Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru corn
corn, CORN2, corni, s.m. Arbust sau arbore mic cu lemnul foarte tare, cu frunze opuse, cu flori galbene si cu fructe rosii comestibile, ale carui frunze se întrebuinteaza la vopsit (Cornus mas). – Lat. cornus.
corn, CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s.n., (I 3, III) corni, s.m. I. 1. (La animalele cornute) Fiecare dintre cele doua excrescente de pe osul frontal al rumegatoarelor. ♢ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatarile cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ♢ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele: fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv: a se obraznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a însela, a amagi (pe cineva), a-i impune (cuiva) vointa. A se lua în coarne cu cineva = a se încaiera, a se lua la harta. A-si arata coarnele = a-si manifesta rautatea, dusmania. A cauta(cuiva) în coarne sau a cauta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva: a rasfata. A pune coarne = a calca credinta conjugala: a însela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile si vizuale ale melcului; fiecare dintre cele doua excrescente chitinoase de lânga ochii unor carabusi. 2. (La sg.) Substanta chitinoasa din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosita pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Si în sintagma corn de vânatoare) Instrument de suflat, folosit la vânatoare sau pentru chemari, semnalizari etc. ♦ Instrument muzical de suflat format dintr-un tub conic de alama sau din alt metal. ♢ Corn englez = instrument muzical din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dubla. 4. Obiect facut din corn1 (I 2) sau în forma de corn1 (I 1), în care se pastreaza praful de pusca, sarea etc.; p. ext. continutul acestui obiect. ♢ Expr. Cornul abundentei = simbol al belsugului, reprezentat printr-un vas în forma de corn1 (I 1), umplut cu fructe si cu flori. 5. Produs de panificatie din faina alba, de mici dimensiuni si în forma de semiluna. 6. (La pl.) Nume generic dat partilor unor constructii, organe de masini, unelte etc. în forma de corn1 (I 1). ♦ Corn1 (I 1) sau vas mic de lut prelungit cu o pana de gâsca prin care se scurge huma colorata, folosita în ceramica populara pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire data unur formatii anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul lunii = luna în primul si în ultimul patrar, când are forma de secera. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secara = ciuperca parazita care traieste în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul secarei (Claviceps purpurea); boala provocata de aceasta ciuperca si manifestata prin aparitia în spic a unor formatii tari, negricioase, întrebuintate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colt, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripa de oaste, de tabara. III. (La pl.) Capriorii casei. – Lat. cornu.
corn, CORN s. v. aripa, capat, caprior, coasta, colt, cotlon, flanc, margine, ungher, unghi, radasca, ragace.
corn, CORN s. 1. (înv.) trompa. (~ de vânatoare.) 2. (BIS.) filactera, (rar) tfiline (pl.), (înv.) advar. (~ la mozaici.) 3. (FITOP.) cornul-secarei = (reg.) pintenul-secarei. (~ este o boala a secarei.)
corn, corn (bot., muz.) s. m., pl. corni
corn, corn (de animale, de instrumente) s. n., pl. coárne
corn, corn (franzeluta, recipient, colt, instrument-semnal de vânatoare) s. n., pl. córnuri
corn, CORN4 ~i m. Arbust (mai rar arbore mic) cu lemnul foarte tare, cu flori galbene si cu fructe rosii, comestibile. /<lat. cornus
corn, CORN3 ~i m. Instrument muzical de suflat constând dintr-o combinatie de tuburi cilindrice si conice de metal. ♢ ~ englez instrument muzical de suflat asemanator cu oboiul. /<lat. cornu
corn, CORN2 ~uri n. 1): ~ul abundentei (sau belsugului) corn cu fructe si flori simbolizând belsugul. 2) Franzeluta în forma de semicerc. 3):~ul lunii luna în prima si în ultima faza, când se aseamana cu o secera. 4) :~ul-secarei ciuperca parazita la unele cereale. /<lat. cornu
corn, CORN1 coárne n. 1) Excrescenta dura de diferite forme, para sau impara, care creste pe capul unor mamifere. ♢ Cu coarne care iese din cadrele firescului; de necrezut. A-si arata coarnele a) a se posta în pozitie de aparare; a se pune în garda; b) a-si da pe fata firea rea. A fi mai cu coarne a se crede mai destept, mai rasarit. A se lua în coarne cu cineva a întra în conflict, a se încaiera cu cineva. A pune cuiva funia în coarne a-l face pe cineva sa actioneze contrar vointei sale; a-l supune. A pune coarne a însela (în casnicie). 2) Substanta osoasa din care sunt constituite excrescentele de pe capul unor mamifere. Pieptene de ~. 3) Fiecare dintre cele doua antene de pe capul unor vietati mici. Coarnele melcului. Coarnele carabusului. 4) mai ales la pl. Obiecte sau parti ale acestora care au forma de semicerc. ♢ De la coarnele plugului de la tara; din patura taraneasca. /<lat. cornu
corn, corn s.n. (reg.) rachiu de secara; secarica.
corn, corn (-ni), s.m. – Arbust (Cornus mas). – Mr., istr. cornu, megl. corn. Lat. cornus (Puscariu 401; Candrea-Dens., 396; REW 2241; DAR); cf. sp. cornizo. – Der. coarna, s.f. (fructul cornului); cornet, s.n. (padure de corn); cornis, s.n. (cornet); cornisor, s.m. (planta, Lycopodium clavatum, Lycopodium annotinum).
corn, corn (-oárne), s.n. – 1. Fiecare din cele doua excrescente de pe osul frontal al rumegatoarelor. – 2. Instrument muzical de suflat. – 3. Obiect, vas din corn. – 4. Materie cornoasa. – 5. Simbol al calcarii credintei conjugale. – 6. Parte a plugului. – 7. Dinte al furcii. – 8. Brat al crucii. – 9. Produs de panificatie în forma de semiluna. – 10. Semiluna. – 11. Vîrful unei stele. – 12. Colt, ungher, margine. – 13. Punct cardinal. – 14. Aripa de oaste. – 15. Capat, extremitate. – 16. Bucata, codru de pîine. – 17. Vîrf de palarie. – 18. Filacteriu. – 19. (Înv.) Putere, stapînire, imperiu. – 20. (Banat) Prost, natîng. – Mr., istr. cornu, megl. corn. Lat. cǒrnu (Puscariu 400; Candrea-Dens., 394; REW 2240; DAR); cf. it. corno, prov., cat. corn, fr. cor(ne), sp. cuerno, port. corno. Sensul 4 este sing. tantum, 5 pl. tantum. Pl. coarne serveste numai pentru sensurile 1, 5, 6 si 7; în celelalte cazuri, se foloseste pl. cornuri, si în ultimul, corni, m. Der. cornulet, s.m. (planta, Ceratocephalus orthoceras); cornuta, s.f. (planta, Xanthium spinosum); cornita s.f. (cornulet; minciuna, exagerare; coc; corn de cerb; varietate de struguri); cornit, s.n. (Banat, sac folosit ca tipar pentru brînza); cornaci, adj. (cu coarne); cornaci, s.m. (plugar care tine coarnele plugului; planta acvatica, Trapa natans; diavolul); cornac, s.m. (bondar); corneci, s.m. (bondar; corn pentru praf de pusca); coarnes, adj. (încornorat, cu coarne); goarnes, adj. (cu coarne; varietate de struguri); cornea, s.m. (diavolul); cornici, s.m. (persoana care tine coarnele plugului); cornisor, s.m. (Arg., bou); cornos, adj. (cu coarne; dur, tare); cornovina, s.f. (Banat, om prost); cornuros, adj. (ascutit, cu vîrf); cornorat (var. încornorat), adj. (cu coarne; ascutit, crestat; exagerat, imposibil, evident fals); (în)cornorat, s.m. (diavolul); cornut, s.m. (care are coarne; prost); corni, vb. (a pune bîrnele care alcatuiesc coltul unei cladiri); încorna, vb. (a alcatui coltul unei constructii; a pune coarne); cornar, s.m. (vînzator de cornuri, chifle; plugar care tine coarnele plugului; înv., perceptor care strîngea darea pe vite); cornar, s.m. (plug cu un singur corn; stîlp care alcatuieste coltul unei constructii); cornarie, s.f. (placintarie); cornari, vb. (a rani cu coarnele; a pune coarne; a tine coarnele plugului; a alcatui coltul unei constructii; înv., a strînge, darea pe vite; refl., a-si rupe un corn); cornarit, s.n. (veche dare de un leu pentru fiecare bou vîndut la tîrg, impusa în Moldova de Antioh Cantemir, în 1706); cornat, adj. (cu coarne); cornatel, s.m. (nume al mai multor plante, Galium Aparine; Lycopodium selago; Xanthium strumarium), la care este evidenta încrucisarea cu corn "planta"; cornatar, s.m. (insecta, Naucornis cinicoides); cornisor, s.n. (colt; planta); încornora, vb. (a pune coarne). Der. neol. cornalina, s.f., din fr.; cornee, s.f., din fr.; cornet, s.n. (coarne de animal; instrument muzical; hîrtie rasucita în forma de corn; lame osoase în forma de cornet situate pe peretii celor doua nari), din fr.; cornet, s.m. (goarna), din fr. cornette, în parte prin intermediul rus. sau pol. kornet, cf. germ. Kornett; cornist, s.m. (trompetist), din fr. corniste; cornise, s.f., din fr. corniche, cu dubletele corniz, s.n. (rindea), din bg. korniz, si acesta din germ. Karnies (DAR); si corniza, s.f. (vergea de draperie), din acelasi cuvînt german, prin intermediul ngr. ϰορνύζα. Adj. cornut, considerat în general ca reprezentant direct al lat. cornūtus (Puscariu 405; Candrea-Dens., 397; REW 2242; DAR), cf. it. cornuto, prov., cat. cornut, sp., port. cornudo), pare a explica alb. kërrutë (Philippide, II, 639), ca si ngr. ϰορούτα, rut. hornuta, slov., ceh. kornuta, ceh. kurnota, pol. kurnuty (Candrea, Elemente, 400; Berneker 573).
corn, CORN( cornuri de mancat ) :pl.: cornuri.s.f.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc