Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru cotor
cotor, COTÓR, (1, 2) cotoare, s.n., (3) cotori, s.m. 1. S.n. Tulpina, lujer (la legume si la plante erbacee) care sustine frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul vitei. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Matura foarte uzata. 2. S.n. Parte, loc unde se leaga sau unde se cos foile unei carti, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitantier, a unui bonier etc. ramasa dupa ce s-au rupt jumatatile detasabile ale foilor; partea fiecarei foi care ramâne în chitantier, bonier etc. dupa predarea chitantei. 3. S.m. (La fiinte; rar) Partea dinspre radacina a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de par. – Et. nec.
cotor, COTÓR s. v. cocean, mâner.
cotor, COTÓR s. 1. tulpina. 2. radacina, (reg.) macau. (~ul cozii calului.) 3. (reg.) bute. (~ la penele de pasare.) 4. coada. (~ul maturii.) 5. matca, (rar) susa. (~ al unui chitantier.) 6. v. cocean.
cotor, cotór s. n., pl. cotoáre
cotor, COT//ÓR ~oáre n. 1) (la plante) Tulpina care sustine frunzele, florile si fructele. 2) Partea de jos a tulpinii. ~orul vitei de vie. 3) (la chitantiere) Parte ramasa dupa ruperea foilor detasabile. 4) (la carti, registre, caiete etc.) Parte laterala unde se leaga foile. 5) (la fructe, legume) Mijloc tare; cocean. /Orig. nec.
coţor, cotór, cotóri, s.m. (reg.) cotoi, pisoi, motan, cotosman, mârtan.
cotor, cotór (-oáre), s.n. – 1. Bucata, piesa sau parte care uneste doua obiecte: coada, peduncul, petiol, mîner etc. – 2. Parte unde se leaga sau cos filele unei carti. – 3. Trunchi, tulpina, lujer. – 4. Ciot (de membru), mont. – 5. Ciot (de creanga). – 6. Mîner. – 7. Cocean, stiulete. – 8. Rest, reziduu. – 9. Resturi de paie. – 10. (Arg.) Bani. Origine necunoscuta, dar probabil expresiva: cf. cotrobai. Celelalte ipoteze nu par probabile: din mag. kötö "legat zdravan" (Cihac, II, 493); din lat. captorius (Candrea-Dens., 400); din lat. •coactorium "loc unde se îmbina doua obiecte" (DAR); din sb. katarište "lance de drapel") (Bogrea, Dacor., IV, 802). Sensul 10, dupa Graur 143, vine din tig. kotor "bucata" (cf. Besses 54); este însa mai probabil ca tig. sa provina din rom., cu sensul de "bucata în general", ceea ce nu exclude faptul de a fi intrat din nou în rom. cu sensul particular de "bani". Der. cotoros, adj. (tare, dur); cotori, vb. (a lega vita de vie; a curata de lastari via; a jumuli o pasare; a lovi, a bate); cotorit, s.n. (curatire de lastari a vitei); cotoreala, s.f. (cotorit; bataie; furt); cotorai, s.m. (persoana care curata lastari); cotoraie, s.f. (penseta de epilat; bunuri gospodaresti, obiecte casnice); încotora, vb. (refl., a creste o planta, a se dezvolta; a îmbina, a uni doua obiecte; a trai o pereche fara a se casatori, a trai în concubinaj); cotoroi, vb. (a scruta, a iscodi); cotorosi, vb. (a scociorî, a cauta), pe care DAR îl explica prin mag. kotorázni, si care pare mai curînd rezultatul unei confuzii cu cotorosi "a scapa de ceva"; cotreang, s.m. (tulpina de trestie care nu se dezvolta normal); cotring, s.m. (ciorchine); cotrobol, s.m. (resturi).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc