresie taiata special pentru a folosi la ascutirea unor obiecte taioase; cute. Piatra pretioasa (sau scumpa, nestemata) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebita, care se gaseste rar în natura si se foloseste de obicei la confectionarea bijuteriilor. Piatra semipretioasa = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ putin raspândit în natura si întrebuintat de obicei la confectionarea bijuteriilor de mai mica valoare. 4. Piesa folosita la unele jocuri de societate, confectionata din piatra (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanta). 7. Precipitatie formala din particule de gheata, care cade atunci când în interiorul norilor de furtuna exista curenti ascendenti puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheata care formeaza aceasta precipitatie; grindina. II. P. anal. 1. Crusta de saruri minerale care se depune, cu vremea, pe peretii unui vas în care se fierbe apa sau în care se pastreaza lichide. 2. Substanta calcaroasa, galbuie sau negricioasa, care se formeaza uneori pe suprafata dintilor neîngrijiti; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinari care arata organul în care se formeaza) Calcul; p. ext. litiaza. 4. Compuse: (pop.) piatra-acra = alaun (de aluminiu si de potasiu); piatra-vânata = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatra-de-var = carbonat de calciu; piatra-pucioasa = sulf (în forma de bucati). – Lat. petra.
etalon, ETALÓN, etaloane, s.n. Marime, greutate etc. acceptata oficial în stiinta, în tehnica sau în relatiile economice si care serveste ca unitate de baza într-un sistem de masurare. ♢ Etalon de aur (sau de argint) = unitate-tip a valorilor monetare. Etalon al preturilor = preturi impuse de lege printr-un etalon monetar. ♦ Model perfect al unei masuri-tip, confectionat cu mare precizie si acceptat oficial spre a servi ca baza de comparatie. ♦ Fig. Ceea ce poate servi drept model (de urmat). – Din fr. étalon.
peruan, PERUÁN, -Ă, peruani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Perú-lui sau care este originara de acolo; peruvian. 2. Adj. Care apartine Perului sau peruanilor (1), privitor la Peru sau la peruani; originar, provenit din Peru; peruvian. [Pr.: -ru-an] – Perú (n. pr.) + suf. -an. Cf. sp. p e r u a n o.
tadjik, TADJÍK, -Ă, tadjici, -ce, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Tadjikistanului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Tadjikistanului sau populatiei lui, privitor la Tadjikistan sau la populatia lui. – Din rus. tadjik.
poporanism, POPORANÍSM s.n. 1. Curent social-politic de la sfârsitul sec. XIX si începutul sec. XX, care considera taranimea drept elementul de baza al dezvoltarii sociale. ♦ Curent literar care înfatisa cu precadere taranimea. 2. (Rar) Dragoste, atasament fata de popor. – Poporan + suf. -ism.
porfirină, PORFIRÍNĂ, porfirine, s.f. Substanta chimica naturala care formeaza structura de baza a hemoglobinei si a clorofilei. – Din fr. porphyrine.
portughez, PORTUGHÉZ, -Ă, portughezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Portugaliei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Portugaliei sau populatiei ei, privitor la Portugalia sau la populatia ei, originar din Portugalia. ♦ (Substantivat, f.) Limba portugheza. [Pl. (m.) si: portugheji] – Din it. portoghese, germ. Portugiese. Cf. fr. p o r t u g a i s.
principiu, PRINCÍPIU, principii, s.n. 1. Element fundamental, idee, lege de baza pe care se întemeiaza o teorie stiintifica, un sistem politic, juridic, o norma de conduita etc. ♢ Loc. adv. În principiu = din punct de vedere teoretic, în general. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor si a notiunilor de baza ale unei discipline; (concr.; cu determinari) tratat care cuprinde astfel de legi si de notiuni. 2. Element primordial, cauza primara sau punct de plecare a ceva; spec. element primordial considerat în trecut drept origine a lumii fizice. ♢ (Chim.) Principiu activ = substanta existenta într-un produs de origine vegetala sau animala care imprima un caracter specific acelui produs. 3. Convingere intima, punct de vedere propriu. ♢ Om de (sau fara) principii = om cu (sau fara) pareri sau convingeri (morale) ferme. ♢ Loc. adv. Din principiu = conform unui punct de vedere bine stabilit. [Var.: (înv.) princíp, printíp s.n., princípie s.f.] – Din lat. principium, it. principio, fr. principe.
postulat, POSTULÁT, postulate, s.n. Adevar fundamental care apare ca evident si care nu are nevoie sa fie demonstrat; principiu de baza, norma. ♦ Enunt logic considerat primul într-un sistem deductiv. – Din fr. postulat, lat. postulatum.
oblic, ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat fata de o dreapta sau fata de un plan; piezis, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Dreapta care face un unghi diferit de 0° sau de 90° cu o alta dreapta sau cu un plan. ♦ (Despre cilindri si prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate fata de baza; (despre conuri si piramide) cu dreapta care uneste vârful cu centrul bazei înclinata fata de baza. ♦ (Despre ochi) Cu colturile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Banuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica româna cazurilor genitiv si dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu exceptia nominativului si a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique.
privativ, PRIVATÍV, -Ă, privativi, -e, adj. (Livr.) Care lipseste pe cineva de ceva, care exclude ceva. ♦ Spec. (Despre afixe) Care exprima lipsa, excluderea, dând cuvântului derivat un sens opus celui de baza. – Din fr. privatif.
primar, PRIMÁR, -Ă, primari, -e, adj., s.m. I. Adj. 1. Initial, primordial, originar; p. ext. de prim grad, de prima importanta, de baza. ♢ Învatamânt primar = forma de învatamânt cu caracter obligatoriu, în care se predau elementele de baza ale celor mai importante discipline si care constituie primele patru clase ale scolii generale. Clasa primara (si substantivat, f.) = clasa din cursul primar. Scoala primara (si substantivat, f.) = scoala de învatamânt primar; curs primar; cladire în care se preda aceasta forma de învatamânt. Var primar (sau vara primara) = grad de rudenie între copiii mai multor frati si surori; persoana care se afla cu alta într-un asemenea grad de rudenie. (Geol.) Era primara = era paleozoica. Medic primar = grad în ierarhia cadrelor medicale, superior medicului specialist, care se obtine în urma unui concurs; persoana care are acest grad. ♦ Simplu, rudimentar, elementar; p. ext. neevoluat. ♦ (Despre cuvinte) Care provine direct din radacina si care serveste ca element de baza pentru formarea altor cuvinte; primitiv. 2. (Despre elemente si compusi chimici) Care are o singura valenta satisfacuta de un anumit element sau radical. II. S.m. Reprezentant al conducerii centrale în orase si comune, cu atributii administrative. [Var.: (II, pop.) primáre s.m.] – Din lat. primarius. Cf. fr. p r i m a i r e,  m a i r e.
primă, PRÍMĂ1, prime, s.f. 1. Suma de bani acordata cuiva peste salariul de baza ca recompensa pentru calitatea deosebita a muncii depuse; premiu (acordat în sistemul de salarizare). ♢ Prima de export = suma de bani sau scutire de taxe, de impozite acordata ca stimulent unor exportatori pentru exportarea anumitor marfuri. Prima de asigurare = suma de bani pe care asiguratul o plateste (periodic) celui care asigura, pentru asumarea riscului. Prima de economie = Suma platita deponentilor de catre unele case de economii, peste nivelul ratei dobânzii. 2. (Muz.) Cel mai mic interval posibil format între doua trepte de aceeasi înaltime prin repetarea notei date. – Din fr. prime.
primitiv, PRIMITÍV, -Ă, primitivi, -e, adj. 1. – Din perioada de la începutul societatii umane; stravechi. ♦ Care se afla pe treapta cea mai de jos a dezvoltarii (sociale). 2. Care are un caracter simplu, rudimentar; (despre oameni si despre manifestarile lor) salbatic; p. ext. necivilizat, necioplit, grosolan. 3. Care se refera la începutul istoric al existentei sale, care se afla în starea de la început; originar, primar. ♦ (Despre cuvinte) Care serveste ca element de baza pentru formarea de derivate; primar. ♦ (În sintagma) Culori primitive = cele sapte culori ale spectrului solar. ♦ (Substantivat, m. pl.) Denumire data pictorilor adepti ai primitivismului (2). – Din fr. primitif, lat. primitivus.
profil, PROFÍL, profiluri, s.n. 1. Contur, aspect al fetei cuiva, privit dintr-o parte. ♢ Loc. adv. Din (sau în) profil = dintr-o parte. ♦ Fig. Portret, figura. 2. Înfatisare, aspect, forma. ♦ Caracter predominant al cuiva sau a ceva. ♦ Contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. ♢ Profil geologic = reprezentare grafica a structurii geologice a unei portiuni din scoarta terestra. Profil morfologic = reprezentare grafica în plan vertical, la o anumita scara, a reliefului unei regiuni. 3. Conturul unei sectiuni plane a unui obiect, a unui edificiu, a unui corp geometric. ♦ Conturul aparent al unui obiect, rezultat dintr-o proiectie ortogonala pe un plan. 4. Desen care reprezinta o sectiune verticala facuta într-o constructie sau în sol, pentru a indica distributia sau structura acestora. ♢ Plan de profil = plan perpendicular pe doua plane de proiectie si pe linia de pamânt. ♦ Dispozitiv sau ansamblu de piese folosit pentru a indica, într-un plan vertical, limitele pâna la care trebuie sa se întinda o lucrare. 5. Piesa decorativa, în relief, folosita la ornamentarea unei cladiri, la consolidari aparente, la îmbunatatirea acusticii unei sali etc. 6. Obiectivul de baza al productiei unei întreprinderi, al activitatii unei institutii, caruia îi corespunde un anumit mod de organizare. – Din fr. profil.
profila, PROFILÁ, profilez, vb. I. 1. Refl. A iesi în evidenta; a se reliefa, a se contura. 2. Tranz. A stabili obiectivul de baza al productiei unei întreprinderi, al activitatii unei institutii, organizându-le în mod corespunzator. 3. Tranz. A lamina un drug de metal, dându-i un profil uniform pe toata lungimea lui. ♦ P. gener. A fasona, a prelucra un obiect sau un material pentru a-i da un anumit profil. – Din fr. profiler.
realism, REALÍSM s.n. Miscare, curent, atitudine în creatia sau teoria literara si artistica având ca principiu de baza reflectarea realitatii în datele ei esentiale, obiective, caracteristice. ♦ Nume generic pentru conceptiile filozofice care recunosc existenta independenta a obiectului de subiect, precum si posibilitatea de a cunoaste obiectul. ♢ Realism critic = curent în filozofia contemporana, care recunoaste realitatea lumii materiale, dar interpune între subiect si obiect un al treilea element, de natura spirituala, denumit "dat" sau "esenta". Realism socialist = teorie estetica (opusa teoriilor arta pentru arta, formalismului, artei abstracte si nonfigurative etc.) potrivit careia arta este o "forma a constiintei sociale". Realism naiv = termen prin care este desemnat, uneori, materialismul spontan al vietii cotidiene, convingerea proprie oricarui om, izvorâta din practica vietii de toate zilele, potrivit careia lucrurile exista independent de constiinta omeneasca si se reflecta în aceasta. ♦ Curent în filozofia scolastica medievala care considera ca notiunile generale constituie realitati de sine statatoare si anterioare lucrurilor individuale. ♦ Atitudine a omului care are simtul realitatii; spirit practic. [Pr.: re-a-] – Din fr. réalisme.
propedeutică, PROPEDÉUTICĂ s.f. (Rar) Învatamânt pregatitor care cuprinde elemente de baza ale unei stiinte. [Acc. si: propedeútica] – Din fr. propedéutique.
vital, VITÁL, -Ă, vitali, -e, adj. 1. Care este caracteristic sau esential pentru viata, în care rezida viata; de viata, al vietii. 2. Foarte important, fundamental, esential, de baza; indispensabil. – Din fr. vital, lat. vitalis.
propriu, PRÓPRIU, -IE, proprii, adj. 1. Care apartine în mod exclusiv cuiva; personal. ♢ Nume (sau substantiv) propriu = nume care se da unui lucru sau unei fiinte spre a le deosebi de alte lucruri sau fiinte din aceeasi categorie si care se scrie cu initiala mare. 2. Caracteristic, specific. 3. Care este bun pentru...; indicat, potrivit, adecvat. 4. (Despre cuvinte, despre termeni) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ♢ Expr. Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri) De baza, prim. – Din lat. proprius, fr. propre.
provensal, PROVENSÁL, -Ă, provensali, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza din Provence sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine regiunii Provence sau populatiei ei, privitor la Provence sau la populatia ei, originar din Provence. ♦ (Substantivat, f.) Limba romanica vorbita de provensali (1); p. ext. limba romanica vorbita în mai multe provincii din sudul Frantei. [Var.: (înv.) proventál, -a s.m. si f., adj.] – Din fr. provençal.
prusac, PRUSÁC, -Ă, prusaci, -ce, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Prusiei sau este originara de acolo; prusian. 2. Adj. Care apartine Prusiei sau populatiei ei, privitor la Prusia sau la populatia ei; prusian, prusacesc, prusienesc. – Din rus. prusak.
siamez, SIAMÉZ, -Ă, siamezi, -e, s.m. si f., adj. 1. Persoana care face parte din populatia de baza a Siamului. 2. Adj. Care apartine Siamului sau populatiei lui, privitor la Siam sau la populatia lui. ♢ Frati siamezi sau surori siameze = gemeni care s-au nascut cu corpurile lipite total sau partial între ele; fig. grup format din doi prieteni nedespartiti. Pisica siameza = specie de pisica originara din Extremul Orient, cu ochii albastri, cu parul cafeniu, scurt, moale, matasos si cu coada scurta. [Pr.: si-a-] – Siam (n. pr.) + suf. -ez.
basarabean, BASARABEÁN, -Ă, basarabeni, -e, 1. adj. Care apartine Basarabiei sau populatiei ei; propriu Basarabiei. 2. s.m. Persoana care face parte din populatia de baza a Basarabiei sau este originara din Basarabia. (din n. pr. Basarabia + suf. -ean)
basarabeancă, BASARABEÁNCĂ, basarabence, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Basarabiei sau este originara din Basarabia. (din n. pr. Basarabia + suf. -eanca)
şcoală, SCOÁLĂ, scoli, s.f. 1. Institutie de învatamânt public, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline; p. ext. activitate legata de aceasta institutie; învatatura, învatamânt. ♦ Localul, cladirea în care este instalata si functioneaza institutia de mai sus. ♦ Totalitatea elevilor si a cadrelor didactice dintr-o asemenea institutie de învatamânt. 2. Fig. Izvor, sursa de cunostinte, de învataturi; mijloc, sistem de instruire într-un anumit domeniu; p. ext. învatatura, experienta dobândita pe aceasta cale. 3. Fig. Curent, miscare stiintifica, literara, artistica etc. care grupeaza în jurul ei numerosi adepti; baza teoretica a acestei miscari. ♢ Expr. A face scoala = a avea un numar de adepti. – Din bg., scr., rus. škola, pol. skola.
istorism, ISTORÍSM s. n. principiu de baza al metodei dialectice în cercetarea stiintifica, potrivit caruia evenimentele si fenomenele se studiaza în procesul aparitiei, dezvoltarii si pieirii lor, în strânsa legatura cu conditiile istorice concrete care le-au dat nastere. (< fr. historisme, rus. istorizm)
vitrifiant, VITRIFIÁNT, -Ă, vitrifianti, s.m. (Constr.) Material de baza folosit pentru a obtine mase sticloase, amorfe. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. vitrifiant.
turc, TURC, -Ă, turci, -ce, s.m. si f., adj. 1. S.m si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Turciei sau este originara de acolo. ♢ Expr. Cum e turcul si pistolul = cum e omul, asa sunt si faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiata a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încapatânat, a nu vrea sa înteleaga, a nu tine seama de nimic. Turcul plateste, se spune despre cineva care este silit sa plateasca, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala facuta de altii. ♦ P. ext. Persoana de religie mahomedana. 2. Adj. Care apartine Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de turci (1). – Din tc. türk.
olandez, OLANDÉZ, -Ă, olandezi, -e, subst., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Olandei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Olandei sau populatiei ei, privitor la Olanda sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba olandeza. 3. S.f. Numele unei figuri de patinaj. 4. S.f. Rasa de vaci creata în Olanda si crescuta pentru productia de lapte. – Olanda (n. pr.) + suf. -ez. Cf. it. o l a n d e s e, fr. h o l l a n d a i s.
oltean, OLTEÁN, -Ă, olteni, -e, s.m., adj. I. S.m. 1. Persoana care face parte din populatia de baza a Olteniei sau este originara de acolo; (la pl.) populatie care locuieste în Oltenia. 2. (Iesit din uz) Precupet (originar din Oltenia) care facea comert ambulant cu fructe, legume etc. II. Adj. Care apartine Olteniei sau oltenilor (I), privitor la Oltenia sau la olteni, originar din Oltenia; oltenesc. – Olt (n. pr.) + suf. -ean.
olteancă, OLTEÁNCĂ, oltence, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Olteniei sau care este originara de acolo. – Oltean + suf. -ca.
oficialitate, OFICIALITÁTE, (1) oficialitati, s.f. 1. Persoana oficiala; (la pl.) autoritatile dintr-o tara, dintr-un oras; reprezentantii oficiali ai autoritatii. 2. (Jur.; în sintagma) Principiul oficialitatii = principiu de baza al dreptului procesual penal, potrivit caruia procurorul si organele de urmarire penala, precum si instantele penale pot sa savârseasca din oficiu orice act care intra în competenta lor. 3. Caracter oficial, calitate, tinuta, atitudine oficiala. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialité.
occidental, OCCIDENTÁL, -Ă, occidentali, -e, adj. Care tine de apus1 (2), mai ales de apusul Europei si de America, care are caracteristicile vietii de acolo; apusean, vestic. ♦ (Substantivat) Persoana care face parte din populatia de baza a unei tari din Occident; (la pl.) popoarele din Occident. – Din fr. occidental, lat. occidentalis.
versiune, VERSIÚNE, versiuni, s.f. 1. Traducere a unei opere literare sau stiintifice dintr-o limba în alta. ♢ Loc. adj. si adv. În versiune originala = care nu a fost sau fara a fi tradus în alta limba. 2. Fiecare dintre formele unui text care a suferit modificari (în raport cu o forma considerata de baza). 3. Maniera (personala) de a prezenta, de a interpreta o întâmplare, un fapt, o afirmatie. 4. Manopera care consta în schimbarea pozitiei fatului în uter pentru a facilita nasterea. [Pr.: -si-u-] – Din fr. version.
organizaţie, ORGANIZÁŢIE, organizatii, s.f. 1. Asociatie de oameni cu conceptii sau preocupari comune, uniti conform unui regulament sau unui statut, în vederea depunerii unei activitati organizate. ♢ Organizatie de baza = (iesit din uz) unitate organizatorica fundamentala a Partidului Comunist Român si a Uniunii Tineretului Comunist, care cuprindea cel putin trei membri. 2. Mod de organizare, orânduire, aranjare; rânduiala, alcatuire. – Din germ. Organisation, fr. organisation, rus. organizatiĩa.
epiciclu, EPICÍCLU, epicicluri, s.n. Care se rostogoleste fara sa alunece în exteriorul si în planul unui cerc de baza fix. – Din fr. épicycle.
cornifica, CORNIFICÁ, cornífic, vb. I. 1. Tranz. A transforma celulele moi din stratul de baza al epidermei în celule cornoase. 2. Refl. A se transforma în tesut cornos. – Din corn1.
fenotip, FENOTÍP s.n. (Biol.) Ansamblu de însusiri si caractere care se manifesta în mod vizibil la un individ si care este determinat de baza ereditara si de conditiile de mediu. – Din fr. phénotype.
fenician, FENICIÁN, -Ă, fenicieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana (de origine semitica) care apartinea populatiei de baza a Feniciei. 2. Adj. Care apartine Feniciei sau locuitorilor ei, privitor la Fenicia sau la populatia ei, din Fenicia. [Pr.: -ci-an] – Din fr. phénicien.
finlandez, FINLANDÉZ, -Ă, finlandezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Finlandei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Finlandei sau populatiei ei, privitor la Finlanda sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de finlandezi (1). – Din fr. finlandais, it. finlandese.
euploid, EUPLOÍD, euploide, s.n. (Biol.) Organism ale carui celule somatice contin un numar de cromozomi egal cu numarul de baza al celulei sau cu un multiplu al acestuia. [Pr.: e-u-plo-id] – Din fr. éuploide, engl. euploid.
zeppă, ZÉPPĂ s.f. Problema enigmistica asemanatoare monoverbului cu incastru, în care prin introducerea unei litere sau silabe într-un cuvânt de baza se obtine un alt cuvânt cu alt înteles. (din it. zeppa)
os, OS, oase, s.n. 1. Element de baza al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dura, solida si rezistenta, de culoare alba. ♢ Os mort = umflatura a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenita dintr-o lovitura, dintr-un efort sau transmisa pe cale ereditara. ♢ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cutitul la os = a nu mai putea îndura un rau; a-si pierde rabdarea. A baga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele si oase sau a-i numara oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Pâna la (sau în) oase sau pâna la (sau în) maduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i ramâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casa, prin locuri straine. A capata (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obtine (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuintat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; fiinta, faptura. 3. Fig. Neam, familie, vita. ♢ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = planta cu miros greu, cu flori trandafirii îngramadite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum.
cuvânt, CUVẤNT, cuvinte, s.n. 1. Unitate de baza a vocabularului, care reprezinta asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) si a unui complex sonor; vorba. ♢ Cuvânt simplu = cuvânt care contine un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care serveste ca element de baza pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matca = cuvânt care se afla în fruntea unei articol de dictionar, sub care se grupeaza si se gloseaza toate variantele si expresiile, uneori si derivatele si compusele. ♢ (Lingv.; în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dictionar respectiv. ♢ Expr. A nu gasi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stari afective puternice) sa exprimi ceea ce gândesti. Cu alte cuvinte = a) exprimând acelasi lucru altfel; b) deci, prin urmare, asadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, asadar. În putine cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fara nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = gluma bazata pe asemanarea cuvintelor, calambur. Cuvinte încrucisate = joc distractiv-educativ în care trebuie gasite, pe baza unor indicatii date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figura geometrica împartita în patratele, încât cuvintele citite orizontal sa aiba o litera comuna cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimata prin vorbe; spusa. ♢ Cuvânt greu = vorba hotarâtoare; (la pl.) vorbe de dojana, de ocara. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefata, introducere (la o lucrare). Purtator de cuvânt = persoana autorizata sa exprime în mod public pareri care arata punctul de vedere al forului pe care îl reprezinta. ♢ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toata) puterea cuvântului = în întelesul adevarat, pe deplin, cu desavârsire. A taia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorba. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorba, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferinta. ♢ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o sedinta, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva sa-si mai continue afirmatiile (într-o adunare). 4. Învatatura, îndrumare, sfat: p. ext. dispozitie, ordin. ♢ Expr. A întelege (sau a sti) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispozitie data de un superior. 5. Promisiune, fagaduiala: angajament. ♢ Expr. Om de cuvânt = om care îsi tine fagaduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajeaza cinstea cuiva. A(-si) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotarât ca va face cu orice pret ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fara a mai controla exactitatea spuselor. A-si tine cuvântul sau a se tine de cuvânt = a-si îndeplini o promisiune facuta. 6. Parere, opinie exprimata: punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discutie, cearta, ciorovaiala. ♢ Expr. Schimb de cuvinte = discutie aprinsa, cearta, sfada. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, ratiune, cauza. ♢ Expr. Cu drept cuvânt = pe buna dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Stire, veste, informatie: zvon. 10. (Înv.) Întelegere, pact, acord, conventie. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de biblioteca); b) termen al unei unitati frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedeta = termen ales din titlul unei lucrari sau al unei publicatii, care foloseste la orânduirea alfabetica a lucrarii în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Format standard în care se înscriu datele si instructiunile la (mini)calculatoare. – Lat. conventus "adunare, întrunire", conventum "întelegere".
euro, ÉURO s.m. Unitate monetara de baza a unor tari membre ale Uniunii Europene începând din 1999.
liberian, LIBERIÁN2, -Ă, liberieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Liberiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Liberiei sau populatiei ei, privitor la aceasta tara sau la populatia ei. [Pr.: -ri-an] – Din fr. libérien.
libanez, LIBANÉZ, -Ă, libanezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Libanului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Libanului sau populatiei lui, privitor ia Liban sau la populatia lui. – Liban (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. l i b a n a i s, it. l i b a n e s e.
coreean, COREEÁN, -Ă, coreeni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Coreii sau care este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Coreii sau populatiei ei, privitor la Coreea sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de coreeni. – Coreea (n.pr.) + suf -ean.
ladin, LADÍN2, -Ă, ladini, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a unei parti din Elvetia si din nordul Italiei; p. ext. retoroman. 2. Adj. Care apartine ladinilor2 (1), privitor la ladini2 ♦ (Substantiv, f.) Limba de origine romanica vorbita de ladini2 (1); retoromana. – Din it. ladino.
laoţian, LAOŢIÁN, -Ă, laotieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Laosului sau care este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Laosului sau laotienilor (1), privitor la Laos sau la laotieni. [Pr.: -ti-an] – Din fr. laotien.
latin, LATÍN, -Ă, latini, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a vechiului tinut Latium din Italia sau era originara de acolo. 2. Adj. Care apartine latinilor (1) sau Latiumului, privitor la latini sau la Latium; p. ext. care se refera la limba si la literatura romanilor sau care apartine acestora; latinesc. ♢ Limba latina (si substantivat, f.) = limba indo-europeana vorbita de romani. – Din lat. latinus, fr. latin.
cipriot, CIPRIÓT, -Ă, ciprioti, -te, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Ciprului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Ciprului sau cipriotilor (1), privitor la Cipru sau la ciprioti. [Pr.: -pri-ot] – Din fr. Cypriote.
libian, LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Libiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Libiei sau populatiei ei, privitor la aceasta tara sau la populatia ei. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.
levantin, LEVANTÍN, -Ă, levantini, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Levantului sau era originara de acolo; p. restr. negustor originar din aceste locuri. 2. Adj. Care apartine Levantului sau populatiei lui, privitor la Levant sau la populatia lui, specific Levantului. ♦ (Depr.) Necinstit, ipocrit, intrigant. – Din fr. levantin.
leton, LETÓN, -Ă, letoni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Letoniei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Letoniei sau populatiei ei, privitor la aceasta tara sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba letona. – Din fr. letton.
lesbian, LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, subst., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a insulei Lesbos sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Lesbosului sau populatiei lui, privitor la Lesbos sau la populatia lui. 3. S.f., adj. (Femeie) care practica lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien.
lempiră, LEMPÍRĂ, lempire, s.f. Unitate monetara de baza în Honduras. – Din fr. lempira.
lecţie, LÉCŢIE, lectii, s.f. 1. Forma de baza a organizarii activitatii instructiv-educative din scoala, desfasurata cu o clasa de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învatator sau a unui profesor în conformitate cu programa de învatamânt; ora scolara consacrata unui obiect de studiu. ♢ Expr. A da lectii = a medita (elevii) în particular. A lua lectii = a studia o disciplina cu ajutorul unui profesor, în afara unei institutii de învatamânt. A iesi (sau a scoate) la lectie = a iesi sau a fi chemat în fata învatatorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat sa învete si sa scrie un scolar (acasa) la recomandarea învatatorului sau a profesorului. ♢ Expr. A spune lectia = a expune în fata învatatorului sau a profesorului cunostintele însusite. A-si face lectiile = a-si pregati temele scolare cuvenite. 3. (În forma lectiune) Forma sub care se prezinta un text, în diferitele lui manuscrise sau editii, datorita modului în care a fost citit si interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativa a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentica. 4. Sfat, povata, regula de conduita care se recomanda cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojana. 5. Învatatura folositoare trasa de cineva în urma unei întâmplari neplacute. [Var.: lectiúne s.f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis.
ciuvaş, CIUVÁS, -Ă, ciuvasi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Republicii Autonome Ciuvase sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine ciuvasilor (1), privitor la ciuvasi. – Din rus. čuvasi.
lidian, LIDIÁN, -Ă, lidieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Lidiei antice sau era originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Lidiei sau populatiei ei, privitor la Lidia sau la populatia ei. [Pr.: -di-an] – Din fr. lydien.
med, MED, mezi, s.m., adj. 1. S.m. Persoana care facea parte din populatia de baza a Mediei sau care era originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Mediei sau mezilor (1), privitor la Media sau la mezi. – Din fr. mède.
interlingvistică, INTERLINGVÍSTICĂ s. f. parte a lingvisticii generale care studiaza structura si notiunile de baza ale tuturor limbilor. (< fr. interlinguistique)
munteancă, MUNTEÁNCĂ, muntence, s.f. 1. Femeie care face parte din populatia de baza a Munteniei sau care este originara de acolo. 2. Femeie care locuieste la munte sau este originara de la munte. – Muntean + suf. -ca.
muntean, MUNTEÁN, munteni, s.m. 1. Persoana care face parte din populatia de baza a Munteniei ori este originara de acolo. 2. Persoana care locuieste la munte sau este originara de la munte. ♦ (Adjectival) Care apartine locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean.
meridional, MERIDIONÁL, -Ă, meridionali, -e, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care se afla în partea de sud sau este originar de acolo; sudic. ♦ Care este propriu, specific tarilor sau popoarelor din sud. 2. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a unei tari, provincii etc. sudice sau este originara de acolo. [Pr.: -di-o-] – Din lat. meridionalis, fr. méridional.
mexican, MEXICÁN, -Ă, mexicani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Mexicului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Mexicului sau mexicanilor (1), privitor la Mexic sau la mexicani, originar din Mexic, caracteristic Mexicului sau mexicanilor. – Mexic (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. m e x i c a i n.
microclin, MICROCLÍN, microcline, s.n. Mineral din grupa feldspatilor potasici, de culoare roz, galbena, rosiatica sau verde, care constituie un element de baza al unor roci eruptive sau metamorfice si care este folosit în industria ceramicii si ca piatra semipretioasa. – Din fr. microcline.
integritate, INTEGRITÁTE s. f. 1. calitatea celui integru; cinste, probitate, onestitate. 2. calitatea de a fi întreg, intact. o ~ teritoriala = principiu de baza al dreptului international care interzice dezmembrarea si încalcarea teritoriului unui stat. (< fr. intégrité, lat. integritas)
moldoveancă, MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Moldovei sau este originara de acolo. – Moldovean + suf. -ca.
moscovit, MOSCOVÍT, -Ă, moscoviti, -te, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Moscovei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Moscovei sau moscovitilor (1), privitor la Moscova sau la moscoviti; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.
mozambican, MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Mozambicului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Mozambicului sau populatiei lui, care se refera la Mozambic sau la populatia acestuia. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.
simcea, SIMCEÁ, simcéle, s.f. Nuia, varga, vergea, betisor. (din smâc1, prob. cu întelesul de baza de (ramura) smulsa, cf. fisca)
monegasc, MONEGÁSC, -Ă, monegasti, -ste, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a principatului Monaco sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine principatului Monaco sau populatiei lui, privitor la acest principat sau la populatia lui. – Din fr. monégasque, it. monegasco.
morav, MORÁV, -Ă, moravi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Moraviei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia sau la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. M o r a v i a.
nordvietnamez, NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Republicii Democrate Vietnam sau era originara de acolo. 2. Adj. Care apartinea nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi sau la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez.
namibian, NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si. f. Persoana care face parte din populatia de baza a Namibiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia sau la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.
construcţie, CONSTRÚCŢIE, constructii, s.f. 1. Cladire executata din zidarie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care serveste la adapostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casa, edificiu, cladire. 2. Faptul de a construi. ♢ Loc. adj. si adv. În constructie = (aflat) în cursul procesului de construire. ♦ Alcatuire, compunere, structura. 3. (La pl.) Ramura a economiei nationale care are ca obiect efectuarea de constructii (1); ramura a tehnicii care se ocupa cu studiul, proiectarea si executarea constructiilor. ♢ Constructii de masini = ramura de baza a industriei care produce masini-unelte, utilaje, mijloace de transport etc.; ramura a stiintelor care se ocupa cu studiul, proiectarea si construirea instalatiilor, masinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte între care exista anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte; mod de a grupa cuvintele în propozitii si propozitiile în fraze. – Din fr. construction, lat. constructio.
nemţoaică, NEMŢOÁICĂ, nemtoaice, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Germaniei sau este originara de acolo; germana. – Neamt + suf. -oaica.
norvegian, NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Norvegiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Norvegiei sau populatiei ei, privitor la Norvegia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien.
norvegiancă, NORVEGIÁNCĂ, norvegience, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Norvegiei sau este originara de acolo. [Pr.: -gi-an-] – Norvegian + suf. -ca.
nominativ, NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s.n., adj. 1. S.n. Caz al flexiunii nominale a carui functie specifica este aceea de subiect si care este considerat forma de baza a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Obligatie nominativa = obligatie care poarta înscris numele creditorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif.
nordamerican, NORD-AMERICÁN, -Ă, nord-americani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Americii de Nord sau populatiei ei, privitor la America de Nord sau la populatia ei; p. restr. care apartine Statelor Unite ale Americii sau populatiei lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populatia lor; originar din aceste tinuturi. – Nord + american. Cf. fr. n o r d - a m é r i c a i n, germ. n o r d - a m e r i k a n i s c h.
nordcoreean, NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Republicii Populare Democrate Coreene sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni sau la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. n o r d  –  c o r é e n.
nigerian, NIGERIÁN, -Ă, nigerieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Nigeriei sau este originara de acolo; (la m. pl.) popor, natiune care locuieste în Nigeria. 2. Adj. Care apartine Nigeriei sau nigerienilor (1), privitor la Nigeria sau la nigerieni. [Pr.: -ri-an] – Nigeria (n. pr.) + suf. -an.
neozeelandez, NEOZEELANDÉZ, -Ă, neozeelandezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Noii Zeelande sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine neozeelandezilor (1) sau Noii Zeelande, privitor la neozeelandezi sau la Noua Zeelanda. [Pr.: ne-o-ze-e-] – Din fr. néo-zélandais.
nepalez, NEPALÉZ, -Ă, nepalezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Nepalului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine nepalezilor (1) sau Nepalului, privitor la nepalezi sau la Nepal. – Din fr. népalais.
elveţiancă, ELVEŢIÁNCĂ, elvetience, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Elvetiei sau este originara de acolo. [Pr.: -ti-an-] – Elvetian + suf. -ca.
enciclopedie, ENCICLOPEDÍE, enciclopedii, s.f. 1. Tip de lucrare lexicografica de proportii diferite care trateaza sistematic termeni de baza (nume comune si proprii), notiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu de cunostinte, fie în ordine alfabetica, fie pe probleme sau pe ramuri. 2. Ansamblu multilateral de cunostinte omenesti. ♢ (Fam.) Enciclopedie ambulanta = persoana care are cunostinte multe, diverse si precise. – Din fr. encyclopédie.
element, ELEMÉNT, elemente, s.n. si (rar) elementi, s.m. 1. Parte componenta a unui întreg; parte care contribuie la formarea unui întreg. ♦ Piesa sau ansamblu de piese care formeaza o constructie. ♦ S.m. Spec. Fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. 2. Persoana care face parte dintr-o colectivitate. 3. (În filozofia antica) Fiecare dintre cele patru aspecte fundamentale ale materiei (foc, apa, aer, pamânt) despre care se credea ca stau la baza tuturor corpurilor si fenomenelor naturii. ♦ Fenomen al naturii care se manifesta ca o forta puternica. 4. Mediu în care traieste o fiinta. ♦ Mediu în care cineva se simte bine. 5. (Chim.) Substanta care nu poate fi descompusa în alte substante mai simple prin mijloace fizice sau chimice obisnuite si care poate forma, prin combinare chimica, diverse substante compuse. 6. Pila electrica; fiecare celula a unei pile electrice. 7. (În legatura cu o disciplina oarecare) Principiu de baza, notiune fundamentala. – Din fr. élément, lat. elementum.
elementar, ELEMENTÁR, -Ă, elementari, -e, adj. 1. De baza, esential, fundamental. ♦ (Despre carti, manuale etc.) Care cuprinde elementele de baza ale unei stiinte. ♢ Învatamânt elementar = prima treapta a învatamântului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline. 2. Putin complicat; simplu, usor; rudimentar. ♦ Primitiv. 3. Care tine de natura si de fenomenele ei. – Din fr. élémentaire, lat. elementarius.
elen, ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care apartine Greciei antice sau populatiei ei, privitor la Grecia antica sau la populatia ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elina) Limba greaca veche. 2. S.m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Greciei antice. [Var.: elín, -a adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.
englez, ENGLÉZ, -Ă, englezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Angliei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Angliei sau populatiei ei, privitor la Anglia sau la populatia ei; englezesc; p. ext. britanic. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de englezi. – Din ngr. englézos, it. inglese.
englezoaică, ENGLEZOÁICĂ, englezoaice, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Angliei sau este originara de acolo. – Englez + suf. -oaica.
eston, ESTÓN, -Ă, estoni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Estoniei sau este originara de acolo; estonian. 2. Adj. Care apartine Estoniei sau populatiei ei, privitor la Estonia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba estona. – Din Estonia (n. pr.) (derivat regresiv).
etiopian, ETIOPIÁN, -Ă, etiopieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Etiopiei. 2. Adj. Care apartine Etiopiei sau populatiei ei, privitor la Etiopia sau la populatia ei. [Pr.: -ti-o-pi-an] – Din fr. Éthiopien.
eveniment, EVENIMÉNT, evenimente, s.n. 1. Întâmplare importanta, fapt de mare însemnatate. 2. (În teoria informatiei) Orice fenomen local si instantaneu sau stare locala si instantanee. 3. (Mat.) Notiune de baza din domeniul teoriei probabilitatilor, care exprima producerea sau neproducerea unui fenomen în cadrul unui experiment. – Din fr. événement.
spirit, SPÍRIT, spirite, s.n. I. 1. Factor ideal al existentei (opus materiei); constiinta, gândire; p. ext. minte, ratiune, intelect. ♦ Inteligenta, desteptaciune, istetime; capacitate de imaginatie, fantezie. ♢ Expr. (Om) de (sau cu) spirit = (om) cu minte agera, inteligent; (om) spiritual, cu umor. ♦ (În filozofia idealista si în conceptiile mistico-religioase) Element considerat ca factor de baza al universului, opus materiei, identificat cu divinitatea sau cu spiritul (1). ♦ (În conceptiile religioase) Fiinta imateriala, supranaturala, duh; (în superstitii) stafie, strigoi, fantoma. 2. Persoana considerata sub raportul capacitatii sale intelectuale sau din punctul de vedere al însusirilor morale, de caracter etc. ♢ Spirit universal (sau enciclopedic) = persoana care poseda cunostinte (si se manifesta) în foarte multe domenii. 3. (La pl.) Societatea în întregul ei, oamenii considerati ca purtatori ai unor idei, ai unor preocupari intelectuale; opinie publica. 4. Mod, fel de a gândi, de a se manifesta; parere, conceptie împartasita de un grup de oameni, de o colectivitate. ♢ Loc. prep. În spiritul... = în concordanta cu... 5. Caracter specific, trasatura caracteristica a ceva. ♦ Sensul real a ceva. Spiritul legilor. 6. Înclinare, pornire, tendinta care determina felul de a fi, de a gândi, de a se manifesta al cuiva. 7. Gluma, anecdota, banc. II. Semn grafic în scrierea greaca, care, adaugat unui sunet, arata cum se pronunta sunetul respectiv din punctul de vedere al aspiratiei. – Din lat. spiritus, it. spirito.
neuron, NEURÓN, neuroni, s.m. Element structural si functional de baza al sistemului nervos compus dintr-un corp celular protoplasmatic, care contine un nucleu, si din prelungiri protoplasmatice; neurocit. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurone.
evreu, EVRÉU, evrei, s.m. Persoana (de religie mozaica) facând parte din populatia originara prin traditie din Israelul si Iudeea antice; izraelit. ♦ Persoana care face parte din populatia de baza a actualului stat Israel. – Din sl. evreinŭ.
inciză, INCÍZĂ s. f. 1. propozitie incidenta. 2. (arte) motive ornamentale obtinute prin zgârierea în adâncime a materialului. 3. (muz.) subdiviziune a unei teme ritmico-melodice care poate constitui elementul de baza pentru o dezvoltare ulterioara. (< fr. incise)
duodecimal, DUODECIMÁL, -Ă, duodecimali, -e, adj. Care are la baza diviziunea în 12 unitati; al carui numar de baza este 12. [Pr.: du-o-] – Din fr. duodécimal.
suedez, SUEDÉZ, -Ă, suedezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Suediei sau care este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Suediei sau populatiei ei, privitor la Suedia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba germanica vorbita de suedezi. ♦ Gimnastica suedeza = sistem de exercitii fizice care consta din diferite miscari ale corpului, pentru dezvoltarea musculaturii si a agilitatii. [Pr. : su-e-] – Suedia (n. pr.) + suf. -ez.
stea, STEA, stele, s.f. I.1. Corp ceresc cu lumina proprie, format dintr-o masa de gaze aflata la o temperatura foarte ridicata; (sens curent) orice corp ceresc (cu exceptia Lunii) care straluceste noaptea pe bolta cereasca. ♢ Steaua diminetii = luceafarul de dimineata. Stea cu coada = cometa. Stea cazatoare = meteor (2). ♢ Expr. A vedea stele verzi se spune când cineva primeste o lovitura puternica. A crede în steaua sa = a crede într-o soarta mai buna, a fi optimist. A se naste sub o stea norocoasa (sau rea) = a avea (sau a nu avea) noroc. Vai de steaua mea (sau a ta, a lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). ♦ (Astron.; în singtamele) Stea hiperdensa = stea cu densitate infinit mai mare decât a celor considerate normale pe Pamânt. Stea neutronica = stea de dimensiuni foarte mici, hiperdensa, al carei nucleu este constituit dintr-un amestec de neutroni, protoni si alte particule grele. ♦ Stea calauzitoare = idee, conceptie de baza care îndrumeaza o actiune, dupa care se orienteaza o activitate. ♦ Epitet dat femeii iubite. 2. Fig. Artista celebra de cinematograf, de teatru, de opera etc.; vedeta. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. care are o forma asemanatoare cu aceea prin care este reprezentata în mod conventional o stea (I.1.). ♢ (Iesit din uz) Steaua Republicii Socialiste România = ordin care se conferea persoanelor cu merite deosebite în domeniul social, politic, economic. ♦ Spec. Obiect simbolizând o stea (I.1.), alcatuit dintr-un disc facut din lemn, carton etc., cu numeroase colturi, fixat într-o coada de lemn si frumos împodobit, cu care umbla colindatorii cu ocazia sarbatorilor Craciunului. ♢ Cântec de stea = colind special pe care îl cânta copiii care umbla cu obiectul definit mai sus. ♦ (Tehn.) Steaua rotii = parte a unei roti, între bandaj si fus. ♦ (Tipogr.) Asterisc, steluta. ♦ Pata alba de par pe fruntea unui animal. ♢ Expr. A fi cu stea în frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai grozav, mai deosebit decât altii. 2. Rotocol mic de grasime care se vede plutind pe mâncare sau pe laptele fierbinte. III. Compuse: steaua-pamântului = ciuperca de pamânt de culoare bruna, având forma unei sfere înconjurata la baza de mai multe fâsii dispuse radial (Geaster hygrometricus); stea-de-mare = (la pl.) clasa de echinoderme marine cu corpul alcatuit dintr-un disc central, de la care pornesc cinci (sau mai multe) brate în directie radiala (Asterias); (si la sg.) animal din aceasta clasa; asterie. [Var.: (pop.) stéaua s.f.] – Lat. stella.
suprastructură, SUPRASTRUCTÚRĂ, suprastructuri, s.f. 1. Totalitatea conceptiilor si institutiilor politice, juridice, religioase, artistice, filozofice etc. dintr-o anumita formatiune social-economica, generate de baza economica a acestei formatiuni. 2. Totalitatea elementelor care formeaza partea utila a unei constructii. 3. Constructie metalica sau de lemn situata deasupra puntii principale a unei nave , care cuprinde încaperile de locuit si de deservire. ♦ Ansamblu format din sasiul si caroseria sau platforma unui autovehicul. – Supra- + structura (dupa fr. superstructure).
thailandez, THAILANDÉZ, -Ă, thailandezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Thailandei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Thailandei sau populatiei ei, privitor la Thailanda sau la populatia ei. – Din fr. thailandais.
idee, IDÉE s. f. 1. forma de reflectare, de reprezentare generalizata a realitatii în constiinta; notiune, concept. ♦ a avea ~ = a avea cunostinte (sumare), a fi informat despre... 2. gândire, conceptie, fel de a vedea. 3. conceptie de baza care se desprinde dintr-o lucrare literara, artistica etc. ♦ gând, opinie, parere, convingere, judecata. ♦ ~ fixa = imagine, gând care revine mereu în mintea cuiva. 4. intentie, plan, proiect. ♦ o ~ (de) = o cantitate mica, putin. (< fr. idée, lat., gr. idea)
temei, TEMÉI, temeiuri, s.n. 1. Lucrul sau partea cea mai importanta din ceva; temelie, fundament, baza. ♢ Loc. adj. De temei = de baza, solid, serios; însemnat, important. Fara (sau lipsit de) temei = fara baza reala, neîntemeiat, fictiv. ♢ Loc. adj. si adv. Cu temei = a) întemeiat; solid; b) (care este) de-a binelea, temeinic. 2. Motiv, pricina, cauza; prilej. 3. (Pop.) Toi, miez, mijloc (al unei actiuni, al unui interval de timp). Temeiul noptii. 4. (Înv.) Grosul unei armate. – Din sl. temelĩ.
coexistenţă, COEXISTÉNŢĂ, coexistente, s.f. Existenta simultana a mai multor lucruri, fiinte, fenomene. ♢ Coexistenta pasnica = principiu de baza al relatiilor internationale dintre state cu sisteme sociale diferite, potrivit caruia aceste state se angajeaza sa traiasca în pace si sa rezolve litigiile dintre ele fara a apela la forta armata – Din fr. coexistence
toscan, TOSCÁN, -Ă, toscani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Toscanei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Toscanei sau populatiei acestei regiuni, care este din Toscana, care se refera la regiunea Toscana sau la populatia ei; propriu, caracteristic pentru regiunea Toscana sau pentru populatia ei. – Din fr. toscan.
transilvăneancă, TRANSILVĂNEÁNCĂ, transilvanence, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Transilvaniei sau este originara de acolo; ardeleanca. – Transilvanean + suf. -ca.
turkmen, TURKMÉN, -Ă, turkmeni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Turkmeniei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Turkmeniei sau turkmenilor (1), privitor la Turkmenia sau la turkmeni, originar din Turkmenia. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de turkmeni (1). – Din rus. turkmen, fr. turkmène.
tril, TRIL, triluri, s.n. Ornament muzical constând din executarea rapida (si prelungita), cu vocea sau cu un instrument, a unui sunet de baza cu unul alaturat lui; p. ext. cântecul unor pasari care produce un efect sonor similar cu cel definit mai sus. – Din it. trillo.
trinitarian, TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Credincios crestin care accepta ca dogma de baza existenta trinitatii. 2. Adj. Care apartine trinitarienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian.
tunisian, TUNISIÁN, -Ă, tunisieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Tunisiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Tunisiei sau populatiei ei, privitor la Tunisia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de tunisieni. [Pr.: -si-an] – Din fr. tunisien.
turcoaică, TURCOÁICĂ, turcoaice, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Turciei sau este originara de acolo. – Turc + suf. -oaica.
triploid, TRIPLOÍD, -Ă, triploizi, -de, adj. (Bot.; despre plante) Care prezinta trei seturi de baza de cromozomi. – Din fr. triploïde, engl. triploid.
triptofan, TRIPTOFÁN s.m. (Chim.) Aminoacid de baza din proteinele naturale. – Din fr. tryptophane.
reconstrucţie, RECONSTRÚCŢIE, reconstructii, s.f. Faptul de a reconstrui; refacere, recladire, reconstituire. ♦ (Lingv.) Refacere, cu ajutorul comparatiei dintre formele existente în limbile înrudite, a unor forme ale limbii de baza neatestate în texte; reconstituire (4). – Din fr. reconstruction.
tanzanian, TANZANIÁN, -Ă, tanzanieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Tanzaniei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Tanzaniei sau populatiei ei, privitor la Tanzania sau la populatia ei. [Pr.: -ni-an] – Din fr. tanzanien.
radical, RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s.m. I. Adj. 1. De baza, fundamental, esential. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desavârsire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindeca în întregime, complet. 2. Care preconizeaza reforme adânci, actiuni hotarâtoare; schimbari fundamentale. II. S.m. 1. (Mat.) Radacina. ♦ Simbolul matematic care exprima o extragere de radacina. ♢ (Mat.; în sintagmele) Axa radicala = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spatiu având aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care ramâne neschimbata într-o reactie chimica si care se comporta ca un element unic. 3. (Lingv.) Radacina. – Din fr. radical, germ. Radikal.
relascop, RELASCÓP, relascoape, s.n. (Silv.) Aparat folosit pentru determinarea înaltimii arborilor, a suprafetei de baza a arborilor la hectar, precum si a unor elemente topografice dintr-un arboret. – Et. nec.
columbian, COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Columbiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Columbiei sau populatiei ei, care se refera la Columbia sau la populatia ei. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an.
regiment, REGIMÉNT, regimente, s.n. Unitate militara de baza mai mica decât brigada, compusa din mai multe batalioane (sau divizioane, escadrile etc.) ♦ Oamenii care fac parte dintr-o astfel de unitate. [Var.: (înv.) reghimént s.n.] – Din fr. régiment, germ. Regiment.
rus, RUS, -Ă, rusi, -se, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Rusiei sau este originara de acolo; 2. Adj. Care apartine Rusiei, privitor la Rusia. ♦ (Substantivat, f.) Limba rusa. – Din rus. rus'.
rusoaică, RUSOÁICĂ, rusoaice, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Rusiei; rusca. – Rus + suf. -oaica.
revizionism, REVIZIONÍSM s.n. 2. d. Curent în miscarea muncitoreasca internationala care a aparut în jurul anului 1900 si al carui teoretician de frunte a fost Eduard Bernstein; bernsteinism. Teoria revizionismului sustine caracterul perimat al marxismului ortodox si înlocuirea acestuia din urma cu teorii conforme cu actualitatea. Prin formularea lui Bernstein, dupa care nu scopul final, ci miscarea reprezinta esenta, sunt atacate tezele fundamentale ale marxismului ortodox (precum principiul luptei de clasa). Bernstein afirma ca realitatea dezminte tezele marxiste ale pauperizarii proletariatului, acumularii capitalului si împartirii societatii în exploatatori si muncitori (tradusa într-o lupta de clasa tot mai ascutita) si, prin urmare, teoria sociala marxista trebuie revizuita. Sustine ca statul de drept reprezinta mai putin expresia puterii de clasa, pe cât este un instrument în mâinile proletariatului, cu ajutorul caruia sa reformeze societatea într-un cadru legal. În plus, reformele sociale obtinute prin presiunea exercitata de partidele muncitoresti si sindicate demonstreaza ca se pot obtine îmbunatatiri si în cadrul ordinii sociale de drept. Din aceste motive, Bernstein cere social-democratiei sa nu se pregateasca pentru revolutie, ci sa se straduiasca sa ajunga la reforme sociale pe calea parlamentara si, daca este cazul, sa colaboreze si cu partidele nesocialiste. Tezele lui Bernstein au fost dezbatute timp îndelungat în sânul Partidului Social-Democrat German. Desi au fost aspru criticate de Rosa Luxemburg, K. Kautsky, Lenin s.a., revizionismul s-a bucurat de o tot mai larga simpatie în cercurile social-democrate din interiorul si din afara Germaniei. În 1925, Partidul Social-Democrat German preia frâiele teoriei revizioniste, consemnata în Programul de la Heidelberg. ♢ În tabara comunista, revizionismul (denumit si reformism) este combatut cu vehementa, fiind socotit drept falsificare a liniei de baza marxiste si una dintre devierile cele mai periculoase de la linia generala a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Punerea sub semnul întrebarii a pozitiilor marxiste sau marxist-leniniste sub aspectul reformist este calificata de partidele comuniste drept o forma grava de deviere de dreapta putând duce la sanctiuni care merg de la excluderea din partid pâna la procese publice. 2. e. Termen folosit pentru a caracteriza ideile lansate, la începutul secolului al XX-lea, de Eduard Bernstein, prin care se sustinea ca se putea ajunge la socialism fara a recurge la revolutie. Dupa 1957, termenul de revizionism a devenit parte integranta a discursului comunist, fiind folosit cu diferite întelesuri (de ex., ideile iugoslave au fost denuntate drept revizioniste) ♦ (în întelesul puterii comuniste chineze) Sinonim al hrusciovismului, adica al politicii introduse de Hrusciov in relatiile interne si internationale, fata de care guvernul chinez s-a împotrivit. ♦ (în întelesul puterii sovietice) Termen cu caracter de slogan indicând orice reforma politica care parea sa puna în pericol autoritatea partidului comunist. Dupa cum a fost definit la conferinta de la Moscova din 1957 (cu consimtamântul de atunci al Chinei), termenul de revizionism s-a aplicat tuturor miscarilor reformatoare din sânul sistemului comunist care negau necesitatea istorica a revolutiei proletare sau principiile leniniste de construire a partidului comunist. [d. Brockhaus Enzyklopädie, Der Neue Brockhaus, e. Encyclopaedia Britannica]
derivat, DERIVÁT, -Ă, derivati, -te, adj., (II 1) derivati, s.m., (II 2, 3, 4) derivate, s.n. I. 1. Adj. Care deriva (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abatut din albia sa naturala. ♦ (Despre vehicule) Abatut de pe o cale de comunicatie pe alta. ♦ (Despre cai de comunicatie, canale) Abatut, ramificat din traseul principal. II. 1. S.m. (Chim.) Substanta preparata din alta si care de obicei pastreaza structura de baza a substantei din care provine. 2. S.n. Produs industrial extras dintr-o materie prima. 3. S.n. Cuvânt care deriva din alt cuvânt. 4. S.n. Lucru care rezulta, deriva (1) din altul. – V. deriva.
romboedric, ROMBOÉDRIC, -Ă, romboedrici, -ce, adj. Care are forma unui romboedru. ♦ Sistem romboedric = sistem de cristalizare a carui forma de baza este o prisma dreapta cu bazele triunghiuri. – Din fr. rhomboédrique.
comisariat, COMISARIÁT, comisariate, s.n. 1. (În vechea organizare administrativa a tarii) Sectie a politiei orasenesti condusa de un comisar (1). ♦ Localul acestei sectii. 2. (În sintagma) Comisariat militar = organ de conducere militara locala de pe lânga fiecare unitate administrativa, ale carei functii de baza sunt recrutarea si încorporarea celor supusi serviciului militar, precum si evidenta situatiei militare a cetatenilor. ♦ Localul acestui organ. 3. (În U.R.S.S., pâna în anul 1946; în sintagma) Comisariat al poporului = minister. [Pr.: -ri-at] – Din fr. commissariat, (3) rus. komissariat.
mutazilit, MUTAZILÍT, mutazilíti, s.m. Apartinator al unei scoli teologice islamice (Mutazilia) care a contribuit, în principal, la dezvoltarea sistemului dogmatic al Islamului sunnit prin adoptarea sistemului de gândire grecesc si folosirea procedeelor logice de demonstratie. Sub domnia califilor abbasizi si ca rezultat al luptelor politico-dogmatice din prima jumatate a secolului al VIII-lea, mutazilitii au constituit scoala teologica conducatoare. Principiile de baza ale dogmaticii lor erau învatatura unitatii absolute a lui Dumnezeu (care excludea orice antropomorfism) si a dreptatii lui Dumnezeu, care conditiona libertatea de vointa a oamenilor. Învatatura mutazilitilor a crearii Coranului a devenit, vremelnic, dogma de stat. Chiar daca dogmatica mutazilitilor a fost mai târziu abandonata, ea continua sa existe sub diverse forme modificate pâna în prezent. (din n. pr. Al-Mutazim) [Brockhaus]
kievean, KIEVEÁN, -Ă, kievéni, -e, s.m. si f., adj. 1. s.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Kievului sau este originara de acolo. 2. adj. Care apartine Kievului sau kievenilor (1.), privitor la Kiev sau la kieveni. (n. pr. Kiev (capitala Ucrainei) + suf. -ean)
savoiard, SAVOIÁRD, -Ă, savoiarzi, -de, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Savoiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Savoiei sau savoiarzilor (1), privitor la Savoia sau la savoiarzi, originar din Savoia. [Pr.: -vo-iard] – Din fr. savoyard.
saxon, SAXÓN, -Ă, saxoni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a vechii Saxonii sau care era originara de acolo; (la m. pl.) uniune de triburi germane care locuia în vechea Saxonie. 2. Adj. Care apartine vechii Saxonii sau Saxonilor (1), privitor la Saxonia sau la saxoni, originar din Saxonia. – Din fr. saxon.
sârb, SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Serbiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Serbiei sau populatiei ei, privitor la Serbia sau la populatia ei; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârba. – Din scr. srb.
sârboaică, SÂRBOÁICĂ, sârboaice, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Serbiei sau este originara de acolo – Sârb + suf. -oaica.
scoţian, SCOŢIÁN, -Ă, scotieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Scotiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Scotiei sau populatiei ei, privitor la Scotia sau la populatia ei, originar din Scotia. [Pr.: -ti-an] – Scotia (n. pr.) + suf. -ean.
secret, SECRÉT, -Ă, secreti, -te, adj., s.n. I. Adj. 1. Care este tinut ascuns, care ramâne necunoscut, nedivulgat; confidential. Tratative secrete. ♢ Asociatie (sau organizatie, societate) secreta = organizatie cu caracter conspirativ, constituita în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau marturisit; pastrat în taina. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. ♢ Agent secret = agent de siguranta; detectiv. II. S.n. 1. Ceea ce nu se stie, nu se cunoaste (de nimeni), ceea ce este tainuit, nu trebuie spus nimanui; taina. ♢ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele de baza ale vietii politice, economice, precum si ale apararii statului, a caror divulgare este interzisa prin lege. 2. Sistem (ingenios) care constituie conditia succesului într-o întreprindere; procedeu special si eficace pentru a obtine sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie conditia intima (greu de realizat) a unei stiinte, a unei arte. 4. (Înv.) Discretie. 5. (Iesit din uz) Celula izolata într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eáta adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.
scandinav, SCANDINÁV, -Ă, scandinavi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din una dintre populatiile de baza ale Scandinaviei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Scandinaviei sau populatiilor ei, privitor la Scandinavia sau la populatiile ei. – Din fr. scandinave.
silezian, SILEZIÁN, -Ă, silezieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Sileziei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Sileziei sau silezienilor (1), privitor la Silezia sau la silezieni, originar din Silezia. [Pr.: -zi-an] – Din fr. silésien.
somalez, SOMALÉZ, -Ă, somalezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Somaliei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Somaliei sau populatiei ei, privitor la Somalia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de somalezi. – Somalia (n. pr.) + suf. -ez.
sovietic, SOVIÉTIC, -Ă, sovietici, -ce, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Uniunii Sovietice sau era originara de acolo. 2. Adj. Care apartinea Uniunii Sovietice sau sovieticilor (1), privitor la Uniunea Sovietica sau la sovietici, originar din Uniunea Sovietica. ♦ Care apartinea sovietelor, privitor la soviete; propriu sovietelor. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. soviétique.
sirian, SIRIÁN, -Ă, sirieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Siriei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Siriei sau sirienilor (1), privitor la Siria sau la sirieni; originar din Siria. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de populatia Siriei. [Pr.: -ri-an] – Siria (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. s y r i e n.
slav, SLAV, -Ă, slavi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Rusiei, Ucrainei, Bielorusiei, Poloniei, Bulgariei, Cehiei, Slovaciei, Serbiei etc. sau care este originara de acolo; slavon (1); (la m. pl.) popor care locuieste în aceste state. 2. Adj. Care apartine slavilor (1), care se refera la slavi; slavic, slavonesc, slavon (2), slavonicesc. ♢ Limba slava (si substativat, f.) = a) limba slavona; b) fiecare dintre limbile popoarelor slave (2). ♦ (Substantivat, f.; în sintagma) Slava veche (bisericeasca) = limba textelor slave religioase (traduceri slave din cartile grecesti de cult din sec. IX-XI). – Din fr. slave.
spiritualism, SPIRITUALÍSM s.n. Doctrina filozofica, opusa materialismului, care considera ca factorul de baza al Universului este spiritul (materia fiind un simplu produs al spiritului) sau ca spiritul exista independent de materie. V. idealism. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualisme.
stră, STRĂ- Element de compunere care formeaza substantive sau adjective care arata vechimea, originea îndepartata, departarea etc., verbe care arata intensificarea actiunii exprimate de verbul de baza sau verbe care arata ca actiunea indica patrunderea dintr-o parte în alta sau trecerea printr-un spatiu. – Lat. extra.
subprodus, SUBPRODÚS, suproduse, s.n. Produs (de obicei deseuri sau substante recuperabile) obtinut din acelasi proces de fabricatie ca si produsul de baza; produs secundar. – Sub1- + produs (dupa fr. sous-produit).
sumerian, SUMERIÁN, -Ă, sumerieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a vechiului tinut din sudul Mesopotamiei, Sumer. 2. Adj. Care apartine Sumerului sau sumerienilor (1), privitor la Sumer sau la sumerieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba sumeriana. [Pr.: -ri-an] – Din fr. sumérien.
cubanez, CUBANÉZ, -Ă, cubanezi, -e, s.m si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Cubei sau este originara de acolo. 2. Adj. care apartine Cubei sau cubanezilor (1), referitor la Cuba sau la cubanezi. – Cuba (n. pr.) + suf. -ez.
cruzeiro, CRUZEÍRO s.m. Unitate monetara de baza în Brazilia. – Din port. cruzeiro.
sudafrican, SUD-AFRICÁN, -Ă, sud-africani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din una dintre populatiile indigene ale Africii de Sud sau este originara de acolo; spec. persoana care face parte din populatia de baza a Republicii Africa de Sud sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Africii de Sud, Republicii Africii de Sud sau sud-africanilor (1), privitor la Africa de Sud, la Republica Africii de Sud sau la sud-africani. – Din fr. sud-africain.
sudamerican, SUD-AMERICÁN, -Ă, sud-americani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din una dintre populatiile de baza ale tarilor din America de Sud sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Americii de Sud sau privitor la America de Sud sau la populatia ei. – Din fr. sud-américan.
sudanez, SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Sudanului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan sau la Sudanezi. – Din fr. soudanais.
sudcoreean, SUD-COREEÁN, -Ă, sud-coreeni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Coreii de Sud sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Coreii de Sud sau sud-coreenilor (1), privitor la Coreea de Sud sau la sud-coreeni. [Pr.: -re-an] – Din fr. sud-coréean.
sufix, SUFÍX, sufixe, s.n. Îmbinare de sunete sau un singur sunet care se adauga dupa radacina sau dupa tema unui cuvânt pentru a crea cuvinte sau forme gramaticale noi. ♢ Sufix lexical = sufix care ajuta la formarea cuvintelor noi, schimbând sensul sau categoria gramaticala a cuvântului de baza. Sufix gramatical (sau flexionar) = sufix cu ajutorul caruia se creeaza forme gramaticale. – Din fr. suffixe.
comună, COMÚNĂ, comune, s.f. 1. Unitate de baza administrativ-economica, alcatuita din unul sau mai multe sate si condusa de un primar. ♦ (În evul mediu) Asezare urbana în tarile din apusul Europei, dezvoltata în cadrul vechilor cetati asezate pe marile drumuri comerciale si posedând o anumita autonomie. 2. (În sintagma) Comuna primitiva = prima treapta de dezvoltare a societatii omenesti, caracterizata prin munca în comun si prin împartirea egala a bunurilor materiale. – Din fr. commune.
croat, CROÁT, -Ă, croati, -te, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Croatiei. 2. Adj. Care apartine Croatiei sau populatiei ei, privitor la Croatia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) idiomul vorbit în Croatia. [Pr.: cro-at] – Din fr. Croate, germ. Kroate.
cromatină, CROMATÍNĂ s.f. Substanta care reprezinta componenta chimica de baza a nucleului celular la animale si la plante, având o mare afinitate pentru colorantii bazici. – Din fr. chromatine.
finlandez, FINLANDÉZ, -Ă, finlandezi, -e, adj. Care apartine Finlandei sau populatiei ei, privitor la Finlanda; (substantivat, f.) limba vorbita în Finlanda; (s.m. si f.) persoana care face parte din populatia de baza a Finlandei sau care este originara de acolo.
ghiu, GHIU s. n. bara de lemn sau de metal fixata aproape de baza catargului, pe care se prinde marginea de jos a velei; bum. (< fr. gui)
fundamental, FUNDAMENTÁL, -Ă I. adj. de baza, principal, esential. II. s. f. (muz.) 1. sunetul cel mai grav din seria sunetelor armonice, care se aude mai clar decât celelalte. 2. sunet de baza al unui acord. (< fr. fondamental, lat. fundamentalis)
funciar, FUNCIÁR, -Ă adj. 1. referitor la terenuri, la averi imobiliare. 2. (fig.) care apartine naturii, structurii intime a cuiva, care formeaza fondul; de baza. (< fr. foncier)
fotointerpretare, FOTOINTERPRETÁRE s. f. metodologia de interpretare a fotogramelor în scopul determinarii elementelor de baza ale unei harti. (dupa fr. photointerprétation)
fond, FOND s. n. I. 1. ceea ce este esential într-un lucru, continut. o articol de ~ = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; ~ lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. o în ~ = în realitate, de fapt. 2. trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. culoare de baza a unui tablou, a unei tesaturi etc. din care se detaseaza figurile, detaliile; fundal. ♢ strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (sport) alergare de rezistenta pe distanta lunga. 5. (fiz.) radiatie greu de înlaturat sau inevitabila, cu caracter parazit, în prezenta careia se efectueaza o experienta sau masurare. II. 1. totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o întreprindere, o institutie etc. o ~ de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu. o ~ de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca; ~ de comert = totalitatea marfurilor si elementelor necesare care contribuie la exercitarea unui comert normal si profitabil. (< fr. fond)
stâncă, STÂNCĂ s. (pop.) stana, (reg.) canara, (Transilv.) cârsie, (prin Olt. si Ban.) jant. (O ~ uriasa de bazalt.)
familie, FAMÍLIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si înrudire; (spec.) grup social având la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ♢ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ♢ dinastie. ♢ (la romani) totalitatea celor care se aflau în aceeasi casa sub autoritatea unui "pater familias", sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strâns unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte înrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvânt de baza. ♢ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decât genul. ♢ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. o ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continând un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)
falangă, FALÁNGĂ s. f. I. 1. formatie de soldati spartani sau macedoneni pedestri, cu lanci lungi, care atacau în rânduri compacte; (p. ext.) corp de soldati, trupa, armata. 2. (fig.) grup de oameni strâns uniti, care lupta pentru o cauza comuna. 3. (în doctrina sociala utopica a lui Fourier) celula de baza a viitoarei orânduiri sociale, care avea sa efectueze diferite munci. 4. grupare politica fascista (din Spania). II. fiecare dintre oasele care formeaza scheletul degetelor. (< fr. phalange, lat., gr. phalanx)
expoziţie, EXPOZÍŢIE s. f. 1. prezentare publica de opere de arta, de produse etc. ♢ spatiul amenajat. 2. (muz.) prima sectiune a unei sonate sau a unei fugi, cuprinzând expunerea temei de baza, a subiectului. 3. premisa majora a unui silogism. 4. (geol.) directie catre care este orientat un versant. (< fr. exposition, lat. expositio)
exponent, EXPONÉNT, -Ă I. adj., s. m. f. reprezentant al unei idei, al unui curent, al unui stat etc. II. s. m. numar care, scris la dreapta si mai sus fata de baza, indica puterea la care este ridicata o marime matematica. (< germ. Exponent, engl. exponent, lat. exponens)
eveniment, EVENIMÉNT s. n. 1. întâmplare importanta; (p. ext.) accident (de circulatie). 2. (fiz.) orice fenomen local si instantaneu. 3. (mat.) notiune de baza din domeniul teoriei probabilitatilor care exprima (ne)producerea unui fenomen în cadrul unui experiment. (< fr. événement)
etimon, ETIMÓN s. n. cuvânt de baza din care provine un cuvânt al unei limbi; etimologie (2). (< fr. étymon)
elementar, ELEMENTÁR, -Ă adj. 1. de baza, esential, fundamental. ♢ care cuprinde principiile de baza ale unei discipline, stiinte etc. o învatamânt ~ = prima treapta a învatamântului cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de baza. 2. foarte simplu, rudimentar. o (mat.) functie ~a = functie rationala, trigonometrica, exponentiala, logaritmica etc., precum si functiile obtinute din acestea, printr-un numar finit de operatii algebrice de compunere sau de inversare. 3. care tine de natura si de fenomenele ei. (< fr. élémentaire, lat. elementarius)
element, ELEMÉNT I. s. n. 1. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, pamântul) ale corpurilor si fenomenelor naturii. 2. (pl.) fenomene, forte ale naturii. 3. parte componenta a unui întreg, a unui ansamblu. o (lingv.) ~ de compunere = tema, cuvânt împrumutat, fara existenta independenta, numai în compunerea de tip savant; ~ de relatie = cuvânt sau locutiune care exprima raporturi sintactice. ♢ membru al unei colectivitati etc. 4. (chim.) corp simplu, care în combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. (fig.) mediu în care traieste o fiinta. o a fi în ŭl sau = a fi într-o situatie favorabila. 6. (mat.) obiect fizic sau al gândirii cu care se formeaza o multime. 7. celula a unei pile electrice. 8. (pl.) principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei teorii etc. II. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. (< fr. élément, lat. elementum)
dinamoelectric, DINAMO-ELÉCTRIC, -Ă adj. (despre masini) care transforma energia mecanica în energie electrica, sub forma de curent continuu. o principiu ~ = principiu de baza în exploatarea magnetismului, pentru producerea curentului în motoarele tip dinam. (< fr. dynamo-électrique)
diminutival, DIMINUTIVÁL, -Ă adj. care diminueaza sau atenueaza sensul unui cuvânt. o sufix ~ = sufix care exprima o micsorare a sensului notiunii exprimate de cuvântul de baza. (< diminutiv + -al)
corporatism, CORPORATÍSM s. n. doctrina social-economica si politica axata pe ideea corporatiei, ca principiu si unitate de baza a organizarii si functionarii societatii. (< fr. corporatisme)
cornifica, CORNIFICÁ vb. I. tr. a transforma celulele moi din stratul de baza al epidermei în celule cornoase. ♢ (fam.; despre femei casatorite) a-si însela sotul; a încornora. II. refl. a se transforma în tesut cornos. (< corn + -ifica)
constituţie, CONSTITÚŢIE s. f. I. 1. totalitatea particularitatilor morfologice, functionale si psihologice ale unui individ. 2. conformatie; arhitectura (3). II. lege fundamentala a unui stat, care stabileste principiile de baza ale organizarii lui, drepturile si îndatoririle fundamentale ale cetatenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme si locale (< fr. constitution, lat. constitutio)
coexistenţă, COEXISTÉNŢĂ s. f. existenta simultana a mai multor lucruri, fiinte, fenomene. o ~ pasnica = principiu de baza al relatiilor internationale dintre state cu orânduiri sociale diferite, potrivit caruia acestea se angajeaza sa renunte la folosirea razboiului ca mijloc de rezolvare a problemelor litigioase. (< fr. coexistence)
clasă, CLÁSĂ s. f. 1. grup de obiecte, fenomene, fiinte cu însusiri comune. ♢ (log.) ansamblu de elemente având anumite însusiri comune care satisfac o conditie sau un criteriu dat. 2. ~ sociala = grup mare de oameni, istoriceste constituit, carora le sunt proprii anumite caracteristici sociale, acelasi loc în sistemul productiei sociale, acelasi raport fata de mijloacele de productie, acelasi rol în organizarea muncii , acelasi mod de obtinere a partii de care dispun din bogatia societatii, o psihologie si o constiinta sociala proprie. 3. categorie sistematica a regnului animal sau vegetal, între încrengatura si ordin. 4. fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. 5. unitate de baza în învatamânt, cuprinzând elevi de aceeasi vârsta si cu acelasi nivel de pregatire, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. ♢ sala în care se tin cursurile unui asemenea grup de elevi. 6. categorie de confort a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 7. categorie, grad, rang stabilite dupa valoare, dupa merit. o de (mare) ~ = de calitate superioara, de mare valoare. (< fr. classe, germ. Klasse)
circumscripţie, CIRCUMSCRÍPŢIE s. f. delimitare teritorial-administrativa în cadrul unui oras, judet, sector etc.; sectie, serviciu, institutie care se ocupa cu o anume activitate (financiara, medicala, de politie etc.). o ~ electorala = unitate administrativa constituita cu ocazia alegerilor; ~ sanitara = unitate teritoriala de baza în sistemul de ocrotire a sanatatii. (< fr. circonscription, lat. circumscriptio)
zahăr, ZÁHĂR s. 1. zaharoza, (Transilv., Maram. si Ban.) miere. (~ul constituie un aliment de baza al omului.) 2. (CHIM.) zahar de malt v. maltoza; zahar de struguri v. glucoza. 3. (BIOL.) zahar de fructe v. fructoza; zahar de lapte v. lactoza.
centralism, CENTRALÍSM s. n. sistem de subordonare administrativa, economica sau politica a organelor locale, directivelor sau dispozitiilor organelor centrale. o ~ democratic = principiu de baza al organizarii si activitatii partidelor comuniste si al statelor socialiste. (< fr. centralisme)
cementită, CEMENTÍTĂ s. f. 1. carbura de fier, constituent de baza al otelurilor si fontelor. 2. inflamatie cronica a cementului dentar. (< fr. cémentite)
celulă, CELÚLĂ s. f. 1. element constitutiv fundamental al materiei vii, alcatuit din membrana, citoplasma si nucleu. 2. cea mai mica unitate muzicala, care intra în alcatuirea motivului. 3. unitate organizatorica de baza în unele partide comuniste si muncitoresti. 4. fiecare dintre camarutele unui fagure de albine. 5. încapere strâmta în închisori, pentru detentiunea izolata a celor închisi. 6. ansamblu format din fuzelajul, aripile si ampenajele unui avion. 7. formatie de zbor din doua avioane de lupta 8. (tehn.) compartiment al unui dispozitiv, din unul sau mai multe elemente egale. (< fr. cellule, lat. cellula)
biblia, Bíblia (titlul cartii de baza a crestinismului) s. pr. f. (sil. -bli-a)
coran, Corán (titlul cartii de baza a mahomedanismului) s. pr. n.
catedră, CATÉDRĂ s. f. 1. masa speciala, ridicata de obicei pe o estrada, de unde profesorul explica lectia. ♢ tron arhieresc instalat în biserica principala a unei eparhii. 2. post în învatamânt, functie de profesor. ♢ unitate de baza în învatamântul superior, în cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica. (< it. cattedra, lat. cathedra)
scriptură, Scriptúra (scrierea de baza a crestinismului) s. pr. f.
nucleu, NUCLÉ//U ~e n. 1) Parte interna centrala a unui lucru; sâmbure; miez; inima. ♢ ~ atomic parte centrala a unui atom încarcata cu sarcina electrica pozitiva si reprezentând masa lui esentiala. ~ul Pamântului parte centrala a Pamântului. 2) biol. Corpus aflat în centrul unei celule animale sau vegetale. 3) chim. Ciclu de atomi caracteristic pentru molecula unui corp, care ramâne acelasi la toti derivatii lui. 4) fig. Grup de baza într-un colectiv, având idealuri comune. ~ul clasei. /<fr. nucléus, lat. nucleus
noţiune, NOŢIÚN//E ~i f. 1) Idee generala, contura-ta logic, despre o clasa de obiecte sau despre un fenomen din realitatea înconjuratoare; concept. ~ abstracta. 2) la pl. Cunostinte elementare despre esenta unui lucru; element de baza dintr-un anumit domeniu. ~i ge-nerale. [G.-D. notiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. notion, lat. notio, ~onis
nipon, NIPÓN2 ~a (~i, ~e) m. si f. livr. Persoana care face parte din populatia de baza a Japoniei sau este originara din Japonia; japonez /<fr. nippon
neutru, NÉUTR//U ~a (~i, ~e) 1) (despre state) Care nu adera la nici una dintre partile aflate în conflict; care promoveaza o politica de neutralitate. 2) (despre persoane) Care nu este de partea nimanui. 3) Care este lipsit de proprietati bine pronuntate; lipsit de expresivitate; fad; palid; inexpresiv; sters. Stil ~. 4) lingv.: (Gen) ~ gen gramatical al numelor care nu este nici masculin, nici feminin. 5) chim. Care nu are caracter nici de acid, nici de baza. [Sil. ne-u-; Acc. si neútru] /<fr. neutre, lat. neuter, ~tra, it. neutro
nerv, NERV ~i m. 1) Formatie anatomica, cu aspect fibros, albicioasa, care se ramifica de la sistemul nervos central spre diversele organe interne si exteme. ~ul optic. 2) la pl. Sistem nervos; constitutii nervoase. ♢ Boala de ~i stare de nervozitate extrema. 3) la pl. Stare de enervare, iritare; nervozitate; surescitare. ♢ A avea ~i a fi enervat. A-si calma ~ii a-si potoli surescitarea. Razboiul ~ilor stare de tensiune extrema între adversari. 4) la sing. fig. Putere vitala; vigoare; vitalitate. ♢ A avea ~ a fi plin de viata; energic; dinamic. 5) Ligament sau fibra musculara. 6) la sing. Parte esentiala, de baza. /<lat. nervus, it. nervo
neohegelianism, NEOHEGELIANÍSM n. (în sec. XIX si începutul sec. XX) Curent filozofic care, re-considerând hegelianismul, pastreaza ideile de baza ale acestuia. [Sil. ne-o-he-ge-li-a-] /<fr. néo-hégélianisme
neogreacă, NEOGREÁCĂ f. mai ales art. Limba populatiei de baza din Grecia moderna. [Sil. ne-o-] /<fr. néo-grec
nemţoaică, NEMŢOÁI//CĂ ~ce f. Femeie care face parte din populatia de baza a Germaniei sau este originara din Germania; germana. /neamt + suf. ~oaica
neamţ, NEAMŢ nemti m. pop. Persoana care face parte din populatia de baza a Germaniei sau este originara din Germania; german. /<sl. nĕmici
muscal, MUSCÁL ~i m. înv. pop. 1) Persoana care facea parte din populatia de baza a Moscovei sau era originara din Moscova sau din împrejurimile ei. 2) la pl. art. Poporul rus. /<rus., ucr., pol. moskal
mureşean, MURES//EÁN ~éni m. Persoana care face parte din populatia de baza a judetului Muresului sau este originara din judetul Mures. /Mures n. pr. + suf. ~ean
mureşancă, MURES//ÁNCĂ ~énce f. 1) Femeie care face parte din populatia de baza a judetului Mures sau este originara din judetul Mures. 2) Femeie din judetul Mures. /muresean + suf. ~anca
muntean, MUNT//EÁN ~éni m. 1) Locuitor de la munte. 2) Persoana care face parte din populatia de baza a Munteniei sau este originara din Muntenia. /munte + suf. ~ean
munteancă, MUNT//EÁNCĂ ~énce f. 1) Femeie care face parte din populatia de baza a Munteniei sau este originara din Muntenia. 2) Femeie de la munte. /muntean + suf. ~ca
moto, MOTÓ ~uri n. Citat scurt care se pune la începutul unei opere artistice, al unui studiu stiintific sau al unui capitol, pentru a evidentia ideea de baza; epigraf. /<it. motto, germ. Motto
motiv, MOTÍV ~e f. 1) Fenomen care provoaca sau care determina aparitia efectului; pricina; cauza; temei. 2) Cauza aparenta invocata de o persoana pentru a ascunde adevaratul scop al unei actiuni; pretext; prilej. 3) Fraza sau pasaj care formeaza desenul melodic sau ritmic al unei compozitii muzicale; tema. 4) Element decorativ sau arhitectural într-o pictura sau sculptura. 5) Idee de baza într-o opera literara. /<fr. motif, it. motivo, germ. Motiv
mongol, MONGÓL1 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Mongoliei sau este originara din Mongolia. /<fr. mongol
moldovean, MOLDOV//EÁN2 ~eána (~éni, ~éne) Persoana care face parte din populatia de baza a Moldovei sau este originara din Moldova. /Moldova n. pr. + suf. ~ean
moldoveancă, MOLDOV//EÁNCĂ ~énce f. Femeie care face parte din populatia de baza a Moldovei sau este originara din Moldova. [G.-D. moldovencei] /moldovean + suf. ~ca
moldav, MOLDÁV2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Moldovei sau este originara din Moldova; moldovean. /<fr. Moldave
mexican, MEXICÁN2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Mexicului sau este originara din Mexic. /Mexic n. pr. + suf. ~an
metric, MÉTRI//C1 ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre sisteme de unitati de masura) Care are metrul drept unitate de baza; bazat pe metru. Sistem ~. 2) Care tine de metru; masurat în metri. Spatiu ~. /<fr. métrique, germ. Metrik
metodică, METÓDI//CĂ ~ci f. 1) Compartiment al didacticii generale care se ocupa cu studiul principiilor, metodelor si formelor de predare proprii unei discipline. 2) Manual în care se trateaza elementele de baza ale acestui compartiment. /<germ. Metodik, rus. metodika
memorator, MEMORAT//ÓR ~oáre n. 1) Carte de format mic, în care se expun sumar elementele de baza ale unei discipline sau stiinte; memento. 2) tehn. Dispozitiv al computerului care înregistreaza si stocheaza informatiile ce vor fi prelucrate ulterior. /<fr. mémorateur
memento, MEMÉNTO n. 1) Nota sau semn care este facut în scopul de a reaminti un lucru trecut sau un lucru care urmeaza sa fie facut. 2) livr. Carnet mic de buzunar în care se noteaza anumite informatii; agenda. 3) Carte de format mic, în care sunt expuse sumar elementele de baza ale unei anumite discipline sau stiinte; memorator. 4) Anunt publicat în presa cotidiana, care indica lista spectacolelor si ale diverselor manifestari culturale. /<fr. mémento
maramureşeancă, MARAMURES//EÁNCĂ ~énce f. Femeie care face parte din populatia de baza a Maramuresului sau este originara din Maramures. /maramuresean + suf. ~ca
maramureşean, MARAMURES//EÁN2 ~eána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Maramuresului sau este originara din Maramures. /Maramures n. pr. + suf. ~ean
maghiar, MAGHIÁR2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Ungariei sau este originara din Ungaria. [Sil. -ghiar] /<ung. magyar
logică, LÓGICĂ f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul formelor si legilor fundamentale ale gândirii. 2) Manual în care sunt expuse elementele de baza ale acestei stiinte. 3) Modalitate de a gândi; fel de a rationa. 4) Ratiune coerenta, consecventa si temeinica. 5) Temei firesc al unei actiuni. [G.-D. logicii] /<fr. logique, lat. logica
lituanian, LITUANI//ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care apartine populatiei de baza a Lituaniei sau este originara din Lituania. /<fr. Lituanien
libian, LIBI//ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Libiei sau este originara din Libia. /<fr. Libyen
libanez, LIBANÉZ2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Libanului sau este originara din Liban. /Din Liban n. pr. + suf. ~ez
lexem, LEXÉM ~e n. 1) Cuvânt sau parte de cuvânt care serveste ca suport minimal al semnificatiei; morfem lexical. 2) Unitate de baza a vocabularului care reprezinta asocierea unuia sau a mai multor sensuri; cuvânt; unitate lexicala. /<fr. lexeme
leton, LETÓN2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Letoniei sau este originara din Letonia. /<fr. Letton
legiune, LEGIÚN//E ~i f. (la vechii romani) Unitate militara de baza constând din aproximativ 4000-6000 de oameni. [Sil. -gi-u-] /<lat. legio, ~onis, ngr. legheón, fr. légion
lecţie, LÉCŢI//E ~i f. 1) Forma de baza a activitatii instructiv-educative din scoala, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte într-o unitate de timp. ~ de chimie. ~ de muzica. ♢ A da ~i a pregati elevi în particular; a medita. 2) Tema indicata elevilor de catre profesor pentru a fi pregatita acasa. ♢ A-si face ~ile a-si pregati temele date pentru ziua urmatoare. 3) Dezaprobare verbala adresata cuiva în semn de nemultumire; repros; imputare; mustrare; dojana. 4) fig. Învatatura capatata de pe urma unei întâmplari. [G.-D. lectiei; Sil. -ti-e] / <germ. Lektion, lat. lectio, ~onis
latin, LATÍN2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a provinciei Latium din Italia centrala sau era originara din aceasta provincie. /<lat. latinus, fr. latin
kuweiti, KUWEITI/ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Kuweitului sau este originara din Kuweit. /< fr. koweïtien
kirghiz, KIRGHÍZ2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Kirghiztanului sau este originara din Kirghiztan. /< fr. Kirghize
kenyan, KENY//ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Kenyei sau este originara din Kenya. / Din Kenya n. pr. + suf. ~ian
kazah, KAZÁH2 ~a (~i, ~e) Persoana care face parte din populatia de baza a Kazahstanului sau este originara din Kazahstan. /< rus. Kazah
javanez, JAVANÉZ2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a insulei Java sau este originara din Java. /<fr. Javanais
japonez, JAPONÉZ2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Japoniei sau este originara din Japonia; nipon. /<fr. Japonais
jamaican, JAMAICÁN2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Jamaicai sau este originara din Jamaica. /<fr. Jamaïquain
izraelian, IZRAELI//ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Izraelului sau este originara din Izrael. /Izrael n. pr. + suf. ~ian
iugoslav, IUGOSLÁV2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Iugoslaviei sau este originara din Iugoslavia. /<fr. yougoslave
iudeu, IUDÉ//U ~i m. Persoana care facea parte din populatia de baza a Iudeii. /<sl. Ijudei
italiancă, ITALI//ÁNCĂ ~énce f. Femeie care face parte din populatia de baza a Italiei sau este originara din Italia. [G.-D. italiencei] /italian + suf. ~ca
italian, ITALI//ÁN2 ~éni m. Persoana care face parte din populatia de baza a Italiei sau este originara din Italia. [Sil. -li-an] /<it. italiano
islandez, ISLANDÉZ2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Islandei sau este originara din Islanda. /<fr. islandais
irlandez, IRLANDÉZ2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Irlandei sau este originara din Irlanda. /<fr. irlandais
iranian, IRANI//ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Iranului sau este originara din Iran. /<fr. Iranien
irakian, IRAKI//ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Irakului sau este originara din Irak. /<fr. Irakien
iordanian, IORDANI//ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Iordaniei sau este originara din Iordania. /<fr. jordanien
intercardinal, INTERCARDINÁL ~e adj. Punct~ fiecare dintre cele patru directii aflate între punctele de baza (de exemplu: nord-vest, nord-est etc.). /engl. intercardinal
indonezian, INDONEZIÁ//N2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Indoneziei sau este originara din Indonezia. /<fr. indonésien
indigo, INDIGÓ ~uri n. 1) Una dintre culorile de baza ale spectrului de lumina, situata între albastru si violet; culoare intermediara între albastru si violet. 2) Colorant albastru-închis, extras dintr-un arbust exotic sau obtinut pe cale sintetica. 3) Hârtie subtire colorata, tratata cu grafit, cu ajutorul careia se pot multiplica în procesul scrierii materiale; hârtie-carbon. [Art. indigoul] /<fr., sp. indigo
indian, INDI//ÁN3 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. 1) Persoana care face parte din populatia de baza a Indiei sau este originara din India. 2) Persoana apartinând uneia dintre populatiile bastinase din America; amerindian. [Sil. -di-an] /<fr. indien
indemnizaţie, INDEMNIZÁŢI//E ~i f. 1) Suma de bani, acordata cuiva în afara retributiei, pentru acoperirea unor cheltuieli exceptionale (deplasare în interes de serviciu, transfer etc.) sau pentru prestarea unei munci speciale în afara functiei de baza. 2) Suma de bani platita salariatilor pentru timpul concediului. 3) Despagubire pentru un prejudiciu sau pentru o paguba suferita. /<fr. indemnisation
ilir, ILÍR2 ~a (~i,~e) m. si f. ist. Persoana care facea parte din populatia de baza a Iliriei. /Din Iliria n. pr.
idee, IDÉ//E ~i f. 1) Reprezentare generala si abstracta, care se formeaza în constiinta omului, despre un obiect sau despre un fenomen; concept; notiune. 2) Rezultat al procesului de gândire; gând. ♢ ~ fixa idee care staruie mereu în mintea cuiva; idee obsedanta. A avea ~ a avea cunostinte sumare despre ceva. 3) Fel de a vedea lucrurile din jur, de a reprezenta realitatea. 4) Conceptie de baza a unei opere. ~ea romanului. ~ea spectacolului. 5) Intentie de a întreprinde ceva. [Sil. de-e-] /<lat., gr. idea
iberic, IBÉRI//C2 ~ca (~ci, ~ce) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Peninsulei Iberia sau este originara din Peninsula Iberia /<fr. ibérique, it. iberico
hindus, HINDÚ//S1 ~sa (~si, ~se) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Indiei sau este originara din India. /<fr. Hindou
himeric, HIMÉRI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de himere; propriu himerelor. 2) si adverbial Care este lipsit de baza reala; fondat de himere; închipuit. Visuri ~ce. /<fr. chimérique
hindi, HÍNDI f. Limba populatiei de baza din India. /<fr., engl. hindi
grecoaică, GRECOÁI//CĂ ~ce f. Persoana de sex feminin care face parte din populatia de baza a Greciei sau este originara din Grecia. /grec + suf. ~oaica
grec, GRE//C2 greáca (greci, gréce) m. si f. 1) la pl. Popor stravechi, ramura a triburilor indo-europene, care a jucat un rol important în crearea civilizatiei antice. 2) Persoana facând parte din acest popor. 3) Persoana care face parte din populatia de baza a Greciei sau este originara din Grecia. /<lat. Graecus
grăsime, GRĂSÍM//E ~i f. 1) Substanta unsuroasa care intra în componenta tesuturilor animale, vegetale, constituind un aliment de baza pentru organism. 2) Substanta unsuroasa extrasa din organisme vegetale si animale, având diverse întrebuintari (în alimentatie, în industrie etc.). [G.-D. grasimii] /gras + suf. ~ime
gol, GOL1 goála (goi, goále) 1) (despre persoane) Care nu are nici o haina pe el; fara îmbracaminte; neîmbracat; nud; dezbracat. ♢ Cu capul ~ cu capul descoperit. Cu picioarele goale fara încaltaminte în picioare; descult. Cu pielea goala fara nici o haina. Cu coatele goale a) cu haina rupta la coate; b) îmbracat saracacios. Adevarul ~(-golut) adevarul asa cum este el în realitate; adevarul pur. Minciuna goala minciuna evidenta. 2) Care nu are (în masura suficienta) ceea ce-i trebuie; sarac. Odaie goala. ♢ Sub cerul ~ a) în aer liber; b) fara adapost. A fi ~ pistol (sau pusca) a fi lipsit de orice mijloace de existenta. A lasa ~ a lipsi de tot ce are. 3) (despre arbori si despre arbusti) Care este fara frunze; desfrunzit; golas. 4) (despre regiuni, suprafete) Care este lipsit de vegetatie si de populatie; pustiu. 5) (despre puii de pasari) Care este fara pene; golas. 6) Care nu este acoperit; fara asternut. Pe podeaua goala. Pe pamântul ~. 7) (despre alimente) Care nu este însotit de alt aliment (la mâncare); fara altceva. A mânca pâine goala. 8) (despre recipiente, spatii etc.) Care nu are nimic în interior; desert. Pahar ~. Geanta goala. ♢ Cu mâna goala a) fara nici un dar; b) fara nici o arma. Pe stomacul ~ (sau pe inima goala) fara sa fi mâncat ceva. 9) Care este lipsit de baza reala; fara temei; neîntemeiat. /<sl. golu
german, GERMÁN2 ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana care facea parte din unul dintre popoarele indo-europene (gotii, vandalii, saxonii etc.) ce au locuit în antichitate în centrul, vestul si nordul Europei. 2) Persoana care face parte din populatia de baza a Germaniei (si a Austriei) sau este originara din Germania (sau din Austria); neamt. /<lat. Germanus
general, GENERÁL1 ~a (~i, ~e) 1) (în opozitie cu particular, individual) Care se refera la toate cazurile sau la toti indivizii. Observatii ~e. Regula ~a. 2) Care intereseaza pe marea majoritate sau pe toti; la care participa marea majoritate sau toti. Greva ~a. ♢ Repetitie ~a ultima repetitie înaintea unei reprezentatii în public. 3) si substantival Care este propriu tuturor elementelor unei clase; comun. Trasatura ~a. 4) Care cuprinde esentialul. Plan ~. ♢ În ~ luând în consideratie doar cazurile de baza; fara referire la un caz particular. În linii ~e (sau mari) în ansamblu; exceptând detaliile. 5) (în opozitie cu local) Care se extinde peste tot; care cuprinde ceva în întregime. Anestezie ~a. 6) Care poarta toata raspunderea în conducerea unui dome-niu de activitate. Director ~. /<lat. generalis, fr. général
gal, GAL1 ~i m. Persoana care facea parte din populatia de baza a vechii Galii. /<lat. Gallus
francez, FRANCÉZ1 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Frantei sau este originara din Franta. /<it. francese, fr. français
fond, FOND ~uri n. 1) Parte interioara de baza, care poate fi sesizata cu ajutorul ratiunii. 2) Plan uniform al unui tablou sau al unei tesaturi pe care sunt imprimate motivele sau desenele; culoare de baza. 3) Baza sensibila care pune în valoare senzatiile de alta natura. ~ sonor. 4) Element de baza, esential sau permanent. ♢ ~ul lexical de baza al unei limbi partea esentiala, stabila a lexicului, denumind notiuni fundamentale, cu o mare frecventa în uz. În ~ de fapt, în realitate. 5) Ansamblu de mijloace financiare si materiale cu o anumita distributie. 6) Ansamblu de valori esentiale, apartinând unui domeniu. ~ de carti. 7) Institutie menita sa acorde asistenta materiala sau sprijin social-cultural. ~ul literar. 8) Proba sportiva pe distanta mare. /<fr. fond
evreu, EVRÉ//U ~i m. Persoana care face parte din populatia de baza a Israelului sau este originara din Israel. /<sl. evreinu
evreică, EVREÍ//CĂ ~ce f. Femeie care face parte din populatia de baza a Israelului sau este originara din Israel. /<rus. evreika
european, EUROP//EÁN2 ~eána (~éni, ~éne) Persoana care face parte din populatia de baza a Europei sau este originara din Europa. [Sil. e-u-ro-pean] /<fr. européen
etiopian, ETIOPIÁN2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Etiopiei sau este originara din Etiopia. /Din Etiopia + suf. ~an
etalon, ETAL//ÓN ~oáne n. 1) Unitate de baza într-un sistem de masurare. 2) Model legal, de mare precizie, al unei unitati de masura (a greutatii, lungimii etc.), care serveste ca baza de comparare. /<fr. étalon
eston, ESTÓN2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Estoniei sau este originara din Estonia. /Din Estonia n. pr.
englezoaică, ENGLEZOÁI//CĂ ~ce f. Femeie care face parte din populatia de baza a Angliei sau este originara din Anglia. [G.-D. englezoaicei; Sil. en-gle-zoai-ca]. /englez + suf. ~oaica
englez, ENGLÉZ2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Angliei sau este originara din Anglia. /<it. inglese
enciclopedie, ENCICLOPEDÍ//E ~i f. 1) Lucrare lexicografica ce trateaza sistematic si detaliat termeni de baza (nume comune si proprii), notiuni din toate domeniile sau dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ~ agricola. 2) Ansamblu multilateral de cunostinte omenesti organizate metodic. [G.-D. enciclopediei; Sil. en-ci-clo-pe-di-e] /<fr. encyclopédie
elveţian, ELVEŢI//ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Elvetiei sau este originara din Elvetia. /Din Elvetia n. pr. + suf. ~ean
elementar, ELEMENTÁR ~a (~i, ~e) 1) Care tine de esenta unui lucru sau a unui fenomen, de principiile si notiunile de baza ale unei discipline sau arte. Curs ~. 2) Care reprezinta prima treapta, primul nivel. Învatamânt ~. 3) Care este simplu de tot; primitiv; rudimentar. /<fr. élémentaire, lat. elementarius
element, ELEMÉNT ~e n. 1) Parte componenta a unui întreg. ~ele unei lucrari. ♢ ~ de constructie piesa din ansamblul unei constructii. 2) chim. Substanta simpla care nu se mai poate descompune pe cale chimica, dar care poate intra în componenta altor substante. 3) Persoana care face parte dintr-o colectivitate. 4) la pl. Fenomen, forta a naturii. 5) rar Mediu în care traieste o fiinta. 6) Pila electrica; celula a unei pile electrice. 7) mai ales la pl. Principiu de baza al unei discipline, al unei stiinte; notiune fundamentala. /<fr. élément, lat. elementum
egiptean, EGIPT//EÁN2 ~eána ( ~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Egiptului sau este originara din Egipt. /Din Egipt n. pr. + suf. ~ean
dogmă, DÓGM//Ă ~e f. 1) Principiu de baza al unei filozofii sau religii care este obligatoriu pentru adeptii ei si contra caruia nu se admit obiectii. 2) fig. Teza considerata imuabila si acceptata fara rezerva în orice conditii. /<fr. dogme, lat. dogma
derivat, DERIVÁ//T2 ~ti m. Substanta preparata din alta substanta pastrând structura de baza a acesteia. /v. a deriva
definiţie, DEFINÍŢI//E ~i f. 1) Operatie logica prin care se determina continutul unui concept sau al unei semnificatii, enumerând particularitatile lor de baza. 2) Fraza prin care se exprima rezultatul unei asemenea operatii. ♢ Prin ~ prin însasi esenta lucrurilor. [Art. definitia; G.-D. definitiei; Sil. -ti-e] /<fr. définition
dac, DA//C2 ~ca (~ci, ~ce) m. si f. ist. Persoana care facea parte din populatia de baza a Daciei. /<lat. Dacus
cuvânt, CUV//ÂNT ~ínte n. 1) Unitate de baza a vocabularului constând dintr-un sunet sau un complex de sunete carora le corespund unul sau mai multe sensuri. ♢ Într-un ~ în rezumat; pe scurt. Cu alte ~inte a) altfel spus; b) în concluzie. Joc de ~inte echivoc creat prin asocierea cuvintelor apropiate dupa forma, dar diferite din punct de vedere al continutului. 2) Gânduri, idei exprimate prin vorbe; spusa. ♢ A pune un ~ bun a faceo interventie pentru cineva. ~ introductiv text plasat la începutul unei carti, în care se fac anumite comentarii la carte; prefata; cuvânt înainte. A lua ~ântul a vorbi în fata unui public. 3) Angajament pe care si-l ia cineva; fagaduiala; promisiune. ♢ A-si tine ~ântul (sau a se tine de ~) a îndeplini o promisiune facuta. Om de ~ om ce nu face promisiuni desarte. 4) Punct de vedere particular; judecata; pozitie; considerent; opinie; parere. A-si spune ~ântul. 5) Temei al unei actiuni. ♢ Sub ~ ca... pentru motivul ca... Cu drept ~ pe buna dreptate. /<lat. conventus
cuantă, CUÁNT//Ă ~e f. fiz. Unitate structurala de baza a câmpurilor fizice. ♢ ~ de energie cantitate determinata si finita de energie care poate fi emanata sau absorbita de un sistem atomic, molecular. [Sil. cu-an-] /<fr. quanta
contrapunct, CONTRAPÚNCT ~e n. 1) Tehnica muzicala de suprapunere a doua sau a mai multor melodii, având fiecare un caracter independent, dar care împreuna pot forma un tot organic. 2) Melodie cu înteles expresiv propriu, cântata în cadrul unei lucrari muzicale concomitent cu tema ei de baza. 3) Stiinta care studiaza regulile combinarii melodiilor în cadrul unei compozitii. /<it. contrappunto
contrapiuliţă, CONTRAPIULÍŢ//Ă ~e f. Piulita de siguranta, însurubata peste piulita de baza pentru a împiedica desurubarea acesteia. [Sil. -pi-u-] /contra- + piulita
competitor, COMPETIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. 1) Persoana care aspira la un grad stiintific, pregatindu-si teza fara întrerupere a lucrului de baza. 2) Persoana care candideaza (la un premiu, la un grad sau titlu stiintific); candidat la ceva. /<fr. compétiteur, lat. competitor
comisariat, COMISARIÁT ~e f. 1) Organ de conducere social-politica, administrativa etc. ♢ ~ militar organ de conducere militara locala de pe lânga fiecare unitate administrativa, ale carei functii de baza sunt recrutarea si încorporarea celor supusi serviciului militar, precum si evidenta situatiei militare a cetatenilor. 2) Localul unui astfel de organ de conducere. 3) (în unele tari) Sectie a politiei orasenesti condusa de un comisar. 4) Lo-calul sectiei orasenesti de politie. [Sil. -ri-at] /<fr. commissariat, rus. komissariat
clincher, CLÍNCHER n. tehn. Material de constructie dur, constituind componentul de baza la fabricarea cimentului si folosit la pavaje, pardoseli etc. /<germ. Klinker, fr. clinker
chinezoaică, CHINEZOÁI//CĂ ~ce f. Femeie care face parte din populatia de baza a Chinei sau este originara din China. [G.-D. chinezoacei] /chinez + suf. ~oaica
chinez, CHINÉZ2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Chinei sau este originara din China. /China n. pr. + suf. ~ez
cheie, CHÉI//E chei f. 1) Obiect de diferite forme care serveste la încuierea-descuierea unui lacat sau a unei broaste. ♢ A da ~ile pe mâna cuiva a încredinta cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat în exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strânge ori se desface un surub sau o piulita. ~ universala. 3) muz. Semn conventional pus la începutul portativului pentru a indica pozitia unei note. ~ fa-major. 4) Unealta pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se rasuceste resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate solutiona ceva; explicatie; dezlegare. ~ ia unui cifru. ♢ Pozitie-~ pozitie de prima importanta (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale îngusta între doi munti abrupti. 8): ~ de bolta a) piatra din mijlocul unei bolti care asigura sprijinirea celorlalte pietre; b) element de baza care explica sau rezolva o problema. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis
cerinţă, CERÍNŢ//Ă ~e f. 1) Fapt care este indispensabil pentru satisfacerea unor necesitati curente. ~ de baza. 2) Sarcina care trebuie îndeplinita neaparat; exigenta. ~a epocii noastre. ~ele oamenilor. /a cere + suf. ~inta
centrală, CENTRÁL//Ă ~e f. 1) Ansamblu de instalatii tehnice care produc si furnizeaza un anumit tip de energie. ~ hidroelectrica. ~ termoelectrica. 2) Statie de baza prin care se efectueaza toate legaturile dintr-o retea de telecomunicatii. ~ telefonica. [G.-D. centralei] /<fr. centrale
ceh, CEH1 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Cehiei sau este originara din Cehia. /<ceh. tech
caucazian, CAUCAZI//ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Caucazului sau este originara din Caucaz. [Sil. ca-u-ca-zi-an] /Caucaz n. pr. + suf. ~ian
catedră, CATÉDR//Ă ~e f. 1) Masa speciala înaltata pe o estrada, de unde vorbesc oratorii, profesorii etc. 2) Unitate de baza din învatamântul superior în cadrul careia se desfasoara munca pedagogica si stiintifica la o disciplina. ~ de filologie. /<lat. cathedra
carbon, CARBÓN n. Metaloid, foarte raspândit în natura (sub forma de grafit), în zacaminte fosile (carbune de pamânt si bitumuri) si în bioxidul de carbon, component de baza al tuturor substantelor organice vegetale si animale. ~ primar. /<fr. carbon, lat. carbo, ~onis
canadiană, CANADI//ÁNĂ ~éne f. 1) Femeie care face parte din populatia de baza a Canadei sau este originara din Canada. 2) Haina scurta confectionata dintr-un material impermeabil si folosita pe timp de vânt. [G.-D. canadienei; Sil. -di-a-] /<fr. canadienne
canadian, CANADI//ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Canadei sau este originara din Canada. [Sil. -di-an] /<fr. Canadien
cadru, CÁDR//U ~e n. 1) Rama în care se fixeaza un tablou sau o fotografie. 2) Tablou sau fotografie dispusa într-o astfel de rama. 3) Pervaz al unei usi sau ferestre. 4) Desen care margineste o harta, un text sau o fotografie. 5) Spatiu care cuprinde o imagine pe o pelicula fotografica sau cinematografica. 6) Schelet din diferite materiale, întrebuintat în constructii (la poduri, galerii etc.) ca suport de rezistenta; osatura; carcas. 7) Ansamblu de circumstante materiale sau morale care înconjoara o persoana; ambianta; climat; mediu; anturaj. 8) fig. Limita (prevazuta sau impusa) a unei probleme sau actiuni. 9) mai ales la pl. Efectiv de baza care include oamenii dintr-o întreprindere, institutie sau organizatie. 10) Persoana care face parte dintr-un astfel de efectiv. 11) (în armata) Personal de conducere si de comanda. /<fr. cadre, rus. kadrî
butirină, BUTIRÍN//Ă ~e f. Ester rezultat din combinarea glicerinei cu acidul butiric, constituind unul din componentii de baza ai grasimilor. /<fr. butyrine
bulgăroaică, BULGĂROÁI//CĂ ~ce f. Femeie care face parte din populatia de baza a Bulgariei sau este originara din Bulgaria. /bulgar + suf. ~oaica
bulgar, BULGÁR2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Bulgariei sau este originara din Bulgaria. /<sl. bugarinu
bucovineancă, BUCOVIN//EÁNCĂ ~énce f. Femeie care face parte din populatia de baza a Bucovinei sau este originara din Bucovina. /<bucovinean + suf. ~ca
britanic, BRITÁNI//C2 ~ca (~ci, ~ce) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Marii Britanii sau este originara din Marea Britanie. /<fr. britannique
breton, BRETÓN3 ~a, ~i, ~e m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Bretaniei (Franta) sau este originara din Bretania. /<fr. breton
boem, BOÉM1 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Boemiei (Cehia) sau este originara din Boemia. [Sil. bo-em] /Din Boemia n. pr.
bielorus, BIELORÚ//S2 ~sa (~si, ~se) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Bielorusiei sau este originara din Bielorusia. [Sil. bie-lo-] /<rus. belorus
băştinaş, BĂSTINÁS ~a (~i, ~e) si substantival (despre persoane) Care face parte din populatia de baza a unei tari (regiuni) sau este originar din aceasta tara (regiune); de bastina; autohton; indigen; aborigen. /bastina + suf. ~as
bănăţeancă, BĂNĂŢ//EÁNCĂ ~énce f. Femeie care face parte din populatia de baza a Banatului sau este originara din Banat. [G.-D. banatencei] /banatean + suf. ~ca
bănăţean, BĂNĂŢ//EÁN2 ~éni m. Persoana care face parte din populatia de baza a Banatului sau este originara din Banat. /Banat n. pr. + suf. ~ean
bazic, BÁZI//C ~ca (~ci, ~ce) (despre substante) Care are proprietati de baza; cu proprietati de baza; alcalin. Acid ~. /<fr. basique
basarabeancă, BASARAB//EÁNCĂ ~énce f. Femeie care face parte din populatia de baza a Basarabiei sau este originara din Basarabia. /Basarabia n. pr. + suf. ~eanca
basarabean, BASARAB//EÁN2 ~éni m. Persoana care face parte din populatia de baza a Basarabiei sau este originara din Basarabia. /Basarabia n. pr. + suf. ~ean
babilonian, BABILONI//ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a statului Babilon sau era originara din Babilon. /<fr. babylonien
azerbaidjan, AZERBAIDJ//ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Azerbaidjanului sau este originara din Azerbaidjan. /Din Azerbaidjan n. pr.
azer, AZÉR2 ~a (~i,~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Azerbaidjanului sau care este originara din Azerbaidjan. /Prescurtare de la Azerbaidjan n. pr.
austriac, AUSTRIÁ//C2 ~ca (~ci, ~ce) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Austriei sau este originara din Austria. [Sil. a-us-tri-ac] /<lat. Austriacus
australian, AUSTRALI//ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Australiei sau este originara din Australia. [Sil. a-us-tra-li-an] /<fr. Australien
atenian, ATENI//ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Atenei sau este originara din Atena. /Atena n. pr. + suf. ~an
asiatic, ASIÁTI//C2 ~ca (~ci, ~ce) Persoana care face parte din populatia de baza a Asiei sau este originara din Asia. [Sil. -si-a-] /<fr. asiatique, lat. asiaticus
armeancă, ARM//EÁNCĂ ~énce f. Femeie care face parte din populatia de baza a Armeniei sau este originara din Armenia. /armean + suf. ~ca
armean, ARM//EÁN2 ~eána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Armeniei sau este originara din Armenia. [Sil. -mean] /<sl. armĕninu
argentinian, ARGENTINI//ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Argentinei sau este originara din Argentina. /Argentina n. pr. + suf. ~ian
arab, ARÁB2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a unor tari din Orientul Apropiat si din Africa de Nord sau este originara din aceste tari. /<fr. Arabe, lat. arabus
angolez, ANGOLÉZ2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Angolei sau este originara din Angola. /<fr. Angolais
american, AMERICÁN2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a S.U.A. (ori a altui stat din America) sau este originara din S.U.A. (ori din alt stat al Americii). /Din America n. pr. + ~an
algerian, ALGERI//ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Algeriei sau este originara din Algeria. /<fr. Algérien
albanez, ALBANÉZ2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Albaniei sau este originara din Albania. /<fr. Albanais, it. albanese
afrikander, AFRIKÁNDER ~i m. Persoana care face parte din populatia de baza a Africii de Sud sau este originara din Africa de Sud; bur. /<engl. afrikander
african, AFRICÁN2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Africii sau este originar din Africa. /<lat. africanus, fr. africain
afgan, AFGÁN2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Afganistanului sau este originara din Afganistan. /<fr. afghan
absolut, ABSOLÚT1 n. filoz. Principiu de baza, identificat cu divinitatea, care este pus la baza universului; ceea ce exista în sine si prin sine. /<lat. absolutus
onorariu, ONORÁRI//U ~i n. Retributie pentru o munca intelectuala (efectuata, mai ales, în afara muncii de baza). [Sil. -riu] /<fr. honoraire, lat. honorarium
oriental, ORIENTÁL2 ~i m. 1) Persoana care face parte din populatia de baza a unei tari sau a unei regiuni din Orient. 2) la pl. Popoare din Orient. Cultura ~ilor. [Sil. -ri-en-] /<lat. orientalis, fr. oriental
osman, OSMÁN1 ~a (~i, ~e) ist. Care apartinea populatiei de baza a statului feudal turc. /Din osmanlâu
osman, OSMÁN2 ~i m. si adjectival ist. Persoana care facea parte din populatia de baza a statului feudal turc sau era originara de acolo; otoman. /Din osmanlâu
otoman, OTOMÁN1 ~a (~i, ~e) ist. Care facea parte din populatia de baza a statului feudal turc sau era originar de acolo; osman. /<lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano
otoman, OTOMÁN2 ~a (~i, ~e) m. si f. ist. Persoana care face parte din populatia de baza a statului feudal turc; osman. /<lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano
papuaş, PAPUÁS ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Noii Guinee (si a altor insule din Melanezia) sau este originara din Noua Guinee (si alte insule din Melanezia). [Sil. -pu-as] /<fr. papouas
parenchim, PARENCHÍM ~e n. 1) (la animale) Ţesut functional spongios, cu numeroase vase sangvine, caracteristic unor organe interne (ficat, splina, plamâni etc.). 2) (la plante) Ţesut celular de baza, care asigura o serie de functii (asimilarea, disimilarea etc.). /<it. parenchima, fr. parenchyme
persan, PERSÁN1 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Iranului (în trecut Persiei) sau este originara din Iran. /<fr. persan
poantă, POÁNT//Ă2 ~e f. 1) Pozitie de baza în baletul clasic, executata de balerine, constând în ridicarea si deplasarea pe vârful degetelor. 2) Vârf tare al pantofilor de balet. /<fr. pointe
polonez, POLONÉZ1 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Poloniei sau este originara din Polonia. /<fr. Polonais
porfirină, PORFIRÍN//Ă ~e f. Substanta organica ce formeaza structura de baza a hemoglobinei si clorofilei. /<fr. porphyrine
portughez, PORTUGHÉZ1 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Portugaliei sau este originara din Portugalia. /<it. portoghese, germ. Portugies
premisă, PREMÍS//Ă ~e f. 1) Afirmatie din care decurge o concluzie; idee de baza; punct de plecare. 2) log. Propozitie care face parte dintr-un rationament, din care se deduce o concluzie. [G.-D. premisei] /<fr. premisse
preromantism, PREROMANTÍSM n. 1) (în sec. XVIII) Curent în cultura care s-a manifestat prin anticlasicism, anticipând prin tendinte trasaturile de baza ale romantismului. 2) Perioada anterioara romantismului. /<fr. préromantisme
presupune, A PRESUPÚNE presupún tranz. 1) (urmat, de regula, de o propozitie completiva) A admite ca adevarat sau posibil; a banui. 2) (lucruri sau actiuni prealabile) A avea drept conditie de baza. Creatia presupune inspiratie. /pre- + a supune
primitiv, PRIMITÍV ~a (~i, ~e) 1) Care tine de stadiile cele mai timpurii ale societatii umane; de la începutul omenirii. Om ~. 2) (despre oameni) Care a ramas mult în urma în privinta nivelului de dezvoltare; necivilizat; salbatic. 3) Care se prezinta simplu de tot; elementar; rudimentar. Constructie ~a. 4) fig. (despre oameni sau despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de educatie si de cultura; grosolan; necioplit. 5) Care a ramas asa cum a fost la început. Forma ~a. ♢ Cuvânt ~ cuvânt de la care, cu ajutorul afixelor, sunt formate alte cuvinte. Culori ~e culorile de baza ale spectrului solar. /<fr. primitif, lat. primitivus
principiu, PRINCÍPI//U ~i n. 1) Teza fundamentala; idee de baza. 2) Cauza primara. 3) Punct de vedere propriu; convingere personala. ♢ Din ~ conform convingerii. În ~ în linii mari; în genere. /<lat. principium, fr. principe
privativ, PRIVATÍV ~a (~i, ~e) 1) Care are proprietatea de a priva; care lipseste pe cineva de ceva. Pedeapsa ~a de libertate. 2) Care tine de privatiune; propriu privatiunii. 3) gram. (despre afixe) Care exprima lipsa, excluderea, atribuind cuvântului derivat un sens opus celui de baza. /<fr. privatif
propedeutică, PROPEDEÚTI//CĂ ~ci f. Curs pregatitor care cuprinde elementele de baza dintr-un domeniu stiintific. /<fr. propédeutique
propriu, PRÓPRI//U ~e (~i) 1) Care este proprietatea cuiva; care apartine unei persoane; individual. ♢ Nume (sau substantiv) ~ nume dat unei fiinte sau unui lucru pentru a le deosebi de alte fiinte sau lucruri. 2) Care întruneste trasaturi ce individualizeaza; tipic; specific; distinctiv; caracteristic. Pronuntare ~e. 3) Care este în concordanta deplina; adecvat; potrivit. 4) (despre cuvinte) Care reda exact ideea ce trebuie exprimata. ♢ Sens ~ sens initial, de baza. ~-zis la drept vorbind; de fapt. /<lat. proprius, fr. propre
protoplasmă, PROTOPLÁSMĂ f. Substanta complexa de baza a celulei vii, în care au loc procesele vitale. /<fr. protoplasma
prusac, PRUSÁ//C2 ~ca (~ci, ~ce) m. si f. ist. Persoana care facea parte din populatia de baza a Prusiei sau era originara din Prusia. /<rus. prusak
radical, RADICÁL2 ~a (~i, ~e) 1) Care tine de esenta lucrurilor sau a fenomenelor; de baza; fundamental; esential. Deosebire ~a. 3) si substantival (despre persoane sau despre ma-nifestarile lor) Care tine de radicalism; propriu radicalismului. 3) (despre tratamente, medicamente) Care vindeca complet. /<fr. radical, germ. Radikal
răsăritean, RĂSĂRIT//EÁN2 ~éni m. Persoana care face parte din populatia de baza a unei tari sau regiuni din rasarit sau este originara din aceasta tara sau regiune; oriental. /rasarit + suf. ~ean
retoroman, RETOROMÁN1 ~i m. Persoana care face parte din populatia de baza a regiunii alpine din sud-estul Elvetiei si din nord-estul Italiei. /<fr. rhéto-roman
rezida, A REZIDÁ pers. 3 rezída intranz. 1) A avea drept principiu de baza al existentei; a consta. 2) A se manifesta ca esenta; a consta; a consista. Dificultatea rezida în lipsa de timp. /<fr. résider, lat. residere
roman, ROMÁN2 ~i m. 1) ist. Persoana care facea parte din populatia de baza a Imperiului Roman. 2) Locuitor al Romei. /<lat. romanus, fr. roman
român, ROMÂN2 ~i m. Persoana care face parte din populatia de baza a României sau este originara din România. /<lat. romanus
româncă, ROMÂN//CĂ ~ce f. Femeie care face parte din populatia de baza a României sau este originara din România. [G.-D. româncei] /român + suf. ~ca
rus, RUS2 rusi m. Persoana care face parte din populatia de baza a Rusiei sau este originara din Rusia. /< rus. rus
rusoaică, RUSOÁI//CĂ ~ce f. Femeie care face parte din populatia de baza a Rusiei sau este origi-nara din Rusia. /rus + suf. ~oaica
saxon, SAXÓN1 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Saxoniei sau este originara din Saxonia. /<fr. saxon
sârb, SÂRB1 ~a (~i,~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Serbiei sau este originara din Serbia. /<sb. srb
scandinav, SCANDINÁV2 ~i m. Persoana care face parte din populatia de baza a Scandinaviei sau este originara din Scandinavia. /<fr. scandinave
scoţian, SCOŢI//ÁN1 ~ána ( ~éni, ~éne) Persoana care face parte din populatia de baza a Scotiei sau este originara din Scotia. /Scotia n. pr. + suf. ~an
siamez, SIAMÉZ1 ~a ( ~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Thailandei (numita în trecut Siam) sau este originara din Thailanda. [Sil. si-a-] /Siam n. pr. + suf. ~ez
sirian, SIRI//AN1 ~ána (~éni ,~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Siriei sau este originara din Siria. /Siria n. pr. + suf. ~an
slovac, SLOVÁ//C1 ~ca (~ci, ~ce) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Slovaciei sau este originara din Slovacia. /<germ. Slowake, fr. Slovaque
sloven, SLOVÉN1 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Sloveniei sau este originara din Slovenia. /<fr. Slovene
spaniol, SPANIÓL2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Spaniei sau este originara din Spania. /<fr. espagnol, it. spagnola
stihie, STIHÍ//E ~i f. 1) Fenomen natural care se manifesta cu o forta distrugatoare. 2) (în filozofia antica) Fiecare dintre elementele de baza ale naturii (foc, apa, aer, pamânt). 3) (în superstitii) Duh rau care personifica forta oarba a naturii. 4) fig. Forta oarba care actioneaza în mediul social. 5) rar Loc pustiu; pustietate. [G.-D. stihiei] /<ngr. stihéion, sl. stihija
strict, STRIC//T2 ~ta (~ti, ~te) 1) (despre prescriptii si despre alte actiuni codificate) Care necesita a fi respectat întocmai; aplicat în conformitate cu prevederile de rigoare; sever. Regim ~. Evidenta ~ ta. ♢ (În) sensul ~ al cuvântului în sensul de baza, cel principal, al cuvântului. 2) Care exclude orice abatere de la norma; exigent în aplicarea regulilor; aspru; sever. /<fr. strict, lat. strictus
suedez, SUEDÉZ1 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Suediei sau este originara din Suedia. [Sil. su-e-] /Suedia n. pr. + suf. ~ez
supracopertă, SUPRACOPÉRT//Ă ~e f. Coperta suplimentara, tiparita special, care se îmbraca peste coperta de baza a unei carti. [Sil. su-pra-] /supra- + coperta
suprastructură, SUPRASTRUCTÚR//Ă ~i f. 1) (în teoria marxista) Totalitate a conceptiilor (politice, juridice, filozofice, artistice, religioase), care depind de baza materiala a societatii si actioneaza asupra ei. 2) Parte utila a unei constructii înaltata deasupra fundamentului. 3) : ~a navei constructia ce se afla deasupra puntii superioare a unei nave, în care se amenajeaza încaperi de locuit si de deservire. [Sil. su-pra-struc-] /supra- + structura
tadjic, TADJÍ//C2 ~ca (~ci, ~ce) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Tadjikistanului sau este originara din Tadjikistan. /<rus. tadjik
talon, TAL//ÓN ~oáne n. 1) Parte a unui document care ramâne dupa detasarea partii de baza înmânate solicitantului. 2) Foaie de control pentru obtinerea unui lucru sau pentru accesul undeva. 3) Parte întarita a unui ciorap, care acopera calcâiul. 4) Parte de la capatul de jos al arcusului. 5) tehn. Margine tare si îngrosata a unei anvelope care se introduce în janta rotii. /<fr. talon
tătar, TĂTÁR1 ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana care face parte din populatia de baza a Tatariei sau este originara din Tataria. 2) ist. Persoana care facea parte din unul din triburile ce au format statul feudal Hoarda de Aur (sec. XII-XV) si hanatele de mai târziu. /<tat., turc. tatar
tătăroaică, TĂTĂROÁI//CĂ ~ce f. pop. Femeie care face parte din populatia de baza a Tatariei sau este originara din Tataria. /tatar + suf. ~oaica
temei, TEMÉ//I ~iuri n. 1) Element esential de temelie; parte fundamentala. A surpa ~iurile vechi. ♢ De ~ a) de baza; fundamental; b) serios; c) însemnat. Fara (sau lipsit) de ~ lipsit de baza reala; neîntemeiat. Cu ~ a) care se sprijina pe o baza solida; în mod solid; cu temeinicie. A pune ~ pe ceva (sau pe cineva) a se bizui pe ceva (sau pe cineva); a conta. 2) Fenomen care provoaca sau determina aparitia efectului; pricina; motiv; cauza. ♢ Cu tot ~iul având destule motive; pe deplin justificat. 3) pop. Partea centrala a unui fenomen în desfasurare; toi. ~iul iernii. ~iul mesei. /<sl. temeli
transilvănean, TRANSILVĂN//EÁN2 ~éni m. Persoana care face parte din populatia de baza a Transilvaniei sau este originara din Transilvania. /Transilvania n. pr. + suf. ~ean
transilvăneancă, TRANSILVĂNEÁN//CĂ ~ce f. Femeie care face parte din populatia de baza a Transilvaniei sau este originara din Transilvania. [G.-D. transilvanencei] /transilvanean + suf. ~eanca
tratat, TRATÁT ~e n. 1) Întelegere încheiata între doua sau mai multe state, prin care se stabilesc bazele relatiilor reciproce si obligatiile care revin fiecarei parti; conventie; acord. ~ de pace. ~ comercial. 2) Lucrare de sinteza în care sunt expuse principiile de baza ale unei discipline sau ale unei arte. ~ de filozofie. ~ de muzica. /<lat. tractatus, germ. Tractat, fr. traité
tril, TRIL ~uri n. 1) Ornament muzical care consta în alternarea rapida a unui sunet de baza cu sunetul vecin, superior sau inferior. 2) Cântec al unor pasari, asemanator cu efectul sonor al acestui ornament muzical. /<fr. trille
troian, TRO//IÁN2 ~iéni m. ist. Persoana care facea parte din populatia de baza a Troiei. /Din Troian n. pr.
turc, TUR//C2 ~ca (~ci, ~ce) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Turciei sau este originara din Turcia. /<turc. türk
turkmen, TURKMÉN2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Turkmeniei sau este originara din Turkmenia. /<rus. turkmen, fr. Turkmene
ucrainean, UCRAIN//EÁN1 ~éni m. Persoana care face parte din populatia de baza a Ucrainei sau este originara din Ucraina. /Ucraina n. pr. + suf. ~ean
ucraineancă, UCRAIN//EÁNCĂ ~énce f. Femeie care face parte din populatia de baza a Ucrainei sau este originara din Ucraina. /ucrainean + suf. ~ca
ungur, ÚNGUR ~i m. Persoana care face parte din populatia de baza a Ungariei sau este originara din Ungaria; maghiar. /<sl. ongrinu
ungurean, UNGUR//EÁN ~éni m. 1) pop. v. UNGUR. 2) înv. Persoana care facea parte din populatia de baza a Transilvaniei; din Transilvania. /ungur + suf. ~ean
ungureancă, UNGUR//EÁNCĂ ~énce f. pop. Femeie care face parte din populatia de baza a Ungariei sau este originara din Ungaria. /ungurean + suf. ~ca
unguroaică, UNGUROÁI//CĂ ~ce f. Femeie care face parte din populatia de baza a Ungariei sau este originara din Ungaria; maghiara. /ungur + suf. ~oaica
uzbec, UZBÉ//C2 ~ca (~ci, ~ce) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Uzbekistanului sau este originara din Uzbekistan. /<rus. uzbek
variantă, VARIÁNT//Ă ~e f. 1) Forma a unui lucru, a unui fenomen sau a unei actiuni care variaza partial fata de forma de baza. 2) lingv. Unitate lingvistica (cuvânt, îmbinare, pronuntie) care variaza partial fata de normele literare. ~ stilistica. [Sil. -ri-an-] /<fr. variante
vocabulă, VOCÁBUL//Ă ~e f. livr. Unitate de baza a limbii, alcatuita dintr-o litera sau mai multe litere si dotata cu sens; element al vocabularului; cuvânt. /<fr. vocable, lat. vocabulum
vorbă, VÓRB//Ă ~e f. 1) Unitate de baza a limbii constituita dintr-un sunet sau o reunire de sunete, dotata cu sens; cuvânt. ♢ În (sau din) doua ~e fara multe explicatii, pe scurt. 2) Exprimare prin grai; relatare prin cuvinte. ♢ ~e de claca vorbe multe si fara folos. ~e în vânt (sau goale) vorbe spuse în zadar. Ce mai ~! (sau Nici ~!) a) desigur; fara îndoiala; b) în nici un caz. Mai încape ~! este sigur! A avea o ~ cu cineva a dori sa-i comunice cuiva ceva. A arunca ~e în vânt a vorbi în zadar. A-si cântari bine ~ele a se gândi bine înainte de a spune ceva. A pune o ~ buna a interveni în favoarea cuiva. A ajunge la ~a (sau ~ele) cuiva a recunoaste ca ceea ce a spus cineva este drept. A lua cu ~a (sau a tine de ~) pe cineva a abate, a sustrage pe cineva de la ceva. A nu sufla o ~ a nu divulga un secret. 3) Schimb de pareri, de idei pe cale orala; conversatie; convorbire. ♢ Din ~ în ~ discutând despre una, despre alta. A-si lua ~a (sau ~ele) înapoi a-si retrage spusele. Fara multa ~ fara a lungi discutia. A aduce (sau a începe) ~a a începe discutia. A se deparata cu ~a a se abate de la tema discutiei. A lua alta ~ a schimba tema discutiei. A lungi (sau a întinde) ~a a vorbi prea mult. Ce mai atâta ~! ce sa mai continuam discutia! A lua ~a din gura a se grabi sa spuna ceea ce voia sa spuna altul. A intra în (sau a se pune la) ~ cu cineva a începe o discutie cu cineva. A cauta capat de ~ a) a dori sa discute; b) a cauta motive de cearta. A fi bun de ~ a fi vorbaret. A fi scump la ~ a fi tacut din fire; taciturn. Fie ~a între noi sa nu mai afle nimeni; sa stim numai noi. A se întrece cu ~a a spune mai mult decât trebuie. A-i taia (sau a-i reteza) cuiva ~a a) a întrerupe pe cineva la jumatate de cuvânt; b) a face pe cineva sa taca. A spune cuiva doua ~e a) a comunica cuiva ceva în graba; b) a certa pe cineva. 4) Fel, mod de a se exprima. ♢ A fi întepat la ~ a fi zeflemitor. ~e cu tâlc vorbe întelepte. daca ti-i ~a de asa (sau daca asa ti-i ~a) daca asa stau lucrurile. 5) Ceea ce promite sa faca cineva; fagaduiala; promisiune. ♢ A purta (sau a duce) pe cineva cu ~a a promite cuiva ceva fara sa îndeplineasca; a tine cu promisiuni. 6) Acord la care ajunge cineva; învoiala; întelegere. ♢ A se întelege din doua ~e (sau dintr-o ~) a se întelege foarte repede, fara multa discutie. 7) Informatie orala si neverificata; zvon; veste. ♢ A lasa ~ a) a comunica ceva prin cineva, înainte de plecare; b) a lasa o dispozitie. A trimite (sau a da) ~a a transmite oral o înstiintare. Asa umbla ~a asa se aude. 8) Vorbire de rau pentru a defaima pe cineva; calomniere; clevetire. ♢ A-i scoate cuiva ~e (sau a face pe cineva de ~) a împrastia zvonuri urâte la adresa cuiva; a face cuiva o reputatie proasta. A-i iesi cuiva ~e se spune atunci când se vorbeste de rau despre cineva. 9) pop. Învatatura menita sa calauzeasca pe cineva în diferite situatii; povata; îndrumare. 10) Expresie concisa, deseori figurata, care cuprinde o generalizare sub forma de povata sau gând întelept; aforism popular; proverb. ♢ ~a ceea formula folosita înainte de a spune un proverb, o zicatoare. [G.-D. vorbei] /cf. sl. dvoriba
yemenit, YEMENÍ//T2 ~ta (~ti, ~te) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Yemenului sau este originara din Yemen. /<fr. yéménit
alternanţă, ALTERNÁNŢĂ s.f. 1. Schimbare care se petrece alternativ, rând pe rând; alternare, perindare. 2. (Lingv.) Schimbare a sunetelor unui cuvânt sau a cuvintelor apartinând unei familii, cu ajutorul careia se marcheaza diferenta dintre formele gramaticale sau dintre derivate si cuvântul de baza. [< fr. alternance].
anagramă, ANAGRÁMĂ s.f. Schimbare a ordinii literelor unui cuvânt (mai ales ale unui nume propriu sau unei fraze) pentru a se obtine un alt cuvânt sau o alta fraza; cuvânt obtinut prin anagramare. ♦ Enigma în versuri formata din doua parti, prima dedicata cuvântului de baza, iar a doua definind cuvântul obtinut prin anagramare. [< fr. anagramme, cf. gr. ana – în alta ordine, gramma – litera].
antreu, ANTRÉU s.n. 1. Încapere prin care se intra într-o locuinta venind de afara ; vestibul. 2. Fel de mâncare care se serveste înainte de felul de baza al meniului. [Pl. -uri, var. antre, antret s.n. / < fr. entrée – intrare].
avertină, AVERTÍNĂ s.f. Pulbere cristalina, cu gust si miros aromatic, care se foloseste ca anestezic de baza administrat pe cale rectala. [< fr. avertine].
bazicitate, BAZICITÁTE s.f. Proprietate pe care o are un corp de a juca rolul de baza (II) într-o combinatie; numarul de atomi de hidrogen al unei molecule de acid care pot fi înlocuiti printr-un metal. [cf. fr. basicité].
beat, BEAT s.n. (Muz.) Bataie, timp; timpul forte al unei masuri. ♦ (În muzica usoara) Stil aparut la începutul deceniului al saptelea, care presupunea accentuarea tuturor celor patru timpi ai masurii, peste aceasta structura metroritmica de baza suprapunându-se o serie de alte celule ritmice secundare. ♦ (În formatiile instrumentale) Prezenta tobei mari. [Pron. bit. / < engl. beat].
bodoni, BODÓNI s.n. (Poligr.) Caracter de litera cu contrast mare între liniile de baza si cele secundare, având piciorusele subtiri si drepte. [< it., germ. Bodoni, cf. Bodoni – tipograf italian].
catedră, CATÉDRĂ s.f. 1. Masa speciala, ridicata de obicei pe o estrada, de unde profesorul explica lectia. ♢ A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, afectat. ♦ Tron arhieresc, din piatra sau din lemn, instalat în biserica principala a unei eparhii. 2. post în învatamânt, functie de profesor. ♦ Unitate de baza în învatamântul superior, în cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica la o disciplina. ♦ (Fig.) Profesorat, învatamânt. [< lat. cathedra – jet, fr. cathedre].
celulă, CELÚLĂ s.f. 1. Element anatomic de baza al organismelor vii. 2. Fiecare dintre camarutele unui fagure de albine. 3. Încapere strâmta în închisori pentru detentiunea izolata a celor închisi. 4. Ansamblu format din aripile unui avion. ♦ Formatie de zbor, compusa din doua avioane de lupta. 5. (Tehn.) Compartiment al unui dispozitiv, format din unul sau mai multe elemente egale. [< fr. cellule, it., lat. cellula].
chinonă, CHINÓNĂ s.f. Substanta organica cu molecula formata din sase atomi de carbon si care constituie substanta de baza în sinteza unor materii colorante. [< fr. quinone].
circumscripţie, CIRCUMSCRÍPŢIE s.f. Delimitare teritorial-administrativa în cadrul unui oras, judet, sector etc. ♢ Circumscriptie electorala = unitate administrativa constituita cu ocazia alegerilor; circumscriptie sanitara = unitate teritoriala de baza în sistemul de ocrotire a sanatatii. [Gen. -iei. / < lat. circumscriptio, fr. circonscription].
cornifica, CORNIFICÁ vb. I. 1. tr. A transforma celulele moi din stratul de baza al epidermei în celule cornoase. ♦ (Fam.; despre femei casatorite) A-si însela sotul; a încornora. 2. refl. A se transforma în tesut cornos. [P.i. cornific. / cf. lat. cornus – corn, fieri – a deveni].
corporatism, CORPORATÍSM s.n. Curent de gândire si actiune social-economica si politica, axat pe ideea corporatiei, ca principiu si unitate de baza a organizarii si functionarii societatii. [< fr. corporatisme].
reclama, - reclama! [CM] – CATIA (Computer Aided Three dimensional Interactive Applications), produs al companiei Dassault Systemes este, în prezent, unul dintre cele mai utilizate sisteme integrate CAD/CAM/CAE pe plan mondial, cu aplica ii în domenii diverse, de la industria construc iilor de masini, la cea aeronautica si de automobile. Programul CATIA furnizeaza o varietate larga de solu ii integrate pentru a satisface toate aspectele legate de design si fabrica ie. Dintre numeroasele func ionalita i de baza se pot aminti: concep ia avansata a pieselor mecanice, realizarea interactiva a ansamblurilor, ob inerea automata a proiec iilor piesei sau ansamblului curent, posibilitatea de a proiecta în mod parametrizat etc. De asemenea, CATIA permite conceperea pieselor si ansamblurilor direct în trei dimensiuni, fara a desena întâi plansele în reprezentare bidimensionala.
bruxellez, BRUXELLÉZ, -Ă, bruxellézi, -e, s.m. si f., adj. (Persoana) care face parte din populatia de baza a orasului Bruxelles sau este originara de acolo. (din Bruxell[es] (n. pr.) + suf. -ez)
burundez, BURUNDÉZ, -Ă, burundézi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a statului Burundi sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine statului Burundi sau burundezilor (1.), privitor la Burundi sau la burundezi, originar din Burundi. (cf. fr. burundais)
ivorian, IVORIÁN, -Ă, ivoriéni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a statului Coasta de Fildes sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine statului Coasta de Fildes sau ivorienilor (1.), privitor la Coasta de Fildes sau la ivorieni, originar din Coasta de Fildes. (cf. fr. ivoirien, din Côte d' Ivoire, denum. fr. a statului)
zimbabwian, ZIMBABWIÁN, -Ă, zimbabwiéni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a statului Zimbabwe sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine statului Zimbabwe sau zimbabwienilor (1.), privitor la Zimbabwe sau la zimbabwieni, originar din Zimbabwe. (cf. fr. zimbabwien)
gambian, GAMBIÁN, -Ă, gambiéni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Gambiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Gambiei sau gambienilor (1.), privitor la Gambia sau la gambieni, originar din Gambia. (cf. fr. gambien)
guineez, GUINEÉZ, -Ă, guineézi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a unuia dintre statele Guineea, Guineea Bissau sau Guineea Ecuatoriala sau este originara de acolo; guineean. 2. Adj. Care apartine unuia dintre statele Guineea, Guineea Bissau sau Guineea Ecuatoriala sau guineezilor (1.), privitor la unul dintre statele Guineea, Guineea Bissau sau Guineea Ecuatoriala sau la guineezi, originar din unul dintre statele Guineea, Guineea Bissau sau Guineea Ecuatoriala; guineean. (din Guineea (n. pr.) + suf. -ez)
guineean, GUINEEÁN, -Ă, guineéni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a unuia dintre statele Guineea, Guineea Bissau sau Guineea Ecuatoriala sau este originara de acolo; guineez. 2. Adj. Care apartine unuia dintre statele Guineea, Guineea Bissau sau Guineea Ecuatoriala sau guineenilor (1.), privitor la unul dintre statele Guineea, Guineea Bissau sau Guineea Ecuatoriala sau la guineeni, originar din unul dintre statele Guineea, Guineea Bissau sau Guineea Ecuatoriala; guineez. (cf. fr. guinéen)
israelian, ISRAELIÁN, -Ă, israeliéni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a statului Israel sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine statului Israel sau israelienilor (1.), privitor la statul Israel sau la israelieni, originar din Israel. (cf. fr. israélien)
mauritian, MAURITIÁN, -Ă, mauritiéni, -e, s.m. si f., adj. Persoana care face parte din populatia de baza a insulei Mauritius sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine insulei Mauritius sau mauritienilor (1.), privitor la insula Mauritius sau la mauritieni, originar din Mauritius. (cf. fr. mauricien)
nauran, NAURÁN, -Ă, nauréni, -e, s.m. si f., adj. Persoana care face parte din populatia de baza a insulei Nauru sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine insulei Nauru sau naurenilor (1.), privitor la insula Nauru sau la naureni, originar din Nauru. (cf. fr., engl. nauruan)
singaporez, SINGAPORÉZ, -Ă, singaporézi, -e, s.m. si f., adj. Persoana care face parte din populatia de baza a statului Singapore sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine statului Singapore sau singaporezilor (1.), privitor la statul Singapore sau la singaporezi, originar din Singapore. (din Singapore (n. pr.) + suf. -ez)
groenlandez, GROENLANDÉZ, -Ă, groenlandézi, -e, s.m. si f., adj. Persoana care face parte din populatia de baza a insulei Groenlanda sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine insulei Groenlanda sau groenlandezilor (1.), privitor la insula Groenlanda sau la groenlandezi, originar din Groenlanda. (cf. fr. groenlandais)
diminutiv, DIMINUTÍV, -Ă adj. 1. (Rar) Care micsoreaza, scade. 2. Derivat cu ajutorul unui sufix diminutival. // s.n. 1. Cuvânt (de obicei derivat printr-un sufix) care exprima în general o micsorare a sensului notiunii exprimate de cuvântul de baza, adaugându-i uneori o nuanta afectiva sau peiorativa. 2. Scurtare familiara a unui nume de persoana; nume de persoana format cu un sufix diminutival. [Cf. fr. diminutif, lat. deminutivus].
dinamoelectric, DINAMOELÉCTRIC adj.n. Principiu dinamoelectric = principiu de baza în exploatarea magnetismului pentru producerea curentului în motoarele tip dinam. [Cf. fr. dynamo-électrique].
persoana, Persoana care facea parte din populatia de baza a paltalk-ului si care se bucura de drepturi depline inclusiv de nickname albastru. Locuitor al Paltalk-ului.
familia, familia lexicala a unui cuvant se intelege totalitatea cuvintelor formare prin derivare, compunere si prin schimbarea valorii gramaticale la acelasi cuvant de baza
beşamel, BESAMEL s.n. Sos alb preparat pe baza de rântas, stins si fiert cu lapte, asezonat cu sare, piper alb si nucsoara rasa; sos de baza pentru multe sosuri derivate.
enciclopedie, ENCICLOPEDÍE s.f. 1. Tip de lucrare lexicografica de mare întindere, care cuprinde cunostinte amanuntite dintr-un singur domeniu sau din toate domeniile. 2. (Fig.) Opera importanta care cuprinde cunostintele de baza dintr-un anumit domeniu. ♦ Ansamblul cunostintelor omenesti organizate metodic. ♦ Numele unui celebru dictionar publicat între 1751 si 1772 de catre învatatii francezi Diderot si D'Alembert. [Gen. -iei. / < fr. encyclopédie, cf. gr. en – în, kyklos – cerc, paideia – educatie].
energetism, ENERGETÍSM s.n. Conceptie idealista de la sfârsitul sec. XIX, formulata de chimistul si filozoful german W. Ostwald, care rupe miscarea si energia de materie si interpreteaza toate fenomenele ca manifestari ale unei energii fundamentale, substanta lumii, lipsita de baza materiala. [< fr. énergétisme].
epiciclu, EPICÍCLU s.n. 1. Cerc care se rostogoleste fara sa alunece în exteriorul si în planul unui cerc de baza fix. 2. (Geol.) Ciclu de eroziune întrerupt înainte de a se fi realizat complet. [Pl. -le, -luri. / < fr. épicycle, cf. gr. epi – deasupra, kyklos – cerc].
fond, FOND s.n. În gastronomie, preparat de baza (un lichid, o compozitie sau un aluat) utilizat pentru realizarea unui preparat culinar mai complex.
falangă, FALÁNGĂ2 s.f. 1. Formatie de soldati pedestri, spartani sau macedoneni, înarmati cu lanci lungi, care atacau într-o anumita formatie în rânduri compacte; (p. ext.) corp de soldati, trupa armata. 2. (Fig.) Grup de oameni strâns uniti, care lupta pentru o cauza comuna. 3. (În doctrina sociala utopica a lui Fourier) Celula de baza a viitoarei orânduiri sociale, care avea sa efectueze diferite munci. 4. Grupare politica fascista (din Spania). [< fr. phalange, cf. lat. phalanx, gr. phalanx]
năut, NĂUT s.m. Planta din familia leguminoaselor (Cicer arietinum), ale carei boabe mari, comestibile, constituie un aliment de baza în tarile orientale, fiind utilizate întregi, zdrobite sau macinate, la fel ca fasolea uscata la noi; traditional, din naut se prepara falafel (bulete din pasta picanta de naut) si humus (condiment foarte picant); la noi este mai cunoscut ca surogat de cafea.
plantă, Planta din familia leguminoaselor (Cicer arietinum), ale carei boabe mari, comestibile, constituie un aliment de baza în tarile orientale, fiind utilizate întregi, zdrobite sau macinate, la fel ca fasolea uscata la noi; traditional din naut se prepara felafel (bulete din pasta picanta de naut) si hummus (condiment foarte picant); la noi este mai cunoscut ca surogat de cafea.
fond, FOND s.n. I. 1. Ceea ce este esntial într-un lucru, continut. ♢ Articol de fond = articol care trateaza o problema importanta actuala; editorial; fond lexical principal = partea esentiala si cea mai stabila a vocabularului unei limbi, cuprinzând cuvintele care exprima notiunile fundamentale din viata si activitatea oamenilor si constituind baza pentru formarea de cuvinte noi. ♦ În fond = în realitate, de fapt. 2. Trasaturile de baza ale caracterului, ale individualitatii unei persoane. 3. Culoare care formeaza câmpul, baza unui tablou, din care se detaseaza, figurile, detaliile. ♦ (Poligr.) Strat de culoare sau ornament peste care se tipareste un text. 4. (Sport) Alergare de fond = alergare pe distanta lunga. II. 1. Totalitatea mijloacelor materiale si banesti de care dispune o întreprindere, o institutie etc. ♢ Fond de acumulare = parte a venitului national pe seama careia se realizeaza cresterea si perfectionarea productiei, se creeaza rezerve si se asigura sporirea fondurilor si rezervelor materiale din sfera neproductiva. 2. Totalitatea bunurilor, a valorilor dintr-un anumit domeniu (mai ales cultural). ♢ Fond de carti = totalitatea cartilor pe care le poseda o biblioteca. [< fr. fond].
fundamental, FUNDAMENTÁL, -Ă adj. De baza, principal, esential. // s.f. (Muz.) Sunetul cel mai grav din seria sunetelor armonice naturale si care se aude mai clar decât celelalte. [Var. fondamental, -a adj. / cf. lat. fundamentalis, fr. fondamental].
ghiu, GHIU s.n. (Mar.) Suport de lemn fixat aproape de baza catargului pe care se leaga marginea de jos a velei; bum. [< fr. gui].
nucleotid, NUCLEOTÍD, nucleotíde, s.n. Oricare component format dintr-o riboza sau dezoxiriboza legata de o baza de purina sau pirimidina si un grup de fosfat si care reprezinta unitatile structurale de baza ale acizilor nucleici (ca ARN si ADN). (terminolog. stiintif., compunere nereg. din pref. nucle(o)- + suf. -id2; cf. engl. nucleotide, fr. nucléotide) [MW, TLF]
cracovian, CRACOVIÁN, -Ă, cracoviéni, -e, s.m. si f., adj. (Persoana) care face parte din populatia de baza a orasului Cracovia din Polonia sau este originara de acolo. (Cracovia (n.pr.) + suf. -an; cf. fr. cracovien)
genevez, GENEVÉZ, -Ă, genevézi, -e, s.m. si f., adj. (Persoana) care face parte din populatia de baza a orasului sau a cantonului Geneva din Elvetia sau este originara de acolo. (Geneva (n.pr.) + suf. -ez; cf. fr. genevois)
genovez, GENOVÉZ, -Ă, genovézi, -e, s.m. si f., adj. (Persoana) care face parte din populatia de baza a orasului Genova din Italia sau este originara de acolo. (Genova (n.pr.) + suf. -ez; cf. it. genovese)
leningrădean, LENINGRĂDEÁN, -Ă, leningradéni, -e, s.m. si f., adj. (Dupa fosta denumire a orasului Sankt Petersburg (Petrograd), între 1924 si 1991) (Persoana) care face parte din populatia de baza a orasului Leningrad (azi Sankt Petersburg) din Rusia sau este originara de acolo. (Leningrad (n.pr. = Orasul Lenin) + suf. -ean; cf. rus. leningradskiĩ, germ. Leningrader)
sanfranciscan, SANFRANCISCÁN, -Ă, sanfranciscáni, -e, s.m. si f., adj. (Persoana) care face parte din populatia de baza a orasului sau a regiunii San Francisco din Statele Unite ale Americii sau este originara de acolo. (San Francisco (n.pr.) + suf. -an)
texan, TEXÁN, -Ă, texáni, -e, s.m. si f., adj. (Persoana) care face parte din populatia de baza a statului Texas din Statele Unite ale Americii sau este originara de acolo. (cf. engl. Texan; din /Texa/s (n.pr.) + suf. -an)
tokiot, TOKIÓT, -Ă, tokióti, -te, s.m. si f., adj. (Persoana) care face parte din populatia de baza a orasului Tokio (capitala Japoniei) sau este originara de acolo. (cf. fr. tokyote)
milezian, MILEZIÁN, -Ă, mileziéni, -e, s.m. si f., adj. (Persoana) care facea parte din populatia de baza a coloniei elene Milet din Asia Mica sau era originara de acolo. (cf. engl. milesian < lat. mīlēsius < gr. mīlēsios < gr. Mīlētos = Milet) [et. AHDEL]
andorran, ANDORRÁN, -Ă, andorráni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Andorrei (tara sau capitala ei, Andorra la Vella) sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Andorrei sau populatiei sale, privitor la Andorra sau la populatia sa. (cf. fr. andorran)
sanmarinez, SANMARINÉZ, -Ă, sanmarinézi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza din San Marino (republica sau capitala ei omonima) sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine de San Marino sau populatiei sale, privitor la San Marino sau la populatia sa. (San Marino (n.pr. < it. Santo Marino = Sfântul Marin) + suf. -ez)
haitian, HAITIÁN, -Ă, haitiéni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a statului Haiti sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine statului Haiti sau populatiei sale, privitor la statul Haiti sau la populatia sa. (Haiti (n.pr.) + suf. -(i)an; cf. fr. haïtien)
interlingvistică, INTERLINGVÍSTICĂ s.f. Parte a lingvisticii generale care studiaza structura si notiunile de baza ale tuturor limbilor. [< fr. interlinguistique].
istorism, ISTORÍSM s.n. Principiu de baza al metodei dialectice în cercetarea stiintifica, potrivit caruia evenimentele si fenomenele se studiaza în procesul aparitiei, dezvoltarii si pieirii lor, în strânsa legatura cu conditiile istorice concrete care le-au dat nastere. [< rus. istorizm, cf. fr. historisme, germ. Historismus].
este, este unitatea de baza structurala si functionala a materialului genetic reprezentat de acizii nucleici
nodular, NODULÁR, -Ă adj. 1. Cu noduli, cu aspect de noduli. 2. Fonta nodulara = fonta modificata în care masa de baza este formata din perlita sau ferita, iar grafitul are forma de noduli. [Cf. fr. nodulaire].
boson, BOSÓN, bosoni, s.m. Una dintre cele doua diviziuni ale particulelor elementare (bosonii si fermionii sunt particule componente ale electronilor si nucleonilor), unitati de baza ale materiei si energiei. – (< engl. boson, dupa numele fizicianului indian Satyendra Bose)
organizaţie, ORGANIZÁŢIE s.f. 1. Asociatie, institutie sociala care reuneste oameni cu preocupari si uneori cu conceptii comune, constituita pe baza unui regulament, a unui statut etc. în vederea depunerii unei activitati organizate si realizarii unor scopuri comune. ♢ Organizatie de baza = (iesit din uz) unitate organizatorica fundamentala a Partidului Comunist Român sau a Uniunii Tineretului Comunist alcatuita din cel putin trei membri. 2. Orânduire, organizare, ordine, rânduiala. [Gen. -iei, var. organizatiune s.f. / cf. fr. organisation, rus. organizatiia, germ. Organisation].
pastet, PASTÉT s.n. Preparat culinar din carne, care se serveste fie simplu, ca aperitiv, fie într-o crusta de aluat, însotit de salata, ca fel de baza. [< germ. Pastete].
fractal, FRACTÁL, -Ă, fractáli, -e, s.m. si adj. (Mat.) 1. Adj. Care se refera la sau tine de fractali (2). ♢ Obiect fractal, geometrie fractala. 2. S.m. Model matematic sau obiect real care îsi mentine forma de baza fragmentata si neregulata la varierea scarii de observatie. [GDLC]
pico, PICO- Element prim de compunere savanta, folosit în terminologia stiintifica la formarea numelor de unitati de masura si care arata ca unitatea respectiva contine un bilion de unitati de baza. [< fr., germ. pico-, cf. it. piccolo – mic].
pirometalurgie, PIROMETALURGÍE s.f. Procedeu de baza pentru obtinerea metalelor, care consta în topirea minereurilor în cuptoare metalurgice cu ajutorul caldurii produse prin arderea unor combustibili. [Gen. -iei. / < fr. pyrométalurgie].
postludiu, POSTLÚDIU s.n. Sectiune suplimentara de sine statatoare a unei lucrari muzicale, care urmeaza dupa sectiunile ei de baza; încheiere instrumentala dupa cânt. ♦ Lucrare pentru orga care se executa la încheierea serviciului divin. [Pron. -diu. / cf. germ. Postludium, fr. postlude < lat. post – dupa, ludus – joc].
premisă, PREMÍSĂ s.f. 1. (Log.) Fiecare dintre primele doua judecati ale unui silogism, din care se deduce concluzia. ♦ Fiecare enunt dintr-un sir de enunturi din care este dedus un alt enunt. 2. Idee de baza; (p. ext.) baza, conditie. [Var. premiza s.f. / < fr. prémisse, cf. lat. praemissa].
primitiv, PRIMITÍV, -Ă adj. 1. De la începutul omenirii, stravechi. ♦ Aflat pe cea dintâi treapta a dezvoltarii societatii umane. 2. Necultivat, necivilizat, salbatic. 3. Nume dat pictorilor si sculptorilor care preceda epoca Renasterii. 4. Originar, primar; de baza. ♢ Cuvânt primitiv = Cuvânt-baza de la care, cu ajutorul afixelor, se deriva alte cuvinte; culori primitive = cele sapte culori ale spectrului solar. // s.f. (Mat.) Primitiva a unei functii = functie a carei derivata este egala cu functia initiala. [< fr. primitif, it. primitivo < lat. primitivus < primus – cel dintâi].
propriu, PRÓPRIU, -IE adj. 1. Care apartine cuiva în mod exclusiv; personal. ♢ Amor propriu = sentiment al propriei demnitati, constiinta valorii proprii. 2. Caracteristic, particular. 3. Indicat, bun pentru... 4. (Despre un cuvânt sau un termen) Care reda precis ideea de exprimat. ♢ Propriu-zis = de fapt, la drept vorbind. ♦ (Despre sensuri; op. f i g u r a t) Prim, de baza, natural. [Pron. -priu. / < lat. proprius, cf. fr. propre].
pseudoştiinţific, PSEUDOSTIINŢÍFIC, -Ă adj. Lipsit de baza stiintifica. [< fr. pseudo-scientifique].
reacţiune, REACŢIÚNE s.f. 1. Împotrivire politica si economica a claselor în declin fata de orice manifestare a progresului social; fortele sociale reactionare, ostile progresului. 2. Notiune de baza a ciberneticii, desemnând receptionarea de catre organul de comanda a unei informatii despre comportarea organului de executie sau despre efectul actiunii; conexiune inversa. 3. V. reactie. [Pron. -ti-u-. / < fr. réaction].
bodoni, BODÓNI s. n. inv. (poligr.) caracter de litera cu contrast mare între liniile de baza si cele secundare, având piciorusele subtiri si drepte. (< germ. Bodoni)
sistem, SISTÉM s.n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forte etc.) dependente între ele si formând un tot organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretica, reglementeaza clasificarea materialului într-un domeniu de stiinte ale naturii sau face ca o activitate practica sa functioneze potrivit scopului urmarit. 2. (Anat.) Grupare morfologica si functionala unitara de organe sau de structuri. 3. (Biol.) Ansamblu de elemente aflate în interactiune. ♦ (Geol.) Succesiune de strate care corespunde aceleiasi perioade. ♦ (Min.) Sistem cristalin = ansamblu de forme de baza. 4. Ansamblu ordonat care apare ca rezultat al unei clasificari. ♢ Sistem solar = ansamblu de corpuri ceresti în care intra Soarele, planetele cu satelitii lor, planetoizii si cometele periodice; sistem de ecuatii = grup de mai multe ecuatii cu aceleasi necunoscute; sistem tehnic = ansamblu de corpuri fizice compus, cel putin în parte, din corpuri solide si folosit în tehnica. 5. Mod de organizare a unui proces, a unei operatii, a unei activitati etc.; metoda de lucru, fel de a lucra. 6. Sistem informational = ansamblu de procedee si mijloace de adunare, prelucrare si transmitere a informatiei necesare procesului de conducere a întreprinderilor etc. [Pl. -me, -muri, var. sistema s.f. / cf. fr. système, it. sistema, engl. system, lat., gr. systema].
sociologism, SOCIOLOGÍSM s.n. Orientare ideologica care tinde sa subordoneze sociologiei cercetarea întregii realitati sociale. ♢ Sociologism vulgar = denumire generica pentru diferite forme de interpretare simplista a fenomenelor culturii spirituale, constând în ignorarea specificitatii si relativei independente a suprastructurii fata de baza economico-sociala. [Pron. -ci-o-. / < fr. sociologisme].
stres, STRES s.n. 1. Factor (sau ansamblu de factori) de mediu care provoaca organismului uman o reactie anormala; (p. ext.) ansamblul reactiilor fiziologice prin care organismul uman raspunde unui agent stresant, încercând sa se apere si sa-si mentina echilibrul de baza. 2. Efort, încordare, tensiune neuropsihica. ♦ Ansamblu de perturbatii organice sau psihice. 3. (Geol.) Presiune laterala care se produce în sinclinale, cauzând formarea cutelor sistemelor muntoase. [Scris si stress. / < engl., fr. stress].
dopare, DOPARE, dopari, s.f. Tehnica permitând introducerea unor impuritati (dopanti) într-un material de baza izolator (siliciu) pentru a-l face semiconductor. – Din fr. dopage.
tirozină, TIROZÍNĂ s.f. Aminoacid, constituent de baza al tireoglobulinei si adrenalinei. [< fr. tyrosine].
triclinic, TRICLÍNIC, -Ă adj. (Despre sisteme cristaline) Care are ca forma de baza o prisma oblica cu baza un paralelogram. [< fr. triclinique].
bazionim, BAZIONÍM s. n. nume de baza în sistematica plantelor. (< fr. basionyme)
bazificare, BAZIFICÁRE s. f. trecere a unui corp chimic la starea de baza. (dupa fr. basification)
bazicitate, BAZICITÁTE s. f. 1. caracterul de baza (8) al unui corp; alcalinitate. 2. numarul de ioni de hidrogen din molecula unui acid care pot fi substituiti printr-un metal. (< fr. basicité)
vademecum, VADEMÉCUM s.n. Lucrare, carte care serveste drept ghid turistic sau care cuprinde notiunile de baza ale unei discipline. [Cf. fr. vade-mecum < lat. vade – mergi, mecum – cu mine].
vulgar, VULGÁR, -Ă adj. 1. Cunoscut de toata lumea; comun, obisnuit, curent. ♢ Logaritm vulgar = logaritm a carui baza este numarul 10; logaritm zecimal. 2. Ordinar, grosolan, trivial. ♦ (Despre limba) Vorbit de popor; popular. ♢ Limba latina vulgara = limba latina populara. 3. Lipsit de baza stiintifica; nestiintific. ♢ Materialism vulgar = curent filozofic aparut în Germania pe la jumatatea sec. XIX, care, în esenta, reduce întreaga realitate la materie, considerând si constiinta de natura materiala. // s.f. Denumire a limbii italiene, folosita mai ales în epoca medievala si medie. [< lat. vulgaris, cf. fr. vulgaire].
vitrifiant, VITRIFIÁNT, -Ă adj., s.n. (Material) care este folosit pentru a asigura structura de baza a maselor amorfe sticloase. [Cf. fr. vitrifiant].
asietă, ASIÉTĂ s. f. 1. pozitie a planului de baza al unei (aero)nave fata de planul orizontal. 2. (fin.) mod de asezare a impozitelor catre stat. (< fr. assiette)
euro, ÉURO s.m. Unitate monetara folosita din 1999 ca mijloc legal de plata în tranzactiile din lumea finantelor ; începând cu 1 ian. 2002 devine unitate monetara de baza în unele state membre ale Uniunii Europene. [< Euro(pa)].
computaţional, COMPUTAŢIONÁL, -Ă adj. referitor la computatie, care procedeaza prin computatie. ♢ geometrie ~a = domeniu interdisciplinar care cuprinde reprezentarea pe calculator, introducerea, iesirea si analiza datelor geometrice, entitati geometrice de baza; grafica ~a = ansamblu de metode si tehnici de conversie a informatiei numerice în imagini grafice cu ajutorul calculatorului si al periferiei grafice; modalitatea de adaptare a relatiei om-masina la nevoile specifice omului. (<engl. computational)
comună, COMÚNĂ s. f. 1. oras medieval, care se bucura de o anumita autonomie politica. 2. unitate de baza administrativ-teritoriala compusa din unul sau mai multe sate. 3. ~ primitiva = prima formatiune social-economica din istoria societatii, cu nivelul scazut al fortelor de productie, proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie si egalitatea în repartitia produselor. ♢ C-a din Paris = forma de guvernare a orasului Paris, instituita în 1871 de masele muncitoare rasculate, prima încercare de instaurare a dictaturii proletariatului; Camera C-elor = una dintre cele doua camere ale parlamentului englez. (<fr. commune)
acetilsalicilic, ACETILSALICÍLIC adj. m. Acid acetilsalicilic = medicament febrifug si analgezic, folosit în starile gripale, care constituie substanta de baza a aspirinei. [< fr. acétylsalicylique].
acord, ACÓRD s.n. 1. Comunitate de vederi asupra unui punct determinat într-o întelegere; învoire, întelegere. 2. Tratat, conventie între state, care reglementeaza domenii determinate ale colaborarii internationale. 3. Remunerare a muncii prestate, fixata pe unitatea de produs realizat. ♢ Acord global = forma de organizare si de retribuire a muncii prin care se leaga nemijlocit marimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea si importanta muncii prestate. 4. Raport între doua sau mai multe cuvinte ale caror forme trebuie sa concorde potrivit genului, numarului, cazului, conjugarii etc. 5. Armonie a mai multor sunete muzicale produse în acelasi timp. ♦ Disciplina care studiaza legile de baza ale suprapunerii sunetelor muzicale si înlantuirii lor. ♦ (Fiz.) Sintonie. [Cf. fr. accord, it. accordo].
cyan, CYAN s.n. Cerneala tipografica albastra cu nuata deschisa, una dintre cele patru culori de baza (cyan, magenta, galben si negru) folosite pentru reproducerea imaginilor color în sistemul tiparirii policrome.
alfabet, ALFABÉT s.n. Totalitatea literelor care redau sunetele de baza ale unei limbi. ♢ Alfabetul Morse v. morse (1). [Pl. -te, (rar) -turi. / cf. fr. alphabet, it. alfabeto < lat. alphabetum, gr. alpha, beta – a, b].
fişier, FISIER, fisiere, s.n. (Inform.) Stoc si structura de informatii înrudite, asociate, identificabila dupa nume; unitate de baza pentru stocarea informatiei, care îi permite calculatorului sa distinga un set de informatii de altul.
bazaltic, BAZÁLTIC, -Ă adj. Care contine bazalt, de bazalt. [< fr. basaltique].
acord, ACÓRD s. n. 1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare. ♦ a cadea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfecta întelegere; b) în unanimitate. 2. întelegere privitoare la relatiile de colaborare si de cooperare între state, partide politice, organizatii. 3. forma de retributie a muncii prestate. ♦ ~ global = forma de organizare si de retribuire a muncii prin care se leaga marimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea si importanta muncii prestate. 4. concordanta în numar, gen, caz, persoana între care exista raporturi sintactice. 5. (fiz.) egalitate a frecventelor de oscilatie a doua sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie (1). 6. (muz.) reunire a cel putin trei sunete, formând o armonie; disciplina care studiaza legile de baza ale suprapunerii sunetelor muzicale. (< fr. accord, it. accordo)
centralism, CENTRALÍSM s.n. Sistem de subordonare administrativa a institutiilor locale fata de institutiile centrale. ♢ Centralism democratic = principiu de baza al organizarii si activitatii unor colectivitati, care consta în îmbinarea centralismului cu democratia, a conducerii centralizate cu participarea larga si activa a membrilor colectivitatii. [Cf. fr. centralisme].
constituţie, CONSTITÚŢIE s.f. I. Structura fizica a unui corp, a unui organism; alcatuire, structura. ♦ Compozitie, ansamblu de elemente care constituie un întreg. II. Lege fundamentala a unui stat, în care sunt consemnate principiile de baza ale organizarii lui, drepturile si îndatoririle fundamentale ale cetatenilor, sistemul electoral etc. [Gen. -iei, var. constitutiune s.f. / cf. lat. constitutio, fr. constitution, rus. konstitutiia].
alerga, alergá (-g, -át), vb. – 1. A pune pe fuga. – 2. A fugi. – 3. A recurge la ..., a se folosi de ... 4. A participa la o competitie de cros. – Mr. alag, megl. lag, lagari, istr. alerg? (nesigur). Origine nesigura. Probabil trebuie plecat de la lat. lēgāre "a porunci"; sensul rom. nu apare printre acceptiile cuv. lat., dar este posibil sa fi existat în lat. vorbita, datorita perfectei analogii a lui lēgāre cu mittĕre în celelalte sensuri. De la alēgāre, rezultatul normal •alega (cf. dialectele) ar fi suferit o propagare a lichidei, •alelga, urmata de o disimilare, ambele fenomene proprii doar dacorom. În general se presupune ca alerga reprezinta lat. •allargāre, de la largus (Puscariu 61; Candrea-Dens., 952; REW 352; Philippide, II, 539; DAR; Puscariu, Lr., 242); cf. alb. ljargoń "dau la o parte", it. (allargare), genov. allargarse, sard. allargare "a se îndeparta, a se da la o parte". Explicatia pare inadmisibila. Semantismul este curios, mai ales daca se tine seama cu paralelismul cu alunga. Formele romanice sînt toate neol. si se explica în lumina vietii maritime, ale carei circumstante nu exista în rom. S-a încercat sa se explice trecerea de la •alargare la alergare printr-o analogie cu mergere, care apartine altui tip de conjug., astfel încît nu se vede clar cum a putut influenta merge asupra lui •alarga. În sfîrsit, dialectele indica o forma de baza diferita de cea care se propune. Der. alergatoare, s.f. (alergare; depanatoare, vîrtelnita); alergator, adj. (care alearga; activ, harnic); alergator, s.m. (stafeta, curier; cal de curse); alergator, s.n. (pasare alergatoare); alergatura, s.f. (alergare; pl. gestiuni, demersuri, interventii); alergau, s.m. (Trans., curier, mesager).
cecen, CECÉN, -Ă, cecéni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Cecenei (republica în SE Rusiei, pe versantii nordici ai muntilor Caucaz) sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Ceceniei sau cecenilor (1), privitor la Cecenia sau la ceceni, originar din Cecenia. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de ceceni (1).
oset, OSÉT, -Ă, oséti, -te, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Osetiei (în partea centrala a Caucazului) sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Osetiei sau osetilor (1), privitor la Osetia sau la oseti, originar din Osetia. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de oseti (1). (cf. rus. osetin < Osetiĭa = Osetia < gruz. Oseti < osi = oset) [si MW]
muntenegrean, MUNTENEGREÁN, -Ă, muntenegréni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Muntenegrului. 2. Adj. Care apartine Muntenegrului sau populatiei ei, privitor la Muntenegru sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul vorbit în Muntenegru. (din n.pr. Muntenegru + suf. -ean)
algeriancă, ALGERIÁNCĂ, algeriénce, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Algeriei sau este originara de acolo. (din algerian + suf. -ca)
muntenegreancă, MUNTENEGREÁNCĂ, muntenegrénce, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Muntenegrului sau este originara de acolo. (din muntenegrean + suf. -ca)
element, ELEMÉNT s.n. 1. Fiecare dintre cele patru substante sau principii despre care se credea ca stau la baza corpurilor si a fenomenelor naturii. ♦ (La pl.) Fenomene, forte din natura, fortele naturii. 2. Parte componenta a unui obiect, a unei masini. 3. Membru al unei colectivitati etc. 4. Corp care nu se mai poate descompune pe cale chimica si care, în combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. Mediu în care traieste o fiinta, o vietuitoare. ♦ (Fig.) Anturaj placut în care se simte bine cineva. 6. Pila electrica; celula a unei pile electrice. 7. (La pl.) Principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei stiinte. [Pl. -te, (s.m.) -ti. / < lat. elementum, cf. fr. élément, it. elemento].
elementar, ELEMENTÁR, -Ă adj. 1. Care constituie un element; de baza, esential. ♦ Care cuprinde primele notiuni sau principiile de baza ale unei discipline, ale unei arte etc. ♢ Învatamânt elementar = prima treapta a învatamântului public, cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de baza ale principalelor discipline. 2. Simplu, usor; cunoscut de toata lumea. 3. Natural, apartinând naturii si fenomenelor ei. [Cf. fr. élémentaire, lat. elementarius].
etimon, ETIMÓN s.n. (Lingv.) Cuvânt de baza, de obicei dintr-o limba straina, din care deriva un cuvânt al unei limbi. [Pl. -onuri, -oane. / < fr. étymon].
factitiv, FACTITÍV adj.n. Verb tranzitiv factitiv = verb tranzitiv care arata ca subiectul face pe cineva sa îndeplineasca actiunea verbului de baza. [< fr. factitif].
hipociclu, HIPOCÍCLU s.m. si n. Cerc care se rostogoleste fara alunecare în interiorul unui cerc de baza fix. [Pl. -li, -luri. / < fr. hypocycle].
nălucos, nalucós, -oása, adj. (reg.) 1. (despre cai) care se sperie repede. 2. lipsit de baza reala; neîntemeiat.
idee, IDÉE s.f. 1. Forma de reflectare, de reprezentare generalizata a realitatii în constiinta; notiune, concept. 2. Gândire, conceptie, fel de a vedea. 3. Conceptie de baza care se desprinde dintr-o lucrare literara, artistica etc.; conceptie fundamentala. ♦ Gând, opinie, parere, convingere, judecata. ♢ Idee fixa = imagine, gând care revine mereu în mintea unei persoane. ♦ Intentie, plan. [Pron. -de-e. / cf. fr. idée, it. idea, gr., lat. idea < idein – a vedea].
avantaj, AVANTÁJ s. n. 1. folos, profit, beneficiu. ♢ situatie mai buna, favorabila. o ~ reciproc = principiu de baza în relatiile internationale potrivit caruia raporturile dintre state trebuie sa se întemeieze pe respectarea intereselor lor (inter)nationale, sa favorizeze dezvoltarea acestora. 2. superioritate (de situatie, de pozitie etc.). ♢ (tenis) punct marcat de unul dintre jucatori când acestia se afla fiecare la 40 de puncte. 3. drept exceptional; privilegiu, favoare. (< fr. avantage)
bahnă, báhna (báhne), s.f. – Loc mlastinos, smîrc, balta. Din rut. buhno, pol., rus. bagno, ceh. bagno, provenind din aceeasi radacina ca germ. Bach "pîrîu" (Cihac; Berneker 38; DAR). Cuvîntul, cu der. sai, se aude numai în Mold. Der. bahnis, s.n. (loc mlastinos); bahnita, s.f. (balta; femeie murdara, jegoasa; tiganca); bahnos, adj. (mlastinos); bahni, bîhni, bîhli, vb. (a se împotmoli; a se strica; a mirosi urît, a putreziciune); behlita, s.f. (peste, Rhodeus amarus), al carui nume se explica prin gustul sau rau. Dintre der., numai báhnita "tiganca" a fost acceptat în limba literara, datorita mai cu seama întrebuintarii termenului de catre Ispirescu. Dictionarele (Damé, DAR, Candrea) îl explica prin "brunet" sau "urît", ceea ce este evident inexact, ideea de baza fiind cea de "murdar, stricat ca apa statuta, puturos"; cu aceeasi aplicare la persoane, cf. termenii identici împutit, putoare, puturos. Este inutila, prin urmare, încercarea facuta de DAR de a explica acest cuvînt prin. sl. bachati "a se fali." În ce priveste confuzia grupurilor hn si hl, cf. duhni si duhli; aceeasi confuzie apare la numele rîului Bahlui, alt. der. de la bahna, si îl explica bulhac, s.n. (balta), cu var. bîlc (rar, Mold.), bîlc (rar, Mold.), bîlcau (rar, Munt.), bîlhac, bulhoaca, bîlhoaca, balhui.
întruchipează, întruchipeaza nu il gaseste , nu returneaza nimic; motorul de cautare tr imbunatatit pt ca pe intruchipa il gaseste ; pba asta este destul de frecventa ; mi s-a intamplat destul de des ; cautarea dupa radacina , dupa cuv de baza , primele 5,6litere etc ,ma intelegeti voi ; sau gasiti voi o solutie ; cu respect bacrizyahoo.com p.s. mi-e lene sa ma loghez
berbec, berbéc (berbéci), s.m. 1. Masculul oii. – 2. Ciocan pentru batut tarusi. – 3. Masina de razboi întrebuintata odinioara la spargerea zidurilor. – Var. berbece. Mr. birbec, birbeate, megl. birbęti, istr. birbęte. Lat. berbēcem, acuz., vulg. de la vervex (Diez, Gramm., I, 7; Puscariu 200; Koerting 1328; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Candrea-Dens., 158; DAR; REW 9270); cf. it. berbice, v. prov. berbitz, fr. brebis. DAR mentioneaza forma berbece ca cea de baza, si sustine ca berbec este o var. rara, în timp ce amândoua apar în mod paralel si cu frecventa aproape egala. Der. berbecar, s.m. (cioban), care poate fi si formatie interna, sau der. de la lat. vĕrvēcārius › lat. med. bĕrbĭcārius, cf. fr. berger (REW 9267; Candrea-Dens., 159; DAR); berbecarie, s.f. (turma de berbeci); berbecesc, adj. (berbecat); berbeleac, s.m. (rostogolire), pentru a carui explicatie cf. expresia spaniola corespunzatoare, vuelta de carnero; berbecel, s.m. (berbecut; soim, Lanius excubitor). Din rom. provine mag. berbecs "boneta" (Draganu, Dacor., VII, 199). Pentru berbeleac, Scriban sugereaza o legatura cu vîngalac si cu tc. cumbalak, care nu par convingatoare.
berbec, berbéc (-ci), s.m. 1. Masculul oii. – 2. Ciocan pentru batut tarusi. – 3. Masina de razboi întrebuintata odinioara la spargerea zidurilor. – Var. berbece. Mr. birbec, birbeate, megl. birbęti, istr. birbęte. Lat. berbēcem, acuz., vulg. de la vervex (Diez, Gramm., I, 7; Puscariu 200; Koerting 1328; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Candrea-Dens., 158; DAR; REW 9270); cf. it. berbice, v. prov. berbitz, fr. brebis. DAR mentioneaza forma berbece ca cea de baza, si sustine ca berbec este o var. rara, în timp ce amândoua apar în mod paralel si cu frecventa aproape egala. Der. berbecar, s.m. (cioban), care poate fi si formatie interna, sau der. de la lat. vĕrvēcārius › lat. med. bĕrbĭcārius, cf. fr. berger (REW 9267; Candrea-Dens., 159; DAR); berbecarie, s.f. (turma de berbeci); berbecesc, adj. (berbecat); berbeleac, s.m. (rostogolire), pentru a carui explicatie cf. expresia spaniola corespunzatoare, vuelta de carnero; berbecel, s.m. (berbecut; soim, Lanius excubitor). Din rom. provine mag. berbecs "boneta" (Draganu, Dacor., VII, 199). Pentru berbeleac, Scriban sugereaza o legatura cu vîngalac si cu tc. cumbalak, care nu par convingatoare.
kelvin, KÉLVIN s.m. Unitate de baza a temperaturii în sistemul S.I. [< fr. kelvin].
lac, LAC s.n. Solutie de baza de oxid de aluminiu gelatinos, amestecata uneori cu un colorant, folosita în pictura. ♦ Suc rasinos al unor arbori din Extremul Orient, din care se prepara o solutie pentru lustruit mobile. ♦ Lichid cu care se acopera unele corpuri pentru a le feri de umezeala, de rugina etc. [Cf. fr. laque, germ. Lack, lat. lacca < pers. lakk – culoare rosie < hind. lakh].
laitmotiv, LÁITMOTIV s.n. Motiv, tema muzicala care caracterizeaza un personaj, o situatie si care se reia ori de câte ori apar în scena sau este vorba de persoanele sau situatiile respective; (p. ext.) fragment, motiv muzical care se repeta. ♦ (Fig.) Idee de baza a unei opere literare etc., care se repeta de mai multe ori. [Pron. lait-mo-, pl. -ve, -vuri, var. leitmotiv s.n. / < germ. Leitmotiv, fr. leitmotiv].
lecţie, LÉCŢIE s.f. 1. Forma de baza a organizarii muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunostinte într-o unitate de timp; ora de scoala consacrata unei anumite discipline. ♢ A da (sau a lua) lectii = a (se) medita (2) în particular. ♦ Tema, ceea ce elevul are de învatat la o materie într-o zi. 2. (Fig.) Învatatura morala, experienta (culeasa în urma unei întâmplari etc.). 3. Dojana, mustrare. [Gen. -iei, var. lectiune s.f. / < lat. lectio, cf. it. lezione, germ. Lektion].
bolovan, bolován (bolováni), s.m. – 1. (Înv.) Idol, statuie. – 2. Piatra, pietroi. – Var. balvan, bîlvan, bulvan, s.m. (Olt., si Banat, bustean, trunchi; placa de baza, talpa). Sl. bolŭvanŭ "statuie, columna" (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Fremdw. 76; Lexicon, 11; DAR; Rosetti, GS, V, 161). Miklosich crede ca acest cuvînt nu este propriu sl., ci de origine tat., pe cînd Berneker 41 îl deriva din per. pahlawān "erou" (› rom. pehlivan) si îl explica prin monumentele ridicate în memoria mortilor ilustri. Explicatia nu pare probabila. Pe lînga dificultatile istorice, o contrazice ideea ca un termen sl. de cultura a putut ajunge în rom. sa însemne ceva material si general, ca si circumstanta ca sensul primar al cuvîntului sl. trebuie sa fi fost probabil acela de "piatra", înainte de a ajunge sa însemne "statuie"; cf. cele spuse la bolf, si rut. bouvan "masa informa", slov., cr. balvan "stupid", mag. bálvány "volum", cuvinte imposibil de considerat der. de la un etimon comun "statuie" sau "idol". Var., din sb. slov. balvan "bîrna" (Hasdeu 3095). Der. bolovani, bolohani, vb. (a pietrui; a umfla; a holba, a casca ochii), care a ajuns sa se confunde cu der. de la bolocan; bolohaneala, s.f. (umflare, mai ales a sînilor); bolohanitura, s.f. (întarire); bolovanis, s.n. (teren pietros, cu bolovani); bolovanos, adj. (cu multi bolovani).
memento, MEMÉNTO s.n. 1. Semn, nota care aduce aminte de ceva. ♦ Carte care cuprinde în rezumat cunostintele de baza ale unei stiinte, ale unei discipline etc. 2. Lista de spectacole, de conferinte, publicata în presa. [< fr. mémento, cf. lat. memento – aminteste-ti].
principătean, principateán, principaténi, s.m. (înv.) locuitor din populatia de baza a celor doua Principate.
metric, MÉTRIC1 adj. Referitor la sistemul zecimal de masuri si greutati care are metrul ca unitate de baza. ♢ Sistem metric = ansamblul unitatilor de masura care au la baza metrul. ♦ (Despre marimi) Care are calitatea de a admite o masura. [< fr. métrique].
brodi, brodí (-désc, -ít), vb. 1. (Înv.) a balaci. – 2. A vorbi aiurea, a spune prapastii. – 3. A nimeri, a potrivi, a ajunge la tinta. Sl. broditi, al carui sens de baza este "a tranzita, a trece prin vad" (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Cihac, II, 29; DAR), cf. brod, de asemenea, sb. broditi "a trece prin vad", slov. broditi "a hoinari" si breditĭ "a da gres". Sensul fundamental din rom., "a nimeri" se explica în DAR prin ideea intermediara de "a ajunge la timp pentru a se urca pe ponton, a nimeri momentul"; dar aceasta înseamna sa se derive un sens primar de la o acceptie secundara si tîrzie. A brodi trebuie sa fi însemnat mai întîi "a gasi vadul" sau "a afla drumul", cf. bg. izbroždanĭa "a afla, a descoperi". Der. brodeala, s.f. (întîmplare, hazard); brudiu (var. înv. brodiu, brodiv), adj. (aiurit, zapacit, nesabuit, bezmetic), legat direct de acceptia 2; brudnic, adj. (zapacit). Este gresita opinia lui Loewe 70, care îl leaga pe brudiu de lat. brutus.
neutru, NEÚTRU, -Ă adj. 1. Care nu ia partea nimanui, care nu este de partea nimanui; (despre un stat) care nu se amesteca în conflictul dintre mai multe state, care nu participa la pacte sau aliante militare; (despre persoane) neîncadrat în nici o miscare, în nici un partid etc. 2. Indiferent. 3. Gen neutru (si s.n.) = forma pe care o iau substantivul, adjectivul etc. pentru a denumi în special obiecte inanimate, unele nume colective si generice, precum si unele animale. ♢ Vocala neutra = vocala mediala. 4. (Chim.; despre compusi) Care nu prezinta nici caractere de acid, nici caractere de baza. ♦ (Despre corpuri) Care nu are sarcina electrica. [< fr. neutre, it. neutro, cf. lat. neuter – nici unul din doi].
noţiune, NOŢIÚNE s.f. 1. Forma de reflectare a lumii în gândirea omeneasca, cu ajutorul careia sunt fixate caracterele generale, esentiale si necesare ale unei clase de obiecte (obtinute prin generalizare si abstractizare); concept. 2. Cunostinta, idee cu caracter general asupra unui lucru. 3. (La pl.) Cunostinte, principii fundamentale; elementele de baza ale unei discipline, ale unui domeniu etc. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. notion, lat. notio < noscere – a cunoaste].
nuanţă, NUÁNŢĂ s.f. 1. Fiecare dintre varietatile, dintre gradele prin care trece o culoare fara a-si pierde calitatile specifice. 2. (Fig.) Diferenta usoara (aproape imperceptibila) între doua lucruri de acelasi gen. ♦ (Muz.) Varierea executiei din punctul de vedere al intensitatii sonore. 3. Ceea ce reprezinta o conotatie, un adaos la caracterul esential, de baza. [Pron. nu-an-. / < fr. nuance].
slătineanţ, slatineánt, slatineánti, s.m. (reg.) barbat care face parte din populatia de baza a orasului Slatina sau care este originar de acolo.
caier, caíer (cáiere), s.n. – Manunchi, cantitate de lîna sau cînepa de tors. – Mr. caer, megl. cair, istr. caier. Lat. •calērus. Acest cuvînt apare numai în lat. în forma galērus, cu sensul de "caciula de blana cu parul pe din afara", considerata a fi der. de la galea, si necesita o explicatie. Ideea de baza a lui galērus nu trebuie sa fie cea de "coif", ca în galea, ci aceea de "coc de par", ca în lat. caliendrum "coc fals, coc de par care serveste de podoaba", de unde abruz. kelyendrę "boboc de floare" (REW 1514). Se stie ca caliendrum reprezinta gr. ϰάλλυντρον, cuvînt obscur, pe care Bailly îl interpreteaza ca "tout ce qui sert à nettoyer", de unde "pamatuf, coama, smoc, suvita de par, mot" si îl pune în legatura cu ϰαλλύνω "a curata, a înfrumuseta". Pare a fi mai probabil sa se plece de la χαλαρός "moale, flescait", χαλᾶν "a slabi"; astfel încît ar însemna "obiect flasc, fara consistenta", explicîndu-se astfel mai bine sensurile secundare ale lui ϰάλλυντρον. De la aceeasi familie provine ϰάλανδρος "ciocîrlie", numita astfel datorita motului, cf. numele sau lat., galērῑ tus, de la galērus dupa Boissacq, origine necunoscuta; Walde 83 se gîndeste la χαράδριος "specie de pasare". Presupunem ca galērus, care trebuie sa reprezinte un •calĕrus, este corespondentul lat. al gr. χαλαρòς "flescait" tot asa cum caliendrum este al lui ϰάλλυντρον; caz în care este evident ca a însemnat probabil "mot, ciuf", cf. galērῑtus "(pasare) motata", fiind secundara acceptia de "caciula". Celelalte explicatii nu sînt convingatoare. Sl. kǫdrĭ "încretit" (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 329) sau kǫdrjavŭ "încretit" (Cihac, II, 37) nu pot fi admise. Puscariu 251 (si ZRPh., XVIII, 689 si DAR) a propus un lat. •carium, de la carĕre "a scarmana", al carui fonetism este dificil; acelasi autor Dacor., III, 669, de la lat. •cavabile, pe care nu-l întelegem. Pascu, Archiva, XV, 439, (repetat în Lat., 256 si Pascu, I, 192) presupune un lat. •cairum, de la gr. ϰαĩρος "fir". În sfîrsit, Giuglea, Contributions, 15-19, de gîndeste la lat. caia "par", cf. gasc. cay, sp. cayado prin intermediul unui dim. de tipul •caiulus (cf. Densusianu, GS, VII, 275); în afara de acesta dificultate fonetica, acesta explicatie pare a admite o confuzie nefireasca între caier si furca. Der. încaiera, vb. (a pedepsi; refl., a se parui, a se bate, a se lua la bataie); încaieratura, s.f. (bataie). Sensul se explica pornind de la notiunea de "încurcatura". Totusi DAR prefera sa plece de la un lat. •incavellare, de la cavella "cos", ipoteza dificila si totodata inutila, pe cînd Spitzer, Dacor., IV, 654, propune un lat. •incavulare.
premisa, Premisa, premise s.f. 1-Fiecare dintre prepozitiile initiale ale unuirationament, din care se deduce concluzia. 2-Idee de baza, punct de plecare;conditie de baza
cel, cel art. adj., pron. dem. – 1. Acela (indica persoane si obiecte departate). – 2. Acela (indica, dintre doua obiecte, pe cel mai îndepartat). – 3. Serveste pentru a pune în evidenta, în cazul obiectelor cunoscute: doar ti-i mai scutura din cele batrînete (Alecsandri); ce-ati mai auzit prin cele lume? (Pop Reteganul). – 4. Înainte de un adj.calificativ, evita repetitia antecedentului; care din toate acele vorbe este cea adevarata (Creanga). – 5. Acela (în corelatie cu ce). – 6. (Art. def.) Stabileste o corelatie între s. si atributul sau (la început, pentru a distinge s. astfel determinat de alte obiecte identice sau asemanatoare): parintele vostru cela din ceriu (Vaarlam); toti boierii cei mari si cei mici (Ispirescu), (astazi aceasta nuanta s-a pierdut). – 7. (Art. def.) Stabileste o corelatie între un s. si un num. ordinal: un punct se misca, cel întîi si singur (Eminescu). – 8. (Art. def.) Formeaza superlativul relativ, prin adaugarea sa la comparativ. – 9. Împreuna cu adj., formeaza constructii cu valoare de s.: cel de jos cu cel calare anevoie se învoiesc (I. Golescu). – Cele sfinte. – Cel de sus. – Cel pierit (sifilis). Forma atona redusa de la acel. Decl. ca acel. – Compara celalalt, adj. si pron. dem. (al doilea; pl. ceilalti), forma care prezinta numeroase var., datorita posibilitatii de a se uni cele doua forme, cel si cela, cu alte doua forme, alt si alalt, aceasta din urma cu var. alalt, alant si alant. Forme de baza: celalalt (f. cealalta), gen. celuilalt (f. celeilalte), pl. ceilalti (f. celelalte); gen. celorlalti (f. celorlalte). Le corespund mr. alantu, anantu, megl. lalt, (la)lant. Puscariu 54 se gîndeste la o der. directa din lat. •illum illum alter; este însa probabil ca aceasta compunere sa fie rom.
planeză, PLANÉZĂ s.f. (Geol.) Platou de bazalt, triunghiular, situat între doua vai înguste si adânci de pe povârnisurile conurilor vulcanice. [< fr. planèze].
poporanism, POPORANÍSM s.n. Curent social-politic de la sfârsitul sec. XIX si începutul sec. XX care considera masa taraneasca drept elementul de baza al dezvoltarii sociale. ♦ Curent literar care înfatisa cu precadere taranimea. [< poporan + -ism, dupa rus. narodnicestvo].
primar, PRIMÁR, -Ă adj. De la început, originar; (p. ext.) prim, principal, de primul grad. ♦ (Geol.) Era primara (si s.n.) = paleozoic; terenuri primare = terenuri formate în era primara. ♦ primordial, de baza. ♦ Simplist. [< fr. primaire, cf. lat. primarius, it. primario].
principiu, PRINCÍPIU s.n. 1. Element fundamental, idee de baza pe care se întemeiaza o teorie, un sistem politic etc. 2. Lege fundamentala a unei stiinte, a unei arte etc. ♦ (La pl.) Totalitatea legilor si a notiunilor de baza ale unei discipline. 3. (În antichitate si în evul mediu) Element primordial care era considerat drept origine sau componenta de baza a lumii fizice. ♦ (În conceptiile mistice) Cauza initiala a lumii fizice si morale. ♦ Principiu activ = substanta care constituie esenta unui produs vegetal sau animal. 4. Regula sau norma de actiune, de legislatie etc. ♦ În principiu = din punct de vedere teoretic, în general. 5. Convingere, punct de vedere. [Pron. -piu, var. (pop.; înv.) princip, printip s.n. / < lat. principium, cf. it. principio].
propedeutică, PROPEDEÚTICĂ s.f. Învatamânt introductiv în studiul unei stiinte, cuprinzând elementele ei de baza. [Pron. -de-u-. / < fr. propédeutique, cf. gr. pro – înainte, paideutike – învatamânt].
chercheli, cherchelí (-lésc, -ít), vb. – A fi ametit, a se îmbata usor. – Var. chirchi(u)li, cherchezi, chiurlui. Creatie expresiva (cf. Graur, BL, IV, 91 si 97). S-au propus mai multe etimoane neconvingatoare: din mag. kérkedni "a presupune", dupa Scriban, Arhiva, 1912; de la cherc si pili, dupa DAR; din mag. korhely "neispravit, coate-goale", dupa Draganu, Dacor, VI, 269. Ultima var. nu este clara; dupa cum nu este nici intentia primara a creatiei expresive. Este posibil sa fie cuvînt din aceeasi familie cu chercherita, s.f. (paduche de oi, Melophagus ovinus; taun, Hippobosca equina), cu var. chercherita, chi(r)chi(ri)ta (dupa Conev 52 si Scriban, acest cuvînt deriva din bg. kekerica "broasca," ce pare tot un cuvînt expresiv). Daca nu gresim în privinta acestei ipoteze, imaginea de baza trebuie sa fie cea a unui mers sovaielnic sau poticnit, ca cel al betivului si cum pare a fi cel al unui crustaceu. Dupa Giuglea, Contributions, 10, chercherita provine din gr. ϰίϰι "ricin", cu suf. -ita.
radical, RADICÁL, -Ă adj. I. 1. Din temelie, complet; fundamental, de baza. ♦ (Despre tratamente, medicamente etc.) Care vindeca complet. 2. Care preconizeaza, care propaga reforme mari, actiuni hotarâtoare. 3. În termeni tehnici, în stil neologic. II. 1. Numar care, ridicat la o putere, da un alt numar. ♦ Simbol matematic (?), care arata operatia de extragere de radacina. 2. Grup atomic care ramâne neschimbat într-o reactie chimica si care, obisnuit, nu exista în stare libera. 3. (Lingv.) Element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si care contine sensul lexical al cuvântului; radacina. [< fr. radical, it. radicale, cf. lat. radicalis < radix – radacina].
rapsodie, RAPSODÍE s.f. 1. Episod dintr-o scriere epica, recitata si cântata public de rapsozi. ♦ Scriere lirica în versuri, fantezista si sentimentala, de un colorit pitoresc. ♦ Lucrare formata din fragmente luate din diferite scrieri. 2. Piesa instrumentala scrisa pentru pian sau orchestra într-o forma libera, al carei element de baza îl constituie cântecul popular. [Gen. -iei. / cf. fr. rhapsodie, it. rapsodia, lat., gr. rhapsodia].
refren, REFRÉN s.n. Vers (sau grup de versuri) repetat dupa fiecare strofa a unei poezii sau dupa un cuplet. ♦ Sectiunea de baza a rondoului, care se repeta de mai multe ori; frântura de melodie care se repeta într-un cântec. ♦ (Fig.) Fraza repetata stereotip. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. réfrain, cf. lat. refringere – a rupe].
roman, ROMÁN, -Ă adj. Propriu Romei antice sau Imperiului roman. ♦ (Despre caractere tipografice) Format din linii perpendiculare si unghiuri drepte. ♦ Cifre romane = cifre reprezentate prin litere sau combinatii de litere. ♦ Arta romana = arta dezvoltata în Roma antica si apoi în Imperiul roman între sec. IV î.e.n. si IV e.n., care se caracterizeaza în arhitectura prin edificii grandioase de o mare diversitate, în sculptura cultivând cu precadere portretul puternic individualizat, iar în pictura prin ansambluri de fresca si de mozaic cu tematica bogata. ♦ Balanta romana = balanta formata dintr-o pârghie cu brate neegale, mobila în jurul unui ax orizontal, pe bratul mai lung si gradat alunecând o greutate care echilibreaza obiectul de cântarit. // s.m. si f. 1. Persoana care facea parte din populatia de baza a statului roman. 2. Locuitor al Romei. [< lat. romanus, cf. fr. romain, it. romano].
semantem, SEMANTÉM s.n. Unitate de baza a unui cuvânt în cadrul unei familii lexicale, purtatoare a sensului lexical. [< fr. sémantème, cf. gr. semainen – a însemna].
cocîrlă, cocîrla (-le), – s.f. – 1. Obiect curb. – 2. Îndoire, curbare. – 3. Aripa de cormana, la plug. – 4. Mîner, manivela, toarta. – 5. Vatrai. – 6. Sanie. – 7. Coliba. – 8. Specie de ciuperci, Marasmius scorodonius. – Var. cochirla, cogîrla. Formatie expresiva, der. de la coc "obiect rotund", ca •ciocîrla de la cioc, sau codîrla de la coada, scafîrlie de la scafa. Dupa Cihac, II, 495 si DAR, din sl. kuka "cîrlig", si dupa Candrea, din mag. kukora "curb"; însa fonetismul prezinta dificultati si, oricum, suf. -îrla indica o origine expresiva. Der. cocîrla, vb. (a rasuci, a curba; a cocosa); cocîrlatura, s.f. (îndoire, curbare); cocîrteala, s.f. (aripa de cormana, la plug), care, dupa Cancel 12, provinedin sb. kúkara. Pledeaza în favoarea originii expresive mentionate prezenta lui cocîrtita (var. cocîrta), s.f. (fel de brînza de vaci sau cas, preparat din grunji de brînza si lapte); cocîrtau, s.n. (friganele din pîine sau mamaliga, prajite în unt); cocîrti, vb. (a se prinde laptele), la care este evidenta ideea de baza exprimata de coc "grunz, bulgare, obiect rotund".
suprastructură, SUPRASTRUCTÚRĂ s.f. 1. Totalitatea elementelor unei constructii care alcatuiesc partea utila a acesteia. ♦ Constructie metalica sau de lemn situata deasupra corpului principal al unei nave, folosita pentru amplasarea încaperilor speciale. 2. Totalitatea reprezentarilor si conceptiilor ideologice dintr-o anumita formatiune social-economica si a institutiilor corespunzatoare acestora, determinate de baza economica, pe care o reflecta. [< supra + structura, dupa fr. superstructure].
cotorosi, cotorosí (-sésc, -ít), vb. refl. – 1. A scapa de ceva sau de cineva, a se degaja, a se dezbara. – 2. A disparea, a se face nevazut. – Mr. cutursire. Formatie expresiva (Graur, BL, IV, 105); probabil fara legatura cu tc. kurtarmak "a elibera" (Seineanu, II, 146; Densusianu, Rom., XXVIII, 76; Cihac, II, 77; Pacu, II, 129). Var. cortorosi, pe care DAR o indica drept forma de baza este destul de rara. – Der. descotorosi, vb. (a scapa de ceva sau cineva); cotoroseala, s.f. (actiunea de a disparea). Cf. cotroci.
tratat, TRATÁT s.n. 1. Întelegere, acord, pact între doua sau mai multe state cu privire la anumite chestiuni; conventie, acord. 2. Lucrare didactica care trateaza problemele de baza ale unei discipline, ale unei arte sau ale unei stiinte. [Pl. -te, -turi. / < it. trattato, cf. fr. traité < lat. tractatus].
unitate, UNITÁTE s.f. 1. Numarul unu; fiecare dintre partile întregi care compun un lucru. ♦ Numerele mai mici decât zece. ♦ Cantitate care serveste ca masura de baza pentru toate obiectele de acelasi fel. 2. Însusirea a tot ceea ce constituie un întreg indivizibil. 3. Coeziune; omogenitate; integritate. 4. Formatie economica, administrativa etc. care actioneaza dupa un plan comun. ♦ Formatie militara, regiment, divizie etc. [Cf. lat. unitas, fr. unité].
biblie, !Bíblie (cartea de baza a crestinismului) (Bi-bli-e) s. propriu f., art. Bíblia, g.-d., art. Bíbliei
des, des- – Pref. care intra în compunerea a numeroase cuvinte de orice provenienta (lat. desface; sl. despagubi; fr. descentraliza; etc.) pentru a indica o actiune contrarie celei indicate de cuvîntul primitiv. Lat. dĭs-, cf. it. dis-, fr. dés-, sp. des-. Pref. verbal, înca activ. Nu se mentioneaza în continuare decît cuvintele la care este de presupus ca respectiva compunere cu dis- este anterioara rom.; în celelalte cazuri, cf. cuvîntul de baza. Modern se scrie dez- înainte de b, d, l, m, n, r, v. Utilitatea acestei inovatii pare discutabila, iar diferenta de pronuntare a pref., de ex., în descompunere si în desbate, este de nesesizat pentru majoritatea vorbitorilor rom. Este evident, pe de alta parte, ca timbrul Z nu este propriu cons. în discutie, ci introdus de cea urmatoare, si ca grafii ca dezlipi sau dezvoltat nu sînt transcrieri mai fidele decît deslipi sau desvoltat.
partea, partea unui stat sau entitati administrativ-teritoriale care nu comunica cu teritoriul de baza al acestuia, fara a fi o insula. Exemple de exclave sunt regiunea Kaliningrad în Rusia, Republica Autonoma Nahicevan din Azerbaidjan, zona Dubrovnik din Croatia, statul Alaska în SUA s.a.
este, este partea unui stat sau entitati administrativ-teritoriale care nu comunica cu teritoriul de baza al acestuia, fara a fi o insula. Exemple de exclave sunt regiunea Kaliningrad în Rusia, Republica Autonoma Nahicevan din Azerbaidjan, zona Dubrovnik din Croatia, statul Alaska în SUA s.a.
familie, famílie (famílii), s.f. – Forma sociala de baza, întemeiata prin casatorie, care consta din sot, sotie si descendentii lor. – Mr. fumeal’e, familie. Lat. familia, prin intermediul fr. famille, cf. dubletul femeie. În mr., direct din lat., si în a doua forma din it. famiglia. – Der. familiar, adj. (în care se aduna sensurile cuvîntului fr. familiare si familial); familiarh, s.m. (cap de familie), din ngr. φαμιλιάρχης (Gáldi 187), sec. XVIII, înv.; familiaritate, s.f., din fr.; familiariza, vb., din fr.; familiot, s.m. (care are familie), din ngr. φαμιλιώτης (Gáldi 187), sec. XVIII, înv.; familist, s.m. (care are familie), formatie vulg. si improprie (suf. – ist indica îndeletnicirea sau adeziunea), însa reabilitata, mai mult decît era de asteptat, de întrebuintarea ei de catre Caragiale.
făşiu, fasíu s.m. – Sotul cumnatei. Cr. faša (Bogrea, Dacor., III, 730). Totusi, DAR prefera sa plece de la fase însa este putin probabil (acest grad de înrudire ar fi imaginat în crucis, ca fata scutecelor; în acest caz ideea de baza ar fi cea de "încrucisat", nu cea de "scutec").
nodular, NODULÁR, -Ă adj. 1. cu noduli, cu aspect de nodul. 2. fonta ~a = fonta modificata în care masa de baza este formata din perlita sau ferita, iar grafitul are forma de noduli. (< fr. nodulaire)
omorizie, OMORIZÍE s. f. (mat.) formare a unui sistem de radacini dintr-o singura radacina de baza. (< germ. Homorrhizie)
piezobază, PIEZOBÁZĂ s. f. valoarea psihometrica a unei stimulari liminale a presiunii mecanice, pragul de baza al excitarii electrice. (< piezo- + baza)
pirometalurgie, PIROMETALURGÍE s. f. procedeu de baza pentru obtinerea metalelor, prin topirea minereurilor în cuptoare metalurgice. (< fr. pyrométalurgie)
placă, PLÁCĂ s. f. 1. foaie de metal, lemn, sticla, ebonita etc. o ~ aglomerata = placa din aschii de lemn presate cu diferiti lianti; ~ fotografica = placa de sticla acoperita pe una din fete cu o emulsie fotosensibila; ~ de acumulator = fiecare dintre electrozii unui acumulator, pe care se afla o pasta de materie activa. 2. disc muzical. o a schimba (sau a întoarce) a = a schimba subiectul unei discutii sau comportarea fata de cineva. 3. ~ turnanta = disc de otel sau de fonta, prevazut cu sine, care, rotindu-se pe un pivot, serveste la întoarcerea vehiculelor usoare de cale ferata; (fig.) raspântie, încrucisare de drumuri. 4. ~ de fundatie = fundament de beton al unei cladiri; placa de baza. 5. tabla pe care este scris, sapat ceva. 6. proteza dentara. 7. ~ continentala = bucata relativ independenta a scoartei terestre, de forma unei calote sferice, care se misca în raport cu altele. (< fr. plaque)
planeză, PLANÉZĂ s. f. platou de bazalt, triunghiular, între doua vai înguste si adânci de pe povârnisurile conurilor vulcanice. (< fr. planèze)
poporanism, POPORANÍSM s. n. curent social-politic, cu implicatii literare, aparut în România la sfârsitul sec. XIX, care considera masele taranesti drept elementul de baza al natiunii si factorul hotarâtor în crearea culturii nationale, recomandând, pe plan literar, crearea de opere inspirate din viata taranimii. (dupa rus. narodnicestvo)
premisă, PREMÍSĂ s. f. 1. punct de plecare al unei actiuni, argumentatii etc. ♢ idee de baza. 2. fiecare dintre primele doua judecati ale unui silogism, din care se deduce concluzia. (< fr. prémisse, lat. praemissa)
primar, PRIMÁR, -Ă I. adj. 1. initial, de la început, originar; primordial, principal. (p. ext.) de primul grad, de baza. o învatamânt ~ = forma de învatamânt, cu caracter obligatoriu, în care se predau notiunile elementare ale principalelor discipline; era ~a = paleozoic; medic ~ = medic care, prin concurs, a devenit superior medicului specialist. ♢ simplu, rudimentar, simplist. ♢ (despre cuvinte) primitiv (I, 4) o (ec.) sector ~ = ansamblu de activitati economice producator de materii prime (agricultura si industriile extractive). ♢ (med.; despre simptome) care apare în prima faza a unei boli. 2. care se manifesta brutal; care dovedeste lipsa de cultura, de rafinament. 3. (despre elemente si compusi chimici) cu o singura valenta satisfacuta de un anumit element sau radical. II. s. m. reprezentant ales, cu atributii administrative în orase si comune. (< lat. primarius, fr. primaire)
primitiv, PRIMITÍV, -Ă I. adj. 1. de la începutul omenirii, stravechi. ♢ aflat pe cea dintâi treapta a dezvoltarii societatii umane. 2. necultivat, necivilizat, salbatic. 3. nume dat pictorilor si sculptorilor care preceda epoca Renasterii. 4. primar, de baza. o cuvânt ~ = cuvânt-baza de la care, cu ajutorul afixelor, sunt derivate alte cuvinte; culori ĕ = cele sapte culori ale spectrului solar. II. s. f. 1. (mat.) ~a (a unei functii) = functie a carei derivata este egala cu functia initiala. 2. (inform.) operatie elementara indivizibila, neinterferabila cu alta operatie de aceleasi gen. (< fr. primitif, lat. primitivus)
principiu, PRINCÍPIU s. n. 1. element fundamental, idee, lege de baza pe care se întemeiaza o teorie, un sistem, o norma de conduita etc. 2. lege de baza a unei stiinte, arte etc. 3. element primordial, cauza primara a lumii fizice. o ~ activ = substanta care constituie esenta unui produs vegetal sau animal. 4. regula, norma de actiune, de comportare, de apreciere etc. o în ~ = din punct de vedere teoretic, în general. 5. convingere, punct de vedere. (< lat. principium, it. principio, fr. principe)
procesor, PROCESÓR s. n. (inform.) 1. echipament, element de baza al unui ordinator, capabil sa efectueze un set de instructiuni. 2. program general al unui sistem de exploatare care executa o functie complexa omogena. (< engl. processor, fr. processeur)
propriu, PRÓPRIU, -IE adj. 1. care apartine în mod exclusiv cuiva; personal. 2. caracteristic, particular. 3. care este bun, indicat pentru... 4. (despre cuvinte, stil etc.) care reda exact notiunea sau ideea ce trebuie exprimata. ♦ ~-zis = de fapt; la drept vorbind. ♦ (despre sensuri) prim, de baza. (< lat. proprius, fr. propre)
pseudopoliploidie, PSEUDOPOLIPLOIDÍE s. f. multiplicare a numarului de baza al cromozomilor, fara cresterea corespunzatoare a materialelor genetice. (< fr. pseudopolyploïdie)
pseudoştiinţific, PSEUDOSTIINŢÍFIC, -Ă adj. lipsit de baza stiintifica. (< fr. pseudo-scientifique)
purină, PURÍNĂ s. f. compus organic heterociclic, unitate de baza a acidului uric, component al acizilor nucleici. (< fr. purine)
radical, RADICÁL, -Ă I. adj. 1. din temelie, complet; fundamental, de baza; (adv.) radicalmente. ♢ (despre tratament, medicamente etc.) care vindeca complet. 2. care preconizeaza reforme mari, actiuni hotarâtoare. ♢ (despre oameni sau grupari politice; (si s. m.) care preconizeaza o serie de reforme în activitatea sociala. 3. care cuprinde radacina cuvântului. II. s. m. 1. (mat.) numar care, ridicat la o putere, da numarul dat; radacina. ♢ simbol matematic care arata operatia de extragere de radacina. o axa ~a = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor; plan ~ = locul geometric al punctelor din spatiu având aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. grup atomic care ramâne neschimbat într-o reactie chimica si care, în mod obisnuit, nu exista în stare libera. 3. (lingv.) element primitiv, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun mai multor cuvinte care constituie o familie si contine sensul lexical al cuvântului; radacina. (< fr. radical, lat. radicalis, germ. Radikal)
redundanţă, REDUNDÁNŢĂ s. f. 1. surplus de informatie menit sa asigure exactitatea transmiterii unui mesaj. ♢ (inform.) excedent de semnale pentru transmiterea fidela a unei cantitati de informatie. 2. supraabundenta inutila de expresii, cuvinte sau imagini în formularea unei idei. 3. (tehn.) introducere de dispozitive suplimentare fata de cel de baza, care sa asigure functionarea unui sistem în cazul când primul sau altul dintre dispozitivele cu aceeasi functie a iesit întâmplator din uz. (< engl. redundancy, fr. redondance)
refren, REFRÉN s. n. 1. vers (grup de versuri) repetat dupa fiecare strofa a unei poezii sau dupa un cuplet. 2. fraza muzicala care se repeta dupa fiecare cuplet al unui cântec. ♢ sectiunea de baza a rondoului, care se repeta de mai multe ori. 3. (fig.) cuvânt, fraza, expresie care se repeta stereotip. (< fr. refrain)
sociologism, SOCIOLOGÍSM s. n. orientare ideologica ce tinde sa subordoneze sociologiei cercetarea întregii realitati sociale. o ~ vulgar = denumire generica pentru diferite forme de interpretare simplista a fenomenelor culturii spirituale, constând în ignorarea specificitatii si relativei independente a suprastructurii fata de baza economico-sociala. (< fr. sociologisme, rus. sotiologizm)
statut, STATÚT s. n. 1. document, lege de baza cuprinzând dispozitii cu caracter oficial prin care se hotaraste constituirea unei organizatii si se stabilesc scopul, structura si modul de functionare ale acesteia. 2. denumire data unor constitutii. 3. ~ politic = totalitatea drepturilor si îndatoririlor prevazute si garantate de constitutie, în virtutea carora cetatenii participa la viata politica. 4. ~ social = status (1). 5. starea, situatia, calitatea de a fi (a cuiva sau a ceva). (< fr. statut, lat. statutum)
stres, STRES s. n. 1. stare de încordare sau tensiune neuropsihica. 2. ansamblu de perturbatii organice si psihice provocate de factori agresori variati; (p. ext.) ansamblul reactiilor fiziologice prin care organismul uman raspunde unui agent stresant, încercând sa se apere si sa-si mentina echilibrul de baza. 3. (geol.) presiune laterala care se produce în sinclinale, cauzând formarea cutelor sistemelor muntoase. (< engl., fr. stress)
suprastructură, SUPRASTRUCTÚRĂ s. f. 1. totalitatea elementelor care formeaza partea utila a unei constructii. ♢ constructie metalica sau de lemn situata deasupra puntii superioare a unei nave, unde sunt amplasate încaperile de locuit si de navigatie etc. 2. totalitatea ideilor, a teoriilor si a conceptiilor cu caracter ideologic dintr-o anumita formatiune social-economica si a institutiilor corespunzatoare acestora, generate de baza economica, pe care o reflecta. (dupa fr., engl. superstructure)
tenor, TENÓR s. m. 1. vocea barbateasca cu registrul cel mai înalt; cântaret cu o astfel de voce. ♢ (p. ext.) instrument de suflat cu registru corespunzator vocii unui tenor. 2. (în muzica polifonica) voce între alto si bas. 3. (acc. ténor) melodia de baza, vocea principala în repertoriul gregorian (sec. XII-XVI). (< fr. ténor, it. tenore)
translaţie, TRANSLÁŢIE s. f. 1. deplasare a unei figuri plane sau a unui corp astfel încât toate punctele acestora sa se miste de-a lungul unor drepte paralele, parcurgând distante egale. 2. (mat.) transformare geometrica punctuala, determinata de un vector, astfel încât unui punct din spatiu sa-i corespunda un alt punct. 3. (inform.) decalaj automatic al programului într-o zona oarecare a memoriei centrale prin modificarea continutului registrelor de baza. 4. (biol.) traducere a informatiei genetice. 5. (stra)mutare. (< fr. translation, lat. translatio)
triclinic, TRICLÍNIC adj. (despre sisteme cristaline) care are ca forma de baza o prisma oblica cu baza un paralelogram. (< fr. triclinique)
unitate, UNITÁTE s. f. 1. numarul unu; fiecare dintre partile întregi care compun un lucru. o ~ astronomica = unitate pentru exprimarea distantelor în sistemul solar, distanta medie de la Soare la Pamânt. ♢ numerele mai mari decât zero. ♢ cantitate ca masura de baza pentru toate obiectele de acelasi fel. 2. însusirea a tot ceea ce constituie un întreg indivizibil. 3. coeziune; omogenitate, unire; integritate. 4. formatie economica, administrativa etc. care actioneaza dupa un plan comun. 5. formatie militara, regiment. o ~ de foc = cantitatea de munitie (numar de lovituri) pentru o gura de foc. 6. ~ furajera = unitate de masura pentru aprecierea valorii nutritive a furajelor. (< fr. unité, lat. unitas)
vademecum, VADEMÉCUM s. n. carte care serveste drept ghid turistic sau care cuprinde notiunile de baza ale unei discipline. (< lat. vademecum, fr. vade mecum)
vitrifiant, VITRIFIÁNT, -Ă adj., s. n. (material) folosit în constructii pentru a asigura structura de baza a maselor sticloase, amorfe. (< fr. vitrifiant)
vulgar, VULGÁR, -Ă I. adj. 1. cunoscut de toata lumea; comun, obisnuit, curent. 2. ordinar, grosolan, trivial. 3. latina ~a = limba latina populara. 4. lipsit de baza stiintifica; nestiintific. o materialism ~ = curent filozofic aparut în Germania pe la jumatatea sec. XIX, care reduce întreaga realitate la materie, considerând si constiinta ca fiind de natura materiala. II. s. f. denumire a limbii italiene, în epoca medievala si medie. (< fr. vulgaire, lat. vulgaris)
front, front (frónturi), s.n. – Loc unde se dau lupte militare. Fr. front, cf. frunte. – Der. frontal, adj., din fr. frontal; frontavoi, s.m. (ofiter care si-a cîstigat gradele fara studii de baza, pe front), din rus. frontovoi (Graur, BL, IV, 83), astazi înv.; frontiera, s.f., din fr. frontière; frontispiciu, s.n., din fr.; fronton, s.n., din fr.
găbui, gabuí (-uésc, gabuít), vb. – 1. A prinde, a apuca, a înhata. – 2. A gasi, a descoperi. – Var. (Mold.) gab(a)si, gapsi, gabji, ghibui, (Munt.) dibui. Sl. (rus.) gabati "a haitui" (DAR), cf. pol. gabać "a prinde"; este însa evident ca acest cuvînt a fost tratat ca o creatie expresiva, dupa cum se poate vedea în var. sale. Celelalte explicatii nu coincid. Dupa Iordan, BF, II, 195, forma de baza ar fi gabji, din tc. kabz "actiunea de a prinde" si gabui ar proveni din încrucisarea lui gabji cu dibui. Miklosich, Slaw. Elem., pleca de la ghibui, din sl. gybati "a îndoi", al carui semantism nu se întelege. Dibui, vb. (a gasi, a descoperi, a afla; a reusi, a nimeri; a tatona, a pipai pe bîjbîite; a cauta pe bîjbîite) este fara îndoiala acelasi cuvînt (cf. Tiktin si Scriban), ale carui sensuri le cuprind pe cele ale verbelor gabui si pipai. S-a explicat prin rut. dybaty (Berneker 248; Skok 67), prin bg. deb(n)ja "a se strecura" (Candrea, GS, VI, 323; Candrea; Scriban); sau prin tc. debb "actiunea de a tîrî" (Moldovan, 425). Der. gabje, s.f. (Mold., mîna, pumn); gabor, s.m. (Arg., politist, agent), asociere ironica a ideii de "a prinde" cu numele propriu Gabor; dibuiala, s.f. (actiunea de a dibui); dibuitor, adj. (care dibuieste); ghibosi, vb. (a haitui; a strînge, a bate, a parui), cu var. ghigosi, formate cu suf. expresiv -osi. Cf. gîmba.
teosofia, Teosofia, dupa cum arata si numele (gr. theos – Divinitate, Zeu, Dumnezeu si gr. sophia – întelepciune), înseamna cunoasterea întelepciunii divine, putând fi definita ca un ansamblu de adevaruri ce stau la baza religiilor. Ea este la fel de veche ca si lumea, de aceea, mai poarta si numele de "Întelepciune antica“. Teosofia reda omenirii învatatura pierduta a antichitatii, STIINŢA SUFLETULUI, luminând scrierile sfinte ale tuturor religiilor, relevând sensul lor esoteric, justificându-le în fata ratiunii, dar si a intuitiei. Teosofia este adevarul aflat la baza tuturor religiilor. Este Gnosa crestinilor, Sufismul mahomedanilor ori Brahma-Vidya a indienilor. Teosofia are doua principii de baza: imanenta lui Dumnezeu si, ca un corolar la acest adevar suprem, fraternitatea si solidaritatea umana. Dumnezeu este peste tot, în toate. Spiritul care este întâlnit în orice, de la arhanghel la atom, este viata vetnica, este El, Unicul, este Dumnezeu.
greier, gréier (gréieri), – Insecta cu picioare lungi care produc un sunet ascutit (Gryllus campestris, Gryllus domesticus). – Var. gre(i)er(e), grier(e), greor(e), grior(e), greur(e), grel. Lat. gryllus (Puscariu 744, Candrea-Dens., 755; REW 3900; DAR), cf. it., sp. grillo, prov. grelh, grilh, port. grilho. Totusi der. este dificila din punct de vedere fonetic si a fost exploatata în multe feluri. Dupa Candrea-Dens., trebuie pornit de la lat. •grylliolus. Cretu 327 pleaca de la o forma lat. putin probabila, •grycellus; Pascu, Beiträge, 10 presupune o evolutie •grellus › grel, cu suf -ur, trecut la greiur, al carui rezultat nu este posibil, în vreme ce Scriban propune trecerea de la •grillus la › •greru › greur. În sfîrsit, Graur, BL, III, 50 presupune o evolutie a lui •grer la greer, prin intermediul unei "despicari" a doi r, cf. creer, proor, prooroc; acest ultim rezultat pare posibil, fara a fi o explicatie suficienta deoarece chiar forma de baza, •grer, este anormala. Cf. si Battisti, III, 1872.
hârş, hârs interj. – Imita zgomotul produs la frecare sau spintecare. – Var. hîrst, hars(t). Creatie expresiva. – Der. hîrsîi (var. hirsii, hîrjii, horji, hortai, hirsni, hîrscîi, hîrscai), vb. (a scîrtîi, a scrîsni; a freca, a zgîria; a istovi, a slei, a epuiza; refl., a se familiariza, a se obisnui); arse, s.f. (Mold., bici); hîrsiit (var. hîrjiit, hîrscait, hîrscîit), s.n. (scîrtîit, scrîsnet); hîrsie, s.f. (blana de miel cu parul uzat sau prost conservat); hîrsi, vb. refl. (a se obisnui, a se deprinde; a fi zgîrcit), în al carui al doilea sens pare a se observa acelasi semantism ca în sp. roñoso, fr. ladre (dupa DAR este cuvînt de origine diferita, în legatura cu tc. hirs "lacomie"); hîrjoni, vb. refl. (a se lua la harta în gluma, a vorbi glumet), der. de la hîrjii, cu suf. expresiv -ni (sensul de baza este acela de "a se atinge"; dupa Cihac, II, 505 si DAR, din mag. horsolódni "a se certa"; obscur, dupa Iordan, Dift., 213); hîrjoana (var. hîrjoneala), s.f. (curtare a unei femei); hîrsim, s.n. (reputatie, faima), probabil plecînd de la ideea de "familiariate"; hîrstioaga, s.f. (oaie batrîna), cu suf. peiorativ -og; hreasca, s.f. (Mold., "razatoare"). Nu este sigur daca horti, vb. (a misca un obiect facîndu-l sa alunece), apartine aceleasi intentii expresive, de el depinde hortis, adv. (piezis).
hodîc, hodîc interj. – Exprima ideea de schiopatat. – Var. hontîc, hojmîc. Creatie exprima, cf. sontîc. – Der. hodîcai (var. hotîcîi), vb. (a schiopata), pe care Tiktin îl punea în legatura cu pol. chodaki "picioroange" si DAR cu sl. chodŭ "mers", cf. hod; hobîc, s.n. (groapa), probabil în loc de hodic. De aceeasi origine trebuie sa fie hojmalau (var. hojmandrau, hajmandau), s.m. (Mold., gogoman, nataflet) al carui semantism pare sa se explice prin ideea de baza ca "nu stie sa se fereasca de gropi", cf. definitia populara a prostului, da în gropi (Philippide, II, 726, explica hojmalau prin osmanliu; Scriban, prin hojma, ca si cum ar însemna "totdeauna înalt"). Cf. si honcai, vb. (Munt., a se legana, a schiopata), pe care Scriban, Arhiva, 1912 si DAR, îl pun în legatura cu mag. hánkódni "a se agita".
în, în- Prefix verbal, care adauga notiunii de baza o nuanta factitiva. Lat. in, cf. în. A intrat în rom. prin intermediul cuvintelor care aveau înca din lat. pref. in-, cf. împuta, începe, închide, etc.; a fost însa productiv în rom. întrucît serveste pîna si la derivarea unor cuvinte care nu fac parte din fondul lat., cf. încîrliga, încorseta, încovriga, îndusmani, însufleti etc. Este putin probabil, prin urmare, ca la vb. de origine lat. sa fie vorba de in- primitiv; verbigracia, a înacri, considerat în general ca un der. din lat. •inacrire, poate fi privit, cu mai mari sanse de probabilitate ca der. de la acru, cu pref. rom. în-. Pentru acest comp., cf. Iordan, Compuse romînesti cu în-, BF, III, 1936, 57-116. Inde-, de la în si de, de foloseste în putine expresii fixe (înde seara, noaptea; înde noi, între noi), cf. DAR, si îndemnîna (dupa ipoteza gresita a lui Cretu 336, inde- ar fi lat. ante; dupa Candrea-Dens., 854, din lat. inde).
infanterie, infantéríe (-ii), s.f. – Una din armele de baza, care duce lupta pe jos, pedestrime. Fr. infanterie, prin intermediul rus. infanterija, sec. XIX (Sanzewitsch; DAR). – Der. infanterist, s.m. (soldat de infanterie).
înfiripa, înfiripá (-péz, înfiripát), vb. – 1. A forma, a compune. – 2. A ameliora, a restabili. – 3. (Refl.) A se realiza, a se transforma în realitate. – Var. (Mold., Bucov.) înciripa. Origine necunoscuta. Dupa Giuglea, Dacor., II, 825 si LL, II, 42, de la un lat. •imperfilāre, care nu pare posibil. Puscariu, Dacor., IV, 710-2 si DAR pleaca de la var., considerînd ca forma de baza este un hiperurbanism, si o deriva din sl. (rus., rut., bg.) čerep "ghiveci, oala"; semantismul ar pleca, deci, de la sensul din sl., pentru a trece la acela de "a repara un recipient spart", si de aici "a repara". Aceasta der. nu pare probabila, deoarece este ciudat ca vasele sparte sa se poata repara si înca si mai ciudat sa se repare atît de bine încît sa se poata ajunge la ideea de "a îmbunatati". Pare evident, asa cum semnaleaza Tiktin si Scriban, ca acest cuvînt provine de la fire "caracter, fel de a fi", cf. a-si veni în fire = a se înfiripa "a se reface"; însa nu este clar.
înveli, învelí (învelésc, învelít), vb. – 1. A înfasura. – 2. A acoperi, a pune ceva deasupra. – 3. A umple. – 4. A înfasura urzeala pe sulul razboiului. – 5. A da la piua. – Var. învali. Mr. anvalescu, anvalire, megl. anváles, anvaliri. Sl. valiti (Cihac, II, 106; DAR), cf. val, si bg. valjam. Acceptiile apar si în sl. si se explica toate plecîndu-se de la ideea de baza, aceea de "sul". Der. din lat. •invelāre (Meyer, Alb. St., IV, 105), nu este posibila. Der. învelitoare (var. învelitura), s.f. (ceea ce serveste la învelit sau acoperit; husa; cuvertura, patura; capac; acoperis); învelis, s.n. (obiect care serveste la învelit; capac; husa; acoperis); învelit, adj. (acoperit; pieptanat; captusit; batut în piua; rotofei).
italian, italián (italiána), adj. – 1. Care face parte din populatia de baza a Italiei. – 2. Care apartine Italiei. – Var. (pop.) italian, (înv.) ital. It. italiano, si inainte (sec. XVII) din lat. italus. – Der. italian, s.m.; italianca, s.f.; italienesc, adj. (italian); italieneste, adv. (în limba italiana); (i)talienie, s.f. (înv., limba italiana); italienism, s.n.
italian, italián (-na), adj. – 1. Care face parte din populatia de baza a Italiei. – 2. Care apartine Italiei. – Var. (pop.) talian, (înv.) ital. It. italiano, si înainte (sec. XVII), din lat. italus. – Der. italian, s.m.; italianca, s.f.; italienesc, adj. (italian); italieneste, adv. (în limba italiana); (i)talienie, s.f. (înv., limba italiana); italeinism, s.n.
junghia, junghiá (-ghiu, junghiát), vb. – 1. A înjunghia, a pune cutitul la gît. – 2. A taia gîtul. – 3. A sacrifica, a jertfi. – 4. A întepa, a simti un junghi. – Var. înjunghia. Mr. giugl’are, megl. jungl’u. Lat. iugulāre, cu infix nazal (Lexiconul de la Buda; Diez, Gramm., I, 197; REW 4607; DAR; Pascu, I, 93). Dupa Candrea-Dens., 918 s-ar datora unei încrucisari cu iungĕre, ipoteza mai putin probabila; Lambrior 373 pleca de la un popular •junglāre. Var. este în prezent mai folosita decît cuvîntul de baza, care pare înv. Der. junghiu, s.n. (întepatura; înjunghietura; jungher), postverbal de la junghia; jungher, s.n. (pumnal) în loc de •junghiar, cu suf. -ar; junghetor, s.n. (înv., altar); junghetor, s.m. (persoana care sacrifica; parlagiu); înjunghetor, adj. (care înjunghie; care sacrifica); junghetura, s.f. (victima, animal sacrificat; înjunghietura; sacrificare, omorîre; ceafa, baza craniului), cu suf. -tura, (dupa Puscariu 922; Candrea-Dens., 919; REW 4607 si DAR, de la un lat. •iugulatūra).
neproducere, NEPRODUCÉRE s.f. v. EVENIMENT (3). (Mat.) Notiune de baza din domeniul teoriei probabilitatilor, care exprima producerea sau neproducerea unui fenomen în cadrul unui experiment. [DEX '98]
eternitate, ETERNITÁTE, (rar) eternitati, s.f. Faptul de a fi etern; existenta infinita în timp, constituind una dintre proprietatile de baza ale materiei; durata nelimitata, vesnicie. ♦ (Prin exagerare) Perioada foarte lunga. – Fr. éternité, (lat. lit. aeternitas, -atis).
mesaj, mesáj (mesáje), s.n. – 1. Adresa, trimitere. – 2. Comunicare. – 3. Comunicat oficial al Suveranului catre puterea legislativa. – Var. mesagiu. Fr. message si var. din it. messagio. – Der. mesajer (var. mesager), s.m. (trimis, sol), din fr. messager, it. messaggiero, al carui var. pare preferata formei de baza; mesajerie (var. mesagerie), s.f. (transport de marfuri pe calea ferata), din fr. messagerie.
năpîrcă, napîrca (-ci), s.f. – 1. Vipera (Vipera berus). – 2. Bici. – Var. (rar) nopîrca. Mr. nipîrtica, megl. naprotca. Creatie expresiva. Coincide cu alb. nepër(t)ke, dar nu e probabil sa se explice prin el, cum se sustine de obicei (Cihac, II, 719; Meyer 303; Pascu, II, 221; Philippide, II, 221; Rosetti, II, 119). Trebuie sa fie o var. expresiva a lui •napîrla, cf. napîrli; pentru alternanta expresiva a ambelor terminatii, cf. sopîrla si sopîrcai, sfîrla si sfîrc, mîrlan si mîrc etc. Atît napîrca, cît si napîrli si sopîrla nu au fost explicate satisfacator pîna acum; provin, fara dubiu, din aceeasi sursa expresiva, a carei idee de baza pare a fi cea de "serpuire" sau de "miscare rapida", ca în ciocîrlie, cf. si topîrlan (ca si ciocîrlan); aceasta explicatie este singura care merge în acelasi timp pentru napîrca "bici", ca si pentru înrudirea sa evidenta cu sopîrla. Der. din lat. •viperana (Cretu 350) sau dintr-o combinatie între natrix si pertica (Capidan, Raporturile, 542) este inacceptabila. Der. napîrcos, adj. (veninos); napîrli, vb. (despre reptile, a-si schimba pielea; despre mamifere, a-si schimba parul; despre pasari, a-si schimba penele), cu suf. expresiv -li (dupa Cihac, II, 251, legat de sl. pero "para", cf. împotriva Tiktin; dupa Conev 87, din sl. naprŭliti sau naprliti "a pîrli", dupa Draganu, Dacor., VI, 517); napîrleala, s.f. (primenire, napîrlire). Alb. trebuie sa provina din rom.
pis, pis interj. – 1. Se foloseste pentru a chema pisica. – 2. Arata minimul ce se poate pronunta. – Megl. pis. Creatie expresiva, cf. sp. miz(-miz), rus. kis(-kis); se foloseste adesea cu reduplicare. Ideea de baza trebuie sa fie aceea de mers silentios, cf. pîs. – Der. pisoi, s.m. (pisic; Arg., înv., moneda de argint de 5 lei), cu suf. -oi; pisica, s.f. (mîta; Olt., frîna carutei; numele celor trei persoane care preceda si anunta brezaia), cu suf. – -ica, cf. megl. pisa, alb. piso, sb., cr. pis (din sb. dupa Cihac, II, 258), ngr. πισίϰα, poate din rom., tc. pisik(a), pisi (din tc. dupa Lahovary 1661 si Graur, GS, VI, 333, cf. Ronzevalle 59), tig. pisik(a) (Graur 182), iran. pusek (Densusianu, GS, I, 54), breton. pisik, engl. puss; pisic, s.m. (pisoias); pisicesc, adj. (de pisica); pisiceste, adv. (ca pisicile); pisicuta, s.f. (ramurele cu flori de salcie). Cf. Barbulescu, Arhiva, XXX, 387-8.
rade, ráde (rád, rás), vb. – 1. A razui. – 2. A sterge, a îndeparta un strat, a elimina. – 3. A se barbieri. – 4. A taia, a bara cu o linie. – 5. A smulge, a extirpa, a suprima. – 6. A despuia pe cineva de bani. – 7. A condamna pe cineva. – 8. A respinge, a trînti la un examen. – 9. (Cu pron o) A o sterge, a-si lua talpasita. – 10. (Refl.) A minti, a exagera. – Mr. (a)rad(ere). Lat. radĕre (Puscariu 1422; REW 6987), cf. prov. raire, v. fr. rere, cat. raure, sp. raer. Este dubletul lui radia, vb. (a anula, a suprima), din fr. radier, cf. radier, s.n. (guma de sters), din germ. Radier(gummi). Cf. raz si der. sale. Sensul 9, care s-a încercat sa fie explicat prin intermediul tig. (cf. art. urmator), are un semantism normal, cf. a o tunde, a o sterge. Pentru semantismul sensului 10, cf. barbier "frizer si mincinos". – Cf. raz. Der. ras, adj. (sters, barbierit; adv., a ras); rasatura, s.f. (barbierit; razuire; razatura); neras, adj. (nebarbierit); rasura, s.f. (razatura; rasatura de aluat si pîine facuta cu ea; cocolosi de brînza care se formeaza în zer; dureri de nastere; înv., contributie suplimentara din care se plateau slujbele publice, reprezenta în 1783 35 procente din impozitul de baza), poate direct din lat. rasūra (Puscariu 1449; REW 7081), cf. fr. rasure, sp. rasura; rasunoi, s.n. (Banat, Trans., aluat ras de pe vas). Rasura, s.f. (maces, Rosa canina) trebuie sa fie cuvînt identic cu cel anterior, dar nu din cauza mîncarimii produse de fructul sau (Tiktin), ci poate pentru ca creste la marginea padurilor sau pe lînga ziduri (dupa Scriban, din lat. rǒsŭla "trandafir").
răstimp, rastímp (rastímpuri), s.n. – Perioada, interval de timp. – Var. rastîmp, zastimp, zastîmp. Sl. rastąpŭ "interval" (Cihac, II, 308; Philippide, Principii, 61; Byhan 333), contaminat cu timp în forma de baza.
rînză, rînza (-ze), s.f. – 1. Ament, mîtisor, mugur etc. – 2. (Bucov.) Franjuri care orneaza punga de tutun. – 3. Pipota. – 4. Cheag. – 5. Stomac în general. – Var. Olt., Trans. rînsa (sensul 1). Mr. arînza. Cuvînt foarte discutat, la care se considera în general ca sensurile 1 si 2 reprezinta un cuvînt diferit de celelalte sensuri. Aceasta separare este putin convingatoare; cel mai probabil ar fi sa se porneasca de la un cuvînt de baza care sa reprezinte ideea de "ciucure", aplicabila în acelasi timp la mîtisor si la pipota, cf. fr. glande "glanda" din gland "ciucure, franj". Asa fiind, pare ca trebuie sa se porneasca de la sl. ręsa "mîtisor, mugure" (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 313; Philippide, Principii, 159; Rosetti, III, 92; Conev 89; origine admisa pentru primele sensuri ale cuvîntului de Tiktin si Candrea; combatuta pentru cele din urma de Petrovici, Dacor., X, 144), cf. bg. rĕsa "ament", sb. resa "ament; ciucure; omusor", pol. rzęsa "spic". Explicatia semantica pare evidenta, caci pipota seamana cu un ciucure. Fonetismul este mai dificil de explicat, deoarece rezultatul normal rînsa, sr fi trebuit sa se pastreze în general; e posibil sa fi intervenit o analogie cu cuvintele compuse cu suf. -za (cf. cinteza pupaza, coacaza) sau terminate în -za (barza, brînza, pînza), sau sa fie datorat unei alte circumstante pe care o ignoram, ca în ovas › ovaz. Cîntarind îndoielile, aceasta solutie pare preferabila celei care se bazeaza pe alb. rëndës "cheag" (Pascu, II, 216; Phlippide, II, 731; Capidan, Raporturile, 516; Rosetti, II, 121), pentru ca drumul de la "cheag" la "pipota" este mai greu de explicat decît cel de la "ament" la "pipota" si la "cheag"; fiindca nu stim originea cuvîntului alb.; si fiindca solutia nu pare posibila fonetic, decît pe baza derivarii •rëndë-zë › rëndzë, care pare fortata. Giuglea, Dacor., II, 643, propune solutia unui alb. rra-ni "cheag", cu suf. -za, care nu este nici mai simpla nici mai logica. Der. rînzisoara, s.f. (untisor, Ranunculus pedatus, R. aureus; cretusca, Spiraea ulmaria), probabil datorita formei florilor; rînzos, adj. (artagos, ticalos). Din rom. provine rut. ryndza, rynd(z)ja (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 409), pol. ryndza.
sbilţ, sbilt (zbílturi), s.n. – Lat, coarda pentru prins animale. – Var. zbilt, bilt, (s)ghilt, Trans. belt. Creatie expresiva, care presupune ideea unei miscari dezordonate ca cea a unei pasari sau a unui animal care se lupta sa iasa din capcana; legatura semantica este la fel cu cea din smîrc, interj. cu smîc "lat". Pentru explicatia fonetica a lui •bîlt sau •bilt, interj. imitativa, cf. bît, sgîlt, (go)gîlt, hîlt(a) etc. Singura explicatie care s-a dat pîna azi acestui cuvînt este putin probabila (din mag. bélc "cocean" dupa Scriban). Der. sbiltui (var. biltui, (s)ghiltui, înghiltai, înghilta), vb. (a îmbratisa, a strînge tare); sbalt (var. zbalt, sbant, zbant), s.n. (lat, belciug; bratara, virda, inel; placa), a carui legatura cu germ. Band (Geheeb, JB, IV, 31), cu banta (Candrea) sau cu balt (Scriban) este incerta (balt, poate, totusi, sa fi influentat vocalismul acestor var.); sbantui, vb. (a prinde, a fixa, cu un cerc; a întari, cu o sipca sau cu o sina de fier; refl., a zburda, a face sotii), al carui ultim sens, cel mai raspîndit, depinde mai putin de cele anterioare, decît de ideea expresiva de baza (relatia cu it. sbalzare, "a sari", sugerata de Scriban, nu este probabila); sbantuiala (var. sbantuitura), s.f. (joaca, hîrjoana). Cf. sbengui, sburda.
scrum, scrum (-muri), s.n. – Cenusa, coaja arsa, resturi de la ardere. – Mr., megl. scrum. Var. înv. scrumb. Origine incerta. Explicatia prin tc. cuman. kurum "funingine" (Meyer 409; Seineanu, II, 318; Densusianu, Hlr., 383; Pascu, II, 161; Capidan, Raporturile, 458; Puscariu, Lr., 258), cf. mag. korom, nu pare suficienta. Legatura cu alb. škrumb (Philippide, II, 733; Rosetti, II, 122), este evidenta: dar nu si explicatia sa. Mai probabil e vorba de o formatie expresiva, ca în (s)grunt sau sdrum(ica), explicatie care serveste si pentru scruntar; ideea de baza este cea de a "a se face praf". Der. scruma (var. scrum(u)i), vb. (a arde, a incinera); scrumelnita (var. scrumiera), s.f. (cenusiera); scruntar, s.n. (loc nisipos si pietros la marginea unei ape; Mold., insulita, duna), pornind probabil de la •scrunt "tandari, farîme" (dupa parerea de nesustinut a lui Giuglea, Dacor., III, 627), din v. germ. scrunta › germ. Schrund "crapatura"); scruntar, s.n. (teren accidentat), din acelasi cuvînt, probabil contaminat cu sgrunt; scrupos, adj. (Mold., sfarîmicios), fara îndoiala în loc de •scrumpos, de la scrumb (legatura cu sl. krupa "gris", propusa de Tiktin, nu pare convingatoare). – Din rom. provin bg. skrum (Capidan, Raporturile, 211), ngr. σϰοῦρμος (Murnu, Lehnw., 42), si desigur alb. škrumb, škrump. – Cf. scurma.
smîc, smîc interj. – Exprima ideea de miscare grabita. – Var. zmîc, smac, zmac si der. Creatie expresiva, cf. hîc, bîc, svîc, sgît. – Der. smîc, s.n. (lat, coarda de prins animale; jucarie pentru copii în forma de arc), pentru al carui prim sens cf. sbilt; smîci (var. smaci, smînci, smu(n)ci), vb. (a smulge, a lua cu forta, a trage de ceva; a goni, a alunga, a scutura), megl. zmutǫs, zmutiri, coincide cu sl. sŭmučati, smykati (Cihac, II, 350; Tiktin; Candrea), bg. smačam, smakvam, sb. smugjkati; simcea (var. Trans., smîncea), s.f. (nuia, varga), probabil cu sensul de baza de "(creanga) smulsa", cf. fisca, smuncea (dupa Cihac, II, 350, din sl. smykŭ "coarda"; dupa Scriban, metateza a lui simcea); smuceala (var. smînceala, smucitura), s.f. (smuls; zguduiala; agitare); smîcni, vb. (Trans., a trage, a scoate, a tîra), cf. svîcni; smacina, vb. (a scutura, a agita, a cerne; a desface, a descompune); cu suf. expresiv -na, cf. hîtîna, sgîltîna (dupa Tiktin, din lat. machĭnāre, cf. macina; dupa Candrea, din lat. •exmācĕrāre); smacinatura, s.f. (zguduiala, scuturat, cernut); smicura, vb. (a dejghioca porumbul, a bate, a scutura; a calca cu picioarele), în loc de smicula, ca sgribuli › sgriburi (dupa Puscariu 1943; Candrea-Dens., 1098; Tiktin si Candrea, dintr-un lat. •exmicŭlāre ‹ mica); smicui, vb. (înv., a biciui); smicaraie (var. Trans., smicaruie, Banat, smicuratura), s.f. (fragment, bucata); smiciula (var. sbiciula), vb. (a biciui; a zgudui, a misca repede, a agita; a sparge, a rupe), prin contaminare cu bici (în general se considera drept der. direct de la bici, ipoteza insuficienta pentru a explica semantismul); sbuciuma, vb. (a agita, a zgudui; refl., a se zbate, a se misca, a se framînta; refl., a se chinui, a se tulbura), prin intermediul unei evolutii smacina › •sbacina › •sbucina si contaminat formal evident cu bucium (dupa Philippide, Principii, 99; Candrea-Dens., 194; REW 1369; Tiktin; Candrea, din lat. •bucināre sau de la bucium, ipoteza care nu pare posibila semantic); sbucium, s.n. (agitatie, neliniste, chin), deverbal; sbuciumatura, s.f. (agitatie, zdruncinatura). – Din rom. provine ngr. μπουτσμῶ (Murnu, Lehnw., 36).
este, este o mancare formata din faina de malai si apa .este mancarea de baza in Maramures
exclavă, EXCLAVĂ, -E s.f. Parte a unui stat sau entitati administrativ-teritoriale care nu comunica cu teritoriul de baza al acestuia, fara a fi o insula. [Definitie preluata de la Wikipedia]
talpă, tálpa (-ắlpi), s.f. – 1. Partea inferioara a labei piciorului. – 2. Partea de dedesubt a încaltamintei. – 3. Brant. – 4. Partea de dedesubt a ciorapului. – 5. Bîrna, placa de baza, fundament. – 6. Fiecare din cele doua suporturi pe care aluneca sania. – 7. Baza razboiului de tesut. – 8. Culata, suport la patul pustii. – 9. Plaz, calcîi de plug. – 10. Lavita joasa la casele taranesti. – 11. Parte inferioara, baza. – 12. Clasa inferioara (mai ales în expresia talpa tarii "clasa taraneasca"). – 13. Ceea ce este caracteristic, fundamental. Origine incerta. Se pune de obicei în legatura cu mag. talp, sb., bg. talpa (Cihac, II, 530; Tiktin; Candrea; REW 8545a; Gáldi, Dict., 97); dar cf. friul. talpe, comel. talpa, care pare sa postuleze un lat. •talpa. Der. talpar, s.m. (Bucov., pantofi); talpanoaga (var. ta(l)pal(o)aga), s.f. (pantof vechi si deformat; papuc; galos; înv., butuc de ocnas; instrument de tortura; laba, picior), cu suf. expresiv -o(a)ga (dupa Candrea, din mag. talpalló); talpas (var. talpos), s.m. (infanterist, soldat al unui corp de infanterie organizat în Munt. în 1688), din mag. talpás; talpalas, s.n. (crestatura în partea inferioara a unui trunchi), din mag. talpalás (Candrea); talpui (var. talpalui), vb. (a pune talpi, a pingelui), var. din mag. talpalni (Pasca, Dacor., X, 151); talpalar, s.m. (Mold., pielar de talpi); talpita (var. talpica, talpiga, talparita), s.f. (pedala la razboiul de tesut; lavita joasa; schi); talpet, s.n. (Olt., pedala); talpoaie, s.f. (suport, baza; brant, talpa inferioara); talpoi, s.n. (suport, talpa, placa de baza); talpasi, vb. refl. (a o sterge, a-si lua talpasita); talpasita, s.f. (fuga, carabaneala); talbacie (var. tarbacie), s.f. (Trans., lemne cu care se leaga fînul în caruta).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc