Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru dar
dar, DAR1 conj., adv. A. Conj. I. (Leaga propozitii sau parti de propozitie adversative) 1. (Arata o opozitie) Cu toate acestea, totusi. ♢ Expr. D-apoi (bine) sau dar cum sa nu, se spune ca raspuns negativ la o propunere. ♦ Ci. Nu ca zic, dar asa este. 2. (Arata o piedica) Însa. Ascult, dar nu înteleg. ♢ Expr. Dar as! = însa, nici vorba, nici gând! 3. (Adauga o idee noua la cele spuse mai înainte) Mai mult decât atât, cu atât mai mult, daramite. Munte cu munte se întâlneste, dar om cu om. ♢ Expr. D-apoi = daramite. ♦ (Dupa o propozitie optativa urmata de o constructie negativa) Nicidecum, nici gând, ♢ Expr. Nici... dar nici... = nici..., cu atât mai putin... ♦ Altfel, altminteri. Sunt om bun, dar ti-as arata eu! II. (În propozitii conclusive) Prin urmare, asadar, deci. Revin dar la primele idei. ♦ (În legatura cu un imperativ, exprima nerabdarea, încurajarea, dojana etc.) Ci. Dar deschide odata! III. (Introduce o propozitie interogativa) Oare? Dar ce vreti voi de la mine? IV. (Înaintea unui cuvânt care de obicei se repeta, întareste întelesul acestuia) Ma voi apuca serios de lucru, dar serios! ♦ (Exprima surprinderea, uimirea, mirarea) Dar frumos mai cânti! B. Adv. (Înv. si reg.) Da, asa, astfel. ♢ Expr. (Pop.) Pai dar = cum altfel? ♦ Fireste, desigur; negresit. [Var.: da, dára conj.] – Et. nec.
dar, DAR2, daruri, s.n. I. 1. Obiect primit de la cineva sau oferit fara plata cuiva, în semn de prietenie sau ca ajutor etc.; cadou. ♢ Loc. adj. De dar = primit gratis, daruit. ♢ Loc. adv. În dar = fara plata, gratis; degeaba. ♦ Plocon. ♦ Donatie. 2. (Bis.) Prinos, ofranda. ♢ Sfintele daruri = pâinea si vinul sfintite pentru cuminecatura. II. 1. Însusire (cu care se naste cineva); aptitudine, vocatie, talent. ♢ Expr. A avea darul sa... (sau de a...) = a avea puterea, posibilitatea sa..., a fi în stare sa..., a fi de natura sa... A avea darul vorbirii = a vorbi frumos, a fi un bun orator. (Ir.) A avea (sau a lua) darul betiei = a fi (sau a deveni) betiv. 2. Avantaj, binefacere. 3. (În conceptia crestina) Ajutor pe care îl acorda Dumnezeu omului; mila, har divin. ♢ Darul preotiei = dreptul de a exercita functiile preotesti. – Din sl. darú.
dar, DAR s. I. 1. v. cadou. 2. v. donatie. 3. v. ofranda. 4. v. aptitudine. 5. v. însusire. 6. calitate, har, însusire. (Are ~ul de a provoca râsul.) 7. v. avantaj. 8. v. gratie. II. v. patima.
dar, DAR conj., adv. 1. conj. însa, totusi. (As vrea sa te cred, ~ am unele îndoieli.) 2. conj. ci, însa, numai, (reg.) fara, (Ban. si Transilv.), ci. (Nu-i prost cine da, ~ cel ce rabda.) 3. conj. însa, numai, (prin Transilv.) pedig. (Esti prea buna, ~ nu ma iubesti.) 4. conj. daramite, (rar) încamite, mite, nemite, (înv. si pop.) necum. (Munte cu munte se întâlneste, ~ om cu om.) 5. conj. asadar, deci, (livr.) ci. (~, nu ne putem limita la ...) 6. adv. (interogativ) oare? pai? (~ asa sa fie?)
dar, DAR conj. v. altfel, altminteri.
dar, DAR adv. v. da, desigur, fireste.
dar, dar conjct.
dar, dar s. n., pl. dáruri
dar, DAR2 ~uri n. 1) Obiect oferit cuiva sau primit de la cineva fara plata în semn de prietenie, de dragoste, de respect etc.; cadou; atentie. 2) Aptitudine deosebita cu care este înzestrat cineva; talent. 3) Deprindere rea. A avea ~ul betiei. 4) bis. Gratie divina acordata omului; har. 5) rel.: Sfintele ~uri pâinea si vinul sfintite pentru împartasanie. /<sl. daru
dar, DAR1 conj. 1) (exprima un raport adversativ si leaga doua propozitii sau doua parti de propozitie) Da; însa; iar. El are dorinta de a lucra, dar nu are conditii. 2) (exprima un raport conclusiv si leaga propozitii sau fraze) Deci. Vom încerca, dar sa solutionam problema. /Orig. nec.
dar, dar conj. – 1. Însa (functie adversativa). – 2. (Adv.) Atunci (functie consecutiva). – Var. dara (vulg.), da. Probabil rezultat al compunerii cu prep. de si (i)ar(a), v. iar. Opiniile asupra originii acestui cuvînt sînt poate împartite. Dupa Puscariu, ZRPh., XXXII, 112 si REW 2513, din lat. de ea re. Cretu 315, Tiktin si Iordan, Dift., 49, pleaca de la •deara ‹ lat. de vero; Scriban îl pune în legatura cu sb. da "însa". Este evidenta confuzia cu da afirmativ, atît în var. vulg. da, "dar" cît si în var. vulg. dar "da", folosita uneori de scriitorii moldoveni. Doar(a), adv. si conj. (pai, atunci, functie interogativa sau consecutiva; înv., pentru ca, functie consecutiva; poate, posibil, functie dubitativa; numai, doar, functie restrictiva), pare în principal acelasi cuvînt (dupa Tiktin, doara reprezinta lat. •de volat, în loc de •de velit, compunere care nu pare normala, si pe care totusi o admite Scriban; Candrea-Dens., ad 501 si Candrea pleaca de la de hora). Este posibila o confuzie cu oare, cu functie interogativa. Se observa astazi o tendinta de a reduce pe doar la dor.
dar, dar (dáruri), s.n. – 1. Cadou, donatie. – 2. Calitate înnascuta, fire. – 3. Calitate dobîndita, caracter, conditie. – Megl. dar. Sl. darŭ "donare" (Cihac, II, 90; Conev 58; Candrea), cf. bg., sb., rus. dar. – Der. darnic, adj. (generos, marinimos); nedarnic, adj. (zgîrcit, avar, meschin); darnicie, s.f. (generozitate, marinimie); darui, vb. (a dona, a darui), din sl. darovati, darujǫ (Cihac, II, 90; Iordan, Dift., 137), cf. bg. darjavam, sb. darovati; daruiala, s.f. (dar, cadou, ofranda); daruitor, s.m. (persoana care daruieste). Locutiunea adv. în dar a ajuns sa însemne si "în zadar" (ca sp. de balde fata de en balde), cf. "în zadar".
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc