Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru balta
baltă, BÁLTĂ, balti, s.f. 1. Întindere de apa statatoare, de obicei nu prea adânca, având o vegetatie si o fauna acvatica specifica; zona de lunca inundabila, cu locuri în care stagneaza apa; p. ext. lac. ♢ Expr. A ramâne (sau a sta, a zacea) balta = a fi lasat în parasire; a sta pe loc, a stagna. A lasa balta (ceva) = a lasa (ceva) în parasire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bâta în balta = a face un gest, a spune o vorba care stânjeneste prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apa de ploaie adunata într-o adâncitura; groapa cu apa sau mocirla; (prin exagerare) cantitate mare de lichid varsat pe jos; baltoaca. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. b a l t ë.
bălţa, BĂLŢÁ, baltez, vb. I. Tranz. (Fam.) A vopsi în culori variate (si nearmonizate); a tarca. – Din baltat (der. regr.).
bălţa, BĂLŢÁ vb. a (se) tarca. (Ce te-ai ~ asa?)
baltă, BÁLTĂ s. 1. (GEOGR.) (pop.) tau, (reg.) rât, (înv.) paluda. (~ cu peste bogat.) 2. (GEOGR.) (rar) lac. (~ Snagov.) 3. v. aparaie.
baltă, bálta s. f., g.-d. art. baltii; pl. balti
bălţa, baltá vb., ind. prez. 1 sg. baltéz, 3 sg. si pl. balteáza
baltă, BÁLTĂ balti f. 1) Întindere de apa statatoare, de adâncime mica, cu vegetatie si cu fauna specifica. ♢ A lasa (ceva) ~ a) a parasi (ceva) fara a duce la bun sfârsit; b) a nu se mai interesa (de ceva). 2) Apa adunata într-o adâncitura în urma unei ploi mari sau a revarsarii unui râu. 3) Cantitate mare de lichid varsat pe jos. [G.-D. baltii] /<sl. blato
baltă, bálta (bắlti), s.f. – 1. Mlastina. – 2. Lunca inundabila a Dunarii. – 3. Baltoaca. – Mr., megl. balta, istr. bote. Origine incerta. Exista doua teorii referitoare la istoria acestui cuvînt. Conform primei, este vorba de un cuvînt autohton, care s-ar trage dintr-o radacina indo-europeana •bal-, ce poate fi identificata în germ. •pol- (v. germ. de mai sus pfuol, v. eng. pol.), lituan. balá, sl. blato, celt. •palta (J. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, 1925, p. 308; REW 6177). Din aceeasi radacina ar deriva un ilir •balton, pl. •balta; si de la aceasta ultima forma se considera ca pot proveni nu numai rom. balta, ci si alb. baljtë, lom. palta, triest. paltan, piem. pauta, ngr. βάλτη, ngr. μπάλτα, βάλτα, si βάλτος, (Ascoli, Arch. glott., I, 261; G. Meyer, Neugr. St., II, 64; Berneker 70; DAR; Capidan, Raporturile, p. 461; Pascu, I, 179; Puscariu, Lr., 180). Provenienta ilirica nu este imposibila, chiar daca ilirii nu ne sînt cunoscuti dat fiind ca au trait în regiuni mlastinoase; iar extinderea cuvîntului în nordul Italiei ar fi o dovada în favoarea acestei ipoteze. Cealalta ipoteza, care a fost prima sub aspect cronologic, pare a fi mai putin acceptata în prezent. Conform acesteia, balta ar proveni din sl. blato, de unde provin si bg. blato, slov., ceh. blato, pol. bloto, rus. boloto (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Cihac; Roesler 565; Philippide, Principii, II, 698). Aceasta ipoteza întîmpina o grava dificultate si anume metateza bla › bal, putin probabila în rom.; din aceasta cauza, mai multi specialisti încearca sa arate ca termenul rom. provine dintr-o forma slava •balto, anterioara metatezei lichidelor. (Skok, Archiv za arb. Star., II, 114; Nandris, Mélanges École Roumaine, II, 1-25 si Dacor., VI, 350; Sandfeld 83; Vaillant, BL, XIV, 9). Faptul în sine nu este imposibil, dar pare putin probabil; si este curios de semnalat ca forma sl. ipotetica, anterioara metatezei, nu a lasat urme în limbile sl. moderne; ca singurele forme sl. cu metateza provin din rom. (astfel rut. balta, cf. Miklosich, Wander., 12 si Candrea, Elemente, 404; de asemenea bg. medie si bg. baltina, cf. Jagic, Arch. slaw. Phil., XXII, 32, Berneker 70 si Capidan, Raporturile, 230); si pe care însusi Miklosich, o vreme partizan al originii în sl. a cuvîntului, a ajuns sa-l considere strain în sl., în Neugr, 11. Astfel stînd lucrurile, ipoteza autohtona pare a întruni cele mai multe probabilitati. Ngr. μπάλτα, provin din rom. (Murnu, Rum. Lehnvörter, 34), în vreme ce ngr. βάλτη, provine din ilira, dupa Triandaphyllidis, 150, si din alb., dupa G. Meyer, Neugr. St., II, 64. Der. baltac, s.n. (balta); baltacai, baltacari, vb. (a da din picioare); baltaceala, s.f. (batai din picior); baltaci, vb. (a se balaci; a se forma baltoace); baltaret, adj. (palustru); baltaret, s.m. (vînt dinspre lunca Dunarii, vînt de miazazi); baltarie, s.f. (balta, mlastina); baltau, s.n. (baltoaca); balti, vb. (a se forma baltoace); baltig, s,n, (balta, mlastina); baltina, s.f. (lunca, teren inundabil); baltis, s.n. (teren mlastinos); baltoaca, s.f. (balta mica; bulhac); baltoc, s.n. (baltoaca); baltos, adj. (mlastinos).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc