Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru cruce
cruce, CRÚCE, cruci, s.f. I. 1. Obiect format din doua bucati de lemn, de piatra, de metale pretioase etc. asezate perpendicular si simetric una peste alta si constituind simbolul credintei crestine. ♢ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstitiosi când aud numele diavolului. 2. Figura sau desen în forma de cruce (I 1), având diferite semnificatii: într-o lista de nume de persoane arata ca posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atesta vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marcheaza o zi de sarbatoare crestina; peste un text indica semnul anularii etc. ♢ Cruce rosie = semn distinctiv al spitalelor, ambulantelor, centrelor de asistenta medicala, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului crestin, care consta dintr-un gest (semnul crucii) facut cu degetele la frunte, la piept si, succesiv, la cei doi umeri. ♢ Expr. A-si face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea crestina: crestinism. 5. Termen care intra în componenta numelui unor decoratii, insigne etc. în forma de cruce (I 1). Crucea "Sfântul Gheorghe". 6. Nume dat la diverse obiecte sau parti ale unor obiecte, dispuse în forma de cruce (I 1). ♢ (Tehn.) Cruce cardanica = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permitând transmiterea miscarii circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. 7. Piesa de otel, fonta, beton etc. pentru legarea a doua conducte în prelungire, din care se despart doua orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrari. ♦ Crucea carutei = bucata de lemn pusa de-a curmezisul peste protap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cereasca unde se afla soarele la amiaza; b) ora 12 ziua. Crucea noptii = miezul noptii. ♢ Loc. adj. si adv. În cruce = (asezat) crucis, încrucisat. ♢ Expr. (Soarele) e cruce amiazazi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazazi = (e) la amiaza, (ne aflam) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Crucis. ♢ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei actiuni, a se pune de-a curmezisul spre a o zadarnici. 8. Instrument de tortura în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare pâna la locul de executie si pe care era apoi pironit cu cuie. ♢ Expr. A-si purta crucea = a îndura o suferinta mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat pâna la rastignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (Pop.: art.) Constelatia lebedei, formata din cinci stele asezate în forma de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie doua sau mai multe drumuri; rascruce, raspântie. ♢ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o statie, venind din directii diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i iesi cuiva cineva în cale, a se încrucisa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neasteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o raspântie; fig. a avea de ales între mai multe solutii; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipa compusa din doi pâna la patru soldati, care erau obligati sa plateasca, în mod solidar, capeteniilor o anumita cota de impozite. 11. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = barbat în toata puterea; barbat bine facut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pamântului = planta erbacee melifera din familia umbeliferelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.
cruce, CRÚCE s., adv. I. s. 1. v. troita. 2. cercevea. (~ la o fereastra.) 3. (TEHN.) (reg.) strup, strupalnic. (~ la ham.) 4. (TEHN.) rascruce. (De ~ carutei se prind sleaurile.) 5. (TEHN.) ceatlau, (reg.) flântar, magarita, rascol, scara, (Mold., Transilv. si Ban.) felehert, (Mold. si Transilv.) spita, (Transilv.) tecarau. (~ la car sau caruta.) 6. (TEHN.) crucea dinainte = (reg.) cântar, cumpana, lamba, rascruce, scara. (~ la car sau caruta.); crucea dinapoi = (reg.) bracinar, branisor, coarda, iuha, leha, splina. (~ la car sau caruta.) 7. (TEHN.) (reg.) bot, botnita, hobot, obad, oplenita. (~ la sanie.) 8. v. bulfeu. 9. v. aripa. 10. (BOT.) crucea-pamântului (He-racleum sphondylium) = brânca-ursului, (înv. si reg.) sclipet, (reg.) laba-ursului, talpa-ursului; crucea-voinicului (Hepatica transsilvanica) = trei-rai. II. adv. v. crucis.
cruce, CRÚCE s. v. crestinism, ghinda, intersectie, încrucisare, întretaiere, jumatate, lamba, rascruce, raspântie, spatie, trefla, vatrai.
cruce, crúce s. f., g.-d. art. crúcii; pl. cruci
cruce, CRÚC//E ~i f. 1) (în antichitate) Instrument de tortura, pe care erau pironiti osânditii la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) Obiect de cult, facut din doua bucati de lemn, din piatra sau din metal asezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul crestinismului. 3) Simbol al crestinismului, constând dintr-un gest facut cu degetele mâinii drepte, care este dusa de la frunte la piept si de la un umar la altul. ♢ Fa-ti ~! da-ti seama ce spui! 4) v. RĂSCRUCE. 5) Obiect în forma de cruce folosit în unele mecanisme. ~ea carutei. 6) (la cartile de joc) Semn distinctiv având forma unei frunze de trifoi; trefla. Dama de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis
cruce, crúce (crúci), s.f. – 1. Obiect format din doua bucati de lemn, piatra etc. puse perpendicular una peste alta, constituind simbolul credintei crestine. – 2. Semnul crucii. – 3. Crucifix. – 4. (Rar) La cartile de joc, trefla. – 5. Steag al unei osti crestine. – 6. Companie, breasla. – 7. Diadema în forma de cruce purtata de mirese la ceremonia de nunta. – 8. Rascruce, raspîntie. – 9. Miez de nuca. – 10. Nume dat mai multor plante cu flori în forma de cruce: Galium cruciata; Paris quadrifolia etc. – 11. Nume dat diferitelor obiecte în forma de cruce: orcic, bîrna transversala, transept, caprior, traversa, grinda longitudinala, cap de cruce, spita, diblu, brat. – Mr. c(a)ruta, megl. cruta. Lat. crŭcem (Puscariu 416; Candrea-Dens., 411; REW 2348; DAR); cf. alb. krük (Meyer 207; Philippide, II, 639), it. croce, prov. crotz, fr. croix, sp., port. cruz. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 300). – Der. cruciulita, s.f. (crucifix; medalion; nume dat mai multor plante cruciforme); cruci, vb. (a rastigni; a încrucisa, a amesteca doua rase de animale; a blasfemia; refl., a-si face semnul crucii, a se închina; a se minuna, a fi surprins), pentru al carui al doilea sens cf. corci; încruci, vb. (a încrucisa; a-si face cruce); crucelnic, s.n. (piesa la razboiul de tesut; vîrtelnita); crucer, s.m. (centima dintr-un florin austriac), de la cruce dupa modelul lui Kreuzer, cf. creitar; crucer, s.m. (moneda), formatie artificiala din sec. XVIII; descruci, vb. (a descompune elementele unei cruci, a desface); rascruce, s.f. (raspîntie; cruce a carutei; cruce a vîrtelnitei); crucis, adv. (piezis, oblic; în forma de cruce); încrucisat, s.n. (rascruce; cruce de vîrtelnita); încrucisa, vb. (a pune în forma de cruce; a amesteca animale de rase diferite; refl., a-si taia drumul, a se întretaia; refl., a-si face cruce; refl., a se uita crucis); încrucisetura, s.f. (raspîntie, rascruce); descrucisa, vb. (a desface ce era încrucisat); crucisetor, s.n., format dupa fr. croiseur. – Der. neol. cruciada, s.f., din fr. croisade; cruciat, s.m., cf. it. crociato; crucifica, vb., din lat. crucificare, sec. XIX; crucifix, s.n., din fr.; cruciform, adj., din fr.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc