Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru ceata
ceată, CEÁTĂ, cete, s.f. 1. Grup (neorganizat) de oameni, adunati de obicei în vederea unui scop comun. ♦ (Urmat de determinari) Gramada de animale (de acelasi fel). 2. (În evul mediu, în Ţara Româneasca si în Moldova) Grup de organizare speciala, militara si fiscala, alcatuit din subalternii de la sate ai dregatorilor domnesti; pâlc (2), stol (2); trupa înarmata si organizata. – Din sl. četa.
ceaţă, CEÁŢĂ, ceturi, s.f. 1. Particule de apa rezultate din vaporizarea apei de pe pamânt, aflate în suspensie în atmosfera, la suprafata solului, si care îngreuiaza vizibilitatea; negura, pâcla. 2. (Impr.) Aburii care se condenseaza pe o sticla, pe o suprafata neteda. – Lat. caecia (< caecus "orb").
ceaţă, CEÁŢĂ s. (MET.) negura, pâcla, (pop.) negureala, negureata, (reg.) buraca, (prin Transilv.) bustina, (prin Mold.) mocirla, (înv.) mâgla. (Era o ~ de nu vedeai la doi pasi.)
ceată, CEÁTĂ s. v. cin, tagma.
ceată, CEÁTĂ s. 1. banda, buluc, cârd, droaie, gloata, gramada, grup, multime, pâlc, stol, (pop.) crila, liota, (reg.) canara, ciurda, misina, (Olt. si Transilv.) ciopor, (Olt. si Ban.) clapie, (înv.) cin, tacâm. (O ~ de copii.) 2. ceata primitiva v. hoarda. 3. v. buluc. 4. v. tabara.
ceată, ceáta s. f., g.-d. art. cétei; pl. céte
ceaţă, ceáta s. f., g.-d. art. cétii; pl. céturi
ceaţă, CEÁŢĂ céturi f. 1) Fenomen meteorologic care consta dintr-o aglomeratie de particule de apa, ce plutesc în atmosfera (reducând vizibilitatea). ♢ A vedea ca prin ~ a nu vedea limpede. 2) fig. rar Abureala aparuta pe o sticla. [G.-D. cetii; Sil. cea-ta] /<lat. caecia
ceată, CEÁTĂ céte f. 1) Grup (mare) de oameni care urmaresc acelasi scop. O ~ de copii. 2) (în evul mediu) Unitate militara cu efectiv redus; pâlc. [G.-D. cetei; Sil. cea-ta] /<sl. teta
ceată, ceáta (céte), s.f. – 1. Corporatie, breasla. – 2. În vechea organizare militara, trupa a unui singur nobil, a unui oras sau a unei manastiri, companie, unitate. – 3. Trupa, companie, detasament. – 4. Totalitatea servilor apartinînd aceluiasi stapîn. – 5. Banda, grup de raufacatori supusi aceluiasi sef. – 6. Grupare, asociere de persoane care au caractere si interese comune. – 7. Multime. – Mr., megl. teata. Sl. četa "breasla" (Miklosich, Fremdw., 82; Lexicon, 1113; Cihac, II, 47; Meyer 446; Conev 36; DAR); cf. rus. četa "pereche", pol. czata, mag. csata "cearta", rut. čáta "companie", alb. tšetë. DAR presupune ca termenul sl. a venit în contact cu un der. rom. al lat. coetus, cu care a ajuns sa se confunde. – Der. cetas, s.m. (soldat, stegar, tovaras; ortac; sef, capetenie); înceti, vb. (a se asocia, a se forma o companie, a egala).
ceaţă, ceáta (céturi), s.f. – 1. (Înv.) Nor, negura, albeata care întuneca vederea. – 2. Negura, pîcla. – 3. Praf care acopera unele fructe proaspete. Lat. vulgar. •caecia "albeata a ochiului" de la caecus "orb" (Puscariu, Conv. Lit., XXXVII, 598; Densusianu, Rom., XXXIII, 74; Puscariu 359; Candrea-Dens., 308; Densusianu, Hlr., 158; REW 1467; Iordan, Dift., 45; DAR). Der. de la caecus, întrevazuta înca de autorii Lexiconului de la Buda, se bazeaza dupa Cretu 313 pe un der. •caecitia. Cihac, II, 47, se gîndea la rus. čad "fum", opinie acceptata de Weigand, BA, III, 108 (‹ bg. čadica), în ciuda probabilitatii sale reduse. – Der. cetos, adj. (cu ceata); cetosa (var. încetosa, cetui), vb. (a se lasa ceata; a (se) împaienjeni vederea).
ceata, ceata de ingeri care, impreuna cu scaunele si serafimii, reprezinta primul rang spiritual in slujba lui Dumnezeu; sunt infatisati in chip de om, vultur, leu si bou.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc