Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru avantaje
avantaj, AVANTÁJ, avantaje, s.n. 1. Folos mai mare pe care îl obtine cineva (în raport cu altul). 2. Favoare, privilegiu de care se bucura cineva sau ceva. 3. Superioritate (a cuiva sau ceva fata de altcineva sau altceva) bazata pe o situatie, pe o împrejurare favorabila. – Din fr. avantage.
avantaja, AVANTAJÁ, avantajez, vb. I. Tranz. A acorda cuiva un avantaj. ♦ A scoate în relief calitatile fizice ale cuiva. – Din fr. avantager.
fripturism, FRIPTURÍSM s.n. (Fam.) Goana dupa posturi si avantaje materiale. – Friptura + suf. -ism.
ingrat, INGRÁT, -Ă, ingrati, -te, adj., s.m. si f. 1. Adj., s.m. si f. (Persoana) care nu-si manifesta recunostinta pentru serviciile si avantajele primite, (om) nerecunoscator. 2. Adj. Fig. Care nu rasplateste, nu satisface, nu corespunde eforturilor facute; care produce mai putin decât trebuie; dezavantajos; p. ext. anevoios, greu. – Din fr. ingrat, lat. ingratus.
umbla, UMBLÁ, úmblu, vb. I. Intranz. I. 1. A se deplasa dintr-un loc în altul; a merge (I 1), a circula (1). ♢ Expr. A-i umbla cuiva ceva prin gura = a nu-si putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut. (Pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând. (Pop.) Umbla sanatos! (sau cu bine!), urare adresata cuiva care pleaca. (Pop.) A umbla dupa cineva = a cauta cu insistenta sa obtina simpatia cuiva; a face curte unei femei. 2. A strabate (ca drumet) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinari, a vagabonda. ♦ (Rar) A se plimba. ♦ (Pop.; despre nori) A se misca, a se deplasa. 3. (Pop.) A merge, a se duce undeva regulat; a frecventa. Umbla la scoala. ♦ A se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la... Umbla în carausie. 4. A se purta (îmbracat sau încaltat) într-un anumit fel. Umbla întunecat si încruntat. II. 1. (Pop; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) A se afla în functiune; a functiona. 2. (Despre gura, ochi etc.) A se misca continuu. ♢ Expr. A-i umbla cuiva limba (prin gura) = a vorbi (mult). III. (Pop.) A trece (din mâna în mâna), a ajunge (de la unul la altul). ♦ (Despre bani) A fi în circulatie, a avea valoare, curs. IV. 1. A cauta, a scotoci, a cotrobai (pentru a gasi ceva). 2. A lua în mâna; a pune mâna pe ceva, a atinge. ♦ (Pop.) A lucra cu..., a se servi de...; a mânui. ♦ Fig. A se folosi de..., a face uz de... Nu umbla cu minciuni! V. Fig. A cauta, a se stradui sa obtina ceva; a se sili, a încerca sa... ♢ Expr. A umbla dupa cai verzi (pe pereti) = a cauta sa obtina lucruri nerealizabile. A umbla dupa doi iepuri deodata = a urmari în acelasi timp doua scopuri, doua avantaje diferite. ♦ A intentiona, a fi gata sa... [Var.: (înv si pop.) îmblá vb. I.] – Lat. ambulare.
mercenar, MERCENÁR, -Ă, mercenari, -e s.m., adj. 1. S.m. Persoana angajata cu leafa într-o armata (straina); fig. persoana care, pentru bani sau pentru unele avantaje materiale, face orice fel de servicii. 2. Adj. Care apartine mercenarilor (1), privitor la mercenari; care se compune din mercenari. – Din fr. mercenaire, lat. mercenarius.
regim, REGÍM, regimuri, s.n. 1. Sistem de organizare si de conducere a vietii economice, politice si sociale a unui stat; forma de guvernamânt a unui stat. ♢ Regim parlamentar = forma de guvernamânt în care puterea suprema în stat este detinuta de un parlament. Regim preferential = acordare de avantaje în relatiile de comert exterior de catre un stat altui stat, pe baza de reciprocitate. ♦ Perioada de guvernare a unui rege, a unui partid politic etc. 2. Sistem de norme sau de reguli proprii activitatii sau vietii dintr-o institutie, dintr-o întreprindere etc., conventie prin care se stabilesc anumite drepturi si obligatii. ♦ Mod de viata, totalitatea conditiilor de viata, de lucru etc. dintr-un anumit loc. ♦ Totalitatea regulilor impuse modului de viata sau de alimentare a unei persoane (suferinde). ♢ Regim alimentar = folosire a alimentelor în conformitate cu anumite reguli impuse de conditiile de sanatate sau de boala a unei persoane. 3. (Tehn.) Ansamblu de conditii externe invariabile care, pentru un anumit interval de timp, determina dispozitia, functionarea sau modul de utilizare a unor sisteme tehnice. ♦ Regim hidrologic = ansamblu marimilor variabile caracteristice unei ape sau unui bazin hidrografic. Regim hidric = ansamblu fenomenelor de miscare si de retinere a apei în sol. 4. Raport gramatical dintre doua cuvinte care sunt în asa fel legate între ele, încât unul depinde de celalalt si capata forma ceruta de cuvântul de care depinde. – Din fr. régime.
slugărnicie, SLUGĂRNICÍE, slugarnicii, s.f. Atitudine de lingusire în raporturile cu oamenii de la care se primesc sau de la care se asteapta avantaje materiale; servilism, ploconeala. – Slugarnic + suf. -ie.
piele, PIÉLE, piei, s.f. 1. Ţesut conjunctiv-epitelial care acopera întreaga suprafata a corpului animalelor vertebrate si a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ♢ Loc. adj. si adv. În (sau cu) pielea goala = complet dezbracat; gol, nud. ♢ Loc. adv. (Pâna) la piele = în întregime, de tot, complet. ♢ Expr. A sti (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a sti (sau a vedea) de ce e în stare, cât valoreaza cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici doua parale, nici o ceapa degerata) sau a nu-i plati pielea (nici) un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nici o valoare. A nu(-si) mai încapea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se baga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reusi sa câstige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingusiri, insistente, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de gaina (sau de gâsca) ori pielea gainii (sau a gâstii) = a i se încreti (cuiva) pielea (de frica, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (si) pielea (de pe el) sau sapte (ori noua) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmani. (A fi) numai piele(a) si os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se razbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plati cu pielea = a suporta o pedeapsa corporala. A-si lasa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-si pune pielea în saramura = a) a risca, a se expune; b) a-si impune anumite restrictii pentru a realiza ceva. A-si pune pielea pentru cineva = a se expune la neplaceri pentru cineva; a-si pune viata în primejdie pentru cineva. A-si iesi din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciuda etc.). A-i da (sau a-i iesi cuiva ceva) prin piele = a suporta consecintele unui fapt, a o pati, a-i iesi pe nas. A-si vinde (si) pielea de pe el = a-si vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scapa de o datorie, de o primejdie etc.). A-si vinde scump pielea = a lupta cu înversunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar daca nu mai sunt sorti de izbânda). A ramâne numai cu pielea = a ramâne foarte sarac. (A fi) vai (si amar) de pielea cuiva = (a fi) rau de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simti (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin si personal consecintele unei situatii. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeasi situatie (dificila) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-si satisface gusturi, a-si crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui stie, se spune despre cel care a rabdat si a suferit multe. A avea pielea groasa sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasa) = a fi lipsit de bun-simt, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea toba (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ♢ Compus: pieile-rosii = nume dat populatiei indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Fiinta, faptura; p. ext. viata. Ţine la pielea lui. 2. Piele (1) jupuita de pe un animal (si prelucrata); spec. blana. ♦ Piele de drac = tesatura deasa de bumbac, foarte rezistenta, cu o parte pufoasa (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.
pomană, POMÁNĂ, pomeni, s.f. 1. Dar, danie, ofranda facute cuiva si servind, potrivit credintei crestine, la iertarea pacatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere. ♢ Loc. adj. si adv. De pomana = a) (în mod) gratuit sau la un pret foarte scazut; b) (în mod) inutil, zadarnic sau neîntemeiat. ♢ Expr. A cere de pomana = a cersi. A-si face (mila si) pomana cu cineva = a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva. ♦ (Fam.) Ocazie binevenita, rara, extrem de avantajoasa (sub raport material); chilipir. ♢ Expr. A umbla dupa (sau a cauta) pomana = a umbla dupa avantaje materiale nemeritate. 2. (În ritualul crestin) Praznic care se face dupa o înmormântare sau dupa un parastas si la care de obicei se daruiesc (saracilor) diverse obiecte (ale mortului); (concr.) ceea ce se daruieste cu acest prilej. ♢ Expr. Ca la pomana = în mare numar. 3. Parastas. – Din sl. pomĕnŭ.
pomanagiu, POMANAGÍU, pomanagii, s.m. (De obicei peior.) Persoana care umbla dupa pomana, care traieste din pomana altora, care asteapta sa i se ofere cât mai multe avantaje materiale (nemeritate). – Pomana + suf. -agiu.
pomanagioaică, POMANAGIOÁICĂ, pomanagioaice, s.f. (De obicei peior.) Femeie care umbla dupa pomana, care traieste din pomana altora, care asteapta sa i se ofere cât mai multe avantaje materiale (nemeritate). – Pomanagiu + suf. -oaica.
vinde, VÍNDE, vând, vb. III. Tranz. 1. A ceda unui cumparator dreptul de proprietate asupra unui bun, în schimbul unei sume de bani. ♢ Expr. A vinde pielea ursului din padure (sau pestele din balta) = a promite un lucru pe care nu-l ai; a face planuri în legatura cu un lucru pe care nu-l posezi înca, care este nesigur. A-si vinde (si) pielea sau camasa (de pe sine) = a vinde sau a ceda, din pricina unei nevoi mari, tot ce poseda. A-si vinde scump viata (sau pielea) = a se apara cu îndârjire, cauzând pierderi mari dusmanului (înainte de a muri sau de a fi prins). Cum (sau asa) am cumparat-o, asa o vând = o spun asa cum am auzit-o (fara sa-mi iau raspunderea autenticitatii). (Refl. pas.) Cum (sau cu cât) se vinde? = ce pret are? cu cât de plateste? ♦ A scoate un bun la licitatie (pentru neplata datoriilor). ♦ A oferi spre vânzare; a face comert. ♦ Refl. pas. (Despre marfuri) A gasi cumparatori, a avea cautare. ♦ Fig. A face compromisuri morale în schimbul unor avantaje materiale. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) prostitua. 2. A trada sau a denunta, a pârî (pentru bani sau pentru un interes material). [Prez. ind. si: (reg.) vânz] – Lat. vendere.
sabie, SÁBIE, sabii, s.f. 1. Arma taioasa formata dintr-o lama lunga de otel ascutita la vârf si pe una dintre laturi si fixata într-un mâner. ♢ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care ameninta în orice moment situatia cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la lupta. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la lupta, a porni razboi. A-si pune capul (teafar sau sanatos) sub sabie = a-si cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu doua taisuri, se spune despre o situatie care prezinta, în acelasi timp, avantaje si dezavantaje, prespective si pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrima in care se foloseste sabia. 2. Arma formata dintr-o lama elastica de otel, din garda si mâner, folosita la scrima. 3. Peste de apa dulce, cu corpul turtit lateral si cu abdomenul arcuit; sabioara, sabita (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.
pune, PÚNE, pun, vb. III. A aseza, a instala, a plasa într-un loc. ♢ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrautati situatia. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) actiunii focului (pentru a fierbe, a gati etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpana, în balanta) = a cumpani, a chibzui (importanta, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotarâre întemeiata. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori sa obtina; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pamânt = a avea o atitudine modesta, plecând privirea; a se rusina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umarul = a-si aduce contributia la o actiune; a contribui. A(-si) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intentia de a..., a planui, a decide. A pune o vorba (buna) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-si însela sotul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discutie. Unde (mai) pui ca... = fara a mai socoti ca...; presupunând, considerând ca... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrautatirea unei situatii grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pamânt. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împusca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rau, uneltind împotriva lui. A(-si) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-si primejdui viata; a fi singur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lânga) cineva = a intra în voie cuiva, a se face placut cuiva (prin adulare, linguseli, spre a obtine avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ♢ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atentia, a aduce la cunostinta. ♦ Refl. A se depune, a se asterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zapada. S-a pus o iarna grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situatie noua neasteptata, a face pe cineva sa ajunga într-o anumita stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A aseza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujba; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai multi. ♢ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujba spre a-si câstiga existenta. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujba. 3. Tranz. si refl. A (se) aseza într-un anumit fel, într-o anumita pozitie. ♢ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în doua (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mânunchi din doua (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agata. 4. Tranz. A face sa stea într-un anumit loc, a aseza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a aseza într-un anumit loc fata de alte obiecte de acelasi fel, a aranja, a situa. ♢ Expr. A pune caii = a înhama. A pune în scena = a regiza, a monta o piesa de teatru. ♦ A planta, a sadi, a semana. 5. Tranz. si refl. A(-si) aseza pe corp obiectele de îmbracaminte necesare; a (se) îmbraca sau a (se) încalta. 6. Tranz. A depune valori banesti (în pastrare, spre fructificare etc.); a investi valori banesti. ♢ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune pret = a oferi un pret mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotriva. Te pui pentru un fleac! ♢ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva sa actioneze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se masura sau a se compara cu cineva. ♢ Expr. (Tranz.). A pune (de) fata sau fata în fata = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tabarî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva sa execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuti. 12. Refl. (Adesea cu determinari introduse prin prep. "pe") A începe o actiune, a se apuca (cu staruinta) de ceva. ♢ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicali pe cineva sau a insista pe lânga cineva. (Reg.) A se pune (cu rugaminti, cu vorbe dulci etc.) pe lânga cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata sa... (Tranz.) A-si pune puterea sau (toate) puterile = a-si da toata silinta, a se stradui. 13. Tranz. (În loc. si expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la proba (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaste valoarea, însusirile). A pune (pe cineva) la cazne = a cazni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebari) = a întreba, a chestiona. A pune stavila = a stavili. A pune în primejdie = a primejdui. A-si pune nadejdea (sau speranta, credinta) în cineva sau ceva = a nadajdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune graba = a se grabi. A pune nume (sau porecla) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidenta = a evidentia, a sublinia, a releva. A pune la îndoiala = a se îndoi. A pune la socoteala = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscalitura = a iscali. A pune ramasag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. si: (reg.) pui] – Lat. ponere.
fes, FES, fesuri, s.n. Acoperamânt al capului pentru barbati, de forma unui trunchi de con, facut din pâsla sau postav (rosu) si adesea împodobit cu un ciucure, purtat mai ales de musulmani. ♢ Expr. (Fam.) Interesul poarta fesul, se spune la adresa celui care face anumite actiuni numai pentru a dobândi avantaje. A-i turti (cuiva) fesul = a face pe cineva sa ramâna uimit în fata unei prostii savârsite; a comite o mare prostie. ♦ Caciulita crosetata sau calota de fetru purtata (de femei si de copii) pe vârful capului. – Din tc. fes.
favorabil, FAVORÁBIL, -Ă, favorabili, -e, adj. 1. (Despre actiuni, fenomene, împrejurari etc.) Care este în favoarea cuiva sau a ceva, care avantajeaza pe cineva sau ceva. 2. (Despre oameni) Binevoitor fata de cineva sau de ceva. – Din fr. favorable, lat. favorabilis.
federat, FEDERÁT, federati, s.m. (Mai ales la pl.). 1. Persoana care facea parte din populatiile asezate la granitele Imperiului Roman si care se angaja sa apere aceste granite în schimbul unor avantaje. 2. Membru al garzii nationale în timpul Comunei din Paris. – Din lat. foederatus, fr. fédéré.
ciolan, CIOLÁN, ciolane, s.n. 1. Os (mare) de animal (taiat, cu sau fara carne pe el) sau (fam.) os de om. ♦ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obtine avantaje sau profituri materiale. A umbla dupa ciolan = a umbla dupa profituri materiale. A scapa ciolanul din mâna = a pierde o situatie avantajoasa. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ♢ Expr. A i se muia (cuiva) ciolanele = a-i slabi puterile, a se molesi. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frânge, a-i muia cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multa vreme). A-i ramâne ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casa, prin locuri straine. 3. (Reg.) Obada (a rotii de car). – Din sl. članŭ.
interpoziţie, INTERPOZÍŢIE s. f. 1. stare a unui lucru asezat între altele. 2. (fig.) interventie a unei autoritati superioare. o (jur.) ~ de persoane = act prin care o personaa apare în locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje. (< fr. interposition, lat. interpositio)
moară, MOÁRĂ, mori, s.f. 1. Instalatie special amenajata pentru macinarea cerealelor; cladire, constructie prevazuta cu asemenea instalatii. ♢ Expr. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moara (hodorogita sau stricata, neferecata etc.) = a vorbi mult (si inutil), a nu-i tacea gura. Ca la moara = a) pe rând, în ordinea sosirii; b) (în legatura cu verbele "a intra", "a iesi" sau cu echivalentele acestora) într-un continuu du-te-vino. A(-i) da (cuiva) apa la moara = a-i crea cuiva o situatie favorabila, a-i înlesni sa faca un anumit lucru; a încuraja, a stimula. A-i veni (cuiva) apa la moara = a se schimba împrejurarile în favoarea cuiva. A-i lua (sau a-i taia) (cuiva) apa de la moara = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbeste, a nu-i permite sa mai vorbeasca sau a face sa nu mai vorbeasca. A mâna apa la moara sa = a cauta sa traga singur toate foloasele. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. A ajunge de la moara la râsnita = a ajunge rau; a decadea, a scapata. (Livr.) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt = a întreprinde actiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dusmani ireali. ♦ (Depr.; de obicei urmat de determinari ca "hodorogita", "stricata" etc.) Gura (considerata ca organ al vorbirii); p. ext. persoana care flecareste fara încetare; melita. 2. Masina de lucru sau instalatie folosita pentru maruntirea fina a unor materiale tari (minereuri, carbuni, produse ale industriei chimice etc.); cladire, constructie prevazuta cu asemenea masini sau instalatii. 3. (Înv.) Fabrica (în care materia prima era maruntita, zdrobita, framântata). 4. (Reg.) Jocul de tintar. – Lat. mola.
slugă, SLÚGĂ, slugi, s.f. I. 1. Persoana angajata pentru a munci în gospodaria sau în mica întreprindere a altuia, fiind retribuita în bani sau în natura. ♢ Expr. (Înv.) Sluga dumitale (sau dumneavoastra), formula de salut sau de raspuns la salut. ♦ Fig. Persoana care sustine sau apara orbeste interesele altuia, în schimbul unor avantaje materiale. 2. Fig. Persoana subordonata alteia si obligata, din cauza conditiilor sociale în care se afla, sa-i execute vointa. 3. (Înv.) Slujitor înarmat de pe lânga casa sau din suita unui boier. II. (Rar) Aparat simplu, format dintr-o scândura scobita la un capat, care se foloseste la scoaterea cizmelor fara ajutorul cuiva; tragatoare. – Din sl. sluga.
tăiş, TĂÍS, taisuri, s.n. 1. Parte mai subtire, ascutita, destinata sa taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cutit); ascutis; muchie taietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ♢ Expr. Cutit cu doua taisuri = situatie a carei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implica avantaje si dezavantaje la fel de importante. A trece sub taisul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Taietor (3). – Taia + suf. -is.
reacorda, REACORDÁ, (1) reacórd, (2) reacordez, vb. I. Tranz. 1. A acorda înca o data îngaduinta, favoare, avantaje cuiva. 2. A acorda din nou un instrument muzical dezacordat. [Pr.: re-a-] – Re1- + acorda.
dezavantaj, DEZAVANTÁJ, dezavantaje, s.n. Împrejurare neprielnica, nefavorabila pentru cineva (în raport cu altcineva), aspect sau conditie care creeaza cuiva o situatie de inferioritate; inconvenient. ♦ Prejudiciu, paguba. – Din fr. désavantage.
dezavantaja, DEZAVANTAJÁ, dezavantajéz, vb. I. Tranz. A crea cuiva un dezavantaj, a pune pe cineva pe nedrept într-o situatie defavorabila, de inferioritate (în raport cu altcineva). – Din fr. désavantager.
dezavantajos, DEZAVANTAJÓS, -OÁSĂ, dezavantajosi, -oase, adj. Care dezavantajeaza, care pricinuieste un dezavantaj; defavorabil, nefavorabil, neprielnic, pagubitor. – Din fr. désavantageux.
serviciu, SERVÍCIU, servicii, s.n. 1. Actiunea, faptul de a servi, de a sluji; forma de munca prestata în folosul sau în interesul cuiva. ♢ Expr. A fi (sau a se pune) în serviciul cuiva (sau a ceva) = a sluji, a servi unei persoane sau unui scop, unei idei etc. ♦ (În constructie cu verbele "a face", "a aduce") Fapta, actiune care serveste, avantajeaza pe cineva; îndatorire, obligatie. ♢ Expr. A face un prost (sau un rau) serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) un rau. ♦ Scara de serviciu = scara secundara într-un imobil (pentru acces la dependinte). 2. Ocupatie pe care o are cineva în calitate de angajat; slujba. ♦ Îndatorire care revine cuiva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei îndatoriri. ♢ Serviciu militar = stagiu la care sunt obligati, prin lege, cetatenii unui stat pentru a se instrui din punct de vedere militar în rândurile fortelor armate. Serviciu comandat = însarcinare, atributie, misiune speciala încredintata cuiva spre executare. Serviciu divin (sau religios) = slujba religioasa. ♢ Expr. (Despre angajati, ostasi, elevi) (A fi) de serviciu = (a fi) însarcinat cu o misiune speciala în cadrul obligatiilor profesionale. A intra în serviciu = a deveni salariat. ♦ Functie. Serviciu de casier. 3. Subdiviziune în administratia interna a unei institutii, întreprinderi etc. cuprinzând mai multe sectii; p. ext. colectivul de munca corespunzator. 4. Grup de obiecte care alcatuiesc un tot cu destinatie speciala. Serviciu de cafea. 5. Multime ordonata în timp a regimurilor succesive ale unui sistem tehnic. 6. (Sport) Punere în joc a mingii. – Din fr. service, lat. servitium.
străjer, STRĂJÉR, -Ă, strajeri, -e, subst. 1. S.m. Persoana care avea obligatia sa pazeasca granitele (muntoase), în schimbul unor avantaje fiscale. ♦ P. gener. (Înv. si pop.) Paznic, straja. 2. S.m. si f. Tânar care apartinea strajeriei. 3. S.m. Constructie formata dintr-un grup de stâlpi de lemn, montata lânga piciorul unui pod de lemn, pentru a-l apara de loviturile plutelor. [Var.: (înv.) strejár s.m.] – Straja + suf. -ar.
supliment, SUPLIMÉNT, suplimente, s.n. 1. Ceea ce se adauga la ceva pentru a-l completa sau pentru a suplini o lipsa. 2. Bilet de calatorie sau de spectacol, eliberat ca anexa la alt bilet, prin care se acorda drepturi sau avantaje în plus. 3. Ceea ce se adauga la un unghi pentru a forma doua unghiuri drepte (180
federat, FEDERÁT s. m. 1. (ant.) persoana care facea parte din populatiile la granitele Imperiului Roman, angajata sa apere aceste granite în schimbul unor avantaje. 2. delegat la sarbatoarea Federatiei din timpul Revolutiei Franceze din 1789. (< lat. foederatus, fr. fédéré)
favoritism, FAVORITÍSM s. n. acordare de favoruri, de avantaje nemeritate. (< fr. favoritisme)
dezavantajos, DEZAVANTAJÓS, -OÁSĂ adj. care dezavantajeaza; nefavorabil, neprielnic. (< fr. désavantageux)
deserviciu, DESERVÍCIU s. n. fapt care dezavantajeaza; contraserviciu (2). (< des- + serviciu)
democratură, DEMOCRATÚRĂ s. f. denumire ironica a unei politici care combina avantajele democratiei cu dezavantajele dictaturii a unui sistem totalitar, intolerant. (< fr. démocrature)
enumera, ENUMERÁ vb. a însira, a însirui, (înv.) a numara. (A ~ toate avantajele metodei.)
clauză, CLÁUZĂ s. f. dispozitie speciala sau accesorie inserata într-o conventie, într-un tratat, contract etc. o a natiunii celei mai favorizate = clauza prin care, într-un acord international, un stat recunoaste altui stat în relatiile bilaterale (de credit, financiare, de import-export) aceleasi avantaje si privilegii acordate si altor state. (< lat. clausa, fr. clause)
avantaj, avantáj s. n., pl. avantáje
avantaja, avantajá vb., ind. prez. 1 sg. avantajéz 1 pl. avantajam; ger. avantajând
dezavantaj, dezavantáj s. n. (sil. mf. dez-), pl. dezavantáje
dezavantaja, dezavantajá vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezavantajéz, 3 sg. si pl. dezavantajeáza, 1 pl. dezavantajam; conj. prez. 3 sg. si pl. dezavantajéze; ger. dezavantajând
nepotism, NEPOTÍSM n. Acordare de avantaje si de privilegii rudelor sau prietenilor, folosind în mod abuziv influenta personala; familiarism. /<fr. népotisme
merita, A MERITÁ mérit 1. tranz. 1) (avantaje sau inconveniente) A fi în drept sa obtina sau sa sufere (în conformitate cu cele înfaptuite). ~ lauda. ~ o pedeapsa. ~ respectul. 2) (despre actiuni, lucruri) A face sa fie necesar; a necesita; a cere; a reclama; a comporta. Aceasta noutate merita confirmare. 3) A fi demn de a avea alaturi de sine (în viata). 2. intranz. A avea merite (într-un anumit domeniu). /<fr. mériter
mercenar, MERCENÁR ~i m. 1) Ostas în solda unei armate straine; lefegiu. 2) fig. Persoana care presteaza orice activitate în schimbul unor avantaje materiale. /<fr. mercenaire, lat. mercenarius
lua, A LUÁ iau 1. tranz. 1) A apuca (cu mâna sau cu un instrument) pentru a avea în posesie. ♢ ~ armele a se înarma. ~ (pe cineva) la ochi a) a suspecta (pe cineva); a avea banuieli; b) a supraveghea (pe cineva). ~ pasarea din zbor a fi un bun ochitor. ~ alta vorba a schimba subiectul discutiei. ~ foc cu gura a face tot posibilul si imposibilul. ~ jaratic cu mâna altuia a întreprinde o actiune riscanta, folosind în acest scop o alta persoana. 2) A apropia de sine, asezând pe o parte a corpului. ~ în brate. ~ pe genunchi. ~ în cârca. ♢ ~ (pe cineva) în unghii a certa cu brutalitate (pe cineva). 3) (alimente, medicamente etc.) A pune în gura, înghitind. ~ un ceai. ♢ ~ o gustare a servi în fuga o mâncare usoara. ~ masa a sta la masa; a mânca. A nu ~ nici roua în gura a nu mânca absolut nimic. ~ aer a se plimba putin în aer liber. 4) (obiecte de îmbracaminte) A pune pe sine; a îmbraca. 5) (portiuni, cantitati dintr-un lucru) A face sa iasa din interiorul sau. ♢ ~ (cuiva) sânge a face sa curga sânge printr-o incizie, pentru analiza sau în scopul descongestionarii. 6) (lucruri, drepturi, favoruri etc.) A face sa nu mai fie în posesia (cuiva). ♢ A-i ~ (cuiva) comanda a înlatura (pe cineva) dintr-un post de raspundere. A-i ~ (cuiva) apa de la moara a-l priva (pe cineva) de avantajele pe care le-a avut. A-i ~ (cuiva) durerea (sau suferinta) a face (pe cineva) sa simta momentan o usurare. A-i ~ (cuiva) viata (sau zilele) a omorî (pe cineva). A-i ~ (cuiva) mintea (sau mintile) a face (pe cineva) sa-si piarda dreapta judecata. A-i ~ (cuiva) auzul a asurzi (pe cineva). 7) A-si asuma, intrând în stapânire. 8) (sume de bani) A primi în calitate de venit; a încasa. 9) A gasi pentru a duce cu sine. ♢ Ia-l de unde nu-i se spune despre cineva sau despre ceva care nu se mai gaseste la locul unde se afla mai înainte. 10) A obtine în schimbul a ceva; a cumpara. ♢ ~ pilda a urma exemplul (cuiva). 11) (lucruri straine) A sustrage, însusindu-si. A-i ~ cuiva banii. ♢ A-i ~ (cuiva) pâinea de la gura a lipsi (pe cineva) de sursa de existenta. 12) (fortificatii, terenuri straine) A pune stapânire (prin forta armata); a cuceri, a ocupa. ~ un oras. 13) (mijloace de transport) A folosi drept mijloc de deplasare. ~ trenul. 14) (persoane) A trata într-un anumit fel. ~ cu binisorul (pe cineva). ♢ ~ (pe cineva) pe sus a lua cu forta (pe cineva). ~ (pe cineva) pe nepusa masa a ataca (pe cineva) pe neasteptate. 15) (persoane) A primi în familie, stabilind legaturi de rudenie. ~ de nevasta. ~ de barbat. ♢ ~ de suflet (un copil) a înfia. 16) (despre stari fizice sau psihice) A pune stapânire în întregime (pe cineva). A-l ~ frica (pe cineva). ♢ A o ~ din loc a pleca repede (de undeva). A o ~ la fuga a porni în fuga. A-si ~ zborul a porni în zbor. 2. intranz. (despre cai de comunicatie, ape curgatoare) A-si schimba directia (spre)... Râul a luat-o în dreapta. [Sil. lu-a] /<lat. levare
lăuda, A LĂUDÁ láud tranz. (persoane, lucruri, fapte) A declara demn de admiratie si pretuire, scotând în evidenta calitatile, realizarile, avantajele. [Sil. la-u-] /<lat. laudare
impostor, IMPOST//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. 1) Persoana care însala pe altii, profitând de naivitatea sau de încrederea lor; sarlatan; potlogar; cotcar; escroc. 2) Persoana care încearca sa se substituie cuiva pentru a lucra în numele lui (în scopul obtinerii anumitor avantaje). /<fr. imposteur, lat. impostor, ~onis
favoare, FAV//OÁRE ~óruri f. Bunavointa care avantajeaza o persoana; avantaj acordat cu preferinta unei persoane. [G.-D. favorii; Sil. -voa-] /<fr. faveur, lat. favor, ~oris
familiarism, FAMILIARÍSM n. 1) Atitudine de intimitate (exagerata); familiaritate. 2) Acordare de avantaje si privilegii rudelor si prietenilor, folosind în mod abuziv influenta personala; nepotism. [Sil. -li-a-] /familiar + suf. ~ism
dota, A DOT//Á ~éz tranz. 1) (întreprinderi, institutii, laboratoare) A asigura (cu ceva) pentru a functiona normal; a înzestra. 2) (fete) A pune în posesia unei dote. 3) fig. A prevedea în mod firesc (cu anumite avantaje spirituale). /<fr. doter, lat. dotare
deserviciu, DESERVÍCI//U ~i n. Fapta care dezavantajeaza pe cineva. [Sil. -vi-ciu] /des- + serviciu
avantajos, AVANTAJ//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) Care aduce avantaje; convenabil; favorabil. Situatie ~oasa. /<fr. avantageux
avantaja, A AVANTAJ//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A sustine acordând avantaje (adesea nemotivat si în detrimentul altora); a favoriza; a privilegia; a partini; a proteja. 2) (actiuni, fenomene, evenimente etc.) A înlesni, creând conditii favorabile; a avantaja. 3) (calitati fizice ale cuiva) A scoate în relief. /<fr. avantager, it. avvantaggiare
onorific, ONORÍFI//C ~ca (~ci, ~ce) 1) (despre titluri, functii etc.) Care confera onoare (fara avantaje materiale); acordat în semn de onoare (fara a fi retribuit). 2) (despre persoane) Care detine un titlu sau exercita o functie fara retributie; de onoare. /<fr. honorifique, lat. honorificus
părtini, A PĂRTIN//Í ~ésc tranz. (persoane) A sustine în mod abuziv, acordând avantaje (adesea nemotivat si în detrimentul altora); a proteja; a privilegia; a avantaja; a favoriza. /Din parte
pomană, POM//ÁNĂ ~éni f. rel. 1) Dar oferit pentru iertarea pacatelor, de sufletul celor morti sau de sanatatea cuiva; binefacere; milostenie. A lua de ~. ♢ De ~ a) în mod gratuit sau la un pret foarte mic; b) în zadar; degeaba. A cere de ~ a cersi. A face ~ cu cineva a-i face un bine cuiva; a ajuta pe cineva. A umbla dupa ~ a cauta sa obtina avantaje nemeritate. De-a cui ~? pentru ce? la ce bun? Ca la ~ în numar mare. 2) Bun (apartinând unui decedat) ce se daruieste la/dupa înmormântare. 3) Masa care se face dupa înmormântare sau dupa parastas. /<sl. pomĕnu
pune, A SE PÚNE ma pun intranz. I. 1) pop. A se instala pentru a sedea; a se aseza. ♢ ~ bine pe lânga (sau cu) cineva a cauta sa obtina avantaje prin lingusire. 2) (despre substante pulverulente) A se aseza pe o suprafata, formând un strat; a se asterne. S-a pus praf pe sticla. 3) pop. A sta împotriva; a se împotrivi; a se opune. ♢ ~ în poara v. POARĂ. ~ (sau a sta) în calea cuiva a) a nu lasa pe cineva sa treaca; b) a încurca pe cineva sa realizeze ceva. A nu ~ cu cineva a nu admite pe cineva ca obiect de comparatie. 4) pop. (despre persoane) A intra la lucru. S-a pus vânzatoare. II. (în îmbinari sugerând ideea de antrenare în ceva) ~ pe lucru. ~ pe gânduri. ~ pe râs. ~ pe plâns. ♢ ~ cu gura pe cineva a cicali pe cineva. /<lat. ponere
specula, A SPECUL//Á ~éz 1. tranz. (situatii, stari etc.) A folosi abuziv (pentru a capata avantaje personale). ~ încrederea cuiva. 2. intranz. 1) A face specula. 2) A efectua tranzactii de bursa. 3) fig. A emite cugetari abstracte, teoretizând în mod normal; a face speculatii. /<fr. speculer, lat. speculari
surâzător, SURÂZĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care surâde; zâmbitor. 2) Care exprima bucurie; plin de voie buna; vesel. Ochi ~ori. 3) fig. Care avantajeaza; care convine; convenabil. /a surâde + suf. ~tor
utilitarism, UTILITARÍSM n. 1) Conceptie filozofica, care considera utilul drept criteriu fundamental al actiunilor oamenilor. 2) Spirit utilitar; tendinta de a obtine avantaje materiale din orice activitate; practicism îngust. /<fr. utilitarisme
vânător, VâNĂTÓR ~i m. Persoana care vâneaza; om care practica vânatoarea. 2) fig. Persoana care vâneaza posturi, avantaje nemeritate; om care cauta sa parvina cu orice pret. 3) înv. Soldat dintr-o unitate militara constituita din pedestrasi si calarasi. ♢ ~ de munte infanterist instruit pentru a duce lupta în conditii de munte. /<lat. venatoren
birocraţie, BIROCRAŢÍE s.f. 1. (Rar) Birocratism. 2. Birocratie muncitoreasca = patura corupta prin salarii mari si alte avantaje; aristocratie muncitoreasca. [Gen. -iei, var. biurocratie s.f. / < fr. bureaucratie, cf. fr. bureau – birou, gr. kratos – putere].
avantajele, Avantajele economice ("fructele") conferite de dreptul de uzufruct asupra unui bun al altuia.
interpoziţie, INTERPOZÍŢIE s.f. 1. Stare a unui lucru asezat între altele. 2. (Fig.) Interventie a unei autoritati superioare. ♢ (Jur.) Interpozitie de persoane = act prin care o persoana apare în locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje pe care nu le-ar putea obtine direct. [Var. interpozitiune s.f. / < fr. interposition, cf. lat. interpositio].
pozitivism, POZITIVÍSM s.n. 1. Curent filozofic idealist-subiectiv care neaga rolul filozofiei ca o conceptie teoretica generala despre lume si ca metodologie generala, sustinând ca ea se bazeaza numai pe faptele verificabile experimental. ♢ Pozitivism logic = neopozitivism. 2. (Lit.) Denumire data acelor tendinte critice care adopta metodele scientiste în cercetarea literara. ♦ Modalitatile de creatie literara care tind sa reproduca realitatea în faptele ei concrete, adesea în stare bruta, netipizata. 3. Fel de a fi caracterizat prin tendinta de a lua în considerare si de a urmari numai avantajele; practicism, utilitarism. [< fr. positivisme].
specula, SPECULÁ vb. I. tr. A face speculatii financiare, economice etc., a exploata practicând specula; (p. ext.) a însela (pe cineva). ♦ A se folosi, a profita de o anumita împrejurare cu scopul de a dobândi avantaje personale. 2. intr., tr. A face deductii teoretizând formal, fara legatura cu practica. [< fr. spéculer, cf. it. speculare, lat. speculari].
aristocraţie, ARISTOCRAŢÍE s. f. clasa sociala conducatoare care detine puterea de stat si asupreste celelalte clase (în orânduirea sclavagista si feudala); patura restrânsa a claselor exploatatoare, care beneficiaza de mari privilegii; nobilime. ♢ vârfurile privilegiate care s-au desprins de clasa din care fac parte si se bucura de avantaje speciale. (< fr. aristocratie, gr. aristokratia)
avans, AVÁNS s.n. 1. Plata anticipata a unei sume de bani. 2. Pozitia si avantajele cuiva care se afla înainte; interval de timp, distanta, spatiu cu care cineva sau ceva este înaintea altcuiva sau a ceva. ♦ (La pl.) Primele demersuri pentru încheierea unei afaceri, pentru o întelegere, pentru înfiriparea unei legaturi. [Pl. -uri. / < fr. avance].
aristocraţie, ARISTOCRAŢÍE s.f. Clasa sociala conducatoare care detine puterea de stat si asupreste celelalte clase (în orânduirea sclavagista si feudala); patura restrânsa care se bucura de diferite privilegii; nobilime. ♦ (Fig.) Vârfurile privilegiate ale unei clase sau ale unui grup social, care s-au desprins de clasa din care fac parte si se bucura de avantaje speciale. [< fr. aristocratie, it. aristocrazia, gr. aristokratia < aristos – nobil, kratos – putere].
avantaja, AVANTAJÁ vb. I. tr. 1. A da, a procura avantaje; a favoriza. 2. A reliefa însusirile fizice ale cuiva. [P.i. 3,6 -jeaza, 4 -jam, ger. -jând. / < fr. avantager, cf. it. avvantaggiare].
federat, FEDERÁT, -Ă adj., s.m. si f. 1. (Ant.; mai ales la pl.) Persoana care facea parte din populatiile asezate la granitele Imperiului roman si care se angaja sa apere aceste granite în schimbul unor avantaje. 2. Delegat la sarbatoarea Federatiei din timpul revolutiei franceze din 1789. [Cf. fr. fédéré, lat. foederatus].
avantaj, avantáj (avantáje), s.n. – Folos. – Var. (înv.) avantagiu. Fr. avantage (var. it. avvantaggio). – Der. avantaja, vb.; avantajos, adj.
bez, bez adv. – Afara de, exceptînd, lasînd la o parte. Sl. bezŭ. Termen juridic si administrativ, fara viata efectiva; s-a pastrat numai în expresia bez Vlasca si Teleorman "fara sa se tina seama de avantajele ilicite" (pare a fi o aluzie la vechiul trafic ilegal cu cele doua orase turcesti de la Dunare) si în unele compuse, cf. bazaconie, bîzdîganie.
sărăcesc, saracésc, saraceásca, adj. (înv.) 1. saracacios; care tradeaza saracie; mizer. 2. care este lipsit de avantaje, care nu este avantajos; care nu se îmbogateste. 3. care are calitate sau valoare modesta, scazuta; de calitate inferioara. 4. umil, smerit.
onorific, ONORÍFIC, -Ă adj. 1. Care aduce o distinctie, onoruri, fara însa a atrage dupa sine avantaje sau profituri materiale. 2. Caruia i s-a acordat un titlu în semn de respect, de consideratie; de onoare. [< fr. honorifique].
ostentaţie, OSTENTÁŢIE s.f. (Liv.) Atitudine de parada, de provocare; prezentare demonstrativa a avantajelor, a bunurilor pe care le are cineva. [Gen. -iei, var. ostentatiune s.f. / cf. fr. ostentation, it. ostentazione].
privilegiu, PRIVILÉGIU s.n. Înlesnire, drept acordat cuiva de a se bucura de avantaje deosebite. ♦ (Jur.) Drept de care se bucura o persoana (juridica sau fizica) de a fi preferata la plata înaintea altora. [Pron. -giu, pl. -ii, -iuri. / < lat. privilegium, cf. it. privilegio, fr. privilège].
rival, RIVÁL, -Ă s.m. si f. Cel care nazuieste, aspira la aceleasi functii, avantaje, situatii cu altul; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Fara rival = fara seaman, fara pereche; inegalabil. [< fr. rival, it. rivale, lat. rivalis].
cleptocraţie, CLEPTOCRAŢÍE s.f. Guvern ai carui membri cauta, în primul rând, sa obtina avantaje personale (materiale, sociale, politice etc.), pe seama celor în numele carora guverneaza. (cf. engl. kleptocracy < gr. klepto- (< kleptein = a fura; cf. got. hlifan = a fura, lat. clepere = a fura) + lat. -cratia (< gr. -kratia < kratos = putere, forta)) [MW]
cuţit, cutít (cutíte), s.n. – 1. Instrument de taiat, format dintr-o lama metalica. – 2. Piesa principala a cîntarului. – 3. Durere de sale. – Mr. catut, cutut, megl. cutǫt, istr. cutit. Lat. •cotῑtus, de la •cotῑre "a ascuti" (Tiktin, ZRPh., XVIII, 148; Puscariu 471; Pascu, I, 74; Rosetti, I, 165; DAR; Puscariu, Lr., 198); cf. cute, ascuti, custura. S-a propus si un der. de la •acutῑre (Candrea-Dens., 468), care nu prezinta mai multe avantaje. – Der. cutitar, s.m. (persoana care face sau vinde cutite; bataus, mardeias); cutitarie, s.f. (atelier sau pravalie unde se ascut sau se vînd cutite); (în)cutita, vb. (a avea un junghi în sale; a întepa, a înjunghia); cutitatura, s.f. (durere de sale); cutitoaie, s.f. (lama ascutita folosita în tîmplarie; rindea lunga, instrument de strungar; strung; cutit de potcovar; brazdar de plug; peste de rîu, Cobitis taenia); cutit(oi), vb. (a lucra cu cutitoaia); cutitura, s.f. (cutit care nu taie), cf. custura.
ostentaţie, OSTENTÁŢIE s. f. atitudine de parada, de înfumurare, de nesocotire provocatoare a celorlalti; prezentare demonstrativa a avantajelor, a bunurilor pe care le are cineva; etalare pretentioasa. o cu ~ = în mod demonstrativ, ostentativ. (< fr. ostentation, lat. ostentatio)
pozitivism, POZITIVÍSM s. n. 1. curent filozofic din sec. XIX-XX care neaga filozofia ca o reprezentare teoretica gene-ralizata a lumii, limitându-se la faptele confirmate de experienta si negând astfel posibilitatea cunoasterii esentei fenomenelor. 2. interes exagerat pentru problemele practice, materiale, tendinta de a urmari numai avantajele imediate. (< fr. positivisme)
privilegiu, PRIVILÉGIU s. n. 1. drept acordat cuiva de a se bucura de avantaje deosebite. 2. (jur.) drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat la plata înaintea altora. (< fr. privilège, lat. privilegium)
prostituţie, PROSTITÚŢIE s. f. 1. ocupatie a femeii care întretine relatii sexuale contra unei plati sau a unor avantaje materiale; (p. ext.) stare în care membrii societatii duc o viata sexuala instabila, schimbându-si partenerii. o casa de ~ = bordel. 2. (fig.) înjosire, folosire degradanta a calitatilor, a talentului. (< fr. prostitution, lat. prostitutio)
rival, RIVÁL, -Ă adj., s. m. f. (cel) care aspira la aceleasi functii, avantaje, situatii cu altul; concurent, potrivnic, adversar. ♦ fara ~ = fara seaman; inegalabil. (< fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival)
specula, SPECULÁ vb. I. tr. 1. a face specula. ♢ a însela (pe cineva). ♢ a profita de o anumita împrejurare cu scopul de a dobândi avantaje personale. 2. a face tranzactii de valori. II. intr., tr. a face speculatii (1), deductii. (< fr. spéculer, lat. speculari)
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc