Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru bia
abia, ABIÁ adv. 1. (Modal) Cu greu, cu greutate; anevoie. 2. (Cantitativ, intensiv) foarte putin, aproape de loc. 3. (Temporal) De foarte putina vreme; de îndata ce, numai ce; chiar atunci, tocmai. 4. Cel putin; macar, barem. – Lat. ad vix.
abil, ABÍL, -Ă, abili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este îndemânatic, iscusit, priceput, dibaci. ♦ Smecher, descurcaret. – Din fr. habile, lat. habilis.
actual, ACTUÁL, -Ă, actuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exista sau se petrece în prezent, în momentul de fata. ♦ Care are importanta pentru vremea de fata; de acum. ♦ De actualitate, la ordinea zilei. ♦ Real. [Pr.: -tu-al] – Din fr. actuel, lat. actualis.
adânc, ADẤNC, -Ă, (1) adânci, adj., (II) adâncuri, s.n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavitati sau lucruri concave) Al carui fund se afla la o distanta (relativ) mare de marginea de sus, de suprafata; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ♢ Expr. (A ajunge, a trai etc.) pâna la adânci batrânete = (a trai) pâna la o vârsta înaintata. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se afla sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontala). Radacina adânca. ♦ Greu de strabatut; compact, des; întins, vast. Padure adânca. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare ca vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzatii, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecaciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Facut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care tine de esenta, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desavârsit, deplin, total. O liniste adânca. II. S.n. 1. Parte adânca, adâncime (considerata vertical); loc situat departe (spre interior), strafund. ♢ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al fiintei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prapastie, abis. 2. (La pl.) Departare mare; spatiu întins; p. ext. loc ascuns, asezat departe. – Lat. aduncus.
adenoidită, ADENOIDÍTĂ, adenoidite, s.f. Afectiune frecventa mai ales la copii (putând aparea exceptional si la adulti), provocata de o infectie microbiana sau virotica a tesutului glandular din regiunea nazo-faringiana. [Pr.: -no-i-] – Din fr. adénoïdite.
adevărat, ADEVĂRÁT, -Ă, adevarati, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu adevarul. ♦ De care nu se poate îndoi nimeni; netagaduit, incontestabil, real. ♢ Loc. adv. Cu adevarat = într-adevar. 2. (În opozitie cu fals) Veritabil, autentic. 3. (Adesea adverbial; în opozitie cu gresit) Drept, just, corect. 4. Sincer, neprefacut. – V. adevara.
admirativ, ADMIRATÍV, -Ă, admirativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exprima, care arata admiratie. – Din fr. admiratif, lat. admirativus.
adverbial, ADVERBIÁL, -Ă, adverbiali, -e, adj. (Despre cuvinte sau constructii gramaticale) Care are valoare de adverb. [Pr.: -bi-al] – Din fr. adverbial, lat. adverbialis.
adverbializa, ADVERBIALIZÁ, adverbializez, vb. I. Refl. si tranz. (Gram.) A (se) transforma în adverb. – Din fr. adverbialiser. – adverbializáre s.f.; adverbializát, -a, adj.
adverbializare, ADVERBIALIZÁRE, adverbializari, s.f. Faptul de a (se) adverbializa – V. adverbializa.
adverbializat, ADVERBIALIZÁT, -Ă, adverbializati, -te, adj. Transformat în adverb. – V. adverbializa.
afectat, AFECTÁT, -Ă, afectati, -te, adj. 1. Mâhnit, întristat. 2. (Despre oameni si unele manifestari ale lor; adesea adverbial) Care se arata altfel decât este în realitate, pentru a face o impresie favorabila; prefacut, nenatural, pretios, nefiresc. – V. afecta2.
afundat, AFUNDÁT, -Ă, afundati, -te, adj. 1. Care a intrat adânc într-un lichid sau într-o materie moale, care e acoperit bine de un lichid sau de o materie moale. 2. (Rar) Foarte departat, abia zarit. – V. afunda.
aior, AIÓR, aiori, s.m. Planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori galbene dispuse în umbele (Euphorbia esula) [Pr.: a-ior] – Ai4 + suf. -ior.
aiurit, AIURÍT, -Ă, aiuriti, -te, adj., s.m. si f. 1. Adj., s.m. si f. (Persoana) care are comportari anormale; (om) zapacit, trasnit, zanatic. 2. Adj. (Despre manifestarile oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. [Pr.: a-iu-] – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populara de aiurea).
albian, ALBIÁN subst., adj. 1. Subst. Primul etaj (vârsta) al cretacicului mijlociu, considerat ultimul etaj al cretacicului inferior. 2. Adj. Care se refera la vârsta si la formatiilor albianului (1) [Pr.: -bi-an] – Din fr. albien.
alior, ALIÓR, aliori, s.m. Nume dat mai multor specii de plante care contin în tulpina si în frunze un suc laptos, otravitor; laptele-câinelui, laptele-cucului (Euphorbia). [Pr.: -li-or] – Lat. aureolus (< aurum "aur").
alivanta, ALIVÁNTA interj. (Astazi rar) 1. Exclamatie (glumeata) rostita când cade cineva. ♢ (Adverbial, în expr.) A da (sau a cadea, a veni etc. alivanta = a da (sau a cadea etc.) peste cap. 2. Pleaca! sterge-o! [Var.: alivánti interj.] – Probabil ngr. alla vanda ("într-o parte, la o parte").
alternativ, ALTERNATÍV, -Ă, alternativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care alterneaza. ♢ Curent (electric) alternativ = curent electric care îsi schimba sensul si intensitatea la perioade regulate. – Din fr. alternatif.
amar, AMÁR, -Ă, amari, -e, adj., s.n. 1. Adj. (Despre alimente, bauturi etc.) Care are gustul fierii, pelinului, chininei; (despre gust) ca al fierii, pelinului, chininei. 2. Fig. Chinuitor, dureros; trist, necajit. ♢ Expr. Pâine amara = mijloace de existenta câstigate cu multa truda. A face (cuiva) zile amare = a face (cuiva) necazuri. ♦ (Adverbial) Strasnic, cumplit. 3. Fig. Rautacios. II. S.n. 1. Jale, tristete; suferinta, chin, necaz. ♢ Expr. A-si înghiti amarul = a suferi în tacere. A-si varsa amarul = a face destainuiri, a-si spune durerea, suferinta. ♦ (Cu valoare de interjectie) Vai! 2. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de") Multime, gramada. Amar de vreme. – Lat. amarus.
amarnic, AMÁRNIC, -Ă, amarnici, -ce, adj. 1. De neîndurat, grozav, cumplit, crunt. ♦ (Adverbial) Foarte tare, foarte mult, intens. 2. Fig. Inimos, curajos. – Amar + suf. -nic.
amănunţit, AMĂNUNŢÍT2, -Ă, amaruntiti, -te, adj. Care cuprinde multe amanunte; detaliat; (înv.) amanunt. ♦ (Adverbial) În amanunt. – V. amanunti.
ambiant, AMBIÁNT, -Ă, ambianti, -te, adj. Care se gaseste în jur, în apropiere, înconjurator. [Pr.: -bi-ant] – Din fr. ambiant.
ambianţă, AMBIÁNŢĂ, ambiante, s.f. Mediu material, social sau moral în care traieste cineva sau în care se afla ceva; climat (2). [Pr.: -bi-an-] – Din fr. ambiance.
ambiental, AMBIENTÁL, -Ă, ambientali, -e, adj. (Frantuzism) Ambiant. [Pr.: -bi-en-] – Din fr. ambiental.
ambiofonie, AMBIOFONÍE s.f. Metoda de modificare a acusticii unei sali prin mijloace electroacustice pentru crearea ambiantei sonore adecvate unui anumit gen de program. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. ambiophonie.
ameninţător, AMENINŢĂTÓR, -OÁRE, amenintatori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care ameninta, care sperie, care îngrozeste. – Ameninta + suf. -ator.
amfibian, AMFIBIÁN, amfibieni, s.m. (Zool.) Batracian. [Pr.: -bi-an] – Din fr. amphibien.
amiabil, AMIÁBIL, -Ă, amiabili, -e, adj. (Frantuzism) Întelegator, prietenos; binevoitor. ♢ (Adverbial) Prieteneste. ♦ (Jur.; despre litigii, conflicte etc.) Rezolvat prin negociere, pe cale diplomatica. [Pr.: -mi-a-] – Din fr. amiable.
amical, AMICÁL, -Ă, amicali, -e, adj. Prietenos; prietenesc. ♦ (Adverbial) Prieteneste. – Din fr. amical, lat. amicalis.
anterior, ANTERIÓR, -OÁRĂ, anteriori, -oare, adj. (Adesea adverbial) 1. Care preceda o anumita data; precedent. 2. Care este asezat în partea de dinainte. 3. (Despre sunete) Articulat în partea dinainte a cavitatii bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. antérieur, lat. anterior.
automat, AUTOMÁT, -Ă, automati, -te, adj., s.n. 1. Adj. (Despre aparate, masini etc.) Care este actionat printr-un dispozitiv mecanic; (despre anumite operatii; adesea adverbial) care se efectueaza prin actiunea unui dispozitiv mecanic. ♢ Arma automata (si substantivat, n.) = arma de foc la care armarea se face fara interventia omului; p. restr. pistol-mitraliera. ♦ (Adesea adverbial) Care se face, se executa de la sine, fara participarea ratiunii sau vointei. Gest automat. 2. S.n. Dispozitiv, aparat, masina care efectueaza o anumita operatie fara interventia omului. Automat de scara = dispozitiv care asigura iluminarea temporizata a holurilor si scarilor interioare din blocuri. ♦ Fig. Persoana fara vointa, fara initiativa, care face totul mecanic. [Pr: a-u-] – Din fr. automate.
automatic, AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S.f. Ramura a stiintei si a tehnicii care se ocupa cu studiul metodelor si al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fara participarea directa a omului. [Pr: a-u-] – Din fr. automatique.
avan, AVÁN, -Ă, avani, -e, adj. (Pop.; adesea adverbial) Strasnic, grozav, cumplit (de tare, de mare, de rau, de crud etc.). – Din tc. avvan "perfid", ngr. avánis "calomniator".
avântat, AVÂNTÁT, -Ă, avântati, -te, adj. (Adesea adverbial) Plin de avânt; vioi, însufletit, entuziast. – V. avânta.
azbuche, AZBÚCHE s.f. Termen folosit în trecut pentru a denumi alfabetul chirilic. ♢ Expr. A fi la azbuche = a fi abia la începutul învataturii. ♦ Fig. Învatatura. – Din sl. azŭ "a" + buki "b".
babilonic, BABILÓNIC, -Ă, babilonici, -ce, adj. Care se refera la Babilon, din vremea Babilonului; babilonian. ♢ Robia babilonica = perioada exilului evreilor în Babilonia. – Din lat. babylonicus.
bandulieră, BANDULIÉRĂ, banduliere, s.f. Fâsie de piele, stofa etc. trecuta de-a curmezisul pieptului, de la umar la coapsa opusa, spre a sustine sabia, pusca etc. ♢ Loc. adv. În banduliera = purtat de-a curmezisul spatelui sau pieptului. [Pr.: -li-e-] – Din fr. bandoulière.
barbar, BARBÁR, -Ă, barbari, -e, s.m. si f. 1. Nume dat, în antichitate, de greci si de romani oricui nu era grec sau roman. 2. (La m. pl.) Nume generic pentru popoarele care au navalit la începutul evului mediu în Europa; (si la sg.) persoana care facea parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoana necivilizata, cu purtari grosolane. ♦ Persoana cu atitudine si comportare inumana, cruda, salbatica. ♦ (Adverbial) În mod crud, salbatic, grosolan. – Din fr. barbare, lat. barbarus.
barbian, BARBIÁN, -Ă, barbieni, -e, adj. De Ion Barbu, al lui Ion Barbu; în maniera lui Ion Barbu. [Pr.: -bi-an] – Barbu (n. pr.) + suf. -ian.
batracian, BATRACIÁN, batracieni, s.m. (La pl.) Clasa de vertebrate care cuprinde animale amfibii; (si la sg.) animal care face parte din aceasta clasa; amfibian.[Pr.: -ci-an] – Din fr. batracien.
bărbie, BĂRBÍE, barbii, s.f. 1. Parte a fetei formata de proeminenta maxilarului inferior; barba. ♢ Barbie dubla = gusa de sub barbie la persoanele grase. 2. Parte carnoasa care atârna sub falca de jos la unele animale. ♦ (La pl.) Cele doua lame rosii, carnoase, care atârna de o parte si de alta sub ciocul gainilor. 3. Dispozitiv de lemn aplicat la baza viorii, pe care se sprijina barbia (1) violonistului. – Barba + suf. -ie.
băţ, BĂŢ, bete, s.n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire. ♢ Expr. A pune (cuiva) bete în roate = a face (cuiva) dificultati pentru a zadarnici o actiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin bat = a fi extrem de insistent, de obraznic. A ramâne cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept teapan, rigid. Sta bat. 2.Fig. Lovitura cu batul (1). 3.Piesa în forma de vergea, care intra în alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor. - Et. nec.
bâlbâit, BÂLBÂÍT, -Ă, bâlbâiti, -te, adj. (Adesea substantivat si adverbial) Care (se) bâlbâie, care vorbeste greu, gângav. – V. bâlbâi.
beduin, BEDUÍN, -Ă, beduini, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Arab nomad din Peninsula Arabia si din Africa de nord. 2. Adj. Care apartine beduinilor (1), privitor la beduini. – Din fr. bédouin.
bengali, BENGALÍ s.m., adj. (Rar) 1. S.m. Nume dat mai multor pasari, înrudite cu vrabia, cu penajul colorat în albastru ori cafeniu, originare din India. 2. Adj. (În sintagma) Limba bengali = limba vorbita în Bengal (India). [Acc. si: bengáli] – Din fr. bengali.
berechet, BERECHÉT, (1, 2) berecheturi, s.n., (3, 4) berecheti, s.m. (Reg.) 1. S. n. Belsug, abundenta. ♦ (Adverbial; sens curent) Din belsug, din abundenta. 2. S. n. Noroc, prosperitate (neasteptata). 3. S.m. (Ir.) Om care aduce belsug, noroc. 4. S.m. Om siret, mincinos, smecher, care înseala pe altii, haimana. – Din tc. bereket.
bezmetic, BEZMÉTIC, -Ă, bezmetici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Fara rost, fara capatâi; p. ext. zapacit, nauc, bezmeticit, dezmeticit. [Var.: bezmétec, -a adj.] – Din ucr. bezmatok "[stup] fara matca".
biacid, BIACÍD, biacizi, adj. (În sintagma) Acid biacid = acid bibazic. [Pr.: -bi-a-] – Din fr. biacide.
bianual, BIANUÁL, -Ă, bianuali, -e, adj. Care se produce, care apare de doua ori pe an. ♦ (Despre plante) Care poate da doua recolte pe an. [Pr.: bi-a-nu-al] – Bi- + anual. Cf. fr. b i s a n n u e l.
biatlon, BIATLÓN, biatloane, s.n. Proba sportiva care consta din doua încercari atletice combinate: parcurgere a 20 km pe schiuri si tragere la tinta a 20 de focuri în diverse puncte situate de-a lungul traseului. [Pr.: bi-a-] – Din rus. biatlon.
biatlonist, BIATLONÍST, -Ă, biatlonisti, -ste, s.m. si f. Persoana care practica biatlonul. [Pr.: -bi-a-] – Biatlon + suf. -ist.
biatomic, BIATÓMIC, -Ă, biatomici, -ce, adj. (Despre o substanta) A carei molecula e formata din doi atomi. [Pr.: bi-a-] – Din fr. biatomique.
bibazic, BIBÁZIC, bibazici, adj. (În sintagma) Acid bibazic = acid care contine într-o molecula doi atomi de hidrogen, care pot fi înlocuiti printr-un metal; acid biacid. – Din fr. bibasique.
bibliofobie, BIBLIOFOBÍE s.f. Ura fata de carti. [Pr.: -bli-o-] – Din germ. Bibliophobie, engl. bibliophobia.
bie, BIÉ s.n. Linie, directie oblica. ♢ Loc. adj. si adv. În bie = oblic. ♦ (Concr.) Fâsie de material textil taiata oblic, utilizata în croitorie. – Din fr. biais.
biet, BIET, BIÁTĂ, bieti, biete, adj. 1. (Preceda nume de fiinte) Vrednic de mila, de plâns; sarman. ♦ (Despre morti) Regretat. 2. Vrednic de dispret; fara însemnatate, fara valoare. – Cf. sl. b ĕ d i n ŭ.
bilabial, BILABIÁL, -Ă, bilabiali, -e, adj. (Despre sunete) La articularea carora participa amândoua buzele. [Pr.: -bi-al] – Din fr. bilabial.
bilabiat, BILABIÁT, -Ă, bilabiati, -te, adj. (Despre corola sau caliciul unei flori, p. ext. despre flori) care seamana cu buzele unei guri deschise. [Pr.: -bi-at] – Din fr. bilabié.
bizar, BIZÁR, -Ă, bizari, -e, adj. (Livr.; adesea adverbial) Ciudat, straniu. – Din fr. bizarre.
bombastic, BOMBÁSTIC, -Ă, bombastici, -ce, adj. (Despre vorbe, stil etc.; adesea adverbial) Umflat, emfatic, pretentios. – Din germ. bombastisch.
mitofobie, MITOFOBÍE s. f. teama patologica de mituri. (< engl. mythophobia)
brusc, BRUSC, -Ă, brusti, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se produce, se petrece pe neasteptate, subit, dintr-o data. – Din fr. brusque.
bucher, BUCHÉR, bucheri, s.m. 1. Persoana care învata ceva pe dinafara, fara a pricepe ce învata. 2. (Înv.) Persoana care se afla cu învatatura abia la alfabet, care este începator la învatatura. – Buche + suf. -ar.
misofobie, MISOFOBÍE s. f. teama patologica de murdarie, de contagiune. (< engl. mysophobia)
bucuros, BUCURÓS, -OÁSĂ, bucurosi, -oase, adj. 1. Care este cuprins de bucurie, care reflecta bucuria: p. ext. vesel. ♢ Expr. A fi mai bucuros sa... (sau când, daca...) = a prefera sa... 2. (Adesea adverbial) Care face ceva cu placere, din toata inima. ♦ (Adverbial, reg.; ca termen de politete) Cu placere! ma rog! – Bucura + suf. -os.
buluc, BULÚC, bulucuri, s.n. 1. Numar mare de oameni strânsi la un loc; droaie, gloata. ♦ (Adverbial) În masa, în rânduri strânse, cu gramada; unul peste altul, înghesuindu-se; repede, iute. 2. (În vechea organizare a armatei din tarile românesti) Unitate militara tactica formata din mercenari, care corespundea aproximativ efectivului unei companii; bulucbasie; p. ext. ceata de oameni înarmati. – Din tc. bölük.
busuioc, BUSUIÓC, -OÁCĂ, busuioci, -oace, subst., adj. I. Subst. 1. S.m. Planta erbacee de gradina din familia labiatelor, cu tulpina paroasa, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros placut (Ocimum basilicum). ♢ Compuse: busuioc-rosu = planta erbacee ornamentala, cu flori mici, rosii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-salbatic = planta erbacee cu tulpina paroasa si flori violete (Prunella vulgaris). 2. S.n. (Reg.) Numele unui dans popular asemanator cu hora; melodie dupa care se executa acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aroma de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere raspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui si rosu-aprins pe partea însorita. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de vita de vie; strugure produs de aceasta vita. [Var.: bosuióc s.n.] – Din bg. bosilek, scr. bosiljak.
buştean, BUSTEÁN, busteni, s.m. Trunchi de copac taiat si curatat de crengi; partea trunchiului unui copac ramasa în pamânt dupa taiere; bustihan. ♢ Expr. (Adverbial) A dormi bustean = a dormi adânc. A (se) lamuri bustean = a lasa (sau a ramâne) nedumerit în urma unei explicatii neclare. – Et. nec.
butuc, BUTÚC, butuci, s.m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; butura. ♦ Bucata groasa de lemn de foc; bustean, buturuga. ♢ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel încât sa nu mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adânc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamânt pâna la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si în care sunt înfipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, în care se prindeau în vechime picioarele, mâinile sau gâtul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut. – Et. nec.
cadenţat, CADENŢÁT, -Ă, cadentati, -te, adj. (Adesea adverbial) Executat în cadenta, în tact; ritmat. – V. cadenta.
cadru, CÁDRU, cadre, s.n. I. 1. Rama în care se fixeaza un tablou, o fotografie etc. ♦ Tablou, fotografie etc. înramate ♦ Fig. Persoana foarte frumoasa. 2. Pervaz al unei usi sau al unei ferestre. ♦ Deschizatura a zidului ocupata de o usa sau de o fereastra. ♦ Desen care înconjura, margineste un text, o harta, o fotografie etc. ♦ Portiune a unei marci postale pe care este executat desenul. 3. Fig. Mediu, ambianta. ♦ Spatiu în limitele caruia este cuprinsa o imagine pe o pelicula cinematografica. 4. Fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei actiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcatuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuinteaza la constructii; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt înfasurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. II. 1. (La pl.) Efectiv de baza al salariatilor dintr-o întreprindere sau dintr-o institutie, dintr-un sindicat etc.; elementele de conducere si de comanda ale subunitatilor si unitatilor militare; p. gener. întregul efectiv al unei întreprinderi sau al unei institutii. ♦ (Rar.; la sg.) Persoana din efectivul unei întreprinderi sau institutii, dintr-o organizatie etc. 2. (Iesit din uz; la pl.) Subdiviziune în administratia interna a unei institutii, întreprinderi etc. care se ocupa cu angajarea personalului. (II 1.), cu evidenta lui etc.; serviciul personal. ♦ (Astazi rar; la pl.) Serviciu care se ocupa cu angajarea si evidenta personalului unei întreprinderi, institutii etc. [Var.: (I 1.) cádra s.f.] – Din fr. cadre, (II) rus. kadrî.
cald, CALD, -Ă, calzi, -de, adj. 1. Care se gaseste la o temperatura relativ înalta (fara a fi fierbinte) fata de mediul ambiant sau corpul omenesc; care da senzatia de caldura. ♢ Expr. Nu-i tine nici de cald, nici de rece sau nu-i e nici cald, nici rece = nu-l intereseaza, îi este indiferent. Nici calda, nici rece = asa si asa, nici asa, nici asa. (Substantivat) Ma ia cu cald = sunt cuprins de fierbinteala, am febra. ♦ Fierbinte, încins. ♦ (Despre pâine) Proaspat. ♦ (Despre îmbracaminte) Calduros, gros. 2. (Despre zone, regiuni, tari etc.) Cu temperatura constant ridicata în tot cursul anului. ♦ 3. Fig. Aprins, înfocat; patimas, prietenos, afectuos. Cuvinte calde. Privire calda. ♦ 4. Fig. (Despre vesti, stiri, informatii etc.) De ultima ora, recent. – Lat. caldus (= calidus).
calibra, CALIBRÁ, calibrez, vb. I. Tranz. 1. A prelucra mecanic o piesa, un semifabricat, spre a obtine forma si dimensiunile prescrise. 2. A sorta, dupa marime, cereale, fructe, puieti de pom etc. 3. A restrânge albia variabila a unui râu prin lucrari hidrotehnice. – Din fr. calibrer.
calitativ, CALITATÍV, -Ă, calitativi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care tine de calitate (1), de natura lucrurilor; privitor la calitate. ♢ Analiza calitativa = determinarea naturii chimice a unei substante; identificarea componentilor unei substante. – Din fr. qualitatif, lat. qualitativus.
cambial, CAMBIÁL, -Ă, cambiali, -e, adj. Privitor la cambie, de cambie. [Pr.: -bi-al] – Din it. cambiale, fr. cambial.
cameră, CÁMERĂ, camere, s.f. I. 1. Încapere într-o cladire; odaie. ♢ Camera mobilata = camera care se închiriaza cu mobila proprietarului. Camera de lucru = birou într-o casa particulara. Muzica de camera = compozitie muzicala pentru un numar restrâns de instrumente. 2. Nume dat unor încaperi cu destinatie speciala: camera obscura = a) încapere neluminata în care se executa developarea, fixarea si alte operatii fotografice; b) dispozitiv cu ajutorul caruia se obtine pe un ecran (sau pe un cliseu) imaginea rasturnata a unui obiect; camera de comanda = încapere speciala în care se efectueaza în mod automat controlul si conducerea functionarii unei centrale sau statiuni electrice; camera frigorifica (sau refrigerenta) = încapere izolata termic, în care se mentine o temperatura mai joasa decât a mediului ambiant. 3. Spatiu în care se produce un proces tehnic; incinta care face parte integranta dintr-un aparat, dintr-un instrument etc. sau care reprezinta instrumentul însusi: camera de combustie = spatiu în care arde un combustibil într-un cazan cu aburi sau într-un motor cu ardere interna în vederea folosirii energiei gazelor rezultate; camera cartusului = partea dinapoi a tevii armelor de foc, unde se introduce cartusul si unde se produce explozia pulberii; camera de luat vederi = aparat cu ajutorul caruia se obtin imaginile succesive ale obiectelor în miscare pe pelicula cinematografica; camera de sunet = aparat folosit pentru înregistrarea sunetelor pe o pelicula fotosensibila în cinematografie; camera de transpunere = aparat pentru înregistrarea optica a sunetelor pe film în cinematografie; camera de televiziune sau camera videocaptoare = aparat complex cu ajutorul caruia se realizeaza captarea imaginii si transpunerea ei în semnale video. 4. Tub de cauciuc unit la capete, care se umfla cu aer si care se asaza înauntrul anvelopei, pe roata unor vehicule; (la mingi de sport) balon de cauciuc situat înauntrul anvelopei, care se umfla cu aer; p. ext. recipient cu pereti extensibili în care se introduce aer sub presiune. II. (Zool.; în sintagmele) Camera paleala sau camera mantalei = spatiu cuprins între peretii mantalei si corpul molustei. III. (Urmat de determinari) Parte componenta a organului legislativ în unele tari. – Din it. camera, (pentru unele sensuri si) engl. camera, fr. caméra.
carie, CÁRIE, carii, s.f. 1. Leziune de natura microbiana sau chimica a dintilor, a oaselor si care, prin evolutie, formeaza o cavitate. 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din fr. carie, lat. caries.
categorial, CATEGORIÁL, -Ă, categoriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Referitor la categorii, care apartine unei categorii. [Pr.: -ri-al] – Categorie + suf. -al.
categoric, CATEGÓRIC, -Ă, categorici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Fara conditii sau alternative; precis, hotarât; neconditionat. ♦ Clar, limpede. ♢ Judecata categorica = judecata care afirma sau neaga o relatie sigura, neconditionata, între un obiect si o însusire a sa. – Din fr. catégorique, lat. categoricus.
câr, CÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imita sunetul caracteristic scos de unele pasari (ciori, gaini etc.); strigat cu care se alunga unele pasari. ♢ Expr. (Adverbial sau substantivat) Câr-mâr = (cu) cearta, (cu) tocmeala. Ca-i câr, ca-i mâr, se zice când cineva se încurca în explicatii neconvingatoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee.
câtva, CÂTVÁ, CÂTĂVÁ, câtiva, câteva, pron. nehot., adj. nehot. Un numar mic, o cantitate sau o parte mica (dintr-un numar, o cantitate sau o parte mai mare). ♦ (Adverbial) Putin timp, nu prea multa vreme. – Cât + va (= vrea).
centură, CENTÚRĂ, centuri, s.f. 1. Curea (lata) de piele, de pânza etc. cu care se încinge talia; cordon, cingatoare. ♢ Expr. Pâna, la centura = (de la umeri) pâna la talie. ♦ Centura de campion = centura, panglica lata etc. cu care se încinge mijlocul câstigatorului unui campionat la box sau la lupte. Centura de gimnastica = cingatoare lata, folosita pentru a sustine corpul la unele exercitii de gimnastica. Centura ortopedica = dispozitiv folosit în unele afectiuni ale sistemului osos, pentru mentinerea corpului în pozitie corecta. Centura de salvare = echipament individual, de forma unui cordon lat, a unui pieptar etc. facut din placi de pluta învelite în pânza, care serveste la mentinerea unui naufragiat la suprafata apei; colac de salvare. Centura de siguranta = echipament individual de protectie folosit de muncitorii care lucreaza pe stâlpi la înaltime, constituit dintr-o cingatoare lata si o frânghie de sustinere. ♦ (Mil.) Curea lata de piele (rar de pânza) care se pune în jurul taliei si de care se agata sabia, baioneta sau tocul pistolului; centiron. ♦ Fâsie lata de pânza, de elastic, de material plastic etc. cu care se încinge abdomenul pentru a-l sustine sau pentru a-l mentine în pozitie corecta. 2. (Anat.) Ansamblu osos prin care extremitatile se leaga de trunchi. ♢ Centura pelviana = centura formata din oasele coxale si care leaga membrele inferioare de trunchi. Centura scapulara = centura formata din clavicule si omoplati si care leaga membrele superioare de trunchi. 3. (Sport) Linie orizontala, imaginara, la nivelul ombilicului, care marcheaza limita sub care loviturile la box sunt nepermise de regulament. ♦ (La lupte) Procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile. 4. (Astron.; în sintagma) Centura de radiatie = fiecare dintre zonele din jurul Pamântului în care radiatia corpusculara ionizanta este atât de intensa, încât prezinta nocivitate pentru cosmonauti. 5. (În sintagma) Centura de fortificatii = linie de lucrari de aparare din beton armat si metal, construita în jurul unei localitati. 6. Grinda orizontala rezemata pe toata lungimea ei pe zidurile unei cladiri, în vederea realizarii legaturii dintre ziduri. 7. (Constr.) Brâu de beton pe care se fixeaza planseul cladirilor. 8. Fâsie continua de tabla de otel care formeaza bordajul unei nave. – Din fr. ceinture.
chişcă, CHÍSCĂ, chiste, s.f. (Reg.) Un fel de caltabos facut din stomacul sau din intestinele porcului, umplute cu carne tocata si cu pasat. ♦ (Adverbial) Plin, îndesat pâna la refuz. – Din ucr. kyška.
chitic, CHITÍC, chitici, s.m. (Reg.) Nume generic pentru diferite varietati de peste marunt; peste neajuns la maturitate; pestisor. ♢ Expr. (Adverbial) A tacea chitic = a nu spune nici o vorba, a pastra tacere completa. – Cf. p i t i c.
coriză, CORÍZĂ, corize, s.f. Inflamatie a mucoasei nasului; guturai. ♢ Coriza spasmodica = boala alergica aparuta la persoanele sensibilizate la diferite substante din aer. Coriza contagioasa = boala de natura virotica sau microbiana, întâlnita la unele pasari de curte (gaini si curci). – Din fr. coryza.
crepuscular, CREPUSCULÁR, -Ă, crepusculari, -e, adj. Care tine de crepuscul. ♦ Slab luminat, abia vizibil. – Din fr. crépusculaire.
dacă, DÁCĂ conj. 1. (Introduce o propozitie conditionala) În cazul ca..., presupunând ca..., de... Doar daca. Numai daca. 2. (Introduce o propozitie optativa) Numai de... Daca nu m-ar vedea cineva. 3. (Introduce o propozitie temporala, având uneori si o nuanta conditionala sau cauzala) Când, în (sau din) momentul când, de îndata ce, dupa ce. 4. (Introduce o propozitie cauzala) Fiindca, pentru ca, deoarece. Daca nu stia sa scrie, umbla de la unul la altul. ♦ De vreme ce. 5. (Introduce o propozitie concesiva) Cu toate ca, desi. 6. (Introduce o propozitie interogativa indirecta) Ca, de... 7. (Cu valoare adverbiala) Cu greu, abia. 8. (În expr.) Las' daca = a) desigur ca nu; b) (în constructii negative) nu mai încape îndoiala ca... – De4 + ca.
danubian, DANUBIÁN, -Ă, danubieni, -e, adj. Din regiunea Dunarii; dunarean. [Pr.: -bi-an] – Din fr. danubien.
fabian, FABIÁN, -Ă, fabieni, -e, s.m. si f. Adept al fabianismului. [Pr.: -bi-an] – Din engl. Fabian [Society].
fabianism, FABIANÍSM s.n. Doctrina care preconiza trecerea lenta, pe calea reformelor de stat, de la capitalism la socialism. [Pr.: -bi-a-] – Din engl. fabianism, fr. fabianisme.
gabie, GÁBIE, gabii, s.f. Platforma orizontala fixata în vârful unui catarg si folosita ca post de observatie sau (la navele cu pânze) ca loc de unde se manevreaza parâmele. – Din fr. gabie, it. gabbia.
galeş, GÁLES, -Ă, galesi, -e, adj. (Despre ochi sau privire; p. ext. despre oameni; adesea adverbial). 1. Dragastos, duios. 2. Melancolic, trist. [Var.: (reg.) gális, -a adj.]. – Din bg. kaleš.
microbian, MICROBIÁN, -Ă adj. produs de microbi; care raspândeste microbi. (< fr. microbien)
garantat, GARANTÁT, -Ă, garantati, -te, adj. (Despre marfuri) A carui valoare, calitate, functionare etc. sunt asigurate de acela care a vândut marfa. ♦ (Adverbial; fam.) Sigur, neîndoielnic. – V. garanta.
gata, GÁTA adj. invar. (Adesea adverbial) 1. (Despre lucruri) A carui confectionare, construire, realizare s-a îndeplinit; ispravit, terminat, sfârsit. ♢ Haine (de) gata = haine confectionate care se pot cumpara direct din magazin. ♢ Loc. adv. (Pe) de (-a) gata = fara sa munceasca, pe nemuncite, din munca altuia. ♢ Expr. A da gata = a) a ispravi, a lichida ceva; b) a chinui, a distruge pe cineva; c) a zapaci, a ului pe cineva. A veni (sau a sosi) la de-a gata = a profita de ceva facut de altul. ♦ Care a luat fiinta, a capatat existenta. ♦ (Cu valoare de adverb sau de interjectie) Ajunge! destul! 2. Care a facut toate pregatirile pentru ceva; pregatit. ♦ Dispus sa..., în stare sa... 3. Care este aproape sa..., pe punctul de a... – Cf. alb. g a t.
găitan, GĂITÁN, gaitane, s.n. 1. Fir de metal sau siret (împletit ori rasucit) de lâna, matase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbracaminte. ♢ Expr. (Fam.; adverbial) A merge gaitan = (despre actiuni, activitati) a merge, a decurge, a evolua bine. 2. (înv.) împletitura facuta din gaitane (1), care înlocuia platosa în oastea Moldovei din evul mediu. [Pr.: ga-i-. – Var.: gaietán s.n.] – Din tc. gaytan.
gălbenea, GĂLBENEÁ, galbenele, s.f. 1. Planta erbacee cu tulpina groasa, cu frunze lanceolate si dintate, cu flori galbene, care creste în locuri umede (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Planta erbacee cu tulpina paroasa în partea de jos, cu frunze palmate si cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ♢ Galbenele de padure = planta erbacee cu tulpina acoperita de peri si cu flori galbene-aurii, care creste în regiuni înalte (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) planta cu tulpina dreapta, cu frunzele ovale acoperite cu peri si cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) planta cu tulpina dreapta, cu frunze ovale-lunguiete si cu flori galbene dispuse în panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drete (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.
gălbiniţă, GĂLBINÍŢĂ, galbinite, s.f. Planta erbacee din familia labiatelor, cu frunzele petiolate si flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). – Galben + suf. -ita.
gârlă, GÂRLĂ, gârle, s.f. 1. Apa curgatoare (mai mica); brat al unei ape curgatoare. ♢ Expr. (Fam.) A se duce pe gârla = a se pierde, a se risipi. A da pe gârla = a arunca, a risipi. ♦ (Adverbial) în mare cantitate, din belsug. 2. Depresiune alungita (si sinuoasa) aflata în lunca unei ape curgatoare si care, acoperita de apa, leaga de obicei un râu de lacurile sau de baltile din jurul acestuia. – Din bg. garlo.
genunchi, GENÚNCHI, genunchi, s.m. 1. Parte a piciorului (la oameni si la unele animale) care cuprinde regiunea articulatiei femurului cu tibia (incluzând si rotula). ♢ În genunchi = cu picioarele îndoite din genunchi si cu gambele asezate pe pamânt. Pe genunchi = pe portiunea anterioara a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (1) (când cineva sade). ♢ Expr. Cu genunchii la gura = ghemuit, strâns. A cadea în genunchi (înaintea cuiva) = a se lasa cu genunchii (1) la pamânt (înaintea cuiva) în semn de umilinta, de respect sau pentru rugaciune; p. ext. a ruga pe cineva în mod staruitor, calduros, cu umilinta. A i se taia cuiva genunchii = a avea senzatia ca nu se mai poate tine pe picioare (de emotie). ♦ Lovitura data cuiva cu genunchiul (1). 2. Deformare a pantalonilor în dreptul genunchilor (1). [Var.: (reg.) genúnche s.m.] – Lat. genuc(u)lum (= geniculum).
gheb, GHEB1, (1, 2) gheburi, (3) ghebe, s.n. 1. Cocoasa (la om). 2. Ridicatura de teren în forma de gheb (1). 3. (La pl.) Specie de ciuperci comestibile cu piciorul galbui sau brun, având de jur-împrejur un inel alb, si cu palaria galbena-bruna (Armillaria mellea). ♢ Ghebe de brad = ciuperca comestibila cu palaria alba, subtire, carnoasa si cu piciorul lung si subtire (Lepiota clypeolaria). Ghebe de padure = ciuperca comestibila cu palaria rosiatica ori bruna, catifelata (Collybia longipes). – Probabil lat. •glibbus (forma metatezata a lui •gibb(u)lus < gibbus).
gingirică, GINGIRÍCĂ s.f. Mic peste marin, asemanator cu scrumbia de Dunare (Clupeonella delicatula). – Et. nec.
glonţ, GLONŢ, gloante, s.n. Mic proiectil de otel, de arama sau de plumb, pentru unele arme de foc. ♦ (Adverbial) Extrem de repede. Se duce glont. [Var.: glónte s.n.] – Et. nec.
grabnic, GRÁBNIC, -Ă, grabnici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se grabeste, care arata graba; care se întâmpla repede, pe neasteptate; care nu poate astepta, nu poate întârzia, care trebuie facut fara întârziere. Mers grabnic. Moarte grabnica. Treaba grabnica. – Graba + suf. -nic.
grămadă, GRĂMÁDĂ, gramezi, s.f. 1. Cantitate mare de obiecte, de materiale strânse ori aflate la un loc (unele peste altele); îngramadire. ♦ (Adverbial) În mare cantitate (la un loc), formând o gramada (1). ♢ Expr. A cadea (sau a se prabusi) gramada = a cadea jos (în nesimtire). A da (sau a face, a pune etc.) (pe cineva) gramada (jos) = a doborî; p. ext. a omorî (pe cineva). 2. Cantitate, numar mare de fiinte (strânse, aflate la un loc); multime. ♦ Spec. Îngramadire (organizata) de jucatori la rugbi; meleu. – Din sl. gramada.
greu, GREU, GREA, grei, grele, adj., GREU, adv., s.n. I. Adj. 1. Care apasa cu greutate asupra suprafetei pe care sta; care are greutate (mare); care cântareste mult. Corp greu. ♢ Aur greu = aur masiv. Artilerie grea = artilerie care are în dotarea unitatilor sale tunuri si obuziere de mare calibru. Industrie grea = totalitatea ramurilor industriale care produc în general mijloace de productie. (Sport) Categorie grea = categorie în care intra boxerii, luptatorii, halterofilii etc. cu cea mai mare greutate. ♢ Expr. Pas greu = moment dificil, initiativa plina de greutati. Bani grei = suma mare de bani. Cuvânt greu = cuvânt decisiv. 2. Care este împovarat, îngreuiat, încarcat. Sac greu. ♢ Familie (sau casa) grea = familie numeroasa si greu de întretinut. ♦ (Pop.; la f.) Gravida. ♦ (Despre nori) De culoare neagra, aducator de ploaie si de furtuna. II. Adj. 1. (Despre parti ale corpului) Care pare ca apasa (din cauza oboselii, bolii, starii sufletesti etc.). Are capul greu. ♢ Expr. A-i fi (cuiva) inima grea = a fi îngrijorat, îndurerat; a avea presimtiri rele. A avea mâna grea = a) a lovi tare cu palma sau cu pumnul; b) (fam.; despre medici) a lucra neîndemânatic, grosolan, producând dureri pacientilor. 2. (Despre alimente) Care produce usor indigestie; care se asimileaza cu greutate. 3. (Despre mirosuri) Care produce o senzatie de neplacere, de insuficienta respiratorie etc.; (despre aer) care miroase rau; încarcat; p. ext. apasator, coplesitor. ♢ Atmosfera grea = atmosfera apasatoare care preceda declansarea unei furtuni, unei ploi torentiale; fig. atmosfera încarcata de griji, de certuri etc. ♦ (Despre somn) Adânc. 4. (Despre noapte, ceata etc.) Dens, compact. III. Adj. 1. Care se face cu greutate, care cere eforturi mari; anevoios. Munca grea. ♦ (Despre drumuri) Care poate fi strabatut cu greutate. ♦ Care se întelege, se învata cu eforturi deosebite. Poezie grea. 2. (Despre suferinte, necazuri, împrejurari etc.) Care se suporta cu mari suferinte, cu mare greutate; (despre boli) care aduce mari suferinte si se vindeca cu mare greutate sau nu se mai vindeca; grav. ♢ Zile grele sau viata grea = trai anevoios, plin de lipsuri. Lovitura grea = lovitura morala dureroasa. ♢ Expr. (Adverbial) Greu la deal cu boii mici sau greu la deal si greu la vale, se spune când cineva este silit sa faca fata unei situatii dificile cu posibilitati (materiale) reduse. ♦ (Despre insulte, pedepse etc.) Serios, grav. ♢ Vorba grea = insulta, jignire. IV. Adv. 1. Cu greutate (mare), cu toata greutatea. S-a lasat greu. ♢ Expr. A-i cadea (cuiva) greu la stomac = a-i produce (cuiva) indigestie. ♦ Mult (din punctul de vedere al greutatii, cantitatii). Cântareste greu. 2. În mod dificil, anevoios, cu dificultate, cu truda; anevoie. Munceste greu. ♢ Expr. A-i fi greu (sa)... = a simti dificultatea initierii unei actiuni. A-i veni (cuiva) greu (sa...) = a-i fi neplacut (sa...), a-i displacea; a se jena (sa...). A-i fi greu (de cineva sau de ceva) = a) a-i fi sila, a fi satul (de cineva sau de ceva); b) a se rusina (de cineva sau de ceva). A-i fi (sau a o duce) greu = a trai în lipsuri materiale, a avea o situatie materiala precara. ♦ Încet (si neplacut). Orele trec greu. 3. Rau, grav, tare. E greu bolnava. ♢ Expr. A ofta (sau a suspina) greu = a ofta (sau a suspina) din adâncul inimii, profund (de durere, necaz etc.). A plati greu = a) a plati scump, cu mari sacrificii; b) a nu plati la timp. V. S.n. 1. Greutate, dificultate; împrejurare dificila; impas. ♢ Loc. adv. Din greu = a) cu mult efort, întâmpinând mari dificultati; b) adânc, profund. La greu = când este vorba de o treaba anevoioasa. A greu = cu neplacere. ♢ Expr. Acu-i greul = a sosit momentul decisiv. A da de greu = a întâmpina greutati. 2. Povara, sarcina; p. ext. partea cea mai grea, cea mai dificila a unei munci, a unei situatii etc. 3. Partea mai numeroasa dintr-un ansamblu de elemente; gros. Greul armatei. – Lat. grevis (= gravis).
grindină, GRÍNDINĂ, grindine (grindini), s.f. Precipitatie atmosferica alcatuita din particule de gheata având forma unor pietricele; piatra. ♦ Fig. Ceea ce vine, cade, navaleste în mare cantitate. O grindina de lacuste. ♦ Fig. (Adverbial) În mare cantitate (si unul dupa altul). Sagetile cadeau grindina. – Lat. grando, -inis.
groaznic, GROÁZNIC, -Ă, groaznici, -ce, adj. 1. Care insufla groaza (prin aspect, manifestari, consecinte); grozav, înfricosator, înspaimântator, îngrozitor, abominabil. 2. Care este extrem de puternic, de violent, de intens. Durere groaznica. ♦ (Adverbial) Tare, mult; foarte, extrem de... – Din bg. grozen.
grob, GROB, -Ă, grobi, -e, adj. (Livr.) Aspru, dur, grosolan, grobian. – Din germ. grob.
grobian, GROBIÁN, -Ă, grobieni, -e, adj. (Despre oameni) Prost crescut; necioplit, grosolan, badaran, mitocan. [Pr.: -bi-an] – Din germ., pol. grobian.
gros, GROS1, GROÁSĂ, grosi, groase, adj., GROS adv., s.n., GROS, grosi, s.m. I. Adj. 1. (Despre corpuri cilindrice) Care are diametrul sau circumferinta mai mari decât dimensiunile obisnuite. Trunchi gros. ♢ Intestinul gros = parte a tubului digestiv cu sectiunea mai mare cuprinsa între ileon si anus. ♦ (Despre fiinte sau despre parti ale corpului lor) Dezvoltat mult în latime. ♦ (Pop.; la f.) Gravida, însarcinata. 2. Care are volum mare, care depaseste prin volum dimensiunile obisnuite; voluminos. Carte groasa. ♢ Expr. Gros la punga = bogat. ♦ (Despre litere) Care este mai lat decât literele obisnuite. 3. Mare, în sens vertical, de la suprafata în adâncime sau de la suprafata pâna la baza. Strat gros. ♢ Expr. Gros la (sau de) obraz = a) obraznic; b) nesimtit. Gros la piele sau cu pielea groasa = nesimtit. Gros la (sau în) ceafa sau cu ceafa groasa = badaran. ♦ Care este tesut2 din fire groase ( I 1). Haina groasa. 4. (Despre fluide) Care curge sau se împrastie greu; dens. ♦ Fig. (Despre întuneric, umbra, ceata etc.) Adânc, compact. II. Adj. Fig. 1. (Despre voce, glas, sunete, adesea adverbial) Adânc, grav. 2. (Înv.) Grosolan, badaran; incult; care tradeaza pe omul badaran sau incult. III. Adv. 1. (Pop. si fam.) Mult, din plin, din belsug. Câstiga gros. 2. (Înv.) În linii mari, superficial, în mod grosolan. IV. S.n. 1. Partea cea mai numeroasa dintr-o colectivitate, dintr-un ansamblu de obiecte, de fenomene (de acelasi fel); greu. ♢ Loc. adv. Din gros = în cantitate mare, din belsug. 2. (Pop. si fam.) Închisoare. V. S.m. (Reg.) Bustean, trunchi; bârna (groasa). – Lat. grossus.
grozav, GROZÁV, -Ă, grozavi, -e, adj. 1. Care produce groaza (prin aspect, manifestari, consecinte); groaznic, îngrozitor. 2. Care este extrem de puternic, de violent, de intens, de mare. Vânt grozav. ♦ (Adverbial) Tare, mult; foarte, extrem de... 3. Care iese cu totul din comun prin calitatile sale; remarcabil; exceptional. ♢ Expr. A se crede grozav = a avea o parere exagerat de buna despre sine. ♦ Curajos. ♢ Expr. (Substantivat) A face pe grozavul = a se lauda, a se mândri (în mod nejustificat) cu calitatile sale, a se grozavi. – Din bg. grozav.
gură, GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioara (si inferioara) a capului oamenilor si animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele si deschizatura dintre ele; buze. ♢ Loc. adv. Gura-n gura = foarte aproape unul de celalalt. ♢ Expr. A(-i) da (cuiva) o gura = a saruta (pe cineva). Cu sufletul la gura = a) abia mai putând respira (de emotie sau de oboseala); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mâna pâna la gura = a uita repede, a fi uituc. Parca se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care manânca lacom sau vorbeste repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea. A scoate (sau a scapa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A tipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gura de sarpe = a tipa din rasputeri, deznadajduit. A se zvârcoli ca în gura de sarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gura = (despre cai) a se supune usor (sau greu) la miscarile ce i se fac cu frâul. ♢ Compuse: gura-casca (sau -cascata) = persoana care-si pierde vremea în zadar sau care dovedeste neglijenta, dezinteres condamnabil; persoana care sta absenta, care nu întelege ce i se spune; gura-de-lup = a) defect congenital de conformatie a fetei omului, constând dintr-o despicatura la buza si la gingia superioara si în cerul-gurii, si în comunicarea cavitatii bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealta cu care se îndoaie tabla groasa; gura-leului = planta erbacee ornamentala cu flori de diverse culori, asemanatoare cu o gura (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = planta erbacee cu flori vinete-violete, având o margine alba sau galbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sarutare, sarut. 2. Gura (I 1) considerata ca organ cu care cineva se hraneste. ♢ Expr. A pune (sau a lua, a baga) ceva în gura = a mânca (putin). A i se face gura punga = a avea o senzatie de astringenta din cauza unor alimente acre introduse în gura. A da (cuiva) mura-n gura = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fara sa faca cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucatura, sorbitura, înghititura. ♢ Expr. Nici o gura de apa = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hranit. 3. Gura (I 1) considerata ca organ al vorbirii; cloanta. ♢ Expr. A tacea din gura = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva sa nu mai vorbeasca, a pune pe cineva în situatia de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gura = a) a spune tocmai ceea ce voia sa zica altul în clipa respectiva; b) a întrerupe pe cineva când vorbeste. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul sa vorbeasca; a schimba, a atenua tonul si continutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scapa gura = a destainui ceva fara voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit sa spuna. A avea gura (sau a fi gura) sparta = a nu putea tine un secret, a dezvalui orice secret. A fi slobod la gura = a vorbi mult si fara sfiala, depasind uneori limitele bunei-cuviinte. A fi cu gura mare = a fi certaret. A avea o gura cât o sura = a vorbi mult si tare. A-si pazi (sau tine etc.) gura = a-si impune tacere; a fi prudent în tot ce vorbeste. A(-i tot) da din gura (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o melita, ca o moara stricata sau hodorogita sau ca o pupaza) = a vorbi repede si fara întrerupere; a flecari. A fi bun de gura = (adesea peior.) a vorbi mult si cu usurinta, a se pricepe sa-si pledeze cauza, sa convinga. A fi rau de gura (sau gura rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rau, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) tine seama de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumatate de gura (sau cu gura jumatate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotarât, fara convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se tine de cuvânt, sau care se lauda cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gura = a nu gasi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l gasi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gura în gura = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generatie în generatie. ♢ Compus: gura-sparta = om flecar, limbut, care nu poate tine un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorba, spusa, marturisire. ♢ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoana care nascoceste) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge sa fie vorbit de rau. A te lua dupa gura cuiva = a actiona (în mod gresit) dupa sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lânga cineva pentru a-l convinge sa faca un lucru; a cicali pe cineva. ♦ Glas, grai. ♢ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tacut, linistit, potolit. Cât îl tine (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din rasputeri. A nu avea gura (sa raspunzi sau sa spui ceva) = a nu avea putinta sau curajul (de a mai raspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Galagie, tipat, cearta. ♢ Loc. vb. A sta (sau a sari, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se rasti la cineva. ♢ Expr. A da gura la câini = a striga la câini sa nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbeste; vorbitor. ♢ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerata ca organ al cântarii. II. Deschizatura a unui obiect, a unei încaperi etc., prin care intra, se introduce, se varsa, iese etc. ceva, prin care se stabileste o comunicatie etc. Gura vasului. Gura camasii. Gura de canal. Gura fluviului. ♢ Gura de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept si din cea care se petrece pe dupa gâtul calului. Gura de apa = instalatie care serveste pentru a lua apa dintr-o retea de distributie. Gura de incendiu = gura de apa la care se monteaza un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gura de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gura artificiala = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incinta acustica, de forma si dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice sa fie asemanatoare cu acelea ale gurii umane. ♢ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeala înainte de a începe tesutul; b) a se înstari. A prins pânza gura = s-a facut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula "gâtlej, gât".
melisofobie, MELISOFOBÍE s. f. teama de albine. (< engl. melissophobia)
melisă, MELÍSĂ s. f. planta erbacee melifera din familia labiatelor, cu frunze care contin un ulei sedativ; roinita. ♢ bautura alcoolica aromata obtinuta prin fermentarea frunzelor acestei plante. (< fr. mélisse, lat. melissa)
haide, HÁIDE interj. 1. Exclamatie care exprima un îndemn (la o actiune). ♢ (Cu ton de comanda, exprimând nerabdarea vorbitorului; adesea repetat) Haide, haide, vino mai repede! ♦ Exclamatie care exprima încercarea de a îmbuna pe cineva. 2. (Cu functie de imperativ, corespunzând unor verbe de miscare) Vino! veniti! sa mergem! ♢ (Împrumutând desinente verbale de pers. 1 si 2 pl.) Haidem la plimbare. ♢ (Adverbial, în compuse) Haide-hai, haida-hai, haide-ha = încet, anevoios. ♢ (Marcheaza începutul unei actiuni) Lua toporul si haide la treaba. 3. (În expr.) Haida-de!, exclamatie prin care se respinge o parere sau se dezaproba o comportare; as! Haide-haide sau haide-hai, se spune când mustram cu indulgenta pe cineva care nu ia în seama sfaturile sau avertismentele noastre. [Var.: háida, haid, áida, áide interj.] – Din tc. haydi, bg. haide, ngr. áide.
haihui, HAIHÚI, -IE, haihui, adj. (Adesea substantivat) Zapacit, nauc, zanatic. ♦ (Adverbial; determinând verbe ca "a umbla", "a porni" etc.) Fara rost, fara tinta, fara grija, razna. – Din tc. hayhay.
haimana, HAIMANÁ, haimanale, s.f. Om de nimic, fara capatâi, derbedeu, vagabond. ♢ Expr. (Adverbial) A umbla haimana = a umbla fara rost, a hoinari, a vagabonda. – Din tc. haymana.
haitiş, HAITÍS, haitise, adj.n. (Reg.; despre picioare) Cu conformatie defectuoasa, cu linia pulpelor strâmba, curbata. ♦ (Adverbial) În pozitie strâmba, sucita. – Cf. magh. h a j l i t a n i.
handralău, HANDRALĂU, handralai, s.m. (Depr.) Flacau care umbla dupa fete. ♢ Expr. (Adverbial) A umbla handralau = a umbla de colo pâna colo fara nici o treaba; a hoinari. [Var.: handralau s.m.] – Cf. magh. v á n d o r l ó.
hăbăuc, HĂBĂÚC, -Ă, habauci, -ce, adj. (Reg.; adesea substantivat) Nauc, buimac, zapacit; p. ext. prost; nebun. ♢ Expr. (Adverbial) A o lua (sau a umbla) habauca = a porni la întâmplare, fara o tinta precisa, a o lua razna. – Contaminare între magh. dial. habóka si nauc.
hăis, HĂIS interj. Strigat cu care se mâna boii înjugati pentru a merge spre stânga. ♢ Loc. adj. Din (sau de) hais(a) = (despre o vita înjugata) din stânga. ♢ Expr. (Adverbial sau substantivat) A face hais(a) = a cârmi la stânga. A trage (sau a fi) unul la hais si celalalt la cea sau a zice unul hais si celalalt cea, se spune despre doi oameni care nu se înteleg. A trage hais(a) = a nu fi de acord cu altii. [Var.: haisa interj.] – Cf. scr. a i s.
hăt, HĂT adv. (Reg.; însoteste adjective, adverbe si locutiuni adverbiale cu sens local sau temporal, dându-le valoare de superlativ) De tot, mult, tare, foarte. Pâna hat departe. ♢ Expr. Hat si bine = mult si bine, fara sfârsit. – Din ucr. het'.
hepatită, HEPATÍTĂ, hepatite, s.f. Denumire generica data afectiunilor inflamatorii de natura virotica, microbiana sau toxica ale ficatului. – Din fr. hépatite.
hering, HÉRING, heringi, s.m. Peste marin asemanator cu scrumbia, lung de circa 20 cm, cu spinarea verde-albastrie si cu laturile argintii (Clupea harengus). – Din germ. Hering.
hoitar, HOITÁR, hoitari, s.m. Specie de vultur plesuv, de culoare alba-galbuie, cu vârful aripilor negre, cu fata si barbia golase care se hraneste cu hoituri, excremente si insecte (Neophron percnopterus). – Hoit + suf. -ar.
horţiş, HORŢÍS, -Ă, hortisi, -e, adj. (Reg.; adesea adverbial) Piezis. – Horti (reg. "a muta ceva din" et. nec.) + suf. -is.
hotărât, HOTĂRÂT, -Ă, hotarâti, -te, adj. 1. Care este ferm în hotarârea luata; decis. 2. (Adesea adverbial) Indiscutabil, neîndoios, sigur. ♢ Expr. Hotarât lucru = în mod categoric, sigur. 3. (Gram.; în sintagma) Articol hotarât = articol a carui functiune principala este sa arate ca obiectul denumit de substantivul pe care îl determina este cunoscut de vorbitor sau individualizat; articol definit. – V. hotarî.
hulpav, HÚLPAV, -Ă, hulpavi, -e, adj. (Reg.; adesea adverbial) Foarte lacom la mâncare; mâncacios. [Var.: hâlpav, -a, hâlpov, -a adj.] – Cf. bg. h l a p a m, scr. h l a p i t i.
iarnă, IÁRNĂ, ierni, s.f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmeaza dupa toamna si preceda primavara, cuprins între solstitiul de la 22 decembrie si echinoctiul de la 21 martie. ♢ Loc. adj. De iarna = necesar în timpul iernii; care se face iarna. ♢ Loc. adv. De cu iarna = fiind înca iarna. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora].
iaz, IAZ, iazuri, s.n. 1. Lac artificial format prin stavilirea cu baraj de pamânt sau prin abaterea unui curs de apa si destinat cresterii pestilor sau folosit pentru irigatii, morarit etc. 2. Lac mic natural, format în albia unui râu, prin adunarea apei într-o adâncitura de teren. 3. Zagaz (la un helesteu). – Din sl. jazŭ.
ieftin, IÉFTIN, -Ă, ieftini, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care are un pret (relativ) mic, care nu costa scump; convenabil. ♢ Expr. (Adverbial) A scapa ieftin = a scapa dintr-o situatie dificila fara urmari serioase sau neplaceri (prea mari). 2. Fig. Lipsit de originalitate; comun, banal; trivial. Gluma ieftina. [Var.: iéften, -a adj.] – Din ngr. efthinós.
imens, IMÉNS, -Ă, imensi, -se, adj. Care este extraordinar de mare, de numeros, de intens, de important; colosal, enorm. ♦ (Adverbial; cu determinari introduse prin prep. "de", exprima ideea de superlativ) Foarte, extraordinar. – Din fr. immense, lat. immensus.
imperceptibil, IMPERCEPTÍBIL, -Ă, imperceptibili, -e, adj. Care nu poate fi perceput; p. ext. care este abia perceptibil, care trece aproape neobservat, insesizabil. – Din fr. imperceptible.
imperfect, IMPERFÉCT, -Ă, imperfecti, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfectiune; cu defecte, cu lipsuri. ♢ Timp imperfect (si substantivat, n.) = timp verbal care apartine modului indicativ si care exprima o actiune din trecut, neterminata în momentul la care se refera vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. i m p a r f a i t.
imperios, IMPERIÓS, -OÁSĂ, imperiosi, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care este neaparat necesar, care cere o rezolvare imediata. [Pr.: -ri-os] – Din fr. impérieux, lat. imperiosus.
implicit, IMPLICÍT, -Ă, impliciti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este inclus, continut în altceva (fara a mai fi exprimat direct); care se întelege de la sine. – Din fr. implicite, lat. implicitus.
imposibil, IMPOSÍBIL, -Ă, imposibili, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care nu e posibil, care nu se poate îndeplini; irealizabil. ♦ Extrem de greu, de dificil. O munca imposibila. ♦ (Fam.; despre oameni) Nesuferit, insuportabil. 2. S.n. Ceea ce este (aproape) cu neputinta de realizat. ♢ Expr. A face imposibilul = a face tot ceea ce îi sta în putinta pentru a realiza ceva. ♦ (Adverbial) Cu neputinta, nici într-un caz, cu nici un pret. – Din fr. impossible, lat. impossibilis.
impresionant, IMPRESIONÁNT, -Ă, impresionanti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care produce o impresie puternica; emotionant, tulburator; uluitor. ♦ Impunator, impozant. [Pr.: -si-o-] – Din fr. impressionnant.
impropriu, IMPRÓPRIU, -IE, improprii, adj. 1. (Despre cuvinte, expresii etc.; adesea adverbial) Care nu este propriu, potrivit, corect sau indicat. 2. Necorespunzator, nerecomandabil, neindicat (pentru ceva). – Din fr. impropre, lat. improprius.
imprudent, IMPRUDÉNT, -Ă, imprudenti, -te, adj. (Adesea adverbial si substantivat) Care actioneaza fara prudenta; care demonstreaza lipsa de prudenta; nesocotit. – Din fr. imprudent, lat. imprudens, -ntis.
incidental, INCIDENTÁL, -Ă, incidentali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care intervine întâmplator; accidental. – Din fr. incidentel.
incomod, INCOMÓD, -Ă, incomozi, -de, adj. 1. (Despre lucruri, adesea adverbial) Care nu este comod, care stânjeneste. 2. (Despre fiinte) Care deranjeaza, supara, stinghereste, indispune. – Din fr. incommode, lat. incommodus.
incomparabil, INCOMPARÁBIL, -Ă, incomparabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu se poate compara cu nimic (prin însusiri); fara pereche, fara seaman, neasemanat, extraordinar; necomparabil. – Din fr. incomparable, lat. incomparabilis.
inconştient, INCONSTIÉNT, -Ă, inconstienti, -te, adj., s.n. I. Adj. 1. Care nu este constient, care nu stie ce face, care si-a pierdut cunostinta (ca urmare a unei stari patologice). 2. (Adesea adverbial) Care nu are o atitudine constienta fata de realitatea înconjuratoare; fara minte, fara judecata. ♦ (Despre fenomene psihice) Care scapa constiintei, de care omul nu-si da seama; involuntar, automat, instinctiv. II. S.n. Activitate psihica a omului de care el nu-si da seama, totalitate a fenomenelor psihice care scapa constiintei. [Pr.: -sti-ent] – Din fr. inconscient (dupa constient).
incontestabil, INCONTESTÁBIL, -Ă, incontestabili, -e, adj. Care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la îndoiala; de netagaduit, indiscutabil, sigur, necontestabil. ♦ (Adverbial) Fara îndoiala, fara discutie, indiscutabil. – Din fr. incontestable.
inconvenabil, INCONVENÁBIL, -Ă, inconvenabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este convenabil; neconvenabil. – Din fr. inconvenable.
indirect, INDIRÉCT, -Ă, indirecti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obtine prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirecta = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicarii fata de un verb sau de un alt cuvânt de declaratie, caracterizat prin prezenta în numar mare a elementelor de relatie, prin lipsa afectivitatii etc. Complement indirect = parte de propozitie asupra careia se rasfrânge în chip indirect (1) actiunea verbului. Propozitie completiva indirecta = propozitie care îndeplineste în fraza functia de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în pretul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirecta = tragere asupra unor tinte care nu se vad, dirijata cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus.
indiscutabil, INDISCUTÁBIL, -Ă, indiscutabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate stârni obiectii; incontestabil, neîndoielnic, evident, sigur. – Din fr. indiscutable.
indisolubil, INDISOLÚBIL, -Ă, indisolubili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi desfacut, rupt, destramat, care este de nezdruncinat. – Din fr. indissoluble, lat. indissolubilis.
indispensabil, INDISPENSÁBIL, -Ă, indispensabili, -e, adj., s.m. pl. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este absolut necesar, neaparat trebuincios. 2. S.m. pl. Izmene. – Din fr. indispensable.
mancenilier, MANCENILIÉR MAN-SE-/ s. m. arbore din familia euforbiacee, din Antile si America ecuatoriala, al carui suc este foarte veninos; arborele otravii, arborele mortii. (< fr. mancenillier)
individual, INDIVIDUÁL, -Ă, individuali, -e, adj. 1. Care este propriu unui individ; personal, specific. ♦ Care priveste sau apartine unui singur exemplar dintr-o categorie de lucruri sau de fiinte. 2. Care este executat de individ. Munca individuala. ♦ (Adverbial) În mod izolat, fiecare în parte, fiecare pentru sine. [Pr.: -du-al] – Din fr. individuel.
inechitabil, INECHITÁBIL, -Ă, inechitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este echitabil, neechitabil, nedrept, inic. – Din fr. inéquitable.
inerent, INERÉNT, -Ă, inerenti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care face parte integranta din ceva, care constituie un element nedespartit de un lucru sau de o fiinta, care apartine în mod firesc la ceva. – Din fr. inhérent, lat. inhaerens, -ntis.
inevitabil, INEVITÁBIL, -Ă, inevitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi evitat, care este de neînlaturat, de neocolit; ineluctabil, fatal. – Din fr. inévitable, lat. inevitabilis.
inexact, INEXÁCT, -Ă, inexacti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este exact; neadevarat, neexact, gresit, incorect. ♦ (Despre oameni) Care nu este punctual. – Din fr. inexact.
infiltrat, INFILTRÁT2, -Ă, infiltrati, -te, adj. 1. Care a patruns undeva (neobservat). 2. (În sintagma) Ţesut infiltrat = tesut în care s-au acumulat elemente celulare pentru a combat un agent vatamator (microbian). – V. infiltra.
infinit, INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniti, -te, adj., s.m., (2) infinituri, s.n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârsit2, nemarginit, nemasurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ♢ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2 S.n. Categorie care exprima natura absoluta a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitata în spatiu si în timp si inepuizabila pentru cunoastere; ceea ce nu are sau pare ca nu are limita în spatiu sau în timp; nesfârsit1. ♢ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fara încetare. 3. S.m. (Mat.) Marime variabila care poate lua valori mai mari decât orice marime data. – Din. infinitus, fr. infini.
inflamaţie, INFLAMÁŢIE, inflamatii, s.f. Proces patologic datorat unui excitant chimic, fizic si mai ales microbian si manifestat prin durere, temperatura, înrosirea si umflarea locului bolnav; umflatura. [Var.: inflamatiune s.f.]. – Din fr. inflammation, lat. inflammatio.
inframicrobian, INFRAMICROBIÁN, -Ă, inframicrobieni, -e, adj. Care apartine inframicrobilor, privitor la inframicrobi, de inframicrobi. [Pr.: -bi-an] – Inframicrob + suf. -ian. Cf. fr. i n f r a m i c r o b i e n.
iniţial, INIŢIÁL, -Ă, initiali, -e, adj., s.f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care este la început, de la început; începator. 2. S.f. Litera cu care se începe un cuvânt. ♦ Abreviere a prenumelui (si a numelui) unei persoane, formata din initiale (2). [Pr.: -ti-al] – Din fr. initial.
insensibil, INSENSÍBIL, -Ă, insensibili, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Lipsit de sensibilitate; nesimtitor; fig. care nu se impresioneaza (de nimic); nepasator, rece. 2. Care nu se poate percepe cu simturile; imperceptibil. – Din fr. insensible, lat. insensibilis.
insistent, INSISTÉNT, -Ă, insistenti, -te, adj. (Adesea adverbial) Staruitor, perseverent. – Din fr. insistant, it. insistente.
insolent, INSOLÉNT, -Ă, insolenti, -te, adj. (Adesea adverbial) Obraznic, impertinent; nerusinat; necuviincios. – Din fr. insolent, lat. insolens, -ntis.
instantaneu, INSTANTANÉU, -ÉE, instantanei, -ee, adj., s.n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care se produce foarte repede (si dureaza foarte putin), care se iveste brusc, pe neasteptate; pe moment. 2. S.n. Imagine sau fotografie obtinuta prin expunerea unei placi sau a unui film pe o durata foarte scurta. 3. Adj. (Fiz.; despre marimi) Care se refera la un anumit moment sau care este definit pentru un anumit moment. – Din fr. instantané.
instinctiv, INSTINCTÍV, -Ă, instinctivi, -e, adj. 1. Care tine de instinct, instinctual. 2. (Adesea adverbial) Facut din instinct, pe negândite; inconstient. – Din fr. instinctif.
insuficient, INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este suficient, de ajuns (cantitativ), care nu satisface (calitativ), nesatisfacator; nemultumitor. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ sub limita de trecere (la un examen). [Pr.: -ci-ent] – Din lat. insufficiens, -ntis, it. insufficiente.
integral, INTEGRÁL, -Ă, integrali, -e, adj., s.f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Întreg, complet. ♢ Faina integrala = faina bruta obtinuta prin macinarea grâului. Pâine integrala = pâine fabricata din faina integrala. 2. Adj. (În sintagmele) Calcul integral = capitol al analizei matematice care studiaza integralele. Ecuatie integrala = ecuatie în care se efectueaza o integrare asupra functiei necunoscute. 3. S.f. (Mat.) Functie care se obtine prin integrarea unei functii date, a unei ecuatii diferentiale sau a unei ecuatii cu derivate partiale. ♦ Simbol matematic folosit pentru a indica operatia de integrare. – Din fr. intégral.
intermitent, INTERMITÉNT, -Ă, intermitenti, -te, adj. Care înceteaza si reîncepe la anumite intervale, care actioneaza cu întreruperi; discontinuu. ♦ (Adverbial) Din când în când, la anumite intervale. – Din fr. intermittent, lat. intermittens, -ntis.
intimiza, INTIMIZÁ, intimizez, vb. I. Tranz. A crea o ambianta intima. – Intim + suf. -iza.
inutil, INUTÍL, -Ă, inutili, -e, adj. Care nu este folositor, care nu este util, care nu serveste la nimic; nefolositor, neutil. ♦ (Adverbial) De prisos, zadarnic, fara folos, degeaba. – Din fr. inutile, lat. inutilis.
invariabil, INVARIÁBIL, -Ă, invariabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este variabil, care nu se schimba; neschimbator, nevariabil, constant, fix, neschimbat. ♦ Spec. (Gram.; despre cuvinte) Care este lipsit de flexiune; neflexibil. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. invariable.
invers, ÍNVERS, -Ă, inversi, -se, adj. (Adesea adverbial) Care este, se face într-un sens opus directiei initiale sau firesti, de la sfârsit catre început; facut pe dos, de-a-ndoaselea. ♢ (Mat.) Raport invers (proportional) = raport între doua marimi, cantitati, valori care depind în asa fel una de cealalta încât, daca una se mareste de un numar de ori, cealalta scade de acelasi numar de ori. Marimi (sau valori etc.) invers proportionale = marimi (sau valori etc.)care se afla în raport invers proportional. Cantitati (sau marimi, numere) inverse = cantitati (sau marimi, numere) al caror produs este egal cu unitatea. – Din fr. inverse, lat. inversus.
involuntar, INVOLUNTÁR, -Ă, involuntari, -e, adj. (Adesea adverbial) Care este facut fara voie, neintentionat. – Din fr. involontaire, lat. involuntarius.
iremediabil, IREMEDIÁBIL, -Ă, iremediabili, -e, adj. Care nu se poate remedia, îndrepta; neremediabil; care este fara leac. ♦ (Adverbial) Cu desavârsire, categoric, definitiv. [Pr.: -di-a-] – Din fr. irrémédiable, lat. irremediabilis.
ireproşabil, IREPROSÁBIL, -Ă, ireprosabili, -e, adj. Caruia nu i se poate reprosa nimic; care este fara cusur, fara greseli; desavârsit, impecabil, perfect, nereprosabil. ♦ (Adverbial) Fara cusur, în mod desavârsit. – Din fr. irréprochable.
ireverenţios, IREVERENŢIÓS, -OÁSĂ, ireverentiosi, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care dovedeste lipsa de respect; nerespectuos, necuviincios, nereverentios. [Pr.: -ti-os] – Din fr. irrévérencieux.
irevocabil, IREVOCÁBIL, -Ă, irevocabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu se poate revoca sau schimba, asupra caruia nu se poate reveni; hotarât, definitiv, nerevocabil. – Din fr. irrévocable, lat. irrevocabilis.
iscoditor, ISCODITÓR, -OÁRE, iscoditori, -oare, adj. 1. Care cauta sa patrunda cu mintea, sa afle, sa observe cu de-amanuntul; care spioneaza. ♦ (Adverbial) Banuitor. 2. Care pune cuiva întrebari insistente pentru a se informa, care cauta sa descoasa pe cineva. 3. Care inventeaza; nascocitor. – Iscodi + suf. -tor.
isteric, ISTÉRIC, -Ă, isterici, -ce, adj., s.m. si f. 1. Adj., s.m. si f. (Persoana) care sufera de isterie. ♢ (Adverbial) Plânge isteric. 2. Adj. Privitor la isterie, care apartine isteriei. – Din fr. hystérique, it. isterico.
iute, IÚTE, iuti, adj. 1. Care actioneaza sau reactioneaza repede; expeditiv, prompt; care se produce repede, prompt. Om iute. Replica iute. ♦ Care fuge, alearga, înainteaza repede, rapid. Cal iute. Mers iute. ♦ (Adverbial) În graba, repede, imediat, îndata. S-a dus iute acolo. ♦ Care se produce cu tarie, cu forta. Ploaie iute. 2. Care se enerveaza, se supara, se mânie usor; irascibil; violent. 3. Care are gust întepator; care produce o senzatie gustativa usturatoare; picant. Mâncare iute. Gust iute. ♦ Care produce o senzatie olfactiva întepatoare si neplacuta. Miros iute. – Din sl. ljutŭ.
izmă, ÍZMĂ s.f. Planta erbacee perena din familia labiatelor, cu frunzele petiolate si florile rosii-violete dispuse în spice la vârful tulpinilor sau ramurilor, întreaga planta având un miros placut caracteristic; menta (Mentha piperita). ♢ Izma creata = specie de izma cu frunzele petiolate si crete, folosita la prepararea unor medicamente; menta creata (Mentha crispa). Izma-broastei = planta erbacee cu frunze dintate si cu flori roz, care creste prin locurile mlastinoase (Mentha aquatica). – Et. nec.
izolat, IZOLÁT, -Ă, izolati, -te, adj. (Adesea adverbial) Separat; p. ext. îndepartat; retras. ♦ Situat la distanta (unul de altul); razlet, ♦ Care constituie o exceptie. Un caz izolat. – V. izola. Cf. fr. i s o l é, it. i s o l a t o.
îmbia, ÎMBIÁ, îmbíi, vb. I. Tranz. si refl. recipr. A (se) îndemna (staruitor) sa faca sau sa primeasca ceva; a (se) invita, a (se) pofti. ♦ Refl. (Rar) A se lasa poftit. ♦ Tranz. Fig. A atrage. [Pr.: -bi-a] – Probabil lat. •inviare.
îmbiat, ÎMBIÁT s.n. Îmbiere. [Pr.: -bi-at] – V. îmbia.
îmbiere, ÎMBIÉRE, îmbieri, s.f. Actiunea de a (se) îmbia si rezultatul ei; poftire, invitatie, îndemn staruitor; îmbiat. [Pr.: -bi-e-] – V. îmbia.
îmbietor, ÎMBIETÓR, -OÁRE, îmbietori, -oare, adj. Care îmbie; ademenitor, ispititor, atragator; încântator. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tor.
îmbietură, ÎMBIETÚRĂ, îmbieturi, s.f. (Rar) Faptul de a îmbia; îndemn, invitatie. [Pr.: -bi-e-] – Îmbia + suf. -tura.
îmbumba, ÎMBUMBÁ, îmbúmb, vb. I. Tranz. (Reg.) A încheia un nasture, petrecându-l prin cheotoare; a încheia în nasturi un obiect de îmbracaminte. [Var.: îmbumbiá vb. I] – În + bumb.
îmbumbia, ÎMBUMBIÁ vb. I. v. îmbumba.
maia, MÁIA I. s. n. denumire data unor triburi de amerindieni din America Centrala, care au creat o stralucita civilizatie precolumbiana. II. adj. care apartine acestei populatii. ♢ (s. f.) limba vorbita de acestia. (< sp., fr. maya)
împotmoli, ÎMPOTMOLÍ, împotmolesc, vb. IV. Refl. A se întepeni în namol, în nisip etc.; a se îngloda, a se înnamoli. ♦ (Despre albia unei ape curgatoare) A se înnamoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. ♦ Fig. A nu putea fi dus pâna la capat, solutionat, rezolvat. – În + potmol.
încet, ÎNCÉT, ÎNCEÁTĂ, înceti, -te, adj., adv. 1. Adj. Fara viteza; linistit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reactioneaza cu întârziere, care face ceva în ritm lent. ♦ (Despre judecata, gândire) Care rationeaza cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scazuta, abia auzit. 3. Adv. Fara graba, domol, binisor, alene; lin, pe nesimtite. ♢ Expr. (Încetul) cu încetul sau încet-încet = putin câte putin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjectie) Binisor! nu asa tare!; fara zgomot! 4. Adv. Cu glas coborât; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.
încrezător, ÎNCREZĂTÓR, -OÁRE, încrezatori, -oare, adj. Care are încredere; credul. ♦ (Adverbial) Cu încredere. – Încrede + suf. -ator.
îndelung, ÎNDELÚNG, -Ă, îndelungi, adj. Care dureaza mult timp; îndelungat. ♦ (Adverbial) Multa vreme; îndelungat. – În + de4 + lung.
îndelungat, ÎNDELUNGÁT, -Ă, îndelungati, -te, adj. Care dureaza (de) mult timp; îndelung. ♦ (În legatura cu notiuni temporale) Mult, lung; îndelung. ♦ (Adverbial; înv.) Îndelung. – V. îndelunga.
îndemânatic, ÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, îndemânatici, -ce, adj. 1. Care executa bine si usor orice munca manuala; iscusit, dibaci. ♦ (Adverbial) Cu îndemânare. 2. De care te folosesti cu usurinta; comod. 3. (Înv.) Potrivit, favorabil. [Var.: îndemânátec, -a, îndemanátec, -a adj.] – Îndemâna + suf. -atic.
îndemna, ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva sa faca ceva, a chema la o actiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulari); a se hotarî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal sa porneasca sau sa mearga mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta tragând. – Lat. •indeminare.
îndestul, ÎNDESTÚL, -Ă, îndestuli, -le, adj. (Înv.) Destul. ♦ (Adverbial) Cât trebuie, cât se cuvine; de ajuns. – În + destul.
îndestulător, ÎNDESTULĂTÓR, -OÁRE, îndestulatori, -oare, adj. Care este în cantitate suficienta; care îndestuleaza, satisface. ♦ (Adverbial) Îndeajuns. – Îndestula + suf. -ator.
îndrăzneţ, ÎNDRĂZNÉŢ, -EÁŢĂ, îndrazneti, -e, adj. Care nu se teme de greutati si de pericole; curajos, cutezator, îndraznitor. ♦ (Adesea adverbial) Original; excentric. ♦ Care îsi îngaduie prea multe; obraznic. – Îndrazni + suf. -et.
înfipt, ÎNFÍPT, -Ă, înfipti, -te, adj. 1. Nemiscat, neclintit, teapan. 2. (Fam.) Îndraznet, cutezator; p. ext. obraznic. ♦ (Adverbial) De-a dreptul, direct. – V. înfige.
înghesuit, ÎNGHESUÍT2, -Ă, înghesuiti, -te, adj. 1. Strâns, îngramadit (în numar mare într-un spatiu restrâns); ghemuit2. ♢ Expr. (Adverbial, rar) A râde înghesuit = a râde înfundat. 2. În care este mare înghesuiala; aglomerat. – V. înghesui.
îngrozitor, ÎNGROZITÓR, -OÁRE, îngrozitori, -oare, adj. Care îngrozeste; înspaimântator, înfricosator, înfiorator, îngrozit, grozav, groaznic. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult, foarte intens. Sufera îngrozitor. b) (Înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, de care se leaga prin prep. "de") Foarte. Îngrozitor de zgârcit. – Îngrozi + suf. -tor.
înmiit, ÎNMIÍT, -Ă, înmiiti, -te, adj. (Adesea adverbial) De o mie de ori mai mare sau mai mult; p. ext. foarte mare, foarte mult. – V. înmii.
înnămoli, ÎNNĂMOLÍ, înnamolesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A (se) înfunda în namol; a (se) murdari de namol. 2. Refl. (Despre albia unei ape curgatoare) A se împotmoli, a se îngusta din cauza aluviunilor. [Var.: înnomolí vb. IV] – În + namol.
înot, ÎNÓT s.n. Plutire si înaintare (a unor fiinte) la suprafata sau în interiorul apei, deplasare în apa prin miscari ritmice. ♢ Loc. adv. De-a înotul = înotând. ♦ (Adverbial) Înotând. – Din înota (derivat regresiv).
înspăimântător, ÎNSPĂIMÂNTĂTÓR, -OÁRE, înspaimântatori, -oare, adj. Care provoaca spaima; îngrozitor, înfricosator, fioros, groaznic, înfiorator. ♦ (Adverbial, urmat de prep. "de") Extrem de... – Înspaimânta + suf. -ator.
însufleţit, ÎNSUFLEŢÍT, -Ă, însufletiti, -te, adj. 1. Care traieste; viu. 2. Plin de viata; animat, vioi. ♦ (Adverbial) În mod avântat, cu caldura. – V. însufleti.
întâmplător, ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplatori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevazut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ator.
întins, ÎNTÍNS2, -Ă, întinsi, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfasurat în lungime sau pe toata suprafata. ♢ Loc. adv. Cu brate(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcatii) cu pânzele desfasurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Asezat, fixat. 3. (Despre piei, tesaturi etc.) Fara creturi sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la tinta; p. ext. încordat, grabit, zorit2. 5. (Despre elemente care formeaza un sir) Care prezinta o succesiune neîntrerupta. 6. Cu suprafata mare, vast. ♢ Loc. adv. Pe scara întinsa = în proportii foarte mari. – V. întinde.
întoarce, ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. si tranz. A se înapoia2 sau a face sa se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face sa revina. ♦ Tranz. (Despre o stare afectiva sau maladiva) A-l cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical directia initiala. 2. (Pop.) A-si schimba sau a face pe cineva sa-si schimbe parerea, a se razgândi sau a face pe cineva sa se razgândeasca. ♦ Tranz. A retrage o vorba, o promisiune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ♢ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supararea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispozitia, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limba în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a rasuci (de pe o parte pe alta). ♢ Expr. Tranz. si refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemultumi profund; a (se) supara foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-si) strica buna dispozitie, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a rasuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugani (un animal). 2. Tranz. si refl. A(-si) misca, a(-si) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în alta directie decât cea initiala. ♢ Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lânga cineva; a parasi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) matele sau stomacul pe dos = a i se face scârba, greata; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba pozitia unui obiect, asezându-l invers fata de pozitia anterioara sau fata de pozitia fireasca ♢ Expr. A întoarce casa pe dos = a rascoli totul în casa. A (o) întoarce si pe o parte (sau fata) si pe alta = a examina amanuntit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei carti, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a rasfoi. ♢ Expr. A întoarce foaia = a-si schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbraca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în fata. ♢ Expr. A(-si) întoarce cojocul (pe partea cealalta sau pe dos) = a-si schimba comportarea, atitudinea în rau fata de cineva. ♦ A învârti paiele, lanul etc. astfel încât partea umeda de la pamânt sa ajunga deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndarat, a restitui. ♢ Expr. A întoarce vizita = a raspunde printr-o vizita la o vizita primita anterior. ♦ Fig. A rasplati pe cineva pentru o fapta buna sau rea. ♦ (Determinat prin "cuvânt", "vorba" etc.) A raspunde, a replica (cu ostentatie, cu impertinenta). – Lat. intorquere.
întrebător, ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebatori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreaba, care exprima o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ator.
întrerupt, ÎNTRERÚPT, -Ă, întrerupti, -te, adj. Care este temporar oprit, suspendat. ♦ (Adverbial) Cu întreruperi. ♦ Care are continuitatea oprita; rupt, taiat. Fir întrerupt. – V. întrerupe.
întrevăzut, ÎNTREVĂZÚT, -Ă, întrevazuti, -te, adj. Care de-abia se vede; întrezarit. ♦ Fig. Vazut în perspectiva timpului; prevazut, banuit. – V. întrevedea.
întrucât, ÎNTRUCẤT conj. Deoarece; pentru ca, fiindca. ♦ (Adverbial) De vreme ce. – Întru + cât.
înţinat, ÎNŢINÁT, -Ă, întinati, -te, adj. (Reg.) Care este prins sau sprijinit prea usor, care abia se tine, gata sa cada, sa se darâme. – V. întina.
învederat, ÎNVEDERÁT, -Ă, învederati, -te, adj. (Si adverbial) Care se poate vedea sau întelege bine; vizibil, evident. – V. învedera.
jale, JÁLE2 s.f. Nume dat mai multor plante din familia labiatelor (Salvia); spec. mic arbust cu tulpina semilemnoasa, aromata, cu frunze opuse, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivat ca planta ornamentala si medicinala, salvie (Salvia officinalis). – Din magh. zsálya.
jaleş, JÁLES, jalesi, s.m. 1. Gen de plante erbacee din familia labiatelor, cu frunze mari, opuse, dintate si cu florile viu colorate (Salvia); planta care face parte din acest gen. 2. Planta erbacee melifera din familia labiatelor, cu frunze ovale si cu flori purpurii dispuse în spice (Stachys germanica). – Jale2 + suf. -es.
jalnic, JÁLNIC, -Ă, jalnici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Foarte trist, dureros ♢ Care provoaca mila; nenorocit; vrednic de compatimit; lamentabil, deplorabil. – Jale1 + suf. -nic.
joi, JOI s.f. Ziua a patra a saptamânii, care urmeaza dupa miercuri. •(Pop.) Joia Mare = ultima joi din postul3 Pastilor. •Expr. De joi pâna mai (de-)apoi = la nesfârsit, mereu; niciodata. Din joi în Pasti = din când în când, foarte rar. ♦ (Adverbial, în forma joia) = în cursul zilei de joi, în fiecare de joi. Lat. [dies] Jovis.
jumătate, JUMĂTÁTE, jumatati, s.f. 1. Fiecare dintre cele doua parti egale în care se poate diviza un întreg; parte dintr-un întreg divizat în doua parti aproximativ egale. ♢ Jumatate de masura = masura fragmentara, incompleta, numai pe jumatate. ♢ Loc. adv. Pe (sau în) jumatate = în doua parti egale, pe din doua; partial, incomplet; p.ext. segmentat, trunchiat. ♢ Expr. A face (ceva) pe jumatate = a nu duce (ceva) pâna la capat. (O data) si jumatate, exprima ideea de superlativ. Cu jumatate de gura (sau de glas) ori cu jumatate gura (sau gura) sau cu gura (pe) jumatate = cu glas scazut, fara convingere sau entuziasm. Cu jumatate de inima sau cu inima pe jumatate = fara curaj, fara hotarâre, fara avânt. ♦ (Adverbial) În parte, întrucâtva. 2. Sotie. 3. Punctul care marcheaza mijlocul unei distante în spatiu sau al unui interval de timp. 4. (Eliptic) Masura de capacitate sau de greutate reprezentând o doime dintr-un litru sau dintr-un kilogram. 5. (Reg.) Claie mica formata din snopi asezati în forma de cruce. [Var.: (fam. si reg.) jumá, jumáte s.f.] – Et. nec.
just, JUST, -Ă, justi, -ste, adj. (Adesea adverbial) 1. Conform cu adevarul sau cu echitatea; drept, adevarat, echitabil. ♢ (Despre oameni) Care actioneaza si judeca în conformitate cu dreptatea. ♢ Fundat, legitim, legal. 2. Potrivit2, corespunzator. – Din fr. juste.
labă, LÁBĂ, labe, s.f. 1. Parte a piciorului de la glezna în jos la animalele patrupede si la om; partea piciorului pe care calca pasarile (palmipede); p. gener. picior (al unor animale). ♢ Compuse: laba-mâtei = a) ciuperca comestibila de culoare alba, care creste prin padurile umbroase si umede (Clavaria coralloides); b) ciuperca comestibila mare cu tulpina alba, groasa si carnoasa; creasta-cocosului (Clavaria flava); laba-ursului = a) nume dat mai multor specii de ciuperci de padure (Clavaria); b) crucea-pamântului; laba-gâstei = a) mica planta erbacee cu flori rosii-purpurii (Geranium dissectum); b) ridurile formate în jurul ochilor (la persoanele în vârsta); c) (fam.) scris dezordonat, urât. ♦ (Mar.) Laba-de-pisica = încretitura abia vizibila a apei marii, semn al unui început de vânt. 2. (Fam. si depr.) Mâna. ♢ Expr. A pune laba (pe cineva sau pe ceva) = a apuca, a înhata (pe cineva sau pe ceva). A-i încapea (sau a-i cadea) în laba = a ajunge la mâna sau la discretia cuiva. – Din magh. láb.
macrobian, MACROBIÁN, -Ă, macrobieni, -e, adj. (Biol.: despre fiinte) Longeviv; (rar) macrobit. [Pr.: -bi-an] – Din fr. macrobien.
macrobit, MACROBÍT, -Ă, macrobiti, -te, adj. (Biol.) Macrobian – Din fr. macrobite.
mare, MÁRE1, mari, adj. I. (Indica dimensiunea) Care depaseste dimensiunile obisnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparatie). ♢ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete. Litera mare = majuscula. ♢ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atentie. ♢ (Adverbial) Faina macinata mare. ♦ (Despre suprafete) Întins2, vast. ♢ (Substantivat; în loc. adv.) În mare = a) pe scara ampla; dupa un plan vast; b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt. Deal mare. ♦ Lung. Par mare. ♦ Încapator, spatios, voluminos. Vas mare. ♢ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasa a unei case taranesti, destinata oaspetilor. ♦ Lat; adânc. Apa mare. II. (Indica cantitatea) 1. Care este în cantitate însemnata; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgatoare, viituri; de obicei în legatura cu verbe ca "a veni") Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext., despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnata, ridicat. ♦ (Despre preturi) Ridicat. ♢ Loc. adj. De mare pret = foarte valoros, pretios, scump. ♦ (Despre colectivitati) Numeros. III. (Arata rezultatul dezvoltarii fiintelor) Care a depasit frageda copilarie; care a intrat în adolescenta; care a ajuns la maturitate. ♢ Fata mare = fata la vârsta maritisului; virgina, fecioara. ♢ Expr. Sa cresti mare! formula cu care se raspunde unui copil la salut, cu care i se multumeste pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori si mici si mari = toti, toate, toata lumea; (în constructii negative) nimeni.l ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârsta. IV. (Indica durata; despre unitati de timp) De lunga durata, îndelung, lung. ♢ Postul (cel) mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care preceda sarbatoarea Pastilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indica intensitatea) 1. (Despre surse de lumina si caldura) Puternic, intens. ♢ Ziua mare = partea diminetii (dupa rasaritul soarelui) când lumina este deplina, intensa. ♢ Expr. (Ziua) în (sau la) amiaza-mare = în toiul zilei, în plina zi, la amiaza. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ♢ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certaret, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, naprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de miscare sau de deplasare) Care a depasit viteza obisnuita; crescut (ca viteza), marit. 5. (Despre stari sufletesti, sentimente, senzatii etc.) Intens, profund, tare. ♢ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ♢ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rusinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte mila (sau drag, rusine etc.) ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afara, peste masura. ♦ Grav. Greseala mare. VI. (Arata calitatea, valoarea) 1. De valoare, de însemnatate deosebita; important, însemnat. ♢ Zi mare = zi de sarbatoare; zi importanta. Strada mare = nume dat în unele orase de provincie strazii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de larga circulatie, care leaga localitati importante. ♢ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresioneaza sau desteapta mirare; b) lucru care nu reprezinta nimic de seama, care reprezinta prea putin, care este nesemnificativ; c) (în constructii negative da contextului valoare afirmativa si invers) n-as crede sa (nu)... ♦ Hotarâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ♢ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamatie) exprima uimire, admiratie etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.) Mare minune sa (nu)... = ar fi de mirare sa (nu)..., n-as crede sa (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calitati exceptionale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Iesit din comun; deosebit. 3. Care ocupa un loc de frunte într-o ierarhie; cu vaza. ♢ Socru mare = tatal mirelui; (la pl.) parintii mirelui. Soacra mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ♢ Expr. A se tine mare = a fi mândru, semet, fudul. (Substantivat) A trage (sau a calca) mare = a-si da importanta; a cauta sa ajunga pe cei sus-pusi. La mai mare, urare adresata cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansari într-un post. Mare si tare sau tare si mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = capetenie, sef. ♦ Superior în ceea ce priveste calitatile morale. ♢ Expr. Mare la inima (sau la suflet) = marinimos, generos. ♦ Deosebit, ales2, distins. Mare cinste. ♢ Mare tinuta = îmbracaminte sau uniforma destinata pentru anumite solemnitati. ♦ (Despre ospete, serbari) Plin de stralucire; bogat, fastuos, pompos. – Probabil lat. mas, maris.
meningoencefalită, MENINGOENCEFALÍTĂ, meningoencefalite, s.f. Inflamatie a meningelui si a creierului, datorita unui agent infectios (microbian sau virotic), toxic sau alergic. – Din fr. méningo-encéphalite.
microbian, MICROBIÁN, -Ă, microbieni, -e, adj. Care se refera la microbi, care este cauzat de microbi; care raspândeste microbi. [Pr.: -bi-an]. – Din fr. microbien.
onorabil, ONORABIL, -Ă, onorabili, -e adj. (Adesea adverbial) Demn de cinste, de stima, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. – Din fr. honorable, lat. honorabilis.
prost, PROST, PROÁSTĂ, prosti, proaste, adj., s.m.si f. 1. Adj., s.m. si f. (Om) lipsit de inteligenta, fara judecata, fara minte; natarau, nerod, tont, prostanac. ♢ Expr. Un prost si jumatate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se încrede usor; (om) naiv, credul. ♢ Expr. A-si gasi prostul = a-si gasi omul pe care sa-l poata însela usor, pe care sa-l poata duce de nas. 2. Adj., s.m. si f. (Înv. si pop.) (Persoana) fara stiinta de carte; (om) neînvatat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De conditie sociala modesta, din popor, de jos, de rând. ♢ (În trecut) Soldat prost = ostas fara grad; soldat. 4. Adj. Obisnuit, comun. ♦ De calitate inferioara, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este asa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, functional etc.); necorespunzator, nesatisfacator. ♦ (Adverbial; în legatura cu verbul "a vorbi") Stricat, incorect. ♦ (Despre situatii, stiri, întâmplari etc.) Neplacut, nefavorabil, nenorocit. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rau. ♦ Nepriceput, nepregatit, neîndemânatic într-o meserie, într-o profesiune etc. 6. Adj. Daunator; neprielnic. ♢ Expr. Gluma proasta (sau de prost gust) = gluma fara haz, care supara, jigneste. Vorba proasta = vorba îndrazneata sau injurioasa; p. ext. cearta. – Din sl. prostŭ.
quruch, QÚRUCH s.n. Veche moneda divizionara în Arabia Saudita. – Din fr. quruch.
rabie, RÁBIE, rabii, s.f. (Med.) Turbare. – Din lat. rabia (= rabies, -ei).
roibă, RÓIBĂ, roibe, s.f. Planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori albe-galbui, a carei radacina contine o materie colorata rosie cu care se vopsesc fibrele textile (Rubia tinctorum) – Lat. robia.
sarcastic, SARCÁSTIC, -Ă, sarcastici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de sarcasm, batjocoritor, caustic, usturator. – Din fr. sarcastique.
ţine, ŢÍNE, tin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mâna (sau în brate etc.) si a nu lasa sa scape. ♢ Expr. A-i tine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi nas cuiva la cununie; b) a sta lânga cineva în ultimele clipe ale vietii cu o lumânare aprinsa în mâna (dupa un vechi obicei crestin). A-i tine (cuiva) cununa = a fi nas (cuiva) la cununie. A tine frânele tarii (sau împaratiei etc.) = a conduce, a stapâni, a guverna o tara etc. A tine pe cineva (sau ceva) în mâna = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) dupa bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mâna. A tine ursita (sau soarta) cuiva (în mâna) = a fi stapân pe viata cuiva si a dispune de ea dupa bunul sau plac. ♢ (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", "de dupa" sau "pe dupa", arata partea de care se apuca) Ţinem pe bunic de mâna. (Refl. recipr.) Mergeau tinându-se de mâna. ♢ Intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", arata partea sau capatul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însusi) Ţine de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primeste! ♦ (Determinat prin "în brate" sau "îmbratisat") A cuprinde pe cineva cu bratele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbratisa. ♦ (Determinat prin "în mâna") A mânui o arma, o unealta, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apa etc.; în expr.) A tine mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A sustine un obiect greu (ridicat de la pamânt) si a nu-l lasa sa cada. 3. A sprijini pe cineva sa nu cada. ♦ Intranz. A nu lasa ca ceva care atârna sau pluteste sa cada sau sa se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ♢ Expr. A nu-l (mai) tine pe cineva pamântul = a nu mai putea fi suportat din cauza rautatii, faradelegilor etc. A nu-l (mai) tine pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerabdare etc. A nu-l mai tine (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apasa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini functia, a potoli o senzatie dureroasa etc.). ♦ A se mentine într-un loc, a nu se prabusi, a nu cadea de undeva. Se tine tare în sa. 2. Refl. A fi prins sau fixat usor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se tinea numai într-un cui. ♦ Intranz. si refl. A fi bine fixat sau întepenit undeva (si a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) tine bine. 3. Refl. (Cu determinari introduse prin prep. "de" sau "dupa") A merge în urma cuiva, pasind cât mai aproape de el si a nu-l parasi nici o clipa; p. ext. a fi mereu împreuna cu cineva, a fi nelipsit de lânga cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, staruind cu o rugaminte; a urmari pe cineva cu staruintele sale, cu insistentele sale pentru a-i câstiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua dupa cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinari modale) A urma unul dupa altul, a se însirui. Automobilele se tineau lant. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lasa de... ♢ Expr. A se tine de ale sale = a-si vedea de treaba. 6. Intranz. si refl. A face parte integranta dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitura etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a apartine cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legatura cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competenta cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufleteste de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afectiune puternica, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "cu") A lua apararea sau partea cuiva, a sustine pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva sa se întâmple, sa se faca sau sa fie; a simti imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumita parte a lui) sa stea mai mult timp într-o anumita pozitie sau atitudine. ♢ Expr. A tine nasul sus sau (refl.) a se tine cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretentios. A tine capul sus sau (refl.) a se tine cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva sa stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A tine (pe cineva sau ceva) în evidenta = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atentie deosebita. A tine (ceva) în suspensie = a nu se pronunta sau a nu se hotarî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuinta, salas, cazare; a nu lasa (pe cineva) sa plece în alta parte. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "la" sau "în") A sili, a forta pe cineva sa stea într-un anumit loc. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la pastrama = a lasa pe cineva sa rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face sa stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa nu se poata misca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ♢ Expr. A tine pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stapâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa stea sau sa ramâna un timp oarecare într-o anumita stare; a mentine. 5. Tranz. (Cu determinarile "pe loc" sau "în loc") A opri pe cineva sau ceva din mersul sau, facându-l sa ramâna pe loc, a-l împiedica sa-si urmeze drumul. ♢ Expr. A-i tine cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul sau, împiedicându-l sa treaca înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a astepta pe cineva în drum si a-l opri pentru a-i adresa o rugaminte; c) (pop.) a urmari pe cineva în mod insistent (pentru a-i câstiga bunavointa, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A tine drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlharia la drumul mare; b) a umbla fara rost, haimana. (Pop.) A-i tine cuiva drumul legat = a împiedica actiunile cuiva, libertatea cuiva. A tine (pe cineva) de vorba = a sta de vorba cu cineva (nelasându-l sa-si vada de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva sa astepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ♢ Expr. A se tine în rezerva (sau la o parte, la distanta) = a nu lua parte la ceva, a se abtine de la ceva. A se tine sufletul în cineva = a fi viu, a trai. ♦ (Pop.) A-si duce traiul, a vietui, a trai (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumita pozitie, a lua sau a avea o anumita atitudine sau tinuta. Se tinea drept. ♢ Expr. A nu se mai (putea) tine pe (sau în) picioare = a cadea (de osteneala, de somn, de boala etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin "mândru", "mare", "tare" sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-si lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stapâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia îsi tine lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativa) De-abia se tine sa nu râda. ♢ Expr. A-si tine firea = a-si pastra linistea, calmul, cumpatul; a se stapâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinari introduse prin prep. "de", "de la") A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva sa faca ceva; a retine. IV. 1. Tranz. A pastra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adapost sau a-l avea la îndemâna în caz de trebuinta). ♦ A pastra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. "pentru") A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A pastra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i apartine) la sine sau pentru sine; a retine pe nedrept. 2. Tranz. A nu lasa ca ceva sa dispara, sa se distruga, sa se altereze etc.; a pastra neatins si neschimbat, a conserva. ♢ Expr. A tine legatura cu cineva = a ramâne în (strânsa) legatura cu cineva, a pastra legatura cu cineva. A tine cuiva (sau, reg., a tine pe cineva) mânie (sau pizma, suparare, alean) = a purta cuiva ura, suparare etc., a ramâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A tine taina (sau secretul) sau a tine (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvalui, a nu da pe fata, a nu destainui un secret. A tine minte = a nu uita (ceva), a-si aminti de... ♦ A cruta, a nu distruge. ♦ (Pop.) A pastra cuiva dragoste, a nu parasi pe cineva. 3. Tranz. A pastra o stare sau o calitate vreme mai îndelungata. ♢ Expr. A-i tine cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i tine (cuiva) de frig = a apara de frig. A-i tine (cuiva) de foame (sau de sete) = a satura (înlocuind alta hrana mai potrivita). A tine (cuiva) de urât = a sta împreuna cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singuratatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu acelasi drum (sau aceeasi cale, aceeasi directie), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a strabate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin "de drum") Ţine-te de drumul acesta pâna acasa. ♢ Expr. (înv.) A tine marea sau (intranz.) a tine spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictete, a împlini întocmai; a pazi (o norma, o învoiala, un angajament, o lege). ♦ A sarbatori, a praznui, a cinsti (o zi de sarbatoare). ♢ Expr. A tine zile pentru cineva = a posti ca sa-i mearga cuiva bine, sa i se împlineasca o dorinta. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndeparta de..., a nu se abate de la..., a ramâne consecvent cu... ♢ Expr. (Intranz.) A tine la vorba sa = a ramâne nestramutat într-o hotarâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-si schimba hotarârea. 6. Refl. si intranz. (De obicei cu determinarile "bine", "tare", "dârz") A se mentine în conditii bune, a nu se da batut, a nu se lasa înduplecat; a rezista. ♢ Expr. (Refl.) A se tine (sau, tranz., a tine pe cineva) treaz = a ramâne (sau a determina pe cineva sa ramâna) treaz, a nu (se) lasa sa fie prins de somn. (Refl.) A se tine gata = a sta pregatit (pentru a face ceva). (Refl.) Ţine-te (sau te tine) bine sau (intranz.) tine bine! formula de îndemn si de încurajare. (Refl.) Sa se tina bine! formula de amenintare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o proba, a suporta ceva. Calul tine la galop. 7. Refl. si tranz. A se afla sau a face sa se afle în deplina sanatate si putere. ♢ Expr. A (se) tine viu (sau în viata, cu zile etc.) = a (se) mentine în viata; a trai sau a face sa traiasca. ♦ Refl. A se pastra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ♢ Expr. A tine loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini functia de..., a servi drept..., a fi întrebuintat ca... 2. A stapâni (un loc). ♦ A apara un loc de invazia dusmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul sau. 4. A avea sub conducerea, directia sau administratia sa; a fi însarcinat cu o functie (si a o exercita). ♢ Expr. A tine casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil. A tine socotelile = a fi însarcinat cu socoteala intrarii si iesirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale si a le creste (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosinta pe timp limitat o proprietate; a detine (în calitate de chirias, de arendas). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfa în pravalie). VI. Tranz. 1. A suporta toata cheltuiala necesara întretinerii unei case, unei gospodarii etc. ♢ Expr. A tine casa (cu cineva) = a convietui cu cineva (în calitate de sot si sotie). A tine casa mare = a duce trai bogat, luxos. A tine casa (sau masa) deschisa = a primi bucuros si des multi oaspeti. A-si tine rangul = a avea un fel de viata potrivit cu rangul pe care îl ocupa. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trai (mai ales hrana); a întretine. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la scoala (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la scoala, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. si refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. "cu") A (se) hrani. ♢ Expr. (Tranz.) A-si tine capul (sau viata, zilele, sufletul) cu... = a se hrani, a trai cu... ♦ Refl. A face fata cheltuielilor necesare vietii; a se întretine, a trai. 2. A purta cuiva de grija, a avea grija de cineva, a îngriji pe cineva. ♢ Expr. A tine pe cineva ca pe (sau în) palma = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorintele. A tine bine = a pastra în stare buna, în ordine deplina, a întretine bine. 3. (Pop.) A fi casatorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relatii de dragoste (în afara casatoriei), a trai cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dainui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupesti) A nu mai slabi pe cineva, a nu-l lasa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau parti ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o directie). VIII. Tranz. 1. (Exprima, împreuna cu determinarea sa, o actiune sau o stare indicata de determinare, cu valoarea stilistica a unui prezent de durata) A face sa dureze, sa se manifeste. De bucurie tinu masa trei zile. ♢ Expr. A o tine numai (sau tot) o (sau într-o) fuga (ori o gura, un plâns etc.) sau a tine fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fara întrerupere, fara a slabi o clipa, fara a se opri (din fuga, din plâns etc.). A (o) tine înainte (sau întruna) ca... = a sustine cu tarie, cu insistenta ca... A (o) tine (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (sa...) A tine pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la moda, a fi în spiritul vremii, a nu ramâne în urma. ♦ (Cu determinari introduse prin locutiunile "tot în..." sau "numai în...") A nu mai slabi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinari) A tine o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A tine judecata = a judeca. A tine sfat = a se sfatui, a delibera. A tine lupta (sau razboi, batalie, foc) = a se lupta, a se razboi cu cineva. A tine straja = a strajui, a sta de straja. A tine locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te tineam mai tânar! ♢ Expr. (Tranz.) A tine (pe cineva) de rau = a mustra, a dojeni, a certa, a ocarî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuiala, a necesita o cheltuiala, a costa. [Prez. ind. si: (reg.) tiu. – Var.: tineá vb. II] – Lat. tenem.
ţintă, ŢÍNTĂ, tinte, s.f. I. 1. Cui scurt de metal cu floarea de forme si marimi diferite, folosit de cizmari, curelari, tapiteri etc. 2. (Despre porumb; în loc. adj.) În tinte = cu boabele destul de dezvoltate pentru a fi bun de mâncat; aproape copt. 3. Fig. Mica pata alba pe fruntea cailor si a vitelor; stea, steluta. II. 1. Semnul sau locul în care se ocheste cu o arma de foc sau cu o sageata; p. ext. ochire, tintire. ♦ Ceea ce este sau devine obiectul atentiei sau privirii cuiva. E tinta tuturor privirilor. ♢ Expr. A privi (sau a se uita) fara (de) tinta = a privi în gol. (Adverbial) A privi (sau a se uita, a cauta) tinta sau a tine (ori a sta cu) ochii tinta = a privi fix, atintit, a fi cu ochii pironiti (la ceva). 2. Locul catre care tinde sa ajunga cineva. ♢ Loc. adv. Fara tinta = în nestire, razna. ♦ (Rar) Ţelul unei întreceri sportive. 3. Scop final, tel, obiectiv. ♦ Spatiul de deasupra portii la jocul de rugbi; but3. ♢ Teren de tinta = spatiu care cuprinde limitele laterale ale terenului din spatele stâlpilor portii la jocul de rugbi, din care se marcheaza încercarile. – Din sl. centa "ban, moneda".
ţuţ, ŢUŢ, tuturi, s.n. (Reg.) 1. Proeminenta sau excrescenta carnoasa. 2. (Adverbial; în expr.) A ramâne tut = a ramâne uluit, mirat peste masura. – Et. nec.
ued, UÉD, ueduri, s.n. Vale larga caracteristica unor deserturi (din Africa de nord si Arabia), cu fundul acoperit cu nisip si pietris, prin care se scurg apele ploilor torentiale sau unele ape curgatoare nepermanente. [Pr.: u-ed]. – Din fr. oued.
uman, UMÁN, -Ă, umani, -e, adj. 1. Care tine de om sau de omenire, privitor la om sau la omenire, caracteristic omului sau omenirii; omenesc (1). ♢ Geografie umana (sau antropologica) = antropogeografie. 2. (Adesea adverbial) Care are dragoste fata de oameni, care simte compasiune fata de suferintele lor; omenos, bun, sensibil. – Din lat. humanus.
umbră, ÚMBRĂ, umbre, s.f. I. 1. Lipsa de lumina, întunecime provocata de un corp opac care opreste razele de lumina; portiune din spatiu întunecoasa (si racoroasa) unde nu ajung direct razele de lumina. ♢ Loc. adj. Fara umbra = corect, desavârsit, pur. ♢ Loc. adv. Din umbra = fara a se arata pe fata; pe ascuns, pe furis. ♢ Expr. A sta (sau a fi, a ramâne etc.) în (sau la) umbra = a sta (sau a fi, a ramâne etc.) ascuns, retras, deoparte. A lasa (pe cineva) in umbra = a lasa (pe cineva) mai prejos, a eclipsa (pe cineva). 2. Întuneric, întunecime, obscuritate. 3. Nuanta închisa, pata întunecata. ♦ Spec. Parte mai întunecata dintr-o imagine plastica. ♦ Fig. Stare de tristete, de îngândurare etc. întiparita pe fata cuiva. II. 1. (De obicei urmat de o determinare în genitiv) Conturul întunecat al unei fiinte sau al unui lucru, proiectat pe o suprafata (mai) luminata. ♦ Expr. Se teme si de umbra lui, se spune despre un om foarte fricos. Face umbra pamântului (degeaba), se spune despre un om incapabil sa produca, sa realizeze ceva. ♦ Compus: umbra-iepurelui = planta erbacee cu tulpina înalta, cu frunzele în forma de solzi, cu florile galbene-verzui si cu fructele de forma unor boabe rosii (Asparagus collinus). ♦ Imagine neclara, nedeslusita; obiect care nu se vede bine (din cauza întunericului, a cetii etc. sau pentru ca este privit printr-un corp putin transparent). 2. (În conceptiile mistice si în basme) Duhul unui om mort sau fiinta supranaturala, fantomatica; stafie, fantoma, naluca. ♦ Fig. Fiinta foarte slaba (si bolnava). 3. Fig. Urma, semn abia perceptibil; cantitate foarte mica din ceva. ♦ Fig. Parere, aparenta, iluzie. – Lat. umbra.
umiditate, UMIDITÁTE s.f. Proprietate a unui corp sau a unui mediu ambiant de a absorbi si de a retine o anumita cantitate de apa sau vapori de apa; însusirea, starea a ceea ce e umed; umezeala (1). ♦ Cantitatea de apa pe care o contine un material sau un mediu; spec. continutul în vapori (sau în picaturi) de apa ori în cristale de gheata al atmosferei. – Din fr. humidité, lat. humiditas, -atis.
uniform, UNIFÓRM, -Ă, uniformi, -e, adj., s.f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care are permanent si pe toata întinderea sau durata aceeasi forma, aceeasi înfatisare, aceeasi intensitate, aceeasi viteza, aceeasi desfasurare etc.; care este la fel, constant, lipsit de variatii. 2. S.f. Îmbracaminte croita dupa un anumit model si purtata în mod obligatoriu de membrii unor institutii (armata, scoala etc.). – Din fr. uniforme, lat. uniformis, -e.
unilabiat, UNILABIÁT, -Ă, unilabiati, -te, adj. Care are o singura buza. [Pr.: -bi-at] – Din fr. unilabié.
universal, UNIVERSÁL, -Ă, universali, -e, adj. 1. Care apartine Universului, privitor la Univers; care se extinde asupra întregii lumi, care cuprinde tot ce exista si este comun tuturor; care se refera la toate fiintele sau lucrurile luate în consideratie într-un caz dat; general, obstesc. ♢ (Adverbial) Universal valabil. ♢ (Substantivat, n.) Exista o unitate dialectica între universal si particular. ♢ (Log.) Judecata universala = judecata care afirma (sau neaga) un predicat în legatura cu totalitatea sferei subiectului. (Jur.) Legatar universal = mostenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 2. Care se bucura de o mare faima; vestit, ilustru, celebru. 3. Care poseda cunostinte din toate domeniile, care are o cultura generala vasta. 4. (Despre unelte, instrumente, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operatii, bun pentru mai multe situatii. ♦ (Substantivat, n.) Mandrina de strung. – Din fr. universel, lat. universalis.
unsprezece, ÚNSPREZECE num. card. Numar care are în numaratoare locul între 10 si 12 si care se indica prin cifrele 11 sau XI. ♢ (Adjectival) Are unsprezece ani. (Eliptic, indicând ora, ziua etc.) Azi suntem în unsprezece. ♢ (Substantivat, m.) Scrie un unsprezece. ♦ (Cu valoare de num. ord.) Capitolul unsprezece. • (Formeaza numeralul adverbial corespunzator) De unsprezece ori. ♢ (Precedat de "câte", formeaza numeralul distributiv corespunzator) Câte unsprezece parti. – Un + spre + zece.
urcior, URCIOR1, urcioare, s.n. 1. Vas de lut (smaltuit) cu gâtul strâmt, cu una sau doua toarte, folosit pentru pastrarea lichidelor. 2. (Rar) Loc mai adânc în albia unei ape curgatoare, unde se formeaza vârtejuri; bulboaca, bulboana. [Var.: ulciór s.n.] – Lat. urceolus.
ureche, URÉCHE, urechi, s.f. I. 1. Fiecare dintre cele doua organe ale auzului si echilibrului, asezate simetric de o parte si de cealalta a capului omului si mamiferelor, alcatuite dintr-o parte externa, una mijlocie si una interna. ♢ Expr. A fi numai urechi sau a-si deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmatii, zvonuri, stiri) a deveni cunoscut, stiut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacat, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche si a-i iesi pe alta (sau pe cealalta) = a nu retine ceea ce i se spune, a trece usor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externa, cartilaginoasa, vizibila a urechii (I 1); pavilionul urechii, auricula. ♢ Loc. adv. Pâna peste urechi = extrem de..., foarte. ♢ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, ticnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-si pierde rabdarea asteptând (sa manânce etc.), a dori foarte mult (ceva). ♢ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciuperca comestibila de culoare galbuie sau trandafirie pe partea exterioara si rosie-portocalie pe partea interioara; urechiusa (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = planta erbacee melifera din familia labiatelor, cu tulpina paroasa si ramificata în partea superioara, cu frunzele ovale si dintate si cu flori mici, albastrui-violete (Salvia verticillata); urechea-soarecelui = nu-ma-uita; urechea-ursului = planta erbacee cu frunze carnoase, ovale, usor dintate, dispuse în forma de rozeta si cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simtul auzului; auz. ♢ Expr. A avea ureche (muzicala) = a avea facultatea de a percepe just (si de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta dupa ureche = a reproduce o melodie dupa auz, fara a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al pestilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ata sau sfoara). ♢ Expr. A scapa ca prin urechile acului = a scapa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situatie dificila. 2. Cheotoarea de piele sau de pânza care se coase la marginea posterioara de sus a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul careia se trage încaltamintea în picior. 3. Toarta; inel, belciug. ♦ Proeminenta în forma de cârlig la capatul de sus al leucii carului, de care se sprijina lantul sau veriga care leaga loitrele de leuca. ♦ Ochi, lat, juvat la capatul streangului; valul streangului. 4. (La pl.) Portiune iesita în afara dintr-o lucrare de zidarie, amenajata pentru a usura fixarea unui toc de fereastra sau de usa, pentru a sustine un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).
urgent, URGÉNT, -Ă, urgenti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care necesita o rezolvare imediata, care nu admite amânare; grabnic. ♦ Spec. (Despre telegrame) Care este expediat cu precadere pentru a sosi mai repede. – Din fr. urgent, lat. urgens, -ntis.
urocultură, UROCULTÚRĂ, uroculturi, s.f. Proba de laborator prin care se cerceteaza cultura microbiana din urina. – Din fr. uroculture.
uscat, USCÁT2, -Ă, uscati, -te, adj., s.n. I. Adj. 1. Lipsit de umezeala; zbicit, zvântat. ♦ (Despre vreme, zile) Fara ploaie sau fara zapada; secetos. ♦ (Despre pamânt) Neroditor, neproductiv, sterp (din cauza lipsei de apa). ♦ (Despre gura sau gât) Care da o senzatie puternica de sete; lipsit de salivatie. ♦ (Despre ochi) Lipsit de lacrimi, de stralucire. ♦ (Despre ten, piele, par) Lipsit de grasime. ♦ (Despre tuse) Fara expectoratie; sec. ♦ Fig. (Despre voce, timbru, sunete; adesea adverbial) Rigid, spart, aspru. 2. (Despre unele alimente) Conservat prin deshidratare. 3. (Despre fiinte) Slab, uscativ; (despre organe sau parti ale corpului) atrofiat. 4. (Despre plante, frunze, flori) Fara seva; mort; vestejit, ofilit. II. 1. S.n. Suprafata litosferei neacoperita de apele oceanului planetar; pamânt. ♢ Expr. A se zbate ca pestele pe uscat = a lupta cu mari greutati. A fi dracul pe uscat = a fi siret, abil, rau. 2. S.n. art. (Mar.) Vânt dinspre uscat. – V. usca.
uşor, USÓR2, -OÁRĂ, (I, II) usori, -oare, adj., (III) adv. I. Adj. 1. Care are greutate mica, care cântareste putin, care exercita o presiune redusa asupra suprafetei pe care sta. • Industrie usoara = grup de ramuri industriale care produc bunuri de consum si articole tehnice necesare industriei, agriculturii, transporturilor etc. Categorie usoara = categorie la box, lupte si haltere, care cuprinde sportivi cu greutatea corpului între 57 si 61 kg. ♢ Expr. Fie-i tarâna usoara! = (formula rostita la înmormântarea sau la pomenirea unui mort) sa se odihneasca în pace! ♦ (Despre materiale) Cu greutate specifica redusa. ♦ Care nu poarta sau nu contine greutati. ♢ Expr. (A fi) cu inima usoara = (a fi) vesel, voios. (Adverbial) (A fi) îmbracat usor = (a fi) îmbracat cu haine subtiri. ♦ (Despre trupe) Care poarta armament putin, putându-se deplasa cu repeziciune. 2. (Despre alimente) Care se digera cu usurinta, care nu cade greu la stomac. 3. Iute, sprinten, vioi. ♦ Suplu, gingas, fin. ♦ (Despre pas; p. ext. despre mers) Care abia atinge pamântul: p. ext. fara zgomot. 4. (Despre urme, linii etc.) Care este (sau pare a fi) facut printr-o apasare slaba sau de un corp cu greutate redusa. 5. Mic, putin, redus (ca volum, amploare, consistenta, intensitate). ♦ (Despre somn) Din care te trezesti cu usurinta la cea mai mica galagie; p. ext. linistit, odihnitor. ♦ (Despre forme de relief) Domol, lin3, dulce. ♦ (Despre tesaturi; p. anal. despre aburi, ceata) Rar, subtire, fin. II. Adj. 1. Care este lesne de suportat, de îndurat; (despre boli) lipsit de gravitate; (despre obligatii materiale) care nu împovareaza; mic. ♦ (Despre legi, pedepse) Lipsit de asprime; indulgent. ♦ (Despre viata, trai) Fara griji; comod, bun. ♢ (Reg.; substantivat; în expr.) Mai cu usorul = mai bine, mai fara griji. 2. Care nu prezinta dificultati, care este lesne de înteles sau de realizat; simplu. ♢ Muzica usoara = gen muzical cult (vocal sau instrumental) larg accesibil publicului prin caracterul melodios, distractiv, prin tematica direct legata de preocuparile, sentimentele, aspiratiile oamenilor. ♢ Loc. adv. (Pop.; substantivat) Cu usorul = lesne, comod, fara pericol. ♦ (Despre drumuri) Bun, practicabil. 3. Lipsit de seriozitate, superficial; frivol. ♢ Moravuri usoare = purtari, practici imorale. ♦ Fara importanta; neînsemnat. III. Adv. 1. Încet, domol, lin3; fara zgomot. 2. Cu usurinta, fara efort; lesne, comod. 3. Fara seriozitate; în mod superficial, usuratic. ♦ Expr. A lua usor sau a trece usor peste un lucru = a nu acorda importanta cuvenita unui lucru. 4. Putin. [Var.: (Înv. si reg.) usúre adj., adv.] – Din [mai] iusor (înv. "usor2" < lat. levis + suf. -usor).
lizină, LIZÍNĂ s. f. 1. aminoacid indispensabil cresterii. 2. enzima care poate dizolva un element celular sau tisular ori un germen microbian. (< fr. lysine)
vag, VAG, -Ă, vagi, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de limpezime, de claritate, de precizie; neclar, nelamurit, nesigur, confuz (pentru vedere, auz sau minte). ♦ (Substantivizat, n.) Ceea ce este vag (1). 2. (Anat.; în sintagma) Nerv vag (si substantivizat, m.) = unul dintre cei doisprezece nervi cranieni, important pentru functionarea aparatului respirator, circulator si digestiv. – Din fr. vague, lat. vagus.
vai, VAI interj. Cuvânt care exteriorizeaza sentimente (intense) de: a) durere, suferinta, deprimare, deznadejde; b) compatimire, mila, regret, necaz, ciuda; c) bucurie, placere, admiratie, entuziasm; d) nerabdare; e) surpriza. ♦ Loc. adj. si adv. (Substantivizat) Ca vai de lume = (care se afla) într-o stare foarte rea, în ultimul grad; (care este) foarte rau, foarte prost. ♦ (Substantivat, n.) Tânguire, plânset, strigat jalnic; p. ext. suferinta, durere. ♦ Expr. A fi vai (si amar) de = a fi rau de cineva, a se afla într-o situatie grea, jalnica. Cu chiu, cu vai sau cu chiu si vai = cu mare greutate, dupa multa osteneala; abia-abia. – Cf. lat. v a e.
vale, VÁLE, vai, s.f. 1. Depresiune, adâncitura de teren alungita, strabatuta (permanent sau vremelnic) de o apa curgatoare; regiune de ses situata sub nivelul tinuturilor din jur (si udata de o apa curgatoare). ♢ (În limbajul biblic) Valea plângerii (sau a lacrimilor) = pamântul (considerat ca loc al suferintelor si al durerii). ♢ Loc. adj. si adv. (De) mai la vale = (de) mai departe, care urmeaza, în continuare. ♢ Loc. adv. la vale = la coborâs; în jos; în josul apei. De vale = la capatul coborâsului, acolo unde începe valea; mai departe (în sensul coborârii). ♢ Expr. (Fam.) A-si lua valea = a pleca, a fugi (de undeva). ♦ (Fam.; cu valoare de interj.; art.) Pleaca! plecati (imediat)! 2. (Reg.) Apa curgatoare; albia unei ape curgatoare. – Lat. vallis.
vară, VÁRĂ, veri, s.f. Anotimpul cel mai calduros al anului, cuprins între primavara si toamna si reprezentând (în emisfera boreala) intervalul de timp de la 22 (21) iunie pâna la 23 septembrie. ♢ Loc. adj. De vara = a) necesar în timpul verii; care se poarta în timpul verii; care se practica vara; b) (despre fructe, plante etc.) care se coace, rodeste vara; varatic. ♢ Loc. adv. La vara = în vara viitoare, în vara care urmeaza. Asta-vara = în vara care a trecut. (În) vara asta = în vara în care ne aflam. (Pop.) An-vara = în vara anului precedent. De cu vara = fiind înca vara. Peste vara = în timpul verii. ♦ (Adverbial; în forma vara) În cursul anotimpului mai sus definit; în fiecare an, în cursul acestui anotimp. – Lat. vera (= ver primavara).
vargă, VÁRGĂ, (1) vergi, (2) vargi, s.f. I. 1. Nuia lunga, subtire si flexibila, taiata de obicei dintr-o ramura dreapta de arbore. ♢ Expr. (Adesea adverbial) A tremura varga (sau ca varga) = a tremura foarte tare, din tot corpul (de frica sau de frig). (A fi) varga lui Dumnezeu = (a fi) foarte rau, aspru, crunt. ♦ (La pl.) Manunchi de bete taiate egal, cu care se aplicau în trecut pedepse corporale. ♦ Lovitura aplicata cuiva cu varga (I 1); urma lasata pe corp de o astfel de lovitura. ♦ Bat de undita. ♦ Vergea cu care se încarcau în trecut pustile si cu care se curata teava pustii. ♦ Bagheta. ♦ Vergea subtire de metal. 2. Compus: (Bot.) varga-ciobanului = a) planta erbacee cu tulpina si ramurile tepoase, cu flori liliachii, dispuse în capitule (Dipsacus silvester); b) scaius; varga-de-aur = splinuta (Solidago virgaurea). II. (Pop.) Dunga (în special la o tesatura). – Lat. virga.
vădit, VĂDÍT, -Ă, vaditi, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este limpede, clar, evident. – V. vadi.
vâltoare, VÂLTOÁRE, vâltori, s.f. 1. Loc adâncit în albia unui râu, unde apa formeaza vârtejuri; vârtej format de apa în acest loc; bulboana, bulboaca. 2. (Reg.) Vijelie. 3. Fig. Zarva; învalmaseala. [Var.: (pop.) vultoáre s.f.] – Lat. voltoria (< volutus).
vreun, VREÚN, VREO adj. nehot., pron. nehot. I. Adj. nehot. 1. Care este un (sau o) oarecare; careva. 2. Aproximativ. ♦ (Cu valoare adverbiala) Cam, circa. Vreo doi. ♢ Expr. Vreo doi (sau doua)=câtiva (sau câteva). II. Pron. nehot. (În forma vreunul, vreuna) Cineva, oarecine, oarecare; careva. [Pr.: vre-un. – Var.: vrun, vro adj. nehot., pron. nehot.] – Lat. •vere-unus.
zadarnic, ZADÁRNIC, -Ă, zadarnici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este fara folos, fara rost, nefolositor, inutil. 2. (Înv.) Vanitos, trufas, îngâmfat. [Var.: zadárnic, -a adj.] – Zadar + suf. -nic.
zambian, ZAMBIÁN -Ă, zambieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana nascuta si crescuta în Zambia. 2. Adj., s.m. si f. (Locuitor) din Zambia. – Din fr. zambien.
zdravăn, ZDRÁVĂN, -Ă, zdraveni, -e, adj. 1. Voinic, puternic, vânjos, viguros. ♦ (Adverbial) Cu putere, tare; voiniceste. 2. Sanatos, teafar, întreg, neatins, nevatamat (la trup sau la minte). 3. Mare, tare, solid. Un par zdravan. ♦ (Adverbial) Din plin, mult. Manânca zdravan. – Din sl. sŭdravĩnŭ.
zece, ZÉCE, zeci, num. card. 1. Numar care are în numaratoare locul între noua si unsprezece si care se indica prin cifra 10 sau X. ♢ (Adjectival) Are zece elevi. (La pl., arata o cantitate mare nedeterminata) Zeci de oameni. ♢ Expr. A avea zece vieti, se spune când cineva scapa cu viata din situatii primejdioase. A asculta cu zece urechi = a asculta foarte atent. ♢ (Substantivat) Scrie un zece pe tabla. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Etajul zece. ♢ (Intra în componenta num. adverbial) De zece ori. ♢ (Precedat de "câte", intra în componenta num. distributiv) Plecau câte zece. 2. (Intra în compunerea numeralelor cardinale compuse de la unsprezece pâna la nouasprezece) Cincisprezece. ♦ (Intra în compunerea numeralelor cardinale compuse de la douazeci pâna la nouazeci si noua) Patruzeci si trei. – Lat. decem.
zgaibă, ZGÁIBĂ, zgaibe, s.f. 1. Buba mica, rana, zgârietura care a început sa prinda coaja. ♦ Coaja care se formeaza pe o rana prin închegarea sângelui; zganca. 2. (Pop.) Boala de ochi. 3. (Pop.) Boala a vitelor, constând în aparitia unor bubulite pe diferite parti ale corpului. – Lat. scabia (= scabies).
zi, ZI, zile, s.f. 1. Interval de timp cuprins între rasaritul si apusul Soarelui; timpul cât Soarele ramâne deasupra orizontului; p. ext. lumina solara; interval de timp de 24 de ore, corespunzator unei rotatii a Pamântului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp intre doua culminatii succesive ale unui astru. ♢ (Determinând notiunile "an", "luna", pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ♢ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toata ziua = de fiecare zi; p. ext. obisnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ♢ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data ceruta; fara întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fara termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, vazând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toata ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, catre) ziua = putin înainte de a se lumina; spre dimineata. Pâna în (sau la) ziua sau de cu ziua = pâna a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineata. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziua = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi si noapte sau (adverbial) ziua si noaptea = tot timpul, fara încetare; fara odihna. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodata. Toata ziua sau ziua toata = de dimineata pâna seara; p. ext. mereu, continuu. ♢ Expr. A se face ziua alba = a se lumina complet, a fi plina zi. A face noaptea zi si ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea si a dormi ziua; p. ext. a duce o viata dezordonata. Buna ziua, formula de salut, la întâlnire sau la despartire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) buna ziua (sau ziua buna) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-si lua ziua buna = a-si lua ramas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lânga adjective ca "limpede", "clar") foarte clar, foarte limpede. Într-o (buna) zi sau într-una din zile = odata, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi buna (sau, rar, alba) cu cineva = a trai în bune relatii cu cineva. A da zi dupa zi = a lasa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod exceptional. ♢ (Compus) Zi-lumina = perioada a zilei (1) cuprinsa între rasaritul si apusul Soarelui. Zi-munca = unitate de masura conventionala care serveste drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ♢ (În sintagme si loc., ca unitate de masura sau de calcul) Zi de munca = durata timpului în cursul caruia lucratorul presteaza zilnic munca. Cu ziua = cu plata socotita dupa zilele muncite; fara angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanta care se poate strabate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusa prin prep. "de") Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmeaza sa se întâmple ceva; termen soroc. ♢ Ziua de astazi = perioada de timp, epoca în care traim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credinte religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii si mortii vor fi chemati la judecata lui Dumnezeu. ♢ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecarei luni. ♢ (În titulatura sarbatorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ♢ Zi aniversara sau ziua nasterii (sau de nastere) = aniversare (a zilei de nastere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viata, existenta, trai. ♢ Expr. A avea zile = a mai avea de trait, a-i fi dat sa (mai) traiasca. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trai, tot timpul vietii. Abia îsi tine zilele, se spune despre cineva care traieste prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mâna = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricosat, înspaimântat. A ridica (sau a rapune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se ispravi cuiva zilele = a muri. A-si urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se satura de viata, a nu mai voi sa traiasca. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tau etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vietii mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinari care precizeaza o perioada de timp) Vreme, epoca. Zilele tineretii. ♢ Expr. Mic de zile = tânar. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârsta, batrân. (Rar) Vesnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrait. [Var.: zíua s.f.] – Lat. dies.
zilnic, ZÍLNIC, -Ă, zilnici, -ce, adj. (Adesea adverbial) De fiecare zi, cotidian; p. ext. obisnuit, banal. ♢ Pâine zilnica = hrana, existenta de toate zilele. – Zi + suf. -nic.
zimbru, ZÍMBRU, zimbri, s.m. Animal salbatic masiv din familia bovinelor, cu corpul acoperit cu o blana deasa, pâsloasa, cu capul mare si lat, cu coarnele scurte, întoarse în afara, în fata si în sus, cu greabanul înalt, cu gâtul si cu barbia acoperite cu par lung, care astazi, aflat pe cale de disparitie, este ocrotit în rezervatii naturale (Bison bonasus). – Din sl. zonbrŭ.
maghiran, MAGHIRÁN, maghirani, s.m. Planta erbacee din familia labiatelor, cu flori rosietice sau albe, cultivata uneori în gradini pentru mirosul ei placut (Origanum majorana). [Var.: magherán, maghirán s.m.] – Din germ. Mageran.
labiat, LABIÁT, -Ă, labiati, -te, adj. (Despre corole si calicii) Care are forma unei pâlnii cu marginea taiata în doi lobi principali, asezati unul deasupra altuia ca niste buze. ♦ (Despre plante) Care are corola si caliciul de forma definita mai sus. ♦ (Substantivat, f.pl.) Familie de plante dicotiledonate cu frunze opuse si cu flori în inflorescente compuse; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: -bi-at] – Din fr. labié.
ocult, OCÚLT, -Ă, oculti, -te adj. 1. Care apartine ocultismului, privitor la ocultism, de ocultism; ocultist (2), ocultistic (1). ♦ Stiinte oculte = doctrine si practici secrete care au ca obiect fenomene tainice, inaccesibile cunoasterii obisnuite. 2. Ascuns2, tainic, misterios. ♦ (Adverbial) Pe ascuns1, în taina. – Din fr. occulte.
maiestuos, MAIESTUÓS, -OÁSĂ, maiestuosi, -oase, adj. 1. Care impune prin prestanta, prin demnitate deosebita sau prin caracterul solemn, ceremonios. ♦ (Adverbial) Cu gravitate, cu importanta. 2. Care impune prin maretia înfatisarii, prin grandoarea proportiilor; în mod grandios. [Pr.: -tu-os. – Var.: maiestós, -oása, majestós, -oása adj.] – Din it. maestoso, fr. majestueux.
maliţios, MALIŢIÓS, -OÁSĂ, malitiosi, -oase, adj. (Livr.; adesea adverbial) Rautacios, caustic. [Pr.: -ti-os] – Din fr. malicieux, lat. malitiosus.
manifest, MANIFÉST, -Ă, manifesti, -ste, s.n., adj. 1. Declaratie prin care seful statului, guvernul, un partid politic, o grupare literara etc. îsi face cunoscute în mod public programul, hotarârile, conceptiile, intentiile etc.; text cu continut politic, raspândit pentru a determina actiuni imediate. 2. Adj. (Adesea adverbial) Vadit, clar, evident; indiscutabil. ♦ Care a fost declarat, exprimat în mod categoric; fatis. – Din lat. manifestum, fr. manifeste.
anticipat, ANTICIPÁT, -Ă, anticipati, -te, adj. (Adesea adverbial) Realizat înainte de termenul sau de momentul convenit. – V. anticipa.
arcă, ÁRCĂ s.f. (Rar) Corabie. ♢ Arca lui Noe = corabia miticului Noe; fig. îngramadire eterogena de oameni si de animale. – Din it., lat. arca.
artificial, ARTIFICIÁL, -Ă, artificiali, -e, adj. 1. Care imita un produs al naturii, care nu este natural; artificios, contrafacut. 2. Nesincer, prefacut, factice. 3. (Adesea adverbial) Care este facut dupa criterii subiective, arbitrare. Clasificare artificiala. [Pr.: -ci-al] – Din fr. artificiel, lat. artificialis.
atmosferă, ATMOSFÉRĂ, (3) atmosfere, s.f. 1. Învelis gazos care înconjoara pamântul; aer; spec. aer pe care îl respira cineva. ♦ (Fig.) Mediul social înconjurator; ambianta. ♦ (Fig.) Stare de spirit care se creeaza în jurul cuiva sau a ceva. 2. Masa de gaze si de vapori aflata într-un spatiu în care au loc reactii chimice. 3. Unitate de masura a presiunii gazelor. – Din fr. atmosphère.
matematic, MATEMÁTIC2, -Ă, matematici, -ce, adj. Care se refera la matematica, care tine de matematica, bazat pe principiile matematicii; de matematica, matematicesc. ♦ Fig. (Adverbial) Precis, riguros, exact. – Din fr. mathématique, it. matematico.
matern, MATÉRN, -Ă, materni, -e, adj. De mama, propriu mamei, care se refera la mama; care provine de la mama. ♢ Limba materna = limba pe care o învata cineva din prima copilarie, de la parinti; limba natala. ♦ (Adverbial) Cu sentimente de mama; ca mama. – Din lat. maternus, it. materno.
marmită, MARMÍTĂ, marmite, s.f. 1. Vas mare (de metal) cu doua toarte si cu capac, în care se transporta mâncarea calda. 2. Scobitura formata prin eroziune în albia unui râu. – Din fr. marmite.
maşinal, MASINÁL, -Ă, masinali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care actioneaza mecanic, automat, fara sa gândeasca; inconstient. 2. (Rar) Care este caracteristic unei masini (1), propriu masinii, (ca) de masina. – Din fr. machinal.
vertical, VERTICÁL, -Ă, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (în sus). ♢ Dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamânt cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ♢ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat în stare de echilibru într-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept în jos (de la înaltime). – Din fr. vertical.
veşnic, VÉSNIC, -Ă, vesnici, -e, adj. Care exista de totdeauna si va exista întotdeauna; etern. ♢ Somnul cel vesnic = moartea. ♦ (Prin exagerare) Care are durata lunga; continuu, permanent. ♦ (Adverbial) Întruna, mereu, necontenit. [Var.: (înv. si pop.) vécinic, -a adj.] – Din sl. vĕčinŭ.
vrabie, VRÁBIE, vrabii, s.f. Pasare mica cu penele de culoare bruna împestritate cu negru, cu pântecele cenusiu, cu ciocul scurt, conic si cu coada trunchiata; vrabete (Passer domesticus). ♢ Expr. A avea minte de vrabie, se spune despre o persoana lipsita de judecata. Vrabia-i tot pui (si ea moare de batrâna), se spune despre o persoana care pare mai tânara decât este. – Din sl. vrabiĩ.
material, MATERIÁL, -Ă, (I) materiali, -e, adj., (II) materiale, s.n. I Adj. 1. Care apartine realitatii obiective, existând independent de constiinta si în afara ei; care este alcatuit din materie. ♢ Cultura materiala = totalitate a bunurilor si a deprinderilor de productie existente pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii. ♦ Palpabil, concret, real; faptic. ♦ Spec. Fizic, trupesc. 2. Care consta în bunuri economice, care tine de venit, de avere, de aspectul economic sau pecuniar; care se refera la trai sau la întretinerea vietii. ♢ Baza materiala = totalitate a mijloacelor (cladiri, instalatii, forta de munca etc.) care permit desfasurarea unei activitati economice sau stiintifice. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al situatiei materiale (I 2); materialiceste. II. S.n. 1. Totalitate a materiilor prime sau semifabricate din care pot fi executate diverse bunuri. ♢ Materiale plastice = nume generic al unui grup de materiale de sinteza care prezinta anumite particularitati de structura, de compozitie si fizico-mecanice, având ca proprietate caracteristica generala calitatea de a putea fi prelucrate cu usurinta (sub actiunea presiunii si a temperaturii; mase plastice. 2. (Rar) Bun, produs. ♦ Ţesatura. Material de rochie. 3. Totalitate a documentelor, informatiilor si datelor necesare pentru elaborarea unei lucrari literare, stiintifice etc. ♦ Expunere scrisa care cuprinde date si informatii referitoare la o anumita problema. [Pl. si: (înv.) (II) materialuri. – [Pr.: -ri-al] – Din fr. matériel, lat. materialis.
maximum, MÁXIMUM s.n. 1. Limita superioara peste care nu se poate trece; maxim1. ♢ Loc. adv. La maximum = în cel mai înalt grad. 2. Cea mai mare cantitate, valoare, intensitate; maxim1. ♦ (Adverbial) În cantitatea, timpul, spatiul maxim2 posibil. – Din lat. maximum, fr. maximum.
taman, TAMÁN adv. (Pop.) 1. Tocmai, întocmai, chiar, exact. 2. În special, mai ales. 3. De-abia, într-un târziu, numai. – Din tc. tamam.
libian, LIBIÁN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) al Libiei. ♢ (s. n.) dialect vorbit în Libia. (< fr. libyen)
măr, MĂR2, mere, s.n. 1. Fruct al marului1, de forma rotunda-turtita si de diferite culori. ♢ Expr. (Adverbial) A bate (sau a face, a lasa) mar (pe cineva) = a bate foarte tare (pe cineva). ♢ Compus: (reg.) mar-gutuie = gutuie. ♦ Marul discordiei = cauza neîntelegerii sau a dusmaniei dintre mai multe persoane. 2. (În sintagma) Marul lui Adam = proeminenta a zgârciului tiroidian, vizibil la barbati în partea anterioara a gâtului; nodul gâtului. – Lat. melum.
dintâi, DINTÂI adj. invar. (De obicei precedat de "cel") 1. Primul dintr-o serie de lucruri, fiinte, fenomene de acelasi fel. ♦ (Adverbial) În primul moment, (mai) întâi. 2. Primul ca importanta, ca valoare, ca rang etc. dintre mai multi. [Var.: (reg.) dentai adj. invar.] – De + întâi.
dispreţuitor, DISPREŢUITÓR, -OÁRE, dispretuitori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care dispretuieste, care exprima sau dovedeste dispret. [Pr.: --tu-i-] – Dispretui + suf. -tor.
lesbic, LÉSBIC, -Ă adj. lesbian. (< germ. lesbisch)
lesbianism, LESBIANÍSM s. n. atractie erotica patologica si satisfacere sexuala între femei; safism; tribadism. (< fr. lesbianisme)
lesbian, LESBIÁN, -Ă I. adj. referitor la lesbianism; lesbic; tribadic. II. s. f. femeie care practica lesbianismul; tribada. (< fr. lesbien)
mărunt, MĂRUNT, -Ă, marunti, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proportii reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Taiat, sfarâmat, rupt în bucati de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burnita etc.) Cu stropi sau cu fulgi mici si desi. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare, cu marunt. 3. De înaltime, de statura mica; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pasi mici (si grabiti). ♦ (Substantivat, f.art.) Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. 5. (Despre fiinte) Care este de vârsta frageda, abia nascut sau de câtiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. (Despre oameni) Care are o importanta, o valoare redusa; mic, neînsemnat. ♢ Expr. Multe si marunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se afla pe o treapta inferioara într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de întelegere, de generozitate, care dovedeste orizont limitat. [Var.: (pop.) manúnt, -a adj.] – Lat. minutus.
etern, ETÉRN, -Ă, eterni, -e, adj. (Adesea adverbial) Care exista de totdeauna, care nu va înceta niciodata sa existe; nepieritor, vesnic. – Din lat. aeternus.
extraordinar, EXTRAORDINÁR, -Ă, extraordinari, -e, adj. 1. (Adesea adverbial), Care este cu totul deosebit, care iese din comun; neobisnuit, nemaipomenit, formidabil, exceptional; (despre oameni) dotat cu calitati deosebite, exceptionale; (despre lucruri etc.) foarte bun. 2. (Despre legi, masuri, functii etc.) Care depaseste cadrul unei reguli, unei masuri obisnuite. – Din fr. extraordinaire, lat. extraordinarius.
fenomenal, FENOMENÁL, -Ă, fenomenali, -e, adj. 1. Care apartine fenomenelor, privitor la fenomene, de natura fenomenelor. 2. (Adesea adverbial) Care poseda o însusire într-un grad atât de mare, încât provoaca uimire, uluieste; extraordinar. – Din fr. phénoménal.
filologic, FILOLÓGIC, -Ă, filologici, -ce, adj. Care apartine filologiei sau filologului, privitor la filologie sau la filolog. ♢ (Adverbial) Studiaza filologic un text. – Din fr. philologique.
fioros, FIORÓS, -OÁSĂ, fiorosi, -oase, adj. Care inspira spaima, frica, groaza; înspaimântator, groaznic, îngrozitor. ♢ (Legat de un adjectiv sau de un adverb prin prep. "de", formeaza superlativul absolut) Fioros de urât. ♦ (Adverbial) În mod înspaimântator, îngrozitor. [Pr.: fi-o-] – Fior + suf. -os.
fluier, FLÚIER, fluiere, s.n. 1. Instrument muzical popular de suflat, alcatuit dintr-un tub subtire de lemn prevazut cu gauri. 2. Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluiera; fluieratoare. 3. (Tehn.) Dispozitiv cu ajutorul caruia se pot emite diferite sunete, facând sa treaca prin el un curent de gaze sau de aburi, întrebuintat mai ales pentru semnalizare. 4. Suieratura, fluieratura. 5. (Pop.) Gamba; tibia. [Pr.: -flu-ier] – Cf. alb. f l o e r e.
forfotă, FÓRFOTĂ s.f. Miscare grabita si zgomotoasa de colo pâna colo; forfoteala, foiala. ♢ Expr. (Adverbial) A umbla forfota = a umbla grabit (si fara rost) de colo pâna colo; a forfoti. [Var.: fórfot s.n.] – Din forfoti (derivat regresiv).
fugă, FÚGĂ1, fugi, s.f. 1. Deplasare cu pasi mari si repezi; alergare, goana. ♢ Loc. adv. Din (sau în) fuga sau (reg.) de-a fuga = în timp ce fuge, fugind; p. ext. în graba, în treacat, fara o examinare mai atenta. Pe fuga = repede, grabit. Cu fuga = imediat, fara amânare. În fuga (sau în fuga) mare = fugind foarte repede. În fuga calului (sau cailor) = în galop. Într-o fuga = fugind tare si fara oprire. ♢ Expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fuga = a goni, a alunga, a fugari. A o lua (sau a o rupe) la fuga sau a o rupe de-a fuga = a porni în goana. A (o) tine numai (într-)o fuga = a alerga întruna, fara întrerupere. O fuga (buna de cal) = o distanta nu prea mare, cât poate fugi, fara oprire, un om sau un cal. ♦ (Adverbial; în forma fuga) Repede, degraba. 2. Parasire grabnica (si uneori pe ascuns) a unui loc pentru a scapa de o constrângere sau de o primejdie. 3. Înclinare spre axa galeriei a montantilor unei armaturi sau ai unui cadru în forma de trapez. – Din lat. fuga.
labializa, LABIALIZÁ, labializez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) pronunta printr-o miscare suplimentara de rotunjire a buzelor. [Pr.: -bi-a-] – Din fr. labialiser.
leit, LEÍT, -Ă, leiti, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (În expr.) A fi (sau a semana etc.) leit (sau leit-poleit) cu... = a fi întocmai, la fel, asemenea cu... 2. (Înv.; despre îmbracaminte) care cade perfect pe corpul cuiva. ♦ (Despre oameni) Îmbracat într-o haina care cade perfect pe corp. 3. (Înv.; despre par) Rasfirat pe spate si pe umeri. – Din sl. lejon, lejati.
născut, NĂSCUT2, -Ă, nascuti, -te s.m. si f., adj. (Cel) care a capatat viata, a luat fiinta, a venit pe lume. ♢ Întâiul (sau primul, al doilea, al treilea etc.) nascut = copilul cel mai mare (sau al doilea, al treilea etc. copil) dintr-o familie. Nou-nascut = a) copil care abia s-a nascut; sugaci; b) fig. renascut. – V. naste.
năprasnic, NĂPRÁSNIC, -Ă, naprasnici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine în mod neprevazut, dintr-o data; care se petrece fulgerator (si neplacut); neasteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stapânit; navalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-si poate stapâni sentimentele, care actioneaza cu violenta; impulsiv, violent; aprig. 3. Care înspaimânta, îngrozeste (prin comportare); îngrozitor, cumplit. 4. Care depaseste cu mult limitele obisnuite (prin marime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlajgan. II. Subst. 1. S.m. Planta erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi si cu tulpina dreapta (Chrysanthemum corymbosum). 2. S.f. Planta erbacee cu tulpina dreapta, paroasa, cu frunze palmate si cu flori rosii-roz si miros neplacut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasĩnŭ.
obârşie, OBẤRSIE, obârsii, s.f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a nascut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (sociala). 3. Locul de unde începe sa se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije.
ocazional, OCAZIONÁL, -Ă, ocazionali, -e, adj. 1. Care are loc cu prilejul unui anumit eveniment. 2. Care se iveste întâmplator; accidental, de ocazie. ♢ (Adverbial) L-a întâlnit ocazional. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnel.
nedesluşit, NEDESLUSÍT, -Ă, nedeslusiti, -te, adj. Care nu este deslusit, clar, care nu se poate distinge (precis); lipsit de claritate, greu de înteles; nelamurit, confuz. ♦ (Adverbial ) în mod neclar, cu contururi vagi. – Ne- + deslusit.
nedrept, NEDRÉPT, NEDREÁPTĂ, nedrepti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este drept, obiectiv cu cei din jur; care nu este conform cu dreptatea, cu normele stabilite; incorect, ilegal; abuziv. ♢ Loc. adv. Pe nedrept sau (substantivat) pe nedreptul = în mod silnic, samavolnic; în mod neîntemeiat, fara temei. 2. (Înv.; gram.; despre complemente sau propozitii completive) Indirect. – Ne- + drept.
lavand, LAVÁND, -Ă I. adj., s. n. (de) culoare albastru-deschis. II. s. f. 1. planta perena din familia labiatelor, cu frunze si flori odorante; levantica. 2. parfum, esenta de lavanda (1). 3. (cinem.) pozitiv intermediar alb-negru, în contratipare. (< fr. lavande, it. lavanda)
nefiresc, NEFIRÉSC, -EÁSCĂ, nefiresti, adj. (Adesea adverbial) Care nu e în firea lucrurilor, care nu e normal, natural; anormal. – Ne- + firesc.
neintenţionat, NEINTENŢIONÁT, -Ă, neintentionati, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este facut fara intentie, fara sa vrea. [Pr.: -ti-o-] – Ne- + intentionat.
neîndurător, NEÎNDURĂTÓR, -OÁRE, neînduratori, -oare, adj. Care nu iarta; fara mila; nemilos, necrutator, neîndurat. ♦ (Adverbial) Extrem de..., foarte. – Ne- + îndurator.
niţeluş, NIŢELÚS, -Ă, nitelusi, -e, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui nitel. – Nitel + suf. -us.
personal, PERSONÁL, -Ă, personali, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. Care apartine unei anumite persoane (1), privitor la o anumita persoana, care este specific, caracteristic pentru o persoana; individual, propriu. ♢ Legaturi personale = legaturi de prietenie. Raspundere personala = raspundere care îi revine cuiva sau pe care si-o asuma cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternica, marcata. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al unei persoane care vorbeste; direct, în persoana, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (si substantivat, n.) = tren de persoane, care circula cu o viteza relativ mica si care opreste în toate statiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemneaza diferitele persoane (1) si care se declina schimbându-si forma dupa persoana, numar si caz. (Gram.) Mod personal = mod ale carui forme se modifica dupa cele trei persoane (3). II. S.n. 1. (Colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucreaza într-o întreprindere, într-o institutie, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau institutie care se ocupa cu angajarea personalului (II 1). 2. Categorie de lucratori din cadrul unei întreprinderi sau institutii care îndeplinesc o munca cu acelasi specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.
probabil, PROBÁBIL, -Ă, probabili, -e, adj. Care se poate produce, întâmpla; care poate fi adevarat. ♢ Timpul probabil = conditiile meteorologice care se prevad pentru zilele urmatoare. ♦ (Adverbial) Dupa câte se pare, dupa toate probabilitatile; poate. – Din fr. probable, lat. probabilis.
radial, RADIÁL, -Ă, radiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care pleaca dintr-un centru ca razele unui cerc sau ale unei sfere; dispus în forma de raze; radiar, radiat. [Pr.: -di-al] – Din fr., germ. radial.
ras, RAS2, -Ă, rasi, -se, adj. 1. (Despre barba, mustati, par) Taiat de la radacina. ♦ (Despre persoane) Care nu poarta barba (si mustati); care este barbierit; care are parul taiat pâna la piele. ♢ Expr. (Fam.) C-o fi tunsa, c-o fi rasa = în sfârsit, dupa multa vorba. 2. Curatat de stratul exterior prin frecare pe o razatoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafata, atingând aproape o suprafata; tangential. Zboara ras cu pamântul. 5. Plin pâna la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.
răspicat, RĂSPICÁT, -Ă, raspicati, -te, adj. (Si adverbial; despre vorbe; p. ext. despre voce) Lamurit, deslusit, limpede; p. ext. hotarât, energic. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Bine determinat, precis. – V. raspica.
rudiment, RUDIMÉNT, rudimente, s.n. 1. (La pl.) Notiuni elementare ale unei stiinte, ale unei arte. 2. Organ care abia începe sa se formeze sau care a ramas nedezvoltat; organ rudimentar. Rudiment de coada. – Din fr. rudiment, lat. rudimentum.
sacadat, SACADÁT, -Ă, sacadati, -te, adj. (Despre miscari, sunete, vorbe etc.; adesea adverbial) Cu întreruperi scurte, bruste si dese (la intervale egale); intermitent. – Din fr. saccadé.
sardonic, SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprima batjocura necrutatoare sau satisfactie diabolica. – Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus].
săltat, SĂLTÁT, -Ă, saltati, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Sprinten, vioi, saltaret. 2. Care se afla (mai) sus. 3. (Fam.; despre copii si plante) Crescut, înalt, maricel. – V. salta.
siluetă, SILUÉTĂ, siluete, s.f. 1. Imagine, înfatisare reala (si oarecum neclara în amanuntele ei) a unei fiinte, a unui lucru etc., de obicei proiectate (ca o umbra) pe un fond mai luminos; p. ext. fiinta sau lucru astfel proiectate. ♦ Personaj abia schitat într-o opera literara. 2. Talie zvelta si bine proportionata a unei persoane; corp zvelt, suplu, bine proportionat al unei persoane; p. gener. talie; corp. ♦ Expr. A face silueta = a deveni zvelt; a slabi. 3. Desen unicolor, de obicei negru, lucrat în creion, în tus sau decupat din hârtie, pânza etc. reprezentând contururile unei fiinte sau ale unui lucru pe un fond de alta culoare. 4. Desen special de carton sau de placaj (reprezentând o silueta (1) de om) pe care sunt fixate tintele la tir. [Pr.: -lu-e-] – Din fr. silhouette.
străveziu, STRĂVEZÍU, -ÍE, stravezii, adj. 1. Care permite razelor de lumina sa strabata prin el; prin care se vad (clar) obiectele; transparent. ♦ Clar, limpede, luminos. ♦ Care permite razelor de lumina sa-l strabata partial; prin care se vad vag contururile obiectelor; translucid. 2. (Despre oameni) Cu pielea (obrajilor) subtire, fina, palida. ♦ Foarte slab. 3. Fig. (Adesea adverbial) Al carui sens ascuns, neexprimat direct, poate fi înteles cu usurinta; evident. – Stravedea + suf. -iu.
stupid, STUPÍD, -Ă, stupizi, -de, adj. 1. (Adesea adverbial) Lipsit de sens, de ratiune, de continut; absurd. 2. (Despre oameni) Lipsit de inteligenta, greoi la minte; natâng, marginit; (despre manifestari ale oamenilor) care dovedeste, tradeaza lipsa de inteligenta. – Din fr. stupide, lat. stupidus.
substanţial, SUBSTANŢIÁL, -Ă, substantiali, -e, adj. 1. Care tine de substanta (4) unui lucru; principal, esential; p. ext. important, însemnat, mare. 2. (Despre alimente; adesea adverbial) Bogat în substante hranitoare; consistent. [Pr.: -ti-al] – Din fr. substantiel, lat. substantialis.
succesiv, SUCCESÍV, -Ă, succesivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care urmeaza unul dupa altul (fara întrerupere sau la intervale scurte si regulate). ♦ Care are loc, se petrece progresiv, treptat. – Din fr. succesif, lat. successivus.
sugestiv, SUGESTÍV, -Ă, sugestivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care are puterea sau calitatea de a destepta sugestii, care inspira sau stârneste anumite reprezentari sau idei; care sugereaza. – Din fr. suggestif.
surd, SURD, -Ă, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau partial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea sa auda, sa înteleaga; neînduplecat, nesimtitor, fara suflet. ♢ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = în zadar, degeaba. ♢ Expr. A ramâne surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitari, a nu se impresiona de ceva, a ramâne rece, neîntelegator. 2. (Fon.; despre consoane; si substantivat, f.) Care se emite fara participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuata, lipsit de rezonanta; slab, înabusit, înfundat, confuz. ♢ (În sintagma) Camera surda = încapere cu absorbtie acustica foarte ridicata, folosita pentru masuratori acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tainuit. ♦ Fig. (Despre senzatii, dureri etc.) Înabusit; nedefinit, vag. – Din lat. surdus.
şarja, SARJÁ, sarjez, vb. I. 1. Intranz. A înfatisa ceva într-o forma caricaturala; a exagera. 2. Tranz. (Despre trupe de cavalerie) A ataca cu violenta (calare, cu sabia sau cu lancea); – Din fr. charger.
flagel, FLAGÉL, (1, 2) flageluri, s.n., (3, 4) flageli, s.m. 1. S.n. (Rar) Bici: manunchi de nuiele folosit pentru flagelari. 2. S.n. Fig. Calamitate, dezastru: spec. boala, epidemie, molima. 3. S.m. Filament mobil protoplasmatic la unele protozoare si la spermatozoizi care serveste ca organ de locomotie. 4. S.m. Excrescenta care ia nastere din tulpina si se extinde la suprafata pamântului, dând frunze si radacini si înflorind abia în al doilea an. [Pl. si: flagele] – Din lat. flagellum.
foarte, FOÁRTE adv. 1. (Ca determinativ pe lânga un adjectiv sau un adverb; ajuta la formarea superlativului absolut) Foarte frumos. Foarte bine. ♢ (Asezat dupa adjectiv, înv. si arh.) Suparat foarte. ♢ (Ca determinativ pe lânga o locutiune adjectivala sau adverbiala) Foarte de dimineata. ♢ (Ca determinativ pe lânga un substantiv care exprima o însusire) E foarte copil pentru vârsta lui. 2. (Pop.; ca determinativ pe lânga un verb si asezat înaintea lui) Mult, tare. Prajiturile foarte îi placeau. ♢ (În legatura cu "a multumi", azi mai ales ir.) Îti foarte multumesc de asa serviciu. ♢ (Pop.; asezat dupa verb) Se mânie foarte. ♢ (Pop.; asezat între auxiliar si participiu) Baile de namol mi-au foarte priit. – Lat. forte.
formal, FORMÁL, -Ă, formali, -e, adj. 1. Privitor la forma, care tine de forma, de aparenta. ♦ (Adverbial) în aparenta. 2. Formulat precis; categoric, expres. 3. Patruns de formalism; facut de forma (7). 4. (Despre unele acte juridice) Care necesita anumite forme pentru a fi socotit legal si valabil. – Din fr. formel, lat. formalis.
lacom, LÁCOM, Ă, lacomi, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care manânca si bea cu pofta exagerata; caruia îi place sa manânce mult, mâncacios. 2. Fig. (Urmat de determinari introduse prin prep. "la", "de", "dupa") Avid, nesatios. – Din sl. lakomŭ.
frig, FRIG, (2) friguri, s.n. 1. Temperatura scazuta a mediului ambiant, care da senzatia de rece. ♦ Senzatie de rece provocata de temperatura joasa a mediului. 2. (La pl.) Temperatura ridicata a unui bolnav; tremur cauzat de senzatia de rece, care preceda uneori o stare febrila; frisoane. ♦ Malarie. ♦ Fig. Stare de neliniste, de agitatie puternica; emotie. [Var.: (pop., 2) frígura s.f.] – Lat. frigus, -oris.
aţă, AŢĂ, ate, s.f. 1. Fir subtire (de bumbac, de in, de cânepa etc.) folosit la cusut, la fabricat tesaturi etc. ♢ Expr. Cusut cu ata alba, se spune despre ceva evident fals, mincinos. A întinde ata = a depasi (prin comparare) limita îngaduita. A se tine sau a sta (numai) în ata sau într-un (ori de un) fir de ata = a) a fi pe punctul de a se rupe; b) a fi în mare primejdie; (despre viata) a fi apoape de sfârsit. A-l trage ata (la ceva) = a fi mânat de un imbold irezistibil (spre o tinta). Mai multa ata decât fata, se spune despre un obiect zdrentuit. Nici un cap(at) de ata = absolut tot. Viata cusuta cu ata = viata plina de lipsuri materiale. ♦ (La pl.) Îmbracaminte zdrentuita. 2. Fir care seamana cu ata (1) sau care are întrebuintarile ei. ♢ Ata zidarului = bucata de sfoara cu plumb la capat, servind ca indicator al directiei verticale. ♦ Fibra extrasa din tulpina anumitor plante (textile). ♦ Fibra care se desprinde de pastaia unor plante leguminoase (fasole, mazare). ♦ (Adverbial) Fara sa se abata din drum, drept, direct la... Merge ata. ♦ (Pop.) Ata limbii = membrana care uneste fata inferioara a limbii cu mucoasa gurii. 3. Fâsie de metal subtire, formata în urma ascutirii pe tocila a unor unelte. 4. Compus: ata-de-mare = a) planta acvatica cu tulpina scurta si foarte ramificata si cu flori verzui (Ruppia rostellata); b) pestisor marin cu corpul filiform, cu o singura înotatoare (Nerophis ophidion). – Lat. acia.
atent, ATÉNT, -Ă, atenti, -te, adj. 1. Care urmareste concentrat un lucru, care are atentia (1) îndreptata spre cineva sau ceva. ♦ (Adesea adverbial) (Facut) cu atentie. 2. Amabil, binevoitor, politicos. – Din lat. attentus.
fuguţă, FUGÚŢĂ, fugute, s.f. Diminutiv al lui fuga1 ♦ (Adverbial, în forma fuguta) Degraba, fuga! ♢ Expr. A da fuguta = a se duce repede; a fugi. Fuguta-fuguta = foarte repede, repede de tot. – Fuga1 + suf. -uta.
pace, PÁCE s.f. 1. Stare de buna întelegere între popoare, situatie în care nu exista conflicte armate sau razboi între state, popoare, populatii. 2. Acord al partilor beligerante asupra încetarii razboiului, tratat de încheiere a unui conflict armat. 3. (Într-o comunitate sociala) Lipsa de tulburari, de conflicte, de vrajba; armonie1, împaciuire, întelegere. ♢ Loc. vb. A face pace cu cineva = a se împaca cu cineva. ♢ Expr. A strica pacea cu cineva = a ajunge la conflict, a se certa cu cineva. O mie de ani pace, formula familiara de salut. 4. Liniste sufleteasca, stare de calm sufletesc; tihna, repaus, odihna; lipsa de zgomot si de miscare; calm, liniste, tacere. ♢ Loc. adv. În (buna) pace = în liniste, fara sa fie tulburat, stingherit, suparat. ♢ Expr. A da (cuiva) buna pace sau a lasa (pe cineva) în pace = a nu deranja, a nu supara, a nu tulbura pe cineva. Da-i pace = nu te deranja, nu-ti bate capul; lasa-l în plata Domnului. (Reg.) A nu avea pace (de cineva) = a fi deranjat, a fi tulburat (de cineva). Mergi (sau umbla, du-te, ramâi etc.) în pace = (ca formula de urare la despartire) mergi (sau umbla, du-te, ramâi etc.) cu bine, cu sanatate. A nu (mai) avea pace = a fi (în permanenta) nelinistit, îngrijorat. Fii pe pace! = nu avea nici o grija, linisteste-te! ♦ (În conceptiile religioase) Liniste vesnica a omului dupa moarte, odihna de veci. ♦ (Adverbial; pop. si fam.) Nimic, nici vorba, nici gând; s-a terminat, s-a sfârsit, gata. – Lat. pax, pacis.
pachet, PACHÉT, pachete, s.n. 1. Obiect sau grup de obiecte strânse la un loc sau înfasurate într-o învelitoare de protectie (si legate) pentru a se putea pastra sau transporta mai usor; legatura. ♢ Expr. (Adverbial) A trimite pe cineva pachet = a trimite, a expedia pe cineva rapid si fara voia lui undeva. 2. Ansamblu de piese identice, suprapuse sau alaturate si legate între ele pentru a forma o singura piesa folosita într-un sistem tehnic. – Din fr. paquet, germ. Paket.
paciuli, PACIÚLI s.f. invar. Planta erbacee labiata din regiunile tropicale, din frunzele careia se extrage un ulei eteric cu parfum puternic (Pagostemon patchouly); p. ext. parfum care se fabrica din acest ulei. [Var.: paciúlie s.f.] – Din fr. patchouli.
paisprezece, PÁISPREZECE num. card. Numar care ocupa în numaratoare locul dintre treisprezece si cincisprezece si se indica prin numarul 14 sau XIV. ♢ (Adjectival) Paisprezece carti. ♢ (Substantivat) Se duceau paisprezece. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Locul paisprezece. ♢ (Intra în componenta num. adverbial) De paisprezece ori. ♢ (Precedat de "câte", intra în componenta num. distributiv) Câte paisprezece (lei). [Var.: pátrusprezece num. card.] – Patru + spre + zece.
labie, LÁBIE s. f. element constitutiv al vulvei; buza; labium. (< germ. Labia, lat. labium)
labiat, LABIÁT, -Ă I. adj. (despre corola, caliciu) prevazut cu labii. II. s. f. pl. familie de plante dicotiledonate, gamopetale, erbacee sau semiarbusti, cu corolele bilabiate. (< fr. labié/es/)
labializa, LABIALIZÁ vb. tr. a da unui sunet valoarea labiala (pronuntându-l prin rotunjirea buzelor, ca în cazul vocalelor u sau o). (< fr. labialiser)
labial, LABIÁL, -Ă adj. referitor la buze. ♢ (despre sunete; si s. f. ) care se articuleaza cu participarea buzelor. (< fr. labial)
kwacha, KWÁCHA s. f. unitatea monetara în Malawi si Zambia. (< fr. kwacha)
paralel, PARALÉL, -Ă, paraleli, -e, adj., s.f., (5, 7) paraleluri, s.n. 1. Adj., s.f. (Dreapta, plan) care are toate punctele la aceeasi distanta de o alta dreapta sau de un alt plan cu care nu se întretaie, oricât s-ar prelungi. ♢ Legatura (electrica) în paralel = ansamblu de doua sau de mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care au aceeasi tensiune electrica la borne. 2. Adj. Care exista, se produce, evolueaza concomitent cu altceva. ♦ (Adverbial) În acelasi timp, concomitent. 3. S.f. Comparare a doua fiinte, a doua opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemanarile si deosebirile dintre ele); paralelism (2). ♢ Loc. vb. A (se) pune în paralela (sau, n., în paralel) (cu...) = a se compara. ♦ (Lit.) Varianta a portretului, care consta în prezentarea simultana a doua personaje si în compararea lor în scopul stabilirii trasaturilor specifice fiecarui personaj. 4. S.f. Fiecare dintre cercurile imaginare care unesc punctele cu aceeasi latitudine de pe suprafata Pamântului si care rezulta din intersectarea suprafetei Pamântului cu un plan paralel cu planul ecuatorial. 5. S.n. (Mat.) Cerc situat pe o suprafata de rotatie, obtinut prin intersectia acestei suprafete cu un plan perpendicular pe axa ei de rotatie. ♢ (Astron.) Paralel ceresc = cerc mic de pe sfera cereasca descris de o stea în miscarea ei diurna. 6. S.f. (La pl.) Aparat de gimnastica format din doua bare orizontale si paralele asezate (la înaltimi diferite sau identice) pe stâlpi verticali; (la sg.) fiecare dintre cele doua bare ale acestui aparat. 7. S.n. Instrument folosit la trasarea (pe o piesa a) unor distante sau a unor linii paralele (1) cu un plan dat. – Din lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallèle, germ. Parallele.
paramnezie, PARAMNEZÍE, paramnezii, s.f. Tulburare a memoriei care consta în interpretarea unor realitati abia percepute ca pe niste amintiri. – Din fr. paramnésie.
paraxin, PARÁXIN, -Ă, paraxini, -e, adj. (Grecism înv.) Ciudat, bizar, curios. ♢ Expr. (Adverbial) A-i veni (cuiva) paraxin = a nu-i conveni, a fi socat de ceva. [Var.: paráxân, -a adj.] – Din ngr. paráxenos.
patern, PATÉRN, -Ă, paterni, -e, adj. Care apartine tatalui, privitor la tata, de tata, parintesc; dupa tata. ♦ (Adverbial) Ca un tata, cu sentimente de tata. – Din fr. paterne, lat. paternus.
patru, PÁTRU num. card., s.n. 1. Num. card. Numarul care, în numaratoare, are locul între trei si cinci si care se indica prin cifrele 4 si IV. ♢ (Cu valoare adjectivala) Patru scaune. ♢ Patru clase = (în vechea organizare a învatamântului) a) învatamântul elementar; b) cursul inferior al liceului. ♢ Expr. A vorbi (cu cineva) între patru ochi (sau între patru pereti) = a vorbi (cu cineva) în taina, fara matori. În (cele) patru zari (sau colturi, vânturi etc.) = în toate directiile; pretutindeni. ♢ (Cu elipsa substantivului determinat) (Loc. adv.) Cât patru = depasind limitele obisnuite; foarte mult. În patru = a) în patru parti egale, în sferturi; b) din patru elemente asemanatoare. (Expr.) A fi cu ochii în patru = a fi cu bagare de seama, a proceda cu multa atentie, a se pazi bine. A despica (sau a taia) firul (de par) în patru = a cerceta în mod minutios, a se ocupa de ceva cu minutiozitate exagerata, mai mult decât este necesar. (Fam.) A face pe dracu-n patru = a-si da toata silinta, a depune toate eforturile, a utiliza toate posibilitatile pentru a izbuti într-o actiune. ♢ (Substantivat, m.) Scrie un patru pe tabla. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Pavilionul patru. ♢ (Intra în componenta num. adverbial) Sa manânci de patru ori. ♢ (Intra în componenta num. multiplicativ) De patru ori pe atâta. ♢ (Intra în componenta num. distributiv) Merg câte patru. 2. S.n. Semn grafic care reprezinta numarul patru (1); nota indicata prin acest semn. – Lat. quattuor.
patruzeci, PATRUZÉCI num. ord. Numar care, în numaratoare, are locul între treizeci si noua si patruzeci si unu si care se indica prin cifra 40 si XL. ♢ (Cu valoare adjectivala) Patruzeci de zile. (Compus) patruzeci-de-sfinti (sau de-duminici) = sarbatoare crestina care se sarbatoreste în ziua de 9 martie. ♢ (Substantivat, m.) Scrie un patruzeci. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Rândul patruzeci. ♢ (Intra în componenta num. adverbial) S-a deplasat de patruzeci de ori. ♢ (Intra în componenta num. multiplicativ) De patruzeci de ori pe atâta. ♢ (Intra în componenta num. distributiv) Câte patruzeci de lei – Patru + zece.
pătimaş, PĂTIMÁS, -Ă, patimasi, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Cuprins, stapânit de o patima, rob al unei pasiuni; p. ext. partinitor. ♦ Care exprima, tradeaza patima; determinat de patima; pasionat. ♢ (Adverbial) Vorbeste patimas. 2. (Înv. si reg.) Bolnav, suferind. – Patima + suf. -as.
pârâu, PÂRẤU, pâraie, s.n. 1. Apa curgatoare mica, râu mic. 2. Fig. (Adesea adverbial) Cantitate mare (dintr-un lichid); suvoi. [Var.: pârắu s.n.] – Cf. alb. p ë r r u a, rom. r â u.
pedestru, PEDÉSTRU, -Ă, pedestri, -stre, adj., s.m. 1. Adj. (Astazi rar) Care merge, care calatoreste pe jos. ♦ (Adverbial) Pe jos, cu piciorul. 2. S.m. (Înv.) Pieton. 3. Adj. (Despre soldati, trupe etc.) Care se deplaseaza sau care actioneaza (în lupta) pe jos. 4. S.m. (Înv.) Infanterist. – Lat. pedester, -tris.
pelviperitonită, PELVIPERITONÍTĂ, pelviperitonite, s.f. Inflamatie de origine microbiana a peritoneului. – Din fr. pelvipéritonite.
pânză, PẤNZĂ, pânze, s.f. I. 1. Ţesatura facuta din fire de bumbac, de in, de cânepa etc., din care se confectioneaza albituri de corp, de pat etc.; bucata din aceasta tesatura. ♢ Pânza de casa = pânza tesuta la razboiul manual; pânza taraneasca. ♢ Loc. adv. Pâna în pânzele albe = fara încetare, pâna la capat; pâna la ultima limita; necrutator. ♢ Expr. A zari ca printr-o pânza = a nu vedea limpede, a deslusi cu greu; a vedea ca prin sita. Ţine-te (sau sa te tii) pânza (sa nu te rupi), se spune pentru a arata ca este vorba de o actiune grea si de durata, de un lucru care se desfasoara cu mare intensitate si care, pentru a fi rezolvat, cere curaj, rabdare etc. A i se ridica (sau a-i cadea, a i se lua cuiva) pânza de pe ochi = a începe sa înteleaga limpede lucrurile, a înceta sa mai priveasca eronat un anumit lucru, o anumita situatie; a i se deschide ochii. (Adverbial) A curge pânza = a curge fara întrerupere. A tese pânzele = a face intrigi. A (i) se încurca cuiva pânza = a nu-i reusi planurile facute. ♦ Plasa deasa de pescuit. ♦ Fig. Sir, rând (de oameni). ♦ Fig. Suvita; fascicul. 2. Bucata de pânza (1) cu diferite întrebuintari; a) tesatura cu care se acopera fata sau trupul mortului; giulgiu. (Expr.) Parca i-a luat pânza de pe obraz (sau de pe ochi, de pe fata), se spune despre cineva foarte palid sau foarte slab; b) (la pl.) bucata mare de tesatura rezistenta care se fixeaza de vergelele catargelor unui vas si care, împinsa de vânt, face sa înainteze vasul; vela; c) bucata de tesatura deasa fixata pe un cadru, pe care se picteaza; p. ext. tablou: d) (în sintagma) pânza de cort = foaie de cort; e) tesatura pe care se proiecteaza imagini de la un aparat de proiectie; ecran. 3. Ţesatura pe care o face paianjenul pentru a prinde prada. 4. Ţesatura sau împletitura speciala din fire textile sau metalice, folosita în industrie, în laboratoare etc. ♢ Pânza de calc = pânza subtire si transparenta pe care se deseneaza planuri tehnice. II. 1. Lama sau taisul de metal al unor instrumente. ♢ Pânza de ferastrau = taisul de metal al unui ferastrau. 2. (Geol.; în sintagmele) Pânza de sariaj = ansamblu de straturi geologice mai vechi, deplasate si împinse prin miscarile tectonice peste altele mai noi; suprafata pe care are loc deplasarea unor mase în acest proces. Pânza eruptiva = forma de zacamânt a rocilor vulcanice, rezultata prin consolidarea curgerilor de lave. Pânza de apa subterana = strat acvifer. 3. Desis (de copaci) lung si îngust (crescut de-a lungul unui drum, al unei ape); perdea. – Et. nec.
abieluţa, ABIELÚŢA adv. (Reg.) Diminutiv al lui abia.
anatoxină, ANATOXÍNĂ, anatoxine, s.f. Toxina microbiana care se întrebuinteaza la imunizarea organismului. – Din fr. anatoxine.
anevoie, ANEVÓIE adv. Cu greu, cu greutate, abia. ♦ (Adjectival, rar) Anevoios. Drum anevoie. – A3 + nevoie.
anevoios, ANEVOIÓS, -OÁSĂ, anevoiosi, -oase, adj. (Adesea adverbial) Greu, obositor. – Anevoie + suf. -os.
elocvent, ELOCVÉNT, -Ă, elocventi, -te, adj. Care are darul de a expune frumos si convingator. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înteles; graitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.
aspru, ÁSPRU, -Ă, aspri, -e, adj. I. 1. Cu suprafata zgrunturoasa care da la pipait o senzatie specifica, neplacuta. ♦ (Despre fire de par) tare si tepos. ♦ (Despre perii) Cu firele tari si tepoase. 2. (Despre apa) Care contine (din abundenta) saruri calcaroase. 3. (Despre vin) Care are gust întepator; acru. II. Fig. 1. (Adesea adverbial) Mare, intens, puternic, înversunat. Vânt aspru. 2. Care provoaca suferinte, greu de îndurat. Aspra robie. 3. Lipsit de indulgenta, sever, neînduplecat, necrutator. Purtarea aspra. – Lat. asper.
argonaut, ARGONAÚT, argonauti, s.m. 1. (Mitol.) Nume dat eroilor antici greci care au calatorit pe corabia Argo spre Colchida. ♦ Fig. Navigator îndraznet. 2. Specie de molusca cefalopoda din apele tropicale (Argonauta argo). – Din fr. argonaute.
asemănat, ASEMĂNÁT, -Ă, asemanati, -te, adj. (Înv.) Asemanator. ♦ (Adverbial) în conformitate cu..., conform cu... – V. asemana.
porumbac, PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s.m. I. Adj. (Pop.; despre pasari sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestrit. II. S.m. Fluture mare de noapte, cu aripile din fata galbene cu dungi cafenii si cu cele dindarat multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac.
roată, ROÁTĂ1, roti, s.f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spite sau plin, care, învârtindu-se în jurul unei osii, pune în miscare un vehicul. ♢ Caii (sau boii) de la roata = caii (sau boii) rotasi. ♢ Expr. A fi cu trei roate la car = a fi zapacit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face sa se desfasoare sau a se desfasura în conditii foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel încât sa functioneze perfect. 2. (Tehn.) Organ de masina sau ansamblu unitar de piese în forma de cerc, care se poate roti în jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemanatoare cu roata (1), având diverse întrebuintari. ♢ Roata olarului = masina de lucru rudimentara a olarului, construita dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjeste lutul, dând diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere câstigatoare, care este învârtit cu mâna de jucatorul care îsi încearca norocul. ♢ Expr. roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a întors roata = s-a schimbat situatia (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat în forma de roata (1), de cerc, de disc. Roata de cascaval. Roata de frânghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figura pe care o formeaza mai multe fiinte sau lucruri asezate în forma de cerc. ♢ (Adverbial) Sedeau roata în jurul focului. 6. Miscare circulara; învârtitura, rasucire, rotocol. ♢ Expr. A da roata = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri. ♦ Figura de acrobatie care consta în rotirea corpului prin sprijinirea succesiva pe mâini si pe picioare. ♢ Roata mortii = acrobatie care consta în alergarea în cerc, cu un vehicul, pe peretii (aproape verticali ai) unei constructii special amenajate. ♢ Loc. Vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortura si executie de forma circulara, folosit în evul mediu. [Pl. si: roate] – Lat. rota.
face, FÁCE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcatui, a fauri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♢ A procura un obiect, dispunând confectionarea lui de catre altcineva. Îsi face pantofi. 2. A construi, a cladi; a ridica, a aseza. Face o casa. Face fânul stoguri. 3. A gati, a prepara, a pregati un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o opera literara; a executa, a realiza o opera artistica. 5. A stabili o lege, o conventie, o întelegere. 6. A câstiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregati ceva într-un anumit scop. Îsi face bagajele. ♦ Expr. A face focul = a atâta, a aprinde focul. ♢ A aranja (parul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naste. ♦ Expr. (Pop. si fam.) De când l-a facut ma-sa sau de când ma-sa l-a facut = de când s-a nascut, dintotdeauna. ♢ (Despre soti) A procrea. ♢ (Despre mamifere) A fata. ♢ (Despre pasari) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre fiinte si plante) A capata, a dobândi; a-i aparea. A facut o batatura. ♢ A se îmbolnavi de... A facut scarlatina. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile dupa nastere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burta (sau) pântece = a se îngrasa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multa purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca sa...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a facut, ce-a dres, ca a reusit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face sa se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva sa... Nu ma face sa plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva sa-si schimbe starea initiala, sa ajunga într-o anumita situatie. L-a facut om. ♢ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sanatos) = a (se) însanatosi, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceti din piatra aur. ♢ Expr. A face din tântar armasar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobza) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a ramâne treaz toata noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) ca este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a facut magar. ♢ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gura = a ocarî sau a certa (pe cineva) rau, fara a-si alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou si cu otet v. otet. V. 1. A savârsi, a faptui, a comite. ♢ Expr. Face ce face si... = încearca prin toate mijloacele si izbuteste sa...; nu stiu cum procedeaza ca...; vorba e ca... A nu avea ce face (sau ce sa faca) = a) a nu avea o ocupatie; b) a nu-i ramâne cuiva nimic de schimbat într-o situatie, a nu avea posibilitatea sa se împotriveasca, sa obiecteze, sa ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul sa comita o imprudenta, o prostie, o gafa. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îti merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul si imposibilul) sa (sau ca sa) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplacuta si purtând accentul în fraza) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai facut de)...? = ce ti s-a întâmplat ca...? care e cauza ca...? Ce-i de facut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum sa se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am facut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se imputa. Vazând si facând = procedând conform situatiei, împrejurarilor, fara un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relatii între...; b) a o pati, a suporta consecintele faptelor sale. Ce are a face? = ce legatura este (între un lucru si altul)? Ce intereseaza? si ce-i cu asta? N-are a face! = nu intereseaza! n-are importanta! (Refl.) S-a facut! = ne-am înteles! s-a aranjat! Fii fara grija! 2. A provoca, a da nastere la..., a cauza, a pricinui. A facut o încurcatura ♢ Expr. Nu face nimic! = (formula de politete cu care se raspunde celui ce-si cere scuze pentru un neajuns sau o suparare pricinuita fara voie) nu are nici o importanta! A i-o face (buna sau lata sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (si buna) = a-i pricinui cuiva un rau, un neajuns. A(-si) face inima rea (sau sânge rau) = a (se) supara, a (se) consuma. A-si face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arata, a manifesta, a acorda. I-a facut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Si-a facut datoria. ♢ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cadea de acord, a încheia o tranzactie (comerciala). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatura. ♦ A studia, a urma un curs sau o forma de învatamânt. Face medicina. 5. (Cu complementul "semn") A atrage cuiva atentia printr-un gest; a da cuiva sa înteleaga ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap ca a înteles. ♢ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a ameninta (pe cineva) cu degetul aratator. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând si deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a strabate un drum sau o distanta. A facut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el si-a facut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a actiona; a se comporta. Fa cum stii. ♦ Refl. (În constructii interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rau), a o duce bine (sau rau). 3. (În superstitii, determinat prin "a bine", "a rau", "a ploaie" etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstitii) A vraji, a fermeca; a descânta. I-a facut de boala. II. 1. A valora, a pretui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonala) A fi vrednic (de a...), a merita (sa...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadreaza cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (catre sau spre...; a o coti (spre...). Am facut la dreapta. ♢ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fa-te încoace! 2. A zice, a spune. Am sa te cert, facea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lasa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau rosu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rau (din cauza supararii, a mâniei); a se supara, a se mânia foarte tare. ♢ Impers. (Pop.) A i se parea cuiva ca vede sau ca aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginatie). Se facea ca vede un palat. 2. (despre drumuri, vai etc.) A se desfasura, a se deschide (înaintea ochilor). Se facea o vale lunga. 3. (despre senzatii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naste, a se produce (în cineva) deodata, a fi cuprins de... I s-a facut frica. ♢ A fi cuprins de o dorinta nestapânita pentru ceva, a simti dorul de... I s-a facut de duca. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a facut cu el? ♦ Expr. Ce s-a facut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face ca... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a facut mare. ♦ Loc. vb. A se face galben = a se îngalbeni. A se face vânat = a se învineti. A se face rosu. = a se înrosi, a se îmbujora. ♦ Expr. A se face stapân pe ceva = a lua un lucru în stapînire cu forta sau fara a-i apartine. A se face în doua = (despre drumuri, retele etc.) a se bifurca, a se desparti, a se ramifica. ♢ A ajunge la numarul de..., la un total de... Ceata se face de doua sute de osteni. ♢ A îmbratisa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♢ Intranz. A îndeplini o treaba sau o functie ocazionala. ♢ (determinat prin "la loc", "din nou", "iarasi" etc.) A redeveni. S-a facut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face ca pleaca. ♢ Intranz. A-si lua înfatisarea de..., a se arata, a-si da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.
aparent, APARÉNT, -Ă, aparenti, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparenta asa cum se arata. Liniste aparenta. ♦ (Adverbial) în aparenta. 2. (Frantuzism) Care apare cu claritate (privirii, mintii). ♢ Caramida aparenta = caramida speciala destinata zidirii unor fatade care nu se acopera cu tencuiala. – Din fr. apparent, lat. apparens, -ntis.
apăsat, APĂSÁT, -Ă, apasati, -te, adj. (Despre mers, pasi etc.; adesea adverbial) Energic (si sacadat). ♦ Fig. (Despre modul de exprimare, vorbele etc. cuiva) Care este subliniat, marcat, aratând hotarâre, fermitate. ♢ (Adverbial) Vorbeste apasat. – V. apasa.
aprig, ÁPRIG, -Ă, aprigi, -ge, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestapânit. 2. (Adesea adverbial) Aspru2, crunt, nemilos, înversunat. 3. Lacom, hraparet. Om aprig la câstig. 4. Fig. (Înv.; despre un loc, un teritoriu etc.) Care este greu de parcurs, de urcat; care este plin de primejdii. – Et. nec.
artistic, ARTÍSTIC, -Ă, artistici, -ce, adj. Care apartine artei, privitor la arta, din domeniul artei. ♦ (Adesea adverbial) Executat cu arta, cu talent. – Din fr. artistique.
arab, ARÁB, -Ă, arabi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a unor tari din Orientul Apropiat si din nordul Africii. 2. Adj. Care apartine arabilor (1) sau tarilor arabe, privitor la arabi sau la tarile arabe; arabic, arabesc. ♢ Cifra araba = fiecare dintre cifrele care apartin celui mai raspândit dintre sistemele zecimale de numeratie. Cal arab = cal de rasa pentru calarie si tractiune usoara, originar din Arabia. ♦ (Substantivat, f.) Limba araba. – Din fr. arabe, lat. arabus.
apriat, APRIÁT, -Ă, apriati, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Care este limpede, clar, lamurit (ca înteles); precis. [Pr.: -pri-at] – Et. nec.
pereche, PERÉCHE, perechi, s.f. (De obicei urmat de determinari) l. (Adesea cu valoare de num. card.) Grup de doua fiinte de acelasi fel. ♦ (Adverbial; cu valoare de num. distributiv) În grup de doi, doi câte doi. ♦ Spec. Cuplu de dansatori. ♦ Grup format din doua parti sau organe identice si simetrice ale (corpului) unei fiinte. ♢ (O) pereche de palme = doua lovituri succesive aplicate cuiva (pe obraz) cu palma. 2. Grup format din doua exemplare din acelasi fel de obiecte. ♦ Spec. Grup de doua obiecte de acelasi fel, care formeaza o unitate, întrebuintându-se împreuna. 3. Fiecare dintre cele doua fiinte, doua obiecte, doua fenomene care formeaza un grup (unitar), considerate în raport cu cea de-a doua fiinta, cu cel de al doilea obiect etc.; fiinta, obiect, fenomen care seamana perfect cu alta fiinta, cu alt obiect, cu alt fenomen. ♢ Loc. adj. Fara pereche = unic în felul sau. ♢ Expr. A nu-si avea (sau afla etc.) pereche = a nu se putea compara cu nimic prin însusirile pe care le poseda; a nu avea seaman. 4. Obiect alcatuit din doua parti identice si simetrice unite intre ele. ♢ Pereche de case = corp de case (care formeaza o unitate). Pereche de haine= costum de haine. Pereche de carti = pachet de carti (de joc) care cuprinde toate cartile necesare unui joc (de carti). [Var.: (reg.) paréche s.f.] – Lat. paric(u)la.
pierdut, PIERDÚT, -Ă, pierduti, -te adj. 1. (Despre obiecte, bunuri) Care nu se mai afla în posesiunea proprietarului, care nu mai este la locul lui obisnuit, despre care nu se stie unde se afla. ♦ Care nu mai exista, care a disparut. 2. (Despre oameni) Care a plecat din locul unde era si caruia nu i se mai stie de urma; ratacit. ♦ Care nu mai traieste în preajma cuiva, s-a departat de cineva; care nu se mai afla în viata; mort. 3. Care abia se vede dintre alte obiecte, care nu apare clar din cauza departarii; sters, estompat. ♦ (Despre culori) Pal, sters. ♦ (Despre sunete) Cu intensitate scazuta, slabit din cauza departarii; stins. 4. Absorbit de o activitate, de o problema; coplesit de gânduri sau de sentimente, stapânit de o emotie puternica; p. ext. desperat. ♦ (Despre ochi, privire) Atintit în gol, ratacit. 5. (Despre oameni) Aflat într-o situatie foarte grea, în primejdie de moarte, expus distrugerii (fizice sau morale). ♦ (Despre femei) Care a decazut din punct de vedere moral; care practica prostitutia. 6. (Despre un interval de timp) Care a trecut pentru cineva în zadar, care a fost petrecut fara folos sau cu prea putin folos. – V. pierde.
vraişte, VRÁISTE s.f. Dezordine, neorânduiala, harababura. ♦ (Adjectival) Care se afla în dezordine, în neorânduiala; fara stapân, în voia sortii; (despre usi, ferestre) larg deschis; în laturi. ♢ (Adverbial) Lucruri aruncate vraiste. [Pr.: vra-is-] – Et. nec.
polog, POLÓG1, poloage, s.n. 1. (Pop.) Cantitate de iarba (sau de alte plante) cosita dintr-o singura miscare de coasa; manunchi de fân sau de grâu secerat (care urmeaza sa fie adunat sau legat în snopi). ♢ Expr. (Adverbial) A sta (sau a zacea, a cadea) polog = a sta (sau a zacea, a cadea) gramada. 2. (Reg.) Întoarcere sau împrastiere a fânului cosit (pentru a se usca). 3. (Reg.) Iarba buna de cosit. – Din bg., scr. polog.
pogan, POGÁN, -Ă, pogani, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre fiinte) Mare, voinic, vânjos. 2. (Despre stari, actiuni) Intens, în toi; strasnic, grozav. 3. (Despre oameni) Urât, slut, hidos. ♦ Fara mila, rau, crud. (Adverbial) Stâlcit, stricat. [Acc. si: pógan] – Din sl. poganŭ, magh. pogány.
pofti, POFTÍ, poftesc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A dori puternic sa obtina sau sa se întâmple ceva; a jindui, a râvni. ♦ (Înv. si reg.) A cere, a solicita (ceva). 2. Tranz. A invita, a chema (pe cineva). ♦ Refl. recipr. A se îmbia, a se îndemna; a se invita (unul pe altul). 3. Tranz. (Înv. si pop.) A face cuiva o urare. 4. Tranz. (Uneori cu sens imperativ) A ruga (pe cineva ceva). 5. Tranz. A binevoi (sa faca ceva, sa se duca undeva etc.). ♦ Intranz. A veni (undeva sau la cineva). [Var.: (înv. si reg.) pohti vb. IV] – Din sl. pohotĕti.
natural, NATURÁL, -Ă, naturali, -e, adj., adv., s.n. I. Adj. 1. Care se refera la natura (1), care apartine naturii; care se gaseste în natura. ♢ Bogatie naturala = bogatie (necultivata) a solului sau a subsolului, a unei regiuni, a unei tari. Stiintele naturale = stiintele naturii, v. natura. Granita naturala = granita marcata de o apa sau de o forma de relief. Drept natural = (în conceptia unor filozofi) drept considerat ca imuabil si universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau ratiunea umana, fie din vointa sau ratiunea divina. 2. Care este generat, produs, creat de natura (1), fara interventia omului; p. ext. veritabil, curat, pur. 3. Care este lipsit de artificiu, de rafinament, de afectare, simplu; care se realizeaza spontan, fara efort sau constrângere. ♢ (Adverbial) Vorbeste natural. 4. Care este conform cu natura cuiva, înnascut, nativ; propriu, specific cuiva. 5. Care concorda, se potriveste cu faptele din realitatea obiectiva, cu ordinea fireasca a lucrurilor; normal, firesc. ♢ Moarte naturala = moarte survenita în chip firesc, moarte buna (din cauza batrânetii). Marime naturala = (reproducere în) marime reala a modelului în artele plastice si în fotografie. ♦ (Despre copii) Nascut în afara casatoriei; nelegitim. II. Adv. Fireste, desigur, bineînteles. III. S.n. (Astazi rar) Naturalete, simplitate. – Din lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. Naturell.
pirofobie, PIROFOBÍE, pirofobii, s.f. (Med.) Teama de foc. – Din fr. pyrophobie, engl. pyrophobia.
vineri, VÍNERI, vineri, s.f. Ziua a cincea a saptamânii, care urmeaza dupa joi. ♢ (În credinta crestina) Vinerea Mare (sau a Patimilor, a Pastilor) = vinerea din ajunul Pastilor, în care crestinii tin post sever. Vinerea Mare = sarbatoare ortodoxa în care se praznuieste Sfânta Paraschiva (la 14 octombrie). ♦ (Adverbial) În cursul zilei de vineri; (în forma vinerea) în fiecare vineri. – Lat. Veneris [dies].
vindecea, VINDECEÁ, vindecele, s.f. Planta erbacee din familia labiatelor, cu flori purpurii, cu proprietati medicinale (Stachys officinalis). – Vindeca + suf. -ea.
poală, POÁLĂ, poale, s.f. I. 1. Partea de jos a unui vesmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbracaminte (încheiate în fata); tivitura a unui obiect de îmbracaminte; partea de la talie în jos, mai larga, a unor vesminte; (pop.) fusta. ♢ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul plac al cuiva. ♢ Expr. A se tine de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se departa de dânsa; b) a urmari cu insistenta pe cineva, a se tine scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasa, a avea greutati familiale. (Fam.; despre femei) A tine (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lasa (cuiva) prea multa libertate de actiune, a-l tine din scurt, a dispune de cineva. A-si da poalele peste cap sau a-si lua (ori a-si pune) poalele în cap = a nu mai tine socoteala de nimic, a depasi orice limita; a da pe fata un caracter josnic, imoral. A saruta poala (sau poalele) cuiva = a saruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere si respect, potrivit unui obicei azi iesit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Placinta cu) poale (sau poalele)-n brâu = placinta facuta din bucati patrate de aluat, ale carei colturi se întorc peste umplutura, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsa între brâu si genunchi, împreuna cu partea de îmbracaminte corespunzatoare, la o persoana care sade; partea de jos si din fata a unei fuste, a unui sort etc. adusa în sus si tinuta cu mâna sau prinsa în brâu, formând o adâncitura în care se pot aduna ori dure anumite lucruri. ♢ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ♢ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poala = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poala (I 2). O poala de oua. 3. Spec. (La pl.) Bucata de pânza frumos lucrata cu care se împodobeste o icoana sau cu care se acopera masa din altar. 4. Parte marginala a unei piei (care acopere abdomenul si picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei paduri situata de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului marginita de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zona mai larga de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei cladiri, a unui zid; baza, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbura; poala-Sfintei-Marii = planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înalta, cu frunze mici, aromate si flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poala alba = leucoree. – Din sl. pola.
doi, DOI, DÓUĂ num. card. Numar având în numaratoare locul între unu si trei si indicat matematic prin cifrele 2 si II. ♢ (Adjectival) Vine cu doi prieteni. ♢ Loc. adv. În (sau din) doua vorbe (sau cuvinte) = pe scurt, fara multa vorba. La doi pasi = aproape. ♢ Expr. (Fam.) (A spune) doua vorbe si-un cuvânt = (a spune) pe scurt, în putine cuvinte. (Fam.) În doi timpi si trei miscari = foarte repede, imediat. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Tomul doi. ♢ (Intra în componenta num. adverbial) A venit de doua ori. ♢ (Intra în componenta num. distributiv) Plecau câte doi. ♢ (Substantivat) Trei de doi. ♢ Loc. adv. În (sau pe din) doua = în doua bucati, în doua parti (egale). În (sau pe din) doua cu... = amestecat (în parti egale) cu altceva. Una-doua = întruna, mereu, continuu. Cu una, cu doua = (în constructii negative) cu usurinta, repede. Nici una, nici doua = pe neasteptate; imediat. Din doua una sau una din doua = ori una, ori alta; ori..., ori... ♢ Expr. Una si cu una fac doua = fara vorba multa; scurt, limpede. A nu vorbi sau a nu zice (nici) doua = a nu scoate o vorba; a tacea. ♦ (Adjectival) Vreo doi = câtiva. ♦ (Substantivat) Cifra care indica numarul definit mai sus. A scris un doi pe tabla. – Lat. •dui, duae.
extrem, EXTRÉM, -Ă, extremi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Foarte mare, exagerat. ♢ Loc. adv. La extrem = pâna la ultima limita, peste masura. ♦ (Adverbial; urmat de determinari introduse prin prep. "de", formeaza superlativul) Foarte, prea, extraordinar de... 2. Foarte grav. ♦ (Despre mijloace terapeutice, solutii, remedii etc.) Foarte energic, întrebuintat numai în împrejurari deosebit de grave; radical, drastic. 3. Asezat în punctul cel mai îndepartat, la capat, la vârf, la margine. 4. Care are cea mai mare sau cea mai mica dintre valorile pe care le poate avea o marime. II. S.f. 1. Margine, limita, capat (foarte îndepartat) ♢ Expr. A trece de la (sau a cadea dintr-)o extrema la (sau într-)alta = a trece de la o atitudine (exagerata) la alta opusa (dar tot exagerata). ♦ Extrema dreapta (sau stânga) = partid sau fractiune politica dintr-un partid, dintr-o adunare etc., care se situeaza pe pozitii extremiste de dreapta (sau de stânga); parte ultraradicala, exagerata de dreapta (sau de stânga) a spectrului politic. 2. Valoarea cea mai mare sau cea mai mica a unei marimi. 3. Jucator care ocupa locul lateral cel mai înaintat din stânga sau din dreapta într-o echipa de fotbal, de handbal sau de hochei. III. (Mat.) 1. S.m. Primul si ultimul termen al unei proportii. 2. S.n. Maximul sau minimul unei functii. – Din fr. extrême, lat. extremus.
excelent, EXCELÉNT, -Ă, excelenti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care exceleaza; deosebit, admirabil, minunat, exceptional de bun. – Din fr. excelent, lat. excellens, -ntis.
normal, NORMÁL, -Ă, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este asa cum trebuie sa fie, potrivit cu starea fireasca, obisnuit, firesc, natural. ♢ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusa într-un punct al unei curbe. Linie normala (si substantivat, f.) = a) dreapta perpendiculara pe planul tangent la o suprafata, în punctul de contact; b) dreapta perpendiculara pe tangenta la o curba, în plan sau în spatiu, în punctul de contact. ♦ Spec. Sanatos (din punct de vedere fizic si psihic). 2. Care este conform cu o norma (1). ♦ (Despre marimi) A carei valoare este apropiata de valoarea întâlnita cel mai des.3. (Înv.; în sintagma) Scoala normala (si substantivat, f.) = scoala pedagogica. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale.
perfect, PERFÉCT, -Ă, perfecti, -te, adj., s.n. I. Adj. 1. Care întruneste în gradul cel mai înalt toate calitatile cerute; desavârsit. ♢ Gaz perfect = gaz ale carui molecule, de dimensiuni neglijabile fata de distantele dintre ele, nu exercita forte de atractie una asupra alteia si care verifica, la orice temperatura, legile gazelor. Numar perfect = numar întreg egal cu suma divizorilor lui pozitivi. 2. (Adesea adverbial) Absolut, deplin, complet, total. ♦ (Adverbial; eliptic) Îmi convine, sunt de acord; foarte bine, bravo, excelent. II. S.n. Timp al verbului care exprima o actiune petrecuta si încheiata în trecut; trecut. ♢ Perfectul compus = timp trecut care exprima actiunea fara a o raporta la momentul vorbirii sau raportând-o ca un trecut mai îndepartat. Perfectul simplu = timp trecut care exprima actiunea fara a o raporta la momentul vorbirii, sau raportând-o la un trecut mai apropiat. Mai mult ca perfectul = timp trecut folosit pentru a exprima o actiune încheiata înaintea alteia, petrecuta tot în trecut. – Din lat. perfectus, germ. perfekt.
lucid, LUCÍD, -Ă, lucizi, -de, adj. Care are o minte clara, patrunzatoare, care este constient de realitate, care întelege si exprima clar lucrurile. ♦ (Adverbial) În deplinatatea facultatilor mintale, constient; rational; treaz. – Din fr. lucide.
novice, NOVÍCE, novici, -ce, s.m. si f. 1. Persoana care abia a început sa învete ceva sau care a început de curând sa activeze într-un domeniu; începator. ♦ (Adjectival) Care nu are experienta vietii. 2. Persoana care a intrat de curând într-o manastire si are de facut un stagiu pâna la calugarie. 3. Spec. Marinar care face ucenicie. – Din fr. novice.
sabie, SÁBIE, sabii, s.f. 1. Arma taioasa formata dintr-o lama lunga de otel ascutita la vârf si pe una dintre laturi si fixata într-un mâner. ♢ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care ameninta în orice moment situatia cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la lupta. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la lupta, a porni razboi. A-si pune capul (teafar sau sanatos) sub sabie = a-si cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu doua taisuri, se spune despre o situatie care prezinta, în acelasi timp, avantaje si dezavantaje, prespective si pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrima in care se foloseste sabia. 2. Arma formata dintr-o lama elastica de otel, din garda si mâner, folosita la scrima. 3. Peste de apa dulce, cu corpul turtit lateral si cu abdomenul arcuit; sabioara, sabita (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.
peroneu, PERONÉU, peronee, s.n. Os lung si subtire al scheletului (uman), situat între genunchi si glezna, care se articuleaza cu tibia si cu metatarsul, împreuna cu care formeaza scheletul gambei. – Din fr. péroné.
perlingual, PERLINGUÁL, -Ă, perlinguali, -e, adj. (Despre medicamente sau despre administrarea unor medicamente) Care este pus pe limba sau sub limba pentru a fi resorbit rapid de mucoasa limbii si a avea, în felul acesta, o actiune cât mai rapida. ♢ (Adverbial) Medicamentul se administreaza perlingual. [Pr.: -gu-al] – Din germ. perlingual.
cinci, CINCI num. card. Numar situat în numaratoare între patru si sase si care se indica prin cifra 5 (sau V). ♢ (Adjectival) Are cinci ani. ♢ Compus: cinci-degete subst. = planta erbacee târâtoare, cu frunzele formate din cinci foliole si cu flori galbene (Potentilla reptans). ♢ (Substantivat) Au plecat trei si s-au întors cinci. ♢ (În locul numeralului ordinal) Etajul cinci. ♢ (Intra în componenta num. adverbial) De cinci ori. ♢ (Precedat de "câte", intra în componenta num. distributiv) Aduce câte cinci mere. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se noteaza acest numar. – Lat. cinque (= quinque).
nouă, NÓUĂ num. card., s.m. 1. Num. card. Numarul care are în numaratoare locul între opt si zece; se indica prin cifra 9 (sau IX). ♢ (Adjectival) Are noua ani. ♢ Expr. A avea noua vieti (sau suflete) = a fi foarte rezistent sau foarte viteaz. A avea noua baieri la punga = a fi foarte zgârcit. (Peste) noua mari si (noua) tari = foarte departe. ♢ (Substantivat) Veneau noua. (Cu valoare de num. ord.) Volumul noua. ♢ (Intra în componenta num. adverbial) De noua ori. ♢ (Precedat de "câte", intra în componenta num. distributiv) Cumpara câte noua (mere). 2. S.m. Semn grafic care reprezinta numarul noua (1); p. ext. desen, figura în forma acestui semn. ♦ Nota noua (1). – Lat. novem.
plantulă, PLANTÚLĂ, plantule, s.f. Planta mica, nedezvoltata, abia iesita din samânta. – Din fr. plantule.
pleter, PLÉTER, pletere, s.n. Gard pescaresc construit din stuf, din nuiele de alun ori de salcie si instalat de-a lungul malurilor, în albia majora a râurilor etc., pentru a opri trecerea pestelui dintr-o balta într-un râu. – Din scr. pleter.
toamnă, TOÁMNĂ, toamne, s.f. Anotimp care urmeaza dupa vara si preceda iarna, cuprinzând (în emisfera boreala) intervalul dintre 23 septembrie si 22 decembrie, caracterizat prin scaderea treptata a duratei zilei, însemnate precipitatii si vestejirea vegetatiei. ♢ Loc. adj. De toamna = care se face sau se întâmpla toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. ♢ Loc. adv. Asta toamna = în toamna trecuta. La toamna = când va veni toamna; în timpul toamnei viitoare. De (cu) toamna = fiind înca toamna. Pe (sau în) toamna = când a sosit (sau când va sosi) toamna, pe timpul toamnei. Pâna la toamna = pâna la începutul toamnei. ♦ (Adverbial; în forma toamna) În timpul toamnei. – Lat. autumnus.
fuziune, FUZIÚNE, fuziuni, s.f. 1. Contopire a doua sau mai multe state sau a doua sau mai multe partide într-unul singur ori a doua sau mai multe organizatii într-una singura. 2. Reorganizarea, prin contopire, într-o singura unitate omogena a unor întreprinderi sau a unor institutii. 3. Contopire a doua sau mai multe nuclee atomice usoare într-unul mai greu. 4. Topire a unui corp la o temperatura mai înalta decât temperatura mediului ambiant. ♢ Punct de fuziune = temperatura de topire. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. fusion, lat. fusio, -onis.
ponciş, PONCÍS, -Ă, poncisi, -e, adj., adv. (Reg.) I. Adj. 1. (Despre ochi) Încrucisat, sasiu. 2. (Despre terenuri) Foarte înclinat, abrupt, piezis. ♢ Expr. (Adverbial) A spune (ceva) poncis = a spune (ceva) în mod direct, fara a menaja pe interlocutor. II. Adv. 1. Crucis, chiorâs; fig. cu ciuda, cu dusmanie. A se uita poncis. 2. De-a curmezisul, piezis. ♢ Expr. (Substantivat) A sta de-a poncisul = a se opune, a fi împotriva. – Ponc (reg. "deal" < magh.) + suf. -is.
popândău, POPÂNDẮU, popândai, s.m. 1. Specie de mamifer rozator mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung pâna la 20 cm, cu blana de culoare galbena-cenusie si cu coada stufoasa, dar mai scurta decât a veveritei; popândoc (1), popândet (1) (Citellus citellus). ♢ Expr. (Adverbial) A sta popândau = a sta drept, nemiscat în fata sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de pasari; momâie, popândet (2). – Et. nec. Cf. p o p 1.
popândoc, POPÂNDÓC, -OÁCĂ, popândoci, -oace, s.m., adj. 1. S.m. (Reg.) Numele a doua specii de rozatoare: a) soarece de câmp; b) popândau (1). ♦ (Adverbial) Drept, în picioare. 2. S.m. (Fam.) Epitet glumet pentru un copil mic. 3. Adj., s.m. (Fam.) (Om) mic de statura, scund. – Et. nec. Cf. p o p â n d a u.
poponeţ, POPONÉŢ1, poponeti, s.m. (Reg.) 1. Soarece de câmp; soarece de padure. ♢ Expr. (Adverbial) A sta (sau a ramâne etc.) poponet = a sta (sau a ramâne) în picioare, teapan, nemiscat; a sta izolat de altii. A veni poponet = a veni, a aparea pe neasteptate; a da buzna (peste cineva). A sari poponet = a sari dintr-o data (cu vorba), a sari tam-nisam. 2. Sperietoare de pasari; momâie, popândau (2), popândet (2). [Var.: poponéte s.m.] – Et. nec.
portsabie, PORTSÁBIE, portsabii, s.f. Obiect din piele, stofa sau metal prins de centura, în care se fixeaza sabia. – Port1- + sabie (dupa fr. porte-glaive).
drept, DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepti, -te, adj. (C) adv., (D) drepturi, s.n. (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fara ocol, fara abatere. ♢ Linie dreapta (si substantivat, f.) = linie care uneste doua puncte din spatiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de doua drepte perpendiculare una pe alta. Prisma dreapta = prisma cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fara ascunzisuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croiala simpla, fara cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, fiinte, parti ale lor etc.) Care are o pozitie verticala (fata de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ♢ Expr. A se tine drept = a avea o pozitie perfect verticala. (Mil.) A lua (sau a sta, a se tine în) pozitia de drepti = a lua (sau a sta, a se tine în) pozitie perfect verticala, stând nemiscat. (Cu valoare de interjectie) Drepti! formula de comanda militara pentru luarea pozitiei de drepti. (Adverbial) A calca drept = a avea o purtare buna, cinstita. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau parti ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are taietura verticala. 3. Care are o pozitie orizontala (fata de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreapta. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre actiuni ale omului sau despre notiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptatii si adevarului; întemeiat, just, cinstit, bun. ♢ Parte dreapta = parte care se cuvine în mod legal fiecaruia la o împarteala. Lupta dreapta = lupta corp la corp, fara arme, fara înselatorii si fara ajutor strain. ♢ Loc. adv. Cu drept cuvânt = pe buna dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevarul, adevarat; corect. ♢ Expr. Ce-i drept = într-adevar, cu adevarat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaste un adevar incontestabil. Drept ca... = adevarat ca... A spune drept = a spune adevarul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care traieste si lucreaza conform dreptatii, adevarului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ♢ Expr. (Substantivat) A se odihni cu dreptii = a fi mort. ♢ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica crestina ortodoxa; bun crestin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care apartine sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoasteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legaturi directe, de sânge; adevarat, bun. B. Adj. (În opozitie cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Asezat în partea opusa partii corpului omenesc în care se afla inima. ♢ Expr. A fi mâna dreapta a cuiva sau bratul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreapta. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se afla de partea sau în directia mâinii drepte (când cineva sta cu fata în directia în care este orientat un lucru) Aripa dreapta a cladirii. ♢ (Substantivat; în locutiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ♢ Expr. (Substantivat) În dreapta si în stânga sau de-a dreapta si de-a stânga = în ambele parti; în toate partile, pretutindeni. A tine dreapta = a merge pe partea dreapta a unui drum. 3. (Substantivat, f. art.; în viata politica) Grupare politica adepta si sustinatoare a mentinerii ordinii sociale si politice traditionale. ♢ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinari locale, indica directia) În linie dreapta, fara ocol; direct. Merge drept la birou. ♢ De-a dreptul = fara a se abate din drum, fara înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ♢ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fata..., fata în fata cu... Prin dreptul = prin fata..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fata..., de dinaintea... 2. (Urmat de determinari locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S.n. 1. Totalitatea regulilor si normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Stiinta sau disciplina care studiaza dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativa legal recunoscuta unei persoane de a avea o anumita conduita, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ♢ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Rasplata, retributie care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine ma iei? ♢ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, asadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstantial de loc) Alaturi de..., lânga; în dreptul... ♢ Expr. A i se pune soarele drept în inima = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un cleste. [Var.: (înv. si reg.) dirépt, -eápta adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri dupa fr. droit).
posterior, POSTERIÓR, -OÁRĂ, posteriori, -oare, adj. 1. Care vine, urmeaza sau se petrece dupa cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai târziu. 2. Care se afla sau este asezat în partea dindarat, de dinapoi. ♦ (Despre sunete, în special despre vocale) Al carui punct de articulatie este situat în partea de dinapoi a cavitatii bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. postérieur, lat. posterior.
potop, POTÓP, potopuri, s.n. 1. (În Biblie) Revarsare uriasa de ape care ar fi înecat întreaga lume si toate vietuitoarele de pe pamânt (afara de cele de pe corabia lui Noe). 2. Ploaie mare, torentiala; revarsare mare de ape, inundatie mare. ♦ P. Gener. Calamitate, dezastru, nenorocire. 3. P. anal. Cantitate imensa; numar mare de fiinte sau de lucruri; multime, gramada. – Din sl. potopŭ.
potrivit, POTRIVÍT2, -Ă, potriviti, -te, adj. 1. Care are însusiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizeaza cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzator (scopului urmarit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanta cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, asezat; întocmit, mestesugit. ♢ Cheie potrivita = cheie de care se serveste cineva pentru a deschide broasca unei usi, a unei cutii etc. straine; cheie falsa. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o departare potrivita. – V. potrivi.
potroacă, POTROÁCĂ, potroace, s.f. 1. (La pl.) Ciorba din maruntaie de pasare, acrita cu bors sau cu zeama de varza; maruntaie de pasare cu care se prepara aceasta ciorba. ♦ (Adverbial si adjectival) Foarte acru. 2. Mâncare foarte sarata. ♦ (Adjectival si adverbial) Foarte sarat. 3. (Bot.; reg.) Ţintaura. [Var.: potróc s.n.] – Din rus. potroh, magh. patroh.
poveste, POVÉSTE, povesti, s.f. 1. Specie a epicii (populare) în proza în care se relateaza întâmplari fantastice ale unor personaje imaginare în lupta cu personaje nefaste si în care binele triumfa; basm; p. ext. naratiune cuprinzând fapte posibile sau reale. ♢ Expr. Ca în (sau din) poveste = foarte frumos, minunat, miraculos. Nici poveste = nici pomeneala, nici vorba (sa fie asa). A sta (sau a se apuca) de povesti = a sta de vorba îndelung, a sta la taifas. (Pop. si fam.) A ajunge (sau a se face, a ramâne) de poveste sau a-i merge (cuiva) vestea si povestea = a deveni cunoscut, renumit printr-un fapt, o patanie (negativa) etc. ♦ Nascocire, scornitura, minciuna. ♢ Loc. vb. A spune povesti = a minti. 2. Istoria sau relatarea faptelor, a peripetiilor, a vietii cuiva. 3. Întâmplare, fapt, problema (care atrage atentia, care merita atentie). ♢ Expr. Ce (mai) veste-poveste? = ce (mai) e nou? ce se aude? Asa ti-e povestea? = asa stau lucrurile? asta e situatia? 4. (Pop.) Proverb, zicatoare, maxima. ♢ Expr. Povestea vorbei (sau a cântecului etc.) = expresie des repetata, devenita proverbiala; vorba ceea. – Din sl. povestĩ.
poznaş, POZNÁS, -Ă, poznasi, -e, adj. 1. (Pop. si fam.; despre oameni; adesea substantivat) Care face pozne; care spune glume; (despre manifestari ale oamenilor) care provoaca hazul; glumet, mucalit, sugubat, hazos, amuzant. ♦ (Adverbial) în mod interesant, amuzant, nostim. 2. (Rar) Curios, ciudat, straniu. ♦ Care produce neplaceri; buclucas. – Pozna + suf. -as.
şase, SÁSE num. card. Numar având în numaratoare locul între cinci si sapte si care se indica prin cifra 6 sau VI. ♢ (Adjectival) Sase vagoane. ♢ (Substantivat) Scrie un sase. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Etajul sase. (În componenta numeralului adverbial corespunzator) Repeta de sase ori. ♢ (În componenta numeralului multiplicativ corespunzator) De sase ori pe atâta. (În componenta numeralului distributiv corespunzator) Le ofera câte sase carti. [Var.: sése num. card.] – Lat. •sess (= sex).
prag, PRAG, praguri, s.f. 1. Partea de jos, orizontala, a unui toc de usa sau a unei porti, putin mai ridicata de la pamânt, peste care se trece la intrare si iesire. ♢ Expr. A calca (sau a trece, a pasi) pragul (casei) = a) a iesi din casa; b) a intra în casa cuiva, a vizita pe cineva. A se pune prag = a se aseza în calea cuiva; a se împotrivi, a se opune actiunilor cuiva. A pune piciorul în prag = a se opune cu dârzenie la ceva, a avea o atitudine intransigenta, a soma pe cineva sa faca ceva. ♦ Mica ridicatura special amenajata pe terenul de sport, pentru a marca limita de la care se efectueaza sariturile atletice. ♦ Partea de sus, orizontala, a tocului usii. ♢ Expr. A da (sau a se lovi, a se izbi) cu capul de pragul de sus = a se convinge de unele adevaruri în urma unei triste experiente. ♦ Fig. Treapta sociala, rang. 2. Usa, poarta; p. ext. casa, locuinta; camin, familie. ♢ Expr. Din prag în prag = din casa în casa. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a hoinari, a colinda. ♦ Portiune de teren din fata usii de la iesirea dintr-o casa. ♦ (Rar) Temelie. 3. Fig. Început al unei situatii noi, limita care desparte doua situatii, perioade etc. diferite. În pragul verii. 4. Ridicatura naturala a fundului albiei unei ape curgatoare; banc de depuneri format de materialele transportate de apa; treapta mai înalta pe fundul unui bazin oceanic sau marin. ♦ Ridicatura de teren în forma de prag (1); treapta de stânca greu de trecut. ♦ Perete de piatra, stânca peste care trece o apa, formând o cascada. 5. Proeminenta în forma de treapta pe suprafata unei piese de lemn, care intra într-o scobitura facuta în alta piesa îmbinata cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor doua piese una fata de alta. ♦ P. gener. Proeminenta în forma de treapta executata sau formata (în urma uzurii) pe suprafata unei piese. 6. (Fiz.) Valoarea maxima sau minima a unei marimi caracteristice unui fenomen dat, deasupra sau dedesubtul careia fenomenul nu se mai poate petrece. ♦ (Med.) Valoare minima a unui factor necesara pentru a determina aparitia unui fenomen fiziologic sau patologic. ♢ Prag de excitabilitate = intensitatea minima a unui excitant capabila sa provoace o stare de excitatie într-o celula sau într-un complex de celule nervoase. Prag senzorial absolut = marime minima a unui excitant, necesara pentru a provoca o senzatie abia perceptibila. 7. Bucatica de lemn (de abanos) sau de os de elefant care se fizeaxa perpendicular pe capatul superior al corpului unor instrumente muzicale si pe care se sprijina coardele. – Din sl. pragŭ.
precipitat, PRECIPITÁT2, -Ă, precipitati, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care se produce sau actioneaza în mare graba, cu repeziciune; grabit, zorit. 2. (Despre substante solide dizolvate într-un lichid) Depus la fund, separat în masa solutiei (prin precipitare). – V. precipita.
precolumbian, PRECOLUMBIÁN, -Ă, precolumbieni, -e, adj. (Despre civilizatie, arta) Care a existat în America înainte de descoperirea acesteia de catre Cristofor Columb; care apartine acestei perioade. [Pr.: -bi-an] – Din fr. précolumbien (dupa n. pr. Columb).
viroagă, VIROÁGĂ, viroage, s.f. Vale mica, râpoasa, mocirloasa, formata de ploi si de inundatii sau prin parasirea albiei de catre un râu; albia unui torent, cu malurile adânci si abrupte. – Et. nec.
punct, PUNCT, puncte, s.n. I. 1. Semn grafic mic si rotund, asemanator cu o întepatura de ac, folosit ca semn de punctuatie, pentru a indica pauze între propozitii sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor "i", "j" etc. ♢ Doua puncte = semn de punctuatie constând din doua puncte (I 1) asezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arata ca urmeaza o vorbire directa, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct si virgula = semn de punctuatie constând dintr-un punct (I 1) asezat deasupra unei virgule, folosit pentru a desparti partile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuatie constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) asezate în linie orizontala, folosit pentru a arata o întrerupere în sirul gândirii, al actiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ♢ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esential într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjectie) Gata! destul! 2. Semn conventional în forma de punct (I 1), care indica pe o harta asezarile omenesti, care marcheaza zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale pentru a-i prelungi durata cu înca o jumatate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematica, indicând efectuarea unei înmultiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croseta; model de cusatura, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de masura pentru lungime, folosita în tipografie, 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza departarii. ♦ Pata mica, rotunda, detasata pe un fond de alta culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din tinta în care tragatorul potriveste precis linia de ochire. II. 1. Figura geometrica plana fara nici o dimensiune (reprezentata prin partea comuna a doua linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafata, în spatiu. ♢ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, santiere etc. 2. Valoare a unei marimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinata în cadrul unei actiuni, al unei discutii, al unei probleme etc. ♢ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajeaza prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleaca cineva; b) începutul unei lucrari, al unei actiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregatit sa... Punct de vedere = aspectul sub care cineva priveste o problema sau atitudinea pe care o are fata de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privinta..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amanuntit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face sa functioneze în conditiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile asa cum trebuie, fara a neglija nici un amanunt; a restabili adevarul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbracat. A pune pe cineva la punct = a arata cuiva ce se cuvine si ce nu, a da cuiva o lectie de buna-cuviinta. 2. Moment, stadiu, faza, etapa de dezvoltare. ♢ Loc. adv. Pâna la un (sau la acest) punct = pâna la o anumita limita sau etapa; într-o anumita masura. ♢ Expr. Pâna la ce punct = în ce masura, pâna unde... Punct mort = situatie fara iesire. ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de masura luata ca baza de clasificare, în special la sporturi. ♦ Unitate de masura pentru indicarea situatiei participantilor la unele jocuri (zaruri, carti, biliard etc.). ♦ Unitate de masura pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursa. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru rationalizarea anumitor produse industriale; tichet detasat dintr-o astfel de cartela. ♢ Loc. adj. si adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartela; rationalizat; b) fig. fara a avea pregatirea corespunzatoare functiei pe care o ocupa. – Din lat. punctum (cu unele sensuri dupa fr. point).
prevenitor, PREVENITÓR, -OÁRE, prevenitori, -oare, adj. (Despre oameni si manifestarile lor) Care este îndatoritor, curtenitor, amabil; serviabil, politicos. ♦ (Adverbial) Cu precautie. – Preveni + suf. -tor.
prezbiacuzie, PREZBIACUZÍE, prezbiacuzii, s.f. (Med.) Slabire a auzului la oamenii în vârsta. [Pr.: -bi-a-] – Din fr. presbyacousie.
principial, PRINCIPIÁL, -Ă, principiali, -e, adj. Care este conform cu un principiu, care decurge dintr-un principiu; care se conduce dupa anumite principii (juste). ♦ (Adverbial) În principiu; în linii generale. [Pr.: -pi-al] – Principiu + suf. -al.
primăvară, PRÍMĂVARĂ, primaveri, s.f. Unul dintre cele patru anotimpuri care urmeaza dupa iarna si preceda vara, cuprinzând (în emisfera noastra) intervalul dintre echinoctiul de la 21 martie si solstitiul de la 21 iunie. ♢ Expr. Primavara vietii = tineretea; tineretul. ♦ (Adverbial; art.) În timpul sau în cursul acestui anotimp; în fiecare primavara. ♦ Fig. (La pl.) Ani (de tinerete). Are 20 de primaveri. [Acc. si: primavára] – Lat. primavera.
vivace, VIVÁCE adj. invar. 1. (Livr.) Vioi, ager, plin de vitalitate, de viata. ♦ (Adverbial, în legatura cu modul de executare a unei bucati muzicale) Cu voiciune, într-un ritm viu, energic. 2. (Despre plante) A carei viata si vegetatie dureaza mai multi ani, fara a fi nevoie de o noua însamântare; peren. – Din it., fr. vivace.
prietenos, PRIETENÓS, -OÁSĂ, prietenosi, -oase, adj. (Adesea adverbial) Plin de afectiune, de prietenie, de amabilitate; binevoitor, afabil, amical. ♦ Placut, agreabil, atragator. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) prietinos, -oasa adj.] – Prieten + suf. -os.
prim, PRIM2, -Ă, primi, -e, num. ord. (Adesea cu valoare de adjectiv) 1. Cel dintâi (în spatiu sau în timp); care se afla la început, în fruntea unei serii; întâi, dintâi. ♢ Prima tinerete = întâia perioada a tineretii, care urmeaza imediat copilariei. Prima auditie = executare a unei bucati pentru prima oara în fata publicului. Prim ajutor = ajutor medical imediat, care se da unui bolnav sau unui accidentat la fata locului. Materie prima = material destinat prelucrarii în vederea fabricarii unui produs finit. ♢ Loc. adv. În primul rând (sau loc) = înainte de toate. ♦ (Cu valoare adverbiala, la f.; fam.) Mai întâi; primo. 2. Care este înaintea tuturor în privinta însemnatatii, a rangului, a calitatilor; important, principal. ♢ Prim amorez = actor care interpreteaza rolul de tânar îndragostit; june prim. ♢ Loc. adj. De prim(ui) rang = de calitate superioara; excelent. ♦ (Ca element de compunere, precedând un termen care indica o functie sau un grad ierarhic) Pe treapta cea mai înalta, întâiul în categoria respectiva. Prim-solist. ♢ Prim-ministru = seful executivului; premier. ♦ (Despre instrumente, voci, instrumentisti) Care executa melodia principala, dominanta. 3. (În sintagma) Numar prim = numar divizibil numai cu unitatea sau cu el însusi. – Din lat. primus.
profesional, PROFESIONÁL, -Ă, profesionali, -e, adj. Care tine de o profesiune, privitor la o profesiune; care este legat de o profesiune. ♢ Secret profesional = informatie pe care o detine cineva gratie profesiunii sale si pe care nu are dreptul sa o divulge nimanui. Învatamânt profesional = învatamânt pentru pregatirea si pentru specializarea muncitorilor calificati. Boala profesionala = boala specifica unei profesiuni sau provocata de o anumita profesiune. ♦ (Adverbial) Cu obisnuinta unui profesionist. [Pr.: -si-o-] – Din fr. professionnel.
lună, LÚNĂ, (I 3, II) luni, s.f. I. 1. Astru, satelit al Pamântului, care se învârteste în jurul acestuia si pe care îl lumineaza în timpul noptii. ♢ Luna noua = momentul în care Luna este în conjunctie cu Soarele, când se vede o mica portiune din suprafata sa iluminata de acesta; înfatisarea Lunii în acest moment; crai-nou. Luna plina = momentul în care Luna este în opozitie cu Soarele si i se vede întregul disc iluminat de soare; Luna vazuta în întregime. ♢ Expr. A trai în luna sau a fi cazut din luna = a nu sti ce se petrece în jurul lui, a nu fi în tema, a fi rupt de realitate, lipsit de simt practic. A apuca luna cu dintii sau a prinde (sau a atinge) luna cu mâna = a obtine un lucru foarte greu de capatat, a realiza ceva aproape imposibil. A promite (si) luna de pe cer = a promite lucruri pe care nu le poate realiza. A cere (si) luna de pe cer = a cere foarte mult, a cere imposibilul. Câte-n luna si-n stele (sau în soare) = tot ce se poate închipui, de toate. A da cu barda (sau a împusca) în luna sau a fi un împusca-n luna = a fi nesocotit. A-i rasari (cuiva) luna în cap = a cheli. ♦ (Adjectival) Foarte curat, stralucitor. ♢ (Adverbial) Parchet lustruit luna. 2. Lumina reflectata de luna (I 1). ♢ Loc. adv. La (sau pe) luna = la (sau pe) lumina lunii. 3. Satelit al unei planete. II. 1. Perioada de timp care corespunde unei revolutii a Lunii (I 1) în jurul Pamântului. ♢ Luna calendaristica = fiecare dintre intervalele de timp, apropiate de perioada de revolutie a lunii (I 1), în care e divizat anul calendaristic. Luna siderala = perioada de revenire a lunii în dreptul aceleiasi stele fixe. Luna sinodica = lunatie. Luna solara = interval de timp egal cu a douasprezecea parte din anul solar. 2. (Astron.) Interval de timp egal cu fiecare dintre cele 12 diviziuni ale anului calendaristic, cu o durata de 28 pâna la 31 de zile. ♢ Luna de miere = prima luna dintr-o casatorie. ♢ Loc. adv. Pe luna = lunar (1). Cu luna = (închiriat sau angajat) cu plata lunara. Cu lunile sau luni de-a rândul, luni întregi, luni de zile = timp de mai multe luni (pâna într-un an). – Lat. luna.
trei, TREI num. card. 1. Numar care are în numaratoare locul între doi si patru si care se indica prin cifra 3 sau III. ♢ (Adjectival) Trei carti. ♢ (Substantivat) Scrie un trei pe tabla. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Volumul trei. ♢ (Formeaza numeralul adverbial corespunzator) De trei ori. ♢ (Formeaza numeralul multiplicativ corespunzator) De trei ori pe atâta. ♢ (Precedat de "câte", formeaza numeralul distributiv corespunzator) Câte trei parti. ♢ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de "toate" sau "câte") Toate trele. 2. Compuse: trei frati s.m. = planta erbacee cu flori galbene, placut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frati-patati s.m. = a) gen de toporasi (din care s-a obtinut, prin încrucisare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-rai s.m. = a) popilnic iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-lesestile s.m. = dans popular batrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pasi simpli spre dreapta si sarituri cu bataia calcâielor pe loc; melodie dupa care se executa acest dans; trei-pazeste s.m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de barbati în formatie liniara, stând cu mâinile încrucisate la spate; melodie dupa care se executa acest dans. ♢ Expr. A lua (pe cineva) la trei-pazeste = a cere (cuiva) explicatii pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres.
proverbial, PROVERBIÁL, -Ă, proverbiali, -e, adj. 1. Care tine de proverb (1), privitor la proverb; cu caracter de proverb. 2. Care este la fel de cunoscut ca un proverb; despre care s-a dus vestea; de pomina. [Pr.: -bi-al] – Din fr. proverbial.
provizoriu, PROVIZÓRIU, -IE, provizorii, adj. (Adesea adverbial) Care dureaza sau este destinat sa dureze un timp limitat, dupa care urmeaza sa fie înlocuit; temporar, vremelnic, tranzitoriu. ♦ (Substantivat, n.; înv.) Provizorat. – Din lat. provisorius, fr. provisoire.
prundiş, PRUNDÍS, prundisuri, s.n. 1. Prund (2). ♦ Prundarie; îngramadire de pietris si de nisip în albia unei ape. 2. Pietris folosit la pietruirea drumurilor sau în constructii. – Prund + suf. -is.
pubian, PUBIÁN, -Ă, pubieni, -e, adj. Care apartine pubisului, privitor la pubis. [Pr.: -bi-an] – Din fr. pubien.
puhoi, PUHÓI1, puhoaie, s.n. Cantitate mare de apa care curge cu repeziciune si forta; apa curgatoare umflata de ploi, care se revarsa cu forta; suvoi. ♦ Ploaie mare, torentiala. ♦ Fig. Multime mare de oameni sau de alte fiinte care se deplaseaza navalnic în aceeasi directie. ♦ (Adverbial) În cantitate sau în numar foarte mare, gramada. [Var.: (reg.) pohói, povói s.n.] – Din sl. povonĩ.
fin, FIN1, -Ă, fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic si) delicat, placut la aspect, gingas. ♦ (Despre tesaturi) Foarte subtire (si straveziu) 2. De (cea mai) buna calitate (în ce priveste materialul si executia). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat. 3. Fig. (Despre idei, gânduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simt sau simturi) care percepe cele mai mici nuante; ager, sensibil. ♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtari alese. – Din fr. fin.
basarabean, BASARABEÁN, -Ă, basarabeni, -e, 1. adj. Care apartine Basarabiei sau populatiei ei; propriu Basarabiei. 2. s.m. Persoana care face parte din populatia de baza a Basarabiei sau este originara din Basarabia. (din n. pr. Basarabia + suf. -ean)
basarabeancă, BASARABEÁNCĂ, basarabence, s.f. Femeie care face parte din populatia de baza a Basarabiei sau este originara din Basarabia. (din n. pr. Basarabia + suf. -eanca)
punctual, PUNCTUÁL, -Ă, punctuali, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care este exact, care respecta întocmai termenul sau momentul fixat. ♦ (Adverbial) La timp, cu punctualitate. 2. (Despre verbe) Care arata ca actiunea se petrece într-un singur moment. [Pr.: -tu-al] – Din fr. ponctuel (dupa punct).
şaizeci, SAIZÉCI num. card. Numar având în numaratoare locul între cifra cincizeci si noua si saizeci si unu si care se indica prin cifra 60 sau LX. ♢ (Adjectival) Are saizeci de ani. ♢ (Substantivat) Saizeci este o cifra. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Pagina saizeci. ♢ (În componenta numeralului adverbial corespunzator) Repeta de saizeci de ori. ♢ (În componenta numeralului multiplicativ corespunzator) De saizeci de ori pe atâta. ♢ (În componenta numeralului distributiv corespunzator) Câte saizeci de lei. – Sase + zeci (refacut dupa treizeci).
şaisprezece, SÁISPREZECE num. card. Numar care, în numaratoare, are locul între cincisprezece si saptesprezece si care se indica prin cifra 16 sau XVI. ♢ (Adjectival) Are saisprezece ani. ♢ (Substantivat) Scrie un saisprezece pe tabla. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Capitolul saisprezece. ♢ (În componenta numeralului adverbial corespunzator) Scrie de saisprezece ori. ♢ (În componenta numeralului multiplicativ corespunzator) De saisprezece ori pe atâta. ♢ (În componenta numeralului distributiv corespunzator) Câte saisprezece lei. [Var.: (rar) sásesprezece num. card.] – Sase + spre + zece.
putea, PUTEÁ, pot, vb. II. Tranz. 1. A fi în stare, a avea puterea, a se simti capabil de a înfaptui un lucru. ♢ Loc. adv. Cum poate (sau pot, poti etc.) = pe masura posibilitatilor. ♢ Expr. Cât (sau ce) îi poate (cuiva) capul (sau pielea, cojocul, etc.) = cât (sau ce) este în stare sa faca cineva, ce posibilitati, câta rezistenta are cineva. A nu mai putea (de...) = a) a fi coplesit de un seniment sau de o senzatie puternica; b) (fam.) a nu-i pasa, a nu se sinchisi de ceva sau de cineva. 2. A avea posibilitatea, mijloacele, conditiile necesare sau ocazia de a înfaptui, de a face ceva, a-i fi ceva cu putinta. 3. A exista posibilitatea sau probabilitatea, a fi posibil, a fi cu putinta ca un lucru sa se întâmple. ♢ Expr. Ce (sau când, unde) poate sa fie? = ce (sau când, unde) sa fie? ♢ Refl. impers. Cum se poate sa nu învete? (Loc. adv.) De nu se mai poate (sau cât se poate, cum nu se poate mai mult) = foarte, din cale-afara. (Expr.) Se prea poate = e (foarte) posibil. ♦ (La prez. ind. pers. 3 sg., cu valoare adverbiala) E posibil, e cu putinta. ♢ Loc. adv. Peste poate = cu neputinta, imposibil. Fara doar si poate = neîndoielnic, sigur, precis. 4. A avea voia, dreptul de a face ceva. ♦ Refl. impers. A fi permis sau îngaduit. Se poate intra? 5. A avea motive, a avea justificare, a fi îndreptatit sa faca, sa spuna, sa creada ceva. 6. A fi indicat, nimerit, potrivit, a fi bine sa..., a fi cazul sa, ..; a se cuveni, a se cadea. [Prez. ind. si: (pop.) poci] – Lat. potere (= posse).
purpurină, PURPURÍNĂ s.f. Substanta de culoare rosie-purpurie, extrasa din radacina unor plante din familia rubiaceelor, folosita la prepararea colorantilor. – Din fr. purpurine.
puşcă, PÚSCĂ, pusti, s.f. 1. Arma de foc portativa si individuala cu patul de lemn si cu teava lunga. ♢ Pusca-mitraliera = pusca la care încarcarea si descarcarea se executa automat. Pusca de soc = puscoci. ♢ Expr. (Adverbial) Gol pusca = a) complet dezbracat, în pielea goala; b) fara avere, sarac lipit. A se duce (sau a trece etc.) pusca = a se duce (sau a trece etc.) în mare viteza (si de-a dreptul). 2. (Înv.) Tun. 3. (Bot.; în compusul) Pusca-dracului = planta erbacee cu flori, de obicei albastre (Phyteuma tatramerum). – Din magh. puska, pol. puszka, rus. puska.
şaptesprezece, SÁPTESPREZECE num. card. Numar având în numaratoare locul între saisprezece si optsprezece si care se indica prin cifra 17 sau XVII. ♢ (Adjectival) Saptesprezece carti. ♢ (Substantivat) Saptesprezece este o cifra. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Paragraful saptesprezece. ♢ (In componenta numeralului adverbial corespunzator) Scrie de saptesprezece ori. ♢ (În componenta numeralului multiplicativ corespunzator) De saptesprezece ori pe atâta. ♢ (În componenta numeralului distributiv corespunzator) Le împarte câte saptesprezece lei. [Var.: (fam.) sáptespe num. card.] – Sapte + spre + zece.
şaptezeci, SAPTEZÉCI num. card. Numar având în numaratoare locul între saizeci si noua si saptezeci si unu si care se indica prin cifra 70 sau LXX. ♢ (Adjectival) Cartea are saptezeci de pagini. ♢ (Substantivat) Pe caiet era scris un saptezeci. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Rândul saptezeci. ♢ (În componenta numeralului adverbial corespunzator) Merge de saptezeci de ori. ♢ (În componenta numeralului multiplicativ corespunzator) De saptezeci de ori pe atâta. ♢ (În componenta numeralului distributiv corespunzator) Le da câte saptezeci de lei. – Sapte + zeci.
şarjă, SÁRJĂ, sarje, s.f. I. Încarcatura normala a unui cuptor metalurgic, constituita din straturi alternative de minereu, fondant si combustibil. ♦ Cantitate de metal lichid obtinuta într-un cuptor metalurgic la o singura operatie de elaborare. ♦ Proces de încarcare, prelucrare si scoatere a materialului din cuptorul metalurgic. II. 1. Atac violent, în goana cailor, al cavaleriei asupra inamicului, cu sabia sau cu lancea. 2. (Sport) Atac impetuos asupra adversarului. III. 1. Creatie literara, în general de dimensiuni reduse, care prezinta trasaturile negative, ridicule ale unei situatii sau ale unui personaj într-o forma îngrosata, exagerata, caricaturala. 2. (Teatru) Interpretare voit exagerata, prin sublinieri îngrosate ale trasaturilor unui personaj, folosita de obicei în comedia bufa. – Din fr. charge.
mentă, MÉNTĂ s.f. Numele mai multor plante erbacee (medicinale) din familia labiatelor, cu frunze dintate si cu flori puternic mirositoare; izma (Mentha). ♢ Menta creata = izma creata. ♦ Bomboana (sau pastila) de menta = bomboana aromata cu esenta extrasa din planta definita mai sus. [Var.: mínta s.f.] – Din sl. menta, lat. mentha, fr. menthe.
sever, SEVÉR, -Ă, severi, -e, adj. 1. (Despre oameni; adesea adverbial) Care judeca si pedepseste fara indulgenta; exigent, pretentios, riguros. ♦ Care nu admite abateri de la normele sau regulile stabilite, care nu admite circumstante atenuante; rigid. Lege severa. ♦ (Despre aspectul, expresia, manifestarile oamenilor) Lipsit de blândete, aspru, grav. ♦ P. ext. Solemn. 2. Fara multe ornamente; sobru, auster. – Din fr. sévère, lat. severus.
şerlai, SERLÁI, serlai, s.m. Planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina si cu frunzele lânos-paroase si cu flori albe (Salvia aethiopis). [Pl. si: (n.) serlaie] – Din germ. Scharlei.
oară, OÁRĂ1, ori, s.f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ♢ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De putine ori = rareori. De câte ori = de fiecare data. ♢ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare data. – Lat. hora.
oarece, OARECÉ pron. nehot. (Înv. si reg.) Un lucru oarecare, neidentificat sau neprecizat mai îndeaproape; ceva, oareceva; oaresice. ♦ (Adverbial) Putin, câtva. – Oare + ce.
şic, SIC1 s.n. Eleganta, distinctie, bun-gust (în îmbracaminte, în atitudini). ♢ (Adjectival) O femeie sic. ♢ (Adverbial) Se îmbraca sic. ♦ Lucru care amuza, care are haz. – Din fr. chic.
cincisprezece, CÍNCISPREZECE num.card. Numar situat în numaratoare între paisprezece si saisprezece. ♢ (Adjectival) Cincisprezece zile. ♢ (Substantivat) Cincisprezece au sosit. ♢ (În locul numeralului ordinal) Capitolul cincisprezece. ♢ (Intra în componenta num. adverbial) De cincisprezece ori. ♢ (Precedat de "câte", intra în componenta num. distributiv) Pleaca câte cincisprezece. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se noteaza acest numar. [Var.: (reg.) cínsprezece, cíncisprece, cínsprece, num.card.] – Cinci + spre + zece.
cincizeci, CINCIZÉCI num.card. Numar situat în numaratoare între patruzeci si noua si cincizeci si unu. ♢ (Adjectival) Acum cincizeci de ani. ♢ (Substantivat) Au muncit cincizeci. ♢ (în locul numeralului ordinal) Pagina cincizeci. (Intra în componenta num. adverbial) De cincizeci de ori. ♢ (Precedat de "câte" intra în componenta num. distributiv) Vin câte cincizeci. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se noteaza acest numar. [Var.: cinzéci num. card.] – Cinci + zeci.
des, DES2, DEÁSĂ, desi, -se, adj. I. 1. (Despre colectivitati sau corpuri compuse din unitati identice) Cu elementele, cu partile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte putine goluri între parti. ♦ (Despre tesaturi) Ţesut strâns: batut. 2. (Despre partile componente ale unei colectivitati sau unitati) Asezat unul lânga altul sau foarte aproape unul de altul: strâns. 3. (Despre ploaie, ceata, umbra etc.) Compact, dens: de nepatruns. II. 1. Despre întâmplari, fenomene sau actiuni: adesea adverbial) Care se repeta de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul dupa altul: repetat, frecvent. ♦ (Despre miscari care se repeta: adesea adverbial) Repede, iute, grabit. – Lat. densus.
lapte, LÁPTE, (2) lapturi, s.n. 1. Lichid alb-galbui cu gust dulceag, foarte hranitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusiva a sugarului si a puiului de animal). ♢ Purcel (sau vitel) de lapte = purcel (sau vitel) care nu a fost întarcat. Lapte-de-pasare = desert preparat din lapte, oua si zahar. (Astron.) Calea-Laptelui = calea lactee, v. lactee. ♢ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru productia de lapte, care produce mult lapte. ♢ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = planta erbacee raspândita prin locuri necultivate, a carei tulpina contine un suc laptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = planta erbacee cu flori galbene, a carei tulpina contine un suc laptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stâncii = laptisor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se gaseste în unele plante sau fructe ori se prepara din acestea si este asemanator la aspect cu laptele (1). ♢ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante si parti ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malt = malt macinat si amestecat cu apa, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins si apa, folosit la zugravit si în industrie; apa de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment si apa, folosit în lucrarile de asfaltare, de constructii etc. – Lat. lac, -ctis.
merge, MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se misca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre pasari, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncaruri si bauturi) A putea fi înghitit usor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ♢ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ♢ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a actiona necugetat, a-si periclita existenta. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-si relua treburile obisnuite, a-si vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inima (sau la suflet) = a(-i) placea foarte mult. A merge ata = a se duce drept la tinta. De-i merge (sau sa-i mearga) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legatura cu verbul "a bate " sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbiala) zdravan, tare, violent. A merge pe... = (despre vârsta) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe masura ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei institutii de învatamânt. ♦ (Înv. si reg.; despre fiinte si lucruri) A intra, a patrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers pâna la a crede ca-l poate îndrepta. ♢ Expr. A merge prea departe = a-si îngadui prea multe, a depasi limitele îngaduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujba). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgatoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoti, a întovarasi, a acompania. ♢ Expr. A merge mâna în mâna (cu...) = a fi în strânsa legatura, a se desfasura concomitent, a se înlantui. A merge dupa (cineva) = a) (despre femei) a se marita; b) a urma sfaturile, povetele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmari pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de carti) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pamânt, drumuri etc.) A se întinde pâna la...; a duce la... 2. (Despre stiri, evenimente etc.) A ajunge la cunostinta cuiva; a se raspândi; a se propaga, a se generaliza. ♢ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbeste. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el ca... Mearga-i numele! = sa nu se mai auda despre el, sa dispara definitiv. III. 1. (Despre actiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfasura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A functiona. 2. (Despre fiinte) A o duce, a-i fi (bine sau rau). ♦ A reusi, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ♢ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe masura ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuinta (într-o anumita cantitate). 2. (Înv. si pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt numar. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ♢ Expr. Asa mai merge = asa se potriveste, e bine, îmi convine. Treaca (si mearga)! sau treaca-mearga! = fie! sa zicem ca se poate! sa admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbracat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere "a se scufunda".
obială, OBIÁLĂ, obiele, s.f. Bucata de pânza sau de postav cu care taranii (uneori si militarii) îsi înfasoara laba piciorului, în loc de ciorap sau peste ciorap; p. ext. zdreanta, cârpa. Expr. A-i curge (cuiva) obielele sau a curge obielele de pe (sau dupa) cineva = a fi îmbracat în zdrente, a fi zdrentos, zdrentaros. – Din bg. obijalo.
obieluţă, OBIELÚŢĂ, obielute, s.f. Diminutiv al lui obiala. – Obiala + suf. -uta.
obişnuit, OBISNUÍT, -Ă, obisnuiti, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obisnuinta cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmpla, sau se întâlneste în mod regulat; care se foloseste adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoana întâlnita în mod frecvent într-o casa, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -a adj.] – V. obisnui.
şoaptă, SOÁPTĂ, soapte, s.f. 1. Vorbire cu voce înceata, soptire; p. ext. vorba sau comunicare rostita pe soptite. ♢ Loc. adj. si adv. În soapta = încet, în taina, abia auzit. ♦ Murmur de glasuri care soptesc; fig. susur, freamat, sopot. 2. (La pl.) Calomnii, bârfeli, clevetiri. – Din sopti (derivat regresiv).
şoptit, SOPTÍT2, -Ă, soptiti, -te, adj. (Despre cuvinte; adesea adverbial) (Rostit) în soapta, încet. – V. sopti.
mediu, MÉDIU1, medii, s.n. 1. Natura înconjuratoare alcatuita din totalitatea factorilor externi în care se afla fiintele si lucrurile. ♢ Mediu intern = totalitatea umorilor care scalda celulele organismului. Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, utilizata pentru înmultirea microbilor în laborator, în diverse scopuri. 2. Societatea, lumea în mijlocul careia traieste cineva: ambianta. 3. Substanta solida, lichida sau gazoasa, câmp electromagnetic sau gravitational etc. în care se desfasoara fenomenele fizice. 4. Persoana care poate fi trecuta în stare de hipnoza, de transa si despre care, în practicile oculte, se crede ca poate comunica cu spiritele si poate servi ca intermediar între ele si cei vii. – Din lat. medium.
verbiaj, VERBIÁJ s.n. (Frantuzism) Abundenta de cuvinte inutile; vorbarie, flecareala. [Pr.: -bi-aj] – Din fr. verbiage.
verde, VÉRDE, (I, II) verzi, adj., (III) s.n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetatiei proaspete de vara. ♢ Zona verde = portiune de teren cultivata cu iarba, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea "la fata") Palid. 2. (Despre plante sau parti ale lor) Plin de seva, care nu s-a uscat; viu. ♢ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi si uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume si fructe) Care nu a ajuns la deplina maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tabacit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndraznet. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, fatis. ♢ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevarul de-a dreptul, fara menajamente. III. S.n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situata între galben si albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ♢ Verde de Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; solutie preparata cu aceste cristale. ♢ Loc. adj. De verde = a) (despre carti de joc) de culoarea numita "pica"; b) (în limbajul ghicitorilor în carti; despre oameni) cu ochii verzi si cu parul negru. ♢ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rau, a-i veni ameteala. – Lat. vir(i)dis.
obsesiv, OBSESÍV, -Ă, obsesivi, -e, adj. Care tine de obsesie, privitor la obsesie, de obsesie. ♦ (Adverbial) Ca o obsesie; obsedant. – Din obsesie. Cf. fr. o b s e s s i f.
ocnă, ÓCNĂ, ocne, s.f. 1. Mina (mai ales de sare); salina. ♢ Expr. (Adverbial) Sarat ocna = foarte sarat, prea sarat. 2. Închisoare pentru cei condamnati la munca silnica în saline; p. gener. închisoare, puscarie. ♦ Pedeapsa executata într-o astfel de închisoare. – Din sl. okno "fereastra".
şugărel, SUGĂRÉL, sugarei, s.m. (Reg.) Numele mai multor plante erbacee din familia labiatelor, folosite în medicina (Teucrium). – Sugar + suf. -el.
şuierat, SUIERÁT2, -Ă, suierati, -te, adj. (Adesea adverbial) Cu un timbru strident, ascutit [Pr.: su-ie-] – V. suiera.
şuierător, SUIERĂTÓR, -OÁRE, suieratori, -oare, adj., s.f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascutit; suierat2. ♢ Consoana suieratoare (si substantivat f.) = consoana sibilanta. 2. Adj. (Despre unele animale, pasari) Care scoate un tipat, un sunet (ascutit) specific. 3. Adj. (Despre vânt) Care produce un zgomot puternic si vibrant. 4. S.f. (Reg.) Fluier [Pr.: su-ie-] – Suiera + suf. -ator.
fierbinte, FIERBÍNTE, fierbinti, adj. 1. Care are o temperatura ridicata, care raspândeste o caldura puternica; foarte cald, arzator. 2. Fig. (Despre sentimentele oamenilor si manifestarea lor exterioara; adesea adverbial) Foarte puternic, adânc, aprins, înfocat. ♦ (Rar; despre culori) Aprins, viu. – Lat. fervens, -ntis.
fidel, FIDÉL, -Ă, fideli, -e, adj. 1. Statornic în sentimente, în convingeri etc.; foarte devotat, credincios. 2. Care reproduce, urmeaza cu exactitate un model, o norma, un obicei; care pastreaza (ceva) întocmai. Traducere fidela. ♦ (Adverbial) În mod exact, cu exactitate. – Din fr. fidèle, lat. fidelis.
deliberat, DELIBERÁT, -Ă, deliberati, -te, adj. (Adesea adverbial) Care a fost facut în mod intentionat, din proprie vointa. – V. delibera. Cf. fr. d é l i b é r é.
febril, FEBRÍL, -Ă, febrili, -e, adj. 1. (Med.) Care se manifesta prin febra (1), cu febra. Stare febrila. 2. Fig. (Adesea adverbial) încordat, înfrigurat, agitat; intens, viu. Asteptare febrila. Munca febrila. – Din fr. fébrile, lat. febrilis.
cruce, CRÚCE, cruci, s.f. I. 1. Obiect format din doua bucati de lemn, de piatra, de metale pretioase etc. asezate perpendicular si simetric una peste alta si constituind simbolul credintei crestine. ♢ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstitiosi când aud numele diavolului. 2. Figura sau desen în forma de cruce (I 1), având diferite semnificatii: într-o lista de nume de persoane arata ca posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atesta vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marcheaza o zi de sarbatoare crestina; peste un text indica semnul anularii etc. ♢ Cruce rosie = semn distinctiv al spitalelor, ambulantelor, centrelor de asistenta medicala, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului crestin, care consta dintr-un gest (semnul crucii) facut cu degetele la frunte, la piept si, succesiv, la cei doi umeri. ♢ Expr. A-si face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea crestina: crestinism. 5. Termen care intra în componenta numelui unor decoratii, insigne etc. în forma de cruce (I 1). Crucea "Sfântul Gheorghe". 6. Nume dat la diverse obiecte sau parti ale unor obiecte, dispuse în forma de cruce (I 1). ♢ (Tehn.) Cruce cardanica = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permitând transmiterea miscarii circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. 7. Piesa de otel, fonta, beton etc. pentru legarea a doua conducte în prelungire, din care se despart doua orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrari. ♦ Crucea carutei = bucata de lemn pusa de-a curmezisul peste protap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cereasca unde se afla soarele la amiaza; b) ora 12 ziua. Crucea noptii = miezul noptii. ♢ Loc. adj. si adv. În cruce = (asezat) crucis, încrucisat. ♢ Expr. (Soarele) e cruce amiazazi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazazi = (e) la amiaza, (ne aflam) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Crucis. ♢ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei actiuni, a se pune de-a curmezisul spre a o zadarnici. 8. Instrument de tortura în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare pâna la locul de executie si pe care era apoi pironit cu cuie. ♢ Expr. A-si purta crucea = a îndura o suferinta mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat pâna la rastignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (Pop.: art.) Constelatia lebedei, formata din cinci stele asezate în forma de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie doua sau mai multe drumuri; rascruce, raspântie. ♢ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o statie, venind din directii diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i iesi cuiva cineva în cale, a se încrucisa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neasteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o raspântie; fig. a avea de ales între mai multe solutii; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipa compusa din doi pâna la patru soldati, care erau obligati sa plateasca, în mod solidar, capeteniilor o anumita cota de impozite. 11. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = barbat în toata puterea; barbat bine facut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pamântului = planta erbacee melifera din familia umbeliferelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.
ferfeniţă, FÉRFENIŢĂ s.f. (Pop. si fam.) Zdreanta. ♢ Loc. vb. A (se) face sau a (se) rupe ferfenita = a (se) rupe tare, a (se) distruge; a (se) ferfeniti. ♦ (Adverbial) În zdrente, numai zdrente. S-a întors ferfenita. [Var.: (reg.) férfelita s.f.] – Cf. ucr. f e r f é l i ć a.
faşă, FÁSĂ, fesi, s.f. 1. Bucata lunga si îngusta de pânza cu care se înfasoara strâns copiii mici, peste scutece. ♢ Expr. Din (sau în) fasa = (de) pe vremea când era copil mic; p. ext. de când se stie, de la început. Abia iesit din fasa = foarte tânar, înca copil. 2. Fâsie lunga si îngusta de tifon cu care se bandajeaza ranile. [Pl. si: fese] – Lat. fascia.
minunat, MINUNÁT, -Ă, minunati, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care iese din comun (prin aspect, însusiri etc.); p. ext. care uimeste prin frumusete; încântator, splendid. ♦ Foarte bun, exceptional. 2. (În basme) Care face minuni, care este înzestrat cu însusiri supranaturale. ♦ Vrajit, fermecat. 3. Mirat, surprins. – V. minuna.
discret, DISCRÉT, -Ă, discreti, -te, adj. I. 1. (Despre oameni) Care stie sa pastreze o taina ce i s-a încredintat; care este rezervat, retinut în vorbe si în actiuni. ♦ (Despre actiuni, manifestari ale oamenilor) Caracteristic omului discret (I 1). ♦ (Adverbial) Fara a atrage atentia. 2. Fig. (despre obiecte) Care nu atrage atentia, nu socheaza. II. 1. (Mat.; despre marimi) Format din unitati distincte, obtinute numai prin salturi unitare. 2. (Fiz.; despre semnale) A carui marime este reprezentata printr-un numar finit de valori. – Din fr. discret.
făţiş, FĂŢÍS, -Ă, fatisi, -e, adj. (Adesea adverbial) care se face, se manifesta, se spune etc. pe fata, deschis, direct. – Fata + suf. -is.
fără, FẮRĂ, conj., prep. I. (Urmat de o propozitie circumstantiala de mod sau de un infinitiv care îi tine locul, are valoarea unei negatii) A ascultat fara sa raspunda nimic. ♦ (Urmat de o propozitie concesiva sau de un infinitiv care îi tine locul) Desi nu..., cu toate ca nu... Fara sa fie desavârsit, e multumitor. 2. (Reg.; dupa negatie, cu sens adversativ) Ci, dar. ♦ (Înv.; adverbial) Decât, (în) afara de...; exceptând pe... II. Prep. 1. (Introduce complemente circumstantiale de mod si atribute, continând ideea de excludere) Lipsit de... Om fara necazuri. ♦ (În legatura cu cuvinte care arata cantitatea sau masura, indicând cât lipseste pâna la o masura deplina) Este ora zece fara cinci minute. ♦ (În operatii aritmetice de scadere) Minus, mai putin. Patru fara doi. 2. (Introduce complemente circumstantiale sociative negative) Pot eu sa traiesc si fara tine. ♦ (Introduce complemente circumstantiale instrumentale negative) A scos cuiele fara cleste. – Lat. foras "afara".
favorit, FAVORÍT, -Ă, favoriti, -te, adj., subst. I. Adj. Care este preferat de cineva, pe care cineva îl place mai mult. Mâncare favorita. II. S.m. si f. 1. Persoana iubita sau pretuita cu predilectie de cineva. ♦ Spec. Persoana care se bucura de protectia unui suveran sau a unui om influent (si care trage profituri de pe urma acestei situatii). ♦ Spec. (La f.) Amanta a unui monarh. 2. Participant la o competitie, la un concurs, considerat cu cele mai mari sanse de reusita. III. S.m. (Mai ales la pl.) Barba care încadreaza de o parte si de alta obrazul, lasând barbia libera. [Pl. si: (III, n.) favorite] – Din fr. favori, -ite, it. favorito, (III) si rus. favorit.
zagrebian, ZAGREBIÁN, -Ă, zagrebiéni, -e, adj., s.m. si s.f. Persoana nascuta sau care locuieste în Zagreb; care este propriu orasului Zagreb, locuitorilor sai; ceea ce este realizat, are loc în Zagreb. [Sil. -bi-an] (din Zagreb, capitala Croatiei)
fix, FIX, -Ă, ficsi, -xe, adj. l.(Adesea adverbial) Care nu-si schimba locul sau pozitia; nemiscat, neclintit. ♦ Care este solidar cu un element la care se afla atasat. Surub fix. ♦ Care ramâne oprit asupra unui anumit punct. Privire fixa. ♦ Care nu se schimba, nu variaza; stabil. Pret fix. ♢ Idee fîxa = idee care preocupa permanent pe cineva, care îl împiedica sa se gândeasca la altceva; obsesie. 2. (Despre ore) Precis, exact. – Din fr. fixe, lat. fixus.
fals, FALS, -Ă, (I) falsi, -se, adj., (II) falsuri, s.n. I. Adj. 1. Care este contrar adevarului: mincinos, neîntemeiat; care are numai aparenta adevarului, autenticitatii; imitat, artificial. ♢ (Anat.) Coasta falsa = fiecare dintre cartilajele situate dedesubtul sternului, care realizeaza articularea pe stern a trei perechi de coaste. Usa (sau fereastra) falsa = usa (sau fereastra) aparenta, care nu poate fi folosita, facuta numai pentru simetria cu ansamblul. 2. (Despre oameni si manifestarile lor) Prefacut, fatarnic, ipocrit. 3. (Muz.; despre sunete, voce etc.) Care suna contrar legilor armoniei; distonant. ♢ (Adverbial) Cânta fals. II. S.n. (Jur.) Infractiune savârsita prin alterarea adevarului într-un act scris, prin adaosuri sau stersaturi facute cu rea-credinta, prin imitarea semnaturii, denaturarea continutului, substituire de persoane etc. ♢ Expr. A se înscrie în fals = a ataca un act în fata justitiei ca neautentic, contrafacut; a contesta formal valabilitatea unei declaratii. [Var.: (I) fals, -a adj.] – Din lat. falsus, it. falso.
fantastic, FANTÁSTIC, -Ă, fantastici, -ce, adj. 1. Care nu exista în realitate; creat, plasmuit de imaginatie; ireal, fantasmagoric, fabulos. ♦ Literatura fantastica = gen de literatura în care elementul preponderent îl constituie imaginatia, irealul. 2. Care pare o plasmuire a imaginatiei; p. ext. extraordinar, grozav, de necrezut. ♢ (Adverbial) Produs fantastic de scump. 3. (Despre oameni) Ale carui idei sau fapte au un caracter fantezist, bizar. – Din fr. fantastique, lat. phantasticus.
betonică, BETÓNICĂ s.f. (Stachys officinalis Trevis) Planta din familia Labiadae, cu înaltimea de aproximativ jumatate de metru, cu tulpina cu sectiunea patrata si plina de noduri, din fiecare nod ramificându-se câte doua frunze, si cu inflorescente violacee, câteodata albe. Frunzele si radacinile se folosesc în medicina. (din lat. betŏnica) [Dictionarul Academiei Regale Spaniole, 2003]
mefistofelic, MEFISTOFÉLIC, – Ă, mefistofelici, -ce, adj. (Livr.; adesea adverbial) Diabolic, dracesc; rautacios, perfid. – Din fr. méphistophélique.
excesiv, EXCESÍV, -Ă, excesivi, -e, adj. Care depaseste limita normala; exagerat, abuziv. ♦ (Adverbial; cu determinari introduse prin prep. "de", formeaza superlativul) Din cale-afara de..., nespus de..., foarte, prea. – Din fr. excessif.
zombianism, ZOMBIANÍSM s.n. Metoda de dirijare a comportamentului uman, direct sau prin sugestie, de manipulare a opiniei publice prin mijloace mass-media, care transforma omul într-un robot usor de condus. (din zombi + suf. -/an/ism)
disciplinar, DISCIPLINÁR, -Ă, disciplinari, -e, adj. (Adesea adverbial) Conform cu disciplina, privitor la disciplina, urmarind disciplina sau disciplinarea. ♢ Pedeapsa (sau sanctiune) disciplinara = sanctiune care se aplica unei persoane pentru încalcarea regulilor de disciplina a muncii din institutia sau organizatia în care activeaza. Pe cale disciplinara = prin pedeapsa disciplinara. – Din fr. disciplinaire.
otova, ÓTOVA adj. invar. (Adesea adverbial) Uniform; neted, egal, drept; (despre oameni) care nu are talia marcata; fara forma. ♦ Fig. Monoton, uniform. – Et. nec.
floră, FLÓRĂ s.f. Totalitatea plantelor care traiesc într-o anumita regiune a globului, într-o anumita perioada geologica sau într-un anumit mediu. ♢ Flora microbiana = totalitatea microorganismelor vegetale dintr-un mediu natural, din cavitatea bucala, din intestin etc. – Din fr. flore.
florinte, FLORÍNTE, florinti, s.m. Pasare mica cu ciocul gros si rosiatic, cu penele maslinii si cu barbia si gusa galbui; florean, brotacel (Carduelis chloris chloris). – Et. nec.
furişat, FURISÁT, -Ă, furisati, -te, adj. Care se strecoara pe furis, tiptil; ascuns, neobservat. ♦ (Adverbial) Pe furis. – V. finisa.
cinstit, CINSTÍT, -Ă, cinstiti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este de buna-credinta; onest, corect; care nu însala. 2. Virtuos, fidel, cast. 3. (Înv.) Vrednic de respect; stimat, onorat. – V. cinsti.
wahabism, WAHABÍSM s.n. Miscare politico-religioasa musulmana din Arabia Saudita, având ca scop restaurarea islamismului în puritatea sa originala. (din fr. wahhabisme, ar. Muhammad Ábd al-Wahhab)
liber, LÍBER2, -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucura de libertate, de independenta individuala si cetateneasca, care are drepturi politice si cetatenesti depline. ♦ (Despre popoare, state, orase) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri straine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a actiona dupa vointa sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus nici unei constrângeri; slobod. ♢ Liber arbitru = libertate absoluta a vointei omului, postulata la idealismul filozofic1, în opozitie cu determinismul. 3. (Despre actiuni) Care nu este supus unei restrictii cu caracter arbitrar. ♢ Traducere libera = traducere care reda continutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fara sa respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodica, în care normele prozodice, daca apar, sunt aplicate necanonic, dupa dorinta autorului. Intrare libera = intrare fara plata într-o sala de spectacol, pe un stadion etc. Lovitura libera = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitura acordata unei echipe drept compensatie pentru o infractiune sau o greseala comisa de echipa adversa. Profesiune libera = profesiune exercitata de o persoana pe cont propriu (fara sa fie angajata permanent într-o institutie sau întreprindere). ♢ Compus: (Substantivat) liber-profesionist = persoana care exercita o profesiune libera. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul plac, care este în afara obligatiilor (profesionale). ♢ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligatiilor (mai ales profesionale) pe o perioada de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligatiile (profesionale) pe care le are în mod obisnuit, a putea dispune de timpul sau. 5. (Despre banci, scaune, locuinte etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligatii fata de altii; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, usor. ♢ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a tine un discurs, o prelegere etc. fara a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândesti; c) a vorbi fara perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fara ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fara ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) În aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afara, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.
xenofobie, XENOFOBÍE s.f., art. xenofobía, g.-d.art. xenofobíei; pl. xenofobíi
lămâioară, LĂMÂIOÁRĂ, lamâioare, s.f. Mic arbust din familia labiatelor, cu flori foarte aromate, care se întrebuinteaza drept condiment (Thymus vulgaris). [Pr.: -mâ-ioa-] – Lamâie + suf. -ioara.
furios, FURIÓS, -OÁSĂ, furiosi, -oase, adj. (Despre oameni si animale si despre manifestarile lor) Cuprins de furie, mânios. ♦ (Adverbial) Cu furie. ♦ (Despre elemente ale naturii) Violent, puternic, naprasnic. [Pr.: -ri-os] – Din fr. furieux, lat. furiosus.
la, LA1 prep. A. I. (Introduce complemente circumstantiale de loc sau atribute care arata locul) 1. (Complementul indica directia sau tinta unei miscari, a unei actiuni) S-a dus la el. 2. (Complementul indica limita în spatiu) Apa i-a ajuns la umeri. 3. (Complementul indica distanta) Cade la doi metri de casa. 4. (Complementul indica locul, pozitia unde are loc o actiune, o stare) Locuieste la munte. ♦ (Atributul indica pozitia) Han la drumul mare. II. (Introduce un complement circumstantial de timp) 1. (Complementul indica perioada, momentul, ocazia în prezent, tercut sau viitor) Plecam la începutul primaverii. ♢ Expr. La multi ani ! = (ca urare facuta cuiva, de obicei cu prilejul aniversarii zilei de nastere) îti doresc sa traiesti înca multi ani ! 2. (Complementul indica periodicitatea) Festivalul are loc o data la doi ani. III. (Introduce un complement circumstantial de scop) S-a dus la vânatoare. ♢ Loc. adv. (Pop. si fam.) La ce ? = în ce scop ? ce rost are ? IV. (Introduce un complement circumstantial de cauza) Tresarea la orice zgomot. V. (Introduce un complement circumstantial de mod) Caii alearga la galop. ♢ Expr. La pret (sau la pretul) de... = cu pretul, contra pretului; în schimbul pretului... ♦ (Complementul indica masura) Matasea se vinde la metru. VI. (Introduce un complement circumstantial instrumental) Cânta la pian. VII. (Introduce un complement circumstantial de relatie) Este rau la suflet. VIII. (Introduce un complement indirect) Nu raspunzi la întrebari. IX. 1. (Cu valoare de num. nehot., exprima o cantitate mare) Bea la apa. 2. (Adverbial) Cam, aproximativ, circa. Erau la 30 de oameni. B. (În prepozitii compuse) I. De la. 1. (Introduce un complement circumstantial de loc care indica punctul de plecare al unei actiuni în spatiu) Coboara de la munte. 2. (Introduce un complement circumstantial de timp care indica punctul de plecare al unei actiuni în timp) Doarme de la prânz. ♢ Loc. adv. De la o vreme = începând cu un moment dat, dupa un timp, într-un târziu. 3. (Introduce un complement circumstantial de mod; în loc. adj.) De la sine = fara ajutorul sau interventia nimanui. 4. (Introduce un complement indirect) De la cine ai primit scrisoarea ? 5. (Introduce un atribut care indica locul existentei, provenienta sau apartenenta) Flori de la munte. Degetele de la mâna. 6. (Introduce un atribut care indica timpul) Sedinta de la ora 12. II. Pe la. (Da o nuanta de aproximatie) 1. (Introduce un complement circumstantial de loc) Vino pe la noi. 2. (Introduce un complement circumstantial de timp) Pleaca pe la amiaza. III. Pâna la. 1. (Introduce un complement circumstantial de timp) Asteapta pâna la vara. 2. (Introduce un complement circumstantial de loc) Îl conduce pâna la usa. 3. (Introduce un complement circumstantial de mod) Îi chinuieste pâna la exasperare. ♢ Expr. Pâna la unul = absolut toti. – Lat. illac.
labial, LABIÁL, -Ă, labiali, -e, adj. Care apartine buzelor, privitor la buze. Muschi labial. ♦ (Despre sunete) Care se articuleaza cu participarea buzelor. O si u sunt vocale labiale, iar b, f, m, p si v, consoane labiale. ♢ (Substantivat, f.) O este o labiala. ♢ (Adverbial) B se articuleaza labial. [Pr.: -bi-al] – Din fr. labial.
labializare, LABIALIZÁRE s.f. Actiunea de a (se) labializa si rezultatul ei. [Pr.: -bi-a-] – V. labializa. Cf. fr. l a b i a l i s a t i o n.
concludent, CONCLUDÉNT, -Ă, concludenti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care convinge; convingator. ♦ Pe baza caruia se poate trage o concluzie. – Din lat. concludens, -ntis.
fedeleş, FEDELÉS, fedelesuri, s.n. Butoias mic, de forme diferite, în care taranii îsi tin apa când lucreaza la câmp. ♢ Expr. (Adverbial) A lega fedeles = a lega strâns si bine ca sa nu poata scapa; a lega cobza. [Acc. si: fédeles. – Pl. si: fedelese] – Din magh. fedeles.
lamentabil, LAMENTÁBIL, -Ă, lamentabili, -e, adj. 1. Care este vrednic de plâns, deplorabil; care inspira mila. 2. (Adesea adverbial) Prost, rau, mizerabil. Purtare lamentabila. – Din fr. lamentable, lat. lamentabilis.
languros, LANGURÓS, -OÁSĂ, langurosi, -oase, adj. (Adesea peior. sau ir.; si adverbial) Plin de sentimentalism; gales, sentimental. – Din fr. langoureux.
lăstun, LĂSTÚN, lastuni, s.m. Pasare migratoare mica, asemanatoare cu rândunica (Delichon urbica). ♦ Lastun de apa (sau de mal) = pasare migratoare cu penajul cenusiu-cafeniu pe spate si alb pe abdomen, care traieste pe lânga ape (Riparia riparia). ♦ Expr. (Adverbial) A sta lastun pe capul cuiva = a plictisi pe cineva, a se tine scai de cineva. [Var.: (pop.) lostún s.m.] – Din sl. lastunŭ.
lucru, LÚCRU, lucruri, s.n. I. Tot ceea ce exista (în afara de fiinte) si care este conceput ca o unitate de sine statatoare; obiect. ♢ Lucru în sine = notiune a filozofiei lui Kant desemnând realitatea obiectiva, existenta independent de cunoasterea noastra, care, desi perceputa sub forma de reprezentare, nu poate fi cunoscuta în esenta ei. (Jur.) Lucru imobil (sau nemiscator) = lucru care, în mod natural sau prin vointa omului, nu poate fi stramutat dintr-un loc într-altul. Lucru mobil (sau miscator) = lucru care poate fi stramutat dintr-un loc într-altul. ♢ Expr. Lucru rau (sau prost), se spune, familiar, unei persoane (sau despre o persoana) de care suntem nemultumiti sau care nu e buna de nimic. ♦ Bun care apartine unei persoane sau unei colectivitati; p. gener. obiect, bun. II. 1. Activitate (fizica sau intelectuala) întreprinsa pentru realizarea unui scop; munca, treaba; actiune, fapta. ♢ Front de lucru = portiune dintr-o constructie la care lucreaza concomitent mai multe formatii de lucru, echipate cu materialele si utilajele necesare. ♢ Loc. adj. De lucru = a) în care se lucreaza. Zile de lucru; b) cu care se lucreaza, folosit la treaba. Haine de lucru; c) întrebuintat la lucru, folosit într-o activitate. Metoda de lucru. ♢ Expr. A avea de lucru = a) a avea treaba, a fi (foarte) ocupat; b) A avea o ocupatie, a fi în slujba; c) (reg.) a avea de luptat, a avea dificultati (cu cineva). A nu avea de lucru = a) a nu avea, a nu gasi ce sau unde sa munceasca; b) se spune când cineva nu-si vede de treaba sau face un lucru nelalocul lui, nepotrivit. A pune (pe cineva) la lucru = a sili (pe cineva) sa munceasca. A-si face de lucru (cu cineva sau cu ceva) = a) a-si pierde vremea cu o treaba lipsita de importanta sau cu o persoana care creeaza dificultati; a parea ca lucreaza; b) a-si crea singur încurcaturi. A fi în lucru = a fi în curs de fabricare, de executare, de elaborare. Lucru în (sau pe) banda = organizare a productiei în care obiectele de realizat se deplaseaza (continuu sau cu intermitenta) cu ajutorul unei benzi rulante. Lucru în lant = mod de organizare a productiei în care obiectul care se lucreaza se deplaseaza ritmic în raport cu echipele specializate de muncitori. (Ist.) Lucru domnesc = obligatie pe care o aveau în evul mediu taranii dependenti din tarile române si care consta în prestatii de munca în folosul domnitorului. (Fiz.) Lucru mecanic = energie dezvoltata de o forta care actioneaza asupra unui corp, egala cu produsul dintre componenta fortei care actioneaza asupra corpului în directia deplasarii punctului ei de aplicatie si marimea acestei deplasari. 2. Ceea ce se efectueaza, rezultatul muncii. III. 1. Chestiune, problema. 2. Situatie, fapt, fenomen; (la pl.) întâmplare, eveniment. ♢ Expr. Lucru de nimic = fapt lipsit de importanta, ceva fara însemnatate. Lucru mare = a) ceva rar, deosebit, realizare de valoare; b) (adverbial; cu valoare intensiva) S-a necajit lucru mare; c) (determinând un adjectiv, îi da valoare de superlativ) Frumos, lucru mare. – Din lucra (derivat regresiv).
luni, LUNI s.f. Prima zi a saptamânii, care urmeaza dupa duminica. ♦ (Adverbial) în timpul zilei de luni; (în forma lunea) în fiecare luni. – Lat. •lunis (= lunae [dies]).
circular, CIRCULÁR, -Ă, circulari, -e, adj., s.f. 1. Adj. În forma de cerc; care descrie un cerc. ♢ Ferastrau circular (si substantivat, n.) = ferastrau mecanic cu pânza în forma unui disc dintat, care taie învârtindu-se în jurul propriului ax. ♦ (Adverbial) De jur împrejur. 2. Adj., s.f. (Dispozitie, directiva, ordin de serviciu) care a fost trimis în scris, pentru a fi aplicat de cei în subordine. – Din fr. circulaire.
cordial, CORDIÁL, -Ă, cordiali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care porneste din toata inima; afectuos. [Pr.: -di-al] – Din fr. cordial.
muzical, MUZICÁL, -Ă, muzicali, -e, adj. 1. Care apartine muzicii (1), privitor la muzica, de sau pentru muzica. ♦ În care se executa piese, compozitii muzicale. ♦ Înzestrat cu simt, cu talent pentru muzica. 2. (Despre sunete, voce etc.; adesea adverbial) Armonios, melodios. – Din fr. musical.
libian, LIBIÁN, -Ă, libieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Libiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Libiei sau populatiei ei, privitor la aceasta tara sau la populatia ei. [Pr.: -bi-an] – Din fr. libyen.
levănţică, LEVĂNŢÍCĂ s.f. Planta erbacee din familia labiatelor, cu flori albastre placut mirositoare, întrebuintata în medicina si în industria parfumurilor; lavanda (Lavandula angustifolia). [Var.: leventíca, livantíca s.f.] – Levanta (înv. "levantica" < ngr.) + suf. -ica.
intradermoreacţie, INTRADERMOREÁCŢIE s. f. reactie cutanata inflamatorie care apare în urma unei injectii intradermice cu un antigen microbian, virotic sau parazitar, în diagnosticul bolilor infectioase. (< fr. intradermo-réaction)
lesbianism, LESBIANÍSM s.n. Homosexualitate feminina; safism, tribadism. [Pr.: -bi-a-] – Lesbian + suf. -ism.
lesbian, LESBIÁN, -Ă, lesbieni, -e, subst., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a insulei Lesbos sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Lesbosului sau populatiei lui, privitor la Lesbos sau la populatia lui. 3. S.f., adj. (Femeie) care practica lesbianismul. [Pr.: -bi-an] – Din fr. lesbien.
intimiza, INTIMIZÁ vb. tr. a crea o ambianta intima. (< intim + -iza)
stăruitor, STĂRUITÓR, -OÁRE, staruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care staruie, care insista; insistent. 2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [Pr.: -ru-i-] – Starui+ suf. -tor.
mut, MUT, -Ă, muti, -te, adj., s.m. si f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ♢ Expr. (Substantivat; fam.) Asta sa i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmatiile caruia n-ai încredere, care exagereaza, care minte. Unde a dus (surdul roata si) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre actiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tacere, care nu se exprima prin cuvinte. ♢ Cor mut = ansamblu vocal care executa o melodie fara cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistreaza numai imagini, fara sunete sau vorbirea personajelor. Scena muta = scena dintr-o lucrare dramatica în care personajele nu vorbesc, ci îsi exprima sentimentele prin gesturi, atitudini, mimica etc. Litera muta = litera din cadrul unui cuvânt care nu se pronunta. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate sa vorbeasca la un moment dat sau în anumite împrejurari; p. ext. caruia nu-i place sa vorbeasca (mult), care este tacut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fara zgomot. 4. Adj. P. ext. (Despre elemente ale naturii etc.) Tacut, linistit. 5. S.m. si f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, natâng. – Lat. mutus, -a, -um.
licărire, LICĂRÍRE, licariri, s.f. Faptul de a licari; licarit, licaris. 1. Lumina slaba, de-abia întrezarita sau cu sclipiri usoare si intermitente. 2. Sclipire, lucire. [Var.: licuríre s.f.] – V. licari.
licări, LICĂRÍ, pers. 3 licareste, vb. IV. Intranz. 1. A raspândi o lumina slaba, de-abia întrezarita sau cu sclipiri usoare si intermitente. 2. A sclipi, a luci [Prez. ind. pers. 3 sg.: lícare. – Var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] – Et. nec.
luciu, LÚCIU, -IE, (I) lucii, adj., (II) luciuri, s.n. I. Adj. 1. (Despre obiecte) Care rasfrânge razele de lumina, care luceste (1); lucitor, lucios. 2. Cu lustru1, lustruit; neted; p. ext. alunecos. ♢ Expr. Saracie lucie = saracie mare; mizerie. (Adverbial) Sarac luciu = foarte sarac. ♦ Lipsit de obstacole, neted; deschis. 3. (Despre terenuri, drumuri etc.) Acoperit de gheata; lunecos. II. S.n. Aspect al suprafetei unui solid, datorit reflexiei luminii; suprafata stralucitoare a unor obiecte care rasfrâng razele de lumina. ♦ Fig. Stralucire, splendoare. ♦ Lustru. – Din luci (derivat regresiv).
lulea, LULEÁ, lulele, s.f. Obiect cu care se fumeaza, alcatuit dintr-o parte mai groasa si scobita, în care se pune tutunul, si dintr-o teava (îndoita) prin care trece fumul; pipa; p.restr. gavanul pipei. ♢ Expr. (Adverbial) Îndragostit (sau amorezat) lulea = foarte îndragostit. ♦ Cantitate de tutun cât încape în gavanul unei pipe. [Var.: (reg.) liuleá s.f.] – Din tc. lüle.
mustrător, MUSTRĂTÓR, -OÁRE, mustratori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Dojenitor; plin de reprosuri. – Mustra + suf. -ator.
ciuciulete, CIUCIULÉTE, (1) ciuciuleti, s.m. 1. Ciuperca comestibila cu palaria zbârcita, galbuie sau bruna-roscata, cu piciorul cilindric, alb si gol în interior (Morchella esculenta). 2. (Adverbial, în expr.) A (se) face (sau a fi ud) ciuciulete = a (se) uda (sau a fi ud) pâna la piele. – Cf. c i u c i u l i.
corăbiasca, CORĂBIÁSCA s.f. art. Numele unui dans popular cu miscare lenta, raspândit în Moldova; melodia dupa care se executa acest dans. – Corabie + suf. -easca.
rabiat, RABIÁT, -Ă, rabiati, -te, adj. (Rar) Furios, turbat. [Pr.: -bi-at] – Din germ. rabiat.
lămurit, LĂMURÍT, -Ă, lamuriti, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. (Despre oameni) Care a înteles clar ceva; limpezit2. 2. (Despre idei, probleme etc.) Care este usor de înteles pentru cineva; explicit, clar, limpede. 3. (Despre obiecte) Care apare vederii cu claritate. – V. lamuri.
linchi, LINCHÍ, linchesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A mânca un aliment lichid lingându-l (si facând un zgomot caracteristic cu limba). ♦ A mânca fara pofta, în sila, abia atingând mâncarea. – Formatie onomatopeica.
lingav, LÍNGAV, -Ă, lingavi, -e, adj. (Pop.) 1. Mofturos la mâncare; care abia se atinge de mâncare. 2. Slab, plapând, bolnavicios. [Var.: lígav, -a adj.] – Cf. bg. l i g a v, scr. l j i g a v.
liniar, LINIÁR, -Ă, liniari, -e, adj. 1. Care este în forma de linie dreapta; format din linii geometrice trasate cu ajutorul unor instrumente speciale (linie, compas etc.) ♢ Desen liniar = desen în linii geometrice. Miscare liniara = miscare rectilinie. ♦ (Adverbial) în linie dreapta; rectiliniu. ♦ Fig. Simplu; simplist; uniform, plictisitor. 2. (Despre ecuatii) De gradul întâi; (despre functii) care contine o anumita variabila exclusiv la puterea întâi. [Pr.: -ni-ar. – Var. lineár, -a, adj.] – Din fr. linéaire, lat. linearis.
coadă, COÁDĂ, cozi, s.f. 1. Apendice terminal al partii posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de par sau de pene care acopera acest apendice sau care creste în prelungirea lui. ♢ Expr. A da din coada = (despre oameni; fam.) a se lingusi pe lânga cineva; a se bucura. A-si vârî (sau baga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Îsi vâra (sau si-a vârât, îsi baga, si-a bagat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situatie se ivesc neîntelegeri sau complicatii (neasteptate). A calca (pe cineva) pe coada = a jigni, a supara (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furis), a o sterge (lasând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rusinat; fara a fi reusit. (Pop.) A-si face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâta (sau pe dracul) de coada = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu fata nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaos; vechi, bastinas; de origine rurala. (Fam.) A prinde prepelita (sau purceaua) de coada = a se îmbata. ♦ Partea dindarat, mai îngusta, a corpului unor animale (a pestelui, a sarpelui, a racului etc.). 2. Par (de pe capul femeilor) crescut lung si apoi împletit; cosita. 3. Parte a unei plante care leaga fructul, frunza sau floarea de tulpina sau de creanga. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungita sau care se târaste pe jos) a unor obiecte de îmbracaminte (mai ales a celor purtate de femei); trena. ♢ Expr. A se tine de coada cuiva sau a se tine (sau a umbla) coada dupa cineva = a fi nedespartit de cineva, a se tine cu insistenta si pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasa a cometelor. ♦ Fâsie foarte îngusta din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârna de partea de jos a unui zmeu spre a-i mentine echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apuca cu mâna; mâner. ♢ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coada = a se apuca de treaba, a începe (ceva). A-si vedea de coada maturii (sau tigaii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodaresti. Coada de topor = persoana care serveste drept unealta în mâna dusmanului. 6. Partea terminala a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucata de la capatul unui lucru; sfârsit, extremitate. ♢ Loc. adv. La (sau în) coada = pe cel din urma loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la scoala etc.). De la coada = de la sfârsit spre început. ♢ Expr. A nu avea nici cap, nici coada = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fara înteles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngusteaza un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în helesteu. 7. Sir (lung) de oameni care îsi asteapta rândul la ceva, undeva. ♢ Expr. A face coada = a sta într-un sir (lung) de oameni, asteaptând sa-i vina rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin doua tipuri de tulpini: una fertila si alta sterila; barba-ursului (Equisetum); b) planta erbacee acvatica cu frunze liniare si cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocosului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuintate în medicina populara (Polygonatum); coada-mielului = a) planta erbacee cu frunze lucitoare si cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mica planta erbacee cu tulpina întinsa pe pamânt, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinisoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâtei = planta erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâtei-de-balta = nume dat mai multor specii de muschi de culoare alba-galbuie, care cresc prin locurile umede si contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = planta erbacee cu flori mari de culoare galbena (Potentilla anserina); coada-soricelului = planta erbacee medicinala cu frunze penate, paroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) planta erbacee tepoasa, înalta, cu frunze lanceolate si cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) planta erbacee cu flori violete sau rosietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = planta erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioara, cu flori verzi dispuse în forma de spic, folosita ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = planta veninoasa cu tulpina târâtoare si cu fructele în forma unor bobite rosii, care creste prin mlastini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorati, care au câte o prelungire în partea posterioara a aripilor (Papilio machaon si podalirius). [Pl. si: (2) coade] – Lat. coda (=cauda).
cocon, COCÓN1, coconi, s.m. 1. (Pop.) Termen de politete care denumeste un barbat; domn. 2. (Înv. si pop.) Fiu, fecior (apartinând unor parinti din clasele sociale înalte). 3. (Înv. si reg.) Copil mic, abia nascut, prunc. [Var.: cucón s.m., cónul s.m. art.] – Et. nec.
conform, CONFÓRM, -Ă, conformi, -e, adj. 1. (Despre acte, copii etc.) Care are acelasi cuprins cu...; identic. 2. Care este corespunzator; potrivit. ♦ (Adverbial) În conformitate cu..., la fel cu..., dupa. – Din fr. conforme.
copăcel, COPĂCÉL, copacei, s.m. Diminutiv al lui copac. ♢ Expr. (Adverbial) A sta (sau a merge, a umbla etc.) copacel = a sta (sau a merge etc.) pe picioare, drept (si încet, cu grija). – Copac + suf. -el.
zâmbet, ZẤMBET, zấmbete, s.n. ~; faptul de a zâmbi, râs abia schitat ♢ (Fig.) Macul cu lacrami în ochi se uita spre soare cu zâmbet. 2. Stralucire; scânteiere.
melancolic, MELANCÓLIC, -Ă, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stapânit de melancolie (1); înclinat spre melancolie. ♦ Care exprima melancolie; care rezulta dintr-o stare de melancolie. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspira melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorât. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. mélancolique.
melisă, MELÍSĂ, melise, s.f. Planta erbacee perena din familia labiatelor, cu flori albe, placut mirositoare, mult cautate de albine, si cu frunzele ovale, folosita în medicina pentru calitatile ei stimulatoare si antispasmodice; roinita2 (Melissa officinalis). ♦ Bautura alcoolica aromata (întrebuintata în medicina populara), obtinuta prin fermentarea frunzelor plantei de mai sus. – Din lat. melissa, fr. mélisse.
meticulos, METICULÓS, -OÁSĂ, meticulosi, -oase, adj. Care da atentie tuturor amanuntelor, preocupat (în mod exagerat) de amanunte; minutios, pedant. ♦ (Adesea adverbial) Facut cu multa atentie si migala; scrupulos. ♦ (Adverbial) Cu de-amanuntul, amanuntit. – Din fr. méticuleux.
metodic, METÓDIC, -Ă, metodici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se conformeaza unei metode, facut dupa un plan organizat; sistematic. – Din fr. méthodique.
mie, MÍE, mii, num. card., s.f. I. Numarul care în numaratoare are locul între 999 si 1001. 1. (Cu valoare adjectivala) O mie de ani. ♢ (La pl.; adesea prin exagerare, indica un numar foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivala) Unde merge mia, mearga si suta. ♢ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în numar foarte mare, cu duiumul. ♢ Expr. Mii si sute sau mii si mii = extrem de multi. A avea o mie si o suta pe cap = a avea foarte multa treaba sau griji, nevoi etc. 3. (Intra în componenta numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S.f. Numarul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnota a carei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille).
miercuri, MIÉRCURI s.f. A treia zi a saptamânii, care urmeaza dupa marti. ♦ (Adverbial) într-o zi de miercuri; (în forma miercurea) în fiecare miercuri; în miercurea imediat precedenta sau urmatoare. – Lat. mercuris [dies].
milimetric, MILIMÉTRIC, -Ă, milimetrici, -ce, adj. 1. De marimea unui milimetru; p. ext. foarte mic. ♦ (Adverbial) Cu mare exactitate. 2. (Despre scari ale unor instrumente) Gradat în milimetri. ♢ Hârtie milimetrica = hârtie liniata orizontal si vertical din milimetru în milimetru, întrebuintata în desenul tehnic sau pentru trasarea graficelor si a diagramelor. – Din fr. millimétrique.
mijloc, MÍJLOC, (I 2) mijlocuri, (II) mijloace, s.n. I. 1. Punct care se gaseste la egala departare de doua extreme; centru; loc aflat în interiorul unui spatiu, la oarecare distanta de margine. ♢ Loc. adj. De mijloc = situat între limita superioara si cea inferioara; mijlociu. ♢ Loc. adv. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spatiul care separa doua persoane sau doua lucruri. ♢ Loc. prep. Prin mijlocul... = printre. Din mijlocul... = dintre. În mijlocul... = între2. ♢ Expr. A fi la mijloc = a fi în cauza, în joc. A fi ceva la mijloc = a fi ceva nelamurit, necunoscut la baza unui lucru. A se pune (sau a sta) la mijloc = a interveni între doua persoane care se cearta, pentru a le împiedica sa se încaiere; a media într-un conflict. A-si pune capul (sau gâtul) la mijloc = a fi sigur de cele ce afirma; a garanta. 2. Nume dat anumitor parti ale unor obiecte situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrala a obiectului respectiv. 3. Parte a corpului omenesc cuprinsa între torace si solduri; talie, brâu. ♢ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a tine etc.) de mijloc = a petrece bratul în jurul taliei cuiva (în semn de afectiune). 4. (Înv.) Mediu1, ambianta. 5. Moment situat la aceeasi departare de începutul si sfârsitul unei actiuni, al unei perioade de timp; jumatate. ♢ Loc. adv. La mijloc = între doua momente; între un moment trecut si cel prezent. ♢ Loc. prep. În mijlocul... = în cursul..., în toiul..., în puterea... ♦ (Înv.) Veacul (sau vârsta) de mijloc = evul mediu. ♦ Parte a unei actiuni, a unei naratiuni etc. situata între începutul si sfârsitul ei. 6. (Înv. si pop.) Ceea ce are calitatea, valoarea situata între o limita superioara si alta inferioara. ♢ Loc. adj. De mijloc = mijlociu, potrivit, mediocru. (Expr.) Cale (sau drum) de mijloc = pozitie intermediara între doua extreme, solutie moderata sau de compromis; atitudine ponderata. II. 1. Ceea ce serveste ca unealta pentru realizarea unui scop; (la pl.) posibilitati (materiale sau morale) de care dispune cineva pentru un anumit scop; p. ext. cale, metoda, procedeu. ♦ Chip, fel. ♦ Posibilitate, putinta. 2. (Concr.; la pl.) Unelte, utilaj. ♢ Mijloace de munca = totalitatea mijloacelor materiale cu ajutorul carora oamenii actioneaza asupra obiectelor muncii, modificându-le potrivit scopului urmarit de ei. Mijloace de productie = totalitatea obiectelor muncii si a mijloacelor de munca pe care oamenii le folosesc în procesul de producere a bunurilor materiale. Mijloace de circulatie (sau de locomotie) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 3. (Concr.) Avere, bani, resurse, fonduri. [Acc. si: mijlóc] – Lat. medius locus.
minuţios, MINUŢIÓS, -OÁSĂ, minutiosi, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care cerceteaza lucrurile în amanunt, cu multa atentie si rabdare; facut cu deosebita atentie, cu grija; meticulos. [Pr: -ti-os] – Din fr. minutieux.
integrare, INTEGRÁRE s. f. 1. actiunea de a (se) integra; integratie. ♢ reuniune a mai multor parti într-un singur tot. ♢ fuzionare a unor întreprinderi economice. o ~ economica = proces de intensificare a interdependentelor economice dintre diferite state ale lumii. 2. (mat.) determinarea integralei unei functii sau a solutiei unei ecuatii diferentiale. 3. capacitate a sistemului nervos de a realiza interactiunea între diferite parti ale organismului, ca si între acesta si mediul ambiant. (< integra)
misofobie, MISOFOBÍE, misofobii, s.f. (Med.) Teama patologica de murdarie sau de contaminare. – Din it. misofobia.
moale, MOÁLE, moi, adj. I. 1. Care cedeaza usor la apasare, modificându-si forma; p. ext. afânat, pufos. ♢ Carne moale = carne fara oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât sa nu fie complet coagulat. Lipire moale = operatie de îmbinare, cu ajutorul unui metal strain în stare de fuziune, a doua piese metalice care nu se încalzesc în prealabil. ♢ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trai (ori a se aseza) pe moale = a duce o viata linistita, fara griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ♢ (Pop.) Moalele capului = fontanela; p. ext. crestetul capului. ♦ (Despre gura, buze) Carnos, fraged. ♦ Molesit, flasc; puhav. ♦ Putin consistent; subtire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspat; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspat, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; malaiet. ♦ Flexibil, elastic. 2. (Despre terenuri) Umed, reavan, jilav. 3. (Despre metale si aliaje) Cu duritate mica; care poate fi usor îndoit, zgâriat etc. 4. (Despre fiinte, despre corpul sau despre parti ale corpului lor) Fara rezistenta, fara putere; debil, slab, plapând; gingas, delicat. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlaguit. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de vointa; apatic, indolent; bleg, lenes; cu fire slaba, nehotarâta, influentabila. ♢ Expr. A o lasa (mai) moale = a ceda, a face concesii. II. 1. Cu suprafata neteda, fara asperitati; neted. ♦ Catifelat, matasos; placut la atingere. 2. Necolturos, rotunjit, unduios; p. ext. armonios, delicat. 3. (Despre culori, lumina sau izvoare de lumina, sunete). Lipsit de stridenta, cu intensitate scazuta; domol, potolit; blând. 4. (Fon.; în opozitie cu dur; în sintagmele) Consoana moale = consoana palatalizata. Pozitie moale = pozitia unui sunet urmat de o silaba care contine o vocala palatala. 5. (Despre vreme, atmosfera, anotimpuri reci etc.) Caldut (si umed); p. ext. placut, blând. 6. (Despre fiinte, despre însusiri si manifestari ale lor) Domol; blând, blajin. 7. (Despre miscari) Usor, abia simtit; încet, lent; lipsit de vlaga; slab. ♦ Care se misca încet, lin, domol; (despre fiinte) lipsit de vioiciune, de sprinteneala. – Lat. mollis, -e.
mocnit, MOCNÍT, -Ă, mocniti, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde înabusit, înfundat, fara flacara; care este pe punctul de a se stinge. 2. Fig. Care lâncezeste, care este fara viata, inactiv. 3. Fig. Retinut vreme îndelungata (dar gata oricând sa izbucneasca); tacut, posomorât. 4. Care (pare ca) ascunde o amenintare (gata sa se declanseze). 5. (Despre vreme, atmosfera) Înnorat, mohorât. ♦ (Despre ploaie) Încet si potolit, dar persistent. – V. mocni.
molcom, MÓLCOM, -Ă, molcomi, -e, adj. (Adesea adverbial) Fara violenta sau intensitate; linistit, lin, domol, potolit. ♢ Expr. (Adverbial) A tacea molcom = a pastra tacere completa, a nu spune nimic. A sta (sau a sedea) molcom = a sta (sau a sedea) nemiscat, linistit. ♦ Pasnic, blând, potolit. [Var.: mólcum, -a, múlcom, -a, adj.] – Din bg. mŭlkom.
naiv, NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial si substantivat) 1. Lipsit de experienta si de prefacatorie, simplu, natural, credul si sincer. ♦ Care arata, denota naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecata matura. ♦ Care arata, denota naivitate (2), lipsa de judecata matura. ♦ Adj., s.m. (Pictor) care face parte dintr-o grupare ce ignora intentionat perspectiva, anatomia artistica, legile proportiilor si ale compozitiei, inspirându-se adesea din pictura populara. – Din fr. naïf.
nouăsprezece, NÓUĂSPREZECE num. card. Numarul care are în numaratoare locul între optsprezece si douazeci; se indica prin cifra 19 (sau XIX). ♢ (Adjectival) Nouasprezece zile. ♢ (Substantivat) Au plecat nouasprezece. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Apartamentul nouasprezece. ♢ (Intra în componenta num. adverbial) De nouasprezece ori. ♢ (Precedat de "câte", intra în componenta num. distributiv) Pleaca câte nouasprezece. – Noua + spre + zece.
nouăzeci, NOUĂZÉCI num. card. Numar care are în numaratoare locul între optzeci si noua si nouazeci si unu; se indica prin cifra 90 (sau XC). ♢ (Adjectival) Are nouazeci de ani. ♢ (Substantivat) Erau nouazeci. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Rândul nouazeci. v (Intra în componenta num. adverbial) De nouazeci de ori. ♢ (Precedat de "câte", intra în componenta num. distributiv) Câte nouazeci de lei. – Noua + zeci.
noutate, NOUTÁTE, noutati, s.f. 1. Însusirea de a fi nou. 2. (Concr.) Lucru nou, de curând pus în circulatie, de-abia descoperit etc. 3. Veste, stire recenta (si interesanta); novita, nuvela. [Pr.: no-u-] – Din lat. novitas, -atem, fr. nouvelle (dupa nou).
nouţ, NOÚŢ, -Ă, nouti, -e, adj. Diminutiv al lui nou. ♢ Nou-nout = foarte nou, abia facut, cumparat, primit etc. – Nou + suf. -ut.
zbierător, ZBIERĂTÓR, ZBIERĂTOÁRE, zbieratóri, zbieratoáre, adj. Care striga, zbiara. (zbiera + suf. -ator)
zgaibă, ZGÁIBĂ, zgáibe, s.f. ~ 4. (Cuvânt de ocara) Drac. (din lat. scabĕre = a se scarpina, cf. alb. zgebë = râie, it. scabbia = râie; în privinta formei, cf. habeat > aiba; etimonul lat. nu a fost acceptat din cauza dificultatii semantice, daca se pleaca de la sensul de râie propriu lui scabies; dar se poate presupune ca etimonul lat. pastra de asemenea întelesul sau etimologic, de mâncarime, ceea ce provoaca scarpinatul, sens ce corespunde cuv. rom.)
quiash, QUIÁSH s.m. Moneda divizionara în Arabia Saudita, a douazecea parte dintr-un riyal. [Pr.: chi-ás] (cf. fr. quiash)
riyal, RIYÁL s.m. Unitate monetara în Arabia Saudita, Oman, Qatar si Yemen. (din fr. riyal, var. (dupa alte surse) rial).
quruch, QÚRUCH s.m. (Înv.; în Arabia Saudita) Moneda divizionara valorând a douazecea parte dintr-un riyal. [Pr.: cúrus] (din fr. quruch)
momentan, MOMENTÁN, -Ă, momentani, -e, adj. 1. Care dureaza un moment sau putin timp; temporar, trecator. ♦ (Gram.; despre verbe si timpuri verbale) Care exprima actiuni de durata scurta. 2. Care este din momentul de fata; actual. ♦ (Adverbial) Numaidecât; în clipa de fata. [Var.: momentanéu, -ée adj.] – Din lat. momentaneus, it. momentaneo, fr. momentané, germ. momentan.
climat, CLIMÁT, climate, s.n. 1. Clima (1). 2. Fig. Mediu social, politic, moral etc.; ambianta. – Din fr. climat.
cloşcă, CLÓSCĂ, closti, s.f. 1. Gaina (sau, p. gener., pasare) care cloceste sau care a scos pui de curând. ♢ Closca artificiala = incubator. ♢ Expr. Fura closca de pe oua sau fura ouale de sub closca, se zice despre un hot foarte abil. (Adverbial) A sedea (sau a sta) closca = a sta nemiscat sau inactiv. 2. Compus: Closca-cu-Pui = numele unei constelatii din emisfera boreala; Pleiadele, Gainusa, Pastorul-cu-Oile. – Din bg. kločka.
monoton, MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care pastreaza mereu acelasi ton. ♦ Fig. Care indispune, plictiseste etc. prin lipsa de variatie sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.
neexact, NEEXÁCT, -Ă, neexacti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este exact; inexact, neadevarat. ♦ (Rar; despre oameni) Nepunctual. [Pr.: -eg-zact] – Ne- + exact.
neaşteptat, NEASTEPTÁT2, -Ă, neasteptati, -te, adj. (Adesea adverbial) La care nu te astepti, care se întâmpla sau se iveste subit, fara veste; neprevazut, intempestiv. [Pr.: ne-as-] – Ne- + asteptat.
neasemuit, NEASEMUÍT, -Ă, neasemuiti, -te, adj. (Adesea adverbial) Neasemanat. [Pr.: ne-a-] – Ne- + asemuit.
neasemănat, NEASEMĂNÁT, -Ă, neasemanati, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi asemanat cu nimic; care nu are pereche deoarece depaseste limitele, însusirile obisnuite; fara seaman, incomparabil, neasemuit, unic. [Pr.: ne-a-] – Ne- + asemanat.
năvalnic, NĂVÁLNIC, -Ă, navalnici, -ce, adj., s.m. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi domolit, stapânit; furtunos, impetuos, aprig, violent; strasnic, cumplit. ♦ (Despre ape curgatoare) Care curge repede. 2. S.m. Specie de feriga cu frunze mari, lucitoare, în forma de lance, dispuse în rozete, folosita în medicina populara (Scolopendrium vulgare). – Navala + suf. -nic.
năvală, NĂVÁLĂ, navale, s.f. 1. Faptul de a se îngramadi (cu graba) undeva; înghesuiala, îmbulzeala; (concr.) multime de oameni sau de obiecte (în miscare). ♦ Loc. vb. A da navala = a navali. 2. Faptul de a se repezi undeva, spre sau în ceva; miscare impetuoasa, fuga. ♦ Graba, iuteala, zor. ♦ (Adverbial) în chip navalnic, impetuos. 3. Faptul de a se repezi la cineva cu intentii agresive. 4. Izbucnire, rabufnire (extrem de violenta); revarsare abundenta (si violenta). – Din navali (derivat regresiv).
nălucă, NĂLUCĂ, naluci, s.f. 1. Fiinta fantastica, imaginara; aratare, fantoma, vedenie, nalucire (1); spec. strigoi. ♦ (Adverbial, pe lânga verbe de miscare) Foarte repede. 2. Imagine fugara si înselatoare, închipuire desarta; iluzie, himera, naluceala. ♢ Expr. (Reg.) A-si face naluca = a) a se speria, a se înspaimânta; b) a se amagi, a se însela; c) a i se parea ca vede sau ca aude ceva. 3. Imitatie de pestisor, facuta din lemn sau din metal sclipitor, pe care o folosesc pescarii drept nada artificiala pentru pestii rapitori; p. gener. momeala, nada. – Din naluci (derivat regresiv).
namibian, NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si. f. Persoana care face parte din populatia de baza a Namibiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia sau la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.
nazal, NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care tine de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul ca, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau partial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanta) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoana nazala. – Din fr. nasal.
frumuşel, FRUMUSÉL, -ÍCĂ, frumusei, -ele, adj. Diminutiv al lui frumos. ♦ (Adverbial) Cu frumosul, bine, lin, calm; fara prea multa vorba. – Frumos + suf. -el, -ica.
nehotărât, NEHOTĂRẤT, -Ă, nehotarâti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este hotarât, care este lipsit de hotarâre; sovaitor, nesigur; lipsit de claritate, de precizie; neclar, confuz, vag. 2. (Gram.; în sintagmele) Adjectiv nehotarât = adjectiv pronominal care însoteste substantivul fara sa individualizeze obiectul denumit de acesta. Pronume nehotarât = pronume care da indicatii imprecise asupra obiectului al carui nume îl înlocuieste. Articol nehotarât = articol care indica obiectul desemnat de substantiv drept reprezentant al speciei. Numeral nehotarât = numeral care exprima un numar nedeterminat de obiecte sau de fiinte. – Ne- + hotarât.
neînchipuit, NEÎNCHIPUÍT, -Ă, neînchipuiti, -te, adj. Care (prin înfatisarea sa neobisnuita, prin caracterul aparte) întrece puterea de închipuire, care nu poate fi închipuit; inimaginabil. ♢ De neînchipuit = a) loc. adj. care întrece puterea închipuirii, care nu poate fi închipuit; b) loc. adv. foarte, grozav de..., extrem de... ♦ (Adverbial) Extrem de..., foarte. – Ne- + închipuit.
neîndemânatic, NEÎNDEMÂNÁTIC, -Ă, neîndemânatici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care nu are îndemânare, abilitate, pricepere, siguranta; nepriceput; care tradeaza lipsa de îndemânare, de pricepere sau de siguranta; stângaci. – Ne- + îndemânatic.
neîntârziat, NEÎNTÂRZIÁT, -Ă, neîntârziati, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu întârzie; care trebuie executat imediat, care nu suporta amânare. [Pr.: -zi-at] – Ne- + întârziat.
nemaipomenit, NEMAIPOMENÍT, -Ă, nemaipomeniti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care sau cum nu s-a mai pomenit (de nimeni, niciodata); p. ext. nemaiauzit; formidabil, extraordinar. – Ne- + mai1 + pomenit.
nemilos, NEMILÓS, -OÁSĂ, nemilosi, -oase, adj. (Adesea adverbial) Care nu cunoaste mila; neîndurator, aspru, crud, nemilostiv. ♦ Fig. (Despre boli) Incurabil. – Ne- + milos.
nemiluit, NEMILUÍT, -Ă, nemiluiti, -te, adj. (Rar) 1. Care se afla în cantitate mare, fara masura, mult. ♢ Loc. adv. (Curent; substantivat, f.) Cu nemiluita = în cantitate foarte mare, din belsug; fara socoteala, fara masura; cu ghiotura. 2. (Adesea adverbial) Fara mila1, fara crutare; p. ext. îndârjit, înversunat. – Cf. m i l a 1.
nemulţumit, NEMULŢUMÍT, -Ă, nemultumiti, -te, adj. (Adesea adverbial si substantivat) Care nu este multumit; care are o nemultumire; suparat, mâhnit; contrariat. ♦ Care exprima nemultumire. [Var.: (reg.) nemultamít, -a adj.] – Ne- + multumit.
neobosit, NEOBOSÍT, -Ă, neobositi, -te, adj. 1. Care nu simte oboseala, care nu oboseste (niciodata); infatigabil; p. ext. care este în continua miscare, în continua activitate, foarte harnic, foarte activ. 2. (Despre activitati, eforturi etc.) Care nu se întrerupe; sustinut, continuu. ♦ (Adverbial) Neîncetat. [Pr.: ne-o-] – Ne- + obosit.
neconvenabil, NECONVENÁBIL, -Ă, neconvenabili, -e, adj. (Adesea adverbial) care nu este convenabil; inconvenabil. – Ne- + convenabil.
niţel, NIŢÉL, -ÍCĂ, nitei, -ele, adj. (Fam.) Care reprezinta o parte redusa (din total); de proportii reduse; putin. ♦ (Adverbial) În mica masura sau într-o oarecare masura; întrucâtva; numai putin timp. ♢ Expr. Nitel câte nitel = încetul cu încetul, putin câte putin, treptat. – Et. nec.
săgeată, SĂGEÁTĂ, sageti, s.f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascutit (de fier, os, piatra) la un capat, iar la celalalt cu doua aripioare înguste, folosita în trecut (la unele populatii si astazi) ca proiectil de vânatoare sau de lupta, aruncata dintr-un arc încordat. ♢ Sageata de trasnet = nume dat de popor armelor antice gasite în pamânt (închipuite ca fiind urme de trasnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Porneste sageata. ♦ Fig. Vorba, aluzie ironica sau rautacioasa; întepatura. 2. Indicator de directie în forma de sageata (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor si patulelor de la tara, care sunt fixati cu capatul de jos în grinzile temeliei si cu cel de sus în grinzile acoperisului. ♦ Aripa la moara de vânt. ♦ Prajina lunga prinsa de cumpana fântânii si având la capatul de jos ciutura sau galeata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanta maxima dintre un arc de curba si coarda care uneste extremitatile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Sageata litorala = forma de acumulare marina la intrarea unui fluviu sau la gura de varsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o laguna. 6. Compus: sageata apei sau sageata apelor = planta erbacee acvatica cu frunze în forma de sageata si cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta.
necrobie, NECROBÍE, necrobii, s.f. Insecta coleoptera care traieste pe cadavre (Necrobia). – Din fr. nécrobie.
necugetat, NECUGETÁT, -Ă, necugetati, -te, adj. Care nu este chibzuit, socotit (în actiunile sale); nechibzuit, nesocotit. ♦ (Adverbial) Fara a cugeta, fara a chibzui; în mod usuratic. – Ne- + cugetat.
nedureros, NEDURERÓS, -OÁSĂ, nedurerosi, -oase, adj. Care nu provoaca sau exprima durere (fizica ori morala). ♦ (Adverbial) Fara durere. – Ne- + dureros.
neechitabil, NEECHITÁBIL, -Ă, neechitabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este echitabil; nedrept, inechitabil. Schimburi comerciale neechitabile. – Ne- + echitabil.
nesăţios, NESĂŢIÓS, -OÁSĂ, nesatiosi, -oase. adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu se multumeste cu ce are, care cauta sa obtina, sa acapareze tot mai mult; lacom, avid, nesatul (2). 2. Care nu se simte niciodata satul; care nu are sat la mâncare, la bautura; p. ext. lacom, + (Reg.; despre mâncaruri) Care nu satura. 3. Fig. Care nu poate fi astâmparat, potolit, stapânit; p. ext. mistuitor, devorant. ♦ (Adverbial) Cu nesat, cu placere, cu voluptate. [Pr.: -ti-os] – Ne- + satios.
nesfârşit, NESFÂRSÍT2, -Ă, nesfârsiti, -te, adj. 1. Care nu se sfârseste, nu are limite (în timp sau spatiu), nu înceteaza, nu se consuma, care nu are sfârsit; fara sfârsit; fara margini: etern, vesnic; infinit. 2. Foarte mare, foarte întins, foarte numeros, foarc intens. ♦ (Adverbial) Extrem de..., foarte. – Ne- + sfârsit.
nesimţit, NESIMŢÍT2, -Ă, nesimtiti, -te, adj. 1. Care este lipsit de bun-simt, de buna crestere, de cuviinta, de delicatete. ♦ Care denota, tradeaza nesimtire (2). 2. Care nu este simtit, perceput; care scapa simturilor sau trece neobservat; p. ext. insesizabil, imperceptibil. ♦ (Adverbial) Fara a putea fi perceput; încetul cu încetul; fara zgomot. tiptil; pe furis. – Ne- + simtit.
nimerit, NIMERÍT, -Ă, nimeriti, -te, adj. 1. Care este bine gasit, bine ales, care este adecvat situatiei, scopului; corespunzator, indicat, potrivit. ♦ (Adverbial) Potrivit; judicios. 2. Bun, reusit, izbutit. [Var.: (reg.) nemerít, -a adj.] – V. nimeri.
neostoit, NEOSTOÍT, -Ă, neostoiti, -te, adj. (Pop.; adesea adverbial) Neastâmparat, nedomolit, nepotolit. ♦ Neîntrerupt, continuu. ♦ (Rar; despre copii) Neastâmparat (2). [Pr.: ne-o-] – Ne- + ostoit (înv. "potolit" < ostoi).
net, NET, -Ă, neti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Clar, deslusit, precis; hotarât, categoric. 2. (Despre venituri) Din care s-au scazut cheltuielile, impozitele; curat; (despre greutatea marfurilor) din care s-a scazut daraua, ambalajul. – Din fr. net.
neted, NÉTED, -Ă, netezi, -de, adj. 1. Care are suprafata dreapta, fara asperitati; p. ext. lucios, alunecos. ♦ Muschi neted sau musculatura, fibra (musculara) neteda = muschi sau musculatura, fibra (musculara) care nu prezinta striatii. ♦ (Despre piele; p. ext. despre parti ale corpului) Fara creturi, fara zbârcituri, întins, catifelat, matasos. ♦ (Despre par) Lins, întins. 2. (Despre suprafete, locuri, terenuri) Care este drept, fara asperitati, care este lipsit de denivelari, de accidente: întins, plan, ses. ♦ (Despre drumuri) Fara hopuri sau fagasuri; plat, drept, uniform; lin. ♦ Expr. (Adverbial) A-i veni (sau a-i fi) neted = a-i fi usor, comod sa faca ceva, a-i veni la îndemâna. 3. Fig. Clar, precis, limpede, deslusit; p. ext. deschis, fatis, direct. – Lat. nitidus, -a.
ecofeedback, ECOFEEDBACK s.n. (Biol.) Retroactiune ecologica de natura sa mentina stabilitatea ecosistemelor naturale fata de diversele influente din mediul ambiant. [Pr.: -fidbec] – Cuv. engl.
efectiv, EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s.n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real2, adevarat. 2. S.n. Numarul indivizilor care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formatie militara. – Din fr. effectif, lat. effectivus.
egal, EGÁL, -Ă, egali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial si substantivat) Care este la fel cu altul într-o anumita privinta; (despre cetateni, natiuni etc.) care au aceleasi drepturi si aceleasi îndatoriri. ♢ Fara egal = exceptional, neasemuit, neîntrecut. ♢ Expr. A trata (pe cineva sau ceva) de la egal la egal = a se comporta într-o împrejurare data ca fiind în aceeasi situatie, pe aceeasi treapta cu partenerul sau; a duce tratative cu cineva în conditii de egalitate (2). (Sport) A fi egal = a avea acelasi numar de puncte. 2. (Mat.) Care are aceeasi valoare în aceeasi unitate de masura. ♢ Semn egal (si substantivat, n.) = semn grafic format din doua liniute paralele asezate orizontal între doua expresii, care exprima o egalitate. ♦ (Despre figuri geometrice) Care coincide, prin suprapunere, cu o alta figura. 3. (Despre obiecte, fenomene sau fiinte, comparate cu ele însele sub diverse aspecte, stari) Neschimbat, statornic; uniform, invariabil; monoton. ♢ Expr. (Adverbial) A-i fi (cuiva) egal – a-i conveni în aceeasi masura si o alternativa si cealalta; a-i fi indiferent. – Din fr. égal.
nepomenit, NEPOMENÍT, -Ă, nepomeniti, -te, adj. 1. Despre care nu se (mai) vorbeste, nu-si (mai) aminteste nimeni, uitat; p. ext. care dateaza de multa vreme, vechi, stravechi. 2. (Adesea adverbial) Nemaipomenit. – Ne- + pomenit.
neprecurmat, NEPRECURMÁT, -Ă, neprecurmati, -te, adj. (Înv.; adesea adverbial) Neîncetat, neîntrerupt, continuu, permanent. – Ne- + precurmat.
nervos, NERVÓS, -OÁSĂ, nervosi, -oase, adj. 1. Care se refera la nervi (1), care apartine nervilor (1); alcatuit din nervi (1); care este provocat de nervi (1); p. ext. de natura nevrotica. ♢ Sistem nervos = totalitatea centrilor nervosi si a cailor de transmisiune centripeta si centrifuga din organism. Sistem nervos central = ansamblu anatomic alcatuit din creier, cerebel, bulb si maduva spinarii. Boala nervoasa = boala care afecteaza psihicul (fara a fi cauzata de vreo leziune organica cunoscuta); boala de nervi. 2. Care nu-si poate pastra calmul, care se enerveaza usor; iritabil, mânios, nevricos; p. ext. emotiv. ♦ Care se gaseste într-o stare de încordare, de surescitare; enervat, iritat. ♦ (Despre gesturi, manifestari) Care tradeaza nervozitate, enervare, iritare, nerabdare. ♦ (Adverbial) Cu nervozitate. 3. Care are nervi (3), musculos, vânos; fig. puternic, viguros, plin de nerv (4), energic. – Din lat. nervosus, fr. nerveux, it. nervoso.
electret, ELECTRÉT, electreti, s.m. Material care prezinta polarizatie electrica permanenta la temperatura ambianta, fara a fi deformat. – Din fr. électret.
cobză, CÓBZĂ, cobze, s.f. Instrument muzical cu coarde, asemanator cu chitara, având cutia de rezonanta foarte bombata, folosit mai ales la acompaniament (prin ciupirea coardelor). ♢ Expr. (Fam.; adverbial) A lega (pe cineva) cobza = a lega (pe cineva) strâns (de mâini si de picioare). – Din ucr., rus., pol. kobza.
electric, ELÉCTRIC, -Ă, electrici, -ce, adj. Care apartine electricitatii, privitor la electricitate, care produce sau are energie legata de prezenta electricitatii. ♢ (Adverbial) Aparat care functioneaza electric. ♢ Energie electrica = energie proprie câmpurilor electrice, cantitate de electricitate; (impr.) electricitate (1). Lumina electrica (si substantivat, f.) = sistem de iluminatie în care sursele de lumina sunt alimentate cu energie electrica. – Din fr. électrique.
embrionar, EMBRIONÁR, -Ă, embrionari, -e, adj. 1. De embrion, privitor la embrion, ca un embrion. ♢ Dezvoltare embrionara = embriogeneza. 2. Fig. Abia nascut, abia ivit, în germene; la începutul existentei, dezvoltarii. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. embryonnaire.
emfatic, EMFÁTIC, -Ă, emfatici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de emfaza; nenatural, pretentios, bombastic, umflat. – Din fr. emphatique.
elegant, ELEGÁNT, -Ă, eleganti, -te, adj. 1. (Despre îmbracaminte) Facut cu gust, frumos; (despre oameni) care se distinge prin armonia si bunul gust al îmbracamintei. 2. (Adesea adverbial) Care se deosebeste prin armonia formei, prin îmbinarea placuta a elementelor, printr-o sobrietate plina de gust. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. – Din fr. élégant, lat. elegans, -ntis.
ermetic, ERMÉTIC, -Ă, ermetici, -ce, adj. (Adesea adverbial) 1. Care închide perfect sau care este perfect închis; care nu lasa sa patrunda sau sa iasa nimic. 2. Fig. Greu de înteles ♢ Poezie ermetica = poezie caracterizata prin ermetism. – Din fr. hermétique.
energic, ENÉRGIC, -Ă, energici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Plin de vigoare, de energie (2); hotarât, viguros; care oglindeste, exprima energie (2). ♦ (Despre medicamente) Cu actiune prompta, puternica si imediata; eficace. – Din fr. énergique.
enorm, ENÓRM, -Ă, enormi, -e, adj. Foarte mare, imens, urias, colosal. ♦ (Adverbial) a) Foarte mult; b) (urmat de determinari adjectivale introduse prin prep. "de", formeaza superlativul acestora) extrem de.., extraordinar de... – Din fr. énorme, lat. enormis.
euforbiacee, EUFORBIACÉE, euforbiacee, s.f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, lemnoase si erbacee, ale caror fructe (capsule, bace sau drupe), cu numeroase seminte, contin uleiuri grase; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: e-u-for-bi-a-] – Din fr. euphorbiacées.
evaziv, EVAZÍV, -Ă, evazivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu exprima o atitudine precisa, categorica; vag, ocolit. – Din fr. évasif.
eventual, EVENTUÁL, -Ă, eventuali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care poate sa se întâmple; posibil, probabil. [Pr.: -tu-al] – Din fr. éventuel.
evident, EVIDÉNT, -Ă, evidenti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este atât de clar încât nu mai trebuie dovedit; vadit, neîndoielnic. – Din fr. évident, lat. evidens, -ntis.
expres, EXPRÉS2, -Ă, expresi, -se, adj. Care este exprimat clar, care nu lasa nici un fel de îndoiala. ♦ (Adverbial) Special pentru...; precis, anume. [Var.: expré adj.] – Din fr. exprès, lat. expressus.
slobod, SLÓBOD, -Ă, slobozi, -de, adj. (Pop.; în concurenta cu liber) 1. (Despre oameni) Care se bucura de deplinatatea drepturilor politice si cetatenesti : liber. ♦ (Despre popoare, state) Independent, neatârnat. ♦ (Despre orase) Autonom. 2. (Despre oameni) Care se gaseste în stare de libertate, care nu este închis, întemnitat. ♦ (Despre animale) Lasat în libertate. 3. Care nu este supus nici unei constrângeri, nici unei îngradiri; care are posibilitatea de a actiona în anumite împrejurari dupa propria sa vointa sau dorinta, care nu este împiedicat sa faca un anumit lucru. ♢ Expr. E slobod = e permis, e îngaduit. A avea mâna sloboda = a fi darnic, generos. Cu inima sloboda = linistit, împacat. A ramâne pe voia sloboda a cuiva sau a ceva = a fi la dispozitia cuiva sau a ceva. ♦ (Adverbial) În voie, nestingherit. 4. (Despre oameni si manifestarile, cuvintele lor) Lipsit de rezerva, de masura; prea familiar; indecent, licentios. ♢ Expr. A fi slobod la (sau de) gura = a vorbi prea mult si fara sfiala, depasind limitele bunei-cuviinte. 5. (Despre drumuri) Pe care se poate trece fara obstacole; pe care nu sunt impuse restrictii. ♦ (Despre locuri, scaune) Pe care nu l-a ocupat nimeni; gol. 6. (Despre timp) De care se poate dispune, în care esti scutit de obligatiile obisnuite. 7. (Despre lucruri care leaga, fixeaza, strâng etc.) Care permite miscarile, care nu strânge; p. ext. larg. ♢ Expr. A da (cuiva) frâu slobod = a da (cuiva) libertate, a lasa (pe cineva) în voie, sa faca ce doreste. 8. (Substantivat, f.; în loc. adv.) Cu sloboda = fara bagaj, fara greutate sau încarcatura. – Din bg. sloboden.
strună, STRÚNĂ, strune, s.f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se întinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ♢ Expr. A cânta (sau a bate) cuiva în struna (sau în struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i câstiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine întinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina întinsa pânza ferastraului. ♢ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga cârligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a frâului care înconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ♢ Expr. A tine (pe cineva) în struna = a înfrâna, a tine din scurt (pe cineva). 4. Compus : struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.
exagerat, EXAGERÁT, -Ă, exagerati, -te, adj. Care nu se potriveste cu realitatea, depasind proportiile ei. ♦ (Despre oameni) Care exagereaza importanta reala a unor fapte. ♦ Care depaseste limita normala; excesiv, abuziv. ♦ (Adverbial; legat de un adjectiv sau de un adverb prin prep. "de", formeaza superlativul) Prea, din cale afara de... – V. exagera.
excepţional, EXCEPŢIONÁL, -Ă, exceptionali, -e, adj. 1. Care face, care constituie o exceptie, care iese din comun; deosebit. 2. Foarte bun, excelent, extraordinar, remarcabil, grozav (3). ♦ (Adverbial; cu determinari introduse prin prep. "de", formeaza superlativul) Foarte, extraordinar. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. exceptionnel.
distinct, DISTÍNCT, -Ă, distincti, -te, adj. 1. Care se deosebeste prin anumite trasaturi proprii de alte lucruri de acelasi fel sau asemanatoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lamurit, deslusit. – Din fr. distinct, lat. distinctus.
dureros, DURERÓS, -OÁSĂ, durerosi, -oase, adj. Care provoaca sau exprima durere (fizica ori morala). ♦ (Adverbial) Cu (sau de) durere; îndurerat. – Durere + suf. -os.
sărbătoare, SĂRBĂTOÁRE, sarbatori, s.f. 1. Zi în care se comemoreaza sau se sarbatoreste un eveniment important, organizându-se adesea diferite serbari, solemnitati, demonstratii etc. si în care de obicei se întrerupe activitatea obisnuita; p. ext. zi oficiala de odihna. ♢ Sarbatoarea muncii = 1 Mai, ziua solidaritatii internationale a celor ce muncesc. Sarbatoare nationala = zi (de odihna) în care se cinsteste un eveniment important din istoria patriei. Sarbatoare legala = zi (stabilita în mod oficial) în care întreprinderile si institutiile nu lucreaza. ♢ Loc. adj. si adv. De sarbatoare sau de sarbatori = festiv, sarbatoresc, stralucitor. ♢ Loc. adv. În (sau de) sarbatori = cu ocazia sarbatorilor, în timpul sarbatorilor (religioase); p. restr. în timpul Pastilor sau al Craciunului. ♦ (Art., adverbial) În zilele de sarbatoare (1). Sarbatoarea nu se lucreaza. 2. Sarbatorire, serbare; festivitate, petrecere. – Serba + suf. -atoare.
expeditiv, EXPEDITÍV, -Ă, expeditivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care rezolva cu usurinta lucrurile; prompt, iute. – Din fr. expéditif.
experimental, EXPERIMENTÁL, -Ă, experimentali, -e, adj. (Adesea adverbial) De experienta, bazat pe experienta, rezultat din experienta; cu titlu de încercare. – Din fr. expérimental, lat. experimentalis.
explicit, EXPLICÍT, -Ă, expliciti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care este exprimat limpede; deslusit, lamurit, clar. ♦ (Despre o functie matematica) Care este egal cu o anumita expresie ce contine numai variabile independente. – Din fr. explicite, lat. explicitus.
docil, DOCÍL, -Ă, docili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se supune la orice cu usurinta, fara sa protesteze; supus, ascultator. – Din fr. docile, lat. docilis.
domol, DOMÓL, -OÁLĂ, domoli, -oale, adj. 1. (Adesea adverbial) Care se misca fara graba, care se face fara graba; încet, potolit. ♢ Expr. (Adverbial) A o lasa (sau a o lua) mai domol = a proceda cu calm, a nu se pripi. 2. (Despre sunete, glas) Care este cu tonul scazut, cu intensitate redusa; lin, înfundat. ♦ (Despre vorbe) Linistit, blând, calm. 3. (Despre oameni si animale) Blajin, blând, pasnic. 4. (Despre atmosfera, clima, vânt, temperatura etc.) Temperat, moale, dulce. 5. (Despre senzatii, sentimente etc.) Care are intensitate scazuta; moderat, slab. 6. (Despre terenuri înclinate) Care are panta lina. – Din domoli (derivat regresiv).
dorsoventral, DORSOVENTRÁL, -Ă, dorsoventrali, -e, adj. (Anat.; adesea adverbial) în partea dorsala si ventrala. – Dors[al] + ventral.
douăzeci, DOUĂZÉCI num. card. Numar având în numaratoare locul între nouasprezece si douazeci si unu. ♢ (Adjectival) Douazeci de carti. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Secolul douazeci. ♢ (Intra în componenta num. adverbial) De douazeci de ori. ♢ (Intra în componenta num. distributiv) Câte douazeci de masini. ♢ (Substantivat) Cinci de douazeci. [Pr.: do-ua-] – Doua + zeci.
drăguţ, DRĂGÚŢ, -Ă, draguti, -e, adj., s.m. si f. 1. Adj. Dragalas, frumusel, gratios (ca înfatisare sau comportare); iubit, drag. ♢ Expr. A fi sau a se arata, (adverbial) a se purta dragut (cu sau fata de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintator cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbesti despre o asemenea persoana. 2. S.m. si f. (Pop.) Iubit(a), ibovnic(a), amant(a). – Drag + suf. -ut.
doisprezece, DÓISPREZECE, DÓUĂSPREZECE num. card. Numar având în numaratoare locul între unsprezece si treisprezece. ♢ (Adjectival) Are doisprezece copii. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Secolul doisprezece. ♢ (Intra în componenta num. adverbial) De douasprezece ori. ♢ (Intra în componenta num. distributiv) Câte doisprezece oameni. ♢ (Substantivat) Trei de doisprezece. [Var.: (reg.) dóisprece, dóuasprece; dóispe, dóuaspe num. card.] – Doi + spre + zece.
dublu, DÚBLU2, -Ă, dubli, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este de doua ori mai mare sau cuprinde de doua ori mai mult în raport cu o cantitate data; îndoit. ♢ Cuvânt (sau vorba, afirmatie etc.) cu dublu sens (sau înteles) = cuvânt (sau afirmatie etc.) cu doua întelesuri, echivoca. ♢ Compuse: dublu-decalitru, s.m. = unitate de masura de capacitate pentru cereale, egala cu 20 de litri; vas având aceasta capacitate; dublu-decimetru s.m. = rigla cu lungimea de 20 de centimetri; dublu-ster s.m. = unitate de masura pentru volumul lemnelor, egala cu doi metri cubi. 2. Alcatuit din doua elemente sau parti egale, identice ori asemanatoare; care are loc între doua elemente; care se face în doua locuri. ♢ Expr. (Substantivat) A da o dubla = (la unele jocuri cu zaruri) a cadea acelasi numar de puncte la ambele zaruri. (Adverbial) A vedea dublu = a) a vedea doua imagini ale aceluiasi obiect; a vedea tulbure; b) a fi ametit de bautura. ♦ (Substantivat, m.) Dublu baieti (sau fete, mixt) (si eliptic) = partida de tenis sau de tenis de masa la care participa câte doi jucatori de fiecare parte. 3. (În sintagma) Minge dubla (si substantivat, f.) = miscare nereglementara constând (la volei si la handbal) în atingerea mingii de catre jucator de doua sau de mai multe ori consecutiv în momentul primirii sau (la tenis si la tenis de masa) în lasarea mingii sa atinga de doua ori la rând aceeasi parte a terenului sau a mesei de joc. – Din fr. double.
droaie, DROÁIE s.f. Multime, ceata mare de oameni sau de animale. ♢ Loc. adv. Cu droaia = în numar mare, cu gramada. ♦ P. gener. Multime, gramada, numar mare (din ceva). ♦ (Adverbial) În mare numar. [Pr.: droa-ie] – Cf. alb. d r o e,  d r o j e.
scoate, SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afara) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se afla. 2. A extrage dintr-un spatiu, dintr-un învelis etc. pentru a elibera sau a utiliza. ♢ Expr. A scoate sabia (din teaca) = a începe vrajba, razboiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveala, a înfatisa, a expune. ♢ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitatie) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitatie). A scoate la iveala (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvalui. 4. A(-si) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbracaminte, de podoaba etc. ♢ Expr. Pe unde scot (sau scoti etc.) camasa? = cum as (sau ai etc.) putea sa scap (ori sa scapi etc.) din încurcatura sau necazul în care ma aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tractiune. 5. A trage afara cu forta; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o masea. ♢ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necaji, a supara foarte tare (pe cineva). A-si scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai facut; a reprosa (ceva cuiva). A-si scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-si imputa, a-si reprosa. ♦ Fig. A obtine, a capata (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afara dintr-un anumit loc. ♦ A face sa iasa în calea sau în întâmpinarea cuiva. ♢ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) sa cunoasca societatea. 7. A îndeparta pe cineva dintr-o functie, a da afara. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o lista, dintr-un sir. ♢ Expr. A scoate din circuit = a) a face sa nu mai functioneze, întrerupând legaturile cu circuitul; b) a retrage din circulatie. A scoate corecturile = a îndrepta greselile indicate în corecturile unui text pregatit pentru tipar. 8. A face pe cineva sa iasa dintr-o anumita stare, a schimba starea cuiva. ♢ Expr. A scoate (pe cineva) din viata (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o porecla, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o actiune). 9. A conduce pe calatori într-un anumit loc; a duce pâna într-un loc. O poteca i-a scos din padure. ♢ Expr. A o scoate la capat = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reusi. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a pagubi (pe cineva). 10. A scapa, a salva, a ajuta (pe cineva) sa iasa dintr-o situatie grea. 11. A obtine un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câstiga, a obtine. ♢ Expr. A-si scoate pâinea (sau, rar, mamaliga) = a-si câstiga existenta, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obtine (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva sa parvina, sa obtina o situatie mai buna; a promova. Mesterul l-a scos calfa. ♢ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva sa devina om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipari, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, facând sa iasa în afara, a lasa sa se vada, a da la iveala. Scot capul pe geam. ♢ Expr. Fuge de-si scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face sa emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunta cuvinte; a striga, a tipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A nascoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre pasari) A cloci ouale si a face sa iasa pui. 5. (Despre plante) A face sa rasara, sa creasca, sa se dezvolte. – Lat. •excotere (= excutere).
duminică, DUMÍNICĂ, duminici, s.f. Ultima zi a saptamânii, folosita de obicei ca zi de repaus legal. ♢ Loc. adj. De duminica = (despre haine) care se poarta în zilele de sarbatoare; care este de calitate (mai) buna. ♦ (Adverbial) În prima duminica urmatoare zilei în care ne aflam; (art.) în fiecare duminica. [Var.: dumíneca s.f.] – Lat. [dies]dominica.
solemn, SOLÉMN, -Ă, solemni, -e, adj. (Adesea adverbial) 1. Care are loc dupa un anumit ceremonial; cu fast, sarbatoresc. 2. Important; grav, serios. ♦ Desavârsit; intens, profund. ♦ Sfânt, sacru. ♦ Maret, grandios, maiestuos. 3. (Despre acte juridice) Care trebuie sa respecte anumite forme pentru a fi considerat valabil. – Din lat. sollemnis.
sonor, SONÓR, -Ă, sonori, -e, adj. 1. Care produce, prin vibrare, sunete (puternice); care rasuna sau face sa rasune. 2. (Adesea adverbial) Care are un sunet placut, armonios (si patrunzator). 3. Care amplifica sunetele, care are rezonanta. 4. (Despre consoane) Care este rostit prin vibrarea coardelor vocale, glota fiind închisa; fonic. 5. (Despre filme cinematografice) Însotit de vorbire si de muzica. ♦ (Substantivat, n.) Partea sonora (5) a unui film cinematografic sau de televiziune. 6. Fig. Important, cu rasunet, renumit; p. ext. pretentios, emfatic. – Din fr. sonore, lat. sonorus.
special, SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebeste de alte lucruri asemanatoare prin trasaturi care îi sunt proprii; care se afla numai la un lucru sau la o anumita categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este facut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. iesit din comun, deosebit de bun, de valoros; exceptional. ♢ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi; în mod particular, în speta. ♦ (Despre editii de presa, publicatii) Publicat cu o ocazie deosebita sau la o data festiva. ♦ Care apartine unei anumite specialitati (1), de stricta specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. spécial, lat. specialis.
subţire, SUBŢÍRE, subtiri, adj. I. 1. Care are grosime mica în raport cu celelalte dimensiuni. ♢ Expr. Subtire la (sau în) punga = sarac, zgârcit. ♦ (Despre oameni) Slab, uscat; zvelt. ♦ (Despre parti ale corpului omenesc) De dimensiuni reduse în latime ori grosime; îngust; p. ext. slab, fin, delicat. ♦ (Adverbial, în expr.) A zâmbi subtire = a zâmbi silit, siret (cu buzele abia întredeschise). ♦ (Despre fire, corzi, tuburi etc.) Cu diametru mic; îngust. ♦ (Despre litere si despre scriere; adesea adverbial) Cu liniile înguste, fine. ♦ (Adverbial) Fin, delicat. 2. (Despre corpuri cu suprafata întinsa, despre straturi sau despre materii care se asaza ca un strat peste ceva) Cu grosime mica; foarte putin adânc. ♦ (Despre materii textile, hârtie, piele etc.) De grosime redusa; usor. ♦ (Despre îmbracaminte) Facut dintr-un material usor, care nu tine cald. 3. (Despre corpuri lichide si gazoase) Cu concentratie sau densitate mica, putin consistent; diluat, rar. ♦ (Despre ploaie) Cu stropi marunti si desi. 4. Fig. (Despre vânt) Viu, taios, patrunzator. 5. (Despre glas, voce; adesea adverbial) Cu ton înalt; ascutit. II. Fig. 1. (Despre oameni) Cu purtari si gusturi alese; distins, rafinat. ♦ Cu gusturi delicate; pretentios, dificil. 2. Ales, delicat, fin. 3. Subtil, rafinat; iscusit, siret, viclean. ♢ Expr. Cu un plan subtire = pe ocolite, cu istetime, cu viclenie. – Lat. subtilis.
imperceptibil, IMPERCEPTIBIL, -Ă adj. care nu poate fi perceput, abia observat; nesesizabil. (< fr. imperceptible)
tablou, TABLÓU, tablouri, s.n. I. 1. Pictura, desen, gravura etc. executate pe o pânza, pe un carton etc.; p. ext. pictura, desen, gravura, fotografie etc. înramate si asezate (în scop decorativ) pe peretii unei încaperi. ♢ Tablou viu (sau vivant) = grup de persoane care stau nemiscate într-o anumita pozitie, pentru a înfatisa sau a evoca o scena simbolica. ♢ Expr. (Fam.; adverbial) A ramâne tablou = a ramâne surprins, înlemnit. 2. Priveliste de ansamblu din natura, care evoca o reprezentare picturala si impresioneaza prin frumusete si pitoresc. 3. Fig. Descriere sau evocare facuta prin cuvinte. 4. Diviziune a unei piese de teatru sau subdiviziune a unui act, care marcheaza schimbarea decorului, trecerea timpului etc. 5. Tabel (1). 6. Grafic compus dintr-o grupare de termeni, de simboluri, de numere (dispuse în siruri si coloane). II. 1. Placa de marmura, de metal, de lemn pe care sunt montate diferite aparate folosite la actionarea unui sistem tehnic sau la controlul functionarii lui; placa împreuna cu aparatura respectiva. ♢ Tablou de bord = tablou pe care sunt fixate aparatele si instrumentele necesare controlului si manevrarii unui vehicul. 2. Placa prevazuta cu cârlige de care se agata fisele muncitorilor dintr-o întreprindere, cheile camerelor dintr-un hotel sau dintr-un sanatoriu etc. – Din fr. tableau.
tabiet, TABIÉT, tabieturi, s.n. Deprindere, gust pe care cineva si-l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obisnuinta; p. ext. manie. ♢ Loc. adj. Cu tabieturi = cu deprinderi precise si fixe. ♢ Expr. A-si face tabietul = a-si satisface un gust care a devenit obicei zilnic. A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispozitia, pofta. ♦ Viata confortabila, comoditate. Loc. adv. Cu tabiet = comod, confortabil. [Pr.: -bi-et] – Din tc. tabīat.
tabietliu, TABIETLÍU, -ÍE, tabietlii, adj. (Rar) Care are tabieturi; p. ext. maniac, pedant. [Pr.: -bi-e-] – Din tc. tabīatli.
tablabaşa, TABLÁ-BASÁ s.m. invar. (Înv.) Cal de parada pe care sultanul îl dadea în dar unui domnitor român, la numirea acestuia. ♦ Fig. (Adverbial) Comod, confortabil. – Din tc. tabla bası.
tală, TÁLĂ, tale, s.f. (Reg.) Adunatura galagioasa de oameni; ceata, multime. ♦ Galagie, larma. ♢ Expr. A sta de tala = a sta la taifas. ♦ (Adverbial; adesea repetat, în forma tala) Încet-încet, haide-hai. – Et. nec.
talpă, TÁLPĂ, talpi, s.f. 1. 1. Partea inferioara a labei piciorului; la om si la unele animale, de la degete pâna la calcâi, care vine în atingere cu pamântul si pe care se sprijina corpul. ♢ Expr. A o apuca la talpa sau a-si lua talpile la spinare = a pleca, a o sterge. Arde focul la talpile picioarelor, se spune când cineva este amenintat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în talpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în miscare, în actiune. ♦ Compuse; talpa-gâstei = a) încretiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârsta); b) scris neîngrijit; c) planta erbacee melifera si medicinala, cu tulpina puternica, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = planta erbacee cu frunze mari, spinoase si cu flori albe sau trandafirii, grupate în forma de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mica planta erbacee cu tulpina târâtoare, ramificata, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = planta erbacee cu flori mici rosietice, cu frunzele acoperite în partea inferioara de numeroase glandule, albe, având proprietati antiscorbutice si diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încaltamintei sau a ciorapului, care protejaza talpa (I 1). 3. Piele groasa tabacita special, din care se confectioneaza pingelele încaltamintei, flecurile tocurilor etc. ♢ Talpa artificiala = material fabricat, prin aglomerare cu lianti, din fibre de piele (provenite din deseuri), fibre de celuloza si fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpa (I 3), la branturi, staifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grinda care se aseaza la temelia unei constructii pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ♢ Talpa casei = capul familiei, barbatul. Talpa tarii (sau a casei) = taranimea (considerata în trecut ca temelie a tarii, obligata sa suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama capeteniei dracilor; b) om foarte rau, pacatos; baba rea, vrajitoare. ♦ Fig. Sprijin, baza, sustinere. 2. Fiecare dintre cele doua lemne groase, orizontale, care alcatuiesc scheletul razboiului de tesut manual. 3. Fiecare dintre cele doua suporturi laterale, de lemn sau de otel, curbate în sus la capatul de dinainte, pe care aluneca sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijina plugul si care îl face sa alunece mai usor pe brazda. ♦ Partea de dedesubt a corabiei. ♦ Parte care formeaza fundul unui scoc de moara, de joagar etc. 4. Partea inferioara, latita, a unei piese, a unui organ de masina sau a unui element de constructie, prin care acesta se reazama pe alta piesa, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, latita, a unei sine, prin care aceasta se reazama pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care aluneca pe lemnul supus prelucrarii. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de pusca pe care se sprijina arma când sta vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se cladeste o claie sau un stog. ♦ Spec. Baza a unei excavatii miniere sau a unei gauri de sonda. ♦ Spec. Parte mai latita (inferioara) a unei litere tipografice. – Cf. magh. t a l p.
tibia, TÍBIA, tibii, s.f. Os lung si gros al piciorului, situat între genunchi si glezna, lânga peroneu, cu care formeaza scheletul gambei. [Pr.: -bi-a] – Din fr., lat. tibia.
tibial, TIBIÁL, -Ă, tibiali, -e, adj. Care se refera la tibia, care apartine tibiei. [Pr.: -bi-al] – Din fr. tibial.
tihnit, TIHNÍT, -Ă, tihniti, -te, adj. (Despre viata cuiva; adesea adverbial) Linistit, lipsit de griji. ♦ Pasnic, odihnitor. [Var.: (pop.) ticnít, -a adj.] – V. tihni.
ihtiofobie, IHTIOFOBÍE s. f. teama patologica de pesti. (< engl. ichtyophobia)
tărişor, TĂRISÓR, -OÁRĂ, tarisori, -oare, adj. Diminutiv al lui tare; taricel. ♢ (Adverbial) Repejor. – Tare + suf. -isor.
tăvălug, TĂVĂLÚG, tavalugi, s.m. 1. Unealta agricola compusa din unul sau din mai multi cilindri, folosita la farâmarea bulgarilor de pamânt si la netezirea si tasarea solului înainte si dupa însamântare; cilindru greu, folosit la anumite masini pentru farâmare, îndesare, nivelare etc. ♢ Expr. A se da sau a se duce (ori a da pe cineva) de-a tavalugul (sau, adverbial, tavalug) = a se duce (sau a face pe cineva sa se duca) de-a rostogolul. 2. Instrument rudimentar de treierat. [Pl. si: (n.) tavaluguri. – Var. tavalúc s.m.] – Tavali + suf. -ug.
tânguios, TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguiosi, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. [Pr.: -gu-ios] – Tângui + suf. -os.
târâş, TÂRẤS adv., târâsuri, s.n. 1. Adv. Târând pe jos, tragând dupa sine. 2. Adv. Târându-se pe jos (ca sa nu fie vazut); abia miscând picioarele de oboseala, de slabiciune etc. ♦ Fig. Cu greutate, cu dificultate. ♢ Expr. Târâs-grapis = cu mare greutate, anevoie. 3. S.n. Târâre. – Târî + suf. -is.
târî, TÂRÎ́, târasc, vb. IV. 1. Tranz. A misca un lucru (greu) dintr-un loc în altul, tragându-l pe jos; a trage dupa sine cu sila un om, un animal. ♢ Expr. A târî barca pe uscat = a trai greu. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. ♦ Fig. A îndemna, a împinge spre ceva (reprobabil); a antrena. 2. Refl. A merge, a înainta cu greu atingând pamântul cu genunchii, cu coatele, cu burta; (despre animale) a înainta prin miscari specifice, cu trupul lipit de pamânt. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia miscându-si picioarele. 3. Refl. (Despre obiecte care atârna) A atinge pamântul cu partea de jos, a se freca de pamânt. – Din sl. trĕti.
târzior, TÂRZIÓR, -OÁRĂ, târziori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui târziu. [Pr.: -zi-or] – Târziu + suf. -ior.
ideofobie, IDEOFOBÍE s. f. teama patologica de idei. (< engl. ideophobia)
teleleu, TELELÉU, -EÁ, telelei, -ele, s.m. si f. Om fara capatâi, care îsi pierde vremea (umblând de colo pâna colo) fara nici o treaba. ♢ Expr. (Adverbial) A umbla teleleu (Tanase) = a umbla de colo pâna colo, fara rost. A fi teleleu Tanase = a fi zapacit, aiurit, nauc. – Din magh. telelö.
temeinic, TEMÉINIC, -Ă, temeinici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Solid, serios; cu temeinicie. ♦ Adânc, profund, intens. [Var.: (înv.) temélnic, -a adj.] – Temei + suf. -nic.
iaido, IAÍDO s. f. arta luptei cu sabia, în Japonia. (< cuv. jap.)
teribil, TERÍBIL, -Ă, teribili, -e, adj. 1. Care inspira groaza; îngrozitor. 2. (Fam.) Extraordinar, formidabil, grozav. ♢ (Adverbial, legat de un adjectiv prin prep. "de", cu valoare de superlativ) Foarte, extrem de... – Din fr. terrible, lat. terribilis.
termoreglare, TERMOREGLÁRE, termoreglari, s.f. Mecanism fiziologic prin care temperatura animalelor cu sânge cald este mentinuta constanta, indiferent de variatiile temperaturii mediului ambiant. – Termo- + reglare.
tomnatic, TOMNÁTIC, -Ă, tomnatici, -ce, adj. 1. Care apare toamna, care se face toamna; de toamna. ♦ (Despre pomi) Care rodeste toamna; (despre fructe) care se coace toamna. ♦ (Adverbial) Ca toamna, a toamna; fig. trist, melancolic. 2. Fig. (Despre oameni) Trecut de maturitate, ajuns la vârsta care preceda batrânetea. ♢ Flacau (sau holtei, fecior) tomnatic = barbat trecut de tinerete si ramas neînsurat. [Var.: tomnátec, -a adj.] – Toamna + suf. -atic.
tonalitate, TONALITÁTE, tonalitati, s.f. I. 1. Ansamblul legilor care stau la baza gamelor. ♦ Raportul dintre sunetele unei scari muzicale fata de acordul ei principal. 2. (Lingv.) Înaltime caracteristica a unei vocale în scara normala a tonurilor. ♦ Intonatie deosebita în unele limbi a unor cuvinte cu sens diferit care se scriu la fel. II. 1. Ton2 (II 1). 2. Ton2 (II 2). ♦ Ambianta cromatica specifica unui tablou. – Din fr. tonalité.
topilă, TOPÍLĂ, topile, s.f. 1. Loc îngradit în albia unui râu sau într-o apa statatoare unde se pun la topit cânepa sau alte plante textile; bazin de topire a plantelor textile, sapat în câmp si legat printr-un canal de o apa curgatoare sau de un lac. 2. Topitoare, v. topitor (2). – Din bg., scr. topilo.
topuz, TOPÚZ, topuzuri, s.n. Buzdugan cu capul îmbracat în argint si batut cu nestemate, care, împreuna cu sabia, tuiul si calul împaratesc, constituia simbolul învestiturii domnesti conferite de sultan. ♢ Loc. adv. (Pop.) Cu topuzul = cu sila, cu forta; cu brutalitate. ♦ Maciuca scurta conferita de domn marilor demnitari; p. gener. buzdugan. [Pl. si: topuze] – Din tc. topuz.
tocmai, TÓCMAI adv. 1. În mod exact, precis. ♢ Expr. (Fam.) Tocmai pe tocmai = exact asa, în totul. 2. Abia, chiar atunci. 3. Nu mai aproape decât... 4. Chiar asa de..., prea (mult). [Var.: (pop.) tócma adv.] – Din sl. tŭkŭma.
transdanubian, TRANSDANUBIÁN, -Ă, transdanubieni, -e, adj. Care se afla sau locuieste dincolo de Dunare. [Pr.: -bi-an] – Din fr. transdanubien.
colonie, COLONÍE1, colonii, s.f. 1. (În antichitate) Cetate sau oras întemeiat, în scopuri comerciale sau strategice, de fenicieni, de greci sau de alte popoare pe teritorii straine. ♦ Oras întemeiat de romani în tinuturile cucerite, având rol economic, administrativ si militar. 2. Teritoriu ocupat si administrat de o natiune straina si care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc. 3. Grup compact de persoane (de aceeasi origine) asezat într-o tara sau într-o regiune a unei tari si care provine din imigrare sau din stramutare. 4. Grup de copii trimisi la odihna în statiuni climaterice sau balneare; loc unde este gazduit acest grup de copii. 5. Grup de animale din aceeasi specie, care duce viata în comun. Colonie de corali. ♢ Colonie microbiana = grup de bacterii aflat în cultura pe medii sociale, vizibil cu ochiul liber, derivat dintr-un germen unic sau dintr-un numar redus de germeni care s-au înmultit pe loc. – Din fr. colonie, lat. colonia.
trage, TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a misca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ♢ Expr. A trage (pe cineva) de mâneca = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atentia spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de par = a fi relatat în mod exagerat, fortat, tendentios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecata = a cita pe cineva în fata justitiei. A trage pe sfoara = a pacali. A trage pe roata = a supune torturii cu ajutorul rotii de tortura. A trage la raspundere = a cere cuiva sa dea socoteala de faptele sale, a face raspunzator. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situatie grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasa, sortita esecului. ♦ (Cu complementul "clopotul") A face sa sune (prin deplasare într-o parte si în alta). ♦ A întinde, a încorda un fir, o sfoara (smucind). ♢ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o actiune reprobabila); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra sa). 2. Tranz. A duce, a târî dupa sine. ♢ Expr. A trage targa pe uscat = a trai în lipsuri, în saracie; a o scoate greu la capat. A trage un picior sau a trage piciorul = a schiopata. ♦ (Despre animale de tractiune) a face ca un vehicul sa se deplaseze (ducându-l dupa sine). 3. Tranz. A pune (sau a scoate) (de) pe sine un obiect de îmbracaminte sau de încaltaminte; a înfunda pe cap o boneta, o caciula; a duce un accesoriu de îmbracaminte înspre o parte a corpului (spre a o acoperi); a aranja, a potrivi. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântari, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascutit). 6. Tranz. A îndrepta si a opri un vehicul, o ambarcatie la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A se opri undeva spre a fi gazduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. 8. Refl. si intranz. (Reg. si fam.; urmat de determinari locale introduse prin prep. "la") A se duce (mânat de o dorinta), a se îndrepta spre o tinta. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simti atras catre... ♦ Intranz. A prevesti o anumita stare. Trage a rau. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ♢ Expr. (Tranz.) A-si trage mâna de deasupra cuiva = a înceta sa mai ocroteasca pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a patimi. ♢ Expr. A trage o spaima = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecintele unui fapt reprobabil; a ispasi. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage. ♢ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învataminte din (sau de pe urma)... = a învata (dintr-o experienta). ♢ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obtine un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-si încorda auzul pentru a prinde zgomote usoare, vorbe soptite; a asculta pe furis. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furis, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ♢ Expr. A-si trage sufletul (sau rasuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, batrânetii etc.; a se odihni dupa un efort greu. (Intranz.) A trage sa moara = a fi în agonie, a-si trai ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiti, a bea. ♢ Expr. (Absol.) A trage la masea (sau la mustata) = a fi betiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ♢ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a sterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (În diverse procese de munca sau în actiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reiesind din determinari) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o tesatura) la piua = a supune o tesatura unei operatii mecanice la piua, pentru a o face mai deasa. A trage la tipar = a tipari. A trage la sapirograf = a sapirografia. A trage pe piatra (sau pe amnar, pe curea) = a ascuti. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopata) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spata. ♢ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barba = a freca de barba un ban câstigat (în credinta superstitioasa ca acest gest atrage un câstig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoana cu trupul subtire, mladios. ♦ A întinde si a subtia un material ductil, trecându-l printr-o filiera. ♦ Refl. (În expr.) A se trage la fata (sau la obraji, la chip) = a slabi, a avea figura obosita, palida. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu placere, cu multa energie, cu pasiune. ♢ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descarca o arma spre tinta, a face ca proiectilul, sageata etc. sa porneasca spre tinta. 5. Tranz. A freca o anumita regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A frictiona. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subîntelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învalui pe cineva, provocându-i o senzatie neplacuta de racoare (urmata adesea de îmbolnavire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...). [Perf. s. trasei, part. tras] – Lat. •tragere (= trahere).
trebuincios, TREBUINCIÓS, -OÁSĂ, trebuinciosi, -oase, adj. (Adesea adverbial) Necesar, folositor, util, de trebuinta, trebuitor. [Pr.: bu-in-] – Trebuinta + suf. -ios.
treisprezece, TRÉISPREZECE num. card. Numar care are în numaratoare locul între doisprezece si paisprezece si care se indica prin cifra 13 sau XIII. ♢ (Adjectival) Treisprezece ani. ♢ (Substantivat) Scrie un treisprezece. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Rândul treisprezece. ♢ (Formeaza numeralul adverbial corespunzator) De treisprezece ori. ♢ (Formeaza numeralul multiplicativ corespunzator) De treisprezece ori pe atâta. = (Precedat de "câte", formeaza numeralul distributiv corespunzator) Câte treisprezece parti. – Trei + spre + zece.
treizeci, TREIZÉCI num. card. Numar care are în numaratoare locul între douazeci si noua si treizeci si unu si care se indica prin cifra 30 sau XXX. ♢ (Adjectival) Are treizeci de ani. ♢ (Substantivat) Scrie un treizeci pe tabla. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Tomul treizeci. ♢ (Formeaza numeralul adverbial corespunzator) De treizeci de ori. ♢ (Formeaza numeralul multiplicativ corespunzator) De treizeci de ori pe atâta. ♢ (Precedat de "câte", formeaza numeralul distributiv corespunzator) Câte treizeci de parti. – Trei + zece.
turtă, TÚRTĂ, turte, s.f. 1. Pâine rotunda si turtita, facuta din malai sau din aluat nedospit. ♢ Expr. A face (pe cineva) turta = a bate foarte tare (pe cineva). (Adverbial) A fi (sau a se îmbata) turta = a se îmbata foarte tare. A rupe (sau a frânge cuiva) turta = a sarbatori, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nasterea unui copil. 2. Nume generic pentru diferite prajituri. ♢ Turta dulce = produs de patiserie (crocant) facut din faina de grâu, miere si oua, la care adesea se adauga migdale, nuci etc. si o glazura cu sirop de zahar. 3. Produs care ramâne dupa ce s-a stors mierea din fagure, uleiul din semintele de floarea-soarelui etc. si care se preseaza într-o forma de obicei turtita si rotunda. 4. Planta erbacee cu tulpina foarte scurta, cu frunzele adânc crestate si spinoase si cu flori mari, alburii (Carlina acaulis). ♢ Compuse: turta-lupului = numele popular al semintelor foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnina; turta-vacii = ciuperca comestibila, de culoare galbena-roscata sau cafenie, acoperita cu o substanta vâscoasa (Boletus luteus). – Lat. •turta (= torta [panis] "pâine rotunda"). Cf. fr. t o u r t e.
tribadism, TRIBADÍSM s.n. (Med.) Lesbianism. – Din fr. tribadisme.
tun, TUN, tunuri, s.n. 1. Arma de artilerie care arunca proiectile la distanta mare; p. gener. nume dat tuturor armelor de artilerie. ♢ Expr. A scapa ca din (gura de) tun, se spune când cineva reuseste sa fuga (scapând de o situatie neplacuta). (Poti) sa dai cu tunul, se spune despre cineva care doarme adânc si nu se trezeste usor sau despre un loc unde nu se afla nici o fiinta vie. ♢ (Pus pe lânga un verb, îi intensifica actiunea; pe lânga un adjectiv, îi da valoare de superlativ; adverbial) A înghetat tun. Sanatos tun. 2. (În sintagma) Tun electronic = parte a unor tuburi electronice care produce un fascicul filiform de electroni cu aceeasi viteza. 3. (Înv. si pop.) Tunet. – Lat. tonus.
tulei, TULÉI, tuleie, s.n. 1. Cotor al penelor nedezvoltate de pasare; puf care acopera corpul puilor de pasare. 2. Fir de mustata sau de barba care abia a crescut (la tineri). – Cf. scr. t u l a j, ucr. t u l i j.
tangenţial, TANGENŢIÁL, -Ă, tangentiali, -e, adj. Privitor la tangenta; care este asemanator cu o tangenta. ♦ Fig. (Adesea adverbial) Atins în treacat; p. ext. indirect, printre altele. [Pr.: -ti-al] – Din fr. tangentiel.
tapoşnic, TAPÓSNIC, taposnici, s.m. Planta erbacee din familia labiatelor, cu flori purpurii, cu frunze înguste, ovale si cu tulpina ramificata si acoperita cu peri moi, îndreptati în jos (Galeopsis ladanum). – Et. nec.
tardiv, TARDÍV, -Ă, tardivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care apare, se întâmpla, se dezvolta cu întârziere. – Din fr. tardif.
respiraţie, RESPIRÁŢIE, respiratii, s.f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizeaza schimbul de gaze (absorbirea oxigenului si eliminarea bioxidului de carbon) între organismele vii si mediul înconjurator; actiune ritmica si mecanica prin care animalele superioare inspira aerul ambiant continând oxigenul necesar întretinerii vietii si expira bioxidul de carbon si vaporii de apa rezultati din arderi; rasuflare. ♢ Respiratie artificiala = mijloc de reanimare care consta în efectuarea unui ansamblu de miscari ce se executa asupra corpului unei persoane, pentru a provoca reluarea miscarilor respiratorii normale, întrerupte în caz de asfixiere, sincopa etc., în vederea introducerii si scoaterii alternative si ritmice a aerului din plamâni. Opera (sau studiu, lucrare) de larga respiratie = opera (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexa. ♦ Aerul respirat; suflare. – Din fr. respiration, lat. respiratio.
rapid, RAPÍD, -Ă, rapizi, -de, adj., s.n. I. Adj. (Adesea adverbial) Care se misca, se desfasoara, se executa cu repeziciune. ♢ Tren rapid (si substantivat, n.) = tren care circula cu viteza mare si care opreste numai în statiile importante. II. S.n. 1. Canal cu panta mai mare decât panta critica si care racordeaza doua tronsoane ale unui curs de apa situate la înaltimi diferite. 2. (Geol.) Cataracta (I). – Din fr. rapide, lat. rapidus.
rar, RAR, -Ă, rari, -e, adj., s.f. I. Adj. 1. Care, într-un sir de lucruri sau de fiinte de acelasi fel, se afla fata de celelalte la o distanta mai mare decât cea obisnuita. 2. (Despre un întreg) Care are elementele componente mai departate unele de altele decât de obicei. Pânza rara. 3. (Adesea adverbial) Care se petrece, se efectueaza sau se succeda la intervale mai departate sau într-un timp mai lung decât cel obisnuit; care se desfasoara într-un ritm lent. 4. (Adesea adverbial) Care este putin numeros, care se gaseste numai în putine locuri sau apare la intervale mai departate. ♦ Neobisnuit, exceptional. 5. Distins, ales, scump, pretios (prin faptul ca nu se întâlneste prea des), superior (ca merit sau ca valoare). ♢ Piatra rara = piatra pretioasa. II. S.f. (Reg.) Un fel de mreaja de pescuit, cu o împletitura rara (I 2). – Lat. rarus.
raţional, RAŢIONÁL, -Ă, rationali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Conform cu principiile si cerintele ratiunii; care poate fi conceput cu ajutorul ratiunii. ♦ (În filozofia rationalista) Izvorât sau dedus din ratiune, considerat ca independent de experienta si anterior acesteia. 2. (Despre oameni) Cumpanit, chibzuit, cu judecata, cu ratiune. 3. (Adesea adverbial) Care se face cu judecata, cu masura, cu respectarea unor principii sistematice, metodice. 4. (Mat.; în sintagmele) Numar rational = nume dat unei clase de numere din care fac parte numerele întregi si fractionare, pozitive si negative, precum si numarul zero, si care pot fi exprimate printr-un raport între doua numere întregi. Expresie rationala = expresie algebrica care nu contine extrageri de radical asupra necunoscutei. 5. (Fiz.; în sintagma) Mecanica rationala = mecanica teoretica. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. rationnel, lat. rationalis.
radical, RADICÁL, -Ă, radicali, -e, adj., s.m. I. Adj. 1. De baza, fundamental, esential. ♦ (Adverbial) Din temelie, cu desavârsire, complet. ♦ (Despre tratamente, leacuri) Care vindeca în întregime, complet. 2. Care preconizeaza reforme adânci, actiuni hotarâtoare; schimbari fundamentale. II. S.m. 1. (Mat.) Radacina. ♦ Simbolul matematic care exprima o extragere de radacina. ♢ (Mat.; în sintagmele) Axa radicala = locul geometric al punctelor din plan care au aceeasi putere fata de doua cercuri date, reprezentat printr-o dreapta perpendiculara pe linia care uneste centrele cercurilor. Plan radical = locul geometric al punctelor din spatiu având aceeasi putere fata de doua sfere date, reprezentat printr-un plan. 2. (Chim.) Grupare de atomi care ramâne neschimbata într-o reactie chimica si care se comporta ca un element unic. 3. (Lingv.) Radacina. – Din fr. radical, germ. Radikal.
răstit, RĂSTÍT, -Ă, rastiti, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenintator; aspru, tare. – V. rasti.
răsuci, RĂSUCÍ, rasucésc, vb. IV. 1. Tranz. si intranz. A deforma un corp alungit, prin rotirea în sensuri opuse extremitatilor sale. ♦ A învârti un fir textil în jurul lui însusi si în aceeasi directie, pentru a-l face mai rezistent. ♦ A reuni doua sau mai multe fire înfasurând unele în jurul altora. ♦ Tranz. A învârti capetele mustatilor pentru a le da o anumita forma. 2. Tranz. si refl. A(-si) imprima o miscare de rotatie; a (se) roti, a (se) întoarce. ♦ Tranz. A mânui sabia, palosul, pentru a lovi cu ele. 3. Refl. A se întoarce brusc pe loc, schimbându-si directia, pozitia; a se rostogoli. ♢ Expr. (Tranz.) A suci si a rasuci (pe cineva) = a hartui (pe cineva) cu întrebari pentru a obtine anumite raspunsuri, marturisiri etc. 4. Tranz. si refl. A(-si) misca o parte a corpului, schimbându-i pozitia. ♢ Expr. (Tranz.) A rasuci capul cuiva = a scoate din minti, a zapaci pe cineva. ♦ Tranz. A-si luxa o mâna, un picior etc. ♦ Tranz. A întoarce gâtul unei pasari cu o miscare violenta, pentru a-l frânge. 5. Tranz. A învârti cu un gest mecanic un obiect tinut în mâna. 6. Tranz. A strânge un obiect, dându-i forma unui sul. ♦ Spec. A înfasura cu mâna foita în care s-a pus tutun, pentru a face o tigara. 7. Tranz. A înfasura, a depana un fir în jurul unui suport. – Ras- + suci.
răcitor, RĂCITÓR, -OÁRE, racitori, -oare, adj., s.n. 1. Adj. Care ajuta la mentinerea unei temperaturi scazute, care raceste (1). 2. S.n. Instalatie folosita pentru racirea sau mentinerea unei temperaturi scazute fata de cea a mediului ambiant a unui material, a unei substante sau a unui spatiu închis, cu ajutorul unui agent refrigerent ca gheata, lichid volatil, aer sau apa rece etc.; dulap cu pereti dubli, în care se mentine o temperatura joasa prin introducerea de gheata si care se foloseste pentru pastrarea la rece a alimentelor sau pentru racirea bauturilor. – Raci + suf. -tor.
răguşit, RĂGUSÍT, -Ă, ragusiti, -te, adj. Care vorbeste sau striga gros, dogit din cauza inflamarii laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigatul animalelor; adesea adverbial) îngrosat si slabit. – V. ragusi.
răricel, RĂRICÉL, -EÁ, raricei, -ele, adj. (Adesea adverbial) Rarisor. – Rar + suf. -icel.
rărişor, RĂRISÓR, -OÁRĂ, rarisori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Diminutiv al lui rar; raricel. – Rar + suf. -isor.
hipnopatie, HIPNOPATÍE s. f. maladie microbiana care se manifesta printr-un somn greu, prelungit; boala somnului. (< fr. hypnopathie)
hipnofobie, HIPNOFOBÍE s. f. teama patologica de somn. (< engl. hypnophobia)
răsunător, RĂSUNĂTÓR, -OÁRE, rasunatori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care suna puternic si prelung; care se aude de (sau pâna) departe. ♦ (Despre spatii) În care se împrastie sau se concentreaza zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresioneaza puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Rasuna + suf. -ator.
relativ, RELATÍV, -Ă, relativi, -e, adj. 1. Care se refera, se raporteaza la ceva sau la cineva, care are legatura cu ceva sau cu cineva. ♢ (Gram.) Pronume (sau adverb) relativ = pronume (sau adverb) care face legatura dintre propozitii subordonate si cuvinte din propozitiile regente pe care le determina. Propozitie relativa (si substantivat, f.) = a) propozitie subordonata introdusa printr-un pronume sau adverb relativ; b) propozitie atributiva. ♢ Loc. prep. Relativ la... = în legatura cu..., referitor la..., cu privire la... 2. Care are o valoare dependenta de anumite conditii, de un sistem de referinta etc.; evaluat, determinat cu aproximatie; conditionat, limitat, variabil. ♢ Cronologie relativa = cronologie care stabileste ca un eveniment sau un fenomen a avut loc înaintea altuia sau dupa altul, fara sa poata preciza cu exactitate data. Miscare relativa = deplasare a unui corp fata de un sistem de referinta mobil. ♦ Care depinde de un termen în absenta caruia ar fi fara sens. ♦ (Adverbial) Aproximativ, mai mult sau mai putin, aproape. 3. Care priveste relatia dintre termeni considerati independenti de aceasta relatie. ♦ Care nu exista decât în relatie cu altceva. – Din fr. relatif, lat. relativus, it. relativo, germ. relativ.
columbian, COLUMBIÁN, -Ă, columbieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Columbiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Columbiei sau populatiei ei, care se refera la Columbia sau la populatia ei. [Pr.: -bi-an] – Columbia (n. pr.) + suf. -an.
rezervat, REZERVÁT, -Ă, rezervati, -te, adj. 1. Pus la o parte, retinut, oprit, pastrat pentru cineva. 2. (Despre oameni; p. ext. despre sentimente, atitudini) Care se tine în rezerva; sobru, circumspect, stapânit, retinut, distant; discret. ♦ (Adverbial) Cu prudenta. – V. rezerva. Cf. fr. r é s e r v é.
reminiscenţă, REMINISCÉNŢĂ, reminiscente, s.f. Amintire vaga a unor fapte aproape disparute din memorie. ♦ Ramasita, rest, urma (abia perceptibila). – Din fr. réminiscence, lat. reminiscentia.
hilofobie, HILOFOBÍE s. f. teama patologica de trecerea prin padure. (< engl. hylophobia)
revărsat, REVĂRSAT2, -Ă, revarsati, -te, adj. 1. (Despre ape curgatoare) Care s-a revarsat peste maluri, care a iesit din albie. 2. Raspândit, împrastiat, risipit. ♢ Expr. (Adverbial) A semana revarsat = a semana rasfirat, împrastiat, rar. A creste revarsat = a creste îmbelsugat, abundent. ♦ Presarat. 3. Întins, latit. 4. (Fam.; despre corpul omului sau despre parti ale lui) Care atârna de prea multa grasime. – V. revarsa.
sălbatic, SĂLBÁTIC, -Ă, salbatici, -ce, adj., s.m. si f. I. Adj. 1. (Despre animale) Care nu este domesticit sau îmblânzit; p. ext. greu de stapânit, nedomolit, aprig, focos. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Care exprima neliniste, spaima sau violenta, salbaticie. ♦ Sperios, sfios. 2. (Despre plante) Care a crescut de la sine; necultivat, nealtoit. 3. Care este creat de natura, fara interventia omului; natural; lipsit de artificiu, de rafinament; frust. ♦ (Despre pamânt, terenuri etc.) În care nu a intervenit mâna omului; nelucrat, necultivat. 4. (Despre tinuturi, locuri etc.) Pustiu, nelocuit, neumblat; lipsit de civilizatie. II. 1. Adj., s.m. si f. (Persoana) care apartine unor grupuri de oameni aflate în prima perioada de dezvoltare a societatii omenesti; (om) primitiv. 2. Adj. Caracteristic omului primitiv; rudimentar, înapoiat, primitiv, neevoluat. 3. Adj., s.m. si f. (Persoana) care se comporta ca un om primitiv; (om) necivilizat, înapoiat, grosolan. 4. Adj. (Despre par) Des si aspru; neîngrijit. 5. Adj. (Despre oameni) Lipsit de umanitate; crud, neomenos, violent, brutal, fioros. ♢ (Adverbial) Biciuie caii salbatic. ♦ (Despre manifestari, actiuni etc. ale omului) Care exprima, care arata lipsa de umanitate, neomenie, cruzime, brutalitate; aspru, necrutator. 6. Adj. (Despre oameni si manifestarile lor) Care nu se poate stapâni; aprig, impulsiv, nestapânit, nedomolit. 7. Adj., s.m. si f. (Om) care fuge de lume, care nu respecta convenientele (sociale); (om) retras, izolat, singuratic, nesociabil, ursuz. III. Adj. 1. Care se manifesta cu deosebita intensitate, neobisnuit de puternic, violent, cumplit, aprig; înfricosator, de neînvins. 2. (Despre miscari sau corpuri în miscare) Rapid, vijelios, navalnic. [Var.: salbátec, -a adj., s.m. si f.] – Lat. pop. salvaticus (=silvaticus).
rubiacee, RUBIACÉE, rubiacee, s.f. (La pl.) Familie de plante erbacee dicotiledonate, cu frunze înguste, situate mai multe la un nod, cu flori mici grupate în inflorescente bogate; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: -bi-a-ce-e] – Din fr. rubiacées.
rudimentar, RUDIMENTÁR, -Ă, rudimentari, -e, adj. Care abia începe sa se formeze, care este la începutul dezvoltarii sale; primitiv, neevoluat. – Din fr. rudimentaire.
hierofobie, HIEROFOBÍE s. f. teama morbida de obiecte de cult, religioase. (< engl. hierophobia)
rugător, RUGĂTÓR, -OÁRE, rugatori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care cere cu staruinta, care exprima o rugaminte, care se roaga. – Ruga + suf. -ator.
delicat, DELICÁT, -Ă, delicati, -te, adj. 1. (Despre fiinte si lucruri, cu privire la forma, la aspectul lor) Fin, gingas, subtirel, gratios; p. ext. fragil; (despre fiinte) plapând, subred, slabut. ♦ (Despre culori, nuante) Discret, atenuat, pal, estompat. 2. De calitate buna (în ceea ce priveste finetea materialului si a executiei). ♦ (Despre mâncaruri, bauturi, parfumuri) Fin, ales. 3. (Despre oameni si despre manifestarile lor; adesea adverbial) Plin de atentie, de grija; lipsit de asprime, de brutalitate, prevenitor. 4. (Despre probleme, situatii etc.) Care cere mare bagare de seama, prudenta, rezerva, subtilitate; gingas. – Din fr. délicat, lat. delicatus.
deriva, DERIVÁ, derív, vb. I. 1. Intranz. (mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limba, cuvinte si sensul lor) A-si trage originea din...; (tranz.) a arata provenienta unui cuvânt din altul, b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinari introduse prin prep. "de la") A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apa curgatoare din albia ei naturala în alta albie sau într-un canal. ♦ A îndrepta vehiculele de pe o cale de comunicatie pe alta cale. ♦ A ramifica o cale de comunicatie sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei functii. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se departa din drumul sau normal sub actiunea vântului sau a unui curent; a devia. – Din fr. dériver, lat. derivare.
derivat, DERIVÁT, -Ă, derivati, -te, adj., (II 1) derivati, s.m., (II 2, 3, 4) derivate, s.n. I. 1. Adj. Care deriva (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abatut din albia sa naturala. ♦ (Despre vehicule) Abatut de pe o cale de comunicatie pe alta. ♦ (Despre cai de comunicatie, canale) Abatut, ramificat din traseul principal. II. 1. S.m. (Chim.) Substanta preparata din alta si care de obicei pastreaza structura de baza a substantei din care provine. 2. S.n. Produs industrial extras dintr-o materie prima. 3. S.n. Cuvânt care deriva din alt cuvânt. 4. S.n. Lucru care rezulta, deriva (1) din altul. – V. deriva.
derivatograf, DERIVATOGRÁF, derivatografe, s.n. Aparat pentru înregistrarea variatiei greutatii unui corp supus încalzirii treptate în anumite medii ambiante. – Din fr. dérivatographe.
deroca, DEROCÁ, derochéz, vb. I. Tranz. A curata albia unui râu de mâl, de nisip etc. – Din fr. dérocher.
derocat, DEROCÁT, -Ă, derocati, -te, adj. (Despre albia râurilor) Care a fost curatata de mâl, de nisip etc. – V. deroca.
desăvârşit, DESĂVÂRSÍT, -Ă, desavârsiti, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Perfect. 2. (Despre fapte, stari, procese etc.) Deplin, complet, absolut. – De4 + savârsit.
deschis, DESCHÍS, -Ă, deschisi, -se, adj. 1. (Despre usi, porti, capace etc.) Dat la o parte spre a lasa descoperita o deschizatura. 2. (Despre încaperi, lazi etc.) Cu usa sau capacul neînchise sau neîncuiate. ♢ Expr. Aplauze la scena deschisa = aplauze în timpul desfasurarii unui spectacol. A avea (sau a tine) casa deschisa = a avea mereu musafiri; a fi primitor. ♦ (Despre vehicule) Neacoperit. Camion deschis. ♦ (În sintagmele) Scrisoare deschisa = specie de scrisoare cu continut polemic, destinata publicitatii. Vot deschis sau alegere deschisa = vot sau alegere pe fata, prin ridicare de mâini. Sedinta(sau adunare) deschisa = sedinta (sau adunare) la care sunt invitate si persoane din afara organizatiei respective. 3. Fig. (Adesea adverbial) Lipsit de ascunzisuri, de fatarnicie; franc, sincer. ♢ Expr. Deschis la vorba sau cu sufletul deschis, cu inima deschisa = sincer, fara ascunzisuri. Deschis la minte (sau la cap) = destept, receptiv. Cu pieptul deschis = fara teama, plin de curaj. ♦ (Despre razboaie, certuri etc.) Declarat, manifest. 4. (Despre obiecte care se pot închide) Cu marginile (sau cu partile componente) desfacute, îndepartate; care nu mai e împreunat sau strâns. A lasa foarfecele deschis. ♦ (Despre ochi) Cu pleoapele ridicate, cu vederea libera; fig. care nu doarme, care e treaz, vigilent. ♢ Expr. A avea ochii deschisi = a privi cu multa atentie; a fi vigilent. ♦ (Despre mâna) Cu degetele întinse, rasfirate; fig. darnic. ♦ (Despre brate) Desfacut în laturi pentru a cuprinde ceva sau pentru a îmbratisa pe cineva. ♦ (Despre aripi) Desfacut, întins pentru zbor. ♦ (Despre rani) Care sângereaza sau supureaza, care nu este vindecat. 5. (Despre terenuri) Neîngradit, neîmprejmuit; p. ext. care se întinde pe o mare distanta; (despre drumuri) pe care se poate circula nestingherit, fara obstacole. ♢ Oras deschis = oras nefortificat sau neaparat, care, potrivit dreptului international, nu poate fi bombardat sau atacat în timp de razboi. Port deschis = port în care au acces navele de orice nationalitate. 6. (În sintagmele) Vocala deschisa = vocala pronuntata cu gura mai deschisa decât în cazul vocalelor închise. Silaba deschisa = silaba terminata în vocala. 7. (Despre circuite electrice) Care este întrerupt; (despre aparate electrice de conectare) cu contactele separate. 8. (Despre culori) Cu nuanta mai apropiata de alb decât de negru; pal, luminos, clar. [Var.: (pop.) deschís, -a adj.] – V. deschide.
decongela, DECONGELÁ, decongelez, vb. I. Tranz. 1. A topi un corp sub temperatura ambianta. 2. A aduce un corp congelat la starea pe care a avut-o înainte de congelare. – Din fr. décongeler.
decor, DECÓR, decoruri, s.n. 1. Ansamblu de obiecte care servesc la crearea cadrului în care se desfasoara un spectacol de teatru, balet, film. ♦ Fig. Cadru, ambianta în care se petrece o actiune; peisaj, tablou. 2. Ceea ce serveste pentru a decora ceva; ornament, podoaba; ornamentatia interioara sau exterioara a unei cladiri, a unei sali, a unui obiect etc. – Din fr. décor.
hialofobie, HIALOFOBÍE s. f. teama patologica de obiecte de sticla. (< engl. hyalophobia)
roşcov, RÓSCOV, roscovi, s.m. Mic arbore din familia leguminoaselor, originar din Arabia, cultivat în regiunea mediteraneana, cu frunze compuse, cu foliole eliptice, persistente, cu fructe (pastai) lungi, dulci si comestibile (Ceratonia siliqua). ♢ Compus: roscov-salbatic = platica. – Din bg. rožkov.
rotunjit, ROTUNJÍT, -Ă, rotunjiti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Cu o forma rotunda, cu un contur curb. ♢ Consoana rotunjita = consoana la rostirea careia se adauga o articulatie suplimentara de rotunjire a buzelor. Vocala rotunjita = vocala pronuntata cu participarea activa a buzelor, care se apropie formând o deschizatura circulara. 3. Marit, sporit, întregit. [Var.: (reg.) ratunzít, -a, rotunzít, -a adj.] – V. rotunji.
rozmarin, ROZMARÍN, rozmarini, s.m. Arbust mic, din familia labiatelor, placut mirositor, cu frunze totdeauna verzi si cu flori albastre, albe sau rosii, întrebuintat în medicina si în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.
rubia, RUBIÁ, rubiele, s.f. Numele unei monede turcesti de aur, emisa spre sfârsitul evului mediu, care a circulat în tarile române în prima jumatate a sec. XIX. – Din tc. rubya.
definitiv, DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificarilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ♢ Hotarâre definitiva = hotarâre a unui organ de jurisdictie împotriva careia nu mai exista nici o cale ordinara de atac (apel, recurs). Profesor (sau învatator) definitiv = profesor (sau învatator) care a obtinut definitivatul. ♢ Loc. adv. În definitiv = în cele din urma, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus.
desluşit, DESLUSÍT, -Ă, deslusiti, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Care se aude limpede. 2. Care se vede precis. 3. Pe înteles, lamurit, raspicat. – V. deslusi.
detaşat, DETASÁT, -Ă, detasati, -te, adj. Desprins, separat, izolat (de cineva sau de ceva). ♦ (Sport; adverbial) în mod evident, categoric. A câstigat detasat cursa. – V. detasa. Cf. fr. d e t a c h é.
dezgheţat, DEZGHEŢÁT, -Ă, dezghetati, -te, adj. 1. (Despre lichide înghetate) Care a redevenit lichid; (despre corpuri îmbibate cu apa înghetata) care s-a muiat la caldura (prin topirea lichidului). ♦ (Despre fiinte înghetate) Dezmortit; încalzit. 2. Fig. (Despre oameni; adesea adverbial) Istet, vioi, priceput. – V. dezgheta.
dezinteresat, DEZINTERESÁT, -Ă, dezinterersati, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu are în vedere interesul, folosul personal, care nu cauta un câstig pentru sine. – V. dezinteresa. Cf. fr. d é s i n t é r e s s é.
diametral, DIAMETRÁL, -Ă, diametrali, -e, adj. Care apartine diametrului, privitor la diametru; care trece prin centrul unui cerc. ♢ Plan diametral = plan care trece prin centrul unei sfere, al unui elipsoid etc. ♦ (Adverbial) Diametral opus = cu desavârsire opus, în opozitie directa cu...; de neîmpacat. [Pr.: di-a-] – Din fr. diamétral.
kief, KIÉF s.n. 1. Repaus absolut, în mijlocul zilei, la orientali. 2. Stare de beatitudine. (din fr. kief < ar. maghrebian kayf = placere, sanatate, stare de satisfactie deplina; bucurie; stare de veselie provocata de hasis; hasis > tc. keyif)
sadea, SADEÁ adj. invar. 1. Care nu este amestecat cu altceva, de un singur fel; pur, curat. ♦ (Despre tesaturi, par etc.) Care are o singura culoare; uniform colorat; fara desen. ♦ (Adverbial) Cu totul, complet, pe de-a-ntregul. 2. Autentic, veritabil, adevarat. – Din tc. sade.
safism, SAFÍSM s.n. (Med.) Homosexualitate feminina; lesbianism, tribadism. – Din fr. saphisme.
săbia, SĂBIÁ, sabiéz, vb. I. Tranz. si refl. recipr. (Înv.) A (se) taia cu sabia. [Pr.: -bi-a] – Din sabie.
sarcopt, SARCÓPT, sarcopti, s.m. Parazit microscopic care traieste în galerii sapate în pielea oamenilor si a animalelor provocând scabia (Sarcoptes scabici). – Din fr. sarcopte.
sănătos, SĂNĂTÓS, -OÁSĂ, sanatosi, -oase, adj. 1. Care se bucura de sanatate deplina, care nu sufera de nici o boala sau infirmitate; teafar, zdravan. ♢ Loc. vb. A se face sanatos = a se însanatosi. ♢ Expr. A nu fi sanatos (la minte) = a fi (cam) nebun, zanatic. Sa-l (sau sa o etc.) porti sanatos sau sanatoasa = urare adresata cuiva care poarta o haina sau o încaltaminte noua. Sa fii sanatos = a) formula de urare sau de multumire; b) treaba ta, nu ai decât! (Fam.) A nu fi sanatos daca... = a nu se putea abtine de la ceva (rau), a-i sta în fire sa faca ceva (rau). (Adverbial) A râde sanatos = a râde cu pofta, din toata inima. ♦ (Despre plante, fructe etc.) Care nu este stricat sau atacat de vreo boala; nevatamat, în buna stare. ♦ (Despre obiecte) Care nu este atins de nici o stricaciune; care este în buna stare; întreg, intact; solid, rezistent. ♦ Fig. Bine consolidat, cu prestigiu; durabil; intangibil. ♦ Fig. Care nu este alterat moraliceste; cinstit, onest, corect. 2. Prielnic sanatatii; salubru. ♦ (Substantivat, f.; în expr.) A o lua (sau a o rupe, a o sterge) la sanatoasa = a o lua la fuga, a pleca repede pentru a nu pati ceva. 3. Fig. Întelept, bun, cu (sau de) bun-simt; potrivit, indicat, recomandabil. ♦ (Despre actiuni, activitati) Serios, temeinic. – Lat. •sanitosus (< sanus).
săptămânal, SĂPTĂMÂNÁL, -Ă, saptamânali, -e, adj., s.n. 1. Adj. (Si adverbial) Care are loc cu regularitate o data pe saptamâna; care cuprinde acest interval. 2. Adj., s.n. (Publicatie periodica) care apare o data pe saptamâna; hebdomadar. – Saptamâna + suf. -al.
hering, HÉRING s. m. peste marin migrator, asemanator cu scrumbia, foarte prolific. (< germ. Hering)
dig, DIG, diguri, s.n. Constructie de piatra, de pamânt sau de beton, facuta în lungul unei vai, la marginea unei ape, pe tarmul sau spre largul marii etc., pentru a apara un loc de inundatie, pentru a izola anumite portiuni de teren, pentru a corecta albia unui curs de apa, a reduce forta valurilor etc. – Din fr. digue.
sârb, SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Serbiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Serbiei sau populatiei ei, privitor la Serbia sau la populatia ei; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârba. – Din scr. srb.
sârbesc, SÂRBÉSC, -EÁSCĂ, sârbesti, adj. Care este specific, propriu sârbilor; provenit din Serbia; sârb. ♢ Tocana sârbeasca = mâncare preparata din ardei (gras) cu diferite zarzavaturi si orez. – Sârb + suf. -esc.
sâsâit, SÂSÂÍT2, -Ă, sâsâiti, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronuntat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului "s", pronuntat ca "s"). ♢ (Adverbial) Vorbeste sâsâit. – V. sâsâi.
scai, SCAI1, scai, s.m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunze ghimpoase si cu fructe globuloase înconjurate de ghimpi îndoiti la vârf, care se agata de haine, de lâna oilor etc.; p. restr. fructul înconjurat de ghimpi al acestor plante. ♢ Expr. (Si adverbial) A se tine scai (de cineva) sau a se tine (de cineva) ca scaiul (de oaie) = a nu lasa pe cineva în pace, a urmari (pe cineva) pretutindeni. ♢ Compuse: scai-vânat = planta erbacee cu frunzele dintate si cu flori violacee dispuse în capitule (Eryngiumplanum); scaiul-dracului = planta erbacee cu frunzele spinoase si cu flori albastre-verzui (Eryngium campestre); scai-marunt = turita. – Din scr. čkalj.
sărăcuţ, SĂRĂCÚŢ, -Ă, saracuti, -e, adj. (Adesea substantivat) Diminutiv al lui sarac. ♢ (Adverbial) Îmbracat cam saracut. – Sarac + suf. -ut.
hemofobie, HEMOFOBÍE s. f. hematofobie. (< engl. hemophobia)
scânteie, SCÂNTÉIE, scântei, s.f. 1. Particula solida incandescenta care sare din foc, dintr-un corp aprins, din ciocnirea unor corpuri dure etc. sau care însoteste o descarcare electrica, si care se stinge foarte repede. ♢ Expr. A i se face (cuiva) scântei (pe dinaintea ochilor), se zice când cineva primeste o lovitura puternica (si are senzatia ca vede scântei). A se învata (sau a se deprinde) ca tiganul cu scânteia = a se deprinde cu raul. ♦ P. ext. Lumina slaba, de-abia întrezarita, cu sclipiri intermitente; licarire. 2. Fig. Fapt în aparenta neînsemnat care declanseaza o actiune, un sentiment etc. 3. Fig. Particica neînsemnata din ceva; farâma, pic. O scânteie de talent. [Pr.: – te-ie. – Var.: (înv.) schintéie s.f.] – Lat. •scantillia (= scintilla).
seară, SEÁRĂ, seri, s.f. Parte de la sfârsitul zilei, când începe sa se întunece; interval de timp cuprins între sfârsitul zilei si momentul când cineva îsi încheie activitatea, se duce la culcare. ♢ Loc. adv. De cu seara = înca din timpul serii precedente; o data cu venirea serii, la începutul serii. Catre (sau spre, înspre, pe) seara = când se lasa seara. ♢ – Expr. Buna seara! formula de salut, la întâlnire sau la despartire, în timpul serii. A da (cuiva) buna seara sau a-si lua (de la cineva) buna seara (sau seara buna) = a saluta (pe cineva) în timpul serii. ♦ (Adverbial; în forma seara) în timpul de la sfârsitul zilei, când începe sa se întunece; în fiecare zi când începe sa se întunece. – Lat. sera.
sec, SEC, SEÁCĂ, seci, adj. 1. Lipsit de apa; care a secat, s-a uscat. Albia seaca a unui râu. ♦ (Despre locuri) Lipsit de umezeala; p. ext. arid, neproductiv. ♢ Tuse seaca = tuse uscata, fara expectoratie. Timbru (sau sigiliu) sec = urma de stampila în relief, care se imprima pe anumite acte cu o masina speciala, fara tus. 2. În care nu se afla nimic; gol, desert. ♢ Nuca seaca = nuca fara miez sau cu miezul nedezvoltat. Sunet sec = sunet scurt, fara rezonanta. Ochi sec = orbita goala a ochiului. ♢ Expr. (Substantivat) A înghiti în sec = a) a înghiti fara a avea ceva în gura; b) a se retine de la ceva, a fi nevoit sa-si înfrâneze o dorinta. ♦ (Pop.; despre partile corpului) Atrofiat, paralizat. Mâna seaca. 3. (În loc. adj.) De sec = de post, care nu este de dulce. 4. Fig. Lipsit de continut, de sens, fara folos. ♢ Loc. adv. În sec = în zadar, fara rost. 5. Fig. (Adesea substantivat) Fara minte, prost. 6. Fig. (Despre oameni si manifestarile lor; adesea adverbial) Lipsit de sensibilitate, de caldura; aspru, taios, rece. 7. Fig. (Rar) Tare, puternic, dârz. – Lat. siccus.
semestrial, SEMESTRIÁL, -Ă, semestriali, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se refera la un semestru; care se face sau se produce în fiecare semestru; care dureaza un semestru. [Pr.: -tri-al] – Din fr. semestriel.
semeţ, SEMÉŢ, -EÁŢĂ, semeti, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Mândru, falnic, maret; trufas, sfidator, obraznic. ♢ (Adverbial) Priveste semet. 2. Îndraznet, curajos; plin de avânt, de elan; avântat. [Var.: (reg.) sumét, -eáta adj.] – Cf. sl. s ŭ m ĕ t i.
semianalfabet, SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeti, -te, adj., s.m. si f. (Persoana) care abia stie sa scrie si sa citeasca. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.
helobiale, HELOBIÁLE s. f. pl. ordin de plante monocotiledonate acvatice: sagitaria si alte plante înrudite. (< fr. hélobiales)
helmintofobie, HELMINTOFOBÍE s. f. teama patologica de infestare cu helminti. (< engl. helmintophobia)
semiobscuritate, SEMIOBSCURITÁTE s.f. Stare a unui spatiu insuficient luminat; lumina slaba, care face ca obiectele sa fie abia vizibile; penumbra, semiîntuneric. ♦ Fig. Lipsa de publicitate, de glorie. [Pr.: -mi-ob-] – Semi- + obscuritate.
senzual, SENZUÁL, -Ă, senzuali, -e, adj. Care tine de simturi, care desfata simturile. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Înclinat spre placerile trupesti, spre senzualitate. ♦ (Adesea adverbial) Care tradeaza, exprima senzualitate. [Pr.: -zu-al] – Din fr. sensuel, lat. sensualis.
sfătos, SFĂTÓS, -OÁSĂ, sfatosi, -oase, adj. (Adesea adverbial) Caruia îi place sa povesteasca; care vorbeste cu întelepciune, care este bun povatuitor; vorbaret. – Sfat + suf. -os.
schimba, SCHIMBÁ, schimb, vb. I. 1. Tranz. A înlocui un lucru cu altul sau pe cineva cu altcineva (de aceeasi natura). ♢ Expr. A schimba scrisori = a coresponda. A schimba o vorba (sau un cuvânt, câteva vorbe, câteva cuvinte etc.) (cu cineva) = a sta (putin) de vorba; a conversa, a vorbi (cu cineva). 2. Tranz. A ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul (echivalent ca valoare), a ceda un obiect pentru altul, a face schimb. ♦ A ceda o suma de bani pentru a primi alta de aceeasi valoare, dar constând din alte monede. 3. Tranz. A da unui lucru alta forma, alt aspect etc.; a modifica, a transforma. ♢ Expr. A schimba vorba = a abate convorbirea în alta directie. A schimba cântecul (sau tonul, nota, foaia etc) = a-si modifica comportarea, atitudinea. (Refl.) Se schimba vorba, se spune când intervine ceva care modifica situatia existenta. ♦ Refl. (Despre oameni) A-si modifica aspectul, firea, conduita etc. ♦ Refl. (Despre timp, vreme) A se modifica (în bine sau în rau). 4. Refl. si tranz. A (se) îmbraca (cu) rufe curate, a (se) primeni; a(-si) pune alte haine decât cele purtate pâna atunci. ♦ (Înv.) A (se) travesti. 5. Tranz. A muta (în alt loc, în alta parte). – Lat. •excambiare.
sibian, SIBIÁN, -Ă, sibieni, -e, s.m., adj. 1. S.m. Persoana nascuta si crescuta în municipiul sau judetul Sibiu. 2. Adj., s.m. (Locuitor) din municipiul sau judetul Sibiu. [Pr.: -bi-an] – Sibiu (n. pr.) + suf. -an.
sibiancă, SIBIÁNCĂ, sibience, s.f. Femeie nascuta si crescuta în municipiul sau judetul Sibiu. ♦ Locuitoare din municipiul sau judetul Sibiu. [Pr.: -bi-an-] – Sibian + suf. -ca.
sibiaş, SIBIÁS, sibiase, s.n. Ata groasa (folosita în cizmarie). [Pr.: -bi-as] – Sibiu (n. pr.) + suf. -as.
sibilic, SIBÍLIC, -Ă, sibilici, -ce, adj. (Adesea adverbial) De sibila, profetic; p. ext. enigmatic, vag, neclar; sibilin. – Din fr. sibyllique.
hedonofobie, HEDONOFOBÍE s. f. teama patologica de o experienta placuta. (< engl. hedonophobia)
silnic, SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s.m. si f. I. Adj. 1. Care se face în sila, de nevoie; care este impus, fortat, silit2 (1). ♢ Munca silnica = pedeapsa judiciara grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare si munca fortata (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apasator, penibil. 3. Care este nenatural; fortat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S.m. si f. (Rar la f.) Numele a doua plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale caror flori si frunze se întrebuinteaza în medicina populara (Glechoma hederaceum si hirsutum). – Din sl. silĩnĩkŭ.
solear, SOLEÁR, soleari, s.m. Muschi situat în partea posterioara a gambei, care leaga tibia si peroneul de calcâi. [Pr.: -le-ar] – Din fr. soléaire.
straniu, STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Livr.; adesea adverbial) Care iese din comun, care socheaza prin aspect, manifestari etc.; neobisnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. s t r a n o.
simţitor, SIMŢITÓR, -OÁRE, simtitori, -oare, adj. 1. Care este capabil sa simta (5), care se înduioseaza, se impresioneaza usor, înzestrat cu simtire (2), plin de sensibilitate (1); sensibil, impresionabil, emotiv. 2. (Adesea adverbial) Apreciabil, considerabil, important. A facut o economie simtitoare. – Simti + suf. -tor.
simun, SIMÚN s.n. Vânt puternic, fierbinte si uscat, care bate în Sahara si în Arabia, de la sud la nord. – Din fr. simoun.
sincronizor, SINCRONIZÓR, sincronizoare, s.n. (Biol.) Factor de ambianta care poate modifica unul dintre parametrii unui bioritm. – Din fr. synchroniseur.
singur, SÍNGUR, -Ă, singuri, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care nu este însotit de nimeni, fara nici un tovaras, fara altcineva. ♦ Singuratic (1), solitar, izolat, retras; parasit. 2. Prin fortele sale, fara ajutorul, interventia, îndemnul, voia cuiva; din proprie initiativa. ♦ De la sine. 3. (Precedând substantivul) Numai unul; unic. Singurul drum spre oras. ♦ (În constructii negative) Nici un. Nu putea articula un singur cuvânt. ♦ (Adverbial) Numai, doar. Singur tu nu mi-ai placut. 4. (Determina subiectul sau obiectul; uneori tine locul numelui) (Eu sau tu, el etc.) însumi (însuti, însusi etc.) chiar cu (sau tu, el etc.) în persoana. Am eu singur grija. – Lat. singulus.
sistematic, SISTEMÁTIC, -Ă, sistematici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. Care se bazeaza pe un anumit sistem sau are în vedere constituirea unui sistem, care se refera la un sistem sau este alcatuit dupa un anumit sistem. ♦ (Substantivat, f.) Mod de împartire, de sistematizare. ♦ (Adesea adverbial) Care se efectueaza dupa un plan, dupa o metoda dinainte gândita; metodic, organizat; p. ext. care se exercita cu staruinta si cu perseverenta. 2. S.f. (Biol.) Stiinta care studiaza diversitatea organismelor vegetale si animale, diferentele si înrudirile dintre ele; taxonomie. – Din fr. systématique.
slavon, SLAVÓN, -Ă, slavoni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. (Înv.) Slav (1). 2. Adj. Care apartine slavilor (1), referitor la slavi; slav (2), slavic, slavonesc, slavonicesc. ♢ Limba slavona (si substantivat, f.) = limba slava bisericeasca si literara care s-a dezvoltat în Rusia, Serbia si Bulgaria din slava veche bisericeasca. ♦ (Despre caractere grafice) Chirilic. – Din fr. slavon.
hamartofobie, HAMARTOFOBÍE s. f. teama patologica de defecte corporale. (< engl. hamartophobia)
spătar, SPĂTÁR2, spatari, s.m. (În evul mediu, în Ţara Româneasca si în Moldova) Dregator la curtea domneasca care purta la ceremonii sabia si buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei. ♢ Mare spatar = comandant suprem al armatei în lipsa domnului. – Din ngr. spathários.
spontan, SPONTÁN, -Ă, spontani, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face sau se produce de la sine, fara vreo cauza exterioara aparenta; care se face de bunavoie, fara a fi silit de nimeni; care apare brusc, pe neasteptate. ♦ Care actioneaza cu promptitudine. ♦ Care nu este constient. [Var.: spontanéu, -ée adj.] – Din fr. spontané, lat. spontaneus.
sporadic, SPORÁDIC, -Ă, sporadici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care apare, care se manifesta pe ici, pe colo sau din când în când; lipsit de continuitate; distantat, rar; împrastiat, dispersat, razlet, izolat; întâmplator. – Din fr. sporadique.
sprinten, SPRÍNTEN, -Ă, sprinteni, -e, adj. (Despre fiinte; adesea adverbial) Care se misca repede si cu usurinta; vioi, iute; (despre miscari, actiuni ale fiintelor) care arata vioiciune, iuteala. ♢ Expr. Sprinten la minte = inteligent, destept. ♦ Fig. (Rar; despre lucruri) Înalt, subtire, suplu, elegant. – Cf. scr. s p r e t a n.
grobian, GROBIÁN, -Ă adj. prost crescut, mitocan, mojic, grosolan; grob. (< germ. grobian)
grob, GROB, -Ă adj. grobian. (< germ. grob)
solanacee, SOLANACÉE, solanacee, s.f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate erbacee bianuale sau perene, caracterizate prin frunze simple, flori solitare sau grupate în inflorescente si prin fructe bace sau capsule; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie; solanee. ♢ (Adjectival) Planta solanacee. – Din fr. solanacées.
strict, STRICT, -Ă, stricti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat în chip riguros, fara abatere, fara exceptie; p. ext. sever, aspru. ♢ Expr. (Adverbial) (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil. ♦ Precis, exact. – Din fr. strict, lat. strictus.
strident, STRIDÉNT, -Ă, stridenti, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascutit si puternic, patrunzator; lipsit de armonie, neplacut la auz. ♦ P. gener. Neplacut, suparator; socant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjuratoare; prea aprins, prea viu, batator la ochi; tipator. – Din fr. strident, lat. stridens, -ntis.
grafofobie, GRAFOFOBÍE s. f. fobia de a scrie; cheirofobie. (< fr. graphophobie)
structural, STRUCTURÁL, -Ă, structurali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care apartine structurii, privitor la structura; care formeaza o structura. 2. (Chim.; în sintagma) Formula structurala = formula care reprezinta compozitia unei combinatii si legatura atomilor ei în molecula. – Din fr. structural.
subiacent, SUBIACÉNT, -Ă, subiacenti, -te, adj. Care este plasat dedesubt. [Pr.: -i-a-] – Din fr. subjacent, lat. subjacens, -entis.
subit, SUBÍT, -Ă, subiti, -te, adj. (Adesea adverbial) Care se produce într-un timp foarte scurt si pe neasteptate; brusc, neprevazut, neasteptat. – Din fr. subit.
subcultură, SUBCULTÚRĂ, subculturi, s.f. 1. Tendinta de manifestare subiacenta a unei culturi elementare. 2. Cultura a grupurilor si subgrupurilor sociale dintr-o comunitate etnica. – Din engl., fr. subculture.
sumar, SUMÁR, -Ă, sumari, -e, adj., s.n. I. Adj. (Despre manifestari intelectuale, orale sau scrise; adesea adverbial) (Spus sau expus) în câteva cuvinte; pe scurt, succint. ♦ Facut în pripa, foarte simplu; superficial, expeditiv. ♦ (Despre îmbracaminte) Care consta din (prea) putine articole; strict necesar. II. S.n. 1. Continutul pe scurt al unei scrieri, al unor studii, al unor dezbateri etc.; rezumat. 2. Tabla de materii a unei carti, a unei reviste etc.; cuprins. – Din lat. summarius, fr. sommaire.
cuc, CUC, cuci, s.m. 1. Pasare calatoare cu pene cenusii, cu coada lunga cu pete albe, care îsi depune ouale în cuiburi straine pentru a fi clocite de alte pasari si care este cunoscuta prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ♢ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare ora, sfert, jumatate sau trei sferturi de ora, marcheaza timpul prin sunete care întâi imita cântecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ♢ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fara rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupaza. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, strain. ♢ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intra în compunerea unor nume de plante: ciubotica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitura cu mingea în înaltime. – Lat. cucus.
supărător, SUPĂRĂTÓR, -OÁRE, suparatori, -oare, adj. (Si adverbial) Care supara, contrariaza, deranjeaza; jenant, neplacut. ♦ Plicticos, plictisitor. – Supara + suf. -ator.
superbie, SUPERBÍE s.f. (Livr.) Mândrie, trufie, orgoliu. – Din lat. superbia. Cf. it. s u p e r b i a.
superficial, SUPERFICIÁL, -Ă, superficiali, -e, adj. Care apare, se produce, ramâne la suprafata unui obiect, a unei fiinte; fig. care apare, se produce, ramâne la suprafata, fara sa atinga miezul, esenta lucrurilor. ♦ Fig. (Despre oameni) Care trateaza problemele fara sa le adânceasca, care trece usor peste lucruri; lipsit de adâncime. ♦ Fig. (Adverbial) Fara a aprofunda; pe deasupra. [Pr.: -ci-al] – Din fr. superficiel.
suprainfecţie, SUPRAINFÉCŢIE, suprainfectii, s.f. Infectie secundara de natura bacteriana aparuta în cursul unei afectiuni virotice, ori infectie microbiana ivita dupa sau peste o infectie bacteriana; superinfectie. [Pr.: -pra-in-] – Supra- + infectie.
succint, SUCCÍNT, -Ă, succinti, -te, adj. (Adesea adverbial) Exprimat sau care se exprima pe scurt, în putine cuvinte; sumar, concis, laconic. – Din fr. succinct, lat. succinctus.
substantival, SUBSTANTIVÁL, -Ă, substantivali, -e, adj. Care tine de substantiv, care este de natura substantivului. ♦ (Adverbial) Cu valoare de substantiv, ca substantiv. – Din fr. substantival.
subsuoară, SUBSUOÁRĂ, subsuori, s.f. 1. Partea de dedesubt a încheieturii bratului cu umarul; subrat. ♢ Loc. adv. La (sau sub, rar, pe) subsuoara = sub brat. Din talpi pâna-n subsuori = în tot trupul. ♢ Expr. A (se) tine sau a (se) prinde de subsuoara (sau de subsuori) = a (se) tine de brat; a (se) îmbratisa. ♦ (Adverbial) Sub brat. ♢ Expr. A sta (sau a sedea) cu mâinile subsuoara (sau subsuori) = a sta degeaba, a trândavi; a sta cu mâinile în sân. 2. Unghi pe care îl formeaza o frunza cu lujerul sau o ramura cu axul purtator. [Var.: (pop.) subsioára, subtioára s.f.] – Sub1- + •suoara ("subsuoara" < lat.).
supuraţie, SUPURÁŢIE, supuratii, s.f. Formare si eliminare de puroi în urma unui proces infectios microbian. – Din fr. suppuration.
subtil, SUBTÍL, -Ă, subtili, -e, adj. 1. (Despre oameni si despre însusirile, manifestarile lor; adesea adverbial) Care sesizeaza, patrunde cele mai mici amanunte, care poate face distinctiile cele mai fine; ager, patrunzator, perspicace, fin. 2. Care se descopera numai printr-o cercetare atenta, amanuntita; greu de distins, de recunoscut, de sesizat. ♦ Care trateaza cu multa finete, cu mult spirit analitic, cu ingeniozitate probleme grele, abstracte; care, pentru a fi înteles, cere o mare ascutime a mintii. 3. (Rar) Foarte subtire; transparent, usor. – Din fr. subtil, lat. subtilis.
suficient, SUFICIÉNT, -Ă, suficienti, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este în cantitate satisfacatoare, atât cât trebuie; destul, de ajuns, satisfacator. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ între "insuficient" si "bine", cu care se noteaza uneori probele la examene. 2. (Despre oameni) Care are o parere foarte buna si nejustificata despre sine; plin de sine, înfumurat, îngâmfat, vanitos. [Pr.: -ci-ent] – Din lat. sufficiens, -ntis. Cf. it. s u f f i c i e n t e.
continuativ, CONTINUATÍV, -Ă, continuativi, -e, adj. (Adesea adverbial) (Care se petrece) în mod continuu. [Pr.: -nu-a-] – Din fr. continuatif.
costiş, COSTÍS, -Ă, costisi, -e, adj., s.f. 1. Adj. (Adesea adverbial) înclinat, aplecat pe o coasta; piezis, oblic, strâmb. 2. S.f. Coasta de deal; povârnis, panta. – Coasta + suf. -is.
creangă, CREÁNGĂ, crengi, s.f. 1. Ramura a unui copac; craca. ♦ Expr. (Adverbial) A umbla creanga (sau creanga) = a umbla fara rost, ca o haimana. 2. Fig. (Înv.). Ramificatie a unei familii de oameni. – Din bg. granka.
crib, CRIB, criburi, s.n. Constructie din lemn, metal etc. care se asaza în albia unui râu pentru a proteja sorbul unei pompe care se alimenteaza din apa respectiva. – Din germ. Kribbe.
criţă, CRÍŢĂ s.f. (Reg.) Otel. ♦ •• (Adverbial; în sintagma) Beat crita = din cale afara de beat, foarte beat. – Din ucr. kryc'a.
cumplit, CUMPLÍT, -Ă, cumpliti, -te, adj. 1. Groaznic, teribil; crud, nemilos, feroce. ♦ (Fam.; despre mâncaruri si bauturi) Foarte bun, gustos. ♦ (Adverbial; cu valoare de superlativ) Tare, mult, extraordinar, strasnic. 2. (Înv.) Zgârcit. – Din cumpli (înv. "a ucide" < lat. ).
cumsecade, CUMSECÁDE adj. invar. (Adesea adverbial) 1. (Despre oameni) Cu purtari bune; de treaba, onest, cinstit. 2. Care este asa cum se cuvine, cum se cere, cum trebuie; potrivit, bun. – Cum + se + cade.
cumulativ, CUMULATÍV, -Ă, cumulativi, -e, adj. Care cumuleaza. ♦ (Adverbial) Concomitent, în acelasi timp, simultan. – Din fr. cumulatif.
curs, CURS1, cursuri, s.n. I. 1. Miscare a unei ape curgatoare în directia pantei; p. ext. albia, întinderea sau directia unei ape curgatoare. 2. (Înv.) Mers (repede). II. Fig. 1. Trecere, durata, interval (de timp). ♢ Loc. prep. În cursul... = în timpul cât dureaza ceva. În curs de... = în timp de... 2. Desfasurare, mers, directie a unor evenimente. ♢ Expr. A da curs unei cereri = a lua în considerare, a rezolva o cerere. III. Pret sau cost, la un moment dat, al unei hârtii de valoare în raport cu alta hârtie de valoare. ♢ Cursul actiunilor = pretul la care se vând si se cumpara actiunile la un moment dat. Cursul bursei = pretul la care este cotata la un moment dat, la bursa, o hârtie de valoare, o valuta straina etc. ♦ Putere de circulatie a unei monede. – Lat. cursus (cu unele sensuri dupa fr. cours).
cursiv, CURSÍV, -Ă, cursivi, -e, adj. 1. (Despre scriere sau vorbire; adesea adverbial) Curgator, usor, fluent. 2. (Despre caractere de tipar) Care imita scrisul de mâna, aplecat spre dreapta; italic. ♦ (Substantivat, f.) Text tiparit cu caractere de tipar cursive. – Din fr. cursif, lat. cursivus.
conciliabil, Conciliabil ≠ inconciliabil, ireconcibiabil
verbalism, VERBALÍSM s. vorbarie, (frantuzism) verbiaj, verbozitate. (~ul unui reportaj.)
verbiaj, VERBIÁJ s. v. verbalism, vorbarie.
uscat, USCÁT adj., s. 1. adj. zbicit, zvântat. (Rufe ~.) 2. adj. (reg.) ujujit. (Vreascuri ~.) 3. adj. v. deshidratat. 4. adj. (pop.) sec. (Are gura ~ de sete.) 5. adj. sec, secat, (înv. si reg.) sterp. (Albia ~ a unui râu.) 6. adj. v. arid. 7. adj. v. secetos. 8. adj. v. sec. 9. adj. sec. (Tuse ~.) 10. adj. v. ofilit. 11. adj. mort, vested. (Frunza ~.) 12. adj. v. slab. 13. adj. întarit, tare. (Pâine ~.) 14. adj. rece, tare, vechi. (Un coltuc ~ de pâine.) 15. s. pamânt, (înv.) tarie. (Portiune de ~ în mijlocul marii; a coborât din corabie pe ~.)
ţurloi, ŢURLÓI s. v. fluier, jgheab, tibia, turtur.
genofobie, GENOFOBÍE s. f. teama patologica de activitatea sexuala. (< it. genofobia)
tribadism, TRIBADÍSM s. (MED.) lesbianism, safism.
gatofobie, GATOFOBÍE s. f. galeofobie. (< engl. gatophobia)
transformare, TRANSFORMÁRE s. 1. devenire, dezvoltare, evolutie, modificare, prefacere, schimbare. (Procesul ~.) 2. metamorfozare, metamorfoza, modificare, prefacere, preschimbare, schimbare, (rar) stramutare, (înv. si pop.) mutare, prefa-catura, schimbatura, (reg.) straformare, (înv.) modificatie, preobrajenie, stramutatura, trans-formatie, (fig.) rasturnare. (A suferit o adânca ~.) 3. modificare, prefacere, prelucrare, refacere, schimbare. (~ unui text.) 4. (FON.) modificare, prefacere, schimbare, trecere. (~ lui "l" intervo-calic în "r" în elementele românesti de origine latina.) 5. (FON.) modificare, prefacere, schimbare, tratament. (~ labialelor.)
tocmai, TÓCMAI adv. 1. chiar, exact, întocmai, (înv. si pop.) savai, (pop.) oblu, taman, (înv. si reg.) asasi. (~ asa s-a întâmplat.) 2. chiar, drept, exact, întocmai, precis, (pop.) oblu, taman, (înv. si reg.) prisne, (prin Olt.) tam, (înv., în Transilv.) acurat, (pop. fig.) curat. (Îl nimereste ~ în frunte.) 3. chiar, numai. (E ~ buna de mâncat.) 4. chiar, îndeosebi, (înv. si pop.) osebit. (~ asta-i place lui.) 5. chiar, înca. (~ de anul trecut trebuia sa ...) 6. chiar, (prin Ban. si Transilv.) bas. (Nu s-a întâmplat ~ de multa vreme.) 7. (pop.) hat, taman, (prin Olt.) tomite. (~ în Banat.) 8. abia, doar, numai, (reg.) taman. (Raspunsul îi vine ~ în zori.) 9. prea. (Nici ~ tânara, nici ~ batrâna.)
gambia, GAMBIÁ vb. tr. (mar.) a schimba velele fata de catarg, în functie de vânt. (< fr. gambier)
gabie, GÁBIE s. f. platforma cu balustrada la capatul de sus al catargului unei nave pentru a permite observarea orizontului. (< it. gabbia, fr. gabie)
tibia, TÍBIA s. (ANAT.) fluier, (pop.) turloi, (prin Bucov.) boldan.
tenta, TENTÁ vb. a ademeni, a amagi, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, (înv.) a aromi, a napastui, (fig.) a îmbia. (Perspectiva îl ~.)
taman, TAMÁN adv. v. abia, chiar, doar, drept, exact, întocmai, numai, precis, tocmai.
talpă, TÁLPĂ s. 1. (ANAT.) planta, (prin Transilv.) tabla. (~ a piciorului.) 2. (CONSTR.) talpoi, (reg.) subtoi, (prin Olt. si Ban.) balvan, (prin Transilv., nordul Munt., nordul Olt. si Dobr.) temei. (~ casei.) 3. (TEHN.) talpig, (rar) patina (pop.) falcea, (reg.) talpet, (Olt. si Munt.) plaz. (~ la sanie.) 4. (TEHN.) colac. (~ la o roata.) 5. (TEHN.; la pl.) butuci (pl.), plazuri (pl.), (reg.) craci (pl.), drugi (pl.), fofeze (pl.), grindeie (pl.), lemne (pl.), talpeti (pl.). (~ la razboiul de tesut.) 6. v. butuc. 7. (TEHN.) calcator, (pop.) talpiga. (~ la scaunul dogarului.) 8. (TEHN.) (reg.) pod. (~ la joagar.) 9. v. plaz. 10. v. grindei. 11. (BOT.) talpa-gâstei (Leonurus cardiaca) = (reg.) apucatoare, catusnita, cervana, somnisor, buruiana-orbaltului, buruiana-de-bleasna, coada-leului, creasta-cocosului, iarba-casunaturii, iarba-de-dat, iarba-flocoasa, laba-lupului; talpa-lupului (Cheiturus marubiastrum) = (reg.) poala-Sfintei-Marii; talpa-ursului = a) (Acanthus longifolius) (reg.) matruna, palamida, brânca-ursului; b) (Heracleum palmatum) placinta-porcului.
ştampilă, STAMPÍLĂ s. pecete, sigiliu, (înv. si reg.) pecetlar, (reg.) biag, stempel, til, (înv.) muhur, pecetnic, peciu. (A aplica ~ pe un act.)
şmecherie, SMECHERÍE s. 1. siretenie, viclenie, (rar) siretie. (Era de-o ~ proverbiala.) 2. v. subterfugiu. 3. v. escrocherie.
fonofobie, FONOFOBÍE s. f. teama patologica de a vorbi cu voce tare. (< engl. phonophobia)
fobofobie, FOBOFOBÍE s. f. teama patologica de a nu avea stari obsesive de frica. (< engl. phobophobia)
stângăcie, STÂNGĂCÍE s. neîndemânare, (livr.) inabilitate, (rar) nepricepere, (reg.) mangoseala, (înv.) maladresa. (Era de o ~ proverbiala.)
floră, FLÓRĂ s. f. totalitatea plantelor dintr-o anumita regiune sau dintr-o perioada geologica. o ~ microbiana = microorganismele care traiesc într-un anumit mediu. (< fr. flore)
stimula, STIMULÁ vb. 1. v. excita. 2. v. activa. 3. a îmbia, a îmboldi, a încuraja, a îndemna, (livr.) a emula, a incita. (Aprecierile lui m-au ~ sa ...) 4. a impulsiona, a îmboldi, a îndemna. (Îi ~ spre noi realizari.) 5. a îndemna, (grecism înv.) a parachinisi, (fig.) a împinge, (pop. fig.) a înghimpa, a misca. (Totul îl ~ sa procedeze astfel.) 6. a îmbarbata, a încuraja, a îndemna, a însufleti, a sustine, (înv.) a insufla, a mângâia, a semeti. (Cine va ~ în lupta?)
fitoecologie, FITOECOLOGÍE s. f. studiul relatiilor plantei cu mediul ambiant. (< fr. phytoécologie)
societate, SOCIETÁTE s. 1. colectivitate, comunitate, obste, (înv.) obstime. (Opinia întregii ~ati.) 2. lume. (Iese prima oara în ~.) 3. anturaj, companie, tovarasie, (grecism înv.) sinanstrofie. (A petrecut ore agreabile în ~ ei.) 4. ambianta, anturaj, cadru, cerc, mediu, sfera, (înv.) mijloc, (fig.) atmosfera, climat. (În ce ~ se învârte?) 5. orânduire, regim, sistem. (~ capitalista.) 6. (IST.) societate feudala = feudalism, feudalitate, orânduire feudala. 7. asociatie, (înv.) reuniune. (~ legal constituita.) 8. (înv.) reuniune. (~ pe actiuni.)
sigiliu, SIGÍLIU s. pecete, stampila, (înv. si reg.) pecetlar, (reg.) biag, stempel, til, (înv.) muhur, pecetnic, peciu.
sfârşit, SFÂRSÍT s. 1. v. terminare. 2. v. capat. 3. v. încheiere. 4. încheiere, (înv.) istov. (Dupa ~ul nuntii.) 5. încetare, terminare, (înv. si reg.) spargere, spart. (Dupa ~ul horei.) 6. (înv.) savârsenie. (~ul zilei.) 7. final, urma. (A venit abia la ~.) 8. deznodamânt, soarta. (~ul bataliei s-a decis.) 9. deznodamânt, epilog, final, încheiere, (livr.) fine. (~ul actiunii unui roman.) 10. coada, fine. (Poanta e plasata la ~.) 11. consumare, epuizare, ispravire, sfârsire, terminare. (~ul tuturor proviziilor.) 12. (fig.) apus. (A ajuns la ~ul vietii.) 13. v. moarte.
sferă, SFÉRĂ s. 1. (GEOM.) suprafata sferica. 2. glob, (rar) rotoghila. (O ~ de metal.) 3. v. glob. 4. ambianta, anturaj, cadru, cerc, mediu, societate, (înv.) mijloc, (fig.) atmosfera, climat. (În ce ~ se învârte?) 5. cadru, cerc, câmp, domeniu, sector, tarâm, zona. (~ de preocupari.) 6. arie, compartiment, domeniu, sector. (~ de aplicare.) 7. (LOG.) denotatie, extensiune.
sfărâma, SFĂRÂMÁ vb. 1. a zdrobi, (pop.) a zobi, (Ban. si Transilv.) a zdrosi, (înv.) a zdruncina. (A ~ un obiect de pamânt.) 2. a (se) farâma, a (se) zdrobi, (rar) a (se) casa. (A ~ pahaul cu pumnul.) 3. a zdrobi, (pop.) a sparge. (A ~ o ceapa.) 4. a sparge, (reg.) a strica. (A ~ nuci, alune.) 5. a fa-râmita, a marunti, (rar) a amanunti, (Ban. si Transilv.) a mleci. (A ~ un aliment în gura.) 6. a marunti, a pisa, a zdrobi, (înv. si pop.) a smicura, a zdrumica, (reg.) a pisalogi, a pisaza, (fam.) a pisagi. (A ~ sare.) 7. v. zdrobi. 8. a (se) zdrobi, (înv. si reg.) a (se) risipi. (Corabia s-a ~ de stânci.) 9. a se sparge, a se zdrobi. (Valurile se ~ de tarm.) 10. v. nimici. •11. (fig.) a (se) destrama, a (se) risipi, a (se) spulbera. (I-a ~ toate iluziile.)
septic, SÉPTIC adj. (MED.) microbian, (rar) microbic. (Infectie ~.)
semestrial, SEMESTRIÁL adj. bianual, (înv.) bisanual. (Periodic cu aparitie ~.)
secat, SECÁT adj. 1. sec, uscat, (înv. si reg.) sterp. (Albia ~ a unui râu.) 2. v. asanat. 3. gol, golit, secatuit, (astazi rar) sleit. (O vistierie ~.) 4. v. extenuat.
favorit, FAVORÍT, -Ă I. adj. iubit, preferat. II. s. m. f. 1. cel iubit cu predilectie de cineva. ♢ protejat al unui suveran, al unui potentat, al unui om influent. 2. participant la o competitie considerat ca având cele mai mari sanse de reusita. ♢ cal socotit a fi capabil sa câstige o cursa. III. s. m. (pl.) barba care încadreaza figura de o parte si de alta a obrazului, lasând barbia libera; cotleti (2). (< fr. favori, it. favorito, rus. favorit)
farmacofobie, FARMACOFOBÍE s. f. teama patologica de medicamente. (< engl. pharmacophobia)
schimbare, SCHIMBÁRE s. 1. v. înlocuire. 2. v. preschimbare. 3. înlocuire. (~ cuiva din functie.) 4. v. primenire. 5. v. mutare, (înv.) schimbatura. (~ bazei de plecare.) 6. v. deviere. 7. deplasare, mutare. (~ accentului pe vocala urmatoare a cuvântului.) 8. v. împartasire. 9. v. evolutie. 10. v. metamorfoza. 11. (BIS.) Schimbarea la fata = preobrajenie. 12. v. modificare. 13. v. reformare. 14. (FON.) modificare, prefacere, transformare, tratament. (~ labialelor.) 15. v. transformare. 16. v. variatie. 17. v. inovatie. 18. v. fluctuatie.
fabianism, FABIANÍSM s. n. doctrina a unei organizatii reformiste din Anglia, care preconiza trecerea treptata de la capitalism la socialism pe calea reformelor de stat. (< engl. fabianism, fr. fabianisme)
fabian, FABIÁN, -Ă adj., s. m. f. (adept) al fabianismului. (< engl., fr. fabian)
extraversiune, EXTRAVERSIÚNE s. f. 1. înclinatie psihologica deosebita catre lucrurile din afara eului propriu, catre ambianta sociala. ♢ orientare a libidoului în afara propriei persoane. 2. revarsare în afara a unui organ cavitar. (< fr. extraversion)
săbui, SĂBUÍ vb. v. sabia.
săbia, SĂBIÁ vb. (reg.) a sabui. (Îl ~ pe dusman.)
safism, SAFÍSM s. (MED.) lesbianism, tribadism.
roibă, RÓIBĂ s. (BOT.; Rubia tinctorum) garanta, otratel, patachina, (reg.) broci, faptnic, rumenele (pl.), buruiana-faptului.
respira, RESPIRÁ vb. (FIZIOL.) a rasufla, (înv. si pop.) a sufla. (Dupa atâta fuga, abia mai ~.)
respiraţie, RESPIRÁŢIE s. (FIZIOL.) rasuflare, suflare, (rar) respir, respirare, suflu, (pop.) rasuflet, rasuflu, (înv. si reg.) suflet, (înv.) duh, rasuflatura, spirit. (Abia îsi mai trage ~.)
euforbie, EUFÓRBIE s. f. planta comuna, cu latex alb, tip al familiei euforbiaceelor; laptele-cucului. (< lat. euphorbia, fr. euphorbe)
euforbiale, EUFORBIÁLE s. f. pl. ordin de plante: euforbiaceele. (< fr. euphorbiales)
euforbiacee, EUFORBIACÉE s. n. pl. familie de plante dicotiledonate dialipetale, cu flori unisexuate, de culori variate, cu fructul capsula. (< fr. euphorbiacées)
răscunoscut, RĂSCUNOSCÚT adj. v. arhicunoscut, banal, depasit, notoriu, proverbial, stiut, vechi.
rabiat, RABIÁT adj. v. furibund.
proverbial, PROVERBIÁL adj. v. arhicunoscut.
prostie, PROSTÍE s. 1. natângie, neghiobie, nerozie, stupiditate, stupizenie, (rar) natângeala, netotie, tontie, (frantuzism rar) sotiza, (înv. si reg.) nataraie, (înv.) narozenie, (fam.) zevzecie. (E de-o ~ proverbiala.) 2. dobitocie, imbecilitate, natângie, neghiobie, nerozie, prosteala, tâmpenie, (înv.) prostime. (A dat dovada de o mare ~.) 3. (concr.) gogomanie, natângie, neghiobie, nerozie, nesocotinta, stupiditate, (rar) netotie, (înv. si reg.) nataraie. (Mare ~ a spus.) 4. dobitocie, idiotenie, idiotie, imbecilitate, ineptie, neghiobie, nerozie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, (înv.) prostaticie. (Ce e ~ asta?) 5. v. absurditate. 6. gafa, pozna. (A comite o ~.) 7. v. copilarie. 8. v. maruntis.
prosteală, PROSTEÁLĂ s. 1. dobitocie, imbecilitate, neghiobie, nerozie, prostie, tâmpenie, (înv.) prostime. (Era de-o ~ proverbiala.) 2. v. capriciu.
proscalisi, PROSCALISÍ vb. v. invita, îmbia, pofti.
prididi, PRIDIDÍ vb. a dovedi, a razbi, (reg.) a joi, (Transilv. si Bucov.) a puclui, (grecism înv.) a proftaxi. (Abia mai ~ cu lucrul.)
prefacere, PREFÁCERE s. 1. v. evolutie. 2. v. metamorfoza. 3. v. renovare. 4. v. modificare. 5. v. inovatie. 6. (FON.) modificare, schimbare, transformare, trecere. (~ lui "l" intervocalic în "r" în elementele românesti de origine latina.) 7. (FON.) modificare, schimbare, transformare, tratament. (~ labialelor.)
embrionar, EMBRIONÁR, -Ă adj. 1. referitor la embrion. ♢ în stare de embrion. 2. (fig.) abia nascut, la începutul existentei, al dezvoltarii. (< fr. embryonnaire)
pietros, PIETRÓS adj. 1. prundos. (Albia ~oasa a unui râu.) 2. v. bolovanos.
pietriş, PIETRÍS s. prund, prundis, (reg.) prundar, (Ban.) pesac, (Maram. si Transilv.) pisoc, (Transilv., Ban. si Bucov.) soatar. (~ din albia unui râu.)
efebie, EFEBÍE s. f. (în Grecia antica) colegiu de educatie civila si militara a efebilor. (< fr. éphébie, gr. ephebia)
pentru, PÉNTRU prep., conj. I. prep. 1. (arata scopul) de. (Planta ~ samânta.) 2. (arata scopul) ca, de, drept, spre. (~ încercare; ~ exemplu.) 3. (arata scopul) contra, împotriva. (Medicament ~ hepatita.) 4. (final) spre, (înv.) catre. (O spun ~ binele tau.) 5. (cauzal) datorita. (~ el, n-am mai plecat.) 6. (cauzal) dupa. (Varsa lacrimi ~ copilul pierdut.) 7. (cauzal) la. (Îl pedepsea ~ cea mai mica abatere.) 8. (instrumental) contra. (Îti dau o mie de lei ~ un timbru.) 9. (termen comercial; modal-instrumental) pe, per. (900 de lei ~ un kg de grâu.) 10. (si adverbial) pro. (~ si contra.) II. conj. (arata scopul) (pop.) precum. (~ ca sa se stie.)
ecologist, ECOLOGÍST, -Ă I. adj., s. m. f. (adept) al ecologismului; aparator al mediului ambiant. II. s. m. f. ecolog. (< fr. écologiste)
ecologism, ECOLOGÍSM s. n. teorie si practica ce subliniaza importanta problemelor ecologice; miscare pentru ocrotirea mediului ambiant. (< fr. écologisme)
ecofeedback, ECOFEEDBACK [-FÍDBEC] s. n. retroactiune ecologica capabila sa mentina stabilitatea sistemelor naturale fata de diversele influente din mediul ambiant. (< engl. ecofeedback)
eboşă, EBÓSĂ s. f. 1. semifabricat prin ebosare. 2. opera de pictura, sculptura etc. abia începuta, schitata. ♢ schita, crochiu. 3. (fig.) schitare; aparenta. (< fr. ébauche)
ospitalitate, OSPITALITÁTE s. 1. (înv.) ospatatura. (Era de-o ~ proverbiala.) 2. ospetie, (înv.) ospatatura. (S-au bucurat de cea mai calda ~.)
numai, NÚMAI adv., conj. I. adv. 1. v. abia. 2. doar, exclusiv. (~ atâta pot spune.) 3. v. doar. 4. tot. (La ospat, ~ oaspeti rari.) 5. v. tocmai. II. conj. 1. v. ci. 2. v. însa.
neîndemânare, NEÎNDEMÂNÁRE s. stângacie, (livr.) inabilitate, (rar) nepricepere, (reg.) mangoseala, (înv.) maladresa. (Era de o ~ proverbiala.)
disipa, DISIPÁ vb. I. tr. 1. a împrastia; a risipi, a cheltui nebuneste. 2. (tehn.) a pierde, a elimina energia, sub forma de caldura, cedata unui corp sau mediului ambiant. II. refl. a se împrastia. (< fr. dissiper)
dinar, DINÁR s. m. unitate monetara în fosta Iugoslavie, Algeria, Iordania, Libia etc. ♢ moneda divizionara în Iran, a suta parte dintr-un rial. (< fr. dinar)
moleculă, MOLECÚLĂ s. 1. (FIZ.) (înv.) parte, particica. (~ a unui corp.) 2. (FIZ., CHIM.) molecula activa = molecula reactiva; molecula biatomica = molecula diatomica; molecula diatomica v. molecula biatomica; molecula dubla v. dimer; molecula-gram = mol; molecula reactiva v. molecula activa.
modificare, MODIFICÁRE s. 1. v. evolutie. 2. v. metamorfoza. 3. prefacere, prelucrare, refacere, schimbare, transformare. (~ unui text.) 4. v. reformare. 5. v. transformare. 6. (FON.) prefacere, schimbare, transformare, tratament. (~ labialelor.) 7. v. variatie.
diatomic, DIATÓMIC, -Ă adj. (despre elemente sau compusi chimici) cu molecula din doi atomi; biatomic. (< fr. diatomique)
mitocan, MITOCÁN adj., s. badaran, grosolan, mahalagiu, mârlan, mârlanoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, taranoi, toapa, topârlan, vulgar, (pop.) mocan, mocârtan, modârlan, paduret, râtan, topârca, (reg.) mocodan, mocofanos, modârlau, modoran, mogâldan, necunoscator, negândit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.)
mijloc, MÍJLOC s. v. ambianta, anturaj, cadru, cerc, gros, intermediar, mediator, mediu, mijlocitor, multime, sfera, societate.
microbic, MICRÓBIC adj. v. microbian, septic.
microbian, MICROBIÁN adj. (MED.) septic, (rar) microbic. (Mediu ~.)
mediu, MÉDIU s. ambianta, anturaj, cadru, cerc, sfera, societate, (înv.) mijloc, (fig.) atmosfera, climat. (În ce ~ se învârte?)
macrobian, MACROBIÁN adj. v. longeviv.
longeviv, LONGEVÍV adj. (BIOL.) macrobian.
deprivare, DEPRIVÁRE s. f. (psih.) situatie clinica sau experimentala în care bolnavul întrerupe contactele senzoriale cu mediul ambiant. (dupa engl. deprivation)
lesbianism, LESBIANÍSM s. (MED.) safism, tribadism.
depalataliza, DEPALATALIZÁ vb. I. tr., refl. (despre consoane aflate înaintea lui e sau i) a-si pierde, a face sa-si piarda caracterul palatal. II. refl. a reveni, sub influenta limbii literare, la formele fonetice cu labialele sau dentalele nealterate. (< fr. dépalataliser)
lapte, LÁPTE s. 1. lapte acru v. lapte batut; lapte batut = lapte acru. 2. (CHIM.) lapte de var = apa de var. 3. (BOT.) laptele-câinelui v. alior; laptele-cucului = a) (Euphorbia) laptele-câinelui, (pop.) alior, (reg.) areu; b) (Euphorbia helioscopia) (reg.) alior, buruiana-de-friguri, buruiana-magareasca; laptele-stâncii (Androsace chamaejasme) v. laptisor.
demonofobie, DEMONOFOBÍE s. f. frica patologica de demoni; satanofobie. (< it. demonofobia)
delabializa, DELABIALIZÁ vb. tr. a face sa devina nelabial. (< fr. délabialiser)
îndemna, ÎNDEMNÁ vb. 1. a îmboldi, (înv. si reg.) a dudui. (A ~ un animal la mers.) 2. v. stimula. 3. v. îmboldi. 4. a atâta, a îmboldi, (fig.) a musca. (Cine-l ~ sa faca asta?) 5. a stimula, (grecism înv.) a parachinisi, (fig.) a împinge, (pop. fig.) a înghimpa, a misca. (Totul îl ~ sa procedeze astfel.) 6. a (se) îmbia, a (se) pofti. (Se ~ ca fata la maritat.) 7. v. însufleti. 8. v. sfatui.
înconjurător, ÎNCONJURĂTÓR adj. 1. v. ocolit. 2. v. împrejmuitor. 3. v. ambiant.
decor, DECÓR s. n. 1. ansamblu de obiecte (panouri, mobilier etc.) pentru a crea cadrul în care se desfasoara un spectacol, un balet, un film. 2. (fig.) cadru, ambianta; peisaj, tablou. 3. podoaba, ornament; ornamentatie. (< fr. décor)
decolare, DECOLÁRE s. f. 1. actiunea de a decola. 2. separare chirurgicala a doua planuri tisulare. ♢ executie capitala prin taierea gâtului cu sabia. 3. desprindere a unei mase de roci de fundamentul lor imediat. (< decola)
îmbia, ÎMBIÁ vb. v. ademeni, amagi, atrage, ispiti, momi, seduce, tenta.
îmbială, ÎMBIÁLĂ s. v. invitatie, îmbiere, poftire.
îmbia, ÎMBIÁ vb. 1. v. invita. 2. v. îndemna. 3. v. stimula.
invitaţie, INVITÁŢIE s. 1. v. chemare. 2. invitare, solicitare, (înv.) pofta. (A dat curs ~ei primite.) 3. îmbiere, poftire, (rar) îmbiala. (~tii reciproce la ...) 4. chemare, convocare, invitare. (~ lor la directie.) 5. v. citare. 6. v. somatie.
invita, INVITÁ vb. 1. v. chema. 2. a (se) îmbia, a (se) pofti, (grecism înv.) a (se) proscalisi. (Se ~ unul pe altul la petrecere.) 3. v. pofti. 4. a chema, a convoca, (înv., în Transilv. si Ban.) a conchema. (I-a ~ la directie, la politie.) 5. v. provoca. 6. v. cita. 7. v. soma.
danubian, DANUBIÁN, -Ă adj. din regiunea Dunarii; dunarean. (< fr. danubien)
grobian, GROBIÁN adj., s. v. badaran, grosolan, mitocan, mârlan, mârlanoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, taranoi, toapa, topârlan, vulgar.
grobianism, GROBIANÍSM s. v. mitocanie.
greu, GREU adj., s., adv. 1. adj. (înv. si reg.) povarnic. (Un obiect foarte ~.) 2. s. v. povara. 3. adv. mult. (Pachetul atârna, cântareste ~.) 4. adj. v. încarcat. 5. adj. v. împovarat. 6. adj. adânc, compact, dens, des, gros. (Ceata ~.) 7. adj. v. indigest. 8. adj. v. neplacut. 9. adj. v. irespirabil. 10. adj. v. profund. 11. adj. v. dificil. 12. s. dificultate, greutate. (A dus tot ~ul actiunii.) 13. adj. v. dificil. 14. s. v. încercare. 15. adj. v. dificil. 16. adv. v. difIcil. 17. adj. anevoios, mizerabil, necajit, prost, rau, (înv. si pop.) necajos. (A dus un trai ~.) 18. adj. apasator, chinuit, rau. (O viata ~.) 19. adj. v. apasator. 20. adj. v. aspru. 21. adj. v. critic. 22. adj. v. grav. 23. adv. v. grav. 24. adj. v. critic. 25. adj. complicat, dificil. (O problema ~ la matematica.) 26. adj. v. anevoios. 27. adv. v. abia. 28. adv. anevoie, (prin Transilv.) sichis. (I-a restituit ~ împrumutul.) 29. adj. aspru, brutal, tare, violent, (fig.) dur. (Vorbe ~ele.) 30. adv. v. încet.
croton, CROTÓN s. m. arbust, arbore din familia euforbiaceelor, cu seminte continând ulei toxic. (< fr. croton)
gălbenea, GĂLBENEÁ s. (BOT.) 1. (Rorippa amphibia) (reg.) hrenita, floare-de-leac. 2. (Ranunculus polyan-themos; la pl.) (reg.) boglar, piciorul-cocosului. 3. galbenele de munte (Ranunculus carpaticus) = (reg.) piciorul-cocosului. 4. v. pastita.
furibund, FURIBÚND adj. (livr.) rabiat, (fig.) turbat. (Un om ~; o iesire ~.)
cromatofobie, CROMATOFOBÍE s. f. ereutofobie. (< engl. chromatophobia)
fluier, FLÚIER s. I. v. fluieratura. II. v. tibia.
flecăreală, FLECĂREÁLĂ s. flecarie, flecarire, flecarit, limbutie, palavrageala, palavragire, palavragit, sporovaiala, sporovaire, sporovait, taifasuiala, taifasuire, taifasuit, trancaneala, trancanit, vorbaraie, vorbarie, (livr.) locvacitate, logoree, verbalism, verbiaj, verbigeratie, verbozitate, (reg.) palavacaiala, palavragitura, palavrit, trancana, treanca-fleanca, (Mold.) leorbaiala, (prin Munt.) procovanta, (Transilv.) stroncanire, (fig.) clantaneala, dârdâiala, dârdâit.
crib, CRIB s. n. constructie de lemn, de zidarie sau de metal, executata în albia unui râu, pentru protectia unui sorb. (< germ. Kribbe)
crepuscular, CREPUSCULÁR, -Ă adj. 1. referitor la crepuscul. ♢ slab luminat, abia vizibil. ♢ (despre un curent poetic din literatura italiana de la începutul sec. XX) care manifesta predilectie pentru tonurile mijlocii, pentru vagul culorii, pentru o banalitate ostentativa si un prozaism voit al expresiei. 2. (despre animale) care este activ dupa apusul Soarelui. (< fr. crépusculaire)
dunărean, DUNĂREÁN adj. danubian. (Regiunea ~.)
doar, DOAR adv., conj. 1. adv. abia, numai, tocmai, (reg.) taman. (Raspunsul îi vine ~ în zori.) 2. adv. exclusiv, numai. (~ atâta stiu.) 3. adv. exclusiv, numai, singur. (~ el m-a înteles.) 4. adv. poate. (Asteapta ~ o face vreo greseala.) 5. conj. (adversativ si restrictiv) ca. (~ nu mi-oi festeli onoarea!)
danubian, DANUBIÁN adj. v. dunarean.
corabiadeşertului, CORABIA DESÉRTULUI s. v. camila.
coadă, COÁDĂ s. 1. cosita, (reg.) gâta. (O fata care poarta cozi.) 2. mâner, (înv. si reg.) manunchi, (Transilv.) dârjala, (Transilv. si Ban.) mânei, (prin Ban. si sudul Transilv.) mânel. (~ de secera, de sapa.) 3. v. toarta. 4. cotor. (~ maturii.) 5. (reg.) coporâie, toporisca, toporâie, toporâste, (Mold. si Bucov.) cosie. (~ coasei.) 6. v. bat. 7. v. peduncul. 8. v. pulpana. 9. v. trena. 10. (fam.) codârla. (Te rog sa te asezi la ~ !) 11. v. sfârsit. 12. (BOT.) coada-calului (Equisetum arven-se) = barba-ursului, (reg.) bradisor, codâie, slabanog, barba-sasului, coada-iepei, coada-mânzului, iarba-de-cositor, parul-porcului, (Transilv. si Maram.) perie; coada-cocosului (Polygonatum) = (reg.) cercelus, clopotei (pl.), cocos, coada-mielului, coada-vacii, iarba-de-dureri, pecetea-lui-Solomon; coada-mâtei (Leonurus marrubiastrum) = (reg.) talpa-lupului; coada-racului (Potentilla anserina) = (pop.) scrântitoare, (reg.) prescura, sclintita, scrintee, iarba-gâstelor; coada-soricelului (Achillea millefo-lium) = (înv. si reg.) prâsnel, (reg.) coada-hâr-tului, (Ban.) alunele (pl.), sorocina; coada-vacii = a) (Salvia silvestris) jale, (reg.) braileanca (art.), corovatic, jales, naduf, salvie de padure; b) (Verbascum phlomoides) (reg.) rânzisoara; coada-vulpii (Alopecurus pratensis) = (reg.) codina. 13. (ENTOM.) coada-rândunicii (Papilio machaon si podalirius) v. papilionida.
climat, CLIMÁT s. v. ambianta, anturaj, cadru, cerc, mediu, sfera, societate.
conirostre, CONIRÓSTRE s. f. pl. familie de pasari cu ciocul gros, conic: vrabia, cintezoiul etc. (< fr. conirostre)
cămilă, CĂMÍLĂ s. (ZOOL.; Camelus dromedarius si bactriamus) (fig.) corabia desertului.
calma, CALMÁ vb. 1. v. potoli. 2. v. alina. 3. a (se) domoli, a (se) îmblânzi, a (se) îmbuna, a (se) împaca, a (se) linisti, a (se) potoli, (reg.) a (se) tistui, (înv.) a (se) dezmânia. (Era enervat si abia a reusit sa-l ~.) 4. a (se) domoli, a (se) linisti, a (se) potoli, a (se) stapâni, a (se) tempera. (Te rog sa te ~!) 5. v. linisti. 6. v. atenua.
coli, CÓLI2 s. m. bacterie din flora microbiana intestinala. (< coli/bacil/)
boldan, BOLDÁN s. v. ciolan, fluier, membru inferior, os, picior, tibia.
bisanual, BISANUÁL adj. v. bianual, semestrial.
bibazic, BIBÁZIC adj. (CHIM.) biacid. (Substanta ~; acid ~.)
biacid, BIACÍD adj. v. bibazic.
biag, BIAG s. v. pecete, sigiliu, stampila.
bianual, BIANUÁL adj. v. semestrial.
clupeide, CLUPEÍDE s. n. pl. familie de pesti teleosteeni marini cu corpul alungit, cu solzi netezi: sardeaua, heringul, scrumbia etc. (< fr. clupéidés)
batracian, BATRACIÁN s. (ZOOL.) amfibian. (Broasca este un ~.)
climat, CLIMÁT1 s. n. 1. clima. 2. (fig.) atmosfera sociala, morala; ambianta. (< fr. climat)
auşel, AUSÉL s. (ORNIT.) 1. (Regulus cristatus) (reg.) tartalac. 2. (Aegithalus pendulinus) boicus. 3. ausel-barbos (Panurus biarmicus) = ausel-de-stuf; ausel-de-stuf v. ausel-barbos.
atmosferă, ATMOSFÉRĂ s. v. ambianta, anturaj, cadru, cerc, mediu, sfera, societate.
citronelă, CITRONÉLĂ s. f. planta labiacee ale carei frunze raspândesc un miros placut de lamâie; lamâita. (< fr. citronnelle)
arhicunoscut, ARHICUNOSCÚT adj. 1. banal, depasit, stiut, vechi, (rar) rascunoscut, (fam. fig.) fumat, rasuflat. (O gluma ~.) 2. notoriu, proverbial, (rar) rascunoscut. (Un fapt ~.)
antibioză, ANTIBIÓZĂ s. (BIOL.) antagonism microbian.
antagonismmicrobian, ANTAGONISM MICROBIÁN s. v. antibioza.
anevoie, ANEVÓIE adv. 1. v. abia. 2. v. dificil. 3. greu, (prin Transilv.) sichis. (I-a restituit ~ împrumutul.)
amfibian, AMFIBIÁN s. v. batracian.
ambianţă, AMBIÁNŢĂ s. v. mediu.
ambiental, AMBIENTÁL adj. v. ambiant, înconjurator.
ambiant, AMBIÁNT adj. înconjurator, (livr.) ambiental. (Mediul ~.)
amăgi, AMĂGÍ vb. 1. v. însela. 2. a ademeni, a atrage, a ispiti, a momi, a seduce, a tenta, (înv.) a aromi, a napastui, (fig.) a îmbia. (Perspectiva îl ~.)
abia, ABIÁ adv. 1. doar, numai, tocmai, (reg.) taman. (Raspunsul îi vine ~ a doua zi.) 2. anevoie, greu. (~ a scapat cu viata.)
chimiorezistenţă, CHIMIOREZISTÉNŢĂ s. f. rezistenta microbiana sau parazitara fata de antibiotice ori chimioterapice; chemorezistenta. (< fr. chimiorésistance)
vorbărie, VORBĂRÍE s. 1. v. flecareala. 2. poliloghie, (fig.) peltea. (Ce spune el e doar o ~ fara sens.) 3. ver-balism, (frantuzism) verbiaj, verbozitate. (O ~ interminabila într-un articol.)
zdrobi, ZDROBÍ vb. 1. v. sfarâma. 2. a (se) farâma, a (se) sfarâma, (rar) a (se) casa. (A ~ un pahar cu pumnul.) 3. a sfarâma, (pop.) a sparge. (A ~ o ceapa.) 4. a sfarâma, (înv. si reg.) a razbi. (I-a ~ capul.) 5. a (se) strivi, (înv.) a (se) smacina. (S-a ~ de caldarâm.) 6. a (se) sfarâma, (înv. si reg.) a (se) risipi. (Corabia s-a ~ de stânci.) 7. v. pisa. 8. v. pasa. 9. v. sparge. 10. v. strivi. 11. v. strivi. 12. v. tescui. 13. a (se) storci, a (se) strivi, a (se) terciui, (reg.) a (se) fleciui, a (se) pistosi, (Olt. si Munt.) a (se) storcosi, (Transilv.) a (se) torosti. (Fructele s-au ~ în lada.) 14. v. bate. 15. v. distruge. 16. v. nimici. 17. v. extenua.
zgârcenie, ZGÂRCÉNIE s. avaritie, calicenie, calicie, (livr.) parcimonie, (rar) meschinarie, (pop.) scumpenie, (pop. si fam.) carpanosenie, carpanosie, (înv.) cumplitate, scumpatate, scumpete, scumpie. (E de-o ~ proverbiala.)
abia, abiá adv. (sil. -bia)
acluofobie, acluofobíe s. f., art. acluofobía, g.-d. art. acluofobíei
acribie, acribíe s. f. (sil. -cri-), art. acribía, g.-d. acribíi, art. acribíei
acrofobie, acrofobíe s. f. (sil. -cro-), art. acrofobía, g.-d. acrofobíi, art. acrofobíei
adverbial, adverbiál adj. m. (sil. -bi-al), pl. adverbiáli; f. sg. adverbiála, pl. adverbiále
adverbializa, adverbializá vb. (sil. -bi-a-li-), ind. prez. 1 sg. adverbializéz, 3 sg. si pl. adverbializeáza
adverbializare, adverbializáre s. f., pl. adverbializari
aerofobie, aerofobíe s. f., art. aerofobía, g.-d. aerofobíi, art. aerofobíei
albian, albián adj. m., s. m. (sil. -bi-an), pl. albiéni (sil. -bi-eni); f. sg. albiána, pl. albiéne
albie, álbie s. f., art. álbia, g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (sil. -bi-i-)
albii, albií vb., ind. prez. 3 sg. albiéste (sli. -bi-e-), imperf. 3 sg. albiá (sil. -bi-a); conj. prez. 3 sg. si pl. albiásca; ger. albiínd (sil. -bi-ind)
ambiant, ambiánt adj. m. (sil. -bi-ant), pl. ambiánti; f. sg. ambiánta, pl. ambiánte
ambianţă, ambiánta s. f. (sil. bi-an-), g.-d. art. ambiántei; pl. ambiánte
amfibian, amfibián s. m. (sil. -bi-an), pl. amfibiéni (sil.-bi-eni)
amibian, amibián adj. m., pl. amibiéni; f. sg. amibiána, pl. amibiéne
amicrobian, amicrobián adj. m., pl. amicrobiáni; f. sg. amicrobiána, pl. amicrobiáne
androfobie, androfobíe s. f., art. androfobía, g.-d. androfobíi, art. androfobíei
anglofobie, anglofobíe s. f., art. anglofobía, g.-d. anglofobíi, art. anglofobíei
antimicrobian, antimicrobián adj. → microbian
antropofobie, antropofobíe s. f., art. antropofobía, g.-d. art. antropofobíei; pl. antropofobíi
barbian, barbián adj. m. (sil. bi-an), pl. barbiéni; f. sg. barbiána, pl. barbiéne
bărbie, barbíe s. f., art. barbía, g.-d. art. barbíei; pl. barbíi, art. barbíile
biacid, biacíd adj. m. (sil. bi-a-), pl. biacízi
biacuminat, biacuminát adj. m., pl. biacumináti; f. sg. biacumináta, pl. biacumináte
bianco, biánco adj.
bianual, bianuál adj. (sil. bi-a-) → anual
biapiculat, biapiculát adj. m., pl. biapiculáti; f. sg. biapiculáta, pl. biapiculáte
biarticulat, biarticulát adj. m. (sil. -bi-ar-), pl. biarticuláti; f. sg. biarticuláta, pl. biarticuláte
biatlon, biatlón s. n. (sil. bi-a-tlon), pl. biatloáne
biatlonist, biatloníst s. m. (sil. bi-a-tlo-), pl. biatlonísti
biatlonistă, biatlonísta s. f. (sil. bi-a-tlo-), pl. biatloníste
biatomic, biatómic adj. (sil. bi-a-) → atomic
biaxial, biaxiál adj. m., pl. biaxiáli; f. sg. biaxiála, pl. biaxiále
bibliofobie, bibliofobíe s. f. (sil. -bli-o-), art. bibliofobía, g.-d. bibliofobíi, art. bibliofobíei; pl. bibliofobíi
biet, biet adj. m., pl. bieti; f. sg. biáta, g.-d. art. biétei, pl. biéte
bilabial, bilabiál adj. → labial
bilabiat, bilabiát adj. m. (sil. -bi-at), pl. bilabiáti; f. sg. bilabiáta, pl. bilabiáte
cambial, cambiál adj. m. (sil. -bi-al), pl. cambiáli; f. sg. cambiála, pl. cambiále
cambie, cámbie s. f. (sil. -bi-e), art. cámbia (sil. -bi-a), g.-d. art. cámbiei; pl. cámbii, art. cámbiile (sil. -bi-i-)
cinofobie, cinofobíe s. f., art. cinofobía, g.-d. cinofobíi, art. cinofobíei
columbian, columbián s. m., adj. m. (sil. -bi-an), pl. columbiéni (sil. -bi-eni); f. sg. columbiána, g.-d. art. columbiénei, pl. columbiéne
cometofobie, cometofobíe s. f., art. cometofobía, g.-d. art. cometofobíei
conubial, conubiál adj. m., pl. conubiáli; f. sg. conubiála, pl. conubiále
corabie, corábie s. f. (sil. -bi-e), art. corábia (sil. -bi-a), g.-d. art. corabiei/corábiei; pl. corabii, art. corabiile (sil. -bi-i-)
corăbiasca, corabiásca s. f. art. (sil. -bi-as-)
flor, flor (floára), adj. – Blond, cu parul roscat. – Mr. flor. Lat. florus (Pascu, Beiträge, 16; Pascu, I, 86). Cuvînt rar în rom., abia daca a fost atestat în mr. Constituie o explicatie mai buna pentru toate numele de persoane si de animale în general se pun în legatura cu floare, cum sînt: Florea, Florin, Floarea, Florica pentru persoane, Floraia pentru vaci, Florean, Florila, pentru boi, Floran pentru cîini. În general aceste nume se dau unor persoane sau animale cu parul galben; însa prin etimologie populara se dau adesea si unor animale care se nasc în saptamîna Duminica floriilor. – Der. floriu, adj. (baltat cu rosu).
coulombian, coulombián adj. m. (sil. bi-an) [cou- pron. fr. cu-], pl. coulombiéni (sil. -bi-eni); f. sg. coulombiána, pl. coulombiéne
cremnofobie, cremnofobíe s. f., art. cremnofobía, g.-d. art. cremnofobíei
danubian, danubián adj. m. (sil. -bi-an), pl. danubiéni (sil. -bi-eni); f. sg. danubiána, pl. danubiéne
deabia, de-abiá loc. adv. (tempo rapid)
deabia, de abiá loc. adv. (tempo lent)
delabializa, delabializá vb. (sil. -bi-a-), ind. prez. 3 sg. delabializeáza
delabializare, delabializáre s. f. (sil. -bi-a-), g.-d. art. delabializarii
efebie, efebíe s. f., art. efebía, g.-d. art. efebíei; pl. efebíi, art. efebíile
euforbiacee, euforbiacée s. f. (sil. e-u, -bi-a-), pl. euforbiacée
eurofobie, eurofobíe s. f., art. eurofobía, g.-d. art. eurofobíei
fabian, fabián s. m. (sil. -bi-an), pl. fabiéni (sil. -bi-eni)
fabianism, fabianísm s. n. (sil. -bi-a-)
fobie, fobíe s. f., art. fobía, g.-d. art. fobíei; pl. fobíi, art. fobíile
gabie, gábie s. f. (sil. -bi-e), art. gábia (sil. -bi-a), g.-d. art. gábiei; pl. gábii, art. gábiile (sil. -bi-i-)
galofobie, galofobíe s. f., art. galofobía, g.-d. galofobíi, art. galofobíei
gambia, gambiá vb., ind. prez. 1 sg. gambiéz, 3 sg. si pl. gambiáza
ginecofobie, ginecofobíe s. f., art. ginecofobía, g.-d. ginecofobíi, art. ginecofobíei
grobian, grobián adj. m. (sil. -bi-an), pl. grobiéni (sil. -bi-eni); f. sg. grobiána, pl. grobiéne
grobianism, grobianísm s. n.
inframicrobian, inframicrobián adj. m. (sil. -cro-) microbian
îmbia, îmbiá vb. (sil. -bi-a), ind. si conj. prez. 1 si 2 sg. îmbíi, 3 sg. si pl. îmbíe (sil. -bi-e), 1 pl. îmbiém; ger. îmbiínd (sil. -bi-ind)
îmbiat, îmbiát s. n. (sil. -bi-at)
jabie, jábie s. f., art. jábia, pl. jábii
jirebie, jirébie (fire de tort, bucata de pamânt) s. f. (sil. -bi-e), art. jirébia (sil. -bi-a), g.-d. art. jirébiei; pl. jirébii, art. jirébiile (sil. -bi-i-)
labiacee, labiacée s. f., pl. labiacée
labial, labiál adj. m. (sil. -bi-a-), pl. labiáli; f. sg. labiála, pl. labiále
labializa, labializá vb. (sil. -bi-a-), ind. prez. 1 sg. labializéz, 3 sg. si pl. labilizeáza
labializare, labializáre s. f. (sil. -bi-a-), g.-d. art. labializarii
labiat, labiát adj. m. (sil. -bi-at), pl. labiáti; f. sg. labiáta, pl. labiáte
labiată, labiáta s. f., pl. labiáte
lesbian, lesbián s. m., adj. m. (sil. -bi-an), pl. lesbiéni (sil. -bi-eni); f. sg. lesbiána, g.-d. art. lesbiénei, pl. lesbiéne
lesbianism, lesbianísm s. n. (sil. -bi-a-)
libian, libián s. m., adj. m. (sil. -bi-an), pl. libiéni (sil. -bi-eni); f. sg. libiána, g.-d. art. libiénei, pl. libiéne
macrobian, macrobián adj. m. (sil. -bi-an-), pl. macrobiéni (sil. -bi-eni-); f. sg. macrobiána, pl. macrobiéne
macrobie, macrobíe s. f., art. macrobía, g.-d. art. macrobíei
melofobie, melofobíe s. f., art. melofobía, g.-d. melofobíi, art. melofobíei
metalofobie, metalofobíe s. f., art. metalofobía, g.-d. metalofobíi, art. metalofobíei
microbian, microbián adj. m. (sil.-cro-bi-an), pl. microbiéni (sil.-bi-eni); f. sg. microbiána, pl. microbiéne
monofobie, monofobíe s. f., art. monofobía, g.-d. monofobíi, art. monofobíei
namibian, namibián s. m., adj. m. (sil. -bi-an), pl. namibiéni; f. sg. namibiána, g.-d. art. namibiénei, pl. namibiéne
necrofobie, necrofobíe s. f. (sil. -cro-), art. necrofobía, g.-d. necrofobíi, art. necrofobíei; pl. necrofobíi
neghiobie, neghiobíe s. f., art. neghiobía, g.-d. art. neghiobíei; pl. neghiobíi, art. neghiobíile
neofobie, neofobíe s. f., art. neofobía, g.-d. art. neofobíei
nictofobie, nictofobíe s. f., art. nictofobía, g.-d. art. nictofobíei
nosofobie, nosofobíe s. f., art. nosofobía, g.-d. nosofobíi, art. nosofobíei
obială, obiála s. f., g.-d. art. obiélei; pl. obiéle
ochlofobie, ochlofobíe s. f., art. ochlofobía, g.-d. art. ochlofobíei
odinofobie, odinofobíe s. f., art. odinofobía, g.-d. art. odinofobíei
odontofobie, odontofobíe s. f., art. odontofobía, g.-d. art. odontofobíei
ofidiofobie, ofidiofobíe s. f., art. ofidiofobía, g.-d. art. ofidiofobíei
ombrofobie, ombrofobíe s. f., art. ombrofobía, g.-d. art. ombrofobíei
orbie, orbíe s. f., art. orbía, g.-d. orbíi, art. orbíei
pagofobie, pagofobíe s. f., art. pagofobía, g.-d. art. pagofobíei
panfobie, panfobíe s. f., art. panfobía, g.-d. panfobíi, art. panfobíei
pârcălăbie, pârcalabíe s. f., art. pârcalabía, g.-d. art. pârcalabíei; pl. pârcalabíi, art. pârcalabíile
peniafobie, peniafobíe s. f., art. peniafobía, g.-d. art. peniafobíei
pirofobie, pirofobíe s. f., art. pirofobía, g.-d. art. pirofobíei
podobie, podóbie s. f. (sil. -bi-e), art. podóbia (sil. -bi-a), g.-d. art. podóbiei; pl. podóbii, art. podóbiile (sil. -bi-i-)
precolumbian, precolumbián adj. m., (sil. -bi-an), pl. precolumbiéni (sil. -bi-eni); f. sg. precolumbiána, pl. precolumbiéne (sil. -bi-e-)
preverbiaj, preverbiáj s. n., pl. preverbiáje
prezbiacuzie, prezbiacuzíe s. f. (sil. -bi-a-), g.-d. art. prezbiacuzíei; pl. prezbiacuzíi
proverbial, proverbiál adj. m. (sil. -bi-al), pl. proverbiáli; f. sg. proverbiála, pl. proverbiále
pubian, pubián adj. m. (sil. -bi-an), pl. pubiéni (sil. -bi-eni); f. sg. pubiána, pl. pubiéne
rabiat, rabiát adj. m. (sil. -bi-at), pl. rabiáti; f. sg. rabiáta, pl. rabiáte
rabie, rábie s. f. (sil. -bi-e), art. rábia (sil. -bi-a), g.-d. rábii, art. rábiei
rabiofobie, rabiofobíe s. f., art. rabiofobía, g.-d. art. rabiofobíei
robie, robíe s. f., art. robía, g.-d. art. robíei; pl. robíi, art. robíile
românofobie, românofobíe s. f., art. românofobía, g.-d. art. românofobíei
rubia, rubiá s. f. (sil. -bia), art. rubiáua, g.-d. art. rubiélei; pl. rubiéle
rubiacee, rubiacée s. f. (sil. -bi-a-), pl. rubiacée
sabie, sábie s. f. (sil. -bi-e), art. sábia (sil. -bi-a), g.-d. art. sábiei; pl. sabii, art. sabiile (sil. -bi-i-)
săbia, sabiá vb. (sil. -bi-a), ind. prez. 1 sg. sabiéz, 3 sg. si pl. sabiáza, 1 pl. sabiém (sil. -bi-em); conj. prez. 3 sg. si pl. sabiéze; ger. sabiínd (sil. -bi-ind)
scabie, scábie s. f. (sil. -bi-e), art. scábia (sil. -bi-a), g.-d. art. scábiei; pl. scábii
scrumbie, scrumbíe s. f., art. scrumbía, g.-d. art. scrumbíei; pl. scrumbíi, art. scrumbíile
sibian, sibián adj. m., s. m. (sil. -bi-an), pl. sibiéni (sil. -bi-eni); f. sg. sibiána, pl. sibiéne
sibiancă, sibiánca s. f. (sil. -bi-an-), g.-d. art. sibiéncei (sil. -bi-en-); pl. sibiénce
sibiaş, sibiás s. n. (sil. -bi-as), pl. sibiáse
sifilofobie, sifilofobíe s. f., art. sifilofobía, g.-d. art. sifilofobíei
subiacent, subiacént adj. m. (sil. -bia-; mf. sub-), pl. subiacénti; f. sg. subiacénta, pl. subiacénte
suburbie, suburbíe/subúrbie s. f. (sil. -bi-e; mf. sub-), art. suburbía/subúrbia (sil. -bi-a), g.-d. art. suburbíei/subúrbiei; pl. suburbíi/subúrbii, art. suburbíile/subúrbiile (sil. -bi-i-)
superbie, superbíe s. f., art. superbía, g.-d. art. superbíei; pl. superbíi
şerbie, serbíe s. f., art. serbía, g.-d. serbíi, art. serbíei
tabie, tábie s. f. (sil. -bi-e), art. tabia (sil. -bi-a), g.-d. art. tábiei; pl. tabii/tábii, art. tabiile/tábiile (sil. -bi-i-)
talasofobie, talasofobíe s. f., art. talasofobía, g.-d. talasofobíi, art. talasofobíei
tanatofobie, tanatofobíe s. f., art. tanatofobía, g.-d. art. tanatofobíei; pl. tanatofobíi
tehnofobie, tehnofóbie s. f., art. tehnofóbia, g.-d. art. tehnofobíei
tibia, tibía s. f. (sil. -bi-a), g.-d. art. tibíei; pl. tibíi, art. tibíile (sil. -bi-i-)
tibial, tibiál adj. m. (sil. -bi-al), pl. tibiáli; f. sg. tibiála, pl. tibiále
topofobie, topofobíe s. f., art. topofobía, g.-d. topofobíi, art. topofobíei
toxofobie, toxofobíe s. f., art. toxofobía, g.-d. art. toxofobíei; pl. toxofobíi; art. toxofobíile
transdanubian, transdanubián adj. m. (sil. mf. trans-) danubian
troglobie, troglobíe s. f. (sil. -glo-), art. troglobía, g.-d. art. troglobíei; pl. troglobíi, art. troglobíile
unilabiat, unilabiát adj. m. (sil. -bi-at), pl. unilabiáti; f. sg. unilabiáta, pl. unilabiáte
verbiaj, verbiáj s. n. (sil. -bi-aj), pl. verbiáje
vrabie, vrábie s. f. (sil. -bi-e), art. vrábia (sil. -bi-a), g.-d. art. vrábiei; pl. vrabii, art. vrabiile (sil. -bi-i-)
xenofobie, xenofobíe s. f., art. xenofobía, g.-d. xenofobíi, art. xenofobíei; pl. xenofobíi
zagrebian, zagrebián adj. m., s. m. (sil. -li-an), pl. zagrebiéni (sil. -bi-eni); f. sg. zagrebiána, pl. zagrebiéne
zambian, zambián adj. m., s. m. (sil. -bi-an), pl. zambiéni (sil. -bi-eni); f. sg. zambiána, pl. zambiéne
zbiera, zbierá vb., ind. prez. 1 sg. zbiér, 3 sg. si pl. zbiára; conj. prez. 3 sg. si pl. zbiére
zombianism, zombianísm s. n.
oficial, OFICIÁL ~a (~i, ~e) 1) Care provine de la administratia sau de la autoritatile de stat; stabilit prin lege; de stat. Dezmintire ~a. Stiri ~e. Act ~. 2) Care reprezinta admini-stratia statului; cu functie administrativa. Persoana ~a. 3) si adverbial Care este caracteristic actelor guvernamentale sau documentelor administrative; în maniera actelor de stat. Stil ~. 4) Care se face în conformitate cu cerintele de stat; organizat de autoritatile competente. Ceremonie ~a. Vizita ~. 5) fig. (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care manifesta gravitate si raceala în comportament; formal. [Sil. -ci-al] /<lat. officialis, fr. officiel
ocult, OCÚL//T ~ta (~ti, ~te) 1) Care tine de ocultism; propriu ocultismului. 2) si adverbial Care are un înteles ascuns; tainic; mistic. /<fr. occulte
oblu, ÓBLU oábla (óbli, oáble) si adverbial 1) Care are aspect de linie dreapta; fara cotituri; drept. 2) (despre terenuri, câmpii) Care are suprafata dreapta; fara ridicaturi sau adâncituri; plan; neted. 3) (despre înaltimi, urcusuri) Care este aproape vertical; cu panta repede; abrupt. [Sil. o-blu] /<sl. oblu
obijduitor, OBIJDUIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) si adverbial pop. Care obijduieste; care lezeaza demnitatea cuiva; jignitor; ofensator. [Sil. -du-i-] /a obijdui + suf. ~tor
obiectiv, OBIECTÍV2 ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care denota exactitate în procesul de reflectare a realitatii; nefalsificat; veridic. 2) filoz. (în opozitie cu subiectiv) Care exista în afara constiintei si independent de ea; cu existenta independenta. /<fr. objectif
obială, OBIÁLĂ obiéle f. 1) Bucata de tesatura groasa care se înfasoara pe laba piciorului, în loc de ciorap sau peste ciorap. 2) Bucata de tesatura veche; zdreanta. ♢ A face pe cineva ~ (sau~ de câine) a batjocori pe cineva, numindu-l în fel si chip. [G.-D. obielei] /<bulg. obijalo
obârşie, OBÂRSI//E ~i f. 1) Punct de plecare; punct initial; origine. 2) Apartenenta sociala sau etnica; matca; ascendenta; provenienta; origine. 3) Loc de nastere; bastina. 4) Loc de unde porneste albia unei ape curgatoare; izvor. /<sl. obruši
oară, OÁRĂ ori f. (la sing. precedat de un numeral ordinal; la pl. în componenta numeralelor adverbiale) Fiecare dintre cazurile când se produce o întâmplare sau un fapt care se repeta; data. Prima ~. A treia ~. De cinci ori. ♢ Ori de câte ori de fiecare data. /<lat. hora
numai, NÚMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decât; nimic altceva decât; nu în alt mod decât; nu în alt timp decât; nu în alt loc decât; nu din alta cauza decât; nu în alt scop decât; doar; exclusiv. Poate ~ atâta. Acesta este ~ începutul. ♢ Nu ~ (ca) a) pe lânga; afara de; b) mai mult decât. ~ asa (sau asa ~) a) de mântuiala; b) fara a se adânci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; în treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cât pe ce. Era ~ sa plece. ♢ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) În întregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis
nuanţă, NUÁNŢ//Ă ~e f. 1) Fiecare dintre varietatile pe care le poate avea o culoare sau un sunet, privite sub raportul intensitatii. 2) fig. Fiecare dintre formele de manifestare a unei realitati în procesul trecerii de la o stare la alta. ~e de sens. 3) fig. Diferenta usoara, abia sesizabila, dintre lucruri de acelasi fel. O ~ noua. 4) fig. Trasatura suplimentara; coloratura slaba de alta natura. ~ de tristete. [G.-D. nuantei; Sil. nu-an-] /<fr. nuance
nuanţat, NUANŢÁ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) v. A NUANŢA. 2) Care are diferite nuante de culori. 3) fig. Care este (re)prezentat dupa nuante, într-o anumita gradatie. 4) fig. Care are expresivitate; expresiv. Stil ~. [Sil. nu-an-] /v. a nuanta
nuanţa, A NUANŢ//Á ~éz tranz. 1) (culorile pe un tablou sau desen) A prezenta în diferite nuante, asortând (pentru ca trecerea de la una la alta sa fie abia perceptibila). 2) A interpreta tinând seama de cele mai mici nuante. ~ o piesa muzicala. 3) fig. A varia prin nuante. ~ stilul. 4) A exprima, tinând seama de cele mai delicate diferente. A-si ~ gândurile. [Sil. nu-an-] /<fr. nuancer
nu, NU adv. 1) (atribuie celor spuse valoare negativa) Îi apartin cinci inventii, nu trei. Nu am stiut de asta. 3) si substantival (tine locul unei parti de propozitie, unei propozitii sau unei fraze negative) Un nu categoric. 3) (tine locul predicatului negativ într-o propozitie eliptica) Cine doreste, ramâne, cine nu, pleaca. ♢ Nu si nu se spune pentru a exprima un refuz permanent la o rugaminte repetata sau nereusita. De nu în caz contrar. De ce nu? se spune pentru a întari un consimtamânt. Cum de nu (sau ba bine ca nu) a) desigur; fara îndoiala; fireste; b) vorba sa fie! nici când! (ei) as! A spune ca nu a nega. A zice nu a refuza. A nu zice nu a nu nega; a accepta. 4) (intra în componenta locutiunilor adverbiale si conjunctionale) Nu demult. Nu prea. Nu tocmai. Nu numai. 5) (accentueaza ideea exprimata de îmbinarea de cuvinte precedenta). ♢ Nu o (singura) data în repetate rânduri; deseori. Nu zabava peste putin timp; repede. Nu gluma (sau nu saga) cu adevarat; serios. Nu altceva (sau nu alta) se spune pentru a confirma cele spuse anterior. Nu de alta nu din alt motiv. Nu (care) cumva în nici un caz. 6) (în constructia Si unde nu, urmata de un verb, capata sens afirmativ afectiv) Si unde nu începe a juca. /<lat. non
nostalgic, NOSTÁLGI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial Care denota nostalgie; plin de nostalgie. Melodie ~ca. /<fr. nostalgique
nonstop, NONSTÓP adj. invar. si adverbial Care este fara întrerupere; continuu. /<engl., fr. non-stop
niţel, NIŢ//ÉL ~íca (~éi, ~éle) si adverbial pop. Care este în cantitate (sau masura) mica; putin. Sa aiba ~ica rabdare. Îngaduie ~. /Orig. nec.
neto, NÉTO adj. invar. si adverbial 1) (în opozitie cu bruto) (despre greutatea marfurilor) Care nu include greutatea ambalajului. 2) (despre venituri banesti) Care reprezinta câstigul curat, fara retineri. /<it., germ. netto
net, NE//T ~ta (~ti, ~te) 1) si adverbial Care nu trezeste îndoieli; neîndoielnic. Diferenta ~ta. 2) (despre greutatea marfurilor, venituri etc.) v. NETO. /<fr. net
nesuferit, NESUFERÍ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial (negativ de la suferit) Care trezeste antipatie; urâcios. ♢ De ~ care nu poate fi suferit; insuportabil. /ne- + suferit
nesăţios, NESĂŢI//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) si adverbial fig. (negativ de la satios) Care tinde sa obtina si sa aiba cât mai mult; nesatul; lacom. [Sil. -ti-os] /ne- + satios
nervos, NERV//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) Care tine de nervi; propriu nervilor. ♢ Sistem ~ totalitate a nervilor dintr-un organism uman sau animal. Sistem ~ central ansamblu alca-tuit din encefal si maduva spinarii. 2) Care contine nervi. ♢ Tic ~ tic generat de dere-glarea nervilor dintr-un anumit centru. 3) (de-spre persoane) Care se enerveaza usor; iritabil; irascibil. 4) si adverbial Care vadeste ner-vozitate. Râs ~. 5) fig. rar (despre stil, mod de exprimare etc.) Care are nerv; vioi. /<lat. nervosus, fr. nerveux, it. nervoso
nepregetat, NEPREGETÁ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial (despre activitati) Care se desfasoara fara întreruperi; neîntrerupt; neîncetat; necon-tenit; continuu. /ne- + pregetat
neostoit, NEOSTOÍ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial pop. Care nu are astâmpar; neastâmpar. [Sil. ne-os-] /ne- + ostoit
neostenit, NEOSTENÍ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial (negativ de la ostenit) 1) (despre persoane) Care nu oboseste deloc; care este mereu în actiune, în continua activitate; foarte harnic. 2) (despre activitati) Care se desfasoara fara întreruperi; necontenit; continuu; neîntrerupt. [Sil. ne-o-] /ne- + ostenit
neobosit, NEOBOSÍ//T ~ta (~ti, ~te) (negativ de la obosit) 1) (despre persoane) Care nu oboseste deloc; care este mereu în actiune; neostenit. 2) si adverbial (despre activitati) Care se desfasoara fara întreruperi; neîn-trerupt; neîncetat; necontenit; continuu. [Sil. ne-o-] /ne- + obosit
nemulţumit, NEMULŢUMÍ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial (negativ de la multumit): ~tului i se ia darul se spune despre o persoana ingrata, care pierde ceea ce a primit. /ne- + multumit
nemijlocit, NEMIJLOCÍ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial (negativ de la mijlocit) Care se face direct, fara nici o mijlocire. /ne- + mijlocit
nemaipomenit, NEMAIPOMENÍ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial Care este cum nu s-a mai pomenit vreodata; nemaiîntâlnit; nemaicunoscut; nemaiauzit. /ne- + mai + pomenit
nelalocul, NELALÓCUL adj. invar. si adverbial Care este altfel de cum ar fi normal; în mod nepotrivit. /ne- + la + loc
neînţeles, NEÎNŢEL//ÉS ~eása (~ési, ~ése) si adverbial (negativ de la înteles) Care este lipsit de claritate; neclar; nelamurit. /ne- + înteles
neîntârziat, NEÎNTÂRZIÁ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial (negativ de la întârziat) Care necesita o rezolvare imediata; care nu sufera amânare; grabnic; urgent. /ne- + întârziat
neîncetat, NEÎNCETÁ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial (negativ de la încetat) Care nu se mai opreste; neîntrerupt; necurmat; necontenit. /ne- + încetat
neguros, NEGUR//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) (despre timp) Care se caracterizeaza prin negura; cetos. Dimineata ~oasa. 2) Care este învaluit în negura. Zare ~oasa. 3) (despre ochi, pri-vire) Care vadeste lipsa de luciditate; împa-ienjenit; tulbure; cetos. 4) si adverbial fig. (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care este cuprins de tristete; posomorât. /ne-gura + suf. ~os
neglijent, NEGLIJÉN//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) Care neglijeaza; nepasator. 2) (despre persoane) Care nu este obisnuit cu ordinea; dezordonat. 3) Care vadeste lipsa de grija, de interes. /<fr. négligent
negativ, NEGATÍV2 ~a (~i, ~e) (în opozitie cu pozitiv si afirmativ) 1) si adverbial Care neaga ceva; care contine o negatie; care exprima o contestare sau un refuz. Raspuns ~. 2) Care este lipsit de însusiri bune; rau. ♢ Erou ~ erou într-o opera artistica, care cumuleaza calitati considerate ca rele. 3) Care cauzeaza sau poate cauza un rau; daunator. Influenta ~a. 4) mat. (despre valori numerice) Care este mai mic decât zero si se noteaza cu semnul minus. Marime ~a. ♢ Semn ~ semnul minus folosit pentru caracterizarea numerelor negative. 5) med. (despre analize, reactii, probe) Care nu adevereste prezenta în organism a unui agent patogen. /<it. negativo, lat. negativus, fr. négatif, germ. negativ
necruţător, NECRUŢĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) si adverbial (despre actiuni, manifestari, feno-mene) Care înspaimânta prin intensitate sau proportii; cumplit. /ne- + crutator
necontenit, NECONTENÍ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial (negativ de la contenit) Care nu mai conteneste; care se desfasoara fara contenire; neîntrerupt; neîncetat; neobosit; continuu. /ne- + contenit
neclintit, NECLINTÍ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial (negativ de la clintit): De ~ care nu poate fi clintit; de nestramutat; imobil. /ne- + clintit
nebunatic, NEBUNÁTI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial Care se tine de nebunii; nazbâtios. /nebun + suf. ~atic
nebun, NEBÚN1 ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre persoane) Care are tulburari psihice grave; care si-a iesit din minti; alienat mintal; dement. ♢ ~ de cap se spune despre cineva care sufera de o boala mintala. Casa de ~i spital de boli psihice. Esti ~? se spune pentru a-si exprima dezacordul în legatura cu actiunile, afirmatiile sau cu intentiile cuiva. A fi ca ~ a-si pierde cumpatul (în urma unei emotii). A fi (sau a umbla) ~ dupa cineva (sau dupa ceva) a-i placea cuiva cineva sau ceva nespus de mult. Nu te fa ~! a) nu te face a nu pricepe; b) nu-ti face de cap!; astâmpara-te! 2) fig. Care este lipsit de chibzuinta în actiuni; nesocotit; nesabuit. Gând ~. 3) si adverbial Care vadeste o putere de nestavilit; deosebit de tare. Vântul bate ~. /ne- + bun
năvalnic, NĂVÁLNI//C2 ~ca (~ci, ~ce) 1) Care navaleste si nu poate fi oprit, stapânit; impetuos; violent. Pornire ~ca. 2) si adverbial (despre ape curgatoare) Care curge cu intensitate si repeziciune. /navala + suf. ~nic
năprasnic, NĂPRÁSNI//C1 ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) Care se produce pe neasteptate, cu repeziciune si violenta. Ploaie ~ca. 2) (despre sentimente, actiuni etc.) Care se manifesta cu o forta de neretinut; cu manifestari violente; navalnic; impetuos. 3) rar (despre oameni) Care este dirijat în actiuni de primul impuls; care actioneaza fara a se retine; impulsiv. /<sl. naprasinu
nazal, NAZÁL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de nas; propriu nasului. Respiratie ~a. 2) si adverbial (despre sunete ale vorbirii) Care se articuleaza cu expirarea aerului. Sunet ~. 3) Care este propriu vocii sau sunetului omis pe nas. Timbru ~. /<fr. nasal
naiv, NAÍV ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care vadeste sinceritate si curatenie morala; ingenuu; candid; inocent. 2) Care crede cu usurinta orice; credul; inocent. 3) Care manifesta o viziune copilareasca; lipsit de seriozitate; copilaros; neserios; infantil; pueril. Întrebari ~e. /<fr. naïf
mustrător, MUSTRĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) si adverbial Care mustra; care exprima o mustrare; dojenitor. Privire ~oare. Ton ~. /a mustra + suf. ~ator
mustaţă, MUST//ÁŢĂ ~ati f. 1) Par care creste deasupra buzei superioare la barbati. ♢ A-i râde (sau a-i zâmbi) cuiva ~ata a fi multumit; a se bucura. A râde (sau a zâmbi) pe sub ~ati a râde abia observat. 2) la pl. Peri lungi care cresc în jurul botului la unele animale. 3) Fiecare dintre cele doua fire mobile de pe capul insectelor sau al altor animale inferioare; antena. 4) Fire subtiri situate în jurul gurii la unii pesti, care servesc ca organe pentru pipait. 5) la pl. Ţepi lungi si subtiri care cresc pe spicul unor cereale. 6) pop. Matasea porumbului. [G.-D. mustatii] /<lat. mustacea
cal, cal (-ai), s.m. – 1. Animal domestic erbivor. – 2. Aparat (pentru exercitii de gimnastica). – 3. Piesa de sah. – 4. Mecanism care regleaza presiunea morii de faina. – 5. Masa de dulgherie. – 6. Frîna a cilindrului razboiului de tesut. – 7. Lampa de gaz. – 8. Dans tipic. – 9. Vase care se folosesc la priveghiul mortilor. – Mr., megl. cal, istr. co. Lat. caballus (Diez, I, 119 si Gramm., I, 9; Puscariu 252; REW 1440; Candrea-Dens., 209; DAR); cf. alb. kalj, it. cavallo, prov. cavahl, fr. cheval, cat. cavall, sp. caballo, port. cavallo. Dupa ipoteza lui Meillet, cuvîntul lat. ar proveni din stepele din estul balcano-scitic, unde numele gr. apare pentru prima oara, în sec. III a. Cr. (ϰαβαλλεῖον, într-o inscriptie de la Callatis, în Dobrogea). Totusi, noi cercetari sprijina ideea ca este cuvînt autentic lat., bazat pe cabo "castrat", de la cavus (V. Cocco, Caballus, "Biblios", XX, 71-119; cf. H. Grégoire, L’étymologie de caballus, în Recueil publié en l’honneur du millénaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93). Uzuri speciale: calul dracului (libelula), cf. sp. caballito del diablo, gal. din Lubian cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). Cf. calare, calator, încalica. Der. caiesc, adj. (cabalin); caisor, s.m. (calut; sah; calusei); calut, s.m. (dim. al lui cal; lacusta, cosas); caloniu, s.m. (Banat si Trans., horn sau nisa în perete, în spatele sobei, pentru a strînge fumul; bancheta de carutas; scaun de tabacar); calus, s.n. (piesa mica de lemn pe care se sprijina coardele întinse ale viorii; botnita; sevalet; botnita prevazuta cu cuie pentru a împiedica viteii sa suga; piesa la razboiul de tesut, în general, suport, sprijin, reazem; manunchi de alune care cresc împreuna; dans tipic; joc de copii, cu un arc a carui sageata sau calus se rasuceste o data cu coarda si se lanseaza ca efect al miscarii de rasucire); calusel, s.m. (calut; manunchi de alune; bîrne care sustin cosul de moara; lacusta, Dicticus verrucivorus); calusei, s.m. (carusel, caisori; joc de noroc); calusar, s.m. (dansator tipic; danseaza în grupuri de 7, 9 sau 11, condusi de o capetenie care face legamînt sa nu vorbeasca vreme de 40 de zile; poarta costume tipice, cu clopotei la picioare, iar dansul lor este foarte complicat si plin de figuri acrobatice); calusereasca, s.f. (dans tipic din Moldova); caluseresc, adj. (propriu calusarilor); calusereste, adv. (în felul calusarilor); caluserie, s.f. (grup de calusari). – DAR îl explica pe calusar prin calus, datorita legamîntului de a nu vorbi al capeteniei. În calusei este posibil sa fie vorba de o etimologie pop. a fr. carrousel. Din rom. provine bg. kalušar (Capidan, Raporturile, 190).
mediu, MÉDI//U1 ~i n. 1) Ansamblu de factori, de obiecte materiale si de conditii fizice, care înconjoara si influenteaza organismele. 2) Spatiu material în care se afla un corp sau în care se desfasoara un fenomen fizic. 3) Ansamblu de conditii externe în care traieste si se dezvolta un individ uman. 4) Ansamblu de circumstante materiale sau morale; ambianta care înconjoara o persoana; anturaj; climat; cadru. /<lat. medium
mălai, MĂLÁ//I ~ie n. 1) Planta din familia gramineelor cu spicul ramificat, având semintele în forma de boabe mici, care servesc pentru hrana pasarilor si animalelor. ♢ Vrabia ~ viseaza se spune (în gluma) despre acela care se gândeste mereu la ceea ce doreste. 2) Faina de porumb. 3) Produs alimentar din faina de porumb, dospit si copt în cuptor. ♢ Si-a trait traiul, si-a mâncat ~iul se spune despre un om în vârsta, care nu mai e bun de nimic. /Orig. nec.
lunar, LUNÁR1 ~a (~i, ~e) 1) Care tine de intervalul de timp de o luna; propriu acestui interval de timp. 2) si adverbial Care are loc sau se produce în fiecare luna. Revista ~a. /<fr. lunaire, lat. lunaris
lume, LÚM//E ~i f. 1) Totalitate a tot ce exista în realitate, manifestata în diversele ei forme si infinita în timp si spatiu; univers. ♢ De când (e) ~ea (si pamântul) de foarte demult; din totdeauna. Pentru nimic în ~ cu nici un pret. 2) mai ales la pl. Totalitate a corpurilor ceresti; sistem planetar. ~ea stelelor. 3) Pamântul cu întreaga lui viata (animala si vegetala) de pe el. ♢ În (sau prin) toata ~ea sau în ~ea toata peste tot; pretutindeni. A-si lua ~ea în cap a lasa totul si a pleca undeva departe. A cutreiera toata ~ea, a umbla prin ~ a calatori mult prin diferite locuri. 4) Totalitate a oamenilor de pe globul pamântesc; omenire; umanitate. ♢ ~ea toata (sau întreaga) multime de oameni. 5) (urmat de un determinativ) Categorie de oameni uniti prin aceeasi profesie, prin nivelul de cultura; mediu social. ~ea artistilor. 6) Numar mare de oameni; norod. ♢ ~ de pe ~ multime foarte mare. 7) Mediu social; ambianta. ♢ A fi în rând cu ~ea a fi la fel cu ceilalti; a fi la nivelul cuvenit. A iesi în ~ a lua contact cu societatea. 8) Mediu în care se desfasoara existenta unei fiinte sau a unei colectivitati; viata. ♢ A veni pe ~ a se naste. A nu-i fi draga ~ea a fi satul de viata. 9) Fiecare din marile categorii sistematice în care sunt împartite corpurile naturale; regn. ~ea animala. [G.-D. lumii] /<lat. lumen
logic, LÓGI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial Care tine de logica; propriu logicii; rational. /<fr. logique
livid, LIVÍ//D ~da (~zi, ~de) 1) Care are fata palida din cauza unor emotii negative, de oboseala sau de frig. 2) (despre lumina) Care este foarte slab; care abia licareste. /<fr. livide, lat. lividus
literal, LITERÁL ~a (~i, ~e) 1) si adverbial Care este reprodus întocmai ca în textul original; litera cu litera; ad-litteram; textual. 2) mat. (despre expresii sau marimi) Care este reprezentat prin litere; notat cu litere. /<fr. littéral, lat. litteralis
lin, LIN1 ~a (~i, ~e) 1) si adverbial Care se produce fara graba; încet; domol. 2) (despre drumuri, pante etc.) Care este putin înclinat; cu înclinatie mica; domol. 3) (despre sunete) Care este lipsit de intensitate. /<lat. lenus
licări, A LICĂR//Í pers. 3 ~éste intranz. 1) (despre surse de lumina) A raspândi o lumina difuza si intermitenta. 2) fig. A aparea abia deslusit; a capata contururi vagi. /Orig. nec.
libian, LIBI//ÁN2 ~ána (~éni, ~éne) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Libiei sau este originara din Libia. /<fr. Libyen
libian, LIBI//ÁN1 ~ána (~eni, ~éne) Care apartine Libiei sau populatiei ei; din Libia. /<fr. libyen
letargie, LETARGÍE f. 1) Stare patologica manifestata printr-un somn foarte adânc, în timpul caruia pulsul si respiratia devin abia perceptibile; somn patologic; moarte aparenta. 2) fig. Lipsa totala de interes fata de orice activitate; apatie. [G.-D. letargiei] /<fr. lethargie
leşinat, LESINÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A LESINA. 2) fig. (despre voce) Care este foarte slab, abia auzit. /v. a lesina
lesbiană, LESBI//ÁNĂ ~éne f. Femeie care practica lesbianismul. /<fr. lesbien
lesbianism, LESBIANÍSM n. Homosexualitate feminina; safism; tribadism. [Sil. -bi-a-] /lesbian + suf. ~ism
lent, LEN//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) Care manifesta lipsa de rapiditate; fara graba; încet. 2) Care se desfasoara încet; cu ritm scazut; domol; lin. /<fr. lent, lat. lentus
legal, LEGÁL ~a (~i, ~e) si adverbial Care este în conformitate cu legea; corespunzator legii. Formalitati ~e. Mijloace ~e. /<fr. légal, lat. legalis
laconic, LACÓNI//C ~ca (~ci, ~ ce) si adverbial 1) (despre vorbire) Care consta din putine cuvinte; concis; lapidar; succint. 2) (despre persoane) Care vorbeste putin si precis. /<fr. laconique
labiată, LABIÁT//Ă ~e f. 1) la pl. Familie de plante dicotiledonate, cu tulpina în patru muchii, cu frunze opuse si cu flori în inflorescente compuse, bogate în uleiuri eterice (reprezentanti: levantica, izma, urzica-moarta etc.). 2) Planta din aceasta familie. /<fr. labilé
labiat, LABIÁ//T ~ta (~ti, ~te) (despre corole si calicii) Care are forma unei pâlnii cu margi-nea taiata în doi lobi asezati unul peste altul ca niste buze. [Sil. -bi-at] /<fr. labié
labializa, A SE LABIALIZ//Á pers. 3 se ~eáza intranz. (despre sunete) A deveni labial. /<fr. labialiser
labializa, A LABIALIZ//Á ~éz tranz. (sunete) A face sa se labializeze. /<fr. labialiser
labial, LABIÁL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de buze; propriu buzelor. 3) si substantival (despre sunete ale vorbirii) Care se articuleaza cu ajutorul buzelor. [Sil. -bi-al] /<fr. labial
jumătate, JUMĂT//ÁTE ~ati f. 1) Fiecare dintre cele doua parti egale în care poate fi împartit un întreg. ♢ ~ de masura masura incompleta, partiala. Pe (sau în) ~ a) în doua parti egale sau aproximativ egale; b) partial; incomplet. A face ceva pe ~ a nu duce pâna la capat un lucru început. A spune cu ~ de gura a) a vorbi cu glas slab, abia auzit; b) a vorbi în mod nehotarât, fara convingere. Cu ~ de inima (sau cu inima pe ~) fara curaj; indecis. 2) fam. Persoana casatorita de sex feminin în raport cu barbatul ce i-a devenit sot; femeie; nevasta. 3) Punct care marcheaza mijlocul unei distante în spatiu sau al unui interval în timp. La ~ de drum. La o ~ de secol. 4) Unitate de masura a capacitatii sau a greutatii, egala cu 1/2 de litru sau de kilogram. [G.-D. jumatatii] /Orig. nec.
jilav, JÍLAV ~a (~i, ~e) Care contine o cantitate abia simtita de apa sau de alt lichid; patruns de umezeala; reavan; umed. Pamânt ~. /<bulg. zilav
învenina, A SE ÎNVENIN//Á ma ~éz intranz. 1) (despre persoane) A se umple de venin; a deveni veninos. 2) fig. (despre situatii, ambiante etc.) A deveni insuportabil. /<lat. invenerare
întrerupt, ÎNTRERÚP//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A ÎNTRERUPE si A SE ÎNTRERUPE. 2) si adverbial (în opozitie cu continuu) Care are întreruperi. /v. a (se) întrerupe
întrebător, ÎNTREBĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) si adverbial Care întreaba; care exprima o întrebare; cu nedumerire; interogativ. Privire ~oare. A se uita ~. /a întreba + suf. ~ator
însănătoşi, A SE ÎNSĂNĂTOS//Í ma ~ésc intranz. 1) A deveni (din nou) sanatos; a reveni la starea normala (dupa o boala); a se îndrepta; a se vindeca; a se lecui. 2) fig. (despre relatii între oameni, ambiante) A deveni mai bun; a se îmbunatati; a se ameliora. /în + sanatos
înnămoli, A SE ÎNNĂMOL//Í ma ~ésc intranz. 1) (despre vehicule, oameni) A se înfunda în namol (fara a putea sa înainteze); a se îngloda; a se noroi. 2) (despre albia unui râu) A-si micsora sectiunea de curgere din cauza depunerilor materialului adus de curentul de apa; a se îngusta din cauza aluviunilor; a se împotmoli. /în + namol
îndestul, ÎNDESTÚL ~a (~i, ~e) si adverbial v. DESTUL. /în + destul
îndesat, ÎNDESÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A ÎNDESA. ♢ Cu vârf si ~ mai mult decât trebuie; cu prisosinta. 2) (despre persoane) Care este mic de statura, gros si voinic; bondoc. 3) si adverbial Care este subliniat cu insistenta; apasat. A pasi ~. /v. a (se) îndesa
îndelungat, ÎNDELUNGÁ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial Care dureaza (de) mai mult timp. Tacere ~ta. ♢ Ani ~ti ani de-a rândul. /v. a îndelunga
îndelung, ÎNDELÚN//G ~ga (~gi) si adverbial v. ÎNDELUNGAT. A meditat ~. /în + de + lung
încurcat, ÎNCURCÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A ÎNCURCA si A SE ÎNCURCA. 2) (despre drumuri, strazi etc.) Care are multe cotituri, întorsaturi. 3) si adverbial (despre idei, actiuni etc.) Care este greu de înteles, de urmarit. Poveste ~ta. 4) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care nu se simte liber în actiuni. /v. a (se) încurca
încetişor, ÎNCETIS//ÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) si adverbial (diminutiv de la încet) Cam încet; destul de încet. /încet + suf. ~isor
încet, ÎNCÉ//T2 înceáta (~ti, ~te) 1) Care se produce fara graba; lin; domol. Scurgere înceata. 2) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de iuteala, de repeziciune; domol. Miscari ~te. 3) (despre sunete, voce etc.) Care are intensitate redusa; care abia se aude; lipsit de sonoritate. Vorba înceata. /<lat. qu[i]etus
începător, ÎNCEPĂT//ÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care abia începe; cu primele semne ale unui început; incipient. Poet ~. 2) Care constituie un început; de început; initial; primar; primordial. Perioada ~oare. /a începe + suf. ~ator
împotmoli, A SE ÎMPOTMOL//Í ma ~ésc intranz. 1) (despre vehicule, oameni etc.) A intra adânc (în namol, nisip, zapada), fara a putea sa înainteze; a se înfunda. ~ în mlastina. 2) fig. A nu putea iesi dintr-o dificultate; a se încurca (rau); a se îngloda. ~ în treburi. 3) (despre albia unei ape) A se îngusta din cauza aluviunilor; a se înnamoli. /în + podmol
îmbietor, ÎMBIET//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care îmbie; care ispiteste; ispititor; tentant. Idee ~oare. [Sil. -bi-e-] /a îmbia + suf. ~ator
îmbia, A ÎMBIÁ îmbíi tranz. (persoane) A îndemna în mod insistent (sa faca sau sa accepte ceva). /<lat. inviare
izolat, IZOLÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) si adverbial v. A IZOLA. ♢ Parte de propozitie ~ta parte secundara a propozitiei care se izoleaza prin semne de punctuatie. 2) Care este unic în felul sau. Caz ~. Problema ~ta. /v. a izola
iscusit, ISCUSÍ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) (despre persoane) Care face totul cu usurinta si cu pricepere; abil; îndemânatic; dibaci. 2) Care este realizat cu dexteritate si inteligenta. Critica ~ta. /v. a iscusi
irevocabil, IREVOCÁBIL ~a (~i, ~e) si adverbial Care nu poate fi revocat; de neschimbat; hotarât; definitiv; decisiv. Decizie ~a. /<fr. irrévocable, lat. irrevocabilis
involuntar, INVOLUNTÁR ~a (~i, ~e) si adverbial 1) (despre actiuni, fapte etc.) Care nu este rezultatul unui act voluntar; facut fara participarea constiintei sau a vointei; inconstient; masinal; mecanic; automat. 2) (despre persoane) Care se afla fara voie într-o anumita situatie. /<fr. involontaire, lat. involuntarius
invers, ÍNVER//S ~sa (~si, ~se) si adverbial (de-spre lucruri, actiuni etc.) Care este opus (directiei, ordinii, starii initiale sau firesti). /<fr. inverse, lat. inversus
inutil, INUTÍL ~a (~i, ~e) 1) Care nu este util; nefolositor. 2) si adverbial Care nu are nici un rost; zadarnic. Conversatie ~a. [Sil. in-u-] /<fr. inutile, lat. inutilis
intuitiv, INTUITÍV ~a (~i, ~e) si adverbial (despre gânduri, idei, actiuni etc.) Care este bazat pe intuitie; facut prin intuitie. [Sil. -tu-i-] /<fr. intuitif
intransigent, INTRANSIGÉN//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial Care nu admite nici o concesie sau nici un compromis; consecvent în actiuni si în convingeri; inflexibil. /<fr. intransigeant
intimiza, A INTIMIZ//Á ~éz tranz. (ambiante, relatii etc.) A face sa devina intim. /intim + suf. ~iza
interogativ, INTEROGATÍV ~a (~i, ~e) si adverbial Care contine o întrebare; întrebator. /<fr. interrogatif
intermiten, INTERMITÉN/T ~ta (~ti, ~te) si adverbial Care înceteaza si reîncepe la anumite intervale; cu întreruperi; discontinuu. /<fr. intermittent, lat. intermittens, ~ntis
interminabil, INTERMINÁBIL ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care nu are sau pare a nu avea sfârsit (în timp sau în spatiu); nesfârsit; neepuizabil; inepuizabil. O conversatie ~a. 2) Care are proportii foarte mari; de dimensiuni foarte mari. /<fr. interminable, lat. interminabilis
intenţionat, INTENŢIONÁ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial Care se face cu o anumita intentie; cu premeditare; expres. /v. a intentiona
intensiv, INTENSÍV ~a (~i, ~e) si adverbial Care se face printr-un efort intens, sustinut; cu intensitate mare. Propaganda ~a. /<fr. intensif
intens, INTÉN//S ~sa (~si, ~se) si adverbial Care are intensitate sporita; puternic. /<fr. intense, lat. intensus
integral, INTEGRÁL ~a (~i, ~e) 1) si adverbial Care nu a suferit nici o vatamare; cu integritatea neatinsa; întreg; intact. ♢ Faina ~a faina bruta. 2): Calcul ~ ramura a matematicii care se ocupa cu studiul integralelor. [Sil. -te-gral] /<fr. intégral
insuportabil, INSUPORTÁBIL ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care nu poate fi suportat; de netolerat; de nesuferit; intolerabil. Durere ~a. 2) (despre persoane) Care nu poate fi acceptat sau suferit; de nesuferit. /<fr. insupportable
insuficient, INSUFICIÉN//T2 ~ta ( ~ti, ~te) si adverbial Care nu este suficient; neîndestulator; nesatisfacator. [Sil. -ci-ent] /<lat. insufficiens, ~ntis
instinctiv, INSTINCTÍV ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre actiuni, lucruri etc.) Care este efectuat dintr-un instinct; facut fara participarea constiintei sau a vointei; involuntar; mecanic; automat; inconstient; masinal. 2) (despre persoane) Care este dominat (în actiuni, fapte etc.) de instinct. [Sil. in-stinc-tiv] /<fr. instinctif
instantaneu, INSTANTANÉ//U1 ~e (~i, ~e) si adverbial Care se produce brusc si cu o repeziciune foarte mare; fulgerator. [Sil. in-stan-] /<fr. instantané
iniţial, INIŢIÁL ~a (~i, ~e) si adverbial (în opozitie cu terminal) Care constituie primul element; aflat la început; începator; primordial; primar. [Sil. -ti-al] /<fr. initial
inframicrobian, INFRAMICROBIÁN ~a (~i, ~e) Care este caracteristic pentru inframicrobi; propriu inframicrobilor. /<fr. inframicrobien
inexact, INEXÁC//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) Care nu este exact; lipsit de exactitate; neexact; neprecis; imprecis. 2) (despre persoane) Care vadeste lipsa de punctualitate; nepunctual. 3) Care nu corespunde adevarului; care nu este corect; neadevarat; gresit; incorect; eronat. /<fr. inexact
indiscutabil, INDISCUTÁBIL ~a (~i, ~e) si adverbial Care nu poate fi pus în discutie; de nediscutat; evident. /<fr. indiscutable
indescifrabil, INDESCIFRÁBIL ~a (~i, ~e) si adverbial (despre texte scrise) Care nu poate fi descifrat; greu de citit; de nedescifrat; ilizibil; necitet. [Sil. -ci-fra-] /<fr. indéchiffrable
inconştient, INCONSTIÉN//T ~ta (~ti, ~te) 1) (despre persoane) Care nu este constient; fara cunostinta. 2) si adverbial Care nu-si da seama de ceea ce face; lipsit de constiinta; fara judecata. 3) si adverbial (despre actiuni, lucruri etc.) Care este facut fara participarea constiintei sau a vointei; efectuat din instinct; instinctiv; masinal; automat; involuntar; mecanic. [Sil. -con-sti-ent] /<lat. inconsciens, ~ntis, fr. inconscient
implicit, IMPLICÍ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial (în opozitie cu explicit) Care se cuprinde în mod virtual în ceva, fara a avea expresie formala; de la sine înteles. [Sil. im-pli-] /<fr. implicite, lat. implicitus
ilizibil, ILIZÍBIL ~a (~i, ~e) si adverbial (despre scris, texte) Care nu poate fi citit; greu de descifrat; necitet; indescifrabil. /<fr. illisible
ieftin, IÉFTIN ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre lucruri) Care costa putin; cu pret redus; necostisitor. Produse ~e. ♢ ~ ca braga foarte ieftin. A scapa ~ a iesi cu minimum de neplaceri dintr-o situatie dificila. (A fi) ~ la vorba a vorbi mult si (de obicei) fara rost; a-i placea sa flecareasca. 2) fig. Care nu are nimic de pret, important; lipsit de originalitate; obisnuit; banal; comun; neoriginal; ordinar. Gluma ~a. /<ngr. efthinos
iacă, IÁCĂ interj. fam. 1) (atrage atentia asupra celor spuse) Uita-te! Priveste! Vezi!; Iata. 2) adverbial Pe neasteptate; deodata. Când colo, iaca, a intrat si el. [Var. iaca] / ia + ca
himeric, HIMÉRI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de himere; propriu himerelor. 2) si adverbial Care este lipsit de baza reala; fondat de himere; închipuit. Visuri ~ce. /<fr. chimérique
gură, GÚR//Ă ~i f. 1) (la oameni) Cavitate în partea inferioara a fetei, delimitata de buze. ♢ ~-casca a) calificativ dat unei persoane care pierde vremea, manifestând interes pentru toate nimicurile; b) calificativ dat unei persoane care sta nedumerita, neîntelegând ce i se spune; c) calificativ dat unei persoane nepasatoare si distrate. ~-de-lup defect congenital al fetei omului, constând dintr-o fisura la buza si gingia superioara, prin care cavitatea bucala comunica cu fosele nazale. ~-n ~ foarte aproape unul de altul. A fi cu sufletul la ~ a) a respira cu greu (de emotie, de oboseala etc.); b) a fi aproape de moarte. A uita de la mâna pâna la ~ a uita foarte repede. A da cuiva o ~ a saruta pe cineva. 2) (la om si la animale) Organ de alimentare prin care se introduce hrana. ♢ De-ale ~ii alimente; hrana. A pune (sau a lua) ceva în ~ a mânca putin. A da si bucatica de la ~ a da si putinul pe care-l are. A-i lua pâinea de la ~ a lipsi de mijloace de existenta. A da (cuiva) mura-n ~ a da cuiva totul de-a gata. A se duce (drept) ca pe ~a lupului a disparea fara urma. A tipa (sau a striga) ca din ~ de sarpe a striga disperat. ~a-leului planta erbacee decorativa cu flori bilabiate, de diferite culori. ~a-lupului planta erbacee cu frunze alungite si cu flori violete. 3) Cantitate dintr-un aliment cât se poate apuca cu un asemenea organ de alimentare dintr-o singura data; îmbucatura. 4) Persoana (membru al unei familii) care trebuie hranita. 5) Parte a aparatului de vorbire. ♢ A închide (sau a astupa) cuiva ~a a face pe cineva sa taca. A tacea din ~ a nu vorbi. Cu jumatate de ~ fara mare dorinta. A lua vorba din ~ a spune ceea ce vrea sa spuna altul, în momentul respectiv. A lua (pe cineva) ~a pe dinainte a destainui ceva involuntar. A avea (sau a fi) ~ sparta a fi prea vorbaret. A avea o ~ cât o sura a) a avea gura mare; b) a fi guraliv. A fi bun de ~ a vorbi mult; a fi limbut. A fi numai ~a de cineva a promite fara sa se tina de cuvânt. A intra în ~a lumii a fi vorbit de rau. A se pune în ~ cu cineva a intra în conflict cu cineva. A se lua dupa ~a cuiva a actiona dupa sfatul cuiva. A sari cu ~a la cineva a certa pe cineva. ~ile rele bârfitori. 6) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas. ♢ A nu i se auzi ~a a fi tacut. A striga (sau racni, a tipa) cât îl tine ~a, a striga (sau a racni, a tipa) în ~a mare a striga foarte tare, din rasputeri. A nu avea ~ (sa raspunda, sa vorbeasca ceva) a nu îndrazni sa raspunda sau sa vorbeasca. 7) Deschizatura (a unei încaperi, instalatii, a unui obiect etc.) prin intermediul careia se introduce sau se evacueaza ceva. ~a camasii. ~ de canal. ~a beciului. ♢ ~ de foc arma grea de foc. A lega ~a pânzei a) a înnoda capetele firelor de urzeala înainte de a începe tesutul; b) a se înstari. 8) Loc unde se varsa o apa (curgatoare). ~a râului. ♢ ~ de incendiu gura de apa la care se racordeaza un furtun pentru a lua apa aflata sub presiune, în caz de incendiu. [G.-D. gurii] /<lat. gula
grozav, GROZÁV1 ~a (~i, ~e) 1) Care provoaca groaza; care înspaimânta; groaznic; înspaimântator; îngrozitor; strasnic; sinistru. 2) si adverbial Care este neobisnuit; iesit din comun; extrem de; extraordinar; amarnic; strasnic. ♢ A se crede ~ a avea o parere exagerata despre calitatile sale; a fi încrezut. /<bulg. grozav
grobian, GROBI//ÁN ~ána (~éni, ~éne) si substantival Care vadeste lipsa de educatie; cu apucaturi grosolane; mârlan; mojic; badaran; mitocan. /<germ. grobian
groaznic, GROÁZNI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care provoaca groaza; care înspaimânta; grozav; îngrozitor; înspaimântator; înfiorator; strasnic; sinistru. 2) si adverbial Care este neobisnuit; iesit din comun; extrem de grozav. Un animal ~ de fioros. /<bulg. grozen
greu, GREU3 n. 1) Ambianta nefavorabila. A învinge ~l. A fugi de ~. ♢ Din ~ a) cu mare efort; b) cu intensitate; adânc; profund. La ~ unde se cere multa munca. A da de ~ a întâmpina greutati. 2) Munca grea si istovitoare; truda. ♢ A duce ~l a face ce este mai greu. /<lat. grevis
graur, GRÁUR ~i m. Pasare migratoare, mai mare decât vrabia, cu cioc ascutit si cu penaj negru-verzui, împestritat cu alb. /<lat. graulus
gradat, GRADÁ//T1 ~ta (~ti, ~te) 1) v. A GRADA. 2) si adverbial Care creste sau descreste treptat. /v. a grada
grabnic, GRÁBNI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste graba; cu graba. 2) Care trebuie realizat cât mai degraba; de neamânat; urgent. /graba + suf. ~nic
gingirică, GINGIRÍ//CĂ ~ci f. Peste marin de talie mica, asemanator cu scrumbia de Dunare. /Orig. nec.
gingaş, GÍNGAS ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre fiinte si despre manifestarile lor, despre lucruri etc.) Care este foarte delicat si sensibil la influentele exterioare; plin de sensibilitate si delicatete; fin. 2) si fig. Care are o constructie lipsita de vigoare; delicat; firav; plapând; slab. Pisica ~a. Floare ~a. 3) (despre lucruri, actiuni) Care cere multa pricepere si eforturi deosebite la realizare; greu de realizat; dificil. /<ung. dsingás
ghioalcă, GHIOÁLCĂ adj. invar. si adverbial fam. Care este ud (de apa, de ploaie) complet; lioarca. /Orig. nec.
genunchi, GENÚNCHI ~ m. 1) (la om si la unele animale) Partea din fata a piciorului care cuprinde regiunea articulatiei femurului cu tibia. ♢ Oul ~ului rotula. În ~ cu genunchii pe pamânt. Pe ~ pe partea anterioara a picioarelor mai sus de genunchi. A cadea în ~ a se ruga umilitor, asezându-se în genunchi (în fata cuiva). A i se taia cuiva ~i a nu se mai putea tine pe picioare (de emotie, de frica, de oboseala etc.). Cu ~i la gura ghemuit. 2) Deformare rotunjita a pantalonilor în dreptul acestei parti a piciorului. /<lat. genuc(u)lum
gata, GÁTA1 adj. invar. si adverbial 1) (despre lucruri, procese etc.) Care este facut pâna la capat; adus la conditia finala; terminat; sfârsit; ispravit. ♢ Haine ~ confectii. 2) Care este în stare sa efectueze ceva; capabil pentru ceva. A fi ~ pentru sustinerea tezei. ♢ A veni la de-a ~ a veni la ceva pregatit de altii, necontribuind cu nimic. A da ~ a) a termina de facut; b) a distruge (moral sau fizic); c) a buimaci; a ului. 3) (uneori repetat; urmat, mai ales, de un verb la conjunctiv) Cât pe ce; mai-mai. ~ sa plece. /<alb. gat
gabie, GÁBI//E ~i f. Platforma orizontala circulara, fixata în partea de sus a unui catarg, servind drept post de observatie sau drept loc de manevrare a pânzelor. /<it. gabbia, fr. gabie
furtunos, FURTUN//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) Care se caracterizeaza prin prezenta furtunii; cu furtuna. Mare ~oasa. 2) si adverbial fig. Care se manifesta ca o furtuna; ca o furtuna. Fire ~oasa. /furtuna + suf. ~os
furtunatic, FURTUNÁTI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) (despre fenomene atmosferice) Care are caracter de furtuna. 2) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste intensitate si lipsa de logica. /furtuna + suf. ~atic
fundamental, FUNDAMENTÁL ~a (~i, ~e) 1) si adverbial Care tine de fundament; propriu fundamentului. 2) Care este de prima importanta; foarte important; primordial; cardinal; substantial; esential; principal. /<fr. fondamental, lat. fundamentalis
fugitiv, FUGITÍV ~a (~i, ~e) si adverbial 1) De scurta durata; fugar. Vizita ~a. 2) Care este efectuat în fuga. Privire ~a. /<fr. fugitif, lat. fugitivus
franc, FRAN//C1 ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre persoane) Care nu tainuieste nimic; dispus a-si exprima gândurile fara a le ascunde; deschis; neprefacut; sincer. Atitudine ~ca. 2) si adverbial (despre manifestari ale oamenilor) Care denota claritate în exprimare; prezentat în mod direct. Surâs ~. 3) (despre actiuni) Care corespunde legilor de onoare si probitate; în conformitate cu onoarea si probitatea morala; onest; cinstit. /<fr. franc
fotofobie, FOTOFOBÍ//E ~i f. Fobie fata de lumina. [Art. fotofobia; G.-D. fotofobiei; Sil. -bi-e] /<fr. photophobie
formidabil, FORMIDÁBIL ~a (~i, ~e) si adverbial Care uimeste prin însusiri sau dimensiuni pozitive neobisnuite; cu calitati sau dimensiuni pozitive iesite din comun; extraordinar. Efect ~. Lovitura ~a. Carte ~a. /<fr. formidable, lat. formidabilis
formal, FORMÁL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de forma; propriu formei. Analiza ~a. 2) si adverbial Care se face de forma. 3) Care este preocupat mai ales de forma. /<fr. formel, lat. formalis
fobie, FOBÍ//E ~i f. 1) Stare de teama obsedanta. 2) Repulsie excesiva fata de ceva; aversiune nerezonabila. [Art. fobia; G.-D. fobiei; Sil. -bi-e] /<fr. phobie
foarte, FOÁRTE adv. 1) (se foloseste ca determinativ pe lânga un adjectiv sau un adverb) Tare. ~ bun. 2) (are functie de determinativ pe lânga o locutiune adjectivala sau adverbiala) Extrem de tare. /<lat. forte
fluturatic, FLUTURÁTI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial (despre persoane) Care este nestatornic. Tânar ~. /a flutura + suf. ~atic
flutura, A FLUTURÁ1 flútur 1. intranz. 1) (despre pânze, plete etc.) A se misca neregulat (sub actiunea vântului); a fâlfâi. 2) (despre pasari, animale) A face miscari dintr-o parte în alta (cu aripile, cu coarnele etc.). 3) (despre fulgere) A aparea pentru o clipa. 2. tranz. (obiecte) A agita în aer. ~ batista. ~ sabia. ♢ Flutura-vânt calificativ depreciativ, atribuit unei persoane nestatornice si neserioase. /Din fluture
fluier, FLÚIER ~e n. 1) Instrument muzical de suflat constând dintr-un tub subtire (de regula de lemn), prevazut cu mai multe orificii. ~ ciobanesc. 2) Instrument mic cu ajutorul caruia se emit fluieraturi de semnalizare. 3) Dispozitiv actionat de aburi sau gaze, întrebuintat pentru semnalizare. ~ul locomotivei. 4) fam. Osul gros si lung, situat între genunchi si glezna; tibia. ~ul piciorului. [Sil. flu-ier] / Cuv. autoht.
floră, FLÓRĂ f. Ansamblu de plante raspândite pe globul pamântesc sau într-o anumita regiune. ♢ ~ microbiana totalitate a microorganismelor vegetale, care se întâlnesc într-un mediu. /<fr. flore
flegmatic, FLEGMÁTI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) Care manifesta indiferenta; care are caracter nepasator. 2) Care îsi controleaza cu usurinta emotiile; care da dovada de sânge rece. /<fr. flegmatique
fix, FIX ~a (ficsi, ~e) 1) si adverbial Care se afla într-o pozitie sau într-un loc determinat; situat într-un loc sau într-o pozitie care nu se schimba; neclintit; nemiscat; imobil. 2) Care are valoare constanta; cu valoare constanta pentru un timp determinat; neschimbat; invariabil. Pret ~. /<fr. fixe, lat. fixus
figurat, FIGURÁ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) (despre sensuri) Care comporta un transfer semantic; întrebuintat cu valoare semantica modificata. 2) (despre limba, stil) Care contine figuri de stil sau tropi; bogat în figuri de stil sau în tropi. /<lat. figuratus, fr. figuré
fierbinte, FIERBÍN//TE ~ti adj. 1) Care are temperatura ridicata; care degaja multa caldura; foarte cald. Ceai ~ . 2) si adverbial fig. (despre manifestari ale oamenilor) Care are o intensitate deosebita. Dragoste ~. 3) (despre persoane) Care este plin de energie, de temperament. [Sil. fier-bin-] /<lat. fervens, ~ntis
fidel, FIDÉL ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care manifesta un atasament constant; caracterizat prin statornicie în convingeri, atitudini si sentimente; credincios; devotat. 2) Care reproduce întocmai un model; conform originalului. Traducere ~a. /<fr. fidele, lat. fidelis
fictiv, FICTÍV ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care exista în aparenta; creat în imaginatie; ireal; ideal; imaginar. Personaj ~. 2) Care exista numai în virtutea unui acord dintre persoane; realizat printr-o conventie. Casatorie ~a. /<fr. fictif
fervent, FERVÉN//T ~ta (~ti, ~te) 1) si adverbial livr. (despre persoane) Care actioneaza cu fervoare; caracterizat prin fervoare în actiuni. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care denota fervoare; cuprins de fervoare. Amor ~ . /<fr. fervent, lat. fervens, ~ntis
feroce, FERÓCE adj. invar. si adverbial Care manifesta cruzime excesiva; extrem de crud; atroce; crunt. /<fr. féroce, lat. ferox, ~cis
ferm, FERM ~a (~i, ~e) 1) si adverbial Care denota hotarâre si siguranta; neclintit; nesovaitor. Intentie ~a. 2) (despre tranzactii, contracte, acorduri etc.) Care este stabilit definitiv; fara a fi în stare sa fie schimbat. /<fr. ferme
feciorelnic, FECIORÉLNI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) Care tine de fecioare; propriu fecioarelor; virginal. 2) fig. Care este plin de nevinovatie; fara prihana; neprihanit; inocent; candid. /fecior + suf. ~elnic
febril, FEBRÍL ~a ( ~i, ~e) 1) Care tine de febra; cauzat de febra. Stare ~a. Puls ~. 2) (despre persoane) Care manifesta o agitatie excesiva si nervoasa; cuprins de o nervozitate excesiva. 3) si adverbial (despre manifestari ale oamenilor) Care denota nervozitate excesiva; caracterizat prin agitatie nervoasa foarte puternica. Miscare ~a. /<fr. fébrile, lat. febrilis
făţiş, FĂŢÍS ~a ( ~i, ~e) si adverbial Care se efectueaza pe fata, deschis, în vazul tuturor. /fata + suf. ~is
fatal, FATÁL ~a ( ~i, ~e) 1) Care are consecinte dezastruoase; cu urmari extrem de grave; nefast; funest. Eroare ~a. 2) si adverbial Care urmeaza sa se produca în mod obligatoriu; imposibil de evitat. /<fr. fatale, lat. fatalis
faşă, FÁSĂ fesi f. 1) Fâsie de pânza cu care se înfasoara copiii mici peste scutece. ♢ Din (sau în) ~ din primele momente ale vietii. Abia iesit din ~ foarte tânar. A iesi din ~ a depasi vârsta copilariei. 2) Fâsie de tifon folosita pentru pansare; bandaj. [G.-D. fesii] /<lat. fascia
fariseic, FARISÉI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial Care tine de farisei; propriu fariseilor. [Sil. -se-ic] /<fr. pharisaïque
fantomatic, FANTOMÁTI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) Care are aspect de fantoma; asemanator unei fantome. 2) fig. Care este lipsit de precizie; vag. /<fr. fantomatique
fantastic, FANTÁSTI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) si substantival Care este creat de imaginatie; inexistent în realitate; plasmuit de fantezie; ideal; imaginar; fictiv; ireal. 2) Care este bazat pe fantezie; dominat de supranatural. Roman ~. 3) si adverbial Care este comun prin aspectul exterior; cu calitati exceptionale. Lux ~. Frumusete ~ca. /<fr. fantastique, lat. phantasticus
familiar, FAMILIÁR ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre atitudini, comportari, limbaj etc.) Care este lipsit de pretentii. Ton ~ . 2) Care este lipsit de respect; necuviincios. 3) Care este obisnuit pentru cineva; stiut bine. [Sil. -li-ar] /<fr. familier, lat. familiaris
fals, FAL//S1 ~sa (~si, ~se) 1) Care induce în eroare; contrar adevarului. Marturie ~sa. 2) Care constituie un adevar aparent; lipsit de autenticitate; contrafacut. Document ~. 3) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care denota lipsa de sinceritate; fara sinceritate; prefacut; nesincer; artificial; ipocrit; fatarnic. 4) si adverbial (despre sunete) Care contravine legilor armoniei; cu armonie incorecta. /<lat. falsus, it. falso
extraordinar, EXTRAORDINÁR ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care este neobisnuit; cu totul iesit din comun; strasnic; amarnic; grozav. 2) Care se distinge prin anumite calitati si suscita admiratie. 3) (despre persoane) Care se deosebeste vadit de toti ceilalti; înzestrat cu calitati deosebite. 4) (despre evenimente, sedinte, adunari etc.) Care nu a fost prevazut din timp; în afara planului stabilit. /<fr. extraordinaire, lat. extraordinarius
expresiv, EXPRESÍV ~a (~i, ~e) 1) Care exprima ceva în mod clar, adecvat. Un gest ~. O liniste ~a. 2) Care evoca ceva în mod viu si plastic. 3) si adverbial (despre stil, opere artistice) Care evoca imagini vii. A citi ~. /<fr. expressif
explicit, EXPLICÍ//T ~ta (~ti, ~te) 1) si adverbial (despre vorbe, idei, gânduri etc.) Care este exprimat clar si nu lasa nici un dubiu. 2) (despre persoane) Care se exprima clar si fara echivocuri. /<fr. explicite, lat. explicitus
experimental, EXPERIMENTÁL ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care tine de experiment. Calcul ~. Statie ~a. 2) Care este bazat pe experiment. Metoda ~a. 3) Care rezulta din experiment. Date ~e. /<fr. expérimental, lat. experimentalis
expeditiv, EXPEDITÍV ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care lucreaza repede, cu usurinta. 2) Care rezolva lucrurile repede si fara ezitari. /<fr. expéditif
evident, EVIDÉN//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial Care se vede dintr-o data; care se observa de la prima vedere; vadit. /<fr. évident, lat. evidens, ~ntis
eventual, EVENTUÁL ~a (~i, ~e) si adverbial Care poate avea loc; care este cu putinta. [Sil. e-ven-tu-al] /<fr. éventuel
dunărean, DUNĂR//EÁN ~eána (~éni, ~éne) 1) Care tine de Dunare; propriu Dunarii; danubian. 2) Care se afla pe malurile Dunarii; din regiunea Dunarii; de pe Dunare. Oras ~. /Dunare n. pr. + suf. ~ean
domol, DOM//ÓL ~oále (~óli, ~oále) 1) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de iuteala, de repeziciune; încet; linistit; blând; blajin. 2) fig. (despre senzatii, sentimente) Care este de o intensitate scazuta; moderat. 3) (despre clima, vânt, atmosfera) Care nu provoaca senzatii violente sau dezagreabile; blând. 4) si adverbial Care este fara graba; încet; lin; alene. 5) (despre forme de relief) Care este putin înclinat; cu un unghi mic de înclinatie; lin. /a domoli
dezinteresat, DEZINTERESÁ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial Care nu urmareste nici un interes sau un folos personal. /v. a se dezinteresa
deviere, DEVIÉR//E ~i f. 1) v. A DEVIA. 2) Abatere a unei persoane sau a unui grup de persoane din cadrul unui partid de la vederile politice general adoptate. ~ de dreapta. ~ de stânga. 3) Abatere a unui curs de apa în vederea executarii unor lucrari în albia acestuia. [Art. devierea; G.-D. devierii; Sil. -vi-e-] /v. a devia
detaliat, DETALIÁ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial Care pune în evidenta cele mai mici detalii; în detaliu; amanuntit. /v. a detalia
destul, DESTÚL2 ~a (~i, ~e) 1) Care satisface cerintele; în cantitate îndestulatoare; suficient. 2) Care este în numar sau în cantitate mare; mult. 3) Care este mai mult decât trebuie. 4) si adverbial De ajuns ...; suficient de... /de + satul
desluşit, DESLUSÍ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. DESLUSI. 2) si adverbial Care se aude sau se vede bine; clar; distinct. /v. a deslusi
deschis, DESCHÍ//S ~sa (~si, ~se) 1) v. A DESCHIDE si A SE DESCHIDE. ♢ Scrisoare ~sa text polemic în forma de scrisoare sau sensibilizare destinata publicitatii. Vot ~ vot prin ridicare de mâini. Mâna ~sa a) mâna cu degetele întinse; b) bun la suflet; darnic; marinimos. 2) Care este întins, desfasurat în toata lungimea sau latimea; desfacut. Aripi ~se. ♢ Cu bratele ~se cu bunavointa; cu bucurie. 3) (despre vehicule) Care este lipsit de acoperamânt; neacoperit; descoperit. 4) si adverbial fig. Care nu tainuieste nimic; fara ascunzisuri; sincer; neprefacut. Fire ~sa. ♢ Cu inima ~sa (sau cu sufletul ~) fara a ascunde ceva; sincer. Cu pieptul ~ fara teama; fara sfiala. 5) (despre terenuri) Care nu este îngradit; neîmprejmuit. 6) (despre drumuri) Pe care se poate circula liber. ♢ Port ~ port în care pot intra navele de comert din orice tara. Oras ~ oras fara obiective militare care, în timp de razboi, conform normelor de drept international, nu poate fi bombardat. 7) (despre sedinte, adunari) Care se tine si cu participarea persoanelor din afara organizatiei respective. 8) lingv.: Vocala ~sa vocala pronuntata cu gura larg desfacuta. Silaba ~sa silaba care se termina cu o vocala. /v. a (se) deschide
des, DES1 deása (desi, dése) 1) (despre corpuri compuse din elemente de acelasi fel) Care are partile componente foarte apropiate unul de altul. Padure deasa. Pieptene ~. 2) (despre multimi, populatii) Care este numeros într-un spatiu restrâns. 3) (despre tesaturi) Care este tesut strâns. 4) (despre fapte, fenomene, actiuni) Care se repeta de mai multe ori la intervale mici de timp. Respiratie deasa. 5) (despre ploaie, ceata etc.) Care se caracterizeaza printr-un înalt grad de concen-tratie; care este foarte compact; dens. 6) si adverbial(despre miscari care se repeta) Care vadeste iuteala. /<lat. densus
definitiv, DEFINITÍV ~a (~i, ~e) si adverbial Care exclude posibilitatea de a fi revazut; fara posibilitatea de revenire; decisiv; hotarât; irevocabil. ♢ În ~ în cele din urma; la urma urmelor. /<fr. définitif, lat. definitivus
decenal, DECENÁL ~a (~i, ~e) 1) Care dureaza un deceniu. 2) si adverbial Care are loc o data la un deceniu; din zece în zece ani. 3) Care este prevazut pentru un deceniu. Plan ~. /<fr. décennal, lat. decennalis
costiş, COSTÍS ~a (~i, ~e) si adverbial Care se afla în unghi fata de orizontala; piezis; oblic. /coasta + suf. ~is
corect, CORÉC//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) Care corespunde normelor; în conformitate cu normele; conform; exact; fidel. Copie ~ta. Fraza ~ta. 2) Care corespunde uzantelor sociale; în concordanta cu morala; decent. Ţinuta ~ta. 3) (despre persoane) Care respecta convenientele sociale; caracterizat prin respect pentru principiile moralei sociale. /<fr. correct, lat. correctus
cordial, CORDIÁL ~a (~i, ~e) si adverbial Care porneste din inima; plin de afectiune. Maniera ~a. Sentiment ~. [Sil. -di-al] /<fr. cordial
corabie, COR//ÁBIE ~abii f. (în trecut) Nava cu pânze folosita pentru transport si pentru actiuni militare. ♢ A i se îneca ~abiile a fi foarte întristat, amarât. [Art. corabia; G.-D. corabiei; Sil. -bi-e] /<sl. korabli
convingător, CONVINGĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) si adverbial Care convinge; cu putere de convingere. Argument ~. Fapta ~oare. /a convinge + suf. ~tor
concomitent, CONCOMITÉN//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial Care se produce în acelasi timp; care coincide în timp; simultan. /<fr. concomitante
concludent, CONCLUDÉN//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) Care convinge; care aduce o confirmatie; bazat pe probe convingatoare; confirmativ. Experienta ~ta. Rezultat ~. 2) Care conclude; exprimat în calitate de concluzie; conclusiv. Decizie ~ta. /<lat. concludens, ~ntis
comod, COMÓ//D ~da (~zi, ~de) si adverbial 1) Care poate fi folosit sau mânuit cu usurinta; potrivit la utilizare; practic. 2) (despre persoane) Care nu este în stare sau evita sa faca eforturi; indolent. /<fr. commode, lat. com-modus
climat, CLIMÁT ~e n. 1) Totalitate a proceselor si fenomenelor meteorologice caracteristice unei regiuni geografice; clima. 2) fig. Ansamblu de circumstante morale sau materiale care înconjoara o persoana; ambianta; atmosfera; cadru; anturaj; mediu. /<fr. climat
ceţos, CEŢ//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) (despre timp) Care se caracterizeaza prin ceata; neguros. 2) Care este învaluit de ceata. Cer ~. 3) (despre ochi, privire) Care vadeste lipsa de luciditate; împaienjenit; tulbure; neguros. 4) si adverbial fig. (despre stil, mod de exprimare) Care este lipsit de claritate; neclar; nebulos. Fraze ~oase. /ceata + suf. ~os
ceremonios, CEREMONI//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) si adverbial 1) Care tine de ceremonii; propriu ceremoniilor. 2) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste o politete exagerata; reverentios. [Sil. -ni-os] /<fr. cérémonieux
cepeleag, CEPEL//EÁG ~eága (~égi, ~ége) si adverbial pop. Care rosteste cu greu si neclar unele consoane; peltic. Copil ~. /<rus., ucr. šepeljavy
centură, CENTÚR//Ă ~i f. 1) Cingatoare militara purtata peste uniforma (de care se atârna sabia sau baioneta); centiron. 2) Fâsie din piele sau din alt material, care serveste la încins sau la ajustat îmbracamintea; brâu; cingatoare; cordon; curea. ~ la rochie. ♢ ~ de gimnastica cingatoare care sustine corpul în timpul executarii exercitiilor de gimnastica. ~ ortopedica dispozitiv care serveste la mentinerea corpului în pozitie optima pentru tratarea sistemului osos vatamat. ~ de salvare echipament care serveste la mentinerea unei persoane pe suprafata apei. ~ de siguranta echipament de protectie pentru muncitorii care lucreaza la înaltimi mari sau pentru pasagerii unor vehicule. 3) Bandaj confectionat dintr-un material elastic si folosit la sustinerea abdomenului. ♢ ~ antiseismica brâu de beton pe care se fixeaza planseul cladirilor pentru a le proteja în timpul cutremurelor. 4) Portiune dintr-un spatiu care se caracterizeaza prin anumite particularitati; zona. ♢ ~ verde ansamblu de parcuri si de gradini aflate în jurul unui oras. ~ de fortificatie totalitate a fortificatiilor construite în jurul unei localitati. 5) anat. Ansamblu osos care leaga membrele superioare si cele inferioare de trunchi. ♢ ~ scapulara ansamblu osos format din omoplati si din clavicule care leaga membrele superioare de trunchi. ~ pelviana ansamblu osos format din oasele coxale care leaga membrele inferioare de trunchi. 6) (la box) Linie imaginara din regiunea ombilicului, sub care loviturile sunt interzise. [G.-D. centurii] /<fr. ceinture
centiron, CENTIR//ÓN ~oáne n. Centura militara purtata peste uniforma (de care se atârna sabia sau baioneta). /<fr. ceinturon
cânepar, CÂNEPÁR ~i m. Pasare cântatoare, mai mica decât vrabia, cu pene rosii pe cap, albe pe aripi si cafenii pe spate, care se hraneste cu seminte de cânepa. /cânepa + suf. ~ar
cătuşnică, CĂTÚSNI//CĂ ~ci f. Planta erbacee melifera, din familia labiatelor, cu flori rosii si miros placut, care contine uleiuri eterice si substante tanante. /catusa + suf. ~nica
catatermometru, CATATERMOMÉTR//U ~e n. Termometru special, utilizat la masurarea caldurii pierdute de corpul omenesc sub influenta mediului ambiant. /<fr. catathermometre
cambie, CÁMBI//E ~i f. Document financiar prin care semnatarul se obliga sa achite neconditionat, la un anumit termen, o suma de bani. [Art. cambia; G.-D. cambiei; Sil. -bi-e] /<it. cambio
cambial, CAMBIÁL ~a (~i, ~e) Care tine de cambie; propriu cambiei. Drept ~. [Sil. -bi-al] /<it. cambiale, fr. cambial
calitativ, CALITATÍV ~a (~i, ~e) si adverbial Care tine de calitate; propriu calitatii. ♢ Analiza ~a determinarea naturii chimice a unei substante; identificare a componentilor unei substante. /<lat. qualitativus, fr. qualitatif
cadru, CÁDR//U ~e n. 1) Rama în care se fixeaza un tablou sau o fotografie. 2) Tablou sau fotografie dispusa într-o astfel de rama. 3) Pervaz al unei usi sau ferestre. 4) Desen care margineste o harta, un text sau o fotografie. 5) Spatiu care cuprinde o imagine pe o pelicula fotografica sau cinematografica. 6) Schelet din diferite materiale, întrebuintat în constructii (la poduri, galerii etc.) ca suport de rezistenta; osatura; carcas. 7) Ansamblu de circumstante materiale sau morale care înconjoara o persoana; ambianta; climat; mediu; anturaj. 8) fig. Limita (prevazuta sau impusa) a unei probleme sau actiuni. 9) mai ales la pl. Efectiv de baza care include oamenii dintr-o întreprindere, institutie sau organizatie. 10) Persoana care face parte dintr-un astfel de efectiv. 11) (în armata) Personal de conducere si de comanda. /<fr. cadre, rus. kadrî
cadenţat, CADENŢÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A CADENŢA. 2) si adverbial Care se executa în cadenta; care are ritm; ritmic. /v. a cadenta
bucher, BUCHÉR ~i m. 1) înv. Persoana care abia învata buchiile; începator în ale învataturii. 2) fam. Persoana care învata ceva în mod mecanic, fara a patrunde în esenta celor învatate; tocilar. /buche + suf. ~ar
brusc, BRU//SC ~sca (~sti, ~ste) si adverbial 1) Care se produce repede si pe neasteptate; fara pregatire prealabila; neasteptat; subit. 2) (despre persoane si despre manifestarile lor) Care este fara menajamente; cu brutalitate; brutal. A întrerupe ~ pe cineva. /<fr. brusque
botă, BÓT//Ă1 ~e f. Lovitura de scrima data cu floreta sau cu sabia. /<ung. bot
boboc, BOBÓ//C ~ci m. 1) Pui de gâsca sau de rata. ♢ Toamna se numara ~cii rezultatul unei munci se apreciaza la sfârsit. A paste (sau a pazi) ~cii a pierde timpul în zadar. 2) fig. Floare care abia începe sa se deschida. 3) fig. Persoana care abia face primii pasi într-un domeniu de activitate; novice; începator; debutant. /<ngr. bubúki
bilabial, BILABIÁL ~a (~i, ~e) si substantival lingv. (despre sunetele vorbirii) Care se articuleaza cu amândoua buzele. Consoana ~a. [Sil. -bi-al] /<fr. bilabial
bilabiat, BILABIÁ//T ~ta (~ti, ~te) (despre flori) Care are sepalele si petalele unite, astfel încât se aseamana cu o gura. [Sil. -bi-at] /<fr. bilabié
biet, BIET biáta (bieti, biéte) si substantival 1) Care trezeste compasiune; vrednic de mila; sarman; sarac; nenorocit. 2) (despre morti) De care îti pare rau ca nu mai exista; regretat. 3) Care nu prezinta nici o importantat; demn de dispret. [Monosilabic] /<sl. bĕdinu
bibliofobie, BIBLIOFOBÍE f. Ura împotriva cartilor. [Art. bibliofobia; G.-D. bibliofobiei; Sil. -bi-e] /<germ. Bibliophobie
bibazic, BIBÁZI//C ~ca (~ci, ~ce): Acid ~ acid care contine în molecula doi atomi de hidrogen, ce pot fi înlocuiti prin atomi de metal; acid biacid. /<fr. bibasique
biaxial, BIAXIÁL ~a (~i, ~e) Care are doua axe; cu doua axe. [Sil. bi-a-] /<fr. biaxial
biatomic, BIATÓMI//C ~ca (~ci, ~ce) v. DIATOMIC. [Sil. bi-a-] /<fr. biatomique
biatlon, BIATL//ÓN ~oáne n. Proba sportiva complexa, constând din alergare pe schiuri si tragere cu arma la tinta. [Sil. bi-a-] /<rus. biatlon
biarticulat, BIARTICULÁ//T ~ta (~ti, ~te) anat. Care are doua articulatii; cu doua articulatii. [Sil. bi-ar-ti-] /bi- + articulat
bianual, BIANUÁL ~a (~i, ~e) Care are loc de doua ori pe an; produs de doua ori pe an. Revista ~a. [Sil. bi-a-nu-al] /bi- + anual
bezmetic, BEZMÉTI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial Care si-a pierdut temporar capacitatea de a judeca limpede (din cauza fricii, a unei mari neplaceri, a somnului etc.); lipsit de ratiune (pentru un scurt timp); zapacit; buimac; nauc. A umbla ~. ♢ Stup ~ stup fara matca. /<ucr. bezmatok
berechet, BERECHÉT1 n. pop. 1) si adverbial Cantitate de bunuri care întrece cu mult necesitatile obisnuite; belsug; bogatie; abundenta; îndestulare. A avea timp ~. 2) Situatie înfloritoare (provenita pe neasteptate); prosperitate. /<turc. bereket
bărbie, BĂRBÍ//E ~i f. 1) Parte inferioara a fetei aflata sub buza de jos, formând o proeminenta rotunjita de sub barbia unor persoane grase; gusa. 2) Parte carnoasa de sub falca de jos a unor animale sau pasari. ~a cocosului. 3) muz. Dispozitiv concav aplicat în partea de jos a viorii, menit sa sprijine barbia violonistului. [Art. barbia; G.-D. barbiei; Sil. -bi-e] /barba + suf. ~ie
basarabeancă, BASARAB//EÁNCĂ ~énce f. Femeie care face parte din populatia de baza a Basarabiei sau este originara din Basarabia. /Basarabia n. pr. + suf. ~eanca
basarabean, BASARAB//EÁN2 ~éni m. Persoana care face parte din populatia de baza a Basarabiei sau este originara din Basarabia. /Basarabia n. pr. + suf. ~ean
basarabean, BASARAB//EÁN1 ~eána (~éni, ~éne) Care apartine Basarabiei sau populatiei ei; propriu Basarabiei. /Basarabia n. pr. + suf. ~ean
barbar, BARBÁR1 ~a (~i, ~e) 1) si adverbial Care tine de barbari; propriu barbarilor. Triburi ~e. 3) si substantival (despre persoane) Care este lipsit de mila; crud; nemilos; salbatic. Purtare ~a. 3) si substantival fig. Care vadeste lipsa de respect fata de cultura si civilizatie; salbatic. /<lat. barbarus, fr. barbare
bandulieră, BANDULIÉR//Ă ~e f. Banda de stofa sau de piele, trecuta peste umar de-a curmezisul pieptului pentru a sustine o arma (sabia, pistolul etc.). [Sil. -li-e-] /<fr. bandouliere
automat, AUTOMÁT1 ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) (despre masini sau aparate) Care efectueaza anumite operatii fara interventia omului. 2) (despre operatii) Care se efectueaza mecanic, prin actiunea unui dispozitiv. 3) fig. Care se face fara participarea vointei sau a constiintei; mecanic; masinal; instinctiv; involuntar; inconstient. /<fr. automate, germ. Automat
atroce, ATRÓCE adj. invar. si adverbial 1) Care este de o cruzime excesiva; extrem de crud. Crima ~. 2) Care este foarte greu de suportat; insuportabil. Suferinti ~. [Sil. a-tro-] /<lat. atrox, ~ocis, it. atroce
atent, ATÉN//T ~ta (~ti, ~te) 1) Care urmareste un lucru cu atentie. 2) si adverbial Care este facut cu atentie. 3) Care manifesta vointa si amabilitate. /<lat. attentus
armă, ÁRM//Ă ~e f. 1) Unealta sau masina care serveste pentru atac, pentru aparare, la vânat sau în unele probe sportive. ~ atomica. ~ chimica. ♢ ~ alba arma destinata luptei corp la corp (de exemplu: baioneta, cutitul, pumnalul, sabia etc.). ~ de foc arma pentru încarcarea careia se foloseste pulbere exploziva (de exemplu: pusca, tunul, revolverul etc.). A fi (sau a se afla) sub ~e a face serviciul militar. A depune ~ele a) a se preda dusmanului; a se declara învins; b) a se lasa batut; a ceda. 2) Unitate de trupe specializate pentru un anumit fel de lupta. 3) fig. Mijloc pus în serviciul unui scop. ♢ A bate pe cineva cu propriile lui ~e a învinge pe cineva cu propriile lui argumente. [G.-D. armei] /<lat. arma, fr. arme
argonaut, ARGONAÚ//T1 ~ti m. 1) mit. Erou antic grec care a calatorit împreuna cu alti navigatori (pe corabia Argo) din Tesalia spre Colhida, ca sa aduca "lâna de aur". 2) fig. Navigator îndraznet. /<fr. argonaute
arcă, ÁRCĂ árce f. Vas mare cu pânze, folosit, în trecut, la transport. ♢ Arca lui Noe corabia legendara a lui Noe, supravietuitorul potopului biblic. /<lat., it. arca
apăsat, APĂSÁ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) (despre mers, pasi etc.) Care este patruns de energie; cu încredere în sine; energic; sigur. 2) fig. (despre modul de a vorbi) Care este clar si hotarât; raspicat. A vorbi ~. /v. a apasa
antibiogramă, ANTIBIOGRÁM//Ă ~e f. Analiza a sângelui prin care se determina antibioticul cel mai indicat pentru a trata o infectie microbiana. /<fr. antibiogramme
anterior, ANTERI//ÓR ~oára (~óri, ~oáre) si adverbial 1) Care a avut loc înainte; precedent; premergator. 2) Care se gaseste în fata; dinainte. Partea ~oara a corpului. [Sil. -ri-or] /<fr. antérieur, lat. anterior
anevoie, ANEVÓIE adv. Cu greu; abia. /a + nevoie
anatoxină, ANATOXÍNĂ f. Toxina microbiana care creeaza imunitatea organismului prin vaccinare. /<fr. anatoxine
amical, AMICÁL ~a (~i, ~e) si adverbial Care este caracteristic pentru amic; de amici; prietenesc. /<fr. amical, lat. amicalis
ameninţător, AMENINŢĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) si adverbial Care ameninta; care sperie; care îngrozeste. Privire ~oare. /a ameninta + suf. ~ator
ambient, AMBIÉNT ~e n. Mediu înconjurator; ambianta. /<fr. ambient
ambiant, AMBIÁN//T ~ta (~ti, ~te) Care se afla în jur; din apropiere; înconjurator. [Sil. -bi-ant] /<fr. ambiant
ambianţă, AMBIÁNŢ//Ă ~e f. Ansamblu de circumstante materiale sau morale care înconjoara o persoana; anturaj; climat; mediu; cadru. ~ culturala. [G.-D. ambiantei; Sil. -bi-an-] /<fr. ambiance
alergi, ALERGÍ/E ~i f. Reactie modificata a organismului fata de un agent microbian chimic introdus pe cale bucala sau prin caile respiratorii. [G.-D. alergiei] /<fr. allergie
adverbial, ADVERBIÁL ~a (~i, ~e) (despre cuvinte sau constructii gramaticale) Care are valoare de adverb. Locutiune ~a. [Sil. -bi-al] /<lat. adverbialis, fr. adverbial
adverbializa, A ADVERBIALIZ//Á ~éz tranz. A face sa se adverbializeze. /<fr. adverbialiser
adverbializa, A SE ADVERBIALIZ//Á se ~eáza intranz. A transforma în adverb. /<fr. adverbialiser
admirativ, ADMIRATÍV ~a (~i, ~e) si adverbial Care exprima admiratie. /<fr. admiratif, lat. admirativus
activ, ACTÍV1 ~a (~i, ~e) 1) si adverbial Care participa intens la o actiune; energic; harnic. ♢ Militar ~ militar care este cu serviciul efectuat. Membru ~ membru al unei organizatii sau institutii cu drepturi si îndatoriri permanente. Vocabular ~ vocabular uzual. 2) chim. (despre substante) Care intra usor în reactie. 3) fin. Care se soldeaza cu profit. Cont ~. 4) gram. Care arata ca actiunea este savârsita de subiect. Diateza ~a. /<fr. actif, lat. activus
acru, ÁCR//U1 ~a (~i, ~e) 1) (despre alimente, substante) Care are gustul caracteristic otetului, borsului, lamâii, muraturilor. Lapte ~. 2) si adverbial fig. (despre persoane) Care vadeste nemultumire; cuprins de rea dispozitie; amarât; mâhnit; posomorât; ursuz; posac; morocanos. /<lat. acrus
abstract, ABSTRÁC//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) (în opozitie cu concret) Care rezulta dintr-un proces de abstractie; care cuprinde trasaturile generale, detasându-se de raporturile concrete. 2) Care este greu de înteles din cauza lipsei elementelor concrete. ♢ În ~ a) pe calea deductiilor logice; b) rupt de realitate. [Sil. abs-tract] /<lat. abstractus, germ. abstrakt
abil, ABÍL ~a (~i, ~e) 1) si adverbial Care vadeste agerime (în miscari); dibaci; iscusit; îndemânatic. Persoana ~a. 2) Care este facut cu dibacie si inteligenta; iscusit. 3) rar Care se orienteaza usor în situatii diferite; descurcaret. /<fr. habile, lat. habilis
abia, ABIÁ adv. (uneori repetat) 1) Cu greu; anevoie. ~ merge. 2) Foarte putin; mai de loc. ~ se vede. 3) De foarte putin timp. ~ a intrat. 4) Doar; numai. ~ dupa aceea. 5) Cel putin; macar; barem. ~ se va astâmpara. [Sil. a-bia] /
oricât, ORICÂ//T ~ta (~ti, ~te) pron. nehot. si adverbial Indiferent cât; în orice cantitate. /ori + cât
orizontal, ORIZONTÁL ~a (~i, ~e) si adverbial Care este paralel cu orizontul. Linie ~a. A plana ~. /<germ., fr. horizontal
ostenit, OSTENÍ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial pop. 1) v. A OSTENI si A SE OSTENI. 2) (despre manifestari ale oamenilor sau despre parti ale corpului lor) Care vadeste lipsa de puteri, de vigoare. Mers ~. Ochi ~ti. /v. a (se) osteni
paralel, PARALÉL ~a (~i, ~e) 1) (despre drepte sau planuri) Care nu se întretaie oricât s-ar prelungi. 2) si adverbial (despre fenomene, actiuni etc.) Care are loc în acelasi timp cu altceva; produs concomitent cu altceva. Miscari ~e. 3) (despre lucruri) Care pot fi comparate. Concluzii ~e. /<lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallele
parţial, PARŢIÁL1 ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care reprezinta numai o parte a unui întreg; cu referire numai la o parte din ceva. Tratament ~. 2) Care se produce numai în parte; realizat doar în parte. Mobilizare ~a. [Sil. -ti-al] /<fr. partiel, lat. partialis
pasiv, PASÍV2 ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care da dovada de lipsa de interes; lipsit de initiativa personala; inactiv. Participare ~a. Rol ~. ♢ Aparare ~a (sau civila) sistem de masuri menite sa protejeze populatia si obiectivele economice contra mijloacelor moderne de atac si sa efectueze lucrari urgente de salvare si restabilire. Vocabular ~ parte a vocabularului unei limbi nefolosita frecvent în vorbire. 3) si substantival (despre verbe si categorii verbale) Care are forma ce indica ca actiunea realizata de cineva sau de ceva o sufera subiectul. 3) (despre metale) Care are proprietatea de a rezista la actiunea mediilor corosive. /<fr. passif, lat. passivus, germ. Passiv
patern, PATÉRN ~a (~i, ~e) si adverbial Care este caracteristic pentru tata; de tata. /<fr. paterne, lat. paternus
părere, PĂRÉR//E ~i f. 1) Consideratie a unei persoane (despre ceva sau despre cineva); punct de vedere particular; judecata; opinie; pozitie; cuvânt ♢ A fi de ~ a considera; a crede. A fi de alta ~ (sau a nu fi de aceeasi ~ cu cineva) a crede altfel decât cineva. ~ de bine satisfactie; bucurie. Cu ~ de rau cu regret. 2) pop. Produs al perceperii denaturate a realitatii înconjuratoare; închipuire; iluzie. ♢ O ~ (de) ceva abia sesizabil. Într-o ~ într-un mod neserios. [G.-D. parerii] /v. a (se) parea
pătimaş, PĂTIMÁS ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care este stapânit de o patima. Atasament ~. A sustine ~. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care denota patima. Atitudine ~a. Privire ~a. 3) înv. reg. Care sufera de o boala; bolnav. /patima + suf. ~as
perceptibil, PERCEPTÍBIL1 ~a (~i, ~e) 1) (despre obiecte si fenomene din lumea înconjuratoare) Care poate fi perceput; sesizabil. Fosnet abia ~. 2) Care poate fi patruns cu mintea; usor de înteles; inteligibil; sesizabil. /<fr. perceptible
periodic, PERIÓDI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) Care tine de o perioada; propriu unei perioade. 2) Care se reproduce regulat la anumite intervale de timp; ciclic. ♢ Publicatie ~ca publicatie care apare la intervale egale de timp. Sistem ~ sistem de clasificare a elementelor chimice dupa proprietatile lor fundamentale. Tabel ~ tabel în care figureaza elementele chimice în conformitate cu sistemul periodic. [Sil. ri-o-] /<lat. periodicus, ngr. periodikós, fr. périodique
peroneu, PERONÉ//U ~e n. anat. Os subtire si lung situat (împreuna cu tibia) între glezna si genunchi. /<fr. péroné
peşin, PESÍN adj. si adverbial pop. fam.: Bani ~ bani în numerar; bani gheata. A plati ~ a plati pe loc, în numerar. /<turc. pesin
pieptar, PIEPTÁR ~e n. 1) Haina calduroasa (din blana, din postav etc.), fara mâneci, care acopera pieptul si spatele. 2) pop. Piesa de lenjerie femeiasca, fara mâneci, care acopera bustul. 3) pop. Sort mic care se leaga sub barbia copilului, protejându-i pieptul în timpul mâncarii; barbita. 4) înv. Piept de camasa, scrobit, care se aplica sub haina. 5) Piesa care protejeaza pieptul unui scrimer; plastron. 6) (în trecut) Obiect de metal, de zale sau de piele pe care îl îmbracau luptatorii în scop protector. 7) Curea lata la hamuri care se trece pe sub pieptul calului. /piept + suf. ~ar
pieziş, PIEZÍS ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care se efectueaza sau se afla sub un unghi fata de orizontala; costis; oblic. Perete ~. 2) (despre terenuri) Care este situat în panta. 3) Care este sau se face laturalnic. 4) (despre privire, ochi) Care este orientat crucis; sasiu. 5) fig. (despre privire) Care cauta sa observe ceva ascuns; iscoditor; banuitor. /piez + suf. ~is
placid, PLACÍ//D ~da (~zi, ~de) si adverbial (despre persoane) 1) Care vadeste blândete si calmitate. Ramânea ~ în toate împrejurarile. 2) Care nu manifesta interes pentru nimic si pentru nimeni; nepasator; indiferent. /<fr. placide
plantulă, PLANTÚL//Ă ~e f. bot. Planta mica, abia iesita din samânta. /<fr. plantule
platonic, PLATÓNI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) si substantival Care tine de platonism; propriu filozofiei lui Platon. 2) si adverbial (despre sentimente) Care se bazeaza pe o atractie spirituala; cu caracter pur ideal, spiritualizat. Dragoste ~ca. 3) Care este imposibil de a fi transpus în viata; cu caracter pur teoretic. /<fr. platonique
plenar, PLENÁR ~a (~i, ~e) 1) (despre sedinte, adunari) La care participa toti membrii. 2) si adverbial Care cuprinde totul; în întregime; deplin; complet. /<lat. plenarius
pleter, PLÉTER ~e n. 1) Împletitura din nuiele folosita la constructia gardurilor. 2) Gard din astfel de împletitura. 3) Îngraditura (din stuf, nuiele etc.) asezata în albia unui râu sau într-o balta, pentru a opri pestele. /<sb. pleter
pompos, POMP//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) si adverbial 1) Care se caracterizeaza prin pompa deosebita; luxos; fastuos. Receptie ~oasa. A se purta ~. 2) (despre stil, vorbire) Care are caracter artificial, afectat si emfatic; bombastic. /<fr. pompeux, lat. pomposus
posterior, POSTERI//ÓR ~oára (~óri, ~oáre) 1) si adverbial Care se va petrece mai târziu; care va urma mai târziu; ulterior. Actiune ~oara. 2) Care se afla în spate; din spate; de dinapoi. 3) (despre sunete vocale) Care se articuleaza în partea de dinapoi a cavitatii bucale. [Sil. -ri-or] /<fr. postérieur, lat. posterior
potop, POTÓP ~uri n. 1) (în legendele biblice) Inundatie de mari proportii, care a înecat totul în afara de cele ce se aflau pe corabia lui Noe. 2) Ploaie torentiala care tine mai mult timp. 3) fig. Nenorocire mare care se abate asupra unei colectivitati; catastrofa de mari proportii; prapad; dezastru; flagel; calamitate. /<sl. potopu
precis, PRECÍ//S ~sa (~si, ~se) si adverbial 1) (despre gânduri, idei, enunturi) Care este lipsit de confuzii; cu claritate. A se exprima ~. 2) Care corespunde întru totul adevarului; în totala conformitate cu realitatea; exact; anume. Date ~se. A aborda ~ o problema. 3) (despre instrumente de masurat) Care indica cu exactitate; exact. /<fr. précis, lat. praecisus
preliminar, PRELIMINÁR ~a (~i, ~e) si adverbial Care preceda si pregateste ceva (important). Conditii ~e. /<fr. préliminaire
prematur, PREMATÚR ~a (~i, ~e) 1) si adverbial Care are loc (cu mult) înainte de vreme; care se manifesta (prea) devreme. Moarte ~a. A muri ~. 3) si substantival (despre copii) Care este nascut înainte de termen. /<lat. praematurus
prididi, A PRIDID//Í ~ésc tranz. 1) (mai ales în constructii negative) A reusi în realizarea unei actiuni; a dovedi. De abia ~ea. 2) (persoane) A face sa fie coplesit; a coplesi; a asalta. ~ cu întrebarile. 3) rar A înfrânge într-o lupta sau într-o încercare; a birui; a învinge. ♢ A-si ~ plânsul a-si stapâni plânsul. /<sl. pridati
privitor, PRIVIT//ÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) si adverbial (urmat de prepozitia la) Care se refera, se raporteaza; în privinta; referitor. /a privi + suf. ~tor
problematic, PROBLEMÁTI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care constituie o problema. 2) si adverbial Care pare putin probabil; cu existenta sau reusita dubioasa; îndoielnic; nesigur. /<fr. problématique
prolix, PROLÍ//X ~xa (~csi, ~xe) si adverbial 1) (despre acte de vorbire, despre stil) Care contine prea multe cuvinte de prisos; exprimat prea detaliat. 2) (despre persoane) Care se exprima confuz; lipsit de concizie. /<fr. prolixe, lat. prolixus
prompt, PROMP//T ~ta (~ti, ~te) 1) si adverbial Care se produce repede si fara întârziere; care se realizeaza într-un timp foarte scurt. 2) (despre persoane) Care actioneaza repede si la timp. /<fr. prompt, lat. promptus
proverbial, PROVERBIÁL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de proverb; propriu proverbelor. Sistem ~. 2) Care este de natura proverbelor; asemanator cu proverbele. Fraza ~a. 3) fig. Care este cunoscut (ca un proverb); care este dat drept tip; de pomina. Bunatate ~a. Lacomie ~a. [Sil. -bi-al] /<fr. proverbial
provizoriu, PROVIZÓRI//U ~e (~i) si adverbial Care nu dureaza mult timp si urmeaza sa fie înlocuit; vremelnic; temporar. /<lat. provisorius, fr. provisoire
pubian, PUBIÁN ~a (~i, ~e) Care este caracteristic pentru pubis; propriu pubisului. [Sil. -bi-an] /<fr. pubien
punctual, PUNCTUÁL ~a (~i, ~e) 1) Care manifesta grija si corectitudine în realizarea datoriilor si promisiunilor; cu responsabilitate si exactitate. 2) si adverbial Care are loc la momentul prestabilit; produs la timpul fixat. [Sil. -tu-al] /punct + suf. ~al
puţintel, PUŢINT//ÉL ~eá (~éi, ~éle) si adverbial (diminutiv de la putin) Mai putin decât trebuie; cam putin. ♢ ~ la trup (sau la faptura) mic si slab. /Din putin
quruch, QURUCH [pr.: cúrus] m. înv. (în Arabia Saudita) Moneda divizionara valorând a douazecea parte dintr-un rial. /<fr. quruch
rabie, RÁBI//E ~i f. Boala acuta provocata de o infectie virotica, frecventa la animale (câini, lupi, pisici etc.), transmisibila si omului, care se manifesta prin accese nervoase puternice, urmate de paralizie si apoi de moarte; turbare. [G.-D. rabiei; Sil. -bi-e] /<lat. rabia
rapid, RAPÍ//D ~da (~zi, ~de) si adverbial Care se efectueaza repede; realizat într-un timp scurt. ♢ (Tren) ~ tren care circula cu viteza mare si opreste numai la statii importante. /<fr. rapide, lat. rapidus
raţional, RAŢIONÁL ~a (~i, ~e) 1) si adverbial Care este în conformitate cu cerintele ratiunii; potrivit cerintelor ratiunii; logic. 2) (despre persoane) Care poseda ratiune practica; dotat cu ratiune practica. 3) (despre manifestari ale persoanelor) Care manifesta ratiune; bazat pe ratiune. Spirit ~. Cultura ~a. 4) Care provine din ratiune si este considerat independent de experienta. [Sil. -ti-o-] /<fr. rationnel, lat. rationalis
razant, RAZÁN//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial Care trece, cu viteza, pe lânga suprafete sau obiecte, atingându-le tangential. Zboara ~ cu pamântul. /<fr. rasant
răguşit, RĂGUSÍ//T ~ta (~ti, ~te) 1) si substan-tival (despre fiinte) v. A RĂGUSI. 2) si adver-bial (despre glasuri) Care este îngrosat si slabit din cauza unei inflamatii. Vorbeste ~. /v. a ragusi
răspicat, RĂSPICÁ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial (despre vorbe, gesturi, atitudini etc.) Care este clar si apasat; categoric. Glas ~. /v. a raspica
răstoacă, RĂSTOÁ//CĂ ~ce f. 1) Loc putin adânc în albia unei ape. 2) Brat de râu abatut din matca lui si secat cu scopul de a prinde mai usor pestele. /<bulg. rastoka
răutăcios, RĂUTĂCI//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) si substantival Care este predispus sa faca rautati; plin de rautate. 2) si adverbial Care vadeste rautate; malitios; caustic. O aluzie ~oasa. [Sil. ra-u-] /rautate + suf. ~ios
râde, A RÂDE râd intranz. 1) A-si exprima buna dispozitie prin râs. ~ cu pofta. ♢ ~ în barba (sau pe sub mustata) a râde abia observat. ~ în pumni a râde pe ascuns. ~ cu hohote (sau cu lacrimi) a râde foarte tare. A-i ~ cuiva inima a simti o mare bucurie. A-i ~ cuiva norocul (sau soarta) a i se deschide cuiva o perspectiva luminoasa, promitatoare. 2) A-si bate joc (de cineva sau de ceva). ♢ ~ cuiva în nas (sau în fata, în obraz) a sfida fatis pe cineva. Râde hârb de oala sparta (sau râde ruptul de cârpit) se spune despre cineva, care critica pe altul pentru un cusur, pe care îl are el însusi. Râd si câinii (sau ciorile, curcile etc.) de cineva se spune despre cineva care a ajuns de râsul tuturor. ~ de cineva (sau de ceva) a lua în râs pe cineva (sau ceva). /<lat. ridere
râs, RÂS1 ~uri n. 1) v. A RÂDE. ~ de copil. ♢ ~ cu plâns râs fortat. A-l umfla pe cineva ~ul se spune despre cineva care abia îsi stapâneste râsul. A-l apuca pe cineva ~ul a începe sa râda. A pufni în (sau de) ~ a izbucni într-un râs brusc, spontan. A se strica (sau a se prapadi, a se tavali, a lesina, a plesni) de ~ a râde cu mare pofta si mult. Dupa ~ vine plâns se spune cuiva extrem de vesel, pentru a-l tempera. 2) Totalitate a sunetelor spontane, nearticulate si intermitente, produse de aerul iesit pe glota în timpul respiratiei, care sunt provocate de un sentiment de veselie, bucurie sau placere. ~ cu hohote. ~ molipsitor. ♢ ~ homeric râs foarte puternic si nestapânit. 3) Bataie de joc. ♢ ~ si batjocura a) mare batjocura; b) situatie rusinoasa; rusine mare. De ~ul lumii de batjocura; de ocara; ridicol. A lua în ~ pe cineva a-si bate joc de cineva. A face de ~ a pune pe cineva într-o situatie ridicola. A se face de ~ a-si strica reputatia; a se compromite. A-si face ~ de ceva (sau de cineva) a-si bate joc de cineva sau de ceva. 4) pop. Lucru prost executat. 5) pop. Om de nimic. ~ul lumii. ♢ Râde ~ul se spune despre un om de nimic, care îndrazneste sa-si mai bata joc de altii. /<lat. risus
reavăn, REÁVĂN reávana(réveni, révene) 1) (despre sol, substante, materii etc.) Care contine o cantitate abia simtita de umezeala; umed; jilav. Pamânt ~. 2) (despre vânt, aer etc.) Care racoreste; cu adiere rece; racoritor; racoros. /<bulg. raven
recent, RECÉN//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial Care exista de putin timp; petrecut sau aparut de curând; proaspat; nou. Evenimente ~te. /<fr. récent, lat. recens, ~ntis
reciproc, RECIPRÓ//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) (despre actiuni, fenomene etc.) Care se realizeaza concomitent; care se influenteaza unul pe altul; mutual. 2) (despre conventii, acorduri etc.) Care obliga în egala masura partile contractante. /<fr. réciproque, lat. reciprocus
referitor, REFERIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) si adverbial (urmat de prepozitia la) Care se refera la...; care se raporteaza la...; privitor. / a (se) referi + suf. ~tor
reminiscenţă, REMINISCÉNŢ//Ă ~e f. 1) Amintire vaga, imprecisa a unor fapte aproape disparute din memorie. 2) Urma materiala, abia perceptibila, a unor realitati trecute; ramasita vaga. 3) (în creatia artistica si literara) Element inspirat ca urmare a unei influente mai mult sau mai putin constiente. /<fr. reminiscence, lat. reminiscentia, ~ae
rentabil, RENTÁBIL ~a (~i, ~e) si adverbial Care renteaza; în stare sa aduca câstig; profitabil. Afacere ~a. /<fr. rentable
respectiv, RESPECTÍV ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care se refera la persoana sau la obiectul despre care este vorba; corespunzator. 2) (despre mai multe persoane sau despre mai multe lucruri) Care se refera la fiecare în parte. /<fr. respectif, lat. respectivus
riguros, RIGUR//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) si adverbial 1) Care vadeste o precizie, o exactitate deosebita. O definire ~oasa. 2) Care nu admite nici o abatere; de o severitate extrema. 3) log. (despre demonstratii) În care fiecare afirmatie este consecinta afirmatiilor demonstrate anterior. /<fr. rigoureux, lat. rigorosus, it. rigoroso
riscant, RISCÁN//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial (despre actiuni, situatii etc.) Care expune la risc; plin de riscuri; primejdios. Pas ~. /<germ. riskant
ritmic, RÍTMI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial Care are ritm; care se executa în cadenta; cadentat. Batai ~ce. ♢ Gimnastica ~ca exercitii de gimnastica care se executa cadentat si cu acompaniament muzical. /<fr. rythmique
roibă, ROÍB//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina în patru muchii, cu frunze lunguiete, dispuse în jurul fiecarui nod, cu flori galbui si cu frunze mici, carnoase, a carei radacina contine o substanta coloranta rosie, folosita în industria textila; garanta. /<lat. robia
rubiacee, RUBIACÉE ~i f. 1) la pl. Familie de plante erbacee (rar lemnoase), anuale sau perene, cu tulpina patrata, cu frunze înguste, grupate în manunchiuri, si cu inflorescenta în forma de ciorchine (reprezentanti: arborele de chini-na, iarba-stelata, sânzienele etc.). 2) Planta din aceasta familie. /<fr. rubiacées
rudimentar, RUDIMENTÁR ~a (~i, ~e) 1) Care abia începe sa se formeze; aflat în stare incipienta de dezvoltare; nedezvoltat; neevoluat. Organ ~. 2) Care se prezinta simplu de tot; elementar, primitiv. Cunostinte ~e. /<fr. rudimentaire
safism, SAFÍSM n. Stare patologica constând în atractie sexuala între femei; homosexualitate feminina; lesbianism; tribadism. /<fr. saphisme
sardea, SARD//EÁ ~éle f. Peste marin asemanator cu scrumbia, dar de talie mai mica. ♢ Ca ~elele (în cutie sau în putina) înghesuiti, lipiti unul de altul. [Art. sardeaua] /< it. sardella, ngr. sardélla
sardonic, SARDÓNI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial (despre râs, zâmbet) Care exprima o intentie rautacioasa; cu rautate. /<lat. sardonicus, fr. sardonique
satisfăcător, SATISFĂCĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) si adverbial Care satisface. Raspuns ~. /a satisface + suf. ~ator
sănătos, SĂNĂT//ÓS2 ~oása (~ósi, ~oáse) 1) Care nu este bolnav de nimic. ♢ ~ tun foarte sanatos. A nu fi ~ la minte a fi (cam) nebun; zalud; smintit. Sa fii ~! a) formula de urare; b) treaba ta; ma rog; nu ai decât. Sa-i (sau s-o) porti ~ se spune unei persoane care îmbraca ceva nou. 2) (despre aer, clima etc.) Care are o actiune favorabila asupra organismului; prielnic sanatatii; salubru. ♢ Atmosfera ~oasa ambianta favorabila. 3) Care are un temei serios; sprijinit pe o baza solida;temeinic. O judecata ~oasa. /<lat. sanitosus
săptămânal, SĂPTĂMÂNÁL ~a (~i, ~e) 1) Care cuprinde o perioada de o saptamâna. 2) si adverbial Care are loc o data pe saptamâna. 3) si substantival (despre publicatii periodice) Care apare o data pe saptamâna. / saptamâna + suf. ~al
sârb, SÂRB1 ~a (~i,~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Serbiei sau este originara din Serbia. /<sb. srb
sârb, SÂRB2 ~a (~i,~e) Care apartine Serbiei sau populatiei ei; din Serbia. /<sb. srb
scandalos, SCANDAL//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) si adverbial Care provoaca scandal. Afacere ~oasa. /<fr. scandaleux
scarlatină, SCARLATÍN//Ă ~e f. Boala contagioasa si epidemica, cauzata de o infectie microbiana, frecventa la copii, care se manifesta prin febra si eruptie rosie pe tot corpul, urmata de cojirea pielii. /<ngr. skarlatina, fr. scarlatine
schematic, SCHEMÁTI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) Care constituie o schema; prezentat în forma de schema. Crochiu ~. 2) Care este prezentat în linii generale; redus la caracterele esentiale. Plan ~. 3) Care este reprezentat într-o forma foarte simplificata; lipsit de detalii; superficial. Conceptie ~ca. /<fr. schématique
schimba, A SCHIMBÁ schimb tranz. 1) (fiinte, lu-cruri) A supune unui schimb. ♢ ~ calul pe magar (sau capra pe gâsca, sau cioara pe pupaza) se spune, când dai un lucru bun si primesti altul mai prost. ~ (câte) o vorba (sau (câteva) vorbe) a sta putin de vorba. 2) A face sa se schimbe; a preface; a preschimba; a transforma; a modifica. 3) A muta în alta parte. ♢ ~ vorba a trece la alta tema în timpul unei convorbiri; a începe a vorbi despre altceva. ~ cântecul (sau tonul, nota, foaia) a vorbi sau a se purta altfel (cu cineva), decât mai înainte. /<lat. excambiare
schimba, A SE SCHIMBÁ ma schimb intranz. 1) A capata o alta forma sau un alt continut; a suferi modificari; a se preface; a se modifica; a se preschimba; a se transforma. 2) (despre persoane) A se îmbraca cu alte haine (noi, curate); a se primeni. /<lat. excambiare
schiţa, A SCHIŢ//Á ~éz tranz. 1) (desene, tablouri, chipuri etc.) A executa în linii generale (printr-o schita). ♢ ~ un gest a face un gest abia zarit. ~ un zâmbet (sau un surâs) a zâmbi abia perceptibil. 2) (planuri, proiecte etc.) A elabora din timp în linii mari; a contura. /Din schita
scump, SCUMP ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre lucruri) Care costa mult; care are pret ridicat; costisitor. ♢ Piatra ~a (sau pretioasa) mineral cu proprietati fizice deosebite datorita carora este folosit la confectionarea bijuteriilor; nestemata. 2) si substantival (despre persoane) La care cineva tine (foarte) mult; drag. Prieten ~. Meleag ~. 3) fig. (despre notiuni abstracte) Care este dobândit cu pretul unor mari sacrificii si eforturi. Fericire ~a. 4) si substantival înv. Care este econom peste masura. ♢ A fi ~ la vorba a vorbi putin; a fi tacut. A fi ~ la râs a râde rar. /<sl. skonpu
sec, SEC seáca (seci) 1) Care este lipsit de apa sau de umezeala; uscat. Teren ~. ♢ Tuse seaca tuse fara expectoratie. Ger ~ ger uscat, fara zapada. Vin ~ vin nealcoolizat. A mânca de ~ a posti. 2) si fig. Care nu are nimic în interior; gol; desert. Nuca seaca. ♢ Cap ~ om prost. În ~ a) în gol; b) în zadar. A înghiti în ~ a) a înghiti fara a avea ce înghiti; b) a-si înfrâna o dorinta. 3) (despre membre) Care nu functioneaza; atrofiat. Mâna seaca. 4) si adverbial (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de caldura sufleteasca; rece. /<lat. siccus
semestrial, SEMESTRIÁL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de semestru; referitor la semestru. 2) si adverbial Care se produce în fiecare semestru; la un interval de un semestru. 3) (despre publicatii periodice) Care apare în fiecare semestru. [Sil. -mes-tri-al] /<lat. semestrialis, fr. semestriel, germ. Semestral
semeţ, SEM//ÉŢ ~eáta (~éti, ~éte) si adverbial 1) Care exprima demnitate si mândrie; plin de demnitate si mândrie; falnic; trufas. 2) Care se remarca prin curaj; curajos; îndraznet. 3) rar Care are o parere exagerata despre calitatile sale; plin de sine; mândru; fudul; încrezut; maret; îngâmfat; înfumurat; falnic. /Orig. nec.
senzual, SENZUÁL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de simturi; propriu simturilor. 2) si adverbial (despre persoane) Care tradeaza senzualitate; înclinat spre placerile trupesti. [Sil. -zu-al] /<lat. sensualis, fr. sensuel
separat, SEPARÁ//T~ta (~ti, ~te) si adverbial v. A SEPARA si A SE SEPARA. ♢ Pace ~ta pace încheiata de un stat în mod izolat de aliatii sai. /v. a (se) separa
septicemie, SEPTICEMÍ//E ~i f. Boala grava cauzata de o infectie microbiana generala a sângelui; sepsis. [G.-D. septicemiei; Sil. -mi-e] /<fr. septicémie
sever, SEVÉR ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se caracterizeaza prin lipsa de indulgenta; fara indulgenta; exigent; aspru; dur. 2) si adverbial (despre manifestari ale persoanelor) Care vadeste neînduplecare; exigent; auster; dur; aspru. 3) Care nu admite nici o abatere de la normele sau regulile stabilite. 4) (despre prescriptii, reguli, legi) Care este în conformitate cu anumite prevederi; rigid; strict. 5) Care se impune prin gravitate; cuprins de seriozitate; grav; serios. Aspect ~. 6) Care contine strictul necesar de ornamente; sobru; auster. Stil ~. Arhitectura ~a. /<fr. sévere, lat. severus
sfidător, SFIDĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) si adverbial Care sfideaza; cu dispret. /a (se) sfida + suf. ~tor
sibiaş, SIBIÁS ~e n. Ata groasa, unsa cu ceara speciala, cu sapun etc., folosita de cizmari. /Orig. nec.
sibilic, SIBÍLI//C ~ca (~ci,~ce) si adverbial 1) Care tine de sibile; propriu sibilelor. 2) Care contine o enigma; enigmatic; misterios; tainic. /<fr. sibyllique
simbolic, SIMBÓLI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) Care contine un simbol. 2) Care este exprimat printr-un simbol. Imagine ~ca. 3) Care este folosit ca simbol. 4) Care are caracter de simbol. /<fr. symbolique, germ. symbolisch, Symbolik
simetric, SIMÉTRI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) Care prezinta simetrie. 2) Care tine de simetrie; propriu simetriei. [Sil. -me-tric] /<fr. symétrique, it. simetrico
simplu, SÍMPL//U ~a (~i, ~e) 1) (în opozitie cu compus) Care este omogen prin compozitia sa. Substante ~e. ♢ Floare ~a floare cu un singur rând de petale si de stamine. 2) (în opozitie cu complicat) Care poate fi înteles de oricine; necomplicat; elementar. Problema ~a. 3) si adverbial Care este lipsit de artificii sau rafinament; natural; neafectat. ♢ ~ ca buna ziua foarte simplu. 4) (în opozitie cu dublu) Care consta dintr-o singura parte. Usa ~a. 5) (despre persoane) Care nu se evidentiaza din altii; de rând. Muncitor ~. 6) Care este inferior ca pret sau calitate. Încaltaminte ~a. [Sil. sim-plu] /<fr. simple
simultan, SIMULTÁN ~a (~i, ~e) si adverbial (despre evenimente, actiuni etc.) Care se raporteaza la acelasi moment temporal; în acelasi timp; concomitent. /<lat. simultaneus, fr. simultane
sincronic, SINCRÓNI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) (despre fenomene, procese, evenimente) Care se produce concomitent si în mod identic. Oscilatii ~ce. 2) Care tine de fapte, fenomene sau evenimente ce exista sau se produc concomitent. ♢ Tabele ~ce tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în aceeasi perioada. 3) (despre metode de cercetare) Care studiaza obiectul în starea lui actuala (fara a tine cont de evolutia istorica); independent de evolutia istorica. 4) (despre sisteme fizice, tehnice) Care functioneaza în acelasi timp; cu functionare simultana. [Sil. sin-cro-] /<fr. synchronique
slobod, SLÓBO//D ~da (~zi, ~de) pop. 1) (despre persoane) Care se bucura de libertate; care poate face ce vrea; liber. ♢ A avea mâna ~da a fi darnic. Cu inima ~da linistit, împacat. 2) (despre oameni) Care are drepturi politice si cetatenesti depline; liber. 3) (despre state, popoare) Care nu se afla sub stapânire straina; nestapânit de alt stat; neatârnat; liber; suveran; autonom; independent. 4) si adverbial (despre actiuni) Care se efectueaza fara restrictii; care se face cu usurinta; fara efort; nestânjenit; nestingherit; liber. Respiratie ~da. A pasi ~. 5) Care nu este ocupat; liber. Odaie ~da. Drum ~. 6) (despre timp) Care poate fi folosit dupa bunul plac al cuiva; disponibil. Zi ~da. 7): Cu ~da cu desertul; fara încarcatura. /<sl. slobodi, svobodu
slugarnic, SLUGÁRNI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial (despre oameni si despre manifestarile lor) Care vadeste umilinta (ca slugile în fata superiorilor); lipsit de demnitate; servil. /a slugari + suf. ~nic
solemn, SOLÉMN ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care este celebrat cu pompa, cu fast; sarbatoresc; festiv. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care denota un caracter maret; plin de afectiune; emfatic. Ton ~. 3) (despre acte judiciare) Care se încheie conform unui anumit ceremonial; însotit de anumite formalitati festive. /<lat. sollemnis, it. solenne
solidar, SOLIDÁR ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care este comun pentru mai multe persoane cu aceleasi interese si responsabilitate. 2) (despre obligatii, angajamente) Care depinde de mai multe persoane. 3) (despre piese ale unei masini sau ale unui mecanism) Care este legat prin contact direct, formând un ansamblu unitar. /<fr. solidaire
solo, SÓLO2 adj. invar. si adverbial Care se executa fara a fi însotit de un instrument sau de o alta voce. /<fr., it. solo
somnoros, SOMNOR//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) Care este cuprins de somn. 2) si substantival Care este înclinat în permanenta spre somn. 3) si adverbial Care este lipsit de energie; fara vigoare. /somn + suf. ~os
spasmodic, SPASMÓDI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) Care tine de spasme; propriu spasmelor. 2) Care se manifesta prin spasme; convulsiv. /<fr. spasmodique
special, SPECIÁL ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care este cu însusiri deosebite; particular. Caz ~. Timbru ~. ♢ În ~ a) îndeosebi; mai ales; b) în (mod) particular. 2) Care are o anumita menire; destinat pentru un anumit scop. Fond ~. Corespondent ~. 3) Care constituie o exceptie; întrebuintat în circumstante extraordinare. Autorizatie ~a. 4) Care este realizat cu o anumita ocazie. Editie ~a. 5) Care este caracteristic pentru o anumita specialitate; de specialitate. Învatamânt ~. 6) Care este facut în mod intentionat; înadins; anume; dinadins. [Sil. -ci-al] /<lat. specialis, fr. special, germ. speziell
sperios, SPERI//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) si adverbial (despre fiinte) Care se sperie usor; fricos. [Sil. -ri-os] /a (se) speria + suf. ~os
splendid, SPLÉNDI//D ~da (~zi, ~de) si adverbial 1) Care impresioneaza prin calitati deosebite; magnific; superb. Poezie ~da. 2) Care este de o frumusete uimitoare; celest. Panorama ~da. /<fr. splendide, lat. splendidus
spontan, SPONTÁN ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care se face sau se produce de la sine. Miscare ~a. 2) Care apare brusc, pe neasteptate. 3) rar (despre plante) Care creste de la sine; necultivat; salbatic. /<fr. spontané, lat. spontaneus
sporadic, SPORÁDI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial Care apare, se manifesta din când în când; lipsit de continuitate; de natura neregulata; razlet. /<fr. sporadique
sprinten, SPRÍNTEN ~a (~i, ~e) 1) si adverbial Care vadeste usurinta în miscare; vioi; iute; ager; agil. Pasi ~i. ♢ ~ la minte istet. 2) fig. (despre constructii) Care are forme elegante, usoare. Colonada ~a. /<sl. suprentinu
stătător, STĂTĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care sta (pe loc); care nu se misca; imobil. ♢ Apa ~oare apa care nu curge. 2) si adverbial : De sine ~ care nu depinde de nimeni; independent. /stat + suf. ~ator
stângaci, STÂNGÁC//I ~e (~i) 1) si substantival Care se serveste, de obicei, de mâna stânga. 2) si adverbial Care este lipsit de îndemânare în ceea ce face; neîndemânatic. 3) Care denota stângacie. /stâng + suf. ~aci
stegocefal, STEGOCEFÁL ~i m. (nume generic) Amfibian fosil cu craniul protejat de placi osoase masive. /<fr. stégocéphales
stingher, STINGHÉR ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care este despartit de mediul din jur; separat; razlet; izolat. Copac ~. 2) (despre persoane) Care se simte înstrainat, însingurat. 3) rar Care nu are familie; necasatorit. /Orig. nec.
straşnic, STRÁSNI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial 1) Care înspaimânta; îngrozitor; înfiorator; groaznic; sinistru. Macel ~. 2) Care este neobisnuit (ca proportii, intensitate etc.); amarnic; grozav; extraordinar. Ger ~. 3) Care este deosebit de aspru, de strict. Disciplina ~ca. /<sl. strašinu
străin, STRĂÍN ~a (~i, ~e) si substantival 1) Care tine de alta tara; propriu altei tari. Turisti ~i. 2) Care este originar din alta parte. Om ~. ♢ Prin ~i printre oameni necunoscuti; departe de casa, de patrie. 3) Care este proprietatea altora; care nu apartine vorbitorului. Lucruri ~e. 4) (despre persoane) Care nu se afla în relatii de rudenie; care nu este înrudit; care este membru al altei familii. Copil ~. 5) Care împartaseste conceptii contrare celor unanim acceptate; care este adeptul unei viziuni de alta natura. 6) si adverbial Care este despartit de mediul din jur; separat; izolat. 7) Care este diferit (ca natura) de mediul în care se afla. Corp ~. 8) Care nu se leaga (de ceva); care este departe (de ceva). ~ de aceste preocupari. /<lat. extraneus
strălucit, STRĂLUCÍ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A STRĂLUCI. 2) fig. Care se impune prin calitatile sale; exceptional; excelent. Opereta ~ta. 3) si adverbial Care trezeste încântare, admiratie; încântator; admirabil. A raspuns ~. /v. a straluci
strident, STRIDEN//T ~ta (~ti, ~te) 1) si adverbial (despre sunete, strigate, zgomote etc.) Care are o sonoritate puternica si neplacuta; tipator. 2) (despre culori) Care este foarte viu; batator la ochi; tipator; aprins. /<fr. strident, lat. stridens, ~ntis, it. stridente
strună, STRÚN//Ă ~e f. 1) pop. Fir elastic, flexibil, care, fiind fixat la instrumentele muzicale (vioara, pian etc.), produce oscilatii acustice; coarda. ♢ A zice din ~ a cânta la vioara (sau la cobza). A cânta cuiva în ~ (sau în ~a cuiva) a sustine pe cineva în actiunile lui; a tine hangul. A o întoarce pe alta ~ a) a-si schimba atitudinea fata de cineva, devenind mai sever; b) a schimba vorba; c) a-si schimba parerea. Treaba merge (sau lucrurile merg) ~ treaba (sau lucrurile) se desfasoara foarte bine. 2) Parte a frâului care trece pe sub barbia calului. ♢ A tine pe cineva în ~ a înfrâna pornirile cuiva; a tine din scurt pe cineva. /<sl. struna
subit, SUBÍ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial Care se produce într-un timp scurt si pe neasteptate; momentan si imprevizibil; brusc. Moarte ~ta. /<fr. subit
subtil, SUBTÍL ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre persoane si despre manifestarile lor) Care denota capacitate de patrundere în esenta lucrurilor; perspicace; sagace. 2) (despre persoane) Care manifesta agerime rafinata; capabil sa solutioneze probleme dificile; perspicace. 3) Care necesita o examinare amanuntita datorita caracterului sau delicat. 4) rar Care se caracterizeaza prin proprietati foarte fine; deosebit de fin; diafan. Parfum ~. /<fr. subtil, lat. subtilis
subţire, SUBŢÍR//E ~i adj. si adverbial 1) (în opozitie cu gros) Care are o grosime mica; care nu este gros. Pânza ~. Varga ~. ♢ ~ la punga sarac. A fi îmbracat ~ a fi îmbracat în haine care nu tin cald. 2) pop. (despre lichide) Care este mai putin dens; rar. Lapte ~. 3) (despre vânt) Care este patrunzator, taios. 4) fig. (despre glas, sunete) Care are timbru înalt; ascutit. 5) fig. (despre persoane) Care se distinge prin gusturi alese; rafinat. /<lat. subtilis
succesiv, SUCCESÍV ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care se succeda; cu proprietatea de a urma unul dupa altul; consecutiv. 2) Care se petrece treptat; în desfasurare treptata. /<lat. successivus, fr. succesif
succint, SUCCÍN//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) (despre acte de vorbire, texte) Care consta din putine cuvinte; exprimat în putine cuvinte; concis; laconic; lapidar. 2) (despre persoane) Care se exprima în putine cuvinte; caracterizat prin exprimare scurta; concis; lapidar; laconic. /<fr. succinct, lat. succinctus
suficient, SUFICIÉN//T1 ~ta (~ti, ~te) 1) si adverbial Care satisface cerintele; în cantitatea necesara; destul. 2) (despre persoane) Care manifesta prin atitudine o satisfactie excesiva fata de sine; plin de sine; înfumurat; vanitos; arogant. [Sil. -ci-ent] /<lat. sufficiens, ~ntis, it. sufficiente
sugrumat, SUGRUMÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A SUGRUMA. 2) fig. (despre voce, vorbire) Care abia se aude. /v. a (se) sugruma
superb, SUPÉRB ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care se impune prin maretie; plin de maretie si lux; splendid; magnific. 2) Care este uimitor de frumos; splendid; celest; divin. 3) (despre situatii, pozitii) Care se caracterizeaza prin proprietati excelente. 4) rar (despre persoane si despre manifestarile lor) Care denota aroganta si mândrie; plin de trufie si dispret; semet; trufas. /<fr. superbe, lat. superbus
şerbie, SERBÍE f. Dependenta totala a taranului de stapânul feudal; stare de serb; iobagie. [Art. serbia; G.-D. serbiei; Sil. -bi-e] /serb + suf. ~ie
şmecherie, Smecherí//e -i f. 1) Caracter smecher. 2) Fapta sau vorba de om smecher; siretenie; sarlatanie. Era de o ~ proverbiala. [Art. smecheria; G.-D. smecheriei; Sil. -ri-e] /smecher + suf. -ie
ştioalnă, Stioáln//Ă ~e f. reg. 1) Baltoaca mocirloasa. 2) Loc mai adânc în albia unui râu sau a unui lac. [Sil. stioal-na] /<ung. stolna, ucr. štolinja
şuierător, SUIERĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) si adverbial Care suiera; asemanator suieratului. Un vânt ~. ♢ Consoana ~oare consoana siflanta sau sibilanta. [Sil. su-ie-] /a suiera + suf. ~tor
tabiet, TABIÉT ~uri n. înv. Placere pe care o persoana si-o satisface regulat si cu strictete. ♢ Om cu ~uri om cu deprinderi fixe, manifestate cu regularitate. Cu ~ cu tot confortul; comod; confortabil. [Sil. -bi-et] /<turc. tabiat
tabietliu, TABIETLÍ//U ~e (~i) si substantival rar Care respecta anumite tabieturi. /<turc. tabiatli
taman, TAMÁN adv. pop. 1) În momentul acela; chiar atunci; tocmai. 2) Abia; tocmai. /<turc. tamam
tangenţial, TANGENŢIÁL ~a (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru tangente; de tangenta. 2) si adverbial fig. Care se produce absolut întâmplator, fara o pregatire prealabila speciala; în treacat. [Sil. -ti-al] /<fr. tangentiel
tapoşnic, TAPÓSNI//C ~ci m. Planta erbacee din familia labiatelor, cu flori purpurii si cu tulpina acoperita cu peri moi. /Orig. nec.
tardiv, TARDÍV ~a (~i, ~e) 1) si adverbial Care se produce dupa momentul asteptat; realizat cu întârziere; târziu. 2) (despre oameni si despre manifestarile lor) Care vadeste o dezvoltare prea înceata; cu dezvoltare lenta; târziu. Maturizare ~a. /<fr. tardif
tăbârci, A SE TĂBÂRC//Í ma ~ésc intranz. 1) A se catara anevoios; a se urca, opintindu-se. 2) A merge încet, abia ducându-si picioarele (din cauza unei sarcini); a se târî. /Din tabârca
tăios, TĂI//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) (despre obiecte) Care taie bine; ascutit. Cutit ~. 2) fig. (despre vânt, ger) Care produce senzatia de biciuire, de taiere. 3) si adverbial fig. (despre privire, glas, vorbe) Care parca taie; ascutit. /a taia + suf. ~os
târî, A SE TÂR//Î ma ~asc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A se misca greu, cu trupul lipit de pamânt. ♢ ~ în fata cuiva a manifesta servilism fata se cineva. 2) (despre oameni) A merge încet, cu greu, abia ducându-si picioarele; a se tabârci. 3) (despre obiecte care atârna) A se freca de pamânt (în timpul miscarii). /<sl. trĕti
târtan, TÂRTÁN ~i m. 1) Planta cu tulpina înalta, puternic ramificata si cu frunze adânc zimtate. 2) pop. rar Copil mic care abia învata sa mearga. /Orig. nec.
târzior, TÂRZI//ÓR ~oára (~óri, ~oáre) si adverbial Cam târziu; destul de târziu. /târziu + suf. ~or
telegrafic, TELEGRÁFI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de telegraf; propriu telegrafului. Aparat ~. 2) Care tine de telegrafie; propriu telegrafiei. Agentie ~ca. 3) si adverbial Care este expediat prin telegraf; realizat cu ajutorul telegrafului. Depesa ~ca. 4) si adverbial fig. Care consta din cuvinte putine (ca o telegrama); foarte pe scurt; concis; laconic; lapidar; succint. Stil ~. /<fr. télégraphique, germ. telegraphisch
temeinic, TEMÉINI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial Care are un temei serios; fondat pe o baza solida; sanatos. ♢ A cunoaste ceva ~ a cunoaste foarte bine. /temei + suf. ~nic
temporar, TEMPORÁR ~a (~i, ~e) si adverbial Care dureaza putin; cu un termen de existenta limitat; de scurta durata; vremelnic; provizoriu. /<fr. temporaire, lat. temporarius
textual, TEXTUÁL ~a (~i, ~e) si adverbial Care este reprodus întocmai ca în textul original; litera cu litera; ad litteram; literal. Traducere ~a. [Sil. -tu-al] /<fr. textuel
tibia, TÍBI//A ~i f. anat. Os gros si lung, situat între glezna si genunchi, formând împreuna cu peroneul scheletul gambei. [G.-D. tibiei; Sil. -bi-a] /<fr., lat. tibia
tibial, TIBIÁL1 ~a (~i, ~e) Care tine de tibia; propriu tibiei. /<fr. tibial, lat. tibialis
tibial, TIBIÁL2 ~i m. Muschi al tibiei. /<fr. tibial, lat. tibialis
tihnit, TIHNÍ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial Care este linistit; netulburat de nimic. ♢ A vorbi ~ a vorbi cu voce domoala. Viata ~ta viata lipsita de griji. /v. a tihni
tocmai, TÓCMAI1 adv. 1) În momentul acela; chiar atunci. 2) Abia. /<sl. tokma
trage, A SE TRÁGE ma trag intranz. 1) (despre fiinte) A se misca abia târându-si corpul; a se deplasa anevoie. Ranitul se trase pâna la transee. ♢ ~ la fata (sau la chip) a) a slabi; b) a arata rau (obosit, palid etc.). 2) A-si avea originea; a descinde. 3) A proveni, a descinde din ... /<lat. trahere
treptat, TREPTÁ//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) Care se realizeaza încetul cu încetul; pe etape. Schimbare ~ta. 2) Care se prezinta din ce în ce mai pronuntat. /treapta + suf. ~at
tribadism, TRIBADÍSM n. med. Homosexualitate feminina; lesbianism; safism. /<fr. tribadisme
trienal, TRIENÁL ~a (~i, ~e) 1) Care dureaza trei ani; cu o durata de trei ani. Functie ~a. 2) si adverbial Care are loc o data în trei ani; din trei în trei ani. Expozitie ~a. 3) Care se dezvolta complet în trei ani; cu o durata de dezvoltare de trei ani. [Sil. tri-e-] /<fr. triennal
trimestrial, TRIMESTRIÁL ~a (~i, ~e) 1) Care cuprinde o perioada de un trimestru. 2) si adverbial Care are loc o data în trimestru. 3) (despre publicatii periodice) Care apare în fiecare trimestru. [Sil. -mes-tri-al] /<fr. trimestriel
trist, TRI//ST ~sta (~sti, ~ste) si adverbial 1) (despre persoane) Care este într-o stare sufleteasca apasatoare; mâhnit; amarât. 2) (despre fata, ochi, zâmbete etc.) Care vadeste o asemenea stare de spirit. 3) (despre fenomene, sunete, culori etc.) Care evoca sau sugereaza o asemenea stare de spirit. Veste ~sta. /<lat. tristis
triumfal, TRIUMFÁL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de triumf; referitor la triumf. Coroana ~a. 2) si adverbial Care se face cu triumf; sustinut cu triumf. Mars ~. 3) Care constituie un triumf; cu caracter de triumf. Succes ~. /<lat. triumphalis, fr. triomphal
tuleu, TULÉ//U ~ie n. mai ales la pl. 1) Radacina a penei nedezvoltate sau smulse. 2) Fir de par care abia mijeste pe fata tinerilor. /<sl. tulu
ţanţoş, ŢÁNŢOS ~a (ĩ, ĕ) si adverbial peior. (despre persoane) Care manifesta orgoliu (nemasurat); plin de sine; fudul; mândru; încrezut; înfumurat; îngâmfat; maret; falnic; semet. A umbla ~. /Orig. nec.
ulterior, ULTERI//ÓR ~oára (~óri, ~oáre) si adverbial Care va urma sau se va petrece în viitor; care urmeaza dupa ceva sau cineva; posterior. [Sil. -ri-or] /<fr. ultérieur, lat. ulterior
uman, UMÁN ~a (~i, ~e) 1) Care este caracteristic pentru oameni; de om; omenesc. Natura ~a. Forta ~a. ♢ Specia ~a omenirea. 2) Care are caracteristici de om; cu trasaturi de om. Fiinta ~a. 3) Care tine de om. Stiinta ~a. 4) si adverbial (despre manifestari ale oamenilor) Care denota omenie; patruns de dragoste de oameni; omenos. /<lat. humanus
umbră, ÚMBR//Ă ~e f. 1) Loc sau spatiu unde nu patrund razele soarelui. 2) Portiune întunecata care apare în una din partile unui obiect, când este luminat din partea opusa (de obicei, de soare). ~a casei. ♢ Din ~ pe ascuns; pe furis. A sta la ~ a sta (sau a ramâne) ascuns. A fi ~a cuiva a) a fi însotitorul permanent al cuiva; b) a fi mereu sub influenta cuiva; a depinde total de cineva. A se teme si de ~a lui a fi foarte fricos. A lasa pe cineva în ~ a eclipsa pe cineva. ~a-iepurelui planta erbacee cu tulpina înalta, cu frunze în forma de solzi, cu flori galbene-verzui si cu fructe rosii, în forma de boabe. 3) Imagine întunecata, proiectata pe o suprafata luminata. 4) Lipsa de lumina; întuneric; obscuritate. A luci în ~. 5) (în operele de arta plastica) Parte mai închisa care contrasteaza cu partea pictata în culori deschise. ♢ A da ~e a colora întunecat anumite portiuni dintr-un desen. 6) fig. Urma a unei stari sufletesti (în expresia fetei). ~ de tristete. 7) Fiinta sau obiect care nu poate fi bine deslusit din cauza întunericului sau a departarii. ~e trecând pe drum. 8) Persoana foarte slaba cu aspect bolnavicios. 9) fig. Urma abia observata. O ~ de cicatrice. O ~ de recunostinta. [G.-D. umbrei] /<lat. umbra
umed, ÚME//D ~da (~zi, ~de) 1) Care contine o cantitate abia simtita de apa sau alt lichid; jilav; reavan. Rufe ~de. ♢ Ochi ~zi ochi înlacrimati. 2) (despre atmosfera) Care este încarcat cu vapori de apa. ♢ Clima ~da clima caracterizata prin ploi si ceturi dese. 3) (despre locuinte, pereti, ziduri etc.) Care se caracterizeaza prin igrasie; igrasios. /<lat. humidus
umil, UMÍL ~a (~i, ~e) si adverbial 1) (despre persoane) Care vadeste un sentiment de inferioritate; plin de smerenie; smerit. 2) (despre persoane) Care are o atitudine simpla; lipsit de pretentii; modest. 3) (despre manifestari ale oamenilor) Care denota un comportament foarte respectuos; caracterizat prin supunere si prin modestie. Maniera ~a. Voce ~a. 4) rar (despre obiecte, încaperi, locuri etc.) Care denota saracie; caracterizat prin saracie; saracacios. /<lat. humilis
unanim, UNANÍM ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care exprima un acord complet; acceptat de toti membrii unei colectivitati; comun; general. Decizie ~a. 2) la pl. (despre persoane) Care au aceeasi opinie; de aceeasi parere. /<fr. unanime
uncrop, UNCRÓP ~uri n. pop. Apa care abia a încetat sa clocoteasca; apa foarte fierbinte. 2) Bautura alcoolica fierbinte; asemanatoare izvarului, care se ofera a doua zi de nunta la casa mirelui. ♢ Ziua de ~ ziua a doua a nuntii, când, la casa mirelui, are loc un ospat. /<sl. ukropu
unde, ÚNDE2 conj. 1) (exprima un raport locativ) În locul în care; încotro. S-a pornit acolo unde stia ca este asteptata. 2) (exprima un raport determinativ) Abia de mai cunoscu casa unde a copilarit. 3) (exprima un raport completiv) El ne va arata unde sa ne oprim. /<lat. unde
urgent, URGÉN//T ~ta (~ti, ~te) si adverbial Care necesita solutionare imediata; fara taraganare; grabnic. Chestiune ~ta. A pleca ~. ♢ Telegrama ~ta telegrama care ajunge la destinatie în cel mai scurt timp. /<fr. urgent, lat. urgens, ~tis
uşuratic, USURÁTI//C ~ca (~ci, ~ce) si adverbial (despre persoane) Care priveste la toate cu usurinta; lipsit de seriozitate; frivol. /usor + suf. ~atic
vânzător, VâNZĂT//ÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. 1) Persoana specializata în vinderea marfurilor (într-un magazin). ♢ ~ de piei de closca negustor fara marfa si fara mijloace banesti. 2) si adverbial Persoana care savârseste un act de tradare (în scopuri meschine); tradator. ~ de tara. /a vinde + suf. ~ator
vertiginos, VERTIGIN//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) si adverbial (despre fenomene, actiuni) Care se produce cu iuteala; care are viteza foarte mare; fulgerator. /<fr. vertigineux
vesel, VÉSEL ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care este bine dispus; care este plin de voie buna; voios; jovial; bucuros. 2) si adverbial (despre manifestarile oamenilor) Care manifesta voiosie, buna dispozitie, voie buna; voios; jovial; bucuros. Glasuri ~e. A zâmbi ~. 3) Care înveseleste; care aduce dispozitie, voie buna. /<sl. veselu
vivace, VIVÁCE adj. invar. 1) (mai ales despre persoane si manifestarile lor) Care vadeste vioiciune si agerime. 2) (despre plante, animale) Care este apt de a rezista timp îndelungat la actiunea unor factori nocivi; rezistent. 3) si adverbial (despre modul de executare a unei bucati muzicale) Cu o miscare vioaie; cu vioiciune; rapid. /<it. vivace, fr. vivace
vraişte, VRÁISTE adj. invar. si adverbial 1) Care este în mare dezordine; lasat în voia soartei. 2) (despre usi, ferestre) Care este larg deschis. Sil. vra-is- si vrais-] /Orig. nec.
zadarnic, ZADÁRNI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) si adverbial Care nu are nici un rost; în zadar; inutil. Asteptare ~ca. /zadar + suf. ~ic
zâmbăreţ, ZÂMBĂR//ÉŢ ~eáta (~éti, ~éte) si adverbial Care zâmbeste mereu; cu permanenta expresie de bucurie pe fata. /a zâmbi + suf. ~aret
zgaibă, ZGÁIB//Ă ~e f. 1) Buba mica sau zgârie-tura care are crusta deasupra. 2) Coaja formata pe o rana sau de pe o buba. ♢ A se tine ~ (sau ca ~a) de cineva a deranja în permanenta pe cineva; a se tine scai de cineva. 3) pop. Boala a vitelor manifestata prin aparitia unor bube mici pe diferite parti ale corpului. [G.-D. zgaibei] /<lat. scabia
zimbru, ZÍMBR//U ~i m. Animal salbatic rumegator, de talie mare, având greabanul ridicat în sus, coarne scurte iar gâtul si barbia acoperite de par lung. /<sl. zonbru
arahnefobie, arahnefobíe s.f. Teama patologica de paianjeni sau de insecte în general. (< engl. arachnephobia)
rup, RUP, rupi, s.m. (Înv., sec. XVIII) Unitate de masura a lungimii, egala cu o optime de cot (II.). (din tc. rub; cf. rubiá si ngr. ρούπι, sp. arroba)
adverbializa, ADVERBIALIZÁ vb. I tr. A da unui cuvânt sau unei constructii functie de adverb. [< fr. adverbialiser].
ruşinos, RUSINÓS, -OÁSĂ, rusinósi, -oáse, adj. ~ 2. ~ ♦ (Adverbial) Sa abuzeze de sentimentele femeii iubite pentru a dobândi avantagii i se parea atât de rusinos, ca se facu deodata palid.
rustic, RÚSTIC, -Ă, rústici, -ce, adj. ~ ♦ (Despre elemente de arhitectura si ornamente) Cu suprafata bruta, ~ ♦ (Adverbial) Dar ocnasul, traducând rustic, în limba lui, întâmplarea asta, care-l supara, a linistit-o domol.
amibiază, AMIBIÁZĂ s.f. Boala parazitara provocata de amibe. [Pron. -bi-a-. / < fr. amibiase].
antagonism, ANTAGONÍSM s.n. 1. Contradictie antagonista. 2. (Fiziol.) Actiune a organelor cu functie opusa. ♦ Antagonism microbian = tip de relatii între microorganisme prin care una dintre specii împiedica dezvoltarea celeilalte. [Pl. -me. / cf. rus. antagonizm < gr. antagonisma].
dublat, - dublat [cm] – ANTAGONÍSM s.n. 1. Contradictie antagonista. 2. (Fiziol.) Actiune a organelor cu functie opusa. ♦ Antagonism microbian = tip de relatii între microorganisme prin care una dintre specii împiedica dezvoltarea celeilalte. [Pl. -me. / cf. rus. antagonizm < gr. antagonisma].
autogeneză, AUTOGENÉZĂ s.f. (Biol.) Teorie, sustinuta de naturalistul german Haeckel, care rezolva unilateral problema dezvoltarii în natura vie, absolutizând actiunea factorilor interni ereditari si negând cu totul actiunea mediului ambiant. [< fr. autogénèse, cf. gr. autogenesis < gr. autos – însusi, genesis – nastere].
belieră, BELIÉRĂ s.f. Veriga de care se atârna sabia. [Pron. -li-e-, pl. -re. / < fr. bélière].
biacid, BIACÍD adj., s.m. (Despre acizi) Cu doua functii acide. [Cf. fr. biacide].
bie, BIÉ s.n. (Frantuzism) Linie, sens, directie oblica, oblicitate. ♢ În bie = oblic ; (fig.) într-un mod indirect, piezis, pe ocolite. {Pron. bi-e, var. bieu s.n. / < fr. biais].
biom, BIÓM s.n. (Biol.) Complex ecologic care se formeaza în raport cu un anumit mediu ambiant. [Cf. it. bioma < gr. bios – viata].
cocal, COCÁL, cocále, s.n. Os, în special lung, al bratului (humerus) sau al gambei (tibia sau peroneu). (din tig. kokalo (Graur) < ngr. kókkalon; cf. bg. kokal)
comutare, COMUTÁRE s.f. 1. Actiunea de a comuta si rezultatul ei; comutatie. ♢ (Jur.) Comutarea pedepsei = înlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai usoara. 2. (Mat.) Operatie efectuata asupra unui sir de numere, al carei rezultat nu depinde de ordinea în care se opereaza asupra diferitelor elemente ale sirului. 3. Fenomenul elaborarii unor reflexe conditionate diferite la unul si acelasi stimul în functie de schimbarea conditiilor mediului ambiant. ♦ Particularitate a atentiei cuiva de a trece usor de la o activitate la alta. 4. Procedeu, folosit mai ales în lingvistica structuralista, constând în înlocuirea unui element lingvistic cu altele din acelasi plan sau cu zero, pentru a determina astfel valoarea lui în limba. [< comuta].
gambian, GAMBIÁN, -Ă, gambiéni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Gambiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Gambiei sau gambienilor (1.), privitor la Gambia sau la gambieni, originar din Gambia. (cf. fr. gambien)
danubian, DANUBIÁN, -Ă adj. Dunarean. [Pron. -bi-an, pl. -ieni, -iene. / cf. danubien < Danubius – numele latinesc al Dunarii].
decongela, DECONGELÁ vb. I. tr. A topi (un corp) sub temperatura ambianta. ♦ (Tehn.) A aduce un corp congelat în starea lui primitiva, normala; a dezgheta. [< fr. décongeler].
degaja, DEGAJÁ vb. I. tr. 1. A lua înapoi ceea ce a fost dat în gaj; a retrage din gaj. 2. A elibera (un loc), a înlatura un obstacol sau ceva care împiedica ori îngreuiaza. 3. A produce o emanatie, a exala, a raspândi. 4. A trimite mingea departe de poarta proprie pentru a evita o actiune periculoasa. ♦ (La scrima) A-si desprinde sabia de sabia adversarului. [P.i. 3,6 -jeaza, ger. -jând. / < fr. dégager].
demonofobie, DEMONOFOBÍE s.f. Teama patologica de diavoli. [Gen. -iei. / cf. it. demonofobia, gr. daimon – demon, phobos – teama].
deroşeză, DEROSÉZĂ s.f. Masina pentru scoaterea stâncilor din albia unui râu, de pe un teren. [< fr. dérocheuse].
dicton, DICTÓN s.n. Expresie proverbiala, proverb; zicatoare, maxima. [< fr. dicton].
disipa, DISIPÁ vb. I. tr. (Frantuzism) A împrastia; a risipi, a cheltui nebuneste. 2. refl., tr. A pierde sau a elimina energia sub forma de caldura cedata unui corp sau mediului ambiant. [< fr. dissiper].
eboşă, EBÓSĂ s.f. 1. Semifabricat obtinut prin ebosare. 2. Opera de pictura, de sculptura etc. care este abia începuta, schitata. ♦ Schita, crochiu. [< fr. ébauche].
eco, ECO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia "casa", "mediu înconjurator", "ambianta". [< fr. éco-, it. eco-, cf. gr. oikos – casa].
enterobiază, ENTEROBIÁZĂ s.f. (Med.) Oxiuriaza. [Pron. -bi-a-. / < fr. entérobiase].
extraversiune, EXTRAVERSIÚNE s.f. 1. Înclinatie psihologica deosebita catre lucrurile din afara eului propriu, catre ambianta fizica sociala. ♦ Îndreptare a libidoului în afara propriei persoane. 2. Întoarcere pe dos a unui organ cavitar. [Var. extroversie, extroversiune s.f. / < fr. extraversion].
fabian, FABIÁN s.m. Membru al unei organizatii reformiste si oportuniste din Anglia de la sfârsitul sec. XIX, care respingea lupta de clasa, propovaduind posibilitatea trecerii de la capitalism la socialism pe calea reformelor marunte. [Pron. -bi-an, pl. -ieni. / < engl. Fabian Society, cf. Fabius Cunctator – general roman].
fabianism, FABIANÍSM s.n. Doctrina fabienilor. [Pron. -bi-a-. / cf. fr. fabianisme, it. fabianismo, germ. Fabianismus].
cambial, CAMBIÁL, -Ă adj. referitor la cambie. (< it. cambiale)
fobie, FOBÍE s.f. Stare de frica bolnavicioasa, obsedanta si nemotivata. ♦ Repulsie, antipatie pentru ceva. // Element secund de compunere savanta cu semnificatia "teama (patologica) de", "aversiune fata de ceva", "fobie". [Gen. -iei. / < fr. phobie, cf. it. fobia, gr. phobos – frica].
poşa, POSÁ, posez, vb. I. În gastronomie, a fierbe în clocot abia perceptibil, fara ca lichidul sa faca valuri; mod de preparare aplicat mai ales la oua-ochiuri românesti (= oua posate) si la peste (= peste posat).
sardea, SARDEÁ, sardele, s.f. (Iht.) Peste marin, numit si sardina (pl. sardine), din subordinul clupeizi, din care fac parte si heringul, sprotul, hamsia si scrumbia, foarte asemanatoare unele cu altele în anumite stadii de dezvoltare. Sardeaua este de culoare alba-albastra-verde, atinge o lungime de 18-25 cm, iar la maturitate are corpul gros si carnea foarte grasa (Sardina pilchardus). Pestele matur se comercializeaza ca pilchard. Pestii de max. 16 cm apar în comert sub forma de conserve de sardine, dar acestea contin adesea si heringi de mici dimensiuni sau sprot. Prin sardela (pl. sardele) sau sardeluta se întelege, de obicei, hamsia, si nu niste sardine de mici dimensiuni.
scrumbie, SCRUMBÍE s.f. (Iht.) În general, peste marin migrator din fam. clupeizi, genul Alosa, înrudit cu heringul si cu sardina. Scrumbia-de-Dunare (Alosa pontica), de 35-45 cm lungime si o greutate de pâna la 1 kg, scrumbia-de-mare (Alosa maeotica), de pâna la 35 cm lungime si rizeafca (Alosa caspica) populeaza Marea Neagra si Caspica, urcând si pe Dunare; scrumbia mediteraneana (Alosa finta) de pâna la 45 cm si pestele-de-mai (Alosa vulgaris) de pâna la 60 cm sunt prezente în marile care scalda coastele europene, de unde migreaza în râurile aferente.
ton, TON, toni, s.m. (Iht.) În general, peste din fam. scombridae, din care fac parte si macroul si palamida, pesti caracterizati prin corp fusiform, comprimat lateral, foarte subtire înspre coada, acoperit cu solzi mici, abia perceptibili. Tonii sunt scombride de talie mare care populeaza toate marile calde, în special Oceanul Atlantic si Marea Mediterana. Tonul din Mediterana (Thunnus thynnus) poate ajunge pâna la 2-3 m lungime, fiind unul dintre cei mai pretuiti pesti de consum, alte specii de ton din zonele europene având, în general, sub 1 m lungime.
gabier, GABIÉR s.m. Marinar care face serviciul în gabia unei nave. // s.n. Vela patrata, a doua de jos, la o nava cu pânze. [Pron. -bi-er. / < it. gabbiere, cf. fr. gabier].
germen, GERMEN, germeni, s.m. (În special la pl.) Produse naturiste obtinute prin germinarea unor seminte comestibile, netratate chimic, în conditii stricte de igiena, comercializate în stadiul de seminte încoltite având radacini si lastari abia mijiti, fara frunze verzi (în ambalaje speciale) sau ca lastari înverziti (în vasul în care au fost însamântati); ca germeni se produc mai ales leguminoase: boabe de soia, de naut, de fasole mung, dar si linte sau mazare, iar ca lastari verzi: culturi de creson asociat cu mustar, de schinduf, de alfalfa (lucerna) si de diferite cereale, precum mei, orz, ovaz, alac; se consuma crude, în salate sau ca garnitura la diverse preparate, fiind bogate în vitamine, saruri minerale si enzime. – Din fr. germes
şoavă, SOAVĂ, soave, s.f. (Reg.) Albia unui suvoi de apa de ploaie, în zonele de deal.
genofobie, GENOFOBÍE s.f. (Med.) Teama morbida de activitatea sexuala. [Gen. -iei. / cf. it. genofobia < gr. gennan – a naste, phobos – frica].
dirham, DIRHÁM s.m. ~ ♦ Moneda divizionara în Libia, a mia parte dintr-un dinar (= 100 piastri, în trecut). (cf. engl., fr. dirham < arab. < lat. drachma, gr. δραχμή = drahma) [et. si MW, AHDEL]
ginecofilie, GINECOFILÍE s.f. Lesbianism. [Gen. -iei. / cf. gr. gyne – femeie, philein – a iubi].
gordian, GORDIÁN adj. n. Nod gordian = nod din Gordios, pe care nu l-a putut desface nimeni si pe care Alexandru cel Mare l-a taiat cu sabia; (fig.) conjunctura, situatie complicata, greu de rezolvat; a taia nodul gordian = a rezolva energic, brutal, cu repeziciune o dificultate. [Pron. -di-an. / cf. fr. gordien, it. gordiano].
fir, fir de par sau de mustata care de-abia a crescut(vorbire populara)
hipnopatie, HIPNOPATÍE s.f. (Med.) Maladie microbiana care se manifesta printr-un somn greu, prelungit; boala somnului. ♦ Tendinta patologica la somn. [Gen. -iei. / < fr. hypnopathie, cf. gr. hypnos – somn, pathos – boala].
dalasi, DALÁSI s.m. Unitate monetara în Gambia. (cf. engl. dalasi < mandingo, wolof dalasi < prob. alter. din engl. dollars pl. al lui dollar = dolar) [MW, AHDEL]
butut, BÚTUT s.m. Moneda divizionara în Gambia, a suta parte dintr-un dalasi. [Pr. si: bu-tút] (cf. engl. butut < wolof) [MW, AHDEL]
malinke, MALÍNKE subst. 1. S.m. Membru al unei populatii mandingo (1) din Senegal si Gambia. 2. S.n. Limba vorbita de malinke (1), apartinatoare grupului mandingo (2). (cf. engl. malinke) [AHDEL]
piastru, PIÁSTRU s.m. ~ ♦ Moneda divizionara în Libia (în trecut, a suta parte dintr-o lira), Sudan (a suta parte dintr-o lira, respectiv a mia parte dintr-un dinar), Egipt, Liban si Siria (a suta parte dintr-o lira). (cf. fr. piastre, it. piastra = placa subtire de metal < lat. emplastra, emplastrum = pansament) [si AHDEL, MW]
labiat, LABIÁT, -Ă adj. (Bot.; despre corola, caliciu) Prevazut cu o prelungire (labium). // s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate, gamopetale cu corolele bilabiate; (la sg.) planta din aceasta familie. [< germ. Labiaten, cf. fr. labié].
cafeu, CAFÉU s. m. arbore tropical din familia rubiaceelor, cu fructe în forma de bace care contin boabele de cafea. (< it. caffè)
labializa, LABIALIZÁ vb. I. tr., refl. A da unui sunet sau a face ca un sunet sa aiba o articulatie labiala; a capata un caracter labial. [Pron. -bi-a-. / < fr. labialiser].
labializare, LABIALIZÁRE s.f. Adaugare a unei articulatii suplimentare de rotunjire a buzelor la articularea unui sunet. [Pron. -bi-a-. / < labializa, cf. fr. labialisation].
labie, LÁBIE s.f. Labium. [Gen. -iei. / < germ. Labia].
lavandă, LAVÁNDĂ s.f. Planta din familia labiate, cu frunze si flori odorante; (pop.) levantica. ♢ Apa de lavanda = parfum extras din levantica. [< fr. lavande, it. lavanda].
cadru, CÁDRU s. n. I. 1. structura de rezistenta din bare de lemn, metal, beton armat etc., legate rigid; suport pentru diferite aparate. ♢ rama. ♢ aparat de gimanstica pentru miscari de mladiere. 2. pervaz. 3. (fig.) mediu, ambianta. 4. (fig.) limitele în care se desfasoara o activitate, o actiune. 5. element al unei marci postale, detaliul exterior al desenului. 6. imagine înregistrata pe un film fotografic; cliseu, negativ. ♢ subdiviziune a actiunii unui film, reprezentând o succesiune continua de imagini; câmp(1). 7. (tv.) figura descrisa de spotul fascicolului electronic la explorarea unei imagini. 8. antena de forma unei bobine, cu un numar mic de spire, în receptiile radioelectrice si în radiogoniometrie. II. (pl.) serviciu administrativ al unei întreprinderi, institutii etc. care se ocupa cu angajarea si evidenta personalului. ♢ efectiv al unei întreprinderi, institutii, organizatii etc.; (sg.) cel care face parte dintr-un asemenea efectiv. (< fr. cadre, (II) rus. kadri)
lesbianism, LESBIANÍSM s.m. Atractie erotica patologica si satisfacere sexuala între femei; safism; ginecofilie. [< lesbian + -ism, cf. Lesbos – insula în Grecia].
lesbic, LÉSBIC, -Ă adj. Lesbian. [Cf. germ. lesbisch].
macrobian, MACROBIÁN, -Ă adj. (Despre fiinte) Care are o viata mai lunga decât cea obisnuita; macrobit. [Pron. -bi-an. / < fr. macrobien, cf. gr. makros – mare, bios – viata].
ued, UÉD s.n. (geol., geogr.) Vale seaca, caracteristica deserturilor din Africa de Nord si Arabia, cu fundul acoperit cu nisip si pietris. [Pl. -uri. / < fr. oued, cf. ar. ued – curs de apa].
butonieră, BUTONIÉRĂ s. f. 1. deschizatura, tivita pe margine, la haine sau lenjerie, în care se încheie un nasture; mica taietura la reverul unei haine barbatesti. 2. depresiune excavata prin eroziune în zona centrala a unui dom1 (2), marginita de cueste situate fata în fata. 3. mica incizie în piele care permite accesul în plan subiacent. (< fr. boutonière)
nictofobie, NICTOFOBÍE s.f. Teama de întuneric (nocturn). [Gen. -iei. / cf. germ. Nyktophobie, it. nictofobia < gr. nyx – noapte, phobos – frica].
nidicol, NIDÍCOL adj. (Despre puii unor pasari) Golas si orb, abia iesit din ou. [< fr. nidicole, cf. lat. nidus – cuib, colere – a trai].
oxiuriază, OXIURIÁZĂ s.f. (Med.) Boala cauzata de prezenta oxiurilor în organism; enterobiaza. [Pron. -xi-u-ri-a-, var. oxiuroza s.f. / < germ. Oxyuriasis].
pasteureloză, PASTEURELÓZĂ s.f. Boala microbiana grava a animalelor si pasarilor; septicemie hemoragica; holera pasarilor. [Pron. pas-tö-. / < fr. pasteurellose].
periokie, PERIOKÍE s.f. (Biol.) Forma de parazitism în care parazitii se gasesc în microclimatul ambiant al omului (haine, locuinte); periparazitism. [Et. incerta].
peso, PÉSO s.m. Unitate monetara a unor tari din America de Sud (Argentina, Columbia, Uruguay, Bolivia, Cuba, Mexic etc.). [Pl. -os. / < sp. peso].
pilotaj, PILOTÁJ2 s.n. Constructie hidrotehnica alcatuita din piloti2 batuti în albia unui curs de apa flotabil, servind la dirijarea plutitului liber. [< fr. pilotage].
plantulă, PLANTÚLĂ s.f. Planta mica abia iesita din samânta; embrion vegetal. [< fr. plantule].
poichiloterm, POICHILOTÉRM, -Ă adj., s.n. (op. h o m e o t e r m) (Animal) care îsi modifica temperatura corpului dupa temperatura mediului ambiant. [Pron. po-i-. / < fr. poïkilotherme, cf. gr. poikilos – variat, thermos – caldura].
bubonocel, BUBONOCÉL s. n. hernie inghinal-pubiana incompleta. (< fr. bubonocèle)
precolumbian, PRECOLUMBIÁN, -Ă adj. Care dateaza dinaintea venirii lui Columb (în America). ♢ Arta precolumbiana = arta dezvoltata pe teritoriul Americii înainte de descoperirea ei de catre Columb. [Pron. -bi-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. précolumbien].
labială, LABIÁL-Ă adj. Care apartine buzelor sau se refera la buze.
pselafobie, PSELAFOBÍE s.f. (Med.) Teama patologica de contactul cu obiectele. [Gen. -iei. / cf. it. pselafobia < gr. pselaphan – a pipai, phobos – teama].
rial, RIÁL s.m. Unitate monetara în Iran si Arabia Saudita. [Pron. ri-al, var. (dupa alte surse) riyal. / < fr. rial, germ. Riyal].
snfrantuzism, s.n.(Frantuzism. Abundenta de cuvinte inutile; vorbarie, flecareala. [Pr.:-bi-aj] – Din fr. verbiage.
sabrer, SABRÉR s.m. 1. Luptator cu sabia. 2. (Frantuzism) Militar brutal si incult. [< fr. sabreur].
salvie, SÁLVIE s.f. Planta erbacee ornamentala cu flori rosii sau violete din familia labiatelor. [< lat. salvia].
botă, BÓTĂ s. f. lovitura la scrima cu floreta sau cu sabia. (< fr. botte)
scombride, SCOMBRÍDE s.n.pl. Familie de pesti teleosteeni marini, cuprinzând scrumbia, palamida, somnul etc.; (la sg.) peste din aceasta familie. [< fr. scombridés, cf. lat. scomber – scrumbie].
septic, -SEPTIC- Element prim si secund de compunere savanta cu semnificatia "infectat", "microbian", "infectios". [< fr. -septique, cf. gr. septikos].
sintonie, SINTONÍE s.f. 1. (Fiz.) Stare a doua sisteme care oscileaza cu aceeasi frecventa. 2. Caracteristica temperamentala constând în usurinta de acomodare afectiva cu mediul ambiant. [Gen. -iei. / < fr. syntonie, cf. gr. syn – cu, tonos – tensiune].
slavon, SLAVÓN, -Ă adj. Care se refera la cultura slava, care apartine slavilor. ♢ Limba slavona (si s.f.) = limba slava bisericeasca si literatura care s-a dezvoltat în Rusia, Serbia si Bulgaria din vechea slava bisericeasca; alfabet slavon = alfabet chirilic. [< fr. slavon].
suburban, SUBURBÁN, -Ă adj. Care se afla în suburbie, în împrejurimile orasului; de (la) suburbie. ♢ Comuna suburbana = comuna situata în apropierea unui oras, de care depinde din punct de vedere administrativ. ♦ (Despre mijloace de transport) Care circula în împrejurimile orasului. ♦ (Fig.; despre limbaj, comportare) Necivilizat, grobian. [< fr. suburbain, cf. lat. suburbanus].
sufism, SUFÍSM s.n. Sistem de gândire mistic-teozofic, aparut în sec. VIII în Arabia si Persia, cu caracter anticlerical si ascetic. [< fr. soufisme].
tafofobie, TAFOFOBÍE s.f. (Med.) Fobia de a nu fi îngropat de viu. [Gen. -iei. / < fr. taphophobie, cf. gr. taphos – mormânt, phobos – teama].
bilabiat, BILABIÁT, -Ă adj. (despre corola, caliciu) cu doua labii. (< fr. bilabié)
bilabial, BILABIÁL, -Ă adj., s. f. (consoana) care se articuleaza prin participarea buzelor. (< fr. bilabial)
termoliză, TERMOLÍZĂ s.f. 1. Descompunere a unei legaturi chimice cu ajutorul caldurii. 2. Proces fiziologic prin care organismul cedeaza mediului ambiant surplusul de caldura. [< fr. thermolyse, cf. gr. thermos – cald, lysis – desfacere].
bie, BIÉ s. n. fâsie de material textil taiata oblic, în croitorie. (< fr. biais)
tolu, TOLÚ s.n. Balsam extras dintr-un arbore din America de Sud. [< fr., sp. tolu, cf. Santiago de Tolú – oras în Columbia].
bibliofobie, BIBLIOFOBÍE s. f. aversiune patologica fata de carti, albume, biblioteci. (< germ. Bibliophobie, engl. bibliphobia)
biatomic, BIATÓMIC, -Ă adj. diatomic. (< fr. biatomique)
biaxial, BIAXIÁL, -Ă adj. cu doua axe. (< engl. biaxial)
biatlonist, BIATLONÍST, -Ă s. n. f. sportiv participant la un biatlon. (< biatlon + -ist)
biatlon, BIATLÓN s. n. concurs atletic combinat din doua probe; proba sportiva constând din alergari pe schiuri pe o distanta de 20 km si trageri cu arma la tinta. (< fr. biathlon, rus. biatlon)
biarticulat, BIARTICULÁT, -Ă adj. cu doua articulatii. (< fr. biarticulé)
bianual, BIANUÁL, -Ă adj. bienal. (< engl. biannual)
bianco, BIÁNCO adj. (fin.) în alb, necompletat. (< it. bianco)
biacuminat, BIACUMINÁT, -Ă adj. (despre frunze, fructe) terminat cu doua vârfuri. (< fr. biacuminé)
biacid, BIACÍD adj., s. m. (corp) care poseda doua functii acide; diacid. (< fr. biacide)
tricofobie, TRICOFOBÍE s.f. (Med.) Teama patologica de peri. [Cf. fr. trichophobie, it. tricofobia].
belieră, BELIÉRĂ s. f. veriga de care se atârna sabia. (< fr. bélière)
abia, ABIÁ adv. 1. De foarte pu ina vreme, tocmai (introduce o ac iune care tocmai s-a terminat) 2. Cu greu, anevoie. -Din mr. avia, lat. ad vix
nu, Nu am gasit acest cuvant cu sensul adverbial (precum "pana la") in dictionar, cand aveti de gand sa il introduceti? Cuvantul exista in "activa" (vezi a 12-a, a 13-a, a 14-a si a 15-a definitie
gobiide, gobiíde s.n. pl. Familie de pesti litorali: gobia. (< lat. gobiidae)
vulgarpar, {vulgar)par bubian, (1) penis
virus, VÍRUS s.n. Germen inframicrobian, agent patogen al multor boli infectioase; inframicrob. ♦ (P. ext.) Toxina acestui microb. ♢ Virus filtrant = agent patogen, ale carui dimensiuni (sub 0,2 microni) îi permit sa treaca prin filtrele de portelan, provocând boli infectioase la om, la animale si la plante. ♦ (Fig.) Agent de contagiune morala. [Pl. -usuri, (s.m.) -usi. / < fr., lat. virus].
bandulieră, BANDULIÉRĂ s. f. banda de piele, de stofa, pusa de-a curmezisul pieptului, de care se agata sabia, pusca etc. o în ~ = de-a curmezisul pieptului. (< fr. bandoulière)
maghrebian, MAGHREBIÁN, -Ă, maghrebieni, -e, adj., s.m. si s.f. Persoana care traieste sau provine din Maghreb; care este propriu Maghrebului, locuitorilor sai; ceea ce este realizat, are loc sau îsi are originea în Maghreb. [Sil. -bi-an] (din Maghreb, zona din Nord-Vestul Africii cuprinzând statele Maroc, Algeria, Tunisia si o parte a Libiei). – Maghreb (n. pr.) + suf. -an.
adverbializa, ADVERBIALIZÁ vb. tr., refl. (despre un substantiv, adjectiv, participiu) a (se) transforma, prin conversiune, în adverb. (<fr. adverbialiser)
atmosferă, ATMOSFÉRĂ s. f. 1. strat de aer care înconjura unele corpuri ceresti. 2. masa de gaze aflata într-un spatiu în care se produce o reactie fizico-chimica. 3. (fig.) stare de spirit; mediu, cadru, ambianta. 4. unitate de masura a presiunii. (< fr. atmosphère, gr. atmoosphaira)
bacilofobie, BACILOFOBÍE s. f. Teama patologica de bacili. (<engl. bacillophobia)
bacteriofobie, BACTERIOFOBÍE s. f. Teama patologica de bacterii. (< engl. bactériophobia)
atefobie, ATEFOBÍE s. f. teama patologica de ruine, de darâmaturi. (< engl. atephobia)
balistofobie, BALISTOFOBÍE s. f. Teama patologica de proiectile, explozii. (< engl. ballistophobia)
astenofobie, ASTENOFOBÍE s. f. teama excesiva si nemotivata de oboseala. (< engl. asthenophobia)
argonaut, ARGONAÚT s. m. 1. (mit.; pl.) eroi antici greci care au plecat în Colchida (pe corabia "Argo") în cautarea lânii de aur. 2. (fig.) navigator îndraznet. 3. molusca cefalopoda din marile calde. (< fr. argonaute, gr. argonautes)
arab, ARÁB, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat si din nordul Africii. II. adj. care apartine arabilor; arabic (1). o arta ~a = arta, o sinteza între elementele mesopotamiene, persane si bizantine, cu influente ale traditiei locale, prezentând în constructii (moschei, palate, mausolee) curtea interioara încadrata de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric si floral; cifra ~a = simbol grafic, element al sistemului de numeratie zecimal. ♢ (despre cai) care apartine unei rase originare din Pen. Arabia. ♢ (s. f.) limba semitica ale carei dialecte sunt vorbite de arabi. (< fr. arabe, lat. arabus)
apifobie, APIFOBÍE s. f. teama patologica de albine. (< engl. apiphobia)
apeirofobie, APEIROFOBÍE s. f. teama excesiva, nejustificata, de infinit. (< engl., gr. apeirophobia)
antimicrobian, ANTIMICROBIÁN, -Ă adj., s. n. antibacterian. (< anti- + microbian)
antibacterian, ANTIBACTERIÁN, -Ă adj. care combate bacteriile; antimicrobian. (< fr. antibactérien)
anemofobie, ANEMOFOBÍE s. f. teama patologica de vânt, de curenti de aer. (< engl. anemophobia)
amicrobian, AMICROBIÁN, -Ă adj. care nu contine microbi. (< fr. amicrobien)
amibiază, AMIBIÁZĂ s. f. boala parazitara provocata de amibe. (< fr. amibiase)
amibian, AMIBIÁN, -Ă adj. 1. (despre boli) cauzat de o amiba. 2. specific amibelor. (< fr. amibien)
ambiofonie, AMBIOFONÍE s. f. ambianta sonora printr-o reverberatie artificiala a sunetelor. (< fr. ambiophonie)
ambienta, AMBIENTÁ vb. tr. a crea un ambient, o ambianta (placuta). (< ambient)
ambianţă, AMBIÁNŢĂ s. f. mediu (natural sau cultural), anturaj, societate în care traieste cineva. (< fr. ambiance)
ambiant, AMBIÁNT, -Ă adj. (despre mediu, atmosfera) înconjurator. (< fr. ambiant, lat. ambiens)
amatofobie, AMATOFOBÍE s. f. teama patologica de praf. (< engl. amathophobia)
albian, ALBIÁN, -Ă adj., s. n. (din) primul etaj al cretacicului mediu (sau ultimul al cretacicului inferior). (< fr. albien)
comutare, COMUTÁRE s. f. 1. actiunea de a comuta; comutatie. o (jur.) -a pedepsei = înlocuire a unei pedepse mai grele printr-una mai usoara. 2. (mat.) operatie efectuata asupra unui sir de numere, al carei rezultat nu depinde de ordinea în care se opereaza asupra diferitelor elemente ale sirului. 3. fenomenul elaborarii unor reflexe conditionate diferite la unul si acelasi stimul în functie de schimbarea conditiilor mediului ambiant. 4. substituire a unui element lingvistic cu altele, pentru a verifica proprietatile lor respective (fonetice, morfologice, sintactice, semantice). (<comuta)
grob, GROB, �� adj. grobian. -Din germ. Grob
grobian, GROBIAN, �� adj. Prost crescut, mitocan, mojic, grosolan; grob. -Din germ. Grobian
externalitate, EXTERNALITÁTE s.f. Atitudine de minimalizare a efectelor economice negative generate de poluare asupra resurselor mediului ambiant. (cf. engl. externality)
acrofobie, ACROFOBÍE s.f. (Med.) Teama patologica de locurile înalte. [Gen. -iei. / cf. fr. acrophobie, gr. akron – extremitate, vârf, phobia – teama].
adverbial, ADVERBIÁL, -Ă adj. (Despre cuvinte sau constructii gramaticale) Cu valoare de adverb. [Pron. -bi-al. / < lat. adverbialis, cf. fr. adverbial].
albian, ALBIÁN s.n. Etajul inferior al cretacicului mediu. // adj. Care apartine acestui etaj. [Pron. -bi-an. / cf. germ. Albian, fr. albien].
alergie, ALERGÍE s.f. (Med.) Mod special de a reactiona al unui organism fata de un agent microbian, chimic sau o actiune mecanica. [Pl. -ii, gen. -iei. / < fr. allergie, cf. gr. allos – altul, ergon – lucru].
ambiant, AMBIÁNT, -Ă adj. Înconjurator, din apropiere, vecin, din jur. [Pron. -bi-ant. / < fr. ambiant, cf. lat. ambire – a înconjura].
ambianţă, AMBIÁNŢĂ s.f. Mediu, societate în mijlocul careia se afla cineva sau ceva. [< fr. ambiance].
ambient, AMBIÉNT s.n. Mediu înconjurator; ambianta. [Cf. fr. ambient, lat. ambiens].
amicrobian, AMICROBIÁN, -Ă adj. Care nu contine microbi. [Pron. -bi-an. / cf. fr. amicrobien].
anatoxină, ANATOXÍNĂ s.f. Toxina microbiana atenuata, capabila sa confere imunitate. [< fr. anatoxine].
antibiogramă, ANTIBIOGRÁMĂ s.f. Analiza a sângelui prin care se stabileste care este antibioticul cel mai indicat pentru a trata o infectie microbiana. [Pron. -bi-o-, pl. -me. / < fr. antibiogramme].
antibioză, ANTIBIÓZĂ s.f. Antagonism microbian bazat pe elaborarea de antibiotice. [Pron. -bi-o-. / < fr. antibiose].
antropologie, ANTROPOLOGÍE s.f. 1. Învatatura despre om. 2. Stiinta care studiaza aparitia omului si a raselor umane, evolutia biologica a omului. ♢ Antropologie filozofica = ramura a filozofiei care studiaza esenta si perspectivele omului; conceptie despre om; antropologie sociala si culturala = disciplina care studiaza omul în ambianta sociala, economica si culturala. [< fr. anthropologie, it. antropologia, cf. gr. anthropos – om, logos – studiu].
arbore, ÁRBORE s.m. 1. Planta lemnoasa de talie mare; copac, pom. ♢ Arborele vietii = a) arbore decorativ, cu tulpina piramidala si frunze verzi, solzoase; tuia; b) (fig.) schema reprezentând evolutia omului de-a lungul vietii sale; arbore genealogic = desen în forma unui arbore din care se vad ramificatiile unei familii si gradele de rudenie dintre membrii ei. 2. Catarg. ♢ Arbore gabier = catarg care sustine gabia. 3. Axa care transmite o miscare de rotatie diferitelor organe ale unei masini. [< lat. arbor].
argonaut, ARGONAÚT s.m. 1. (Mit.) Nume dat eroilor antici greci care au plecat în Colchida (pe corabia "Argo") sa aduca lâna de aur. ♦ (Fig.) Navigator, îndraznet. 2. (Zool.) Specie de molusca cefalopoda care traieste în marile calde. [Pron. -na-ut, pl. -uti. / < fr. argonaute, cf. gr. argonautes < Argos – polis în Grecia antica, nautes – corabier].
argonaut, ARGONAÚT s.m. 1. (Mit.) Nume dat eroilor antici greci care au plecat în Colchida (pe corabia "Argo") sa aduca lâna de aur. ♦ (Fig.) Navigator, îndraznet. 2. (Zool.) Specie de molusca cefalopoda care traieste în marile calde. [Pron. -na-ut, pl. -uti. / < fr. argonaute, cf. gr. argonautes < Argos – polis în Grecia antica, nautes – corabier].
verbiaj, VERBIÁJ s.n. (Frantuzism) Abundenta de cuvinte inutile; vorbarie, flecareala, sporovaiala. [Pron. -bi-aj. / < fr. verbiage].
bandulieră, BANDULIÉRĂ s.f. Banda de piele sau de stofa pusa de-a curmezisul pieptului, de care se agata sabia, pusca etc. ♢ În banduliera = de-a curmezisul pieptului. [Pron. -li-e-. / < fr. bandoulière].
batardou, BATARDÓU s.n. Incinta din lemn, din otel sau din beton, construita sub apa, în care se pot executa sapaturi si alte lucrari la poduri etc. dupa scoaterea apei din ea. ♦ Dig provizoriu construit pentru a opri sau a abate apele unui râu în vederea efectuarii unor constructii în albia lui. [Pl. -uri. / < fr. batardeau].
adverbial, ADVERBIÁL, -Ă adj. (despre cuvinte, constructii gramaticale) cu valoare de adverb. (< fr. adverbial, lat. adverbialis)
acusticofobie, ACUSTICOFOBÍE s. f. teama patologica fata de sunete. (< engl. acousticophobia)
bianual, BIANUÁL, -Ă adj. Care apare, care se produce de doua ori pe an. ♦ (Despre plante) Care se poate recolta de doua ori pe an. [Pron. bi-a-nu-al. / < bi- + anual].
biatlon, BIATLÓN s.n. Complex sportiv de doua probe; (spec.) proba sportiva constând din alergari pe schiuri pe o distanta de 20 km si tragerea cu arma la tinta. [Pl. -onuri, -oane. / < rus. biatlon, cf. lat. bis – doi, gr. athlon – lupta].
biatlonist, BIATLONÍST, -Ă s.m. si f. Sportiv care participa la probele din cadrul unui biatlon. [< biatlon + -ist].
biatomic, BIATÓMIC, -Ă adj. Cu molecula formata din doi atomi. [Cf. fr. biatomique].
biaxial, BIAXIÁL, -Ă adj. Cu doua axe. [Pron. -xi-al. / < fr. biaxial].
acribie, ACRIBÍE s. f. exactitate, rigurozitate în cercetarea stiintifica. (< it. acribia)
acluofobie, ACLUOFOBÍE s. f. teama patologica de întuneric. (< engl. achluophobia)
acerofobie, ACEROFOBÍE s. f. teama patologica de a parea dur, ironic, de a supara. (< engl. acerophobia)
bilabial, BILABIÁL, -Ă adj., s.f. (Consoana) care se articuleaza cu amândoua buzele. [< fr. bilabial, cf. lat. bis – de doua ori, labium – buza].
bilabiat, BILABIÁT, -Ă adj. (Despre flori) Care are sepalele sau petalele reunite, astfel încât seamana cu o gura. [< fr. bilabié, cf. lat. bis – de doua ori, labium – buza].
botă, BÓTĂ s.f. Lovitura de scrima cu floreta sau cu sabia. [< fr. botte, it. botta].
abia, abiá, adv. – 1. De foarte putina vreme, tocmai (introduce o actiune care tocmai s-a terminat). – 2. Cu greu, anevoie. Mr. avia < Lat. •ad vĭx (Cipariu, Arhiv.., 109; Philippide, Principii, 91; Puscariu, 3; Candrea-Dens., 2; REW 224; DAR); cf. surs. vess, v.sp. abés, avés, v.port. tamalavés. A paragogic este normal cu functii adv., cf. aci(ia), aiure(a), acole(a); este deci inutila explicatia lui Candrea-Dens., care pleaca de la relatii sintactice. Este gresita ipoteza ca s-ar baza pe sl. abije "imediat" (Cihac). – Din rom. provine sas. (d)abja.
cadru, CÁDRU s.n. I. 1. Schelet facut din bare de lemn, de metal, de beton armat etc., legate rigid pentru a forma un suport rezistent; suport care sustine diferite aparate. ♦ Rama. ♦ Aparat de gimnastica pentru miscari de mladiere prin suspensie, serpuire etc. 2. (Fig.) Mediu înconjurator al unei persoane, al unui lucru etc.; ambianta. 3. (Fig.) Limitele în care se desfasoara o activitate, o actiune: (p. ext.) ceea ce este cuprins între aceste limite. 4. Element al unei marci postale constituind detaliul exterior al desenului. 5. Imagine înregistrata pe un film fotografic; cliseu, negativ. ♦ (Cinem.) Spatiu dintr-un film cuprinzând o succesiune continua de imagini, înregistrate fara oprirea aparatului de filmat; câmp. II. (La pl.) Efectiv al unei întreprinderi, al unei institutii, al unei unitati, al unei organizatii etc.; (la sg.) cel care face parte din efectivul unei întreprinderi, al unei institutii, al unei unitati, al unei organizatii etc. [Var. cadra s.f. / cf. (I) fr. cadre, (II) rus. kadri].
cafeu, CAFÉU s.m. Arbore tropical din familia rubiaceelor, ale carui fructe în forma de bace contin boabele de cafea. [< it. caffè].
cambial, CAMBIÁL, -Ă adj. Referitor la cambie. [Pron. -bi-al. / < it. cambiale].
homofobie, HOMOFOBÍE, homofobii, 1. frica de homosexualitate sau frica de homosexuali 2. adversiunea ,dezaprobarea ,discriminarea ,ura fata de homosexualitate si fata de persoanele de aceasta orientare sexuala Homofobia poate fi clasificata drept un tip de xenofobie homo (acelasi) si phobos (teama). Radicalul homo nu trebuie confundat cu cuvântul latinesc homo (om).
bezer, bezér s.n. (înv.) 1. membrana groasa de la intestine; mezenter; grasimea de pe intestine; – untura de porc. 2. (fig.) barbia celui gras.
adj, Adj. (reg. Basarabia) Suplimentar, complementar
climat, CLIMÁT s.n. 1. Clima. 2. (Fig.) Atmosfera sociala, morala; ambianta. [< fr. climat, cf. gr. klima].
columbit, COLUMBÍT s.n. Niobit. [< fr., engl. columbit, cf. Columbia – oras în S.U.A.].
aztec, AZTÉC, -Ă I. adj., s. m. f. (amerindian) care face parte dintr-o uniune de triburi din regiunea centrala a Mexicului. ♢ (s. n.) dialect vorbit de azteci. II. adj. care apartine aztecilor. o arta ~a = arta precolumbiana. (< fr. aztèque)
ciupă, ciúpa s.f. (reg.) 1. apa calduta (încropita), în care se scalda copiii mici; baie, scaldatoare, scalda, scaldausa. 2. vasul de lemn (albia, copaia, covata, troaca) în care fac copiii mici baie; baia, baita.
coldără, cóldara, cóldare, s.f. (reg.) plapoma, obial.
corăbieri, corabierí, corabierésc, v.b. IV (înv.) a naviga, a calatori cu corabia.
alean, aleán (aleánuri), s.n. – Suferinta, necaz, suparare. Mag. ellén "contra" (DAR). Cihac propune sl. alinŭ "insidios", care pare mai putin convingator. Limba actuala începe sa confunde alean cu der. de la a alina "a consola"; cf. în farmacia mea a tot lecuitoare aleanuri am la chinurile-abia simtite (Arghezi). – Der. alensug, s.n. (dusmanie), din mag. ellenség.
alege, alége (alég, alés), vb. – 1. A selecta, a prefera ceva sau pe cineva. – 2. A distinge, a deosebi. – 3. A decide, a ajunge la un rezultat. – 4. A participa la alegeri. – 5. (refl.) A ramîne cu ceva. – Mr. aleg, aleadzire (alepsu, aleapta); megl. leg, leaziri. Lat. allĕgĕre (Puscariu 60; Candrea-Dens., 47; REW 364; DAR); pastrat numai în rom. si în it. alleggere (aver., mil. alezer). Dupa REW, ar putea fi vorba si de lat. ēllĭgere (cf. Körting 3229), parere fara îndoiala gresita (cf. BL, V, 87). Der. alegator, s.m. (persoana care voteaza); alegînd, adv. (înv., cu exceptia, în afara de); ales, adj. (select); ales, adv. (înv., mai cu seama, în special; astazi se prefera constructia mai ales); ales, s.m. (deputat); ales, s.n. (selectie); alesator, s.m. (înv., arbitru); alesatura, s.f. (procedeu de ornamentare, mai ales la broderii); les, adv. (Basarabia, mai ales).
decor, DECÓR s.n. 1. Totalitatea pânzelor pictate, a paravanelor, a mobilelor si a altor obiecte folosite pentru a crea cadrul în care se joaca o piesa pe scena sau o scena de film. ♦ (Fig.) Cadru, ambianta; peisaj, tablou. 2. Podoaba, ornament; ornamentatie. [< fr. décor].
cuptură, cuptúra, cuptúri, s.f. (reg.) piatra de mina abia întinata.
derivat, DERIVÁT, -Ă adj. 1. Care deriva, decurge. 2. (Despre o apa) Abatut din cursul sau, din albia sa naturala. // s.m. si n. Substanta preparata din alta substanta si care se aseamana ca structura moleculara cu substanta din care provine. // s.n. 1. Produs industrial care se extrage dintr-o anumita materie prima. 2. Cuvânt format prin derivare de la alt cuvânt. 3. Lucru care deriva din altul. [< deriva].
deroca, DEROCÁ vb. I. tr. A îndeparta stâncile din albia unui râu, de pe un teren. [P.i. derochéz. / cf. fr. dérocher].
frânbiată, frânbiáta s.f. (reg.) oaie cu lâna creata.
grubie, grúbie s.f. (înv.) defectul grobianului.
apropia, apropiá (-íi, apropiát), vb. – 1. A se deplasa (tot) mai aproape de ceva sau cineva. – 2. A intra în legatura, a aborda pe cineva. – 3. A pune împreuna. – 4. A pune aproape spre a compara, a confrunta. – Mr. aprok’u, mr. prok’u. Lat. apprŏpiāre, care a ajuns sa se confunde cu apprŏpinquāre (Puscariu 102; Candrea-Dens., 66; REW 557; DAR); cf. sard. approbiare, v. prov. apropchar, fr. fr. approcher (› it. approcciare). Cf. aproape.
echilibru, ECHILÍBRU s.n. 1. Stare a unui corp supus actiunii unor forte sau efecte care se anuleaza reciproc fara sa-i schimbe starea de miscare. ♦ (Fil.) Teoria echilibrului = conceptie potrivit careia în mecanismul procesului dezvoltarii este esentiala starea de echilibru între obiectul în dezvoltare si mediul ambiant. 2. (Fig.) Stabilitate a unei situatii, a unei stari sufletesti etc. ♢ Echilibru bugetar = stare a unui buget în care veniturile sunt egale cu cheltuielile. [Pl. -re, -ruri. / cf. fr. équilibre, it. equilibrio, lat. aequilibrium < aequus – egal, libra – balanta].
ecofobie, ECOFOBÍE s.f. (Med.) Teama morbida de a sta singur în casa. [Gen. -iei. / cf. fr. écophobie, it. ecofobia < gr. oikos – casa, phobos – teama].
efebie, EFEBÍE s.f. Colegiu al tinerilor efebi din vechea Atena, unde acestia primeau o educatie civila si militara. [Gen. -iei. / < fr. éphébie, gr. ephebia].
apune, apúne (apún, apús), vb. – 1. (Despre soare si astri) A asfinti, a scapata. – 2. A decadea, a fi în declin. – 3. A pieri, a muri. – Mr. apun. Lat. appōnĕre "a împreuna" (Seineanu, Semasiol., 181; Puscariu 104; Candrea-Dens., 1462; REW 551; DAR); cf., cu alte sensuri, it. apporre, v. prov. apondre, v. sp. aponer, port. apôr. Semantismul rom. se explica printr-o faza intermediara "a (se) pune sub" sau "a coborî", care se mai pastreaza în mr. (casa apusa "casa joasa"). Sensul primitiv s-a conservat în gal. din Lubián apor "a înjuga boii". Pentru uzul rom., rom. prefera vb. simplu, cf. it. ponente, sp. poniente, ponerse el sol, port. poente. Der. apus, s.n. (asfintit de soare; occident); apusean, adj. (occidental). Expresia soare apune a trecut în ngr. σορουπώνει "noaptea cade", cf. alb. serpont "crepuscul" (Meyer 381).
embrionar, EMBRIONÁR, -Ă adj. 1. De embrion, referitor la embrion. ♢ Dezvoltare embrionara = embriogeneza. 2. (Fig.) Abia nascut, în germen, la începutul existentei, al dezvoltarii. [Cf. fr. embryonnaire].
endocardită, ENDOCARDÍTĂ s.f. (Med.) Inflamatie de natura microbiana a endocardului. [< fr. endocardite].
areu, aréu s.m. – Buruiana-de-venin (Euphorbia helioscopia). – Var. ariu. Origine necunoscuta. DAR presupune o legatura cu alior.
încunjurime, încunjuríme s.f. (înv.) împrejurime, mediu ambiant.
arie, arié (árii), s.f. – 1. Loc unde se treiera, arman. – 2. Suprafata. – Var. (înv.) are. Mr. arye, megl. aryie, aryia. Lat. ārea (Puscariu 119; Candrea-Dens., 86; REW 626; DAR); cf. alb. arë, it. aja, prov., port. aira, fr. aire, cat., sp. era (gal. din Lubián airá). Folosirea ca termen stiintific se datoreaza contactului cu fr. aire. Der. aret, s.n. (regiune, zona), cu var. ariet. Pronuntarea este grava. În general suf. -et este tonic, dar exista si cazuri cînd este aton, cf. bunget, prejmet, astfel încît putem considera fara nici o dificultate ca este vorba de un der. normal de la arie. Dictionarele l-au confundat uneori cu arét "ajutor".
armăsar, armasár (armasári), s.m. – Cal mascul necastrat. Lat. armessārius, de la [equus] admissārius, cu acelasi sens (Schuchardt, Vokal., I, 141; Puscariu 126; Candrea-Dens., 93; REW 177; DAR; Phillipide, II, 631); cf. alb. harmëšuar, sard. ammesardzu (Wagner 108). Forma armessārius, atestata, pare inexplicabila la Candrea-Dens., dar apare explicata în DAR. În plus, pentru trecerea lui ad- la ar- înaiante de labiala, cf. A. Ernoult, Mél. Soc. Ling., XIV (1907-8), p. 473-5. Este de asemenea posibil sa fi intervenit în acest caz analogia cu gr. χάρμα "atelaj, tractiune de cai". REW 177 presupune ca din alb. a intrat în rom. o forma harmasar (cu s), care pare a se datora unei greseli (cf. Graur, BL, V, 86). – Din rom. provine rut. harmasar (Miklosich, Wander., 16; Candrea, Elemente, 404).
euforbiacee, EUFORBIACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante dicotiledonate dialipetale, al caror fruct este o capsula cu seminte; (la sg.) planta din aceasta familie. [Pron. e-u-for-bi-a-ce-e, sg. invar. / < fr. euphorbiacées].
însăbiat, însabiát, însabiáta, adj. (reg.) ascutit (ca sabia).
flagel, FLAGÉL s.n. 1. (Rar) Bici; manunchi de nuiele cu care era batut cineva. 2. (Fig.) Nenorocire mare, dezastru, calamitate, molima, boala. // s.m. 1. Prelungire protoplasmatica filamentoasa cu ajutorul careia anumite celule (protozoare, spermatozoizi etc.) se misca într-un mediu lichid. 2. Excrescenta care ia nastere din tulpina si se extinde la suprafata pamântului, dând frunze si radacini si înflorind abia în al doilea an. [< lat., fr. flagellum].
asemăna, asemaná (aseáman, asemanát), vb. – 1. a egala, a nivela. – 2. A face sa semene, a asemui. – 3. (Refl.) A avea însusiri comune, a semana. – 4. A compara. Lat. •assĭmĭlāre (Diez, Gramm., I, 189; Puscariu 134; DAR); cf. it. assembiare, fr. assembler, sp. asemblar, cu evolutia semantica diferita de rom. Cf. semana. – Der. asemanator, adj. (care seamana).
aspru, áspru (áspri), s.m. – Veche moneda turceasca de argint, care a circulat în tarile romîne, începînd cu sec. XV; valora a douasprezecea parte dintr-un florin, în sec. XVII, si 1/80 dintr-un leu (adica o letcaie sau o jumatate de para), la începutul sec. XIX. – Mr. aspru, megl. aspra. Ngr. ἄσπρον, din lat. asper, cf. bg. asprŭ. Cuvîntul sp. figureaza deja la Covarrubias. Cf. Ed. Schwyzer, IF, I (1931), p. 1-45.
gabie, GÁBIE s.f. Platforma cu balustrada asezata la capatul de sus al catargului unei nave pentru a permite observarea orizontului si (la corabiile cu pânze) manevrarea pânzelor. [Gen. -iei. / < it. gabbia, cf. fr. gabie].
hering, HÉRING s.m. Peste marin asemanator cu scrumbia, care calatoreste în grupuri mari. [< germ. Hering].
miră, míra s.f. (înv.) guma mirositoare produsa de un arbore din Arabia.
mogorogea, mogorógea s.m. (reg.) om care abia vorbeste, pe care nu-l poti întelege.
năbia, nabiá, vb. I refl. (reg.) 1. a-si mari volumul, a se umfla când este bagat în apa. 2. a se satura de ceva; a se îngretosa.
băga, bagá (bág, át), vb. – 1. A înjuga animalele. – 2. A supune, a prinde, a pune sub ceva sau sub cineva. – 3. A (se) pune la dispozitia cuiva, a (se) angaja într-o slujba. 4. A pune în inferioritate, a obliga. – 5. A înfrînge, a supune, a învinge. – 6. A pune înauntru, a introduce, a vîrî. – 7. A pune, a seza. 8. A (se) pune la mijloc, a se interpune. – 9. A interveni, a (se) amesteca în ceva, a (se) amesteca în ceva, a-si vîrî coada. – Mr., megl. bag, bagari. Daca scara de valori semnalata aici corespunde, cum credem, evolutiei istorice si cronologice a cuvîntului, etimonul sau ar putea fi lat. bῑgāre, de la bῑga ‹ bis iuga. Consideram drept semnificatie primara cea care mai pastreaza înca în expresia a baga în plug, a baga în cîrd. De la ideea de "a pune la jug" s-a putut trece firesc la cea de "a prinde" în general, ca la Cantemir: silea sa-l bage la mîna. De altfel, evolutia semantica pare normala; ar putea fi comparata cu cea a lat. inchoare, de la co(h)us "parte a jugului". Bῑga a lasat descendenti în limbile romanice (cf. REW 1096); nu se mentioneaza însa nici un reprezent al lui bῑgāre, a carui forma apare în dictionare. Fonetismul, regulat din punctul de vedere al rom. (cu modificarea vocalei atone, sub influenta labialei anterioare, cf. masura, pacat, batrîn), prezinta dificultati în dialecte, unde s-ar presupune un rezultat •begari sau •bigari. Este de presupus ca vocala atona a suferit, în mr. si în megl., o schimbare accidentala, fie datorita vocalei urmatoare, fie influentei altui cuvînt, ca de ex. gr. βάλλω › βάξω. Întrebuintarea acestui ultim cuvînt coincide perfect cu cea din mr., astfel încît βάξω a putut fi propus ca etimon al rom. (Cihac, II, 638), chiar daca aceasta ipoteza este insuficienta sub toate aspectele. Cf. si ngr. μπήγω "a pune, a introduce". Nici una din explicatiile propuse anterior nu pare a fi retinut atentia specialistilor. În afara de Cihac, se cuvine sa mentionam ipoteza lui Miklosich, Slaw. Elem., 8, care considera cuvîntul ca provenind din fondul autohton. DAR si Candrea îl dau drept necunoscut, iar Philippide, II, 697, îl considera de origine obscura. G. Meyer, IF, VI, 115, REW 880 si Rohlfs, Differenzierung, 29, îl leaga de un radical romanic •bag › prov. baga, de unde fr. bague, bagage. Se pot adauga parerile lui Scriban, care explica prin sl. badati "a gauri" cuvîntul rom.; Giuglea, Dacor., II, 374, care pleaca de la longob. bauga "fiare, lanturi" ("begrifflich und formell schwierig" REW 880); Pascu, Arch. Rom., X, 473, care pleaca de la bg. bakan.
imperceptibil, IMPERCEPTÍBIL, -Ă adj. Care nu se poate percepe; (p. ext.) abia perceptibil. [Cf. fr. imperceptible].
băldăbi, baldabí (-bésc, -ít), vb. – A fi sleit de caldura. Creatie expresiva (Iordan, BF, II, 184). Cuvînt rar, abia documentat în Munt. – Der. baldabeala, s.f. (extenuare, epuizare).
inframicrobian, INFRAMICROBIÁN, -Ă adj. Referitor la inframicrobi, de inframicrobi. [Pron. -bi-an. / < fr. inframicrobien].
bate, báte (batút, út), vb. – 1. A da lovituri, a lovi, a izbi. – 2. A ciocani în usa. – 3. A lovi cu ciocanul, a ciocani. – 4. A scoate moneda. – 5. A scutura cu putere grînele, a treiera. – 6. A ciomagi, a da cu parul. – 7. A lovi cu batatorul rufele pentru a le spala. – 8. A tese. – 9. A amesteca, a face cartile de joc. – 10. (Înv.) A tipari. – 11. A doborî, a culca la pamînt. – 12. A încrusta, a face marchetarie. – 13. A strabate, a merge în recunoastere. – 14. A vizita. – 15. A lovi în pamînt. – 16. A lovi un instrument muzical de percutie. – 17. A cînta (la un instrument), a produce un sunet ritmic. – 18. A latra. – 19. A palpita, a pulsa. – 20. A tine tactul. – 21. A rani, a face rau. – 22. A bombarda; a agresa cu armele. – 23. A atinge, a ajunge la. – 24. A cadea peste ceva. – 25. (Despre vînt) A sufla. – 26. (Despre ploaie si mai ales despre grindina) A cadea. – 27. A pedepsi, a da lovituri. – 28. A se îndrepta spre, a o apuca într-o anumita directie. – 29. A tinde spre, a semana cu ceva. – 30. A se lupta, a participa la o batalie sau bataie. – 31. A da lovituri cu ceva, a palmui; a biciui. – 32. A învinge, a birui, a iesi victorios. – 33. A fi mai mult, a valora mai mult. – 34. A se împerechea calul cu iapa. – 35. (Refl.) A face oua, a depune ouale. – 36. A-si bate joc, a batjocori, a zeflemisi, a rîde de cineva. – Mr. bat (batire), megl. bat, istr. bǫtu. Lat. battĕre, din clasicul battuĕre (Diez, I, 59; Puscariu 192; REW 996; Candrea-Dens., 144; DAR)s cf. it. battere, prov. batre, fr. battre, sp. batir, port. bater. Multe din sensurile rom. sînt romanice, cf. it. batter moneta (4), batter il grano (5), batter la cassa (18), batter l’ore (18), batter la strada (13), gli batte il cuore (20), il sole batte (25). Multe din aceste întrebuintari sînt proprii si fr. si altor limbi romanice. În gal. din Lubián, bater are acceptiile 19 ("a palpita, a pulsa") si 2 ("a ciocani în usa"). Pentru lapte batut, cf. lat. batuta "lac pressum" (Du Cange; Castro 175) si fr. lait battu. Expresia a-si bate joc "a batjocori" este greu de explicat semantic, cf. batjocura; apropierea de fr. s’en battre les fesses (Spitzer, Dacor., IV, 669) este ingenioasa, dar neconvingatoare. Der. batalie, s.f. (nicovala portativa), cu suf. ca în tocalie, tacalie; batator, adj. (care bate); batator, s.n. (bat, în special cel cu care se bate laptele); batatoare, s.f. (lopatica, mai; melita; perie de tipografie); batatarnic, s.n. (planta, Senecio crucifolius); batatori, vb. (a tasa, a batuci; a face bataturi); batatura, s.f. (lovitura; pulsatie, batatorit; îngrosare a pielii palmelor sau talpilor; ograda; urzeala), pentru a carui formare cf. lat. med. battetura "bataie" (Bull Du Cange, V, 105); bataus, s.m. (persoana careia îi place sa se bata; scandalagiu); bateala, s.f. (urzeala; lopatica la razboiul de tesut; titirez de moara); bateliste, s.f. (rar, teren plan; loc expus); batiste, s.f. (ograda); batuci, vb. (a tasa pamîntul; a face bataturi); batuceala, s.f. (actiunea de a batuci); batucel, s.m. (musca de cal); batuta, s.f. (joc popular tipic); batalau, s.n. si m. (mai; servitoare a spalatoreselor; barbat afemeiat, desfrînat), der. cu suf. -lau, ca fatalau "hermafrodit", de la fata, sdrangalau "amorez", pularau "barbat desfrînat, cu înclinatii de priapism". Este utila, prin urmare, explicatia data de Diez, Gramm., I, 128, bazata pe gr. βάταλος (cf. împotriva, Cihac, II, 124). Sensul de "afemeiat" pare a proveni de la acela de "servitoare a spalatoreselor", considerata aici ca simbol priapic; si poate si de la sensul 35 al vb. a bate, uz cu totul explicabil, în lumina sensului 20, si pe care Giuglea, Dacor., III, 618, îl considera în mod inutil, înca pentru gr. βατεύω.
parimicesc, parimicésc, parimiceásca, adj. (înv.) proverbial.
biet, biét (biáta), adj. – Sarman, nenorocit, nefericit. Cuvîntul are un sens si o întrebuintare particulara, întrucît reprezinta o calitate pur afectiva, atribuita de vorbitor si în nici un caz intrinseca obiectului (ca în cazul sp. el pobre hombre, fata de el hombre pobre). Din aceasta ratiune, nu este posibila întrebuintarea sa postpusa (•omul biet), decît în apozitie (omul, biet, nu stia ...) caz în care este de preferat uzul invariabil (femeia, biet, nu stia). Nuanta afectiva puternica este evidenta în întrebuintarea curenta a cuvîntului, cînd este vorba de membrii familiei decedati: bietul tata, bietul frate-meu (cf. sp. mi pobre padre). Presupunem ca acest caz indica adevarata semnificatie a cuvîntului, caz în care se poate recunoaste în el lat. vĕtus "vechi", care s-a întrebuintat de asemenea din epoca clasica desemnînd "stramosii, cei morti". În acest caz, bietul Petre a început prin a însemna "raposatul Petre" si apoi, printr-o asociatie de idei fireasca, "bietul Petre" (cf. si saracul Petre). Fonetismul lui vetus › biet este normal; cf. si it. vieto "trecut, vechi". Ex. it. arata ca acuz. lui vĕtĕrem fusese abandonat înca din lat. vulg., si cuvîntul a fost redus la tipul. decl. a doua. Celelalte explicatii încercate pîna acum par destul de improbabile. S-a presupus ca este vorba de sl. bĕdĭnŭ (Cihac, II, 13; Puscariu 201; DAR), în ciuda imposibilitatii fonetice; de la lat. vietus "ofilit, slab" (Diez; Densusianu, Hlr., 90; cf. REW 9325), în ciuda dificultatilor semantice; sau de la lat. biliatus (Giuglea, Dacor., III, 765-7; cf. REW 9645). Din rom. provine sas. bdjetisch.
bîr, bîr interj. – 1. Strigat cu care ciobanii îsi aduna si conduc turmele. – 2. Indica o senzatie de frig intens. Creatie expresiva; pentru diferitele sale sensuri, cf. Puscariu, Dacor., I, 84-6. Cu prima acceptie, rr bilabial se foloseste în mai multe limbi, cf. sp. arre; la al doilea, însasi vibratia imita tremuratul. Cf. si Philippide, II, 700. Dat fiind caracterul evident expresiv, pare curioasa încercarea lui Densusianu, GS, I, 58, de a explica acest cuvînt prin iraniana (cf. Rosetti, II, 111). Der. bîrîiac, s.m. (miel); bîrîi, vb. (a striga oile; a vorbi împiedicat, a mormai; a trosni). Ultimul uz (cf. Sadoveanu, au bîrîit ca un tunet alte potîrnichi) pare o greseala datorita confuziei cu pîrîi. Var. a barai, care apare în unele dictionare, ar putea fi o ortografie gresita.
blestema, blestemá (-m, -át), vb. – 1. A huli, a ocarî. – 2. (Refl.) A face juramînt, a se jura. – 3. A vorbi de rau, a ponegri, a defaima. – Var. blastama, blastema. Mr. blastim, megl. bl’astim. Lat. •blastēmāre, der. de la blasphemāre (Puscariu 205; Meyer, Alb. St., IV, 27; REW 1155; Candrea-Dens., 162; DAR); cf. sp. lastimar, care atesta existenta formei lat. vulg., cu t în loc de f; v. si it. biasimare, fr. blâmer. Der. blestem, s.n. (blestemare, afurisire), care pare a fi un der. postverbal, dar pe care Pascu, I, 52, îl considera un der. de la lat. •blastemium (în loc de blasphemium); blestemat, adj. (ticalos, afurisit; bandit; potlogar); blestematesc, adj. (infam); blestemateste, adv. (înv., în chip mizerabil); blestemati, vb. (a ajunge rau); blestematie, s.f. (actiune reprobabila, în general).
pitihelniţă, pitihelníta, pitihelníte, s.f. (reg.) 1. pielita de pe carne. 2. piele care atârna sub barbia boului.
labial, LABIÁL, -Ă adj. Referitor la buze, al buzelor. // adj., s.f. (Sunet) la a carui articulare participa buzele. [Pron. -bi-al. / < fr. labial, cf. lat. labium – buza].
plisă, plísa1, plíse, s.f. (reg.) 1. loc adânc si linistit în albia unui râu. 2. loc în padure unde se aduna lemnele pentru a fi transportate cu masinile sau cu carutele. 3. lemn pus de-a curmezisul unei ape curgatoare, pe care se asaza butucii când se construieste o pluta.
lesbian, LESBIÁN, -Ă adj. Referitor la lesbianism; lesbic. // s.f. Femeie care practica lesbianismul. [Pron. -bi-an. / < fr. lesbien].
bold, bold (bólduri), s.n. – 1. Stramurare, stramurarita. – 2. (La albina si alte insecte) Ac. – 3. Vîrf ascutit. – 4. Ac cu gamalie, ac , cui. – 5. Imbold. Sl. bodli "spin" (Miklosich, Lexicon, 35; Cihac, II, 21), cf bg. bodilo "ac, vîrf ascutit". Der. boldan, s.n (vîrf, culme; tibia); boldi, vb. (a împunge; a îmboldi; a casca ochii); boldis, adv. (oblic, piezis); boldisca, s.f. (secara); boldui, vb. (a incrusta); imbold, s.n. (stimulent, îndemn); îmboldi, vb. (a întepa; a îmboldi, a incita); îmbolditor, adj. (care înteapa). Imbold este der. postverbal de la îmboldi, introdus artificial de literatura (cf. fonetismul cu i în loc de î) si fara circulatie populara. Din aceeasi familie trebuie sa faca parte beldie, s.f. (prajina subtire, par lung; tulpina), chiar daca vocalismul prezinta vreo dificultate; der. beldios, adj. (atos); beldete, s.m. (Olt, bat); beldita, s.f. (peste, Alburnus bipunctatus).
macrobit, MACROBÍT, -Ă adj. Macrobian. [< fr. macrobite].
boteza, botezá (botéz, botezát), vb. – 1. A (se) supune botezului. – 2. A pune nume. – 3. A muia, a îndoi cu apa. – Mr. batiz, batizari, megl. patedz, patidzare; istr. botez. Lat. baptizāre (Puscariu 212; REW 939; Candrea-Dens., 168; DAR); cf. alb. pakëzań, it. batteggiare (aberg. bateza), prov. batejar, v. fr. batoyer, cat. batejar, sp. bautizar, port. baptizar. Este cuvînt de uz general (ALR 213). Reducerea grupului lat. pt este efectul unei disimulari a labialelor (Rosetti-Graur, BL, III, 72); Candrea, Élements, 9 si Puscariu, Lat. li., 9, încercasera s-o explice presupunînd ca termenul intrase mai tîrziu în rom., din it. Der. botejune, s.f. (botez); botez s.n. (ritual crestin de primire a cuiva printre credinciosii bisericii; baie; apa sfintita) botezat, s.m. (crestin); botezatoare, s.f. (înv., cristelnita); botezator, adj. (care boteaza; Sfîntul Ioan Botezatorul); nebotezat, adj. (pagîn, evreu; curat, fara a fi amestecat cu apa). Cf. Boboteaza.
melisă, MELÍSĂ s.f. Planta melifera din familia labiatelor, cu frunze care contin un ulei sedativ; (pop.) roinita. [< fr. mélisse].
mentă, MÉNTĂ s.f. Planta din familia labiatelor, ale carei frunze contin un ulei bogat în mentol; (pop.) izma. [Var. minta s.f. / < lat. mentha, cf. fr. menthe].
lulele, lulele, s.f. Obiect cu care se fumeaza, alcatuit dintr-o parte mai groasa si scobita, în care se pune tutunul, si dintr-o teava (îndoita) prin care trece fumul; pipa; p.restr. gavanul pipei. ◊ Expr. (Adverbial) Îndragostit (sau amorezat) lulea = foarte îndragostit. ♦ Cantitate de tutun cât încape în gavanul unei pipe. [Var.: (reg.) liuleá s.f.] – Din tc. lüle.
microbian, MICROBIÁN, -Ă adj. Produs de microbi; raspânditor de microbi. [Pron. -bi-an. / cf. fr. microbien].
prosie, prósie, prósii, s.f. (pop.) 1. ogor arat si semanat pentru prima data, dupa ce a fost necultivat doi sau trei ani; ogor nelucrat sau abia destelenit. 2. (reg.; în forma: prosâie) fânat. 3. (reg.) mosie stramoseasca.
proverbialist, proverbialíst, proverbialísti, s.m. (înv.) autor de proverbe.
broci, broci s.m. – 1. Culoare rosu-aprins, ocru rosu. – 2. Roiba (Rubia tinctorum). Sb. broč (Cihac, II, 69). Sec. XVIII, putin folosit.
bucium, búcium (búciume), s.n. – 1. Instrument muzical de suflat, folosit de ciobani, de mari dimensiuni (pîna la 3 m lungime), facut dintr-o ramura scobita de tei, artar sau cires, sau de doage strînse tare cu fîsii de coaja de cires. – 2. Trunchi, bustean, butuc. – 3. Butuc de roata. – 4. Tub în general. – Var. buci(u)n, buciume, buciuma, toate înv. – Mr. bucium "trunchi". Lat. būcĭna sau būccĭna (Puscariu 228; REW 1368; Candrea-Dens., 193; DAR); cf. v. fr. buisine, sp., port. bocina. Fonetismul prezinta unele dificultati. Rezultatul normal, bucin(a), s-a modificat, în privinta vocalismului, prin propagarea timbrului u, si în acelasi timp, prin asimilarea lui n final cu labiala initiala. (Cf. Candrea, Éléments, 59). DAR considera ca bucium 2, este un cuvînt diferit, care este în legatura cu butuc; în realitate, este vorba numai de o extindere a sensului 1, dat fiind ca bucium este, la prima vedere, o ramura groasa sau un trunchi de grosime medie, cu coaja, dar curatat de crengi. Der. bucinar, s.m. (cosar); bucinis, s.m. (cucuta, Conium maculatum, angelica, Archangelica officinalis); buciuma (var. înv. bucina), vb. (a cînta din bucium; a vesti, a anunta), din lat. būccĭnāre (Puscariu 229; Candrea-Dens., 194; REW 1369); buciumas, s.m. (persoana care cînta din bucium); buciumator, adj. (tunator). – Din rom. provine bg. bučimiš (Conium maculatum), cf. Capidan, Raporturile, 210.
matc, MATCÃ, mãtci, s.f. 1. Regina albinelor, care asigurã perpetuarea stupului, prin depunerea de ouã. Matca este hrãnitã de cãtre albine specializate, cu asa-numitul lãptisor de matcã. De obicei într-un stup exista o singura matcã. In momentul când albinele se pregãtesc de roire, ouãle depuse sunt hrãnite suplimentar astfel încat sã se dezvolte mai multe mãtci, care vor zbura împreunã cu o parte din albine si vor forma în continuare alti stupi. 2. Suprafata de pãmânt, scobitã de-a lungul malurilor pe care curge un râu. Matca sau albia râului.
bumb, bumb (búmbi), s.m. – 1. Nasture. – 2. Piesa sferica adaugata unui obiect, pentru a servi drept ornament, sau cu scopuri utilitare, buton. Mag. gömb, gomb (Cihac, II, 486; Mîndrescu 143; DAR; Gáldi, Dict., 86). Mai putin probabila este ipoteza lui Giuglea, Dacor., II, 385, bazata pe lat. bombus "obiect rotund" (cf. REW 1199). Der. bumbareata, s.f. (tîrtita, noada); bumbi (var. îmbumba, îmbumbia), vb. (a pune nasturi la o haina; a încheia cu nasturi); bunghi, vb. (Mold., a rotunji); bumbisor, s.m. (plante: Erigeron acris; Anthemis tinctoria; Pyrethrum balsamita); bumbuliu, adj. (rotund, sferic), care este posibil sa reproduca mag. gömbölü; bumburel, s.m. (cos, bubulita); bumburez, s.m. (graunte; planta Schoenus nigricans); bumbasca, s.f. (ac cu gamalie), din mag. gömböstű; bumbusor, s.m. (planta Bellis perennis); desbumba (var. desbumbia), vb. (a descheia). Vb. a bunghi se confunda uneori cu omofonul sau a bunghi "a privi".
săbia, sabiá, sabiéz, vb. I 1. (înv. si reg.) a taia cu sabia, a sabra, a sabui. 2. (refl., reg.; în forma: sabii) a se ascuti, a se îngusta ca o sabie.
săbiat, sabiát, sabiáta, adj. 1. (înv. si reg.) care este ca o sabie, ascutit ca o sabie. 2. (reg.) strâmb, piezis, oblic.
săbier, sabiér, sabiéri, s.m. (înv.) 1. fabricant de sabii. 2. luptator cu sabia.
săbiere, sabiére, sabiéri, s.f. (înv. si reg.) taiere cu sabia; sabrare, sabuire.
scaiecios, scaieciós, scaieciósi, s.m. (reg.) pasare mica înrudita cu sticletele, cu fruntea rosie, barbia neagra si pieptul roz, care se hraneste mai ales cu seminte de in; inarita.
neofobie, NEOFOBÍE s.f. Fobie fata de tot ceea ce este nou. [Gen. -iei. / cf. it. neofobia < gr. neos – nou, phobos – frica].
autofobie, AUTOFOBÍE s. f. teama patologica de a fi singur. (< engl. autophobia)
slovar, slovár, -a, adj. (înv.; despre oameni) care de abia descifreaza alfabetul.
sembianţă, sembiánta, sembiánte, s.f. (înv.) înfatisare.
cadru, cádru (cádre), s.n. – 1. Tablou, pictura. – 2. Rama. – 3. Pervaz al unei usi sau ferestre. – 4. Ambianta, mediu al unei compozitii literare. – 5. Rama ce sustine fagurii în stup. – 6. Suport al bicicletei. – 7. La radio, colector de unde. – 8. Totalitatea serviciilor sau personalului unei institutii, lista de încadrare. – Mr. cadru "portret", megl. cadru. Fr. cadre (REW 6921), cf. ngr. ϰάδρο, ϰάδρα, bg. kadro. – Der. cadra, s.f.(pictura, tablou; rama, margine); cadra, vb. (a se potrivi cu ceva; a include); cadran (var. înv. cuadrant), s.n. (suprafata circulara cu diviziuni, la aparate de masurat; sfera), din fr. cadran.
silihtar, silihtár, silihtári, s.m. (înv.) 1. mare demnitar la turci, care purta sabia sultanului; demnitar turc care avea în grija armele unui mare vizir. 2. spatarel sau armas în ierarhia imperiului otoman.
cambie, cámbie (cámbii), s.f. – Document prin care semnatarul se obliga sa plateasca. It. cambio. – Der. cambial, adj., din it. cambiale.
cap, cap (-pete), s.n. – 1. Extremitatea superioara a corpului omenesc. – 2. Aspect, înfatisare. – 3. Minte, inteligenta, spirit. – 4. Viata, existenta. – 5. Individ, ins. – 6. (Pl.) Capital, avutie. – 7. Sef, capetenie, conducator. – 8. Partea cea mai înalta, mai importanta. – 9. Început, parte initiala. – 1O. Extremitate, parte extrema cu care se sfîrseste ceva. – 11. Fata, avers, parte a monedei cu efigia. – 12. (Înv.) Capitol, paragraf. – 13. Pomana din 33 de colaci care se împart pentru odihna sufletului celor morti; se face de obicei chiar în ziua mortii (capul de tarîna) la 6 si la 12 saptamîni. – Mr. cap, capite; megl. cap, cǫp, capiti, istr. cǫpete. Lat. •capum, forma vulgara de la caput (Puscariu 269; Candrea-Dens., 236; REW 1668; DAR; Rohlfs, Differenzierungen, 51); cf. it. capo, prov., cat., fr. chef, sp., port. cabo, toate cu sensuri der. Din punct de vedere semantic, cuvîntul rom. reprezinta, deci, o faza arhaica, întocmai ca sp. cabeza, fata de fr. si it. Cf. capatîi, capatîna, capcaun, capîntortura. Pl. reproduce lat. capita (cf. om, pl. oameni). Totusi, s-a dezvoltat un pl. analogic, capi, care se foloseste numai cu sensul 7, si într-un mod destul de oscilant: Balcescu scrie indiferent capetele armatei si capii armatei. Der. capat, s.n. (parte extrema; sfîrsit, deces, moarte; bucata, fragment; extremitatea osiei carului; colac care se da de pomana pentru odihna sufletului mortilor; înv., capitol, paragraf), sing. analogic format pe baza pl. capete (ca sunet-sunete, ropot-ropote etc.); timbrul a se explica prin labiala precedenta cf. omat-ometi, fat-feti; capes, adj. (tenace; încapatînat), cuvînt derivat artificial de Odobescu; capetel, s.m. (înv., început; capat, fragment, crîmpei; colac de pomana), dim. al lui capat cu suf. -el (Dupa Candrea-Dens., 237; REW 1636 si DAR, din lat. capĭtĕllum "capsor"; dar semantismul corespunde mai bine der. pe care o sugeram); capetea (var. capatea(la), capetea, capeteala), s.f. (parte a frîului care trece peste capul si botul calului), der. de la capetel (cf. cel-cea; purcel-purcea; catel-catea etc.), asa cum pe drept a observat Candrea (pentru Puscariu 277; REW 1637 si DAR, din lat. capĭtium al carui rezultat •capet s-a format probabil cu suf. -ea); capetenie, s.f. (capetenie, sef), de la capete, cu suf. abstract -enie; capui (var. încapui) vb. (a pune stapînire, a captura; a dota, a aproviziona; a împarti pomana numita cap sau capetel), cuvînt pe care DAR; Puscariu, Dacor., I, 595 si Scriban îl deriva de la mag. kapni "a capata, a obtine", dar care nu pare posibil a fi separat de cap, cel putin cu ultimul sau sens; este totusi probabil sa se fi produs o contaminare între cele doua cuvinte, singura care ar explica celelalte acceptii din rom. De aceeasi provenienta trebuie sa fie capuse, s.f. (mugure, mai ales de vita de vie; paduche al oilor, Melophagus ovinus; ricin, Ricinus communis), mr., megl. capusa, prin intermediul suf. dim. -us, f. -use (ca manuse, piciorus, etc.). Der. propusa de Puscariu, Dacor., I, 594, a fost acceptata de REW 1658 si DAR; cf. Rosetti, I, 113. Semantismul nu pare ca reprezinta vreo dificultate ; cf. sp. capullo, pe care A. Castro, RFE, 1918, 34, îl deriva de la caput si care are acelasi sens. Celelalte explicatii sînt mai putin convingatoare (din bg., dupa Pascu, II, 184; de la •cap, postverbal de la capēre, su sensul de "(lucru) care se sterpeleste", dupa Giuglea, Contributions). Alb. këpušë ("capusa" si "fraga"), bg. kapuš, sb. kapuša trebuie sa provina din rom. (cf. Capidan, Raporturile, 204; pentru relatiile cu alb., Philippide, II, 703 si Capidan, Meglonoromînii, 59). Der. capusi (var. încapusa), vb. (a înmuguri); capusnic, s.m. (fraguta, Cirsium oleraceum); capsuna, s.f. (fruct, Fragaria elatior, Fragaria collina). Der. acestui ultim cuvînt nu lasa nici o îndoiala (cf. alb. si mr. capusa "capusa" si "fraga"); pentru suf. Puscariu, Dacor., I, 593, propune -una, care nu este curent în rom (cf. REW 1668). Probabil trebuie plecat de la •capusun, cu suf. -un, cf. gargaun, si cu sing. refacut pe baza pl. Der. capsunica, s.f. (fraguta; specie de planta); capsuniu, adj. (culoarea capsunii). Capsoman, s.m. (prost, natîng), pare a fi un der. expresiv de la cap, cu suf. -man, ca gogoman, hotoman etc. Der. nu este clara; poate fi vorba de o contaminare cu ngr. ϰαφο- "sarac" sau mai curînd de un infix expresiv ca in cotosman.
carabă, carába (carábe), s.f. – 1. Fluier. – 2. Tubul cimpoiului. – 3. Femur. Pare a fi vorba de un cuvînt balcanic, din fondul tracic. Coincide cu sb. karabe "fluier", carabatak "partea de sus a pulpei de pasare"; însa nu se poate explica prin sb. (cum sustin DAR si Scriban), deoarece este împrumut în sl. si datorita raspîndirii rom. a cuvîntului si a der. sai. În plus, este cuvînt care a proliferat si în gr., fara ca radacina sa apartina acestei limbi, cf. gr. ϰαραβίς "lacusta"; ϰάραβος "gîndac" si, mai tîrziu, "nava", care, dupa Boissacq 411, trebuie sa fie cuvînt strain în gr.; ϰαρβατίνη "învelitoare de blana pentru picioare", a carui origine este necunoscuta, tot dupa Boissacq 412; ϰαρβατιών "masinarie de aruncat sulite". Toate aceste cuvinte s-ar putea explica pe baza unui cuvînt strain (probabil trac), cu sensul de "tulpina", apoi devenit "picior", si poate în legatura cu gr. ϰάλαμος. lat. calamus. Acest ipotetic •caraba nu poate fi gr., caci rezultatul rom. al lui b intervocalic ar fi fost diferit; si, întrucît nu este nici sl., se cuvine sa-l atribuim fondului primitiv balcanic. Animalele care au primit nume derivate de la acest cuvînt, se caracterizeaza, toate, prin faptul ca au multe picioare; ϰάραβος "nava" (lat. carabus, de unde sp., cáraba, carabela, cf. rom. corabie) se explica prin aspectul barcii cu vîsle, care are o oarecare asemanare cu un gîndac. Trecerea semantica de la "fluier" la "os" si "picior" este fireasca, cf. lat. tibia, fr. flûte, rom. fluier si ciolan. Der. caraban, s.m. (nasicorn); carabana, s.f. (nasicorn; femur); carabani, vb. (a o întinde, a fugi, a disparea; a da lovituri), cuvînt pe care Pascu, Etimologii, 63, DAR si Scriban îl pun în legatura cu caravana, ipoteza imposibila istoric si fonetic si care trebuie sa se interpreteze ca "a pleca pe picioare", cf. fr. carapater; carabaneala, s.f. (fuga, plecat); carabete, s.m. (larva de tîntar sau taune), pe care Diculescu, Elementele, 489, îl pun în legatura cu un gr. •ϰαραββίς, si care este un der. cu suf. -ete, cf. carete. Din acelasi grup face parte fara îndoiala carabus, s.m. (insecta, Melolontha vulgaris), format cu suf. -us (mr. carabus, megl. carabatšca, cf. bg. karabacka, care trebuie sa provina din rom.), si care prezinta un paralelism perfect cu gr. ϰάραβος. Pentru acest cuvînt rom. s-au sugerat numeroase etimoane. Puscariu 286 pleaca de la lat. scarabaeus (sard. carrabusu, piem. rabastabüsa, cf. REW 1225), despre care presupune ca s-a contaminat cu lat. buscus "padure", si propune de asemenea o legatura cu alb. karabuš "rac" (cf. Meyer 177 si Papahagi, Etimologii). REW 1671 presupune un lat. •carabus, pe care el însusi îl califica drept incert cu acest sens, si care n-ar fi dat rezultatul rom. Scriban îl leaga direct de lat. scarabaeus, si Diculescu, Elementele, 487, de un gr. •ϰάρραβος, cu finala expresiva. În sfîrsit, DAR leaga acest cuvînt cu carabas, fara sa fie clara ratiunea acestei apropieri. Pare mai sigur sa nu îl separam de caraban sau carabete; caz în care si alb. ar proveni din rom. Var. caradasca, s.f. (nasicorn) indica o contaminare a lui carabus cu radasca. ♦ Caravani, s.m. pl. (pantaloni tipic orientali), din bg. karavani (DAR) si caravei, s.n. (par, bat), folosit în Olt., par a fi în legatura cu acelasi cuvînt primitiv, fara îndoiala prin intermediul sl. ♦ Carîmb, s.m. (drug de loitra în care intra spetezele carului; parte a cizmei care îmbraca piciorul de la genunchi la glezna, în Bucov. si Maram., bat pentru a masura laptele muls) face parte din aceeasi familie, si reprezinta acelasi cuvînt cu infixul nazal vechi (cf. gr. ϰαράμβιος "gîndac" si glosa lui Hesiquio ϰαράμβος, citata de Capidan, LL, II, 224). Ipotezele în legatura cu originea sa sînt si mai numeroase decît în cazul lui carabus; din mag. karina (Cihac, II, 487); de la carri umbo (Philippide, ZRPh., XXXI, 302); din sl. •karǫbŭ "coaja", provenind din gr. ϰόρυμβος (Weigand, Jb, XVI, 222); din sl. korubati "a dezghioca" (Miklosich, Et. Wb., 132); din lituan. karābas (Scriban, Arhiva, 1921, p. 238); din lat. calamulus cu un b dezvoltat între consoanele rezultatului primitiv •carîmlu (Puscariu, Dacor., II, 596; cf. REW 1485); aceasta ipoteza, admisa de Densusianu, GS, 363; Candrea si DAR, prezinta mari dificultati fonetice (Cf. Graur, BL, V, 91). În sfîrsit, Capidan, LL, II, 224-7, bazîndu-se pe glosa lui Hesiquio mentionata, crede ca este vorba de un cuvînt anterior introducerii lat. în Dacia. – Cf. încaibara.
antibiotic, Antibiotic- a, antibiotici, -ce – s.n., adj, fr. antibiotique. I. S.n. Substanta de biosinteza microbiana, cu toxicitate selectiva, netoxica pentru organismul superior, dar toxica pentru anumite specii deferite filogenetic de specia producatoare; foarte diferite ca natura chimica. II. Adj. Care tine de un antibiotic
paciuli, PACIÚLI s.f. Planta erbacee labiata, originara din Extremul Orient, din care se extrage un parfum puternic. [Pron. -ciu-li, var. paciulie s.f. / < fr. patchouli].
discronia, ,,Discronia" este conceptul teoretizat de profesorul francez J.C. Terrassier pentru a releva diferenta dintre dezvoltarea cognitiva si cea afectiva. Un copil cu acest sindrom întelege cu usurinta ceea ce covârstnicii lui vor întelege de abia peste 3,5 sau 7 ani, dar nu poate rezista, la fel ca acestia, celor mai banale frustrarii si conflicte din viata cotidiana.
strunea, struneá, strunéle, s.f. (reg.) 1. parte a cutiei mobile (teicii) în care cad grauntele din cosul morii, înainte de a trece între pietrele morii. 2. parte a frâului unui cal, care înconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei.
subbărbie, subbarbíe, subbarbíi, s.f. (reg.) curelusa a hamului, care trece pe sub barbia calului.
subtanţios, subtantiós, -oása, adj. (înv.; despre pamânt) 1. bogat în saruri nutritive. 2. (adverbial) în esenta; profund.
substanţios, substantiós, -oása, adj. (înv.; despre pamânt) 1. bogat în saruri nutritive. 2. (adverbial) în esenta; profund.
termen, termen vulgar folosit pentru parul pubian
termen, termen vulgar reprezentand parul pubian
şintafel, sintáfel s.n. (reg.) ecluza care permite trecerea plutelor din lacul de acumulare în albia râului.
portsabie, PORTSÁBIE s.f. Piesa de piele, de metal sau de matase care se ataseaza la centura pentru a atârna sabia de ea. [Pl. -sabii, gen. -iei. / < port- + sabie, dupa fr. porte-épée].
prezbiacuzie, PREZBIACUZÍE s.f. (Med.) Leziune senila a urechii. [Pron. -bi-a-, gen. -iei. / < fr. presbyacousie, cf. gr. presbys – batrân, akouein – a auzi].
şoptos, soptós, -oása, adj. (înv.) rostit în soapta, abia auzit; susuit, sopotit.
şovârnog, sovârnóg, sovârnoága, adj. (reg.; despre fiinte) 1. (deprec.) care abia îsi târaste picioarele; care schioapata. 2. (în forma: sofârnog) care are unul din membre mutilat, amputat.
proverbial, PROVERBIÁL, -Ă adj. 1. Referitor la proverb; cu caracter de proverb. 2. De pomina, vestit. [Pron. -bi-al. / cf. fr. proverbial].
pubian, PUBIÁN, -Ă adj. Care se refera la pubis, al pubisului. [Pron. -bi-an, pl. -ieni, -iene. / cf. fr. pubien].
ştioalnă, stioálna, stioálne, s.f. (reg.) 1. balta mocirloasa. 2. bulboana; loc mai adânc în albia unui râu, bun de scaldat. 3. groapa cu apa; gropan. 4. galerie în mina. 5. mina (de aur). 6. (în forma: stiolna) lutarie. 7. teren mlastinos. 8. fântâna nepietruita. 9. copca în gheata. 10. (în forma: stiolna) desert (gol) la cal.
ştiolfăit, stiolfaít2, -a, adj. (reg.) 1. ud; murdar de noroi. 2. care abia molfaie mâncarea în gingii. 3. care vorbeste anevoie, nedeslusit. 4. stirb; batrân.
şugărel, sugarél, -eá, adj., s.m. (reg.) 1. (adj.) subtire, suplu, zvelt. 2. (adj.) cu parul de culoare deschisa. 3. (s.m.) nume dat mai multor plante erbacee din familia labiatelor folosite în medicina (dumbet).
quruch, QÚRUCH s.m. Veche moneda divizionara în Arabia Saudita, valorând a douazecea parte dintr-un rial. [< fr. quruch].
rabiat, RABIÁT, -Ă adj. (Liv.) Turbat, furibund, furios. [Pron. -bi-at. / < germ. rabiat].
rabie, RÁBIE s.f. Turbare. [Gen. -iei. / < lat. rabies, cf. it. rabbia].
tibială, tibiála, tibiále, s.f. (înv.) pulpar, jambiera.
chilă, chíla (chíle), s.f. – Masura de capacitate pentru cereale, de origine turceasca, folosita pîna la jumatatea sec. XIX, de importanta variabila dupa regiuni (chila de Stambul = 22 banite sau 440 ocale; chila de Salonic = 3,75 ori cea dinainte; chila de Braila = 8 banite sau 3,963 hl; chila de Galati sau de Moldova = 2 mierte sau 20 banite, adica 4,16 hl; chila de Basarabia = 4,57 hl). Tc. kile, din ngr. ϰοĩλον (Roesler 596; Seineanu, II, 110; Meyer 224; Lokotsch 1174a); cf. alb. kilë. – Der. (înv.) chiligiu, s.m. (hamal).
regulariza, REGULARIZÁ vb. I. tr. 1. A supune unor norme, unor reguli. 2. A da o forma geometrica regulata unui obiect (corectându-i conturul). 3. A modifica albia unei ape curgatoare pentru a avea un curs regulat. [< fr. régulariser].
tuşină, tusína, s.f. (reg.) 1. lâna tunsa de pe pântecele oii. 2. trunchi retezat aproape de pamânt; butusina. 3. loc mai adânc în albia unei ape curgatoare.
aurorafobie, AURORAFOBÍE s. f. teama patologica de lumina zorilor. (< engl. auroraphobia)
rubiacee, RUBIACÉE s.f.pl. Familie de plante erbacee cu frunzele înguste asezate în manunchi si cu flori, din care se extrag materii colorante si medicamentoase; (la sg.) planta din aceasta familie. [Pron. -bi-a-ce-e, sg. invar. / < fr. rubiacées].
rudiment, RUDIMÉNT s.n. 1. (Biol.) Organ abia vizibil, în formare sau nedezvoltat; început. 2. (Fig.; de obicei la pl.) Elementele prime ale unei teorii, ale unei arte etc. [Pl. -te, -turi. / < fr. rudiment, lat. rudimentum].
chiroţică, chirotíca s.f. – Pînza lucrata. Origine obscura. Cuvînt rar, abia atestat, în care pare a se recunoaste un der. din gr. χείρ "mîna".
safism, SAFÍSM s.n. Lesbianism. [< fr. saphisme].
aulofobie, AULOFOBÍE s. f. teama patologica de sunete emise de instrumente de suflat. (< engl. aulophobia)
scrimă, SCRÍMĂ s.f. (Sport) Arta de a mânui sabia, spada si floreta. [Cf. fr. escrime, it. scherma].
simun, SIMÚN s.n. Vânt puternic, uscat si foarte cald, care bate în Sahara si în Arabia de la sud catre nord. [< fr. simoun, cf. ar. samun].
cît, cît (-ta; pl. cîti -te), adj. – 1. În ce masura, în ce grad, în ce durata de timp (adj. si adv. inter.) – Cît se poate. – Nu stiu cît, cine stie cît. – Pe cît. – 2. Ca, precum (serveste drept corelatie în comparatiile de egalitate în care se ia în consideratie aspectul cantitativ): mamînca cît sapte si bea cît opt (Alecsandri). – Cît negru sub unghie. – Cîta frunza si iarba. – Cît colo. – Cît colea. – Cît de colo. – Cît pe ce. – Nici cît. – 3. În compararea retorica a doi termeni identici, indica ideea de "o vreme, un rastimp": s-au luptat cît s-au luptat (I. Teodoreanu). – 4. În comparatiile al caror prim termen lipseste, îndica ideea de "cît mai mult posibil": merinde cît a putut duce calul (Ispirescu); pîinea cît de proaspata, vinul cît de vechi si nevasta cît de tînara (Alecsandri). – 5. În timpul în care, atîta timp, pîna cînd (indica limita duratei vb. care urmeaza): cît n-om avea drumuri de fier, tot de-acestea o sa patim (Alecsandri). – 6. Oricît de: marea cîtu-i de lata (Dosoftei). – 7. Enorm: cîta caciula (Creanga), (rar cu aceasta folosire, se prefera der. cîtamai). – 8. În corelatie cu atît, indica o echivalenta sau egalitate de cantitati: cîti fragari pe la Arad, atîtea ganduri ma bat (Popular, Trans.). – Cu cît ... cu atît. – Cît ... cît. – Cît de cît. – Numai cît. – Cît pentru, cît despre. – 9. Astfel încît: multi au cazut, cît abia au scapat (Ludescu). – 10. De cînd: cît iesea omul din straja Bucurestilor (Ghica). – Cît ce. – 11. (Refl.) În ce numar? În ce cantitate? cu cîti te-ai sarutat? (Popular Trans.). – Cîte toate. – Cîte si mai cîte. – 12. Cu forma art. al cîtelea (f. a cîta), introduce întrebarile la care se asteapta ca raspuns un numeral ordinal. – 13. (S.n.) Numarul rezultat dintr-o împartire. Mr. cît, megl. cǫt, istr. cat. Lat. quantus, contaminat cu lat. quotus (Procopovici, Dacor., I, 173; cf. Puscariu, 378; Candrea-Dens., 361; DAR); cf. it., port. quanto, prov., v. fr. quant, sp. quant. Rezultatul normal al lui quantus ar fi •cînt; însa numai Procopovici s-a gîndit la posibilitatea de a explica rom. prin confuzia cu quot. DAR explica forma art. cîtelea prin quotus-libet, care nu este posibila fonetic. Der. cîtime, cîtatime, s.f. (cantitate). Comp. cîtamai (var. cîtamai), adv. (enorm, foarte mare); cîtusi, adv. (înv., nu conteaza cît, pastrat în expresia cîtusi de putin); cîtva, adj. (la sing., cu functie adv., un timp, o vreme; la pl., cu functie adj., unii, cîtiva); decît, conj. (corelatie a comparatiilor de inegalitate; mai mult ca; numai ca, dar); încît, conj. (atît de mult ca); întrucît, conj. (deoarece, avînd în vedere ca); oarecît (var. oarecîtva), adv . (într-un fel); oricît (var. vericît), adj. (în orice cantitate).
sitiofobie, SITIOFOBÍE s.f. Frica, teama patologica de mâncare, simptom care se observa în unele boli mintale. [Gen. -iei, var. sitofobie s.f. / < fr. sitiophobie, it. sitofobia, cf. gr. sition – aliment, phobos – teama].
coclete, cocléte (cocléti), s.m. – 1. Învelis al alunei sau nucii, coaja, coaja de castana cu tepi (se aplica numai fructelor crescute împreuna pe o singura codita). – 2. Fire de urzeala. – 3. Plasa, împletitura în general. – 4. Postament pe patru picioare pe care se asaza albia de spalat sau de framîntat. – Var. coclet, cotlet, cotlete, codlet, corlet. Probabil der. de la formatia expresiva coc, cu l de asemenea expresiv (cf. cocoli) si cu suf. – ete. Sensul 4 se datoreaza unei confuzii cu corlata. Cioclej, s.m. (tulpina de porumb lasata pe cîmp), cu var. cioclod, s.m. (tulpina de porumb; miez de mar), se datoreaza contaminarii cu ciocalau. Coincidenta cu sl. kuka "cîrlig" (Cihac, II, 67), cu bg. kukulec (Conev 60) sau cu sb. kotlac (Candrea), nu este convingatoare. – Der. încocleti (var. încocleta), vb. (a prinde, a strînge, a înhata).
subiacent, SUBIACÉNT, -Ă adj. Care este plasat imediat dedesubt. [Pron. -ia-. / < fr. subjacent, cf. lat. iacens – care este întins].
columbacă, columbáca s.f. – Varietate de viespe, Simulia Columbacensis. De la Golubac, localitate din Serbia, în rom. Columbaci.
superbie, SUPERBÍE s.f. (Liv.) Orgoliu, îngâmfare; insolenta. [< lat. superbia].
şarja, SARJÁ vb. I. 1. tr. (Mil.) A ataca puternic, cu avânt (mai ales calare, cu sabia sau cu lancea). 2. intr. A înfatisa ceva într-o forma caricaturala; a exagera. [P.i. 3,6 -jeaza, ger. -jând. / < fr. charger].
corăbia, corabiá (corabiéle), s.f. – Prajina, fursec. Tc. korabiie (Seineanu, II, 145), probabil în legatura cu cuvîntul urmator, cf. sp. barquillo. Din tc. provin si ngr. ϰουραμπιές, bg. korabija.
corabie, corabíe (-íi), s.f. – 1. Nava, vas. – 2. (Arg.) Pantof, încaltaminte. – Mr. carave, megl. curabie. Sl. korablῑ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 303; Cihac, II, 73; Meyer 177; Conev 820, din gr. ϰαράβι (cf. caraba). Apartine aceleiasi familii a lat. carabus, de unde sp. carabela (› rom. caravela, s.f., prin intermediul fr. caravelle); cf. bg., sb. korab, sb., cr., slov. korablja, rus. korablĭ, alb. karáf, mag. kereb. – Der. corabier, s.m. (navigator, marinar); corabierie, s.f. (navigare); corabia (var. corabieri), vb. (a naviga), cuvinte putin folosite; corabiasca (var. corabiereasca), s.f. (dans tipic).
adverbializa, •adverbializá (a ~) (-bi-a-) vb., ind. prez. 3 adverbializeáza
adverbializare, •adverbializáre (-bi-a-) s. f., g.-d. art. adverbializắrii; pl. adverbializắri
tibia, TÍBIA s.f. (Anat.) Os lung si gros situat între genunchi si glezna, care împreuna cu peroneul formeaza scheletul gambei. [Pron. -bi-a. / < fr., lat. tibia].
tibial, TIBIÁL, -Ă adj., s.m. (Muschi) al tibiei. [Pron. -bi-al. / < fr. tibial].
tifoză, TIFÓZĂ s.f. (Vet.) Boala microbiana, contagioasa, a pasarilor. [< fr. typhose].
transdanubian, TRANSDANUBIÁN, -Ă adj. Care este asezat sau locuieste dincolo de Dunare. [Pron. -bi-an. / cf. fr. transdanubien].
albian, !albián1 (-bi-an) adj. m. pl. albiéni (-bi-eni); f. albiána, pl. albiéne
albie, !álbie (-bi-e) s.f., art. álbia (-bi-a), g.-d. art. álbiei; pl. álbii, art. álbiile (-bi-i-)
albii, !albií (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albiéste (-bi-e-), imperf. 3 sg. se albiá (-bi-a); conj. prez. 3 sa se albiásca; ger. albiíndu-se (-bi-in-)
homofobia, Homofobia este o fobie (aversiune sau teama patologica) care se manifesta printr-o discriminare sau ura fata de persoanele cu o orientare sexuala alta decât cea heterosexuala, în principal fata de homosexuali. Homofobia poate fi clasificata drept un tip de xenofobie. Adjectivul asociat este "homofobic".
ued, UÉD s.n. (Geol., geogr.) Vale seaca, caracteristica deserturilor din Africa de Nord si Arabia, cu fundul acoperit cu nisip si pietris. [Pl. -uri. / < fr. oued, cf. ar. ued – curs de apa].
sinonim, sinonim pentru par pubiançare este prezent pe fata pizdei
unilabiat, UNILABIÁT, -Ă adj. Cu o singura buza. [Pron. -bi-at. / cf. fr. unilabié].
cunună, cunúna (cunúni), s.f – 1. Coroana. – 2. Ansamblu de grinzi cu care se închid în partea de sus cei patru pereti ai unei case de tara. – 3. Ghizd, colac de fîntîna. – 4. Pedala, la razboiul de tesut. – 5. La cai, partea de deasupra a copitei. – 6. Planta (Coronilla varia). – 7. În general, obiect, legatura sau ansamblu de fire ce amintesc forma unei coroane. – Mr., megl. curuna. Lat. corōna (Puscariu 449; Candrea-Dens., 447; REW 2245; Rosetti, Rhotacisme, 20; DAR); cf. alb. kurorë (Meyer 200; Philippide, II, 639), it., sp. corona, fr. couronne, port. coroa, ngr. ϰορώνη, sl. korona, k(o)runa. Este dublet al lui coroana, si al lui coruna, pe care Giuglea, Cercetari lexicografice, 7, propunea sa fie derivate din lat. columna. Forma normala este cea din dialect, alterata posterior printr-o asimilatie. – Der. cununita, s.f. (dim. al lui cununa; icoana care în Basarabia se pune în sicriu; plante diferite: Coronilla varia, Spiraea ulmifolia, Vinca minor, Xeranthemum annuum); cununa, vb. (înv., a pune coroana; a casatori, a celebra o casatorie, a face casatoria religioasa), care ar putea fi un der. direct din lat. corōnāre (Puscariu 448; Candrea-Dens., 448; REW 2246; DAR) si al carui semantism se explica prin ritualul ceremoniei nuptiale ortodoxe, cf. cu acelasi sens dublu gr. στεφανόνω (Sandfeld 35), alb. kurunzoń (Jokl, BA, IV, 195), bg. venčavam (cu primul sens se prefera astazi forma încununa); cununie, s.f. (casatorie, una din cele sapte sfinte taine ale religiei crestine; oficiere a casatoriei, nunta; coroana ce se asaza pe capul sotilor, în timpul oficierii casatoriei), cuvînt general raspîndit (ALR, 253), fara îndoiala datorita influentei bisericii; necununat, adj. (care nu a fost casatorit la biserica); încununa, vb. (a pune coroana; a împodobi; a rasplati; a desavîrsi; înv., a casatori); descununa, vb. (a divorta, a desparti).
drob, drob (-bi), s.m. – 1. Bucata. – 2. Bulgare de sare gema. – 3. Maruntaie de pasare, si, în special, de miel. – 4. Fel tipic de mîncare, din maruntaie de miel învelit în prapur. – Mr. drob. Sl. drobĭ, cf. bg., sb. drob, rus. drobĭ "bucata" (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 102; Conev 43 si 90). Pentru semantism, cf. bg. drob "plamîn", sb., cr., slov., ceh. drob "intestine". Din sl. a trecut si în mag. darab, de unde dubletul darab, s.m. si n. (Trans., bucata). – Der. drobina, s.f. (bulgare de sare gema), din sl. (bg.) drobina, sec. XVII; sdrobi, vb. (a sparge, a distruge; a toca, a pulveriza), din sl. s(ŭ)drobiti (cf. megl. drubes ‹ bg. drobia); sdrobitor, adj. (care zdrobeste); sdrobitura, s.f. (spartura); sdrob, s.m. (fragment, rest).
fapt, fapt (-te), s.n. – 1. (Înv.) 1. Creatie, facere. – 2. Actiune, înfaptuire. – 3. (Înv.) Creatura. – 4. Întîmplare reala. – 5. (Cu notiuni care exprima timpul) Început, origine. – 6. Vraja, farmec. – 7. Larva a fluturelui, Acherontia atropos. – 8. Trifoi galben, Triofolium procumbens. – 9. Planta, Astrantia mayor. – Mr. faptu, fapta, megl. fat. Lat. factum (Puscariu 579; Candrea-Dens., 535; REW 3135; DAR; cf. Seineanu, Semasiol., 188), cf. it. fatto, prov. fach, fr. fait, sp. hecho, port. feito. Pl. este fapti la sensurile 7-9. Era înainte part. de la a face, sec. XVI, înlocuit de facut. Der. fapta, s.f. (fapt; opera; actiune; înv., creatie, facere), sing. reconstituit analogic de la pl. fapte (dupa Tiktin si DAR, din lat. facta, pl. n.); faptas, s.m. (delicvent); faptnic(a), s.f. si n., (roiba, Rubia tinctorum), numita astfel fiindca se crede ca vindeca o boala gresit atribuita lui fapt 7; faptoriu, s.m. (înv., creator); faptui, vb. (a face, a savîrsi, a comite); faptuitor, s.m. (delicvent, autor al unui delict); faptura, s.f. (înv., creatie, facere; lucrare, opera; lume, univers; compozitie, structura; aspect, forma, mod de a fi; fiinta vie, creatura), din lat. factura, cf. alb. fëtürë (Meyer 111; Philippide, II, 641), it. fattura, v. prov. faitura, v. fr. faiture, sp. hechura, port. feitura (Puscariu 580; Candrea-Dens., 537; REW 3136; DAR); înfaptui, vb. (a realiza, a verifica, a duce la bun sfîrsit). În legatura cu sensul magic al lui fapt, cf. it. fatturare "a vraji"; fattura "vraja", port. feitiço "vraja", de unde fr. fétiche › rom. fétis.
nictofobie, NICTOFOBÍE s. f. teama obsedanta si angoasanta de întuneric, de noapte. (< engl. nyktophobia)
nubian, NUBIÁN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Nubia. ♢ (s. f.) limba africana vorbita de nubieni. (< fr. nubien)
ochlofobie, OCHLOFOBÍE s. f. teama nejustificata de aglomeratie, de multime. (< engl. ochlophobia)
odinofobie, ODINOFOBÍE s. f. teama patologica de durere. (< engl. odynophobia)
odontofobie, ODONTOFOBÍE s. f. frica patologica de durerea de dinti. (< engl. odontophobia)
ofidiofobie, OFIDIOFOBÍE s. f. ofiofobie. (< engl. ophidiophobia)
ofiofobie, OFIOFOBÍE s. f. teama morbida de serpi; ofidiofobie. (< engl. ophiophobia)
oico, OIC(O)-, -ÓIC elem. "casa, locuinta, mediu ambiant". (< engl. oik/o/-, fr. oec/o/-, cf. gr. oikos)
oicofobie, OICOFOBÍE s. f. teama morbida de întoarcerea acasa dupa iesirea din spital. (< engl. oikophobia)
paciuli, PACIÚLI s. f. inv. planta erbacee tropicala din familia labiatelor, din ale carei frunze se extrage un ulei eteric, folosit în parfumerie. (< fr. patchouli)
panmixie, PANMIXÍE s. f. (biol.) particularitate a speciilor constând în aceea ca fiecare femela dintr-o populatie poate fi fecundata de oricare dintre masculii din mediul ambiant. (< fr. panmixie)
pedios, PEDIÓS, -OÁSĂ adj. al piciorului. o artera õasa = parte terminala a arterei tibiale anterioare; muschi ~ = muschi pe fata dorsala a piciorului, extensor al degetului mare. (< fr. pédieux)
pedofobie, PEDOFOBÍE s. f. fobie determinata de prezenta sugarilor sau a papusilor semanând cu acestia, în schizofrenie. (< engl. pedophobia)
perila, PERÍLA s. f. planta anuala din familia labiatelor, din Extremul Orient, paroasa, cu frunze alungite si flori albe, continând ulei volatil si gras. (< germ. Perilla)
periokie, PERIOKÍE s. f. forma de parazitism în care parazitii se gasesc în microclimatul ambiant al omului; periparazitism. (< peri- + gr. oikos, casa)
peroneotibial, PERONEO-TIBIÁL adj. referitor la peroneu si la tibie. (< fr. péronéo-tibial)
phi, PHI FI/ s. m. litera a alfabetului grecesc, care noteaza o oclusiva labiala surda si aspirata, transcriindu-se prin ph. (< fr. phi)
pilotaj, PILOTÁJ2 s. n. constructie hidrotehnica din piloti2 batuti în albia unui curs de apa flotabil, pentru dirijarea plutitului liber. (< fr. pilotage)
pirexiofobie, PIREXIOFOBÍE s. f. teama nejustificata de a face febra. (< engl. pyrexeophobia)
pirofobie, PIROFOBÍE s. f. teama patologica de foc, de incendii. (< fr. pyrophobie, engl. pyrophobia)
pleuropneumectomie, PLEUROPNEUMECTOMÍE s. f. rezectie a pleurei si a plamânului subiacent. (< fr. pleuropneumectomie)
poichiloterm, POICHILOTÉRM, -Ă adj. (despre animale) cu temperatura variabila, în functie de mediul ambiant. (< fr. poïkilotherme)
portament, PORTAMÉNT s. n. (muz.) alunecare lina de la un sunet la altul, abia atingând sunetele intermediare. (< it. portamento)
portsabie, PORTSÁBIE s. f. dispozitiv (de piele) atasat la centura militara sau la sa, în care se fixeaza sabia. (dupa fr. porte-épée)
precolumbian, PRECOLUMBIÁN, -Ă adj. (despre civilizatie, arta) dezvoltat pe teritoriul Americii înainte de descoperirea ei de catre Columb. (< fr. précolumbien)
preverbiaj, PREVERBIÁJ s. n. limbaj spontan si individual, onomatopeic, al copilului. (< fr. préverbial)
prezbiacuzie, PREZBIACUZÍE s. f. slabire senila a auzului. (< fr. presbyacousie)
protriton, PROTRITÓN s. m. amfibian din grupa stegocefalilor, asemanator cu salamandra, care traieste în mlastini. (< fr. protriton)
proverbial, PROVERBIÁL, -Ă adj. 1. referitor la proverb; cu caracter de proverb. 2. de pomina, vestit. (< fr. proverbial)
psi, PSI s. m. a douazeci si treia litera a alfabetului grecesc, corespunzând unei consoane duble, labiale (p) si siflasta (s). (< fr. psi)
pubian, PUBIÁN, -Ă adj. al pubisului. (< fr. pubien)
quiash, QUIÁSH CHI-AS/ s. m. moneda divizionara în Arabia Saudita, a douazecea parte dintr-un riyal. (< fr. quiash)
rabdofobie, RABDOFOBÍE s. f. teama patologica de obiecte, de pedepsire. (< engl. rhabdophobia)
rabiat, RABIÁT, -Ă adj. (rar) furios peste masura, furibund, turbat. (< germ. rabiat)
rand, RAND s. m. unitatea monetara în Africa de Sud si în Namibia. (< fr. rand)
regulariza, REGULARIZÁ vb. tr. 1. a supune unor norme, unor reguli. ♢ a pune în ordine, în concordanta. ♢ a cerceta erori de înregistrare prin stornari, virari etc. ♢ a stabili si a achita suma în contul careia s-au facut plati provizorii. 2. a da o forma geometrica regulata unui obiect. 3. a modifica albia unei ape curgatoare pentru a avea un curs regulat. (< fr. régulariser)
ripofobie, RIPOFOBÍE s. f. teama patologica de gunoaie, de murdarie. (< engl. rhypophobia)
rubiacee, RUBIACÉE s. f. pl. familie de plante dicotiledonate, lemnoase sau erbacee, cu frunze înguste în manunchi si cu flori hermafrodite gamopetale, dispuse în racem sau cima. (< fr. rubiacées)
rusofobie, RUSOFOBÍE s. f. ura fata de rusi. (< engl. russophobia)
sabrer, SABRÉR s. m. 1. luptator cu sabia. ♢ scrimer specializat în probele de sabie. 2. militar brutal si incult. (< fr. sabreur)
safism, SAFÍSM s. n. lesbianism. (< fr. saphisme)
salvie, SÁLVIE s. f. planta erbacee ornamentala cu flori rosii sau violete, din familia labiatelor. (< lat. salvia)
sardină, SARDÍNĂ s. f. 1. peste marin din familia clupeidelor, vorace, asemanator cu scrumbia. 2. sardea. (< fr. sardine, it. sardina)
scenografie, SCENOGRAFÍE s. f. arta de a crea ambianta plastica (decoruri, recuzita, iluminat) în teatru, cinematografie etc. (< fr. scénographie)
schiţă, SCHÍŢĂ s. f. 1. desen sumar reprezentând aproximativ conturul si trasaturile specifice ale unui obiect. •desen executat repede, dupa o harta sau dupa natura în scopul redarii detaliilor topografice ale unei portiuni de teren. 2. reprezentare sumara, în linii generale, a (conceptiei) unei lucrari scrise, a unui plan de actiune etc. 3. specie literara epica în proza în care se povesteste o întâmplare scurta si simpla. 4. gest, atitudine, miscare abia sugerata. (< it. schizzo)
scombride, SCOMBRÍDE s. n. pl. familie de pesti teleosteeni marini, buni înotatori, cu capul si botul turtit, gura mare: scrumbia albastra, lacherda, palamida, somnul etc. (< fr. scombridés)
scotofobie, SCOTOFOBÍE s. f. teama patologica de întuneric. (< engl. scotophobia)
scrimă, SCRÍMĂ s. f. sport constând în a mânui sabia, spada si floreta. (< it. scrima, dupa fr. escrime)
semianalfabet, SEMIANALFABÉT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care abia stie sa scrie si sa citeasca. (< semi- + analfabet)
septic, SEPTIC2(O)-, -SÉPTIC, -SEPSÍE /SEPTO- elem. "infectios, microbian, infectie". (< fr. septic/o/-, -septique, -sepsie, septo-, cf. lat. septicus, gr. septikos, sepsis)
simfizeotomie, SIMFIZEOTOMÍE s. f. sectionare a unei simfize. o ~ pubiana = sectionare a simfizei pubisului în cazul unei nasteri dificile. (< fr. symphyséotomie)
simun, SIMÚN s. n. vânt puternic, uscat si foarte cald, care bate în Sahara, în Arabia si Egipt de la sud catre nord. (< fr. simoun)
sintonie, SINTONÍE s. f. 1. acord (5). 2. caracteristica temperamentala în usurinta de acomodare afectiva cu mediul ambiant. (< fr. syntonie)
sopor, SOPÓR s. n. stare de somnolenta patologica în care contactul cu ambianta se face dificil, fiind întrerupt de perioada de somn. (< fr., lat. sopor)
subcultură, SUBCULTÚRĂ s. f. 1. tendinta subiacenta de manifestare a unei culturi elementare. 2. subdiviziune a culturii nationale, caracterizata printr-o combinatie de factori specifici unui grup social. 3. (med.) cultura care rezulta prin însamântarea unei alte culturi într-un mediu oarecare. (< engl., fr. subculture)
subiacent, SUBIACÉNT, -Ă adj. imediat dedesubt. (< fr. subjacent, lat. subiacens)
subtiraj, SUBTIRÁJ s. n. pierdere de apa din albia unui râu în favoarea unor cursuri subterane carstice. (< sub- + tiraj)
sufism, SUFÍSM s. n. curent principal al misticii musulmane, aparut în sec. VIII în Arabia si Persia ca reactie împotriva islamismului, cu caracter anticlerical si ascetic. (< fr. soufisme)
superbie, SUPERBÍE s. f. orgoliu, îngâmfare, trufie; mândrie. (< lat., it. superbia)
şenal, SENÁL s. n. parte navigabila din albia unui curs de apa, a unui canal. (< fr. chenal)
tafofobie, TAFOFOBÍE s. f. fobia de a fi îngropat de viu. (< fr. taphophobie)
teratofobie, TERATOFOBÍE s. f. teama patologica de monstri. (< engl. teratophobia)
termoliză, TERMOLÍZĂ s. f. 1. descompunere a unui corp sub actiunea caldurii. 2. proces fiziologic prin care organismul cedeaza mediului ambiant surplusul de caldura. (< fr. thermolyse)
termoreleu, TERMORELÉU s. n. releu comandat de modificarea temperaturii mediului ambiant ori de caldura dezvoltata prin trecerea curentului electric prin elementul sensibil. (< fr. thermorelais)
tibia, TÍBIA s. f. 1. os lung si gros, între genunchi si glezna, care împreuna cu peroneul formeaza scheletul gambei. 2. articol (5) al piciorului la insecte, între femur si tars; al cincilea segment al membrelor paianjenilor. (< fr., lat. tibia)
tibial, TIBIÁL, -Ă adj. al tibiei. (< fr. tibial)
tifoză, TIFÓZĂ s. f. 1. stare febrila, cu lâncezeala, în febra tifoida. 2. boala microbiana, contagioasa, a pasarilor. o ~ aviara = boala a puilor de gaina datorata unui virus din grupul bacteriilor paratifice. (< fr. typhose)
tocofobie, TOCOFOBÍE s. f. teama patologica de nastere. (< engl. tokophobia)
tonalitate, TONALITÁTE s. f. 1. (muz.) complex de relatii de natura armonica stabilit între sunetele modurilor major si minor cu sunetul principal (tonica.). ♢ gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 2. intonatie, modulatie a vorbirii. 3. nuanta a culorilor; ambianta cromatica a unei picturi. 4. trasatura dominanta, nota specifica a unei scrieri, a gândirii, a unei stari sufletesti etc. (< fr. tonalité)
tonitrofobie, TONITROFOBÍE s. f. teama patologica de tunete. (< engl. tonitrophobia)
transdanubian, TRANSDANUBIÁN, -Ă adj. dincolo de Dunare. (< fr. transdanubien)
tribadă, TRÍBÁDĂ s. f. lesbiana. (< fr. tribade)
tribadism, TRIBADÍSM s. n. lesbianism. (< fr. tribadisme)
ued, UÉD s. n. vale seaca, caracteristica deserturilor din nordul Africii si Arabia. (< fr. oued)
unilabiat, UNILABIÁT, -Ă adj. cu un singur labium. (< fr. unilabié)
vaccinofobie, VACCINOFOBÍE s. f. teama morbida de vaccin. (< engl. vaccinophobia)
verbiaj, VERBIÁJ s. n. abundenta de cuvinte inutile; vorbarie, flecareala, sporovaiala. (< fr. verbiage)
virus, VÍRUS s. n. /s. m. 1. germen inframicrobian, agent patogen al multor boli infectioase; (p. ext.) toxina acestui agent. o ~ filtrant = ultravirus. 2. (fig.) sursa de contagiune morala. 3. program cu efecte distructive asupra calculatoarelor. (< fr., lat. virus)
fluiera, fluierá (flúier, át), vb. – 1. A scoate un sunet asemanator fluierului. – 2. A cînta din fluier. – 3. A chema scotînd sunete asemanatoare fluierului. – 4. A scoate sunete asemanatoare fluierului spre a-si manifesta dezaprobarea. Creatie expresiva, bazata pe consonanta f(l)iu, care reda fluieratul. Cuvîntul imitativ fiu (-fiu) este curent, cf. tiu; pentru infixul expresiv l, cf. fliscui "a fluiera", fli(u)sca "trisca". De aici si fliuira, redus la flui(e)ra, ca suera în loc de s(i)uira. Fluier, s.n. (intrument muzical de suflat; trisca; gamba, tibia; suieratura); cf. mr. fluier, fluiara, fiflioara, megl. (s)friel, pare un der. postverbal. Sensul de "tibia", comun întregului teritoriu limbii rom. (ALR, I, 58) apare si în lat. tibia. În general, se prefera sa se plece de la fluier, despre a carui origine s-a discutat destul de mult, cuvînt obscur sau necunoscut, dupa Puscariu 625; Philippide, II, 712 si DAR, i-au cautat uneori diferite origini lat. (•flibŭla, dupa Cretu 322; fibŭla, dupa Subak, Arch. Triest., XXX, 425, cf. împotriva REW 3278; •fluilum, der. imposibil de la flāre, dupa Pascu, I, 86; •flaulāre, dupa Pascu, Lat., 269), gr. (•φλουιάροιν, de la φλέινος "facut din trestie", pe baza lui φλέως "trestie", dupa Giuglea, Dacor., III, 587-90) sau autohtone (Puscariu, Lr., 179). Prezenta alb. fljo(j)ere i-a determinat pe mai multi cercetatori sa caute aici etimonul cuvîntului rom. (Berneker 285; cf. Meyer 108), dar alb. provine în mod sigur din rom., ca si ngr. φλογέρα, sb. frűla, frulica, slov. fujara, ceh., pol. fujara, rut. fl’ojara, fl’ojera, fujera, mag. furulya (Candrea, Elemente, 403; Cihac, II, 499, mag. ar fi originea cuvîntului rom.; cf. Miklosich, Wander., 10 si Miklosich, Fremdw., 88; Daničič, III, 75; Berneker 285). Origine expresiva a lui fluier a fost intuita de putini cercetatori, cf. Iordan, BF, II, 77. Der. fluierar, s.n. (nai); fluierar, s.m. (persoana care face fluiere; persoana care cînta din fluier; nume dat mai multor pasari cu picioare lungi: Oedicnemus crepitans, Limosa aegocephala), ultimul sens bazat pe acceptia de fluier "tibia"; fluierarie, s.f. (îndeletnicirea de fluierar); fluieras, s.m. (înv., fluierar, persoana care cînta din fluier; grangur, Oriolus galbula); fluierator, adj. (care fluiera); fluierator, s.m. (fluierar; nume dat mai multor pasari cu picioare lungi; varietate de iarba, Tamus communis); fluieratura, s.f. (suieratura); fluieroi, s.m. (fluier mare, folosit în Banat).
foame, foáme s.f. – 1. Nevoia de a mînca. – 2. Dorinta nestavilita, pofta, lacomie. – Mr. foame, istr. fome. Lat. fames (Puscariu 630; Candrea-Dens., 622; REW 3178; DAR). cf. it. fame, fr. faim, sp. hambre, port. fome. Rezultatul oa (în loc de a, care ar fi normal) a dat nastere multor discutii. Densusianu, Hlr., 72, semnala ca port. nu poate servi drept referinta pentru rom., dar cf. vegl. fum, engad., lomb. fom (Schuchardt, Vok., I, 169), si schimbarea identica a lui natare › it. notare, rom. (în)nota, corvcada ‹ corvada, si probabil doara ‹ dara, si în sens contrar afara ‹ ad foras, sfarma ‹ •exformare. S-a explicat schimbarea de timbru prin influenta labialei (Tiktin; DAR); prin încrucisarea cu fŏmes (Philippide, Principii, 40; Densusianu, Hlr., 72; Puscariu 630; Candrea-Dens., 622), sau prin influenta unei forme atone, ca fometos ‹ •fametos, unde schimbarea de timbru ar fi posibila; însa autorii care sustin aceasta influenta (Graur, BL, III, 49; Rosetti, I, 57) sînt aceeasi care resping, pe buna dreptate, posibilitatea unei influente a formelor secundare, ca frasinet de la frasin sau beata de la beat (Graur, BL, V, 119). Prezenta lui foamete, s.f. (foame; penurie, saracie, lipsa de alimente) alaturi de foame demonstreaza ca este vorba de un cuvînt imparisilabic, cum sînt cap-capete, nora-nurori, oaspete-oaspeti, etc. Fames nu putea duce la acest dublu rezultat (DAR considera gresit ca foamete provine de la foame, ca foamene, forma extrem de îndoielnica). Este posibil, prin urmare, ca fames sa se fi încrucisat în lat. pop. cu fomes, fomitem "materie inflamabila" (de la foveo, "a ocroti"), cf. Puscariu 631; Candrea-Dens., 623, datorita unui paralelism cu esca "aliment" si iasca. Der. fometos, adj. (flamînd); înfometat, adj. (flamînd), creatie artificiala a lui Delavrancea; înfometa, vb. (a face ca altii sa sufere de foame).
frîmbiat, frîmbiát (-ta), adj. – (Oaie) cu lîna creata. Lat. fĭmbriātus "împodobit cu panglici" (DAR); cf. frînghie.
frînghie, frînghíe (-íi), s.f. – 1. (Înv.) Ciucure, canaf. – 2. (Banat) Centura, cingatoare. – 3. (Olt.) Scul de lîna. – 4. Sfoara. – Var. frîmbie, frimbie, fimbrie, fringhie. Lat. fῑmbria (Puscariu 653; Candrea-Dens., 650; REW 3308; DAR), cf. prov. fremnha, fr. frange. Dupa Byck-Graur, BL, I, 21, i din var. s-ar explica prin pl., ipoteza care ni se pare insuficienta. Pentru it. frangia, cf. Battisti, III, 1707. Der. frînghier, s.m. (persoana care face sau vinde frînghii); frînghierit, s.n. (totalitatea frînghiilor necesare la pescuit); frînghiuta, s.f. (dim. de la frînghie; planta, Funaria hygrometrica); frînguiala, s.f. (Trans., lovire, crapare). – Din rom. provin slov. frembia, rut. frembija (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 404).
furnică, furníca (-ci), s.f. – Insecta din ordinul himenopterelor (Formica nigra). – Mr., megl. furniga, istr. frunigę. Lat. formῑca (Puscariu 681; Candrea-Dens., 697; REW 3445; DAR), cf. it. formica, prov., cat., port. formiga, fr. fourmi, sp. hormiga (gal. formiga, astur. forniga, arag. furnica). Formele dialectale din sp. si din fr. fourniga, fournigo par a demonstra ca n, explicat de Candrea-Dens., prin influenta labialei, este anterior rom. (cf. Meyer, Alb. St., IV, 84). Der. furnica, vb. (a misuna, a forfoti; a ustura, a întepa), poate reprezenta direct. lat. formicāre (Puscariu 630; Candrea-Dens., 701; REW 3446; DAR); furnicatura (var. furnicareala), s.f. (usturime, întepatura); furnicat, s.n. (usturime, întepatura); furnicar, s.n. (musuroi; multime care misuna), megl. furmigar, cf. calabr. furmicaru (Puscariu 683; Candrea-Dens., 698 si DAR îl considera der. de la un lat. •formῑcārium; poate fi un der. intern. al rom.); înfurnica, vb. (înv., a misuna); furnicar, s.m. (furnica, Formica rubra; mamifer care se hraneste cu furnici, Merops apiaster; pasare, albinarel, Picus minor); furnicei (var. funicei), s.m. pl. (urticarie; cîrcel); furnicos, adj. (plin de furnici).
gabie, gábie (gábii), s.f. – Platforma orizontala în vîrful unui catarg. It. gabbia. – Der. gabier, s.m. (marinar de cart pe gabie).
gălbează, galbeáza (galbéze), s.f. – 1. Boala a ovinelor. – 2. Planta (Marchetia polymorpha). – Var. calbeaza. Mr. galbadza. Lat. clāvĕlla, cu metateza •calvella › •calbea si cu suf. -za, cf. fr. clavelée "boala, dropica", it. chiavello (Battisti, II, 896). Compunerea cu -za este curenta în rom., cf. cinteza, pupaza, speteaza, sfîrleaza, etc. Schimbarea c › g, care apare frecvent la initiala, pare a indica o confuzie cu galben. În sfîrsit, numele plantei se datoreaza întrebuintarii ei în medicina populara cf. sp. hepatica. Se considera în general ca etimonul cuvîntului este alb. gëljbazë sau këljbazë (Cihac, II, 717; Meyer 222; Puscariu 696; Philippide, I, 256 si II, 702; Pascu, II, 220; DAR; Capidan, Raporturile, 530; Candrea; Scriban; Rosetti, II, 113); însa alb. nu a fost explicat pîna în prezent si rezultatul lui pare a indica un împrumut din rom. În aceeasi situatie se afla ngr. ϰαλμπάτσα (Meyer, Neugr. St., II, 75; Murnu, Lehnwörter, 26), si sas. galbiaze. Legatura cu chelbe, sugerata de DAR, nu este evidenta. Pentru Lahovary 327, este vorba de un cuvînt anterior indoeurop. Der. galbeji (var. galbezi, calbeji, calbezi, îngalbeji), vb. (a se înbolnavi de dropica; a deveni palid, a se îngalbeni), în al carui al doilea sens a intervenit o încrucisare cu galben; galbenos (var. galbajos, galbacios, calbejos), adj. (bolnav de dropica; palid, galben); galbejoasa (var. galbejeala), s.f. (galbeneala); galbasoara s.f. (planta, Lysimachia vulgaris). Dupa Scriban, der. s-ar explica mai bine plecînd de la galben, cu schimbare de suf. galbĭnus › galbĭdus; însa aceasta ipoteza nu pare corecta.
gata, gáta adv. – 1. Pregatit, aranjat. – 2. Ispravit, terminat. – 3. (Despre haine confectionate) Care se pot cumpara direct din magazin. Sb. gotovŭ "gata" (Miklosich, Lexicon, 140; Cihac, II, 118), interpretat în mod gresit, datorita terminatiei, ca o forma flexionara de la •gotŭ, de unde rom. •gat cu -a adverbial; cf. acelasi rezultat în alb. gat (Meyer 119; Philippide, II, 713 si Petrovici, Dacor., VII, 348, cuvîntul rom. provine din alb. cf. Rosetti, II, 116). Petrovici, Dacor., X, 129, si-a corectat prima parere, admitînd etimonul sl., pe care îl considera introdus în rom. înainte de sec. IX, epoca în care s-a petrecut în sl. schimbarea lui a › o. Miklosich, Slaw. Elem., 9, credea ca este vorba de un cuvînt autohton. Cf. sb. gotov (Daničič, III, 330). Der. gati, vb. (a pregati, a aranja; a prepara mîncare; a împodobi, a termina), cu var. gata, în care a putut influenta sl. gatati "a acumula" (Miklosich, Lexicon, 126; gateala, s.f. (pregatire; împodobire); gatenie, s.f. (pregatire); gatitura, s.f. (fel de mîncare); pregati, vb. (a prepare, a aranja), formatie moderna, copiata pe baza lat. praeparare sau poate pe baza sl. (rus.) prigotoviti; pregatitor, adj. (care prepara); nepregatit, adj. (fara pregatire). – Din rom. provine alb. pregatoń (Puscariu, Dacor., VII, 126), împrumut literar din sec. XIX.
genuchi, genúchi (genúchi), s.m. – 1. Parte a piciorului care cuprinde articulatia femurului cu tibia. – 2. (Înv.) Neam, spita. – Var. genunchi(u). Mr. genuncl’u, megl. zenucl’u, istr. jeruncl’u. Lat. genuc(u)lum (Diez, I, 212; Puscariu 706; Densusianu, Hlr., 161; Candrea-Dens., 161; REW 3937; DAR), cf. it. ginocchio, prov. genolh, fr. genou, cat. genoll, sp. hinojo, port. jeelho. Forma cu infix nazal, paralela cu prima, este comuna mai ales în est (ALR, I, 57); a dat nastere acelorasi der. Sensul 2, pe care DAR îl explica prin influenta sl. kolĕno, ar putea fi de asemenea primitiv. Der. genucher, s.n. (pieptar lung pîna la genunchi; genunchiera; scîndura pe care lucreaza cizmarii, tinînd-o pe genunchi); îngenunchia, vb. (a se aseza în genunchi; a înfrînge, a umili, a supune), care ar putea fi de asemenea rezultat al lat. •ingenuculāre (Densusianu, Hlr., 165; Puscariu 850; Candrea-Dens., 730; DAR); îngenunchetura, s.f. (articulatie).
gîng, gîng s.n. – Zgomot. Creatie expresiva, care imita mai cu seama zumzetul insectelor. Este cuvînt rar, care abia daca figureaza în unele dictionare. Cf. aceeasi intentie expresiva în ga › gîgîi, si în gr. γογγίζω, sl. gągnati, ngr. γουργουλίζω "a fierbe" (› mr. gurgurare), mag. gögyök "a bîlbîi". Der. gîngani (var. gînguri, gunguri, gongani, gungani, gungura), vb. (despre copii, a gînguri; despre porumbei si turturele, a gînguri), cf. megl. gangares "a bîlbîi"; gînganie (var. gîngoana, gîngolie, gîngalie), s.f. (insecta), care ar putea proveni direct din sl. gągnanije "zumzet" (Cihac, II, 114; Conev 52); goanga (var. goamba, goand(r)a, boanga, bonghita), s.f. (insecta); gongalau, s.m. (gîndac); goande, s.f. (bulgare, grunz, cocolos), prin comparatie cu forma generala a insectelor; goanta, s.f. (cocolos, obiect rotund), cf. gloanta; gîndac, s.m. (insecta; Trans. de Nord, sarpe), cu suf. -ac (DAR presupune un prototip sl. •gądakŭ, care pare inutil); gîndaci, vb. (despre copii, a gînguri; a fi nepasator); gîndacos, adj. (minuscul); gîngav, adj. (bîlbîit), reproduce direct sl. gągnavŭ, care reprezinta aceeasi radacina expresiva, cf. sb. gîngav; gîngavi, vb. (a se bîlbîi, a gîngavi; despre copii, a gînguri); gîngavie, s.f. (bîlbîiala), cf. Miklosich, Lexicon, 150; Byhan 312; Löwe 32; grîngoase, s.f. (insecta, Gymnopleurus pilularius), al carui nume pare a indica încrucisarea cu grîne, cf. numele sau gîndac de la grîne; grînguri (var. grunguni, grunguri, gurgu(n)i, (în)gur(l)ui), vb. (a gînguri; a grohai); gugus, s.m. (porumbel); gugustiuc, s.m. (porumbel); gugustiuca, s.f. (porumbita), cf. bg., sb. guguška (dupa Cihac, I, 130, Conev 53 si Skok 73, din sl., ceea ce este adevarat numai pentru mr. gugufce, megl. gugufcu; dupa Seineanu, II, 192, din tc. gögüslü "cu piept mare").
grobian, grobián (grobiéni), s.m. – Grosolan, badaran. Germ. grobian, în parte prin intermediul pol. grobian, rus. grubianŭ (Cihac, II, 130; Sanzewitsch 204; DAR). – Der. grobienie, s.f. (grosolanie).
abieluţa, ABIELÚŢA adv. (Reg.) Diminutiv al lui abia.
prost, PROST, PROÁSTĂ, prosti, proaste, adj., s.m.si f. 1. Adj., s.m. si f. (Om) lipsit de inteligenta, fara judecata, fara minte; natarau, nerod, tont, prostanac. ♢ Expr. Un prost si jumatate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se încrede usor; (om) naiv, credul. ♢ Expr. A-si gasi prostul = a-si gasi omul pe care sa-l poata însela usor, pe care sa-l poata duce de nas. 2. Adj., s.m. si f. (Înv. si pop.) (Persoana) fara stiinta de carte; (om) neînvatat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De conditie sociala modesta, din popor, de jos, de rând. ♢ (În trecut) Soldat prost = ostas fara grad; soldat. 4. Adj. Obisnuit, comun. ♦ De calitate inferioara, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este asa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, functional etc.); necorespunzator, nesatisfacator. ♦ (Adverbial; în legatura cu verbul "a vorbi“) Stricat, incorect. ♦ (Despre situatii, stiri, întâmplari etc.) Neplacut, nefavorabil, nenorocit. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rau. ♦ Nepriceput, nepregatit, neîndemânatic într-o meserie, într-o profesiune etc. 6. Adj. Daunator; neprielnic. ♢ Expr. Gluma proasta (sau de prost gust) = gluma fara haz, care supara, jigneste. Vorba proasta = vorba îndrazneata sau injurioasa; p. ext. cearta. – Din sl. prostŭ.
hering, héring (héringi), s.m. – Peste marin asemanator cu scrumbia. Germ. Häring (DAR).
îmbia, îmbiá (-íu, îmbiát), vb. – 1. A solicita, a cere. – 2. A invita, a pofti. – 3. A oferi, a propune. Lat. ambῑre, al carui sens propriu de "a înconjura" trecuse deja în limba clasica, ca cel de "a solicita", cf. la Tacit, Germ., 17, nuptiis ambiuntur "le propun casatorie". Schimbarea de conjugare ambῑre › •ambiāre ca în accῑre › aciua. Acest etimon, propus deja de Philippide, II, 718, nu pare sa fi fost acceptat. Totusi, pare mai sigur decît der. propusa de Puscariu, Dacor., IV, 1319 si DAR (cf. REW 9295 si Graur, BL, V, 117), din lat. •inviāre "a obliga", de la vis "forta", sau decît cea a lui Scriban, din lat. •inviāre "a îndruma". Din lat. •invitāre (Koerting 5136), nu este posibil. – Der. îmbieala, s.f. (invitatie, rugaminte, solicitare); îmbietor, adj. (atractiv); îmbietura, a.f. (invitatie); îmbiecios, adj. (care se lasa rugat).
îmbuiba, îmbuibá (îmbúib, îmbuibát), vb. – 1. A ghiftui, a îndopa cu mîncare. – 2. (Refl.) A mînca lacom, în exces. – 3. A creste din abundenta, a se înmulti. Origine necunoscuta. Nici una din explicatiile date pîna acum nu pare multumitoare. Dupa Densusianu, Archiv. lat. Lex., XII, 425, Din lat. bubia, glosare incerta a lui "sfîrc", pe baza unui der. •imbubiāre, cf. Puscariu 72 si REW 4286a; însa autorul a renuntat mai tîrziu la aceasta ipoteza, convingîndu-se ca glosarea era incorecta. Dupa Giuglea, Dacor., II, 632-37, din lat. imbuĕre, prin intermediul unei forme pop. •imbuviāre, cf. DAR, si Rosetti, I, 167, care stabileste o legatura cu lat. bubῑre "a umfla". Sub aspect semantic, cuvîntul ofera o identitate perfecta cu buieci, cf. buiac; însa explicatia fonetica este dificila cf. sl. buiti sę "a trai înconjurat de placeri", cu care DAR admite ca s-a încrucisat.
abia, 1)Abia (Olt.) 2)Albi, în dialectul istro-român Sursa: Îndreptar rebusist de Dr.An.Andrei
imputa, imputá (imputát, imputát), vb. – 1. A face pe cineva raspunzator de o paguba. – 2. A reprosa. – 3. A insulta, a ocarî. Lat. imputāre (Puscariu 796; Candrea-Dens. 828; REW 4324; DAR; Rosetti, I, 173). Este cuvînt înv., care abia daca supravietuieste în cîteva regiuni, fiind înlocuit de dubletul neol. imputa, din fr. imputer. – Der. împutaciune, s.f. (înv., cearta, disputa); împutator, adj. (înv., injurios).
abia, 1)Abia (Olt.) 2) Albi, în dialectul istro-român Sursa Îndreptar rebusist de Dr.N.Andrei 1980
corăbiasca, corabiásca (dans) (-bi-as-) s. f. art., neart. corabiásca, g.-d. art. corabiéstii (-bi-es-)
delabializat, DELABIALIZÁT adj. v. delabializa. [MDN]
jeţ, jet (jéturi), s.n. – 1. Scaun înalt, fotoliu. – 2. Tron. – Var. jetiu, jatiu, jilt, jîlt. Lat. •iacium, de la iacēre "a sta tolanit", cf. it. diaccio "tarc pentru oi", sicil. jazzu "vizuina". Sub aspect semantic trebuie plecat de la sensul de "culcus, pat", ca în "lavita". Der. din germ. Sitz, prin intermediul sas. säts (Mîndrescu, Influenta germana, 63; Draganu, Lui I. Bianu, Bucuresti 1927, p. 137; Borcea 194; DAR; Gáldi, Dict., 193) nu pare posibila fonetic si nu explica var. jetiu. Der. din lat. sessus (Hasdeu, Istoria critica, I, 2, 256) nu este probabila. L din var. nu este clar (din germ. Sessel, dupa Tiktin si DAR; din sl. sĕdĕlo, cf. ceh. židilice, dupa Cihac, II, 159; din tc. jelse, "mod de a se aseza", dupa Moldovan 426). – Der. jiltuit, adj. (în forma de jilt).
jos, jos adv. – 1. Aproape de pamînt, în loc mai putin ridicat (decît altul). – În jos, în partea inferioara. – 2. La nivelul pamîntului, pe sol. – 3. În ton grav. – 4. (Adj.) Scund, care este putin ridicat de la pamînt. – 5. (S.n.) Parte inferioara, baza. – Var. (Mold.) gios. – Mr. (d)gios, megl. (an)jos, istr. jos. Lat. deorsum, prin intermediul var. pop. deosum, diosum (Diez, I, 216; Puscariu 912; Candrea-Dens., 907; REW 2566), cf. it. giuso (calabr. jusu, sard. giòssu), v. fr. jus, sp. ayuso. Dupa Cipariu, Gramm., 103 si Scriban, din lat. pop. jussum, jossum. Daca se admite primul etimon, care pare cel mai probabil, rezultatul di › j este acelasi ca adiungere › ajunge sau adiutare › ajuta, cf. si jumatate; si în acest caz, mr. gios, pe care Meyer, Alb. St., IV, 64, îl considera inexplicabil , este normal, cf. mr. agiunge, agiuta. Der. josean, s.m. (locuitor al unui sat situat mai jos decît altul; în general, locuitor din Moldova de Sud); josime, s.f. (plebe, strat inferior al societatii; josnicie, mîrsavie); josnic, adj. (scund; scurt, cîrn; mîrsav, abject, lipsit de demnitate); josnicie, s.f. (mîrsavie, ticalosie); înjosi, vb. (a umili, a dezonora); înjositor, adj. (care înjoseste); înjosora, vb. (a umili, a înjosi); înjosa, vb. (a înjosi); înaljos, s.n. (prapastie, abis; nedreptate, umilire), de la formatia adverbiala în al josului "în jos; iute, precipitat" (Tiktin, DAR); prejos, adv. (în expresia mai prejos, în inferioritate, mai putin).
buaz, BUÁZ s.n. Albia unui râu mic, la varsare. – Tc. boghaz.
maghrebian, maghrebián [gh pron. g] (ma-ghre-bi-an) adj. m., s. m., pl. maghrebiéni (-bi-eni); adj. f., s. f. maghrebiána, pl. maghrebiéne
lăptucă, laptúca (laptúci), s.f. – 1. Salata verde (Lactuca sativa). – 2. Nume de diverse specii de ciuperci (Lactatius volemus; Cantharellus cibarius; Cortinarius iliopodius). – 3. Bot. (Euphorbia platiphyllos). – Mr. laptuca, istr. latuca. Lat. lactŭca (Puscariu 941; Candrea-Dens., 947; REW 4833; DAR), cf. it. lattuga, prov. lachuga, fr. laitue, sp. leituga. Sensul 2 si 3 arata ca se simte înca înrudirea acestui cuvînt cu lapte, deoarece e vorba de plante bogate în suc alb, cu aspect de lapte.
nerevocabil, NEREVOCÁBIL adj. v. IREVOCABIL. (Adesea adverbial) Care nu se poate revoca sau schimba, asupra caruia nu se poate reveni; hotarât, definitiv, nerevocabil. [DEX '98]
leciu, léciu s.m. – (Sens adverbial) Siroind, ud leoarca. Mag. locs "mlastina" (Cihac, II, 511); dupa Draganu, Dacor., IV, 1553 si DAR, din mag. lecs "zeama lunga". – Der. leciui (var. leciuri, liciuri), vb. (a plescai; a sorbi zgomotos).
lighioană, lighioána (lighioáne), s.f. – Bestie, animal, dihanie. – Var. lighioaie. Deformare populara a lui leghion, s.n. (înv., legiune), din ngr. λεγεών (Tiktin; Candrea), partial prin intermediul sl. legeonŭ. Pl. leghioae "legiuni" exista înca de la Dosoftei (sec. XVII); de la el s-a format sing. regresiv reprezentat de var. Alte explicatii sînt fantastice: din ngr. ἄλογα εϊνα "vietati mici" (Cihac, II, 669) sau în loc de •lighian ‹ libian (Bogrea, Dacor., IV, 828). Semantismul se explica prin întelesul intermediar de "demon", plecînd de la expresia leghioane de draci, frecventa în literatura religioasa.
zile, zile, s.f. 1. Interval de timp cuprins între rasaritul si apusul Soarelui; timpul cât Soarele ramâne deasupra orizontului; p. ext. lumina solara; interval de timp de 24 de ore, corespunzator unei rotatii a Pamântului în jurul axei sale; (Astron.) interval de timp intre doua culminatii succesive ale unui astru. ♢ (Determinând notiunile "an“, "luna“, pentru a le sublinia durata, lungimea) Trei luni de zile. ♢ Loc. adj. De toate zilele sau (rar) de toata ziua = de fiecare zi; p. ext. obisnuit, comun. De zi cu zi = zilnic. ♢ Loc. adv. La zi = a) în fiecare zi, zilnic; b) la ziua, la data ceruta; fara întârziere. Zi de (sau cu) zi sau (rar) cu zi de zi = a) zilnic; p. ext. necontenit, perpetuu; b) din ce în ce; progresiv, treptat. Din zi în zi = a) de azi pe mâine; fara termen precis, la infinit. Amâna plecarea din zi în zi; b) pe fiecare zi; p. ext. din ce în ce. De la o zi la alta = zilnic; p. ext. repede, vazând cu ochii. În toate zilele = în fiecare zi, oricând. (Reg.) Pe toata ziua = în fiecare zi; zilnic. De (sau despre, catre) ziua = putin înainte de a se lumina; spre dimineata. Pâna în (sau la) ziua sau de cu ziua = pâna a nu se lumina; foarte devreme; dis-de-dimineata. Cu ziua-n cap = foarte devreme. La ziua = în zori. Peste zi = în cursul zilei, ziua. Zi si noapte sau (adverbial) ziua si noaptea = tot timpul, fara încetare; fara odihna. Nici zi, nici noapte sau (adverbial) nici ziua, nici noaptea = niciodata. Toata ziua sau ziua toata = de dimineata pâna seara; p. ext. mereu, continuu. ♢ Expr. A se face ziua alba = a se lumina complet, a fi plina zi. A face noaptea zi si ziua noapte sau a face din noapte zi = a lucra sau a petrece noaptea si a dormi ziua; p. ext. a duce o viata dezordonata. Buna ziua, formula de salut, la întâlnire sau la despartire, în timpul zilei. A da (sau a dori, a pofti cuiva) buna ziua (sau ziua buna) = a saluta pe cineva. (Pop.) A-si lua ziua buna = a-si lua ramas bun. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lânga adjective ca "limpede“, "clar“) foarte clar, foarte limpede. Într-o (buna) zi sau într-una din zile = odata, cândva. Cât toate zilele (de mare) = foarte mare. A avea (sau a duce) zi buna (sau, rar, alba) cu cineva = a trai în bune relatii cu cineva. A da zi dupa zi = a lasa de azi pe mâine; a amâna. La zile mari = la ocazii deosebite; p. ext. rar de tot, în mod exceptional. ♢ (Compus) Zi-lumina = perioada a zilei (1) cuprinsa între rasaritul si apusul Soarelui. Zi-munca = unitate de masura conventionala care serveste drept etalon pentru stabilirea salariului. ♦ (Adverbial, în formele ziua, zilele, zile) în timpul zilei, în fiecare zi. Ziua umbla, noaptea se odihnea. ♢ (În sintagme si loc., ca unitate de masura sau de calcul) Zi de munca = durata timpului în cursul caruia lucratorul presteaza zilnic munca. Cu ziua = cu plata socotita dupa zilele muncite; fara angajament permanent. Zi de cale (sau de drum) = distanta care se poate strabate într-o zi cu piciorul. ♦ (Articulat; urmat de o determinare în genitiv sau introdusa prin prep. "de“) Data, momentul în care s-a întâmplat sau urmeaza sa se întâmple ceva; termen soroc. ♢ Ziua de astazi = perioada de timp, epoca în care traim, prezentul. Ziua de mâine = viitorul. Ziua de ieri = trecutul. (În unele credinte religioase) Ziua de apoi = momentul în care viii si mortii vor fi chemati la judecata lui Dumnezeu. ♢ (Ca termen calendaristic) Ziua de 1 Mai. (Pop.) Zi-ntâi = prima zi a fiecarei luni. ♢ (În titulatura sarbatorilor sau a anumitor date fixe) Ziua femeii. ♢ Zi aniversara sau ziua nasterii (sau de nastere) = aniversare (a zilei de nastere a cuiva). Ziua (numelui) cuiva = onomastica cuiva. 2. (La pl.) Viata, existenta, trai. ♢ Expr. A avea zile = a mai avea de trait, a-i fi dat sa (mai) traiasca. Câte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cât voi (sau vei, va etc.) trai, tot timpul vietii. Abia îsi tine zilele, se spune despre cineva care traieste prost, greu, foarte modest. (Pop.) Cu zilele în mâna = a) într-o primejdie de moarte, la un pas de moarte; b) înfricosat, înspaimântat. A ridica (sau a rapune, a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A i se ispravi cuiva zilele = a muri. A-si urî zilele sau a i se urî cuiva cu zilele = a se satura de viata, a nu mai voi sa traiasca. Vai de zilele mele (sau tale etc.) = vai de capul meu (sau al tau etc.), vai de mine (sau de tine etc.). De (sau în) zilele mele (sau ale tale etc.) = în timpul vietii mele (sau tale etc.). 3. (La pl.; cu determinari care precizeaza o perioada de timp) Vreme, epoca. Zilele tineretii. ♢ Expr. Mic de zile = tânar. Vechi (sau înaintat) în (sau de) zile = înaintat în vârsta, batrân. (Rar) Vesnic de zile = nemuritor. (A fi) învechit în zile rele = (a fi) înrait. [Var.: zíua s.f.] – Lat. dies.
saudit, saudít (referitor la Arabia Saudita) (sa-u-) adj. m., s. m., pl. saudíti; adj. f., s. f. saudíta, pl. saudíte
semilemnos, SEMILEMNÓS adj. v. JALE2. Nume dat mai multor plante din familia labiatelor (Salvia); spec. mic arbust cu tulpina semilemnoasa, aromata, cu frunze opuse, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivat ca planta ornamentala si medicinala, salvie (Salvia officinalis). [DEX '98]
matcă, mátca (mắtci), s.f. – 1. Matrice, uter. – 2. Albia unui rîu. – 3. Regina albinelor. – 4. Stupul-mama. – 5. Cotorul, partea care se pastreaza la un chitantier. – 6. Navod, fundul plasei de pescuit. – Megl. matca "regina albinelor". Sl. (bg., ceh., rus.) matka, din sl. mati "mama" (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 182; Berneker, II, 26; Conev 40). Cf. matita. – Der. matcuta, s.f. (Banat, prietena intima, sora spirituala), din slov. matka, prin intemediul mag. matka "iubita"; matcalau, s.n. (Banat, sarbatoare folclorica în martea de dupa Pasti), din mag. mátkáló "casatorie" (Draganu, RF, II, 75); matcuta, vb. refl. (Banat, a se înfrati).
mediu, médiu (médii), s.n. – Ambianta, mijlocire. Lat. medium (sec. XVIII). – Der. mediat, adj., din fr. médiat; imediat, adj., adv., din fr. immédiat; median, adj., din fr. médian; mediatiza, vb., din fr. médiatiser; mediator, s.m., din lat. mediator, apare la Radu Popescu (sec. XVIII); mediatiune, s.f., din fr. médiation; medie, s.f. (valoare mijlocie), din lat. media (sec. XIX).
nomofobie, NOMOFOBIE, NOMOFOBII, s.f. Frica de a nu avea acces la retelele de telefonie mobila.(din engleza – "no mobile phobia")
miji, mijí (mijésc, mijít), vb. – 1. A clipi, a întredeschide ochii, a-i închide pe jumatate. – 2. A dormita. – 3. A închide ochii în jocul de-a baba oarba. – 4. A se ivi, a se lumina de ziua. – 5. (Refl.) (Despre mustata, plante) A începe sa creasca. – Var. amiji, umezi. Megl. mijǫs. Sl. mižati "a închide ochii" (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 195; Berneker, II, 56; Graur, BL, VI, 172), cf. bg. mižja, zamižavam (› amiji), sl. omežati (› umezi), sb., cr. mižiti, rus. smežiti (Vasmer, II, 113). Cf. mica. – Der. mija, s.f. (closca); mijoarca, s.f. (Bucov., closca); mijitor, adj. (care se iveste); mijos, adj. (care clipeste); miza, s.f. (sens nesigur; ceva ce abia mijeste, ceva nesemnificativ), sec. XVII, înv., folosit o singura data de Dosoftei.
mult, mult (-ta), adj. – 1. Abundent. – 2. (Adv.) Destul, considerabil, enorm, în catitate mare. – 3. (Adv.) Timp îndelungat, un interval mare de timp. – Mai mult, înca, în plus. – Cel mult, numai, atît. – De mult, altadata, cu lung timp în urma. – Prea mult, peste masura, în exces. – 4. (Adv.) Numai, abia, doar. – 5. (S.n.) Cantitate mare, lucruri numeroase. – Multi, lume, nenumarati oameni. – Multe, nenumarate lucruri. – Si mai multe nu, neaparat, cu orice pret. Multul cu mult, oricît de mult, foarte mult. – Mr. multu, megl. mult, istr. munt. Lat. multus (Puscariu 1124; Candrea-Dens., 1168; REW 5740), cf. it. molto, prov., cat. molt, v. fr. moult, sp. mucho, port. muito. – Der. multicel (var. multisor), adj. (destul); multime (var. înv., multie), s.f. (oameni multi, multitudine, abundenta); înmulti (var. multi), vb. (a multiplica; a augmenta; refl., a se reproduce); înmultire, s.f. (multiplicare); înmultitor, s.n. (multiplicator); deînmultit, s.n. (primul factor al unei înmultirii). Multumi (var. înv., multemi, Trans., multami), vb. (a satisface, a satura; a premia, a gratifica, a plati, a-si exprima satisfactia prin cuvinte de gratie; refl., a fi satisfacut; refl., a fi, a se arata satul, a nu putea mai mult), este fara îndoiala, un der. de la multime (› •multimi › multemi), ca îndestula de la destul. Der. general admisa, din la multi ani (Cretu 349; Tiktin; REW 487; Candrea; Scriban; Barbulescu, Arhiva, XXXIII, 47; Sandfeld 42) nu pare posibila, fiindca astfel de compuse nu sînt curente în rom. (Trans., multam nu este un rezultat al lui multi ani, ci o var. dialectala a lui multumesc; paralelismul cu ngr. εἰς πολλὰ ἔτη "sa traiasca multi ani" › στολλάτη "multumesc" este sugestiv, fara sa constituie un argument hotarîtor, fiindca acest etimon nu explica celelalte sensuri ale cuvîntului). Der. multameala, s.f. (gratitudine), înv.; multumita (var. multamita), s.f. (premiu, recompensa; recunostinta); multumitor (var. multamitor), adj. (satisfacator, suficient, recunoscator); nemultumire, s.f. (neplacere); nemultumit, adj. (nesatisfacut, mofturos); nemultumitor, adj. (care nu da satisfactie). – Der. din fr. multiplu, adj.; multiplica, vb.; multiplicator, adj.; multiplicat, s.n.; multiplicitate, s.f.; submultiplu, s.n.
negură, négura (néguri), s.f. – Ceata. – Mr. negura. Lat. nĕbŭla (Puscariu 1168; Candrea-Dens., 1222; REW 5865), cf. it. nebbia, prov. neula, sp. niebla, port. nevoa, alb. negulj. Pentru schimbul b › g, cf. nivit › ninguit (cu infix nazal) sau naevus › neg, rubus › rug. Explicatia plecînd de la lat. •nigrula (Candrea, Éléments, 5) nu e probabila. – Der. (î)negura, vb. (a se încetosa, a se întuneca; a se încrunta); negureala, s.f. (ceata); neguros, adj. (cetos, întunecos).
oară, oára (óri), s.f. – 1. (Înv., rar) Ora, ceas. – 2. Data. – Mr., megl. oara. Lat. hōra (Densusianu, Hlr., 223; Puscariu 1213; Candrea-Dens., 1270; REW 4176), cf. alb. herë (Philippide, II, 644), it., prov. ora, fr. heure, sp., port. hora. Expresia a-si veni în ori (Bucov., Trans., Banat, a-si veni în fire) pare sa aiba la baza acelasi cuvînt. – Der. ao(a)re(a) (var. ao(a)ri), adv. (înv., o data; cînd), cu a- adverbial, cf. alb. aherë.
obială, obiála (obiéle), s.f. – 1. (Rar) Patura. – 2. Bucata de pînza sau de postav, folosita de tarani în loc de ciorapi sau sosete. – 3. Otreapa, cîrpa, zdreanta. – Var. (Mold.) oghiala. Mr. bghiala, megl. ubel’. Sl. (bg.) objalo, din obiti, obiją "a înveli" (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Miklosich, Lexicon, 466; Cihac, II, 219; Conev 60, 84), cf. sb., cr. obojak "pantaloni", ceh. ob(v)al "învelis". Cf. oghial. – Der. obilos, adj. (zdrentaros).
oghial, oghiál (-luri), s.n. – Cuvertura, plapuma. Sl. odelo. În Mold.; s-a confundat cu oghiala ‹ obiala.
parte, párte (pắrti), s.f. – 1. Bucata, portiune. – 2. Diviziune, sectiune. – 3. Ratie. – 4. Loc. – 5. Grup, clica; aparare. – 6. Contractant, interesat. – 7. Interventie, hîrtie. – 8. Directie, latura. – 9. Raport, relatie. – 10. Gen, sex. – 11. Clasa, casta, categorie. – 12. Soarta, destin. – 13. (Adv.) Partial. -Mr. parte, megl. parti, istr. pǫratŭ. Lat. partem (Puscariu 1274; Candrea-Dens., 1339; REW 6254), cf. it., sp., port. parte, fr. part. Dupa Meyer-Lübke, Rom. Gr., III, 221, sensul adverbial ar reproduce lat. partim. Weigand, Jb., XVI, 79, explica sensul 12 prin influenta bg. čestu, care de asemenea, are doua sensuri, dar Densusianu, GS, I, 312 a demonstrat ca evolutia semantica este spontana. Der. partas, s.m. (participant; partizan, adept; coposesor, coproprietar); partasie, s.f. (partialitate, partinire; participare; coproprietate); partasire, s.f. (înv., participiu); particea (var. particica), s.f. (diminutiv al lui parte), pe care Puscariu 1275 si REW 6257 îl deriva din lat. particĕlla, fara îndoiala în mod echivoc; parti, vb. (înv., a favoriza); partnic, adj. (partizan, partinitor), cu suf. -nic; partini, vb. (înv., a participa; a fi de partea cuiva, a favoriza, a avantaja), din cuvîntul anterior sau, dupa Densusianu, Rom., XXXIII, 283 si Tiktin dintr-un •partean disparut; dupa Koerting 6881, din lat. partem tenēre); partinitor, adj. (partial, care se poarta cu partialitate); nepartinitor, adj. (impartial); împarti, vb. (a distribui; a divide, a rupe; a separa; a face o diviziune), pe care Candrea-Dens., 1343 îl trimit la lat. impartῑre; împartire, s.f. (diviziune); împarteala, s.f. (diviziune, distribuire); împartitor, s.m. (postas; s.n., divizor); deîmpartit, s.n. (primul termen al unei împartiri); copartas, s.m. (coproprietar, actionar); împartasi, vb. (a comunica, a da de stire; refl., a lua parte, a participa; a lua cuminecatura), din partas, ca împarti din parte (pentru ultimul sens, Seineanu, Semasiol., 49, propune un paralelism cu sl. pričęstiti sę, din čęsti "destin"; mai curînd s-ar parea ca trebuie sa se porneasca de la sensul de "a comunica", la fel ca în celelalte limbi romanice); desparti, vb. (a separa, a divorta; înv., a deosebi), pe care Candrea-Dens., 1344 îl trimit la lat. •dispartῑre; desparteala (var. despartenie), s.f. (separare); despartamînt (var. despartimînt), s.n. (departament), format dupa fr. département; despartire, s.f. (separare; înv., sector, cartier; comisariat); despartitor, adj. (care separa); despartitura, s.f. (separator; departament; diviziune, sectiune); nedespartit, adj. (inseparabil). Der. neol. partaj, s.n., din fr. partage; partener, s.m, din fr. partenaire; participa, vb., din fr. participer; participant, adj., din fr. paticipant; participiu, s.n., din fr. participe; participial, adj., din fr. participial; particular, adj., din fr. particulier; particularism, s.n.; particularitate, s.f.; particulariza, vb.; partida (var. partid), s.f. si n. (întrecere sportiva; cont; cantitate de marfuri; diversiune în comun; persoana susceptibila de a contracta o casatorie; înv., partid, factiune), din it. de N. (ven.) partida, prin intermediul ngr. παρτιδα, sec. XVII, (Gáldi 222); partid, s.n. (factiune), din fr. parti, ngr. παρτίδον; partitiv, adj.; partitura, s.f., din fr. partitura; partizan, s.m., din fr. partisan; partial, adj., din fr. partiel; partialitate, s.f.; impartial, adj.; impartialitate, s.f.. – Din rom. provine rut. parti "ursita" (Candrea, Elemente, 404).
pîrgă, pîrga (pấrgi), s.f. – 1. Trufanda, produs timpuriu. – 2. Bir, dare în fructe. Sl. prŭga "grîu timpuriu" (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 285; Conev 72), din pružiti "a coace, a praji"; cf. praji. – Der. pîrgav, adj. (Trans., abia copt); pîrg, s.n. (timpul coacerii fructelor); pîrgui, vb. refl. (a începe sa se coaca); pîrguiala, s.f. (începutul coacerii).
pojiţă, pojíta (-te), s.f. – Piele de oaie argasita si fara par, pe care o poarta ciobanii iarna, între obiala si opinca. Sl. (bg., sb.) žica (› jita) cu pref. podŭ "pe sub". Este probabil dubletul lui pojghita, s.f. (membrana, pielita; strat subtire), pe care Scriban îl lega gresit de ceh. pošvice "teaca".
popas, popás (popásuri), s.n. – 1. Oprire, odihna. – 2. Pauza în procesiunile mortuare. Sl. popasŭ "pasune" (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 150; Conev 68), cf. pol., sb. popas "oprire pentru a hrani turma". – Der. poposi, vb. (a opri pentru odihna, a face popas), în loc de •popasi, datorat labialei precedente, cf. zabovi.
orhei, ORHÉI, orheie, s.n. (reg.) deal întarit, cetatuie sau curte boiereasca parasita. Tat. iorghe, Tc. orge "palat", "castel", "iurta". T. Porucic în anii ’30 ai secolului al XX-lea atesta cuvântul în Basarabia (PORUCIC Teodor – Lexiconul termenilor entropici din limba româna în Basarabia, extras din Arhivele Basarabiei, 1931, nr. 1-4, Chisinau). În aceasta noua corelatie provenienta cuvântului orhei din maghiarul warhely, neatestat de nici un dictionar maghiar, devine irelevanta.
porumb, porúmb (porúmbi), s.m. – 1. Porumbel (Columba palambus). – 2. Papusoi, cucuruz (Zea mais). – 3. Varietate de scorombar (Prunus spinosa). – 4. (Adj.) Cenusiu, porumbiu. – 5. (Arg.) Lant de aur, lant de ceas. – Var. mold. porîmb. Mr. parumbu, purumbu. Lat. palŭmbus (Puscariu 1359; Candrea-Dens., 1431; Tiktin, ZRPh., XL, 713; Spitzer, ZRPh., XXXIX, 108; REW 6181), cf. alb. pëljum (Philippide, II, 649), it. palombo, sp. paloma, port. pombo. Numele papusoiului vine de la asemanarea stiuletelui cu un porumbel, cf. lat. med. arundo "lance" (Silos 46), sp. carrizo. Ipoteza ca ar fi vorba de un calc din bg. galab "porumbel", galabi "porumb" (Rosetti, Influenta limbii slave, 42) nu pare oportuna; un împrumut cu sens opus pare mai usor de admis. Cultura porumbului, introdusa destul de tîrziu (pe la 1680 în Munt. si pe la 1690 în Mold.; data care se citeaza de obicei e falsa, cf. Nicolae Costin, în 1694) a progresat repede, înlocuind cultura grîului, care era obiectul unui monopol comercial turcesc. Der. porumba (var. mold. porîmba), s.f. (porumbita) a fost considerat reprezentant direct al lat. palŭmbŭla (Candrea-Dens., 1432) sau palŭmba (Candrea), ipoteza care nu este necesara; porumbac, adj. (cenusiu, murg; fluture de noapte, Sphinx euphorbiae), cf. lat. meg. palumbacius; porumbar, s.m. (crescator de porumbei; scorombar, Prunus spinosa; s.m.m hulubarie; s.n., cosar, patul), poate direct din lat. palŭmbarium (Puscariu 1361; Candrea-Dens., 1433; cuvîntul apare la Du Cange); porumbea, s.f. (porumbita); porumbel, s.m. (hulub; porumbar; planta liliacee, Muscari botryoides; pasari de hîrtie); porumbarie, s.f. (hulubarie); porumbeste, adv. (ca porumbeii); porumbiste, s.f. (lan de porumb); porumbita, s.f. (hulubita; iubita); porumbrea (var. porumbrica), s.f. (porumba); porumbrel, s.m. (scorombar); porumbie, s.f. (varietate de strugure). – Bg. galabi "porumbita" a ajuns sa însemne "porumb", probabil prin calc din rom. (Tiktin; Mladenov, Spisanie za balg. Akademija, XLIII, 93).
homofobie, HOMOFOBÍE, homofobii, s.f. aversiune sau teama patologica (fobie) care se manifesta printr-o discriminare sau ura fata de persoanele cu o orientare sexuala alta decât cea heterosexuala, în principal fata de homosexuali. Homofobia poate fi clasificata drept un tip de xenofobie. (preluare din Wikipedia)
prizări, prizarí (prizarésc, prizarít), vb. refl. – A se pipernici, a se sfriji, a se atrofia. – Var. prezari. Sl. prĕzrĕti "a dispretui" sau prizirati "a observa" (Tiktin). Probabil de aici prizarit, adj. (sfrijit), literal "vrednic de dispretuit din cauza micimii, abia vizibil"; vb., care se foloseste mai putin, pare sa se fi format dupa adj.
pulpă, púlpa (púlpe), s.f. – 1. Ansamblu anatomic format din muschii posteriori gambei. – 2. Coapsa. – 3. Carne macra. – 4. Ţesut moale si carnos al fructelor. – 5. Ţesut conjunctiv dentar. – 6. Uger. – Mr., megl. pulpa, istr. pupę. Lat. pŭlpa (Puscariu 1399, Candrea-Dens., 1458; REW 6834), cf. alb. pulpjë (Philippide, II, 652), it., prov., port. polpa, v. fr. poupe. Sensul 2, incorect dar destul de raspîndit în Munt., se explica prin extinderea sensului 1, cel de "parte musculara a gambei". Sensurile 4 si 5 sînt împrumuturi neol., din fr. pulpe. – Der. pulpar, s.n. (aparatoare a pulpelor purtata de razboinici; jambiera, obiala); pulpos, adj. (cu pulpe groase; cu uger mare); împulpa, vb. refl. (Trans., a se forta; a recapata forte; a se însufleti), pe care DAR îl trimite la un lat. •impŭlpāre. – Cf. pulpana.
seamă, SEÁMĂ, (2, rar) semi, s.f. 1. (În expr., exprima ideea de calcul mintal, constatare, observatie) De buna seama = desigur, fara îndoiala. Mai cu seama = mai ales, îndeosebi. A-si da seama = a se lamuri, a pricepe. A lua seama (sau seama) = a) a se gândi, a reflecta adânc; b) a supraveghea; c) a observa ceva, a remarca; d) a întelege, a se lamuri. A-si lua seama (sau de seama) = a se razgândi. 2. Socoteala, calcul, cont. Socotelile sau semile manastirilor închinate (ODOBESCU). ♢ Expr. A sti seama = a cunoaste situatia unui lucru. A face seama = a face socoteala, a numara. Multa-i frunza pe copaci, Dar de stai si seama faci, Tot erau mai multi cazaci (COSBUC). 3. (În expr., exprima ideea de folos, interes, grija) Pe seama (cuiva) = a) în folosul sau în interesul (cuiva); b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva). Pe seama = în proprietate sau în folosinta personala. A lasa pe (sau în) seama cuiva sau a da pe (sau în) seama (sau în seama cuiva) = a da (sau a lasa) în paza, în grija, în posesia cuiva. A lua (pe cineva) pe seama = a lua (pe cineva) în grija si pe raspunderea sa. A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva). A tine seama (sau, rar, seama) de cineva sau de ceva = a lua în consideratie, a avea în vedere. 4. Însemnatate, importanta; vaza, faima. Împaratii romani de seama lui Aurelian (ODOBESCU). ♢ Loc. adj. De seama = important; cu trecere. 5. Fel, gen, soi. Te cunosti de pe naframa, Ca esti de-a maica-ta seama (JARNÍK-BÎRSEANU). ♢ Expr. De-o seama (cu cineva) sau de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeasi situatie, stare, categorie sociala cu cineva, de aceeasi vârsta cu cineva. 6. Rost, rânduiala. Strigau unii din drumetii nencercati la seama cailor (ODOBESCU). ♢ Expr. A sti seama (la ceva) = a avea experienta unui lucru. A sti de seama cuiva = a avea stiri despre cineva; a avea cunostinta de soarta cuiva. A-i face (cuiva) seama = a omorî, a ucide (pe cineva). A-si face (singur) seama (sau, rar, seama) = a se sinucide. 7. (Înv.) Numar, cantitate (nehotarâta); câtiva. O seama de învatati. ♢ Loc. adj. si adv. Fara numar si fara seama = în numar mare; mult. Peste seama = peste masura. ♦ (În legatura cu notiuni temporale) Interval. Asa traia biata ma-sa de o seama de vreme (VLAHUŢĂ). [Pr. si: (reg.) sama] – Magh. szám.
ţâf, ŢÂF, tâfuri, s.n. (Reg.) 1. Fân amestecat cu mult rogoz. 2. Planta abia rasarita din pamânt.
rob, rob (róbi), s.m. – 1. Captiv, prizonier de razboi. – 2. Sclav. – 3. (Bihor) Hot. – Mr. rob. Sl. rabŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 315), cf. sb., cr., ceh., pol., alb., mag. rab. – Der. roaba, s.f. (sclava; taraboanta), la care sensul al doilea este tot sl., cf. sb. raba "caruta" (dupa Lacea, Dacor., III, 745, din sas. Rabber); robaci, adj. (Mold., asiduu, harnic); robi, vb. (a captiva, a face sclav; a se duce; a trai ca sclav), cf. sl. rabiti; robie, s.f. (sclavie, captivitate), cf. sb., cr. robia; robca, s.f. (înv., sclava); robime, s.f. (înv., sclavi); roboti, vb. (Mold., a munic, a trudi), din sl. rabotiti "a face robi", cf. rus. rabotatĭ "a munci"; robota (var. robot), s.f. (Trans., claca; munca), din sl. rabota "captivitate", cf. ceh., pol., rus. rabota, bg. rabot; roboteala, s.f. (munca, activitate); robotas, s.m. (Trans., clacas), din sb. rabotaš, mag. rabotos; robsag, s.n. (Maram., sclavie), din mag. rabsag; desrobi, vb. (a elibera, a da libertate); desrobitor, adj. (liberator); robot, s.m. (robot, automat), din ceh. robota prin intermediul fr. robot.
rubia, rubiá (rubiéle), s.f. – (Înv.) Moneda turca, care valora un sfert de irmilic. – Mr. rubie. Tc. rubyié (Roesler 601; Seineanu, II, 302), cf. bg., sb. rubija.
rup, rup (-pi), s.m. – Masura de lungime, egala cu a opta parte dintr-un cot. Tc. rub (Seineanu, II, 303), cf. rubia si ngr. ρούτί, sp. arroba. Sec. XVIII, înv.
sabie, sábie (sắbii), s.f. – Arma taioasa cu mîner. Mag. száblya de la szab "a taia" (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Miklosich, Fremdw., 123; Cihac, II, 322; Meyer 370), cf. sl. (sb., slov., rus.) sablja, bg. sabijŭ, pol. szabla, alb. sabljë, germ. Säbel, it. sciabola, fr. sabre, sp. sable. – Der. sabia, vb. (a taia cu sabia); însabiat, adj. (ascutit); sabii, vb. refl. (Olt., a subtia, a îngusta); sabier, s.m. (fabricant de spade); sabierie, s.f. (atelier si magazin de spade); sabioara (var. sabicioara, sabiita, sabita), s.f. (peste, Pelecus cultratus), ultima var. din sb. sablijca "sabie mica" (Tiktin); sabiuta, s.f. (gladiola, Gladiolus imbricatus).
vomitiv, Vomitiv pe baza de tartar sibiat, numitsi antimonium tartarum sau "vin antimonial", folosit si ca otrava
şalgău, salgắu (-ắi), s.m. – (Trans., Mold.) Miner care scoate sare. – Var. saugau, savgau. Mag. sóvágó (Cihac, II, 528; Draganu, Lui I. Bianu, Bucuresti 1927, p. 137; Graur, BL, III, 47).
sbiera, sbierá (zbiér, zbierát), vb. – A mugi, a rage, a racni, a oracai. – Var. zbiera. Mr. azghir(are), megl. zber(ari). Lat. •vĕrrāre, de la vĕrres "vier" (Puscariu 1392; Tiktin; Candrea; Puscariu, Dacor., I, 414; cf. Corominas, I, 448), cf. sp. berr(e)ar, port. berrar. Este mai putin probabila der. din lat. bēlāre (Cipariu, Arhiv., 82; Cihac, I, 244; Philippide, Principii, 39; Pascu, I, 49; Scriban), desi trecerea lui ē › ie nu pare posibila. Der. sbierat (var. sbierat, zbieret, zbierat), s.n. (racnet); sbierator, adj. (care zbiara); sbieratura, s.f. (tipat).
schimba, schimbá (-b, -át), vb. – 1. A înlocui ceva, a permuta. – 2. A modifica, a transforma. – 3. A ceda, a lasa un obiect pentru contravaloarea lui. – 4. A înlocui, a substitui. – 5. A denatura, a altera. – 6. (Refl.) A înlocui, a substitui. – 7. (Refl.) A se primeni. – Megl. schimb(ari). – Var. înschimba. Lat. •excambiāre (Puscariu 1548; REW 2949), cf. it. scambiare, prov. escambiar, fr. échanger. Fonetismul din rom. se explica printr-o metateza •scîmbia › •scîimba, ca în habeat › aiba, rubeum › roib, etc. Der. schimb, s.n. (mutare; înlocuire; renovare; transformare; modificare; rufe curate), postverbal; schimbacios, adj. (instabil, inconstant, nestatornic); schimbas, s.m. (în trecut, militian în serviciu regulat o saptamîna pe luna); schimbator, adj. (variabil, volubil, versatil); neschimbat, adj. (fara schimbari, fara modificari, inalterat); preschimba, vb. (a schimba, a face schimb, a transforma); schimbis, adv. (alternativ); schimboaie, s.f. (Mold., regulator la plug); schimbaciune (var. schimbatura), s.f. (înv., schimb).
scrimă, scríma (-me), s.f. – Sport cu spada, floreta sau sabia. Fr. escrime.
seară, seára (-éri), s.f. – Parte a zilei care corespunde cu sfîrsitul dupa-amiezii. – Var. Mold. sara. Mr. seara, megl. sĕra, istr. sĕre. Lat. sĕra (Diez, I, 379; Puscariu 1518; REW 7841), cf. it. sera, prov. seir, fr. soir. – Der. aseara, adv. (în timpul serii de ieri), cu -a adverbial (cu ad, dupa Jarnik, ZRPh., XXVII, 499; cu illa, dupa Iordan, Arhiva, XXX, 57); deseara (var. diseara), adv. (în seara de azi); deunaseara, adv. (cealalta seara); astara, adv. (înv., în noaptea asta); de asta seara; iaseara, adv. (la noapte), în Bucov.; însera, vb. (a se lasa întunericul, a fi surprins de întuneric, a înnopta), cf. v. fr. anserir. – Der. neol. serata, s.f., din it. serata.
sgaibă, sgáiba (-be), s.f. – 1. Rana, rosatura, buba superficiala. – 2. Crusta, coaja. – 3. Demon, termen de ocara. – Var. mr. zǵaiba. Lat. scabia, de la scabĕre "a se freca" (Cipariu, Elem., 72; Densusianu, Hlr., 133; Puscariu 1936; REW 7634; cf. în contra Graur, BL, V, 113), cf. alb. zgebë "rîie" (Philippide, II, 653), it. scabbia "rîie". Provenienta în rom. pornind de la alb. (Weigand, Jb., XIX, 144) pare o ipoteza inutila, ca si sursa anterioara indoeurop. (Lahovary 327). Pentru forma, cf. habeat › aiba. Etimonul lat. nu a fost acceptat din cauza dificultatii semantice, daca se porneste de la sensul de "rîie", propriu lui scabies; dar este de presupus ca cuvîntul lat. conservat si sensul sau etimologic, de "mîncarime, lucru care provoaca scarpinatul", care este cel al cuvîntului rom. – Der. sgaibos, adj. (ulceros).
sîrb, sîrb (-bi), s.m. – Locuitor din Serbia. Sl. srŭbinŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46), cf. serb. – Der. sîrba, s.f. (varietate de oi; dans popular); sîrboaica, s.f. (femeie din Serbia); sîrbesc, adj. (propriu sîrbilor); sîrbeste, adv. (în limba sîrba; ca sîrbii).
sodăş, sódas (-si), s.m. – Garant, chezas. – Var. so(l)dus. Mag. szovados (Draganu, Lui I. Bianu, Bucuresti 1927, 137; Treml, BL, II, 40). Sec. XVII, înv. si Trans.
şopîrlă, sopîrla (-le), s.f. – Napîrca (Lacerta muralis). Creatie expresiva, cf. napîrca si sopîrcai. În acord cu radacina expresiva sop, pare sa indice ideea de miscare tacuta sau care abia se aude. În general se admite ca este cuvînt identic cu alb. šapi "sopîrla" (Cihac, II, 720; Meyer 399, Tiktin; Schuchardt, ZRPh., XXVII, 612; Weigand, BA, III, 111; Philippide, II, 735; Rosetti, II, 123), care se presupune ca provine din gr. σήψ sau, dupa Weigand, din lat. •sepinula; dar aceste explicatii sînt insuficiente. Der. directa din gr. σήψ (Diculescu, Elemente, 487) este improbabila. Der. sopîrla(r)ita, s.f. (anghina difterica, difterie; plante, Veronica orchidea, Parnassia palustris, Brunella vulgaris); sopîrlar, s.m. (egreta, Buteo vulgaris); sopîrlita, s.f. (plante, Veronica Bachofeni, V. chamaedrys, V. teucrium, Parnassia palustris, Polygala vulgaris). Din rom. provine bg. šoparla (Capidan, Raporturile, 218).
sponcă, spónca (-ci), s.f. – Copca, agrafa, catarama. – Pe sponci, în cantitate mica. Pol. szponka, sb., cr., slov. sponka (Cihac, II, 268; Conev 85). Expresia pe sponci (de a carei identitate cu sponca se îndoiesc Cihac si Tiktin) trebuie sa se explice prin sensul de "ajustat, apretat", ca la hainele care abia pot fi încheiate.
denumire, denumire a locuitorilor dintr-o portiune geografica ce include Marocul, Algeria, Tunisia si uneori Libia.
homofobie, HOMOFOBÍE, homofobii, s.f. Aversiune obsesiva fata de persoanele homosexuale. – Din engl. homophobia.
struluibat, struluibát (-ta), adj. – Nebun, ticnit, traznit. – Var. strulu(i)bat(ic), sturlu(i)bat(ic). Origine incerta, probabil expresiva, cf. (de)strabalat, care este o simpla var. Der. din sl. strĕla "sageata", rus. strĕlĭba "lovitura" (Cihac, II, 377) nu pare probabila. – Der. din lat. •astrolabĭātus (Tiktin; REW 745) este fantezista. Legatura cu tulburat (Scriban) nu este convingatoare.
şvab, svab (-bi), s.m. – 1. German originar din Suabia, colonizat în Trans. si Banat în sec. XVIIII. – 2. Gîndac (Blatta germanica). – 3. Insecta (Periplaneta orientalis). Sl. švabinŭ "din Suabia". – Der. svaboiaca, s.f. (femeie originara din Suabia); svabesc, adj. (propriu svabilor).
tabie, tábie (-ii), s.f. – Reduta. – Mr. tabvie. Tc. tabia, din arab. ta’bija (Seineanu, III, 115; Lokotsch 1969), cf. ngr. τάμπια. Sec. XVII, înv.
tabiet, tabiét (-turi), s.n. – 1. Obicei, stil, deprindere. – 2. Viata confortabila, comoditate, satisfactie. – Var. tabet. Mr. tabiete, megl. tabiet. Tc. (arab.) tabiat (Ronzevalle 116; Seineanu, II, 339; Lokotsch 1967), cf. ngr. ταμπέτι, alb., sb. tabiat, bg. tabiĭat. – Der. tabietliu, adj. (cu tabieturi, maniac, pedant), din tc. tabiatli.
ţîr, tîr interj. – Imita scîrtîitul, tiuitul. – Var. tîra (-tîra), tur. Creatie expresiva, cf. sfîr, sl. cureti "a alerga", ngr. τσιρίζω "a piui", sp. chirriar, germ. zirpen. – Der. tîr, s.n. (arcul capotei la birja; dalta), cf. tiu; tîra (var. tira), s.f. (bucatica, farîma, pic; Trans., fîsie, zdreanta); tîrfa, s.f. (Trans., nisip; Banat, argila amestecata cu paie), cf. tîrla dupa Diculescu, Elementele, 490, din gr. σύρφος); tîrfoli, vb. (a dichisi), în Mold. (dupa Scriban, în legatura cu a picura, a prelinge; mag. corholni "a razui"); tîrîi (var. turui, ciurui, tîrlîi), vb. (a cînta greierii; a cînta din vioara), care s-a explicat gresit prin sl. suriti (Miklosich, Slaw. Elem., 52), prin sb., cr. curiti "a fugi" (Cihac, II, 435), prin bg. carkam (Conev 95); tîrîit, s.m. (tiuit; cu tîrîita, picatura cu picatura); tîrîitor, adj. (care tiuie; s.m., oblet, Alburnus lucidus); tîrîitura, s.f. (tîrîit); tîrloi, s.m. (Trans., ciocîrlie; teava, tub); tîrc, interj. (imita tîrîitul laptelui muls); tîrcîi (var. tîrcai, Trans. tîrcoti), vb. (a mulge; refl., a picura; refl., a fi zgîrcit; cu tîrcîita, picatura cu picatura); tîrcava, adj. f. (se zice despre oile cu lîna putina sau cu lîna scurta); turloi (var. rara turlui), s.n. (teava, tub; fluierul piciorului, tibia), cf. tîrloi; turtur (var. tu(r)tur(e), tuturoi), s.m. (sloi mic si subtire de gheata ascutit la un capat), forma reduplicata a interj. tur (cf. Giuglea, Dacor., I, 250); turtura, vb. (a atîrna ca turturii). Tîrcav, adj. (sterp, fara vegetatie; oaie cu par scurt; Olt., lepadat, esuat, frustat) pare a fi var. a lui tîrcav; caz în care rut. tyrkavyi, pe care Candrea îl propune ca etimon, trebuie sa provina din rom.; der. tîrcavi, vb. refl. (a da gres). – Din rom. provine mag. cire (Treml, Magyar Nyelv., XXVII, 323). Cf. turca.
tap, tap- – Radacina expresiva, putin clara, care pare sa evoce ideea de obiect diform sau relativ rotunjit. – Var. taf-. Creatie expresiva, cf. radacina romanica tapp- (REW 8564), si lap-, (lapai), dup-. Der. tapsi (var. tepsi), vb. (a egala, a netezi, a nivela, a razui), cf. germ. tappsen, fr. taper (dupa Candrea si Scriban, din mag. taposni "a calca în picioare", sb. tapsati "a bate din palme"); tapse (var. teapse), s.f. (polonic de lemn, sucitor; palma), în Mold.; tapsan, s.n. (mamelon, movila, colina rotunjita; razor; strat; pat, platforma), în Mold. tapsan, tepsan, topsan (dupa Cihac, II, 619, din tc. tepe "munte"; dupa Bogrea, Dacor., IV, 851, din rut. tapčan "platforma", care vine probabil din rom.; dupa Draganu, Dacor., V, 372-5, din mag. taposni "a calca în picioare"); taponis, s.m. (nemtisor, Delphinium consolida); taposnic, s.m. (planta, Galeopsis ladanum); tapalog (var. Mold. tapalagos), adj. (greoi la mers, neîndemînatic), cf. talpaloaga; tafaroaga, s.f. (brînza dulce, brînza abia facuta), probabil var. a cuvîntului anterior (dupa Bogrea, Dacor., II, 659 si Candrea, din sl. tvarogù; dupa Diculescu, Elementele, 452, din gr. •τραφάλαϰα, în loc de τραφαλίς "brînza proaspata"). – Cf. terfa, terfeloaga.
tălmăci, talmací (-césc, -ít), vb. – 1. A interpreta, a traduce. – 2. A explica, a comenta. – 3. (Refl.) A se lamuri cu cineva, a clarifica. – Var. tîlmaci (si der.). Sl. tlŭmačiti (Cihac, II, 400), cf. sb., cr. tolmačiti, pol. tlomaczyć, mag. tolmácsol. Este cuvînt oriental, cf. cuman. telmać (Kuun 105). – Der. talmaci, s.m. (interpret, traducator), din sl. tlŭmacŭ, cf. rus. tolmač, germ. Dolmetsch; talmaciar, s.m. (înv., interpret); talmacitor, s.m. (interpret); talmacitura, s.f. (înv., explicatie, interpretare); tanaci, s.m. (interpret), din mag. tanács (Draganu, Omagiu lui I. Bianu, Bucuresti 1927, 137).
tocmai, tócmai adv. – 1. Aidoma, la fel, asemanator. – 2. Precis, just, exact. – 3. Numai, abia, chiar. – 4. Pîna, pîna acolo, pîna unde. – Tocmai si, pîna si (înv.). – Var. (în)tocma(i), (în)togma(i), înv. atocma(i), tomna. Sl. tŭkŭmŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 416), cf. bg. takmo, cr. takmen, rus. tokmo. – Der. tocmi, vb. (înv., a ordona, a dispune, a regla; înv., a aranja, a repara; a fixa, a stabili; a contracta; refl., a se aseza, a se stabili; refl., a conveni, a fi de acord; refl., a fixa pretul, a se învoi; refl., a întra în slujba, a servi ca; refl., a dezbate pretul), din sl. tŭkŭmiti "a asemui, a compara"; tocmeala (var. înv. tocmala), s.f. (înv., rînduiala, ordine, dispozitie; înv., dispozitie, testament; înv., decizie, decret; înv., regula, norma, lege; înv., menstruatie, acord, învoiala; conventie, contract; discutie, dezbatere asupra pretului); tocmelnic, s.m. (înv., imputernicit); întocmi, vb. (a aranja, a regla, a dispune; a organiza, a institui); (în)tocmitor, s.m. (organizator; autor). Rut. tokma, tokmyty sa pare sa provina din rom. (Miklosich, Wander., 11).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc