Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru best
acolo, ACÓLO adv. În acel loc (relativ) îndepartat (de cel care vorbeste); în alt loc. ♢ (Precedat de diferite prepozitii, cu sensul determinat de acestea) Pe acolo = cam în locul acela. De (sau dintr-) acolo = din partea aceea, din locul acela. Într-acolo = spre acel loc, spre directia aceea. De (pe) acolo = cam din acel loc. Pâna acolo... = pâna la situatia..., la împrejurarea (care depasete limita îngaduita)... ♢ Expr. (Reg.) (Pân') pe-acolo = peste masura, din cale-afara (de greu, mare, frumos etc.). Ce ai acolo? = ce ai la tine (sau în mâna etc.)? Ce faci acolo ? = cu ce te ocupi (chiar în momentul de fata)? Fugi de acolo! = da' de unde! nici gând! imposibil! Ce am eu de-acolo? = ce ma priveste, ce avantaj am din asta? [Acc. si acoló] – Lat. eccum-[i]lloc.
acustomat, ACUSTOMÁT, acustomate, s.n. Dispozitiv adaptor electronic la un magnetofon pentru pornirea si oprirea automata a aparatului, care asigura înregistrarea numai atunci când se vorbeste. – Din germ. Akustomat.
monolog, MONOLÓG s. n. 1. scena dintr-o lucrare dramatica în care vorbeste un singur personaj. ♢ mica piesa comica recitata de un singur personaj. o ~ interior = modalitate specifica prozei de analiza psihologica, în care un personaj introspecteaza propriile stari sufletesti. 2. vorbire neîntrerupta a cuiva, fara a da timp altora pentru replici; soliloc. (< fr. monologue)
alogen, ALOGÉN, -Ă, alogeni, -e, adj. Care se deosebeste prin natura si origine de mediul în care se afla; alogenetic. ♦ (Despre populatii) De origine straina, venit din alta parte. – Din fr. allogène.
amiantă, AMIÁNTĂ, amiante, s.f. Varietate de azbest, cu numeroase întrebuintari în tehnica. [Pr.: -mi-an- – Var.: amiánt s.n.] – Din fr. amiante.
aromân, AROMẤN, -Ă, aromâni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte dintr-o ramura a poporului român; care vorbeste dialectul aromân; care traieste în sudul Peninsulei Balcanice (prin Epir si Macedonia). 2. Adj. Care apartine aromânilor(1), privitor la aromâni; aromânesc. ♦ (Substantivat, f.) Idiomul aromânilor. [Var.: armấn, -a, s.m. si f., adj.] – Din armân (mostenit din lat. romanus), modificat dupa român.
asbest, ASBÉST s.n. v. azbest.
modern, MODÉRN, -Ă adj. 1. nou, relativ recent, din timpurile prezente; care corespunde stadiului actual al progresului. o limba ~a = limba vie, care se vorbeste în prezent. ♢ (despre învatamânt, clase, licee) care pune accentul pe studiul limbii si al disciplinelor umanistice. 2. în concordanta cu moda, la moda. (< fr. moderne, it. moderne, lat. modernus)
azbest, AZBÉST s.n. Minereu fibros si matasos de culoare alba, din care se fac diferite piese si tesaturi neinflamabile si izolatoare. [Acc. si: ázbest – Var.: asbést s.n.] – Din fr. asbeste.
azbestoză, AZBESTÓZĂ s.f. (Med.) Boala profesionala provocata de inhalarea particulelor de azbest. – Din fr. asbestose.
azbociment, AZBOCIMÉNT s.n. Material de constructie obtinut dintr-un amestec de ciment cu fibre de azbest. [Acc. si: azbocíment] – Azb[est] + ciment.
bandă, BÁNDĂ2, benzi, s.f. 1. Fâsie de stofa, hârtie, de piele etc. cu care se înfasoara, se leaga sau se întareste ceva; banta. ♦ Fâsie cu care se împodobeste, de obicei pe margini, un articol de îmbracaminte. 2. (în sintagmele) Banda de magnetofon= fâsie magnetizata pe care se imprima si de pe care se pot reproduce sunete cu ajutorul magnetofonului. Banda rulanta(sau de transport, continua)= fâsie lata de piele, de cauciuc, de placi metalice etc., pe care se transporta automat materiale sau piese fabricate sau în curs de fabricatie; conveier. Lucru pe (sau la) banda (rulanta) = sistem de lucru constând din operatii executate succesiv de un sir de lucratori asupra unui obiect aflat pe o banda rulanta care trece prin fata fiecaruia dintre ei. Banda de imagini= pelicula cinematografica. Banda de circulatie= fâsie lunga delimitata din partea carosabila a unui drum, pe care pot circula în acelasi sens numai un sir de vehicule. Banda de rulment= partea de cauciuc din anvelopa unei roti de autovehicul care vine în contact cu pamântul. 3. Margine elastica a mesei de biliard.•• Margine a terenului de popice. 4. Sina care leaga cele doua tevi ale unei arme de vânatoare. 5. Grup de frecvente vecine sau apropiate ale unei radiatii electromagnetice sau sonore. 6. (în sintagmele) Banda etalon = banda magnetica cu înregistrari speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon sau magnetoscop. Banda de frecvente = a) interval de frecventa în care un aparat electronic îsi mentine caracteristicile specificate; b) ansamblu de frecvente radioelectrice atribuite diferitelor servicii de radiocomunicatii prin reglementari nationale si internationale. Banda X = banda de frecvente cuprinse în domeniul microundelor. – Din fr. bande.
băbesc, BĂBÉSC, -EÁSCĂ, babesti, adj., s.f. 1. Adj. (Peior.). Dupa felul, obiceiurile sau portul babelor. ♢ Expr. Vorbe (sau fleacuri) babesti = vorbe carora nu trebuie sa li se dea importanta. Leacuri babesti = mijloace empirice cu care se încearca vindecarea unor boli. Socoteala babeasca = socoteala facuta în mod simplist, empiric; fig. judecata gresita, îngusta. 2. S.f. Soi românesc de vita de vie, cu struguri ramurosi si boabe rotunde, de culoare neagra-albastruie, din care se produc vinuri rosii. – Baba + suf. -esc.
băbeşte, BĂBÉSTE adv. Ca babele. ♢ Expr. A socoti (sau a face socoteli, a o lua) babeste = a face calcule în mod simplist, empiric. – Baba + suf. -este.
bătător, BĂTĂTÓR2, -OARE, batatori, -oare, adj., s.f. I. Adj. (În expr.) Batator la ochi = care atrage atentia în mod flagrant; izbitor. II. S. f. 1. Lopatica cu care se bate pânza (când se inalbeste) sau rufele (când se spala); mai. 2. Masina care bate smocurile de bumbac pentru destramarea fibrelor. – Bate + suf. -ator.
bâlbâit, BÂLBÂÍT, -Ă, bâlbâiti, -te, adj. (Adesea substantivat si adverbial) Care (se) bâlbâie, care vorbeste greu, gângav. – V. bâlbâi.
besactea, BESACTEÁ, besactele, s.f. (Înv.) Cutioara (de lemn) frumos ornamentata, în care se pastrau bijuterii, obiecte de cusut, tutun etc. [Var.: (reg.) besacté, besecteá s.f.] – Din ngr. bestahtas.
bestial, BESTIÁL, -Ă, bestiali, -e, adj. De bestie, ca de bestie; de o cruzime feroce; animalic, salbatic, fioros. [Pr.: -ti-al] – Din fr. bestial, lat. bestialis.
bestialitate, BESTIALITÁTE, (rar) bestialitati, s.f. Cruzime feroce, fapta bestiala. [Pr.: -ti-a-] – Din fr. bestialité.
bestiar, BESTIÁR, bestiare, s.n. Antologie medievala de fabule sau de povestiri alegorice cu animale. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. bestiaire.
bestie, BÉSTIE, bestii, s.f. Fiara. ♦ Fig. Om cu apucaturi sau cu instincte de fiara. – Din it., lat. bestia.
bestseller, BEST-SELLER subst. 1. Lucrare (literara) care detine recordul la vânzare. 2. Autor popular al unei lucrari (beletristice) de mare succes. 3. Articol sau produs foarte cautat la un moment dat. [Pr.: bestsélar] – Cuv. engl.
beşteleală, BESTELEÁLĂ s.f. (Fam.) Faptul de a besteli. - Besteli + suf. -eala.
beşteli, BESTELÍ, bestelesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A face pe cineva de ocara, a mustra pe cineva cu ocari, cu insulte. – Et. nec.
biocatalizator, BIOCATALIZATÓR, biocatalizatori, s.m. Substanta care provoaca sau grabeste o reactie chimica în organismele vii. [Pr.: bi-o-] – Bio- + catalizator (dupa fr. biocatalyseur).
mixolidic, MIXOLÍDIC, -Ă adj. (muz.) mod ~ = mod melodic a carui scara muzicala se deosebeste de cea a modului major prin faptul ca treapta a VII-a coborâta, în loc sa formeze cu tonica o septima mare, formeaza o septima mica; mixolidian. (< germ. mixolydisch)
cabestan, CABESTÁN, cabestane, s.n. Troliu cu ax vertical pe care se înfasoara cablul de tractiune, folosit la deplasarea sarcinilor si a vehiculelor pe distante relativ scurte. – Din fr. cabestan.
catalizator, CATALIZATÓR, catalizatori, s.m. Substanta care grabeste sau încetineste o reactie chimica, fara ca ea însasi sa fie modificata. – Cataliza + suf. -tor (dupa fr. catalyseur).
cataliză, CATALÍZĂ, catalize, s.f. Actiune prin care se grabeste sau se încetineste o reactie chimica, sub influenta unor catalizatori. – Din fr. catalyse.
câmp, CÂMP, câmpuri, s.n. si (1, astazi mai ales în expr.) câmpi, s.m. 1. Întindere vasta de pamânt fara accidente însemnate de teren; ses, câmpie; spec. întindere de pamânt cultivata, semanata; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ♢ Munca câmpului = munci agricole. Artilerie de câmp = artilerie care foloseste tunul si obuzierul de calibru mic si care poate fi întrebuintata pe un teren fara accidente prea mari. ♢ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fara adapost. ♢ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, parasind drumul. A-si lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbeste, fara a sti încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pamânt în afara unei localitati (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheata = masa întinsa si neîntrerupta de gheata care acopera o suprafata (în regiunile polare). 2. Loc. Spatiu, portiune de teren în limitele carora se desfasoara o anumita activitate. Câmp de lupta. ♢ (Astazi rar) Câmpul muncii = sfera de activitate a cuiva; p. ext. locul în care cineva îsi desfasoara activitatea; activitate, munca, productie. Câmp vizual = portiune de spatiu care poate fi cuprinsa cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spatiu în care fiecarui punct i se asociaza o marime fizica determinata; marime care caracterizeaza o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spatiu în care se pot exercita actiuni de forta asupra corpurilor. ♢ Câmp electric = regiune a spatiului caracterizata prin faptul ca, în oricare punct al ei s-ar gasi un mic corp încarcat cu electricitate, acesta ar fi supus actiunii unei forte care nu s-ar exercita daca corpul nu ar fi încarcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spatiului caracterizata prin faptul ca, în oricare punct al ei s-ar gasi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forte de aceeasi natura ca cele care se exercita între doi magneti vecini. 4. Forma a materiei prin intermediul careia are loc interactiunea dintre particule. Câmp electromagnetic. 5. (În sintagma) Câmp operator = portiune anatomica pe suprafata careia are loc o interventie chirurgicala. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Multime de valori ale uneia sau mai multor marimi (matematice, fizice etc.) variabile. – Lat. campus.
gaiţă, GÁIŢĂ1, gaite, s.f. 1. Pasare înrudita cu corbul, de marimea unei ciori, cu penajul brun-roscat, cu dungi albastre si negre pe aripi, cu coada neagra, care poate imita sunetele scoase de alte pasari (Garrulus glandarius). ♢ Gaita de munte = alunar. 2. Epitet dat unei persoane care vorbeste mult si fara rost. [Pr.: ga-i-] – Cf. bg., scr. g a l i c a.
galben, GÁLBEN, -Ă, galbeni, -e, adj., subst. 1. Adj. De culoarea aurului, a lamâiei etc. ♢ Rasa galbena = grup de popoare care se caracterizeaza prin culoarea galbena-bruna a pielii. Friguri galbene = boala contagioasa raspândita în tarile tropicale, transmisa de o specie de tântari, caracterizata prin febra si prin colorarea pielii în galben (2). ♢ Expr. (A se face sau a fi) galben ca ceara = (a deveni) foarte palid din cauza unei emotii sau a unei boli. (Substantivat, n.) A i se face (cuiva) galben înaintea ochilor = a-i veni (cuiva) ameteala, a i se face rau. ♦ (Despre fata omului sau despre alte parti ale corpului sau; p. ext. despre oameni) Palid. ♦ (Despre parul oamenilor) Blond. ♦ (Despre parul sau culoarea cailor) Sarg. 2. S.n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situata între portocaliu si verde. ♦ Substanta, colorant, pigment care are culoarea descrisa mai sus. ♢ Galben de cadmiu = sulfura de cadmiu întrebuintata ca pigment galben-oranj în pictura. Galben de crom = pigment galben-închis folosit la vopselele de ulei. Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obtinerea verdelui. 3. S.m. Nume dat mai multor monede straine de aur, de valori variabile, care au circulat si în tarile românesti. 4. S.f. (În sintagma) Galbena de Odobesti = specie de vita de vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. [Var.: (pop.) gálbin, -a adj., subst.] – Lat. galbinus.
gâdilici, GÂDILÍCI s.n. (Pop. si fam.; în expr.) A avea gâdilici la limba, se spune despre un om care vorbeste (prea) mult, care nu se poate abtine sa nu vorbeasca. – Gâdila + suf. -ici.
gângav, GÂNGAV (GÂNGÁV), -Ă, gângavi, -e, adj., s.m. si f. (Persoana) care vorbeste greu, nedeslusit si împiedicat, repetând silabele; gângavit; bâlbâit. – Din sl. gongnavŭ.
germanofil, GERMANOFÍL, -Ă, germanofili, -e, adj., s.m. si f. (Persoana) care aproba, admira, iubeste tot ceea ce este german, ce vine de la germani. – Din fr. germanophile.
metalazbest, METALAZBÉST s. n. ferodo. (< fr. métal-asbeste, germ. Metalasbest)
glumă, GLÚMĂ1, glume, s.f. Scurta poveste plina de haz (si cu un final neasteptat), care provoaca râs si veselie. V. anecdota. ♢ Loc. adv. În gluma = fara nici o intentie serioasa, fara rautate. Fara gluma = în mod serios. Nu gluma! = cu adevarat, serios. ♢ Expr. A se întrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-si permite prea mult, a întrece limita admisa în atitudini, comportare. A lasa gluma (la o parte) = a vorbi serios. A lua (ceva) în gluma = a nu lua (ceva) în serios, a nu da importanta; a subestima. A nu sti (sau a nu întelege) de gluma, se spune (ca repros) despre cineva care se supara când glumesti cu el. A nu-i arde (cuiva) de gluma = a fi indispus, suparat, necajit. Nu-i (de) gluma = e lucru serios, îngrijorator. ♦ Fapta hazlie; pacaleala. – Din sl. glumŭ, bg. gluma.
grabnic, GRÁBNIC, -Ă, grabnici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se grabeste, care arata graba; care se întâmpla repede, pe neasteptate; care nu poate astepta, nu poate întârzia, care trebuie facut fara întârziere. Mers grabnic. Moarte grabnica. Treaba grabnica. – Graba + suf. -nic.
grăbit, GRĂBÍT, -Ă, grabiti, -te, adj. (Despre oameni) Care se grabeste, care merge foarte repede (pentru a ajunge undeva la timp). – V. grabi.
gregar, GREGÁR, -Ă, gregari, -e, adj. (Despre animale) Care traieste în grupuri compacte, în turme, cete, cârduri. ♢ Instinct gregar = instinct care determina unele animale sa traiasca, sa migreze etc. în turme, cete, cârduri. (Fig.) Spirit (sau instinct) gregar = spirit sau instinct care îndeamna pe unii oameni sa se supuna orbeste, sa-si piarda cu totul individualitatea în mijlocul multimii din care fac parte. – Din fr. grégaire, lat. gregarius.
guraliv, GURALÍV, -Ă, guralivi, -e, adj., s.m. si f. (Om) care vorbeste mult, întruna; limbut, vorbaret. [Var.: (reg.) guralíu, -íe adj.] – Din bg. govorliv (dupa gura).
gură, GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioara (si inferioara) a capului oamenilor si animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele si deschizatura dintre ele; buze. ♢ Loc. adv. Gura-n gura = foarte aproape unul de celalalt. ♢ Expr. A(-i) da (cuiva) o gura = a saruta (pe cineva). Cu sufletul la gura = a) abia mai putând respira (de emotie sau de oboseala); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mâna pâna la gura = a uita repede, a fi uituc. Parca se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care manânca lacom sau vorbeste repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea. A scoate (sau a scapa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A tipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gura de sarpe = a tipa din rasputeri, deznadajduit. A se zvârcoli ca în gura de sarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gura = (despre cai) a se supune usor (sau greu) la miscarile ce i se fac cu frâul. ♢ Compuse: gura-casca (sau -cascata) = persoana care-si pierde vremea în zadar sau care dovedeste neglijenta, dezinteres condamnabil; persoana care sta absenta, care nu întelege ce i se spune; gura-de-lup = a) defect congenital de conformatie a fetei omului, constând dintr-o despicatura la buza si la gingia superioara si în cerul-gurii, si în comunicarea cavitatii bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealta cu care se îndoaie tabla groasa; gura-leului = planta erbacee ornamentala cu flori de diverse culori, asemanatoare cu o gura (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = planta erbacee cu flori vinete-violete, având o margine alba sau galbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sarutare, sarut. 2. Gura (I 1) considerata ca organ cu care cineva se hraneste. ♢ Expr. A pune (sau a lua, a baga) ceva în gura = a mânca (putin). A i se face gura punga = a avea o senzatie de astringenta din cauza unor alimente acre introduse în gura. A da (cuiva) mura-n gura = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fara sa faca cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucatura, sorbitura, înghititura. ♢ Expr. Nici o gura de apa = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hranit. 3. Gura (I 1) considerata ca organ al vorbirii; cloanta. ♢ Expr. A tacea din gura = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva sa nu mai vorbeasca, a pune pe cineva în situatia de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gura = a) a spune tocmai ceea ce voia sa zica altul în clipa respectiva; b) a întrerupe pe cineva când vorbeste. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul sa vorbeasca; a schimba, a atenua tonul si continutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scapa gura = a destainui ceva fara voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit sa spuna. A avea gura (sau a fi gura) sparta = a nu putea tine un secret, a dezvalui orice secret. A fi slobod la gura = a vorbi mult si fara sfiala, depasind uneori limitele bunei-cuviinte. A fi cu gura mare = a fi certaret. A avea o gura cât o sura = a vorbi mult si tare. A-si pazi (sau tine etc.) gura = a-si impune tacere; a fi prudent în tot ce vorbeste. A(-i tot) da din gura (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o melita, ca o moara stricata sau hodorogita sau ca o pupaza) = a vorbi repede si fara întrerupere; a flecari. A fi bun de gura = (adesea peior.) a vorbi mult si cu usurinta, a se pricepe sa-si pledeze cauza, sa convinga. A fi rau de gura (sau gura rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rau, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) tine seama de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumatate de gura (sau cu gura jumatate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotarât, fara convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se tine de cuvânt, sau care se lauda cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gura = a nu gasi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l gasi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gura în gura = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generatie în generatie. ♢ Compus: gura-sparta = om flecar, limbut, care nu poate tine un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorba, spusa, marturisire. ♢ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoana care nascoceste) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge sa fie vorbit de rau. A te lua dupa gura cuiva = a actiona (în mod gresit) dupa sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lânga cineva pentru a-l convinge sa faca un lucru; a cicali pe cineva. ♦ Glas, grai. ♢ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tacut, linistit, potolit. Cât îl tine (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din rasputeri. A nu avea gura (sa raspunzi sau sa spui ceva) = a nu avea putinta sau curajul (de a mai raspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Galagie, tipat, cearta. ♢ Loc. vb. A sta (sau a sari, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se rasti la cineva. ♢ Expr. A da gura la câini = a striga la câini sa nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbeste; vorbitor. ♢ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerata ca organ al cântarii. II. Deschizatura a unui obiect, a unei încaperi etc., prin care intra, se introduce, se varsa, iese etc. ceva, prin care se stabileste o comunicatie etc. Gura vasului. Gura camasii. Gura de canal. Gura fluviului. ♢ Gura de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept si din cea care se petrece pe dupa gâtul calului. Gura de apa = instalatie care serveste pentru a lua apa dintr-o retea de distributie. Gura de incendiu = gura de apa la care se monteaza un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gura de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gura artificiala = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incinta acustica, de forma si dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice sa fie asemanatoare cu acelea ale gurii umane. ♢ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeala înainte de a începe tesutul; b) a se înstari. A prins pânza gura = s-a facut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula "gâtlej, gât".
hanţă, HÁNŢĂ, hante, s.f. (Reg.) 1. Obiect de îmbracaminte uzat, zdrentuit, de proasta calitate. 2. Fig. Gura (care vorbeste mult si fara rost). ♢ Expr. Bun de hanta = flecar, vorbaret, guraliv. – Cf. ucr. b a n c a "mârtoaga".
marcă, MÁRCĂ2 s. f. 1. semn distinctiv, inscriptie etc. care se aplica pe un obiect, pe o marfa etc. ♢ tip, model de fabricatie. o de ~ = a) (despre produse) de calitate; b) (despre oameni) important, celebru. 2. trasatura specifica; particularitate. ♢ caracteristica a unei categorii sau unitati gramaticale. 3. fisa cu numar de ordine cu care muncitorii îsi marcheaza prezenta la lucru. 4. sina vopsita în alb care arata punctul de intersectie a doua linii ferate. 5. (inform.) numar, cuvânt asociat unei instructiuni care o deosebeste de celelate instructiuni ale programului. (< ngr. marca, fr. marque, rus. marka)
huţul, HUŢÚL, -Ă, hutuli, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte dintr-o populatie slava din regiunea muntoasa de la izvoarele Siretului si Ceremusului si care vorbeste un dialect ucrainean; hutan (2). 2. Adj. Care apartine hutulilor (1), privitor la hutuli. – Din ucr. hucul.
idolatru, IDOLÁTRU, -Ă, idolatri, -e, adj., s.m. si f. (Persoana) care se închina la idoli. ♦ Fig. (persoana) care iubeste pe cineva sau ceva cu pasiune, în mod exagerat, peste masura. – Din fr. idolâtre.
interlocutor, INTERLOCUTÓR, -OÁRE, interlocutori, -oare, s.m. si f. Persoana care vorbeste cu alta sau cu altii, care participa la o conversatie. – Din fr. interlocuteur.
io, IO pron. pers. 1 sg. v. eu (I.) 1. (La nominativ, tine locul numelui persoanei care vorbeste, cu functiune de subiect) Eu merg. ♢ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Povestile ispravilor lui înca nu mi le-a spus. ♢ (Indica posesiunea) Îmi recitesc pagina din urma. ♢ (Intra în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sarut mâna matusii, luându-mi ziua buna. ♢ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, ma, m-) Oamenii ma lauda. ♢ (Intra în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprima ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. [Pr.: (I) ieu. – Var.: (I, pop.) io pron. pers. 1 sg.] [DEX '98]
iubeţ, IUBÉŢ, -EÁŢĂ, iubeti, -e, adj., s.m. si f. (Pop.) (Persoana) care iubeste mult, care este patimasa în dragoste. ♦ (Înv.) (Persoana) careia îi place mult ceva, care este amatoare de... – Iubi + suf. -et.
iubit, IUBÍT2, -Ă, iubiti, -te, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care este foarte drag cuiva, pe care cineva îl iubeste; drag. 2. S.m. si f. Persoana care este în relatii de dragoste cu o persoana de sex opus; amant, amorez, ibovnic, dragut. – V. iubi.
iubitor, IUBITÓR, -OÁRE, iubitori, -oare, adj. Care iubeste, înclinat sa iubeasca; caruia îi place ceva, plin de dragoste, dragastos. – Iubi + suf. -tor.
îndrăgostit, ÎNDRĂGOSTÍT, -Ă, îndragostiti, -te, adj. (Adesea substantivat) Care iubeste pe cineva; amorezat, înamorat. – V. îndragosti.
înrobitor, ÎNROBITÓR, -OÁRE, înrobitori, -oare, adj., s.m. si f. (Persoana) care înrobeste pe cineva. – Înrobi + suf. -tor.
întrerupe, ÎNTRERÚPE, întrerúp, vb. III. Tranz. si refl. A (se) opri, a (se) suspenda temporar cursul, desfasurarea unei actiuni, a unui lucru; a opri pe cineva sau a se opri în cursul unei lucrari, al unei activitati; p. gener. a (se) opri, a (se) suspenda. ♦ Tranz. A opri pe cineva în timp ce vorbeste, a taia vorba cuiva. [Perf. s. întrerupsei, part. întrerupt – Var.: (Înv.) întrerúmpe vb. III] – Între1- + rupe (dupa fr. interrompre).
întruna, ÎNTRÚNA adv. Mereu, neîncetat, continuu. Vorbeste întruna. – Întru + una.
obloji, OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Înv. si pop.) 1. Tranz. A trata (o rana, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace babesti, a lecui prin oblojeli; a pansa o rana. ♦ Fig. A purta cuiva de grija; a îngriji. 2. Tran. si refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotosmana. – Din sl. oblojiti "a pune, a aplica".
om, OM, oameni, s.m. 1. Fiinta superioara, sociala, care se caracterizeaza prin gândire, inteligenta si limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin pozitia verticala a corpului si structura piciorului adaptata la aceasta, mâinile libere si apte de a efectua miscari fine si creierul deosebit de dezvoltat. ♢ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prieteneste. ♢ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toti) oamenii = om obisnuit, care nu se deosebeste prin nimic esential de altii. Ca omul = cum se întâmpla sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestari obisnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = raspuns pe care îl da o persoana care bate la usa pentru a-l asigura pe stapânul casei ca vine cu intentii bune. ♦ Persoana integra, care întruneste calitati morale deosebite, care se remarca prin cinste si corectitudine. ♢ Expr. (A fi) un om (o data) si jumatate = (a fi) persoana de încredere înzestrata cu însusiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însusirile umane caracteristice; a asigura învatatura cuiva calificându-l într-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situatie materiala sau sociala buna. A se face om = a) a se înstari, a se capatui, a se îmbogati; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinari care indica un raport de dependenta) Persoana care se afla în slujba cuiva; persoana de încredere. ♢ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treaba. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rau, viclean. 3. Persoana de vaza, de seama. ♦ Persoana matura. 4. Barbat. ♦ (Determinat de "meu", "tau" etc.) Sot. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresam unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoana oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelatiei boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.
taciturn, TACITÚRN, -Ă, taciturni, -e, adj. Care vorbeste putin, tacut din fire, închis în sine, posac. – Din fr. taciturne, lat. taciturnus.
tată, TÁTĂ, tati, s.m. 1. Barbat care are copii; nume pe care i-l dau acestui barbat copiii sai când i se adreseaza sau când vorbesc despre el ori pe care si-l da el însusi când vorbeste cu copiii sai; taica, parinte, tatân, babaca. ♢ Tata de familie = barbat care are copii pe care îi creste; cap de familie. Tata mare sau tata-mosu = bunic. Tata vitreg = al doilea sot al unei femei în raport cu copiii ei dintr-o casatorie anterioara. Tata bun = tata adevarat. ♢ Loc. adj. Din tata în fiu = transmis de-a lungul generatiilor, prin descendenta directa, din generatie în generatie. ♢ Expr. Calca pe urmele lui taica-sau, se spune despre cel care seamana cu tatal sau în apucaturi si obiceiuri (rele). Bucatica rupta tata-sau sau tata-sau în picioare, se spune despre un copil care seamana perfect tatalui sau. Se leapada si de tata-sau sau vinde si pe tata-sau, se zice despre un om rau, lipsit de scrupule. Unde da tata, creste carnea, se spune când parintele îsi pedepseste copiii pentru binele lor. Mai tata! exclamatie de uimire sau de satisfactie. 2. (La vocativ) Termen cu care se adreseaza cineva unui copil (sau unei persoane tinere straine) pentru a marca un raport de familiaritate si de simpatie. 3. (Uneori determinat prin "socru") Nume dat de ginere sau de nora socrului. 4. (Fam.) Nume dat unui barbat (mai în vârsta) în semn de respect sau de afectiune. ♦ (Pe lânga un nume de persoana) Nume dat unui neam etc. 5. (În credinta crestina) Dumnezeu, creatorul lumii. ♢ Tatal nostru = numele unei rugaciuni crestine. ♢ Expr. (A sti) ca (pe) Tatal nostru = (a sti) foarte bine, pe de rost, fara greseala. 6. Fig. (Fam.) Creator, fauritor, fondator. 7. (Glumet) Cel care întrupeaza cele mai înalte calitati, care este deasupra altora, îi covârseste pe toti. [Nom. sg. art.: tata si tatal; gen.-dat. sg.: tatii si tatei] – Lat. tata.
ţară, ŢÁRĂ, tari, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic într-un stat; p.ext. stat. ♢ Expr. Ţara lui Cremene (sau a lui Papura-Voda) = loc fara stapân, unde fiecare face ce-i place, fara sa dea seama cuiva. (Fam.) Te joci cu tara în bumbi? formula prin care se atrage atentia cuiva ca greseste atunci când subestimeaza o persoana sau o problema. A plati (cât) un colt de tara = a valora foarte mult. A pune tara la cale = a) a conduce, a administra o tara; b) (ir.) a discuta o chestie importanta (de ordin politic) fara a avea competenta necesara; p. ext. a discuta multe si de toate. (Pop.) A se duce la tara (sau în tari) = a se duce în lume. Ţara e larga = esti liber sa faci ce vrei, sa pleci unde vrei. La colt de tara sau la mijloc de masa si la colt de tara = într-un loc ferit de primejdii. Peste noua (sau sapte) mari (si) peste noua (sau sapte) tari = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a ramâne) de poveste în tara = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomina. (Fam.) A sta prost (sau rau) cu tara = a nu avea bani. Ţara nimanui = a) (în basme) tara fara stapân; b) spatiu neocupat de armate între doua fronturi de lupta; zona neutra. ♦ (Intra în denumirea unor state sau tinuturi) Ţara Româneasca, Ţarile de Jos. ♦ (În vechea organizare politica si administrativa a României) Provincie. 2. Regiune, tinut, teritoriu. ♦ Ses. 3. Locul în care s-a nascut sau traieste cineva; patrie. 4. (În opozitie cu oras) Mediu rural, sat. ♢ Loc. adj. De (sau de la) tara = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei tari (I 1); popor; natiune; p. ext. oameni, lume. ♢ Expr. A afla târgul si tara = a afla toata lumea. A se pune cu tara = a intra în conflict cu toata lumea. 2. (Înv.) Populatie de la sate; taranime. [Var.: (înv.) teára s.f.] – Lat. terra.
ţarcă, ŢÁRCĂ, tarci, s.f. 1. (Ornit.) Cotofana. ♢ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) tarca = a fi limbut, a vorbi mult si fara rost. A sta ca tarca în par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gura (considerata ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbeste mult. – Din magh. szarka.
ţărână, ŢĂRẤNĂ, (2) tarâne, s.f. 1. Pamânt sfarâmat marunt. ♦ Pamântul cu care se acopera sicriul, cu care se umple groapa, mormântul. ♢ Expr. Fie-i tarâna usoara! = (formula folosita când se vorbeste despre un mort) odihneasca-se în pace! Praf si tarâna = nimic. ♦ Stratul de la suprafata (sau de la mica adâncime) al pamântului. ♢ Expr. A se asterne tarânii = a se întinde la pamânt. 2. Fig. Trup neînsufletit, oseminte; ramasite pamântesti. [Var.: (reg.) tắrna s.f.] – Ţara + suf. -âna.
ultraspecial, ULTRASPECIÁL, -Ă, ultraspeciali, -e, adj. Care se deosebeste foarte mult de alte lucruri asemanatoare. ♦ De stricta specialitate. – Ultra- + special.
unilingv, UNILÍNGV, -Ă, unilingvi, -e, adj. Scris într-o singura limba. ♦ Care vorbeste o singura limba. – Din fr. unilingue.
locutor, LOCUTÓR s. m. cel care vorbeste cu cineva; vorbitor; cel care emite o comunicare. (< fr. locuteur)
locric, LÓCRIC, -Ă adj. (muz.) mod ~ = mod melodic a carui scara muzicala se deosebeste de cea a modului minor natural prin faptul ca treptele II si V coborâte formeaza o cvinta micsorata între tonica si treapta V. (dupa fr. locrien)
loc, -LÓC elem. "care vorbeste", "convorbire". (< fr. -loque, cf. lat. loqui, a vorbi)
vatră, VÁTRĂ, vetre, s.f. 1. Un fel de platforma înaltata, amenajata în tinda caselor taranesti, pe care se face focul pentru a pregati mâncarea; parte plana din interiorul cuptorului (de pâine) sau al sobei, care sustine cuptorul sau soba în afara si pe care se poate sedea sau dormi. ♢ Expr. A îmbatrâni în vatra = a ramâne fata batrâna, nemaritata. A ramâne cu sluta în vatra = a nu-si putea marita fata. A cloci pe vatra = a lenevi (la caldura), a trândavi. A cadea cuiva în vatra = a fi oaspete nepoftit si suparator al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depoziteaza si unde arde combustibilul; partea inferioara din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se asaza materialele care trebuie încalzite sau topite. 2. Locuinta, asezamânt stabil, camin, casa (parinteasca). ♢ Loc. adj. De vatra = care si-a facut gospodarie si s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de bastina, de origine. ♢ Expr. (Iesit din uz) A lasa (un ostas) la vatra = a elibera (un ostas) dupa terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal salbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei asezari, al unei instalatii etc.; locul pe care s-a cladit ceva, pe care se construieste sau unde se asaza ceva. ♢ Vatra satului = suprafata de teren pe care se întinde satul. 4. (Pop.) Portiune de pamânt, pe un câmp, care se deosebeste de restul locului printr-o vegetatie diferita sau prin absenta vegetatiei. Cf. alb. v a t r e.
veni, VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbeste sau despre care se vorbeste; a se apropia de un loc, de o asezare; p. ext. a merge, a trece pe lânga sau printr-un anumit loc. ♢ Expr. Du-te-vino subst. = miscare, circulatie intensa, neîntrerupta si în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, dragalasenie, atractie irezistibila; b) (rar) ademenire, ispita, pacat. ♦ A merge împreuna cu cineva sau în urma cuiva. ♢ Expr. (Pop.) A veni dupa cineva = a se casatori cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spatiul unde se afla vorbitorul). ♢ Expr. (Pop.) A veni în slujba = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revarsa. ♢ Expr. (Pop.) A veni mare = a-si ridica mult nivelul, a se umfla, a creste, a se revarsa. ♦ A se deplasa la suprafata apei dintr-un punct mai îndepartat catre unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepartat catre unul mai apropiat. ♦ A navali asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ♢ Expr. A veni pe lume = a se naste. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicatii) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) a ajunge (pâna) la persoana care vorbeste sau la fiinta despre care se vorbeste ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizita (sau în treacat la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a aparea, a se ivi. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata sa plânga. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-o data la ceva, a-si aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limba = ce exprima cineva spontan si fara discernamânt într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gura = cu termeni ireverentiosi, cu insulte. 4. A urma dupa altcineva sau dupa altceva; a succeda. ♢ Expr. Anul (sau luna, saptamâna etc.) ce vine = anul (sau luna, saptamâna etc.) care urmeaza imediat dupa cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang dupa...; a fi situat pe o anumita treapta într-o ierarhie, dupa... 5. A-si avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din..); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecinta). 6. A sosi în locul unde trebuie sa se afle, unde se cuvine sa fie, unde este asteptat. ♢ Expr. (Asa sau acum) mai vii de-acasa = începi sa întelegi, sa fii mai conciliant, mai îngaduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminti. A-i veni (cuiva) inima la loc sau a-si veni în fire = a se calma, a se linisti. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecatii) Veni-ti-ar numele ! 7. (Despre asezari, locuri, constructii) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumita pozitie. ♦ A ajunge pâna la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumita pozitie, situatie, stare. ♢ Expr. A veni în nas = a cadea (cu fata în jos). A-i veni (cuiva) nu stiu cum, se spune când cineva se afla într-o situatie neplacuta, jenanta, penibila. A veni la putere = a prelua puterea politica într-o tara. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discutia la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaste (prin desfasurarea ulterioara a lucrurilor) ca prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, ca sfaturile pe care le-a dat (fara a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmatie care nu corespunde realitatii. Cum vine asta ? se spune pentru a-si arata nedumerirea sau nemultumirea în legatura cu ceva. 9. (Despre întâmplari, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unitati de timp) A sosi (în succesiune normala). ♢ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlineste un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzatii etc.) A cuprinde, a pune stapânire, a preocupa pe cineva. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) toti dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ti-a venit (sa sau de)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesabuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemâna (sau la socoteala) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încaltaminte, îmbracaminte) A fi pe masura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i sedea cuiva bine (sau rau). ♦ (Înv., în constructii negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni cuiva ceva (de drept, printr-o împarteala etc.). ♦ A reprezenta rezultatul unei masuratori, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumita legatura de dependenta, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. si: viu] – Lat. venire.
viclean, VICLEÁN, -Ă, vicleni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se poarta, vorbeste fara sinceritate, ascunzându-si adevaratele intentii (reprobabile); fatarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) siret, smecher, istet. 2. (Pop.) Rau, crud, neîndurator, hain. 3. (Înv.) Care îsi calca credinta sau cuvântul; necredincios; tradator. ♦ (Rar) Care nu crede în învataturile religiei crestine; pagân. ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, drac. [Var.: (înv.) hicleán, -a adj.] – Din magh. hitlen.
zâmbăreţ, ZÂMBĂRÉŢ, -EÁŢĂ, zâmbareti, -e, adj. (Fam.) Care zâmbeste mereu, care zâmbeste prea mult; zâmbitor, vesel, jovial. – Zâmbi + suf. -aret.
zâmbitor, ZÂMBITÓR, -OÁRE, zâmbitori, -oare, adj. Care zâmbeste, surâzator; vesel, zâmbaret, radios. – Zâmbi + suf. -tor.
zdrobitor, ZDROBITÓR, -OÁRE, zdrobitori, -oare, adj., s.f., s.n. I. Adj. 1. Care zdrobeste. ♦ Fig. Coplesitor, istovitor. 2. Fig. Care înlatura orice îndoiala; hotarâtor. Argument zdrobitor. II. 1. S.f. Masina folosita pentru maruntirea sau separarea prin strivire, rupere, smulgere etc. a unor materiale textile, a unor fructe, legume, seminte etc. 2. S.n. Spec. (Reg.) Melita. – Zdrobi + suf. -tor.
zeamă, ZEÁMĂ, zemuri, [Pl. si: zemi] s.f. 1. Fiertura de carne sau de legume, constituind un fel de mâncare; partea lichida a bucatelor, apa în care fierb. ♢ Expr. A mânca singur bucatele si a lasa altora zeama = a trage singur tot folosul, lasând altora foarte putin sau nimic. A nu fi de nici o zeama se spune despre cineva pe care nu se poate pune nici un temei. Zeama lunga = a) mâncare neconsistenta, facuta cu prea multa apa, pentru a ajunge la multe persoane; b) vorbarie lunga, lipsita de interes; p. ext. persoana care vorbeste mult si fara nici o noima. Tot de-o zeama = deopotriva. Zeama de clopot (sau de hârlet) = moartea. Zeama de vorbe = vorbarie desarta; vorbe goale. ♦ Zeama de varza = lichid acrisor în care s-a murat varza; moare. 2. Lichid pe care îl contin celulele si tesuturile organismelor vegetale; suc de fructe sau de plante. ♢ Zeama de prune = tuica. 3. Nume generic pentru diverse lichide. ♢ Ou cu zeama = ou fiert putin, cu albusul necoagulat. ♦ (Rar) Sânge. 4. (Chim.; în sintagma) Zeama bordeleza = suspensie de culoare albastra de sulfat bazic de cupru în apa, întrebuintata ca fungicid. [Var.: záma s.f.] – Lat. zema.
zgărduţă, ZGĂRDÚŢĂ, zgardute, s.f. (reg.) Panglica (cu margele) care împodobeste masca flacailor când joaca turca1 de Anul Nou. – Zgarda + suf. -uta.
zgârcit, ZGÂRCÍT, -Ă, zgârciti, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care face economii exagerate, evitând si cheltuielile de stricta necesitate, care strânge cu lacomie bunuri materiale; avar. ♦ Lipsit de generozitate. ♢ Expr. Zgârcit la vorba = care vorbeste putin si cu chibzuiala. 2. (Despre fiinte sau despre parti ale corpului lor) Strâns, ghemuit; contractat, chircit. – V. zgârci2.
zorit, ZORÍT2, -Ă, zoriti, -te, adj. Care se grabeste foarte mult; foarte repede, rapid. – V. zori2.
clănţău, CLĂNŢĂU, clantai, s.m. Om care vorbeste mult (si adesea pe ton impulsiv, agresiv). ♦ (Peior.) Avocat. – Clanta + suf. -au.
mandea, MÁNDEA s.f. invar. (Arg.) Persoana care vorbeste, care se adreseaza cuiva. – Din tig. mande.
anumit, ANUMÍT, -Ă, anumiti, -te, adj. 1. Care a fost hotarât, precizat. O anumita zi. O anumita casa. ♦ Deosebit, special, aparte. Se uita într-un anumit fel. 2. Unul, oarecare. Anumiti oameni. – Anume + suf. -it (dupa germ. bestimmt).
marionetă, MARIONÉTĂ, marionete, s.f. Papusa sau figurina actionata de o persoana (cu ajutorul unor sfori) spre a interpreta diferite roluri în teatrul de papusi; fantosa. ♦ Fig. Persoana care executa orbeste ceea ce i se cere. ♢ (Adjectival) Guvernul-marioneta. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionette.
lidic, LÍDIC, -Ă adj. (muz.) mod ~ = mod melodic a carui scara muzicala se deosebeste de cea a modului major prin faptul ca treapta a IV-a urcata, în loc sa formeze cu tonica o cvarta perfecta, formeaza o cvarta marita; lidian (II). (< germ. lydisch)
ventriloc, VENTRILÓC, -Ă, ventriloci, -ce s.m. si f. Persoana care poate rosti cuvintele fara a misca buzele si fara a deschide gura, dând impresia ca vorbeste din abdomen. [Var.: ventrilóg, -a s.m. si f.] – Din fr. ventriloque.
viu, VÍU, VÍE, vii, adj., s.n. I. Adj. 1. (Adesea substantivat), Care se afla în viata, care traieste; înzestrat cu viata. ♢ Loc. adj., adv. De viu = fiind înca în viata. ♢ Loc. adv. Pe viu = în mod direct, nemijlocit. ♢ Expr. Prin (sau cu) viu grai = oral. A jupui pe cineva (sau a lua cuiva pielea) de viu = a fi fara mila fata de cineva, a cere cuiva mai mult decât poate da; a jecmani, a jefui (pe cineva). Viu sau mort = în orice stare s-ar afla, în viata sau mort; cu orice pret. ♢ (Substantivat, în expr.) A fi mort între vii = a fi ca si mort. Nici cu viii, nici cu mortii, se spune despre un bolnav care nici nu moare, nici nu se înzdraveneste. Mortii cu mortii si viii cu viii, se spune ca îmbarbatare celor care se consoleaza greu de moartea unei persoane dragi. ♦ Care este dotat cu simtire. ♢ Rana (sau carne) vie = rana (sau carne) a unui organism în viata care sângereaza, de pe care s-a luat pielea. ♦ Care persista, care dainuieste înca. Traditie vie. ♢ Limba vie = limba care se vorbeste în mod curent în prezent, limba în circulatie. ♦ (În conceptia crestina) Etern, nemuritor, vesnic. 2. Plin de viata, de neastâmpar; cu miscari iuti, vioaie. ♦ Animat, însufletit. Discutie vie. ♦ (Despre ochi) Care denota vioiciune, inteligenta; ager, vioi. 3. (Despre plante) Viguros, plin de seva, sanatos, verde. ♦ (Despre ape) Care curge repede. ♦ (Despre foc) Care arde bine, cu flacari mari. 4. (Despre sunete) Rasunator, puternic. ♦ (Despre lumina; p. ext. despre surse de lumina) Tare, puternic, orbitor. ♦ (Despre culori) Aprins; stralucitor. 5. (Despre abstracte) Intens, puternic. Durere vie. II. S.n. (Rar) Viata. – Lat. vivus.
clanţă, CLÁNŢĂ, clante, s.f. 1. Mâner metalic montat la broasca usii sau a portii, care prin apasare, face sa functioneze mecanismul de închidere si de deschidere al acestora; clampa. 2. Fig. (Peior. si fam.) Gura. ♢ Expr. A(-i) da cu clanta = a vorbi mult, întruna (si despre lucruri marunte). Rau (sau bun) de clanta, se spune despre un om care vorbeste mult (si inutil) sau despre un om certaret. A se lua (cu cineva) la clanta = a se certa (cu cineva). Ţine-ti clanta! sau taca-ti clanta! = nu mai vorbi! taci!; – Cf. c l a n t.
cruzime, CRUZÍME, cruzimi, s.f. Atitudine, fapta cruda; ferocitate, bestialitate, barbarie, cruzie. – Crud + suf. -ime.
diferit, DIFERÍT, -Ă, diferiti, -te, adj. 1. (Urmeaza dupa substantivul pe care îl determina) Care difera, care se deosebeste (de cineva sau de ceva), care nu este asemanator (cu cineva sau cu ceva); deosebit. 2. (La pl.; preceda substantivul pe care îl determina) Fel de fel de..., tot felul de...; variati, diversi, feluriti. – V. diferi.
măsura, MĂSURÁ, masór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau cu aparate de masura, etaloane etc., valoarea unei marimi (lungime, masa, greutate, tensiune electrica etc.); a lua masura; spec. a cântari. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ♢ Expr. (Glumet) A masura pe cineva (sau a masura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, marimea. ♢ Expr. (Reg.) A-i masura cuiva vorba cu îmblaciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbeste nedeslusit. 3. A strabate (pe jos), a parcurge de la un capat la altul un spatiu, o distanta. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanta, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atentie; a privi dispretuitor sau amenintator. II. Fig. 1. Tranz. A cântari, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestarile etc. 2. Refl. si tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al fortei fizice, intelectuale etc. ♢ Expr. (Tranz.) A-si masura puterile = a se lua la întrecere în lupta. – Lat. mensurare.
mătuşă, MĂTÚSĂ, matusi, s.f. 1. Sora tatalui sau a mamei unei persoane; (mai rar) verisoara unuia dintre parinti sau sotia unchiului; tanti, tata, tusa2. 2. (Pop.) Termen de respect cu care se adreseaza cineva unei femei în vârsta sau folosit când vorbeste despre ea; lele; p.gener. femeie în vârsta; baba. – Lat. amita.
orbesc, ORBÉSC, ORBEÁSCĂ, orbesti, adj. 1. Care apartine orbului2, de orb2. 2. Fig. (Despre actiuni si sentimente) Care se manifesta orbeste, nechibzuit, nesocotit, fara discernamânt, lipsit de ratiune; necugetat. ♦ Peste masura de mare; exagerat, exorbitant. – Orb2 + suf. -esc.
orbire, ORBÍRE s.f. Faptul de a orbi; fig. întunecare a mintii, lipsa de clar viziune, ratacire, inconstienta. ♢ Loc. adv. Cu orbire = fara chibzuiala, orbeste. – V. orbi.
ornant, ORNÁNT, -Ă, ornanti, -te, adj. Care serveste drept podoaba, care împodobeste. – Orna + suf. -ant.
nediferenţiat, NEDIFERENŢIÁT, -Ă, nediferentiati, -te, adj. Care nu se deosebeste, nu se distinge cu nimic (de altceva sau de altcineva). [Pr.: -ti-at] – Ne- + diferentiat.
parcimonie, PARCIMONÍE, parcimonii, s.f. (Livr.) Avaritie, zgârcenie, calicie. ♦ Fig. Masura, pondere, retinere (în manifestari). Vorbeste cu parcimonie. – Din lat. parcimonia, fr. parcimonie.
pată, PÁTĂ, pete, s.f. 1. Urma lasata pe suprafata unui obiect de un corp gras, de o materie colorata, de murdarie etc., suprafata pe care se întinde o astfel de urma; substanta care a lasat aceasta urma. ♦ Portiune diferit colorata pe un fond de o culoare mai mult sau mai putin omogena. 2. Portiune pe corpul animalelor sau al pasarilor, unde parul sau penele sunt de alta culoare fata de rest. ♦ Particica a pielii corpului omenesc sau a animalelor diferit colorate fata de rest. 3. Portiune de nuanta diferita (mai închisa) care se observa cu ochiul liber sau cu telescopul pe discul Soarelui, al Lunii sau al altui corp ceresc. ♢ Expr. A cauta (sau a gasi) pete în Soare = a cauta cu orice pret defecte acolo unde nu sunt, a fi cusurgiu. 4. Fig. Fapta, atitudine, situatie etc. reprobabila, care stirbeste onoarea sau reputatia cuiva; rusine, stigmat. ♢ Loc. adj., adv. Fara (de) pata = curat, nevinovat; neprihanit, cast. – Et. nec.
personal, PERSONÁL, -Ă, personali, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. Care apartine unei anumite persoane (1), privitor la o anumita persoana, care este specific, caracteristic pentru o persoana; individual, propriu. ♢ Legaturi personale = legaturi de prietenie. Raspundere personala = raspundere care îi revine cuiva sau pe care si-o asuma cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternica, marcata. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al unei persoane care vorbeste; direct, în persoana, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (si substantivat, n.) = tren de persoane, care circula cu o viteza relativ mica si care opreste în toate statiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemneaza diferitele persoane (1) si care se declina schimbându-si forma dupa persoana, numar si caz. (Gram.) Mod personal = mod ale carui forme se modifica dupa cele trei persoane (3). II. S.n. 1. (Colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucreaza într-o întreprindere, într-o institutie, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau institutie care se ocupa cu angajarea personalului (II 1). 2. Categorie de lucratori din cadrul unei întreprinderi sau institutii care îndeplinesc o munca cu acelasi specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.
poliglot, POLIGLÓT, -Ă, poligloti, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care vorbeste mai multe limbi. ♦ Care cuprinde sau are în vedere mai multe limbi. Dictionar poliglot. 2. (Rar) Care se refera la un poliglot (1), de poliglot. – Din fr. polyglotte.
prună, PRÚNĂ, prune, s.f. Fructul prunului, drupa de forma alungita, de culoare vânata sau galbuie, cu sâmbure mare. ♢ Expr. Parca are prune în gura, se spune despre cineva care vorbeste neclar, care pronunta cuvintele nedeslusit. – Lat. pruna.
rizom, RIZÓM, rizomi, s.m. Tulpina subterana simpla sau ramificata, lipsita de clorofila, a anumitor plante, cu aspect asemanator radacinii, de care se deosebeste prin prezenta mugurilor la subsuoara unor frunze rudimentare, în forma de solzi, si prin structura interna. – Din fr. rhizome.
satelit, SATELÍT, sateliti, s.m. 1. Corp ceresc care se roteste în jurul altui corp ceresc, însotindu-l în cursul miscarii lui de revolutie. ♦ Fig. Persoana, colectivitate, stat care urmeaza si executa (orbeste) ordinele cuiva; acolit. ♢ (Adjectival) Stat satelit. 2. (În sintagmele) Satelit artificial = corp metalic de forme diverse (prevazut cu aparataj), lansat de oameni în spatiul interplanetar cu ajutorul unei rachete si care apoi se roteste în jurul Pamântului fara a mai avea nevoie de propulsie. Satelit de radioamatori = satelit artificial dotat cu echipament special permitând radioamatorilor stabilirea legaturilor la mari distante si la ore precise. Satelit de telecomunicatii = satelit artificial dotat cu echipament special care face posibila realizarea unor canale de telecomunicatii, folosite în cercetarea stiintifica, navigatie, comunicatii, difuziunea programelor de televiziune etc. Satelit meteorologic = satelit artificial dotat cu echipament special folosit pentru operatii de cercetare a întregului învelis al oceanului aerian si pentru obtinerea unor informatii specifice din zonele terestre mai putin accesibile. – Din fr. satellite, lat. satelles, -itis.
lateral, LATERÁL, -Ă adj. 1. de pe o latura, de pe laturi, laturalnic. o arie ~a (sau periferica) = zona situata la periferia teritoriului în care se vorbeste un dialect sau o limba. ♢ (fig.) secundar, îndepartat, fara legatura directa cu ceva. o gândire ~a = proces specific gândirii creatoare, urmarind obtinerea a cât mai multor variante posibile ale fenomenului cercetat. 2. consoana ~a (si s. f.) = consoana articulata cu vârful limbii pe palatul tare sau pe alveolele incisivilor superiori, lasând aerul sa se scurga de o parte si de alta a limbii. (< fr. latéral, lat. lateralis)
tătar, TĂTÁR, -Ă, tatari, -e s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Republicii Tatare sau din grupurile etnice (înrudite ca limba cu aceasta populatie) stabilite în cursul istoriei în diferite regiuni din Asia si Europa. ♦ Persoana care facea parte din triburile de origine mongola care în sec. XIII s-au întins din Asia pâna în Europa rasariteana si centrala, constituind statul Hoardei de Aur (de unde au facut dese incursiuni în tarile vecine). ♢ Expr. Doar nu vin (sau dau) tatarii, se spune când cineva se grabeste sau fuge fara un motiv serios. Parca-l alunga tatarii (din urma), se spune despre cineva care se grabeste foarte tare. 2. Adj. Care apartine tatarilor (1), privitor la tatari; tataresc. ♦ (Substantivat, f.) Limba tatara. – Din tc. tatar.
fonf, FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbeste pe nas, care pronunta nazal; care vorbeste cu dificultate; fonfait, fârnâit2, fornait2. – Formatie onomatopeica.
francofil, FRANCOFÍL, -Ă, francofili, -e, adj., s.m. si f. (Persoana) care aproba, admira, iubeste tot ce este frantuzesc sau vine de la francezi. – Din fr. francophile.
laconic, LACÓNIC, -Ă, laconici, -ce, adj. (Despre vorbire, stil) Care se exprima în putine cuvinte; scurt, succint, concis, lapidar. ♦ (Despre oameni) Care vorbeste putin (si precis). – Din fr. laconique.
panglicar, PANGLICÁR, panglicari, s.m. Artist (de circ) care face scamatorii cu panglici. ♦ Epitet dat unui sarlatan, unui escroc, precum si unei persoane care vorbeste mult si nu la obiect. – Panglica + suf. -ar.
parte, PÁRTE, parti, s.f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucata, portiune. ♢ În parte = a) loc. adv. în oarecare masura, partial; b) loc. adj. si adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. facând abstractie de ceilalti, aparte. ♢ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în buna masura. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte parte... = (despre oameni) unii... altii...; (despre lucruri) atât... cât si...; (în corelatie cu sine însusi) unii oameni..., alti oameni...; unele lucruri..., alte lucruri 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componenta sau de esenta unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ♢ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate dupa sensul lor lexical fundamental si dupa caracteristicile morfologice si sintactice. Parte de propozitie = cuvânt sau grup de cuvinte din alcatuirea unei propozitii, care poate fi identificat ca unitate sintactica aparte dupa functia specifica îndeplinita în cadrul propozitiei. ♢ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupari. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecarui interpret sau fiecarui instrument dintr-o partitura muzicala scrisa pentru ansambluri. ♦ Spec. Portiune a corpului unui om sau al unui animal care formeaza o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împartire, printr-o învoiala, dintr-o mostenire etc. ♢ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câstig (realizat în comun), pe care si-o rezerva cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-si face parte (din...) = a-si însusi ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreuna cu altul de pe urma unui câstig. ♦ (Pop.) Ceea ce e harazit sau sortit (în bine sau în rau) cuiva; soarta, destin. ♢ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existenta cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea sa convietuiasca cu cineva drag. (Fam., ca formula de juramânt) Sa n-am parte de tine daca stiu. ♦ Noroc, sansa. ♦ (Concr.; pop.) Persoana considerata ca fiind predestinata sa devina sotul sau sotia cuiva ori în legatura cu care se face un proiect de casatorie. 4. Contributie în bani sau în munca la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cota corespunzatoare din beneficiu; (concr.) cota respectiva care revine fiecarui participant. ♢ Loc. adj. si adv. În parte = a) (care se face) în mod proportional; b) (în sistemul de arendare a pamânturilor) (care se face) în dijma, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumita cota din beneficiul realizat. ♢ Expr. Parte si parte = în parti, în cote egale. II. 1. Regiune (geografica), tinut; loc; tara. ♢ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau partile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbeste; bastinas, originar (din...). Loc. adv. În (sau din, prin) toate partile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nici o parte = nicaieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbeste; pe acolo. În alta parte = aiurea. 2. Margine, latura, extremitate a unui lucru, a corpului unei fiinte etc.; fiecare dintre cele doua laturi sau dintre fetele ori muchiile unui obiect. ♢ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de alta parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privinta..., în alta privinta..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, piezis. La o parte: a) într-o latura, la oarecare distanta, mai la margine; b) izolat, separat. ♢ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în laturi, a face loc sa treaca cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (sa actioneze, sa ia pozitie). La o parte! = fereste-te! fa loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndeparta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lasa la o parte = a renunta la..., a înceta sa... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zapacit, ticnit, nebun. 3. Directie, sens (în spatiu); 4. Fig. Punct de vedere într-o problema data; privinta. Din partea mea fa ce vrei. III. Categorie sociala, profesionala etc.; tabara, grup, colectivitate; persoanele care alcatuiesc o asemenea categorie, tabara etc. ♢ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatalui) = care face parte din familia mamei (sau a tatalui). ♢ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alaturi de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul sau. A lua (sau a tine) parte (sau partea) cuiva = a apara, a sustine; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semana cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) barbateasca = (fiinta de) sex masculin; totalitatea barbatilor. Parte(a) femeiasca = (fiinta de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o actiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ♢ Parte contractanta = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.
particularitate, PARTICULARITÁTE, particularitati, s.f. Caracterul a ceea ce este particular (I 1); trasatura caracteristica, nota distinctiva prin care o fiinta sau un lucru se deosebeste de altele. – Din fr. particularité.
patriot, PATRIÓT, -Ă, patrioti, -te, s.m. si f. 1. Persoana care îsi iubeste patria (1) si lupta pentru apararea si prosperitatea ei. 2. (Înv.) Persoana originara din aceeasi patrie sau regiune cu altcineva; compatriot. [Pr.: -tri-ot] – Din ngr. patriótis, fr. patriote, germ. Patriot.
pălăvatic, PĂLĂVÁTIC, -Ă, palavatici, -ce, adj. (Reg.) 1. Nemernic, ticalos. 2. Zanatic, usuratic. ♦ (Substantivat) Persoana care vorbeste anapoda, fara rost; palavragiu. – Cf. bg. p a l a v "neastâmparat".
pătimaş, PĂTIMÁS, -Ă, patimasi, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Cuprins, stapânit de o patima, rob al unei pasiuni; p. ext. partinitor. ♦ Care exprima, tradeaza patima; determinat de patima; pasionat. ♢ (Adverbial) Vorbeste patimas. 2. (Înv. si reg.) Bolnav, suferind. – Patima + suf. -as.
aşa, ASÁ adv., adj. invar. I. Adv. (Modal) 1. În felul acesta; astfel. ♢ Loc. adj. Asa-zis sau asa-numit = pe nedrept sau conventional numit astfel; pretins, fals, aparent, impropriu. ♢ Expr. Asa o fi = e posibil; poate. Si asa = în orice caz; oricum, tot. Si asa, si asa = si într-un fel, si într-altul. Ori asa, ori asa = ori într-un fel, ori într-altul. Asa..., asa = dupa cum..., astfel. Asa si asa = nu prea bine; potrivit. Azi asa, mâine asa = continuând mereu în acest fel. Nici asa, nici asa = nici într-un fel, nici într-altul. ♦ (Concluziv) În concluzie. ♢ Loc. conj. Asa ca = deci. ♢ Expr. Asa-zicând = pentru a spune astfel. 2. În acelasi fel, în acelasi mod. Asa sa faci si tu. ♢ Expr. Si asa mai departe = etcetera. 3. Chiar precum se spune; întocmai, exact. Ai sa faci asa? ♢ Expr. Asa e? sau nu-i asa? = am dreptate? (sau nu am?) Asa? sau cum asa? = adevarat sa fie? Asa? sau asa sta treaba?! = va sa zica astfel stau lucrurile?! Asa, da! = sunt de acord cu ceea ce spui (sau faci) acum. (Pop. si fam.) Mai asa = a) desigur, fireste; b) nu prea tare. Cam asa = dupa cum zici, ai (macar în parte) dreptate. 4. Atât de... Te uiti asa de trist! 5. (Cu sensul reiesind din context) a) La întâmplare, la nimereala, într-o doara. Vorbeste si el asa. b) Dupa bunul plac, oricum. Am vrut sa fac asa. c) Dintr-o data, ca din senin; pe nesimtite, fara asi da seama. I-a venit asa un gând II. Adj. invar. (Preceda substantivul) Asemenea, atare...; care este atât de mare, de mult, de frumos etc. Asa nunta mai rar. ♢ Expr. Mai asa = nu prea bun (sau frumos, mult etc.). – Lat. eccum-sic.
andabat, ANDABÁT, andabati, s.m. Gladiator a carui casca nu avea deschizaturi pentru ochi, fiind astfel obligat sa lupte orbeste, spre hazul spectatorilor. – Din fr. andabate, lat. andabata.
anglofil, ANGLOFÍL, -Ă, anglofili, -e, adj., s.m. si f. Persoana care aproba, admira, iubeste tot ce este englezesc sau vine de la englezi. – Din fr. anglophile.
animalic, ANIMÁLIC, -Ă, animalici, -ce, adj. De animal, specific animalelor. ♦ Exclusiv fiziologic; p. ext. (despre atitudinea, comportarea oamenilor) ca de animal, brutal, bestial, josnic. – Animal + suf. -ic. Cf. germ. a n i m a l i s c h.
apăsat, APĂSÁT, -Ă, apasati, -te, adj. (Despre mers, pasi etc.; adesea adverbial) Energic (si sacadat). ♦ Fig. (Despre modul de exprimare, vorbele etc. cuiva) Care este subliniat, marcat, aratând hotarâre, fermitate. ♢ (Adverbial) Vorbeste apasat. – V. apasa.
arăbesc, ARĂBÉSC, -EÁSCĂ, arabesti, adj. Arab. – Arab + suf. -esc.
arăbeşte, ARĂBÉSTE adv. Ca arabii, în felul sau în limba arabilor. – Arab + suf. -este.
apropia, APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spatiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ♢ Expr. A nu te putea apropia de cineva = a nu reusi sa vorbesti sau sa te întelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea sa obtii, sa cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a aseza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumita vârsta. III. Fig. 1. Refl. A avea însusiri sau trasaturi asemanatoare, comune. 2. Tranz. si refl. A-si face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a] – Lat. appropiare.
întrerupe, ÎNTRERÚPE vb. I. tr., refl. a (se) rupe continuitatea unui lucru, a (se) opri brusc (o lucrare, o actiune etc.) II. tr. a lua cuvântul cuiva în timp ce vorbeste. (dupa fr. interrompre)
natural, NATURÁL, -Ă, naturali, -e, adj., adv., s.n. I. Adj. 1. Care se refera la natura (1), care apartine naturii; care se gaseste în natura. ♢ Bogatie naturala = bogatie (necultivata) a solului sau a subsolului, a unei regiuni, a unei tari. Stiintele naturale = stiintele naturii, v. natura. Granita naturala = granita marcata de o apa sau de o forma de relief. Drept natural = (în conceptia unor filozofi) drept considerat ca imuabil si universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau ratiunea umana, fie din vointa sau ratiunea divina. 2. Care este generat, produs, creat de natura (1), fara interventia omului; p. ext. veritabil, curat, pur. 3. Care este lipsit de artificiu, de rafinament, de afectare, simplu; care se realizeaza spontan, fara efort sau constrângere. ♢ (Adverbial) Vorbeste natural. 4. Care este conform cu natura cuiva, înnascut, nativ; propriu, specific cuiva. 5. Care concorda, se potriveste cu faptele din realitatea obiectiva, cu ordinea fireasca a lucrurilor; normal, firesc. ♢ Moarte naturala = moarte survenita în chip firesc, moarte buna (din cauza batrânetii). Marime naturala = (reproducere în) marime reala a modelului în artele plastice si în fotografie. ♦ (Despre copii) Nascut în afara casatoriei; nelegitim. II. Adv. Fireste, desigur, bineînteles. III. S.n. (Astazi rar) Naturalete, simplitate. – Din lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. Naturell.
şi, SI adv., conj. A. Adv. (Sta înaintea partii de vorbire la care se refera; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, sta între auxiliar, pron. refl. etc. si verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevar, cu adevarat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, asa a si facut. 2. Pe deasupra, în plus, înca. Dupa ce ca e urâta o mai cheama si Neacsa. 3. Chiar, înca, pe lânga acestea, de asemenea. Vezi sa nu patesti si tu ca mine. ♦ (Pe lânga un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifica gradatia) O camera si mai mare. ♢ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Si mai si = mai grozav, mai strasnic. 4. (În propozitii negative) Nici. Însa si de voi nu ma îndur ca sa va parasesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndata, pe loc. Cum îl zari, îi si spuse. 2. Deja. Masa se si pune în gradina. B. Conj. I. (Marca a coordonarii copulative) 1. (Leaga doua parti de acelasi fel ale unei propozitii) Este voinic si tânar. 2. (Împreuna cu prep. "cu" exprima relatia operatiei matematice a adunarii) Plus. Doi si cu trei fac cinci. ♦ (Ajuta la formarea prin aditie a numeralelor de la douazeci si unu pâna la nouazeci si noua) Saizeci si opt. ♦ (Ajuta la formarea numeralelor care exprima numere zecimale, legând partea zecimala de întreg) Trei si paisprezece. ♦ (Indica adaugarea unei cantitati) Plus. Unu si jumatate. 3. (Leaga doua substantive între care exista o corespondenta sau o echivalenta) Binele si raul. 4. (Asezat înaintea fiecarui termen al unei enumerari, ajuta la scoaterea lor în evidenta) A adus si vin, si mâncare, si carti. ♦ (În repetitii, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul si vorbeste si vorbeste. 5. (Leaga doua propozitii de acelasi fel, indicând o completare, un adaos, o precizare noua) Deschide usa si intra. 6. (Accentuat, în corelatie cu sine însusi) Atât..., cât...; nu numai..., ci si... Are în mâna si pâinea, si cutitul. 7. (În stilul epic si popular, mai ales în povestire, se asaza la începutul frazei, indicând continuitatea desfasurarii faptelor) Si a plecat fiul de împarat mai departe. ♦ (Întrebuintat înaintea unei propozitii interogative sau exclamative, subliniaza legatura cu cele povestite anterior) Si ce vrei sa faci acum? ♢ Expr. Ei si? = ce-mi pasa? ce importanta are? (Întrebuintat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva batând în usa... – Si? – Ma duc sa deschid. (Precedat de adv. "ca" are functie comparativa) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca si la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca si sfârsita. II. (Marcheaza coordonarea adversativa) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se si nu pricepe nimic. 3. (Marca a coordonarii concluzive) Deci, prin urmare. E o gluma si nu o lua în serios. – Lat. sic.
poală, POÁLĂ, poale, s.f. I. 1. Partea de jos a unui vesmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbracaminte (încheiate în fata); tivitura a unui obiect de îmbracaminte; partea de la talie în jos, mai larga, a unor vesminte; (pop.) fusta. ♢ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul plac al cuiva. ♢ Expr. A se tine de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se departa de dânsa; b) a urmari cu insistenta pe cineva, a se tine scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasa, a avea greutati familiale. (Fam.; despre femei) A tine (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lasa (cuiva) prea multa libertate de actiune, a-l tine din scurt, a dispune de cineva. A-si da poalele peste cap sau a-si lua (ori a-si pune) poalele în cap = a nu mai tine socoteala de nimic, a depasi orice limita; a da pe fata un caracter josnic, imoral. A saruta poala (sau poalele) cuiva = a saruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere si respect, potrivit unui obicei azi iesit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Placinta cu) poale (sau poalele)-n brâu = placinta facuta din bucati patrate de aluat, ale carei colturi se întorc peste umplutura, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsa între brâu si genunchi, împreuna cu partea de îmbracaminte corespunzatoare, la o persoana care sade; partea de jos si din fata a unei fuste, a unui sort etc. adusa în sus si tinuta cu mâna sau prinsa în brâu, formând o adâncitura în care se pot aduna ori dure anumite lucruri. ♢ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ♢ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poala = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poala (I 2). O poala de oua. 3. Spec. (La pl.) Bucata de pânza frumos lucrata cu care se împodobeste o icoana sau cu care se acopera masa din altar. 4. Parte marginala a unei piei (care acopere abdomenul si picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei paduri situata de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului marginita de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zona mai larga de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei cladiri, a unui zid; baza, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbura; poala-Sfintei-Marii = planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înalta, cu frunze mici, aromate si flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poala alba = leucoree. – Din sl. pola.
pneumoconioză, PNEUMOCONIÓZĂ, pneumoconioze, s.f. Boala pulmonara cronica cu caracter profesional, consecinta a iritatiei provocate de inhalarea masiva, îndelungata si fixarea pe plamâni a unor pulberi (de azbest, carbune, bioxid de siliciu, de fier etc.), care determina inflamatia si apoi sclerozarea lor. [Pr.: pne-u-mo-co-ni-o-] – Din fr. pneumoconiose.
plesnet, PLÉSNET, plesnete, s.n. 1. Zgomot (de mare intensitate) de scurta durata, produs de ceva care izbeste aerul sau alte corpuri; plesnitura. ♦ (Rar) Zgomot produs de un obiect care se sparge sau crapa. 2. (Rar) Lovitura (de bici). – Plesni + suf. -et.
preţios, PREŢIÓS, -OÁSĂ, pretiosi, -oase, adj. 1. Care are, reprezinta o mare valoare materiala, spirituala, morala etc.; care este de mare pret, de mare importanta; scump. ♢ Metal pretios v. metal. Piatra pretioasa v. piatra. ♦ Pe care cineva îl pretuieste, îl stimeaza, îl iubeste mult. 2. De un rafinament exagerat, cautat; lipsit de simplitate si de naturalete; afectat. [Pr.: -ti-os] – Din fr. précieux, lat. pretiosus, it. prezioso.
piuă, PÍUĂ, pive, s.f. 1. Instalatie sau masina folosita pentru împâslirea tesaturilor de lâna prin frecarea si presarea lor între doi cilindri rotitori si prin lovirea lor cu ciocane de lemn într-un mediu cald si umed. 2. Vas de lemn, de metal sau de piatra de diverse forme si marimi, cu peretii si cu fundul gros, în care se piseaza diverse substante sau corpuri solide. 3. Parte a steampului în care se zdrobeste un minereu. 4. Scobitura în piesa unei instalatii, care serveste la fixarea sau la rotirea altei piese din instalatia respectiva. 5. (Înv. si reg.) Mortier. 6. (Pop.; în expr.) A se pune piua (sau în piua) = a se ghemui pentru a servi ca treapta cuiva care vrea sa ajunga la un loc înalt sau pentru a lua pe cineva în cârca. [Pr.: pi-ua. – Pl. si: piue. – Var.: (înv. si reg.): píva s.f.] – Lat. •pilla.
porcos, PORCÓS, -OÁSĂ, porcosi, -oase, adj. (Despre oameni) Care se poarta, care vorbeste ca un porc (2); grosolan, vulgar; (despre cuvinte, expresii, purtare etc.) indecent, necuviincios, grosolan; vulgar, trivial, obscen. – Porc + suf. -os.
port, PORT2, (2,3) porturi, s.n. 1. Faptul de a purta sau de a detine. Portul armelor este interzis. 2. Conduita obisnuita, fireasca, normala. Ori te poarta cum ti-e vorba, ori vorbeste cum ti-e portul. 3. Îmbracaminte caracteristica unui popor, unei regiuni, unei epoci etc. ♢ Expr. (Pop.) A purta portul (cuiva) = a se asemana, a se potrivi cu cineva, a fi la fel cu cineva, a se adapta la felul de a fi al cuiva. ♦ Îmbracaminte folosita la anumite ocazii. – Din purta (derivat regresiv).
vorbă, VÓRBĂ, vorbe, s.f. 1. Cuvânt. 2. Sir de cuvinte care exprima o cugetare; gând, idee exprimata prin cuvinte; spusa, zisa. ♢ Expr. Auzi vorba! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorba! = în adevar, fara îndoiala. A avea o vorba cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea sa comunici un secret cuiva. Cu vorba ca... = zicând ca..., sub pretext ca... Vorbe de claca = flecareala fara rost, fara miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ♢ Expr. Lasa vorba! sau (eliptic) vorba! = tacere! nici un cuvânt! Ce mai (atâta) vorba? = ce sa mai lungim discutia, sa curmam discutia. A (nu) da (cuiva) pas la vorba = a (nu) lasa cuiva posibilitatea sa vorbeasca. 4. Convorbire, conversatie; discutie, taifas. ♢ Loc. adv. Fara multa vorba = fara a crâcni, fara sa protesteze. Din doua vorbe = fara multa discutie; operativ, repede. Din vorba în vorba = din una în alta, din discutie în discutie. ♢ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., sa...) = a fi în discutie, a fi obiectul discutiei..., a se vorbi de... A-si face de vorba cu cineva = a gasi prilej de discutie cu cineva. A avea de vorba (cu cineva) = a avea de discutat, de arajat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce stim sa ramâne între noi, sa nu afle nimeni. Nici vorba! = a) negresit, desigur; fara doar si poate; b) nici pomeneala. Nu-i vorba! (sau mai e vorba?) = fara îndoiala, fireste, e de la sine înteles. Vorba sa fie! = nu cred asa ceva, nici pomeneala. A schimba vorba = a schimba obiectul discutiei. ♦ Compus: vorba-lunga = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neîntelegere, cearta. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce. ♢ Expr. Daca ti-i vorba de-asa sau daca asa ti-i vorba = daca asa stau lucrurile. 6. Zicatoare, zicala, proverb, expresie. ♢ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipa folosita în povestire pentru a introduce o zicala, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = asa cum se stie din batrâni. 7. Îndemn, sfat, învatatura. ♦ Parere, convingere; hotarâre. 8. Promisiune, fagaduiala; angajament. ♢ Expr. Vorba-i vorba = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea data e datorie curata. A se tine de vorba = a-si respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorba mare = (mai ales în constructii negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebita. 9. Întelegere, învoiala; tocmeala; târguiala. ♢ Loc. adv. Din doua vorbe sau (rar) dintr-o vorba = fara multa discutie, repede. ♢ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peti. A-i face (cuiva) vorba cu cineva = a mijloci o întâlnire între un baiat si o fata (în vederea casatoriei). A fi în vorba = a fi în tratative pentru încheierea unei casatorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, stire, informatie. ♢ Expr. A se face vorba = a se raspandi o stire, un zvon. A spune (cuiva) doua vorbe = a comunica ceva cuiva. A lasa vorba = a lasa o dispozitie, a anunta ceva înainte de a pleca undeva. (Asa) umbla vorba = (asa) se vorbeste, (asa) se vorbeste, (asa) se spune. A trimite (sau a da) vorba = a transmite un mesaj. ♦ Bârfeala, clevetire; calomnie. 11. Grai, limba. Strain la vorba. – Et. nec. Cf. sl. d v o r ĩ b a.
vorbitor, VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care vorbeste; care foloseste limbajul articulat. ♦ Care vorbeste placut (si mult); vorbaret, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S.m. si f. 1. Persoana care vorbeste, care foloseste limbajul articulat. ♦ Persoana care povesteste, care discuta cu altii. 2. Orator, conferentiar. III. S.n. Camera speciala destinata întrevederilor dintre o persoana aflata într-un internat, într-un camin etc. si cineva venit din afara. – Vorbi + suf. -tor (III dupa fr. parloir).
preferat, PREFERÁT, -Ă, preferati, -te, adj. Care este apreciat, dorit sau ales înaintea altuia, fiind considerat mai bun, mai valoros, mai important etc.; pentru care cineva are o preferinta. ♦ (Substantivat) Fiinta pe care cineva o prefera, o iubeste mai mult. [Var.: (înv.) preferít, -a adj.] – V. prefera.
preteriţiune, PRETERIŢIÚNE, preteritiuni, s.f. Figura retorica prin care autorul atrage atentia ca nu vrea sa aduca în discutie un anumit lucru, despre care totusi vorbeste. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. prétérition.
lup, LUP, lupi, s.m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blana sura, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul si urechile ascutite si cu coada stufoasa (Canis lupus). ♢ Expr. Lup îmbracat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om siret, rau si prefacut. A intrat lupu-n cosar = pazeste-te de hot. Vorbesti de lup si lupul la usa = vorbesti despre cineva si acesta tocmai soseste. A da oile în paza lupului = a lasa pe cineva la discretia dusmanilor. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stâna = a-si aduce singur dusmani în casa sau în preajma. A trai ca lupul în padure = a trai la largul sau. A înghiti (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiti sau a mânca mult si cu lacomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scapa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situatie foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hraparet si crud. 2. Compuse: lupul-baltii = (Iht.) stiuca; lup-de-mare = a) numele unei specii de foca; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasare acvatica de marimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrala alba în timpul iernii, care cuibareste în tinuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) peste teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinti puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrabiilor = pasare cu spinarea cenusie, cu aripile si cu coada negre; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândacel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albastrui si rosu, care traieste pe flori (Trichodes apiarius). 3. Bustean sustinut de o capra deasupra jilipului, folosit ca frâna pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecator = masina de destramat si de amestecat materia prima, care formeaza amestecul de fibre în filaturile de lâna si de vigonia. Lup batator = masina de lucru folosita în filaturile de bumbac, care executa destramarea si curatarea de impuritati a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destramator = masina de lucru folosita în filaturile de lâna si de vigonia pentru destramarea firelor si a tesaturilor, în vederea recuperarii fibrelor si a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.
pui, PUI1, pui, s.m., interj. I. S.m. 1. (De obicei urmat de determinari care indica specia) Pasare, de la iesirea din ou pâna la maturitate. ♢ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de gaina (de obicei mai mic si mai slab) care se da de pomana la înmormântare; b) copil mic, prapadit; copil al nimanui; bastard. 2. Spec. Pui1 (I 1) de gaina; carnea gatita a acestei pasari. 3. P. gener. Orice animal de la nastere pâna la maturitate. ♢ Expr. Pui de vipera (sau de napârca) = om rau, viclean, primejdios. 4. Ou sau larva de insecta. 5. Copil. ♢ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) barbat afemeiat; c) femeie usuratica, imorala. (Nici) pui de om = nici tipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbesti cu sau despre un copil ori cu sau despre barbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. "de", care introduce un nume de obiect, da acestuia valoare de diminutiv) Pui de mamaliga. Pui de perna. ♦ (Urmat de prep. "de", care introduce diverse nume, confera acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bataie. 6. Planta tânara, puiet; ramura tânara care creste din radacina sau tulpina unei plante; mladita, lastar. ♦ Spec. Vlastar care rasare pe lânga tulpina porumbului, copilet. 7. (Pop.; la pl.) Cusatura decorativa marunta în forma de cruciulite pe pieptul, pe poalele si pe mânecile camasilor taranesti. ♦ (Reg.) Puncte de alta culoare pe fondul unei tesaturi; picatele. 8. Ambarcatie mica cu vâsle, folosita pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigat cu care se cheama puii1 (I 2) sau alte pasari de curte. – Lat. •pulleus (= pullus).
drag, DRAG, -Ă, dragi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care este iubit, scump, nepretuit pentru cineva, pe care cineva îl iubeste, îl pretuieste. ♢ Loc. vb. A prinde drag (de cineva) = a se îndragosti (de cineva). ♢ Expr. A-i fi cuiva drag sa... = a-i placea cuiva mult sa faca ceva, a se simti atras spre ceva. Când ti-e lumea (sau viata) mai draga, se spune când se iveste o întâmplare neprevazuta si neplacuta într-un moment când erai linistit, fericit. Draga doamne = vorba vine, ca sa zic asa; chipurile. ♦ (Substantivat, fam.) Termen cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbesti despre o asemenea persoana. 2. Care exprima iubirea, pretuirea; care este plin de afectiune; placut (ochiului). Cuvinte dragi. ♢ Expr. Cu draga inima = cu multa placere, foarte bucuros. II. S.m. si f. Persoana care iubeste pe alta de sex opus, care se afla în relatii de dragoste cu aceasta; iubit(a). III. S.n. (Pop.) Iubire, dragoste. ♢ Loc. adj. Mai mare dragul = placut, frumos. ♢ Loc. adv. Cu (mare, mult, atâta etc.) drag sau cu tot dragul = (foarte) bucuros, fericit. De drag = din (sau cu) placere. ♢ Loc. prep. De dragul... = pentru..., din dragoste sau din prietenie pentru... ♢ Expr. (Ţi-e) mai mare dragul = e o mare placere, desfatare (sa...). – Din sl. dragŭ.
sabir, SABÍR s.n. Limba mixta, rudimentara ca vocabular si structura gramaticala, care se vorbeste în porturile Marii Mediterane si care contine elemente din franceza, provensala, spaniola, greaca, catalana, italiana si araba. – Din fr. sabir.
merge, MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se misca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre pasari, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncaruri si bauturi) A putea fi înghitit usor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ♢ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ♢ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a actiona necugetat, a-si periclita existenta. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-si relua treburile obisnuite, a-si vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inima (sau la suflet) = a(-i) placea foarte mult. A merge ata = a se duce drept la tinta. De-i merge (sau sa-i mearga) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legatura cu verbul "a bate " sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbiala) zdravan, tare, violent. A merge pe... = (despre vârsta) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe masura ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei institutii de învatamânt. ♦ (Înv. si reg.; despre fiinte si lucruri) A intra, a patrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers pâna la a crede ca-l poate îndrepta. ♢ Expr. A merge prea departe = a-si îngadui prea multe, a depasi limitele îngaduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujba). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgatoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoti, a întovarasi, a acompania. ♢ Expr. A merge mâna în mâna (cu...) = a fi în strânsa legatura, a se desfasura concomitent, a se înlantui. A merge dupa (cineva) = a) (despre femei) a se marita; b) a urma sfaturile, povetele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmari pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de carti) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pamânt, drumuri etc.) A se întinde pâna la...; a duce la... 2. (Despre stiri, evenimente etc.) A ajunge la cunostinta cuiva; a se raspândi; a se propaga, a se generaliza. ♢ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbeste. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el ca... Mearga-i numele! = sa nu se mai auda despre el, sa dispara definitiv. III. 1. (Despre actiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfasura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A functiona. 2. (Despre fiinte) A o duce, a-i fi (bine sau rau). ♦ A reusi, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ♢ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe masura ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuinta (într-o anumita cantitate). 2. (Înv. si pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt numar. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ♢ Expr. Asa mai merge = asa se potriveste, e bine, îmi convine. Treaca (si mearga)! sau treaca-mearga! = fie! sa zicem ca se poate! sa admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbracat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere "a se scufunda".
şopa, SÓPA interj. (Repetat) Cuvânt care reda zgomotul facut când se vorbeste în soapta. – Onomatopee.
şoptitor, SOPTITÓR, -OÁRE, soptitori, -oare, adj. (Despre oameni, adesea fig.) Care vorbeste în soapta, care sopteste; (despre glasul, vorba cuiva) încet, soptit2. – Sopti + suf. -tor.
şoşoşo, SOSOSÓ interj. Cuvânt care imita zgomotul facut când se vorbeste mult si în soapta. – Onomatopee.
şvăbesc, SVĂBÉSC, -EÁSCĂ, svabesti, adj. Care apartine svabilor2; în dialectul svabesc. – Svab2 + suf. -esc.
şvăbeşte, SVĂBÉSTE adv. Ca svabii2 (1), în felul svabilor2 (2); în dialectul svabesc. – Svab2 + suf. -este.
fiară, FIÁRĂ, fiare, s.f. Animal salbatic mare; bestie. ♦ Fig. Om extrem de rau, de crud, de violent. – Lat. fera.
ferodo, FERODÓ, ferodouri, s.n. (Tehn.) Metalazbest. [Var.: ferodóu s.n.] – Din fr., engl. ferrodo.
fârnâit, FÂRNÂÍT2, -Ă, fârnâiti, -te, adj. (Adesea substantivat) Care vorbeste pe nas; fonf, fonfait, fornait2. ♦ Care produce un zgomot caracteristic când respira, din cauza nasului înfundat. – V. fârnâi.
orbitor, ORBITÓR, -OÁRE, orbitori, -oare, adj. Care te orbeste, care te face sa nu poti privi cu ochi deschisi, care îti ia vederea. ♦ Fig. Care întuneca mintea, tulbura ratiunea. ♦ Fig. Uluitor. – Orbi + suf. -tor.
orbiş, ORBÍS adv. Pe dibuite, la întâmplare, orbeste; fig. fara chibzuinta, nebuneste. ♢ Expr. A da orbis = a lovi fara crutare. – Orb2 + suf. -is.
orbi, ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-si pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva sa-si piarda vederea; a scoate cuiva ochii. ♢ Expr. (Nici cât sau macar) sa orbesti un soarece = foarte putin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva sa-si piarda ratiunea, clarviziunea, a-l face sa nu mai judece obiectiv. ♦ A însela, a amagi pe cineva, a minti. – Din orb2.
după, DÚPĂ prep. I. (Introduce un complement circumstantial de loc) 1. Îndaratul..., în dosul..., înapoia... Dupa casa se afla livada. 2. Mai departe de..., dincolo de..., Dupa gradina publica s-a oprit. 3. (exprima un raport de succesiune) În urma..., pe urma... Se ridica val dupa val. ♢ Loc. adv. Unul dupa altul= pe rând, în sir, succesiv. ♢ Expr. (În formule de politete) Dupa dumneavoastra! = (vin si eu) în urma dumneavoastra! (Pop.) A da (o fata) dupa cineva = A marita (o fata) cu cineva. 4.(Cu nuanta finala, dupa verbe de miscare) În urma sau pe urma cuiva sau a ceva (spre a da de el, spre a-l ajunge, a-l prinde, a-l pazi, a-l îngriji etc.). Fuge dupa vânat. ♢ Expr. A se lua (sau a se tine etc.) dupa cineva (sau ceva) = a) a urmari pe cineva (sau ceva); b) a nu lasa în pace pe cineva. 5. (Impr.) De pe. Ia un obiect dupa masa. II (Introduce un complement circumstantial de timp) În urma..., trecând de... Venea acasa dupa apusul soarelui. ♢ Loc. adv. (Si substantivat) Dupa-amiaza sau dupa-prânz, dupa masa = în partea zilei care începe în jurul orei 12. Dupa-amiaza sau dupa-masa = (aproape) în fiecare zi în cursul dupa-amiezii. Dupa aceea (sau aceasta, asta) = apoi, pe urma. Dupa toate... = pe lânga toate (neajunsurile) câte s-au întâmplat. ♦ La capatul..., la sfârsitul..., o data cu împlinirea... S-a dus dupa o saptamâna. ♦ Ca rezultat al... Dupa multa munca a reusit. ♢ A nu avea (nici) dupa ce bea apa = a fi foarte sarac. ♦ (În loc. conj.) Dupa ce, introduce o propozitie circumstantiala de timp, aratând ca actiunea din propozitia subordonata se petrece înaintea actiunii din propozitia regenta. III. (Introduce un complement circumstantial de mod) 1. Potrivit cu..., în conformitate cu..., la fel cu... A plecat dupa propria lui dorinta. ♢ Loc. conj. Dupa cum sau cât = asa cum, precum. ♢ Expr. Dupa cum se întâmpla = ca de obicei. A se da dupa cineva = a cauta sa fie la fel cu cineva; a se acomoda cu cineva. A se lua dupa capul cuiva (sau dupa capul sau) = a urma sfatul cuiva (sau propriul sau îndemn). Daca ar fi dupa mine = daca ar depinde de mine. A se lua dupa ceva (sau cineva) = a imita, a copia ceva (sau pe cineva). 2. Ţinând seama de..., având în vedere..., luând în consideratie... Justetea propunerii se judeca dupa rezultate. ♢ Expr. Dupa toate probabilitatile = probabil. 3. În raport cu..., pe masura..., în proportia în care... Dupa fapta si rasplata. 4. Având ca model sau ca exemplu... Face pictura dupa natura. IV. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru a gasi, a afla, a prinde, a obtine etc. Fuge dupa glorie. V. (Introduce un complement indirect) 1. Arata fiinta sau lucrul pe care cineva le iubeste, le doreste cu pasiune) Tremura dupa bani. 2. (Arata motivul, cauza care produce actiunea) A-i parea rau dupa ceva. VI. (Introduce un complement circumstantial instrumental) Cu ajutorul..., prin. A preda o limba dupa o anumita metoda.. VII. (Introduce un atribut) 1. (Arata originea, descendenta) Din partea... Var dupa mama. 2. (Dupa un substantiv verbal sau cu sens verbal, indica obiectul actiunii) Adaptare dupa o nuvela. VIII. (În loc. conj.) Dupa ce (ca)... = (leaga doua propozitii copulative, aratând adaugarea unui fapt la alt fapt) în afara de faptul ca..., pe lânga ca..., nu-i destul ca... [Var.: (înv. si reg.) dúpre prep.] – Lat. de post.
orbeşte, ORBÉSTE adv. 1. Ca orbii2, pe dibuite, la întâmplare. 2. Fig. Fara discernamânt, fara reflectie, fara chibzuinta, în mod mecanic. ♦ Necontrolat, nebuneste, inconstient; patimas. – Orb2 + suf. -este.
orator, ORATÓR, oratori, s.m. Persoana care rosteste un discurs, care vorbeste în public; persoana care are talentul de a vorbi frumos în fata unui public; retor. – Din lat. orator, fr. orateur.
zombi, ZÓMBI s.m. 1. Om înviat din morti, care si-a pierdut identitatea, drogat (în stare de letargie) sau cu creierul spalat, apoi înscris cu anumite ordine, pe care le executa orbeste, folosit în interes personal sau de manipulare politica. 2. (Fam.) Om fara caracter, lipsit de orice vointa. (din fr. zombi)
epocă, ÉPOCĂ, epoci, s.f. 1. Perioada în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebeste de celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; era (2.) ♢ Expr. A face epoca = a atrage atentia, a face vâlva, a se impune la un moment dat; a marca o moda. 2. Timp în care se repeta, periodic, acelasi lucru în aceleasi conditii. Epoca topirii zapezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice. [Acc. si: epóca. – Var.: (înv.) époha s.f.] – Din fr. époque.
lambrechin, LAMBRECHÍN, lambrechine, s.n., lambrechini, s.m. 1. S.n. Draperie asezata în partea superioara a unei deschideri (usa, fereastra etc.). 2. S.n. Element decorativ de constructie al corniselor, al balustradelor etc. 3. S.m. Ornament în forma de panglica pe care este scrisa o deviza, care împodobeste un scut sau o stema. – Din fr. lambrequin.
lapsus, LÁPSUS, lapsusuri, s.n. Incapacitate momentana a cuiva de a-si aduce aminte de un lucru stiut. ♦ Eroare, inadvertenta comisa din neatentie de o persoana care vorbeste sau scrie ceva. – Din fr., lat. lapsus.
lateral, LATERÁL, -Ă, laterali, -e, adj. 1. Situat pe (una dintre) laturi, pe o parte a unui lucru; situat la margine, la periferie, departe de un centru; laturalnic. ♢ Arie (sau suprafata) laterala = marimea suprafetei unui corp prismatic, fara suprafetele bazelor lui. Arie laterala = zona situata la periferia teritoriului unde se vorbeste un dialect sau o limba. ♦ Fig. Secundar. 2. (În sintagma) Consoana laterala (si substantivat, f.) = consoana articulata prin atingerea vârfului limbii de palatul tare sau de alveolele incisivilor superiori, în timp ce suflul de aer iese prin cele doua deschizaturi lasate de marginile limbii. "L" este o consoana laterala. 3. (În sintagma) Gândire laterala = proces specific gândirii creatoare, având ca scop obtinerea a cât mai multe variante posibile ale obiectului sau fenomenului cercetat. – Din fr. latéral, lat. lateralis.
mutălău, MUTĂLẮU, mutalai, s.m. (Reg.) Om tacut, care vorbeste putin; om posac, morocanos; p. ext. om prost, nerod. – Mut + suf. -alau.
mutulică, MUTULÍCĂ, mutulici, s.m. 1. (Fam.) Persoana tacuta, tinuda, care vorbeste putin; om prostut, bleg. 2. (Bot.) Planta al carei rizom se întrebuinteaza ca leac împotriva durerilor abdominale (Scopalia carniolica). – Mut + suf. -ulica.
circumspect, CIRCUMSPÉCT, -Ă, circumspecti, -te, adj. (Livr.) Care vorbeste si actioneaza cu prudenta, cu rezerva; care tradeaza, exprima prudenta; precaut, prudent, rezervat. – Din lat. circumspectus, fr. circonspect.
lemnar, LEMNÁR, (1) lemnari, s.m. (2, 3) lemnare, s.n. 1. S.m. Muncitor, meserias care se ocupa cu prelucrarea lemnului; dulgher, tâmplar, bardas. 2. S.n. Butuc pe care se asaza lemnele pentru a fi despicate. 3. S.n. Dalta cu care se scobeste în lernn. – Lemn + suf. -ar.
lele, LÉLE s.f. 1. Termen de respect cu care se adreseaza la tara un copil sau o persoana mai tânara unei femei în vârsta sau cu care vorbeste despre ea; leica1. ♦ (În poezia populara) Femeie (tânara) iubita; mândra. 2. Femeie rea sau imorala. ♢ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = om smecher, siret, ticalos. A umbla frunza (sau în dorul) lelii = a umbla fara rost, degeaba. – Din bg. lelja.
locvace, LOCVÁCE adj. invar. (Livr.) Care vorbeste mult; vorbaret, limbut, guraliv. – Din fr. loquace, lat. loquax, -acis.
limbut, LIMBÚT, -Ă, limbuti, -te, adj., s.m. si f. (Om) care vorbeste mult (si fara rost); vorbaret, guraliv, flecar, locvace. – Lat. linguutus (dupa limba).
logoreic, LOGORÉIC, -Ă, logoreici, -ce, adj. (Livr.) Care vorbeste mult si uneori incoerent. [Pr.: -re-ic] – Logoree + suf. -ic.
metalazbest, METALAZBÉST, metalazbesturi, s.n. Material constituit dintr-o tesatura de fire metalice si de azbest, din care se fac garnituri la frânele automobilelor si la alte organe de masini; ferodo. – Din germ. Metalasbest.
cuvântăreţ, CUVÂNTĂRÉŢ, -EÁŢĂ, cuvântareti, -e, adj. (Rar) Cuvântator (1); care vorbeste frumos, mestesugit. – Cuvânta + suf. -aret.
meu, MEU, MEA, mei, mele, pron. pos., adj. pos. I. Pron. pos. (Precedat de art. "al", "a", "ai", "ale"; înlocuieste numele obiectului posedat de vorbitor precum si numele vorbitorului) A mea e cartea. ♢ (La m. pl., înlocuieste numele familiei sau rudelor vorbitorului) Ai mei au plecat. ♢ (Înlocuieste numele avutului, bunurilor, preocuparilor etc. vorbitorului) Am si eu ale mele. ♢ Expr. (În legatura cu verbe ca "a ramâne", "a fi" etc.) Pe-a mea = dupa dorinta sau dupa parerea vorbitorului. II. Adj. pos. 1. (Indica posesiunea) Care apartine vorbitorului. Cartea mea e buna. 2. (Indica dependenta, legatura reciproca de înrudire, de prietenie, de vecinatate etc.) Tatal meu este doctorul spitalului. 3. (Indica apartenenta) Care tine de cel care vorbeste; care îi este propriu. Glasul meu. 4. (Indica subiectul, autorul unei actiuni) Greseala mea. 5. (Indica obiectul direct sau indirect al unei actiuni) Mama grija mea o are. 6. Care constituie obiectul unei preocupari a vorbitorului. – Lat. meus, mea.
moară, MOÁRĂ, mori, s.f. 1. Instalatie special amenajata pentru macinarea cerealelor; cladire, constructie prevazuta cu asemenea instalatii. ♢ Expr. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moara (hodorogita sau stricata, neferecata etc.) = a vorbi mult (si inutil), a nu-i tacea gura. Ca la moara = a) pe rând, în ordinea sosirii; b) (în legatura cu verbele "a intra", "a iesi" sau cu echivalentele acestora) într-un continuu du-te-vino. A(-i) da (cuiva) apa la moara = a-i crea cuiva o situatie favorabila, a-i înlesni sa faca un anumit lucru; a încuraja, a stimula. A-i veni (cuiva) apa la moara = a se schimba împrejurarile în favoarea cuiva. A-i lua (sau a-i taia) (cuiva) apa de la moara = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbeste, a nu-i permite sa mai vorbeasca sau a face sa nu mai vorbeasca. A mâna apa la moara sa = a cauta sa traga singur toate foloasele. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. A ajunge de la moara la râsnita = a ajunge rau; a decadea, a scapata. (Livr.) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt = a întreprinde actiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dusmani ireali. ♦ (Depr.; de obicei urmat de determinari ca "hodorogita", "stricata" etc.) Gura (considerata ca organ al vorbirii); p. ext. persoana care flecareste fara încetare; melita. 2. Masina de lucru sau instalatie folosita pentru maruntirea fina a unor materiale tari (minereuri, carbuni, produse ale industriei chimice etc.); cladire, constructie prevazuta cu asemenea masini sau instalatii. 3. (Înv.) Fabrica (în care materia prima era maruntita, zdrobita, framântata). 4. (Reg.) Jocul de tintar. – Lat. mola.
clingherit, CLINGHERÍT s.n. Material preparat dintr-un amestec de azbest, cauciuc si un liant mineral, folosit la fabricarea unor garnituri rezistente la temperaturi si la presiuni înalte. – Din germ. Klingerit.
cobitor, COBITÓR, -OÁRE, cobitori, -oare, adj. (În superstitii) Care cobeste. – Cobi + suf. -tor.
naţional, NAŢIONÁL, -Ă, nationali, -e, adj. Care este propriu sau apartine unei natiuni, unui stat, care caracterizeaza o natiune sau un stat; care se refera la o natiune, la un stat sau le reprezinta; care este întretinut sau instituit de stat; (despre institutii de cultura) în care se vorbeste limba natiunii respective. ♢ Sosea nationala = sosea care leaga centrele importante ale unei tari si a carei întretinere se afla în seama administratiei centrale. [Pr.: -ti-o-] – Din lat. nationalis, fr. national.
neghiobeşte, NEGHIOBÉSTE adv. (Rar) În felul neghiobului, ca neghiobii; prosteste. – Neghiob + suf. -este.
neghiobesc, NEGHIOBÉSC, -EÁSCĂ, neghiobesti, adj. Neghiob (2). – Neghiob + suf. -esc.
nană, NÁNĂ, nane, s.f. (Reg.) Termen de respect cu care se adreseaza la tara cineva unei surori mai mari sau unei femei mai în vârsta ori cu care vorbeste despre acestea. – Cf. bg., scr. n a n a, alb. n a n ë.
neică, NÉICĂ s.m. (Pop.) Nene (1). ♦ Termen afectiv cu care, la tara, o fata se adreseaza flacaului iubit sau pe care flacaul îl întrebuinteaza când vorbeste despre sine cu fata iubita. – Nene + suf. -ica.
nebuneşte, NEBUNÉSTE adv. 1. În mod necugetat, nesocotit; orbeste. 2. În mod excesiv; foarte tare, foarte mult. – Nebun + suf. -este.
necuvântător, NECUVÂNTĂTÓR, -OÁRE, necuvântatori, -oare, adj. Care nu vorbeste. ♦ (Substantivat) Animal. – Ne- + cuvântator.
tăcut, TĂCÚT2, -Ă, tacuti, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbeste; p. ext. care nu face zgomot; calm, linistit. 2. Taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tacea.
noi, NOI pron. pers. 1 pl. 1. (Desemneaza pe cel care vorbeste si persoana sau persoanele pe care acesta si le asociaza în vorbire) S-a înserat si noi tot pe loc stam. ♢ Loc. adv. (La acuzativ) La noi = acasa; în tara, în regiunea etc. de bastina. 2. (La dativ, în formele ne, ni, cu valoare posesiva) Casa ne e frumoasa. (Cu valoare de dativ etic) Ne esti departe. 3. (La dativ sau la acuzativ, în forma ne, cu valoare de pronume reflexiv) Ne povesteam multe. 4. (În stilul oticial-administrativ) Eu. Noi, directorul scolii, am hotarât. ♢ (Ca plural al modestiei) Noi credem ca una dintre caracteristicile muzicii este melodia. Multumim celor care ne-au ajutat. [Dat.: noua, ne, ni; acuz.: (pe) noi, ne] – Lat. nos.
neostenit, NEOSTENÍT, -Ă, neosteniti, -te, adj. 1. Care nu oboseste niciodata; p. ext. care este în continua miscare, în continua activitate; foarte harnic, foarte activ; neobosit, neodihnit. 2. Care nu slabeste nici o clipa; sustinut, perseverent. [Pr.: ne-os-] – Ne- + ostenit.
eghilet, EGHILÉT, eghileti, s.m. Snur cu capetele îmbracate în metal, care împodobeste uniforma unor militari. – Din fr. aiguillette.
nepomenit, NEPOMENÍT, -Ă, nepomeniti, -te, adj. 1. Despre care nu se (mai) vorbeste, nu-si (mai) aminteste nimeni, uitat; p. ext. care dateaza de multa vreme, vechi, stravechi. 2. (Adesea adverbial) Nemaipomenit. – Ne- + pomenit.
individuaţie, INDIVIDUÁŢIE s. f. (psih.) ceea ce deosebeste un individ de altul. (< fr. individuation)
elegant, ELEGÁNT, -Ă, eleganti, -te, adj. 1. (Despre îmbracaminte) Facut cu gust, frumos; (despre oameni) care se distinge prin armonia si bunul gust al îmbracamintei. 2. (Adesea adverbial) Care se deosebeste prin armonia formei, prin îmbinarea placuta a elementelor, printr-o sobrietate plina de gust. ♦ Fig. Plin de tact, lipsit de brutalitate. – Din fr. élégant, lat. elegans, -ntis.
singular, SINGULÁR, -Ă, singulari, -e, adj. 1. (Gram.; în sintagmele) Numar singular (si substantivat, n.) = categorie gramaticala care indica un singur exemplar dintr-o categorie de fiinte, de obiecte etc. Persoana întâi (sau a doua, a treia) singular = persoana gramaticala care indica numarul singular (1). 2. Care apartine sau este caracteristic unui singur sau unui anumit exemplar dintr-o categorie, care se refera la un singur sau la un anumit exemplar dintr-o categorie; individual; care se deosebeste de alti indivizi, de alte fenomene etc. din aceeasi categorie prin anumite trasaturi distincte, individuale; care iese din comun în raport cu ceilalti indivizi, celelalte fenomene etc. din aceeasi categorie; care este singur, izolat printre sau fata de indivizii din aceeasi categorie; care ocupa un loc aparte în cadrul aceleiasi categorii; deosebit, aparte, neobisnuit; p. ext. ciudat, bizar, original. ♢ (Log.) Judecata singulara = judecata al carei subiect este un nume individual. ♦ (Fil.; substantivat, n.; art.) Categorie care reflecta un singur exemplar dintr-o clasa de lucruri, în totalitatea însusirilor lui care îl deosebesc de celelalte lucruri din acea clasa; individual. – Din lat. singularis, fr. singulier.
disjunctiv, DISJUNCTÍV, -Ă, disjunctivi, -e, adj. Care separa, care deosebeste, care exclude; disjunct. ♢ Propozitie disjunctiva = propozitie coordonata care se afla într-un raport de excludere cu coordonata ei. Conjunctie disjunctiva = conjunctie care leaga propozitii sau parti de propozitie disjunctive. Judecata disjunctiva = judecata care enunta incompatibilitatea între diverse predicate ce pot fi atribuite unuia si aceluiasi subiect. – Din fr. disjonctif, lat. disjunctivus.
distinct, DISTÍNCT, -Ă, distincti, -te, adj. 1. Care se deosebeste prin anumite trasaturi proprii de alte lucruri de acelasi fel sau asemanatoare; deosebit, diferit. 2. (Adesea adverbial) Clar, evident, lamurit, deslusit. – Din fr. distinct, lat. distinctus.
drăguţ, DRĂGÚŢ, -Ă, draguti, -e, adj., s.m. si f. 1. Adj. Dragalas, frumusel, gratios (ca înfatisare sau comportare); iubit, drag. ♢ Expr. A fi sau a se arata, (adverbial) a se purta dragut (cu sau fata de cineva) = a fi amabil, binevoitor (cu cineva). ♦ (Substantivat, fam.). Termen alintator cu care te adresezi unei persoane iubite sau folosit când vorbesti despre o asemenea persoana. 2. S.m. si f. (Pop.) Iubit(a), ibovnic(a), amant(a). – Drag + suf. -ut.
slugă, SLÚGĂ, slugi, s.f. I. 1. Persoana angajata pentru a munci în gospodaria sau în mica întreprindere a altuia, fiind retribuita în bani sau în natura. ♢ Expr. (Înv.) Sluga dumitale (sau dumneavoastra), formula de salut sau de raspuns la salut. ♦ Fig. Persoana care sustine sau apara orbeste interesele altuia, în schimbul unor avantaje materiale. 2. Fig. Persoana subordonata alteia si obligata, din cauza conditiilor sociale în care se afla, sa-i execute vointa. 3. (Înv.) Slujitor înarmat de pe lânga casa sau din suita unui boier. II. (Rar) Aparat simplu, format dintr-o scândura scobita la un capat, care se foloseste la scoaterea cizmelor fara ajutorul cuiva; tragatoare. – Din sl. sluga.
debilitant, DEBILITÁNT, -Ă, debilitanti, -te, adj. Care debiliteaza, care slabeste. – Din fr. débilitant.
special, SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebeste de alte lucruri asemanatoare prin trasaturi care îi sunt proprii; care se afla numai la un lucru sau la o anumita categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este facut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. iesit din comun, deosebit de bun, de valoros; exceptional. ♢ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi; în mod particular, în speta. ♦ (Despre editii de presa, publicatii) Publicat cu o ocazie deosebita sau la o data festiva. ♦ Care apartine unei anumite specialitati (1), de stricta specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. spécial, lat. specialis.
subiect, SUBIÉCT, subiecte, s.n. 1. Totalitatea actiunilor, evenimentelor (prezentate într-o anumita succesiune) care alcatuiesc continutul unei opere literare, cinematografice etc. ♦ Chestiune, tema despre care vorbeste sau scrie cineva. ♦ Cauza, pricina, motiv. 2. (Lingv.) Partea principala a propozitiei care arata cine savârseste actiunea exprimata de predicatul verbal la diateza activa sau reflexiva, cine sufera actiunea când predicatul verbal este la diateza pasiva sau cui i se atribuie o însusire ori o caracteristica exprimata de numele predicativ în cazul predicatului nominal. 3. Fiinta aflata sub observatie, supusa anchetei, experimentului etc.; individ care prezinta anumite caracteristici. 4. (În sintagmele) Subiect de drepturi = persoana care, în cadrul raporturilor juridice, are drepturi si obligatii. Subiect impozabil = persoana fizica sau juridica obligata prin lege sa plateasca un anumit impozit catre stat. 5. (Log.) Termen al unor judecati, reprezentând notiunea ce desemneaza obiectul gândirii despre care se afirma sau se neaga însusirea exprimata de predicat. – Din lat. subjectum (cu unele sensuri dupa fr. sujet).
tăcut, TĂCÚT, -Ă, tacuti, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbeste; p. ext. care nu face zgomot; calm, linistit. 2. Putin comunicativ, taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tacea.
tătăit, TĂTĂÍT, -Ă, tataiti, -te, adj. (Reg.) Care vorbeste peltic. – Formatie onomatopeica.
idolatru, IDOLÁTRU, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care se închina idolilor. 2. (fig.) (cel) care iubeste cu pasiune. (< fr. idolâtre, lat. idolatris)
televorbitor, TELEVORBITÓR, televorbitoare, s.n. Instalatie de telefonie care permite ca vocea care vorbeste sa fie auzita simultan de mai multe posturi. – Tele- + vorbitor.
tocător, TOCĂTÓR, -OÁRE, tocatori, -oare, adj., s.n. I. Adj. Care toaca, care marunteste, care zdrobeste ceva. II. S.n. 1. Cutit mare sau masina de tocat carne, nutret etc. 2. Placa de lemn, de material plastic etc. pe care se toaca zarzavaturi, carne etc. ♦ Butuc pe care se taie lemne. [Var.: (II) tocatoáre s.f.] – Toca + suf. -ator.
tută, TÚTĂ1, tute, s.f. (Reg.) Persoana care vorbeste vrute si nevrute; p. ext. prostanac, tont. – Et.nec.
tribună, TRIBÚNĂ, tribune, s.f. 1. Constructie din lemn, din beton, din piatra etc., de obicei cu mai multe rânduri de banci asezate în amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfasurarea unei festivitati, a unei parade, a unei competitii etc.; p. restr. fiecare dintre cele doua laturi lungi ale acestei constructii (având cea mai buna vizibilitate). 2. Loc înaltat, platforma, estrada pe care sta cel ce vorbeste în fata publicului. – Din fr. tribune.
trilingv, TRILÍNGV, -Ă, trilingvi, -e, adj. Care vorbeste în mod curent trei limbi. ♦ Scris în trei limbi. – Din fr. trilingue.
răguşit, RĂGUSÍT, -Ă, ragusiti, -te, adj. Care vorbeste sau striga gros, dogit din cauza inflamarii laringelui, a coardelor vocale; hodorogit; (despre vocea oamenilor sau strigatul animalelor; adesea adverbial) îngrosat si slabit. – V. ragusi.
răzbitor, RĂZBITÓR, -OÁRE, razbitori, -oare, adj. (Rar) Care razbeste; care strabate, care trece prin...; patrunzator. – Razbi + suf. -tor.
râu, RÂU, râuri, s.n. 1. Apa curgatoare (permanenta) formata din unirea mai multor pâraie si care se varsa într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc. 2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦ Fig. Sir, coloana, multime de oameni în mers. ♢ Expr. Râuri-râuri = în numar mare, fara sfârsit; potop. 3. (La pl.) Cusatura în linii serpuitoare, care împodobeste mânecile, de la altita la manseta, si pieptii camasilor de la costumul national. – Lat. rivus.
dintru, DÍNTRU prep. (Mai ales înaintea lui "un", "al", "însul", "acest", "o data", cu elidarea vocalei finale proprii). 1. (Cu sens local) Din, dinspre. Priveste dintr-un colt al salii. ♢ Dintr-acolo = din partea aceea. 2. (Partitiv) Din. Vorbeste cu unii dintre noi. ♦ (Indicând apartenenta) Facem parte d într-o lume noua. 3. (Cu sens temporal; introduce un complement circumstantial care indica momentul plecarii) De la. Pleaca dintr-o clipa într-alta. ♦ (Introduce un atribut care indica timpul desfasurarii unei actiuni) Din, petrecut în... Mi-a povestit o întâmplare dintr-o dimineata de vara. 4. (Introduce un complement care indica originea, provenienta) Din. Planta se dezvolta dintr-o samânta. 5. (Introduce un complement indirect care arata obiectul unei prefaceri) Din. Si-a facut o scurta dintr-un palton. ♦ (Introduce un complement indirect care arata starea de la care se trece) Se trezeste dintr-un somn greu. 6. (Introduce un complement circumstantial de mod) Cu. A nimerit dintr-un foc (de pusca). ♢ Loc. adv. Dintr-o data = cu o singura miscare; pe neasteptate; brusc, deodata. 7. (Introduce un complement instrumental) Cu. Are pensie si traieste dintr-însa. 8. (Introduce un atribut care indica materia) Din. Manastirea dintr-un Lemn. 9. (Introduce un complement circumstantial de cauza) Din cauza. S-a suparat dintr-o nimica toata. – De4 + întru.
dezrobitor, DEZROBITÓR, -OÁRE, dezrobitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care dezrobeste. – Dezrobi + suf. -tor.
săritor, SĂRITÓR, -OÁRE, saritori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care sare. 2. Care se grabeste (sa faca ceva); care intervine grabnic într-o actiune. ♦ Spec. Care vine grabnic în ajutorul cuiva, care e gata oricând sa ajute pe cineva. 3. (Despre lucruri) Care se ridica brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forte exterioare. ♢ (Pop.) Fântâna saritoare = fântâna arteziana. II. Subst. 1. S.f. (Înv.) Cascada. 2. S.m. si f. Sportiv care participa la probe de sarituri. – Sari + suf. -tor.
diferenţă, DIFERÉNŢĂ, diferente, s.f. 1. Ceea ce deosebeste o fiinta de alta, un lucru de altul; lipsa de asemanare; deosebire; nepotrivire. ♢ Diferenta specifica = trasatura caracteristica a unei notiuni, care o deosebeste de celelalte notiuni cuprinse în genul ei proxim. 2. Rezultatul unei scaderi matematice. 3. (Geogr.; în sintagma) Diferenta de nivel = deosebire de altitudine între doua puncte terestre. [Var.: (înv.) diferínta s.f.] – Din fr. différence, lat. differentia.
diferenţiat, DIFERENŢIÁT, -Ă, diferentiati, -te, adj. Care se deosebeste, se distinge între doua sau mai multe fiinte sau lucruri; deosebit prin caracterele sale specifice. [Pr.: -ti-at] – V. diferentia.
său, SĂU, SA, sai, sale, pron. pos., adj. pos. (Precedat de art. "al", "a", "ai", "ale" când este pronume, când sta, ca adjectiv, pe lânga un substantiv nearticulat sau când este separat de substantiv prin alt cuvânt) 1. Pron. pos. (Înlocuieste numele unui obiect posedat de cel despre care se vorbeste, precum si numele acestuia) Costumul meu se aseamana cu al sau. 2. Adj. pos. Care apartine persoanei despre care se vorbeste sau de care aceasta persoana este legata printr-o relatie de proprietate. Cartea sa. 3. Pron. pos. (La m. pl.) Familia, rudele, prietenii etc. persoanei despre care se vorbeste; (la m. sg.) sotul persoanei despre care se vorbeste. Au venit ai sai la mine. 4. Adj. pos. Care arata o dependenta, o filiatie, o înrudire etc. cu persoana despre care se vorbeste. Sora sa. 5. Pron. pos. (La f. pl.) Treburile, preocuparile, obiceiurile, spusele persoanei despre care se vorbeste. Dintr-ale sale nu-l poate scoate nimeni. ♢ Expr. (Pop.) A ramâne (sau a fi) pe-a sa = a ramâne (sau a fi) asa cum vrea el. 6. Adj. pos. Care este spus, facut, suportat etc. de cel despre care se vorbeste. Durerea sa. [Reg. si fam., enclitic: -so, -su, -si] – Lat. •seus. •sa (= suus, sua).
sârbesc, SÂRBÉSC, -EÁSCĂ, sârbesti, adj. Care este specific, propriu sârbilor; provenit din Serbia; sârb. ♢ Tocana sârbeasca = mâncare preparata din ardei (gras) cu diferite zarzavaturi si orez. – Sârb + suf. -esc.
sârbeşte, SÂRBÉSTE adv. Ca sârbii; în limba sârba. – Sârb + suf. -este.
sâsâit, SÂSÂÍT2, -Ă, sâsâiti, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronuntat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului "s", pronuntat ca "s"). ♢ (Adverbial) Vorbeste sâsâit. – V. sâsâi.
scatologie, SCATOLOGÍE, scatologii, s.f. Gluma, afirmatie sau scriere în care se vorbeste de lucruri triviale, scabroase (legate de excremente). ♦ (Med.) Tendinta patologica de a utiliza cuvinte scabroase. – Din fr. scatologie.
scump, SCUMP, -Ă, scumpi, -e, adj. 1. (Despre lucruri) Care se vinde sau se cumpara la un pret ridicat; costisitor; (despre preturi) mare, ridicat. ♦ (Despre oameni) Care cere preturi mari. 2. (Despre lucruri) Valoros, pretios, de pret. Daruri scumpe. 3. (Despre fiinte) Foarte drag, iubit. 4. (Înv. si pop.) Zgârcit. ♢ Expr. (A fi) scump la vorba = (a fi) tacut. A fi scump la râs = a râde rar, a fi posac. A fi scump la vedere = a se arata rar în societate, printre ceilalti oameni; a fi greu de gasit. ♢ (Substantivat) Lenesul mai mult alearga, scumpul mai mult pagubeste. – Din sl. skonpŭ.
sfătos, SFĂTÓS, -OÁSĂ, sfatosi, -oase, adj. (Adesea adverbial) Caruia îi place sa povesteasca; care vorbeste cu întelepciune, care este bun povatuitor; vorbaret. – Sfat + suf. -os.
sclav, SCLAV, -Ă, sclavi, -e, s.m. si f. Persoana lipsita de orice drepturi, aflata în proprietatea deplina a unui stapân de sclavi pentru care munceste; rob. ♦ Fig. Persoana care satisface orbeste si servil vointa altuia ♦ Fig. Persoana care îsi subordoneaza integral vointa sau actiunile unei pasiuni, unei dogme, unui viciu etc. – Din lat. sclavus. Cf. fr. e s c l a v e.
silvan, SILVÁN, silvani, s.m. Fiecare dintre divinitatile romane considerate drept protectoare ale padurilor, imaginate cu o fata bestiala, cu corpul paros si cu picioare si coarne de tap. – Din lat. silvanus, fr. sylvain.
sorbestrea, SORBESTREÁ, sorbestrele, s.f. Planta erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina dreapta, cu frunze lucioase, crestate pe margini si cu flori hermafrodite lipsite de corola (Sanguisorba officinalis). – Cf. it. s o r b a s t r e l l a.
streche, STRÉCHE, streche, s.f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vatamatoare pentru animalele domestice: a) (si în sintagma strechea vitelor) insecta de marimea unei albine, cu corpul paros, negru sclipitor, ale carei larve traiesc ca paraziti sub pielea vitelor cornute mari, hranindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (si în sintagma strechea oilor) insecta mare de culoare bruna-cenusie, paroasa, care îsi depune larvele în narile oilor, de unde ajung în sinusurile fruntii, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (si în sintagma strechea cailor) insecta mare de culoare galbena-bruna, paroasa, care îsi depune ouale pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insecta cu abdomenul oval, cu picioarele paroase, care îsi depune ouale pe parul caprioarelor si al cerbilor (Hypoderma diana si actaeon). ♦ Neliniste, spaima provocata animalelor de insectele descrise mai sus. ♢ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniste; (în special) a fugi orbeste, fara motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fara motiv, a fi plin de neastâmpar. ♦ Furie subita, acces de nebunie. – Din bg. strak.
gral, GRAL s. n. piatra cu însusiri miraculoase, despre care se vorbeste în legendele medievale. (< germ. Gral)
subaprecia, SUBAPRECIÁ, subapreciéz, vb. I. Tranz. A pretui pe cineva sau ceva mai putin decât merita, a aprecia sub valoarea reala, a micsora importanta unei persoane, a unui lucru, a unei situatii; a subestima, a subevalua. ♢ Refl. X se subapreciaza. [Pr.: -ci-a-] – Sub1- + aprecia.
subapreciat, SUBAPRECIÁT, -Ă, subapreciati, -te, adj. Care este subestimat, subevaluat. [Pr.: -ci-at] – V. subraprecia.
subapreciere, SUBAPRECIÉRE, subaprecieri, s.f. Faptul de a (se) subaprecia; subestimare, subevaluare. [Pr.: -ci-e-] – V. subaprecia.
subestima, SUBESTIMÁ, subestiméz, vb. I. Tranz. A atribui unei fiinte, unui lucru, unei împrejurari o importanta sau o valoare mai mica decât cea reala; a subaprecia, a subevalua. ♢ Refl. X se subestimeaza. – Sub1- + estima (dupa fr. sous-estimer).
subestimare, SUBESTIMÁRE s.f. Faptul de a (se) subestima; subapreciere, subevaluare. – V. subestima.
subevalua, SUBEVALUÁ, subevaluéz, vb. I. Tranz. si refl. A (se) subestima. [Pr.: -lu-a] – Sub1- + evalua (dupa fr. sous-évaluer).
subevaluare, SUBEVALUÁRE, subevaluari, s.f. Faptul de a (se) subevalua; subapreciere, subestimare. [Pr.: -lu-a-] – V. subevalua.
supin, SUPÍN, supine, s.n. Mod nepersonal al unui verb, precedat în mod obligatoriu de una dintre prepozitiile "de", "la" etc., având aceeasi forma ca participiul trecut, de care se deosebeste prin aceea ca nu este variabil. – Din lat. supinum, fr. supin.
surată, SURÁTĂ, surate, s.f. (Pop.) Prietena buna, apropiata. ♢ Expr. A se prinde surate = (despre femei) a lega între ele o prietenie trainica. ♦ Termen familiar, prietenesc, pus (la tara) înaintea numelui unei femei despre care se vorbeste sau careia i se adreseaza cineva; apelativ folosit de femeile de la tara în relatiile dintre ele. – Cf. s o r a.
sucitor, SUCITÓR, sucitoare, s.n. 1. Sul neted de lemn, cu care se întinde si se subtiaza foaia de aluat pentru placinta, taitei, etc.; vergea. 2. Dispozitiv de lemn sau de metal la ferastrau, la razboiul de tesut etc., care, prin învârtire, slabeste sau strânge o legatura. – Suci + suf. -tor.
cozeur, COZEUR, cozeuri, s.m. Persoana care vorbeste cu usurinta, stiind sa întretina o conversatie placuta. [Pr.: cozör] – Din fr. causeur.
curat, CURÁT, -Ă, curati, -te, adj., adv. I. Adj. 1. Lipsit de murdarie, de praf, de pete etc. ♢ Expr. (Substantivat) A trece (sau a scrie etc.) pe curat = a transcrie ceva, fara greseala sau corectura, pe alta foaie sau pe alt caiet. ♦ (Despre aer) Lipsit de impuritati; proaspat. ♦ (Despre o încapere, o casa) Bine întretinut; îngrijit. ♦ (Despre vase) Din care se poate mânca sau bea. ♦ (Despre fiinte) Care iubeste curatenia. 2. Fig. Fara vina, decent, ireprosabil (ca tinuta, comportare). 3. Fig. Cinstit, sincer, leal. ♦ Pur, nevinovat, cast. 4. (Despre cer, vazduh) Fara nori; senin, clar. ♦ (Despre apa, lacrimi, pietre pretioase etc.) Transparent, cristalin, limpede. 5. Pur, neamestecat. Grâu curat. 6. Fig. (Despre voce, glas etc.) Sonor, clar, cristalin. 7. Fig. Lamurit, deslusit, clar, deschis. ♢ Expr. (Fam.) Vorba curata = vorba spusa fara înconjur, în mod categoric. 8. Veritabil, autentic, adevarat. 9. (În superstitii) Asupra caruia nu apasa un blestem sau o vraja; care nu este sub influenta diavolului. ♢ Expr. Nu-i lucru curat = este ceva la mijloc, a intervenit ceva anormal, nefiresc. II. Adv. Chiar, precis, întocmai, exact. – V. cura2.
beşteli, A besteli ≠ a fali, a lauda
subestima, A subestima ≠ a supraestima, a supraaprecia, a supraevalua
supraestima, A supraestima ≠ a bagateliza, a deprecia, a minimaliza, a subestima,
supraevalua, A supraevalua ≠ a deprecia, a subestima, a subevalua, a minimaliza
bestie, Bestie ≠ bonom
gerontofil, GERONTOFÍL, -Ă adj., s. m. f. 1. (cel) care iubeste pe batrâni. 2. (individ) stapânit de gerontofilie. (< fr. gérontophile)
frigic, FRÍGIC, -Ă adj. (muz.) mod ~ = mod melodic a carui scara muzicala se deosebeste de cea a modului minor natural prin faptul ca treapta a II-a, coborâta, în loc sa formeze cu tonica o secunda mare, formeaza o secunda mica. (< germ. phrygisch)
şir, SIR s. 1. v. rând. 2. v. sirag. 3. succesiune, (fig.) lant. (Un ~ de case.) 4. v. convoi. 5. rând, sirag, (reg.) ord, sar, (înv.) rang. (Un ~ de plopi.) 6. (GEOGR.) brâu, lant, sirag. (~ul Carpatilor.) 7. însirare, însiruire, serie, succesiune. (Un lung ~ de rationamente.) 8. (FIZ., CHIM.) sirul lui Volta = serie electrochimica. 9. succesiune, sirag, (Munt.) siretenie. (Un ~ de evenimente.) 10. gramada, multime, (fam.) cârd. (A trecut un ~ de ani de când nu ne-am vazut.) 11. coerenta, logica, noima, sens. (Vorbeste fara ~.)
supraveghea, SUPRAVEGHEÁ vb. 1. v. pazi. 2. a pazi, (înv. si reg.) a griji, (pop.) a pândi. (A ~ oile.) 3. a veghea, (înv.) a surveghea. (A ~ mersul lucrarilor pe santier.) 4. a observa, a urmari. (Îi ~ toate miscarile.) 5. a (se) controla. (Se ~ când vorbeste.) 6. v. monitoriza.
subestimare, SUBESTIMÁRE s. v. minimalizare.
subestimat, SUBESTIMÁT adj. v. minimalizat.
subestima, SUBESTIMÁ vb. v. minimaliza.
stâlcire, STÂLCÍRE s. 1. v. strivire. 2. v. snopire. 3. deformare, denaturare, pocire, pocit, schimonoseala, schimonosire, schimonosit, scâlciere, stâlcit, stropsire, stropsit. (~ cuvintelor unei limbi, când vorbeste.)
stâlci, STÂLCÍ vb. 1. v. strivi. 2. v. snopi. 3. a deforma, a denatura, a poci, a schimonosi, a scâlcia, a stropsi, (fig.) a schingiui. (~ cuvintele unei limbi, când vorbeste.)
spumă, SPÚMĂ s. 1. clabuc, (reg.) sapun, sapuneala. (Face ~ când se spala.) 2. (mai ales la pl.) clabuc, (reg.) sclabuc. (Face ~ la gura când vorbeste.) 3. (GEOL.) spuma-de-mare = piatra ponce, (înv.) piatra spumoasa.
sorbitoare, SORBITOÁRE s. v. sorbestrea.
sorbestrea, SORBESTREÁ s. (BOT.; Sanguisorba officinalis) (reg.) cebare, cârligatea, sângereasa, sângerica, sorbitoare.
slavoneşte, SLAVONÉSTE adv. (înv.) sârbeste, sloveneste. (Vorbea ~.)
sâsâi, SÂSÂÍ vb. 1. v. suiera. 2. (Transilv. si Olt.) a siscavi. (Un om care ~ când vorbeste.) 3. a fâsâi. (Lemnele ~ în soba.)
sârbeşte, SÂRBÉSTE adv. v. slavoneste.
sângerică, SÂNGERÍCĂ s. v. sorbestrea.
sângereasă, SÂNGEREÁSĂ s. v. sorbestrea.
ferodo, FERODÓ s. n. tesatura de fire metalice si de azbest, folosita ca garnitura la discurile de ambreiaj, la sabotii de frâna etc.; metalazbest. (< fr., engl. ferrodo)
feroce, FERÓCE adj. inv. crud, salbatic, bestial, nemilos. (< fr. féroce, lat. ferox, -cis)
ferin, FERÍN, -Ă adj. 1. de fiara. 2. bestial, crud. (< it. ferino, lat. ferinus)
sens, SENS s. I. 1. (LINGV.) acceptie, continut, însemnare, înteles, semnificatie, valoare, (rar) semantica, semantism, (înv.) noima, simt, tâlc. (~ul unui cuvânt.) 2. v. semnificatie. 3. coerenta, logica, noima, sir. (Vorbeste fara ~.) 4. justificare, logica, motivare, noima, ratiune, rost, temei. (Nu vad ~ul acestei decizii.) 5. înteles, mesaj, semnificatie, tâlc, (înv.) socoteala. (~ul adânc al unei poezii.) 6. semnificatie, tâlc, (fig.) pret. (Iscat-am frumuseti si ~uri noi.) 7. v. scop. 8. importanta, însemnatate, semnificatie, valoare, (fig.) pret. (~ul actului Unirii.) II. 1. directie, parte. (În ce ~ o iei?) 2. directie, latura, parte. (Din toate ~urile veneau spre noi.) 3. cale, directie, linie. (Ce ~ va urma aceasta dezvoltare?) 4. directie, linie, orientare. (~ul luat de un fenomen.) 5. chip, fel, gen, maniera, mod, (rar) spirit. (Se pot face si alte observatii în acelasi ~.)
scâlcia, SCÂLCIÁ vb. 1. a (se) deforma, a (se) strâmba, (Mold.) a (se) scrombai. (Pantofii s-au ~ prin uzura.) 2. a (se) toci. (I s-au ~ tocurile.) 3. a deforma, a denatura, a poci, a schimonosi, a stâlci, a stropsi, (fig.) a schingiui. (A ~ cuvintele, când vorbeste.)
săseşte, SĂSÉSTE adv. (reg.) nemteste. (Vorbeste ~.)
sălbăticitură, SĂLBĂTICITÚRĂ s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, salbaticiune.
sălbăticie, SĂLBĂTICÍE s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, paleolitic, salbaticiune.
sălbăticime, SĂLBĂTICÍME s. v. barbarie, bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, primitivism, primitivitate, salbaticie, salbaticiune.
sălbăticie, SĂLBĂTICÍE s. 1. v. barbarie. 2. v. bestialitate. 3. v. rautate. 4. v. pustietate. 5. v. paragina.
sălbatic, SĂLBÁTIC adj., adv. 1. adj. (rar) paduret. (Animale ~e si animale domestice.) 2. adj. v. nedomesticit. 3. adj. v. focos. 4. adj. v. barbar. 5. adj. v. primitiv. 6. adj. v. necivilizat. 7. adj., adv. v. rau. 8. adj. v. impetuos. 9. adj. v. bestial. 10. adj. barbar, crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, (înv.) varvaresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.) 11. adj. v. cumplit. 12. adj. v. fricos. 13. adj. (BOT.) paduret, (pop.) mistret, mistricit. (Par ~.) 14. adj. (pop.) paduret, (înv. si reg.) paduratic, paduresc. (Fruct ~.) 15. adj. v. natural. 16. adj. v. pustiu.
ruseşte, RUSÉSTE adv. (pop.) muscaleste. (Vorbeste ~.)
exfoliativ, EXFOLIATÍV, -Ă adj. care determina sau grabeste exfoliatia. (< fr. exfoliatif)
exaurient, EXAURIÉNT, -Ă adj. care slabeste, epuizeaza; exhaustiv. (< it. esauriente)
reproş, REPRÓS s. 1. imputare, imputatie, învinuire, vina, (livr.) reprehensiune, (prin Mold.) banat, (înv.) pricina, prihana. (Nu merita nici un ~.) 2. admonestare, cearta, certare, dojana, dojenire, imputare, morala, mustrare, observatie, (pop. si fam.) besteleala, mustruluiala, ocara, (înv. si reg.) înfruntare, probozeala, (reg.) probaza, probozenie, (prin Mold.) banat, (Mold.) smotru, (înv.) dascalie, împutaciune, învatatura, preobrazitura, probozire, rapste, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) sapuneala, scuturatura (~ul pe care l-a primit, l-a cumintit.)
repetiţie, REPETÍŢIE s. 1. repetare, (înv.) poftorire. (Vorbeste fara ~ii.) 2. v. recapitulare. 3. (rar) proba. (~ la un teatru.) 4. repetitie generala v. avan-premiera.
regionalism, REGIONALÍSM s. (LINGV.) provincialism. (Vorbeste cu unele ~.)
etos, ÉTOS s. n. 1. caracterul unui fenomen fizic, moral, social si artistic, privit în unitatea dintre intern si extern, dintre etic si estetic. 2. ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci. 3. specific cultural al unei colectivitati. 4. parte a unui discurs în care se vorbeste despre moravuri. (< fr. ethos)
provincialism, PROVINCIALÍSM s. 1. regionalism. (Vorbeste cu multe ~.) 2. v. patriotism local.
prosteşte, PROSTÉSTE adv. 1. necugetat, neghiobeste, nero-zeste, stupid. (S-a comportat ~.) 2. dobitoceste. (Înjura ~.) 3. v. nebuneste.
prinde, PRÍNDE vb. I. 1. v. înhata. 2. (reg.) a prijini. (~ pietricele în palma.) 3. v. lua. 4. v. îmbratisa. 5. v. fixa. 6. a fixa, a pune. (~ olanele pe casa.) 7. v. agata. 8. a se agata, a se apuca, a se atârna, a se tine, (pop.) a se anina, (reg.) a se tagârta. (Se ~ de crengi ca sa nu cada.) 9. a se agata, a se fixa. (Vita de vie se ~ de araci.) 10. v. îmbina. 11. v. suda. 12. v. lipi. 13. v. aplica. 14. v. înhama. 15. v. înjuga. 16. v. aresta. 17. v. captura. 18. v. vâna. 19. v. pescui. 20. v. surprinde. II. 1. v. cârpi. 2. a se coagula, a se închega, (Transilv.) a se strânge. (Laptele s-a ~.) 3. v. anchiloza. III. 1. v. receptiona. 2. v. auzi. 3. a afla, a gasi. (Voia sa-l ~ singur ca sa-i poata vorbi.) 4. a ajunge, (înv. si pop.) a sosi, (prin Olt.) a scurta. (Mergeti, va ~ eu din urma.) 5. a ajunge, a apuca. (Se grabeste sa ~ trenul.) 6. v. apuca. 7. a ajunge, a apuca, a surprinde. (Ploaia i-a ~ în câmp.) 8. v. cuprinde. 9. v. razbi. 10. v. coplesi. IV. 1. a i se potrivi. (Aerul strengaresc o ~ de minune.) 2. v. însusi. 3. a izbuti, a reusi. (Viclenia lui nu a ~.) v. începe.
elocvent, ELOCVÉNT, -Ă adj. 1. care vorbeste frumos si convingator; concludent, edificator. 2. (si adv.) plin de înteles; semnificativ; expresiv, demonstrativ. (< fr. éloquent, lat. eloquens)
efect, EFÉCT s. n. 1. fenomen care succeda unui alt fenomen (cauza), fiind cu necesitate generat de acesta; urmare, consecinta. ♢ traiectorie neobisnuita pe care o capata mingea (la tenis, volei, fotbal), lovita dupa anumite procedee. 2. impresie facuta de ceva sau de cineva asupra cuiva; ceea ce izbeste, atrage privirile, auzul etc. o de ~ = impresionant; uluitor, spectaculos. 3. (pl.) obiecte, bunuri (vesminte) care apartin cuiva. ♢ (mil.) echipament. 4. denumire generala data cambiilor, biletelor de ordin, cecurilor etc. folosite în operatiile comerciale, în relatiile de credit etc. (< lat. effectus, germ. Effekt, dupa fr. effet)
pasiune, PASIÚNE s. 1. v. entuziasm. 2. patima, (înv.) împatimire. (O iubeste cu ~.) 3. sentiment, simtire, (livr.) patos, (înv.) simt. (A cântat cu ~.) 4. slabiciune. (~ lui e teatrul.) 5. narav, patima, viciu, (fam.) boala. (A dat în ~ jocului de carti.) 6. v. patima.
dragon, DRAGÓN2 s. n. siret din fir metalic terminat cu un ciucure, care împodobeste garda unei sabii. (< fr. dragonne)
orbeşte, ORBÉSTE adv. v. nebuneste.
doric, DÓRIC, -Ă adj. 1. ordin ~ = ordin arhitectonic în Grecia antica, caracterizat prin robustete si sobrietate, prin coloane fara baza, cu friza decorata cu triglife si metope. ♢ (despre elemente arhitecturale, cladiri) în stil doric. 2. (muz.) mod ~ = mod melodic a carui scara muzicala se deosebeste de cea a modului minor natural prin faptul ca treapta a 4-a urcata, în loc sa formeze cu tonica o sexta mica, formeaza o sexta mare. (< fr. dorique, lat. doricus, gr. dorikos)
nerozeşte, NEROZÉSTE adj. necugetat, neghiobeste, prosteste, stupid. (S-a comportat ~.)
neghiobeşte, NEGHIOBÉSTE adv. v. prosteste.
disert, DISÉRT, -Ă adj. care vorbeste cu usurinta si elegant. (< fr. disert, lat. disertus)
nebuneşte, NEBUNÉSTE adv. orbeste, prosteste. (Se arunca ~ înainte.)
diagnoză, DIAGNÓZĂ s. f. 1. diagnostic (1). 2. identificare a unui fenomen pe baza descrierii starii sale prezente. 3. descriere sumara a unei plante, care o deosebeste de altele. 4. (cib.) examen destinat a detecta erorile într-un program, în datele sau în circuitele unei masini. (< fr. diagnose)
minimalizat, MINIMALIZÁT adj. bagatelizat, subapreciat, subestimat, subevaluat, (rar) depreciat. (Un lucru ~.)
minimalizare, MINIMALIZÁRE s. bagatelizare, subapreciere, subestimare, subevaluare, (rar) depreciere. (~ importantei unui lucru.)
minimaliza, MINIMALIZÁ vb. a bagateliza, a subaprecia, a subestima, a subevalua, (rar) a deprecia. (~ importanta unui lucru.)
dezintegrator, DEZINTEGRATÓR s. n. 1. masina pentru macinarea materialelor semidure (ghips, sare) sau fibroase (azbest, coji etc.). 2. aparat mecanic în metalurgie pentru epurarea gazului. (< fr. désintégrateur)
metalazbest, METALAZBÉST s. v. ferodo.
megafon, MEGAFÓN s. portavoce. (Vorbeste la ~.)
devira, DEVIRÁ vb. tr. (mar.) a roti cabestanul în sens invers. (< fr. dévirer)
logică, LÓGICĂ s. 1. logica matematica v. logica simbolica; logica simbolica logistica, logica matematica. 2. coerenta, noima, sens, sir. (Vorbeste fara ~.) 3. v. justificare.
logic, LÓGIC adj., adv. 1. adj. rational. (Judecata ~.) 2. adj., adv. coerent, (fig.) legat. (Bine si ~ vorbeste; vorbire ~.) 3. adj. v. fundamentat.
jiganie, JIGÁNIE s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, salbaticiune.
însă, ÎNSĂ conj. 1. v. dar. 2. v. ci. 3. dar, numai, (prin Transilv.) pedig. (Esti buna la suflet, ~ nu ma prea iubesti.)
incorect, INCORÉCT adj., adv. 1. adj. v. gresit. 2. adj. eronat, gresit, impropriu. (Exprimare ~.) 3. adj., adv. defectuos, gresit, necorect, prost, rau, (fig.) stricat. (O pronuntare ~; vorbeste ~ englezeste.) 4. adj. v. necinstit. 5. adj. v. ilegal.
imputare, IMPUTÁRE s. 1. v. repros. 2. admonestare, cearta, certare, dojana, dojenire, morala, mustrare, observatie, repros, (pop. si fam.) besteleala, mustruluiala, ocara, (înv. si reg.) înfruntare, probozeala, (reg.) probaza, probozenie, (prin Mold.) banat, (Mold.) smotru, (înv.) dascalie, împutaciune, învatatura, preobrazitura, probozire, rapste, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) sapuneala, scuturatura. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)
greşit, GRESÍT adj., adv. 1. adj. v. rau. 2. adv. v. rau. 3. adj. eronat, fals, incorect, inexact, neadevarat, (înv. si reg.) smintit. (Rezultat ~ al unui calcul; calcul ~.) 4. adj. v. fals. 5. adj. v. inexact. 6. adj. v. incorect. 7. adj., adv. defectuos, incorect, necorect, prost, rau, (fig.) stricat. (O pronuntare ~; vorbeste ~ româneste.)
gad, GAD s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, salbaticiune.
gadină, GÁDINĂ s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, salbaticiune.
franţuzeşte, FRANŢUZÉSTE adv. (înv.) galiceste. (Vorbeste perfect ~.)
fonfăi, FONFĂÍ vb. a fârnâi, a fornai, (reg.) a mohnai, (Munt.) a sfornai. (~ când vorbeste.)
fioros, FIORÓS adj., adv. 1. adj., adv. v. rau. 2. adj. v. îngrozitor. 3. adj. v. bestial. 4. adj. v. atroce.
fiară, FIÁRĂ s. bestie, dihanie, jivina, lighioana, salbaticiune, (pop.) gadina, jiganie, (reg.) ciuta, salbaticie, salbaticime, (Transilv. si Mold.) gad, (Transilv.) salbaticitura. (~ele padurii.)
ferodo, FERODÓ s. (TEHN.) metalazbest.
feroce, FERÓCE adj., adv. 1. adj. v. bestial. 2. adj. v. barbar. 3. adj., adv. v. rau.
ferocitate, FEROCITÁTE s. 1. v. bestialitate. 2. v. rautate.
depreciere, DEPRECIÉRE s. v. bagatelizare, minimalizare, subapreciere, subestimare, subevaluare.
depreciat, DEPRECIÁT adj. v. bagatelizat, minimalizat, subapreciat, subestimat, subevaluat.
deprecia, DEPRECIÁ vb. v. bagateliza, minimaliza, subaprecia, subestima, subevalua.
dăscăli, DĂSCĂLÍ vb. 1. a admonesta, a certa, a dojeni, a moraliza, a mustra, (pop. si fam.) a besteli, a mustrului, a ocarî, a probozi, (pop.) a sfadi, a su-dui, (înv. si reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocani, (prin Mold.) a(-i) banui, (Olt.) a docani, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. si Bucov.) a moronci, (Bucov.) a putui, (Mold.) a smotri, (Olt. si Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrazi, a prihani, a probazui, a prociti, (fam. fig.) a sapuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.) 2. v. cicali.
dar, DAR conj., adv. 1. conj. însa, totusi. (As vrea sa te cred, ~ am unele îndoieli.) 2. conj. ci, însa, numai, (reg.) fara, (Ban. si Transilv.), ci. (Nu-i prost cine da, ~ cel ce rabda.) 3. conj. însa, numai, (prin Transilv.) pedig. (Esti prea buna, ~ nu ma iubesti.) 4. conj. daramite, (rar) încamite, mite, nemite, (înv. si pop.) necum. (Munte cu munte se întâlneste, ~ om cu om.) 5. conj. asadar, deci, (livr.) ci. (~, nu ne putem limita la ...) 6. adv. (interogativ) oare? pai? (~ asa sa fie?)
contracambie, CONTRACÁMBIE s. f. cambie la vedere, trasa asupra unuia dintre girantii anteriori de catre orice persoana, care se despagubeste astfel de suma ce i se cuvine. (< contra1- + cambie)
cârligăţea, CÂRLIGĂŢEÁ s. v. sorbestrea.
ciută, CIÚTĂ s. v. bestie, dihanie, fiara, jivina, lighioana, salbaticiune.
certa, CERTÁ vb. 1. a se învrajbi, a se supara, (pop.) a se balabani, a se gâlcevi, a se sfadi, (înv. si reg.) a se pricinui, (reg.) a se cârti, a (se) pricini, (Mold.) a se cârcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pârî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toti prietenii.) 2. a admonesta, a dascali, a dojeni, a moraliza, a mustra, (livr.) a apostrofa, (pop. si fam.) a besteli, a mustrului, a ocarî, a probozi, (pop.) a sfadi, a sudui, (înv. si reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocani, (prin Mold.) a(-i) banui, (Olt.) a docani, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. si Bucov.) a moronci, (Bucov.) a putui, (Mold.) a smotri, (Olt. si Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrazi, a prihani, a probazui, a prociti, (fam. fig.) a sapuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.)
cebare, CEBÁRE s. v. catusa, sorbestrea.
ceartă, CEÁRTĂ s. 1. v. neîntelegere. 2. discutie, vorba, zarva, (pop.) gâlceava, sfada. (Multa ~ s-a facut între ei pentru mine.) 3. admonestare, admonestatie, certare, dojana, dojenire, imputare, morala, mustrare, observatie, repros (pop. si fam.) besteleala, mustruluiala, ocara, (înv. si reg.) înfruntare, probozeala, (reg.) probaza, probozenie, (prin Mold.) banat, (Mold.) smotru, (înv.) dascalie, împutaciune, învatatura, preobrazitura, probozire, râpste, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) sapuneala, scuturatura. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)
calomnios, CALOMNIÓS adj., adv. 1. adj. bârfitor, clevetitor, defaimator, denigrator, ponegritor, (rar) calomniator, (pop.) prost, (înv.) mozavirnic. (Afirmatii ~oase.) 2. adv. defaimator, denigrator, rau. (Vorbeste ~ de ei.)
bâlbâială, BÂLBÂIÁLĂ s. bâlbâire, bâlbâit, gângaveala, gângavire, gângavit. (~ cuiva care vorbeste.)
bâlbâi, BÂLBÂÍ vb. a se gângavi, a se gângâi, (reg.) a tântavi, (Ban.) a pâtcai, (Transilv. si Olt.) a siscavi. (Se ~ când vorbeste.)
beşteli, BESTELÍ vb. v. admonesta, certa, dascali, dojeni, moraliza, mustra.
beşteleală, BESTELEÁLĂ s. v. admonestare, cearta, certare, dojana, dojenire, imputare, morala, mustrare, observatie, repros.
bestie, BÉSTIE s. v. fiara.
bestialitate, BESTIALITÁTE s. animalitate, ferocitate, salbaticie. (~ comportarii cuiva.)
bestial, BESTIÁL adj. animalic, feroce, fioros, salbatic. (Gest ~.)
clingherit, CLINGHERÍT s. n. material izolant fabricat dintr-un amestec de azbest si de cauciuc. (< germ. Klingerit)
aspru, ÁSPRU adj., adv. 1. adj. scortos, zgrunturos, (rar) grunzuros, zgruntuit, (livr.) rugos. (O suprafata ~.) 2. adj. v. înasprit. 3. adj., adv. v. rau. 4. adj. brutal, câinesc, câinos, crud, inuman, nemilos, neomenos, (înv.) varvaresc, (fig.) dur. (Purtare ~.) 5. adj. rastit, ridicat, (fig.) dur, rece, sec, taios. (Îi vorbeste cu un ton ~.) 6. adj. brutal, greu, tare, violent, (fig.) dur. (Vorbe ~.) 7. adj. drastic, sever, (fig.) dur. (O pedeapsa ~.) 8. adj. v. riguros. 9. adj. v. înversunat. 10. adj. aprig, crâncen, crud, crunt, cumplit, încrâncenat, îndârjit, înversunat, neîmpacat, nepotolit, sângeros, vajnic, violent, (înv.) crâncenit, tare, (fig.) înclestat. (O batalie ~.) 11. adj. v. auster. 12. adj. greu, (fig.) câinesc, câinos. (O vreme ~.)
arăpeşte, ARĂPÉSTE adv. v. arabeste.
arăbeşte, ARĂBÉSTE adv. (pop.) arapeste. (Vorbeste ~.)
cinofil, CINOFÍL, -Ă adj., s. m. f. (cel) care iubeste câinii. (< fr. cynophile)
animalitate, ANIMALITÁTE s. v. bestialitate.
animalic, ANIMÁLIC adj. v. bestial.
ajunge, AJÚNGE vb. 1. a sosi, a veni, (livr.) a accede, (înv.) a merge, (grecism înv.) a proftaxi. (A ~ la timp.) 2. v. sosi. 3. a apuca, a prinde. (Se grabeste sa ~ trenul.) 4. a prinde, (înv. si pop.) a sosi, (prin Olt.) a scurta. (Mergeti, va ~ din urma.) 5. v. întinde. 6. a da, a iesi. (Drumul ~ în sat.) 7. a-i veni, ( (reg.) a-i bate. (Iarba îi ~ pâna la mijloc.) 8. a razbate, a razbi, a strabate. (Strigatul ~ pâna la el.) 9. v. surprinde. 10. a atinge, a izbi, a lovi, a nimeri, a ochi, a pocni, (pop.) a pali, a picni, (reg.) a tâlni, (Transilv.) a talali. (Glontul ~ iepurele.) 11. a deveni, (livr.) a accede, (înv.) a încapea, a purcede, a sosi. (A ~ domn, vornic.) 12. v. veni. 13. a deveni, a iesi. (A ~ doctor.) 14. a(-si) atinge, a(-si) îndeplini, a(-si) înfaptui, a(-si) realiza. (Si-a ~ scopul.) 15. a parveni, (înv.) a prinveni. (A ~ sa priceapa mai exact cele întâmplate.) 16. v. egala. 17. a intra, a încapea. (Bunurile au ~ pe mâna lui.) 18. a tine. (Alimentele ne vor ~ doua luni.) 19. v. îmbogati. 20. v. razbi.
arabescă, arabésca (compozitie muzicala) s. f., pl. arabésti
arăbesc, arabésc adj. m., f. arabeásca; pl. m. si f. arabésti
azbest, azbést s. n.
azbestolit, azbestolít s. n.
azbestoză, azbestóza s. f., g.-d. art. azbestózei
băbesc, babésc adj. m., f. babeásca; pl. m. si f. babésti
băbeşte, babéste adv.
bestial, bestiál adj. m. (sil. -ti-al), pl. bestiáli; f. sg. bestiála, pl. bestiále
bestialitate, bestialitáte s. f. (sil. -ti-a-), g.-d. art. bestialitatii; pl. bestialitati
bestializa, bestializá vb., ind. prez. 1 sg. bestializéz, 3 sg. si pl. bestializeáza
bestializare, bestializáre s. f., pl. bestializari
bestiar, bestiár (gladiator) s. m. (sil. -ti-ar), pl. bestiári
bestiar, bestiár (culegere) s. n. (sil. -ti-ar), pl. bestiáre
bestie, béstie (fiara) s. f. (sil. -ti-e), art. béstia (sil. -ti-a), g.-d. art. béstiei; pl. béstii, art. béstiile (sil. -ti-i-)
beşteleală, besteleála s. f., g.-d. art. bestelélii; pl. besteléli
beşteli, bestelí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. bestelésc, imperf. 3 sg. besteleá; conj. prez. 3 sg. si pl. besteleásca
fleaşc, fleásc interj. – Exprima zgomotul produs de lovirea unui corp cu un obiect moale sau fara consistenta. Creatie expresiva, cf. fleci, pleosc. – Der. fleasca, s.f. (palma, lovitura; obiect, moale, cu consistenta unui terci; prost, tont); flescai (var. fleoscai, fleosni), vb. (a clefai prin noroi; a se înmuia; a deveni moale, a fi prea copt, a se strica); flescaiala, s.f. (rar, palma; noroi, glod, mocirla); flescaraie, s.f. (noroi); flestenic (var. flestenog), s.n. (cîrpa), cf. Iordan, BF, II, 176; flesteri, vb. (Trans., a se vesteji); flestura, s.f. (femeie de moravuri usoare); folostina, s.f. (tescovina; fulg de zapada; puf); felestioc (var. folostioc, felesteu), s.n. (cîrpa folosita la ungerea rotilor carului), cf. Draganu, Dacor., I, 319 si Iordan, BF, II, 173; festeli, vb. ( a murdari, a mînji), din cuvîntul precedent prin intermediul unui metateze; festeleala, s.f. (murdarie); besteli, vb. (a murdari; a chinui, a calca în picioare, a maltrata); besteleala, s.f. (murdarie; maltratare). Festeli este evident creatie expresiva, dupa cum o arata înrudirea lui din punct de vedere semantic si fonetic cu felestioc, terminatia -li si prezenta var. besteli. Asemanarea cu mag. festeni "a vopsi" (Cihac, II, 499; DAR; Draganu, Dacor, I, 319; Bogrea, Dacor., IV, 853; Puscariu, Dacor., XII, 467, care propune un mag. •festelni), pare întîmplatoare; cf. si ferfeli, terfeli. Dupa Draganu, Dacor., II, 263, besteli ar fi un der. de la un mag. •bestyál-, de la bestya "animal"; si dupa Graur 129, din tig. beštele "asezati-va".
cabestan, cabestán s. n., pl. cabestáne
ferodo, ferodó (metalazbest) s. n., art. ferodóul
metalazbest, metalazbést s. n. (sil. mf. -tal-), pl. metalazbésturi
neghiobesc, neghiobésc adj. m., f. neghiobeásca; pl. m. si f. neghiobésti
neghiobeşte, neghiobéste adv.
orbesc, orbésc adj. m., f. orbeásca; pl. m. si f. orbésti
orbeşte, orbéste adv.
pârcălăbesc, pârcalabésc adj. m., f. pârcalabeásca, pl. m. si f. pârcalabésti
prohibi, prohibí vb., ind. prez. 1 sg. prohibésc, 3 sg. prohibéste, imperf. 3 sg. prohibeá; conj. prez. 3 sg. si pl. prohibeásca
sârbesc, sârbésc adj. m., f. sârbeásca; pl. m. si f. sârbésti
snoba, snobá vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. snobésc, 3 sg. si pl. snobéste
sorbestrea, sorbestreá s. f., art. sorbestreáua, g.-d. art. sorbestrélei; pl. sorbestréle
subestima, subestimá vb. (sil. mf. sub-), ind. prez. 1 sg. subestiméz, 3 sg. si pl. subestimeáza
subestimare, subestimáre s. f. (sil. mf. sub-), g.-d. art. subestimarii
şurubi, surubí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. surubésc, 3 sg. surubéste
şvăbesc, svabésc adj. m., f. svabeásca; pl. m. si f. svabésti
şvăbeşte, svabéste adv.
vrăjbi, vrajbí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. vrajbésc, 3 sg. vrajbéste; conj. prez. 3 sg. si pl. vrajbeásca
obişnuit, OBISNUÍ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A OBISNUI si A SE OBISNUI. 3) si substantival Care se întâlneste frecvent, regulat. 3) Care nu se deosebeste prin nimic specific; care nu are trasaturi particulare; lipsit de originalitate; trivial; vulgar; ordinar. /v. a (se) obisnui
noneu, NONÉU n. filoz. Tot ce este în afara persoa-nei care vorbeste; ceea ce nu este eu. /non + eu
neghiobeşte, NEGHIOBÉSTE adv. În felul neghiobilor; cum obisnuiesc neghiobii. /neghiob + suf. ~este
mutulică, MUTULÍ//CĂ ~ci m. fam. Persoana timida, care vorbeste putin. /mut + suf. ~ulica
monumental, MONUMENTÁL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de monumente; propriu monumentelor. 2) Care se deosebeste prin proportiile si calitatile sale; maret; grandios. 3) fig. Care are o valoare deosebita; remarcabil. /<lat. monumentalis, fr. monumental, it. monumentale
monolog, MONOL//ÓG ~oáge n. 1) Scena dintr-o lucrare dramatica în care vorbeste un singur personaj. 2) Lucrare dramatica de mici proportii, pentru un singur actor. 3) Discurs lung al unei persoane, care nu permite interventia interlocutorilor. /<fr. monologue
miros, MIRÓS ~uri n. 1) Simt prin care organismul percepe si deosebeste diferite emanatii, raspândite în aer de unele substante sau corpuri. 2) Emanatie placuta sau neplacuta, raspândita în mediul înconjurator de unele substante si corpuri. ~ de trandafir. /v. a mirosi
meu, MEU2 mea (mei, méle) adj. pos. 1) Care apartine vorbitorului. Cartea mea. 2) Care se afla într-un anumit raport (de rudenie, de prietenie etc.) cu cel ce vorbeste. Fratele meu e la serviciu. /<lat. meus, mea
metalazbest, METALAZBÉST ~uri n. Ţesatura de fire metalice si de azbest, folosita ca garnitura la diferite piese de masini; ferodo. /<germ. Metalasbest
lup, LUP ~i m. Mamifer carnivor, asemanator câinelui, care are blana sura, cap mare cu bot ascutit, gât gros si coada stufoasa. ♢ ~ în piele de oaie om rau si nesincer. Vorbesti de ~ si ~ul la usa se zice când vorbesti despre cineva si acesta tocmai atunci apare. A da oile în paza ~ului a lasa pe cineva sau ceva la dispozitia rauvoitorilor. ~ul îsi schimba parul, dar naravul ba deprinderile rele nu se uita (usor). ~ batrân om hâtru si cu experienta bogata. A scapa ca din gura ~ului a scapa cu greu dintr-o mare primejdie. A mânca ca un ~ a mânca mult si cu lacomie. Foame de ~ foame mare. A se duce ca pe gura de ~ a disparea repede si fara urme. Si ~ul satul si oaia întreaga se spune când se face dreptate ambelor parti aflate în conflict. Iarna n-au mâncat-o ~ii iarna înca nu s-a sfârsit. 2): ~ul-baltii stiuca. ~-de-mare a) peste marin cu dinti puternici; b) specie de foca; c) marinar experimentat. ~ul-vrabiilor pasare rapitoare cu spinarea cenusie, cu aripile si coada neagra. ~ marsupial mamifer carnivor, de talia unui câine, cu blana cenusie si cu dungi pe spate. 3) art. Constelatie din emisfera sudica. /<lat. lupus
localnic, LOCÁLNI//C ~ca (~ci, ~ce) si substantival 1) Care tine de localitatea, de locul despre care se vorbeste; propriu localitatii, locului despre care se vorbeste. 2) Care îsi trage originea din locul dat; din partea locului. /<rus. lokal'nyi
limbă, LÍMB//Ă ~i f. 1) Organ musculos mobil, situat în cavitatea bucala si servind la mestecarea, înghitirea si determinarea gustului alimentelor, la om fiind organul principal al vorbirii. ♢ A-si musca ~a a regreta vorbele spuse. A scoate ~a de un cot a) a gâfâi de oboseala; b) a lucra din greu. A vorbi în vârful ~ii a rosti cuvintele cu un fonetism ultraliterar, hipercorect. A avea ~a lunga (a fi lung de ~) a) a avea înclinatie spre palavrageala; b) a fi limbut. A avea mâncarime de ~ a nu fi în stare sa pastreze un secret. A-si pune frâu la ~, a-si tine ~a (dupa dinti) a nu vorbi ceea ce nu trebuie; a pastra o taina. ~a oase n-are se zice despre cineva, care vorbeste ceea ce nu trebuie. A trage pe cineva de ~ a descoase, a ispiti pe cineva. A-i sta (sau a-i umbla, a i se învârti, a-i veni) pe ~ a-si aminti vag un cuvânt fara a-l putea exprima. Pasarea pe (pre) ~a ei piere de multe ori omul da de necaz, pentru ca nu stie sa taca când trebuie. 2) Mijloc principal de comunicare între oameni, constând dintr-un sistem lexical organizat dupa anumite legi gramaticale si având o structura fonetica specifica; limbaj. ~a unui popor. 3) Limbajul unei comunitati umane constituite istoriceste. 4) Totalitate a altor mijloace de comunicare (decât sunetele articulate) a sentimentelor si ideilor. ~a surdomutilor. 5) Mod de exprimare specific unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu, unui anumit grup de vorbitori sau unei anumite persoane (în special a unui scriitor); stil. ~a presei. ~a lui Creanga. ♢ (A spune ceva) cu ~ de moarte (a spune ceva) ca ultima dorinta, exprimata pe patul de moarte. 6) înv. Prizonier folosit pentru a obtine informatii despre armata inamica. 7) înv. Totalitate a oamenilor traind pe acelasi teritoriu, având în comun o cultura, o traditie, o credinta; popor; neam. 8) Orice obiect sau instrument asemanator ca forma sau functie cu organul respectiv. ~a clopotului. ♢ ~a ceasornicului pendul al unui orologiu. ~ de încaltat obiect de metal sau de plastic, care serveste la încaltat. ~a ghetei bucata de piele care acopera deschizatura încaltamintei în locul unde se petrec sireturile. ~i de foc flacari de foc alungite. 9) Fâsie lunga si îngusta (de pamânt, de padure, de apa etc.). 10): ~a-boului planta erbacee, acoperita cu peri aspri si teposi, cu flori albastre, roz sau albe. ~a-broastei planta erbacee cu tulpina dreapta, ramificata si cu flori albe sau trandafirii, ce creste prin locuri umede; limbarita. ~a-mielului planta erbacee, acoperita cu peri aspri, cu flori albastre sau albe, folosita contra tusei. 11): ~ -de-mare peste marin cu corpul oval si asimetric, cu ambii ochi situati pe o singura parte, care traieste mai mult acoperit cu nisip. [G.-D. limbii] /<lat. lingua
laconic, LACÓNI//C ~ca (~ci, ~ ce) si adverbial 1) (despre vorbire) Care consta din putine cuvinte; concis; lapidar; succint. 2) (despre persoane) Care vorbeste putin si precis. /<fr. laconique
învrăjbitor, ÎNVRĂJBIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) si substantival Care învrajbeste; care stârneste vrajba între oameni. /a învrajbi + suf. ~tor
însemnat, ÎNSEMNÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A ÎNSEMNA. 2) Care prezinta valoare; important. 3) (despre persoane) Care se deosebeste de altii printr-un defect fizic. /v. a însemna
îndrăzneţ, ÎNDRĂZN//ÉŢ ~eáta (~éti, ~éte) 1) Care da dovada de curaj; cutezator; viteaz; brav; curajos. 2) (despre actiuni sau despre manifestari ale oamenilor) Care se deosebeste prin noutate si cutezanta. Atitudine ~eata. Raspuns ~. Conduita ~eata. 3) depr. Care îsi permite prea multe; lipsit de decenta; fara rusine; obraznic; nerusinat. /a îndrazni + suf. ~et
izotop, IZOTÓP ~i m. fiz. Atom care, având proprietati chimice aproape identice cu alti atomi (ai aceluiasi element), se deosebeste prin masa sa. /<fr. isotope
izbitor, IZBIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care izbeste; care bate la ochi; frapant; epatant. /a izbi + suf. ~tor
iubitor, IUBIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care iubeste. /a iubi + suf. ~tor
iubeţ, IUB//ÉŢ ~eáta (~éti, ~éte) si substantival Care iubeste mult; patimas în dragoste. /a iubi + suf. ~et
ironist, IRONÍ//ST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. Persoana care vorbeste sau scrie cu ironii. /<fr. ironiste, it. ironista
hispanofil, HISPANOFÍL ~a (~i, ~e) si substantival (despre persoane) Care iubeste tot ce este spaniol. /<fr. hispanophile
gureş, GÚRES ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care vorbeste mult; guraliv; vorbaret; limbut. 2) (despre pasari) Care ciripeste întruna. /gura + suf. ~es
guraliv, GURALÍV ~a (~i, ~e) si substantival Care vorbeste mult; bun de gura; gures. /<bulg. govorliv
ghin, GHIN ~uri n. 1) Dalta cu lama semicirculara, folosita în rotarie. 2) Cutit cu lama curbata cu care se scobeste lemnul. 3) Hârlet cu partile laterale îndoite. /Orig. nec.
germanofil, GERMANOFÍL ~a (~i, ~e) si substantival (în opozitie cu germanofob) (despre persoane) Care iubeste tot ce este german. /<fr. germanophile
gângav, GÂNGAV ~a (~i, ~e) si substantival Care vorbeste greu, îngaimând si repetând silabele. /<sl. gongnavu
gaiţă, GÁIŢ//Ă ~e f. 1) Pasare sedentara de talie medie, cu penaj pestrit, viu colorat, care poate imita sunetele scoase de alte pasari. ♢ ~ de munte pasare de munte sedentara, cu cioc putin încovoiat spre vârf, cu coada lunga si cu penaj negru (care se hraneste cu alune, ghinda, seminte de conifere etc.); alunar; nucar. 2) fig. fam. Persoana, mai ales femeie, care vorbeste mult si fara rost. [Sil. ga-i-] /Din gaie
francofil, FRANCOFÍL ~a (~i, ~e) si substantival (despre persoane) Care iubeste tot ce este francez. /<fr. francophile
fonf, FONF foánfa (fonfi, foánfe) si substantival (despre persoane) Care vorbeste pe nas; care pronunta cuvintele nazal. /Onomat.
fondant, FONDÁN//T ~ti m. Substanta care grabeste topirea componentilor dintr-un amestec sau serveste la separarea impuritatilor din el. /<fr. fondant
fofelniţă, FOFÉLNIŢ//Ă ~e f. 1) Parte a vârtelnitei constând din doua brate încrucisate, pe care se pun cele patru fofeze. 2) Limba melitei. 3) fig. Gura care vorbeste mult. /fof[eaza] + suf. ~el + suf. ~nita
flecar, FLECÁR ~a (~i, ~e) si substantival Care vorbeste fleacuri; caruia îi place sa flecareasca; limbut; vorbaret. /fleac + suf. ~ar
fiară, FIÁR//Ă ~e f. 1) Animal salbatic, de talie mare; bestie. 2) fig. Om crud, nemilos. [G.-D. fiarei; Sil. fia-ra] /<lat. fera
ferodou, FERODÓU ~ri n. Împletitura din fire metalice si din azbest, folosita la garnisirea diferitelor piese de masini; metalazbest. /<fr., engl. ferrodo
extraordinar, EXTRAORDINÁR ~a (~i, ~e) si adverbial 1) Care este neobisnuit; cu totul iesit din comun; strasnic; amarnic; grozav. 2) Care se distinge prin anumite calitati si suscita admiratie. 3) (despre persoane) Care se deosebeste vadit de toti ceilalti; înzestrat cu calitati deosebite. 4) (despre evenimente, sedinte, adunari etc.) Care nu a fost prevazut din timp; în afara planului stabilit. /<fr. extraordinaire, lat. extraordinarius
etos, ÉTOS n. 1)Ansamblu de norme si idealuri morale specifice unui grup social sau unei epoci. 2) Parte a unui discurs în care se vorbeste despre moravuri. /<fr. ethos
elocvent, ELOCVÉN//T1 ~ta (~ti, ~te) 1) Care vorbeste frumos si convingator. Orator ~. 2) Care vorbeste de la sine (fara a fi exprimat în cuvinte); cu semnificatie vadita; semnificativ; graitor. Gest ~. /<fr. éloquent, lat. eloquens, ~ntis
disjunctiv, DISJUNCTÍV ~a (~i, ~e) 1) Care separa; care deosebeste. 2): Propozitie ~a propozitie care se opune prin continut altei propozitii. 3): Conjunctie ~a conjunctie care leaga propozitii sau parti de propozitii disjunctive. /<fr. disjonctif, lat. disjunctivus
dezrobitor, DEZROBIT//ÓR ~oáre (~óri,~oáre) si substantival Care dezrobeste; care aduce dezrobire; eliberator. /a dezrobi + suf. ~tor
deprecia, A DEPRECI//Á ~éz tranz. 1) (persoane sau lucruri) A aprecia sub valoarea reala; a subaprecia; a subestima; a subevalua. 2) A face sa se deprecieze. [Sil. -ci-a] /<fr. déprécier
decât, DECÂT2 conj. (exprima raporturi comparative de exceptie) Mai mult vorbeste decât lucreaza. Nu vreau decât sa-l vad. /de + cât
cuvântător, CUVÂNTĂTÓR1 ~i m. rar Persoana care vorbeste frumos si liber în fata unui public; orator; vorbitor. /a cuvânta + suf. ~tor
curat, CURÁ//T3 ~ta (~ti, ~te) 1) Care nu este murdar; care nu are pete. ♢ A scapa cu obrazul ~ a iesi nepatat dintr-o situatie dubioasa. 2) Care iubeste curatenia. 3) fig. Caruia nu i se poate reprosa nimic; fara prihana; cinstit. 4) (despre cer) Care este senin. 5) (despre apa, pietre pretioase) Care este fara impuritati; limpede; straveziu. 6) (despre aer) Care nu este viciat; proaspat. 7) (despre glas) Care este sonor; cristalin. 8) Care nu este amestecat cu nimic; pur. Aur ~. ♢ Nu-i lucru ~ este ceva la mijloc; ceva nu este în ordine. /cf. lat. curare
cum, CUM1 adv. (cu sens interogativ) 1) În ce mod? în ce fel? în ce chip? ~ ai venit? ♢ ~ si în ce fel (~ si în ce chip?) se spune când cineva reuseste sa faca ceva greu de realizat. (Da) ~ sa (sau de) nu! se spune atunci când interlocutorul nu este de acord cu ceea ce spune cel care vorbeste. Apoi (pai) ~ se spune atunci când totul este foarte clar; desigur; se întelege! 2) Este adevarat? ~, nu v-ati întâlnit? 3) Ce? Poftim? Ce ai spus? 4) Cu ce pret? ~ dai marfa? /<lat. quomo (do)
cordar, CORDÁR ~e n. 1) (la unele instrumente muzicale) Piesa neagra de lemn de care sunt prinse coardele. 2) (la ferastraul cu rama) Pana de lemn care, prin învârtire, slabeste sau întinde pânza de taiat. /coarda + suf. ~ar
comun, COMÚN ~a (~i, ~e) 1) Care apartine mai multor persoane. Casa ~a. Pamânt ~. 2) Care se face împreuna; realizat de mai multe persoane; colectiv. Munca ~a. Opera ~a. Actiune ~a. 3) Care apartine tuturor; aflat în posesiunea tuturor; obstesc; colectiv. Bun ~. Interes ~. Vointa ~a. Drept ~. 4) Care nu se deosebeste prin nimic; lipsit de originalitate; obisnuit; ordinar; banal; trivial; vulgar. Metoda ~a. Figura ~a. Stil ~. Maniera ~a. ♢ În ~ împreuna. A iesi din ~ a se deosebi; a se distinge. /<fr. commun, lat. communis
columbofil, COLUMBOFÍL ~a (~i, ~e) si substantival (despre persoane) Care iubeste porumbeii si se ocupa cu cresterea lor. /<fr. colombophile
cobitor, COBIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) pop. (în superstitii) Care cobeste; care crede ca prevesteste o nenorocire. /a cobi + suf. ~tor
clingherit, CLINGHERÍT n. Material izolant obtinut din amestec de azbest si cauciuc, rezistent la temperaturi si presiuni înalte. /<germ. Klingerit
clasă, CLÁS//Ă ~e f. 1) Grup de obiecte, fenomene sau fiinte cu însusiri comune. 2): ~ sociala grup de oameni constituit istoric care se deosebeste de alte grupuri prin situatia economica. 3) biol. Categorie sistematica superioara ordinului si inferioara încrengaturii. ~a flagelatelor. 4) mat. Fiecare dintre grupurile a câte trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. ~a unitatilor. 5) Unitate organizatorica de învatamânt compusa dintr-un numar de elevi de aceeasi vârsta. Elev în ~a a doua. 6) Sala de studii într-o scoala. ~-laborator. 7) Grup de elevi care studiaza acelasi obiect sub conducerea unui specialist. ~ de pian. 8) Categorie ce se atribuie unor compartimente de tren, de nava etc. conform gradului de confort. Cupeu de ~a întâi. 9) Rang, categorie în care este încadrat cineva potrivit functiei detinute. [G.-D. clasei] /<fr. classe, lat. classis
ciucure, CIÚCUR//E ~i m. 1) Ornament constând dintr-un manunchi de fire legate sau împletite, cu care se împodobeste marginea unor obiecte; canaf. ♢ Plin ~ încarcat peste masura. 2) Fiecare dintre ornamentele de cristal sau de sticla, care atârna la o lustra. 3) pop. Ţurtur de gheata. /cf. lat. cicculum
cinefil, CINEFÍL ~a (~i,~e) si substantival (despre persoane) Care iubeste filmele cinematografice (si tot ce e legat de ele). /<fr. cinéphile
cică, CÍCĂ adv. pop. 1) (atribuie celor spuse nesiguranta, îndoiala etc.) Se zice ca; se vorbeste ca. ~ era odata. 2) Chipurile; vine vorba. ~ a înteles totul. /[zi]ce + ca
câmp, CÂMP ~uri n. 1) Întindere vasta de pamânt cu suprafata uniforma fara accidente însemnate de teren; câmpie; ses. ♢ A lua (sau a apuca) ~ii a se duce unde-l duc ochii; a pleca orbeste (de disperare, de suparare etc.). A bate ~ii a o lua razna; a spune lucruri neverosimile. 2) Întindere de pamânt în afara unei localitati. În plin ~. 3) Teren semanat cu culturi agricole. 4) Loc unde se desfasoara o anumita activitate. ~ de lupta. ~ de observatie. 5) Fondul unui tablou, a unei tesaturi etc. 6) Spatiu în care se exercita actiuni de forta asupra corpurilor. ~ magnetic. ~ electric. [Pl. si câmpi în expresii] /<lat. campus
catalizator, CATALIZATÓR ~i m. 1) Substanta care modifica viteza unei reactii chimice fara a participa la reactie. ~ pozitiv. 2) fig. Fapt care grabeste desfasurarea unei actiuni sau a unui eveniment. /a cataliza + suf. ~tor
calitate, CALIT//ÁTE ~ati f. 1) Totalitate a însusirilor si a laturilor esentiale în virtutea carora un lucru se deosebeste de celelalte. 2) Însusire caracteristica (de obicei pozitiva) a unei persoane sau a unui lucru. ~atea marfurilor. ♢ De ~ superior; de valoare; valoros. 3) Titlu, pozitie sau situatie, pe care o are cineva conferindu-i un anumit drept. [Art. calitatea; G.-D. calitatii] /<lat. qualitas, ~atis, fr. qualité
cabestan, CABESTÁN ~e n. Dispozitiv de ridicat si de deplasat greutati pe distante relativ scurte, fiind folosit, mai ales, pe nave sau pe autovehicule grele. /<fr. cabestan
bun, BUN2 ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se deosebeste prin calitati morale pozitive; care face bine altora; binevoitor; blând. ~ la inima. ♢ Fii ~! fii dragut; fii amabil. Oameni ~i! formula de adresare catre mai multi ascultatori. 2) Care manifesta aptitudini în domeniul sau de activitate; priceput; înzestrat. Scriitor ~. Sofer ~. 3) (despre manifestari ale oamenilor) Care este demn de lauda; corect; cinstit. Fapta ~a. ♢ A fi sau a ajunge pe (sau în) mâini ~e a nimeri în conditii favorabile. A privi pe (a se uita la) cineva cu ochi ~i a simpatiza pe cineva. A pune o vorba ~a pentru cineva a interveni în favoarea cuiva; a sustine pe cineva într-o chestiune. A fi în toane ~e a avea dispozitie buna. 4) (referitor la lucruri sau notiuni abstracte) Care se distinge prin calitate. Stofa ~a. Traducere ~a. Marfa ~a. 5) (despre mâncaruri) Care are gust placut; gustos. ♢ Poama ~a (~a poama) calificativ negativ la adresa unei persoane cu apucaturi rele. 6) (despre recolta) Care este în cantitate mare; din belsug; bogat; îmbelsugat. Roada ~a. 7) Care se caracterizeaza prin echilibru moral. A duce viata ~a cu cineva. 8) Care are calitati corespunzatoare destinatiei. Apa ~a de baut. ~ de însurat. ~a de maritat. ~ pentru tipar. 9) (despre organele corpului) Care functioneaza bine. Ochi ~i. Dinti ~i. ♢ ~ de gura care vorbeste mult; vorbaret; guraliv. ~ de picior (sau de picioare) iute; sprinten. 10) (despre bani) Care are curs oficial; care circula; care nu este fals. 11) (despre timp si fenomene atmosferice) Care este binevenit; favorabil. Ploaie ~a. Vreme ~a. 12) Care este convenabil; rentabil. Pret ~. 13) Care este suficient de mare. O bucata ~a de timp (de loc, de teren etc.). ♢ A trage un somn ~ a dormi mult. 14) Care poate fi considerat o unitate. Cam de-o ora ~a. 15) (de-spre relatii de rudenie) Care au legaturi de sânge. Mama ~a. Var ~. 16) (despre neam, origine) Care impune respect prin merite deosebite; nobil; ales; de vita. 17) (în diferite formule de salut sau de urare) ~a ziua! Noapte ~a! Drum ~! ~ sosit! 18) (despre îmbracaminte) Care nu este uzat; nou înca. 19) (în constructii care exprima o atitudine ironica): A-i face cuiva una ~a (sau a i-o face ~a cuiva) a-i face cuiva o neplacere, un rau. A o pati ~a a da de dracul; a se încurca. ~a treaba! frumos, n-ai ce zice. Na-ti-o ~a! asta mai lipsea. Na-ti-o ~a, ca ti-am frânt-o (sau na-ti-o frânta, ca ti-am dres-o!) se riposteaza cuiva, care, pentru a iesi dintr-o situatie, vine cu o propunere absurda. /<lat. bonus
bilingv, BILÍNGV ~a (~i, ~e) 1) si substantival (despre persoane) Care cunoaste si vorbeste în mod curent doua limbi. 2) Care este facut în doua limbi. Învatamânt ~. Dictionar ~. 3) (despre medii sociale) Care are doua limbi de comunicare; cu doua limbi de comunicare. /<fr. bilingue
beşteli, A BESTEL//Í ~ésc tranz. fam. A trata cu vorbe ofensatoare; a batjocori; a dezonora. /Orig. nec.
bestseller, BEST-SELLER [pr.: bestsélar] n. 1) Lucrare (literara) care detine recordul la vânzare. 2) Autor popular al unei lucrari (beletristice) de mare succes. 3) Articol sau produs foarte cautat la un moment. /Cuv. engl.
besti, BÉSTI//E ~i f. 1) Animal salbatic de talie mare; fiara. 2) fig. Om crud, nemilos. [Art. bestia; G.-D. bestiei; Sil. -ti-e] /<lat. bestia
bestiar, BESTIÁR1 ~i m. (în Roma antica) Gladiator care lupta cu fiarele în spectacole publice, pe arenele amfiteatrelor. /<lat. bestiarius
bestiar, BESTIÁR2 ~uri n. înv. Lupta între oameni si bestii, practicata pe arena circului. /<lat. bestiarius
bestial, BESTIÁL ~a (~i, ~e) (despre persoane) Care este asemanator cu bestiile; cu manifestari de bestie. 2) (despre manifestari ale persoanelor) Care este propriu bestiilor; (ca) de bestie. O furie ~a. Cu purtari ~e. [Sil. -ti-al] /<lat. bestialis, fr. bestial
bestialitate, BESTIALIT//ÁTE ~ati f. 1) Caracter bestial. 2) Manifestare bestiala; comportare de om bestial. [Sil. -ti-a-li-] /<fr. bestialité
bestializa, A SE BESTIALIZ//Á ma ~éz intranz. rar A deveni bestial. [Sil. -ti-a-] /<fr. bestialiser
besactea, BESACT//EÁ ~éle f. înv. Cutie mica (din lemn sau din alt material) frumos ornamentata, care servea pentru a pastra bijuterii, obiecte de cusut, tutun etc. [Art. besacteaua; G.-D. besactelei] /<ngr. bestahtas
băbeşte, BĂBÉSTE adv. Ca babele; în felul babelor. ♢ A socoti ~ a socoti în mod simplist. /baba + suf. ~este
bandă, BÁNDĂ2 benzi f. 1) Fâsie (lunga si îngusta) din diferite materiale, cu care se înfasoara, se leaga sau se împodobeste ceva; straif. ♢ ~ izolatoare fâsie îngusta de material, acoperita pe una din fete cu un strat de cauciuc lipicios, folosita la izolarea legaturilor electrice. ~ magnetica fâsie magnetizata, îngusta si lunga, destinata înregistrarii magnetice a semnalelor electrice. ~ de magnetofon fâsie de material plastic, acoperita cu un strat de material magnetic, care se foloseste la înregistrarea si reproducerea sunetelor cu ajutorul magnetofonului. ~ rulanta fâsie mobila, actionata mecanic, care serveste la transportarea materialelor sau fabricatelor într-o întreprindere producatoare. 2) Parte îngusta si lunga din componenta a ceva. ♢ ~ de circulatie fâsie dintr-o sosea, rezervata circulatiei vehiculelor în acelasi sens. [G.-D. benzii] /<fr. bande
banal, BANÁL ~a (~i, ~e) Care nu se deosebeste prin nimic; lipsit de originalitate; ordinar; comun; obisnuit; trivial; vulgar. /<fr. banal, it. banale
bagateliza, A BAGATELIZ//Á ~éz tranz. (lucruri, fapte, persoane, idei etc.) A aprecia sub valoarea reala (ca pe o bagatela); a subaprecia; a subestima; a subevalua. /Din Bagatel[a] + suf. ~iza
azbest, AZBÉST ~uri n. Mineral fibros, rezistent la caldura, întrebuintat în industrie, în special ca izolant. /<fr. asbeste
azbociment, AZBOCIMÉNT n. Material de constructie obtinut dintr-un amestec de azbest si ciment, întrebuintat la acoperirea cladirilor, ca pereti despartitori etc. /<rus. azbotement
arăbeşte, ARĂBÉSTE adv. 1) În felul arabilor; cum obisnuiesc arabii; ca arabii. 2) În limba arabilor. /arab + suf. ~este
antiparticulă, ANTIPARTÍCUL//Ă ~e f. Particula elementara care se deosebeste de alta particula prin semnul sarcinii electrice si prin unele proprietati fizice. /<fr. antiparticule
anglofil, ANGLOFÍL ~a (~i, ~e) si substantival (despre persoane) Care iubeste tot ce este englez; angloman. /<fr. anglophile
anapoda, ANÁPODA1 adv. 1) De-a-ndoaselea; altfel decât trebuie; pe dos. Treburile merg ~. 2) La întâmplare; orbeste. /<ngr. anápoda
alogen, ALOGÉN ~a (~i, ~e) Care se deosebeste (prin natura si origine) de mediul în care se afla. Corp ~. /<fr. allogene
accent, ACCÉNT ~e n. 1) Pronuntare mai intensa a unei silabe sau a unui cuvânt. 2) Semn deasupra unei litere sau silabe, care indica locul si felul accentuarii. 3) Mod specific de a vorbi o limba. Vorbeste cu un ~ strain. /<fr. accent, lat. accentus
accelerator, ACCELERAT//ÓR ~oáre n. 1) Mecanism care permite marirea vitezei unui motor. 2) Pedala care pune în miscare acest mecanism. ♢ ~ de particule aparat folosit pentru a mari viteza particulelor elementare în scopul realizarii unor reactii nucleare. 3) Substanta care grabeste o reactie chimica sau un proces fizico-chimic. /<fr. accélérateur
om, OM oámeni m. 1) Fiinta sociala înzestrata cu ratiune si cu vorbire articulata, capabila sa-si confectioneze unelte de munca, cu ajutorul carora poate transforma realitatea în care traieste. ~ onest. ~ în vârsta. ♢ Ca oamenii cum trebuie, cum se cuvine; omeneste. ~ ca toti oamenii om normal, care nu se deosebeste de altii. ~ bun (sau de omenie) om cumsecade, blajin, cinstit, ospitalier. ~ de lege jurist. ~ de stat persoana care reprezinta puterea de stat. ~ de stiinta savant. A face (pe cineva) ~ a) a da (cuiva) o educatie buna; a contribui la instruirea cuiva; b) a face (cuiva) o situatie; a aranja (pe cineva) în viata. A se face ~ a) a prinde la minte; a se cuminti; b) a deveni bogat; a îmbogati; a se înstari. 2) Persoana ca întruchipare a unor calitati morale si intelectuale. ♢ ~ mare a) om ilustru; personalitate marcanta; b) persoana matura. (A fi) un ~ si jumatate (a fi) înzestrat cu calitati (morale) exceptionale. A fi din oameni a-si trage originea din oameni gospodari, cumsecade. ~ de paie om fara principii de care profita cineva, pentru a-si atinge anumite scopuri; marioneta. 3) pop. Persoana de sex masculin; barbat. 4) Persoana de sex masculin casatorita, luata în raport cu femeia ce i-a devenit sotie; sot; barbat. 5) Persoana de încredere. ♢ A avea ~ul sau (undeva) a avea o persoana (undeva) care poate acorda un ajutor la nevoie. 6) ist. Persoana aflata într-o slujba oficiala. ♢ ~ domnesc slujbas însarcinat cu executarea hotarârilor domnitorului. 7) Constelatia boreala Hercule. [G.-D. omului] /<lat. homo
omonim, OMONÍM2 ~a (~i, ~e) si substantival (despre cuvinte luate în raport unul fata de altul) Care este identic ca forma (dar se deosebeste radical ca sens). /<fr. homonyme
orbeşte, ORBÉSTE adv. 1) În felul orbilor; ca orbii; fara a vedea; pe dibuite. 2) fig. Fara a avea un punct de vedere propriu; fara a chibzui. A se supune ~. 3) fig. Fara alegere si fara crutare. /orb + suf. ~este
orbitor, ORBIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre lumina) Care orbeste; de mare intensitate. 2) fig. Care uimeste peste masura. /a orbi + suf. ~tor
ordinar, ORDINÁR ~a (~i, ~e) 1) Care nu se deosebeste prin nimic; lipsit de originalitate; trivial; vulgar; obisnuit. 2) Care urmeaza în ordinea stabilita; de rând. 3) Care are o calitate inferioara; lipsit de valoare; prost. /<fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär
ornitofil, ORNITOFÍL ~a (~i, ~e) si substantival 1) (despre persoane) Care iubeste pasarile. 2) (despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul pasarilor. /<fr. ornithophile
paronim, PARONÍM ~e n. Cuvânt care se aseamana partial cu altul din punctul de vedere al formei, dar se deosebeste ca sens de acesta. /<fr. paronyme
parte, PÁRT//E parti f. 1) Element din care se compune sau în care se împarte un tot. O ~ din recolta a fost strânsa. O ~ din deputati n-au sustinut proiectul. ♢ Cea mai mare ~ marea majoritate; în mare masura. În ~ a) într-o oarecare masura; partial; b) separat; pe rând; c) aparte. ~ de vorbire clasa de cuvinte grupate conform anumitor caracteristici morfologice. ~ de propozitie element constructiv al unei propozitii care îndeplineste o anumita functie sintactica. 2) Cantitate care îi revine cuiva la o împarteala. ♢ ~ea leului cantitate preponderenta pe care si-o ia cineva dintr-un câstig obtinut în comun. A avea ~ de ceva a dispune, a se bucura de ceva. A face ~ dreapta a împarti egal. 3) Contributie la o activitate comuna. ♢ A lua ~ a participa. 4) Portiune dintr-un spatiu; loc. Din care ~ vine? ♢ Cele patru parti ale lumii cele patru puncte cardinale. Din ~ea (sau partile) locului din tinutul (localitatea) despre care se vorbeste; localnic. În toate partile peste tot; pretutindeni. 5) Extremitate laterala a unui obiect; margine; latura. ♢ A se da la o (sau într-o, de-o) ~ a) a se feri; a se da în laturi; b) a se eschiva; a se sustrage. A lasa la o ~ a înceta de a mai îndeplini; a abandona. A pune la (sau de o) ~ a economisi; a lasa în rezerva. A da (sau a face) într-o ~ a ocoli. Din ~ea cuiva (sau a ceva) în ceea ce priveste pe cineva sau ceva; din punctul de vedere al cuiva. Pe de o ~ privind sub un aspect. Pe de alta ~ privind sub alt aspect. 6) Persoana (organizatie sau stat) antrenata într-o anumita actiune. 7) Totalitate de persoane care alcatuiesc aceeasi categorie sociala sau profesionala. ♢ ~ barbateasca fiinta de sex barbatesc. ~ femeiasca fiinta de sex feminin. Din ~ea mamei (a tatalui etc.) din neamul mamei (al tatalui etc.). Din ~ea (cuiva) în numele cuiva; ca reprezentant al cuiva. A fi de ~ea cuiva a sustine pe cineva. A-i lua (sau a-i tine) cuiva ~ a-i lua cuiva apararea. 8) Portiune dintr-o lucrare; compartiment. ~ea finala. ~ea practica. [G.-D. partii] /<lat. pars, ~tis
pauză, PÁUZ//Ă ~e f. 1) Întrerupere temporara a unei activitati; recreatie; odihna; ragaz; repaus. 2) Perioada de trecere în timpul vorbirii. 3) muz. Semn grafic care se pune pe portativ pentru a indica întreruperea melodiei si durata de tacere. 4) lingv. Semn de punctuatie constând dintr-o bara care indica o oprire (putin mai mare decât la virgula) în timpul lecturii sau care deosebeste doua parti diferite ale aceluiasi text. [G.-D. pauzei; Sil. pa-u-] /<lat. pausa, fr. pause, germ. Pause
pavoaz, PAVOÁZ ~e n. Ansamblu de drapele sau de lumini cu care se împodobeste o nava în semn de sarbatoare. /<fr. pavois
pârli, A SE PÂRL//Í ma ~ésc intranz. 1) A se arde usor la suprafata. 2) (despre persoane si despre corpul lor) A deveni negru (sub actiunea razelor solare); a se înnegri; a se bronza. 3) (despre plante) A-si pierde putin seva (de caldura, de frig); a se usca putin. 4) fig. A suferi un esec; a ramâne pagubas; a se arde; a se frige. ♢ Cine se pripeste, se ~este cine se grabeste, pierde. /<bulg. parlja, sb. prljiti
penetrant, PENETRÁN//T ~ta (~ti, ~te) 1) Care penetreaza; care razbeste. Raze ~te. ♢ Plaga ~ta plaga care strabate tesuturile în adâncime. 2) Care produce o senzatie puternica; patrunzator. Miros ~. 3) Care patrunde pâna în adânc; patrunzator. Privire ~ta. 4) Care patrunde în esenta lucrurilor. Spirit ~. /<fr. pénétrant
persoană, PERSOÁN//Ă ~e f. 1) Reprezentant al speciei umane privit în ansamblul trasaturilor sale fizice si psihice; fiinta umana; om; individ; ins. 2) Om (sau organizatie) luat în raport cu societatea si privit ca subiect cu drepturi si cu obligatii. 3) lingv. Categorie gramaticala, proprie pronumelor si verbelor, care indica vorbitorul, interlocutorul sau pe cel despre care se vorbeste. [G.-D. persoanei] /<lat. persona, germ. Person, fr. personne
pilduitor, PILDUIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care poate servi drept pilda, drept model demn de urmat; exemplar. Munca ~oare. 2) Care vorbeste de la sine, constituind o dovada; elocvent. [Sil. -du-i-] /a pildui + suf. ~tor
preteriţiune, PRETERIŢIÚN//E ~i f. Procedeu de retorica prin care oratorul, atragând atentia asupra unui lucru ce trebuie trecut sub tacere, vorbeste totusi despre el. [Sil. -ti-u-] /<fr. prétérition
prezent, PREZÉN//T1 ~ta (~ti, ~te) 1) Care este de fata; aflat acolo unde se vorbeste sau se face ceva. ♢ ~! formula de raspuns a celui care este) aici! de fata! 2) (despre actiuni, procese) Care are loc în timpul de fata; actual. /<lat. praesens, ~ntis, fr. présent
răguşit, RĂGUSÍ//T ~ta (~ti, ~te) 1) si substan-tival (despre fiinte) v. A RĂGUSI. 2) si adver-bial (despre glasuri) Care este îngrosat si slabit din cauza unei inflamatii. Vorbeste ~. /v. a ragusi
răzbitor, RĂZBIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) rar Care razbeste; care strabate; care trece prin... /a razbi + suf. ~tor
răzuş, RĂZÚS ~uri n. 1) v. RĂZUITOR. 2) Dalta cu care se scobeste în lemn. 3) Unealta folosita la plivit, formata dintr-un mâner cu o lama de metal la vârf. /a razui + suf. ~us
receptor, RECEPT//ÓR2 õáre n. 1) Aparat sau instalatie care recepteaza o energie bruta transformând-o în energie utilizabila. 2) Aparat destinat receptarii undelor electromagnetice. 3): ~ telefonic dispozitiv care transforma curentul alternativ receptat în unde sonore, reproducând sunetul initial. 4) Parte a aparatului telefonic prin care se asculta si prin care se vorbeste. /
remitent, REMITÉN//T1 ~ta (~ti, ~te) 1) (despre boli) Care slabeste din intensitate la anumite intervale de timp. 2) Care poate fi remis. /<fr. remittent
rob, ROB (roába (robi, roábe) m. si f. 1) (în orânduirea sclavagista) Persoana aflata în dependenta totala de un stapân; sclav; serv; serb. ♢ Calea (sau Drumul)-~ilor constelatie constituita dintr-o îngramadire de stele în forma de brâu luminos; Calea Lactee. 2) ist. Prizonier de razboi folosit la munci grele; captiv. ~ la turci. 3) fig. Persoana care munceste din greu. 4) fig. Persoana foarte supusa, care asculta si executa orbeste ordinele cuiva; sclav. ♢ ~ul lui Dumnezeu se spune, în limbajul bisericesc, oricarui credincios. 5) fig. Persoana obsedata permanent (de o preocupare); sclav. ~ al pasiunii. /<sl. robu
rusofil, RUSOFÍL ~a (~i, ~e) si substantival (despre persoane) Care iubeste tot ce este rus. /<fr. russophile
satelit, SATELÍ//T ~ti m. 1) Corp ceresc (natural sau artificial) ce se roteste în jurul altui corp ceresc. 2) Roata dintata a unui mecanism planetar, care se roteste liber în jurul unui ax. 3) fig. Persoana, colectivitate sau stat care se afla în dependenta politica sau/si economica de alta persoana, colectivitate sau stat si executa orbeste ordinele acestora. /<fr. satellite
său, SĂU1 sa (sai, sále) adj. pos. 1) Care apartine celui despre care se vorbeste. Fratele ~. Cartea sa. Lucrurile sale. 2) Care este caracteristic unui anumit lucru sau unei anumite persoane. ♢ La timpul ~ într-o perioada anumita. [Monosilabic] /<lat. seus sa
său, SĂU2 sa (sai, sále) pron. pos. (precedat de art. al, a, ai, ale, înlocuieste numele obiectului posedat de cel despre care se vorbeste, precum si numele posesorului): A ramâne ( sau a fi) pe-a sa a ramâne (sau a fi) asa cum a propus sau a hotarât cineva. De-ale sale din ceea ce este caracteristic pentru cineva. Ai sai familia, rudele, prietenii persoanei despre care se vorbeste. /<lat. seus sa
scuti, A SCUT//Í ~ésc tranz. A elibera de îndatoriri. ~ de impozit. ♢ ~este-ma, te rog! lasa-ma, te rog, în pace; slabeste-ma, te rog! /Din scut
semnificativ, SEMNIFICATÍV ~a (~i, ~e) 1) Care exprima cu claritate precisa; cu înteles precis. 2) Care vorbeste de la sine; plin de înteles; graitor; elocvent. 3) rar Care prezinta valoare; de anumita importanta; important; însemnat. /<fr. significatif
sfătos, SFĂT//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) Care da sfaturi. 2) Caruia îi place sa stea la sfat; care vorbeste cu tâlc. /sfat + suf. ~os
slavofil, SLAVOFÍL ~a (~i, ~e) si substantival (despre persoane) Care iubeste tot ce este slav. /<fr. slavophile
sorbestrea, SORBESTR//EÁ ~éle f. Planta erbacee cu tulpina erecta, ramificata în partea de sus, cu frunze zimtate si cu flori purpurii, folosite în scopuri medicinale. /cf. it. sorbastrella
spusă, SPÚS//Ă ~e f. Ceea ce a fost spus; zisa. ♢ Dupa ~ele cuiva dupa cum a zis cineva. Din ~ele cuiva din vorbele cuiva. Din (sau dupa) ~e din ceea ce se vorbeste; din auzite. /v. a spune
strigător, STRIGĂT//ÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care striga. 2) fig. Care se deosebeste net (mai ales prin trasaturi negative). ♢ ~ la cer a) care este extrem de revoltator; care trezeste indignare; b) care se cere a fi luat neaparat în seama. /a striga + suf. ~ator
subaprecia, A SUBAPRECI//Á ~éz tranz. (persoane sau lucruri) A aprecia sub valoarea reala; a subestima; a subevalua; a bagateliza; a deprecia. [Sil. sub-a-pre-ci-a] /sub- + a aprecia
subestima, A SUBESTIM//Á ~éz tranz. (persoane sau lucruri) A estima sub valoarea reala; a subaprecia; a subevalua; a bagateliza; a deprecia. [Sil. sub-es-] /sub- + a estima
subevalua, A SUBEVALU//Á ~éz tranz. (persoane sau lucruri) A evalua sub valoarea reala; a subaprecia; a subestima; a bagateliza; a deprecia. /sub- + a evalua
subiect, SUBIÉCT ~e n. 1) Problema care sta la baza unor preocupari; chestiune despre care se scrie sau se vorbeste. ~ de conversatie. 2) Totalitate de fapte si actiuni care constituie continutul unei opere de arta. ~ul unui roman. 3) filoz. Om ca fiinta activa si constienta, înzestrat cu capacitati cognitive. 4) Motiv al unei actiuni sau al unei stari; temei. 5) pop. Reprezentant tipic al unui grup de oameni cu trasaturi negative; specimen. 6) log. Termen al unei judecati, reprezentând obiectul gândirii. 7) gram. Parte principala a propozitiei care face sau sufera actiunea verbului. 8) Persoana supusa unei observatii, unei anchete sau unui experiment. [Sil. su-biect] /<lat. subjectum, fr. sujet
sucitor, SUCIT//ÓR ~oáre n. 1) Unealta de bucatarie sub forma de bat neted, folosita la întinderea si la subtierea foii de aluat. 2) (la ferastraul cu rama) Dispozitiv care, prin sucire, slabeste sau întinde pânza de taiat; cordar. /a (se) suci + suf. ~tor
şoptitor, SOPTITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care sopteste; care vorbeste în soapta. /a sopti + suf. ~tor
taciturn, TACITÚRN ~a (~i, ~e) (despre persoane) Care vorbeste putin; care este închis în sine; tacut. /<fr. taciturne
tăcut, TĂCÚ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A TĂCEA. 2) (despre oameni) Care vorbeste putin; care este închis în sine; taciturn. ♢ Pe ~te pe ascuns. /v. a tacea
tău, TĂU3 ta (tai, tále) adj. pos. 1) Care apartine celui caruia i se adreseaza vorbitorul. Cartea ta. 2) Care se afla în anumite relatii (de prietenie, de înrudire) cu cel caruia i se adreseaza vorbitorul. Prietenul tau. 3) Care este realizat de cel cu care vorbeste cineva. Calatoriile tale. ♢ Fie pe a ta fie asa cum vrei sau zici tu. /<lat. tuus, tua
tranşant, TRANSÁN//T ~ta (~ti, ~te) 1) fig. (despre oameni sau despre manifestarile lor) Care hotaraste fara a admite contraziceri; categoric. 2) (despre culori) Care se deosebeste izbitor una de alta; contrastant. /<fr. tranchant
trivial, TRIVIÁL ~a (~i, ~e) 1) Care nu se deosebeste prin nimic; lipsit de originalitate; comun; obisnuit; banal; vulgar; plat. 2) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de pudoare; foarte vulgar. Anecdota ~a. [Sil. -vi-al] /<fr. trivial
turcic, TÚRCI//C ~ca (~ci, ~ce) 1): Limba ~ca fiecare dintre limbile care apartin familiei de limbi vorbite de unele popoare din Asia si din sud-estul Europei. 2) (despre popoare sau despre populatii) Care vorbeste o limba din aceasta familie./<germ. Türkisch
ultraspecial, ULTRASPECIÁL ~a (~i, ~e) Care se deosebeste mult de alte lucruri asemanatoare. /ultra- + special
unilingv, UNILÍNGV ~a (~i, ~e) 1) Care este scris într-o singura limba. 2) Care vorbeste o singura limba. /< fr. unilingue
versiune, VERSIÚN//E ~i f. 1) Traducere a unui text dintr-o limba în alta. ~ latina. 2) Forma a unui text reprodus, care se deosebeste putin de textul initial. 3) Forma personala, în care este expus sau prezentat un eveniment. [G.-D. versiunii; Sil. -si-u-] /<fr. version, it. versione
volubil, VOLÚBIL ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care vorbeste repede si cu usurinta; cu un bogat debit verbal. 2) (despre manifestarile persoanelor) Care denota viociune, iuteala; mobil. 3) (despre plante) Care creste în sus încolacind usor tulpina în jurul unui suport; suitor; urcator; agatator; catarator. /<fr. volubile, lat. volubilis
vorbă, VÓRB//Ă ~e f. 1) Unitate de baza a limbii constituita dintr-un sunet sau o reunire de sunete, dotata cu sens; cuvânt. ♢ În (sau din) doua ~e fara multe explicatii, pe scurt. 2) Exprimare prin grai; relatare prin cuvinte. ♢ ~e de claca vorbe multe si fara folos. ~e în vânt (sau goale) vorbe spuse în zadar. Ce mai ~! (sau Nici ~!) a) desigur; fara îndoiala; b) în nici un caz. Mai încape ~! este sigur! A avea o ~ cu cineva a dori sa-i comunice cuiva ceva. A arunca ~e în vânt a vorbi în zadar. A-si cântari bine ~ele a se gândi bine înainte de a spune ceva. A pune o ~ buna a interveni în favoarea cuiva. A ajunge la ~a (sau ~ele) cuiva a recunoaste ca ceea ce a spus cineva este drept. A lua cu ~a (sau a tine de ~) pe cineva a abate, a sustrage pe cineva de la ceva. A nu sufla o ~ a nu divulga un secret. 3) Schimb de pareri, de idei pe cale orala; conversatie; convorbire. ♢ Din ~ în ~ discutând despre una, despre alta. A-si lua ~a (sau ~ele) înapoi a-si retrage spusele. Fara multa ~ fara a lungi discutia. A aduce (sau a începe) ~a a începe discutia. A se deparata cu ~a a se abate de la tema discutiei. A lua alta ~ a schimba tema discutiei. A lungi (sau a întinde) ~a a vorbi prea mult. Ce mai atâta ~! ce sa mai continuam discutia! A lua ~a din gura a se grabi sa spuna ceea ce voia sa spuna altul. A intra în (sau a se pune la) ~ cu cineva a începe o discutie cu cineva. A cauta capat de ~ a) a dori sa discute; b) a cauta motive de cearta. A fi bun de ~ a fi vorbaret. A fi scump la ~ a fi tacut din fire; taciturn. Fie ~a între noi sa nu mai afle nimeni; sa stim numai noi. A se întrece cu ~a a spune mai mult decât trebuie. A-i taia (sau a-i reteza) cuiva ~a a) a întrerupe pe cineva la jumatate de cuvânt; b) a face pe cineva sa taca. A spune cuiva doua ~e a) a comunica cuiva ceva în graba; b) a certa pe cineva. 4) Fel, mod de a se exprima. ♢ A fi întepat la ~ a fi zeflemitor. ~e cu tâlc vorbe întelepte. daca ti-i ~a de asa (sau daca asa ti-i ~a) daca asa stau lucrurile. 5) Ceea ce promite sa faca cineva; fagaduiala; promisiune. ♢ A purta (sau a duce) pe cineva cu ~a a promite cuiva ceva fara sa îndeplineasca; a tine cu promisiuni. 6) Acord la care ajunge cineva; învoiala; întelegere. ♢ A se întelege din doua ~e (sau dintr-o ~) a se întelege foarte repede, fara multa discutie. 7) Informatie orala si neverificata; zvon; veste. ♢ A lasa ~ a) a comunica ceva prin cineva, înainte de plecare; b) a lasa o dispozitie. A trimite (sau a da) ~a a transmite oral o înstiintare. Asa umbla ~a asa se aude. 8) Vorbire de rau pentru a defaima pe cineva; calomniere; clevetire. ♢ A-i scoate cuiva ~e (sau a face pe cineva de ~) a împrastia zvonuri urâte la adresa cuiva; a face cuiva o reputatie proasta. A-i iesi cuiva ~e se spune atunci când se vorbeste de rau despre cineva. 9) pop. Învatatura menita sa calauzeasca pe cineva în diferite situatii; povata; îndrumare. 10) Expresie concisa, deseori figurata, care cuprinde o generalizare sub forma de povata sau gând întelept; aforism popular; proverb. ♢ ~a ceea formula folosita înainte de a spune un proverb, o zicatoare. [G.-D. vorbei] /cf. sl. dvoriba
vorbitor, VORBIT//ÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) si substantival Care vorbeste; cu proprietatea de a comunica prin limbaj; cuvântator. Fiinta ~oare. 2) rar Care constituie o dovada serioasa; care vorbeste de la sine; semnificativ; elocvent; graitor. Argument ~. /a vorbi + suf. ~tor
vostru, VÓSTRU2 voástra (vóstri, voástre) adj. pos. 1) Care apartine celor caror li se adreseaza vorbitorul. Dictionarul ~. 2) Care se afla în anumite relatii (de prietenie, de înrudire s. a.) cu cei caror li se adreseaza vorbitorul. Parintii vostri. 3) Care este realizat de cei cu care vorbeste vorbitorul. Actiunile voastre. /<lat. voster
vulgar, VULGÁR ~a (~i, ~e) 1) Care nu se deosebeste prin nimic; lipsit de originalitate; comun; obisnuit; trivial; ordinar. 2) (despre persoane si manifestarile lor) Care este lipsit de pudoare; fara decenta; indecent; scabros; trivial; obscen. 3): Latina ~a limba latina vorbita; latina populara. /<lat. vulgaris, fr. vulgaire
xilolit, XILOLÍT ~e n. Material de constructie preparat din componenti de natura poroasa (rumegus de lemn, azbest etc.), cu lianti magneziali, si colorat cu pigmenti minerali, folosit mai ales la fabricarea cabinelor de nave. [Pl. si xilolituri] /<germ. Xylolith
zâmbăreţ, ZÂMBĂR//ÉŢ ~eáta (~éti, ~éte) si adverbial Care zâmbeste mereu; cu permanenta expresie de bucurie pe fata. /a zâmbi + suf. ~aret
zâmbitor, ZÂMBIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care zâmbeste; surâzator. /a zâmbi + suf. ~tor
zdrobitor, ZDROBIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) si fig. Care zdrobeste; nimicitor; distrugator; distructiv. Boala ~oare. Critica ~oare. 2) Care înlatura orice îndoiala; cu caracter determinant. Argument ~. /a zdrobi + suf. ~tor
zilnic, ZÍLNI//C2 ~ca (~ci, ~ce) 1) Care este de fiecare zi; curent; cotidian. 2) Care nu se deosebeste prin nimic specific; obisnuit; ordinar. /zile + suf. ~ic
rupe, RÚPE, rup, vb. III. 1. ~ ♦ Refl. Când sa strânga nodul, pâc! se rupse ata, caci era putreda. ♦ (În contexte figurate) Românul cu-a sa mâna rupe lantul de robie. – Ah! nu pot eu trai fara tine; Eu înca a vietii fir mi-oi rupe, Pe amândoi o groapa sa ne-astupe. ♢ E x p r. A rupe inima târgului v. i n i m a (IV. 1.). ♦ (Complementul indica o parte a corpului) A(-si) fractura o mâna, un picior etc. ♢ E x p r. ~ A-si rupe gâtul (sau grumajii) = a-si pierde viata, cinstea, averea, a o pati rau de tot. ~ 2. ~ Au început a tupai ... si a se sfarâma jucând, cât si-au rupt tot cojocul bucatele. 3. ~ ♦ (Fig.) Dintr-o data o salva rupea vazduhul. ♦ E x p r. A rupe sau (r e f l.) a se rupe gheata v. g h e a t a. 4. ~; a smulge o parte dintr-un obiect. Zari pasarea rupând cu lacomie ficatii bietului Prometeu. ♦ A sfâsia un animal sau (de obicei prin exagerare) un om (atacându-l, lovindu-l, batându-l). Copiii dupa ei se tin Si câinii dau sa-i rupa. ♦ A zdrobi, a strivi. Izbi cu pumnul în masa spre vioara, si-n murmur carnea pumnului a rupt. ♢ (Prin exagerare) Înainte de a pleca, soldatii au fost rupti cu instructia si cu teoria. – Daca nu era cocoana sa sara pentru mine ... ma rupea, ca nu-s' ce-avea, era turbat rau de tot. 5. ~; a desprinde, (tragând cu putere) din locul unde este fixat. ♦ A culege flori, fructe, etc. ♢ (Fig.) Chipul tau e rupt din soare. ♦ A obtine (cu greu) o suma de bani. Cum voi rupe ceva parale de la tatal tau, am sa ti le pun deoparte. ♢ (Fig.) Cheltuiala e mare si oamenii greu o sa-si rupa din saracie. 6. ~ , a (se) desprinde (cu oarecare efort) de cineva sau de ceva. Si-a stricat copiii. Nu-i pune la munca. I-a rupt de sat. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivitati) A se împrastia, a se desface în doua (sau în mai multe). Se suna de culcare. Multimea se rupse zgomotos. ♢ E x p r. (Tranz.) A rupe rândurile (sau, rar, r e f l. a se rupe) = ~; (despre rânduri) a înceta sa formeze un sir aliniat. ~ ♢ (Complementul indica drumul deschis) Rupând drumul printre oameni învalmasiti, pe cal înspumat, venea vijelios un olacar. – Duruind soseau calarii ca un zid înalt de suliti, Printre cetele pagâne trec rupându-si large uliti. 7. Tranz. Fig. (Cu complementul vorba sau în e x p r. a o rupe (pe)...) ~ Vorbeste încai frantuzeste?... A fi rupând si el vreo doua vorbe ca toata lumea. – Var. (învechit) rúmpe.
azbest, AZBÉST s.n. Silicat de calciu si de magneziu natural, rau conducator de electricitate, folosit pentru confectionarea de garnituri, de tesaturi neinflamabile etc. [Pl. -turi. / < fr. asbeste, cf. lat. asbestus, gr. asbestos – nestins].
azbestoză, AZBESTÓZĂ s.f. (Med.) Pneumoconioza provocata de inhalarea particulelor fine de azbest. [< fr. asbestose].
bestializare, BESTIALIZÁRE s.f. Faptul de a se bestializa. [Pron. -sti-a-. / < bestializa].
bestseller, BEST-SELLER s.n. (Anglicism) Carte, disc sau alt produs asemanator care prin numarul de exemplare vândute este în fruntea produselor de acelasi fel; succes de librarie (al unei carti). [< engl. best-seller].
bossism, BOSSÍSM s.n. Organizare electorala puternic dezvoltata în Statele Unite ale Americii, potrivit careia alegatorii se grupeaza în jurul sefilor (boss) de care sunt fortati sa asculte orbeste. [< fr. bossisme].
cinofil, CINOFÍL, -Ă adj., s.m. si f. Amator de câini; (cel) care iubeste câinii. [< fr. cynophile].
clingherit, CLINGHERÍT s.n. Material izolant, fabricat dintr-un amestec de azbest si de cauciuc. [Scris si klingerit. / < germ. Klingerit].
dezintegrator, DEZINTEGRATÓR s.n. Masina pentru macinarea materialelor semidure (ghips, sare etc.) sau fibroase (azbest, coji etc.). [< fr. désintégrateur].
defapt, Defapt acest cuvant nu inseamna atractie fata de copii sau minori in sens sexual, el vine de la cuvintele: "pedo = copil" si "filie = a iubi" Inseamna acea persoana care iubeste cu adevarat copii(ca in cele 10 porunci: "Iubeste-ti aproapele!") nu inseamna iubire carnala, sexuala.
disert, DISÉRT, -Ă adj. Care vorbeste cu usurinta si elegant. [< lat. disertus, fr. disert].
dolerit, DOLERÍT s.n. (Geol.) Roca magmatica efuziva, având compozitia bazaltului, de care se deosebeste însa prin lipsa olivinei. [< germ. Dolerit].
dragon, DRAGÓN s.n. Galon cu snur care împodobeste garda unei sabii. [Pl. -oane. / < fr. dragonne].
efect, EFÉCT s.n. 1. Fenomen care rezulta cu necesitate dintr-o cauza, fiind într-o legatura indestructibila cu aceasta; urmare, rezultat. ♦ Traiectorie neobisnuita pe care o capata mingea (la tenis, volei, fotbal) lovita dupa anumite procedee. ♢ Minge cu efect = minge care, în urma unei anumite lovituri, ia o anumita traiectorie. 2. Impresie facuta de ceva sau de cineva asupra cuiva; ceea ce izbeste, atrage privirile, auzul etc. ♢ De efect = impresionant; uluitor, spectaculos. 3. (La pl.) Obiecte, bunuri (mai ales vesminte) care apartin cuiva. ♦ (Mil.) Echipament. ♦ Valori care se pot negocia (scrisori de schimb, bilete la ordin etc.) [Pl. -te, (rar) -turi. / < lat. effectus, cf. germ. Effekt, fr. effet].
elocvent, ELOCVÉNT, -Ă adj. 1. Care vorbeste frumos si convingator. 2. Plin de continut, expresiv, demonstrativ. [Var. elocuent, -a adj. / cf. it. eloquente, lat. eloquens < eloqui – a vorbi].
cambulă, CÁMBULĂ s.f. În general, peste plat din familia pleuronectidae, având corpul dreptunghiular sau oval, cu ochii de regula pe partea dreapta. 1. Cambula propriu-zisa (Pleuronectes flesus) poate ajunge la 30-50 cm lungime, populeaza marile nordice, dar se gaseste si în Marea Neagra de unde patrunde în apele salmastre litorale. 2. Cambula-aurie sau cambula-de-mai (Pleuronectes platessa), de 25-65 cm, prezenta în aceleasi mari, este deosebit de apreciata ca peste de consum. 3. Limanda (Pleuronectes limanda), de 35-40 cm lungime, se deosebeste de celelalte specii prin solzii rugosi, dentoizi si regulati; fr. limande. 4. Cambula uriasa (Hippoglossus hippoglossus), prezenta exclusiv în marile nordice, poate atinge o lungime de 1,5-2 m, fiind numita si limba-de-cal sau calcan-sfânt; germ. Heilbutt, engl. halibut.
exaurient, EXAURIÉNT, -Ă adj. (Liv.) Care slabeste, epuizeaza; epuizant; exhaustiv. [Pron. -xa-u-ri-ent. / < it. esauriente, cf. lat. exhaurire].
ferodou, FERODÓU s.n. Ţesatura de fire metalice si de azbest folosita ca garnitura la discurile de ambreiaj, la sabotii de frâna etc.; metalazbest. [< fr. ferrodo – nume comercial].
filotehnic, FILOTÉHNIC, -Ă adj. Care iubeste artele si tehnica, iubitor de arte si tehnica. [< fr. philotechnique].
gerontofil, GERONTOFÍL, -Ă adj., s.m. si f. (Persoana) care iubeste pe batrâni; stapânit de gerontofilie. [< fr. gérontophile].
gral, GRAL s.n. Piatra cu însusiri miraculoase, despre care se vorbeste în legendele medievale. [Pl. -luri. / < germ. Gral].
individuaţie, INDIVIDUÁŢIE s.f. (Psih.) Ceea ce deosebeste un individ de altul; individualitate. [< fr. individuation].
ironist, IRONÍST, -Ă s.m. si f. Autor de ironii, persoana care vorbeste sau scrie cu ironie; ironizator. [< fr. ironiste, it. ironista].
justiţiar, JUSTIŢIÁR adj., s.m. (Liv.) 1. (Cel) care avea dreptul de a împarti dreptatea într-o regiune (mai ales în orânduirea feudala). 2. (Cel) care iubeste dreptatea, iubitor de dreptate. [Pron. -ti-ar. / < fr. justicier].
metalazbest, METALAZBÉST s.n. Ferodou. [< metal + azbest].
cabestan, CABESTÁN s. n. 1. troliu cu ax de rotatie vertical pentru deplasarea pe distante scurte, orizontal, a unor vehicule ori obiecte masive. 2. ax metalic care atenueaza banda magnetica în cursul operatiei de înregistrare sau redare a sunetelor. (< fr. cabestan)
novaţie, NOVÁŢIE s.f. 1. Stingere a unei obligatii prin crearea alteia noi, care se deosebeste de prima prin calitatea debitorului sau a creditorului. 2. (Rar) Inovatie. [Gen. -iei, var. novatiune s.f. / cf. fr. novation, lat. novatio].
ornamentaţie, ORNAMENTÁŢIE s.f. Ornamentare; totalitatea ornamentelor cu care se împodobeste ceva; tehnica ornamentarii. [Gen. -iei, var. ornamentatiune s.f. / cf. fr. ornamentation, rus. ornamentatiia].
percutor, PERCUTÓR s.n. Piesa la armele de foc care izbeste capsa proiectilului, producând explozia cartusului. [< fr. percuteur].
perorant, PERORÁNT, -Ă s.m. si f. (Rar) Cel care vorbeste mult; amator de discursuri. [< perora].
preteriţiune, PRETERIŢIÚNE s.f. Figura de retorica prin care oratorul declara ca nu vrea sa vorbeasca despre un lucru, despre care totusi vorbeste; pretermisie; paralipsa. [Pron. -ti-u-. / < lat. praeteritio, cf. fr. préterition].
revolin, REVOLÍN s.n. Deviere a vântului, a curentului dupa ce izbeste nava. [< fr. revolin].
persoana, Persoana foarte exigenta, confuza cind e vorba de dicutii despre preferintele sotiei, cu tendinta de a fi corect, dar adesea evitind lucruri ce nu-i convin, dispus spre polemici in care inevitabil trebuie sa cistige, altfel face criza de nervi si isi poate obijdui sotia, care insa ilk iubeste si deocamdata ii iarta totul.
satelit, SATELÍT s.m. 1. Nume dat în antichitate mercenarului care îsi însotea stapânul. ♦ (Fig.) Cel care urmeaza si executa orbeste ordinele cuiva; acolit. 2. Corp ceresc obscur care graviteaza în jurul unei planete, însotind-o în miscarea ei de revolutie. 3. Satelit artificial = corp metalic de forme diverse, prevazut cu aparataj stiintific, lansat de savanti în spatiul interplanetar cu ajutorul unei rachete si care se roteste în jurul Pamântului. 4. (Tehn.) Roata dintata care se roteste liber în jurul unui ax. 5. Localitate de importanta secundara în apropierea unui oras, dependenta de acesta. [< fr. satellite, cf. lat. satelles].
bilingv, BILÍNGV, -Ă adj. care vorbeste doua limbi. ♢ scris în doua limbi. (< fr. bilingue, lat. bilinguis)
bestseller, BEST-SELLER BESTSÉLĂR/ s. n. carte, disc de mare tiraj, cu un mare succes. (< amer. best-seller)
bestie, BÉSTIE s. f. animal salbatic, fiara. ♢ (fig.) om crud, feroce; bruta. (< it., lat. bestia)
bestiarii, BESTIÁRII s. n. pl. culegeri medievale de fabule sau de povestiri alegorice despre animale. (< fr. bestiaire, lat. bestiarium)
bestiar, BESTIÁR I. s. m. cel care lupta cu fiarele salbatice în arenele amfiteatrelor romane, în circuri. II. s. n. loc în care sunt închise animale salbatice. (< lat. bestiarius, fr. bestiaire)
bestializa, BESTIALIZÁ vb. refl. a deveni bestial. (< fr. bestialiser)
bestial, BESTIÁL, -Ă adj. de bestie; animalic; feroce, crud, inuman. (< fr. bestial, lat. bestialis)
bestialitate, BESTIALITÁTE s. f. 1. fire, atitudine, pornire bestiala. 2. fapta bestiala, monstruozitate. ♢ perversiune sexuala prin savârsirea actului sexual cu animale. (< fr. bestialité)
tremolit, TREMOLÍT s.n. Mineral de culoare alba, care contine magneziu, calciu, fier si aluminiu si din care, prin hidratare, se obtine azbestul. [< engl. tremolite].
xenofil, XENOFÍL, -Ă adj., s.m. si f. (Cel) care iubeste pe straini sau ceea ce este strain. [< fr. xénophile, cf. gr. xenos – strain, philos – prieten].
volubil, VOLÚBIL, -Ă adj. 1. Care vorbeste mult si usor, fluent, curgator; locvace; (despre manifestari ale oamenilor) prompt, spontan. 2. (Despre plante) Care îsi poate înfasura tulpina pe un arac, pe o sfoara etc. [Cf. fr. volubile, lat. volubilis].
astragal, ASTRAGÁL I. s. n. 1. primul dintre oasele mari ale tarsului; talus. 2. mulura rotunjita care împodobeste extremitatea superioara a unei coloane la baza capitelului. II. s. m. planta din familia papilionaceelor, care produce o guma lipicioasa. (< fr. astragale, lat. astragalus, gr. astragalos)
arie, ÁRIE1 s. f. 1. (mat.) întindere, marime a unei suprafete limitate. 2. zona de raspândire a unui fenomen. ♢ areal1. 3. teritoriu în care se vorbeste o anumita limba, un dialect etc. (< lat. area)
antisportiv, ANTISPORTÍV, -Ă adj. care nu practica, nu iubeste sportul; nesportiv. (< fr. antisportif)
lit, lit. "cel care iubeste" (< elina, v. Platon, Banchetul), respectiv adultul care ia initiativa unei relatii amoroase cu un adolescent (v. "eromen"); sursa: Zoe Petre, Practica nemuririi, 2004, 130.
andabat, ANDABÁT s. m. (ant.) gladiator a carui casca nu avea deschizaturi pentru ochi, fiind obligat sa lupte orbeste. (< fr. andabate, lat. andabata)
aloglot, ALOGLÓT adj., s. m. (cel) care vorbeste o alta limba. (< it. alloglotto)
pe, Pe internet se vorbeste la fiecare pas de "login"iar in DEX nu figureaza. Pai, se poate?
amant, AMÁNT, -Ă s.m. si f. 1. Persoana care are relatii intime de dragoste cu cineva în afara casatoriei; ibovnic. 2. Persoana care iubeste si este iubita la rândul ei de alta persoana de sens contrar. [< fr. amant, cf. it. amante, lat. amans, amantis].
amiant, AMIÁNT s.n. Varietate de azbest întrebuintata ca material filtrant si ignifug. [Pron. -mi-ant, var. amianta s.f. / < fr. amiante, cf. gr. amiantos – incoruptibil].
persoana, Persoana care te iubeste cel mai mult, care iti vrea numai binele si pe care tu nu ai schimba-o cu ninmeni in lume. Persoana la care visezi si te gandesti non stop . Puiu tau .
burlac, burlac, care nu iubeste, care nu este iubit
andabat, ANDABÁT s.m. (Ant.) Gladiator a carui casca nu avea deschizaturi pentru ochi, fiind astfel obligat sa lupte orbeste, spre hazul spectatorilor. [< lat. andabata, cf. fr. andabate].
antevorbitor, ANTEVORBITÓR, -OÁRE s.m. si f. Persoana care vorbeste într-o adunare publica, considerata în raport cu cei care iau cuvântul ulterior. [< ante- + vorbitor, dupa germ. Vorredner].
antisportiv, ANTISPORTÍV, -Ă adj. Care nu practica si nu iubeste sportul; contrar spiritului sportiv. [Cf. fr. antisportif].
arie, ÁRIE1 s.f. 1. (Mat.) Întindere, marime a unei suprafete limitate. 2. Zona de raspândire a unui fenomen, de desfasurare a unei activitati etc. ♦ Zona în care este raspândit un anumit gen de animale sau de plante. ♦ Zona în care se vorbeste o anumita limba, un dialect etc. sau în care se întâlneste un anumit fenomen lingvistic. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. area, cf. fr. aire].
arma, ARMÁ vb. I. tr. 1. A introduce un cartus în camera de tragere a unei arme si a aduce percutorul în pozitia de a lovi capsa. 2. A aseza, a fixa armatura de fier unei constructii de beton armat. ♦ (Mine) A consolida cu o armatura (o galerie etc.). 3. (Mar.) A echipa o nava cu cele necesare plecarii în larg, a pune în serviciu (o nava). ♦ A forma echipajul unei nave sau echipele de lucru la un cabestan, la pompa etc. ♦ A pregati ramele pentru a fi puse în furcheti sau dame. [< fr. armer, cf. it. armare, lat. armare].
astragal, ASTRAGÁL s.n. 1. Unul dintre oasele mari ale tarsului. 2. Brâu care împodobeste extremitatea superioara a unei coloane la baza capitelului. [Pl. -le, -luri. / < fr. astragale, cf. gr. astragalos].
atenuant, ATENUÁNT, -Ă adj. Care atenueaza, slabeste, micsoreaza; moderant. ♢ (Jur.) Circumstante atenuante = împrejurari care usureaza vinovatia unui acuzat. [Pron. -nu-ant. / cf. fr. atténuant, lat. attenuans].
azbociment, AZBOCIMÉNT s.n. Material obtinut dintr-un amestec de azbest si ciment, folosit sub forma de placi, de tuburi etc. [< rus. asbotement – nume comercial].
ventriloc, VENTRILÓC, -Ă s.m. si f. Cel care poate vorbi fara a misca buzele si gura, dând impresia ca vorbeste din abdomen. [Var. ventrilog, -a s.m.f. / < fr. ventriloque, cf. lat. ventriloquus < venter – abdomen, loquor – a vorbi].
baghetă, BAGHÉTĂ s.f. 1. Betisor; vergea, nuielusa. ♦ Betisor folosit de dirijori pentru conducerea unei orchestre, a unui cor etc.; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ♦ Betisor de diferite dimensiuni cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Corpul principal al arcusului. ♦ Dunga colorata care împodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara a gleznelor. 2. Piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism sau a unei masini. 3. Mulura mica cu sectiune semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 4. (Poligr.) Element ornamental, asezat lateral pe o pagina de carte etc. [< fr. baguette, cf. it. bacchetta].
bestial, BESTIÁL, -Ă adj. De bestie; animalic; feroce. [Pron. -ti-al. / cf. fr. bestial, lat. bestialis].
bestialitate, BESTIALITÁTE s.f. 1. Fire, atitudine, pornire bestiala; animalitate, ferocitate. 2. Fapta bestiala. [Pron. -ti-a-. / cf. fr. bestialité].
bestializa, BESTIALIZÁ vb. I. refl. A deveni bestial. [Pron. -sti-a-. / < fr. bestialiser].
bestiar, BESTIÁR s.m. Gladiator care lupta cu fiarele salbatice în arenele amfiteatrelor romane. // s.n. Lupta între oameni si animale, care avea loc în circuri. [Pron. -ti-ar, pl. -ri, (s.n.) -re. / < lat. bestiarius, cf. fr. bestiaire].
bestiar, BESTIÁR s.n. Gen de lucrare, caracteristica evului mediu, cuprinzând culegeri de fabule sau de povestiri alegorice despre animale. [Pron. -ti-ar, pl. -re, -rii. / < fr. bestiaire, cf. lat. bestiarius < bestia – animal, it. bestiario].
bestie, BÉSTIE s.f. Animal salbatic, fiara. ♦ (Fig.) Om cu fire de fiara, crud, salbatic. [< lat. bestia].
bilingv, BILÍNGV, -Ă adj. 1. Care vorbeste în mod obisnuit doua limbi. 2. Scris în doua limbi. [< fr. bilingue, cf. lat. bis – de doua ori, lingua – limba].
cabestan, CABESTÁN s.n. Vinci cu un ax de rotatie vertical, folosit pentru deplasari scurte, orizontale sau pe panta, ale vehiculelor, la ancorarea navelor etc. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. cabestan].
stil, stil de muzica(rock agresiv),exprima revolta,vorbeste cu cel ce asculta, trage semnale de alarma in general.
baghetă, BAGHÉTĂ s. f. 1. betisor; nuielusa. ♢ vergea subtire folosita de dirijori; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ♢ bat de lemn sau de metal servind la punerea în vibratie a unor instrumente de percutie. 2. partea de lemn a arcusului. 3. dunga colorata care împodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara. 4. piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism, a unei masini. 5. mulura mica cu sectiunea semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 6. element ornamental asezat lateral pe o pagina de carte, de catalog etc. 7. pâine lunga si subtire. (< fr. baguette)
clasă, CLÁSĂ s.f. I. (Fil.) Clasa sociala = grup mare de oameni care se deosebeste de alte grupuri dupa locul pe care-l ocupa într-un anumit sistem de productie sociala, dupa raportul fata de mijloacele de productie, dupa rolul îndeplinit în organizarea sociala a muncii, dupa felul în care obtin partea de care dispun din bogatia societatii si dupa marimea acestei parti. II. 1. Fiecare dintre subîmpartirile si despartiturile mari ale regnului animal sau vegetal. 2. Fiecare dintre grupele de câte trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. III. 1. Unitate de învatamânt care cuprinde elevi cu acelasi nivel de cunostinte, carora urmeaza sa li se predea aceleasi materii. 2. Sala în care se tin cursurile pentru un grup de elevi cu acelasi nivel de cunostinte. 3. Ora de curs. IV. 1. Categorie a vagoanelor, a compartimentelor de tren, a cabinelor de vapor etc. 2. Categorie, grad, rang. [Var. clas s.n. / < rus. klas, cf. fr., it. classe, germ Klasse, lat. classis].
alb, alb (álba), adj. – De culoarea zapezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Puscariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. si it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificatia de "fericit", extindere a contrastului între "negru" si "alb". Cf. alboare. Der. alba, s.f. (iapa alba; zori de zi); albeata, s.f. (culoare alba; cataracta, pata pe ochi); albele, s.f. pl. (doua betisoare, folosite în jocul cu acelasi nume); albei, adj. (alb; balai); albei, s.m. (specie de iarba); albet, s.m. (alburn); albete, s.f. (albeata); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încarunti; a îmbatrîni; a (se) sulemeni; a spala), care este considerat reprezentant al unui lat. •albῑre, de la albescĕre (Puscariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi si formatie interna a rom., cf. înrosesc, (în)negresc, albastresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s.f.; albime, s.f.; albinet, adj. (cu fata alba; balai); albisor, adj. (albicios); albisor, s.m. (ban de argint; peste, oblet; se spune despre anumite varietati de struguri, de prune, de ciuperci); albita, s.f. (peste, oblet; planta cu flori galbene); albitor, adj. (care albeste); albitorie, s.f.; albitura, s.f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spatiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginti; peste, platica, babusca); albiu, adj.; albus, s.n. (substanta alba care înconjoara galbenusul la ou; în Trans.si Mold., albul ochiului); (î)nalbeala, s.f. (suliman); (î)nalbi, vb. (a spala; a sulemeni); înalbitor, adj. (care albeste). Alburn mentionat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeata, Pascu, I, 31, propune un lat. •albitia, în loc de albities; însa der. e fireasca în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezinta un semantism normal (cf. Bant doalb "carunt"), caruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adaugat cea de a doua nuanta. Albisoara (Puscariu, Dacor., III, 596 si REW 328) nu reprezinta lat. albula, ci este o metateza de la albisoara, cf. albisor. Pentru albulus în rom., cf. abur.
debilitant, DEBILITÁNT, -Ă adj. Care debiliteaza, slabeste. [Cf. fr. débilitant].
decorativ, DECORATÍV, -Ă adj. Care împodobeste; ornant, ornamental. ♢ Arte decorative = arte plastice aplicate în decorarea obiectelor de folos practic (mobila, ceramica etc.). [Cf. fr. décoratif, it. decorativo].
azbotextolit, AZBOTEXTOLÍT s. n. material electroizolant obtinut prin presare din tesaturi de azbest impregnate cu rasini fenolice. (< azb/est/ + textolit)
azbociment, AZBOCIMÉNT s. n. material rezistent dintr-un amestec de azbest si ciment, folosit la fabricarea de placi, tuburi etc.; eternit. (< rus. asbotement, n. com.)
azbestoză, AZBESTÓZĂ s. f. pneumoconioza provocata de inhalarea particulelor fine de azbest. (< fr. asbestose)
azbestolit, AZBESTOLÍT s. n. material de constructii pentru acoperisuri, usor, rezistent si ignifug, fabricat din fibre de azbest. (< fr. asbestolite)
azbest, ÁZBEST s. n. silicat natural de magneziu, cu contextura fibroasa, neinflamabil, la fabricarea tesaturilor si izolatorilor termici. (< fr. asbeste, gr. asbestos)
fleroos, fleroós, -oása, adj. (reg.) care vorbeste mult; limbut.
fofârnă, fofârna, fofârne, s.f. (reg.) femeie cârna care vorbeste pe nas.
fonfoană, fonfoána, fonfoáne, s.f. (reg.) femeie care vorbeste încurcat.
forfodii, forfódii s.f. pl. (reg.) minciuni, vorbe babesti.
diferenţă, DIFERÉNŢĂ s.f. 1. Deosebire, neasemanare, nepotrivire. ♢ (Log.) Diferenta specifica = trasatura caracteristica a unei notiuni, care o deosebeste de celelalte notiuni din genul cel mai apropiat. 2. (Mat.) Numar care arata deosebirea de marime dintre doua valori care se scad una din alta. ♦ Rezultatul unei scaderi. 3. Diferenta de nivel = deosebire de altitudine între doua puncte de pe suprafata globului terestru. 4. (Fiz.) Diferenta de faza = defazaj. [Var. diferinta s.f. / cf. fr. différence, it. differenza, lat. differentia].
discordant, DISCORDÁNT, -Ă adj. Lipsit de armonie. ♦ Care distoneaza; nepotrivit; strident. ♢ (Geol.) Strate discordante = strate a caror înclinare se deosebeste de înclinarea stratului peste care sunt depuse. [< fr. discordant].
disjunctiv, DISJUNCTÍV, -Ă adj. Care desparte, separa; care deosebeste; (gram.) care marcheaza o opozitie între idei, unind totusi cuvintele între ele. ♢ Propozitie disjunctiva (si s.f.) = propozitie coordonata care se gaseste într-un raport de excludere fata de coordonata ei; conjunctie disjunctiva = conjunctie care introduce o propozitie desjunctiva. ♦ (Log.; despre judecati) In care se admit cu privire la acelasi subiect note care se exclud între ele. [< lat. disiunctivus, cf. fr. disjonctif].
telefon, telefon- telefoane. Este un obiect electronic prin care poti sa vorbesti de la departare sau chiar de la apropiere
profa, profa nea zis ca exercitiul asta e bestial
hoharcă, hohárca s.f. (reg. deprec.) femei cârna care vorbeste pe nas.
eghilet, EGHILÉT s.m. Siret, gaitan care împodobeste uniformele anumitor militari. [< fr. aiguillette].
arap, aráp (arápi), s.m. – 1. (Înv.) Arab. – 2. Negru. Mr. arap, megl. rap. Tc. arab (Seineanu, II, 22; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 342); cf. ngr. ἀράπης, alb. arap, bg. harap (› megl.). Confuzia între "arap" si "negru" (care apare si în ngr. ἀράπης si ἀραπήνα), se explica prin comertul cu sclavi negri practicat de negustorii arabi si datorita caruia singurii negri cunoscuti în tarile române erau de provenienta araba. Der. arapca, s.f. (negresa, arapoaica), cf. bg., sb., rus. arapka; arapeasca, s.f. (dans tipic); arapesc, adj. (arab; negru); arapeste, adv. (în limba araba; ca arabii); arapie, s.f. (limba araba); arapila, s.m. (om brunet); arapime, s.f. (multime de arapi); arapina, s.f. (mulatru; porecla comuna pentru tigani), din tc. arabi, cf. ngr. ἀραπήνα; arapoaica, s.f. (negresa; femeie cu pielea si parul de culoarea neagra). – Dubletul neol. arab,, s.m. (arab), din fr. arabe (sec. XIX) a dat nastere unei alte serii de der.: arabesc,, s.n. din fr.; arabesc, adj. (arab); arabeste, adv. (în limba araba; ca arabii); arabic, adj. (arab); arabism, s.n.; arabist, s.m.
arăta, aratá (-t, -át), vb. – 1. A indica, a semnala. – 2. A prezenta, a înfatisa. – 3. A parea, a avea aspectul. – 4. A da de înteles. – 5. (Refl.) A avea viziuni, a crede cineva ca vede ceva (se construieste cu dat.). – 6. A expune, a explica. – 7. A explica, a face lectii, a ajuta la pregatirea temelor scolare. – 8. A corecta, a îndrepta; a învata minte. – Var. (Trans. de S.) areta. Mr. arat, istr. arǪtu. Lat. ratāre "a fixa, a determina". Semantismul se explica în lumina unor expresii ca fr. je suis bien fixé sur son compte, care înseamna je suis bien renseigné. Si a- poate fi lat. sau rom. Etimonul ratus, în forma •arratāre, fusese indicat de Candrea, Rom., XXXI, 301, si Éléments, 72 si 91, respins de Puscariu 108, si abandonat de Candrea, în GS, III, 423, a sugerat lat. •arretrāre si disimilat; dar problema semantica pare insolubila. Celelalte explicatii sînt insuficiente: lat. •arrectāre, de la rectus (Cihac, I, 82; Weigand, Jb, II, 221-3; DAR); se loveste de dificultati fonetice; lat. •elatāre (Meyer-Lübke, ZRPh., XIX, 574; Puscariu, Lat. ti, 10), dupa Puscariu 108, "wohl am besten passt, obwohl die Sinnesübergang nich ganz klar ist". Hasdeu 1557 indica lat •ad reputare, care nu pare posibil. Pascu, Beiträge, 9, presupune un •erettare, de la erectus, care este fara sens; iar Giuglea, Dacor., IV, 379, pleaca de la gr. ρέυος "membru, aspect", într-o explicatie prea fortata. Der. aratanie, s.f. (monstru, stafie); aratare, s.f. (demonstratie; dovada, proba; stafie); aratator, adj. (indicator); aratator, s.n. (deget cu care se arata; ac de ceas); aratatura, s.f. (indicatie; semnal, semn; monstru, stafie); aratos, adj.; aratosenie, s.f. (frumusete).
arăta, aratá (-t, -át), vb. – 1. A indica, a semnala. – 2. A prezenta, a înfatisa. – 3. A parea, a avea aspectul. – 4. A da de înteles. – 5. (Refl.) A avea viziuni, a crede cineva ca vede ceva (se construieste cu dat.). – 6. A expune, a explica. – 7. A explica, a face lectii, a ajuta la pregatirea temelor scolare. – 8. A corecta, a îndrepta; a învata minte. – Var. (Trans. de S.) areta. Mr. arat, istr. arǪtu. Lat. ratāre "a fixa, a determina". Semantismul se explica în lumina unor expresii ca fr. je suis bien fixé sur son compte, care înseamna je suis bien renseigné. Si a- poate fi lat. sau rom. Etimonul ratus, în forma •arratāre, fusese indicat de Candrea, Rom., XXXI, 301, si Éléments, 72 si 91, respins de Puscariu 108, si abandonat de Candrea, în GS, III, 423, care a sugerat lat. •ad reiterāre, redus la •arretrāre si disimilat; dar problema semantica pare insolubila. Celelalte explicatii sînt insuficiente: lat. •arrectāre, de la rectus (Cihac, I, 82; Weigand, Jb, II, 221-3; DAR); se loveste de dificultati fonetice; lat. •elatāre (Meyer-Lübke, ZRPh., XIX, 574; REW 2837; Puscariu, Lat. ti, 10), dupa Puscariu 108, "wohl am besten passt, obwohl die Sinnesübergang nich ganz klar ist". Hasdeu 1557 indica lat •ad reputare, care nu pare posibil. Pascu, Beiträge, 9, presupune un •erettare, de la erectus, care este fara sens; iar Giuglea, Dacor., IV, 379, pleaca de la gr. ρέυος "membru, aspect", într-o explicatie prea fortata. Der. aratanie, s.f. (monstru, stafie); aratare, s.f. (demonstratie; dovada, proba; stafie); aratator, adj. (indicator); aratator, s.n. (deget cu care se arata; ac de ceas); aratatura, s.f. (indicatie; semnal, semn; monstru, stafie); aratos, adj.; aratosenie, s.f. (frumusete).
îmbumbi, îmbumbí pers. 3 sg. îmbumbéste, vb. IV (reg.) a face bumbi (muguri), a înmuguri.
etos, ÉTOS s.n. Ansamblu de trasaturi morale specifice omului, unui grup social sau unei epoci; moralitate. ♦ Specific cultural al unei colectivitati. ♦ Caracter, morav, moralitate, ansamblu de norme si obiceiuri morale; parte a unui discurs în care se vorbeste despre moravuri. [Scris si ethos. / < lat., gr. ethos].
asbest, asbést s.m. – Minereu fibros de culoare alba. – Mr. azveste "var". Fr. asbeste, din gr. ἀσβέστης. Cuvîntul mr. reproduce pronuntarea din ngr.
hîrzob, hîrzób (hârzoábe), s.n. – 1. Funie, legatura. – 2. Cabestan. – 3. Candelabru de biserica. – 4. Tipar de brînza. – 5. Cosulet, mai ales cel care se pastreaza atîrnat, pentru a usca pastravi. – 6. (Trans.) Patina. Mr. vurzom. Bg. varzop "legatura" (Cihac, II, 136; Tiktin). Se spune, în general, despre toate obiectele care atîrna de o legatura. – Der. hîrzoaba, s.f. (sanda uzata); înhîrzobat, adj. (prevazut cu patine).
învrăjmăşitor, învrajmasitór, învrajmasitoáre, adj. (pop.) care învrajmaseste (dusmaneste, învrajbeste).
jimbi, jimbí pers. 3 sg. jimbéste, vb. IV (reg.) (despre dinti) a cadea. 2. a-si strâmba gura; a zâmbi; a omizi.
mogorogea, mogorógea s.m. (reg.) om care abia vorbeste, pe care nu-l poti întelege.
sursa, (sursa?) VLAHOFÍL, s. m., adj. m., pl. vlahofíli; f. sg. vlahofíla, pl. vlahofíle (Persoana) care aproba, admira, iubeste tot ceea ce este al vlahilor, ce vine de la vlahi. – Vlah + suf. -fil; (< fr. vlachophile).
babă, bába (bábe), s.f. – 1. Batrînica, bunica. – 2. Vrajitoare, ghicitoare. – 3. Peste, zglavoaca (Cotus gobio). – 4. Larva de albina. – 5. Stiulete de porumb fara boabe. – 6. (Bucov.) Stergar cu care se acopera borcanele cu fructe de padure, legat ca o basma de femeie. – 7. (Mold.) Cozonac cu stafide. – 8. Bîrna, par; în general bîrna de sprijin. – 9. Ac de facut gaici. – 10. Gaura, butoniera. – 11. La unele jocuri de copii, bile sau monede aruncate într-o groapa. – 12. (Arg.) Cafenea, cenaclu. Mr., megl. baba. Sl. baba (Miklosich, Slaw. Elem., 14; Cihac; Lokotsch 146; DAR), ca si bg., sb., slov., cr., pol., rus. baba, alb. babë, ngr. βάβα, βάβω (G. Meyer, Neugr. St., II, 15), toate cu sensuri care oscileaza între cel de "batrîna" si cel de "bunica". Si sensurile secundare coincid în general cu cele din limbile slave (pentru amanunt, cf. DAR). Sensurile 3-6 de bazeaza pe o presupusa asemanare a obiectului cu o batrîna; sensurile 8-11 sînt asociatii de idei ireventioase între notiunea de "femeie" si cea de "a suporta" sau "a primi". Sensul 7, care prin natura apartine grupului 3-6, pare a deriva direct din pol., ca si fr. baba. În sfîrsit, sensul 12 pare a se întemeia pe dubla echivalenta "batrîna" si "sotie" (cf. babatie), pe de o parte, si "sotie" = "camin" = "cafenea", pe de alta. – Sensuri speciale: zilele Babei, primele noua zile din martie, sfîrsitul iernii (trebuie sa se înteleaga zilele babei Dochia, personaj din mitologia populara care are corespondent în mitologia altor popoare; cf. bg. babini dni, ngr. οί μέρες τῆς γριᾶς, it. din Otranto i giorni della vecchia, prov. li jour de la vièio; materiale la Rohlfs, Quellen, 21-22); baba oarba "joc de copii", cf. bg. slepa baba, iud. sp. papasiéga, care pare a fi rezultatul unei combinatii între baba [oarba] cu [gaina] oarba. Der. babalau, babalau, s.m. (babalîc); babar, s.m. (om casatorit; batrînel); babaret, s.n. (adunare de babe); babarie, s.f. (descîntec; leac în medicina populara); babatie, s.f. (baba; nevasta); babesc, adj. (propriu babelor); babeste, adv. (ca babele); babi, vb. (a îmbatrîni); baboi, s.m. (vrajitoare batrîna); babornita, s.f. (baba decrepita). Toate der. sînt normale. Din sl. babuška, forma dim., provine babusca, s.f. (babuta; peste de Dunare, Leuciscus rutilus; pasare batrîna, care nu mai cînta; butoniera), al carei pl. este babuste, cu prima întrebuintare, si babusti în celelalte cazuri. – Cf. babca, babita.
avantren, AVANTRÉN s. n. 1. partea anterioara a unei masini agricole pe roti. ♢ antetren. 2. (text.) ansamblu de valturi cu dinti si caneluri dintr-un dispozitiv de cardare care zdrobeste resturile vegetale atasate de flocoanele de lâna. (< fr. avant-train)
năgubi, nagubí, pers. 3 sg. nagubéste, vb. IV (reg.) a napadi.
idolatru, IDOLÁTRU, -Ă adj., s.m. si f. (Cel) care se închina idolilor. ♦ (Fig.) (Cel) care iubeste (pe cineva sau ceva) cu pasiune. [< fr. idolâtre, lat. idolatris].
bădăran, badarán (badaráni), s.m. – Mitocan, necioplit. Mag. badaró "persoana care vorbeste grosolan", cu suf. -an (DAR). Cuvîntul mag. s-a pastrat în Mold. ca nume de familie (Badarau) si badarau, s.n. (turta de porumb cu brînza), termen de circulatie restrînsa, care pare a se explica prin notiunea intermediara de "amestecat" sau "compus" (Scriban). Nu sînt probabile relatiile stabilite de Tiktin cu bade, si de Löbel cu tc., per. bedran "licentios". Nici der. din tig. bedoro "flacau, fata" nu pare sigura (Graur 123), bedoran "taran" (primul cuvînt pare der. din mag. si al doilea din rom.). Der. badaranca, s.f. (femeie cu apucaturi grosolane, mojica); badaranesc, adj. (grosolan, mojic); badaranie, s.f. (grosolanie, mitocanie); badaranos, adj. (grosolan).
noi, noi1 s. pl. (reg.) 1. (în superstitii) cenusa, carbuni, frunze etc. (noua elemente), care intra în compozitia unor leacuri babesti. 2. (urmat de determinarea "de apa") roua; zori. 3. (în expr.) a lua noi = a lua apa neînceputa pentru descântece si leacuri babesti; a fi luat noi = a nu spune nimic, a tacea chitic; a se îmbolnavi de reumatism.
băşcălie, bascalíe (bascalíi), s.f. – Mustruluiala. Ţig. baštali "sa (de calarit)" (Graur 127); semantismul prezinta analogii curioase cu fr. mettre sur la sellette si, în parte, cu rom. însela. Dupa Vasiliu, GS, VII, 103, ar fi o simpla var. de la bascalui, de la basca. – Der. bascali, vb. (a mustra, a dojeni); besteli, vb. (a mustra), pe care Dragan, Dacor., VI, 263 îl deriva cu putin succes din mag. bestya "animal".
băşică, basíca (basíci), s.f. – 1. Vezica. – 2. Glob. – 3. Bula, bulbuc. – Var. besica. Mr. bisica, megl. bisoca. Lat. vessica (Puscariu 189; REW 9276; Candrea-Dens., 141; DAR); cf. alb. mesikë, it. vescica, fr. vessie, sp. vejiga, basc. bišika, port. bexiga. Der. basica, vb. (a face basici); basicata, s.f. (varietate de struguri); basicos, adj. (cu basici); basicos, s.m. (arbust, Coluta arborescens); basicuta, s.f. (Gentiana asclepiadea); Vb. a basica poate deriva si direct din lat. vessῑcāre (cf. Puscariu 188; REW 9277 si mr. mbisic, abruz. avvešekkà). Din rom. provine bg. bŭšŭka (Capidan, Raporturile, 228), sb. bešika si rut. bešyka (Miklosich, Wander., 8 si 12, Candrea, Elemente, 407; Berneker 53), si probabil ngr. μπετσϰώνω "a bate, a ciomagi" (G. Meyer, Neugr. St., II, 76) si sb. beška "varietate de struguri" cf. basicata. – V. si bestea.
beştea, besteá (-éle), s.f. – (Trans. de Sud-Vest) Basica pe limba, puschea. Lat. •vēssῑcella, dim. de la vēssῑca (Densusianu, Graiul din Ţara Hategului, 53; REW 9277a; Rosetti, I, 159). Cf. basica.
besactea, besacteá (-éle), s.f.- Cutie, sipet. – Var. besacté, bisacte(a), bisacte(a). Tc. bestahta (Roesler 589; Seineanu, II, 47), cf. ngr. μπεζαϰτᾶς.
beschie, béschie (béschii), s.f. – Ferastrau de mîna. Var. bestie, bischie; baschie, s.f. (instrument cu care dulgherii strîng cercurile la butoaie). Tc. biçki "cutit, ferastrau de mîna" (DAR, Scriban), de unde bg., sb. bičkiia, mag. bicska; cf. briceag.
bestie, béstie (béstii), s.f. – Animal, vietate. It. bestia (sec.XIX). – Der. bestial, adj. si bestialitate, s.f., din fr.
bestie, béstie (-ii), s.f. – Animal, vietate. It. bestia (sec.XIX). – Der. bestial, adj. si bestialitate, s.f., din fr.
păliş, palís, -a, s.n., s.f., adv. (reg.) 1. (s.n.) vânt amestecat cu ninsoare sau cu ploaie care te izbeste piezis. 2. (s.f.) vorba prosteasca. 3. (adv.) oblic, piezis; dintr-o parte; (fig.) nepotrivit, în mod gresit; (fig.) peltic.
pângăricios, pângariciós, pângaricioása, adj. (reg.) 1. care vorbeste urât, necuviincios. 2. care manânca lucruri oprite, spurcaciuni.
pângăriciune, pângariciúne, pângariciúni, s.f. (înv. si reg.) 1. pacat. 2. lucru murdar, scârbos; spurcaciune, pângaritura. 3. aliment interzis de biserica în perioada postului. 4. mâncare gatita prost, care produce scârba. 5. om care vorbeste urât, necuviincios; pângâritura. 6. persoana care manânca de dulce în zilele de post.
pârpălatic, pârpalátic, pârpalática, adj. (reg.) 1. care vorbeste repede, pripit si în vârful limbii. 2. peltic. 3. care este foarte activ, care se agita mult si fara rost; pripit, zorit, iute.
pârpălatic, pârpalátic, -a, adj. (reg.) 1. care vorbeste repede, pripit si în vârful limbii. 2. peltic. 3. care este foarte activ, care se agita mult si fara rost; pripit, zorit, iute.
pârpâit, pârpâít1 adj., s.m. (reg.) (persoana) care vorbeste repede si neclar.
piocit, piocít2, piocíta, adj. (reg.; despre oameni) 1. care vorbeste subtire, pitigaiat. 2. care vorbeste încet, slab, stins.
întrerupe, ÎNTRERÚPE vb. III. tr., refl. A (se) rupe continuitatea unui lucru, a (se) opri brusc (o lucrare, o actiune etc.). ♦ A lua cuvântul cuiva în timp ce vorbeste. [P.i. întrerúp, perf. s. -rupsei, part. -rupt, var. întrerumpe vb. III. / dupa fr. interrompre].
lateral, LATERÁL, -Ă adj. 1. De pe o latura, de pe laturi, laturalnic. ♢ Arie laterala (sau periferica) = zona situata la periferia teritoriului în care se vorbeste un dialect sau o limba. ♦ (Fig.) Secundar, îndepartat, fara legatura directa cu ceva. 2. Consoana laterala (si s.f. ) = consoana articulata cu vârful limbii pe palatul tare, lasând aerul sa se scurga de o parte si de alta a limbii. [Cf. fr. latéral].
polfăit, polfaít2, -a, adj. (reg.) 1. care manânca încet, molfaind în gingii. 2. care poarta luleaua în gura în timp ce fumeaza. 3. care vorbeste cu greutate si nedeslusit.
porumbeşti, porumbésti adj. pl. (reg.; în sintagma) prune porumbesti = prune mici si negre ca porumbele (fructele porumbarului).
bour, boúr (bóuri), s.m. – 1. Taur salbatic, bou sur. – 2. (Mold., rar) Bou. – 3. Capat încovoiat al unui obiect. – 4. Emblema, stema, pecete a Moldovei. – 5. (Înv.) Impozit pe vin. – 6. (Adj.) Se spune despre coarnele îndoite în asa fel încît se unesc la vîrfuri. – Var. buar, buor, boar, bo(ho)r, toate înv. Lat. būbalus (Tiktin, ZPRh., XII, 221; Puscariu 214; REW 1351; Candrea-Dens., 172; Philippide, II, 635; DAR); cf. alb. bualj, v. fr. bugle, sp. bubalo. Lat. bubalus se alterase deja, cf. bobulum "bestia silvatica, habet cornibus magnis" (Silos 58). Este de ademenea posibil sa fi existat o confuzie cu lat. bubulus "tauras", ceea ce ar fi usurat confuzia ulterioara între cele doua animale, bou si bour, prin intermediul unei singure denumiri. Cipariu, Arhiv., considera ca bour este reprezentant al lat. bos urus. Der. boura, vb. (a îndrepta, a înalta, a ridica); bourean, s.m. (bou; nume propriu de bou), pe care Candrea-Dens.,169, îl deriva de la bou; cf. opinia contrara a lui Pascu, Beiträge, 16; bourel, s.m. (bour tînar; melc; animal, Lucanus cervus; pasare, aurel; instrument muzical popular); bourel, adj. (ascutit, cu vîrf); bouresc, adj. (de bour); bouri, vb. (a ridica, a îndrepta); bourie, s.f. (grajd de boi); bouriu, adj. (ascutit, cu vîrf). Trebuie adaugat probabil aici bur, care apare numai în expresia destul de rara, bou bur "bou balan". Dupa Diculescu, Dacor., IV, 398 (cf. REW 1416) ar fi vorba de lat. burrus. Dar ar putea fi si una din diferitele formule de reducere a lui bour, cf. buar, boor › bor. Aceasta reducere, care ar fi normala (cf. nour › nor), s-a oprit probabil întrucît cuvîntul a iesit mai mult sau mai putin din uz, o data disparut animalul (cf. Candrea-Dens., 172; dupa Graur, BL, III, 53, conservarea lui ou se datoreaza influentei lui r).
preaiubitor, preaiubitór, preaiubitoáre, adj. (înv.) 1. (persoana) care iubeste foarte mult, care manifesta multa afectiune. 2. (substantivat) persoana care comite un adulter, care traieste în mare desfrâu.
modern, MODÉRN, -Ă adj. 1. Nou sau relativ recent, din timpurile prezente; actual. ♢ Limba moderna = limba vie, care se vorbeste în prezent. ♦ (Despre forme de învatamânt) În care disciplinele umaniste au un rol preponderent, preferential. 2. La moda, potrivit ultimei mode. [< fr. moderne, cf. lat.t. modernus].
monolog, MONOLÓG s.n. 1. Scena dintr-o piesa de teatru în care vorbeste un singur personaj. ♦ Mica piesa comica recitata de un singur personaj. ♢ Monolog interior = modalitate specifica prozei de analiza psihologica, în care un personaj introspecteaza propriile stari sufletesti. 2. Vorbire cu sine însusi a cuiva. [Pl. -oage, -oguri. / cf. fr. monologue, gr. monologos < monos – singur, logos – vorbire].
robesc, robésc, -eásca, robésti, adj. (înv.) de rob, al robilor.
robeşte, robéste adv. (înv.) ca un rob, supus, devotat.
sângerică, sângeríca s.f. (reg.) 1. numele a trei plante: sincerita, buruiana-surpaturii, feciorica. 2. sorbestrea. 3. meisor.
scăpător, scapatór, scapatoáre, adj., s.m. si f. 1. (adj., s.m. si f.; înv.) care scapa, (se) salveaza (dintr-o situatie neplacuta); care elibereaza, dezrobeste. 2. (s.f. art., reg.) loc unde se refugiaza copiii, ca sa nu fie prinsi, la jocul "de-a prinselea".
slăbitor, slabitór, slabitoáre, adj. (înv.) 1. care slabeste, care pierde din greutate, care se jigareste. 2. (despre medicamente, tratamente si efectele lor) care slabeste puternic, atonic. 3. (substantivat, n.) solutie care se foloseste pentru reducerea densitatii imaginii fotografice.
seca, séca s.f. sg. (reg.; precedat de prenumele unei femei) termen de respect folosit de cineva când se adreseaza unei femei în vârsta sau când vorbeste despre ea; matusa, lele, tata.
sfâcâit, sfâcâít, -a, adj. (reg.; despre oameni) care se grabeste; care se misca cu repeziciune.
somniloc, somnilóc, -a, adj. (înv.; despre oameni) care vorbeste în timpul somnului.
căpăstru, capắstru (capéstre), s.n. – 1. Portiune de harnasament care se pune pe capul calului. – 2. Suvoi de apa de la titirezul cosului de moara. – Mr. capestru, caprestu, megl., istr. capestru. Lat. capῑstrum (Puscariu 272; Candrea-Dens., 243; REW 1631; DAR), cf. alb. kapistrë, it. capestro, prov., cat. cabestre, fr. chevêtre, sp. cabestro, port. cabresto. – Der. capastra (var. încapastra), vb. (a duce de capastru, a conduce;a înconjura ogorul cu o brazda care indica limitele acestuia; a înconjura un chenar cu un tiv de siguranta), care poate reprezenta lat. capῑstrāre (Candrea-Dens., 245; REW 1630); capastrui, vb. (a duce de capastru); capestreala, s.f. (însailare dubla în jurul unui petic). Din rom. provine rut. kapestra (Candrea, Elemente, 404; Berneker 485).
orator, ORATÓR s.m. Cel care tine un discurs; vorbitor (la o conferinta etc.); om care are darul vorbirii, care vorbeste frumos. [Cf. lat. orator, fr. orateur].
ornant, ORNÁNT, -Ă adj. Care împodobeste. [Cf. fr. ornant].
grăieşte, graieste , vorbeste
caţa, cáta interj. – Imita strigatul cotofenei, si prin extensie, orice cuvînt sau mod de a vorbi strident sau îndaratnic. Creatie expresiva, cf. numele acestei pasari, cotofana si clanta; pentru compunere, cf. •chit, hat, cutu. Se foloseste adesea cu reduplicare. – Der. catai, vb. (a striga cotofana; a sta la taifas); cîta, s.f. (bibilica); cata, s.f. (persoana care vorbeste mult, moara-stricata; persoana bîrfitoare; zdreanta, cîrpa; Arg. procuror; bîta cu cîrlig folosita de ciobani). Pentru trecerea semantica de la ideea de "bîrfa" la "cîrlig", cf. clanta, clont, cioc. Totusi se considera în general ca avînd sensul de bîta, cata este cuvînt diferit, der. de la acata (Puscariu 7; REW 1662; DAR); der. în sens contrar pare mai probabila. Cataon, s.m. (porecla data grecilor), este un der. de la cata "gaita" cu suf. expresiv -un, cf. gargaun (dupa Philippide, Viata rom., V (1907), 38; Bogrea, Dacor., I, 552; Gáldi 160, din ngr. ϰάτσα "capra"); der. cataoni, vb. (a greciza). Din rom. provine rut. kaca "bîta" (Candrea, Elementele, 403).
cocalar, Cocalar, cocalari. s. m. (arg.) Cocalarul este un om deosebit, cu sentimente, pasiuni si visuri. Din cauza modului în care se îmbraca, vorbeste si se comporta, multi oameni îl trateaza cu lipsa de respect, lehamite sau chiar îl ignora si ocolesc. Pentru a întelege mai bine un cocalar trebuie sa-l cunosti mai întîi: Cocalarul automobilist Cunoscut în cartier pentru cel mai rezistent scotch de pe farurile masinii, cocalarul automobilist este o întreaga enciclopedie auto & tuning. Neon, luneta, lampi de pozitie albastre, autocolante (BOSS, SONY, 2fast4u, Need4Speed). Transforma orice Oltcit model 1983 în vedeta gratarului de duminica de pe Straulesti. Deseori în trening, conduce sprijinit de tetiera scaunului din dreapta aruncînd priviri sfidatoare pe sub parasolarul 'sport' (cît jumatate din parbriz). Boxa trebuie sa fie boxa si din ea trebuie sa se auda, în functie de talentul cocalarului, manea, parazitii sau house. Cocalarul meloman Când se întîmpla sa nu fie bun cunoscator si dansator de manele, cocalarul este de partea cealalta a baricadei. La fel de redus încît sa se proclame 'rapper' sau 'rocker', îsi poarta cu demnitate tricoul cu Eminem sau are, evident, un aer superior în hanoracul lui cu Linkin Park. Toti astia se întîlnesc la concertele organizate de primarie si-si etaleaza slapii, maio-ul, chilotii aparent neglijent iesiti din blugi, numarul de pe tricou sau garderoba nike. Campioana Cocalarul de sex feminin se intituleaza gagica, talentata, versata sau campioana. Ea este, în acceptiunea oricarui ghertoi, fie 'femeia'/'fata' cuiva, fie curva. Evident ca ea se numeste ca e proasta, pentru contrast. Ea este desavîrsita daca e îmbracata în roz, daca a participat la Miss Ţandarei sau daca are poze de la mare în pozitii din reviste. Îi place sau învata sa-i placa sa danseze. Lasciv e mai bine, pe masa e perfect. Microbistul Un oagar senzational trebuie sa fie si microbist si sa-i sada bine în postura de ninja cu fular. El face parte din brigazi cu nume italienesti pentru a fi mai puternic decît dusmanul. Samânta calda de floare îl face si mai puternic. Cocalarul electronic Cocalarul electronic, asa cum a fost denumit de trupa aceea pe a carei muzica dau din buci în do major campioanele si care compune clisee pentru bagabonti, îsi duce viata pe irc. Deghizat în iubtz3l sau altfel, se baga în seama cu dulcika16, Dea}{18 si fac schimb de poze. Este mai valoros atunci cînd are sait personal (un fel de carte de vizita) cu bine-cunoscutele 'poze cu mine', 'poze cu mine lînga o masina tare', 'poze cu mine lînga o vedeta', deci lol.
paronim, PARONÍM s.n. Cuvânt care se aseamana ca sunete, dar se deosebeste ca sens de alt cuvânt. [< fr. paronyme, cf. gr. para – alaturi, onoma – nume].
patriot, PATRIÓT, -Ă s.m. si f. Cel care îsi iubeste patria si este devotat poporului sau, fiind gata sa lupte pentru interesele tarii sale. [Pron. -tri-ot. / < gr. patriotes, cf. fr. patriote, germ. Patriot].
peristil, PERISTÍL s.n. Sir de coloane care margineste un edificiu, o gradina etc. sau împodobeste fatada unei cladiri, formând un fel de galerie. [Pl. -luri, -le. / < fr. péristyle, cf. gr. peristylon < peri – împrejur, stylos – coloana].
persoană, PERSOÁNĂ s.f. 1. Fiinta omeneasca; om; individ, ins. ♦ În persoana = a) personal, însusi; b) în carne si oase. ♦ (Jur.) Persoana fizica = om privit ca subiect cu drepturi si obligatii; persoana juridica = întreprindere, institutie etc. careia legea îi acorda drepturi si datorii, fiind recunoscuta ca subiect de drept. 2. Categorie gramaticala a pronumelui si a conjugarii verbelor, care indica pe vorbitor, pe cel caruia i se adreseaza sau pe cei despre care se vorbeste. [< lat. persona, cf. it. persona, fr. personne].
personalitate, PERSONALITÁTE s.f. 1. Ceea ce caracterizeaza o persoana si o deosebeste de oricare alta; caracterele proprii ale unei persoane; originalitate, individualitate. ♦ (Jur.) Personalitate juridica = calitatea de a fi persoana juridica. 2. Om de seama, important, persoana cu calitati si merite deosebite într-un domeniu de activitate (stiinta, arta, viata social-politica etc.). 3. (Rar; la pl.) Cuvinte jignitoare, aluzii tendentioase la adresa cuiva. [Pl. -tati. / cf. fr. personnalité, it. personalità].
şerbeşte, serbéste adv. (înv.) ca serbii; în mod servil.
cerb, cerb (-bi), s.m. – Mamifer rumegator de padure, cu coarne bogate. – Mr. terbu, megl. terb. Lat. cervus (Puscariu 339; Densusianu, Hlr., 105; Candrea-Dens., 306; REW 1850; DAR); cf. it., port., cat. cervo, prov. cer(v), fr. cerf, sp. ciervo. – Der. cerboaica (var. cerboaie), s.f. (femela cerbului); cerban, s.n. (nume de bou); cerbana, s.f. (nume de vaca); cerbar, s.m. (radasca); cerbarie, s.f. (parc, rezervatie pentru cresterea cerbilor); cerbeste, adv. (ca cerbii). REW 1843 considera ca cerbar reprezinta direct lat. cĕrvārius.
şondramondra, sóndra-móndra interj. (reg.) cuvânt cu care este ironizat cineva care vorbeste incoerent.
adj, adj. tacut, care tace, care vorbeste putin, laconic, taciturn.
ştiolfăit, stiolfaít2, -a, adj. (reg.) 1. ud; murdar de noroi. 2. care abia molfaie mâncarea în gingii. 3. care vorbeste anevoie, nedeslusit. 4. stirb; batrân.
tăinaş, tainás, tainási, s.m. (reg.) persoana care vorbeste în taina cu altii.
chior, chiór (chioára), adj. – 1. Care vede numai cu un ochi. – 2. Sasiu. – 3. Miop. – 4. Opac, care da o lumina slaba. – 5. (Arg.) As, carte de joc cu numarul unu. – 6. (Arg.) Sarac, nevoias. – Mr., megl. chior. Tc. kör "orb" (Roesler 596; Miklosich, Türk. Elem., II, 111; Berneker 680; Seineanu, II, 114; Meyer 140; Lokotsch 1207); cf. alb. kjor, sb. cór, si de asemenea alb. göre "nenorocit". Nu circula în Trans. (cf. ALR, I, 57). Pentru expresia apa chioara, cf. chiar. Dubletul ceur (sasiu), care circula în Banat si pe care Cretu 312 îl deriva din lat. caeculus, reprezinta sb. cór. Der. chioara, s.f. (para), în loc de para chioara (s-a spus despre monedele gaurite, care încetau sa mai aiba valoare de circulatie); chiorî, vb. (a scoate un ochi; a orbi, a-si pierde vederea; a se uita sasiu; a indica); chiorie, s.f. (defectul de a fi sasiu; miopie); chiorila, s.m. (porecla pentru miopi); chiorîs, adv. (cu un singur ochi, închizînd un ochi; piezis; orbeste, fara sa se uite).
rozetă, ROZÉTĂ s.f. 1. Rezeda. 2. Element decorativ în forma de roza de dimensiuni mici, care împodobeste un obiect, o piatra etc. ♦ Placa rotunda în forma de nasture, purtata în trecut de catre militarii din cavalerie, prinsa în partea de sus, din fata a cizmei. 3. (Arhit.) Deschidere circulara cu vitralii, caracteristica pentru catedrale gotice, asezata pe fatada; rozasa, roza (4). 4. (Tehn.) Element de legatura, de suspensie sau de protectie a unei tije, ca un guler marginal. [< fr. rosette].
uib, uib (oib) s.n. (reg.; în expr.) uibul locului = orbeste, la noroc, pe nimereala.
rusofil, RUSOFÍL, -Ă adj., s.m. si f. (Cel) care iubeste tot ceea ce este rusesc; filorus. [< fr. russophile].
satir, SATÍR s.m. (Mit.) Divinitate a padurilor imaginata cu o fata bestiala, cu corpul paros, cu picioare si coarne de tap. ♦ (Fig.) Om desfrânat, libidinos; cinic. [Acc. si sátir. / < fr. satyre, lat. satyrus, gr. satyros].
cîţ, cît interj. – Se foloseste pentru a speria pisicile. Creatie expresiva. Der. cîtîi, vb. (a speria pisica); cît-mît, s.m. (obicei popular din joia din Saptamîna Mare). De aceeasi origine este cata, interj. care imita strigatul cotofanei, de unde cata-cata, interj. care exprima vocea unei femei vorbarete, si cata, s.f. (gaita, femeie care vorbeste mult); catai, vb. (a cîrîi, a flecari), pe care Cihac îl pune în legatura cu sb., cr. kvocati, sl., ceh. kvokati "a cîrîi".
cîţ, cît interj. – Se foloseste pentru a speria pisicile. Creatie expresiva. Der. cîtîi, vb. (a speria pisica); cît-mît, s.m. (obicei popular din joia din Saptamîna Mare). De aceeasi origine este cata, interj. care imita strigatul cotofanei, de unde cata-cata, interj. care exprima vocea unei femei vorbarete, si cata, s.f. (gaita, femeie care vorbeste mult); catai, vb. (a cîrîi, a flecari), pe care Cihac îl pune în legatura cu sb., cr. kvocati, sl., ceh. kvokati "a cîrîi".
clanţ, clant interj. – Imita zgomotul produs de o încuietoare sau un zavor, o foarfeca, izbirea dintilor etc. Formatie expresiva, identica urmatoarei. – Der. clant, s.n. (gura, cioc); clanta, s.f. (clampa, ivar, zavor; gura-sparta, moara-stricata, om certaret; masca folosita în jocurile populare de Craciun); clantos, adj. (vorbaret; certaret); clantanog, adj. (certaret, gîlcevitor); clantau, s.m. (gura-sparta, om care vorbeste mult; avocat); clanta(n)i (var. clentani), vb. (a tremura, a-si izbi dintii; a face zgomot cu clanta, a încerca la usa; a barfi, a umbla cu vorbe; a cauta cearta, a face scandal; a face zgomot obiectele de metal cînd se misca); clantaneala (var. clantanit, clantanitura), s.f. (faptul de a clantani; trancaneala); clantanitor, adj. (care tremura). Întîlnirea cu germ. Klincke, fr. clenche, mag. k(e)lincs pare întîmplatoare. Din rom. provine bg. kljanca (Capidan, Raporturile, 222). – Cf. clot.
subestima, SUBESTIMÁ vb. I. tr. A subaprecia, a subevolua. [P.i. -mez. / dupa fr. sous-estimer].
subestimare, SUBESTIMÁRE s.f. Actiunea de a subestima. [< subestima].
subevalua, SUBEVALUÁ vb. I. tr. A pretui sub valoarea reala; a subestima, a subaprecia. [Pron. -lu-a, p.i. 3,6 -ueaza, ger. -uând. / cf. fr. sous-évaluer].
subiect, SUBIÉCT s.n. 1. Materie, chestiune de care se ocupa cineva, despre care se vorbeste. ♦ Pricina, motiv. ♦ Totalitatea evenimentelor, a întâmplarilor ce se petrec în desfasurarea unei naratiuni epice sau dramatice. 2. Partea principala a unei propozitii care indica cine îndeplineste sau cine sufera actiunea verbului. ♦ (Log.) Parte, termen al unei judecati despre care se afirma sau se neaga însusirea exprimata de predicat. // s.m. (Fil.) Omul ca fiinta înzestrata cu constiinta si vointa. [Pron. -bi-ect. / < lat. subiectus].
superior, SUPERIÓR, -OÁRĂ adj. 1. Asezat în partea de sus; deasupra, de sus. ♦ (Despre cursuri de apa) Care se afla spre izvor. 2. Care are un loc înalt (într-o ordine, într-o ierarhie). 3. Care se distinge, se deosebeste prin calitati, prin merite deosebite; care este la un nivel mai înalt. ♦ Matematici superioare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe. // s.m. si f. Cel care ocupa un loc mai important într-o ierarhie fata de cei pe care îi are în subordine; cel care are un grad mai mare decât altul. [Pron. -ri-or. / cf. lat. superior, fr. supérieur].
copciolog, copciológ (copcioloáge), s.n. – Suvita de blana care împodobeste dolmanele si hainele de blana. Mag. kapsoló (Draganu, Dacor., IX, 208). Candrea si DAR propusesera mag. kapcsolék "adaos", ipoteza respinsa de Draganu. În Banat, Gáldi, Dict., 173, pune în legatura cuvîntul mag. cu rom. copca.
televorbitor, TELEVORBITÓR s.n. Instalatie telefonica speciala care permite ca vocea celui care vorbeste sa fie auzita simultan de mai multe posturi. [< tele- + vorbitor].
coţăi, cotaí (-ắesc, -ít), vb. – 1. A misca din coada. – 2. (Refl.) Despre cîini, a se împerechea. – Var. cotoi. Creatie expresiva, a carei intentie primitiva este imitarea unei miscari ritmice, cf. bîtîi, hîtîi, motaî; caracterul sau imitativ este dovedit, în plus, de terminatia caracteristica -ai, cf. colcai, fosgai, etc. Ca si în alte cazuri, coincide cu alte creatii spontane, cu care nu poate avea legatura directa, cf. it. cozzare (› fr. cosser) "a lovi cu coarnele", sau slov. kùcati "despre animale, a se împerechea", a carui origine expresiva este evidenta (pentru it. cozzare se propune traditional un lat. •cottiare, însa cf. Prati). DAR crede ca este vorba de doua cuvinte diferite, si pune în legatura primul sens. cu rut. kocofist "codobatura", si pe al doilea cu cateli, ambele ipoteze la fel de improbabile. Dupa Cihac, II, 77, în legatura cu rus. kotitisja "despre pisici, a fata". Der. cotaiala, s.f. (împerechere, la cîini; Arg., copulatie în general); cotac, s.m. (peste dintr-o specie nedefinita; persoana slaba), pentru al carui prim sens cf. fita; cotoi, s.m. (tînc, pusti); cotovei, s.m. (catel); cotoveica, s.f. (femeie stricata); cotob, adj. (palavragiu, flecar; nesupus, recalcitrant); cotobai, vb. (a scociorî, a iscodi), var. de la cociobai; cotobani (var. cotopani, cotopeni, cotofeni), vb. refl. (a se ridica, a se înalta; a se mîndri, a se împauna; a se stradui); cotobîra (var. cotoliga), s.f. (Trans., veverita), cf. rut. kocobirca; încotopi, vb. (despre cocosi, a calca gaina), cuvînt care lipseste în dictionare (cf. Macedonski: cocosii se apucau sa încotopeasca puicile prin balarii); cotofana, s.f. (pasare, Pica caudata; femeie care vorbeste mult; traversa), a carui der. se explica pornindu-se de la cotofeni "a se împauna", datorita îngîmfarii atribuite acestei pasari în mentalitatea populara. Acest ultim cuvînt s-ar explica, dupa Cihac, II, 652 si Scriban, pornind de la ngr. ϰότζυφας "sturz"; dupa Tiktin, în legatura cu it. gazza. DAR oscileaza între a-l pune în legatura cu cotai, sau cu rut. kocofist "codobatura"; cotoflic, s.n. (coada de porc), cuvînt folosit aproape exclusiv în ghicitori); cotula (var. cotusca), s.f. (femeie provocatoare); cotus, s.m. (persoana bagacioasa). Cf. cotei.
timbru, TÍMBRU s.n. 1. Imprimat de dimensiuni mici care serveste ca dovada pentru plata unor impozite, a unor taxe sau a unor cotizatii; (p. ext.) stampila cu care se imprima unele imprimate de acest fel. ♦ Timbru sec = imagine imprimata în relief pe hârtie, cu ajutorul unei stampile de metal. 2. Taxa reprezentând valoarea unui timbru (1) platita în numerar unei administratii publice. 3. (Fiz.; muz.) Calitate a unui sunet prin care acesta se deosebeste de un sunet de aceeasi înaltime produs de un alt izvor sonor. 4. (Herald.) Termen prin care se întelege coiful heraldic cu cimierul si lambrechinii sai. [< fr. timbre, cf. it. timbro].
trilingv, TRILÍNGV, -Ă adj. Care vorbeste trei limbi. ♦ Scris în trei limbi. [Cf. fr. trilingue, lat. tri- – trei, lingua – limba].
turfist, TURFÍST s.m. (Liv.) Cel care iubeste cursele de cai, care asista la ele. [Cf. fr. turfiste].
unilingv, UNILÍNGV, -Ă adj. 1. Scris într-o singura limba; monolingv. 2. Care vorbeste o singura limba. [< fr. unilingue].
cuvînt, cuvînt (cuvínte), s.n. – 1. Termen, vorba. – 2. Vorbit, taifas. – 3. (Înv.) Discurs. – 4. Verb, învatatura a religiei. – 5. (Înv.) Stire, veste, noutate. – 6. Proverb, zicala. – 7. Ordin, dispozitie. – 8. Fagaduinta, promisiune, siguranta. – 9. (Înv.) Raspuns, lamurire. – 10. (Înv.) Disputa, controversa. – 11. Ratiune, motiv, cauza, pricina. – Mr. (cuvenda), istr. cuvint. Lat. conventum "reuniune" (Puscariu 478; REW 2194; DAR; Philippide, II, 638; Densusianu, GS, II, 15). Cuvîntul exista în celelalte limbi romanice cu un semantism foarte diferit; pentru sensul rom., cf. si alb. kuvënt "conversatie", ngr. ϰουβέντα "conversatie" ca si ngr. ὁμιλία "reuniune" si "conversatie", sl. sŭborŭ "reuniune" si sb. zbor "conversatie" etc. Aceasta coincidenta îi determina pe unii filologi sa explice semantismul romanic printr-un fond comun balcanic, cf. Berneker 52 si Sanfeld 34. În rom. este cuvînt general folosit, si imaginea pe care o da ALR, I, 28, asupra folosirii sale este extrem de deficienta. Der. cuvînta (istr. cuvîntu), vb. (a vorbi, a grai, a spune; a sta la taifas, a conversa; a tine un discurs; a declara), pe care Puscariu 480 si DAR îl considera a proveni direct din lat. conventāre, cf. alb. kuvendoń, ngr. ϰουβεντιάζω; cuvîntator, adj. (care vorbeste, care poate vorbi; rational; chibzuit); necuvîntator, adj. (fara grai, care nu poate vorbi; fara ratiune, animalic); cuvîntaret, adj. (înv., rational, înzestrat cu ratiune); cuvîntatorie, s.f. (înv., elocinta); cuvintelnic, s.n. (înv., dictionar, glosar); precuvîntare, s.f. (prefata), înv., formatie literara pe baza sl. prĕdŭslovije (Candrea). Cf. binecuvîntare.
bestseller, bestséller (angl.) [ller pron. lar] (best-sel-) s. n., pl. bestsélleruri
drob, drob (-bi), s.m. – 1. Bucata. – 2. Bulgare de sare gema. – 3. Maruntaie de pasare, si, în special, de miel. – 4. Fel tipic de mîncare, din maruntaie de miel învelit în prapur. – Mr. drob. Sl. drobĭ, cf. bg., sb. drob, rus. drobĭ "bucata" (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 102; Conev 43 si 90). Pentru semantism, cf. bg. drob "plamîn", sb., cr., slov., ceh. drob "intestine". Din sl. a trecut si în mag. darab, de unde dubletul darab, s.m. si n. (Trans., bucata). – Der. drobina, s.f. (bulgare de sare gema), din sl. (bg.) drobina, sec. XVII; sdrobi, vb. (a sparge, a distruge; a toca, a pulveriza), din sl. s(ŭ)drobiti (cf. megl. drubes ‹ bg. drobia); sdrobitor, adj. (care zdrobeste); sdrobitura, s.f. (spartura); sdrob, s.m. (fragment, rest).
fiară, fiára (fiáre), s.f. – Animal salbatic, bestie. – Mr. hiara. Lat. fĕra (Puscariu 601; Candrea-Dens., 582; REW 3264; DAR); cf., it., sp. fera, fr. fier. – Der. fieros, adj. (feroce, crud), creatie artificiala (sec. XIX), pe baza fr. féroce; fierosie, s.f. (ferocitate), termen literar; fioros, adj. (feroce; înspaimîntator, cutremurator), cuvînt identic cu fieros, însa popular si modificat prin confuzie cu fior (ultimul sens este artificial si literar; totusi dictionarele îl deriva pe fioros de la fior). Fieratec si înfieratic, adj. (salbatic, crud), par a fi der. personali ai lui Dosoftei (sec. XVII).
nazilant, NAZILÁNT, -Ă adj. care vorbeste pe nas; nazal. (< fr. nasillant)
ornant, ORNÁNT, -Ă adj. care împodobeste. (< fr. ornant)
patriot, PATRIÓT, -Ă s. m. f. cel care îsi iubeste patria, care manifesta devotament fata de poporul sau. (< ngr. patriotis, fr. patriote)
peristil, PERISTÍL s. n. galerie de coloane care margineste un edificiu, o gradina etc., sau împodobeste fatada unei cladiri. (< fr. péristyle)
perorant, PERORÁNT, -Ă s. m. f. cel care vorbeste mult; amator de discursuri. (< perora + -ant)
persoană, PERSOÁNĂ s. f. 1. individul uman considerat prin totalitatea însusirilor fizice si psihice; fiinta omeneasca, ins. o în ~ = a) personal. b) în carne si oase. o (jur.) ~ fizica = om privit ca subiect cu drepturi si obligatii. ~ juridica = întreprindere, institutie etc. careia legea îi acorda drepturi si datorii, recunoscuta ca subiect de drept. 2. categorie gramaticala specifica verbului si unor pronume, care indica pe cel caruia i se adreseaza sau pe cel despre care se vorbeste; fiecare dintre formele flexionare prin care se exprima aceasta categorie. (< lat. persona, fr. personne)
românofil, ROMÂNOFÍL, -Ă adj. care iubeste pe români sau ceea ce este românesc. (< român + -fil2)
rozetă, ROZÉTĂ s. f. 1. element decorativ în forma de roza de dimensiuni mici, care împodobeste un obiect, o piatra etc. ♢ placa rotunda în forma de nasture, purtata în trecut de catre militarii din cavalerie, prinsa în partea de sus, din fata, a cizmei. 2. ornament la încrucisarea boltilor, în arhitectura gotica. ♢ ornament, disc pentru mascarea unor elemente minore. 3. (tehn.) element de legatura, de suspensie sau de protectie a unei tije, ca un guler marginal. (< fr. rosette)
rusofil, RUSOFÍL, -Ă adj., s. m. f. (cel) care iubeste tot ceea ce este rusesc; filorus. (< fr. russophile)
satelit, SATELÍT I. s. m. 1. (ant.) mercenar care îsi însotea stapânul. ♢ (fig.) cel care urmeaza si executa orbeste ordinele cuiva; acolit. 2. corp ceresc obscur care graviteaza în jurul unei planete, însotind-o în miscarea ei de revolutie. 3. ~ artificial = corp metalic de forme diverse cu aparataj stiintific, lansat de savanti în spatiul interplanetar cu ajutorul unei rachete si care se roteste în jurul Pamântului. 4. (mec.) roata dintata a unui mecanism planetar care se roteste liber în jurul unui ax. 5. mica masa cromatica atasata unui cromozom printr-un filament subtire. 6. localitate de importanta secundara în apropierea unui oras, dependenta de acesta. II. adj., s. n. (stat) ~ = (stat) care depinde de un altul pe plan politic sau economic. (< fr. satellite)
sinofil, SINOFÍL, -Ă adj., s. m. f. (cel) care iubeste China, tot ceea ce apartine chinezilor. (< fr. sinophile)
skidiving, SKIDIVÍNG s. n. sport asemanator parasutismului, de care se deosebeste prin cadere libera ce precede deschiderea parasutei, timp în care mai multi parasutisti se aduna într-o formatie stelara. (< engl. skidiving)
subestima, SUBESTIMÁ vb. tr., refl. a (se) subaprecia, a (se) subevalua. (dupa fr. sous-estimer)
subevalua, SUBEVALUÁ vb. tr., refl. a (se) subestima. (dupa fr. sous-évaluer)
subiect, SUBIÉCT I. s. n. 1. chestiune de care se ocupa cineva, despre care se vorbeste. ♢ pricina, motiv. ♢ totalitatea evenimentelor care constituie continutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc. ♢ (muz.) prima expunere a unei teme în cadrul formelor polifonice bazate pe imitatie (inventiune, ricercar, fuga). 2. partea principala a unei propozitii, care indica cine îndeplineste sau sufera actiunea verbului. ♢ (log.) termen al judecatii de predicatie, reprezentând notiunea despre care se afirma sau se neaga însusirea exprimata de predicatul logic. II. s. m. 1. omul ca fiinta activa si constienta. 2. persoana supusa observatiei, anchetei, experimentului. 3. (fin.) ~ impozabil = persoana fizica sau juridica supusa unui anumit impozit. (< lat. subiectus, /II/ subiectum, dupa fr. subjet)
taciturn, TACITÚRN, -Ă adj. care vorbeste putin, tacut din fire. (< fr. taciturne, lat. taciturnus)
televorbitor, TELEVORBITÓR s. n. instalatie telefonica speciala care permite ca vocea celui care vorbeste sa fie auzita simultan de mai multe posturi. (< tele1- + vorbitor)
timbru, TÍMBRU s. n. I. 1. imprimat de dimensiuni mici care se lipeste pe anumite acte oficiale, dovada pentru plata unor impozite, taxe sau cotizatii; imprimat aplicat pe scrisori reprezentând taxa de transport. ♢ stampila care se aplica pe scrisori purtând locul si data plecarii sau sosirii acestora. ♦ ~ sec = imagine imprimata în relief pe hârtie, cu ajutorul unei stampile de metal. 2. (med.) bucatica de hârtie, plastic etc. care se lipeste pe piele, suport pentru o substanta cu rol terapeutic. 3. taxa reprezentând valoarea unui timbru (I, 1) platita în numerar unei administratii publice. II. calitate a unui sunet prin care acesta se deosebeste de un alt sunet produs în conditii de durata, înaltime si intensitate identice. III. coiful heraldic cu cimierul si lambrechinii sai. (< fr. timbre, it. timbro)
tremolit, TREMOLÍT s. n. mineral continând magneziu, calciu, fier si aluminiu, din care, prin hidratare, se obtine azbestul. (< fr. trémolite)
trilingv, TRILÍNGV, -Ă adj. care vorbeste trei limbi. ♢ scris în trei limbi. (< fr. trilingue, lat. trilinguis)
troglofil, TROGLOFÍL, -Ă adj. (despre organisme) care iubeste pesterile, fara a trai exclusiv în ele. (< fr. troglophyle)
turfist, TURFÍST s. m. cel care iubeste, frecventeaza cursele de cai. (< fr. turfiste)
ventriloc, VENTRILÓC, -Ă s. m. f. cel care poate vorbi fara a misca buzele si gura, dând impresia ca vorbeste din abdomen. (< fr. ventriloque)
verbalist, VERBALÍST, -Ă I. adj. care prezinta verbalism. II. s. m. f. cel care vorbeste multe si de toate. (< germ. verbalist, /II/ Verbalist)
volubil, VOLÚBIL, -Ă adj. 1. care vorbeste cu usurinta si rapiditate, fluent; locvace; (despre manifestari ale oamenilor) prompt, spontan. 2. (despre plante) care îsi rasuceste tulpina în spirala pe un suport. (< fr. volubile, lat. volubilis)
xenofil, XENOFÍL, -Ă adj., s. m. f. (cel) care iubeste pe straini sau ceea ce provine de la ei; xenoman. (< fr. xénophile)
amant, AMÁNT, -Ă, amanti, -te, s.m. si f. Persoana care întretine relatii de dragoste cu o persoana de alt sex fara a fi casatorit cu aceasta; persoana pe care o iubesti in tainã, necunoscut de ceilalti, (pop.) iubit, ibovnic, bibic, (jargon) traducãtor. – Din fr. amant, lat. amans, -ntis.
galben, gálben (gálbena), adj. – 1. De culoarea aurului, a lamîiei. – 2. Blond. – 3. Palid, decolorat. – 4. (S.m. si f.) Nume dat unor animale domestice cu parul galben. – 5. Ducat, moneda veche de aur, de marime si valoare variabila. – 6. (S.f.) Varietate de struguri de provenienta din Odobesti. – Var. (dial.) mr., megl. galbin. Lat. galbĭnus (Puscariu 696; Candrea-Dens., 713; REW 3646; DAR), cf. alb. gelbëre (Meyer 119; Philippide, II, 643), it. gavinello "vindereu" (Battisti, III, 1775), fr. jaune. Pentru numele monedei, cf. port. amarela, iud. port. amaríio. Der. galbenas, s.m. (ducat, moneda; persoana care strînge darile, înv.) galbenare (var. galbinare), s.f. (icter; rar, galbenus; cimbru, Serratula tinctoria); galbinatec, adj. (rar, galbui); galbeneala, s.f. (paliditate, culoare galbuie; vopsea galbena; rar, dropica); galbenel, s.m. (ducat, moneda; nume de plante, Nasturtium amphibium, Ranunculus aureus, Ranunculus pedatus, etc.); galbenea, s.f. (hrenita, Nasturtium); galbinica, s.f. (musetel, Matricaria chamomilla); galbenet, s.n. (galbeni, banet); galbenet (var. galbinet), adj. (oaches); galbenicios, adj. (galbui; palid); galbenita, s.f. (planta, Galeobdolon luteum); galbeniu, adj. (galbui); galbenus, s.m. (planta, Crepis setosa); galbenus, s.n. (partea centrala, sferica, de culoare galbena a oului); galbenut, s.m. (varietate de ciuperci comestibile); galbior, adj. (galbui); galbior, s.m. (ducat; varietate de ciuperci, Cantharellus cibarius; varietate de struguri); galbiu (var. galbui), adj. (galbui); galburiu, adj. (galbui), provenind dintr-o încrucisare cu alburiu; galbenime, s.f. (galbejeala); îngalbeni (var. galbeni, (în)galbini, etc.), vb. (a se face galben; a deveni palid, a-si pierde culoarea); îngalbenitor, adj. (care face sa devina galben). – Din rom. provine ngr. νγάλπινος, bg. galbin "ducat" (Capidan, Raporturile, 231).
gaplă, gápla (-e), s.f. – Troliu, cabestan. Germ. Gapel, în loc de Göpel (DAR).
bun, bun/a; asa sa fie; de acord, bine. (despre persoane) care se deosebeste prin calitati morale pozitive; care face bine altora; binevoitor; bland – la inima fii dragut; fii amabil. formula de adresare catre mai multi ascultatori--1 2--care manifesta opitudini in domeniul sau de activare; priceput ; inzestrat 3-- ( despre oamenii) care este demn de laudacarect , cinstit - rezumat cuvant : binevoitor ( infaptas) lauda ( admirator)
grăbi, grabí (grabésc, grabít), vb. – 1. A face pe cineva sa actioneze mai repede, a zori. – 2. (Refl.) A actiona mai repede, a se zori, a da zor. – 3. A forta, a face ceva în mod pripit. Sl. grabiti "a rapi" (Miklosich, Lexicon, 140; Cihac, II, 126; DAR). Sensul din rom. lipseste la toti der. din sl.; pare normal din punct de vedere semantic (cf. lat. rapidus de la rapere), însa este ciudata modificarea, specifica numai rom. Cf. graba, grebla. Der. graba, s.f. (iuteala, zor); degraba, adv. (rapid; mai degraba, mai curînd); grabita, s.f. (Trans., specie de pîine mare); grabita, s.f. (aluat de pîine cu care se încearca cuptorul); grabitor, s.m. (struguri timpurii); grabnic, adj. (care se grabeste; precipitat; timpuriu; prematur; neprevazut); negrabnic, adj. (înv., calm); grabnicie, s.f. (zor).
hoţ, hot (hóti), s.m. – 1. Persoana care fura. – 2. Persoana agera, isteata. Origine obscura, probabil expresiva. Pare a apartine aceleiasi radacini expresive hat, cf. hatas, s.m. (Bucov., hot). Variatia vocalica nu e rara în cazuri de interpretare expresiva, cf. hala si hoala, hanta si hoarta, handra si hoandra, hais si hois, etc. Pentru identitatea formala a numelui cu interjectia cf. cioc, dop, hop. Originea expresiva a fost indicata înca de Hasdeu, Istoria critica, I, 2, p. 294, dar nu pare sa fi fost acceptata. Celelalte ipoteze sînt departe de a convingatoare: din sl. zlodĕi "malefic" (Cihac, II, 141); de la o radacina sl. •chop-, de unde si rus. chopitĭ "a prinde", cu suf. sl. -ĭcĭ, de unde •hopt (Densusianu, GS, IV, 153); de la radacina sl. •hot-, cf. pofta (Scriban). De aici pare a proveni numele hutani sau hutuli, populatie carpatica din Galitia, care vorbeste ruteana, dar care nu pare a fi de origine slava. (Dupa Rozwadowski, apud Vasmer, I, 324, acest nume ar fi got. guta "got", transmis prin intermediul rut.; însa aceasta ipoteza nu pare posibila). Der. hoata, s.f. (femeie care fura); hotoaica, s.f. (hoata; prajina de scuturat fructele); hotesc, adj. (de hoti); hoteste, adv. (ca hotii; pe ascuns); hotis, adv. (hoteste); hoti, vb. (a duce viata de hot; a fura); hotie, s.f. (furt; jaf; frauda); hotime, s.f. (banda de hoti); hotoman, s.m. (hot), cu suf. expresiv -man; hotomanie, s.f. (banda de hoti); hotomanesc, adj. (de hoti); pohot, s.m. (hot), în Mold., cu suf. po- ce indica excelenta, cuvîntul pe care Cihac, II, 272, îl gloseaza prin "libertin" si îl pune în legatura cu sl. pochotinŭ; pohoata, s.f. (femeie rea), pe care Pascu, Arch. Rom., VI, 231, îl pune gresit în legatura cu patachina, prin intermediul unei forme incerte •pohoaha; pahont (var. pohont), s.m. (termen de batjocura pentru soldatii rusi), cuvînt pus în legatura de catre Tiktin cu rus. pĕhotinec "infanterist", si de catre Scriban cu rus. pogonecĭ "stafeta", cf. hont.
iubi, iubí (iubésc, iubít), vb. – A fi îndragostit. – Var. (înv.) liubi. Sl. ljubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 151; DAR), cf. bg. ljuba, sl. ljubiti, rut. ljubyty, rus. ljubitĭ. Este cuvînt comun (ALR, I, 249). – Der. iubire, s.f. (dragoste); iubit, s.n. (dragoste); iubit, s.m. (persoana iubita, dragut, amant); iubita, s.f. (amanta, ibovnica, draguta); iubitor, adj. (care iubeste); iubet, adj. (pasionat); iubaret, adj. (pasionat); (l)iuboste, s.f. (înv., dragoste), cu var. iboste, s.f. (dragoste), din sl. •ljubostĭ; libov, s.n., (înv., dragoste), din sl. •ljubovĭ, cf. bg. libov; libovi, vb. refl. (Bucov., a se desfata, a se distra, a trîndavi), din sl. ljubovati, cf. rus. ljubovati sja; ibovnic (var. libovnic), s.m. (amant, iubit), din sl. ljubovnikŭ, cf. bg. libovnik; ibovnica, s.f. (amanta, concubina, tiitoare); preaiubi, vb. (înv., a face dragoste), format pe baza sl. prĕljubiti.
arăpie, ARĂPÍE s.f. (Înv., în expr.) Pe arapie = arabeste; în limba araba. – Din arap + suf. -ie.
lighioană, lighioána (lighioáne), s.f. – Bestie, animal, dihanie. – Var. lighioaie. Deformare populara a lui leghion, s.n. (înv., legiune), din ngr. λεγεών (Tiktin; Candrea), partial prin intermediul sl. legeonŭ. Pl. leghioae "legiuni" exista înca de la Dosoftei (sec. XVII); de la el s-a format sing. regresiv reprezentat de var. Alte explicatii sînt fantastice: din ngr. ἄλογα εϊνα "vietati mici" (Cihac, II, 669) sau în loc de •lighian ‹ libian (Bogrea, Dacor., IV, 828). Semantismul se explica prin întelesul intermediar de "demon", plecînd de la expresia leghioane de draci, frecventa în literatura religioasa.
nu, nu exista cuvantul in dex,daca totusi cineva te-a botezat "frustrat",iti pot demitiza acest cuvant.1,Frustrati suntem cu totii.2,dar mai mult •frustrat este taciturnul(omul care tace) si mai putin •frustrat este vorbaretul(omul care vorbeste),mai ales daca acesta are si ceva de transmis celor din jurul lui.(oamenilor in special) A.P.
nu, 1.nu exista cuvantul in dex.2,daca totusi cineva te-a botezat "frustrat"-demitizarea acestui cuvant este: 1,Frustrati suntem cu totii.-dar mai mult •frustrat este taciturnul(omul care tace) si mai putin •frustrat este vorbaretul(omul care vorbeste)-mai ales daca acesta are si ceva de transmis celor din jurul lui.(oamenilor in special) A.P.
nu, 1.nu exista cuvantul in dex.2,daca totusi cineva te-a botezat "frustrat“-demitizarea acestui cuvant este: 1,Frustrati suntem cu totii.-dar mai mult •frustrat este taciturnul(omul care tace) si mai putin •frustrat este vorbaretul(omul care vorbeste)-mai ales daca acesta are si ceva de transmis celor din jurul lui.(oamenilor in special) A.P.
frustrat, FRUSTRAT~Ă~ŢI, 1.nu exista cuvantul in dex.2,daca totusi cineva te-a botezat "frustrat“-demitizarea acestui cuvant este: 1,Frustrati suntem cu totii.-dar mai mult •frustrat este (1)taciturnul(omul care tace) si mai putin •frustrat este (2)vorbaretul(omul care vorbeste)-mai ales daca acesta are si ceva de transmis celor din jurul lui.(oamenilor in special) A.P.
frustrat, FRUSTRAT~Ă~ŢI, 1.nu exista cuvantul in dex.2,daca totusi cineva te-a botezat "frustrat“-demitizarea acestui cuvant este: 1,Frustrati suntem cu totii.-dar mai mult •frustrat este (1)taciturnul(omul care tace) si mai putin •frustrat este (2)vorbaretul(omul care vorbeste)-mai ales daca acesta are si ceva de transmis celor din jurul lui.(oamenilor in special) A.P.
persoana, persoana care se iubeste prea mult pe sine insasi
mut, mut (múta), adj. – Silentios, tacut, care nu vorbeste. – Mr., megl., istr. mut. Lat. mūtus (Puscariu 1144; Candrea-Dens., 1189; REW 5798), cf. v. it. muto, friul., prov., cat. mut, v. fr. mu, sp., port. mudo. – Der. mutul, s.m. art. (Arg., lacat); mutalau, s.m. (prost, natîng); mutulica, s.m. (prost); muti, vb. (a ramîne mut), cf. amuti (dupa Puscariu 1147 si REW 5786, din lat. •mūtῑre, în loc de mūtescĕre, cf. prov. mudir); muteste, adv. (ca mutii; prin semne); muteala (var. mutie, mutenie), s.f. (calitatea de a fi mut); mutism, din fr. mutisme. – Din rom. provin bg. mut (Capidan, Raporturile, 230), bg. din Trans. mutien (Miklosich, Bg., 127), mag. muta (Edelspacher 19) si ngr. μοῦτος (Murnu, Lehnw., 33).
neghiob, neghiób (neghioába), adj. – Prost, natîng. Origine obscura. Ne- pare sa fie element expresiv, ca în nata-, cf. navleg, navîrlie; dar al doilea element e greu de identificat. Der., din sl. negodinŭ "ingrat", cf. rus. negodnyĭ "nerod" (Cihac, II, 215), sau din mag. nagyobb "mai mare, major" (Scriban) nu pare posibila. Tiktin îl interpreteaza pe ne- drept prefix negativ. Der. neghiobesc, adj. (prostesc); neghiobeste, adv. (prosteste); neghiobi, vb. (a prosti); neghiobie, s.f. (prostie).
obşte, óbste (óbsti), s.f. – 1. Comunitate, colectivitate, public. – 2. Asociatie, cooperativa, devalmasie. – Var. obstie. Sl. obišti "colectivitate" (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sl. obištije "comunitate", bg., sb. obšti. – Der. obstesc, adj. (comun, public, general); obsteste, adv. (în comun); obsti, vb. (a face public, a divulga); obstime, s.f. (public); ob(e)stnic, adj. (public, general), înv., din sl. obeštiniku; obstuitor, s.m. (înv., participant); obstire, s.f. (comunitate; dare în vileag), înv.; obestui, vb. (înv., a trai în comunitate), din sl. obištevati; obstui, vb. (a participa), înv. – Din rom. pare ca provine mag. hopsa, pl. hopsák, de unde opsag, s.n. (Trans., bîrfa), cf. Draganu, Dacor., VI, 300. Hopse, s.f. (Trans., sezatoare pentru a lucra lîna în comun; carne care se manînca în comun la tara), pare der. din acelasi cuvînt sl. în mod indirect, prin intermediul sl. hopsába (Draganu, Dacor., III, 720); de aici opsar, s.m. (Mold., macelar, casap care vinde carnea transata), cf. Tiktin.
orb, orb (oárba), adj. – 1. Fara vedere. – 2. (Banat, Trans.) Chior. – 3. (S.m.) Cecitate, orbire. Lat. orbus (Diez, I, 295; Densusianu, Hlr., 193; Puscariu 1223; Candrea-Dens., 1284; REW 6086), cf. alb. verb, vegl. vuarb, it. orbo (It. de N orp, calabr. orvu), v. fr., cat. orb. Pentru raspîndirea rom., cf. Gamillscheg, Differenzierung, 34 si Cah. S. Puscariu, I, 10; pentru sensul 2 din rom. cf. ALR, I, 67. Der. orbecai (var. orbacai, orbeca), vb. (a merge pe dibuite), cu suf. expresiv -cai (dupa Scriban este doar un cuvînt expresiv; dupa Puscariu 1224, Candrea-Dens. si Candrea, din lat. •orbicare); orbecaiala (var. orbacaiala), s.f. (cautare pe dibuite); orbeste, adv. (ca orbii); orbet, s.m. (orb, cersetor orb; Mold., cîrtita) cu suf. -ete, sau -et, cf. fr. orvet; orbi, vb. (a pierde vazul; a fascina); orbie, s.f. (lipsa de vedere); orbis, adv. (ca orbii); orbitor, adj. (care ia vazul, fascineaza); orbitura, s.f. (înv., lipsa de vedere); orbiciune, s.f. (înv., orbire).
pistil, pistíl (pistíluri), s.n. – Pasta de fructe. Tc. pestil (Seineanu, II, 297; Ronzevalle 59), cf. ngr. πεστέλι, bg. pestil, sb. bestili.
porumb, porúmb (porúmbi), s.m. – 1. Porumbel (Columba palambus). – 2. Papusoi, cucuruz (Zea mais). – 3. Varietate de scorombar (Prunus spinosa). – 4. (Adj.) Cenusiu, porumbiu. – 5. (Arg.) Lant de aur, lant de ceas. – Var. mold. porîmb. Mr. parumbu, purumbu. Lat. palŭmbus (Puscariu 1359; Candrea-Dens., 1431; Tiktin, ZRPh., XL, 713; Spitzer, ZRPh., XXXIX, 108; REW 6181), cf. alb. pëljum (Philippide, II, 649), it. palombo, sp. paloma, port. pombo. Numele papusoiului vine de la asemanarea stiuletelui cu un porumbel, cf. lat. med. arundo "lance" (Silos 46), sp. carrizo. Ipoteza ca ar fi vorba de un calc din bg. galab "porumbel", galabi "porumb" (Rosetti, Influenta limbii slave, 42) nu pare oportuna; un împrumut cu sens opus pare mai usor de admis. Cultura porumbului, introdusa destul de tîrziu (pe la 1680 în Munt. si pe la 1690 în Mold.; data care se citeaza de obicei e falsa, cf. Nicolae Costin, în 1694) a progresat repede, înlocuind cultura grîului, care era obiectul unui monopol comercial turcesc. Der. porumba (var. mold. porîmba), s.f. (porumbita) a fost considerat reprezentant direct al lat. palŭmbŭla (Candrea-Dens., 1432) sau palŭmba (Candrea), ipoteza care nu este necesara; porumbac, adj. (cenusiu, murg; fluture de noapte, Sphinx euphorbiae), cf. lat. meg. palumbacius; porumbar, s.m. (crescator de porumbei; scorombar, Prunus spinosa; s.m.m hulubarie; s.n., cosar, patul), poate direct din lat. palŭmbarium (Puscariu 1361; Candrea-Dens., 1433; cuvîntul apare la Du Cange); porumbea, s.f. (porumbita); porumbel, s.m. (hulub; porumbar; planta liliacee, Muscari botryoides; pasari de hîrtie); porumbarie, s.f. (hulubarie); porumbeste, adv. (ca porumbeii); porumbiste, s.f. (lan de porumb); porumbita, s.f. (hulubita; iubita); porumbrea (var. porumbrica), s.f. (porumba); porumbrel, s.m. (scorombar); porumbie, s.f. (varietate de strugure). – Bg. galabi "porumbita" a ajuns sa însemne "porumb", probabil prin calc din rom. (Tiktin; Mladenov, Spisanie za balg. Akademija, XLIII, 93).
prăvălie, pravalíe (pravalíi), s.f. – s.f. – Magazin mic, dugheana. Origine incerta. Dupa Tiktin, legat de pravali "a se învîrti, a se rostogoli", cf. sb. provalija "prapastie" (Scriban), dar der. nu este convingatoare semantic. În Pravila lui Matei Basarab (1640), se vorbeste de pravalie de vînzare de vin, care se chiama prost cîrciuma; de unde pare ca s-ar putea presupune ca în sec. XVII cuvîntul era simtit mai putin vulgar decît cîrciuma, lucru imposibil daca se porneste de la pravali. Der. din sl. pravljenije "administratie" (Candrea) nu este posibila fonetic. Ar trebui sa ne gîndim la pravarie "magazin de praf de pusca" (cf. praf), de unde s-ar fi trecut usor la sensul de "pravalie în general, depozit"; cu atît mai mult cu cît în limba veche se obisnuia sa se arate si felul vînzarii: pravalie de vin.
său, sắu (sa, pl. sắi, sále), adj, pos. – Care apartine persoanei despre care se vorbeste. – Var. enclitica -su. Mr. seu, su, megl. seu, sa, istr. seu, sę. Lat. suus, sua, disimilat în •sous, •sa (Densusianu, Hlr., 145; Puscariu 1534; REW 8493a; Candrea), sau mai probabil în •seus, •sa prin analogie cu meus (Graur, Rom., LV, 473; Rosetti, I, 60).
simţi, simtí (-mt, -ít), vb. – 1. A avea senzatia de, a percepe. – 2. A experimenta, a nota. – 3. A-si da seama. a întelege, a prinde de veste. – 4. A mirosi. – 5. (Refl.) A-si da seama de propria stare fizica. – 6. (Refl.) A se gasi, a fi în stare. – 7. (Refl.) A fi stapîn pe sine, a fi la înaltimea situatiei. – Mr. simtu, simtire, megl. sint, sintǫri. Lat. sentῑre (Puscariu 1590; REW 7824), cf. vegl. seneter, it. sentire, prov., fr., cat., sp., port. sentir. Uz general (ALR, I, 104). Pers. I are si var. simt, prin analogie cu a-II-a. – Der. simt, s.n. (instinct senzatie), deverbal format artificial dupa lat. sensus; simticiune, s.f. (înv., sensisibilitate, sentiment); simtamînt (var. simtimînt), s.n. (sentiment), creat artificial dupa fr. sentiment; simtire, s.f. (traire afectiva; sentiment; sensibilitate); simtitor, adj. (sensibil); nesimtire, s.f. (insensibilitate, bestialitate); nesimtit, adj. (grosolan, fara bun simt); nesimtitor, adj. (insensibil); consimti, vb., din fr. consentir; consimtamînt, s.n. (aprobare, consentiment); presimti, vb., dupa fr. pressentir; presentiment, s.n., dupa fr. pressentiment; resimti, vb., dupa fr. ressentir. Der. din fr. sens, s.n.; senzati(un)e, s.f.; senzational, adj.; sensibil, adj.; insensibil, adj.; sensibilitate, s.f.; sensibiliza, vb.; sensitiv, adj.; sensitiva, s.f.; sensual, adj.; sensualism, s.n.; sensualist, adj.; sensualitate, s.f.; sentiment, s.n.; sentimental, adj.; sentimentalism, s.n.; sentimentalitate, s.f.
sînge, sînge s.m. – 1. Substanta lichida rosie din vene si artere. – 2. Obîrsie. – Sînge amestecat, înv. (incest). – Mr. sîndze, megl. sǫndz, istr. sanje. Lat. sanguis, •sanguem, în loc de sanguinem (Puscariu 193; REW 7574), cf. it., port. sangue, prov., cat. sanc, fr. sang, sp. sangre. – Der. sîngera (var. însîngera), vb. (a pierde sînge; a umple de sînge; a se chinui, a suferi), mr. sîndzinedz, sîndzirare, megl. sǫndriz(ari), din lat. sanguināre (Puscariu 1593; REW 7571); sînger (var. sîngerel, Mold. sînginel), s.m. (arbust cu ramuri rosii, Cornus sanguinea), postverbal de la sîngera (dupa Candrea, din lat. sanguineus); sîngerarita, s.f. (planta nedeterminata, care se presupune ca vindeca ranile); sîngerat, s.n. (boala la animale); sîngeratic, adj. (sîngeros); sîngeratura, s.f. (boala la animale); sîngerete, s.m. (cîrnat cu sînge); singeriu, adj. (de culoarea sîngelui); sîngerie, s.f. (planta, Sanguisorba officinalis); sîngeros (var. Mold. sîngios), adj. (crud, fioros; cu mult sînge; de culoarea sîngelui); sîngeroasa, s.f. (planta, Hieracium aurantiacum); sîngerica (var. sîngeric, din greseala sincerica), s.f. (sorbestres, Sanguisorba officinalis); sîngerosie, s.f. (sete de sînge); sîngerînd, adj. (formatie literara artificiala dupa fr. sanglant); consîngen, s.m. (consangvin); sanguin, adj., din fr. sanguin; sanguina, s.f., din fr. sanguine.
sîrb, sîrb (-bi), s.m. – Locuitor din Serbia. Sl. srŭbinŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46), cf. serb. – Der. sîrba, s.f. (varietate de oi; dans popular); sîrboaica, s.f. (femeie din Serbia); sîrbesc, adj. (propriu sîrbilor); sîrbeste, adv. (în limba sîrba; ca sîrbii).
slab, slab (-ba), adj. – 1. Uscat, macru, fara grasime. – 2. Debil, firav, plapînd. – 3. Indulgent, blînd, fricos. – 4. Insuficient, defectuos, deficitar. – 5. Fragil, friabil. – Mr., megl. slab. Sl. slabŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 346), cf. bg., sb., cr., slov. slab, ceh. slaby. Uz general (ALR, I ,62). – Der. slaban, adj. (slab, uscativ, paralitic), din sl. slabŭ si noga "picior" (bg. slabonog, Conev 90); slabanogi, vb. (a paraliza; a-si pierde vlaga, a se debilita); slabatura, s.f. (momîie, sperietoare; persoana sau animal fara putere, slab); slabanogie (var. slabanogeala), s.f. (lipsa de putere); slabi, vb. (a deveni slab; a pierde puterile; a debilita; a micsora, a reduce; a relaxa; a lasa, a lasa în pace; a se debilita; a se micsora; a se relaxa), mr. slaghire, din sl. slabiti; slabiciune (var. Mold. slabaciune), s.f. (debilitate, slabire; defect, punct slab); slabie, s.f. (înv. si Trans., debilitate, decadenta); slabina, s.f. (Banat, coapsa, sold), din sb. slabina (Candrea); slabut (var. slabulean, slabusor, Maram. slabotean), adj. (cam slab); slabitor, adj. (care slabeste).
socoti, socotí (-tésc, -ít), vb. – 1. A numara, a calcula, a face calcule. – 2. A avea în vedere, a considera. – 3. A reflecta, a se gîndi bine, a privi. – 4. A fi de parere, a gîndi. – 5. A crede, a presupune, a presimti, a banui. – 6. A considera drept, a lua drept ..., a asemana cu ... – 7. (Înv.) A îngriji, a asista. – 8. (Refl.) A-si plati notele, facturile. – 9. (Refl., înv.) A se pazi, a se adaposti. – Var. pers. I. socot. Origine incerta. Se considera der. din mag. szokotálni, din sl. skotŭ "vita mica" (Roesler, Rom. Studien, Leipzig 1871, 351; Cihac, II, 526; Seineanu, Semasiol., 190; Tiktin; Candrea); dar istoria cuvîntului mag. nu este clara si Edelspacher 22 îl considera der. din rom. Numai ca o curiozitate poate mentiona der. propusa de Cretu 368 din se si cauta. Der. socoata, s.f. (Trans., calcul); socoteala, s.f. (calculare, calcul; adunare; cont, nota de plata; plan, proiect; deliberare, reflectie, motiv, explicatie, grija, sarcina;înv., ratiune, inteligenta; înv., opinie, aviz, parere); socotinta, s.f. (reflectie, opinie, intentie; înv., consideratie, pretuire, stima); socotit, adj. (calculat; moderat, masurat); socotitor, adj. (calculator; înv., paznic, supraveghetor); nesocoti, vb. (a nu tine cont, a subestima, a deprecia); nesocotinta, s.f. (nechibzuinta; usurinta, imprudenta, inconstienta); nesotit, adj. (lipsit de judecata, îndraznet, grabit; infinit, fara a socoti). Din rom. pare sa provina rut. sokotyty "a pastra", sokotak "supraveghetor", sokotno "prevazator" (Miklosich, Wander., 10; Miklosich, Fremdw., 126; Candrea, Elemente, 400), bg. sokotiti "a îngriji, a pazi", sas. sokotin, gesoketit.
sorbestrea, sorbestreá (-éle), s.f. – Planta erbacee din familia rozeceelor (Sanguisorba officinalis). It. sorbastrella (Candrea).
ceva, ceva ce simti cand simti lipsa a cineva drag tie sau cand iubesti pe cineva si este dus departe
alb, alb(-ba)– De culoarea zapezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Puscariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. si it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificatia de "fericit“, extindere a contrastului între "negru“ si "alb“. Cf. alboare. Der. alba, s.f. (iapa alba; zori de zi); albeata, s.f. (culoare alba; cataracta, pata pe ochi); albele, s.f. pl. (doua betisoare, folosite în jocul cu acelasi nume); albei, adj. (alb; balai); albei, s.m. (specie de iarba); albet, s.m. (alburn); albete, s.f. (albeata); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încarunti; a îmbatrîni; a (se) sulemeni; a spala), care este considerat reprezentant al unui lat. •albῑre, de la albescĕre (Puscariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi si formatie interna a rom., cf. înrosesc, (în)negresc, albastresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s.f.; albime, s.f.; albinet, adj. (cu fata alba; balai); albisor, adj. (albicios); albisor, s.m. (ban de argint; peste, oblet; se spune despre anumite varietati de struguri, de prune, de ciuperci); albita, s.f. (peste, oblet; planta cu flori galbene); albitor, adj. (care albeste); albitorie, s.f.; albitura, s.f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spatiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginti; peste, platica, babusca); albiu, adj.; albus, s.n. (substanta alba care înconjoara galbenusul la ou; în Trans.si Mold., albul ochiului); (î)nalbeala, s.f. (suliman); (î)nalbi, vb. (a spala; a sulemeni); înalbitor, adj. (care albeste). Alburn mentionat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeata, Pascu, I, 31, propune un lat. •albitia, în loc de albities; însa der. e fireasca în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezinta un semantism normal (cf. Bant doalb "carunt“), caruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adaugat cea de a doua nuanta. Albisoara (Puscariu, Dacor., III, 596 si REW 328) nu reprezinta lat. albula, ci este o metateza de la albisoara, cf. albisor. Pentru albulus în rom., cf. abur.
nume, nume de origine latina avand originea in cuvantul "padurar" este mistic si imprevizibil,iubeste aventura si tot ceea ce il excita
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc