Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru chem
alchimie, ALCHIMÍE s.f. Chimia din evul mediu, în cadrul careia se continua si se amplifica practicile mestesugaresti ale antichitatii de obtinere a unor produse, ca sticla, coloranti, metale etc., adesea cu presupuse puteri miraculoase. – Din fr. alchimie, lat. alchemia.
alo, ALÓ interj. Exclamatie conventionala prin care se cheama sau se raspunde la telefon. ♦ Exclamatie de chemare. – Din fr. allô.
monocip, MONOCÍP s. n. circuit integrat cu schema electrica la comanda, realizat dupa o tehnologie de proiectare tipizata. (< engl. monochip)
ambranşament, AMBRANSAMÉNT, ambransamente, s.n. Ramificatie secundara a unei linii ferate, a unei conducte de canalizare etc.; bransament. – Din fr. embranchement.
amesteca, AMESTECÁ, améstec, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) face un amestec (1). ♦ Tranz. A provoca dezordine, a încurca diverse lucruri între ele. 2. Refl. (Despre grupuri de fiinte deosebite) A patrunde unele printre altele; a se pierde, a disparea în...; p. ext. a se amesteca. 3. Refl. A interveni, a se baga, a se vârî (nechemat) într-o actiune, într-o discutie etc. – Lat. •ammixticare.
anrocament, ANROCAMÉNT, anrocamente, s.n. Îngramadire de bolovani, de piatra, de beton etc., care formeaza platforme de întarire, diguri etc. – Din fr. enrochement (dupa roca).
auzi, AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ♢ Expr. Sa te-auda Dumnezeu! = sa se împlineasca cele pe care (mi) le doresti! N-aude, n-a vede (n-a greul pamâtului) = se face ca nu stie nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu ma asculta nimeni. (Refl. pas.) Sa se auda musca (zburând)! = se fie tacere deplina! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ti spun! 3. Intranz. si tranz. (Interogativ) A întelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (ca raspuns la o chemare) Poftim ? ce doresti?; b) Poti tagadui? ma mai poti contrazice? 4. Tranz. si intranz. A afla (o veste, o stire etc.) ♢ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la altii, din zvon public. ♢ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaste pe cineva (sau ceva) din reputatie, din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai sti, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi sa auda de cineva = a rupe orice relatii cu cineva. Sa auzim de bine! formula de urare la despartire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr: a-u-. – Prez. ind. si (pop) aúz] – Lat. audire.
modelare, MODELÁRE s. f. 1. actiunea de a modela. 2. metoda în stiinta si tehnica constând în reproducerea schematica a unui obiect sau sistem sub forma unui sistem similar sau analog. ♢ (mat.) reprezentare a unei relatii prin simbolism matematic. ♢ construire de modele. 3. reproducere în relief a formelor în sculptura; modelaj. (< modela)
model, MODÉL s. n. 1. sistem ideal sau material cu ajutorul caruia pot fi studiate, prin analogie, proprietatile si transformarile unui alt sistem mai complex. ♢ sistem de relatii matematice care leaga între ele marimile de stare ale sistemului modelat. 2. obiect destinat sa fie reprodus prin imitatie; tipar. ♢ reprezentare în mic a unui obiect care urmeaza a fi executat la dimensiuni normale. ♢ tipul unui obiect confectionat. 3. schema teoretica elaborata în diferite stiinte pentru a reprezenta elementele fundamentale ale unor fenomene sau lucruri. 4. persoana, lucrare, opera etc. vrednica de imitat. 5. persoana care pozeaza pictorilor, sculptorilor. (< fr. modèle, it. modello)
mobiliza, MOBILIZÁ vb. I. tr. 1. a chema sub arme, a pune o armata pe picior de razboi. ♢ (fam.) a convoca. 2. a antrena si stimula o colectivitate în vederea unei actiuni de interes general. 3. (med.) a pune un bolnav sa umble, sa se miste. II. refl. a-si aduna fortele. (< fr. mobiliser)
branşament, BRANSAMÉNT, bransamente, s.n. Legatura între o conducta principala a unei retele de distributie (de energie electrica, de apa, de gaze etc.) si una secundara, care serveste la alimentarea unui consumator. – Din fr. branchement.
bucium, BÚCIUM1, buciume, s.n. Instrument muzical de suflat în forma unui tub tronconic foarte lung, facut din coaja de tei, din lemn sau din metal si folosit în special de ciobani pentru chemari si semnale. [Var.: búcin s.n.] – Lat. bucinum.
camping, CAMPING, campinguri, s.n. Suprafata de teren (la ses, deal sau munte) pe care sunt instalate corturi sau baracamente pentru turisti. ♦ Faptul de a trai în aer liber, sub cort. [Pr.: chémping] – Din engl., fr. camping.
caşmir, CASMÍR, (2) casmiruri, s.n. 1. Rasa de capre crescuta în Casmir si în Tibet pentru parul foarte fin si matasos. 2. Ţesatura moale si fina confectionata din parul de casmir (1). – Din fr. cachemire.
chema, CHEMÁ, chem, vb. I. I. Tranz. 1. A spune, a striga, a comunica cuiva sa vina aproape sau într-un anumit loc. 2. A pofti, a îndemna (în mod oficial) pe cineva sa participe la o actiune, la un fapt; a solicita, a apela la... ♦ (Poetic) A evoca. 3. A ordona, a impune cuiva (în mod oficial) sa se prezinte într-un anumit loc. ♦ Expr. A chema la ordine = a cere, a soma sa respecte anumite reguli de disciplina, liniste etc. A chema sub arme (sau sub drapel) = a) a încorpora (un contingent); b) a mobiliza armata. II. Refl. (impers.) A avea numele..., a se numi; a însemna, a se zice, a se socoti. ♦ Expr. Se cheama ca... = însemneaza ca..., vrea sa zica. – Lat. clamare.
chemare, CHEMÁRE, chemari, s.f. Actiunea de a chema si rezultatul ei. 1. Exprimare orala sau în scris a dorintei cuiva ca cineva sa vina aproape sau într-un anumit loc. ♦ Strigat, tipat (care cheama) ♦ (Concr.) Proclamatie. 2. Îndemn de a participa la o actiune, la un fapt. 3. Ordin, dispozitie (cu caracter oficial) de a se prezenta într-un anumit loc. 4. Fig. Înclinatie, vocatie. ♦ Misiune, menire. – V. chema.
chemat, CHEMÁT, -Ă, chemati, -te, adj. Care poseda însusirile, mijloacele, vocatia necesara pentru a face ceva. – V. chema.
chemător, CHEMĂTÓR, -OÁRE, chematori, -oare, adj. Care cheama. ♦ (Pop.; substantivat, m.) Persoana care invita pe cunoscuti la nunta; vornicel. – Chema + suf. -ator.
chembrică, CHÉMBRICĂ, chembrici, s.f. Ţesatura subtire de bumbac, vopsita într-o singura culoare si bine apretata. – Din engl. cambric.
chemigrafie, CHEMIGRAFÍE s.f. Tehnica a gravarii cliseelor tipografice pe cale chimica. – Din fr. chémigraphie.
chemindefer, CHEMIN DE FER subst. Joc de noroc asemanator cu bacaraua. [Pr.: smen dö fér] – Cuv. fr.
chemitipie, CHEMITIPÍE, chemitipii, s.f. (Poligr.) Chemigrafie. – Din fr. chémitypie.
chemorezistenţă, CHEMOREZISTÉNŢĂ, chemorezistente, s.f. (Med.) Chimiorezistenta. – Din germ. Chemoresistenz.
chemosinteză, CHEMOSINTÉZĂ, chemosinteze, s.f. Fenomen prin care organismele vii folosesc, în sintezele organice, energia chimica rezultata prin oxidarea unor substante minerale; chimiosinteza. – Din germ. Chemosynthese.
chemosorbiţie, CHEMOSORBÍŢIE, chemosorbitii, s.f. Fixare a unei substante pe suprafata unui corp în urma unei combinatii chimice între substanta si corpul respectiv. – Din fr. chémosorption.
chemotactism, CHEMOTACTÍSM, chemotactisme, s.n. (Biol.) Deplasare a unui organism liber spre un excitant de natura chimica; chemotaxie, chimiotactism, chimiotaxie. – Din germ. Chemotaktismus.
chemotaxie, CHEMOTAXÍE, chemotaxii, s.f. (Biol.) Chemotactism. – Din germ. Chemotaxia.
chemoterapie, CHEMOTERAPÍE s.f. Tratare a unor boli cu ajutorul anumitor substante chimice care distrug microbii sau împiedica dezvoltarea lor. – Din germ. Chemotherapie.
chemotropism, CHEMOTROPÍSM, chemotropisme, s.n. (Bot.) Chimiotropism. – Din germ. Chemotropismus.
chimicale, CHIMICÁLE s.f. pl. (Pop.) Nume generic dat produselor chimice (folosite în gospodarie). – Din germ. Chemikalien.
chimiluminescenţă, CHIMILUMINESCÉNŢĂ s.f. Luminescenta produsa în timpul unei reactii chimice. [Var.: chemoluminéscenta s.f.]. – Din fr. chimiluminescence.
chimiorezistenţă, CHIMIOREZISTÉNŢĂ, chimiorezistente, s.f. (Biol.) Rezistenta a germenilor microbieni sau a altor organisme parazitare la substante chimioterapice; chemorezistenta. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. chimiorésistance.
chimiosinteză, CHIMIOSINTÉZĂ, chimiosinteze, s.f. (Biol.) Chemosinteza. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. chimiosynthèse.
chimiotactism, CHIMIOTACTÍSM, chimiotactisme, s.n. (Biol.) Chemotactism. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. chimiotactisme.
chimiotaxie, CHIMIOTAXÍE, chimiotaxii, s.f. (Biol.) Chemotactism. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. chimiotaxie.
chimiotropism, CHIMIOTROPÍSM, chimiotropisme, s.n. (Bot.) Orientare a radacinii, grauncioarelor de polen etc. spre substantele minerale; chemotropism. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. chimiotropisme.
chiot, CHÍOT, chiote, s.n. Strigat puternic, rasunator, prelung (care exprima bucurie, izbânda etc., care serveste ca chemare, ca îndemn etc.). – Din chiu.
chiui, CHIUÍ, chíui, vb. IV. Intranz. 1. A scoate un strigat ascutit, puternic si prelung de bucurie, de veselie, de îndemn, de chemare etc.; a chioti, a hauli. 2. A spune strigaturi, a striga chiuituri (2). [Pr.: chi-u-) – Chiu + suf. -ui.
dare, DÁRE, dari, s.f. Actiunea de a da2. ♢ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mâna = înstarit, bogat. ♦ Dare de seama = raport, referat asupra unei activitati, unei gestiuni etc. într-o anumita perioada; prezentare critica a unei scrieri literare sau stiintifice, recenzie; relatare (în ziare) a unor fapte, întâmplari etc. Dare la semn = tragere la tinta. Dare în judecata = chemare a unei persoane în fata unei instante judecatoresti în calitate de pârât. Dare la lumina = publicare, tiparire. Dare pe fata (sau în vileag) = divulgare, demascare. ♦ (În evul mediu, la români) Nume generic pentru obligatiile în bani si în natura; impozit. – V. da2.
geometric, GEOMÉTRIC, -Ă, geometrici, -ce, adj. 1. Care apartine geometriei, privitor la geometrie. ♢ Loc geometric = totalitatea punctelor dintr-un spatiu definite printr-o proprietate comuna. Medie geometrica = radacina patrata extrasa din produsul a doua numere. Desen geometric = desen executat fara a tine seama de perspectiva. 2. Care are forma figurilor din geometrie; regulat; schematic. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géométrique, lat. geometricus.
gong, GONG, gonguri, s.n. Disc de metal care, lovit cu un ciocanel special, produce un sunet caracteristic, fiind întrebuintat ca instrument muzical sau de chemare, de semnalizare. ♦ Sunet emis (ca semnal) de acest disc. – Din fr., engl. gong.
harnaşament, HARNASAMÉNT, harnasamente, s.n. Totalitatea obiectelor necesare la înhamarea, înseuarea si conducerea calului. – Din fr. harnachement.
hei, HEI interj. 1. Exclamatie care exprima o chemare sau prin care se atrage cuiva atentia. 2. Exclamatie care exprima: voie buna, satisfactie, placere, admiratie, nerabdare, rezerva, contrarietate, surprindere, regret etc. ♦ (Adesea repetat) Exclamatie care lasa sa se înteleaga ca lucrurile sunt mult mai complicate decât par sau decât le crede cineva. [Var.: he, hehé interj.] – Onomatopee.
hiporchemă, HIPORCHÉMĂ, hiporcheme, s.f. Cântec însotit de dans, care se executa în cinstea zeului Apolo sau a zeitei Artemis. – Din fr. hyporchème.
idea, IDEÁ, ideez, vb. I. Tranz. (Livr.) A imagina, a concepe scheme, planuri etc. care urmeaza sa fie aplicate. [Pr.: -de-a] – Din it. ideare.
imunochimic, IMUNOCHÍMIC, -Ă, imunochimici, -ce, adj. Privitor la imunochimie, de imunochimie. – Din engl. immunochemical.
mandat, MANDÁT s. n. 1. împuternicire data cuiva de catre o persoana sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra în numele sau. o teritoriu sub ~ = forma de administrare a fostelor colonii, încredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. functie, putere pe care o detine un membru ales de o adunare. 3. act procedural prin care cineva este chemat în fata justitiei sau încarcerat. 4. ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. o ~ postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. (< fr. mandat, germ. Mandat)
indicativ, INDICATÍV, -Ă, indicativi, -e, adj., s.n. 1. Adj. (Rar) Care indica, care îndruma. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (si substantivat, n.) = mod personal care exprima, de obicei, o actiune prezentata de catre vorbitor ca reala. 3. S.n. Tot ceea ce serveste pentru a indica ceva. 4. S.n. Denumire conventionala atribuita unitatilor militare, comandantilor si unor ofiteri din statele-majore în scopul pastrarii secretului si pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S.n. Semnal de identificare la începutul sau sfârsitul programului (de radio si de televiziune). ♢ Indicativ de apel = apelativ conventional format din litere sau cifre al unei statii de radioemisie care permite ca aceasta sa fie distinsa de alte statii sau sa fie chemata. – Din fr. indicatif, lat. indicatiws.
intima, INTIMÁ, intimez, vb. I. Tranz. (Jur.) 1. A notifica, a face cunoscut, a pune în vedere. 2. A chema în judecata, a cita în fata unei instante superioare. – Din fr. intimer, lat. intimare.
intrigă, ÍNTRIGĂ, intrigi, s.f. 1. Actiune (ascunsa) care foloseste mijloace nepermise pentru realizarea unui scop; uneltire. 2. Schema generala de fapte si de actiuni care reprezinta subiectul unor opere literare. – Din fr. intrigue.
intrus, INTRÚS, -Ă, intrusi, -se, s.m. si f., adj. (Persoana) care se introduce undeva sau la cineva fara a avea vreo calitate, fara a fi chemata, poftita sau dorita; nepoftit, inoportun. – Din fr. intrus.
invita, INVITÁ, invít, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva sa se prezinte undeva sau sa participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti. ♦ A soma. Te invit sa iesi. – Din fr. inviter, lat. invitare.
invitat, INVITÁT, -Ă, invitati, -te, s.m. si f. Persoana chemata, poftita sa se prezinte undeva sau sa participe la ceva; musafir, oaspete. – V. invita. Cf. fr. i n v i t e.
invitaţie, INVITÁŢIE, invitatii, s.f. Faptul de a invita sau de a fi invitat; chemare; convocare; poftire. ♦ (Concr.) Document special tiparit, bilet sau scrisoare scurta prin care cineva este invitat undeva. [Var.: invitatiúne s.f.] – Din fr. invitation, lat. invitatio.
invoca, INVOCÁ, invóc, vb. I. Tranz. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în sustinerea unei afirmatii. – Din fr. invoquer, lat. invocare.
invocaţie, INVOCÁŢIE, invocatii, s.f. Faptul de a invoca; chemare în ajutor. ♦ Spec. Chemare (cu valoare stilistica) adresata de catre un poet muzei pentru a-l ajuta în realizarea creatiei sale artistice. ♦ Procedeu stilistic prin care oratorul sau scriitorul interpeleaza un personaj (de obicei istoric) absent. [Var.: invocatiúne s.f.] – Din fr. invocation, lat. invocatio, -onis.
ischemic, ISCHÉMIC, -Ă, ischemici, -ce, adj. (Med.) Referitor la ischemie; provocat de ischemie. – Din fr. ischémique.
ischemie, ISCHEMÍE, ischemii, s.f. (Med.) Întrerupere a circulatiei sanguine într-un tesut sau organ, datorita unui spasm arterial sau astuparii unui vas. – Din fr. ischémie.
încrengătură, ÎNCRENGĂTÚRĂ, încrengaturi, s.f. Diviziune a regnului animal sau a celui vegetal, superioara clasei. – În + creanga + suf. -tura (dupa fr. embranchement).
îndemna, ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva sa faca ceva, a chema la o actiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulari); a se hotarî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal sa porneasca sau sa mearga mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta tragând. – Lat. •indeminare.
judecată, JUDECÁTĂ, judecati, s.f. 1. Facultatea (1) de a gândi logic; ratiune, inteligenta, gândire. ♢ Loc. adj. si adv. Cu judecata = cu bun-simt, cu tact; serios, temeinic. ♦ Parere, idee, socoteala. 2. Forma logica fundamentala exprimata printr-o propozitie în care se afirma sau se neaga ceva. 3. Actiunea de a judeca (4); dezbatere judiciara; proces, judet (I, 3); solutie data într-un litigiu. ♢ Loc. vb. A face judecata = a judeca. ♢ Expr. A da (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecata = a intenta cuiva un proces, a chema în fata justitiei. (În unele religii) Judecata de apoi = judecata divina la care Dumnezeu va chema pe toti oamenii, la sfârsitul lumii, pentru a le hotarî soarta (fericirea sau osânda vesnica). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).
justiţie, JUSTÍŢIE s.f. 1. Totalitatea organelor de jurisdictie dintr-un stat; ansamblul legilor si al instantelor judecatoresti; sistemul de functionare a acestor instante. 2. Una dintre formele fundamentale ale activitatii statului, care consta în judecarea pricinilor civile sau penale si în aplicarea pedepselor prevazute de lege. ♢ Expr. A chema (sau a se prezenta) în fata justitiei = a cita (sau a se prezenta) la judecata. 3. Dreptate, echitate. – Din fr. justice, lat. justitia.
masă, MÁSĂ2, mese, s.f. 1. Mobila formata dintr-o placa dreptunghiulara, patrata sau rotunda, sprijinita pe unul sau mai multe picioare si pe care se manânca, se scrie etc. ♢ Masa verde = a) masa2 (1), de obicei acoperita cu postav verde, la care se joaca jocuri de noroc; p. ext. joc de noroc; b) masa2 (1) în jurul careia stau diplomatii când duc tratative internationale. Masa rotunda = dezbatere libera pe o tema data, la care sunt chemati sa-si spuna cuvântul specialistii din domeniul respectiv (sau reprezentanti ai publicului larg). Sala de mese = încapere în care se serveste mâncarea într-o scoala, într-o cazarma, la o cantina, etc. Masa calda = un fel de tejghea metalica încalzita pe care sunt expuse si mentinute calde preparate alimentare, în localurile de alimentatie publica. ♢ Loc. adv. Cu (sau pe) nepusa masa = pe neasteptate, pe nepregatite, deodata. ♢ Expr. Capul (sau fruntea) mesei = locul de cinste ocupat de unul dintre comeseni. A pune (sau a întinde, a asterne) masa = a aranja, a pregati si a pune pe masa2 (1) toate cele necesare pentru a servi mâncarea. A strânge masa = a aduna de pe masa2 (1) mâncarile ramase si farfuriile, tacâmurile etc. cu care s-a mâncat. A nu avea ce pune pe masa = a nu avea cu ce trai, a fi sarac. Pune-te (sau întinde-te) masa, scoala-te (sau ridica-te) masa = a) se spune despre cei care duc o viata plina de desfatari, care traiesc fara griji, care asteapta totul de-a gata; b) se spune când esti obligat sa servesti mereu de mâncare. A întinde masa mare sau a tine masa întinsa = a primi invitati multi, a oferi ospete, banchete; p. ext. a se tine de petreceri. A pune (pe cineva) la masa cu tine = a trata (pe cineva) ca pe un prieten apropiat. ♦ (Cu sens colectiv) Persoanele care stau în jurul aceleiasi mese2 (1) si manânca; mesenii. 2. Ceea ce se manânca; mâncare, bucate; p. ext. prânz, cina; ospat, banchet. ♢ Înainte de masa = a) în partea zilei care preceda prânzul; b) în fiecare dimineata. Dupa masa = a) în partea zilei care urmeaza dupa prânz; dupa-amiaza; b) în fiecare dupa-amiaza. ♢ Expr. A lua masa sau a sta (ori a sedea) la masa = a mânca de prânz sau de cina. A avea casa si masa = a avea ce-i trebuie pentru a trai. A-i fi (cuiva) casa casa si masa masa = a duce o viata ordonata, fara necazuri. 3. Nume dat mai multor obiecte sau parti de obiecte care seamana cu o masa2 (1) si se folosesc în diverse scopuri practice. ♢ Masa de operatie = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul interventiei chirurgicale. 4. Compus: (Bot.) masa-raiului = planta erbacee cu flori roz-purpurii (Sedum carpaticum). – Lat. mensa.
numi, NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o porecla drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de, a se chema; a capata o anumita denumire, porecla sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discutie; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept, a se considera (sau a fi considerat) ca fiind 4. Tranz. A pune pe cineva într-o functie; a angaja; a da cuiva o însarcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.
proces, PROCÉS, procese, s.n. 1. Actiune în justitie facuta pentru solutionarea unui diferend între doua parti care sunt în litigiu sau pentru constatarea si sanctionarea calcarii legilor statului; actiune judecatoreasca; totalitatea actelor, documentelor adunate în vederea acestei actiuni. ♢ Expr. A face (sau a intenta) cuiva proces = a chema pe cineva în fata instantelor de judecata, a da pe cineva în judecata. A face procesul (cuiva sau a ceva) = a critica, a ataca (pe cineva sau ceva). A-i face cuiva proces de intentie = a învinui pe cineva de intentii reprobabile pe care nu poti dovedi ca le-a avut. A-si face proces(e) de constiinta = a regreta, a-si reprosa anumite atitudini sau actiuni. ♦ Proces-verbal = înscris (cu caracter oficial) în care se consemneaza un fapt de natura juridica; act cu caracter oficial în care se redau pe scurt discutiile si hotarârile unei adunari constituite. 2. Succesiune de operatii, de stari sau de fenomene prin care se efectueaza o lucrare, se produce o transformare; evolutie, dezvoltare, desfasurare; actiune. ♢ Proces de productie = a) (în teoria marxista) proces social în cadrul caruia oamenii intra în relatii reciproce determinate si actioneaza asupra obiectivului muncii pentru a crea bunuri materiale; b) proces de fabricatie; Proces de fabricatie = totalitatea procedeelor folosite pentru transformarea materiilor prime si a semifabricatelor în produse finite. 3. Maladie (a unui organ sau a întregului organism) în evolutie (sau în regres). [Pl. si: (înv) procesuri] – Var.: (înv) protés s.n.] – Din it. processo, fr. procès, lat. processus.
referendum, REFERÉNDUM, referendumuri, s.n. Consultare directa a cetatenilor, chemati sa se pronunte, prin vot, asupra unui proiect de lege de o deosebita importanta pentru stat sau asupra unor probleme de interes general. – Din lat. [ad] referendum, fr. référendum.
test, TEST1, teste, s.n. Proba prin care se examineaza, în psihologia experimentala, unele aptitudini psihice si fizice ale unei persoane; p. ext. materialul (fise, tablouri, scheme etc.) cu care se face aceasta proba. – Din fr., engl. test..
lozincă, LOZÍNCĂ s. f. formulare concisa a unei idei calauzitoare, a unei chemari la îndeplinirea unei sarcini de actualitate. ♢ placarda, afis etc. cu o astfel de chemare. (< germ. Lösung)
ţâpuri, ŢÂPURÍ, tâpuresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A scoate un strigat ascutit, puternic si prelung de bucurie, de îndemn, de chemare în timpul cântecului. – Din tipa.
logic, LÓGIC, -Ă I. adj. 1. conform regulilor logicii; rational; just, întemeiat. 2. circuit ~ = circuit în calculatoarele electronice pentru operatii logice elementare. 3. (inform.) schema ~a = reprezentare grafica a unui algoritm în vederea programarii; logigrama. II. s. f. 1. stiinta a demonstratiei care studiaza formele si legile gândirii, ale rationarii corecte. o ~ simbolica (sau matematica) = ramura a logicii care foloseste în cercetare procedeul logico-matematic; logistica; a stiintei = disciplina care cerceteaza produsele activitatii stiintifice; ipoteze, teorii, concepte etc. 2. gândire justa, rationament corect, temeinic. 3. cerinta fireasca, temei, ratiune. (< fr. logique)
următor, URMĂTÓR, -OÁRE, urmatori, -oare, adj. 1. Care urmeaza dupa cineva sau ceva (în spatiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoana chemata (dupa alta) sa fie servita, întrebata etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmas, succesor. ♦ Care este aratat în cele ce urmeaza. 2. (Înv.) Care urmeaza întocmai un sfat, o porunca. – Urma + suf. -ator.
vocativ, VOCATÍV, vocative, s.n. (Gram.) Caz al declinarii care exprima o chemare sau o invocare adresata cuiva. – Din fr. vocatif, lat. vocativus.
vocaţie, VOCÁŢIE, vocatii, s.f. Aptitudine deosebita pentru o anumita arta sau stiinta; chemare, predispozitie pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumita profesiune. 2. (Jur.; în sintagma) Vocatia succesorala = îndreptatire a unei persoane de a veni la o succesiune în temeiul calitatii sale de ruda. [Var.: (înv.) vocatiúne s.f.] – Din fr. vocation, lat. vocatio, -onis.
zi, ZI, zile, s.f. 1. Interval de timp cuprins între rasaritul si apusul Soarelui; timpul cât Soarele ramâne deasupra orizontului; p. ext. lumina solara; interval de timp de 24 de ore, corespunzator unei rotatii a Pamântului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp intre doua culminatii succesive ale unui astru. ♢ (Determinând notiunile "an", "luna", pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ♢ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toata ziua = de fiecare zi; p. ext. obisnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ♢ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data ceruta; fara întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fara termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, vazând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toata ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, catre) ziua = putin înainte de a se lumina; spre dimineata. Pâna în (sau la) ziua sau de cu ziua = pâna a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineata. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziua = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi si noapte sau (adverbial) ziua si noaptea = tot timpul, fara încetare; fara odihna. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodata. Toata ziua sau ziua toata = de dimineata pâna seara; p. ext. mereu, continuu. ♢ Expr. A se face ziua alba = a se lumina complet, a fi plina zi. A face noaptea zi si ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea si a dormi ziua; p. ext. a duce o viata dezordonata. Buna ziua, formula de salut, la întâlnire sau la despartire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) buna ziua (sau ziua buna) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-si lua ziua buna = a-si lua ramas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lânga adjective ca "limpede", "clar") foarte clar, foarte limpede. Într-o (buna) zi sau într-una din zile = odata, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi buna (sau, rar, alba) cu cineva = a trai în bune relatii cu cineva. A da zi dupa zi = a lasa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod exceptional. ♢ (Compus) Zi-lumina = perioada a zilei (1) cuprinsa între rasaritul si apusul Soarelui. Zi-munca = unitate de masura conventionala care serveste drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ♢ (În sintagme si loc., ca unitate de masura sau de calcul) Zi de munca = durata timpului în cursul caruia lucratorul presteaza zilnic munca. Cu ziua = cu plata socotita dupa zilele muncite; fara angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanta care se poate strabate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusa prin prep. "de") Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmeaza sa se întâmple ceva; termen soroc. ♢ Ziua de astazi = perioada de timp, epoca în care traim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credinte religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii si mortii vor fi chemati la judecata lui Dumnezeu. ♢ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecarei luni. ♢ (În titulatura sarbatorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ♢ Zi aniversara sau ziua nasterii (sau de nastere) = aniversare (a zilei de nastere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viata, existenta, trai. ♢ Expr. A avea zile = a mai avea de trait, a-i fi dat sa (mai) traiasca. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trai, tot timpul vietii. Abia îsi tine zilele, se spune despre cineva care traieste prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mâna = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricosat, înspaimântat. A ridica (sau a rapune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se ispravi cuiva zilele = a muri. A-si urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se satura de viata, a nu mai voi sa traiasca. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tau etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vietii mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinari care precizeaza o perioada de timp) Vreme, epoca. Zilele tineretii. ♢ Expr. Mic de zile = tânar. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârsta, batrân. (Rar) Vesnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrait. [Var.: zíua s.f.] – Lat. dies.
arbore, ÁRBORE, arbori, s.m. 1. Nume generic pentru orice planta cu trunchi înalt si puternic, lemnos si cu mai multe ramuri cu frunze care formeaza o coroana; copac; p. restr. pom. ♢ Compuse: arbore-de-cacao = planta lemnoasa specifica zonei tropicale, cultivata pentru semintele ei comestibile (Theobroma cacao); arbore-de-cafea = planta lemnoasa din regiunile calde ale Americii Latine, Africii si Asiei, cultivata pentru semintele ei comestibile (Coffea arabica); arbore-de-cauciuc = planta lemnoasa originara din America de Sud, din scoarta careia se extrage cauciucul natural (Hevea brasiliensis); arbore-de-pâine = planta lemnoasa cu tulpina înalta si foarte groasa, al carei fruct sferic, cu gust de pâine, se consuma fiert sau copt (Artocarpus incisa); arborele-vietii = a) arbore decorativ originar din Extremul Orient, înalt si foarte ramuros, cu frunze mici, solzoase; tuia (Thuja orientalis); b) fig. schema reprezentând evolutia omului de-a lungul vietii sale. ♦ Arbore genealogic = reprezentare grafica (de obicei sub forma unui copac cu ramuri) înfatisând filiatia si gradul de înrudire ale membrilor unei familii(aristocratice). 2. Organ de masina care primeste si transmite o miscare prin rotatia în jurul axei sale. 3. (Mar.; în sintagma) Arbore mic = trinchet. 4. (Rar) Catarg. [Var.: árbor s.m.] – Lat. arbor, -is.
moţ, MOŢ1, moturi, s.n. 1. Suvita de par (mai lung si mai des) din frunte sau din crestetul capului (la oameni si la animale). ♢ Expr. (Fam.) (A fi) cu mot (în frunte) sau mai cu mot = (a se socoti) cu vaza, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu mot = a exagera, a înflori ceva. Mot si el = se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discutie. A lua (pe cineva) de mot = a trage de par. ♦ Suvita de par legata cu o panglica; p. ext. panglica cu care se leaga aceasta suvita. ♦ (Mai ales la pl., în forma moate) Suvita de par rasucita pe un siret, o hârtie, o cârpa etc. pentru a se încreti; p. ext. siret, cârpa, hârtie etc. folosita în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor pasari. 3. Panas, ciucure confectionat din diferite materiale, care se atârna la fes, scufie, caciulita etc. 4. Pielea rosie-albastruie de pe capul curcanului, care atârna în jos; creasta. ♢ Compus: motul-curcanului = a) planta erbacee mare cu flori rosii, roz sau albe în forma de spice care atârna în jos (Polygonum orientale); b) planta erbacee cu flori rosii, mici, asezate în spice lungi, care atârna ca o coada (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescente. 6. (Reg.) Planta acvatica cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafata apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioara, ascutita, prelungita sau bulbucata, a unor lucruri; vârf. [Pl. si: moate.] – Et. nec.
martor, MÁRTOR, -Ă, martori, -e, s.m. si f. 1. Persoana care asista sau a asistat la o întâmplare, la o discutie, la un eveniment etc. (si care poate relata sau atesta cum au decurs faptele). ♢ Expr. Dumnezeu mi-e martor! = jur ca spun adevarul! 2. Persoana chemata sa declare în fata unei instante judecatoresti sau a altui for de cercetare, tot ce stie în legatura cu un fapt pe care îl cunoaste direct. ♦ Persoana chemata, conform legii, sa asiste la întocmirea unor acte, pe care le cunoaste direct. ♦ Persoana chemata, conform legii, sa asiste la întocmirea unor acte, pe care le semneaza pentru a le da valoare legala. 3. Fiecare dintre reprezentantii celor doua persoane care urmeaza sa se bata în duel. ♢ Expr. A trimite (cuiva) martori = a provoca (pe cineva) la duel. 4. Proba de referinta folosita la experientele de laborator. 5. (În sintagma) Martor de eroziune = înaltime de dimensiuni variabile, care reprezinta restul unei suprafete atacate de eroziune. [Var.: (pop.) mártur, -a s.m. si f.] – Lat. martyr.
diagramă, DIAGRÁMĂ, diagrame, s.f. Reprezentare grafica schematica a unui fenomen, a unui obiect, a amplasarii locurilor dintr-o sala de spectacole, din vagoane etc. ♦ Linie lasata pe o hârtie de un aparat înregistrator, care reprezinta modul de desfasurare a unor fenomene. [Pr.: -di-a-] – Din fr. diagramme.
legendă, LEGÉNDĂ s. f. 1. povestire cu caracter fantastic, miraculos, transmisa în special pe cale orala, în care se explica aparitia unor plante, animale, locuri etc. ♢ piesa instrumentala sau orchestrala cu caracter narativ. 2. inscriptie (pe o moneda, medalie). 3. explicatie data semnelor conventionale de pe o harta etc. ♢ text care se gaseste sub un desen, sub o gravura, schema etc. (< fr. légende, lat. legenda)
logic, LÓGIC, -Ă, logici, -ce s.f., adj. I. S.f. 1. Stiinta a demonstratiei, al carei obiect este stabilirea conditiilor corectitudinii gândirii, a formelor si a legilor generale ale rationarii corecte. ♢ Logica generala = logica clasica, de traditie aristotelica, care studiaza formele logice fundamentale (notiunea, judecata, rationamentul), precum si principiile gândirii. Logica matematica (sau simbolica) = ramura a logicii care cerceteaza operatorii logici si care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronica, cibernetica, lingvistica; logistica. Logica dialectica = conceptie filozofica a logicii de pe pozitiile materialismului dialectic, care studiaza dialectica formelor logice, raportul lor cu continutul. 2. Gândire justa, rationament corect, consecvent si temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerinta fireasca, temei rational, ratiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rational, just, întemeiat, corect. ♢ Cap logic = minte care gândeste rational; persoana care gândeste întemeiat, rational. 2. (Fiz., în sintagma) ♢ Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic în calculatoarele electronice, cu ajutorul caruia se pot efectua operatii logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagrama (sau schema) logica = reprezentare grafica a unui algoritm; organigrama. – Din fr. logique.
layout, LAY-OUT [LEI-ÁUT] s. n. 1. dispunere a elementelor grafice ale unei tiparituri. 2. schema a instructiunilor de lucru. 3. reprezentare grafica si planimetrica a unor constructii industriale. (< engl. lay out)
proiecta, PROIECTÁ, proiectez, vb. I. 1. Tranz. A face un proiect (1); a intentiona, a planui. 2. Tranz. A elabora un proiect (3). 3. Tranz. A face o proiectie (1), a reprezenta schematic un corp pe o suprafata sau pe un plan, dupa anumite reguli geometrice. 4. Refl. A se profila, a se contura. 5. Tranz. A trimite pe o suprafata un fascicul de raze, de particule, o succesiune de imagini cinematografice etc. 6. Tranz. A arunca (cu forta) un corp solid; a împrastia cu presiune un lichid sau o pulbere. [Pr.: pro-iec-] – Din proiect (dupa fr. projeter).
rampă, RÁMPĂ, rampe, s.f. 1. Platforma (la nivelul pardoselii unor vehicule) care înlesneste încarcarea si descarcarea marfurilor; loc înaltat (lânga linia ferata) destinat încarcarii si descarcarii marfurilor. 2. Balustrada de lemn, de fier sau de piatra de-a lungul unei scari sau (rar) unui pod. ♦ Bariera. 3. Partea din fata a unei scene de teatru unde sunt instalate luminile; rivalta; p. gener. scena. ♢ Expr. A chema la rampa = a cere, prin aplauze, ca artistii sa reapara pe scena. A vedea lumina rampei = (despre piese de teatru) a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fata publicului. 4. Portiune înclinata fata de orizontala a unui drum sau a unei cai ferate, parcursa în sensul urcarii. 5. Lucrare miniera prin care se face legatura între galeria de transport a unui orizont si un put de mina sau un plan înclinat. 6. (În sintagma) Rampa de lansare = platforma prevazuta cu dispozitive de orientare si ghidare, folosite pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe.
reaminti, REAMINTÍ, reamintesc, vb. IV. Tranz. si refl. A(-si) aminti din nou, a rechema în minte. [Pr.: re-a-] – Re1- + aminti.
schimb, SCHIMB, schimburi, s.n. 1. Înlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeasi natura). ♢ (Tehn.) Piesa de schimb = piesa dintr-un mecanism, fabricata izolat de acesta si menita sa înlocuiasca alta piesa, identica, dar uzata, a mecanismului. (Fiziol.); Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec în organism cu ocazia asimilarii hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce în sânge oxigenul si se elimina bioxidul de carbon. ♢ Loc. adj., adv. Cu schimbul = (care apare, intervine etc.) când unul, când altul, pe rând. (Mil., în trecut) Trupa cu schimbul = trupa în care soldatii erau chemati sa faca serviciul în mod periodic si pe rând (în intervale fiind lasati la vatra). ♢ Expr. Schimb de cuvinte = discutie aprinsa, cearta. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua altul în locul lui; procesul circulatiei marfurilor ca forma de repartizare a bunurilor produse de societate. ♢ Loc. adv. În schimb = drept compensatie, ca echivalent. ♢ Loc. prep. În schimbul... = în locul..., pentru... ♦ (Concr.) Ceea ce se primeste, se obtine în locul a ceea ce s-a cedat; echivalent, compensatie. ♦ Transformare a unei sume de bani în alta de aceeasi valoare, dar constând din alte monede. ♢ Casa de schimb = întreprindere comerciala care se ocupa cu schimbarea banilor. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane sa plateasca o suma de bani celui indicat în act. Agent de schimb = persoana intermediara care are rolul de a negocia, în mod oficial, obligatiuni de stat si alte efecte. 3. (Fiz.) Trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule etc. de la un sistem fizic la altul, dintr-o parte în alta. 4. Totalitatea lucratorilor, functionarilor etc. care se gasesc în acelasi interval de timp la lucru într-o sectie, într-un serviciu etc. în care lucreaza mai multe rânduri de angajati; echipa de lucratori sau persoane care, dupa un interval de timp determinat, înlocuieste sau este înlocuita în munca de alta echipa sau de alta persoana; interval de timp cât lucreaza astfel o echipa sau o persoana. 5. (Mai ales la pl.) Rufarie de corp (sau de pat) care înlocuieste pe cea murdara; primeneli. – Din schimba (derivat regresiv).
telefona, TELEFONÁ, telefonez, vb. I. Intranz., Tranz. A comunica cu cineva prin intermediul telefonului. ♦ A da un telefon, a chema la telefon. – Din fr. téléphoner.
ataşament, ATASAMÉNT s.n. Afectiune (puternica si durabila) fata de cineva sau ceva. – Din fr. attachement.
pe, PE prep. I. (Introduce un complement direct). 1. (Complementul este exprimat printr-un substantiv nume propriu sau nume comun care indica o fiinta) Îl strig pe Ion. A împuscat pe lup în cap. ♦ (Complementul este exprimat printr-un substantiv comun care indica un lucru) Cui pe cui se scoate. 2. (Complementul este exprimat printr-un pronume personal, relativ, interogativ, demonstrativ, nehotarât sau negativ) L-a întrebat pe el. Pe cine nu-l lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti. Pe cine sa chem? L-a adus si pe celalalt. A strigat pe cineva. Nu strig pe nimeni. ♢ Expr. Unul pe altul (sau una pe alta, unii pe altii, unele pe altele) = reciproc, între ei (sau între ele). ♦ (Complementul este exprimat prin numeralul nehotarât "câti", "câte", cu valoare de pronume relativ) Pe câti i-am ajutat. 3. (Complementul este exprimat printr-un numeral ordinal, cardinal, distributiv) Pe al doilea nu l-am vazut. Aduna pe 5 cu 7. Vedea pe câte unul zâmbind. 4. (Complementul este exprimat printr-un adjectiv sau un numeral substantivat, fiind precedat de articolul "cel") I-a invitat pe cei harnici. 5. (Complementul este exprimat printr-un substantiv sau un pronume precedate de adverbul de comparatie "ca") Ma priveste ca pe un strain. ♢ Loc. adv. Ca pe el (sau pe ea, pe ei, pe dânsa etc.) = de-a binelea, de tot; zdravan. II. (Introduce un complement indirect). 1. În legatura cu..., fiind vorba de... Vorbea pe seama cuiva. 2. Împotriva, în contra (cuiva). E pornit pe el. 3. În schimbul, pentru... A dat doi lei pe bilet. ♢ (Cu o nuanta temporala si distributiva) în schimbul unei munci (de o zi, de o luna etc.); în timp de... Cât sa-ti dau pe an? III. (Introduce un complement circumstantial) 1. (Introduce un complement circumstantial de loc) S-a oprit pe o treapta. ♢ Expr. Pe lume = în cuprinsul lumii, pretutindeni; în diverse puncte ale globului. ♢ (Cu o nuanta instrumentala) Emisiune pe unde scurte. ♢ (Cu o nuanta temporala) Pe drum i-am spus o poveste. ♦ (Da complementului pe lânga care sta o nuanta de aproximatie) Cauta pe dupa banci. ♢ Expr. Pe acasa = a) undeva în preajma sau în apropierea casei; b) în interiorul casei, la casa în care locuieste cineva sau în sânul familiei sale. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe cale. Pe din jos de... Pe deasupra. Pe de laturi. Pe urma... 2. (Introduce un complement circumstantial de timp) Pe caldura asta o sa ne uscam de sete. ♢ Loc. adv. Pe mâine = a) în cursul zilei de mâine; b) pentru mâine; pâna mâine. ♢ Loc. conj. Pe când = a) în timp ce, pe vremea când; b) (cu nuanta adversativa) în acest timp însa, în schimb (în acest timp); iar. ♢ Loc. prep. Pe dupa... = cam dupa... aproximativ dupa... Pe aproape de... = (cam) în apropierea..., (cam) înainte de... ♦ Pe timp de..., pe o durata de..., în fiecare, la fiecare, pentru fiecare: într-o perioada de... Cantitate de carbune planificata pe 5 ani. ♦ În, spre, înspre. Pe primavara. Pe-nserate. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe atunci. Pe loc. Pe timpuri. Pe veci. Pe viitor. 3. (Introduce un complement circumstantial de mod) A plecat pe furis. ♢ Expr. (Pop.) A ramâne (sau a fi) pe a cuiva = a ramâne (sau a fi) pe voia cuiva, a se face dupa cum doreste (cineva). (Pop.) Duca-i pe aceea... = daca-i asa..., daca asa stau lucrurile... ♢ (Cu o nuanta locala) Munceau pâna cadeau pe brânci. ♦ În schimbul..., pentru..., cu pretul..., cu... ♦ (Cu o nuanta instrumentala) Cu ajutorul..., prin intermediul..., cu..., prin...; în... ♦ (Cu o nuanta cantitativa; în expr.) Pe atât(a) sau p-atâta = în aceasta masura, într-atâta, cu atâta, la atâta. ♦ (Indica un raport de masura) Teren de 20 pe 25 de metri. ♦ (Cu sens distributiv) Câte trei spectacole pe saptamâna. ♦ (Formeaza expresii si locutiuni) Pe apucate. Pe larg. Pe nume. Pe din doua. Pe terminate. 4. (Introduce un complement circumstantial de cauza, adesea cu nuanta finala) Din cauza. Se contrazic pe nimicuri. ♦ În urma, ca urmare. L-a certat pe spusa unui copil. 5. (Introduce un complement circumstantial de scop) Spre, pentru; spre a..., pentru a..., sa... S-a asternut pe somn. 6. (În formule de juramânt) Pe cinstea mea. IV. (Urmat de un atribut) Are un semn pe toata viata. [Var.: (înv. si pop.) pre prep.] – Lat. super, per.
apel, APÉL, apeluri, s.n. 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv, spre a verifica prezenta lor într-un anumit loc. 2. Chemare scrisa sau orala adresata maselor, unei colectivitati etc. 3. Cerere, rugaminte. ♢ Loc. vb. A face apel la cineva (sau la ceva) = a apela (1). 4. Actiune facuta la o instanta judecatoreasca superioara, spre a obtine anularea unei sentinte date de o instanta inferioara si judecarea în fond a procesului. ♢ Curte de apel = instanta judecatoreasca, superioara tribunalului, care avea competenta de a judeca recursul cuiva împotriva sentintei tribunalului. 5. Producerea unui semnal sonor sau luminos prin care se marcheaza cererea de a stabili o legatura telefonica sau telegrafica. – Din fr. appel.
poftit, POFTÍT, -Ă, poftiti, -te, adj. (Rar) Invitat, chemat. – V. pofti.
pofti, POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A dori puternic sa obtina sau sa se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. si reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A se îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. si pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). 5. Tranz. A binevoi (sa faca ceva, sa se duca undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. si reg.) pohti vb. IV] – Din sl. pohotĕti.
vrea, VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completiva directa cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotarât, a fi decis sa...; a avea de gând sa..., a voi, a intentiona. ♢ Expr. Vrea (sau va) sa zica = a) înseamna, are semnificatia de...; b) (cu valoare de conjunctie) asadar, deci. Ce vrea (sau va) sa zica asta? = ce înseamna, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde a cere; a astepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i placea ceva sau cineva. ♢ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent daca doreste sau nu, vrând-nevrând. ♢ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie ca doresti, fie ca nu doresti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie sa îndeplineasca ceva împotriva dorintei sale. Vrând-nevrând = mai mult de sila decât de buna voie; constrâns de împrejurari. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influenta asupra cuiva. ♦ Refl. A dori sa fie, sa devina ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimti, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea sa arda. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru sa moara îsi chema feciorii. II. (Ca verb auxiliar, serveste la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ♢ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. si pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va sa vie. ♢ Expr. Va sa fiu (sau sa fii etc.) = trebuie sa fiu (sau sa fii etc.) [Prez. ind. si: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ai, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veti (pop. ati, eti, oti), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. •volere.
încrengătură, ÎNCRENGĂTÚRĂ s. f. diviziune a regnului animal sau vegetal inferioara regnului. (dupa fr. embranchement)
permanent, PERMANÉNT, -Ă, permanenti, -te, adj. Care exista, care dureaza mereu sau mult timp fara a se schimba, care se petrece fara întrerupere; necontenit, neîntrerupt. ♢ Ondulatie permanenta (si substantivat, n.) = ondulatie a parului facuta printr-un procedeu special, pentru a se mentine mai multa vreme. Par permanent (si substantivat, n.) = par cu ondulatie permanenta. ♦ Care functioneaza neîntrerupt o perioada de timp determinata, exercitând anumite atributii. Comisie permanenta. ♦ (Despre salariati) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau institutii sau care este asimilat salariatilor din schema. ♢ Armata permanenta = armata întretinuta neîntrerupt de un stat prin recrutari periodice. ♦ (În vechea armata) Care presta serviciul militar fara întrerupere. – Din fr. permanent.
pistui, PISTUÍ, pistuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar) A spune "pst" pentru a atrage atentia cuiva, pentru a chema (pe cineva) încet si discret. – Pst + suf. -ui.
poruncă, PORÚNCĂ, porunci, s.f. 1. Dispozitie (orala sau scrisa) data de catre o autoritate sau de catre o persoana cu autoritate si care trebuie executata întocmai; ordin, decizie, hotarâre. ♢ Loc. adv. (Rar) De porunca = prin constrângere, în sila. ♢ Expr. (Înv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispozitia sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Porunceste! porunciti! ♦ (Reg.) Ordin de chemare în armata. 2. (Înv.) Comunicare de interes public, facuta de o autoritate comunala. 3. (În religia crestina; în sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Înv. si pop.) Lege morala; învatatura, precept. [Var.: (reg.) porónca s.f.] – Din porunci (derivat regresiv).
preselector, PRESELECTÓR, preselectoare, s.n. 1. Dispozitiv care pregateste schimbarea de viteza. 2. Mecanism de comutatie din ansamblul unui schimbator telefonic automat, cu preselectie directa, pentru fiecare abonat chemator. – Din fr. présélecteur.
provoca, PROVOCÁ, provóc, vb. I. Tranz. 1. A atâta, a întarâta, a incita pe cineva (sfidându-l); spec. (Jur.) a aduce pe cineva (prin acte de violenta, lezarea demnitatii sau alte fapte ilicite) într-o stare de surescitare favorabila comiterii unei infractiuni. 2. A avea drept urmare; a determina, a constitui, a cauza, a prilejui, a pricinui. ♦ Spec. A produce intentionat un eveniment, un proces, un fenomen; a stârni. 3. A chema, a invita pe cineva sa participe la o competitie, la o întrecere. – Din fr. provoquer, lat. provocare.
sacerdoţiu, SACERDÓŢIU s.n. (Livr.) Rang, demnitate de preot; fig. chemare, misiune. ♢ (Colectiv) Cler, preotime. – Din lat. sacerdotium.
şemineu, SEMINÉU, semineuri, s.n. (Livr.) Camin (pentru foc). – Din fr. cheminée.
şemizetă, SEMIZÉTĂ, semizete, s.f. (Rar) Bluza femeiasca simpla, cu croiala asemanatoare cu cea a camasilor barbatesti. – Din fr. chemisette.
oală, OÁLĂ, oale, s.f. 1. Vas de lut ars, de metal, de portelan etc., de obicei cu gura larga si cu înaltimea mai mare decât largimea, folosit în gospodarie pentru pregatirea, pastrarea etc. bucatelor. ♢ Expr. Cât o oala de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oala = a prinde pe cineva usor, fara nici o greutate (sau pe neasteptate). A se face (sau a fi) oale si ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeasi oala = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcaturi. A plati oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o maciuca) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus, ce s-a facut. Mustati pe oala = mustati cu vârfurile lasate în jos. Tuns pe oala = cu parul lung pâna pe gât si retezat. ♦ Continutul vasului descris mai sus. ♢ Expr. A se amesteca (sau a-si baga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fara rost, nechemat într-o discutie, actiune etc. care nu-l priveste. ♦ Vas, ghiveci, glastra de flori. ♦ (Adesea cu determinarea "de noapte") Vas întrebuintat (noaptea) pentru necesitatile omenesti; tucal. 2. Vas de constructie speciala, asemanator cu oala (1), folosit în diverse operatii tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Ţigla, olan. [Var.: (pop.) ol s.n.] – Lat. olla.
ischemie, ISCHEMÍE s. f. diminuare a circulatiei sângelui într-o anumita regiune a corpului. (< fr. ischémie)
ischemic, ISCHÉMIC, -Ă adj. referitor la ischemie; provocat de ischemie. (< fr. ischémique)
vers, VERS, versuri, s.n. Unitate prozodica elementara, alcatuita dintr-unul sau mai multe cuvinte, potrivit unei scheme si determinata fie de cantitatea silabelor, fie de accent, fie de numarul silabelor; fiecare dintre rândurile care alcatuiesc strofele unei poezii; p. ext. (la pl.) poezie. – Din fr. vers, lat. versus.
organigramă, ORGANIGRÁMĂ, organigrame, s.f. 1. Redare schematica (grafica) în toate detaliile a organizarii, a subordonarii si a legaturilor dintre compartimente din cadrul unei întreprinderi sau al unei institutii. 2. (Inform.) Reprezentare grafica a unui algoritm. 3. (Cib.) Diagrama logica. – Din fr. organigramme.
ordine, ÓRDINE, ordini, s.f. 1. Dispozitie, succesiune regulata cu caracter spatial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, însiruire, rând, rânduire, orânduiala. ♢ Ordine de bataie = dispozitiv de lupta. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor care urmeaza sa fie discutate într-o sedinta, într-o adunare. ♢ Loc. adj. si adv. La ordinea zilei = de actualitate, care face vâlva; important. 2. Asezare a unor obiecte potrivit unor cerinte de ordin practic si estetic, rânduiala; p. ext. conformitate cu o cerinta, cu o norma, cu o disciplina, cu o regula. ♢ Loc. adv. În ordine = asa cum se cuvine; în regula. ♢ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva sa respecte anumite norme (de conduita) încalcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ♢ Expr. (Înv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, orânduire sociala, politica, economica; regim; spec. stabilitate sociala, respectul institutiilor sociale stabilite. ♢ Ordine publica = ordine politica, economica si sociala dintr-un stat, care se asigura printr-un ansamblu de norme si masuri deosebite de la o orânduire sociala la alta si se traduce prin functionarea normala a aparatului de stat, mentinerea linistii cetatenilor si a respectarii drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine.
ordin, ÓRDIN, ordine, s.n. 1. Dispozitie obligatorie, scrisa sau orala, data de o autoritate sau de o persoana oficiala pentru a fi executata întocmai; porunca. ♢ Expr. La ordinele cuiva = la dispozitia cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = va stau la dispozitie. ♦ (Concr.) Act care contine o dispozitie cu caracter obligatoriu. ♢ Ordin de zi = act prin care comandantul unei mari unitati militare se adreseaza întregii unitati în anumite ocazii. Ordin de chemare = dispozitie scrisa a unei autoritati militare, prin care o persoana din cadrele de rezerva ale armatei este chemata la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primeste o însarcinare oficiala; delegatie. Ordin de plata = dispozitie data de catre o banca pentru a plati o suma de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decoratie superioara medaliei. 3. Categorie sistematica în zoologie si în botanica, superioara familiei si inferioara clasei. 4. Sistem arhitectonic ale carui elemente sunt dispuse si proportionate dupa anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios si regulat. 5. Comunitate monahala întâlnita în diverse religii, care sustine o propaganda activa în favoarea religiei respective. ♦ Comunitate medievala de cavaleri-calugari care participau la actiuni razboinice. 6. Rang, categorie (dupa importanta). ♢ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regula, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.
corn, CORN1, (I 1, 6) coarne, (I 4, 5, II) cornuri, s.n., (I 3, III) corni, s.m. I. 1. (La animalele cornute) Fiecare dintre cele doua excrescente de pe osul frontal al rumegatoarelor. ♢ Loc. adj. (Despre cuvintele, relatarile cuiva) Cu coarne = exagerat, de necrezut, gogonat, umflat. ♢ Expr. A lua în coarne = (despre vite) a împunge cu coarnele: fig. a se repezi cu vorba la cineva, a certa pe cineva. A scoate coarne = a deveni agresiv: a se obraznici. A fi mai cu coarne decât altul = a fi mai grozav decât altul. A pune (cuiva) funia în coarne = a însela, a amagi (pe cineva), a-i impune (cuiva) vointa. A se lua în coarne cu cineva = a se încaiera, a se lua la harta. A-si arata coarnele = a-si manifesta rautatea, dusmania. A cauta(cuiva) în coarne sau a cauta (ori a se uita) în coarnele cuiva = a îndeplini toate gusturile, capriciile cuiva: a rasfata. A pune coarne = a calca credinta conjugala: a însela. (Pop.) Cel cu coarne = dracul. ♦ P. anal. Fiecare dintre cele patru organe tactile si vizuale ale melcului; fiecare dintre cele doua excrescente chitinoase de lânga ochii unor carabusi. 2. (La sg.) Substanta chitinoasa din care sunt constituite coarnele1 (I 1) animalelor (folosita pentru fabricarea unor obiecte). 3. (Si în sintagma corn de vânatoare) Instrument de suflat, folosit la vânatoare sau pentru chemari, semnalizari etc. ♦ Instrument muzical de suflat format dintr-un tub conic de alama sau din alt metal. ♢ Corn englez = instrument muzical din familia oboiului, dar cu un sunet mai grav, cu ancie dubla. 4. Obiect facut din corn1 (I 2) sau în forma de corn1 (I 1), în care se pastreaza praful de pusca, sarea etc.; p. ext. continutul acestui obiect. ♢ Expr. Cornul abundentei = simbol al belsugului, reprezentat printr-un vas în forma de corn1 (I 1), umplut cu fructe si cu flori. 5. Produs de panificatie din faina alba, de mici dimensiuni si în forma de semiluna. 6. (La pl.) Nume generic dat partilor unor constructii, organe de masini, unelte etc. în forma de corn1 (I 1). ♦ Corn1 (I 1) sau vas mic de lut prelungit cu o pana de gâsca prin care se scurge huma colorata, folosita în ceramica populara pentru decorarea vaselor. 7. (La sg.) Denumire data unur formatii anatomice cu aspect de corn1 (I 1). Corn uterin. 8. (În sintagma) Cornul lunii = luna în primul si în ultimul patrar, când are forma de secera. 9. Compus: cornul-secarei sau corn-de-secara = ciuperca parazita care traieste în ovarul diferitelor plante graminee; pintenul secarei (Claviceps purpurea); boala provocata de aceasta ciuperca si manifestata prin aparitia în spic a unor formatii tari, negricioase, întrebuintate în farmacie pentru extragerea ergotinei. II. 1. (Reg.) Colt, ungher, margine. 2. (Înv.) Aripa de oaste, de tabara. III. (La pl.) Capriorii casei. – Lat. cornu.
invoca, INVOCÁ vb. tr. 1. a chema în ajutor (o divinitate). 2. a cita, a se referi la ceva în favoarea sa. (< fr. invoquer, lat. invocare)
invita, INVITÁ vb. tr. a ruga pe cineva sa se prezinte undeva sau sa participe la ceva; a pofti; a chema, a convoca. (< fr. inviter, lat. invitare)
zice, ZÍCE, zic, vb. III. Intranz. A purta numele; a se numi; a se chema.
würm, WÜRM s.n. Ultima (a patra) epoca glaciara în schema glaciatiilor cuaternare din Alpi. (din germ. Würm)
semnal, SEMNÁL, semnale, s.n. 1. Semn conventional (sonor sau vizual) sau grup de astfel de semne, folosite pentru a transmite la distanta o înstiintare, o informatie, un avertisment, o comanda etc. ♢ Semnal topografic = constructie de lemn, de metal sau de piatra, vizibila la distanta, care fixeaza pozitia unui punct pe teren. Semnal luminos (sau electric) = nume dat tuturor dispozitivelor folosite pentru a dirija circulatia în orase, pe caile ferate etc. Semnal de cale ferata = semnal acustic, optic etc. prin care se transmite un ordin sau o comanda pentru circulatia pe caile ferate. Semnal rutier = indicator de circulatie. Semnal de alarma = dispozitiv, montat în fiecare vagon la trenurile de calatori care, în caz de primejdie, poate fi pus în functie de orice calator. ♦ Sunet conventional de recunoastere a diferitelor posturi de radio sau a diferitelor emisiuni ale unui post de radio. ♢ Semnal orar = emisiune radio care da ora exacta cu mare precizie, dupa anumite scheme de emisiune. ♦ Sunet de corn sau împuscatura prin care se anunta începerea sau încetarea bataii la vânatoare. 2. (Rar) Fluier mic de metal cu care se dau semnale (1); semnal dat cu acest fluier. 3. Fig. Tot ceea ce anunta sau determina începerea unei actiuni ori îi serveste ca impuls. ♢ Expr. A da semnalul = a lua initiativa, a face începutul într-o actiune, a da tonul. 4. (Psih.) Indiciu al unui fenomen sau al unui obiect din mediul înconjurator care, prin intermediul scoartei cerebrale, determina organismul sa reactioneze într-un anumit fel. [Var.: signál, tignal s.n.] – Din fr. signal (dupa semn).
luminoschemă, LUMINOSCHÉMĂ, luminoscheme, s.f. Tablou schematic luminos, în care diferitele elemente ale instalatiei pe care o reprezinta sunt marcate prin becuri electrice colorate conventional. – Lumina + schema.
intima, INTIMÁ vb. tr. 1. a pune în vedere (ceva), a notifica cu autoritate. 2. (jur.) a chema în judecata, a cita în fata unei jurisdictii superioare. (< fr. intimer, lat. intimare)
legendă, LEGÉNDĂ, legende, s.f. 1. Povestire în proza sau în versuri care contine elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explica geneza unui lucru, a unei fiinte etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen. 2. (Rar) Inscriptie pe o moneda sau pe o medalie. 3. Text, inscriptie prin care se explica semnele conventionale de pe o harta, de pe un plan, o imagine fotografiata sau desenata. ♦ Completare sub forma de memoriu anexata la o schema, la o harta etc., privind unele date care nu se pot exprima grafic. – Din fr. légende, lat. legenda.
lecţie, LÉCŢIE, lectii, s.f. 1. Forma de baza a organizarii activitatii instructiv-educative din scoala, desfasurata cu o clasa de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învatator sau a unui profesor în conformitate cu programa de învatamânt; ora scolara consacrata unui obiect de studiu. ♢ Expr. A da lectii = a medita (elevii) în particular. A lua lectii = a studia o disciplina cu ajutorul unui profesor, în afara unei institutii de învatamânt. A iesi (sau a scoate) la lectie = a iesi sau a fi chemat în fata învatatorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat sa învete si sa scrie un scolar (acasa) la recomandarea învatatorului sau a profesorului. ♢ Expr. A spune lectia = a expune în fata învatatorului sau a profesorului cunostintele însusite. A-si face lectiile = a-si pregati temele scolare cuvenite. 3. (În forma lectiune) Forma sub care se prezinta un text, în diferitele lui manuscrise sau editii, datorita modului în care a fost citit si interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativa a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentica. 4. Sfat, povata, regula de conduita care se recomanda cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojana. 5. Învatatura folositoare trasa de cineva în urma unei întâmplari neplacute. [Var.: lectiúne s.f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis.
cita, CITÁ, citez, vb. I. Tranz. 1. A mentiona, a indica, a numi pe cineva sau ceva (pentru a face cunoscut, pentru a confirma etc. ceva); a reaminti o fapta, o întâmplare care trebuie sa serveasca de exemplu. 2. A reproduce întocmai ceea ce a spus sau a scris cineva; a da un citat. 3. A chema pe cineva înaintea unei instante judecatoresti în calitate de parte într-un proces, de martor sau de informator. – Din fr. citer, lat. citare.
citaţie, CITÁŢIE, citatii, s.f. 1. Invitatie oficiala scrisa, prin care o persoana este chemata sa se înfatiseze la o anumita data înaintea unei instante judecatoresti sau a unei autoritati; citare; p. ext. (concr.) hârtie oficiala care cuprinde aceasta invitatie. 2. (Înv.) Citat. [Var.: (înv.) citatiúne s.f.] – Din fr. citation, lat. citatio, -onis.
clama, CLAMÁ, clamez, vb. I. Intranz. (Livr.) A se manifesta, a se exprima în termeni violenti sau cu strigate; a chema cu voce tare. – Din fr. clamer.
mecanic, MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, subst., adj. I. S.f. 1. Stiinta care studiaza miscarea sau echilibrul corpurilor sub actiunea fortelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnica. ♢ Mecanica cereasca = stiinta care se ocupa cu miscarea corpurilor ceresti sub actiunea atractiei universale. ♦ (Înv.) Mecanism, masina. 2. Disciplina tehnica al carei obiect îl constituie constructia si functionarea masinilor, îndeosebi a pieselor si a mecanismelor care servesc la transmiterea miscarii. 3. Tratat, manual de mecanica (I 1, 2). II. Adj. 1. Care apartine mecanicii (I), privitor la mecanica, de mecanica. 2. (Si adv.) Care este pus în miscare de o masina sau de un mecanism; care se face cu ajutorul masinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Si adv.) Care se realizeaza fara participarea constiintei, a vointei; masinal, automat. ♦ Care aplica o teza, o teorie, o dispozitie etc. fara a tine seama de specificul concret sau individual al situatiei, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S.m. si f. Specialist în mecanica (I 1, 2). ♦ Persoana care efectueaza operatii de montaj, de reparare, sau de întretinere a utilajelor, masinilor si aparatelor. ♦ Persoana care supravegheaza sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalatiile anexe; masinist. – Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.
convoca, CONVOCÁ, convoc, vb. I. Tranz. a chema, a face sa vina într-un anumit loc o persoana, un grup de persoane sau un corp constituit, cu un anumit scop (oficial). – Din fr. convoquer, lat. convocare.
mira, MIRÁ1, mir, vb. I. 1. Refl. si tranz. A fi surprins ori nedumerit sau a surprinde ori a nedumeri; a (se) minuna. ♢ Expr. (Refl.) Te miri cine = un oarecare (nechemat, incompetent). Te miri ce = un lucru neînsemnat, marunt, o nimica toata. Te miri unde = cine stie unde, undeva. Te miri cum = nu se stie cum, fara voie. Ma miram eu sa nu... = eram sigur ca... Ma miram eu sa... = eram sigur ca nu... Sa nu te miri daca... = sa nu ti se para curios ca..., e normal sa... ♦ Refl. A-si manifesta surprinderea, nedumerirea, admiratia. 2. Refl. A nu-si da seama, a se întreba. – Lat. mirari.
mobiliza, MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. Tranz. 1. A chema sub arme, a convoca de urgenta la unitati (în vederea razboiului); a trece de la starea de pace la cea de razboi. ♢ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a pastra în timp de razboi (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupa, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de razboi. ♦ (Fam.) A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o actiune sau la o activitate sustinuta, organizata si coordonata, de interes general. – Din fr. mobiliser.
mobilizat, MOBILIZÁT, -Ă, mobilizati, -te, adj. Chemat sub arme, supus mobilizarii. – V. mobiliza.
clopoţel, CLOPOŢÉL, clopotei, s.m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu mâner) care se agita cu mâna (pentru a indica recreatiile la scoala, pentru a chema pe cineva sau a anunta ceva etc.) sau care se agata de gâtul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, în forma de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el.
monocip, MONOCÍP, monocipuri, s.n. (Electron.) Circuit integrat cu schema electrica la comanda, realizat dupa o tehnologie de proiectare tipizata. – Din engl. monochip.
nechemat, NECHEMÁT, -Ă, nechemati, -te, adj., s.m. si f. 1. Care nu a fost chemat, poftit, invitat (undeva); care nu este dorit (undeva). 2. Adj., s.m. si f. (Cel) care nu este indicat, îndreptatit (sa spuna sau sa faca ceva); nepriceput, incompetent, ignorant. – Ne- + chemat.
nomenclatură, NOMENCLATÚRĂ, nomenclaturi, s.f. 1. Totalitatea termenilor întrebuintati într-o anumita specialitate sau într-un anumit domeniu de activitate, de obicei organizati metodic. 2. Lista, catalog etc. continând titluri de opere, nume proprii, denumiri ale obiectelor dintr-un domeniu (organizate într-un anumit fel). 3. Spec. Schema de organizare a unei institutii continând enumerarea posturilor sau a institutiilor care se afla în subordine, sub tutela sa. – Din fr. nomenclature, lat. nomenclatura.
raport, RAPÓRT, (I) raporturi, (II) rapoarte, s.n. I. 1. Legatura între doua sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, notiuni pe care gândirea omeneasca o poate constata si stabili; relatie. ♢ Expr. În raport cu... = fata de..., în comparatie cu... Sub raportul (sau sub acest raport, sub diverse raporturi, sub toate raporturile) = din acest punct de vedere (sau din diverse puncte, din toate punctele de vedere, sub toate aspectele). 2. (Mai ales la pl.) Contact, legatura între mai multe persoane, institutii etc.; relatie. 3. (Mat.) Câtul dintre doua marimi de acelasi fel, exprimate în aceleasi unitati. 4. Relatie (numerica) între doua valori. II. 1. Comunicare scrisa sau orala facuta de cineva în fata unei adunari, a unei autoritati etc., cuprinzând o relatare (oficiala) asupra unei activitati personale sau colective; textul acestei comunicari. 2. Scurta prezentare orala asupra situatiei trupei facuta de un militar în fata superiorului sau; ora, momentul când se face aceasta prezentare. ♢ Expr. A se prezenta (sau a iesi, a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fata unui superior pentru a-si sustine o doleanta sau a raspunde pentru o greseala savârsita. III. (În sintagma) Casa (sau imobil) de raport = casa sau imobil cumparat sau construit în vederea speculei. – Din fr. rapport.
nescriptic, NESCRÍPTIC, nescriptice, adj. (în sintagma) Fond nescriptic = fond destinat pentru plata personalului angajat în afara schemei (si temporar) într-o întreprindere sau într-o institutie. – Ne- + scriptic.
răspunde, RĂSPÚNDE, raspúnd, vb. III. 1. Intranz. si tranz. A da un raspuns la o întrebare sau la cuvintele adresate de cineva. ♦ Intranz. A face (în mod satisfacator sau nesatisfacator) dovada cunostintelor sale în fata unui examinator. 2. Intranz. A reactiona prin vorbe, gesturi, atitudini la actiuni, solicitari, provocari etc.; a replica, a riposta, a obiecta. ♦ A interveni într-o discutie (publica), combatând (oral sau în scris) teza cuiva. ♦ A scrie cuiva de la care s-a primit o scrisoare. 3. Intranz. A constitui o explicatie la o întrebare. 4. Intranz. A da urmare unui apel; a da ascultare unei chemari, a se supune. ♦ A lamuri o problema la cererea sau la sesizarea cuiva. 5. Intranz. Fig. A satisface. ♦ (Înv.) A se potrivi, a corespunde. 6. Intranz. A avea comunicatie cu..., a strabate pâna la... ♦ (Despre senzatii fizice sau psihice) A se face simtit, a se transmite; a razbate, a rasuna. 7. Refl. (Înv.) A comunica cu cineva, a tine legatura cu o persoana sau cu un grup de persoane. 8. Intranz. A da socoteala, a fi responsabil, a-si lua raspunderea pentru faptele sale sau ale altcuiva, a garanta pentru cineva. 9. Tranz. (Înv.) A achita, a plati o suma de bani. [Prez. ind. si: (reg.) raspunz] – Lat respondere.
tablă, TÁBLĂ1, table, s.f. 1. Placa metalica, de grosimi diferite, folosita la învelitul caselor, la fabricarea vaselor, a unor ambalaje si a altor obiecte. 2. Placa de lemn, de piatra sau de metal pe care se scriu, se graveaza sau se zugravesc anumite indicatii, firme, date; tablie (1). ♢ Tabla cerata = placa de lemn acoperita cu un strat de ceara, pe care se scria în antichitate cu stilul (prin zgâriere). ♦ (Bis.) Tablele legii sau tablele lui Moise = cele doua lespezi de piatra pe care erau sapate cele zece porunci primite de Moise de la Dumnezeu pe muntele Sinai. 3. Placa de lemn dreptunghiulara, vopsita în negru, pe care se scrie cu creta, mai ales la scoala si la universitate; tabela (2). ♢ Expr. A scoate (sau a chema etc.) la tabla = a chema un elev la lectie (în fata tablei). 4. Tabel (1). ♢ Tabla lui Pitagora = tabla înmultirii. Table trigonometrice = tabele care cuprind functii trigonometrice. 5. (Reg.) Bucata de pamânt semanata. ♦ Strat de legume. – Din sl. tabla (cu sensuri dupa fr. table).
nepoftit, NEPOFTÍT, -Ă, nepoftiti, -te, adj. (Adesea substantivat) Care nu este chemat, invitat, poftit sau dorit. – Ne- + poftit.
nereidă, NEREÍDĂ, nereide, s.f. Fiecare dintre cele cincizeci de nimfe ale marii în mitologia greaca, despre care se credea ca se iveau printre talazuri la chemarea corabierilor în primejdie pentru a le da ajutor. – Din lat. Nereides, fr. néréide.
epanşament, EPANSAMÉNT, epansamente, s.n. Acumulare de lichide în anumite tesuturi sau zone ale organismului. – Din fr. épanchement.
evocator, EVOCATÓR, -OÁRE, evocatori, -oare, adj. Care are darul de a evoca, de a da viata, de a rechema în amintire; evocativ. – Din fr. évocateur, lat. evocatorius.
striga, STRIGÁ, strig, vb. I. I. Intranz. 1. A scoate sunete puternice, tipete; a racni. ♦ A semnaliza ceva prin tipete; a cere ajutor prin tipete. 2. (Despre animale si pasari) A scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei. II. 1. Tranz. A spune, a enunta ceva cu glas puternic; a-si exprima cu glas puternic vointa. ♦ Intranz. A se vaicari, a se jeli, a se plânge cu glas tare. ♦ A cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci. 2. Intranz. A se rasti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare si cu dusmanie. 3. Tranz. A chema (pe cineva) cu glas tare sa vina, sa asculte etc. (spunându-i numele). ♢ Expr. A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studentilor. ♦ (Înv.) A chema la armata; a mobiliza. 4. Tranz. A face cunoscut ceva (anuntând, vestind cu glas tare). 5. Tranz. A se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli. ♦ Tranz. impers. A purta numele..., a se numi, a se chema... 6. Intranz. A spune strigaturi la joc; a conduce jocul prin strigate si chiuituri. – Lat. •strigare (< strix, -gis "bufnita").
disponibil, DISPONÍBIL, -Ă, disponibili, -e, adj., s.n. 1. Adj. De care se poate dispune, care nu are (momentan) o destinatie precisa, care sta la dispozitie pentru a fi utilizat. ♦ (Despre oameni) Care nu este ocupat; liber; care a fost scos (temporar) dintr-o slujba (putând fi rechemat la nevoie). 2. S.n. Bani sau alte bunuri de care o institutie, o întreprindere, o persoana etc. poate dispune, la un moment dat, fara a afecta restul cheltuielilor sau nevoilor. – Din fr. disponible, lat. disponibilis.
disponibilitate, DISPONIBILITÁTE, disponibilitati, s.f. 1. Însusirea de a fi disponibil; starea a ceea ce este disponibil. 2. (În loc. adv.) În disponibilitate = scos (temporar) dintr-o slujba (cu posibilitatea de a fi rechemat în activitate). 3. Lucru, bun de care se poate dispune; rezerva. 4. (Mai ales la pl.) Stare sufleteasca în care sentimentele si ratiunea se manifesta libere si în plenitudinea lor. – Din fr. disponibilité.
tacta, TACTÁ, tactez, vb. I. Tranz. (Muz.) A indica diversi timpi ai masurii, în procesul de executie, prin gesturi ale mâinii, conform unei scheme speciale. – Din tact1. Cf. germ. t a k t i e r e n.
timariot, TIMARIÓT, timarioti, s.m. (Înv.) Militar turc împroprietarit, dator sa se întoarca sub arme la prima chemare, împreuna cu mai multi mercenari întretinuti de el. [Pr.: -ri-ot] – Din fr. timariot.
telefon, TELEFÓN, telefoane, s.n. 1. Telecomunicatie în care se realizeaza convorbiri la distanta prin mijlocirea undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire; ansamblul instalatiilor necesare pentru acest scop. 2. Aparat prevazut cu un transmitator si un receptor si care, legat de o instalatie telefonica centrala, permite convorbiri la distanta. ♦ Chemare telefonica. ♦ Numarul pe care îl poarta telefonul (2) unui abonat. – Din fr. téléphone.
telefonic, TELEFÓNIC, -Ă, telefonici, -ce, adj. Care apartine telefonului sau telefoniei, privitor la telefon sau la telefonie; (despre o convorbire) care se face prin telefon. ♢ Aviz telefonic = aviz prin care cineva este înstiintat ca la o anumita ora va fi chemat la telefon (de obicei la o centrala telefonica) pentru o convorbire interurbana. – Din fr. téléphonique.
idealizare, IDEALIZÁRE s. f. 1. actiunea de a idealiza. 2. schematizare, simplificare a realitatii în procesul abstractizarii. 3. transfigurare în cadrul operei de arta a realitatii în vederea realizarii unui ideal estetic. (< idealiza)
decembrie, DECÉMBRIE s.m. A douasprezecea luna a anului; îndrea. [Var.: decémvrie, (înv.) dechémbrie, dechémvrie s.m.] – Din lat. december, -bris, fr. décembre.
trâmbiţaş, TRÂMBIŢÁS, trâmbitasi, s.m. Persoana care cânta din trâmbita; gornist, trompet, trompetist. ♦ Persoana care chema, în trecut, locuitorii de la sate, prin sunete de trâmbita, pentru a le comunica stiri de interes general. – Trâmbita + suf. -as.
rechema, RECHEMÁ, rechem, vb. I. Tranz. A chema înapoi, a chema din nou. ♦ Fig. A-si reaminti, a evoca o imagine, o întâmplare trecuta etc. ♦ Fig. (Rar) A trezi (la realitate); a dezmetici. – Re1- + chema.
rechemare, RECHEMÁRE, rechemari, s.f. Actiunea de a rechema si rezultatul ei; chemare înapoi. – V. rechema.
recrut, RECRÚT, recruti, s.m. Tânar apartinând ultimului contingent chemat sub arme; soldat de curând încorporat. ♦ Fig. (Fam.) Persoana intrata de curând într-o asociatie, într-o miscare; începator. – Din germ. Rekrut, rus. rekrut.
hiporchemă, HIPORCHÉMĂ s. f. (ant.) cântec dansat si mimat, vesel, în cinstea zeului Apolo sau a zeitei Artemis. (< fr. hyporchème, gr. hyporkhema)
răspundere, RĂSPÚNDERE, raspunderi, s.f. Faptul de a raspunde; obligatia de a raspunde de îndeplinirea unei actiuni, sarcini etc.; responsabilitate. ♢ Expr. A trage (sau a chema pe cineva) la raspundere = a obliga pe cineva sa dea socoteala de faptele sale, a cere cuiva socoteala. A avea simt de raspundere sau simtul raspunderii = a fi constient de însemnatatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu râvna si seriozitate pentru executarea lor. Pe raspunderea cuiva = pe garantia (morala sau materiala a) cuiva. ♦ (Jur.) Consecinta rezultata din neîndeplinirea unei obligatii legale. – V. raspunde.
reanclanşare, REANCLANSÁRE, reanclansari, s.f. (În sintagma) Reanclansare automata rapida = restabilirea automata a alimentarii unui circuit întrerupt automat în urma unui scurtcircuit. [Pr.: re-an-] – Dupa fr. réenclenchement.
registru, REGÍSTRU, registre, s.n. 1. Condica, caiet, sistem de fise etc. în care se înregistreaza diferite date si acte cu caracter administrativ, comercial etc. ♢ Registru de bord = jurnal de bord pe o nava. Registru de casa = condica ce se tine obligatoriu de catre fiecare casierie si în care se înscriu zilnic, în ordine cronologica, încasarile si platile facute de aceasta. Registru de stare civila = condica în care sunt trecute acte de stare civila privitoare la nastere, casatorie, deces etc. 2. Sertar sau clapa de otel, de fonta, de material ceramic etc., care serveste la reglarea tirajului sau la închiderea canalelor de fum de la caldarile de abur sau de la cuptoarele industriale. 3. (Arhit.) Suprafata cuprinsa între doua profiluri orizontale care se întind pe toata lungimea unei fatade. ♦ Fiecare dintre zonele în care este împartita o suprafata decorativa. 4. Ansamblul semnelor de reper care indica suprapunerea exacta a tiparului pe ambele fete ale hârtiei. 5. (În sintagma) Registrul navelor = institutie de stat sau particulara organizata în scopul stabilirii normelor tehnice de constructie, de receptie si de exploatare a navelor comerciale. 6. Dispozitiv utilizat în centralele telefonice automate la înregistrarea automata a numarului telefonului chemat. 7. Întinderea scarii muzicale a unui instrument sau a unei voci, cuprinsa între nota cea mai de jos si nota cea mai de sus pe care le poate emite instrumentul sau vocea respectiva, fara schimbarea timbrului. ♦ (Concr.) Grupul tuburilor sau butoanelor de acelasi timbru ale unui instrument muzical. 8. (Inform.) Dispozitiv folosit în calculatoarele electronice, destinat pastrarii temporare a informatiei. – Din fr. régistre, it. registro, germ. Register.
desfide, DESFÍDE, desfid, vb. III. Tranz. 1. A chema, a provoca pe cineva sa dovedeasca un lucru, stiut fiind ca nu va reusi. ♦ A spune cuiva ca nu este crezut sau ca este considerat incapabil. 2. A înfrunta, a nesocoti o primejdie; a sfida, a brava. [Forme gramaticale: nu are timpuri trecute] – Din fr. défier, lat. diffidere (dupa sfida).
dechembrie, DECHÉMBRIE s.m. v. decembrie.
dechemvrie, DECHÉMVRIE s.m. v. decembrie.
detaşament, DETASAMÉNT, detasamente, s.n. 1. Grup de subunitati sau de unitati militare reunite temporar sub o comanda unica pentru a îndeplini o misiune cu caracter independent. 2. Echipa, grup. – Din fr. détachement.
scriptic, SCRÍPTIC, -Ă, scriptici, -ce, adj. 1. Care a fost înscris, înregistrat în scripte (1); care se realizeaza pe baza sau cu ajutorul scriptelor. ♢ Fond scriptic = fond destinat pentru plata personalului din schema unei întreprinderi sau institutii. Personal scriptic = personal angajat în schema, personal bugetar. 2. (Rar) Scris2. – Cf. s c r i p t e.
schelet, SCHELÉT, schelete, s.n. 1. Totalitatea oaselor care sustin corpul unui vertebrat; sistemul osos asezat în pozitia sa naturala. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistenta al unei constructii sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau stiintifice; schema. – Din fr. squelette.
schematic, SCHEMÁTIC, -Ă, schematici, -ce, adj. Construit, alcatuit în linii generale, fara prezentarea amanuntelor. ♦ (Depr.) Care nu depaseste anumite tipare, anumite sabloane; fara adâncime, superficial; rigid, dogmatic. – Din fr. schématique.
schematism, SCHEMATÍSM s.n. Tendinta, mod de a concepe sau de a prezenta lucrurile într-o forma schematica, simplista; respectarea rigida, dogmatica a anumitor formule fixe. – Din fr. schématisme, lat. schematismus.
schematiza, SCHEMATIZÁ, schematizez, vb. I. Tranz. A da unei opere, unei lucrari etc. un caracter schematic, a prezenta ceva în mod schematic; a simplifica (în mod excesiv). – Din fr. schématiser.
schematizant, SCHEMATIZÁNT, -Ă, schematizanti, -te, adj. Care schematizeaza. – Din fr. schématisant (dupa schema).
schematizare, SCHEMATIZÁRE, schematizari, s.f. Actiunea de a schematiza si rezultatul ei. – V. schematiza.
schemă, SCHÉMĂ, scheme, s.f. 1. Plan redus la câteva linii sau idei generale principale, care permite o vedere de ansamblu asupra unei lucrari. 2. Reprezentare grafica simplificata a elementelor sau caracteristicilor structurii unui aparat, ale unei masini, ale unei instalatii, ale unui proces etc. ♢ (Tehn.) Schema bloc = reprezentare schematica simpla a unui aparat, sistem sau instalatie, prin blocuri functionale, folosita pentru studiul principiilor de functionare ale acestora. Schema logica = organigrama. 3. Tabel cuprinzând denumirea posturilor si a salariilor respective dintr-o institutie sau dintr-o întreprindere. – Din fr. schème, lat. schema.
schiţa, SCHIŢÁ, schitez, vb. I. Tranz. 1. A desena ceva în mod schematic, a executa în câteva linii generale un desen preliminar, fugitiv. ♦ Fig. A contura, a descrie, a reda ceva în scris prin câteva trasaturi caracteristice. ♦ Fig. A face în mod vag, incomplet un gest, o miscare etc. 2. A fixa punctele principale ale unui plan, ale unei lucrari, a proiecta în linii mari; a concepe. – Din it. schizzare. Cf. s c h i t a.
schiţă, SCHÍŢĂ, schite, s.f. 1. Desen, sculptura, plan arhitectural în care autorul contureaza în linii mari si caracteristice un subiect care îl preocupa (si care serveste la realizarea formei definitive). ♦ Plan initial si sumar al unei lucrari; schema. ♦ Lucrare, opera care cuprinde o privire generala si sumara asupra unui anumit subiect. 2. Specie literara a genului epic, de dimensiuni reduse, care înfatiseaza un (singur) episod caracteristic din viata unuia sau mai multor personaje. – Din it. schizzo.
harnaşament, HARNASAMÉNT s. n. totalitatea obiectelor necesare la înhamarea si înseuarea unui cal. (< fr. harnachement)
stanţă, STÁNŢĂ1, stante, s.f. Strofa cu înteles deplin, alcatuita din opt versuri cu o anumita schema de rima si formând o unitate ritmica. ♦ (La pl.) Poezie scrisa cu tipul de strofa definit mai sus; p. gener. poezie. – Din fr. stance, it. stanza.
stilizat, STILIZÁT, -Ă, stilizati, -te, adj. 1. (Despre texte) Care a fost supus unei revizii pentru a capata un aspect mai corect, mai îngrijit. 2. (Despre motive ornamentale, desene etc.) Realizat în linii simplificate dupa un model din natura; (despre obiecte) schematizat într-o forma adecvata, în vederea obtinerii unui efect decorativ, ornamental. ♦ (Despre productii populare) Prelucrat într-o creatie personala, prin pastrarea elementelor originare esentiale. – V. stiliza.
strigare, STRIGÁRE, strigari, s.f. Actiunea de a striga si rezultatul ei. I. Strigat (1), racnet, tipat. II. 1. Exprimare în cuvinte a unui sentiment puternic. ♢ Loc. adv. (Rar) Cu strigari (înalte) = cu voce tare, cu accente puternice. ♦ Zgomot, larma de voci; vociferare (de aclamatie sau de amenintare). 2. Tânguire, vaicareala cu voce tare; vaiet. 3. Cerere, reclamatie facuta cu voce puternica; protest. 4. Imputare, repros, dojana. 5. Înstiintare cu voce tare, vestire. 6. Chemare (în ajutor, la lupta etc.). – V. striga.
strigăt, STRÍGĂT, strigate, s.n. 1. Cuvânt, sir de sunete emise de cineva cu voce ridicata; tipat, strigare. ♦ Invocare. 2. Anuntare, semnalizare (cu voce puternica); comanda. 3. Sunet, sir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasare. 4. Zgomot, larma de voci; vociferare. ♦ Exclamatie de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigatura. – Striga + suf. -at.
grafic, GRÁFIC, -Ă I. adj. 1. referitor la metoda, la felul de a reprezenta prin linii sau figuri. 2. referitor la modul cum se realizeaza tipografic o publicatie. o arte ĕ = tehnica reproducerii si a multiplicarii sub forma de imprimate sau de carti a originalelor scrise sau desenate. II. s. n. reprezentare schematica a raportului dintre marimi variabile; diagrama. III. s. f. arta scrisului, a desenului fara culori si a celui tehnic. (< fr. graphique, lat. graphicus, gr. graphikos)
suna, SUNÁ, sun, vb. I. 1. Intranz. A scoate, a produce, a emite anumite sunete. ♢ Expr. A suna a gol = a scoate sunete caracteristice unui vas care nu contine nimic. ♦ (Despre ceas) A marca timpul (prin batai mecanice). ♢ Expr. A-i suna (cuiva) ceasul (mortii sau de vesnicie) = a-i sosi cuiva clipa mortii. ♦ (Despre ape) A murmura, a susura. ♦ (Despre anumite obiecte, materiale etc.) A fosni; a trosni, a pocni. ♦ (Despre vânt) A suiera, a vâjâi. ♦ Tranz. (Pop.) A scutura cu zgomot frâul (pentru a chema calul). 2. Intranz. (Despre cuvinte, cântece, glasuri) A se face auzit, a se auzi, a rasuna. ♢ Expr. A-i suna (cuiva) la (sau în) urechi (sau în auz) = a-si aminti obsesiv un fapt. A nu-i suna (cuiva) bine la ureche = a nu-i placea (cuiva) ceea ce aude. ♦ (Rar; despre urechi) A tiui. ♦ Fig. A-i starui în minte. 3. Intranz. (Despre locurile unde se produc zgomote) A rasuna. 4. Intranz. (Despre oameni) A cânta dintr-un instrument muzical. 5. Intranz. A anunta, a vesti ceva prin sunete de clopot sau suflând într-un instrument. ♦ Tranz. A chema (pe cineva) prin sonerie, telefon etc. 6. Intranz. A fi formulat, exprimat; a glasui. 7. Refl. impers. (Rar) A se zvoni, a se auzi vorbindu-se despre ceva. – Lat. sonare.
concentra, CONCENTRÁ, concentrez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) strânge, a (se) acumula într-un singur loc; a (se) îndrepta spre un singur punct. 2. Tranz. A chema vremelnic, sub arme, rezervisti, în timp de pace, pentru instructie, pentru ca acestia sa-si completeze pregatirea militara sau pentru alte motive. ♦ A strânge mai multe unitati militare într-o anumita zona. 3. Refl. A-si încorda întreaga atentie sau gândire într-o singura directie; a fi absorbit, preocupat de ceva. 4. Tranz. (Chim.) A mari continutul procentual al unui component într-o solutie sau într-un amestec. 5. Tranz. A separa dintr-un minereu brut partile bogate în minereuri utile de partile sterile. – Din fr. concentrer.
conscrie, CONSCRÍE, conscríu, vb. III. Tranz. (Înv.) 1. A chema în armata, a recruta, a înrola. 2. A consemna, a scrie într-un registru oficial. – Con1- + scrie.
conspect, CONSPÉCT, conspecte, s.n. 1. Notare sintetica, schematica si sistematica a datelor esentiale ale unei probleme pe baza unui material documentar. 2. Privire generala, vedere de ansamblu asupra unor probleme (realizata într-o lucrare). – Din lat. conspectus, germ. Konspekt.
coşmar, COSMÁR, cosmaruri, s.n. Vis urât, cu senzatii de apasare si de înabusire. ♦ Fig. Grija apasatoare, obsedanta. – Din fr. cauchemar.
coşmaresc, COSMARÉSC, -EÁSCĂ, cosmaresti, adj. (Livr.) De cosmar. – Dupa fr. cauchemardesque.
creţişoară, CREŢISOÁRĂ, cretisoare, s.f. Planta erbacee din familia rozaceelor, cu flori mici verzi-galbui (Alchemilla vulgaris). – Cret + suf. -isoara.
alunga, A alunga ≠ a chema, a primi
chema, A chema ≠ a alunga
chemat, Chemat ≠ nechemat
chemător, Chemator ≠ dezgustator
dezgustător, Dezgustator ≠ ademenitor, atragator, chemator, îmbietor, ispititor, tentant
nechemat, Nechemat ≠ chemat
vătăşel, VĂTĂSÉL s. 1. ispravnicel, (reg.) fecior boieresc. (~ la o mosie.) 2. vataman, vornicel. (~ul era ajutorul vornicului la sate.) 3. vataf, vornicel, (reg.) chemator, sol, frate-de-mire, frate-de-mi-reasa, (Transilv. si Ban.) dever, (Transilv.) vifel. (~ la o nunta.)
geometric, GEOMÉTRIC, -Ă adj. 1. care formeaza obiectul geometriei, de geometrie. o loc ~ = figura plana sau în spatiu ale carei puncte se definesc toate prin aceeasi proprietate. 2. (fig.) în forma figurilor geometrice; regulat, schematic. o stil ~ = stil ornamental bazat pe combinatii de figuri geometrice, caracteristic productiilor artistice ale orânduirii primitive si începutului artei grecesti. 3. (fig.) precis, (riguros). (< fr. géométrique, lat. geometricus)
tragere, TRÁGERE s. v. aplecare, aplicatie, aptitudine, atractie, chemare, dar, extragere, har, înclinare, înclinatie, înzestrare, pornire, predilectie, predispozitie, preferinta, scoatere, talent, vocatie.
titlui, TITLUÍ vb. v. boteza, chema, denumi, intitula, numi, porecli, spune, supranumi.
fotoschemă, FOTOSCHÉMĂ s. f. schema stabilita pe baza unei fotografii. (< foto1- + schema)
supranumi, SUPRANUMÍ vb. a boteza, a chema, a denumi, a intitula, a numi, a porecli, a spune, a zice, (înv. si reg.) a numara, (înv.) a grai, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui l-au ~ "Bravul".)
formalism, FORMALÍSM s. n. 1. conceptie idealista care rupe forma de continut, reducând procesul concret al dezvoltarii istorice la forme exterioare si scheme abstracte. 2. orientare estetica în arta care supraapreciaza importanta formei, în dauna continutului. 3. respectarea birocratica, îngusta si superficiala a formalitatii. ♢ atitudine conformista, exagerata, protocolara. 4. utilizare a modelelor formale în diferite stiinte. ♢ orientare metodologica în filozofia matematica contemporana care sustine ca matematica îsi gaseste deplina ei justificare în constructia formala. o ~ etic = respectare pur formala a preceptelor si normelor morale. (< fr. formalisme)
strigăt, STRÍGĂT s. 1. tipat, urlet, zbieret, (înv.) chemare, vreava. (Înceteaza cu ~ ele!) 2. racnet, tipat, urlet, zbieratura, zbieret, (rar) strigare, strigatura, tipatura, (înv. si reg.) racnitura. (~ de durere; ce sunt ~ele astea?) 3. v. chiot. 4. v. exclamatie.
striga, STRIGÁ vb. v. cere, chema, înscauna, întrona, învesti, numi, pretinde, proclama, pune, reclama, revendica, unge.
striga, STRIGÁ vb. 1. a tipa, a urla, a zbiera, (înv. si reg.) a toi, (înv.) a chema. (~ cât îl tinea gura.) 2. a racni, a tipa, a urla, a zbiera, (reg.) a tivli, (Transilv.) a puhai, (Transilv. si Maram.) a tipoti, (fam. fig.) a se sparge. (~ de durere.) 3. v. vocifera. 4. v. rasti. 5. v. chiui. 6. v. exclama.
sticlar, STICLÁR s. 1. (Mold., Bucov. si Transilv.) glajer. (E ~ la Sighisoara.) 2. geamgiu, (Mold., Bucov. si Transilv.) glajer. (I s-a spart geamul, trebuie sa cheme ~ul.)
spune, SPÚNE vb. v. aparea, arata, chema, citi, cânta, evoca, executa, indica, interpreta, intona, ivi, înfatisa, numi, parcurge, predica, prezenta, propaga, propovadui, raspândi, veni.
soroci, SOROCÍ vb. v. chema, cita, cobi, comanda, da, decide, destina, dispune, fixa, harazi, hotarî, invita, meni, ordona, orândui, porunci, predestina, rândui, sorti, sta-bili, statornici, ursi.
solicita, SOLICITÁ vb. 1. a cere, (înv.) a soli. (Slujba pe care o ~; ~ o audienta.) 2. v. cere. 3. v. necesita. 4. a chema. (Îl ~ la o actiune importanta.) 5. v. pofti. 6. v. suscita.
simplificare, SIMPLIFICÁRE s. v. schematizare.
simplificat, SIMPLIFICÁT adj. v. schematic.
simplificat, SIMPLIFICÁT adj. v. schematizat.
simplist, SIMPLÍST adj. dogmatic, mecanic, rigid, schematic. (O interpretare ~.)
simplifica, SIMPLIFICÁ vb. v. schematiza.
schiţă, SCHÍŢĂ s. 1. (ARTE PLAST.) crochiu. (O ~ în carbune.) 2. bruion, ciorna, concept. (~ unei piese de teatru.) 3. plan, schema, (înv.) chip, izvod. (~ a unei case.)
schematizat, SCHEMATIZÁT adj. (depr.) simplificat. (Proble-me ~.)
schemă, SCHÉMĂ s. 1. v. plan. 2. v. schita. 3. (fig.) schelet. (~ unei opere.) 4. (TEHN.) schema logica, organigrama. 5. organigrama. (~ personalului unei institutii.)
schematizare, SCHEMATIZÁRE s. (depr.) simplificare. (~ lucrurilor.)
schelet, SCHELÉT s. v. schema.
schematic, SCHEMÁTIC adj. 1. simplificat. (Reprezentare ~.) 2. v. dogmatic.
schematiza, SCHEMATIZÁ vb. (depr.) a simplifica. (A ~ lucrurile.)
sacerdoţiu, SACERDÓŢIU s. v. chemare, cler, menire, misiune, popie, preotie, preotime, rol, rost, sarcina.
rigid, RIGÍD adj., adv. 1. adj. v. inflexibil. 2. adj. teapan, (fig.) întepenit. (O îmbinare ~.) 3. adj. v. nemiscat. 4. adj. imobil, întepenit, static, (livr.) hieratic. (Atitudine ~.) 5. adj. v. teapan. 6. adv. v. teapan. 7. adj. dogmatic, mecanic, schematic, simplist. (O conceptie ~.) 8. adj. (fig.) scortos, scrobit. (Niste critici ~.)
rechema, RECHEMÁ vb. v. evoca.
provocarisi, PROVOCARISÍ vb. v. chema, invita, provoca.
provocare, PROVOCÁRE s. 1. v. instigare. 2. v. asmutire. 3. sfidare, sfruntare. (Arunca cuiva o ~.) 4. chemare, invitare. (~ cuiva la lupta.) 5. creare, determinare, pricinuire, producere, stârnire. (~ unei stari de ...) 6. cauzare, declansare, determinare, generare, pricinuire, prilejuire, producere, (rar) provocatie. (~ unei puternice reactii.)
provoca, PROVOCÁ vb. 1. v. instiga. 2. v. asmuti. 3. a chema, a invita, (înv.) a provocarisi. (Îl ~ la lupta.) 4. a cauza, a crea, a da, a determina, a face, a pricinui, a produce, a stârni. (Injectia i-a ~ o senzatie de înviorare.) 5. a cauza, a pricinui, a produce, (pop.) a casuna, (înv.) a trage. (A ~ cuiva o suparare.) 6. v. aduce. 7. v. stârni. 8. a isca, a naste, a produce, a ridica, a stârni. (Expozitia a ~ multe discutii.) 9. v. produce. 10. a (se) face, a (se) produce, a (se) stârni. (Vestea a ~ vâlva.) 11. a lasa, a produce. (I-a ~ o vie impresie.)
propensiune, PROPENSIÚNE s. v. aplecare, aplicatie, aptitudine, atractie, chemare, dar, har, înclinare, înclinatie, înzestrare, pornire, predilectie, predispozitie, preferinta, talent, vocatie.
prochema, PROCHEMÁ vb. v. considera, înscauna, întrona, învesti, numi, proclama, pune, socoti, unge.
epistemă, EPISTÉMĂ s. f. (fil.) schema, configuratie inconstienta care ar sta la baza cunoasterii. (< gr. episteme)
epiproiecţie, EPIPROIÉCŢIE s. f. proiectie prin reflexie a unor imagini, fotografii, scheme etc. existente pe un suport opac. (< fr. épiprojection)
epanşament, EPANSAMÉNT s. n. acumulare de lichide în alte tesuturi sau locuri decât cele obisnuite ale organismului. (< fr. épanchement)
poruncă, PORÚNCĂ s. v. chemare, învatatura, nor-ma, ordin, precept, principiu, regula.
porecli, PORECLÍ vb. a boteza, a chema, a denumi, a intitula, a numi, a spune, a supranumi, (înv. si reg.) a numara, (înv.) a grai, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui l-au ~ "Bravul".)
porecli, PORECLÍ vb. v. chema, numi.
pomeni, POMENÍ vb. v. chema, destepta, numi, scula, spune, trezi, zice.
poftire, POFTÍRE s. 1. v. chemare. 2. v. invitatie.
pofti, POFTÍ vb. 1. v. aspira. 2. v. dori. 3. v. cere. 4. a dori, a-i placea, a voi, a vrea. (Ramâi cu cine ~.) 5. v. ura. 6. v. chema. 7. a invita, a ruga, a solicita. (Îl ~ sa intre.) 8. v. invita. 9. v. îndemna. 10. a veni. (Îl roaga sa ~ la catedra.) 11. v. îndrazni.
plecare, PLECÁRE s. v. afectiune, aplecare, aplicatie, aptitudine, atasament, atractie, chemare, compliment, dar, declinare, declinatie, flexiune nominala, har, închinaciune, înclinare, înclinatie, înzestrare, matanie, plecaciune, ploconeala, pornire, predilectie, predispozitie, preferinta, reverenta, simpatie, talent, temenea, vocatie.
plan, PLAN adj., s. I. 1. adj. v. drept. 2. s. (GEOM.) suprafata plana. 3. adj. întins, neted, ses. (Un platou ~.) II. s. 1. schema, schita, (înv.) chip, izvod. (~ul unei case.) 2. proiect, (înv.) tertip. (Si-a pus ~ul în aplicare.) 3. v. intentie.
organigramă, ORGANIGRÁMĂ s. 1. schema. (~ personalului unei institutii.) 2. v. schema logica.
ordin, ÓRDIN s. I. 1. v. dispozitie. 2. v. comanda. 3. v. consemn. 4. v. chemare. II. v. categorie. III. ordin calugaresc v. congregatie; ordin monahal v. congregatie.
numi, NUMÍ vb. 1. a se chema, (înv. si pop.) a striga, (pop.) a-i spune, a-i zice, (înv.) a se porecli. (Cum te numesti?) 2. v. supranumi. 3. v. califica. 4. a se chema, a se spune, a se zice, (înv.) a se pomeni. (Cum se numeste pe la voi aceasta floare?) 5. v. constitui. 6. v. desemna. 7. v. înscauna. 8. v. angaja.
numeni, NUMENÍ vb. v. boteza, chema, denumi, inti-tula, numi, porecli, spune, supranumi.
număra, NUMĂRÁ vb. v. achita, aprecia, boteza, calcula, chema, chibzui, considera, crede, denumi, enumera, gasi, gândi, intitula, însira, însirui, judeca, lichida, numi, onora, opina, plati, porecli, socoti, spune, supranumi.
nomina, NOMINÁ vb. v. boteza, chema, denumi, inti-tula, numi, porecli, spune, supranumi.
nepoftit, NEPOFTÍT adj. 1. v. nechemat. 2. inoportun, nedorit, neoportun. (Oaspete ~.)
disponibilitate, DISPONIBILITÁTE s. f. 1. însusirea, starea a ceea ce este disponibil. 2. lucru de care se poate dispune; rezerva. o ~ati bugetare = sume de bani nefolosite, de care dispune o institutie; ~ monetara = cash. ♢ principiu de drept civil potrivit caruia partile din proces pot dispune de dreptul invocat în fata organului de jurisdictie. ♢ situatie a unui militar care a fost lasat la vatra, dar care poate fi chemat în orice moment sub drapel. o a pune în ~ = a concedia dintr-o functie, dintr-un post. 3. stare sufleteasca în care sentimentele si ratiunea se manifesta neîngradit. 4. (lingv.) posibilitate a unui cuvânt de a îndeplini o functie, de a intra în raport cu alte cuvinte. (< fr. disponibilité)
neinvitat, NEINVITÁT adj. v. nechemat.
nechemat, NECHEMÁT adj., s. 1. adj. neinvitat, nepoftit. (O persoana ~.) 2. adj., s. v. incapabil.
necapabil, NECAPÁBIL adj., s. 1. adj. incapabil, neputincios, prapadit, slabanog, (rar) impotent, (pop.) becisnic, nemernic, nevoias, nevolnic, (înv. si reg.) sec, ticalos, (prin Munt. si Olt.) sfoiegit, (înv.) misel, neputernic, neputinte, secat. (Un biet om ~.) 2. adj., s. ignorant, incapabil, incom-petent, nechemat, necompetent, neispravit, nepregatit, nepriceput, nestiutor, prost, (fam.) ageamiu. (Un meserias ~.)
diagramă, DIAGRÁMĂ s. f. 1. reprezentare grafica schematica a valorilor unor marimi sau a relatiilor dintre ele. ♢ (pl.) semne tipografice speciale cu care se culeg diferite probleme de sah. 2. schema pentru fixarea locurilor în vagoane (la anumite trenuri), în autocar, în sali de spectacole etc. ♢ schema încarcaturii (marfuri si pasageri) a unui avion. 3. linie trasata de un aparat înregistrator. 4. (bot.) ~ florala = proiectie orizontala a tuturor componentelor unei flori. (< fr. diagramme, gr. diagramma)
diafragmatic, DIAFRAGMÁTIC, -Ă adj. în forma de diafragma, schematic, grafic. (< fr. diaphragmatique)
dezumaniza, DEZUMANIZÁ vb. I. tr., refl. a face (pe cineva) sa-si piarda, a-si pierde caracterele sau sentimentele umane; a (se) abrutiza. II. tr. a prezenta schematic un personaj literar. (< fr. déshumaniser)
menire, MENÍRE s. 1. chemare, misiune, rol, rost, sarcina, (reg.) meninta, (livr. fig.) sacerdotiu. (Si-a împlinit ~.) 2. v. scop. 3. v. soarta.
meninţă, MENÍNŢĂ s. v. chemare, menire, misiune, rol, rost, sarcina.
deviometru, DEVIOMÉTRU s. n. 1. aparat pentru masurarea deviatiei de frecventa a unei unde modulate în frecventa. 2. aparat pentru masurarea deviatiei musculare a ochiului, cu înregistrarea rezultatelor pe o schema. (< fr. déviomètre)
detaşament, DETASAMÉNT s. n. 1. grup de militari, de luptatori înarmati caruia i se încredinteaza o anumita misiune. 2. unitate; echipa, grup. ♢ grupare temporara formata dintr-un numar variabil de nave. (< fr. détachement)
înscăuna, ÎNSCĂUNÁ vb. a întrona, a învesti, a numi, a proclama, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovadui, a striga, a vesti. (L-au ~ împarat.)
îndreptăţit, ÎNDREPTĂŢÍT adj. 1. v. fundamentat. 2. drept, just, legitim. (O cerere ~.) 3. v. chemat. 4. v. au-torizat.
izvod, IZVÓD s. v. act, catastif, condica, copie, document, dovada, hârtie, izvor, înscris, însemnare, lista, macheta, manuscris, model, nota, obârsie, origine, piesa, plan, registru, reproducere, schema, schita, sursa, tabel, text, tipar, transcriere.
invitaţie, INVITÁŢIE s. 1. v. chemare. 2. invitare, solicitare, (înv.) pofta. (A dat curs ~ei primite.) 3. îmbiere, poftire, (rar) îmbiala. (~tii reciproce la ...) 4. chemare, convocare, invitare. (~ lor la directie.) 5. v. citare. 6. v. somatie.
invitare, INVITÁRE s. 1. v. chemare. 2. v. invitatie. 3. chemare, convocare, invitatie. (~ lor la directie.) 4. v. pro-vocare. 5. v. citare. 6. v. somatie.
invita, INVITÁ vb. 1. v. chema. 2. a (se) îmbia, a (se) pofti, (grecism înv.) a (se) proscalisi. (Se ~ unul pe altul la petrecere.) 3. v. pofti. 4. a chema, a convoca, (înv., în Transilv. si Ban.) a conchema. (I-a ~ la directie, la politie.) 5. v. provoca. 6. v. cita. 7. v. soma.
incapabil, INCAPÁBIL adj., s. 1. adj. v. inapt. 2. adj., s. v. neputincios. 3. adj., s. ignorant, incompetent, necapabil, nechemat, necompetent, neispravit, nepregatit, nepriceput, nestiutor, prost, (fam.) ageamiu. (Un meserias ~.) 4. adj. neputincios. (~ de a face ceva.)
iarbă, IÁRBĂ s. (BOT.) iarba-broastei (Hydrocharis mor-sus-ranae) = (reg.) limba-broastei, muscatul-broastelor; iarba-canarasului (Phalaris canariensis) = (reg.) mei-lung, meiul-canarilor; iarba-ciutei (Doronicum austriacum) = (reg.) iarba-caprioarei, iarba-lupului; iarba-câinelui (Cynodon dactylon) = pir-de-telina, pir-gros, (reg.) costrei, curcubeu, pirau, iarba-vântului, iarba-câineasca; iarba-câmpului (Agrostis alba sau stolonifera) = (reg.) paius, iarba-vântului; iarba-fiarelor (Cynanchum vincetoxicum) = (reg.) brilioanca, rândunita; iarba-gaii (Picris hieracioides) = (reg.) amaruta; iarba-osului (Helianthemum chemaecistus, vulgare etc.) = (reg.) ferastrau, malaoi, ruja; iarba-sfântului-Ioan (Salvia sclarea) = (reg.) serlai; iarba-sarpelui = a) (Veronica latifolia) (reg.) sopârlita, ventrilica; b) (Echium vulgare) (rar) viperina, (reg.) ochiul-mâtei; iarba-alba (Phalaris arundina-cea) = (reg.) ierbaluta, panglici (pl.), panglicuta, iarba-boierului, iarba-creata; iarba-de-lingoare (Lysimachia punctata) = (reg.) galbenele (pl.), floare-de-lingoare, marul-cucului, radacina-de-lingoare; iarba-de-mare = zegras; iarba-de-ureche (Sedum maximum) = (reg.) oloisa, verzisoara, iarba-grasa; iarba-dulce (Polypodium vulgare) = (reg.) spasul-dracului; iarba-grasa (Portulaca oleracea) = (reg.) grasita, porcina, iarba-de-gradina; iarba-mare = a) (Inula helenium) (reg.) oman, toaie; b) (Stellaria holostea) (reg.) coada-de-gaina; iarba-puturoasa (Bifora radians) = puciogna, (reg.) scarisor, buruiana-pucioasa, buruiana-puturoasa; iarba-rosie = a) (Polygonum persicaria) (reg.) iarba-puricelui; b) (Bidens cenuus) (reg.) cârligioara; iarba-usturoasa (Teucri-um scordium) = (reg.) dumbet, ustoroi-de-lac.
grăi, GRĂÍ vb. v. boteza, chema, conveni, denumi, intitula, întelege, învoi, numi, porecli, rosti, spune, supranumi, vorbi, zice.
fluierice, FLUIERÍCE s. chematoare. (Cu ~ vânatorul imita strigatele unor animale.)
evoca, EVOCÁ vb. 1. v. sugera. 2. a chema, a reaminti, a rechema, a redestepta. (A ~ ceva în memorie.) 3. v. aminti. 4. (fig.) a spune, a trezi. (Câte nu-mi ~ acele zile!) 5. a reconstitui. (A ~ întreaga scena întâmplata.)
coşmaresc, COSMARÉSC, -Ă adj. de cosmar. (dupa fr. cauchemaresque)
coşmar, COSMÁR s. n. vis cu senzatii de apasare si de înabusire, vis urât; viziune înfricosatoare, obsesie. ♢ (fam.) stare de grija apasatoare, obsedanta. (< fr. cauchemar)
dogmatic, DOGMÁTIC adj., s. 1. adj. mecanic, rigid, schematic, simplist. (Atitudine ~; o interpretare ~.) 2. s. dogmatist. (~ul este adept al dogmatismului.)
cosmatesc, COSMATÉSC, -Ă adj. (despre un sistem decorativ) care consta din asamblarea sau încrustarea elementelor constitutive ale ornamentului organizat pe o schema geometrica. (< it. cosmatesco)
convoca, CONVOCÁ vb. tr. a chema (oficial) într-un loc un grup de persoane, un corp constituit. (< fr. convoquer, lat. convocare)
creţişoară, CREŢISOÁRĂ s. (BOT.; Alchemilla vulgaris) (reg.) brumarie, plasca, umbrarul-doamnei.
convocare, CONVOCÁRE s. 1. v. chemare. 2. adunare, întrunire, reunire, strângere. (~ oamenilor la o sedinta.)
convoca, CONVOCÁ vb. 1. a tine (A ~ o sedinta.) 2. v. chema. 3. a aduna, a întruni, a reuni, a strânge. (I-a ~ pe toti ai sai.)
considera, CONSIDERÁ vb. 1. a aprecia, a chibzui, a crede, a gasi, a gândi, a judeca, a opina, a socoti, (pop.) a chiti, a cugeta, (înv.) a cunoaste, a numara. (Eu ~ ca asa trebuie sa facem.) 2. a crede, a gasi, a socoti, a vedea. (Aceasta circumstanta o ~ de bun augur.) 3. a socoti, (rar) a proclama, (înv.) a prochema, a proclamarisi. (Esop a ~ limba un mare rau.) 4. a socoti, (fig.) a taxa. (Îl ~ drept mincinos.) 5. a se crede, a se închipui, a se socoti, a se vedea, (pop.) a se tine. (Se ~ inteligent.) 6. v. aprecia.
conchema, CONCHEMÁ vb. v. chema, convoca, invita.
competent, COMPETÉNT adj. 1. bun, capabil, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregatit, priceput, valoros, versat, vrednic, (rar) preparat, (înv. si pop.) harnic, (pop.) cercat, (înv.) ispitit, mândru, practic, practicos, practisit, putincios. (Un inginer ~.) 2. v. avizat. 3. v. chemat. 4. v. autorizat.
consultativ, CONSULTATÍV, -Ă adj. cu caracter de consultatie. o organ ~ = organ chemat sa-si dea avizul în anumite chestiuni. o vot ~ = vot care nu are putere deliberativa într-o adunare. (< fr. consultatif)
colăcar, COLĂCÁR s. (reg.) brudas, chemator, conacar, crainic, pocânzeu, vatasel, vestitor, vornic, vornicel. (ĩi însotesc pe ginere la nuntile taranesti.)
conscrie, CONSCRÍE vb. tr. 1. a chema în serviciul militar; a înrola, a recruta. 2. a consemna, a înscrie într-un registru oficial. (dupa lat. conscribere)
citare, CITÁRE s. 1. v. semnalare. 2. v. reproducere. 3. (JUR.) chemare, citatie, invitare, invitatie. (~ cuiva în fata instantei.)
cita, CITÁ vb. 1. v. aminti. 2. v. reproduce. 3. (JUR.) a chema, a invita, (înv., în Transilv.) a soroci. (L-a ~ la proces, în fata instantei.)
chip, CHIP s. v. cuvânt, divinitate, dumnezeu, exemplu, idol, ilustratie, model, motiv, pictura, pilda, pânza, plan, poza, pretext, reprezentare, schema, schita, simbol, tablou, zeitate, zeu.
chemitipie, CHEMITIPÍE s. v. chemigrafie.
chemător, CHEMĂTÓR s. v. colacar, vataf, vatasel, vornicel.
chemigrafie, CHEMIGRAFÍE s. (TIPOGR.) chemitipie.
chemătoare, CHEMĂTOÁRE s. v. vocativ.
chemătoare, CHEMĂTOÁRE s. fluierice. (Cu ~ vânatorul imita strigatele unor animale.)
chemat, CHEMÁT adj. competent, îndreptatit, (înv.) volnic. (Nu este el cel ~ sa ne dea lectii.)
chemare, CHEMÁRE s. v. strigat, tipat, urlet, zbieret.
chema, CHEMÁ vb. v. striga, tipa, urla, zbiera.
chemare, CHEMÁRE s. 1. invitare, invitatie, poftire. (~ cuiva la masa.) 2. convocare, invitare, invitatie. (~ lor la politie.) 3. v. provocare. 4. v. citare. 5. (MIL.; concr.) ordin, (prin Transilv. si Maram.) porunca. (A primit ~ si s-a prezentat la unitate.) 6. v. apel. 7. v. proclamatie. 8. v. menire. 9. v. aptitudine.
chema, CHEMÁ vb. 1. a invita, a pofti. (I-a ~ sa mearga la el.) 2. a convoca, a invita, (înv., în Transilv. si Ban.) a conchema. (I-a ~ la politie.) 3. v. solicita. 4. v. provoca. 5. v. cita. 6. v. actiona. 7. v. evoca. 8. v. supranumi. 9. a se numi, (înv. si pop.) a striga, (pop.) a-i spune, a-i zice, (înv.) a se porecli. (- Cum te ~? – Gheorghe!) 10. a se numi, a se spune, a se zice, (înv.) a se pomeni. (Cum se ~ pe la voi aceasta floare?)
clamoros, CLAMORÓS, -OÁSĂ adj. strigator, chemator, deznadajduit. (< it. clamoroso)
clamoare, CLAMOÁRE s. f. strigat, chemare desperata. (< lat. clamor, fr. clameur)
clama, CLAMÁ vb. intr. a chema cu voce tare, a striga. (< fr. clamer)
atracţie, ATRÁCŢIE s. 1. atractie universala v. gravitatie, (impr.) gravitate. 2. v. tentatie. 3. farmec, (rar) prestigiu, (fig.) miraj. (~ unui vis fericit.) 4. aplecare, aplicatie, aptitudine, chemare, dar, har, înclinare, înclinatie, înzestrare, pornire, predilectie, predispozitie, preferinta, talent, vocatie, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecaciune, plecare. (Si-a demonstrat din plin ~ pentru ...)
cita, CITÁ vb. tr. 1. a numi, a indica (pe cineva sau ceva) pentru a întari, a face cunoscut; a semnala cuiva. 2. a reproduce exact spusele sau cele scrise de cineva. 3. a chema în fata unei instante judecatoresti printr-o citatie. (< fr. citer, lat. citare)
aptitudine, APTITÚDINE s. 1. aplecare, aplicatie, atractie, chemare, dar, har, înclinare, înclinatie, înzestrare, pornire, predilectie, predispozitie, preferinta, talent, vocatie, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecaciune, plecare. (Si-a demonstrat din plin ~ pentru ...) 2. v. simt. 3. v. facultate.
aplecăciune, APLECĂCIÚNE s. v. aplecare, aplicatie, aptitudine, atractie, chemare, dar, har, înclinare, înclinatie, înzestrare, pornire, predilectie, predispozitie, preferinta, talent, vocatie.
apel, APÉL s. 1. chemare. (~ lansat catre electorat.) 2. (pop.) strigare. (Face ~ul la scoala.) 3. v. cerere.
amesteca, AMESTECÁ vb. 1. a combina. (~ mai multe substante.) 2. (prin Transilv. si Maram.) a sfeti. (~ cartile de joc.) 3. v. mesteca. 4. v. corci. 5. v. încurca. 6. a se baga, a interveni, a se vârî. (Se ~ nechemat într-o discutie.)
ageamiu, AGEAMÍU adj., s. v. ignorant, incapabil, incompetent, necapabil, nechemat, necompetent, necunoscator, neinitiat, neispravit, nepregatit, nepriceput, nestiutor, prost.
acţiona, ACŢIONÁ vb. 1. (TEHN.) a deplasa, a misca. (Remorca este ~ de un tractor.) 2. v. proceda. 3. (JUR.) a chema. (L-a ~ în judecata.) 4. (JUR.) a opera. (Poprirea ~ dupa ce s-au luat masurile asiguratoare.) 5. (MED.) (rar) a lucra. (Medicamentul ~.)
chemitripsinogen, CHEMITRIPSINOGÉN s. n. proferment inactiv secretat de pancreas care, sub actiunea catalitica a tripsinei, se transforma în chimotripsina. (< fr. chymotrypsinogène)
chimioterapie, CHIMIOTERAPÍE s. f. elem. chemoterapie.
chimiotropism, CHIMIOTROPÍSM s. n. elem. chemotropism.
chimiotaxie, CHIMIOTAXÍE s. f. chemotactism. (< fr. chimiotaxie)
chimiotactism, CHIMIOTACTÍSM s. n. chemotactism. (< fr. chemiotactisme)
chimiosinteză, CHIMIOSINTÉZĂ s. f. chemosinteza. (< fr. chimiosynthèse)
chimiorezistenţă, CHIMIOREZISTÉNŢĂ s. f. rezistenta microbiana sau parazitara fata de antibiotice ori chimioterapice; chemorezistenta. (< fr. chimiorésistance)
chimiluminescenţă, CHIMILUMINESCÉNŢĂ s. f. elem. chemoluminescenta.
chimicale, CHIMICÁLE s. f. pl. (fam.) produse chimice. (< germ. Chemikalien)
chimio, CHIMI(O)- elem. chemo-.
chemozis, CHEMÓZIS s. n. infiltratie edematoasa a conjunctivei, inflamatorie. (< fr. chémosis)
chemotropism, CHEMOTROPÍSM/CHIMIOTROPÍSM s. n. orientare a organelor plantelor sub influenta unor excitatii chimice. (< germ. Chemotropismus, fr. chimiotropisme)
chemoterapie, CHEMOTERAPÍE/CHIMIOTERAPÍE s. f. terapie prin substante chimice. (< germ. Chemotherapie, fr. chimiothérapie)
chemotrof, CHEMOTRÓF, -Ă adj. capabil de chemosinteza. (< engl. chemotrophic)
chemotrofie, CHEMOTROFÍE s. f. mod de hranire a microorganismelor chemotrofe. (< germ Chemotrophie)
chemotaxonomie, CHEMOTAXONOMÍE s. f. ramura a biologiei care studiaza relatiile dintre organisme pe baza elementelor chimice, stabilind clasificarea lor în sistem. (< germ. Chemotaxonomie)
chemotactism, CHEMOTACTÍSM s. n. sensibilitate particulara a unor fiinte vii fata de atractia unei anumite substante chimice; chimiotactism, chimiotaxie. (< germ. Chemotaktismus)
chemosinteză, CHEMOSINTÉZĂ s. f. sinteza a substantelor organice de catre bacteriile autotrofe cu ajutorul energiei chimice, prin oxidarea substantelor minerale; chimiosinteza. (< germ. Chemosynthese)
chemosorbţie, CHEMOSÓRBŢIE s. f. fixare a unei substante pe suprafata unui corp prin formarea unei combinatii chimice între absorbant si substanta absorbita. (< fr. chémosorption)
chemosferă, CHEMOSFÉRĂ s. f. strat al atmosferei, între 40 si 80 de km, în care are loc disocierea (ziua) si recombinarea (noaptea) a moleculelor diferitelor gaze, sub influenta radiatiilor ultraviolete. (< fr. chémosphère)
chemorezistenţă, CHEMOREZISTÉNŢĂ s. f. chimiorezistenta. (< germ. Chemoresistenz)
chemosensibil, CHEMOSENSÍBIL, -Ă adj. care prezinta chemosensibilitate. (< fr. chémo-sensible)
chemosensibilitate, CHEMOSENSIBILITÁTE s. f. sensibilitate la excitanti chimici. (< fr. chémo-sensibilité)
chemoreceptor, CHEMORECEPTÓR s. m. terminatie nervoasa sau organ de simt care înregistreaza modificarile chimice ale mediului extern sau intern. (< germ. Chemorezeptor)
chemonastie, CHEMONASTÍE s. f. miscare de curbare a unor organe ale plantelor sub influenta substantelor chimice. (< germ. Chemonastie)
chemomorfoză, CHEMOMORFÓZĂ s. f. morfoza produsa sub influenta unor substante chimice. (< germ. Chemomorphose)
chemoestezie, CHEMOESTEZÍE s. f. sensibilitate a plantelor fata de excitanti chimici. (< germ. Chemoesthesie)
chemoliză, CHEMOLÍZĂ s. f. lizare pe cale chimica. (< germ. Chemolyse)
chemoluminescenţă, CHEMOLUMINESCÉNŢĂ/CHIMILUMINESCÉNŢĂ s. f. luminescenta care însoteste unele reactii chimice. (< engl. chemoluminescence, fr. chimiluminescence)
chemoautotrofie, CHEMOAUTOTROFÍE s. f. mod de hranire a microorga-nismelor chemoautotrofe. (< germ. Chemoautotrophie)
chemoautotrof, CHEMOAUTOTRÓF, -Ă adj. (despre microorganisme) care obtine energia necesara proceselor vitale prin oxidarea unor substante chimice anorganice. (dupa engl. chemoautotrophic)
chemitipie, CHEMITIPÍE s. f. chemigrafie. (< fr. chémitypie)
chemo, CHEMO-/CHIMI(O)- elem. "chimie". (< germ. chemo-, fr. chimi/o/-, cf. lat. chymus, gr. khymos, suc)
chemindefer, CHEMIN DE FER [SMEN DÖ FER] s. n. inv. joc de noroc asemanator bacaralei, la care fiecare jucator devine pe rând bancher (2). (< fr. chemin de fer)
chemisier, CHEMISIER E-MI-ZIÉ/ s. n. bluza femeiasca cu mâneci lungi si mansete. (< fr. chemisier)
chemigraf, CHEMIGRÁF s. n. tehnica gravarii chimice a cliseelor tipografice; chemitipie. (< fr. chémigraphie)
chemigrafie, CHEMIGRAFÍE s. f. tehnica gravarii chimice a cliseelor tipografice; chemitipie. (< fr. chémigraphie)
chembrică, CHÉMBRICĂ s. f. pânza de celofibra sau de bumbac, cu fire extrem de fine si dese. (< engl. cambric)
chemio, CHEMI(O)- elem. chemo-.
vocativ, VOCATÍV s. (GRAM.) (înv.) chematoare.
volnic, VÓLNIC adj. v. abuziv, arbitrar, autonom, chemat, competent, despotic, excesiv, independent, îndreptatit, liber, neatârnat, samavolnic, samavolnicesc, silnic, suveran.
vornicel, VORNICÉL s. 1. vataman, vatasel. (~ul era ajutorul vornicului la sate.) 2. vatasel, vataf, (reg.) chemator, sol, frate-de-mire, frate-de-mireasa, (Transilv. si Ban.) dever, (Transilv.) vifel. (~ la o nunta taraneasca.)
zice, ZÍCE vb. 1. a spune, a vorbi, (pop.) a cuvânta, a glasui, a grai. (~-i înainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a spune, a vorbi, (pop.) a cuvânta, a glasui, a grai. (~ numai prostii.) 3. a afirma, a declara, a marturisi, a relata, a spune. (A ~ urmatoarele ...) 4. a exprima, a formula, a pronunta. (A ~ urmatoarea opinie ...) 5. a face, a spune. (El ~: – Nu vreau!) 6. a comunica, a spune, a transmite. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutati.) 7. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a sustine. (~ ca marfa e de buna calitate.) 8. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se sopti, a se vorbi, a se zvoni. (Se ~ ca a plecat.) 9. a articula, a grai, a pronunta, a rosti. (N-a ~ un cuvânt.) 10. a se chema, a se numi, a se spune. (Cum se ~ pe la voi acestei flori?) 11. a admite, a presupune, a spune. (Sa ~ ca-i asa cum sustii.) 12. a contine, a cuprinde, a scrie, a spune. (Ce ~ aceste documente?) 13. a ordona, a porunci, a spune. (Fa ce-ti ~ el!) 14. a obiecta, a reprosa, a spune. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)
zice, ZÍCE vb. v. chema, citi, cânta, executa, interpreta, intona, numi, parcurge.
chema, chemá vb., ind. prez. 1 sg. chem, 3 sg. si pl. cheáma; conj. prez. 3 sg. si pl. chéme
chemare, chemáre s. f., g.-d. art. chemarii; pl. chemari
chemător, chematór adj. m., pl. chematóri; f. sg. si pl. chematoáre
chembrică, chémbrica s. f., g.-d. art. chémbricii; pl. chémbrici
chemigraf, chemigráf s. n., pl. chemigráfe
chemigrafie, chemigrafíe s. f. (sil. -gra-), art. chemigrafía, g.-d. chemigrafíi, art. chemigrafíei
chemitipie, chemitipíe s. f., g.-d. art. chemitipíei
chemoreceptor, chemoreceptór s. m., pl. chemoreceptóri
chemosinteză, chemosintéza s. f., g.-d. art. chemosintézei
chemosorbţie, chemosórbtie s. f. (sil. -ti-e; mf. -sorb-), art. chemosórbtia, g.-d. chemosórbtii, art. chemosórbtiei
chemotactism, chemotactísm s. n.
chemotaxie, chemotaxíe s. f. (sil. -xi-e), g.-d. art. chemotaxíei
chemotropism, chemotropísm s. n. (sil. -tro-)
chemozis, chemózis s. n.
deochea, deocheá vb. (sil. de-o-chea), ind. si conj. prez. 1 si 2 sg. deóchi, 3 sg. si pl. deoáche, 1 pl. deochém, 2 pl. deocheáti; ger. deochínd; part. deocheát
despăduchea, despaducheá vb., ind. prez. 1 sg. despaduchéz, 3 sg. si pl. despaducheáza, 1 pl. despaduchém; conj. prez. 3 sg. si pl. despaduchéze; ger. despaduchínd
desperechea, desperecheá vb., ind. prez. 1 sg. desperechéz, 3 sg. si pl. desperecheáza, 1 pl. desperechém; conj. prez. 3 sg. si pl. desperechéze; ger. desperechínd; part. desperecheát
hiporchemă, hiporchéma s. f., g.-d. art. hiporchémei; pl. hiporchéme
ischemia, ischemiá vb., ind. prez. 3 sg. ischemiáza
ischemic, ischémic adj. m., pl. ischémici; f. sg. ischémica, pl. ischémice
ischemie, ischemíe s. f., art. ischemía, g.-d. art. ischemíei; pl. ischemíi, art. ischemíile
împerechea, împerecheá vb., ind. prez. 1 sg. împerechéz, 3 sg. si pl. împerecheáza, 1 pl. împerechém; conj. prez. 3 sg. si pl. împerechéze; ger. împerechínd
îngenunchea, îngenuncheá vb., ind. prez. 1 sg. îngenunchéz, 3 sg. si pl. îngenuncheáza, 1 pl. îngenunchém; conj. prez. 3 sg. si pl. îngenunchéze; ger. îngenunchínd
înmănunchea, înmanuncheá vb., ind. prez. 1 sg. înmanunchéz, 1 pl. înmanunchém; conj. prez, 3 sg. si pl. înmanunchéze; ger. înmanunchínd
luminoschemă, luminoschéma s. f. (sil. mf. -sche-), g.-d. art. luminoschémei; pl. luminoschéme
nechemat, nechemát adj. m., s. m., pl. nechemáti; f. sg. nechemáta, pl. nechemáte
păduchea, paducheá vb., ind. prez. 1 sg. paduchéz, 3 sg. paducheaza, 1 pl. paduchém; conj. prez. 3 sg. si pl. paduchéze; ger. paduchínd
plan, plan (schema, ansamblu de dispozitii, element de perspectiva) s. n., pl. plánuri
rechema, rechemá vb., ind. prez. 1 sg. rechém, 3 sg. si pl. recheáma; conj. prez. 3 sg. si pl. rechéme
rechemare, rechemáre s. f. chemare
schematic, schemátic adj. m., pl. schemátici; f. sg. schemática, pl. schemátice
schematism, schematísm s. n., pl. schematísme
schematiza, schematizá vb., ind. prez. 1 sg. schematizéz, 3 sg. si pl. schematizeáza
schematizant, schematizánt adj. m., pl. schematizánti; f. sg. schematizánta, pl. schematizánte
schematizare, schematizáre s. f., g.-d. art. schematizarii; pl. schematizari
schematizat, schematizát adj. m., pl. schematizáti; f. sg. schematizáta, pl. schematizáte
schemă, schéma s. f., g.-d. art. schémei; pl. schéme
urechea, urecheá vb., ind. prez. 1 sg. urechéz, 3 sg. si pl. urecheáza, 1 pl. urechém; conj. prez. 3 sg. si pl. urechéze; ger. urechínd; part. urecheát
ocrotitor, OCROTIT//ÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care ocroteste; chemat sa ia sub ocrotire. /a ocroti + suf. ~tor
nostru, NÓSTRU2 noástra (nóstri, noástre) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale înlocuieste numele obiectului posedat de un grup din care face parte vorbitorul) Voi chema dintre ai nostri sa ma ajute. ♢ Ai nostri membrii familiei, rudele, prietenii. /<lat. noster, nostra
nomenclatură, NOMENCLATÚR//Ă ~i f. 1) Totalitate a termenilor folositi într-un anumit domeniu (al stiintei, tehnicii, artei etc.). ~ zoologica. 2) Lista, catalog care contine enumerarea numelor unor obiecte, nume proprii etc. dintr-un domeniu. 3) Schema a unei institutii cu indicarea posturilor sau unitatilor din subordonarea sa. /<fr. nomenclature, lat. nomenclatura
ni, NI interj. (se foloseste pentru a îndemna la mers, a chema sau a goni unele animale) /cf. ung. ne
nea, NEA2 interj. (se foloseste, deseori repetat, pentru a chema un câine). /cf. na
na, NA interj. 1) fam. (se foloseste pentru a arata ca o persoana da ceva altei persoane) Poftim; ia; tine. ♢ Na-ti-o buna! se spune pentru a exprima mirare si nemultumire când se produce ceva neasteptat si, de obicei, neplacut. Na-ti-o buna, ca ti-am dres-o! se spune când cineva face fara sa vrea ceva rau sau nu este de acord cu cele spuse de altcineva. 2) (se foloseste pentru a exprima nemultumire, surprindere, nerabdare) Poftim; uite; iata. 3) (se foloseste, de obicei repetat, pentru a chema unele animale sa se apropie sau sa stea pe loc). 4) (se foloseste pentru a însoti gestul unei lovituri date unei persoane sau unui animal). 5) (se foloseste, de obicei repetat, ca strigat de voie buna în unele cântece si jocuri populare). /cf. alb., bulg., ung., ngr. na
mobiliza, A MOBILIZ//Á ~éz tranz. 1) (fortele armate ale unui stat) A pune pe picior de razboi. 2) (rezervisti) A chema sub arme în legatura cu trecerea la starea de razboi. 3) (colectivitati, persoane) A atrage într-o actiune ampla de interes comun; a ridica. 4) A concentra pentru a pune pe deplin în actiune. A-si ~ fortele. /<fr. mobiliser
mănuşă, MĂNÚS//Ă ~i f. 1) Obiect confectionat din lâna, din piele, care se îmbraca pe mâna, acoperind-o pâna la încheietura (în scop protector). ~ cu degete. ~ de mireasa. ♢ A arunca cuiva ~a a) a chema la duel pe cineva; b) a provoca pe cineva. A ridica cuiva ~a a) a primi chemarea cuiva la duel; b) a primi provocarea cuiva. A umbla (sau a se purta) cu ~i cu cineva a avea o atitudine binevoitoare si politicoasa fata de cineva. 2) rar Parte a unui obiect (vas, instrument, usa etc.) de care acesta este apucat pentru a putea fi manipulat; mâner. 3) rar Cantitate de plante cu tulpina subtire care poate fi cuprinsa cu mâna; manunchi. [G.-D. manusii] /mâna + suf. ~usa
justiţie, JUSTÍŢI//E ~i f. 1) Totalitate a instantelor judecatoresti si a legilor unui stat. ♢ A chema (sau a se prezenta) în fata ~ei a cita (sau a se prezenta) la judecata. 2) Activitate a instantelor judiciare ale unui stat; exercitiu al puterii judiciare. 3) Principiu moral având ca esenta conformitatea cu adevarul. 4) Caracter just; echitate; justete. [G.-D. justitiei; Sil. -ti-e] /<lat. justitia, fr. justice
judecată, JUDEC//ÁTĂ ~ati f. 1) Facultate a omului de a gândi logic si de a întelege sensul si legatura fenomenelor; intelect, minte; ratiune. ♢ Cu ~ a) cu bun-simt; cu chibzuiala; b) temeinic. 2) Forma fundamentala a gândirii, exprimata printr-o propozitie în care se afirma sau se neaga ceva. 3) Gând exteriorizat în care se afirma sau se neaga ceva; rationament. 4) Punct de vedere (asupra unui lucru sau asupra unei persoane); opinie, parere, considerent; cuvânt. 5) jur. Întrunire a unei instante judecatoresti pentru solutionarea unor chestiuni de natura penala sau civila; actiune judiciara; proces. ♢ A da (sau a chema, a trimite) în ~ (pe cineva) a intenta un proces cuiva; a deferi judecatii (pe cineva), ~ata de apoi judecata divina care se crede ca va avea loc la sfârsitul lumii. /<lat. judicata
îndemn, ÎNDÉMN ~uri n. 1) Chemare la o actiune. ~ la masa. ♢ La (sau din) ~ul cuiva fiind îndemnat de cineva. Din (sau prin) ~ul propriu din proprie initiativa. Din ~ul inimii dintr-o sincera pornire interna. 2) Factor ce îndeamna la o actiune; imbold; impuls; stimulent. /v. a îndemna
ischemie, ISCHEMÍ//E ~i f. Stare patologica constând în diminuarea circulatiei sangvine într-un organ, provocata de un spasm arterial sau de astuparea unui vas. [G.-D. ischemiei; Sil. is-che-] /<fr. ischémie
invoca, A INVOCÁ invóc tranz. 1) (divinitati) A chema în ajutor. 2) A aduce drept argument. ~ decretul respectiv. /<fr. invoquer, lat. invocare
invocaţie, INVOCÁŢI//E ~i f. 1) v. A INVOCA. 2) Citare ca argument pentru sustinerea unei afirmatii. 3) Chemare a unui poet adresata muzei pentru a-l inspira. [G.-D. invocatiei] /<fr. invocation, lat. invocatio, ~onis
invita, A INVITÁ invít tranz. 1) (persoane) A chema în mod politicos; a solicita printr-o invitatie; a pofti. 2) fig. (persoane) A impune în mod categoric si insistent; a obliga prin amenintare; a soma. /<fr. inviter, lat. invitare
iniţiativă, INIŢIATÍV//Ă ~e f. 1) Predispozitie de a întreprinde primul ceva sau de a avea îndrazneala sa faca ceva. 2) Chemare la o actiune si organizare a realizarii ei. [G.-D. initiativei; Sil. -ti-a-] /<fr. initiative
idea, A IDE//Á ~éz tranz. (scheme, planuri etc.) A concepe cu mintea; a imagina; a prefigura. /<it. ideare
hei, HEI interj. 1) (se foloseste ca adresare catre cineva sau pentru a chema pe cineva). 2) (se foloseste pentru a exprima satisfactie, admiratie, placere, multumire, surprindere etc.). [Mono- silabic] /Onomat.
hăuli, A HĂUL//Í ~ésc 1. intranz. 1) (despre persoane) A emite un sunet puternic, ascutit si prelung (în semn de bucurie sau de chemare); a produce chiote; a chiui. 2) v. A HĂUI. 2. tranz. rar. A cânta prelung si cu inflexiuni. ~ o doina. [Sil. ha-u-] /Onomat.
harnaşament, HARNASAMÉNT ~e n. Totalitate a obiectelor necesare la înhamarea, înseuarea si conducerea unui cal. /<fr. harnachement
ga, GA interj. (se foloseste, repetat, pentru a reda strigatul gâstelor sau pentru a le chema). /Onomat.
epanşament, EPANSAMÉNT ~e n. Acumulare a lichidului în alte tesuturi decât cele obisnuite ale organismului. /<fr. épanchement
disponibilitate, DISPONIBILIT//ÁTE ~ati f. 1) Caracter disponibil. 2) Situatie a unui functionar care nu este angajat si poate fi rechemat la serviciu. ♢ A pune în ~ a concedia. 3) mai ales la pl. Persoana sau obiect de care poate dispune cineva la nevoie; rezerva. [Art. disponibilitatea; G.-D. disponibilitatii] /<fr. disponibilité
detaşament, DETASAMÉNT ~e n. 1) Grup de oameni condusi de un sef, care au scopuri comune si îndeplinesc o actiune comuna. 2) Grup de militari reuniti pentru a îndeplini o misiune speciala. /<fr. détachement
defendor, DEFENDÓR ~i m. jur. rar Persoana chemata sa se apere în fata justitiei; pârât. /<fr. défendeur
cuţu, CÚŢU interj. (se foloseste, deseori repetat, pentru a chema un câine, un catel). /cf. bulg., sb. kute, ung. kuszi
coşmar, COSMÁR ~uri n. 1) Vis urât si apasator. 2) fig. Grija mare si obsedanta. /<fr. cauchemar
convoca, A CONVOCÁ convóc tranz. (persoane) A chema (oficial) la o reuniune. /<fr. convoquer, lat. convocare
concept, CONCÉPT ~e n. 1) log. Idee generala despre o clasa de obiecte sau de fenomene din realitatea înconjuratoare; notiune. 2) Varianta initiala schematica a unei lucrari; ciorna; schita. /<fr. concept
cita, A CIT//Á ~éz tranz. 1) (cele scrise sau spuse) A reproduce textual (indicând sursa). 2) jur. (persoane) A chema sa se prezinte în fata unei instante judecatoresti. ~ ca martor. 3) (fapte, întâmplari etc.) A aduce ca dovada, ca argument. ~ un exemplu. /<fr. citer, lat. citare
chioti, A CHIOT//Í ~ésc intranz. (despre oameni) A scoate un strigat ascutit puternic si prelung (de bucurie, de chemare etc.); a produce chiote; a chiui; a hauli. [Sil. chi-o-] /Din chiot
chimicale, CHIMICÁLE f. pl. Nume generic dat produselor chimice folosite în gospodarie. /<germ. Chemikalien
chemigrafie, CHEMIGRAFÍE f. Tehnica a gravarii cliseelor tipografice pe cale chimica. [Art. chemigrafia; G.-D. chemigrafiei; Sil. -fi-e] /<fr. chémigraphie
chembrică, CHEMBRÍ//CĂ ~ci f. Ţesatura subtire bine apretata, vopsita într-o singura culoare, având diferite întrebuintari (în legatorie, la confectionarea îmbracamintei de vara). /<engl. cambric
chemat, CHEMÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A CHEMA. 2) Care întruneste conditiile necesare pentru o anumita activitate. /v. a chema
chemare, CHEM//ÁRE ~ari f. 1) v. A CHEMA. 2) Text oficial care contine un îndemn la o actiune; proclamatie. 3) fig. Atitudine deosebita pentru un domeniu anumit de activitate. /v. a chema
chema, A SE CHEMÁ ma chem intranz. A purta un nume; a se numi. /<lat. clamare
chema, A CHEMÁ chem tranz. 1) A cere sa vina mai aproape sau undeva (rostind numele celui poftit). 2) A impune (în mod oficial) sa se prezinte într-un anumit loc. ♢ ~ la ordine a cere respectarea disciplinei. 3) (persoane, colectivitati) A determina printr-o chemare (sa efectueze o actiune). ♢ ~ sub arme (sau sub drapel) a mobiliza. 4) (fapte, evenimente din trecut) A aduce în memorie; a evoca. /<lat. clamare
caşmir, CASMÍR s. n. 1. rasa de capre, din Casmir si Tibet, fara coarne, cu par moale si matasos. 2. tesatura fina, care se facea la început din parul acestei capre. (< fr. cachemire)
caşmir, CASMÍR ~uri n. 1) Rasa de capre, originare din Casmir si Tibet, crescute pentru lâna moale si matasoasa. 2) Ţesatura confectionata din lâna acestor capre. /<fr. cachemire
camping, CAMPING [pr.: chémping ~uri n. Teren amenajat pentru campament. /Cuv. engl.
bucium, BÚCIUM ~e n. Instrument muzical de suflat, având forma unui tub conic, lung de aproape 3 m, confectionat din coaja de tei sau din lemn, folosit (mai ales de ciobanii de la munte) pentru chemari sau semnale. [Sil. -cium] /<lat. bucinum
branşament, BRANSAMÉNT ~e n. Portiune de conducta care leaga o conducta principala de una secundara. /<fr. branchement
boncălui, A BONCĂLU//Í ~iéste intranz. (despre animale erbivore mari) A rage prelung, chemator si puternic (în perioada de rut, în timpul unei lupte etc.). /Orig. nec.
ataşament, ATASAMÉNT n. Afectiune (puternica si durabila) fata de cineva sau de ceva. /<fr. attachement
arunca, A ARUNCÁ arúnc 1. tranz. 1) A face sa ajunga, printr-o miscare brusca, la o oarecare departare; a azvârli. ~ o piatra. ~ flori pe scena. ♢ ~ (ceva) în aer a distruge ceva printr-o explozie. ~ vorbele (sau cuvintele) a vorbi fara chibzuiala. A-si ~ ochii (sau privirea) a) a privi în graba; b) a examina superficial. ~ (cuiva) manusa a chema pe cineva la duel; a provoca. 2) A îndeparta, considerând inutil; a azvârli. 3) A face sa iasa din interiorul sau. Vulcanul arunca lava. 4) fig. (persoane) A face sa ajunga într-o anumita situatie (de obicei defavorabila). ♢ ~ în (sau la) închisoare a întemnita. 5) (obiecte de îmbracaminte) A pune pe corp în graba. 6) fig. (mai ales bani) A folosi în mod nechibzuit; a cheltui; a irosi; a risipi; a pierde. 2. intranz. A da cu ceva (în cineva sau în ceva); a azvârli. ~ cu pietre în geam. ♢ ~ din copite a azvârli. /<lat. eruncare
apel, APÉL ~uri n. 1) Rostire succesiva a numelor unor persoane pentru a verifica prezenta lor într-un anumit loc. 2) Chemare adresata maselor. 3) Rugaminte adresata cuiva. 4) Chemare la distanta printr-un semnal sonor sau luminos, folosit în telefonie si telegrafie. /<fr. appel
ambranşament, AMBRANSAMÉNT ~e n. Ramificatie secundara a unei linii de cale ferata, a unei conducte de canalizare etc. /<fr. embranchement
alo, ALÓ interj. (se foloseste pentru a chema sau a raspunde la telefon). /<fr. alló
alchimie, ALCHIMÍE f. (în evul mediu) Stiinta oculta care îsi propunea prefacerea metalelor ordinare în aur si aflarea elixirului vietii. [G.-D. alchimiei] /<fr. alchimie, lat. alchemia
ordine, ÓRDIN//E f. 1) Stare de orânduiala si de sistematizare; organizare armonioasa. 2) Succesiune regulata a lucrurilor. ♢ ~ de zi program de chestiuni ce trebuie sa fie discutate într-o sedinta sau adunare. La ~ea zilei de actualitate; important. 3) Regula sau norma dupa care se înfaptuieste ceva. ♢ A chema (pe cineva) la ~ a obliga pe cineva sa respecte anumite norme (de comportare), pe care le-a încalcat. 4) Mod de organizare a vietii politice, eco-nomice si sociale a unui stat; regim. ♢ ~ publica stare care asigura activitatea normala a organelor de stat si a celor publice, respectarea drepturilor cetatenilor si paza proprietatii obstesti. 5) Manifestare a principiului de cauzalitate si finalitate a lumii. [G.-D. ordinii] /<lat. ordo, ~inis, it. ordine
osatură, OSATÚR//Ă ~i f. 1) (la om si la animalele vertebrate) Ansamblul oaselor dintr-un organism; schelet. 2) Totalitate a elementelor care constituie baza de rezistenta a unei constructii; carcasa; schelet. 3) fig. Constitutie interna a unei opere scrise; schema compozitionala; schelet. /<fr. ossature
ospeţie, OSPEŢÍ//E ~i f. 1) reg. Vizita facuta cuiva cu scopul unei întâlniri prietenesti; musafirie. ♢ A chema în ~ a invita pe cineva acasa la o masa sau la o petrecere. 2) pop. v. OSPI-TALITATE. 3) rar v. OSPĂŢ. /oaspete + suf. ~ie
pe, PE prep. I. 1) (exprima un raport locativ, indicând suprafata unui obiect) Floarea e pe fereastra. 2) (exprima un raport temporal) A venit pe trei zile. Programa pe trimestru. 3) (exprima un raport modal) A iesit pe furis. 4) (exprima un raport instrumental) Cu; cu ajutorul. Merge pe cal. 5) (exprima un raport completiv) L-am chemat pe Vasile la mine. 6) (exprima un raport de echivalenta) Pentru. A dat multe mii de lei pe casa. 7) (exprima un raport de referinta) Poarta pica pe el. II. (în locutiuni) 1) Pe deasupra a) (exprima un raport spatial, indicând situarea mai sus de ceva sau de cineva) Pe deasupra caselor treceau în zbor stoluri de pasarele; b) în plus; mai mult. s-a acordat si un premiu pe deasupra. 2) Pe din (exprima un raport spatial sau modal, indicând directia, modul realizarii actiunii) Pe din laturi. Pe din dos. 3) Pe dupa a) (exprima un raport temporal, indicând cu aproximatie timpul posterior) Sedinta se amâna pe dupa sarbatori; b) (exprima un raport spatial, indicând cu aproximatie situarea de dincolo de ceva sau de cineva) Drumul trece pe dupa scoala. 4) Pe la a) (exprima un raport locativ, indicând cu aproximatie locul) Pe la sud seceta a fost mai mare; b) (exprima un raport temporal, indicând cu aproximatie timpul) A sosit pe la amiaza. 5) Pe lânga a) (exprima un raport spatial) Prin apropiere. A trecut pe lânga casa noastra; b) (exprima un raport comparativ) În comparatie cu; fata de. Parea un copil pe lânga acest om zdravan; c) (exprima un raport cumulativ) În afara de. Pe lânga necazul ce-l avea si grindina îi strivise via. 6) Pe sub a) (exprima un raport spatial, indicând locul situarii mai jos de ceva) Mergeam pe la umbra, pe sub copaci; b) (exprima un raport temporal, indicând cu aproximatie timpul) Spre; înspre. Au ajuns pe sub amiaza. 7) Pe când v. CÂND. III. (în componenta formelor de juramânt) Pe cinstea (sau onoarea) mea. Pe cuvânt de cinste. /<lat. super, per
pis, PIS interj. (se foloseste, repetat, pentru a chema pisica). ♢ A nu spune nici ~ a nu spune nici un cuvânt; a tacea molcom. /Onomat.
pofti, A POFTÍ poftésc 1. tranz. 1) A dori tare; a jindui; a râvni. ♢ Cât poftesti cât doresti; cât vrei; oricât. 2) (persoane) A chema în mod politicos (sa vina undeva sau sa participe la ceva); a solicita printr-o invitatie; a invita. 3) pop. (sanatate, fericire, succes etc.) A dori cu deosebita afectiune; a ura. 4) (urmat de o propozitie completiva cu conjunctivul) A porunci pe un ton aparent politicos. L-a poftit sa închida usa. 5) înv. A solicita într-o forma categorica. A pofti bani. 2. intranz. A binevoi sa vina (pe undeva sau pe la cineva). Poftiti în ospetie la noi. ♢ Sa pofteasca a) sa intre; sa vina; b) numai sa încerce (daca vrea s-o pateasca). /<sl. pohotĕti
prefigura, A PREFIGUR//Á ~éz tranz. 1) (obiecte inexistente) A prezenta schematic din închipuire (ca ceva realizabil în viitor). 2) (lucruri, fenomene, actiuni viitoare) A prezenta cu mult înainte în linii mari, prin cele mai importante trasaturi. Manifestarile în masa au ~at trezirea constiintei nationale. /<fr. préfigurer
proiect, PROIÉCT ~e n. 1) Plan prin care se intentioneaza realizarea unor actiuni viitoare. 2) Text initial al unui plan de activitate sociala care urmeaza sa fie discutat, completat, aprobat si apoi pus în aplicare. 3) Schema a unui sistem tehnic sau a unei constructii care contine calculele, desenele si explicatiile necesare. [Sil. -iect] /<germ. Projekt, lat. projectus
rampă, RÁMP//Ă ~e f. 1) Platforma situata la nivelul care înlesneste operatiile de încarcare si de descarcare a unui vehicul. 2) Balustrada a unei scari sau a unui pod. 3) Partea din fata a unei scene, unde sunt instalate aparatele de iluminare. ♢ A vedea lumina ~ei a fi jucat spectacolul în fata publicului; a intra în repertoriul unui teatru. A chema la ~ a cere, prin aplauze, ca artistii sa revina pe scena la sfârsitul spectacolului. 4) Portiune înclinata a unui drum. 5) Excavatie miniera de legatura între un put de extractie si galeria de transport. /<fr. rampe, germ. Rampe
răspundere, RĂSPÚNDER//E ~i f. Atitudine respon-sabila de obligatiile proprii; responsabilitate. Lucreaza cu toata ~ea. ♢ A purta ~ a fi responsabil. A avea simt de ~ (sau simtul ~ii) a-si da seama de importanta sarcinilor ce urmeaza a fi realizate. Lipsa de ~ atitudine indiferenta fata de obligatiile proprii. A trage (sau a chema) pe cineva la ~ a cere cuiva socoteala în fata unor instante. Pe ~ea cuiva pe garantia cuiva. /v. a raspunde
răspuns, RĂSPÚNS ~uri n. 1) Comunicare (orala sau scrisa) generata de o întrebare pusa de cineva. 2) Expunere a cunostintelor la exa-mene. ♢ A chema la ~ a întreba; a chestiona. 3) pop. Vorba sau actiune prompta la spusele agresive ale cuiva; riposta; replica. 4) mat. Solutionare a unei probleme; dezlegare; rezolvare. /<lat. responsum
reaminti, A REAMINT//Í ~ésc tranz. A aminti din nou; a rechema în minte; a rememora. [Sil. re-a-] /re- + aminti
rechema, A RECHEMÁ rechém tranz. 1) A chema din nou. ~ în armata. 2) A chema înapoi. ~ un ambasador. 3) fig. (evenimente, fapte sau imagini din trecut) A readuce în amintire, a evoca; a reaminti. /re- + a chema
registru, REGÍSTR//U2 ~e n. tehn. 1) Placa care serveste la reglarea deschiderii sau închiderii unei conducte. 2) (la statiile telefonice automate) Dispozitiv care serveste la selectarea automata a numarului de telefon chemat. 3) arhit. Suprafata cuprinsa între doua profiluri orizontale de-a lungul unei fatade. /<fr. registre, germ. Register, lat. register
schelet, SCHELÉT ~e n. 1) (la om si la animale) Ansamblul oaselor dintr-un organism; osatura. 2) fig. Fiinta foarte slaba. 3) Totalitate a elementelor care constituie baza de rezistenta a unei constructii; osatura; carcasa. ~ de avion. 4) fig. Constructie interna a unei opere scrise; schema compozitionala; osatura. /<ngr. skeletos, lat. sceletus, fr. squelette, germ. Skelett
schematic, SCHEMÁTI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) Care constituie o schema; prezentat în forma de schema. Crochiu ~. 2) Care este prezentat în linii generale; redus la caracterele esentiale. Plan ~. 3) Care este reprezentat într-o forma foarte simplificata; lipsit de detalii; superficial. Conceptie ~ca. /<fr. schématique
schematism, SCHEMATÍSM n. Caracter schematic. /<lat. schematismus, germ. Schematismus, fr. schématisme
schematiza, A SCHEMATIZ//Á ~éz tranz. A prezenta în mod schematic. /<fr. schématiser
schemă, SCHÉM//Ă ~e f. 1) Reprezentare grafica simplificata a unui obiect. 2) Plan redus la ideile principale; schita. [G.-D. schemei] /<lat. schema, fr. scheme, it. schema, germ. Schema
schiţă, SCHÍŢ//Ă ~e f. 1) Plan redus, care contine o viziune de ansamblu asupra unei lucrari; schema. 2) Varianta initiala a unei lucrari artistice sau stiintifice; ciorna; concept. 3) Creatie literara epica în proza, care reda o întâmplare scurta. /<fr. esquisse
spune, A SPÚNE spun 1. tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice. ~ adevarul. ~ pe de rost. ♢ ~ drept a spune adevarul. Cine ar fi putut ~ cine ar fi putut sa creada. A nu ~ nici cârc a nu scoate nici o vorba. ~ verde în fata (sau în ochi) a da adevarul pe fata, fara ocolisuri. A-i ~ cuiva inima a presimti. Dupa cum se ~ cu alte cuvinte. ~ povesti a comunica lucruri ireale. 2) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a zice; a cânta; a interpreta. 3) (pe cineva cuiva) A prezenta ca vinovat de înfaptuirea unor actiuni reprobabile tinute în taina, dând în vileag cu intentii rele; a pârî; a denunta. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. Cum îti ~? /<lat. exponere
striga, A STRIGÁ strig 1. intranz. 1) (despre oameni) A produce sunete puternice si stridente (de mânie, de groaza sau de durere); a scoate strigate; a tipa; a racni. 2) A face galagie; a strica linistea. 3) A vorbi pe un ton ridicat; a-si manifesta enervarea, nemultumirea sau mânia prin vorbe rastite; a tipa; a racni. 4) A rosti cu glas tare strigaturi (în timpul jocului). 5) (despre animale, pasari) A scoate sunete puternice caracteristice speciei; a racni; a tipa. 2. tranz. 1) A spune cu glas tare. ~ un nume. 2) A chema sa vina (rostind numele celui chemat). ~ pe nume. /<lat. strigare
şemineu, SEMINÉU ~ri n. livr. Soba joasa cu vatra deschisa; camin. [Sil. -mi-neu] /<fr. cheminée
şemiza, A SEMIZ//Á ~éz tranz. (piese tehnice) A prevedea cu un învelis, cu o camasa. /<fr. chemiser
şemizetă, SEMIZÉT//Ă ~e f. rar Bluza femeiasca confectionata dintr-o pânza subtire, având croiala asemanatoare cu cea a camasilor barbatesti. /<fr. chemisette
telefon, TELEF//ÓN ~oáne n. 1) Mijloc de telecomunicatie care asigura convorbiri la distanta prin fire electroconductoare. 2) Aparat electroacustic pentru convorbiri la distanta, constând dintr-un transmitator si un receptor. 3) Chemare sau convorbire telefonica. 4) Numarul de telefon al unui abonat. /<fr. téléphone
telefona, A TELEFON//Á ~éz 1. intranz. 1) A intra în legatura telefonica; a vorbi la telefon. 2) A da un telefon (cuiva). 2. tranz. 1) (persoane) A chema la telefon. 2) (mesaje) A transmite prin telefon. /<fr. téléphoner
telefonic, TELEFÓNI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de telefonie; propriu telefoniei. 2) Care se transmite prin telefon. Mesaj ~. ♢ Aviz ~ înstiintare prin care cineva este anuntat ca, la o anumita ora, va fi chemat la telefon (la o centrala) pentru o convorbire interurbana. /<fr. téléphonique
tulnic, TÚLNI//C ~ce n. înv. Instrument muzical popular de suflat, asemanator cu buciumul, confectionat din coaja de tei sau de salcie si folosit pentru semnale, chemari etc. /Orig. nec.
ţa, ŢA interj. (se foloseste, de obicei repetat, pentru a chema sau a alunga caprele sau oile). /Onomat.
zice, A ZÍCE zic 1. tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a spune. ♢ Ce mai zici? ce mai faci? Va sa zica adica; prin urmare. 2) A enunta cu fermitate; a afirma. 3) A aduce ca obiectie; a obiecta. Ai ce zice? 4) A gasi de cuviinta; a crede; a considera; a socoti. ♢ Sa zicem a) sa admitem; b) de exemplu. 5) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a cânta, a interpreta; a executa. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. /<lat. dicere
riţă, rita : strigat de chemat ratele , regionalism
aerotactism, AEROTACTÍSM s.n. Forma de chemotactism prin care microorganismele se orienteaza în raport cu concentratia de oxigen dizolvat în apa. [< fr. aérotactisme].
cariotip, CARIOTÍP s. n. dispunere schematica a cromozomilor unei specii. (< fr. caryotype)
ataşament, ATASAMÉNT s.n. 1. Afectiune puternica pentru cineva sau ceva ; prietenie, simpatie, dragoste. 2. Carnet de atasament = registru de santier în care se noteaza lucrarile executate în vederea întocmirii situatiilor de plata. [Pl. -te. / cf. fr. attachement].
cariogramă, CARIOGRÁMĂ s. f. reprezentare schematica a cromozomilor dintr-o celula, dintr-un nucleu; idiograma. (< fr. caryogramme)
autoanclanşare, AUTOANCLANSARE s.f. Anclansare automata. [Cf. fr. autoenclenchement].
autoetanşare, AUTOETANSÁRE s.f. Realizare a impermeabilitatii unui dig datorita proprietatilor materialului de constructie. [Dupa fr. autoétanchement].
camping, CÁMPING s.n. Faptul de a trai în aer liber sub cort; campare. ♦ Teren amenajat pentru campare; tabara de excursionisti. [Pron. chém-ping. / < engl. camping].
chemi, CHEMI- v. chemo-.
chemo, CHEMO- Element prim de compunere savanta pentru termeni referitori la "chimie". [Var. chemi, chimi-, chimio-. / cf. lat. med. chimia].
chimi, CHIMI- v. chemo-.
chimio, CHIMIO- v. chemo-.
chemoreceptor, CHEMORECEPTÓR s.m. 1. Parte terminala a unui organ care, în contact cu moleculele unei substante din mediul extern, o receptioneaza si diferentiaza în functie de structura chimica. 2. Terminatie nervoasa care înregistreaza modificarile chimice din mediul intern. [Var. chemoceptor s.m. / < fr. chemo-récepteur].
chemoceptor, CHEMOCEPTÓR s.m. v. chemoreceptor.
chemoluminescenţă, CHEMOLUMINESCÉNŢĂ s.f. Emisiune de lumina care se produce cu ocazia unor reactii chimice. [Var. chemiluminescenta, chimioluminescenta s.f. / cf. fr. chimiluminescence].
chemiluminescenţă, CHEMILUMINESCÉNŢĂ s.f. v. chemoluminescenta.
chimioluminescenţă, CHIMIOLUMINESCÉNŢĂ s.f. v. chemoluminescenta.
chemisier, CHEMISIÉR s.n. (Frantuzism) Bluza de femeie de croiala clasica, cu mâneci lungi si mansete. [Pron. se-mi-zié. / < chemisier].
chemorezistenţă, CHEMOREZISTÉNŢĂ s.f. Rezistenta a germenilor microbieni sau a altor organisme parazitare la antibiotice, la substante chimioterapice ori paraziticide. [Var. chimiorezistenta s.f. / < germ. Chemoresistenz].
chimiorezistenţă, CHIMIOREZISTÉNŢĂ s.f. v. chemorezistenta.
chemosorbţie, CHEMOSÓRBŢIE s.f. Fixare a unei substante pe suprafata unui corp prin formarea unei combinatii chimice între absorbant si substanta absorbita. [< fr. chémosorption].
chemotaxie, CHEMOTAXÍE s.f. Chimiotaxie. [Gen. -iei. / cf. germ. Chemotaxis].
chimiotaxie, CHIMIOTAXÍE s.f. Atractie sau repulsie pe care o au anumite organisme pentru diferite substante chimice; chemotaxie. [Pron. -mi-o-, gen. -iei. / < fr. chimiotaxie, cf. fr. chimie – chimie, gr. taxis – dispozitie].
chemotropism, CHEMOTROPÍSM s.n. Orientare a plantelor catre anumiti reactivi chimici; chimiotropism. [< germ. Chemotropismus].
chemozis, CHEMÓZIS s.n. (Med.) Edem al conjunctivei datorit unei inflamatii sau unui traumatism. [< fr. chéimosis].
clamoare, CLAMOÁRE s.f. (Rar) Strigat, chemare disperata; urlet de protest. [Gen. -orii. / cf. lat. clamor, it. clamore, fr. clameur].
clamoros, CLAMORÓS, -OÁSĂ adj. (Rar) Strigator, chemator, deznadajduit. [< it. clamoroso].
dezumaniza, DEZUMANIZÁ vb. I. tr., refl. A face sa-si piarda sau a pierde caracterele umane, a face sa-si piarda sau a pierde sentimentele omenesti. ♦ tr. (Lit.) A prezenta schematic, a reduce la liniile cele mai generale (un personaj). [Cf. fr. déshumaniser].
diagramă, DIAGRÁMĂ s.f. 1. Reprezentare grafica care faciliteaza o demonstratie, care face sa se înteleaga un fenomen, care înfatiseaza corelatia între doua marimi etc. ♦ (la pl.) Semne tipografice speciale cu care se culeg diferite probleme de sah. ♦ Schema pentru fixarea locurilor în vagoane (la anumite trenuri). 2. Linie trasata de un aparat înregistrator. 3. (Bot.) Diagrama florala = proiectie orizontala a tuturor componentelor unei flori. [Pron. di-a-. / < fr. diagramme, cf. gr. diagramma – desen].
disponibilitate, DISPONIBILITÁTE s.f. Lucru de care se poate dispune; rezerva. ♢ Disponibilitati bugetare = sume de bani nefolosite, de care dispune o institutie. ♦ Principiu de drept civil potrivit caruia partile din proces pot dispune de dreptul invocat în fata organului de jurisdictie. ♦ Situatie a unui militar care a fost lasat la vatra, dar care poate fi chemat în orice moment sub drapel. ♢ A pune în disponibilitate = a concedia dintr-o functie, dintr-un post, (mai ales) a scoate din armata. [Cf. fr. disponibilité].
excitron, EXCITRÓN s.n. Tub redresor monoanodic cu arc de mercur, folosit în scheme de redresare monofazate. [< fr. excitron].
camping, CAMPING [CHÉM-PING] s. n. loc amenajat cu corturi, baracamente sau casute pentru turisti. (< engl. camping)
callgirl, CALL-GIRL [COL GĂRL] s. f. prostituata chemata prin telefon. (< engl. call-girl)
voucher, VOUCHER s.n. Document de calatorie eliberat unui turist de o agentie de turism, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. [Pr.: váu-cer] (din engl. voucher < engl. vouch = a asigura, a garanta; a dovedi < engl. medie vouchen = a chema în instanta; a oferi garantie < anglo-normanda voucher < (prob.) lat. vulg. •voticāre < lat. vocitāre = vb. frecventativ al lui vocāre = a chema) [et. AHDEL]
layout, LAY-OUT s.n. (Tehn.) 1. Dispozitia elementelor grafice ale unei tiparituri. 2. Schema a instructiunilor de lucru. 3. Reprezentare grafica si planimetrica a unor constructii industriale. [Pron. lei-aut. / < engl. lay out].
luminoschemă, LUMINOSCHÉMĂ s.f. (Tehn.) Tablou schematic reprezentând elementele unei instalatii, prevazut cu becuri colorate care indica prin semnalizare luminoasa functionarea instalatiei; schema luminoasa. [Et. incerta].
chemin, CHEMÍN v. chemin de fer. [DEX '98]
fer, FER3 v. chemin de fer. [DEX '98]
mobilizare, MOBILIZÁRE s.f. Actiunea de a mobiliza si rezultatul ei; (spec.) chemare sub arme a tuturor contingentelor vechi în stare de a purta armele. [< mobiliza].
modelare, MODELÁRE s.f. Actiunea de a modela si rezultatul ei; modelaj. ♦ Metoda utilizata în stiinta si tehnica constând în reproducerea schematica a unui obiect sau sistem sub forma unui sistem similar sau analog în scopul studierii proprietatilor si transformarilor sistemului original. [< modela].
nuncupativ, NUNCUPATÍV, -Ă adj. (Jur.; despre testamente) Dictat de testator potrivit formelor legale. [< fr. nuncupatif, cf. lat. nuncupare – a chema].
organigramă, ORGANIGRÁMĂ s.f. 1. Schema de organizare (a unei întreprinderi, a unui serviciu). 2. Grafic reprezentând operatiile unui program destinat calculatorului electronic; schema logica de calcul. [Var. organograma s.f. / cf. fr. organigramme, it. organigramma].
otzovism, OTZOVÍSM s.n. Curent oportunist, nascut în anii reactiunii (1908-1912) în sânul partidului bolsevic. [< germ. Otsowismus, cf. rus. otzivati – a rechema].
paralelism, PARALELÍSM s.n. Starea a doua linii, a doua planuri paralele; (p. ext.) corespondenta între doua lucruri, între doua persoane situate în comparatie. ♢ Paralelism psihofizic (sau psihofiziologic) = conceptie dualista care considera ca fenomenele fiziologice si cele psihice nu prezinta nici un fel de relatii cauzale între ele. ♦ Procedeu de compozitie, specific în general poeziei populare, constând în succesiunea unor sintagme identice sau asemanatoare ca schema a structurii sintactice. [< fr. parallélisme, cf. gr. parallelismos < para – lânga, allelos – unul cu altul].
personagrata, PERSONA GRATA s.f. Persoana agreata de un guvern pe lânga care este acreditata diplomatic. ♢ Persona non grata = diplomat a carui rechemare este ceruta de guvernul tarii pe lânga care este acreditat. [< lat. persona (non) grata – persoana (ne)agreata].
preconştient, PRECONSTIÉNT s.n. Ansamblu de procese psihice latente, dar disponibile, care pot fi rechemate în constiinta oricând. [< fr. préconscient].
rampă, RÁMPĂ s.f. 1. Teren înclinat, privit în sensul în care urca. ♦ Portiune din traseul unei sosele pe care vehiculele circula urcând. 2. Platforma amenajata în statii pentru încarcarea si descarcarea vagoanelor de cale ferata. ♢ Rampa de lansare = suport orientabil echipat cu diferite dispozitive de ghidare, de pe care se lanseaza avioanele catapultate sau unele rachete de lupta. 3. Balustrada la o scara. ♦ Bariera. 4. (Teatru) Partea din fata a unei scene, unde sunt instalate luminile. ♢ A vedea lumina rampei = a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fata publicului; a chema la rampa = a cere prin aplauze revenirea artistilor pe scena. 5. (Anat.) Compartiment din melcul urechii interne. [< fr. rampe].
branşament, BRANSAMÉNT s. n. legatura între conducta de distribuire a apei, gazului, electricitatii si instalatia aferenta a unei constructii; ambransament. (< fr. branchement)
retranşament, RETRANSAMÉNT s.n. (Frantuzism) Fortificatie. [Cf. fr. retranchement].
rezervă, REZÉRVĂ s.f. 1. Cantitate (de bunuri) pusa deoparte pentru a fi folosita mai târziu; depozit. ♢ Rezerva succesorala = parte dintr-o avere succesorala de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervata de drept unor anumiti mostenitori. ♦ (Fig.; mai ales la pl.) Posibilitati. ♢ Rezerve interne = totalitatea posibilitatilor existente într-o întreprindere, a caror descoperire si folosire permit realizarea unor cantitati sporite de produse. ♦ Cantitate de substante minerale utile continute într-un zacamânt. 2. Camera de spital unde se interneaza un singur bolnav. 3. Parte din armata chemata sub arme numai în timp de razboi sau în mod exceptional în timp de pace; trupe neangajate în lupta, pastrate pentru a interveni la nevoie. ♦ (Sport) Jucator care poate înlocui la nevoie pe unul dintre jucatorii angajati în competitie. 4. Motiv de îndoiala, obiectie. ♢ Fara rezerva = fara retinere, în întregime. ♦ (Fig.) Prudenta, cumpatare, masura; discretie; (p. ext.) raceala, indiferenta, jena. [< fr. réserve < réserver – a pune deoparte].
schelet, SCHELÉT s.n. 1. Partea osoasa a corpului unui om sau al unui animal; (spec.) totalitatea oaselor unui om sau ale unui animal vertebrat; osatura. 2. Totalitatea pieselor de rezistenta care formeaza o constructie sau un sistem tehnic. 3. (Fig.) Plan, schema sumara a unei opere literare, stiintifice etc. [< fr. squelette, cf. lat. sceletus, gr. skeletos].
schematică, SCHEMÁTICĂ s.f. Alcatuire, expunere, conceptie cu caracter de schema. [< fr. schématique].
schematism, SCHEMATÍSM s.n. Tendinta, fel de a înfatisa o constructie, o opera etc. în liniile cele mai simple, ca o schema; caracterul schematic a ceva; simplism. [Cf. fr. schématisme, germ. Schematismus].
tip, TIP s.n. 1. Forma sau model caruia îi corespunde o anumita grupa de obiecte sau de fenomene. ♦ Model, exemplar, esantion. ♦ Specie. 2. Exemplar care are toare caracterele si pretul unui produs pus în vânzare. 3. Forma exemplara la care se pot referi o serie de alte exemplare cu caractere comune. 4. Schema ideala, exemplificatoare a unei categorii de persoane, fiinte sau lucruri. 5. Fizionomie caracteristica a unei rase, a unei populatii etc. // s.m. 1. Individ care întruneste anumite trasaturi caracteristice pentru un grup, o rasa etc. 2. Planta ale carei caractere formeaza trasaturile esentiale ale unei specii. 3. (Fam.) Persoana de o mare originalitate. ♦ (Peior.) Individ. 4. Personaj care întruneste trasaturile comune, caracteristice tuturor indivizilor din categoria pe care o reprezinta. // Element secund de compunere savanta cu semnificatia "exemplar", "model", "imprimat", "matrita". [< fr. type, it. tipo, lat. typus – caracter, gr. typos – model].
triadă, TRIÁDĂ s.f. 1. (Ant.) Reunire a trei divinitati, trei fiinte etc. ♦ Ansamblu format dintr-o strofa, o antistrofa si o epoda în poezia greaca. 2. (În filozofia lui Hegel) Schema de explicare a oricarui proces de dezvoltare, cuprinzând trei etape: teza, antiteza si sinteza. 3. Grupare a trei entitati, elemente cu proprietati asemanatoare. [Pron. tri-a-. / < fr., it. triade, lat. trias].
würm, WÜRM s.n. (Geol.) Ultima epoca glaciara (a patra) în schema glaciatiilor cuaternare din Alpi. [< fr. würm, germ. Würm].
grsynergeia, [gr.synergeia = conlucrare]: raspunsul credinciosului la chemarea Duhului Sfant, cooperarea tainica si libera intre harul lui Dumnezeu si vointa omului. Mantuirea este un act sinergetic: Caci nici un folos nu vine din lucrarea omului, fara inraurirea de sus. Dar nici inraurirea de sus nu vine peste cel ce nu o primeste in chip liber.De amandoua avem trebuinta: si de lucrarea dumnezeiasca si de cea omeneasca. (PETRU DAMASCHIN, Invataturi duhovnicesti, I, in Filoc. rom., vol. V p.141) Vezi Dictionar de teologie ortodoxa de Preot Profesor Doctor ION BRIA
vocaţie, VOCÁŢIE s.f. 1. Aptitudine, înclinare speciala pentru o anumita arta, stiinta sau profesiune; predispozitie, chemare. 2. (Jur.) Vocatie succesorala = drept al cuiva de a veni la o succesiune ca ruda sau ca sot supravietuitor. [Gen. -iei, var. vocatiune s.f. / cf. fr. vocation, lat. vocatio].
vocativ, VOCATÍV s.n. Caz al declinarii care exprima o chemare, o invocare adresata cuiva. [Cf. lat. (casus) vocativus, fr. vocatif].
ataşament, ATASAMÉNT s. n. 1. afectiune puternica pentru cineva sau ceva. 2. caiet de ~ = registru de santier în care se noteaza lucrarile executate. (< fr. attachement)
apel, APÉL s. n. 1. strigare a numelui cuiva. 2. chemare scrisa sau orala adresata unei colectivitati. ♢ îndemn, cerere, rugaminte. 3. semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc. 4. (jur.) actiune facuta de o instanta judecatoreasca imediat superioara pentru a schimba sau a infirma o hotarâre data de o instanta inferioara. (< fr. appel)
antiischemic, ANTIISCHÉMIC, -Ă adj., s. n. (medicament) cu actiune vasodilatatoare capabil sa amelioreze irigatia deficitara la nivelul membrelor si creierului. (< anti- + ischemic)
anrocament, ANROCAMÉNT s. n. aglomerare de materiale (piatra, beton) care formeaza fundatii, diguri, baraje. (dupa fr. enrochement)
anecdotic, ANECDÓTIC, -Ă I. adj. cu caracter de anecdota. II. s. f. schema desfasurarii epice a unei povestiri, a unui film etc. (< fr. anecdotique)
alo, ALÓ2 interj., s. n. cuvânt prin care se face apelul sau se raspunde la telefon, la o chemare. (< fr. allo, engl. hallo)
alchimie, ALCHIMÍE s. f. 1. stiinta oculta din evul mediu, care urmarea prefacerea metalelor în aur si argint si aflarea unui leac. ("elixirul vietii") 2. subtilitate, analiza subtila. (< fr. alchimie, lat. alchemia)
alarmă, ALÁRMĂ s. f. 1. anuntare a unui pericol iminent care necesita masuri urgente. ♢ semnal, chemare pentru a lua armele. 2. (fig.) neliniste, teama; alerta. (< fr. alarme)
concentra, CONCENTRÁ vb. I. refl. a (se) strânge, a (se) aduna, a (se) acumula într-un (singur) loc; a (se) îndrepta spre un (singur) punct. II. refl. a-si încorda atentia, gândirea într-o (singura) directie; a fi preocupat de ceva. III. tr. 1. a chema vremelnic sub arme un rezervist pentru instruire. 2. a mari procentul unui component într-o solutie, într-un amestec. 3. a separa partile cu minereuri utile din minereul brut. (<fr. concentrer)
anrocament, ANROCAMÉNT s.n. Îngramadire de bolovani, de piatra, de beton, care formeaza platforme, diguri etc. [Pl. -te. / < fr. enrochement, dupa roca].
alarmă, ALÁRMĂ s.f. 1. Anuntare a unei primejdii, a unei nenorociri iminente etc.; mijlocul prin care se face anuntarea acestei primejdii. ♦ Semnal, chemare pentru a lua armele. 2. Neliniste; spaima. [< fr. alarme < it. all'arme – la arme].
alchimie, ALCHIMÍE s.f. Stiinta oculta aparuta în Egiptul antic si raspândita în evul mediu, care urmarea gasirea "elixirului vietii" pentru a obtine tineretea vesnica si a "pietrei filozofale" miraculoase cu care sa prefaca toate metalele în aur. [Gen. -iei. / cf. fr. alchimie, it. alchimia < lat. med. alchemia, ar. al-kimiya].
alo, ALÓ interj. Exclamatie prin care se face apelul sau se raspunde la telefon. ♦ Exclamatie de chemare. [< fr. allô, cf. engl. hallo].
ambranşament, AMBRANSAMÉNT s.n. Ramificatie secundara a unei cai ferate a unei conducte etc. [< fr. embranchement].
apel, APÉL s.n. 1. Strigare a numelui unor persoane (pentru verificarea prezentei lor într-un loc). 2. Chemare scrisa sau orala adresata unei colectivitati. ♦ Îndemn; cerere, rugaminte. ♢ A face apel la cineva (sau la ceva) = a se adresa cuiva cu o rugaminte. 3. Semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc.; chemare. 4. (Iesit din uz) Actiune facuta la o instanta judecatoreasca imediat superioara pentru a schimba sau a infirma o hotarâre data de o instanta inferioara. [Pl. -luri. / < fr. appel].
apela, APELÁ vb. I. intr. A face apel la cineva, a adresa o cerere, o rugaminte; a chema. ♦ (Iesit din uz) A se adresa unei instante judecatoresti superioare pentru a cere schimbarea sau infirmarea unei hotarâri date de o instanta inferioara. [< fr. appeler, cf. lat., it. appellare].
arbore, ÁRBORE s.m. 1. Planta lemnoasa de talie mare; copac, pom. ♢ Arborele vietii = a) arbore decorativ, cu tulpina piramidala si frunze verzi, solzoase; tuia; b) (fig.) schema reprezentând evolutia omului de-a lungul vietii sale; arbore genealogic = desen în forma unui arbore din care se vad ramificatiile unei familii si gradele de rudenie dintre membrii ei. 2. Catarg. ♢ Arbore gabier = catarg care sustine gabia. 3. Axa care transmite o miscare de rotatie diferitelor organe ale unei masini. [< lat. arbor].
termenul, Termenul de ucronie este mai putin familiar cititorului român. El defineste un gen literar aparte, încadrabil în literatura sci-fi datorita puternicelor sale valente speculativ-fictionale. De fapt, nici nu ar avea cum sa fie altfel, atâta timp cât ucronia este o "istorie paralela", un exercitiu al imaginatiei situat, cum însasi orginea greaca a termenului o arata (oucronos), "în afara timpului", sau mai corect spus "în afara timpului real". Americanii numesc mult mai sugestiv lucrarile încadrabile în acest gen, apelând la expresia "what- if novels" – Ce s-ar fi întâmplat daca... Daca, de exemplu, Burebista s-ar fi confruntat cu Cezar, daca Napoleon ar fi câstigat la Waterloo, daca bomba atomica ar fi fost inventata de germani înaintea americanilor, daca Alexandru Macedon nu ar fi murit de friguri, daca... Desigur, exercitiile imaginative enumerate mai sus pot constitui tot atâtea subiecte captivante pe care autorii SF le pot aborda cu succes. Conditia obligatorie este ca efectul de real sa fie construit cu maxima acuratete deoarece, în ucronie, speculatia fictionala detine un teritoriu foarte vast: istorie, social si politic, ce trebuie exploatat în ansamblul sau. ... Fiindca preluarea termenului si adoptarea sa a fost facuta destul de târziu în România, ucronia este un termen-concept care necesita câteva clarificari poate mai mult de forma, decât de fond. O prima observatie ar fi utilizarea denumirii de "istorie alternativa" (întâlnita adesea în opiniile critice de specialitate), improprie genului amintit din mai multe motive. Unul din aceste motive este ca istoria nu poate fi "alternativa", daca am judeca dupa întelesul adjectivului "alternativ" (def: care face sa revina, se succede sau face sa se succeada la intervale aproximativ regulate). Mai mult decât atât, în cazul ucroniei istoria paraseste definitiv cursul firesc al evenimentelor urmând un traiect descendent pâna acolo încât, uneori, efectele schimbarii sa fie complet opuse realitatii istorice. În aceste conditii, mult mai indicat ar fi utilizarea termenului de "alternativa istorica" (alternativa/ def: substantiv fem. – posibilitatea sau necesitatea de a alege între doua solutii care se exclud). O alta observatie este ca vrând-nevrând, ucronia se construieste pornind (sau îsi are originea, dupa schema cauza-efect) de la evenimente din trecut, evoluând spre viitor si chiar în viitor. Istoria reala se fractureaza la un moment dat si urmeaza apoi un traseu imaginar. În alte conditii, cine scrie despre un viitor apropiat facând referiri la personaje ori la evenimente sociale din prezent, desigur ca scrie altceva decât ucronie (distopie, political-fiction etc.). Interesant este ca o astfel de "anticipatie" socio-stiintifica, poate deveni ulterior ucronie, deoarece momentul referential care produce o schimbare majora în viitor, devine la rându-i trecut.
branşament, BRANSAMÉNT s.n. Parte a unei conducte care leaga o conducta principala de una secundara. [Pl. -te. / < fr. branchement].
aciua, aciuá (aciuéz, aciuát), vb. – A-si gasi refugiu, a se pune la adapost, a se pripasi. – Var. aciuia, aciola. < Lat. ciere (lat. tîrzie cire) "a incita, a chema", cf. accire "a chema la sine, a lasa sa vina". Daca este, cum presupunem, un cuvînt pastoral, s-a referit mai întîi la actiunea de a strînge cu strigate vitele, pentru a le pune la adapost de vremea rea. Fonetismul îndreptateste presupunerea unei schimbari de conjug., care poate fi tîrzie, si evolutia lui i la iu, ca în bucium, cf. invers, reducerea lui u › i în adia si baier. Fenomenul este cunoscut si în it., cf. angelus, it. angiolo, calabr. anciulu. Celelalte explicatii nu sînt satisfacatoare. Cihac, II, se gîndea la sl. utečati "a fugi". Lat. •accellare, din cella "ascunzatoare" (Philippide, ZRPh., XXXI, 287; Puscariu, Conv. Lit., 1908, 602; REW 1802; DAR; Pascu, Beiträge, 14) prezinta dificultati (cf. Graur, BL, V, 92). Candrea-Dens., 10 propun lat •accubiliare, inacceptabil fonetic, ca si ipoteza lui Giuglea, Concordances, 20 (cf. REW 4564), bazata pe lat. •jacilia din •jacile. Var. aciola, cu der. acioala, s.f. (refugiu, adapost, copertina), care circula pe o arie redusa în Munt., este mai greu de explicat. Este probabil sa fi intervenit vreo contaminare, de ex. cu poala "fusta", de unde sensul de "copertina", sau vreo analogie, de ex. cu forma dubla înseua si însela.
caşmir, CASMÍR s.n. Rasa de capre, originara din Casmir si Tibet, cu par moale si matasos. ♦ Ţesatura fina, care se facea la început din parul acestei capre. [Pl. -ruri. / < fr. cachemire, cf. Casmir – stat în nordul Indiei].
chembrică, CHÉMBRICĂ s.f. Pânza de celofibra sau de bumbac, cu fire extrem de fine si dese. [< engl. cambric].
chemigrafie, CHEMIGRAFÍE s.f. Tehnica gravarii chimice a cliseelor tipografice; chemitipie. [Gen. -iei. / < fr. chemigraphie].
chemindefer, CHEMIN DE FER s.n. Joc de noroc asemanator bacaralei, la care fiecare jucator devine pe rând bancher (2). [Pron. smen dö fer. / < fr. chemin de fer].
chemitipie, CHEMITIPÍE s.f. Chemigrafie. [Gen. -iei. / < fr. chémitypie].
chemosinteză, CHEMOSINTÉZĂ s.f. Sintetizare a substantelor organice cu ajutorul energiei chimice provenite din oxidarea substantelor minerale; chimiosinteza. [< germ. Chemosynthese].
chemoterapie, CHEMOTERAPÍE s.f. Chimioterapie. [Cf. germ. Chemotherapie].
chimicale, CHIMICÁLE s.f.pl. Produse chimice. [Cf. engl. chemicals, germ. Chemikalien].
chimiosinteză, CHIMIOSINTÉZĂ s.f. Chemosinteza. [Pron. -mi-o-. / < fr. chimiosynthèse].
chimiotactism, CHIMIOTACTÍSM s.n. Chemotactism. [Pron. -mi-o-. / < fr. chimiotactisme].
chimioterapie, CHIMIOTERAPÍE s.f. Terapie prin substante chimice; chemoterapie. [< fr. chimiothérapie].
chimiotropism, CHIMIOTROPÍSM s.n. Chemotropism. [Pron. -mi-o-. / < fr. chimiotropisme].
cita, CITÁ vb. I. tr. 1. A numi, a indica (pe cineva sau ceva) pentru a întari ceva, pentru a face cunoscut pe cineva sau ceva; a semnala ceva. 2. A reproduce exact spusele sau cele scrise de cineva; a da un citat. 3. A chema (pe cineva) în fata unei instante judecatoresti printr-o citatie. [Cf. lat., it. citare, fr. citer].
citaţie, CITÁŢIE s.f. Invitatie oficiala scrisa, prin care cineva este chemat sa se prezinte înaintea unei instante judecatoresti; (p. ext.) hârtie oficiala care cuprinde aceasta invitatie. [Gen. -iei, var. citatiune s.f. / < lat. citatio, it. citazione, cf. fr. citation].
clama, CLAMÁ vb. I. intr. (Rar) A chema cu voce tare, a striga. [< lat. clamare, cf. it. clamare, fr. clamer].
catecumen, catecúmen, -a, s.m. si f. (înv.) cel chemat sa devina crestin prin botez; persoana care învata preceptele religiei crestine pentru a primi botezul.
cheman, chemán, chemáne, s.n. (înv.) vioara orientala.
chemului, chemuluí, chemuluiésc, vb. IV (reg., înv.) a chibzui, a socoti, a tine seama; a cerceta, a observa.
concentra, CONCENTRÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) strânge, a (se) aduna, a (se) acumula într-un singur loc, într-un anumit centru. 2. tr. A chema vremelnic sub arme un rezervist pentru instruire. 3. refl. A-si atinti privirea, a-si încorda atentia într-un anumit punct, catre ceva; a fi absorbit de ceva. 4. tr. A mari procentul unui component într-o solutie sau într-un amestec. 5. tr. A separa partile cu minereuri utile din minereul brut. [< fr. concentrer, cf. it. concentrare].
conscrie, CONSCRÍE vb. III. tr. (Rar) 1. A chema în serviciul militar; a înrola, a recruta. 2. A consemna, a înscrie într-un registru oficial. [P.i. conscríu. / < lat. conscribere, dupa scrie].
consultativ, CONSULTATÍV, -Ă adj. (Despre un organ numit sau ales) Chemat sa-si dea avizul numai la anumite chestiuni. ♢ Vot consultativ = vot care nu are putere deliberativa într-o adunare, într-o discutie etc. [Cf. fr. consultatif, it. consultativo].
convoca, CONVOCÁ vb. I. tr. A chema, a aduna (oficial) într-un loc un grup de persoane, un corp constituit etc. cu un anumit scop. [P.i. convóc, 3,6 -voaca. / < fr. convoquer, it., lat. convocare].
coşmar, COSMÁR s.n. 1. Vis care da senzatii de apasare si de înabusire. 2. (Fig.) Stare de grija apasatoare, obsedanta. [Pl. -ruri. / < fr. cauchemar, cf. v.fr. caucher – a izgoni, ol. mare – fantoma].
desfide, DESFÍDE vb. III. tr. 1. A declara, a spune cuiva ca nu îl crezi; a spune, a declara cuiva ca îl crezi incapabil de ceva. ♦ A chema, a provoca (pe cineva) sa dovedeasca un lucru despre care se stie ca nu va reusi sa-l faca. 2. A înfrunta, a sfida, a brava un pericol, o primejdie. [P.i. desfíd. / dupa sfida, cf. it. desfidare, fr. défier, lat. diffidere].
detaşament, DETASAMÉNT s.n. 1. Grup de militari, de luptatori înarmati (separati momentan de unitatea lor) caruia i se încredinteaza o anumita misiune. 2. Unitate; echipa, grup. [< fr. détachement].
apel, apél (apéluri), s.n. – 1. Citire cu glas tare a numelor unor persoane dintr-un colectiv. – 2. Recurs. Fr. appel. Sensul 1 este termen scolaresc si militar; sensul 2 si der. sai sînt termeni juridici. – Der. apela, vb. (a face recurs); apelabil, adj.; apelant, s.m.; apelati(un)e, s.f. (chemare, denumire; apel, recurs); apelativ, adj.
epanşament, EPANSAMÉNT s.n. (Med.) Acumulare de lichide în alte tesuturi sau locuri decât cele obisnuite ale organismului. [< fr. épanchement].
ielcheme, ielchéme s.f. pl. (înv.) pânzele corabiei.
sub, (?) sub forma de diagrama, schematic.
aviochimic, AVIOCHÍMIC, -Ă adj. referitor la tratamentul modern al plantelor cu substante chimice împrastiate din avion. (< germ. aviochemisch)
asmuţi, asmutí (asmutít, asmutít), vb. – 1. a stîrni, a întarîta cîinii. – 2. A stîrni, a instiga, a îmboldi. – Var. a(s)muta, muta, sumuti. Mr. mutare "a suge". Lat. pop. ex•mucciāre (REW 5707; DAR), cu schimbare moderna de conjug. Candrea-Dens., 1197, se gîndesc la •ammotiare, de la motus, care prezinta dificultati mai mari. Pentru Seineanu, Chien, 218, cuvîntul este "obscur"; Byhan 322 îl identifica cu sumuta si îl deriva de la rut. smutiti. Var. amuta pare a reprezenta un lat. •ammucciāre (Puscariu, Jb., XI, 110; Puscariu 86 si 1146; REW 5707; DAR), cf. poitev. amoisser. Daca aceste sugestii sînt exacte, explicatia semantismului se bazeaza pe miscarea buzelor cînd chemi un cîine, cf. sensul mr.
geometric, GEOMÉTRIC, -Ă adj. 1. Care formeaza obiectul geometriei, de geometrie. ♢ Loc geometric = figura plana sau în spatiu ale carei puncte se definesc toate prin aceeasi proprietate; progresie geometrica = progresie matematica în care fiecare numar este egal cu produsul dintre numarul precedent si un numar constant, numit ratia progresiei. 2. (Fig.) În forma figurilor geometrice; schematic. ♦ Stil geometric = stil ornamental bazat pe combinatii de figuri geometrice, caracteristic productiilor artistice ale epocilor orânduirilor primitive si începutului artei grecesti. ♦ (Rar) Riguros, sistematic, precis. [Cf. fr. géométrique, lat. geometricus].
ăst, ast adj. si pron. dem. – Acesta. – Asta, (treaba) asta, lucrul asta. – Cu asta, astfel. – Cu toate astea, totusi. – De asta, pentru aceasta, din pricina aceasta. – Una ca asta, asa ceva. – Asta-i (acum), tot ce mai lipsea. – Asta-i buna, de necrezuit. – Ce-i asta?, ce înseamna asa ceva?. – Asta e, asa stau lucrurile. – Asta ceea, (Mold.), cine ar zice (formula care indica sovaiala sau rezerva). Lat. •istus, forma vulg. de la iste, f. ista (Puscariu 147; Candrea-Dens., 102; REW 4553; DAR); cf. v. it. esto (pastrat în compuneri: stasera, stamane; sicil. isti), prov. est, v. fr. ist, sp., port. este. Coincide în folosire cu acest, cu o nuanta mai retorica în acesta din urma, mai familiara în ast; întrebuintarea sa este cu desavârsire paralela cu cea a dublei forme acel si al. Decl. adj. (forma literara) m. ast (Mold, ast, est, ist), gen. astui (astui, istui), pl. asti (asti, isti); gen. astor (astor, istor). F. asta, (Mold., easta, iasta), gen. astei (estii), pl. aste (este), gen. astor, (estor). În folosirea pron., i se adauga -a (cf. acel) ca si în functia de adj. postpus; dar var. moldovenesti fac abstractie de obicei de aceasta schema. Comp. astadata, adv. (de aceasta data); asta-iarna, adv. (iarna trecuta); astalalt, (var. astalalt, astalalt), adj. si pron. dem. (celalalt, cel de acolo); astan, adv. (Trans., anul acesta); asta-noapte, adv. (noaptea trecuta); asta-seara, adv. (în seara asta); asta-toamna, adv. (toamna trecuta); asta-vara, adv. (vara trecuta); astazi, adv. (în ziua de fata, azi); astfel, adv. (în acest fel, asa); estimp, adv. (anul acesta).
luminol, LUMINÓL s.n. Substanta care produce chemoluminescenta în prezenta unui compus oxidant.
harnaşament, HARNASAMÉNT s.n. Totalitatea obiectelor (hamuri, curele etc.) necesare la înhamarea si la înseuarea unui cal. [Pl. -te, -turi. / < fr. harnachement].
hiporchemă, HIPORCHÉMĂ s.f. (Ant.) Cântec însotit de dans în cinstea zeului Apolo sau a zeitei Artemis. [< gr. hyporchema, cf. fr. hyporchème].
nechemăcios, nechemaciós, nechemacioása, adj. (înv.; în loc. adj. si adv.) nechemacios înapoi = în mod irevocabil.
intima, INTIMÁ vb. I. tr. 1. A pune în vedere (ceva), a notifica cu autoritate. 2. (Jur.) A chema în judecata, a cita în fata unei jurisdictii superioare. [< lat. intimare, cf. fr. intimer].
invita, INVITÁ vb. I. tr. A pofti; a chema. ♦ A chema insistent, a soma. [P.i. invít. / < fr. inviter, it., lat. invitare].
invitaţie, INVITÁŢIE s.f. 1. Faptul de a invita; invitare, poftire, chemare. 2. Comunicare, scrisoare, document prin care se face o invitare formala, cineva fiind invitat undeva. [Gen. -iei, var. invitatiune s.f. / cf. fr. invitation, lat. invitatio].
invoca, INVOCÁ vb. I. tr. 1. A chema în ajutor (mai ales o divinitate). 2. A cita ceva, a se referi la ceva ce este în favoarea sa. [P.i. invóc, 3,6 -ca. / < fr. invoquer, it., lat. invocare].
ischemic, ISCHÉMIC, -Ă adj. Referitor la ischemie; provocat de ischemie. [< fr. ischémique].
ischemie, ISCHEMÍE s.f. (Med.) Diminuare a circulatiei sângelui într-o anumita regiune a corpului. [< fr. ischémie, cf. gr. ischaimos – hemostatic < ischein – a retine, haima – sânge].
bezmetic, bezmétic, (bezmética), adj. – Zapacit, nauc, aiurit. Var. dezmetic. Der. din sl. bezumŭ "nebunie" (Iordan, Arhiva, XXX, 221; REW 428), cu fonetism dezvoltat ca în sl. bezŭ matokŭ "(stup) fara regina", cf sb. bezmatičiti "a ramîne fara regina" (Weigand, Jb, XIV, 112; Loewe 56; DAR; Puscariu, Lr., 356). Asocierea poate parea curioasa, dar este ilustrata suficient de citatul lui Conachi (dat de Scriban): albinele bezmeticesc fara matca. Dupa Giuglea, Dacor., II, 823, besmetic ar proveni din lat. amphisbeticus, ca în it. bisbetico. – Var. desmetic "zapacit" contrazice semantismul lui desmetici "a se trezi din betie, a-si veni în fire". Este posibil ca desmetici sa reprezinte un mai vechi •desmîntici ‹ lat. •deexmenticare (cf. it. dimenticare, REW 2550a), care a însemnat probabil acelasi lucru ca bezmetici "a zapaci, a nauci". Ulterior, desmetici a fost simtit ca opusul lui bezmetici si interpretat ca "des-zapaci", dupa schema normala a rom. (cf. face-desface; îmbraca-desbraca; închide-deschide). Alta ipoteza, care îl explica pe dezmetic prin contaminarea lui bezmetic cu desmetici, la Puscariu, Dacor., VIII, 111.
pârvozvan, pârvozván adj., s.m. (înv.; în limbajul bisericesc) (care este) întâiul chemat.
pâsâi, pâsâí, pấsâi si pâsâiésc, vb. IV (reg.) 1. a chema, a striga pisica. 2. a emite un zgomot suierator si surd; a fâsâi. 3. a vorbi peltic. 4. a sufla cu presiune aerul printre buzele întredeschise. 5. (despre foc) a mocni. 6. (despre frunze) a fâsâi.
pâsâire, pâsâíre, pâsâíri, s.f. (înv.) 1. chemare, strigare a pisicii. 2. emitere a unui zgomot suierator si surd; fâsâire. 3. vorbire peltica. 4. suflare cu presiune a aerului printre buzele întredeschise. 5. (despre foc) mocnire. 6. (despre frunze) fâsâire.
pichirisi, pichirisí2, pichirisésc, vb. IV (reg.) 1. a chema puii la mâncare. 2. a vorbi repede, neînteles, cu cuvinte necunoscute ascultatorilor.
legendă, LEGÉNDĂ s.f. 1. Povestire cu caracter fantastic sau miraculos, transmisa în special pe cale orala si bazata pe un fond istoric sau pe o închipuire mistica. ♦ Piesa instrumentala cu caracter narativ. 2. (Rar) Inscriptie (pe o moneda, pe o medalie). 3. Explicatie data semnelor conventionale de pe o harta, de pe un plan etc. ♦ Text care se gaseste sub un desen, sub o gravura, sub o schema etc. [< fr. légende, cf. it., lat. legenda – ceea ce trebuie citit].
şmenuri, smenuri, s.n. Înselaciune, escrocherie, mai ales la schimbul ilegal de valuta; bisnita; (p. ext.) afacere necinstita, dubioasa. ◊ (Arg.) Smecherie. (fr.chemin=drum se pronunta smen)
pofteală, pofteála, poftéli, s.f. (înv. si reg.) 1. pofta, dorinta de ceva. 2. invitare, îmbiere a cuiva la ceva; chemare.
lozincă, LOZÍNCĂ s.f. Formulare concisa a unei idei calauzitoare, a unei chemari la îndeplinirea unei sarcini de actualitate. ♦ Placarda cu o astfel de chemare. [< germ. Losung].
mandat, MANDÁT s.n. 1. Împuternicire data cuiva de catre o persoana sau de catre o autoritate de a vorbi sau de a lucra în numele sau. ♢ Teritoriu sub mandat = forma de administrare a fostelor colonii încredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanta judecatoreasca prin care o persoana este chemata în fata justitiei sau este încarcerata. ♢ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciara prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forta) în fata unei instante a unui martor (într-o pricina penala). 3. Ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ♢ Mandat postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat].
pantograma, PANTOGRAMA, pantograme s.f. Reprezantare schematica a travaliului la o gravida, care tine cont de anumiti parametri (timp, modificari ale colului uterin, situatia prezentatiei, contractii, bataile cordului fetal etc.)
prechema, prechemá, prechém, vb. I (reg.) a chema din nou.
prefeti, prefetí, prefetésc, vb. IV (reg.) 1. a ocroti, a proteja, a îngriji. 2. a lingusi. 3. a chema.
miliţie, MILÍŢIE s.f. 1. Corp de armata nepermanent înfiintat la începutul republicii romane, care era chemat sub arme numai în timp de razboi. ♦ (În trecut) Armata neregulata de rezerva, compusa din oraseni si tarani, cuprinzând si unele corpuri de armata speciale. 2. (În fostele tari socialiste din Europa) Institutie care avea drept scop mentinerea ordinii si a securitatii publice. [Gen. -iei. / < rus. militiia, cf. lat. militia, fr. milice].
chemare, Chemáre chemari s.f.actiunea de a chema si rezultatul ei. 1.Exprimare(prin rostirea sau stigarea numelui,interjectii,etc.) a dorintei ca cineva sa se prezinte undeva.Atinci te chem;chemarea-mi asculta-vei?Din neguri reci plutind te vei desface?EMINESCU 2.Ordin,dispozitie,convocare,invitatie cu caracter oficial. 3.Fig. Inclinatie,vocatie.In acesti oameni am simtit...caldura cemarii dascalesti.ALECSANDRII 4.Strigat, tipat,urlet.
mobiliza, MOBILIZÁ vb. I. tr. 1. A chema sub arme (întreaga armata de rezerva), a pune o armata pe picior de razboi. 2. A strânge, a organiza, a grupa forte (în vederea unei actiuni, la o adunare etc.) [< fr. mobiliser].
model, MODÉL s.n. 1. Sistem ideal (logic-matematic) sau material cu ajutorul caruia pot fi studiate, prin analogie, proprietatile si transformarile unui alt sistem mai complex. ♦ Obiect destinat sa fie reprodus prin imitatie; tipar. ♦ Reprezentare în mic a unui obiect care urmeaza a fi executat la dimensiuni normale. ♦ Tipul unui obiectiv confectionat. 2. Schema teoretica elaborata în diferite stiinte pentru a reprezenta elementele fundamentale ale unuia sau mai multor fenomene sau lucruri. 3. Persoana, lucrare, opera etc. vrednica de imitat. 4. Persoana care pozeaza pictorilor, sculptorilor. [Cf. fr. modèle, it. modello].
ruţă, rúta! interj. (reg.) strigat, chemare a ratelor.
nomenclatură, NOMENCLATÚRĂ s.f. 1. Totalitatea termenilor folositi într-o stiinta, într-o ramura a tehnicii etc. v. terminologie. 2. Lista, catalog cuprinzând titluri de opere, nume proprii etc. 3. Schema de organizare a unei institutii, continând enumerarea posturilor sau a institutiilor aflate în subordinea sa. [Cf. fr. nomenclature, germ. Nomenklatur, lat. nomenclatura].
schembea, schembeá, schembéle, s.f. 1. (înv.) stomac sau abdomen de animal domestic (mai ales de vaca); burduf (pentru brânza, untura, faina, tutun etc.); continutul unui burduf. 2. (înv. si reg.) ciorba de burta; ciorba din peritoneul mielului; drob de miel.
schemniaga, schemni-agá s.m. (înv.) înalt demnitar turc, care oferea sultanului scaunelul, împodobit cu placi de argint, la urcarea sau coborârea acestuia de pe cal; demnitar turc care instala noul domn numit de Poarta în Ţarile Române.
schemniceauş, schemni-ceaús s.m. (înv.) ceaus, reprezentant al Portii otomane, care însotea în Ţarile Române pe noul domn numit de Poarta.
sicap, sícap! interj. (reg.; de obicei repetat) cuvânt folosit pentru a chema caprele.
autoetanşare, AUTOETANSÁRE s. f. realizare a impermeabilitatii unui dig datorita proprietatilor materialului de constructie. (dupa fr. auto-étanchement)
cămaşe, camáse (-ắsi), – 1. Îmbracaminte de (pînza) care acopera parte superioara a corpului. – 2. Valul de la altar. – 3. Husa pentru mobile. – 4. Mapa. – 5. Supracoperta (de carte). – 6. Pleava. – 7. Membrana care înveleste ceapa, usturoiul si alti bulbi. – 8. Placenta. – 9. Spuma vinului care fermenteaza. – Var. camese, camasa. Mr., megl. cameasa. Lat. camisia (Diez, I, 102 si Gramm., I, 19; Puscariu 266; Meyer 187; Candrea-Dens., 235; REW 1550; DAR); cf. alb. këmisë, it. camiscia, fr. chemise, sp., port. camisa. A trecut recent de la decl. în -a la cea în -e, ca toate cuvintele terminate în -se sau -je. Der. camasoi, s.n. (camasa lunga); camasica, s.f. (maiou); camasuta, s.f. (maiou).
cămin, camín (-nuri), s.n. – 1. Soba joasa, cu vatra larg deschisa. – 2. Casa parinteasca. – 3. Asezamînt unde se locuieste (în special pentru studenti). – Mr. cîmińa. Ngr. ϰάμινος, ϰαμίνη, poate prin intermediul sl. kamina, cf. bg., rus. kamin. În rom. se considera în general ca provenind dim sl. Cuvîntul gr. a trecut în lat. caminus, de unde prov. camin, fr. cheminée (› sp. chimenea), it. cammino. Cuvîntul rom. poate proveni la fel de bine din sl., ca si din lat. sau din gr. Dupa Pascu, I, 65, forma mr. vine din lat. – Der. caminet (var. chiminet), s.n. (iesitura sau margine între soba si perete, care serveste drept raft si de element izolator).
caşmir, casmír (casmíruri), s.n. – 1. Rasa de capre crescute în Casmir. – 2. Ţesatura fina confectionata din parul de casmir. Fr. cachemire. – Der. chesmeriu, adj. (înv., de casmir), din tc. Kesmir.
sorocit, sorocít, sorocíta, adj. 1. (înv. si reg.) chemat în judecata, citat. 2. (înv. si reg.) sortit, destinat. 3. (pop.) hotarât.
sprezice, sprezicé, sprezíc, vb. III (înv.) a chema.
petrochimie, PETROCHIMÍE s.f. 1. Ramura a industriei care se ocupa cu prelucrarea chimica a titeiului, a produselor petroliere, a gazelor de sonda si de cracare si a gazului metan. 2. Parte a petrografiei care se ocupa cu studiul chimismului rocilor si al clasificarii lor chimice. [Gen. -iei. / cf. fr. pétrochimie, germ. Petrochemie].
portret, PORTRÉT s.n. 1. Desen, pictura, fotografie etc. care înfatiseaza chipul unei persoane. ♦ Portret-robot = portret care întruneste trasaturile unui criminal cautat, alcatuit dupa semnalmentele furnizate de mai multi informatori, decupându-se parti din diferite fotografii ale altor oameni; (p. ext.) schema umana, imagine-tip. 2. Înfatisare a aspectului fizic si moral al unui personaj, într-o opera literara. [Pl. -te, -turi. / cf. fr. portrait].
complianta, 1.Complianta s.f.(fiz, med.), o masura a rigiditatii unui corp in stiinte mecanice si fiziologie – ex.complianta pulmonara, complianta vasculara: complianta mare = rigidate redusa si deformabilitate mare; 2. Complianta adv. (ec.): In management, despre actiunea de a adera si a demostra acest lucru la legi, regulamente, strategii sau politici – ex. au demonstrat complianta la politca firmei noastre – sin. cu au adoptat, aderat la politica firmei noastre; 3.Complianta adj., adv. (med.): In medicina, descrie un atribut al pacientului care urmeaza, adera, la anumite recomandari, scheme terapeutice sau diagnostice – ex. Schemele de tratament indicate tin seama si de complianta pacientului – cu antonimul necompliant. Similar despre medici sau sisteme medicale pentru a descrie acceptarea in practica a unor noi tratamente, proceduri, metode de investigatie; 4.Complianta adv. (IT.) In Industria Software despre actiunea de a adera la un set de standarde specifice domeniului; 5.Compliant/a adj(livr)( despre oameni, animale )sin. cu supus, bland, ascultator. Surse : -in limbajul curent in societatea medicala, inclusiv cea romana; -dex-online -traducere webster online -traducere wikkipedia
cere, cére (cér, cerút), vb. – 1. (Înv.) A cauta. – 2. A avea nevoie. – 3. A solicita, a implora. – 4. A reclama, a pretinde, a revendica. – 5. A indica pretul unei marfi. – 6. A cersi, a cere de pomana. – 7. A peti, a face propuneri de casatorie. – 8. A chema, a solicita prezenta. – 9. (Refl.) A se cere, a fi nevoie. – 10. A fi acceptat un articol. – 11. (Refl.) A solicita un permis, a cere autorizatie. – Mr. ter, tireare "a cauta," megl. ter. Lat. quaerĕre "a cauta" si a cere (Puscariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923; DAR); cf. it. chiedere (sard. kèrrere), prov., v. fr. querre, sp., port. querer. – Der. cerinta, s.f. (exigenta), formatie literara din sec. XIX. Conjug. perf. simplu cerui si a part. cerut este moderna si analogica; pînâ în primii ani ai sec. XIX se folosise, paralel cu formele anterioare conjug. lat. quaesῑvi › cersii, de unde cersui, si quaesῑtum › cersit, mai tîrziu cersut (cu r analogic, de la prezent). De la aceasta forma veche de conjug. s-a dezvoltat un vb. nou, iar pe baza perf. simplu al acestuia, cersii, s-a construit un prezent analogic cersesc; astfel se explica cersi, vb. (a cere; a cere de pomana; a implora); cu der. cersit, s.n. (faptul de a cersi); cersetor, s.m. (persoana care cere de pomana); cersetoresc, adj. (de cersetor); cersetori, vb. (a cersi); cersetorie, s.f. (cersit). Pentru formarea acestui vb., cf. Seineanu, Semasiol., 214 si de asemenea v. sard. kerkidore, sard. chircadore "cersetor".
cere, cére (-r, -út), vb. – 1. (Înv.) A cauta. – 2. A avea nevoie. – 3. A solicita, a implora. – 4. A reclama, a pretinde, a revendica. – 5. A indica pretul unei marfi. – 6. A cersi, a cere de pomana. – 7. A peti, a face propuneri de casatorie. – 8. A chema, a solicita prezenta. – 9. (Refl.) A se cere, a fi nevoie. – 10. A fi acceptat un articol. – 11. (Refl.) A solicita un permis, a cere autorizatie. – Mr. ter, tireare "a cauta," megl. ter. Lat. quaerĕre "a cauta" si a cere (Puscariu 337; Candrea-Dens., 317; REW 6923; DAR); cf. it. chiedere (sard. kèrrere), prov., v. fr. querre, sp., port. querer. – Der. cerinta, s.f. (exigenta), formatie literara din sec. XIX. Conjug. perf. simplu cerui si a part. cerut este moderna si analogica; pînâ în primii ani ai sec. XIX se folosise, paralel cu formele anterioare conjug. lat. quaesῑvi › cersii, de unde cersui, si quaesῑtum › cersit, mai tîrziu cersut (cu r analogic, de la prezent). De la aceasta forma veche de conjug. s-a dezvoltat un vb. nou, iar pe baza perf. simplu al acestuia, cersii, s-a construit un prezent analogic cersesc; astfel se explica cersi, vb. (a cere; a cere de pomana; a implora); cu der. cersit, s.n. (faptul de a cersi); cersetor, s.m. (persoana care cere de pomana); cersetoresc, adj. (de cersetor); cersetori, vb. (a cersi); cersetorie, s.f. (cersit). Pentru formarea acestui vb., cf. Seineanu, Semasiol., 214 si de asemenea v. sard. kerkidore, sard. chircadore "cersetor".
bluză, bluza de dama decoltata, camasuta (de la chemisette).
provoca, PROVOCÁ vb. I. tr. 1. A întarâta, a atâta. ♦ A împinge (pe cineva) în actiuni nesocotite sau necinstite; a instiga. 2. A cauza, a determina. ♦ A produce ceva cu intentie; a stârni. 3. A chema la lupta, la o întrecere, la o discutie etc. [P.i. provóc, 3,6 -oáca. / < fr. provoquer, it., lat. provocare].
chema, chemá (chém, chemát), vb. – 1. A striga. – 2. A implora, a solicita. – 3. A invite, a pofti. – 4. A cita, a convoca. – 5. A evoca, a-si aminti. – 6. A numi, a angaja, a recruta, a încorpora. 7. A conduce, a îndrepta. – 8. (Pasiv) A avea misiunea sau vocatia de a face ceva, a fi nascut pentru ceva. – 9. (Refl.) A se numi. – 10. A trece drept, a avea reputatia de. 11. (Refl., impers.) A se zice, a se socoti. – Mr. (a)cl’em, cl’imare, megl., istr. cl’em. Lat. clamāre (Diez, I, 124; Puscariu 353; Candrea-Dens., 329; REW 1961; DAR); cf. it. chiamare, prov., cat. clamar, v. fr. clamer, sp. llamar, port. chamar. Pentru evolutia lui a › e, cf. Densusianu, GS, II, 391 si III, 451; si Puscariu, Dacor., V, 790. – Der. chemare, s.f. (actiunea de a chema; apel; invitatie; convocare; vocatie, misiune); chemator, adj. (care cheama, care invita; frapant); chemator, s.m. (la nuntile populare, persoana care organizeaza petrecerea); nechemat, adj. (care nu are vocatie, inapt); rechema, vb. (a revoca un diplomat în functie), pe baza fr. rappeler.
chembrică, chembríca s.f. – Ţesatura de bumbac. Engl. cambric, germ. Cambric, de la numele orasului Cambrai (sec. XVIII), introdus prin comert; cf. it. cambri, sau mai curînd rus. kembrik (Vasmer 549).
chemului, chemuluí (-uésc, -ít), vb. – (Trans.) A reflecta, a calcula. – Var. chimului. Mag. kém(l)elni (Lacea, Dacor., IV, 778). Cuvînt rar. Gáldi, Dict., 114, porneste de la var. si o explica prin mag. kimél. – De aici, în Mold., expresia cu nechimiluita (var. cu chiuita), cu sensul de "fara socoteala, în exces".
recrut, RECRÚT s.m. Tânar apartinând ultimului contingent chemat sub arme; soldat încorporat de putin timp. ♦ (Fig.; fam.) Persoana intrata de curând într-o asociatie, într-o miscare; începator. [Cf. fr. recrue, germ. Rekrut].
revendica, REVENDICÁ vb. I. tr. A reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau apartine cuiva si care se afla în posesiunea altcuiva. ♦ A cere, a pretinde. [P.i. revéndic, 3,6 -ca. / < fr. revendiquer, cf. lat. vindicare – a chema în judecata].
chiu, chíu interj. – 1. Exprima bucuria si entuziasmul; ovatie. – 2. Exprima durerea: vai! – 3. (S.n.) Durere, chin, suferinta. Creatie spontana. – Der. chiui, vb. (a striga; a racni; a chema în gura mare; a striga de bucurie; a spune o chiuitura); chiot, s.n. (strigat, tipat), der. de la vb. cu suf. -ot, ca sgomot, chicot (dupa DAR der. direct de la interj.); chioti (var. chihoti), v.b. (a striga, a tipa; a cînta foarte tare); chiuiala, s.f. (strigat); chiuit, s.n. (strigat); chiuitura, s.f. (strigat; compozitie cu caracter de epigrama care se recita de obicei în timpul jocului popular); chiuitor, adj. (care chiuie). Nu se vede legatura pe care încearca sa o stabileasca Pascu, Lat., 257, între aceste cuvinte si lat. pῑpῑre.
cicea, cícea adj. invar. – Dragut, bun. – Var. cicio, interj. (Se foloseste pentru a chema porcii). Creatie expresiva infantila, cf. gigea. Nu este probabila der. din rut. čiča, propusa de DAR. – Der. cicili, vb. (a dichisi, a împodobi, a îmfrumuseta), pe care Tiktin îl pune în legatura cu pol. czysćić "a lustrui" (cf. Graur, BL, IV, 91), cf. giugiuli.
schematic, SCHEMÁTIC, -Ă adj. Care reprezinta un lucru în trasaturi generale; (depr.) care nu iese din anumite tipare fixe, din anumite sabloane; rigid, dogmatic; superficial. [Cf. fr. schématique].
schematiza, SCHEMATIZÁ vb. I. tr. A înfatisa, a prezenta (ceva) schematic; a da un caracter schematic. [Cf. fr. schématiser, germ. schematisieren].
schematizant, SCHEMATIZÁNT, -Ă adj. Care schematizeaza. [Cf. fr. schématisant].
schematizare, SCHEMATIZÁRE s.f. Actiunea de a schematiza si rezultatul ei. [< schematiza].
schemă, SCHÉMĂ s.f. Figura simplificata care serveste numai la o demonstratie, permitând o vedere de ansamblu asupra unei lucrari. ♦ Proiect, plan. ♦ Tablou cuprinzând denumirea posturilor si retributiile respective ale unei întreprinderi sau institutii. [< fr. schéma, schème, it. schema, cf. gr. schema – forma, figura].
schiţa, SCHIŢÁ vb. I. tr. 1. A desena ceva schematic; a face o schita. ♦ (Fig.) A reda prin câteva trasaturi specifice; a contura. ♦ A executa în mod vag (un gest, o miscare etc.). 2. A fixa punctele principale ale unui plan; a proiecta în linii mari; a concepe. [< it. schizzare].
schiţă, SCHÍŢĂ s.f. 1. Desen sumar, reprezentând aproximativ conturul si trasaturile specifice ale unui obiectiv. ♦ Desen executat repede, dupa o harta sau dupa natura, în scopul redarii detaliilor topografice ale unei portiuni de teren. ♦ Prima conceptie, înca nefinisata, a unei lucrari; schema. 2. Specie literara în proza în care se povesteste o întâmplare scurta si simpla. [< it. schizzo].
scriptic, SCRÍPTIC, -Ă adj. 1. Fond scriptic = fond destinat pentru plata personalului angajat în schema; personal scriptic = personal angajat în schema, bugetar. 2. (Rar) Scris. [< scripte].
clama, clamá (claméz, clamát), vb. – A striga, a chema cu voce tare. Lat. clamare (sec. XIX). – Der. clamoare, s.f. (strigat, vuiet), din lat. clamor.
supletiv, SUPLETÍV, -Ă adj. (Despre forme gramaticale) Care completeaza schema flexionara a unui cuvânt. [< fr. supplétif, cf. lat. suppletus].
conscrie, conscríe (-íu, -ís), vb. – (Înv.) A chema în armata, a recruta. Lat. conscribere (sec. XIX), conjugat ca a scrie. – Der. conscripti(un)e, s.f., din fr.
şemineu, SEMINÉU s.n. Soba mare ca un cuptor în zid, folosita la încalzirea unei camere; camin. [Pl. -ee, -euri. / < fr. cheminée].
şemiza, SEMIZÁ vb. I. tr. (Tehn.) A îmbraca într-un învelis, într-o camasa. [< fr. chemiser].
şemizetă, SEMIZÉTĂ s.f. Bluza femeiasca simpla, usoara, cu sau fara mâneci. [< fr. chemisette].
tablou, TABLÓU s.n. I. 1. Pictura sau desen executat pe o pânza, pe un carton etc. (care se asaza de obicei pe un perete, pe un suport etc.). ♦ A ramâne tablou = a ramâne surprins, înlemnit. ♦ Tablou simfonic = lucrare simfonica alcatuita dintr-o singura parte, având un program cu continut plastic sau descriptiv. 2. (Fig.) Priveliste, scena de mari proportii care atrage luarea aminte, impresioneaza vederea. 3. Descriere a unei privelisti, a unui obiect sau a unei persoane etc., facuta oral sau în scris (mai ales într-o opera literara). 4. (Teatru) Subdiviziune a unui act, cuprinzând mai multe scene, care se desfasoara în acelasi decor. 5. Tabel, schema. 6. Grafic cuprinzând o grupare de termeni, de simboluri, de numere, aranjate în siruri si coloane. ♦ Tabloul periodic al elementelor = tablou în care elementele chimice sunt dispuse în siruri si coloane, dupa greutatea lor atomica. II. (Tehn.) Panou sau placa subtire de metal sau de marmura cuprinzând mai multe instrumente de masura, aparate de control etc., cu care este înzestrat un aparat, o masina etc. [< fr. tableau].
telefon, TELEFÓN s.n. 1. Telecomunicatie constând în realizarea de convorbiri la distanta prin intermediul undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire; ansamblul instalatiilor folosite în acest scop. 2. Aparat electric care are un transmitator si un receptor, cu ajutorul caruia se pot face convorbiri la distanta. ♦ Chemare telefonica. ♦ Numarul telefonului (2) unui abonat. [< fr. téléphone, cf. gr. tele – departe, phone – sunet].
telefona, TELEFONÁ vb. I. intr., tr. A vorbi la telefon cu cineva; a da un telefon cuiva; a chema la telefon. [< fr. téléphoner].
coşmar, cosmár (cosmáruri), s.n. – Vis urît. Fr. cauchemar.
timar, TIMÁR s.n. (mai ales la pl.) Lot de pamânt conferit temporar în evul mediu, în Imperiul Otoman, ostenilor obligati a se întoarce sub arme la prima chemare. [Pl. -uri. / < fr. timares].
timariot, TIMARIÓT s.m. Militar turc împroprietarit, care avea sarcina de a se întoarce sub arme la prima chemare, împreuna cu mai multi mercenari întretinuti de el. [Pron. -ri-ot. / < fr. timariot].
crăciun, Craciún (craciúnuri), s.n. – 1. Sarbatoarea crestina a Nasterii Domnului. – 2. Imagine sfînta care reprezinta Nasterea, si pe care preotul o aduce în casele credinciosilor. – 3. (S.m.) Personaj mitic, mos bun care întruchipeaza sarbatorile Craciunului, corespunzînd uneori Regilor magi din traditia spaniola. – Mr., megl. Cratun, Craciun, Cartun. Origine foarte discutata. Fonetismul din mr. indica un etimon lat., care trebuie sa fie lat. creātiōnem, cu sensul de "copil," ca în sard. kriathone (Wagner 90), v. sp. criazón, cf. sp. crio. Craciun trebuie sa fi însemnat la început "Pruncul Iisus", care explica si folosirea acestui cuvînt ca nume de botez si de familie, iar mai tîrziu personificarea sarbatorii. Etimonul creātiōnem a fost deja propus, dar cu sensul de "creatie" sau "nastere". (A. Densusianu, Hlr., 262; Jagič, Arch. slaw. Phil., XXXIII, 618; Pascu, Beiträge, 8; Pascu, I, 69). Aceasta solutie nu pare posibila, fiind negarea directa a dogmei crestinesti a Întruparii (nascut, iar nu facut), si fiindca lasa fara obiect personificarea si fara explicatie numele de persoana Craciun. Dificultatile care s-au opus der. din creātiōnem (de Rosetti, BL, XI, 56) sînt pierderea inexplicabila a lui -e si rezultatul ea › a, si acesta se reduce la e în pozitie atona, de unde rezultatul de asteptat •Creciune). Cele doua argumente sînt insuficiente: pierderea lui -e este normala în acest caz, cf. taun, paun, barzaun(e), si pe de alta parte, numele de persoana la care nominativul s-a confundat cu vocativul: Bασίλιος › Vasile, Petrus › Petru si Petre, Γρηγόριος ‹ Grigore, fata de ’Iωαννης › Ioan. Pe de alta parte, ideea ca hiatul e-a trebuie sa se reduca la a este falsa, si se bazeaza pe false analogii: videbat are în e-a secundar si catella a ajuns la rezultatul ea printr-un mecanism pe care nu îl cunoastem. Hiatul e-a se reduce normal la a, cum arata Rosetti, Mélanges, 353, cînd obtine de la Diana, •zana si de aici zîna. Prin urmare, credem ca rezultatul creātiōnem › Craciun este fonetic normal si logic, din punct de vedere semantic, daca se pleaca de la semnificatia de "copil". Celelalte etimoane lat. care s-au propus sînt mai putin convingatoare: lat. (in)carnatiōnem (Lexiconul de la Buda); lat. crastĭnum (Hasdeu 615); lat. Christi iēiūnium (Schuchardt, Literaturblatt, VII, 154; ZRPh., XV, 93); lat. Christi- cu un al doilea element neclar, cf. alb. Kèrsendeljë › lat. Christi natalia (Meyer 189); lat. calātiōnem "chemare adresata de preot poporului, în prima zi a fiecarei luni" (P. Papahagi, Conv. Lit., XXXVII, 670; Puscariu 407; Capidan, Dacor., III, 142; T. Papahagi, LL, III, 211-3 si 220; cf. împotriva Iorga, Revista istorica, XVIII, 220). Acelasi cuvînt apare în mai multe limbi care au fost în contact cu rom.; cf. bg. kračon, kračunek (dupa Mladenov 256, direct din lat.), sb. Kračun "nume de persoana" (Daničič, V, 429), rut. k(e)rečun, kračun, g(e)rečun, v. rus. koročjun "o anumita epoca a anului, nedeterminata în texte", rus. koročun "solstitiu de iarna" si "moarte". Aceasta raspîndire a cuvîntului i-a facut pe unii filologi sa se gîndeasca la o posibila origine sl. (Cihac, II, 79; Philippide, Principii, 17; Domaschke 163; Weigand, BA, III, 98-104; Rosetti, BL, XI, 56; Vasmer 633), bazat pe kratŭkŭ "scurt", sau pe kračati "a face pasi". Vasmer adauga ca der. din rom. nu este posibila întrucît apare în v. rus. (cronica de la Novgorod) din 1143. Argumentul nu pare suficient, deoarece se stie ca pe vremea aceea rusii veneau în contact cu populatiile danubiene; este însa sigur ca rusa nu are alte cuvinte rom. atît de vechi, si ca în general are foarte putine. Totusi, etimoanele slave propuse nu par posibile, kratŭkŭ fiindca der. ar fi imposibila în aceasta forma (Berneker 604) si kračati pentru ca se bazeaza pe o simpla consonanta, fara legatura semantica vizibila. Ipoteza lui Rosetti, dupa care creātiōnem "creatie" ar fi trecut în sl. ca termen ecleziastic, nu suprima dificultatile, caci este imposibil de admis, cum o face autorul, ca "la langue de l'église a également employé creatio" în loc de Craciun pentru ratiunile dogmatice expuse. În sfîrsit, sensul de "moarte violenta" sau "moarte în floarea tineretii", propriu rus., pare a se explica prin rom. craciuni, vb. (a varsa sînge, a ucide), datorita obiceiului de a taia porcul în ajun de Craciun, cf. ti-a venit Craciunul, "ti-a sosit ceasul de pe urma". Pentru originea rom. a sl. cf. Jagič, Arch. slaw. Phil., II, 610; Schuchardt, Arch. slaw. Phil., IX, 526; Berneker 604; Capidan, Raporturile, 182.
creţ, cret (-eáta), adj. – Cîrliontat, buclat, încretit. – 2. Cutat, încretit, zbîrcit. Origine necunoscuta, dar probabil sl. Este greu de separat acest cuvînt de cîrcel, care pare a fi acelasi cuvînt, cu suf. -el, în legatura deci cu sl. krŭčiti, "a rasuci", cf. pol. kręty "cret", slov. kèrč, ceh. krč "cîrcel, crampa" (Cihac, II, 41; Weigand, BA, III, 107). Totusi, sb., bg. krečav "cret" pare a proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 229; cf. Byhan 316; Candrea, Elementele, 407). Celelalte ipoteze nu conving: din gr. ϰρίϰιον (Philippide, Un specialist; Iordan, Dift., 74); din lat. •cirricius, der. de la cirrus (Densusianu, GS, I, 164); din germ. med. Kreiz "cerc" (Giuglea, Dacor., II, 394); de la un lat. •cricius, deformatie a gr. ϰίρϰος "cerc" (DAR); din lat. •crepitus (Giuglea, LL, II, 32). Der. cret, s.n. (cîrliontat, bucla; zbîrcitura; denivelare de teren; palarie a anumitor ciuperci; Arg., cur); crat, s.m. (sort); cretos (var. cretuliu), adj. (buclat, ondulat); cretesc, adj. (varietate de mere); cretar, s.m. (Arg., homosexual); cretisor, s.n. (fir de bumbac; planta, Alchemilla vulgaris; ciuperca, Clavaria coralloides); cretusca, s.f. (planta, Spiraea ulmaria); încreti, vb. (a îndoi; a face încretituri, pliuri; a bucla; a zbîrci; a se încrunta; rar, a înfiora); (în)creteala, s.f. (încretitura, pliu); încretitura, s.f. (pliu, îndoitura, zbîrcitura, cuta); descreti, vb. (a desface creturile, a netezi).
determinarea, determinarea persoanelor chemate sa dobandeasca patrimoniul unei persoane fizice decedate
cum, cum adv. si conj. – 1. În ce fel? (functie modala, serveste pentru interogatie directa sau indirecta): cum ai facut? (Ispirescu). – 2. Ce? (adv. inter., prin care se raspunde la o chemare sau o întrebare, asteptîndu-se mai multe lamuriri). – 3. (Functie emfatica, în propozitii interogative sau exclamative): cum sa nu stiu? (Creanga), cum vîjîie codrul! (Cosbuc). – 4. De ce? (functie cauzala): cum s-o parasesc? (Popular Jarnik). – 5. Cît (functie comparativa): cumu mai curund (Dosoftei), urmat de un comparativ, astazi se prefera cît. – 6. La fel ca (functie comparativa): ai fost om cum sunt si dînsii (Eminescu). – 7. În felul în care (functie comparativa emfatica): taia cum se taie (Fundescu); las-sa ma cheme cum m-a chemat (Creanga). – 8. Asa precum (functie explicativa întemeiata pe functia comparativa): cum zice Scriptura (Coresi). – 9. Cînd, pe cînd (functie temporala): cum venea, cît de colo vede cele doua capete (Creanga). – 10. Cînd, îndata ce (functie temporala): cum au vazut apa, cum au navalit (M. Costin). 11. (Înv.) Ca sa (functie finala, cu conjunctivul): îsi va pune toate puterile, cum sa-si sfîrseasca slujba (Ispirescu). – 12. Functie conjunctiva, ma ales împreuna cu ca: din inima lui simte un copac cum ca rasare (Eminescu). – Mr., megl., istr. cum. Lat. quomo(do) (Diez, I, 135; Puscariu 439; Candrea-Dens., 433; REW 6972; DAR); cf. it. come, prov. co(m), fr. comme, sp., port. como. V. si Gamillscheg, s.v. comme, si J. Vising, Quomodo in den rom. Sprachen, în Abhandlungen A. Tobler, Halle 1895, p. 113-23. Comp. cum se cade, adv., adj. (în mod cinstit; cinstit; perfect), care uneori se scrie într-un singur cuvînt, se întemeiaza pe vb. a se cadea, "a se cuveni"; cumva, adv. (oarecum; poate, posibil, eventual), cu va de la vb. vrea (nu cumva?); necum, adv. (nici macar; chiar mai putin); oarecum, adv. (într-un fel; putin, usor); oricum, adj. (în orice fel, indiferent cum), cu var. orisicum; precum, conj. (asa cum; dupa), cu prep. pre.
cuţu, cútu interj. – 1. Serveste pentru a chema cîinii. – 2. (S.m.) Cîine, catel. – Var. (1) cuciu. Creatie expresiva, comuna unui numar mare de limbi; cf. it. cuccio (sicil. guzzu, calabr. coci-coci, cuci-cuci, calabr. cucciu "cîine"), astur. cuzo "pui de cîine"; gal. cuz-cuz, alb. kuč, ngr. ϰούτσι-ϰούτσι, tc. küçük "catelus", bg., sb. kuče, mag. kuszi. – Der. cuta, s.f. (catelusa); cutuire, s.f. (Olt., codoasa).
decembrie, decémbrie s.m. – A douasprezecea luna a anului. – Var. decembre, dec(h)embvrie. Mr. dechembriu. Lat. december (sec. XIX). Var. dechemvrie, înv. din ngr. δεϰέμβαιος, în parte prin intermediul sl. dekębrĭ (Cihac, II, 93).
dimigorie, dimigoríe (dimigoríi), s.f. – Discurs adresat poporului, chemare. Ngr. δημηγορία (Gáldi 172). Sec. XVIII, înv.
dodă, dóda (dóde), s.f. – 1. (Banat, Olt.) Formula de adresare pentru sora cea mare. – 2. (Trans., în limbajul infantil) Mîna. – 3. (Mold.) Nume dat de copii femeilor cu parul lins. Creatie expresiva de origine infantila, ca si coca. Dupa Candrea, sensul 3 ar trebui pus în legatura cu sb. dodola "persoana travestita care ia parte la diverse rituri populare, pentru a chema ploaia" (› Banat dodola); si dupa Scriban, sensul 1 este o var. de la dada. – Der. dodi, vb. (Trans., a nimeri fara voie); dodii, s.f. pl. (în expresia în dodii, la întîmplare); dodot, s.n. (prostie, aiureala), cf. dondani; dodolet (var. dodonet, dodolot), adj. (rotund; neted).
dragoman, dragomán (dragománi), s.m. – Talmaci, traducator, interpret. – Mr. draguman. Ngr. δραγουμάνος (Tiktin; Scriban), din tc. terceman, si acesta din arab. tardžumân. Din ngr. provine si it. dragomanno, alb., bg. dragoman, si din arab. fr. truchement, sp. trujamán. Din tc. provine rom. tergiman (var. terziman), s.m. (interpret). – Der. dragomanlîc, s.n. (meseria de interpret).
nomenclatură, NOMENCLATÚRĂ s. f. 1. totalitatea termenilor folositi sistematic într-o stiinta, într-o ramura a tehnicii etc. 2. lista, catalog cuprinzând termeni, titluri de opere, nume proprii, numirile obiectelor, în special din domeniul tehnicii etc. 3. schema de organizare a unei institutii, continând enumerarea posturilor sau a institutiilor în subordine; (p. ext.) persoanele care ocupa diferite functii în cadrul acestei scheme: (peior.) categorie privilegiata a vârfurilor politice într-un regim dictatorial. (< fr. nomenclature, germ. Nomenklatur, lat. nomenclatura)
organigramă, ORGANIGRÁMĂ s. f. 1. schema de organizare (a unei întreprinderi etc.). 2. (inform.) diagrama care reflecta grafic, sugestiv, un proces de preluare ce are loc într-un calculator; logigrama. (< fr. organigramme)
preconştient, PRECONSTIÉNT s. n. ansamblu de procese psihice latente, disponibile, care pot fi rechemate în constiinta oricând. (< fr. préconscient)
proiecta, PROIECTÁ vb. I. tr. 1. a planui, a intentiona, a avea de gând. 2. a întocmi un proiect (3). 3. a face o proiectie (1), a reprezenta schematic un corp pe o suprafata potrivit anumitor reguli. ♢ a reproduce pe ecran imaginile înregistrate pe un film (cinematografic). 4. a arunca cu forta un corp; a împrastia cu presiune un lichid, un material pulverulent. ♢ a trimite un fascicul de raze de lumina. II. tr., refl. a (se) reflecta, a (se) profila, a (se) contura. (dupa fr. projeter)
provoca, PROVOCÁ vb. tr. 1. a îndemna, a stimula printr-un act de sfidare; a atâta, a instiga. 2. a cauza, a determina. 3. a chema la lupta, la o întrecere etc. (< fr. provoquer, lat. provocare)
rampă, RÁMPĂ s. f. 1. teren înclinat, privit în sensul în care urca. ♢ portiune din traseul unei cai ferate sau a unui drum în panta urcatoare. 2. platforma amenajata în statii pentru încarcarea si descarcarea vagoanelor de cale ferata. o ~ de lansare = suport echipat cu diferite dispozitive de orientare si ghidare de pe care se lanseaza avioanele catapultate sau rachetele. 3. balustrada la o scara sau la un pod. ♢ bariera. 4. partea din fata a unei scene de teatru, unde sunt instalate luminile. o a vedea lumina ĕi = a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fata publicului; a chema la ~ = a cere prin aplauze revenirea artistilor pe scena. 5. compartiment din melcul urechii interne; scala (2). (< fr. rampe, germ. Rampe)
rapel, RAPÉL s. n. 1. readucere la pozitia initiala a unei piese, a unui sistem tehnic. 2. (mar.) semnal de goarna pentru rechemarea abordorilor patrunsi pe o nava a adversarului. 3. (alp.) manevra de coarda care asigura coborârea celor mai dificile pasaje cu maximum de securitate. 4. reînnoire a unui vaccin; repetare a unei manifestari sau a unei interventii. (< fr. rappel)
recrut, RECRÚT s. m. 1. tânar apartinând ultimului contingent chemat sub arme. 2. (fig.) membru intrat de curând într-o asociatie, într-o miscare. (< germ. Rekrut, rus. rekrut)
retranşament, RETRANSAMÉNT s. n. fortificatie. (< fr. retranchement)
rezervă, REZÉRVĂ s. f. 1. cantitate (de bunuri) pusa deoparte pentru a fi folosita mai târziu; depozit. o (jur.) ~ succesorala (sau legala) = parte dintr-o avere succesorala de care testatorul nu poate dispune liber, rezervata de drept unor anumiti mostenitori. ♢ (fig.; pl.) posibilitati. ♢ cantitate de substante minerale utile într-un zacamânt. 2. camera de spital unde se interneaza un singur bolnav. 3. parte din armata chemata sub arme numai în timp de razboi sau în mod exceptional în timp de pace; trupe neangajate în lupta, pastrate pentru a interveni la nevoie. ♢ (sport) jucator care poate înlocui la nevoie pe unul dintre jucatorii angajati în competitie. 4. motiv de îndoiala, obiectie. o fara ~ = fara retinere, în întregime. ♢ (fig.) prudenta, cumpatare, masura; discretie. (p. ext.) raceala, indiferenta. (< fr. réserve)
sachem, SACHÉM s. m. membru al consiliului la unele triburi indiene din America de Nord. (< fr. sachem)
schelet, SCHELÉT s. n. 1. partea osoasa sau calcaroasa a corpului la vertebrate; totalitatea oaselor unui vertebrat. 2. ansamblu de elemente care formeaza structura de rezistenta a unei constructii sau a unui sistem tehnic; osatura. 3. (fig.) plan, schema sumara a unei opere literare, stiintifice etc. 4. fractiune granulometrica a solului, din elemente minerale mai mari de 2 mm. 5. caracter tipografic (lung si subtire) format din conturul literelor. 6. (lingv.) totalitatea sunetelor (fenomenelor) din care e format un cuvânt. (< fr. squelette)
schematic, SCHEMÁTIC, -Ă I. adj. care reprezinta un lucru în trasaturi generale; (depr.) care nu iese din anumite tipare fixe, sabloane; rigid, dogmatic: superficial. II. s. f. alcatuire, conceptie cu caracter de schema. (< fr. schématique)
schematism, SCHEMATÍSM s. n. tendinta, fel de a înfatisa o constructie, o opera etc. în liniile cele mai simple, ca o schema. (< fr. schématisme, lat. schematismus)
schematiza, SCHEMATIZÁ vb. tr. a înfatisa, a prezenta (ceva) schematic; a da un caracter schematic. (< fr. schématiser)
schematizant, SCHEMATIZÁNT, -Ă adj. care schematizeaza. (< fr. schématisant)
schemă, SCHÉMĂ s. f. 1. plan, proiect cuprinzând doar liniile, ideile generale ale unei lucrari, care permite o vedere de ansamblu asupra ei. 2. reprezentare grafica simplificata, cu ajutorul unor simboluri, a unui aparat, a unei constructii, a unui proces sau fenomen etc. 3. tablou cuprinzând denumirea posturilor si retributiile respective ale unei întreprinderi sau institutii. (< fr. scheme, germ. Skema, lat. schema)
schiţa, SCHIŢÁ vb. I. tr. 1. a desena ceva schematic; a face o schita. ♢ (fig.) a expune în mod sumar; a contura. 2. a executa în mod vag (un gest, o miscare etc.). 3. a fixa punctele principale ale unui plan, a proiecta în linii mari; a concepe. II. refl. a aparea, a se înfatisa, a reiesi în linii incipiente si generale. (< it. schizzare)
scriptic, SCRÍPTIC, -Ă adj. care rezulta din scripte. o fond ~ = fond destinat pentru plata personalului scriptic; personal ~ = personal angajat în schema, bugetar. (< script + -ic)
sfacel, SFACÉL s. n. 1. cangrena uscata în leziunile traumatice întinse sau în organele care degenereaza prin ischemie. 2. boala a trunchiului sau a ramurilor arborilor care produce uscarea acestora. (< fr. sphacèle)
stilizat, STILIZÁT, -Ă adj. 1. (despre un text) definitivat din punctul de vedere al stilului. 2. (despre motive ornamentale) realizat în linii simplificate dupa un model din natura; schematizat într-o forma adecvata, în vederea obtinerii unui efect decorativ. ♢ (despre productii populare) prelucrat într-o creatie personala. (< stiliza)
stridulaţie, STRIDULÁŢIE s. f. sunet ascutit, târâit produs de unele insecte, mai ales pentru ca unul dintre cele doua sexe sa-l cheme pe celalalt. (< fr. stridulation)
subîncrengătură, SUBÎNCRENGĂTÚRĂ s. f. categorie sistematica inferioara încrengaturii. (dupa fr. sous-embranchement)
supletiv, SUPLETÍV, -Ă adj. 1. (despre forme gramaticale) care completeaza schema flexionara a unui cuvânt. 2. (despre o norma legala) care se aplica în masura în care partile nu convin altfel, prin actele juridice pe care le încheie; interpretativ, facultativ. (< fr. supplétif)
şemineu, SEMINÉU s. n. soba joasa, mare, zidita în perete, cu vatra larg deschisa; camin. (< fr. cheminée)
şemiza, SEMIZÁ vb. tr. (tehn.) a îmbraca într-un învelis, într-o camasa. (< fr. chemiser)
şemizetă, SEMIZÉTĂ s. f. bluza femeiasca simpla, usoara, cu sau fara mâneci. (< fr. chemisette)
tacta, TACTÁ vb. tr. (muz.) a indica diversi timpi ai masurii prin gesturi ale mâinii, conform unei scheme speciale. (dupa germ. taktieren)
telefon, TELEFÓN s. n. 1. telecomunicatie prin intermediul undelor electromagnetice propagate de-a lungul unor fire; ansamblul instalatiilor folosite în acest scop. 2. aparat electric, dintr-un transmitator si un receptor, pentru transmiterea la distanta a vorbirii; post telefonic. ♢ chemare telefonica. ♢ numarul telefonului (2) unui abonat. (< fr. téléphone)
tezism, TEZÍSM s. n. 1. sustinere, propagare a anumitor teze. 2. limitare a unei opere de arta la demonstrarea unei anumite teze. ♢ didacticism, schematism. (< teza + -ism)
triadă, TRIÁDĂ s. f. 1. (ant.) reunire a trei divinitati, fiinte etc. ♢ ansamblu din strofa, antistrofa si epoda în poezia greaca. 2. (fil.; la Hegel) schema abstracta de explicare a oricarui proces de dezvoltare, trei etape: teza, antiteza si sinteza. 3. grupare a trei entitati, elemente cu proprietati asemanatoare; trilogie (3). (< fr. triade, lat., gr. trias)
vocativ, VOCATÍV s. n. caz al declinarii care exprima o chemare, o invocare adresata cuiva. (< lat. vocativus, fr. vocatif)
vocaţie, VOCÁŢIE s. f. 1. aptitudine, înclinare speciala pentru o anumita arta, stiinta sau profesiune; predispozitie, chemare. 2. (jur.) ~ succesorala = drept al cuiva de a veni la o succesiune ca ruda sau ca sot supravietuitor. (< fr. vocation, lat. vocatio)
ambranşament, AMBRANSAMÉNT s. n. bransament.) (< fr. embranchement)
fluiera, fluierá (flúier, át), vb. – 1. A scoate un sunet asemanator fluierului. – 2. A cînta din fluier. – 3. A chema scotînd sunete asemanatoare fluierului. – 4. A scoate sunete asemanatoare fluierului spre a-si manifesta dezaprobarea. Creatie expresiva, bazata pe consonanta f(l)iu, care reda fluieratul. Cuvîntul imitativ fiu (-fiu) este curent, cf. tiu; pentru infixul expresiv l, cf. fliscui "a fluiera", fli(u)sca "trisca". De aici si fliuira, redus la flui(e)ra, ca suera în loc de s(i)uira. Fluier, s.n. (intrument muzical de suflat; trisca; gamba, tibia; suieratura); cf. mr. fluier, fluiara, fiflioara, megl. (s)friel, pare un der. postverbal. Sensul de "tibia", comun întregului teritoriu limbii rom. (ALR, I, 58) apare si în lat. tibia. În general, se prefera sa se plece de la fluier, despre a carui origine s-a discutat destul de mult, cuvînt obscur sau necunoscut, dupa Puscariu 625; Philippide, II, 712 si DAR, i-au cautat uneori diferite origini lat. (•flibŭla, dupa Cretu 322; fibŭla, dupa Subak, Arch. Triest., XXX, 425, cf. împotriva REW 3278; •fluilum, der. imposibil de la flāre, dupa Pascu, I, 86; •flaulāre, dupa Pascu, Lat., 269), gr. (•φλουιάροιν, de la φλέινος "facut din trestie", pe baza lui φλέως "trestie", dupa Giuglea, Dacor., III, 587-90) sau autohtone (Puscariu, Lr., 179). Prezenta alb. fljo(j)ere i-a determinat pe mai multi cercetatori sa caute aici etimonul cuvîntului rom. (Berneker 285; cf. Meyer 108), dar alb. provine în mod sigur din rom., ca si ngr. φλογέρα, sb. frűla, frulica, slov. fujara, ceh., pol. fujara, rut. fl’ojara, fl’ojera, fujera, mag. furulya (Candrea, Elemente, 403; Cihac, II, 499, mag. ar fi originea cuvîntului rom.; cf. Miklosich, Wander., 10 si Miklosich, Fremdw., 88; Daničič, III, 75; Berneker 285). Origine expresiva a lui fluier a fost intuita de putini cercetatori, cf. Iordan, BF, II, 77. Der. fluierar, s.n. (nai); fluierar, s.m. (persoana care face fluiere; persoana care cînta din fluier; nume dat mai multor pasari cu picioare lungi: Oedicnemus crepitans, Limosa aegocephala), ultimul sens bazat pe acceptia de fluier "tibia"; fluierarie, s.f. (îndeletnicirea de fluierar); fluieras, s.m. (înv., fluierar, persoana care cînta din fluier; grangur, Oriolus galbula); fluierator, adj. (care fluiera); fluierator, s.m. (fluierar; nume dat mai multor pasari cu picioare lungi; varietate de iarba, Tamus communis); fluieratura, s.f. (suieratura); fluieroi, s.m. (fluier mare, folosit în Banat).
grăi, graí (-aésc, graít), vb. – 1. A vorbi. – 2. A spune, a rosti. – 3. (Înv., refl.) A se numi, a se chema. – 4. (Mold., refl.) A se pune de acord, a se învoi. – Mr. grescu, gri(s)i, grire; megl. gres, griri. Sl. (sb.) grajati "a croncani". Schimbarea semantica este ciudata, si a fost explicata de Miklosich, Slaw. Elem., 20 si Densusianu, Hlr., 267, ca specifica sl. Petrovici, Dacor., VII, 170, a fost primul care a facut distinctia între sb. grajáti "a vorbi", etimon al rom., si grȁjati "a croncani", cf. Puscariu, Lr., 292. Der. agrai, vb. (Trans., a interpela), der. artificial, pe baza modelului germ. reden- anderen (DAR); grai, s.n. (vorbire; limba, idiom; argou, limbaj; proverb, zicala; înv., discurs, alocutiune; voce, accent; înv., învoiala, tîrguiala; înv., verb, cuvînt), cf. mr. grai, mr., megl. grei, din sl., bg. graj "cînt" (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 141; Conev 95); negrait, adj. (de nespus); graitor, s.m. (vorbitor; la nuntile din Trans., persoana care împrovizeaza strigaturile); negraitor, adj. (mut).
gudă, gúda (-da), s.f. – (Trans. de Vest) Catea. – 2. Prostituata. Pare a fi der. expresiva de la o interj. •gudu (-gudu), paralela lui cutu-cutu, si despre care nu stim daca s-a folosit pentru a chema sau a mîngîia cîinii, sau daca mai sugereaza aceasta ideea. – Der. gudulus, s.m. (nume de cîine); gudrea, s.f. (nume de catea); gudra, s.f. (Mold., smechera); cutra, s.f. (codoasa), cuvînt care în DAR este considerat ca provine din bg. kutra "sarac", care nu are nuanta depreciativa, iar Scriban din ngr. χύτρα "hîrca", dificil din punct de vedere fonetic; gudarie, s.f. (înv., magulire); gudura (var. guduri), vb. refl. (despre cîini, a se arata multumit; a adula, a maguli, a lingusi), mr. gudurire, megl. (gaudire), cu suf. expresiv. -ura, cf. flutura (dupa Seineanu, Chien, 268, de la •cudura, der. de la coada; Gaster, Revista critica, I, 31, propunea mag. gedély; dupa Meyer 133 si DAR, din alb. gudulis "gîdil", dupa Seineanu, Semasiol., 100, din lat. •catulῑre si identic cu gîdila; dupa Philippide, Principii, 44; Pascu, I, 192; Philippide, II, 663, din lat. •gaudulāre în loc de gaudēre; dupa Körting 2382, din lat. •conadulāre; dupa Scriban din lat. •codulāre, de la cauda; dupa Giuglea, Dacor., II, 886; din got. god- "purcea", cu suf. germ. -ulo); gudurator, adj. (adulator); guduratura, s.f. (adulare, lingusire).
hau, háu interj. – Reda strigatele de chemare sau de bucurie, ca si latratul. – Var. hau, hu. Creatie expresiva, cf. aui. – Der. haui (var. hauli, hauni, aoli), vb. (a tipa; a chema în gura mare; a cînta; a urla); haucai, vb. (a latra), cf. rut. kaukati; haula, s.f. (casa mare pustie), numita astfel datorita ecoului peretilor sai; haot, s.n. (Munt., zgomot, larma); hau, s.n. (abis, prapastie), din pricina ecoului (Cihac, II, 663 si Philippide, Principii, 154 se gîndesc la o posibila der. din ngr. χάος; DAR considera etimonul necunoscut; Scriban porneste de la mag. hó "zapada").
sunt, Sunt verbele care au inteles numai cu ajutorul unui nume predicativ. Ele sunt: a fi, a deveni, a iesi, a ajunge, a ramâne, a parea, a însemna, a constitui, a repreyenta, a se numi, a se chema, a se naste, a se face, a se preface.
îngîna, îngîná (îngấn, îngânát), vb. – 1. A imita, a reproduce glasul cuiva. – 2. A vîna cu momeala. – 3. A repeta, a raspunde, a face ecou. – 4. A însela, a amagi. – 5. A bîigui, a rosti cu greutate. – 6. A cînta încet, a murmura. – 7. A acompania, a însoti. – 8. A parodia. – Mr. (a)nginescu, anganare "a geme, a chema strigînd"; megl. angan, anganari "a amagi"; istr. ganesc "a sta la taifas". Lat. gannāre sau •ingannāre (Diez, I, 35; Lambrior 393; Densusianu, Hlr., 191; Puscariu 854; Candrea-Dens., 861; REW 4416; Pascu, I, 127; cf. Seineanu, Semasiol., 98), cf. lat. med. gannatura "batjocura" (Niermeyer 461), alb. ngënen (Philippide, II, 645), it. ingannare "a însela", sp. engañar. Rezultatul rom. trebuia sa fie •îngana, datorita prezentei lui nn, cf. dialectele; rezultatul î se explica, fie prin asimilarea lui î initial, fie printr-un tratament expresiv care a apropiat probabil acest cuvînt de cele cu radacina gîng- "a bîigui, a balmaji". – Der. îngînator, adj. (care imita; care bîiguie); îngînatura (var. înv. îngînaciune), s.f. (imitatie, batjocura).
intrigă, intríga (íntrigi), s.f. – 1. Uneltire. – 2. Schema care reprezinta subiectul unei opere literare. – Var. (pop.) intrica. Mr. intriga. Fr. intrigue; var., prin intermediul ngr. ἴντριγϰα (Graur, BL, VI, 154), cf. bg. intriga. – Der. intriga, vb. (a face intrigi); intrigant, s.f., din fr.
simizet, SIMIZET, simizeturi, s.n. Camasa sau bluza feminina subtire. Din fr. chemisette. Atestata în Dictionarul limbii române de Candrea-Adamescu.
chemindefer, chemin de fer (fr.) [pron. smẽ dö fer] s. n.
liba, líba interj. – Se foloseste pentru a chema gînsacii. Mag. liba "gînsac" (Bogrea, Dacor., I, 78; cf. Tiktin).
zile, zile, s.f. 1. Interval de timp cuprins între rasaritul si apusul Soarelui; timpul cât Soarele ramâne deasupra orizontului; p. ext. lumina solara; interval de timp de 24 de ore, corespunzator unei rotatii a Pamântului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp intre doua culminatii succesive ale unui astru. ♢ (Determinând notiunile "an“, "luna“, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ♢ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toata ziua = de fiecare zi; p. ext. obisnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ♢ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data ceruta; fara întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fara termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, vazând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toata ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, catre) ziua = putin înainte de a se lumina; spre dimineata. Pâna în (sau la) ziua sau de cu ziua = pâna a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineata. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziua = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi si noapte sau (adverbial) ziua si noaptea = tot timpul, fara încetare; fara odihna. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodata. Toata ziua sau ziua toata = de dimineata pâna seara; p. ext. mereu, continuu. ♢ Expr. A se face ziua alba = a se lumina complet, a fi plina zi. A face noaptea zi si ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea si a dormi ziua; p. ext. a duce o viata dezordonata. Buna ziua, formula de salut, la întâlnire sau la despartire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) buna ziua (sau ziua buna) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-si lua ziua buna = a-si lua ramas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lânga adjective ca "limpede“, "clar“) foarte clar, foarte limpede. Într-o (buna) zi sau într-una din zile = odata, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi buna (sau, rar, alba) cu cineva = a trai în bune relatii cu cineva. A da zi dupa zi = a lasa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod exceptional. ♢ (Compus) Zi-lumina = perioada a zilei (1) cuprinsa între rasaritul si apusul Soarelui. Zi-munca = unitate de masura conventionala care serveste drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ♢ (În sintagme si loc., ca unitate de masura sau de calcul) Zi de munca = durata timpului în cursul caruia lucratorul presteaza zilnic munca. Cu ziua = cu plata socotita dupa zilele muncite; fara angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanta care se poate strabate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusa prin prep. "de“) Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmeaza sa se întâmple ceva; termen soroc. ♢ Ziua de astazi = perioada de timp, epoca în care traim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credinte religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii si mortii vor fi chemati la judecata lui Dumnezeu. ♢ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecarei luni. ♢ (În titulatura sarbatorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ♢ Zi aniversara sau ziua nasterii (sau de nastere) = aniversare (a zilei de nastere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viata, existenta, trai. ♢ Expr. A avea zile = a mai avea de trait, a-i fi dat sa (mai) traiasca. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trai, tot timpul vietii. Abia îsi tine zilele, se spune despre cineva care traieste prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mâna = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricosat, înspaimântat. A ridica (sau a rapune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se ispravi cuiva zilele = a muri. A-si urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se satura de viata, a nu mai voi sa traiasca. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tau etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vietii mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinari care precizeaza o perioada de timp) Vreme, epoca. Zilele tineretii. ♢ Expr. Mic de zile = tânar. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârsta, batrân. (Rar) Vesnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrait. [Var.: zíua s.f.] – Lat. dies.
chemare, chemare
moscovit, moscovít (moscovíti), s.m. – Locuitor din Moscova. Din Moscova (‹ rus. Moskva), sec. XVIII. Orasul se chema înainte Mosc, de unde si muscal (var. înv. moscal), s.m. (moscovit; rus; rus castrat apartinînd sectei scopetilor; vizitiu; Arg., douazeci de lei), din pol. moskal, de unde si rus. moskalĭ; moschicesc. adj. (înv. moscovit); muscalesc, adj. (moscovit; rus; rau, ticalos); muscaleste, adv. (pe ruseste); muscalime, s.f. (multime de rusi). Din rom. provine tc. musikar (Bogrea, Dacor., IV, 835).
nume, núme (núme), s.n. – 1. Denumire. – 2. Faima, reputatie. – Mr. numa, megl. numi, istr. lume. Lat. nōmĕn (Puscariu 1206; Candrea-Dens., 1558), cf. it. port. nome, fr., cat. nom, sp. nombre. Der. este cam neregulata, facuta pe baza nominativului, ca si în alte idiomuri romanice (cf. totusi sard. lumene) si cu un schimb o › u care se explica în general prin influenta lui numar. Mai curînd e vorba de o confuzie deja în lat., între nōmĕn "nume" si nūmĕn "vointa divina", cf. în nume de bine "sub auspicii bune", unde nume pare sa reprezinte lat. nūmĕn. Der. anume, adv. (adica, dupa nume; în detaliu; intentionat, înadins); anumit, adj. (cert, determinat), formatie neologica; numi, vb. (a chema, a pune nume; a desemna); numire, s.f. (desemnare); numitoare, s.f. (înv., nominativ); numitor, s.m. (mat.); denumi, vb. (a pune nume), dupa fr. dènomer; supranume, s.n. (porecla), dupa fr. surnom; supranumi, vb. (a porecli), din fr. surnommer. – Cf. pronume.
pambriu, pambríu (pambríuri), s.n. – 1. (Înv.) Postav de lîna. – 2. (Munt.) Basma, testemel. Origine îndoielnica. Pare o deformatie populara a lui Cambrai, celebru în Evul mediu prin tesaturile sale, cf. chembrica si sp. cambray.
pis, pis interj. – 1. Se foloseste pentru a chema pisica. – 2. Arata minimul ce se poate pronunta. – Megl. pis. Creatie expresiva, cf. sp. miz(-miz), rus. kis(-kis); se foloseste adesea cu reduplicare. Ideea de baza trebuie sa fie aceea de mers silentios, cf. pîs. – Der. pisoi, s.m. (pisic; Arg., înv., moneda de argint de 5 lei), cu suf. -oi; pisica, s.f. (mîta; Olt., frîna carutei; numele celor trei persoane care preceda si anunta brezaia), cu suf. – -ica, cf. megl. pisa, alb. piso, sb., cr. pis (din sb. dupa Cihac, II, 258), ngr. πισίϰα, poate din rom., tc. pisik(a), pisi (din tc. dupa Lahovary 1661 si Graur, GS, VI, 333, cf. Ronzevalle 59), tig. pisik(a) (Graur 182), iran. pusek (Densusianu, GS, I, 54), breton. pisik, engl. puss; pisic, s.m. (pisoias); pisicesc, adj. (de pisica); pisiceste, adv. (ca pisicile); pisicuta, s.f. (ramurele cu flori de salcie). Cf. Barbulescu, Arhiva, XXX, 387-8.
plaşcă, plásca (plắsti), s.f. – 1. Mantie, vesmînt lung. – 2. (Trans., Olt.) Plasa, fileu de pescuit. – 3. Planta (Alchemilla vulgaris). – Var. înv. pleasca. Sl. plaštĭ "mantie" (Cihac, II, 261; Conev 83), cf. sb., cr. plašt, slov. plašč, pol. plaszcz, rus. plaštĭ. Sensul 2 arata ca în rom. s-a simtit ca un diminutiv al lui plasa. – Der. plascar, s.m. (Olt., pescar); împlasca, vb. (a pune o haina pe umeri, a purta).
pui, púi (púi), s.m. – 1. Progenitura de pasare, mai ales de gaina. – 2. Catelus. – 3. Nevîrstnic, tînar. – 4. Vlastar, mladita. – 5. (Trans.) Samînta, bob. – 6. Fiu, odrasla de ... – 7. Pernita. – 8. Model de cusatura pe ii si pe camasi. – 9. (Banat, Trans.) Ladita, cutiuta. – 10. Petic între picioare, bazon, tur de indispensabili. – 11. Bulina, picatea. – 12. Actiune dintr-o noua emisiune avînd un curs mai scazut. – Mr. pu(i)l’u, megl. pul’u, istr. pul’. Lat. pŭllus, probabil prin intermediul formei vulgare •pŭlleus (Puscariu 1395; Candrea-Dens., 1454; REW 6826), cf. mil. pui, püi, alb. puljë, bearn. pul’. Se poate pleca si direct din pŭllus (› it., sp., port. pollo, prov. pool, fr. poule); › rom. •pul, cu pierderea finalei la pl., ca în copil, pl. copii; în acest caz, sing. pui, ar fi o forma reconstituita dupa pl. Der. pui, interj. (serveste pentru a chema gainile); pu(i)et, s.m. (mladita, pomisor); pu(i)ezi, vb. refl. (a se înmulti, a prolifera), probabil de la a puia, plecîndu-se de la prezentul puiez (dupa Scriban, vb. provine din poedie "multime", solutie îndoielnica); puia (var. împuia), vb. (a fata, a naste, a face; a face oua, mai ales despre insecte; refl., a se înmulti, a prolifera; a mîzgali; a ameti, a asurzi); pui, vb. (a copili porumbul; refl., a se împreuna, despre cîini si lupi; a prolifera); puiac, s.m. (catelandru; arpagic); puiag, s.n. (Trans., podul grajdului); puia-gaia, s.f. (joc de copii care prezinta lupta clostii cu uliul); puiandru, s.m. (pui mare, catelandru; mladita); puiat, s.n. (reproductie, perioada de împerechere la animale); puica, s.f. (pui de sex feminin, gaina tînara, gaina pîna la un an; boaba de porumb ramasa neînflorita dupa ce s-au facut floricele; copilet, bobocel, tînara cu aspect placut; iubita, termen de adresare catre femeia iubita; prietena, fetita, bobocel), cu suf. dim. -ca, cf. mr., megl. pul’ca; puicuta (var. puiculita, puiculeana, puichita), s.f. (puica, iubita); puiete, s.m. (rasad, planta tînara), cf. puet; puios, adj. (prolific); puisor, s.m. (pui; puica; pernuta; Mold., muschiulet de porc; Trans., Mold., cusatura decorativa pe ii, camasi etc.); puit, s.n. (împerechere); puita, s.f. (Mold., haita de cîini care urmaresc o catea in calduri); puita, vb. refl. (a se înmulti, a se reproduce). Din rom. provin bg. puika, sb. pujka, rut. puljka, alb. puljkë, toate cu sensul de curca (Meyer 356; Candrea, Elemente, 405; Candrea-Dens., 1454; Capidan, Raporturile, 217), mag. puj, pulyka, puykuca, sas. pujka. – Cf. pula.
purcel, purcél (purcéi), s.m. – 1. Godac. – 2. Pata de cerneala. – Mr. purtel, megl. purtoi, istr. porce. Lat. pŏrcĕllus (Puscariu 1406; Candrea-Dens., 1527; REW 6660), cf. it. porcello, prov., cat. porsel, fr. pourceau. – Der. purcea, s.f. (scrofita; scroafa; Arg., lada de bani); cica (var. cicio), interj. (serveste la chemarea porcilor); purceluse, s.f. (scrofita); purceli, vb. refl. (a se împerechea porcii). – Cf. porc.
şalvir, salvír (salvíri), s.m. – (Mold.) Trisor. Rut. šaljvir, pol. szalbierz, rus. šalber (Cihac, II, 384; Tiktin), care pare sa conduca la germ. Schembart.
schimă, schíma (-me), s.f. – 1. Forma, figura. – 2. Gest, grimasa, mina. – 3. Înfatisare, aspect, aparenta. – 4. Naluca, stafie, duh rau, dragaica. – 5. Ţinuta, îmbracaminte, vesmînt. – Var. înv. shima, Mold. (sensul 4) stimà. Mgr. σχῆμα (Cihac, II, 696; Roesler 675; Gáldi 248). Este dubletul lui schema, s.f., din fr. schéma, der. schematic, adj., din fr. schématique; schematism, s.n., din germ. Schematismus, cu var. Trans.; sematism, s.n. (schema); schematiza, vb., din fr. schématiser. Der. schimnic (var. schivnic si der.), s.m. (eremit, pustnic, anahoret), din sl. skimĭnikŭ ‹ skima "rasa calugareasca" (Cihac, II, 331; Conev 109); schimnica, s.f. (pustnica); schimnici, vb. (a trai ca un schimnic); schimnicie, s.f. (viata de anahoret); schimnicesc, adj. (de schimnic); schimonosi (var. Mold. schimosi), vb. (a deforma, a desfigura; a imita, a parodia), cu suf. expresiv -si, poate atasat direct la ngr. ἄσχημω, aorist ἀσχημώνω "a se purta urît" (Murnu 50; dupa Rosetti, Studii ling., 30, schimosi este ngr. άσϰημίζω); schimonoseala (var. schimonositura), s.f. (imitatie, parodie, reproducere proasta; avort, monstru; strîmbatura, grimasa); steamata, s.f. (fantasma, viziune, aratare), în Trans., si Bucov., probabil din pl. gr. σϰήματα (Puscariu, Dacor., V, 411), cf. stima si asteamat; scheamata, s.f. (Trans., trasatura, umbra), var. a cuvîntului anterior (glosata gresit de Scriban: "rest, fragment"). Relatia acestor cuvinte din umbra cu sb. štimati "a crede" (Iordan, RF, II, 272), pare îndoielnica.
schimniagasi, schimni-agási, s.m. – Comisar al sultanului. – Var. schemni-aga(si). Tc. iskemni-agasi (Seineanu, III, 104). Sec. XVIII, înv.
seca, secá (-c, át), vb. – A secera, a taia. Lat. sĕcāre (Candrea, GS, VI, 325; cf. REW 7764). S-a confundat aproape total cu seca "a usca", atît datorita omonimiei cît si sensului destul de asemanator; este posibil sa-l mai gasim în expresii ca "ma seaca la ficat, la stomac". – Der. secatui, vb. (a defrisa, a despaduri), contaminare a lui secatui "a epuiza" cu a seca "a taia"; secatura, s.f. (runc, teren defrisat), utilizat mai ales ca toponim (Buescu, Un nouveau toponyme latin du défrichement en Roumanie, în Actes IV Congrès Sc. onomast., Upsala 1952, p. 203-4); secator, s.n., din fr. sécateur; secanta, s.f., din fr. sécante; sector, s.n., din fr. secteur; secti(un)e, s.f., din fr. section; sectiona, vb., din fr. sectionner.
şemizetă, semizéta (-te), s.f. – 1. Camasa cu mîneci scurte. – 2. Bluza. Fr. chemisette. La Filimon cu forma simizet, înv.
sîst, sîst interj. – Taceti! (ajuta pentru a cere sau a impune tacerea). – Var. sst, sit, sst. Creatie expresiva, cf. fîs. – Der. sisii, vb. (a chema; a consola, a legana un copil care plînge); sîsîi, vb. (a pronunta un s prelungit; a gîgîi ca gîstele; a vorbi peltic), cf. sl. sysati "a sîsîi", lat. susurrare, fr. chuchoter, germ. zischen, mag. susogni, sp. cecear etc.; sîsîitura, s.f. (sîsîit).
striga, strigá (-g, -at), vb. – 1. A tipa, a racni. – 2. A chema. – 3. A recita strigaturi. – Megl. strig(are). Probabil der. lat. •strigāre "a tipa ca o cucuvea", de la strix, cf. numele sau fr. chat-huant, din huer "a striga" (Meyer, IF, VI, 120; Densusianu, Rom., XXXIII, 286; Meyer., Alb. St., IV, 73; Tiktin; Puscariu 1657; REW 8319; cf. Graur, Rom., LIV, 507). – Der. din lat. •stridŭlāre (Pascu, I, 161; Pascu, Arch. Rom., VI, 265) este mai îndoielnica; si din cea lat. •exquiritāre (Cihac, I, 266; Koerting 3478) nu pare posibila. Der. strigat, s.n. (tipat; chemare; sunete emise de animale); strigator, adj. (care striga; care se remarca; crainic, vestitor); strigatura, s.f. (strofa satirica care se striga în timpul jocurilor populare); trigare, s.f. (înv., vînzare prin licitatie).
suna, suná (-n, -át), vb. – 1. A produce un sunet. – 2. A cînta la un instrument. – 3. A marca timpul (cu privire la ceas). – 4. A spune, a rasuna. – 5. A se face auzit, a umbla vorba. – 6. A apasa pe sonerie, a chema. – 7. A insinua, a sugera. – 8. (Refl.) A se spune, a se sti, a se cunoaste. – Mr. asun(are), megl. sun(ari). Lat. sǒnāre (Cihac, I, 271; Puscariu 1694; REW 8087), cf. vegl. sonuar, it. sonare, prov., cat., sp. sonar,, fr. sonner, port. soar. – Der. sun, s.n. (înv., sunet), probabil din lat. sonus (Tiktin; Candrea; cf. REW 8090), sau deverbal; sunator, adj. (care suna, sonor; varietate de mere); sunatoare, s.f. (pojarnita, Staphylea pinnata), omonimul lui sunatoare ‹ sanatoare; sunet, s.n., din lat. sǒnitŭs (Puscariu 1695; REW 8089; Rosetti, I, 159), sau cu suf. -et, cf. tunet, muget, racnet etc.; rasuna, vb., dupa fr. résonner; rasunator, adj. (care rasuna); rasunet, s.n. (sunet puternic; bubuit; zgomot, rumoare). Der. din fr. sonata, s.f.; sonerie, s.f.; sonet, s.n.; sonor, adj.; sonoritate, s.f.; sonoriza, vb.
ţap, tap (-pi), s.m. – 1. Masculul caprei. – 2. Constelatia Capricornului. – 3. Vas pentru bere. – 4. (Mold.) Unul din arsicele mai grele. – 5. Porecla data grecilor. – 6. (Arg.) Popa. – Mr. cap. Origine obscura. Dintre multele ipoteze care s-au emis în jurul acestui cuvînt, cea mai probabila pare sa fie cea de creatie expresiva (REW 9599; Pedersen, Z. vergl. Sprachwiss., XXXVI, 347), poate anterioara rom. Cf. Copus gloss. lat., V, 503, 27: "Hircus caper zappu dicitur" si dalm. zapo, alb. škjap, cap (Bartoli, II, 258; Capidan, Raporturile, 551; Graur, Rom., LVI, 265; Rohlfs, Differenzierung, 67). Totusi, der. directa a rom. pornind de la ilirica este dificila fonetic; mai probabil nu este vorba de o continuare directa a cuvîntului mostenit, ci de o creatie noua, bazata pe aceleasi intentii expresive. În ce priveste aceasta intentie, se considera îndeobste ca este vorba de o dezmierdare pentru a chema un animal, germ. Lockruf. Mai sigur ar trebuie sa se porneasca de la ideea de "ascutit, tuguiat", ca în "teapa", a carei familie expresiva tine de "tap". Acest nume a trebuit apoi sa însemne "(animal cu) coarne lungi", cf. it. zappa "tîrnacop". Celelalte ipoteze sînt mai putin sigure; din sl. capŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 429); din alb. tšap (Meyer, 387; Pascu, II, 223; Berneker, 121; cf. Philippide, II, 738), din iranianul čapis (Roswadowski, Mitt. Inst. Wien, 278; Vasmer, Grekoslaw. Etym., III, 222; Roswadowski, R. Études sl., II, 109; Densusianu, GS, I, 242). Sensul 3 este traducerea moderna a germ. Bock. Cf. si Rohlfs, ZRPh., XLV, 664; Rosetti, II, 123; Puscariu, Lr., 180. Cuvîntul a trecut din rom. la limbile cu care a avut contact: alb. ts(i)ap, (t)skjap, ngr. τσάπος, sb., cr., slov., ceh., pol., rut., ucr., rus. cap, mag. cáp (Berneker 121; Vasmer, III, 281; Edelspacher 11). cf. teapa.
tist, tist interj. – 1. Pst, ei: serveste pentru a impune tacerea. – 2. Stai, asculta: serveste pentru a atrage atentia. – Var. tîst, sst. Creatie expresiva, cf. tîsti. – Der. tistui, vb. (a impune liniste, a face pe cineva sa taca; a chema); tistuitura, s.f. (actiunea de a face pe cineva sa taca).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc