Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru creaza
abator, ABATÓR, abatoare, s.n. Ansamblu alcatuit din cladirile, instalatiile, terenul etc. unde se taie vitele destinate consumului si se prelucreaza carnea proaspata. – Din fr. abattoir.
abreviator, ABREVIATÓR, abreviatori, s.m. 1. Functionar al cancelariei papale. 2. Persoana care prelucreaza restrângând sau care rezuma scrierile unui autor. [Pr.: -vi-a-] – Din fr. abréviateur.
afinor, AFINÓR, afinori, s.m. Muncitor care lucreaza la afinare. – Din fr. affineur.
afumătoare, AFUMĂTOÁRE, afumatori, s.f. 1. Instalatie rudimentara sau camera speciala pentru afumarea carnii, a prunelor etc. 2. Utilaj (metalic) pentru producerea fumului fara flacara în vederea linistirii familiei de albine când se lucreaza în stup. 3. Afumatorie. 4. (Înv.) Vas în care se ard mirodenii. [Var.: afumatór s.n.] – Afuma + suf. -atoare.
agregat, AGREGÁT1, agregate, s.n. 1. Grup de masini care lucreaza împreuna pentru realizarea unei anumite operatii tehnice. 2. Material mineral sau organic, alcatuit din granule, fibre sau fâsii, care intra în compozitia betoanelor, mortarelor sau a altor materiale aglomerate cu un liant. ♢ Agregat mineral = concrestere de minerale în diferite formatii naturale. – Din rus. agregat, (2) fr. agrégat.
alămar, ALĂMÁR, alamari, s.m. Meserias care lucreaza obiecte de alama (1). ♦ Negustor de alamuri. – Alama + suf. -ar.
albitor, ALBITÓR, -OÁRE, albitori, -oare, s.m. si f. Muncitor care lucreaza într-o albitorie. – Albi + suf. -tor.
aurar, AURÁR, aurari, s.m. 1. Mester care lucreaza obiecte de aur. (1). 2. Persoana care extrage aur (1) din mine, din nisipul râurilor. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -ar.
automacaragiu, AUTOMACARAGÍU, automacaragii, s.m. Muncitor care lucreaza cu automacaraua. [Pr.: a-u-] – Auto2 + macaragiu.
autor, AUTÓR, -OÁRE, autori, -oare, s.m. si f. 1. Persoana care creaza o opera literara, artistica, stiintifica sau publicistica. 2. Persoana care face, care produce sau comite ceva. ♦ Spec. Persoana care comite o infractiune. [Pr: a-u-] – Din fr. auteur, lat. au[c]tor.
băieşiţă, BĂIESÍŢĂ2, baiesite, s.f. (Reg.) 1. Sotie de baies. 2. Femeie care lucreaza într-o mina. – Baies + suf. -ita.
birou, BIRÓU, birouri, s.n. 1. Masa de scris (cu sertare si compartimente pentru hârtii, acte etc.) 2. Local, parte dintr-un local sau încapere în care lucreaza o persoana sau un serviciu. ♢ Expr. (A lucra, a rezolva etc.) din birou = (a lucra, a rezolva etc.) fara a cunoaste realitatile, birocratic. 3. Organul executiv si conducatorul activitatii curente a unei organizatii de partid comunist sau muncitoresc sau a unei organizatii de mase. ♢ Birou politic = organ al Comitetului Central al unui partid comunist sau muncitoresc, care conduce munca politica si organizatorica a partidului între doua adunari plenare ale Comitetului Central. ♦ Grup de persoane alese de o adunare constituita ca sa-i organizeze lucrarile si sa asigure buna lor desfasurare. – Din fr. bureau, rus. biuro.
bumbăcărie, BUMBĂCĂRÍE1, bumbacarii, s.f. 1. Întreprindere textila sau sectie dintr-o întreprindere textila în care se prelucreaza bumbacul (2).2. Produse confectionate din bumbac (2); cantitate mare de tesaturi de bumbac. 3. Teren plantat cu bumbac (1). – Bumbac + suf. -arie.
butură, BÚTURĂ, buturi, s.f. (Reg.) 1. Butuc (1); buturuga. 2. Bucata de lemn cu noduri si cu alte defecte, care se despica si se prelucreaza si este considerata ca sortiment inferior al lemnului de foc; ciot. 3. Trunchi scorburos; butoarca. [Var.: bútur, búture s.m.] – Cf. b u t u c.
calandror, CALANDRÓR, -OÁRE, calandrori, -oare, s.m. si f. Muncitor care lucreaza la calandru. – Din fr. calandreur.
calcinator, CALCINATÓR2, -OÁRE, calcinatori, -oare, s.m. si f. Muncitor care lucreaza la calcinare. – Calcina + suf. -tor.
canalagiu, CANALAGÍU, canalagii, s.m. Muncitor care lucreaza la instalarea si la întretinerea canalizarii. – Canal + suf. -agiu.
carieră, CARIÉRĂ2, cariere, s.f. Profesiune, ocupatie; domeniu de activitate; timp cât cineva lucreaza într-un anumit domeniu. ♦ Etapa, treapta în ierarhia sociala sau profesionala. ♦ Pozitie în societate, situatie buna. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. carrière.
carmangiu, CARMANGÍU, carmangii, s.m. Persoana care lucreaza în carmangerie. – Din tc. dial. karmancı.
cartonaj, CARTONÁJ, cartonaje, s.n. 1. Cartonare. 2. Obiect (cutie, mapa, ambalaj etc.) executat din carton1 (1) sau din mucava. 3. Atelier unde se lucreaza astfel de obiecte. – Din fr. cartonnage.
căciular, CĂCIULÁR, caciulari, s.m. 1. Meserias care lucreaza caciuli. 2. Infanterist în vechea armata româna. – Caciula + suf. -ar.
călcător, CĂLCĂTÓR, -OÁRE, calcatori, -oare, subst. 1. S.m. si f. 1. Meserias care calca haine sau rufarie într-un atelier de confectii, într-o spalatorie etc. 2. (Rar) Persoana care calca o lege, o dispozitie etc. ♦ Pradator, hot. II. S.f. 1. Scândura pe care olarul framânta lutul cu picioarele. 2. Vas în care se calca (II 1) strugurii. 3. Instalatie speciala la gardurile pescaresti, care permite trecerea pestelui într-un singur sens sau circulatia barcilor în ambele sensuri fara ca pestele sa iasa. III. S.n. 1. Mecanism la masinile de cusut, care apasa pe placa masinii materialul ce se lucreaza, pentru a putea fi fixat si deplasat mai usor; apasator, ceapraz. 2. Unealta formata dintr-o lama de otel plana sau îndoita, cu crestaturi pe una sau pe ambele muchii, prevazuta cu mâner si folosita de lemnari la rostuirea dintilor pânzelor de ferastrau; ceapraz. 3. Pânza sau pernita pe care se calca (III) haine, rufarie etc. – Calca + suf. -ator.
căluş, CĂLÚS, calusuri, s.n. 1. Bucata de lemn sau de metal care se pune între dintii dinainte ai unui animal, spre a-l forta sa tina gura deschisa; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica sa strige. ♢ Expr. A pune (cuiva) calusul în gura = a împiedica (pe cineva) sa vorbeasca. 2. Betisor care face parte din mecanismul de declansare al capcanelor de lemn. 3. Mica piesa de lemn cu o forma speciala, pe care se sprijina coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul îsi asaza tabloul când lucreaza; sevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prajinilor, folosit în forajul prin percutie sau în cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flacai; melodie dupa care se executa acest dans; calusar (1), calusel (4). – Cal + suf. -us.
cărbunar, CĂRBUNÁR, carbunari, s.m. 1. Muncitor care lucreaza la producerea carbunelui de lemn. 2. Persoana care vinde carbuni. – Carbune + suf. -ar.
căsoaie, CĂSOÁIE, casoaie, s.f. 1. Augmentativ al lui casa1 (1). ♦ Baraca (de lemn) unde se adapostesc muncitorii care lucreaza la câmp sau la padure. 2. Camara în care se tin, la tara, lucruri de gospodarie. 3. Element de constructie în forma de cutie (fara funduri sau cu un singur fund), confectionat din grinzi de lemn sau de beton prefabricat, care se umple cu piatra, cu pamânt etc. si care se asaza în albie sau pe malul unei ape în scopul executarii unui baraj, a unui dig etc. [Var.: casói s.n.] – Casa + suf. -oaie.
cârpaci, CÂRPÁCI, cârpaci, s.m. Meserias care peticeste, care repara încaltaminte, haine etc. ♦ Meserias sau, p. gener. persoana care lucreaza prost. – Din bg. karpač.
centralism, CENTRALÍSM s.n. Sistem de organizare administrativa, economica sau politica, potrivit caruia institutiile locale se afla (în orice problema) în subordinea institutiilor centrale si lucreaza dupa dispozitiile acestora. ♦ (Iesit din uz) Centralism democratic = principiu de baza propriu organizarii si activitatii partidelor comuniste si muncitoresti, care sustinea îmbinarea centralismului cu democratia, conducerea centralizata cu participarea membrilor colectivitatii. – Din fr. centralisme. Cf. rus. t e n t r a l i z m.
centralist, CENTRALÍST2, -Ă, centralisti, -ste, s.m. si f. Persoana care lucreaza într-o centrala (telefonica). – Centrala + suf. -ist.
centură, CENTÚRĂ, centuri, s.f. 1. Curea (lata) de piele, de pânza etc. cu care se încinge talia; cordon, cingatoare. ♢ Expr. Pâna, la centura = (de la umeri) pâna la talie. ♦ Centura de campion = centura, panglica lata etc. cu care se încinge mijlocul câstigatorului unui campionat la box sau la lupte. Centura de gimnastica = cingatoare lata, folosita pentru a sustine corpul la unele exercitii de gimnastica. Centura ortopedica = dispozitiv folosit în unele afectiuni ale sistemului osos, pentru mentinerea corpului în pozitie corecta. Centura de salvare = echipament individual, de forma unui cordon lat, a unui pieptar etc. facut din placi de pluta învelite în pânza, care serveste la mentinerea unui naufragiat la suprafata apei; colac de salvare. Centura de siguranta = echipament individual de protectie folosit de muncitorii care lucreaza pe stâlpi la înaltime, constituit dintr-o cingatoare lata si o frânghie de sustinere. ♦ (Mil.) Curea lata de piele (rar de pânza) care se pune în jurul taliei si de care se agata sabia, baioneta sau tocul pistolului; centiron. ♦ Fâsie lata de pânza, de elastic, de material plastic etc. cu care se încinge abdomenul pentru a-l sustine sau pentru a-l mentine în pozitie corecta. 2. (Anat.) Ansamblu osos prin care extremitatile se leaga de trunchi. ♢ Centura pelviana = centura formata din oasele coxale si care leaga membrele inferioare de trunchi. Centura scapulara = centura formata din clavicule si omoplati si care leaga membrele superioare de trunchi. 3. (Sport) Linie orizontala, imaginara, la nivelul ombilicului, care marcheaza limita sub care loviturile la box sunt nepermise de regulament. ♦ (La lupte) Procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile. 4. (Astron.; în sintagma) Centura de radiatie = fiecare dintre zonele din jurul Pamântului în care radiatia corpusculara ionizanta este atât de intensa, încât prezinta nocivitate pentru cosmonauti. 5. (În sintagma) Centura de fortificatii = linie de lucrari de aparare din beton armat si metal, construita în jurul unei localitati. 6. Grinda orizontala rezemata pe toata lungimea ei pe zidurile unei cladiri, în vederea realizarii legaturii dintre ziduri. 7. (Constr.) Brâu de beton pe care se fixeaza planseul cladirilor. 8. Fâsie continua de tabla de otel care formeaza bordajul unei nave. – Din fr. ceinture.
cergă, CÉRGĂ, cergi, s.f. 1. Patura (de lâna) care serveste la învelit sau care se asterne pe pat; tol, velinta, scoarta. 2. Adapost din ramuri si cetina în care lucreaza sindrilarul. – Din bg., scr. cerga. Cf. magh. c s e r g e.
cherestegiu, CHERESTEGÍU, cherestegii, s.m. Negustor de cherestea; persoana care lucreaza cherestea. [Var.: chiristigíu s.m.] – Din tc. keresteci.
dărăcitor, DĂRĂCITÓR, -OÁRE, daracitori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Muncitor specializat în daracit, care lucreaza la daracit. 2. S.n. Perie cu dinti rari de otel, folosita pentru daracit; darac. – Daraci + suf. -tor.
microfermă, MICROFÉRMĂ s. f. mica unitate de productie cu profil agricol, în care lucreaza elevi sau studenti. (< micro1- + ferma1)
gaterist, GATERÍST, gateristi, s.m. Muncitor care lucreaza la gatere. – Gater + suf. -ist.
gazetar, GAZETÁR, -Ă, gazetari, -e, s.m. si f. Persoana care lucreaza în redactia unei gazete, care scrie ca profesionist articole într-o gazeta; ziarist, jurnalist. – Gazeta + suf. -ar.
meticulos, METICULÓS, -OÁSĂ adj. (despre oameni) care lucreaza cu multa atentie, cu scrupule exagerate; tipicar, pedant. ♢ (si adv.) facut cu grija deosebita pentru amanunte; minutios, scrupulos. (< fr. méticuleux, lat. meticulosus)
halor, HALÓR, halori, s.m. (Mar.) Muncitor care lucreaza la halajul navelor. – Din fr. haleur.
harnic, HÁRNIC, -Ă, harnici, -ce, adj. Care munceste mult si cu râvna, care lucreaza iute si cu spor; vrednic, muncitor, activ, sârguincios, sârguitor. ♦ (Pop.) Capabil, destoinic. – Din sl. •harĩnŭ.
ochi, ÓCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s.m. (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s.n. I. S.m. 1. Fiecare dintre cele doua organe ale vederii, de forma globulara, sticloase, asezate simetric în partea din fata a capului omului si a unor animale; globul împreuna cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ♢ Loc. adv. Vazând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închisi = a) fara discernamânt; b) pe dinafara, pe de rost; foarte usor, fara dificultati. ♢ Expr. (A fi) numai ochi (si urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi usor, nelinistit; a dormi iepureste. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, pâna la departari foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însusi, a fi de fata la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea pareri proprii, a judeca prin prisma altuia. A pazi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a pazi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atentie. A arata (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), facând o miscare usoara a ochilor în directia voita. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii dupa cineva (sau dupa ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i placea foarte mult cineva sau ceva, a tine mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi sa vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau rai) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte suparat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neasteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îti iese întâmplator în cale; a zari. A-si vedea visul cu ochii = a-si vedea realizata o dorinta. E cu ochi si cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-si) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o arma) la ochi sau a lua la ochi = a tinti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea banuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i placea cineva sau ceva; a pune sub observatie, a urmari. A face un lucru cu ochii închisi = a face un lucru foarte usor, fara dificultate, fara ezitare. Între patru ochi = fara martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la faina si cu altul la slanina, se spune despre cel care: a) se uita crucis sau b) râvneste la doua lucruri deodata. (Munceste, lucreaza, alearga, se fereste, fuge etc. de ceva) de-si scoate ochii = (munceste, lucreaza etc.) cât poate, din rasputeri. 2. Facultatea de a vedea, simtul vazului, vedere; privire, uitatura. ♢ Loc. adv. Cu ochi pierduti = cu privirea neconcentrata, privind în gol; în extaz. Sub ochii nostri = a) sub privirea noastra; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = dupa parerea cuiva, dupa aprecierea cuiva, în constiinta cuiva; în fata cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de forma, pentru a salva aparentele. ♢ Expr. A privi cu ochi de piatra = a privi nepasator, rece, înmarmurit. A avea ochi = a se arata priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A masura (sau a judeca, a pretui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximatie, cu privirea, însusirea unui obiect sau a unei fiinte; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpara) pe ochi = a vinde (sau a cumpara) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a tine foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiti) cu ochii = a mânca cu mare pofta; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice directie, fara tinta, aiurea. ♦ Fig. Putere de patrundere, discernamânt; judecata, ratiune. 3. (La pl.) Obraz, fata. ♢ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrazneala, fatis, fara crutare. II. P.anal. 1. S.n. Fiecare dintre spatiile libere ale unei ferestre, în care se monteaza geamurile; panou de sticla care închide fiecare dintre aceste spatii. ♦ Mica deschizatura închisa cu sticla, facuta într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încaperi. ♢ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea si aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încaperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S.n. Portiune de loc, în forma circulara, acoperita cu altceva (apa, nisip, zapada etc.) decât mediul înconjurator. 3. S.n. Întindere de apa în forma circulara, în regiuni mlastinoase, marginita cu papura; loc unde se aduna si stagneaza apa. ♦ Vârtej de apa, bulboana; copca. 4. S.n. si m. Orificiu facut într-o pânza de nava, plasa, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoara, o frânghie, un cablu; ochet. ♦ Bucla formata prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecuta cu un capat prin îndoitura; lat. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor tesaturi, ale unor plase etc.; golul împreuna cu firele care îl marginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lant; za. 5. S.n. Orificiu circular situat pe partea superioara a unei masini de gatit, pe care se asaza vasele pentru a le pune în contact direct cu flacara. 6. S.n. (Mai ales la pl.) Mâncare facuta din oua prajite în tigaie sau fierte fara coaja, astfel ca galbenusul sa ramâna întreg (cu albusul coagulat în jurul lui). 7. S.m. Complex de muguri existent pe nod la vita de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S.n. Despartitura într-o magazie, într-un hambar etc.; boxa. 9. S.n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada paunului. 10. S.n. Particula rotunda de grasime care pluteste pe suprafata unui lichid. 11. S.m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se foloseste în special la aparatele de receptie radiofonica sau radiotelegrafica, ca sa arate în ce masura este realizat acordul pe lungimea de unda dorita; indicator de acord.12. S.m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, carti de joc etc. 13. S.n. Fig. Pata de lumina, licarire, punct stralucitor. III. S.m. Compuse: ochi-de-pisica = a) disc de sticla sau de material plastic (montat într-o garnitura de metal) care reflecta razele de lumina proiectate asupra lui si care este folosit ca piesa de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe sosele; b) varietate de minerale care, slefuite într-un anumit mod, capata o luminozitate neobisnuita; ochi-de-ciclop = fereastra speciala care separa acustic încaperile unui studio, permitând însa o vizibilitate buna; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescente mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) planta erbacee cu flori mici albastre si cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) planta erbacee cu tulpina ramificata si cu florile dispuse în forma de spice (Plantago indica); ochii-pasaruicii = planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori albastre, albe sau rosii (Myosotis palustris); b) nu-ma-uita; ochiul-sarpelui = a) planta erbacee cu frunze mici în forma de rozeta, acoperite cu peri albi matasosi, cu flori albastre, rar albe, placut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mica planta erbacee cu frunze paroase si cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-soricelului = a) mica planta erbacee cu tulpini rosietice, cu frunzele bazale dispuse în rozeta, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-ma-uita; ochiul-soarelui = vanilie salbatica; ochiul-paunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemanatoare cu cele de pe coada paunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelatia Taurului. – Lat. oc(u)lus.
imputa, IMPUTÁ, impút, vb. I. Tranz. si refl. impers. 1. A (i se) reprosa, a (i se) atribui cuiva fapte, atitudini, gesturi nepotrivite, condamnabile. 2. A face pe cineva raspunzator de o paguba adusa unei institutii, întreprinderi (unde lucreaza), obligându-l la despagubiri. – Din fr. imputer, lat. imputare.
imputare, IMPUTÁRE, imputari, s.f. Actiunea de a (se) imputa si rezultatul ei; repros, mustrare, învinuire. ♦ (Concr.) Masura prin care se dispune retinerea din câstigul unui angajat sau cooperator a despagubirilor pentru paguba cauzata de acesta institutiei sau întreprinderii unde lucreaza; suma care trebuie platita pentru aceasta paguba; imputatie. – V. imputa.
imputaţie, IMPUTÁŢIE, imputatii, s.f. Faptul de a atribui cuiva o vina; învinovatire; masura prin care se dispune retinerea din câstigul unui angajat sau cooperator a despagubirilor pentru paguba cauzata de acesta institutiei sau întreprinderii unde lucreaza; (concr.) suma care trebuie platita pentru aceasta paguba; imputare. – Din fr. imputation, lat. imputatio.
infirmier, INFIRMIÉR, -Ă, infirmieri, -e, s.m. si f. Persoana calificata care îngrijeste bolnavii la infirmerie. ♦ Persoana din personalul sanitar auxiliar care lucreaza într-un spital, într-o policlinica, într-un dispensar. [Pr.: -mi-er] – Din fr. infirmier.
intelectual, INTELECTUÁL, -Ă, intelectuali, -e, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care apartine intelectului, care se refera la activitatea mintii, la intelect. 2. S.m. si f. Persoana care poseda o pregatire de specialitate temeinica si lucreaza în domeniul artei, al stiintei, tehnicii etc.; persoana care apartine intelectualitatii. [Pr.: -tu-al] – Din fr. intellectuel, lat. intellectualis.
maşină, MASÍNĂ, masini, s.f. 1. Sistem tehnic alcatuit din piese cu miscari determinate, care transforma o forma de energie în alta forma de energie sau în lucru mecanic util; p. restr. dispozitiv, instrument, aparat; mecanism, masinarie. ♢ Masina-unealta = masina de lucru care prelucreaza materiale prin operatii mecanice. 2. Locomotiva. 3. Autovehicul, automobil. 4. Soba de bucatarie, care serveste la pregatirea mâncarii. 5. Fig. (De obicei urmat de determinari) Ansamblu de mijloace folosite într-un anumit scop (reprobabil). 6. Epitet dat unui om care lucreaza mult si cu miscari automate, mecanice. – Din fr. machine, germ. Maschine.
orfevru, ORFÉVRU, orfevri, s.m. (Livr.) Mester care lucreaza orfevrarie; aurar. – Din fr. orfèvre.
spor, SPOR2, (3) sporuri, s.n. 1. Faptul de a progresa usor, de a avea randament în munca; progres. ♢ Loc. adj. si adv. Cu spor = cu mare randament; spornic; repede. Fara spor = fara randament; putin; încet. ♢ Expr. A avea spor = a realiza, a produce mult în timp (relativ) scurt. Spor la lucru! formula de urare adresata cuiva care lucreaza sau merge la lucru. 2. Abundenta, belsug, prosperitate; folos, câstig. 3. Crestere, marire, majorare; adaos, supliment; (concr.) ceea ce reprezinta o crestere, o marire, un adaos. – Din sl. sporŭ, bg. spor.
ţapap, ŢAPÁP, tapape, s.n. Parâma înfasurata pe arborada unei nave, pentru a sustine pe marinarii care lucreaza la pânze. – Et. nec.
ţesător, ŢESĂTÓR, -OÁRE, tesatori, -oare, s.m. si f. Persoana care tese, care se ocupa cu mestesugul tesutului; muncitor care lucreaza la un razboi de tesut. – Ţese + suf. -ator.
ţevărie, ŢEVĂRÍE, tevarii, s.f. 1. Totalitatea tevilor unei instalatii, ale unui aparat etc. 2. Atelier, sectie dintr-o întreprindere în care se fabrica si se prelucreaza tevi. Ţeava + suf. -arie.
ultramicroanaliză, ULTRAMICROANALÍZĂ, ultramicroanalize, s.f. Parte a microanalizei care se ocupa cu identificarea si dozarea substantelor în cantitati de ordinul microgramelor. ♦ Microanaliza în care se lucreaza cu cantitati de substanta de ordinul microgramelor. [Pr.: -cro-a-] – Din germ. Ultramikroanalyse.
vagonetar, VAGONETÁR, vagonetari, s.m. Muncitor care lucreaza la încarcarea si la transportul materialului cu vagonete în minele de carbuni, de sare, pe santiere etc. – Vagonet + suf. -ar.
vălţuitor, VĂLŢUITÓR, -OÁRE, valtuitori, -oare, s.m. si f. Muncitor care lucreaza la valt1. [Pr.: -tu-i-] – Valtui + suf. -tor.
vărar, VĂRÁR, varari, s.m. Muncitor care lucreaza la construirea cuptoarelor de var si la arderea pietrei de var; persoana care vinde var. – Var + suf. -ar.
zeţărie, ZEŢĂRÍE, (2) zetarii, s.f. 1. Meseria de zetar. 2. Sala în care lucreaza zetarii într-o tipografie; culegatorie. – Zetar + suf. -ie.
ziarist, ZIARÍST, -Ă, ziaristi, -ste, s.m. si f. 1. Persoana care lucreaza în redactia unui ziar, a unei reviste sau care colaboreaza (permanent) la ele; gazetar, jurnalist. 2. (Fam.) Persoana care vinde sau distribuie ziarele. [Pr.: zi-a-] – Ziar + suf. -ist (dupa it. diarista).
linotipist, LINOTIPÍST, -Ă s. m. f. muncitor tipograf care lucreaza la linotip. (< fr. linotypiste)
linotipie, LINOTIPÍE s. f. 1. culegere tipografica cu ajutorul linotipului. ♢ culegere tipografica de linotipist. 2. sectie într-o tipografie unde se lucreaza la linotip. (< fr. linotypie)
malaxorist, MALAXORÍST, -Ă, malaxorist, s.m. si f. Muncitor care lucreaza la malaxor. – Malaxor + suf. -ist.
manual, MANUÁL, -Ă, manuali, -e, s.n., adj.1. S.n. Carte care cuprinde notiunile de baza ale unei stiinte, ale unei arte sau ale unei îndeletniciri practice; spec. carte de scoala. 2. Adj. Care este facut cu mâna; de mâna. ♦ (Despre îndeletniciri, ocupatii, profesiuni) Care se efectueaza prin munca fizica. 3. Adj. (Despre oameni) Care executa lucrari de mâna; p.ext. care lucreaza cu mâinile. [Pr.: -nu-al] – Din fr. manuel. Cf. lat. m a n u a l i s, it. m a n u a l e.
marcator, MARCATÓR, -OARE, marcatori, -oare, subst. 1. S.n. Unealta agricola folosita pentru a marca rândurile si locul cuiburilor în care se va pune samânta sau rasadul. 2. S.m. si f. Persoana care lucreaza la marcarea unor produse (industriale). 3. S.m. (Sport) Persoana care marcheaza (4) puncte sau goluri pentru echipa sa. – Marca + suf. -tor.
metalurgie, METALURGÍE s.f. 1. Stiinta care se ocupa cu studiul proprietatilor fizice si chimice ale metalelor (si aliajelor lor), precum si cu studiul proceselor fizice si chimice care se produc la obtinerea si la prepararea lor. 2. Tehnica extragerii si prelucrarii în semifabricate a metalelor (industriale). ♦ Întreprindere sau sectie într-o întreprindere în care se elaboreaza si se prelucreaza metale. – Din métallurgie.
marochinărie, MAROCHINĂRÍE, marochinarii, s.f. 1. Meseria marochinierului. 2. Atelier sau magazin unde se lucreaza sau se vând obiecte din marochin. 3. Obiecte facute din marochin (sau, p.gener., din orice fel de piele). [Var.: marochineríe s.f.] – Din fr. maroquinerie.
mărmurar, MĂRMURÁR, marmurari, s.m. Mester care lucreaza marmura. – Marmura + suf. -ar.
operativ, OPERATÍV, -Ă, operativi, -e, adj. 1. Care lucreaza repede, expeditiv, activ; care are efect (rapid); eficace, eficient. 2. Privitor la actiuni, de actiune. – Din fr. opératif.
paletă, PALÉTĂ, palete, s.f. 1. Placa de lemn, de portelan etc., prevazuta cu o deschizatura pentru a putea fi tinuta cu mâna, pe care pictorii îsi întind si îsi amesteca vopselele când lucreaza. ♦ Fig. Gama cromatica specifica unui pictor sau unei picturi; cromatica, colorit; p. ext. maiestrie artistica a pictorului; p. gener. maiestrie artistica. 2. Lopatica rotunda sau ovala de lemn, de obicei acoperita cu cauciuc sau cu pluta, cu care se loveste mingea în tenisul de masa. 3. Piesa (plata) de forme variate, folosita ca suport, ca unealta de presat, de netezit etc. sau la diferite mecanisme si instrumente. ♦ Pala2 (De dimensiuni mici). – Din fr. palette.
păpuşă, PĂPÚSĂ, papusi, s.f. I. 1. Jucarie care reprezinta de obicei un copil, facuta din carton, din celuloid, din lemn etc.; p. ext. figurina cu chip de om. ♦ Epitet dat unei fetite (sau unei femei) frumoase. 2. Personaj din teatrul de papusi, alcatuit dintr-un cap si doua brate, confectionat din pânza, lemn etc., care se îmbraca pe mâna de catre mânuitor. ♢ Teatru de papusi = spectacol în care personajele sunt reprezentate prin papusi manevrate de papusari. ♢ Expr. A fi papusa cuiva = a se lasa condus, dirijat de cineva, a fi la discretia cuiva. ♦ Fig. Om lipsit de personalitate, de vointa; marioneta. II. 1. Manunchi de fire, de frunze etc., legatura (de obicei de acelasi fel) facuta într-un anumit mod. 2. Bucata de brânza sau de cas asezata în tipare de o anumita forma. 3. Rodul tânar al porumbului în timpul formarii stiuletelui, înainte de aparitia matasii si a boabelor. 4. Nimfa insectelor. 5. Parte a unor masini-unelte care serveste la prinderea sau la sustinerea pieselor de prelucrat sau a sculei cu care se prelucreaza. 6. Unealta de dogarie folosita la fixarea cercurilor la vase. – Cf. lat. p u p a.
filozof, FILOZÓF, -OÁFĂ, filozofi, -oafe, s.m. si f. 1. Persoana care se ocupa cu filozofia, care studiaza si prelucreaza problemele fundamentale ale filozofiei, care are o conceptie proprie în domeniul filozofiei; gânditor. 2. (Pop.) Om învatat, priceput în toate; spec. astrolog. 3. Persoana care are o atitudine înteleapta fata de viata. [Var.: filosóf, -oáfa s.m. si f.] – Din ngr. philósophos, fr. philosophe.
personal, PERSONÁL, -Ă, personali, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. Care apartine unei anumite persoane (1), privitor la o anumita persoana, care este specific, caracteristic pentru o persoana; individual, propriu. ♢ Legaturi personale = legaturi de prietenie. Raspundere personala = raspundere care îi revine cuiva sau pe care si-o asuma cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternica, marcata. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al unei persoane care vorbeste; direct, în persoana, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (si substantivat, n.) = tren de persoane, care circula cu o viteza relativ mica si care opreste în toate statiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemneaza diferitele persoane (1) si care se declina schimbându-si forma dupa persoana, numar si caz. (Gram.) Mod personal = mod ale carui forme se modifica dupa cele trei persoane (3). II. S.n. 1. (Colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucreaza într-o întreprindere, într-o institutie, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau institutie care se ocupa cu angajarea personalului (II 1). 2. Categorie de lucratori din cadrul unei întreprinderi sau institutii care îndeplinesc o munca cu acelasi specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.
petrochimie, PETROCHIMÍE s.f. 1. Ramura a industriei chimice care prelucreaza titeiul cu derivatele lui, gazele de sonda si de rafinarie, gazul metan, în scopul transformarii lor în produse chimice (semifabricate sau finite) cu valoare mult mai ridicata. 2. Ramura a petrografiei care se ocupa cu studiul chimic complex al rocilor si cu clasificarea lor chimica. – Din fr. pétrochimie.
prelucrător, PRELUCRĂTÓR, -OÁRE, prelucratori, -oare, adj. Care prelucreaza, al carui obiectiv este prelucrarea materialelor. Industrie prelucratoare. – Prelucra + suf. -ator.
rafinărie, RAFINĂRÍE, rafinarii, s.f. Instalatie sau întreprindere în care se face rafinarea unor produse; (p. spec.) unitate industriala în care se prelucreaza titeiul. – Din fr. raffinerie, germ. Raffinerie.
salahor, SALAHÓR, salahori, s.m. Muncitor necalificat, platit cu ziua, care lucreaza mai ales la constructii de case, de sosele etc., (în trecut) taran scutit de dari, pus de domnie la dispozitia Portii Otomane pentru repararea cetatilor turcesti, întretinerea drumurilor si pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaór s.m.] – Din tc. salahor.
schimb, SCHIMB, schimburi, s.n. 1. Înlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeasi natura). ♢ (Tehn.) Piesa de schimb = piesa dintr-un mecanism, fabricata izolat de acesta si menita sa înlocuiasca alta piesa, identica, dar uzata, a mecanismului. (Fiziol.); Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec în organism cu ocazia asimilarii hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce în sânge oxigenul si se elimina bioxidul de carbon. ♢ Loc. adj., adv. Cu schimbul = (care apare, intervine etc.) când unul, când altul, pe rând. (Mil., în trecut) Trupa cu schimbul = trupa în care soldatii erau chemati sa faca serviciul în mod periodic si pe rând (în intervale fiind lasati la vatra). ♢ Expr. Schimb de cuvinte = discutie aprinsa, cearta. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua altul în locul lui; procesul circulatiei marfurilor ca forma de repartizare a bunurilor produse de societate. ♢ Loc. adv. În schimb = drept compensatie, ca echivalent. ♢ Loc. prep. În schimbul... = în locul..., pentru... ♦ (Concr.) Ceea ce se primeste, se obtine în locul a ceea ce s-a cedat; echivalent, compensatie. ♦ Transformare a unei sume de bani în alta de aceeasi valoare, dar constând din alte monede. ♢ Casa de schimb = întreprindere comerciala care se ocupa cu schimbarea banilor. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane sa plateasca o suma de bani celui indicat în act. Agent de schimb = persoana intermediara care are rolul de a negocia, în mod oficial, obligatiuni de stat si alte efecte. 3. (Fiz.) Trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule etc. de la un sistem fizic la altul, dintr-o parte în alta. 4. Totalitatea lucratorilor, functionarilor etc. care se gasesc în acelasi interval de timp la lucru într-o sectie, într-un serviciu etc. în care lucreaza mai multe rânduri de angajati; echipa de lucratori sau persoane care, dupa un interval de timp determinat, înlocuieste sau este înlocuita în munca de alta echipa sau de alta persoana; interval de timp cât lucreaza astfel o echipa sau o persoana. 5. (Mai ales la pl.) Rufarie de corp (sau de pat) care înlocuieste pe cea murdara; primeneli. – Din schimba (derivat regresiv).
tândală, TÂNDÁLĂ s.m. sing. Om care nu este bun de nici o treaba, care lucreaza fara rost sau care îsi pierde vremea umblând de colo pâna colo. – Din tândali (derivat regresiv).
forjar, FORJÁR, forjari, s.m. Muncitor calificat care lucreaza la forjare. – Forja + suf. -ar.
forjor, FORJÓR, forjori, s.m. Muncitor care lucreaza la forja (1); p. gener. fierar. – Din fr. forgeur.
frezor, FREZÓR2, -OÁRE, frezori, -oare, s.m. si f. Muncitor care lucreaza la o masina de frezat. – Din fr. fraiseur.
atelier, ATELIÉR, ateliere, s.n. 1. Local înzestrat cu uneltele sau masinile necesare, în care se desfasoara o munca mestesugareasca sau industriala organizata. ♦ Parte dintr-o întreprindere industriala în care se executa aceeasi operatie sau acelasi produs. ♦ Totalitatea muncitorilor care lucreaza într-un atelier (1). 2. Încapere sau grup de încaperi în care îsi desfasoara activitatea un pictor sau un sculptor. ♦ Artistii, elevii sau studentii care lucreaza sub îndrumarea aceluiasi maestru într-un atelier (2). [Pr.: -li-er] – Din fr. atelier.
panacodar, PANACODÁR, panacodari, s.m. Brutar care lucreaza cu panacodul; (rar) panacagiu. [Var.: panacotár s.m.] – Panacod + suf. -ar.
parfumier, PARFUMIÉR, parfumieri, s.m. Persoana care vinde parfumuri (2) sau produse de parfumerie ori care lucreaza la producerea parfumurilor. [Pr.: -mi-er] – Din parfum.
pendularist, PENDULARÍST, pendularisti, s.m. Muncitor calificat care lucreaza la un ferastrau mecanic. – De la pendula.
analogic, ANALÓGIC, -Ă, analogici, -ce, adj. Întemeiat pe analogie, produs prin analogie. ♢ Modificare analogica = schimbare a unui element din limba sub influenta unui alt element asemanator. 2. (Electron.; despre semnale) A carui valoare poate fi reprezentata printr-o functie continua în timp, putând lua o infinitate de valori cuprinse în domeniul sau de variatie. 3. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente si sisteme) Care genereaza, masoara, prelucreaza si stocheaza semnale analogice (1). – Din fr. analogique, lat. analogicus.
artizan, ARTIZÁN, artizani, s.m. Persoana care executa produse de artizanat, mestesugar care lucreaza cu arta. – Din fr. artisan.
artist, ARTÍST, -Ă, artisti, -ste, s.m. si f. Persoana de talent care lucreaza în mod creator într-un domeniu al artei; p. restr. actor; p. ext. persoana care da dovada de talent în profesiunea pe care o exercita. ♢ Artist al poporului = titlu de suprema distinctie acordat unui artist. Artist emerit v. emerit. – Din fr. artiste, lat. artista.
velnicer, VELNICÉR, velniceri, s.m. (Reg.) Proprietar al unei velnite; persoana care lucreaza la o velnita; povarnagiu. – Velnita + suf. -ar.
arămar, ARĂMÁR, aramari, s.m. Persoana care lucreaza sau vinde obiecte de arama. – Arama + suf. -ar.
pepinierist, PEPINIERÍST, pepinteristi, s.m. Persoana care lucreaza într-o pepiniera. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. pépiniériste.
neam, NEAM, neamuri, s.n., adv. I. S.n. 1. Popor, natiune. ♢ Loc. adv. De neam (sau de neamul lui) sau neam de... = de origine, de nationalitate. ♢ Expr. De tot neamul sau de toate neamurile = de toate nationalitatile; p. ext. de toate felurile, de toate speciile. A-si trage neamul din... = a proveni de la..., a se trage din... ♦ Semintie; trib; populatie. 2. Totalitatea persoanelor înrudite între ele prin sânge sau prin alianta; persoana care face parte din aceeasi familie cu cineva (în raport cu acesta); ruda. ♢ Expr. De neam (bun, mare etc) = dintr-o familie nobila sau dintr-o familie de oameni corecti, cumsecade. Neam prost = om badaran, mitocan. A fi neam dupa Adam sau a fi neam (de) a cincea (sau a sasea, a noua) spita = a fi ruda foarte îndepartata sau a nu fi ruda de loc cu cineva. 3. (Înv. si pop.) Rând de oameni din aceeasi generatie; generatie. ♢ Expr. Neam de neamul meu (sau tau etc.) sau neam de neam = a) (în propozitii afirmative) din tata în fiu, din mosi-stramosi, din generatie în generatie; b) (în propozitii negative) nimeni din familia mea (sau ta etc.). ♦ (Înv. si reg.) Partea de tarina pe care o lucreaza o familie. 4. (La pl.; în evul mediu) Multime de boieri; clasa boiereasca; familie boiereasca; descendenti ai unor boieri mari. 5. Categorie de oameni care au aceeasi profesiune sau anumite însusiri ori interese comune. 6. Specie, gen, varietate, fel, soi. ♢ Neamul omenesc = genul uman, omenirea. II. Adv. (Reg, si fam.) Deloc, câtusi de putin, nimic. – Din magh. nem.
pielar, PIELÁR, pielari, s.m. Meserias care prelucreaza piei, care confectioneaza obiecte din piele; comerciant, negustor de piei sau de obiecte confectionate din piele. – Piele + suf. -ar.
pielărie, PIELĂRÍE1, (1) pielarii, s.f. 1. Atelier unde se prelucreaza sau se vând piei sau obiecte confectionate din piele. 2. Mestesug de prelucrare a pieilor; comert cu obiecte de piele. – Pielar + suf. -ie.
pietrar, PIETRÁR, pietrari, s.m. 1. Muncitor calificat care prelucreaza piatra (pentru constructii); cioplitor în piatra. ♦ (Înv.) Sculptor. ♦ Muncitor care pietruieste drumul. ♦ (Reg.) Zidar. 2. Peste rapitor cu corpul în forma de fus, de culoare galbena pe aripioare si bruna spre coada, care traieste în apele dulci adânci cu fundul pietros sau nisipos (Aspro zingel). 3. (Ornit.) Pietrosel sur. – Piatra + suf. -ar.
pinolă, PINÓLĂ, pinole, s.f. Axul papusii mobile de strung, în care se fixeaza o unealta de gaurire sau de filetare ori un vârf de sustinere a uneia dintre capetele piesei care se prelucreaza. – Din germ. Pinole.
pionier, PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, subst. 1. S.m. si f. (Iesit din uz) Membru al organizatiei de masa a elevilor de 7-14 ani, care, avea ca scop educarea comunista a elevilor. 2. S.m. si f. Persoana care face parte dintr-un grup (de colonisti sau de emigranti) care pune bazele unei vieti civilizate într-un tinut nelocuit. ♦ Fig. Persoana care lucreaza cea dintâi într-un domeniu nou, înca necercetat, care pune bazele unei metode noi, unei activitati noi; deschizator de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate. 3. S.m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregatita special pentru a executa constructiile necesare operatiilor militare, barajele de mine etc. [Pr.: pi-o-ni-er. – Var.: (pop.) pionér, -a subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.
polarizant, POLARIZÁNT, -Ă, polarizanti, -te, adj. (Fiz.) Care (se) polarizeaza (1). ♢ Microscop polarizant = microscop care lucreaza cu lumina polarizata si care se utilizeaza mai ales la studiul cristalelor. – Din fr. polarisant.
podar, PODÁR, podari, s.m. 1. Persoana care conduce un pod umblator; p. ext. persoana care încaseaza taxa de trecere peste un pod (I 1). ♦ Persoana care avea în paza un pod (I 1). ♦ (Mil.; înv.) Pontonier. 2. Persoana care lucreaza la un pod (I 1, 2). 3. (Înv.) Maturator de strada. – Pod + suf. -ar.
plutaş, PLUTÁS1, plutasi, s.m. Muncitor care lucreaza la construirea plutelor sau care conduce plutele pe apa. – Pluta1 + suf. -as.
ploscar, PLOSCÁR, ploscari, s.m. 1. Persoana care lucreaza sau vinde plosti. 2. (În orânduirea feudala a tarilor române) Ajutor de paharnic; cupar. 3. (Reg.) Vornicel. 4. Fig. Palavragiu, flecar; ploscas. – Plosca + suf. -ar.
petetist, PETETÍST, -Ă, petetisti, -ste, s.m. si f. (Astazi rar) Persoana care lucreaza la posta; spec. factor postal. – P[osta] + t[elegraf] + t[elefon] [pr.: pe-te-te] + suf. -ist.
petrochimist, PETROCHIMÍST, -Ă, petrochimisti, -ste, s.m. si f. Persoana care lucreaza în domeniul petrochimiei; specialist în petrochimie. – Din fr. pétrochimiste.
petrolier, PETROLIÉR, -Ă, petroliere, adj. (Despre produse) Care tine de petrol (1), care provine din petrol; (despre ramuri industriale, instalatii, procese tehnologice etc.) care extrage sau prelucreaza petrolul (1), privitor la extragerea si la prelucrarea petrolului. ♢ Tren (sau vas, tanc) petrolier (si substantivat, n.) = tren (sau vas, tanc) care serveste la transportat petrol. – [Pr.: -li-er] – Din fr. pétrolier.
petrolist, PETROLÍST, -Ă, petrolisti, -ste, subst. 1. S.m. si f. Persoana care lucreaza în industria petroliera. 2. S.m. Proprietar de terenuri petrolifere; om de afaceri în industria petrolului. – Petrol + suf. -ist.
argintar, ARGINTÁR, argintari, s.m. (Rar) Persoana care lucreaza sau vinde obiecte de argint (1). – Argint + suf. -ar.
permanenţă, PERMANÉNŢĂ, permanente, s.f. 1. Stare, însusire a unui lucru, a unei actiuni, a unui fenomen care dureaza fara întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durata lunga a anumitor lucruri, fenomene etc. ♢ Loc. adv. În permanenta = fara întrerupere, în mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu însarcinat la anumite institutii sau întreprinderi cu asigurarea functionarii permanente a unor sectii (de obicei a celor care lucreaza cu publicul). – Din fr. permanence.
peste, PÉSTE prep. (Semnifica ideea de suprapunere, de aplicare etc., directa sau mediata, prin extensiune) I. (Introduce complemente circumstantiale de loc) 1. (In legatura cu verbe de miscare, arata ca un obiect se asaza, se aplica sau cade deasupra altuia) Ploaia cade peste noi. ♢ (Miscarea are directia orizontala) Parul se împrastie peste perna. 2. (În legatura cu substantive care arata suprafata, întinderea) Pe tot cuprinsul; de-a lungul. Alerga peste câmpuri. ♢ Loc. adv. Peste tot (locul) = pretutindeni. ♦ De jur împrejur. Încinsa peste brâu cu un cordon. 3. Deasupra. Se apleaca peste el. 4. Pe deasupra; dincolo de... Sare peste gard. II. (Introduce complemente circumstantiale de timp) 1. (În legatura cu substantive însotite de numerale, adverbe sau pronume si adjective nehotarâte) Dupa... Peste un ceas. 2. (În legatura cu substantive care exprima notiuni de timp durative) În timpul, în cursul. Peste zi lucreaza. 3. Mai mult decât... A întârziat peste doua ceasuri. III. (Introduce complemente circumstatiale de mod) 1. (Asezat între doua cuvinte identice, exprima ideea de superlativ) Pune întrebari peste întrebari. 2. (În legatura cu numerale, arata depasirea unei cantitati) Mai mult decât. Peste o mie de oameni. ♢ Loc. adv. Peste puterea (sau puterile) cuiva = depasind puterile, posibilitatile cuiva, foarte greu. IV. (Introduce complemente indirecte) Asupra. S-a facut stapâna peste toate. – Pre (= pe) + spre.
vulcanizator, VULCANIZÁTOR, -OÁRE, vulcanizatori, -oare, s.m. si f. Muncitor care lucreaza la vulcanizarea cauciucului. – Vulcaniza + suf. -tor.
plantator, PLANTATÓR, -OÁRE, plantatori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Persoana care se ocupa cu plantarea rasadurilor, a vitei de vie etc.; saditor. 2. S.m. Proprietar al unei plantatii. 3. S.f. Masina care serveste la plantarea diverselor plante de cultura; masina de plantat. 4. S.n. Unealta de lemn sau de fier, de forma unui baston scurt ascutit la un capat, cu care se lucreaza la plantarea puietilor, a rasadurilor etc. – Planta + suf. -tor.
piuar, PIUÁR, piuari, s.m. Persoana care poseda, conduce sau îngrijeste o piua (1); muncitor care lucreaza la o piua. [Pr.: pi-uar] – Piua + suf. -ar.
pomicol, POMÍCOL, -Ă, pomicoli, -e, adj. 1. Care apartine pomiculturii, privitor la pomicultura, propriu pomiculturii; de pomicultura. 2. Care este specialist în pomicultura, care lucreaza în pomicultura. Tehnician pomicol. – Din pom (dupa agricol, viticol etc.).
pompagiu, POMPAGÍU, pompagii, s.m. Muncitor mecanic care lucreaza la o pompa1 sau la o statie de pompare. – Pompa1 + suf. -agiu.
popular, POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care apartine poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcatuit din oameni din popor si lucreaza pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este facut pentru popor, creat pentru necesitatile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrari) Care poate fi înteles cu usurinta de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucura de simpatia, de consideratia opiniei publice; p. ext. cunoscut de toti. ♦ Care are o comportare prietenoasa, cordiala, atenta fata de toata lumea. – Din fr. populaire.
drept, DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepti, -te, adj. (C) adv., (D) drepturi, s.n. (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fara ocol, fara abatere. ♢ Linie dreapta (si substantivat, f.) = linie care uneste doua puncte din spatiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de doua drepte perpendiculare una pe alta. Prisma dreapta = prisma cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fara ascunzisuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croiala simpla, fara cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, fiinte, parti ale lor etc.) Care are o pozitie verticala (fata de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ♢ Expr. A se tine drept = a avea o pozitie perfect verticala. (Mil.) A lua (sau a sta, a se tine în) pozitia de drepti = a lua (sau a sta, a se tine în) pozitie perfect verticala, stând nemiscat. (Cu valoare de interjectie) Drepti! formula de comanda militara pentru luarea pozitiei de drepti. (Adverbial) A calca drept = a avea o purtare buna, cinstita. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau parti ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are taietura verticala. 3. Care are o pozitie orizontala (fata de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreapta. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre actiuni ale omului sau despre notiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptatii si adevarului; întemeiat, just, cinstit, bun. ♢ Parte dreapta = parte care se cuvine în mod legal fiecaruia la o împarteala. Lupta dreapta = lupta corp la corp, fara arme, fara înselatorii si fara ajutor strain. ♢ Loc. adv. Cu drept cuvânt = pe buna dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevarul, adevarat; corect. ♢ Expr. Ce-i drept = într-adevar, cu adevarat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaste un adevar incontestabil. Drept ca... = adevarat ca... A spune drept = a spune adevarul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care traieste si lucreaza conform dreptatii, adevarului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ♢ Expr. (Substantivat) A se odihni cu dreptii = a fi mort. ♢ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica crestina ortodoxa; bun crestin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care apartine sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoasteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legaturi directe, de sânge; adevarat, bun. B. Adj. (În opozitie cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Asezat în partea opusa partii corpului omenesc în care se afla inima. ♢ Expr. A fi mâna dreapta a cuiva sau bratul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreapta. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se afla de partea sau în directia mâinii drepte (când cineva sta cu fata în directia în care este orientat un lucru) Aripa dreapta a cladirii. ♢ (Substantivat; în locutiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ♢ Expr. (Substantivat) În dreapta si în stânga sau de-a dreapta si de-a stânga = în ambele parti; în toate partile, pretutindeni. A tine dreapta = a merge pe partea dreapta a unui drum. 3. (Substantivat, f. art.; în viata politica) Grupare politica adepta si sustinatoare a mentinerii ordinii sociale si politice traditionale. ♢ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinari locale, indica directia) În linie dreapta, fara ocol; direct. Merge drept la birou. ♢ De-a dreptul = fara a se abate din drum, fara înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ♢ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fata..., fata în fata cu... Prin dreptul = prin fata..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fata..., de dinaintea... 2. (Urmat de determinari locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S.n. 1. Totalitatea regulilor si normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Stiinta sau disciplina care studiaza dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativa legal recunoscuta unei persoane de a avea o anumita conduita, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ♢ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Rasplata, retributie care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine ma iei? ♢ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, asadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstantial de loc) Alaturi de..., lânga; în dreptul... ♢ Expr. A i se pune soarele drept în inima = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un cleste. [Var.: (înv. si reg.) dirépt, -eápta adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri dupa fr. droit).
povarnagiu, POVARNAGÍU, povarnagii, s.m. (Reg.) Persoana care lucreaza la o povarna; proprietar al unei poverne; velnicer. – Povarna + suf. -agiu.
prăjitor, PRĂJITÓR, -OÁRE, prajitori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Muncitor calificat care lucreaza în fabrici la cuptoarele unde se prajesc minereurile. 2. S.f. Încapere, sectie, instalatie într-o fabrica, unde se executa operatiile de prajire a minereurilor. ♦ Aparat folosit în gospodarii pentru a praji pâine sau boabe de cafea. – Praji + suf. -tor.
praznic, PRÁZNIC, praznice, s.n. 1. Masa (mare) data dupa o înmormântare sau dupa un parastas ori pentru pomenirea unui mort; pomana, comândare. ♦ Petrecere mare; chef, ospat, zaiafet. 2. Sarbatoare bisericeasca; p. ext. zi în care nu se lucreaza. ♦ (Înv.) Aniversare a zilei de nastere a cuiva; patron. – Din sl. prazdĩnikŭ.
prăvăliaş, PRĂVĂLIÁS, pravaliasi, s.m. (Rar) Negustor care are o pravalie; angajat care lucreaza într-o pravalie. [Pr.: -li-as] – Pravalie + suf. -as.
preaviz, PREAVÍZ, preavize, s.n. Înstiintare prealabila de concediere facuta unui angajat; p. ext. interval de timp cât un angajat mai lucreaza dupa primirea acestei înstiintari; salariu care se cuvine celui concediat de la primirea înstiintarii pâna la concedierea sa. [Pr.: pre-a-. – Pl. si: preavizuri] – Din fr. préavis.
polizor, POLIZÓR2, -OÁRE, polizori, -oare, s.m. si f. Tehnician care lucreaza cu polizorul. – Din fr. polisseur.
preparator, PREPARATÓR, -OÁRE, preparatori, -oare, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care pregateste ceva, care serveste pentru pregatire; pregatitor. 2. S.m. si f. Persoana care prelucreaza anumite materiale pentru a obtine un produs. 3. S.m. si f. Membru al corpului didactic universitar care ocupa prima treapta din ierarhia învatamântului superior. 4. S.m. si f. Persoana care da lectii particulare unui elev; meditator. – Prepara + suf. -tor. Cf. fr. p r é p a r a t e u r.
profesionist, PROFESIONÍST, -Ă, profesionisti, -ste, s.m. si f., adj. (Persoana) care lucreaza într-un anumit domeniu de activitate pe baza unei pregatiri corespunzatoare. [Pr.: -si-o-] – Din germ. Professionist.
punte, PÚNTE, punti, s.f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândura sau dintr-o bârna) asezat peste un sant, peste o râpa sau peste o apa, care poate fi trecut numai cu piciorul. ♢ Expr. Punte de scapare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a iesi dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre si punte v. luntre. ♦ Scândura groasa sau panou îngust asezat pe o schela, pe care circula muncitorii când lucreaza la înaltime. ♢ Punte de comunicatie = placa metalica rabatabila folosita ca legatura între doua vagoane de cale ferata. ♦ Pod suspendat sau mobil care leaga vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planseu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioara sau care compartimenteaza nava pe nivele. 3. Dispozitiv de masura a unor marimi electrice format din patru elemente, o sursa de energie si un instrument de masura. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; sintagma) Punte de hidrogen = legatura de hidrogen. – Lat. pons, -ntis.
şantierist, SANTIERÍST, -Ă, santieristi, -ste, s.m. si f. Muncitor care lucreaza pe un santier. [Pr.: -ti-e-] – Santier + suf. -ist.
şezător, SEZĂTÓR, -OÁRE, sezatori, -oare, adj., s.f. 1. Adj. (Înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuieste în... 2. S.f. Adunare restrânsa la sate în serile de iarna, la care participantii lucreaza si totodata petrec, spunând povesti, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literara. – Sedea + suf. -ator.
ciocănar, CIOCĂNÁR, ciocanari, s.m. 1. Muncitor într-o echipa de nituit cu mâna; muncitor calificat care lucreaza cu un ciocan1 (mecanic). 2. (Depr.) Muncitor necalificat. – Ciocan1 + suf. -ar.
digital, DIGITÁL, -Ă, digitali, -e, adj., s.f. 1. Adj. Care apartine degetelor, care se refera la degete. Amprenta digitala = urma lasata pe un obiect de liniile de pe suprafata interioara a vârfului degetelor de la mâna. 2. Adj. (Cib.) Care este sau poate fi reprezentat prin cifre ori prin numere. 3. Adj. (Electron.; despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) Care genereaza, masoara, prelucreaza sau stocheaza semnale digitale (2). 4. S.f. (Bot.) Degetel-rosu. 5. S.f. Substanta extrasa din frunzele de degetel-rosu, folosita ca tonic al aparatului circulator. – Din fr. digital.
ştanţator, STANŢATÓR, -OÁRE, stantatori, -oare, s.m. si f. Muncitor care lucreaza la stante. – Stanta + suf. -tor.
vlăguitor, VLĂGUITÓR, -OÁRE, vlaguitor, -oare, adj., s.m. si f. 1. Adj. Istovitor. 2. S.m. si f. Muncitor care lucreaza la prelucrarea pieilor într-o tabacarie. [Pr.: -gu-i-] – Vlagui + suf. -tor.
ştempar, STEMPÁR, stempari, s.m. (Reg.) Muncitor care lucreaza la steamp. – Steamp + suf. -ar.
opincar, OPINCÁR, opincari, s.m. 1. Persoana care poarta opinci; om de rând, taran. 2. Persoana care lucreaza sau vinde opinci. – Opinca + suf. -ar.
fierărie, FIERĂRÍE1, fierarii, s.f. 1. Atelier în care fierarul prelucreaza la cald fierul sau alt metal; faurarie1, fauriste. 2. Mestesugul fierarului; faurarie1. – Fierar + suf. -ie.
stagiu, STÁGIU, stagii, s.n. 1. Perioada de timp în cursul careia un angajat începator lucreaza pentru a dobândi experienta în profesiunea sau în specialitatea lui, pentru a-si dovedi aptitudinile profesionale si capacitatea de munca. ♦ Vechimea în munca a unui angajat (începator). 2. (În sintagma) Stagiu militar = perioada de timp în care o persoana presteaza serviciu activ în cadrele armatei, pentru a se initia în problemele militare. 3. Perioada de timp care constituie o etapa în desfasurarea unei actiuni, a unui proces etc. – Din fr. stage. Cf. lat. s t a g i u m.
fervent, FERVÉNT, -Ă, ferventi, -te, adj. (Despre oameni) Care pune pasiune în ceea ce face, care lucreaza cu ardoare; înfocat, înflacarat, pasionat, zelos. ♦ Care exprima, tradeaza înfocare, pasiune, zel. Dragoste ferventa. – Din fr. fervent, lat. fervens, -ntis.
furnalist, FURNALÍST, furnalisti, s.m Muncitor care lucreaza la furnal (1). – Din fr. foumaliste.
fedeleş, FEDELÉS, fedelesuri, s.n. Butoias mic, de forme diferite, în care taranii îsi tin apa când lucreaza la câmp. ♢ Expr. (Adverbial) A lega fedeles = a lega strâns si bine ca sa nu poata scapa; a lega cobza. [Acc. si: fédeles. – Pl. si: fedelese] – Din magh. fedeles.
laborios, LABORIÓS, -OÁSĂ, laboriosi, -oase, adj. 1. (Despre manifestarile, creatiile etc. oamenilor) Care cere multa munca, care necesita încordare, efort si osteneala. Cercetari laborioase. 2. (Despre oameni) Care lucreaza (si produce) mult; sârguincios. [Pr.: -ri-os] – Din fr. laborieux, lat. laboriosus.
laminator, LAMINATÓR, -OÁRE, laminatori, -oare, s.m. si f. Muncitor calificat care lucreaza la operatia de laminare; laminorist. – Lamina + suf. -tor.
latinizant, LATINIZÁNT, -Ă, latinizanti, -te, adj. Care urmareste latinizarea limbii, care lucreaza în acest scop; (despre cuvinte, texte etc.) latinizat. – Din fr. latinisant.
lucru, LÚCRU, lucruri, s.n. I. Tot ceea ce exista (în afara de fiinte) si care este conceput ca o unitate de sine statatoare; obiect. ♢ Lucru în sine = notiune a filozofiei lui Kant desemnând realitatea obiectiva, existenta independent de cunoasterea noastra, care, desi perceputa sub forma de reprezentare, nu poate fi cunoscuta în esenta ei. (Jur.) Lucru imobil (sau nemiscator) = lucru care, în mod natural sau prin vointa omului, nu poate fi stramutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau miscator) = lucru care poate fi stramutat dintr-un loc într-altul. ♢ Expr. Lucru rau (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoana) de care suntem nemultumiti sau care nu e buna de nimic. ♦ Bun care apartine unei persoane sau unei colectivitati; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizica sau intelectuala) întreprinsa pentru realizarea unui scop; munca, treaba; actiune, fapta. ♢ Front de lucru = portiune dintr-o constructie la care lucreaza concomitent mai multe formatii de lucru, echipate cu materialele si utilajele necesare. ♢ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucreaza. Zile de lucru; b) cu care se lucreaza, folosit la treaba. Haine de lucru; c) întrebuintat la lucru, folosit într-o activitate. Metoda de lucru. ♢ Expr. A avea de lucru = a) a avea treaba, a fi (foarte) ocupat; b) A avea o ocupatie, a fi în slujba; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultati (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu gasi ce sau unde sa munceasca; b) se spune când cineva nu-si vede de treaba sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) sa munceasca. A-si face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-si pierde vremea cu o treaba lipsita de importanta sau cu o persoana care creeaza dificultati; a parea ca lucreaza; b) a-si crea singur încurcaturi. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. Lucru în (sau pe) banda = organizare a productiei în care obiectele de realizat se deplaseaza (continuu sau cu intermitenta) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lant = mod de organizare a productiei în care obiectul care se lucreaza se deplaseaza ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligatie pe care o aveau în evul mediu taranii dependenti din tarile române si care consta în prestatii de munca în folosul domnitorului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltata de o forta care actioneaza asupra unui corp, egala cu produsul dintre componenta fortei care actioneaza asupra corpului în directia deplasarii punctului ei de aplicatie si marimea acestei deplasari. 2. Ceea ce se efectueaza, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problema. 2. Situatie, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ♢ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanta, ceva fara însemnatate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensiva) S-a necajit lucru mare; c) (determinând un adjectiv, îi da valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv).
lână, LẤNĂ, (3) lânuri s.f. 1. Parul lung si moale care acopera corpul unor animale, mai ales al oilor, si care se prelucreaza pentru obtinerea de fibre. ♦ Cantitate de lâna (1) scoasa dupa tunsoare de pe o oaie. 2. (În sens larg) Fibra naturala de origine animala, cu proprietati textile, folosita la fabricarea si confectionarea tesaturilor, a tricotajelor si a pâslelor. ♢ Loc. adj. Lâna în lâna = a) (despre tesaturi) care are urzeala si batatura din lâna; b) fig. de calitate superioara; veritabil, autentic. ♦ Lâna artificiala = fibra textila obtinuta din cazeina, având aspectul si unele proprietati asemanatoare cu lâna (2). Lâna regenerata = fibra provenita din zdrente de stofe si tricoturi, din rebuturi si deseuri de fabricatie, prin a caror destramare si cardare, în amestec cu lâna obisnuita, se obtin tesaturi si pâsle. 3. (La pl.) Varietati de lâna (2); obiecte de lâna. 4. (În sintagma) Lâna de lemn = produs constituit din fâsii subtiri de lemn uscat, taiat în masini speciale, folosit la fabricarea placilor usoare de constructie, ca material izolant, în tapiterie, pentru ambalaje etc. – Lat. lana.
lucrător, LUCRĂTÓR, -OÁRE, lucratori, -oare, adj., s.m. si f. I. Adj. 1. Care lucreaza, care munceste. 2. (Despre zile) În care se lucreaza, de lucru. 3. (Înv.; despre plantatiile de vie) Care da rod. ♦ (Despre mine) Care poate fi exploatat, care este în activitate. II. S.m. si f. Persoana care munceste producând bunuri materiale; p. gener. orice om care munceste (într-un anumit domeniu). – Lucra + suf. -ator.
ciumpei, CIUMPÉI, ciumpeie, s.n. Unealta de dogarie cu care se prelucreaza cercurile de lemn. – Ciump + suf. -ei.
lingurar, LINGURÁR, (I) lingurari, s.m., (II) lingurare, s.n. I. S.m. Mester care lucreaza (sau vinde) linguri de lemn. 2. Ţigan (care face linguri). II. S.n. Polita speciala pe care se tin (la tara) lingurile si alte accesorii de masa sau de bucatarie. – Lingura + suf. -ar.
linotipie, LINOTIPÍE, linotipii, s.f. 1. Culegere tipografica cu ajutorul linotipului; meseria de linotipist. 2. Atelier (sau sectie tipografica) unde se lucreaza cu linotipul. – Din fr. linotypie.
linotipist, LINOTIPÍST, -Ă, linotipisti, -ste, s.m. si f. Muncitor tipograf care lucreaza la linotip. – Din fr. linotypiste.
rabotor, RABOTÓR, rabotori, s.m. Muncitor calificat care lucreaza la raboteza. – Din fr. raboteur.
metrolog, METROLÓG, -Ă, metrologi -ge, s.m. si f. Specialist în metrologie; persoana care lucreaza în metrologie. – Din fr. métrologue.
microanaliză, MICROANALÍZĂ, microanalize, s.f. Analiza chimica în care se lucreaza cu cantitati foarte mici de substanta, de ordinul miligramelor. [Pr.: -cro-a-] – Din fr. microanalyse.
migălos, MIGĂLÓS, -OÁSĂ, migalosi, -oase, adj. 1. Care lucreaza cu migala. 2. Care cere migala, facut cu migala. – Migala + suf. -os.
miner, MINÉR, mineri, s.m. Muncitor calificat care lucreaza într-o mina1 (1). – Din fr. mineur.
mineriţă, MINERÍŢĂ, minerite, s.f. Muncitoare calificata care lucreaza într-o mina1 (1). – Miner + suf. -ita.
integrator, INTEGRATÓR, -OÁRE I. adj. care integreaza, armonizeaza diverse elemente într-un ansamblu unitar. II. s. n. masina de calcul pentru rezolvarea integralelor, a ecuatiilor diferentiale etc. III. s. m. f. cel care lucreaza la aceasta masina. (< fr. intégrateur)
mocăit, MOCĂÍT, -Ă, mocaiti, -te, adj., s.m. si f. 1. (Persoana) care lucreaza încet, fara spor, care actioneaza sau umbla încet. 2. (Persoana) care îsi pierde vremea cu nimicuri. [Pr.:-ca-it] – V. mocai.
mocoşit, MOCOSÍT, -Ă, mocositi, -te, adj., s.m. si f. (Persoana) care lucreaza prea încet. care nu are spor la lucru. – V. mocosi.
moşmondit, MOSMONDÍT, -Ă, mosmonditi, -te, adj. (Despre lucruri) Facut la nimereala, fara îndemânare. ♦ (Adesea substantivat) Care lucreaza încet, fara spor; neîndemânatic, mocait, mocosit. – V. mosmondi.
clinician, CLINICIÁN, -Ă, clinicieni, -e, s.m. si f. Medic care lucreaza într-o clinica. ♢ (Adjectival) Medic clinician. [Pr.: -ci-an] – Din fr. clinicien.
monetar, MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s.n., s.m. 1. Adj. Care apartine monedei, privitor la moneda. ♢ Sistem monetar = ansamblul reglementarilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S.n. Inventar al banilor, sortati dupa valoare, pe fisicuri si monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S.rn. Persoana care lucreaza la baterea de monede. – Din fr. monétaire.
navetă, NAVÉTĂ1, navete, s.f. 1. Instrument de forma unui ac lung cu care se lucreaza plase, fileuri. 2. Parcurgerea de catre o persoana a unui drum dus si întors, cu regularitate, de obicei între doua localitati (relativ apropiate). A face naveta. 3. Vehicul de transport în comun care asigura legatura între doua puncte relativ apropiate, efectuând regulat drumuri dus si întors. 4. Obiect (în forma de lada compartimentata) care serveste la transportul unor produse alimentare. – Din fr. navette.
monotipist, MONOTIPÍST, -Ă, monotipisti, -ste, s.m. si f. Muncitor care lucreaza la monotip (2). – Din it. monotipista.
neferos, NEFERÓS, -OÁSĂ, neferosi, -oase, adj. Care nu contine fier. ♦ Care prelucreaza materiale ce nu contin fier. Industrie neferoasa. – Ne- + feros.
nituitor, NITUITÓR, -OÁRE, nituitori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Lucrator calificat care lucreaza la nituire. 2. S.f. Masina cu care se nituieste. [Pr.: -tu-i-] – Nitui + suf. -tor.
noapte, NOÁPTE, nopti, s.f., adv. I. S.f. 1. Interval de timp cuprins între apusul soarelui si rasaritul lui, când este întuneric. ♢ Loc. adj. De noapte = a) care lucreaza, e de serviciu în timpul noptii; b) (despre pasari, insecte, animale etc.) care îsi desfasoara activitatea în timpul noptii si doarme ziua. ♢ Loc. adv. Azi – (sau asta-) noapte = noaptea trecuta. La noapte = în timpul noptii urmatoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul noptii. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) si noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopti, toata ziua (si) toata noaptea, din zori pâna-n noapte, nopti si zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineata, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineata. Expr. Noapte buna! = urare facuta cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsa de lumina; întuneric, întunecime. În pivnita era noapte. ♦ Lipsa de cultura, de civilizatie, stare de înapoiere. ♢ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristete, de suferinta morala, de apasare. II. Adv. (în forma noaptea sau noptile) În (tot) timpul noptii (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis.
neogotic, NEOGÓTIC, -Ă, neogotici, -ce, adj., s.n. (Stil în arhitectura si arta) care reevalueaza goticul si prelucreaza formal elementele lui decorative. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-gothique.
electrician, ELECTRICIÁN, -Ă, electricieni, -e, s.m. si f. (Adesea adjectival) Persoana calificata care lucreaza sau repara instalatii, masini, aparate etc. electrice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. électricien.
elevatorist, ELEVATORÍST, elevatoristi, s.m. Muncitor care lucreaza la elevator1 (1). – Elevator1 + suf. -ist.
evaporator, EVAPORATÓR2, -OÁRE, evaporatori, -oare, s.m. si f. Muncitor care lucreaza la evaporator1 (1). – Evapora + suf. -tor.
incrustator, INCRUSTATÓR, -OÁRE s. m. f. cel care lucreaza obiecte incrustate. (dupa fr. incrusteur)
excavatorist, EXCAVATORÍST, -Ă, excavatoristi, -ste, s.m. si f. Muncitor calificat care lucreaza cu excavatorul. – Excavator + suf. -ist.
sărbătoare, SĂRBĂTOÁRE, sarbatori, s.f. 1. Zi în care se comemoreaza sau se sarbatoreste un eveniment important, organizându-se adesea diferite serbari, solemnitati, demonstratii etc. si în care de obicei se întrerupe activitatea obisnuita; p. ext. zi oficiala de odihna. ♢ Sarbatoarea muncii = 1 Mai, ziua solidaritatii internationale a celor ce muncesc. Sarbatoare nationala = zi (de odihna) în care se cinsteste un eveniment important din istoria patriei. Sarbatoare legala = zi (stabilita în mod oficial) în care întreprinderile si institutiile nu lucreaza. ♢ Loc. adj. si adv. De sarbatoare sau de sarbatori = festiv, sarbatoresc, stralucitor. ♢ Loc. adv. În (sau de) sarbatori = cu ocazia sarbatorilor, în timpul sarbatorilor (religioase); p. restr. în timpul Pastilor sau al Craciunului. ♦ (Art., adverbial) În zilele de sarbatoare (1). Sarbatoarea nu se lucreaza. 2. Sarbatorire, serbare; festivitate, petrecere. – Serba + suf. -atoare.
docher, DOCHÉR, docheri, s.m. Muncitor care lucreaza în docuri2, la încarcatul si descarcatul vapoarelor. – Din fr., engl. docker.
dogărie, DOGĂRÍE2, (1) dogarii, s.f. 1. Atelier în care se lucreaza obiecte din doage. 2. Cantitate de obiecte lucrate din doage. – Doaga + suf. -arie.
draglinist, DRAGLINÍST, -Ă, draglinisti, -ste, s.m. si f. Muncitor care lucreaza cu draglina. – Draglina + suf. -ist.
inactiv, INACTÍV, -Ă adj. 1. care nu lucreaza, nu face nimic; lenes. 2. (despre substante, elemente chimice) care nu reactioneaza. (< fr. inactif)
droşcar, DROSCÁR, droscari, s.m. (Înv. si pop.) 1. Birjar. 2. Meserias care lucreaza droste. – Drosca + suf. -ar.
schelă, SCHÉLĂ, schele, s.f. 1. Constructie auxiliara provizorie, metalica sau de lemn, servind ca suport muncitorilor care lucreaza la înaltime; esafodaj. 2. Punte improvizata sau fixa care face legatura între o nava si tarm sau chei. 3. Unitate industriala care se ocupa de exploatarea unui zacamânt de titei. ♦ Fiecare dintre sondele care alcatuiesc aceasta unitate. 4. (Înv.) Port pe malul unui fluviu; p. restr. debarcader. ♦ Punct vamal situat într-un asemenea port (sau lânga o apa). 5. (Înv. si reg.) Târg; piata de marfuri. – Din scr. skela, bg. skelja.
simţ, SIMŢ, simturi, s.n. 1. Facultate a oamenilor si a animalelor de a percepe impresii din lumea exterioara cu ajutorul unor organe specifice; functiune a organismului prin care acesta receptioneaza si prelucreaza o anumita categorie de stimuli externi sau interni; simtire. ♢ Organe de simt = organe periferice ale perceptiei senzoriale. ♦ (Mai ales la pl.) Instinct, pornire senzuala; senzualitate. ♦ Delectare a simturilor; gust. 2. Capacitate a omului de a întelege, de a judeca, de a aprecia; înclinare, aptitudine pentru ceva. ♢ Simt moral = facultatea de a deosebi binele de rau. Simt practic = îndemânare în rezolvarea diferitelor chestiuni. – Din simti (derivat regresiv).
cocsochimie, COCSOCHIMÍE s .f. 1. Ramura a industriei care prelucreaza carbunele de pamânt prin cocsificare. 2. Studiul prelucrarii si transformarii produsilor chimici obtinuti din carbuni prin cocsificare. – Cocs + chimie.
ticăit, TICĂÍT2, -Ă, ticaiti, -te, adj. (Despre oameni) 1. Care lucreaza încet, fara spor; mocait. 2. (Pop.) Nenorocit, necajit; sarman, napastuit. – V. ticai2.
tinichigiu, TINICHIGÍU, tinichigii, s.m. Meserias, muncitor care lucreaza sau repara obiecte de tinichea, sârma, bare metalice etc. – Din tc. tenekeci.
tipăritor, TIPĂRITÓR, tiparitori, s.m. (Înv.) Muncitor care lucreaza tipare (2). – Tipari + suf. -tor.
tălpuitor, TĂLPUITÓR, talpuitori, s.m. Muncitor care lucreaza la talpuirea încaltamintei. [Pr.: -pu-i-] – Talpui + suf. -tor.
teleinformatic, TELEINFORMÁTIC, -Ă, teleinformatici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Ramura a informaticii care prelucreaza informatia transmisa la distanta, în scopul asigurarii accesului multiplu al beneficiarilor la un sistem de calcul cu performante ridicate. 2. Adj. De teleinformatica (1). – Din fr. téléinformatique.
cojocar, COJOCÁR, cojocari, s.m. Barbat care lucreaza sau vinde cojoace, caciuli etc. – Cojoc + suf. -ar.
cojocăreasă, COJOCĂREÁSĂ, cojocarese, s.f. 1. Femeie care lucreaza sau vinde cojoace, caciuli etc. 2. Nevasta de cojocar. – Cojocar + suf. -easa.
cojocărie, COJOCĂRÍE2, cojocarii, s.f. Atelier unde se lucreaza cojoace, caciuli etc.; pravalia în care se vând aceste obiecte. – Cojoc + suf. -arie.
decanat, DECANÁT, decanate, s.n. 1. Demnitatea de decan; birourile unde lucreaza decanul (si personalul ajutator). 2. Organul de conducere al unei facultati. – Din fr. décanat, lat. decanatus. Cf. germ. D e k a n a t.
topitor, TOPITÓR, -OÁRE, topitori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Muncitor care lucreaza la un cuptor de topit sau, în general, la topirea unor materiale în cadrul procesului de productie al unei întreprinderi. 2. S.f. Cuptor special pentru topirea metalelor; topila (2). – Topi + suf. -tor.
topitorie, TOPITORÍE, topitorii, s.f. Instalatie pentru topirea unor materiale. ♦ Unitate industriala în care, din tulpinile de in, de cânepa etc., se separa, prin topire, fibrele textile liberiene si se prelucreaza pentru obtinerea fuiorului. – Topitor + suf. -ie.
tocitor, TOCITÓR, -OÁRE, tocitori, -oare, s.m., s.f. 1. S.m. Muncitor care lucreaza la carierele de piatra. 2. S.f. Vas mare de lemn în care se pun fructe la fermentat în vederea fabricarii vinului, rachiului etc. – Toci + suf. -tor.
traulerist, TRAULERÍST, trauleristi, s.m. Muncitor care lucreaza pe trauler. – Trauler + suf. -ist.
trândav, TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; si substantivat) Care se misca si lucreaza încet si în sila; caruia îi place sa leneveasca; lenes, molatic, inactiv. [Acc. si: trândáv] – Cf. scr. t r u n t a v.
treierător, TREIERĂTÓR, -OÁRE, treieratori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Muncitor care lucreaza la batoza. 2. S.f. Masina de treierat; batoza. [Pr.: tre-ie-] – Treiera + suf. -ator.
tricoter, TRICOTÉR, -Ă, tricoteri, -e, s.m. si f. Muncitor calificat care lucreaza la masinile de tricotat. – Din fr. tricoteur.
tură, TÚRĂ1, ture, s.f. 1. Totalitatea salariatilor care lucreaza în acelasi timp si dupa acelasi program într-o întreprindere sau institutie în care se lucreaza cu mai multe schimburi; schimb. ♦ Intervalul de timp cât lucreaza o tura1 (1). 2. (Rar) Tur1 (1). 3. (Înv. si reg.) Risca. – Din fr. tour.
rectificator, RECTIFICATÓR, -OÁRE, rectificatori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care rectifica; care aduce o rectificare. 2. S.m. si f. Muncitor calificat care lucreaza la masina de rectificat. 3. S.n. Dispozitiv care separa vaporii de apa antrenati de vaporii de amoniac, folosit în instalatiile frigorifice cu absorbtie. – Din fr. rectificateur.
tapiţerie, TAPIŢERÍE1, (2) tapiterii, s.f. 1. Meseria tapiterului. 2. Atelier, pravalie în care se lucreaza sau se vând obiecte facute de tapiter. – Tapiter + suf. -ie.
redactor, REDÁCTOR, -OÁRE, redactori, -oare, s.m. si f. 1. Persoana care lucreaza în redactia unui ziar, a unei reviste etc. sau care redacteaza (2). 2. Persoana care scrie, care întocmeste, care compune un articol, un act etc. – Din fr. rédacteur.
redacţie, REDÁCŢIE, redactii, s.f. 1. Colectiv de redactori care lucreaza la un ziar, la o revista etc.; localul în care se gasesc birourile redactorilor unui ziar, ai unei reviste etc. 2. Redactare; felul, forma în care este redactata o publicatie, o scriere. [Var.: (înv.) redactiúne s.f.] – Din fr. rédaction.
răşinărie, RĂSINĂRÍE, rasinarii, s.f. (Rar) Locul unde se produce sau se prelucreaza rasina. – Rasina + suf. -arie.
râznar, RÂZNÁR, râznari, s.m. (Reg.) Muncitor care lucreaza la râzna. – Râzna + suf. -ar.
reactanţă, REACTÁNŢĂ, reactante, s.f. 1. Marime caracteristica circuitelor electrice care lucreaza în flux de curent alternativ si care contin ca elemente reactive bobine sau condensatoare. 2. Bobina electrica a carei reactanta (1) este sensibila. [Pr.: re-ac-] – Din engl. reactance, fr. réactance.
regizorat, REGIZORÁT s.n. Faptul de a regiza; arta regizorului; regie. ♦ (Concr.) Birou, loc unde lucreaza regizorul unui teatru, al unui studio cinematografic etc. – Regizor + suf. -at.
revolver, REVOLVÉR, revolvere, s.n. 1. Arma de foc cu repetitie, portativa, de dimensiuni mici, care se mânuieste cu o singura mâna. 2. (Mec.) Ciocan pneumatic. ♢ Strung-revolver = strung echipat cu mai multe unelte care lucreaza succesiv si care serveste la prelucrarea în serie a pieselor de forma complicata. – Din fr. revolver, germ. Revolver.
rudar, RUDÁR, rudari, s.m. Denumire data, în tarile românesti, unor lucratori (tigani) care confectionau obiecte din lemn; p. ext. mester tigan care lucreaza din lemn albii, linguri, fuse etc. – Din bg. rudar.
rulmentist, RULMENTÍST, -Ă, rulmentisti, -ste, s.m. si f. Muncitor care lucreaza într-o fabrica de rulmenti. – Rulment + suf. -ist.
rutinar, RUTINÁR, -Ă, rutinari, -e, adj., s.m. si f. 1. Adj., s.m. si f. (Persoana) care lucreaza numai prin rutina1; rutinier. 2. Adj. (Rar) Sablonizat. – Rutina + suf. -ar. Cf. fr. r o u t i n i e r.
rutinier, RUTINIÉR, -Ă, rutinieri, -e,adj., s.m. si f. 1. Adj. (Frantuzism) Sablonizat. 2. S.m. si f. Persoana care lucreaza numai prin rutina1, sclav al automatismului. [Pr.: -ni-er] – Din fr. routinier.
combină, COMBÍNĂ, combine, s.f. Masina de lucru complexa care îndeplineste simultan mai multe operatii. ♢ Combina agricola = masina (autopropulsata) care executa simultan mai multe lucrari agricole. Combina miniera = masina care efectueaza operatiile de taiere si de desprindere a rocilor si a minereurilor, precum si de evacuare a materialului de pe locul unde se lucreaza. Combina muzicala = set de aparate (tuner, pick-up, casetofon, amplificator de putere) montate într-un corp comun; sistem audio. [Var.: combáina s.f.] – Din engl. combine. Cf. rus. k o m b a i n.
studio, STUDIÓ, studiouri, s.n. I.1. Atelier special amenajat în care lucreaza pictorii, sculptorii, fotografii etc. 2. Ansamblu de cladiri, de instalatii si de amenajari speciale care serveste în procesul de turnare a filmelor. 3. Încapere special amenajata din punctul de vedere al acusticii (si iluminatului) si echipata cu utilajul necesar captarii unor programe sonore sau de sunete si imagini, destinata transmisiunii sau înregistrarii în vederea unei transmisiuni ulterioare la radio si televiziune. 4. Teatru de capacitate mica, de obicei dependent de un teatru mai mare, destinat prezentarii de spectacole în scopul valorificarii unor artisti (tineri) sau al prezentarii unor spectacole experimentale. II. Divan prevazut cu o lada pentru pastrarea asternutului (si cu polite sau rafturi pentru carti). [Pr.: -di-o]
rotar, ROTÁR, rotari, s.m. 1. Meserias care lucreaza roti, carute, care etc. 2. Lucrator care manevreaza formele pentru presa de imprimare si care întretine presa. – Roata + suf. -ar.
defrişor, DEFRISÓR, -OÁRE, defrisori, -oare, s.m. si f. Persoana care efectueaza sau lucreaza la defrisari. – Din fr. défricheur.
degajare, DEGAJÁRE, degajari, s.f. 1. Actiunea de a (se) degaja si rezultatul ei; raspândire, exalare; eliberare de o sarcina, de un obstacol. ♦ Libertate în miscari, în comportare; nonsalanta. 2. Operatie de îndepartare a unei portiuni de material de pe o piesa, de pe un teren etc. în vederea unei operatii ulterioare. ♢ Unghi de degajare = unghi pe care îl formeaza fata de aschiere a unei unelte de taiat cu planul perpendicular pe suprafata pe care o prelucreaza. 3. (Concr.) Canelura circulara realizata prin aschiere la exteriorul sau în interiorul unei piese cilindrice. – V. degaja.
selecţionator, SELECŢIONATÓR, -OÁRE, selectionatori, -oare, s.m. si f. Persoana care lucreaza în domeniul ameliorarii plantelor de cultura si animalelor domestice pe calea selectiei artificiale. [Pr.: -ti-o-] – Selectiona + suf. -tor.
silvic, SÍLVIC, -Ă, silvici, -ce, adj. Care apartine padurii sau silviculturii, privitor la padure sau la silvicultura; care activeaza în domeniul silviculturii; forestier. ♦ (Substantivat, m.) Persoana care lucreaza în domeniul silviculturii. – Silva + suf. -ic.
halor, HALÓR s. m. muncitor care lucreaza la halajul navelor. (< fr. haleur)
sortator, SORTATÓR, -OÁRE, sortatori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Persoana care lucreaza la sortarea materialelor si a produselor într-o fabrica, într-o uzina etc. 2. S.n. Masina sau dispozitiv pentru sortarea diferitelor materiale si produse. – Sorta + suf. -tor.
spornic, SPÓRNIC, -Ă, spornici, -ce, adj. 1. Îmbelsugat, abundent, bogat, mult; productiv. ♦ (Despre alimente) Care tine mult, care nu se consuma repede; economic. ♦ Fig. (Pop.) Vorbaret. Spornic la vorba. 2. Care are spor2 la treaba; harnic, vrednic. ♦ Care prilejuieste o actiune cu spor2, care se face cu spor2; la care se lucreaza cu spor2. – Din sl. sporĩnŭ.
stângaci, STÂNGÁCI, -CE, stângaci, -ce, adj. 1. (Despre oameni; adesea substantivat) Care lucreaza, scrie etc. mai bine cu mâna stânga decât cu cea dreapta. 2. Fig. Lipsit de îndemânare, de abilitate; lipsit de siguranta, de suplete în miscari, în exprimare, în gândire. ♦ (Despre manifestari ale oamenilor) Care arata, tradeaza stângacie. – Stâng + suf. -aci.
stelit, STELÍT s.n. Aliaj de cobalt, crom, molibden, tungsten, fier etc., dur si inoxidabil, din care se fac instrumente chirurgicale sau piese cu care se lucreaza la temperaturi înalte si în medii oxidante. – Din fr. stellite, germ. Stellit.
subaltern, SUBALTÉRN, -Ă, subalterni, -e, adj., s.m. si f. (Persoana) care este subordonata altei persoane (într-o slujba, într-o munca), care lucreaza sub ordinele altuia mai mare în grad. – Din fr. subalterne.
confecţioner, CONFECŢIONÉR, -Ă, confectioneri, -e, s.m. si f. Muncitor care lucreaza confectii. [Pr.: -ti-o] – Din fr. confectionneur.
croitorie, CROITORÍE, (2) croitorii, s.f. 1. Mestesugul, meseria croitorului (1). 2. Atelier unde se lucreaza haine sau rochii. [Pr.: cro-i-] – Croitor + suf. -ie.
cromnichel, CROMNÍCHEL s.n. Aliaj care contine 10-20% crom, 60-70% nichel, restul fier, folosit la constructia rezistentelor bobinate care lucreaza la temperaturi înalte. – Din germ. Chromnickel.
culi, CÚLI, culi, s.m. (Rar) Muncitor asiatic sau african necalificat, care lucreaza (cu ziua) pentru o remuneratie mica. – Din fr., engl. coolie.
curelărie, CURELĂRÍE2, curelarii, s.f. 1. Atelierul curelarului sau sectie dintr-o întreprindere unde se lucreaza si se repara curele si alte articole de piele; magazin unde se vând astfel de articole. 2. Obiecte fabricate din piele; p. ext. multime de curele. – Curea + suf. -arie.
cuşniţă, CÚSNIŢĂ, cusnite, s.f. (Reg.) Vatra (de piatra) pe care lucreaza fierarul sau potcovarul si pe care îsi asaza uneltele de lucru; p. ext. fierarie. – Din bg. kužnica.
gazetar, GAZETÁR, -Ă s. m. f. cel care lucreaza în ziaristica; ziarist. (< gazeta + -ar)
furnalist, FURNALÍST s. m. muncitor care lucreaza la furnal (1). (< fr. fournaliste)
frezor, FREZÓR, -OÁRE s. m. f. muncitor care lucreaza la o freza1(1). (< fr. fraiseur)
forjor, FORJÓR s. m. muncitor care lucreaza la forja. (< fr. forgeur)
forestier, FORESTÍER, -Ă I. adj. referitor la paduri; silvic; (despre întreprinderi, industrie etc.) care prelucreaza lemnul padurilor. o perdea ~a = fâsie de padure plantata în scopul îmbunatatirii climei. II. s. m. f. functionar în administratia forestiera. (< fr. forestier)
filator, FILATÓR, -OÁRE s. m. f. muncitor care lucreaza la filarea fibrelor textile. (< fr. filateur)
schimb, SCHIMB s. 1. schimb în natura v. troc, barter. 2. v. în-locuire. 3. (FIZ.) transfer. (~ de energie.) 4. tura. (Se lucreaza în trei ~uri.) 5. v. sut. 6. (concr.; mai ales la pl.) albitura, primeneala, rufa, rufarie, (reg.) premenituri (pl.). (Dupa baie si-a luat ~uri curate.)
sărbătoare, SĂRBĂTOÁRE s. 1. zi festiva, (înv. si pop.) praznic, (înv.) sarbatorie. (Azi e mare ~, nu se lucreaza.) 2. v. festivitate. 3. v. sarbatorire.
evaporator, EVAPORATÓR2, -OÁRE s. m. f. muncitor care lucreaza la evaporator1 (1). (< evapora + – tor)
răspundere, RĂSPÚNDERE s. 1. v. îndatorire. 2. responsabilitate, (înv.) raspuns, raspunzatate. (Lucreaza cu toata ~.) 3. v. sarcina.
electrostivuitorist, ELECTROSTIVUITORÍST s. m. cel care lucreaza pe un electrostivuitor. (< electrostivuitor + -ist)
echipă, ECHÍPĂ s. f. 1. grup de oameni care lucreaza împreuna, condusi de un sef. 2. formatie sportiva care activeaza ca un tot într-o ramura a sportului. (< fr. équipe)
ecarisor, ECARISÓR s. m. cel care lucreaza la ecarisaj; hingher. (< fr. équarrisseur)
droghist, DROGHÍST, -Ă s. m. f. comerciant care tine o drogherie; cel care lucreaza într-o drogherie. ♢ fabricant de droguri. (< fr. droguiste)
draglinist, DRAGLINÍST, -Ă s. m. f. muncitor care lucreaza cu draglina. (< draglina + -ist)
oprire, OPRÍRE s. I. 1. v. stabilire. 2. v. poposire. 3. popas, sedere, (înv.) poprire, sezamânt. (O ~ de doua ore.) 4. halta, popas, (înv.) oturac, statie. (În drum a facut mal multe ~.) 5. v. escala. 6. v. sta-tionare. 7. v. statie. (~ de autobuze.) 8. v. stopare. 9. v. frânare. 10. v. închidere. II. 1. v. încetare. 2. v. întrerupere. 3. contenire, încetare, întreru-pere, (înv. si pop.) opreala. (Lucreaza fara ~.) 4. v. curmare. III. 1. v. împiedicare. 2. v. interzi-cere. IV. 1. pastrare, retinere, rezervare. (~ unor bilete pentru spectacol.) 2. retinere, (rar) retentie. (~ unui bun al cuiva.) v. interzicere.
docher, DOCHÉR s. m. muncitor care lucreaza în port. (< fr., engl. docker)
muncit, MUNCÍT adj. 1. v. cultivat. 2. ostenit, trudit. (Lucreaza mult, e foarte ~.) 3. v. zbuciumat.
digital, DIGITÁL2, -Ă adj. (electron.; despre semnale) prin cifre sau numere; (despre aparate, dispozitive, sisteme) care masoara, prelucreaza, stocheaza asemenea semnale. (< engl. digital)
diferenţial, DIFERENŢIÁL, -Ă I. adj. 1. care diferentiaza. 2. care comporta, lucreaza cu diferente. ♢ (mat.) referitor la diferente care tind catre zero. o ecuatie ~a (si s. f.) = ecuatie care contine o variabila, functia recunoscuta si derivate ale acesteia; calcul ~ = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor si al diferentialelor; geometrie ~a = ramura a geometriei care studiaza figurile geometrice folosind calculul diferential. II. s. f. (mat.) produsul dintre derivata unei functii si cresterea variabilei ei independente. III. s. n. angrenaj constituit din doua roti dintate planetare asezate pe acelasi ax si din doua roti satelite, utilizat la autovehicule pentru a transmite la roti turatii diferite la viraje, iar la masini de lucru pentru a varia în mod deosebit turatia. (< fr. différentiel)
întrerupere, ÎNTRERÚPERE s. 1. contenire, încetare, oprire, (înv. si pop.) opreala. (Lucreaza fara ~.) 2. v. în-cetare. 3. v. curmare. 4. pauza, tacere. (Lungi ~ punctau discutia.) 5. v. suspendare.
debarasor, DEBARASÓR, -OÁRE s. m. f. cel care lucreaza la debarasarea unui spatiu. (< fr. débarrasseur)
culi, CÚLI s. m. muncitor indian sau chinez care lucreaza cu ziua sau trage ricsa. (< fr., engl. coolee)
gherghef, GHERGHÉF s. (reg.) razboi. (Lucreaza la ~.)
croşetă, CROSÉTĂ s. f. 1. dispozitiv, instrument în forma de cârlig. ♢ ac lung cu vârful în forma de cârlig cu care se lucreaza diferite împletituri (dantele) din ata, lâna etc. 2. tija prevazuta cu o lama, servind la îndepartarea pamântului ramas într-o forma de turnatorie. 3. piesa de otel de forma unui cui cu cap latit cu gauri, în solidarizarea îmbinarilor de lemn. 4. paranteza dreapta. (< fr. crochet)
contabilitate, CONTABILITÁTE s. (prin Transilv.) samadusag. (Lucreaza la ~; serviciul ~.)
compensator, COMPENSATÓR, -OÁRE I. adj. care compenseaza; compensativ, compensatoriu. II. s. n. 1. sistem tehnic care lucreaza în vederea obtinerii unei compensari de variatie, de efort etc. 2. masina electrica rotativa pentru îmbunatatirea factorului de putere în retele de curent alternativ. 3. instrument electric de masura bazat pe metoda compensarii. III. s. m. specialist autorizat sa efectueze compensarea busolelor de pe (aero)nave. (< fr. compensateur)
colectiv, COLECTÍV, -Ă I. adj. 1. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. o substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumeste o multitudine de obiecte identice, considerate ca un întreg; sufix ~ – sufix cu ajutorul caruia se formeaza substantive colective; numeral ~ = numeral care exprima ideea de grupare a obiectelor în timp si spatiu. 2. care apartine tuturor; comun, obstesc, social. II. s. n. grup de oameni care lucreaza în acelasi loc de productie, cu interese si conceptii comune, purtând fiecare raspunderea muncii depuse, sub o conducere unica. (< fr. collectif, lat. collectivus)
colaborator, COLABORATÓR, -OÁRE s. m. f. cel care colaboreaza. ♢ cel care lucreaza într-o institutie, fara a fi salariatul ei permanent. (< fr. collaborateur)
administraţie, ADMINISTRÁŢIE s. 1. administrare, cârmuire, conducere, gospodarire, (înv. si pop.) obladuire, (înv.) chiverniseala, chivernisire, ispravnicie, ocârmuire. (Sub ~ lui.) 2. (înv.) calem. (Lucreaza în ~.) 3. (MIL.) intendenta. (Ofiter de ~.) 4. (FIN.) administratie financiara = perceptie, (reg.) perceptorat, (Transilv.) perceptorie.
chesonier, CHESONIÉR s. m. muncitor care lucreaza la chesoane (2). (< cheson + -ier)
zi, ZI s. 1. data, termen, timp, vreme. (În ~ua hotarâta ...) 2. zi aniversara = aniversare, ziua nasterii; ziua nasterii = aniversare, zi aniversara. 3. (art.) onomastica. (Când îsi serbeaza ~ua?) 4. zi festiva = sarbatoare, (înv. si pop.) praznic, (înv.) sarbatorie. (Azi e ~, nu se lucreaza.) 5. (BIS.) Ziua crucii = înaltarea Sfintei Cruci. 6. timp, vreme. (A venit si ~ua lui.) 7. (la pl.) existenta, trai, viata. (~lele lui se scurgeau în liniste.)
ziler, ZILÉR s. diurnist. (Lucreaza pe un santier ca ~.)
conlucra, conlucrá vb. (sil. -cra), ind. prez. 1 sg. conlucréz, 3 sg. si pl. conlucreáza
execra, execrá vb. (sil. -cra) [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. execréz, 3 sg. si pl. execreáza
lucra, lucrá vb. (sil. -cra), ind. prez. 1 sg. lucréz, 2 sg. lucrézi, 3 sg. si pl. lucreáza
masacra, masacrá vb. (sil. -cra), ind. prez. 1 sg. masacréz, 3 sg. si pl. masacreáza
petrolier, petroliér (fabricat din petrol, care prelucreaza, transporta sau comercializeaza petrolul) adj. n. (sil. -tro-li-er), f. petroliéra; pl. n. si f. petroliére
prelucra, prelucrá vb. (sil. -cra), ind. prez. 1 sg. prelucréz, 3 sg. si pl. prelucreáza; part. prelucrát
migălos, MIGĂL//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) (despre persoane) Care lucreaza cu migala. 2) (despre obiecte) Care se produce cu migala; realizat cu migala. /migala + suf. ~os
metalurgie, METALURGÍE f. 1) Ramura a stiintei care se ocupa cu studierea proprietatilor fizice si chimice ale metalelor si ale aliajelor. 2) Tehnica extragerii metalelor si a elaborarii aliajelor. 3) Întreprindere sau sectie a unei întreprinderi unde se elaboreaza si se prelucreaza metale. /<fr. métallurgie
mecanizator, MECANIZATÓR ~i m. Persoana care lucreaza la o masina agricola. /<rus. mehanizator
mărmurar, MĂRMURÁR ~i m. Mester care lucreaza marmura. /marmura + suf. ~ar
marină, MARÍNĂ f. Totalitate de nave maritime ale unui stat, luate împreuna cu personalul care lucreaza pe ele; flota navala a unui stat. /
manual, MANUÁL1 ~a (~i, ~e) 1) Care se efectueaza cu mâna; facut cu mâna. Proces ~. 2) Care lucreaza cu mâinile. Lucrator ~. [Sil. -nu-al] /<fr. manuel
mai, MAI1 adv. 1) (serveste la formarea gradului comparativ) ~ încet. ~ înalt. ~ bun. 2) (în îmbinare cu articolul cel, cea (cei, cele) serveste la formarea gradului superlativ relativ) Cel ~ bun. Cel ~ înalt. 3) (atenueaza ideea exprimata de cuvântul determinat) În parte; întrucâtva; într-o oarecare masura. Ploaia ~ încetase. 4) (exprima ideea de aproximatie) Aproape; aproximativ. Cam ~ îmi vine a crede. 5) În oarecare masura; putin. Vântul s-a ~ potolit. Vrea sa ~ lucreze. 6) (arata ca o actiune dureaza înca) ~ lucreaza lacatus. 7) (arata repetarea unei actiuni) Din nou; iar. L-ai ~ vazut pe Gheorghe? 8) (cu sens intensiv) Ce ~ fulgera! 9) (exprima ideea de aproximatie) Aproape; cam; aproximativ. ~ cât dânsul de mare. ~ nimic. ♢ ~-~ gata-gata; cât pe ce. 10) În afara de aceasta; în plus. ♢ Ce ~ atâta vorba sa terminam discutia. /<lat. magis
lucru, LÚCRU ~ri n. 1) Obiect material (concret sau abstract, real sau imaginar). ~rile din casa. ♢ ~ prost (sau rau) se zice despre ceva care nu e bun de nimic. 2) la sing. Activitate, munca pentru a realiza ceva. ♢ Zi de ~ zi în care se lucreaza. ~ manual a) lucru de mâna; b) obiecte lucrate de mâna. Metoda de ~ metoda folosita în procesul muncii. A avea de ~ a) a fi ocupat cu ceva; b) a avea de furca cu cineva. Nu e ~ curat e ceva la mijloc. ~ mecanic a) lucru efectuat cu ajutorul unei masini care functioneaza cu transmisii mecanice; b) lucru facut în mod automat. 3) Rezultat al muncii. 4) Afacere care cere o rezolvare, o solutie; chestiune; problema. 5) Întâmplare care a avut loc în realitate; fapt; eveniment. ♢ ~ de nimic lucru fara însemnatate. Mare ~ a) ceva vrednic de mirare; b) lucru neînsemnat. [Sil. lu-cru] /v. a lucra
lucrător, LUCRĂT//ÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. Persoana care lucreaza într-un anumit domeniu, producând bunuri materiale; muncitor. /a lucra + suf. ~tor
lucrător, LUCRĂT//ÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care lucreaza mult; harnic. 2) (despre zile) Care este de lucru. 3) (despre mine) Care poate fi exploatat. /a lucra + suf. ~tor
linotipie, LINOTIPÍ//E ~i f. Sectie într-o tipografie, unde se lucreaza cu linotipul. /<fr. linotypie
linotipist, LINOTIPÍ//ST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. Muncitor care lucreaza la linotip. /<fr. linotypiste
lemnărie, LEMNĂRÍ//E1 ~i f. 1) Meseria de lemnar; dulgherie; tâmplarie. 2) Atelier în care se prelucreaza si se confectioneaza obiecte din lemn; dulgherie; tâmplarie. 3) Loc de pastrare a lemnelor; depozit de lemne. [G.-D. lemnariei] /lemnar + suf. ~ie
întru, Î́NTRU prep. 1) (exprima un raport spatial, concretizând interiorul unui spatiu sau al unui obiect, directia) În. Lucreaza într-un cabinet spatios. 2) (exprima un raport temporal, concretizând perioada de timp) Au plecat într-o duminica. 3) (exprima un raport modal) Au strigat într-un glas. ♢ Într-un suflet în mare graba. Într-adins în mod intentionat; în mod voit. Într-o doara la întâmplare; la nimereala. 4) înv. (exprima un raport final si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente circumstantiale de scop) În. I-au venit într-ajutor. 5) (exprima un raport instrumental) S-a îmbracat într-o rochie noua. 6) (exprima un raport transgresiv si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte sau atribute) Cenusareasa s-a transformat într-o printesa. /<lat. intro
însă, ÎNSĂ conj. (exprima un raport adversativ si leaga parti de propozitie, propozitii sau fraze) Dar. El lucreaza încet, însa bine. /<lat. ipsa
îmblăciu, ÎMBLĂCÍ//U ~e n. Unealta agricola formata dintr-un bat, articulat prin curele cu o coada lunga, cu care se prelucreaza cerealele sau pastaioasele pentru a separa boabele. [Sil. îm-bla-ciu] /cf. a îmblati
intelectual, INTELECTUÁL2 ~i m. Persoana care se ocupa cu munca intelectuala; om cu pregatire speciala care lucreaza în domeniul stiintei, artei, învatamântului etc. [Sil. -tu-al] /<lat. intellectualis, fr. intellectuel
havator, HAVÁTÓR ~i m. Muncitor care lucreaza cu haveza. /a hava + suf. ~tor
gaterist, GATERÍ//ST ~sti m. Muncitor care lucreaza la un gater. /gater + suf. ~ist
fierărie, FIERĂRÍ//E ~i f. 1) Meseria de fierat. 2) Atelier în care se prelucreaza fierul sau alte metale. 3) Magazin (sau raion într-un magazin) unde se vând obiecte din fier. 4) rar Prelucrare a fierului sau a altor metale. [Art. fieraria; G.-D. fierariei; Sil. fi-e-ra-ri-e] /fierar + suf. ~ie
fără, FẮRĂ1 prep. 1) (exprima un raport privativ, indicând lipsa, privatiunea, excluderea) Lucreaza fara întrerupere. 2) mat. (exprima un raport limitativ, indicând operatia scaderii) Minus. Cinci fara trei. 3) (exprima un raport de insuficienta a unei parti dintr-un întreg) Este ora 12 fara douazeci de minute. /<lat. foras
fabrică, FÁBRI//CĂ ~ci f. Întreprindere industriala care prelucreaza materia prima transformând-o în produse finite. ~ de zahar. ♢ A lua (pe cineva) în ~ lua pe cineva la rost. [G.-D. fabricii] /<fr. fabrique, germ. Fabrik
expeditiv, EXPEDITÍV ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care lucreaza repede, cu usurinta. 2) Care rezolva lucrurile repede si fara ezitari. /<fr. expéditif
eboşor, EBOSÓR ~a (~i,~e) (despre piese, lingouri etc.) Care se prelucreaza la cald (prin aschiere, prin gaurire etc.).
dulgherie, DULGHERÍ//E ~i f. 1) la sing. Meserie de dulgher; lemnarie; tâmplarie. 2) Atelier în care se prelucreaza lemnul si se confectioneaza obiecte din lemn; tâmplarie. 3) colect. rar Obiecte facute de dulgher; lemnarie; tâmplarie. 4) la sing. rar Prelucrare a lemnului si confectionare a obiectelor din lemn; tâmplarie. [Art. dulgheria; G.-D. dulgheriei; Sil. -ri-e] /dulgher + suf. ~ie
docher, DOCHÉR ~i m. Muncitor care lucreaza în docuri. /<fr., engl. docker
diurnă, DIÚRN//Ă ~e f. Suma de bani, platita cuiva de catre întreprinderea sau institutia unde lucreaza, pentru acoperirea cheltuielilor zilnice, facute în interes de serviciu într-o deplasare (delegatie) în alta localitate. [Sil. di-ur-] /<fr. diurne, lat. diurnus
din, DIN prep. 1) (exprima un raport spatial) A coborî din masina. A veni din sat. 2) (exprima un raport temporar) Productia din anul trecut. ♢ Din când în când uneori; câte odata. Din an în an la interval de un an. Din clipa sau din moment în timpul cel mai apropiat. 3) (indica materia) Compot din cirese. Încaltaminte din piele naturala. 4) (exprima un raport partitiv) Unii din ei s-au întors acasa. 5) (exprima un raport de mod) Lucreaza din toata inima. Cânta din suflet. 6) (exprima un raport cauzal) A gresit din neatentie. 7) (exprima un raport instrumental) Cânta din fluier. Tragere din tun. 8) (exprima un raport relational) În privinta; cât priveste. Nu-l întrece din glume. 9) (exprima un raport de origine, de provenienta) Se dezvolta din molecule. Obicei din copilarie. 10) (exprima un raport cantitativ) Au plecat opt din doisprezece. /de + în
decât, DECÂT2 conj. (exprima raporturi comparative de exceptie) Mai mult vorbeste decât lucreaza. Nu vreau decât sa-l vad. /de + cât
decanat, DECANÁT ~e n. 1) Functia de decan. 2) Totalitate a birourilor unde lucreaza decanul si personalul auxiliar. 3) Organ de conducere al unei facultati în fruntea caruia se afla un decan. /<fr. décanat, lat. decanatus
curelărie, CURELĂRÍ//E ~i f. 1) Atelier unde se lucreaza articole de piele. 2) Magazin unde se vând astfel de articole. 3) Meseria curelarului. 4) Obiecte confectionate din piele. /curelar + suf. ~ie
culi, CÚLI m. invar. Muncitor necalificat asiatic sau african care lucreaza cu ziua. /<fr., engl. coolee
conlucrător, CONLUCRĂT//ÓR ~óri m. înv. Fiecare dintre doua sau mai multe persoane care lucreaza împreuna considerate în raport una fata de alta; colaborator. /a conlucra + suf. ~ator
colaborator, COLABORAT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. 1) Persoana care colaboreaza. 2) Persoana care participa în calitate de autor de articole, studii etc. la o publicatie periodica. ~ la un ziar. 3) Persoana care lucreaza într-o institutie stiintifica sau de cultura. ~ stiintific. /<fr. collaborateur
cojocăreasă, COJOCĂR//EÁSĂ ~ése 1) Femeie care lucreaza sau vinde cojoace si alte obiecte din blana. 2) Sotie de cojocar. /cojocar + suf. ~easa
cojocar, COJOCÁR ~i m. Persoana care lucreaza sau vinde cojoace sau caciuli si alte obiecte din blana. /cojoc + suf. ~ar
clinician, CLINICI//ÁN ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Medic care lucreaza într-o clinica. /<fr. clinicien
ciocan, CIOCÁN1 ~e n. 1) Unealta formata dintr-un corp greu (de metal, de lemn etc.) de diferite forme, fixat pe un mâner, cu care se lucreaza prin lovire. ~ de cizmarie. ~ de mâna. ♢ A fi (sau a se afla) între ~ si nicovala a fi la mare strâmtoare; a fi între doua focuri. 2) Masina-unealta folosita la prelucrarea unor materiale prin lovire. ~ mecanic. 3) Unealta care serveste la lipirea pieselor metalice cu cositor sau cu alt aliaj. ~ de lipit. 4) Instrument sportiv format dintr-o sfera de metal prinsa de un cablu de sârma, folosit pentru probe de aruncare. 5) înv. Dispozitiv instalat la o poarta, cu ajutorul caruia îsi anuntau venirea vizitatorii. /<sl. tekanu
cimentist, CIMENTÍ//ST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. Muncitor care lucreaza la o fabrica de ciment. /ciment + suf. ~ist
centură, CENTÚR//Ă ~i f. 1) Cingatoare militara purtata peste uniforma (de care se atârna sabia sau baioneta); centiron. 2) Fâsie din piele sau din alt material, care serveste la încins sau la ajustat îmbracamintea; brâu; cingatoare; cordon; curea. ~ la rochie. ♢ ~ de gimnastica cingatoare care sustine corpul în timpul executarii exercitiilor de gimnastica. ~ ortopedica dispozitiv care serveste la mentinerea corpului în pozitie optima pentru tratarea sistemului osos vatamat. ~ de salvare echipament care serveste la mentinerea unei persoane pe suprafata apei. ~ de siguranta echipament de protectie pentru muncitorii care lucreaza la înaltimi mari sau pentru pasagerii unor vehicule. 3) Bandaj confectionat dintr-un material elastic si folosit la sustinerea abdomenului. ♢ ~ antiseismica brâu de beton pe care se fixeaza planseul cladirilor pentru a le proteja în timpul cutremurelor. 4) Portiune dintr-un spatiu care se caracterizeaza prin anumite particularitati; zona. ♢ ~ verde ansamblu de parcuri si de gradini aflate în jurul unui oras. ~ de fortificatie totalitate a fortificatiilor construite în jurul unei localitati. 5) anat. Ansamblu osos care leaga membrele superioare si cele inferioare de trunchi. ♢ ~ scapulara ansamblu osos format din omoplati si din clavicule care leaga membrele superioare de trunchi. ~ pelviana ansamblu osos format din oasele coxale care leaga membrele inferioare de trunchi. 6) (la box) Linie imaginara din regiunea ombilicului, sub care loviturile sunt interzise. [G.-D. centurii] /<fr. ceinture
centralist, CENTRALÍ//ST2 ~sta (~sti, ~ste) m. si f. Persoana care lucreaza într-o centrala (telefonica). /<fr. centraliste
cârpaci, CÂRPÁCI ~ m. 1) Meserias care repara obiecte de îmbracaminte si încaltaminte. 2) depr. Meserias care lucreaza rau. /<bulg. karpat
călcător, CĂLCĂT//ÓR1 ~oáre n. 1) Pernita pe care se calca hainele. 2) Pedala la stative pe care se apasa pentru a schimba itele. 3) Mecanism la masinile de cusut care apasa pe placa masinii materialul ce se lucreaza, pentru a putea fi fixat si deplasat mai usor. /a calca + suf. ~ator
cancelarist, CANCELARÍ//ST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. Persoana care lucreaza într-o cancelarie. /cancelarie + suf. ~ist
calapod, CALAP//ÓD ~oáde n. 1) Piesa de lemn, de forma labei piciorului, pe care se lucreaza încaltamintea sau pe care se pune încaltamintea pentru a nu se deforma. 2) Forma de lemn pe care se întind caciulile sau palariile (în procesul de confectionare); calup. 3) Model dupa care se reproduc obiecte identice; tipar; sablon. •Pe acelasi ~ la fel; identic. /<ngr. kalapódi
broşă, BRÓS//Ă ~e f. 1) Bijuterie, prevazuta cu un ac pentru a putea fi fixata la o haina (rochie, bluza etc.). 2) Unealta cu care se prelucreaza suprafetele pieselor metalice. 3) med. Tija speciala, folosita în ortopedie pentru imobilizarea fracturilor. [G.-D. brosei] /<fr. broche
birou, BIRÓU ~ri n. 1) Masa de scris (cu sertare). 2) Camera într-o institutie, unde este instalata masa de scris si mobilierul necesar si unde lucreaza functionarul acestei institutii; cabinet. ~l directorului. 3) Sectie administrativ-cancelareasca a unei institutii. 4) Institutie cu caracter gospodaresc si financiar, care presteaza anumite servicii populatiei. 5) Organ electiv de conducere al unor organizatii politice, de masa, obstesti. [Sil. bi-rou] /<fr. bureau, rus. biuro
băieşiţă, BĂIESÍŢ//Ă2 ~e f. 1) Muncitoare care lucreaza într-o mina (de aur). 2) Sotie a baiesului. /baies + suf. ~ita
băieş, BĂIÉS ~i m. Muncitor care lucreaza într-o mina (de aur). /baie + suf. ~as
aurar, AURÁR ~i m. 1) Persoana care extrage aur din mine sau din râuri. 2) Mester care lucreaza obiecte de aur. /aur + suf. ~ar
aşchietor, ASCHIET//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care aschiaza; care prelucreaza prin aschiere. Scule ~oare. /a aschia + suf. ~tor
afumătoare, AFUMĂT//OÁRE ~óri f. 1) Instrument care produce fum fara flacari servind la linistirea albinelor când se lucreaza la stup. 2) Instalatie pentru afumarea carnii sau a altor alimente; afumatorie. ~ de carne. /a afuma + suf. ~ [toare
adâncitor, ADÂNCIT//ÓR ~oáre n. Scula aschietoare cu care se prelucreaza suprafetele plane, conice, profilate ale gaurilor. /a adânci + suf. ~tor
acuarelist, ACUARELÍ//ST ~sti m. Pictor care lucreaza în acuarela. /<fr. aquarelliste
parazit, PARAZÍ//T1 ~ta (~ti, ~te) si substantival 1) (despre organisme vegetale si animale) Care are drept sursa de hrana un alt organism. Insecta ~ta. Ciuperca ~ta. 2) fig. (despre persoane sau grupuri sociale) Care nu lucreaza, traind din munca altora. /<lat. parasitus, germ. Parasit, fr. parasite
pescărie, PESCĂRÍ//E ~i f. 1) Magazin (sau raion într-un magazin) unde se vinde peste. 2) Întreprindere unde se prelucreaza, se conserva si se depoziteaza pestele. 3) la sing. (cu sens colectiv) Multime de pesti. 4) (cu sens colectiv) Sortiment de mâncaruri de peste. [G.-D. pescariei] /pescar + suf. ~ie
pielar, PIELÁR ~i m. 1) Mester care prelucreaza piei si/sau confectioneaza obiecte din piele. 2) înv. Negustor de piei si de obiecte din piele. /piele + suf. ~ar
pielărie, PIELĂRÍ//E ~i f. 1) Atelier unde se prelucreaza pieile. 2) înv. Magazin (sau raion într-un magazin) de marfuri confectionate din piele. 3) la sg. (cu sens colectiv) Multime de marfuri confectionate din piele. [G.-D. pielariei] /pielar + suf. ~arie
pilă, PÍLĂ1 píle f. 1) Unealta de lacatusarie, formata dintr-o bara de otel calit, având pe toata suprafata crestaturi ascutite, cu care se prelucreaza prin slefuire piese metalice. 2) Instrument mic în forma de lama, prevazut cu crestaturi si folosit la netezirea unghiilor (dupa taiere). [G.-D. pilei] /<sl. pila
pompagiu, POMPAGÍ//U ~i m. Muncitor care lucreaza la o pompa sau la o statie de pompare. /a pompa + suf. ~giu
pontonier, PONTONIÉR ~i m. 1) Militar dintr-o unitate specializata în construirea pontoanelor. 2) Persoana care lucreaza la un ponton. [Sil. -ni-er] /<fr. pontonnier
precizie, PRECÍZI//E ~i f. Caracter precis. ♢ De (mare) ~ care lucreaza cu (mare) exactitate. [G.-D. preciziei; Sil. -zi-e] /<fr. précision, lat. praecisio, ~onis
prelucrător, PRELUCRĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care prelucreaza. Întreprindere ~oare de petrol. /a prelucra + suf. ~tor
raboteză, RABOTÉZ//Ă ~e f. Masina-unealta cu ajutorul careia se prelucreaza, prin aschiere, suprafata pieselor de metal. /<fr. raboteuse
rabotor, RABOTÓR ~i m. Muncitor care lucreaza la raboteza. /<fr. raboteur
rafinărie, RAFINĂRÍ//E ~i f. 1) Întreprindere indus-triala sau sectie într-o întreprindere în care se rafineaza anumite produse. 2) Unitate indus-triala în care se prelucreaza petrolul. [G.-D. rafinariei] /<fr. raffinerie, germ. Raffinerie
răspundere, RĂSPÚNDER//E ~i f. Atitudine respon-sabila de obligatiile proprii; responsabilitate. Lucreaza cu toata ~ea. ♢ A purta ~ a fi responsabil. A avea simt de ~ (sau simtul ~ii) a-si da seama de importanta sarcinilor ce urmeaza a fi realizate. Lipsa de ~ atitudine indiferenta fata de obligatiile proprii. A trage (sau a chema) pe cineva la ~ a cere cuiva socoteala în fata unor instante. Pe ~ea cuiva pe garantia cuiva. /v. a raspunde
rost, ROST ~uri n. 1) Destinatie a unui lucru în functie de utilitatea lui; noima; sens. A sti ~ul vietii. 2) Baza rationala care justifica existenta unui lucru sau realizarea unei ac-tiuni; sens. ♢ Fara ~ fara folos; degeaba. A-si avea ~ul a) a fi îndreptatit; b) a avea o anumita destinatie. N-are ~ nu face. Ce ~ are? a) nu are nici o baza rationala; b) la ce foloseste? la ce bun? 3) Situatie în societate. ♢ Om cu ~ om aranjat în viata; gospodar. A-si face un ~ în viata a se aranja. A face ~ de ceva a procura ceva care nu se gaseste usor. 4) Stare de lucruri. ♢ A fi în ~ul lui a fi la locul cuvenit. A nu-si afla ~ a fi cuprins de neastâmpar. A-si pierde ~ul a se pierde cu firea. 5) (la razboiul de tesut) Spatiu (în forma de unghi) format de cele doua plane ale firelor de urzeala, prin care se trece suveica cu batatura. ~ul pânzei. ♢ Sa creasca ~ul mare formula de urare spusa într-o casa unde se lucreaza la razboiul de tesut. 6) Spatiu îngust, lasat între doua elemente ale unei constructii sau ale unui sistem tehnic. 7) înv. Cavitatea dintre maxilarul superior si cel inferior, marginit de buze; gura. ♢ A învata pe de ~ a însusi un text pentru a-l putea reproduce din memorie. A lua la ~ a cere cuiva socoteala pentru cele înfaptuite, certân-du-l. /<lat. rostrum
săpător, SĂPĂTÓR2 ~i m. 1) Persoana care lucreaza cu sapa. 2) Muncitor specializat în operatii de sapare (în piatra, lemn etc.). /a sapa + suf. ~ator
sărbătoare, SĂRBĂT//OÁRE ~óri f. 1) Zi stabilita în mod oficial pentru marcarea unui eveniment important (în care, de obicei, nu se lucreaza). ♢ De ~ sarbatoresc; festiv. 2) Manifestare solemna, organizata cu un anumit prilej. ~ sportiva. 3) Zi în care este marcat traditional un eveniment în conformitate cu un obicei sau cu regulile cultului religios. ~orile Craciunului. ♢ ~ori fericite! formula de urare adresata cuiva cu ocazia unei sarbatori traditionale. [ G.-D. sarbatorii] /a serba + suf. ~atoare
schimb, SCHIMB ~uri n. 1) Înlocuire a unui obiect sau a unei persoane prin alt obiect sau alta persoana. A face ~. Piesa de ~. ♢ Cu ~ pe rând. Casa de ~ casa unde se pot schimba banii unei tari pe banii alteia. 2) Cedare a unui lucru pentru a primi altul în loc (în urma unor negocieri). ~ de marfuri. ♢ Liber-~ comert exterior fara nici un fel de restrictii. În ~ drept compensatie.3) Persoana sau grup de persoane care, dupa un anumit interval de timp, înlocuiesc sau sunt înlocuite într-o munca, prin alta persoana sau prin alt grup de persoane. ~ de zi. ~ de noapte. 4) Interval de timp cât lucreaza o asemenea persoana sau un asemenea grup. A lucra în trei ~uri. 5) fig. Generatie tânara care înlocuieste pe cei vârstnici într-o activitate. ~ de mâine. 6) mai ales la pl. Lenjerie de corp care înlocuieste pe cea purtata; albituri de primeneala. 7) Transmitere cu caracter reciproc. ~ de pareri. ~ de experienta. /v. a schmba
sculă, SCÚL//Ă ~e f. 1) mai ales la pl. Obiect fabricat si actionat manual în vederea executarii unei operatii de munca; unealta; instrument. 2) Parte activa a unei masini-unelte care vine în contact direct cu materialul ce se prelucreaza. 3) fig. Persoana care se distinge prin ceva (în bine sau în rau). Buna ~ mai esti!. [G.-D. sculei] /Orig. nec.
slujitor, SLUJIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. 1) înv. Persoana angajata pentru a sluji cuiva, îndeplinind anumite munci. 2) fig. Persoana care lucreaza cu devotament într-un domeniu de activitate. ~ al artei. /a sluji + suf. ~tor
spor, SPOR1 ~uri n. 1) pop. Rezultat bun, obtinut în urma depunerii unui efort; reusita; succes; izbânda. Cu ~ eficient. ♢ A avea ~ a obtine repede si usor rezultate frumoase. Fara ~ fara randament; încet. ~ la lucru (sau la munca)! formula de urare adresata celui care lucreaza, care începe sa lucreze sau merge la lucru. 2) rar Parte care se adauga la ceva în vederea completarii; supliment; adaos; anexa. /<sl. sporu
strungar, STRUNGÁR1 ~a (~i, ~e) m. si f. Muncitor care lucreaza la strung. /strung + suf. ~ar
strungărie, STRUNGĂRÍ//E ~i f. 1) Meserie de strungar; strungarit. 2) Atelier sau sectie a unei întreprinderi unde se lucreaza la strung. [G.-D. strungariei] /strungar + suf. ~ie
şantierist, SANTIERÍ//ST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. Muncitor care lucreaza pe un santier. [Sil. -ti-e-] /santier + suf. ~ist
şezătoare, SEZĂT//OÁRE ~óri f. Adunare la tara (mai ales în serile de iarna) în timpul careia se lucreaza, se povesteste si se glumeste. ♢ ~ literara întrunire cu caracter literar. /a sedea + suf. ~atoare
şpiţ, SpiŢ1 ~uri n. 1) Unealta formata dintr-o bara de otel, ascutita la vârf, cu ajutorul careia se prelucreaza piatra. 2) Vârf sau muchie ascutita a unui obiect. /<germ. Spitze
ştempar, STEMPÁR ~i m. reg. Muncitor care lucreaza la un steamp. /steamp + suf. ~ar
talpă, TÁLP//Ă talpi f. 1) (la om si la unele animale) Partea de dedesubt (putin concava) a labei piciorului, de la calcâi pâna la degete, care vine în atingere cu pamântul în timpul mersului. ♢ Din ~ (sau din talpi) pâna-n crestet, din crestet pâna-n ~ (sau pâna-n talpi) din cap pâna-n picioare. A-l frige pamântul sub talpi a fi cuprins de neliniste; a sta ca pe ace. ~a-gâstei a) totalitate a ridurilor care se formeaza la coada ochiului; b) scris urât, neîngrijit; c) planta erbacee cu tulpina erecta, înalta, cu frunze mari, paroase, de forma labei de gâsca, cu întrebuintari medicinale. ~a-ursului planta erbacee cu tulpina erecta si cu frunze mari, spinoase. ~a-stâncii planta erbacee cu tulpina culcata, ramificata, cu frunze lungi, petiolate si flori mici, albe, cu întrebuintari medicinale. ~a-lupului planta erbacee cu tulpina erecta si cu frunze eliptice, presarate pe partea inferioara cu glandule albe, având întrebuintare în medicina. 2) Portiune a încaltamintei sau a ciorapului care acopera aceasta parte a labei piciorului. ♢ A bate ~a (la pamânt) a pasi apasat. 3) Piele groasa, special tabacita, din care se fac pingele. 4) fig. Grinda groasa care sta la baza unei constructii. ♢ ~a casei capul familiei; barbatul. 5) Fiecare dintre cele doua lemne groase, asezate orizontal, care constituie baza razboiului de tesut. 6) Fiecare din cele doua suporturi paralele pe care aluneca sania. 7) Partea de la temelia morii, pe care se sprijina scocul. 8) Partea de desupt, mai lata, a unor obiecte, care serveste drept suport. ♢ ~a plugului suport (de lemn) la plug care înlesneste alunecarea acestuia pe brazda; taban. 9) Parte a rindelei care vine în atingere cu lemnul ce se prelucreaza. 10) Partea inferioara a unei corabii. 11) Partea inferioara a patului de pusca, pe care se sprijina arma când este pusa în pozitie verticala. 12) Temelie pe care se cladeste un stog, o claie. 13) Temelie a unei gauri de sonda. [G.-D. talpii] /<ung. talp
tapiţerie, TAPIŢERÍ//E ~i f. 1) la sing. Meseria de tapiter. 2) Atelier în care se lucreaza sau se vând obiecte facute de tapiter. [G.-D. tapiteriei] /tapiter + suf. ~ie
tâmplărie, TÂMPLĂRÍ//E ~i f. 1) la sing. Meseria de tâmplar; lemnarie; dulgherie. 2) Atelier în care se prelucreaza lemnul si se confectioneaza obiecte din lemn; lemnarie; dulgherie. 3) rar (cu sens colectiv) Obiecte facute de tâmplar; lemnarie; dulgherie. 4) rar Prelucrare a lemnului si confectionare a obiectelor din lemn; lemnarie; dulgherie. [G.-D. tâmplariei. Sil. tâm-pla-] /tâmplar + suf. ~ie
teracotist, TERACOTÍ//ST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. 1) Muncitor care lucreaza la fabricarea teracotei. 2) Persoana specializata în aplicarea teracotei. /teracota + suf. ~ist
torcător, TORCĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. Muncitor care lucreaza la masina de tors. /a toarce + suf. ~tor
traulerist, TRAULERÍ//ST ~sti m. Muncitor care lucreaza pe trauler. /trauler + suf. ~ist
tricoter, TRICOTÉR ~i m. Muncitor care lucreaza la masinile de tricotat. /<fr. tricoteur
tură, TÚR//Ă1 ~e f. 1) Totalitate a persoanelor care lucreaza împreuna într-o întreprindere în acelasi interval de timp. 2) Interval de timp cât lucreaza împreuna un colectiv de oameni, pâna la înlocuirea lui cu alt colectiv similar. /Din ture (pl. de la tur)
ţesător, ŢESĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. 1) Muncitor specializat în operatii de tesatorie. 2) Persoana care lucreaza la un razboi de tesut. /a tese + suf. ~ator
urzitor, URZIT//ÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. 1) Persoana care lucreaza la masina de urzit. 2) Persoana care urzeste pânza. 3) fig. Persoana care initiaza în taina actiuni reprobabile; conspirator. /a urzi + suf. ~tor
zeţărie, ZEŢĂRÍ//E ~i f. 1) Meseria de zetar. 2) Sectie a unei tipografii în care lucreaza zetarii; culegatorie. /zetar + suf. ~ie
hypertext, Hypertext – hipertext – O metoda de realizare a unui text, ideala pentru utilizarea pe calculator, care permite cititorului sa parcurga materialul în maniera aleasa de el. Pentru a realiza un hipertext, mai întâi "transati" informatiile în unitati mici, manevrabile, cum ar fi paginile individuale de text. Aceste unitati sunt numite noduri. Apoi înglobati în text hiperlegaturi (numite si ancore). Când cititorul executa clic pe o hiperlegatura, programul de hipertext afiseaza un nod diferit. Procesul de navigare printre nodurile legate în acest fel se numeste rasfoire (browsing). O colectie de hiperlincuri este numita web. WWW (World Wide Web) este un sistem de hipertext la scara globala. Aplicatiile de hipertext sunt foarte utile în special atunci când se lucreaza cu cantitati mari de text, ca în cazul enciclopediilor sau al documentelor juridice. [Dictionar de calculatoare si Internet, ed. Teora]
afinor, AFINÓR, -OÁRE s.m. si f. Muncitor care lucreaza la afinare. [Cf. fr. affineur].
ambutisor, AMBUTISÓR, -OÁRE s.m. si f. Muncitor care lucreaza la ambutisare. [Cf. fr. emboutisseur].
autotransportator, AUTOTRANSPORTATÓR s.m. Cel care lucreaza pe o masina de transportat materiale. [Cf. it. autotransportatore].
birou, BIRÓU s.n. I. 1. Masa mare de scris, cu sertare (în care se tin hârtii, documente etc.). 2. Camera, sala, încapere în care se afla una sau mai multe mese de scris, la care lucreaza persoanele respective; mobilier pentru o astfel de camera. ♦ Institutie, serviciu public unde lucreaza functionari, specialisti etc.; (p. ext.) functionarii unei astfel de institutii. II. 1. Organul executiv si conducator al muncii unei organizatii politice, de masa, obstesti, stiintifice, internationale, al unui organ administrativ. 2. Grup de membri ai unei adunari însarcinat sa conduca adunarea respectiva. ♦ Reunirea presedintelui, a vicepresedintilor si a secretarilor unei adunari legiuitoare. [Var. biurou s.n. / < fr. bureau, cf. rus. biuro].
sau, sau griff? – Partea din fata a gatului chitarii, peste care trec corzile si pe care se lucreaza cu degetele
colaborator, COLABORATÓR, -OÁRE s.m. si f. Cel care colaboreaza cu cineva la o lucrare, la elaborarea unei opere stiintifice, artistice etc. ♦ Cel care lucreaza într-o institutie, fara a fi salariatul ei permanent. [Cf. fr. collaborateur].
compensator, COMPENSATÓR s.n. Sistem tehnic care lucreaza în vederea obtinerii unei compensari de variatie, de efort etc. [Cf. fr. compensateur].
unu, unu din cei mai marzi hakceri din cluj-napoca lucreaza in aliantza cu inca cinci care inca nu se stiu :)
croşetă, CROSÉTĂ s.f. 1. Ac lung cu vârful în forma de cârlig, cu care se lucreaza diferite împletituri (mai ales dantele) din ata, lâna etc. 2. Tija prevazuta cu o lama, servind la îndepartarea pamântului ramas într-o forma de turnatorie. 3. Piesa din otel de forma unui cui cu cap latit prevazut cu gauri, folosit în solidarizarea îmbinarilor de lemn. 4. (Poligr.) Paranteza colturoasa, dreapta. [Var. croset s.n. / < fr. crochet].
culi, CÚLI s.m. (Liv.) Muncitor asiatic care lucreaza cu ziua sau care trage ricsa. [< fr., engl. coolie, cf. hind. kuli].
defrişor, DEFRISÓR, -OÁRE s.m. si f. Cel care efectueaza (sau lucreaza la) defrisari. [Cf. fr. défricheur].
care, Care lucreaza fara sa isi ia bani.De obicei este obligat sa faca ceva de superiori lui.
droghist, DROGHÍST, -Ă s.m. si f. Comerciant care tine o drogherie; tehnician care lucreaza într-o drogherie. ♦ Fabricant de droguri. [< fr. droguiste].
ecarisor, ECARISÓR s.m. Persoana care lucreaza la ecarisaj; hingher. [< fr. équarrisseur].
cameră, CÁMERĂ s. f. I. 1. încapere într-un apartament. o muzica de ~ = muzica destinata unui numar redus de interpreti. 2. compartiment într-un sistem tehnic (instalatie, masina, aparat). o ~ obscura = a) încapere neluminata sau cu lumina de o anumita culoare, în care se lucreaza cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul caruia se obtine pe un ecran imaginea rasturnata a unui obiect; ~ fotografica = a) aparat fotografic; b) camera obscura de televiziune (sau videocaptoare), aparat complex pentru captarea imaginii si transformarea ei în semnale video; ~ de combustie = încapere a motorului cu ardere interna în care se aprinde amestecul de gaze. II. tub închis de cauciuc care se umfla cu aer si care se asaza pe roata sub anvelopa. ♢ balon de cauciuc al unei mingi de sport. III. 1. adunare parlamentara constituita; organ suprem al puterii de stat. 2. (ec.) institutie având ca obiectiv sprijinirea activitatii dintr-un anumit domeniu. (< it. camera)
forjor, FORJÓR s.m. Muncitor care lucreaza la forja; forjar. [< forja + -or].
frigoriferist, FRIGORIFERÍST s.m. Muncitor calificat care lucreaza la instalatii frigorifere. [< frigorifer + -ist].
inactiv, INACTÍV, -Ă adj. 1. Care nu lucreaza, nu face nimic; lenes, trândav. 2. (Despre substante) Care nu reactioneaza. [Cf. fr. inactif].
calandror, CALANDRÓR, -OÁRE s. m. f. muncitor care lucreaza la calandru. (< fr. calandreur)
integrator, INTEGRATÓR s.n. Aparat pentru calculul numeric al integralelor. // s.m. si f. Persoana care lucreaza la acest aparat. [Cf. fr. intégrateur].
lunetă, LUNÉTĂ s.f. 1. Instrument optic format dintr-un tub cu mai multe lentile, folosit pentru observarea de la departare a unor obiecte etc. 2. Dispozitiv fixat pe o masina-unealta, servind la sustinerea pieselor care se prelucreaza. 3. Element arhitectonic în forma de bolta semicirculara, care strapunge partea inferioara a unei cupole sau a unei bolti mai mari. ♢ Luneta cilindrica = bolta rezultând din intersectia a doi semicilindri de raze inegale. [< fr. lunette].
cabinet, CABINÉT s. n. I. 1. încapere de lucru într-un apartament, într-o institutie. 2. birou (într-o întreprindere sau institutie) unde lucreaza cineva. 3. sectie, serviciu într-o întreprindere sau institutie destinate unor studii. o ~ metodic = a) centru didactic al activitatii metodice; b) sectie de îndrumare si informare în bibliotecile mari si în întreprinderi: ~ tehnic = centru de îndrumare tehnica în cadrul unei întreprinderi, unitati scolare etc. 4. gen de muzeu care pastreaza piese mici, organizat sub forma unui depozit care poate fi vizitat. II. (în unele tari) consiliu de ministri, guvern. III. mobila stil, bogat ornata si cu sertare pentru pastrarea de obiecte pretioase. (< fr. cabinet)
paletă, PALÉTĂ s.f. 1. Placuta de lemn, de obicei ovala, pe care pictorii îsi amesteca culorile când lucreaza. ♦ (p. ext.) Denumire data gamei cromatice specifice unui pictor sau unei lucrari. ♦ (Arheol.) Obiect de forma plata, geometrica sau animaliera, din sist, pe care se crede ca erau preparate culorile. 2. Placuta rotunda cu mâner care se foloseste pentru lovirea mingii la tenisul de masa. 3. Organ al turbinelor sau al rotilor hidraulice care conduce fluidul; pala mica. 4. (Mar.) Platforma folosita în porturi si pe nave la manipularea si la stivuirea unor marfuri. [< fr. palette].
preşedinţie, PRESEDINŢÍE s.f. Demnitate de presedinte; durata exercitarii functiei de presedinte; (p. ext.) localul unde lucreaza presedintele. [Var. presedentie s.f. / < presedinte + -ie].
brodeză, BRODÉZĂ s. f. femeie care lucreaza broderii. (< fr. brodeuse)
regizorat, REGIZORÁT s.n. Faptul de a regiza; arta regizorului; regie. ♦ (Concr.) Birou, loc unde lucreaza un regizor. [Var. regisorat s.n. / < regizor + -at].
rutinar, RUTINÁR s.m. (Rar) Cel care nu lucreaza decât prin rutina; sclav al automatismului. // adj. Facut prin rutina; automatizat, sablonizat. [Var. rutinier, -a adj., s.m. si f. / cf. fr. routinier].
safran, SAFRÁN s.n. (Mar.) Suprafata cârmei care lucreaza asupra apei. [< fr. safran].
semiproletar, SEMIPROLETÁR, -Ă s.m. si f. Om care lucreaza ca salariat într-o întreprindere, continuând sa lucreze în acelasi timp si în propria-i gospodarie agricola individuala. ♦ Ţaran sarac; om sarac. [< semi- + proletar, dupa rus. poluproletarnâi].
sondor, SONDÓR s.m. Muncitor care lucreaza la o sonda (1). ♦ Marinar care sondeaza. [< fr. sondeur].
birou, BIRÓU s. n. 1. masa de scris, cu sertare. 2. încapere în care se afla una sau mai multe mese de scris, la care lucreaza persoanele respective. ♢ serviciu public unde lucreaza functionari, specialisti etc. 3. organ executiv si conducator al activitatii curente a unei organizatii politice, de masa, obstesti, stiintifice, internationale, al unui organ administrativ. 4. grup de membri ai unei adunari, însarcinat sa conduca adunarea respectiva. ♢ reunire a presedintelui, a vicepresedintilor si a secretarilor unei adunari legiuitoare. (< fr. bureau, /3, 4/ rus. biuro)
stereotipie, STEREOTIPÍE s.f. 1. (Poligr.) Stereotipar. ♦ Cliseu metalic obtinut prin procedeul stereotiparului. ♦ Instalatia si încaperea în care se lucreaza stereotiparul într-o tipografie. 2. Simptom al unor boli mintale manifestat prin repetarea stereotipa a acelorasi cuvinte sau miscari. 3. (Fig.) Stereotipism. [Gen. -iei. / < fr. stéréotypie].
subagent, SUBAGÉNT s.m. Persoana sau întreprindere care lucreaza pe contul si în numele unui agent mandatar. [Dupa fr. sous-agent].
şut, SUT s.n. 1. Lovitura foarte puternica data cu piciorul (sau cu mâna) în minge la fotbal, la rugbi etc. ♢ Sut de penalitate = lovitura acordata în jocul de hochei pe gheata împotriva echipei care a savârsit o anumita infractiune. 2. Lucrul executat de un miner într-o zi în mina. ♦ Timpul cât lucreaza o echipa de mineri de când intra si pâna iese din mina; schimb. [< engl. shoot].
tapiţerie, TAPIŢERÍE s.f. 1. Meseria tapiterului. 2. Atelier, pravalie în care se lucreaza sau se vând obiecte facute de tapiter. 3. V. tapiserie. [Gen. -iei. / cf. it. tappezzeria].
telemetror, TELEMETRÓR s.m. Tehnician care lucreaza cu telemetrul. [< fr. télémétreur].
vulcanizator, VULCANIZATÓR, -OÁRE s.m. si f. Muncitor care lucreaza la vulcanizarea cauciucului. [< vulcaniza + -tor].
abagiu, ABAGÍU, abagii s.m. (reg., înv.) 1. Persoana care se ocupa cu fabricarea sau cu vânyarea abalei; abager 2. Persoana care lucreaza haine de aba
abagiu, ABAGÍU, abagii s.m. (reg., înv.) 1. Persoana care se ocupa cu fabricarea sau cu vânzarea abalei; abager 2. Persoana care lucreaza haine de aba
atelier, ATELIÉR s. n. 1. încapere, local cu unelte sau masini unde se desfasoara o activitate mestesugareasca sau industriala. ♢ totalitatea lucratorilor care muncesc într-un asemenea local. 2. încapere de lucru a unui pictor, fotograf etc. ♢ artistii, elevii, studentii care lucreaza sub îndrumarea aceluiasi maestru într-un atelier (2). (< fr. atelier)
asamblor, ASAMBLÓR, -OÁRE I. s. m. f. muncitor specialist în asamblarea pieselor, a subansamblelor. II. s. n. (inform.) program care prelucreaza instructiunile scrise într-un limbaj simbolic pentru calculator. (< fr. assembleur)
artist, ARTÍST, -Ă s. m. f. 1. persoana înzestrata cu aptitudini si talent, care lucreaza într-un anumit domeniu al artei. ♢ persoana cu aptitudini deosebite în meseria sa. 2. actor. (< fr. artiste, it. artista)
angajat, ANGAJÁT, -Ă I. adj. 1. (arhit.; despre o coloana) zidita cel putin cu jumatate din diametrul ei în zidul (stâlpul) cu care face corp comun. 2. (despre oameni) încadrat într-un curent politic, social; (despre literatura) care serveste constient o cauza. II. adj., s. m. f. (cel) care lucreaza într-un anumit loc de munca. ♢ (militar) care serveste pe baza unui angajament voluntar. (dupa fr. engagé)
analogic, ANALÓGIC, -Ă adj. 1. bazat pe analogie, prin analogie. 2. (despre semnale electronice) a carui valoare poate fi reprezentata printr-o functie continua de timp. 3. (despre aparate, dispozitive, instrumente, sisteme) care masoara, prelucreaza si stocheaza semnale analogice (2). (< fr. analogique, lat. analogicus)
ambutisor, AMBUTISÓR, -OÁRE s. m. f. muncitor care lucreaza la ambutisare. (< fr. emboutisseur)
agregat, AGREGÁT1 s. n. 1. ansamblu de lucruri aflate într-o conexiune. 2. grup de masini care lucreaza în acelasi timp ca un tot unitar. 3. material inert (pietris, nisip etc.) care se amesteca cu cimentul la prepararea betonului, mortarului etc. 4. component elementar al structurii solului. o ~ mineral = concrestere de minerale în diferite formatii naturale. (< rus. agregat, /3/ fr. agrégat)
abreviator, ABREVIATÓR s.m. 1. Functionar al cancelariei papale. 2. Cel care prelucreaza restrângând sau care rezuma scrierile unui autor. [Cf. lat. abbreviator, fr. abréviateur].
stahanovist, STAHANOVÍST, -Ă, stahanovísti, -ste, s. m. si f., adj. I. S. m. si f. 1. (În fosta U.R.S.S. si satelitii comunisti) Muncitor (sovietic) evidentiat si rasplatit cu privilegii speciale, pentru depasirea normei de productie. 2. (Fig., fam. si depr.) Muncitor care lucreaza cu exces de zel. ♢ Persoana care desfasoara o activitate într-un mod deosebit de intens. II. Adj. Care se refera la sau tine de stahanovism sau stahanovisti (I). ♢ Muncitor stahanovist. (cf. fr. stakhanoviste, engl. Stakhanovite < rus. stahanovet < n. pr. Alexei Grigorievici Stahanov, miner sovietic ucrainean, 1906-1977 (în 31 august 1935, s-a raportat ca a depasit de 14 ori norma de productie, extragând 102 tone de carbune în 5 ore si 45 de minute); + suf. -ist) [TLF, MW]
artist, ARTÍST, -Ă s.m. si f. Persoana înzestrata cu aptitudini si talent care lucreaza într-un anumit domeniu al artei; (spec.) actor de teatru, de cinematograf etc. ♢ Artist liric = cântaret care a urmat o scoala speciala de canto; artist emerit = titlu onorific care se acorda unui artist cu merite deosebite; artist al poporului = titlu de suprema distinctie acordat unui artist. ♦ Persoana care are aptitudini deosebite în meseria pe care o exercita. [< fr. artiste, it. artista].
acuarelist, ACUARELÍST, -Ă s.m. si f. Pictor care lucreaza în acuarela. [Cf. fr. aquarelliste, it. acquarellista].
agent, AGÉNT, -Ă s.m. si f. 1. Reprezentant al unui stat, al unei institutii, al unei întreprinderi etc., care are anumite însarcinari; cel care lucreaza în numele cuiva, care îndeplineste o misiune publica. 2. Orice factor care da nastere unei actiuni, factor activ. 3. Nume de agent = substantiv sau adjectiv care arata pe cel care îndeplineste actiunea unui verb. 4. Spion. [Pl. -enti, (1,4) -nte, var. aghent, -a s.m.f. / < fr. agent, cf. it. agente, germ. Agent, lat. agens < agere – a face].
agregat, AGREGÁT s.n. 1. Grup de masini care lucreaza în acelasi timp ca un tot unitar. 2. Material inert (pietris, nisip etc.) care se amesteca cu cimentul si cu apa la prepararea betonului, mortarului, la anrocamente etc. 3. Component elementar al structurii solului, rezultat prin lipirea particulelor primare din sol. ♢ Agregat mineral = concrestere de minerale în diferite formatii naturale. 4. Îngramadire de organe pe o mica suprafata a unei plante. [Pl. -te. / cf. rus. agregat, fr. agrégat, lat. aggregatum – reunit].
afinor, AFINÓR, -OÁRE s. m. f. muncitor care lucreaza la afinare. (< fr. affineur)
ambasadă, AMBASÁDĂ s.f. Reprezentanta diplomatica a unei tari, condusa de un ambasador. ♦ Misiunea sau functia de ambasador. ♦ Functionarii unei asemenea misiuni si cladirea în care lucreaza. [< fr. ambassade].
artizan, ARTIZÁN s.m. Mestesugar, meserias (mai ales din evul mediu). ♦ Mestesugar care lucreaza obiecte de mica serie. [< fr. artisan, cf. it. artigiano].
asamblor, ASAMBLÓR s.n. (Cib.) Program care prelucreaza instructiunile scrise într-un limbaj simbolic pentru calculator, traducându-le în coduri ale limbajului de masina. [< fr. assembleur].
asfaltor, ASFALTÓR s.m. Muncitor care lucreaza la asfaltare. [Cf. fr. asphalteur].
vagonetar, VAGONETÁR s.m. Muncitor care lucreaza la transportul materialelor cu vagonete în minele de carbuni, de sare etc. [< vagonet + -ar, dupa fr. wagonnier].
cabinet, CABINÉT s.n. 1. Încapere (într-o casa, într-un apartament etc.) mai retrasa si mai linistita decât celelalte, destinata anumitor folosinte (pentru lucru, în vederea exercitarii unei profesiuni etc.). 2. Încapere sau serie de încaperi (în localul unei institutii) unde lucreaza cineva, fiindu-i rezervate exclusiv; birou. 3. Sectie, serviciu de studii. ♢ Cabinet metodic = a) centru didactic al activitatii metodice dintr-o scoala, dintr-un oras etc.; b) sectie de îndrumare si de informare în bibliotecile mari si în întreprinderi; (iesit din uz) cabinet de partid = centru în care se dadeau îndrumari teoretice si metodice cadrelor de lectori, conferentiari si propagandisti si celor care studiau marxism-leninismul; cabinet tehnic = centru de îndrumare tehnica în cadrul unei întreprinderi. 4. Guvern; guvernamânt; consiliu de ministri. 5. Mobila mica, alcatuita dintr-un corp bogat ornat si cu sertare, asezat pe un suport în forma de masa sau pe coloane. [Pl. -te, -turi. / < fr. cabinet].
calandror, CALANDRÓR, -OÁRE s.m. si f. Muncitor care lucreaza la calandru. [Cf. fr. calandreur].
calcinator, CALCINATÓR, -OÁRE s.m. si f. Muncitor care lucreaza la calcinarea minereurilor. [< calcina + -tor].
cameră, CÁMERĂ s.f. 1. Încapere într-o cladire; odaie. ♢ Muzica de camera = compozitie muzicala facuta pentru un numar redus de instrumente. 2. Nume dat unor aparate sau dispozitive care se aseamana cu o încapere, cu o odaie. ♢ Camera obscura = a) încapere neluminata sau cu lumina de o anumita culoare, în care se lucreaza cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul caruia se obtine pe un ecran imaginea rasturnata a unui obiect; camera fotografica = a) aparat fotografic; b) camera obscura; camera de combustie = încapere a motorului cu ardere interna, în care se aprinde amestecul de gaze. ♦ Tub închis de cauciuc care se umple cu aer sub presiune si care se asaza pe roata sub anvelopa; balon de cauciuc al unei mingi de sport, în care se introduce aer sub presiune. 3. Adunare parlamentara constituita; institutie parlamentara. [< it. camera].
chesonier, CHESONIÉR s.m. Muncitor care lucreaza la cheson (3). [Pron. -ni-er. / < cheson + -ier].
cimentist, CIMENTÍST s.m. Muncitor care lucreaza într-o fabrica de ciment. [Cf. fr. cimentier].
ciocolatier, CIOCOLATIÉR, -Ă s.m. si f. (Liv.) Muncitor care lucreaza într-o fabrica de ciocolata. [Pron. -ti-er. / cf. fr. chocolatier].
colectiv, COLECTÍV, -Ă adj. 1. Rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. 2. Comun, obstesc, social. // s.n. Grup de oameni care lucreaza în acelasi loc de productie, având interese si conceptii comune, purtând fiecare raspunderea muncii depuse, supunându-se unei discipline liber consimtite si acceptând o conducere unica. ♢ Colectiv de catedra = totalitatea cadrelor didactice din învatamântul superior, grupate în cadrul unei catedre. [Cf. fr. collectif, lat. collectivus].
intalnire, intalnire in care cei ce se aduna lucreaza si spun glume
lucreaza, lucreaza ca chelareasa
cuşniţă, cusníta, cusníte, s.f. (reg.) 1. vatra de piatra pe care lucreaza fierarul sau potcovarul si pe care îsi aseaza uneltele de lucru; fierarie, faurarie, potcovarie. 2. unealta a dulgherului sau a rotarului; cobâla, cornita, scaun de înspitat roata.
diplomat, DIPLOMÁT, -Ă s.m. si f. Persoana care lucreaza în diplomatie. // adj. 1. Care face parte din corpul diplomatic. 2. (Fam.) Care stie sa profite de anumite situatii pentru a-si realiza scopul. ♦ (Fam.; peior.) Dibaci, siret, viclean. [< fr. diplomate].
docher, DOCHÉR s.m. Muncitor care lucreaza în docuri. [< fr., engl. docker].
draglinist, DRAGLINÍST, -Ă s.m. si f. Muncitor care lucreaza cu draglina. [< draglina + -ist].
echipă, ECHÍPĂ s.f. Grup de oameni care lucreaza împreuna, fiind condusi de un sef. ♦ Grup, formatie sportiva care activeaza ca un tot într-o ramura a sportului. [< fr. équipe].
ipilă, ipíla s.f. (reg., înv.) 1. sulul carului, inima carului. 2. prajina de lemn lunga cu care se lucreaza la strânsul fânului.
evaporator, EVAPORATÓR, -OÁRE s.m. si f. Muncitor care lucreaza la evaporator (1). [Cf. fr. évaporateur].
expeditiv, EXPEDITÍV, -Ă adj. (adesea adv.) Care lucreaza repede, care rezolva prompt, usor lucrurile. [< fr. expéditif].
filator, FILATÓR, -OÁRE s.m. si f. Muncitor care lucreaza la filarea fibrelor textile. [Cf. fr. filateur].
frezor, FREZÓR, -OÁRE s.m. si f. Muncitor care lucreaza la o freza1 (1). [Cf. fr. fraiseur].
furnalist, FURNALÍST s.m. Muncitor care lucreaza la un furnal. [< fr. furnaliste].
gazetar, GAZETÁR, -Ă s.m. si f. Persoana care lucreaza în ziaristica; ziarist. [< gazeta + -ar].
halor, HALÓR s.m. Muncitor care lucreaza la halajul navelor. [< fr. haleur].
heliogravor, HELIOGRAVÓR s.m. Cel care lucreaza în heliogravura. [< fr. héliograveur].
aur, áur, s.m. – Metal pretios de culoare galbena stralucitoare. – Istr. aur. Lat. aurum (Puscariu 170; Candrea-Dens., 118; REW 800; DAR); cf. alb. ar, it., sp. oro, engad., v. prov. aur, fr. or, port. ouro. Der. aura, vb. (rar, a auri); aurar, s.m. (mester care lucreaza obiecte de aur; tigan care cauta pepite de aur; odinioara munceau sub supravegherea marelui armas, si plateau sotiei domnitorului un dram (3,38 gr.) de aur în chip de contributie anuala), pe care Puscariu 171 si DAR îl deriva direct din lat. aurārius (atragînd atentia apoi ca rezultatul normal ar fi •arar, Puscariu, Lr., 18, a admis o analogie cu aur; este vorba mai probabil de o der. interna în rom., cu suf. de agent -ar); aurareasa, s.f. (nevasta cautatorului de aur); aurarie, s.f. (activitate de aurar; aurire, poleire cu aur); aurel, adj. (aurit), cuvînt artificial, inventat probabil de Bolintineanu; auret, s.n. (obiecte de aur); auri, vb. (a acoperi cu un strat subtire de aur), pe care Puscariu 172 si DAR îl considera drept reprezentant direct al lat. aurire; aurica, s.f. (patlagina, Lantana Camara); auritura, s.f. (aurire); auriu, adj. (de culoarea aurului); auros, adj. (aurifer). – Der. neol. aurifer, adj.; auripigment, s.m.
autor, autór (autóri), s.m. – Persoana care creaza o opera literara, artistica, stiintifica. Lat. autor (sec. XIX). – Der. autoare, s.f.
neam, neam1 s.m. sg. (înv. si reg.) partea de tarina pe care o lucreaza o familie.
intelectual, INTELECTUÁL, -Ă adj. Referitor la activitatea de gândire, la intelect. // s.m. si f. Cel care are ca specialitate, pe baza unei pregatiri corespunzatoare, munca intelectuala si lucreaza în domeniul stiintei, al artei, al economiei, tehnicii, învatamântului etc. [Pron. -tu-al. / cf. fr. intellectuel].
ortar, ortár, ortári, s.m. (reg.) miner care lucreaza cu sfredelul.
autotransportor, AUTOTRANSPORTÓR, -OÁRE I. s. m. f. cel care lucreaza pe o masina de transportat materiale. II. s. n. autovehicul blindat de lupta, neînarmat, folosit în transportul trupelor. (< auto2 + transportor)
păunşor, paunsór s.n. (reg.) cusatura în desen stilizat, care se lucreaza pe umarul mânecii de la ie.
pieptănărie, pieptanaríe, pieptanaríi, s.f. (înv.) 1. atelier în care se lucreaza piepteni; magazin de piepteni. 2. negot cu piepteni. 3. cantitate mare de piepteni (pentru vânzare).
plumbar, plumbár, plumbári, s.m. (înv.) 1. persoana care lucreaza obiecte din plumb. 2. persoana care sigileaza coletele cu plumb.
plumbărie, plumbaríe, plumbaríi, s.f. (înv.) atelier în care se prelucreaza plumbul.
linotipie, LINOTIPÍE s.f. 1. Culegere tipografica cu ajutorul linotipului. ♦ Meseria de linotipist. 2. Sectie într-o tipografie unde se lucreaza la linotip. / < fr. linotypie].
linotipist, LINOTIPÍST, -Ă s.m. si f. Muncitor tipograf care lucreaza la linotip. [< fr. linotypiste].
polată, poláta, poláte si polati, s.f. (înv. si reg.) 1. palat domnesc sau împaratesc; curte domneasca, princiara sau împarateasca; sala, camera mare într-un palat. 2. încapere mica pe lânga o casa taraneasca; camara, chelar; magazie, sopron. 3. camera mica de locuit în casele taranesti. 4. prisaca, stupina. 5. perete de legatura între casa si o alta cladire alaturata. 6. streasina de casa; bucata de scândura asezata la streasina casei. 7. portiune dintr-un gard de scânduri. 8. schela care serveste ca suport muncitorilor care lucreaza la înaltime. 9. (în forma: polatie) avut, zestre, calabalâc. 10. (cu sens colectiv) membrii unei familii; (în forma: poladie) populatie a unui tinut sau a unei tari.
poncăit, poncaít, -a, adj. (reg.) care se misca cu greutate, încet; care lucreaza încet, fara spor, mocosit, mocait, mosmondit; care lucreaza neatent.
malaxorist, MALAXORÍST, -Ă s.m. si f. Muncitor care lucreaza la malaxor. [< malaxor + -ist].
unde, unde care se creaza cand arunci o piatra intr-un loc cu apa
predător, predatór, predatóri, s.m. (înv.) 1. persoana care preda, înmâneaza, încredinteaza, transmite cuiva obiecte, bunuri materiale. 2. tradator. 3. persoana care lucreaza în industria exploatarii titeiului, cu o anumita sarcina.
prinzaş, prinzás, -a, adj. (înv.; despre oameni) care lucreaza cu placere.
prust, prust2 s.n. (reg.) perete de carbune la care se lucreaza în abataj cu ciocanul de abataj; fata locului de munca într-o mina de carbuni.
puchinit, puchinít2, -a, adj. (reg.; despre oameni) care lucreaza fara spor.
pungălit, pungalít, pungalíta, adj. 1. (pop.) prost cusut, cusut de mântuiala; punguit, pungalit. 2. (reg.; în forma: punghilit) care lucreaza cu migala; punghinit, mocosit.
punghinit, punghinít2, -a, adj. (reg.) care lucreaza cu migala; punghilit, mocosit.
mortezor, MORTEZÓR, -OÁRE s.m. si f. Muncitor care lucreaza la morteza. [< fr. mortaiseur].
neferos, NEFERÓS, -OÁSĂ adj. Care nu contine fier. ♦ (Despre industrie) Care prelucreaza materiale care nu contin fier. [< ne- + feros].
saxana, saxaná, saxanále, s.f. (înv. si reg.) 1. povara (dusa în spinare de un cal), sarcina. 2. (fig. si reg.) necaz, dificultate, greutate. 3. (înv.; în forma: sarsana) loc unde se lucreaza sau se repara corabii. 4. (adj.) complet dezbracat, gol pusca.
sâmbătaş, sâmbatás, sâmbatási, s.m. (reg.) adept al unei secte religioase care nu lucreaza sâmbata; sâmbatar.
cange, cánge (cắngi), s.f. – 1. Cîrlig. – 2. Bucata de pînza groasa pe care unii croitori o folosesc spre a-si fixa pe genunchi materialul pe care îl lucreaza. – 3. Gheara. – Var. cance, canga, gance. – Mr. gance, megl. candže. Tc. kance (Seineanu, II, 84; Lokotsch 1056; Ronzevalle 150), cf. ngr. ϰάντζα, sg. kanğa. Cuvînt obscur, pe care Corominas, II, 657, îl considera de origine sp. si intrat în tc. pe filiera italiana.
orfevru, ORFÉVRU s.m. (Frantuzism) Mester care lucreaza obiecte de aur sau de alte metale pretioase; aurar. [< fr. orfèvre].
cărbunar, carbunár (carbunári), s.m. – 1. Muncitor care lucreaza la producerea carbunelui de lemn. – 2. Persoana care vinde carbune. – Mr. carbunar, istr. carburǫr. Lat. carbonarius (Puscariu 288; Candrea-Dens., 261; REW 1676); cf. it. carbonaio, fr. charbonnier, cat. carboner, sp. carbonero, port. carvolino. Cf. carbune. – Der. carbunareasa, s.f. (vînzatoare de carbuni); carbunarie, s.f. (cuptor pentru carbuni).
strincea, strinceá, strincéle, s.f. (reg.) unealta cu care se lucreaza opincile.
strungăreasă, strungareása, strungarése, s.f. (reg.) muncitoare care lucreaza la strunga.
pavator, PAVATÓR, -OÁRE s.m. si f. Muncitor care lucreaza la pavaje. [< pava + -tor].
pendularist, PENDULARÍST s.m. Muncitor calificat care lucreaza la un ferastrau mecanic. [Et. incerta].
pionier, PIONIÉR s.m. si f. 1. Militar dintr-o unitate de geniu care lucreaza la terasamente, la minari etc. 2. Persoana care desteleneste si cultiva un tinut virgin, punând bazele unei vieti civilizate în acea regiune. 3. (Fig.) Militant pentru o cauza, pentru o idee noua, exponent al unei conceptii noi; deschizator de drumuri noi în stiinta, în tehnica etc. 4. (În trecut) Membru al organizatiei de masa a tineretului scolar care îngloba elevi între 9 si 14 ani si îi educa în spiritul conceptiei marxist-leniniste. [Pron. pi-o-ni-er. / fr. pionnier, rus. pioner].
sistem, "sistem fizic care prelucreaza datele introduse intr-o forma prestabilita si furnizeaza rezultatele fie într-o forma accesibila utilizatorului, fie ca semnale destinate actionarii unor echipamente"
pontonier, PONTONIÉR s.m. 1. Militar care lucreaza la construirea pontoanelor pentru o armata. 2. Functionar care face serviciul la ponton. [Pron. -ni-er. / < fr. pontonnier].
presă, PRÉSĂ s.f. I. 1. Masina de prelucrare a materialelor prin presare. ♦ Teasc. 2. Masina de tiparit cu care se imprima texte, figuri etc. si care lucreaza prin apasarea hârtiei de imprimat pe un zat acoperit cu cerneala tipografica. II. Totalitatea ziarelor, a revistelor, a publicatiilor periodice, considerate ca mijloc de informare a publicului. ♦ Profesiunea de gazetar; (concr.) ziaristii. [< fr. presse, it. pressa].
şoselar, soselár, soselári, s.m. (reg.) muncitor care lucreaza la pietruirea sau asfaltarea unui drum.
şuhă, súha, súhe, s.f. (reg.) pamânt care se lucreaza usor.
redacţie, REDÁCŢIE s.f. 1. Colectiv de redactori care lucreaza la un ziar, la o revista, într-o editura etc. ♦ Local unde sunt instalate birourile redactorilor unei reviste, unui ziar etc. 2. Redactare. [Gen. -iei, var. redactiune s.f. / cf. fr. rédaction].
rectificator, RECTIFICATÓR, -OÁRE adj. Care rectifica; rectificativ. // s.m. si f. Muncitor calificat care lucreaza la rectificari. [Cf. fr. rectificateur].
troci, trocí, trocésc, vb. IV (reg.) a tândali, a se face ca lucreaza.
secretariat, SECRETARIÁT s.n. 1. Serviciu într-o institutie, într-o întreprindere etc. care se ocupa cu rezolvarea lucrarilor curente de birou, de cancelarie. 2. Organ al unei organizatii internationale având atributii administrative si executive. ♦ Denumire data persoanelor însarcinate sa întocmeasca procesul-verbal asupra dezbaterilor unei sedinte. 3. Birou unde lucreaza un secretar si subalternii sai. [Pron. -ri-at. / < fr. secrétariat, germ. Sekretariat, rus. sekretariat].
selecţionator, SELECŢIONATÓR, -OÁRE s.m. si f. Cel care lucreaza în domeniul ameliorarii speciilor prin metoda selectiei artificiale. [Pron. -ti-o-. / < selectiona + -tor].
servitor, SERVITÓR, -OÁRE s.m. si f. Cel care este angajat în serviciul cuiva pentru treburi casnice; (p. ext.) orice persoana care lucreaza la stapân; sluga. [< fr. serviteur, it. servitore, lat. servitor].
cîrpaci, cîrpáci (cârpáci), s.m. – 1. Meserias care peticeste. – 2. Persoana care lucreaza prost. – Mr. cîrpaci. Sl. (bg. kurpačĭ, cf. Conev 60; slov. kèrpač). – Der. cîrpaci (var. cîrpoci, cîrpogi), vb. (a petici; a lucra prost); cîrpaceala, cîrpacie, s.f. (lucru prost facut); cîrpacitor, adj. (care peticeste). Cf. cîrpa, cîrpi.
sortator, SORTATÓR, -OÁRE s.m. si f. Muncitor care lucreaza la sortarea materialelor, a produselor etc. // s.n. Masina pentru sortat diferite materiale si produse. [< sorta + -tor].
cojoc, cojóc (cojoáce), s.n. – 1. Haina, vesta tipica din blana de miel sau berbec, cu parul pe dinauntru, piele tabacita taiata în forma de cazaca, avînd mîneci. – 2. (Arg.) Miel. – Var. cojoaca. – Mr., megl. cojoc, megl. cojuc. Sl. kožuchŭ, de la koža "piele," cf. coaje (Miklosich, Lexicon, 296; Cihac, II, 65; Conev 83); cf. bg., sb. rut., rus. kožuch. Pentru folosirea acestui cuvînt în argou, cf. M. L. Wagner, BF, X, 153. Var. este un sing. analogic, pe baza pl. – Der. cojocar, s.m. (persoana care confectioneaza cojoace); cojocareasa (var. cojocarita), s.f. (sotie de cojocar); cojocaresc, adj. (de cojocar); cojocarie, s.f. (meseria cojocarului; atelier unde se lucreaza cojoace; pravalia unde se vînd cojoace); cojocari, vb. (a lucra într-o cojocarie; a bate, a ciomagi). Din rom. pare a proveni mag. kozsók (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 17), în timp ce se considera ca ngr. ϰοζόϰα provine direct din sl. (Meyer, Neugr. St., II, 32), chiar daca fara prea multa siguranta.
coloare, coloáre (colóri), s.f. – Totalitatea radiatiilor de lumina pe care le reflecta corpurile si care creaza asupra retinei o impresie specifica. – Var. culoare, (înv.) color. Lat. color (sec. XIX), var. din fr. couleur. – Der. colora, vb. (a da unui obiect o anumita culoare, a vopsi); colorati(u)ne, s.f. (culoare, colorit); colorit, s.n. (totalitatea culorilor unui obiect), din germ. Kolorit; colorist, s.m., din fr.; coloratura, s.f. (vocaliza, tril), din germ. Koloratur; decolora, vb., din fr.; incolor, adj., din fr.; tricolor, adj. (în trei culori). Se cuvine sa observam ca în rom. s-a pastrat obiceiul oriental, probabil turanic, de a distinge cartierele sau sectoarele unei localitati dupa numele unei culori: cf. seful de culoare (Cocea) seful judetului.
conac, conác (conáce), s.n. – 1. Oprire, popas, halta. – 2. Perioada de timp, etapa. – 3. Han, loc de popas. – 4. Resedinta oficiala a solilor turci pe lînga domnii Moldovei si Munteniei. – 5. Resedinta unei autoritati sau societati oficiale. – 6. Resedinta, casa boiereasca. – 7. Casa izolata, departe de o localitate. – 8. Diviziune a zilei de munca, corespunzînd intervalului dintre doua mese, timp în care se lucreaza fara întrerupere. – 9. Una din cele trei mese zilnice: conacul întîi de dimineata, conacul al doilea (la prînz), cina de seara. – 10. Provizii, alimente. – Mr. cunache, megl. cunac. Tc. konak (Roesler 596; Seineanu, II, 142; Meyer 196; Lokotsch 1202; Ronzevalle 142), cf. ngr. ϰονάϰι, alb., bg. konak. – Der. conaci, vb. (a se opri, a poposi; a gazdui, a hrani); conaceala, s.f. (oprire, popas); conacar, s.m. (dregator însarcinat cu organizarea gazduirii domnitorului sau a dregatorilor în misiune; flacau care îl însoteste pe mire la nuntile populare), în cel de al doilea sens confundîndu-se cu colacer sau colacar; conacciu, s.m. (persoana însarcinata cu gazduirea domnitorului), din tc. konakçi (Seineanu, II, 144).
şarjă, SÁRJĂ s.f. I. Încarcatura normala a unui cuptor metalurgic, care se prelucreaza pentru a se obtine un metal cu o anumita compozitie. ♦ Cantitatea de metal lichid obtinuta într-un cuptor înalt dintr-o încarcatura normala. ♦ Procesul de încarcare, prelucrare si scoatere a materialului dintr-un cuptor metalurgic. ♦ Cantitate totala de material lemnos destinata a fi uscata printr-o singura operatie de uscare. II. Atac impetuos, avântat, dat de o trupa de cavalerie. ♦ (Sport) Atac plin de elan asupra adversarului. III. Atac violent prin scris si prin caricaturi (în presa, în teatru etc.). ♦ Interpretare, înfatisare exagerata a unui personaj, a unei idei etc. [< fr. charge].
şantierist, SANTIERÍST, -Ă s.m. si f. Muncitor care lucreaza pe un santier. [Pron. -ti-e-. / < santier + -ist].
tandem, TANDÉM s.n. 1. Bicicleta cu tractiune dubla pentru doua persoane, având seile asezate una în spatele celeilalte. 2. Cilindru compresor mecanic cu doua tavaluguri, egale ca marime, ca forma si ca greutate. 3. (Tehn.) În tandem = pozitie de montare a doua sisteme tehnice care lucreaza împreuna, astfel încât axele lor longitudinale sa fie în prelungire. [< fr., engl. tandem < lat. tandem – în sfârsit, într-o enumerare].
cositor, cositór s.m. – Staniu. Gr. ϰασσίτερος (Murnu 15), probabil prin intermediul sl. kositerŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 304; DAR; Vasmer, Gr., 83); cf. bg. kositro, sb. kòsitar. – Der. cositori (var. costori, custuri), vb. (a spoi cu cositor); cos(i)torar, s.m. (persoana care lucreaza în cositorit); cositoreala, s.f. (actiunea de a cositori).
trapezist, TRAPEZÍST, -Ă s.m. si f. Gimnast, acrobat care lucreaza la trapez (2). [Cf. fr. trapéziste].
tratamentist, TRATAMENTÍST s.m. Muncitor calificat care lucreaza la tratamente (3). [< tratament + -ist].
tricoter, TRICOTÉR, -Ă s.m. si f. Muncitor calificat care lucreaza la masinile de tricotat. [< fr. tricoteur].
ultramicroanaliză, ULTRAMICROANALÍZĂ s.f. Capitol al microanalizei care lucreaza cu substante în cantitati de ordinul microgramelor. [< germ. Ultramikroanalyse].
pieţar, pietar, pietari s.m. 1. (intl.) hot 2. (peior.) conducator auto care lucreaza ilegal ca taximetrist 3. comerciant cu amanuntul care-si desface marfa într-o piata agroalimentara (Nota: Definitia este preluata din Dictionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, Bucuresti, 2006)
doagă, doága (doáge), s.f. – Bucata de lemn încovoiata care formeaza corpul unor vase. – Mr., megl. doaga, istr. (duge). Lat. doga, din gr. δοχή (Cihac, I, 78; Diez, I, 155; Puscariu 536; Candrea-Dens., 501; REW 2714); cf. it., prov., cat., sp. doga, fr. douve, si alb. dogë, ngr. δόγα, ντούγα, sb., mag. duga (istr. provine din sb.). Dupa Cihac, II, 96, ar proveni din sl., cu toate ca admisese înainte provenienta din lat.; aceasta este si opinia lui Miklosich, Slaw. Elem., 21. – Der. dogar, s.m. (persoana care face butoaie), care poate fi reprezentant direct al lat. dogārius (Puscariu 539; Densusianu, Hlr., I, 159; REW 2715), sau mai probabil der. intern, cu suf. -ar; dogar, s.n. (tesla); dogarie, s.f. (atelier unde se lucreaza doage); dogi, vb. (a desface doagele butoiului; a deschide, a crapa; a produce sunetul caracteristic butoaielor crapate sau clopotelor stricate; despre voce, a suna ragusit).
falcă, fálca (fắlci), s.f. – 1. Mandibula. – 2. Obraz, fata. – 3. Menghina. – 4. Brat al loitrei carutei. – 5. Talpa la sanie. – Mr., megl. falca. Lat. falx, falcem "secera". Rezultatul normal, falce (cf. it. falce, prov. faus, fr. faux, cat. falx, fals, sp. falce, hoz, port. fouce) s-a pastrat numai cu sensul lat. med. falcata (Mold., suprafata egala cu 14323 m2); este însa evident ca trebuie sa fi circulat si în trecut, cu sensul de "secera". Schimbarea semantica de la "secera" la "falca" se explica prin forma caracteristica a mandibulei (cf. sard. cavanu "mandibula", cavana "secera"); dar aceasta schimbare apare numai în rom. si în alb. fëljkinë ‹ •falcinea. Diferentierea fonetica între falce si falca se explica în general plecîndu-se de la un lat. •falca pentru ultima forma (Puscariu 575; Candrea-Dens., 542; Densusianu, GS, II, 315; REW 3175; DAR), cf. si rezultatul prov. falco "buca"; este însa posibil si sa fie vorba de un sing. reconstituit pe baza pl. falci ‹ falce. Der. lui falce din mag. falka "bucata" (Dumke, Jb., XIX, 76) nu este posibila, cf. Draganu, Dacor., VII, 214. Der. falcar, s.m. (la ham, capetea); falcarita, s.f. (tetanos), numit datorita contragerii musculare care îl împiedica pe bolnav sa închida gura; falcata, s.f. (planta, Dorycnium herbaceum); falcau, s.m. (laudaros), încrucisare a lui falca cu fulau ‹ •falau; falcea, s.f. (talpa de sanie; stinghii de lemn ce leaga scîndurele care formeaza fundul carului; la razboiul de tesut, cele doua brate ale vatalelor; la car, piesa a piscului; la melita, cele doua scîndurele în care intra melita; brat lateral la afetul tunului); falcer, s.m. (Mold., cositor care lucreaza în acord), de la falce; falcos, adj. (cu falci mari; mîncau); falcuta, s.f. (stinghie de pe fundul carului). – Din rom. provin rut. falĭča "masura de suprafata" si falĭčarĭ "muncitor" (Miklosich, Wander., 20; Candrea, Elemente, 404).
fier, fiér (fiáre), s.n. – 1. Element chimic, metal greu, de culoare cenusie care se foloseste pe scara larga în industrie. – 2. Semn facut cu metalul înrosit. – 3. Vîrf de lance sau de sageata. – 4. (Pl.) Fiare, lanturi. – Mr. h’eru, megl. ier, ir, fl’er. Lat. ferrum (Puscariu 605; Candrea-Dens., 583; REW 3262; DAR), cf. it., port. ferro, fr., prov. fer, sp. hierro). Dupa Pîrvan, metalul a fost cunoscut în Dacia începînd cu 700 sau 750 înainte de era crestina. Der. fierar, s.m. (muncitor care se îndeletniceste cu prelucrarea fierului), mr. hirar, megl. ierar (dupa Puscariu 606; Candrea-Dens., 584; REW 3257 si DAR, din lat. ferrarius, cf. it. din sud ferraru, sp. herrero); fierarie, s.f. (atelier în care se prelucreaza fierul; magazin unde se vînd obiecte din fier; înv., taxa pe obiectele din fier importate); fierarita, s.f. (nevasta de fierar); fierataie, s.f. (instrumente de fier), care dupa Candrea-Dens., 585 si DAR reprezinta un lat. •ferratalia, cf. port. ferratalha; fieros, adj., formatie neol.; fierotina, s.f. (Banat, Olt., fier vechi); înfiera, vb. (a marca cu fierul rosu; a stigmatiza; rar, a fereca); înfierator, adj. (care stigmatizeaza); înfieratura, s.f. (dezonorare).
mortezor, MORTEZÓR, -OÁRE s. m. f. muncitor care lucreaza la morteza. (< fr. mortaiseur)
neferos, NEFERÓS, -OÁSĂ adj. 1. care nu contine fier. 2. (despre industrie) care extrage si prelucreaza materiale neferoase (1). (< ne- + feros)
operativ, OPERATÍV, -Ă I. adj. 1. care actioneaza repede; expeditiv, activ; eficace. 2. referitor la diverse operatii. II. s. m. cel care lucreaza la contrainformatii. (< fr. opératif)
paletă, PALÉTĂ s. f. 1. placuta de lemn (ovala) pe care pictorii îsi amesteca culorile când lucreaza. ♢ (fig.) gama cromatica specifica unui pictor, unei lucrari; cromatica, colorit, maiestrie a unui scriitor, compozitor etc. 2. placuta rotunda cu mâner pentru lovirea mingii la tenisul de masa. 3. organ al turbinelor sau al rotilor hidraulice care conduce fluidul. 4. (mar.) platforma în porturi si pe nave la manipularea si stivuirea unor marfuri. (< fr. palette)
pavator, PAVATÓR, -OÁRE s. m. f. muncitor care lucreaza la pavaje. (< pava + -tor)
pontonier, PONTONIÉR s. m. 1. militar care lucreaza la construirea pontoanelor pentru o armata. 2. marinar care ajuta la manevra de plecare si de sosire a navelor la ponton. (< fr. pontonnier)
precompilator, PRECOMPILATÓR s. n. (inform.) program care prelucreaza un text-sursa înainte de faza de compilatie. (< fr. précompilateur)
presă, PRÉSĂ s. f. I. 1. masina de prelucrare a materialelor prin presare. ♢ teasc. 2. masina de tiparit cu care se imprima texte, figuri etc. si care lucreaza prin apasarea hârtiei de imprimat pe un zat acoperit cu cerneala tipografica. II. totalitatea publicatiilor periodice, precum si a stirilor emise la radio si televiziune. ♢ profesiunea de gazetar; gazetarii, ziaristii. (< fr. presse)
presor, PRESÓR2, -OÁRE I. adj. care face sa creasca presiunea. II. s. m. f. muncitor calificat care lucreaza la presa; presator. (< fr. presseur)
preşedinţie, PRESEDINŢÍE s. f. functia de presedinte; durata acesteia; (p. ext.) localul unde lucreaza presedintele; prezidentie. (< presedinte + -ie)
regizorat, REGIZORÁT s. n. regizare. ♢ birou, loc unde lucreaza un regizor. (< regizor + -at)
rotativist, ROTATIVÍST, -Ă s. m. f. muncitor tipograf care lucreaza la rotativa. (< fr. rotativiste)
rutinier, RUTINIÉR, -Ă I. adj. sablonizat; rutinar. II. s. m. f. cel care lucreaza numai prin rutina, sclav al automatismului. (< fr. routinier)
safran, SAFRÁN s. n. (mar.) suprafata cârmei care lucreaza asupra apei. (< fr. safran)
salvamarist, SALVAMARÍST s. m. pesoana calificata care lucreaza în cadrul salvamarului. (< salvamar + -ist)
selecţionator, SELECŢIONATOR, -OÁRE s. m. f. cel care lucreaza în domeniul ameliorarii speciilor prin metoda selectiei. (< selectiona + -tor)
servitor, SERVITÓR, -OÁRE s. m. f. angajat în serviciul cuiva pentru treburi casnice; (p. ext.) orice persoana care lucreaza la stapân; sluga. (< fr. serviteur, lat. servitor)
shortening, SHORTENING [SORTNING] s. n. specie de grasimi animale sau vegetale, de consistenta unturii de porc, care se amesteca si se prelucreaza usor, în industria alimentara. (< engl. shortening)
sortator, SORTATÓR, -OÁRE I. s. m. f. muncitor care lucreaza la sortarea materialelor, a produselor. II. s. n. masina de sortat. (< sorta + -tor)
stereotipie, STEREOTIPÍE s. f. 1. (poligr. traditionala) procedeu de multiplicare a zatului sau a cliseelor tipografice prin turnare în forme solide. ♢ forma de tipar obtinuta prin acest procedeu. ♢ instalarea si încaperea în care se lucreaza dupa acest procedeu într-o tipografie. 2. simptom al unor boli mintale manifestat prin repetarea stereotipa a acelorasi cuvinte sau miscari. 3. (fig.) stereotipism. (< fr. stéréotypie)
subagent, SUBAGÉNT s. m. persoana sau întreprindere care lucreaza pe contul si în numele unui agent mandatar. (dupa fr. sous-agent)
şantierist, SANTIERÍST, -Ă s. m. f. muncitor care lucreaza pe un santier. (< santier + -ist)
şarjă, SÁRJĂ s. f. I. 1. atac impetuos (cu arme albe) al cavaleriei. ♢ (fig.) atac (violent). 2. (sport) atac plin de elan asupra adversarului. II. 1. înfatisare caricaturala a unui personaj, a unei idei etc. 2. lucrare, creatie în care se caricaturizeaza. III. 1. încarcatura normala a unui furnal, care se prelucreaza pentru a se obtine un metal cu o anumita compozitie; cantitatea de metal lichid din aceasta încarcatura. ♢ proces de încarcare, prelucrare si scoatere a materialului din cuptorul metalurgic. 2. cantitate totala de material lemnos destinata a fi uscata. (< fr. charge)
tandem, TANDÉM s. n. 1. bicicleta cu tractiune dubla pentru doua persoane, având seile asezate una în spatele celeilalte. 2. cabrioleta descoperita, trasa de doi cai înhamati unul dupa altul. 3. cilindru compresor mecanic cu doua tavaluguri, egale ca marime, ca forma si greutate. 4. pozitie de montare a doua sisteme tehnice care lucreaza împreuna, astfel încât axele lor longitudinale sa fie în prelungire. 5. (fam.) asociatie de doua persoane (nedespartite). (< fr., engl. tandem)
tapiţerie, TAPIŢERÍE1 s. f. 1. meseria tapiterului. 2. atelier, pravalie în care se lucreaza sau se vând obiecte facute de tapiter. (< it. tappezzeria)
telemetror, TELEMETRÓR s. m. tehnician care lucreaza cu telemetrul; telemetrist. (< fr. télémétreur)
tratamentist, TRATAMENTÍST, -Ă s. m. f. muncitor care lucreaza la tratamente (3). (< tratament + -ist)
vagonetar, VAGONETÁR s. m. muncitor care lucreaza pe vagonete. (< vagonet + -ar)
vinificator, VINIFICATÓR, -OÁRE I. s. m. f. cel care lucreaza în domeniul vinificatiei. II. s. n. aparat pentru fabricarea vinului. (< fr. vinificateur, /II/ engl. vinificator)
ziarist, ZIARÍST, -Ă s. m. f. cel care lucreaza în redactia unui ziar, a unei reviste; gazetar, jurnalist. (dupa it. diarista)
genuchi, genúchi (genúchi), s.m. – 1. Parte a piciorului care cuprinde articulatia femurului cu tibia. – 2. (Înv.) Neam, spita. – Var. genunchi(u). Mr. genuncl’u, megl. zenucl’u, istr. jeruncl’u. Lat. genuc(u)lum (Diez, I, 212; Puscariu 706; Densusianu, Hlr., 161; Candrea-Dens., 161; REW 3937; DAR), cf. it. ginocchio, prov. genolh, fr. genou, cat. genoll, sp. hinojo, port. jeelho. Forma cu infix nazal, paralela cu prima, este comuna mai ales în est (ALR, I, 57); a dat nastere acelorasi der. Sensul 2, pe care DAR îl explica prin influenta sl. kolĕno, ar putea fi de asemenea primitiv. Der. genucher, s.n. (pieptar lung pîna la genunchi; genunchiera; scîndura pe care lucreaza cizmarii, tinînd-o pe genunchi); îngenunchia, vb. (a se aseza în genunchi; a înfrînge, a umili, a supune), care ar putea fi de asemenea rezultat al lat. •ingenuculāre (Densusianu, Hlr., 165; Puscariu 850; Candrea-Dens., 730; DAR); îngenunchetura, s.f. (articulatie).
înţelinător, ÎNŢELINĂTÓR, întelinatori, s.m. Cel care lucreaza cu sapa la întelinarea grâului. – Din întelina + suf. -(a)tor.
piele, piéle (piéi), s.f. – 1. Ţesut care acopera corpul animalelor; epiderma. – 2. Pielita; piele de animal jupuita si prelucrata. – 3. Curea, iuft. – Var. (Mold.) chele. Mr. chiale, megl. chialie. Lat. pĕllem (Puscariu 1309; Candrea-Dens., 1379; REW 6377), cf. it., port. pelle, prov. pel, fr. peau, sp. piel. Cuvînt de uz general (ALR, I, 3). – Der. pielar, s.m. (meserias care prelucreaza piei); pielarie, s.f. (multime de piei; atelierul, meseria de pielar); pielcea (var. pielcica, pielcuta), s.f. (piele, mai ales de miel), cu suf. -cea (dupa Candrea-Dens., 1380 si Iordan, Dift., 59, din lat. •pĕllicĕlla); pielita, s.f. (piele; membrana; ten); pielos, adj. (Trans., neted, alunecos); împielita, vb. (a incarna); împielitat, adj. (îndracit, neastîmparat), în loc de drac împielitat.
sa, sa va trag la muie la toti astia care lucreaza la dexonline :))))
primar, primár (primára), adj. – 1. În expresia: var primar. – 2. (S.m.) Reprezentant al conducerii centrale în orase si comune. – 3. (S.m., Arg.) Client care nu da bacsis. – Mr. (ver) primar. Lat. prῑmārius (Puscariu 1385; Candrea-Dens., 1446; REW 6749), cf. v. it. primaio. Cuvînt mostenit cu primul sens, cu al doilea a fost impus de imstitutie, în 1874, si se sprijina pe fr. maire. – Der. primareasa, s.f. (nevasta de primar, primarita); primarie, s.f. (localul, sediul unde lucreaza primarul); primariat, s.f. (slujba de primar).
târnăcopar, TÂRNĂCOPÁR, târnacopari, s.m. (Rar) Muncitor care lucreaza cu târnacopul. – Din târnacop + suf. -ar.
stîng, stîng (-ga), adj. – În partea unde se afla inima. – Mr. (a)stînga, megl. stǫng. Lat. •stancus "obosit", cf. it. stanco "obosit" (Battisti, V, 3617), v. it. mano stanca "mîna stînga" (Tiktin; REW 8225; Kisch, Dacor., IV, 774-76; Candrea), alb. štenk. – Der. stîngaci, adj. (care scrie sau lucreaza cu mîna stînga; greoi, neîndemînatic); stîngacie, s.f. (calitatea de a fi stîngaci; neîndemînare).
tinichea, tinicheá (-éle), s.f. – 1. Tabla. – 2. (Fam.) Decoratie, medalie. – 3. (Adv.) Lefter, fara bani. – Var. înv. tenechea. Mr. tiniché, megl. tinichiie. Tc. teneke (Roesler 604; Seineanu, II, 360; Lokotsch 2065; Ronzevalle 68), cf. ngr. τετεϰές; alb., bg. teneke, sb. tenegjika. – Der. tinicher, s.m. (Trans., tinichigiu); tinichigiu, s.m. (meserias care lucreaza cu metale), din tc. tenekeci; tinichigerie (var. Trans. tinicherie), s.f. (atelierul tinichigiului).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc