Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru cc
abintestat, ab intéstat loc. adj. (jur.; despre o succesiune) care se afla în absenta unui testament, situatie în care legea reglementeaza transmiterea bunurilor. (< lat. ab intestat)
monozom, MONOZÓM s. m. cromozom accesoriu. (< fr. monosome)
monozaharidă, MONOZAHARÍDĂ s. f. substanta organica din clasa hidratilor de carbon, obtinuta prin hidroliza zaharurilor. (< fr. monosaccharide)
abord, abórd s. n. 1. abordare. 2. (chir.) cale de acces la un organ. (< fr. abord)
abordabil, ABORDÁBIL, -Ă, abordabili, -e, adj. Care poate fi abordat; p.ext. accesibil. – Din fr. abordable.
abordabil, abordábil, -a adj. care poate fi abordat; accesibil. (< fr. abordable)
abordaj, ABORDÁJ, abordaje, s.n. 1. Asalt, atac al unei nave (de catre alta nava). 2. Ciocnire accidentala între nave ori între o nava si un obstacol. – Din fr. abordage.
abrupt, ABRÚPT, -Ă, abrupti, -te, adj. 1. (Despre povârnisuri, prapastii etc.) Cu panta repede, greu accesibil; accidentat, prapastios. 2. Fig. (Despre stil) Fara legatura, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.
abrupt, abrúpt, -a I. adj. 1. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prapastios. 2. (despre stil) alcatuit din elemente contrastante; inegal. 3. (bot.; despre un organ) terminat brusc. II. s. n. forma de relief abrupta (I, 1). (< fr. abrupt, lat. abruptus)
academie, ACADEMÍE, academii, s.f. 1. Societate de învatati, de literati, de artisti etc. creata pentru dezvoltoarea stiintelor si a artelor; înalta institutie culturala care reuneste pe cei mai de seama savanti si artisti. 2. Scoala de învatamânt superior. [Acc. si: (dupa lat.) académie] – Din fr. académie, lat. academia.
acalmie, ACALMÍE s.f. Potolire sau încetare temporara a miscarii (vântului sau valurilor). ♦ Fig. Rastimp de liniste în cadrul sau dupa o perioada framântata. – Din fr. accalmie.
acapara, ACAPARÁ, acaparez, vb. I. Tranz. A cumpara toate marfurile sau o anumita categorie de marfuri de pe piata (pentru specula); a pune stapânire (în mod silnic, necinstit) pe... ♦ P. ext. A-si însusi totul pentru sine în dauna altora. – Din fr. accaparer.
acatist, ACATÍST, acatiste, s.n. 1. Imn si slujba bisericeasca ortodoxa în cinstea Fecioarei Maria sau a unor sfinti. 2. Lista de nume data preotului spre a se ruga, pentru a se ruga pentru persoanele înscrise pe ea. ♢ Expr. A da acatiste (sau un acatist) = a cere preotului sa rosteasca anumite rugaciuni pentru îndeplinirea unei dorinte. [Acc. si: acátist] – Din sl. akatistŭ.
accede, ACCÉDE, accéd, vb. III. (Livr.) Intranz. A avea acces (1), a ajunge la ceva, undeva. – Din fr. accéder.
accedere, ACCÉDERE, accederi, s.f. Faptul de a accede. – V. accede.
accelera, ACCELERÁ, accelerez, vb. I. Tranz. 1. A iuti, a grabi o miscare, o actiune; a urgenta, a zori. 2. A mari viteza. – Din fr. accélérer, lat. accelerare.
accelerando, ACCELERÁNDO adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) Din ce în ce mai repede. – Cuv. it.
accelerare, ACCELERÁRE, accelerari, s.f. Actiunea de a accelera si rezultatul ei; iutire, grabire, urgentare, zorire. – V. accelera.
accelerat, ACCELERÁT, -Ă, accelerati, -te, adj. Care este iutit, grabit; care are o frecventa mai mare decât cea normala. Ritm accelerat. Respiratie accelerata. ♢ Tren accelerat (si substantivat n.) = tren cu viteza mai mare decât a personalului (si care nu opreste în toate garile). – V. accelera.
accelerator, ACCELERATÓR, -OÁRE, acceleratori, -oare, adj. subst. 1. Adj. Care accelereaza. 2. S.n. Mecanism care permite accelerarea turatiilor unui motor; pedala care comanda acest mecanism. ♦ Instalatie pentru accelerarea microparticulelor. 3. S.m., adj. (Substanta) care se adauga unor materiale pentru a mari viteza unor reactii chimice sau a unor procese fizico-chimice. – Din fr. accélérateur.
acceleraţie, ACCELERÁŢIE, acceleratii, s.f. Crestere a vitezei unui corp mobil în raport cu unitatea de timp. ♦ Acceleratie gravitationala = acceleratia pe care o au corpurile în cadere libera. [Var.: acceleratiúne s.f.] – Din fr. accélération, lat. acceleratio, -onis.
acceleraţiune, ACCELERAŢIÚNE s.f. v. acceleratie.
accelerograf, ACCELEROGRÁF, accelerografe, s.n. Accelerometru care înregistreaza acceleratiile. – Din fr. accélérographe.
accelerometru, ACCELEROMÉTRU, accelerometre, s.n. 1. Aparat cu care se masoara acceleratiile, îndeosebi la vehiculele aeriene. 2. Transductor electromecanic de masurat structurile vibrante. – Din fr. accéléromètre.
accent, ACCÉNT, accente, s.n. 1. Pronuntare mai intensa, pe un ton mai înalt etc. a unei silabe dintr-un cuvânt sau a unui cuvânt dintr-un grup sintactic. ♦ Semn grafic pus de obicei deasupra unei vocale pentru a marca aceasta pronuntare sau alta particularitate de pronuntare. Accent ascutit. Accent circumflex. Accent grav. ♢ Expr. A pune accentul (pe ceva) = a scoate în relief, a da atentie deosebita (unei probleme). 2. Fel particular de pronuntare, specific unui grai, unei limbi sau unei stari afective. 3. Scoatere în relief a unui sunet muzical prin amplificarea sonoritatii sau prin prelungirea duratei lui. – Din fr. accent, lat. accentus.
accentua, ACCENTUÁ, accentuez, vb. I. 1. Tranz. A marca prin accent (1). ♦ Fig. A sublinia, a întari, a pune în evidenta, a reliefa. 2. Refl. Fig. A se intensifica. [Pr.: -tu-a] – Din fr. accentuer.
accentuare, ACCENTUÁRE, accentuari, s.f. Actiunea de a (se) accentua. [Pr.: -tu-a-] – V. accentua.
accentuat, ACCENTUÁT, -Ă, accentuati, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care poarta accentul, care este scos în relief. 2. Fig. Intensificat. 3. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) Puternic, forzato. [Pr.: -tu-at] – V. accentua.
accept, ACCÉPT, accepte, s.n. Consimtamânt scris de pe o polita, prin care o persoana, desemnata de emitentul politei, se obliga sa achite beneficiarului, la scadenta, suma de bani din polita. – Din germ. Akzept, lat. acceptus.
accepta, ACCEPTÁ, accépt, vb. I. Tranz. A fi de acord cu...; a primi, a consimti sa...; a admite, a aproba, a încuviinta. ♦ A suporta, a tolera. – Din fr. accepter, lat. acceptare.
acceptabil, ACCEPTÁBIL, -Ă, acceptabili, -e, adj. Care poate fi acceptat; satisfacator. – Din fr. acceptable, lat. acceptabilis.
acceptare, ACCEPTÁRE, acceptari, s.f. Actiunea de a accepta si rezultatul ei. ♦ Consimtamânt al întreprinderii cumparatoare pentru achitarea unei cereri de plata emise de întreprinderea furnizoare. ♦ Semnatura de aprobare pusa pe o polita prin care semnatarul se obliga sa plateasca la scadenta suma din polita respectiva. ♦ Manifestare a vointei de a dobândi un anumit drept ori de a primi o succesiune sau o oferta de încheiere a unui contract. – V. accepta.
acceptor, ACCEPTÓR, acceptori, s.m. (Fiz.) Atom trivalent care introdus într-un semiconductor primeste electroni de la un atom din reteaua cristalina a acestuia. – Din fr. accepteur.
accepţie, ACCÉPŢIE, acceptii, s.f. Înteles, sens, valoare a unui cuvânt, a unui afix etc. [Var.: acceptiúne s.f.] – Din fr. acception, lat. acceptio, -onis.
accepţiune, ACCEPŢIÚNE s.f. v. acceptie.
acces, ACCÉS, accese, s.n. 1. Posibilitatea de a patrunde, drept de ajunge pâna într-un loc sau pâna la o persoana; p. ext. intrare. ♢ Cale (sau drum, sosea) de acces = drum care face legatura cu o sosea importanta, cu o localitate etc. Rampa de acces = portiune de drum în panta care permite urcarea vehiculelor pe o sosea mai înalta, pe un pod etc. ♢ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea sa mearga undeva, a (nu) avea voie sa patrunda undeva. 2. Ansamblu de tulburari clinice ale organismului care se manifesta brusc, în stare de sanatate aparenta, si care se repeta de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violenta (si trecatoare) a unei stari sufletesti. – Din fr. accès, lat. accessus.
accesibil, ACCESÍBIL, -Ă, accesibili, -e, adj. La care se poate ajunge usor; care este la îndemâna cuiva; care poate fi usor procurat; care se poate întelege usor. – Din fr. accessible, lat. accessibilis.
accesibilitate, ACCESIBILITÁTE s.f. Însusirea de a fi accesibil. – Din fr. accessibilité, lat. accessibilitas, -atis.
accesiune, ACCESIÚNE, accessiuni, s.f. Mod de dobândire a proprietatii, rezultând din alipirea naturala sau prin interventia omului a unui bun la alt bun mai important. [Pr.: -si-u-] – Din fr. accession.
accesoriu, ACCESÓRIU, -IE, accesorii, adj., s.n. 1. Adj., s.n. (Obiect, piesa, dispozitiv) care constituie un element secundar, anex, incidental, complementar. 2. (Despre drepturi, cereri etc.) Secundar în raport cu alt drept sau alta cerere, dar legat de acestea si supunându-se ca atare unor conditii de fond si de procedura comune. – Din fr. accessoire, lat. accessorius.
accident, ACCIDÉNT (1-4, 6) accidente, s.n. (5) accidenti, s.m. 1. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, raniri, mutilari sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplator, banal, care aduce nenorocire. 2. (Fil.) Însusire trecatoare, neesentiala a unui lucru. 3. (Geogr.) Neregularitate a solului. 4. (Lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplatoare a unui sunet, fara caracter de lege. 5. (Muz.) Alteratie. ♦ Semn care indica aceasta modificare a intonatiei unei note. 6. (Med.) Fenomen neasteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.
accidenta, ACCIDENTÁ, accidentez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) rani într-un accident. – Din accident.
accidental, ACCIDENTÁL, -Ă, accidentali, -e, adj. Întâmplator; incidental. ♦ Secundar, neesential. – Din fr. accidentel.
accidentare, ACCIDENTÁRE, accidentari, s.f. Faptul de a (se) accidenta. – V. accidenta.
accidentat, ACCIDENTÁT, -Ă, accidentati, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoana) care a fost victima unui accident. 2. (Despre un teren, un drum etc.) Care prezinta neregularitati. – V. accidenta. Cf. fr. a c c i d e n t é.
accidenţe, ACCIDÉNŢE s.f. pl. Lucrari tipografice de tip special care folosesc în mod variat literele, liniile si ornamentele în scopul realizarii unor efecte de reclama. – Din germ. Akzidenz.
acciz, ACCÍZ, accize, s.n. 1. Impozit indirect care se percepe în unele tari asupra unor obiecte de consum. 2. (Înv.) Taxa de consumatie, de bariera si vamala. – Din fr. accise.
acel, ACÉL1, ACEÁ, acei, acele, adj. dem. (antepus) (Arata ca fiinta, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determina se afla mai departe, în spatiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casa. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. •ecce-illu, ecce-illa.
acela, ACÉLA, ACÉEA, aceia, acelea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva relativ departat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ♢ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic, însemnat; extraordinar. ♢ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din aceasta cauza. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afara de (sau pe lânga) aceea = în plus. 2. Adj. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl: acelora. – Var.: (Înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. •ecce-illu, ecce-illa.
acest, ACÉST, ACEÁSTĂ, acesti, aceste, adj. dem. (antepus) 1. (Arata ca fiinta, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determina se afla aproape, în spatiu sau timp, de vorbitor) Acest deal. Aceasta casa. 2. (În legatura cu substantive care arata momentul, rastimpul, epoca în care se petrece o actiune) Care este în curs; curent, prezent (sau dintr-un viitor apropiat). Anul acesta. [Gen.-dat. sg.: acestui, acestei, gen.-dat. pl.: acestor] – Lat. •ecce-istu, ecce-ista.
acesta, ACÉSTA, ACEÁSTA, acestia, acestea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indica pe cineva sau ceva relativ apropiat de subiectul vorbitor) Ce e aceasta? ♢ Loc. adv. Pentru aceasta = din aceasta cauza, de aceea. (În) afara de (sau pe lânga) aceasta = în plus. Cu toate acestea = totusi. 2. Adj. dem. (postpus) (Arata ca fiinta, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care îl determina se afla aproape, în spatiu sau timp, de vorbitor) Dealul acesta. Casa aceasta. [Gen.-dat. sg.: acestuia, acesteia, gen.-dat. pl.: acestora] – Lat. •ecce-istu, ecce-ista.
achiesa, ACHIESÁ, achiesez, vb. I. Intranz. (Rar) A accepta conditiile dintr-o actiune juridica. ♦ A renunta la o cale de atac împotriva unei hotarâri judecatoresti. [Pr.: -chi-e-] – Din fr. acquiescer.
aciua, ACIUÁ, aciuez, vb. I. Refl. A-si gasi refugiu, a se stabili (vremelnic), a se pune la adapost undeva sau pe lânga cineva; a se pripasi, a se oplosi, a se aciola, a se agesti. ♦ Tranz. (Rar) A da adapost. [Pr.: -ciu-a. – Var.: aciuiá vb. I, aciuí vb. IV] – Lat. •accubiliare.
monorimă, MONORÍMĂ I. adj. (despre poezii) care are aceeasi rima la toate versurile. II. s. f. reluare a aceleiasi rime la sfârsitul mai multor versuri care se succeda. (< fr. monorime)
aclama, ACLAMÁ, aclám, vb. I. Tranz. A saluta, a aproba prin strigate de bucurie, prin manifestari publice ale entuziasmului; a ovationa. – Din fr. acclamer, lat. acclamare.
aclamaţie, ACLAMÁŢIE, aclamatii, s.f. (Mai ales la pl.) Manifestare a aprobarii sau a entuziasmului fata de cineva sau de ceva, prin urale sau prin aplauze; ovatie, aclamare. – Din fr. acclamation, lat. acclamatio.
aclimata, ACLIMATÁ, aclimatez, vb. I. Tranz. si refl. (Rar) A (se) aclimatiza. – Din fr. acclimater.
acoace, ACOÁCE adv. (Reg.) Încoace. – Lat. eccum-•hacce.
acoladă, ACOLÁDĂ, acolade, s.f. 1. Semn grafic în forma de arc, orizontal sau vertical, prin care se arata ca mai multe cuvinte, formule, portative muzicale etc. sunt legate între ele. 2. Îmbratisare sau lovitura usoara care se dadea unui barbat cu latul spadei ca semn al primirii lui în corpul cavalerilor feudali. – Din fr. accolade.
acolea, ACÓLEA adv. (Pop.) Pe aici, prin apropiere, nu departe de aici. [Acc. si acoleá] – Et. nec. Cf. a c o l o.
acolo, ACÓLO adv. În acel loc (relativ) îndepartat (de cel care vorbeste); în alt loc. ♢ (Precedat de diferite prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam în locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Într-acolo = spre acel loc, spre directia aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Pâna acolo... = pâna la situatia..., la împrejurarea (care depasete limita îngaduita)... ♢ Expr. (Reg.) (Pân') pe-acolo = peste masura, din cale-afara (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau în mâna etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (chiar în momentul de fata)? Fugi de acolo! = da' de unde! nici gând! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce ma priveste, ce avantaj am din asta? [Acc. si acoló] – Lat. eccum-[i]lloc.
acomoda, ACOMODÁ, acomodez, vb. I. Refl. A se deprinde cu noi conditii de viata; a se obisnui, a se adapta (2). ♦ A se împaca, a se învoi. – Din fr. accommoder, lat. accommodare.
acomodabil, ACOMODÁBIL, -Ă, acomodabili, -e, adj. Care se acomodeaza cu usurinta, cu care te poti deprinde usor. – Din fr. accommodable.
acompania, ACOMPANIÁ, acompaniez, vb. I. Tranz. 1. A sustine o melodie printr-un acompaniament muzical (vocal sau instrumental); a tine isonul. 2. A întovarasi, a însoti pe cineva. [Pr.: -ni-a] – Din fr. accompagner.
acompaniament, ACOMPANIAMÉNT, acompaniamente, s.n. 1. Însotire a unei melodii cu alta melodie potrivita. 2. Parte muzicala, instrumentala sau ochestrala, care însoteste si sustine un solist sau un ansamblu coral. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnement.
acompaniator, ACOMPANIATÓR, -OÁRE, acompaniatori, -oare, s.m. si f. Persoana care acompaniaza (1) pe cineva. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. accompagnateur.
acont, ACÓNT, aconturi, s.n. Parte din suma de bani care se plateste înainte, la o cumparare sau la încheierea unei tranzactii, ca garantie; acontare, arvuna; p. ext. parte din salariu. [Var.: acónto s.n.] – Din it. acconto, fr. acompte.
acoperi, ACOPERÍ, acópar, vb. IV. 1. Tranz. A pune peste un obiect sau peste o fiinta ceva care le ascunde sau le protejeaza. ♢ Expr. (Refl.) A se acoperi de glorie = a savârsi fapte mari de arme, a fi foarte viteaz. 2. Tranz. A pune peste un obiect deschis ceva care sa-l închida, sa-l astupe. ♦ A pune acoperis unei cladiri. 3. A aplica un strat de material pe suprafata unui obiect pentru a-l proteja, a-l face mai rezistent la uzura etc. 4. Tranz. (Mil.) A apara, a proteja. A acoperi retragerea trupelor. ♦ Refl. A se pune la adapost prin masuri si acte justificative. 5. Tranz. A ascunde, a tainui. 6. Tranz. A acoperi în intensitate un zgomot, o melodie etc.; a înabusi. 7. Refl. si tranz. A corespunde perfect, a satisface. ♦ Expr. (Tranz.) A acoperi cheltuielile = a face fata cheltuielilor. 8. Tranz. (Sport; frantuzism) A strabate o distanta. ♢ Expr. A acoperi terenul = a fi permanent prezent pe terenul de joc. [Prez. ind. pers. 3: acópera, conj. pers. 3: acópere] – Lat. acco(o)perire.
acoperire, ACOPERÍRE, acoperiri, s.f. Actiunea de a (se) acoperi si rezultatul ei. 1. Punere, asezare a unui obiect deasupra altuia pentru a-l înveli, a-l ascunde, a-l apara etc. 2. Operatie de aplicare a unui strat protector pe un obiect depunere, pulverizare, placare etc. 3. (Mil.) Accident de teren, padure sau localitate care împiedica observarea inamicului. ♦ Masura speciala de protectie care asigura anumite actiuni (de concentrare sau manevra) ale trupelor. ♢ Expr. A avea acoperire = a fi acoperit pentru o actiune savârsita conform unor indicatii precise. 4. (Fin.) Posibilitatea de a face fata unor obligatii, unei plati, unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face esalonat. ♦ (Concr.) Fond care asigura aceasta posibilitate. ♢ Acoperire în aur = stoc de aur si de alte active pe baza carora bancile de emisiune asigura convertibilitatea bacnotelor. – V. acoperi.
acord, ACÓRD, acorduri, s.n. 1. Întelegere, învoiala, conventie etc. între doua sau mai multe parti în vederea încheierii, modificarii sau desfiintarii unui act juridic. Expr. A fi de acord sa... = a se învoi (la ceva); a aproba. A fi de acord (cu cineva) = a avea aceeasi parere (cu cineva). De acord! = bine! ne-am înteles! (Pleonastic) De comun acord = în perfecta întelegere. 2. (În sintagmele) (Plata sau salariu) în acord = (sistem de remunerare a muncii normate) în raport cu rezultatele obtinute. Acord progresiv = plata muncii în proportie crescânda, în raport cu depasirea normei. Munca în acord = munca normata retribuita în raport cu îndeplinirea normei. ♦ (Concr.) Suma data sau primita ca plata pentru munca prestata în acord. 3. Expresie gramaticala care stabileste concordanta (în persoana, numar, gen sau caz a) formei cuvintelor între care exista raporturi sintactice. 4. (Fiz.) Egalitate a frecventelor de oscilatie a doua sau mai multe aparate, sisteme fizice etc.; sintonie. 5. (Muz.) Sonoritate rezultata din reunirea a cel putin trei sunete, formând o armonie. – Din fr. accord, it. accordo.
acorda, ACORDÁ, (1, 2) acórd, (3) acordez, vb. I. Tranz. 1. A da (cu îngaduinta, cu grija, cu atentie, cu bunavointa); a oferi; a atribui. 2. A stabili acordul gramatical. 3. A regla frecventa unui aparat, a unui sistem fizic etc., astfel încât sa fie egala cu frecventa altui aparat, sistem fizic etc. ♦ A aduce tonurile unui instrument muzical la aceeasi înaltime. – Din fr. accorder.
acordaj, ACORDÁJ, acordaje, s.n. Acordare a unui instrument muzical. – Din fr. accordage.
acordeon, ACORDEÓN, acordeoane, s.n. Instrument muzical portativ cu burduf, claviatura si butoane, ale carui sunete se produc prin vibratia unor ancii metalice. [Pr.: -de-on] – Din fr. accordéon, germ. Akkordeon.
acordeonist, ACORDEONÍST, -Ă, acordeonisti, -ste, s.m. si f. Persoana care cânta la acordeon. [Pr.: -de-o-] – Din fr. accordéoniste, germ. Akkordeonist.
acordor, ACORDÓR1, acordoare, s.n. Unealta care serveste la acordarea unor instrumente muzicale, în special a pianului. – Din fr. accordoir.
acordor, ACORDÓR2, acordori, s.m. Persoana care se ocupa cu acordarea si repararea unor instrumente muzicale. – Din fr. accordeur.
acosta, ACOSTÁ, acostez, vb. I. 1. Intranz. A apropia o nava de o alta nava, de tarm, de chei etc. 2. Tranz. Fig. A opri pe cineva din drum si a i se adresa (în mod suparator); a agata. – Din fr. accoster.
acostament, ACOSTAMÉNT, acostamente, s.n. Fâsie laterala din platforma unei sosele, cuprinsa între marginea partii carosabile si marginea soselei. – Dupa fr. accotement.
acredita, ACREDITÁ, acreditez, vb. I. Tranz. 1. A împuternici pe cineva ca reprezentant al unui stat pe lânga guvernul unui stat strain. 2. (Fin.) A crea, a deschide, a pune la dispozitia cuiva un acreditiv. 3. (Rar) A face ca un fapt neconfirmat, o stire etc. sa apara demne de crezare, acceptabile, verosimile. – Din fr. accréditer.
acreditiv, ACREDITÍV, acreditive, s.n. 1. Suma de bani special rezervata de un cumparator din contul sau, la o banca ce deserveste un furnizor, pentru ca acestuia sa i se faca plata în momentul în care dovedeste predarea furniturilor în conditiile stabilite înainte prin contract. 2. Document financiar de decontare prin intermediul bancii sau al unei case de economii. – Din fr. accréditif, germ. Akkreditiv.
acrescământ, ACRESCĂMẤNT, acrescaminte, s.n. Crestere a dreptului unei persoane la o succesiune, ca urmare a înlaturarii de la acesta succesiune a altor persoane ori a renuntarii lor la drepturile izvorâte din lege ori din testament. – Dupa fr. accroissement.
acrescent, ACRESCÉNT, -Ă, acrescenti, -te, adj. (Despre partile unei plante) Care creste si dupa fecundare. – Din fr. accrescent.
acroşa, ACROSÁ, acrosez, vb. I. Tranz. 1. A atârna, a agata, a prinde. 2. (Sport) A opri, a intercepta mingea în aer. ♦ A opri, a intercepta pucul la hochei. – Din fr. accrocher.
acroşaj, ACROSÁJ, acrosaje, s.n. 1. Acrosare. 2. Oprire, interceptare a mingii sau a pucului. – Din fr. accrochage.
aculturaţie, ACULTURÁŢIE s.f. Preluare de catre o comunitate a unor elemente de cultura materiala si spirituala sau a întregii culturi a unei comunitati aflate pe o treapta superioara de dezvoltare. – Din fr. acculturation.
acum, ACÚM adv. 1. În prezent, în momentul de fata; actualmente. ♢ Expr. Acu-i acu = a sosit clipa hotarâtoare. ♦ În împrejurarile actuale. 2. Îndata, imediat, numidecât, acusi, acusica, amusi. 3. Înainte cu... Acum doi ani. [Var.: acú, acúma adv.] – Lat. eccum modo.
acumbet, ACUMBÉT, -Ă, acumbeti, -te, adj. (Despre parti ale plantelor) Culcat. – Dupa lat. accumbens, -ntis.
acumula, ACUMULÁ, acumulez, vb. I. Tranz. A aduna, a strânge, a concentra, a înmagazina. – Din fr. accumuler, lat. accumulare.
acumulativ, ACUMULATÍV, -Ă, acumulativi, -e, adj. (Rar) Care acumuleaza. – Din fr. accumulatif.
acumulator, ACUMULATÓR, acumulatoare, s.n. Aparat sau rezervor care înmagazineaza energie electrica. – Din fr. accumulateur.
acupla, ACUPLÁ, acuplez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A cupla. – Din fr. accoupler.
acuplaj, ACUPLÁJ, acuplaje, s.n. Cuplaj. – Din fr. accouplage.
acurat, ACURÁT, -Ă, acurati, -te, adj. Îngrijit, lucrat cu îngrijire. – Din it. accurato.
acurateţe, ACURATÉŢE s.f. Grija deosebita, atentie mare, exactitate în executarea unui lucru. [Var.: acuratéta s.f.] – Din it. accuratezza.
acuza, ACUZÁ, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovati. 2. (Frantuzism) A arata, a vadi, a manifesta. – Din fr. accuser, lat. accusare.
acuzativ, ACUZATÍV s.n. Caz gramatical care are ca functiune specifica exprimarea complementului direct si a unor atribute. ♢ Acuzativ cu infinitiv = constructie sintactica specifica anumitor limbi, echivalenta cu o propozitie completiva directa, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.
acuzator, ACUZATÓR, -OÁRE, acuzatori, -oare, adj., s.m. si f. (Persoana) care acuza, care învinuieste. ♢ Acuzator public = persoana însarcinata, în împrejurari exceptionale, cu urmarirea, trimiterea în judecata si sustinerea învinuirii în fata instantei în anumite cauze penale. – Din fr. accusateur.
acuzaţie, ACUZÁŢIE, acuzatii, s.f. Acuzare, învinuire, învinovatire. – Din fr. accusation, lat. accusatio.
adempţiune, ADEMPŢIÚNE s.f. (Rar) Luare în posesiune sau acceptare a unui beneficiu. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. ademption, lat. ademptio.
adică, ADÍCĂ adv. 1. Si anume, cu alte cuvinte, va sa zica; adicalea, adicatelea. 2. La urma urmei, în definitiv; mai bine zis. ♢ Expr. (Substantivat) La (o) adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; b) în momentul hotarâtor, la nevoie. [Acc. si: ádica. – Var.: (reg.) adéca, díca adv.] – Et. nec.
adinamie, ADINAMÍE s.f. Scadere accentuata a fortei musculare, care apare în cursul unor boli grave. – Din fr. adynamie.
adiţie, ADÍŢIE s.f. 1. (Chim.) Adaugare. ♢ Reactie de aditie = reactie chimica prin care se introduc atomi sau molecule într-o molecula cu caracter nesaturat. 2. (Fiziol.; în sintagma) Aditie latenta = aparitie a unei reactii fiziologice într-un organism în urma unor excitatii succesive; sumatie. 3. (Mat.) Adunare. – Din fr. addition, lat. additio.
admisibil, ADMISÍBIL, -Ă, admisibili, -e, adj. Care poate fi admis; acceptabil. – Din fr. admissible.
admite, ADMÍTE, admít, vb. III. Tranz. A primi ca bun, a considera ca adevarat; a fi (provizoriu) de acord cu ceva; a îngadui, a permite. ♦ A da curs favorabil unei cereri. ♦ A primi pe un solicitator, a accepta un candidat. – Din fr. admettre, lat. admittere.
admitere, ADMÍTERE, admiteri, s.f. Actiunea de a admite. ♢ Examen de admitere = examen de acceptare a unui candidat într-o institutie de învatamânt. – V. admite.
adopta, ADOPTÁ, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-si însusi felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o parere, o metoda etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare.
afin, ÁFIN1, afini, s.m. Arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis si cu fructe comestibile, raspândit în regiunile de munte (Vaccinium myrtillus). – Et. nec.
agăţa, AGĂŢÁ, agắt, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fara voie o tesatura într-un obiect ascutit, care o gaureste sau o rupe. ♦ Refl. (Despre tesaturi) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascutit. ♢ (Fam.) A acosta o persoana (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acatá vb. I] – Lat. •accaptiare (< captiare "a prinde").
aglutinină, AGLUTINÍNĂ s.f. Substanta specifica de tipul anticorpilor, care apare în serul sanguin în urma administrarii de vaccinuri. – Din fr. agglutinine.
agrea, AGREÁ, agreez, vb. I. Tranz. A vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva. ♦ A da consimtamântul, a accepta un reprezentant diplomatic. [Pr.: -gre-a] – Din fr. agréer.
aici, AÍCI adv. 1. În acest loc, în aceste locuri (relativ) apropiate de vorbitor. ♢ Expr. (Fam.) Pâna aici! = destul! ajunge! Pe aici ti-e drumul! = sterge-o! pleaca! a plecat! a sters-o! A se duce pe-aici încolo = a pleca, a o sterge; a pleca fara urma, a disparea. 2. În acest moment, acum. ♢ Expr. Aici i-aici sau aci-i aci = acum e momentul hotarâtor. ♦ (Corelativ) Acum... acum..., când... când..., ba... ba... 3. (În expr.) Cât pe-aci = aproape sa..., gata-gata sa..., mai ca... [Var.: ací, acía, acílea, aíce, aícea adv.] – Lat. ad-hicca.
ajunge, AJÚNGE, ajúng, vb. III. I. 1. Intranz. A se afla într-un loc dupa parcurgerea unui drum, a atinge capatul unui drum; a sosi. ♢ Expr. A ajunge departe = a razbi prin greutati si a atinge scopul dorit. A (sau a-i) ajunge (cuiva) cutitul la os = a ajunge la capatul puterii; a fi într-o situatie disperata. ♦ Intranz. si tranz. A atinge (o limita în timp), a apuca (o anumita vreme). 2. Tranz. A întâlni, venind din urma, o fiinta sau un vehicul în miscare; a prinde din urma. ♢ Expr. A-l ajunge pe cineva zilele = a îmbatrâni. ♦ Fig. A egala pe cineva. 3. Tranz. A nimeri, a lovi pe cineva sau ceva. ♦ Fig. (Despre un neajuns) A da peste... ♦ Fig. (Despre o stare sufleteasca) A cuprinde, a razbi. 4. Intranz. A se întinde pâna la...; a atinge. ♦ A reusi sa atinga ceva situat sus sau departe. ♢ Expr. A nu-i ajunge (cuiva nici) cu prajina la nas, se zice despre un om înfumurat. 5. Intranz. (Despre preturi; p.ext. despre marfuri) A atinge un anumit nivel. II. 1. Refl. A se întâlni, a se împreuna, a se uni. ♦ Fig. A se întelege, a se învoi. 2. Intranz. A realiza, a împlini. A ajunge la un rezultat. ♦ Intranz. si tranz. A fi în situatia de a... 3. Intranz. A deveni. ♢ Expr. A ajunge rau = a decadea. A ajunge bine = a dobândi succese; a reusi, a izbuti. A ajunge pe mâinile cuiva = a fi la discretia cuiva. ♦ Intranz. si refl. (Peior.) A parveni. III. Intranz. si refl. A fi în cantitate suficienta. ♢ Expr. (Tranz.) A-l ajunge (pe cineva) mintea (sau capul) = a se pricepe, a sti ce e de facut. – Lat. adjungere "a uni, a lipi".
alac, ALÁC s.n. Specie de grâu foarte rezistenta, cu un singur bob în spiculet, care se cultiva în regiunile muntoase (Triticum monococcum). – Cf. magh. a l a k o r.
albăstreală, ALBĂSTREÁLĂ s.f. 1. Albastru, albastrime. 2. Substanta de culoare albastra-indigo, care are proprietatea de a descompune culoarea galbena si care se foloseste în gospodarie si în industrie pentru accentuarea albului unor obiecte. – Albastri + suf. -eala.
algoritm, ALGORÍTM, algoritme, s.n. Ansamblu de simboluri folosite în matematica si în logica, permitând gasirea în mod mecanic (prin calcul) a unor rezultate. ♦ P. gener. Succesiune de operatii necesare în rezolvarea unei probleme oarecare. [Pl. si: (m.) algoritmi] – Din fr. algorithme.
aliteraţie, ALITERÁŢIE, aliteratii, s.f. 1. Procedeu stilistic care consta în repetarea aceluiasi sunet sau a unui grup de sunete în cuvinte care se succeda. 2. (Med.) Repetare a unor sunete sau silabe în stari de puternica excitatie psihica. – Din fr. allitération.
monoclinal, MONOCLINÁL, -Ă adj., s. n. (structura geologica) sub forma unor straturi succesive, cu acelasi sens si unghi de înclinare. (< fr. monoclinal)
alpinism, ALPINÍSM s.n. Ramura sportiva care cuprinde ascensiunile în munti, în special escaladarea partilor greu accesibile ale acestora. – Din fr. alpinisme.
alteraţie, ALTERÁŢIE, alteratii, s.f. Procedeu prin care se modifica, cu ajutorul unor semne conventionale, înaltimea sunetelor; p. ext. semn pus înaintea unei note muzicale, care indica modificarea înaltimii unui sunet; accident. – Din fr. altération.
alterna, ALTERNÁ, alternez, vb. I. Intranz. si tranz. 1. A reveni sau a face sa revina succesiv, a lua pe rând unul locul altuia, a se succeda sau a face sa se succeada la intervale aproximativ egale. 2. Intranz. (Despre sunete) A se schimba prin alternante (2). – Din fr. alterner, lat. alternare.
alternanţă, ALTERNÁNŢĂ s.f. 1. Insusirea de a alterna; revenire succesiva. 2. Schimbare regulata a unui sunet din tema prin altul în flexiune sau în familie lexicala; ablaut. – Din fr. alternance.
altitelemetru, ALTITELEMÉTRU, altitelemetre, s.n. Instrument cu care se masoara altitudinea unui punct inaccesibil. – Din fr.altitélémètre.
altul, ÁLTUL, ÁLTA, altii, altele, pron. nehot. 1. (Ţine locul unui nume de fiinta sau de lucru care nu este aceeasi sau acelasi cu alta fiinta sau cu alt lucru despre care s-a vorbit, care este de fata sau care este cel obisnuit) Sa raspunda altul. ♢ Expr. Unuia (si) altuia = oricui, Unii (si) altii = multi. Unul ca altul = la fel, deopotriva, egal. Unul mai... decât altul = fiecare la fel de... Unul dupa altul = succesiv. ♦ (Cu forma feminina si sens neutru) Poveste, întâmplare. ♢ Expr. Alta (acum)!, exprima dezaprobarea fata de o propunere sau o veste neasteptata. Unul una, altul alta = fiecare câte ceva. Una (si) alta = de toate. Nici una, nici alta = cu orice pret; fara a se gândi prea mult. Pâna una-alta = deocamdata. Ba din una, ba din alta sau din una-n alta = din vorba-n vorba. Nu de alta = nu din alt motiv. 2. (În alternanta cu "unul", "una") Celalalt, al doilea. [Gen.-dat. sg.: altuia, alteia, gen.-dat. pl.: altora] – Lat. alter.
ambulanţă, AMBULÁNŢĂ, ambulante, s.f. Instalatie sanitara mobila, în spatele frontului, care da ranitilor primele ajutoare. ♦ Vehicul special amenajat pentru transportul la spital al celor accidentati sau grav bolnavi; salvare. – Din fr. ambulance.
amfibrah, AMFIBRÁH, amfibrahi, s.m. Unitate ritmica formata, în metrica antica, dintr-o silaba lunga precedata si urmata de doua silabe scurte. ♦ Unitate ritmica alcatuita, în metrica moderna, dintr-o silaba accentuata precedata si urmata de doua silabe neaccentuate. – Din fr. amphibraque, lat. amphibrachus.
amficţionie, AMFICŢIONÍE s.f. (În Grecia antica) Unitate de triburi sau asociatie de orase-state, grupate în jurul unui sanctuar comun. [Acc. si: amfictiónie. – Pr.: -ti-o-] – Din fr. amphictyonie.
anfiladă, ANFILÁDĂ, anfilade, s.f. Sir de cladiri, de portice sau de colonade care se succeda în linie dreapta. ♢ Tragere de anfilada = tragere în tinte însirate perpendicular sau oblic fata de frontul de tragere. – Din. fr. enfilade.
arinişte, ARINÍSTE, arinisti, s.f. Padurice de arini; arinis. [Acc. si aríniste. – Var.: aníniste s.f.] – Arin + suf. -iste.
audienţă, AUDIÉNŢĂ, audiente, s.f. 1. Întrevedere acordata unui solicitator de catre o persoana care detine o functie de raspundere. 2. Acceptare (entuziasta) a ceva. ♢ Expr. A avea audienta la... = a trezi interesul sau a avea influenta asupra unui public numeros. [Pr: a-u-di-en-] – Din fr. audience, lat. audientia.
autoaccidenta, AUTOACCIDENTÁ, autoaccidentez, vb. I. Refl. A se accidenta involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – Auto1- + accidenta.
autoaccidentare, AUTOACCIDENTÁRE, autoaccidentari, s.f. Faptul de a se autoaccidenta. [Pr.: a-u-to-ac-] – V. autoaccidenta.
autoaccidentat, AUTOACCIDENTÁT, -Ă, autoaccidentati, -te, adj. Care s-a accidentat singur, involuntar. [Pr.: a-u-to-ac-] – V. autoaccidenta.
autoacuza, AUTOACUZÁ, autoacúz, vb. I. Refl. A se acuza singur. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. autoaccuser.
autoacuzaţie, AUTOACUZÁŢIE, autoacuzatii, s.f. (Rar) Autoacuzare. [Pr.: a-u-to-a-] – Din fr. auto-accusation.
mola, MÓLA2 s. m. "pestele luna", lung pâna la 2 m si greu pâna la 1000 kg, din marile Europei occidentale. (< fr. môle)
autoliniştire, AUTOLINISTÍRE s.f. Atitudine pasiva în urma unor succese (reale sau aparente). [Pr: a-u-] – Auto1- + linistire.
autovaccin, AUTOVACCÍN, autovaccinuri, s.n. Vaccin obtinut prin cultura si atenuarea germenilor proprii ai bolnavului. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovaccin.
autovaccina, AUTOVACCINÁ, autovaccinez, vb. I. 1. Tranz. A supune autovaccinarii. 2. Refl. A se vaccina spontan, fara interventie externa. [Pr.: a-u-] – Din fr. autovacciner.
autovaccinare, AUTOVACCINÁRE, autovaccinari, s.f. Vaccinare prin autovaccin. [Pr.: a-u-] – Auto1- + vaccinare.
autovaccinat, AUTOVACCINÁT, -Ă, autovaccinati, -te, adj. 1. Care a fost vaccinat cu autovaccin. 2. Care s-a vaccinat spontan. [Pr.: a-u-] – V. autovaccina.
avatar, AVATÁR, avataruri, s.n. (În unele conceptii religioase) Reîncarnare succesiva a unei fiinte. ♦ (Fig.) Transformare neprevazuta (si chinuitoare) care intervine în evolutia unei fiinte sau a unui lucru. – Din fr. avatar.
modern, MODÉRN, -Ă adj. 1. nou, relativ recent, din timpurile prezente; care corespunde stadiului actual al progresului. o limba ~a = limba vie, care se vorbeste în prezent. ♢ (despre învatamânt, clase, licee) care pune accentul pe studiul limbii si al disciplinelor umanistice. 2. în concordanta cu moda, la moda. (< fr. moderne, it. moderne, lat. modernus)
avort, AVÓRT, avorturi, s.n. Întrerupere accidentala sau provocata a graviditatii înainte ca fatul sa poata trai în afara organismului matern. – Din avorta (derivat regresiv).
azbest, AZBÉST s.n. Minereu fibros si matasos de culoare alba, din care se fac diferite piese si tesaturi neinflamabile si izolatoare. [Acc. si: ázbest – Var.: asbést s.n.] – Din fr. asbeste.
azbociment, AZBOCIMÉNT s.n. Material de constructie obtinut dintr-un amestec de ciment cu fibre de azbest. [Acc. si: azbocíment] – Azb[est] + ciment.
bacalaureat, BACALAUREÁT, -Ă, bacalaureati, -te, subst. 1. S.n. Examen general pentru absolventii liceului, a carui promovare da dreptul la înscrierea într-o institutie de învatamânt superior. ♢ Titlu obtinut în urma acestui examen. 2. S.m. si f. Persoana care a promovat examenul de bacalaureat (1). [Pr.: -la-u-re-at] – Din fr. baccalauréat.
bacanală, BACANÁLĂ, bacanale, s.f. (La pl.) Sarbatoare la romani, cu dansuri, jocuri si petreceri licentioase închinate lui Bachus, zeul vinului. ♢ Fig. (si la sg.) Petrecere zgomotoasa si destrabalata. – Din fr. bacchanale, lat. Bacchanalia.
bacantă, BACÁNTĂ, bacante, s.f. (La romani) Preoteasa a zeului Bachus; menada. ♢ Fiecare dintre însotitoarele zeului Bachus. ♢ Fig. Femeie destrabalata. – Din fr. bacchante.
bacara, BACARÁ1 s.f. Cristal de calitate superioara. ♢ Obiect fabricat din acest cristal. – Din fr. baccarat.
bacara, BACARÁ2 s.f. Joc de carti în care nouarii au valoare, iar decarii, numiti bacara, sunt egali cu zero; maca. – Din fr. baccara.
bacă, BÁCĂ, bace, s.f. Fruct cu pericarp carnos, cu pielita subtire si cu miezul zemos, în care se afla semintele. – Din it., lat. bacca.
baccea, BACCEÁ, baccele, s.f. (Depr.) Batrân ramolit, cu idei învechite. – Et. nec.
bacceli, BACCELÍ, baccelesc, vb. IV. Refl. 1. A îmbatrâni, a se ramoli, a deveni baccea. 2. (Fam.) A se îngrasa, a se labarta. – Din baccea.
baccelit, BACCELÍT, -Ă, bacceliti, -te, adj. (Fam.: despre oameni si despre obrazul lor) Îmbatrânit. ♢ Gras, labartat – V. bacceli.
bacifer, BACIFÉR, -Ă, baciferi, -e, adj. (Despre plante) Care are ca fruct o baca. – Din fr. baccifère.
baciform, BACIFÓRM, -Ă, baciformi, -e, adj. În forma de baca. – Din fr. bacciforme.
modă, MÓDĂ s. f. 1. fel de a se îmbraca, de a se purta etc., particular unei anumite epoci; gust, preferinta la un moment dat pentru un anumit fel de a se îmbraca. 2. magazin de ĕ = magazin de palarii de dama sau de accesorii pentru îmbracamintea femeiasca; jurnal (sau revista) de ~ = publicatie care cuprinde modele de haine. (< it. moda, germ. Moda, fr. mode)
bahic, BÁHIC, -Ă, bahici, -ce, adj. Referitor la zeul Bachus, închinat lui Bachus. ♢ De bautura, de chef. ♢ Cântec bahic = cântec de petrecere, cântec de pahar. – Din fr. bachique, lat. bacchicus.
balonzaid, BALONZÁID, balonzaide, s.n. 1. Ţesatura de bumbac sau de matase (impermeabila). 2. Pardesiu de ploaie confectionat dintr-o astfel de pânza; balon (4). [Acc. si: balónzaid. -Var.: balonzáide. s.n.] – Din germ. Ballonseide.
bandă, BÁNDĂ2, benzi, s.f. 1. Fâsie de stofa, hârtie, de piele etc. cu care se înfasoara, se leaga sau se întareste ceva; banta. ♦ Fâsie cu care se împodobeste, de obicei pe margini, un articol de îmbracaminte. 2. (în sintagmele) Banda de magnetofon= fâsie magnetizata pe care se imprima si de pe care se pot reproduce sunete cu ajutorul magnetofonului. Banda rulanta(sau de transport, continua)= fâsie lata de piele, de cauciuc, de placi metalice etc., pe care se transporta automat materiale sau piese fabricate sau în curs de fabricatie; conveier. Lucru pe (sau la) banda (rulanta) = sistem de lucru constând din operatii executate succesiv de un sir de lucratori asupra unui obiect aflat pe o banda rulanta care trece prin fata fiecaruia dintre ei. Banda de imagini= pelicula cinematografica. Banda de circulatie= fâsie lunga delimitata din partea carosabila a unui drum, pe care pot circula în acelasi sens numai un sir de vehicule. Banda de rulment= partea de cauciuc din anvelopa unei roti de autovehicul care vine în contact cu pamântul. 3. Margine elastica a mesei de biliard.•• Margine a terenului de popice. 4. Sina care leaga cele doua tevi ale unei arme de vânatoare. 5. Grup de frecvente vecine sau apropiate ale unei radiatii electromagnetice sau sonore. 6. (în sintagmele) Banda etalon = banda magnetica cu înregistrari speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon sau magnetoscop. Banda de frecvente = a) interval de frecventa în care un aparat electronic îsi mentine caracteristicile specificate; b) ansamblu de frecvente radioelectrice atribuite diferitelor servicii de radiocomunicatii prin reglementari nationale si internationale. Banda X = banda de frecvente cuprinse în domeniul microundelor. – Din fr. bande.
bantu, BANTÚ s.m. invar., adj. invar. 1. S.m. invar. Populatie africana negroida, de o mare diversitate antropologica din Africa Ecuatoriala si Meridionala. 2. Adj. invar. Referitor la bantu (1) sau la limbile vorbite de aceasta populatie. [Acc. si: bántu]. – Din fr. bantous.
bara, BARÁ, barez, vb.I. Tranz. 1. A opri, a întrerupe, a împiedica o trecere, circulatia, a închide accesul pe un drum etc. 2. A trage una sau mai multe linii peste un text scris, pentru a arata ca este anulat; a anula. – Din fr. barrer.
baracament, BARACAMÉNT, baracamente, s.n. Ansamblu de baraci. – Din fr. baraquement, it. baraccamento.
baraj, BARÁJ, baraje, s.n. 1. Constructie care opreste cursul unui râu spre a ridica nivelul apei în amonte, a crea o rezerva de apa, o cadere de apa pentru hidrocentrale etc.; stavilar, zagaz. 2. (Mil.) Lucrare de fortificatie facuta spre a opri înaintarea inamicului. ♢ Baraj (de artilerie)= trageri de artilerie pentru oprirea înaintarii inamicului. Foc de baraj= tragere calculata spre a acoperi cu o ploaie de proiectile o suprafata de teren, care sa devina astfel inaccesibila inamicului. ♦ Ceea ce constituie o piedica (în drum). 3. Întrecere suplimentara între mai multi concurenti sau între mai multe echipe care au obtinut acelasi numar de puncte, pentru a se putea departaja într-un clasament oficial.4. [Psih.; în sintagma] Baraj psihic = simptom al schizofreniei care consta în oprirea brusca si nemotivata a unui act (4). – Din fr. barrage.
baretă, BARÉTĂ2, barete, s.f. (Rar) Boneta de postav sau de catifea, în trei sau patru colturi, purtata de preotii catolici si, în trecut, de unii soldati din Occident. – Din fr. barrette.
barhet, BARHÉT s.n. Ţesatura de bumbac (cu desene), flanelata pe o fata sau pe ambele fete. [Acc. si: bárhet. – Var.: barchét s.n.] – Din germ. Barchent.
barieră, BARIÉRĂ, bariere, s.f. 1. Bara mobila care arata ca trecerea peste o sosea, peste o linie ferata etc. este oprita temporar; p. ext. loc unde se întretaie o sosea cu o linie ferata. ♦ Fig. Obstacol, piedica în calea realizarii unui lucru. ♢ Bariera sociala = situatie prin care este denumit în sociologic elementul care face dificil sau chiar imposibil accesul dintr-o grupare sociala ierarhic inferioara într-o grupare sociala superioara. Bariera luminoasa = fascicul luminos folosit pentru comanda unui fotoreleu, în scopul semnalizarii prezentei corpurilor straine într-o anumita zona. 2. Punct de intrare în oras, unde se încasau altadata taxele pentru marfurile aduse spre vânzare; p. ext. periferie. [Pl.: -ri-e-]. – Din fr. barrière.
bariton, BARITÓN, (1) s.n., (2) baritoni, s.m., (3) baritoane, s.n. 1. S.n. sg. Registru al vocii barbatesti, intermediar între tenor si bas. 2. S.m. Cântaret a carui voce se plaseaza în acest registru. 3. S.n. Instrument de alama care are, într-o orchestra, un rol analog cu acela al baritonului (2) într-un cor. [Acc. si: baríton] – Din it. baritono, fr. baryton.
basic, BASIC s.n. (Inform.) Limbaj simbolic usor accesibil, universal. [Pr.: béizic] – Din engl. basic.
batcă, BÁTCĂ3, batce, s.f. 1. Peste mic, asemanator cu platica, verde-albastrui pe spate si argintiu pe abdomen (Blicca björkna). 2. (Reg.) Pelican, babita. – Din ucr. babka (refacut dupa bate).
bea, BEA, beau, vb. II. 1. Tranz. (Adesea fig.) A înghiti un lichid. ♢ Expr. A bea paharul pâna-n fund = a îndura un necaz, o durere pâna la capat. 2. Intranz. Spec. A consuma bauturi alcoolice. ♢ Expr. (Fam.) A bea în sanatatea (sau în cinstea, pentru succesul) cuiva = a sarbatori pe cineva, consumând bauturi alcoolice în cinstea (si pe socoteala) lui. 3. Tranz. A cheltui, a risipi bani, avere etc. pe bautura. ♢ Expr. A-si bea si camasa = a cheltui totul pe bautura. A-si bea (si) mintile= a bea pâna la inconstienta sau pâna la nebunie. 4. Tranz. (Pop.; în expr.) A bea tutun = a fuma. – Lat. bibere.
beatnic, BEATNIC, beatnici, s.m. Intelectual (american) care practica o filozofie contestatara si are o tinuta neîngrijita; p. gener. tânar (din Occident) cu plete si tinuta neîngrijita. V. hippy. [Pr.: bít-] – Din engl. beatnic.
bebe, BEBÉ s.m. Copil în primele luni sau în primii ani ai vietii. [Acc. si: bébe] – Din fr. bébé.
bengali, BENGALÍ s.m., adj. (Rar) 1. S.m. Nume dat mai multor pasari, înrudite cu vrabia, cu penajul colorat în albastru ori cafeniu, originare din India. 2. Adj. (În sintagma) Limba bengali = limba vorbita în Bengal (India). [Acc. si: bengáli] – Din fr. bengali.
bestseller, BEST-SELLER subst. 1. Lucrare (literara) care detine recordul la vânzare. 2. Autor popular al unei lucrari (beletristice) de mare succes. 3. Articol sau produs foarte cautat la un moment dat. [Pr.: bestsélar] – Cuv. engl.
betatron, BETATRÓN, betatroane, s.n. (Fiz.) Aparat de accelerare a electronilor. – Din fr. bêtatron.
bevatron, BEVATRÓN, bevatroane s.n. (Fiz.) Accelerator de particule. [Sil. -tro-] – Din fr. bévatron.
bipartid, BIPARTÍD, bipartide, adj. (În sintagma) Sistem bipartid = sistem de organizare politica în care, la putere, se succeda doua partide. – Bi- + partid.
biscuit, BISCUÍT, biscuiti, s.m. 1. Produs alimentar bine deshidratat prin coacerea unui aluat de prajitura în diferite forme (cerculete, patratele, litere etc.). 2. Semifabricat de ceramica neglazurata, ars numai o data si folosit la fabricarea faiantei sau a portelanului. 3. Portelan supus la doua arderi succesive, a carui structura imita marmura. – Din fr. biscuit.
bismut, BISMÚT s.n. Metal alb cu reflexe rosietice, ale carui saruri au întrebuintari în medicina. [Acc. si bísmut] – Din fr. bismuth.
bitum, BITÚM s.n. Produs solid, plastic, de culoare neagra, obtinut prin oxidarea la cald a reziduurilor de petrol sau prin distilarea huilei. [Acc. si: bítum] – Din fr. bitume.
bivoliţă, BÍVOLIŢĂ, bivolite, s.f. Femela bivolului. ♦ Epitet dat unei femei grase, dizgratioase, nesimtite. [Acc. si: bivolíta] – Din bg. bivolica.
blestem, BLESTÉM, blesteme, s.n. Invocare a urgiei divinitatii împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusa pe seama furiei divine. [Acc. si: bléstem] – Din blestema (derivat regresiv).
blestema, BLESTEMÁ, bléstem, vb. I. Tranz. A invoca urgia divinitatii împotriva cuiva. ♦ Intranz. A înjura, a ocarî, a huli.[Prez. ind. acc. si: blestém] – Lat. pop. blastimare (= blasphemare).
blocnotes, BLOCNÓTES, blocnotesuri, s.n. Carnet pentru însemnari curente; notes. [Acc. si: blocnotés] – Din fr. bloc-notes.
bobornic, BOBÓRNIC, bobornici, s.m. Planta erbacee cu tulpina înalta, groasa, cu frunze carnoase si cu flori albastre (Veronica beccabunga). – Et. nec.
bobot, BÓBOT, bobote, s.n. 1. (Înv. si reg.; precedat de "în", "din") Întâmplare. ♢ Expr. A vorbi (sau a umbla, a merge, a face ceva) în bobote (sau în bobot) = a vorbi (sau a umbla, a merge, a face ceva) fara rost, la întâmplare, fara socoteala, într-aiurea. 2. (Reg.) Acces (de furie, de mânie). [Var.: bóbota s.f.] – Din bg., scr. bobot.
bocaport, BOCAPÓRT, bocaporti, s.m. Deschizatura pe punte, prin care se încarca marfurile în nava. – Din it. boccaporto.
boccea, BOCCEÁ, boccele, s.f. 1. Pachet cu diverse obiecte casnice marunte puse într-o pânza, ale carei capete se leaga crucis; boccealâc. 2. (Înv. si reg.) Sal mare pe care îl purtau femeile pe spate. – Din tc. bohça.
bocceagiu, BOCCEAGÍU, bocceagii, s.m. (Înv.) Negustor ambulant de maruntisuri (pânza, ace, ata); tolbas, coropcar, marchitan. [Var.: boccegíu s.m.] – Din tc. bohçacı.
boccealâc, BOCCEALẤC, boccealâcuri, s.n. (Înv.) Boccea; (în special) pachet cu haine si rufe pe care mireasa le daruia mirelui. – Din tc. bohçalık.
boccegiu, BOCCEGÍU s.m. v. bocceagiu.
bocceluţă, BOCCELÚŢĂ, boccelute, s.f. Diminutiv al lui boccea. – Boccea + suf. -uta.
bocciu, BOCCÍU, -ÍE, boccii, adj. (Pop. si fam.; despre oameni) Care are trasaturi grosolane, urâte. ♢ Nas bocciu = nas urât. ♦ Fig. (Substantivat; rar) Badaran. – Din tc. bokçu "ticalos".
bogomilism, BOGOMILÍSM s.n. Doctrina si secta dualista aparuta în sec. X în Bulgaria si raspândita apoi în tarile balcanice, în Rusia si în alte parti, care contesta treimea divina ortodoxa, existenta umana a lui Cristos, respingea riturile ortodoxe, inclusiv botezul, nu accepta ierarhia bisericeasca etc. – Bogomil (n. pr.) + suf. -ism.
bolnav, BOLNÁV, -Ă, bolnavi, -e, adj., s.m. si f. (Fiinta) care sufera de o boala; (om) suferind, beteag. [Acc. si: (reg.) bólnav] – Din bg. bolnav.
bomfaier, BOMFÁIER, bomfaiere, s.n. Ferastrau de mâna pentru taiat metale. [Acc. si: bómfaier] – Din engl. bonfire.
boston, BOSTÓN1 s.n. 1. Vals cu miscari lente. 2. Numele unui joc de carti. [Acc. si: bóston] – Din fr. boston.
botfor, BOTFÓR, botfori, s.m. (Reg.) Cizma cu turetci tari si încretite la glezna. [Acc. si: bótfor] – Din rus. botfort.
botgros, BOTGRÓS, botgrosi, s.m. Pasare mica, cu penele rosietice, pe piept si brune pe restul corpului, cu ciocul conic, gros si tare; ciresar. (Coccothraustes coccothraustes). – Bot + gros.
brecie, BRÉCIE s.f. Roca în alcatuirea careia intra fragmente de roci colturoase de dimensiuni mari si ciment de natura sedimentara sau eruptiva. – Din germ. Breccie.
mişcare, MISCÁRE s. f. 1. actiune, curent care grupeaza un numar mare de oameni în jurul unei activitati de interes general, al unei idei sau al unei conceptii. 2. actiune organizata de masa, care tinde sa realizeze un scop social-politic. 3. (muz.) grad de accelerare sau de încetinire a unei masuri; tempo. ♢ parte a unei lucrari muzicale ciclice, de mari dimensiuni (simfonie, sonata). (dupa fr. mouvement, rus. dvijenie)
bricolă, BRICÓLĂ, bricole, s.f. Masina de razboi asemanatoare cu balista, folosita mai ales în evul mediu. – Din fr. bricole, it. briccola.
briliant, BRILIÁNT, briliante, s.n. 1. Diamant slefuit în dubla piramida cu numeroase fatete pentru accentuarea reflexului luminii, folosit ca piatra pretioasa, montat în bijuterii. 2. Numele celui mai mic corp de litera tipografica. [Pr.: -li-ant] – Din fr. brillant, rus. brilánt.
mister, MISTÉR1 s. n. 1. (pl.) ritual religios secret în Grecia si Roma antica, la care participau numai cei initiati. 2. doctrina religioasa care nu era împartasita decât unui numar restrâns de initiati. ♢ dogma religioasa crestina care trebuie primita asa cum este si care se crede a fi inaccesibila ratiunii. 3. lucrare dramatica medievala cu subiect biblic si hagiografic. 4. ceea ce este necunoscut, neînteles, înca inexplicabil; taina; secret. (< fr. mystère, lat. mysterium, gr. mysterion)
buburuză, BUBURÚZĂ, buburuze, s.f. Gândacel de forma semisferica, cu elitrele rosii patate cu sapte puncte negre; mamaruta, mariuta (1), boul-lui-Dumnezeu, boul-Domnului, boul-popii; paparuga (Coccinella septempunctata). – Et. nec.
bucal, BUCÁL, -Ă, bucali, -e, adj. Care tine de gura, privitor la gura, care se face cu gura, se ia pe gura, oral (1). ♢ Loc. vb. Pe cale bucala = (despre medicamente) pe gura, oral. – Din fr. buccal.
bucată, BUCÁTĂ, (I) bucati, (II) bucate, s.f. I. 1. Parte taiata, rupta, desfacuta dintr-un corp solid, dintr-un întreg; darab. ♦ (Determinat prin "de drum", "de cale" sau presupunând aceasta determinare) Distanta, portiune. ♦ (Determinat prin "de vreme", "de timp" sau presupunând aceasta determinare) Interval, perioada. ♦ (În limbajul comercial si în cel industrial) Exemplar, piesa, parte, unitara dintr-un ansamblu, dintr-o multime de obiecte de acelasi fel. ♢ Expr. A vinde (sau a cumpara) cu bucata = a vinde (sau a cumpara) cu amanuntul, în detaliu. A plati cu bucata (sau, rar bucata) = a plati munca dupa numarul de piese executate; a plati în acord. A face ceva din bucati = a confectiona, a încropi ceva din parti sau piese care provin din ansambluri diferite. Om dintr-o bucata = om integru. 2. Opera (sau fragment unitar) literara sau muzicala de dimensiuni relativ reduse. II. (La pl.) (Feluri de) mâncare. ♢ Expr. A face (cuiva) bucata = a face (cuiva) cu intentie un lucru neplacut, un rau, a-i provoca o încurcatura. ♦ (Pop.) (Recolta de) grâne, cereale. – Lat. buccata.
bucă, BÚCĂ, buci, s.f. (Pop.) 1. Fesa. 2. Obraz (1). – Lat. bucca "gura".
bucătărie, BUCĂTĂRÍE, bucatarii, s.f. 1. Camera (sau cladire) în care se gateste mâncarea; cuhnie; p. ext. totalitatea obiectelor, a mijloacelor care servesc la gatirea mâncarii. ♢ Bucatarie de campanie = vehicul prevazut cu aparatura necesara prepararii hranei calde pentru trupele aflate în deplasare. ♦ Fig. (Fam.) Totalitatea accesoriilor sau actiunilor care servesc la sustinerea unei demonstratii, la efectuarea unei lucrari dupa ce s-a stabilit ideea de baza. 2. Faptul de a pregati mâncare; mod specific de a prepara mâncarea. – Bucatar + suf. -ie.
buccinator, BUCCINATÓR, buccinatori, S.m. Muschi facial cu ajutorul caruia poate fi expulzat, cu putere, aerul din plamâni. – Din fr. buccinateur.
bucea, BUCEÁ, bucele, s.f. 1. Manson de metal montat între doua piese; bucsa. ♦ Captuseala de fonta din interiorul unui butuc de roata (de car, de camion etc.). 2. Scobitura într-o piesa de lemn în care se îmbuca proeminenta altei piese. – Lat. buccela "gurita".
bufeu, BUFÉU, bufeuri, s.n. Rabufnire subita, puternica si trecatoare de febra, puls accelerat, palpitatii, enervare, stare de rau etc., provocate de diverse tulburari organice. ♦ Aer care iese pe gura. ♦ Miscare brusca si trecatoare, acces, rabufnire. – Din fr. bouffée.
buged, BÚGED, -Ă, bugezi, -de, adj. (Reg., despre obrazul oamenilor) Buhait, umflat, puhav. [Var.: búget, -ta, adj.] – Lat. •buccidus (< bucca).
buldog, BULDÓG, buldogi, s.m. Rasa de câini cu trupul îndesat, cu cap mare, bot turtit, falca de jos proeminenta si cu labe scurte si groase; mops. [Acc. si: búldog] – Din fr. bouledogue.
bunget, BUNGÉT, bungeturi, s.n. (Reg.) Padure sau portiune de padure deasa si întunecoasa; desis. [Acc. si: búnget] – Cf. alb. b u n k.
burduşire, BURDUSÍRE, burdusiri, s.f. 1. Actiunea de a burdusi. 2. Deformare accidentala a unui perete de tabla, cu formarea unei convexitati. – V. burdusi.
cabanos, CABANÓS, cabanosi, s.m. Cârnacior subtire, uscat, preparat din carne de vita si de porc. [Acc. si: cabános – Var.: gabanós s.n.] – Din pol. kabános.
cabotin, CABOTÍN, -Ă, cabotini, -e, s.m. si f. 1. (în trecut, în Franta) Actor (sau actrita) ambulant(a). 2. Actor (sau actrita) mediocru(a) care urmareste obtinerea de efecte teatrale cu mijloace facile, de prost gust; p. ext. persoana care urmareste sa obtina succese usoare prin mijloace ieftine. – Din fr. cabotin.
cadenţă, CADÉNŢĂ, cadente, s.f. 1. Miscare ritmica si uniforma; ritm. ♢ Loc. adv. În cadenta = cu miscari repetate la intervale egale. ♦ Numarul de lovituri pe care o arma de foc le trage pe minut. ♦ (Fiz.) Frecventa; viteza de repetare a unui fenomen. 2. Succesiune ritmica a unor unitati poetice (picioare, silabe) accentuate, care produc un efect auditiv armonios. ♦ Succesiune de armonii care produc impresia unei încheieri într-o compozitie muzicala. 3. Pasaj mai mare de virtuozitate solistica dintr-un concert instrumental, interpretat fara acompaniament. – Din fr. cadence, it. cadenza.
cafeconcert, CAFÉ-CONCÉRT s.n. Muzica instrumentala de larga accesibilitate (executata într-un restaurant). [Pr. si: -consér] – Din fr. café-concert.
caicciu, CAICCÍU, caiccii, s.m. Conducator de caic. [Pr.: ca-ic-] – Din tc. kayikçi.
calcar, CALCÁR, calcare, s.n. Roca sedimentara sau biogena alcatuita din carbonat de calciu, de culoare alba, cenusie, rosie, neagra etc.; piatra-de-var. [Acc. si: cálcar] – Din lat. calcarius, fr. calcaire.
calciovecchio, CÁLCIO-VÉCCHIO s.n. Gen de tencuiala ornamentala care prezinta asperitati si adâncituri pronuntate la suprafata, dând zidurilor un aspect voit arhaic. – Cuv. it.
cale, CÁLE, cai, s.f. I. 1. Fâsie de teren special amenajata pentru a înlesni circulatia oamenilor, a vehiculelor si a animalelor; drum. ♢ Loc. adv. Din cale-afara sau afara din cale = peste masura, neobisnuit, foarte. ♢ Expr. A fi (sau a sta, a se pune) în calea cuiva sau a-i sta cuiva în cale = a se afla (sau a iesi) înaintea cuiva, împiedicându-l (sa înainteze, sa faca un lucru etc.); a împiedica pe cineva într-o actiune, a i se împotrivi. A iesi (sau a se duce) în calea cuiva = a întâmpina pe cineva. A gasi (sau a afla, a crede, a socoti etc.) cu cale = a socoti ca este nimerit. Calea-valea = treaca-mearga, asa si asa, fie. Ce mai calea-valea = ce mai încolo si încoace; pe scurt, în concluzie. A pune la cale = a pregati ceva, a aranja; a sfatui, a îndruma; a pedepsi pe cineva. A fi pe cale de a... (sau sa...) = a fi aproape sa..., pe punctul sa..., gata de a... ♦ Cale ferata = mijloc de transport terestru, destinat circulatiei vehiculelor prin rulare pe sine sau pe cabluri. ♦ (Art.; urmat de determinari care indica numele) Nume dat unor strazi lungi si largi. ♦ Caile respiratorii = aparatul respirator. 2. Artera de patrundere într-un oras, facând legatura cu o sosea importanta. 3. Element al unei constructii pe care se deplaseaza un aparat sau o masina. 4. Succesiune de linii si centrale intermediare prin care se realizeaza legatura telefonica sau telegrafica între doua localitati. 5. Calatorie. Dor de cale. ♢ Expr. A face (sau a apuca) calea întoarsa = a se întoarce din drum. Cale buna! formula de urare la plecarea cuiva; drum bun! 6. Distanta, departare. A mers cale de doua ceasuri. II. Fig. Directie luata de o dezvoltare, de o actiune, de o miscare; linie. ♦ Metoda, mijloc, modalitate, procedeu. ♢ Cale de atac = mijloc prin care partea nemultumita de hotarârea unui organ de jurisdictie sesizeaza organul competent în vederea desfiintarii hotarârii si rejudecarii litigiului. ♢ Loc. adv. Pe cale... = pe linie..., prin intermediul... Pe cale administrativa. – Lat. callis.
calendar, CALENDÁR, calendare, s.n. 1. Sistem de împartire a timpului în ani, luni si zile, bazat pe fenomenele periodice ale naturii. 2. Indicator sistematic (în forma de carte, agenda sau tablou) al succesiunii lunilor si zilelor unui an. ♢ Expr. A face (cuiva) capul calendar = a zapaci (pe cineva), spunându-i foarte multe lucruri. A se uita ca mâta (sau ca pisica)-n calendar = a privi (la ceva) fara a pricepe nimic. 3. Publicatie cu caracter variat, care apare o data pe an, cuprinzând cronologia zilelor anului si diverse materiale cu caracter informativ, beletristic, stiintific etc. [Var.: (pop.) calindár s.n.] – Din lat. calendarium.
cameră, CÁMERĂ, camere, s.f. I. 1. Încapere într-o cladire; odaie. ♢ Camera mobilata = camera care se închiriaza cu mobila proprietarului. Camera de lucru = birou într-o casa particulara. Muzica de camera = compozitie muzicala pentru un numar restrâns de instrumente. 2. Nume dat unor încaperi cu destinatie speciala: camera obscura = a) încapere neluminata în care se executa developarea, fixarea si alte operatii fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul caruia se obtine pe un ecran (sau pe un cliseu) imaginea rasturnata a unui obiect; camera de comanda = încapere speciala în care se efectueaza în mod automat controlul si conducerea functionarii unei centrale sau statiuni electrice; camera frigorifica (sau refrigerenta) = încapere izolata termic, în care se mentine o temperatura mai joasa decât a mediului ambiant. 3. Spatiu în care se produce un proces tehnic; incinta care face parte integranta dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezinta instrumentul însusi: camera de combustie = spatiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere interna în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartusului = partea dinapoi a tevii armelor de foc, unde se introduce cartusul si unde se produce explozia pulberii; camera de luat vederi = aparat cu ajutorul caruia se obtin imaginile succesive ale obiectelor în miscare pe pelicula cinematografica; camera de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o pelicula fotosensibila în cinematografie; camera de transpunere = aparat pentru înregistrarea optica a sunetelor pe film în cinematografie; camera de televiziune sau camera videocaptoare = aparat complex cu ajutorul caruia se realizeaza captarea imaginii si transpunerea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umfla cu aer si care se asaza înauntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; (la mingi de sport) balon de cauciuc situat înauntrul anvelopei, care se umfla cu aer; p. ext. recipient cu pereti extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Camera paleala sau camera mantalei = spatiu cuprins între peretii mantalei si corpul molustei. III. (Urmat de determinari) Parte componenta a organului legislativ în unele tari. – Din it. camera, (pentru unele sensuri si) engl. camera, fr. caméra.
canon, CANÓN, canoane, s.n. 1. Regula, dogma bisericeasca; tipici. ♦ Norma, regula de conduita. ♦ Lista de texte sacre care se bucura de autoritate deplina în cadrul unei religii. 2. Pedeapsa data de biserica la calcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferinta, chin. 3. Nume dat cartilor Vechiului si Noului Testament. 4. Regula care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regula rigida, formalista. 5. Compozitie muzicala în care doua sau mai multe voci, intrând succesiv, executa împreuna aceeasi melodie. ♦ Cântare bisericeasca; p. ext. cântec; glas. 6. Litera de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipareau în trecut cartile canonice. – Din sl. kanonŭ, fr. canon, germ. Kanon.
canonic, CANÓNIC1, canonici, s.m. Preot catolic sau anglican care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Acc. si: canoníc] – Din lat. canonicus.
capă, CÁPĂ, cape, s.f. 1. Pelerina (scurta) de blana sau de stofa. ♢ Expr. De capa si spada = (despre filme, opere literare etc.) de aventuri cu multe dueluri, înfruntari violente etc. 2. Dispozitiv de protectie aplicat la masini, ferastraie etc. pentru a preîntâmpina accidentele. 3. (Mar.) Orientare a unei nave pentru a rezista unui timp neprielnic, cu vânt foarte puternic. – Din fr. cape.
capelmaistru, CAPÉLMAISTRU, capelmaistri, s.m. Dirijor al unei orchestre mici; sef de fanfara militara. [Acc. si: capelmáistru] – Din germ. Kapellmeister.
capotaj, CAPOTÁJ, capotaje, s.n. Accident suferit de un autovehicul sau de un avion care capoteaza. – Din fr. capotage.
capriccioso, CAPRICCIOSO adv. (Indica modul de executare a unei lucrari muzicale) Cu schimbari neasteptate de ritm, de nuante etc. [Pr.: ca-pri-ció-zo] – Cuv. it.
capricios, CAPRICIÓS, -OÁSĂ, capriciosi, -oase, adj. Cu manifestari inegale si neasteptate, cu toane; inconsecvent, schimbator. ♦ (Despre lucruri) Neobisnuit, ciudat. Formele capricioase ale unui turn. [Pr.: -ci-os] – Var.: (înv.) capritiós, -oása adj.] – Din fr. capricieux, it. capriccioso.
capriciu, CAPRÍCIU, capricii, s.n. 1. Dorinta trecatoare, adesea extravaganta, manifestata cu încapatânare; gust schimbator, neasteptat; toana1, farafastâcuri (2), bâzdâc. 2. Compozitie muzicala instrumentala fara forma precisa, cu caracter de improvizatie, cu treceri neasteptate de la o stare emotionala la alta. [Var.: (înv.) caprít s.n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio.
capucin, CAPUCÍN, -Ă, capucini, -e, adj. (Despre calugari; adesea substantivat) Care face parte dintr-o ramura a Ordinului franciscan. – Din it. cappuccino.
car, CAR3, caruri, s.n. Piesa cilindrica mobila pe care se fixeaza hârtia la masina de scris, facând posibila (prin deplasare) scrierea succesiva a literelor si a rândurilor. – Dupa engl. [typewriter] carriage, fr. chariot.
caracter, CARACTÉR, caractere, s.n. 1. Ansamblul însusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta în modul de comportare, în ideile si în actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Însusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita într-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie în care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Însusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobândite (sau neereditare). 4. Caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractère, lat. character.
cardioaccelerator, CARDIOACCELERATÓR, cardioacceleratori, adj. (În sintagma) Nerv cardioaccelerator = nerv simpatic care are rolul de a accelera ritmul batailor inimii atunci când este excitat. [Pr.: -di-o-] – Din fr. cardioaccélérateur.
castra, CASTRÁ, castrez, vb. I. Tranz. A extirpa, terapeutic sau accidental, glandele sexuale, provocând sterilitatea; a emascula, a jugani. – Din lat. castrare, fr. castrer.
cataractă, CATARÁCTĂ, cataracte, s.f. I. Cadere naturala de apa produsa pe o succesiune de terenuri abrupte mici; ansamblu de cascade mai mici; cascada. II. Boala de ochi, care consta în opacifierea cristalinului si care poate duce la orbire totala sau partiala. – Din fr. cataracte, lat. cataracta.
caz, CAZ, cazuri, s.n. 1. Împrejurare, circumstanta, situatie. ♢ Caz de constiinta = Împrejurare în care cineva ezita între sentimentul datoriei si un interes propriu. ♢ Expr. A admite cazul ca... = a presupune ca... A face caz de ceva = a acorda prea multa importanta unui lucru. A face caz de cineva = a scoate în evidenta în mod exagerat meritele cuiva. 2. Întâmplare, eveniment; accident. Un caz banal. 3. (Urmat de determinari) Îmbolnavire, boala. Doua cazuri de scarlatina. 4. (Gram.) Categorie specifica numelui, prin care se exprima raporturile logice dintre nume si diverse parti ale propozitiei; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprima diferitele functiuni sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. – Din lat. casus, fr. cas.
cazual, CAZUÁL, -Ă, cazuali, -e, adj. 1. Care are un caracter întâmplator, care depinde de împrejurari; accidental. 2. Care arata cazul gramatical. Desinenta cazuala. [Pr.: -zu-al] – Din lat. casualis.
cazualism, CAZUALÍSM s.n. Conceptie filozofica conform careia dezvoltarea lumii, ca si ordinea în care se succeda evenimentele, se datoresc hazardului. [Pr.: -zu-a-] – Din fr. casualisme.
cădea, CĂDEÁ, cad, vb. II. I. Intranz. 1. A se deplasa de sus în jos datorita greutatii, a se lasa în jos; a pica. ♦ Fig. (Despre iarna, ger, seara etc.) A se lasa, a veni, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinti, par, fulgi, frunze etc.) A se desprinde din locul unde era fixat. 3. A se lasa în jos continuând sa fie prins; a atârna, a se pleca. 4. A se rasturna, a se pravali; a se darâma, a se surpa. ♢ Expr. A cadea (bolnav) la pat = a se îmbolnavi. A cadea în picioare = a iesi cu abilitate dintr-o situatie grea. ♦ (Determinat prin "în genunchi", "cu rugaminte" etc.) A se aseza în genunchi înaintea cuiva spre a-i cere iertare ori ajutor sau pentru a-i arata supunere; a ruga pe cineva cu umilinta sau cu staruinta. II. Intranz. Fig. 1. A pieri, a muri (în lupta). 2. (Despre orase, pozitii strategice etc.) A ajunge în mâna adversarului, a fi cucerit. 3. A avea un insucces, a nu reusi. A cazut la examen. 4. (Despre guverne, legi etc.) A-si înceta existenta, a nu mai fi în vigoare. 5. A nimeri din întâmplare, pe neasteptate într-un loc sau într-o situatie. ♢ Expr. A-i cadea cuiva (cu) drag (sau la inima) = a stârni dragostea cuiva, a-i deveni drag. ♦ A se arunca, a se napusti asupra cuiva. 6. A intra în... (sau sub...), a fi cuprins de.... A cazut în extaz. ♢ Expr. A cadea pe gânduri = a deveni îngândurat. A-i cadea bine = a-i placea, a-i prii. A-i cadea rau = a nu-i conveni, a nu-i placea. 7. A se situa, a se afla. Satul cade pe malul Dunarii. ♦ (La ghicitul în carti) A se arata, a se vedea, a reiesi. 8. (În expr.) A cadea la învoiala (sau de acord) = a ajunge la o întelegere. III. Refl. unipers. A reveni cuiva, a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ♦ A sedea bine; a se potrivi. – Lat. cadere.
cădere, CĂDÉRE, caderi, s.f. Faptul de a cadea. 1. Deplasare, miscare de sus în jos a unui lucru, coborâre spre pamânt sub efectul gravitatiei. ♢ Cadere de apa = diferenta de nivel între doua puncte ale unui curs de apa; (concr.) masa de apa care cade de la o oarecare înaltime; cascada, cataracta. ♦ Lasare în jos a unui lucru care continua sa fie în parte sustinut. ♦ Deplasare a unui organ din pozitia sa normala. Caderea muschilor. •• Diferenta dintre valorile pe care le ia o marime în doua puncte diferite. Cadere de potential. •• (Med.; în sintagma) Cadere de tensiune = coborâre a tensiunii arteriale sub limita normala. 2. Desprindere a unei parti componente dintr-un organism. 3. Rasturnare a unui corp; surpare. 4. Fig. Ocupare, cucerire. Caderea Cartaginei. 5. Fig. Insucces, nereusita. 6. Competenta, drept. Nu e în caderea lui sa ma judece. 7. Nereusita, esec. – V. cadea.
cămin, CĂMÍN, (1, 4, 6) caminuri, (2, 3, 5) camine, s.n. 1. Soba joasa, zidita la peretele camerei, cu vatra larg deschisa. 2. Cuptor, vatra. 3. Cos pe unde iese fumul; horn. 4. Fig. Casa parinteasca; p. ext. familie. 5. Denumire data unor institutii cu caracter social-cultural; camin de copii = institutie cu regim de internat pentru copii prescolari (3-6 ani), cu orar de zi sau saptamânal; camin studentesc = asezamânt universitar care asigura cazarea studentilor, pe lânga acesta functionând uneori si cantine; camin cultural = institutie înfiintata în scopul propagarii culturii la sate (5); camin scoala = camin pentru copiii orfani, în care se afla si scoala; camin spital = camin (de batrâni) în care se acorda asistenta medicala. 6. Încapere mica subterana, zidita si acoperita cu capac de fonta, pe traseul unei conducte de alimentare cu apa a unui canal, construita pentru a permite accesul la conducta sau la canal. – Din sl. kamina.
căpătâi, CĂPĂTẤI, capatâie, s.n. 1. Parte a patului sau a oricarui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. perna sau alt obiect pe care se pune capul. ♢ Loc. adj. si adv. Fara capatâi = fara ocupatie (bine definita), fara rost. ♢ Expr. A sta la capatâiul cuiva = a veghea lânga o persoana bolnava. A nu avea capatâi = a nu avea nici un rost în viata. (Înv.) A face (cuiva) de capatâi = a capatui; a casatori (pe cineva). ♦ Carte de capatâi = a) carte fundamentala într-o disciplina sau în literatura; b) carte preferata. 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. Capat (1), sfârsit. ♢ Expr. A scoate ceva la capatâi sau a o scoate la capatâi (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capat. A da de capatâi = a da de capat, a descurca. Lat. capitaneum.
căşuna, CĂSUNÁ, casunez, vb. I. 1. Intranz. A-i veni cuiva o idee sau o pofta ciudata. 2. Intranz. A prinde necaz pe cineva sau pe ceva; a manifesta (dintr-o data) dragoste (exagerata) fata de cineva. 3. Intranz. A se napusti asupra cuiva. 4. Tranz. A cauza, a pricinui. A casuna o suparare. – Lat. •occasionare.
căzăcesc, CĂZĂCÉSC, -EÁSCĂ, cazacesti, adj., s.f. 1. Adj. Care apartine cazacilor, privitor la cazaci. 2. S.f. art. Numele unui dans national ucrainean, cu ritm moderat la început, apoi din ce în ce mai accelerat; melodie dupa care se executa acest dans; cazacioc, cazacinca. – Cazac + suf. -esc.
căznit, CĂZNÍT, -Ă, cazniti, -te, adj. 1. Muncit, împilat, asuprit, torturat. 2. Facut cu mult efort (si fara prea mare succes). – V. cazni.
câmp, CÂMP, câmpuri, s.n. si (1, astazi mai ales în expr.) câmpi, s.m. 1. Întindere vasta de pamânt fara accidente însemnate de teren; ses, câmpie; spec. întindere de pamânt cultivata, semanata; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ♢ Munca câmpului = munci agricole. Artilerie de câmp = artilerie care foloseste tunul si obuzierul de calibru mic si care poate fi întrebuintata pe un teren fara accidente prea mari. ♢ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fara adapost. ♢ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, parasind drumul. A-si lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbeste, fara a sti încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pamânt în afara unei localitati (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheata = masa întinsa si neîntrerupta de gheata care acopera o suprafata (în regiunile polare). 2. Loc. Spatiu, portiune de teren în limitele carora se desfasoara o anumita activitate. Câmp de lupta. ♢ (Astazi rar) Câmpul muncii = sfera de activitate a cuiva; p. ext. locul în care cineva îsi desfasoara activitatea; activitate, munca, productie. Câmp vizual = portiune de spatiu care poate fi cuprinsa cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spatiu în care fiecarui punct i se asociaza o marime fizica determinata; marime care caracterizeaza o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spatiu în care se pot exercita actiuni de forta asupra corpurilor. ♢ Câmp electric = regiune a spatiului caracterizata prin faptul ca, în oricare punct al ei s-ar gasi un mic corp încarcat cu electricitate, acesta ar fi supus actiunii unei forte care nu s-ar exercita daca corpul nu ar fi încarcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spatiului caracterizata prin faptul ca, în oricare punct al ei s-ar gasi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forte de aceeasi natura ca cele care se exercita între doi magneti vecini. 4. Forma a materiei prin intermediul careia are loc interactiunea dintre particule. Câmp electromagnetic. 5. (În sintagma) Câmp operator = portiune anatomica pe suprafata careia are loc o interventie chirurgicala. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Multime de valori ale uneia sau mai multor marimi (matematice, fizice etc.) variabile. – Lat. campus.
câmpie, CÂMPÍE, câmpii, s.f. Întindere vasta de pamânt fara accidente însemnate de teren; ses, câmp. – Câmp + suf. -ie.
cârmâz, CÂRMẤZ s.m., s.n. 1. S.m. Planta erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în forma de bobite mici rosii sau negre, întrebuintate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S.n. Materie coloranta rosie, extrasa din fructele de cârmâz (1) sau din gogosile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız.
cezar, CEZÁR, cezari, s.m. Titlu dat împaratilor romani; p. gener. împarat. [Acc. si: cézar] – Din lat. caesar.
cheratocon, CHERATOCÓN, cheratocoane, s.n. (Med.) Deformare conica a corneei, însotita de scaderea accentuata a vederii. – Din fr. kératocone.
cheratoză, CHERATÓZĂ, cheratoze, s.f. 1. Produs al hidrolizei cheratinelor folosit în tabacarie. 2. (Med.) Dezvoltare accentuata a stratului cornos al epidermei. – Din fr. kératose.
chibiţ, CHIBÍŢ, chibiti, s.m. Persoana care asista la un joc de carti, la o partida de sah, de table etc. fara sa ia parte efectiv la joc (dar adesea sfatuind cum sa joace pe unul dintre jucatori).[Acc. si: chíbit] – Din germ. Kiebitz.
chinovie, CHINÓVIE, chinovii, s.f. Manastire în care calugarii au viata organizata în comun. [Acc. si: chinovíe] – Din sl. kinovija.
chivot, CHÍVOT, chivoturi, s.n. Cutiuta asezata în altar în care se pastreaza cuminecatura rezervata celor care se împartasesc în caz de boala, înainte de moarte etc. ♦ Lada în care evreii mozaici tineau tablele legii. [Acc. si: chivót. – Pl. si: chivote] – Din sl. kivotŭ.
ciaconă, CIACÓNĂ, ciacone, s.f. Vechi dans de origine spaniola, cu o miscare lenta; melodie dupa care se executa acest dans. – Din it. ciaccona.
ciclotron, CICLOTRÓN, ciclotroane, s.n. Accelerator folosit în fizica nucleara pentru a obtine transmutari si dezintegrari ale particulelor grele ale atomilor. – Din fr. cyclotron.
ciclu, CÍCLU, cicluri, s.n. 1. Succesiune de fenomene, stari, operatii, manifestari etc. care se realizeaza într-un anumit interval de timp si care epuizeaza, în ansamblul lor, evolutia unui anumit proces (repetabil): totalitatea fenomenelor, faptelor, actiunilor etc. legate între ele. ♢ Ciclu anual = perioada de un an în care pamântul face o rotatie completa în jurul soarelui. Ciclu solar = perioada de 28 de ani dupa expirarea careia datele diferitelor zile ale anului cad în aceleasi zile din saptamâna. Ciclu de conferinte (sau de lectii etc.) = serie de conferinte (sau de lectii etc.) care trateaza diverse aspecte ale unui subiect unitar. ♦ (Si în sintagma ciclu menstrual) Menstruatie, ♦ Durata unui ciclu (1). ♦ Diagrama care reprezinta un ciclu (1). ••Grup de productii (literare, muzicale) care au o tema comuna. 2. Lant închis de atomi din molecula unei substante. 3. Valorile succesive pe care le capata o marime periodica în cursul unei perioade date. 4. (Fiz.; iesit din uz la noi; în constructia) Cicluri pe secunda = hertzi. – Din fr. cycle, lat. cyclus.
ciment, CIMÉNT, (rar) cimenturi, s.n. Material de constructie în forma de pulbere fina, obtinut prin macinarea clincherului si care, în contact cu apa, face priza si se întareste. [Acc. si címent] – Din it. cimento, fr. ciment.
ciuleandra, CIULEÁNDRA, s.f. art. Numele unui dans popular din Muntenia, cu ritm progresiv accelerat; melodie dupa care se executa acest dans. – Et. nec.
clauzulă, CLAUZÚLĂ, clauzule, s.f. Fiecare dintre silabele accentuate de la sfârsitul unui vers care, prin dispunerea lor armonioasa împreuna cu silabele neaccentuate, creeaza un ritm expresiv. ♦ Cuvintele finale ale unei fraze în proza, ale unei strofe sau ale unui vers, dispuse astfel încât sa produca un efect expresiv. [Pr.: cla-u-] – Din lat clausula.
coccis, CÓCCIS, coccisuri, s.n. Os mic, triunghiular, de la extremitatea inferioara a sacrumului; noada. – Din fr. coccyx.
condor, CONDÓR, condori, s.m. Cel mai mare vultur, cu capul si cu gâtul golas, complet mut, care traieste în muntii Americii de Sud (Sarcorhamphus gryphus). [Acc. si: cóndor] – Din fr. condor.
dactil, DACTÍL, dactili, s.m. (În metrica moderna) Picior de vers format dintr-o silaba accentuata urmata de doua silabe neaccentuate; (în metrica greco-latina) picior compus din trei silabe, prima lunga si celelalte doua scurte. [Pl. si: (n.) dactile] – Din fr. dactyle, lat. dactylys.
dafin, DÁFIN, dafini, s.m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente, lucioase si aromatice si cu fructe ovale; laur (Laurus nobilis). ♢ Foi de dafin = frunzele uscate ale arborelui descris mai sus, folosite drept condiment. ♦ (La pl. sau, rar, în sintagma foi de dafin) Frunzele acestui arbore cu care se împodobeau în antichitate învingatorii; fig. glorie, succes. – Din scr. dafina.
microtron, MICROTRÓN s. n. accelerator de electroni de tipul ciclotronului, în care cresterea energiei se obtine la trecerea treptata a acestora prin câmpul electric oscilant al unei cavitati rezonante. (< fr., engl. microtron, germ. Mikrotron)
dambla, DAMBLÁ s.f. 1. (Pop.) Apoplexie, paralizie. ♦ Acces de furie, nabadai. 2. Fig. (Fam.) Chef, pofta, pasiune. – Din tc. dambla.
micromer, MICROMÉR s. n. celula mica rezultata din diviziuni succesive ale blastomerelor, la începutul segmentarii oului. (< fr. micromère)
dogmatism, DOGMATÍSM, s.n. Mod de gândire care opereaza cu teze acceptate necritic, considerate valabile în orice conditii si vesnic. – Din fr. dogmatisme. Cf. rus. d o g m a t i s m.
dumnezeu, DUMNEZÉU, (rar) dumnezei, s.m. 1. Fiinta supranaturala, considerata în credintele religioase drept creatoare a lumii si cea care determina destinul oamenilor. ♢ Loc. adj. Batut de Dumnezeu = napastuit, nenorocit. ♢ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplarii, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum da Dumnezeu = cum se întâmpla; p. ext. prost, rau. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sanatos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o actiune întreprinsa etc.) A nu avea (sau a fi fara) nici un Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fara) nici un sens, nici o valoare, nici un gust. A lasa (pe cineva) în plata (sau în stirea) lui Dumnezeu = a lasa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplarii. A (se) ruga (ca) de toti Dumnezeii = a se ruga cu insistenta; a implora. Parca (sau i se pare ca) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare si neasteptat noroc. (Punând accentul în fraza) Dumnezeu stie! = nu se stie! Dumnezeule! exclamatie de spaima, durere, deznadejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamatie de implorare, deznadejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamatie de necaz, de nemultumire. Sa dea Dumnezeu! = (formula de urare) sa se împlineasca ceea ce doresc (sau doresti etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.
ecleziastic, ECLEZIÁSTIC, -Ă, ecleziastici, -ce, adj. Privitor la biserica sau la cler; bisericesc. [Pr.: -zi-as-] – Din fr. ecclésiastique, lat. ecclesiasticus.
efuzor, EFUZÓR, efuzoare, s.n. Tub cu sectiune crescatoare, utilizat pentru accelerarea scurgerii unui gaz. – Din efuziune.
forzato, FORZÁTO adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) Puternic; accentuat. [Pr.: fortáto] – Din it. forzato.
gal, GAL2, gali, s.m. Unitate pentru masurarea acceleratiei, egala cu 1 centimetru pe secunda la patrat. – Din fr. gal.
galerie, GALERÍE, galerii, s.f. 1. Coridor subteran în forma de tunel care permite accesul minerilor la zacamânt si îngaduie executarea lucrarilor miniere. 2. Canal subteran de comunicatie care face legatura între doua puncte ale unei lucrari hidrotehnice. 3. Coridor subteran (adesea ramificat) pe care si-l sapa unele animale pentru a le servi ca adapost. 4. Coridor lung (si boltit) situat în interiorul sau în afara unei cladiri, servind ca element de legatura sau ca loc de plimbare. 5. Muzeu, sectie a unui muzeu sau sala într-o expozitie ori într-un muzeu, în care sunt expuse mai ales opere de pictura si de sculptura. ♦ Serie de tablouri expuse; p. ext. serie de portrete descrise într-o opera (literara). 6. Magazin în care se vând opere de arta; p. gener. (la pl.) magazin cu caracter universal. 7. Balconul dintr-o sala de spectacole cu mai multe nivele situat la nivelul cel mai înalt; (fam.) spectatorii de la acest balcon; p. ext. publicul care manifesta zgomotos la un spectacol, la o adunare, la o întrunire etc. ♢ Expr. A face galerie = a manifesta zgomotos în semn de aprobare, de încurajare (în cursul unui spectacol, al unei întreceri sportive etc.). 8. Bara de lemn sau de metal de care se atârna perdelele. 9. Un fel de tava de metal care se pune în fata sobei ca sa nu cada carbunii din soba pe dusumea. – Din fr. galerie. Cf. it. g a l l e r i a, germ. G a l e r i e.
galop, GALÓP, galopuri, s.n. 1. Mersul cel mai rapid al calului, alcatuit dintr-o succesiune de salturi. 2. Dans foarte rapid, cu miscari în doi timpi si cu un ritm sacadat; melodie dupa care se executa acest dans. – Din fr. galop, it. galoppo.
gamă, GÁMĂ, game, s.f. 1. Succesiune de sunete (si note), care cuprinde toate sunetele unei scari muzicale, dispuse în ordinea ascendenta sau descendenta a sunetelor si luând tonul si numele notei cu care începe succesiunea. 2. Fig. (Pict.) Serie de tonuri si de culori dispuse într-o succesiune armonioasa. 3. Fig. Serie, grup, succesiune de obiecte, de fenomene, de situatii care alcatuiesc un tot (armonios). Gama larga de sortimente. – Din fr. gamme.
garnisi, GARNISÍ, garnisesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A completa un lucru cu accesorii sau podoabe; a împodobi, a orna. – Dupa fr. garnir.
garnitură, GARNITÚRĂ, garnituri, s.f. 1. Accesoriu folosit pentru a împodobi sau a completa un lucru. ♦ Adaos constând din legume, salata etc., care se serveste la friptura. 2. Piesa sau ansamblu de piese demontabile care completeaza, întaresc sau protejeaza o piesa, micsorându-i uzura; piesa care asigura îmbinarea perfecta a doua elemente prin care circula un fluid. 3. Grup de mai multe lucruri de acelasi gen care împreuna formeaza un ansamblu unitar. ♦ Totalitatea uneltelor, sculelor, pieselor etc. de acelasi fel folosite într-un atelier sau într-o exploatare. ♦ Totalitatea pieselor de acelasi gen ale unei masini. ♢ Garnitura de litere = serie de litere si de semne cu caractere tipografice identice, cuprinzând toate corpurile caracterului respectiv. ♦ Ansamblu format din locomotiva si vagoanele unui tren. 4. Totalitatea jucatorilor care alcatuiesc o echipa sportiva; formatie. – Din fr. garniture.
mezaventură, MEZAVENTÚRĂ s. f. patanie, accident plictisitor; boroboata. (< fr. mésaventure)
gât, GÂT, gâturi, s.n. 1. Parte a corpului (la om si la unele animale) care uneste capul cu trunchiul; grumaz; gâtlan; p. ext. gâtlej. ♢ Expr. A se arunca (sau a se agata etc.) de gâtul cuiva = a) a îmbratisa (cu caldura) pe cineva; b) a coplesi, a obosi pe cineva cu manifestarile de dragoste. A-si rupe (sau a-si frânge) gâtul = a) a se accidenta (grav) sau a muri în urma unui accident; b) a-si pierde situatia (buna) în urma unor greseli; a fi arestat, condamnat în urma savârsirii unei fapte ilegale. A strânge de gât (pe cineva) = a sugruma (pe cineva). A lua (sau a înhata) de gât (pe cineva) = a însfaca (pe cineva), a cere socoteala (cu violenta), a brutaliza. (Fam.) A face gât = a avea pretentii (neîntemeiate); a face galagie, scandal. A da (o bautura) pe gât = a bea repede (dintr-o singura înghititura sau din câteva înghitituri). A fi satul pâna în gât = a fi dezgustat, a nu mai putea suporta (în continuare). A-i sta (sau a i se opri) în gât = a) a nu putea înghiti; b) a nu se putea împaca cu ceva sau cu cineva, a nu putea suferi. ♦ Cantitate de bautura câta se poate bea dintr-o singura înghititura. 2. Parte a unor obiecte, a unor piese etc. care prezinta asemanare cu gâtul (1). ♢ Pruna cu gât = pruna gâtlana. v. gâtlan (2). – Din sl. glŭtŭ "înghititura".
metru, MÉTRU1 s. m. 1. unitate fundamentala de masura pentru lungime, a patruzecea milioana parte din meridianul terestru. 2. rigla, banda gradata de lemn, de metal etc., cu lungimea de un metru (1). 3. grup de silabe constituind unitatea de masura a versului; (p. ext.) ritm determinat de împartirea unui vers în silabe. 4. (muz.) diviziune la baza organizarii duratelor sunetelor dupa succesiunea accentelor tari sau slabe; ritm, cadenta, masura. (< fr. mètre, lat. metrum, gr. metron)
geotermic, GEOTÉRMIC, -Ă, geotermici, -ce, adj. Care apartine caldurii din interiorul scoartei Pamântului, privitor la aceasta caldura. ♢ Treapta geotermica = distanta pe verticala, spre interiorul scoartei terestre, la care se înregistreaza cresterea succesiva a temperaturii cu câte 1° C. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géothermique.
metempsihoză, METEMPSIHÓZĂ s. f. conceptie religioasa potrivit careia sufletul ar parcurge mai multe existente, reîncarnându-se succesiv; transmigratie. (< fr. métempsycose)
ghirin, GHIRIN s.m. Planta erbacee cu fructe pedunculate, care creste prin locurile sarate si în regiunea maritima (Halimane pedunculata). [Acc. nec.] – Et. nec.
metalingvistic, METALINGVÍSTIC, -Ă I. adj. referitor la metalingvistica. o functie ~a = functie a limbajului prin care vorbitorul accepta codul pe care îl foloseste ca un obiect de descriere a discursului sau, cel putin într-un punct particular. II. s. f. disciplina care studiaza metalimbajul. (< fr. métalinguistique)
glosă, GLÓSĂ, glose, s.f. 1. Explicarea sensului unui pasaj sau a unui cuvânt dintr-o scriere; spec. comentariu sau nota explicativa facuta pe marginea unui text. ♦ (La pl.) Totalitatea cuvintelor care alcatuiesc un glosar. 2. Forma fixa de poezie în care fiecare strofa, începând de la cea de-a doua, comenteaza succesiv câte un vers din prima strofa, versul comentat repetându-se la sfârsitul strofei respective, iar ultima strofa reproducând în ordine inversa versurile primei strofe. – Din lat. glossa. Cf. fr. g l o s e, it. g l o s s a, germ. G l o s s e.
gol, GOL2, GOÁLĂ, goi, goale, adj., GOL2, goluri, s.n. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care nu are pe corp (sau pe o parte a corpului) nici un fel de îmbracaminte. V. dezbracat, nud, descult. ♢ Expr. (A fi) cu coatele goale = a) (a fi) cu haina rupta în coate; b) (a fi îmbracat) saracacios; (a fi) sarac. Adevarul gol (-golut) = adevar spus direct, fara menajamente; adevar evident, care nu poate fi negat. Minciuna goala = minciuna evidenta. ♦ Care are haine putine, care este saracacios (sau prea usor) îmbracat; p. ext. sarac. ♢ Expr. A lasa (pe cineva) gol = a jefui (pe cineva) de tot ce are. ♦ (Despre pasari sau alte animale) Golas (1). ♦ (Despre copaci, crengi) Care este lipsit de frunze. ♦ (Despre pereti) Care nu are agatat sau lipit nimic pe el. 2. (Despre suprafete, terenuri, regiuni) Care nu este acoperit cu vegetatie, cu case etc. sau care este fara fiinte, pustiu. ♦ Care nu are acoperis sau nu este acoperit. ♢ Expr. Sub cerul gol = a) fara adapost; b) afara, în aer liber. Pe pamântul gol sau pe scândura goala = fara asternut, direct pe pamânt sau pe scândurile patului. 3. (Despre alimente) Care nu este asociat, combinat cu nimic altceva; simplu. Pâine goala. 4. (Despre recipiente, spatii închise etc.) Care nu contine nimic înauntru; desert. ♢ (Substantivat) Suna a gol. ♢ Expr. Cu mâna goala = a) fara nici un dar, fara nici un ban; b) care nu are (sau neavând) nici o arma asupra sa. Pe inima goala sau pe stomacul gol = fara sa fi mâncat ceva înainte; pe nemâncate. ♦ (Despre corpuri) Care are o cavitate în interior. 5. Fig. Care este fara temei, fara fond; neîntemeiat. II. S.n. Spatiu liber, cavitate (în interiorul unui corp); vid. ♢ Gol de aer = zona din atmosfera unde o aeronava întâlneste un curent de aer descendent. Gol de productie = stagnare temporara a productiei. ♢ Loc. adv. În gol = a) în abis sau prin aer (îndreptându-se cu viteza în jos); b) cu privirea fixa, fara tinta; c) fara folos, zadarnic. ♢ Expr. A umple un gol = a completa o lipsa, a satisface o nevoie reala. A simti un gol la (sau în) stomac = a avea o senzatie neplacuta de la stomac din cauza foamei. A (se) da de gol = a (se) trada, a (se) demasca. (În superstitii) A(-i) iesi (cuiva) cu gol(ul) = a iesi înaintea cuiva cu un vas gol (prevestindu-i prin aceasta un insucces). ♦ Loc lipsit de vegetatie, de asezari. – Din sl. golŭ.
golf, GOLF1 s.n. 1. Joc sportiv, între doua sau patru persoane, în care se urmareste introducerea unei mingi mici si dure în mai multe gauri succesive (aflate pe un teren special) prin lovirea ei cu o crosa. 2. (În sintagma) Pantaloni golf = pantaloni (initial de sport) mai largi decât cei obisnuiti, legati strâns dedesubtul genunchiului, cu faldurile cazând (pâna deasupra gleznei) peste legatura. – Din engl., fr. golf.
metabolă, METABÓLĂ I. adj. (despre insecte) care sufera metamorfoza. II. s. f. 1. (în muzica elina) modificare (accidentala) a modului sau a genului. 2. procedeu retoric prin care se repeta cuvintele spuse anterior, dar în alta ordine. (< fr. métabole, gr. metabole)
gotic, GÓTIC, -Ă, gotici, -ce, adj. Al gotilor, privitor la goti. ♢ Scriere gotica sau litere gotice, alfabet gotic = scriere, litere sau alfabet cu caractere colturoase, întrebuintate, în evul mediu, în apusul Europei, astazi mai ales în Germania. Stil gotic = stil arhitectural aparut în sec. XII în Europa occidentala, caracterizat prin predominarea formelor arhitectonice înalte si zvelte, prin arcuri si bolti ogivale, prin contraforturi, prin vitralii si prin numarul mare de sculpturi în piatra. Arta gotica = forma de arta raspândita în Europa începând din sec. XII. ♦ (Construit) în stil gotic. – Din fr. gothique, lat. gothicus.
gradat, GRADÁT2, -Ă, gradati, -te, adj. 1. (Despre aparate, instrumente etc.) Împartit în grade (3). 2. Care suie sau coboara treptat, care are loc, se produce pe rând, într-o succesiune ascendenta sau descendenta. – V. grada.
gradaţie, GRADÁŢIE, gradatii, s.f. 1. Crestere sau descrestere treptata, progresiva, înaintare succesiva (a unui proces, a unui fenomen, a unei actiuni etc.). 2. Fiecare dintre diviziunile care se gasesc pe suportul unui instrument de masura cu scari gradate. 3. Figura de stil constând în trecerea treptata, ascendenta sau descendenta, de la o idee la alta. ♦ (Pict.) Trecere treptata de la o nuanta la alta. 4. Fiecare dintre treptele de încadrare pe care se afla un salariat în cadrul gradului sau, acordata pe baza vechimii în serviciu si a aportului în munca; p. ext. spor de salariu care corespunde fiecareia dintre aceste trepte. – Din fr. gradation, lat. gradatio.
grav, GRAV, -Ă, gravi, -e, adj. 1. Care este extrem de important prin consecintele neplacute pe care le poate avea, care poate avea urmari rele; p. ext. important. ♦ (Despre boli, rani) Periculos, primejdios; care poate provoca moartea. 2. (Despre oameni, despre figura, privirea sau manifestarile lor) Foarte serios, sever; solemn. 3. (Despre voce, sunete, ton, timbru) Care se afla la registrul cel mai de jos; jos, profund, adânc, gros. 4. (În sintagma) Accent grav = accent (orientat oblic de la stânga la dreapta) purtat în unele limbi de o vocala deschisa. – Din fr. grave, lat. gravis.
gravimetru, GRAVIMÉTRU, gravimetre, s.n. (Fiz.) Instrument pentru masurarea acceleratiei gravitatiei. – Din fr. gravimètre.
grăbi, GRĂBÍ, grabesc, vb. IV. Refl., intranz. si tranz. A actiona sau a face pe cineva sa actioneze (mai) repede; a-si iuti sau a face sa-si iuteasca miscarile, mersul. ♦ Tranz. A face ca o treaba, un fenomen etc. sa se întâmple, sa se savârseasca mai repede; a urgenta, a zori, a iuti, a accelera, a devansa. ♦ Refl. A actiona, a face ceva prea în graba si fara prea multa chibzuiala; a se pripi. – Din bg. grabja (se).
meningococie, MENINGOCOCÍE s. f. septicemie datorata prezentie me-ningococului în sânge. (< fr. méningococcie)
melodie, MELODÍE s. f. 1. succesiune expresiva de sunete muzicale care alcatuiesc un cântec; (p. ext.) compozitie muzicala, cântec. 2. (fig.) muzicalitate. (< fr. mélodie, it., lat. melodia)
guşă, GÚSĂ, gusi, s.f. 1. (La pasari) Portiune mai dilatata, în forma de punga, a esofagului, în care alimentele stau câtva timp înainte de a trece în stomac. ♢ Compus: gusa-porumbului (sau -porumbelului) = a) planta erbacee cu frunze opuse si ascutite, cu flori albe-verzui, cu fructul în forma de bobite negre (Cucubalus baccifer); b) planta erbacee cu flori albe, cu fructul o capsula (Silene cucubalus); c) odolean. 2. (La animalele amfibii) Pielea de sub maxilarul inferior, care ajuta, împreuna cu muschii respectivi, la respiratie. ♦ (La reptile) Barbie. 3. (La oameni) Umflatura patologica formata în partea anterioara a gâtului prin marirea glandei tiroide; boala care provoaca aceasta umflatura. 4. Cuta de grasime care atârna sub barbie la unele persoane. 5. (Fam.) Gât. ♦ Gâtlej. ♢ Expr. A râde din gusa = a râde afectat, fortat. A vorbi din gusa = a) a vorbi gros; b) a vorbi afectat. 6. Partea de sub gât a unei blani sau a unei piei. 7. (În sintagma) Gusa de conducta = cuta care se formeaza uneori la curbarea unei tevi. – Lat. geusiae.
hai, HAI interj., s. (probabil n.) I. Interj. 1. Cuvânt care exprima un îndemn la o actiune (comuna) cu interlocutorul. 2. (Cu functie de imperativ, corespunzând unor verbe de miscare) Vino! veniti! sa mergem! ♦ (Repetat, cu accentul frazei pe al doilea element) Cuvânt care exprima ideea unei înaintari încete sau anevoioase. 3. Exclamatie care exprima: regret, admiratie, o întrebare. 4. (Repetat) Ba bine ca nu! II. S. (n.) (Fam. si arg.) Harmalaie; scandal. ♢ Expr. A face (un) hai = a face scandal în semn de protest, de repros etc. [Var.: (reg.) ai interj.] – Onomatopee.
hansă, HÁNSĂ, hanse, s.f. Asociatie, companie comerciala occidentala în evul mediu. – Din germ. Hansa, fr. hanse.
hegiră, HEGÍRĂ s.f. Data la care începe calendarul musulman (16 iulie 622, când a fost stramutat Mahomed de la Mecca la Medina), considerata ca începutul erei musulmane. – Din fr. hégire.
hemovaccinare, HEMOVACCINÁRE, hemovaccinari, s.f. Inoculare de sânge sau de plasma sangvina în piele. – Cf. fr. h é m o v a c c i n a t i o n.
hexacord, HEXACÓRD, hexacorduri, s.n. 1. Lira cu sase coarde la vechii greci. 2. Ansamblu de sase trepte succesive ale unei scari muzicale. – Din fr. hexacorde.
hiat, HIÁT, hiaturi, s.n. 1. Întâlnire a doua vocale pronuntate succesiv în silabe diferite, acestea facând parte fie din acelasi cuvânt, fie din cuvinte diferite. 2. Fig. Discontinuitate, pauza, întrerupere, gol. [Pr.: hi-at. – Var.: hiátus s.n.] – Din fr., lat. hiatus.
masoret, MASORÉT s. m. învatat evreu care a participat la vocalizarea si accentuarea textului Bibliei. (< fr. massorète)
masculin, MASCULÍN, -Ă adj. 1. de mascul; propriu barbatului, barbatesc. o gen ~ (si s. n.) = gen gramatical care cuprinde nume de fiinte sau de lucruri de sex barbatesc. 2. (despre rime) cu accent pe ultima silaba. (< fr. masculin, lat. masculinus)
hiperurbanism, HIPERURBANÍSM, hiperurbanisme, s.n. Fenomen care consta în crearea unor variante fonetice, forme gramaticale, accentuari sau grafii necorecte, datorita intentiei vorbitorului de a evita o exprimare sau o grafie presupusa neliterara; forma care rezulta din acest fenomen. – Din fr. hyperurbanisme.
marşa, MARSÁ vb. intr. (fam.) a accepta, a fi de acord. ♢ a se lasa corupt. (< fr. marcher)
histerezis, HISTERÉZIS s.n. Fenomen cu caracter ireversibil care consta în faptul ca succesiunea starilor unei substante, determinate de variatia unui parametru, difera de succesiunea starilor determinate de variatia în sens contrar a aceluiasi parametru. – Din fr. hystérésis.
ho, HO interj. 1. Strigat cu care sunt oprite vitele, mai ales caii. ♦ (Fam.; de obicei la adresa unui vorbitor) Destul! stai! opreste-te! ♦ (Rar) Strigat cu care se îndeamna vitele la mers. 2. (Repetat; cu accentul frazei pe al doilea element) Exclamatie prin care se întaresc spusele cuiva. – Onomatopee.
maree, MARÉE s. f. miscare periodica de ridicare (flux) sau coborâre (reflux) a nivelului apelor marii sau oceanului (de doua ori pe zi), datorita atractiei gravitationale a Lunii si a Soarelui. o ~ atmosferica = variatie periodica a presiunii atmosferice, provocata de variatia temperaturii ori de atractia Lunii sau a Soarelui; ~ neagra = pânza de petrol din accidente ale petrolierelor, care pluteste pe mare, poluând-o. (< fr. marée)
marcato, MARCÁTO adv. (muz.) accentuând toata nota. (< it. marcato)
iamb, IAMB, iambi, s.m. Picior de vers compus din doua silabe, dintre care, în prozodia antica, prima este scurta si a doua lunga, iar în prozodia moderna, prima este neaccentuata, iar cea de-a doua accentuata. – Din fr. iambe, lat. iambus.
icos, ICOS, icose, s.n. Cântare bisericeasca la slujba utreniei [Acc. si: icós, pl. icoase] – Din ngr. íkos
ictus, ÍCTUS, ictusuri, s.n. 1. Intensificare a pronuntarii în versificatia antica, care marca partea cea mai reliefata a unei masuri metrice. 2. (Muz.) Note puternic accentuate care se gasesc în primele masuri. 3. (Med.) Stare patologica, manifestata brusc si intens, însotita de cadere; soc. ♢ Ictus apoplectic = apoplexie. Ictus epileptic = criza de epilepsie, manifestata prin pierderea brusca a cunostintei si prin convulsii. – Din lat., fr. ictus.
manual, MANUÁL, -Ă I. adj. 1. de mâna, facut cu mâna. 2. care munceste cu mâinile. II. s. n. 1. carte de scoala care contine o prezentare succinta a notiunilor unei discipline. 2. claviatura, ansamblu al claviaturilor la instrumentele cu taste (orga, clavecin), la care se cânta cu mâinile. (< fr. manuel, lat. manualis, it. manuale)
manşon, MANSÓN s. n. 1. accesoriu de îmbracaminte, din blana sau din stofa, cu doua deschizaturi laterale în care se tin mâinile pentru a le apara de frig. 2. piesa cu filet interior cu care se îmbina doua tevi; partea largita de la capatul unui tub, la îmbinarea acestuia cu alt tub; mufa (1). 3. bucata de cauciuc introdusa sub anvelopa unei roti pentru a apara camera în dreptul unei rosaturi sau al unei gauri a anvelopei. 4. învelis de protectie în care se îmbraca mânerul unor obiecte. 5. membrana protectoare a semintei, a tulpinii etc. (< fr. manchon)
manşă, MÁNSĂ2 s. f. fiecare dintre etapele succesive ale unei oribe sau competitii sportive, a unui concurs de calarie, unui joc de carti etc. (< fr. manche)
mansion, MANSIÓN s. n.. 1. (ant.) loc de popas pentru calatori si curieri oficiali de-a lungul unui drum în lumea romana. 2. (în evul mediu) parte a decorului unui teatru unde se desfasura succesiv actiunea fiecarei scene. (< fr. mansion, lat. mansio)
inacomodabil, INACOMODÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate acomoda (cu o situatie, cu cineva). [Cf. fr. inaccommodable].
inactivism, INACTIVÍSM s.n. Accentuare a atitudinii inactive, mod de viata care evita întâmplarile lumii din afara. [< germ. Inaktivismus].
inabordabil, INABORDÁBIL, -Ă adj. Inaccesibil; la care nu se poate ajunge. [Cf. fr. inabordable].
inacceptabil, INACCEPTÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate accepta, admite. [Pron. -ac-cep-. / cf. fr. inacceptable].
inacceptare, INACCEPTÁRE s.f. Refuz de a accepta. [Dupa fr. inacceptation].
inaccesibil, INACCESÍBIL, -Ă adj. Care nu este accesibil; de neajuns; inabordabil. [Pron. ac-ce-. / cf. fr. inaccessible].
inaccesibilitate, INACCESIBILITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este inaccesibil. [Cf. fr. inaccessibilité].
manie, MANÍE1 s. f. boala mintala manifestata prin dispozitie euforica, succesiune rapida si incoerenta a ideilor. ♢ obsesie, preocupare exclusiva pentru ceva; ciudatenie, toana. (< ngr. manie, fr. manie)
impecabil, IMPECÁBIL, -Ă, impecabili, -e, adj. Care este fara cusur, ireprosabil, perfect, desavârsit. – Din fr. impeccable, lat. impeccabilis.
impecabilitate, IMPECABILITÁTE s.f. (Livr.) Calitatea sau starea a ceea ce este impecabil; perfectiune, desavârsire. – Din fr. impeccabilité
impune, IMPÚNE, impún, vb. III. 1. Tranz. A face ca o idee, o masura, o directiva etc. sa fie acceptate si urmate; a face necesara îndeplinirea unei actiuni; a constrânge pe cineva sa accepte, sa faca ceva; a obliga. 2. Intranz. A insufla cuiva respect, stima. ♦ Tranz. A face ca cineva sa devina respectat, stimat sau temut. ♦ Refl. A capata prestigiu, a se afirma; a învinge, a birui. 3. Tranz. A supune pe cineva unui impozit. – Din lat. imponere (refacut dupa pune; cu sensuri dupa fr. imposer).
imunoprofilaxie, IMUNOPROFILAXÍE, imunoprofilaxii, s.f. Prevenire a unei boli contagioase prin imunizare cu vaccinuri, seruri specifice etc. – Din fr. immunoprophylaxie.
imunoterapie, IMUNOTERAPÍE s.f. Metoda de tratament care consta în administrarea de seruri si vaccinuri care contin anticorpi specifici bolii respective. – Din fr. immunothérapie.
imunotransfuzie, IMUNOTRANSFÚZIE, imunotransfuzii, s.f. (Med.) Transfuzie de sânge recoltat de la donatori vaccinati în prealabil contra unor boli infectioase. – Din fr. immunotransfusion.
inabordabil, INABORDÁBIL, -Ă, inabordabili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi abordat; inaccesibil, neabordabil. – Din fr. inabordable.
inacceptabil, INACCEPTÁBIL, -Ă, inacceptabili, -e, adj. Care nu poate fi acceptat, admis; neacceptabil. – Din fr. inacceptable.
inacceptare, INACCEPTÁRE s.f. Refuz de a accepta; neacceptare, respingere. – Dupa fr. inacceptation.
inaccesibil, INACCESÍBIL, -Ă, inaccesibili, -e, adj. Care nu este accesibil, la care nu poti ajunge; neaccesibil, inabordabil. – Din fr. inaccessible, lat. inaccesibilis.
inaccesibilitate, INACCESIBILITÁTE s.f. Însusirea sau starea de a fi inaccesibil. – Din fr. inaccessibilité.
inacomodabil, INACOMODÁBIL, -Ă, inacomodabili, -e, adj. Care nu se poate acomoda cu o situatie, cu o persoana etc.; inadaptabil. – Din fr. inaccommodable.
inacordabil, INACORDÁBIL, -Ă, inacordabili, -e, adj. Care nu se poate acorda sau atribui. – Din fr. inaccordable.
inactivism, INACTIVÍSM s.n. (Rar) Accentuare a atitudinii inactive; mod de viata care evita contactul cu lumea exterioara. – Din germ. Inaktivismus.
inacuzabil, INACUZÁBIL, -Ă, inacuzabili, -e, adj. Care nu poate fi acuzat; nevinovat. – Din fr. inaccusable.
inadmisibil, INADMISÍBIL, -Ă, inadmisibili, -e, adj. Care nu poate fi admis, primit, acceptat; neadmisibil. – Din fr. inadmissible.
incidental, INCIDENTÁL, -Ă, incidentali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care intervine întâmplator; accidental. – Din fr. incidentel.
index, ÍNDEX, (1) indexuri, s.n., (2) indecsi, s.m. 1. S.n. Lista alfabetica sau pe materii pusa la sfârsitul sau la începutul unei carti sau aparuta în volum separat, cuprinzând materiile, autorii sau cuvintele continute în ea, cu indicarea paginilor (si a volumelor) unde se gasesc; indice (5). ♢ Index bibliografic = lucrare de îndrumare bibliografica, cuprinzând lista principalelor scrieri privitoare la o problema, însotita uneori de adnotari asupra continutului lor. ♢ Expr. A pune la index = a) a trece o carte în lista cartilor interzise; b) fig. (fam.) a socoti, a trata pe cineva ca nedemn, nevrednic sau primejdios. 2. S.m. Degetul aratator. [Acc. si: (2) indéx] – Din lat., fr. index.
infirmitate, INFIRMITÁTE, infirmitati, s.f. Starea celui infirm; defect fizic congenital sau dobândit în urma unui accident, a unei boli etc.; betesug, betegeala, betegie; invaliditate. ♦ Fig. Slabiciune morala, imperfectiune. – Din fr. infirmité, lat. inmmitas, -ans.
inflexiune, INFLEXIÚNE, inflexiuni, s.f. 1. Schimbare a înaltimii unui sunet; schimbare a tonului, a accentului în vorbire sau în cânt; usurinta cuiva de a-si schimba tonul. 2. (Mat.; în sintagma) Punct de inflexiune = punct în care curba îsi schimba sensul concavitatii. [Pr.: -xi-u-] – Din fr. inflexion, lat. inflexio, -onis.
influx, INFLÚX, influxuri, s.n. 1. (Fiziol.; în sintagma) Influx nervos = propagare a unei excitatii de-a lungul unei fibre nervoase. 2. (Fiz.) Numarul de particule (produse de acceleratoare) care trec prin unitatea de arie a unei suprafete perpendiculare pe directia de miscare a particulelor. – Din fr. influx.
ingredient, INGREDIENT, ingrediente, s.n. Substanta care intra ca accesoriu în compozitia unui medicament, a unui aliment etc., fie pentru a-i conferi anumite calitati, ca material de umplutura într-un produs etc.; ingredienta. [Pr.: -di-ent] – Din fr. ingrédient.
inion, INIÓN, inioni, s.m. Protuberanta externa a osului occipital, considerata reper în masuratorile antropometrice. [Pr.: -ni-on] – Din fr. inione.
inocula, INOCULÁ, inoculez, vb. I. Tranz. 1. A introduce în organism o substanta, un ser, un vaccin pentru precizarea diagnosticului unei boli, experiente, imunizare etc. 2. Fig. A baga în mintea cuiva anumite conceptii, idei etc. [Var.: înoculá, vb. I] – Din fr. inoculer.
inoculat, INOCULÁT, -Ă, inoculati, -te, adj. (Despre seruri, substante, vaccinuri) Introdus în organism. – V. inocula.
insista, INSISTÁ, insíst, vb. I. Intranz. A starui, a persista, a persevera într-o actiune; spec. a se ruga insistent pentru ceva. ♦ A scoate în evidenta, în relief; a accentua, a sublinia, a reliefa. – Din fr. insister, lat. insistere.
instrumentaţie, INSTRUMENTÁŢIE, instrumentatii, s.f. 1. Etapa în procesul de creatie a unei piese muzicale pentru orchestra, în care autorul repartizeaza ceea ce revine spre executare fiecarui instrument în parte. 2. Ramura a stiintei muzicale care se ocupa cu descrierea particularitatilor instrumentelor. 3. Operatie de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese ramase accidental într-un put de petrol. – Din fr. instrumentation.
insucces, INSUCCÉS, insuccese, s.n. Lipsa de succes; nereusita, înfrângere, esec. – Din fr. insuccès.
integrare, INTEGRÁRE, integrari, s.f. 1. Actiunea de a (se) integra si rezultatul ei; integratie. 2. (În sintagma) Integrarea productiei = reunirea în acelasi loc, în cadrul uneia si aceleiasi unitati de productie, a activitatilor de productie succesive, începând cu obtinerea materiei prime si pâna la fabricarea produsului finit. 3. (Mat.) Calculul unei integrale; obtinerea integralei unei ecuatii diferentiale sau cu derivate partiale. V. integra.
intensitate, INTENSITÁTE, intensitati, s.f. 1. Însusirea de a fi intens; grad de tarie, de putere, de forta. 2. (Fiz.) Valoarea anumitor marimi. ♢ (Fon.) Accent de intensitate = accent caracterizat prin forta mecanica cu care se rosteste un sunet. 3. (Ec.; în sintagma) Intensitatea muncii = gradul de încordare al muncii, caruia îi corespunde un anumit consum de energie musculara si nervoasa a lucratorului. – Din fr. intensité.
intenţie, INTÉNŢIE, intentii, s.f. Dorinta, gând de a face, de a întreprinde ceva; proiect, plan. ♢ Loc. adv. Cu intentie = intentionat, înadins. Fara intentie = involuntar, fara sa vrea. ♢ Loc. conj. Cu intentia sa... (sau, loc. prep., cu intentia de a...) = cu gândul, în dorinta de a... ♢ Expr. A face cuiva proces de intentie = a învinui pe cineva de gânduri pe care nu le-a avut. A avea intentii serioase (cu)... = a) a fi decis sa realizeze ceea ce si-a propus; b) a fi decis sa contracteze o casatorie. ♦ (Jur.) Atitudine psihica a unei persoane care îsi da seama de caracterul ilicit al faptei sale, prevazându-i si dorindu-i sau acceptându-i efectele. [Var.: intentiúne s.f.] – Din fr. intention, lat. intentio, -onis.
interchineză, INTERCHINÉZĂ, interchineze, s.f. Stare de repaus a nucleului între doua diviziuni succesive. [Var.: intercinéza s.f.) – Din fr. intercinèse.
interes, INTERÉS, interese, s.n. 1. Preocupare de a obtine un succes, un avantaj; râvna depusa într-o actiune pentru satisfacerea anumitor nevoi. 2. Avantaj, folos, câstig, profit. ♢ Loc. adj. De interes general (sau public) = de importanta sociala, util colectivitatii. ♢ Expr. A-si face interesele = a fi preocupat numai de satisfacerea chestiunilor personale. 3. Dobânda. ♢ (Jur.) Daune interese = despagubire baneasca pentru repararea unui prejudiciu. 4. Orientare activa si durabila, dorinta arzatoare de a cunoaste si de a întelege pe cineva sau ceva. 5. Întelegere si simpatie fata de cineva sau de ceva; grija, solicitudine. 6. Calitatea de a destepta atentia, a stârni curiozitatea prin importanta, frumusetea, varietatea lucrului, a problemei, a actiunii etc.; atractie. [Pl. si; (rar) interesuri] – Din it. interesse, rus. interes, germ. Interesse.
interoccidental, INTEROCCIDENTÁL, -Ă, interoccidentali, -e, adj. Care are loc între statele din Occident (îndeosebi din Occidentul Europei). – Inter1+occidental.
intervalometru, INTERVALOMÉTRU, intervalometre, s.n. Dispozitiv mecanic atasat la un aparat fotografic automat care regleaza timpul dintre doua expuneri succesive. – Din engl. intervalometer.
intim, ÍNTIM, -Ă, intimi, -e, adj. 1. Care constituie partea esentiala, profunda, a unui lucru, a unei probleme etc.; launtric. ♦ Fig. Strâns, apropiat. Contactul intim dintre doua limbi. 2. (Despre oameni; adesea substantivat) Legat de cineva printr-o prietenie strânsa, prin relatii foarte apropiate. ♦ (Despre relatiile dintre oameni) Familiar, apropiat, prietenos, afectuos, cordial. 3. Care se refera la viata particulara sau familiala a cuiva; personal, secret. ♦ Caracteristic unui mediu restrâns, unui cadru limitat, familial; care are loc într-un cadru restrâns. [Acc. si; intím] – Din fr. intime, lat. intimus.
intona, INTONÁ, intonez. vb. I. Tranz. 1. A cânta începutul unui cântec, a da tonul pentru începerea unui cântec; p. gener. a executa un cântec; a cânta. 2. A accentua, a rosti cu un anumit ton un cuvânt, o fraza. [Var.: (pop.) întoná vb. I] – Din it. intonare.
intonaţie, INTONÁŢIE, intonatii, s.f. 1. (Muz.) Emitere (corecta) a înaltimii unui sunet. 2. Variatie de înaltime a vocii în timpul vorbirii, interpretarii unui text etc.; inflexiune, ton, accent. (Var.: (rar) intonatiúne s.f.] – Din fr. intonation.
intransigent, INTRANSIGÉNT, -Ă, intransigenti, -te, adj. Care nu se abate de la o anumita linie adoptata, care nu accepta concilieri sau compromisuri; incoruptibil. V. neînduplecat. – Din fr. intransigeant.
invidie, INVÍDIE, invidii, s.f. Sentiment egoist de parere de rau, de necaz, de ciuda, provocat de succesele sau de situatia buna a altuia; pizma. – Din it., lat. invidia.
iradiere, IRADIÉRE, iradieri, s.f. Actiunea de a iradia si rezultatul ei. ♦ (Fiz.) Expunere a unui corp, a unui material etc. la actiunea unui flux de fotoni sau de particule. ♦ (Med.) Expunere a organismului la actiunea unor radiatii electromagnetice, radioactive, de obicei în scopuri terapeutice. ♦ Expunere accidentala a organismului la radiatiile substantelor radioactive, urmata de tulburari organice. ♦ (Med.; Fiziol.) Raspândire a unei excitatii sau inhibitii de la un centru nervos la altul. ♢ Iradiere dureroasa = propagare a durerii de-a lungul unui nerv. [Pr.: -di-e-] – V. iradia.
ison, ISÓN, (rar) isoane, s.n. Sunet prelungit, folosit în scopul acompanierii unei melodii vocale sau instrumentale. ♢ Expr. A tine (cuiva) isonul = a) a acompania o melodie; b) a aproba, a sustine vorbele sau faptele cuiva, a-i face pe plac. [Acc. si; íson] – Din ngr. íson.
ispravă, ISPRÁVĂ, ispravi, s.f. 1. Fapta, treaba, actiune dusa (cu bine) pâna la capat, îndeplinita cu succes; p. ext. aventura. ♢ Loc. adj. De isprava = (despre oameni) cumsecade, vrednic; (despre actiuni) bun, remarcabil. De nici o (sau nici de o) isprava = care nu e bun de nimic, care nu inspira încredere. ♦ (Ir.) Pozna, nazdravanie. 2. Rezultat bun obtinut în urma unor eforturi; succes, reusita, izbânda. ♢ Expr. Fara nici o (sau vreo) isprava = fara nici un rezultat; zadarnic. – Din sl. isprava, bg. izprava.
istericale, ISTERICÁLE s.f. pl. (Fam.) Acces, criza de isterie. – Din ngr. isteriká.
isterie, ISTERÍE, isterii, s.f. Boala nervoasa caracterizata prin aparitia unor simptome neurologice foarte variate, nejustificate de existenta unor leziuni si declansate prin socuri emotive (accese de râs sau de plâns, convulsii, sufocari etc.), sugestie sau autosugestie etc. – Din fr. hystérie, it. isteria.
istorie, ISTÓRIE, istorii, s.f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii si societatii. 2. Stiinta care studiaza dezvoltarea complexa a societatii, a unui popor etc. ♦ (Concr.) Scriere continând evenimente si fapte care se încadreaza în aceasta stiinta. 3. (Cu determinarea domeniului) Stiinta care studiaza dezvoltarea si schimbarile succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria limbii. ♦ (Concr.) Lucrare care trateaza probleme din aceste domenii. 4. Povestire, naratiune. 5. (Fam.) întâmplare, patanie. ♦ Pozna, încurcatura. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. h i s t o i r e.
izbutire, IZBUTÍRE s.f. Actiunea de a izbuti si rezultatul ei; succes, reusita, izbânda. – V. izbuti.
izbutit, IZBUTÍT, -Ă, izbutiti, -te, adj. Care a fost bine realizat, care s-a bucurat de succes; reusit. – V. izbuti.
izolant, IZOLÁNT, -Ă, izolanti, -te, adj. 1. (Adesea substantivat, m.) Care izoleaza (2), care are proprietatea de a izola. 2. (În sintagma) Limba izolanta = limba care nu are afixe si în care raportul dintre cuvinte este determinat de ordinea cuvintelor, de accent etc. – Din fr. isolant.
îmblăciu, ÎMBLĂCÍU, îmblacie, s.n. Unealta agricola rudimentara, formata dintr-o prajina lunga la capatul careia este legat un bat gros mobil si mai multe curele, cu care se lovesc spicele de cereale sau pastaile de legume spre a li se scoate boabele. [Acc. si: îmblắciu] – Cf. î m b l a t i.
îmbrobodi, ÎMBROBODÍ, îmbrobodesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A(-si) acoperi capul cu o broboada, cu o basma etc. ♦ Fig. A (se) acoperi ca într-un val; a (se) învalui. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A convinge pe cineva sa accepte realitatile asa cum îi sunt înfatisate, împiedicându-l sa vada adevaratul lor aspect. – În + broboada.
îmbuca, ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A vârî în gura ceva de mâncare; a mânca (în pripa, ce se nimereste); a înghiti ceva dintr-o data. 2. Refl. (Despre piese) A intra cu un capat în alta piesa; a se împreuna, a se uni. – Lat. •imboccare (< bucca "gura").
împărtăşi, ÎMPĂRTĂSÍ, împartasesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. (Bis.) A da sau a lua împartasanie; a (se) cumineca, a (se) griji. 2. Tranz. A accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu... 3. Tranz. A împarti cu cineva ceva; a avea parte de acelasi lucru ca si altcineva. ♦ Refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. "din") A se face partas la ceva, a lua parte la ceva; a primi din..., a se înfrupta din... 4. Tranz. A comunica, a destainui cuiva un gând, o idee etc. – În + partas.
împingător, ÎMPINGĂTÓR, împingatoare, s.n. Accesoriu la armele de foc care serveste la împinsul proiectilului în teava. – Împinge + suf. -tor.
împinge, ÎMPÍNGE, împíng, vb. III. 1. Tranz. A misca, a urni, a deplasa din loc pe cineva sau ceva, exercitând o apasare. ♦ Intranz. A se lasa cu toata greutatea sau puterea spre a urni pe cineva sau ceva din loc. 2. Tranz. A face sa înainteze; a duce, a purta (pâna departe). ♦ Fig. (Adesea peior.) A ajuta pe cineva sa ajunga la o situatie (nemeritata). 3. Tranz. Fig. A îndemna, a îmboldi. 4. Refl. A se înghesui pentru a putea merge înainte. ♦ Tranz. A îmbrânci. 5. Tranz. (Înv.) A izgoni, a alunga. ♦ Fig. A nu accepta, a respinge. 6. Intranz. (Reg.) A cheltui. ♦ Tranz. A plati. ♢ Expr. A împinge bani (cuiva) = a mitui (pe cineva). [Perf. s. împinsei, part. împins] – Lat. impingere.
închide, ÎNCHÍDE, închíd, vb. III. 1. Tranz. A misca (din balamale) o usa, o fereastra, un capac etc. pentru a acoperi deschizatura corespunzatoare. ♦ A încuia cu cheia, cu zavorul. ♦ A acoperi, a astupa deschizatura unui spatiu, a unei încaperi. 2. Tranz. A apropia, a strânge marginile (sau partile componente ale) unui obiect pentru a nu mai fi desfacute, deschise. ♢ Expr. A închide paranteza = a) a pune, în scris, partea a doua a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a termina o digresiune introdusa în cursul unei comunicari. A închide mâna = a strânge degetele, facând mâna pumn. A închide gura = a apropia buzele si falcile una de alta; a nu mai vorbi. A închide (cuiva) gura = a face (pe cineva) sa taca, a pune capat obiectiilor sau protestelor (cuiva). A închide ochii = a) a coborî pleoapele, acoperind globii oculari; b) a se preface ca nu observa ceva; a trece cu vederea; c) (de obicei în constructii negative) a dormi; d) a muri. A închide (cuiva) ochii = a fi lânga cineva în clipa mortii. (Refl.) A i se închide ochii = a fi foarte obosit. ♦ Refl. (Despre rani) A se cicatriza. 3. Tranz. A întrerupe, potrivit orarului stabilit, activitatea unei institutii, a unei întreprinderi, a unui local; p. ext. a suspenda activitatea, a desfiinta. 4. Tranz. A încheia o actiune, a-i pune capat. ♦ A opri functionarea unui mecanism, a unui aparat, a unui circuit etc. 5. Tranz. A izola o fiinta într-un spatiu închis, îngradit; a baga la închisoare; fig. a tine departe de lume. ♦ Refl. A se retrage, a se izola. ♦ Fig. A contine, a cuprinde ceva. 6. Tranz. A îngradi, a împrejmui o curte, un teren etc. spre a delimita sau spre a opri accesul. ♦ A bara o cale de comunicatie; a opri, a împiedica trecerea. ♦ Refl. (Despre drumuri) A ajunge la un punct de unde nu mai poate continua, a se înfunda. 7. Refl. (Despre cer, p. ext. despre vreme) A se întuneca, a se înnora. ♦ (Despre obiecte colorate, p. ext. despre culori) A capata o nuanta mai întunecata. – Lat. includere.
închina, ÎNCHINÁ, închín, vb. I. 1. Refl. A-si manifesta evlavia catre divinitate prin practici religioase, specifice fiecarui cult. ♦ (În biserica crestina) A-si face semnul crucii; p. ext. a se ruga. 2. Refl. A se pleca (sau a-si pleca numai capul) înaintea cuiva, în semn de respect, de devotament, de afectiune sau ca simplu salut. ♦ Intranz. A ridica paharul plin, ciocnindu-l cu paharul celorlalti comeseni si a bea (facând o urare). 3. Refl. (Înv.) A recunoaste suzeranitatea cuiva; a accepta sa devina vasal. ♢ Expr. (Tranz.) A închina armele (sau steagul) = a capitula. 4. Tranz. (Înv.) A darui cuiva ceva în semn de evlavie, de supunere, de recunostinta. ♢ Expr. A închina o manastire = a subordona o manastire altei manastiri straine sau unei patriarhii. ♦ A face o ofranda. 5. Tranz. A consacra. ♦ A dedica. – Lat. inclinare.
înclina, ÎNCLINÁ, înclín, vb. I. 1. Refl. si tranz. A (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca. ♦ Refl. A face o plecaciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina. ♦ Refl. Fig. (Despre soare) A coborî catre asfintit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârsit. 2. Refl. Fig. A se declara convins; a admite, a accepta. 3. Intranz. Fig. A fi dispus sa... ♦ A se simti atras de ceva, a simti vocatie, atractie pentru ceva; a se apleca. 4. Refl. recipr. Fig. (Înv.) A avea legaturi de dragoste cu cineva. – Din fr. incliner, lat. inclinare.
încoace, ÎNCOÁCE adv. 1. Înspre mine, spre locul unde ma aflu; în directia mea. ♢ (În loc. adv.) Încoace si încolo = dintr-o parte în alta. (Pop. si fam.; substantivat, n.) A avea pe vino-ncoace = a avea farmec, a fi cuceritor, atragator. ♢ Expr. Ce mai încoace (si) încolo = de ce atât a vorba? e inutila orice discutie. 2. Înspre momentul de fata, mai apropiat de epoca noastra. [Var.: încoá adv.] – Lat. in-eccu(m)-hocce.
înconjur, ÎNCÓNJUR, (rar) înconjururi, s.n. Ocol, ocolire. ♢ Loc. adv. Fara înconjur = fara nici o ezitare, fara subterfugii, deschis, direct, pe fata; de-a dreptul. Cu înconjur (sau cu înconjururi) = pe ocolite, pe departe, indirect. [Acc. si; inconjúr. – Var.: încúnjur s.n.] – Din înconjura (derivat regresiv).
încotrova, ÎNCOTROVÁ adv. Într-o directie oarecare, undeva. [Acc. si: încotróva] – Încotro + va.
îndemână, ÎNDEMẤNĂ adv. Usor, comod, lesnicios. ♢ La îndemâna sau (loc. prep.) la îndemâna cuiva = accesibil, în imediata apropiere, usor de folosit, de obtinut; la dispozitie sau la dispozitia cuiva. [Var.: îndamấna adv.] – În + de4 + mâna.
îngrijire, ÎNGRIJÍRE, îngrijiri, s.f. Actiunea de a (se) îngriji si rezultatul ei. I. 1. Grija purtata unei fiinte, unui lucru; solicitudine. ♢ Personal de îngrijire = personal care se ocupa de curatenia dintr-o institutie. ♢ Expr. A da primele îngrijiri = a da primul ajutor unui accidentat, unui bolnav etc. 2. Bagare de seama, atentie. II. (Înv.) Îngrijorare, teama. – V. îngriji.
îngroşa, ÎNGROSÁ, îngrós, vb. I. Refl. 1. (Despre corpuri solide) A deveni mai gros, mai voluminos. ♢ Expr. Se îngroasa gluma (sau treaba, lucrul) = situatia ia o întorsatura îngrijoratoare, neplacuta. ♦ Tranz. A face ca un corp solid sa devina mai gros, sa-si mareasca volumul (adaugându-i material la suprafata); a accentua o linie, un punct, o litera etc. (pentru a le face mai evidente). 2. (Despre lichide, vapori etc.) A deveni mai dens. ♦ Tranz. A face ca o solutie sa devina mai concentrata prin adaos de materii solide, prin fierbere etc. ♦ A-si spori numarul; a se îndesi. 3. (Despre voce) A capata un timbru mai coborât, mai grav. – Lat. •ingrossiare (< grossus) sau din în + gros.
înlănţuit, ÎNLĂNŢUÍT, -Ă, înlantuiti, -te, adj. 1. Pus, legat în lanturi; încatusat. ♦ (Despre oameni) Îmbratisat. 2. Legat (logic) unul de altul într-o succesiune continua. – V. înlantui.
înregistra, ÎNREGISTRÁ, înregistrez, vb. I. Tranz. 1. A înscrie într-un registru. 2. A retine prin scris un fapt, un eveniment; a imprima (cu mijloace tehnice) sunetele, fenomenele luminoase etc. ♦ Fig. A întipari în minte, a memora. 3. A înscrie în activul sau ca rezultat, ca realizare etc.; a obtine. A înregistra un succes important. Din fr. enregistrer.
însemna, ÎNSEMNÁ, însémn, vb. I. I. Tranz. 1. A aplica, a pune un semn caracteristic de recunoastere. ♢ Expr. A însemna cu fierul rosu = a înfiera. 2. A nota (prin scris sau prin alte semne grafice), a face o însemnare. 3. A delimita. II. Intranz. unipers. A avea un anumit înteles, o anumita semnificatie; a marca, a arata. ♦ (Despre cuvinte) A avea acceptia de..., a exprima un anumit înteles. ♦ A avea o anumita importanta, o anumita valoare. [Prez. ind. si: însemnez] – Lat. insignare sau în + semn.
înşira, ÎNSIRÁ, însír, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) aseza în sir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin margele, pentru a face un sirag; a face sirag. ♢ Expr. (Refl.) Însira-te (sau însir'te) margarite, formula prin care se arata ca un basm continua. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit sir de idei, de fapte etc.; a enumera. ♢ Expr. A însira mosi pe grosi (sau verzi si uscate) = a spune tot felul de lucruri fara importanta si fara o succesiune logica; a palavragi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situatii etc.; a lua la rând, la sir. – Din loc. adv. în sir.
înşirare, ÎNSIRÁRE, însirari, s.f. Actiunea de a (se) însira si rezultatul ei; sir; fig. succedare, perindare; expunere (a unui sir de idei, de fapte), enumerare. – V. însira.
întări, ÎNTĂRÍ, întaresc, vb. IV. 1. Refl. A se face (mai) tare, (mai) rigid, a (se) indura; a deveni (mai) dens. 2. Tranz. A mari rezistenta unei piese, a unui sistem tehnic etc. ♦ A fortifica un loc, o pozitie strategica; a baricada. 3. Tranz. si refl. A face sa prinda sau a prinde puteri (de obicei dupa o boala), a face sa-si recapete sau a-si recapata puterile; a (se) întrema, a (se) înzdraveni. ♦ A deveni mai mare, mai puternic; a se dezvolta. ♦ Fig. A reconforta, a da puteri fizice sau morale. 4. Tranz. si refl. A (se) consolida. 5. Tranz. A confirma, a adeveri (o convingere, o banuiala). ♦ A accentua o linie, un contur etc. 6. Tranz. A legaliza o actiune, un act. 7. Refl. (Despre fenomene atmosferice) A se înteti, a se intensifica. – În + tare.
întâmplător, ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplatori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevazut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ator.
întins, ÎNTÍNS2, -Ă, întinsi, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfasurat în lungime sau pe toata suprafata. ♢ Loc. adv. Cu brate(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcatii) cu pânzele desfasurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Asezat, fixat. 3. (Despre piei, tesaturi etc.) Fara creturi sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la tinta; p. ext. încordat, grabit, zorit2. 5. (Despre elemente care formeaza un sir) Care prezinta o succesiune neîntrerupta. 6. Cu suprafata mare, vast. ♢ Loc. adv. Pe scara întinsa = în proportii foarte mari. – V. întinde.
învălurat, ÎNVĂLURÁT, -Ă, învalurati, -te, adj. 1. Care se misca, se clatina ca valurile, care face valuri; unduios; agitat. 2. (Despre un teren) Cu ridicaturi multe; accidentat. [Var.: învalurít, -a adj.] – V. învalura.
jabou, JABÓU, jabouri, s.n. Accesoriu de îmbracaminte (astazi femeiasca), care consta dintr-unul sau mai multe volane de dantela, de matase etc. fixate la baza gîtului unei bluze, al unei rochii etc. si care se etaleaza pe piept ca o cravata. – Din fr. jabot.
jartieră, JARTIÉRĂ, jartiere, s.f. Accesoriu de imbracaminte, confectionat dintr-o panglica de elastic care mentine ciorapul întins pe picior; jartea, caltaveta. ♦ Fiecare dintre bucatile de elastic ale unui portjartier, prevazute la un capat cu un dispozitiv special pentru fixat ciorapii. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. jarretière.
junior, JUNIÓR, -OÁRĂ, juniori, -oare, subst., adj. 1. S.m. si f., adj. (Sportiv) care are vârsta între circa 13 si 19 ani, limitele de vârsta variind de la o specialitate sportiva la alta. 2. S.m. (Pe lânga un nume propriu de persoana, în opozitie cu senior) Fiul (considerat în raport cu tatal). [Acc. si (2) júnior. – Pr.: -ni-or] – Din fr., lat. junior.
jurnal, JURNÁL, jurnale, s.n. 1. Publicatie periodica având aparitie zilnica; ziar, gazeta. 2. (De obicei în sintagma jurnal de moda) Publicatie periodica în care se dau desene si tipare de îmbracaminte si accesorii. 3. Însemnari zilnice ale cuiva despre anumite evenimente legate, de obicei, de viata sa; însemnari zilnice ale unor observatii stiintifice. ♢ Jurnal de calatorie = relatare în scris, zi de zi, a unei calatorii. Jurnal de bord = registru în care se consemneaza cronologic faptele survenite în timpul calatoriei unei nave. Jurnalul actiunilor de lupta = document militar în care sunt descrise zilnic pregatirea si desfasurarea actiunilor de lupta. 4. (Iesit din uz) Emisiune de radio si televiziune sau film de scurt metraj, rulat de obicei înaintea filmului artistic de lung metraj, care prezinta evenimente, stiri, informatii de stricta actualitate. 5. (Cont.) Registru în care sunt înscrise cronologic operatiile banesti, evenimentele supuse evidentei etc. – Din fr. journal.
karate, KARATÉ s.n. Metoda japoneza de lupta care foloseste în atac sau aparare miscari rapide si violente, fara a apela la vreo arma. [Acc. si: karáte]. – Din fr. karaté.
kilogram, KILOGRÁM, kilograme, s.n. 1. Unitate de masura pentru masa în sistemul metric; (sens curent) unitate de masura pentru greutate, egala cu o mie de grame; kil. ♢ (Fiz.) Kilogram-forta = unitate de masura a fortei, a carei valoare este egala cu greutatea prototipului international de masa, masurata în vid, la acceleratia gravitationala normala. ♢ Etalon metalic egal cu un kilogram (1). 2. (Impr.) Litru. [Scris si: chilogram. – Abr.: kg] – Din fr. kilogramme.
laur, LÁUR, lauri, s.m. 1. Dafin. (La pl.) Frunzele dafinului (cu care se încununau odinioara eroii, poetii, oratorii); fig. glorie, victorie. ♢ Expr. A culege lauri = a avea succese, a deveni celebru. A se culca pe lauri = a se multumi cu succesele obtinute si a nu duce activitatea mai departe. 2. Arbust cu frunze persistente si lucioase, cu flori mici si cu fructe rosii (Ilex aquifolium). 3. Planta veninoasa cu miros neplacut, cu flori mari albe si cu fructul o capsula tepoasa; ciumafaie (Datura stramonium). ♢ Expr. (Fam. în fraze interogative sau exclamative) Am mâncat laur(i) sau doar n-am mâncat laur(i) = doar nu-s nebun. – Lat. laurus.
lega, LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o funda) capetele de sfoara, de ata, de sârma, de lant etc. (astfel încât sa formeze un tot). ♢ Expr. A lega (sau a strânge) baierile de la punga (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gura un sac, o punga, o boccea etc., adunând marginile si înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoara ale carei capete se înnoada; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, punga etc.) si a o închide în felul aratat. ♢ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un manunchi, într-un tot (prinzându-le laolalta). ♢ Expr. (Pop.) A (nu) lega doua în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câstigul obtinut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un siret etc. ca sa nu se desfaca sau sa nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcatuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei carti si a-i pune scoarte; a brosa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agata, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, a unui lant etc. 2. Tranz. Fig. A înlantui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legatura între doua puncte (îndepartate) în spatiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legatura între doua elemente ale unei instalatii sau între o instalatie si o sursa de forta (care-i asigura functionarea). 4. Tranz. si refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relatii (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvna de ceva, a simti un mare atasament pentru o anumita preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (cautând cearta); a se agata de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lant etc.; a pune în lanturi, în fiare; a înlantui, a încatusa. ♢ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoana care se poarta ca un nebun. A lega pe cineva de mâini si de picioare = a împiedica pe cineva sa actioneze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva sa vorbeasca. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legaturi pentru a-l împiedica sa fuga; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga sa faca ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (În superstitii si în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vraji. V. Tranz. si refl. A(-si) înfasura sau a(-si) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ♢ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a însela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leaga unde-l doare = fiecare îsi cunoaste greutatile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-si crea complicatii inutile. VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. si intranz. (Despre sosuri, dulceturi etc.) A se îngrosa, a se închega. – Lat. ligare.
macheta, MACHETÁ vb. tr. a realiza o macheta. (< it. macchettare)
macabe, MACABÉ s.n. Varietate de struguri albi cu bob mare si rotund. ♢ (Adjectival) Struguri macabe. – Din fr. maccabéo.
macchiaioli, MACCHIAIÓLI s. m. pl. grup de pictori italieni din Florenta, din sec. XIX, care cultivau o pictura apropiata de cea a impresionistilor. (< it. macchiaioli)
macchia, MÁCCHIA s. f. formatiune de arbusti sempervirenti, de tufisuri, maracinisuri etc., în regiunile mediteraneene. (< it. macchia)
macaronic, MACARÓNIC, -Ă adj. (despre versuri, poezii, stil etc.) scris într-o limba specifica macaronismului. (< fr. macaronique, it. maccheronico)
macaronadă, MACARONÁDĂ s. f. poezie în stil macaronic. (dupa it. maccheronata)
masă, MÁSĂ1, mase, s.f. 1. Multime compacta de oameni, considerata ca o unitate; grupare mare de oameni cu anumite caractere comune; cercuri largi ale populatiei. ♢ Loc. adj. De masa = care cuprinde, care antreneaza o (întreaga) colectivitate umana. ♢ Cântec de masa (sau de mase) = cântec cu continut patriotic, având un caracter mobilizator. 2. Îngramadire de elemente (de aceeasi natura ori diferite) care alcatuiesc împreuna un singur corp; (totalitatea unui) corp format printr-o asemenea îngramadire de elemente. ♢ Masa verde = nutret pentru vite; furaj. Mase plastice = materiale plastice. Masa de aer = portiune imensa, relativ omogena, a troposferei, cu proprietati distincte fata de portiunile înconjuratoare. ♢ Loc. adj. si adv. În masa = a) în cantitate mare; masiv. Transporturi în masa; b) cu totii; în numar mare. ♦ Cantitate mare din ceva (în raport cu restul ansamblului). ♢ Masa vocabularului = partea cea mai mare si mai mobila a vocabularului. ♦ Corp solid, compact; bloc. 3. (Fiz.) Cantitatea de materie a unui corp considerata ca o marime caracteristica (în raport cu volumul). ♢ Masa atomica = greutate atomica. Masa moleculara = greutate moleculara. Masa specifica = densitate. 4. (Jur.) Totalitate a creditelor sau datoriilor unui falit; fond banesc al unei succesiuni sau al unei întreprinderi lucrative. – Din fr. masse.
maşinaţie, MASINÁŢIE, masinatii, s.f. (Mai ales la pl.) Intriga, uneltire, complot. [Var.: masinatiúne, (înv.) machinátie, machinatiúne, mahinátie s.f.] – Din fr. machination, it. macchinazione.
macabe, MACABÉ s. n. varietate de struguri albi cu bobul rotund si mare. (< fr. maccabéo)
nandu, NANDÚ s.m. invar. Gen de pasari alergatoare, asemanatoare cu strutul, cu picioare lungi si cu aripi relativ mici, care traieste în America de Sud (Rhea); pasare care face parte din acest gen. [Acc. si: nándu] -Din fr. nandou.
nopal, NOPÁL s.m. Planta erbacee originara din America, cu frunze carnoase si flori rosii, cultivata si la noi ca planta ornamentala (Opuntia coccinelifera). – Din. fr., it. nopal.
numaidecât, NUMAIDECÂT adv. 1. Imediat, fara întârziere. 2. (Poarta accentul în fraza) Negresit, neaparat. – Numai + de + cât.
număr, NÚMĂR, numere, s.n. I. 1. Cantitate de elemente de acelasi fel care intra într-o însiruire, cantitate care arata de câte ori o marime se cuprinde în alta de aceeasi natura; ceea ce reprezinta rezultatul unei masurari; semn grafic sau grup de semne grafice care indica o asemenea cantitate, un asemenea rezultat. ♢ Numar atomic = numar de ordine pe care îl poarta elementele chimice asezate în ordinea tabloului lui Mendeleev si care exprima numarul de protoni din nucleul atomului respectiv. ♢ Loc. adj. si adv. Fara (de) numar = nenumarat; p.ext. imens. Cu numar = socotit2; p.ext. limitat. ♢ Loc. adv. În numar = cu socoteala; complet. ♢ Loc. prep. În (sau din) numarul = printre, dintre. ♢ Expr. A nu (mai) avea numar = a fi peste masura de numeros. Un numar de = câtiva. La numar sau în numar de... = în total. ♦ Multime. ♦ Ceata, grup. 2. Categorie gramaticala prin care se exprima deosebirea dintre un singur exemplar si doua sau mai multe exemplare ale aceluiasi obiect. II. 1. Cifra sau succesiune de cifre servind la identificarea unui obiect dintr-o multime de obiecte sau de clase de obiecte organizate într-un anumit fel, ca indice de marime, de valoare etc.; p.ext. obiect care corespunde acestei cifre ori succesiunii de cifre, care poarta pe el o asemenea indicatie. ♦ Spec. Reversul unei monede. ♦ Spec. Fiecare dintre exemplarele unei publicatii periodice care face parte din aceeasi serie, din acelasi tiraj etc. 2. Bucata sau parte din programul unui concert, al unui spectacol de estrada, de circ etc.; parte distincta dintr-o opera (duet, arie etc.). III. (Fam., în expr.) Numarul unu = de prima calitate, fara pereche; strasnic, excelent. – Lat. numerus.
numerota, NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de fiinte cu numere în ordine succesiva (pentru a le putea identifica si a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.
oclusivă, OCLUSÍVĂ, oclusive, adj.f. (În sintagma) Consoana oclusiva (si substantivat, f.) = consoana care se articuleaza printr-o ocluziune a canalului fonator, urmata de o explozie; consoana exploziva. [Var.: ocluzíva adj.f.] – Din fr. occlusive.
pănură, PẮNURĂ, panuri, s.f. 1. (Pop.) Aba2, dimie; p. gener. tesatura (groasa). 2. Fig. (Reg.) Fel, soi. ♢ Expr. A fi de o panura cu cineva = a fi la fel cu cineva, de aceeasi categorie. [Acc. si: panúra]. – Lat. paenula.
pragmatic, PRAGMÁTIC, -Ă, pragmatici, -e, adj. 1. Referitor la pragmatism; bazat pe pragmatism. 2. (Înv.; în expr.) Istorie pragmatica = prezentare istorica care se ocupa numai de succesiunea evenimentelor politice si militare, fara a tine seama de complexul economic si cultural al dezvoltarii societatii. Sanctiune pragmatica = (în tarile din apusul Europei) decret de stat privitor la o importanta problema laica sau bisericeasca. – Fr. pragmatique (< gr.).
proces, PROCÉS, procese, s.n. 1. Actiune în justitie facuta pentru solutionarea unui diferend între doua parti care sunt în litigiu sau pentru constatarea si sanctionarea calcarii legilor statului; actiune judecatoreasca; totalitatea actelor, documentelor adunate în vederea acestei actiuni. ♢ Expr. A face (sau a intenta) cuiva proces = a chema pe cineva în fata instantelor de judecata, a da pe cineva în judecata. A face procesul (cuiva sau a ceva) = a critica, a ataca (pe cineva sau ceva). A-i face cuiva proces de intentie = a învinui pe cineva de intentii reprobabile pe care nu poti dovedi ca le-a avut. A-si face proces(e) de constiinta = a regreta, a-si reprosa anumite atitudini sau actiuni. ♦ Proces-verbal = înscris (cu caracter oficial) în care se consemneaza un fapt de natura juridica; act cu caracter oficial în care se redau pe scurt discutiile si hotarârile unei adunari constituite. 2. Succesiune de operatii, de stari sau de fenomene prin care se efectueaza o lucrare, se produce o transformare; evolutie, dezvoltare, desfasurare; actiune. ♢ Proces de productie = a) (în teoria marxista) proces social în cadrul caruia oamenii intra în relatii reciproce determinate si actioneaza asupra obiectivului muncii pentru a crea bunuri materiale; b) proces de fabricatie; Proces de fabricatie = totalitatea procedeelor folosite pentru transformarea materiilor prime si a semifabricatelor în produse finite. 3. Maladie (a unui organ sau a întregului organism) în evolutie (sau în regres). [Pl. si: (înv) procesuri] – Var.: (înv) protés s.n.] – Din it. processo, fr. procès, lat. processus.
lunaţie, LUNÁŢIE s. f. schimbare succesiva a fazelor Lunii; interval de timp (circa 29 de zile) între doua faze identice ale Lunii. (< engl. lunation, lat. lunatio)
saculă, SACÚLĂ, sacule, s.f. (Anat.) 1. Unul dintre compartimentele urechii interne. 2. Formatiune saciforma de dimensiuni mici. [Var.: sacúl s.n.] – Din fr. saccule.
lunamobil, LUNAMOBÍL s. n. vehicul conceput pentru a se putea deplasa, prin comanda automata sau directa, pe solul accidentat al Lunii. (< Luna + -mobil)
scepticism, SCEPTICÍSM s.n. 1 Conceptie care pune la îndoiala posibilitatea cunoasterii veridice a realitatii lumii exterioare sau, în general, a oricarei cunostinte certe, punând accentul pe caracterul relativ incomplet si imprecis al acesteia. 2 Atitudine de neîncredere, de îndoiala fata de cineva sau de ceva. – Din fr. scepticisme.
ser, SER, seruri, s.n. Partea lichida a sângelui. ♦ Lichid extras din sânge sau preparat pe cale artificiala care contine un anumit anticorp sau o secretie glandulara si este folosit în scopuri terapeutice. ♢ Ser sangvin = plasma sangvina din care s-a extras fibrinogenul. Ser imun = ser sangvin provenit de la un animal vaccinat care, introdus în organism, confera o imunitate pasiva. Ser fiziologic = solutie salina foarte diluata, apropiata de compozitia serului sangvin, folosita pentru a înlocui pierderile mari de lichide sau de sânge în diferite boli, pentru dizolvarea unor antibiotice etc. – Din fr. sérum, lat. serum.
luminism, LUMINÍSM1 s. n. clarobscur în artele plastice, tendinta de a accentua, într-un tablou, contrastul dintre umbre si lumini. (< fr. luminisme)
spadice, SPADÍCE, spadice, s.n. Inflorescenta în forma de spic, al carei peduncul comun este îngrosat si carnos [Acc. si: spádice – Var.: spádix s.n.] – Din fr. spadice, lat. spadix, -icis.
superfluu, SUPERFLÚU, -UĂ, superflui, -ue, adj. Care este de prisos, inutil. [Acc. si: supérfluu. – Pr.: -flu-u] – Din lat. superfluus, fr. superflu.
şansă, SÁNSĂ, sanse, s.f. Circumstanta favorabila, posibilitate de reusita, de succes; noroc. ♦ (La pl.) sorti. – Din fr. chance.
luciolă, LUCIÓLĂ s. f. licurici. (< it. lucciola, fr. luciole)
ţarevici, ŢARÉVICI, tarevici, s.m. Titlu purtat în trecut de fiul tarului desemnat de a fi mostenitor la tron; persoana care purta acest titlu. [Acc. si tárevici] – Din rus. tarevici, fr. tsarévitch.
ţechin, ŢECHÍN, techini, s.m. Veche moneda de aur, araba si italiana. – Din it. zecchino.
ucide, UCÍDE, ucíd, vb. III. 1. Tranz. A pricinui moartea unei fiinte; a omorî, a asasina. ♢ Compus: (pop.) uciga-l-crucea (sau -toaca) s.m. = dracul, diavolul. ♦ Refl. (Rar) A se sinucide. ♦ Fig. A distruge, a nimici; a desfiinta. 2. Tranz. si refl. recipr. (Reg.) A (se) bate, a (se) lovi rau. ♦ (Reg.) A (se) zdrobi, a (se) sfarâma. [Prez. ind. si: (pop.) ucíg] – Lat. occidere.
uhu, UHÚ interj. (Adesea repetat) cuvânt care imita strigatul bufnitei. [Acc. si úhu] – Onomatopee.
uliu, ÚLIU, ulii, s.m. Gen de pasari rapitoare de zi, mari si puternice, din familia acvilidelor, care ataca pasari si mamifere mici (Accipiter); pasare din acest gen. ♢ Uliu-pasaresc = pasarar (2) (Accipiter nisus). – Din magh. ölyü.
ultraoccidental, ULTRAOCCIDENTÁL, -Ă, ultraoccidentali, -e, adj. Cu foarte pronuntat caracter, aspect etc. occidental. [Pr.: -tra-oc-] – Ultra- + occidental.
umanistic, UMANÍSTIC, -Ă, umanistici, -ce, adj. Umanist (2). ♢ Stiinte umanistice = grup de stiinte care pun accentul pe studiul limbilor, istorie, pe cultura clasica etc. Învatamânt umanistic sau sectie umanistica = forma (sau sectie) de învatamânt bazat pe studierea stiintelor umanistice. – Din germ. humanistisch.
umlaut, ÚMLAUT s.n. 1. Fenomen fonetic constând în modificarea timbrului unei vocale accentuate sub influenta vocalei urmatoare. 2. Trema care se pune deasupra vocalelor care au suferit un umlaut (1). – Din germ. Umlaut.
un, UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care îl determina denumeste obiectul neindividualizat în discutie) Un prieten. ♢ (Accentueaza notiunea exprimata de substantiv) O bucurie se vestea în ochii ei. ♢ (Da sens general substantivului) Un artist, fie si mai genial decât Paganini. ♦ (Înaintea unui nume propriu sugereaza o comparatie) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se parea ca vad un Platon. ♦ (Da valoare substantivala unor cuvinte pe care le preceda) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.
unanim, UNANÍM, -Ă, unanimi, -e, adj. Acceptat, împartasit de toti, care exprima un acord total; care cuprinde pe toti sau apartine tuturor; fara exceptie, general. ♦ (La pl.) Care au aceeasi parere, a caror parere coincide. – Din fr. unanime.
undă, ÚNDĂ, unde, s.f. I. 1. Cantitate dintr-o masa de apa care face o miscare ritmica usoara de ridicare si coborâre formând ondulatii la suprafata apei; p. ext. apa (curgatoare sau statatoare). ♦ Suvoi, torent. ♦ Ploaie, ninsoare etc. care cade în rafale. 2. Masa de aer care se misca usor; p. ext. aer, vazduh. 3. Miscare de vibratie (usoara); zgomot (usor). II. (Fiz.) Propagare din aproape în aproape a unei oscilatii, cu viteza finita si printr-o variatie spatiala. ♢ Lungime de unda = distanta dintre doua puncte succesive ale unei unde, în care oscilatia are aceeasi faza. Unda seismica = unda pornita din epicentrul unui cutremur de pamânt, de-a lungul careia cutremurul se propaga în interiorul si la suprafata pamântului. Unda de soc = unda seismica de mare intensitate. Unda electromagnetica = câmp electromagnetic variabil care se propaga în urma interactiunilor dintre variatiile câmpului electric si ale celui magnetic. (În radiofonie) Unda scurta = unda electromagnetica cu o lungime medie de 0,50 m. Unda mijlocie = unda electromagnetica cu o lungime de 200-600 m. Unda lunga = unda electromagnetica cu o lungime de 700-2000 m. Unda verde = procedeu folosit pentru asigurarea fluentei maxime a traficului auto pe arterele de circulatie din orase, realizat printr-un sistem de comanda coordonata a semafoarelor. – Lat. unda (cu sensul II dupa fr. onde).
unic, ÚNIC, -Ă, unici, -ce, adj. 1. Care este unul singur, numai unul în genul, de felul sau. 2. Care nu poate fi asemanat cu nimic (datorita însusirilor sale exceptionale); exceptional, incomparabil. [Acc. si: uníc] – Din lat. unicus, fr. unique.
unu, ÚNU, ÚNA num. card. (Când preceda un substantiv are forma un, o; când tine locul unui substantiv are forma unul, una) 1. (Adesea substantivat) Primul numar din seria numerelor naturale, care reprezinta unitatea si se indica prin cifrele 1 si I. ♢ (În corelatie cu "doi", da ideea de aproximatie) Vei petrece o zi sau doua. ♢ Loc. adj. Tot unul si unul = numai oameni sau lucruri de valoare, deosebite. ♢ Loc. adv. (Fam.) De unul singur = izolat; individual; fara însotitor. Pâna la unul = toti, în unanimitate. (Sudat; cu forma feminina si valoare neutra) întruna sau tot întruna = mereu. ♢ Expr. (Pop.) A merge una = a merge alaturi, nedespartiti. A fi (sau a face pe cineva) una cu cineva ori cu ceva = a fi (sau a face sa fie) la fel cu altul; a egaliza, a uniformiza. A o tine una (si buna) = a nu ceda, a fi perseverent, a se încapatâna în sustinerea unei pareri. ♢ (Adjectival) Are un an. (Eliptic, indicând ora, ziua etc.) Acum e unu. ♢ (Substantivat, m.) Scrie un unu. ♦ (Cu valoare de num. ord.) Prim, întâi. Tomul unu. ♦ (Precedat de "câte", formeaza num. distributiv corespunzator) Venea numai câte unul sa ma vada. ♦ Loc. adv. Câte unul-unul sau unul câte unul = succesiv, pe rând. ♢ (În corelatie cu "doi", da ideea de aproximatie) Mai trasese câte-o dusca-doua de rachiu. 2. (Adjectival) Singur, unic. ♢ (Folosit pentru întarirea pronumelui personal) Eu unul ma duc sa deschid usa. 3. (Adjectival) Acelasi, identic. Suntem la un gând amândoi. 4. (Precedat de o negatie sau în propozitii negative) Nimeni. [Gen.-dat. unuia, uneia sau (când are forma un, o) unui, unei] – Lat. unus, -a.
urdu, URDÚ s.n. Varianta a limbii hindi cu dezvoltare separata; limba oficiala în Pakistan. [Acc. si: úrdu] – Din engl., fr. urdu.
urgenta, URGENTÁ, urgentez, vb. I. Tranz. A accelera, a grabi mersul unei lucrari, al unei actiuni, rezolvarea unei probleme etc. – Din urgent.
uric, URÍC2, urice, s.n. 1. (În evul mediu, în Moldova si în Maramures) Mosie boiereasca sau manastireasca care se bucura de privilegiu ereditar de imunitate. 2. Act de privilegiu acordat unui uric2 (1); act de proprietate vesnica sau de donatie acordat cuiva în trecut; p. gener. document, act; hrisov, zapis. [Acc. si: úric] – Din magh. örök.
urma, URMÁ, urmez, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A merge în urma cuiva; p. ext. a pleca împreuna cu cineva, a însoti. ♦ Tranz. A fi alaturi de cineva (într-o actiune). 2. Tranz. A merge înainte pe un anumit traseu, pe drumul apucat. ♦ Tranz. si intranz. A respecta o anumita indicatie primita, a se conduce dupa..., a proceda conform cu...; a se conforma. 3. Tranz. si intranz. A frecventa o forma de învatamânt. 4. Tranz. si intranz. A veni, în timp, dupa cineva sau ceva (luându-i locul); a succeda. ♦ Intranz. A succeda cuiva într-un post, într-o demnitate; a înlocui pe cineva. ♦ Intranz. A-si avea locul dupa cineva sau ceva într-o ierarhie. 5. Tranz. si intranz. A duce mai departe un lucru început; a continua. ♦ Spec. A continua vorba începuta, textul început; a spune sau a scrie mai departe. 6. Intranz. A avea loc, a se produce, a se îndeplini (dupa...). ♦ A rezulta, a însemna. 7. Tranz. (Cu valoare de semiauxiliar) A trebui, a fi nevoie. – Din urma.
urmaş, URMÁS, -Ă, urmasi, -e, s.m. si f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generatiile anterioare lui); descendent, odrasla. ♦ Mostenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o functie. 3. Continuator al unei opere, al unei traditii. – Urma + suf. -as.
urmă, ÚRMĂ, urme, s.f. 1. Semn concret lasat de cineva sau de ceva pe locul unde a trecut, a stat etc. ♢ Loc. prep. Pe urma sau pe urmele cuiva (sau a ceva) = pe unde a fost, a existat, a trecut cineva (sau ceva). (De) pe urma... = din cauza, ca urmare a..., drept consecinta a... ♢ Loc. vb. A fi pe urma (sau pe urmele) cuiva = a urmari. ♢ Expr. A merge (sau a calca) pe urmele cuiva = a avea calitatile, defectele, apucaturile, comportarea (buna sau rea a) cuiva, a semana cu cineva (în comportare); a imita pe cineva. A pierde (sau a nu mai sti, a nu mai da de) urma (sau urmele) cuiva = a nu mai sti nimic despre cineva. Nici urma sau fara urma (de) ... = deloc, nici un pic. A da de (sau a gasi) urma (sau urmele) cuiva = a obtine unele date cu privire la o persoana pe care o cauta. 2. Punct sau stadiu final; sfârsit. ♢ Loc. adj. Din (sau de pe) urma = a) de la sfârsit, ultim; b) precedent. Din urma = a) din spate, dindarat; b) de la locul unde a ramas. ♢ Loc. adv. În urma = a) în spate, îndarat; b) mai târziu, apoi; c) mai de mult. Pe urma = mai târziu, ulterior. (Pâna) la urma = la sfârsit de tot. În cele din (sau de pe) urma = la sfârsitul unui sir, unei succesiuni; în sfârsit. ♦ Loc. prep. În urma... = a) în spatele, dupa..., la sfârsitul...; b) drept urmare, datorita... De pe urma... = dupa moartea cuiva, drept mostenire de la cineva. ♢ Expr. A ramâne în urma = a se lasa întrecut de altii pe drum sau în activitate, în munca. A fi (sau a merge, a ramâne) în urma = (despre ceas) a merge mai încet, aratând o ora mai mica decât cea oficiala. La urma urmei (sau urmelor) = în cele din urma; în definitiv; în concluzie. ♦ (Înv.) Urmare, consecinta, rezultat. 3. (Mat.) Punct în care o dreapta intersecteaza o anumita suprafata. ♦ Dreapta de-a lungul careia o suprafata intersecteaza alta suprafata. – Lat. •orma.
următor, URMĂTÓR, -OÁRE, urmatori, -oare, adj. 1. Care urmeaza dupa cineva sau ceva (în spatiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoana chemata (dupa alta) sa fie servita, întrebata etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmas, succesor. ♦ Care este aratat în cele ce urmeaza. 2. (Înv.) Care urmeaza întocmai un sfat, o porunca. – Urma + suf. -ator.
usturoiţă, USTUROÍŢĂ, usturoite, s.f. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu miros puternic de usturoi, cu flori mici, albe, întrebuintata în medicina; aisor (Alliaria officinalis). [Acc. si: usturóita] – Usturoi + suf. -ita.
uşor, USÓR2, -OÁRĂ, (I, II) usori, -oare, adj., (III) adv. I. Adj. 1. Care are greutate mica, care cântareste putin, care exercita o presiune redusa asupra suprafetei pe care sta. • Industrie usoara = grup de ramuri industriale care produc bunuri de consum si articole tehnice necesare industriei, agriculturii, transporturilor etc. Categorie usoara = categorie la box, lupte si haltere, care cuprinde sportivi cu greutatea corpului între 57 si 61 kg. ♢ Expr. Fie-i tarâna usoara! = (formula rostita la înmormântarea sau la pomenirea unui mort) sa se odihneasca în pace! ♦ (Despre materiale) Cu greutate specifica redusa. ♦ Care nu poarta sau nu contine greutati. ♢ Expr. (A fi) cu inima usoara = (a fi) vesel, voios. (Adverbial) (A fi) îmbracat usor = (a fi) îmbracat cu haine subtiri. ♦ (Despre trupe) Care poarta armament putin, putându-se deplasa cu repeziciune. 2. (Despre alimente) Care se digera cu usurinta, care nu cade greu la stomac. 3. Iute, sprinten, vioi. ♦ Suplu, gingas, fin. ♦ (Despre pas; p. ext. despre mers) Care abia atinge pamântul: p. ext. fara zgomot. 4. (Despre urme, linii etc.) Care este (sau pare a fi) facut printr-o apasare slaba sau de un corp cu greutate redusa. 5. Mic, putin, redus (ca volum, amploare, consistenta, intensitate). ♦ (Despre somn) Din care te trezesti cu usurinta la cea mai mica galagie; p. ext. linistit, odihnitor. ♦ (Despre forme de relief) Domol, lin3, dulce. ♦ (Despre tesaturi; p. anal. despre aburi, ceata) Rar, subtire, fin. II. Adj. 1. Care este lesne de suportat, de îndurat; (despre boli) lipsit de gravitate; (despre obligatii materiale) care nu împovareaza; mic. ♦ (Despre legi, pedepse) Lipsit de asprime; indulgent. ♦ (Despre viata, trai) Fara griji; comod, bun. ♢ (Reg.; substantivat; în expr.) Mai cu usorul = mai bine, mai fara griji. 2. Care nu prezinta dificultati, care este lesne de înteles sau de realizat; simplu. ♢ Muzica usoara = gen muzical cult (vocal sau instrumental) larg accesibil publicului prin caracterul melodios, distractiv, prin tematica direct legata de preocuparile, sentimentele, aspiratiile oamenilor. ♢ Loc. adv. (Pop.; substantivat) Cu usorul = lesne, comod, fara pericol. ♦ (Despre drumuri) Bun, practicabil. 3. Lipsit de seriozitate, superficial; frivol. ♢ Moravuri usoare = purtari, practici imorale. ♦ Fara importanta; neînsemnat. III. Adv. 1. Încet, domol, lin3; fara zgomot. 2. Cu usurinta, fara efort; lesne, comod. 3. Fara seriozitate; în mod superficial, usuratic. ♦ Expr. A lua usor sau a trece usor peste un lucru = a nu acorda importanta cuvenita unui lucru. 4. Putin. [Var.: (Înv. si reg.) usúre adj., adv.] – Din [mai] iusor (înv. "usor2" < lat. levis + suf. -usor).
vacant, VACÁNT, -Ă, vacanti, -te, adj. 1. (Despre posturi, functii etc.) Care nu este ocupat de nimeni, fara titular; liber. 2. (Jur.; despre succesiuni) Care este disponibil si nereclamat de mostenitori. – Din fr. vacant, lat. vacans, -ntis.
vacă, VÁCĂ, vaci, s.f. 1. Animal domestic din specia bovinelor, femela taurului; p.restr. carnea acestui animal, folosita ca aliment; p.gener. carne de bovine. ♢ Expr. S-a dus bou si a venit (sau s-a întors) vaca, se spune, ironic, despre un om care a plecat sa se instruiasca sau sa se lamureasca intr-o problema si care s-a întors mai putin instruit sau lamurit decât plecase. Vaca (buna) de muls = persoana sau situatie de care cineva abuzeaza, pentru a trage foloase materiale. ♦ Epitet injurios dat unei femei (grase si lenese sau proaste). 2. Compuse: vaca-de-mare = morsa; vaca-domnului = insecta lata si lunguiata, cu aripile superioare de culoare rosie cu doua puncte negre (Pyrrhocoris apterus). – Lat. vacca.
vaccin, VACCÍN, vaccinuri, s.n. 1. Produs biologic preparat din germeni patogeni sau din secretii microbiene, care se administreaza prin injectii sau pe cale bucala unui om sau unui animal în scop preventiv (pentru a capata imunitate împotriva bolilor infectioase) sau curativ. 2. Administrare a unui vaccin (1); vaccinare. 3. (Concr.) Urma, semn, cicatrice ramasa pe corp în urma administrarii unui vaccin (1). – Din fr. vaccin, lat. vaccinus. Cf. it. v a c c i n o.
vaccina, VACCINÁ, vaccinez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un vaccin. – Din fr. vacciner.
vaccinabil, VACCINÁBIL, -Ă, vaccinabili, -e, adj. Care poate fi vaccinat. – Din fr. vaccinable.
vaccinal, VACCINÁL, -Ă, vaccinali, -e, adj. (Rar) Care apartine vaccinului, privitor la vaccin; care serveste la prepararea vaccinului. – Din fr. vaccinal.
vaccinare, VACCINÁRE, vaccinari, s.f. Actiunea de a vaccina; vaccinatie. – V. vaccina.
vaccinaţie, VACCINÁŢIE, vaccinatii, s.f. Vaccinare. – Din fr. vaccination.
vaccină, VACCÍNĂ, vaccine, s.f. Boala infectioasa virotica a bovinelor, caracterizata prin prezenta unor pustule a caror serozitate se inoculeaza la om pentru a-i crea imunitate fata de variola. – Din fr. vaccine.
vaccinoterapie, VACCINOTERAPÍE s.f. Metoda de imunizare activa a organismului uman si animal sau de tratare a unor boli prin administrare de vaccinuri. – Din fr. vaccinothérapie.
val, VAL1, valuri, s.n. I. 1. Masa de apa care înainteaza prin miscari oscilatorii la suprafata unei mari, a unui fluviu etc., formând creste si adâncituri; talaz. ♢ Loc. adv. Val-vârtej = în mare graba, foarte repede; vijelios. În valuri sau valuri-valuri = a) unul dupa altul, succesiv; b) din plin, cu gramada. ♢ Expr. Valurile vietii (sau lumii, lumesti) = greutatile, încercarile prin care trece omul în viata; vicisitudinile vietii. Valurile tineretii = inconsecventa, dibuirile inerente vârstei tinere. Valul (sau valurile) vremii = curgere, trecere a vremii (cu toate evenimentele ei). 2. P. anal. Ceea ce se misca, vine în cantitate mare sau se napusteste ca niste valuri (I 1); ceea ce poate fi comparat (ca forma si miscare) cu un val. 3. Fig. (Înv. si pop.) Încercare grea; neplacere, necaz. II. 1. Cantitate de tesatura înfasurata pe un cilindru special de lemn sau de carton; valatuc, trâmba. ♢ Val de tei = sul facut din suvite lungi de scoarta de tei care se folosesc ca sfoara de legat. 2. (Tipogr.) Piesa cilindrica de metal la presele de imprimat si de faltuit. 3. (Reg.) Tavalug. 4. (Pop.) Sul mobil de lemn sau de metal, pe care se înfasoara lantul care tine galeata la o fântâna. 5. (În sintagma) Valul streangului = latul cu care se prinde streangul sau sleaul de crucea carutei. – Din sl. valŭ.
valabil, VALÁBIL, -Ă, valabili, -e, adj. Care este recunoscut, admis, acceptat ca fiind bun, adevarat, autentic. ♦ Spec. Care întruneste conditiile cerute de lege, de o autoritate; pe baza caruia se confera cuiva un anumit drept. – Din fr. valable.
valută, VALÚTĂ, valute, s.f. Unitate monetara a unui stat, cu precizarea metalului în care este definita. ♦ Totalitatea mijloacelor de plata exprimate în moneda altui stat, care pot fi folosite în decontarile internationale. ♢ Valuta forte = valuta care are acoperire în aur si care este acceptata ca mijloc de plata de mai multe tari. – Din it. valuta.
valvulă, VALVÚLĂ, valvule, s.f. 1. Valva mica. 2. (Anat.) Cuta membranoasa subtire, elastica, cu o margine libera, situata în interiorul vaselor si canalelor organismului sau al unor organe cavitare, care permite trecerea lichidelor biologice într-o singura directie, împiedicând întoarcerea lor. [Acc. si: válvula] – Din fr. valvule, lat. valvula.
variabil, VARIÁBIL, -Ă, variabile, -e, adj. Care variaza; susceptibil de a se schimba; schimbator. ♢ (Mat.) Cantitati (sau marimi) variabile = cantitati (sau marimi) susceptibile de a-si schimba valoarea fata de altele, care ramân constante. ♦ (Mat.; substantivat, f.) Cantitate care ia succesiv diferite valori (în cursul unui calcul); p.gener. cantitate, element etc. care variaza. ♦ (Despre cuvinte) care are forme diferite, care îsi schimba terminatia. [Pr.: -ri-a] – Din fr. variable, lat. variabilis.
variabilitate, VARIABILITÁTE, variabilitati, s.f. Însusirea unui lucru, a unui fenomen etc. de a varia, de a lua forme si aspecte diferite. ♦ Spec. (Biol.) Proprietate a fiintelor vii de a-si schimba, sub influenta mediului si a ereditatii, însusirile morfologice, fiziologice, biochimice etc. ♦ Spec. (Mat.) Proprietate pe care o are o cantitate, o marime sau o functie algebrica de a lua succesiv o infinitate de valori diferite. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. variabilite.
vatman, VATMÁN, vatmani, s.m. Persoana care conduce un tramvai. [Acc. si: vátman] – Din fr. wattman.
văcar, VĂCÁR, vacari, s.m. 1.Persoana care duce la pascut si pazeste vacile. 2. (Art.) Constelatie din emisfera boreala, situata în apropierea Carului Mare. – Lat. vaccarius.
vârî, VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A baga, a introduce. ♢ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva sa accepte un lucru împotriva vointei, interesului sau placerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva sa priceapa bine un lucru; b) a face pe cineva sa creada ceea ce nu este adevarat; c) a sugera cuiva ceva. A-si vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-si vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-l privesc. A-si vârî (sau a-i vârî cuiva) mintile în cap = a-si da bine seama (sau a face sa-si dea seama) de urmarile faptelor sale; a se cuminti sau a se face sa se cuminteasca. A vârî vrajba (sau zâzanie, intriga etc.) = a provoca (cu intentie) neintelegeri, ura, intrigi; a învrajbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) sa intre undeva (de bunavoie sau fortat). ♢ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapa (sau în mormânt, în pamânt) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva suparari foarte mari. A vârî (pe cineva) în boala (sau în toate bolile, în sperieti, în toti sperietii, în groaza, în racori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspaimânta, a înfricosa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la puscarie) = a face sa fie închis, întemnitat. 3. Refl. A intra, a se baga în... ♢ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câstiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protectia sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva sa fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ♢ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea staruitoare, prea insistenta, agasanta. ♦ A se amesteca între altii (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.
veni, VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbeste sau despre care se vorbeste; a se apropia de un loc, de o asezare; p. ext. a merge, a trece pe lânga sau printr-un anumit loc. ♢ Expr. Du-te-vino subst. = miscare, circulatie intensa, neîntrerupta si în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, dragalasenie, atractie irezistibila; b) (rar) ademenire, ispita, pacat. ♦ A merge împreuna cu cineva sau în urma cuiva. ♢ Expr. (Pop.) A veni dupa cineva = a se casatori cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spatiul unde se afla vorbitorul). ♢ Expr. (Pop.) A veni în slujba = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revarsa. ♢ Expr. (Pop.) A veni mare = a-si ridica mult nivelul, a se umfla, a creste, a se revarsa. ♦ A se deplasa la suprafata apei dintr-un punct mai îndepartat catre unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepartat catre unul mai apropiat. ♦ A navali asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ♢ Expr. A veni pe lume = a se naste. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicatii) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) a ajunge (pâna) la persoana care vorbeste sau la fiinta despre care se vorbeste ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizita (sau în treacat la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a aparea, a se ivi. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata sa plânga. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-o data la ceva, a-si aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limba = ce exprima cineva spontan si fara discernamânt într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gura = cu termeni ireverentiosi, cu insulte. 4. A urma dupa altcineva sau dupa altceva; a succeda. ♢ Expr. Anul (sau luna, saptamâna etc.) ce vine = anul (sau luna, saptamâna etc.) care urmeaza imediat dupa cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang dupa...; a fi situat pe o anumita treapta într-o ierarhie, dupa... 5. A-si avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din..); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecinta). 6. A sosi în locul unde trebuie sa se afle, unde se cuvine sa fie, unde este asteptat. ♢ Expr. (Asa sau acum) mai vii de-acasa = începi sa întelegi, sa fii mai conciliant, mai îngaduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminti. A-i veni (cuiva) inima la loc sau a-si veni în fire = a se calma, a se linisti. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecatii) Veni-ti-ar numele ! 7. (Despre asezari, locuri, constructii) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumita pozitie. ♦ A ajunge pâna la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumita pozitie, situatie, stare. ♢ Expr. A veni în nas = a cadea (cu fata în jos). A-i veni (cuiva) nu stiu cum, se spune când cineva se afla într-o situatie neplacuta, jenanta, penibila. A veni la putere = a prelua puterea politica într-o tara. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discutia la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaste (prin desfasurarea ulterioara a lucrurilor) ca prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, ca sfaturile pe care le-a dat (fara a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmatie care nu corespunde realitatii. Cum vine asta ? se spune pentru a-si arata nedumerirea sau nemultumirea în legatura cu ceva. 9. (Despre întâmplari, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unitati de timp) A sosi (în succesiune normala). ♢ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlineste un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzatii etc.) A cuprinde, a pune stapânire, a preocupa pe cineva. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) toti dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ti-a venit (sa sau de)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesabuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemâna (sau la socoteala) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încaltaminte, îmbracaminte) A fi pe masura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i sedea cuiva bine (sau rau). ♦ (Înv., în constructii negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni cuiva ceva (de drept, printr-o împarteala etc.). ♦ A reprezenta rezultatul unei masuratori, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumita legatura de dependenta, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. si: viu] – Lat. venire.
vibrant, VIBRÁNT, -Ă vibranti, -te, adj. 1. Care vibreaza, vibrator; p. ext. care produce sunete. ♢ Consoana vibranta (si substantivat, f.) = consoana lichida (3) care se realizeaza printr-o succesiune rapida de închideri si deschideri ale canalului fonator, determinata de vibrarea partii superioare a glotei, a uvulei, a valului palatin sau a vârfului limbii. 2. Fig. Care exprima, tradeaza sau produce o emotie puternica; emotionant, impresionant, patetic. – Din fr. vibrant.
listare, LISTÁRE s. f. actiunea de a lista. ♢ (inform.) înregistrare (la imprimanta) a datelor, rezultatelor si programelor într-o forma accesibila operatorului uman. (< lista)
voal, VOAL, voaluri, s.n. 1. Ţesatura fina (transparenta) de matase, bumbac sau fibre sintetice, folosita pentru perdele sau pentru confectionarea unor obiecte vestimentare femeiesti; bucata de tesatura fina, rara, cu care femeile îsi acopera capul sau fata; val. 2. Înnegrire a unui material fotografic fotosensibil, datorita unui defect de fabricatie sau developarii prelungite, luminii difuze care îl impresioneaza accidental etc. – Din fr. voile.
vocabular, VOCABULÁR, vocabulare, s.n. 1. Totalitatea cuvintelor unei limbi; lexic. ♢ Vocabular activ = totalitatea cuvintelor folosite în mod efectiv de cineva în exprimare si care variaza de la o categorie de vorbitori la alta. Vocabular pasiv = totalitatea cuvintelor specifice unei limbi pe care vorbitorii le înteleg, dar nu le utilizeaza (decât accidental). Vocabular de baza (sau fundamental) = fondul principal de cuvinte. Vocabular secundar = masa vocabularului (1). ♦ Totalitatea cuvintelor specifice unei anumite categorii sociale, unui anumit domeniu de activitate, unui anumit stil al limbii, unui scriitor sau vorbitor etc. 2. (Înv.) Dictionar, de obicei de proportii mici; lexic, glosar. [Var.: (înv.) vocabuláriu s.n.] – Din fr. vocabulaire, lat. vocabularium.
vocaţie, VOCÁŢIE, vocatii, s.f. Aptitudine deosebita pentru o anumita arta sau stiinta; chemare, predispozitie pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumita profesiune. 2. (Jur.; în sintagma) Vocatia succesorala = îndreptatire a unei persoane de a veni la o succesiune în temeiul calitatii sale de ruda. [Var.: (înv.) vocatiúne s.f.] – Din fr. vocation, lat. vocatio, -onis.
voce, VÓCE, voci, s.f. 1. Facultate specifica omului de a emite sunete articulate; ansamblul sunetelor produse de vibrarea coardelor vocale umane; glas. ♢ Expr. A ridica vocea = a vorbi rastit. 2. Însusire, aptitudine pe care o au unele persoane de a cânta frumos din gura. ♦ Registru de sunete muzicale, mai înalte sau mai profunde, în care cineva poate cânta. ♢ Voce calda = voce în care predomina componentele de frecventa joasa, accentuate natural sau artificial. Voce metalica = voce dura, aspra, în care predomina componentele de frecventa înalta. Voce profesionala = voce care corespunde unor exigente înalte, specifica cântaretilor, actorilor, crainicilor. Voce robot = denumire data vocilor lipsite de inflexiunile specifice vocii umane. Voce sintetica = voce produsa prin intermediul unui sintetizor de vorbire. 3. Linie melodica încredintata fiecarui instrument dintr-o compozitie. – Din lat. vox, vocis.
yucca, YÚCCA s.f. invar. (Bot.) Planta liliacee din India si America. ♢ Fibra textila obtinuta din aceasta planta. – Din engl., fr. yucca.
zaharat, ZAHARÁT1, zaharati, s.m. Sare a acidului zaharic. – Din fr. saccharate.
zaharază, ZAHARÁZĂ, zaharaze, s.f. (Biol.) Invertaza. – Din fr. saccharase.
zaharic, ZAHÁRIC, zaharici adj. (În sintagma) Acid zaharic = acid obtinut prin oxidarea unor sorturi de zahar si de amidon. – Din fr. saccharique.
zaharifica, ZAHARIFICÁ, zaharífic, vb. I. Tranz. A scinda polizaharidele în produsi cu un grad de polimerizare mai mic sau în monozaharide. – Dupa fr. saccharifier.
zaharigen, ZAHARIGÉN, -Ă, zaharigeni, -e adj. Care se poate transforma în zahar prin hidratare. – Din fr. saccharigène.
zaharimetrie, ZAHARIMETRÍE s.f. Metoda de verificare a concentratiei solutiilor de zaharoza cu ajutorul zaharimetrului. [Sil. -tri-] – Din fr. saccharimétrie.
zaharimetru, ZAHARIMÉTRU, zaharimetre, s.n. Instrument folosit pentru determinarea concentratiei unei solutii de zaharoza, utilizat în special în industria zaharului. – Din fr. saccharimètre.
zaharină, ZAHARÍNĂ s.f. Substanta organica solida, cristalizata, greu solubila în apa, cu o putere de îndulcire de 500 de ori mai mare decât a zaharului, netoxica si neasimilabila, întrebuintata ca înlocuitor al zaharului în alimentatia bolnavilor de diabet. – Din fr. saccharine.
zaharoid, ZAHAROÍD, -Ă, zaharoizi, -de, adj. Care are aspectul zaharului. – Din fr. saccharoïde.
zaharometru, ZAHAROMÉTRU, zaharometre, s.n. Instrument folosit pentru determinarea concentratiei solutiilor de zahar prin masurarea densitatii lor. – Din fr. saccharomètre.
zaharos, ZAHARÓS, -OÁSĂ, zaharosi, -oase, adj. 1. (În sintagma) Produs zaharos = produs alimentar dulce preparat din (sau cu) zahar. 2. Care are aspectul zaharului (1); alb, compact, cristalin ca zaharul. – Din fr. sacchareux. Cf. zahar.
zaharoză, ZAHARÓZĂ, zaharoze, s.f. Substanta din clasa zaharurilor, formata din combinarea unei molecule de fructoza cu o molecula de glucoza, cu gust dulce, solubila în apa si cu mare valoare nutritiva. – Din fr. saccharose.
zapateado, ZAPATEÁDO s.n. (Reg.) Dans solistic de origine spaniola, în masura ternara, deseori sincopat, cu miscare rapida, ale carui accente ritmice se marcheaza prin lovituri de calcâi; melodie dupa care se executa acest dans. [Pr.: sa-pa-te-á-] – Cuv. sp.
zbura, ZBURÁ, zbor, vb. I. 1. Intranz. (Despre pasari si insecte) A plana si a se misca în aer cu ajutorul aripilor. ♦ A pleca în zbor, a-si lua zborul. ♦ (Despre lucruri) A pluti în aer (purtat de vânt); a trece prin aer cu viteza (fiind zvârlit sau lansat cu putere). 2. Intranz. (Despre aparate de zbor) A se ridica si a se mentine în vazduh, a se deplasa pe calea aerului; (despre oameni) a calatori cu un astfel de aparat. 3. Intranz. Fig. A merge foarte repede, a alerga, a goni. ♦ (Despre oameni) A strabate spatii mari cu repeziciune; a se repezi pâna undeva. ♦ (Despre timp) A trece, a se scurge repede. ♦ (Despre gânduri, idei) A se succeda cu repeziciune. 4. Tranz. Fig. A smulge de la locul sau, a pravali, a rasturna. ♢ Expr. A zbura cuiva capul = a decapita pe cineva; a-l omorî. A-si zbura creierii = a se sinucide prin împuscare. (Fam.) A zbura (sau a face sa zboare) pe cineva de undeva = a da pe cineva afara de undeva, dintr-un post; a-l concedia. (Intranz.) A zbura de undeva = a fi fortat sa paraseasca un loc (în special un post, o slujba). ♦ Intranz. (Rar) A cadea, a se prabusi, a se pravali. 5. Tranz. (Pop.; în expr.) A zbura laptele = a pune putin lapte acru în lapte dulce fierbinte ca sa se aleaga brânza. – Lat. •exvŏlāre.
zebu, ZÉBU s.m. Animal mamifer domesticit din tarile tropicale, asemanator cu boul, caracterizat printr-o cocoasa de grasime pe greaban (Bos indicus). [Acc. si: zebú] – Din fr. zébu.
zi, ZI, zile, s.f. 1. Interval de timp cuprins între rasaritul si apusul Soarelui; timpul cât Soarele ramâne deasupra orizontului; p. ext. lumina solara; interval de timp de 24 de ore, corespunzator unei rotatii a Pamântului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp intre doua culminatii succesive ale unui astru. ♢ (Determinând notiunile "an", "luna", pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ♢ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toata ziua = de fiecare zi; p. ext. obisnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ♢ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data ceruta; fara întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fara termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, vazând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toata ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, catre) ziua = putin înainte de a se lumina; spre dimineata. Pâna în (sau la) ziua sau de cu ziua = pâna a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineata. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziua = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi si noapte sau (adverbial) ziua si noaptea = tot timpul, fara încetare; fara odihna. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodata. Toata ziua sau ziua toata = de dimineata pâna seara; p. ext. mereu, continuu. ♢ Expr. A se face ziua alba = a se lumina complet, a fi plina zi. A face noaptea zi si ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea si a dormi ziua; p. ext. a duce o viata dezordonata. Buna ziua, formula de salut, la întâlnire sau la despartire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) buna ziua (sau ziua buna) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-si lua ziua buna = a-si lua ramas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lânga adjective ca "limpede", "clar") foarte clar, foarte limpede. Într-o (buna) zi sau într-una din zile = odata, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi buna (sau, rar, alba) cu cineva = a trai în bune relatii cu cineva. A da zi dupa zi = a lasa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod exceptional. ♢ (Compus) Zi-lumina = perioada a zilei (1) cuprinsa între rasaritul si apusul Soarelui. Zi-munca = unitate de masura conventionala care serveste drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ♢ (În sintagme si loc., ca unitate de masura sau de calcul) Zi de munca = durata timpului în cursul caruia lucratorul presteaza zilnic munca. Cu ziua = cu plata socotita dupa zilele muncite; fara angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanta care se poate strabate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusa prin prep. "de") Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmeaza sa se întâmple ceva; termen soroc. ♢ Ziua de astazi = perioada de timp, epoca în care traim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credinte religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii si mortii vor fi chemati la judecata lui Dumnezeu. ♢ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecarei luni. ♢ (În titulatura sarbatorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ♢ Zi aniversara sau ziua nasterii (sau de nastere) = aniversare (a zilei de nastere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viata, existenta, trai. ♢ Expr. A avea zile = a mai avea de trait, a-i fi dat sa (mai) traiasca. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trai, tot timpul vietii. Abia îsi tine zilele, se spune despre cineva care traieste prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mâna = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricosat, înspaimântat. A ridica (sau a rapune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se ispravi cuiva zilele = a muri. A-si urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se satura de viata, a nu mai voi sa traiasca. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tau etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vietii mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinari care precizeaza o perioada de timp) Vreme, epoca. Zilele tineretii. ♢ Expr. Mic de zile = tânar. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârsta, batrân. (Rar) Vesnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrait. [Var.: zíua s.f.] – Lat. dies.
zice, ZÍCE, zic, vb. III. Tranz. 1. A exprima ceva în cuvinte, a spune, a rosti cu voce tare; p. ext. a vorbi. ♢ Expr. Cât ai zice peste = într-o clipa, imediat, îndata. A zice nu (sau ba) = a refuza; a tagadui, a se opune, a rezista. A zice da = a afirma, a accepta, a consimti. Vrea (sau va, vra) sa zica = a) înseamna, are sensul, semnificatia, valoarea...; b) asadar, deci, prin urmare. Mai bine zis = mai exact, mai precis exprimat. ♦ A se adresa cuiva cu cuvintele..., a-i spune. ♦ (Despre texte) A cuprinde, a scrie, a relata. ♢ (Reg.) A comunica, a transmite, a face cunoscut. 2. A afirma, a declara; a sustine, a pretinde. ♦ A promite, a fagadui. ♦ A raspunde, a riposta; a invoca. Mai zi daca ai ce. ♦ A reprosa, a obiecta. Frumos, n-am ce zice. ♢ Expr. Sa nu zici ca... = sa nu-mi reprosezi ca... ♦ A contesta. ♦ A sfatui, a îndemna; a porunci, a ordona. 3. (Pop.) A cânta (din gura sau dintr-un instrument); a doini, a hori. 4. A-si da o parere, a se pronunta într-o chestiune; p. ext. a gândi, a socoti, a crede. Toti vor zice cum vrei tu. ♢ Expr. (Ca) bine zici! = buna idee! asa este. Ce-am zis eu? = nu ti-am spus? vezi ca am avut dreptate? Zi... = a) judeca, socoteste, da-ti parerea; b) asadar, prin urmare. Ce-ai zice...? = ce parere ai avea? cum ti-ar parea? Sa zicem = a) sa presupunem, sa admitem; b) de exemplu. Vino, sa zicem, la ora zece. ♦ (La optativ sau la conjunctiv) A avea sau a lasa impresia ca... Asa, numai ca sa zica si el ca face o treaba. 5. A se adresa cuiva rostindu-i numele; a numi un obiect cu numele lui; p. ext. a porecli. ♢ Impers. O fata ce-i zice Maria. ♢ Expr. (Refl.) Cum (sau precum) s-ar (mai) zice = cum s-ar exprima, cum s-ar traduce (cu alte cuvinte). Lat. dicere.
zugrav, ZUGRÁV, zugravi, s.m. 1. Lucrator specializat în zugravit1. 2. (Înv.) Pictor (de biserici). [Acc. si: zúgrav] – Din ngr. zoghráphos.
mafie, MÁFIE s.f. Asociatie terorista secreta care practica santajul si asasinatul. ♦ Grup de indivizi cu îndeletniciri suspecte. ♦ Grup de persoane legate între ele prin preocupari comune si care îsi apara reciproc interesele (meschine). [Acc. si: mafíe] – Din it. mafia.
liniar, LINÍAR, -Ă adj. 1. dispus în linie dreapta; din linii trasate cu diferite instrumente speciale. 2. (mat.; despre relatii, operatori) a carui variatie poate fi reprezentata geometric printr-o dreapta. o forma ~a = polinom omogen si de gradul întâi în raport cu totalitatea variabilelor; desen ~ = desen în care se folosesc numai linii si contururi. ♢ (fig.) drept. 3. (despre organizarea cunostintelor în programe scolare) care consta în însusirea notiunilor în forma definitiva si în întreaga lor sfera de cuprindere, fara reluari succesive. (< fr. linéaire, lat. linearis)
ocult, OCÚLT, -Ă, oculti, -te adj. 1. Care apartine ocultismului, privitor la ocultism, de ocultism; ocultist (2), ocultistic (1). ♦ Stiinte oculte = doctrine si practici secrete care au ca obiect fenomene tainice, inaccesibile cunoasterii obisnuite. 2. Ascuns2, tainic, misterios. ♦ (Adverbial) Pe ascuns1, în taina. – Din fr. occulte.
ocultism, OCULTÍSM s.n. Ansamblul stiintelor si al practicilor oculte; p.ext. conceptiile care stau la baza stiintelor oculte. – Din fr. occultisme.
echilibrare, ECHILIBRÁRE, echilibrari, s.f. 1. Actiunea de a (se) echilibra si rezultatul ei; cumpanire. 2. (Tehn.) Anulare a fortelor dinamice asimetrice care se exercita asupra pieselor unui sistem tehnic, din cauza miscarii accelerate a acestora; contrabalansare. 3. Atenuare a cuplajelor nedorite dintre circuitele unei linii de telecomunicatii. – V. echilibra.
echimoză, ECHIMÓZĂ, echimoze, s.f. Pata de culoare rosie-vinetie, evoluând pâna la galben, aparuta pe piele prin iesirea sângelui la suprafata în urma unei lovituri; vânataie, vineteala. – Din fr. ecchymose.
echinococ, ECHINOCÓC, echinococi, s.m. 1. Vierme parazit din clasa cestodelor, care se dezvolta ca larva în unele organe ale rumegatoarelor, porcilor sau omului, iar ca adult în intestinul carnivorelor (Echinococcus granulosus). 2. Chist hidatic provocat de echinococ (1). – Din fr. échinocoque.
echinococoză, ECHINOCOCÓZĂ, echinococoze s.f. Boala parazitara, frecventa la om si la animale, provocata de echinococ si manifestata prin aparitia unor chisturi pline cu lichid transparent în plamâni, ficat etc.; hidatioza. – din fr. échinococcose.
malarie, MALÁRIE, malarii, s.f. Boala infectioasa provocata de hematozoarul palustru (transmis prin întepatura tântarilor anofeli), caracterizata prin puternice accese de friguri; paludism, friguri (palustre). – Din it. malaria. Cf. fr. malaria, germ. M a l a r i a.
manşon, MANSÓN, mansoane, s.n. 1. Accesoriu de îmbracaminte feminina, în forma cilindrica, deschis la ambele capete, confectionat din blana sau din stofa vatuita si folosit pentru a apara mâinile de frig. 2. Piesa în forma de inel sau de teava scurta, care serveste la îmbinarea a doua tevi, bare etc.; parte largita de la capatul unui tub, care serveste la îmbinarea acestuia cu un alt tub. ♦ Bucata de cauciuc care se introduce între camera si anvelopa unei roti de automobil, de motocicleta etc. pentru a proteja camera. ♦ Învelis de protectie (de forma inelara) în care se îmbraca mânerul sau alta parte a unor obiecte. 3. (Bot.) Membrana protectoare a semintei, a tulpinii etc. – Din fr. manchon.
ecleziarh, ECLEZIÁRH, ecleziarhi, s.m. Cleric care are în grija sa rânduiala serviciului religios într-o biserica sau într-o manastire. [Pr.: -zi-arh] – Din fr. ecclésiarque.
ecleziast, ECLEZIÁST s.n. Una din partile Bibliei, atribuita împaratului Solomon. [Pr.: -zi-ast] – Din fr. ecclésiaste.
tisă, TÍSĂ, tise, s.f. Arbore sau arbust rasinos, care poate atinge peste 1000 de ani, cu frunze lungi, aciculare, lucioase, cu lemnul tare si foarte pretios (Taxus baccata); p. restr. lemnul acestui arbore. [Var.: (rar) tis s.m.] – Din sl. tisa.
amortiza, AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui soc. ♦ A scadea progresiv, în timp, amplitudinea unei marimi caracteristice pentru un fenomen de ondulatie. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plati succesive sau prin rascumpararea creantelor. ♦ A recupera o investitie. – Cf. fr. a m o r t i r.
anost, ANÓST, -Ă, anosti, -ste, adj. Plicticos, searbad, fad, monoton, uniform. [Acc. si: ánost] – Din ngr. ánostos.
apendice, APÉNDICE, apendice, s.n. 1. Mica prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului. 2. Parte secundara a unui obiect, care se prezinta ca o prelungire sau ca o completare a acestuia. 3. Adaos, anexa, supliment la o publicatie. 4. (Fon.) Element fonic suplimentar care însoteste articulatia unui sunet. [Acc. si: apendíce] – Din fr. appendice, lat. appendix, -icis.
marcat, MARCÁT2, -Ă, marcati, -te, adj. 1. Care poarta o marca (1). ♦ (Despre obiecte de metal pretios) Care are imprimat semnul oficial de garantie a calitatii si a autenticitatii. ♦ (Despre greutati) Prevazut cu semnul oficial care garanteaza exactitatea masurii indicate. ♦ (Despre cai de comunicatie) Care este prevazut cu marcaj. 2. Fig. (Despre abstracte) Care iese în evidenta; accentuat, pronuntat, distinct, reliefat, nuantat. – V. marca.
marcher, MARCHÉR, marcheri, s.m. Persoana care marcheaza punctele câstigate la un joc. [Acc. si: márcher] – Din fr. marqueur.
maree, MARÉE, maree, s.f. 1. Miscare oscilatorie zilnica si alternativa (de înaintare sau de retragere de la tarm) a apelor marilor si oceanelor, datorita atractiei Lunii si a Soarelui. ♢ (În sintagma) Maree neagra = strat de petrol care pluteste pe suprafata apei si polueaza plajele, ca urmare a accidentarii vaselor petroliere. – Din fr. marée.
artilerie, ARTILÉRIE, artilerii, s.f. Ansamblu de arme de foc (cu accesorii) care servesc la aruncarea de proiectile grele la distanta; parte a armatei care mânuieste acest material. – Din fr. artillerie, rus. artilleriia.
atare, ATÁRE adj. invar. Astfel de..., asemenea. O atare problema. ♢ Loc. adj. Ca atare = deci, în consecinta. – Lat. eccum-talem.
mărturisi, MĂRTURISÍ, marturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a sustine. ♦ Spec. A face o depozitie în fata unei instante. ♦ (Înv.) A propovadui, a predica o credinta, o învatatura morala. 2. Intranz., Tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaste (ca adevarat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe fata, a arata fara ocol. 5. Tranz. si refl. A (se) destainui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.
mercerie, MERCERÍE, (3) mercerii, s.f. 1. (Cu sens colectiv) Articole marunte care servesc la cusut si ca accesorii la îmbracaminte (ata, nasturi, copci etc.). 2. Negot cu astfel de articole. 3. Magazin de mercerie (1). – Din fr. mercerie.
maritim, MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se afla la tarmul sau în apropierea marii2. 2. Care este în legatura cu navigatia pe mare2. ♢ Putere maritima = stat care poseda o flota puternica. [Acc. si: maritím] – Din fr. maritime.
modela, MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva dupa un anumit model (1); a da o anumita forma unui material plastic sau adus în stare plastica; a da materialului forma dorita; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetarii directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ (Fig.) A modifica dupa voie, a influenta. – Din fr. modeler, it. modellare.
monarhic, MONÁRHIC, -Ă, monarhici, -ce, adj. 1. Care apartine monarhului sau monarhiei, privitor la monarh sau la monarhie. 2. (Despre idei, grupari) Care accepta si sustine monarhia. – Din fr. monarchique, germ. monarchisch.
monsenior, MONSENIÓR, monseniori, s.m. Titlu care se dadea în Occident principilor din familiile dominatoare, cardinalilor si altor prelati; persoana care are unul dintre aceste titluri. – Din fr. monseigneur.
moşnean, MOSNEÁN, mosneni, s.m. 1. (În evul mediu, în Ţara Româneasca), Ţaran liber, posesor în devalmasie al unei proprietati de pamânt mostenite de la un strabun comun; mostean, razes. 2. (Înv.) Mostenitor, succesor. 3. (Înv. si reg.) Bastinas. – Cf. m o s t e a n.
moştenitor, MOSTENITÓR, -OÁRE, mostenitori, -oare s.m. si f. 1. Persoana care mosteneste bunuri materiale sau care devine, prin succesiune, beneficiarul unui drept; persoana care urmeaza pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmas. ♢ (Si adjectival) Print mostenitor sau mostenitorul tronului = print care urmeaza sa se urce pe tron dupa moartea suveranului. 2. Fiu, copil (în raport cu parintii sai). – Mosteni + suf. -tor.
masculin, MASCULÍN, -Ă, masculini, -e, adj. 1. De sex barbatesc; p.ext. care este propriu masculului (1), barbatului; barbatesc. ♦ Alcatuit din barbati, de barbati. ♦ Gen masculin (si substantivat, n.) = gen gramatical care cuprinde numele de fiinte de sex barbatesc, precum si nume de lucruri care, prin traditie sau prin analogie cu cele dintâi, sunt socotite de acelasi sex. ♦ (Gram.) Care apartine genului masculin. Adjective masculine. ♦ (Bot.) Mascul (2). 2. (Despre rime; p.ext. despre versuri) Care rimeaza pe ultima silaba accentuata. – Din lat. masculinus, fr. masculin.
mascur, MÁSCUR, mascuri, s.m. (Reg.) Porc mascul (1) (castrat). [Acc. si mascúr] – Lat. masculus.
vest, VEST s.n. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus estului; p. ext. Loc pe orizont, regiune unde apune soarele; apus. ♦ Nume generic dat unui loc, unei regiuni, unui stat asezat spre apus (în special nume dat statelor din apusul Europei si din America de Nord); apus, occident. ♢ (Adjectival) Statele vest-europene – Din germ. West.
vioi, VIÓI, VIOÁIE, vioi, vioaie, adj. 1. Care este plin de viata, de vigoare; iute în miscari, sprinten; zglobiu, zburdalnic. ♦ (Despre ochi; p. ext. despre privire, înfatisare) Radios, luminos, viu. ♦ Ager, istet. 2. Aprins, înflacarat, intens. ♦ (Despre sunete, melodii etc.) Cu ritm accelerat; saltaret; vesel. [Pr.: -vi-oi] – Viu + suf. -oi.
ciocolată, CIOCOLÁTĂ, ciocolate, s.f. 1. Preparat comestibil facut dintr-un amestec solidificat de pulbere de cacao si de zahar (cu adaos de ingrediente). ♦ Baton, bucata din acest preparat. 2. Bautura preparata din praf de ciocolata (1) sau de cacao dizolvat în lapte sau în apa. [Var.: socoláta, ciocoláda s.f.] – Din it. cioccolata. Cf. fr. c h o c o l a t, germ. S c h o k o l a d e.
matur, MATÚR, -Ă, maturi, -e, adj. Ajuns la o deplina dezvoltare (fizica si intelectuala); cu judecata, cu experienta. ♦ (Despre manifestari ale oamenilor) Care dovedeste o judecata adânca, serios, chibzuit; p.ext. profund. [Acc. si: mátur] – Din lat. maturus, it. maturo.
măgăriţă, MĂGĂRÍŢĂ, magarite, s.f. 1. Femela magarului (1); magareata. 2. Calificativ dat unei femei proaste, încapatânate sau obraznice. [Acc. si mắgarita] – Magar + suf. -ita.
demografic, DEMOGRÁFIC, -Ă, demografici, -ce, adj. Care apartine demografiei, privitor la demografie. ♢ Factor demografic = element constitutiv al societatii, exprimat de densitatea populatiei, ritmul de crestere, structura si mobilitatea ei. Explozie demografica = accelerare a ritmului de crestere a populatiei. – Din fr. démographique.
denivelare, DENIVELÁRE, denivelari, s.f. Actiunea de a denivela si rezultatul ei. ♦ Diferenta de nivel între doua unitati morfologice limitrofe. ♦ Accident de teren ridicat sau coborât pe o suprafata relativ plana. – V. denivela.
dependinţă, DEPENDÍNŢĂ, dependinte, s.f. Încapere accesorie a unei case de locuit (bucatarie, baie etc.); (la pl.), ansamblul acestor încaperi. – Din fr. dépendances.
mărghilă, MĂRGHÍLĂ, marghile, s.f. (Reg.) Loc mlastinos; mocirla, balta. [Acc. si: mắrghila] – Et.nec.
cuier, CUIÉR, cuiere, s.n. Suport de lemn sau metal, mobil sau fixat în perete, prevazut cu mai multe cârlige sau brate, de care se atârna diverse obiecte si accesorii de îmbracaminte. [Pr.: cu-ier] – Cui + suf. -er.
despot, DESPÓT, despoti, s.m. 1. (În antichitate si în evul mediu) Conducator cu puteri discretionare; tiran. ♦ Fig. Persoana excesiv de autoritara, care, în actiunile sale, nu tine seama de altii, care vrea sa-si impuna cu orice pret vointa. 2. (În Imperiul Bizantin) Guvernator autonom al unei provincii, al unui tinut. [Acc. si: déspot] – Din ngr. despótis, fr. despote.
egretă, EGRÉTĂ, egrete, s.f. 1. Gen de pasari migratoare de balta, de culoare alba, cu spatele împodobit cu un manunchi de pene ornamentale lungi; erodiu, stârc alb (Egretta); pasare care face parte din acest gen. 2. Manunchi de pene de egreta (1) sau de fire albe, folosit ca podoaba la palarii, la chipie militare, la turbane etc. 3. Aglomeratie de perisori la extremitatea superioara a fructelor. 4. (Fiz; în sintagma) Descarcare în egreta = descarcare electrica produsa sub forma unei succesiuni rapide de scântei luminoase între electrozi aflati la o tensiune înalta. – Din fr. aigrette.
dezacord, DEZACÓRD, dezacorduri, s.n. Lipsa de acord, de armonie (între sunete sau, p. ext., între opinii, sentimente, fenomene). – Din fr. désaccord.
domino, DOMINÓ, dominouri, s.n. 1. Îmbracaminte de bal mascat, în forma de mantie lunga cu gluga. ♦ Persoana care poarta la bal o asemenea îmbracaminte. 2. Numele unui joc de societate care se joaca cu 28 de piese plate, dreptunghiulare, însemnate cu un numar de puncte (de la zero la sase) si pe care jucatorii le combina între ele dupa anumite reguli. [Acc. si: (2) dómino] – Din fr. domino.
mărunţiş, MĂRUNŢÍS, maruntisuri, s.n. 1. Lucru marunt, fara valoare; (la pl.) obiecte si materiale accesorii (ace, ata, nasturi etc.); maruntus. ♦ Vânat format din animale mici. 2. Fig. (La pl.) Fapte lipsite de importanta; nimicuri, fleacuri. 3. (Cu sens colectiv) Monede (de metal) de valoare mica. 4. (Înv.; în loc.adv.) Cu maruntisul = în cantitate mica, cu bucata, în detaliu, cu amanuntul. – Marunt + suf. -is.
exacerbat, EXACERBÁT, -Ă, exacerbati, -te, adj. (Livr.) Intensificat, accentuat, exagerat. – V. exacerba.
exoftalmie, EXOFTALMÍE, exoftalmii, s.f. Proeminenta accentuata a globilor oculari în afara orbitelor, constituind un simptom al anumitor boli. – Din fr. exophtalmie.
exoteric, EXOTÉRIC, -Ă, exoterici, -ce, adj. (Despre doctrine filozofice sau ritualuri religioase) Accesibil sau destinat tuturor; public. – Din fr. exotérique.
facsimil, FACSIMÍL, facsimile, s.n. Reproducere exacta a unui text, a unei semnaturi, a unui desen sau a unei picturi cu ajutorul fotografiei, al fototipiei, prin copiere manuala etc. [Acc. si: facsímil] – Din fr. fac-similé, lat. fac simile.
măslag, MĂSLÁG, maslage, s.n. 1. Fructul foarte toxic al unei plante orientale (Anamirta cocculus), în forma de boaba rosie, întrebuintat uneori pentru a ameti pestii spre a-i pescui mai usor. 2. (Bot.; reg.) Ciumafaie. – Din magh. maszlag.
măsură, MĂSÚRĂ, masuri, s.f. I. 1. Valoare a unei marimi, determinata prin raportarea la o unitate data; masurare, determinare. ♢ Loc. adj. si adv. Dupa (sau pe) masura = despre îmbacaminte sau încaltaminte) potrivit cu dimensiunile corpului; dupa dimensiuni potrivite. De (sau pe) o masura = deopotriva, la fel, egal. ♢ Loc. adv. În mare (sau în larga) masura = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mica masura = într-o proportie neînsemnata. În egala masura = la fel, în mod egal. ♢ Loc. prep. Dupa (sau pe, în) masura... = în raport cu..., proportional cu... ♢ Loc. conj. Pe masura ce = cu cât. În masura în care... = numai atât cât... ♢ Loc. vb. A lua (cuiva) masura = a masura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confectionarii unor haine, ghete etc. 2. Unitate conventionala pentru masurarea dimensiunilor, cantitatilor, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezinta aceasta unitate conventionala. Instrument (sau aparat) de masura = instrument (sau aparat) cu care se masoara. ♢ Loc. adv. Cu aceeasi masura = în acelasi fel. ♦ Continutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinata, întindere limitata. 4. Cea mai mica diviziune care sta la baza organizarii si gruparii duratei sunetelor muzicale si care se noteaza printr-o fractie plasata la începutul primului portativ. ♢ Bara de masura = fiecare dintre liniutele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unitati metrice egale. ♢ Expr. A bate masura = a executa cu mâna sau cu piciorul miscari egale si regulate, care marcheaza diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitata de barele de masura. 5. Unitate metrica compusa dintr-un anumit numar de silabe accentuate si neaccentuate sau (în metrica antica) dintr-un anumit numar de silabe lungi si scurte, care determina ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflecta legatura dintre cantitate si calitate, cuprinzând intervalul în limitele caruia schimbarile cantitative pe care le sufera un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calitatii lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispozitie, procedeu, mijloc întrebuintat pentru realizarea unui anumit scop; hotarâre, prevedere. ♢ Masura de siguranta = mijloc de preventie speciala, prevazut de legea penala si folosit fata de infractorii care prezinta pericol. ♢ Expr. A lua masuri = a executa o serie de lucrari sau a duce o actiune în vederea realizarii unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ♢ Expr. A fi în masura (sa...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-si da masura = a-si manifesta talentul, priceperea în realizari concrete; arata totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi ca este capabil sa faca, sa realizeze ceva. 3. Limita, punct extrem pâna la care se poate concepe, admite sau pâna la care este posibil ceva; moderatie, cumpatare, înfrânare. ♢ Loc. adv. Fara (de) masura = din cale-afara, nemasurat, exagerat, excesiv. Cu masura = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ♢ Expr. În masura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat mensura.
felceriţă, FÉLCERIŢĂ, felcerite, s.f. Femeie cu o pregatire medicala medie, care asista pe medic; felcera. [Acc. si: felceríta] – Felcer + suf. -ita.
felendreş, FELÉNDRES s.n. (Înv.) Sortiment de postav fin (de Flandra). [Acc. si: felendrés] – Cf. pol. f e l e n d y s h, germ. f l a n d r i s c h.
felicita, FELICITÁ, felícit, vb. I. Tranz. A adresa cuiva cuvinte de lauda pentru un succes obtinut; a exprima cuiva urari de fericire cu prilejul unui eveniment important, al unei aniversari etc., a gratula. ♦ (Fam.) A se socoti multumit, satisfacut, fericit (pentru rezultatul obtinut, pentru atitudinea avuta etc.). [Var.: (înv.) fericitá vb. I.] – Din fr. féliciter.
fenomen, FENOMÉN, fenomene, s.n. 1. Manifestare exterioara a esentei unui lucru, unui proces etc., care este accesibila, perceptibila în mod nemijlocit. 2. Proces, transformare, evolutie, efect etc. din natura si din societate. ♦ Fapt. 3. Aspect, întâmplare, fiinta, obiect care surprinde (prin calitati, noutate etc.). – Din fr. phénomène.
funicular, FUNICULÁR, funiculare s.n., adj. 1. S.n. Mijloc de transport aerian format din unul sau din mai multe cabluri suspendate pe stâlpi, pe care circula cabinele cu pasageri si carucioarele cu materiale, folosit în regiunile muntoase greu accesibile. 2. Adj. (În sintagma) Poligon funicular = constructie grafica de forma unei linii poligonale, care serveste, în mecanica, la studiul unui sistem de forte. – Din fr. funiculaire.
furnitură, FURNITÚRĂ, furnituri, s.f. 1. Furnizare. 2. Marfa furnizata. 3. (La pl.) Rechizite de birou. 4. (La pl.) Material accesoriu (captuseala, pânza tare, ata, nasturi etc.) folosit în croitorie. – Din fr. fourniture.
lege, LÉGE, legi, s.f. I. Categorie filozofica ce exprima raporturi esentiale, necesare, generale, relativ stabile si repetabile între laturile interne ale aceluiasi obiect sau fenomen, între obiecte sau fenomene diferite sau între stadiile succesive ale unui anumit proces. ♦ Modificare cu caracter regulat care intervine într-un fenomen, într-un proces etc., exprimând esenta lui. II. 1. Norma cu caracter obligatoriu, stabilita si aparata de puterea de stat. ♢ Lege nescrisa = traditie, obicei al pamântului. Omul legii = a) reprezentant al autoritatii de stat; b) persoana care respecta cu strictete prevederile legale. Om de lege = jurist, avocat. ♢ Loc. adj. Fara (de) lege = pacatos; misel. ♢ Loc. adv. Dupa lege = just, legal. În lege = de-a binelea, cu totul; strasnic. ♢ Expr. Vorba (sau cuvântul cuiva) e lege = vorba lui se respecta cu strictete. Cum e legea = cum se cuvine, cum se cade. (Nu) e lege = (nu) este neaparat asa. În numele legii, formula întrebuintata atunci când se invoca autoritatea legala. În baza legii = în conformitate cu prevederile legale. 2. (Pop.) Proces, judecata. 3. Legalitate, constitutionalitate. III. Religie, credinta. ♢ Expr. Pe legea mea! = zau! pe constiinta mea! ♦ Datina, obicei. ♢ Expr. În legea cuiva = în felul cuiva, cum se pricepe cineva. – Din lat. lex, legis.
legitim, LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifica prin lege. ♢ Legitima aparare = situatie în care cineva comite un act de violenta pedepsit de lege, dar justificat ca un act de aparare împotriva unei agresiuni imediate si injuste. ♦ (Despre casatorie) Facut cu îndeplinirea formelor legale; (despre soti) casatorit legal; (despre copii) nascut din parinti casatoriti sau recunoscut de tata. 2. Care este justificat, îndreptatit; just, echitabil. [Acc. si: legitím] – Din fr. légitime, lat. legitimus.
mătură, MẮTURĂ, maturi, s.f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui manunchi, facut din tulpinile plantei cu acelasi nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curata o suprafata. ♢ Loc. vb. A da cu matura = a matura (1). 2. Numele a doua plante erbacee întrebuintate la confectionarea maturilor (1); a) planta bogat ramificata, cu flori verzi si violete; mei-tataresc (Sorghum vulgare); b) planta înalta pâna la 2 metri, cu frunza lata si cu tulpina bogata în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de maturi (2). 3. Planta erbacee cu tulpina ramificata, stufoasa, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosita la confectionarea maturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Maturi de vrajitoare = simptom de boala la pomii fructiferi si la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii si caracterizat prin aparitia pe ramurile atacate a unor ramificatii degenerescente subtiri si dese. – Et. nec.
ocazional, OCAZIONÁL, -Ă, ocazionali, -e, adj. 1. Care are loc cu prilejul unui anumit eveniment. 2. Care se iveste întâmplator; accidental, de ocazie. ♢ (Adverbial) L-a întâlnit ocazional. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnel.
ochean, OCHEÁN1, ocheane, s.n. Nume dat unor instrumente optice portative care maresc unghiul sub care se vad obiectele departate de pe suprafata pamântului, permitând o mai buna distingere a detaliilor. – Din it. occhiale, adaptat la cuvintele românesti terminate în -an.
ocupaţie, OCUPÁŢIE, ocupatii, s.f. 1. (Luare temporara în) stapânire de catre fortele armate ale unui stat a unei parti sau a totalitatii teritoriului unui alt stat; cucerire. ♢ Loc. adj. De ocupatie = (despre forte armate) care ocupa temporar un teritoriu, o localitate straina. ♦ (Jur.) Luare în stapânire, în posesiune; dobândire a unei proprietati. 2. Îndeletnicire, treaba, activitate; preocupare. ♦ Profesiune, slujba, post. [Var.: (înv.) ocupatiúne s.f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis.
ocurent, OCURÉNT, -Ă, ocurenti, -te, adj. 1. (Înv.) Care se întâmpla, care survine. 2. (Despre unitati lingvistice) Care se întâlneste într-un text. – Din fr. occurrent.
opoziţie, OPOZÍŢIE, opozitii, s.f. I. 1. Raportul dintre doua lucruri sau doua situatii opuse, contradictorii; deosebire izbitoare, contrast. ♢ Loc. adv. În opozitie cu... = în contrast cu..., spre deosebire de... 2. Împotrivire, opunere, rezistenta. ♢ Loc. vb. A face opozitie = a se opune, a se împotrivi. 3. (Fil.) Notiune a dialecticii desemnând un stadiu mai înalt de dezvoltare a contradictiei decât deosebirea, stadiu în care obiectul unitar de dedubleaza în contrarii ce se exclud. ♦ Raport de excludere între doua notiuni sau între doua judecati, astfel încât acceptarea uneia dintre ele duce la respingerea celeilalte. 4. Pozitie a doua corpuri ceresti care, privite de pe pamânt, se gasesc pe bolta cereasca diametral opuse. 5. (Jur.) Manifestare de vointa destinata sa împiedice îndeplinirea unui act juridic sau sa impuna anumite conditii acestei îndepliniri. ♦ Cale de atac împotriva unei hotarâri în fata aceleiasi instante, în cazul când hotarârea a fost data în lipsa partilor. ♦ Cale de atac împotriva anumitor acte de executare silita. 6. (Lingv.) Diferenta, de obicei fonetica, cu sau fara valoare functionala, între doua unitati lingvistice. II. (În tarile cu regim parlamentar) Totalitatea persoanelor care fac parte dintr-un grup politic potrivnic partidului aflat la putere; politica pe care o duce acest grup fata de partidul la putere. [Var.: (înv.) opozitiúne s.f.] – Din lat. oppositio, -onis, fr. opposition, germ. Opposition.
pagodă, PAGÓDĂ, pagode, s.f. Templu hindus, budist sau brahman la unele popoare din Orient, în forma de turn piramidal, compus din mai multe etaje suprapuse, care se retrag succesiv si ale caror stresini sunt întoarse în sus. – Din fr. pagode.
neaccentuat, NEACCENTUÁT, -Ă, neaccentuati, -te, adj. 1. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care nu poarta accent, care nu este scos în relief. 2. Fig. Lipsit de culoare, de stralucire; sters. [Pr.: ne-ac-cen-tu-at] – Ne- + accentuat.
partid, PARTÍD, partide, s.n. (Adesea urmat de determinarea "politic" sau de alte determinari care arata caracterul, structura etc.) Grupare de oameni uniti prin comunitatea conceptiilor politice, ideologice, a intereselor sociale. Partide istorice = nume dat partidelor politice care s-au succedat la conducerea tarii noastre pâna la instaurarea regimului democrat-popular. – Dupa fr. parti.
nenoroc, NENORÓC s.n. Lipsa de noroc, nesansa, ghinion; lipsa de succes (în actiuni), insucces:; p. ext. stare a celui fara noroc. – Ne- + noroc.
neregulat, NEREGULÁT, -Ă, neregulati, -te, adj. 1. Care constituie o abatere de la norma, de la forma obisnuita. ♢ Verb neregulat = verb care se abate de la flexiunea obisnuita, având forme proprii, specific. ♦ (Despre terenuri, drumuri) Accidentat. 2. Care este lipsit de regularitate, de simetrie, de uniformitate, de omogenitate. ♦ (Despre armate, trupe) Care este format din ostasi cu instructie neomogena, nesistematica, constituiti în unitati ocazionale, de lupta. ♦ (Despre clima, factori climaterici etc.) Variabil, instabil. – Ne- + regulat.
păsărar, PĂSĂRÁR, pasarari, s.m. 1. Vânzator sau crescator de pasari. ♦ (Rar) Vânator de pasari. 2. Specie de uliu de marimea unui porumbel, cu spatele de culoare cenusiu-închis cu dungi transversale dese de culoare brun-întunecat; uliu-pasaresc (Accipiter nisus). – Pasare + suf. -ar.
perinda, PERINDÁ, perínd, vb. I. 1. Refl. A trece sau a veni unul dupa altul, a se succeda (în timp, în spatiu); a circula (unul dupa altul). 2. Tranz. (Reg.) A trece de la unul la altul, a lua pe rând. ♦ A cutreiera. – Pe + rând.
picnic, PÍCNIC, picnicuri, s.n. (Livr.) Masa (si petrecere) comuna (în aer liber), de obicei cu contributia fiecarui participant. [Acc. si: picníc] – Din fr. pique-nique.
picolo, PÍCOLO s.m. Baiat care serveste într-un restaurant ca ajutor al chelnerului. [Var.: pícol s.m.] – Din it. piccolo.
pierdere, PIÉRDERE, pierderi, s.f. Faptul de a (se) pierde. ♦ Paguba materiala, stricaciune: distrugere, nimicire: (concr.) obiect sau bani de care cineva este pagubit. ♢ Loc. adv. În pierdere = fara câstig, cu deficit. ♦ (La pl.) Paguba de vieti omenesti. ♦ (Tehn.) Diferenta dintre cantitatea de material, de forta etc. introdusa într-un sistem tehnic si cantitatea întrebuintata în mod util. ♦ Înfrângere, insucces (în lupta, la jocuri, în competitii sportive). – V. pierde.
pletoră, PLÉTORĂ s.f. 1. Cantitate de sânge sau de lichide depasind valorile normale în întreg organismul sau numai în anumite parti ale lui; stare morbida provocata de aceasta supraîncarcare si care se manifesta prin roseata pielii si a mucoaselor, palpitatii, puls accelerat, respiratie scurta etc. 2. Cantitate mare de obiecte sau de fiinte (lipsite de valoare). ♢ Pletora semantica = aglomerare (excesiva) de sensuri la unele cuvinte. – Din fr. pléthore.
procesual, PROCESUÁL, -Ă, procesuali, -e, adj. 1. Care se refera la proces (1) sau la procedura unui proces, care tine de proces sau de procedura lui. 2. Care se desfasoara în etape succesive specifice dezvoltarii fenomenului; treptat, gradat. [Pr.: -su-al] – Din it. processuale.
proiecta, PROIECTÁ, proiectez, vb. I. 1. Tranz. A face un proiect (1); a intentiona, a planui. 2. Tranz. A elabora un proiect (3). 3. Tranz. A face o proiectie (1), a reprezenta schematic un corp pe o suprafata sau pe un plan, dupa anumite reguli geometrice. 4. Refl. A se profila, a se contura. 5. Tranz. A trimite pe o suprafata un fascicul de raze, de particule, o succesiune de imagini cinematografice etc. 6. Tranz. A arunca (cu forta) un corp solid; a împrastia cu presiune un lichid sau o pulbere. [Pr.: pro-iec-] – Din proiect (dupa fr. projeter).
promova, PROMOVÁ, promovez, vb. I. Tranz. 1. A ridica, a înainta pe cineva în functie; în grad, într-o demnitate etc., a avansa. ♦ A declara pe cineva absolvent al unui an de învatamânt, permitându-i trecerea în anul urmator. ♦ A termina cu succes o clasa sau un an de învatamânt. 2. A sustine, a sprijini facând sa progreseze, sa se dezvolte. A promova o idee. – Din lat. promovere.
puncţie, PÚNCŢIE, punctii, s.f. Interventie chirurgicala care consta în înteparea (cu un ac sau cu un trocar a) tesuturilor care învelesc o cavitate naturala sau accidentala, pentru a extrage în întregime sau partial lichidul pe care acesta îl contine, pentru a extrage un fragment de tesut, a introduce un medicament etc. – Din fr. ponction, lat. punctio.
racord, RACÓRD, racorduri, s.n. 1. Legatura, contact între doua parti ale unei lucrari sau între doua elemente ale unui întreg. 2. Piesa (constituita din una sau din doua parti tubulare cu piulite) cu care se face legatura între doua conducte si prin care poate circula un fluid sau un material pulverulent ori granular. 3. Portiune de circuit electric care pune în legatura aparatul, masina sau locul de utilizare a energiei electrice cu reteaua de distributie. 4. Legatura între doua secvente de film care asigura continuitatea ideii cinematografice. ♦ Îmbinare a doua benzi de sunet fara a întrerupe unitatea coloanei sonore. – Din fr. raccord.
rapel, RAPÉL, rapeluri, s.n. 1. Readucere a unei piese sau a unui sistem tehnic în pozitia initiala, sub actiunea greutatii proprii ori a unor forte elastice. 2. (Med.) Revaccinare a unei persoane vaccinate în trecut, cu o cantitate mai mica de vaccin, pentru a-i întari si a-i prelungi imunitatea data de vaccinarea initiala. 3. (În sintagma) Coborâre în rapel = coborâre, în alpinism, a unui perete abrupt printr-un sistem de coarda dubla. [Pl. si: rapele] – Din fr. rappel.
latinism, LATINÍSM s. n. 1. cuvânt, constructie împrumutate din latina si neintegrate înca. 2. curent în lingvistica si filologia româna din sec. XIX, care, continuând ideile fruntasilor çcolii Ardelene, din dorinta de a demonstra multilateral, împotriva teoriilor false si tendentioase, latinitatea poporului român si a limbii sale, a ajuns la unele exagerari pe linia latinizarii fortate a limbii; curentul latinist. (< fr. latinisme)
rechizite, RECHIZÍTE s.f. pl. Totalitatea obiectelor de scris (cerneala, creioane, penite, radiere etc.) necesare elevilor, functionarilor etc.; accesorii pentru scris (în birouri). – Din germ. Requisit.
reocupa, REOCUPÁ, reocúp, vb. I. Tranz. A ocupa din nou; a recuceri. [Pr.: re-o-] – Din fr. réoccuper.
ritma, RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer.
rival, RIVÁL, -Ă, rivali, -e s.m. si f. Persoana care aspira, în concurenta directa cu alta, la aceeasi situatie, la acelasi succes; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Persoana care aspira împreuna cu alta la dragostea aceleiasi persoane de sex opus. ♦ Persoana care are merite egale cu alta persoana sau este la fel de talentata; egal. ♢ Loc. adj., adv. Fara rival = cu care nu se poate masura nimeni; fara pereche, fara asemanare, inegalabil. – Din fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival.
sac, SAC, saci, s.m. 1. Obiect confectionat din pânza, din hârtie rezistenta, din material plastic etc., folosit la pastrarea si la transportarea unor produse; continutul unui astfel de obiect; obiectul împreuna cu continutul lui. ♢ Sac de dormit = sac special prevazut de obicei cu un fermoar si cu o gluga, folosit mai ales de excursionisti pentru a dormi. (Rar) Sac de spate = ranita; rucsac. ♢ Expr. Sac fara fund = a) om lacom, nesatios; b) om care stie si povesteste multe snoave, anecdote, glume. A da de fundul sacului = a saraci. A prinde (pe cineva) cu mâta (sau cu mâna) în sac = a surprinde (pe cineva) în momentul când savârseste o fapta rea. A(-si) dezlega sacul = a se destainui. ♦ Fig. (Cu determinari introduse prin prep "cu" sau "de" care arata felul) Cantitate mare, gramada. 2. Pânza de fuior, de câlti sau de buci din care se fac sacii (1). 3. Geanta mare de pânza, de piele etc. în care se pun lucrurile necesare pentru o calatorie. 4. Unealta de pescuit facuta dintr-o retea de sfoara în forma de sac (1) cu fundul adânc si cu gura tinuta deschisa printr-un arc de lemn. 5. (În sintagmele) Sac aerian = organ în forma de sac (1), caracteristic pasarilor, care mentine ritmul de respiratie al acestora în timpul zborului. Sac polinic = fiecare dintre compartimentele din antera staminei, în care se formeaza polenul. Sac embrionar = cavitate din ovulul plantelor angiosperme, în care se afla mai multe celule, printre care si oosfera. – Din lat. saccus.
sacada, SACADÁ, sacadez, vb. I. Intranz. (Livr.) A vorbi sau a actiona cu întreruperi bruste si dese (la intervale regulate). – Din fr. saccader.
sacadat, SACADÁT, -Ă, sacadati, -te, adj. (Despre miscari, sunete, vorbe etc.; adesea adverbial) Cu întreruperi scurte, bruste si dese (la intervale egale); intermitent. – Din fr. saccadé.
satelit, SATELÍT, sateliti, s.m. 1. Corp ceresc care se roteste în jurul altui corp ceresc, însotindu-l în cursul miscarii lui de revolutie. ♦ Fig. Persoana, colectivitate, stat care urmeaza si executa (orbeste) ordinele cuiva; acolit. ♢ (Adjectival) Stat satelit. 2. (În sintagmele) Satelit artificial = corp metalic de forme diverse (prevazut cu aparataj), lansat de oameni în spatiul interplanetar cu ajutorul unei rachete si care apoi se roteste în jurul Pamântului fara a mai avea nevoie de propulsie. Satelit de radioamatori = satelit artificial dotat cu echipament special permitând radioamatorilor stabilirea legaturilor la mari distante si la ore precise. Satelit de telecomunicatii = satelit artificial dotat cu echipament special care face posibila realizarea unor canale de telecomunicatii, folosite în cercetarea stiintifica, navigatie, comunicatii, difuziunea programelor de televiziune etc. Satelit meteorologic = satelit artificial dotat cu echipament special folosit pentru operatii de cercetare a întregului învelis al oceanului aerian si pentru obtinerea unor informatii specifice din zonele terestre mai putin accesibile. – Din fr. satellite, lat. satelles, -itis.
satisfacţie, SATISFÁCŢIE, satisfactii, s.f. 1. Sentiment de multumire, de placere. ♦ Ceea ce produce multumire; motiv, prilej de a fi satisfacut. 2. Act prin care cineva repara o ofensa adusa cuiva; act prin care cineva obtine sau da cuiva ceea ce pretinde, doreste sau i se cuvine. ♢ Expr. A cere (sau a da) satisfactie = a) a cere de la cineva (sau a da cuiva) dreptate, a cere sa i se dea (sau a-i da cuiva) câstig de cauza; b) a provoca (sau a accepta o provocare) la duel. [Var.: (înv.) satisfactiúne s.f.] – Din fr. satisfaction, lat. satisfactio, -onis.
scalp, SCALP, scalpuri, s.n. 1. Piele a capului uman împreuna cu parul, smulsa de pe craniu în urma unui accident sau desprinsa cu un instrument ascutit. 2. Scalpare. – Din fr. scalp.
scurtcircuit, SCURTCIRCUÍT, scurtcircuite, s.n. 1. Legatura electrica între doua puncte ale unei retele sau instalatii, având o rezistenta foarte mica. 2. Fenomen fizic care consta în întreruperea accidentala a curentului electric într-o retea sau o instalatie prin stabilirea unui scurtcircuit (1). – Scurt + circuit (dupa fr. court-circuit).
secvenţă, SECVÉNŢĂ, secvente, s.f. 1. Succesiune de fenomene fizice sau ordinea de variatie în timp a marimilor unui sistem. 2. Sir de imagini sau de scene dintr-un film, care formeaza un anumit episod. ♦ Fig. Serie de fapte, de evenimente, de stari etc., care se succeda într-o anumita ordine si formeaza un tot unitar. – Din fr. séquence. Cf. it. s e q u e n z a.
sincrofazotron, SINCROFAZOTRÓN, sincrofazotroane, s.n. (Fiz.) Accelerator ciclic pentru particule grele cu sarcina electrica, al carui principiu de functionare îmbina elemente ale sincrotronului cu elemente ale fazotronului. – Din fr. synchrophasotron.
sinecdocă, SINÉCDOCĂ, sinecdoce, s.f. Figura de stil care consta în largirea sau restrângerea sensului unui cuvânt prin folosirea întregului în locul partii (si invers), a particularului în locul generalului, a generalului în locul particularului, a materiei din care este facut un lucru în locul lucrului însusi etc. [Acc. si: sinecdóca] – Din lat. synecdoche, ngr. sinekdohí, fr. synecdoque.
slovac, SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Slovaciei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Slovaciei sau populatiei ei, referitor la Slovacia sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba slava din grupul occidental, vorbita de slovaci. – Din fr. slovaque.
staccato, STACCÁTO adv. (Indica modul de executare a unei compozitii muzicale) Izolat prin pauze scurte de celelalte note; în mod sacadat. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compozitie muzicala executata în mod sacadat. – Cuv. it.
succesibil, SUCCESÍBIL, succesibile, adj. (În sintagma) Grad succesibil = grad de rudenie care da drept la mostenire. – Din fr. successible.
succesiv, SUCCESÍV, -Ă, succesivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care urmeaza unul dupa altul (fara întrerupere sau la intervale scurte si regulate). ♦ Care are loc, se petrece progresiv, treptat. – Din fr. succesif, lat. successivus.
succesor, SUCCESÓR, -OÁRE, succesori, -oare s.m. si f. 1. Persoana care urmeaza în locul alteia (într-o functie, într-o demnitate). 2. (Jur.), Persoana care dobândeste drepturi si obligatii de la o alta persoana; mostenitor. – Din fr. succeseur, lat. successor.
succes, SUCCÉS, succese, s.n. Rezultat favorabil, pozitiv (al unei actiuni); reusita, izbânda. ♢ Expr. A dori sau a ura (cuiva) succes = a-i dori (cuiva) noroc într-o întreprindere. ♦ Primire buna, favorabila, cu rasunet, pe care o face publicul unei opere literare, unui spectacol etc. – Din fr. succès, lat. successus.
sucomba, SUCOMBÁ, sucómb, vb. I. Intranz. (Livr.) A muri, a deceda. – Din fr. succomber.
sucursală, SUCURSÁLĂ, sucursale, s.f. Întreprindere comerciala sau bancara dependenta de alta de acelasi fel. – Din fr. succursale.
scanda, SCANDÁ, scandez, vb. I. Tr. 1. A recita versuri grecesti sau latinesti, marcând unitatile metrice sau silabice; (p. ext.) a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silaba. 2. A citi o fraza muzicala, accentuând timpii tari.
teren, TERÉN, terenuri, s.n. 1. Întindere de pamânt delimitata (considerata dupa relieful sau dupa situarea sa în spatiu). ♢ Expr. A sonda (sau a pipai, a tatona) terenul = a observa cu atentie situatia, împrejurarile, înainte de a întreprinde ceva; a se informa. A câstiga teren = a progresa putin într-o actiune; a-si consolida pozitia. A parasi terenul = a se da batut, a ceda. A pierde teren = a pierde sansele de succes. ♦ Solul privit din punct de vedere geologic, geografic etc. Terenuri paleozoice. ♦ Loc, regiune. 2. Fig. Domeniu de activitate, de preocupari. ♢ Loc. adv. Pe teren = la fata locului; la locul de productie. 3. (Urmat de determinari care arata destinatia) Spatiu special amenajat într-un anumit scop. Teren de sport. – Din fr. terrain.
tocată, TOCÁTĂ, tocate, s.f. 1. Compozitie muzicala pentru instrumente cu claviatura. 2. Piesa muzicala de virtuozitate pentru un instrument sau pentru orchestra, având un ritm sacadat. – Din it. toccata.
toca, TOCÁ, toc, vb. I. 1. Tranz. A taia în bucati foarte marunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fara chibzuiala, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruina, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva sa saraceasca. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocani, a lovi. ♦ Fig. A flecari, a sporovai. ♢ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu acelasi lucru, a bate pe cineva la cap cu acelasi lucru, a plictisi. A toca la verzi si uscate sau a toca câte-n luna si-n soare = a vorbi mult si fara rost. 4. Intranz. A bate toaca. ♢ Expr. Unde popa nu toaca = foarte departe. ♦ (Despre o arma) A bubui la intervale dese; a pacani. ♦ (Despre pasari) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetata a celor doua parti ale ciocului. – Din lat. •toccare.
ton, TON2, tonuri, s.n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursa care vibreaza sinusoidal în timp; interval dintre doua sunete (muzicale) situate la o distanta de o secunda mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanta dintre treptele alaturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucati muzicale. ♢ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere functional, ale gamei în care este scrisa o bucata muzicala; a stabili tonalitatea unei cântari vocale, orientându-se dupa diapazon; b) a initia, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înaltimea cu care se pronunta o silaba. ♦ Felul în care urca sau coboara glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonatie; fel de a spune ceva. ♢ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanta felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-si schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosfera specifica rezultata din cuprinsul unei opere literare; nota dominanta a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanta a unei culori. 3. (Înv.; în expr.) A-si da ton = a-si da importanta, aere. – Din fr. ton, lat. tonus.
troheu, TROHÉU, trohei, s.m. Picior de vers alcatuit dintr-o silaba lunga si una scurta (în metrica poeziei antice) sau dintr-o silaba accentuata si una neaccentuata (în poezia moderna). – Din fr. trochée.
turnir, TURNÍR, turnire, s.n. Competitie din evul mediu occidental, în cadrul unei serbari, în cursul careia cavalerii se întreceau în lupte cu armele. [Pl. si: turniruri] – Din germ. Turnier.
tuşit, TUSÍT s.n. Faptul de a tusi; acces de tuse; tusitura. – V. tusi.
flacără, FLÁCĂRĂ, flacari, s.f. 1. Masa libera de gaze care iese dintr-un corp solid sau dintr-un lichid aprins si care arde cu dezvoltare de caldura si de lumina; parte luminoasa mobila care se înalta ca o limba de foc dintr-un corp aprins; para1, vapaie; flama. ♢ Expr. A fi în flacari = a arde puternic, a fi cuprins de flacari. 2. Fig. Înflacarare, pasiune; caldura; stralucire. [Pl. si: flacari, flacare] – Lat. •flaccula (= facula).
flacid, FLACÍD, -Ă, flacizi, -de, adj. (Rar) Flasc. ♦ (Despre tulpini) Crescut drept, dar care cu timpul se îndoaie dintr-o cauza oarecare. – Din lat. flaccidus.
lapsus, LÁPSUS s. n. incapacitate momentana de a-si aminti ceva. ♢ eroare accidentala în cursul vorbirii sau scrierii, folosirea unui cuvânt în locul altuia, datorita oboselii, emotiei, neatentiei etc. (< fr., lat. lapsus)
lanţetă, LANŢÉTĂ s. f. 1. lama plata si foarte ascutita, instrument pentru vaccinari, incizii etc. 2. unealta dintr-o tija cu capetele în forma de lopatica, la repararea formelor în turnatorie. 3. fiecare dintre fulgii lungi si subtiri, viu colorati, din jurul gâtului si de pe spate, la unele pasari. (< germ. Lanzette, fr. lancette)
fosfor, FÓSFOR s.n. Element chimic otravitor, usor inflamabil, care se gaseste în natura numai în compusi. [Acc. si fosfór] – Din fr. phosphore.
fotochimie, FOTOCHIMÍE s.f. Parte a chimiei care se ocupa cu studiul reactiilor chimice declansate, ajutate sau accelerate de lumina. – Din fr. photochimie.
fotoreportaj, FOTOREPORTÁJ, fotoreportaje, s.n. Reportaj înfatisat printr-o succesiune de fotografii, în special instantanee, însotite de un text explicativ, care prezinta un eveniment, un fapt divers sau unele aspecte (actuale) din viata economica, politica, culturala, sportiva etc. – Din fr. photoreportage, rus. fotoreportaj.
frază, FRÁZĂ, fraze, s.f. 1. Îmbinare de propozitii, care se afla în raport de coordonare sau de subordonare, exprimând una sau mai multe judecati. ♦ Fel de exprimare. 2. (În sintagma) Fraza muzicala = unitate muzicala alcatuita dintr-o succesiune de sunete cu un sens expresiv propriu. – Din fr. phrase, lat. phrasis.
frânc, FRÂNC, -Ă, frânci, -ce, s.m. si f. (Adesea adjectival) Nume generic dat odinioara la noi occidentalilor de origine latina. – Lat. Francus.
frânge, FRẤNGE, frâng, vb. III. 1. Tranz. A rupe (în doua) un obiect prin lovire, îndoire sau apasare puternica. ♦ A fractura un os, p. ext. un membru al corpului. ♢ Expr. A-si frânge gâtul = a) a muri într-un accident; b) a-si compromite situatia prin întreprinderi riscante. A frânge (cuiva) gâtul = a omorî pe cineva. A-si frânge mâinile = a-si împreuna mâinile si a-si îndoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznadejdii, etc.). A frânge (sau, refl., a i se frânge) cuiva inima = a (se) mâhni peste masura; a (se) înduiosa pâna la lacrimi. ♦ Refl. (Despre o masa de apa, despre valuri) A se lovi (de mal, de stânci, etc.), împrastiindu-se în valuri mici. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) îndoi, a (se) apleca de mijloc. 3. Tranz. Fig. A înfrânge, a învinge; a birui (în lupta). – Lat. frangere.
frânghie, FRÂNGHÍE1, frânghii, s.f. Fir lung si gros facut din mai multe fibre vegetale sau din fire animale, precum si din fibre sintetice, rasucite una în jurul alteia; funie. [Acc. si: (reg.) frấnghie] – Lat. fimbria.
laconic, LACÓNIC, -Ă, laconici, -ce, adj. (Despre vorbire, stil) Care se exprima în putine cuvinte; scurt, succint, concis, lapidar. ♦ (Despre oameni) Care vorbeste putin (si precis). – Din fr. laconique.
frison, FRISÓN, frisoane, s.n. Succesiune de tremuraturi convulsive si ritmice, însotita de senzatie puternica de frig, care se manifesta de obicei înainte de o criza febrila sau în timpul unei boli febrile. – Din fr. frisson.
aton, ATÓN, -Ă, atoni, -e, adj. 1. (Despre tesuturi) Care sufera de atonie; atonic. 2. (Despre vocale, silabe, cuvinte) Care nu este accentuat. – Din fr. atone.
fucsie, FÚCSIE, fucsii, s.f. (Bot.) Cercelus. [Acc. si: fucsíe] – Din fr. fuchsia.
amputa, AMPUTÁ, amputez, vb. I. Tranz. A taia pe cale chirurgicala (sau a pierde accidental) un membru al corpului sau un segment de membru. ♦ Fig. A elimina o parte dintr-o opera, dintr-un discurs etc. – Din fr. amputer, lat. amputare.
atât, ATẤT, ATẤTA, atâti(a), atâtea, adv., pron. nehot., adj. nehot. I. Adv. (Mai ales în forma atât) 1. În asemenea masura, asa de mult, de tare, de bine, de scump etc. ♢ Expr. Atât..., cât... = în acelasi grad, numar, pret etc. ca si... Atât..., cât si... = si..., si...; nu numai..., ci (si)... Tot atât = acelasi lucru, totuna, egal; indiferent. Înca pe atât = dublu. 2. (Indica o gradatie; în expr.) Cu atât mai bine (sau mai rau) = e mai convenabil (sau mai dezavantajos). Atât mi-a (sau ti-a etc.) fost, se spune pentru a arata ivirea iminenta a unei neplaceri, a unui pericol etc. Atât (numai sau doar) ca... = numai ca..., doar ca..., cu singura deosebire ca... Cu cât..., cu atât = pe masura ce..., tot mai mult... Atât..., atât... = în masura în care... 3. Numai acest (singur) lucru, mai mult nu. Eu atât îti spun. II. Pron. nehot. (Mai ales în forma atâta) 1. (Înlocuieste un nume sau o propozitie, exprimând o masura, o cantitate etc.) Cum dai merele...? – Atâta ! ♢ Expr. Nici atâta = si mai putin. Atâta(-i) tot sau atâta si nimic mai mult = asta e ! cu asta am încheiat ! sa nu astepti mai mult ! 2. (Înlocuieste un singur sau ultim lucru care mai trebuie realizat) Atâta mai am de facut. III. Adj. nehot. (Mai ales în forma atâta) 1. Care este asa de mult, de tare, de bine etc. Atâta lume. ♢ Loc. adv. De atâtea ori = asa de des, adeseori. 2. Care este numai acesta, care este ultimul. Atâta lucru pot sa spun. ♢ Expr. Atâta lucru = lucru de nimic; motiv neînsemnat. [Gen.-dat.: atâtor si atâtora] – Lat. eccum-tantum.
atlas, ATLAS1, atlase, s.n. I. (Anat.) Prima vertebra cervicala, care se articuleaza cu occipitalul si cu axisul. II. Colectie de harti geografice, sistematizate dupa anumite criterii. ♦ Colectie de imagini, harti, grafice etc., folosita ca material documentar ilustrativ într-un domeniu stiintific. Atlas lingvistic. ♦ (În sintagma) Atlas cultural = emisiune de radio sau televiziune care cuprinde noutati culturale, informatii culturale etc. [Pl. si: (II) atlasuri] – Din fr. atlas.
laconic, LACÓNIC, -Ă adj. (despre vorbire, stil) scurt, succint, concis, lapidar. ♢ care se exprima în cuvinte putine, dar pline de continut. (< fr. laconique, lat. laconicus, gr. lakonikos)
lacolit, LACOLÍT s. n. roca intruziva de forma unei ciuperci, care a strapuns straturile de deasupra între care s-a intercalat. (< fr. laccolithe)
fuleu, FULÉU, fulee, s.n. 1. Alergare în pas mare, mâinile miscându-se în ritmul picioarelor. 2. Distanta parcursa de un cal din momentul când se desprinde de pamânt si pâna îl atinge din nou, marcata de doua urme succesive ale aceluiasi picior. – Din fr. foulée.
lacază, LACÁZĂ s. f. enzima din sfecla, ciuperci, fructe etc. (< fr. laccase)
recenzie, RECÉNZIE, recenzii, s.f. Prezentare succinta (la aparitie) a unei opere literare sau stiintifice, cu comentarii si aprecieri critice. – Din germ. Rezension, it. recensione.
paceaură, PACEAÚRĂ, paceaure, s.f. 1. Cârpa (de sters praful, de spalat vasele, podelele etc.). 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei usuratice, proaste, urâte, murdare, rele etc. [Acc. si: paceáura. – Pr.: -cea-u-. – Var.: paceavúra s.f.] – Din tc. paçavra, ngr. patsavúra.
paginaţie, PAGINÁŢIE, paginatii, s.f. 1. Asezare în format de pagini a unui text cules, pentru a obtine forma definitiva a lucrarii care se tipareste; paginare. ♦ Schitare anticipata (înainte de culegere) a locului în pagina al fiecarui articol dintr-un periodic; mod de paginare. ♦ Sectie într-o tipografie unde se efectueaza aceasta operatie. 2. Numerotare a paginilor; sir de numere succesive care reprezinta aceasta numerotare; paginare. [Var.: paginatiúne s.f.] – Din fr. pagination.
palie, PÁLIE, palii, s.f. (Înv.) Carte care contine Vechiul Testament [Acc. si: palíe] – Din ngr. paleá.
palincă, PALÍNCĂ, palinci, s.f. (Reg.) Rachiu; p. restr. tuica. [Acc. si: pálinca. – Var.: palínca s.f.] – Din magh. pálinka.
palmares, PALMARÉS, palmaresuri, s.n. Lista în care se înscriu succesele sau victoriile (sportive, artistice etc.) obtinute de cineva; totalitate a unor astfel de succese sau de victorii. – Din fr. palmarès.
pană, PÁNĂ2, pene, s.f. 1. Oprire accidentala a functionarii unei masini, a unui mecanism, a unui vehicul. ♢ Expr. (Fam.) A fi (sau a ramâne) în pana = a nu putea continua o activitate, a duce lipsa de ceva; a ramâne fara bani. 2. Situatie în care se afla o nava cu vele care are vânt din fata si nu poate înainta. – Din fr. panne.
panoptic, PANÓPTIC, panoptice, s.n. 1. Cladire astfel construita încât interiorul ei (cu aspecte sau materiale documentare) sa poata fi cuprins dintr-o singura privire. 2. Expozitie sau colectie de figuri facute din ceara; panorama. [Acc. si: panoptíc] – Din fr. panoptique, germ. Panoptikum.
pantalonar, PANTALONÁR, pantalonari, s.m. 1. Denumire depreciativa data de catre boierii conservatori în secolul trecut tinerilor progresisti care adoptasera îmbracamintea occidentala. ♦ (Pop.) Nume depreciativ dat de tarani celor îmbracati oraseneste; spec. orasean, târgovet. 2. (Rar) Croitor specializat în confectionarea pantalonilor. – Pantalon + suf. -ar.
papricaş, PÁPRICAS, papricasuri, s.n. 1. Un fel de tocana (cu multa boia de ardei rosu si adesea cu galusti de faina). 2. (Reg.) Boia de ardei. [Acc. si: papricás] – Din magh. paprikás.
paprică, PÁPRICĂ, (1) paprici, s.f. (Reg.) 1. (Bot.) Ardei. 2. Boia de ardei. [Acc. si: papríca] – Din magh. paprika.
papugiu, PAPUGÍU, papugii, s.m. (Fam.) Om de nimic, care se tine de înselaciuni, care traieste din siretlicuri. – Din tc. papuççu.
parapon, PARÁPON s.n. (Înv., reg. si fam.) Suparare; tristete; necaz, ciuda. [Acc. si: parapón] – Din ngr. paráponon.
parasimpatic, PARASIMPÁTIC adj. (În sintagma) Sistem (nervos) parasimpatic (si substantivat, n.) = una dintre cele doua parti periferice ale sistemului nervos vegetativ, care încetineste bataile inimii si accelereaza miscarile tubului digestiv. – Din fr. parasympathique.
parhelie, PARHELÍE, parhelii, s.f. Fenomen optic care consta în aparitia unor pete luminoase rotunde, adesea colorate, în jurul Soarelui. [Acc. si: parhélie] – Din lat. parelion, fr. parhélie.
paroxiton, PAROXITÓN, -Ă, paroxitone, adj., s.n. 1. Adj., s.n. (Cuvânt, forma gramaticala) care are accentul pe penultima silaba. 2. Adj. (Despre modul de accentuare a cuvintelor, rime etc.) Care se caracterizeaza prin plasarea accentului pe silaba penultima. – Din fr. paroxyton.
partidă, PARTÍDĂ, partide, s.f. 1. Desfasurare completa a unui joc distractiv sau sportiv, cu toate fazele lui succesive, în urma carora se stabilesc câstigatorii; întrecere sportiva; meci. ♢ Expr. (Fam.) A pierde partida = a nu reusi într-o actiune sau într-o întreprindere, a suferi un esec, a nu avea nici o sansa. ♦ Petrecere, distractie în grup, organizata dupa un anumit program. O partida de vânatoare. 2. Casatorie sau proiect de casatorie (avantajos); p. ext. persoana vizata pentru un proiect de casatorie. 3. (Înv.) Partid; grupare, tabara. ♢ Expr. A fi de partida cuiva = a fi partizanul unei grupari. A lua partida cuiva = a trece de partea cuiva, a lua apararea cuiva. 4. (Cont.) Cont. ♢ (Contabilitate în) partida dubla = metoda de evidenta contabila în care înregistrarea operatiilor se face concomitent în debitul unui cont si în creditul altui cont. (Contabilitate în) partida simpla = metoda de evidenta contabila în care înregistrarea se face fie numai în debitul unor conturi, fie numai în creditul altor conturi. 5. Cantitate de marfuri vânduta sau cumparata o data. 6. Parte dintr-o compozitie muzicala executata de unul dintre membrii unui ansamblu, care executa aceasta parte. [Pl. si: (4) partizi] – Din ngr. partídha, it. partita, fr. partie.
pasabil, PASÁBIL, -Ă, pasabili, -e, adj. (Fam.) Care e acceptabil (dintr-un anumit punct de vedere). – Din it. passabile, fr. passable.
pasaj, PASÁJ, pasaje, s.n. 1. Spatiu amenajat între doua rânduri de cladiri sau coridor al unei cladiri asezat la nivelul strazii, pe care trec pietoni sau, rar, vehicule dintr-o strada în alta; p. gener. loc de trecere. ♦ Portiune de strada cu marcaje speciale, folosita ca loc de traversare pentru pietoni. ♦ Încrucisare la niveluri diferite între doua sau mai multe cai de circulatie rutiera sau între un drum rutier si o cale ferata. 2. Fragment dintr-un text scris. ♦ Succesiune melodica într-o compozitie muzicala, formata din note scurte si rapide, care face trecerea între diferitele teme ale piesei. 3. Migratiune periodica a pasarilor. ♢ Loc. adj. De pasaj = care este în trecere printr-o anumita tara în perioada migratiunilor. ♦ Cârd, stol (aflat în migratie). 4. Trecere a metalelor, a fibrelor textile etc. printre doi sau mai multi cilindri metalici asezati în laminor la distanta reglabila si care se rotesc în sens invers. [Var.: (rar) paságiu s.n.] – Din fr. passage, it. passagio, germ. Passage.
pastică, PASTÍCĂ, pastici, s.f. (Tehn.) Mufla (2). – Din it. pastecca.
păcat, PĂCÁT, pacate, s.n. 1. Calcare a unei legi sau a unei porunci bisericesti, abatere de la o norma (religioasa); faradelege; p. gener. fapta vinovata, greseala, vina. ♢ Pacatul stramosesc (sau originar) = (în conceptia religiei crestine) greseala de a fi încalcat interdictia divina de a nu gusta din pomul cunoasterii binelui si a raului, fapt care a atras alungarea neamului omenesc din rai si pierderea starii paradiziace. Pacat capital = pacat considerat de biserica fundamental si din care ar izvorî toate celelalte pacate. ♢ Loc. adj. si adv. Cu pacat = gresit; nedrept, vinovat, neîngaduit, oprit. Fara (de) pacat = nevinovat, corect, drept, legiuit. ♢ Expr. A-si face pacat(e) cu cineva = a face o fapta rea în dauna cuiva, a oropsi, a nedreptati pe cineva. A intra (sau a cadea) în pacat(e) = a comite o fapta condamnabila, a gresi. A-si spala pacatul (sau pacatele) = a ispasi o greseala, o vina. Lasa-ma pacatelor mele (sau lasa-l pacatelor lui etc.) sau la pacatele! = lasa-ma (sau lasa-l etc.) în pace! Pacatele mele (sau tale etc.)! = vai de mine (sau de tine etc.)! A trage pacatul (sau pacatele) cuiva = a) a suporta consecintele greselii altui a; b) a fi ispitit, tentat sa faca ceva. A vorbi cu pacat = a aduce învinuiri nedrepte, a gresi, a se face vinovat spunând lucruri neadevarate. (E) pacat (de Dumnezeu) sau e mai mare pacat(ul) = nu se cuvine, nu e drept, nu e bine. ♦ (Înv. si pop.) Canon, osânda, primita pentru ispasirea unei vini. 2. Cusur, defect, scadere; slabiciune, patima, viciu. 3. Întâmplare rea; nenorocire, napasta, pacoste, necaz. ♢ Loc. adv. Din pacate = din nenorocire, spre regretul cuiva. ♢ Expr. A-l împinge (sau a-l îndemna, a duce) pe cineva pacatul (sau pacatele) sa... (sau de...) = a simti un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rau, de o slabiciune. (Exclamativ) Mai stii pacatul! = cine ar putea sti? se prea poate. Pacat ca... (sau de...)! = îmi pare rau ca... (sau de...); e regretabil ca... Ce pacat! = cât îmi pare de rau! 4. (Eufemistic) Diavol, drac, naiba. ♢ Expr. Al pacatelor = al naibii, teribil, strasnic, cumplit, grozav. Ce pacatul? sau ce pacatele? = ce naiba'? ce dracu? Ba pe pacatele! = ba pe naiba! atât mai trebuie! – Lat. peccatum.
păpuşare, PĂPUSÁRE s.f. (În sintagma) Papusarea coloanei = accident tehnic în gaura de sonda. caracterizat prin deformarea coloanei de burlane în sens transversal. – Din papusa.
păstură, PẮSTURĂ s.f. Polen floral adunat si depozitat de albine în celulele fagurilor, care serveste ca hrana albinelor si puietului din stup. [Acc. si: pastúra] – Lat. pastura.
pătlagină, PĂTLÁGINĂ, patlagini, s.f. Gen de plante erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse în rozeta la baza tulpinii, cu flori grupate în spice, de culoare roz sau albastrui, folosite în medicina datorita unor calitati expectorante si a unor proprietati care accelereaza cicatrizarea ranilor (Plantago); planta care apartine acestui gen. – Lat. plantago, -ginis.
karma, KÁRMA s. f. notiune a filozofiei budiste care desemneaza renasterile si reîncarnarile succesive ale sufletelor, migratia acestora dupa moarte, în functie de faptele savârsite pe pamânt; fatalitate, destin. (< engl., fr., sancr. karma)
pârâi, PÂRÂÍ, pers. 3 pấrâie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre corpuri tari, dure, neelastice) A produce un zgomot surd, usor prelungit, prin rupere, frângere, taiere, zdrobire etc.; a trosni, a pocni. 2. (Despre încheieturi, p. ext. despre oase) A produce prin întindere un zgomot asemanator cu cel produs prin frângerea unui corp dur; a trosni, a pocni. 3. (Despre scânduri, podele etc., p. anal. despre corpuri metalice sau despre obiecte prevazute cu arcuri, balamale etc.) A produce un zgomot strident prin apasare, prin lovire sau prin frecare; a scârtâi. ♦ (Despre obiecte din lemn) A începe sa se desfaca din încheieturi cu un zgomot caracteristic. ♦ (Despre pepeni) A produce un trosnet usor prin strângere în mâini; a trosni. 4. (Despre foc sau despre un corp inflamabil care arde) A produce pocnete scurte si repetate. 5. (Despre arme de foc, p. ext. despre proiectile) A produce un zgomot ritmic prin declansari succesive ori simultane; a bubui, a pacani, a rapai, a suiera. [Var.: (reg.) pâraí vb. IV] – Pâr1 + suf. -âi.
pârâitură, PÂRÂITÚRĂ, pârâituri, s.f. 1. Zgomot surd produs de ruperea, despicarea, frângerea etc. unui corp tare, dur, neelastic. 2. Zgomot sau sunet ascutit, strident, care se produce prin apasare; scârtâitura. ♦ Zgomot specific produs de ceva care arde. ♦ Succesiune de zgomote scurte si dese; rapait. [Pr.: -râ-i-] – Pârâi + suf. -tura.
pârpăriţă, PẤRPĂRIŢĂ, pârparite, s.f. 1. Mica piesa metalica fixata în piatra alergatoare de la moara, în care intra capatul de sus al fusului. 2. (Reg.) Cilindru care sustine pietrele morii si care este pus în miscare prin actiunea rotii cu masele. 3. Gaura în mijlocul pietrei alergatoare de la moara, în care cad grauntele din teica pentru a fi macinate. 4. (Reg.) Teica (la moara). [Acc. si: pârparíta] – Din sl. prŭprica, ucr. perepelyća.
pârţag, PÂRŢÁG s.n. (Pop. si fam.) Acces de furie, gust de cearta; capriciu, toana. – Pârt + suf. -ag.
pegas, PEGÁS, pegasi, s.m. 1. Cal nazdravan cu aripi, din mitologia greaca; fig. inspiratie poetica. 2. Specie de peste care traieste în Oceanul Indian, cu înotatoarele în forma de aripi, asemanatoare cu cele ale liliacului (Pegasus draco). 3. Numele unei constelatii din emisfera boreala. [Acc. si: pégas] – Din fr. pégase.
pemfigus, PÉMFIGUS s.n. Boala de piele care se manifesta prin aparitia pe piele si pe unele mucoase a unor basici purulente, care lasa cruste si eroziuni. [Acc. si: pemfígus] – Din fr. pemphigus.
peneplenizare, PENEPLENIZÁRE, peneplenizari, s.f. Fenomen de reducere a înaltimilor relative ale unor regiuni pâna la nivelul fundului vailor si de sectionare a formelor accidentale de relief din partea superioara a înaltimilor. – Din peneplena. Cf. fr. p é n é p l a n a t i o n.
anacruză, ANACRÚZĂ, anacruze, s.f. 1. Nota sau grup de note care formeaza o masura incompleta la începutul unei compozitii muzicale. 2. Prima silaba neaccentuata a unui vers. – Din fr. anacrouse.
anaforă, ANAFÓRĂ1, anafore, s.f. Procedeu stilistic care consta în repetarea aceluiasi cuvânt la începutul mai multor fraze sau parti de fraza pentru accentuarea unei idei sau pentru obtinerea unor simetrii. – Din fr. anaphore, lat. anaphora.
anaforic, ANAFÓRIC, -Ă, anaforici, -ce, adj. Care reia o notiune, o idee exprimata anterior, în vederea accentuarii ei. – Din fr. anaphorique.
anageneză, ANAGENÉZĂ s.f. Regenerare a tesuturilor vii distruse accidental. – Din fr. anagenèse.
aşa, ASÁ adv., adj. invar. I. Adv. (Modal) 1. În felul acesta; astfel. ♢ Loc. adj. Asa-zis sau asa-numit = pe nedrept sau conventional numit astfel; pretins, fals, aparent, impropriu. ♢ Expr. Asa o fi = e posibil; poate. Si asa = în orice caz; oricum, tot. Si asa, si asa = si într-un fel, si într-altul. Ori asa, ori asa = ori într-un fel, ori într-altul. Asa..., asa = dupa cum..., astfel. Asa si asa = nu prea bine; potrivit. Azi asa, mâine asa = continuând mereu în acest fel. Nici asa, nici asa = nici într-un fel, nici într-altul. ♦ (Concluziv) În concluzie. ♢ Loc. conj. Asa ca = deci. ♢ Expr. Asa-zicând = pentru a spune astfel. 2. În acelasi fel, în acelasi mod. Asa sa faci si tu. ♢ Expr. Si asa mai departe = etcetera. 3. Chiar precum se spune; întocmai, exact. Ai sa faci asa? ♢ Expr. Asa e? sau nu-i asa? = am dreptate? (sau nu am?) Asa? sau cum asa? = adevarat sa fie? Asa? sau asa sta treaba?! = va sa zica astfel stau lucrurile?! Asa, da! = sunt de acord cu ceea ce spui (sau faci) acum. (Pop. si fam.) Mai asa = a) desigur, fireste; b) nu prea tare. Cam asa = dupa cum zici, ai (macar în parte) dreptate. 4. Atât de... Te uiti asa de trist! 5. (Cu sensul reiesind din context) a) La întâmplare, la nimereala, într-o doara. Vorbeste si el asa. b) Dupa bunul plac, oricum. Am vrut sa fac asa. c) Dintr-o data, ca din senin; pe nesimtite, fara asi da seama. I-a venit asa un gând II. Adj. invar. (Preceda substantivul) Asemenea, atare...; care este atât de mare, de mult, de frumos etc. Asa nunta mai rar. ♢ Expr. Mai asa = nu prea bun (sau frumos, mult etc.). – Lat. eccum-sic.
anapest, ANAPÉST, anapesti, s.m. (În versificatia greco-latina) Unitate metrica formata din doua silabe scurte urmate de una lunga; (în metrica moderna) unitate metrica alcatuita din doua silabe neaccentuate urmate de una accentuata. – Din fr. anapeste, lat. anapaestus.
anaptixă, ANAPTÍXĂ s.f. Aparitie accidentala a unei vocale între doua consoane. – Din fr. anaptyxe.
anatemă, ANATÉMĂ, anateme, s.f. Osândire, ostracizare a cuiva de catre biserica, excludere din rândul bisericii; afurisenie. [Acc. si: anátema] – Din ngr. anáthema.
octoih, OCTOÍH, octoihuri, s.n. Carte bisericeasca destinata cultului ortodox în care sunt cuprinse cântarile din fiecare zi a saptamânii (cântate succesiv pe opt glasuri); fiecare dintre cântarile cuprinse în aceasta carte. [Acc. si: octóih. – Var.: ohtoíc s.n.] – Din sl. octoihŭ.
jupă, JÚPĂ s. f. 1. fusta. 2. (tehn.) partea cilindrica a unui rezervor de stocaj. 3. (av.) element de structura al unei rachete servind la racordarea a doua etaje succesive. 4. (mec.) suprafata laterala a unui piston, care asigura ghidajul în interiorul cilindrului. (< fr. jupe)
subversiv, SUBVERSÍV, -Ă, subversivi, -e, adj. Care pericliteaza, submineaza ordinea interna a unui stat; p.ext. care este împotriva ideilor, a valorilor acceptate în general. – Din fr. subversif.
anghemaht, ANGHEMÁHT, anghemahturi, s.n. Mâncare cu carne (de pui sau miel) gatita în sos alb de lamâie. [Acc. si: anghemáht] – Din germ. Eingemachte.
anghină, ANGHÍNĂ, anghine, s.f. 1. Inflamatie a faringelui si a amigdalelor care împiedica înghitirea si respiratia. 2. (În sintagma) Anghina pectorala = boala care se caracterizeaza prin dureri în regiunea inimii si prin accese de asfixie si care se datoreaza unor alterari functionale sau anatomice ale arterelor coronare. [Var.: angína s.f.] – Din fr. angine, lat. angina.
lectică, LECTÍCĂ, lectici, s.f. Un fel de pat sau de scaun, purtat de cai sau de oameni, întrebuintat ca mijloc de locomotie în antichitatea romana, în evul mediu si (astazi) în unele tari orientale; litiera. [Acc. si: léctica] – Lat. lectica.
angliciza, ANGLICIZÁ, anglicizez, vb. I. Tranz. A da un aer, un accent englezesc. – Din fr. angliciser.
animat, ANIMAT, -Ă, animati, -te, adj. Însufletit, plin de animatie; viu. ♢ Desen animat = film constituit dintr-o suita de desene, a caror proiectie succesiva da impresia miscarii. – V. anima.
anoftalmie, ANOFTALMÍE s.f. Lipsa congenitala sau accidentala a unui ochi sau a ambilor ochi. ♢ Anoftalmie ciclopica = monstrozitate congenitala caracterizata prin unirea ochilor si a orbitelor, rudimentar dezvoltate. – Din fr. anophtalmie.
anorhidie, ANORHIDÍE s.f. Lipsa congenitala, accidentala sau datorata extirparii chirurgicale, a testiculelor. – Din fr. anorchidie.
arpegiu, ARPÉGIU, arpegii, s.n. (Muz.) Executare succesiva a notelor unui acord; înaltime a treptelor principale dintr-o gama. – Din it. arpeggio.
transcendent, TRANSCENDÉNT, -Ă, transcendenti, -te, adj. 1. (Fil.) care se ridica dincolo de limita sau de nivelul unui domeniu dat; care presupune un principiu exterior si superior oricarei clase de obiecte. ♦ (În filozofia lui Kant) Care se gaseste dincolo de orice experienta posibila, care este inaccesibil cunoasterii bazate pe experienta, care întrece limitele realitatii. ♢ Care se afla mai presus de inteligenta obisnuita, de lucruri individuale, de umanitate. 2. (Mat.) Care foloseste calculul diferential si integral. ♦ (Despre unele numere) Care nu poate fi radacina unui polinom cu coeficienti rationali – Din fr. transcendant, lat.transcendens, -ntis.
antanaclază, ANTANACLÁZĂ, antanaclaze, s.f. Repetitie a unui cuvânt, folosit succesiv cu alte sensuri, din motive stilistice. – Din fr. antanaclase.
antic, ANTÍC, -Ă, antici, -ce, adj., s.m. si f. I. Adj. 1. Care a existat în trecutul îndepartat sau dateaza de atunci. ♦ Care apartine popoarelor din antichitate sau este caracteristic diferitelor aspecte ale culturii sau ale civilizatiei lor. 2. În genul creatiilor din antichitate. Stil antic. II. S.m. si f. Persoana apartinând popoarelor din antichitate. III. S.f. (Înv.) Obiect de arta din antichitate. [Acc. si: ántic] – Din fr. antique, lat. antiquus.
antiaccident, ANTIACCIDÉNT adj. invar. (Despre sisteme complexe de caracteristici tehnice) Care preîntâmpina accidentele. [Pr.: -ti-ac-] – Anti- + accident.
anticărbunos, ANTICĂRBUNÓS, -OÁSĂ, anticarbunosi, -oase, adj. (Despre seruri si vaccinuri) Folosit pentru prevenirea si combaterea antraxului. – Anti- + carbunos.
antiliteratură, ANTILITERATÚRĂ s.f. Creatie literara care nu respecta principiile estetice generale acceptate. ♦ Creatie literara fara valoare artistica. – Anti- + literatura (dupa fr. antilittérature).
roată, ROÁTĂ1, roti, s.f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spite sau plin, care, învârtindu-se în jurul unei osii, pune în miscare un vehicul. ♢ Caii (sau boii) de la roata = caii (sau boii) rotasi. ♢ Expr. A fi cu trei roate la car = a fi zapacit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face sa se desfasoare sau a se desfasura în conditii foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel încât sa functioneze perfect. 2. (Tehn.) Organ de masina sau ansamblu unitar de piese în forma de cerc, care se poate roti în jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemanatoare cu roata (1), având diverse întrebuintari. ♢ Roata olarului = masina de lucru rudimentara a olarului, construita dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjeste lutul, dând diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere câstigatoare, care este învârtit cu mâna de jucatorul care îsi încearca norocul. ♢ Expr. roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a întors roata = s-a schimbat situatia (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat în forma de roata (1), de cerc, de disc. Roata de cascaval. Roata de frânghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figura pe care o formeaza mai multe fiinte sau lucruri asezate în forma de cerc. ♢ (Adverbial) Sedeau roata în jurul focului. 6. Miscare circulara; învârtitura, rasucire, rotocol. ♢ Expr. A da roata = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri. ♦ Figura de acrobatie care consta în rotirea corpului prin sprijinirea succesiva pe mâini si pe picioare. ♢ Roata mortii = acrobatie care consta în alergarea în cerc, cu un vehicul, pe peretii (aproape verticali ai) unei constructii special amenajate. ♢ Loc. Vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortura si executie de forma circulara, folosit în evul mediu. [Pl. si: roate] – Lat. rota.
robotă, RÓBOTĂ s.f. 1. (În evul mediu) Obligatie în munca a iobagilor si jelerilor din Transilvania catre stapânul feudal; (mai târziu) munca pe care o prestau (de câteva ori pe saptamâna) taranii saraci din tarile române în folosul boierilor; claca, boieresc. 2. Munca, activitate neîntrerupta (si grea). [Acc. si: robóta. – Var.: (înv.) róbot s.n.] – Din sl. robota.
face, FÁCE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcatui, a fauri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♢ A procura un obiect, dispunând confectionarea lui de catre altcineva. Îsi face pantofi. 2. A construi, a cladi; a ridica, a aseza. Face o casa. Face fânul stoguri. 3. A gati, a prepara, a pregati un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o opera literara; a executa, a realiza o opera artistica. 5. A stabili o lege, o conventie, o întelegere. 6. A câstiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregati ceva într-un anumit scop. Îsi face bagajele. ♦ Expr. A face focul = a atâta, a aprinde focul. ♢ A aranja (parul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naste. ♦ Expr. (Pop. si fam.) De când l-a facut ma-sa sau de când ma-sa l-a facut = de când s-a nascut, dintotdeauna. ♢ (Despre soti) A procrea. ♢ (Despre mamifere) A fata. ♢ (Despre pasari) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre fiinte si plante) A capata, a dobândi; a-i aparea. A facut o batatura. ♢ A se îmbolnavi de... A facut scarlatina. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile dupa nastere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burta (sau) pântece = a se îngrasa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multa purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca sa...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a facut, ce-a dres, ca a reusit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face sa se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva sa... Nu ma face sa plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva sa-si schimbe starea initiala, sa ajunga într-o anumita situatie. L-a facut om. ♢ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sanatos) = a (se) însanatosi, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceti din piatra aur. ♢ Expr. A face din tântar armasar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobza) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a ramâne treaz toata noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) ca este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a facut magar. ♢ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gura = a ocarî sau a certa (pe cineva) rau, fara a-si alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou si cu otet v. otet. V. 1. A savârsi, a faptui, a comite. ♢ Expr. Face ce face si... = încearca prin toate mijloacele si izbuteste sa...; nu stiu cum procedeaza ca...; vorba e ca... A nu avea ce face (sau ce sa faca) = a) a nu avea o ocupatie; b) a nu-i ramâne cuiva nimic de schimbat într-o situatie, a nu avea posibilitatea sa se împotriveasca, sa obiecteze, sa ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul sa comita o imprudenta, o prostie, o gafa. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îti merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul si imposibilul) sa (sau ca sa) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplacuta si purtând accentul în fraza) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai facut de)...? = ce ti s-a întâmplat ca...? care e cauza ca...? Ce-i de facut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum sa se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am facut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se imputa. Vazând si facând = procedând conform situatiei, împrejurarilor, fara un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relatii între...; b) a o pati, a suporta consecintele faptelor sale. Ce are a face? = ce legatura este (între un lucru si altul)? Ce intereseaza? si ce-i cu asta? N-are a face! = nu intereseaza! n-are importanta! (Refl.) S-a facut! = ne-am înteles! s-a aranjat! Fii fara grija! 2. A provoca, a da nastere la..., a cauza, a pricinui. A facut o încurcatura ♢ Expr. Nu face nimic! = (formula de politete cu care se raspunde celui ce-si cere scuze pentru un neajuns sau o suparare pricinuita fara voie) nu are nici o importanta! A i-o face (buna sau lata sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (si buna) = a-i pricinui cuiva un rau, un neajuns. A(-si) face inima rea (sau sânge rau) = a (se) supara, a (se) consuma. A-si face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arata, a manifesta, a acorda. I-a facut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Si-a facut datoria. ♢ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cadea de acord, a încheia o tranzactie (comerciala). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatura. ♦ A studia, a urma un curs sau o forma de învatamânt. Face medicina. 5. (Cu complementul "semn") A atrage cuiva atentia printr-un gest; a da cuiva sa înteleaga ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap ca a înteles. ♢ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a ameninta (pe cineva) cu degetul aratator. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând si deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a strabate un drum sau o distanta. A facut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el si-a facut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a actiona; a se comporta. Fa cum stii. ♦ Refl. (În constructii interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rau), a o duce bine (sau rau). 3. (În superstitii, determinat prin "a bine", "a rau", "a ploaie" etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstitii) A vraji, a fermeca; a descânta. I-a facut de boala. II. 1. A valora, a pretui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonala) A fi vrednic (de a...), a merita (sa...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadreaza cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (catre sau spre...; a o coti (spre...). Am facut la dreapta. ♢ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fa-te încoace! 2. A zice, a spune. Am sa te cert, facea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lasa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau rosu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rau (din cauza supararii, a mâniei); a se supara, a se mânia foarte tare. ♢ Impers. (Pop.) A i se parea cuiva ca vede sau ca aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginatie). Se facea ca vede un palat. 2. (despre drumuri, vai etc.) A se desfasura, a se deschide (înaintea ochilor). Se facea o vale lunga. 3. (despre senzatii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naste, a se produce (în cineva) deodata, a fi cuprins de... I s-a facut frica. ♢ A fi cuprins de o dorinta nestapânita pentru ceva, a simti dorul de... I s-a facut de duca. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a facut cu el? ♦ Expr. Ce s-a facut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face ca... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a facut mare. ♦ Loc. vb. A se face galben = a se îngalbeni. A se face vânat = a se învineti. A se face rosu. = a se înrosi, a se îmbujora. ♦ Expr. A se face stapân pe ceva = a lua un lucru în stapînire cu forta sau fara a-i apartine. A se face în doua = (despre drumuri, retele etc.) a se bifurca, a se desparti, a se ramifica. ♢ A ajunge la numarul de..., la un total de... Ceata se face de doua sute de osteni. ♢ A îmbratisa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♢ Intranz. A îndeplini o treaba sau o functie ocazionala. ♢ (determinat prin "la loc", "din nou", "iarasi" etc.) A redeveni. S-a facut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face ca pleaca. ♢ Intranz. A-si lua înfatisarea de..., a se arata, a-si da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.
antiradar, ANTIRADÁR adj. invar. Care perturba functionarea radarului. ♦ Care detecteaza prezenta radarului. [Acc. si: antirádar] – Din fr. antiradar.
rocă, RÓCĂ, roci, s.f. Agregat mineral natural, de compozitie aproape uniforma, care alcatuieste scoarta pamântului. – Din it. rocca Cf. fr. r o c.
antivariolic, ANTIVARIÓLIC, -Ă, antivariolici, -ce, adj., s.n. (Vaccin, ser) care combate variola. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. antivariolique.
apostrof, APOSTRÓF, apostrofuri, s.n. Semn ortografic în forma de virgula, care marcheaza absenta accidentala în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófa s.f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus.
antirabic, ANTIRÁBIC, -Ă, antirabici, -ce, adj., s.n. (Vaccin) care combate turbarea. – Din fr. antirabique.
apăsa, APĂSÁ, apắs, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A se lasa cu toata greutatea asupra unui lucru, a exercita o presiune asupra unui corp; a presa. ♦ Intranz. Fig. A accentua, a sublinia în vorbire un cuvânt, o fraza etc. 2. Tranz. Fig. A asupri, a oprima; a face sa sufere, a chinui, a coplesi. – Lat. •appensare.
vultur, VÚLTUR, vulturi, s.m. 1. Numele mai multor pasari rapitoare de zi, cu ciocul lung, ascutit si coroiat, cu aripi lungi si cu picioare puternice, cu gheare tari, care se hranesc cu animale vii si cu stârvuri; vultan. ♢ Ochi (sau privire) de vultur = privire foarte agera, patrunzatoare. ♢ Compuse: vultur-barbos sau vultur-cu-barba, vultur-negru = vultur impunator, cu spatele brun-cenusiu, aripile negre, pântecele si pieptul galben-ruginiu; zagan (Gypaëtus barbatus); vultur-plesuv = vultur cu gâtul gros, cu penele de culoare brun-închis, cea mai mare pasare rapitoare din Europa (Aegypius monachus); vultur-pescar = specie de vultur, de culoare brun-închis pe partea dorsala si alba pe partea ventrala, care se hraneste cu peste (Pandion heliaëtus). ♦ Fig. Barbat viteaz, curajos, maret, falnic. 2. Stindard al legiunilor romane, înfatisând de obicei un vultur (1); figura simbolica reprezentând un vultur, pe stemele, monedele, pecetile sau steagurile unor tari. 3. (Art.) Constelatie boreala, situata la sud de constelatia Lebedei si vizibila vara. [Acc. si: vultúr] – Lat. vultur, -uris.
echipament, ECHIPAMÉNT, echipamente, s.n. 1. Totalitatea obiectelor de îmbracaminte, de încaltaminte si de accesorii cu care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un scafandru etc. pentru a (se) echipa. 2. Ansamblu de piese, de dispozitive si de mecanisme, împreuna cu elementele de legatura, apartinând unei instalatii, unei masini etc. si îndeplinind o anumita functie în cadrul acestor sisteme tehnice. ♢ Echipament de bord = ansamblu de aparate, mecanisme si instalatii care serveste pentru controlul zborului si functionarii motorului unui avion, precum si pentru asigurarea conditiilor de confort în interiorul acestuia. Echipament de campanie = echipament pe care îl poarta soldatii pe front sau la instructie. – Din fr. équipement.
antropozofie, ANTROPOZOFÍE s.f. Doctrina religioasa care înlocuieste pe Dumnezeu cu omul conceput ca esenta divina, accesibila numai initiatilor. – Din fr. anthroposophie.
flux, FLUX, fluxuri, s.n. 1. Faza de ridicare periodica a nivelului apei oceanelor sau a marilor deschise, în cadrul fenomenului de maree, sub influenta miscarii de rotatie a Pamântului si a atractiei Lunii si a Soarelui. ♦ Fig. Revarsare puternica, suvoi; val1, navala. ♢ Flux verbal = afluenta (precipitata), torent de cuvinte în vorbirea cuiva. 2. (Fiz.) Curent de particule. ♢ Flux de caldura = energie termica transferata dintr-o suprafata data în unitatea de timp. Flux luminos = cantitatea de lumina pe care o emite un izvor de lumina într-o unitate de timp. Flux electric = produsul dintre inductia electrica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate. Flux magnetic = produsul dintre inductia magnetica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate. Densitate de flux = fluxul raportat la unitatea de arie. 3. (În sintagmele) Flux tehnologic = circulatia continua a materiei prime, a semifabricatelor etc. în succesiunea operatiilor dintr-un proces tehnologic. Productie în flux = forma de organizare superioara a productiei, în cadrul careia produsele se obtin în conditii de adânca divizare a procesului tehnologic. Flux de informatie = raportul dintre cantitatea de informatie si timpul în care ea este transmisa. – Din fr. flux.
linie, LÍNIE, linii, s.f. 1. Trasatura simpla si continua (de forma unui fir) facuta pe o suprafata cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisa de un punct material într-o miscare continua sau de intersectia a doua suprafete. 2. Trasatura reala sau imaginara care indica o limita, o directie sau leaga (pe o harta, pe un plan etc.) diferite puncte în spatiu. ♢ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafata exterioara a unei nave în timpul plutirii. ♢ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuta. 4. Rigla. 5. Unitate de masura de lungime folosita în tarile românesti, egala cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în sir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagina scrisa. 8. Succesiune, serie a stramosilor sau a descendentilor; filiatie. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificatii, de adaposturi si de baraje militare destinate sa întareasca apararea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ♢ Linie de bataie (sau de lupta) = desfasurare sistematica a unor forte militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care lupta. Linie de aparare = întarire alcatuita din fortificatii si trupe. 10. (Adesea urmat de determinari care arata felul) Ansamblu al instalatiilor si al retelei de sine pe care circula trenurile, tramvaiele sau metrourile; portiune delimitata dintr-o asemenea retea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Directie, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legatura între doua sau mai multe puncte. ♢ Linie electrica = ansamblul conductelor, dispozitivelor si constructiilor care asigura transmiterea la distanta a energiei electrice. Linie telefonica (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legatura între mai multe posturi telefonice sau între posturi si centralele telefonice. Linie telegrafica = totalitatea conductelor si instalatiilor dintre un emitator si un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologica = a) organizare a procesului de fabricatie, în care operatiile sunt efectuate la locuri de munca dispuse în ordinea succesiunii operatiilor de fabricare; b) ansamblu de masini de lucru, instalatii si mijloace de transport dintr-o fabrica sau uzina, dispuse în ordinea succesiunii operatiilor prevazute de procesul tehnologic. Linie automata = complex de masini-unelte sau agregate care executa în mod automat operatiile de prelucrare a unor piese, organe de masini, produse etc. si care asigura transportul acestora de la o masina la alta fara interventia muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trasatura caracteristica ce da forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trasatura fundamentala, punct esential (ale unei probleme). ♢ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fara a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principala, directie a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de") Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduita. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.
jartieră, JARTIÉRĂ s. f. obiect accesoriu de îmbracaminte, din elastic, care tine ciorapul întins pe picior. ♢ fiecare dintre bucatile de elastic ale unui portjartier, cu un dispozitiv pentru fixat ciorapii. (< fr. jarretière)
pentacord, PENTACÓRD, pentacorduri, s.n. 1. Lira cu cinci coarde, folosita în antichitate. 2. Grup de cinci sunete succesive ale unei scari muzicale. [Pl. si: pentacorde] – Din fr. pentacorde.
vibrometru, VIBROMÉTRU, vibrometre, s.n. (Fiz.) Instrument de masurare a vitezei sau acceleratiei vibratorii a unui corp. – Din fr. vibromètre.
apusean, APUSEÁN, -Ă apuseni, -e, adj. Care se afla la apus; vestic. ♦ Spec. Care apartine apusului Europei (si întregii Americi), caracteristic vietii de acolo; occidental. ♦ (Substantivat) Locuitor din apusul Europei (sau din America); occidental. – Apus1 + suf. -ean.
victimă, VÍCTIMĂ, victime, s.f. 1. Persoana care sufera chinuri fizice sau morale din partea oamenilor, a societatii, din cauza propriilor greseli etc. 2. Persoana care sufera de pe urma unei întâmplari nenorocite (boala, accident, jaf, crima etc.). 3. (În antichitate) Animal sau om care era sacrificat unui zeu. – Din fr. victime, lat. victima.
victorie, VICTÓRIE, victorii, s.f. 1. Succes repurtat asupra inamicului într-un razboi, într-o batalie, într-o revolutie (armata); biruinta, izbânda. 2. Succes obtinut într-o competitie sportiva, într-un concurs, la un examen etc. 3. Triumf al unei idei, al unei teorii, al unei politici asupra altora opuse. 4. Rezultat deosebit de bun obtinut într-un domeniu de activitate. – Din lat. victoria.
victorios, VICTORIÓS, -OÁSĂ, victoriosi, -oase, adj. Care a obtinut o victorie; învingator, biruitor, triumfator; câstigator. ♦ Care exprima mândria succesului obtinut. Aer victorios. [Pr.: -ri-os] – Din lat. victoriosus, fr. victorieux.
metempsihoză, METEMPSIHÓZĂ s.f. Conceptie mistica potrivit careia sufletul omului ar strabate, dupa moarte, în vederea purificarii, un lung ciclu de incarnari succesive în plante, animale si oameni.
perceptor, PERCEPTÓR, perceptori, s.m. (În trecut) Functionar însarcinat cu încasarea impozitelor si a taxelor oficiale; agent de perceptie. [Acc. si: percéptor] – Din lat. perceptor, fr. percepteur.
pereche, PERÉCHE, perechi, s.f. (De obicei urmat de determinari) l. (Adesea cu valoare de num. card.) Grup de doua fiinte de acelasi fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de num. distributiv) În grup de doi, doi câte doi. ♦ Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din doua parti sau organe identice si simetrice ale (corpului) unei fiinte. ♢ (O) pereche de palme = doua lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma. 2. Grup format din doua exemplare din acelasi fel de obiecte. ♦ Spec. Grup de doua obiecte de acelasi fel, care formeaza o unitate, întrebuintându-se împreuna. 3. Fiecare dintre cele doua fiinte, doua obiecte, doua fenomene care formeaza un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a doua fiinta, cu cel de al doilea obiect etc.; fiinta, obiect, fenomen care seamana perfect cu alta fiinta, cu alt obiect, cu alt fenomen. ♢ Loc. adj. Fara pereche = unic în felul sau. ♢ Expr. A nu-si avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însusirile pe care le poseda; a nu avea seaman. 4. Obiect alcatuit din doua parti identice si simetrice unite intre ele. ♢ Pereche de case = corp de case (care formeaza o unitate). Pereche de haine= costum de haine. Pereche de carti = pachet de carti (de joc) care cuprinde toate cartile necesare unui joc (de carti). [Var.: (reg.) paréche s.f.] – Lat. paric(u)la.
picon, PICÓN, picoane, s.n. Parte a ciocanului de abataj constituita dintr o bara cilindrica de otel cu vârful ascutit sau lat, care serveste la ruperea sau la dislocarea rocilor de minereu; p. gener. ciocan de abataj. – Din it. piccone.
pictoriţă, PÍCTORIŢĂ, pictorite, s.f. Artista plastica care se ocupa cu pictura (1). [Acc. si: pictoríta] – Pictor + suf. -ita.
negru, NÉGRU, NEÁGRĂ, negri, -e, adj., s.n., s.m. I. Adj. 1. (Despre obiecte, fiinte etc.) Care nu reflecta lumina, care are culoarea cea mai închisa; de culoarea funinginii, a carbunelui; (despre culori) ca funinginea, ca penele corbului, cu cea mai închisa nuanta. ♢ Pâine neagra = pâine mai închisa la culoare, facuta din faina integrala. Vin negru = vin de culoare rosu-închis. Cutie neagra = a) aparatura protejata instalata în avioane, care înregistreaza parametrii de zbor si convorbirile echipajului în vederea elucidarii cauzelor unui eventual accident; b) termen folosit pentru un sistem a carui structura interna este necunoscuta. Principiul cutiei negre = renuntare la cunoasterea structurii interne a unui sistem, stabilind, pe cale experimentala, doar corelatiile între iesiri si intrari, pentru a descrie comportamentul sistemului fata de exterior. ♢ Expr. Ba e alba, ba e neagra, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. ♦ (Despre oameni) Care apartine rasei negride; p.ext. cu pielea, parul, ochii de culoare închisa; brunet, oaches. ♦ (Pop.) Murdar, nespalat. 2. (Adesea fig.) Lipsit de lumina, cufundat în întuneric; întunecat, obscur. ♢ Pret negru = pret de specula; suprapret. Post negru = post foarte sever, fara nici o mâncare sau bautura. ♢ Loc. adv. La negru = cu pret de specula. ♦ (Despre oameni) Livid, pamântiu la fata; fig. foarte suparat sau furios. ♦ Fig. Trist, apasator, deprimant, dezolant; greu. ♢ Expr. A avea (sau a-i fi cuiva) inima neagra = a fi foarte trist. A-i face cuiva zile negre = a-i pricinui cuiva suparari, a-i amarî viata. 3. Fig. Rau (la inima), crud, hain. ♦ Grozav, teribil, cumplit; rusinos, dezonorant. ♢ Magie neagra = magie (1) prin care unele persoane pretind ca pot savârsi fapte miraculoase invocând spiritele si mai ales fortele demonice. II. 1. S.n. Culoarea unui corp care nu reflecta lumina; culoare neagra (I 1). ♢ Expr. (A se îmbraca) în negru = (a se îmbraca) în haine de culoare neagra sau în doliu. Negru pe alb = în mod sigur, clar, neîndoios; în scris. A i se face (cuiva) negru înaintea (sau pe dinaintea) ochilor = a nu mai vedea bine (de suparare, de mânie etc.). A face albul negru = a încerca sa dovedesti ca un lucru este altfel decât în realitate; a denatura, a falsifica realitatea. ♦ Fig. Mâhnire, jale. ♢ Expr. A vedea (totul) în negru = a fi pesimist. 2. S.n. Materie coloranta de culoare neagra (I 1); vopsea neagra. ♢ Negru de fum = pulbere compusa din particule de carbon fin divizate, obtinuta prin arderea cu cantitati insuficiente de aer a unor hidrocarburi si utilizata în special în industria de prelucrare a cauciucului, la prepararea cernelurilor tipografice si a unor vopsele negre; chinoroz. Negru de anilina = substanta coloranta de culoare neagra (I 1), care se formeaza de obicei direct pe fibrele de bumbac, prin oxidarea catalitica a anilinei. Negru animal = carbune extras din substante organice. ♦ Compuse: negru-moale = soi de vita de vie autohton, cu ciorchinii cilindrici batuti, cu bobul negru-violet, sferic si brumat, cu pielita subtire. Negru-vârtos = soi de vita de vie autohton, cu ciorchinii marunti, ramificati si cu bobul negru-violaceu, sferic. ♦ (Rar) Rimel. 3. S.m. Barbat care apartine rasei negre (I 1). ♦ (Fam.) Persoana folosita (si platita) de cineva pentru a executa în numele acestuia, partial sau total, si într-un anonimat deplin, anumite lucrari (care cer o calificare superioara). 4. S.n. Murdarie, jeg. ♢ Expr. (Nici) cât (e) negru sub unghie = foarte putin, (aproape) deloc. – Lat. niger, -gra, -grum.
piept, PIEPT, (1, 2, 4) piepturi, s.n., (3) piepti, s.m. 1. S.n. Parte superioara a corpului, de la abdomen pâna la gât, la om si la unele animale vertebrate; torace; spec. partea anterioara (si exterioara) a acestei regiuni; p. restr. organ din interiorul cavitatii toracice (inima sau plamân). ♢ Loc. adv. În piept = de-a dreptul (în sus), pieptis. ♢ Loc. adj. si adv. Piept la piept = (despre lupte, felul de a lupta etc.) (care se desfasoara) în mod direct, din apropiere, corp la corp; la baioneta. Piept în piept = (care este) unul contra celuilalt, fata în fata, (aproape) ciocnindu-se. ♢ Expr. Cu pieptul deschis = fara teama, direct. Cu capul în piept = cu capul plecat (de rusine, de suparare etc.). A strânge (pe cineva) la piept = a îmbratisa. Cu mâinile (încrucisate) la (sau pe) piept = a) în inactivitate; b) mort, decedat. A pune mâinile pe piept = a muri. A da piept cu cineva (sau cu ceva) = a se împotrivi cuiva (sau la ceva); a înfrunta direct pe cineva (sau ceva), a se lupta cu cineva. A lua (ceva) în piept = a înfrunta ceva direct, a lupta pentru a cuceri sau pentru a învinge ceva. A tine (cuiva) piept = a rezista, a nu se da batut; a se împotrivi, a înfrunta; a concura cu succes. A(-si) pune pieptul (pentru cineva sau ceva) sau a apara cu pieptul (pe cineva sau ceva) = a apara din rasputeri, a apara cu viata. A-si sparge pieptul (strigând, vorbind etc.) = a striga din rasputeri, a obosi (strigând, vorbind etc. zadarnic). (A fi) slab de piept = (a fi) debil pulmonar, predispus la tuberculoza, ♦ (Si în sintagma boala de piept) Tuberculoza pulmonara. ♦ Carne de pe partea anterioara a cavitatii toracice a unor animale, folosita ca aliment; mâncare preparata din aceasta carne. 2. S.n. Sân (al femeii). ♢ Expr. (Pop.) A avea piept = (despre femeile cu copii mici) a avea lapte. A da piept = (despre femeile cu copii mici) a alapta, a da sa suga. 3. S.m. Partea din fata a unei piese de îmbracaminte, care acopera pieptul (1). ♢ Expr. A lua (pe cineva) de piept = a cere cuiva socoteala, a sari la bataie. A se lua (sau a se apuca, a se prinde) de piept cu cineva = a se împotrivi (cuiva); a se lupta, a se bate cu cineva. 4. S.n. P. anal. Coasta de deal, de munte etc.; povârnis. – Lat. pectus.
pilotă, PÍLOTĂ, pilote, s.f. 1. Un fel de plapuma calduroasa, de forma unei perne mari umflate, umpluta cu fulgi sau cu puf. 2. (Reg.) Bagaj, calabalâc. [Acc. si: pilóta] – Et. nec.
pipă, PÍPĂ, pipe, s.f. 1. Obiect format dintr-o parte mai groasa si scobita, în care se pune tutunul, si dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasa si scobita a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intra în aceasta parte a obiectului; lulea. 2. Piesa de portelan curbata la un capat, folosita pentru protejarea instalatiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în peretii unei cladiri. 3. Piesa a distribuitorului motorului cu aprindere electrica, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.
pipi, PÍPI subst. sg. (Fam.) Urina. [Acc. si: pipí] – Din fr. pipi.
sine, SÍNE pron. refl. (Forma accentuata de acuz. pers. 3 pentru toate genurile si numerele; uneori întarit prin "însusi") 1. (Precedat de prep. "pe" sau înv. "pre", având functie de complement direct al unui verb reflexiv) Numai pe sine nu se vede. 2. (Precedat de prepozitii, are functie de atribut, de complement indirect sau de complement circumstantial) Pastreaza totul pentru sine însasi. ♢ Expr. De la sine = fara ajutorul sau interventia cuiva, prin propriile forte; din proprie initiativa. (Substantivat) În sinea mea (sau a ta etc.) = în propria constiinta, în gând. – Lat. se (dupa mine, tine).
ornament, ORNAMÉNT, ornamente, s.n. 1. Detaliu sau obiect adaugat la un ansamblu pentru a-l înfrumuseta; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectura, în tipografie pentru a întregi o compozitie si a-i reliefa semnificatia. ♢ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distinctie, însemn, decoratie. 2. Nota sau grup de note muzicale care se adauga la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i împodobi linia melodica; semnul muzical corespunzator. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum.
polizaharidă, POLIZAHARÍDĂ, polizaharide, s.f. Nume dat unor substante cu structura macromoleculara, de origine naturala, din clasa hidratilor de carbon, rezultate prin policondensarea unor monozaharide. – Din fr. polysaccharide.
poliomielitic, POLIOMIELÍTIC, -Ă, poliomielitici, -ce, adj. Care tine de poliomielita, relativ la poliomielita; spec. care este folosit împotriva poliomielitei. Vaccin poliomielitic. [Pr.: -li-o-mi-e-] – Din fr. poliomyélitique.
pojghiţă, POJGHÍŢĂ, pojghite, s.f. 1. (Adesea fig.) Strat subtire care se formeaza la suprafata unui lichid; p. ext. strat care acopera un obiect sau se depune pe suprafata lui. ♦ Spec. Crusta formata de o rana. 2. Învelis subtire (exterior) al unor legume sau fructe; coaja, scoarta a unor copaci sau a unor fructe. [Acc. si: pójghita] – Et. nec.
pogan, POGÁN, -Ă, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre fiinte) Mare, voinic, vânjos. 2. (Despre stari, actiuni) Intens, în toi; strasnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urât, slut, hidos. ♦ Fara mila, rau, crud. (Adverbial) Stâlcit, stricat. [Acc. si: pógan] – Din sl. poganŭ, magh. pogány.
podgorie, PODGÓRIE, podgorii, s.f. 1. Regiune întinsa, de obicei deluroasa, cultivata cu plantatii masive de vita de vie (care asigura producerea unui anumit tip de vin); regiune viticola. 2. (Înv.) Regiune de la poalele unui munte sau ale unui deal. [Acc. si: podgoríe] – Din sl. podŭgorije.
podeţ, PODÉŢ, podete, s.n. Diminutiv al lui pod (I 1); podulet, podisca (1), podut2, podis (2), podisor, podurel. ♦ Scândura, pod mic, rudimentar, asezat peste santul de la marginea drumului (pentru a permite accesul în curte); podisca (1). – Pod + suf. -et.
poartă, POÁRTĂ, porti, s.f. 1. Deschidere amenajata într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tablii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior si invers; deschizatura împreuna cu tablita, cu balamalele etc.; tablia care închide deschizatura. ♢ Loc. adv. Poarta-n poarta cu cineva = fata în fata, vizavi, peste drum. ♢ Expr. A bate la toate portile (sau la portile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poarta de scapare = mijloc de a iesi dintr-o situatie dificila. A sta (sau a ramâne, a se uita) ca vitelul la poarta noua = a sta (sau a ramâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fata unei situatii noi si neasteptate, careia nu-i poti face fata). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oras. ♦ Regiune periferica din jurul unui oras, al unui tinut, al unei tari; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Usa la intrarea principala a unei cladiri; p. ext. casa, gospodarie. ♢ Expr. Din poarta în poarta = din casa în casa, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formeaza o conducta de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din doua bare verticale unite la capatul de sus printr-o bara orizontala (de care se prinde o plasa), instalat pe terenurile de sport, în care se urmareste introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngusta prin care o apa îsi deschide trecerea între doua siruri de munti; pas, trecatoare, defileu. ♦ Loc îngust între peretii de stânca ai vârfurilor de munte, prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranitatii turcesti asupra tarilor române) Resedinta, curtea sultanului sau a unui pasa; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta.
poantou, POANTÓU, poantouri, s.n. Ac de reglare al unui carburator, care serveste la deschiderea si închiderea accesului combustibilului în carburator. – Din fr. pointeau.
circuit, CIRCUÍT, circuite, s.n. 1. Ansamblu de fire si dispozitive bune conducatoare de electricitate care, împreuna cu sursa curentului, formeaza un traseu închis pentru trecerea unui curent. ♢ (Electron.; în sintagma) Circuit imprimat = circuit prefabricat în care conductoarele de legatura si unele componente sunt realizate sub forma de benzi înguste sau suprafete conductoare pe un suport izolant; (impr.) cablaj imprimat. ♦ Sistem de conducte sau de medii prin care pot circula particule materiale. 2. Miscare a capitalului industrial sau a fondurilor unei întreprinderi în sfera productiei si a circulatiei (de la forma baneasca la forma productiva, apoi la forma marfa si din nou la forma baneasca). ♦ Miscare a marfurilor. ♦ Proces de transformare si de prelucrare a materiei prime în produse finite. 3. Distanta de strabatut pe un traseu mai mult sau mai putin circular, stabilit dinainte, pentru o proba sportiva; drum, distanta parcursa de cineva sau de ceva (pe un itinerar prestabilit si cu întoarcerea la punctul de plecare). ♢ Circuitul apei în natura = proces complex prin care apa trece succesiv prin stadiile de evaporatie, de nori, de precipitatii, de formare a apelor de suprafata si subterane. – Din fr. circuit, lat. circuitus.
însemna, ÎNSEMNÁ vb. I. tr. 1. a face un semn distinctiv. 2. a scrie. 3. a delimita. II. intr. a avea un anumit înteles; a marca. ♢ (despre cuvinte) a avea acceptia de... ♢ a avea o anumita importanta, valoare. (< lat. insignare)
vindiac, VÍNDIAC, vindiacuri, s.n. Haina scurta special confectionata pentru a apara de vânt; canadiana. [Acc. si vindiác] – Din germ. Windjacke.
şi, SI adv., conj. A. Adv. (Sta înaintea partii de vorbire la care se refera; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, sta între auxiliar, pron. refl. etc. si verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevar, cu adevarat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, asa a si facut. 2. Pe deasupra, în plus, înca. Dupa ce ca e urâta o mai cheama si Neacsa. 3. Chiar, înca, pe lânga acestea, de asemenea. Vezi sa nu patesti si tu ca mine. ♦ (Pe lânga un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifica gradatia) O camera si mai mare. ♢ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Si mai si = mai grozav, mai strasnic. 4. (În propozitii negative) Nici. Însa si de voi nu ma îndur ca sa va parasesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndata, pe loc. Cum îl zari, îi si spuse. 2. Deja. Masa se si pune în gradina. B. Conj. I. (Marca a coordonarii copulative) 1. (Leaga doua parti de acelasi fel ale unei propozitii) Este voinic si tânar. 2. (Împreuna cu prep. "cu" exprima relatia operatiei matematice a adunarii) Plus. Doi si cu trei fac cinci. ♦ (Ajuta la formarea prin aditie a numeralelor de la douazeci si unu pâna la nouazeci si noua) Saizeci si opt. ♦ (Ajuta la formarea numeralelor care exprima numere zecimale, legând partea zecimala de întreg) Trei si paisprezece. ♦ (Indica adaugarea unei cantitati) Plus. Unu si jumatate. 3. (Leaga doua substantive între care exista o corespondenta sau o echivalenta) Binele si raul. 4. (Asezat înaintea fiecarui termen al unei enumerari, ajuta la scoaterea lor în evidenta) A adus si vin, si mâncare, si carti. ♦ (În repetitii, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul si vorbeste si vorbeste. 5. (Leaga doua propozitii de acelasi fel, indicând o completare, un adaos, o precizare noua) Deschide usa si intra. 6. (Accentuat, în corelatie cu sine însusi) Atât..., cât...; nu numai..., ci si... Are în mâna si pâinea, si cutitul. 7. (În stilul epic si popular, mai ales în povestire, se asaza la începutul frazei, indicând continuitatea desfasurarii faptelor) Si a plecat fiul de împarat mai departe. ♦ (Întrebuintat înaintea unei propozitii interogative sau exclamative, subliniaza legatura cu cele povestite anterior) Si ce vrei sa faci acum? ♢ Expr. Ei si? = ce-mi pasa? ce importanta are? (Întrebuintat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva batând în usa... – Si? – Ma duc sa deschid. (Precedat de adv. "ca" are functie comparativa) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca si la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca si sfârsita. II. (Marcheaza coordonarea adversativa) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se si nu pricepe nimic. 3. (Marca a coordonarii concluzive) Deci, prin urmare. E o gluma si nu o lua în serios. – Lat. sic.
pneumotorax, PNEUMOTORÁX s.n. 1. Patrundere a aerului în cavitatea pleurala, datorita perforarii plamânului sau a peretelui toracic. Pneumotorax spontan. Pneumotorax accidental. 2. Metoda de tratare a tuberculozei pulmonare, constând în introducerea artificiala a aerului în cavitatea pleurei pentru a comprima si a imobiliza plamânul bolnav, pâna la însanatosire. Pneumotorax artificial. Pneumotorax terapeutic. [Pr.: pne-u-] – Din fr. pneumothorax.
pneumoperitoneu, PNEUMOPERITONÉU, pneumoperitonee, s.n. 1. Patrundere accidentala a aerului sau a altor gaze în cavitatea peritoneala. 2. Introducere de oxigen sau de alt gaz în cavitatea peritoneala, în scop terapeutic sau pentru stabilirea diagnosticului. [Pr.: pne-u-] – Din fr. pneumopéritoine.
pluvial, PLUVIÁL, -Ă, pluviali, -e, adj., s.n. 1. Adj. (Despre ape) Produs de ploaie. 2. S.n. Interval de timp din perioada cuaternara, caracterizat printr-o clima cu precipitatii abundente, printr-o accelerare a eroziunii si printr-o largire a suprafetelor de vegetatie. [Pr.: -vi-al] – Din fr. pluvial, lat. pluvialis.
epigon, EPIGÓN, epigoni, s.m. Scriitor (de valoare minora) care imita mijloacele de expresie specifice unui mare scriitor, unui curent sau unei scoli literare de prestigiu. ♦ Urmas, succesor (lipsit de valoare). – Din germ. Epigone, fr. épigone.
vulgariza, VULGARIZÁ, vulgarizez, vb. I. 1. Tranz. A face cunoscut multimii, a populariza, a raspândi (cunostinte stiintifice, literare etc.) ♦ Refl. (despre descoperiri, inventii) A deveni cunoscut, acceptat, utilizat pe scara larga. 2. Tranz. A trata în mod simplist, a banaliza. 3. Refl. A deveni vulgar (1). – Din fr. vulgariser.
plin, PLIN, -Ă, plini, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. (Despre vase, încaperi, recipiente etc.) Care este umplut cu ceva, în care se afla ceva pâna la limita. ♢ Expr. Plin ochi = umplut pâna la limita capacitatii. A fi plin de sine (sau de el) = a avea o parere foarte buna despre sine, a fi încrezut, îngâmfat. A-i fi (cuiva) paharul plin, se spune despre cineva care a îndurat prea multe necazuri si nu le mai poate suporta. ♦ (Despre arme de foc) În care au fost introduse cartuse; încarcat. 2. Fara goluri; întreg, compact, masiv. ♦ Întreg, deplin, nestirbit. ♢ Profesor plin = profesor universitar titular, cu toate titlurile si drepturile prevazute de lege. Catedra plina = catedra care are numarul de ore prevazut de regulament. 3. Care cuprinde, contine, are ceva în cantitate sau în numar mare. ♦ (Despre ochi) Napadit, inundat de lacrimi. 4. Care este acoperit, încarcat total sau partial cu ceva. ♦ Murdar, mânjit, uns (cu ceva). 5. (Despre fiinte, corpul lor sau parti ale corpului) Cu forme rotunde, durdulii; grasut. 6. Care are amploare, intensitate; desavârsit. Luna plina = luna perfect rotunda, aflata în faza ei maxima. Voce plina = voce sonora, cu volum. ♢ Expr. În plin(a)... = în mijlocul..., în miezul..., în toiul... II. S.n. Ceea ce umple un vas, o cavitate, un spatiu etc.; continut, cuprins. ♢ Plinul conductei = cantitate de fluid care ramâne în permanenta într-o conducta de transport. ♢ Loc adv. Din plin = din abundenta. ♢ Loc. adj. si adv. În plin = în centru, la tinta. ♢ Loc. prep. În plinul... = în mijlocul...; p. ext. în toiul... ♢ Expr. A-i merge cuiva în plin = a-i merge cuiva bine, a avea succes, a reusi, a izbândi. A da o lovitura (sau a lovi, a nimeri) în plin = a nimeri bine tinta vizata, a-si ajunge scopul. A-i iesi cuiva cu plin(ul) = a-i iesi cuiva în cale cu un vas plin (fapt considerat în credinta populara ca semn prielnic). A face plinul = a umple cu benzina pâna la refuz rezervorul unei masini. – Lat. plenus.
plictis, PLICTÍS s.n. (Înv. si fam.) Plictiseala. [Acc. si: plíctis] – Din plictisi (derivat regresiv).
viitor, VIITÓR, -OÁRE, viitori, -oare, adj., s.n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va aparea dupa momentul de fata; proiectat într-o perioada care va veni. ♢ Viata viitoare = (în conceptiile religioase) viata care ar continua si dupa moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (si substantivat, n.) = timp verbal care exprima o actiune ulterioara momentului vorbirii. II. S.n. 1. Timpul care urmeaza prezentului; viitorime. ♢ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situatie, stare care urmeaza sa existe; perspectiva. ♢ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ♢ Expr. A avea viitor = a avea sanse de succes într-o actiune; a-l astepta o cariera plina de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.
înregistra, ÎNREGISTRÁ vb. tr. 1. a înscrie (un act, o cerere etc.) într-un registru. 2. a consemna în scris, a însemna, a lua în evidenta. ♢ (fig.) a întipari, a retine (în memorie). 3. a înscrie grafic un fenomen (cu ajutorul aparatelor). 4. a imprima sunete, fenomene luminoase etc. în vederea pastrarii si a redarii lor ulterioare. 5. a obtine, a realiza succese, rezultate bune. (< fr. enregistrer)
plexiglas, PLEXIGLÁS s.n. Masa plastica transparenta incasabila, din care se fac diferite obiecte rezistente la socuri si la trepidatii; sticla organica, stiplex, polimetacrilat. [Acc. si: pléxiglas] – Din germ. Plexiglas, fr. plexiglas.
metru, MÉTRU, metri, s.m. 1. Unitate fundamentala de masura pentru lungime din sistemul metric. 2. Instrument (alcatuit dintr-o rigla, banda gradata de metal, de lemn etc.) egal cu un metru (1) si divizat în centimetri si milimetri, cu care se masoara lungimile. ♦ Bucata de lemn (de foc) lunga de aproximativ un metru (1); stiva de lemne (de foc) egala cu aproximativ un metru cub. 3. Grup de silabe constituind unitatea de masura a versului; p. ext. ritm determinat de împartirea unui vers în silabe. 4. (Muz.) Ordinea succesiunii unitatilor de timp, determinata de accente tari sau slabe; sistemul de organizare a ritmului; ritm, cadenta. – Din fr. mètre, lat. metrum.
aripă, ÁRIPĂ, aripi, s.f. 1. Organ al pasarilor, al unor insecte si al unor mamifere, care serveste la zbor. ♢ Expr. A capata (sau a prinde) aripi = a capata independenta, curaj; a începe sa se înflacareze, sa se entuziasmeze. A da (cuiva) aripi = a face sa capete curaj; a însufleti (pe cineva). A taia (cuiva) aripile = a face (pe cineva) sa-si piarda curajul, avântul; a descuraja. ♦ Fig. Ocrotire, protectie. 2. (Iht.) Înotatoare. 3. Membrana a unor fructe si seminte care serveste la raspândirea lor cu ajutorul vântului. 4. Nume dat unor obiecte, parti ale unor aparate etc. care au forma, functiunea sau pozitia aripilor (1). Aripa avionului. Aripa masinii. 5. Parte a unei constructii care se prezinta ca o prelungire laterala; fiecare dintre extremitatile unei constructii (în raport cu partea centrala). ♦ Fiecare dintre cele doua ziduri de sprijin care pleaca de la portalul unui tunel si sustin taluzurile de la capete. 6. Capat, margine, flanc al unei trupe (dispuse în ordine de bataie). ♦ (În unele jocuri sportive) Fiecare dintre jucatorii plasati în marginea terenului de joc. 7. Fig. Fractiune cu o anumita orientare politica din cadrul unei organizatii, al unui partid. [Acc. si arípa] – Lat. alapa.
lua, LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mâna spre a-l tine (si a se servi de el) sau spre a-l pune în alta parte. ♢ Expr. A lua alta vorba = a schimba (cu dibacie) subiectul unei discutii. A(-si) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pusca la ochi (sau la catare) = a pune arma în pozitie de tragere, a se pregati sa traga cu arma; a ochi. A-si lua palaria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasarea din zbor, se spune despre un vânator foarte iscusit, bun ochitor. A-si lua nadejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunta la ceva, a nu mai spera. A-si lua seama sau (intranz.) a-si lua de seama = a se razgândi. A nu-si lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-si lua o grija de pe cap = a scapa de o grija, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferinta) cu mâna = a face sa-i treaca cuiva (o suferinta) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatra de pe inima, se spune când cineva a scapat de o grija chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu bratul (de dupa...); p. ext. a înhata, a însfaca. ♢ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coada = a se îmbata. (Refl. recipr.) Poti sa te iei de mâna cu el = ai aceleasi apucaturi ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se înclesta la bataie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trânta = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiti din ceva; spec. a înghiti o doctorie. ♢ Expr. A (o) lua la masea = a bea peste masura. 3. A îmbraca, a pune pe sine o haina etc. ♢ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbraca în toate zilele hainele de sarbatoare. (Fam.) A-si lua nasul la purtare = a se obraznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta sa mai existe; a disparea. 2. A scoate ceva în cantitate limitata. ♢ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face sa curga printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obtine o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fara intentie de a si-l însusi). ♢ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlatura (pe cineva) de la un post de raspundere, în special de la comanda unei unitati militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau vazul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin stralucire, a impresiona foarte puternic, a zapaci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viata (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-si lua viata (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face sa paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-si însusi ceea ce i se cuvine, a pune stapânire pe ceva; p. ext. a primi, a capata. 2. A(-si) face rost de ceva; a gasi pe cineva sau ceva. ♢ Expr. Ia-l daca ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai gaseste acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu sti de unde sa iei pe cineva = a nu-ti aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpara. 4. A încasa o suma de bani. 5. A-si însusi un lucru strain. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumita arma. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plata. ♢ Expr. A lua (pe cineva) partas = a-si asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseala = a angaja (pe cineva) fara salariu, cu promisiunea de a-l capatui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legatura de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se casatori. 8. A se angaja, a se însarcina (cu ceva). ♢ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unitati sau actiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-si raspunderea pentru buna lui pastrare. A-si lua raspunderea = a se declara si a se socoti raspunzator de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfada (sau la cearta etc.) = a se certa. 9. A contracta o boala molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumita capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. si loc. vb.) A lua masura (sau masuri) = a fixa prin masuratori exacte dimensiunile necesare pentru a confectiona un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arenda = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pilda = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau naravul etc.) = a se obisnui sa... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însusindu-si pasajul în mod fraudulos). A lua fiinta = a se înfiinta. A lua sfârsit = a se termina. A lua înfatisarea (sau aspectul etc.) = a parea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o noua forma etc. = a se schimba, a se transforma. A-si lua numele de la... = a purta un nume care se leaga de..., care aminteste de... A lua o nota buna (sau rea) = a obtine o nota buna (sau rea). A lua apa = (despre ambarcatii) a avea o spartura prin care intra apa, a se umple de apa. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, raspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, raspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ♢ Expr. A-si lua ziua buna = a se desparti de cineva, rostind cuvinte de ramas bun. A-si lua traista si ciubucul, se zice despre un om foarte sarac care pleaca fara sa aiba ce sa duca cu el. A-si lua talpasita (sau catrafusele) = a pleca repede dintr-un loc; a o sterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armata = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forta. A lua (pe cineva) pe nepusa masa = a lua (pe cineva) fara veste, cu forta. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situatie critica sau la capatul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecatii) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însotitor. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binisorul, cu încetisorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândete, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu raul = a se purta rau (cu cineva). A lua (pe cineva) cu maguleli sau (refl.) a se lua pe lânga cineva cu binele = a maguli pe cineva (pentru a-i câstiga bunavointa). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocura (sau în bataie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-si bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenintari = a ameninta (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei pazeste, la socoteala etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteala. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discutie pe ocolite cu scopul de a obtine ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplacut. Nu ma lua asa! = nu ma trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de buna = a considera ca este asa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rau) = a judeca un lucru drept bun (sau rau). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (asa) cum sunt = a se împaca cu situatia. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se sterge (si a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni sa... ♦ (Despre manifestari fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ♢ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l coplesi. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe sa fie îngrijorat, a se îngrijora; a se nelinisti. VI. 1. (Construit cu pronumele "o", cu valoare neutra) A pleca, a porni. ♢ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fuga = a porni în fuga, în goana. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneala = a porni la pascut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-si lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a parasi (o ruda, un prieten) stabilindu-se în alta parte. (Refl.) A se lua dupa cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alatura cuiva; c) a urmari, a alunga, a fugari; d) a porni undeva orientându-se dupa cineva sau dupa ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovarasi, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-si petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) si a uita de o grija, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversatie, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o directie oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre cai de comunicatie si ape curgatoare) A-si schimba directia. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ♢ Expr. A(-si) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fara nici un tel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luam, luati, iau; prez. conj. pers. 3: sa ia] – Lat. levare.
perindare, PERINDÁRE, perindari, s.f. Actiunea de a (se) perinda si rezultatul ei; succesiune. – V. perinda.
arlechin, ARLECHÍN, (1) arlechini, s.m., (2, 3) arlechine, s.n. 1. S.m. Personaj comic din vechile farse (populare) italiene. 2. S.n. Culisa asezata în spatele fiecaruia dintre peretii laterali ai unui scene, pentru a permite micsorarea latimii acesteia; fiecare dintre extremitatile laterale, din fata, ale unei scene. 3. S.n. Fiecare dintre reflectoarele din fata scenei. – Din fr. arlequin, it. arlecchino.
perfidie, PERFIDÍE, perfidii, s.f. Trasatura de caracter, fapta, manifestare care denota rautate, viclenie, necinste, în ciuda aparentelor (binevoitoare). [Acc. si: perfídie] – Din fr. perfidie.
petrifica, PETRIFICÁ, petrífic, vb. I. Refl. si tranz. 1. A capata sau a face sa capete aspect de piatra, de mineral, a deveni sau a face sa devina piatra, mineral; a (se) acoperi cu o crusta de piatra, de mineral; spec. a deveni sau a face sa devina fosila. ♦ Fig. A ramâne sau a face sa ramâna (mereu) neschimbat; a încremeni sau a face sa încremeneasca. 2. (În basme) A (se) preface în stana de piatra; a (se) împietri. [Prez. ind. acc. si: petrifíc. – Var.: pietrificá vb. I] – Dupa fr. pétrifier, germ. petrifizieren.
picior, PICIÓR, picioare, s.n. 1. Fiecare dintre cele doua membre inferioare ale corpului omenesc, de la sold pâna la vârful degetelor, si fiecare dintre membrele celorlalte vietuitoare, care servesc la sustinerea corpului si la deplasarea în spatiu. ♢ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ♢ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în pozitie verticala; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fara a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fara un mijloc de locomotie, pe jos. – Din cap pâna în picioare = de sus si pâna jos, în întregime; cu desavârsire. Pe picior gresit (la unele jocuri sportive) nepregatit pentru a para actiunea adversarului sau, p. gener., pentru a raspunde unei provocari. ♢ Expr. Unde-ti stau picioarele îti va sta si capul = vei plati cu viata (daca nu vei face un anumit lucru). A sari drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însanatosi dupa o boala (lunga); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sanatos. (Glumet sau ir.) Are numai (atâtia...) ani pe un picior = are o vârsta mai mare decât cea pe care o marturiseste. A pune piciorul (undeva) = a calca, a pasi, p. ext., a patrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a initia, a organiza ceva, a face sa mearga, sa functioneze; b) a îngriji un bolnav si a-l însanatosi. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei actiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slabi, a se prapadi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (usor), fara a zacea la pat. (A fi) cu un picior în groapa (si cu unul afara) = (a fi) foarte batrân, prapadit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a ramâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua sa existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a ramâne intact sau în pozitie verticala. E tata-sau (sau mama-sa etc.) în picioare = seamana întocmai, e leit cu tatal sau (sau cu mama sa etc.). A sari într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipa. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-si lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe sa fuga (repede), a o lua la goana; a încerca sa se faca nevazut prin fuga. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-si mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, linistit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-si bate (sau a-si rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multa alergatura. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se aseza, a se stabili undeva. A cadea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a saruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A calca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (calcându-l pe încaltaminte) sa nu faca sau sa nu spuna ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva suparator. (Pop. si fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) gresit (logic sau gramatical) ori fara talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgali. Fara cap si fara picioare = fara logica, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a capata) picioare = (despre obiecte) a disparea. (A sta sau a sedea etc.) picior peste picior = (a sedea într-o pozitie comoda) cu o parte a unui picior ridicata si asezata peste celalalt picior. Cu coada între picioare = rusinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-si bate joc. A calca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a dispretui, a desconsidera. A pune (sau a asterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de pretuire, de omagiu. A-i pune cuiva capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca sa-si impuna vointa; a se rasti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotarâta, a se opune energic. A da din mâini si din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o actiune la bun sfârsit, pentru a scapa dintr-o încurcatura etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apa rece = a se gândi profund si îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de razboi) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de razboi). A fi pe picior de egalitate (sau pe acelasi picior) cu cineva = a se bucura de aceleasi drepturi, a avea aceeasi situatie cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lasa sa-i scape un prilej favorabil. A trai pe picior mare = a duce o viata de belsug, a cheltui mult. Parca l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care traieste o bucurie mare si neasteptata. A fi (sau a sta) pe picior de duca (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini si de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lasa (cuiva) posibilitatea sa actioneze. A(-si) taia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face sa piarda un avantaj, a (-si) periclita situatia. A cadea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea tine, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) tine etc. picioarele, se spune despre un om care si-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se taia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile si) picioarele = a avea o senzatie de slabiciune fizica; a nu se putea stapâni (de emotie, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urma de..., (nici) tipenie. Negustorie (sau comert, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comert, afaceri etc.) facute întâmplator, ocazional, fara sediu sau firma înscrisa. ♦ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = planta erbacee de padure, cu frunze palmate cu trei diviziuni si cu flori albe sau rosietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocosului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate si cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasare fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor parti de obiecte, de constructii sau unor obiecte, instrumente etc. care seamana cu piciorul (1) si servesc ca suport, ca element de sustinere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiata de pamânt, a tulpinii unei plante; p. ext. radacina. 4. P. anal. Element al unei constructii care serveste la sustinerea si la legarea ei de teren; partea de jos, masiva, a unei constructii, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranta = parte din masivul unui zacamânt lasata neexploatata în scopul protectiei unor lucrari sau a unor constructii de la suprafata. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zona mai larga de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersectia unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de masura, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosita si astazi în unele tari. 9. Unitate ritmica a unui vers, compusa dintr-un numar fix de silabe lungi si scurte sau accentuate si neaccentuate. – Lat. petiolus.
etalon, ETALÓN, etaloane, s.n. Marime, greutate etc. acceptata oficial în stiinta, în tehnica sau în relatiile economice si care serveste ca unitate de baza într-un sistem de masurare. ♢ Etalon de aur (sau de argint) = unitate-tip a valorilor monetare. Etalon al preturilor = preturi impuse de lege printr-un etalon monetar. ♦ Model perfect al unei masuri-tip, confectionat cu mare precizie si acceptat oficial spre a servi ca baza de comparatie. ♦ Fig. Ceea ce poate servi drept model (de urmat). – Din fr. étalon.
perpetuummobile, PERPÉTUUM MÓBILE subst. 1. Sistem mecanic, termic, electric etc. imaginar, care ar fi capabil sa functioneze neîncetat, efectuând lucru mecanic sau producând energie, fara sa primeasca energie din exterior sau consumând numai din energia termica a unui singur corp, fara a se afla în contact si cu un alt corp mai rece decât primul. 2. Denumire data unor piese muzicale instrumentale de virtuozitate cu ritm rapid, alcatuite din note scurte si de valoare egala, a caror succesiune repetata lasa impresia unei miscari continue. – Loc. lat.
permite, PERMÍTE, permít, vb. III. Tranz. 1. A lasa, a accepta, a da voie ca un lucru sa se faca sau sa se produca într-un anumit fel (si a nu-l împiedica); a încuviinta, a îngadui. 2. (Cu complementul persoanei în dativ) A-si lua libertatea de a face ceva; a-si îngadui, a îndrazni. – Din fr. permettre, lat. permittere.
perioadă, PERIOÁDĂ, perioade, s.f. 1. Interval de timp în cursul caruia se desfasoara un fenomen sau se petrece un eveniment. ♦ Subdiviziune a timpului geologic mai mica decât era. ♦ (Fiz.) Perioada de înjumatatire = interval de timp în care se descompune jumatate dintr-o cantitate de element radioactiv. (Chim.) Perioada de inductie = interval de timp necesar pentru ca o reactie sa înceapa sa se desfasoare cu viteza corespunzatoare conditiilor respective. 2. Interval de timp care se scurge între cele doua momente în care se reproduce un fenomen astronomic; interval de timp dupa care un astru, în miscarea sa, se afla în aceeasi situatie relativa fata de un anumit reper. 3. (Fiz.) Interval de timp dupa care se repeta un fenomen, reproducându-se consecutiv valorile unei marimi caracteristice acelui fenomen. 4. (Mat.) Intervalul cresterii minime a variabilei independente, dupa care se reproduc, în aceeasi ordine, aceleasi valori ale unor marimi. ♦ Multimea numerelor de o cifra care se repeta infinit într-o fractie zecimala. 5. Fiecare dintre cele sapte rânduri în care sunt aranjate elementele chimice din tabloul periodic al lui Mendeleev. 6. Interval de timp dintre doua accese ale unei boli. ♦ (Pop.) Menstruatie. 7. Fraza ampla, cu caracter unitar si armonios, datorat în special simetriei structurii ei. 8. Parte unitara dintr-o compozitie muzicala, formata din mai multe fraze. [Pr.: -ri-oa-. Var.: (rar) periód s.n.] – Din lat. periodus, ngr. períodos, fr. période.
periodic, PERIÓDIC, -Ă, periodici, -ce, adj. 1. Care revine, care se repeta (regulat) dupa anumite intervale de timp (egale); care consta în parcurgerea repetata a aceleiasi succesiuni de stari (în intervale de timp egale). ♢ Publicatie periodica (si substantivat, n.) = publicatie care apare la intervale regulate, la date fixe. Sistem periodic (al elementelor) = (sistem de) clasificare a elementelor chimice dupa proprietatile lor fundamentale. Tabloul (sau tabelul) periodic al elementelor = tabel în care figureaza elementele chimice dispuse potrivit sistemului periodic. (Mat.) Functie periodica = functie care admite o perioada (4) Fractie periodica = fractie zecimala în care, dupa virgula, aceleasi cifre se repeta la infinit în aceeasi ordine. (Fiz.) Miscare periodica = miscare a unei particule care, dupa un anumit interval de timp, revine la aceeasi stare de miscare. ♦ (Despre boli si manifestarile lor) Care revine la intervale regulate. 2. Care se refera la perioada, privitor la perioada. [Pr.: -ri-o-] – Din lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique.
perispomen, PERISPÓMEN, perispomene, s.n. Accent circumflex în limba greaca. [Pl. si: (înv., m.) perispomeni] – Din ngr. perispoméni.
perucă, PERÚCĂ, peruci, s.f. Obiect confectionat din par, din lâna, din fire sintetice etc. si purtat pe cap, peste sau în locul parului natural. – Din fr. perruque, it. perrucca.
filieră, FILIÉRĂ, filiere, s.f. 1. Placa de otel prin care se trage în fire (sau în bare) un material (metalic) ductil. ♦ Piesa de metal cilindrica, având fundul prevazut cu orificii, prin care se trage în fire solutia de matase artificiala sau de fibre textile obtinuta pe cale chimica. 2. Dispozitiv folosit pentru taierea unui filet (1). 3. Fig. Succesiune de mijloace, de trepte, de etape etc. care intervin pâna la un anumit rezultat. [Pr.: -li-e-] – Din fr. filière.
arşiţă, ÁRSIŢĂ, arsite, s.f. 1. Caldura mare si dogoritoare a soarelui; dogoare, zaduf, canicula. 2. (Pop.; adesea fig.) Senzatie de caldura (si de sete) pe care o are omul bolnav; p.gener. febra, temperatura. [Acc. si: arsíta] – Lat. [calor] •arsicia "care arde".
plastic, PLÁSTIC1, -Ă, plastici, -ce, adj., s.f. I. Adj. 1. Caruia i se poate da, prin modelare, forma dorita, care poate fi usor deformat fara a crapa sau a se sfarâma. ♢ Masa plastica sau material plastic = produs sintetic de natura organica, anorganica sau mixta care se poate prelucra usor în diferite obiecte, la cald sau la rece, cu sau fara presiune. Deformatie plastica = deformatie a unui material sub actiunea unei solicitari peste limita lui de elasticitate, care creste chiar daca solicitarea ramâne constanta. ♦ Care este facut, realizat sau reprodus dupa un anumit model, prin modelarea tuturor materiale. 2. Care se refera la sculptura si la pictura; care se ocupa de aceste arte; care este asemanator cu o sculptura sau cu o pictura, care sugereaza o sculptura sau o pictura. ♢ Arta plastica (si substantivat, f.) = (mai ales la pl.) arta care are ca scop sa reproduca formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. Artist plastic = creator din domeniul artelor plastice. ♦ (Despre realizari literare, muzicale) Evocator, sugestiv, viu. 3. (În sintagma) Chirurgie plastica = ramura a chirurgiei care se ocupa cu îndreptarea unor deformari ale corpului omenesc (în special ale fetei), provenite din nastere sau dintr-un accident. II. S.f. Tehnica executarii unor obiecte de arta prin modelarea unor substante maleabile; tehnica, arta de a sculpta sau de a picta. ♦ Parte din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. ♦ Ansamblul calitatilor de volum si de aspect exterior al unei lucrari de arhitectura, de urbanism sau de arta decorativa. – Din fr. plastique.
repriză, REPRÍZĂ, reprize, s.f. 1. Fiecare dintre intervalele sau etapele succesive de timp care împarte în parti egale durata totala a unei întreceri sportive, între care se interpun pauze variabile dupa natura jocului. 2. Durata a unei faze într-o operatie tehnica; etapa de lucru. ♢ Loc. adv. În reprize = pe rând, în etape. 3. Trecere a unui motor de autovehicul de la un regim de mers cu turatia joasa la unul cu turatia înalta, printr-o accelerare brusca. 4. Reluare sau repetare a unei operatii tehnice întrerupte. 5. Defect la suprafata unei piese turnate datorat umplerii incomplete a formelor de turnare, care se prezinta sub forma santurilor, a unor rotunjiri etc. – Din fr. reprise.
ploşniţă, PLÓSNIŢĂ, plosnite, s.f. Insecta parazita, de culoare rosie, cu corpul turtit si cu miros urât caracteristic, care traieste prin crapaturile peretilor sau ale mobilelor si se hraneste cu sângele omului; paduche-de-lemn, stelnita, polusca (Cimex lectularius). ♢ Compuse: plosnita-de-pom = numele a doua insecte de culoare maslinie pe spate, cu antenele în dungi negre si galbene, care traiesc pe fragi, pe zmeura, pe capsuni etc. (Pentatoma baccarum si Dolycoris baccarum); plosnita-de-gradina = insecta de culoare albastrie, cu miros usturator, foarte daunatoare legumelor (Sirachia oleracea); plosnita-sura = insecta de culoarea bronzului, cu aripi înguste si cu capul în forma de cub, care împrastie un miros aromatic (Syromastes marginatus); plosnita-de-apa = a) insecta care înoata pe spate la suprafata apei si care are un ac otravitor (Notonecta glanea); b) racusor; c) cornatar; plosnita-de-câmp = insecta parazita verzuie pe spate, castanie pe aripi si rosiatica pe burta, care traieste pe fructe si pe legume (Palomena prasina); plosnita-verzei = insecta daunatoare, de circa 8 mm lungime, rosie cu pete negre, care ataca varza si conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. p l o š č i c a.
pletină, PLETÍNĂ, pletine, s.f. Nava mica remorcata, destinata transportului marfurilor pe cai de navigatie cu adâncimi mici. [Acc. si: plétina] – Cf. p i l o t i n a.
plagă, PLÁGĂ, plagi, s.f. 1. Leziune a tesuturilor corpului, provocata accidental (arsura, taietura etc.) sau pe cale operatorie; rana. 2. Situatie nenorocita, pacoste, calamitate, nenorocire, flagel. – Din lat. plaga.
ponei, PÓNEI, ponei, s.m. (La pl.) Rasa de cai caracterizata printr-o greutate mica a corpului si o talie redusa, originara din regiunile cu climat rece si cu vegetatie saraca ale Angliei si ale Peninsulei Scandinave; (si la sg.) cal care apartine acestei rase. [Acc. si: ponéi] – Din fr. poney.
popular, POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care apartine poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcatuit din oameni din popor si lucreaza pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este facut pentru popor, creat pentru necesitatile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrari) Care poate fi înteles cu usurinta de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucura de simpatia, de consideratia opiniei publice; p. ext. cunoscut de toti. ♦ Care are o comportare prietenoasa, cordiala, atenta fata de toata lumea. – Din fr. populaire.
populariza, POPULARIZÁ, popularizez, vb. I. Tranz. A raspândi, a face sa fie cunoscuta de catre un numar mare de oameni, într-o forma accesibila, o persoana, o idee, o stiinta etc. – Din fr. populariser.
porni, PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. si refl. (Despre fiinte) A pleca din locul în care se afla, a se pune în miscare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ♢ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a nu avea succes într-o actiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o actiune initiata. ♦ Tranz. si intranz. (Despre mijloace de locomotie sau obiecte care se deplaseaza) A (se) pune în miscare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A începe sa se dezlantuie, sa se desfasoare; a se declansa, a se dezlantui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre masini, motoare etc.) A începe sa functioneze. ♦ Tranz. fact. A pune în functiune. ♦ (Despre actiuni si manifestari ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face sa înceapa o actiune. ♢ Expr. A porni judecata (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecata. 3. Intranz. si refl. (Despre oameni) A se apuca sa faca ceva, a începe o actiune de oarecare durata. ♢ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a ramâne însarcinata. ♦ A avea tendinta sa..., a fi înclinat sa... 4. Tranz. A îndemna pe cineva la un lucru; a-l determina sa faca ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întarâta, a atâta, a înversuna. – Din sl. porinonti.
porunceală, PORUNCEÁLĂ s.f. (Pop.; în loc. adj. si adv.) De (sau pe, dupa) porunceala = a) (facut sau acceptat) din ordin, (impus) cu forta; p. ext. (facut) în sila, de mântuiala; b) de (sau pe, dupa) comanda. [Var.: (reg.) poronceála s.f.] – Porunci + suf. -eala.
simbol, SIMBÓL, simboluri, s.n. 1. Semn, obiect, imagine etc. care reprezinta indirect (în mod conventional sau în virtutea unei corespondente analogice) un obiect, o fiinta, o notiune, o idee, o însusire, un sentiment etc. ♦ (În literatura si arta) Procedeu expresiv prin care se sugereaza o idee sau o stare sufleteasca si care înlocuieste o serie de reprezentari. 2. Spec. Semn conventional sau grup de semne conventionale folosit în stiinta si tehnica si care reprezinta sume, cantitati, operatii, fenomene, formule etc. ♢ Simbol matematic = semn care reprezinta notiuni, obiecte sau operatii matematice. Simbol chimic = mod conventional de notare a atomilor elementelor chimice folosit în scrierea formulelor si a ecuatiilor chimice. 3. (Bis.; în sintagma) Simbolul credintei = rugaciune care reprezinta expunerea succinta a dogmelor fundamentale ale religiei crestine; crezul. [Acc. si: símbol. – Pl. si: (rar) simboale] – Din lat. symbolum, fr. simbole, germ. Symbol.
violent, VIOLÉNT, -Ă, violenti, -te, adj. 1. Care se produce sau actioneaza cu putere, cu intensitate, cu violenta; intens, puternic, tare. ♦ (Despre culori, lumina etc.) Izbitor, tipator; tare, viu, puternic. 2. (Despre fiinte) Care are accese de furie, care se lasa condus de mânie, care se înfurie usor, care are manifestari nestapânite; coleric, furtunos, impulsiv, nestapânit. ♦ (Despre manifestari ale fiintelor) Care arata violenta, impulsivitate, nestapânire, agresiune. 3. Care se face cu forta; brutal, silnic. ♢ Moarte violenta = moarte produsa de un accident, de un act de violenta sau de alta cauza nefireasca. [Pr.: vi-o-] – Din fr. violent, lat. violentus, it. violento.
planaţie, PLANÁŢIE, planatii, s.f. (Geol.) Proces de netezire a reliefului înalt si accidentat al scoartei, ca rezultat al actiunii de eroziune. – Din fr., engl. planation.
playboy, PLAY-BOY s.m. Tânar elegant, cu fizic placut, care are succes la femei si duce o viata usoara. [Pr.: pléi-boi] – Cuv engl.
post, POST2, posturi, s.n. 1. Functie, slujba. ♢ Loc. adv. La post sau la postul meu (ori tau etc.) = prezent la datorie pentru îndeplinirea obligatiilor (de serviciu). 2. Loc unde se gaseste o formatie militara (restrânsa) care executa un ordin; p. ext. formatia militara respectiva. ♦ Unitate de politisti sau jandarmi (în trecut de militieni) însarcinata cu mentinerea ordinii publice într-o localitate rurala; p. ext. local unde functioneaza unitatea respectiva. ♦ Loc unde sta santinela în timpul serviciului de garda; p. ext. serviciul de garda al santinelei; (rar) santinela. ♦ Loc unde sta un politist însarcinat cu supravegherea circulatiei pe strazi. 3. Instalatie utilata cu aparatura necesara pentru executarea anumitor operatii tehnice. Post telefonic. ♦ Loc special amenajat în care se desfasoara o activitate practica sau pe care îl ocupa o persoana în timpul efectuarii unei asemenea activitati. Post de observatie. ♢ Post de miscare = loc pentru deservirea circulatiei trenurilor. Post (sanitar) de (prim) ajutor = ansamblul încaperilor, al mijloacelor tehnico-sanitare si al personalului sanitar, organizat cu scopul de a da primele îngrijiri persoanelor accidentate sau bolnavilor. 4. Categorie în care sunt înscrise într-o evidenta contabila sume de bani, materiale etc.; rubrica corespunzatoare dintr-un registru de contabilitate. – Din fr. poste.
posteritate, POSTERITÁTE s.f. 1. Succesiune de generatii viitoare; urmasi. 2. (Înv.) Succesiune de persoane care descind din aceeasi familie; urmasi, descendenti. – Din fr. postérité, lat. posteritas, -atis.
posttonic, POSTTÓNIC, -Ă, posttonice, adj. (Lingv.: despre silabe sau sunete) Care urmeaza dupa o silaba sau dupa o vocala accentuata. – Din fr. posttonique.
poşetă, POSÉTĂ, posete, s.f. Geanta mica din piele, material plastic etc. în care femeile tin si poarta acte, bani si diferite accesorii de toaleta. – Din fr. pochette.
potenţa, POTENŢÁ, potentez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) amplifica, a (se) întari, a (se) intensifica; a (se) accentua (cu masura). – Din potenta.
potenţial, POTENŢIÁL, -Ă, (I) potentiali, -e, adj., (II) potentiale, s.n. I. Adj. 1. Care are în sine toate conditiile esentiale pentru realizare, care exista ca posibilitate, care exista în mod virtual. ♢ Energie potentiala = energia pe care o poate dezvolta un corp prin miscarea lui din pozitia în care se afla pâna la un indice de referinta. 2. (Gram.; despre moduri, propozitii etc.) Care prezinta o actiune posibila, fara sa precizeze daca se realizeaza sau nu. II. S.n. 1. Marime fizica a carei variatie în spatiu si timp caracterizeaza un câmp fizic si permite determinarea acestuia. ♢ Potential electric = marime a carei variatie caracterizeaza câmpul electric. Potential de electrod = diferenta de potential dintre un metal si o solutie electrolitica în contact cu metalul. Potential de ionizare = diferenta de potential necesara accelerarii unui electron încât, prin ciocnirea cu un atom sau cu o molecula, sa provoace ionizarea acestuia. 2. (Astron.; în sintagma) Potential terestru = geopotential. 3. (Biol.; în sintagma) Potential de înmultire = capacitate a unor organisme vegetale sau animale de a fi (foarte) prolifice. 4. Capacitate de munca, de productie, de actiune; randamentul calitativ si cantitativ al unei munci; p. ext. forta, putere. [Pr.: -ti-al] – Din fr. potentiel.
potrivit, POTRIVÍT2, -Ă, potriviti, -te, adj. 1. Care are însusiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizeaza cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzator (scopului urmarit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanta cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, asezat; întocmit, mestesugit. ♢ Cheie potrivita = cheie de care se serveste cineva pentru a deschide broasca unei usi, a unei cutii etc. straine; cheie falsa. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o departare potrivita. – V. potrivi.
practicabil, PRACTICÁBIL, -Ă, practicabili, -e, adj. 1. Care poate fi pus în practica, care este realizabil; de care te poti folosi în mod concret. 2. Pe unde se poate umbla sau trece cu usurinta; accesibil. ♦ (Substantivat, n.) Element de decor constând dintr-un podium mobil, folosit pentru a realiza pe scena impresia unei diferente de nivel (un dâmb, un balcon etc.) si pe care se poate circula; platforma mobila pe care sunt instalate luminile si camerele de luat vederi care înregistreaza un spectacol, o scena de film etc. – Din fr. praticable (dupa practica).
nişte, NÍSTE art. nehot. (Preceda substantive la pl. pentru a arata un numar, o cantitate nedeterminata) Niste carti. ♢ (Înaintea unui substantiv care reda o idee de calitate negativa, accentueaza valoarea peiorativa a substantivului) Sunt niste rai! ♢ (Preceda substantive, nume de materie la sg. sau substantive cu sens colectiv) Frige niste carne. [Var.: (reg.) néste art. nehot.] – Lat. nescio quid "nu stiu ce".
prăvălatic, PRĂVĂLÁTIC, -Ă, pravalatici, -ce, adj. 1. (Pop.) Povârnit, abrupt, accidentat, piezis. 2. (Rar) Care se rastoarna, care se rostogoleste, care vine la vale. – Pravali + suf. -atic.
precaut, PRECÁUT, -Ă, precauti, -te, adj. (Despre oameni) Care prevede un pericol posibil, care actioneaza cu bagare de seama si ia toate masurile de prevedere pentru evitarea unui pericol, unei neplaceri; (despre vorbe, gesturi etc.) care dovedeste prudenta; prudent, prevazator, circumspect. [Acc. si: precaút] – Din lat. praecautus.
preceptor, PRECEPTÓR, preceptori, s.m. Persoana însarcinata cu educarea si instruirea particulara a unui copil (dintr-o familie bogata). – V. meditator, pedagog, educator. [Acc. si: precéptor] – Din fr. précepteur, lat. praeceptor.
precis, PRECÍS, -Ă, precisi, -se, adj. 1. Care este limpede, lamurit, clar; care este categoric, sigur. 2. Fix, exact. Ora precisa. ♦ (Despre aparate de masura) Care functioneaza cu precizie, care indica valori foarte apropiate de cele reale. – Din fr. précis, lat. praeccisus.
precorector, PRECORÉCTOR, -OÁRE, precorectori, -oare, s.m. si f. Persoana care face operatia de precorectura. [Acc. si: precorectór] – Pre1- + corector.
predoslovie, PREDOSLOVÍE, predoslovii, s.f. (Înv.) Prefata, precuvântare, introducere. [Acc. si: predoslóvie] – Din sl. prĕdŭslovije.
policarpic, POLICÁRPIC, -Ă, policarpici, -ce, adj. (Bot.) 1. (Despre fruct) Format din mai multe carpele. 2. (Despre plante perene) Care produce seminte, succesiv, un sir de ani. – Din fr. polycarpique.
pripi, PRIPÍ, pripesc, vb. IV. 1. Refl. A face un lucru în graba si adesea fara chibzuiala, a actiona în pripa. ♦ Intranz. (Înv.) A se grabi, a se zori. ♦ Tranz. A accelera, a iuti ritmul unei actiuni. ♦ A nu izbuti, a rata o actiune din cauza grabei. 2. Refl. A se încalzi la foc; (despre alimente) a se coace (superficial) la un foc (prea) repede. 3. Tranz. (Pop.; despre soare) A dogori, a arde. – Cf. bg. p r i p r a.
prematur, PREMATÚR, -Ă, prematuri, -e, adj., s.m. 1. Care se întâmpla sau apare înainte de vreme ori prea devreme; pretimpuriu. 2. Adj., s.m. (Copil) nascut înainte de termen. [Acc. si: premátur] – Din lat. praematurus.
preocupa, PREOCUPÁ, preocúp, vb. I. 1. Tranz. (Despre idei, sentimente etc.) A pune stapânire pe cineva, a domina, a absorbi; p. ext. a nelinisti, a framânta, a îngrijora. 2. Refl. A se interesa îndeaproape, a purta de grija (de cineva sau de ceva). ♦ Tranz. A destepta interesul; a interesa, a atrage. [Pr.: pre-o-] – Din fr. préoccuper, lat. praeoccupare.
preocupaţie, PREOCUPÁŢIE, preocupatii, s.f. (Înv.) Preocupare. [Pr.: pre-o-] – Din fr. préoccupation.
primovaccinare, PRIMOVACCINÁRE, primovaccinari, s.f. (Med.) Prima administrare a vaccinului. – Primo + vaccinare (dupa fr. primovaccination).
primulă, PRÍMULĂ, primule, s.f. Planta ornamentala din familia primulaceelor, cu flori liliachii sau purpurii (Primula obconica). [Acc. si: primúla] – Din fr., lat. primula.
prepeliţă, PRÉPELIŢĂ, prepelite, s.f. Pasare migratoare din ordinul galinaceelor, de culoare bruna, cu dungi pe spate, care se vâneaza pentru carnea ei gustoasa; pitpalac (Coturnix coturnix). [Acc. si: prepelíta] – Din bg., scr. prepelica.
prescură, PRESCÚRĂ, prescuri, s.f. Pâinisoara rotunda sau în forma de cruce, facuta din aluat dospit, din care se pregateste cuminecatura si se taie anafura la biserica. [Acc. si: préscura] – Din sl. proskura.
izogamă, IZOGÁMĂ s. f. linie care uneste punctele de egala valoare ale acceleratiei gravitatiei. (< fr. isogamme)
prinde, PRÍNDE, prind, vb. III. I. 1. Tranz. A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ajutorul unui instrument etc. ♢ Expr. Parca (l-)a prins pe Dumnezeu de (un) picior, se spune când cineva are o bucurie mare, neasteptata. ♦ (Despre animale) A apuca cu dintii, cu ghearele. ♦ A fixa, imobilizând. 2. Tranz. Fig. A lua cunostinta de ceva (cu ochii, cu urechea, cu mintea); a percepe. ♢ Expr. (Intranz.) A prinde de veste = a observa, a remarca, a afla ceva, a baga de seama (din timp). 3. Refl. A-si înclesta mâna sau mâinile pe ceva pentru a se sprijini, pentru a se agata. 4. Refl. recipr. A se lua de mâna cu cineva (pentru a forma o hora, pentru a dansa). 5. Tranz. A cuprinde pe cineva cu mâinile, cu bratele. II. Tranz. 1. A ajunge din urma (si a imobiliza) pe cineva sau pe ceva care se misca, alearga; a captura (un fugar, un raufacator, un inamic). ♦ A pune mâna (sau laba) pe un animal. 2. A surprinde pe cineva asupra unei fapte (reprobabile) savârsite pe ascuns; a descoperi pe cineva cu o vina, cu o neregula. ♢ Expr. A prinde (pe cineva) cu minciuna = a descoperi ca cineva a mintit. ♦ A încurca pe cineva cu vorba, a-l face sa se încurce în raspunsuri (încercând sa ocoleasca adevarul). 3. A ajunge în ultima clipa spre a mai gasi o persoana, un vehicul etc. care sunt gata de plecare. ♢ Expr. A prinde momentul (sau ocazia, prilejul) = a gasi, a nu lasa sa scape momentul (sau prilejul) favorabil. A nu-l prinde pe cineva vremea în loc = a fi ocupat tot timpul, a nu sta nici o clipa neocupat. ♦ (Despre fenomene ale naturii, evenimente etc.) A surprinde. 4. Fig. (Despre stari fizice sau sufletesti) A cuprinde (pe neasteptate); a coplesi. ♦ A absorbi. III. 1. Tranz. A fixa ceva prin legare, coasere sau agatare. ♦ Refl. A ramâne fixat sau agatat (de sau în ceva). ♦ Fig. A înregistra, a fixa si a reda prin mijloace artistice aspecte din lumea înconjuratoare. 2. Tranz. A înhama; a înjuga. 3. Refl. A se lega, a se asocia cu cineva (în calitate de...). 4. Refl. si tranz. (Pop.) A (se) angaja, a (se) tocmi într-o slujba. 5. Refl. A se angaja, a se învoi la ceva; a accepta, a primi. ♢ Expr. A se prinde chezas (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva). ♦ Refl. recipr. A se lua cu cineva la întrecere, a se masura, a rivaliza. ♦ Refl. recipr. A face un pariu cu cineva, a pune ramasag. IV. 1. Refl. A se lipi de ceva sau de cineva. ♢ Expr. A nu se prinde lucrul de cineva, se spune când cineva nu are chef sa lucreze. ♦ Fig. (Despre privire, ochi) A se opri, a se fixa, a se pironi asupra cuiva sau a ceva. ♦ Refl. si tranz. A (se) împreuna, a (se) îmbina formând un tot, a (se) suda. 2. Tranz. (Despre îmbracamintea cuiva; p. ext. despre gesturi, atitudini etc.) A-i sedea cuiva bine, a i se potrivi. 3. Refl. (Despre mâncare; în expr.) A se prinde de cineva = a-i prii cuiva, a se asimila. V. 1. Tranz. A începe sa... ♢ Expr. (Refl. recipr.) A se prinde (cu cineva) la vorba = a) a începe sa discute (cu cineva); b) a se întelege (unul cu altul), a cadea de acord sa... 2. Refl. (Pop.) A se apuca de o treaba, a se porni la lucru. VI. 1. Tranz. A obtine, a capata, a dobândi. ♢ Expr. (Fam.) A prinde carne (sau seu) = a se îngrasa. A prinde minte sau (intranz.) a prinde la minte = a câstiga experienta, a se face om de treaba. A prinde viata = a) a capata putere, tarie; a se înviora; b) a începe sa se realizeze, sa fie pus în practica. A prinde inima sau (intranz.) a prinde la inima = a capata curaj, a se îmbarbata. ♦ Fig. A-si însusi o cunostinta, o deprindere etc., a învata (de la altul). 2. Intranz. si refl. A se dezvolta dupa transplantare, a creste. ♢ Expr. (Tranz.) A prinde radacini (sau radacina) = a se fixa într-un loc, a capata stabilitate, forta, putere. VII. Refl. Fig. (Fam.) A fi crezut, a fi luat drept adevarat, bun, valabil. VIII. Refl. (Despre lapte; p. ext. despre alte substante) A se coagula, a se închega. [Prez. ind. si: (pop.) prinz. – Perf. s. prinsei, part. prins] – Lat. pre(he)ndere.
primăvară, PRÍMĂVARĂ, primaveri, s.f. Unul dintre cele patru anotimpuri care urmeaza dupa iarna si preceda vara, cuprinzând (în emisfera noastra) intervalul dintre echinoctiul de la 21 martie si solstitiul de la 21 iunie. ♢ Expr. Primavara vietii = tineretea; tineretul. ♦ (Adverbial; art.) În timpul sau în cursul acestui anotimp; în fiecare primavara. ♦ Fig. (La pl.) Ani (de tinerete). Are 20 de primaveri. [Acc. si: primavára] – Lat. primavera.
primi, PRIMÍ, primesc, vb. IV. Tranz. 1. A lua în posesiune sau a accepta ceea ce ti se ofera, ti se da, ti se datoreaza; a obtine, a capata; spec. a încasa. ♦ A-i fi atribuit un titlu, un rang etc. ♦ A lua cunostinta de o stire, de o dispozitie etc. ♦ A fi obiectul spre care se îndreapta o actiune sau care sufera efectele ei. 2. A se ocupa de un oaspete, a iesi în întâmpinarea lui; p. ext. a oferi cuiva ospitalitate; a gazdui. ♦ A avea oaspeti; a da o petrecere. ♦ A accepta vizita cuiva (în interes profesional, personal etc.); a acorda o audienta. 3. A admite, a include, a încadra pe cineva într-o întreprindere, într-o institutie, într-o organizatie etc. ♦ A cuprinde, a îngloba, a include. 4. A consimti la..., a fi de acord cu...; a accepta, a admite. ♦ A îmbratisa o teorie, o doctrina, o conceptie religioasa; a adera la... ♦ A manifesta o anumita atitudine fata de cineva sau de ceva. – Din sl. priimati.
primire, PRIMÍRE, primiri, s.f. Faptul de a primi. 1. Luare în posesiune a unui bun care ti-a fost oferit, dat, datorat. ♢ Loc. vb. A da (cuiva ceva) în primire = a preda, a încredinta (cuiva ceva). A lua (ceva) în primire = a prelua (ceva); a receptiona. ♢ Expr. A lua (pe cineva) în primire = a) a lua (pe cineva) în grija sa, sub supravegherea sa (pentru a-l îndruma), a purta de grija; b) (fam.) a certa pe cineva, a-i face reprosuri. 2. Acceptare, admitere a unui vizitator, a unui solicitator; modul de a-l întâmpina, de a-l trata. ♢ Loc. adj. De primire = a) (despre ore, zile) în care este permis accesul publicului într-un loc; b) (despre încaperi) destinat vizitatorilor, solicitatorilor. 3. Manifestare a unei anumite atitudini fata de ceva. 4. Admitere a cuiva într-o întreprindere, într-o institutie, într-o organizatie. – V. primi.
primitor, PRIMITÓR, -OÁRE, primitori, -oare, adj. 1. Care primeste cu placere, cu caldura oaspeti; ospitalier. ♦ Care atrage, îmbie, place (prin aspect). Ţinut primitor. 2. (Rar) Care primeste, care accepta; receptiv. – Primi + suf. -tor.
drege, DRÉGE, dreg, vb. III. (Pop. si fam.) 1. Tranz. A repara (un obiect, un mecanism etc.) ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) întrema, a (se) îndrepta (de bine, de rau) dupa un accident, dupa o boala. ♢ Expr. A-si drege glasul (sau vocea) = a tusi usor înainte de a vorbi sau de a cânta, pentru a-si limpezi vocea. A-si drege gustul = a mânca sau a bea ceva placut, pentru a îndeparta gustul neplacut lasat de alimentele sau bauturile consumate anterior. ♦ Fig. A îndrepta o greseala, o nedreptate. ♦ A face ca focul sa arda mai bine. 2. Tranz. A pune ceva la cale; a aranja, a planui. ♢ Expr. Face si drege = a) se straduieste sa rezolve, sa realizeze ceva; b) se lauda, face caz ca se straduieste sa realizeze, sa întreprinda ceva. 3. Tranz. A potrivi, a îmbunatati gustul unei mâncari. ♦ A falsifica, a contraface o bautura. 4. Tranz. si refl. A (se) farda, a (se) sulimeni. [Perf. s. dresei, part. dres. – Var.: (înv. si reg.) dirége, (înv.) derége vb. III] – Lat. dirigere.
priceput, PRICEPÚT, -Ă, priceputi, -te, adj. 1. Care are cunostinte numeroase, care are o pregatire temeinica într-un domeniu; capabil; iscusit, abil. ♦ Care exprima pricepere, întelepciune. 2. (Rar) Care poate fi (usor) înteles, patruns cu mintea; accesibil inteligentei. – V. pricepe.
prezumtiv, PREZUMTÍV, -Ă, prezumtivi, -e, adj. Considerat ca probabil; ipotetic. ♢ Modul prezumtiv (si substantivat, n.) = mod verbal care prezinta actiunea ca presupusa, banuita sau probabila. ♦ Care urmeaza sa mosteneasca o demnitate, o functie etc. sau sa succeada pe cineva într-o demnitate, într-o functie. – Din fr. présomptif, lat. praesumptivus.
prier, PRIÉR s.m. (Înv. si pop.) Luna aprilie. [Acc. si: príer] – Lat. Aprilis.
prim, PRIM2, -Ă, primi, -e, num. ord. (Adesea cu valoare de adjectiv) 1. Cel dintâi (în spatiu sau în timp); care se afla la început, în fruntea unei serii; întâi, dintâi. ♢ Prima tinerete = întâia perioada a tineretii, care urmeaza imediat copilariei. Prima auditie = executare a unei bucati pentru prima oara în fata publicului. Prim ajutor = ajutor medical imediat, care se da unui bolnav sau unui accidentat la fata locului. Materie prima = material destinat prelucrarii în vederea fabricarii unui produs finit. ♢ Loc. adv. În primul rând (sau loc) = înainte de toate. ♦ (Cu valoare adverbiala, la f.; fam.) Mai întâi; primo. 2. Care este înaintea tuturor în privinta însemnatatii, a rangului, a calitatilor; important, principal. ♢ Prim amorez = actor care interpreteaza rolul de tânar îndragostit; june prim. ♢ Loc. adj. De prim(ui) rang = de calitate superioara; excelent. ♦ (Ca element de compunere, precedând un termen care indica o functie sau un grad ierarhic) Pe treapta cea mai înalta, întâiul în categoria respectiva. Prim-solist. ♢ Prim-ministru = seful executivului; premier. ♦ (Despre instrumente, voci, instrumentisti) Care executa melodia principala, dominanta. 3. (În sintagma) Numar prim = numar divizibil numai cu unitatea sau cu el însusi. – Din lat. primus.
voltampermetru, VOLTAMPERMÉTRU, voltampermetre, s.n. Instrument electric de masura indicator, care cuprinde un voltmetru si un ampermetru într-o cutie comuna, putând fi folosit succesiv ca voltmetru si ca ampermetru. – Din fr. voltampèremètre.
pricină, PRÍCINĂ, pricini, s.f. 1. Cauza care determina ori explica o actiune, o situatie, un fenomen; motiv. ♢ Loc. adv. Fara (nici o) pricina = fara justificare, nemotivat. ♢ Loc. conj. Din pricina ca... = pentru ca..., deoarece, fiindca. ♢ Loc. prep. Din pricina... = ca urmare a..., având drept motiv; din vina... ♢ Expr. (Înv.) A pune pricina = a invoca motive, pretexte pentru justificarea unei actiuni. ♦ Prilej, ocazie, pretext. 2. Motiv de cearta, de neîntelegere; problema litigioasa, conflict; spec. proces. ♦ Expr. (Pop.) A se pune de pricina = a) a se împotrivi, a se opune; b) a cauta cearta, a face gura; a se lua la harta, la bataie. A cauta (cuiva) pricina (cu lumânarea) = a cauta (cuiva) motiv de cearta, a cauta nod în papura. A gasi (cuiva) pricina = a gasi un pretext pentru a certa pe cineva. (Pop.) A avea (sau a fi în) pricina (cu cineva) = a fi certat (cu cineva); a fi în proces, a se judeca (cu cineva). ♦ (Înv.) Act în care este consemnata hotarârea luata într-un proces. 3. Întâmplare (neplacuta), chestiune; necaz, suparare. ♦ Problema; afacere. ♢ Loc. adj. Cu pricina = despre care este vorba, respectiv. [Acc. si: pricína] – Din bg. prična.
proteză, PROTÉZĂ, proteze, s.f. 1. Aparat sau piesa medicala care înlocuieste un organ, un membru, o parte dintr-un membru amputat sau un conduct natural al corpului omenesc ori pe care se fixeaza o dantura falsa. ♦ Operatie chirurgicala prin care se înlocuieste un organ, un membru al corpului etc. printr-o proteza (1). 2. (Fon.) Aparitie accidentala a unei vocale la începutul unui cuvânt care începe cu o consoana, fara a se schimba întelesul cuvântului. – Din fr. prothèse.
viscoli, VISCOLÍ, pers. 3 viscoleste, vb. IV. Intranz. A bate un vânt puternic cu ninsoare sau cu lapovita. ♦ Tranz. (Despre vânt) A spulbera si a troieni (succesiv) zapada. – Din viscol.
proclitic, PROCLÍTIC, -Ă, proclitici, -ce, adj. (Gram.; despre cuvinte) Care nu are accent propriu si este asezat înaintea altui cuvânt cu care face corp fonetic comun. – Din fr. proclitique.
procliză, PROCLÍZĂ, proclize, s.f. (Gram.) Asezare a unui cuvânt neaccentuat înaintea altui cuvânt, cu care poate face corp fonetic comun. – Din fr. proclise.
profesor, PROFÉSOR, -OÁRĂ, profesori, -oare, s.m. si f. Persoana cu o pregatire speciala într-un anumit domeniu de activitate si care preda o materie de învatamânt (în scoala). ♦ (Impr.) Învatator. ♦ P. gener. Persoana care îndruma, educa, învata pe cineva. [Acc. si: profesór] – Din fr. professeur, germ. Professor.
protector, PROTECTÓR, -OÁRE, protectori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care apara, care pazeste sau fereste pe cineva sau ceva; care favorizeaza pe cineva sau ceva. ♦ (Despre atitudini sau comportari) Binevoitor, condescendent. 2. (Despre state) Care exercita un protectorat asupra unei tari, unui teritoriu. [Acc. si: protéctor] – Din lat. protector, -oris, fr. protecteur.
pronunţat, PRONUNŢÁT, -Ă, pronuntati, -te, adj. Accentuat, reliefat, scos în evidenta. – V. pronunta.
proparoxiton, PROPAROXITÓN, proparoxitone, adj., s.n. (Cuvânt) care are accentul pe silaba antepenultima. – Din fr. proparoxyton.
propedeutică, PROPEDÉUTICĂ s.f. (Rar) Învatamânt pregatitor care cuprinde elemente de baza ale unei stiinte. [Acc. si: propedeútica] – Din fr. propedéutique.
proscomidie, PROSCOMÍDIE, proscomidii, s.f. 1. Parte din slujba liturghiei în care preotul pregateste si sfinteste pâinea si vinul pentru împartasanie. 2. Masa sau firida în peretele de nord al altarului, unde se savârseste proscomidia (1). [Acc. si: proscomidíe] – Din sl. proskomidija.
prosector, PROSECTÓR, prosectori, s.m. (Med.) 1. Persoana specializata în efectuarea disectiilor si a autopsiilor. 2. Persoana însarcinata sa prepare piesele anatomice necesare la cursul unui profesor la facultatea de medicina. [Acc. si: proséctor] – Din lat. prosector, fr. prosecteur, germ. Prosektor.
protonic, PROTÓNIC1, -Ă, protonici, -ce, adj. (Despre sunete si silabe) Care se gaseste înaintea silabei accentuate. – Din fr. protonique.
prozodie, PROZODÍE s.f. 1. Parte a poeticii care studiaza versificatia si normele ei sub raportul structurii versurilor, al numarului accentelor sau lungimii silabelor versurilor. 2. (Înv.) Punctuatie. – Din ngr. prosodía, fr. prosodie.
pulsatil, PULSATÍL, -Ă, pulsatili, -e, adj. Care apartine pulsului, privitor la puls. ♢ Durere pulsatila = durere care se accentueaza la intervale regulate, provocând zvâcnituri. – Din fr. pulsatile, lat. pulsatilis.
pulsator, PULSATÓR, -OÁRE, pulsatori, -oare, adj. 1. Care consta într-o succesiune de pulsatii (2) identice. 2. (Despre curentul electric) Care este format din alternante de un singur sens; (rar) pulsant (2). – Din fr. pulsatoire.
cretacic, CRETÁCIC, -Ă, cretacici, -e, adj., s.n. (Din) ultima perioada a mezozoicului, care succeda jurasicului, cu depuneri masive de calcar; cretaceu (II). (din germ. Kretazisch)
eufonie, EUFONÍE, eufonii, s.f. Succesiune armonioasa de vocale si de consoane, care are drept efect o impresie acustica placuta. [Pr.: e-u-] – Din fr. euphonie, lat. euphonia.
puncer, PÚNCER, punceri, s.m. Boxer al carui mod de a boxa se bazeaza mai mult pe lovituri aplicate adversarului si mai putin (sau deloc) pe evitarea loviturilor acestuia. [Acc. si: puncér, var. (dupa alte surse) puncher]. – Din engl. puncher.
sacadă, SACÁDĂ, sacade, s.f. (Livr.) Miscare sacadata; sunet sacadat. – Din fr. saccade.
itinerant, ITINERÁNT, -Ă adj. care se deplaseaza (pentru a îndeplini o anumita misiune). o expozitie ~a = expozitie care are loc succesiv în mai multe locuri diferite. (< fr. itinérant)
puternic, PUTÉRNIC, -Ă, puternici, -ce, adj. 1. (Despre fiinte; p. ext. despre parti ale corpului lor) Care are o mare putere fizica; tare, voinic, viguros. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, solid, tare. ♦ (Despre parti ale fetei oamenilor) Pronuntat, proeminent, accentuat. 2. (Despre masini, unelte) Care poseda o forta mecanica sau motrice ridicata; care actioneaza cu putere si cu efect, care dezvolta o energie mare. 3. (Despre voce, sunete) Tare, intens. ♦ (Despre lumina sau surse de lumina) Viu, intens. ♦ (Despre senzatii, sentimente) Adânc, profund, patrunzator. ♦ (Despre ape curgatoare) Cu debit sporit si cu rapiditate mare. ♦ (Despre substante chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat si vizibil. 4. Care are influenta, autoritate; care detine putere; însemnat prin situatia sau prin rolul sau. ♦ (Substantivat, m.) Persoana care ocupa un loc de frunte, care detine o pozitie influenta în societate. 5. Înzestrat cu o mare forta (organizatorica, politica, economica etc.); capabil de actiuni de mare amploare. 6. Fig. Important prin continutul sau; p.ext. temeinic. Argument puternic. – Putere + suf. -nic.
bevatron, BEVATRÓN s.n. Accelerator de particule capabil sa dea electronilor o energie de miliarde de electronvolti. (din fr. bévatron)
electronvolt, ELECTRONVÓLT s.m. Unitate de masura a energiei egala cu energia câstigata de un electron accelerat la o diferenta de potential de un volt. (din fr. électron-volt)
purta, PURTÁ, port, vb. I. 1. Tranz. A lua, a ridica, a tine pe cineva sau ceva în mâna, în brate etc. pentru a-l transporta în alta parte; a duce. ♢ Expr. A purta pe cineva pe palme = a arata cuiva o grija deosebita, a rasfata pe cineva. A purta (pe cineva) pe degete = a dispune de cineva dupa bunul sau plac. (Înv.) A purta arma = a aduce arma în pozitia regulamentara de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mâna într-alta, din mâna în mâna, de la unul la altul) ♢ Expr. A purta vorbe (sau minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a cara. ♦ (Despre animale) A trage dupa sine. 2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, calauzind, dirijând); a însoti. ♦ (Înv. si pop.) A induce în eroare; a amagi, a pacali. ♢ Expr. A purta (pe cineva) cu vorba = a face promisiuni fara a-si tine cuvântul (pentru a obtine un ragaz); a taragana. ♦ (Pop.) A mânui o unealta. 3. Tranz. A-si duce sarcina, a avea fat în pântece. ♦ Fig. A suporta, a suferi, a rabda. 4. Refl. (Reg.) A umbla (de colo pâna colo), a circula, a merge. 5. Tranz. A misca încoace si încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-si tine corpul într-o anumita pozitie. ♦ A face sa se miste de colo pâna colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta. 6. Tranz. A avea, a poseda, a detine; a contine, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ♢ Loc. vb. A purta dusmanie (sau pica) = a dusmani. A purta interes = a se interesa de... (Reg.) A purta frica de... = a se teme de... 7. Tranz. A avea, a mosteni sau a transmite un nume. 8. Tranz. A avea, a tine asupra sa (pentru a se folosi la nevoie). 9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbracaminte, o podoaba etc., a fi îmbracat, încaltat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbracaminte sau de încaltaminte. ♢ Loc. adj. De purtat = care serveste ca îmbracaminte (de fiecare zi). ♢ Expr. A purta doliu = a umbla îmbracat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbracaminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natura sau datorita obiceiului, a modei etc.) Poarta un coc monumental. ♢ Expr. (Fam.) A purta coarne = (despre barbati) a fi înselat în casnicie. (Refl. impers.) Se poarta = e la moda, se obisnuieste, e modern. ♦ Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦ Tranz. A aranja îmbracamintea, accesoriile de îmbracaminte, parul etc. într-un anumit fel. Poarta parul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întretine. ♢ Expr. A purta de grija cuiva = a îngriji. A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva. 11. Tranz. A detine o functie, un post, un titlu. ♢ Expr. A purta raspunderea = a fi raspunzator. 12. Tranz. A întretine, a duce, a sustine. ♢ Loc. vb. A purta (o) discutie = a discuta. A purta (o) conversatie = a conversa. A purta lupte (sau razboi) = a se lupta, a se razboi. 13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv. 14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). – Lat. portare.
puseu, PUSÉU, puseuri, s.n. Manifestare brusca si puternica (însotita de ridicarea temperaturii) a unei boli; acces. ♦ Fig. Izbucnire, elan, verva, exuberanta. – Din fr. poussée.
contraacuzaţie, CONTRAACUZÁŢIE, contraacuzatii, s.f. Învinuire adusa de catre un acuzat acuzatorului. [Pr.: -tra-a-] – Din fr. contre-accusation.
merge, MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se misca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre pasari, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncaruri si bauturi) A putea fi înghitit usor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ♢ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ♢ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a actiona necugetat, a-si periclita existenta. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-si relua treburile obisnuite, a-si vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inima (sau la suflet) = a(-i) placea foarte mult. A merge ata = a se duce drept la tinta. De-i merge (sau sa-i mearga) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legatura cu verbul "a bate " sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbiala) zdravan, tare, violent. A merge pe... = (despre vârsta) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe masura ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei institutii de învatamânt. ♦ (Înv. si reg.; despre fiinte si lucruri) A intra, a patrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers pâna la a crede ca-l poate îndrepta. ♢ Expr. A merge prea departe = a-si îngadui prea multe, a depasi limitele îngaduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujba). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgatoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoti, a întovarasi, a acompania. ♢ Expr. A merge mâna în mâna (cu...) = a fi în strânsa legatura, a se desfasura concomitent, a se înlantui. A merge dupa (cineva) = a) (despre femei) a se marita; b) a urma sfaturile, povetele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmari pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de carti) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pamânt, drumuri etc.) A se întinde pâna la...; a duce la... 2. (Despre stiri, evenimente etc.) A ajunge la cunostinta cuiva; a se raspândi; a se propaga, a se generaliza. ♢ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbeste. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el ca... Mearga-i numele! = sa nu se mai auda despre el, sa dispara definitiv. III. 1. (Despre actiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfasura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A functiona. 2. (Despre fiinte) A o duce, a-i fi (bine sau rau). ♦ A reusi, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ♢ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe masura ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuinta (într-o anumita cantitate). 2. (Înv. si pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt numar. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ♢ Expr. Asa mai merge = asa se potriveste, e bine, îmi convine. Treaca (si mearga)! sau treaca-mearga! = fie! sa zicem ca se poate! sa admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbracat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere "a se scufunda".
isterie, ISTERÍE s. f. forma de nevroza manifestata prin excitabilitate marita, accese convulsive, agresivitate etc. (< fr. hystérie, it. isteria)
sie, SÍE pron. refl. (Forma accentuata de dat. pers. 3 pentru toate genurile) Lui însusi, ei însasi. – Lat. sibi.
şir, SIR, siruri, s.n. 1. Grup, multime de fiinte sau de lucruri dispuse în succesiune, desfasurate în linie (dreapta); rând, sirag (1). ♢ Loc. adv. si adj. În sir = în rând unul dupa altul. ♦ Sirag (2). ♦ (Înv.) Rând scris sau tiparit. ♦ Lant de munti; masiv muntos. ♦ Dâra formata de un lichid care se prelinge pe ceva. 2. Succesiune de fapte, evenimente, unitati de timp etc. Sir de întâmplari. ♢ Loc. adj. si adv. În sir = pe rând, succesiv, neîntrerupt, necontenit. 3. Desfasurare continua si regulata, înlantuire logica a ideilor, a faptelor într-o expunere, într-o relatare; fir. ♢ Loc. adj. si adv. Fara sir = lipsit de legatura logica, incoerent. 4. (Mat.) Multime infinita, ordonata, ale carei elemente pot fi puse în corespondenta cu multimea numerelor naturale. – Refacut dupa sire (pl. lui sira).
olimpiadă, OLIMPIÁDĂ, olimpiade, s.f. 1. (În Grecia antica) Interval de patru ani dintre doua serbari succesive ale jocurilor olimpice, devenit unitate cronologica conventionala. 2. Competitie sportiva internationala cu caracter complex, care are loc o data la patru ani; jocuri olimpice. 3. Concurs pe specialitati organizat anual pe plan local si national pentru elevi. [Pr.: -pi-a-] – Din ngr. olimpiada, fr. olympiade, germ. Olympiade.
ologi, OLOGÍ, ologesc, vb. IV. Tranz., intranz. si refl. A face pe cineva sa devina olog (1) (lovindu-l, ranindu-l etc.) sau a ramâne, a deveni olog (în urma unui accident sau a unei boli). – Din olog.
şniţel, SNÍŢEL, snitele, s.n. Preparat culinar facut dintr-o felie subtire de carne, batuta cu ciocanul de lemn, trecuta succesiv prin faina, ou si pesmet si prajita în grasime. – Din germ. Schnitzel.
olonom, OLONÓM, -Ă, olonomi, -e, adj. (Fiz.; despre legaturile sistemelor de puncte materiale) A carei variatie în timp nu depinde de viteze si de acceleratii. – Cf. fr. h o l o n o m i e, engl. h o l o n o m y.
odorizant, ODORIZÁNT, odorizanti, s.m. Compus chimic cu miros puternic, folosit pentru a da miros gazelor combustibile (inodore) în scopul detectarii pierderilor accidentale de gaze din conducte, din recipiente etc. – Din fr. odorisant.
ştafetă, STAFÉTĂ, stafete, s.f. 1. (Înv.) Curier special care ducea scrisori sau mesaje urgente; stafetar. 2. Scrisoare, mesaj urgent dus de un curier special: p. ext. veste, stire. ♢ Expr. Fam. A umbla cu stafeta sau a duce stafeta = a purta vorba, a bârfi, a cleveti. 3. Concurs sportiv la alergari, schi, înot etc., care consta în parcurgerea unei distante regulamentare în patru parti egale, de catre o echipa compusa din patru persoane, care strabat succesiv distanta repartizata, cu obligatia de a transmite coechipierului urmator un obiect conventional, care trebuie dus la punctul final. ♦ Obiect conventional care se transmite succesiv într-o astfel de competitie. ♦ Sportiv care participa la o stafeta (3). – Din it. staffetta, germ. Stafette.
ocultaţie, OCULTÁŢIE, ocultatii, s.f. 1. Disparitie temporara a unui astru datorita interpunerii între el si observator a unui alt corp ceresc. 2. (Mar.) Acoperire temporara a luminii unui far prin interpunerea unui ecran. ♦ (În sintagma) Lumina de ocultatie = lumina intermitenta (a farului, a geamandurii). – Din fr. occultation.
ocultist, OCULTÍST, -Ă, ocultisti, -ste, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care practica ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste.
ocupa, OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stapânire pe..., a lua în stapânire cu forta armata un teritoriu, un oras etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stapânire, a avea în folosinta un imobil, un spatiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafata, a se situa. ♦ A retine, a rezerva. 3. A lua în primire, a detine un post, o functie etc. ♦ Fig. A detine un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupatie sau profesiune; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "de") A se consacra unei preocupari temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atentie deosebita. – Din lat. occupare, fr. occuper.
ocupant, OCUPÁNT, -Ă, ocupanti, -te, s.m. si f. (Adesea adjectival) Stat care (prin fortele sale armate) ia în stapânire un teritoriu, un oras strain etc. ♦ P. ext. Persoana care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr. occupant.
ocupaţional, OCUPAŢIONÁL, -Ă, ocupationali, -e, adj. 1. Care se refera la ocupatie (2). 2. Care este generat de ocupatie (2). Risc ocupational. [Pr.: -ti-o-] – Din engl. occupational, fr. occupationnel.
ocurenţă, OCURÉNŢĂ, ocurente, s.f. 1. (Rar) Împrejurare, circumstanta, întâmplare, conjunctura. 2. Prezenta a unei unitati lingvistice într-un text. 3. Mod de prezentare a unui mineral sau a unei roci într-un zacamânt. – Din fr. occurrence.
ocurge, OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (dupa curge).
vermut, VÉRMUT, vermuturi, s.n. Bautura alcoolica facuta din vin în care s-au pus la macerat diferite substante vegetale amare; sticla sau pahar care contine o astfel de bautura. [Acc. si: vermút] – Din fr. vermouth, germ. Wermut, it. vermut.
occident, OCCIDÉNT s.n. Apus1 (2), vest; spatiul geografic situat la apus de un punct de referinta. – Din fr. occident, lat. occidens, -ntis.
occidental, OCCIDENTÁL, -Ă, occidentali, -e, adj. Care tine de apus1 (2), mai ales de apusul Europei si de America, care are caracteristicile vietii de acolo; apusean, vestic. ♦ (Substantivat) Persoana care face parte din populatia de baza a unei tari din Occident; (la pl.) popoarele din Occident. – Din fr. occidental, lat. occidentalis.
occidentaliza, OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. si refl. A da sau a capata caracter occidental. – Din fr. occidentaliser.
occidentalizare, OCCIDENTALIZÁRE, occidentalizari, s.f. Actiunea de a (se) occidentaliza. – V. occidentaliza.
occidentalizat, OCCIDENTALIZÁT, -Ă, occidentalizati, -te, adj. Care a capatat caracter occidental. – V. occidentaliza.
occipital, OCCIPITÁL, -Ă, occipitali, -e, s.n., adj. 1. S.n. Os nepereche lat, care formeaza partea de dinapoi si de jos a cutiei craniene. 2. Adj. Care apartine occipitalului (1), care se refera la occipital. ♢ Lobul occipital = lobul posterior al creierului, unde sunt localizati centrii vederii. Orificiul occipital = orificiul circular din osul occipital, prin care trec maduva spinarii si nervii spinali. – Din fr. occipital.
occiput, OCCIPÚT, occiputuri, s.n. Proeminenta osoasa situata în partea posterioara si inferioara a craniului, care este legata de vertebrele gâtului. – Din fr., lat. occiput.
ocluziune, OCLUZIÚNE, ocluziuni, s.f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectiva. 2. Bula de gaz ramasa în interiorul unei piese metalice dupa turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinala = boala care consta în oprirea sau întreruperea circulatiei materiilor fecale într-un punct oarecare al intestinului; obstructie intestinala, încurcatura de mate. 4. (Fon.) Miscare articulatorie care consta din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) si care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-. – Var.: oclúzie s.f.] – Din fr. occlusion.
ocnire, OCNÍRE, ocniri, s.f. Formare accidentala, în cursul sapaturii unor gauri de sonda, a unei cavitati neregulate, ca urmare a dezagregarii rocii în contact cu fluidul. – Din ocna.
omologa, OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autoritatii conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaste oficial o performanta, un rezultat sportiv (dupa o verificare prealabila). ♦ A accepta un tip de produs si a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer.
stuc, STUC s.n. 1. Material de constructie format din mortar si ipsos amestecat cu gelatina, clei si (uneori) cu coloranti minerali, care prin uscare si lustruire capata aspectul marmurei. 2. Material, sub forma de pasta, folosit pentru decoratii arhitectonice, care se prepara dintr-un amestec de var stins vechi, praf de marmura si praf de creta. [Var.: (înv.) stuc s.n.] – Din it. stucco, germ. Stuck, fr. stuc.
stucat, STUCÁT, -Ă, stucati, -te, adj. (Rar) Lucrat din stuc, împodobit cu stucaturi. [Var.: (înv.) stucát, -a adj.] – Din it. stuccato.
stucator, STUCATÓR, stucatori, s.m. Meserias care executa lucrari de stucatura. [Var.: (înv.) stucatór s.m.] – Din it. stuccatore, fr. stucateur.
stucatură, STUCATÚRĂ, stucaturi, s.f. Ornament arhitectonic în relief (pentru interiorul cladirilor) executat din stuc sau din mortar simplu de ipsos. – Din it. stuccatura.
ireuşită, IREUSÍTĂ s. f. nereusita, insucces. (< fr. irréussite)
vers, VERS, versuri, s.n. Unitate prozodica elementara, alcatuita dintr-unul sau mai multe cuvinte, potrivit unei scheme si determinata fie de cantitatea silabelor, fie de accent, fie de numarul silabelor; fiecare dintre rândurile care alcatuiesc strofele unei poezii; p. ext. (la pl.) poezie. – Din fr. vers, lat. versus.
vertiginos, VERTIGINÓS, -OÁSĂ, vertiginosi, -oase, adj. Care se produce, se misca, se succeda cu mare viteza, cu rapiditate. – Din fr. vertigineux, lat. vertiginosus.
vestibul, VESTIBÚL, vestibuluri, s.n. 1. (Livr.) Antreu. 2. Prima cavitate a urechii interne. [Acc. si: vestíbul. – Pl. si: vestibule] – Din fr. vestibule, lat. vestibulum.
vestic, VÉSTIC, -Ă, vestici, -ce, adj. Care apartine vestului, privitor la vest, care se afla la vest; apusean; occidental. – Vest + suf. -ic. Cf. germ. w e s t i s c h.
şuiera, SUIERÁ, súier, vb. Intranz. 1. (Despre vânt, furtuna, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascutit si puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt si intens, atunci când se deplaseaza, se misca, se învârteste sau spinteca aerul cu viteza. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascutit, strident si prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-si exprima nemultumirea, dezaprobarea fata de cineva sau de ceva prin fluieraturi stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. si tranz. A emite o succesiune melodica de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, pasari, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un tipat (ascutit) specific. [Pr.: su-ie] – Lat. sibilare.
şvab, SVAB2, -Ă, svabi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Nume generic dat colonistilor germani, francezi, italieni, spanioli si bulgari asezati succesiv în unele regiuni din Banat si Transilvania, prin sec. XVIII; persoana care face parte dintre urmasii acestor colonisti. 2. Adj. Care apartine svabilor2 (1), privitor la svabi2. – Din germ. Schwabe.
şvăboaică, SVĂBOÁICĂ, svaboaice, s.f. Femeie care face parte din populatia compusa mai ales din germani, colonizati în mod succesiv în Banat si în Transilvania prin sec. XVIII. – Svab2 + suf. -oaica.
onix, ONÍX s.n. Varietate neagra de agat fin, adesea cu striatii de diferite culori (albe, rosii, cenusii etc.), folosita ca piatra semipretioasa la confectionarea unor obiecte ornamentale; p. ext. obiect facut din acest material. [Acc. si: ónix] – Din fr. onyx.
orlişte, ORLÍSTE, orlisti, s.f. (Reg.) Loc nelucrat, lasat în paragina (dupa ce s-a strâns recolta). ♦ Fig. Casa pustie si ruinata. [Acc. si: órliste] – Din bg., scr. orlište.
filodendron, FILODÉNDRON, filodendroni, s.m. Planta decorativa originara din regiunile ecuatoriale, cu radacini aeriene si cu frunze mari, late si adânc crestate (Monstera deliciosa). [Acc. si: filodendrón] – Din fr. philodendron.
filma, FILMÁ, filmez, vb. I. Tranz. A înregistra imagini succesive pe o pelicula cinematografica; a cinematografia. – Din fr. filmer.
film, FILM, filme, s.n. 1. Banda flexibila de celuloid, transparenta si subtire, acoperita cu un strat de material sensibil la actiunea luminii, pe care se formeaza o imagine fotografica si care se foloseste în fotografie, în radiografie etc. ♦ (Cin.) Pelicula lunga pe care sunt înregistrate pe cale fotografica si în momente succesive imagini statice sau în miscare, precum si sunete, pentru a fi apoi proiectate pe un ecran. 2. Gen de arta constând din realizarea si proiectarea pe un ecran cinematografic a unui film (1); creatie cinematografica. 3. Strat subtire dintr-un material lichid, solid sau gazos, întins pe suprafata unui obiect solid sau lichid; pelicula. 4. (Fig.) Desfasurare, prezentare. – Din fr. film.
fiere, FIÉRE s.f. 1. Lichid amar, de culoare galbena-verzuie, secretat de ficat; bila1. ♢ Expr. A varsa fiere, se zice despre o persoana plina de necaz, de ciuda, de mânie (care se manifesta cu violenta). ♦ Fig. Amaraciune, suparare, necaz. 2. (Si în sintagma basica fierii) Vezicula biliara. ♢ Expr. A-i crapa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necajit, mânios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pamântului = a) planta erbacee medicinala cu flori rosietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) planta erbacee inferioara, cu talul târâtor, având pe partea inferioara rudimente de frunza (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbusti tropicali si mediteraneeni din care se extrage saburul; a) arbust înalt de 3-4 m, cu frunze mari si flori violacee dispuse într-un spic (Aloë ferox); b) arbust înalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse în rozeta (Aloë succotrina). – Lat. •fele (= fel).
epigeneză, EPIGENÉZĂ s.f. 1. Conceptie biologica dupa care embrionul se formeaza treptat, prin diferentieri succesive de parti noi, pe baza informatiei genetice. 2. Proces de depunere a unor minerale dupa formarea rocilor în care se gasesc. – Din fr. épigénèse.
epifrază, EPIFRÁZĂ, epifraze, s.f. Figura retorica prin care se adauga unei fraze care pare terminata una sau mai multe parti în care se dezvolta o idee accesorie. – Din fr. épiphrase.
fiasco, FIÁSCO s.n. (Livr.) Esec total într-o actiune întreprinsa; insucces, nereusita. – Din it. [far] fiasco.
feudă, FEÚDĂ, feude, s.f. (În evul mediu) Mosie, domeniu, provincie pe care vasalul o primea în stapânire de la seniorul sau, în schimbul anumitor obligatii si pe care o lucra cu taranii iobagi; fief. [Acc. si: féuda. – Var.: (înv.) feúd s.n.] – Din it. feudo.
oxiacetilenic, OXIACETILÉNIC, -Ă, oxiacetilenici, -ce, adj. De oxiacetilena. ♢ Sudura oxi-acctilenica = procedeu de sudura în care flacara este întretinuta de combinatia dintre oxigen si acetilena. [Pr.: -xi-a-] – Din fr. oxiacétylénique.
ferigă, FÉRIGĂ, ferigi, s.f. Nume dat mai multor specii de criptogame vasculare cu frunze mari si dintate, pe dosul carora se gasesc sporangi cu spori. [Acc. si: feríga. – Var.: (reg.) férega s.f.] – Lat. filix, -icis.
iradiere, IRADIÉRE s. f. 1. actiunea de a iradia. 2. expunere a unei substante la actiunea unui flux de fotoni sau de particule. 3. expunere a organismului la actiunea unor radiatii ionizante, în scop terapeutic, diagnostic sau accidental. 4. difuziune a unui impuls nervos de la o zona la alta. (< iradia)
cruce, CRÚCE, cruci, s.f. I. 1. Obiect format din doua bucati de lemn, de piatra, de metale pretioase etc. asezate perpendicular si simetric una peste alta si constituind simbolul credintei crestine. ♢ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstitiosi când aud numele diavolului. 2. Figura sau desen în forma de cruce (I 1), având diferite semnificatii: într-o lista de nume de persoane arata ca posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atesta vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marcheaza o zi de sarbatoare crestina; peste un text indica semnul anularii etc. ♢ Cruce rosie = semn distinctiv al spitalelor, ambulantelor, centrelor de asistenta medicala, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului crestin, care consta dintr-un gest (semnul crucii) facut cu degetele la frunte, la piept si, succesiv, la cei doi umeri. ♢ Expr. A-si face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea crestina: crestinism. 5. Termen care intra în componenta numelui unor decoratii, insigne etc. în forma de cruce (I 1). Crucea "Sfântul Gheorghe". 6. Nume dat la diverse obiecte sau parti ale unor obiecte, dispuse în forma de cruce (I 1). ♢ (Tehn.) Cruce cardanica = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permitând transmiterea miscarii circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. 7. Piesa de otel, fonta, beton etc. pentru legarea a doua conducte în prelungire, din care se despart doua orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrari. ♦ Crucea carutei = bucata de lemn pusa de-a curmezisul peste protap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cereasca unde se afla soarele la amiaza; b) ora 12 ziua. Crucea noptii = miezul noptii. ♢ Loc. adj. si adv. În cruce = (asezat) crucis, încrucisat. ♢ Expr. (Soarele) e cruce amiazazi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazazi = (e) la amiaza, (ne aflam) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Crucis. ♢ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei actiuni, a se pune de-a curmezisul spre a o zadarnici. 8. Instrument de tortura în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare pâna la locul de executie si pe care era apoi pironit cu cuie. ♢ Expr. A-si purta crucea = a îndura o suferinta mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat pâna la rastignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (Pop.: art.) Constelatia lebedei, formata din cinci stele asezate în forma de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie doua sau mai multe drumuri; rascruce, raspântie. ♢ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o statie, venind din directii diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i iesi cuiva cineva în cale, a se încrucisa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neasteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o raspântie; fig. a avea de ales între mai multe solutii; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipa compusa din doi pâna la patru soldati, care erau obligati sa plateasca, în mod solidar, capeteniilor o anumita cota de impozite. 11. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = barbat în toata puterea; barbat bine facut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pamântului = planta erbacee melifera din familia umbeliferelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.
ordine, ÓRDINE, ordini, s.f. 1. Dispozitie, succesiune regulata cu caracter spatial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, însiruire, rând, rânduire, orânduiala. ♢ Ordine de bataie = dispozitiv de lupta. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor care urmeaza sa fie discutate într-o sedinta, într-o adunare. ♢ Loc. adj. si adv. La ordinea zilei = de actualitate, care face vâlva; important. 2. Asezare a unor obiecte potrivit unor cerinte de ordin practic si estetic, rânduiala; p. ext. conformitate cu o cerinta, cu o norma, cu o disciplina, cu o regula. ♢ Loc. adv. În ordine = asa cum se cuvine; în regula. ♢ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva sa respecte anumite norme (de conduita) încalcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ♢ Expr. (Înv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, orânduire sociala, politica, economica; regim; spec. stabilitate sociala, respectul institutiilor sociale stabilite. ♢ Ordine publica = ordine politica, economica si sociala dintr-un stat, care se asigura printr-un ansamblu de norme si masuri deosebite de la o orânduire sociala la alta si se traduce prin functionarea normala a aparatului de stat, mentinerea linistii cetatenilor si a respectarii drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine.
ordalie, ORDALÍE, ordalii, s.f. Mod de stabilire a dreptatii sau a vinovatiei partilor în litigiu, caracteristic evului mediu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite si a fierului încins) sau prin duelul judiciar. [Acc. si: ordálie] – Din fr. ordalie, lat. ordalium.
feminiza, FEMINIZÁ, feminizez, vb. I. Tranz. si refl. A da sau a capata însusiri specific feminine, a (se) accentua feminitatea cuiva. – Din fr. féminiser.
feldvebăl, FÉLDVEBĂL, feldvebali, s.m. Plutonier în armata germana. [Acc. si: feldvébal] – Din germ. Feldwebel.
după, DÚPĂ prep. I. (Introduce un complement circumstantial de loc) 1. Îndaratul..., în dosul..., înapoia... Dupa casa se afla livada. 2. Mai departe de..., dincolo de..., Dupa gradina publica s-a oprit. 3. (exprima un raport de succesiune) În urma..., pe urma... Se ridica val dupa val. ♢ Loc. adv. Unul dupa altul= pe rând, în sir, succesiv. ♢ Expr. (În formule de politete) Dupa dumneavoastra! = (vin si eu) în urma dumneavoastra! (Pop.) A da (o fata) dupa cineva = A marita (o fata) cu cineva. 4.(Cu nuanta finala, dupa verbe de miscare) În urma sau pe urma cuiva sau a ceva (spre a da de el, spre a-l ajunge, a-l prinde, a-l pazi, a-l îngriji etc.). Fuge dupa vânat. ♢ Expr. A se lua (sau a se tine etc.) dupa cineva (sau ceva) = a) a urmari pe cineva (sau ceva); b) a nu lasa în pace pe cineva. 5. (Impr.) De pe. Ia un obiect dupa masa. II (Introduce un complement circumstantial de timp) În urma..., trecând de... Venea acasa dupa apusul soarelui. ♢ Loc. adv. (Si substantivat) Dupa-amiaza sau dupa-prânz, dupa masa = în partea zilei care începe în jurul orei 12. Dupa-amiaza sau dupa-masa = (aproape) în fiecare zi în cursul dupa-amiezii. Dupa aceea (sau aceasta, asta) = apoi, pe urma. Dupa toate... = pe lânga toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat. ♦ La capatul..., la sfârsitul..., o data cu împlinirea... S-a dus dupa o saptamâna. ♦ Ca rezultat al... Dupa multa munca a reusit. ♢ A nu avea (nici) dupa ce bea apa = a fi foarte sarac. ♦ (În loc. conj.) Dupa ce, introduce o propozitie circumstantiala de timp, aratând ca actiunea din propozitia subordonata se petrece înaintea actiunii din propozitia regenta. III. (Introduce un complement circumstantial de mod) 1. Potrivit cu..., în conformitate cu..., la fel cu... A plecat dupa propria lui dorinta. ♢ Loc. conj. Dupa cum sau cât = asa cum, precum. ♢ Expr. Dupa cum se întâmpla = ca de obicei. A se da dupa cineva = a cauta sa fie la fel cu cineva; a se acomoda cu cineva. A se lua dupa capul cuiva (sau dupa capul sau) = a urma sfatul cuiva (sau propriul sau îndemn). Daca ar fi dupa mine = daca ar depinde de mine. A se lua dupa ceva (sau cineva) = a imita, a copia ceva (sau pe cineva). 2. Ţinând seama de..., având în vedere..., luând în consideratie... Justetea propunerii se judeca dupa rezultate. ♢ Expr. Dupa toate probabilitatile = probabil. 3. În raport cu..., pe masura..., în proportia în care... Dupa fapta si rasplata. 4. Având ca model sau ca exemplu... Face pictura dupa natura. IV. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru a gasi, a afla, a prinde, a obtine etc. Fuge dupa glorie. V. (Introduce un complement indirect) 1. Arata fiinta sau lucrul pe care cineva le iubeste, le doreste cu pasiune) Tremura dupa bani. 2. (Arata motivul, cauza care produce actiunea) A-i parea rau dupa ceva. VI. (Introduce un complement circumstantial instrumental) Cu ajutorul..., prin. A preda o limba dupa o anumita metoda.. VII. (Introduce un atribut) 1. (Arata originea, descendenta) Din partea... Var dupa mama. 2. (Dupa un substantiv verbal sau cu sens verbal, indica obiectul actiunii) Adaptare dupa o nuvela. VIII. (În loc. conj.) Dupa ce (ca)... = (leaga doua propozitii copulative, aratând adaugarea unui fapt la alt fapt) în afara de faptul ca..., pe lânga ca..., nu-i destul ca... [Var.: (înv. si reg.) dúpre prep.] – Lat. de post.
mister, MISTÉR1, mistere, s.n. 1. Ceea ce este (înca) necunoscut, neînteles sau descoperit; taina; secret. 2. Dogma crestina pe care biserica o considera inaccesibila ratiunii omenesti. 3. (La pl.) Ritualuri religioase în Grecia si Roma antica la care participau doar cei initiati. 4. (La pl.) Lucrare dramatica specifica evului mediu, cu caracter religios sau laic, reprezentata cu prilejul unor sarbatori (religioase). [Var.: (înv.) mistèriu s.n.] – Din fr. mystère, lat. mysterium.
fasciculă, FASCÍCULĂ, fascicule, s.f. Fiecare dintre partile unei opere unice care se publica în etape succesive (urmând a fi reunite într-un tot dupa aparitia integrala a lucrarii). ♦ Brosura continând o parte, un capitol dintr-un roman publicat în fragmente succesive; p. gener. brosura. ♦ Coala de tipografie faltuita. [Var.: fascícola s.f.] – Din fr. fascicule.
fază, FÁZĂ, faze, s.f. Fiecare dintre etapele distincte din evolutia unui proces din natura sau din societate; fiecare dintre starile succesive ale unei transformari. ♦ Fiecare dintre aspectele succesive pe care le iau Luna si unele planete, determinate de orientarea pe care o au fata de Pamânt partile din suprafata lor iluminate de Soare. ♦ Fiecare dintre circuitele componente ale unui sistem de circuite electrice. ♦ (Fiz.) Argument al unei marimi care variaza sinusoidal în timp si care caracterizeaza marimea în orice moment. ♢ (În expr.; fam.) A fi pe faza = (a fi atent si) a actiona prompt, la momentul potrivit. – Din fr. phase.
ocazionalism, OCAZIONALÍSM s.n. Doctrina teologica care considera ca singura cauza reala a modificarilor corporale si sufletesti este vointa divinitatii. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnalisme.
ocaziona, OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. (Rar) A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner.
ocazie, OCÁZIE, ocazii, s.f. 1. Situatie, împrejurare care provoaca, permite sau usureaza savârsirea unei actiuni; prilej, moment favorabil. ♢ De ocazie = a) loc. adj. potrivit numai pentru o anumita împrejurare; deosebii, de circumstanta; b) loc. adj. si adv. (ivit) întâmplator; cumparat sau vândut din întâmplare (si de obicei avantajos). ♢ Loc. vb. A da ocazie la (sau, înv., de)... = a da loc, a ocaziona, a prilejui. ♢ Expr. Cu alta ocazie = cu alt prilej, alta data. ♦ Eveniment deosebit, festivitate. 2. (Concr.) Mijloc de locomotie, de obicei gasit din întâmplare. [Var.: (înv.) ocaziúne s.f.] – Din fr. occasion, germ. Okasion, lat. occasio, -onis.
zaharozurie, ZAHAROZURÍE s.f. Prezenta patologica a zaharului în urina. (din fr. zaccharosurie)
zaharomicoză, ZAHAROMICÓZĂ s.f. Boala parazitara produsa de zaharomices. (din fr. saccharomycose)
zaharomicete, ZAHAROMICÉTE s.f. pl. Zaharomices. (din germ. Saccharomyzeten)
zaharomices, ZAHAROMÍCES s.n. Ciuperca microscopica care produce fermentatia alcoolica în materii zaharoase; zaharomicete. (din fr. saccharomyces)
zaharo, ZAHARO-, zahar-, zahari- elem. "Zahar". (din fr. sacchar/o/-, sacchari-, cf. lat. saccharum, gr. sakkharon)
zaharimetric, ZAHARIMÉTRIC, -Ă, zaharimétrici, -e, adj. Referitor la zaharimetrie. (cf. fr. saccharimétrique) [def. Trésor de la Langue Française]
zaharifer, ZAHARIFÉR, -Ă, adj. Care produce, contine zahar. (din fr. saccharifère)
zaharide, ZAHARÍDE s.f. pl. Glucide. (din fr. saccharides)
firav, FÍRAV, -Ă, firavi, -e, adj. Care are o constitutie delicata; slabut, plapând, gingas. ♦ Fig. (Cam) slab din punctul de vedere al calitatii, al temeiniciei. Argumentatie firava. [Acc. si: firáv] – Din •sl. chyravŭ "bolnavicios" (< chyra "boala"), apropiat de fir.
filotim, FILÓTIM, -Ă, filotimi, -e, adj., s.n. (Înv.) 1. Adj. (Despre oameni) Generos, darnic, galanton. 2. S.n. Filodorma. [Acc. si: filotím] – Din ngr. filótimos.
opus, ÓPUS1, opusuri, s.n. (Muz.) Termen care denumeste, împreuna cu un numar de clasificare, o opera a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucrarilor sale. [Scris si (prescurtat): op] – Din fr. opus, germ. Opus.
ovogeneză, OVOGENÉZĂ s.f. Proces de formare a ovulelor la animale prin diviziuni succesive ale unor celule din ovar. – Din fr. ovogenèse.
fistulă, FÍSTULĂ, fistule, s.f. (Med.) Canal format accidental sau în urma unei operatii, care comunica spre interior cu o glanda sau cu o cavitate naturala ori patologica si care dreneaza în afara secretiile acestora; ulceratie adânca într-un tesut al organismului. – Din fr. fistule.
flaut, FLÁUT, flaute, s.n. Instrument muzical de suflat alcatuit dintr-un cilindru îngust de lemn sau de metal, prevazut cu gauri si cu clape. ♢ Flaut piccolo = flaut de dimeniuni mai mici, care emite sunete foarte înalte; piculina. [Pr.: fla-ut. – Pl. si: (m.) flauti] – Din it. flauto.
opţiune, OPŢIÚNE, optiuni, s.f. 1. Faptul sau dreptul de a alege din doua sau mai multe lucruri, posibilitati etc. pe acela sau pe aceea care îti convine; alegere. ♦ Spec. Alegere, în temeiul unui drept, între doua sau mai multe situatii juridice. ♢ Drept de optiune = a) drept acordat cuiva de a-si alege cetatenia (de obicei în cazuri de stabilire în alt stat); b) drept acordat cuiva de a accepta o mostenire sau de a renunta la ea. 2. Conditie stipulata uneori în tranzactiile comerciale, potrivit careia o parte contractanta, care îsi asuma obligatii ferme, acorda celeilalte parti, pentru un anumit termen, dreptul de a alege între diferitele conditii ale contractului sau chiar dreptul de a renunta la tranzactie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. option, lat. optio, -onis.
fairplay, FAIRPLAY s.n. Acceptare loiala a regulilor (într-un joc, într-un sport, în afaceri). ♢ (Adjectival) Nu a avut o comportare fairplay. [Pr.: férplei] – Cuv. engl.
fado, FADÓ, fadouri, s.n. Nume dat unui gen de cântece populare portugheze. [Acc. si: fádo] – Din port., fr. fado.
fading, FÁDING, fadinguri, s.n. 1. Variatie (slabire sau accentuare) în timp a sunetelor unui aparat de radioreceptie, provocata de schimbarile conditiilor de propagare a undelor prin atmosfera si stratosfera. 2. Modificare a culorii unei tesaturi sub actiunea apei, a luminii etc. [Pr.: féding] – Din engl., fr. fading.
factoriţă, FÁCTORIŢĂ, factorite, s.f. Postarita. [Acc. si: factoríta] – Factor + suf. -ita.
factorial, FACTORIÁL, factoriale, adj. (Mat.; în sintagma) Produs factorial (si substantivat, n.) = produs obtinut prin înmultirea numerelor întregi si succesive începând de la 1 si mergând pâna la numarul respectiv. [Pr.: -ri-al] – Din fr. factorielle.
factor, FÁCTOR, factori, s.m. I. 1. Element, conditie, împrejurare care determina aparitia unui proces, a unei actiuni, a unui fenomen. 2. (Mat.) Fiecare dintre termenii unei înmultiri. ♢ Factor prim = fiecare dintre numerele prime prin care se împarte exact un numar dat. Factor comun = numar care împarte exact oricare dintre termenii unei sume neefectuate. 3. Marime a carei valoare intra prin multiplicare într-o relatie care caracterizeaza un sistem fizico-chimic. 4. Marime caracteristica pentru un sistem tehnic, un material etc., stabilita prin raportul altor doua marimi diferite. II. Functionar al postei care duce corespondenta la destinatie; postas. [Acc. si: (II) factór] – Din fr. facteur, lat. factor.
invidie, INVÍDIE s. f. sentiment de necaz si de ciuda provocat de succesele sau calitatile altuia; pizma. (< it., lat. invidia)
zulie, ZULÍE s.f. (Înv.) 1. Sentiment de nemultumire egoista, provocat de situatia sau de succesele cuiva; invidie; pizma. 2. Traire sufleteasca chinuitoare si obsedanta, provenita din faptul sau presupunerea ca fiinta iubita nu este credincioasa; gelozie.
criptogramă, CRIPTOGRÁMĂ, criptograme, s.f. 1. Document, text scris cu caractere secrete. 2. Joc distractiv constând din împartirea cuvintelor unei fraze într-un numar exact de fragmente, care se înscriu într-o forma geometrica regulata, urmând sa fie aflat modul si locul în care ele se succeda. – Din fr. cryptogramme.
epocă, ÉPOCĂ, epoci, s.f. 1. Perioada în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebeste de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; era (2.) ♢ Expr. A face epoca = a atrage atentia, a face vâlva, a se impune la un moment dat; a marca o moda. 2. Timp în care se repeta, periodic, acelasi lucru în aceleasi conditii. Epoca topirii zapezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. si: epóca. – Var.: (înv.) époha s.f.] – Din fr. époque.
montaj, MONTÁJ, montaje, s.n. 1. Montare1; (concr.) ansamblu, sistem rezultat în urma unei montari. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compozitie pentru a obtine un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Faza finala în tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii si lungimii definitive a secventelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. în conformitate cu succesiunea indicata de scenariu si cu viziunea artistica a regizorului. 4. Combinarea într-o ordine succesiva logica si într-un tot unitar, a scenelor si a episoadelor caracteristice dintr-o opera literara, dintr-o compozitie muzicala etc., în vederea unei transmisiuni radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.
ruşine, RUSÍNE s.f. 1. Sentiment penibil de sfiala, de jena provocat de un insucces sau de o greseala. ♢ Loc. adj. si adv. Fara rusine = fara jena, cu obraznicie. ♢ Expr. A muri de rusine sau a-i plesni cuiva obrazul de rusine, se spune când cineva se simte foarte rusinat. N-ai (sau n-are) rusine sau nu-ti (sau nu-i, nu le etc.) e rusine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simt, obraznic, nesimtit, nerusinat. 2. Rezerva, modestie, retinere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocara, batjocura, ofensa. ♢ Expr. A fi (sau a ramâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rusine sau a face cuiva rusine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situatie penibila. 4. Motiv de a se simti rusinat; necinste, dezonoare, umilinta. ♢ Expr. A pati (o sau vreo) rusine = a ajunge de ocara sau de batjocura, a suferi un lucru umilitor. (E) rusine sau (e) mai mare rusinea = (e) nepotrivit, necorespunzator, rusinos. A fi rusinea cuiva = a fi om de nimic, de ale carui fapte cineva se rusineaza, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om si la animale. ♢ Compus: rusinea-fetei = numele a doua plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperita de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov salbatic (Daucus carota si silvestris). – Cf. lat. r o s e u s.
cuvânt, CUVẤNT, cuvinte, s.n. 1. Unitate de baza a vocabularului, care reprezinta asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) si a unui complex sonor; vorba. ♢ Cuvânt simplu = cuvânt care contine un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care serveste ca element de baza pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matca = cuvânt care se afla în fruntea unei articol de dictionar, sub care se grupeaza si se gloseaza toate variantele si expresiile, uneori si derivatele si compusele. ♢ (Lingv.; în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dictionar respectiv. ♢ Expr. A nu gasi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stari afective puternice) sa exprimi ceea ce gândesti. Cu alte cuvinte = a) exprimând acelasi lucru altfel; b) deci, prin urmare, asadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, asadar. În putine cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fara nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = gluma bazata pe asemanarea cuvintelor, calambur. Cuvinte încrucisate = joc distractiv-educativ în care trebuie gasite, pe baza unor indicatii date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figura geometrica împartita în patratele, încât cuvintele citite orizontal sa aiba o litera comuna cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimata prin vorbe; spusa. ♢ Cuvânt greu = vorba hotarâtoare; (la pl.) vorbe de dojana, de ocara. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefata, introducere (la o lucrare). Purtator de cuvânt = persoana autorizata sa exprime în mod public pareri care arata punctul de vedere al forului pe care îl reprezinta. ♢ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toata) puterea cuvântului = în întelesul adevarat, pe deplin, cu desavârsire. A taia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorba. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorba, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferinta. ♢ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o sedinta, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva sa-si mai continue afirmatiile (într-o adunare). 4. Învatatura, îndrumare, sfat: p. ext. dispozitie, ordin. ♢ Expr. A întelege (sau a sti) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispozitie data de un superior. 5. Promisiune, fagaduiala: angajament. ♢ Expr. Om de cuvânt = om care îsi tine fagaduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajeaza cinstea cuiva. A(-si) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotarât ca va face cu orice pret ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fara a mai controla exactitatea spuselor. A-si tine cuvântul sau a se tine de cuvânt = a-si îndeplini o promisiune facuta. 6. Parere, opinie exprimata: punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discutie, cearta, ciorovaiala. ♢ Expr. Schimb de cuvinte = discutie aprinsa, cearta, sfada. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, ratiune, cauza. ♢ Expr. Cu drept cuvânt = pe buna dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Stire, veste, informatie: zvon. 10. (Înv.) Întelegere, pact, acord, conventie. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de biblioteca); b) termen al unei unitati frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedeta = termen ales din titlul unei lucrari sau al unei publicatii, care foloseste la orânduirea alfabetica a lucrarii în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Format standard în care se înscriu datele si instructiunile la (mini)calculatoare. – Lat. conventus "adunare, întrunire", conventum "întelegere".
desetină, DESETÍNĂ, desetine, s.f. 1. (În sec. XV-XVIII, în Moldova) Impozit de zece la suta din produse, mai ales din recolta de la stupii de albine; zeciuiala, dijma. 2. Masura agrara ruseasca, folosita odinioara si la noi, egala cu 1,09 ha. [Acc. si: desétina. – Var.: (2) deseátina s.f.] – Din bg., scr. desetina.
succesiune, SUCCESIÚNE, succesiuni, s.f. 1. Mod în care se succeda (1) fiinte, obiecte etc.; (concr.) sir de persoane, de lucruri, de fapte care se succeda într-o anumita ordine; serie, rând, însiruire. 2. Faptul de a prelua functia sau bunurile cuiva prin mostenire; (concr.) functie sau bun mostenit de cineva; mostenire. ♢ Expr. A (se) deschide o succesiune = a (se) începe formalitatile pentru atribuirea unei mosteniri. [Pr.: -si-u-] – Din fr. succession.
floc, FLOC, floci, s.m. (Spec.; de obicei la pl.) Smoc mic de par, de lâna sau de matase. ♦ (Spec.; de obicei la pl.) Fir de par din regiunea pubisului. [Pl. si: (n.) floace] – Lat. floccus.
flocul, FLOCÚL, floculi, s.m. Nor alcatuit din vapori de calciu sau de hidrogen, situat în cromosfera, în apropiere de petele solare. – Din fr. flocculi.
moşteni, MOSTENÍ, mostenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi un bun pe cale de succesiune, a dobândi prin testament. ♦ A deveni succesorul, mostenitorul cuiva. ♦ P. ext. A detine pe cale ereditara o însusire, o caracteristica etc. 2. P. gener. A obtine, a dobândi. – Din mostean.
moştenire, MOSTENÍRE, mosteniri, s.f. Faptul de a mosteni. 1. Drept de succesiune; (concr.) totalitatea bunurilor ramase de la o persoana decedata si intrate în posesiunea altcuiva; p. restr. bun obtinut prin drept succesoral. 2. Fig. Patrimoniu cultural, bunuri morale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generatie la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însusiri care se transmit ereditar. – V. mosteni.
osana, OSANÁ, (1) osanale, s.f., (2) interj. 1. S.f. (La pl.) Cuvinte de lauda, de preamarire (exagerata); aclamatii, ovatii. 2. Interj. (Mai ales în imnurile religioase) Lauda! marire! slava! [Acc. si: (2) osána] – Din sl. osanna.
oscila, OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se misca alternativ în directii opuse; a se legana, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotarâre, a fi instabil; a sta în cumpana; a sovai, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în asa fel încât una sau mai multe dintre marimile sale caracteristice sa ia succesiv valori pozitive si negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller.
succeda, SUCCEDÁ, succéd, vb. I. 1. Intranz. A urma imediat dupa altcineva sau dupa altceva (în spatiu, în timp). ♦ Refl. A urma unul dupa altul. 2. Intranz. si tranz. A prelua functia sau bunurile cuiva prin succesiune; a mosteni. [Var.: (rar) succéde vb. III] – Din fr. succéder, lat. succedere.
succedare, SUCCEDÁRE, succedari, s.f. Faptul de a (se) succeda. [Var.: (rar) succédere s.f.] – V. succeda.
ostrov, OSTRÓV, ostroave, s.n. 1. Insula mai mare. 2. Insula fluviala formata în urma unui proces de acumulare. [Acc. si: óstrov] – Din sl. ostrovŭ.
flutter, FLÚTTER s.n. Pulsatie accelerata. ♢ Flutter arterial = afectiune cardiaca manifestata printr-un ritm rapid si regulat, determinat de contractiile frecvente si regulate ale atriilor. [Pr.: fláter] – Cuv. engl.
furtună, FURTÚNĂ, furtuni, s.f. 1. Vânt puternic însotit de averse de ploaie, de grindina si de descarcari electrice; vijelie. ♢ Expr. Furtuna de... = multime (mare) de... 2. (În sintagma) Furtuna solara = accentuare brusca a activitatii solare, însotita de intensificarea emisiei corpusculare si a celei electromagnetice. 3. Fig. Zbucium, tulburare sufleteasca. 4. Fig. Revolta, rascoala. – Din ngr. furtúna.
furunculoză, FURUNCULÓZĂ, furunculoze, s.f. Boala de piele caracterizata printr-o eruptie simultana sau succesiva a mai multor furuncule, din cauza unui focar stafilococic latent. – Din fr. furonculose.
cineva, CINEVÁ pron. nehot. Un om oarecare (dintre mai multi), o persoana pe care n-o cunoastem (sau care nu trebuie sau nu vrem sa fie numita); oarecine, careva, cinevasi. ♦ (Fam.; purtând accentul în fraza) Un om de valoare, de seama. [Gen.-dat.: cuiva] – Cine + va.
cintez, CÍNTEZ, cintezi, s.m. Cintezoi. [Acc. si: cintéz] – Din cinteza (derivat regresiv).
cinteză, CÍNTEZĂ, cinteze, s.f. Mica pasare cântatoare cu ciocul conic, scurt si tare, cu penajul cenusiu-albastrui sau brun-roscat, având pe aripa o dunga alba (Fringilla coelebs). [Acc. si: cintéza. – Var.: (reg.) cíntita s.f.] – Et. nec.
cutare, CUTÁRE1 pron. nehot. (Înlocuieste numele unei persoane sau al unui lucru atunci când nu vrem, nu putem sau nu e necesar sa le numim) Sunt cutare, îi raspund eu. ♦ (Adjectival) Cutare persoana. ♦ (Repetat) Unul... altul, acesta... acela. Lat. eccu-talis.
windowdresiing, WÍNDOW-DRÉSIING s.n. (Fin.) Metoda practicata de bancile occidentale care, pentru a-si prezenta bilantul anual cu mai multe depuneri si cu mai multe active la alte banci, depun una la alta sume care în primele zile ale anului urmator sunt retrase. (din engl. window dressing)
yucca, YÚCCA s.f. inv. Planta liliacee arborescenta din India si America, cu frunze lungi, în smocuri si flori mari, albe sau violete, aclimatizata în tarile temperate ca planta ornamentala. · Fibra textila obtinuta din yucca. (din engl., fr. yucca)
yuppie, YÚPPIE s.m. Tânar dinamic si cu succes în afaceri. [Pron. iắpi] (din engl., fr. yuppie [acronim de la Young Urban Professional (tânar scolit de la oras) + suf. -ie, facând aluzie la antonimul hippie])
xenofonie, XENOFONÍE s.f. Tulburare a fonatiei care da vocii un accent strain. [g.-d. art. xenofoníei] (din fr. xénophonie)
intuiţionism, INTUIŢIONÍSM s. n. 1. curent filozofic irationalist care opune ratiunii intuitia, conceputa ca o facultate analoaga cu instinctul, cu simtul artistic sau cu revelatia divina, considerând ca aceasta ar patrunde nemijlocit în esenta obiectelor. 2. orientare metodologica care nu accepta logica drept stiinta ce preceda matematica, considerând ca scopul acestora se reduce la construirea si intuirea formatiunilor matematice si logice. 3. curent idealist-subiectiv care sustine ca notiunile morale nu pot fi fundamentale decât în mod intuitiv. (< fr. intuitionnisme)
dispozitiv, DISPOZITÍV, dispozitive, s.n. 1. Ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei imobil) si care îndeplineste o functie bine determinata într-un sistem tehnic. ♢ (Electron.; în sintagma) Dispozitiv optoelectronic = dispozitiv care are proprietatea de a transforma un semnal luminos într-unul electric sau invers. 2. Dispunerea pe teren a trupelor în vederea unei actiuni de lupta sau a unei deplasari; p. ext. (concr.) trupele astfel dispuse pe teren (împreuna cu zona în care se afla). 3. Parte finala a unei hotarâri judecatoresti, în care se arata solutia data litigiului (si unele dispozitii accesorii). – Din fr. dispositif.
termen, TÉRMEN, (1, 2, 3) termene, s.n., (4, 5, 6, 7, 8) termeni, s.m. 1. S.n. Data fixa la care, potrivit unei învoieli, unei decizii sau unei dispozitii prealabile, se executa o obligatie (baneasca) sau se realizeaza ceva; soroc. ♢ Loc. adv. În (sau la) termen = la data fixata, prevazuta. ♦ Conditie, clauza într-un tratat, într-un acord. 2. S.n. Interval de timp, stabilit dinainte, în limita caruia trebuie sa se înfaptuiasca sau sa se întâmple ceva. ♢ Loc. adv. În termen de... = în timp de... 3. S.n. (Înv.) Limita, hotar, sfârsit. 4. S.m. (În loc. si expr.) În termen = care îsi face serviciul militar în conditiile prevazute de legi. A fi în termen = a-si face stagiul militar. 5. S.m. Cuvânt; expresie. 6. S.m. Fig. (În expr.) A fi în termeni buni (sau rai) cu cineva = a fi în relatii bune (sau rele) cu cineva. 7. S.m. (Mat.) Fiecare dintre monoamele unui polinom; fiecare dintre numerele care alcatuiesc o progresie sau un raport. 8. S.m. Fiecare dintre cuvintele care au o acceptie specifica unui anumit domeniu de activitate. – Din lat. termen, -inis (cu unele sensuri dupa fr. terme).
ortogeneză, ORTOGENÉZĂ s.f. Dezvoltare tot mai accentuata a unor caractere în generatiile care se succeda. – Din fr. orthogénèse.
furie, FÚRIE, furii, s.f. Stare de extrema iritare în care se pierde stapânirea de sine; mânie nestapânita; violenta. ♢ Loc. adv. Cu furie = extrem de furios; cu putere mare, nestavilita. ♦ Fig. (Rar) Dorinta puternica, patima, pornire nestapânita. [Acc. si: furíe] – Din fr. furie, lat. furia.
corhană, CORHÁNĂ, corhane, s.f. Coasta de deal stearpa, râpoasa, greu accesibila – Din ucr. kurhan.
feculă, FECÚLĂ s.f. Amidon extras din turberculii de cartofi, din radacinile de manioc etc., folosit în alimentatie. [Acc. si: fécula] – Din fr. fécule, lat. faecula.
fedeleş, FEDELÉS, fedelesuri, s.n. Butoias mic, de forme diferite, în care taranii îsi tin apa când lucreaza la câmp. ♢ Expr. (Adverbial) A lega fedeles = a lega strâns si bine ca sa nu poata scapa; a lega cobza. [Acc. si: fédeles. – Pl. si: fedelese] – Din magh. fedeles.
feldmareşal, FÉLDMARESAL, feldmaresali, s.m. Cel mai înalt grad militar în armatele (de uscat ale) unor tari (Germania, Rusia, Anglia etc.); persoana care detine acest grad. [Acc. si: feldmaresál] – Din germ. Feldmarschall, fr. feld-maréchal, rus. fel'dmaršal.
lampas, LAMPÁS, lampasuri, s.n. Fâsie îngusta de postav, panglica sau snur cusuta pe latura exterioara, în lungimea pantalonilor, la unele uniforme; vipusca. [Acc. si: lámpas] – Din rus. lampas.
lanţ, LANŢ, lanturi, s.n. 1. Sir de verigi, de placi, de zale etc. metalice, unite între ele pentru a forma un lot, care serveste spre a lega ceva, a transmite o miscare etc. ♦ Instrument format dintr-un sir de vergele groase, cu care se masoara lungimile de teren. ♦ Lucratura simpla facuta cu croseta, care consta dintr-un sir de ochiuri înlantuite. 2. Lant (1) mic, de obicei din metal pretios, servind ca podoaba (la mâna, la gât). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legatura puternica; ceea ce încatuseaza libertatea, independenta cuiva. 4. Sir continuu de elemente, fiinte, lucruri, stari asemanatoare. ♢ Reactie în lant = reactie care, producându-se într-un anumit punct al unui corp, se propaga în toata masa lui, dând nastere unei succesiuni de reactii elementare. Lant cauzal închis = feedback. ♢ Expr. A se tine lant = a se succeda (în numar mare). ♦ Sir format din mai multi atomi legati între ei; catena. – Din bg. lanec.
lanţetă, LANŢÉTĂ, lantete, s.f. 1. Instrument chirurgical format dintr-o lama cu doua taisuri foarte ascutite, care foloseste la vaccinari, incizii etc. 2. Mic instrument în forma de lopatica, cu care se netezesc si se rectifica tiparele în turnatoriile de fonta. – Din germ. Lanzette, fr. lancette.
lastic, LASTÍC s.n. (Înv.) Stofa de lâna asemanatoare cu satinul. [Acc. si: lástic] – Din fr., engl. lasting.
corector, CORÉCTOR, -OÁRE, corectori, -oare, subst. 1.S.m. si f. Persoana însarcinata cu citirea si cu marcarea pe o corectura a greselilor fata de textul original, în vederea înlaturarii lor în tipografie. 2. S.n. Aparat, de obicei automat, folosit în diverse sisteme tehnice pentru corectarea functionarii acestora. [Acc. si: corectór] – Din fr. correcteur, lat. corrector.
leşin, LESÍN, lesinuri, s.n. 1. Pierdere subita si trecatoare a cunostintei, fara oprirea inimii si a miscarilor respiratorii, provocata de o anemie a creierului, ca urmare a unei stari maladive, a unor eforturi fizice mari, a unei emotii puternice etc.; lipotimie. 2. Stare de slabiciune mare, de lipsa de putere, de vlaga, provocata de foame, de sete etc.; sfârseala. [Acc. si lésin] – Din lesina (derivat regresiv).
rugină, RUGÍNĂ, rugini, s.f. I. 1. Substanta brun-roscata, poroasa, sfarâmicioasa, care se formeaza prin oxidare pe obiectele de fier. ♦ Pojghita bruna care acopera uneori pietrele si care se produce prin oxidarea minereurilor de fier din ele. 2. Obiect (de fier) vechi, prost întretinut; ruginitura, rabla. 3. Fig. Idee, teorie, mentalitate înapoiata, învechita. ♦ Om cu idei sau cu mentalitate învechita; retrograd. II. 1. Boala infectioasa a plantelor, provocata de ciuperci microscopice, patogene (Puccinia), care se manifesta prin aparitia unor pete brune-ruginii pe frunze, pe tulpini sau pe inflorescente, împiedicând dezvoltarea normala a plantelor. 2. Planta erbacee cu tulpina neteda, cu frunze lungi, tepoase, având la vârf o inflorescenta cu flori mici, brune; pipirig (Juncus effusus). – Cf. lat. •a e r u g i n a.
circumflex, CIRCUMFLÉX, circumflexe, adj. 1. (În sintagma) Accent circumflex = semn ortografic în forma de unghi cu vârful în sus sau de tilda, care se pune deasupra unei vocale spre a arata ca aceasta trebuie rostita lung sau, în ortografia româna, spre a nota sunetul î(â). 2. (Anat.; despre artere, vene, nervi) Care are un traiect rasucit. 3. (Bot.; despre plante) Cu ramurile curbate în jos. [Var.: circonfléx adj.] – Din lat. circumflexus, fr. circonflexe.
letopiseţ, LETOPISÉŢ, letopisete, s.n. 1. Scriere veche cu caracter istoric, în care evenimentele sunt prezentate în ordine cronologica; cronica, hronic. [Acc. si: letopíset] – Din sl. lĕtopĩsĩcĩ.
lungime, LUNGÍME, lungimi, s.f. 1. Marime fizica fundamentala care exprima întinderea spatiala a corpurilor sau fenomenelor; distanta dintre doua puncte; dimensiunea cea mai mare a unui corp sau a unei suprafete plane dreptunghiulare. ♢ Lungime de unda = distanta care separa într-o unda doua puncte succesive aliate în aceeasi faza de oscilatie; spatiul parcurs de unda timp de o perioada. 2. Timp cât dureaza ceva; interval mare de timp; durata. 3. (Inform.; în sintagma) Lungimea cuvântului = numarul de biti care compun un cuvânt. – Lung + suf. -ime.
lockout, LOCK-OUT subst. Închidere a unei întreprinderi si concedierea în masa a muncitorilor pe timp limitat pentru a-i forta pe muncitori sa accepte anumite conditii (renuntarea la greva, renuntarea la pretentia de marire a salariilor sau acceptarea reducerii lor, limitarea drepturilor sindicale etc.). [Pr.: lóc-aŭt] – Cuv. engl.
intervalometru, INTERVALOMÉTRU s. n. dispozitiv mecanic atasat la un aparat fotografic automat, cu ajutorul caruia se regleaza intervalul de timp dintre doua expuneri succesive. (< engl. intervalometer)
legătură, LEGĂTÚRĂ, legaturi, s.f. I. 1. Legare; mod de a uni doua corpuri, prin care se limiteaza mobilitatea lor relativa si care permite de obicei transmiterea unor miscari de la unul la celalalt; jonctiune. ♦ Spec. Mod de împletire a firelor de urzeala cu firele de batatura. ♦ Cuplare a mai multor conductoare electrice, a mai multor acumulatoare, pile etc. ♦ Unire a unor particule care constituie o molecula, un atom, un nucleu etc. ♢ Forta de legatura = forta care uneste între ele particulele constitutive ale unui sistem material. Energie de legatura = energie eliberata la formarea unui sistem material. 2. Mijloc de comunicare (aeriana, telegrafica etc.). 3. Piesa, dispozitiv, obiect (flexibil) care uneste sau fixeaza doua sau mai multe obiecte, cu care este fixat, imobilizat cineva sau ceva. 4. Basma. ♦ (Înv.) Cravata. ♦ Fasa, bandaj. 5. Scoartele si cotorul în care se afla legata o carte. 6. Obiecte legate împreuna (într-o pânza sau cu o sfoara, o curea etc.) spre a se pastra sau a se transporta mai usor; sarcina, boccea; manunchi. II. Fig. 1. Relatie între fenomene, persoane, colectivitati etc. 2. Relatie de rudenie, de dragoste sau de prietenie. ♦ (Mai ales la pl.) Relatie, cunostinta printre oamenii de seama sau influenti. 3. Contact stabilit si mentinut între diferite persoane, institutii, state etc. ♢ Agent de legatura = agent care tine un contact permanent între doua unitati militare, între doua grupuri de comanda etc. Om de legatura = om care asigura contactul permanent între doua institutii, doua întreprinderi etc. 4. (Înv.) Acord, întelegere, conventie. 5. Concordanta între partile unei expuneri, ale unei argumentari. 6. (În loc. prep.) În legatura cu... = referitor la... – Lat. ligatura.
lot, LOT, loturi, s.n. 1. Fiecare dintre portiunile în care a fost împartit un teren sau o padure; parcela. 2. Grup de obiecte sau de fiinte cu trasaturi comune. ♦ Grup de sportivi selectionati în vederea formarii unei echipe. ♦ Grup de produse identice sau asemanatoare fabricate simultan sau succesiv; grup de produse identice sau asemanatoare expediate în acelasi timp sau sosite în acelasi timp. 3. (Înv.) Loz; câstig obtinut de un loz. – Din fr. lot.
lovitură, LOVITÚRĂ, lovituri, s.f. 1. Atingere brusca si puternica, izbitura; (concr.) zgomot (puternic) cauzat de o asemenea izbitura. ♢ Lovitura de gratie = (adesea fig.) lovitura finala, care rapune definitiv pe cel lovit. ♦ Bataie. 2. Fig. Suparare, durere sufleteasca; necaz; neajuns. 3. (Mil.) Atac puternic executat asupra inamicului în scopul zdrobirii lui si al capturarii armamentului sau. ♦ Atac îndraznet venit prin surprindere. ♢ Expr. A da lovitura = a obtine un succes (important si) neasteptat. ♦ Descarcare a unei arme de foc; efect produs de aceasta descarcare. 4. (În sintagmele si expr.) Lovitura de stat = act de violare a constitutiei stabilite prin care un grup de persoane preia cu forta puterea într-un stat. Lovitura de trasnet = întâmplare, vorba neasteptata. Lovitura de teatru = actiune, întâmplare brusca si neasteptata, care socheaza, impresioneaza. 5. (Tehn.; în sintagma) Lovitura de berbec = crestere a presiunii unui lichid dintr-o conducta, produsa prin închiderea brusca a unei supape. 6. (Sport) Ansamblu de miscari rational coordonate, folosit pentru manevrarea obiectului de joc, în vederea obtinerii unui maxim de eficacitate. ♢ Lovitura de pedeapsa = sanctiune acordata de arbitru pentru o incorectitudine comisa de un jucator al unei echipe, care consta într-o lovitura executata de adversar în conditii avantajoase. Lovitura de colt = lovitura executata dintr-unul din unghiurile terenului de joc al echipei în aparare de catre un jucator al echipei în atac; corner1. Lovitura de picior cazuta = dropgol. – Lovi + suf. -tura.
lubeniţă, LÚBENIŢĂ, lubenite, s.f. (Reg.) Pepene verde. [Acc. si: lubeníta] – Din bg., scr. lubenica.
luciolă, LUCIÓLĂ, luciole, s.f. (Livr.) Licurici. [Pr.: -ci-o-] – Din. it. lucciola, fr. luciole.
interspaţiu, INTERSPÁŢIU s. n. spatiu liber între doua obiecte, piese etc. ♢ distanta între doua centre de perspectiva a doua fotograme aeriene succesive dintr-un sir determinat. (< lat. interspatium)
ciubăr, CIUBẮR, ciubere, s.n. Vas mare facut din doage de lemn si prevazut cu torti, având diferite întrebuintari. [Acc. si: ciúbar] – Din bg. čebar.
ciubucciu, CIUBUCCÍU, ciubuccii, s.m. Slujitor care avea însarcinarea sa umple si sa aprinda ciubucul (1) domnului sau al boierilor. – Din tc. çubukçu.
ciucure, CIÚCURE, ciucuri, s.m. 1. Ornament facut dintr-o împletitura sau dintr-un manunchi de fire, cu care se împodobesc marginile unui covor, ale unei draperii, unui obiect de îmbracaminte etc. ♢ Loc. adj. si adv. (Plin) ciucure (de... sau cu...) = (încarcat) pâna la refuz (de... sau cu...). 2. (Rar) Ţurtur de gheata. ♦ (La pl.; urmat de determinari) Ornamente de cristal sau de sticla care atârna de marginile candelabrelor sau ale lampilor. [Var.: ciúcur s.m.] – Cf. lat. c i c c u l u m (= ciccum "ciorchine").
contingent, CONTINGÉNT, contingente, s.n., adj. I. 1. S.n. Totalitatea cetatenilor nascuti în acelasi an si luati în evidenta comisariatelor militare; p. ext. anul recrutarii; leat. 2. Grup de oameni având o compozitie omogena. 3. (Înv.) Contributie. 4. Plafon cantitativ pâna la nivelul caruia se limita de catre unele guverne importul sau exportul unor marfuri din sau în alte tari. II. Adj. Care poate sa fie sau sa nu fie, sa se întâmple sau sa nu se întâmple; întâmplator, accidental. [Var.: contigént s.n.] – Din fr. contingent, lat. contingens, -ntis.
ereditate, EREDITÁTE, ereditati, s.f. 1. Proprietate a vietuitoarelor de a transmite urmasilor caracterele genetice specifice fiecarei specii. 2. (Jur.) Mostenire, succesiune. 3. Proprietate a unui lucru sau a unui fenomen de a depinde de actiunile momentane, precum si de starile succesive anterioare. – Din fr. hérédite, lat. hereditas, -atis.
rabin, RÁBIN, rabini, s.m. Conducator religios al unei comunitati mozaice. [Acc. si: rabín] – Din pol. rabin, germ. Rabbiner. Cf. fr. r a b b i.
lingurar, LINGURÁR, (I) lingurari, s.m., (II) lingurare, s.n. I. S.m. Mester care lucreaza (sau vinde) linguri de lemn. 2. Ţigan (care face linguri). II. S.n. Polita speciala pe care se tin (la tara) lingurile si alte accesorii de masa sau de bucatarie. – Lingura + suf. -ar.
lăsa, LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strâns. ♢ Expr. A lasa (cuiva) sânge = a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasa-ma sa te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul sa cada; a lepada. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngadui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva sa ramâna într-o anumita stare, într-o anumita situatie, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ♢ Expr. A lasa (pe cineva) cu zile sau a-i lasa (cuiva) zilele = a cruta viata cuiva. A lasa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supara, a-l lasa sa faca ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lasa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lasa pe cineva în situatia în care se afla, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lasa (pe cineva) în voie = a da cuiva multa libertate sau întreaga libertate. A lasa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face sa ramâna indiferent. (Refl.) A (nu) se lasa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngadui sa fie întrecut de cineva; a (nu) se stradui sa ajunga pe cineva. A nu se lasa (cu una, cu doua, o data cu capul etc.) = a nu admite sa cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lasa pagubas = a renunta la ceva. ♦ Refl. A-si îngadui o anumita tinuta. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a astepta, a pasui1. 3. Tranz. A se îndeparta de cineva sau de ceva, a parasi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ♢ Expr. A lasa pe cineva (sau, refl., a se lasa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau prada cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau prada cuiva; a (se) încredinta cuiva. Lasa (sau, refl., lasa-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lasa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propozitie care cuprinde o concesie, o îngaduinta sau o amenintare) Asteapta sa vezi! ♢ Expr. Las' daca = a) desigur ca nu; b) (în legatura cu o negatie) nu mai încape îndoiala ca... Lasa ca... = în afara de faptul ca... ♦ (Despre facultati fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzeaza prin folosinta) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mica masura). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin "în urma"; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depasi, a întrece. ♦ Refl. A se dezbara de un obicei rau, de un narav. ♦ Refl. A renunta la o întreprindere proiectata. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin mostenire. ♦ A face sa ramâna, sa persiste, sa se mentina în urma sa; a degaja, a raspândi în urma; a provoca, a pricinui. ♦ A da o porunca, a transmite o dispozitie (în momentul plecarii, la despartire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotarî. ♢ Expr. A lasa cu limba de moarte (sau cu juramânt) = a da, în ultimele momente ale vietii, dispozitii care sa fie îndeplinite dupa moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o panta. ♦ A se aseza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, caldura etc.) A începe, a se produce, a veni. ♢ Expr. (Tranz.) A lasa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Pastelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Pastelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din pret, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povara); a se aseza; a se culca. ♢ Expr. A se lasa greu = a) a apasa cu toata greutatea corpului; b) a consimti cu mare greutate sa faca ceva. – Lat. laxare.
liofiliza, LIOFILIZÁ, liofilizez, vb. I. Tranz. A supune evaporarii în vid si la temperaturi foarte scazute o solutie sau o suspensie apoasa continând un vaccin, plasma sangvina etc. pentru a le putea pastra timp îndelungat. [Pr.: li-o-] – Din fr. lyophiliser.
conformism, CONFORMÍSM s.n. Atitudinea conformistului; acceptare mecanica, necritica si supunere formala, docila, neprincipiala fata de orice obiceiuri, idei, hotarâri etc. – Din fr. conformisme.
rac, RAC, raci, s.m. 1. Crustaceu comestibil acoperit cu o carapace tare, de culoare neagra-verzuie, care devine rosie la fiert, cu abdomenul inelat, cu cinci perechi de picioare, dintre care cea din fata este în forma de cleste (Astacus fluviatilis). ♢ Expr. A da înapoi (sau îndarat) ca racul = a-i merge rau, a nu mai progresa. Rosu ca racul (sau ca un rac fiert), se spune despre o persoana foarte rosie la fata. 2. (Art.) Numele unei constelatii în dreptul careia Soarele ajunge la solstitiul de vara. ♢ Tropicul racului = cerc imaginar pe globul pamântesc, la 23°27' nord de ecuator, care limiteaza zona tropicala de cea boreala. Zodia (sau semnul) racului = a patra dintre cele 12 zodii; zodia cancerului. 3. Nume dat unor unelte care prind sau agata ca picioarele racului (1): a) dispozitiv folosit pentru fixarea coloanei de tevi de pompare în coloana de exploatare a unei sonde; b) dispozitiv folosit la prinderea si readucerea la suprafata a unor piese scapate sau ramase accidental în gaura de sonda. 4. Ustensila de uz casnic, confectionata din otel, ascutita si prevazuta cu un mâner, cu care se extrag dopurile din sticlele înfundate; tirbuson. 5. (Med.; pop.) Cancer. – Din sl. rakŭ.
megalopolis, MEGALÓPOLIS, megalopolisuri, s.n. (În sociologie) Arie urbana foarte întinsa creata prin includerea succesiva a zonelor suburbane si a oraselor învecinate. – Din fr. mégalopolis, engl. megalopolis.
mecanic, MECÁNIC, -Ă, mecanici, -ce, subst., adj. I. S.f. 1. Stiinta care studiaza miscarea sau echilibrul corpurilor sub actiunea fortelor exercitate asupra lor; tehnica procedeelor în care intervin aceste fenomene; mecanotehnica. ♢ Mecanica cereasca = stiinta care se ocupa cu miscarea corpurilor ceresti sub actiunea atractiei universale. ♦ (Înv.) Mecanism, masina. 2. Disciplina tehnica al carei obiect îl constituie constructia si functionarea masinilor, îndeosebi a pieselor si a mecanismelor care servesc la transmiterea miscarii. 3. Tratat, manual de mecanica (I 1, 2). II. Adj. 1. Care apartine mecanicii (I), privitor la mecanica, de mecanica. 2. (Si adv.) Care este pus în miscare de o masina sau de un mecanism; care se face cu ajutorul masinilor sau al mecanismelor; mecanizat. 3. (Si adv.) Care se realizeaza fara participarea constiintei, a vointei; masinal, automat. ♦ Care aplica o teza, o teorie, o dispozitie etc. fara a tine seama de specificul concret sau individual al situatiei, fenomenului, cazului respectiv; simplist, schematic, rigid, dogmatic. III. S.m. si f. Specialist în mecanica (I 1, 2). ♦ Persoana care efectueaza operatii de montaj, de reparare, sau de întretinere a utilajelor, masinilor si aparatelor. ♦ Persoana care supravegheaza sau conduce un vehicul sau un motor, cu instalatiile anexe; masinist. – Din (I) lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik, fr. mécanique, (II) lat. mechanicus, it. meccanico, fr. mécanique, (III) lat. mechanicus, germ. Mechaniker.
meandru, MEÁNDRU, meandre, s.n. 1. Bucla accentuata a unei ape curgatoare, mai ales în regiunile de ses. ♦ P. anal. Sinuozitate, cotitura (a unui drum). 2. Motiv ornamental (sculptat sau pictat) format din linii frânte sau curbe, sugerând stilizarea unor valuri de apa. [Pr.: me-an-] – Din fr. méandre.
mârşav, MẤRSAV, -Ă, mârsavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticalos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustator. [Acc. si: mârsáv] – Din sl. mrŭšavŭ.
interludiu, INTERLÚDIU s. n. 1. episod sau mica piesa muzicala între doua sectiuni ale unei lucrari vocale mai ample. ♢ parte a fugii între doua expozitii succesive ale subiectului. 2. divertisment dramatic, muzical sau filmat între doua parti ale unui spectacol, între doua emisiuni televizate; intermediu (2). 3. (fig.) timp intermediar, pauza. (< it. interludio, fr. interlude)
murmur, MÚRMUR, murmure, s.n. 1. Succesiune de sunete (slab si monoton articulate), de cuvinte rostite încet si neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuiala. ♦ P. anal. Zgomot surd si continuu produs de un motor sau de o masina în actiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemultumiri, a unei dezaprobari prin cuvinte rostite cu jumatate de glas; protest înfundat al unei multimi; cârteala, murmurare. 2. Zgomot usor, prelung si monoton produs de o apa curgatoare, de frunzisul miscat de vânt etc. – Din lat. murmur, fr. murmure.
deschide, DESCHÍDE, deschíd, vb. III. 1. Tranz. A da la o parte, a împinge în laturi o usa, o fereastra, un capac etc. care închide ceva. ♢ Expr. A(-i) deschide (cuiva) portile = a(-i) da (cuiva) acces (la ceva), a-i acorda (cuiva) libera trecere. ♦ A descoperi deschizatura de acces într-o încapere sau într-un spatiu, dând la o parte usa sau capacul care o închide. ♢ Expr. A-si deschide sufletul (sau inima) = a face destainuiri, a spune tot ce are pe suflet; a se confesa. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva pofta de mâncare = a provoca cuiva (sau a capata) pofta de mâncare. ♦ A descuia. ♦ Refl. (Despre ferestre si usi) A lasa liber accesul sau vederea în... sau spre..., a da spre... ♦ A îndeparta terenurile sterile situate deasupra unui zacamânt, în vederea exploatarii lui. 2. Tranz. A desface, a face sa nu mai fie împreunat sau strâns. ♢ Expr. A deschide gura = a) a îndeparta buzele si falcile una de alta pentru a sorbi, a mânca sau a vorbi; b) a vorbi. A deschide cuiva gura = a face, a sili pe cineva sa vorbeasca. A deschide ochii = a) a ridica pleoapele, descoperind ochii; p. ext. a se destepta din somn; b) a se naste. A deschide (sau, refl., a i se deschide) cuiva ochii = a face pe cineva (sau a ajunge) sa-si dea seama de ceva. A-si deschide ochii (bine) = a fi foarte atent la ceva; a întelege bine ceva. A deschide ochii mari = a se mira tare de ceva. A deschide mâna = a desface degetele strânse în pumn; fig. a fi darnic. A deschide bratele = a întinde bratele în laturi pentru a îmbratisa pe cineva; fig. a primi pe cineva cu bucurie. 3. Tranz. A desface, a dezlipi un plic, a scoate din plic, a despaturi o scrisoare (pentru a lua cunostinta de continut). ♦ A întoarce coperta (împreuna cu una sau mai multe file ale) unei carti, a unui caiet, a desface o carte sau un caiet la o anumita pagina. ♦ A face o incizie sau o interventie chirurgicala într-o rana, într-un organ al corpului. 4. Refl. (Despre pamânt sau formatii ale lui; p. anal. despre valuri) A se despica, a se crapa. ♦ (Despre gauri sau crapaturi) A se forma. ♦ (Despre rani) A începe sa sângereze sau sa supureze; a înceta sa mai fie închis. ♦ (Despre flori) A-si desface petalele. ♦ (Despre peisaje, privelisti) A se înfatisa vederii, a se desfasura. 5. Tranz. (Adesea fig.) A sapa, a taia, a croi un drum, o sosea, o carare. ♢ Expr. A deschide cuiva cariera = a face cuiva posibila o cariera buna. 6. Tranz. A porni o actiune (juridica), a face începutul; a începe. ♢ Expr. A deschide vorba despre ceva = a începe, a aborda un subiect. ♦ A face prima miscare într-o partida de sah. ♦ A trece mingea unui coechipier pentru ca acesta sa întreprinda o actiune ofensiva. 7. Tranz. A face sa ia nastere, sa functioneze, a înfiinta, a organiza o scoala, o institutie etc. 8. Tranz. (În expr.) A deschide o paranteza = a pune primul dintre cele doua semne care formeaza o paranteza; fig. a face o digresiune în cursul unei expuneri. 9. Refl. (Despre culori sau obiecte colorate) A capata o nuanta mai luminoasa, mai apropiata de alb. ♦ Tranz. si refl. Fig. A da sau a capata o înfatisare luminoasa, prietenoasa. 10. Refl. (Despre vocale) A trece din seria vocalelor închise în seria vocalelor deschise. [Prez. ind. si: (reg.) deschiz; perf. s. deschisei, part. deschis. – Var.: (pop.) deschíde vb. III] – Lat. discludere.
convenţionalism, CONVENŢIONALÍSM s.n. Caracterul a ceea ce este conventional; (în arta) tendinta idealista de a se conforma regulilor deja acceptate, fara o percepere proprie, realista, a faptelor. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. conventionalisme.
convenţional, CONVENŢIONÁL, -Ă, conventionali, -e, adj. 1. Stabilit, prin conventie, acceptat prin traditie. 2. Provenit dintr-o conventie învechita sau practicata mecanic (si rupt de realitate); artificial. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Lipsit de naturalete, factice, prefacut. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. conventionnel, lat. conventionalis.
loghiotat, LOGHIÓTAT, loghiotati, s.m. (Grecism înv.) Învatat grec; titlu dat dascalilor greci în epoca fanariota. [Acc. si: loghiotát. – Pr.: -ghi-o-] – Din ngr. loghiótatos.
interfază, INTERFÁZĂ s. f. (biol.) faza de repaus aparent a unei celule între doua diviziuni succesive ale nucleului. (< fr. interphase)
melodie, MELODÍE, melodii, s.f. Succesiune de sunete îmbinate dupa regulile ritmului si ale modulatiei, pentru a alcatui o unitate cu sens expresiv. ♦ Compozitie muzicala, cântec. ♦ Fig. Sonoritate placuta; armonie, muzicalitate. – Din ngr. melodía, it. melodia, fr. mélodie.
mercaptan, MERCAPTÁN, mercaptani, s.m. Derivat organic al hidrogenului sulfurat, cu miros neplacut, folosit în odorizarea gazelor combustibile spre a semnala pierderile accidentale de gaz; tiol. – Din fr. mercaptan.
merişor, MERISOR1, merisori, s.m. 1. Diminutiv al lui mar1. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere; a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepara dulceata (Pirus baccata); b) (reg.) scorus. 3. Mic arbust de munte cu frunze în permanenta verzi, cu flori melifere de culoare alba sau rosiatica si cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimisir. – Mar1 + suf. -isor.
mesia, MESÍA s.m. sg. (În textele biblice) Mântuitor al lumii; spec. (la crestini) Isus Cristos. [Acc. si: Mésia] – Din sl. mesiia, ngr. Messías, lat. messias.
meşteriţă, MÉSTERIŢĂ, mesterite, s.f. 1. (Pop.) Femeie sau, p. gener., fiinta talentata, priceputa, îndemânatica. 2. (Pop.; adesea adjectival) Femeie care stie sa descânte, sa faca farmece, vraji. 3. (Rar) Femeie care practica o meserie. ♦ Sotia unui mester. [Acc. si: mesteríta] – Mester + suf. -ita.
metamer, METAMÉR, metamere, s.n. 1. Fiecare dintre elementele constitutive ale corpului viermilor anelizi si artropodelor, asemanatoare ca structura si asezate succesiv; segment. 2. Segment primitiv al embrionului. – Din fr. métamère.
metamerie, METAMERÍE, metamerii, s.f. 1. Împartire a corpului unor animale în segmente asemanatoare, care se succeda. 2. Divizare a mezodermului si a corpului în metamere. – Din fr. métamérie.
metempsihoză, METEMPSIHÓZĂ s.f. Conceptie despre transmigratia sufletelor oamenilor care ar parcurge, dupa moarte, în vederea purificarii, un lung sir de reîncarnari succesive în animale, plante si oameni. – Din ngr. metempsíhosis, fr. métempsyc(h)ose.
convenabil, CONVENÁBIL, -Ă, convenabili, -e, adj. Care convine sau poate conveni; potrivit, acceptabil; multumitor, satisfacator; avantajos. ♦ (Despre preturi sau marfuri) Ieftin. – Din fr. convenable.
conveni, CONVENÍ, convín, vb. IV. Intranz. 1. A corespunde cu dorintele cuiva, a fi pe placul cuiva. 2. A cadea de acord cu cineva; a se învoi, a se întelege. ♦ Tranz. A accepta, a admite. ♦ A încheia o conventie. – Din fr. convenir, lat. convenire.
convulsiv, CONVULSÍV, -Ă, convulsivi, -e, adj. Care se refera la convulsii; care provoaca convulsii, caracterizat prin convulsii, însotit de convulsii. ♢ Tuse convulsiva = boala infecto-contagioasa, frecventa la copii, caracterizata prin accese de tuse spasmodica, de o mare violenta; tuse magareasca. – Din fr. convulsif.
interchineză, INTERCHINÉZĂ s. f. interval între doua diviziuni succesive ale nucleului celular. (< fr. intercinèse)
metropolă, METRÓPOLĂ, metropole, s.f. 1. Nume dat marilor orase ale lumii (de obicei capitale de state), 2. Oras sau stat antic, considerat în raport cu coloniile sale. 3. Stat considerat în raport cu coloniile sale. [Acc. si: metropóla] – Din fr. métropole.
muc, MUC, (1) mucuri, s.n., (II) muci, s.m. I. S.n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampa, de lumânare, de candela; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucatica ramasa dintr-o lumânare aproape consumata sau dintr-o tigara fumata. II. S.n. (Mai ales la pl.) Secretie (vâscoasa) produsa de glandele nazale si eliminata prin nari. ♢ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) dupa cineva = a fi foarte îndragostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoana lipsita de orice valoare. – Refacut din pl. muci (< lat. mucci).
mucopolizaharidă, MUCOPOLIZAHARÍDĂ, mucopolizaliaride, s.f. Substanta alcatuita din polizaharide si proteine, care se gaseste în organismul animalelor, ca parte constitutiva a cartilajelor. – Din fr. mucopolysaccharide.
multipol, MULTIPÓL s.m. 1. Sistem de perechi de sarcini electrice, una pozitiva si una negativa, egale ca marime. 2. Retea electrica având mai multe borne de acces. – Multi- + pol.
multipolar, MULTIPOLÁR, -Ă, multipolari, -e, adj. (Despre masini electrice) Care are mai multe perechi de poli magnetici sau mai multe borne electrice de acces. – Din fr. multipolaire.
mic, MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obisnuite; de proportii reduse. ♢ Litera mica = minuscula. Degetul (cel) mic = cel mai subtire si mai scurt dintre degete, asezat lânga inelar. ♢ Loc. adv. În mic = pe scara redusa, fara amploare. ♢ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupa o suprafata redusa. ♦ Cu capacitate redusa, putin încapator; strâmt. ♦ Scurt; marunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vaca) tocata, de fórma unor cârnaciori. condimentati si fripti direct pe gratar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prapastii etc.) Putin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subtire. ♦ Îngust. Palarie cu boruri mici. 2. Putin numeros: redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Putin intens; slab, încet, stins2. scazut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care dureaza putin; scurt. 5. De vârsta frageda; nevârstnic; tânar. ♢ (Substantivat) Cei mici = copiii. ♢ Loc. adv. De mic = din copilarie. ♢ Expr. Cu mic, cu mare sau mic si mare = toata lumea. ♦ (Precedat de "cel" sau, .cel mai") Mezin. 6. Fara (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblete sufleteasca, de caracter; meschin, josnic. ♢ Expr. Mic la minte = redus, marginit. 8. Care se afla pe o treapta inferioara într-o ierarhie. ♢ Socru mic = tatal miresei; (la pl.) parintii miresei. Soacra mica = mama miresei. – Probabil lat. •miccus.
intensitate, INTENSITÁTE s. f. 1. stare a ceea ce este intens; grad de tensiune, de tarie, de energie. 2. tarie, valoare a unui sunet, curent electric etc. o (fon.) accent de ~ = accent care se caracterizeaza prin puterea cu care sunt rostite sunetele. (< fr. intensité)
microtron, MICROTRÓN, microtroane, s.n. (Fiz.) Ciclotron de tip special folosit pentru accelerarea electronilor. – Din fr., engl. microtron, germ. Mikrotron.
midie, MÍDIE, midii, s.f. Molusca comestibila de mare, cu corpul închis între doua valve aproape triunghiulare, de culoare bruna-violacee (Mytilus edulis). [Acc. si: midíe] – Din ngr. mídi.
mihrab, MIHRÁB s.n. Altar într-o moschee, de forma unei nise, bogat ornamentat si orientat spre Mecca. – Din tc. mihrap.
mijloc, MÍJLOC, (I 2) mijlocuri, (II) mijloace, s.n. I. 1. Punct care se gaseste la egala departare de doua extreme; centru; loc aflat în interiorul unui spatiu, la oarecare distanta de margine. ♢ Loc. adj. De mijloc = situat între limita superioara si cea inferioara; mijlociu. ♢ Loc. adv. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spatiul care separa doua persoane sau doua lucruri. ♢ Loc. prep. Prin mijlocul... = printre. Din mijlocul... = dintre. În mijlocul... = între2. ♢ Expr. A fi la mijloc = a fi în cauza, în joc. A fi ceva la mijloc = a fi ceva nelamurit, necunoscut la baza unui lucru. A se pune (sau a sta) la mijloc = a interveni între doua persoane care se cearta, pentru a le împiedica sa se încaiere; a media într-un conflict. A-si pune capul (sau gâtul) la mijloc = a fi sigur de cele ce afirma; a garanta. 2. Nume dat anumitor parti ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrala a obiectului respectiv. 3. Parte a corpului omenesc cuprinsa între torace si solduri; talie, brâu. ♢ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a tine etc.) de mijloc = a petrece bratul în jurul taliei cuiva (în semn de afectiune). 4. (Înv.) Mediu1, ambianta. 5. Moment situat la aceeasi departare de începutul si sfârsitul unei actiuni, al unei perioade de timp; jumatate. ♢ Loc. adv. La mijloc = între doua momente; între un moment trecut si cel prezent. ♢ Loc. prep. În mijlocul... = în cursul..., în toiul..., în puterea... ♦ (Înv.) Veacul (sau vârsta) de mijloc = evul mediu. ♦ Parte a unei actiuni, a unei naratiuni etc. situata între începutul si sfârsitul ei. 6. (Înv. si pop.) Ceea ce are calitatea, valoarea situata între o limita superioara si alta inferioara. ♢ Loc. adj. De mijloc = mijlociu, potrivit, mediocru. (Expr.) Cale (sau drum) de mijloc = pozitie intermediara între doua extreme, solutie moderata sau de compromis; atitudine ponderata. II. 1. Ceea ce serveste ca unealta pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilitati (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; p. ext. cale, metoda, procedeu. ♦ Chip, fel. ♦ Posibilitate, putinta. 2. (Concr.; la pl.) Unelte, utilaj. ♢ Mijloace de munca = totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul carora oamenii actioneaza asupra obiectelor muncii, modificându-le potrivit scopului urmarit de ei. Mijloace de productie = totalitatea obiectelor muncii si a mijloacelor de munca pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale. Mijloace de circulatie (sau de locomotie) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 3. (Concr.) Avere, bani, resurse, fonduri. [Acc. si: mijlóc] – Lat. medius locus.
minicalculator, MINICALCULATÓR, minicalculatoare, s.n. 1. Calculator electronic universal, de dimensiuni reduse, cu lungimea cuvântului de 12-24 biti, accesibil din punctul de vedere al efortului financiar de dotare si exploatare; miniordinator, minicomputer. 2. (Impr.) Calculator de buzunar. – Din fr. minicalculateur.
minuţie, MINÚŢIE s.f. (Livr.) Minutiozitate. ♦ ♢ Loc. adv. Cu minutie = amanuntit, minutios, meticulos. [Acc. si: minutíe] – Din fr. minutie.
miros, MIRÓS, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s.n. l. Unul dintre cele cinci simturi cu care sunt înzestrati oamenii si unele animale, prin care organismul primeste informatii asupra proprietatilor chimice ale unor substante care emana vapori; capacitate de a percepe si deosebi aceste emanatii; olfactie. ♦ Fig. Perspicacitate, intuitie, sagacitate. 2. Emanatie placuta sau neplacuta pe care o exala unele corpuri; proprietate a unor substante de a produce asemenea emanatii; senzatie pe care o produce aceasta emanatie asupra simtului olfactiv. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. si: míros] – Din mirosi (derivat regresiv).
mizer, MÍZER, -Ă, mizeri, -e, adj., s.m. si f. (Livr.) 1. Adj., s.m. si f. (Om) care se afla într-o situatie (materiala) foarte proasta; (om) sarman, nenorocit. 2. Adj. (Despre starea, mediul în care se afla oamenii, despre obiecte etc.) Care denota o situatie foarte proasta; p. ext. saracacios. [Acc. si: mizér] – Din lat. miser, -a, it. misero.
mod, MOD, moduri, s.n. 1. Fel de a fi, de a se manifesta al cuiva sau a ceva; fel în care se efectueaza ceva; cale, procedeu, metoda. ♢ (Ec. pol.) Mod de productie = fel istoriceste determinat în care oamenii produc bunurile necesare existentei lor caracterizând o orânduire sociala si determinând-o din punct de vedere istoric. ♦ (Gram.; în sintagmele) Adverb de mod = adverb care arata felul cum apare actiunea, starea sau însusirea exprimata de un verb. Complement circumstantial de mod = complement circumstantial care arata cum sau în ce masura se desfasoara sau apare la un moment dat o actiune, o stare sau o însusire. Propozitie circumstantiala de mod = propozitie care arata felul cum se desfasoara actiunea din regenta sau cum se înfatiseaza o calitate din regenta. 2. Categorie gramaticala specifica verbului, prin care se exprima felul cum prezinta vorbitorul actiunea; fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprima aceasta categorie. 3. Caracterul unei succesiuni de sunete care alcatuiesc o piesa muzicala, determinat de o anumita ordine si natura a intervalelor componente si de o anumita functie a diferitelor sunete fata de sunetul fundamental. – Din lat. modus, it. modo.
modistă, MODÍSTĂ, modiste, s.f. Femeie care confectioneaza (si vinde) palarii femeiesti si unele accesorii de podoaba. – Din fr. modiste.
morfem, MORFÉM, morfeme, s.n. (Gram.) Element morfologic (afix, accent, desinenta, alternanta fonetica, cuvânt auxiliar etc.) cu ajutorul caruia se formeaza, de la o radacina, cuvinte si forme flexionare; cea mai mica unitate din structura morfologica a cuvântului cu un sens determinat (lexical sau gramatical). – Din fr. morphème.
insucces, INSUCCÉS s. n. nereusita, esec. (< fr. insuccés)
moşi, MOSÍ, mosesc, vb. IV. 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la nastere; a da nou-nascutului primele îngrijiri, a-i taia buricul. 2. Intranz. si refl. (Fam.) A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se cazni (fara succes); a se mocai, a se mocosi. – Din moasa.
motoaşcă, MOTOÁSCĂ, motoaste, s.f. (Reg.) Boccea mica, legaturica facuta dintr-o basma cu capetele înnodate, în care se tin sau se transporta obiecte marunte. – Din ucr. motočka.
motocros, MOTOCRÓS, motocrosuri, s.n. Cursa de motociclism care se desfasoara pe teren accidentat si în care plecarile se dau de obicei în grup, pe clase, dupa capacitatea cilindrica a motocicletei. ♢ Motocros nautic = cursa care se desfasoara pe apa, cu ambarcatii speciale, pe trasee în circuit sau în linie dreapta; motonautica. – Din fr. moto-cross.
motor, MOTÓR, -OÁRE, motori, -oare, s.n., adj. I. S.n. Masina de forta care transforma o forma de energie oarecare în energie mecanica (pentru actionarea altei masini, a unui vehicul etc.). (În sintagmele) Motor cu plasma = motor cu reactie în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasma. Motor fotonic = motor cu reactie la care agentul motor îl constituie fotonii. Motor ionic = motor cu reactie în care agentul motor este constituit din particule încarcate cu aceeasi sarcina electrica (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferente de potential. Motor nuclear = motor actionat cu ajutorul energiei nucleare obtinute prin fisiune. (În compusul) Motor-racheta = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiata sau în spatiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant si comburant. Motor eolian. Motor electric. Motor hidraulic. Motor pneumatic. Motor cu ardere interna. II. Adj. 1. Care pune ceva în miscare, care produce o miscare, care comanda o miscare; motoriu. 2. Fig. Care stimuleaza, declanseaza o actiune. ♦ (Substantivat, n.) Factor, agent care da impuls unei actiuni; stimul, imbold. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.
motrice, MOTRÍCE adj. invar. (În sintagma) Forta motrice = forta care produce o miscare, forta care comanda o miscare. [Acc. si: mótrice] – Din fr. motrice.
zgaibă, ZGÁIBĂ, zgáibe, s.f. ~ 4. (Cuvânt de ocara) Drac. (din lat. scabĕre = a se scarpina, cf. alb. zgebë = râie, it. scabbia = râie; în privinta formei, cf. habeat > aiba; etimonul lat. nu a fost acceptat din cauza dificultatii semantice, daca se pleaca de la sensul de râie propriu lui scabies; dar se poate presupune ca etimonul lat. pastra de asemenea întelesul sau etimologic, de mâncarime, ceea ce provoaca scarpinatul, sens ce corespunde cuv. rom.)
climax, CLÍMAX, climaxuri, s.n. 1. Faza finala într-o succesiune ecologica, în care exista o relativa stabilitate a biocenozei si o corespondenta a ei cu clima si cu solul 2. Figura de stil care consta în desfasurarea ascendenta a ideilor, actiunii etc. dintr-o opera. – Din fr. climax.
coacuzat, COACUZÁT, -Ă, coacuzati, -te, s.m. si f. Persoana acuzata împreuna cu alta (sau cu altele) în acelasi proces, considerata în raport cu aceasta (sau cu acestea). [Pr.: co-a-] – Dupa fr. coaccusé.
coardă, COÁRDĂ1, coarde, s.f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc., care întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; struna. ♢ Expr. (Fam.) A atinge (pe cineva) la coarda sensibila (sau simtitoare) = a se adresa cuiva punând accentul pe un fapt la care acesta este mai sensibil; a lauda, a maguli pe cineva. A întinde coarda pâna se rupe (sau plesneste) sau a întinde prea tare coarda = a împinge pâna la extrem o situatie, a depasi limitele îngaduite într-o situatie data. ♦ (La pl.) (Grup de) instrumente muzicale cu strune. ♢ Coarda vocala = fiecare dintre formatiile ligamentoase simetrice care apartin laringelui si prin vibrarea carora se produc sunete. Coarda dorsala = schelet intern situat în partea dorsala la cefalocordate. 2. Fir împletit de sfoara, par etc. care tine întinse capetele unui arc. 3. (Mat.) Segment de dreapta care uneste doua puncte ale unei curbe sau extremitatile unui arc de cerc. 4. Sfoara care leaga bratele ferastraului si care, prin rasucire cu o pana, întinde pânza metalica a uneltei. 5. (La pl.) Cele trei rânduri de frânghii întinse pe laturile ringului de box pentru a împiedica pe boxeri sa iasa sau sa cada de pe ring. 6. Frânghie sau sfoara mai groasa de care se servesc gimnastii pentru a executa diverse exercitii; frânghie cu care se joaca copiii, sarind ritmic peste ea; frânghie folosita de alpinisti în ascensiuni. 7. Ramura (tânara si elastica) a butucului vitei de vie. ♦ Fiecare dintre vitele sau nuielele unei împletituri. 8. (Pop.) Vâna, nerv, muschi, tendon, ligament (care se încordeaza la anumite miscari). 9. Suvita consistenta desprinsa dintr-o masa de sirop de zahar care a fiert prea mult si este prea tare legat. 10. (Pop.) Bârna sau grinda mare si groasa care sustine tavanul casei (si de care se atârna diferite lucruri). [Pl. si: corzi] – Lat. chorda (cu unele sensuri dupa fr. corde).
cobalt, COBÁLT s.n. Element chimic metalic foarte dur, alb-argintiu, întrebuintat la fabricarea unor oteluri speciale, în radioterapie etc., iar sarurile sale la colorarea în albastru a obiectelor de sticla, de portelan etc. ♦ Vas, obiect de sticla, de portelan etc. colorat cu saruri de cobalt. [Acc. si: cóbalt] – Din fr. cobalt, germ. Kobalt.
contratimp, CONTRATÍMP, contratimpi, s.m. 1.(Muz.) Deplasarea accentului de pe un timp accentuat al masurii pe un timp slab. 2. Nepotrivire, inoportunitate. ♢ Expr. În contratimp = la timp nepotrivit; inoportun. – Contra1 + timp (dupa fr. contretemps).
monoclinal, MONOCLINÁL, -Ă, monoclinali, -e, adj., s.n. 1. Adj. (Despre structuri geologice cutate) Care apartine unui singur flanc cutat. 2. S.n. Succesiune de straturi care prezinta aceeasi înclinare si acelasi sens. – Din fr. monoclinal.
monorimă, MONORÍMĂ, monorime, adj. (Despre poezii) Care are aceeasi rima la toate versurile. ♦ (Substantivat) Repetare a aceleiasi rime într-o succesiune de versuri. – Din fr. monorime.
monom, MONÓM, monoame, s.n. 1. Expresie algebrica în care intervin numai semnele înmultirii si ale împartirii. 2. Fig. Sir, succesiune neîntrerupta (unul dupa altul). – Din fr. monôme.
naufragiu, NAUFRÁGIU, naufragii, s.n. Accident suferit de o nava, care duce la scufundarea ei sau la imposibilitatea de a-si continua calatoria. [Pr.: na-u-] – Din lat. naufragium, it. naufragio.
noroc, NORÓC, (pop.) noroace, s.n. 1. Soarta, ursita, destin (favorabil). ♢ Cu sau fara (de) noroc = a) loc. adj. si adv. (care este) cu (sau fara) succes; b) loc. adj. care exprima, arata (ne)fericire, (in)succes. ♢ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fara a fi sigur de reusita. ♢ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce masura voi fi favorizat de soarta. A-i fi scris în noroc sa... = a-i fi sortit sa... 2. Întâmplare neasteptata sau concurs de împrejurari favorabile care asigura reusita unei actiuni, îndeplinirea unei dorinte etc.; sansa, bafta. ♢ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câstigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ♢ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurari în actiunile întreprinse. Noroc ca... = bine ca..., din fericire... A avea norocul sa.... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul sa... = ce bine ar fi sa... A da noroc = a) a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formula de salut sau de urare. 3. Stare sufleteasca sau situatie în care omul se simte fericit; fericire, bine. ♦ Bunastare. – Din sl. naroku.
nou, NOU, NÓUĂ, noi, adj. I. 1. Facut sau creat (relativ) de curând; care apare pentru prima data. ♢ Luna noua = faza a Lunii când aceasta este în conjunctie si când fata dinspre Pamânt, nefiind luminata, este invizibila; timpul când Luna este în aceasta faza. Crai nou = nume popular dat Lunii în prima ei faza (când are forma unei seceri subtiri). (Azi rar) Lumea noua = America. ♢ Expr. Ce mai (e) nou? = ce s-a mai întâmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs sau a anului imediat anterior. 2. Care apare în locul unui lucru, al unei fiinte etc. mai vechi; de azi, contemporan, actual. ♦ (Substantivat, n.) Element care apare la un moment dat în procesul dezvoltarii unui fenomen si care, în lupta cu elementele vechi, iese învingator. 3. Care a fost executat sau cumparat de curând; care se afla în buna stare; care nu a mai fost folosit sau a fost putin folosit. 4. Cu aspect si continut schimbat; transformat în bine; reînnoit, refacut. ♦ Evoluat, perfectionat. 5. Care s-a ivit de curând, recent. ♢ Expr. Lume noua! exclamatie familiara cu care întâmpinam pe oaspetii rari. 6. Care se adauga (într-o succesiune) la ceva (de acelasi fel) ce exista de mai înainte, care este înca unul pe lânga cel existent. ♢ Loc. adv. Din nou = înca o data, iarasi, iar. II. Lipsit de experienta, neexperimentat (din cauza absentei unei practici suficiente). [Pl. si: (f.) noua] – Lat. novus, -a.
monozaharidă, MONOZAHARÍDĂ, monozaharide, s.f. Substanta din clasa hidratilor de carbon, care poate fi obtinuta prin hidroliza zaharurilor si care nu se poate desface în zaharide mai simple. – Din fr. monosaccharide.
neatins, NEATÍNS, -Ă, neatinsi, -se, adj. Care nu este sau nu a fost atins de nimeni sau de nimic; p. ext. intact, întreg ♦ Pe care nu-i poti atinge, impalpabil; la care nu se poate ajunge, inaccesibil. Culmi neatinse. [Pr.: ne-a-] Ne- + atins.
neadmisibil, NEADMISÍBIL, -Ă, neadmisibili, -e, adj. Care nu poate fi admis, primit, acceptat; inadmisibil. [Pr.: ne-a-] – Ne- + admisibil.
neaccidentat, NEACCIDENTÁT, -Ă, neaccidentati, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care a iesit nevatamat dintr-un accident. 2. (Despre terenuri, drumuri etc.) Care nu prezinta neregularitati. [Pr.: ne-ac-] – Ne- + accidentat.
neacceptare, NEACCEPTÁRE, neacceptari, s.f. Refuz de a accepta; respingere, inacceptare. [Pr.: ne-ac-] – Ne- + acceptare.
neacceptabil, NEACCEPTÁBIL, -Ă, neacceptabili, -e, adj. Care nu poate fi acceptat, admis; inacceptabil. [Pr.: ne-ac-] – Ne- + acceptabil.
neabordabil, NEABORDÁBIL, -Ă, neabordabili, -e, adj. Care nu poate fi abordat; inabordabil; p. ext. inaccesibil. [Pr.: ne-a-] – Ne- + abordabil.
inocula, INOCULÁ vb. tr. 1. a introduce într-un organism sanatos un ser, un vaccin, pentru a-l imuniza. 2. (fig.) a transmite, a sadi în mintea cuiva anumite idei etc. (< fr. inoculer, lat. inoculare)
năbădăi, NĂBĂDĂI1 s.f. pl. 1. (Pop. si fam.) Acces de furie, de mânie. ♢ Loc. adj. Cu nabadai = nabadaios (1). ♢ Expr. A baga (pe cineva) în nabadai = a) a înspaimânta; b) a face sa-si piarda calmul, stapânirea de sine. 2. (Pop.) Criza epileptica. – Et. nec.
năbădaică, NĂBĂDÁICĂ, nabadaici, s.f. (Reg.; mai ales la pl.) 1. Acces de furie, de mânie. 2. (Criza de) epilepsie. – Nabadai1 + suf. -aica.
contrastiv, CONTRASTÍV, -Ă, contrastivi, -e, adj. Care pune în evidenta un contrast, care accentueaza un contrast; contrastant, opus. – Din engl. contrastive.
nici, NICI adv., conj. I. Adv. 1. (Preceda cuvântul sau cuvintele care poarta accentul frazei, exprimând o negatie mai categorica decât "nu" si fiind de obicei dublat de "nu") Nici nu s-a clintit. 2. (În expr.) Nici ca = deloc nu... 3. (Împreuna cu pron. nehot. "unul", "una" formeaza pronume negative) Nu mai e nici unul. ♢ (Adjectival; urmat de art. nehot., "un", "o") Nici un zgomot, nici o adiere de vânt nu se simte. II. Conj. (De obicei urmat de "nu"; leaga doua sau mai multe propozitii, stabilind un raport de coordonare copulativa si purtând accentul în fraza; repetat, arata excluderea, pe rând, a ideilor exprimate prin propozitiile sau prin cuvintele pe care le preceda) Nu are timp, nici nu doreste. Nici nu vede, nici nu aude. ♢ (Leaga doua sau mai multe parti ale unei propozitii negative) A fost furtuna mare, nu vedeai nici înainte, nici înapoi. ♢ Expr. Nici una, nici doua sau nici una, nici alta = îndata, numaidecât; brusc, pe neasteptate. ♢ (Între "nici" si cuvântul negat se intercaleaza pron. pers. "tu", iar verbul se omite) Nici tu casa, nici tu masa. – Lat. neque.
inion, INIÓN s. m. protuberanta externa a osului occipital; ceafa. (< fr. inione, gr. inion)
ingredient, INGREDIÉNT s. f. 1. substanta accesorie din compozitia unui medicament, aliment etc. 2. ceea ce concura la un rezultat. (< fr. ingrédient, lat. ingrediens)
neizbândă, NEIZBẤNDĂ s.f. Esec, insucces, nereusita. – Ne- + izbânda.
neînţelegător, NEÎNŢELEGĂTÓR, -OÁRE, neîntelegatori, -oare, adj. Care nu întelege, care refuza sa înteleaga, sa accepte ceva. – Ne- + întelegator.
nemite, NÉMITE adv. (Rar) Cu atât mai putin; daramite. [Acc. si: nemíte] – Ne- + [dara]mite.
nemţesc, NEMŢÉSC, -EÁSCĂ, nemtesti, adj., s.f. 1. Adj.Care apartine poporului german, privitor la poporul german. ♢ Expr. (Glumet) Cald nemtesc = frig. ♦ (Rar; substantivat, f.) Limba germana. 2. Adj. (Despre îmbracaminte) Care este facut dupa moda occidentala; p. ext. (pop.) orasenesc. 3. S.f. art. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. – Neamt + suf. -esc.
nemţeşte, NEMŢÉSTE adv. 1. Ca nemtii, în felul nemtilor; în limba germana. ♦ (Substantivat) Limba germana. 2. (În legatura cu verbul "a se îmbraca") Dupa moda occidentala; p. ext. (pop.) oraseneste. – Neamt + suf. -este.
nemţi, NEMŢÍ, nemtesc, vb. IV. Refl. (Rar) 1. A se asimila cu populatia de limba germana, a adopta modul de viata nemtesc; p. ext. a se occidentaliza. 2. A adopta moda vestimentara occidentala; a se îmbraca oraseneste. – Din neamt.
nenorocos, NENOROCÓS, -OÁSĂ, nenorocosi, -oase, adj. Care nu are noroc, care nu are succes în ceea ce întreprinde, ghinionist, pagubas; p. ext. care aduce nenorocire (2), nefast. – Ne- + norocos.
neocupat, NEOCUPÁT, -Ă, neocupati, -te, adj. 1. (Despre un teritoriu, oras etc.) Care nu este cucerit de o armata straina, care nu este stapânit de o putere straina. 2. (Despre bunuri mobile sau imobile) Care nu este detinut temporar de cineva. ♦ (Despre posturi) Care nu este înca luat în primire, care nu este detinut de cineva. 3, (Despre persoane) Care nu este angajat într-o întreprindere, institutie. ♦ Care nu are mult de lucru, care nu are treburi multe; liber. [Pr.: ne-o-] – Ne- + ocupat (dupa fr. non-occupé).
neofreudism, NEOFREUDÍSM s.n. Denumire germanica pentru curentele psihanalitice aparute dupa 1930 care accepta importanta factorilor sociali si culturali în aparitia nevrozelor; neopsihanaliza. [Pr.: ne-o-froi-] – Din fr. néo-freudisme.
necondiţionat, NECONDIŢIONÁT, -Ă, neconditionati, -te, adj. Care se accepta fara conditii, fara rezerve. [Pr.: -ti-o-] – Ne- + conditionat (dupa fr. inconditionné).
nivaţie, NIVÁŢIE, nivatii, s.f. Actiunea de modelare a reliefului facuta de îngheturile si dezgheturile succesive în zonele înalte ale muntilor. – Din fr. nivation.
noadă, NOÁDĂ, noade, s.f. (Anat.; pop.) Coccis; p. ext. regiune situata în jurul coccisului; (la animale) (regiunea de la) radacina cozii; (la pasari) târtita. – Lat. •noda.
niscai, NÍSCAI adj. nehot, invar. (Pop.) Care este, se afla într-o cantitate nedeterminata, într-un numar oarecare; niscaiva. [Acc. si: niscái] – Lat. nescio qualis.
nonconformism, NONCONFORMÍSM s.n. Tendinta de a nu accepta moravurile, mentalitatea, traditiile unui anumit mediu; neconformism. – Din fr. non-conformisme.
nonconformist, NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformisti, -ste, adj., s.m. si f. (Persoana) care nu accepta, nu se conformeaza uzantelor stabilite, care are convingeri proprii; persoana care dovedeste originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste.
inflexiune, INFLEXIÚNE s. f. 1. modificare a înaltimii unui sunet, a timbrului unei vocale; schimbare brusca a vocii, a accentului; modulatie (2). 2. îndoire, curbare. o ~ osoasa = incurbare osoasa. 3. (mat.) schimbare de sens a concavitatii unei curbe plane. (< fr. inflexion, lat. inflexio)
contrar, CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s.n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ♢ Notiuni contrare = notiuni care se afla într-un raport în care acceptarea uneia presupune înlaturarea celeilalte fara ca înlaturarea uneia sa presupuna admiterea celeilalte. 2. Adv. Împotriva, în contra, neconform cu ... 3.S.n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire data notiunii care desemneaza laturi, însusiri sau tendinte ale obiectelor si proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, aceasta opozitie constituind forta motrice si continutul principal al dezvoltarii acelui obiect sau proces; (si la sg.) fiecare din termenii unei contradictii (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s.n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.
infern, INFÉRN s. n. 1. (mit.) locas subpamântean unde se credea ca ramân sufletele mortilor. 2. iad. 3. colectie de carti licentioase, formând, în bibliotecile mari, o sectie aparte unde accesul este limitat. 4. (fig.) atmosfera de dezordine si de confuzie; situatie greu de suportat, viata chinuita. (< lat. infernus, it. inferno)
racorda, RACORDÁ, racordez, vb. I. Tranz. A stabili un racord. ♦ (Geom.) A uni între ele doua drepte sau doua curbe printr-o curba tangenta la fiecare dintre dreptele sau curbele între care se face legatura. – Din fr. raccorder.
racursi, RACURSÍ, racursiuri, adj., s.n. 1. Adj. Scurtat, prescurtat. 2. S.n. Procedeu de folosire a perspectivei în artele plastice si în cinematografie, prin care extremitatile obiectului reprezentat apar apropiate, iar unele dimensiuni reduse. – Din fr. raccourci.
newton, NEWTON, newtoni, s.m. Unitate de masura pentru forta în sistemul de unitati metru-kilogram-secunda, egala cu forta care imprima unui corp de 1 kg o acceleratie de 1 m pe secunda. [Pr.: nĩúton] – Din fr. newton, germ. Newton.
scară, SCÁRĂ, scari, s.f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frânghie etc.) alcatuit din doua parti laterale lungi si paralele, unite prin piese paralele asezate transversal la distante egale si servind pentru a urca si a coborî la alt nivel. ♢ Scara de pisica = scara flexibila formata din doua parâme care sustin trepte de lemn, folosita în navigatie. ♢ Expr. Scara cerului, se spune, în gluma, despre un om foarte înalt. ♢ Compus: (Bot.) Scara domnului = planta erbacee din regiunea muntoasa cu flori albastre sau albe (Polemonium coeruleum). 2. Element de constructie alcatuit dintr-un sir de trepte de lemn, marmura, piatra etc. (cu balustrada), servind pentru comunicarea între etaje, între o cladire si exteriorul ei etc.; (la pl.) trepte. ♢ Scara rulanta = scara cu trepte mobile montate pe o banda rulanta; escalator. ♦ Treapta sau sir de trepte la un vehicul, servind la urcare si la coborâre. 3. Fiecare dintre cele doua inele prinse de o parte si de alta a seii, în care calaretul îsi sprijina piciorul. II. 1. Succesiune, sir, serie ordonata de elemente (marimi, cifre etc.) asezate în ordine crescânda, descrescânda sau cronologica, servind la stabilirea valorii a ceva. ♢ Scara fiintelor (sau vietuitoarelor) = sirul neîntrerupt al fiintelor organizate, de la cele mai simple pâna la cele mai evoluate. Scara duritatii (sau de duritate) = succesiunea progresiva a duritatii celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scara muzicala = succesiune a sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. (Tel.) Scara de gri = scara (II 1) care reprezinta variatia luminatiei în mai multe trepte între nivelul de alb si nivelul de negru, folosita pentru controlul si reglajul sistemelor de televiziune. ♦ (Înv.) Tabla de materii, index. ♦ Ierarhia conditiilor, a starilor, a rangurilor sociale. ♦ Ierarhia manifestarilor si a valorilor morale si spirituale. 2. Serie de diviziuni la unele aparate si instrumente (termometru, barometru etc.), formând o linie gradata, cu ajutorul careia se face determinarea unei marimi prin deplasarea unei parti mobile. 3. Linie gradata care reproduce în mic unitatile de masura si care serveste la masurarea distantelor sau a cantitatilor cuprinse într-o harta, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o harta, un desen etc. si cele reale. ♢ Loc. adj. si adv. La scara = într-un raport anumit si constant fata de realitate. ♢ Expr. A reduce la scara = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar pastrând un raport constant al acestor dimensiuni fata de realitate. 4. (În expr.) Pe (o) scara întinsa (sau larga) = în masura mare, în proportii mari. 5. Fig. Masura, proportie. – Lat. scala (cu sensuri dupa fr. échelle).
radar, RADÁR, radare, s.n. Aparat care emite unde electromagnetice si apoi le receptioneaza, dupa ce au fost reflectate de un obiect, folosit pentru a detecta si a localiza un obiect prin masurarea timpului trecut între emisia si receptia undelor. ♦ Sistem de detectare si de localizare folosit de aparatul descris mai sus. Radar auto = aparat portabil destinat masurarii vitezei autovehiculelor care trec prin câmpul electromagnetic emis. [Acc. si: rádar] – Din engl., fr. radar, germ. Radar.
neted, NÉTED, -Ă, netezi, -de, adj. 1. Care are suprafata dreapta, fara asperitati; p. ext. lucios, alunecos. ♦ Muschi neted sau musculatura, fibra (musculara) neteda = muschi sau musculatura, fibra (musculara) care nu prezinta striatii. ♦ (Despre piele; p. ext. despre parti ale corpului) Fara creturi, fara zbârcituri, întins, catifelat, matasos. ♦ (Despre par) Lins, întins. 2. (Despre suprafete, locuri, terenuri) Care este drept, fara asperitati, care este lipsit de denivelari, de accidente: întins, plan, ses. ♦ (Despre drumuri) Fara hopuri sau fagasuri; plat, drept, uniform; lin. ♦ Expr. (Adverbial) A-i veni (sau a-i fi) neted = a-i fi usor, comod sa faca ceva, a-i veni la îndemâna. 3. Fig. Clar, precis, limpede, deslusit; p. ext. deschis, fatis, direct. – Lat. nitidus, -a.
netezime, NETEZÍME s.f. 1. Însusire a unui obiect de a fi neted (1); însusire a unei suprafete. a unui loc, teren de a fi neted (2). 2. (Concr.) Suprafata dreapta, neteda sau lipsita de accidente; netezis. – Neted + suf. -ime.
neregularitate, NEREGULARITÁTE, neregularitati, s.f. Abatere de la norma, de la forma obisnuita; deviere. ♦ (Concr.) Lucru neregulat, parte neregulata a unui lucru. ♦ Accident de teren. – Ne- + regularitate (dupa fr. irrégularité).
nereuşit, NEREUSÍT, -Ă, nereusiti, -te, adj. Care nu este reusit; neizbutit. ♦ (Substantivat, f.) Esec, insucces. [Pr.: -re-u-] – Ne- + reusit.
ineism, INEÍSM s. n. doctrina filozofica fundata pe acceptarea ideilor înnascute. (< fr. innéisme)
nerv, NERV, nervi, s.m. 1. Organ de transmisiune a impulsului nervos, care uneste sistemul nervos central cu periferia organismului (piele, organe de simt, muschi, glande etc.) si care este format din manunchiuri de fibre reprezentând prelungirile neuronului înconjurate de o teaca constituita din mielina. ♢ Boala de nervi = boala nervoasa. Bolnav de nervi = persoana care sufera de o boala nervoasa. ♢ Expr. A avea (sau a fi în) nervi = a fi irascibil, iritabil, predispus la cearta, nervos. A-l apuca nervii = a avea o criza nervoasa, un acces de nervi. A avea nervii slabi = a fi usor iritabil sau impresionabil. ♦ (La pl.; rar) (Stare de) surescitare, enervare, nervozitate. 2. (Bot.; rar) Nervura (1). 3. Fig. (La sg.) Putere, vigoare; energie; ritm sustinut. – Din lat. nervus, it. nervo.
expresionism, EXPRESIONÍSM s.n. Curent artistic si literar aparut în Germania la începutul sec. XX, care pune accent pe intensitatea expresiei. [Pr.: -si-o-] – Din fr. expressionnisme.
exsicator, EXSICATÓR, exsicatoare, s.n. Aparat de sticla folosit în laborator pentru uscarea sau pastrarea în stare uscata a substantelor cu ajutorul compusilor higroscopici. – Din fr. exsiccateur.
elongaţie, ELONGÁŢIE, elongatii, s.f. 1. Valoarea, într-un moment dat, a unei marimi care variaza periodic în timp. 2. Distanta unghiulara dintre doi astri în raport cu pamântul. 3. Extensiune accidentala sau terapeutica a unui ligament sau nerv. – Din fr. élongation, lat. elongatio.
embriocardie, EMBRIOCARDÍE, embriocardii, s.f. Ritm cardiac patologic aparut în miocarditele grave, caracterizat prin accelerarea batailor inimii si prin egalizarea pauzelor si a tonalitatilor celor doua zgomote ale ei; ritm fetal. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. embryocardie.
embriogeneză, EMBRIOGENÉZĂ s.f. Proces de transformare succesiva a oului si a embrionului pâna la ecloziune sau nastere; dezvoltare embrionara. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. embryogenèse.
coc, COC1, coci, s.m. Bacterie sferica, izolata sau grupata împreuna cu altele în forma de lant, de ciorchine etc. – Din fr. coccus.
coccidie, COCCÍDIE, coccidii, s.f. (Zool.; la pl.) Gen de protozoare parazite care traiesc în celulele epiteliale ale unor animale; (si la sg.) protozoar apartinând acestui gen. – Din fr. coccidie.
coccigian, COCCIGIÁN, -Ă, coccigieni, -e, adj. (Anat.) De coccis, al coccisului. Regiune coccigiana. [Pr.: -gi-an] – Din fr. coccygien.
cocie, COCÍE, cocii, s.f. (Înv. si reg.) Trasura (usoara). ♦ Caruta. [Acc. si: cócie] – Din scr. kočija, magh. kocsi.
electronvolt, ELECTRON-VOLT, electron-volti, s.m. Unitate de masura a energiei, egala cu energia dobândita de un electron accelerat la o diferenta de potential de un volt. – Din fr. électron-volt.
enclitic, ENCLÍTIC, -Ă, enclitici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care este legat de un cuvânt precedent, facând corp cu el si fiind lipsit de accent propriu. ♢ Articol enclitic = articol hotarât care se aseaza la sfârsitul unui cuvânt. – Din fr. enclitique, lat. encliticus.
encliză, ENCLÍZĂ, enclize, s.f. Atasare a unui cuvânt, a unei silabe sau a altui element neaccentuat la cuvântul precedent; postpunere. – Din fr. enclise, germ. Enklise.
contracciu, CONTRACCÍU, -IE, contraccii, s.m. si f. (Înv.) Persoana care încheie un contract de concesiune; concesionar. – Contract + suf. -giu.
epitrop, EPÍTROP, epitropi, s.m. 1. Tutore. 2. (Reg.) Administrator al unui bun, în special al averii unei biserici; efor. [Acc. si: epitróp]. – Din ngr. epítropos.
enumera, ENUMERÁ, enúmer, vb. I. Tranz. A numara succesiv, unul câte unul, a numi rând pe rând elementele unui tot; a însira. – Din fr. énumérer, lat. enumerare.
estimp, ESTÍMP adv. (Reg.) În acest an. [Acc. si: éstimp] – Lat. istum tempus.
eşalona, ESALONÁ, esalonez, vb. I. Tranz. 1. A dispune, a repartiza un întreg în mai multe parti la intervale succesive dinainte stabilite. ♦ (Fin.) A repartiza o suma de bani în asa fel, încât plata sa se efectueze pe rând si la date succesive, dinainte fixate. 2. (Mil.) A dispune trupele pe esaloane. – Din fr. échelonner.
eşec, ESÉC, esecuri, s.n. Înfrângere, insucces, neizbânda, nereusita într-o actiune. – Din fr. échec.
evidenţia, EVIDENŢIÁ, evidentiez, vb. I. 1. Refl. si tranz. A iesi sau a scoate în evidenta; a (se) deosebi, a (se) distinge, a (se) remarca. 2. Tranz. A recunoaste oficial meritele sau succesele obtinute în munca de cineva. [Pr.: -ti-a] – Din evidenta.
evidenţiat, EVIDENŢIÁT, -Ă, evidentiati, -te, adj. (Adesea substantivat) Care s-a distins, s-a remarcat; caruia i s-au recunoscut oficial meritele sau succesele în munca. [Pr.: -ti-at] – V. evidentia.
evoluat, EVOLUÁT, -Ă, evoluati, -te, adj. Care a ajuns, prin faze succesive, la un stadiu superior de dezvoltare. ♦ Dezvoltat din punct de vedere intelectual. [Pr.: -lu-at] – V. evolua.
siroco, SIRÓCO s.n. Vânt cald si uscat care bate pe coastele Marii Mediterane. [Scris si : sirocco] – Din fr. sirocco.
conte, CÓNTE1, conti, s.m. 1. (În orânduirea feudala) Mare senior, conducator al unei provincii, care, pe pamânturile sale, avea drepturi absolute. 2. Titlu de noblete ereditar, intermediar între viconte si marchiz (în Occident) sau între baron si print (în Rusia); persoana având acest titlu. – Din fr. comte.
izbândă, IZBẤNDĂ, izbânzi, s.f. Victorie, biruinta (în lupta). ♦ Reusita, succes (într-o actiune). – Din izbândi (derivat regresiv).
stereotip, STEREOTÍP, -Ă, (I) stereotipuri, s.n., (II) stereotipi, -e, adj. I. S.n. 1. Placa plana sau semicilindrica, turnata din metal, mulata în cauciuc sau în alt material plastic, reprezentând reproducerea unui text sau a unui cliseu si întrebuintata ca forma de tipar la tiparirea editiilor unei lucrari de mare tiraj. 2. (În sintagma) Stereotip dinamic = sistem de reflexe conditionate care se formeaza datorita repetarii în aceeasi succesiune a conditiilor din mediul înconjurator. II. Adj. 1. Tiparit dupa un stereotip (11). 2. Fig. Care se repeta în aceleasi conditii, care este mereu la fel, neschimbat, obisnuit, banal; stereotipic; banalizat prin repetare. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréotype.
exacerba, EXACERBÁ, exacerbez, vb. I. Tranz. (Livr.) A intensifica, a accentua, a exagera sentimente, dureri etc. – Din fr. exacerber, lat. exacerbare.
exhaustor, EXHAUSTÓR, exhaustoare, s.n. 1. Ventilator folosit la evacuarea fortata a gazelor, a suspensiilor de particule solide din aer etc. dintr-o încapere, dintr-o nisa, dintr-o exploatare miniera subterana etc. 2. Dispozitiv pentru alimentarea cu carburant a carburatorului. [Acc. si: exhaústor. – Pr.: -ha-us-] – Din fr. exhausteur.
discontinuitate, DISCONTINUITÁTE, discontinuitati, s.f. Lipsa de continuitate între mai multe elemente care se succeda în timp sau în spatiu; intermitenta. ♦ (Mat., Fiz.) Variatie brusca si în salturi a valorii unei marimi; trecere de la o valoare la alta, îndepartata de ea, a unei marimi. [Pr.: -nu-i-] – Din fr. discontinuité.
durată, DURÁTĂ, durate, s.f. Interval de timp in care se petrece, se desfasoara o actiune; timpul cât dureaza ceva. ♦ Spec. Timpul cât tine intonarea sau executarea unei note muzicale; valoarea unei note. ♦ Spec. Interval de timp situat între doua evenimente succesive si de aceeasi natura. Durata recreatiei. – Dupa fr. durée. Cf. it. d u r a t a.
duşman, DUSMÁN, -Ă, dusmani, -e, s.m. si f., adj. 1. (Persoana) care are o atitudine ostila, rauvoitoare fata de ceva sau de cineva, care uraste ceva sau pe cineva; vrajmas. 2. Inamic (1) (în razboi). [Acc. si: (reg.) dúsman] – Din tc. düsman.
expertiză, EXPERTÍZĂ, expertize, s.f. 1. Cercetare cu caracter tehnic facuta de un expert, la cererea unui organ de jurisdictie sau de urmarire penala ori a partilor, asupra unei situatii, probleme etc. a carei lamurire intereseaza solutionarea cauzei. ♦ (Concr.) Raport întocmit de un expert asupra cercetarilor facute. 2. (Med.; în sintagma) Expertiza medicala = a) stabilire, în urma unui examen medical, a capacitatii de munca a unui bolnav sau a unui om sanatos în conditiile solicitarilor fizice si psihice din diferite profesiuni; b) consultatie sau autopsie efectuata de medicul legist în cazuri de ranire, accident, viol, otravire, omor etc. – Din fr. expertise.
expirator, EXPIRATÓR, -OÁRE, expiratori, -oare, adj. Care ajuta, care serveste la expirare. ♢ (Lingv.) Accent expirator = accent bazat pe intensificarea expirarii la pronuntarea silabei accentuate. – Din fr. expirateur.
incidental, INCIDENTÁL, -Ă adj. (si adv.) întâmplator, accidental. (< it. incidentale)
dezacorda, DEZACORDÁ, dezacordéz, vb. I. Refl. (Despre instrumente muzicale cu coarde) A-si pierde consonanta tonurilor (prin slabirea coardelor); a se discorda. – Din fr. désaccorder.
incident, INCIDÉNT, -Ă I. adj. 1. (despre cuvinte, propozitii) intercalat între partile unei propozitii sau ale unei fraze. 2. (despre fascicule de radiatii) care atinge o suprafata într-un anumit punct. II. s. n. 1. eveniment neasteptat, neplacut, care survine în timpul unei activitati. ♢ greutate, dificultate. 2. (jur.) obiectie, contestatie accesorie la cauza principala a unui proces. (< fr. incident)
divers, DIVÉRS, -Ă, diversi, -se, adj. 1. Care prezinta aspecte, trasaturi variate, diferite; diferit, variat, felurit. ♢ Fapt divers = a) întâmplare banala, de toate zilele; b) rubrica de ziar care prezinta succint întâmplarile si evenimentele petrecute în cursul zilei. ♦ (Substantivat, f. pl.) Probleme marunte si auxiliare care se discuta într-o adunare. 2. (La pl., precedând substantivul) Tot felul de..., diferiti. – Din fr. divers, lat. diversus.
dizaharidă, DIZAHARÍDĂ, dizaharide, s.f. Compus organic format din doua molecule de monozaharide prin eliminarea dintre ele a unei molecule de apa. – Din fr. disaccharide.
doctoriţă, DOCTORÍŢĂ, doctorite, s.f. Femeie medic. [Acc. si: dóctorita. – Var.: (pop.) dóftorita s.f.] – Doctor + suf. -ita.
creier, CRÉIER, creieri, s.m. 1. Partea cea mai importanta a sistemului nervos central la animale, organ al gândirii si al constiintei la om, situat în cutia craniana si compus din trunchiul cerebral, creierul mic si emisferele cerebrale. ♢ Creierul mic = parte a creierului situata in regiunea posterioara si inferioara a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situata în regiunea anterioara si superioara a craniului. 2. Fig. Minte, inteligenta, judecata. ♦ Element care organizeaza si conduce o actiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) muntilor = locurile cele mai înalte si mai greu accesibile ale muntilor. [Var.: (înv.) críer s.m.] – Lat. c(e)rebellum.
donor, DONÓR, donori, s.m. 1. (Fiz.) Atom pentavalent care, introdus într-un semiconductor, cedeaza electroni acceptorului. 2. (Biol.) Individ care cedeaza celule, cromozomi etc. – Din fr. donneur, engl. donor.
inacuzabil, INACUZÁBIL, -Ă adj. care nu poate fi acuzat; nevinovat. (< fr. inaccusable)
inactivism, INACTIVÍSM s. n. accentuare a atitudinii inactive; mod de viata care evita contactul cu lumea din afara. (< germ. Inaktivismus)
inacostabil, INACOSTÁBIL, -Ă adj. care nu poate fi acostat. (< fr. inaccostable)
inacordabil, INACORDÁBIL, -Ă adj. 1. care nu se poate acorda, concesiona. 2. (despre instrumente muzicale) care nu poate fi acordat, armonizat. (< fr. inaccordable)
inaccesibilitate, INACCESIBILITÁTE s. f. caracter inaccesibil. (< fr. inaccessibilité)
inacomodabil, INACOMODÁBIL, -Ă adj. care nu se poate acomoda (cu). (< fr. inaccomodable)
inaccesibil, INACCESÍBIL, -Ă adj. la care nu se poate ajunge; inabordabil. (< fr. inaccessible, lat. inaccessibilis)
inacceptabil, INACCEPTÁBIL, -Ă adj. care nu poate fi acceptat, admis. (< fr. inacceptable)
inabordabil, INABORDÁBIL, -Ă adj. care nu poate fi abordat; inaccesibil. (< fr. inabordable)
imunoterapie, IMUNOTERAPÍE s. f. tratament în administrarea de seruri si vaccinuri care contin antigeni sau anticorpi specifici bolii respective. (< fr. immunothéraphie)
imunoprofilaxie, IMUNOPROFILAXÍE s. f. prevenirea unei boli contagioase prin imunizare cu vaccinuri, seruri specifice etc. (< fr. immunoprophylaxie)
drumlin, DRÚMLIN, drumline, s.n. Forma de relief de origine glaciara, având un contur eliptic. [Acc. si: drumlín] – Din fr. drumlin.
impune, IMPÚNE vb. I. tr. 1. a face pe cineva sa accepte ceva. ♢ a constrânge (pe cineva) la ceva. 2. a supune unui impozit. II. intr. a inspira respect, teama. III. refl. a capata prestigiu, a se afirma. (< lat. imponere, dupa fr. imposer)
impuls, IMPÚLS s. n. 1. forta, imbold, stimul capabil sa determine o actiune, o miscare. o (fil.) ~ primar = impuls initial imprimat de divinitate, caruia i s-ar datora miscarea materiei. 2. (electron.) grup de oscilatii de foarte înalta frecventa care se succed periodic într-un anumit timp. 3. (psih.) miscare brusca si momentana, determinata de actiunea stimulilor nervosi si orientata spre executarea unui act determinant. ♢ tendinta morbida a unor bolnavi mintali de a executa actiuni periculoase. 4. marime fizica egala cu produsul dintre masa si viteza unui corp în miscare. 5. unitate de masura la baza taxarii convorbirilor telefonice. (< engl. impulse, lat. impulsus)
dribler, DRIBLÉR, -Ă, dribleri, -e, s.m. si f. Jucator într-o echipa sportiva care dribleaza cu succes ori caruia îi place sa dribleze. – Din fr. dribbleur.
scoate, SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afara) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se afla. 2. A extrage dintr-un spatiu, dintr-un învelis etc. pentru a elibera sau a utiliza. ♢ Expr. A scoate sabia (din teaca) = a începe vrajba, razboiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveala, a înfatisa, a expune. ♢ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitatie) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitatie). A scoate la iveala (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvalui. 4. A(-si) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbracaminte, de podoaba etc. ♢ Expr. Pe unde scot (sau scoti etc.) camasa? = cum as (sau ai etc.) putea sa scap (ori sa scapi etc.) din încurcatura sau necazul în care ma aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tractiune. 5. A trage afara cu forta; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o masea. ♢ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necaji, a supara foarte tare (pe cineva). A-si scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai facut; a reprosa (ceva cuiva). A-si scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-si imputa, a-si reprosa. ♦ Fig. A obtine, a capata (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afara dintr-un anumit loc. ♦ A face sa iasa în calea sau în întâmpinarea cuiva. ♢ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) sa cunoasca societatea. 7. A îndeparta pe cineva dintr-o functie, a da afara. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o lista, dintr-un sir. ♢ Expr. A scoate din circuit = a) a face sa nu mai functioneze, întrerupând legaturile cu circuitul; b) a retrage din circulatie. A scoate corecturile = a îndrepta greselile indicate în corecturile unui text pregatit pentru tipar. 8. A face pe cineva sa iasa dintr-o anumita stare, a schimba starea cuiva. ♢ Expr. A scoate (pe cineva) din viata (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o porecla, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o actiune). 9. A conduce pe calatori într-un anumit loc; a duce pâna într-un loc. O poteca i-a scos din padure. ♢ Expr. A o scoate la capat = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reusi. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a pagubi (pe cineva). 10. A scapa, a salva, a ajuta (pe cineva) sa iasa dintr-o situatie grea. 11. A obtine un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câstiga, a obtine. ♢ Expr. A-si scoate pâinea (sau, rar, mamaliga) = a-si câstiga existenta, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obtine (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva sa parvina, sa obtina o situatie mai buna; a promova. Mesterul l-a scos calfa. ♢ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva sa devina om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipari, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, facând sa iasa în afara, a lasa sa se vada, a da la iveala. Scot capul pe geam. ♢ Expr. Fuge de-si scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face sa emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunta cuvinte; a striga, a tipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A nascoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre pasari) A cloci ouale si a face sa iasa pui. 5. (Despre plante) A face sa rasara, sa creasca, sa se dezvolte. – Lat. •excotere (= excutere).
dumica, DUMICÁ, dumíc, vb. I. Tranz. (Pop.) 1. A sfarâma, a rupe, a taia în bucatele, a farâmita un aliment; (în special) a mesteca în gura un aliment. 2. A taia pe cineva în bucati; a ciopârti; p. ext. a distruge, a nimici. [Prez. ind. acc. si: dúmic]. – Probabil lat. •demicare (< mica "bucatica, farâmitura").
slalom, SLÁLOM, slalomuri, s.n.. Coborâre pe schiuri într-o succesiune de viraje. ♦ Proba din schiul alpin care consta în coborârea în doua manse a unei pante, prin anumite puncte de trecere obligatorii (denumite porti). ♢ Slalom nautic = ramura din sportul nautic care consta în parcurgerea unui traseu, cu caiacul sau cu canoia, pe ape curgatoare si tumultoase, printre obstacole suspendate deasupra apelor. – Din fr. slalom.
soare, SOÁRE, (2) sori, s.m. 1. Corp ceresc principal al sistemului nostru planetar, incandescent si luminos, în jurul caruia graviteaza si se învârtesc pamântul si celelalte planete ale sistemului. ♢ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pamânt, în lume. ♢ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinti = (a fi) frig pe vreme senina. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebita frumusete. (În basme) La soare te poti uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arata ca cineva este de o frumusete exceptionala. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multa dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inima = a i se face foame. ♢ Compuse: (pop.) soare-rasare = rasarit, est, orient; p. ext. vremea când rasare soarele; soare-apune (sau -scapata) = apus, vest, occident; p. ext. vremea când apune soarele. ♦ Lumina (si caldura) care vine de la soare (1). ♢ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziua, cât mai e lumina. 2. Nume dat astrilor care, ca si soarele (1), au lumina proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; buna-stare. – Lat. sol, -lis.
soartă, SOÁRTĂ, sorti, s.f. 1. (În conceptiile mistice) Forta supranaturala despre care se crede ca hotaraste irevocabil, fatal, toate actiunile si întâmplarile din viata oamenilor; destin, fatalitate, noroc, scrisa, ursita. 2. Totalitatea evenimentelor (accidentale sau nu) care compun viata (sau o parte a vietii) unei fiinte (umane); conditie de viata. ♦ Evolutie, desfasurare (a unei actiuni); deznodamânt. – Lat. sors, -tis.
impermeabil, IMPERMEÁBIL, -Ă I. adj. 1. (despre materiale, tesaturi) care nu permite trecerea prin el a unui fluid. 2. (fig.) neinfluentabil, insensibil; refractar, inaccesibil. II. s. n. manta, pardesiu de ploaie, dintr-un material impermeabil (I, 1); fulgarin. (< fr. imperméable)
studiu, STÚDIU, studii, s.n. 1. Actiunea de a studia (1); munca intelectuala sustinuta depusa în vederea însusirii de cunostinte temeinice într-un anumit domeniu. ♦ Spec. Însusire de cunostinte stiintifice; învatatura. ♢ Expr. A-si face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de învatamânt; a urma cursurile unei scoli, institutii de învatamânt. ♦ (Teatru; în expr.) A pune o piesa în studiu = a începe repetitiile la o piesa. 2. Materie de învatamânt. 3. Lucrare, opera stiintifica. 4. (În artele plastice) Schita partiala sau preliminara cu ajutorul careia pictorul, sculptorul etc. compune si executa o opera definitiva. ♦ Compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, destinata mai ales unui scop pedagogic (de exercitiu). – Din lat. studium, it. studio.
subiect, SUBIÉCT, subiecte, s.n. 1. Totalitatea actiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumita succesiune) care alcatuiesc continutul unei opere literare, cinematografice etc. ♦ Chestiune, tema despre care vorbeste sau scrie cineva. ♦ Cauza, pricina, motiv. 2. (Lingv.) Partea principala a propozitiei care arata cine savârseste actiunea exprimata de predicatul verbal la diateza activa sau reflexiva, cine sufera actiunea când predicatul verbal este la diateza pasiva sau cui i se atribuie o însusire ori o caracteristica exprimata de numele predicativ în cazul predicatului nominal. 3. Fiinta aflata sub observatie, supusa anchetei, experimentului etc.; individ care prezinta anumite caracteristici. 4. (În sintagmele) Subiect de drepturi = persoana care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi si obligatii. Subiect impozabil = persoana fizica sau juridica obligata prin lege sa plateasca un anumit impozit catre stat. 5. (Log.) Termen al unor judecati, reprezentând notiunea ce desemneaza obiectul gândirii despre care se afirma sau se neaga însusirea exprimata de predicat. – Din lat. subjectum (cu unele sensuri dupa fr. sujet).
tabacheră, TABACHÉRĂ, tabachere, s.f. 1. Cutiuta în care se pastreaza tutunul sau tigarile. 2. Fereastra mica, înclinata, executata în panta acoperisului unei constructii. [Var.: tabachére s.f.] – Din ngr. tabakéra, it. tabacchiera.
impecabilitate, IMPECABILITÁTE s. f. însusirea de a fi impecabil. (< fr. impeccabilité)
impecabil, IMPECÁBIL, -Ă adj. perfect, desavârsit, ireprosabil. (< fr. impeccable, lat. impeccabilis)
decalibra, DECALIBRÁ, pers. 3 decalibreaza, vb. I. Refl. (Despre teava armelor de foc) A se largi în urma uzurii sau a unui accident de tragere, a-si deforma calibrul. – Des-1 + calibru.
decalibrat, DECALIBRÁT, -Ă, decalibrati, -te, adj. (Despre teava armelor de foc) Largit în urma uzurii sau a unui accident de tragere. – V. decalibra.
tahicardie, TAHICARDÍE, tahicardii, s.f. Accelerare anormala a batailor inimii datorita unui efort fizic, unei emotii, unei afectiuni cardiace etc. – Din fr. tachycardie.
tahifemie, TAHIFEMÍE, tahifemii, s.f. (Med.) Manifestare patologica constând în accelerarea exagerata a ritmului vorbirii. – Din fr. tachyphémie.
tahipnee, TAHIPNÉE, tahipnee, s.f. Accelerare a ritmului de respiratie datorita unor boli ale aparatului respirator, cardiac, în nevroze etc. – Din fr. tachypnée.
tambuchi, TAMBÚCHI, tambuchiuri, s.n. Deschizatura în puntea unei nave, prevazuta cu un capac sau cu o constructie asemanatoare cu o ghereta, care o protejeaza de intemperii si care permite accesul în încaperile de sub punte. – Din sp. tambucho.
tindalizare, TINDALIZÁRE, tindalizari, s.f. Procedeu de sterilizare prin încalziri la temperaturi între 600-800C si raciri succesive. – Dupa fr. tyndallisation.
tampon, TAMPÓN, tampoane, s.n. 1. Piesa la vehiculele de cale ferata, constând dintr-un disc masiv de otel si un resort puternic, care primeste socurile dintre vehicule în timpul mersului si care mentine o anumita distanta între vagoanele cuplate. 2. Bucata de vata sau de tifon sterilizat, care se aplica pe o rana pentru a opri o hemoragie sau care se introduce într-o cavitate naturala a organismului în scopuri terapeutice. 3. Substanta întrebuintata pentru a împiedica un anumit proces chimic. 4. Accesoriu de birou, alcatuit dintr-o placa curbata acoperita cu hârtie sugativa, care serveste la uscarea cernelii dupa scriere. – Din fr. tampon.
tanc, TANC, tancuri, s.n. 1. Masina de lupta blindata, înzestrata cu tunuri, mitraliere etc. instalate în turela si în partea din fata a vehiculului, cu rotile montate pe senile, care poate strabate terenuri accidentate. 2. Rezervor din tabla sau din otel folosit pentru depozitarea sau transportarea lichidelor; vehicul înzestrat cu un astfel de rezervor. ♢ Tanc petrolier = nava folosita la transportul petrolului sau al derivatelor lui. ♦ Vagonet metalic folosit în mine, cu capacitatea de o tona. 3. (Fot.) Cutie de plastic de constructie speciala, în care se developeaza filme fotografice. – Din fr. tank, germ. Tank.
timp, TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s.n., (IV, înv. si II) timpi, s.m. I. S.n. Dimensiune a Universului dupa care se ordoneaza succesiunea ireversibila a fenomenelor. II. S.n. si (înv.) m. 1. Durata, perioada, masurata în ore, zile etc., care corespunde desfasurarii unei actiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesiva de momente; interval, rastimp, ragaz. ♢ Loc. conj. Cât timp... = în toata perioada în care... ♢ Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr-un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe masura ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; pâna nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodata. (În) tot timpul = mereu, întruna. În acelasi timp = simultan; de asemenea. ♢ Expr. E timpul (sa...) = a venit momentul (sa...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (si asteptat). ♦ (Înv.) Anotimp. 2. Perioada determinata istoric; epoca. ♢ Expr. Pe timpuri = demult, odinioara. ♦ (La pl.) Împrejurari. III. S.n. Stare a atmosferei într-o regiune, pe o perioada data, determinata de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S.m. si (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei miscari, ale unei operatii, ale unui fenomen, ale unei actiuni etc. ♦ Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei masini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ♦ (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcatuiesc o masura; bataie. V. S.n. Categorie gramaticala specifica verbului, cu ajutorul careia se exprima raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referinta si momentul în care se petrece actiunea sau în care este adevarata o anumita stare de lucruri. ♦ Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprima categoria gramaticala a timpului (V). – Lat. tempus, -oris.
ilustraţie, ILUSTRÁŢIE s. f. imagine, desen etc. care accentueaza, explica sau completeaza un text. o ~ muzicala = însotire a unei lectii, a unui curs de fragmente muzicale; fond muzical care însoteste o reprezentatie teatrala, o evocare literara etc.; coloana sonora a unui film. (< fr. illustration, lat. illustratio)
ternar, TERNÁR, -Ă, ternari, -e, adj. 1. Care este compus din trei unitati sau din trei elemente. ♦ De ordinul al treilea. 2. (Despre versuri) Alcatuit din trei picioare metrice, având fiecare câte o silaba accentuata. 3. (Muz.; despre o succesiune ritmica, o masura sau forma muzicala) Care se divizeaza în trei. – Din fr. ternaire, lat. ternarius.
tandem, TANDÉM, tandemuri, s.n. 1. Bicicleta pentru doua persoane, cu doua sei asezate una în spatele celeilalte, actionata de doua perechi de pedale. 2. Cilindru compresor mecanic cu doi tavalugi, egali ca marime, ca forma si ca greutate. 3. Sistem tehnic actionat din doua sau mai multe puncte situate pe directia miscarii întregului sistem pe directia miscarii elementului conducator al mecanismului motor. ♦ Masina-unealta cu mai multe posturi de lucru pentru operatii succesive de prelucrare a aceleiasi piese. 4. Fig. Grup de doua persoane (nedespartite). – Din fr. tandem.
tartar, TARTÁR2, tartaruri, s.n. (În mitologia antica) Loc asezat în fundul infernului, în care se presupune ca erau chinuiti cei care pacatuiau fata de zei; (în credinta crestina) iad, infern. [Acc. si: tártar] – Din sl. tarŭtarŭ.
tărtăcuţă, TĂRTĂCÚŢĂ, tartacute, s.f. 1. Planta târâtoare sau agatatoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiete, rosii si cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumet) Cap. ♦ Fiinta mica, bondoaca. – Tatarca + suf. -uta.
techermecher, TECHÉR-MECHÉR adv. (Turcism înv.) În mare graba, imediat; pe sus, cu sila. [Acc. si: técher-mécher] – Din tc. teker meker.
teleinformatic, TELEINFORMÁTIC, -Ă, teleinformatici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Ramura a informaticii care prelucreaza informatia transmisa la distanta, în scopul asigurarii accesului multiplu al beneficiarilor la un sistem de calcul cu performante ridicate. 2. Adj. De teleinformatica (1). – Din fr. téléinformatique.
telemetru, TELEMÉTRU, telemetre, s.n. 1. Instrument optic folosit pentru masurarea distantei dintre locul unde este instalat instrumentul si un punct departat sau inaccesibil. 2. Dispozitiv auxiliar al unui aparat fotografic, care permite reglarea distantei focale a obiectivului în functie de departarea pâna la obiectul vizat. – Din fr. télémètre.
teletipseter, TELETIPSÉTER, teletipsetere, s.n. Instalatie pentru culegerea simultana a aceluiasi text la mai multe masini si în tipografii diferite. [Acc. si: teletipseter] – Din germ. Teletipsetter, fr. télétypsetter.
ictus, ÍCTUS s. n. 1. accent care cade pe una din componentele unui picior metric. 2. partea cea mai reliefata a unui motiv melodic, asupra careia cade accentul. 3. (med.) atac morbid, subit; soc. (< fr., lat. ictus)
iconodul, ICONODÚL, -Ă s. m. f. 1. adept al cultului icoanelor. 2. (fig.) cel care accepta integral, fara spirit critic, autoritatea unei valori consacrate. (< fr. iconodule)
tempo, TÉMPO s.n. 1. Viteza, iuteala cu care se executa o piesa muzicala, conform continutului si caracterului ei. ♦ Ritm, cadenta. 2. (Lingv.) Viteza de succesiune a silabelor cuvintelor în cursul vorbirii; ritm al vorbirii. – Din it., fr. tempo.
temporal, TEMPORÁL1, temporale, s.n. Os pereche asezat de o parte si de alta a cutiei craniene, în regiunea tâmplelor, fiind cuprins între occipital, parietal si sfenoid, de forma unei scoici rotunjite, cu trei prelungiri pe care sunt inserati muschii gâtului. ♦ (Adjectival) Os temporal. ♦ (Adjectival) Care apartine regiunii tâmplelor, privitor la aceasta regiune. – Din fr. temporal.
iamb, IAMB s. m. 1. picior de vers dintr-o silaba scurta (neaccentuata) si una lunga (accentuata). 2. (la greci) satira populara de expresie familiara. (< fr. ïambe, lat. iambus)
colaps, COLÁPS, colapsuri, s.n. Insuficienta circulatorie periferica, manifestata prin pierderea oricarei forte, scaderea brusca a tensiunii arteriale, puls rapid si foarte slab etc. [Acc. si: cólaps] – Din lat., fr. collapsus.
colea, COLEÁ adv. (Pop.) 1. (Cu sens local) (Pe) aici (pe) aproape, în apropiere, alaturi. Sta colea. ♢ Expr. Ici (si) colea sau pe ici, (pe) colea = pe alocuri. De ici, (de) colea = de aici (si) din alta parte, dintr-un loc în altul. Colea si colea = rar, putin; pe ici pe colo. Ba ici, ba colea = în toate partile, pretutindeni. De colea pâna colea = dintr-un loc într-altul, încoace si încolo. Mai colea de... = ceva mai departe de... 2. (Cu sens temporal) Atunci, în timpul când..., în momentul când... ♢ Expr. Când colea, se spune pentru a pregati pe ascultator ca urmeaza ceva neasteptat. 3. (Cu sens modal) Cu adevarat, într-adevar. Câstiga colea, nu gluma. ♢ Expr. Stii, colea = zdravan; de soi; asa cum trebuie; extraordinar. [Acc. si: cólea] – Din acolea.
colo, CÓLO adv. (Cu sens local) Acolo. ♢ Expr. De colo (pâna) colo = dintr-un loc într-altul, de la un capat la altul, încoace si încolo, peste tot. (Pe) ici, (pe) colo sau colo si colo = din loc în loc, pe alocurea, foarte rar. Pe colo..., pe dincolo = într-o parte..., într-alta. Cât colo = la oarecare departare. Când colo = (exprimând o surprindere) de fapt, în realitate. A se cunoaste (sau a se vedea etc.) cât de colo = a se cunoaste (sau a se vedea etc.) de departe, a fi foarte evident. Ia te uita colo! = (exprimând mirarea) i-auzi! de unde si pâna unde? [Acc. si: (pop.) coló] – Din acolo.
decameron, DECAMERÓN, decameroane, s.n. Opera literara epica continând povestiri narate pe parcursul a zece zile. "Decameronul" lui Boccaccio. – Din fr. décaméron, it. decameron.
deceleraţie, DECELERÁŢIE, deceleratii, s.f. Scadere a vitezei unui mobil, raportata la unitatea de timp; acceleratie negativa. – Din fr. décélération.
termina, TERMINÁ, términ, vb. I. 1. Tranz. A duce o actiune pâna la capat; a ispravi, a sfârsi. ♢ Loc. adv. Pe terminate = aproape de a se termina, pe sfârsite. 2. Refl. A lua sfârsit, a se încheia. ♦ A avea o terminatie, a se sfârsi în... Cuvântul "masa" se termina cu o vocala. ♢ Expr. (Fam.) A se termina cu cineva, se spune când cineva nu mai are nici o sansa de scapare. [Prez. ind. acc. si: termín] – Din fr. terminer, lat. terminare.
tombolă, TÓMBOLĂ, tombole, s.f. Loterie la care se câstiga diferite obiecte. [Acc. si: tombóla] – Din fr., it. tombola.
tonic, TÓNIC, -Ă, tonici, -ce, adj., subst. 1. Adj. (Despre vocale sau silabe) Care poarta accentul, pe care cade accentul. ♢ Accent tonic = accentul muzical al vocalelor si al silabelor; p. ext. accentul expirator sau de intensitate. 2. S.f. (Muz.) Treapta întâi a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta întâi a modului major sau minor. 3. Adj., s.n. (Substanta, medicament) care are proprietatea de a fortifica un organism; întaritor, fortifiant. – Din fr. tonique, it. tonico.
torpedo, TORPÉDO1, torpedouri, s.n. 1. Perete care separa într-un autovehicul locul motorului de cel rezervat conducatorului. 2. Sistem de frâna pentru biciclete, la care frânarea se obtine prin inversarea sensului de rotatie a pedalelor. [Acc. si: torpedó] – Din fr. torpédo.
hot, HOT adj. inv. 1. fierbinte. ♦ ~ -jazz = stil de jaz cu sonoritati ample, caracterizat prin tempo rapid, puternic accentuat ritmic, si improvizatii expresive. 2. (fig.) înflacarat. (< engl. hot/jazz/)
tetieră, TETIÉRĂ, tetiere, s.f. Piesa accesorie a unui fotoliu sau scaun pe care se sprijina capul. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. têtière.
tobă, TÓBĂ, tobe, s.f. 1. Instrument muzical de percutie, format dintr-un cilindru scurt, larg si gol, de lemn sau de metal, pe fundurile caruia este întinsa câte o membrana de piele, care, lovita (cu doua baghete), produce sunete. ♢ Expr. A bate toba = a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (din nervozitate sau din nerabdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tusi; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de stiri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfatui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) toba de bataie sau a face (cuiva) pântecele (sau spinarea) toba = a bate zdravan (pe cineva). A fi (sau a iesi) toba de carte (sau de învatatura) = a fi foarte învatat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitatie publica. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în forma de cilindru gol. ♢ Toba de esapament = cutie cilindrica la motoarele cu ardere interna, care amortizeaza zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de masina folosit pentru transmiterea unei forte de tractiune prin intermediul unui cablu sau al unui lant. ♦ Cutie metalica de forma rotunda sau dreptunghiulara, în care se bobineaza filmul pentru unele aparate de proiectie. 3. Mezel preparat din bucatele de carne, de slanina, de maruntaie etc. introduse în membrana care formeaza stomacul porcului. 4. (La jocul de carti) Caro. [Var.: (înv. si pop.) dóba s.f.] – Din magh. dob.
transformaţional, TRANSFORMAŢIONÁL, -Ă, transformationali, -e, adj. (Lingv.; în sintagma) Gramatica transformationala = gramatica ce îsi propune gasirea unor structuri de adâncime care, prin transformari succesive, sa permita obtinerea tuturor constructiilor corecte posibile într-o limba. [Pr.: -ti-o-] – Din engl. transformational, fr. transformationnel.
transfuzie, TRANSFÚZIE, transfuzii, s.f. Introducere în scop terapeutic a unei cantitati de sânge sau de plasma sangvina în vinele unui bolnav sau ale unui accidentat. – Din fr. transfusion.
translator, TRANSLÁTOR, -OÁRE, translatori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Traducator oficial atasat unui for diplomatic, administrativ sau judecatoresc; interpret. 2. S.n. Transformator electric instalat pe liniile de telecomunicatii (interurbane). [Acc. si: (2) translatór] – Din fr. translateur, lat. translator, -oris.
homogeneză, HOMOGENÉZĂ s. f. totalitatea generatiilor succesive dintr-un stramos comun. (< fr. homogenèse)
trage, TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a misca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ♢ Expr. A trage (pe cineva) de mâneca = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atentia spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de par = a fi relatat în mod exagerat, fortat, tendentios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecata = a cita pe cineva în fata justitiei. A trage pe sfoara = a pacali. A trage pe roata = a supune torturii cu ajutorul rotii de tortura. A trage la raspundere = a cere cuiva sa dea socoteala de faptele sale, a face raspunzator. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situatie grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasa, sortita esecului. ♦ (Cu complementul "clopotul") A face sa sune (prin deplasare într-o parte si în alta). ♦ A întinde, a încorda un fir, o sfoara (smucind). ♢ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o actiune reprobabila); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra sa). 2. Tranz. A duce, a târî dupa sine. ♢ Expr. A trage targa pe uscat = a trai în lipsuri, în saracie; a o scoate greu la capat. A trage un picior sau a trage piciorul = a schiopata. ♦ (Despre animale de tractiune) a face ca un vehicul sa se deplaseze (ducându-l dupa sine). 3. Tranz. A pune (sau a scoate) (de) pe sine un obiect de îmbracaminte sau de încaltaminte; a înfunda pe cap o boneta, o caciula; a duce un accesoriu de îmbracaminte înspre o parte a corpului (spre a o acoperi); a aranja, a potrivi. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântari, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascutit). 6. Tranz. A îndrepta si a opri un vehicul, o ambarcatie la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A se opri undeva spre a fi gazduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. 8. Refl. si intranz. (Reg. si fam.; urmat de determinari locale introduse prin prep. "la") A se duce (mânat de o dorinta), a se îndrepta spre o tinta. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simti atras catre... ♦ Intranz. A prevesti o anumita stare. Trage a rau. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ♢ Expr. (Tranz.) A-si trage mâna de deasupra cuiva = a înceta sa mai ocroteasca pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a patimi. ♢ Expr. A trage o spaima = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecintele unui fapt reprobabil; a ispasi. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage. ♢ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învataminte din (sau de pe urma)... = a învata (dintr-o experienta). ♢ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obtine un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-si încorda auzul pentru a prinde zgomote usoare, vorbe soptite; a asculta pe furis. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furis, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ♢ Expr. A-si trage sufletul (sau rasuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, batrânetii etc.; a se odihni dupa un efort greu. (Intranz.) A trage sa moara = a fi în agonie, a-si trai ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiti, a bea. ♢ Expr. (Absol.) A trage la masea (sau la mustata) = a fi betiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ♢ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a sterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (În diverse procese de munca sau în actiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reiesind din determinari) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o tesatura) la piua = a supune o tesatura unei operatii mecanice la piua, pentru a o face mai deasa. A trage la tipar = a tipari. A trage la sapirograf = a sapirografia. A trage pe piatra (sau pe amnar, pe curea) = a ascuti. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopata) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spata. ♢ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barba = a freca de barba un ban câstigat (în credinta superstitioasa ca acest gest atrage un câstig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoana cu trupul subtire, mladios. ♦ A întinde si a subtia un material ductil, trecându-l printr-o filiera. ♦ Refl. (În expr.) A se trage la fata (sau la obraji, la chip) = a slabi, a avea figura obosita, palida. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu placere, cu multa energie, cu pasiune. ♢ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descarca o arma spre tinta, a face ca proiectilul, sageata etc. sa porneasca spre tinta. 5. Tranz. A freca o anumita regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A frictiona. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subîntelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învalui pe cineva, provocându-i o senzatie neplacuta de racoare (urmata adesea de îmbolnavire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...). [Perf. s. trasei, part. tras] – Lat. •tragere (= trahere).
homoclin, HOMOCLÍN s. n. 1. (geol.) succesiune de straturi care se înclina în acelasi sens si cu acelasi unghi fata de orizontala. 2. (despre flori) autogam. (< lat. homoclinus)
tranşă, TRÁNSĂ, transe, s.f. 1. Fiecare dintre partile în care sunt divizate lucrurile ce urmeaza sa fie produse sau distribuite în etape succesive; parte, portie. ♦ Fiecare dintre portiunile anatomice în care este separata carnea taiata, în vederea sortarii pe calitati si a formarii de pachete preambalate. 2. Suprafata formata de marginile taiate ale foilor unei carti, ale unui registru etc., uneori vopsita sau aurita. – Din fr. tranche.
homeopatie, HOMEOPATÍE s. f. metoda terapeutica bazata pe administrarea de substante chimice în concentratii extrem de mici, prin dilutii succesive, care produc afectiuni analoage bolii ce se combate. (< fr. homéopathie)
turti, TURTÍ, turtesc, vb. IV. Tranz. si refl. 1. A (se) deforma prin lovire, apasare, comprimare etc., capatând o forma latita, întinsa. ♦ Tranz. A strivi pe cineva (accidentând, omorând). 2. Fig. (Fam.) A face sa-si piarda sau a-si pierde fortele, energia; a face sa-si piarda sau a-si pierde elanul, încrederea, curajul sa întreprinda ceva; a (se) descuraja. 3. Fig. (Fam.) A (se) îmbata (tare). – Din turta.
tuşi, TUSÍ, tusesc, vb. IV. Intranz. A inspira scurt si a expira brusc si cu zgomot aerul din plamâni (de obicei ca simptom al unei boli); a avea un acces de tuse. – Lat. tussire.
tută, TÚTĂ2, tute, s.f. Instrument în forma de cilindru, folosit pentru a prinde si scoate tevile ramase accidental în gaura unei sonde. – Din fr. tute.
trândav, TRẤNDAV, -Ă, trândavi, -e, adj. (Pop.; despre oameni sau despre firea lor; si substantivat) Care se misca si lucreaza încet si în sila; caruia îi place sa leneveasca; lenes, molatic, inactiv. [Acc. si: trândáv] – Cf. scr. t r u n t a v.
trece, TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fara a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a strabate un loc fara a se opri, a-si urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ♢ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scapat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloana; a se succeda, a se perinda. ♢ Expr. (Tranz.) A trece în revista = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumita formatie); b) a lua în consideratie fapte, evenimente în succesiunea si desfasurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumita directie, spre o anumita tinta, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgatoare, despre drumuri, sosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurta) vizita cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ♢ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seama (pe cineva sau ceva), a nu da importanta cuvenita, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rau, a nu tine seama de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depasi, a merge mai departe de..., a lasa în urma. 6. Tranz. A sari, a pasi peste un obstacol, peste o bariera, pentru a ajunge dincolo sau de cealalta parte. ♢ Expr. A trece hopul = a scapa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop pâna nu treci santul = nu te lauda prea devreme cu o izbânda înca nesigura. ♦ A strabate un drum de-a curmezisul; a traversa. ♦ Intranz. A pasi peste cineva sau ceva, calcând în picioare, zdrobind. ♢ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a dispretui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o miscare usoara de alunecare pe suprafata lui. ♢ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitarii ceva, a ierta greselile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe dupa... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ♢ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin "în cealalta lume", "din lume", "din viata" etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o actiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mâna în mâna. de la unul la altul, din om în om) pâna la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-si îndrepta atentia spre o noua îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe sa se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ♢ Expr. A trece la fapte = a actiona. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrica, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A sustine cu succes un examen; a declara reusit, admis; a fi promovat într-o clasa superioara. II. 1. Intranz. si tranz. A parcurge un drum sau un spatiu limitat, îngust. ♢ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasa sa-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec multi bani prin mâini, se spune când cineva cheltuieste fara socoteala, când risipeste bani multi. ♦ Tranz. A supune unei operatii de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A strabate greu un spatiu îngust, a-si face drum (cu greu) printr-un spatiu îngust; a razbate. ♢ Expr. A trece ca un câine prin apa = a nu se alege (din viata, din scoala etc.) cu nici o experienta, cu nici o învatatura. A trece prin foc si prin apa = a îndura multe nevoi si necazuri, a razbate prin multe greutati. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus ia... 3. Intranz. A iesi de partea cealalta (facând o spartura, o taietura, o deschizatura); a strapunge. ♢ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascutisul sabiei (sau sub sabie, sub palos) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenti fizici sau chimici; cu determinari introduse prin prep. "prin") A patrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stari fiziologice) A cuprinde, a coplesi pe cineva (fara a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unitati de timp) a se scurge, a se desfasura (apropiindu-se de sfârsit). ♢ Expr. Mai trece ce mai trece... = dupa o bucata de vreme..., dupa un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecuta) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârsit: a nu mai fi actual. 2. Intranz. A disparea, a pieri (dupa o bucata de vreme). ♦ (Despre suferinte, necazuri, boli etc.) A înceta sa mai existe, sa se mai faca simtit sa mai actioneze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epoca din viata. ♢ Expr. A-si trece vremea = a-si folosi vremea fara rost. A-si trece din vreme = a-si petrece timpul mai usor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depasi o anumita vârsta, o anumita limita de timp. 5. Refl. A-si pierde vigoarea, fragezimea tineretii; a îmbatrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se vesteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumita marime, valoare, cantitate; a depasi. ♢ Expr. Treaca de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge pâna dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. si reg.) A depasi limita obisnuita, normala. ♢ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din baut) = a bea prea mult; a se ameti de bautura. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emotiona. A trece masura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.: în forma negativa) A nu putea fi luat în seama; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngadui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere.
treptat, TREPTÁT, -Ă, treptati, -te, adj. Care evolueaza, progreseaza, se realizeaza încetul cu încetul, în etape, succesiv; p. ext. care se manifesta din ce în ce mai pronuntat, mai evident. – Treapta + suf. -at (dupa it. graduato).
tresări, TRESĂRÍ, tresár, vb. IV. Intranz. 1. A face o miscare brusca, involuntara si spontana, în urma unei emotii puternice. ♦ (Despre inima) A-si accelera si intensifica bataile, din pricina unei emotii; a zvâcni. ♦ A se trezi brusc din somn sau dintr-o stare de apatie, de neatentie etc. 2. Fig. (Despre sunete, tipete) A rasuna brusc, pe neasteptate. – Din fr. tressaillir (dupa sari).
trestie, TRÉSTIE, trestii, s.f. Numele a doua plante erbacee din familia gramineelor, cu tulpina rigida; a) planta erbacee care creste pâna la 4 sau 5 m înaltime, cu tulpina având numeroase noduri, cu frunze verzi-albastrui si cu flori verzi-galbui, patate cu violet, dispuse în spice, a carei tulpina se întrebuinteaza la împletituri, îngradituri etc. (Arundo donax); b) stuf. ♢ Trestie de câmp(uri) (sau mica, noduroasa) = planta erbacee din familia gramineelor, cu tulpina înalta si puternica, cu frunze lungi si înguste, cu inflorescenta un panicul, cultivata în tarile calde ca planta industriala, pentru fabricarea zaharului (Saccharum officinale). ♢ Compus: trestie-de-mare sau trestie-spaniola = planta din familia palmierilor, cu tulpina foarte lunga, subtire si flexibila, din care se fac bastoane si împletituri (Calamus rotang). – Din sl. trĩstĩ.
turna, TURNÁ2, turnez, vb. I. Tranz. A înregistra succesiv pe pelicula, cu un aparat de luat vederi, secventele care alcatuiesc un film cinematografic; p. gener. a realiza sau a participa la realizarea unui film cinematografic. – Din fr. tourner.
tremolo, TRÉMOLO, tremolouri, s.n. Usoara tremuratura produsa, la executarea unei bucati muzicale cu un instrument sau cu vocea, prin repetarea rapida a unuia sau a mai multor sunete. [Acc. si: tremoló, tremólo. – Var.: trémol s.n.] – Din it. tremolo, fr. trémolo.
tretin, TRETÍN, -Ă, tretini, -e, s.m. si f. (Pop.) Animal (mai ales cal) de trei ani. [Acc. si: trétin] – Treti + [noa]tin.
tretină, TRETÍNĂ, tretine, s.f. Amenda pe care o platea în evul mediu, în Moldova, hotul prins asupra faptului, egala cu a treia parte din valoarea lucrurilor furate. [Acc. si: trétina] – Cf. sl. t r e t i ĩ.
hoco, HÓCO s. m. pasare din ordinul galinaceelor, de marimea unui cocos domestic, din America Centrala si de Sud. (< fr. hocco)
hoazin, HOAZÍN s. m. pasare arboricola rara din ordinul galinaccelor, de marimea unui fazan, din padurile tropicale ale Amazonului. (< lat. hoazin)
trifoişte, TRIFÓISTE, trifoisti, s.f. 1. Loc semanat cu trifoi. 2. Planta erbacee cu frunzele compuse din trei foliole, cu flori roz, întrebuintata în medicina ca tonic, febrifug si antiscorbutic (Menyanthes trifoliata). [Acc. si: trifoíste] – Trifoi + suf. -iste.
triumfa, TRIUMFÁ, triúmf, vb. I. Intranz. 1. A repurta o victorie stralucita, a birui în lupta. 2. Fig. A reusi, a avea un mare succes; a se impune. 3. A se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes. [Pr.: tri-um-. – Prez. ind. si: triumfez] – Din lat. triumphare, fr. triompher.
triumfător, TRIUMFĂTÓR, -OÁRE, triumfatori, -oare, adj. Care triumfa; biruitor, învingator, victorios. ♦ Fig. Care exprima o mare încredere în succesul obtinut, care arata multumirea de a fi biruitor. [Pr.: tri-um-] – Din fr. triomphateur, lat. triumphator, -oris.
trivaccin, TRIVACCÍN, trivaccinuri, s.n. (Med.) Vaccin complex, continând trei componente profilactice diferite. – Tri- + vaccin.
trizaharidă, TRIZAHARÍDĂ, trizaharide, s.f. Substanta organica din clasa hidratilor de carbon, care are molecula formata din trei resturi de monozaharida. – Din fr. trisaccharide.
troiţă, TRÓIŢĂ, troite, s.f. Cruce mare de lemn sau de piatra (împodobita cu picturi, sculpturi, inscriptii si uneori încadrata de o mica constructie), asezata la raspântii, pe lânga fântâni sau în locuri legate de un eveniment. ♦ Icoana, formata din trei parti, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca niste obloane, de cea din mijloc; triptic. [Acc. si: troíta. – Pr.: tro-i-] – Din sl. troica.
rând, RÂND, rânduri, s.n. 1. Sir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de fiinte. ♢ Loc. adv. De-a rândul = a) unul dupa altul, fara întrerupere, în sir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capat la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul dupa altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul dupa altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ♢ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un sir; b) a fi în fruntea unei activitati. ♦ Haina (încheiata) la doua rânduri = haina barbateasca cu doua siruri de nasturi, unul pentru a încheia si unul ca garnitura. ♦ Fiecare dintre sirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreapta într-un text scris sau tiparit. ♢ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se stradui sa priceapa) si ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Sir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un sir sau în cadrul unei activitati; momentul indicat pentru o activitate. ♢ Loc. adv. La rând = unul dupa altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ♢ Expr. A lua pe cineva la (sau dupa) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A tine (sau a pastra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilita. A tine cuiva rândul = a pastra un loc pentru cineva lânga sine, într-un sir. A intra la rând = a începe sa actioneze la momentul potrivit, dupa ordinea stabilita, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alaturi de cineva; (a fi) pe aceeasi treapta, la acelasi nivel. A lasa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia sa ocupe locul sau sa actioneze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tau, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un sir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-si da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treaba sau la vorba. (Pop.) A nu-si putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capat cu cineva. A da rând la... = a tine seama de... Fara (de) rând = fara chibzuinta, fara seaman. 3. Cantitate, grup, numar care urmeaza dupa alte grupuri de acelasi fel. ♦ Grup de obiecte care formeaza un tot, o serie si care se folosesc deodata. ♢ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Data, oara. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formeaza un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie sociala. ♢ Loc. adv. De rând = a) din popor, fara rang; b) lipsit de stralucire; comun, obisnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduiala, fel (de a fi, de a trai); rost. ♢ Expr. A sti rândul = a sti rânduiala, a cunoaste rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grija de cineva, a purta de grija cuiva. – Din sl. rendŭ.
trilogie, TRILOGÍE, trilogii, s.f. Serie de trei opere literare (dramatice ori epice) sau muzicale, apartinând aceluiasi autor, care formeaza o unitate, având personaje comune si reprezentând de obicei trei momente succesive din viata acestora (sau a urmasilor lor). – Din fr. trilogie.
trinitarian, TRINITARIÁN, -Ă, trinitarieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Credincios crestin care accepta ca dogma de baza existenta trinitatii. 2. Adj. Care apartine trinitarienilor (1), privitor la trinitarieni. [Pr.: -ri-an] – Din engl. trinitarian.
tur, TUR1, tururi, s.n. 1. Miscare circulara a unui corp în jurul unui ax sau al unui punct fix, efectuata pâna la revenirea în punctul de plecare; înconjur; (sport) distanta egala cu lungimea pistei, considerata de la punctul de plecare al sportivului; miscare liniara pe un traseu, cu revenirea la punctul de plecare; tura1 (2). ♦ Tur-retur sau tur si retur = dus si întors, plecare si sosire. Tur de orizont = observare succesiva, cu un instrument optic sau cu ochiul liber, a unei regiuni, a unei portiuni de teren etc., de obicei cu scopul de a întocmi un plan, o schita etc.; fig. privire de ansamblu asupra unei probleme. ♢ Expr. A trage primul tur de manivela = a începe turnarea unui film. 2. Plimbare scurta pe un anumit traseu; raita. ♦ Actiune, initiativa, întreprindere care cere efort, perseverenta, îndemânare. Un tur de forta. 3. Parte dintr-o competitie sportiva organizata dupa anumite norme, constând dintr-un sir de etape, care reprezinta prima jumatate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportiva, mai ales de ciclism, în cursul careia se parcurge un circuit pe distanta lunga, cu scurte opriri. 4. (La jocul de carti) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie, pe rând, cartile. [Pl. si: ture] – Din fr. tour.
turbare, TURBÁRE, turbari, s.f. 1. Boala infectocontagioasa comuna omului si animalelor, provocata de un virus, caracterizata prin accese nervoase violente, stari de agitatie, urmate de paralizie si apoi de moarte; rabie, turbaciune, turba2. 2. Fig. Mânie, furie nestapânita; înversunare, turbaciune. ♢ (Pop.) Turbare de cap = zapaceala, confuzie. ♦ Intensitate; violenta. Vântul bate cu turbare. – V. turba.
triton, TRITÓN1, tritoni, s.m. 1. Zeitate marina greaca, închipuita cu bust de om si cu coada de peste. 2. Numele mai multor specii de animale amfibii cu înfatisarea unor mormoloci de broasca, având de obicei în lungul spatelui o creasta viu colorata (Triturus). [Acc. si: tríton] – Din fr. triton, lat. Triton, -onis.
triumf, TRIÚMF, triumfuri, s.n. 1. (În Roma antica) Celebrare a unei victorii prin intrarea solemna în oras a comandantului biruitor, pe un car tras de patru cai albi si însotit de un cortegiu din care faceau parte senatori, capeteniile armatei si prizonierii facuti în razboi, reprezentând cea mai înalta onoare acordata învingatorului. ♢ Expr. A duce (sau a purta pe cineva) în triumf = a ridica (pe cineva) pe sus (purtându-l pe brate sau pe un tron) în cadrul unui cortegiu solemn sau vesel. 2. Victorie, biruinta de mare prestigiu; fig. succes moral, reusita, izbânda deosebita. [Pr.: tri-umf] – Din lat. triumphus, fr. triomphe.
tufecci, TUFECCÍ s.m. v. tufecciu.
tufecciu, TUFECCÍU, tufeccii, s.m. Soldat mercenar din garda domneasca, în timpul domniilor fanariote. [Var.: tufeccí s.m.] – Din tc. tüfekçi.
recrudescenţă, RECRUDESCÉNŢĂ, recrudescente, s.f. (Med.) Revenire într-o forma mai acuta a unei boli sau a unei epidemii dupa scaderea intensitatii acestora. ♦ Fig. Reluare într-un ritm mai viu, mai accentuat si mai intens a unei activitati, a unei stari etc. – Din fr. recrudescence.
respinge, RESPÍNGE, resping, vb. III. Tranz. 1. A refuza, a nu admite, a nu accepta. 2. A îndeparta de la sine, a da la o parte. ♦ A arunca înapoi. 3. A tine piept unui atac armat, a sili pe dusman sa se retraga. 4. Fig. A înabusi un sentiment, o pornire. – Din it. respingere.
responsabilitate, RESPONSABILITÁTE, responsabilitati, s.f. Obligatia de a efectua un lucru, de a raspunde, de a da socoteala de ceva, de a accepta si suporta consecintele; raspundere. ♦ Functie, sarcina de responsabil. – Din fr. responsabilité.
repurta, REPURTÁ2, repurtez, vb. I. Tranz. A obtine, a câstiga o victorie, un succes (de obicei într-o competitie). – Din lat. reportare, it. riportare.
resemna, RESEMNÁ, resemnez, vb. I. Refl. A se împaca cu o situatie grea, defavorabila; a se supune, a accepta, a suporta un rau fara împotrivire. [Var.: (înv.) resigná vb. I] – Din fr. résigner (dupa semna).
recunoaşte, RECUNOÁSTE, recunósc, vb. III. Tranz. 1. A identifica un lucru, o persoana etc. cunoscute mai înainte. ♦ A deosebi ceva dupa anumite semne caracteristice. ♦ Refl. A-si descoperi în altul trasaturile caracteristice, a se regasi în altul. 2. A admite (ca existent, ca bun, ca valabil); a marturisi. ♦ A considera pe cineva sau ceva merituos, valoros. ♦ A declara ca accepta sau a admite tacit o anumita situatie nou creata în relatiile internationale. ♦ A declara un copil natural ca legitim. 3. (Mil.) A cerceta terenul si pozitiile inamice; a cerceta terenul pe unde urmeaza sa mearga o unitate. 4. A se arata recunoscator fata de cineva sau de ceva. – Re1- + cunoaste (dupa fr. reconnaître).
recunoscut, RECUNOSCÚT, -Ă, recunoscuti, -te, adj. 1. Identificat, cunoscut. 2. Acceptat (ca bun, ca adevarat, ca valabil); marturisit, declarat. ♦ Considerat, consacrat ca autoritate în materie; notoriu. ♦ (Despre un guvern, un stat etc.) Acceptat ca îndreptatit sa-si exercite puterea si sa întretina relatii diplomatice cu alte state. ♦ (Despre un copil natural) Declarat ca legitim. 3. (Despre o pozitie, o formatie militara etc.) Cercetat îndeaproape, cunoscut. – V. recunoaste.
rar, RAR, -Ă, rari, -e, adj., s.f. I. Adj. 1. Care, într-un sir de lucruri sau de fiinte de acelasi fel, se afla fata de celelalte la o distanta mai mare decât cea obisnuita. 2. (Despre un întreg) Care are elementele componente mai departate unele de altele decât de obicei. Pânza rara. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectueaza sau se succeda la intervale mai departate sau într-un timp mai lung decât cel obisnuit; care se desfasoara într-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este putin numeros, care se gaseste numai în putine locuri sau apare la intervale mai departate. ♦ Neobisnuit, exceptional. 5. Distins, ales, scump, pretios (prin faptul ca nu se întâlneste prea des), superior (ca merit sau ca valoare). ♢ Piatra rara = piatra pretioasa. II. S.f. (Reg.) Un fel de mreaja de pescuit, cu o împletitura rara (I 2). – Lat. rarus.
redresa, REDRESÁ, redresez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A aduce sau a reveni la pozitia, la functionarea etc. normala dupa o perturbatie accidentala; a (se) îndrepta. ♦ Fig. A aduce sau a reveni pe calea cea buna; a (se) înviora, a (se) reface. 2. Tranz. A transforma o putere, din forma de putere de curent electric alternativ în forma de putere de curent electric continuu, prin suprimarea sau prin inversarea alternantelor de un anumit sens ale curentului. – Din fr. redresser.
răbda, RĂBDÁ, rabd, vb. I. 1. Tranz. si intranz. A suporta (fara împotrivire si cu resemnare) greutati, neplaceri fizice sau morale; a îndura. ♦ (Despre lucruri) A fi durabil, rezistent, a nu se strica usor. 2. Tranz. si intranz. A accepta, a îngadui, a permite, a tolera. ♢ Expr. (Tranz.) A (nu)-l rabda (pe cineva) inima (sa...) = a (nu) se putea stapâni (sa nu...), a (nu) se îndura sa... Cum îl rabda locul (sau pamântul)? se spune despre un om rau, care savârseste fapte reprobabile. A (nu)-l mai rabda (pe cineva) puterile sa... = a (nu) mai putea sa... 3. Intranz. A-si înfrâna nelinistea, enervarea, a avea rabdare, a-si pastra calmul. – Et. nec.
răsturnător, RĂSTURNĂTÓR, -OÁRE, rasturnatori, -oare, s.f., s.n. 1. S.f. (Reg.) Cormana. 2. S.n. Dispozitiv folosit la laminoare pentru a executa operatia de rasturnare pe o fata si pe alta a blocurilor, a lingourilor, a tablelor etc. între doua treceri (faze) succesive de laminare. ♦ Dispozitiv care serveste la rasturnarea vagonetelor din mina, în scopul golirii acestora. – Rasturna + suf. -ator.
reeducat, REEDUCÁT, -Ă, reeducati, -te, adj. (Despre oameni) Caruia i s-a îndreptat educatia (gresita); care a primit o noua educatie. ♦ (Despre infirmi) Deprins sa se foloseasca din nou de partea corpului sau de facultatea psihica ce a suferit un traumatism sau un accident. – V. reeduca.
reesconta, REESCONTÁ, reescontez, vb. I. Tranz. (Fin.; despre o banca) A vinde cambii unei banci, înainte de scadenta, în scopul accelerarii rotatiei capitalului si al largirii plasamentelor; a efectua un reescont. – Din fr. réescompter.
reeduca, REEDUCÁ, reedúc, vb. I. Tranz. A îndrepta educatia (gresita) a cuiva; a da cuiva o noua educatie. ♦ A deprinde un infirm sa se foloseasca din nou de acea parte a corpului sau de acea facultate psihica ce a suferit un traumatism sau un accident. ♦ A deprinde un infirm cu o noua meserie (adecvata situatiei sale). – Din fr. rééduquer.
răchiţică, RĂCHIŢÍCĂ, rachitele, s.f. 1. Diminutiv al lui rachita. 2. (La pl.) Mic arbust totdeauna verde, cu tulpina târâtoare, cu fructe rosii, acrisoare, comestibile (Oxycoccus quadripetalus). 3. Arbust cu flori mici, galbene si cu frunze ascutite, acoperite pe o parte si pe alta cu solzi stelati care le dau un aspect argintiu (Elaeagnus angustifolia). – Rachita + suf. -ica.
rădăcină, RĂDĂCÍNĂ, radacini, s.f. 1. Parte a unei plante superioare prin care aceasta se fixeaza de sol si îsi absoarbe substantele hranitoare; (pop.) parte a plantei aflata în pamânt, indiferent de structura si functiile pe care le are. ♢ Compus: (Bot.) Radacina vietii = ginseng. ♦ Fig. Origine, izvor, cauza. ♢ Expr. A curma (sau a taia, a stârpi) raul din (sau de la) radacina = a desfiinta un rau cu totul si definitiv. 2. Parte prin care un organ al corpului este fixat într-un tesut. Radacina unui dinte. ♦ Partea profunda a unei tumori. 3. Partea de lânga pamânt a tulpinii unui copac. 4. P. anal. Partea de jos a unui zid, a unui munte etc.; baza, temelie. ♦ Partea de la baza anumitor organe. Radacina nasului. ♦ Limita de adâncime a anumitor obiecte. 5. Valoarea necunoscutei dintr-o ecuatie; radical. ♢ Radacina patrata (a unui numar sau a unei expresii algebrice) = numar (sau expresie algebrica) care, înmultit cu sine însusi, reproduce numarul dat (sau expresia algebrica data). Radacina cubica (a unui numar sau a unei expresii algebrice) = numar (sau expresie algebrica) care, înmultit succesiv de doua ori cu sine însusi, reproduce numarul dat (sau expresia algebrica data). 6. (Lingv.) Element al unui cuvânt, ireductibil din punct de vedere morfologic, comun cuvintelor din aceeasi familie si care contine sensul lexical al cuvântului; radical. – Lat. radicina (cu unele sensuri dupa fr. racine).
râde, RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-si manifesta veselia sau satisfactia printr-o miscare caracteristica a fetei si a gurii, scotând în acelasi timp sunete specifice, succesive si nearticulate. ♢ Expr. A râde (sau, rar a-si râde) în barba (sau pe sub mustata) = a râde retinut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefacându-se ca se bucura). A râde (cuiva) în nas (sau în fata, în obraz) = a sfida pe cineva; a-si bate joc de cineva care este de fata. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi multumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinari în dativ sau introduse prin prep. "la") A arata cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soarta, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-si bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ♢ Expr. Râd (sau ar râde) si câinii (sau si curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a facut de rusine, s-a compromis. ♦ A nu tine seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a dispretui. – Lat. ridere.
răpăit, RĂPĂÍT2 s.n. Faptul de a rapai; zgomotul ploii, al grindinii etc. care cade pe o suprafata tare. ♦ Succesiune de lovituri ritmice, dese si scurte; zgomot produs de astfel de lovituri. – V. rapai.
refuz, REFÚZ, refuzuri, s.n. 1. Faptul de a refuza; neacceptare, respingere. ♦ Expr. Pâna la refuz = atât încât nu se mai poate adauga nimic; pâna când nu este loc pentru mai mult, pâna la limita maxima. 2. Material ramas, dupa cernere, sortare sau clasare (în ciur sau pe sita). 3. Deficienta în functionarea unui sistem tehnic. 4. Defect de turnare care consta în producerea unor goluri rezultate din umplerea incompleta a formei cu metal topit. – Din fr. refus.
refuza, REFUZÁ, refuz, vb. 1. Tranz. A respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ti se ofera. ♦ A nu da ceva ce ti se cere, a nu consimti la ceva, a nu voi sa faci ceva. ♦ (Construit cu dativul) A se priva de ceva, a renunta la ceva. – Din fr. refuser.
hipermotilitate, HIPERMOTILITÁTE s. f. (med.) accelerare a miscarilor unor organe. (< engl. hypermotility)
rândui, RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aseza într-o succesiune regulata, într-un sir, într-un sirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul dupa altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau asezat unul în urma altuia, într-o anumita ordine; a se însirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însarcinare sau o dispozitie; a decide, a hotarî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujba; a repartiza într-o functie; a investi, a numi. – Rând + suf. -ui.
reaclimatiza, REACLIMATIZÁ, reaclimatizez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) aclimatiza din nou la anumite conditii. [Pr.: re-a-] – Re1- + aclimatiza (dupa engl. reacclimatize).
relief, RELIÉF, reliefuri, s.n. 1. Configuratie a suprafetei terestre constituita din totalitatea neregularitatilor de forme pozitive sau negative considerate fata de un plan de referinta general sau local. 2. Ridicatura, proeminenta pe o suprafata. ♢ Loc. adj. În relief = cu trei dimensiuni, iesit în afara dintr-un plan, proeminent. ♢ Expr. A scoate în relief = a scoate în evidenta, a pune în lumina, a sublinia, a accentua; a reliefa. ♦ Fig. Contur; forta, stralucire. 3. Sculptura fixata pe o suprafata plana. – V. basorelief. [Pr.: -li-ef] – Din fr. relief.
reliefa, RELIEFÁ, reliefez, vb. I. Tranz. A scoate în evidenta, a pune în lumina; a sublinia, a accentua. [Pr.: -li-e-] – Din relief.
reliefat, RELIEFÁT, -Ă, reliefati, -te, adj. Care este scos în relief. ♦ Fig. Scos în evidenta, subliniat, accentuat. [Pr.: -li-e-] – V. reliefa.
colosal, COLOSÁL, -Ă, colosali, -e, adj. Care depaseste cu mult marimea obisnuita; imens, gigantic, urias, enorm. ♦ Care depaseste cu mult un anumit nivel (de intensitate, calitate etc.). Succes colosal. – Din fr. colossal.
colţan, COLŢÁN, coltani, s.m. (Rar) Colt mare de stânca; loc inaccesibil. – Colt + suf. -an.
regizor, REGIZÓR, -OÁRE, regizori, -oare, s.m. si f. 1. Specialist cu calificare profesionala care se ocupa cu regia filmelor, a spectacolelor etc. 2. (Frantuzism rar) Administrator al unei mosii; vechil. [Acc. si: regízor] – Din fr. régisseur, germ. Regisseur.
rezervatar, REZERVATÁR, -Ă, rezervatari, -e, adj., subst. 1. Adj., s.m. si f. (Mostenitor) care se bucura de rezerva succesorala. 2. Adj., s.n. (Stat) care formuleaza o rezerva la încheierea unui tratat. – Din fr. réservataire.
rezervă, REZÉRVĂ, rezerve, s.f. 1. Cantitate de alimente, de obiecte, de bani, de materiale etc. pusa deoparte si pastrata pentru a fi întrebuintata mai târziu; depozit. ♦ (Ec. pol.) Rezerve de stat = cantitate de bunuri materiale dintre cele mai importante acumulate si centralizate cu scopul de a asigura continuitatea procesului de productie si necesitatile de consum ale populatiei, în cazul ivirii unor greutati neprevazute. Rezerve interne = posibilitati existente într-o întreprindere, a caror descoperire si folosire permit, fara investitii suplimentare mari, sa se realizeze caantitati sporite de produse. (Fin.) Rezerva-aur = cantitatea de aur pe care o pastreaza bancile de emisiune ca garantie pentru biletele de banca puse în circulatie si pentru lichidarea datoriilor catre alte tari, în cazul când acestea nu pot fi achitate prin livrari de marfuri obisnuite. Rezerva lichida = a) totalitatea mijloacelor banesti, existente sub orice forma, negrevate de nici o sarcina, disponibile la o banca, la o întreprindere etc.; b) aurul disponibil în monede sau în lingouri, precum si valutele si devizele liber convertibile în aur, destinate operatiilor internationale. Rezerva bugetara = parte din veniturile unui buget, constituita ca rezerva în scopul acoperirii unor cheltuieli neprevazute sau în cazul nerealizarii integrale a veniturilor. (Jur.) Rezerva succesorala (sau legala) = parte dintr-o avere succesorala de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervata de drept unor anumiti mostenitori. (Fiziol.) Rezerva alcalina = cantitate de bicarbonat de sodiu din plasma, exprimata în cm3 de bioxid de carbon care se degajeaza din 100 ml de plasma la presiunea partiala a bioxidului de carbon de 40 mm mercur si la temperatura corpului. ♦ Cantitate de substante minerale utile pe care le contine un zacamânt. 2. Camera de spital în care se interneaza un singur bolnav sau cel mult doi. 3. Parte din armata care nu se afla sub arme, formata din persoane care au satisfacut serviciul militar, si care este solicitata numai în caz de razboi sau de concentrare; trupe neangajate în lupta, pastrate pentru a interveni la nevoie. ♢ Ofiter de rezerva = ofiter care nu face parte din cadrele active ale armatei. ♦ Persoana, grup de persoane, obiect etc. destinate sa ia locul altora în anumite conditii sau împrejurari. ♢ Loc. adj. De rezerva = care poate înlocui, la nevoie, o piesa tehnica, un obiect, o persoana. ♦ Spec. (Sport) Jucator care înlocuieste, la nevoie, pe unul dintre jucatorii tilulari angajati în competitie. 4. Obiectie, îndoiala, lipsa de încredere. ♦ Loc. adv. Fara rezerva = fara reticente; cu totul, în întregime. Sub toate rezervele = fara nici o garantie. Cu multa rezerva sau cu toata rezerva = cu îndoiala, fara siguranta, fara a-si lua raspunderea pentru autenticitatea, veridicitatea,exactitatea sau oportunitatea unui fapt. ♦ Loc. prep. Sub rezerva... = cu conditia... ♦ (Jur.) Manifestare prin care un stat, devenit parte la un tratat, declara ca vrea sa excluda sau sa limiteze aplicarea anumitor clauze cuprinse în acest tratat, ori sa le atribuie un anumit înteles. ♦ Fig. Prudenta, circumspectie; discretie; reticenta; p. ext. raceala, indiferenta; jena. – Din fr. réserve.
renaştere, RENÁSTERE, renasteri, s.f. Faptul de a renaste; trezire la o viata noua; refacere; avânt, reînflorire, reviriment. ♦ (Si ca n. pr.) Miscare social-politica si culturala, din sec. XIV pâna în sec. XVI, în Europa occidentala, caracterizata prin mari inventii si descoperiri geografice, prin înflorirea stiintelor si artelor, prin trezirea interesului pentru cultura antica; epoca din istoria Europei în care s-a manifestat aceasta miscare. – Din renaste.
reporter, REPÓRTER, -Ă, reporteri, -e, s.m. si f. Persoana însarcinata sa culeaga si sa transmita de pe teren stiri si informatii; autor de reportaje. ♢ Reporter cinematografic = operator care filmeaza în vederea realizarii unor jurnale cinematografice, a unor filme documentare etc. [Acc. si: reportér] – Din fr. reporter, germ. Reporter, engl. reporter.
revaccina, REVACCINÁ, revaccinez, vb. I. Tranz. A vaccina din nou pentru a reactualiza, a întari sau a prelungi efectul primei vaccinari. – Din fr. revacciner.
revaccinare, REVACCINÁRE, revaccinari, s.f. Actiunea de a revaccina si rezultatul ei. – V. revaccina.
reversibil, REVERSÍBIL, -Ă, reversibili, -e, adj. 1. Care poate reveni, care poate fi adus sau întors înapoi. ♦ (Jur.; despre bunuri) Care urmeaza sa revina, în anumite cazuri, în posesia fostului proprietar. ♦ (Despre rente, pensii) Care, la moartea titularului, trece asupra altei persoane (îndreptatite). 2. (Fiz.; despre unele transformari) Care se poate produce atât într-un sens, cât si în sens invers, fenomenul trecând succesiv prin aceleasi stari, pentru a se întoarce la starea initiala. ♦ (Chim.; despre reactii) În care corpurile ce iau nastere din combinarea unor substante pot sa se recombine, pentru a forma din nou o anumita cantitate din substantele initiale. 3. (Mec.) Care poate actiona, care se poate misca în doua sensuri opuse. ♢ Plug reversibil = plug alcatuit din doua trupite simetrice, care poate rasturna brazda, la dus si la întors, în aceeasi parte si care serveste, în special, la araturi pe coaste, pe deal. – Din fr. réversible.
reversiune, REVERSIÚNE, reversiuni, s.f. 1. (Jur.) Revenire a unor bunuri donate la primul proprietar, când persoana careia i-au fost donate moare fara a avea copii. 2. (Fiz.) Schimbare a succesiunii de stari intermediare prin care trece un sistem în cursul unei transformari. [Pr.: -si-u-] – Din fr. réversion.
revistă, REVÍSTĂ, reviste, s.f. 1. Publicatie periodica ce cuprinde articole, studii, dari de seama, note din domenii variate sau dintr-o anumita specialitate. 2. (În sintagme si expr.) Trecere în revista = solemnitate constând în trecerea unui comandant sau a unei persoane oficiale de-a lungul frontului unei subunitati sau unitati militare, care da onorul stând pe loc. A trece în revista = a examina pe rând, a cerceta succesiv elementele unui ansamblu. 3. Reprezentatie teatrala constând dintr-o succesiune variata de dansuri, cântece, scenete vesele cu subiecte din actualitate; spectacol de varietati. – Din it. rivista. Cf. fr. r e v u e.
revizor, REVIZÓR, -OÁRE, revizori, -oare, s.m. si f. Persoana care revizuieste, care controleaza, verifica aplicarea dispozitiilor legale si normative într-un sector de activitate; spec. persoana care are calitatea si functia de a face revizii contabile. ♢ (În vechea organizare a învatamântului) Revizor scolar = inspector al scolilor primare dintr-un judet. [Acc. si: revízor] – Din fr. réviseur, germ. Revisor.
revolver, REVOLVÉR, revolvere, s.n. 1. Arma de foc cu repetitie, portativa, de dimensiuni mici, care se mânuieste cu o singura mâna. 2. (Mec.) Ciocan pneumatic. ♢ Strung-revolver = strung echipat cu mai multe unelte care lucreaza succesiv si care serveste la prelucrarea în serie a pieselor de forma complicata. – Din fr. revolver, germ. Revolver.
rebo, REBÓ, rebouri, s.n. Joc asemanator monoverbelor ilustrate, dar în care se folosesc numai desene. [Acc. si: rébo] – Din fr. rebot.
repede, RÉPEDE, repezi, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre miscari) Care se produce fara întârziere; iute, rapid; (despre lucruri în miscare) care se deplaseaza cu repeziciune, cu iuteala; (despre ape) care curge cu repeziciune; p. ext. (despre picaturi, stropi etc.) care cade iute, succedându-se rapid. ♦ (Despre timp) Care trece cu repeziciune. ♦ (Despre oameni si manifestarile lor) Iute în miscari, ager, sprinten, vioi; grabit, repezit, pripit. ♢ Loc. adv. Cu pasi repezi = grabnic, în ritm rapid. ♦ (Substantivat, f.) Gândacel de culoare aramie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitra (Cicindela campestris). 2. (Despre agenti fizici) Care se manifesta cu putere dar nu dureaza mult; care trece iute. 3. (Despre dealuri, planuri etc.) Foarte înclinat, piezis, în panta, abrupt. 4. (Despre drumuri) Care duce la tinta în cel mai scurt timp. II. Adv. 1. Iute, cu zor, în graba. ♦ Îndata, imediat, deodata, brusc. ♢ Expr. Repede-repejor = îndata, fara întârziere. 2. Devreme, de timpuriu, prea curând. – Lat. rapidus, rapide.
repetiţie, REPETÍŢIE, repetitii, s.f. 1. Repetare, reluare a acelorasi vorbe, idei, actiuni etc. ♢ Arma cu repetitie = arma cu care se pot trage mai multe focuri (reîncarcându-se automat). ♦ Exercitiu facut de catre interpreti pentru pregatirea unui spectacol sau a unei auditii publice. ♢ Repetitie generala = ultima repetitie (cu decoruri si costume) facuta înainte de spectacol. ♦ Reluare de catre elevi, la scoala, în cadrul unor lectii speciale, sau acasa, a materiei de învatamânt deja parcurse. 2. Procedeu sintactic-stilistic care consta în întrebuintarea de doua sau de mai multe ori a aceluiasi cuvânt sau a aceluiasi grup de cuvinte, pentru a exprima durata, intensitatea, distributia, progresia, succesiunea, periodicitatea sau pentru a sublinia o idee. – Din fr. répétition.
reuşi, REUSÍ, reusesc, vb. IV. Intranz. si tranz. 1. A ajunge la rezultatul dorit; a izbuti, a izbândi. 2. A avea succes, a termina cu bine. ♦ A face ceva cu pricepere si îndemânare. [Pr.: re-u-] – Din it. riuscire, fr. réussir.
reuşită, REUSÍTĂ, reusite, s.f. Izbânda, succes, realizare. [Pr.: re-u-] – Din it. riuscita, fr. réussite.
rezonabil, REZONÁBIL, -Ă, rezonabili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care are o judecata sau o comportare rationala; cu judecata; cumpanit, cuminte. ♦ (Despre actiuni, fapte etc.) Care se mentine în limitele normale, obisnuite; care nu are nimic iesit din comun; fara exagerari; cumpatat. 2. (Despre preturi) Care este corespunzator cu valoarea lucrului (de) cumparat; potrivit, acceptabil: p. ext. accesibil. Preturi rezonabile. – Din fr. raisonnable.
rezumat, REZUMÁT, rezumate, s.n. Redare, prezentare pe scurt, scrisa sau orala, a ideilor unei lucrari, ale unei expuneri etc.; recapitulare succinta. ♢ Loc. adv. În rezumat = pe scurt, cu alte cuvinte, rezumând. – Din fr. résumé.
rezumativ, REZUMATÍV, -Ă, rezumativi, -e, adj. În forma de rezumat; succint. – Din rezuma.
ruin, RUÍN s.m. Planta erbacee cu tulpina acoperita de peri, cu frunze opuse, lucioase si cu flori liliachii, rosietice sau albe, dispuse în capitule sferice la vârful lujerilor (Succisa pratensis). – Cf. scr. r u j a n.
rulaj, RULÁJ, rulaje, s.n. 1. Timpul dintre doua încarcaturi succesive ale unui vagon de marfa de cale ferata, totalizând timpul necesar aducerii, încarcarii, transportului, descarcarii si manevrelor. 2. Circulatie a fondurilor banesti, a marfurilor etc. – Din fr. roulage.
ruliu, RULÍU, ruliuri, s.n. Oscilatie de înclinare a unei nave în jurul axei sale longitudianle, provocata de actiunea valurilor înalte, când directia de înaintare a navei este paralela cu valurile. [Acc. si: rúliu] – Din fr. roulis.
rimă, RÍMĂ, rime, s.f. Repetare a sunetelor finale în doua sau în mai multe versuri (începând cu ultima silaba accentuata); p. ext. potrivire a sunetelor finale a doua cuvinte. ♦ Cuvânt (ori segment dintr-un cuvânt) care rimeaza cu altul. ♦ Vers. – Din fr. rime.
combinor, COMBINÓR, combinoare, s.n. Organ suplimentar al fiecarui selector dintr-o centrala telefonica automata, folosit pentru a produce schimbari succesive în constitutia circuitelor. – Combina + suf. -or.
ritm, RITM, ritmuri, s.n. 1. Asezare simetrica si periodica a silabelor accentuate si neaccentuate într-un vers sau în proza ori a accentelor tonice într-o fraza muzicala; cadenta, tact; p. ext. efect obtinut prin aceasta asezare. ♦ Vers. 2. Desfasurare gradata, treptata a unei actiuni, evolutie mai rapida sau mai lenta a unei activitati, conditionata de anumiti factori. ♦ Periodicitate a unei miscari, a unui proces, a unei activitati. ♦ Miscare regulata; tempo, cadenta. 3. Repetare periodica a unor elemente de arhitectura sau de decoratie, la o constructie. – Din ngr. rithmós, fr. rythme, lat. rhythmus.
ritmic, RÍTMIC, -Ă, ritmici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Care are ritm; cadentat, regulat. ♢ Gimnastica ritmica = ramura a gimnasticii în care exercitiile se executa cadentat si cu acompaniament muzical. ♦ Care se refera la ritm. 2. S.f. Ansamblu de reguli privitoare la folosirea ritmului în poezie si, mai rar, în proza; ritm. ♦ (Muz.) Stiinta care studiaza simetria timpilor accentuati si slabi, precum si a diferitelor valori de note într-o compozitie muzicala. ♦ Întrebuintarea ritmului; totalitalea ritmurilor. – Din fr. rythmique.
deluros, DELURÓS, -OÁSĂ, delurosi, -oase, adj. Cu multe dealuri (1); accidentat. – Deal + suf. -os.
rizoto, RIZÓTO s.n. Mâncare preparata din orez, unt, sos de rosii si parmezan. [Acc. si: rizotó] – Din it., fr. risotto.
deschis, DESCHÍS, -Ă, deschisi, -se, adj. 1. (Despre usi, porti, capace etc.) Dat la o parte spre a lasa descoperita o deschizatura. 2. (Despre încaperi, lazi etc.) Cu usa sau capacul neînchise sau neîncuiate. ♢ Expr. Aplauze la scena deschisa = aplauze în timpul desfasurarii unui spectacol. A avea (sau a tine) casa deschisa = a avea mereu musafiri; a fi primitor. ♦ (Despre vehicule) Neacoperit. Camion deschis. ♦ (În sintagmele) Scrisoare deschisa = specie de scrisoare cu continut polemic, destinata publicitatii. Vot deschis sau alegere deschisa = vot sau alegere pe fata, prin ridicare de mâini. Sedinta(sau adunare) deschisa = sedinta (sau adunare) la care sunt invitate si persoane din afara organizatiei respective. 3. Fig. (Adesea adverbial) Lipsit de ascunzisuri, de fatarnicie; franc, sincer. ♢ Expr. Deschis la vorba sau cu sufletul deschis, cu inima deschisa = sincer, fara ascunzisuri. Deschis la minte (sau la cap) = destept, receptiv. Cu pieptul deschis = fara teama, plin de curaj. ♦ (Despre razboaie, certuri etc.) Declarat, manifest. 4. (Despre obiecte care se pot închide) Cu marginile (sau cu partile componente) desfacute, îndepartate; care nu mai e împreunat sau strâns. A lasa foarfecele deschis. ♦ (Despre ochi) Cu pleoapele ridicate, cu vederea libera; fig. care nu doarme, care e treaz, vigilent. ♢ Expr. A avea ochii deschisi = a privi cu multa atentie; a fi vigilent. ♦ (Despre mâna) Cu degetele întinse, rasfirate; fig. darnic. ♦ (Despre brate) Desfacut în laturi pentru a cuprinde ceva sau pentru a îmbratisa pe cineva. ♦ (Despre aripi) Desfacut, întins pentru zbor. ♦ (Despre rani) Care sângereaza sau supureaza, care nu este vindecat. 5. (Despre terenuri) Neîngradit, neîmprejmuit; p. ext. care se întinde pe o mare distanta; (despre drumuri) pe care se poate circula nestingherit, fara obstacole. ♢ Oras deschis = oras nefortificat sau neaparat, care, potrivit dreptului international, nu poate fi bombardat sau atacat în timp de razboi. Port deschis = port în care au acces navele de orice nationalitate. 6. (În sintagmele) Vocala deschisa = vocala pronuntata cu gura mai deschisa decât în cazul vocalelor închise. Silaba deschisa = silaba terminata în vocala. 7. (Despre circuite electrice) Care este întrerupt; (despre aparate electrice de conectare) cu contactele separate. 8. (Despre culori) Cu nuanta mai apropiata de alb decât de negru; pal, luminos, clar. [Var.: (pop.) deschís, -a adj.] – V. deschide.
desensibiliza, DESENSIBILIZÁ, desensibilizez, vb. I. Tranz. 1. A preveni sau a înlatura sensibilitatea unei persoane fata de anumite medicamente, vaccinuri, seruri etc. 2. A micsora sensibilitatea unei emulsii fotografice. – Din fr. désensibiliser.
desensibilizare, DESENSIBILIZÁRE, desensibilizari, s.f. Actiunea de a desensibiliza si rezultatul ei. ♦ Metoda terapeutica prin care se previne sau se înlatura sensibilitatea unui organism fata de un agent patogen sau fata de medicamente, seruri, vaccinuri. – V. desensibiliza.
desfăşura, DESFĂSURÁ, desfasór, vb. I. 1. Tranz. A face ca un obiect sa nu mai fie înfasurat sau ghemuit, a desface, a întinde în toata lungimea sau suprafata. ♢ Refl. Un sul de hârtie se desfasoara. ♦ Refl. (Despre unitati militare) A trece la o formatie de lupta. 2. Refl. si tranz. Fig. (Despre locuri si privelisti din natura) A (se) înfatisa, a (se) arata treptat (în toata amploarea); a (se) întinde, a (se) asterne pâna departe. ♦ Refl. (Despre fapte, evenimente etc.) A se petrece, a decurge; a evolua în fazele sale succesive. 3. Tranz. A înfaptui o actiune de durata, pe etape succesive si pe un plan larg. ♢ Refl. Ce viata trepidanta trebuie sa se desfasoare acolo! [Prez. ind. si: desfắsur] – Lat. disfasciolare sau rom. des1- + [în]fasura.
desfăşurare, DESFĂSURÁRE, desfasurari, s.f. Actiunea de a (se) desfasura si rezultatul ei. ♦ Întindere în plan a suprafetei anumitor corpuri geometrice (con. cilindru etc.). ♦ (În literatura si în reprezentari scenice, în sintagma) Desfasurarea actiunii = evolutia actiunii, succesiunea diferitelor ei momente în vederea deznodamântului. – V desfasura
rolfilm, ROLFÍLM, rolfilme, s.n. Pelicula fotografica sub forma de banda înfasurata pe un mosor cu ax subtire, ambalata în hârtie de protectie neagra-rosie sau introdusa într-o caseta speciala si folosita la aparatele fotografice de format mic. [Acc. si: rólfilm] – Din germ. Rollfilm.
dihor, DIHÓR, dihori, s.m. Mamifer carnivor de marimea unei pisici, cu corpul lung, cu picioarele scurte si cu blana cafenie, care se apara de dusmani raspândind un miros urât (Putorius putorius). [Acc. si: díhor] – Probabil din sl. •dyhorŭ.
din, DIN prep. I. (Cu sens local) 1. (Introduce un atribut care arata locul unde se afla cineva sau ceva, unde se întâmpla ceva) Oglinda din perete. 2. (Introduce un complement care arata punctul de plecare) A iesit din casa. ♦ (În corelatie cu prep. "în", arata succesiunea în spatiu de la un loc la altul de acelasi fel) Sarea din piatra în piatra. 3. (Introduce un complement sau un atribut care arata originea, provenienta) Medicament extras din plante. ♢ Din jos de... = mai jos de...; dincolo de... Din sus de... = mai sus de... II. (Cu sens temporal) 1. (Introduce un complement care arata momentul existentei, timpul când se petrece o actiune) Îl striga din mers. 2. (Introduce un complement care indica punctul de plecare în timp) Din tinerete. III. (Cu sens partitiv) Dintre. Într-una din zile. IV. (Introduce un complement de cauza) A gresit din neglijenta. V. (Introduce un complement de mod) Povesteste din amintire. VI. (Introduce un complement instrumental) Bate din palme. VII. (Constructia prepozitionala indica materia din care este facut un lucru) Mamaliga din faina necernuta. VIII. (Introduce un complement indirect care arata obiectul unei prefaceri. al unei schimbari) Ei fac din noapte zi. IX. (Pop.; introduce un complement de relatie) În ce priveste, în privinta. Din glume îi întrece pe toti. – De4 + în.
dinastie, DINASTÍE, dinastii, s.f. Familie ai carei membri se succeda la cârma unui stat (ca principi, regi sau împarati); sir de suverani care alcatuiesc o astfel de familie. – Din fr. dynastie.
dină, DÍNĂ, dine, s.f. (Fiz.) Unitate de masura a fortei, egala cu forta care imprima unui corp cu masa de un gram acceleratia de un centimetru pe secunda la patrat. – Din fr. dyne.
dincoace, DÍNCOACE adv. În partea aceasta, în partea dinspre vorbitor. ♢ Loc. adj. De dincoace = care se afla în partea aceasta (dinspre vorbitor). ♢ Loc. prep. Dincoace de... = în partea aceasta (dinspre vorbitor). De dincoace de... = din partea aceasta. [Acc. si: dincoáce] – De4 + încoace.
dincolo, DÍNCOLO adv. 1. În partea cealalta, în partea opusa vorbitorului. Loc. adj. De dincolo = care se afla în cealalta parte; care se afla peste hotare. ♢ Loc. prep. Dincolo de... = a) în partea cealalta a...; b) în afara celor spuse. Pe dincolo = în partea cealalta (trecând de-a curmezisul sau pe ocolite), prin cealalta parte. ♦ (În credintele religioase) În lumea cealalta, în lumea de apoi. 2. (În corelatie cu "ici", "colo", "aici" etc.) În alta parte. Aici înfloreste o floare, dincolo un copac. ♢ Expr. Asa si pe dincolo = asa cum s-a spus mai sus, în felul în care se cunoaste sau într-un fel pe care vorbitorul nu vrea sa-l spuna [Acc. si: dincólo] – De4 + încolo.
dipol, DIPÓL, dipoli, s.m. 1. Circuit electric sau retea electrica prevazuta cu doua borne de acces pentru conectarea la o retea exterioara. 2. (În sintagma) Dipol electric = a) sistem de doua sarcini electrice apropiate, egale si de semn contrar; b) antena de telecomunicatii formata din doua conductoare dispuse si alimentate simetric. – Din germ. Dipol, fr. dipôle.
diptic, DIPTÍC, diptice, s.n. Icoana sau tablou alcatuit din doua placi legate una de alta în asa fel încât sa se poata deschide si închide ca o carte. ♦ P. gener. Opera literara sau muzicala alcatuita din doua parti. [Acc. si: díptic] – Din fr. diptyque.
dedubla, DEDUBLÁ, dedublez, vb. I. Refl. A se împarti în doua; a capata (simultan sau succesiv) doua stari, doua aspecte sau doua forme deosebite. – Din fr. dédoubler.
rotaţie, ROTÁŢIE, rotatii, s.f. 1. Miscare în jurul unui punct fix sau al unei axe, în cursul careia fiecare punct al corpului care se misca ramâne la distanta constanta de punctul fix sau de axa respectiva. ♦ Miscare de rotire a unui corp ceresc în jurul axei sale sau în jurul altui corp ceresc. ♢ Perioada de rotatie = interval de timp în care un corp ceresc executa o rotatie completa în jurul axei sale. 2. Schimb alternativ de persoane sau de echipe efectuat în cursul unei activitati pentru a asigura continuitatea muncii. ♢ Loc. adv. Prin rotatie = cu schimbul, revenind pe rând. 3. Alternare sau succesiune metodica a culturilor agricole în timp, pe acelasi teren, în cadrul unui asolament, stabilite în functie de caracteristicile plantelor agricole, pentru a obtine recolte mari si a mentine fertilitatea solului. 4. (În sintagma) Rotatia capitalului = circuitul capitalului industrial, privit ca un proces care se repeta periodic. Rotatia mijloacelor circulante = proces de schimbare succesiva, neîntrerupta a formelor functionale pe care le îmbraca mijloacele circulante în trecerea lor din sfera circulatiei. – Din fr. rotation, lat. rotatio, germ. Rotation.
rovină, ROVÍNĂ, rovine, s.f. 1. Groapa, adâncitura, surpatura de teren, râpa (mocirloasa). 2. Loc mlastinos; mlastina, mocirla. [Acc. si: róvina. – Pl. si: rovini] – Din bg. rovina.
decoleta, DECOLETÁ, decoletez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra (la strung) un material de forma unei bare în piese, care, atunci când sunt gata, sunt taiate succesiv din aceasta. 2. A executa operatia de decoletare. – Din fr. décolleter.
defila, DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o multime) A trece în pas cadentat în coloana (de mars) prin fata comandantilor sau reprezentantilor autoritatilor, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbari sau a unei inspectii; (despre persoane, cortegii) a trece în sir (prin fata cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler.
heteroxen, HETEROXÉN, -Ă adj. (despre paraziti) cu ciclu de dezvoltare pe mai multe gazde succesive. (< lat. heteroxenus)
deşterne, DESTÉRNE, destérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge asternutul de pe pat sau fata de pe masa (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfasura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: distérne vb. III] – Des1- + [a]sterne.
deteriora, DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuintare îndelungata, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare.
deunăzi, DEÚNĂZI adv. (Pop.) Zilele trecute, nu de mult, acum câteva zile. [Acc. si: deunazí – Var.: daúnazi adv.] – De + una (= una) + zi.
devoluţiune, DEVOLUŢIÚNE, devolutiuni, s.f. (În sintagma) Devolutiune succesorala = transmitere a unei averi la mostenitori. – Din fr. dévolution.
diafilm, DIAFÍLM, diafilme, s.n. Film fotografic care cuprinde o succesiune de diapozitive pe o tema data si care poate fi proiectat pe un ecran. [Pr.: di-a-] – Din rus. diafilm.
diastază, DIASTÁZĂ, diastaze, s.f. 1. (Biol.) Enzima. 2. (Med.) Despartire accidentala a doua oase articulate, în urma unei lovituri, a unui efort brusc etc. [Pr.: di-a-] – Din fr. diastase.
diatonică, DIATÓNICĂ, diatonice, adj., s.f. 1. Adj. (în sintagma) Gama diatonica = succesiune naturala de mai multe sunete muzicale aflate la distanta de tonuri si semitonuri. 2. S.f. Structura melodica formata din tonuri si semitonuri. [Pr.: di-a-] – Din fr. diatonique, lat. diatonicus.
diavoliţă, DIÁVOLIŢĂ, diavolite, s.f. (Adesea fig.) Dracoaica (2), [Acc. si: diavolíta] – Diavol + suf. -ita.
saciform, SACIFÓRM, -Ă, saciformi, -e, adj. În forma de sac. – Din fr. sacciforme.
saltando, SALTÁNDO adv. (Muz.; indica modul de executie la instrumentele cu coarde si arcus) în felul procedeului staccato, prin lansarea usoara a arcusului pe coarde si revenirea lui naturala. – Cuv. it.
salvamont, SALVAMÓNT s.n. Asociatie care se ocupa cu salvarea celor accidentati sau rataciti pe munte. – Salva[re] + mont[ana].
salvare, SALVÁRE, salvari, s.f. 1. Actiunea de a (se) salva; (concr.) obiect, fiinta, circumstanta salvatoare. 2. Serviciu medical destinat sa dea primul ajutor accidentatilor sau bolnavilor care au nevoie de o interventie medicala urgenta. ♦ Vehicul special amenajat care transporta accidentati sau grav bolnavi la o institutie spitaliceasca de urgenta; ambulanta. – V. salva.
satisfăcător, SATISFĂCĂTÓR, -OÁRE, satisfacatori, -oare, adj. Care satisface; multumitor; îndestulator; acceptabil. – Satisface + suf. -ator.
săcui, SĂCÚI, sacuie, s.n. (Reg.) Saculet care se poarta atârnat de gât; traistuta. ♦ Saculet în care se pun la stors fagurii sau casul. – Probabil lat. •sacculeus (< sacculus).
sălbătici, SĂLBĂTICÍ, salbaticésc, vb. IV. 1. Refl. (Despre animale) A deveni salbatic. 2. Refl. (Despre plantatii, terenuri etc.) A se paragini. 3. Refl. (Despre locuri, tinuturi) A deveni salbatic, pustiu, nelocuit, inaccesibil. 4. Refl. (Despre oameni) A cadea în salbaticie, în primitivism. 5. Refl. si tranz. A deveni sau a face sa devina salbatic, nesociabil, retras, izolat. [Var.: (pop.) salbatací vb. IV] – Din salbatic.
siguranţă, SIGURÁNŢĂ, (3) sigurante, s.f. 1. Lipsa de primejdie; sentiment de liniste si încredere pe care îl da cuiva faptul de a se sti la adapost de orice pericol; securitate. 2. Lipsa de îndoiala, convingere neclintita, încredere nestramutata; certitudine. ♢ Loc. adv. Cu siguranta = a) fara îndoiala, desigur; sigur; b) cu încredere, cu hotarâre, ferm. ♦ Fermitate, precizie, pricepere, îndemânare. 3. Dispozitiv la armele de foc, care împiedica descarcarea accidentala a armei. ♦ Organ de masina, aparat sau dispozitiv care protejeaza un material sau un sistem tehnic împotriva efectelor daunatoare provocate de actiuni interioare sau exterioare. ♢ Siguranta în functionare = fiabilitate. ♦ Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric la trecerea unui curent electric prea intens. ♢ Siguranta automata = siguranta electrica de tipul unui întrerupator automat, care este repusa în functiune prin simpla apasare a unui buton. ♦ Ac de siguranta = ac prevazut cu o închizatoare care îi acopera vârful, pentru a evita întepatura sau pentru a împiedica desprinderea din locul unde este înfipt. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca unei usi, pentru ca usa sa nu poata fi deschisa cu o cheie falsa. 4. Nume dat în trecut politiei secrete. [Var.: (înv.) sigurántie s.f.] – Sigur + suf. -anta.
heteroauxină, HETEROAUXÍNĂ s. f. hormon asemanator auxinei, care accelereaza cresterea. (< fr. hétéroauxine)
dichis, DICHÍS, dichisuri, s.n. (Pop. si fam.) 1. (La pl.; adesea fig.) Obiecte marunte, piese, accesorii (lipsite de importanta) care completeaza un sistem si ajuta la buna lui functionare. ♢ Loc. adv. Cu dichis (sau cu tot dichisul) = cu toate cele necesare, fara sa lipseasca nimic; cu grija, ordonat. 2. Podoaba, gateala, ornament. – Din dichisi (derivat regresiv).
dicta, DICTÁ, dictez, vb. I. Tranz. 1. A pronunta rar si deslusit cuvintele unei fraze, ale unui text, pentru ca ascultatorul sa le poata scrie întocmai. 2. A impune ceva în mod categoric, a obliga pe cineva sa accepte ceva fara conditii; a ordona. ♦ (Despre abstracte) A îndemna, a determina stringent la o actiune. – Din fr. dicter, lat. dictare.
didahie, DIDAHÍE, didahii, s.f. (Bis.; înv.) Predica, cazanie. ♢ P. gener. Învatatura, morala. [Acc. si: didáhie] – Din ngr. didahí.
digamma, DIGÁMMA s.f. invar. Semivocala cu valoare de u consonantic, componenta a unor diftongi, triftongi etc. [Acc. si: dígama] – Din fr. digamma.
hemovaccinare, HEMOVACCINÁRE s. f. inoculare sub derma de sânge sau de plasma sangvina. (dupa fr. hémovaccination)
satir, SATÍR, satiri, s.m. Fiecare dintre divinitatile rustice din mitologia greaca, reprezentata printr-o fiinta cu corp omenesc acoperita cu par, cu coarne si picioare de tap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic si desfrânat. [Acc. si: sátir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus.
satiră, SÁTIRĂ, satire, s.f. Scriere în versuri sau în proza în care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societatii, cu intentii moralizatoare; p. gener. scriere sau discurs cu caracter batjocoritor, muscator. ♦ Categorie estetica din sfera comicului, care critica cu violenta si caricatural pe cineva sau ceva. [Acc. si: satíra] – Din fr. satire, lat. satira.
secăciune, SECĂCIÚNE, secaciuni, s.f. (Rar) Faptul de a fi secat, uscat; uscaciune; seceta. – Lat. siccatio, -onis.
secetă, SÉCETĂ, secete, s.f. Insuficienta a umiditatii solului si a atmosferei fata de valorile minimale necesare cresterii si dezvoltarii normale a plantelor (cultivate). ♦ Vreme, perioada caracterizata printr-o astfel de insuficienta; vreme uscata, secetoasa. – Lat. •siccita (= siccitas).
secret, SECRÉT, -Ă, secreti, -te, adj., s.n. I. Adj. 1. Care este tinut ascuns, care ramâne necunoscut, nedivulgat; confidential. Tratative secrete. ♢ Asociatie (sau organizatie, societate) secreta = organizatie cu caracter conspirativ, constituita în ascuns. ♦ (Despre sentimente) Care nu este declarat sau marturisit; pastrat în taina. 2. Ascuns vederii, mascat privirilor. ♢ Agent secret = agent de siguranta; detectiv. II. S.n. 1. Ceea ce nu se stie, nu se cunoaste (de nimeni), ceea ce este tainuit, nu trebuie spus nimanui; taina. ♢ Secret de stat = document sau date privitoare la problemele de baza ale vietii politice, economice, precum si ale apararii statului, a caror divulgare este interzisa prin lege. 2. Sistem (ingenios) care constituie conditia succesului într-o întreprindere; procedeu special si eficace pentru a obtine sau a face ceva. 3. Ceea ce constituie conditia intima (greu de realizat) a unei stiinte, a unei arte. 4. (Înv.) Discretie. 5. (Iesit din uz) Celula izolata într-o închisoare. [Var.: sâcrét, -eáta adj.] – Din fr. secret, lat. secretus.
scanda, SCANDÁ, scandez, vb. I. Tranz. A recita un vers (de obicei grec sau latin), descompunându-l în diferitele sale unitati metrice sau silabice; p. gener. a citi, a vorbi sau a recita accentuând fiecare cuvânt, fiecare silaba. ♦ A citi o fraza muzicala accentuând timpii tari. – Din fr. scander.
scarifica, SCARIFICÁ, scarífic, vb. I. 1. A afâna pamântul cu ajutorul scarificatorului. 2. A scormoni suprafata unui teren sau a unei sosele în refacere, pentru a usura îndepartarea pamântului, a pietrelor etc. sau pentru a asigura o buna legatura între materialul nou si cel vechi. 3. A cresta superficial pielea unui bolnav, provocând o usoara sângerare în scop terapeutic sau pentru a introduce un medicament, un vaccin, pentru a face o analiza etc. – Din fr. scarifier, lat. scarificare.
scarificator, SCARIFICATÓR, scarificatoare, s.n. 1. Masina agricola prevazuta cu mai multe cutite subtiri dispuse vertical, care serveste la afânarea pamântului cu scopul de a asigura patrunderea aerului la radacina plantelor. 2. Masina rutiera prevazuta cu colti de otel, cu ajutorul careia se scormoneste suprafata unui teren sau a unei sosele în refacere pentru a usura executarea lucrarilor ulterioare. 3. Instrument medical format din mai multe lame taioase actionate de un resort, folosit pentru crestarea superficiala a pielii în scopuri terapeutice, pentru vaccinari etc. – Din fr. scarificateur.
knesset, KNÉSSET s.n. ~ (< ebr. = reuniune, adunare) [acc., et. MW]
scârnav, SCẤRNAV, -Ă, scârnavi, -e, adj. 1. (Reg.) Plin de murdarie; murdar. 2. Fig. Dezgustator, gretos, scârbos; josnic, ticalos, infam; trivial, obscen. [Acc. si: scârnáv] – Din sl. skvrŭnavŭ.
scenariu, SCENÁRIU, scenarii, s.n. Textul succint al unei piese de teatru, al unui spectacol sau al unui film, de obicei împreuna cu indicatiile tehnice si de regie. – Din fr. scénario, it. scenario.
scumpie, SCUMPÍE, scumpii s.f. 1. Arbust cu flori verzi-galbui, a carui coaja si ale carui frunze se întrebuinteaza în vopsitorie si în tabacarie, precum si în medicina populara, pentru proprietatile lor antiseptice si astringente (Cotinus coggygria). 2. (Bot.; reg.) Liliac1. [Acc. si: scúmpie] – Din pol. skapia.
scurge, SCÚRGE, scurg, vb. III. 1. Refl. si tranz. A curge sau a face sa curga un lichid, prelingându-se în cantitati mici. ♦ Tranz. A scoate ultimele picaturi de lichid aflate într-un recipient. ♦ Refl. (Despre fluide) A iesi (în cantitati mici) dintr-o conducta defecta. ♦ Refl. (Despre ochi) A se sparge, împrastiindu-se din orbita. 2. Tranz. A separa partea lichida sau particulele aflate în suspensie dintr-un amestec. ♦ A seca apa dintr-un teren prin drenaj. 3. Refl. (Despre ape) A curge la vale (lasând în urma locul uscat). ♦ Fig. (Despre grupuri de fiinte, de vehicule) A se succeda, a merge în aceeasi directie, a se perinda. 4. Refl. Fig. (Despre unitati de timp) A trece unul dupa altul, a se desfasura. [Perf. s. scursei, part. scurs] – Lat. excurrere (dupa curge).
scutura, SCUTURÁ, scútur, vb. I. I. 1. Tranz. A clatina, A agita sau (mai rar) a lovi un obiect pentru a face sa cada ori sa iasa ceva de pe (sau din) el. ♢ Expr. (Fam.) A scutura (pe cineva) de bani sau a scutura buzunarele (ori punga) cuiva = a lua cuiva (prin mijloace necinstite) toti banii, a stoarce (pe cineva) de bani. ♦ Refl. A se curata de praf, de noroi, de zapada etc. ♦ Intranz. A face curatenie, a deretica, a sterge praful de pe obiectele din casa. 2. Tranz. Fig. A arunca, a lepada, a îndeparta ceva. ♦ Refl. A scapa, a se elibera de ceva suparator, nefast. 3. Refl. si tranz. A ramâne sau a face sa ramâna fara frunze, petale, rod; a cadea sau a face sa cada, a (se) împrastia. ♦ Refl. A se desprinde si a cadea. Se scuturau frunzele. II. 1. Tranz. si intranz. A misca cu putere încoace si încolo, a zgâltâi, a hâtâna, a zdruncina; a agita. ♢ Expr. (Tranz.) A scutura mâna cuiva = a strânge (cu putere) mâna cuiva. ♦ Refl. A se cutremura din tot corpul. ♢ Expr. (Tranz.) A-l scutura frigurile = a avea un acces de friguri. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A critica sau a certa aspru. – Lat. •excutulare.
scuza, SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-si exprima (în fata cuiva) parerea de rau pentru o greseala facuta; a se dezvinovati, a se justifica. ♢ Expr. (Tranz. absol.) Scuzati! formula de politete prin care cineva îsi cere iertare pentru o greseala, o stângacie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. e x c u s e r.
scuză, SCÚZĂ, scuze, s.f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micsora o vina, o greseala (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligatie; dezvinovatire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greseala comisa sau pentru o jignire adusa cuiva. ♢ Expr. Scuzele mele, formula prin care cineva îsi cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-si exprima parerea de rau pentru o greseala facuta; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovateste; a ierta greselile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. e x c u s e.
sec, SEC, SEÁCĂ, seci, adj. 1. Lipsit de apa; care a secat, s-a uscat. Albia seaca a unui râu. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeala; p. ext. arid, neproductiv. ♢ Tuse seaca = tuse uscata, fara expectoratie. Timbru (sau sigiliu) sec = urma de stampila în relief, care se imprima pe anumite acte cu o masina speciala, fara tus. 2. În care nu se afla nimic; gol, desert. ♢ Nuca seaca = nuca fara miez sau cu miezul nedezvoltat. Sunet sec = sunet scurt, fara rezonanta. Ochi sec = orbita goala a ochiului. ♢ Expr. (Substantivat) A înghiti în sec = a) a înghiti fara a avea ceva în gura; b) a se retine de la ceva, a fi nevoit sa-si înfrâneze o dorinta. ♦ (Pop.; despre partile corpului) Atrofiat, paralizat. Mâna seaca. 3. (În loc. adj.) De sec = de post, care nu este de dulce. 4. Fig. Lipsit de continut, de sens, fara folos. ♢ Loc. adv. În sec = în zadar, fara rost. 5. Fig. (Adesea substantivat) Fara minte, prost. 6. Fig. (Despre oameni si manifestarile lor; adesea adverbial) Lipsit de sensibilitate, de caldura; aspru, taios, rece. 7. Fig. (Rar) Tare, puternic, dârz. – Lat. siccus.
seca, SECÁ, sec, vb. I. I. 1. Tranz. si intranz. A face sa dispara sau a disparea apa dintr-un râu, dintr-un lac etc.; a (se) usca. ♦ Intranz. (Despre lichide) A se pierde, a disparea. 2. Tranz. Fig. A stoarce, a slei, a istovi puterea, vlaga cuiva. 3. Intranz. (Despre plante, seminte) A-si pierde seva, germenele de viata; a se vesteji. ♦ (Pop.; despre corpul omului, despre membre, ochi) A se atrofia, a paraliza. II. Tranz. Fig. 1. A pricinui cuiva o emotie puternica, o durere; a chinui. 2. (Înv.) A ucide. – Lat. siccare.
secundar, SECUNDÁR2, -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupa locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ♦ Era secundara = a doua era geologica, caracterizata prin aparitia primelor pasari, mamifere si pesti ososi; era mezozoica. (Iesit din uz) Curs secundar = ciclu scolar care urma dupa ciclul primar. (Iesit din uz) Profesor secundar = profesor care preda în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua faza, caracterizat prin aparitia unor eruptii pe piele. 2. Care se plaseaza pe al doilea plan din punct de vedere al importantei; de mai mica importanta. ♢ (Gram.) Propozitie secundara (si substantivat, f.) = propozitie care nu este de sine statatoare, depinzând în fraza de propozitia principala (din punctul de vedere al întelesului). Medic secundar (si substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis sa lucreze într-o clinica între 3 si 5 ani, în vederea specializarii sale. Fenomen secundar = fenomen patologic putin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice si care nu influenteaza cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.
selector, SELECTÓR, selectoare, s.n. 1. Dispozitiv mecanic sau electric care permite alegerea unui obiect sau a unei directii anumite dintr-o multime de obiecte sau de directii accesibile dispozitivului. 2. Masina agricola alcatuita dintr-o vânturatoare si mai multe site, cu ajutorul careia se separa semintele de impuritati si se sorteaza pe calitati. – Din fr. sélecteur.
semibarieră, SEMIBARIÉRĂ, semibariere, s.f. Bariera care închide numai jumatate din latimea unei cai de acces peste calea ferata. [Pr.: -ri-e-] – Semi- + bariera.
semifinalist, SEMIFINALÍST, -Ă, semifinalisti, -ste, s.m. si f. Persoana calificata prin etape succesive într-o competitie sportiva pâna la faza care preceda finala; participant la o semifinala. – Semi- + finalist.
sentimental, SENTIMENTÁL, -Ă, sentimentali, -e, adj. 1. Care exprima (sau trezeste) sentimente duioase, nostalgice; (peior.) plin de sentimentalism; dulceag. ♦ Care se refera la sentimente. 2. (Despre oameni si manifestarile lor; adesea substantivat) Care arata o sensibilitate accentuata, care se lasa usor impresionat de sentimente duioase. – Din fr. sentimental.
separaţie, SEPARÁŢIE, separatii, s.f. Despartire, separare. ♢ Separatia puterilor = principiu care sustine ca puterea legislativa, puterea executiva si puterea judecatoreasca dintr-un stat pot si trebuie sa actioneze independent una de alta, având o anumita interdependenta si dreptul de control reciproc. Separatie de domiciliu = dispensa premergatoare divortului prin care se acorda sotilor dreptul de a avea domicilii legale diferite. Separatie de bunuri = (în unele state) regim matrimonial caracterizat prin aceea ca femeia îsi pastreaza libera dispunere a bunurilor sale aduse în casatorie pentru sustinerea sarcinilor acesteia. Separatie de patrimoniu = masura luata la cererea creditorilor unei succesiuni ori a legatarilor cu titlu particular de sume de bani, pentru a împiedica confundarea patrimoniului succesoral cu cel al mostenitorului si a evita astfel eventuala concurenta a creditorilor acestuia din urma. – Din fr. séparation, lat. separatio.
serial, SERIÁL, -Ă, seriali, -e, adj., serialuri, s.n. 1. S.n. Roman1 sau film care apare pe fragmente prezentate succesiv. 2. Adj. (Cu caracter) de serie, în serie. ♢ Muzica seriala = serialism. [Pr.: -ri-al] – Din engl. serial.
serie, SÉRIE, serii, s.f. 1. Însiruire de termeni care se succeda potrivit unei anumite legi; succesiune neîntrerupta de lucruri, de fapte etc. de acelasi fel, care formeaza un ansamblu sau care sunt considerate astfel; sir; p. ext. multime, suma. ♢ Loc. adj. De serie = (despre marfuri, obiecte) fabricat, confectionat dupa acelasi tip, împreuna cu alte obiecte asemanatoare; comun, obisnuit, banal. ♢ Loc. adv. În serie = în multe exemplare dupa acelasi tip, în numar mare. ♦ Grup, transa, categorie într-o succesiune sau într-o clasificare. 2. Expresie matematica formata dintr-o infinitate de termeni care se deduc unul din altul conform unei anumite reguli si care sunt legati între ei cu semnul plus sau minus. 3. (Chim.) Grup de compusi organici caracterizati prin faptul ca fiecare are în molecula lui câte un atom de carbon si doi atomi de hidrogen mai mult decât compusul precedent al grupului. 4. Numar de ordine care se aplica pe marfurile fabricate într-un numar mare de exemplare de acelasi tip. ♢ Seria zero = primele cantitati dintr-un produs nou, executate de o întreprindere în timpul însusirii fabricatiei în serie a produsului respectiv. ♦ Numar caracteristic unuia dintre tipurile de fabricatie a unor produse finite. 5. Complex de straturi care s-au depus în timpul unei epoci geologice. 6. Grup de sunete sau de foneme caracterizate printr-o trasatura comuna. – Din fr. série, lat. séries.
seriograf, SERIOGRÁF, seriografe, s.n. Accesoriu al aparatului radiografic pentru executarea de radiografii în serie. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. sériographe, engl. seriograph.
serovaccinare, SEROVACCINÁRE, serovaccinari, s.f. (Med.) Vaccinare cu adaos de ser specific vaccinului. – Dupa fr. sérovaccination.
sfeclă, SFÉCLĂ, sfecle, s.f. Specie de plante erbacee cu frunze lucioase si cu radacina carnoasa de culoare alba sau rosie, folosita ca aliment, ca planta furajera sau în industrie, pentru extragerea zaharului; nap (Beta). ♢ Sfecla de zahar = planta cu radacina cilindrica sau conica alungita si frunze mari, oval-alungite; radacinile contin 14-22% zahar si sunt utilizate în industria zaharului si a alcoolului (Beta vulgaris-saccharifera). Sfecla furajera = planta cu radacina voluminoasa ovala, cilindrica sau sferica, cu un continut de 4-5% zahar, cultivata pentru hrana animalelor (Beta vulgaris) – Din sl. sveklŭ.
sfenoid, SFENOÍD, sfenoide, s.n. Os nepereche, în forma de sa, situat la baza craniului între etmoid si occipital, care desparte cutia craniana de cavitatile vecine. ♢ (Adjectival) Os sfenoid. – Din fr. sphénoïde.
semnificaţie, SEMNIFICÁŢIE, semnificatii, s.f. 1. Continut semantic al unui cuvânt; înteles, sens, acceptie. ♦ (În semiotica) Functie a semnelor de a reprezenta ceva independent de ele; denotatie. ♦ Valoare simbolica a unui lucru; înteles, noima, tâlc. 2. Însemnatate, importanta, valoare (a unui fapt, a unui obiect etc.). [Var.: semnificatiúne s.f.] – Din fr. signification (dupa semn).
sens, SENS, sensuri, s.n. 1. Înteles (al unui cuvânt, al unei expresii, al unei forme sau al unei constructii gramaticale); semnificatie. ♦ (În semiotica) Întelesul unui semn. ♦ Continut notional sau logic. Îmi spui cuvinte fara sens. 2. Temei rational; logica, rost, ratiune, noima. Sensul vietii. ♦ Rost, scop, menire. ♢ Loc. adv. Fara sens = fara rost, la întâmplare. Într-un anumit sens = privind lucrurile într-un anumit mod, dintr-un anumit punct de vedere, sub un anumit raport. În sensul cuiva = potrivit vederilor, parerilor cuiva. 3. Directie, orientare. ♢ Sens unic = sistem de circulatie a vehiculelor într-o singura directie pe arterele cu mare afluenta, putându-se folosi toata latimea partii carosabile. 4. (Mat., Fiz.) Fiecare dintre cele doua posibilitati de succesiune a elementelor unui ansamblu continuu ordonat cu o singura dimensiune. – Din fr. sens, lat. sensus.
sforzando, SFORZÁNDO adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale) Facând sa iasa în evidenta, prin accentuare, un anumit sunet; fortat. [Pr.: sfortándo] – Cuv. it.
sicativ, SICATÍV, -Ă, sicativi, -e, adj. (Despre uleiuri) Care se usuca repede. ♦ (Substantivat, n.) Substanta care se adauga uleiurilor pentru a le face sa se usuce repede. – Din fr. siccatif, lat. siccativus.
sicativitate, SICATIVITÁTE s.f. Calitatea de a fi sicativ. – Din fr. siccativité.
sicitate, SICITÁTE s.f. (Livr.) Uscaciune; seceta. – Din fr. siccité.
serviciu, SERVÍCIU, servicii, s.n. 1. Actiunea, faptul de a servi, de a sluji; forma de munca prestata în folosul sau în interesul cuiva. ♢ Expr. A fi (sau a se pune) în serviciul cuiva (sau a ceva) = a sluji, a servi unei persoane sau unui scop, unei idei etc. ♦ (În constructie cu verbele "a face", "a aduce") Fapta, actiune care serveste, avantajeaza pe cineva; îndatorire, obligatie. ♢ Expr. A face un prost (sau un rau) serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) un rau. ♦ Scara de serviciu = scara secundara într-un imobil (pentru acces la dependinte). 2. Ocupatie pe care o are cineva în calitate de angajat; slujba. ♦ Îndatorire care revine cuiva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei îndatoriri. ♢ Serviciu militar = stagiu la care sunt obligati, prin lege, cetatenii unui stat pentru a se instrui din punct de vedere militar în rândurile fortelor armate. Serviciu comandat = însarcinare, atributie, misiune speciala încredintata cuiva spre executare. Serviciu divin (sau religios) = slujba religioasa. ♢ Expr. (Despre angajati, ostasi, elevi) (A fi) de serviciu = (a fi) însarcinat cu o misiune speciala în cadrul obligatiilor profesionale. A intra în serviciu = a deveni salariat. ♦ Functie. Serviciu de casier. 3. Subdiviziune în administratia interna a unei institutii, întreprinderi etc. cuprinzând mai multe sectii; p. ext. colectivul de munca corespunzator. 4. Grup de obiecte care alcatuiesc un tot cu destinatie speciala. Serviciu de cafea. 5. Multime ordonata în timp a regimurilor succesive ale unui sistem tehnic. 6. (Sport) Punere în joc a mingii. – Din fr. service, lat. servitium.
sieşi, SÍESI pron. refl. (Forma accentuata de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui însusi, ei însasi. [Pr.: sí-esi] – Sie + [î]si.
signaletic, SIGNALÉTIC, -Ă, signaletici, -ce, adj. (Despre publicatii sau bibliografii) Care semnaleaza succint lucrari, articole etc. – Din fr. signalétique.
silabic, SILÁBIC, -Ă, silabici, -ce, adj. Care tine de silabe, privitor la silabe; alcatuit din silabe. ♢ Scriere silabica (sau cu caracter silabic) = scriere în care semnele nu reprezinta sunete, ci silabe. Versificatie silabica = versificatie bazata pe numarul silabelor, independent de locul accentelor. – Din fr. syllabique, lat. syllabicus.
sciatic, SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s.f. 1. Adj. (În sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleaca din partea de jos a maduvei spinarii si se ramifica în coapsa, gamba si laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care tine de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatica. 3. S.f. Boala care se manifesta prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuata la miscare, la care se mai pot adauga tulburari motorii, vasculare si trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.
silişte, SÍLISTE, silisti, s.f. 1. Denumire data în evul mediu, în tarile române, locului pe care fusese sau pe care era asezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casa. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pasune. [Acc. si: silíste. – Var.: (reg.) sắliste (acc. si: salíste), séliste s.f.] – Din sl. selište.
solicita, SOLICITÁ, solícit, vb. I. 1. A cere (cu staruinta) sa i se acorde ceva, a se adresa cuiva cu o cerere. ♦ A ruga, a apela la..., a invita sa... 2. A provoca, a trezi; a atrage. 3. A supune un corp unei actiuni fizice (de tractiune, torsiune, apasare etc.) care l-ar putea distruge daca ar depasi o anumita valoare. [Acc. si: (prez. ind.) solicít] – Din fr. solliciter, lat. sollicitare.
solistic, SOLÍSTIC, -Ă, solistici, -ce, adj. Care pune accentul pe interpretarea solistului; care se executa de un solist. – Solist + suf. -ic.
sonată, SONÁTĂ, sonate, s.f. Bucata muzicala pentru unul sau doua instrumente, alcatuita din trei sau patru parti, deosebite între ele ca structura, tonalitate, ritm etc., dar care se completeaza într-o succesiune logica si unitara. – Din fr. sonate, it. sonata, germ. Sonate.
stratigrafie, STRATIGRAFÍE s.f. Ramura a geologiei care studiaza formatiile geologice ale scoartei terestre, pentru a determina vârsta si succesiunea lor. – Din fr. stratigraphie.
sezină, SEZÍNĂ, sezine, s.f. Posesiune de drept a bunurilor succesorale, în temeiul careia anumiti mostenitori sunt îndreptatiti sa perceapa uzufruct si sa exercite dreptul la actiune privitoare la aceste bunuri înca de la deschiderea succesiunii. – Din fr. saisine.
simpozion, SIMPÓZION, simpozioane, s.n. 1. (În antichitate) Continuare a unui banchet cu cântece, dansuri si discutii variate. 2. Discutie organizata, pe baza unor scurte expuneri asupra unei teme literare, filozofice, stiintifice etc. de actualitate, purtate de câtiva vorbitori în fata si cu participarea publicului. [Pr.: -zi-on. – Acc. si: simpozión] – Din ngr. simpósion, germ. Symposion.
sincopat, SINCOPÁT, -Ă, sincopati, -te, adj. 1. (Despre muzica, în special despre muzica de jaz) Caracterizat prin folosirea sincopei (2). 2. (Fon.; despre vocale sau grupuri de vocale neaccentuate) Disparut în interiorul unui cuvânt prin sincopa (3). – V. sincopa. Cf. s y n c o p é.
sincopă, SINCÓPĂ, sincope, s.f. 1. Încetare subita (momentana sau definitiva) a functiei inimii, cu întreruperea respiratiei si pierderea sensibilitatii si a miscarilor voluntare. 2. (Muz.) Efect ritmic, cu caracter dinamic, obtinut prin mutarea accentului unei masuri de pe timpul tare pe cel slab anterior. 3. Fenomen fonetic care consta în disparitia unei vocale sau a unui grup de vocale neaccentuate între doua consoane ale unui cuvânt. 4. (Rar) Întrerupere, pauza. – Din fr. syncope.
sincrociclotron, SINCROCICLOTRÓN, sincrociclotroane, s.n. (Fiz.) Accelerator ciclic pentru particule grele cu sarcina electrica, mai puternic decât ciclotronul si având capacitatea de a mentine sincronismul dintre miscarea particulelor si variatia tensiunii acceleratoare prin modificarea frecventei acesteia; fazotron. – Din fr. synchrocyclotron.
sincrotron, SINCROTRÓN, sincrotroane, s.n. (Fiz.) Accelerator de electroni folosit în fizica nucleara, în care electronii sunt accelerati întâi de un câmp magnetic variabil în timp, iar apoi de un câmp electric alternativ. – Din fr. synchrotron.
sindic, SÍNDIC, sindici, s.m. Persoana care era însarcinata cu administrarea patrimoniului unei institutii, corporatii, societati etc. ♢ Sindic (de bursa) = conducator al agentilor de schimb ori al mijlocitorilor oficiali, care prezideaza camera lor sindicala, face parte din organele de conducere a bursei si executa ordinele de bursa ale justitiei si ale altor organe de stat. [Acc. si: sindíc] – Din fr. syndic.
sindiotactic, SINDIOTÁCTIC, -Ă, sindiotactici, -ce, adj. (Chim.; despre polimeri) Care are o structura spatiala regulata, în ale carui lanturi macromoleculare succesiunea unitatilor structurale se repeta constant de-a lungul lantului, în pozitia alternanta. [Pr.: -di-o-] – Din fr. syndiotactique, engl. syndyotactic.
sipet, SÍPET, sipete, s.n. Cufar de lemn (înflorat sau vopsit simplu, cu capac boltit si ferecat cu cercuri de fier) în care se pastreaza haine sau obiecte de valoare. [Acc. si: sipét] – Din tc. sepet.
hamac, HAMÁC s. n. plasa care se poate suspenda orizontal, servind drept pat. ♢ palanchin pentru transportul calatorilor prin locurile greu accesibile din padurile Africii. (< fr. hamac)
spiccato, SPICCÁTO adv. (Indica modul de executare a unei bucati muzicale la instrumentele cu coarde) În mod sacadat, prin desprinderea arcusului de coarde dupa fiecare nota executata. – Cuv. it.
spicul, SPÍCUL, spicule, s.n. (Bot.; astazi rar) Spiculet (2). [Acc. si: spicúl. – Pl. si: (m.) spículi] – Din lat. spiculum, fr. spicule.
spatulă, SPATÚLĂ, spatule, s.f. Mica unealta în forma de lopatica, folosita în sculptura, farmacie etc. pentru a lua, a amesteca si a întinde diferite substante pulverulente sau vâscoase. [Acc. si: spátula] – Din fr. spatule.
spital, SPITÁL, spitale, s.n. Institutie medicala în care sunt internati bolnavii, accidentatii sau ranitii. [Pl. si: spitaluri] – Din germ. Spital.
splendid, SPLÉNDID, -Ă, splendizi, -de, adj. Foarte frumos, minunat; stralucitor, maret. [Acc. si: splendíd] – Din fr. splendide, lat. splendidus.
sprânceană, SPRÂNCEÁNĂ, sprâncene, s.f. 1. Fire de par scurte si dese crescute în linie arcuita deasupra orbitei ochiului (pentru a împiedica scurgerea transpiratiei în ochi). ♢ Expr. A încreti (sau a încrunta) sprâncenele = a fi posomorât sau nemultumit. A ridica sprâncenele (sau din sprâncene) = a privi mirat, a arata surprindere, nedumerire sau nemultumire. A se uita (sau a pândi) pe sub sprânccne = a se uita pe furis. A alege pe (sau dupa) sprânceana = a alege ce e mai bun, mai pretios etc. A fi cu ochi si cu sprâncene = a fi prea exagerat, prea batator la ochi, prea evident (pentru a putea fi tagaduit). 2. Fig. Muchie, culme, creasta, coama (de deal). 3. Fig. Margine, poala; fâsie (de lumina). [Var.: sprinceána s.f.] – Probabil lat. •supercina (< supercilia + gena).
stadial, STADIÁL, -Ă, stadiali, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care se dezvolta în etape, în faze. 2. Adj. (Biol.) Care se refera la stadiile de dezvoltare a organismelor. 3. S.n. (Geol.) Interval de scurta durata în timpul unei glaciatii, când, datorita unei scaderi mai accentuate a temperaturii medii anuale, s-a manifestat o extindere maxima a ghetarilor. [Pr.: -di-al] – Din germ. stadial, lat. stadialis.
stafie, STAFÍE, stafii, s.f. Fiinta ireala pe care cred (sau predind) ca o vad unii oameni, si care ar reprezenta de obicei duhul unui mort legat de pamânt; fantoma, naluca, strigoi. ♦ Fig. (Fam.) Persoana urâta (si slaba). [Acc. si: stáfie] – Cf. ngr. s t i h í o n.
stafilococic, STAFILOCÓCIC, -Ă, stafilococici, -ce, adj. (Med.) Care este provocat de stafilococi; cu stafilococi. – Din fr. straphylococcique.
stafilococie, STAFILOCOCÍE, stafilococii, s.f. (Med.) Denumire generica pentru infectiile cu stafilococi. – Din fr. staphylococcie.
star, STAR1, staruri, s.n. Ambarcatie sportiva cu vele, cu lungimea de cca 7 m si cu echipajul format din doua persoane. – Din engl. star.
sten, STEN, steni, s.m. Unitate de masura a fortei egala cu forta care imprima o acceleratie de un metru patrat pe secunda unei mase de o tona. – Din fr. sthène.
stimulator, STIMULATÓR, -OÁRE, stimulatori, -oare, adj., s.m. (Substanta, agent, element) care stimuleaza; spec. (substanta organica) care, în cantitati mici, accelereaza cresterea plantelor. – Din fr. stimulateur.
socialdemocraţie, SOCIÁL-DEMOCRAŢÍE s.f. Curent politic de stânga care accepta structura democratica a statului si care postuleaza reforma ca singura cale a schimbarilor sociale. [Pr.: -ci-al] – Din germ. Sozialdemokratie, fr. social-démocratie.
grav, GRAV, -Ă adj. 1. care necesita o atentie deosebita, care poate avea urmari neplacute; (p. ext.) important. ♢ (despre boli, rani) periculos. 2. (despre oameni) serios, demn, sever; solemn, rigid. 3. (despre voce, sunete, timbru) care apartine registrului de jos al scarii muzicale; profund, de bas. 4. accent ~ = accent (,) care noteaza în unele limbi o vocala deschisa. (< fr. grave, lat. gravis)
cruciadă, CRUCIÁDĂ, cruciade, s.f. Fiecare dintre cele opt expeditii cu caracter militar, întreprinse la îndemnul Bisericii catolice de catre seniorii din Europa occidentala în perioada dintre 1096 si 1270 si care, sub pretextul eliberarii mormântului lui Cristos de la Ierusalim de sub ocupatia musulmanilor, urmareau, de fapt, o expansiune teritoriala, economica si politica; p. gener. orice expeditie militara împotriva unor eretici sau adeptilor altor religii în evul mediu. [Pr.: -ci-a-. – Var.: cruciáta s.f.] – Din fr. croisade, it. crociata (refacut dupa cruce).
streche, STRÉCHE, streche, s.f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vatamatoare pentru animalele domestice: a) (si în sintagma strechea vitelor) insecta de marimea unei albine, cu corpul paros, negru sclipitor, ale carei larve traiesc ca paraziti sub pielea vitelor cornute mari, hranindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (si în sintagma strechea oilor) insecta mare de culoare bruna-cenusie, paroasa, care îsi depune larvele în narile oilor, de unde ajung în sinusurile fruntii, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (si în sintagma strechea cailor) insecta mare de culoare galbena-bruna, paroasa, care îsi depune ouale pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insecta cu abdomenul oval, cu picioarele paroase, care îsi depune ouale pe parul caprioarelor si al cerbilor (Hypoderma diana si actaeon). ♦ Neliniste, spaima provocata animalelor de insectele descrise mai sus. ♢ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniste; (în special) a fugi orbeste, fara motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fara motiv, a fi plin de neastâmpar. ♦ Furie subita, acces de nebunie. – Din bg. strak.
strecura, STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecuratoare, printr-o sita, printr-o tesatura pentru a-l separa de particelele solide sau de corpuri straine si pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte putin) printr-o crapatura, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. si tranz. A patrunde sau a face sa patrunda printr-un desis, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a iesi sau a se deplasa, a trece pe furis, fara sa faca zgomot si fara sa fie observat; a se furisa. ♦ Tranz. A aseza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu miscari usoare, pe nesimtite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacat. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grija sa nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând si pe nesimtite, a se perinda; fig. (despre unitati de timp) a trece, a se scurge. – Probabil din s- + trece (dupa spânzura, vântura etc.).
streptococic, STREPTOCÓCIC, -Ă, streptococici, -ce, adj. Cu streptococi, provocat de streptococi. – Din fr. streptococcique.
streptococie, STREPTOCOCÍE, streptococii, s.f. Infectie cutanata produsa de streptococi. – Din fr. streptococcie.
stretto, STRETTO adv. (Muz.; indica modul de executie) în mod vioi, accelerat. [Pr.: stré-, var. (dupa alte surse) streto]. – Cuv. it.
strigare, STRIGÁRE, strigari, s.f. Actiunea de a striga si rezultatul ei. I. Strigat (1), racnet, tipat. II. 1. Exprimare în cuvinte a unui sentiment puternic. ♢ Loc. adv. (Rar) Cu strigari (înalte) = cu voce tare, cu accente puternice. ♦ Zgomot, larma de voci; vociferare (de aclamatie sau de amenintare). 2. Tânguire, vaicareala cu voce tare; vaiet. 3. Cerere, reclamatie facuta cu voce puternica; protest. 4. Imputare, repros, dojana. 5. Înstiintare cu voce tare, vestire. 6. Chemare (în ajutor, la lupta etc.). – V. striga.
strâmba, STRÂMBÁ, strâmb, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva sa nu mai fie drept, a da o pozitie strâmba; a îndoi, a încovoia, a curba. 2. Tranz. A face sa devieze de la pozitia normala, a apleca într-o parte. ♢ Expr. (Fam.) A strâmba (cuiva) gâtul = a suci (cuiva) gâtul. A-si strâmba gâtul sau (refl.) a i se strâmba cuiva gâtul = a tine capul sau gâtul într-o pozitie fortata, sucita, pentru a putea privi într-o anumita directie. 3. Refl. si tranz. A (se) schimonosi, a (se) deforma (la fata) în urma unei boli, a unui accident sau ca expresie a unui sentiment de durere, de dispret, de nemultumire etc. ♦ Expr. (Refl.) A se strâmba de râs = a râde cu mare pofta, a se prapadi de râs.(Intranz.) A strâmba din nas = a-si arata nemultumirea, dezaprobarea sau dispretul printr-o miscare caracteristica a fetei. ♦ Tranz. A imita în batjocura fizionomia, mimica cuiva. ♦ Refl. Fig. A face mofturi, a se fandosi. – Din strâmb.
stupărit, STUPĂRÍT s.n. Apicultura. ♢ Stuparit pastoral = sistem de practicare a apiculturii în timpul sezonului activ, care consta în transportarea succesiva a stupilor în regiuni cu baza melifera, pentru ca albinele sa culeaga permanent nectar si polen. – Stup + suf. -arit.
sublinia, SUBLINIÁ, subliniez, vb. I. Tranz. 1. A trage una sau mai multe linii sub un cuvânt sau un text scris, spre a-l scoate în evidenta. 2. Fig. A pune în evidenta, a accentua. ♦ A remarca ceva cu o insistenta deosebita. [Pr.: -ni-a] – Sub1- + linia (dupa fr. souligner).
subliniat, SUBLINIAT2, -Ă, subliniati, -te, adj. 1. (Despre texte sau cuvinte scrise) Scos în evidenta printr-una sau mai multe linii trase dedesubt. 2. Fig. (Despre fraze, cuvinte rostite) Pus în evidenta printr-o accentuare speciala, printr-un gest expresiv. [Pr.: -ni-at] – V. sublinia.
subetaj, SUBETÁJ, subetaje, s.n. Strat sau succesiune de straturi care se caracterizeaza prin individualitate petrografica si paleontologica, alcatuind o subdiviziune a unui etaj geologic. – Sub1- + etaj (dupa fr. sous-étage).
gradat, GRADÁT, -Ă adj. 1. exprimat în grade. ♢ care are o gradatie; care are marcate gradele, unitatile de masura. 2. treptat, progresiv, succesiv. 3. (si s. m.) (militar) care are un grad superior celui de soldat si inferior ofiterului. (< grada)
sumar, SUMÁR, -Ă, sumari, -e, adj., s.n. I. Adj. (Despre manifestari intelectuale, orale sau scrise; adesea adverbial) (Spus sau expus) în câteva cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Facut în pripa, foarte simplu; superficial, expeditiv. ♦ (Despre îmbracaminte) Care consta din (prea) putine articole; strict necesar. II. S.n. 1. Continutul pe scurt al unei scrieri, al unor studii, al unor dezbateri etc.; rezumat. 2. Tabla de materii a unei carti, a unei reviste etc.; cuprins. – Din lat. summarius, fr. sommaire.
gonococie, GONOCOCÍE s. f. infectare a organismului de catre gonococ. (< fr. gonococcie)
golf, GOLF1 s. n. 1. joc sportiv care consta în introducerea cu o mica crosa (club2) a unei mingi într-o serie de gropite succesive aflate în teren. 2. pantaloni ~ = pantaloni de sport bufanti, care se leaga sub genunchi. 3. ~ de cuvinte = joc enigmistic de cuvinte care consta în a ajunge de la un cuvânt la altul trecând printr-o serie de alte cuvinte, fiecare reprezentând metagrama celui precedent. 4. stofa pentru capoate de femei. (< engl., fr. golf)
suprarealism, SUPRAREALÍSM s.n. Curent literar si artistic aparut în prima jumatate a sec. XX, care pune accentul pe activitatea spontana a imaginatiei si pe exploatarea zonelor irationalului în creatia artistica. [Pr.: -re-a-] – Supra- + realism (dupa fr. surréalisme).
gnochi, GNÓCHI NOCHI/ s. n. pl. varietate de coltunasi italienesti cu parmezan etc.; galuste. (< it. gnocchi)
succint, SUCCÍNT, -Ă, succinti, -te, adj. (Adesea adverbial) Exprimat sau care se exprima pe scurt, în putine cuvinte; sumar, concis, laconic. – Din fr. succinct, lat. succinctus.
substituţie, SUBSTITÚŢIE, substitutii, s.f. Substituire, înlocuire. ♦ Spec. Fenomen prin care un atom sau un grup de atomi din molecula unui corp chimic compus este înlocuit prin alt atom sau grup de atomi, provenind de la un alt corp chimic. ♦ Spec. (Mat.) înlocuire, într-o expresie matematica, a unui element sau a mai multor elemente prin alte elemente. ♢ Metoda substitutiei = metoda de rezolvare a unui sistem de ecuatii, care consta în a înlocui într-una din ele o necunoscuta cu valoarea ei, dedusa din cealalta ecuatie a sistemului, si în a repeta aceeasi operatie pâna ramâne o singura ecuatie cu o singura necunoscuta. ♦ Spec. Dispozitie prin care un mostenitor este obligat sa transmita, la moartea sa, bunurile mostenite unei persoane desemnate ca succesorul sau obligatoriu; dispozitie prin care este numit un al doilea mostenitor pentru cazul când primul, dintr-un motiv oarecare, nu va intra sau nu va accepta sa intre în drepturile sale. [Var.: (înv.) substitutiúne s.f.] – Din fr. substitution, lat. substitutio, -onis.
supune, SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stapânire sau în puterea sa (prin forta armata); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stapânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influentei sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva sa suporte un lucru, sa accepte o situatie. ♦ A face ca o substanta, un material etc. sa fie expuse unei anumite actiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunavoie la ceva, a suporta de bunavoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunostinta, apreciere sau hotarâre. 4. (Înv. si reg.) A aseza, a pune dedesubt. ♦ A forta pe cineva sa se aplece, sa se încovoaie, sa îngenuncheze. – Lat. supponere.
suburbie, SUBURBÍE, suburbii, s.f. Cartier marginas al unui oras (mare). ♦ Comuna suburbana. [Acc. si: subúrbie] – Din lat. suburbium.
succedaneu, SUCCEDANÉU, succedanee, s.n. Substanta, produs etc. care poate înlocui la nevoie o alta substanta, un alt produs etc. cu proprietati asemanatoare. – Din fr. succédané, lat. succedaneus.
succede, SUCCÉDE vb. III v. succeda.
succedere, SUCCÉDERE s.f. v. succedare.
succesibilitate, SUCCESIBILITÁTE s.f. Drept de a mosteni; ordine de succesiune. – Din fr. successibilité.
succesoral, SUCCESORÁL, -Ă, succesorali, -e, adj. Care tine de succesiune (2), privitor la succesiune. – Din fr. successoral.
succin, SUCCÍN s.n. (Rar) Chihlimbar. – Din fr. succin, lat. succinum.
succinic, SUCCÍNIC adj. (În sintagma) Acid succinic = acid extrs din rasina de chihlimbar si folosit la prepararea unor medicamente, datorita proprietatilor antidiuretice, antispasmodice si stimulente pe care le are. – Din fr. succinique.
suculent, SUCULÉNT, -Ă, suculenti, -te, adj. Cu mult suc, zemos, hranitor; p. gener. bun, gustos, savuros. ♦ (Substantivat, f. pl.) Nutreturi provenite din plante cu tuberculi si din radacinoase. ♦ Fig. Plin de continut, de savoare, bogat în idei. – Din fr. succulent, lat. suculentus.
suculenţă, SUCULÉNŢĂ, suculente, s.f. (Adesea fig.) Însusirea de a fi suculent; savoare. – Din fr. succulence.
sucusiune, SUCUSIÚNE, s.f. (Med.) Metoda de punere în evidenta a unei cantitati de lichid liber amestecat cu un gaz dintr-un organ cavitar prin clatinarea bolnavului. [Pr.: -si-u-] – Din fr. succusion.
comuta, COMUTÁ, comút, vb. I. Tranz. 1. A schimba legaturile unei portiuni de circuit electric prin altele sau a modifica succesiv conexiunile mai multor circuite electrice. ♦ A face racordarea unui circuit electric la retea. 2. (Jur.) A schimba o pedeapsa mai grea în una mai usoara. – Din lat. commutare.
concatenaţie, CONCATENÁŢIE, concatenatii, s.f. 1. (Lingv.) Înlantuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic. 2. (Lit.) Înlantuire retorica de anadiploze succesive; epiploca. – Din fr. concaténation.
conjunct, CONJÚNCT, -Ă, conjuncti, -te, adj. (În sintagma) Forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ pers. 1 sg. (-s) si pers. 3 sg. si pl. (-i, -s) al verbului "a fi" si formele neaccentuate ale pronumelui personal la dativ si acuzativ sg. si pl. (-mi sau mi-, -ti sau ti- etc.) – Din lat. conjunctus. Cf. fr. c o n j o i n t.
consecutiv, CONSECUTÍV, -Ă, consecutivi, -e, adj. Care urmeaza fara întrerupere, în sir; succesiv. ♢ Propozitie consecutiva = propozitie circumstantiala care exprima rezultatul unei actiuni sau al unei stari din propozitia regenta. Conjunctie consecutiva = conjunctie care introduce o propozitie consecutiva. – Din fr. consécutif.
consimţire, CONSIMŢÍRE, consimtiri, s.f. Faptul de a consimti; consimtamânt, aprobare, încuviintare, acceptare; acord. – V. consimti.
coşenilă, COSENÍLĂ, cosenile, s.f. Insecta exotica din Mexic, care ataca o specie de smochin si din care se extrage cârmâzul (Coccus cacti); cârmâz. – Din fr. cochenille.
cvintă, CVÍNTĂ, cvinte, s.f. 1. (Muz.) Intervalul dintre cinci note consecutive. 2. (La scrima) A cincea dintre cele opt pozitii principale de aparare. 3. Formatie de cinci carti consecutive, de aceeasi culoare, la jocul de carti. 4. (În forma chinta) Acces prelungit de tuse violenta. [Var.: chínta s.f.] – Din it. quinta, fr. quinte.
crater, CRÁTER, cratere, s.n. 1. Deschizatura în forma de pâlnie la un vulcan, prin care tâsnesc vapori, gaze, cenusa etc. si se revarsa lava. 2. Gaura în forma de pâlnie facuta de un meteorit pe suprafata pamântului. ♢ Crater lunar = adâncitura rotunda de pe suprafata lunii, a carei formare poate fi pusa pe seama unei activitati vulcanice sau a unui bombardament meteoritic; circ lunar. 3. Vas antic mare, cu gura larga si cu doua mânere, care servea la masa pentru amestecarea vinului cu apa. [Acc. si: cratér] – Din fr. cratère.
cravată, CRAVÁTĂ, cravate, s.f. Accesoriu al îmbracamintei (barbatesti), constând dintr-o fâsie îngusta de stofa, de matase etc. care se înnoada la gât si ale carei capete sunt de obicei lasate sa atârne pe piept. ♢ (Iesit din uz) Cravata rosie (sau de pionier) = bucata de tesatura de culoare rosie, de forma triunghiulara pe care o purtau la gât pionierii. – Din fr. cravate.
crede, CRÉDE, cred, vb. III. 1. Tranz. A fi încredintat sau convins de un fapt, de existenta sau de adevarul unui lucru. ♢ Expr. Cred si eu! = se întelege de la sine, nu e de mirare. Ce (sau cum) crezi? se zice pentru a exprima o amenintare sau o afirmare sigura. 2. Intranz. A recunoaste dreptatea cuiva, a fi întelegator fata de durerea sau de suferinta cuiva. ♢ Expr. A nu-i veni (cuiva) sa creada sau a nu-si crede ochilor (sau urechilor), exprima mirarea fata de un lucru de necrezut. 3. Tranz. A socoti, a fi de parere, a-si închipui, a i se parea. ♦ A considera pe cineva altfel decât este în realitate. ♦ Refl. A avea despre sine o parere exagerat de buna; a fi îngâmfat. 4. Intranz. A avea încredere deplina în cineva sau în ceva; a-si pune toata nadejdea în cineva sau în ceva. 5. Intranz. A admite existenta lui Dumnezeu si a accepta dogmele bisericii; p. ext. a avea o anumita credinta religioasa. – Lat. credere.
criptic, CRÍPTIC, -Ă, criptici, -ce, adj. Ascuns, secret. ♢ Limbaj criptic = limbaj obscur, sibilinic, greu accesibil. ♦ Care prezinta ascunzatori, focare de microbi. – Din fr. cryptique.
criză, CRÍZĂ, crize, s.f. 1. Manifestare a unor dificultati (economice, politice, sociale etc.); perioada de tensiune, de tulburare, de încercari (adesea decisive) care se manifesta în societate. ♦ Lipsa acuta (de marfuri, de timp, de forta de munca). 2. Moment critic, culminant, în evolutia care preceda vindecarea sau agravarea unei boli; declansare brusca a unei boli sau aparitia unui acces brusc în cursul unei boli cronice. Criza de apendicita. ♦ Tensiune, moment de mare depresiune sufleteasca, zbucium. – Din fr. crise.
cromatic, CROMÁTIC, -Ă, cromatici, -ce, adj., s.f. I. Adj. 1. Care se refera la culori sau la colorit. ♢ (Fiz.) Aberatie cromatica = defect al imaginilor obtinute prin lentile, constând în formarea de irizatii pe marginea imaginilor. 2. (Muz.; în sintagmele) Gama cromatica = gama formata dintr-o serie succesiva de semitonuri. Interval cromatic = interval alcatuit din doua sunete cu aceeasi denumire (unul dintre ele fiind alterat). II. S.f. 1. Arta prepararii si folosirii culorilor. 2. Ansamblu de culori într-o pictura, într-un mozaic etc.; colorit. – Din fr. chromatique.
cromatism, CROMATÍSM s.n. 1. Proprietate a razelor albe de a se descompune în raze de culori diferite. ♦ Aberatie cromatica. 2. Succesiune de mai multe sunete aliate la distanta de un semiton; structura melodica în care predomina intervale de semiton. – Din fr. chromatisme.
cronologic, CRONOLÓGIC, -Ă, cronologici, -ce, adj. Care se refera la cronologie; dispus în ordinea succesiunii în timp. – Din fr. chronologique.
cronologie, CRONOLOGÍE, cronologii, s.f. Disciplina auxiliara a istoriei, care se ocupa cu stabilirea epocilor si a datelor; succesiune în timp a evenimentelor (istorice); sistem adoptat pentru socotirea anilor. ♦ Lista care cuprinde o succesiune cronologica. – Din fr. chronologie.
cuişoriţă, CUISÓRIŢĂ, cuisorite, s.f. Planta erbacee cu flori alburii sau roscate si cu fructe capsule (Holosteum umbellatum). [Acc. si: cuisoríta. – Pr.: cu-i-] – Cuisor + suf. -ita.
culee, CULÉE, culee, s.f. 1. Canal prin care curge metalul de turnat din pâlnia de turnare în cavitatea formei. 2. Materialul solidificat în piciorul si pâlnia de turnare. 3. Infrastructura care se executa la capatul unui pod pentru a prelua sarcinile transmise de suprastructura acestuia si a sustine calea de acces pe pod. – Din fr. culée.
culucciu, CULUCCÍU, culuccii, s.m. (Turcism înv.) Paznic de noapte. – Din tc. kullukçu.
cumul, CÚMUL, cumuluri, s.n. Detinere de catre o persoana a mai multor functii sau atributii (remunerate) în acelasi timp. [Acc. si: cumúl] – Din fr. cumul.
curb, CURB, -Ă, curbi, -e, adj., s.f. I. Adj. (Despre linii) În forma de arc; arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. S.f. 1. Figura geometrica având o singura dimensiune; linie care nu este dreapta. 2. Linie care reprezinta grafic o relatie între doua marimi variabile, trecute una în abscise si cealalta în ordonate. 3. Portiune din traseul unei cai de comunicatie terestra cu axa curba (I), care racordeaza doua aliniamente continuative ale caii respective. ♢ Expr. A lua curba = (despre vehicule) a vira, a coti. 4. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variatiilor unui fenomen. Curba de temperatura. 5. (În sintagmele) Curba de nivel = linie de pe o harta care uneste punctele de egala altitudine, capatând valoare în raport cu un anumit plan de referinta (de obicei nivelul marii). Curba batimetrica = linie de pe o harta care uneste punctele de egala adâncime ale reliefului fundului apelor (oceane, mari, lacuri). 6. (Ec. pol.; în sintagma) Curba de sacrificiu = denumire data în 1931 – 1933, în România, reducerii salariilor si pensiilor muncitorilor si functionarilor publici. – Din fr. courbe.
curge, CÚRGE, pers. 3 cúrge, vb. III. Intranz. I. 1. (Despre ape) A se misca necontenit în directia pantei. ♢ Expr. A curge gârla = a veni din belsug. Va curge multa apa pe gârla (sau pe Dunare) = va trece mult timp. Daca (sau de) nu curge, pica = chiar daca câstigul nu este mare, tot te alegi cu ceva. ♦ (Despre ploaie) A cadea din abundenta, întruna. 2. A pluti. Curgeau pe râu scânduri rupte. 3. (Despre sânge) A circula. 4. (Despre lacrimi, sudoare; p. ext. despre sânge) A se scurge, a picura. ♦ A supura. ♦ (Despre unele materii trecute în stare lichida) A se prelinge. A curs lumânarea. ♦ A lasa sa se scurga lichidul dinauntru. Curge butoiul. 5. A se desprinde din ceva, cazând succesiv, bucata dupa bucata. 6. A atârna, a spânzura. Parul lung curgea în vite pâna pe spate. ♢ Expr. A-i curge (cuiva) peticele = a fi îmbracat în haine zdrentaroase. 7. (Despre grupuri de fiinte sau de vehicule) A se succeda necontenit, a veni mereu; a napadi. II. Fig. 1. (Despre vorbe, discursuri, stil etc.) A se însira cu usurinta. 2. (Despre timp, viata, zile etc.) A trece, a se desfasura. 3. (Despre termene, dobânzi) A se socoti, a începe de la... 4. (Înv.; despre aparitia unui fenomen) A rezulta, a proveni, a decurge. [Perf. s. curse, part. curs. – Var.: (înv. si reg.) cúre vb. III] – Lat. currere (dupa merge).
cupă, CÚPĂ1, cupe, s.f. 1. Vas de baut mai mult larg decât adânc (cu picior); pahar cu picior, în forma de potir cu gura larga, din care se beau bauturi alcoolice. ♦ Continutul unui astfel de vas sau de pahar. ♦ Fig. Caliciu. 2. (Pop.) Unitate de masura pentru lichide (mai mare de un litru). ♦ Cana, vas având aceasta capacitate. 3. Trofeu în forma de cupa1 (1), care se atribuie câstigatorului unei competitii sportive; p. ext. competitie sportiva desfasurata în vederea câstigarii unui astfel de premiu. ♦ Sistem de organizare si de desfasurare a unor competitii sportive, în care câstigatorul final este desemnat prin eliminarea succesiva a adversarilor, primind drept trofeu o cupa1 (3). 4. Piesa metalica (în forma de vas deschis) montata la elevatoare si la alte masini si în care se pot încarca materiale lichide, pulverulente, pamânt sau piatra. 5. Planta cu tulpina foarte scurta, care face o singura floare albastra-azurie (Gentiana acantis). ♢ Compus: cupa-vacii = planta agatatoare cu frunze în forma de sageata si cu flori mari, albe, asemanatoare cu ale zorelelor (Calystegia sepium). – Lat. cuppa (cu sensuri dupa fr. coupe), (2) magh. kupa.
giudeca, GIUDÉCA s. f. cartier, ghetou unde locuiau evreii în unele orase medievale. (< it. giudecca)
accelera, A accelera ≠ a încetini
accepta, A accepta ≠ a dezaproba, a refuza, a renunta, a respinge
dezaproba, A dezaproba ≠ a accepta, a aproba, a consimti, a încuviinta
încetini, A încetini ≠ a (se) grabi, a accelera, a grabi,
preceda, A preceda ≠ a succeda, a urma
premerge, A premerge ≠ a (se) succeda
refuza, A refuza ≠ a accepta, a admite, a aproba, a primi
renunţa, A renunta ≠ a accepta
respinge, A respinge ≠ a accepta, a admite, a adopta, a aproba, a atrage, a consimti, a primi, a sustine, a accepta
succeda, A succeda ≠ a preceda
abordabil, Abordabil ≠ inabordabil, inaccesibil, neabordabil, inacostabil
accelerare, Accelerare ≠ încetinire
accentuat, Accentuat ≠ neaccentuat
acceptabil, Acceptabil ≠ inacceptabil, neacceptabil
acceptare, Acceptare ≠ dezaprobare, renuntare, respingere
accesibil, Accesibil ≠ inaccesibil, neaccesibil
accidentat, Accidentat ≠ neaccidentat
amănunţit, Amanuntit ≠ concis, laconic, lapidar, succint, sumar
antecedent, Antecedent ≠ posterior, succedent, ulterior
dezaprobare, Dezaprobare ≠ acceptare, aprobare, consimtire, încuviintare
dezlânat, Dezlânat ≠ laconic, lapidar, scurt, succint
eşec, Esec ≠ reusita, succes, victorie
inacceptabil, Inacceptabil ≠ acceptabil
inaccesibil, Inaccesibil ≠ abordabil, accesibil
insucces, Insucces ≠ succes, reusita
încetinire, Încetinire ≠ accelerare
înfrângere, Înfrângere ≠ biruinta, izbânda, succes, triumf, victorie
neaccentuat, Neaccentuat ≠ accentuat
neacceptabil, Neacceptabil ≠ acceptabil
neaccesibil, Neaccesibil ≠ accesibil
neaccidentat, Neaccidentat ≠ accidentat
nereuşită, Nereusita ≠ reusita, succes
occident, Occident ≠ orient
occidental, Occidental ≠ oriental, rasaritean
orient, Orient ≠ apus, asfintit, occident
oriental, Oriental ≠ apusean, occidental
precedare, Precedare ≠ succedare
precedat, Precedat ≠ succedat, urmat
predecesor, Predecesor ≠ succesor, urmas
premergător, Premergator ≠ posterior, succesor, ulterior, urmator
prolix, Prolix ≠ succint
răsăritean, Rasaritean ≠ apusean, occidental
ratare, Ratare ≠ succes
renunţare, Renuntare ≠ acceptare
respingere, Respingere ≠ acceptare, aprobare, atragere
simultan, Simultan ≠ succesiv
simultaneitate, Simultaneitate ≠ succesiune
succedare, Succedare ≠ precedare
succedat, Succedat ≠ precedat
succes, Succes ≠ esec, înfrângere, insucces, nereusita, ratare
succesiune, Succesiune ≠ simultaneitate
succesiv, Succesiv ≠ simultan
succesor, Succesor ≠ predecesor, premergator
succes, Succes ≠ insucces, nereusita
vestic, VÉSTIC adj., s. v. occidental.
vest, VEST s. 1. apus, asfintit, (înv. si pop.) sfintit, (pop.) scapatat, soare-apune, (înv. si reg.) scapat, (reg.) scapatis. (Se îndreapta catre ~; punctul cardinal numit ~.) 2. v. occident.
giacă, GIÁCĂ s. f. jacheta. (< it. giacca)
vaccinare, VACCINÁRE s. (MED.) inoculare, inoculatie, (pop.) altoire, (reg.) posaiala, (înv.) posaire.
vaccina, VACCINÁ vb. (MED.) a inocula, (pop.) a altoi, (înv. si reg.) a posai.
uşor, USÓR adj., adv. 1. adj. v. subtire. 2. adj. v. lejer. 3. adj. v. rar. 4. adj. v. lin. 5. adj. blând, calm, domol, lin, linistit, moderat, molcom, potolit. (Vânt ~; ploaie ~oara.) 6. adj. v. slab. 7. adj. accesibil, elementar, simplu. (Cunostinte cât mai ~oare, pentru cei mici.) 8. adj. facil, necomplicat, nedificil, simplu. (O problema ~oara la matematica.) 9. adv. v. comod. 10. adj. v. lesnicios. 11. adv. v. lesne. 12. adj. v. comod. 13. adj. v. benign. 14. adj. v. neimportant. 15. adv. blând, lin, (înv. si pop.) molcomis. (Seara coboara ~.) 16. adj. v. frugal. 17. adv. putin. (Cu glasul ~ tremurat.)
următor, URMĂTÓR s. v. coborâtor, continuator, descendent, mostenitor, odrasla, progenitura, scoborâtor, succesor, urmas, vita, vlastar.
urmaşă, URMÁSĂ s. (JUR.) mostenitoare, succesoare, (înv.) mosanca.
urmaş, URMÁS s. 1. coborâtor, descendent, odrasla, progenitura, scoborâtor, vita, vlastar, (pop. si fam.) prasila, (înv. si reg.) ramasita, (prin Transilv.) porodita, (înv.) maradic, rod, samânta, semintenie, semintie, urmator. (~ de domn.) 2. (la pl.) v. posteritate. 3. v. mostenitor. 4. succesor. (~ la tron.) 5. v. continuator.
urmare, URMÁRE s. 1. continuare. (~ în numarul viitor.) 2. succedare. (~ cuiva în functie.) 3. frecventare. (~ unei forme de învatamânt.) 4. v. consecinta.
urma, URMÁ vb. 1. (înv.) a sledi. (L-au ~ cu totii.) 2. v. însoti. 3. v. perinda. 4. v. continua. 5. v. trebui. 6. a se însira, a se însirui, a se perinda, a se rândui, a se succeda. (Zilele ~ unele dupa altele.) 7. a-i succeda. (I-a ~ în functie.) 8. v. studia. 9. v. frecventa. 10. v. rezulta. 11. v. decurge. 12. v. conforma. 13. v. respecta.
urâţi, URÂŢÍ vb. a (se) deforma, a (se) desfigura, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluti, a (se) strâmba, (pop. si fam.) a (se) scalâmbaia, a (se) scofâlci, (pop.) a (se) hâzi, (Mold. si Bucov.) a (se) sonti, (înv.) a (se) grozavi. (S-a ~ de tot în urma accidentului.)
urât, URÂT adj., s. 1. adj. (arg.) nasol. (Ce fata ~!) 2. adj. diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingator, schimonosit, slut, strâmb, (pop. si fam.) bocciu, scalâmb, scalâmbaiat, (reg.) pâcles, (Mold.) balcâz, (Mold. si Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) sui. (O fiinta ~.) 3. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, slutit, strâmb, strâmbat, urâtit, (reg.) stropsit, zgâmboit, (Mold.) sontit. (O fata ~ din cauza ...) 4. adj. v. inestetic. 5. adj. v. înnorat. 6. adj. v. mizerabil. 7. adj. v. nefavorabil. 8. adj. v. neplacut. 9. adj. defavorabil, nefavorabil, neplacut, prost, rau. (A facut o impresie ~.) 10. adj. v. condamnabil. 11. s. v. plictiseala.
urgenta, URGENTÁ vb. v. accelera.
urgentare, URGENTÁRE s. v. accelerare.
georamă, GEORÁMĂ s. f. încapere sferica pe a carei fata interioara sunt reprezentate în relief forma si accidentele scoartei terestre. (< fr. géorama, engl georama)
uliu, ÚLIU s. 1. (ORNIT.; Accipiter) erete, (reg.) gaie, hârau. 2. (ORNIT.; Accipiter nisus) coroi, pasarar, ulies, ulisor, uliut. 3. (ORNIT.; Astur palumbarius) erete, (reg.) cobat, gainar, hârau, porumbar. 4. (ORNIT.) uliu-de-trestie (Cireus aeruginosus) = (reg.) sorecar. 5. uliul-si-porumbeii = closca-cu-pui, puia-gaia, (reg.) puisorii (pl. art.), baba-gaia, mama-gaia. (Jocul de copii numit ~.)
geofotogrammetrie, GEOFOTOGRAMMETRÍE s. f. ramura a fotogrammetriei care se ocupa cu masurarea, determinarea si reprezentarea unor suprafete terestre foarte accidentale, prin fotograme luate cu fototeodolitul. (< fr. géophotogrammétrie)
geocronologie, GEOCRONOLOGÍE s. f. disciplina care, pe baza stabilirii vârstei geologice a straturilor, reconstituie succesiunea conditiilor în care s-au desfasurat fenomenele geologice. (< fr. géochronologie)
tufecciu, TUFECCÍU s. v. armurier.
treptat, TREPTÁT adj., adv. 1. adj., adv. gradat, progresiv, (înv.) scaris. (Dezvoltare ~; se dezvolta ~.) 2. adj. gradat, succesiv. (O însiruire ~.) 3. adj., adv. succesiv. (~ zilele se maresc.)
garnitură, GARNITÚRĂ s. f. 1. accesoriu pentru împodobirea sau completarea unui lucru; podoaba, ornament. 2. adaos de legume, salata etc. care se serveste la friptura. 3. element plastic de etansare între piesele rigide; ansamblu de piese demontabile care se fixeaza pe piese supuse uzurii prin frecare, pentru a le proteja. 4. ansamblu de obiecte, piese, scule etc. care formeaza un asortiment complet. ♢ totalitatea pieselor de acelasi fel ale unei masini. ♢ echipa (completa). o ~ de tren = ansamblu format din locomotiva si vagoanele unui tren. 5. greementul unui catarg, unei vergi, unei vele. 6. ~ de cromozomi = totalitatea cromozomilor din celulele somatice ale unui individ. 7. (poligr.) ~ de litere = serie de caractere de acelasi fel, dar de corpuri diferite. (< fr. garniture)
tonic, TÓNIC adj., s. 1. adj. (FON.) accentuat. (Vocala ~; silaba ~.) 2. adj., s. v. întaritor.
ton, TON s. 1. v. tonalitate. 2. v. rezonanta. 3. v. inflexiune. 4. v. voce. 5. accent, intonatie. (Vorbea cu un avânt si un ~ plin de caldura.) 6. (FON.) înaltime, tonalitate. (Chineza literara are patru ~uri.) 7. v. nuanta.
ton, TON s. v. accent, jgheab, laptoc, scoc, uluc.
tolerabil, TOLERÁBIL adj. 1. v. suportabil. 2. v. acceptabil.
toană, TOÁNĂ s. v. acces, atac, banc, bataie, boiste, cârd, copca, criza, furie, haita, înversunare, mânie, ochi, puseu, stol.
gamă, GÁMĂ s. f. 1. (muz.) succesiune de opt sunete, dispuse în ordine ascendenta sau descendenta, limitata la sunetele din cuprinsul unei octave. 2. sir de marimi scalare exprimând termenii unei serii în tehnica. 3. (fig.) serie de situatii, valori, produse, sortimente etc. înrudite, formând un tot armonios. ♢ (pict.) succesiune de tonuri, culori care se armonizeaza. (< fr. gamme)
galerie, GALERÍE s. f. 1. cavitate subterana, îngusta si alungita, sapata prin eroziune. ♢ canal sapat de animale în sol. ♢ excavatie miniera în forma de tunel, executata pentru a permite accesul la un zacamânt. 2. canal de legatura între doua puncte ale unei lucrari hidrotehnice. ♢ coridor ca element de legatura sau de promenada la o constructie. 3. conducta metalica, montata la motoarele cu ardere interna, care conduce amestecul carburant catre cilindri sau prin care sunt evacuate produsele rezultate din arderea combustibilului. 4. muzeu, sala unde sunt expuse sculpturi, picturi sau alte obiecte de arta. 5. magazin cu obiecte de arta; (p. ext.) magazin universal. 6. ultimul balcon (de sus) al salilor de spectacol. ♢ (fam.) spectatorii de la acest balcon; (p. ext.) publicul care se manifesta zgomotos la un meci, la un spectacol. 7. platforma mica la prora sau pupa unei nave. 8. bara de lemn sau metalica de care se atârna perdelele. 9. (fig.) sir, serie (de portrete literare). (< fr. galerie, it. galeria, germ. Galerie)
tâlc, TÂLC s. v. acceptie, comentariu, continut, fabula, interpretare, însemnare, înteles, semnificatie, sens, talmacire, tâlcuire, valoare.
tisă, TÍSĂ s. (BOT.; Taxus baccata) (reg.) tisar.
gal, GAL s. m. unitate de masura a acceleratiei egala cu acceleratia de 1 cm/s2. (< fr. gal)
furnitură, FURNITÚRĂ s. f. (pl.) 1. marfa, obiecte furnizate. ♢ obiecte marunte de birou, rechizite. 2. material accesoriu folosit în croitorie (ata, captuseala, nasturi etc.). (< fr. fourniture)
testa, TESTÁ vb. (JUR.) 1. a lega, (înv., în Transilv.) a testalui. (A ~ cuiva un bun.) 2. a lasa. (A ~ ceva unor succesori.)
funky, FUNKY FÁN-KY/ s. n. stil de interpretare instrumentala a bluesului, cu expresivitate aspra, fara artificii, cu contratimpi accentuati, ca o reactie la stilul cool. (< engl. funky/style/)
telegrafic, TELEGRÁFIC adj. v. concentrat, concis, laconic, lapidar, scurt, succint.
teafăr, TEÁFĂR adj. intact, întreg, neatins, nevatamat, sanatos, valid, zdravan, (pop.) nestricat, (înv. si reg.) nebântuit, (reg.) neted. (A scapat ~ din accident.)
tărtăcuţă, TĂRTĂCÚŢĂ s. (BOT.) 1. (Coccinia indica) (reg.) curcubeta, curcubetea, tartanica, tatarca. 2. v. tâlv.
fugă, FÚGĂ s. f. compozitie muzicala polifonica în care vocile se succeda, repetând fiecare melodia dezvoltata dupa legile contrapunctului. (< it. fuga)
fugato, FUGÁTO s. n. sectiune dintr-o lucrare muzicala mai ampla, în stil polifonic, imitativ, cu intrarea succesiva a vocilor. (< it. fugato)
frettando, FRETTÁNDO adv. (muz.) grabind, accelerând. (< it. frettando)
şopârliţă, SOPÂRLÍŢĂ s. (BOT.) 1. (Veronica chamaedrys) (reg.) samcuta. 2. (Veronica beccabunga) bobornic, (reg.) pribolnic. 3. (Parnassia palustris) sopâr-laita, sopârlica, (rar) parnasie, (reg.) plescaita, sopârlarita. 4. (Prunella vulgaris) sopârlaita, busuioc-de-câmp, busuioc-rosu, busuioc-salbatic, (reg.) sopârlarita, iarba-neagra.
fotoperiodism, FOTOPERIODÍSM s. n. reactie a plantelor fata de succesiunea luminii si a întunericului. (< fr. photopériodisme)
şiretenie, SIRETÉNIE s. v. curs, desfasurare, dezvol-tare, evolutie, mers, succesiune, sir, sirag.
şirag, SIRÁG s. 1. sir, (reg.) matcal. (Un ~ de margele.) 2. colan, colier, salba, (înv. si pop.) gherdan, (înv.) zgarda. (Un ~ de pietre scumpe.) 3. rând, sir, (reg.) ord, sar, (înv.) rang. (Un ~ de plopi.) 4. (GEOGR.) brâu, lant, sir. (~ul Carpatilor.) 5. succesiune, sir, (Munt.) siretenie. (Un ~ de evenimente.)
şir, SIR s. 1. v. rând. 2. v. sirag. 3. succesiune, (fig.) lant. (Un ~ de case.) 4. v. convoi. 5. rând, sirag, (reg.) ord, sar, (înv.) rang. (Un ~ de plopi.) 6. (GEOGR.) brâu, lant, sirag. (~ul Carpatilor.) 7. însirare, însiruire, serie, succesiune. (Un lung ~ de rationamente.) 8. (FIZ., CHIM.) sirul lui Volta = serie electrochimica. 9. succesiune, sirag, (Munt.) siretenie. (Un ~ de evenimente.) 10. gramada, multime, (fam.) cârd. (A trecut un ~ de ani de când nu ne-am vazut.) 11. coerenta, logica, noima, sens. (Vorbeste fara ~.)
şerteaţă, SERTEÁŢĂ s. v. coccis.
suportabil, SUPORTÁBIL adj. 1. acceptabil, tolerabil, (înv.) suferibil, suferit. (O clima ~.) 2. (rar) respirabil. (Un aer mai ~.) 3. acceptabil, admisibil, bunicel, convenabil, tolerabil, (fam.) pasabil. (O situatie ~.)
forzato, FORZÁTO [-ŢA-TO] adv. (muz.) puternic accentuat. (< it. forzato)
sumar, SUMÁR adj., s. 1. adj. v. sintetic. 2. adj. succint, (înv.) repede. (O schita ~ a situatiei.) 3. adj. v. fugitiv. 4. adj. v. superficial. 5. s. v. tabla de materii.
formaţional, FORMAŢIONÁL, -Ă adj. (despre învatamânt) care pune accentul pe pregatirea profesionala a specialistilor de diferite categorii. (< engl. formational)
suferit, SUFERÍT adj. v. acceptabil, suportabil, to-lerabil.
suferibil, SUFERÍBIL adj. v. acceptabil, suportabil, tolerabil.
succesor, SUCCESÓR s. 1. continuator, urmas, (înv.) urmator. (~ul lui la catedra.) 2. v. urmas. 3. v. mostenitor.
succin, SUCCÍN s. v. ambra galbena, chihlimbar.
succint, SUCCÍNT adj. 1. v. concis. 2. v. sintetic. 3. v. sumar.
succesoare, SUCCESOÁRE s. (JUR.) mostenitoare, urmasa, (înv.) mosanca.
succesivamente, SUCCESIVAMÉNTE adv. v. succesiv.
succesiune, SUCCESIÚNE s. 1. însirare, însiruire, serie, sir. (O lunga ~ de rationamente.) 2. v. însiruire. 3. sir, sirag, (Munt.) siretenie. (~ de evenimente.) 4. v. ordine. 5. v. sir. 6. v. alternare. 7. v. descendenta. 8. v. mostenire.
succesiv, SUCCESÍV adj., adv. 1. adj. consecutiv. (Valuri ~ de avioane.) 2. adj. gradat, treptat. (O însiruire ~.) 3. adj., adv. v. treptat. 4. adv. (înv.) succesiva-mente. (Cladeste ~ toate halele.)
succes, SUCCÉS s. 1. izbânda, reusita, (înv.) reiesire, reusire, (fam.) isprava. (E sigur de ~.) 2. v. victorie. 3. reusita, (livr.) audienta. (~ul unei opere la public.)
succeda, SUCCEDÁ vb. v. mosteni.
succedaneu, SUCCEDANÉU s. înlocuitor, substituent, substitut. (~ de cafea.)
succedare, SUCCEDÁRE s. 1. v. perindare. 2. perindare, scurgere. (~ oamenilor pe strada.) 3. însirare, însiruire, perindare, succesiune. (~ zilelor una dupa alta.) 4. urmare. (~ cuiva în functie.)
succede, SUCCÉDE vb. v. izbuti, reusi.
succeda, SUCCEDÁ vb. 1. v. perinda. 2. a se perinda, a se vântura. (Multa lume se ~ pe acolo.) 3. a se perinda, a se scurge, a urma, (înv. si pop.) a se petrece. (Masinile se ~ una dupa alta.) 4. a se însira, a se însirui, a se perinda, a se rândui, a urma. (Zilele se ~ unele dupa altele.) 5. a-i urma. (I-a ~ în functie.)
substituent, SUBSTITUÉNT s. înlocuitor, substitut, succedaneu. (Un bun ~ al bumbacului.)
subsidiar, SUBSIDIÁR adj. 1. accesoriu, anex, auxiliar, secundar. (Element ~ într-un mecanism.) 2. complementar, întregitor, suplimentar, (rar) complinitor. (Lamuriri ~.)
sublinia, SUBLINIÁ vb. 1. v. accentua. 2. v. semnala.
subliniat, SUBLINIÁT adj. v. accentuat.
strâns, STRÂNS adj. v. adunator, apasat, aspru, coerent, comprimat, concentrat, concis, crutator, econom, laconic, lapidar, pastrator, presat, restrâns, riguros, scurt, sever, sistematic, strasnic, strict, strângator, succint.
flux, FLUX s. n. 1. crestere periodica a nivelului apei marilor si oceanelor sub influenta miscarii de rotatie a Pamântului si a atractiei Lunii si a Soarelui. 2. (fig.) mare cantitate, revarsare, crestere, suvoi, val. 3. (fiz.) curent, miscare de particule. o ~ luminos = energie radianta emisa de un izvor de lumina într-o unitate de timp; ~ electric = produs dintre inductia electrica si aria suprafetei perpendiculare pe ea pe care o strabate; ~ magnetic = totalitatea liniilor de forta care trec printr-un corp oarecare. 4. ~ tehnologic = succesiunea operatiilor într-un proces tehnologic. 5. ~ de informatie = ansamblu de date, informatii si decizii necesare desfasurarii unei anumite operatii sau activitati; raportul dintre cantitatea de informatie si timpul în care ea este transmisa. ♢ ~ de capital = transformarea, circulatia unor fonduri banesti dintr-o tara în alta, ca urmare a efectuarii de operatii de decontare, împrumuturi sau transformari de depozite bancare. 6. circulatie continua si uniforma a unui lichid (sânge, seva). 7. pulbere folosita în sudura automata. (< fr. flux, lat. fluxus)
strălucit, STRĂLUCÍT adj. 1. v. sclipitor. 2. v. fastuos. 3. v. falnic. 4. v. vitejesc. 5. stralucitor, (livr.) briant, eclatant, (fig.) rasunator. (Un discurs ~; un succes ~.)
strădanie, STRĂDÁNIE s. 1. cazna, chin, efort, fortare, munca, osteneala, sfortare, silinta, straduinta, truda, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) straduiala, straduire, (pop.) canoneala, (reg.) strapat, (prin Munt.) morânceala, (Mold. si Transilv.) zoala, (înv.) caznire, nevointa, osteninta, sforta, stra-danuinta, stradanuire. (~ lui a fost încununata de succes.) 2. efort, încercare, osteneala, sfortare, silinta, straduinta. (Toate ~iile lui au fost zadarnice.) 3. v. perseverenta. 4. v. harnicie.
stocastic, STOCÁSTIC adj. v. accidental, incidental, întâmplator, ocazional, sporadic.
stârccenuşiumic, STÂRCCENUSIUMÍC s. v. corb-de-noapte, stârc-de-noapte.
stârccenuşiudenoapte, STÂRCCENUSIUDENOÁPTE s. v. stârc-de-noapte.
flocul, FLOCÚL s. n. fiecare dintre regiunile discului solar care apar pe fotografii sub forma de nori stralucitori. (< engl. flocule, lat. flocculus)
flaut, FLÁUT s. n. instrument muzical de suflat, format dintr-un tub lung de lemn sau de metal, terminat la un capat cu gauri si clape. o ~ piccolo = piculina. (< it. flauto)
staccato, STACCÁTO adv. (MUZ.) sacadat.
flaciditate, FLACIDITÁTE s. f. moleseala, slabiciune, flescaiala determinata de scaderea tonusului muscular. (< fr. flaccidité, lat. flacciditas)
flacid, FLACÍD, -Ă adj. flasc. ♢ (despre tulpini) crescut drept, dar care ulterior devine nutant. (< lat. flaccidus)
spiţă, SPÍŢĂ s. I. (TEHN.) fuscel, treapta, (reg.) cui, pretca, stinghie. (~ unei scari de lemn.) II. 1. neam, semintie, vita, (livr.) stirpe, (Transilv.) porodita, (înv.) rod, soi, stepena. (Oameni din aceeasi ~.) 2. (JUR.) tulpina. (~ la o succesiune.)
fistulă, FÍSTULĂ s. f. 1. canal supurativ accidental în urma închiderii unui abces. ♢ canal facut pe cale chirurgicala, care uneste un organ intern cu exteriorul. 2. ulceratie adânca într-un tesut al organismului. (< fr. fistule, lat. fistula)
smirdar, SMIRDÁR s. (BOT.) 1. (Rhododendron kotschyi) (livr.) rododendron, (reg.) coacaza, cocazar, iedera, merisor, perisoare (pl.), popdele (pl.), ruja, tulipin, bujor-de-munte, bujorel-de-munte, trandafir-de-munte, vâsc-de-munte. 2. (Vaccinium vitis idaea) merisor, coacaz-de-munte, (reg.) coacaza, cocazar.
film, FILM s. n. 1. pelicula subtire de celuloid, flexibila si transparenta, acoperita cu un strat de material fotosensibil, în fotografie, radiografie etc. ♢ banda pentru înregistrarea si reproducerea pe ecran a imaginilor; pelicula. 2. arta cinematografica. 3. desfasurarea continua a unei manifestatii, vizite, curse etc.; succesiune de imagini. 4. strat de fluid întins pe suprafata unui corp solid sau lichid. (< fr. film)
filieră, FILIÉRĂ s. f. 1. dispozitiv pentru taierea filetelor (1) sau pentru trefilarea sârmei. 2. piesa prevazuta cu gauri foarte mici care serveste la filarea matasii artificiale; duza (3). 3. orificiu prin care o omida sau un paianjen secreta firul de matase. 4. (fig.) drum, cale, fir, mijlocire. ♢ succesiune a gradelor într-o cariera. (< fr. filière)
fideism, FIDEÍSM s. n. 1. orientare a unor conceptii filozofice care acorda credintei prioritate fata de stiinta, sau le pun pe acelasi plan. 2. (în catolicism) conceptie potrivit careia credinta ar depinde mai ales de sentiment, putând ajunge singura la adevaruri superioare, inaccesibile ratiunii. (< fr. fidéisme)
sintetic, SINTÉTIC adj. concis, rezumativ, succint, sumar, (înv.) rezumator. (O descriere ~.)
simţ, SIMŢ s. v. acceptie, continut, însemnare, înteles, pasiune, semnificatie, sens, sentiment, simtire, valoare.
simptomatic, SIMPTOMÁTIC adj. v. accidental, caracteristic, incidental, întâmplator, ocazional, semnificativ, sporadic.
simplu, SÍMPLU adj., s. 1. adj. v. neamestecat. 2. adj. v. gol. 3. adj. (LINGV.) (înv.) prost. (Cuvinte compuse si cuvinte ~.) 4. adj. neîncarcat. (O ornamentatie ~.) 5. adj. neîmpodobit, neornat, (înv.) sadea, (invar.) sadetica (invar.). (O fota ~.) 6. adj. sobru. (Îmbracaminte ~.) 7. adj. v. neevoluat. 8. adj. natural, (livr.) frust. (Un aspect ~.) 9. adj. elementar. (Un calcul ~.) 10. adj. elementar, primar, rudimentar. (Notiuni ~ asupra ...) 11. adj. v. usor. 12. adj. accesibil, elementar, usor. (Cunostinte cât mai ~ pentru cei mici.) 13. adj. degajat, dezinvolt, firesc, natural, neafectat, neartificial, necautat, neprefacut, nesilit, nestudiat, spontan, (livr.) nonsalant, (înv.) prostatic. (O atitudine ~; cu gesturi ~.) 14. adj. familiar, obisnuit. (Stil ~.) 15. adj. modest, umil, (înv. si pop.) prost, (înv.) prostatic. (De conditii ~.) 16. adj. modest, neînsemnat, umil. (Un ~ functionar de banca.) 17. adj. v. nepretentios. 18. adj. modest, sarac, saracacios. (O nunta ~.) 19. adj., s. v. incult.
fiasco, FIÁSCO s. n. insucces total, esec, nereusita. (< it. fiasco)
serie, SÉRIE s. 1. numar, seama, suma. (A ridicat o ~ de probleme.) 2. rând. (Closca scoate o noua ~ de pui.) 3. însirare, însiruire, succesiune, sir. (O lunga ~ de rationamente.) 4. promotie. (Prima ~ de studenti din noua facultate.) 5. (FIZ.) serie radioactiva v. familie radioactiva. 6. (FIZ., CHIM.) serie electrochimica = sirul lui Volta. 7. (CHIM.) serie alifatica = serie grasa; serie grasa = serie alifatica.
fenomenalism, FENOMENALÍSM s. n. conceptie filozofica idealista potrivit careia esenta lucrurilor este incognoscibila, cunoasterii omenesti fiindu-i accesibile doar manifestarile exterioare, fenomenele. (< germ. Phänomenalismus, rus. fenomenalizm, dupa fr. phénoménisme)
sens, SENS s. I. 1. (LINGV.) acceptie, continut, însemnare, înteles, semnificatie, valoare, (rar) semantica, semantism, (înv.) noima, simt, tâlc. (~ul unui cuvânt.) 2. v. semnificatie. 3. coerenta, logica, noima, sir. (Vorbeste fara ~.) 4. justificare, logica, motivare, noima, ratiune, rost, temei. (Nu vad ~ul acestei decizii.) 5. înteles, mesaj, semnificatie, tâlc, (înv.) socoteala. (~ul adânc al unei poezii.) 6. semnificatie, tâlc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanta, însemnatate, semnificatie, valoare, (fig.) pret. (~ul actului Unirii.) II. 1. directie, parte. (În ce ~ o iei?) 2. directie, latura, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, directie, linie. (Ce ~ va urma aceasta dezvoltare?) 4. directie, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, maniera, mod, (rar) spirit. (Se pot face si alte observatii în acelasi ~.)
semnificaţie, SEMNIFICÁŢIE s. 1. (LINGV.) acceptie, continut, însemnare, înteles, sens, valoare, (rar) semantica, semantism, (înv.) noima, simt, tâlc. (~ unui cuvânt.) 2. (SEMIOTICĂ) denotatie. (~ si conotatie.) 3. înteles, ratiune, rost, sens, tâlc, (înv. si pop.) mestesug, (pop.) noima, (Mold. si Munt.) merchez, (înv.) tocmeala. (Ce ~ are aceasta afirmatie?) 4. înteles, mesaj, sens, tâlc, (înv.) socoteala. (~ adânca a unei poezii.) 5. sens, tâlc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~ii noi.) 6. importanta, însemnatate, sens, valoare, (fig.) pret. (a actului Unirii.)
feminin, FEMINÍN, -Ă adj. 1. propriu femeii, femeiesc. o gen ~ (si s. n.) = gen gramatical care cuprinde fiinte sau lucruri de sex femeiesc. 2. (despre rime) care rimeaza pe penultima silaba accentuata. (< fr. féminin, lat. femininus)
semantism, SEMANTÍSM s. v. acceptie, continut, însemnare, înteles, semnificatie, sens, valoare.
semantică, SEMÁNTICĂ s. v. acceptie, continut, însem-nare, înteles, semnificatie, sens, valoa-re.
fazotron, FAZOTRÓN s. n. ciclotron pentru energii mai mari, în care particulele sunt accelerate într-un câmp electric alternativ cu frecventa variabila; sincrociclotron. (< fr., engl. phasotron, germ. Phasotron, rus. fazotron)
fază, FÁZĂ1 s. f. 1. fiecare dintre aspectele succesive pe care le prezinta Luna sau unele planete în timpul revolutiei lor. 2. fiecare dintre starile succesive ale dezvoltarii unui proces din natura sau din societate; etapa, stadiu. o a fi pe ~ = (fam.) a fi atent si a actiona prompt. 3. interval de timp în care are loc o anumita operatie, caracteristica unui ciclu de transformare. 4. (fiz.) fiecare dintre circuitele componente ale unui sistem de circuite. ♢ argument al unei marimi care variaza sinusoidal în timp. 5. (chim.) parte omogena fizic dintr-un sistem eterogen. (< fr. phase)
fasciculă, FASCÍCULĂ s. f. ansamblu format din mai multe foi imprimate; parte a unei lucrari publicate în fragmente succesive. (< fr. fascicule)
fantasmagorie, FANTASMAGORÍE s. f. 1. succesiune de imagini vizuale bizare, neverosimile, proprii unei imaginatii tulburate; vedenie. 2. efecte artistice prin mijloace extraordinare, înselatoare. ♢ idee bizara; aberatie, elucubratie. (< fr. fantasmagorie)
fantasin, FANTASÍN s. m. infanterist, în Franta si Italia. (< fr. fantassin, it. fantaccino)
familie, FAMÍLIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si înrudire; (spec.) grup social având la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ♢ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ♢ dinastie. ♢ (la romani) totalitatea celor care se aflau în aceeasi casa sub autoritatea unui "pater familias", sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strâns unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte înrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvânt de baza. ♢ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decât genul. ♢ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. o ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continând un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)
fairplay, FAIRPLAY [FÉR-PLEI] s. f. acceptare loiala a regulilor (într-un sport, în afaceri), joc cinstit. (< engl. fair-play)
fai, FAI s. n. tesatura cu firul foarte accentuat, formând dungi în relief. (< fr. faille)
schimbare, SCHIMBÁRE s. 1. v. înlocuire. 2. v. preschimbare. 3. înlocuire. (~ cuiva din functie.) 4. v. primenire. 5. v. mutare, (înv.) schimbatura. (~ bazei de plecare.) 6. v. deviere. 7. deplasare, mutare. (~ accentului pe vocala urmatoare a cuvântului.) 8. v. împartasire. 9. v. evolutie. 10. v. metamorfoza. 11. (BIS.) Schimbarea la fata = preobrajenie. 12. v. modificare. 13. v. reformare. 14. (FON.) modificare, prefacere, transformare, tratament. (~ labialelor.) 15. v. transformare. 16. v. variatie. 17. v. inovatie. 18. v. fluctuatie.
schimba, SCHIMBÁ vb. 1. v. înlocui. 2. a preschimba. (A ~ bani, hârtii de valoare.) 3. a înlocui, (înv. si pop.) a muta, (frantuzism înv.) a ramplasa. (L-a ~ cu un inginer mai bun.) 4. v. primeni. 5. v. muta. 6. v. devia. 7. a (se) deplasa, a (se) muta. (Accentul s-a ~ pe ultima silaba.) 8. a muta, (înv. si reg.) a stramuta. (Sa-ti ~ gândurile cu privire la ...) 9. v. împartasi. 10. v. metamorfoza. 11. v. modifica. 12. a (se) preface, a (se) transforma, (înv.) a (se) pravali. (~ marea în uscat.) 13. v. reforma. 14. v. transforma. 15. v. transforma. 16. a (se) modifica. (Temperatura s-a ~ brusc.) 17. v. face. 18. a (se) preface, a (se) transforma, (reg.) a (se) veli, a (se) velnici, (înv.) a veni. (Bucuria lor s-a ~ în suspine.) 19. v. fluctua.
factorial, FACTORIÁL, -Ă adj., s. n. (produs al unei serii de factori) care sunt numere întregi, pozitive si continuu succesive, începând cu unitatea. (< fr. factoriel, engl. factorial)
facile, FÁCILE adv. (muz.) usor, accesibil. (< it. facile)
săpat, SĂPÁT adj. v. accidentat, denivelat, învalurat, neregulat, prasit.
exsicaţie, EXSICÁŢIE s. f. uscare. (< fr. exsiccation, lat. exsiccatio)
exsicata, EXSICÁTA s. f. colectie de plante uscate recoltate de pe un anumit teritoriu si inserate într-un ierbar. (< fr., lat. exsiccata)
exsicator, EXSICATÓR s. n. aparat de laborator dintr-un vas de sticla cu un capac ce se poate închide ermetic, pentru uscarea sau pastrarea în stare uscata a substantelor. (< fr. exsiccateur)
satisfăcător, SATISFĂCĂTÓR adj. 1. v. acceptabil. 2. v. suficient.
sarselă, SARSÉLĂ s. (ORNIT.; Anas crecca) (rar) rata mica.
explora, EXPLORÁ vb. tr. 1. a cerceta o regiune necunoscuta sau greu accesibila, mai ales în scop stiintific. ♢ a cerceta posibilitatile de exploatare a unui zacamânt. ♢ (med.) a observa functionarea unui organ cu ajutorul instrumentelor si aparatelor speciale. 2. (fam.) a cerceta atent. (< fr. explorer, lat. explorare)
expirator, EXPIRATÓR, -OÁRE adj. care serveste la expirat. o (fon.) accent ~ = accent bazat pe intensificarea expirarii la pronuntarea silabei accentuate. (< fr. expirateur)
exoteric, EXOTÉRIC, -Ă adj. (despre doctrine filozofice, ritualuri religioase) care poate fi înteles usor de cei neinitiati; accesibil, destinat tuturor. (< fr. exotérique, gr. exoterikos)
sacadat, SACADÁT adj., adv. 1. adj. v. ritmic. 2. adj. sincopat. (Ritm ~ al versurilor.) 3. adj. v. saltaret. 4. adv. v. staccato.
ruin, RUÍN s. (BOT.; Succisa pratensis) (reg.) calugari-soara, sopârlaita, floarea-vaduvelor, muscatul-dra-cului.
rojdanic, ROJDÁNIC s. 1. zodiac, zodiar, (pop.) carte de zodii. (~ este o carte ce pretinde ca prevesteste soarta cuiva în raport cu zodia în care s-a nascut.) 2. horoscop, zodiac. (~ cuiva indica o viata plina de succese.)
excitaţie, EXCITÁŢIE s. f. 1. excitare. 2. proces fiziologic manifestat prin accentuarea activitatii functionale a unei celule, a unui tesut sau organ ca reactie la un stimul. 3. stare de enervare, de încordare, de atâtare. 4. producere a unui câmp magnetic util în masini, aparate sau instrumente electrice. ♢ producere a câmpului magnetic inductor util în masinile, aparatele si instrumentele electrice. (< fr. excitation, lat. excitatio)
rândui, RÂNDUÍ vb. 1. v. aranja. 2. v. alinia. 3. a rostui, (pop.) a rosti. (A ~ cele necesare.) 4. v. succeda. 5. v. institui. 6. v. orândui. 7. v. harazi.
rând, RÂND s. 1. (înv. si pop.) sir, (livr. înv.) linie. (Un ~ dintr-un text.) 2. (MIL.) sir, (înv. si reg.) stroi. (Un ~ de ostasi aliniati.) 3. v. convoi. 4. sir, sirag, (reg.) ord, sar, (înv.) rang. (Un ~ de plopi.) 5. (înv.) orânduiala. (~ într-o succesiune.) 6. v. tagma. 7. data, (reg.) vers. (În trei ~uri am fost la el.) 8. serie. (Closca scoate un nou ~ de pui.)
rezumător, REZUMĂTÓR adj. v. concentrat, concis, laconic, lapidar, rezumativ, scurt, sintetic, succint, sumar.
exacerba, EXACERBÁ vb. tr. (despre dureri, senzatii, sentimente) a intensifica, a accentua, a exagera. (< fr. exacerber, lat. exacerbare)
reuşită, REUSÍTĂ s. 1. v. succes. 2. izbânda, succes, victorie. (~ echipei de handbal.) 3. succes, (livr.) audienta. (O mare ~ la public.)
reuşire, REUSÍRE s. v. izbânda, reusita, succes.
eveniment, EVENIMÉNT s. n. 1. întâmplare importanta; (p. ext.) accident (de circulatie). 2. (fiz.) orice fenomen local si instantaneu. 3. (mat.) notiune de baza din domeniul teoriei probabilitatilor care exprima (ne)producerea unui fenomen în cadrul unui experiment. (< fr. événement)
repurta, REPURTÁ vb. 1. a câstiga, a cuceri, a dobândi, a obtine, a realiza, (Transilv.) a mirui, (înv.) a purta. (A ~ o stralucita victorie.) 2. a înregistra, a obtine. (A ~ un rasunator succes.)
repurtare, REPURTÁRE s. 1. câstigare, cucerire, dobândire, obtinere, realizare. (~ unei stralucite victorii.) 2. înregistrare, obtinere. (~ unui rasunator succes.)
repede, RÉPEDE adj. v. succint, sumar.
remarcabil, REMARCÁBIL adj. 1. v. marcant. 2. v. eminent. 3. v. important. 4. v. admirabil. 5. deosebit, însemnat. (A repurtat un succes ~.) 6. v. memorabil.
reliefat, RELIEFÁT adj., adv. 1. accentuat. 2. v. evident.
reliefare, RELIEFÁRE s. 1. v. profilare. 2. v. accentuare.
reliefa, RELIEFÁ vb. 1. v. profila. 2. v. contura. 3. v. accen-tua. 4. v. evidentia.
relevare, RELEVÁRE s. 1. v. accentuare. 2. observare, remar-care, semnalare, sesizare, subliniere. (~ unei anumite semnifícatii.)
releva, RELEVÁ vb. 1. v. accentua. 2. v. semnala. 3. v. sesiza. 4. v. denota.
eurodeviz, EURODEVÍZ s. n. moneda a unei tari din Europa occidentala plasata pe termen lung într-o alta tara. (< fr. eurodevise)
reieşire, REIESÍRE s. v. izbânda, reusita, succes.
eurocomunism, EUROCOMUNÍSM s. n. atitudine a unor partide comuniste din tarile occidentale care înteleg ca trebuie sa tina seama, în activitatea lor, de realitatile istorice, economico-sociale din tarile respective. (< fr. eurocommunisme)
recunoscut, RECUNOSCÚT adj. 1. identificat. (Hot ~.) 2. v. fatis. 3. v. acceptat. 4. v. consacrat.
recunoaşte, RECUNOÁSTE vb. 1. a cunoaste, a identifica, a sti. (Cum îl poti ~.) 2. (prin Olt.) a semui. (L-am ~ imediat pe X.) 3. v. regasi. 4. (JUR.) a confirma, a întari, a valida. (L-a ~ în functie.) 5. (înv.) a cunoaste. (Îsi ~ greseala.) 6. v. marturisi. 7. v. declara. 8. a accepta, a admite, a marturisi. (Pâna la urma a ~ ca asa este.)
recunoaştere, RECUNOÁSTERE s. 1. identificare. (~ unui infractor.) 2. (JUR.) confirmare, întarire, validare. (~ unui deputat.) 3. v. marturisire. 4. v. acceptare. 5. apreciere, consideratie. (~ publica a meritelor sale.)
recept, RECÉPT adj. v. acceptat, admis, recunoscut.
eufonie, EUFONÍE s. f. succesiune armonioasa de sunete în silabele unui cuvânt, unei fraze, cu efect auditiv placut. (< fr. euphonie, lat., gr. euphonia)
etufor, ETUFÓR s. n. 1. dispozitiv care permite oprirea rapida a unui motor de avion, obturând accesul aerului în carburator. 2. dispozitiv al unui aparat de proiectie care împiedica propagarea focului de la capul de pelicula aprinsa accidental la restul filmului. (< fr. étouffoir)
rămăşiţă, RĂMĂSÍŢĂ s. v. coborâtor, descendent, diferenta, mostenire, odrasla, pariu, patrimoniu, prinsoare, progenitura, ramasag, rest, restanta, scoborâtor, succesiune, urmas, vita, vlastar.
etapă, ETÁPĂ s. f. 1. interval de timp; stadiu, faza. 2. oprire scurta în timpul unei calatorii. ♢ distanta parcursa de trupele în mars într-un timp anumit. 3. portiune a unei curse sportive de fond care trebuie parcursa fara oprire. ♢ parte dintr-o competitie sportiva care se disputa succesiv într-un interval mare de timp. (< fr. étape)
rămas, RĂMÁS s. v. amanet, excedent, gaj, garantie, mostenire, pariu, patrimoniu, plus, prinsoare, prisos, prisosinta, ramasag, ramasita, rest, succesiune, surplus.
etaj, ETÁJ s. n. 1. fiecare dintre partile unei cladiri care se gasesc între planseurile de deasupra parterului; cat. 2. nume dat unor lucruri, unor obiecte dispuse unul peste altul. ♢ (spec.) a) fiecare dintre etapele rezultate din împartirea variatiei de viteza sau de presiune a fluidului într-o masina termica; b) partea unei masini termice în care se produce aceasta variatie; c) partea unui amplificator electric unde are loc una dintre amplificarile pe care acesta le realizeaza; d) (poligr.) subdiviziunea orizontala a capului unei tabele. 3. succesiune de terenuri corespunzând în timp unei vârste geologice. 4. ~ de vegetatie = strat de vegetatie într-o biocenoza, determinat de modificarea regimului termic si hidric în functie de altitudine. (< fr. étage)
eşec, ESÉC s. n. nereusita, insucces. (< fr. échec)
eşalona, ESALONÁ vb. tr. 1. a dispune trupele în adâncime, pe mai multe esaloane. ♢ a repartiza în rânduri succesive; a pune din distanta în distanta. 2. a distribui, a fixa la date succesive. (< fr. échelonner)
rapid, RAPÍD adj., adv. 1. adj. v. accelerat. 2. adj. fulgerator, iute. (Cu o miscare ~ ...) 3. adj. v. iute. 4. adv. v. iute. 5. adv. v. imediat. 6. adv. v. curând. 7. adj., adv. v. des. 8. adj., adv. v. prompt. 9. adj. fugitiv.
ramolit, RAMOLÍT adj., s. 1. adj. v. senil. 2. s. babalâc, baccea, cazatura, hodorog, (reg. si fam.) ghiuj, (reg.) jap, matuf, (prin Mold.) babalau, (fig.) hârb. (A ajuns un ~.)
puncta, PUNCTÁ vb. v. accentua.
prunar, PRUNÁR s. 1. (Rhynchites cupreus) v. burghias. 2. (Rhynchites bacchus) gargarita-prunului.
ereditate, EREDITÁTE s. f. 1. transmitere din generatie în generatie a anumitor caractere. 2. succesiune, mostenire. (< fr. hérédité, lat. hereditas)
epolet, EPOLÉT s. m. 1. accesoriu pe umerii uniformelor pe care se indica gradul si specialitatea militara. 2. extremitate superioara a vârfului unui catarg. (< rus. epolet, fr. épaulette)
proeminent, PROEMINÉNT adj. 1. v. iesit. (Parte ~ a unui obiect.) 2. boltit, bombat, (rar) scos. (O frunte ~.) 3. accentuat, pronuntat, puternic. (Maxilare ~; barbie ~.)
epitrochasm, EPITROCHÁSM s. n. figura de stil constând dintr-o serie de enunturi nominale, formate din cuvinte monosilabice succesive si care se încheie cu un cuvânt bisilabic sau polisilabic. (< fr. épitrochasme, gr. epitrochasmos)
epipaleolitic, EPIPALEOLÍTIC, -Ă adj., s. n. (din) perioada care succeda paleoliticului. (< fr. épipaléolitique)
epilepsie, EPILEPSÍE s. f. boala nervoasa manifestata prin accese de convulsii însotite de pierderea cunostintei si a sensibilitatii, halucinatii etc. (< fr. épilepsie, lat., gr. epilepsia)
pristăni, PRISTĂNÍ vb. v. accepta, admite, avantaja, concepe, conveni, favoriza, îngadui, întelege, învoi, partini, permite, pri-vilegia, proteja, rabda, suferi, suporta, tolera.
epigeneză, EPIGENÉZĂ s. f. conceptie evolutionista care, în opozitie cu preformismul, sustine ca, în cursul dezvoltarii embrionare, au loc o serie de transformari succesive ale oului fecundar. (< fr. épigenèse)
pripi, PRIPÍ vb. v. accelera, arde, constrânge, dogori, face, forta, frige, fugari, grabi, haitui, iuti, încinge, înfierbânta, obliga, pârjoli, prinde, rumeni, sili, surprinde, urgenta, urmari, zori.
epifrază, EPIFRÁZĂ s. f. figura retorica prin care se adauga unei fraze ce pare terminata una sau mai multe parti în care se dezvolta o idee accesorie. (< fr. épiphrase)
epifenomen, EPIFENOMÉN s. n. 1. (fil.) fenomen secundar a carui prezenta sau lipsa nu altereaza producerea fenomenului esential. 2. simptom accesoriu în cursul unei boli, fara legatura directa cu aceasta. (< fr. épiphénomène)
prinde, PRÍNDE vb. v. accepta, admite, angaja, aprecia, aproba, asocia, astâmpara, baga, calcula, calma, capata, concepe, consimti, contracta, cuceri, dobândi, domoli, estima, evalua, face, fagadui, folosi, grupa, intra, intui, încadra, încerca, închiria, încuviinta, îndatora, îndupleca, înfrunta, îngadui, îngheta, însarcina, însoti, întovarasi, întrebuinta, întrece, întelege, învoi, lasa, linisti, lua, masura, obliga, obtine, ocupa, paria, permite, potoli, pretui, prii, primi, procrea, promite, pune, recurge, rumeni, servi, sesiza, sluji, socoti, solidifica, tempera, tocmi, uni, utiliza, uza, vârî.
primi, PRIMÍ vb. I. 1. v. încasa. 2. a încasa, a ridica. (Si-a ~ drepturile de autor.) 3. a încasa, a vedea. (N-am ~ chiria de la el de un an.) 4. v. capata. 5. a capata, a dobândi, a obtine, (înv. si reg.) a prânde, (înv.) a ispravi, (fam. fig.) a pupa. (A ~ ceva în dar; a ~ învoire; a ~ ajutorul solicitat.) 6. v. obtine. 7. v. receptiona. 8. v. afla. II. 1. v. admite. 2. v. coopta. 3. a accepta, a admite, a împartasi. (Nu ~ opiniile lui.) 4. v. consimti. 5. v. aproba. 6. v. adopta. 7. v. angaja. 8. v. gazdui. 9. a lua. (L-a ~ în gazda.) III. v. întâmpina.
enzimă, ENZÍMĂ s. f. compus organic produs de anumite celule vii, care accelereaza mersul reactiilor chimice din celula; ferment; diastaza (1). (< fr. enzyme)
priceput, PRICEPÚT adj. v. accesibil, inteligibil.
enterovaccin, ENTEROVACCÍN s. n. vaccin introdus pe cale bucala si absorbit de intestin. (< fr. entérovaccin)
enterococie, ENTEROCOCÍE s. f. stare de boala datorata infectiei prin enterococ. (< fr. entérococcie)
encliză, ENCLÍZĂ s. f. asezare a unui cuvânt, a unei silabe sau a unui element neaccentuat în pozitie enclitica; postpunere. (< fr. enclise, germ. Enklise, gr. enklisis, înclinatie)
enclavă, ENCLÁVĂ s. f. 1. fragment de roca de alta natura, înglobat în masa unei roci eruptive. 2. grup de populatie straina, izolat în mijlocul masei indigene. 3. stat care nu are iesire la mare. 4. teren închis sau cu acces dependent de alta proprietate. (< fr. enclave)
enclitic, ENCLÍTIC, -Ă adj. (despre cuvinte, articole hotarâte, sufixe, desinente) care se ataseaza la un cuvânt precedent, cu care formeaza o unitate, lipsit de accent propriu. (< fr. enclitique, lat. encliticus, gr. enklitikos)
practicabil, PRACTICÁBIL adj. v. accesibil.
pozvoli, POZVOLÍ vb. v. accepta, admite, aproba, consimti, încuviinta, îndupleca, înga-dui, învoi, lasa, permite, primi.
emolument, EMOLUMÉNT s. n. 1. (jur.) parte a unei succesiuni sau a unei comunitati. 2. profit, avantaj. (< fr. émolument, lat. emolumentum)
potenţare, POTENŢÁRE s. v. accentuare, evidentiere, întarire, marcare, relevare, reliefare, subliniere.
potenţat, POTENŢÁT adj. v. accentuat, evidentiat, întarit, marcat, reliefat, subliniat.
potenţa, POTENŢÁ vb. v. accentua, evidentia, întari, marca, puncta, releva, reliefa, sublinia.
posăire, POSĂÍRE s. v. inoculare, inoculatie, vaccinare.
posăi, POSĂÍ vb. v. inocula, vaccina.
embriocardie, EMBRIOCARDÍE s. f. ritm cardiac accelerat, în miocarditele grave. (< fr. embryocardie)
electrodializă, ELECTRODIALÍZĂ s. f. dializa care poate fi accelerata prin actiunea simultana a curentului electric cu o solutie coloidala. (< fr. électrodialyse)
electrocuta, ELECTROCUTÁ vb. tr., refl. a (se) accidenta, a (se) omorî, ca urmare a trecerii curentului electric prin corp. (< fr. électrocuter)
pleca, PLECÁ vb. v. accepta, admite, aproba, consimti, convinge, cuceri, decide, declina, determina, face, hotarî, încuviinta, îndupleca, îngadui, învoi, lasa, ocupa, permite, primi, subjuga, supune.
electrocataliză, ELECTROCATALÍZĂ s. f. accelerare a proceselor fizi-co-chimice din organismele vii cu ajutorul curentului electric. (< germ. Elektrokatalyse)
plauzibil, PLAUZÍBIL adj. 1. acceptabil, admisibil, credibil, verosimil. (O explicatie ~.) 2. probabil. (Ipoteza cea mai ~.)
efect, EFÉCT s. n. 1. fenomen care succeda unui alt fenomen (cauza), fiind cu necesitate generat de acesta; urmare, consecinta. ♢ traiectorie neobisnuita pe care o capata mingea (la tenis, volei, fotbal), lovita dupa anumite procedee. 2. impresie facuta de ceva sau de cineva asupra cuiva; ceea ce izbeste, atrage privirile, auzul etc. o de ~ = impresionant; uluitor, spectaculos. 3. (pl.) obiecte, bunuri (vesminte) care apartin cuiva. ♢ (mil.) echipament. 4. denumire generala data cambiilor, biletelor de ordin, cecurilor etc. folosite în operatiile comerciale, în relatiile de credit etc. (< lat. effectus, germ. Effekt, dupa fr. effet)
picare, PICÁRE s. 1. v. cadere. 2. cadere, darâmare, naruire, prabusire, pravalire, rasturnare. (~ cuiva la pamânt.) 3. cadere, esec, insucces, nereusita, (livr.) fiasco, (fam.) chix. (~ a unui spectacol.)
petrece, PETRÉCE vb. v. baga, cerne, colinda, cutreiera, da, dainui, deceda, deplasa, desface, disparea, duce, dura, exista, fi, gauri, împlânta, încheia, îndura, înfige, îngalbeni, lesina, mentine, muri, muta, ofili, parcurge, pali, pastra, patimi, pati, perfora, perinda, perpetua, persista, pieri, plasa, prapadi, rabda, ramâne, raposa, rasfoi, scobi, scurge, sfârsi, sfredeli, strabate, stramuta, strapun-ge, succeda, suferi, suporta, termina, trage, trai, trece, tine, urma, usca, vesteji, vinde, vizita, vântura, vârî.
ecrin, ECRÍN, -Ă adj. (despre glande) care elimina produsul fara a modifica structura celulelor. (< fr. eccrine, germ. ekkrin)
ecrinologie, ECRINOLOGÍE s. f. ramura a fiziologiei care studiaza secretiile. (< fr. eccrinologie)
perindare, PERINDÁRE s. 1. defilare, prefirare, succedare, (fig.) derulare. (~ copacilor prin fata ochilor.) 2. scurgere, succedare. (~ oamenilor pe strada.) 3. v. succedare.
perinda, PERINDÁ vb. 1. a defila, a se prefira, a se succeda, (fig.) a se derula. (Copacii i se ~ prin fata ochilor.) 2. a se succeda, a se vântura. (Multa lume se ~ pe acolo.) 3. a se scurge, a se succeda, a urma, (înv. si pop.) a se petrece. (Masinile se ~ una dupa alta.) 4. v. succeda.
economie, ECONOMÍE s. f. 1. totalitatea ramurilor muncii sociale existente într-o anumita orânduire sociala, determinate de stadiul de dezvoltare a fortelor de productie si a relatiilor de productie. ♢ totalitatea relatiilor de productie care constituie cadrul desfasurarii muncii sociale. o ~ de piata = forma de organizare si functionare a economiei în care oamenii îsi desfasoara activitatea în mod liber, autonom si eficient. ♢ ramura, sector de activitate productiva. ♢ gospodarire. 2. stiinta care se ocupa cu studiul economiei (1). o ~ politica = stiinta sociala care studiaza legile productiei sociale, ale repartitiei si schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor orânduiri sociale în succesiunea lor istorica. 3. chibzuinta, cumpatare (în cheltuieli). 4. (pl.) rezerva de bani: bani agonisiti. 5. alcatuire, compozitie a planului unei lucrari, a tratarii unei chestiuni etc. (< fr. économie, lat. oeconomia, gr. oikonomia)
econdrom, ECONDRÓM s. n. tumoare la nivelul articulatiilor prin proliferarea tesutului cartilaginos. (< fr. ecchondrome)
ecleziastic, ECLEZIÁSTIC, -Ă adj. referitor la biserica, la cler; bisericesc; eclezial. (< fr. ecclésiastique, lat. ecclesiasticus, gr. ekklesiastikos)
ecleziast, ECLEZIÁST s. n. una dintre partile Bibliei, atribuita împaratului Solomon. (< fr. ecclésiaste)
ecleziarh, ECLEZIÁRH s. m. cleric care are în grija sa rânduiala serviciului religios. (< fr. ecclésiarque)
eclezi, ECLEZI- elem. "biserica". (< fr. ecclési-, cf. gr. ekklesia)
echinococoză, ECHINOCOCÓZĂ s. f. boala parazitara produsa de echinococ. (< fr. échinococcose)
echimotic, ECHIMÓTIC, -Ă adj. de natura echimozei. (< fr. ecchymotique)
echimoză, ECHIMÓZĂ s. f. pata cutanata, vânataie cauzata de o sufuziune de sânge în grosimea unui tesut, ca urmare a unei lovituri. (< fr. ecchymose, gr. ekchymosis)
ecclesia, ECCLESÍA s. f. (ant.) adunarea poporului la Atena, care lua deciziile supreme. (< fr. ecclésia, gr. ekklesia)
păduche, PĂDÚCHE s. (ENTOM.) 1. (Pediculus capitis) (prin Munt.) miscoce, (prin Ban. si Transilv.) miscoi, (prin Transilv.) miscotei (pl.), (prin Mold.) nicoret. 2. (Phthirus pubis) (pop.) lat. 3. (Pediculus vituli) (reg.) hâra 4. paduche-de-lemn v. plosnita; paduche-de-pene-si-de-par (Mallophaga) = padu-che-malofag; paduche-malofag v. paduche-de-pe-ne-si-de-par; paduchi-testosi (Coccinea) = coccide (pl).
pasabil, PASÁBIL adj. v. acceptabil, accesibil, admisibil, bunicel, convenabil, moderat, multumitor, potrivit, rezonabil, satisfacator, suportabil, tolerabil.
paroxism, PAROXÍSM s. v. acces, atac, criza, puseu.
parlagiu, PARLAGÍU s. (reg.) parcealagiu, (înv.) bocciu. (~ la abator.)
duant, DUÁNT s. m. fiecare dintre cele doua piese de forma literei D, sistem accelerator al unui ciclotron. (< engl. duad, set de doi)
dromos, DRÓMOS s. n. 1. (în Grecia antica) pista speciala destinata alergatorilor, în cursele atletice. 2. culoar de acces în casele mesopotamiene, miceniene sau cretane si în mormintele feniciene. 3. alee marginita de sfincsi la intrarea în templele egiptene. (< fr., gr. dromos)
dromateriu, DROMATÉRIU s. m. animal fosil având caractere foarte accentuate de reptila si unele de mamifer. (< fr. dromathérium)
ordine, ÓRDINE s. 1. organizare, orânduiala, regula, rânduiala, (înv.) tocmeala, tocmire. (O ~ desavârsita domnea acolo.) 2. v. rânduiala. 3. succesiune. (O ~ descrescânda a elementelor sirului.) 4. ordine de zi = agenda. (Ce puncte figureaza pe ~?) 5. organizare, rânduiala, rost. (~ lumii nu se schimba cu pamflete.) 6. v. disciplina.
dorsal, DORSÁL, -Ă I. adj. 1. referitor la partea posterioara a corpului sau a unui organ. o (s. m.) marele ~ = cel mai lat muschi al spatelui. 2. (despre foneme) articulat în spatele limbii. II. s. f. 1. sistem muntos care se întinde pe zeci de mii de kilometri pe fundul oceanelor, separând doua bazine. 2. lant muntos care se întinde pe spatiul unui continent. 3. relief mai putin accidentat, care separa unitati de relief mai joase. 4. prelungire a unui anticiclon între doua zone cu presiune atmosferica mai coborâta, care poate fi asemanata cu un "bot de deal". (< fr. dorsal)
ogodi, OGODÍ vb. v. accepta, admite, aproba, con-simti, încuviinta, îndupleca, îngadui, învoi, lasa, permite, primi, târgui, tocmi.
ocinătoriu, OCINĂTÓRIU s. v. mostenitor, succesor, urmas.
ocinaş, OCINÁS s. v. detinator, închinare, închinaciune, mostenitor, posesor, proprietar, ruga, rugaciune, stapân, succesor, tatal nostru, urmas.
occident, OCCIDÉNT s. apus, vest. (Ţarile din ~.)
occidental, OCCIDENTÁL adj., s. apusean, vestic. (Statele ~.)
dogmă, DÓGMĂ s. f. 1. învatatura, teza fundamentala a unei religii, obligatorie pentru toti adeptii ei, care nu poate fi supusa criticii. 2. teza considerata ca imuabila, care trebuie acceptata necritic si aplicata rigid, fara a tine seama de conditiile concrete. (< fr. dogme, lat., gr. dogma)
obicni, OBICNÍ vb. v. accepta, admite, concepe, îndura, îngadui, patimi, pati, permite, rabda, suferi, suporta, tolera, trage.
dizaharidă, DIZAHARÍDĂ s. f. compus organic apartinând grupului de zaharuri, din condensarea a doua monozaharide, prin eliminarea unei molecule de apa. (< fr. disaccharide)
noimă, NÓIMĂ s. v. acceptie, cauza, considerent, continut, îndreptatire, însemnare, înteles, justificare, menire, mobil, motiv, motivare, motivatie, obiectiv, pricina, prilej, ratiune, rol, rost, scop, semnificatie, sens, temei, tel, tinta, valoare.
nobilime, NOBILÍME s. l. aristocratie, (rar) noblete, (înv.) blagorodnicie, blagorodnie, nobilitate. (~ feu-dala occidentala.) 2. v. boierime.
noadă, NOÁDĂ s. v. coccis.
neregularitate, NEREGULARITÁTE s. 1. (livr.) iregularitate. (~ laturilor unui corp geometric.) 2. accident. 3. ondulatie, sinuozitate. (~tile unei suprafete.)
neregulat, NEREGULÁT adj. 1. (livr.) iregular. (Corp geometric ~.) 2. nesimetric, neuniform, (înv.) necanonisit. (Un desen, un motiv ~.) 3. v. accidentat. 4. instabil, nestabil, schimbator, variabil. (Vânturi ~.)
nemijlocit, NEMIJLOCÍT adj., adv. 1. adj. v. direct. 2. adv., adj. v. personal. 3. adj. direct, imediat. (Cauza ~ a unui fenomen; succesor ~.)
dispersie, DISPÉRSIE s. f. 1. împrastiere, raspândire. ♢ împrastiere a unei substante în particule foarte fine într-un mediu solid, lichid sau gazos. ♢ raspândire a semintelor, a plantelor. ♢ (stat. mat.) expresie care masoara concentratia unei multimi de valori în jurul unei valori medii. ♢ fenomen balistic prin care traiectoriile succesive ale proiectilelor trase cu aceeasi arma si cu aceleasi elemente de tragere nu se confunda. 2. descompunere a luminii în radiatiile monocromatice componente la trecerea printr-o prisma de sticla. 3. (mat.) indicator numeric al împrastierii valorilor unei variabile aleatorii fata de valoarea medie. (< fr. dispersion, lat. dispersio)
nemestnicie, NEMESTNICÍE s. v. mostenire, patrimoniu, succesiune.
neizbândă, NEIZBÂNDĂ s. v. esec, insucces, nereusita.
neesenţial, NEESENŢIÁL adj. 1. accidental, secundar. (Un aspect ~.) 2. v. secundar.
disecee, DISECÉE s. f. surzenie accidentala. (< fr. dysécée)
nebunie, NEBUNÍE s. 1. (MED.) alienare, alienatie, dementa, sminteala, smintire, ticneala, boala mintala, (pop.) nebuneala, (înv. si reg.) sminta, (Transilv., Maram. si Ban.) bolânzie, (prin Bucov.) salteala, (Mold.) zaluzeala, zaluzie, zargheala, zarghenie, (fam.) capiala, (fig.) ratacire, scrânteala, tacaneala. (Un acces de ~.) 2. v. gluma. •3. v. folie.
discontinuitate, DISCONTINUITÁTE s. f. 1. lipsa de continuitate; întrerupere. ♢ (mat., fiz.) variatie brusca, în salturi, a valorii unei marimi; trecerea de la o valoare la alta, fara parcurgerea valorilor intermediare. ♢ modificare rapida a valorii unui element meteorologic pe distante mici. 2. categorie filozofica desemnând distributia si succesiunea cu întreruperi în spatiu si timp a materiei. (< fr. discontinuité)
neadmisibil, NEADMISÍBIL adj. v. inacceptabil.
neaccesibilitate, NEACCESIBILITÁTE s. v. inaccesibilitate.
neacceptare, NEACCEPTÁRE s. v. inacceptare.
neaccesibil, NEACCESÍBIL adj. v. inaccesibil.
neaccentuat, NEACCENTUÁT adj. v. aton.
neacceptabil, NEACCEPTÁBIL adj. v. inacceptabil.
neabordabil, NEABORDÁBIL adj. v. inabordabil, inaccesibil, neaccesibil.
dipsopatie, DIPSOPATÍE s. f. stare patologica pe fondul careia apar accese de dipsomanie. (< fr. dipsopathie)
dină, DÍNĂ1 s. f. unitate de masura pentru forta egala cu forta imprimata de acceleratia de 1 cm/sec2 asupra unui punct material cu masa de un gram. (< fr. dyne)
dinastie, DINASTÍE s. f. 1. familie ai carei membri se succed ereditar la conducerea unui stat; sir de suverani apartinând unei asemenea familii. 2. succesiune de personalitati a aceleiasi familii. (< fr. dynastie, gr. dynasteia, putere)
mutilat, MUTILÁT adj., s. (MED.) 1. adj. schilod, schilodit, (livr.) estropiat, (pop.) stropsit, (înv. si reg.) stricat, (reg.) schilavit, (înv.) rupturit, sacatifsit. (Persoana ~ într-un accident.) 2. adj., s. v. invalid.
mutila, MUTILÁ vb. (MED.) a (se) schilodi, (livr.) a (se) estropia, (înv. si reg.) a (se) strica, (reg.) a (se) beteji, a (se) schilavi, (Transilv., Mold. si Bucov.) a (se) chilavi, (înv.) a (se) rupturi, (grecism înv.) a (se) sacatifsi. (Accidentul l-a ~.)
mulţumitor, MULŢUMITÓR adj. 1. v. acceptabil. 2. v. suficient.
mulţumi, MULŢUMÍ vb. v. accepta, admite, aproba, compensa, consimti, despagubi, încuviinta, îndupleca, îngadui, învoi, lasa, permite, primi, rasplati, recompensa.
moştină, MÓSTINĂ s. v. moaste, mostenire, mumie, patrimoniu, succesiune.
moştenitor, MOSTENITÓR s. (JUR.) succesor, urmas, (livr.) erede, (înv. si reg.) mosnean, mostean, (înv.) clironom, mosan, ocinas, ocinatoriu, urmator. (Averea a revenit unicului ~.)
moştenitoare, MOSTENITOÁRE s. (JUR.) succesoare, urmasa, (înv.) mosanca.
moştenire, MOSTENÍRE s. (JUR.) patrimoniu, succesiune, (înv. si pop.) mosie, (înv. si reg.) miraz, mostina, ramasita, (înv.) clironomie, dostoianie, mosnenie, mostenie, nemestnicie, ramas.
moştenie, MOSTENÍE s. v. mostenire, patrimoniu, succesiune.
moşteni, MOSTENÍ vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a maradui, a mosneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la stramosi.)
moştean, MOSTEÁN s. v. mosnean, mostenitor, razes, succesor, urmas.
moşnenie, MOSNENÍE s. v. mostenire, patrimoniu, succesiune.
moşnean, MOSNEÁN s. v. mostenitor, succesor, urmas.
moşie, MOSÍE s. v. mostenire, patrie, patrimoniu, succesiune, tara.
moşancă, MOSÁNCĂ s. v. mostenitoare, succesoare, urmasa.
moşan, MOSÁN s. v. mosnean, mostenitor, razes, succesor, urmas.
difiodont, DIFIODÓNT, -Ă adj. (despre mamifere) care prezinta doua dentitii succesive, prima de lapte si a doua definitiva. (< germ. diphyodont)
diez, DIÉZ I. s. m. accident muzical care ridica cu un semiton nota pe care o preceda. II. adj. (despre note) ridicat cu un semiton. (< fr. dièse)
modic, MÓDIC adj. v. acceptabil, accesibil, conve-nabil, moderat, potrivit, rezonabil.
modelare, MODELÁRE s. 1. v. fasonare. 2. modelaj, modelat. (Operatii succesive de ~.) 3. v. sculptare. 4. modelizare. (~ a unui sistem tehnic.)
diaton, DIATÓN s. n. (muz.) gama ~a = gama dintr-o serie succesiva de tonuri si semitonuri naturale; interval ~ = interval perfect, de aceeasi calitate ca si intervalele scarii muzicale diatonice. II. s. f. dispunere naturala a tonurilor si semitonuriol într-o structura muzicala. (< fr. diatonique)
diastază, DIASTÁZĂ s. f. 1. enzima. 2. dezlipire accidentala a doua parti anatomice, normal unite sau articulate între ele; disjunctie. (< fr. diastase)
diaforă, DIAFÓRĂ s. f. figura de stil constând în reluarea unui cuvânt, modificându-i usor acceptia. (< germ. Diaphora, fr. diaphore, gr. diaphora)
diafilm, DIAFÍLM s. n. diapozitiv de film, cuprinzând o succesiune de imagini color sau alb-negru, încorporate într-o pelicula continua. (< rus. diafilm)
miraz, MIRÁZ s. v. bazaconie, bizarerie, bâzdâganie, ciudatenie, curiozitate, dracie, dracovenie, minunatie, mostenire, nastrusnicie, nazdravanie, patrimoniu, pozna, succesiune.
dezocupa, DEZOCUPÁ vb. tr. I. a elibera un loc ocupat. II. refl. a se face liber. (< dupa it. disoccupare)
dezinfector, DEZINFECTÓR s. n. bazin cu solutii dezinfectante pentru accesul vehiculelor si persoanelor. (< dezinfecta + -/t/or)
meu, MEU adj. (ca pl. al modestiei) nostru. (Cartea ~ s-a bucurat de succes.)
merişor, MERISÓR s. (BOT.) 1. (Vaccinium vitis-idaea) smirdar, coacaz-de-munte, (reg.) coacaza, cocazar. 2. (Pyrola secunda) brabanoc, perisor, (reg.) verdeata-iernii.
dezacupla, DEZACUPLÁ vb. tr. 1. a desface (lucruri) unite în perechi. 2. a decupla. (< fr. désaccoupler)
dezacorda, DEZACORDÁ vb. tr., refl. a (se) strica acordul unui instrument muzical cu coarde. (< fr. désaccorder)
dezacord, DEZACÓRD s. n. lipsa de acord, de armonie; neîntelegere, diferend, disensiune. ♢ (gram.) lipsa acordului între cuvinte legate prin raporturi de determinare. (< fr. désaccord)
dezaclimata, DEZACLIMATÁ vb. tr. a schimba climatul; a face sa înceteze aclimatarea. (< fr. désacclimater)
mărturisi, MĂRTURISÍ vb. 1. v. afirma. 2. a declara, a recunoaste. (Si-a ~ crima.) 3. v. destainui. 4. v. spovedi. 5. (BIS.) a (se) spovedi, (înv. si reg.) a (se) griji, (înv.) a (se) duhovnici. (S-a ~ preotului.) 6. v. confirma. 7. a accepta, a admite, a recunoaste. (Pâna la urma a ~ ca asa este.)
matuf, MATÚF s. v. babalâc, baccea, cazatura, hodorog, ramolit.
desperado, DESPERÁDO s. m. cel care accepta orice afacere murdara sau violenta, din cauza mizeriei. (< sp. desperado)
marchitan, MARCHITÁN s. (înv.) bocceagiu, coropcar, marfagiu, tolbas. (Un ~ de pânzeturi.)
desica, DESICÁ vb. tr. a elimina apa dintr-un corp, a seca. (< it. desiccare)
desicator, DESICATÓR s. n. exsicator. (< fr. dessiccateur)
desicaţie, DESICÁŢIE s. f. desicare. (< fr. dessiccation, lat. desiccatio)
marcat, MARCÁT adj. 1. v. însemnat. (Vite ~.) 2. v. timbrat. 3. v. accentuat. 4. v. evident.
marcare, MARCÁRE s. 1. v. însemnare. 2. v. timbrare. 3. v. de-limitare. 4. v. accentuare. 5. (SPORT) înscriere. (~ unui gol.) 6. v. marcaj.
marca, MARCÁ vb. 1. v. însemna. 2. v. timbra. 3. v. delimita. 4. v. înregistra. 5. a arata, a indica, a însemna, a preciza. (Ceasul ~ timpul.) 6. v. accentua. 7. a ilustra, a însemna, a reprezenta, a semnifica. (Acest roman ~ o data importanta în literatura.) 8. (SPORT) a înscrie, (rar) a puncta. (A ~ un gol.)
descuamare, DESCUAMÁRE s. f. 1. faptul de a se descuama; descuamatie. 2. desprindere succesiva a straturilor superficiale ale unei roci sub actiunea unor agenti geomorfologici. (< descuama)
derula, DERULÁ vb. I. tr. 1. a desfasura ceva rulat. 2. a taia furnir dintr-un bustean care se învârteste lent în fata ferastraului. 3. a trece în revista (evenimente etc.) II. tr., refl. (fig.) a (se) desfasura, a se succeda. (< fr. dérouler)
dermovaccin, DERMOVACCÍN s. n. vaccin destinat a fi injectat în derma. (< fr. dermovaccin)
derencefalie, DERENCEFALÍE s. f. monstruozitate constând în dezvoltarea rudimentara a craniului, fara partea posterioara a occipitalului. (< fr. dérencéphalie)
dependinţă, DEPENDÍNŢĂ s. f. (pl.) cladire, încapere care depinde de o constructie principala; încapere accesorie (bucatarie, baie etc.) a unei locuinte. (dupa fr. dépendance)
dependenţă, DEPENDÉNŢĂ s. f. 1. situatia de a fi dependent; stare, raport de subordonare. 2. (mat.) faptul ca diferitelor valori ale unei variabile le corespund anumite valori ale altei variabile. 3. (pl.) ansamblu de dispozitive mecanice, electrice sau electromagnetice prin care se realizeaza efectuarea unor operatii de înzavorâre pe liniile de cale ferata. o a drumului = ansamblul lucrarilor si al instalatiilor accesorii ale unui drum. 4. (med.) stare de intoxicatie cronica rezultând din absorbtia repetata a unui drog sau medicament si care se manifesta prin nevoia de a continua aceasta absorbtie. (< fr. dépendance)
legăturică, LEGĂTURÍCĂ s. bocceluta. (Si-a luat ~ si a plecat.)
legătură, LEGĂTÚRĂ s. 1. legatoare, (înv.) legamânt. (O ~ cam subreda.) 2. (rar) snop, (reg.) smoc. (O ~ de chei.) 3. (pop.) boccea. (Si-a luat ~ si a plecat.) 4. v. basma. 5. v. manunchi. 6. (FILOZ.) legatura universala v. interdependenta. 7. înlantuire, (rar) suita. (O ~ logica rasturnata.) 8. v. relatie. 9. raport, relatie, (livr.) contingenta, nex, (înv.) legamânt, referinta, (grecism înv.) schesis. (Ce ~ este între ...?) 10. v. contact. 11. v. unitate. 12. (CHIM.) legatura covalenta v. covalenta; legatura de hidrogen = punte de hidrogen; legatura electrovalenta v. electrovalenta; legatura heteropolara v. electrovalenta, legatura homeopolara v. covalenta; legatura ionica v. electrovalenta. 13. (FIZ.) legatura conductiva = legatura galvanica; legatura galvanica v. legatura conductiva. 14. comunicatie. (S-a restabilit ~ între cele doua orase.) 15. (TEXT.) armura. (~ de tricot.)
denivelare, DENIVELÁRE s. f. actiunea de a se denivela. ♢ diferenta de nivel. ♢ accident de teren într-o suprafata relativ plana. (< denivela)
lanţ, LANŢ s. v. lamba, succesiune, sir, vatrai.
judeca, JUDECÁ vb. 1. v. chibzui. 2. a chibzui, a (se) gândi, a socoti, (înv. si reg.) a samalui, (fig.) a cântari, cumpani, a dramui. (Sa ~ cum e mai bine.) 3. v. considera. 4. (JUR.) (înv. si reg.) a se pârî, a se pricinui, (reg.) a se pricini, (înv.) a se prici, a se prigoni. (S-au ~ pentru o succesiune.)
jap, JAP s. v. babalâc, baccea, cazatura, hodorog, ramolit.
învoi, ÎNVOÍ vb. 1. v. conveni. 2. v. întelege. 3. v. pactiza. 4. v. aproba. 5. v. consimti. 6. a accepta, a conveni, (înv.) a pristani. (S-a ~ sa vina la nunta.)
învedera, ÎNVEDERÁ vb. v. accentua, evidentia, întari, marca, puncta, releva, reliefa, sublinia.
învălurat, ÎNVĂLURÁT adj. 1. v. unduios. 2. v. accidentat.
întâmplător, ÎNTÂMPLĂTÓR adj. 1. accidental, incidental, ocazional, sporadic, (livr.) aleatoriu, contingent, stocastic, (rar) cazual, (înv.) simptomatic. (Fenomen, eveniment ~.) 2. v. neprevazut. 3. ar-bitrar. (O alegere ~oare.)
întărit, ÎNTĂRÍT adj. 1. v. solidificat. 2. v. batatorit. 3. v. us-cat. 4. v. consolidat. 5. v. fortificat. 6. fortificat, (fig.) calit, otelit. (Ostas ~ în lupta.) 7. v. între-mat. 8. v. amplificat. 9. v. legalizat. 10. confirmat. 11. v. accentuat.
întărire, ÎNTĂRÍRE s. 1. v. solidificare. 2. v. durificare. 3. v. consolidare. 4. v. fortificare. 5. fortificare, (fig.) calire, otelire. (~ lui în lupta.) 6. v. în-tremare. 7. v. intensificare. 8. v. amplificare. 9. v. legalizare. 10. v. confirmare. 11. (JUR.) confirmare, recunoastere, validare. (~ unui deputat.) 12. adeverire, aratare, atestare, certifi-care, confirmare, demonstrare, demonstratie, dovedire, probare, proba, (livr.) coroborare. (~ celor spuse.) 13. consolidare, stabilizare. (~ situatiei lor.) 14. consolidare, (înv.) statornicire. (~ faimei lui.) 15. consolidare, strângere, (fig.) cimentare. (~ relatiilor economice dintre ...) 16. v. accentuare.
întări, ÎNTĂRÍ vb. 1. v. solidifica. 2. v. batatori. 3. v. durifica. 4. v. usca. 5. v. consolida. 6. v. fortifica. 7. a (se) fortifica, (fig.) a (se) cali, a (se) oteli. (S-a ~ în lupte.) 8. v. întrema. 9. v. amplifica, v. intensifica. 10. a (se) amplifica, a (se) intensifica, a (se) mari, a (se) potenta. (A ~ valoarea unei marimi fizice.) 11. v. legaliza. 12. v. confirma. 13. a confirma, a recunoaste, a valida. (L-a ~ în functie.) 14. v. demonstra. 15. v. sustinere. 16. a se consolida, a se stabiliza. (Situatia lor s-a ~.) 17. a consolida, (înv.) a statornici. (Aceasta i-a ~ faima.) 18. a (se) consolida, a (se) strânge, (fig.) a (se) cimenta. (Au ~ relatiile de prietenie.) 19. v. accentua.
înşiruire, ÎNSIRUÍRE s. 1. v. succedare. 2. v. enumerare. 3. însirare, serie, succesiune, sir. (O lunga ~ de rationamente.)
înşirui, ÎNSIRUÍ vb. 1. v. alinia. 2. v. însira. 3. v. succeda. 4. v. enumera.
înşira, ÎNSIRÁ vb. 1. v. alinia. 2. a (se) însirui, (pop.) a (se) înfira. (~ margelele pe ata.) 3. v. succeda. 4. v. enumera.
înşirare, ÎNSIRÁRE s. 1. v. succedare. 2. v. enumerare. 3. v. însiruire.
înlocuitor, ÎNLOCUITÓR s., adj. 1. s. substituent, substitut, succedaneu. (Un bun ~ al bumbacului.) 2. s., adj. v. suplinitor.
înghiţi, ÎNGHIŢÍ vb. v. accepta, admite, arunca, azvârli, cheltui, concepe, consuma, irosi, împrastia, îndura, îngadui, opri, patimi, pati, permite, prapadi, rabda, retine, risipi, stapâni, suferi, suporta, tolera, trage, zvârli.
îngădui, ÎNGĂDUÍ vb. 1. v. aproba. 2. a accepta, a admite, a concepe, a permite, a rabda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. si reg.) a pristani, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiti. (Nu pot ~ una ca asta.) 3. v. îndreptati. 4. v. prilejui. 5. v. permite. 6. v. astepta. 7. v. pasui. 8. v. permite.
defila, DEFILÁ vb. intr. 1. (despre coloane, convoaie etc.) a trece în rânduri, în sir. ♢ (despre trupe, unitati militare) a trece prin fata unui comandant pentru a da onorul cu ocazia unei parade etc. 2. (p. ext.) a se succeda fara întrerupere. (< fr. défiler)
încuviinţare, ÎNCUVIINŢÁRE s. 1. v. aprobare. 2. acord, aprobare, asentiment, aviz, consimtamânt, consimtire, îngaduinta, învoiala, învoire, permisiune, voie, vointa, vrere, (livr.) accept, (înv. si reg.) poslusanie, slobozenie, (Mold. si Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Nu se face nimic fara ~ lui.)
decusat, DECUSÁT, -Ă adj. (despre frunze, ramuri, flori) dispus încrucisat, în perechi succesive la niveluri diferite. (< lat. decussatus, fr. décussé)
decorativism, DECORATIVÍSM s. n. caracter decorativ exagerat sau prea accentuat al unui obiect, al unei lucrari arhitectonice, exces de ornamente; decorativitate. (< fr. décorativisme)
încăpăţânat, ÎNCĂPĂŢÂNÁT adj. 1. îndaratnic, recalcitrant, refractar, (livr.) obstinat, (pop.) sanchiu, (reg.) inacciu, întestat, (Olt.) dugos, (înv.) capes, renitent, (fam. peior.) capsoman, capatânos, capos. (Ce om ~, nu vrea sa ...) 2. ambitios, îndaratnic, îndârjit, perseverent, staruitor. (S-a dovedit foarte ~ în atingerea obiectivului.)
decoleta, DECOLETÁ vb. tr. 1. a taia (la strung) un material în forma de bare succesive. 2. a îndeparta coletul2 împreuna cu frunzele la sfecla, la recoltarea radacinilor. (< fr. décolleter)
împărtăşi, ÎMPĂRTĂSÍ vb. 1. v. destainui. 2. v. transmite. 3. v. schimba. 4. (BIS.) a (se) cumineca, (înv. si pop.) a (se) griji, (înv. si reg.) a (se) pricestui, (înv.) a (se) comunica. 5. a accepta, a admite, a primi. (Nu ~ opiniile lui.) 6. a împarti. (Au ~ aceeasi soarta.)
izbuti, IZBUTÍ vb. 1. a reusi, (frantuzism) a parveni, (înv. si pop.) a ispravi, (pop.) a nimeri, (prin Mold.) a haladui, (Transilv. si Bucov.) a succede, (grecism înv.) a catortosi. (A ~ sa faca un dispozitiv pentru ...) 2. v. prinde. 3. v. reusi.
izbândă, IZBÂNDĂ s. 1. v. biruinta. 2. v. victorie. 3. v. succes.
iuţit, IUŢIT adj. v. accelerat.
iuţire, IUŢÍRE s. v. accelerare.
iuţi, IUŢÍ vb. 1. v. grabi. 2. v. înteti. 3. v. accelera. 4. v. ardeia.
deceleraţie, DECELERÁŢIE s. f. decelerare; acceleratie negativa. (< fr. décélération)
ispravă, ISPRÁVĂ s. v. autorizatie, izbânda, împuternicire, reusita, succes.
invidios, INVIDIÓS adj. gelos, pizmas, pizmuitor, ranchiu-nos, (pop. si fam.) ciudos, (reg.) zacas, (Transilv.) dicos, (înv.) pizmatar, pizmataret, râvnitor, zavistios, zavistnic, zavistuitor, zuliar. (~ pe succesele altuia.)
intrare, INTRÁRE s. 1. venire. (Dupa ~ lui în casa.) 2. (BIS.; n. pr.) Intrarea în biserica = (pop.) vovedenie. 3. v. bagare. 4. acces. (Pe unde e ~ în uzina?) 5. (concr.) usa. (Ne asteptau cu totii la ~.) 6. (concr.) v. alee. 7. v. patrundere. 8. v. angajare. 9. v. aderare. 10. patrundere, trecere. (~ cuvân-tului în limba literara.)
interzicere, INTERZÍCERE s. 1. împiedicare, oprire, (pop.) opreliste, (înv. si reg.) popreala. (~ accesului cuiva.) 2. v. prohibitie. 3. oprire, proscriere. (~ duelului.) 4. v. suprimare.
intensifica, INTENSIFICÁ vb. 1. a se accentua, a se amplifica, a creste, a se întari, a se înteti, a se mari, a spori. (Viteza vântului s-a ~.) 2. v. amplifíca. 3. v. adânci. 4. a (se) înteti, (fig.) a (se) aprinde, a (se) încinge. (Lupta s-a ~.) 5. v. activa.
inteligibil, INTELIGÍBIL adj. 1. v. clar. 2. v. accesibil.
debrida, DEBRIDÁ vb. tr. (med.) a suprima bridele care comprima un organ. ♢ a largi o plaga accidentala. (< fr. débrider)
insucces, INSUCCÉS s. 1. v. esec. 2. v. cadere.
insista, INSISTÁ vb. 1. v. starui. 2. a starui, (prin Mold.) a barani, (fig.) a pistona. (A ~ pe lânga el pentru ...) 3. a accentua, a apasa. (A ~ asupra celor spuse mai înainte.)
inoculare, INOCULÁRE s. v. vaccinare.
inoculaţie, INOCULÁŢIE s. v. vaccinare.
inocula, INOCULÁ vb. v. vaccina.
inadmisibil, INADMISÍBIL adj. 1. v. inacceptabil. 2. v. intole-rabil.
inacciu, INACCÍU adj. v. încapatânat, îndaratnic, recalcitrant, refractar.
inaccesibil, INACCESÍBIL adj. inabordabil, neaccesibil, (rar) neabordabil. (La un pret ~.)
inacceptabil, INACCEPTÁBIL adj. inadmisibil, neacceptabil, neadmisibil. (O propunere ~.)
inacceptare, INACCEPTÁRE s. neacceptare, refuz, respingere. (~ a ajutorului.)
inabordabil, INABORDÁBIL adj. v. inaccesibil.
cvintă, CVÍNTĂ s. f. 1. (muz.) interval de cinci trepte într-o gama diatonica. 2. acces prelungit de tuse violenta. (< it. quinta, fr. quinte)
curtină, CURTÍNĂ s. f. 1. fiecare dintre partile care alcatuiau blazonul mantiei regale (în Franta). 2. zid de aparare al unei cetati între doua turnuri sau bastioane succesive. 3. masiv de arbori sau arbusti din cuprinsul unui spatiu verde, dintr-o singura specie. (< fr. courtine)
hârb, HÂRB s. v. babalâc, baccea, cazatura, hodorog, ramolit, vas.
curb, CURB, -Ă I. adj. (despre linii) arcuit, încovoiat; (despre un plan) boltit. II. s. f. 1. linie care reprezinta grafic o relatie între doua marimi variabile. ♢ cotitura în forma de arc. o (despre vehicule) a lua a = a vira. 2. linie care descrie grafic fazele succesive ale variatiilor unui fenomen. 3. ~ de nivel = linie care uneste punctele cu aceeasi altitudine ale unei suprafete de teren; izohipsa. (< fr. courbe, lat. curvus)
guşă, GÚSĂ s. 1. (MED.) gusa endemica = distrofie endemica tireopata; gusa exoftalmica v. boala lui Basedow. 2. (ANAT.) barbie. (~ la reptile.) 3. (ORNIT.) gusa-rosie v. macaleandru. 4. (BOT.) gusa-porumbelului = a) (Cucubalus baccifer) (reg.) plescaita, gusa-porumbului; b) (Silene cucubalus) (reg.) basicoasa, gusa-porumbului.
cuneus, CUNÉUS s. n. circumvolutie în forma de pana, pe fata interna a lobului occipital. (< lat. cuneus)
grâumoale, GRÂU MOÁLE s. (BOT.; Triticum dícoccum) (reg.) tenchi.
culturalism, CULTURALÍSM s. n. 1. preocupare culturala. 2. scoala americana de antropologie care admite ca esentiala specificitatea culturii, considerata ca obicei al grupului social, în opozitie cu natura. ♢ curent care pune accentul, în ce priveste formarea personalitatii, pe rolul factorilor de mediu socioculturali. (< fr. culturalisme)
grăbit, GRĂBÍT adj., adv. 1. adj. v. iute. 2. adv. (reg.) zornic. (Fuge ~ catre casa.) 3. adj. v. accelerat. 4. adj., adv. v. des.
grăbire, GRĂBÍRE s. 1. v. accelerare. 2. v. devansare.
grăbi, GRĂBÍ vb. 1. a (se) iuti, a (se) zori, (livr.) a (se) alerta, (înv. si pop.) a (se) pripi, a (se) sili, (înv. si reg.) a (se) pazi, a spori, a (se) steji, (reg.) a (se) purta, (înv.) a (se) curânda, a (se) sârgui, a (se) sprinteni. (Se ~ sa ajunga la timp.) 2. v. precipita. 3. v. zori. 4. a se zori, (grecism înv.) a proftaxi. (Se ~ a trimite mandatul.) 5. v. accelera. 6. a devansa. (A ~ muncile agricole.) 7. a se pripi. (Te rog sa nu te ~ în luarea deciziei.)
gradat, GRADÁT adj., adv. 1. adj., adv. v. treptat. 2. adj. v. succesiv.
cuart, CUART, -Ă adj. din patru în patru. o malarie sau febra ~a = forma clinica de malarie în care accesele de febra revin din patru în patru zile. (< fr. quart)
ghiuj, GHIUJ s. v. babalâc, baccea, batrân, cazatura, hodorog, mos, mosneag, ramolit.
gărgăriţă, GĂRGĂRIŢĂ s. (ENTOM.) 1. (Bruchus pisi) (reg.) mazarar. 2. (Tinea granella) (reg.) molie. 3. gargarita-prunului (Rhynchites bacchus) = prunar.
cronologie, CRONOLOGÍE s. f. 1. disciplina auxiliara a istoriei care se ocupa cu stabilirea epocilor si a datelor. (p. ext.) succesiune în timp a evenimentelor istorice. ♢ sistem de socotire a anilor. 2. lista cu o succesiune cronologica. (< fr. chronologie)
cronologic, CRONOLÓGIC, -Ă adj. referitor la cronologie; dispus în ordinea succesiunii în timp. (< fr. chronologique)
staruie, a starui - vezi definitia cuvantului starui
se ispravi, vezi definitia cuvantului ispravi
stoluri, pluralul de la stol - vezi definitia cuvantului stol
izbutesc, a izbuti - vezi definitia cuvantului izbuti
floare, FLOÁRE s. 1. (BOT.) (Transilv., Ban. si prin Mold.) pana. (Poarta o ~ la palarie.) 2. (BOT.) floarea-calugarului (Saponaria vaccaria) = (reg.) vacarica, vacarita; floarea-cucului (Lychnis flos cuculi) = (reg.) cuculeasa; floarea-miresei (Spirarea vanhouttei) = (rar) spirea; floarea-pastelui (Anemone nemorosa) = (reg.) gainuse (pl.), oita, pascuta, pastita, turculet, floarea-ostilor, floarea-pasarilor, floarea-vântului, pâinea-pastelui; floarea-pastilor v. pastita; floarea-pasarilor v. pastita; floarea-raiului (Chrysanthemum cinera-riifolium) = (prin Munt.) musetel; floarea-reginei (Leontopodium alpinum) = albumeala, albumita, floare-de-colt, (rar) edelvais, (reg.) flocosele (pl.), steluta, floarea-doamnei; floarea-soarelui (Helianthus annuus) = (înv. si pop.) soarea-soarelui, (pop.) sora-soarelui, (reg.) raza, rujoanca, soreanca, rasarea-soarelui, ruja-soarelui, (Mold.) rasarita, sorica; floarea-vântului-galbena v. pastita; floare-de-colt v. floarea-reginei; floare-de-leac (Ranunculus repens) = (reg.) bujorel, galbenele (pl.), piciorul-cocosului; floare-de-perina (Anthemis tinctoria) = (reg.) iarba-de-perina; flori-de-paie (Helichrysum bracteatum) = imortela, (rar) nemuritoare, (reg.) cununita. 3. (pop.) spuma. (~ vinului.) •4. (fig.) caimac, smântâna, spuma. (El a cules ~, noua ne-a lasat ce-a fost mai prost.)
cuvinte cu sens asemanator, sinonime - vezi definitia cuvantului sinonim
cuvinte cu sens opus, antonime - vezi definitia cuvantului antonim
fiasco, FIÁSCO s. v. cadere, esec, insucces, nereusita, picare.
criptogramă, CRIPTOGRÁMĂ s. f. 1. document scris cu caractere secrete, carora li se atribuie, dupa un cod, valori speciale, cunoscute numai de cei initiati. ♢ (inform.) forma codificata a unei înregistrari. 2. problema enigmistica constând în a împarti cuvintele unei fraze într-un numar exact de fragmente, care se înscriu într-o forma geometrica regulata, urmând a se afla locul unde începe succesiunea acestor fragmente si modul în care se succeda. (< fr. cryptogramme)
criptogen, CRIPTOGÉN, -Ă adj. (biol.; despre organisme) 1. cu origine si evolutie necunoscute; criptogenetic (1). 2. care provine din regiuni inaccesibile cercetarilor. (< fr. cryptogène)
criptic, CRÍPTIC, -Ă I. adj. 1. ascuns, secret; greu accesibil. o limbaj ~ = limbaj secret, obscur, greu de descifrat. 2. care prezinta ascunzatori, focare de microbi. II. s. f. caracter criptic. (< fr. cryptique, engl. cryptic)
felicitare, FELICITÁRE s. (înv. si glumet) congratulare, congratulatie, (înv.) hiritiseala, hiritisire, (grecism înv.) sinhariticon, (fam.) gratulare. (~ cuiva pentru succesele dobândite.)
felicita, FELICITÁ vb. (înv. si glumet) a (se) congratula, (înv.) a (se) ferici, (fam.) a (se) gratula, a (se) hiritisi. (Se ~ reciproc pentru succesele dobândite.)
farfurie, FARFURÍE s. 1. taler, talger, (reg.) tipsie, (Transilv., Ban. si Olt.) taier. (Manânca din acceasi ~ amândoi.) 2. farfurie zburatoare v. ozene.
cretic, CRÉTIC, -Ă adj. ritm ~ = ritm ternar, inversul amfibrahului, în care silaba de la mijloc este neaccentuata. (< fr. crétique, lat. creticus)
evidenţiere, EVIDENŢIÉRE s. 1. v. profilare. 2. v. accentuare.
evidenţiat, EVIDENŢIÁT adj. v. accentuat.
evidenţia, EVIDENŢIÁ vb. 1. v. profila. 2. v. contura. 3. v. re-marca. 4. v. afirma. 5. v. accentua. 6. a reiesi, a se reliefa. (Se ~ un anumit patos în poezia lui.)
evident, EVIDÉNT adj., adv. 1. adj. v. clar. 2. adj. accentuat, marcat, pronuntat, reliefat, vizibil. (Vorbea cu un ~ accent strain.) 3. adj. v. categoric. 4. adj. v. indiscutabil. 5. adj. apreciabil, categoric, considerabil, important, însemnat, mare, sensibil, simtitor, vadit, (livr.) manifest. (O ameliorare ~ a starii bolnavului.) 6. adj. v. indiscutabil. 7. adj. învederat, notoriu, patent, vadit, (fig.) patentat. (O hotie ~.) 8. adv. clar, limpede, (reg. înv.) acurat. (Este ~ ca ai dreptate.)
credo, CRÉDO s. n. 1. a treia parte a misei. 2. expunere succinta a dogmelor fundamentale ale religiei crestine; simbolul credintei. 3. (fig.) crez; profesiune de credinta. (< lat. credo)
eşec, ESÉC s. 1. insucces, nereusita, (rar) neizbânda, (livr.) fiasco, (fam.) chic. (~ într-o actiune). 2. v. cadere. 3. v. înfrângere.
erede, ERÉDE s. v. mostenitor, succesor, urmas.
crawlingpeg, CRÁWLING PEG [CRAU-] s. n. (fin.) operatie oficiala de reducere succesiva, de mica amploare si la intervale de timp relativ scurte, a valorii paritare a unei monede, în functie de scaderea puterii de cumparare a acesteia. (< engl. crawling peg)
costumier, COSTUMIÉR, -Ă s. m. f. 1. cel care face, vinde sau închiriaza costume de bal, de teatru etc. 2. persoana care are în pastrare costumele si accesoriile vestimentare ale actorilor într-un teatru sau studio cinematografic. (< fr. costumier)
cosmotron, COSMOTRÓN s. n. accelerator care poate imprima particulelor elementare o energie comparabila cu aceea a razelor cosmice. (< fr. cosmotron)
dostoianie, DOSTOIÁNIE s. v. mostenire, patrimoniu, succesiune.
desfigura, DESFIGURÁ vb. a (se) deforma, a (se) poci, a (se) schimonosi, a (se) sluti, a (se) strâmba, a (se) urâti, (pop. si fam.) a (se) scalâmbaia, a (se) scofâlci, (pop.) a (se) hâzi, (Mold. si Bucov.) a (se) sonti, (înv.) a (se) grozavi. (S-a ~ în urma accidentului.)
descendenţă, DESCENDÉNŢĂ s. filiatie, linie, succesiune. (Urmas în ~ barbateasca.)
derulare, DERULÁRE s. v. defilare, desfasurare, perin-dare, prefirare, succedare.
derula, DERULÁ vb. v. defila, desfasura, perinda, prefira, succeda.
denivelaţie, DENIVELÁŢIE s. v. accident.
denivelat, DENIVELÁT adj. v. accidentat.
denivelare, DENIVELÁRE s. v. accident.
decent, DECÉNT adj. 1. v. politicos. 2. pudic, rusinos, sfios. (O comportare ~.) 3. acceptabil, onorabil. (Duce o viata ~.)
coocupant, COOCUPÁNT, -Ă s. m. f. cel care ocupa un loc împreuna cu altcineva. (< fr. cooccupant)
conversiune, CONVERSIÚNE s. f. 1. modificare a conditiilor initiale ale unui împrumut. ♢ preschimbare a unei valori monetare într-o valoare de alta natura. 2. (rar) schimbare a naturii, a formei unui lucru. ♢ modificare a unui sistem fizic sau tehnic prin transformarea unor marimi date. ♢ transformare, în urma unui proces chimic, a unei specii de molecule în alte specii de molecule. ♢ (biol.) schimbare în ordine liniara a genelor; transmutatie genetica. 3. reluare în ordine inversa a termenilor unei sintagme, cu sau fara schimbarea întelesului ori functiilor sintactice; reversiune. ♢ schimbare a clasei lexico-gramaticale, a valorii unui cuvânt; hipotaxa. 4. (log.) rasturnare a unei judecati prin înlocuirea reciproca a subiectului cu predicatul. 5. traducere a unui cuvânt, numar sau mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj într-altul. 6. mecanism psihic care face sa apara un simptom corporal la locul unui efect refulat ce nu poate accede în constiinta fara a provoca o reactie de angoasa. (< fr. conversion, lat. conversio)
convenţionalism, CONVENŢIONALÍSM s. n. 1. caracterul a ceea ce este conventional; tendinta de a se conforma regulilor general acceptate, fara o percepere proprie, a faptelor; prezenta masiva în opera de arta a unor elemente de continut sau de expresie devenite clisee. 2. conceptie filozofica pozitivista potrivit careia axiomele geometrice, legile si teoriile stiintifice ar fi simple conventii create în mod arbitrar de oamenii de stiinta. (< fr. conventionnalisme)
convenţie, CONVÉNŢIE s. f. 1. întelegere, acord, pact între state, institutii etc. •contract. •denumire data unor tratate internationale. 2. (lit., arte) acceptare tacita a unor procedee, forme sau idei. 3. (pl.) deprindere stabilita prin traditie. 4. adunare legislativa a Frantei între 1792 si 1794. 5. congres al unui partid, al unei grupari politice, reunit în vederea desemnarii candidatului la presedintie, stabilirii platformei-program etc. (< fr. convention, lat. conventio)
convenabil, CONVENÁBIL, -Ă adj. care convine sau poate conveni; acceptabil, multumitor. ♢ (despre marfuri, preturi) ieftin. (< fr. convenable)
controler, CONTRÓLER s. n. 1. comutator care realizeaza o succesiune determinata de modificari ale conexiunilor unor circuite electrice. 2. (inform.) circuit complex si logica aferenta operarii în conditii optime a unui echipament periferic. (< germ. Kontroller, engl. controller)
contratimp, CONTRATÍMP s. m. 1. (muz.) accentuare a timpului slab (neaccentuat) al unei masuri, timpul tare fiind ocupat de o pauza. 2. inoportunitate, nepotrivire. o în ~ = inoportun. (dupa fr. contretemps)
contrastiv, CONTRASTÍV, -Ă adj. care pune în evidenta, accentueaza un contrast. o (lingv.) analiza ~ a = metoda care explica fenomenele lingvistice prin analiza diferentelor dintre limbi sau dintre situatiile aparute în aceeasi limba; gramatica ~a = gramatica bazata pe analiza contrastiva. (< engl. contrastive, fr. contrastif)
criză, CRÍZĂ s. 1. (livr.) recesiune, (înv.) chesat. (~ economica, financiara.) 2. (MED.) acces, atac, puseu, (astazi rar) paroxism, (pop.) toana. (~ de nebunie, de cord.)
contramarcă, CONTRAMÁRCĂ s. f. 1. parte a unui bilet de spectacol care îi ramâne spectatorului. ♢ (p. ext.) semn distinctiv remis la o escala calatorilor în tranzit. 2. bilet justificativ remis fiecarei persoane care participa la o calatorie în grup pentru a-i permite accesul în mijlocul de transport. (< fr. contremarque)
coşenilă, COSENÍLĂ s. 1. (ENTOM.; Coccus cacti) cârmâz. 2. v. carmin.
contrachilă, CONTRACHÍLĂ s. f. (mar.) grinda longitudinala alipita de chila, pe care o dubleaza la partea superioara. (< it. contracchiglia)
contraacuzaţie, CONTRAACUZÁŢIE s. f. învinuire adusa de acuzat acuzatorului. (< fr. contré-accusation)
conveni, CONVENÍ vb. 1. a-i placea, a prefera. (Ţi-ar ~ sa te muti la noi?) 2. a se întelege, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogati, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristani, a se târgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Au ~ asupra pretului.) 3. v. întelege. 4. a accepta, a se învoi, (înv.) a pristani. (A ~ sa vina la nunta.)
convenabil, CONVENÁBIL adj. 1. v. nimerit. 2. v. apt. 3. v. acceptabil. 4. acceptabil, admisibil, bunicel, suportabil, tolerabil, (fam.) pasabil. (O situatie ~.) 5. acceptabil, accesibil, moderat, potrivit, rezonabil, (livr.) modic, (fam.) pasabil. (Pretentii materiale ~.) 6. v. ieftin.
contracciu, CONTRACCÍU s. v. concesionar.
continuator, CONTINUATÓR s. succesor, urmas, (înv.) urmator. (~ lui la catedra.)
contingent, CONTINGÉNT adj. v. accidental, incidental, întâmplator, ocazional, sporadic.
continuitate, CONTINUITÁTE s. f. 1. faptul, însusirea de a fi continuu. 2. (mat.) proprietate a unei functii care poate trece de la o stare la alta, luând toate valorile intermediare. 3. categorie filozofica, desemnând distributia si succesiunea neîntrerupta în spatiu si timp a structurii si dinamismului materiei. (< fr. continuité, lat. continuitas)
contingent, CONTINGÉNT, -Ă I. adj. care poate sa fie sau sa nu fie, sa se produca sau nu; întâmplator, accidental, fortuit. II. s. n. 1. totalitatea tinerilor nascuti în acelasi an si luati în evidenta organelor militare. ♢ totalitatea elevilor si studentilor (aproximativ) de aceeasi vârsta care intra si parcurg împreuna aceeasi treapta de învatamânt. 2. grup omogen de oameni. 3. plafon cantitativ ori valoric al importului sau exportului unor marfuri într-o anumita perioada. (< fr. contingent, lat. contingens)
consimţi, CONSIMŢÍ vb. 1. v. aproba. 2. a accepta, a admite, a se învoi, a primi, a voi, a vrea. (~ sa fii sotia mea?)
consecutiv, CONSECUTÍV adj. v. succesiv.
concis, CONCÍS adj. 1. concentrat, laconic, lapidar, scurt, succint, (înv.) rezumator, (fig.) strâns, telegrafic. (O expunere ~; stil ~.) 2. v. sintetic.
concesionar, CONCESIONÁR s. (înv.) contracciu. (~ al vamilor.)
concede, CONCÉDE vb. v. accepta, admite, aproba, concesiona, consimti, încuviinta, îndupleca, îngadui, învoi, lasa, permite, primi.
coccis, CÓCCIS s. (ANAT.) (pop.) noada, (Olt.) serteata.
coccide, COCCÍDE s. pl. (ENTOM.; Coccinea) paduchi-tes-tosi (pl.).
clironomie, CLIRONOMÍE s. v. mostenire, patrimoniu, succesiune.
clironom, CLIRONÓM s. v. mostenitor, succesor, urmas.
cârmâz, CÂRMÂZ s. 1. (BOT.; Phytolacca decandra si americana) (reg.) rumeioara. 2. v. cosenila. 3. v. carmin.
consecutivitate, CONSECUTIVITÁTE s. f. urmare neîntrerupta, succesiune. (< consecutiv + -itate)
consecutiv, CONSECUTÍV, -Ă adj. care urmeaza neîntrerupt, în sir, succesiv. o complement circumstantial ~ = complement de mod care prezinta drept consecinta determinarea unei actiuni, a unei însusiri; propozitie ~a (si s. f.) = propozitie circumstantiala care exprima consecinta sau rezultatul actiunii verbului, ori al intensificarii însusirii unui obiect din regenta; conjunctie ~a = conjunctie care introduce o propozitie consecutiva. (< fr. consécutif)
conjunct, CONJÚNCT, -Ă adj. intim legat, strâns unit. o (gram.) forme ĕ = formele scurte ale prezentului indicativ persoana 1 sg. si 3 sg. si pl. ale verbului "a fi" si formele neaccentuate de dativ si acuzativ sg. si pl. ale pronumelui personal; (muz) treapta ~a = treapta care urmeaza alteia sau o precede imediat la interval de secunda. (< lat. coniuctus, fr. conjoint)
chix, CHIX s. v. cadere, esec, insucces, nereusita, picare.
conformism, CONFORMÍSM s. n. atitudine oportunista, acceptarea necritica, mecanica si supunerea formala, docila fata de orice obiceiuri, idei, hotarâri. (< fr. conformisme)
chin, CHIN s. 1. calvar, durere, încercare, patima, pas, patimire, suferinta, (înv. si pop.) munca, (pop.) aht, cercare, napasta, (înv. si reg.) patimita, scârba, (înv.) rabdare, straste, suferire, (fig.) povara. (Ce ~uri a avut de îndurat!) 2. v. zbucium. 3. v. tortura. 4. cazna, efort, fortare, munca, osteneala, sfortare, silinta, stradanie, straduinta, truda, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) straduiala, straduire, (pop.) canoneala, (reg.) strapat, (prin Munt.) morânceala, (Mold. si Transilv.) zoala, (înv.) caznire, nevointa, osteninta, sforta, stradanuinta, stradanuire. (~ul lui a fost încununat de succes.)
chihlimbar, CHIHLIMBÁR s. 1. ambra galbena, (astazi rar) succin. (Din ~ se fac obiecte de podoaba.) 2. chihlimbar cenusiu v. ambra.
cădere, CĂDÉRE s. 1. picare. (~ a unui obiect de pe masa.) 2. v. cazatura. 3. v. prabusire. 4. darâmare, naruire, picare, prabusire, pravalire, rasturnare. (~ lui la pamânt în urma unei lovituri.) 5. (GEOGR.) cadere de apa v. cascada. 6. scapare. (~ a ciocanului din mâna.) 7. v. lasare. 8. v. disparitie. 9. esec, insucces, nereusita, picare, (livr.) fiasco, (fam.) chix. (~ la un examen.) 10. v. calitate.
cazual, CAZUÁL adj. v. accidental, incidental, întâmplator, ocazional, sporadic.
cauză, CÁUZĂ s. 1. considerent, mobil, motiv, pricina, prilej, ratiune, temei, (înv. si pop.), cuvânt, (pop.) noima, price, (înv.) cap, obiect, povod, rezon, (fig.) izvor, samânta. (~ care explica producerea unui fenomen.) 2. obârsie, origine, (fig.) izvor, mama. (~ tuturor succeselor e ...) 3. obiectiv, scop, tel, tinta, (înv.) pricina. (Lupta pentru nobila ~ a independentei.) 4. v. proces.
complet, COMPLÉT, -Ă I. adj. întreg, desavârsit, deplin. ♦ opere ~ e = editie care cuprinde toate operele unui scriitor. ♦ (despre un vehicul) care are toate locurile ocupate; plin. II. adv. în întregime, cu desavârsire. III. s. n. 1. ~ de judecata = colectiv din judecatori si asesori care pot judeca si pronunta legal o sentinta. 2. lot de unelte, aparate, piese de schimb si accesorii, într-un ambalaj anume, pentru a asigura functionarea unui sistem. 3. compleu. (< fr. complet, lat. completus)
compensa, COMPENSÁ vb. I. tr. 1. a înlocui ceva consumat, cheltuit, prin altceva; a da un echivalent; a despagubi. 2. a determina valoarea mijlocie sau cea mai probabila a unui sir de masuri, ale caror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale. 3. (fiz.) a micsora sau a anula efectul unei actiuni. ♢ a înlatura erorile de deviatie ale unei busole. II. tr., refl. (med.; despre organe) a(-si) reveni la o stare de echilibru, de functionare normala. (< fr. compenser, lat. compensare)
bunicel, BUNICÉL adj. 1. bunisor, (pop.) bunut. (Nu e chiar bun, e ~.) 2. v. acceptabil.
buburuză, BUBURÚZĂ s. (ENTOM.; Coccinella septempunctata) boul-Domnului, boul-lui-Dumnezeu, vaca-Domnului, (reg.) cucusor, gainusa, gârgarita, mamaruta, margarit, margarita, margarita, marie, mariuta, paparuga, paparuie, paparuta, paparuza, vrajitoare, boul-popii, gaina-lui-Dumnezeu, maria-popii, puica-popii, puiculita-popii, vaca-lui-Dumnezeu.
botgros, BOTGRÓS s. (ORNIT.; Coccothraustes coccothraustes) ciresar, (reg.) puigros, (Bucov.) clontar, sâmburar, (prin Munt.) cioc-gros.
bocciu, BOCCÍU s. v. parlagiu, vidanjor.
bocciu, BOCCÍU adj. v. diform, hidos, hâd, pocit, schimonosit, slut, strâmb, urât.
bocceluţă, BOCCELÚŢĂ s. legaturica.
bocceagiu, BOCCEAGÍU s. v. marchitan.
boccea, BOCCEÁ s. v. legatura.
bobornic, BOBÓRNIC s. (BOT.; Veronica beccabunga) sopârlita, (reg.) pribolnic.
coccis, CÓCCIS s. n. os mic triunghiular la extremitatea de jos a coloanei vertebrale; noada. (< fr. coccyx)
coccinella, COCCINÉLLA s. f. mica insecta coleoptera cu elitrele rosii patate cu puncte negre; buburuza. (< fr. coccinelle, lat. coccinella)
coccigotomie, COCCIGOTOMÍE s. f. sectionare chirurgicala a coccisului. (< fr. coccygotomie)
coccigodinie, COCCIGODINÍE s. f. durere violenta la nivelul coccisului, în timpul sarcinilor si al afectiunilor uterine. (< fr. coccygodynie)
coccigian, COCCIGIÁN, -Ă adj. referitor la coccis, al coccisului. (< fr. coccygien)
coccigo, COCCIG(O)- elem. "coccis". (< fr. coccyg/o/-, cf. gr. kokkys, -ygos, cuc)
coccigectomie, COCCIGECTOMÍE s. f. excizie chirurgicala a coccisului. (< fr. coccygectomie)
coccidioză, COCCIDIÓZĂ s. f. grup de boli parazitare ale tubului digestiv, la pasari si la iepuri, provocate de coccidii. (< fr. coccidiose)
coccidii, COCCÍDII s. f. pl. ordin de protozoare unicelurare, parazite, cu celule epiteliale. (< fr. coccidies)
coacuzat, COACUZÁT, -Ă adj., s. m. f. (cel) acuzat în acelasi proces împreuna cu altii. (< fr. coaccusé)
băbălău, BĂBĂLĂU s. v. afemeiat, babalâc, baccea, cazatura, crai, hodorog, ramolit.
clauză, CLÁUZĂ s. f. dispozitie speciala sau accesorie inserata într-o conventie, într-un tratat, contract etc. o a natiunii celei mai favorizate = clauza prin care, într-un acord international, un stat recunoaste altui stat în relatiile bilaterale (de credit, financiare, de import-export) aceleasi avantaje si privilegii acordate si altor state. (< lat. clausa, fr. clause)
baccea, BACCEÁ s. v. babalâc.
baccevan, BACCEVÁN s. v. zarzavagiu.
babalâc, BABALÂC s. baccea, cazatura, hodorog, ramolit, (reg. si fam.) ghiuj, (reg.) jap, matuf, (prin Mold.) babalau, (fig.) hârb. (A ajuns un ~.)
auxiliar, AUXILIÁR adj., s. 1. adj. ajutator. (Verb ~.) 2. s. ajutor, sprijin. (Un ~ pretios.) 3. adj. accesoriu, anex, secundar, subsidiar. (Element ~ într-un mecanism.)
audienţă, AUDIÉNŢĂ s. v. reusita, succes.
aton, ATÓN adj. 1. v. atonic. 2. (FON.) neaccentuat. (Vocala, silaba ~.)
asigura, ASIGURÁ vb. 1. (EC.) (înv.) a (se) asiguripsi, a (se) siguripsi. (Se ~ împotriva accidentelor.) 2. v. garanta. 3. a încredinta, (înv.) a adeveri, a încrede, a sigura. (A ~ pe cineva de ceva.) 4. v. sustine. 5. v. convinge.
armurier, ARMURIÉR s. (înv.) sinetar, tufecciu. (~ul face, repara sau vinde arme.)
circumflex, CIRCUMFLÉX adj. 1. curbat în semicerc, arcuit. o accent ~ = semn diacritic ( ^ ), specific limbii franceze, care marcheaza vocalele lungi urmate de o consoana (vocala) disparuta ulterior. 2. (despre artere, vene, nervi) care înconjura, care are un traiect rasucit. 3. (despre plante) cu ramurile curbate în jos. (< fr. circonflexe, lat. circumflexus)
arbore, ÁRBORE s. 1. (BOT.) copac, pom, (înv. si pop.) lemn. (Un ~ falnic.) 2. (BOT.) arbore de cacao (Theobromacacao) = (rar) cacaotier; arbore de cafea (Coffea arabica) = (înv.) cafeu; arborele-vietii (Thuja orientalis si occidentalis) = tuia, (rar) tamâie. 3. v. fus. 4. (TEHN.) arbore cotit = vilbrochen. 5. v. catarg. 6. (MAR.) arbore mic v. trinchet.
apusean, APUSEÁN adj., s. v. occidental.
apus, APÚS s. 1. asfintire, asfintit, (livr.) crepuscul, declin, (rar) apunere, (pop.) scapat, scapatare, scapatat. (~ul soarelui.) 2. v. înserare. 3. v. vest. 4. occident.
circa, CÍRCA abr. cca./ adv. aproximativ, cam. (< lat. circa)
aprobălui, APROBĂLUÍ vb. v. accepta, admite, aproba, consimti, încuviinta, îndupleca, îngadui, învoi, lasa, permite, primi.
aprobat, APROBÁT adj. acceptat, admis. (Cerere ~.)
aprobare, APROBÁRE s. 1. acceptare, admitere, consimtire, încuviintare. (~ scoaterii la concurs a unui post vacant.) 2. (fig.) lumina verde, unda verde. (A primit ~ pentru ...) 3. v. încuviintare. 4. v. agrement.
aproba, APROBÁ vb. a accepta, a admite, a consimti, a încuviinta, a se îndupleca, a îngadui, a se învoi, a lasa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (fig.) a subscrie, (înv. si pop.) a se prinde, (înv. si reg.) a se pleca, (Mold. si Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobalui, a multumi, a ogodi. (A ~ sa se scoata postul vacant la concurs.)
cinetehnică, CINETÉHNICĂ s. f. mijloace si procedee de înregistrare, prelucrare si redare a unor succesiuni de imagini. (< germ. Kinetechnik)
cineroman, CINEROMÁN s. n. 1. roman scris în vederea adaptarii cinematografice. 2. roman sub forma de fotografii sau de desene care se succed, ori de colaje pe banda. (< fr. ciné-roman)
cinedocument, CINEDOCUMÉNT s. n. document figurativ audiovizual care fixeaza cu ajutorul tehnicii cinematografice o serie de obiecte, evenimente, fenomene sub forma unor succesiuni de imagini. (< cine- + document)
altoi, ALTOÍ vb. v. atinge, bate, inocula, lovi, vaccina.
altoire, ALTOÍRE s. v. inoculare, inoculatie, vaccinare.
alternare, ALTERNÁRE s. alternanta, rotatie, succesiune. (~ culturilor.)
alteraţie, ALTERÁŢIE s. (MUZ.) 1. accident. 2. alteratie mixta v. becar.
aloe, ALÓE s. (BOT.; Aloe ferox si succotrina) (rar) sabur, (reg.) fiere-de-urs.
aleatoriu, ALEATÓRIU adj. v. accidental, incidental, întâmplator, ocazional, sporadic.
ciclu, CÍCLU1 s. n. 1. succesiune, sir de fenomene, de stari, de manifestari care se produc în cadrul unui proces repetabil totdeauna în aceeasi ordine. o teoria ~ ului istoric = teorie care sustine ca procesul istoric se desfasoara în cerc închis, printr-o "vesnica întoarcere". ♢ serie, numar de luni, ani etc. dupa care se reproduc constant anumite fenomene. ♢ serie de productii literare, muzicale, de opere stiintifice etc. având o tema comuna. 2. lant închis de atomi din molecula unei substante. 3. ansamblu de valori succesive luate de o marime periodica în timpul unei perioade. o ~ pe secunda = hert; ~ de productie = perioada în decursul careia obiectele muncii trec prin toate fazele procesului de productie, pâna la stadiul de produs finit; (agr.) perioada de la pregatirea terenului pâna la recoltarea, livrarea sau depozitarea productiei. (< fr. cycle, lat. cyclus)
ciclotron, CICLOTRÓN s. n. accelerator ciclic de particule atomice grele, electrizate, în care aceste particule descriu traiectorii spirale într-un câmp electric alternativ, dupa care parasesc acceleratorul cu energii foarte mari. (< fr. cyclotron)
alac, ALÁC s. (BOT.; Triticum monococcum) (reg.) tenchi, secara-alba.
ajunge, AJÚNGE vb. 1. a sosi, a veni, (livr.) a accede, (înv.) a merge, (grecism înv.) a proftaxi. (A ~ la timp.) 2. v. sosi. 3. a apuca, a prinde. (Se grabeste sa ~ trenul.) 4. a prinde, (înv. si pop.) a sosi, (prin Olt.) a scurta. (Mergeti, va ~ din urma.) 5. v. întinde. 6. a da, a iesi. (Drumul ~ în sat.) 7. a-i veni, ( (reg.) a-i bate. (Iarba îi ~ pâna la mijloc.) 8. a razbate, a razbi, a strabate. (Strigatul ~ pâna la el.) 9. v. surprinde. 10. a atinge, a izbi, a lovi, a nimeri, a ochi, a pocni, (pop.) a pali, a picni, (reg.) a tâlni, (Transilv.) a talali. (Glontul ~ iepurele.) 11. a deveni, (livr.) a accede, (înv.) a încapea, a purcede, a sosi. (A ~ domn, vornic.) 12. v. veni. 13. a deveni, a iesi. (A ~ doctor.) 14. a(-si) atinge, a(-si) îndeplini, a(-si) înfaptui, a(-si) realiza. (Si-a ~ scopul.) 15. a parveni, (înv.) a prinveni. (A ~ sa priceapa mai exact cele întâmplate.) 16. v. egala. 17. a intra, a încapea. (Bunurile au ~ pe mâna lui.) 18. a tine. (Alimentele ne vor ~ doua luni.) 19. v. îmbogati. 20. v. razbi.
agrea, AGREÁ vb. 1. v. simpatiza. 2. (POL.) a accepta. (Statul ~ un ambasador.)
ciclogramă, CICLOGRÁMĂ s. f. grafic reprezentând evolutia unui proces format din operatii care se repeta în cicluri succesive. (< fr. cyclogramme)
admitere, ADMÍTERE s. 1. v. aprobare. 2. acceptare, primire. (Dupa ~ lui în asociatie.) 3. v. acceptare.
admite, ADMÍTE vb. 1. v. aproba. 2. a accepta, a primi. (L-a ~ la club.) 3. v. consimti. 4. a accepta, a marturisi, a recunoaste. (Pâna la urma a ~ ca asa este.) 5. v. îngadui. (Cum poti ~ una ca asta?) 6. v. împartasi. 7. v. presupune.
admisibil, ADMISÍBIL adj. 1. v. acceptabil. 2. v. convenabil. 3. v. plauzibil.
admis, ADMÍS adj. 1. v. aprobat. 2. acceptat, primit, reusit. (Candidat ~.) 3. v. acceptat.
ciaconă, CIACÓNĂ CIA-/ s. f. 1. vechi dans spaniol cu miscare lenta; melodia corespunzatoare. 2. piesa instrumentala cu variatiuni polifonice asemanatoare passacagliei. (< it. ciaccona)
chix, CHIX s. n. (fam.) nereusita, insucces, esec. ♦ a da ~ = a nu izbuti, a da gres. (< germ. Kicks)
accidentat, ACCIDENTÁT adj. (GEOGR.) denivelat, învalurat, neregulat, (înv. si reg.) sapat. (Teren ~.)
accident, ACCIDÉNT s. 1. (GEOGR.) denivelare, denivelatie, neregularitate. (~ de teren.) 2. v. alteratie.
accidental, ACCIDENTÁL adj. 1. v. întâmplator. 2. neesential, secundar. (Un aspect ~ al problemei.)
accesoriu, ACCESÓRIU adj. v. auxiliar.
accesibil, ACCESÍBIL adj. 1. abordabil, practicabil. (Un drum ~.) 2. v. convenabil. 3. elementar, simplu, usor. (Cunostinte, notiuni ~.) 4. inteligibil, (rar) priceput. (Un text ~.)
accepţiune, ACCEPŢIÚNE s. v. sens.
acces, ACCÉS s. 1. v. intrare. 2. v. criza.
accepţie, ACCÉPŢIE s. v. sens.
acceptare, ACCEPTÁRE s. 1. v. aprobare. 2. v. admitere. 3. admitere, recunoastere. (~ unui alt punct de vedere.)
acceptat, ACCEPTÁT adj. 1. v. aprobat. 2. v. admis. 3. admis, recunoscut, (înv.) recept. (O opinie ~.)
acceptabil, ACCEPTÁBIL adj. 1. admisibil, convenabil, multumitor, satisfacator, (fam.) pasabil. (O solutie ~ pentru ambele parti.) 2. admisibil, bunicel, convenabil, suportabil, tolerabil, (fam.) pasabil. (O situatie ~.) 3. v. convenabil. 4. v. plauzibil. 5. v. decent. 6. suportabil, tolerabil. (O clima ~.)
accepta, ACCEPTÁ vb. 1. v. aproba. 2. v. admite. 3. v. consimti. 4. v. conveni. 5. (POL.) a agrea. (A ~ un ambasador.) 6. v. recunoaste. 7. v. îngadui. 8. v. împartasi.
accentuaţie, ACCENTUÁŢIE s. v. accentuare.
accentuat, ACCENTUÁT adj. 1. tonic. (Vocala ~; silaba ~.) 2. evidentiat, întarit, marcat, reliefat, subliniat, (livr.) potentat. (Semnificatii ~.) 3. v. proeminent. 4. v. evident.
accentuare, ACCENTUÁRE s. 1. accentuatie. (O ~ corecta a cuvintelor.) 2. evidentiere, întarire, marcare, relevare, reliefare, subliniere, (livr.) potentare. (~ unor caracteristici ale lucrarii.)
accent, ACCÉNT s. 1. v. ton. 2. intonatie, ton. (Vorbea cu un ~ plin de caldura.)
accentua, ACCENTUÁ vb. 1. a evidentia, a întari, a marca, a puncta, a releva, a reliefa, a sublinia, (livr.) a învedera, a potenta. (A ~ calitatile lucrarii.) 2. v. insista. 3. a se amplifica, a creste, a se intensifica, a se întari, a se înteti, a se mari, a spori.
accelerat, ACCELERÁT adj. grabit, iutit, rapid, zorit. (Ritm ~ de deplasare.)
accelerare, ACCELERÁRE s. grabire, iutire, urgentare, zorire. (~ expedierii unei marfi.)
accelera, ACCELERÁ vb. a grabi, a iuti, a urgenta, a zori, (astazi rar) a pripi. (~ încheierea unei actiuni.)
accede, ACCÉDE vb. v. ajunge, deveni, sosi, veni.
abordabil, ABORDÁBIL adj. v. accesibil.
victorie, VICTÓRIE s. 1. v. biruinta. 2. izbânda, reusita, succes. (~ echipei de handbal.)
vidanjor, VIDANJÓR s. (rar) latrinar, (pup.) cacanar, (Tran-silv.) budar, (înv.) bocciu.
volnici, VOLNICÍ vb. v. accepta, admite, canoni, cazni, chinui, concepe, dezrobi, elibera, emancipa, forta, framânta, îngadui, libera, munci, necaji, osteni, permite, rabda, salva, scapa, scoate, sforta, sili, stradui, suferi, suporta, tolera, trudi, zbate, zbuciuma.
zarzavagiu, ZARZAVAGÍU s. (prin Ban.) sârvian, (turcism înv.) baccevan.
ceremonial, CEREMONIÁL, -Ă I. adj. care tine de ceremonie; ritual. II. s. n. totalitatea formulelor si a regulilor care se folosesc la anumite ceremonii. (< fr. cérémonial, lat. cacceremonialis)
centură, CENTÚRĂ s. f. 1. curea lata purtata peste îmbracaminte. o ~ de salvare = dispozitiv din corpuri plutitoare care se fixeaza în jurul taliei, servind la mentinerea unui naufragiat la suprafata apei. 2. parte a scheletului care leaga membrele de trunchi (omoplatul si clavicula, bazinul). ♢ (sport) a) linie imaginara la nivelul ombilicului sub care nu sunt permise loviturile la box; b) procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile, la lupte. 3. cingatoare. o ~ de castitate = bandaj închis cu lacat, în trecut, pentru protejarea castitatii femeilor; ~ de siguranta = dispozitiv care împiedica pe pasagerii unui avion sau automobil de a fi proiectati înainte, în caz de accident. 4. fiecare din gradele de calificare a celor care practica arte martiale. 5. ceea ce înconjura un lucru, un loc etc. o ~ de fortificatii = zona fortificata aflata la o distanta potrivita pentru a fi ferita de focul armelor grele ale unui eventual dusman; linie de ~ = cale ferata, sosea care înconjura un oras. ♢ ansamblu de plantatii în jurul unui oras sau de separare a unor zone ale acestuia. 6. fâsie continua de table de otel care formeaza bordajul unei nave. 7. grinda orizontala din beton armat, rezemata pe zidurile exterioare ale unei constructii, pentru a le lega între ele. 8. cadru de forma circulara. 9. ĩ de radiatii = fiecare dintre cele doua zone de radiatie corpusculara ionizata, de grosime variabila, care înconjura Pamântul. (< fr. ceinture)
centrifug, CENTRIFÚG, -Ă I. adj. care tinde sa se îndeparteze de centru; centrifugal. o forta ~a = forta care tinde sa departeze un corp în miscare circulara de centrul lui de rotatie. II s. f. 1. aparat, masina cu ajutorul careia se efectueaza operatia de centrifugare. 2. instalatie destinata antrenamentului astronautilor, care simuleaza actiunea acceleratiilor de lunga durata. (< fr. centrifuge)
celeri, CELERI- elem. "viteza, acceleratie". (< fr. céléri-, cf. lat. celer, -ris, rapid)
zodiac, ZODIÁC s. 1. zodie, semn zodiacal. (Exista 12 ~e.) 2. horoscop, rojdanic. (~ul cuiva indica o viata plina de succese.) 3. rojdanic, zodiar, (pop.) carte de zodii. (~ul este o carte ce prevesteste soarta cuiva în raport cu zodia în care s-a nascut.)
zori, ZORÍ vb. 1. a (se) grabi, a (se) iuti, (livr.) a (se) alerta, (înv. si pop.) a (se) pripi, a (se) sili. (Se ~ sa ajunga la timp.) 2. a (se) grabi, a (se) precipita. (Nu e nevoie sa va ~.) 3. a grabi, (fig.) a presa. (Timpul ne ~.) 4. a se grabi, (grecism înv.) a proftaxi. (Se ~ a trimite mandatul.) 5. a accelera, a grabi, a iuti, a urgenta, (astazi rar) a pripi. (A ~ încheierea unei actiuni.)
zorire, ZORÍRE s. accelerare, grabire, iutire, urgentare. (~ expedierii unei marfi.)
zorit, ZORÍT adj. 1. grabnic, grabit, iute, întins, precipitat, rapid, repede, repezit. (Un mers ~.) 2. accelerat, grabit, iutit, rapid. (Ritm ~ de deplasare.)
accede, accéde vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. accéd
accedere, accédere s. f., g.-d. art. accéderii; pl. accéderi
accelera, accelerá vb., ind. prez. 1 sg. acceleréz, 2 sg. accelerézi, 3 sg. si pl. accelereáza
accelerando, accelerándo adv.
accelerare, acceleráre s. f., g.-d. art. accelerarii; pl. accelerari
accelerat, accelerát adj. m., pl. acceleráti; f. sg. acceleráta, pl. acceleráte
accelerat, accelerát s. n., pl. acceleráte
accelerator, acceleratór s. m. (substanta), adj. m., pl. acceleratóri; f. sg. si pl. acceleratoáre
accelerator, acceleratór (mecanism) s. n., pl. acceleratoáre
acceleraţie, accelerátie s. f. (sil. -ti-e), art. accelerátia (sil. -ti-a), g.-d. art. accelerátiei; pl. accelerátii, art. accelerátiile (sil. -ti-i-)
accelerograf, accelerográf s. n. (sil. -graf), pl. accelerográfe
accelerogramă, accelerográma s. f., pl. accelerográme
accelerometru, accelerométru s. n. (sil. -tru), art. accelerométrul; pl. accelerométre
accent, accént s. n. (sil. ac-), pl. accénte
accentic, accéntic adj. m., pl. accéntici; f. sg. accéntica, pl. accéntice
accentua, accentuá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. accentuéz, 3 sg. si pl. accentueáza, 1 pl. accentuam (sil. -tu-am); conj. prez. 3 sg. si pl. accentuéze (sil. -tu-e-); ger. accentuând (sil. -tu-ând)
accentuabil, accentuábil adj. m., pl. accentuábili; f. sg. accentuábila, pl. accentuábile
accentual, accentuál adj. m., pl. accentuáli; f. sg. accentuála, pl. accentuále
accentuare, accentuáre s. f. (sil. -tu-a-), g.-d. art. accentuarii (sil. -tu-a-); pl. accentuari
accentuativ, accentuatív adj. m., pl. accentuatívi; f. sg. accentuatíva, pl. accentuatíve
accentuaţie, accentuátie s. f., pl. accentuátii
accept, accépt s. n., pl. accépte
accepta, acceptá vb., ind. prez. 1 sg. accépt, 3 sg. si pl. accépta, 1 pl. acceptam; conj. prez. 3 sg. si pl. accépte
acceptabil, acceptábil adj. m., pl. acceptábili; f. sg. acceptábila, pl. acceptábile
acceptabilitate, acceptabilitáte s. f., g.-d. art. acceptabilitatii
acceptant, acceptánt adj. m., pl. acceptánti; f. sg. acceptánta, pl. acceptánte
acceptanţă, acceptánta s. f., g.-d. art. acceptántei
acceptare, acceptáre s. f., g.-d. art. acceptarii; pl. acceptari
acceptaţie, acceptátie s. f., pl. acceptátii
acceptor, acceptór adj. m., s. m., pl. acceptóri; f. sg. si pl. acceptoáre
accepţie, accéptie s. f. (sil. -ti-e), art. accéptia (sil. -ti-a), g.-d. art. accéptiei; pl. accéptii, art. accéptiile (sil. -ti-i-)
acces, accés (intrare) s. n., pl. accése
acces, accés (stare morbida, izbucnire) s. n., pl. accése
accesa, accesá vb., ind. prez. 1 sg. acceséz, 3 sg. si pl. acceseáza
accesare, accesáre s. f., pl. accesari
accesibil, accesíbil adj. m., pl. accesíbili; f. sg. accesíbila, pl. accesíbile
accesibilitate, accesibilitáte s. f., g.-d. art. accesibilitatii
accesibiliza, accesibilizá vb., ind. prez. 1 sg. accesibilizéz, 3 sg. si pl. accesibilizeáza
accesiune, accesiúne s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. accesiúnii; pl. accesiúni
accesorist, accesoríst s. m., pl. accesorísti
accesoriu, accesóriu adj. m. [-riu pron. -riu], f. accesórie (sil. -ri-e); pl. m. si f. accesórii
accesoriu, accesóriu s. n. [-riu pron. -riu], art. accesóriul; pl. accesórii, art. accesóriile (sil. -ri-i-)
accident, accidént (muz.) s. m., pl. accidénti
accident, accidént (întâmplare) s. n., pl. accidénte
accidenta, accidentá vb., ind. prez. 1 sg. accidentéz, 3 sg. si pl. accidenteáza
accidental, accidentál adj. m., pl. accidentáli; f. sg. accidentála, pl. accidentále
accidentalitate, accidentalitáte s. f., g.-d. art. accidentalitatii
accidentare, accidentáre s. f., g.-d. art. accidentarii; pl. accidentari
accidentat, accidentát adj. m., pl. accidentáti; f. sg. accidentáta, pl. accidentáte
accidentologie, accidentologíe s. f., art. accidentología, g.-d. art. accidentologíei
accidenţar, accidentár s. m., pl. accidentári
accidenţe, accidénte s. f. pl.
acciză, accíza s. f., pl. accíze
antiaccident, antiaccidént adj. invar.
cazualism, CAZUALÍSM s. n. conceptie filozofica idealista care atribuie întâmplarii cauzele evenimentelor si ordinea în care se succeda acestea. (< fr. casualisme)
cazual, CAZUÁL, -Ă adj. 1. cu caracter întâmplator; accidental, fortuit. 2. care arata cazul gramatical. (< fr. casuel, lat. casualis)
aracceevism, aracceevísm s. n. (sil. -ce-e-)
caz, CAZ s. n. I. 1. împrejurare, situatie, circumstanta. o ~ de constiinta = împrejurare în care cineva este silit sa procedeze altfel decât îi dicteaza constiinta. o a face ~ de ceva = a considera ceva (exagerând) foarte important; a face ~ de cineva = a exagera calitatile, meritele cuiva. 2. întâmplare, eveniment, accident (petrecut pe neprevazute). 3. (med.) individ care reprezinta o situatie exemplara. II. fiecare dintre formele flexionare prin care se exprima diferitele functii sintactice ale substantivului, adjectivului, articolului, pronumelui si numeralului. (< lat. casus, fr. cas)
autoaccidenta, autoaccidentá vb. (sil. a-u-to-ac-) → accidenta
autovaccin, autovaccín s. n. (sil. a-u-), pl. autovaccínuri
autovaccina, autovacciná vb. (sil. a-u-), ind. prez. 3 sg. si pl. autovaccineáza
autovaccinare, autovaccináre s. f. (sil. a-u-), g.-d. art. autovaccinarii; pl. autovaccinari
baccea, bacceá s. f., art. bacceáua, g.-d. art. baccélei; pl. baccéle
bacceli, baccelí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. baccelésc, imperf. 3 sg. bacceleá; conj. prez. 3 sg. si pl. bacceleásca
barocco, barócco adv.
boccea, bocceá s. f., art. bocceáua, g.-d. art. boccélei; pl. boccéle
bocceagiu, bocceagíu s. m., art. bocceagíul; pl. bocceagíi, art. bocceagíii
boccealâc, boccealâc s. n., pl. boccealâcuri
bocceluţă, boccelúta s. f., g.-d. art. boccelútei; pl. boccelúte
boccia, bóccia s. n.
bocciu, boccíu adj. m., f. boccíe; pl. m. si f. boccíi
buccinator, buccinatór s. m., pl. buccinatóri
caicciu, caiccíu s. m. (sil. ca-ic-), art. caiccíul; pl. caiccíi, art. caiccíii
cardioaccelerator, cardioacceleratór adj. m. (sil. -di-o-), pl. cardioacceleratóri
cămin, camín (soba, vatra, horn, încapere subterana de acces la o conducta) s. n., pl. camínuri
circa, círca adv.; abr. cca
ciubucciu, ciubuccíu s. m., art. ciubuccíul; pl. ciubuccíi, art. ciubuccíii
coccidă, coccída (paduchi testosi) s. f., pl. coccíde
coccidie, coccidíe (parazit al celulelor epiteliale digestive) s. f. (sil. -di-e), art. coccidía (sil. -di-a), g.-d. art. coccidíei; pl. coccidíi, art. coccidíile (sil. -di-i-)
coccidioză, coccidióza s. f. (sil. -di-o-), g.-d. art. coccidiózei; pl. coccidióze
coccigian, coccigián adj. m. (sil. -gi-an), pl. coccigiéni (sil. -gi-eni); f. sg. coccigiána, pl. coccigiéne
coccinelă, coccinéla s. f., pl. coccinéle
coccis, cóccis s. n., pl. cóccisuri
contracciu, contraccíu s. m., art. contraccíul; pl. contraccíi, art. contraccíii
culucciu, culuccíu s. m., art. culuccíul; pl. culuccíi, art. culuccíii
dependinţă, dependínta (încapere accesorie) s. f., g.-d. art. dependíntei; pl. dependínte
catehism, CATEHÍSM s. n. 1. expunere succinta a principiilor unor doctrine religioase sub forma de întrebari si raspunsuri; (p. ext.) carte cuprinzând o asemenea expunere. 2. lucrare care expune esenta unei doctrine, a unei conceptii; credo. (< fr. catéchisme, lat. catechismus, gr. katekhismos)
hemovaccinare, hemovaccináre s. f. → vaccinare
inacceptabil, inacceptábil adj. m. (sil. mf. in-) acceptabil
inacceptare, inacceptáre s. f., g.-d. art. inacceptarii
inaccesibil, inaccesíbil adj. m. (sil. mf. in-) accesibil
inaccesibilitate, inaccesibilitáte s. f. (sil. mf. in-), g.-d. art. inaccesibilitatii
insucces, insuccés s. n., pl. insuccése
interoccidental, interoccidentál adj. m. (sil. mf. -ter-) occidental
fleci, flecí (-césc, -ít), vb. – A marunti, a zdrobi, a terciui; a reduce un corp solid la o masa inconsistenta. – Var. fleciui, flecui. Creatie expresiva, facînd parte din aceeasi familie si corespunzînd aceleiasi intentii ca fleasc; cf. si lat. flaccus, flaccidus "flescait", pol. flaczeć "a flescai" (dupa Cihac, II, 110, pol. ar fi etimonul cuvîntului rom.). Var. flecui are si sensul de "a murdari, a umple de noroi", care deriva în mod evident din cel primar; totusi, DAR îl pune în legatura cu germ. flecken, cu care are în comun numai intentia expresiva. Cu schimbare de suf. s-a obtinut var. flecni, vb. (Trans., a închega; a bate, a face praf; a îmbata), ale carui sensuri pleaca toate de la acela de "a se înmuia", cf. flescai. A dat nastere la o lunga serie de der. expresivi, a caror idee comuna este cea de "obiect fara consistenta". Der. fleac, s.n. (bagatela, nimicuri; moft), a carui origine expresiva nu ridica probleme (cf. Iordan, BF, II, 174), trebuie sa fi desemnat la început fie un "cuvînt fara consistenta" fie un obiect flasc cum ar fi o cîrpa nefolositoare sau o fructa zdrobita, cf. semantismul sp. papandujo. Totusi, DAR îl pune în legatura cu germ. Fleck "petic" (plecînd de la o confuzie cu flec, cf. aici); Körting 3804 si Loewe 57 pleaca de la lat. flaccus, cf. Giuglea, Dacor., III, 1090 si REW 3343; iar Scriban propune o relatie cu rut. fljak care pare der. din rom. Este cuvînt identic cu felega, s.f. (cîrpa), cf. rut. felegi "zdrente" (dupa Tiktin si DAR, rut. este etimonul cuvîntului rom.); peletic, s.n. (pensula de olar), cf. Iordan, BF, II, 186; felegos, adj. (zdrenturos). – Der. flecar, adj. (vorbaret, palavragiu), cf. sl. flekavŭ "bîlbîit", tot formatie expresiva (dupa Cihac, II, 109, rom. provine din sl.); flecari, vb. (a sta la taifas, a palavragi); flecarie, s.f. (bîrfa, vorba de claca); flecati, vb. (Trans., a palavragi); flecaros, adj. (palavragiu); flecustet, adj. (nimic, bagatela); fleoanca (var. fleanca, flioanca, fleoarca, fleoarta, fleandura, fleanta, fle(a)ura, fulendrita, loandra, moleandra), s.f. (cîrpa; gura, cioc, limba; femeie usoara), pentru ale carei asociatii semantice cf. Iordan, BF, II, 167-72; fle(o)nca(n)i, vb. (a palavragi); fle(o)ncaneala (var. fle(o)ncanitura), s.f. (bîrfa, vorba de claca); flencau s.m. "baiat, tînar" prin încrucisare cu flacau, cf. trancau si, în general, paralelismul cu der. lui tranc; fleace, s.f. (noroi, glod); fleciu, adj. (flasc, zdrobit, moale, stricat); flenches, adj. (cu coarnele cazute); flenduros, adj. (zdreturos); fleng (var. flenc), adj. (cu urechile cazute); flentoi, adj. (zdrentaros); fleortotina, s.f. (prostituata); fleos, adj. (moale, flasc); fleuri, vb. (Trans., palavragi); fleros, adj. (Trans., palavragiu); tranca-fleanca, interj. (exprima ideea de flecareala); flet, adj. (tont, prost); nataflet, adj. (tont). În general, si cu exceptia articolului citat al lui Iordan, toate cuvintele mentionate aici se considera ca fac parte din familii diferite. Fleandura este pus de obicei în legatura cu germ. (sas.) flander "zdrenturos" (Borcea 186; DAR), sau cu sl. (sb., ceh.) flandra "prostituata" (Cihac, II, 109; DAR), cuvinte care au la baza numele de Flandes, cf. ceh. flandra, pol. fladra "pînza" (Daničič, III, 60); însa istoria acestor cuvinte este neclara si Miklosich, Fremdw., 88 si Wander., 15 considera ca sb., pol., rut. flandra provin din rom. Este vorba mai curînd de o radacina comuna expresiva. Fleoarta, de origine necunoscuta pentru DAR, ar avea legatura cu sas. Flärre "ruptura", dupa Draganu, Dacor., V, 273 si ar fi identic cu fleura, dupa acelasi autor, pe cînd Cihac, II, 660, pune în legatura acest cuvînt cu ngr. φλύαρος "palavragiu"; Bogrea, Dacor., I, 258, îl considera ca un rezultat al încrucisarii lui flaut cu fluer, sau al lat. flabrum "suier al vîntului".
neaccentuat, neaccentuát adj. m. (sil. ne-ac-), pl. neaccentuáti; f. sg. neaccentuáta, pl. neaccentuáte
neacceptabil, neacceptábil adj. m. (sil. ne-ac-), pl. neacceptábili; f. sg. neacceptábila, pl. neacceptábile
neacceptare, neacceptáre s. f. (sil. ne-ac-), pl. neacceptari
neaccidentat, neaccidentát adj. m. (sil. ne-a-), pl. neaccidentáti; f. sg. neaccidentáta, pl. neaccidentáte
noi, noi pr., d. acc. nóua, neacc. ne, ne-, -ne (dându-ne), -ne-, ni, ni-, -ni- (spunându-ni-se ); ac. acc. noi, neacc. ne, ne-, -ne (vazându-ne), -ne- (vedea-ne-ar)
nu, nu adv. (si: n- în tempo rapid + verb cu a- neacc: n-aduce, n-alege, dar si n-are)
occident, occidént s. n.
occidental, occidentál adj. m., pl. occidentáli; f. sg. occidentála, pl. occidentále
occidentaliza, occidentalizá vb. ind. prez. 1 sg. occidentalizéz, 3 sg. si pl. occidentalizeáza
occidentalizare, occidentalizáre s. f., g.-d. art. occidentalizarii
occipital, occipitál adj. m., pl. occipitáli; f. sg. occipitála, pl. occipitále
occipital, occipitál s. n., pl. occipitále
occiput, occipút s. n., pl. occipúturi
paravaccinal, paravaccinál adj. m., pl. paravaccináli; f. sg. paravaccinála, pl. paravaccinále
primovaccinare, primovaccináre s. f., g.-d. art. primovaccinarii; pl. primovaccinari
cataliză, CATALÍZĂ s. f. accelerare sau întârziere a unei reactii chimice sub influenta unor catalizatori. (< fr. catalyse)
repurta, repurtá (a obtine un succes) vb., ind. prez. 1 sg. repurtéz, 3 sg. si pl. repurteáza
revaccina, revacciná vb., ind. prez. 1 sg. revaccinéz, 3 sg. si pl. revaccineáza
revaccinare, revaccináre s. f. vaccinare
serovaccinare, serovaccináre s. f., g.-d. art. serovaccinarii; pl. serovaccinari
sieşi, síesi pr. d. acc., neacc. îsi, si, si-, -si, -si-
sine, síne pr. ac. acc., neacc. se, se- (se-aduce), -se (ducându-se), s- (s-a dus), -s- (dusu-s-a)
sineşi, sínesi pr. ac. acc.
staccato, staccáto adv.
succeda, succedá vb., ind. prez. 1 sg. succéd, 3 sg. si pl. succéda; conj. prez. 3 sg. si pl. succeáda
succedaneu, succedanéu s. n., art. succedanéul; pl. succedanée
succedare, succedáre s. f., g.-d. art. succedarii; pl. succedari
succes, succés s. n., pl. succése
succesibil, succesíbil adj. m., pl. succesíbili; f. sg. succesíbila, pl. succesíbile
succesibilitate, succesibilitáte s. f., g.-d. art. succesibilitatii
succesiune, succesiúne s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. succesiúnii; pl. succesiúni
succesiv, succesív adj. m., pl. succesívi; f. sg. succesíva, pl. succesíve
succesivitate, succesivitáte s. n., g.-d. art. succesivitatii
succesoare, succesoáre s. f., g.-d. art. succesoárei; pl. succesoáre
succesor, succesór s. m., pl. succesóri
succesoral, succesorál adj. m., pl. succesoráli; f. sg. succesorála, pl. succesorále
succifer, succifér adj. m., pl. succiféri; f. sg. succiféra, pl. succifére
succin, succín s. n.
succinat, succinát s. n.
succinic, succínic adj. m., pl. succínici
succinit, succinít s. n.
succint, succínt adj. m., pl. succínti; f. sg. succínta, pl. succínte
trivaccin, trivaccín s. n., pl. trivaccínuri
tu, tu pr., d. acc. tíe, neacc. îti, ti, ti-, -ti (dându-ti), -ti- (dându-ti-se), ac. acc. tíne, neacc. te, te-, -te (intreaba-te), -te- (vedea-te-as )
tufecciu, tufeccíu s. m., art. tufeccíul; pl. tufeccíi, art. tufeccíii (sil. -ci-ii)
ultraoccidental, ultraoccidentál adj. → occidental
vaccin, vaccín (preparat medical) s. n., pl. vaccínuri
vaccina, vacciná vb., ind. prez. 1 sg. vaccinéz, 3 sg. si pl. vaccineáza
vaccinabil, vaccinábil adj. m., pl. vaccinábili; f. sg. vaccinábila, pl. vaccinábile
vaccinal, vaccinál adj. m., pl. vaccináli; f. sg. vaccinála, pl. vaccinále
vaccinare, vaccináre s. f., g.-d. art. vaccinarii; pl. vaccinari
vaccinator, vaccinatór s. m., adj. m., pl. vaccinatóri; f. sg. si pl. vaccinatoáre
vaccinaţie, vaccinátie s. f. (sil. -ti-e), art. vaccinátia (sil. -ti-a), g.-d. art. vaccinátiei; pl. vaccinátii, art. vaccinátiile (sil. -ti-i-)
vaccină, vaccína (boala) s. f., g.-d. art. vaccínei; pl. vaccíne
vaccinelă, vaccinéla s. f., g.-d. art. vaccinélei
vaccinic, vaccínic adj. m., pl. vaccínici; f. sg. vaccínica, pl. vaccínice
vacciniform, vaccinifórm adj. m., pl. vaccinifórmi; f. sg. vaccinifórma, pl. vaccinifórme
vaccinofobie, vaccinofobíe s. f., pl. vaccinofobíi
vaccinogen, vaccinogén adj. m., pl. vaccinogéni; f. sg. vaccinogéna, pl. vaccinogéne
vaccinogeneză, vaccinogenéza s. f., pl. vaccinogenéze
vaccinoprofilaxie, vaccinoprofilaxíe s. f., pl. vaccinoprofilaxíi
vaccinoterapie, vaccinoterapíe s. f., art. vaccinoterapía, g.-d. vaccinoterapíi, art. vaccinoterapíei
voi, voi pr., d. acc. vóua, neacc. va (voua va da), -va (dându-va), -va- (da-va-voi), v- (v-a dat), -v- (dându-v-o-), vi (vi se da), -vi- (dându-vi-l), vi- (vi-l da); ac. acc. voi, neacc. va (va duce pe voi), -va (ducându-va), -va- (spala-va-voi), v- (v-a dus pe voi), -v- (duce-v-as)
yucca, yúcca s. f. invar.
odisee, ODISÉE f. 1) Calatorie de lunga durata si cu multe peripetii. 2) Succesiune de peripetii aventuroase. [Art. odiseea; G.-D. odiseei; Sil. -se-e] /<fr. odyssée
ocurent, OCURÉN//T ~ta (~ti, ~te) 1) înv. Care are loc la un moment dat. 2) (despre unitati de limba) Care se întâlneste într-un text. /<fr. occurrent
ocurenţă, OCURÉNŢ//Ă ~e f. lingv. Prezenta a unei unitati de limba într-un text (sub diferite forme). /<fr. occurrence
ocupaţie, OCUPÁŢI//E2 ~i f. Activitate, de durata mai mare sau mai mica, cu care se ocupa ci-neva; îndeletnicire; treaba. [G.-D. ocupatiei; Sil. -ti-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis
ocupant, OCUPÁN//T2 ~ta (~ti, ~te) m. si f. Persoana care, facând parte din populatia unei tari, ocupa un teritoriu strain; cotropitor. /<fr. occupant
ocupaţie, OCUPÁŢI//E1 ~i f. 1) v. A OCUPA. 2) Cucerire a unui teritoriu sau a unei tari de catre fortele armate ale unui stat strain. Trupe de ~. [G.-D. ocupatiei; Sil. -ti-e] /<fr. occupation, lat. occupatio, ~onis
ocupant, OCUPÁN//T1 ~ta ( ~ti, ~te) Care ocupa cu armele o tara sau un teritoriu strain. Armata ~ta. /<fr. occupant
ocupa, A SE OCUPÁ ma ocúp intranz. 1) A-si petrece timpul de munca sau cel liber; a se îndeletnici. ~ cu albinaritul. 2) A avea grija; a se îngriji. ~ de un bolnav. /<lat. occupare, fr. occuper
ocupa, A OCUPÁ ocúp tranz. 1) A lua în stapânire cu forta armata; a cuceri. 2) A folosi tempo-rar. ~ un loc în vagon. 3) A cuprinde inclu-zându-se ca parte integranta (a întregului). Viile ocupa cea mai mare parte din teri-toriul cultivat. 4) A detine în mod legal (într-o ierarhie). ~ un post. 5) înv. A urmari în permanenta si complet; a obseda; a stapâni; a preocupa. /<lat. occupare, fr. occuper
ocultist, OCULTÍ//ST2 ~sta (~sti, ~ste) m. si f. Persoana care se ocupa cu ocultismul. /<fr. occultiste
ocultism, OCULTÍSM n. 1) Conceptie pseudostiintifica care recunoaste existenta în natura a unor forte ascunse, accesibile numai unor oameni "initiati". 2) Practica bazata pe aceasta conceptie. /<fr. occultisme
ocultist, OCULTÍ//ST1 ~sta (~sti, ~ste) rar Care tine de ocultism; propriu ocultismului; ocult. /<fr. occultiste
ocult, OCÚL//T ~ta (~ti, ~te) 1) Care tine de ocultism; propriu ocultismului. 2) si adverbial Care are un înteles ascuns; tainic; mistic. /<fr. occulte
ocultaţie, OCULTÁŢI//E ~i f. Disparitie temporara a unui astru din câmpul de observatie, cauzata de trecerea între el si observator a unui alt corp ceresc. /<fr. occultation
ocluziune, OCLÚZIUN//E ~i f. 1) Astupare temporara a unei conducte care opreste trecerea fluidului prin aceasta. 2) lingv. Închiderea canalului fonator prin apropierea buzelor sau prin lipirea limbii de cerul gurii, întrerupând scurgerea curentului de aer. 3) med. Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin) datorita unui obstacol din interiorul organismului sau unei compresiuni din afara; obstructie. ~ intestinala. 4) Lacuna sub forma de mici bule de gaze ramase în interiorul unui obiect de metal în procesul turnarii. [G.-D ocluziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. occlusion
oclusiv, OCLUSÍV ~a (~i, ~e) (despre sunete consonante) Care se articuleaza printr-o ocluzie a canalului fonator; exploziv. /<fr. occlusive
ochean, OCHEÁN ~e n. Instrument optic pentru examinarea amanuntita, cu un singur ochi, a obiectelor situate la distante mari de observator; luneta. [Sil. -chean] /<it. occhiale
occidentaliza, A SE OCCIDENTALIZ//Á ma ~éz intranz. A capata caracter occidental. /<fr. occidentaliser
occipital, OCCIPITÁL ~a ( ~i, ~e) Care se refera la occiput; caracteristic pentru occiput. ♢ (Os) ~ os lat din partea posterioara si inferioara a craniului. /<fr. occipital
occiput, OCCIPÚT ~uri n. anat. Os al cutiei craniene, situat în partea posterior-inferioara a acesteia, deasupra vertebrelor gâtului. /<fr., lat. occiput
occident, OCCIDÉNT n. 1) Punct cardinal situat spre soare-apune; vest; apus. 2) Spatiu geografic situat spre soare-apune (în special, Europa de Vest); apus; vest. /<fr. occident, lat. occidens, ~ntis
occidental, OCCIDENTÁL ~a (~i, ~e) Care tine de Occident; propriu Occidentului; apusean. /<fr. occidental, lat. occidentalis
occidentaliza, A OCCIDENTALIZ//Á ~éz tranz. A face sa se occidentalizeze. /<fr. occidentaliser
ocazionalism, OCAZIONALÍSM ~e n. Element aparut ocazional într-un sistem (mai ales în limba). [Sil. -zi-o-] /<fr. occasionnalisme
ocazional, OCAZIONÁL ~a (~i, ~e) Care se produce cu o anumita ocazie. [Sil. -zi-o-] /<fr. occasionnel
ocazie, OCÁZI//E ~i f. 1) Situatie favorabila; circumstanta avantajoasa; moment oportun; prilej. 2) Eveniment festiv; festivitate. 3) pop. Mijloc de transport gasit la întâmplare. A venit cu o ~. [G.-D. ocaziei; Sil. -zi-e] /<fr. occasion, germ. Okasion, lat. occasio, ~onis
numerota, A NUMEROT//Á ~éz tranz. (obiecte, fiinte etc.) A însemna cu numere în ordine succesiva. /<fr. numéroter
număra, A NUMĂRÁ númar tranz. 1) (lucruri, fiinte etc.) A socoti pe rând, unul câte unul, determi-nând întreaga cantitate; a evalua numeric. ~ banii. ♢ A (putea) ~ (ceva) pe degete se spune despre obiecte sau despre fiinte care sunt (foarte) putine la numar. Slab (sau gras) de-i numeri coastele se spune despre un om foarte slab. 2) (numerele) A însira succesiv (de regula, în ordine crescânda). ~ de la unu pâna la zece. 3) A considera ca facând parte (dintr-un grup, dintr-o categorie etc.). 4) A face sa figureze într-un total, într-o entitate; a include. /<lat. numerare
număr, NÚM//ĂR ~ere n. 1) Marime cu ajutorul careia se efectueaza diferite calcule si care se noteaza, de obicei, cu cifre; notiune de cantitate. ♢ ~ natural fiecare dintre numerele întregi pozitive (1, 2, 3, 4 etc.). ~ algebric numar însotit de un semn (+ sau -). ~ pozitiv numar însotit de semnul +. ~ întreg numar care contine una sau mai multe unitati. ~ fractionar numar care poate fi exprimat sub forma de fractie. ~ prim numar întreg mai mare decât 1 care se împarte la el însusi si la unitate. ~ par numar care se împarte exact la 2; numar cu sot. ~ impar numar care nu se împarte exact la 2; numar fara sot. 2) Semn grafic sau grup de semne grafice folosite pentru a nota o cantitate. 3) Cantitate de elemente de acelasi fel care fac parte dintr-o serie sau dintr-un ansamblu. ~arul barbatilor. ♢ La ~ (sau în ~) a) în cantitate; b) în total. Cu ~ a) numarat; b) cu socoteala. Peste ~ mai mult decât trebuie sa fie. Un anumit ~ o cantitate anumita. Un ~ neînsemnat (foarte) putini. Un ~ mare (sau un mare ~) (foarte) multi. În ~ mare în cantitate mare; (foarte) multi. Fara (de) ~ în cantitate foarte mare; nenumarat; puzderie. A nu (mai) avea ~ a fi foarte numeros. (De) un ~ de ori (de) atâtea ori. 4) Indice cifric care serveste pentru a identifica un obiect (sau o persoana), indicându-i locul într-o succesiune sau într-o serie. ~arul biletului. ♢ ~ de ordine numar care indica locul unui obiect într-un sir. ~arul unu a) de prima categorie; de calitatea întâi; cel mai bun în genul sau; b) de prima importanta; de prim ordin; cel mai important; c) care cere o solutionare urgenta. 5) Fiecare dintre exemplarele unui ziar sau ale unei reviste, care face parte dintr-un tiraj. 6) Bucata din programul unui concert sau al unei reprezentatii de circ. 7) Ansamblu de cifre cu ajutorul carora se stabileste legatura telefonica într-un emitator si un receptor. 8) Categorie gramaticala care serveste pentru exprimarea opozitiei dintre un reprezentant al unei serii de obiecte si mai multi reprezentanti ai aceleiasi categorii de obiecte. ~arul singular. ~arul plural. /<lat. numerus
numai, NÚMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decât; nimic altceva decât; nu în alt mod decât; nu în alt timp decât; nu în alt loc decât; nu din alta cauza decât; nu în alt scop decât; doar; exclusiv. Poate ~ atâta. Acesta este ~ începutul. ♢ Nu ~ (ca) a) pe lânga; afara de; b) mai mult decât. ~ asa (sau asa ~) a) de mântuiala; b) fara a se adânci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; în treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cât pe ce. Era ~ sa plece. ♢ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) În întregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis
nu, NU adv. 1) (atribuie celor spuse valoare negativa) Îi apartin cinci inventii, nu trei. Nu am stiut de asta. 3) si substantival (tine locul unei parti de propozitie, unei propozitii sau unei fraze negative) Un nu categoric. 3) (tine locul predicatului negativ într-o propozitie eliptica) Cine doreste, ramâne, cine nu, pleaca. ♢ Nu si nu se spune pentru a exprima un refuz permanent la o rugaminte repetata sau nereusita. De nu în caz contrar. De ce nu? se spune pentru a întari un consimtamânt. Cum de nu (sau ba bine ca nu) a) desigur; fara îndoiala; fireste; b) vorba sa fie! nici când! (ei) as! A spune ca nu a nega. A zice nu a refuza. A nu zice nu a nu nega; a accepta. 4) (intra în componenta locutiunilor adverbiale si conjunctionale) Nu demult. Nu prea. Nu tocmai. Nu numai. 5) (accentueaza ideea exprimata de îmbinarea de cuvinte precedenta). ♢ Nu o (singura) data în repetate rânduri; deseori. Nu zabava peste putin timp; repede. Nu gluma (sau nu saga) cu adevarat; serios. Nu altceva (sau nu alta) se spune pentru a confirma cele spuse anterior. Nu de alta nu din alt motiv. Nu (care) cumva în nici un caz. 6) (în constructia Si unde nu, urmata de un verb, capata sens afirmativ afectiv) Si unde nu începe a juca. /<lat. non
noroc, NOR//ÓC ~oáce n. pop. 1) Soarta, destin favorabil. ♢ La (sau într-un) ~ la întâmplare. 2) Concurs de împrejurari favorabile. ♢ A-i surâde cuiva ~ocul a-i merge cuiva în viata. A-si încerca ~ocul a întreprinde ceva fara a fi sigur de reusita. Spre ~ocul cuiva din fericire. Cum a da târgul si ~ocul cum va fi; dupa împrejurari. A avea ~ a reusi, a avea succes. Joc de ~ joc (de carti, de zaruri etc.) în care câstigul este întâmplator; joc de ha-zard. ~! formula de salut. 3) Stare de satisfactie deplina; fericire. A-si gasi ~ocul. ♢ A fugi de ~ a evita inconstient ceea ce putea sa aduca fericire. /<sl. naroku
noadă, NOÁD//Ă ~e f. Os de forma triunghiulara, situat în partea terminala a coloanei ver-tebrale; coccis. /<lat. noda
nivaţie, NIVÁŢI//E ~i f. Modelare a reliefului sub actiunea succesiva a îngheturilor în zonele înalte ale muntilor. /<fr. nivation
niscai, NÍSCAI adj. invar. pop. Care este într-o cantitate oarecare, într-un numar nedeterminat; ceva. [Acc. si niscái] /<lat. nescioqualis
newton, NEWTON [pr. niúton] ~i m. Unitate de masura pentru forta, egala cu forta care imprima unui corp de 1 kg o acceleratie de 1 m pe secunda. /<fr. newton, germ. Newton
neutru, NÉUTR//U ~a (~i, ~e) 1) (despre state) Care nu adera la nici una dintre partile aflate în conflict; care promoveaza o politica de neutralitate. 2) (despre persoane) Care nu este de partea nimanui. 3) Care este lipsit de proprietati bine pronuntate; lipsit de expresivitate; fad; palid; inexpresiv; sters. Stil ~. 4) lingv.: (Gen) ~ gen gramatical al numelor care nu este nici masculin, nici feminin. 5) chim. Care nu are caracter nici de acid, nici de baza. [Sil. ne-u-; Acc. si neútru] /<fr. neutre, lat. neuter, ~tra, it. neutro
netezime, NETEZÍME f. Loc neted; teren neacci-dentat. /neted + suf. ~ime
nenoroc, NENORÓC n. (negativ de la noroc) Lipsa de succes în actiuni; insucces. /ne- + noroc
necondiţionat, NECONDIŢIONÁ//T ~ta (~ti, ~te) (negativ de la conditionat) Care urmeaza a fi acceptat fara conditii. [Sil. -ti-o-] /ne- + conditionat
neam, NEAM ~uri n. 1) pop. Totalitate a oamenilor de o anumita nationalitate; semintie; popor; norod. ♢ De ~ (sau de ~ul lui) de origine; de nationalitate. 2) ist. Organizare obsteasca principala a comunei primitive (bazata pe rudenie de sânge); ginta. 3) Succesiune de generatii care provin dintr-un stramos comun; semintie; familie. ♢ ~ul omenesc specia umana; omenire. Din ~ în ~ din generatie în generatie. ~ de ~ul cuiva (sau ~ de ~) din tata-n fiu; din mosi-stramosi. 4) Persoana de origine comuna sau înrudita prin alianta; membru al aceleiasi familii; ruda. ♢ A fi (de un) ~ cu cineva a fi ruda cu cineva. A se face ~ cu cineva a deveni ruda cu cineva; a se înrudi. A fi ~ dupa Adam a fi ruda foarte îndepartata sau a nu fi ruda deloc cu cineva. 5) înv. Provenienta sociala. ♢ De ~ bun (sau ales, mare) se spune despre cineva, care apartinea paturii sociale de sus. De ~ prost se spune despre cineva, care provenea din paturile de jos. 6) Grup de fiinte sau de obiecte ce se caracterizeaza printr-o anumita însusire; fel; categorie; soi; gen; specie. ♢ Cu tot ~ul cu totii câti sunt; împreuna. De tot ~ul a) de diferite nationalitati; b) de toate felurile; fel de fel. Fara ~ si fara tara se spune despre cineva care nu-si cunoaste originea. /<ung. nem
nădrăgar, NĂDRĂGÁR ~i m. înv. depr. Orasean care purta pantaloni confectionati dupa moda occidentala. /nadrag + suf. ~ar
năbădăi, NĂBĂDẮI f. pl. pop. Acces de mânie nestapânita; dambla. ♢ Cu ~ a) suparacios; b) naravas. A-l apuca (sau a-l gasi) pe cineva (toate) ~le a) a fi cuprins de furie; b) a fi cuprins de frica; c) a avea o criza de epilepsie; d) a înnebuni. A baga pe cineva în ~ a) a speria pe cineva; b) a face pe cineva sa-si iasa din fire. /Orig. nec.
naufragiu, NAUFRÁGI//U ~i n. 1) Avariere a unei nave în urma unui accident, care poate provoca scufundarea sau imposibilitatea de a-si continua calea; catastrofa maritima. A suferi un ~. 2) fig. Esec total. [Sil. -na-u-] /<lat. naufragium, fr. naufragie
nara, A NAR//Á ~éz tranz. livr. A relata într-o succesiune logica si într-o forma anumita; a povesti; a istorisi. /<lat. narrare, fr. narrer
muniţie, MUNÍŢI//E ~i f. Totalitate de proiectile si accesorii ale acestora, folosite la armele de foc. /<germ. Muniton, lat. munitio, ~onis, fr. munition
motrice, MOTRÍCE adj. invar. Care misca; capabil sa puna în miscare. ♢ Forta ~ forta care produce sau antreneaza o miscare. [Acc. si mótrice] /<fr. motrice
motocros, MOTOCRÓS ~uri n. Competitie sportiva între motociclisti, care se desfasoara pe un teren accidentat. /<fr. motocross
moştenitor, MOSTENIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. Persoana care devine posesor al unui bun material prin drept de mostenire; succesor. /a mosteni + suf. ~tor
moşteni, A MOSTEN//Í ~ésc tranz. 1) (bunuri, patrimonii, titluri etc.) A primi prin succesiune; a capata prin testament. 2) (calitati, caracteristici) A detine prin ereditate. /Din mostean
montaj, MONTÁJ ~e n. 1) Sistem tehnic obtinut din montarea unor piese, mecanisme. 2) Revenire într-o anumita ordine a unor elemente independente (fotografii, vederi, fragmente literare etc.). 3) Asamblare a secventelor imaginii si a sunetului unui film într-o anumita succesiune. 4): ~ radiofonic combinare succesiva a diferitelor fragmente literare sau muzicale în vederea unei transmisiuni radiofonice. /<fr. montage
monorimă, MONORÍM//Ă ~e f. (despre poezii) Reluare a aceleiasi rime într-o succesiune de mai multe versuri. /<fr. monorime
modula, A MODUL//Á ~éz 1. tranz. 1) muz. (arii, sunete, melodii etc.) A exprima prin inflexiuni ale vocii; a articula, trecând armonios de la un ton la altul. 2) fiz. A face sa se moduleze. 2. intranz. muz. A emite o succesiune de sunete, schimbând tonul, înaltimea, accentul (conform regulilor armoniei). /<fr. modeler
modistă, MODÍST//Ă ~e f. Femeie care se ocupa cu confectionarea palariilor de dama si a unor accesorii de podoaba. /<fr. modiste
modela, A MODEL//Á ~éz 1. tranz. 1) (substante, materiale) A prelucra prin framântare pentru a aduce la forma dorita. 2) (obiecte) A face sa capete (prin prelucrare) o anumita forma; a fasona. Eroziunea ~eaza relieful. 3) fig. (caracterul, firea, individualitatea) A supune unei influente directe. 4) (obiecte sau fenomene inaccesibile cercetarii directe) A studia cu ajutorul unui model. 2. intranz. A realiza modelul unor obiecte, folosind ca materie substante maleabile. /<fr. modeler, it. modellare
mod, MOD ~uri n. 1) Forma particulara de a fi; chip; fel. 2) Mijloc de a actiona în vederea realizarii unui scop; maniera; procedeu; modalitate. 3) gram. Categorie a verbului prin care se exprima atitudinea subiectului fata de actiune. 4) muz. Structura a unei game determinata de succesiunile intervalelor dintre sunetele componente. /<lat. modus, fr. mode
mişca, A MISCÁ misc 1. tranz. 1) A face sa se miste. 2) fig. (persoane) A determina la actiune; a îndemna. 3) fig. A face sa traiasca anumite emotii, sentimente; a atinge. 2. intranz. 1) A schimba pozitia, clatinând dintr-o parte în alta. ~ din mâini. ~ din coada. 2) (despre fiinte) A (mai) fi în viata; a da (înca) semne de viata. Accidentatul misca. 3) (despre afaceri, întreprinderi, actiuni etc.) A se dezvolta în mod progresiv si prosper. 4) fig. (despre persoane) A vadi anumite cunostinte sau deprinderi într-un anumit domeniu. /Orig. nec.
cal, cal (-ai), s.m. – 1. Animal domestic erbivor. – 2. Aparat (pentru exercitii de gimnastica). – 3. Piesa de sah. – 4. Mecanism care regleaza presiunea morii de faina. – 5. Masa de dulgherie. – 6. Frîna a cilindrului razboiului de tesut. – 7. Lampa de gaz. – 8. Dans tipic. – 9. Vase care se folosesc la priveghiul mortilor. – Mr., megl. cal, istr. co. Lat. caballus (Diez, I, 119 si Gramm., I, 9; Puscariu 252; REW 1440; Candrea-Dens., 209; DAR); cf. alb. kalj, it. cavallo, prov. cavahl, fr. cheval, cat. cavall, sp. caballo, port. cavallo. Dupa ipoteza lui Meillet, cuvîntul lat. ar proveni din stepele din estul balcano-scitic, unde numele gr. apare pentru prima oara, în sec. III a. Cr. (ϰαβαλλεῖον, într-o inscriptie de la Callatis, în Dobrogea). Totusi, noi cercetari sprijina ideea ca este cuvînt autentic lat., bazat pe cabo "castrat", de la cavus (V. Cocco, Caballus, "Biblios", XX, 71-119; cf. H. Grégoire, L’étymologie de caballus, în Recueil publié en l’honneur du millénaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93). Uzuri speciale: calul dracului (libelula), cf. sp. caballito del diablo, gal. din Lubian cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). Cf. calare, calator, încalica. Der. caiesc, adj. (cabalin); caisor, s.m. (calut; sah; calusei); calut, s.m. (dim. al lui cal; lacusta, cosas); caloniu, s.m. (Banat si Trans., horn sau nisa în perete, în spatele sobei, pentru a strînge fumul; bancheta de carutas; scaun de tabacar); calus, s.n. (piesa mica de lemn pe care se sprijina coardele întinse ale viorii; botnita; sevalet; botnita prevazuta cu cuie pentru a împiedica viteii sa suga; piesa la razboiul de tesut, în general, suport, sprijin, reazem; manunchi de alune care cresc împreuna; dans tipic; joc de copii, cu un arc a carui sageata sau calus se rasuceste o data cu coarda si se lanseaza ca efect al miscarii de rasucire); calusel, s.m. (calut; manunchi de alune; bîrne care sustin cosul de moara; lacusta, Dicticus verrucivorus); calusei, s.m. (carusel, caisori; joc de noroc); calusar, s.m. (dansator tipic; danseaza în grupuri de 7, 9 sau 11, condusi de o capetenie care face legamînt sa nu vorbeasca vreme de 40 de zile; poarta costume tipice, cu clopotei la picioare, iar dansul lor este foarte complicat si plin de figuri acrobatice); calusereasca, s.f. (dans tipic din Moldova); caluseresc, adj. (propriu calusarilor); calusereste, adv. (în felul calusarilor); caluserie, s.f. (grup de calusari). – DAR îl explica pe calusar prin calus, datorita legamîntului de a nu vorbi al capeteniei. În calusei este posibil sa fie vorba de o etimologie pop. a fr. carrousel. Din rom. provine bg. kalušar (Capidan, Raporturile, 190).
mister, MISTÉR ~e n. 1) Lucru necunoscut sau nepatruns de ratiune; taina; enigma. 2) rel. Dogma crestina considerata ca fiind inaccesibila ratiunii omenesti. 3) (în antichitatea greco-romana) Ansamblu de teze si de practici religioase, cunoscute numai persoanelor initiate. 4) (în evul mediu) Opera dramatica cu caracter religios. /<fr. mystere, lat. mysterium
mic, MIC míca (mici) 1) Care are dimensiuni mai reduse decât cele considerate normale; care este de marime sub norma obisnuita. Masa ~a. ♢ Degetul ~ deget aflat la extremitatea mâinii sau a piciorului. În ~ pe scurt; în sumar; în proportii reduse. 2) A carui intensitate este sub nivelul mediu; slab. Lumina ~a. 3) Care este redus numeric, cantitativ. 4) Care dureaza mai putin ca de obicei; de scurta durata. 5) Care este de importanta redusa; neînsemnat. Un ~ functionar. ♢ Socru mic tatal miresei. Soacra mica mama miresei. 6) (despre persoane) Care este de vârsta copilariei. 7) si substantival Care s-a nascut ultimul în familie; mezin. ♢ Cu ~ cu mare (sau ~ si mare) cu totii împreuna. /<lat. miccus
metempsihoză, METEMPSIHÓZĂ f. Credinta conform careia sufletul omului, dupa moarte, trece succesiv un sir de reincarnari în animale, plante si oameni, în vederea purificarii. /<ngr. metempsíhosis, fr. métempsycose
meşteriţă, MÉSTERIŢ//Ă ~e f. pop. 1) Femeie priceputa, îndemânatica. 2) Femeie care stie sa faca farmece, vraji. [Acc.