Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru asez
aciclic, ACÍCLIC, -Ă, aciclici, -ce, adj. 1. (Despre flori) Ale carei organe sunt asezate în spirala. 2. (Despre substante chimice) Care nu contine atomi legati în ciclu în molecula sa. – Din fr. acyclique.
acoperire, ACOPERÍRE, acoperiri, s.f. Actiunea de a (se) acoperi si rezultatul ei. 1. Punere, asezare a unui obiect deasupra altuia pentru a-l înveli, a-l ascunde, a-l apara etc. 2. Operatie de aplicare a unui strat protector pe un obiect depunere, pulverizare, placare etc. 3. (Mil.) Accident de teren, padure sau localitate care împiedica observarea inamicului. ♦ Masura speciala de protectie care asigura anumite actiuni (de concentrare sau manevra) ale trupelor. ♢ Expr. A avea acoperire = a fi acoperit pentru o actiune savârsita conform unor indicatii precise. 4. (Fin.) Posibilitatea de a face fata unor obligatii, unei plati, unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face esalonat. ♦ (Concr.) Fond care asigura aceasta posibilitate. ♢ Acoperire în aur = stoc de aur si de alte active pe baza carora bancile de emisiune asigura convertibilitatea bacnotelor. – V. acoperi.
acropolă, ACRÓPOLĂ, acropole, s.f. Citadela în orasele din vechea Grecie, asezata pe o înaltime si adapostind principalele edificii publice. – Din fr. acropole.
acroteră, ACROTÉRĂ, acrotere, s.f. Mic piedestal asezat în vârful sau la extremitatile unui fronton pentru a sustine vase, statuete sau alte ornamente; p. ext. statuie, vas sau ornament asezat pe acest piedestal. – Din fr. acrotère.
adăposti, ADĂPOSTÍ, adapostesc, vb. IV. Tranz. A pune, a tine la adapost. ♦ Refl. A se aseza, a se ascunde într-un loc ferit; a-si gasi refugiu, a se pripasi. – Din adapost.
adânc, ADẤNC, -Ă, (1) adânci, adj., (II) adâncuri, s.n. I. Adj. 1. (Despre ape, cavitati sau lucruri concave) Al carui fund se afla la o distanta (relativ) mare de marginea de sus, de suprafata; adâncit, afund, adâncat, adâncos. ♢ Expr. (A ajunge, a trai etc.) pâna la adânci batrânete = (a trai) pâna la o vârsta înaintata. ♦ (Adverbial; fig.) Profund. A privi adânc. 2. (Adesea adverbial) Care se afla sau se întinde departe (în interior sau în linie orizontala). Radacina adânca. ♦ Greu de strabatut; compact, des; întins, vast. Padure adânca. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau pare ca vine din interior. Suspin adânc. ♦ Fig. (Despre senzatii, sentimente etc.) Puternic, profund, intens. 3. (Despre plecaciuni, saluturi etc.; adesea adverbial) Facut prin înclinarea mare a corpului. 4. (Despre voce, ton, timbru; adesea adverbial) Grav, jos, profund. 5. Fig. (Adesea adverbial) Care tine de esenta, de fondul lucrurilor; temeinic, profund, serios. 6. Fig. Desavârsit, deplin, total. O liniste adânca. II. S.n. 1. Parte adânca, adâncime (considerata vertical); loc situat departe (spre interior), strafund. ♢ Expr. Din adâncul sufletului (sau al inimii, al fiintei) = din tot sufletul, foarte mult. ♦ Prapastie, abis. 2. (La pl.) Departare mare; spatiu întins; p. ext. loc ascuns, asezat departe. – Lat. aduncus.
adumbri, ADUMBRÍ, adumbresc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a tine umbra (I 1); a umbri. 2. Refl. A se aseza, a se adaposti la umbra. – Lat. adumbrare (dupa umbri).
adunat, ADUNÁT, -Ă, adunati, -te, adj. Strâns2 (la un loc). ♦ Spec. (Despre asezari rurale) Cu case asezate una lânga alta, în strânsa apropiere. – V. aduna.
advers, ADVÉRS, -Ă, adversi, -se, adj. Asezat în fata, opus; fig. potrivnic, ostil, dusmanos. ♢ Parte adversa = adversar într-un proces, într-o afacere etc. – Din fr. adverse, lat. adversus.
afocal, AFOCÁL, -Ă, afocli, -e, adj. (Despre sisteme optice) Care este format din doua (grupuri de) lentile, asezate astfel încât focarul-imagine al uneia sa coincida cu focarul-obiect al celeilalte. – Din fr. afocal.
agasa, AGASÁ, agasez vb. I. Tranz. A irita, a enerva, a plictisi cu insistentele; a exaspera. – Din fr. agacer.
aglomeraţie, AGLOMERÁŢIE, aglomeratii, s.f. Îngramadire de oameni; îmbulzeala, înghesuiala, aglomerare. ♦ Asezare omeneasca. – Din fr. agglomération.
ahei, AHÉI s.m. pl. 1. Populatie indo-europeana asezata la începutul mileniului al doilea î.Hr. în Pelopones, unde a întemeiat puternice centre de civilizatie. ♦ Una dintre cele patru ramuri ale vechilor greci. 2. Denumirea generala a vechilor triburi grecesti la Homer. – Cf. Ahaia (n. pr.).
alătura, ALĂTURÁ, alắtur, vb. I. Tranz. si refl. A (se) aseza alaturi, a (se) apropia mult; a (se) alipi. ♦ Tranz. A adauga, a anexa. ♦ Tranz. Fig. A compara, a confrunta. ♦ Refl. A adera la o cauza, la o miscare etc. [Var.: laturá vb. I] – Din alaturi.
alfabet, ALFABÉT, alfabete, s.n. Totalitatea literelor, asezate într-o ordine conventionala, reprezentând sunetele de baza ale unei limbi. ♢ Alfabet fonetic = alfabet care asociaza fiecarei litere un cuvânt de circulatie a carui initiala o constituie litera respectiva, în scopul evitarii erorilor la transmisiile telefonice si radiotelefonice. ♢ Alfabetul Morse = alfabet folosit în telegrafie, în care literele sunt reprezentate prin linii si puncte. – Din fr. alphabet, lat. alphabetum.
alfabetic, ALFABÉTIC, -Ă, alfabetici, -ce, adj. Asezat în ordinea alfabetului. – Din fr. alphabétique.
alinia, ALINIÁ, aliniez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) aseza în linie dreapta. ♦ Tranz. A îndrepta traseul unei strazi. ♦ Tranz. A aseza un grup de constructii dupa o linie dinainte stabilita. 2. Refl. (Despre tari) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. 3. Tranz. A ajusta elementele componente ale unui sistem pentru a-i asigura o buna functionare. [Pr.: -ni-a] – A3 + linie (dupa fr. aligner).
aliniat, ALINIÁT2, -Ă, aliniati, -te, adj. 1. Care este asezat în linie dreapta. 2. (Despre tari) Care apartine unei grupari constituite pe baza unui tratat. [Pr.: -ni-at] – V. alinia. Cf. fr. a l i g n é.
altern, ALTÉRN, -Ă, alterne, adj. (În sintagmele) Unghiuri alterne (interne sau externe) = fiecare dintre cele doua perechi de unghiuri formate de o parte si de alta a doua drepte taiate de o secanta. Frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) asezate de o parte si de alta a tulpinii sau a ramurilor, la niveluri diferite. Sistem altern = sistem de agricultura bazat pe alternarea culturilor. – Din fr. alterne, lat. alternus.
amara, AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcatie cu un cablu de tarm sau de alta nava. 2. A fixa un obiect pe o ambarcatie astfel încât acesta sa nu se deplaseze din pricina balansului ambarcatiei. – Din fr. amarrer.
amfiteatru, AMFITEÁTRU, amfiteatre, s.n. 1. (În arhitectura greco-romana) Edificiu destinat jocurilor publice, de forma circulara sau ovala, de obicei neacoperit, având la mijloc o arena înconjurata de trepte (gradene) si tribune pentru public. ♢ Loc. adj. si adv. În amfiteatru = (în plan) înclinat, în trepte. 2. Sala de cursuri, de spectacole etc. cu locurile asezate în trepte sau pe un plan înclinat. 3. Configuratie a unor terenuri muntoase sau deluroase în etaje circulare. – Din fr. amphithéâtre, lat. amphitheatrum.
antablament, ANTABLAMÉNT, antablamente, s.n. Element de arhitectura asezat deasupra zidurilor sau coloanelor unei constructii, care sustine acoperisul. – Din fr. entablement.
anterior, ANTERIÓR, -OÁRĂ, anteriori, -oare, adj. (Adesea adverbial) 1. Care preceda o anumita data; precedent. 2. Care este asezat în partea de dinainte. 3. (Despre sunete) Articulat în partea dinainte a cavitatii bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. antérieur, lat. anterior.
autostop, AUTOSTÓP, autostopuri, s.n. 1. Instalatie de semnalizare luminoasa asezata la întretaierea strazilor pentru reglementarea circulatiei. ♦ Instalatie de oprire automata a unui vehicul feroviar când linia nu este libera. 2. Procedeu prin care un pieton parcurge itinerarul propus apelând la serviciile (gratuite ale) automobilistilor ocazionali. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-stop.
avanscenă, AVANSCÉNĂ, avanscene, s.f. 1. Partea de dinainte a scenei, cuprinsa între cortina si rampa. 2. Fiecare dintre cele doua loji asezate lânga scena. – Din fr. avant-scène.
avar, AVÁR2, -Ă, avari, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana facând parte dintr-o populatie turcica asezata în Câmpia Panoniei în timpul marilor migratiuni ale popoarelor de la începutul evului mediu. 2. Adj. Care apartine avarilor (1), privitor la avari. – Din fr. Avares, lat. Avarus.
balcon, BALCÓN, balcoane, s.n. 1. Platforma cu balustrada pe peretele exterior al unei cladiri, comunicând cu interiorul printr-una sau mai multe usi. 2. Parte a unei sali de spectacol, de conferinte etc. asezata deasupra parterului. – Din fr. balcon.
baldachin, BALDACHÍN, baldachine, s.n. 1. Acoperamânt decorativ, împodobit cu perdele, asezat deasupra unui tron, a unui pat, a unui amvon, a unui catafalc etc.; p.ext. lucrare de arhitectura care imita acest acoperamânt decorativ. 2. Acoperamânt de pânza care se purta deasupra unui demnitar laic sau al bisericii la anumite procesiuni. [Pl. si baldachinuri. – Var.: (înv.) baldahin s.n.] – Din fr. baldaquin.
balsamină, BALSAMÍNĂ, balsamine, s.f. Planta ornamentala originara din India, cu flori albe-rosietice, asezate la subsuoara frunzelor, si cu fructe în forma de capsula, care se deschid brusc când sunt atinse; canale (Impatiens balsamina). – Din fr. balsamine.
basc, BASC2, -Ă, basci, -ce, s.m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana originara din Ţara Bascilor, regiune asezata în Pirinei, în Franta si Spania. 2. Adj. Care apartine sau este caracteristic bascilor2 (1), privitor la basci2. – Din fr. basque.
basculă, BASCÚLĂ, bascule, s.f. 1. Aparat care permite cântarirea corpurilor grele cu ajutorul unor greutati (de o suta de ori) mai mici. 2. Scândura sau pârghie mobila asezata în cumpana pe un suport. 3. Partea metalica a armelor de vânatoare cu tevi mobile. – Din fr. bascule.
batardou, BATARDÓU, batardouri, s.n. Dig, baraj (provizoriu) asezat în amonte de diverse lucrari de fundatii, reparatii etc. spre a seca terenul pe care se fac aceste lucrari; p. ext. spatiul astfel delimitat. – Din fr. batardeau.
bâză, BẤZĂ, bâze, s.f. Joc de copii în care partenerii lovesc pe la spate, pe rând, cu palma în palma asezata la subsuoara bratului opus a celui care se pune "bâza" si care trebuie sa ghiceasca cine l-a lovit, în timp ce partenerii de joc striga "bâzzz!". – Bâz + suf. -a.
bechie, BECHÍE, bechii, s.f. 1. Dispozitiv asezat la coada fuzelajului unui avion, care serveste la rezemarea acestuia pe sol. 2. Piesa de metal care protejeaza elicea unei ambarcatii cu motor ce navigheaza în ape putin adânci. – Din fr. béquille [de queue].
belvedere, BELVEDÉRE subst. Constructie asezata pe un loc ridicat, de unde se poate privi departe; p.ext. loc, terasa, platforma de unde se vede departe. – Din fr. belvédère.
berlină, BERLÍNĂ, berline, s.f. (Înv.) 1. Trasura mare închisa, asemanatoare cu cupeul, cu doua banchete asezate fata în fata. 2. Autoturism cu doua sau patru portiere si cu patru geamuri laterale. – Din fr. berline, it. berlina.
bessi, BESSI s.m. pl. 1. Nume dat de romani tribului trac asezat în antichitate între muntii Rodopi si cursul superior al râului Marita. 2. Numele pecenegilor în izvoarele scrise latine. – Cuv. lat.
biplan, BIPLÁN, biplane, s.n. Avion cu doua aripi de acelasi tip, asezate paralel una deasupra celeilalte. – Din fr. biplan.
blinie, BLINÍE, blinii, s.f. (Rar) Mâncare nationala ruseasca, facuta dintr-un aluat de clatite, asezat în straturi si având diferite umpluturi. – Din rus. blin.
bolniţă, BÓLNIŢĂ, bolnite, s.f. (Înv.) Spital (pe lânga o manastire sau un asezamânt de binefacere). ♦ Loc unde se izolau si se îngrijeau vitele bolnave. – Din sl. bolĩnica.
bou, BOU, boi, s.m. 1. Taur castrat, cu talia mai mare decât a vacii, folosit ca animal de tractiune si mai ales pentru carne (Bos taurus). ♢ Bou sur = bour. ♢ Expr. A nu-i fi (cuiva) toti boii acasa = a fi rau dispus. S-a dus bou si s-a întors vaca, se spune despre cineva care n-a reusit sa învete nimic, care nu s-a lamurit. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui barbat. 2. Compuse: bou-de-mare = peste marin mic, de culoare cafenie sau cenusie-închis, cu capul gros si lataret si cu ochii asezati în partea superioara a capului (Uranoscopus scaber); bou-de-balta = a) nume dat la doua specii de broasca, una având pe pântece pete rosii (Bombinator igneus), iar cealalta pete galbene (Bombinator pachypus); buhai-de-balta; b) pasare de balta cu ciocul lung si ascutit, galbena-verziue pe spate, cu capul negru si cu gâtul alb; buhai-de-balta (Botaurus stellaris); c) (si în forma bou-de-apa) gândac mare de apa de culoare neagra, cu picioarele acoperite de peri desi si lungi si adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufnita; boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = a) radasca; b) (si în forma boul-popii) buburuza. – Lat. bovus (= bos, bovis).
brec, BREC1, brecuri, s.n. Trasura usoara cu patru roti, de obicei neacoperita, cu capra înalta, având doua banci asezate fata în fata în lungul sau în latul trasurii. – Din fr., engl. break.
bretelă, BRETÉLĂ, bretele, s.f. Sistem de ramificatie de cale ferata asezat între doua linii paralele, constituit din doua linii diagonale încrucisate, care permite trecerea trenului de pe o linie pe alta în ambele sensuri. – Din fr. bretelle.
broşat, BROSÁT2, -Ă, brosati, -te, adj. (Despre brosuri, carti, caiete etc.) Cu cojile sau foile asezate si legate împreuna (într-o coperta moale). – V. brosa.
buiandrug, BUIANDRÚG, buiandrugi, s.m. Element de constructie alcatuit dintr-o grinda de beton armat, de zidarie, de metal sau de lemn, asezata deasupra unei porti, a unei usi, a unei ferestre etc. pentru a sustine portiunea de zidarie de deasupra acestora. – Et. nec.
bulgar, BULGÁR, -Ă, bulgari, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. pl. Populatie turcica, asezata la sfârsitul sec. VII în regiunea de nord-est a Bulgariei, unde, în sec. VII-IX, a fost asimilata de slavi. 2. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Bulgariei. 3. Adj. Care apartine Bulgariei sau populatiei ei, privitor la Bulgaria sau la populatia ei; bulgaresc. + (Substantivat, f.) Limba bulgara. – Din sl. blŭgarinŭ.
bulz, BULZ, bulzi, s.m. 1. (Pop.) Cocolos. ♦ Cocolos de mamaliga calda în care s-a pus brânza de oaie sau urda. 2. (Tehn.) Ansamblu de piese de cherestea obtinute prin debitarea unui bustean si asezate astfel încât sa reconstituie trunchiul. [Pl. si: (n.) bulzuri] – Cf. alb. b u l e z.
burg, BURG, burguri, s.n. Castel medieval; cetate, asezare fortificata, cu caracter militar sau administrativ; oras medieval; p. ext. oras vechi. – Din fr. bourg.
bursucă, BURSÚCĂ, bursuce, s.f. Planta erbacee mica, cu flori violet-închis, asezate în forma de spic la vârful tulpinii si fructe capsule (Bartsia alpina). – Din bursuc.
cabla, CABLÁ, cablez. vb. I. Tranz. 1. A confectiona un cablu prin rasucirea sau împletirea firelor în manunchiuri si unirea manunchiurilor între ele. 2. A aseza, a instala cabluri de telecomunicatii. ♦ A face legatura (unui bloc, unei case etc.) cu un cablu de telecomunicatii. – Din fr. câbler.
cadraj, CADRÁJ, cadraje, s.n. 1. Delimitare a spatiului util cuprins de obiectivul unei camere de luat vederi sau al unui aparat de filmat. 2. Operatie de asezare a culorilor care urmeaza sa fie imprimate pe o tesatura. – Din fr. cadrage.
calaj, CALÁJ, calaje, s.n. Imobilizare a unui organ de masina. 2. Asezare la orizontala a suportului unui aparat topografic de vizare. 3. Mod de asezare a aripii sau a ampenajului fata de fuzelajul unui avion. 4. Adîncime la care se scufunda în apa o nava. 5. Postament de grinzi de pe o cala1 (2), pe care se fixeaza navele în timpul constructiei sau reparatiilor. – Din fr. calage.
caldarâm, CALDARẤM, caldarâmuri, s.n. Pavaj executat cu bolovani, cuburi etc. de piatra sau (în trecut) cu bucati de lemn asezate pe un pat de nisip; p. ext. drum pavat sau asfaltat. – Din tc. kaldırım.
calm, CALM, -Ă, calmi, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. (Despre natura) Care se afla în stare de liniste deplina. ♢ Calm ecuatorial = zona îngusta de o parte si de alta a ecuatorului, cu presiune atmosferica scazuta, vânturi slabe si ploi abundente. Calm tropical = zona aflata între zona alizeelor si cea a vânturilor dominante de vest. Calm plat = stare a marii în care aceasta nu are ondulatii. ♦ (Despre procese) Care se desfasoara linistit. 2. (Despre oameni, despre manifestarile si starile lor sufletesti) Care se stapâneste; stapânit, cumpanit, linistit; p. ext. potolit, domol, asezat, flegmatic, imperturbabil. II. S.n. 1. Stare de liniste deplina a atmosferei. 2. Stapânire de sine, sânge rece, tact în actiuni, în vorbire. ♦ Pace sufleteasca, lipsa de framântari. – Din fr. calme.
canal, CANÁL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s.n. 1. Albie artificiala sau amenajata care leaga între ele doua mari, doua fluvii, un râu cu un lac etc. si care serveste la navigatie, la irigari sau la constructii hidrotehnice. ♦ Curs de apa îndiguit si drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundatiile etc. ♦ Cale de circulatie pe apa (tinând loc de strada) în orasele asezate la mare sau pe fluvii. ♦ Portiune de mare situata între doua tarmuri apropiate. 2. Conducta (construita din beton sau din tuburi îmbinate, din santuri sau rigole) destinata sa transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formatie organica în forma de tub, vas sau cale de comunicatie în organismele animale sau vegetale (prin care circula substantele nutritive, secretii etc.). – Din fr. canal, lat. canalis.
cancioc, CANCIÓC, canciocuri, s.n. 1. Unealta de metal în forma de lingura mare cu coada de lemn, folosita de zidari pentru asezarea mortarului pe rândurile de caramizi ale unui zid în lucru. 2. Vas pentru luarea probelor de produse petroliere, din rezervoare sau instalatii. [Var.: cancióg s.n.] – Din magh. kancsó.
canin, CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s.m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasa canina. 2. S.m. Fiecare dintre dintii lungi si ascutiti, asezati între dintii incisivi si premolari, foarte dezvoltati la animalele carnasiere. – Din fr. canin, canine, lat. caninus.
canoniza, CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A aseza, a pune, a trece o persoana decedata în rândul sfintilor. – Din fr. canoniser, lat. canonizare.
capră, CÁPRĂ, capre, s.f. I. 1. Gen de mamifere rumegatoare paricopitate, cu parul lung, cu coarne, mai mari si diferentiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ♢ Capra de stânca = capra salbatica, cu blana roscata si cu coarnele în forma de spada (Capra ibex). Capra domestica = animal domestic rumegator, crescut pentru productia de lapte (Capra hircus). ♢ Expr. A împaca si capra, si varza = a multumi si pe unul, si pe altul; a împaca doua interese opuse. Capra râioasa, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capra-neagra sau capra-de-munte = capra salbatica, cu blana bruna-neagra, cu coarne scurte si curbate la vârf si cu doua dungi albe pe partea anterioara a capului, care traieste în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul nou si care consta din executarea unor figuri comice de catre un personaj mascat cu cap de capra (I 1) care bate ritmic din falci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un copil sta aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalti sar peste el. II. 1. Unealta de lemn cu patru picioare, încrucisate doua câte doua, pe care se pun lemnele pentru a fi taiate cu ferastraul. 2. Sistem de lemne încrucisate care serveste la sustinerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau lada) care se afla în partea de dinainte a trasurii sau a carutei si pe care sade vizitiul. 4. Aparat de gimnastica pentru sarituri, format dintr-un suport capitonat asezat pe patru picioare, cu înaltimea reglabila. 5. Arsic de miel. – Lat. capra.
car, CAR2, care, s.n. 1. Vehicul terestru încapator, cu patru roti, cu tractiune animala, folosit la tara pentru transportarea poverilor. ♢ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. si pop.) Car de foc = tren. ♢ Expr. Nici în car, nici în caruta, se spune despre cineva nehotarât, care nu stie ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ♢ Compuse: Carul-Mare = constelatie alcatuita din sapte stele asezate în forma de car2 (1); ursa-mare; Carul-Mic = constelatie formata din sapte stele (printre care si steaua polara) asezate în chip asemanator cu cele din carul-mare; ursa-mica. ♦ (În antichitate) Vehicul cu doua roti, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri si la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încarca într-un car2 (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Multime, gramada. Un car de ani. ♢ Loc adv. Cu carul = din belsug. 3. (Reg.) Parte a ferastraului mecanic alcatuita din doua bârne puse pe rotite, pe care se asaza busteanul pentru a fi prefacut în scânduri. – Lat. carrus (cu unele sensuri noi dupa fr. char).
carena, CARENÁ, carenez, vb. I. Tranz. 1. A repara carena unei nave. ♦ A aseza o nava pe o coasta pentru a o repara. 2. A acoperi cu tabla suprafata exterioara a unui vehicul de mare viteza. – Din fr. caréner, lat. carenare.
careu, CARÉU, careuri, s.n. 1. Mod de asezare în forma de patrat a unor persoane sau obiecte. 2. Suprafata a terenului de fotbal, de tenis etc., marcata cu alb, care delimiteaza anumite zone în câmpul de joc, si în cadrul careia se aplica unele reguli speciale. 3. Încapere la bordul unei nave folosita ca sala de mese, de lectura si de recreatie pentru ofiteri. 4. (La unele jocuri de carti) Grup de patru carti de aceeasi valoare. – Din fr. carré.
carmac, CARMÁC, carmace, s.n. Unealta pentru pescuit fara nada, formata din mai multe siruri de cârlige mari asezate în apa la diferite adâncimi. – Din rus. karmak.
caroserie, CAROSERÍE, caroserii, s.f. Parte a unui vehicul asezata deasupra osiilor si a rotilor, amenajata pentru transportul oamenilor sau al marfurilor. – Din fr. carrosserie.
casa, CASÁ, casez, vb. I. Tranz. 1. A anula (în întregime sau partial) o hotarâre judecatoreasca în urma admiterii recursului. 2. A efectua totalitatea operatiilor privind scoaterea definitiva din folosinta si din inventar a unui mijloc fix a carui folosire, reparare sau modernizare nu mai sunt economice; a lichida. 3. (Rar) A sparge. – Din fr. casser.
casaţie, CASÁŢIE s.f. Organ judecatoresc suprem, care are dreptul, în unele state, sa caseze o sentinta pronuntata de organele judecatoresti de grad inferior. – Din fr. cassation.
casă, CÁSĂ1, case, s.f. 1. Cladire destinata pentru a servi de locuinta omului. ♢ Loc. adj. De casa = facut în casa1. ♢ Expr. (A avea) o casa de copii = (a avea) copii multi. A-i fi cuiva casa casa si masa masa = a duce o viata ordonata, normala, linistita. A nu avea (nici) casa, (nici) masa = a duce o viata neregulata, plina de griji, de framântari. ♦ (Reg.) Camera, odaie. ♢ Casa de veci = mormânt. 2. Încapere speciala într-o cladire, având o anumita destinatie. ♢ Casa ascensorului = spatiul în care se deplaseaza cabina unui ascensor. Casa scarii = spatiul dintr-o cladire care adaposteste o scara. 3. Cutie dreptunghiulara în care se pastreaza literele, semnele etc. tipografice de acelasi caracter. 4. Gospodarie. 5. Totalitatea celor care locuiesc împreuna (formând o familie); familie. ♦ Dinastie; neam. 6. Casnicie, menaj. ♢ Expr. A face (sau a duce) casa (buna) cu cineva = a trai cu cineva (în buna întelegere), a se împaca bine. A duce casa buna cu ceva = a se împaca bine cu ceva. 7. (Urmat de determinari) Nume dat unor institutii, asezaminte, întreprinderi, firme comerciale etc. ♢ Casa de economii = institutie publica de credit care se ocupa cu strângerea disponibilitatilor banesti temporare ale populatiei, acordând pentru acestea mai ales dobânda. Casa de ajutor reciproc = asociatie benevola a unor angajati sau pensionari, creata pentru acordarea de împrumuturi si de ajutoare membrilor ei din fondurile obtinute din depunerile lor lunare. Casa de filme = institutie producatoare de filme cinematografice. Casa de cultura = institutie culturala în care au loc diverse manifestari culturale, educative etc. Casa de nasteri = institutie medico-sanitara, în care se acorda viitoarelor mame, la nastere, asistenta calificata. Casa de vegetatie = constructie speciala, cu acoperisul si cu peretii de sticla, folosita pentru experiente de agrochimie, plantele fiind cultivate în vase de vegetatie. ♦ Specialitatea casei = produs specific al unei întreprinderi, al unei gospodine. 8. Boala a vinurilor, pe care acestea o capata când ajung în contact cu aerul si care se caracterizeaza prin tulburare si prin schimbarea culorii. – Lat. casa.
catedră, CATÉDRĂ, catedre, s.f. 1. Pupitru sau masa speciala, asezata de obicei pe o estrada, de la care vorbesc profesorii, oratorii etc. ♢ Expr. A vorbi (ca) de la catedra = a vorbi savant, livresc, afectat. 2. Post în învatamânt; functie de profesor. ♦ Unitate de baza dintr-o institutie de învatamânt superior, în cadrul careia se desfasoara activitatea didactica, metodica si de cercetare stiintifica în domeniul uneia sau mai multor discipline. – Din lat. cathedra.
categorisi, CATEGORISÍ, categorisesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A aseza ceva dupa categorii (3). 2. Fig. A califica, a caracteriza pe cineva; p. ext. a vorbi de rau pe cineva. [Var.: (înv.) catigorisí vb. IV] – Din ngr. katigórisa (aor. lui katigorí).
cavilă, CAVÍLĂ, cavile, s.f. 1. Piesa din lemn de esenta tare sau din otel, în forma de ac, folosita la matisarea parâmelor. 2. Mâner asezat la extremitatea spitelor timonei. – Din it. caviglia.
cazac, CAZÁC, cazaci, s.m. 1. Membru al unei comunitati militare autonome care s-au asezat pe teritoriile de margine ale statelor rus si polono-lituanian, unde, în schimbul unor privilegii, era obligat sa apere tara împotriva invaziilor. 2. (În Rusia, începând din sec. XVIII) Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutata de obicei dintre cazaci (1). – Din rus. kazak.
cădea, CĂDEÁ, cad, vb. II. I. Intranz. 1. A se deplasa de sus în jos datorita greutatii, a se lasa în jos; a pica. ♦ Fig. (Despre iarna, ger, seara etc.) A se lasa, a veni, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinti, par, fulgi, frunze etc.) A se desprinde din locul unde era fixat. 3. A se lasa în jos continuând sa fie prins; a atârna, a se pleca. 4. A se rasturna, a se pravali; a se darâma, a se surpa. ♢ Expr. A cadea (bolnav) la pat = a se îmbolnavi. A cadea în picioare = a iesi cu abilitate dintr-o situatie grea. ♦ (Determinat prin "în genunchi", "cu rugaminte" etc.) A se aseza în genunchi înaintea cuiva spre a-i cere iertare ori ajutor sau pentru a-i arata supunere; a ruga pe cineva cu umilinta sau cu staruinta. II. Intranz. Fig. 1. A pieri, a muri (în lupta). 2. (Despre orase, pozitii strategice etc.) A ajunge în mâna adversarului, a fi cucerit. 3. A avea un insucces, a nu reusi. A cazut la examen. 4. (Despre guverne, legi etc.) A-si înceta existenta, a nu mai fi în vigoare. 5. A nimeri din întâmplare, pe neasteptate într-un loc sau într-o situatie. ♢ Expr. A-i cadea cuiva (cu) drag (sau la inima) = a stârni dragostea cuiva, a-i deveni drag. ♦ A se arunca, a se napusti asupra cuiva. 6. A intra în... (sau sub...), a fi cuprins de.... A cazut în extaz. ♢ Expr. A cadea pe gânduri = a deveni îngândurat. A-i cadea bine = a-i placea, a-i prii. A-i cadea rau = a nu-i conveni, a nu-i placea. 7. A se situa, a se afla. Satul cade pe malul Dunarii. ♦ (La ghicitul în carti) A se arata, a se vedea, a reiesi. 8. (În expr.) A cadea la învoiala (sau de acord) = a ajunge la o întelegere. III. Refl. unipers. A reveni cuiva, a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ♦ A sedea bine; a se potrivi. – Lat. cadere.
căftăni, CĂFTĂNÍ, caftanesc, vb. IV. Tranz. 1. (Înv.) A numi pe cineva domn sau a-l aseza într-un rang de boierie (ocazie cu care i se daruia caftanul). 2. Fig. (Fam.) A bate, a lovi peste spate pe cineva. – Din caftan.
cămin, CĂMÍN, (1, 4, 6) caminuri, (2, 3, 5) camine, s.n. 1. Soba joasa, zidita la peretele camerei, cu vatra larg deschisa. 2. Cuptor, vatra. 3. Cos pe unde iese fumul; horn. 4. Fig. Casa parinteasca; p. ext. familie. 5. Denumire data unor institutii cu caracter social-cultural; camin de copii = institutie cu regim de internat pentru copii prescolari (3-6 ani), cu orar de zi sau saptamânal; camin studentesc = asezamânt universitar care asigura cazarea studentilor, pe lânga acesta functionând uneori si cantine; camin cultural = institutie înfiintata în scopul propagarii culturii la sate (5); camin scoala = camin pentru copiii orfani, în care se afla si scoala; camin spital = camin (de batrâni) în care se acorda asistenta medicala. 6. Încapere mica subterana, zidita si acoperita cu capac de fonta, pe traseul unei conducte de alimentare cu apa a unui canal, construita pentru a permite accesul la conducta sau la canal. – Din sl. kamina.
căpătuit, CĂPĂTUÍT, -Ă, capatuiti, -te, adj. Care si-a creat (prin mijloace necinstite) o situatie, un rost; cu stare, asezat. ♦ (Fam.) Casatorit. – V. capatui.
cătun, CĂTÚN, catune, s.n. 1. Grup de asezari taranesti care nu constituie o unitate administrativa, cu un numar de locuitori mai mic decât al unui sat. 2. (Reg.) Padurice, hatis, desis. [Pl. si: catunuri] – Cf. alb., scr. k a t u n.
cenuşar, CENUSÁR, (1) cenusare, s.n., (II, III) cenusari, s.m. I. S.n. 1. Cutie de metal asezata sub gratarul locomotivei sau al unei sobe de încalzit, al unui cuptor etc. în care cade cenusa rezultata din ardere. 2. Atelier sau sectie dintr-o fabrica de tabacarie în care se executa operatiile premergatoare tabacirii. ♦ Bazin folosit în tabacarie, în care se pun pieile crude, cu o solutie de lapte de var, pentru a le curata de par. ♦ Solutie de lapte de var proaspat sau alcalin, folosita pentru depilarea pieilor crude si îndepartarea epidermei. 3. Urna în care se pastreaza cenusa unei persoane incinerate; urna cinerara. II. S.m. (Înv. si ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S.m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroana ovala, cu frunze compuse si cu flori mici verzi-galbui (Ailanthus altissima). – Cenusa + suf. -ar.
cercui, CERCUÍ, cercuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A lega, a strânge cu cercuri un vas de doage, o roata de car etc.; a freta. ♦ Fig. (De obicei în concurenta cu încercui) A cuprinde ca într-un cerc; a înconjura. 2. Tranz. Fig. A limita, a margini. 3. Intranz. A se aseza în forma de cerc. – Cerc + suf. -ui.
cerdac, CERDÁC, cerdace, s.n. 1. Mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, situat pe una sau pe mai multe laturi ale unei cladiri; galerie deschisa, marginita de stâlpi (la vechile case boieresti sau la manastiri); veranda, pridvor. ♦ (Impr.) Balcon. 2. (Înv.) Cladire izolata, cu o singura încapere, asezata pe o ridicatura de pamânt sau pe stâlpi înalti, care permite o vedere generala asupra împrejurimilor. 3. Acoperis facut deasupra unei fântâni sau a unei cruci. [Var.: ceardák s.n.] – Din tc. çardak.
chiar, CHIAR, -Ă, chiari, -e, adv., adj. I. Adv.1. Tocmai, întocmai, exact. Porneste chiar acum. ♦ Însusi, singur, nu altcineva sau altceva decât... Era chiar copilul lui. 2. Pâna si, înca si. Chiar prin somn tot simtea. ♦ Înca; deja. Chiar de la început. ♦ (Precedat de "nici") Macar. ♦ (Urmat de propozitie concesiva introdusa prin "daca" sau "de") Si în cazul. Ma asez chiar daca nu ma pofteste nimeni. 3. În realitate, cu adevarat, într-adevar. Iata ca chiar vine. 4. (Înv.) În mod clar, lamurit. II. Adj. (Înv.) Clar, curat, pur, limpede. – Lat. clarus.
chilă, CHILĂ2, chile, s.f. Element principal de rezistenta al osaturii unei nave, asezat pe axa longitudinala a fundului navei. – Din fr. quille.
chioşc, CHIOSC, chioscuri, s.n. 1. Constructie usoara (si mobila) pe strazi, în parcuri, în gari, unde se vând ziare, reviste, tigari, racoritoare etc. 2. Constructie usoara (de lemn) asezata în gradini particulare sau publice (ca adapost la umbra, pentru odihna etc.). – Din tc. kösk.
chivot, CHÍVOT, chivoturi, s.n. Cutiuta asezata în altar în care se pastreaza cuminecatura rezervata celor care se împartasesc în caz de boala, înainte de moarte etc. ♦ Lada în care evreii mozaici tineau tablele legii. [Acc. si: chivót. – Pl. si: chivote] – Din sl. kivotŭ.
cimbri, CÍMBRI s.m. pl. Trib germanic asezat în antichitate la varsarea Elbei si zdrobit de romani. – Din fr. Cimbres.
clasa, CLASÁ, clasez, vb. I. Tranz. 1. A aranja, a împarti, a rândui ceva (dupa caractere distinctive) pe clase sau categorii. ♦ A face o triere; a tria. ♦ Refl. A obtine un anumit loc în clasamentul unei clase, la un concurs etc. 2. A înceta un proces penal când se constata ca exista o cauza legala care împiedica pornirea sau continuarea lui. ♦ A scoate din uz (cu forme legale) un material care nu mai poate fi folosit din cauza degradarii, a învechirii. – Din fr. classer.
clădi, CLĂDÍ, cladesc, vb. IV. Tranz. 1. A face, a ridica o constructie, o cladire (2); a zidi, a construi. 2. A aseza lucruri (de acelasi fel) în mod sistematic, unul peste altul, pentru a forma o gramada. – Din sl. kladon, klasti.
fragă, FRÁGĂ, fragi, s.f. Partea comestibila a fragului1 (considerata în mod gresit drept fruct), compusa din receptaculul carnos si rosu pe suprafata caruia se gasesc presarate fructele. 2. Compus: fraga-tatareasca = planta erbacee cu frunze dintate, cu flori asezate la subsuoara frunzelor si cu fructe rosii (Blitum virgatum). 3. (Reg.; uneori determinat prin "de pom") Duda. [Var.: frag s.m.] – Lat. fraga.
garnisaj, GARNISÁJ s.n. Strat de material asezat pe suprafata unui obiect, a unei constructii etc. pentru a le proteja. ♦ Strat de maracini, de nuiele sau de alt material pus pe fundul sau pe peretii santurilor de scurgere ale unui torent pentru a împiedica eroziunile. – Din fr. garnissage.
genulieră, GENULIÉRĂ s.f. (Mil.) 1. Diferenta de nivel între planul de asezare al unui tragator si nivelul liniei de ochire. 2. Diferenta de nivel între nivelul platformei de tragere si partea inferioara a crenelului, în lucrarile de fortificatii. [Pr.: -li-e-] – Din fr. genouillère.
genunchi, GENÚNCHI, genunchi, s.m. 1. Parte a piciorului (la oameni si la unele animale) care cuprinde regiunea articulatiei femurului cu tibia (incluzând si rotula). ♢ În genunchi = cu picioarele îndoite din genunchi si cu gambele asezate pe pamânt. Pe genunchi = pe portiunea anterioara a picioarelor, imediat mai sus de genunchi (1) (când cineva sade). ♢ Expr. Cu genunchii la gura = ghemuit, strâns. A cadea în genunchi (înaintea cuiva) = a se lasa cu genunchii (1) la pamânt (înaintea cuiva) în semn de umilinta, de respect sau pentru rugaciune; p. ext. a ruga pe cineva în mod staruitor, calduros, cu umilinta. A i se taia cuiva genunchii = a avea senzatia ca nu se mai poate tine pe picioare (de emotie). ♦ Lovitura data cuiva cu genunchiul (1). 2. Deformare a pantalonilor în dreptul genunchilor (1). [Var.: (reg.) genúnche s.m.] – Lat. genuc(u)lum (= geniculum).
glasa, GLASÁ, glasez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o prajitura, o bomboana, un fruct sau o mâncare cu o glazura (1); a glazura. 2. A da lustru1 sau apret unui obiect (de piele). – Din fr. glacer.
glockenspiel, GLOCKENSPIEL s.n. Instrument de percutie alcatuit din lame metalice asezate pe un suport, care, lovite cu ciocanele de lemn, scot sunete asemanatoare cu clinchetul de clopotel; joc de clopotei. [Pr.: glócanspil] – Cuv. germ.
godia, GODIÁ, godiez, vb. I. Intranz. (Mar.) A vâsli cu ajutorul unei rame asezate la pupa, facând ca barca sa înainteze în zigzag. [Pr.: -di-a] – Din fr. godiller.
gol, GOL2, GOÁLĂ, goi, goale, adj., GOL2, goluri, s.n. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care nu are pe corp (sau pe o parte a corpului) nici un fel de îmbracaminte. V. dezbracat, nud, descult. ♢ Expr. (A fi) cu coatele goale = a) (a fi) cu haina rupta în coate; b) (a fi îmbracat) saracacios; (a fi) sarac. Adevarul gol (-golut) = adevar spus direct, fara menajamente; adevar evident, care nu poate fi negat. Minciuna goala = minciuna evidenta. ♦ Care are haine putine, care este saracacios (sau prea usor) îmbracat; p. ext. sarac. ♢ Expr. A lasa (pe cineva) gol = a jefui (pe cineva) de tot ce are. ♦ (Despre pasari sau alte animale) Golas (1). ♦ (Despre copaci, crengi) Care este lipsit de frunze. ♦ (Despre pereti) Care nu are agatat sau lipit nimic pe el. 2. (Despre suprafete, terenuri, regiuni) Care nu este acoperit cu vegetatie, cu case etc. sau care este fara fiinte, pustiu. ♦ Care nu are acoperis sau nu este acoperit. ♢ Expr. Sub cerul gol = a) fara adapost; b) afara, în aer liber. Pe pamântul gol sau pe scândura goala = fara asternut, direct pe pamânt sau pe scândurile patului. 3. (Despre alimente) Care nu este asociat, combinat cu nimic altceva; simplu. Pâine goala. 4. (Despre recipiente, spatii închise etc.) Care nu contine nimic înauntru; desert. ♢ (Substantivat) Suna a gol. ♢ Expr. Cu mâna goala = a) fara nici un dar, fara nici un ban; b) care nu are (sau neavând) nici o arma asupra sa. Pe inima goala sau pe stomacul gol = fara sa fi mâncat ceva înainte; pe nemâncate. ♦ (Despre corpuri) Care are o cavitate în interior. 5. Fig. Care este fara temei, fara fond; neîntemeiat. II. S.n. Spatiu liber, cavitate (în interiorul unui corp); vid. ♢ Gol de aer = zona din atmosfera unde o aeronava întâlneste un curent de aer descendent. Gol de productie = stagnare temporara a productiei. ♢ Loc. adv. În gol = a) în abis sau prin aer (îndreptându-se cu viteza în jos); b) cu privirea fixa, fara tinta; c) fara folos, zadarnic. ♢ Expr. A umple un gol = a completa o lipsa, a satisface o nevoie reala. A simti un gol la (sau în) stomac = a avea o senzatie neplacuta de la stomac din cauza foamei. A (se) da de gol = a (se) trada, a (se) demasca. (În superstitii) A(-i) iesi (cuiva) cu gol(ul) = a iesi înaintea cuiva cu un vas gol (prevestindu-i prin aceasta un insucces). ♦ Loc lipsit de vegetatie, de asezari. – Din sl. golŭ.
gondolă, GONDÓLĂ, gondole, s.f. 1. Barca lunga, putin adânca, cu fundul plat, cu prora (si pupa) ridicata si încovoiata, manevrata cu o singura vâsla, folosita la Venetia. 2. Raft, suport în forma de gondola (1) pe care este asezata marfa într-un magazin cu autoservire. 3. Nacela în care se afla motorul unui dirijabil. – Din it. gondola, fr. gondole.
graden, GRADÉN, gradenuri (gradene), s.n. 1. Treapta înalta, asezata la baza unui edificiu. 2. Fiecare dintre treptele unui amfiteatru, stadion etc., pe care sunt asezate bancile sau scaunele. – Din fr. gradin.
greceşte, GRECÉSTE adv. Ca grecii, în felul grecilor; în limba greaca. ♢ Expr. A sedea (sau a se aseza etc.) greceste = a sedea (sau a se aseza etc.) cu genunchii la gura; a sedea (sau a se aseza) cu picioarele încrucisate sub corp; a sedea turceste. – Grec + suf. -este.
grilă, GRÍLĂ, grile, s.f. 1. Electrod în forma de sita, de spirala, de gard din sârma, intercalat între anodul si catodul unui tub electronic sau între alti doi electrozi, prin deschiderile caruia poate trece un flux de electroni sau de ioni; gratar (5), sita. 2. Gardulet fix sau mobil alcatuit dintr-o retea de vergele paralele, care închide sau apara golul unei usi, al unei ferestre, al unei vitrine etc. 3. (Mil.) Obstacol facut din bare de otel, asezat în fata sau în spatele santului unei fortificatii sau la deschiderile unei cazemate. 4. Prajitura în forma de grila (2), preparata din aluat si unsa cu sirop de zahar sau miere. – Din fr. grille.
grupă, GRÚPĂ, grupe, s.f. 1. Colectiv restrâns de oameni, subordonat unei forme organizatorice mai largi. ♦ Unitate administrativa dintr-o întreprindere sau dintr-o institutie, bazata pe specializare, pe diviziunea muncii. ♦ Cea mai mica subunitate militara de instructie si de lupta. ♦ (Rar) Grup (2). 2. Subdiviziune (în stiinte) care cuprinde elemente cu trasaturi comune. ♢ Grupa sangvina = fiecare dintre categoriile de clasificare a sângelui, întemeiata pe ansamblul de caracteristici ale globulelor rosii si ale plasmei sangvine. ♦ Spec. Fiecare dintre subîmpartirile care rezulta din asezarea elementelor chimice în sistemul periodic, grupând elementele cu proprietati înrudite. – Din fr. groupe.
gujon, GUJÓN, gujoane, s.n. (Constr.) Bara de otel asezata paralel cu axa drumului, la rosturile transversale de dilatatie ale planselor unei îmbracaminte de beton vibrat. – Din fr. goujon.
harnaşa, HARNASÁ, harnasez, vb. I. Tranz. (Rar) A înhama, a înseua un cal. – Din fr. harnacher.
maseză, MASÉZĂ s. f. femeie care practica masajul. (< fr. masseuse)
hioid, HIOÍD, hioide, adj.n. (În sintagma) Os hioid (si substantivat, n.) = os mic în forma de potcoava, asezat în partea anterioara si superioara a gâtului, între baza limbii si laringe. [Pr.: hi-o-] – Din fr. hyoïde.
hotar, HOTÁR, hotare, s.n. 1. Linie de demarcatie care desparte o tara de alta; frontiera, granita. ♢ Piatra de hotar = piatra, stâlp prin care se indica un hotar. ♦ Linie care desparte o proprietate de alta sau o asezare de alta. 2. Fig. Limita, margine, capat, sfârsit. 3. Mosie, proprietate (mare); p. ext. regiune, tara. ♦ (Reg.) Teritoriu în proprietatea (locuitorilor) unei comune. – Din magh. határ.
hreapcă, HREÁPCĂ, hrepci, s.f. (Reg.) Grebla mica aplicata la coasa ca sa aseze în brazda grânele cosite; p. ext. coasa prevazuta cu o astfel de grebla. – Din ucr. hrabky.
ochi, ÓCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s.m. (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s.n. I. S.m. 1. Fiecare dintre cele doua organe ale vederii, de forma globulara, sticloase, asezate simetric în partea din fata a capului omului si a unor animale; globul împreuna cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ♢ Loc. adv. Vazând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închisi = a) fara discernamânt; b) pe dinafara, pe de rost; foarte usor, fara dificultati. ♢ Expr. (A fi) numai ochi (si urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi usor, nelinistit; a dormi iepureste. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, pâna la departari foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însusi, a fi de fata la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea pareri proprii, a judeca prin prisma altuia. A pazi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a pazi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atentie. A arata (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), facând o miscare usoara a ochilor în directia voita. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii dupa cineva (sau dupa ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i placea foarte mult cineva sau ceva, a tine mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi sa vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau rai) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte suparat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neasteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îti iese întâmplator în cale; a zari. A-si vedea visul cu ochii = a-si vedea realizata o dorinta. E cu ochi si cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-si) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o arma) la ochi sau a lua la ochi = a tinti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea banuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i placea cineva sau ceva; a pune sub observatie, a urmari. A face un lucru cu ochii închisi = a face un lucru foarte usor, fara dificultate, fara ezitare. Între patru ochi = fara martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la faina si cu altul la slanina, se spune despre cel care: a) se uita crucis sau b) râvneste la doua lucruri deodata. (Munceste, lucreaza, alearga, se fereste, fuge etc. de ceva) de-si scoate ochii = (munceste, lucreaza etc.) cât poate, din rasputeri. 2. Facultatea de a vedea, simtul vazului, vedere; privire, uitatura. ♢ Loc. adv. Cu ochi pierduti = cu privirea neconcentrata, privind în gol; în extaz. Sub ochii nostri = a) sub privirea noastra; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = dupa parerea cuiva, dupa aprecierea cuiva, în constiinta cuiva; în fata cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de forma, pentru a salva aparentele. ♢ Expr. A privi cu ochi de piatra = a privi nepasator, rece, înmarmurit. A avea ochi = a se arata priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A masura (sau a judeca, a pretui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximatie, cu privirea, însusirea unui obiect sau a unei fiinte; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpara) pe ochi = a vinde (sau a cumpara) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a tine foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiti) cu ochii = a mânca cu mare pofta; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice directie, fara tinta, aiurea. ♦ Fig. Putere de patrundere, discernamânt; judecata, ratiune. 3. (La pl.) Obraz, fata. ♢ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrazneala, fatis, fara crutare. II. P.anal. 1. S.n. Fiecare dintre spatiile libere ale unei ferestre, în care se monteaza geamurile; panou de sticla care închide fiecare dintre aceste spatii. ♦ Mica deschizatura închisa cu sticla, facuta într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încaperi. ♢ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea si aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încaperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S.n. Portiune de loc, în forma circulara, acoperita cu altceva (apa, nisip, zapada etc.) decât mediul înconjurator. 3. S.n. Întindere de apa în forma circulara, în regiuni mlastinoase, marginita cu papura; loc unde se aduna si stagneaza apa. ♦ Vârtej de apa, bulboana; copca. 4. S.n. si m. Orificiu facut într-o pânza de nava, plasa, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoara, o frânghie, un cablu; ochet. ♦ Bucla formata prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecuta cu un capat prin îndoitura; lat. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor tesaturi, ale unor plase etc.; golul împreuna cu firele care îl marginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lant; za. 5. S.n. Orificiu circular situat pe partea superioara a unei masini de gatit, pe care se asaza vasele pentru a le pune în contact direct cu flacara. 6. S.n. (Mai ales la pl.) Mâncare facuta din oua prajite în tigaie sau fierte fara coaja, astfel ca galbenusul sa ramâna întreg (cu albusul coagulat în jurul lui). 7. S.m. Complex de muguri existent pe nod la vita de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S.n. Despartitura într-o magazie, într-un hambar etc.; boxa. 9. S.n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada paunului. 10. S.n. Particula rotunda de grasime care pluteste pe suprafata unui lichid. 11. S.m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se foloseste în special la aparatele de receptie radiofonica sau radiotelegrafica, ca sa arate în ce masura este realizat acordul pe lungimea de unda dorita; indicator de acord.12. S.m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, carti de joc etc. 13. S.n. Fig. Pata de lumina, licarire, punct stralucitor. III. S.m. Compuse: ochi-de-pisica = a) disc de sticla sau de material plastic (montat într-o garnitura de metal) care reflecta razele de lumina proiectate asupra lui si care este folosit ca piesa de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe sosele; b) varietate de minerale care, slefuite într-un anumit mod, capata o luminozitate neobisnuita; ochi-de-ciclop = fereastra speciala care separa acustic încaperile unui studio, permitând însa o vizibilitate buna; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescente mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) planta erbacee cu flori mici albastre si cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) planta erbacee cu tulpina ramificata si cu florile dispuse în forma de spice (Plantago indica); ochii-pasaruicii = planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori albastre, albe sau rosii (Myosotis palustris); b) nu-ma-uita; ochiul-sarpelui = a) planta erbacee cu frunze mici în forma de rozeta, acoperite cu peri albi matasosi, cu flori albastre, rar albe, placut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mica planta erbacee cu frunze paroase si cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-soricelului = a) mica planta erbacee cu tulpini rosietice, cu frunzele bazale dispuse în rozeta, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-ma-uita; ochiul-soarelui = vanilie salbatica; ochiul-paunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemanatoare cu cele de pe coada paunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelatia Taurului. – Lat. oc(u)lus.
iazigi, IAZÍGI s.m. pl. Triburi sarmatice asezate în sec. II p.Cr. în Câmpia Tisei, la hotarele de vest ale Daciei. – Din fr. Iazyges.
ierarhiza, IERARHIZÁ, ierarhizez, vb. I. Tranz. A aseza în ordine ierarhica; a stabili o ierarhie. – Din fr. hiérarchiser.
iliac, ILIÁC, -Ă, iliaci, -ce, adj. Care este asezat în partea de mijloc a corpului, în regiunea soldurilor. ♢ Os iliac (si substantivat, n.) = fiecare dintre cele doua oase care formeaza partea anterioara si laterala a bazinului. [Pr.: -li-ac] – Din fr. iliaque, lat. iliacus.
implanta, IMPLANTÁ, implantez, vb. I. Tranz. A introduce pe cale chirurgicala si în scop terapeutic, în tesutul subcutanat sau în muschi, un medicament sau un tesut strain care se resoarbe treptat. ♦ A stabili, a fixa, a aseza. – Din fr. implanter.
inaugura, INAUGURÁ, inaugurez, vb. I. Tranz. A deschide în mod solemn activitatea unui asezamânt, a unei expozitii, a unui local etc.; p. gener. a marca începutul într-o activitate; într-un domeniu. ♦ Spec. A dezveli (în mod solemn) un monument. Din fr. inaugurer, lat. inaugurare.
indice, ÍNDICE, (1, 2, 3, 4) indici, s.m., (5) indice, s.n. 1. S.m. Numar, litera sau simbol literal asezat la dreapta sau la stânga (mai sus sau mai jos) fata de un numar sau de o litera, carora le precizeaza valoarea sau întelesul. ♦ Cifra din planul economic al statului, al unei întreprinderi sau al unei institutii care arata nivelul de productie cantitativ si calitativ ce trebuie realizat. 2. S.m. Fapt, indicatie care, sub forma unui numar, a unei formule sau a unei expresii, înfatiseaza aspectul unui fenomen, al unei actiuni, al unei situatii etc. ♢ (Fiz.) Indice de refractie = marime optica ce caracterizeaza materialele transparente, definita ca raportul dintre sinusurile unghiurilor de incidenta si cele de refractie ale unei raze de lumina care patrunde din vid în mediul respectiv. (Biol.) Indice antropometric = raport procentual între diferitele dimensiuni ale corpului omenesc. 3. S.m. Semn conventional cu care se noteaza un domeniu de cunostinte sau o anumita problema într-un sistem de clasificare dupa continut a publicatiilor. Indice de clasificare zecimala. 4. S.m. Ac mobil al unui aparat sau instrument care arata pe o scara gradata valoarea marimii masurate. 5. S.n. Index (1). – Din it., fr. indice, lat. index, -dicis.
inferior, INFERIÓR, -OÁRĂ, inferiori, -oare, adj. 1. Care este asezat dedesubt sau mai jos. ♦ (Despre ape curgatoare sau despre regiuni de pe cursul lor) Situat mai aproape de varsare decât de izvor. 2. Care este din punct de vedere numeric mai mic decât altul. 3. Care are un rang, o functie sau un grad mai mic decât altul. ♦ (Substantivat) Subaltern, subordonat (într-o functie). 4. Care este de calitate mai proasta, valoreaza mai putin sau are importanta mai mica decât altul. ♢ (În vechea organizare a scolii) Curs inferior = ciclu de învatamânt cuprinzând primele patru clase ale liceului. [Pr.: -ri-or] – Din fr. inférieur, lat. inferior.
insera, INSERÁ, inserez, vb. I. Tranz. 1. A introduce, a adauga, a include un adaos într-un text, într-un sir de numere, într-un tabel etc.; a introduce o informatie într-un ziar. 2. A fixa, a aseza o piesa într-un locas din interiorul altei piese sau între alte doua piese. 3. (Tehn.) A introduce un material în masa altui material. – Din fr. insérer, lat. inserare.
instala, INSTALÁ, instalez, vb. I. 1. Tranz. A monta, a aseza o instalatie, o aparatura tehnica, o masina etc. 2. Tranz. si refl. A (se) aseza, a (se) stabili într-un loc. 3. Tranz. A pune pe cineva (cu oarecare solemnitate) într-un post de raspundere. – Din fr. installer.
instalat, INSTALÁT, -Ă, instalati, -te, adj. 1. (Despre masini, aparate, instalatii etc.) Asezat, montat, fixat. 2. (Despre persoane) Stabilit într-un loc. ♦ Pus într-un post de raspundere. – V. instala.
intercostal, INTERCOSTÁL, -Ă, intercostali, -e, adj. Care se refera la spatiul dintre doua coaste, asezat între coaste; (despre dureri, nevralgii) localizat în regiunea dintre coaste. – Din fr. intercostal.
internat, INTERNÁT, internate, s.n. 1. Asezamânt scolar în care elevii primesc locuinta si întretinere. 2. Stagiu de practica efectuat în spitale si în clinici de studentii în medicina din ultimii ani. – Din fr. internat.
interstelar, INTERSTELÁR, -Ă, interstelari, -e, adj. Care este (asezat) între stele; privitor la spatiul dintre stele. – Din fr. interstellaire.
inversiune, INVERSIÚNE, inversiuni s.f. 1. Inversare. ♦ Schimbare a ordinii obisnuite a anumitor cuvinte în fraza (pentru a obtine efecte stilistice). ♦ (Mat.) Transformare a unei figuri prin schimbarea punct cu punct a pozitiilor punctelor figurii. ♦ (Med.) Asezare a organelor într-o pozitie inversa fata de cea normala. ♢ Inversiune sexuala = homosexualitate. 2. Procedeu de transformare directa a unui negativ fotografic în pozitiv. 3. (În sintagma) Inversiunea zaharozei = proces de transformare a zaharozei în glucoza prin hidroliza. [Pr.: -si-u-. – Var.: invérsie s.f.] – Din fr. inversion, lat. inversio, -onis.
malar, MALÁR adj., s. n. (os al fetei) asezat lateral, dedesubtul orbitei. (< fr. malaire)
izolaţie, IZOLÁŢIE, izolatii, s.f. Faptul de a izola (2); (concr.) strat de material izolant asezat între doua medii sau între doua sisteme fizice. – Din fr. isolation.
izomerie, IZOMERÍE s.f. Proprietate a unor substante cu aceeasi compozitie chimica de a avea însusiri diferite, datorita modului diferit de asezare a atomilor în molecula. – Din fr. isomérie.
împietruire, ÎMPIETRUÍRE, împietruiri, s.f. Asezare a unor straturi de pietre sau de pietris pe partea carosabila a unui drum; pietruire. – În + pietruire.
împlânta, ÎMPLÂNTÁ, împlấnt, vb. I. Tranz. si refl. A (se) înfige, a (se) vârî. ♦ Tranz. (Rar) A fixa, a aseza. – Lat. implantare.
împoncişat, ÎMPONCISÁT, -Ă, imponcisati, -te, adj. (Înv.) Asezat poncis; încrucisat. – V. împoncisa.
împrejmui, ÎMPREJMUÍ, împrejmuiesc, vb. IV. Tranz. A pune, a aseza un gard, pietre etc. de jur împrejurul unul loc pentru a-l delimita de rest; a îngradi. ♦ Fig. A înconjura, a împresura. – În + preajma + suf. -ui.
înălţa, ÎNĂLŢÁ, înált, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) îndrepta în sus; a (se) ridica. ♢ Expr. (Tranz.) A(-si) înalta ochii = a privi în sus. (Intranz.) A înalta din umeri = a ridica din umeri în semn de nedumerire, de nestiinta, de nepasare etc. ♦ Tranz. A face sa fie mai înalt prin ridicare si asezare pe un obiect situat mai sus etc. ♦ Refl. (Rar; cu determinarea "pe cal", "în sa") A se urca pe cal; a încaleca. 2. Refl. A deveni mai înalt; a creste. 3. Refl. (Despre cladiri, monumente etc.) A aparea, a se ivi (în toata înaltimea). 4. Tranz. A construi, a cladi. A înalta o casa. 5. Tranz. A ridica vocea, tonulä pronunta tare. ♦ Refl. (Despre voce, glas, sunete) A se auzi (limpede). 6. Tranz. A ridica pe cineva în rang. ♦ Fig. A ridica din punct de vedere spiritual. Poezia înalta sufletul. ♦ Refl. A se arata trufas; a se mândri. [Var.: (reg.) naltá vb. I] – Lat. inaltiare (< altus).
încasa, ÎNCASÁ, încasez, vb. I. Tranz. A primi o suma de bani; a obtine valoarea în bani a unei polite, a unui bilet de banca etc. ♦ Fig. (Fam.) A primi lovituri. – Din it. incassare.
încăluşat, ÎNCĂLUSÁT, -Ă, încalusati, -te, adj. (Despre coarde sau instrumente cu coarde) Care are coardele ridicate si asezate pe o piesa speciala, numita calus. – V. încalusa.
încercare, ÎNCERCÁRE, încercari, s.f. 1. Actiunea de a încerca si rezultatul ei; verificare, proba. 2. Tentativa; straduinta, silinta. 3. (La jocul de rugbi) Asezare a mingii cu mâna în terenul de tinta al echipei adverse; punctele obtinute în urma acestei actiuni; eseu. 4. Lucrare (literara) de debut. ♦ (Rar) Eseu (literar sau stiintific). 5. Necaz, suferinta. primejdie; dificultate pe care o îndura cineva. 6. (Înv.) Experienta practica; cunoastere. – V. încerca.
închis, ÎNCHÍS2, -Ă, închisi, -se, adj. 1. (Despre usi, ferestre, capace etc.) Care acopera deschizatura în dreptul careia este asezat sau fixat (prin balamale). ♦ (Despre obiecte care au parti mobile pentru a se închide si deschide) Cu usa sau cu capacul fixat sau încuiat. ♢ Expr. Se joaca cu casa închisa, se spune despre un spectacol la care s-au vândut de mai multa vreme toate biletele. ♦ (Despre vehicule) Fara capota pliabila, cu acoperis si pereti ficsi; (despre mijloace de locomotie) acoperit. ♢ Trasura închisa = cupeu. 2. (Despre obiecte care se pot desface) Cu marginile sau cu partile componente alaturate. împreunate. ♢ Loc. adv. Cu ochii închisi = a) fara o cercetare prealabila; superficial; b) foarte usor, fara dificultati. 3. (Despre institutii, întreprinderi, localuri) Care si-a întrerupt temporar sau definitiv activitatea. 4. (Despre curti, terenuri) Îngradit, împrejmuit. ♦ (Despre cai de comunicatie) Cu circulatia oprita, întrerupta. 5. Fig. (Despre sedinte, adunari) Care se tine într-un cerc restrâns, fara participarea unor persoane straine de organizatia, de societatea etc. respective. 6. (Despre oameni) Care este tinut în închisoare; detinut. 7. Fig. (Despre oameni si despre caracterul lor) Retras, izolat. ♦ (Despre aer) Statut, viciat. 8. (Despre cer) Înnorat, întunecat; (despre vreme) cu cerul înnorat; urât, ploios. ♦ (Despre culori) Situat, în gama culorilor, mai aproape de negru decât de alb. ♦ (Despre sunete, voce) Lipsit de sonoritate. ♢ Vocala închisa = vocala în timpul articularii careia canalul fonator este strâmtat, limba fiind mai apropiata de cerul gurii decât în timpul articularii unei vocale deschise. Silaba închisa = silaba terminata în consoana. – V. închide.
încolona, ÎNCOLONÁ, încolonez, vb. I. Refl. (Despre un grup de oameni, de vehicule) A se aseza în coloana, a forma o coloana (de mars); (despre o persoana, un vehicul) a se încadra, într-o coloana. ♦ Tranz. A aseza, a dispune în coloana. – În + coloana.
înconjura, ÎNCONJURÁ, încónjur, vb. I. Tranz. 1. A face ocolul unui lucru; al unui loc. ♦ A fi asezat, a sta de jur împrejurul (unei fiinte sau al unui lucru); a încercui. ♦ A încercui cu forte armate; a împresura, a asedia. ♦ Refl. A aduna în jurul sau, a trai în societate în tovarasia cuiva. 2. A împrejmui cu gard. ♦ A cuprinde într-un cerc, a trasa o linie împrejur, a încercui. 3. A merge spre o tinta pe un traseu ocolit. [Prez. ind. si; înconjór. – Var.: încunjurá vb. I] – În + conjura (înv. "a înconjura" < lat.).
încrucişa, ÎNCRUCISÁ, încrucisez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a aseza crucis; a cruci. ♢ Expr. A încrucisa bratele (pe piept) = a sta în inactivitate. A încrucisa sabiile = a începe lupta. 2. Refl. recipr. A trece unul pe lânga altul, venind din directii diferite. ♦ (Despre drumuri) A se întretaia. 3. Intranz. (Frantuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicatie; p. gener. a naviga. 4. Tranz. A împerechea diferite animale sau plante pentru a obtine urmasi cu însusiri superioare. – În + crucis.
încrucişat, ÎNCRUCISÁT2, -Ă, încrucisati, -te, adj. 1. Care este asezat crucis. ♦ (Despre drumuri) Care se întretaie. 2. (Despre ochi sau priviri, p. ext. despre oameni) Care se uita crucis; sasiu. 3. (Despre plante si animale) împerecheat (artificial) cu un animal sau cu o planta înrudita. – V. încrucisa.
încununa, ÎNCUNUNÁ, încununez, vb. I. Tranz. 1. A aseza o cununa pe capul cuiva în semn de omagiu, de înaltare la o demnitate etc., a încorona; p. ext. a aseza un obiect deasupra altuia în chip de coroana. 2. Fig. A desavârsi o activitate, o opera etc.; a încorona (3). [Prez. ind. si; încunún] – În + cununa.
îndesa, ÎNDESÁ, îndés, vb. I. 1. Tranz. A apasa, a presa ca sa încapa cât mai mult într-un spatiu restrâns, a vârî cu forta (într-un spatiu limitat); a înghesui, a bucsi. ♦ A face cât mai compact (un material). 2. Tranz. A-si aseza palaria, caciula, sapca, tragând-o cât mai mult pe cap. 3. Refl. (Despre o multime de persoane sau de lucruri în miscare) A se aduna, a se îngramadi unul lânga altul, unul peste altul; a se înghesui. ♦ (Pop.) A se grabi, a da zor. – Lat. in-de(n)sare.
îngenunchea, ÎNGENUNCHEÁ, îngenunchez, vb. I. 1. Intranz. A se aseza în genunchi. 2. Tranz. Fig. A supune, a aservi. ♦ (Rar) A da în stapânire, a închina (unui dusman). [Prez. ind. si: îngenúnchi] – Lat. ingenuculare.
înlănţui, ÎNLĂNŢUÍ, înlắntui, vb. IV. Tranz. 1. A pune, a lega în lanturi; a încatusa. 2. A cuprinde pe cineva (cu bratele). – V. îmbratisa. 3. Fig. A captiva, a subjuga, a încânta, a fermeca. 4. A aseza în rând, a lega unul de altul, a coordona, a împreuna (în mod logic). ♦ Refl. A urma unul dupa altul (în sir neîntrerupt). [Prez. ind. si: înlantuiesc] – În + lant + suf. -ui (dupa fr. enchaîner).
înmagazina, ÎNMAGAZINÁ, înmagazinez, vb. I. Tranz. A pune, a aseza marfuri, produse etc. într-o magazie (pentru a le pastra); a depozita. ♦ P. gener. (Adesea fig.) A aduna, a acumula (cunostinte, învatatura, energie etc.). – Din fr. emmagasiner.
înmormânta, ÎNMORMÂNTÁ, înmormântez, vb. I. 1. Tranz. A aseza un mort în mormânt; a îngropa, a înhuma, a astruca, a mormânta. 2. Tranz. si refl. Fig. A (se) îngropa (II 2). ♦ Tranz. A da ceva uitarii. – În + mormânt.
înmormântare, ÎNMORMÂNTÁRE, înmormântari, s.f. Ceremonia, ritualul asezarii în mormânt; îngropare, înhumare, îngropaciune, mormântare. – V. înmormânta.
înscăuna, ÎNSCĂUNÁ, înscaunez, vb. I. Refl. si tranz. A (se) aseza pe tron ca domn al tarii; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o functie, a instala într-un post. [Pr.: -sca-u-] – În + scaun.
înseria, ÎNSERIÁ, înseriez, vb. I. Tranz. A aseza în serie; a da numar de serie. [Pr.: -ri-a] – În + serie.
înşira, ÎNSIRÁ, însír, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) aseza în sir, a (se) alinia. 2. Tranz. A trece un fir prin margele, pentru a face un sirag; a face sirag. ♢ Expr. (Refl.) Însira-te (sau însir'te) margarite, formula prin care se arata ca un basm continua. 3. Refl. Fig. A se succeda, a se perinda. 4. Tranz. Fig. A expune, a povesti urmând un anumit sir de idei, de fapte etc.; a enumera. ♢ Expr. A însira mosi pe grosi (sau verzi si uscate) = a spune tot felul de lucruri fara importanta si fara o succesiune logica; a palavragi. 5. Tranz. A trece, rând pe rând, prin diferite locuri, situatii etc.; a lua la rând, la sir. – Din loc. adv. în sir.
înşirat, ÎNSIRÁT, -Ă, însirati, -te, adj. Asezat în sir; aliniat; facut sirag. – V. însira.
înşirui, ÎNSIRUÍ, însírui, vb. IV. Tranz. 1. A însira margele. ♦ A aseza în sir, la rând. 2. Fig. A expune pe rând, a enumera. – În + sir + suf. -ui.
întâi, ÎNTẤI, ÎNTẤIA adv. num. ord. I. adv. 1. La început. ♦ (Precedat de "mai") Mai demult. 2. Înainte de toate, în primul rând. Sa ne-asezam întâi la masa. ♦ (Pentru) prima oara. II. Num. ord. (Adesea adjectival; când preceda substantivul, în forma articulata întâiul, întâia) Care se afla în fruntea unei serii (în ceea ce priveste spatiul, timpul, calitatea); prim2. Întâiul, întâia în clasa. E în clasa întâi. ♢ Loc. adv. (Pentru) întâia data (sau oara) = (pentru) prima data. ♢ Expr. Mai întâi si-ntâi (de toate) = în primul rând. ♦ (Înv., precedat de "cel", "cea") Dintâi. ♦ (Substantivat, m.; în sintagma) Întâiul nascut = cel mai mare dintre fii. – Lat. •antaneus (< ante "înainte").
întinde, ÎNTÍNDE, întínd, vb. III. I. 1. Tranz. si intranz. A îndrepta, a desfasura, tragând de unul sau de ambele capete un lucru care poate fi strâns, încolacit, înfasurat. ♢ Expr. A întinde (cuiva) o cursa (sau latul, un lat) = a întinde o cursa, un lat pentru a prinde un animal; fig. a pregati cuiva o capcana. A întinde la jug = a munci din greu. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbracaminte) A se largi sau a se lungi, deformându-se. ♦ Refl. (Despre unele lichide) A curge ca o dâra vâscoasa, din cauza alterarii. 2. Tranz. A lungi, tragând de capete, un lucru elastic. 3. Tranz. A lungi mâna, bratul etc. (într-o directie oarecare). ♢ Expr. A întinde mâna (sau o mâna) = a face un gest cu bratul pentru: a) a indica ceva; b) a cere de pomana. A întinde (cuiva) mâna (sau mâinile) = a) a îndrepta bratul catre o persoana pentru a-i strânge mâna în semn de salut; b) fig. a veni în ajutorul cuiva. A întinde pasul = a merge cu pasi mari si grabiti. A o întinde (la drum) = a pleca repede, în graba (la drum); a o sterge. 4. Refl. A-si destinde corpul, membrele (din cauza oboselii, a plictiselii etc.). ♦ A se înalta în vârful picioarelor ridicând bratele pentru a atinge un lucru asezat mai sus decât nivelul corpului. ♢ Expr. A se întinde dupa ceva = a fi lipsit de ceva; a avea mare nevoie de ceva si a nu avea mijloacele necesare pentru a-l obtine. ♦ Fig. A se încumeta, a îndrazni; a se obraznici. 5. Refl. A se culca, a se lungi pentru a se relaxa ori pentru a dormi. ♢ Expr. A se întinde mai mult decât îi e plapuma = a se lansa în actiuni, în cheltuieli care îi depasesc posibilitatile. (Refl. recipr.) A se întinde cu cineva = a avea relatii sexuale, a se culca cu cineva. (Tranz.) A întinde pe cineva la pamânt = a doborî pe cineva la pamânt. 6. Tranz. A înmâna, a da. 7. Tranz. A îndrepta, a tinti (o arma) spre... 8. Tranz. Fig. A trage în toate partile de cineva, a hartui. II. 1. Tranz. A desface, a desfasura pe toata suprafata, lungimea etc. un obiect strâns, împaturit. ♢ Expr. A întinde masa (sau masa) = a asterne masa pentru mâncare; a da o masa (cu oaspeti multi). ♦ A etala (o marfa). ♦ A aseza o pasta, un aluat etc. pe o suprafata mai mare, subtiind-o, nivelând-o. 2. Refl. A ocupa un spatiu (întins); a se extinde. ♢ Expr. A se întinde ca o pomana tiganeasca = a se desfasura, a se extinde pe un spatiu mai mare decât ar fi necesar; a dura prea mult în timp. ♦ (Despre grupuri de oameni) A se desfasura (într-o directie), a se extinde. ♢ Expr. (Tranz.) A întinde hora = a forma o hora. ♦ (Despre suprafete, teritorii etc.) A ajunge pâna la..., a se delimita. ♦ (Despre plante) A se raspândi; a se înmulti. 3. Tranz. Fig. A mari, a spori o putere, o stapânire. ♦ Refl. (Despre idei, zvonuri; despre boli, epidemii) A se raspândi, a se extinde. ♢ Expr. (Tranz.) A întinde vorba = a divulga un lucru care ti-a fost încredintat ca un secret. ♦ Refl. (Despre actiuni, miscari sociale) A se dezvolta, a lua proportii. 4. Refl. A se prelungi în timp; a dura, a dainui. ♢ Expr. A se întinde la vorba sau (tranz.) a o întinde la vorba = a se porni la vorba, a se pune la taifas; a lungi vorba. ♦ A insista, a starui asupra... [Perf. s. întinsei, part. întins] – Lat. intendere.
întins, ÎNTÍNS2, -Ă, întinsi, -se, adj. 1. Încordat, lungit (prin tragere de unul sau de ambele capete). 2. Desfasurat în lungime sau pe toata suprafata. ♢ Loc. adv. Cu brate(le) întinse = cu mare dragoste. Cu pânzele întinse = (despre ambarcatii) cu pânzele desfasurate. ♦ (Despre corturi; p. ext. despre tabere) Asezat, fixat. 3. (Despre piei, tesaturi etc.) Fara creturi sau îndoituri; netezit, neted. 4. (Despre mers, zbor etc.; adesea adverbial) Care duce direct la tinta; p. ext. încordat, grabit, zorit2. 5. (Despre elemente care formeaza un sir) Care prezinta o succesiune neîntrerupta. 6. Cu suprafata mare, vast. ♢ Loc. adv. Pe scara întinsa = în proportii foarte mari. – V. întinde.
întoarce, ÎNTOÁRCE, întórc, vb. III. I. 1. Refl. si tranz. A se înapoia2 sau a face sa se înapoieze de unde a fost plecat; a reveni2 sau a face sa revina. ♦ Tranz. (Despre o stare afectiva sau maladiva) A-l cuprinde din nou pe cineva (abia vindecat). ♦ Refl. A se îndrepta spre un punct, schimbând radical directia initiala. 2. (Pop.) A-si schimba sau a face pe cineva sa-si schimbe parerea, a se razgândi sau a face pe cineva sa se razgândeasca. ♦ Tranz. A retrage o vorba, o promisiune etc., a reveni asupra... 3. (Pop.) A (se) transforma, a (se) modifica, a (se) preface. S-a întors ploaia în ninsoare. ♢ Expr. (Refl.) A i se întoarce (cuiva) mânia = a-i trece supararea. A i se întoarce cuiva inima = a i se schimba dispozitia, a se îmblânzi, a se muia. ♦ Tranz. (Înv.) A traduce un text dintr-o limba în alta; p. ext. a interpreta. II. 1. Tranz. A învârti, a suci, a rasuci (de pe o parte pe alta). ♢ Expr. Tranz. si refl. A (se) întoarce pe dos = a) a (se) nemultumi profund; a (se) supara foarte tare, a (se) tulbura; b) a(-si) strica buna dispozitie, a (se) bosumfla. ♦ Spec. A învârti, a rasuci resortul unui mecanism. A întoarce ceasul. ♦ Tranz. (Pop.) A jugani (un animal). 2. Tranz. si refl. A(-si) misca, a(-si) orienta corpul sau o parte a corpului, p. ext. privirea în alta directie decât cea initiala. ♢ Expr. (Tranz.) A întoarce cuiva spatele = a pleca în mod ostentativ de lânga cineva; a parasi pe cineva, a nu se mai interesa de soarta cuiva. (Refl.; fam.) A i se întoarce (cuiva) matele sau stomacul pe dos = a i se face scârba, greata; fig. a fi dezgustat, scârbit. III. Tranz. 1. A schimba pozitia unui obiect, asezându-l invers fata de pozitia anterioara sau fata de pozitia fireasca ♢ Expr. A întoarce casa pe dos = a rascoli totul în casa. A (o) întoarce si pe o parte (sau fata) si pe alta = a examina amanuntit, a discuta în detaliu. ♦ A da filele unei carti, ale unui caiet etc. înainte sau înapoi; a rasfoi. ♢ Expr. A întoarce foaia = a-si schimba atitudinea devenind mai ferm, mai sever. ♦ A pune, a îmbraca un obiect vestimentar pe dos; a preface un obiect vestimentar transformându-i dosul în fata. ♢ Expr. A(-si) întoarce cojocul (pe partea cealalta sau pe dos) = a-si schimba comportarea, atitudinea în rau fata de cineva. ♦ A învârti paiele, lanul etc. astfel încât partea umeda de la pamânt sa ajunga deasupra. ♦ A ara din nou un ogor. 2. A da îndarat, a restitui. ♢ Expr. A întoarce vizita = a raspunde printr-o vizita la o vizita primita anterior. ♦ Fig. A rasplati pe cineva pentru o fapta buna sau rea. ♦ (Determinat prin "cuvânt", "vorba" etc.) A raspunde, a replica (cu ostentatie, cu impertinenta). – Lat. intorquere.
întorsătură, ÎNTORSĂTÚRĂ, întorsaturi, s.f. 1. Cotitura, curba (a unui drum, a unei ape); Întorsura (1), cot (I 2). ♦ Fig. Schimbare esentiala în mersul, în dezvoltarea unei întâmplari; curs nou, înfatisare noua. 2. Fig. (Rar) Întorsura (2). 3. Fig. Fel de a aseza cuvintele, propozitiile într-o fraza. – Întors2 + suf. -atura.
întrona, ÎNTRONÁ, întronez, vb. I. Tranz. si refl. 1. A (se) aseza pe tron ca domn, rege, împarat; a (se) încorona, a (se) înscauna. 2. Fig. A deveni sau a face sa devina stapân; a (se) statornici. ♦ A (se) instaura, a (se) instala. – În + tron.
jaluzea, JALUZEÁ, jaluzele, s.f. (De obicei la pl.) Un fel de stor alcatuit din lamele subtiri de lemn, de aluminiu, de material plastic etc., asezate paralel si orizontal pe doua chingi sau lantisoare în asa fel încât, atunci când sunt trase în jos, sa împiedice patrunderea luminii în încaperi; persiana. – Dupa fr. jalousie.
japiţă, JÁPIŢĂ, japite, s.f. Bucata de lemn sau de fier îndoit, asezat deasupra protapului si formând scobitura în care se prinde jugul. – Bg. žabica "broscuta".
jardinieră, JARDINIÉRĂ, jardiniere, s.f. Etajera de lemn, suport de metal etc. pe care se tin ghivece cu plante ornamentale; cutie în care se pune pamânt pentru flori, asezata sub ferestre sau pe balcoane. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. jardinière.
jerbă, JÉRBĂ, jerbe, s.f. 1. Buchet mare de flori, asezate în asa fel încât sa aiba fata orientata în aceeasi parte. 2. (Fiz.; în sintagma) Jerba nucleara = fascicul de urme ale particulelor provenite din dezintegrarea unui nucleu atomic în nenumarate fragmente, ca urmare a ciocnirii sale de o particula cosmica cu energia foarte mare. – Din fr. gerbe.
jos, JOS, JOÁSĂ, josi, joase, adv., adj. I. Adv. 1. Aproape de pamânt, la nivelul pamântului; într-un loc mai putin ridicat (decât altul). ♢ De sus pâna jos = în întregime. De sus în jos = în directie verticala coborâtoare. ♢ Cu fata în jos = (culcat) pe burta. Cu capul în jos = a) cu capul plecat; b) atârnat sau spânzurat de picioare; c) pe dos, alandala, anapoda. Cu nasul în jos = suparat, trist; umilit, rusinat. ♢ Loc. adj. (Pop.) Din jos = a) care se afla într-o regiune asezata mai la vale sau mai la sud; b) care vine din mase, din popor; c) care face parte din multimea oamenilor de rând. ♢ Loc. prep. (Substantivat) În (sau din) josul = în (sau din) partea inferioara, de la baza unui loc, a unui obiect. În josul apei = în directia curgerii apei; la vale; în aval. ♢ Expr. A (se) da jos = a (se) coborî. A lasa jos = a lasa din mâna, punând în alta parte. A lasa ochii în jos = a privi spre pamânt (rusinat, timid etc.). A nu fi (sau a nu se lasa, a nu ramâne) mai pe (sau pre) jos = a nu fi întrecut, a nu ramâne în urma. A privi (sau a masura) pe cineva de sus în jos = a privi pe cineva cu dispret. ♦ (Cu valoare de interj.) Exprima o comanda de asezare sau ostilitatea, dezaprobarea etc. fata de cineva sau de ceva. ♦ Fig. În stare de decadere morala, materiala sau sociala. ♢ (Iesit din uz; azi ironic) Munca de jos = munca la care era trimis cineva retrogradat dintr-o functie de raspundere. 2. La nivelul locului pe care umbla cineva; la picioarele cuiva. ♢ Pe jos = a) pe pamânt; b) cu piciorul. ♢ Loc. adj. De pe jos = care se afla pe pamânt sau pe dusumele. II. Adj. 1. Care este putin ridicat de la pamânt; scund. ♦ (Despre frunte) Îngust. 2. (Despre terenuri) Asezat într-un loc mai coborât, în vale; p. ext. apatos, mocirlos. 3. (Despre glas si despre sunete muzicale) Care are o tonalitate coborâta; grav, gros, adânc, profund. 4. (Fiz.; despre temperatura, presiune etc.) Scazut, mic, coborât. 5. (Fiz.; despre frecvente) Cu un numar mic de perioade pe unitatea de timp. – Lat. deo[r]sum.
jumătate, JUMĂTÁTE, jumatati, s.f. 1. Fiecare dintre cele doua parti egale în care se poate diviza un întreg; parte dintr-un întreg divizat în doua parti aproximativ egale. ♢ Jumatate de masura = masura fragmentara, incompleta, numai pe jumatate. ♢ Loc. adv. Pe (sau în) jumatate = în doua parti egale, pe din doua; partial, incomplet; p.ext. segmentat, trunchiat. ♢ Expr. A face (ceva) pe jumatate = a nu duce (ceva) pâna la capat. (O data) si jumatate, exprima ideea de superlativ. Cu jumatate de gura (sau de glas) ori cu jumatate gura (sau gura) sau cu gura (pe) jumatate = cu glas scazut, fara convingere sau entuziasm. Cu jumatate de inima sau cu inima pe jumatate = fara curaj, fara hotarâre, fara avânt. ♦ (Adverbial) În parte, întrucâtva. 2. Sotie. 3. Punctul care marcheaza mijlocul unei distante în spatiu sau al unui interval de timp. 4. (Eliptic) Masura de capacitate sau de greutate reprezentând o doime dintr-un litru sau dintr-un kilogram. 5. (Reg.) Claie mica formata din snopi asezati în forma de cruce. [Var.: (fam. si reg.) jumá, jumáte s.f.] – Et. nec.
nai, NAI, naiuri, s.n. Numele a doua instrumente muzicale populare de suflat: a) instrument compus dintr-un grup putin concav de fluiere de dimensiuni diferite, asezate în ordinea marimii lor; b) fluier de trestie cu sapte gauri. – Din tc. nay, ney.
număr, NÚMĂR, numere, s.n. I. 1. Cantitate de elemente de acelasi fel care intra într-o însiruire, cantitate care arata de câte ori o marime se cuprinde în alta de aceeasi natura; ceea ce reprezinta rezultatul unei masurari; semn grafic sau grup de semne grafice care indica o asemenea cantitate, un asemenea rezultat. ♢ Numar atomic = numar de ordine pe care îl poarta elementele chimice asezate în ordinea tabloului lui Mendeleev si care exprima numarul de protoni din nucleul atomului respectiv. ♢ Loc. adj. si adv. Fara (de) numar = nenumarat; p.ext. imens. Cu numar = socotit2; p.ext. limitat. ♢ Loc. adv. În numar = cu socoteala; complet. ♢ Loc. prep. În (sau din) numarul = printre, dintre. ♢ Expr. A nu (mai) avea numar = a fi peste masura de numeros. Un numar de = câtiva. La numar sau în numar de... = în total. ♦ Multime. ♦ Ceata, grup. 2. Categorie gramaticala prin care se exprima deosebirea dintre un singur exemplar si doua sau mai multe exemplare ale aceluiasi obiect. II. 1. Cifra sau succesiune de cifre servind la identificarea unui obiect dintr-o multime de obiecte sau de clase de obiecte organizate într-un anumit fel, ca indice de marime, de valoare etc.; p.ext. obiect care corespunde acestei cifre ori succesiunii de cifre, care poarta pe el o asemenea indicatie. ♦ Spec. Reversul unei monede. ♦ Spec. Fiecare dintre exemplarele unei publicatii periodice care face parte din aceeasi serie, din acelasi tiraj etc. 2. Bucata sau parte din programul unui concert, al unui spectacol de estrada, de circ etc.; parte distincta dintr-o opera (duet, arie etc.). III. (Fam., în expr.) Numarul unu = de prima calitate, fara pereche; strasnic, excelent. – Lat. numerus.
opunţia, OPÚNŢIA s.f. Gen de plante din familia cactaceelor, carnoase, cu ramuri cilindrice sau turtite lateral, de forma ovala, cu spini asezati în smocuri, cu flori mari, albe, rosii sau galbene. (Opuntia); planta care face parte din acest gen. [Pr.: -ti -a] – Din lat., fr. opuntia.
plaz, PLAZ, plazuri, s.n. Piesa de sprijin asezata în dosul cormanei, pe care se târaste plugul în timpul aratului, asigurându-i stabilitatea; talpa. – Din bg., scr. plaz.
sacrum, SÁCRUM s.n. Os triunghiular (format din cinci vertebre sudate) asezat în partea de jos a coloanei vertebrale si care, împreuna cu oasele pelviene, formeaza bazinul. [Var.: sácru s.n.] – Din fr., lat. sacrum.
sălăşlui, SĂLĂSLUÍ, salasluiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. A-si avea salasul, locuinta într-un anumit loc. ♦ A se adaposti. 2. Tranz. A da cuiva adapost; a gazdui. 3. Refl. A se aseza, a se stabili într-un loc. – Din magh. szállásolni.
statornic, STATÓRNIC, -Ă, statornici, -ce, adj. 1. (Despre oameni si manifestarile lor) Care se schimba foarte greu (în opinii, convingeri, sentimente etc.); ferm, constant, hotarât; neclintit. ♦ P. gener. Care este mereu la fel, care nu se schimba; invariabil; definitiv. ♦ Care nu înceteaza; durabil, permanent, continuu, neîntrerupt. 2. (Despre asezari omenesti, despre populatii etc.) Care nu-si schimba locul; stabil, fix; temeinic, consolidat. – Din stat3 (dupa datornic etc.).
statornici, STATORNICÍ, statornicesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A (se) aseza, a (se) stabili într-un loc (pe timp mai îndelungat sau permanent). 2. Tranz. A fixa, a stabili ceva, a preciza, a decide, a hotarî. – Din statornic.
troliu, TROLÍU, troliuri, s.n. Dispozitiv folosit pentru deplasarea (în sens vertical) a unei sarcini, alcatuit din una sau din doua tobe care se pot roti în jurul axelor lor si pe care se înfasoara un cablu fixat cu un capat de toba si cu celalalt de sarcina pe care trebuie sa o deplaseze. – Dupa fr. treuil.
ţambal, ŢAMBAL, tambale, s.n. Instrument muzical popular de percutie, alcatuit dintr-o cutie de rezonanta de forma trapezoidala, asezata orizontal (pe picioare), prevazuta cu coarde de metal care sunt lovite cu doua ciocanele speciale. [Pl. si: tambaluri – Var.: timbál s.n., timbála s.f.] – Din germ. Zimbal, lat. cymbalum.
ţâţă, ŢẤŢĂ, tâte, s.f. 1. (Pop.) Sân, mamela. ♢ Loc. adj. De tâta = (despre copii) sugar. ♢ Loc. adv. La tâta = la sân, la piept. ♢ Expr. A da tâta = a da sa suga, a alapta. A avea tâta = a avea lapte suficient pentru a-si alapta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apa. 3. (Pop.) Celula în care se dezvolta matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) tâta-caprei = a) barba-caprei; b) planta erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); tâta-oii = a) degetar; b) ciubotica-cucului; tâta-vacii = a) varietate de vita de vie care produce struguri cu boabe lunguiete, carnoase; razachie (Vitis); b) ciubotica-cucului; c) planta erbacee cu frunzele dispuse în rozeta si cu florile galbene, asezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); tâta-fiului = planta de munte cu rizom scurt si gros, tulpina înalta, frunze ovale si flori rosii (Polygonum bistorca); tâta-mielului = urechelnita; tâta-oilor = arnica. – Lat. •titia.
ţel, ŢEL, teluri, s.n. 1. Punct, loc la care cineva vrea sa ajunga; p. ext. obiectiv catre care tinde cineva, punct final; scop. 2. (Înv.) Punct, semn care se ocheste, care trebuie nimerit când se trage cu o arma; tinta. ♦ Catarea pustii. ♢ Loc. adv. În tel sau în telul pustii = în bataia pustii. ♦ Dispozitiv de ochire asezat în interiorul lunetei unei arme. – Cf. germ. Z i e l, rus. t e l, magh. c e l.
lonjeron, LONJERÓN s. n. element de rezistenta în forma de grinda din lemn sau din metal, asezat longitudinal pe cadrul unei masini, constructii etc. (< fr. longeron)
longitudinal, LONGITUDINÁL, -Ă I. adj. de-a lungul, asezat în directia lungimii. II. s. f. pl. nervuri metalice care formeaza structura longitudinala a navelor. (< fr. longitudinal)
urbanistic, URBANÍSTIC, -Ă, urbanistici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Stiinta al carei obiect îl constituie sistematizarea asezarilor omenesti existente si proiectarea de asezari noi; urbanism. 2. Adj. Care tine de urbanistica (1), privitor la urbanistica; edilitar. – Urban + suf. -istic sau urbanist + suf. -ic.
urca, URCÁ, urc, vb. I. 1. Refl., intranz. si tranz. A (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos catre unul situat mai sus; a (se) sui. ♦ Intranz. (Despre drumuri) A fi înclinat în panta suitoare. ♦ Intranz. si refl. (Despre plante) A se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se catara. 2. Refl., intranz. si tranz. A (se) sui si a (se) aseza pe ceva mai ridicat. ♢ Expr. (Refl. si tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împaratiei = a începe sa domneasca sau a învesti în functia de suveran. 3. Refl., intranz. si tranz. A (se) ridica (pâna la o înaltime oarecare); a (se) înalta (în vazduh). ♢ Expr. (Refl.) A i se urca cuiva bautura la cap = a se îmbata. A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat. 4. Refl. si intranz. (Despre temperatura, presiune atmosferica; p. ext. despre termometre sau barometre) A avea ori a indica valori mai mari în comparatie cu cele obisnuite sau anterioare. ♦ Intranz. (Fiz.; despre marimi scalare) A suferi o variatie de crestere a valorii pozitive. 5. Refl. (Despre numere, preturi, sume) A se ridica la..., a se mari. ♢ Tranz. A urca preturile. 6. Refl. (Despre voce, glas sau ton; p. ext. despre cântece) A se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt. ♢ Tranz. A urca tonul. 7. Refl. si intranz. A merge îndarat în timp pâna la..., a exista, a data din... – Probabil lat. •oricare (= oriri).
ureche, URÉCHE, urechi, s.f. I. 1. Fiecare dintre cele doua organe ale auzului si echilibrului, asezate simetric de o parte si de cealalta a capului omului si mamiferelor, alcatuite dintr-o parte externa, una mijlocie si una interna. ♢ Expr. A fi numai urechi sau a-si deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmatii, zvonuri, stiri) a deveni cunoscut, stiut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacat, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche si a-i iesi pe alta (sau pe cealalta) = a nu retine ceea ce i se spune, a trece usor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externa, cartilaginoasa, vizibila a urechii (I 1); pavilionul urechii, auricula. ♢ Loc. adv. Pâna peste urechi = extrem de..., foarte. ♢ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, ticnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-si pierde rabdarea asteptând (sa manânce etc.), a dori foarte mult (ceva). ♢ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciuperca comestibila de culoare galbuie sau trandafirie pe partea exterioara si rosie-portocalie pe partea interioara; urechiusa (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = planta erbacee melifera din familia labiatelor, cu tulpina paroasa si ramificata în partea superioara, cu frunzele ovale si dintate si cu flori mici, albastrui-violete (Salvia verticillata); urechea-soarecelui = nu-ma-uita; urechea-ursului = planta erbacee cu frunze carnoase, ovale, usor dintate, dispuse în forma de rozeta si cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simtul auzului; auz. ♢ Expr. A avea ureche (muzicala) = a avea facultatea de a percepe just (si de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta dupa ureche = a reproduce o melodie dupa auz, fara a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al pestilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ata sau sfoara). ♢ Expr. A scapa ca prin urechile acului = a scapa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situatie dificila. 2. Cheotoarea de piele sau de pânza care se coase la marginea posterioara de sus a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul careia se trage încaltamintea în picior. 3. Toarta; inel, belciug. ♦ Proeminenta în forma de cârlig la capatul de sus al leucii carului, de care se sprijina lantul sau veriga care leaga loitrele de leuca. ♦ Ochi, lat, juvat la capatul streangului; valul streangului. 4. (La pl.) Portiune iesita în afara dintr-o lucrare de zidarie, amenajata pentru a usura fixarea unui toc de fereastra sau de usa, pentru a sustine un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).
urechelniţă, URECHÉLNIŢĂ, urechelnite, s.f. I. (Zool.) 1. Insecta de culoare castanie, cu corpul alungit, cu elitrele scurte, având la capatul abdomenului doua prelungiri în forma de cleste mare (Forficula auricularia). 2. Animal miriapod cu capul mare, cu antenele lungi, cu prima pereche de picioare mai lunga, transformata într-un fel de clesti îndreptati îndarat (Lithobius forficatus). 3. Cârcaiac. II. Planta erbacee melifera, cu frunze ovale carnoase, terminate printr-un vârf ascutit si asezate în forma de rozeta, cu flori rosii sau roz asezate în partea superioara a tulpinii (Sempervivum tectorum). – Ureche + suf. -elnita.
urzi, URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregati, a întinde, a aseza urzeala (1) în razboiul de tesut pentru a începe tesutul. 2. Fig. A funda, a întemeia; a cladi; a concepe, a alcatui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua fiinta, a se forma, a se înfiripa. ♦ A nascoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o actiune (reprobabila); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).
localitate, LOCALITÁTE s. f. asezare omeneasca (oras, sat etc. (< fr. localité)
uzină, UZÍNĂ, uzine, s.f. 1. Întreprindere industriala de mari proportii în care se produc utilaje, semifabricate sau materii prime pentru alte industrii. 2. Instalatie producatoare de energie electrica, termica sau de alimentare cu apa a unei asezari, a unei zone, a unei locuinte. (În sintagma) Uzina verde = natura, vegetatia privite ca sursa de energie si hrana. – Din fr. usine.
vang, VANG, vanguri, s.n. (Constr.) Grinda asezata de-a lungul marginilor unei scari fixe, pe care se reazema capetele treptelor. – Din germ. Wange.
vascularizaţie, VASCULARIZÁŢIE, vascularizatii, s.f. Proces de formare a unor vase noi de sange în tesuturile sau organele unui organism. ♦ Totalitatea vaselor sangvine si limfatice ale unui organ sau ale unei structuri biologice. ♦ Mod de asezare a vaselor într-un tesut, într-un organ, într-un organism. – Din fr. vascularisation.
vatră, VÁTRĂ, vetre, s.f. 1. Un fel de platforma înaltata, amenajata în tinda caselor taranesti, pe care se face focul pentru a pregati mâncarea; parte plana din interiorul cuptorului (de pâine) sau al sobei, care sustine cuptorul sau soba în afara si pe care se poate sedea sau dormi. ♢ Expr. A îmbatrâni în vatra = a ramâne fata batrâna, nemaritata. A ramâne cu sluta în vatra = a nu-si putea marita fata. A cloci pe vatra = a lenevi (la caldura), a trândavi. A cadea cuiva în vatra = a fi oaspete nepoftit si suparator al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depoziteaza si unde arde combustibilul; partea inferioara din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se asaza materialele care trebuie încalzite sau topite. 2. Locuinta, asezamânt stabil, camin, casa (parinteasca). ♢ Loc. adj. De vatra = care si-a facut gospodarie si s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de bastina, de origine. ♢ Expr. (Iesit din uz) A lasa (un ostas) la vatra = a elibera (un ostas) dupa terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal salbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei asezari, al unei instalatii etc.; locul pe care s-a cladit ceva, pe care se construieste sau unde se asaza ceva. ♢ Vatra satului = suprafata de teren pe care se întinde satul. 4. (Pop.) Portiune de pamânt, pe un câmp, care se deosebeste de restul locului printr-o vegetatie diferita sau prin absenta vegetatiei. Cf. alb. v a t r e.
vârfar, VÂRFÁR, vârfare, s.n. 1. Ţapoi cu coada lunga, cu care se poate aseza fânul în vârful stogului. 2. Vârf de munte. – Vârf + suf. -ar.
veni, VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbeste sau despre care se vorbeste; a se apropia de un loc, de o asezare; p. ext. a merge, a trece pe lânga sau printr-un anumit loc. ♢ Expr. Du-te-vino subst. = miscare, circulatie intensa, neîntrerupta si în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, dragalasenie, atractie irezistibila; b) (rar) ademenire, ispita, pacat. ♦ A merge împreuna cu cineva sau în urma cuiva. ♢ Expr. (Pop.) A veni dupa cineva = a se casatori cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spatiul unde se afla vorbitorul). ♢ Expr. (Pop.) A veni în slujba = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revarsa. ♢ Expr. (Pop.) A veni mare = a-si ridica mult nivelul, a se umfla, a creste, a se revarsa. ♦ A se deplasa la suprafata apei dintr-un punct mai îndepartat catre unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepartat catre unul mai apropiat. ♦ A navali asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ♢ Expr. A veni pe lume = a se naste. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicatii) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) a ajunge (pâna) la persoana care vorbeste sau la fiinta despre care se vorbeste ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizita (sau în treacat la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a aparea, a se ivi. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata sa plânga. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-o data la ceva, a-si aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limba = ce exprima cineva spontan si fara discernamânt într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gura = cu termeni ireverentiosi, cu insulte. 4. A urma dupa altcineva sau dupa altceva; a succeda. ♢ Expr. Anul (sau luna, saptamâna etc.) ce vine = anul (sau luna, saptamâna etc.) care urmeaza imediat dupa cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang dupa...; a fi situat pe o anumita treapta într-o ierarhie, dupa... 5. A-si avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din..); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecinta). 6. A sosi în locul unde trebuie sa se afle, unde se cuvine sa fie, unde este asteptat. ♢ Expr. (Asa sau acum) mai vii de-acasa = începi sa întelegi, sa fii mai conciliant, mai îngaduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminti. A-i veni (cuiva) inima la loc sau a-si veni în fire = a se calma, a se linisti. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecatii) Veni-ti-ar numele ! 7. (Despre asezari, locuri, constructii) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumita pozitie. ♦ A ajunge pâna la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumita pozitie, situatie, stare. ♢ Expr. A veni în nas = a cadea (cu fata în jos). A-i veni (cuiva) nu stiu cum, se spune când cineva se afla într-o situatie neplacuta, jenanta, penibila. A veni la putere = a prelua puterea politica într-o tara. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discutia la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaste (prin desfasurarea ulterioara a lucrurilor) ca prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, ca sfaturile pe care le-a dat (fara a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmatie care nu corespunde realitatii. Cum vine asta ? se spune pentru a-si arata nedumerirea sau nemultumirea în legatura cu ceva. 9. (Despre întâmplari, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unitati de timp) A sosi (în succesiune normala). ♢ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlineste un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzatii etc.) A cuprinde, a pune stapânire, a preocupa pe cineva. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) toti dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ti-a venit (sa sau de)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesabuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemâna (sau la socoteala) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încaltaminte, îmbracaminte) A fi pe masura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i sedea cuiva bine (sau rau). ♦ (Înv., în constructii negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni cuiva ceva (de drept, printr-o împarteala etc.). ♦ A reprezenta rezultatul unei masuratori, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumita legatura de dependenta, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. si: viu] – Lat. venire.
voievodat, VOIEVODÁT, voievodate, s.n. Ţinut sau asezare condusa de un voievod. [Var.: voivodát s.n.] – Voievod + suf. -at.
voinicică, VOINICÍCĂ, voinicele, s.f. 1. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina si frunze paroase si cu flori galbene asezate în ciorchini la vârful tulpinii (Sisymbrium loeselii). 2. Usturoita. – Voinic + suf. -ica.
zambilă, ZAMBÍLĂ, zambile, s.f. Planta erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violete sau albastre, asezate în ciorchine la vârful tulpinii si placut mirositoare (Hyacinthus orientalis). – Din tc. sümbül.
zare, ZÁRE, zari, s.f. 1. Partea cerului sau a pamântului pe care o margineste linia orizontului; orizont. ♢ Loc. adv. În zare sau (rar) În zari = la orizont; p. ext. departe. Din zari = din departari. ♦ (La pl.) Vazduh. 2. Lumina care se împrastie în jurul unei surse luminoase; raza. ♦ Expr. A se uita (sau a privi) în zare la ceva = a privi un obiect (transparent) asezându-l în dreptul unei surse de lumina pentru a-l vedea mai bine. (O) zare de... = o cantitate mica de...•• Zori de ziua, zorii zilei, 3. Culme, creasta, coama, vârf. – Din sl. zarja.
zaţ, ZAŢ, zaturi, s.n. 1. Substanta depusa pe fundul unui vas cu cafea; drojdie (1). 2. Text cules cu litere de plumb si asezat în forme de dimensiunile paginilor, gata pentru tiparit. – Din germ. Satz.
zăcea, ZĂCEÁ, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolanit pe pat, pe pamânt etc. din lipsa de ocupatie, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborât. Copacii zac la pamânt. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, îngropat (în mormânt). 4. (despre sentimente, calitati, defecte etc.) A sta ascuns, a fi în stare latenta. 5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare) de multa vreme, a fi lasat în parasire. Plicurile nedesfacute zaceau teanc. ♢ Expr. A zacea la închisoare (sau în temnita etc.)= a fi întemnitat. ♦ A fi asezat, situat undeva, a se afla. – Lat. jacere.
zăvod, ZĂVÓD1, zavoduri, s.n. (Reg.) Asezare temporara de pescari, organizata în vederea pescuitului; totalitatea instalatiilor si a uneltelor acestei asezari. – Din rus. zavod.
zencuire, ZENCUÍRE, zencuiri, s.f. Operatie din procesul de tabacire vegetala care consta în mentinerea pieilor asezate în straturi orizontale în bazine de beton umplute cu zemuri tratate cu tananti, mai concentrate decât cele folosite la pretabacire. – Et. nec.
zeţui, ZEŢUÍ, zetuiesc, vb. IV. Tranz. A aseza literele unui text în culegar dupa manuscris pentru a tipari; a culege. – Din germ. setzen.
lintou, LINTÓU s. n. grinda de sustinere asezata deasupra unei porti, usi sau ferestre; buiandrug. (< fr. linteau)
zid, ZID, ziduri, s.n. Element de constructie vertical sau putin înclinat, cu grosime (relativ) mica în raport cu celelalte dimensiuni, executat din caramizi, din blocuri de piatra etc., asezate ordonat unele peste altele (si legate printr-un liant), sau din beton, destinat sa limiteze, sa separe sau sa izoleze un spatiu ori sa sustina alte elemente de constructie, alcatuind un perete, o îngradire, o fortificatie etc. ♢ Loc. adv. Între (cele patru) ziduri = în interiorul unei cladiri. ♢ Expr. A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate partile pentru a-l apara; a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva în sustinerea unei cauze. ♢ Zid sonic = bariera imaginara referitoare la depasirea vitezei sunetului. – Din sl. zidŭ.
labiat, LABIÁT, -Ă, labiati, -te, adj. (Despre corole si calicii) Care are forma unei pâlnii cu marginea taiata în doi lobi principali, asezati unul deasupra altuia ca niste buze. ♦ (Despre plante) Care are corola si caliciul de forma definita mai sus. ♦ (Substantivat, f.pl.) Familie de plante dicotiledonate cu frunze opuse si cu flori în inflorescente compuse; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: -bi-at] – Din fr. labié.
mandră, MÁNDRĂ, mandre, s.f. Îngraditura de nuiele, de stuf sau de sipci, asezata de-a curmezisul unei ape pentru a înlesni prinderea sau pastrarea pestilor. – Din ngr. mándra.
mansardă, MANSÁRDĂ, mansarde, s.f. Încapere sau ansamblu de încaperi locuibile, asezate imediat sub acoperis (având tavanul si peretii oblici si neregulati); etaj situat imediat sub acoperisul unei cladiri. – Din fr. mansarde.
amplasa, AMPLASÁ, amplasez, vb. I. Tranz. A aseza, a fixa o masina, o instalatie etc. pe un anumit loc. – Din amplasament (derivat regresiv).
marcă, MÁRCĂ1, marci, s.f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaste etc. ♦ Tip, model, inscriptie (care indica sursa) de fabricatie. Marca de automobil. ♢ Loc. adj. De marca = de calitate superioara. ♦ (Înv.) Stema; blazon, emblema. ♢ Loc. adj. (despre oameni) de seama; marcant, distins. 2. Fisa de metal cu numar de ordine, cu care lucratorii îsi dovedesc prezenta la lucru sau pe care o lasa în schimbul uneltelor primite. 3. Piatra sau bucata de sina vopsita în alb, asezata transversal între doua linii de cale ferata care se întretaie, pentru a indica ramificatia liniei ferate si locul pâna unde pot înainta vehiculele fara pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trasatura specifica, însusire caracteristica; particularitate. – Din ngr. márka, fr. marque. Cf. germ. M a r k e.
marchiză, MARCHÍZĂ, marchize, s.f. I. Sotie sau fiica de marchiz. II. 1. Acoperis (de sticla) prins într-o armatura de fier si asezat deasupra intrarii principale a unei case în scopul protejarii intrarii de intemperii. 2. Încapere cu (acoperis si) pereti cu numeroase geamuri, asezata la intrarea unei case. 3. Cabina pentru mecanic la locomotivele cu aburi. III. Tip de inel de podoaba cu montura de pietre de forma ovala. – Din fr. marquise.
eclipsă, ECLÍPSĂ, eclipse, s.f. 1. Disparitie totala sau partiala a imaginii unui astru, datorita faptului ca între Pamânt si acest astru se interpune un alt astru sau din cauza ca astrul eclipsat se afla temporar în conul de umbra al altui astru. 2. Intermitenta a luminii unui far sau a unei geamanduri. ♦ Instalatie de semnalizare prin semnale Morse, constituita din becuri electrice asezate pe catargul unei nave. 3. Fig. Disparitie, absenta (temporara) a cuiva sau a ceva. ♦ Întunecare temporara a cunostintei; absenta. ♦ Scadere a fortei creatoare a unei persoane. – Din. fr. éclipse, lat. eclipsis.
miez, MIEZ, miezuri, s.n. 1. Parte interioara (moale) a unui fruct, a pâinii etc., inima (IV 3). ♦ Partea cea mai dinauntru, centrala a unui lucru, a unui spatiu etc. interior; spec. partea din interior, comestibila, a unei nuci. ♦ Expr. A hrani (sau a creste pe cineva) cu miez de nuca = a tine pe cineva în huzur; a rasfata. ♦ (Tehn.) Parte a unei forme de turnatorie, asezata în interiorul acesteia, cu ajutorul careia se obtin goluri sau scobituri într-o piesa turnata. ♦ Piesa de fier masiv, de otel sau formata din lame de otel decupate, care se introduce în interiorul unor aparate electrice. 2. Fig., Partea esentiala, fondul unei probleme; semnificatie, tâlc. ♢ Loc. adj. Cu miez = cu tâlc, substantial. 3. (În sintagmele) Miezul noptii sau miez de noapte = a) ora 12 noaptea; b) perioada din jurul orei 24; toiul noptii. Miezul zilei = a) ora 12 ziua, amiaza; b) perioada din jurul orei 12 ziua, toiul zilei. Miezul verii (sau iernii) = perioada de mijloc a verii (sau a iernii). – Din lat. medius.
mina, MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A aseza, a pune explozibile, mine1 (2) pe uscat sau în apa; a depune o încarcatura de exploziv într-o cladire, la un pod etc. în scopul aruncarii lor în aer. 2. (Despre ape) A sapa, a roade un teren. ♦ (Fig.) A slabi, a distruge (cu încetul); a macina. – Din fr. miner.
moţ, MOŢ1, moturi, s.n. 1. Suvita de par (mai lung si mai des) din frunte sau din crestetul capului (la oameni si la animale). ♢ Expr. (Fam.) (A fi) cu mot (în frunte) sau mai cu mot = (a se socoti) cu vaza, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu mot = a exagera, a înflori ceva. Mot si el = se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discutie. A lua (pe cineva) de mot = a trage de par. ♦ Suvita de par legata cu o panglica; p. ext. panglica cu care se leaga aceasta suvita. ♦ (Mai ales la pl., în forma moate) Suvita de par rasucita pe un siret, o hârtie, o cârpa etc. pentru a se încreti; p. ext. siret, cârpa, hârtie etc. folosita în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor pasari. 3. Panas, ciucure confectionat din diferite materiale, care se atârna la fes, scufie, caciulita etc. 4. Pielea rosie-albastruie de pe capul curcanului, care atârna în jos; creasta. ♢ Compus: motul-curcanului = a) planta erbacee mare cu flori rosii, roz sau albe în forma de spice care atârna în jos (Polygonum orientale); b) planta erbacee cu flori rosii, mici, asezate în spice lungi, care atârna ca o coada (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescente. 6. (Reg.) Planta acvatica cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafata apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioara, ascutita, prelungita sau bulbucata, a unor lucruri; vârf. [Pl. si: moate.] – Et. nec.
masa, MASÁ1, masez, vb. I. Tranz. si refl. A(-si) face masaj; a trage. – Din fr. masser.
masa, MASÁ2, masez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) aduna în numar mare, în grup compact; a (se) concentra, a (se) îngramadi. – Din fr. masser.
maseză, MASÉZĂ, maseze, s.f. Femeie specializata în practicarea masajului. [Scris si: (dupa fr.) maseuza] – Din fr. masseuse.
maseuză, MASÉUZĂ s.f. v. maseza [DEX'98]
vest, VEST s.n. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus estului; p. ext. Loc pe orizont, regiune unde apune soarele; apus. ♦ Nume generic dat unui loc, unei regiuni, unui stat asezat spre apus (în special nume dat statelor din apusul Europei si din America de Nord); apus, occident. ♢ (Adjectival) Statele vest-europene – Din germ. West.
matlasa, MATLASÁ, matlasez, vb. I. Tranz. A captusi un material textil cu altul mai gros, fixându-l pe întreaga suprafata prin cusaturi care scot în relief un model. – Din fr. matelasser.
maxilă, MAXÍLĂ, maxile, s.f. Fiecare din cele doua placi chitinoase de la gura insectelor, a unor viermi si a unor moluste, asezate deasupra buzei inferioare. – Din lat. maxilla.
cuibări, CUIBĂRÍ, cuibaresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre pasari) A-si face cuibul undeva; a-si face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni si despre animale) A se aseza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adaposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripasi. 2. Tranz. (Rar) A aseza gainile în cuibar. 3. Tranz. A musuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar.
bolţişoară, BOLŢISOÁRĂ, boltisoare, s.f. Fiecare dintre boltile de dimensiuni mici si putin arcuite, asezate între grinzile de metal sau de beton armat al unui planseu masiv. – Din bolta + suf. -isoara.
mărginaş, MĂRGINÁS, -Ă, marginasi, -e, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care se afla la margine, la hotar, la extremitate; periferic, laturalnic, limitrof. 2. Adj., s.m. si f. (Persoana) care locuieste, care se afla la marginea unei asezari omenesti, a unui teritoriu etc.; marginean. – Margine + suf. -as.
elocuţiune, ELOCUŢIÚNE, elocutiuni, s.f. 1. Mod de a se exprima gândirea prin cuvinte. ♦ Alegerea si asezarea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care trateaza despre stilul unui discurs. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. élocution, lat. elocutio, -onis.
epiglotă, EPIGLÓTĂ, epiglote, s.f. Membrana fibrocartilaginoasa asezata în partea superioara a laringelui, care astupa glota în momentul înghitirii, pentru a împiedica patrunderea alimentelor pe caile respiratorii. – Din fr. épiglotte.
dispoziţie, DISPOZÍŢIE, dispozitii, s.f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsa într-o lege sau într-un regulament; masura sau hotarâre luata de un organ ierarhic superior si obligatorie pentru organul în subordine. ♢ Loc. adv. La dispozitie = la îndemâna. ♢ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispozitia cuiva = a fi gata sa satisfaca dorintele, ordinele cuiva. 2. Asezare a unor elemente într-un anumit loc, într-un anumit fel, într-o anumita ordine; alcatuire, constructie dupa un anumit plan. 3. Stare sufleteasca (buna sau rea); p. ext. dorinta (momentana) de a face un anumit lucru. [Var.: dispozitiúne s.f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis.
etaja, ETAJÁ, etajez, vb. I. Tranz. si refl. A (se) aseza în rânduri suprapuse, în etaje. – Din fr. étager.
expune, EXPÚNE, expún, vb. III. 1. Tranz. A prezenta, a reda prin cuvinte, a face cunoscut; a relata; a explica. 2. Tranz. A aseza la vedere; a arata. ♦ (Urmat de determinari introduse p. prep. "la") A aseza un obiect, un material etc. în asa fel încât sa se poata exercita asupra lui o actiune, o influenta etc. 3. Tranz. si refl. A pune sau a se afla într-o situatie periculoasa. 4. Tranz. A supune actiunii luminii un film, o placa fotografica etc. pentru a obtine un cliseu, o fotografie etc. – Din lat. exponere (dupa pune).
oraş, ORÁS, orase, s.n. 1. Forma complexa de asezare omeneasca cu dimensiuni variabile si dotari industriale, având de obicei functie administrativa, industriala, comerciala, politica si culturala; urbe. ♢ Loc. adj. De oras = care provine din oras, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oras. ♢ Haine de oras = a) haine mai bune decât cele de lucru; b) haine orasenesti, croite dupa moda de la oras. 2. P. restr. Partea centrala a unui oras (1); centru. 3. Populatia, locuitorii unui oras (1). – Din magh. város.
orândui, ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) aseza, a (se) grupa într-o anumita ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotarî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a investi. 3. Tranz. (Înv. si pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. si pop.) A pune la cale; a pregati. – Din sl. urenditi.
panoplie, PANOPLÍE, panoplii, s.f. Colectie de arme aranjate pe un panou; panou pe care sunt asezate aceste arme. – Din fr. panoplie.
paraleliza, PARALELIZÁ, paralelizez, vb. I. Tranz. A aseza, a dispune paralel obiecte sau parti ale unor obiecte. – Din fr. paralléliser.
parapet, PARAPÉT, parapete, s.n. 1. Perete (de înaltime mica) din piatra, lemn, metal etc. care serveste la delimitarea teraselor, a podurilor, a marginilor unei sosele etc. ♦ Prelungire a bordurilor unei nave, deasupra puntii superioare, având rolul de a proteja oamenii, instalatiile si obiectele de pe punte contra valurilor. ♦ Obstacol asezat la capatul unei linii ferate pentru ca trenul sa nu mai poata înainta. 2. Întaritura de pamânt sau de zid la redute si la transee, pentru protejarea luptatorilor. – Din it. parapetto, fr. parapet, germ. Parapett.
parbriz, PARBRÍZ, parbrize, s.n. Placa transparenta (din sticla) asezata în partea din fata a unui automobil sau a unui avion pentru a feri pe conducator de praf, de vânt etc. [Pl. si: parbrizuri] – Din fr. pare-brise.
păpuşă, PĂPÚSĂ, papusi, s.f. I. 1. Jucarie care reprezinta de obicei un copil, facuta din carton, din celuloid, din lemn etc.; p. ext. figurina cu chip de om. ♦ Epitet dat unei fetite (sau unei femei) frumoase. 2. Personaj din teatrul de papusi, alcatuit dintr-un cap si doua brate, confectionat din pânza, lemn etc., care se îmbraca pe mâna de catre mânuitor. ♢ Teatru de papusi = spectacol în care personajele sunt reprezentate prin papusi manevrate de papusari. ♢ Expr. A fi papusa cuiva = a se lasa condus, dirijat de cineva, a fi la discretia cuiva. ♦ Fig. Om lipsit de personalitate, de vointa; marioneta. II. 1. Manunchi de fire, de frunze etc., legatura (de obicei de acelasi fel) facuta într-un anumit mod. 2. Bucata de brânza sau de cas asezata în tipare de o anumita forma. 3. Rodul tânar al porumbului în timpul formarii stiuletelui, înainte de aparitia matasii si a boabelor. 4. Nimfa insectelor. 5. Parte a unor masini-unelte care serveste la prinderea sau la sustinerea pieselor de prelucrat sau a sculei cu care se prelucreaza. 6. Unealta de dogarie folosita la fixarea cercurilor la vase. – Cf. lat. p u p a.
pătul, PĂTÚL1, patule, s.n. 1. Constructie cu peretii din sipci, din nuiele împletite etc., ridicata pe un postament la mica înaltime deasupra solului, care serveste la pastrarea porumbului (în stiuleti); p. gener. hambar pentru cereale. 2. (Pop.) Cotet (construit pe pari sau într-un copac) pentru pasarile de curte; cotet pentru porumbei. 3. (Pop.) Culcus improvizat din frunze, din paie, din fân etc., care serveste pentru dormit; p. ext. pat rudimentar (si mic). 4. Un fel de podet asezat pe pari la suprafata apei, de pe care se pescuieste. 5. Patuiac. 6. Platforma înalta construita pe stâlpi sau în copaci, care serveste ca loc de observatie (pentru paznici, pentru vânatori etc.); – Cf. lat. • p a t u b u l u m (= patibulum).
potolit, POTOLÍT, -Ă, potoliti, -te, adj. Lipsit de intensitate, de agitatie; linistit, domol; asezat, blând. ♦ (Despre mers) Încet, fara graba. ♦ (Despre foc) Care arde fara vâlvatai; mocnit, stins; (despre lumina) palid, difuz. ♦ (Despre sunete) Slab, stins, încet, molcom. ♦ (Despre ape) Fara valuri mari, lin. – V. potoli.
pridvor, PRIDVÓR, pridvoare, s.n. 1. Galerie exterioara deschisa (mai rar închisa), cu acoperisul sprijinit de stâlpi, asezata în partea din fata a unei cladiri sau de jur împrejurul ei; cerdac. 2. Încapere de la intrarea unei biserici, care preceda pronaosul. 3. Prima încapere (de trecere) în unele case taranesti: tinda. – Din sl. pritvorŭ.
extrasezon, EXTRASEZÓN s.n. Timpul din afara sezonului (de referinta). – Extra- + sezon.
rătăci, RĂTĂCÍ, ratacesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde drumul, a gresi directia, a nu mai sti unde se afla. ♦ A se pierde de cineva; a se razleti. ♦ intranz. A umbla de ici-colo cautând drumul, încercând sa iasa la liman, sa se orienteze, sa ajunga la tinta. 2. Intranz. A pribegi, a hoinari, a colinda. ♦ Refl. A se aseza într-un loc strain; a se aciua, a se pripasi. 3. Tranz. A nu mai sti unde a fost pus sau unde se gaseste cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se astepta nimeni sa se afle. – Din lat. •erraticire (= •erraticare < erraticus).
roză, RÓZĂ, roze, s.f. 1. Trandafir. ♢ Expr. A sta pe roze = a se gasi într-o situatie favorabila. ♦ Roza fisurilor = reprezentare grafica pentru determinarea directiilor principale pe care le urmeaza fisurile de separatie într-un masiv de roci. Roza vânturilor = a) reprezentare grafica a regimului vânturilor într-un anumit punct sau într-o anumita zona de pe un teritoriu; b) reprezentare grafica, în forma de stea, a directiilor punctelor cardinale, folosita în cutia unei busole pentru a repera directia catre care se îndreapta acul magnetic al busolei. 2. Slefuire speciala care se da diamantului. 3. Fereastra circulara mare, cu vitralii, asezata pe fatada catedralelor gotice, deasupra portii de intrare. – Din fr. rose, it., lat. rosa, germ. Rose.
sat, SAT, sate, s.n. 1. Asezare rurala a carei populatie se ocupa în cea mai mare parte cu agricultura. ♢ Expr. Satul lui Cremene sau sat fara câini = loc fara stapân, fara control, în care oricine poate face ce doreste. 2. Locuitorii dintr-un sat (1); satenii, taranii. ♢ Expr. A se supara ca vacarul pe sat, se spune celui care se supara (fara motiv) pe altul, dar supararea este spre propria lui paguba. ♦ Ţaranimea, cu specificul ei de viata economica si culturala. – Din lat. fossatum.
sălăşluire, SĂLĂSLUÍRE, salasluiri, s.f. (Pop.) Faptul de a (se) salaslui; locuire, sedere; gazduire, ospitalitate; (concr.) locuinta, asezare. – V. salaslui.
schit, SCHIT, schituri, s.n. Manastire mica sau asezare calugareasca situata într-un loc retras; calugarii dintr-o astfel de manastire. – Din sl. skitŭ.
semicerc, SEMICÉRC, semicercuri, s.n. 1. Segment de cerc a carei coarda este un diametru; figura geometrica formata dintr-o jumatate de cerc. ♦ (Sport) Linie semicirculara care traseaza si limiteaza o suprafata semicirculara privilegiata de reguli speciale de joc (la baschet, handbal etc.); 2. Sir de fiinte sau de lucruri asezate în forma de semicerc (1); linie, miscare arcuita. ♢ Loc. adv. În semicerc = în forma de semicerc (1). – Semi- + cerc.
spaţiu, SPÁŢIU, spatii, s.n. 1. (Fil.; la sg.) Forma obiectiva si universala a existentei materiei, inseparabila de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni si exprima ordinea coexistentei obiectelor lumii reale, pozitia, distanta, marimea, forma, întinderea lor. ♦ (Mat.) Multime de puncte care prezinta anumite proprietati. ♢ Geometrie în spatiu = ramura a geometriei care studiaza figurile ale caror elemente sunt situate în planuri diferite. 2. Întindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh; portiune din atmosfera; întinderea, locul care ne înconjura. ♢ Spatiu aerian = portiune din atmosfera corespunzatoare limitelor teritoriale ale unui stat si în care acesta îsi exercita suveranitatea. Spatiu cosmic = întindere nemarginita situata dincolo de atmosfera pamântului. ♦ Perspectiva vasta, orizont larg. 3. Loc, suprafata, întindere limitata. ♦ Limitele între care se desfasoara o actiune; cadru. ♦ Lungime luata de-a lungul traiectoriei unui corp mobil. 4. Loc (liber) între doua obiecte, distanta, interval. ♢ Spatiu verde = suprafata acoperita cu vegetatie în perimetrul unei asezari. ♦ (Tipogr.) Interval alb lasat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) unealta cu care se realizeaza acest interval. ♦ (Muz.) Interval între liniile unui portativ. 5. Interval de timp, rastimp. – Din lat. spatium, fr. espace.
staţie, STÁŢIE, statii, s.f. 1. 1. Punct de oprire (anume amenajat) pe traseul unor vehicule publice, destinat pentru urcarea si coborârea calatorilor, a marfurilor etc. ♦ Statie interplanetara = statie-releu ipotetica pentru zborurile cosmice, pe care navele cosmice ar putea ateriza, în drumul catre alte planete, pastrându-si viteza. 2. Loc (în oras) unde stationeaza unele vehicule publice (taxiuri, autobuze etc.) pentru a astepta calatorii. 3. (Înv.) Popas, oprire. ♦ (Reg.; în ritualul Bisericii ortodoxe) Popas facut în drum spre cimitir, pentru a se citi prohodul. II. 1. (Mai ales în forma statiune) Ansamblu de cladiri si de instalatii care servesc la îndeplinirea unor observatii, operatii, cercetari etc. ♦ Asezare, centru special amenajat pentru cercetari experimentale sau pentru diverse operatii tehnice. ♦ Statie cosmica (sau spatiala) = vehicul cosmic ori satelit artificial plasat pe o orbita în jurul Pamântului, folosit de obicei pentru cercetari. 2. (În forma statiune) Localitate în care se gasesc conditii climaterice, ape minerale etc. prielnice sanatatii. III. (În forma statiune) Pozitie caracteristica a corpului (la om si la animale). Omul are o statiune bipeda si verticala. [Var.: statiúne s.f.] – Din fr. station, lat. statio, -onis.
substrat, SUBSTRÁT, substraturi, s.n. 1. (Fil.) Baza materiala a diferitelor proprietati ale unui obiect; baza materiala unitatii, a omogenitatii diferitelor obiecte; p. ext. continut. 2. Strat peste care s-a asezat alt strat. ♦ (Cu sens colectiv) Elemente patrunse într-o limba din limba populatiei autohtone care a adoptat-o, parasindu-si limba proprie în urma unei cuceriri, a unei migratiuni sau a unei colonizari. 3. Substanta chimica asupra careia actioneaza un ferment. 4. Fig. Motiv, cauza adevarata (dar ascunsa) a unei actiuni, a unei întâmplari, a unei porniri etc. – Din fr. substrat, lat. substratum.
sud, SUD s.n. 1. Punct cardinal opus nordului, aflat în directia în care se îndreapta Soarele la amiaza în emisfera nordica; miazazi, amiaza. ♢ Loc. adj. De sud = sudic. 2. Parte a globului pamântesc, a unui continent, a unei tari etc., asezata spre sud (1). ♦ Popoare, populatii care locuiesc în sud (2). – Din fr. sud.
sufertaş, SUFERTÁS, sufertase, s.n. Ansamblu alcatuit din câteva vase asezate unul peste altul si fixate pe un dispozitiv cu mâner, în care se transporta mâncarea (calda). – Din tc. sefertas.
suprapune, SUPRAPÚNE, suprapún, vb. III. Tranz. A aseza, a pune un lucru deasupra altuia; a plasa, a aseza ceva peste altceva. ♦ (Geom.) A pune o figura deasupra alteia pentru a le verifica egalitatea. ♦ Refl. (Despre doua suprafete) A se afla asezat deasupra altuia; p. ext. a avea loc în acelasi timp; a coincide. – Supra- + pune (dupa fr. superposer).
şpalt, SPALT1, spalturi, s.n. (Tipogr.) 1. Zat asezat în forma de coloana lunga, pe copia caruia se fac corecturile tipografice înainte de punerea în pagina. ♦ Proba de tiparitura luata de pe acest zat. 2. P. ext. Planseta folosita pentru strângerea, pastrarea si transportul materialului cules, înainte de a fi paginat. – Din germ. Spalte.
tabără, TÁBĂRĂ, tabere, s.f. 1. Loc (întarit) unde stationeaza trupele un timp mai îndelungat în vederea efectuarii de exercitii practice pe teren cu efective de mari unitati; tabie (2). ♦ Popas; etapa. 2. Asezare vremelnica în corturi. ♦ Asezare (în aer liber) pentru adapostirea copiilor, a elevilor, a muncitorilor etc. aflati la odihna sau a sportivilor în timpul antrenamentelor. ♦ (Sport) Cantonament. 3. Grup de care în mers sau în popas; convoi. 4. (Înv.) Oaste; p. ext. multime, gloata. 5. Grup de oameni opus altui grup; grupare, asociatie care lupta pentru o anumita cauza. – Din sl. taborŭ.
tabelă, TABÉLĂ, tabele, s.f. 1. Ansamblu de termeni, numere si simboluri asezate în linii si coloane, executat în cadrul unei tiparituri; p. ext. tabel (1). ♢ Tabela de logaritmi = tabela matematica în care sunt cuprinse valorile functiilor exponentiale elementare. 2. (Reg.) Tabla1 (3). – Din lat. tabella, germ. Tabelle.
topografie, TOPOGRAFÍE s.f. Ramura a geodeziei care se ocupa cu tehnica masuratorilor unei portiuni a scoartei Pamântului, cu determinarea pozitiei elementelor scoartei terestre pe suprafete mici (considerate plane), precum si cu tehnica reprezentarii grafice sau numerice a suprafetelor masurate, în scopul întocmirii de harti si planuri. ♦ Descriere amanuntita a unui loc sub raportul asezarii, configuratiei etc.; mod în care sunt dispuse în spatiu elementele unui ansamblu. – Din fr. topographie.
trânti, TRÂNTÍ, trântesc, vb. IV. 1. Tranz. A arunca (cu putere) izbind de ceva, a azvârli un obiect, o povara etc. ♦ A culca la pamânt, a doborî. ♦ (Despre animale de calarie) A arunca pe calaret din sa, a da jos. ♦ Fig. (Fam.) A respinge un candidat la examen, a nu-l promova, a face sa cada. ♦ A face sa se izbeasca cu putere o usa, o poarta etc. 2. Refl. A se aseza brusc pe ceva, lasându-se cu toata greutatea corpului. 3. Tranz. A-si pune la repezeala pe sine un obiect de podoaba sau de îmbracaminte; a se îmbraca în graba, sumar, neglijent. 4. Refl. recipr. A se lua la trânta, a se lupta corp la corp. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face, a produce (cu energie, repede, în graba). ♦ A spune ceva nepotrivit, nelalocul lui. – Cf. bg. t a r t j a.
trântit, TRÂNTÍT, -Ă, trântiti, -te, adj. Asezat pe ceva într-o pozitie comoda; care s-a tolanit; lungit. – V. trânti.
trofeu, TROFÉU, trofee, s.n. 1. (În antichitate) Armura unui dusman învins, asezata de obicei pe un trunchi de copac, în semn de victorie; p. ext. monument ridicat în amintirea unei victorii sau în cinstea unui erou, pe care se asezau de obicei armele învinsului. 2. Prada de razboi luata de la un inamic. 3. Parte a unui animal vânat pastrata pentru valoarea sau frumusetea ei. 4. Cupa, obiect ornamental oferit învingatorului într-o întrecere sportiva. – Din fr. trophée.
troian, TROIÁN1, troiene, s.n. 1. Îngramadire mare de zapada adusa de vânt si asezata în forma de valuri sau de dune; namete. ♦ P. gener. Morman, gramada. 2. Întaritura primitiva facuta de popoarele antice, constând dintr-un dig lung de pamânt, cu sant de aparare. [Pr.: tro-ian] – Probabil din sl. trojanŭ.
turlă, TÚRLĂ, turle, s.f. 1. Constructie de forma cilindrica sau prismatica poligonala, de înaltime relativ mare, care face parte din complexul arhitectural al bisericilor, înaltându-se deasupra acoperisului. 2. Constructie de lemn, de metal etc. asezata deasupra gurii unei sonde, care serveste ca element de sprijin pentru manevrarea unor piese grele, de dimensiuni mari, în cursul forajului sau exploatarii sondei. – Din ngr. túrla.
foarte, FOÁRTE adv. 1. (Ca determinativ pe lânga un adjectiv sau un adverb; ajuta la formarea superlativului absolut) Foarte frumos. Foarte bine. ♢ (Asezat dupa adjectiv, înv. si arh.) Suparat foarte. ♢ (Ca determinativ pe lânga o locutiune adjectivala sau adverbiala) Foarte de dimineata. ♢ (Ca determinativ pe lânga un substantiv care exprima o însusire) E foarte copil pentru vârsta lui. 2. (Pop.; ca determinativ pe lânga un verb si asezat înaintea lui) Mult, tare. Prajiturile foarte îi placeau. ♢ (În legatura cu "a multumi", azi mai ales ir.) Îti foarte multumesc de asa serviciu. ♢ (Pop.; asezat dupa verb) Se mânie foarte. ♢ (Pop.; asezat între auxiliar si participiu) Baile de namol mi-au foarte priit. – Lat. forte.
fofelniţă, FOFÉLNIŢĂ, fofelnite, s.f. 1. Fiecare dintre cele doua stinghii încrucisate ale vârtelnitei, pe care sunt asezate cele patru fofeze. 2. Cutitul melitei. 3. Fig. Gura (ca organ al vorbirii). – Fofeaza + suf. -elnita. Cf. v â r t e l n i t a.
foliaţie, FOLIÁŢIE, foliatii, s.f. 1. Mod de asezare a frunzelor în mugure. 2. Proprietate a unor roci de a se desface usor de pe anumite suprafete paralele. [Pr.: -li-a-. – Var.: foliatiúne s.f.] – Din fr. foliation.
laminaţie, LAMINÁŢIE s. f. asezare a unor elemente anatomice în straturi suprapuse sau concentrice. (cf. lat. lamina, lama)
fototipie, FOTOTIPÍE (2), fototipii, s.f. 1. Procedeu prin care se executa reproduceri, apropiate ca aspect de fotografie, cu ajutorul unui cliseu format dintr-un strat subtire de gelatina bicromatica, asezat pe o placa de cupru. 2. Reproducere obtinuta prin acest procedeu. – Din fr. phototypie.
frapieră, FRAPIÉRĂ, frapiere, s.f. Vas special, de obicei de aluminiu (asezat pe un suport), folosit pentru racirea cu gheata a bauturilor. [Pr.: -pi-e-] – Din frapa (dupa fructiera, supiera etc.).
amplasament, AMPLASAMÉNT, amplasamente, s.n. Loc de asezare a unei instalatii, a unui dispozitiv, a unei constructii. – Din fr. emplacement.
front, FRONT, fronturi, s.n. 1. Loc unde se dau lupte militare în timp de razboi; totalitatea fortelor militare care opereaza pe câmpul de lupta sub o comanda unica. ♢ Expr. A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de aparare a inamicului, a patrunde fortat în linia de aparare a acestuia. ♦ Parte din teatrul de operatii al unui stat aflat în stare de razboi, pusa sub comanda unica. ♦ Mare unitate operativa, compusa din mai multe armate. 2. Formatie de militari, scolari, sportivi etc. aliniati cot la cot, cu fata la persoana care da îndrumari, comenzi etc. ♢ Loc. adv. În front = asezat în linie, în pozitie de drepti sau pe loc repaus. 3. Fig. Grup de forte solidare, organizate în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; p. ext. sectorul unde se duce o astfel de lupta. 4. Portiune dintr-un zacamânt de substante minerale unde se face taierea rocilor, a minereurilor sau a carbunilor. 5. Plan vertical în care sunt situate fatada unei cladiri sau fatadele unui ansamblu de cladiri. ♦ Latura a unei parcele, care coincide cu alinierea caii de circulatie. 6. (Met.) Zona de tranzitie între doua mase de aer diferite, caracterizata prin schimbari meteorologice bruste, cu consecinte directe asupra mersului vremii. ♢ Front atmosferic = zona de contact între doua mase de aer cu gradient termic ridicat. 7. (Fiz.; în sintagma) Front de unda = ansamblul punctelor pâna la care ajunge o oscilatie la un moment dat. – Din fr. front.
frontal, FRONTÁL, -Ă, frontali, e, adj., s.n. 1. Adj. Care tine de regiunea fruntii. ♦ (Substantivat, n.; rar) Parte proeminenta a unui obiect. 2. Adj. Din fata, asezat în fata. ♢ Abataj frontal = abataj al minereului facut pe un front foarte lung în directia filonului; p. ext. locul unde se executa o astfel de operatie. 3. Adj. Referitor la front (6). 4. S.n. Os al craniului care formeaza fruntea si o parte din orbite. – Din fr. frontal.
ataşa, ATASÁ, atasez vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) alatura (vremelnic) de ceva sau de cineva. 2. Refl. Fig. A se lega sufleteste de cineva sau ceva. – Din attacher.
atârnătoare, ATÂRNĂTOÁRE, atârnatori, s.f. Agatatoare (la haina). 2. Planta erbacee ornamentala cu flori mici roz-purpurii, asezate în fascicule (Zebrina pendula). – Atârna + suf. -atoare.
pagina, PAGINÁ, paginez, vb. I. Tranz. 1. A numerota paginile (1) sau foile unui caiet, ale unei carti, ale unui manuscris etc. 2. (Tipogr.) A aseza în format de pagini un text cules (si aflat în spalturi), pentru a obtine forma definitiva a lucrarii care se tipareste. ♦ A schita planul de dispunere a materialului unui periodic, înainte de culegere, fixând pe pagina locul fiecarui articol. – Din pagina. Cf. fr. p a g i n e r.
paginaţie, PAGINÁŢIE, paginatii, s.f. 1. Asezare în format de pagini a unui text cules, pentru a obtine forma definitiva a lucrarii care se tipareste; paginare. ♦ Schitare anticipata (înainte de culegere) a locului în pagina al fiecarui articol dintr-un periodic; mod de paginare. ♦ Sectie într-o tipografie unde se efectueaza aceasta operatie. 2. Numerotare a paginilor; sir de numere succesive care reprezinta aceasta numerotare; paginare. [Var.: paginatiúne s.f.] – Din fr. pagination.
palisadă, PALISÁDĂ, palisade, s.f. 1. Element de fortificatie, folosit în amenajarile defensive mai vechi, alcatuit din pari grosi si lungi batuti în pamânt, legati între ei cu scânduri, frânghii etc. si având între spatii împletituri de nuiele, maracini, sârma ghimpata etc.; palanca. 2. (Bot.) Mod de asezare a unor celule alungite, cilindrice sau prismatice, care stau una lânga alta, perpendiculare pe suprafata organului; celule astfel asezate. – Din fr. palissade.
pană, PÁNĂ1, pene, s.f. I. 1. Fiecare dintre formatiile epidermice cornoase care acopera corpul pasarilor, servind la protectia lui si la zbor, compusa dintr-un cotor pe care sunt asezate simetric, de-o parte si de alta, fire (pufoase). ♢ Expr. Usor în pene = îmbracat subtire, sumar; p. ext. prost îmbracat, zdrentaros. Smuls de pene = rusinat, umilit. A lua (pe cineva) în (sau prin) pene = a certa, a mustra (pe cineva). ♢ Compuse: pana-zburatorului = planta erbacee cu frunze paroase, si cu flori mari, violete sau albe, fara miros (Lunaria annua); pana-gâstei = specie de muschi cu tulpina dreapta, cu ramuri arcuite si inegale, formând tufe mari, verzi sau galbui (Hylocomium triquetrum). ♦ Smoc de pene1 (I 1) sau aripa care serveste la diverse scopuri practice gospodaresti. 2. (La pl.) Pene1 (I 1) de pasare sau fire pufoase desprinse de pe cotoarele acestora, care servesc la umplerea pernelor, a saltelelor etc.; p. ext. asternut (moale) de pat (cu pene), fulgi etc.). 3. Pana1 (I 1) de gâsca, ascutita si despicata la vârf, întrebuintata altadata ca instrument de scris cu cerneala; p. gener. toc de scris, condei; ceea ce serveste la scris. ♦ Fig. Scriere, scris; stil, fel de a scrie al unui scriitor; arta de a scrie; p. ext. scriitor. 4. Dispozitiv facut din cotor de pana1 (I 1), care serveste sa tina cârligul unditei la adâncimea dorita. 5. Podoaba din pene1 (I 1), care se poarta la palarie, în par etc. ♦ (Pop.) Podoaba pentru palarie facuta din flori (naturale sau artificiale); p. restr. floare. 6. (În sintagma) Categorie pana = categorie în care intra boxerii între 54 si 57 kg, luptatorii între 57 si 63 kg etc. II. 1. Piesa de lemn sau de metal (de forma unei prisme), întrebuintata la despicarea lemnelor, la detasarea unor bucati dintr-un material, la fixarea sau la întepenirea unor piese, la asamblarea sau la solidarizarea unor organe de masini, a unor elemente de constructie etc. ♦ (Tipogr.) Piesa care se intercaleaza între matritele de linotip, pentru a le spatia. ♦ Felioara de slanina cu care se împaneaza carnea ce urmeaza sa fie fripta. 2. Partea ciocanului, opusa capului, prelungita si subtiata spre vârf. ♦ Partea lata, plata a unor obiecte, instrumente etc.; lama. 3. Betisor cu care se strânge frânghia ferastraului pentru a întinde pânza; cordar. 4. (În sintagma) Pana capastrului sau pana de capastru = streang sau curea cu care se priponeste calul. 5. Parte a cârmei unei nave, care poate fi rotita în jurul unui ax vertical si asupra careia se exercita presiunea apei când se schimba directia de miscare a navei. 6. Placa mica de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale. ♦ Ancie (la un instrument muzical de suflat). 7. (În sintagma) Pana de somn = carnea de la pântece sau de la coada somnului. [Var.: (înv. si reg.) peána s.f.] – Lat. pinna.
pancreas, PANCREÁS, pancreasuri, s.n. Glanda de forma alungita, asezata înapoia stomacului, care are legatura cu splina si cu duodenul. [Pr.: -cre-as] – Din lat. pancreas, fr. pancréas, it. pancrea(s).
kraal, KRAÁL s. n. asezare temporara a crescatorilor de vite în Africa de Sud, în care colibele sunt dispuse în cerc, în jurul oborului animalelor. (< fr. kraal)
paralel, PARALÉL, -Ă, paraleli, -e, adj., s.f., (5, 7) paraleluri, s.n. 1. Adj., s.f. (Dreapta, plan) care are toate punctele la aceeasi distanta de o alta dreapta sau de un alt plan cu care nu se întretaie, oricât s-ar prelungi. ♢ Legatura (electrica) în paralel = ansamblu de doua sau de mai multe conductoare electrice, acumulatoare, pile etc. care au aceeasi tensiune electrica la borne. 2. Adj. Care exista, se produce, evolueaza concomitent cu altceva. ♦ (Adverbial) În acelasi timp, concomitent. 3. S.f. Comparare a doua fiinte, a doua opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemanarile si deosebirile dintre ele); paralelism (2). ♢ Loc. vb. A (se) pune în paralela (sau, n., în paralel) (cu...) = a se compara. ♦ (Lit.) Varianta a portretului, care consta în prezentarea simultana a doua personaje si în compararea lor în scopul stabilirii trasaturilor specifice fiecarui personaj. 4. S.f. Fiecare dintre cercurile imaginare care unesc punctele cu aceeasi latitudine de pe suprafata Pamântului si care rezulta din intersectarea suprafetei Pamântului cu un plan paralel cu planul ecuatorial. 5. S.n. (Mat.) Cerc situat pe o suprafata de rotatie, obtinut prin intersectia acestei suprafete cu un plan perpendicular pe axa ei de rotatie. ♢ (Astron.) Paralel ceresc = cerc mic de pe sfera cereasca descris de o stea în miscarea ei diurna. 6. S.f. (La pl.) Aparat de gimnastica format din doua bare orizontale si paralele asezate (la înaltimi diferite sau identice) pe stâlpi verticali; (la sg.) fiecare dintre cele doua bare ale acestui aparat. 7. S.n. Instrument folosit la trasarea (pe o piesa a) unor distante sau a unor linii paralele (1) cu un plan dat. – Din lat. parallelus, it. parallelo, fr. parallèle, germ. Parallele.
parangonaj, PARANGONÁJ, parangonaje, s.n. (Tipogr.) Asezare a unui cuvânt cules cu litere mai mici între cuvinte culese cu un corp de litera mai mare. – Din fr. parangonnage.
parasol, PARASÓL, parasoluri, s.n. 1. (Înv. si reg.) Umbrela (de soare). 2. Aripa de avion monoplan (asezata deasupra fuzelajului). – Din germ. Parasol, fr. parasol.
parazăpadă, PARAZĂPÁDĂ, parazapezi, s.f. 1. (Mai ales la pl.) Constructie (dig de pamânt, panouri mobile, zid etc.) sau plantatie asezate lânga o cale ferata sau lânga o sosea, pentru a împiedica înzapezirea acestora. ♦ Constructie (din panouri de scânduri, din împletituri de nuiele etc.) sau plantatie servind ca mijloc de retinere si de repartizare uniforma a zapezii pe un teren (semanat). 2. Grilaj metalic montat la marginea stresinii unei cladiri pentru a împiedica caderea zapezii de pe acoperis. – Para2- + zapada.
pardoseală, PARDOSEÁLĂ, pardoseli, s.f. Învelis, strat de scânduri, de mozaic, de asfalt, de ciment etc., asezate pe planseul unei încaperi sau al unui spatiu pe care se circula. – Pardosi + suf. -eala.
parotidă, PAROTÍDĂ, parotide, adj.f. (În sintagma) Glanda parotida (si substantivat, f.) = fiecare dintre cele doua glande salivare asezate dedesubtul si înaintea urechilor, de o parte si de alta a maxilarului inferior. – Din fr. parotide.
pasa, PASÁ, pasez, vb. I. Tranz. 1. (Sport) A trimite mingea unui coechipier. 2. (Fam.) A da sau a ceda cuiva ceva; a face sa ajunga sau sa treaca în mâna altuia, a transmite altuia. 3. A trece prin sita fructe sau legume; a zdrobi, a marunti. – Din fr. passer.
pasaj, PASÁJ, pasaje, s.n. 1. Spatiu amenajat între doua rânduri de cladiri sau coridor al unei cladiri asezat la nivelul strazii, pe care trec pietoni sau, rar, vehicule dintr-o strada în alta; p. gener. loc de trecere. ♦ Portiune de strada cu marcaje speciale, folosita ca loc de traversare pentru pietoni. ♦ Încrucisare la niveluri diferite între doua sau mai multe cai de circulatie rutiera sau între un drum rutier si o cale ferata. 2. Fragment dintr-un text scris. ♦ Succesiune melodica într-o compozitie muzicala, formata din note scurte si rapide, care face trecerea între diferitele teme ale piesei. 3. Migratiune periodica a pasarilor. ♢ Loc. adj. De pasaj = care este în trecere printr-o anumita tara în perioada migratiunilor. ♦ Cârd, stol (aflat în migratie). 4. Trecere a metalelor, a fibrelor textile etc. printre doi sau mai multi cilindri metalici asezati în laminor la distanta reglabila si care se rotesc în sens invers. [Var.: (rar) paságiu s.n.] – Din fr. passage, it. passagio, germ. Passage.
pasarelă, PASARÉLĂ, pasarele, s.f. 1. Podet mobil care leaga de chei puntea unui vapor ancorat; platforma situata la oarecare înaltime de puntea unui vas, unde se afla camera hartilor si a instrumentelor de navigatie. 2. Pod îngust asezat la înaltime peste o linie de cale ferata, peste un canal etc. pentru a permite trecerea pietonilor. 3. Galerie acoperita sau punte îngusta care face legatura dintre doua cladiri sau doua aripi ale aceleiasi cladiri la nivelul acelorasi etaje. – Din fr. passerelle.
pateu, PATÉU, pateuri, s.n. 1. Preparat culinar din aluat cu mult unt, asezat în foi si umplut cu brânza, tocatura de carne etc. 2. Pasta de ficat, de carne sau de peste amestecata cu condimente, care se consuma (unsa pe felii de pâine) proaspata sau conservata; pastet. [Var.: paté s.n.] – Din fr. paté.
pavaj, PAVÁJ, pavaje, s.n. Faptul de a pava; (concr.) Îmbracaminte rutiera alcatuita din materiale în forma de blocuri, asezate pe un pat de nisip sau de mortar asternut pe fundatia, pregatita în prealabil, a unui drum, a unei curti etc. – Din fr. pavage.
pazie, PÁZIE, pazii, s.f. Scândura (ornamentala) asezata vertical la capatul din afara al capriorilor unui acoperis cu streasina pentru a ascunde capetele acestora. ♢ Marginea verticala a unui cofraj. ♦ Fâsie de tabla asezata la intersectia unei învelitori cu un zid, pentru a împiedica patrunderea apei prin rostul de la intersectie. – Cf. p a z i.
pătrat, PĂTRÁT, -Ă, patrati, -te, s.n., adj. I. 1. S.n. Patrulater cu laturile egale si cu unghiurile drepte. ♢ (Rar) Patrat de tipografie = patrisor. 2. Adj., s.n. (Obiect) care are forma de patrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ♢ Metru (sau decimetru etc.) patrat = unitate de masura pentru suprafete, echivalenta cu aria unui patrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ♢ Expr. Cap patrat = om marginit. 3. S.n. Sir, grup de obiecte, de fiinte etc. care sunt asezate în forma de patrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S.n. Produs obtinut prin înmultirea unui numar cu el însusi; numar ridicat la puterea a doua. ♢ Patrat perfect = numar întreg si pozitiv, a carui radacina patrata este tot un numar întreg. 2. Adj. (În sintagma) Radacina (sau radacina) patrata (a unui numar) = numar sau expresie algebrica care, înmultita cu sine însasi, reproduce numarul sau expresia algebrica data. – Din patru (Dupa lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).
pătuiac, PĂTUIÁC, patuiace, s.n. Podea improvizata din scânduri, crengi etc., asezata pe furci sau în copaci, pe care se cladeste o claie de nutret (pentru a o feri de vite, de umezeala etc.); patul1 (5). [Var.: (reg.) patuiág s.n.] – Patui (reg. "patut" < pat1 + suf. -ui) + suf. -ac.
pâlnie, PẤLNIE, pâlnii, s.f. 1. Obiect de metal, de sticla, de portelan etc., de obicei în forma de con gol în interior, prelungit în jos printr-un tub îngust, servind la turnarea lichidelor în vase cu gura strâmta. ♢ Expr. A-si face (sau a-si duce) palmele pâlnie (la gura sau la ureche) = a-si aseza mâinile ca o pâlnie în dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute si) gura pâlnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte în forma de pâlnie (1), care amplifica sunetele. ♢ Pâlnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, încapere sau locas, mai largi în partea de sus decât în cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a înlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de forma conica, formata în terenuri solubile. ♦ Plan înclinat care leaga galeria superioara cu cea inferioara a unui tunel în curs de excavare. ♦ Groapa facuta în pamânt de un obuz sau de o bomba. 5. Locul unde se aduna bustenii înainte de a fi coborâti pe jilip. 6. Tub care serveste unor animale cefalopode la miscare. – Et. nec.
penat, PENÁT, -Ă, penati, -te, adj. (Despre frunze) Care are nervurile secundare sau foliolele asezate de o parte si de alta a nervurii principale sau a petiolului, ca firele unei pene1. – Din lat. pennatus, fr. penné.
aşeza, ASEZÁ, aséz, vb. I. I. 1. Refl. si tranz. A (se) pune pe ceva sau undeva pentru a sedea sau a face sa sada. ♢ Expr. (Refl.) A se aseza în pat = a se întinde în pat; a se culca. A se aseza la lucru = a începe sa faca o treaba. ♦ Refl. A poposi. ♦ Refl. (Despre pasari sau insecte) A se lasa din zbor pe ceva pentru a se odihni. ♦ Refl. A se asterne formând un strat. ♦ Refl. (Despre lichide în fermentatie) A se limpezi. ♦ Refl. Fig. A se potoli, a se linisti. 2. Refl. A se stabili într-o localitate, într-un loc. II. 1. Tranz si refl. A (se) pune într-o anumita ordine; a (se) rândui, a (se) aranja. 2. Intranz. (Pop.) A pune la cale; a proiecta, a planui. III. Tranz. (Rar) A înfatisa un fapt într-o anumita lumina. 2. (Înv.) A dispune, a decreta, a hotarî; a institui, a statornici, a fixa. IV. Tranz. A procura cuiva o situatie mai buna; a capatui. ♦ A instala pe cineva într-o functie. – Lat. •assediare.
aşezare, ASEZÁRE, asezari, s.f. 1. Actiunea de a (se) aseza si rezultatul ei. 2. Loc unde se afla (stabilit) cineva sau ceva. ♦ Grup de locuinte, de constructii care alcatuiesc un mediu de viata umana. 3. (Rar) Mod de organizare (sociala). – V. aseza.
aşezat, ASEZÁT, -Ă, asezati, -te, adj. (Despre oameni si manifestarile lor) Cumpatat, serios, cuminte, chibzuit. – V. aseza.
aşezământ, ASEZĂMẤNT, asezaminte, s.n. Institutie creata pentru o activitate de folos obstesc. ♢ Asezamânt cultural (sau de cultura) = institutie care duce o actiune organizata de propagare a culturii. – Aseza + suf. -(a)mânt.
astereală, ASTEREÁLĂ, astereli, s.f. Captuseala de scânduri asezata pe un schelet de lemn, pentru a sustine învelitoarea unui acoperis, o bolta de beton în timpul turnarii etc. – Astari (iesit din uz, "a captusi cu scânduri" < astar, înv., "pânza ordinara" < tc.) + suf. -eala.
ancombrament, ANCOMBRAMÉNT, ancombramente, s.n. Spatiu necesar pentru montarea, asezarea etc. unui utilaj, a unui obiect etc. – Din fr. encombrement.
andosa, ANDOSÁ, andosez, vb. I. Tranz. A indica, pe versoul unui cec, numele persoanei împuternicite sa încaseze contravaloarea cecului. – Din fr. endosser.
andosat, ANDOSÁT, -Ă, andosati, -te, adj. (Despre cecuri, polite) Care poarta (pe verso) numele persoanei împuternicite sa încaseze contravaloarea. – V. andosa.
asorta, ASORTÁ, asortez, vb. I. Tranz. A aseza laolalta diverse lucruri pentru a forma un tot armonios. ♦ A aproviziona cu marfuri variate. ♦ Refl. A se potrivi (ca nuanta, marime etc.). – Din fr. assortir.
angoasa, ANGOASÁ, angoasez, vb. I. Tranz. (Livr.) A nelinisti (profund). – Din fr. angoisser.
asezona, ASEZONÁ, asezonez, vb. I. Tranz. A pune ingrediente într-o mâncare. – Din fr. assaisonner.
asezonare, ASEZONÁRE, asezonari, s.f. Faptul de a asezona. – V. asezona.
asezonat, ASEZONÁT, -Ă, asezonati, -te, adj. (Despre mâncaruri) Cu ingrediente. – V. asezona.
ascunde, ASCÚNDE, ascúnd, vb. III. Tranz. si refl. A (se) aseza într-un loc în care sa nu poata fi vazut si gasit. ♦ Tranz. Fig. A face sa nu fie cunoscut, stiut, înteles de altii; a tainui. [Perf. s. ascunsei, part. ascuns] – Lat. abscondere.
aseleniza, ASELENIZÁ, aselenizez, vb. I. Intranz. (Despre astronave, p. ext. despre astronauti) A lua contact cu suprafata lunii, a se aseza pe luna; a aluniza. – A3 + Selene (n. pr.) + suf. -iza.
asemăna, ASEMĂNÁ, aséman, vb. I. 1. Refl. A avea însusiri, trasaturi comune cu cineva sau cu ceva; a semana2. 2. Tranz. si refl. A (se) socoti la fel cu altul, a (se) aseza pe acelasi plan; a (se) asemui. – Din fr. assimilare.
antefix, ANTEFÍX, antefixe, s.n. Ornament (de pamânt ars) asezat la marginea inferioara a acoperisului. – Din fr. antéfixe.
roată, ROÁTĂ1, roti, s.f. 1. Cerc de metal sau de lemn, cu spite sau plin, care, învârtindu-se în jurul unei osii, pune în miscare un vehicul. ♢ Caii (sau boii) de la roata = caii (sau boii) rotasi. ♢ Expr. A fi cu trei roate la car = a fi zapacit, nebun. A pune (ceva) pe roate sau a merge (ceva) (ca) pe roate = a face sa se desfasoare sau a se desfasura în conditii foarte favorabile, a organiza sau a fi bine organizat, astfel încât sa functioneze perfect. 2. (Tehn.) Organ de masina sau ansamblu unitar de piese în forma de cerc, care se poate roti în jurul unei axe proprii. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. asemanatoare cu roata (1), având diverse întrebuintari. ♢ Roata olarului = masina de lucru rudimentara a olarului, construita dintr-un disc orizontal fixat pe un arbore rotitor vertical, pe care olarul rotunjeste lutul, dând diferite forme oalelor. Roata norocului = cerc mare, numerotat cu numere câstigatoare, care este învârtit cu mâna de jucatorul care îsi încearca norocul. ♢ Expr. roata lumii (sau a vremii) = mersul, succesiunea evenimentelor. S-a întors roata = s-a schimbat situatia (în defavoarea cuiva); s-a întors norocul (de partea altcuiva). 4. Obiect fabricat, aranjat sau legat în forma de roata (1), de cerc, de disc. Roata de cascaval. Roata de frânghie. ♦ Desen sau contur rotund ca un cerc; disc. 5. Figura pe care o formeaza mai multe fiinte sau lucruri asezate în forma de cerc. ♢ (Adverbial) Sedeau roata în jurul focului. 6. Miscare circulara; învârtitura, rasucire, rotocol. ♢ Expr. A da roata = a merge de jur împrejur, a înconjura, a da ocol; a descrie unul sau mai multe cercuri (în mers sau în zbor), a face ocoluri. ♦ Figura de acrobatie care consta în rotirea corpului prin sprijinirea succesiva pe mâini si pe picioare. ♢ Roata mortii = acrobatie care consta în alergarea în cerc, cu un vehicul, pe peretii (aproape verticali ai) unei constructii special amenajate. ♢ Loc. Vb. A (se) duce de-a roata = a (se) rostogoli. 7. Instrument de tortura si executie de forma circulara, folosit în evul mediu. [Pl. si: roate] – Lat. rota.
face, FÁCE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcatui, a fauri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♢ A procura un obiect, dispunând confectionarea lui de catre altcineva. Îsi face pantofi. 2. A construi, a cladi; a ridica, a aseza. Face o casa. Face fânul stoguri. 3. A gati, a prepara, a pregati un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o opera literara; a executa, a realiza o opera artistica. 5. A stabili o lege, o conventie, o întelegere. 6. A câstiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregati ceva într-un anumit scop. Îsi face bagajele. ♦ Expr. A face focul = a atâta, a aprinde focul. ♢ A aranja (parul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naste. ♦ Expr. (Pop. si fam.) De când l-a facut ma-sa sau de când ma-sa l-a facut = de când s-a nascut, dintotdeauna. ♢ (Despre soti) A procrea. ♢ (Despre mamifere) A fata. ♢ (Despre pasari) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre fiinte si plante) A capata, a dobândi; a-i aparea. A facut o batatura. ♢ A se îmbolnavi de... A facut scarlatina. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile dupa nastere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burta (sau) pântece = a se îngrasa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multa purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca sa...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a facut, ce-a dres, ca a reusit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face sa se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva sa... Nu ma face sa plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva sa-si schimbe starea initiala, sa ajunga într-o anumita situatie. L-a facut om. ♢ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sanatos) = a (se) însanatosi, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceti din piatra aur. ♢ Expr. A face din tântar armasar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobza) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a ramâne treaz toata noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) ca este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a facut magar. ♢ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gura = a ocarî sau a certa (pe cineva) rau, fara a-si alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou si cu otet v. otet. V. 1. A savârsi, a faptui, a comite. ♢ Expr. Face ce face si... = încearca prin toate mijloacele si izbuteste sa...; nu stiu cum procedeaza ca...; vorba e ca... A nu avea ce face (sau ce sa faca) = a) a nu avea o ocupatie; b) a nu-i ramâne cuiva nimic de schimbat într-o situatie, a nu avea posibilitatea sa se împotriveasca, sa obiecteze, sa ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul sa comita o imprudenta, o prostie, o gafa. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îti merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul si imposibilul) sa (sau ca sa) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplacuta si purtând accentul în fraza) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai facut de)...? = ce ti s-a întâmplat ca...? care e cauza ca...? Ce-i de facut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum sa se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am facut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se imputa. Vazând si facând = procedând conform situatiei, împrejurarilor, fara un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relatii între...; b) a o pati, a suporta consecintele faptelor sale. Ce are a face? = ce legatura este (între un lucru si altul)? Ce intereseaza? si ce-i cu asta? N-are a face! = nu intereseaza! n-are importanta! (Refl.) S-a facut! = ne-am înteles! s-a aranjat! Fii fara grija! 2. A provoca, a da nastere la..., a cauza, a pricinui. A facut o încurcatura ♢ Expr. Nu face nimic! = (formula de politete cu care se raspunde celui ce-si cere scuze pentru un neajuns sau o suparare pricinuita fara voie) nu are nici o importanta! A i-o face (buna sau lata sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (si buna) = a-i pricinui cuiva un rau, un neajuns. A(-si) face inima rea (sau sânge rau) = a (se) supara, a (se) consuma. A-si face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arata, a manifesta, a acorda. I-a facut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Si-a facut datoria. ♢ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cadea de acord, a încheia o tranzactie (comerciala). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatura. ♦ A studia, a urma un curs sau o forma de învatamânt. Face medicina. 5. (Cu complementul "semn") A atrage cuiva atentia printr-un gest; a da cuiva sa înteleaga ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap ca a înteles. ♢ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a ameninta (pe cineva) cu degetul aratator. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând si deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a strabate un drum sau o distanta. A facut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el si-a facut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a actiona; a se comporta. Fa cum stii. ♦ Refl. (În constructii interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rau), a o duce bine (sau rau). 3. (În superstitii, determinat prin "a bine", "a rau", "a ploaie" etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstitii) A vraji, a fermeca; a descânta. I-a facut de boala. II. 1. A valora, a pretui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonala) A fi vrednic (de a...), a merita (sa...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadreaza cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (catre sau spre...; a o coti (spre...). Am facut la dreapta. ♢ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fa-te încoace! 2. A zice, a spune. Am sa te cert, facea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lasa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau rosu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rau (din cauza supararii, a mâniei); a se supara, a se mânia foarte tare. ♢ Impers. (Pop.) A i se parea cuiva ca vede sau ca aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginatie). Se facea ca vede un palat. 2. (despre drumuri, vai etc.) A se desfasura, a se deschide (înaintea ochilor). Se facea o vale lunga. 3. (despre senzatii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naste, a se produce (în cineva) deodata, a fi cuprins de... I s-a facut frica. ♢ A fi cuprins de o dorinta nestapânita pentru ceva, a simti dorul de... I s-a facut de duca. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a facut cu el? ♦ Expr. Ce s-a facut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face ca... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a facut mare. ♦ Loc. vb. A se face galben = a se îngalbeni. A se face vânat = a se învineti. A se face rosu. = a se înrosi, a se îmbujora. ♦ Expr. A se face stapân pe ceva = a lua un lucru în stapînire cu forta sau fara a-i apartine. A se face în doua = (despre drumuri, retele etc.) a se bifurca, a se desparti, a se ramifica. ♢ A ajunge la numarul de..., la un total de... Ceata se face de doua sute de osteni. ♢ A îmbratisa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♢ Intranz. A îndeplini o treaba sau o functie ocazionala. ♢ (determinat prin "la loc", "din nou", "iarasi" etc.) A redeveni. S-a facut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face ca pleaca. ♢ Intranz. A-si lua înfatisarea de..., a se arata, a-si da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.
jerbă, JÉRBĂ s. f. 1. buchet de flori asezat în asa fel încât toate sa aiba fata orientata în aceeasi parte. 2. coloana de apa produsa de caderea unui proiectil. 3. fascicul de mai multe torpile lansate aproape simultan asupra aceleiasi tinte. ♦ ~ nucleara = fascicul de traiectorii ale particulelor emise de un nucleu radioactiv. 4. ansamblu de fântâni arteziene al caror jet da împreuna imaginea unei jerbe (1). (< fr. gerbe)
ticlui, TICLUÍ, ticluiesc, vb. IV. Tranz. (Pop. si fam.) A aranja, a aseza; a înjgheba, a întocmi. ♦ Fig. A pune la cale (potrivind, inventând, nascocind). ♢ Expr. A o ticlui (bine) = a da unei afirmatii mincinoase aparenta de adevar. 2. A compune, a redacta (repede, usor). – Et. nec.
antropogeografie, ANTROPOGEOGRAFÍE s.f. Ramura a geografiei care se ocupa de studiul populatiei si al asezarilor omenesti; geografie umana, geografia populatiei. [Pr.: -ge-o-] – Din fr. anthopogéographie.
venet, VENÉT, veneti, s.m. (La pl.) Populatie indo-europeana asezata în antichitate în nord-estul Peninsulei Italice si supusa de romani; (si la sg.) persoana care facea parte din aceasta populatie. – Din fr. Vénètes.
apropia, APROPIÁ, aprópii, vb. I. I. Refl. A se deplasa în spatiu (tot) mai aproape de ceva sau de cineva. ♢ Expr. A nu te putea apropia de cineva = a nu reusi sa vorbesti sau sa te întelegi cu cineva. A nu te putea apropia de ceva = a nu putea sa obtii, sa cumperi ceva (din cauza scumpetei). ♦ Tranz. A duce, a aduce, a aseza mai aproape de ceva sau de cineva. II. Refl. A fi, a se afla aproape de un anumit interval de timp, de un moment anumit etc. Se apropie noaptea. ♦ A ajunge aproape de o anumita vârsta. III. Fig. 1. Refl. A avea însusiri sau trasaturi asemanatoare, comune. 2. Tranz. si refl. A-si face prieten pe cineva sau a se împrieteni cu cineva. [Pr.: -pi-a] – Lat. appropiare.
apunta, APUNTÁ, pers. 3 apunteaza, vb. I. Intranz. (Despre avioane) A se aseza pe puntea unui portavion (dupa ce a evoluat în aer). – Din punte.
pierde, PIÉRDE, pierd, vb. III. I. 1. Tranz. A nu mai sti unde se afla, unde a pus, unde a ratacit (un bun material). ♢ Expr. A(-si) pierde sirul = a se încurca, a se zapaci; a nu mai avea continuitate (în vorbire, scris, gândire). 2. Tranz. A nu mai cunoaste sau a nu mai gasi drumul, locul etc. cautat; a gresi directia. ♢ A(-i) pierde (cuiva) urma = a nu mai sti unde se afla, unde poate fi gasit. A-si pierde (sau, refl., a i se pierde) urma (ori urmele) = a nu mai putea fi gasit; a disparea. ♦ Refl. A se rataci de grupul în care se afla. 3. Refl. Fig. A se lasa absorbit de ceva, a se cufunda în... 4. Refl. Fig. A fi cuprins, coplesit de un sentiment, de o emotie; a nu mai sti ce sa faca. II. Tranz. 1. A fi deposedat de..., a ramâne fara..., a nu mai avea; spec. a irosi, a risipi. ♢ Expr. A pierde din mâna = a scapa un prilej favorabil. A pierde pamântul de sub picioare = a) a nu-si mai putea pastra echilibrul din cauza unei proaste stari fizice, a unui pas gresit etc.; b) a fi pe punctul de a pierde o anumita situatie materiala sau sociala. A-si pierde viata = a muri; a fi omorât. A-si pierde cunostinta (sau simtirea) = a lesina. A-si pierde cumpatul (sau rabdarea) = a nu se mai putea stapâni, a se enerva. ♦ A ramâne fara o parte a corpului, fara un organ, fara o facultate; a nu se mai putea folosi de o parte a corpului, de o facultate. ♢ Expr. A pierde sânge = a avea hemoragie. A pierde laptele = (despre femelele unor mamifere) a le scadea sau a le înceta secretia laptelui (într-o perioada când aceasta ar trebui sa fie normala). A-si pierde mintile = a înnebuni. ♦ (Despre plante) A i se usca (si a-i cadea) frunzele, rodul etc. 2. (Pop.; despre femei) A avorta. 3. A fi lipsit (pentru totdeauna) de o fiinta draga; a rupe relatiile (de prietenie) cu cineva, a fi parasit. 4. A fi învins într-un razboi, într-o întrecere; a nu câstiga un proces etc. 5. A sosi prea târziu, a nu ajunge sau a nu face ceva la timp. 6. A folosi timpul în mod nerational, irosindu-l sau profitând insuficienit de el. ♢ Expr. Fara a (mai) pierde vremea = imediat, repede, neîntârziat. ♢ Compus: pierde-vara s.m. invar. = om care îsi iroseste timpul, care nu munceste si umbla fara nici un rost. III. 1. Tranz. (Pop.) A ucide, a omorî. ♦ Refl. A muri. ♦ Tranz. si refl. A(-si) cauza un mare rau, neajuns etc.; a pune sau a se afla într-o situatie extrem de grea. 2. Tranz. (Înv. si pop.) A distruge, a nimici (popoare, tari, asezari, bunuri materiale etc.). 3. Tranz. (Pop.) A face sa dispara, sa piara; p. ext. a compromite. 4. Refl. A iesi din câmpul vizual, a nu se mai vedea; a disparea. ♦ Fig. A trece neobservat, neluat în consideratie. ♦ Tranz. A nu mai putea urmari cu privirea pe cineva sau ceva, a nu mai vedea. ♢ Expr. A pierde (pe cineva) din ochi = a iubi foarte mult. 5. Refl. (Despre sunete, voci, zgomote) A-si diminua treptat intensitatea, a deveni din ce în ce mai slab; a se stinge. – Lat. perdere.
pilon, PILÓN, piloni, s.m. 1. (Adesea fig.) Stâlp puternic care sustine o constructie sau o parte a unei constructii. ♦ Element decorativ în forma de stâlp prismatic, asezat la capatul unui pod (de o parte si de alta), la intrarea într-o expozitie etc. 2. Constructie masiva la monumente sau la temple, de o parte si de alta a intrarii. 3. Suport de metal, de beton armat sau de lemn care serveste la sustinerea conductelor si izolatoarelor liniilor electrice aeriene, a antenelor electromagnetice etc. – Din fr. pylône.
pion, PIÓN, pioni, s.m. 1. Fiecare dintre cele saisprezece piese de cea mai mica valoare de la jocul de sah, asezate, la începutul partidei, înaintea celorlalte piese. 2. Fig. Luptator pentru o cauza, pentru o idee noua, exponent al unei conceptii noi. [Pr.: pi-on] – Din fr. pion.
vilă, VÍLĂ, vile, s.f. 1. Denumire data, în Imperiul Roman, unor resedinte rurale de pe domeniul agricol si pastoral exploatat de marii proprietari de sclavi. 2. Locuinta cu înfatisare voit rustica, eleganta si spatioasa, situata într-o gradina. 3. (În evul mediu) Denumire care desemna diferite forme de asezari (obstea taraneasca, satul liber, satul dependent de domeniul stapânului feudal si, uneori, centrul urban). – Din lat., fr., it. villa.
vrăfui, VRĂFUÍ, vrafuiesc, vb. IV. Tranz. A aseza, a pune în vrafuri, în teancuri, în gramezi. ♦ A ravasi. [Var.: vravuí vb. IV] – Vraf + suf. -ui.
întrona, ÎNTRONÁ vb. tr., refl. 1. a (se) aseza pe tron, a (se) înscauna. 2. (fig.) a (se) instala, a (se) statornici. (dupa fr. introniser)
polimeriza, POLIMERIZÁ, polimerizez, vb. I. Tranz. si intranz. A (se) uni (spontan sau prin diverse reactii chimice) mai multi monomeri în polimeri, prin pastrarea compozitiei procentuale initiale si asezarea atomilor în molecula. – Din fr. polymériser.
poftim, POFTÍM interj. Formula de politete care se foloseste: a) pentru a da ceva cuiva; ia, na, tine; b) pentru a invita o persoana sa vina sau sa se aseze undeva; pentru a îndemna la actiune; c) (adesea precedat de exclamatia "ei") pentru a exprima indignare, ciuda, repros, nemultumire, necaz, revolta etc.; asta-i buna, na, uite. – Din pofti.
podnojie, PODNÓJIE, podnojii, s.f. 1. (Înv.) Pernita sau pres pus sub picioare pentru a le feri de frig. ♦ (Reg.) Stergatoare de picioare din papura. 2. (Pop.) Fiecare dintre cele doua pedale asezate în partea de jos a razboiului de tesut, cu ajutorul carora se schimba itele; p. ext. sforile cu care sunt legate aceste pedale. [Var.: (reg.) podnója s.f.] – Din sl. podnožije, bg. podnoga, scr. podnožje, rus. podnožje, ucr. podnižžja.
sus, SUS adv. 1. Într-un loc mai ridicat sau mai înalt (decât altul); la înaltime; deasupra. ♢ Loc. adj. De sus = a) care este asezat în partea nordica sau în partea mai ridicata a unui teren; b) care vine sau porneste de la un organ de conducere; c) care face parte din clasele privilegiate; care apartine acestor clase. De din sus (de...) = care se afla mai la deal (de...); ceva mai încolo, mai departe. ♢ Loc. adv. Pe sus = a) prin aer, prin vazduh; b) în zbor, zburând; c) cu un vehicul sau purtat (în cârca, pe brate etc.). (Pe) din sus de... = mai la deal de..., mai încolo, mai departe de... Mai sus de... = mai la nord de... ♢ Loc. prep. (Substantivat, n.) Din susul... = a) din partea de deasupra; b) dintr-o regiune superioara, mai la deal de... ♢ Expr. De sus în jos sau de jos în sus = în directie verticala (ascendenta sau descendenta). De sus (si) pâna jos = în întregime, tot. În sus si în jos = încoace si încolo, de colo-colo. Cu fata în sus = (despre oameni) culcat pe spate. Cu gura în sus = (despre obiecte care au o deschizatura) cu deschizatura în partea de deasupra. Cu fundul în sus = întors pe dos, ravasit; în dezordine; fig. morocanos, furios. A duce (sau a lua, a aduce pe cineva) pe sus = a duce (sau a lua, a aduce pe cineva) cu forta, cu sila. A-i sta (cuiva) capul sus = a fi în viata, a trai. A se tine (sau a fi, a umbla) cu nasul pe sus = a fi înfumurat, îngâmfat. (Substantivat, n.) A rasturna (sau a întoarce, a pune ceva) cu susul în jos = a pune (ceva) în dezordine; a rascoli, a ravasi. A privi (sau a masura cu ochii) pe cineva de sus în (sau pâna) jos si de jos în (sau pâna) sus = a examina (pe cineva) cu atentie sau cu neîncredere. ♦ În camerele din partea superioara a unei case, la etaj. ♦ (În legatura cu pozitia unui astru) Deasupra orizontului, pe cer. ♦ (Pop.) Departe (în înaltime). ♦ (În loc. adj.) Sus-pus = care este într-o situatie sociala înalta. ♢ Expr. A lua (sau a privi pe cineva) de sus = a trata (pe cineva) ca pe un inferior, a privi (pe cineva) cu dispret, cu aroganta. A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus = a vorbi (cu cineva) arogant, insolent, obraznic. 2. Înspre un loc sau un punct mai ridicat; în directie verticala, în înaltime; în aer, în spatiu, în vazduh. ♢ Loc. adj. si adv. În sus = ridicat, drept, în pozitie verticala. ♢ Loc. adv. În sus = a) spre înaltime, la deal; b) în aer, în vazduh, în directia cerului; c) dincotro curge o apa, în directia izvorului. ♢ Expr. A sari în sus = a tresari (de bucurie, de spaima, de mânie etc.); a izbucni. ♦ (Substantivat, n.; în loc. prep.) În susul... = a) în partea superioara (a unui lucru); b) în sens contrar cursului unei ape; c) înspre partea mai ridicata a unei asezari sau înspre nord. Din susul... = a) din directia izvorului unei ape; b) dinspre partea mai ridicata a unui teren; dinspre nord. ♦ (Cu valoare de interjectie) Strigat de comanda echivalent cu "ridica-te!", "ridicati-va!"; p. ext. strigat de încurajare, de aprobare, de simpatie. 3. (La comparativ, urmat de prep. "de", indica o limita în raport cu o vârsta, o greutate, o valoare) Peste, mai mult de... ♢ Expr. Mai pe sus decât = mai presus decât, mai mult decât... 4. (La comparativ, indica o pagina, un capitol, un alineat într-un text) În cele precedente, în cele spuse sau aratate mai înainte, înapoi cu câteva pagini sau cu câteva rânduri. ♦ Sus-citat = citat mai înainte, pomenit în cele spuse sau scrise înainte. Sus-numit (si substantivat) = mentionat, amintit, citat mai înainte. 5. În registrul acut, înalt, ridicat al vocii sau al unui instrument. ♢ Expr. Sus si tare = a) ferm, categoric, energic; b) în auzul tuturor, în gura mare. 6. (În mistica crestina) În cer, în rai. ♢ Loc. adv. De sus = de la Dumnezeu. – Lat. susum (= sursum).
podeţ, PODÉŢ, podete, s.n. Diminutiv al lui pod (I 1); podulet, podisca (1), podut2, podis (2), podisor, podurel. ♦ Scândura, pod mic, rudimentar, asezat peste santul de la marginea drumului (pentru a permite accesul în curte); podisca (1). – Pod + suf. -et.
înseria, ÎNSERIÁ vb. tr. a aseza, a înscrie în ordine; a da numar de serie. (< în- + serie)
vineriţă, VINERÍŢĂ, vinerite, s.f. Planta erbacee cu frunzele de la baza asezate în forma de rozeta, cu flori albastre, rosii sau albe, dispuse în spic în vârful tulpinii, care se întrebuinteaza ca planta medicinala; vinetica (Ajuga reptans). – Vineri + suf. -ita.
şi, SI adv., conj. A. Adv. (Sta înaintea partii de vorbire la care se refera; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, sta între auxiliar, pron. refl. etc. si verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevar, cu adevarat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, asa a si facut. 2. Pe deasupra, în plus, înca. Dupa ce ca e urâta o mai cheama si Neacsa. 3. Chiar, înca, pe lânga acestea, de asemenea. Vezi sa nu patesti si tu ca mine. ♦ (Pe lânga un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifica gradatia) O camera si mai mare. ♢ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Si mai si = mai grozav, mai strasnic. 4. (În propozitii negative) Nici. Însa si de voi nu ma îndur ca sa va parasesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndata, pe loc. Cum îl zari, îi si spuse. 2. Deja. Masa se si pune în gradina. B. Conj. I. (Marca a coordonarii copulative) 1. (Leaga doua parti de acelasi fel ale unei propozitii) Este voinic si tânar. 2. (Împreuna cu prep. "cu" exprima relatia operatiei matematice a adunarii) Plus. Doi si cu trei fac cinci. ♦ (Ajuta la formarea prin aditie a numeralelor de la douazeci si unu pâna la nouazeci si noua) Saizeci si opt. ♦ (Ajuta la formarea numeralelor care exprima numere zecimale, legând partea zecimala de întreg) Trei si paisprezece. ♦ (Indica adaugarea unei cantitati) Plus. Unu si jumatate. 3. (Leaga doua substantive între care exista o corespondenta sau o echivalenta) Binele si raul. 4. (Asezat înaintea fiecarui termen al unei enumerari, ajuta la scoaterea lor în evidenta) A adus si vin, si mâncare, si carti. ♦ (În repetitii, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul si vorbeste si vorbeste. 5. (Leaga doua propozitii de acelasi fel, indicând o completare, un adaos, o precizare noua) Deschide usa si intra. 6. (Accentuat, în corelatie cu sine însusi) Atât..., cât...; nu numai..., ci si... Are în mâna si pâinea, si cutitul. 7. (În stilul epic si popular, mai ales în povestire, se asaza la începutul frazei, indicând continuitatea desfasurarii faptelor) Si a plecat fiul de împarat mai departe. ♦ (Întrebuintat înaintea unei propozitii interogative sau exclamative, subliniaza legatura cu cele povestite anterior) Si ce vrei sa faci acum? ♢ Expr. Ei si? = ce-mi pasa? ce importanta are? (Întrebuintat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva batând în usa... – Si? – Ma duc sa deschid. (Precedat de adv. "ca" are functie comparativa) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca si la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca si sfârsita. II. (Marcheaza coordonarea adversativa) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se si nu pricepe nimic. 3. (Marca a coordonarii concluzive) Deci, prin urmare. E o gluma si nu o lua în serios. – Lat. sic.
pliere, PLIÉRE, plieri, s.f. Actiunea de a plia. 1. Operatie manuala sau mecanizata de îndoire si de asezare în pliuri a hârtiei sau a materialelor textile; pliaj. 2. Îndoire cu 180° a unei table de-a lungul unei linii drepte sau curbe. [Pr.: pli-e-] – V. plia.
extrem, EXTRÉM, -Ă, extremi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Foarte mare, exagerat. ♢ Loc. adv. La extrem = pâna la ultima limita, peste masura. ♦ (Adverbial; urmat de determinari introduse prin prep. "de", formeaza superlativul) Foarte, prea, extraordinar de... 2. Foarte grav. ♦ (Despre mijloace terapeutice, solutii, remedii etc.) Foarte energic, întrebuintat numai în împrejurari deosebit de grave; radical, drastic. 3. Asezat în punctul cel mai îndepartat, la capat, la vârf, la margine. 4. Care are cea mai mare sau cea mai mica dintre valorile pe care le poate avea o marime. II. S.f. 1. Margine, limita, capat (foarte îndepartat) ♢ Expr. A trece de la (sau a cadea dintr-)o extrema la (sau într-)alta = a trece de la o atitudine (exagerata) la alta opusa (dar tot exagerata). ♦ Extrema dreapta (sau stânga) = partid sau fractiune politica dintr-un partid, dintr-o adunare etc., care se situeaza pe pozitii extremiste de dreapta (sau de stânga); parte ultraradicala, exagerata de dreapta (sau de stânga) a spectrului politic. 2. Valoarea cea mai mare sau cea mai mica a unei marimi. 3. Jucator care ocupa locul lateral cel mai înaintat din stânga sau din dreapta într-o echipa de fotbal, de handbal sau de hochei. III. (Mat.) 1. S.m. Primul si ultimul termen al unei proportii. 2. S.n. Maximul sau minimul unei functii. – Din fr. extrême, lat. extremus.
disc, DISC1, discuri, s.n. 1. Placa circulara si plata de o anumita greutate, pe care o arunca atletii discoboli la distanta. ♦ Proba de atletism care se practica cu acest obiect. 2. Orice obiect de forma circulara si plata. ♢ Plug cu disc = plug cu tractiune mecanica, având în loc de brazdar si de cormana o parte taietoare circulara si plata, care taie si rastoarna brazda. (Fiz.) Discul lui Newton = placa circulara împartita în sapte sectoare colorate, reproducând culorile spectrului solar si care, prin rotire rapida, apare alba sau gri, demonstrând sinteza luminii albe. 3. Semnal mobil de forma circulara care indica unui tren reducerea vitezei. 4. Placa circulara care serveste la înregistrarea si reproducerea vocii, a sunetelor etc. cu ajutorul unui aparat special. Disc de frecventa = disc1 (4) cu înregistrari speciale, folosit la verificarea si masurarea caracteristicilor de redare ale pick-up-urilor. ♦ Muzica înregistrata pe un disc1 (4). 5. (În sintagmele) Disc intervertebral = cartilaj fibros si elastic asezat între doua vertebre alaturate si servind la solidarizarea lor. Hernie de disc = hernie a unui disc intervertebral. – Din fr. disque, lat. discus.
arhivoltă, ARHIVÓLTĂ s.f. Detaliu de arhitectura, de regula decorat cu muluri, asezat deasupra unei arcade la o usa, la o fereastra, la un portal etc. – Din fr. archivolte.
fişic, FISÍC, fisicuri, s.n. 1. Teanc de monede metalice asezate una peste alta si înfasurate în hârtie sub forma unui cilindru. 2. (Rar) Cornet de hârtie pentru bomboane, alune etc. – Din tc. fisek.
încolona, ÎNCOLONÁ vb. refl. (despre un grup de oameni) a se aseza în coloana; (despre un individ) a-si lua locul în coloana. (< it. incolonnare)
perete, PERÉTE, pereti, s.m. 1. Element de constructie asezat vertical (sau putin înclinat), facut din zidarie, din lemn, din piatra etc., care limiteaza, separa sau izoleaza încaperile unei cladiri între ele sau de exterior si care sustine planseele, etajele si acoperisul. ♢ Loc. adj. De perete = care este fixat, prins de perete. Lampa de perete. ♢ Loc. adj. si adv. Perete în perete = cu unul din pereti comun sau lipit de cel al încaperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinatate a (locuintei) cuiva. ♢ Expr. A da (sau a deschide, a lasa, a izbi etc.) usa (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum usa, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereti (sau de toti peretii) = a fi deznadajduit; a regreta enorm o greseala facuta. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereti = a) la adapost; b) în secret; izolat. Peretii au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atentia sa fie precaut, sa se fereasca atunci cînd spune ceva (secret). A vorbi la pereti = a vorbi zadarnic, fara sa fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalta (aproape) vertical. 3. Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamana cu un perete (1), marginind, izolând, protejând; piesa dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spatii sau sistemul tehnic de spatiile înconjuratoare. ♦ Element anatomic, membrana etc. care înconjura o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) paréte s.m.] – Lat. paries, -tis.
perie, PÉRIE, perii, s.f. 1. Obiect facut dintr-o placa de lemn, de os, de metal în care sunt fixate fire de par de animale, fire textile, de sârma, fire sintetice si care serveste la frecat, la curatat etc. manual diverse obiecte. ♦ Fig. (Fam. si depr.) Om lingusitor. 2. Unealta sau organ de masina asemanatoare cu peria (1), folosite la curatirea, netezirea sau înasprirea suprafetei unui corp. ♦ Unealta asemanatoare cu o perie (1), cu care se bate hârtia asezata pe un spalt, cu scopul de a imprima pe ea textul; p. ext. text imprimat astfel, care serveste pentru corectura. 3. Piesa componenta a masinilor electrice, care face contactul electric alunecator cu colectorul sau cu inelele de contact. Et. nec. Cf. sl. p e r i j e.
arlechin, ARLECHÍN, (1) arlechini, s.m., (2, 3) arlechine, s.n. 1. S.m. Personaj comic din vechile farse (populare) italiene. 2. S.n. Culisa asezata în spatele fiecaruia dintre peretii laterali ai unui scene, pentru a permite micsorarea latimii acesteia; fiecare dintre extremitatile laterale, din fata, ale unei scene. 3. S.n. Fiecare dintre reflectoarele din fata scenei. – Din fr. arlequin, it. arlecchino.
ciorchine, CIORCHÍNE, ciorchini, s.m. Tip de inflorescenta caracterizat prin dezvoltarea unui ax principal, de-a lungul caruia se însira numeroase ramificatii cu flori; racem, grapa; grupare de fructe asezate în mod corespunzator cu inflorescenta descrisa mai sus; spec. strugure. [Var.: ciorchína s.f.] – Et. nec.
pian, PIÁN, piane, s.n. 1. Instrument muzical format dintr-o cutie mare de rezonanta asezata pe trei picioare si dintr-o serie de coarde metalice, care vibreaza când sunt lovite de niste ciocanele actionate prin apasarea unor clape; clavir, pianoforte. ♢ Pian automat (sau electric) = pian actionat de un mecanism (alimentat la curentul electric), care executa automat anumite melodii înregistrate în prealabil pe niste suluri speciale de hârtie introduse în aparat. Pian cu manivela = pian automat care functioneaza prin învârtirea unei manivele. 2. Arta de a interpreta o compozitie muzicala la un pian (1). [Var.: (rar) piáno s.n.] – Din germ. Piano, fr. piano, it. piano[forte].
piatră, PIÁTRĂ, pietre, s.f. I. 1. (La sg.) Nume generic pentru orice roca solida, dura si casanta raspândite la suprafata sau în interiorul pamântului; (si la pl.) fragment de dimensiuni si de forme diferite dintr-o astfel de roca; p. ext. material fabricat pe cale artificiala pentru a înlocui, cu diverse întrebuintari, roca naturala. ♢ Loc. adj. De piatra = a) neclintit; încremenit; b) greu; c) nesimtitor, insensibil; p. ext. rau. ♢ Expr. A scoate (sau a aduce etc. ceva) (si) din piatra (seaca) = a face, a realiza, a obtine etc. (ceva) cu orice pret, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutatile. A pune cea dintii piatra = a începe, a initia o actiune, o lucrare etc. Piatra în (sau din) casa = fata nemaritata (considerata de unii ca o povara pentru familie). A sta piatra pe capul cuiva = a constitui o greutate, o povara pentru cineva. A calca în piatra seaca = a se osteni zadarnic, a nu-i merge bine în ceea ce face, a avea ghinion. A-si pune carul în pietre = a lua o hotarâre la care nu mai renunta, a ramâne ferm în hotarârea luata; p. ext. a se încapatâna. Fuge de scapara pietrele = fuge foarte repede. E ger de crapa pietrele = este ger foarte mare. (A fi) tare (sau sanatos) ca piatra (sau de piatra) = (a fi) foarte sanatos si rezistent. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o piatra pe inima = a avea un mare necaz, a simti o mare neliniste. A (i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o piatra de pe inima (sau de pe suflet, de pe cuget) = a (se) elibera de o (mare) grija, de o (mare) teama; a gasi o solutie care sa puna capat unei situatii dificile. A nu (mai) ramâne (sau a fi, a sta) ori a nu se (mai) tine etc. (nici) piatra de piatra (din ceva) = a nu se (mai) alege nimic (din ceva); a se distruge complet. A nu mai lasa (nici) piatra de piatra = a distruge, a nimici; a face praf si pulbere. A numara pietrele = a umbla haimana. A arunca (cu) piatra sau (cu) pietre (în cineva) = a acuza, a învinui, a defaima (pe cineva). ♦ (La pl.) Numele unor jocuri de copii care se joaca cu pietricele. 2. (În sintagma) Epoca de piatra = prima si cea mai lunga perioada din istoria omenirii, caracterizata prin utilizarea uneltelor de piatra (I 1). 3. (Urmat de determinari care arata felul, întrebuintarea sau modul de prelucrare) Bucata de piatra (I 1) prelucrata; obiect facut dintr-o astfel de bucata. Piatra de moara. ♢ Piatra litografica = piatra de calcar cu structura foarte fina si densa, care serveste, în litografie, la prepararea cliseelor. Piatra de talie = piatra cu forme geometrice regulate, cu toate fetele bine taiate si cu muchii perfect drepte, care serveste la executarea sau la captusirea unei zidarii. Piatra de încercare = a) roca silicioasa foarte dura folosita (în trecut) la verificarea puritatii aurului si a argintului; b) fig. mijloc de verificare a capacitatii, a sentimentelor, a valorii cuiva; dovada, indiciu, marturie. Piatra de temelie (sau fundamentala) = a) piatra care intra în constructia fundatiei unei cladiri si care adesea este pusa cu prilejul solemnitatii ce marcheaza începutul constructiei; b) fig. principiu sau element de baza, esential. Piatra unghiulara = a) piatra asezata în coltul fundatiei unei cladiri; b) fig. element de baza, fundamental. Piatra de ascutit = bucata de gresie taiata special pentru a folosi la ascutirea unor obiecte taioase; cute. Piatra pretioasa (sau scumpa, nestemata) = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate foarte mare, de valoare deosebita, care se gaseste rar în natura si se foloseste de obicei la confectionarea bijuteriilor. Piatra semipretioasa = mineral cristalizat cu aspect frumos, în culori variate, cu duritate mare, relativ putin raspândit în natura si întrebuintat de obicei la confectionarea bijuteriilor de mai mica valoare. 4. Piesa folosita la unele jocuri de societate, confectionata din piatra (I 1) sau, p. ext., din os, din lemn etc. 5. (Pop.) Meteorit. 6. (Reg.) Greutate (de cântar sau de balanta). 7. Precipitatie formala din particule de gheata, care cade atunci când în interiorul norilor de furtuna exista curenti ascendenti puternici; p. restr. fiecare dintre particulele de gheata care formeaza aceasta precipitatie; grindina. II. P. anal. 1. Crusta de saruri minerale care se depune, cu vremea, pe peretii unui vas în care se fierbe apa sau în care se pastreaza lichide. 2. Substanta calcaroasa, galbuie sau negricioasa, care se formeaza uneori pe suprafata dintilor neîngrijiti; tartru. 3. (Med.; de obicei cu determinari care arata organul în care se formeaza) Calcul; p. ext. litiaza. 4. Compuse: (pop.) piatra-acra = alaun (de aluminiu si de potasiu); piatra-vânata = sulfat de cupru hidratat; piatra-iadului = azotat de argint; piatra-de-var = carbonat de calciu; piatra-pucioasa = sulf (în forma de bucati). – Lat. petra.
picher, PICHÉR2, pichere, s.n. Piesa la razboiul de tesut mecanic asezata la capetele suveicii, care serveste la amortizarea miscarii suveicii. – Din germ. Picker.
picior, PICIÓR, picioare, s.n. 1. Fiecare dintre cele doua membre inferioare ale corpului omenesc, de la sold pâna la vârful degetelor, si fiecare dintre membrele celorlalte vietuitoare, care servesc la sustinerea corpului si la deplasarea în spatiu. ♢ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ♢ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în pozitie verticala; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fara a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fara un mijloc de locomotie, pe jos. – Din cap pâna în picioare = de sus si pâna jos, în întregime; cu desavârsire. Pe picior gresit (la unele jocuri sportive) nepregatit pentru a para actiunea adversarului sau, p. gener., pentru a raspunde unei provocari. ♢ Expr. Unde-ti stau picioarele îti va sta si capul = vei plati cu viata (daca nu vei face un anumit lucru). A sari drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însanatosi dupa o boala (lunga); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sanatos. (Glumet sau ir.) Are numai (atâtia...) ani pe un picior = are o vârsta mai mare decât cea pe care o marturiseste. A pune piciorul (undeva) = a calca, a pasi, p. ext., a patrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a initia, a organiza ceva, a face sa mearga, sa functioneze; b) a îngriji un bolnav si a-l însanatosi. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei actiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slabi, a se prapadi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (usor), fara a zacea la pat. (A fi) cu un picior în groapa (si cu unul afara) = (a fi) foarte batrân, prapadit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a ramâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua sa existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a ramâne intact sau în pozitie verticala. E tata-sau (sau mama-sa etc.) în picioare = seamana întocmai, e leit cu tatal sau (sau cu mama sa etc.). A sari într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipa. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-si lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe sa fuga (repede), a o lua la goana; a încerca sa se faca nevazut prin fuga. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-si mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, linistit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-si bate (sau a-si rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multa alergatura. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se aseza, a se stabili undeva. A cadea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a saruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A calca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (calcându-l pe încaltaminte) sa nu faca sau sa nu spuna ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva suparator. (Pop. si fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) gresit (logic sau gramatical) ori fara talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgali. Fara cap si fara picioare = fara logica, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a capata) picioare = (despre obiecte) a disparea. (A sta sau a sedea etc.) picior peste picior = (a sedea într-o pozitie comoda) cu o parte a unui picior ridicata si asezata peste celalalt picior. Cu coada între picioare = rusinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-si bate joc. A calca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a dispretui, a desconsidera. A pune (sau a asterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de pretuire, de omagiu. A-i pune cuiva capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca sa-si impuna vointa; a se rasti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotarâta, a se opune energic. A da din mâini si din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o actiune la bun sfârsit, pentru a scapa dintr-o încurcatura etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apa rece = a se gândi profund si îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de razboi) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de razboi). A fi pe picior de egalitate (sau pe acelasi picior) cu cineva = a se bucura de aceleasi drepturi, a avea aceeasi situatie cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lasa sa-i scape un prilej favorabil. A trai pe picior mare = a duce o viata de belsug, a cheltui mult. Parca l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care traieste o bucurie mare si neasteptata. A fi (sau a sta) pe picior de duca (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini si de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lasa (cuiva) posibilitatea sa actioneze. A(-si) taia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face sa piarda un avantaj, a (-si) periclita situatia. A cadea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea tine, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) tine etc. picioarele, se spune despre un om care si-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se taia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile si) picioarele = a avea o senzatie de slabiciune fizica; a nu se putea stapâni (de emotie, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urma de..., (nici) tipenie. Negustorie (sau comert, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comert, afaceri etc.) facute întâmplator, ocazional, fara sediu sau firma înscrisa. ♦ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = planta erbacee de padure, cu frunze palmate cu trei diviziuni si cu flori albe sau rosietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocosului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate si cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasare fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor parti de obiecte, de constructii sau unor obiecte, instrumente etc. care seamana cu piciorul (1) si servesc ca suport, ca element de sustinere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiata de pamânt, a tulpinii unei plante; p. ext. radacina. 4. P. anal. Element al unei constructii care serveste la sustinerea si la legarea ei de teren; partea de jos, masiva, a unei constructii, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranta = parte din masivul unui zacamânt lasata neexploatata în scopul protectiei unor lucrari sau a unor constructii de la suprafata. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zona mai larga de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersectia unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de masura, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosita si astazi în unele tari. 9. Unitate ritmica a unui vers, compusa dintr-un numar fix de silabe lungi si scurte sau accentuate si neaccentuate. – Lat. petiolus.
încadrare, ÎNCADRÁRE s. f. 1. actiunea de a (se) încadra. 2. (telec.) precizare a unor momente determinate în evolutia unui fenomen periodic. 3. asezarea si potrivirea pe un material textil, pe o hârtie etc. a unor tipare, în scopul decuparii. (< încadra)
persiană, PERSIÁNĂ, persiene, s.f. Oblon de lemn sau de metal format dintr-un cadru pe care sunt fixate lame înguste asezate orizontal, putând fi alipite sau departate unele de altele, care serveste sa protejeze o usa sau o fereastra de lumina prea puternica a soarelui, de ploaie etc.; jaluzea. [Pr.: -si-a-] – Din fr. persienne.
încadra, ÎNCADRÁ vb. I. tr. 1. a pune, a aseza într-un cadru, într-o rama. ♢ a înconjura; a împresura. ♢ a regla tirul de artilerie aducând loviturile din ce în ce mai aproape de obiectiv. ♢ (fig.) a cuprinde într-un text de lege o infractiune etc.; a insera. 2. a numi, a primi pe cineva într-o functie, într-o asociatie etc. cu toate drepturile si obligatiile care îi revin; a integra; (spec.) a prevedea o unitate militara cu cadrele de ofiteri si subofiteri necesare; a înrola. II. refl. a se integra, a urma linia unei miscari a unui ritm de munca etc. (< fr. /s'/encadrer)
pervaz, PERVÁZ, pervazuri, s.n. 1. Cadru de scânduri care acopera rostul dintre perete si tocul unei usi, al unei ferestre etc.; p. ext. partea de jos a tocului unei ferestre. ♦ Deschizatura în care este situata o usa sau o fereastra. 2. Sipca sau scândura îngusta, fixata la marginea dinspre perete a unei pardoseli de lemn pentru a acoperi rostul dintre pardoseala si perete. ♦ Piesa de lemn asezata la partea superioara a unui lambriu, pentru a forma o cornisa mica. 3. (Astazi rar) Rama, cadru (din lemn) pentru un tablou, o oglinda, un instrument etc. [Var.: (reg.) priváz s.n.] – Din tc. pervaz.
peste, PÉSTE prep. (Semnifica ideea de suprapunere, de aplicare etc., directa sau mediata, prin extensiune) I. (Introduce complemente circumstantiale de loc) 1. (In legatura cu verbe de miscare, arata ca un obiect se asaza, se aplica sau cade deasupra altuia) Ploaia cade peste noi. ♢ (Miscarea are directia orizontala) Parul se împrastie peste perna. 2. (În legatura cu substantive care arata suprafata, întinderea) Pe tot cuprinsul; de-a lungul. Alerga peste câmpuri. ♢ Loc. adv. Peste tot (locul) = pretutindeni. ♦ De jur împrejur. Încinsa peste brâu cu un cordon. 3. Deasupra. Se apleaca peste el. 4. Pe deasupra; dincolo de... Sare peste gard. II. (Introduce complemente circumstantiale de timp) 1. (În legatura cu substantive însotite de numerale, adverbe sau pronume si adjective nehotarâte) Dupa... Peste un ceas. 2. (În legatura cu substantive care exprima notiuni de timp durative) În timpul, în cursul. Peste zi lucreaza. 3. Mai mult decât... A întârziat peste doua ceasuri. III. (Introduce complemente circumstatiale de mod) 1. (Asezat între doua cuvinte identice, exprima ideea de superlativ) Pune întrebari peste întrebari. 2. (În legatura cu numerale, arata depasirea unei cantitati) Mai mult decât. Peste o mie de oameni. ♢ Loc. adv. Peste puterea (sau puterile) cuiva = depasind puterile, posibilitatile cuiva, foarte greu. IV. (Introduce complemente indirecte) Asupra. S-a facut stapâna peste toate. – Pre (= pe) + spre.
plasa, PLASÁ, plasez, vb. I. 1. Tranz. A investi bani, valori etc.; a aloca. ♦ A vinde marfuri, bunuri; a distribui, a repartiza (în schimbul unei sume de bani). 2. Tranz. A spune o vorba la timpul sau la locul potrivit (în cursul unei discutii). 3. Tranz. si refl. A (se) aseza, a (se) situa într-un anumit loc, spatiu etc. ♦ Tranz. A procura cuiva o slujba, o situatie (buna). ♦ Refl. A se situa pe o pozitie; a lua atitudine. 4. Tranz. (Sport) A trimite, a îndrepta mingea catre un punct determinat. – Din fr. placer.
plasament, PLASAMÉNT, plasamente, s.n. 1. Investire a unei sume de bani într-o întreprindere, într-o afacere etc., cu scopul de a obtine un câstig; plasare. 2. Faptul de a gasi, de a procura cuiva o slujba, un post; postul, serviciul, slujba, locul în care cineva este plasat. 3. (Sport) Asezare, situare a unui jucator în locul cel mai potrivit pe teren pentru a face fata cu usurinta si cu eficacitate la actiunile adversarului. – Din fr. placement.
armură, ARMÚRĂ, armuri, s.f. 1. Echipament metalic pentru protectia individuala a unui razboinic din antichitate si din evul mediu. 2. Mod de împletire a firelor de urzeala cu firele de batatura într-o tesatura. 3. Învelis protector al unui cablu electric. 4. Totalitatea semnelor de alteratie asezate la începutul unui portativ, care indica tonalitatea lucrarii muzicale respective; armatura. – Din fr. armure.
sta, STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni si animale) A se opri din mers, a ramâne pe loc; a se întrerupe dintr-o actiune, dintr-o miscare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din functionare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ♢ Expr. Stai ca trag, formula prin care cineva este somat sa ramâna pe loc, sa nu se apropie (altfel riscând sa fie împuscat). A sta tintuit (sau nemiscat) (pe loc) = a nu face nici o miscare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tacea. ♦ (La imperativ, având si valoare de interj.) Opreste! asteapta! ♢ Expr. Stai sa-ti spun (sau sa vezi) = lasa-ma sa-ti spun, ai rabdare, asteapta. Stai putin (sau un pic, cu binisorul etc.) = ai (putina) rabdare, nu te grabi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A ramâne nemiscat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndeparta de undeva; (despre vehicule) a stationa. ♢ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace si încolo, a nu avea astâmpar. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binisor! = sezi linistit! astâmpara-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) astepti? ce (mai) doresti? Sta ce sta si... = asteapta cât asteapta si... A sta la (sau pe) locul sau = a) a nu pleca, a nu-si parasi locul; b) a pastra masura, a fi modest, rezervat. 3. A ramâne într-un serviciu, într-o slujba, într-o ocupatie. 4. A ramâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zabovi. II. 1. A se afla, a se gasi, a fi într-un anumit loc. ♢ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în fata) = a) a se gasi la mica distanta în fata cuiva, privindu-l, vorbindu-i, asteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a iesi înaintea cuiva (împiedicându-l sa înainteze); b) a împiedica pe cineva sa faca ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de fata = a asista. A sta în fata cuiva = (despre sarcini, greutati etc.) a trebui, a urma sa fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbra = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanta de...; b) a nu interveni, a se tine în rezerva. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coasta) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inima, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanenta amenintare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limba, se zice când cineva este gata sa spuna un lucru pe care n-ar trebui sa-l spuna sau când nu gaseste termenul cautat si are totusi impresia ca e pe punctul de a si-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inima = (despre gânduri, preocupari) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grija, neliniste. A sta (piatra) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovara, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau talpile) = a fi decapitat. 2. A trai, a vietui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua sa fie; a dainui, a se mentine. III. 1. A avea o anumita pozitie sau atitudine, a se tine, a se aseza sau a fi asezat într-un anumit fel. ♢ Loc. vb. A sta gramada (sau roi) = a se îngramadi, a se înghesui, a se îmbulzi. ♢ Expr. A sta piatra (sau teapan, înfipt în pamânt) = a se tine drept si nemiscat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucisate, la brâu, cu bratele încrucisate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nici o masura, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dintii la stele = a rabda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zacea (de boala). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi nelinistit, agitat, nerabdator. Stai jos! formula prin care cineva este invitat sa ia loc. A sta la masa = a lua masa, a mânca. A sta ca o gaina (sau curca) plouata = a arata necajit, fara vlaga, fara chef. A sta în picioare = a nu se da batut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se tine tare pe pozitie, a nu da înapoi. ♢ Loc. vb. A sta împotriva (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotriva = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavaza = a apara pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grija de... ♢ Expr. A sta (de cineva) sa... = a nu lasa (pe cineva) în pace pâna ce nu..., a-i bate (cuiva) capul sa... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ♢ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a tine de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putinta = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafata unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rau) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi asa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rau). 2. (Despre situatii, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rau), a se desfasura. V. (În locutiuni verbale sau în legatura cu alt verb, da acestora un aspect de durata) Stau si-mi aduc aminte. ♢ Expr. si loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorba (sau la taifas, taclale, povesti etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfatui cu cineva; a sta de vorba cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a sovai, a ezita. A sta la îndoiala (sau în cumpana) = a) a ezita înainte de a lua o hotarâre, a sovai; b) a se îndoi de ceva. A sta de paza (sau de straja) sau a sta straja = a pazi. A sta la (sau de) pânda = a pândi. A sta la tocmeala = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propozitie secundara construita cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata sa... Sta sa înceapa ploaia. [Prez. ind. pers. 3 sta, imperf. stateam (reg. steteam) si stam, perf. s. statui (reg. stetei)] – Lat. stare.
plan, PLAN, -Ă, (I) planuri, s.n., (II) plani, -e, adj. I. S.n. 1. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suita ordonata de operatii destinate sa duca la atingerea unui scop; program (de lucru). 2. Distributie metodica a partilor componente ale unei lucrari stiintifice, literare, ale unei expuneri etc. 3. (Geom.) Suprafata care contine în întregime orice dreapta care trece prin doua puncte oarecare ale sale. ♢ Plan de proiectie = plan pe care se obtine imaginea unui corp printr-un procedeu de proiectie oarecare. (Astron.) Plan meridian = plan definit de verticala locului si de axa lumii. 4. Fiecare dintre planurile (I 3), în general verticale, perpendiculare pe directia privirii, în care se gaseste sau pare ca se gaseste un obiect si care reprezinta adâncimea sau departarea în perspectiva; spec. element al filmarii cinematografice, care reprezinta apropierea sau departarea obiectului fata de aparatul de filmat. ♢ Primul (sau întâiul) plan = partea cea mai apropiata de public a unei scene; partea unui tablou care da impresia a fi cea mai apropiata de privitori; fig. primul rând, locul de frunte (al unei serii). ♢ Loc. adv. Pe plan(ul)... = în domeniul...; în ceea ce priveste...; din punct de vedere... ♢ Expr. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe (sau în) prim(ul) plan = a avea (sau a considera ca are) importanta primordiala. A fi (sau a sta, a pune etc.) pe planul al doilea (sau al treilea etc.) = a fi (sau a considera ca este) de importanta secundara, minima. 5. (Cinema) Element al montajului, reprezentând portiunea de pelicula imprimata în timpul unei singure functionari a aparatului de filmat (între o pornire si o oprire). ♦ Delimitare a marimii încadraturii în raport cu marimea omului în cadru prin stabilirea unor termeni conventionali. ♢ Prim plan = plan (I 5) care cuprinde bustul pâna sub umeri. Gros plan = reprezentarea pe pelicula a capului unui personaj. Plan american = plan (I 5) care cuprinde omul încadrat pâna la genunchi. Plan semigeneral = plan (I 5) care încadreaza personajul în toata înaltimea. 6. Suprafata neteda a unui corp; corp care prezinta o astfel de suprafata. ♢ Plan înclinat = dispozitiv simplu de forma unei rampe înclinate, alcatuit dintr-un corp cu o suprafata plana (sau din doua bare paralele) care formeaza un unghi cu planul orizontal si care este folosit pentru a ridica corpuri prin rostogolire sau prin împingere, folosindu-se forte mai mici decât greutatea corpurilor respective. Plan de aripa = suprafata de sustinere a unui avion. 7. Desen tehnic care cuprinde reprezentarea grafica, la o anumita scara, a unui teren, a unei constructii, a unei masini etc. 8. (Reg.) Ogor, parcela. II. Adj. Fara asperitati, neted, drept; care prezinta o suprafata neteda. ♢ Unghi plan = portiune dintr-un plan (I 3) cuprinsa între doua semidrepte (cu aceeasi origine) ale planului. Figura plana = figura care poate fi asezata cu toate punctele pe acelasi plan (I 3). Geometrie plana = ramura a geometriei care studiaza figurile ale caror elemente sunt asezate în acelasi plan (I 3). (Tipogr.) Masina plana = masina care imprima coli separate. – Din fr. plan, lat. planus.
placentaţie, PLACENTÁŢIE, placentatii, s.f. (Bot.) Felul în care sunt asezate ovulele de placenta (2). – Din fr. placentation.
pitoresc, PITORÉSC, -EÁSCĂ, pitoresti, adj. Care, prin asezare, aspect, forma, colorit, este potrivit pentru a deveni subiectul unei picturi; p. ext. care atrage atentia, care impresioneaza prin bogatia coloritului, varietatea formelor, prin originalitate etc.; plin de farmec, impresionant. ♦ (Despre stil si limba) Plastic, bogat în imagini, colorat, viu, expresiv. – Din it. pittoresco, fr. pittoresque.
piramidă, PIRAMÍDĂ, piramide, s.f. 1. Poliedru cu baza poligonala si fetele triunghiulare, care se unesc într-un vârf comun. 2. Monument funerar gigantic de piatra în forma de piramida (1), ridicat pentru faraonii Egiptului antic; p. gener. edificiu arhitectonic monumental în forma de piramida (1). 3. Gramada (mare) de obiecte aranjate în forma de piramida (1). ♦ (Mil.; iesit din uz) Piramida de arme (sau de pusti, de carabine) = grup de pusti sau de alte arme de foc asezate cu talpa patului pe pamânt si sprijinite una de alta la vârful tevii. ♦ Figura de gimnastica executata de mai multe persoane, care se asaza în rânduri suprapuse tot mai înguste pe masura ce se apropie de vârf, în forma de piramida (1); ansamblu de persoane astfel asezate. 4. Sistem de sustinere a vitei de vie portaltoi, alcatuit dintr-un stâlp înalt din vârful caruia pornesc 6-8 sârme fixate cu câte un tarus lânga fiecare butuc de vita. 5. (Anat.; în sintagma) Piramida bulbara = fiecare dintre proeminentele cordoanelor anterioare ale maduvei spinarii, la nivelul bulbului rahidian. – Din ngr. piramís, -ídos, lat. pyramis, -idis, fr. pyramide.
pop, POP1, popi, s.m. 1. Stâlp, bârna, par, prajina etc. având diverse întrebuintari, mai ales ca element de sustinere sau de sprijin: a) bucata lunga de lemn, prajina sau par, folosite pentru a sprijini în mod provizoriu un gard, crengile unui pom etc.; proptea, sprijin; b) stâlp sau bârna groasa de lemn cu care se sustine provizoriu sau se consolideaza un zid, un planseu, un acoperis; c) fiecare dintre stâlpii unei prispe sau ai unui pridvor care, având unul dintre capete înfipt în talpa prispei, sustin cu celalalt capat streasina acoperisului; d) (reg.) fiecare dintre stâlpii care, având unul dintre capete înfipt în pamânt, sustin un gard sau o poarta. ♦ Betisor asezat în cutia de rezonanta a unor instrumente cu coarde. 2. (Reg.) Nume dat mai multor piese, obiecte sau parti ale acestora, asemanatoare ca forma sau ca întrebuintare cu un pop1 (1) ori executate dintr-un pop1. 3. Gramada de snopi sau de manunchi de cânepa ori de alte plante, asezate în picioare ca sa se usuce. [Pl. si: (3, n.) popuri] – Din bg. pop.
popic, POPÍC, popice, s.n. 1. (La pl.) Joc distractiv la care se folosesc noua bucati de lemn cilindrice, fasonate la strung si asezate într-o anumita ordine, jucatorii urmarind sa rastoarne cât mai multe dintre ele de la distanta, cu o bila mare de lemn aruncata pe un jgheab; (si la sg.) fiecare dintre cele noua piese ale jocului. ♦ (La pl.) Popicarie. 2. Piesa mica de lemn folosita ca proptea în constructia tunelurilor. [Var.: (reg.) popíca s.f.] – Pop1 + suf. -ic.
popula, POPULÁ, populez, vb. I. Tranz. A aduce, a aseza locuitori pe un anumit teritoriu. ♦ A ocupa, a umple cu oameni. ♦ A aduce animale si a le stabili într-o regiune (în care nu se gaseau sau erau prea putine). ♦ (Despre oameni, animale sau plante) A se afla pe un anumit teritoriu, a fi raspândit într-o anumita regiune. – Din lat. populare (cu sensul fr. peupler).
posadă, POSÁDĂ, posade, s.f. 1. (Pop.) Curatura (în padure). ♦ Loc neted pe un deal sau pe un munte unde a existat o asezare omeneasca. ♦ Loc de odihna pentru calatori. 2. (Pop.) Trecatoare (îngusta) în munti. ♦ Obligatie a taranilor dependenti de a face de straja în preajma trecatorilor din munti. 3. (Înv.) Loc întarit în mod natural (care servea ca punct de vama). ♦ Denumire generala a unor dari de vama. 4. Pârghie cu ajutorul careia se regleaza pozitia pietrelor morii în timpul macinatului, pentru a se obtine, dupa voie, o faina mai mare sau mai fina. ♦ P. gener. (Reg.) Moara. – Din scr. posada.
drept, DREPT, DREÁPTĂ, (A, B) drepti, -te, adj. (C) adv., (D) drepturi, s.n. (E) prep. A. Adj. I. 1. Care merge de la un punct la altul fara ocol, fara abatere. ♢ Linie dreapta (si substantivat, f.) = linie care uneste doua puncte din spatiu pe drumul cel mai scurt. Unghi drept = unghi format de doua drepte perpendiculare una pe alta. Prisma dreapta = prisma cu muchiile laterale perpendiculare pe baze. ♦ Fig. (Despre privire) Care este fara ascunzisuri; deschis, direct. ♦ (Despre haine) Care are o croiala simpla, fara cute, clini etc. 2. (Despre lucruri, fiinte, parti ale lor etc.) Care are o pozitie verticala (fata de un punct de reper). Zid, perete drept. Om drept ca lumânarea. ♢ Expr. A se tine drept = a avea o pozitie perfect verticala. (Mil.) A lua (sau a sta, a se tine în) pozitia de drepti = a lua (sau a sta, a se tine în) pozitie perfect verticala, stând nemiscat. (Cu valoare de interjectie) Drepti! formula de comanda militara pentru luarea pozitiei de drepti. (Adverbial) A calca drept = a avea o purtare buna, cinstita. A sta drept = a avea o atitudine de neclintit, a fi dârz, curajos. ♦ (Despre terenuri înclinate, forme de relief sau parti ale lor) Aproape vertical; abrupt, povârnit. ♦ (Despre litere; adesea substantivat, f.) Care are taietura verticala. 3. Care are o pozitie orizontala (fata de un punct de reper); orizontal; plan, neted. Câmpie dreapta. 4. (În sintagma) Complement drept = complement direct, v. direct. II. Fig. 1. (Despre actiuni ale omului sau despre notiuni abstracte) Care este, se face etc. potrivit dreptatii si adevarului; întemeiat, just, cinstit, bun. ♢ Parte dreapta = parte care se cuvine în mod legal fiecaruia la o împarteala. Lupta dreapta = lupta corp la corp, fara arme, fara înselatorii si fara ajutor strain. ♢ Loc. adv. Cu drept cuvânt = pe buna dreptate, în mod întemeiat. ♦ (Adverbial) În conformitate cu dreptatea, just; în conformitate cu adevarul, adevarat; corect. ♢ Expr. Ce-i drept = într-adevar, cu adevarat. Ce-i drept e drept, se spune pentru a recunoaste un adevar incontestabil. Drept ca... = adevarat ca... A spune drept = a spune adevarul; a vorbi deschis, sincer. (Substantivat) La drept (sau la dreptul) vorbind = în realitate, de fapt. 2. (Despre oameni) Care traieste si lucreaza conform dreptatii, adevarului, omeniei, binelui; cinstit, integru, cumsecade. ♦ (În limbajul bisericesc) Cuvios, cucernic. ♢ Expr. (Substantivat) A se odihni cu dreptii = a fi mort. ♢ Compus: (adesea substantivat) drept-credincios = care face parte din Biserica crestina ortodoxa; bun crestin. 3. (Reg.; despre bunuri materiale) Care apartine sau se cuvine cuiva pe temeiul unei legi sau al unei recunoasteri oarecare. 4. (Pop.; despre rude) Care este legat de cineva prin legaturi directe, de sânge; adevarat, bun. B. Adj. (În opozitie cu stâng) 1. (Despre organe ale corpului) Asezat în partea opusa partii corpului omenesc în care se afla inima. ♢ Expr. A fi mâna dreapta a cuiva sau bratul drept al cuiva = a fi cel mai intim, cel mai apropiat colaborator al cuiva; a-i fi cuiva de mare ajutor. ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Mâna dreapta. ♦ (Substantivat, m. sg. art.) Piciorul drept. 2. Care se afla de partea sau în directia mâinii drepte (când cineva sta cu fata în directia în care este orientat un lucru) Aripa dreapta a cladirii. ♢ (Substantivat; în locutiuni) Din dreapta. În dreapta. La (sau spre) dreapta. ♢ Expr. (Substantivat) În dreapta si în stânga sau de-a dreapta si de-a stânga = în ambele parti; în toate partile, pretutindeni. A tine dreapta = a merge pe partea dreapta a unui drum. 3. (Substantivat, f. art.; în viata politica) Grupare politica adepta si sustinatoare a mentinerii ordinii sociale si politice traditionale. ♢ Loc. adj. De dreapta = conservator. C. Adv. 1. (Urmat de determinari locale, indica directia) În linie dreapta, fara ocol; direct. Merge drept la birou. ♢ De-a dreptul = fara a se abate din drum, fara înconjur; în mod direct, nemijlocit; chiar. ♢ Loc. prep. (Substantivat) În dreptul... = în fata..., fata în fata cu... Prin dreptul = prin fata..., pe dinaintea... Din dreptul... = din fata..., de dinaintea... 2. (Urmat de determinari locale, modale sau temporale) Tocmai, exact. A ajuns drept la timp. D. S.n. 1. Totalitatea regulilor si normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un stat. Drept penal. 2. Stiinta sau disciplina care studiaza dreptul (D 1). 3. Putere, prerogativa legal recunoscuta unei persoane de a avea o anumita conduita, de a se bucura de anumite privilegii etc.; drit. ♢ Loc. adv. De drept = conform legii, în mod legitim, firesc. 4. Rasplata, retributie care i se cuvine cuiva pentru prestarea unei munci. E. Prep. 1. (Introduce un complement indirect) În loc de..., în calitate de..., ca. Drept cine ma iei? ♢ Drept care... = prin urmare, în concluzie, deci, asadar. 2. (Reg.; introduce un complement circumstantial de loc) Alaturi de..., lânga; în dreptul... ♢ Expr. A i se pune soarele drept în inima = a i se face foame. 3. (Introduce un complement circumstantial de scop) Pentru, ca. Drept încercare s-a folosit de un cleste. [Var.: (înv. si reg.) dirépt, -eápta adj.] – Lat. directus (cu unele sensuri dupa fr. droit).
posta, POSTÁ, postez, vb. I. Refl. si tranz. A (se) aseza, a (se) instala, a (se) plasa într-un anumit loc, cu scopul de a supraveghea, de a urmari, de a pazi. – Din fr. poster.
posterior, POSTERIÓR, -OÁRĂ, posteriori, -oare, adj. 1. Care vine, urmeaza sau se petrece dupa cineva sau ceva; ulterior. ♦ (Adverbial) Mai târziu. 2. Care se afla sau este asezat în partea dindarat, de dinapoi. ♦ (Despre sunete, în special despre vocale) Al carui punct de articulatie este situat în partea de dinapoi a cavitatii bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. postérieur, lat. posterior.
poştă, PÓSTĂ1, poste, s.f. I. 1. Institutie publica care asigura primirea, transportul si distribuirea scrisorilor, a telegramelor, a mandatelor postale si a coletelor; local în care se afla aceasta institutie. ♢ Loc. adj. De posta = postal. 2. Corespondenta primita, expediata sau distribuita în aceeasi zi sau într-o perioada data. ♢ Posta redactiei = rubrica într-o revista sau într-un ziar, în care se publica raspunsuri la scrisorile si la întrebarile cititorilor. ♢ Expr. Cu prima posta sau cu posta viitoare (sau urmatoare) = cu prima corespondenta care urmeaza sa vina sau sa plece. (Fam.) A duce (sau a purta, a umbla cu) posta = a colporta stiri, aprecieri, pareri, zvonuri de la o persoana la alta, a umbla cu vorbe, a face intrigi. ♦ Factor postal. 3. Serviciu de transport pentru calatori (si corespondenta), cu diligenta, folosit înainte de introducerea cailor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligenta, postalion. ♦ Loc de popas, han asezat pe parcursul unui drum, unde calatorii care foloseau posta1 (3) gaseau vehicule de transport în comun sau cai de schimb. ♢ Cal de posta = cal destinat exclusiv serviciului de transport. ♢ Expr. A fi sau a ajunge cal de posta = a fi foarte solicitat, a alerga de colo pâna colo. 4. Unitate de masura a distantelor folosita în trecut, egala cu aproximativ 20 km; p. gener. (fam.) distanta (mare) nedeterminata. ♢ Expr. (Cale) de-o posta = distanta (relativ) mare. II. (Pop.) Bucata de hârtie unsa cu grasime, care se lipeste de talpa unui om adormit si care apoi se aprinde pentru a-l speria. ♢ Posta merge = numele unui joc de copii. III. Echipa de hamali pentru încarcarea vapoarelor acostate la chei. [Var.: (înv.) pósta, (reg.) póstie s.f.] – Din rus. počta.
potrivi, POTRIVÍ, potrivesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A avea sau a face sa aiba însusiri comune cu cineva sau cu ceva, a fi sau a face sa fie la fel; a fi sau a pune pe acelasi plan. ♦ A (se) compara. 2. Tranz. A aseza ceva la locul nimerit; a aranja într-un anumit fel, a face sa stea asa cum trebuie. ♦ A împodobi, a dichisi. 3. Tranz. A pune de acord, a face sa corespunda, sa fie la fel cu altceva, a adapta, a da dupa... ♦ (Pop.) A acorda un instrument muzical. ♦ A doza atât cât trebuie (pentru a fi bun). A potrivi o mâncare din sare. 4. Tranz. A da forma dorita, necesara etc.; a fasona. ♦ Fig. A ticlui; a improviza. Potrivise pe hârtie câteva poezii. 5. Refl. si tranz. A fi sau a face pe masura cuiva, a-i veni sau a face sa vina bine. Haina i se potriveste. ♦ Refl. A fi în concordanta, a se armoniza. ♢ Expr. A se potrivi ca nuca-n perete (sau ca musca-n lapte) = a fi nepotrivit, a fi deplasat. 6. Tranz. A face în asa fel încât...; a calcula, a chibzui, a cumpani. 7. Refl. (Pop. si fam.) A da cuiva ascultare, a-i face pe voie; a consimti. 8. Refl. (Înv. si pop.) A se împotrivi. – Din potriva.
potrivit, POTRIVÍT1 s.n. Potrivire; aranjare, asezare. – V. potrivi.
potrivit, POTRIVÍT2, -Ă, potriviti, -te, adj. 1. Care are însusiri comune cu altcineva sau cu altceva, care se armonizeaza cu cineva sau cu ceva; asemenea. 2. Corespunzator (scopului urmarit), adecvat, nimerit. ♦ (Adverbial) Conform cu..., în concordanta cu..., în raport cu... ♦ Bine ales; indicat. 3. Aranjat, asezat; întocmit, mestesugit. ♢ Cheie potrivita = cheie de care se serveste cineva pentru a deschide broasca unei usi, a unei cutii etc. straine; cheie falsa. 4. Moderat, temperat; de mijloc; acceptabil. La o departare potrivita. – V. potrivi.
poziţie, POZÍŢIE, pozitii, s.f. 1. Loc pe care îl ocupa cineva sau ceva (în raport cu altcineva sau cu altceva); fel, mod în care este asezat cineva sau ceva (în spatiu); p. ext. peisaj din natura. ♦ Loc pe care îl ocupa o nota sau o cheie pe portativ; loc unde se ating cu degetele coardele unui instrument muzical. ♦ (Lingv.) Loc pe care îl ocupa un sunet sau un grup de sunete într-un cuvânt. ♦ Loc, punct din care cineva sau ceva este sau poate fi privit; unghi. ♦ Raport, relatie existenta între doua fiinte, obiecte, fenomene. ♦ Fiecare dintre operatiile înscrise într-un cont contabil; loc pe care îl ocupa aceste operatii. 2. Teren, loc pe care sunt asezate trupele pe front sau vasele de razboi pe mare si folosit ca baza de atac sau de aparare. ♢ Expr. A lua pozitie = a) a se instala într-un loc considerat potrivit din punct de vedere strategic; b) a-si exprima cu fermitate parerea într-o problema data. A sta (sau a ramâne, a se mentine) pe pozitie = a-si mentine parerile, hotarârile. A se gasi pe pozitii opuse (sau pe aceeasi pozitie etc.) = a fi de pareri contrare (sau de aceeasi parere). 3. Atitudine, tinuta. ♦ Spec. Atitudine de nemiscare a corpului (reglementara în armata, în sport etc.). ♦ Fig. Mod în care cineva reactioneaza, se comporta etc. într-o împrejurare data. 4. (Fam.; despre femei; în expr.) A fi în pozitie – a fi gravida. 5. Conditie, situatie, stare în care se gasesc cineva sau ceva. ♦ Spec. Situatie (înalta) pe care o detine cineva în viata sociala, politica; rang. [Var.: (înv.) pozitiúne s.f.] – Din fr. position, lat. positio, -onis, germ. Position.
poziţiona, POZIŢIONÁ, pozitionez, vb. I. Tranz. 1. A aseza într-o anumita pozitie. 2. A indica coordonatele geografice ale unei (acro)nave, amplasamentul exact al unei masini, al unor unitati militare etc. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. positionner.
prag, PRAG, praguri, s.f. 1. Partea de jos, orizontala, a unui toc de usa sau a unei porti, putin mai ridicata de la pamânt, peste care se trece la intrare si iesire. ♢ Expr. A calca (sau a trece, a pasi) pragul (casei) = a) a iesi din casa; b) a intra în casa cuiva, a vizita pe cineva. A se pune prag = a se aseza în calea cuiva; a se împotrivi, a se opune actiunilor cuiva. A pune piciorul în prag = a se opune cu dârzenie la ceva, a avea o atitudine intransigenta, a soma pe cineva sa faca ceva. ♦ Mica ridicatura special amenajata pe terenul de sport, pentru a marca limita de la care se efectueaza sariturile atletice. ♦ Partea de sus, orizontala, a tocului usii. ♢ Expr. A da (sau a se lovi, a se izbi) cu capul de pragul de sus = a se convinge de unele adevaruri în urma unei triste experiente. ♦ Fig. Treapta sociala, rang. 2. Usa, poarta; p. ext. casa, locuinta; camin, familie. ♢ Expr. Din prag în prag = din casa în casa. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a hoinari, a colinda. ♦ Portiune de teren din fata usii de la iesirea dintr-o casa. ♦ (Rar) Temelie. 3. Fig. Început al unei situatii noi, limita care desparte doua situatii, perioade etc. diferite. În pragul verii. 4. Ridicatura naturala a fundului albiei unei ape curgatoare; banc de depuneri format de materialele transportate de apa; treapta mai înalta pe fundul unui bazin oceanic sau marin. ♦ Ridicatura de teren în forma de prag (1); treapta de stânca greu de trecut. ♦ Perete de piatra, stânca peste care trece o apa, formând o cascada. 5. Proeminenta în forma de treapta pe suprafata unei piese de lemn, care intra într-o scobitura facuta în alta piesa îmbinata cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor doua piese una fata de alta. ♦ P. gener. Proeminenta în forma de treapta executata sau formata (în urma uzurii) pe suprafata unei piese. 6. (Fiz.) Valoarea maxima sau minima a unei marimi caracteristice unui fenomen dat, deasupra sau dedesubtul careia fenomenul nu se mai poate petrece. ♦ (Med.) Valoare minima a unui factor necesara pentru a determina aparitia unui fenomen fiziologic sau patologic. ♢ Prag de excitabilitate = intensitatea minima a unui excitant capabila sa provoace o stare de excitatie într-o celula sau într-un complex de celule nervoase. Prag senzorial absolut = marime minima a unui excitant, necesara pentru a provoca o senzatie abia perceptibila. 7. Bucatica de lemn (de abanos) sau de os de elefant care se fizeaxa perpendicular pe capatul superior al corpului unor instrumente muzicale si pe care se sprijina coardele. – Din sl. pragŭ.
prefiltru, PREFÍLTRU, prefiltre, s.n. Filtru cu strat filtrant de nisip cu granule mai mari, asezat înaintea filtrului principal al instalatiei de tratare a apei, pentru a reduce încarcarea acesteia. – Pre1- + filtru.
prefloraţie, PREFLORÁŢIE, prefloratii, s.f. Mod de asezare a partilor componente ale unei flori în mugurul floral. – Dupa fr. préfloraison.
punct, PUNCT, puncte, s.n. I. 1. Semn grafic mic si rotund, asemanator cu o întepatura de ac, folosit ca semn de punctuatie, pentru a indica pauze între propozitii sau fraze independente, pentru prescurtarea unui cuvânt sau care se pune deasupra literelor "i", "j" etc. ♢ Doua puncte = semn de punctuatie constând din doua puncte (I 1) asezate unul deasupra altuia, folosit pentru a arata ca urmeaza o vorbire directa, o enumerare, o explicare sau o concluzie. Punct si virgula = semn de punctuatie constând dintr-un punct (I 1) asezat deasupra unei virgule, folosit pentru a desparti partile componente ale unei perioade. Puncte de suspensie sau puncte-puncte = semn de punctuatie constând din trei (sau mai multe) puncte (I 1) asezate în linie orizontala, folosit pentru a arata o întrerupere în sirul gândirii, al actiunii sau o omisiune dintr-un text reprodus. ♢ Expr. A pune punctul pe i = a preciza ce este esential într-o chestiune, a trage concluzia. ♦ Fig. (Cu valoare de interjectie) Gata! destul! 2. Semn conventional în forma de punct (I 1), care indica pe o harta asezarile omenesti, care marcheaza zarurile, piesele de domino etc. sau care este pus la dreapta unei note muzicale pentru a-i prelungi durata cu înca o jumatate din valoarea ei. 3. Punct (I 1) folosit în matematica, indicând efectuarea unei înmultiri. 4. Fel de a coase, de a broda, de a croseta; model de cusatura, de broderie etc. 5. (În sintagma) Punct tipografic = unitate de masura pentru lungime, folosita în tipografie, 0,376 mm. 6. Ceea ce se vede foarte mic din cauza departarii. ♦ Pata mica, rotunda, detasata pe un fond de alta culoare. 7. (În sintagma) Punct de ochire = locul din tinta în care tragatorul potriveste precis linia de ochire. II. 1. Figura geometrica plana fara nici o dimensiune (reprezentata prin partea comuna a doua linii care se întâlnesc). ♦ Loc determinat pe o lungime, pe o suprafata, în spatiu. ♢ Punct medical (sau sanitar) = serviciu medical organizat în fabrici, uzine, santiere etc. 2. Valoare a unei marimi, mai ales temperatura la care se produce un anumit fenomen. Punct de topire. III. 1. Parte determinata în cadrul unei actiuni, al unei discutii, al unei probleme etc. ♢ Expr. Punct de onoare = lucru, chestiune care angajeaza prestigiul, autoritatea, onoarea cuiva. Punct de plecare (sau de pornire) = a) locul de unde pleaca cineva; b) începutul unei lucrari, al unei actiuni. A fi pe punctul de a... = a fi gata de a..., a fi pregatit sa... Punct de vedere = aspectul sub care cineva priveste o problema sau atitudinea pe care o are fata de ea; mod de a gândi. Din punct de vedere = în privinta..., sub raportul... Din punct în punct sau punct cu punct = amanuntit, detaliat, pe larg. A pune (ceva) la punct = a) a regla (un aparat sau un sistem tehnic) pentru a-l face sa functioneze în conditiile dorite; b) a aranja, a potrivi lucrurile asa cum trebuie, fara a neglija nici un amanunt; a restabili adevarul. A fi pus la punct = a fi aranjat, bine îmbracat. A pune pe cineva la punct = a arata cuiva ce se cuvine si ce nu, a da cuiva o lectie de buna-cuviinta. 2. Moment, stadiu, faza, etapa de dezvoltare. ♢ Loc. adv. Pâna la un (sau la acest) punct = pâna la o anumita limita sau etapa; într-o anumita masura. ♢ Expr. Pâna la ce punct = în ce masura, pâna unde... Punct mort = situatie fara iesire. ♦ (Adverbial) Exact, precis, fix. IV. Unitate de masura luata ca baza de clasificare, în special la sporturi. ♦ Unitate de masura pentru indicarea situatiei participantilor la unele jocuri (zaruri, carti, biliard etc.). ♦ Unitate de masura pentru sporirea sau reducerea cursului valorilor mobiliare negociate prin bursa. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei cartele pentru rationalizarea anumitor produse industriale; tichet detasat dintr-o astfel de cartela. ♢ Loc. adj. si adv. Pe puncte = a) pe baza dreptului conferit de cartela; rationalizat; b) fig. fara a avea pregatirea corespunzatoare functiei pe care o ocupa. – Din lat. punctum (cu unele sensuri dupa fr. point).
pritoci, PRITOCÍ, pritocesc, vb. IV. Tranz. A turna vinul dintr-un butoi în altul, dupa fermentatie, pentru a-l limpezi (prin separarea de drojdia care s-a asezat la fund); p. gener. a turna un lichid dintr-un vas în altul. ♦ A scoate si a turna la loc, de mai multe ori la rând, zeama dintr-un vas cu muraturi, cu varza acra, pentru a dizolva sarea depusa la fund. ♦ Fig. A muta dintr-un loc în altul. – Din bg. pretoča, scr. pretočiti.
prisacă, PRISÁCĂ, prisaci, s.f. Loc unde sunt asezati stupii, unde se cresc albine; totalitatea stupilor aflati pe acest loc; stupina. ♦ (Cu sens colectiv) Albinele dintr-o stupina. – Et. nec.
pretoriu, PRETÓRIU, pretorii, s.n. 1. (La romani) Resedinta pretorului, sala în care pretorul îsi exercita functiile judecatoresti. ♦ Loc dintr-o tabara romana unde era asezat cortul comandantului. 2. (Înv.) Sala de judecata (în incinta unui tribunal); p. gener. tribunal. 3. (În evul mediu, în Ţara Româneasca) Sfat domnesc format din sfetnicii apropiati ai domnului. – Din lat. praetorium, fr. prétoire.
proclitic, PROCLÍTIC, -Ă, proclitici, -ce, adj. (Gram.; despre cuvinte) Care nu are accent propriu si este asezat înaintea altui cuvânt cu care face corp fonetic comun. – Din fr. proclitique.
procliză, PROCLÍZĂ, proclize, s.f. (Gram.) Asezare a unui cuvânt neaccentuat înaintea altui cuvânt, cu care poate face corp fonetic comun. – Din fr. proclise.
loc, LOC, locuri, s.n. I. 1. Punct, portiune determinata în spatiu. ♢ Loc. adv. Din (sau de pe) loc = de acolo de unde este sau se afla cineva, stând nemiscat, fara a se deplasa. În (sau pe) loc = a) pe aceeasi bucata de pamânt, acolo unde se afla cineva sau ceva; b) neclintit; c) imediat, într-o clipa. ♢ Expr. Pe loc repaus = comanda militara indicând iesirea din pozitia de nemiscare a soldatului si adoptarea unei pozitii mai libere. A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se afla în fata unui lucru de neînteles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea. A sta pe loc = a se opri (din mers). La loc = acolo unde era mai înainte, unde statea de obicei. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) inima (sau sufletul) la loc = a i se potoli (cuiva) emotia, a se linisti; a-i trece spaima. A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lectie de buna-cuviinta, a arata cuiva ce se cuvine si ce nu. (Fam.) La loc comanda (sau miscarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispozitii (sau asupra unei miscari gresite). La un loc = împreuna, laolalta. Pâna într-un (sau la un) loc = pâna la un punct sau pâna la un moment; într-o masura oarecare. În (sau peste) tot locul = pretutindeni. Din loc în loc (sau dintr-un loc într-altul) = a) de colo pâna colo, încoace si încolo; b) din distanta în distanta, ici si colo. Pe unele (sau, rar, une) locuri = ici si colo, pe alocuri. ♢ Expr. A o lua (sau a porni) din loc = a pleca de undeva. A nu-si (mai) afla (sau gasi) locul sau a nu-l (mai) tine (sau încapea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpar sau odihna; a fi nerabdator, nelinistit. A nu (mai) avea loc de cineva = a) a fi incomodat de cineva; b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri. A sta (sau a se tine, a ramâne, a încremeni) tintuit locului (sau pe loc, în loc) = a sta neclintit, fara sa se miste. A sta la un loc = a sta linistit, a fi cuminte. A muta din loc = a duce în alta parte. (A merge, a veni, a pleca etc.) la fata locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetari). O palma de loc = o distanta mica. ♦ (Pop.) Bucata de pamânt (cultivabil). ♢ Loc de casa = teren destinat pentru constructie. Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva si destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; tinut; p. ext. tara. ♦ Asezare omeneasca, localitate; regiunea, tara, localitatea în care s-a nascut cineva. ♢ Expr. (A fi) de loc (sau de locul lui ori al ei etc.) din... sau din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se afla cineva. 2. Spatiu ocupat de cineva sau de ceva. ♢ Loc de munca (sau de productie) = parte din suprafata unei unitati economice în care un lucrator sau un grup de lucratori executa anumite operatii în vederea obtinerii productiei, folosind în acest scop utilaj si echipament tehnic corespunzator. Loc de munca = întreprindere sau institutie în care o persoana îsi desfasoara activitatea în mod obisnuit. ♢ Expr. A lua loc = a se aseza. Ia loc! = sezi! A-si face loc = a-si croi un drum, a razbate. A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva. (A fi) la locul lui = (a fi) asa cum se cuvine. 3. Pasaj într-o scrisoare; publicatie în care a aparut un anumit lucru. II. 1. Slujba, post2; functie. 2. Situatie sociala a cuiva; p. gener. situatie. ♢ Loc comun v. comun. ♢ Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situatia cuiva (pentru a-l putea întelege). III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ♢ Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca. A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit. A avea loc = a se întâmpla, a se produce. Din capul locului = de la început. IV. (În expr.) În loc de... sau în locul..., se spune pentru a arata o înlocuire, o substituire. În loc sa... (sau de a...), se spune pentru a arata raportul de opozitie dintre doua idei, doua actiuni etc. – Lat. locus.
lume, LÚME, lumi, s.f. I. 1. Totalitate a celor existente în realitate; univers, cosmos. ♢ Expr. De când (e sau cu) lumea (si pamântul) = de (sau din) totdeauna; vreodata; Cât (e) lumea (si pamântul) = vesnic; (în constructii negative) niciodata, nicaieri. (Reg.) Pâna-i lumea = vesnic; (în constructii negative) niciodata. Nici pentru toata lumea sau pentru nimic în lume = cu nici un pret, cu nici un chip. Ca (doar) nu piere lumea, se spune atunci când vrei sa convingi pe cineva ca un anumit lucru nu e prea greu de facut sau ca nu cere un sacrificiu sau o graba prea mare. Parca toata lumea e (sau ar fi) a lui, se spune despre cineva care este foarte fericit. 2. Ansamblu de corpuri ceresti format din Pamânt si astrii vizibili, constituind un sistem organizat; sistem solar, sistem planetar. 3. Globul pamântesc (cu întreaga lui viata animala si vegetala), pamântul locuit de om. ♢ Lumea veche = pamântul cunoscut înainte de descoperirea Americii (Asia, Europa si Africa). Lumea noua = cele doua Americi si Oceania. Lumea tacerii = universul adâncurilor marine si oceanice. ♢ Expr. În (sau prin) toata lumea (sau lumea toata) = pretutindeni, peste tot. În (sau din) fundul lumii sau (de) peste lume = (de) foarte departe. A se duce (sau a fugi, a pleca) în lume (sau în toata lumea, în lumea larga) = a pleca departe, fara sa se stie unde. A da cuiva drumul în lume = a da cuiva libertatea sa plece. A(-si) lua lumea în cap = a pleca (departe) parasind totul (mai ales din cauza unor suparari mari, a unor necazuri etc.). A umbla prin lume sau a cutreiera lumea = a calatori mult si în locuri diferite, a colinda. A lua lumea de-a lungul (si de-a latul) = a cutreiera toata lumea. A dormi (sau a adormi) ca dus (sau ca dusii) de pe lume = a dormi (sau a adormi) adânc. 4. (Înv. si reg.) Lumina. Lumea ochiului (sau ochilor) = pupila ochiului (sau ochilor). ♢ Expr. (Rar) A iesi la lume = a ajunge la lumina, la loc deschis, la larg. II. 1. Populatia globului pamântesc, omenirea întreaga; umanitatea. ♦ Majoritatea oamenilor. 2. Categorie de oameni, grup social considerat din punctul de vedere al profesiunii, al culturii, al felului de viata etc. si care prezinta trasaturi specifice. Lumea artistilor. 3. Oameni, multime, public; societate, mediu social. ♢ Om de lume = persoana care are experienta vietii în societate, care cunoaste uzantele; persoana dornica de petreceri, exuberanta, vesela. ♢ Loc. adj. Ca lumea = cum trebuie, cum se cuvine. ♢ Expr. (A fi) în rând cu lumea = (a fi) la fel cu ceilalti; (a fi) cu rost, asezat, cu o viata chibzuita. Lume(a) de pe lume sau lumea toata, o lume (toata, întreaga) = multime nenumarata, foarte multi oameni. A purta lumea pe degete = a însela oamenii; a-si bate joc de ei, a fi smecher, abil. A iesi (sau a scoate capul) în lume = a aparea în societate, a lua contact cu oameni si situatii noi, a începe sa frecventeze societatea. A ajunge (sau a fi) de râsul lumii = a ajunge (sau a fi) într-o situatie degradanta; a se face de râs. III. 1. Mediu în care se desfasoara existenta umana; viata, existenta. ♢ Expr. A veni pe lume = a se naste. A se duce (fiecare) în lumea lui = a-si vedea (fiecare) de treburile sale. Nu stie pe ce lume e (sau se afla) = nu stie nimic din ce se întâmpla; e foarte fericit. A-i fi (cuiva) lumea draga = a-i placea (cuiva) sa traiasca; a-i fi foarte placut sa... Când ti-e lumea mai draga = când te simti mai bine; când nici nu te gândesti, când nici nu te astepti. Zi-i lume si te mântuie! = asta e! n-ai ce(-i) face! ♦ Viata laica; viata vesela, libera. ♢ Loc. adj. De lume = care se refera la viata de placeri, la dragoste. 2. (În sintagmele) Lumea alba = (în basme) viata pamânteasca, în care traiesc oamenii. Lumea neagra = (în basme) viata subpamânteana, în care ar trai duhurile rele. Lume de apoi (sau lumea cealalta, ceea lume) = a) (în conceptiile religioase) viata de dincolo de moarte; b) (în basme) regiune imaginata dincolo de acest pamânt, celalalt tarâm. – Lat. lumen.
banda, BANDÁ vb. 1. tr. A înconjura, a inciza în benzi. 2. refl. (despre nave) A se înclina pe un bord din cauza vântului sau a încarcaturii asezate gresit. (din fr. bander)
luntre, LÚNTRE, luntre, s.f. Ambarcatie cu fundul plat si cu prora si pupa înclinate, folosita pe ape fara valuri mari; barca (cu vâsle). ♢ Expr. A se face (sau a se pune, a se aseza) luntre si punte = a încerca pe toate caile si prin toate mijloacele sa obtina sau sa realizeze ceva sau sa împiedice realizarea a ceva. [Pl. si: luntri] – Lat. •lunter, -tris (= linter).
punte, PÚNTE, punti, s.f. 1. Pod îngust (format adesea dintr-o scândura sau dintr-o bârna) asezat peste un sant, peste o râpa sau peste o apa, care poate fi trecut numai cu piciorul. ♢ Expr. Punte de scapare = mijloc de a trece peste o dificultate, de a iesi dintr-un impas. A se face (sau a se pune) luntre si punte v. luntre. ♦ Scândura groasa sau panou îngust asezat pe o schela, pe care circula muncitorii când lucreaza la înaltime. ♢ Punte de comunicatie = placa metalica rabatabila folosita ca legatura între doua vagoane de cale ferata. ♦ Pod suspendat sau mobil care leaga vasele de chei. ♦ Pod suspendat sau mobil la o cetate sau la un castel medieval. 2. Planseu metalic sau de lemn, orizontal, care închide corpul unei nave la partea superioara sau care compartimenteaza nava pe nivele. 3. Dispozitiv de masura a unor marimi electrice format din patru elemente, o sursa de energie si un instrument de masura. 4. Pluta în care se introduce fitilul candelei. 5. (Chim.; sintagma) Punte de hidrogen = legatura de hidrogen. – Lat. pons, -ntis.
pupezele, PUPEZÉLE s.f. pl. Planta erbacee perena din familia leguminoaselor, cu flori la început purpurii si apoi albastre, asezate în raceme (Lathyrus vernus). – Pupaza + suf. -ele.
pune, PÚNE, pun, vb. III. A aseza, a instala, a plasa într-un loc. ♢ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrautati situatia. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) actiunii focului (pentru a fierbe, a gati etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpana, în balanta) = a cumpani, a chibzui (importanta, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotarâre întemeiata. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori sa obtina; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pamânt = a avea o atitudine modesta, plecând privirea; a se rusina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umarul = a-si aduce contributia la o actiune; a contribui. A(-si) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intentia de a..., a planui, a decide. A pune o vorba (buna) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-si însela sotul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discutie. Unde (mai) pui ca... = fara a mai socoti ca...; presupunând, considerând ca... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrautatirea unei situatii grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pamânt. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împusca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rau, uneltind împotriva lui. A(-si) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-si primejdui viata; a fi singur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lânga) cineva = a intra în voie cuiva, a se face placut cuiva (prin adulare, linguseli, spre a obtine avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ♢ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atentia, a aduce la cunostinta. ♦ Refl. A se depune, a se asterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zapada. S-a pus o iarna grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situatie noua neasteptata, a face pe cineva sa ajunga într-o anumita stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A aseza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujba; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai multi. ♢ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujba spre a-si câstiga existenta. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujba. 3. Tranz. si refl. A (se) aseza într-un anumit fel, într-o anumita pozitie. ♢ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în doua (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mânunchi din doua (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agata. 4. Tranz. A face sa stea într-un anumit loc, a aseza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a aseza într-un anumit loc fata de alte obiecte de acelasi fel, a aranja, a situa. ♢ Expr. A pune caii = a înhama. A pune în scena = a regiza, a monta o piesa de teatru. ♦ A planta, a sadi, a semana. 5. Tranz. si refl. A(-si) aseza pe corp obiectele de îmbracaminte necesare; a (se) îmbraca sau a (se) încalta. 6. Tranz. A depune valori banesti (în pastrare, spre fructificare etc.); a investi valori banesti. ♢ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune pret = a oferi un pret mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotriva. Te pui pentru un fleac! ♢ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva sa actioneze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se masura sau a se compara cu cineva. ♢ Expr. (Tranz.). A pune (de) fata sau fata în fata = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tabarî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva sa execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuti. 12. Refl. (Adesea cu determinari introduse prin prep. "pe") A începe o actiune, a se apuca (cu staruinta) de ceva. ♢ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicali pe cineva sau a insista pe lânga cineva. (Reg.) A se pune (cu rugaminti, cu vorbe dulci etc.) pe lânga cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata sa... (Tranz.) A-si pune puterea sau (toate) puterile = a-si da toata silinta, a se stradui. 13. Tranz. (În loc. si expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la proba (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaste valoarea, însusirile). A pune (pe cineva) la cazne = a cazni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebari) = a întreba, a chestiona. A pune stavila = a stavili. A pune în primejdie = a primejdui. A-si pune nadejdea (sau speranta, credinta) în cineva sau ceva = a nadajdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune graba = a se grabi. A pune nume (sau porecla) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidenta = a evidentia, a sublinia, a releva. A pune la îndoiala = a se îndoi. A pune la socoteala = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscalitura = a iscali. A pune ramasag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. si: (reg.) pui] – Lat. ponere.
saca, SACÁ, sacale, s.f. Butoi asezat pe un cadru cu doua sau cu patru roti, cu care în trecut se transporta apa de la fântâna sau de la râu. – Din tc. saka "sacagiu".
şabotă, SABÓTĂ, sabote, s.f. Piesa grea de metal care sustine nicovala la unele ciocane mecanizate, fiind asezata elastic pe fundatia ciocanului. – Din germ. Schabotte.
şarnieră, SARNIÉRĂ, sarniere, s.f. 1. Balama, tâtâna. 2. Dispozitiv format din doua piese care, asezate de o parte si de alta a unui corp cilindric si fixate cu buloane, permit suspendarea întregului ansamblu pe un reazem. 3. (Geol.) Locul de îmbinare între cele doua flancuri ale unei cute anticlinale sau sinclinale. 4. Locul de îmbinare între cele doua valve care formeaza cochilia unui lamelibranhiat. 5. Fâsie de hârtie gumata pe care o folosesc filatelistii pentru a lipi marcile postale în albume. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. charnière.
şedea, SEDEÁ, sed, vb. II. Intranz. 1. A se afla asezat pe ceva; a sta jos. ♢ Expr. A sedea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerabdator si îngrijorat; a fi grabit sa plece. A sedea pe comoara = a fi foarte bogat si zgârcit. 2. A lua loc, a se aseza. ♦ A se opri din mers asezându-se; a poposi. ♦ (De obicei la imperativ sau în constructii negative) A avea astâmpar, a fi linistit. Sezi locului ! 3. A sta, a se gasi, a ramâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumita situatie sau pozitie; a nu se misca din locul sau din pozitia ocupata. ♢ Expr. A sedea la masa = a lua masa, a mânca. A(-i) sedea cuiva ceva la inima = a fi preocupat, stapânit de ceva, a dori ceva foarte mult. A sedea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezenta sa sau cu prea multe insistente. A sedea cu mâinile în sân (sau încrucisate, la brâu, cu bratele încrucisate etc) = a nu face, a nu întreprinde nimic. A sedea strâmb si a judeca (sau a vorbi, a grai) drept = a discuta cu franchete; a recunoaste adevarul. 4. A petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a ramâne, a zabovi (într-un anumit loc). ♦ (Rar; despre obiecte) A se afla asezat sau depozitat într-un loc. 5. A avea locuinta, domiciliul undeva; a locui, a domicilia. 6. (În expr.) A(-i) sedea (cuiva) bine (sau rau, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi asa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat. 7. A se afla într-o anumita situatie (în raport cu ceva sau cu cineva). 8. A nu face nimic, a nu avea nici o ocupatie. Sade toata ziua. – Lat. sedere.
des, DES2, DEÁSĂ, desi, -se, adj. I. 1. (Despre colectivitati sau corpuri compuse din unitati identice) Cu elementele, cu partile componente apropiate, cu intervale foarte mici sau cu foarte putine goluri între parti. ♦ (Despre tesaturi) Ţesut strâns: batut. 2. (Despre partile componente ale unei colectivitati sau unitati) Asezat unul lânga altul sau foarte aproape unul de altul: strâns. 3. (Despre ploaie, ceata, umbra etc.) Compact, dens: de nepatruns. II. 1. Despre întâmplari, fenomene sau actiuni: adesea adverbial) Care se repeta de (mai) multe ori la intervale mici de timp, urmând mereu unul dupa altul: repetat, frecvent. ♦ (Despre miscari care se repeta: adesea adverbial) Repede, iute, grabit. – Lat. densus.
triunghi, TRIÚNGHI, triunghiuri, s.n. 1. Poligon format din trei laturi care se întâlnesc doua câte doua si formeaza trei unghiuri interne. 2. Grup de trei (sau de mai multe) fiinte sau lucruri ale caror puncte de asezare, daca ar fi unite prin linii, ar reprezenta vârfurile unui poligon cu trei laturi. 3. (Muz.) Trianglu. – Tri- + unghi (dupa fr. triangle).
oblon, OBLÓN, obloane, s.n. 1. Dispozitiv format din unul sau din mai multe panouri de metal, de lemn sau de material plastic, asezat în fata sau în spatele unei ferestre, al unei usi sau al unei deschideri si servind pentru protectie sau pentru reglarea luminii care intra în camera respectiva. 2. (Reg.) Deschizatura în forma de fereastra într-un perete, în special în peretele podului; tablie de lemn care închide aceasta deschizatura. 3. (Înv.) Usa la trasura; portiera a unui cupeu. – Et. nec.
oişte, ÓISTE, oisti, s.f. 1. Bara lunga de lemn fixata în crucea carului, a carutei, a trasurii etc., de care se înhama caii (sau se înjuga boii). ♢ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oistea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelatiei Carul-Mare, alcatuita din trei stele asezate în prelungirea careului care seamana cu un car. 2. Parte componenta a morii de vânt, cu ajutorul careia aceasta se întoarce în bataia vântului. [Pr.: o-is-] – Din bg. oište.
şirag, SIRÁG, siraguri, s.n. 1. Sir (1). ♢ Loc. adv. În sirag = unul dupa altul. ♦ Grup de soldati asezati în linie de bataie. 2. Multime de margele însirate pe un fir pentru a fi purtate ca podoaba la gât. ♦ Multime de obiecte de acelasi fel, însirate ca margelele pe un fir (de sfoara sau pe o sârma). [Var.: sireág s.n.] – Din magh. sereg "multime, trupa" (cu unele sensuri dupa sir). Cf. pol. s z e r e g.
cosoroabă, COSOROÁBĂ, cosoroabe, s.f. (Reg.) Fiecare dintre bârnele asezate orizontal deasupra peretilor casei în lungul acoperisului, pentru a sustine capriorii. [Var.: costoroába s.f.] – Cf. magh. k o s z o r ú,  k o s z o r ú f a.
omenesc, OMENÉSC, -EÁSCĂ, omenesti, adj. 1. Care apartine omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfatisarii sau firii omului; de om; uman. ♢ (Substantivat, n.) Omenescul unei situatii. ♢ Asezare omeneasca = denumire pentru sat, comuna, oras. 2. Care apartine omului de rând. 3. (Înv. si pop.) Prietenos, binevoitor; blând. ♦ Convenabil, rezonabil. ♦ (Despre limba) Inteligibil, clar. – Om + suf. -esc.
semn, SEMN, semne, s.n. 1. Tot ceea ce arata, ceea ce indica ceva. ♢ Loc. adv. Pe semne = dupa cât se pare, dupa cât se vede; probabil. ♦ Manifestare exterioara a unui fenomen care permite sa se presupuna sau sa se precizeze natura lui. ♢ Expr. (În superstitii) Semn bun (sau rau, prost) = fapt, fenomen caruia i se atribuie însusirea de a prevesti un bine (sau o nenorocire). A avea semne sau a i se face cuiva semn = a avea indicii în legatura cu o întâmplare viitoare. A da semn (sau semne) de viata = a se manifesta, a-si vadi existenta, a face sa se auda noutati despre sine. ♦ Fenomen luminos care apare uneori pe cer, fiind interpretat de superstitiosi ca o prevestire. ♦ Fiecare dintre cele douasprezece constelatii ale zodiacului. ♦ Proba, dovada. ♢ Loc. adv. În (sau ca) semn de (sau ca)... = dând dovada de..., ca proba ca..., ca argument pentru... 2. Gest, miscare care exprima un gând, o intentie, o stare sufleteasca sau sugereaza cuiva o actiune. ♦ (Înv.) Semnal. Semnul de razboi. 3. Nota specifica, trasatura distinctiva dupa care se recunoaste un lucru, o fiinta; semnalment; însemnare facuta pe un lucru sau pe un animal cu scopul de a-l deosebi de celelalte sau de a-l recunoaste. ♦ Pata de alta culoare decât restul trupului pe care o au unele animale. 4. Obiect asezat într-un loc sau într-un anumit fel pentru a marca sau a desparti ceva; indicator. ♢ Semn de hotar (sau, în trecut, de mosie) = piatra, stâlp etc. care marcheaza un hotar sau linia de demarcatie a unui teren; p. ext. hotar. ♦ Însemnare facuta spre a nu uita ceva. ♢ Semn de carte = fâsie îngusta de matase, de carton, de piele etc. (special lucrata) care se pune între paginile unei carti pentru a indica pagina la care s-a întrerupt lectura. ♦ Loc marcat, tinta pentru tras cu arma. 5. Ceea ce se vede undeva sau pe ceva dupa o atingere sau apasare; urma, pata. ♦ Urma, cicatrice ramasa pe piele dupa o boala, o lovire, o rana etc. 6. Unitatea dintre un sens si o indicatie grafica. ♢ Semne grafice = totalitatea literelor, cifrelor, semnelor de punctuatie folosite în scriere. Semne de punctuatie = semne grafice (punct, virgula, doua puncte etc.) întrebuintate pentru a desparti, în scris, partile unei propozitii sau ale unei fraze sau propozitiile si frazele între ele. Semnele citarii = ghilimele. Semne matematice = semne care servesc la indicarea operatiunilor matematice. Semne conventionale = figuri simbolice întrebuintate pentru a marca diferite notari pe harti, planse etc. Semn diacritic = semn adaugat unei litere, deasupra ei, dedesubt sau lateral, pentru a reda un sunet diferit de cel notat prin litera respectiva. Semn lingvistic = unitatea dintre un sens si un complex sonor. Semn moale = litera care indica, în scrierea limbii ruse, caracterul palatal al consoanei precedente. Semn tare = litera care indica, în scrierea limbii ruse, caracterul dur al consoanei precedente. Semn monetar = tot ceea ce se imprima sau se graveaza pe o moneda; p. ext. moneda. 7. Simbol, emblema. ♢ Expr. Sub semnul (cuiva sau a ceva) = sub egida, sub auspiciile (cuiva sau a ceva). 8. Tot ceea ce evoca o persoana, un lucru sau un fapt; amintire. – Lat. signum.
ştachetă, STACHÉTĂ, stachete, s.f. 1. (Reg.) Uluca, leat. 2. Bara subtire, asezata transversal, confectionata din lemn, metal sau material plastic, peste care trebuie sa sara sportivii la întreceri sau la exercitii de atletism, fara sa o atinga. [Var.: stachéta s.f., stachéte s.m.] – Din germ. Staket.
nod, NOD, noduri, s.n. 1. Loc în care se leaga doua fire, doua sfori, doua fâsii de pânza etc. ca sa se tina strâns împreuna; loc în lungul sau la capatul unui fir, al unei sfori, al unei fâsii de pânza etc. unde s-a facut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete si s-a strâns tare; legatura obtinuta astfel. ♢ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ♢ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersectie a doua sau a mai multor cai de comunicatie având directii diferite. ♢ Nod de cale ferata = punct de intersectie a cel putin trei linii principale de cale ferata, prevazut cu instalatii speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încarcarea si descarcarea marfurilor, deservirea calatorilor etc. ♦ Loc de legatura, de întretaiere, de întâlnire a doua sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei constructii etc. 2. Proeminenta pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep sa creasca crengile pe tulpina sau frunzele pe lujer. ♢ Expr. A cauta (sau a gasi) (cuiva) nod în papura = a cauta sau a gasi cu orice pret greseli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovati pe nedrept. ♦ Portiune mica, rotunda, compacta, foarte tare dintr-o bucata de lemn, într-o scândura reprezentând locul de ramificatie a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locala de material în masa unui corp, cu o structura mai compacta sau de culoare diferita fata de rest. 3. (Înv. si pop.) Articulatie, încheietura (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = marul lui Adam. Nod vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator si a carui lezare are ca urmare moartea imediata prin oprirea respiratiei. 5. Umflatura, tumoare, nodozitate, gâlca rezultata dintr-o stare patologica. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeasi ramura a curbei se intersecteaza pe ea însasi. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispusi atomii, moleculele unei retele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde stationare în care amplitudinea oscilatiei are mereu o valoare nula. 8. Fiecare dintre cele doua puncte în care orbita unui astru intersecteaza planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite fata de împrejurimi. ♢ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a carui suprafata sunt asezate o centrala hidroelectrica si constructiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzatie de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emotie sau de o enervare puternica. ♢ Expr. A înghiti (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amaraciune o durere, o umilinta (fara a putea spune nimic); b) a mânca în sila, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esential de care depinde solutionarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsa pentru solutionarea unei probleme. Nod gordian = problema foarte grea sau cu neputinta de rezolvat. ♢ Expr. A taia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situatii careia nu i se poate gasi o solutie. ♦ Moment culminant în desfasurarea actiunii unei opere literare. 12. Unitate de masura pentru viteza navelor, egala cu viteza unei nave care se deplaseaza cu o mila marina (1852 m) pe ora. – Lat. nodus.
iris, ÍRIS I. s. n. 1. curcubeu, spectru solar. 2. membrana colorata circulara a ochiului, asezata între cornee si partea anterioara a cristalinului, strabatuta de pupila. 3. diafragma a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. II. s. m. planta erbacee perena cu frunze lungi si cu flori mari, violete, albe sau galbene; stânjenel. (< fr., lat. iris)
vergă, VÉRGĂ, vergi, s.f. Bara (de lemn sau de metal) asezata perpendicular pe catargul unei corabii, folosita la sustinerea unor vele. – Din fr. vergue, it. verga.
verif, VERÍF s.n. (În loc. adj. si adv.; în legatura cu felul de a aseza, a îndoi sau a croi o stofa) În verif = (asezat) în diagonala, piezis. – Din bg. verev.
odaie, ODÁIE, odai, s.f. 1. (Pop.) Camera, încapere. ♦ (Înv.) Locuinta, apartament, casa. 2. (Înv. si reg.) Asezare gospodareasca izolata de sat; ferma mica, târla de vite etc. 3. Coliba servind de adapost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; otac. [Pr.: -da-ie] – Din tc. oda, bg. odaia.
vermis, VÉRMIS s.n. Parte mediana a cerebelului, asezata între cele doua emisfere ale acestuia. – Din fr. vermis.
ochelari, OCHELÁRI s.m. pl. Dispozitiv optic medical sau de protectie format din doua lentile (fixate într-o rama), care se pune la ochi (sprijinit pe radacina nasului) cu scopul de a corecta un defect de vedere, de a apara ochii de praf, de o lumina prea puternica etc. ♦ P. ext. Dispozitiv format din doua bucati de piele prinse de curelele laterale ale capetelei si asezate în dreptul ochilor cailor pentru a-i împiedica sa vada lateral. ♢ Expr. A avea ochelari de cal, se spune despre persoane marginite, care vad lucrurile printr-o prisma prea îngusta. – Din ochi1 (dupa lat. ocularis).
verticil, VERTICÍL, verticile, s.n. Mod de asezare a florilor, a frunzelor sau a ramurilor în forma de cerc, la acelasi nivel, în jurul unei axe. – Din fr. verticille, lat. verticillus.
verticilat, VERTICILÁT, -Ă, verticilati, -te, adj. Asezat în forma de verticil. – Din fr. verticillé.
şvab, SVAB2, -Ă, svabi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Nume generic dat colonistilor germani, francezi, italieni, spanioli si bulgari asezati succesiv în unele regiuni din Banat si Transilvania, prin sec. XVIII; persoana care face parte dintre urmasii acestor colonisti. 2. Adj. Care apartine svabilor2 (1), privitor la svabi2. – Din germ. Schwabe.
orizontaliza, ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A aseza ceva în pozitie orizontala. – Orizontal + suf. -iza.
orizontalitate, ORIZONTALITÁTE s.f. Însusirea de a fi orizontal; pozitie, asezare sau directie orizontala. – Din fr. horizontalité.
opri, OPRÍ, opresc, vb. IV. 1. Tranz. A întrerupe (brusc) o miscare, o actiune, un proces, un fenomen în desfasurare, a face sa înceteze, sa stea pe loc; a stavili, a curma. ♦ Refl. A conteni, a înceta, a stagna. 2. Intranz. si refl. A sta pe loc; p. ext. a întârzia, a poposi, a zabovi. ♦ Tranz. A întrerupe din mers o fiinta, un vehicul; a face sa stea pe loc. ♢ Expr. A opri calea (cuiva) sau a-i fi oprita calea = a sta în calea cuiva; a împiedica pe cineva (din drum). ♦ Tranz. A retine (prin rugaminti) pe cineva undeva, a-l determina sa ramâna. ♦ Tranz. A retine cu forta, a sechestra; a aresta. 3. Tranz. A retine pentru sine, a pune deoparte, a-si însusi un obiect, o valoare etc. ♦ A rezerva, a retine (pentru mai târziu) locuri, bilete etc. 4. Refl. A se aseza (temporar), a se stabili, a se fixa undeva. ♦ A-si îndrepta ochii, privirea, atentia etc. asupra unui lucru, asupra unei probleme etc.; a se concentra asupra unui punct, asupra unei chestiuni etc. care merita atentie; a insista. 5. Tranz. A împiedica de la o actiune, a nu îngadui, a nu permite; a interzice. ♦ Refl. A se stapâni, a se înfrâna, a se abtine de la ceva. [Imper. sg. si: (reg.) opreá] – Din sl. oprĕti.
dura, DURÁ2, durez, vb. I.Tranz. 1. A construi, a zidi, a cladi. ♦ A aseza un stog, o claie etc. 2. A face, a confectiona, a alcatui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.
orfelinat, ORFELINÁT, orfelinate, s.n. Asezamânt, institutie de caritate pentru cresterea copiilor orfani. – Din fr. orphelinat.
fermoar, FERMOÁR, fermoare, s.n. Dispozitiv pentru încheiat obiecte de îmbracaminte, genti, serviete etc., format din doua siruri de lame (fixate pe o suvita de pânza, de piele etc.) asezate fata în fata si care se îmbuca reciproc cu ajutorul unei mici piese, facute sa lunece între ele. ♦ Închizator de os, de metal etc. la un colier, la un album etc. – Din fr. fermoir.
cruci, CRUCÍ, crucesc, vb. IV. 1. Refl. A se mira foarte tare de un lucru neobisnuit; a se minuna (si a-si face semnul crucii); a se încruci. 2. Tranz. (Rar) A aseza în forma de cruce; a încrucisa. – Din cruce.
cruce, CRÚCE, cruci, s.f. I. 1. Obiect format din doua bucati de lemn, de piatra, de metale pretioase etc. asezate perpendicular si simetric una peste alta si constituind simbolul credintei crestine. ♢ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstitiosi când aud numele diavolului. 2. Figura sau desen în forma de cruce (I 1), având diferite semnificatii: într-o lista de nume de persoane arata ca posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atesta vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marcheaza o zi de sarbatoare crestina; peste un text indica semnul anularii etc. ♢ Cruce rosie = semn distinctiv al spitalelor, ambulantelor, centrelor de asistenta medicala, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului crestin, care consta dintr-un gest (semnul crucii) facut cu degetele la frunte, la piept si, succesiv, la cei doi umeri. ♢ Expr. A-si face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea crestina: crestinism. 5. Termen care intra în componenta numelui unor decoratii, insigne etc. în forma de cruce (I 1). Crucea "Sfântul Gheorghe". 6. Nume dat la diverse obiecte sau parti ale unor obiecte, dispuse în forma de cruce (I 1). ♢ (Tehn.) Cruce cardanica = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permitând transmiterea miscarii circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. 7. Piesa de otel, fonta, beton etc. pentru legarea a doua conducte în prelungire, din care se despart doua orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrari. ♦ Crucea carutei = bucata de lemn pusa de-a curmezisul peste protap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cereasca unde se afla soarele la amiaza; b) ora 12 ziua. Crucea noptii = miezul noptii. ♢ Loc. adj. si adv. În cruce = (asezat) crucis, încrucisat. ♢ Expr. (Soarele) e cruce amiazazi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazazi = (e) la amiaza, (ne aflam) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Crucis. ♢ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei actiuni, a se pune de-a curmezisul spre a o zadarnici. 8. Instrument de tortura în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare pâna la locul de executie si pe care era apoi pironit cu cuie. ♢ Expr. A-si purta crucea = a îndura o suferinta mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat pâna la rastignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (Pop.: art.) Constelatia lebedei, formata din cinci stele asezate în forma de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie doua sau mai multe drumuri; rascruce, raspântie. ♢ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o statie, venind din directii diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i iesi cuiva cineva în cale, a se încrucisa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neasteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o raspântie; fig. a avea de ales între mai multe solutii; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipa compusa din doi pâna la patru soldati, care erau obligati sa plateasca, în mod solidar, capeteniilor o anumita cota de impozite. 11. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = barbat în toata puterea; barbat bine facut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pamântului = planta erbacee melifera din familia umbeliferelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.
orienta, ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A sti încotro sa se îndrepte pentru a ajunge la destinatie, a recunoaste, a stabili directia, a gasi drumul; p. ext. a gasi calea cea mai buna de urmat într-o anumita împrejurare, atitudinea, solutia cea mai potrivita, a actiona adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumita directie. 2. Tranz. A aseza pe cineva sau ceva într-o anumita pozitie sau directie fata de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se calauzi dupa..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotatie în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.
ordine, ÓRDINE, ordini, s.f. 1. Dispozitie, succesiune regulata cu caracter spatial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, însiruire, rând, rânduire, orânduiala. ♢ Ordine de bataie = dispozitiv de lupta. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor care urmeaza sa fie discutate într-o sedinta, într-o adunare. ♢ Loc. adj. si adv. La ordinea zilei = de actualitate, care face vâlva; important. 2. Asezare a unor obiecte potrivit unor cerinte de ordin practic si estetic, rânduiala; p. ext. conformitate cu o cerinta, cu o norma, cu o disciplina, cu o regula. ♢ Loc. adv. În ordine = asa cum se cuvine; în regula. ♢ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva sa respecte anumite norme (de conduita) încalcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ♢ Expr. (Înv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, orânduire sociala, politica, economica; regim; spec. stabilitate sociala, respectul institutiilor sociale stabilite. ♢ Ordine publica = ordine politica, economica si sociala dintr-un stat, care se asigura printr-un ansamblu de norme si masuri deosebite de la o orânduire sociala la alta si se traduce prin functionarea normala a aparatului de stat, mentinerea linistii cetatenilor si a respectarii drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine.
orb, ORB2, OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simtul vazului, care nu vede (deloc). ♢ Expr. A nimerit orbul Braila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care sovaie sa se duca într-un loc necunoscut de teama ca nu va nimeri. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte pareri, 3. Fig. Care pare sa actioneze fara discernamânt; a carui ratiune e întunecata, tulburata de o pasiune, lipsit de clarviziune; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Care denota lipsa de inteligenta, de reflectie, de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumina; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastra oarba sau geam orb = adâncitura în perete, de forma unei ferestre, facuta cu scop arhitectonic. Soba oarba = motiv ornamental de forma unei sobe; soba care are gura în a doua camera. Dusumea oarba = dusumea de scânduri brute asezate distantat, peste care se monteaza parchetul. Cartus orb = cartus fara proiectil, folosit la exercitii, la parade, la demonstratii etc. Camera oarba = camera fara ferestre, destinata unor scopuri speciale (în fizica, în medicina etc.). Put orb = put de mina care nu are iesire directa la suprafata. – Lat. orbus.
orânduit, ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiti, -te, adj. 1. Pus, asezat într-o anumita ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotarât, destinat. – V. orândui.
orânduire, ORÂNDUÍRE, orânduiri, s.f. Actiunea de a orândui si rezultatul ei. 1. Asezare, grupare într-o anumita ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. si reg.) Hotarâre, dispozitie, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarile "sociala" si "social-economica") Treapta a dezvoltarii istorice a societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestuia si prin suprastructura generata de aceste relatii; formatiune sociala, formatiune social-economica. ♢ Orânduire de stat = organizare politica si teritoriala a statului sub aspectul regimului si al formei de stat, precum si al împartirii administrativ-teritoriale, determinata, în esenta, de caracterul orânduirii sociale. – V. orândui.
fascicul, FASCÍCUL, fascicule, s.n. Grup format din mai multe elemente de acelasi fel, asezate în forma de manunchi. ♢ (Mat.) Fascicul de drepte = totalitatea dreptelor care trec prin acelasi punct fix. ♦ (Fiz.) Manunchi de raze luminoase sau vizuale cu sectiune bine delimitata; ansamblu de particule aflate în miscare ordonata. ♦ (Anat.) Grup de fibre care au aceeasi asezare si aceeasi distributie. ♦ (Bot.) Ţesut conducator format din fibre care strabat în acelasi sens partile unei plante. [Var.: fascícol s.n.] – Din fr. fascicule, lat. fasciculus.
firmă, FÍRMĂ, firme, s.f. 1. Inscriptie executata pe un zid, pe o placa etc., asezata la intrarea unui magazin, a unei întreprinderi etc. si pe care este indicata denumirea, destinatia, caracterul acestora; p. ext. placa, panou cuprinzând aceasta inscriptie (adesea însotita sau încadrata de motive si desene ornamentale, lumini etc.). 2. Denumire conventionala sub care functioneaza o întreprindere. – Din germ. Firma.
opus, OPÚS2, -Ă, opusi, -se, adj. 1. Care este asezat în fata cuiva sau a ceva, în partea dimpotriva; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împaca cu altul; contrar, potrivnic. ♦ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este asezat, într-o figura geometrica, în fata altui unghi sau în fata uneia dintre laturi; (despre laturi) care este asezat în fata altei laturi sau în fata unuia dintre unghiuri. – V. opune.
fişa, FISÁ, fisez, vb. I. Tranz. A extrage pe fise însemnari dintr-o lucrare (stiintifica) scrisa, în vederea documentarii, a elaborarii unei opere etc. ♦ A extrage pe fise datele bibliografice fundamentale privitoare la o carte sau la un periodic, pentru a le aseza în catalogul bibliotecii, a întocmi o bibliografie etc. – Din fisa.
fixa, FIXÁ, fixez, vb. I. Tranz. 1. A aseza ceva (rar pe cineva) într-un loc determinat, astfel încât sa nu mai poata fi miscat, clintit. ♦ A se uita tinta la cineva sau la ceva; a pironi cu privirea. ♦ Refl. A se stabili, a se statornici undeva. 2. A stabili un termen, o ora, un pret etc. anumit; a determina. ♦ Refl. A se hotarî, a se decide. 3. (Chim.) A aduce un corp într-o stare din care sa nu se mai schimbe, a împiedica sa se volatilizeze. 4. A trata cu un reactiv chimic materialele fotografice developate, pentru a le face insensibile la actiunea luminii. 5. A face ca un colorant sa patrunda în structura fibrei textile sau a pieii, astfel încât fibra sau pielea sa nu se mai decoloreze (usor). ♦ A acoperi un desen cu un fixativ. – Din fr. fixer.
opune, OPÚNE, opún, vb. III. 1. Tranz. A pune în fata cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. ♦ Refl. A se împotrivi (rezistând sau facând uz de forta), a pune piedici, a tine piept; a zadarnici. 2. Tranz. A pune fata în fata doua sau mai multe fiinte sau lucruri pentru a scoate în evidenta, prin comparatie, deosebirile dintre ele. 3. Refl. (Despre unghiuri) A fi asezat, într-o figura geometrica, în fata altui unghi sau în fata uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi asezat în fata altei laturi sau în fata unuia dintre unghiuri. [Prez. ind. si: (reg.) opúi] – Din lat. opponere, fr. opposer (dupa pune).
cinchi, CINCHÍ, cinchesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se aseza la pamânt sprijinindu-se pe unul sau pe amândoi genunchii, a sta pe vine, a se ghemui. – Et. nec.
ostreţ, OSTRÉŢ, ostrete, s.n. Fiecare dintre sipcile din care se fac garduri sau diferite îngradituri; vergea de fier; zabrea; p. ext. îngraditura, gard. ♦ Spec. Împletitura, leasa, gard de nuiele sau de trestie, asezat în apa de-a curmezisul unui râu sau al unei balti spre a opri trecerea pestilor si a usura prinderea lor; îngraditura de nuiele fixata în apa pentru închiderea si pastrarea pestilor vii. – Din bg. ostret.
ospătat, OSPĂTÁT s.n. (Rar) Faptul de a (se) ospata; ospatare. ♢ Expr. A se aseza (sau a se pune) pe ospatat = a mânca cu lacomie. – V. ospata.
fundaţie, FUNDÁŢIE, fundatii, s.f. 1. Element sau ansamblu de elemente de constructie care serveste ca suport sau ca baza de sustinere a unei constructii, a unui utilaj, a unei masini etc.; fundament, baza, temelie. ♦ (La pl.) Ramura a tehnicii care se ocupa cu proiectarea si cu executarea fundatiilor. 2. Strat de teren natural pe care se sprijina o constructie cu o baza foarte mare. 3. Institutie cu caracter obstesc careia, pentru realizarea scopurilor sale, i se afecteaza un fond special; asezamânt. ♦ Fond constituit pentru întretinerea unei activitati de interes public. [Var.: fundatiúne s.f.] – Din fr. fondation, lat. fundatio, -onis.
zăvod, ZĂVÓD1 s.n. (asezare) pl. zavoáde
ortodonţie, ORTODONŢÍE s.f. Parte a stomatologiei care asigura asezarea în pozitie normala a dintilor pe arcadele dentare. – Din fr. orthodontie.
furcă, FÚRCĂ, furci, s.f. 1. Unealta agricola formata dintr-o prajina de lemn sau de otel terminata cu doi sau trei dinti (încovoiati), folosita pentru strângerea fânului, claditul sirelor, strângerea gunoiului, a baligarului etc. s Expr. Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, se spune despre lucruri asezate în dezordine, nesortate. ♦ Cantitate de fân cât se poate lua într-o furca (1). 2. (În sintagme) Nume dat unor unelte sau obiecte asemanatoare cu furca (1): a) furca telefonului = partea aparatului de telefon pe care sta receptorul; b) furca pieptului = extremitatea inferioara a sternului, cu cele doua cartilaje costale fixate de el; lingura pieptului, lingurea; c) furca gâtului = extremitatea superioara a sternului, cu cele doua clavicule fixate de el; d) furca putului (sau fântânii) = stâlpul de care se sprijina cumpana; e) furca scrânciobului = stâlpul orizontal de care este fixat scrânciobul; f) furca drumului = raspântie. ♦ (Înv.) Spânzuratoare în forma de furca (1) cu doi dinti. 3. Vergea de lemn la capatul careia se leaga caierul pentru a fi tors. ♢ Expr. A se certa furca = a se certa foarte tare. A da (cuiva) de furca = a face (pe cineva) sa-si bata capul cu chestiuni greu de rezolvat. A avea de furca cu cineva (sau cu ceva) = a avea mult de luptat cu cineva (sau cu ceva), a avea dificultati. (Pop.) A avea stupit la furca = a avea usurinta la vorba, a vorbi mult si cu placere, a avea chef de vorba. 4. Furcarie. 5. Organ al masinii de filat, cu ajutorul caruia se produce torsionarea fibrelor. 6. Fiecare dintre stâlpii grosi de stejar de care se prind cosoroabele si care sustin acoperisul si peretii caselor taranesti din paianta. – Lat. furca.
concasa, CONCASÁ, concasez, vb. I. Tranz. A sfarâma un material solid în bucati mici cu ajutorul concasorului. – Din fr. concasser.
federat, FEDERÁT, federati, s.m. (Mai ales la pl.). 1. Persoana care facea parte din populatiile asezate la granitele Imperiului Roman si care se angaja sa apere aceste granite în schimbul unor avantaje. 2. Membru al garzii nationale în timpul Comunei din Paris. – Din lat. foederatus, fr. fédéré.
lacustru, LACÚSTRU, -Ă, lacustri, -e, adj. Privitor la lacuri1, care traieste sau care creste în lacuri1. ♢ Locuinta (sau asezare etc.) lacustra = locuinta (sau asezare etc.) cladita pe stâlpi la suprafata apei unor lacuri1, specifica în epoca preistorica. – Din fr. lacustre, lat. lacustris.
lambrechin, LAMBRECHÍN, lambrechine, s.n., lambrechini, s.m. 1. S.n. Draperie asezata în partea superioara a unei deschideri (usa, fereastra etc.). 2. S.n. Element decorativ de constructie al corniselor, al balustradelor etc. 3. S.m. Ornament în forma de panglica pe care este scrisa o deviza, care împodobeste un scut sau o stema. – Din fr. lambrequin.
laminaţie, LAMINÁŢIE, laminatii s.f. (Anat.) Asezare a unor elemente anatomice în straturi suprapuse sau concentrice. – Cf. lat. l a m i n a.
landou, LANDÓU, landouri, s.n. 1. Trasura luxoasa cu patru locuri asezate fata în fata si cu capota formata din doua parti mobile. 2. Carucior pentru copiii mici, mare si acoperit. – Din fr. landau.
lupă, LÚPĂ, lupe, s.f. 1. Instrument optic alcatuit dintr-o lentila convergenta sau dintr-un ansamblu convergent de lentile care, fiind asezate în fata unui obiect, dau o imagine marita a acestuia. 2. (În siderurgie) Bucata de otel buretos amestecat cu zgura, obtinuta prin anumite procedee metalurgice. – Din fr. loupe.
circ, CIRC, circuri, s.n. 1. Gen de spectacol care cuprinde numere de gimnastica de acrobatie, prezentare de animale dresate, momente comice bufe etc.; ansamblu artistic care organizeaza astfel de spectacole. 2. Constructie de forma rotunda, cu locurile pentru spectatori asezate în amfiteatru si având la mijloc o arena circulara, unde au loc spectacole de circ (1). ♦ Incinta neacoperita, în forma de amfiteatru, unde se celebrau jocurile publice la romani. 3. Depresiune circulara (cu aspect de amfiteatru) formata prin actiunea de eroziune a unui ghetar, de obicei în regiunile muntoase înalte; caldare. Circ lunar = crater lunar. – Din fr. cirque, lat. circus.
tasa, TASÁ, pers. 3 taseaza, verb. I. Refl. (Despre terenuri) A se aseza în straturi mai compacte, a se îndesa (prin scufundare), a deveni mai putin afânat. – Fr. tasser.
tartar, TARTÁR, tartaruri, s.n. (În mitologia antica) Loc asezat în fundul infernului, în care se presupunea ca erau chinuiti cei care pacatuiau fata de zei: (în credinta crestina) iad, infern. – Slav (v. sl. tartarŭ din gr.).
situaţie, SITUÁŢIE, situatii, s.f. 1. Totalitatea împrejurarilor care determina la un moment dat conditiile de existenta si de dezvoltare ale unei persoane, ale unei colectivitati, ale unei activitati; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. ♢ Expr. A fi la înaltimea situatiei = a corespunde pe deplin unei misiuni încredintate. A te pune în situatia cuiva = a încerca sa întelegi împrejurarile în care se afla altul, pentru a-ti da seama de modul lui de a gândi sau de a actiona. A fi calare (sau stapân) pe situatie = a fi stapân pe împrejurari în momente grele, critice. ♦ Pozitie sociala, materiala sau morala în care se afla cineva. ♢ Expr. A-i face cuiva o situatie = a ajuta pe cineva sa ajunga la o pozitie sociala, materiala si morala buna. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispozitie, stare sufleteasca. 2. Dare de seama, raport, inventar. ♢ Situatia casei = stare de fapt, constatata zilnic sau ocazional, a numerarului si a gestiunii banesti a unei întreprinderi; raport2 asupra rezultatului constatarilor facute cu acest prilej. 3. (Rar) Asezare, pozitie a unui teren, a unei localitati. [Var.: (înv.) situatiune s.f.] – Fr. situation.
situa, SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p.ext. a lua o anumita atitudine fata de o problema data; a activa de pe o anumita pozitie. ♦ Tranz. A aseza într-un anumit loc; a desemna locul cuiva. – Fr. situer.
extern, EXTÉRN, -Ă, externi, -e, adj., s.m si f. I. Adj. Care se afla asezat în afara; din afara, exterior2, strain. ♢ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul de Externe = minister care aplica linia politica a unui stat în problemele privitoare la relatiile internationale. ♦ Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat în afara dreptelor. ♦ (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S.m si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa în afara scolii sau a locului unde învata meseria. 2. Student în medicina care, în urma unui examen, este admis sa faca practica în spital. – Fr. externe (lat. lit. externus).
lăturalnic, LĂTURÁLNIC, -Ă, laturalnici, -ce, adj. Care este asezat, se afla la o parte, la o margine; lateral; colateral; (despre drumuri, strazi etc.) izolat, dosnic; laturas. ♦ Fig. (Rar) Ocolit, tainic, ascuns. ♦ Fig. Incorect, necinstit. – Latura + suf. -alnic.
muta, MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) misca din locul în care se gaseste si a (se) aseza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) stramuta, a (se) transfera. ♢ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) falcile (sau capriorii) = a-i trage (cuiva) o palma cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuinta) în alt loc, a-si schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. si pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, directia. ♦ Expr. A-si muta gândul = a se razgândi, a renunta. 4. (La jocul de sah) A efectua o mutare. – Lat. mutare.
leagăn, LEÁGĂN, leagane, s.n. 1. Pat mic de lemn sau de nuiele împletite (care se poate balansa) pentru copiii mici. ♢ Cântec de leagan = cântec cu care se adorm copiii. ♢ Expr. Din leagan = din frageda copilarie; de la început. 2. Fig. Loc de origine, de bastina. 3. Institutie de stat sau asezamânt filantropic unde sunt crescuti copiii abandonati sau orfani. ♦ (Impr.) Cresa. 4. Scaun sau scândura suspendata cu frânghii, pe care se asaza cineva ca sa se balanseze; p. ext. scrânciob. ♢ Loc. vb. A se da în leagan = a se balansa. – Din legana (derivat regresiv).
ciubotă, CIUBÓTĂ, ciubote, s.f. 1. (Reg.) Cizma; gheata. ♢ Expr. Prost ca o ciubota = foarte prost. ♦ Fig. Om prost. 2. Taxa perceputa în trecut de slujitorii domnesti de la împricinati, când erau obligati sa se deplaseze pâna acasa la acestia. [Var.: ciobóta, cioboáta s.f.] – Din ucr. čoboty.
colţ, COLŢ, (I, II 4) colturi, s.n. (II, III) colti, s.m. I. S.n. 1. Punct unde se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ♢ Coltul gurii = fiecare dintre cele doua extremitati laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de doua strazi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ♢ Expr. Colt cu... = în unghiul format de strazile... 2. Portiune dintr-un obiect sau dintr-un loc cuprinsa între extremitatile reunite ale laturilor lui. ♦ (În publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ♦ Margine, extremitate. ♢ Colt de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucata de pâine (taiata de la o margine). ♦ Portiune dintr-o încapere cuprinsa între extremitatile reunite ale peretilor. ♢ Expr. A da din colt în colt = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a iesi dintr-o încurcatura. A pune (un copil) la colt = a pedepsi un copil, asezându-l într-un ungher al camerei cu fata la perete. 3. Loc îndepartat, retras, dosnic; refugiu, ascunzis. ♢ Expr. În (sau din) toate colturile = în (sau din) toate partile. II. S.m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. si al oamenilor), în special caninul. ♢ Expr. A-si arata coltii = a manifesta o atitudine agresiva, apriga. A (se) lua la colti = a (se) certa, a fi gata de încaierare. A avea colti (sau un colt) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o masea rupta. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi si ascutite ale greblei, furcii sau ale altor instrumente asemanatoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplica cineva pe talpa încaltamintei de iarna ca sa nu alunece pe gheata; tinta. 4. Vârf ascutit si proeminent de stânca, de gheata etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltarii lor, când încoltesc. 6. Compus: coltii-babei = planta erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene si cu fructe tepoase (Tribulus terrestris). III. S.m. 1. Fiecare dintre taieturile de forma aproximativ triunghiulara facute pe marginea unei stofe; dantela împletita în aceasta forma. 2. Suvita de par ondulata trasa pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, scr. kolac.
interpoziţie, INTERPOZÍŢIE s. f. 1. stare a unui lucru asezat între altele. 2. (fig.) interventie a unei autoritati superioare. o (jur.) ~ de persoane = act prin care o personaa apare în locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje. (< fr. interposition, lat. interpositio)
stăvi, STĂVÍ, stavesc. vb. IV. Refl. (Reg.; mai ales în constructii negative). 1. A se aseza, a se stabili într-un loc; a se aciua. 2. A se alege cu ceva, a putea realiza ceva. – Din sl. staviti.
liguri, LIGÚRI s.m. pl. Populatie straveche asezata în nord-vestul Italiei si în sud-estul Frantei si asimilata de celti si de romani. – Din fr. Ligures, it. ligure.
lineal, LINEÁL, lineale, s.n. 1. Instrument metalic de forma unei bare, folosit pentru trasare, masurare sau verificare de dimensiuni. ♦ (Rar) Rigla. 2. Dispozitiv (actionat mecanic sau electric) format din piese paralelipipedice de otel forjat, care serveste la conducerea materialului de laminat la intrarea în unele laminoare. ♦ Bara de otel asezata în lungul unuia dintre valurile presei tipografice pentru a forma jgheabul de cerneala. 3. Dispozitiv al masinii de cusut, care serveste la formarea cusaturilor paralele cu marginea materialului. 4. Element al unei masini de cardat bumbac, folosit la pieptanarea fibrelor scurte de pe toba. [Pr.: -ne-al] – Din germ. Lineal.
lăsa, LĂSÁ, las, vb. I. 1. Tranz. A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strâns. ♢ Expr. A lasa (cuiva) sânge = a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, o cantitate de sânge. Lasa-ma sa te las, se spune despre un om indiferent, lipsit de energie, neglijent, comod. ♦ Spec. A da drumul sa cada; a lepada. ♦ A pune, a depune ceva undeva. 2. Tranz. A permite, a îngadui, a admite, a nu opri; spec. a accepta ca cineva sau ceva sa ramâna într-o anumita stare, într-o anumita situatie, a nu interveni pentru a modifica, a schimba sau a întrerupe ceva. ♢ Expr. A lasa (pe cineva) cu zile sau a-i lasa (cuiva) zilele = a cruta viata cuiva. A lasa (pe cineva) în pace (sau încolo) = a nu deranja pe cineva, a nu-l supara, a-l lasa sa faca ce vrea; a se dezinteresa de cineva. A lasa (pe cineva) în boii (sau în banii, în apele) lui = a nu se amesteca în treburile cuiva, a lasa pe cineva în situatia în care se afla, a nu contraria în planurile, în ideile lui pe cineva. A lasa (pe cineva) în voie = a da cuiva multa libertate sau întreaga libertate. A lasa (pe cineva) rece = a nu impresiona, a-l face sa ramâna indiferent. (Refl.) A (nu) se lasa (mai) pe (sau pre) jos = a (nu) îngadui sa fie întrecut de cineva; a (nu) se stradui sa ajunga pe cineva. A nu se lasa (cu una, cu doua, o data cu capul etc.) = a nu admite sa cedeze, a se împotrivi cu îndârjire. A se lasa pagubas = a renunta la ceva. ♦ Refl. A-si îngadui o anumita tinuta. ♦ A nu face ceva imediat, a amâna; a astepta, a pasui1. 3. Tranz. A se îndeparta de cineva sau de ceva, a parasi (plecând); p. ext. a nu se mai interesa, a nu se mai preocupa de cineva sau de ceva. ♢ Expr. A lasa pe cineva (sau, refl., a se lasa) în (sau pe) seama (sau grija, voia) sau prada cuiva = a (se) da în seama (sau în grija, voia) sau prada cuiva; a (se) încredinta cuiva. Lasa (sau, refl., lasa-te) pe mine (sau pe noi)! = ai încredere în mine (sau în noi)! A lasa (pe cineva sau ceva) la naiba (sau naibii, dracului, focului) = a nu se mai gândi la... ♦ A nesocoti; a omite, a elimina, a trece cu vederea. ♦ Intranz. (La imper., urmat de o propozitie care cuprinde o concesie, o îngaduinta sau o amenintare) Asteapta sa vezi! ♢ Expr. Las' daca = a) desigur ca nu; b) (în legatura cu o negatie) nu mai încape îndoiala ca... Lasa ca... = în afara de faptul ca... ♦ (Despre facultati fizice sau intelectuale ori despre obiecte care se uzeaza prin folosinta) A nu mai ajuta, a nu mai servi pe cineva (decât într-o mica masura). ♦ (Despre dureri) A înceta, a trece. ♦ (Determinat prin "în urma"; adesea fig.) A trece înaintea cuiva sau a ceva; a depasi, a întrece. ♦ Refl. A se dezbara de un obicei rau, de un narav. ♦ Refl. A renunta la o întreprindere proiectata. 4. Tranz. A ceda un bun cuiva; a transmite ceva prin mostenire. ♦ A face sa ramâna, sa persiste, sa se mentina în urma sa; a degaja, a raspândi în urma; a provoca, a pricinui. ♦ A da o porunca, a transmite o dispozitie (în momentul plecarii, la despartire); (despre divinitate) a rândui, a statornici, a hotarî. ♢ Expr. A lasa cu limba de moarte (sau cu juramânt) = a da, în ultimele momente ale vietii, dispozitii care sa fie îndeplinite dupa moarte. 5. Refl. A merge la vale, a coborî o panta. ♦ A se aseza pe ceva venind din zbor. ♦ Fig. (Despre întuneric, ger, caldura etc.) A începe, a se produce, a veni. ♢ Expr. (Tranz.) A lasa sec(ul) = a) a începe zilele de post (al Pastelui); b) a petrece cu ocazia ultimei zile dinaintea postului (Pastelui). 6. Tranz. A da (mai) jos; a coborî, a apleca. ♦ Intranz. A reduce din pret, a vinde mai ieftin; a ieftini. 7. Refl. A se îndoi, a se apleca (sub o povara); a se aseza; a se culca. ♢ Expr. A se lasa greu = a) a apasa cu toata greutatea corpului; b) a consimti cu mare greutate sa faca ceva. – Lat. laxare.
mânea, MÂNEÁ, mân, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a ramâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se aseza, a sta. ♢ Expr. (Parca) i-au mas soarecii în pântece (sau în burta), se spune despre un om care este mereu flamând, caruia îi este mereu foame, care manânca mult, cu lacomie. [Prez. ind. si: mâi; part. mas] – Lat. manere.
lonjeron, LONJERÓN, lonjeroane, s.n. (Tehn.) Grinda longitudinala din metal sau din lemn, asezata în scheletul sau în cadrul unei masini, al unei instalatii, al unui agregat etc. cu scopul de a le face rigide. [Var.: longerón s.n.] – Din fr. longeron.
longitudinal, LONGITUDINÁL, -Ă, longitudinali, -e, adj., s.f. 1. Adj. Care este asezat în directia lungimii, care se întinde de-a lungul. 2. S.f. Nervura metalica aplicata în sens longitudinal (1) pe fundul unei nave, pe bordaje sau sub punte, pentru a întari tablele învelisului. – Din fr. longitudinal.
lom, LOM, lomuri, s.n. Ranga speciala de otel, folosita la lucrarile de asezare a sinelor de cale ferata. – Din rus. lom.
lojă, LÓJĂ, loji, s.f. I. 1. Compartiment cuprinzând un numar redus de locuri pentru spectatori, asezat, alaturi de altele, în jurul incintei unei sali de spectacole. ♢ Loja orchestrei = spatiul dintre scena si primul rând de scaune (într-o sala de spectacol), amenajat sub nivelul scenei si al salii, în care sta orchestra; fosa orchestrei. 2. Mic compartiment sau cabinet la unele cladiri, comunicând cu exteriorul, destinat unor servicii de îndrumare a publicului sau de paza. 3. (În sintagma) Loja masonica = asociatie de francmasoni. II. 1. Cavitate în floarea unei plante, în care se gasesc ovulele sau polenul; cavitate în fructul unei flori, în care se gasesc semintele. ♦ Fiecare dintre cele doua parti ale staminei, care contin polenul. 2. Loc ocupat de un organ sau de alta formatie anatomica. [Pl.si: loje] – Din fr. loge.
locui, LOCUÍ, locuiesc, vb. IV. 1. Intranz. A-si avea domiciliul undeva, a fi stabilit cu locuinta undeva; a sta, a sedea undeva, a domicilia. 2.Tranz. (Înv.) A aseza pe cineva într-un loc; a stabili, a coloniza. – Din magh. lakni (dupa loc).
localitate, LOCALITÁTE, localitati, s.f. Asezare omeneasca formând o unitate administrativa. ♢ Loc adj. si adv. Din localitate = (care este) din satul sau din orasul despre care este vorba. – Din fr. localité.
menhir, MENHÍR, menhire, s.n. Monument megalitic (funerar sau de cult, întâlnit mai ales în provincia Bretagne si în sudul Angliei) de la sfârsitul epocii neolitice, construit dintr-un bloc înalt de piatra necioplita, asezat vertical, izolat sau în grup. – Din fr. menhir.
metamer, METAMÉR, metamere, s.n. 1. Fiecare dintre elementele constitutive ale corpului viermilor anelizi si artropodelor, asemanatoare ca structura si asezate succesiv; segment. 2. Segment primitiv al embrionului. – Din fr. métamère.
conjugat, CONJUGÁT, -Ă, conjugati, -te, adj. Unit, legat împreuna. ♢ (Biol.) Nervi conjugati = nervi care au aceeasi functie. (Fiz.) Focare conjugate = focare astfel asezate încât razele de lumina rasfrânte dintr-unul se unesc în celalalt si invers. Puncte conjugate = oricare dintre punctele unui obiect si punctul corespunzator de pe imaginea obiectului obtinuta cu ajutorul unui sistem optic. (Mat.) Numere conjugate = doua numere complexe care au partile reale egale, iar partile imaginare egale si de semne contrare. Regula conjugata = reunirea a doua sau mai multor reguli de trei simple. – Din fr. conjugué.
cuzinet, CUZINÉT, cuzineti, s.m. 1. Piesa inelara sau din doua bucati semiinelare din metal moale, care îmbraca în interior lagarul si vine în contact direct cu fusul sau axul unei masini. 2. Element de constructie confectionat din beton armat, piatra dura etc. asezat între un bloc de fundatie si un stâlp si având ca scop transmiterea greutatii la blocul de fundatie respectiv. – Din fr. coussinet.
meişor, MEISÓR, meisori, s.m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: a) planta cu radacina târâtoare si florile de culoare verde-deschis sau violeta; mei-paduret (Millium effusum); b) planta cu frunze paroase si flori violacee, alcatuind spice asezate ca niste degete (Panicum sanguinale); c) mei marunt. [Pr.: me-i-] – Mei + suf. -sor.
melasa, MELASÁ, melasez, vb. I. Tranz. A amesteca nutretul cu melasa. – Din melasa.
meleag, MELEÁG, meleaguri, s.n. (De obicei la pl.) Loc. teren (situat în apropierea cuiva), împrejurime, vecinatate; cuprins al unei asezari omenesti, tinut, regiune, loc; tarâm. – Din magh. mellék.
musaca, MUSACÁ, musacale, s.f. Mâncare preparata din carne tocata si felii de patlagele vinete, de cartofi sau de dovlecei, asezate în straturi alternative si coapta în cuptor. – Din tc. musakka.
mic, MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obisnuite; de proportii reduse. ♢ Litera mica = minuscula. Degetul (cel) mic = cel mai subtire si mai scurt dintre degete, asezat lânga inelar. ♢ Loc. adv. În mic = pe scara redusa, fara amploare. ♢ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupa o suprafata redusa. ♦ Cu capacitate redusa, putin încapator; strâmt. ♦ Scurt; marunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vaca) tocata, de fórma unor cârnaciori. condimentati si fripti direct pe gratar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi, prapastii etc.) Putin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subtire. ♦ Îngust. Palarie cu boruri mici. 2. Putin numeros: redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Putin intens; slab, încet, stins2. scazut. 4. (Despre zi, noapte etc.) Care dureaza putin; scurt. 5. De vârsta frageda; nevârstnic; tânar. ♢ (Substantivat) Cei mici = copiii. ♢ Loc. adv. De mic = din copilarie. ♢ Expr. Cu mic, cu mare sau mic si mare = toata lumea. ♦ (Precedat de "cel" sau, .cel mai") Mezin. 6. Fara (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de noblete sufleteasca, de caracter; meschin, josnic. ♢ Expr. Mic la minte = redus, marginit. 8. Care se afla pe o treapta inferioara într-o ierarhie. ♢ Socru mic = tatal miresei; (la pl.) parintii miresei. Soacra mica = mama miresei. – Probabil lat. •miccus.
micafoliu, MICAFÓLIU, micafolii, s.n. Material electroizolant obtinut din foi de mica1 asezate prin lipire pe o banda de hârtie, folosit în constructia masinilor electrice. – Cf. fr. m i c a  e n  f e u i l l e.
conurbaţie, CONURBÁŢIE s.f. Forma complexa de asezare umana formata dintr-un oras cu rol de centru, spre care graviteaza, din punct de vedere economic, administrativ si cultural, o serie de orase învecinate mai mici. – Din fr. conurbation.
miliar, MILIÁR1, -Ă, miliari, -e, adj., s.n. (Stâlp sau piatra) care este asezata din mila2 în mila2 sau, p. ext., din kilometru în kilometru la marginea soselelor si drumurilor principale, pentru a indica distantele. [Pr: -li-ar. – Var.: (înv.) miliáriu s.n.] – Din lat. milliarius, fr. milliaire.
mişca, MISCÁ, misc, vb. I. 1. Intranz., refl. si tranz. A iesi sau a face sa iasa din starea de repaus, de imobilitate; a(-si) schimba locul, pozitia; a (se) clatina. ♢ Expr. (Intranz.; fam.) A misca din urechi = a sugera cuiva ca îi dai un bacsis; a da cuiva un bacsis. ♦ Tranz. si refl. A pune sau a fi în functiune, a face sa functioneze sau a functiona. 2. Refl. si intranz. A porni din loc, a începe sa se deplaseze în spatiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumita societate, a veni în contact cu... 3. Refl. si intranz. A iesi din pasivitate; a actiona; a se stradui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivitati) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a sti sa se descurce. ♦ (Despre actiuni, întreprinderi) A da rezultate.satisfacatoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva sa actioneze; a îndemna, a însufleti. 6. Tranz. A impresiona sufleteste, a emotiona; a înduiosa. – Et. nec.
mişcare, MISCÁRE, miscari, s.f. Actiunea de a (se) misca si rezultatul ei. 1. 1. Iesire din starea de imobilitate, de stabilitate, schimbare a locului, a pozitiei; deplasare a unui obiect sau a unei fiinte. ♢ Miscare seismica = cutremur de pamânt. Miscari tectonice sau miscarile scoartei = deplasari ale scoartei solide care constituie scoarta pamântului, produse de fortele interne sau de gravitatie si care duc la modificarea structurii geologice a scoartei. ♢ Expr. Nici o miscare = liniste! tacere! A (se) pune în miscare = a începe sau a face sa înceapa sa se deplaseze. ♦ Schimbare a pozitiei corpului, a membrelor etc.; exercitii sau parte a unui exercitiu sportiv executate prin schimbarea pozitiei corpului, a membrelor etc.; p. ext. gest. ♢ Expr. (Fam.) În doi timpi si trei miscari = foarte repede. ♦ Fiecare dintre mutarile unei piese la o partida de sah, de tabie etc. ♢ Expr. (Fam.) A prinde (sau a surprinde) miscarea = a întelege repede desfasurarea unei actiuni sau rostul ei ascuns. ♦ Viteza cu care se executa o bucata muzicala sau o parte a ei; tempo. ♦ (Concr.) Parte dintr-o compozitie muzicala de dimensiuni mai mari, executata într-un anumit tempo. 2. Activitate, actiune, fapta. ♢ Loc. adv. In miscare = într-o stare de agitatie, de tulburare, de încordare. ♢ Expr. A (se) pune în miscare = a intra (sau a determina pe cineva sa intre) în actiune; a face sa se agite, sa actioneze. ♦ (Fam.) Plimbare (pe jos). 3. Deplasare în spatiu, înaintare, circulatie; p. ext. animatie, agitatie, forfota. ♦ Serviciu care dirijeaza circulatia trenurilor. ♦ (La pl.) Deplasare organizata, strategica, a unei unitati militare. 4. Schimbare intervenita în repartizarea personalului sau a bunurilor dintr-o unitate; mutare dintr-un post în altul. 5. Actiune sau curent care grupeaza un numar mare de oameni în jurul unei activitati de interes (mai) general, al unei idei sau al unei conceptii. ♦ Actiune (organizata) de masa cu caracter revendicativ; agitatie, revolta, revolutie. 6. Fig. Îndemn, impuls, imbold, pornire. ♦ (Rar) Sentiment, emotie. II. Categorie filozofica înglobând toate schimbarile si procesele care au loc în Univers; p. gener. schimbare, transformare. – V. misca.
moale, MOÁLE, moi, adj. I. 1. Care cedeaza usor la apasare, modificându-si forma; p. ext. afânat, pufos. ♢ Carne moale = carne fara oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât sa nu fie complet coagulat. Lipire moale = operatie de îmbinare, cu ajutorul unui metal strain în stare de fuziune, a doua piese metalice care nu se încalzesc în prealabil. ♢ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trai (ori a se aseza) pe moale = a duce o viata linistita, fara griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ♢ (Pop.) Moalele capului = fontanela; p. ext. crestetul capului. ♦ (Despre gura, buze) Carnos, fraged. ♦ Molesit, flasc; puhav. ♦ Putin consistent; subtire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspat; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspat, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; malaiet. ♦ Flexibil, elastic. 2. (Despre terenuri) Umed, reavan, jilav. 3. (Despre metale si aliaje) Cu duritate mica; care poate fi usor îndoit, zgâriat etc. 4. (Despre fiinte, despre corpul sau despre parti ale corpului lor) Fara rezistenta, fara putere; debil, slab, plapând; gingas, delicat. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlaguit. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de vointa; apatic, indolent; bleg, lenes; cu fire slaba, nehotarâta, influentabila. ♢ Expr. A o lasa (mai) moale = a ceda, a face concesii. II. 1. Cu suprafata neteda, fara asperitati; neted. ♦ Catifelat, matasos; placut la atingere. 2. Necolturos, rotunjit, unduios; p. ext. armonios, delicat. 3. (Despre culori, lumina sau izvoare de lumina, sunete). Lipsit de stridenta, cu intensitate scazuta; domol, potolit; blând. 4. (Fon.; în opozitie cu dur; în sintagmele) Consoana moale = consoana palatalizata. Pozitie moale = pozitia unui sunet urmat de o silaba care contine o vocala palatala. 5. (Despre vreme, atmosfera, anotimpuri reci etc.) Caldut (si umed); p. ext. placut, blând. 6. (Despre fiinte, despre însusiri si manifestari ale lor) Domol; blând, blajin. 7. (Despre miscari) Usor, abia simtit; încet, lent; lipsit de vlaga; slab. ♦ Care se misca încet, lin, domol; (despre fiinte) lipsit de vioiciune, de sprinteneala. – Lat. mollis, -e.
mort, MORT, MOÁRTĂ, morti, -moarte, adj., s.m. si f. I. Adj. 1. (Despre fiinte) Care nu mai traieste, care a murit. ♢ Expr. A se face mort în papusoi sau (substantivat) a face pe mortul în papusoi = a se face ca nu stie nimic, a simula nevinovatia, a face pe prostul. A o lasa moarta (în papusoi) = a lasa o chestiune încurcata, a renunta la ceva. A fi mort fara (sau dupa) cineva sau ceva = a nu putea trai fara cineva sau ceva, a fi îndragostit de cineva sau de ceva; a tine mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boala, de frica etc.).Nici mort sau mort-taiat = (în constructii negative) cu nici un pret, sub nici un motiv, în nici un caz. Mort-copt = cu orice pret, neconditionat, neaparat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se tine) mort dupa... = a) a lupta, a se zbate pentru a obtine ceva; b) a-si manifesta dragostea fata de cineva straduindu-se sa fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limba moarta = limba care a încetat sa fie învatata ca limba materna. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a masinilor, a mijloacelor de transport care apartin unei gospodarii sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsa de activitate a fortelor de munca sau a masinilor; întrerupere neprevazuta a muncii. Unghi mort = loc de pe traiectoria unei arme de foc pe care nu-i poate atinge proiectilul. Punct mort = pozitie a unui mecanism biela-manivela care corespunde momentului când biela si manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a gasi o solutie. Linie moarta = linie de cale ferata care serveste numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moarta = a nu mai juca un rol de seama, a fi înlaturat dintr-un post de raspundere. Fier mort = fier de calitate inferioara. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai functioneaza. 2. (Despre parti ale corpului) Cu functiile vitale pierdute; paralizat, întepenit. ♢ (Pop.) Carne (sau piele) moarta = carne sau piele care se formeaza deasupra ranilor si prin care nu trec ramificatiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, vested. 4. Fig. (Despre lucruri) Fara viata, neînsufletit; nemiscat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viata; linistit. ♦ (Despre culori, nuante) Fara stralucire; sters. II. S.m. si f. Persoana care a murit, defunct, decedat; trupul neînsufletit al unei persoane asezat în cosciug sau înmormântat. ♢ Expr. Mortul de la groapa nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa mortilor = fata morgana, v. morgana. A scula (sau a trezi, a destepta) si morti (sau din morti), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense si stridente. A umbla (sau a merge) ca dupa mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legatura cu verbe ca "a se aduna", "a veni") în numar (foarte) mare. – Lat. mortuus.
movili, MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A aseza gramada, în forma de movila. – V. movila.
movilit, MOVILÍT, -Ă, moviliti, -te, adj. (Reg.) Asezat, cladit în forma de movila. – V. movili.
instituţie, INSTITÚŢIE s. f. 1. forma de organizare a unor raporturi sociale, parte a suprastructurii. 2. organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care desfasoara o anumita activitate. ♢ asezamânt. (< fr. institution, lat. institutio)
institut, INSTITÚT s. n. 1. institutie, asezamânt unde se fac cercetari stiintifice. ♢ institutie de învatamânt superior (cu mai multe facultati). ♢ (în trecut) liceu particular. ♢ local în care functioneaza asemenea institutii. 2. (pl.) opera care cuprinde principiile dreptului roman din perioada împaratului Iustinian. (< fr. institut, lat. institutum)
ridica, RIDICÁ, ridíc, vb. I. I. Tranz. 1. A lua de jos si a duce în sus (sustinând cu forta bratelor, cu spatele etc.); a salta. ♢ Expr. A ridica manusa = a primi o provocare. A ridica paharul (sau cupa, rar, un toast) = a închina în cinstea cuiva. ♦ A duce sau a trage în sus; a înhata. ♦ A desprinde din locul în care a fost pus sau fixat si a trage în sus. ♢ Expr. A ridica armele (împotriva cuiva) = a porni la lupta (împotriva cuiva); a începe un razboi. A ridica ancora = (despre vapoare) a parasi portul, a porni în larg; (despre persoane) a pleca, a porni pe mare. 2. A lua de pe ceva; a îndeparta, a înlatura. ♢ Expr. A ridica (cuiva) o piatra de pe inima = a scapa (pe cineva) de o grija apasatoare, a linisti pe cineva. A-si ridica palaria = a-si scoate palaria în semn de salut, de stima; a saluta. A ridica masa = a strânge masa dupa ce s-a terminat de mâncat. (Refl.) Întinde-te (sau pune-te) masa, ridica-te masa, se spune despre cei ce duc o viata de huzur, de petreceri continue. ♦ A sumete, a sufleca mânecile sau poalele hainei. ♦ Fig. A suspenda, a face sa înceteze, a desfiinta, a anula; a îndeparta. ♢ Expr. A ridica sedinta = a declara o sedinta închisa, terminata. ♦ Fig. A lua cuiva ceva, a lipsi pe cineva de ceva; a rapi, a smulge. ♢ Expr. A ridica (cuiva) viata (sau zilele) = a omorî (pe cineva). 3. A lua si a duce în alt loc, a muta din loc. ♢ Expr. A ridica stâna = a coborî cu turmele si cu toate uneltele pastoresti, toamna, de la munte. ♦ Refl. (Înv.) A se muta. ♦ A strânge de pe jos, a culege. ♦ A încasa o suma de bani. ♦ A lua pe cineva cu forta; a aresta. 4. A aseza în pozitie dreapta un obiect aplecat sau culcat, a-l readuce în pozitie verticala. 5. (În expr.) A ridica un plan = a determina, prin masuratori de distante si unghiuri, pozitia punctelor dintr-o regiune si a le reprezenta pe o harta. II. 1. Refl. (Despre fiinte) A se scula de jos, parasind pozitia de asezat sau de culcat. ♢ Expr. A se ridica în capul oaselor = a se scula si a sta asezat sau în picioare pe locul unde mai înainte fusese culcat. A se ridica în scari = a se înalta în scarile seii. ♦ Tranz. A sustine, a ajuta pe cineva sa se scoale în picioare. ♢ Expr. (Înv.) A ridica din scaun = a lua unui domnitor domnia; a detrona. ♦ (Despre oameni) A se însanatosi, a se pune pe picioare. 2. Refl. (Despre constructii înalte, copaci etc.) A avea o directie verticala, a se îndrepta în sus, a se înalta. 3. Tranz. A misca, a îndrepta în sus bratele, mâinile, capul, sprâncenele etc.; a da o miscare verticala, a duce mai sus. ♢ Expr. A(-si) ridica ochii (sau privirea) = a îndrepta privirea, a se uita spre cineva sau ceva care se afla mai sus; a privi. A(-si) ridica capul = a) a se arata dârz, plin de curaj; p. ext. a se razvrati; b) a-si reveni dintr-o situatie proasta; a se redresa. A-si ridica nasul (sus sau mai sus decât se cuvine) = a fi încrezut, înfumurat; a deveni obraznic. A ridica mâna (sau degetul) = a cere cuvântul. A ridica mâna (sau mâinile) asupra cuiva = a ataca, a lovi (pe cineva). A ridica mâinile (catre cineva) = a) a cere ajutor; b) a se preda. (Intranz.) A ridica (mirat, surprins) din sprâncene = a face ochii mari de mirare, de surpriza; a privi mirat, surprins. A ridica (sau a da) din umeri = a-si arata nedumerirea sau indiferenta fata de ceva sau de cineva. (Refl.) A (i) se ridica parul (maciuca) = a se speria foarte tare. 4. Refl. (Despre pasari) A porni în zbor, a-si lua zborul; a se înalta în vazduh. ♦ (Despre nori, fum, praf etc.) A avea o miscare ascendenta, a se îndrepta în sus. ♦ (Despre astri; p. ext. despre lumina, zori etc.) A se înalta deasupra orizontului, a se sui pe bolta cerului; a rasari, a se ivi. ♦ (Despre ceata, negura etc.) A se împrastia, a se risipi; a disparea. ♦ (Despre obiecte cufundate într-un lichid) A iesi la suprafata. 5. Refl. (Despre sunete) A se auzi clar si puternic; a se raspândi în aer; a rasuna. ♦ Tranz. A face sa se auda, sa rasune cu putere. ♢ Expr. A ridica glasul (sau tonul) = a vorbi tare; cu îndrazneala sau protestând împotriva cuiva; a striga, a tipa; p. ext. a protesta. 6. Tranz. si refl. A (se) urca, a (se) sui (undeva, pe ceva etc.). 7. Refl. (Despre oameni; p. ext. despre popoare, tari, clase sociale etc.) A protesta vehement; a sta împotriva, a se opune; a se razvrati, a se rascula, a porni la lupta. ♢ Expr. (Tranz.) A-i (sau a-si) ridica pe cineva în cap = a proceda astfel încât sa produca nemultumiri, sa-si faca multi dusmani. 8. Tranz. Fig. A pune în miscare, a face sa porneasca o multime, o colectivitate etc.; a mobiliza, a strânge oameni. ♢ Expr. (Înv.) A ridica trupe (sau oaste, ostire) = a recruta oaste, a înrola soldati pentru a porni la lupta. 9. Refl. A se naste, a se isca, a se stârni. ♦ A aparea, a se arata. 10. Tranz. Fig. (Livr.; înv.) A scoate în evidenta, a releva. III. 1. Refl. si tranz. (Despre copii; p. ext. despre pui de animale) A (se) face mare, a creste. ♦ Fig. A (se) dezvolta, a (se) forma. 2. Refl. si tranz. A (se) face mai înalt, a (se) înalta. 3. Tranz. Fig. A duce, a promova la o treapta superioara, a face sa progreseze valori sociale, morale etc., p. ext. oameni. ♢ Expr. A ridica din cenusa (sau din ruine) = a reface, a reconstitui. A ridica moralul (cuiva) = a îmbarbata, a întari (pe cineva). ♦ A pune pe cineva pe o treapta mai înalta din punctul de vedere al respectului, al aprecierii; a înalta în grad, în rang. ♢ Expr. A ridica (pe cineva) în slava (sau în slava cerului) = a lauda foarte tare (pe cineva). (Înv.) A ridica în scaun = a face domn, a înalta pe tronul tarii. ♦ Refl. (Despre oameni) A-si face o situatie mai buna, a progresa. ♢ Expr. A se ridica prin cineva sau a se ridica pe umerii cuiva = a ajunge la o situatie cu ajutorul cuiva. 4. Tranz. A mari, a spori, a face sa creasca. A ridica productia. ♢ Expr. A ridica pretul = a scumpi marfa. (Mat.) A ridica un numar la o putere = a înmulti un numar cu el însusi de atâtea ori de câte ori arata exponentul. A ridica un numar la patrat = a înmulti un numar cu el însusi. A ridica la cub = a înmulti patratul unui numar cu numarul simplu. ♦ Refl. A atinge o anumita valoare, a ajunge la o anumita cantitate, suma etc.; a se cifra la... 5. Tranz. A construi, a cladi locuinte, case etc. ♦ Fig. A fauri, a crea, a întemeia. 6. Tranz. A da nastere; a pricinui, a cauza, a provoca. ♢ Loc. vb. A ridica o învinuire (sau o acuzatie) = a formula o acuzatie; a învinui, a acuza. A ridica pretentii = a formula o pretentie, a pretinde sa i se dea ceva; a revendica. A ridica o obiectie = a obiecta, a avea rezerve, a nu fi de acord. ♢ Expr. A ridica o problema (sau o chestiune) = a aduce, a pune în discutie o problema. [Var.: (înv.) aridicá, (reg.) radicá vb. I] – Lat. eradicare "a dezradacina".
clinic, CLÍNIC, -Ă, clinici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Asezamânt spitalicesc sau sectie într-un spital în care viitorii medici îsi fac practica la patul bolnavilor, sub îndrumarea profesorilor. 2. S.f. Disciplina medicala al carei studiu se bazeaza pe observarea directa a bolnavilor; totalitatea cunostintelor teoretice si practice obtinute prin observarea directa a bolnavilor. 3. Adj. Care apartine unei clinici (1), care se face într-o clinica, specific unei clinici. – Din fr. clinique.
cloş, CLOS, closuri, s.n. Croiala larga, în forma de clopot, cu falduri ori evazata, cu firele tesaturii asezate oblic. ♢ (Adjectival) Rochie clos. – Din fr. cloche.
cloşat, CLOSÁT, -Ă, closati, -te, adj. (Despre fuste) Croit cu falduri, evazat, cu firele tesaturii asezate oblic; clos. – Cf. fr. c l o c h e r.
instala, INSTALÁ vb. I. tr. 1. a aseza, a monta o masina, aparate etc. 2. a pune cu oarecare solemnitate pe cineva într-o functie, într-un post de raspundere. II. refl. a se stabili într-o locuinta, localitate. ♢ (fam.) a se aseza comod, confortabil. (< fr. installer)
contraşină, CONTRASÍNĂ, contrasine, s.f. Sina de cale ferata asezata paralel cu sinele de cale ferata obisnuita pentru a reduce uzura rotilor, a evita deraierile la curbele prea pronuntate sau pentru a ridica soseaua (în dreptul trecerilor de nivel) la înaltimea sinelor. – Contra1 + sina (dupa fr. c o n t r e - r a i l)
nordest, NORD-ÉST s.n. Punct cardinal secundar situat pe directia bisectoarei unghiului format de directiile nord si est; parte a globului pamântesc, a unui continent, a unei tari etc. asezata între nord si est. – Din fr. nord-est.
nordvest, NORD-VÉST s.n. Punct cardinal secundar situat pe directia bisectoarei unghiului format de directiile nord si vest; parte a globului pamântesc, a unui continent, a unei tari etc. asezata între nord si vest. – Din germ. Nordwest.
monoplan, MONOPLÁN, monoplane, s.n. Avion cu o singura aripa, asezata transversal si simetric fata de fuzelaj. – Din fr. monoplan.
năsădi, NĂSĂDÍ, nasadesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A aseza snopii de cereale pe arie pentru a fi treierati (cu vitele); p. ext. a curata, a aranja o arie în vederea treieratului. ♦ P. gener. A risipi, a împrastia. – Din sl. nasaditi.
colac, COLÁC, colaci, s.m. 1. Un fel de pâine, de obicei în forma de inel, împletita din mai multe suluri de coca. ♢ Colaci domnesti = daruri obligatorii trimise domniei de orasele din Ţara Româneasca si din Moldova. ♢ Expr. A se face colac = a se aseza, a se culca cu corpul încolacit. Colac peste pupaza = se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adauga un alt necaz sau o alta nenorocire. A umbla dupa (sau a astepta) colaci calzi = a umbla dupa (sau a astepta) lucruri bune, placute si venite de-a gata. A astepta (sau a primi pe cineva) cu colaci calzi = a face (cuiva) o primire buna. 2. Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de forma inelara. ♢ Colac de salvare = inel de pluta sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul caruia o persoana (naufragiata) se poate mentine deasupra apei; centura de salvare. ♦ Împrejmuire de piatra sau de lemn în jurul unei fântâni; ghizd. 3. Rotocol de fum (de tigara). – Din sl. kolačĩ.
construi, CONSTRUÍ, construiesc, vb. IV. Tranz. 1. A forma un întreg (o cladire, o masina etc.) legând în mod trainic si în ordinea ceruta partile lui componente dupa un plan prestabilit; a realiza o constructie de proportii vaste, care necesita lucrari numeroase, variate si complexe. 2. A desena o figura geometrica. 3. (Lingv.) A aseza cuvintele în fraza tinând seama de regulile gramaticale sau de efectul stilistic urmarit. ♦ Refl. (despre partile de vorbire) A se folosi în anumite constructii gramaticale. – Din fr. construire, lat. construere.
stratificat, STRATIFICÁT, -Ă, stratificati, -te, adj. Asezat în straturi, format din straturi. – V. stratifica.
nord, NORD s.n. sg. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale aflat în directia stelei polare; miazanoapte. (Adjectival) Polul Nord. ♦ Nord magnetic = directie în care se îndreapta întotdeauna vârful unui ac magnetic. ♢ Loc. adj. De nord = nordic. 2. Parte a globului pamântesc, a unui continent, a unei tari etc. asezata spre nord (1); tinut nordic. ♦ Popoarele, lumea etc. din aceste regiuni. – Din fr. nord, germ. Nord.
tăbărî, TĂBĂRÎ, tábar, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva, a da navala asupra cuiva; a se napusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva; a sari cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în graba. 2. (Înv.) A-si aseza tabara; a poposi. 3. (Înv.) A cadea de oboseala. Ticalosul magar... au început supt sarcina a tabarî. (ŢICHINDEAL). – Din tabara.
inferior, INFERIÓR, -OÁRĂ I. adj. 1. asezat mai jos; de jos. ♢ (despre o parte a unui curs de apa, o regiune) în apropiere de punctul de varsare; departate de izvor. 2. mai mic din punct de vedere numeric. 3. de calitate (mai) proasta; mai putin bun; mai putin frumos; mai mic decât altii. 4. care are un grad, o functie, un rang mai mic decât altul. II. s. m. subaltern, subordonat. (< fr. inférieur, lat. inferior)
nomad, NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s.m. si f. 1. Adj., s.m. si f. (Persoana, grup social) care nu are asezare statornica într-un loc, care se muta dintr-un loc în altul, care rataceste. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viata nomada. – Din fr. nomade.
nomadism, NOMADÍSM s.n. Mod de viata al unei colectivitati umane, caracterizat prin lipsa unei asezari stabile. – Din fr. nomadisme.
nervură, NERVÚRĂ, nervuri, s.f. 1. Fiecare dintre fasciculele conducatoare liberiene lemnoase care strabat limbul frunzelor si prin care circula seva. P. anal. (Rar) Fiecare dintre ramificatiile cele mai subtiri ale radacinii unui copac. 2. Fiecare dintre fibrele cornoase, ramificate în forma de retea, care strabat membrana aripii unor insecte. 3. (La pl.) Retea de dungi de alta culoare decât fondul, care dau un aspect marmorat unei suprafete; (si la sg.) fiecare dintre dungile care formeaza aceasta retea. 4. Proeminenta pe suprafata interioara sau exterioara a unei piese, a unui organ de masina etc., care serveste la marirea rezistentei sau a rigiditatii piesei, la marirea suprafetei de schimb de caldura etc. 5. (Arhit.) Fiecare dintre mulurile care formeaza osatura unei bolti (gotice sau romanice); mulura care contureaza si decoreaza muchiile unei bolti, marginile unei nise etc. 6. Grinda de beton armat turnata o data cu planseul si servind la întarirea acestuia. 7. Fiecare dintre piesele asezate pe axa unei aripi de avion pentru a asigura profilul aripii, a împiedica deformarea ei si a mari rezistenta scheletului acesteia. 8. (De obicei la pl.) Cuta foarte îngusta, cusuta ca garnitura pe un obiect de îmbracaminte; cerculet. – Din fr. nervure.
scară, SCÁRĂ, scari, s.f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frânghie etc.) alcatuit din doua parti laterale lungi si paralele, unite prin piese paralele asezate transversal la distante egale si servind pentru a urca si a coborî la alt nivel. ♢ Scara de pisica = scara flexibila formata din doua parâme care sustin trepte de lemn, folosita în navigatie. ♢ Expr. Scara cerului, se spune, în gluma, despre un om foarte înalt. ♢ Compus: (Bot.) Scara domnului = planta erbacee din regiunea muntoasa cu flori albastre sau albe (Polemonium coeruleum). 2. Element de constructie alcatuit dintr-un sir de trepte de lemn, marmura, piatra etc. (cu balustrada), servind pentru comunicarea între etaje, între o cladire si exteriorul ei etc.; (la pl.) trepte. ♢ Scara rulanta = scara cu trepte mobile montate pe o banda rulanta; escalator. ♦ Treapta sau sir de trepte la un vehicul, servind la urcare si la coborâre. 3. Fiecare dintre cele doua inele prinse de o parte si de alta a seii, în care calaretul îsi sprijina piciorul. II. 1. Succesiune, sir, serie ordonata de elemente (marimi, cifre etc.) asezate în ordine crescânda, descrescânda sau cronologica, servind la stabilirea valorii a ceva. ♢ Scara fiintelor (sau vietuitoarelor) = sirul neîntrerupt al fiintelor organizate, de la cele mai simple pâna la cele mai evoluate. Scara duritatii (sau de duritate) = succesiunea progresiva a duritatii celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scara muzicala = succesiune a sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. (Tel.) Scara de gri = scara (II 1) care reprezinta variatia luminatiei în mai multe trepte între nivelul de alb si nivelul de negru, folosita pentru controlul si reglajul sistemelor de televiziune. ♦ (Înv.) Tabla de materii, index. ♦ Ierarhia conditiilor, a starilor, a rangurilor sociale. ♦ Ierarhia manifestarilor si a valorilor morale si spirituale. 2. Serie de diviziuni la unele aparate si instrumente (termometru, barometru etc.), formând o linie gradata, cu ajutorul careia se face determinarea unei marimi prin deplasarea unei parti mobile. 3. Linie gradata care reproduce în mic unitatile de masura si care serveste la masurarea distantelor sau a cantitatilor cuprinse într-o harta, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o harta, un desen etc. si cele reale. ♢ Loc. adj. si adv. La scara = într-un raport anumit si constant fata de realitate. ♢ Expr. A reduce la scara = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar pastrând un raport constant al acestor dimensiuni fata de realitate. 4. (În expr.) Pe (o) scara întinsa (sau larga) = în masura mare, în proportii mari. 5. Fig. Masura, proportie. – Lat. scala (cu sensuri dupa fr. échelle).
eratic, ERÁTIC, -Ă, eratici, -ce, adj. Care nu este fix. ♢ Bloc eratic sau stânca eratica = bloc de piatra adus mai ales de ghetari si asezat în regiuni cu care nu are nimic comun din punct de vedere geologic. – Din fr. erratique, lat. erraticus.
echistică, ECHÍSTICĂ s.f. Disciplina care studiaza sistematizarea si arhitectura asezarilor rurale si urbane în perspectiva istorica. – Din engl. ekistics.
egal, EGÁL, -Ă, egali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial si substantivat) Care este la fel cu altul într-o anumita privinta; (despre cetateni, natiuni etc.) care au aceleasi drepturi si aceleasi îndatoriri. ♢ Fara egal = exceptional, neasemuit, neîntrecut. ♢ Expr. A trata (pe cineva sau ceva) de la egal la egal = a se comporta într-o împrejurare data ca fiind în aceeasi situatie, pe aceeasi treapta cu partenerul sau; a duce tratative cu cineva în conditii de egalitate (2). (Sport) A fi egal = a avea acelasi numar de puncte. 2. (Mat.) Care are aceeasi valoare în aceeasi unitate de masura. ♢ Semn egal (si substantivat, n.) = semn grafic format din doua liniute paralele asezate orizontal între doua expresii, care exprima o egalitate. ♦ (Despre figuri geometrice) Care coincide, prin suprapunere, cu o alta figura. 3. (Despre obiecte, fenomene sau fiinte, comparate cu ele însele sub diverse aspecte, stari) Neschimbat, statornic; uniform, invariabil; monoton. ♢ Expr. (Adverbial) A-i fi (cuiva) egal – a-i conveni în aceeasi masura si o alternativa si cealalta; a-i fi indiferent. – Din fr. égal.
extern, EXTÉRN, -Ă, externi, -e, adj., s.m. si f. I. Adj. 1. Care se afla asezat în afara; din afara, exterior; strain. ♦ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. (Mat.) Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat în afara dreptelor. 2. (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S.m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa în afara scolii sau a locului unde învata meseria. 2. Student în medicina care, în urma unui examen, este admis sa faca practica în spital. – Din fr. externe, lat. externus.
electrodializă, ELECTRODIALÍZĂ, electrodialize, s.f. Proces de dializa produs sub actiunea unei diferente de potential electric, electrozii fiind asezati de o parte si de alta a unei membrane, folosit la purificarea apei, la impregnarea stofelor, la tabacirea pieilor etc. [Pr.: -di-a-] – Din fr. électrodyalise.
emisar, EMISÁR, (I) emisari, s.m., (II) emisare, s.n. I. S.m. Trimis al unei organizatii politice sau al unui stat, cu o misiune (secreta); p. gener. persoana trimisa undeva cu o misiune oarecare. II. S.n. 1. Apa care colecteaza apele murdare provenite de la întreprinderi, asezari umane etc., varsându-le apoi într-o apa mai mare. 2. Curs de apa permanent care dreneaza surplusul de apa dintr-un bazin lacustru. – Din fr. émissaire.
contracivadieră, CONTRACIVADIÉRĂ, contracivadiere, s.f. (Mar.) Pânza patrata asezata sub bompres. [Pr.: -di-e-] – Din fr. contre-civadière.
erector, ERECTÓR, -OÁRE, erectori, -oare, adj., s.n. 1. Adj. (Anat.; despre muschi) Care serveste la ridicarea anumitor organe. 2. S.n. Masina de lucru folosita la ridicarea si la asezarea în pozitie definitiva a pieselor prefabricate grele. – Din fr. érecteur.
estacadă, ESTACÁDĂ, estacade, s.f. 1. Punte fixa construita la tarmul unei ape mari, catre larg, pentru a realiza legatura cu vapoarele care nu pot acosta la chei. ♦ Platforma asezata pe picioare înalte pentru a realiza comunicatia între doua puncte situate deasupra solului sau între un punct de pe sol si altul situat la înaltime. ♦ Constructie din bare de lemn, de metal sau de beton armat, la intrarea într-un port sau la gura unui fluviu, pentru a micsora latimea apei în acel loc. 2. Baraj construit de-a curmezisul unui curs de apa sau la intrarea într-un port maritim pentru protejarea contra minelor, corpurilor plutitoare etc. – Din fr. estacade.
estradă, ESTRÁDĂ, estrade, s.f. 1. Platforma (demontabila) de dimensiuni mici, adesea improvizata, într-o sala sau în aer liber, pe care se desfasoara reprezentatii artistice. ♢ Loc. adj. De estrada = (despre muzica, concerte, spectacole) distractiv, usor si variat; (despre teatre) care da spectacole cu program distractiv, usor si variat. ♦ Platforma ridicata fata de nivelul unei sali, pe care este asezata masa prezidiului, catedra etc. 2. Gen muzical usor, distractiv, cuprinzând mici piese vocale si instrumentale cu caracter dansant. – Din fr. estrade.
eşichier, ESICHIÉR, esichiere, s.n. 1. Dispunere a unor obiecte pe doua sau mai multe rânduri, cu intervale uniforme între ele. 2. Dispozitiv în care trupele unei unitati, asezate masat în careuri, sunt despartite prin intervale egale. [Pr.: -chi-er] – Din fr. échiquier.
eşua, ESUÁ, esuez, vb. I. Intranz. 1. (Despre vapoare; la pers. 3) A se aseza voit sau a se împotmoli în nisip sau într-un loc unde apa are o adâncime redusa. 2. A suferi un esec, a da gres, a nu reusi, a nu izbuti. [Pr.: -su-a] – Din fr. échouer.
sită, SÍTĂ, site, s.f. Ţesatura de fire metalice sau textile ori tabla perforata, cu ochiuri de dimensiuni foarte mici, prinsa pe un cadru si folosita la separarea prin cernere a materialelor granuloase sau pulverulente. ♦ Spec. Obiect de gospodarie format dintr-o tesatura de fire metalice sau textile fixata într-un cadru circular de lemn sau de metal si care serveste la cernut faina, malai, la pasat legume ori fructe, la strecurat lichide etc. ♢ Expr. A ploua ca prin sita = a ploua marunt si des. A vedea (sau a zari) ca prin sita = a vedea neclar, încetosat, ca printr-o pânza. A trece (pe cineva sau ceva) prin sita = a examina (pe cineva sau ceva) în mod temeinic, cu de-amanuntul si în mod critic. ♦ Os cu sita = bucata de os de vita cu aspect poros. ♦ Pânza deasa de sârma, asezata ca protectie la ferestre, la dulapuri, la ventilatoare etc. 2. Manson facut dintr-o tesatura de bumbac impregnata cu o solutie chimica, care se aplica deasupra flacarii la lampile cu gaz aerian, pentru a obtine o lumina mai vie. ♦ Grila (la lampile de radio). 3. (În sintagma) Sita fotografica = dispozitiv optic format dintr-o combinatie de linii sau de puncte trasate pe o placa de sticla si care se asaza în fata peliculei sau a placii fotografice pentru divizarea imaginii. – Din sl. sito.
strica, STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) transforma din bun în rau; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ♢ Expr. (Refl.) A se strica caruta în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplaceri când esti înca departe de tinta. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rau, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfarâma învelisul tare al unui lucru (pentru a scoate si a folosi continutul); a sparge. ♦ A sfarâma o usa, o încuietoare, a deschide cu forta (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub actiunea agentilor exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substante sau mirosuri neplacute, nocive. ♢ Tranz. Factor care strica aerul. 4. Tranz. si intranz. A pricinui stricaciuni, daune, lipsuri; a vatama. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, daunator într-o anumita situatie. ♢ Expr. Nu strica (sau n-ar strica) sa... = nu-i rau sa..., nu face rau cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, raspunzator. ♦ Tranz. A gresi; a se face vinovat de ceva. ♢ Expr. Ce strica? = de ce ar fi rau, de ce (sa) nu...? ♦ Tranz. A vatama un organ sau o functie organica, a dauna sanatatii. ♢ Expr. A-si strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stari sufletesti) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfasurare a unei actiuni, a unei stari; a se pune de-a curmezisul, a tulbura, a zadarnici. 6. Tranz. A influenta pe cineva în rau; a corupe. ♦ Refl. A decadea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva gresit, cum nu trebuie. 8. Tranz. si refl. A (se) darâma, a (se) narui, a (se) distruge (o constructie, o asezare etc. omeneasca). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ♢ Expr. (Refl.) Bea de se strica = bea mult, peste masura. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga, a calca conventii, învoieli, legi, obligatii. ♦ Tranz. (În superstitii) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. si tranz. A rupe sau a determina ruperea legaturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fara a obtine un folos sau un avantaj corespunzator). 11. Refl. (Despre adunari, petreceri etc.) A lua sfârsit (în mod nefiresc, prin împrastierea participantilor). – Lat. extricare.
dispune, DISPÚNE, dispún, vb. III. 1. Tranz. A hotarî, a decide; a ordona. 2. Intranz. A avea la dispozitie, a avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva dupa propria dorinta. 3. Intranz. A iesi învingator într-o competitie sportiva, într-un meci; a învinge. 4. Tranz. A aseza într-o anumita ordine; a aranja. 5. Refl. A capata o buna dispozitie, a deveni vesel; a se înveseli. – Din fr. disposer, lat. disponere (dupa pune).
dolmen, DOLMÉN, dolmene, s.n. Monument funerar megalitic, format dintr-o lespede mare de piatra asezata orizontal pe altele dispuse vertical. – Din fr. dolmen.
sui, SUÍ, súi, vb. IV. 1. Refl. si intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ♢ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge pâna la... 2. Refl., tranz. si intranz. A (se) aseza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) catara. ♢ Expr. A (se ) sui calare (pe cal sau în sa) = a încaleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau în scaun) = (despre împarati, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva sa ajunga la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunatatea cuiva, a pune stapânire pe cineva. 3. Refl. A se înalta, a se ridica (în vazduh). ♢ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înrosi la fata (de mânie, de rusine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameti de bautura, a se îmbata. A i se sui parul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspaimânta. 4. Refl. (Despre numere, preturi, sume) A creste, a urca, a se mari, a se ridica. ♢ Expr. A se sui (pâna) la... = a ajunge (pâna) la... ♦ Tranz. A face sa creasca, sa sporeasca. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântareti) A intona note (din ce în ce mai) înalte; a ridica. – Lat. subire.
dren, DREN, drenuri, s.n. 1. Conducta sau canal care colecteaza si evacueaza apa de pe un teren apos, coboara nivelul unei pânze de apa din sol etc. ♦ Strat de piatra sparta sau de pietris asezat în spatele unui zid de sprijin sau deasupra unei bolti de pod sau de tunel, care colecteaza apa de infiltratie. 2. Tub sau mesa de bumbac care înlesneste scurgerea secretiilor dintr-o plaga. [Var.: (2) dréna s.f.] – Din fr. drain.
cocoţa, COCOŢÁ, cocót, vb. I. Tranz. si refl. A (se) urca pe ceva, a (se) aseza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situatie nemeritata. [Prez. ind. si: cocotez] – Et. nec.
debarasa, DEBARASÁ, debarasez, vb. I. Refl. A se degaja, a se descotorosi de ceva sau de cineva (care incomodeaza, care supara). – Din fr. débarrasser.
dinte, DÍNTE, dinti, s.m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalt, asezate în cavitatea bucala a majoritatii vertebratelor si servind de obicei pentru a rupe, a mesteca si a farâmita alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici asezate în partea din fata a maxilarelor. ♢ Dinte de lapte = fiecare dintre dintii care le cresc copiilor în primii ani ai vietii si care cad mai târziu, fiind înlocuiti cu dintii definitivi. ♢ Expr. Soare cu dinti = soare pe timp geros, racoros sau ploios. A se tine de ceva cu dintii = a nu ceda cu nici un pret, a nu renunta la ceva în ruptul capului. Înarmat pâna în dinti = puternic înarmat. A-i scoate (cuiva) si dintii din gura = a-i lua (cuiva) tot ce are, a saraci (pe cineva) cu desavârsire. A-si arata dintii = a ameninta; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinti = (în legatura cu verbe de declaratie) neclar, nedeslusit (si cu nemultumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemultumire, de suparare sau de dusmanie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = planta erbacee cu flori albe, rosii-purpurii sau verzui asezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late si albicioase, cu un santulet la vârf. 2. Fiecare dintre crestaturile, zimtii, proeminentele (ascutite si regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de masina; fiecare dintre coltii pieptenului, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înaltime stâncoasa, izolata, cu peretii abrupti; colt. – Lat. dens, -ntis.
spate, SPÁTE, spate, s.n. 1. Partea posterioara a corpului omenesc, de la umeri pâna la sale; partea superioara a corpului animalelor, cuprinzând regiunea coloanei vertebrale dintre articulatiile membrelor; spinare. ♢ Loc. adv. În (sau pe) spate = pe umeri sau pe partea dorsala a corpului; în spinare. Pe spate = a) culcat cu fata în sus; b) spre ceafa. Din (sau la, pe la, de la, în) spate = în (sau din) urma. ♢ Expr. A întoarce cuiva spatele = a nu mai vrea sa stie de cineva sau de ceva; a deveni indiferent. A-l strânge pe cineva în spate = a) se spune când o haina este prea mica pentru cineva; b) se spune când cineva se înfioara de frig sau de spaima ori când este preocupat de un lucru dificil. A nu sti nici cu spatele = a nu sti nimic despre ceva, a nu avea habar. A avea spate (tare) = a avea sprijin, protectie. A da (un pahar cu bautura) pe spate = a bea repede si dintr-o data, pe nerasuflate. A arunca ceva pe (sau în) spatele cuiva = a arunca vina, responsabilitatea pe cineva. (Fam.) Ma doare în spate = putin îmi pasa, ma lasa indiferent. ♦ Procedeu de înot pe spate (1); proba sportiva de înot care foloseste acest procedeu. 2. Parte a unor obiecte opusa fetei; parte a unei asezari, formatii etc., opusa directiei spre care este orientata. ♦ Parte a unei haine care acopera spatele (1). ♦ Ceea ce se afla în spatele (2) unei asezari, unui obiect etc. 3. Spatarul, speteaza scaunului; rezematoare. [Pl. si : spete] – Lat. spathae (pl. lui spatha).
strânge, STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfasurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legatura sa fie mai strâmta. ♢ Expr. A strânge cureaua = a rabda (de foame); a fi obligat sa-si restrânga (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situatie dificila, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp partile unui vesmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.) ♦ Fig. A întari o prietenie, o alianta, o relatie etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu bratele, a tine, nelasând sa-i scape. ♢ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despartire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apasa din doua parti sau din toate partile pentru a apropia, a comprima etc. ♢ Expr. A strânge (pe cineva) cu usa (sau în cleste, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) sa faca ceva; a obliga (pe cineva) sa recunoasca ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbracaminte) A apasa asupra (unei parti a) corpului, provocând o senzatie de jena sau de durere (deoarece este prea strâmt). ♢ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frica) = a provoca (cuiva) sau a simti o senzatie neplacuta (de frig sau de frica). ♦ A fixa (mai bine) printr-o miscare de învârtire o piesa filetata a unui mecanism; a însuruba (mai tare). ♢ Expr. A strânge surubul = a întrebuinta mijloace (abuzive) de constrângere, a înaspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngramadi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea partilor componente. ♢ Expr. A-si strânge gura = a se retine; a tacea din gura. A(-si) strânge buzele (punga) sau (intranz.) a strânge din buze = a-si înclesta si a-si încreti buzele în semn de nemultumire, de dispret, de neîncredere etc. A-si strânge pumnii = a-si înclesta pumnii în semn de mânie (retinuta). A-si strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-si încreti fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurarii, nemultumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciuda, de necaz etc. sau din cauza unei senzatii de jena fizica. Cât ai strânge din ochi = într-o clipa, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispret, de nepasare, de nedumerire, de neputinta. 5. Tranz. A aduna laolalta punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, partile unui obiect de pânza, de hârtie etc.; a înfasura, a îndoi, a împaturi. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-si reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apa). 6. Refl. si tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ♢ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simti (sau a face pe cineva sa simta) o emotie puternica, o suparare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni putin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care contin lichide) A îngheta, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri cazute, risipite; a face gramada. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ♢ Expr. A se strânge (acasa) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasa. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva sa nu mai hoinareasca, sa stea acasa. (Tranz.) A nu-si (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinari întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngramadi. 4. Tranz. A lua si a pune la loc, a pune bine; a aseza în ordine. ♢ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casa (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere.
structură, STRUCTÚRĂ, structuri, s.f. I. 1. Mod de organizare interna, de alcatuire a unui corp, a unui sistem; mod de asociere a componentilor unui corp sau a unui întreg organizat, caracterizat prin forma si dimensiunile fiecarui element component, cum si prin aranjarea lor unul fata de celalalt. ♦ Spec. Dispozitie a atomilor în molecula unei substante. ♦ Spec. Mod de grupare a moleculelor într-un corp sau într-o substanta minerala. 2. Mod de asezare si asamblare a partilor corpului omenesc, ale corpului anumalelor, ale plantelor sau ale tesuturilor lor. ♦ (Psih.) Factura, alcatuire, conformatie. 3. Mod de construire a unui edificiu, a unui pod etc. 4. Mod de alcatuire a unei opere literare, muzicale etc. 5. Mod specific de organizare a elementelor constitutive ale unei limbi. II. Mod de organizare, de întocmire a societatii din punct de vedere economic, social-politic si cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a unei ramuri de productie, a unui domeniu de activitate, a unei institutii, organizatii etc. – Din fr. structure, lat. structura.
suprapus, SUPRAPÚS, -Ă, suprapusi, -se, adj. (Despre formatii geologice, epoci de civilizatie etc.) Care urmeaza dupa altul, care este asezat deasupra altuia. – V. suprapune.
tablou, TABLÓU, tablouri, s.n. I. 1. Pictura, desen, gravura etc. executate pe o pânza, pe un carton etc.; p. ext. pictura, desen, gravura, fotografie etc. înramate si asezate (în scop decorativ) pe peretii unei încaperi. ♢ Tablou viu (sau vivant) = grup de persoane care stau nemiscate într-o anumita pozitie, pentru a înfatisa sau a evoca o scena simbolica. ♢ Expr. (Fam.; adverbial) A ramâne tablou = a ramâne surprins, înlemnit. 2. Priveliste de ansamblu din natura, care evoca o reprezentare picturala si impresioneaza prin frumusete si pitoresc. 3. Fig. Descriere sau evocare facuta prin cuvinte. 4. Diviziune a unei piese de teatru sau subdiviziune a unui act, care marcheaza schimbarea decorului, trecerea timpului etc. 5. Tabel (1). 6. Grafic compus dintr-o grupare de termeni, de simboluri, de numere (dispuse în siruri si coloane). II. 1. Placa de marmura, de metal, de lemn pe care sunt montate diferite aparate folosite la actionarea unui sistem tehnic sau la controlul functionarii lui; placa împreuna cu aparatura respectiva. ♢ Tablou de bord = tablou pe care sunt fixate aparatele si instrumentele necesare controlului si manevrarii unui vehicul. 2. Placa prevazuta cu cârlige de care se agata fisele muncitorilor dintr-o întreprindere, cheile camerelor dintr-un hotel sau dintr-un sanatoriu etc. – Din fr. tableau.
depune, DEPÚNE1, depún, vb. III. 1. Tranz. A lasa un obiect din mâna, punându-l undeva. ♢ Expr. A depune bani (la o institutie bancara) = a lasa o suma de bani (în pastrare la o institutie bancara). A depune mandatul = a renunta la o însarcinare încredintata, invocând drept motivare imposibilitatea de a continua îndeplinirea ei. A depune un act (sau o cerere, un memoriu etc.) = a înainta, a preda forului competent un act (sau o cerere, un memoriu etc.). A depune munca (sau efort, osteneala etc.) = a munci, a se stradui. (Rar) A depune un examen = a da un examen. A depune juramânt(ul) = a) (despre o parte în litigiu sau despre un martor) a se angaja sa spuna tot adevarul în legatura cu faptele unui proces; b) (despre unele categorii de oameni si despre militari) a se angaja solemn sa-si îndeplineasca îndatoririle cu respectarea legilor tarii. A depune marturie = (despre un martor) a face declaratii în fata unui organ de jurisdictie sau de urmarire penala în legatura cu faptele unui proces. 2. Tranz. (Despre animale care se înmultesc prin oua) A elimina ouale (la loc potrivit). 3. Refl. (Despre substante solide aflate în stare de suspensie sau dizolvate într-un lichid) A se aseza la fund, formând sedimente; a se sedimenta. [Perf. s. depusei, part. depus] – Din lat. deponere (cu sensurile fr. déposer).
tablatură, TABLATÚRĂ s.f. Vechi sistem de notatie muzicala, cu ajutorul literelor alfabetului, al cifrelor si al altor semne asezate pe linii paralele. – Din fr. tablature.
tahimetru, TAHIMÉTRU, tahimetre, s.n. 1. Instrument topografic alcatuit dintr-un dispozitiv special, care permite determinarea pe cale optica a distantei pâna la un punct vizat, prin citire cu ajutorul unei mire asezate în acest punct. 2. Aparat folosit pentru masurarea vitezei curentului cursurilor de apa. – Din fr. tachymètre.
timus, TÍMUS s.n. Glanda cu secretie interna, asezata în partea superioara a toracelui, care influenteaza cresterea organismului în primii ani ai copilariei si se atrofiaza mai târziu. – Din fr. thymus.
tandur, TANDÚR, (1) tandure, s.n. (Turcism înv.) 1. Masa patrata, acoperita cu covoare, sub care se aseza un vas cu mangal pentru a încalzi pe cel ce sedea. 2. Fig. Lene. – Din tc. tandur (lit. tandır).
taurisci, TAURÍSCI s.m. pl. Numele unor triburi celtice dintre care unul, asezat în nord-vestul Daciei, s-a integrat ulterior în masa populatiei romanizate. – Din lat. taurisci, gr. tauríscos.
ternion, TERNIÓN, ternioane, s.n. Dulap metalic de constructie speciala, cu despartituri mici, în care sunt asezate biletele de tren. [Pr.: -ni-on] – Din germ. Ternion.
tandem, TANDÉM, tandemuri, s.n. 1. Bicicleta pentru doua persoane, cu doua sei asezate una în spatele celeilalte, actionata de doua perechi de pedale. 2. Cilindru compresor mecanic cu doi tavalugi, egali ca marime, ca forma si ca greutate. 3. Sistem tehnic actionat din doua sau mai multe puncte situate pe directia miscarii întregului sistem pe directia miscarii elementului conducator al mecanismului motor. ♦ Masina-unealta cu mai multe posturi de lucru pentru operatii succesive de prelucrare a aceleiasi piese. 4. Fig. Grup de doua persoane (nedespartite). – Din fr. tandem.
tartar, TARTÁR2, tartaruri, s.n. (În mitologia antica) Loc asezat în fundul infernului, în care se presupune ca erau chinuiti cei care pacatuiau fata de zei; (în credinta crestina) iad, infern. [Acc. si: tártar] – Din sl. tarŭtarŭ.
tasa, TASÁ, tasez, vb. I. Tranz. A reduce volumul unui obiect, al unui material, a comprima prin lovire, apasare, strângere. ♦ Refl. (Despre terenuri, materiale pulverulente sau granulare) A se aseza în straturi mai compacte, a se îndesa (prin scufundare), a deveni mai putin afânat. – Din fr. tasser.
tăbărî, TĂBĂRÎ, tábar, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva (cu violenta, dusmanos), a da navala asupra cuiva; a se napusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva brusc si nepoliticos; a sari cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în graba. 2. (Înv.) A-si aseza tabara; a poposi. – Din tabara.
ierarhiza, IERARHIZÁ vb. tr. a aseza ierarhic; a stabili o ierarhie. (< fr. hiérarchiser)
târg, TÂRG, târguri, s.n. 1. Loc mai întins si special amenajat într-un oras sau la marginea unui oras, unde se vând si se cumpara (zilnic sau la anumite date) vite, cereale, alimente, zarzavaturi etc. ♢ Târgul de fete = serbare populara anuala, traditionala, care are loc pe Muntele Gaina, în Ţara Motilor, si cu care prilej tinerii îsi aleg adesea miresele. 2. Operatie de vânzare si cumparare care are loc într-un târg (1); p. gener. operatie de vânzare si cumparare; tocmeala, târguiala. ♢ Loc. adv. La spartul târgului = la sfârsit de tot, târziu. ♢ Expr. A face (sau a încheia) târg(ul) cu cineva = a încheia cu cineva, o tranzactie comerciala. A se ajunge (sau, rar, a ajunge pe cineva) cu târgul = a cadea de acord asupra pretului unei vânzâri sau cumparari, a cadea la învoiala, a se învoi din pret. ♦ (Pop.) Învoiala, acord, întelegere. 3. Asezare oraseneasca (mai mica). ♦ (Pop.) Centrul unui oras; partea orasului unde se afla centrul comercial. – Din sl. trŭgŭ.
târli, TÂRLÍ, târlesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A îngrasa pamântul prin asezarea târlei (2) pe o portiune de teren. – Din târla.
teanc, TEÁNC, teancuri, s.n. Gramada de obiecte (de acelasi fel) asezate unele peste altele. – Din tc. denk.
temporal, TEMPORÁL1, temporale, s.n. Os pereche asezat de o parte si de alta a cutiei craniene, în regiunea tâmplelor, fiind cuprins între occipital, parietal si sfenoid, de forma unei scoici rotunjite, cu trei prelungiri pe care sunt inserati muschii gâtului. ♦ (Adjectival) Os temporal. ♦ (Adjectival) Care apartine regiunii tâmplelor, privitor la aceasta regiune. – Din fr. temporal.
terasa, TERASÁ, terasez, vb. I. Tranz. A amenaja terasamente pe un teren. – Din fr. terrasser.
terasă, TERÁSĂ1, terase, s.f. 1. Constructie deschisa, anexa a unei cladiri, asezata la nivelul parterului, al unui etaj sau pe acoperis (servind ca loc de odihna sau de agrement). ♦ Suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren, în parcuri sau în gradini. ♦ Portiuni de trotuar în fata unei cafenele sau a unui restaurant, unde sunt asezate mese pentru consumatori. 2. Forma de relief cu aspect de treapta, provenita din ridicarea scoartei pamântului sau ca rezultat al eroziunii apelor în lungul unei ape curgatoare. – Din fr. terrasse.
coloană, COLOÁNĂ, coloane, s.f. 1. Stâlp cilindric de marmura, piatra, lemn etc., destinat sa sustina o parte dintr-un edificiu sau sa-l înfrumuseteze. ♦ (Anat.) Coloana vertebrala = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de sustinere a scheletului la animalele vertebrate; sira spinarii. 2. (Fiz.) Masa cilindrica a unui fluid, închisa într-un tub sau tâsnind cu putere dintr-o conducta sau dintr-un rezervor. Coloana de mercur. 3. Fiecare dintre sectiunile verticale în care se împarte o pagina tiparita de ziar, revista etc. si care este despartita de celelalte printr-o linie neagra verticala sau printr-un spatiu alb; p. ext. continutul unei astfel de despartituri. ♢ Expr. A pune (pe cineva) pe doua coloane = a demonstra ca cineva a plagiat, expunând, în coloane alaturate, textul plagiatorului si originalul folosit de acesta. ♦ Rubrica într-un formular, registru etc. 4. Sir de cifre asezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie si în industria chimica, alcatuite dintr-o manta cilindrica verticala de metal, de sticla etc. care contine materiale adsorbante sau talere de forma speciala, materiale filtrante etc. 6. Formatie realizata prin dispunerea în adâncime a unitatilor militare în vederea deplasarii lor. ♦ (Si în sintagma coloana de mars) Grup de oameni, de soldati, de vehicule etc. care se deplaseaza pe acelasi itinerar în siruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloana sonora = ansamblu de sunete (cuvinte, muzica etc.) care însotesc imaginile unui film; pista sonora. – Din fr. colonne.
toron, TORÓN1, toroane, s.n. 1. Manunchi de fire subtiri, rasucite împreuna în acelasi sens, din care se fabrica funii, cabluri etc. 2. (Arhit.) Ciubuc mare, rotund, asezat la extremitatea unei suprafete drepte. – Din fr. toron.
toiag, TOIÁG, toiege, s.n. 1. Bat lung si drept de care se sprijina cineva la mers sau de care se serveste pentru a se apara. ♦ Fig. Sprijin, ajutor, reazem. ♦ Lovitura data cu toiagul (1). 2. Un fel de baston purtat ca semn distinctiv sau ca simbol al unei demnitati sau autoritati. 3. (Pop.) Lumânare care se asaza în mâna, pe pieptul sau la capul mortului. 4. (La pl. art.) Numele popular al celor trei stele luminoase asezate la rând în mijlocul constelatiei Orion. [Pr.: to-iag] – Din sl. tojagŭ, tojaga.
colonie, COLONÍE1, colonii, s.f. 1. (În antichitate) Cetate sau oras întemeiat, în scopuri comerciale sau strategice, de fenicieni, de greci sau de alte popoare pe teritorii straine. ♦ Oras întemeiat de romani în tinuturile cucerite, având rol economic, administrativ si militar. 2. Teritoriu ocupat si administrat de o natiune straina si care este dependent de aceasta pe plan politic, economic, cultural etc. 3. Grup compact de persoane (de aceeasi origine) asezat într-o tara sau într-o regiune a unei tari si care provine din imigrare sau din stramutare. 4. Grup de copii trimisi la odihna în statiuni climaterice sau balneare; loc unde este gazduit acest grup de copii. 5. Grup de animale din aceeasi specie, care duce viata în comun. Colonie de corali. ♢ Colonie microbiana = grup de bacterii aflat în cultura pe medii sociale, vizibil cu ochiul liber, derivat dintr-un germen unic sau dintr-un numar redus de germeni care s-au înmultit pe loc. – Din fr. colonie, lat. colonia.
tracasa, TRACASÁ, tracasez, vb. I. Tranz. (Livr.) A plictisi, a necaji, a sâcâi pe cineva. – Din fr. tracasser.
trage, TRÁGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a misca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ♢ Expr. A trage (pe cineva) de mâneca = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atentia spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de par = a fi relatat în mod exagerat, fortat, tendentios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecata = a cita pe cineva în fata justitiei. A trage pe sfoara = a pacali. A trage pe roata = a supune torturii cu ajutorul rotii de tortura. A trage la raspundere = a cere cuiva sa dea socoteala de faptele sale, a face raspunzator. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situatie grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasa, sortita esecului. ♦ (Cu complementul "clopotul") A face sa sune (prin deplasare într-o parte si în alta). ♦ A întinde, a încorda un fir, o sfoara (smucind). ♢ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o actiune reprobabila); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra sa). 2. Tranz. A duce, a târî dupa sine. ♢ Expr. A trage targa pe uscat = a trai în lipsuri, în saracie; a o scoate greu la capat. A trage un picior sau a trage piciorul = a schiopata. ♦ (Despre animale de tractiune) a face ca un vehicul sa se deplaseze (ducându-l dupa sine). 3. Tranz. A pune (sau a scoate) (de) pe sine un obiect de îmbracaminte sau de încaltaminte; a înfunda pe cap o boneta, o caciula; a duce un accesoriu de îmbracaminte înspre o parte a corpului (spre a o acoperi); a aranja, a potrivi. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântari, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascutit). 6. Tranz. A îndrepta si a opri un vehicul, o ambarcatie la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A se opri undeva spre a fi gazduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. 8. Refl. si intranz. (Reg. si fam.; urmat de determinari locale introduse prin prep. "la") A se duce (mânat de o dorinta), a se îndrepta spre o tinta. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simti atras catre... ♦ Intranz. A prevesti o anumita stare. Trage a rau. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ♢ Expr. (Tranz.) A-si trage mâna de deasupra cuiva = a înceta sa mai ocroteasca pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a patimi. ♢ Expr. A trage o spaima = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecintele unui fapt reprobabil; a ispasi. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage. ♢ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învataminte din (sau de pe urma)... = a învata (dintr-o experienta). ♢ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obtine un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig (în expr.) A trage cu urechea = a-si încorda auzul pentru a prinde zgomote usoare, vorbe soptite; a asculta pe furis. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furis, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ♢ Expr. A-si trage sufletul (sau rasuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, batrânetii etc.; a se odihni dupa un efort greu. (Intranz.) A trage sa moara = a fi în agonie, a-si trai ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiti, a bea. ♢ Expr. (Absol.) A trage la masea (sau la mustata) = a fi betiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ♢ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a sterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (În diverse procese de munca sau în actiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reiesind din determinari) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o tesatura) la piua = a supune o tesatura unei operatii mecanice la piua, pentru a o face mai deasa. A trage la tipar = a tipari. A trage la sapirograf = a sapirografia. A trage pe piatra (sau pe amnar, pe curea) = a ascuti. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopata) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spata. ♢ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barba = a freca de barba un ban câstigat (în credinta superstitioasa ca acest gest atrage un câstig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoana cu trupul subtire, mladios. ♦ A întinde si a subtia un material ductil, trecându-l printr-o filiera. ♦ Refl. (În expr.) A se trage la fata (sau la obraji, la chip) = a slabi, a avea figura obosita, palida. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu placere, cu multa energie, cu pasiune. ♢ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descarca o arma spre tinta, a face ca proiectilul, sageata etc. sa porneasca spre tinta. 5. Tranz. A freca o anumita regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A frictiona. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subîntelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învalui pe cineva, provocându-i o senzatie neplacuta de racoare (urmata adesea de îmbolnavire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...). [Perf. s. trasei, part. tras] – Lat. •tragere (= trahere).
traversă, TRAVÉRSĂ, traverse, s.f. Grinda de fier, de lemn, de beton armat etc., asezata transversal pe axa longitudinala a unei constructii sau a unui sistem tehnic si folosita ca piesa de rezistenta la construirea scheletului unei cladiri, al unui pod, al unei masini etc. ♦ Bara de lemn, de metal sau de beton armat care se asaza transversal sub sinele de cale ferata si de care acestea se fixeaza prin crampoane sau suruburi. ♦ Parâma sau grinda transversala fata de directia unei nave, pe care se sprijina puntea. ♦ Fâsie de pânza care se pune deasupra covorului pentru a-l proteja. – Din fr. traverse.
treaptă, TREÁPTĂ, trepte, s.f. 1. Fiecare dintre suprafetele orizontale, cu latime relativ mica, situate la diverse înaltimi, la distante egale, care alcatuiesc o scara. ♦ Fiecare dintre barele (de lemn sau de fier) asezate transversal, la distante egale, între doua bare verticale, alcatuind o scara; fuscel. 2. Fig. Grad, nivel; etapa, faza. ♦ (Si în sintagma examen de treapta) Examen de admitere în clasa a IX-a de liceu. ♦ Rang, pozitie, situatie. 3. Fig. Categorie sociala; patura. – Lat. trajecta.
trapez, TRAPÉZ, (1, 2) trapeze, s.n., (3) trapezi, s.m. 1. S.n. Patrulater care are drept baze doua laturi paralele si neegale. 2. S.n. Aparat de gimnastica format dintr-o bara mobila, legata la extremitati cu doua frânghii sau cabluri egale în lungime, fixate de plafon sau de alta bara, fixa. ♦ Leagan improvizat pentru pasari si animale tinute în colivii sau custi. 3. S.m. Muschi în forma de patrulater asezat în regiunea spatelui, începând de la ceafa. – Din fr. trapèze.
trasa, TRASÁ, trasez, vb. I. Tranz. 1. A însemna pe o suprafata linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesa bruta conturul suprafetelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei actiuni sau a unei activitati; a arata prin câteva idei generale ceea ce este esential într-o problema, într-o situatie etc.; a schita. – Din fr. tracer.
turnură, TURNÚRĂ, turnuri, s.f. I. 1. Schimbare (neasteptata) survenita în desfasurarea unor împrejurari, unor evenimente etc.; cotitura, întorsatura. 2. Fel în care se prezinta lucrurile, fenomenele etc. ♦ Spec. Fel în care sunt asezate cuvintele într-o fraza. II. Pernita sau bucata de stofa pe care femeile o purtau odinioara sub rochie, la spate, mai jos de talie. – Din fr. tournure.
tribună, TRIBÚNĂ, tribune, s.f. 1. Constructie din lemn, din beton, din piatra etc., de obicei cu mai multe rânduri de banci asezate în amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfasurarea unei festivitati, a unei parade, a unei competitii etc.; p. restr. fiecare dintre cele doua laturi lungi ale acestei constructii (având cea mai buna vizibilitate). 2. Loc înaltat, platforma, estrada pe care sta cel ce vorbeste în fata publicului. – Din fr. tribune.
tricliniu, TRICLÍNIU, triclinii, s.n. (La romani) Încapere a casei în care se mânca (si care cuprindea trei paturi asezate pe trei laturi ale mesei). ♦ (În bazilicile crestine) Sala anexa cladirii principale în care se primeau pelerinii sau se desfasurau diverse ceremonii. [Var.: triclínium s.n.] – Din lat. triclinium.
troiţă, TRÓIŢĂ, troite, s.f. Cruce mare de lemn sau de piatra (împodobita cu picturi, sculpturi, inscriptii si uneori încadrata de o mica constructie), asezata la raspântii, pe lânga fântâni sau în locuri legate de un eveniment. ♦ Icoana, formata din trei parti, dintre care cele laterale sunt prinse cu balamale, ca niste obloane, de cea din mijloc; triptic. [Acc. si: troíta. – Pr.: tro-i-] – Din sl. troica.
reclasa, RECLASÁ, reclasez, vb. I. Tranz. 1. A clasa din nou, a face noi categorii. 2. A reeduca un delincvent în vederea reabilitarii sale. – Din fr. reclasser.
trincă, TRÍNCĂ, trinci, s.f. Pânza patrata asezata la baza trinchetului unei nave cu pânze. – Din it. trinca.
radier, RADIÉR, radiere, s.n. 1. Tip de fundatie alcatuit dintr-un planseu de beton armat care se întinde de obicei sub întreaga constructie pe care o sustine. 2. Captuseala de beton, de bolovani sau de pavele executata pe fundul albiei unei ape, între picioarele unui pod etc., pentru a împiedica eroziunea, spalarea pamântului de catre ape si adâncirea albiei. 3. Bolta de beton sau de piatra asezata la baza unui tunel. [Pr.: -di-er] – Din fr. radier.
spătărie, SPĂTĂRÍE, spatarii, s.f. (Înv.) 1. Demnitatea, rangul de (mare) spatar. ♦ Institutia condusa de (marele) spatar; cladirea în care functiona aceasta institutie. 2. Sala din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii si unde era asezat tronul. ♢ Spataria (cea) mica = camera de lucru a domnitorului. – Din spatar2 + suf. -ie.
rateş, RÁTES, ratese, s.n. (Reg.; înv.) Han asezat la o sosea principala. [Var.: rátos s.n.] – Din ucr. ratuś.
radiat, RADIÁT, -Ă, radiati, -te, adj. Radial. ♦ (Substantivat, n., la pl.) Animale nevertebrate având organele dispuse în forma de raze; (si la sg.) animal care face parte din acest grup. ♦ (Substantivat, n., la pl.) Grup de plante din familia compozeelor ale caror petale sunt asezate radial; (si la sg.) planta care face parte din acest grup. [Pr.: -di-at] – V. radia1.
răsfirat, RĂSFIRÁT, -Ă, rasfirati, -te, adj. 1. (Despre par, barba etc.) Cu firele departate unele de altele (fara sa fie încâlcite); rarit. 2. (Despre parti care compun un întreg) Departat unul de altul, asezat la distanta; (despre un întreg) ale carui elemente componente sunt departate unul de altul; întins pe o suprafata mare. 3. Lipsit de consistenta, împrastiat, risipit, difuz. ♦ Fig. Nestatornic. [Var.: resfirát, -a adj.] – V. rasfira.
răsturna, RĂSTURNÁ, rastórn, vb. I. 1. Tranz. A scoate, a deplasa un corp din pozitia lui normala, facându-l sa cada într-o parte sau sa ajunga cu susul în jos. ♢ Expr. A rasturna brazda = a taia brazda cu plugul; p. ext. a ara. ♦ A întoarce (un recipient) cu fundul în sus pentru a face sa cada sau sa curga continutul; a varsa. ♢ Expr. A rasturna pe gât = a bea repede, pe nerasuflate. 2. Tranz. A culca la pamânt, a pravali, a doborî. ♦ Tranz. si refl. (Despre oameni) A face sa cada sau a cadea dintr-un scaun, dintr-un fotoliu etc. 3. Tranz. Fig. A înlatura dintr-o situatie înalta, a scoate dintr-un post de conducere, a da jos de la putere. ♦ A distruge o situatie, o pozitie, un plan, o conceptie. 4. Refl. A sta sau a se aseza într-o pozitie comoda, cu spatele sprijinit de ceva; p. ext. a se culca. – Ras- + turna.
răchitan, RĂCHITÁN, rachitani, s.m. Numele a doua plante cu flori rosii-purpurii asezate la vârful tulpinilor si al ramurilor, la una în spice mari si dese (Lythrum salicaria), la cealalta în spice lungi si subtiri (Lythrum virgatum). – Rachita + suf. -an.
hipocefal, HIPOCEFÁL s. n. disc plat pe care egiptenii îl asezau pe capul mumiilor. (< fr. hypocéphale)
răritură, RĂRITÚRĂ, rarituri, s.f. Loc ramas liber între obiecte asezate rar. ♦ Loc în padure de unde au fost scosi unii copaci, de unde au fost taiate tufele. ♦ Defect sau uzura a unei tesaturi care are într-un loc urzeala sau batatura mai rara decât în rest. – Rari + suf. -tura.
răsadniţă, RĂSÁDNIŢĂ, rasadnite, s.f. Constructie simpla din scânduri sau din prefabricate, acoperita de obicei cu geamuri si asezata pe un pat de gunoi de grajd, în care se cultiva rasadurile. – Din bg., scr. rasadnik.
răsărit, RĂSĂRÍT1, rasarituri, s.n. 1. Faptul de a rasari. ♦ Trecere a unui astru la orizont; momentul aparitiei unui astru la orizont; spec. moment al zilei când rasare Soarele. ♦ Fig. Începutul unei ere sau al unei vieti noi. 2. Punct cardinal situat în partea orizontului de unde rasare Soarele; est. 3. Ţara, tinut asezat în directia rasaritului (2) fata de un punct de reper dat; orient; (colectiv) popoarele dintr-un astfel de tinut sau dintr-o astfel de tara. ♢ Expr. Rasaritul si Apusul = lumea întreaga. – V. rasari.
răşlui, RĂSLUÍ, rasluiesc, vb. IV. Tranz. 1. A smulge, a desprinde aschii, parti din ceva. ♦ A descoji, a decortica graunte, seminte etc. 2. Fig. A lua, a rapi (prin abuz sau prin violenta) o parte din ceva. ♦ A risipi, a irosi, a prapadi. 3. Fig. A distruge, a pustii, a rade de pe fata pamântului (o asezare omeneasca). – Et. nec.
răzătoare, RĂZĂTOÁRE, razatori, s.f. 1. Obiect de forme si de dimensiuni diferite, întrebuintat în bucatarie pentru ras legume, fructe, cascaval etc.; razuitoare. 2. Obiect de lemn sau de otel, în forma de lama, asezat la intrarea unei case, de care se rade noroiul de pe încaltaminte. – Rade + suf. -atoare.
rândui, RÂNDUÍ, rânduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A aseza într-o succesiune regulata, într-un sir, într-un sirag; p. ext. a dispune, a aranja într-un anumit fel; a face ordine. ♦ Refl. A urma unul dupa altul, a se succeda; a se afla, a fi situat sau asezat unul în urma altuia, într-o anumita ordine; a se însirui. 2. A pune ordine într-un domeniu de activitate; a organiza. 3. A da cuiva o însarcinare sau o dispozitie; a decide, a hotarî, a porunci. ♦ A dispune, a fixa, a stabili; a destina. 4. (Înv.) A numi pe cineva într-o slujba; a repartiza într-o functie; a investi, a numi. – Rând + suf. -ui.
rândunică, RÂNDUNÍCĂ, rândunici, s.f. 1. Pasare calatoare insectivora cu coada adânc bifurcata, cu pene albe-galbui pe burta si negre-albastrui pe spate (Hirundo rustica). 2. Compus: rândunica-de-mare = peste marin care înoata pe fundul apei cu ajutorul înotatoarelor pectorale (Trigla lucerna). 3. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, asezata în vârful acestuia. – Rândun[ea] + suf. -ica.
colţar, COLŢÁR, (1, 2, 3, 4, 5) coltare, s.n., (6) coltari, s.m. 1. S.n. Polita asezata în coltul dintre doi pereti ai unei camere; dulapior în forma de prisma triunghiulara, asezat într-un colt al camerei. 2. S.n. (Reg.) Soba de caramida, cu coloane, instalata în coltul unei camere. 3. S.n. Piesa metalica sau din lemn, cu doua aripi sau laturi asezate în unghi drept, utilizata la consolidarea si la protejarea unor îmbinari de colt. 4. S.n. Echer. 5. S.n. Calibru folosit la controlul înaltimii literelor tipografice. ♦ Element tipografic ornamental de alama sau de plumb, folosit la formarea coltului unui chenar. 6. S.m. Rama metalica prevazuta cu cuie lungi si ascutite, care se ataseaza la bocanci, cu ajutorul unor curele, pentru a împiedica alunecarea pe stânci, pe gheata, pe busteni. – Colt + suf. -ar.
comanda, COMANDÁ, cománd, vb. I. Tranz. 1. (Mil.) A da un ordin sau un semnal pentru executarea unei miscari, a unei asezari etc.; a avea comanda unei unitati armate sau a unei subdiviziuni a armatei. ♦ A porunci, a ordona. 2. A da în lucru (un obiect, o lucrare etc.) la un mestesugar. 3. A solicita, a cere de mâncare, de baut într-un local de consum. – Din fr. commander.
comasa, COMASÁ, comasez, vb. I. Tranz. A reuni, a strânge laolalta loturi de teren, unitati agricole, unitati industriale, unitati comerciale, institutii etc.; a concentra. – Din germ. kommassieren, lat. comassare.
cumpănă, CÚMPĂNĂ, cumpene, s.f. 1. Dispozitiv format dintr-o bârna mobila de lemn asezata pe un stâlp înalt, având legata la un capat o greutate pentru echilibru si la celalalt o galeata, cu ajutorul caruia se scoate apa din fântâna. 2. Cântar format dintr-o pârghie cu brate egale si o limba care oscileaza la cea mai mica aplecare a talerelor. ♢ Expr. A arunca (ceva) în cumpana = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. A trage (greu) în cumpana = a avea importanta (mare). A fi (sau a sta) în cumpana = a sovai în luarea unei hotarâri. (Înv.) A pune (pe cineva) în cumpana = a pune (pe cineva) în încurcatura. ♦ Echilibru. ♢ Loc. adj. si adv. (Despre arme) În cumpana = în cumpanire. ♢ Expr. A tine (ceva) în cumpana = a tine ceva în pozitie suspendata, facând sa balanseze. ♦ Fig. Limita, masura; moderatie. Trebuie sa aiba omul, în fiinta lui, buna cumpana a întelepciunii. 3. Simbol al justitiei, reprezentat printr-o balanta. ♦ Una dintre constelatiile zodiacului, reprezentata printr-o balanta. 4. (În sintagmele) Cumpana apelor sau cumpana de ape = punct înalt de teren de unde apele îsi trag izvorul si de unde se separa, pornind la vale pe unul dintre cele doua versante. Cumpana noptii = miezul noptii. 5. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea directiei orizontale sau verticale a unui obiect; nivela cu bula de aer. 6. Fig. Soarta (rea); primejdie, nenorocire; încercare la care este supus cineva. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. – Din sl. konpona.
reamplasa, REAMPLASÁ, reamplasez, vb. I. Tranz. A amplasa din nou în conditii modificate. [Pr.: re-am-] – Re1- + amplasa.
reaşeza, REASEZÁ, reaséz, vb. I. Refl. si tranz. A (se) aseza din nou. ♦ Tranz. A stabili pe baze noi. [Pr.: re-a-] – Re1- + aseza.
reaşezare, REASEZÁRE, reasezari, s.f. Actiunea de a (se) reaseza si rezultatul ei. [Pr.: re-a-] – V. reaseza.
reaşezat, REASEZÁT, -Ă, reasezati, -te, adj. Care este asezat într-o noua pozitie. ♦ Care este stabilit pe baze noi. [Pr.: re-a-] – V. reaseza.
rezema, REZEMÁ, reázem, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) aseza astfel încât sa fie sustinut de ceva: a (se) sprijini, a (se) propti. ♢ Expr. (Tranz.; fam.) A rezema peretii (sau peretele) = a nu lua parte la dans, la joc; a nu face nimic. 2. Refl. Fig. A se întemeia, a se baza. [Var.: (reg.) razimá vb. I] – Et. nec.
remorcare, REMORCÁRE, remorcari, s.f. Actiunea de a remorca si rezultatul ei; tragere a unui vehicul de catre un alt vehicul autopropulsat, astfel încât vehiculul atasat sa se deplaseze fara consum propriu de energie; remorcaj. – V. remorca.
repasa, REPASÁ, repasez, vb. I. Tranz. (Text.) A revizui tesaturile si tricotajele în scopul descoperirii si corectarii greselilor de tesatura sau de tricotaj. – Din fr. repasser.
stână, STẤNĂ, stâne, s.f. Asezare pastoreasca de vara, la munte sau în afara satului (cuprinzând locul si amenajarile necesare), unde se adapostesc oile si ciobanii si unde se prepara produsele din laptele oilor. ♢ Expr. A închide lupul în stâna = a-si aduce dusmani în casa. A veni la spartul stânii = a veni prea târziu. – Et. nec.
dejuga, DEJUGÁ, dejúg, vb. I. 1. Tranz. A scoate boul din jug. 2. Intranz. Fig. (Rar) A ajunge sau a se opri undeva; a poposi, a se aseza. – Lat. •disjugare.
dentiţie, DENTÍŢIE, dentitii, s.f. Totalitatea dintilor mamiferelor, caracteristica, dupa structura si numar, unui tip de regim alimentar. Dentitie de carnivor. ♦ Proces de formare si de aparitie a dintilor la copii si la puii animalelor mamifere. Dentitie întârziata. ♢ Dentitie de lapte = dentitie formata din 20 de dinti, care apare, la copii, între 6 luni si 3 am. Dentitie definitiva = dentitie formata din 8 incisivi, 4 canini, 4 premolari si 16 molari, care apare începând de la 6-7 ani. ♦ Modul în care sunt asezati dintii. [Var.: dentitiúne s.f.] – Din fr. dentition, lat. dentitio, -onis.
ritm, RITM, ritmuri, s.n. 1. Asezare simetrica si periodica a silabelor accentuate si neaccentuate într-un vers sau în proza ori a accentelor tonice într-o fraza muzicala; cadenta, tact; p. ext. efect obtinut prin aceasta asezare. ♦ Vers. 2. Desfasurare gradata, treptata a unei actiuni, evolutie mai rapida sau mai lenta a unei activitati, conditionata de anumiti factori. ♦ Periodicitate a unei miscari, a unui proces, a unei activitati. ♦ Miscare regulata; tempo, cadenta. 3. Repetare periodica a unor elemente de arhitectura sau de decoratie, la o constructie. – Din ngr. rithmós, fr. rythme, lat. rhythmus.
depănător, DEPĂNĂTÓR, -OÁRE, depanatori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Muncitor specializat în depanat. 2. S.n. Organ al masinii de cusut care serveste la depanarea atei pe mosorelul suveicii. 3. S.f. Dispozitiv pe care sunt asezate sculurile la masinile de depanat; (în industria casnica) vârtelnita. – Depana + suf. -ator.
depărta, DEPĂRTÁ, departez, vb. I. 1. Refl. A mari distanta fata de locul unde se afla cineva sau ceva, a se retrage din preajma cuiva sau a ceva, a se aseza sau a pleca (mai) departe. ♦ Fig. A se înstraina de cineva sau de ceva. 2. Tranz. A duce, a muta ceva mai departe, a distanta de ceva; a trimite sau a tine pe cineva departe. ♦ Fig. A înlatura pe cineva de undeva, a izgoni, a alunga. 3. Refl. A se abate, a devia (de la subiect). – Din departe.
deplasa, DEPLASÁ, deplaséz, vb. I. 1. Tranz. A lua ceva sau pe cineva dintr-un loc si a-l pune în altul, a-i schimba locul; a muta. ♦ Refl. A se misca din pozitia initiala; a aluneca; a se disloca. 2. Refl. A se duce undeva (în interes de serviciu). – Din fr. déplacer.
dermă, DÉRMĂ, derme, s.f. Ţesut fibros conjunctiv, care constituie partea cea mai groasa si mai adânca a pielii vertebratelor, asezat sub epiderma. – Din fr. derme.
descăleca, DESCĂLECÁ, descálec, vb. I. Intranz. 1. A coborî, a se da jos de pe cal. 2. (Termen folosit mai ales de cronicari în legatura cu întemeierea tarilor românesti) A se aseza într-un loc, întemeind o tara. [Var.: descalicá vb. I] – Lat. 'discaballicare.
descălecare, DESCĂLECÁRE, descalecari, s.f. Actiunea de a descaleca si rezultatul ei; coborâre de pe cal. ♦ (Termen folosit mai ales de cronicari) Asezare, statornicire într-un loc pentru a întemeia o tara; descalecat, descalecatoare. [Var.: descalicáre s.f.] – V. descaleca.
descrucişa, DESCRUCISÁ, descrucisez, vb. I. Tranz. (Rar) A face sa nu mai fie asezat crucis. – Des1 + [în]crucisa.
rostui, ROSTUÍ, rostuiésc, vb. IV. Tranz. 1. A aseza, a aranja asa cum trebuie; a face ordine. ♦ A aranja pe cineva într-un post, într-o situatie convenabila. 2. A procura ceva prin mijloace improvizate; a face rost de ceva. 3. A umple cu un material de etansare si a netezi rosturile dintre caramizile unei zidarii, dintre pavelele sau bordurile unei sosele etc. pentru a împiedica patrunderea apei de ploaie sau de infiltratie. 4. A forma cu mâna rostul urzelii la razboiul de tesut. 5. A bate, de o parte si de alta, vârful dintilor unei pânze de ferastrau. – Rost + suf. -ui.
rostuit, ROSTUÍT, -Ă, rostuiti, -te, adj. 1. (Despre persoane) Asezat într-un loc sau într-o slujba convenabila; cu situatie, cu gospodarie. 2. (Despre zidarie, pavaj etc.) Care are rosturile umplute cu material etans. – V. rostui.
rotulă, ROTÚLĂ, rotule, s.f. 1. Os turtit, de forma aproximativ triunghiulara, asezat în partea anterioara a genunchiului si care închide în asa fel încheietura, încât flexiunea se poate face numai întrün singur sens. 2. (Tehn.) Nuca (3). – Din fr. rotule, lat. rotula.
declasa, DECLASÁ, declasez, vb. I. Refl. A decadea din punct de vedere moral sau social; a se degrada. – Din fr. déclasser.
desprinde, DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi si a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, asezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, sireturile etc. care îl sustin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tractiune; a dejuga, a deshama. II. Refl. 1. A se desface si a cadea sau a se îndeparta de la locul unde era prins, fixat; a se detasa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se deslusi. ♦ (Despre oameni) A iesi dintr-un grup sau dintr-o multime, a se detasa. ♦ (Rar) A se desparti, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reiesi. ♦ A se distinge, a se întelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des1- + prinde.
detaşa, DETASÁ, detasez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalti concurenti în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar si în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A iesi în evidenta, a se evidentia. – Din fr. détacher.
determinant, DETERMINÁNT, -Ă, determinanti, -te, adj., s.m. I. Adj. 1. Care determina sau este de natura sa determine ceva; hotarâtor. 2. (Despre cuvinte sau propozitii; adesea substantivat) Care precizeaza sensul altui cuvânt sau al altei propozitii cu care este în legatura, fiind subordonat acestora. II. S.m. Expresie matematica ale carei elemente sunt asezate sub forma unui tabel si care serveste la rezolvarea sistemelor de ecuatii. – Din fr. déterminant.
king, KING s.m. Vechi instrument muzical chinez, constând dintr-un sir de pietre asezate pe un cadru, care, lovite cu un bastonas, produc sunete diferite. (‹ engl. king)
sălaş, SĂLÁS, salase, s.n. (Pop.) 1. Adapost unde cineva capata temporar gazduire. 2. Constructie rudimentara facuta în câmp si folosita ca adapost temporar pentru oameni si animale. 3. Locuinta, casa. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcus. 4. Asezare omeneasca. ♦ Locuitorii acestei asezari. 5. Mica asezare de tigani (nomazi); grup de familii de tigani (nomazi) sub conducerea unui vataf. [Pl. si: salasuri] – Din magh. szállás.
sălbăticime, SĂLBĂTICÍME, salbaticimi, s.f. 1. Multime de animale salbatice, totalitatea animalelor salbatice. 2. Loc salbatic, nelocuit, departe de orice asezare omeneasca (civilizata). [Var.: (pop.) salbatacíme s.f.] – Salbatic + suf. -ime.
schelet, SCHELÉT, schelete, s.n. 1. Totalitatea oaselor care sustin corpul unui vertebrat; sistemul osos asezat în pozitia sa naturala. 2. Totalitatea elementelor sau pieselor care constituie sistemul de rezistenta al unei constructii sau al unui ansamblu tehnic. 3. Fig. Planul unei opere literare sau stiintifice; schema. – Din fr. squelette.
scuter, SCÚTER, scutere, s.n. Tip de motocicleta usoara, cu roti mici, cu motorul asezat, de obicei, sub saua conducatorului, permitând acestuia sa stea într-o pozitie comoda (ca pe scaun), si care poate transporta una sau doua persoane. – Din engl., fr. scooter.
secui, SECÚI, secui, s.m. Persoana care face parte dintr-o populatie de limba turcica asimilata de triburile maghiare pe care le-a însotit în migratiunea lor spre Europa si care s-a asezat alaturi de populatia româneasca în partea de sud-est a Transilvaniei. – Din magh. székely.
seria, SERIÁ, seriez, vb. I. Tranz. A aseza în serii sau pe serii; a clasa, a tria, a orândui marfuri, obiecte etc., dându-le un numar de serie. [Pr.: -ri-a] – Din fr. sérier.
serios, SERIÓS, -OÁSĂ, seriosi, -oase, adj., adv., s.n. I. Adj. 1. Care are un caracter grav, sobru; lipsit de superficialitate; care nu se tine de frivolitati, de glume; asezat, ponderat. ♢ Care convinge, care corespunde unui caracter sobru. ♦ Care are o înfatisare grava, un aer solemn, sever, rigid. ♦ Lipsit de zburdalnicie, de veselie. ♦ (Despre îmbracaminte) Sobru. 2. Care obisnuieste sa adânceasca lucrurile, care procedeaza în actiunile sale cu atentie, cu constiinciozitate; p. ext. care are o înfatisare, o expresie vadind concentrare, preocupare. 3. Care trebuie privit cu seriozitate; pozitiv, real, adevarat. E lucru foarte serios. ♦ (Despre lucrari, activitati etc.) Temeinic, adânc, constiincios. Studii serioase în specialitate. ♦ Care poate avea urmari grave; primejdios. Boala serioasa. 4. De seama, important. II. Adv. 1. Fara intentie de gluma sau de farsa; adevarat, drept. 2. Temeinic; staruitor, hotarât cu tot dinadinsul. II. S.n. (Înv.) Seriozitate. ♢ Loc. adv. Cu (tot) seriosul = cu toata seriozitatea, cu toata convingerea, fara gluma. ♢ Expr. (Si azi) A lua (pe cineva sau ceva) în serios = a acorda unei persoane sau unui lucru toata atentia, a-l socoti vrednic de luat în consideratie. [Pr.: -ri-os] – Din fr. sérieux, lat. seriosus.
silişte, SÍLISTE, silisti, s.f. 1. Denumire data în evul mediu, în tarile române, locului pe care fusese sau pe care era asezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casa. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pasune. [Acc. si: silíste. – Var.: (reg.) sắliste (acc. si: salíste), séliste s.f.] – Din sl. selište.
simetric, SIMÉTRIC, -Ă, simetrici, -ce, adj. 1. (Despre lucruri sau forme) Care prezinta simetrie (1), care se caracterizeaza prin simetrie, ale carui parti sunt asezate cu simetrie; (despre elemente care alcatuiesc un tot) care este asezat într-o anumita ordine; cu simetrie (1). 2. Spec. (Mat.; despre doua puncte apartinând aceleiasi figuri geometrice sau la doua figuri diferite; p. ext. despre doua figuri geometrice) Care prezinta simetrie (2). ♦ (Substantivat, n. si f.) Dreapta sau punct asezat în simetrie cu alta dreapta sau cu alt punct. ♦ Functie simetrica = functie a mai multor variabile care nu se schimba, orice permutari ar suferi aceste variabile. – Din fr. symétrique.
simetrie, SIMETRÍE, simetrii, s.f. 1. Proprietate a unui ansamblu spatial de a fi alcatuit din elemente reciproc corespondente si de a prezenta, pe aceasta baza, anumite regularitati; proportionalitate, concordanta, armonie între partile unui tot, între elementele unui ansamblu etc.; distributie egala, regulata, armonioasa a partilor unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondenta exacta (ca forma, pozitie etc.) între partile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a doua puncte apartinând aceleiasi figuri geometrice sau la doua figuri diferite de a fi asezate la aceeasi distanta de un plan, de o dreapta sau de un punct; proprietate corespunzatoare a doua figuri geometrice; proprietate a doua figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symétrie.
strană, STRÁNĂ, strane, s.f. 1. Fiecare dintre scaunele asezate, în Biserica ortodoxa, la dreapta si la stânga iconostasului, de-a lungul peretilor naosului, pe care stau în timpul slujbei credinciosii. 2. Parte destinata cântaretilor într-o biserica, unde se afla de obicei si un pupitru pentru carti. – Din sl. strana.
stratifica, STRATIFICÁ, stratífic, vb. I. Refl. si tranz. A (se) aseza, a (se) depune în mai multe straturi; a capata sau a da forma unor straturi suprapuse. – Din fr. stratifier, lat. stratificare.
stratificare, STRATIFICÁRE, stratificari, s.f. 1. Actiunea de a (se) stratifica si rezultatul ei; stratificatie. ♦ Formatie geologica sedimentara alcatuita din mai multe straturi suprapuse. 2. Asezare a semintelor de pomi fructiferi si a butasilor în straturi de pamânt care alterneaza cu straturi de nisip, de rumegus, de turba, pentru a asigura o buna pastrare sau a favoriza si a stimula germinarea sau înradacinarea. – V. stratifica.
singuratic, SINGURÁTIC, -Ă, singuratici, -ce, adj. 1. (Despre oameni) Care traieste departe de alte persoane, izolat de societate; retras, singur (1); (despre manifestarile oamenilor) propriu, caracteristic pentru un om singuratic (1), de om singuratic. ♦ (Despre actiuni omenesti) Care este facut în singuratate, fara sa fie stiut de cineva, tainic. ♦ (Rar) Unic, singur (3); izolat, singular (2). 2. (Despre lucruri, asezari omenesti etc.) Care este izolat, care este departe de alte asezari omenesti etc.; solitar; p. ext. linistit. O casuta singuratica. 3. (Gram.; înv.; si substantivat, n.) Singular (1). [Var.: singurátec, -a adj.] – Singur + suf. -atic.
sistematizare, SISTEMATIZÁRE, sistematizari, s.f. Actiunea de a sistematiza si rezultatul ei; aranjare, ordonare, clasare (a unui material) dupa un anumit sistem. ♦ Ansamblu de masuri tehnice, economice si legislative referitoare la spatiile de locuit, la desfasurarea activitatii, la repaus, la circulatia oamenilor etc., care au drept scop asigurarea unor conditii de viata optime pentru populatia de pe un anumit teritoriu. ♦ Ramura a urbanismului care se ocupa cu proiectarea si reorganizarea stiintifica a asezarilor urbane si rurale în scopul crearii conditiilor optime de viata pentru populatie. – V. sistematiza.
situa, SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumita atitudine fata de o problema data; a actiona de pe o anumita pozitie. ♦ Tranz. A aseza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer.
situaţie, SITUÁŢIE, situatii, s.f. 1. Totalitatea împrejurarilor care determina la un moment dat conditiile existentei unei fiinte, a unei colectivitati, a unei activitati; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. Expr. A fi la înaltimea situatiei = a corespunde pe deplin unei misiuni încredintate. A te pune în situatia cuiva = a încerca sa întelegi împrejurarile în care se afla altul, pentru a-ti da seama de modul lui de a gândi sau de a reactiona. A fi stapân (sau calare) pe situatie = a domina o situatie în împrejurari critice, a fi sigur de ceva, a sti sa se descurce (într-o situatie dificila). ♦ (În sintagma) Situatie limita = situatie exceptionala, la extrema, aparent fara iesire, care impune luarea fara întârziere a unei hotarâri radicale. ♦ Pozitie sociala, materiala sau morala în care se afla cineva. ♢ Expr. A-i face cuiva o situatie = a ajuta pe cineva sa ajunga la o pozitie sociala, materiala si morala buna. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispozitie, stare sufleteasca. 2. Prezentare detaliata a unor date privind rezultatele unei activitati economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu sarcinile planificate); raport; inventar. ♦ Document în care se prezinta o stare de lucruri, mersul unor lucrari etc. 3. (Rar) Asezare, pozitie a unui teren, a unei localitati etc. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) situatiúne s.f.] – Din fr. situation.
smântânică, SMÂNTÂNÍCĂ, smântânici, s.f. 1. Diminutiv al lui smântâna. 2. Planta erbacee cu tulpina acoperita de peri lungi si aspri, cu flori galbene, placut mirositoare si cu fructe înguste asezate câte patru la un nod (Gallium cruciata). – Smântâna + suf. -ica.
sorit, SORÍT1, sorite, s.n. (Log.) Rationament compus dintr-o serie de silogisme asezate astfel încât atributul unuia sa fie subiectul silogismului urmator, concluzia având ca subiect subiectul primului silogism si ca atribut atributul penultimului silogism. – Din fr. sorite, lat. sorites.
spătărie, SPĂTĂRÍE, spatarii, s.f. 1. Demnitatea, rangul de (mare) spatar2. ♦ Institutie condusa de (marele) spatar2; cladire în care functiona aceasta institutie. 2. Sala din palatul domnesc unde aveau loc unele ceremonii si unde era asezat tronul. ♢ Spataria (cea) mica = camera de lucru a domnului. – Spatar2 + suf. -ie.
spiritualiza, SPIRITUALIZÁ, spiritualizez, vb. I. Tranz. A încerca sa dea sau a da fenomenelor, lucrurilor etc. un caracter sau un continut spiritual, a încerca sa le detaseze de materie. ♦ Refl. A capata o anumita adâncime spirituala. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. spiritualiser.
splau, SPLÁU, splauri, s.n. Extremitate a unei punti asezata pe piloti, care poate fi ridicata sau coborâta dupa nivelul apei si pe care sta pescarul cu sacovistea. – Et. nec.
stabil, STABÍL, -Ă, stabili, -e, adj. 1. Care este bine asezat sau fixat, care nu se rastoarna, care nu se clatina; trainic, solid. 2. Care nu se schimba, care nu fluctueaza; statornic; ferm. ♦ (Despre substante) Care nu se descompune de la sine; care nu poate fi descompus (decât cu greu) într-o reactie. ♦ (Despre populatii) Care locuieste permanent în acelasi loc. – Din lat. stabilis.
stabili, STABILÍ, stabilesc, vb. IV. 1. Tranz. A determina, a fixa; a hotarî, decide, a preciza. 2. Tranz. A aduce dovezi, a demonstra; p. ext. a descoperi. 3. Tranz. A înfaptui, a realiza; a întemeia, a înfiinta, a institui. ♢ Expr. A stabili legatura (sau legaturi) cu cineva = a comunica cu cineva. 4. Tranz. si refl. A (se) aseza (definitiv) într-un loc; a (se) statornici, a (se) instala. – Din lat., it. stabilire.
stabiliment, STABILIMÉNT, stabilimente, s.n. (Iesit din uz) Asezamânt, institutie comerciala, industriala etc.; p. ext. localul unui astfel de asezamânt. – Din it. stabilimento.
stabilire, STABILÍRE s.f. Actiunea de a (se) stabili; determinare, precizare, dovedire; descoperire; înfaptuire; asezare, instalare. – V. stabili.
grupaj, GRUPÁJ s. n. asezare sistematica pe categorii; ansamblu, grup (de stiri). (< fr. groupage)
stâng, STÂNG, -Ă, stângi, adj. 1. (Despre parti sau organe ale corpului) Asezat în partea corpului în care se afla inima. ♦ (Substantivat) a) (La m. sg. art.) Piciorul stâng (1). b) (La f. sg. art.) Mâna stânga (1). 2. Care se afla de partea sau în directia mâinii stângi (1) (când cineva sta cu fata în directia în care este orientat un lucru sau o fiinta). ♦ (Substantivat, f. sg. art.) Partea sau directia stânga. (2). ♢ Expr. A tine stânga = a merge pe partea stânga a unui drum. (Fam.) A trage (sau a da, a face) la stânga = a fura. 3. Care reprezinta gruparea radicala a unui partid, a unei adunari, a unei organizatii politice; care se alatura unei astfel de grupari. ♦ (Substantivat, f. art.) Aripa radicala a unui partid, a unei scoli filozofice etc. ♢ Loc. adj. De stânga = partizan al unei politici radicale. – Lat. •stancus (= stanticus) "obosit".
stânjen, STẤNJEN, stânjeni, s.m. I. Unitate de masura pentru lungime, folosita înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, dupa epoca si regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzatoare acestei unitati de masura. ♢ Stânjen pescaresc = masura de lungime folosita de pescari, egala cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = masura de lungime egala cu 1,83 m. ♦ Unitate de masura pentru volumul lemnelor asezate în stiva, egala cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s.m.] – Din bg. sta(n)žen.
stivă, STÍVĂ, stive, s.f. Multime de obiecte de acelasi fel (si cu aceleasi dimensiuni), asezate ordonat unele peste altele, pentru a forma o gramada; gramada de obiecte astfel formata. – Din ngr. stivás.
stog, STOG, stoguri, s.n. Gramada mare de fân, de snopi de grâu (sau de alte paioase), asezata în forma cilindrica si terminata printr-un vârf conic. – Din sl. stogŭ.
stelaj, STELÁJ, stelaje, s.n. Mobila formata din rafturi suprapuse, pe care se pot aseza carti sau alte obiecte; etajera. – Din germ. Stellage.
ster, STER, steri, s.m. Unitate de masura pentru volume egala cu un metru cub, întrebuintata la masurarea lemnelor asezate în stive. – Din fr. stère.
stereochimie, STEREOCHIMÍE s.f. Ramura a chimiei care se ocupa cu studiul asezarii în spatiu a atomilor unei molecule. [Pr.: -re-o-] – Din fr. stéréochimie.
stern, STERN, sternuri, s.n. Os lung si plat asezat în mijlocul partii anterioare a toracelui, de care sunt prinse coastele si cele doua clavicule. – Din fr. sternum. Cf. lat. sternum.
stigmat, STIGMÁT, stigmate, s.n. 1. Urma lasata de ceva; spec. urma rusinoasa, semn dezonorant. ♦ Spec. (Înv.) Marca, stampila, semn care se aplica (cu ajutorul unui fier rosu) pe corpul sclavilor sau al delincventilor. ♦ (Rar) Pata de murdarie. 2. (Bot.) Partea superioara a pistilului, pe care se prinde si încolteste polenul. 3. Fiecare dintre cele doua deschizaturi ale traheelor, asezate pe partile laterale ale corpului unor insecte, miriapode etc. – Din fr. stigmate, lat. stigma, -atis.
stivaj, STIVÁJ, stivaje, s.n. (Mod de) asezare a marfurilor (în stive) în magazia unei nave. – Din it. stivaggio.
strâns, STRÂNS2, -Ă, strânsi, -se, adj., adv., s.f. I. Adj. 1. Legat, înfasurat bine. ♦ Întins, încordat. ♦ (Despre îmbracaminte) Strâmt; ajustat (pe talie). ♦ Fig. Îndârjit. ♦ Fig. (Despre relatii între oameni) Trainic, puternic. ♦ Fig. (Despre felul de a gândi, de a se exprima) Coerent; concis, precis. 2. Prins, apucat, cuprins cu putere (în mâini). 3. Presat din mai multe parti; înghesuit. ♦ Rânduri strânse = rânduri dese. 4. (Despre parti ale corpului omenesc) închis sau înclestat. ♢ Expr. A fi strâns la mâna sau a fi cu mâna strânsa = a fi zgârcit; a fi cumpatat la cheltuieli, econom. ♦ Apropiat tare, lipit. 5. (Despre pânza, hârtie etc.) Înfasurat, împaturit. 6. (Despre fiinte sau parti ale lor) Ghemuit, zgârcit; contractat. ♢ Expr. Cu inima strânsa = stapânit de o emotie puternica; cu teama. II. Adj. 1. (Despre lucruri) Adunat la un loc; îngramadit. 2. (Despre bani, avutii) Agonisit, economisit, acumulat. 3. Asezat la loc sigur, pus bine. ♦ Pus în ordine. III. Adv. 1. (Indica gradul cel mai înalt al unor actiuni) a) Foarte tare, foarte puternic (ca sa nu se mai poata desface). b) Foarte mult, cu toata puterea. 2. În mod strict, cu strictete, întocmai. IV. S.f. (Pop.) Ceea ce agoniseste, aduna cineva; avere; provizie, recolta. – V. strânge.
strecura, STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecuratoare, printr-o sita, printr-o tesatura pentru a-l separa de particelele solide sau de corpuri straine si pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte putin) printr-o crapatura, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. si tranz. A patrunde sau a face sa patrunda printr-un desis, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a iesi sau a se deplasa, a trece pe furis, fara sa faca zgomot si fara sa fie observat; a se furisa. ♦ Tranz. A aseza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu miscari usoare, pe nesimtite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacat. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grija sa nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând si pe nesimtite, a se perinda; fig. (despre unitati de timp) a trece, a se scurge. – Probabil din s- + trece (dupa spânzura, vântura etc.).
strigiformă, STRIGIFÓRMĂ, strigiforme, s.f. (La pl.) Ordin de pasari de prada care vâneaza noaptea, cu capul mare, ochii mari, asezati în fata, cu ciocul puternic; (si la sg.) pasare din acest ordin. – Din fr. strigiformes.
stufit, STUFÍT s.n. Material termoizolant confectionat din tulpini uscate de stuf asezate paralel, presate si legate sub forma de panouri. – Din stuf.
subgrindă, SUBGRÍNDĂ, subgrinzi, s.f. Grinda de lemn, de lungime relativ mica, asezata sub o grinda principala a unei constructii, în dreptul unui reazem, pentru a asigura constructiei o rezistenta mai mare. – Sub1- + grinda.
godia, GODIÁ vb. intr. a vâsli cu o singura rama asezata la pupa, facând ca ambarcatia sa înainteze în zigzag. (< fr. godiller)
supune, SUPÚNE, supún, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stapânire sau în puterea sa (prin forta armata); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stapânirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se închina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influentei sale. ♦ (Înv.) A îmblânzi animale. 2. A constrânge pe cineva sa suporte un lucru, sa accepte o situatie. ♦ A face ca o substanta, un material etc. sa fie expuse unei anumite actiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunavoie la ceva, a suporta de bunavoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunostinta, apreciere sau hotarâre. 4. (Înv. si reg.) A aseza, a pune dedesubt. ♦ A forta pe cineva sa se aplece, sa se încovoaie, sa îngenuncheze. – Lat. supponere.
supus, SUPÚS, -Ă, supusi, -se, adj., s.m. si f. I. Adj. 1. Ascultator, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Înv. si reg.) Asezat sub...; ascuns, pitit. II. S.m. si f. (Urmat de determinari care indica statul în discutie) Persoana care apartine, prin cetatenie, unui anumit stat; persoana aflata sub o protectie speciala de ordin juridic a unui stat, fara a fi cetatean cu drepturi depline. ♦ (Înv.; la pl.) Locuitorii unei tari care depind de o autoritate centrala. – V. supune.
surclasa, SURCLASÁ, surclasez, vb. I. Tranz. (Frantuzism) A depasi, a întrece (un adversar, mai ales la sport). – Din fr. surclasser.
suburs, SUBÚRS, subursi, s.m. (Constr.) Grinda scurta de lemn asezata pe baba, sub ursii unui pod de lemn. – Sub1- + urs.
sudest, SUD-ÉST s.n. 1. Punct cardinal secundar, situat în directia bisectoarei unghiului format de directiile sud si est. 2. Parte a globului pamântesc, a unui continent, a unei tari etc, asezata între sud si est. – Din fr. sud-est.
sudvest, SUD-VÉST s.n. 1. Punct cardinal secundar, situat în directia bisectoarei unghiului format de directiile sud si vest. 2. Parte a globului pamântesc, a unui continent, a unei tari etc. asezata între sud si vest. – Din fr. sud-ouest, germ. Südwest.
comună, COMÚNĂ, comune, s.f. 1. Unitate de baza administrativ-economica, alcatuita din unul sau mai multe sate si condusa de un primar. ♦ (În evul mediu) Asezare urbana în tarile din apusul Europei, dezvoltata în cadrul vechilor cetati asezate pe marile drumuri comerciale si posedând o anumita autonomie. 2. (În sintagma) Comuna primitiva = prima treapta de dezvoltare a societatii omenesti, caracterizata prin munca în comun si prin împartirea egala a bunurilor materiale. – Din fr. commune.
contraplan, CONTRAPLÁN, contraplanuri, s.n. Procedeu de montaj constând în alternarea cadrelor filmate cu aparatul asezat în unghiuri de filmare opuse. – Din fr. contre-plan.
cravaşa, CRAVASÁ, cravaséz, vb. I. Tranz. A lovi, a biciui cu cravasa. – Din fr. cravacher.
crăcană, CRĂCÁNĂ, cracane, s.f. I. 1. Craca ramificata în forma de V; lemn sau alt obiect desfacut la un capat în doua sau în mai multe brate; fiecare ramificatie a unui obiect bifurcat; crac2. 2. Prajina provenita dintr-o ramura de copac bifurcata la un capat, folosita pentru a sprijini crengile prea încarcate de fructe, cumpana fântânii etc. 3. Pirostrie. ♦ Unealta facuta din trei prajini împreunate la capatul de sus si asezate în forma de piramida, de care se atârna caldarea deasupra focului. II. Varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din astfel de struguri. [Var.: cracán s.n.] – Craca + suf. -ana.
cristalin, CRISTALÍN, -Ă, cristalini, -e, adj., s.n. 1. Adj. Limpede, curat, transparent, caracteristic cristalului (2); fig. ca de cristal. 2. (Despre roci, munti etc.) Care este format din sisturi cristaline. 3. Adj. Care se prezinta sub forma de cristale (2). 4. S.n. Parte a ochiului care are aspectul unei lentile transparente biconvexe, asezata îndaratul irisului si care are un rol important în acomodarea vederii la diferite distante. 5. S.n. Ansamblu sau formatie de sisturi cristaline dintr-o regiune. [Pl. si: (n.) cristalinuri] – Din fr. cristallin.
crobizi, CROBÍZI s.m. pl. Populatie de neam tracic asezata la sudul Dunarii, în apropierea Marii Negre, în sec. V a. Cr. – sec. II d. Cr. – Et. nec.
crosnă, CRÓSNĂ, crosne, s.f. Sarcina (de lemne sau vreascuri) pe care o poarta cineva în spinare. ♦ Multime de obiecte asezate în ordine. [Var.: crósna s.f.] – Din bg. krošnja.
cuiba, CUIBÁ, pers. 3 cuibeáza, vb. I. Intranz. A-si avea, a-si aseza cuibul. – Din cuib.
cuibărit, CUIBĂRÍT2, cuibariti, -te, adj. (Despre pasari) Care si-a facut cuib (1) undeva; care si-a facut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni si animale) Care s-a asezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripasit undeva, pe lânga cineva. – V. cuibari.
cuirasa, CUIRASÁ, cuiraséz, vb. I. Tranz. 1. A prevedea cu o cuirasa; a îmbraca, a proteja cu o cuirasa. 2. Fig. A întari, a fortifica, a oteli, a înarma. [Pr.: cu-i-] – Din fr. cuirasser.
culca, CULCÁ, culc, vb. I. 1. Refl. si tranz. A (se) întinde, a (se) aseza în pozitie orizontala (spre a dormi, a se odihni sau a face sa adoarma sau sa se odihneasca). ♢ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a nu se sinchisi de nimic, a fi nepasator. Culca-te sau poti sa te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ti nadejdea; e în zadar sa mai pastrezi vreo speranta. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adaposti peste noapte; a gazdui. ♦ A pune pe cineva sa se întinda sau a se întinde la pamânt cu fata în jos (în cadrul unor exercitii militare). 2. Tranz. A pune, a aseza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pamânt = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pamânt. – Lat. collocare.
culcare, CULCÁRE, culcari, s.f. Actiunea de a (se) culca; culcat. 1. Asezare în pozitie orizontala. ♦ Momentul când cineva se duce (sau este dus) sa se culce. 2. (Adesea art., cu valoare de interjectie) Întindere la pamânt a soldatilor, la un ordin dat. – V. culca.
culcat, CULCÁT2, -Ă, culcati, -te, adj. Asezat în pozitie orizontala. – V. culca.
culegar, CULEGÁR, culegare, s.n. Instrument de metal de forma unei cutii alungite, cu trei pereti, dintre care unul mobil, care serveste tipografului sa aseze una câte una literele în rânduri egale, formând textul de imprimat; vingalac. – Culege + suf. -ar.
culege, CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ♢ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva cazut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai si adapost. ♦ Fig. A dobândi, a obtine, a capata. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolalta; a colectiona. ♢ Expr. Alege pâna culege, se spune despre cineva foarte pretentios, care, tot alegând, ramâne cu partea cea mai proasta. 4. A aduna din casete literele necesare si a le aseza în culegar; a zetui. ♢ Masina de cules = masina cu ajutorul careia se executa operatiile de culegere si de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culeséi, part. cules] – Lat. colligere.
cuman, CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana apartinând unei populatii de neam turcic care, migrând dinspre est, în sec. XI s-a asezat pe teritoriul tarilor românesti, unde, în parte a fost asimilata de populatia româneasca. 2. Adj. Care apartine cumanilor (1), privitor la cumani. – Din fr. Cumanes.
cuminte, CUMÍNTE, cuminti, adj. 1. Cu purtari bune; asezat, linistit. 2. Cu judecata; destept, întelept. ♢ (Substantivat, m.) Un nebun arunc-o piatra-n balta si zece cuminti n-o pot scoate. ♦ Prevazator, prudent. – Cu + minte.
cuminţit, CUMINŢÍT, -Ă, cumintiti, -te, adj. Care a devenit mai asezat, mai serios; care s-a facut mai întelept, mai cu judecata. – V. cuminti.
cumpătat, CUMPĂTÁT, -Ă, cumpatati, -te, adj. (Despre oameni si despre manifestarile lor) Cu masura, stapânit, sobru, asezat. – V. cumpata.
cuptor, CUPTÓR, cuptoare, s.n. 1. Constructie de caramida, de piatra, de metal sau de lut, pentru copt pâinea si alte produse de panificatie. ♦ Cantitate de pâine, de placinte etc. care se poate coace o data. ♦ Platforma zidita în prelungirea vetrei si pe care se doarme la tara. ♢ Expr. A sta (sau a zacea) pe cuptor sau a se muta de pe vatra pe cuptor = a trândavi. A aduce (parintilor) nora pe cuptor = a se însura. ♦ Despartitura la masina de gatit, în care se coc prajituri, pâine sau se rumenesc mâncarurile. 2. Constructie speciala de încalzire, constituita dintr-o camera cu pereti metalici captusiti cu material refractar în vederea supunerii unui material la tratamente termice, de topire sau la alte operatii tehnologice. ♢ Cuptor de caramizi = cantitate de caramizi brute (din argila) asezate în asa fel încât sa poata fi încalzite pâna la incandescenta de un foc central înabusit. Cuptor de var = varnita. 3. Fig. Caldura mare; arsita. ♢ (Pop.; în sintagma) Luna lui cuptor = (luna) iulie. – Lat. •coctorium.
aşeza, A (se) aseza ≠ a (se) ridica, a (se) scula
ridica, A (se) ridica ≠ a (se) aseza, a (se) înjosi, a cadea, a scadea, a (se) scufunda
scula, A (se) scula ≠ a (se) aseza, a (se) culca
scula, A scula ≠ a aseza
aşeza, A se aseza ≠ a se ridica
aşezat, Asezat ≠ repezit, smucit
aşezătură, Asezatura ≠ ridicatura
ghidaj, GHIDÁJ s. n. 1. dispozitiv mecanic care obliga o piesa mobila sa se deplaseze dupa o anumita directie. 2. conducerea si darea explicatiilor necesare de catre o persoana competenta într-un muzeu, într-o expozitie etc. (< fr. guidage)
vatră, VÁTRĂ s. 1. camin, cuptor, (prin Transilv.) camenita. (Vasul sta asezat pe ~.) 2. (reg.) siliste. (~ a casei.) 3. (înv.) siliste. (~ a unui sat.)
genulieră, GENULIÉRĂ s. f. 1. parte a unei armuri care acopera genunchii. ♢ aparatoare pentru genunchi; genunchiera. 2. înaltimea pe câmpul de lupta a unui tragator în pozitia în picioare, în genunchi sau culcat. 3. distanta verticala dintre planul de asezare al unei guri de foc si axul tevii. (< fr. genouillère)
tulburare, TULBURÁRE s. 1. v. împaienjenire. 2. zapaceala. (~ ce l-a cuprins când l-a vazut.) •3. (fig.) întunecare. (~ a mintii cuiva.) 4. v. instigare. 5. v. agitatie. 6. dezordine, (înv.) neasezare. (S-au produs unele ~ari sociale.) 7. v. deranjare. 8. v. perturbare. 9. v. dereglare.
tocmi, TOCMÍ vb. v. afla, alcatui, aranja, asemana, asemui, aseza, calauzi, clasa, clasifica, compara, compune, concepe, conduce, consolida, constitui, conveni, crea, da, descoperi, desemna, destina, dichisi, dirija, dispune, distribui, elabora, face, ferchezui, fixa, forma, gasi, gati, ghida, gândi, grupa, harazi, hotarî, imagina, institui, inventa, împarti, împodobi, închiria, îndrepta, îndruma, înfiinta, înfiripa, însanatosi, întari, întocmi, întrema, întelege, învoi, înzdraveni, lecui, logodi, meni, nascoci, numi, ordona, organiza, orienta, orândui, planui, plasmui, potrivi, predestina, pregati, proiecta, pune, realiza, redacta, reface, repara, repartiza, restabili, ridica, rândui, scorni, scrie, sistematiza, sorti, spilcui, stabili, statornici, tamadui, ursi, vindeca.
tocmeală, TOCMEÁLĂ s. v. acord, aranjament, asezamânt, chibzuiala, chibzuinta, chibzuire, ciclu, clauza, combinatie conditie, contract, conventie, creare, cumintenie, cumpat, cumpatare, datina, dispozitie, facere, fel, fundatie, institutie, intriga, întelegere, întelepciune, înteles, învoiala, învoire, judecata, legamânt, logodna, masinatie, masura, menstruatie, minte, moderatie, norma, obicei, ordine, organizare, orânduiala, pact, period, petire, petit, precept, prevedere, principiu, punct, ratiune, regula, rânduiala, rost, semnificatie, sens, socoteala, socotinta, stipulare, stipulatie, tact, termen, testament, tâlc, traditie, tranzactie, uneltire, unitate, uz, uzanta, zidire .
tins, TINS adj. v. asezat, drept, instalat, întins, neted, plan, plat, ses.
temperatură, TEMPERATÚRĂ s. 1. (MET.) (înv.) asezamânt, temperament. (Afara a scazut mult ~.) 2. (MED.) calduri (pl.), febra, fierbinteala, friguri (pl.), (pop.) arsita, (reg.) naplaiala, vipie, (înv.) aprinzeala, (rar fig.) jar. (Un bolnav cu ~.)
fundaţie, FUNDÁŢIE s. f. 1. temelie, baza a unei constructii, masini, a unui utilaj etc. ♢ materia peste care se aplica îmbracamintea unui drum. 2. fond, bunuri donate pentru o opera de interes obstesc. ♢ institutie, asezamânt creat din astfel de fonduri. (< fr. fondation, lat. fundatio)
frontal, FRONTÁL, -Ă I. adj. 1. din regiunea fruntii. ♢ (s. n.) muschi al fruntii. 2. din, asezat în fata. o abataj ~ = abataj al minereului facut pe un front foarte lung în directia filonului; drepta ~a = dreapta paralela cu planul vertical de proiectie. ♢ referitor la front (5). II. s. n. 1. os al craniului care formeaza fruntea si o parte din orbite. 2. parte proeminenta a unui obiect. (< fr. frontal)
şezut, SEZÚT s. v. adapost, asezare, casa, camin, domiciliu, locuinta, salas.
şezământ, SEZĂMÂNT s. v. adapost, asezare, casa, camin, domiciliu, locuinta, oprire, popas, resedinta, salas, sediment, sediu, sedere.
şedere, SEDÉRE s. v. adapost, adunare, asezare, casa, catisma, camin, demnitate, domiciliu, inactivitate, inactiune, inertie, întrunire, locuinta, neactivitate, pasivitate, pozitie, rang, resedinta, reuniune, salas, sediu, sedinta, treapta.
şedea, SEDEÁ vb. 1. a sta. (~ pe o banca.) 2. v. aseza. 3. v. poposi. 4. v. locui. 5. v. veni. 6. v. sta.
şatră, SÁTRĂ s. asezare, salas. (~ de tigani.)
formaţiune, FORMAŢIÚNE s. f. 1. complex de straturi din scoarta Pamântului depuse într-o anumita perioada geologica. 2. ~ social-economica = categorie a materialismului istoric ce desemneaza o treapta istorica a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. asezare a militarilor (sau a subunitatilor militare) în cadrul unei unitati în vederea executarii unei misiuni. (< fr. formation, lat. formatic)
foliaţie, FOLIÁŢIE s. f. 1. mod de asezare a frunzelor în mugur. 2. proprietate a unor roci de a se desface usor de pe anumite suprafete paralele. (< fr. foliation)
stăvi, STĂVÍ vb. v. astâmpara, aseza, cuminti, do-moli, fixa, instala, linisti, opri, potoli, stabili, statornici.
statornic, STATÓRNIC adj. 1. v. stabil. 2. fixat, sedentar, stabil, (înv.) asezator, statator. (Populatii ~.) 3. stabil, (pop.) vatras. (Ţigani ~.) 4. v. consecvent. 5. durabil. 6. v. fidel. 7. v. staruitor. 8. v. sustinut. 9. v. hotarât. 10. v. neclintit.
stat, STAT s. v. amplasament, asezare, caz, circumstanta, conditie, conjunctura, demnitate, faptura, ipostaza, împrejurare, înaltime, loc, postura, pozitie, rang, situatie, stare, statura, talie, titlu, toiag.
stabiliment, STABILIMÉNT s. v. asezamânt, firma, fundatie, institutie, întreprindere, unitate.
stabilire, STABILÍRE s. 1. asezare, fixare, instalare, oprire, statornicire. (~ lor în regiunile de deal.) 2. v. amplasare. 3. statornicire. (~ unor relatii de prietenie.) 4. v. calculare. 5. v. determinare. 6. fixare. 7. fundamentare. 8. v. constatare. 9. v. instituire. 10. v. consfintire. 11. v. constituire. 12. fixare, hotarâre, precizare. (~ unui nou termen.) 13. determinare, fixare, precizare, statornicire. (~ datei exacte a evenimentului.) 14. aranjare, orânduire, reglementare, (rar) regulare, (înv.) regularisire. (~ tuturor problemelor de rezolvat.) 15. instaurare, (fig.) întronare. (~ ordinii.) 16. obtinere, realizare. (~ unui nou record.)
stabili, STABILÍ vb. 1. a se aseza, a se fixa, a se instala, a se opri, a se statornici, (pop.) a se salaslui, (înv. si reg.) a se salasui, (înv.) a se sadi, a se stavi. (S-au ~ în acele câmpii manoase.) 2. v. amplasa. 3. a (se) statornici, (fig.) a (se) întrona. (Între cele doua state s-au ~ relatii prietenesti.) 4. v. calcula. 5. v. determina. 6. a defini, a determina, a preciza, (înv.) a margini, a raspica. (A ~ proprietatile unui metal.) 7. v. fixa. 8. v. fundamenta. 9. v. descoperi. 10. v. constata. 11. v. institui. 12. v. consfinti. 13. a face, a institui. (A ~ lege.) 14. v. constitui. 15. a fixa, a hotarî, a institui, a întocmi, a orândui, a rândui, a statornici, (înv.) a aseza, a lega, a politici, a scoate, a scorni, a tocmi. (A ~ un impozit.) 16. a determina, a fixa, a hotarî, a preciza, a statornici, (înv.) a defige, a însemna, a statori. (A ~ un nou termen.) 17. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotarî, v. ordona. 18. v. alege. 19. a aranja, a orândui, a reglementa, (rar) a regula, (înv.) a regularisi. (Si-a ~ situatia neclara.) 20. v. decide. 21. v. instaura. 22. v. prevedea. 23. a obtine, a realiza. (A ~ un record atletic.) 24. v. confirma.
stabil, STABÍL adj. 1. v. fix. 2. fix, permanent, statornic. (O asezare ~.) 3. fixat, sedentar, statornic, (înv.) asezator, statator. (Populatii ~.) 4. statornic, (pop.) vatras. (Ţigani ~.) 5. v. consecvent. 6. v. du-rabil.
sta, STA vb. 1. v. opri. 2. v. poposi. 3. v. aseza. 4. v. sedea. 5. v. întârzia. 6. v. zabovi. 7. v. astepta. 8. v. locui. 9. v. stationa. 10. v. ramâne. 11. v. petrece. 12. a se tine. (~ drept!) 13. a se opri, (fig.) a încremeni. (Ceasul a ~ la orele 12.) 14. v. înceta. 15. v. afla. 16. a atârna, a spânzura. (Pe perete ~ un tablou.) 17. a-i sedea. (Îti ~ foarte bine haina asta!) 18. a pluti. (Uleiul ~ deasupra apei.) 19. v. consta. 20. v. reduce.
final, FINÁL, -Ă I. adj. 1. de (la) sfârsit. 2. care arata scopul. o propozitie ~a (si s. f.) = propozitie circumstantiala care exprima scopul actiunii din regenta; conjunctie ~a = conjunctie care introduce o propozitie finala. II. s. n. încheiere, sfârsit. ♢ ultima parte a unui concert, a unei simfonii etc. III. s. f. 1. (sport) întâlnire care constituie încheierea unei competitii. 2. ornament tipografic asezat la sfârsitul unui capitol. 3. (muz.) sunet stabil de încheiere în jurul caruia graviteaza toate celelalte. (< fr. final, lat. finalis)
sobru, SÓBRU adj. 1. simplu. (Îmbracaminte ~.) 2. auster, grav, sever, (rar) aspru. (O frumusete ~; linii ~.) 3. aspru, auster, sever, spartan. (Duce o viata ~.) 4. astâmparat, asezat, chibzuit, cuminte, cumintit, cumpatat, domolit, echilibrat, linistit, potolit, retinut, rezervat, serios, stapânit, temperat. (Om ~.)
situaţie, SITUÁŢIE s. v. amplasament, asezare, loc, pozitie.
situare, SITUÁRE s. v. amplasament, asezare, loc, pozitie.
situare, SITUÁRE s. 1. clasare, clasificare, plasare. (~lui pe primul loc la concurs.) 2. amplasare, asezare, fixare, plasare, stabilire. (~ noului obiectiv într-un loc adecvat.)
situa, SITUÁ vb. 1. a se clasa, a se clasifica, a se plasa. (S-a ~ al saptelea la concurs.) 2. a (se) amplasa, a (se) aseza, a (se) fixa, a (se) plasa, a (se) stabili. (A ~ uzina în apropiere de ...) 3. a se afla, a fi, a se gasi, a veni, (înv. si pop.) a cadea. (Satul se ~ pe Olt.) 4. a (se) plasa, a (se) pune. (Articolul enclitic se ~ la sfârsitul numelui, în limba româna.)
scaun, SCÁUN s. 1. (prin Ban.) scamnie. (S-a asezat pe ~.) 2. (TEHN.) scaunoaie. (~ al dulgherului.) 3. (TEHN.) cal. (~ la scaunoaie.) 4. (TEHN.) scaun de cioplit = bedreag, butuc. (~ al rotarului.) 5. (TEHN.) butuc, pat, picior, strat, talpa, (reg.) pitruca, stârciog. (~ la sucala, la vârtelnita.) 6. (TEHN.) batator, strat, trup. (~ la melita.) 7. butuc, trunchi. (~ de macelarie.) 8. (MUZ.) calus, scaunas, scaunel. (~ la un instrument cu coarde.)
sătesc, SĂTÉSC adj. 1. v. rural. 2. rural. (Asezari ~esti.)
extrasezon, EXTRASEZÓN s. n. timpul din afara unui sezon; perioada în care afluenta turistilor este scazuta, acestia beneficiind de pret redus la cazare (si la transport). (dupa fr. hors-saison)
sălăşui, SĂLĂSUÍ vb. v. adaposti, aseza, domicilia, fi, fixa, gazdui, instala, locui, mânea, opri, primi, sta, stabili, statornici, sedea, trage, trai, vietui.
sălăşlui, SĂLĂSLUÍ vb. v. adaposti, aseza, domicilia, fi, fixa, gazdui, instala, locui, mânea, opri, primi, sta, stabili, statornici, sedea, trage, trai, vietui.
sălăşluinţă, SĂLĂSLUÍNŢĂ s. v. adapost, asezare, casa, camin, domiciliu, locuinta, salas, trai, viata, vietuire.
sălăşluire, SĂLĂSLUÍRE s. v. adapost, asezare, casa, camin, catun, domiciliu, gazduire, locuinta, popas, poposire, sat, salas, trai, viata, vietuire.
sălaşnă, SĂLÁSNĂ s. v. adapost, asezare, casa, camin, domiciliu, locuinta, salas.
expune, EXPÚNE vb. I. tr. 1. a reda prin cuvinte, a relata. 2. a prezenta publicului lucruri, obiecte selectionate. ♢ a aseza (ceva) într-un loc favorabil exercitarii unei influente, unei actiuni etc. 3. a supune actiunii luminii un material fotosensibil. II. tr., refl. a pune, a se afla în fata unei primejdii, a unei neplaceri. (< lat. exponere)
sădi, SĂDÍ vb. v. aseza, constitui, crea, ctitori, fixa, funda, instala, institui, înfiinta, întemeia, opri, organiza, stabili, statornici.
sat, SAT s. v. adapost, asezare, casa, camin, câmp, cort, domiciliu, locuinta, ogor, salas, tarina.
rural, RURÁL adj. 1. satesc, taranesc, (înv.) satenesc. (Mediul ~.) 2. satesc. (Asezari ~.) 3. v. rustic. 4. v. câmpenesc.
rostui, ROSTUÍ vb. v. aseza, procura.
repune, REPÚNE vb. a reaseza. (A ~ la locul initial.)
repunere, REPÚNERE s. reasezare. (~ unui obiect la locul initial.)
reaşeza, REASEZÁ vb. a repune. (A ~ la locul initial.)
reaşezare, REASEZÁRE s. repunere. (~ unui obiect la locul initial.)
etaja, ETAJÁ vb. tr., refl. a (se) aseza în etaje, în rânduri suprapuse. (< fr. étager)
eşichier, ESICHIÉR s. n. 1. dispunere a unor obiecte pe mai multe rânduri, cu intervale uniforme între ele. 2. dispozitiv în care trupele unei unitati, asezate masat în careuri, sunt despartite prin intervale egale. 3. (fig.) loc unde se opun partide, interese (politice). (< fr. échiquier)
estacadă, ESTACÁDĂ s. f. 1. punte de lemn, de beton etc. de la chei spre larg, care face legatura cu navele acostate la chei. ♦ obstacol din mijloace plutitoare, legate articulat, instalat la intrarea unui port pentru aparare contra vaselor inamice. 2. platforma asezata pe picioare înalte, care realizeaza o cale de comunicatie între doua puncte deasupra solului, sau între un punct de pe sol si altul situat la înaltime. 3. dig, obstacol într-un râu, într-un canal etc. care abate apa. (< fr. estacade)
eseu, ESÉU s. n. 1. studiu de proportii reduse asupra unor probleme filozofice, literare, stiintifice etc., care expune un punct de vedere personal, fara intentia de a epuiza subiectul. 2. încercare; proba. ♢ proba preliminara de marci postale pe hârtie si în culori diferite, din care se alege cea care va ramâne prototipul definitiv al întregului tiraj. 3. (sport) încercare. ♢ (rugbi) asezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. (< fr. essai)
pusoare, PUSOÁRE s. v. amplasament, asezare, loc, pozitie, sad.
pusătură, PUSĂTÚRĂ s. v. amplasament, asezare, loc, pozitie.
pusăciune, PUSĂCIÚNE s. v. amplasament, asezare, loc, pozitie, situatie.
pune, PÚNE vb. v. aseza, pierde, sta, sedea.
pune, PÚNE vb. 1. v. culca. •2. (fam. fig.) a se aseza, a se asterne. (Se ~ pe carte, pe învatatura) 3. a aseza, a lua. (L-a ~ pe genunchi.) 4. a aseza, (reg.) a alipui. (~ cana pe masa.) 5. v. depune. 6. v. plasa. 7. v. aranja. 8. v. asterne. 9. a aranja, a aseza, a asterne, a pregati. (~ masa.) 10. a depune. (~ pe birou tot ce ai în buzunare.) •11. (fig.) a se lasa. (S-a ~ o iarna grea.) 12. v. urca. 13. v. turna. 14. v. întinde. 15. v. împrastia. 16. a adauga. (~ putina sare la supa.) 17. v. ascunde. 18. v. aplica. 19. a aplica, a prinde. (Îsi ~ barba si mustati.) 20. v. coase. 21. v. rezema. 22. a fixa, a prinde. (~ olanele pe casa.) 23. v. înhama. 24. v. înjuga. 25. a-si îmbraca, a-si lua. (Si-a ~ haina si a plecat.) 26. a îmbraca, a trage. (~ camasa pe tine.) 27. v. încalta. 28. v. planta. 29. v. semana. 30. v. baga. 31. v. încuia. 32. v. închide. 33. v. alege. 34. v. înscauna. 35. v. desemna. 36. v. indica. 37. v. fixa. 38. v. compara. 39. v. întrece. 40. v. începe.
erector, ERECTÓR, -OÁRE I. adj., s. m. (muschi, nerv) care serveste la ridicarea anumitor organe. II. s. n. masina de lucru folosita la ridicarea si asezarea în pozitie definitiva a pieselor prefabricate grele. (< fr. érecteur)
encliză, ENCLÍZĂ s. f. asezare a unui cuvânt, a unei silabe sau a unui element neaccentuat în pozitie enclitica; postpunere. (< fr. enclise, germ. Enklise, gr. enklisis, înclinatie)
poziţie, POZÍŢIE s. 1. atitudine, port, poza, tinuta, (livr.) alura, postura, (rar) statiune. (Are o ~ corecta a corpului.) 2. v. figura. 3. v. asezare. 4. v. unghi. 5. v. situatie. 6. v. loc. 7. v. conditie. 8. v. rang. 9. v. demnitate. 10. caz, circumstanta, conditie, conjunctura, ipostaza, împrejurare, postura, situatie, stare, (înv.) încunjurare, peristas, prilejire, stat, împrejur-stare, (fig.) context. (În aceasta ~ nu poate actiona.)
potrivi, POTRIVÍ vb. 1. v. adapta. 2. v. ajusta. 3. a (se) nimeri, (Ban. si Transilv.) a (se) pasali. (Potcoava nu se ~.) 4. a-i veni, (Transilv.) a i se vâji. (Pantoful i se ~.) 5. v. veni. 6. v. aranja. 7. a îndrepta, (prin Transilv.) a aiepta. (A ~ cuvertura.) 8. a doza, a proportiona. (A ~ substantele într-un amestec.) 9. a aranja, a aseza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împarti, a întocmi, a ordona, a organiza, a orândui, a pune, a repartiza, a rândui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 10. v. regla. 11. v. acorda. 12. a aprecia, a calcula, a socoti. (A ~ ceva din ochi.) 13. v. asorta. 14. v. concorda. 15. v. prinde. 16. v. asemana. 17. v. corespunde. 18. a cadra, a corespunde, a merge, (înv. si reg.) a veni. (Ce faci tu nu se ~ cu momentul ales.) 19. v. preta. 20. v. nimeri. 21. a aranja, a ticlui, (pop. si fam.) a drege, (pop.) a (o) brodi. (A ~ astfel lucrurile încât ...) 22. a se întâmpla, a se nimeri, (pop.) a se brodi, (înv. si reg.) a se prileji, a se prilejui, (Transilv.) a talali, (prin Maram.) a se tâlni, (Ban.) a se zgodi. (S-a ~ sa fie acolo.) 23. v. cadea.
potolit, POTOLÍT adj. 1. v. atenuat. 2. v. domolit. 3. v. domol. 4. v. calmat. 5. v. strunit. 6. v. diminuat. 7. v. usor. 8. v. calm. 9. v. cumpatat. 10. calm, calmat, domolit, linistit, moderat, ponderat, temperat. (Atitudine ~) 11. v. încet. 12. asezat, chibzuit, cumpatat, echilibrat, linistit, pasnic, tihnit. (A avut o viata ~.) 13. calm, domol, linistit, molcom, netulburat, pasnic, tihnit, (înv.) paciuit, destins, dulce. (O atmosfera ~.) 14. v. difuz.
potoli, POTOLÍ vb. 1. a (se) astâmpara, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linisti, a (se) tempera, (pop.) a (se) molcomi, a (se) stâmpara, (înv. si reg.) a (se) prinde, (înv.) a (se) aseza, (fig.) a (se) stinge. (Si-a ~ setea.) 2. v. alina. 3. v. domoli. 4. v. calma. 5. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) linisti, a (se) stapâni, a (se) tempera. (Te rog sa te ~!) 6. v. cuminti. 7. v. linisti. 8. v. tempera. 9. v. atenua. 10. v. înceta. 11. a amuti, a disparea, a înceta, a se linisti, a muti, a se stinge. (Toate zgomotele s-au ~ în strada.)
posta, POSTÁ vb. 1. a (se) aseza, a (se) fixa, a (se) instala, a (se) plasa. (S-a ~ în fata usii.) 2. (fam.) a se protapi. (Se ~ înaintea lui.)
poposi, POPOSÍ vb. 1. a se opri, a sta, a sedea, a trage, a zabovi. (A ~ la umbra unui stejar.) 2. a se opri, (înv.) a conaci. (A ~ la un han.) 3. (înv. si pop.) a mânea. (Unde ai de gând sa ~ la noapte?) 4. a se aseza. (Calatorul a ~ ca sa manânce.)
elitroplan, ELITROPLÁN s. n. aeronava la care ampenajul este înlocuit cu elitre, asezate sub aripa. (< fr. élytroplane)
politie, POLITÍE s. v. aglomeratie, alai, asezare, cetate, comportament, comportare, conduita, fast, fortareata, localitate, oras, politica, pompa, purtare, stat, tara.
plasare, PLASÁRE s. 1. v. amplasare. 2. v. asezare. 3. v. cla-sare. 4. v. investire. 5. v. vânzare.
pica, PICÁ vb. 1. v. cadea. 2. v. prabusi. 3. a cadea, a se prabusi, a se pravali, a se rasturna, (rar) a se poticni. (A ~ gramada.) 4. a cadea, a esua. (A ~ la examen.) 5. v. picura. 6. a se aseza, a se asterne, a cadea, a se depune, a se lasa. (A ~ bruma peste câmpii.) 7. v. curge. 8. v. aparea. 9. v. sosi.
eclipsă, ECLÍPSĂ s. f. 1. disparitie partiala sau totala a imaginii unui astru, ca urmare a interpunerii altui astru între acesta si observator, sau a intrarii lui în conul de umbra a altui corp ceresc. 2. (mar.) intermitenta a luminii unui far sau a unei geamanduri luminoase. ♢ instalatie de semnalizare prin becuri electrice asezate pe catargul navelor. 3. (fig.) disparitie sau trecere în umbra temporara a unei persoane, a unui lucru. ♢ întunecare, pierdere temporara a cunostintei. (< fr. éclipse, lat. eclipsis, gr. ekleipsis)
echistică, ECHÍSTICĂ s. f. disciplina care se ocupa cu studiul asezarilor rurale sau urbane în vederea sistematizarii, reconstruirii sau redimensionarii lor în functie de cerintele societatii contemporane si viitoare. (< engl. ekistics, fr. équistique)
paşnic, PÁSNIC adj. 1. v. blând. 2. (înv.) pacific, paciuit. (Popor ~.) 3. v. calm. 4. asezat, chibzuit, cumpatat, echilibrat, linistit, potolit, tihnit. (A dus o viata ~.)
odaie, ODÁIE s. v. adapost, apartament, asezare, casa, camin, domiciliu, locuinta, obsiga, salas.
nestatornic, NESTATÓRNIC adj. 1. v. miscator. 2. v. schimbator. 3. (înv.) neasezat. (Un om vesnic ~.) 4. v. inconsecvent. 5. schimbator, (înv.) necredincios. (~ în dragoste.) 6. hoinar, sprintar, (pop.) spulberatic. (Gânduri ~.)
dispune, DISPÚNE vb. I. tr. 1. a hotarî, a decide; a ordona. 2. a aseza, a aranja într-o anumita ordine. II. intr. 1. a avea la dispozitie; a avea posibilitatea de a decide dupa plac. 2. a învinge într-o competitie sportiva. III. refl. a capata buna dispozitie, a se înveseli. (dupa fr. disposer, lat. disponere)
nepopulat, NEPOPULÁT adj. 1. v. nelocuit. 2. desert, gol, nelocuit, pustiu, (înv.) pustiicios. (O veche asezare ~.)
dispoziţie, DISPOZÍŢIE s. f. 1. prevedere obligatorie cuprinsa într-un act normativ; masura, hotarâre luata de un organ ierarhic superior, obligatorie pentru organul în subordine; ordin. o ~ de plata = ordin scris prin care o întreprindere, organizatie, institutie etc. dispune bancii sa faca anumite plati din contul sau; la ~ = la îndemâna. 2. dispunere, asezare într-o anumita ordine; alcatuire potrivit unui anumit plan. 3. stare sufleteasca. 4. posibilitate de a dispune (de)... 5. aptitudine, înclinatie; vocatie. 6. (pl.) pregatiri, preparative. (< fr. disposition, lat. dispositio)
nelocuit, NELOCUÍT adj. 1. nepopulat, (înv. si reg.) sacret. (O regiune ~.) 2. v. desert, gol, nepopulat, pustiu, (înv.) pustiicios. (O veche asezare ~.)
neînţelegere, NEÎNŢELÉGERE s. 1. animozitate, cearta, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discutie, disensiune, disputa, divergenta, gâlceava, învrajbire, litigiu, vrajba, zâzanie, (înv. si pop.) price, pricina, sfada, (pop. si fam.) cârcota, dihonie, râca, (pop.) harta, (înv. si reg.) pricaz, scârba, toi, (reg.) bucluc, hâra, poanca, sfadalie, zoala, (Mold. si Transilv.) poara, (Bucov. si Transilv.) scort, (înv.) dezunire, gâlcevire, împon-cisare, judet, neasezare, neunire, pâra, pricinuire, pricire, prigoana, prigonire, zavistie, zurbava, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ existenta între doua persoane.) 2. divergenta, (livr. fig.) frictiune.
neaşezat, NEASEZÁT adj. v. nestatornic.
neaşezare, NEASEZÁRE s. v. animozitate, cearta, con-flict, dezacord, dezbinare, dezordine, diferend, discordie, discutie, disensiu-ne, disputa, divergenta, gâlceava, în-vrajbire, litigiu, neîntelegere, tulbu-rare, vrajba, zâzanie.
mutat, MUTÁT s. v. adapost, asezare, casa, camin, domiciliu, locuinta, salas.
mutare, MUTÁRE s. v. adapost, asezare, casa, camin, domiciliu, înlocuire, locuinta, metamorfozare, metamorfoza, modificare, prefacere, preschimbare, salas, schimb, schimbare, stâna, târla, transformare.
digitaţie, DIGITÁŢIE s. f. tehnica asezarii degetelor pe clapele ori pe coardele unui instrument muzical sau pe clapele masinii de scris. (< fr. digitation)
diferenţial, DIFERENŢIÁL, -Ă I. adj. 1. care diferentiaza. 2. care comporta, lucreaza cu diferente. ♢ (mat.) referitor la diferente care tind catre zero. o ecuatie ~a (si s. f.) = ecuatie care contine o variabila, functia recunoscuta si derivate ale acesteia; calcul ~ = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor si al diferentialelor; geometrie ~a = ramura a geometriei care studiaza figurile geometrice folosind calculul diferential. II. s. f. (mat.) produsul dintre derivata unei functii si cresterea variabilei ei independente. III. s. n. angrenaj constituit din doua roti dintate planetare asezate pe acelasi ax si din doua roti satelite, utilizat la autovehicule pentru a transmite la roti turatii diferite la viraje, iar la masini de lucru pentru a varia în mod deosebit turatia. (< fr. différentiel)
determinant, DETERMINÁNT, -Ă I. adj. care determina; hotarâtor; determinativ. II. s. m. 1. factor, cauza, relatie etc. cu rol hotarâtor în producerea unui eveniment, fenomen, situatie, reactie. 2. (mat.) simbol compus din numere asezate în linii si coloane reprezentând o expresie algebrica si folosit mai ales în rezolvarea ecuatiilor. III. s. n. element lingvistic care determina alt element. (< fr. déterminant)
detalonare, DETALONÁRE s. f. (tehn.) 1. tesitura pe fata de asezare a sculelor aschietoare. 2. operatie prin care se obtine o astfel de tesitura. (dupa fr. détalonnage)
deruraliza, DERURALIZÁ vb. tr. a moderniza profilul economic al asezarilor rurale. (< de1- + ruraliza)
lungi, LUNGÍ vb. 1. v. alungi. 2. v. întinde. 3. v. continua. 4. a se culca, a se întinde, a se trânti, (înv.) a se tinde. (S-a ~ putin dupa amiaza.) 5. v. tolani. 6. a (se) aseza, a (se) asterne, a (se) culca, a (se) întinde, a (se) pune. (S-a ~ din nou la pamânt.) 7. v. culca. 8. v. dilua. 9. a (se) mari, a (se) prelungi. (Ziua s-a ~.) 10. a continua, a (se) întinde, a (se) prelungi, a tine. (Petrecerea s-a ~ pâna a doua zi.) 11. v. amâna. 12. a întârzia, a taragana, a tergiversa, a trena, (înv.) a prelungi. (A mai ~ solutionarea problemei.) 13. v. trena. 14. v. creste.
lua, LUÁ vb. 1. v. înhata. 2. a apuca, a prinde, (înv. si reg.) a sprijini, (prin Transilv.) a agâmba. (~ copilul în brate.) 3. v. rapi. 4. v. aseza. 5. v. scoate. 6. v. îmbraca. 7. v. cumpara. 8. v. împrumuta. 9. v. contracta. 10. v. confisca. 11. v. fura. 12. v. cuceri. 13. v. încasa. 14. a extrage, a scoate. (A ~ un pasaj din ...) 15. v. ridica. 16. v. apuca. 17. v. coti. 18. a merge, a se tine, a veni. (Se da jos si se ~ dupa car.) 19. v. transporta. 20. v. angaja. 21. v. primi. 22. v. obtine. 23. v. servi. 24. v. trata.
logodnă, LOGÓDNĂ s. (reg.) ciaiz, tocma, tocmeala, (Transilv. si Bucov.) credinta, încredintare, (înv.) aravon, asezamânt, logodinta, sponsalie. (~ unor tineri.)
locuinţă, LOCUÍNŢĂ s. 1. adapost, asezare, casa, camin, domiciliu, salas, (reg.) salasna, (Transilv., Ban si Bucov.) cortel, (înv.) locas, mutare, mutat, odaie, sat, salasluinta, salasluire, sedere, sezamânt, sezut, (fig.) bârlog, cuib, culcus. (Unde îsi are el ~?) 2. locuinta lacustra = locuinta palustra; locuinta palustra v. locuinta lacustra.
locaş, LOCÁS s. v. adapost, asezare, casa, camin, domiciliu, locuinta, salas.
localitate, LOCALITÁTE s. aglomeratie, asezare, (înv.) politie. (O ~ urbana.)
loc, LOC s. 1. v. punct. 2. v. asezare. 3. teren. (A cumparat un ~ de casa.) 4. v. zona. 5. meleag, regiune, tarâm, teritoriu, tinut, zona. (Se afla pe ~uri necunoscute.) 6. v. regiune. 7. parte, regiune, tinut. (Vezi cum e si prin alte ~uri.) 8. pozitie, situatie. (Ocupa un ~ onorabil în societate.) 9. loc comun = a) banalitate; b) v. cliseu.
liniştit, LINISTÍT adj., adv. 1. adj. v. tacut. 2. adj. calm, tacut. (Pe aleile ~.) 3. adj. patriarhal, tihnit. (Un oras ~.) 4. adj. mut, tacut. (Natura ~.) 5. adj. v. calm. 6. adj. v. domol. 7. adv. v. agale. 8. adj. v. cumpatat. 9. adj. v. strunit. 10. adj. v. calmat. 11. adj. v. domolit. 12. adj. v. atenuat. 13. adj. calm, calmat, domolit, moderat, ponderat, potolit, temperat. (O atitudine ~.) 14. adj. v. usor. 15. adj. calm, domol, molcom, netulburat, pasnic, potolit, tihnit, (înv.) paciuit, (fig.) destins, dulce. (O atmosfera ~.) 16. adj. calm, lin, netulburat, tihnit, (fig.) senin, (înv. fig.) seninos. (O viata ~.) 17. adj. v. comod. 18. adj. asezat, chibzuit, cumpatat, echilibrat, pasnic, potolit, tihnit. (A avut o tinerete ~.) 19. adj. usurat. (Sunt mai ~ acum când mi-am încheiat treaba.)
limpezi, LIMPEZÍ vb. 1. (pop.) a se aseza. (Mustul s-a ~.) 2. a (se) purifica. (Lichidul s-a ~.) 3. v. însenina. 4. a se însenina, a se lumina, (pop.) a se razbuna, (Transilv.) a se tistali. (Vremea s-a ~.) 5. v. clati. 6. v. lamuri. 7. v. rezolva.
dentiţie, DENTÍŢIE s. f. 1. formare si aparitie a dintilor. 2. totalitatea dintilor mamiferelor. 3. modul în care sunt asezati dintii în gura; dantura (1). (< fr. dentition, lat. dentitio)
înţelegere, ÎNŢELÉGERE s. 1. percepere, pricepere, sesizare, (înv.) pricepatura, stiutura. (~ situatiei.) 2. cunoastere, perceptie, pricepere. (Proces de ~.) 3. patrundere, pricepere, (livr.) comprehensiune, (înv.) vedere. (Înzestrat cu o ~ deosebita.) 4. v. judecata. 5. v. constiinta. 6. bunavointa, îngaduinta, marinimie, mila, (înv. si pop.) milostenie, (înv.) priinta, (turcism înv.) musaadea. (A demonstrat multa ~.) 7. (pop.) îngaduinta. (~ fata de necazurile cuiva.) 8. v. armonie. 9. acord, aranjament, combinatie, contract, conventie, învoiala, învoire, legamânt, pact, tranzactie, (înv. si pop.) legatura, (pop.) târg, tocmeala, tocmire, (prin Munt.) prinsoare, (înv.) asezamânt, cuvânt, simfonie, sulf, sart, (arg.) susta. (Conform ~...) 10. v. învoiala. 11. acord. 12. acord, învoiala, vorba. (Asa ne-a fost ~?)
întocmire, ÎNTOCMÍRE s. 1. v. creare. 2. v. redactare. 3. v. dre-sare. 4. v. alcatuire. 5. v. formatie. 6. organizare, orânduiala, orânduire, rânduiala, (înv.) asezamânt. (Noua ~ a lucrurilor.)
întocmi, ÎNTOCMÍ vb. 1. v. crea. 2. v. redacta. 3. v. dresa. 4. v. alcatui. 5. v. aranja. 6. a fixa, a hotarî, a institui, a orândui, a rândui, a stabili, a statornici, (înv.) a aseza, a lega, a politici, a scoate, a scorni, a tocmi. (A ~ un impozit.)
întinde, ÎNTÍNDE vb. 1. a încorda, a tensiona, a trage. (A ~ firele textile.) 2. v. încorda. 3. a se labarta, a se largi. (Puloverul s-a ~ dupa spalat.) 4. a se înalta, a se ridica. (Se ~ si nu ajunge la lampa.) 5. (înv.) a tinde. (A ~ amândoua mâinile.) 6. v. da. 7. v. desface. 8. v. alungi. 9. a se lungi, a se prelungi, a tine. (Sirul se ~ pâna departe.) 10. v. continua. 11. a ajunge, a merge. (Câmpia se ~pâna la Dunare.) 12. v. destinde. 13. v. culca. 14. v. tolani. 15. a (se) aseza, a (se) asterne, a (se) culca, a (se) lungi, a (se) pune. (S-a ~ din nou la pamânt.) 16. v. doborî. 17. a expune, a pune. (A ~ rufele la uscat.) 18. v. expune. 19. v. asterne. 20. v. unge. 21. v. înmâna. 22. v. extinde. 23. a (se) extinde, a (se) largi, a (se) lati, a (se) mari. (Si-a ~ stapânirea peste ...) 24. v. raspândi. 25. a (se) difuza, a (se) duce, a (se) împrastia, a (se) lati, a (se) propaga, a (se) raspândi, a (se) transmite, (rar) a (se) vehicula, (înv.) a (se) povesti, a (se) vesti. (Stirea s-a ~ peste tot.) 26. v. extinde. 27. v. desfasura. 28. a continua, a (se) lungi, a (se) prelungi, a tine. (Petrecerea s-a ~ pâna a doua zi.) 29. v. îndrepta.
întemeia, ÎNTEMEIÁ vb. 1. v. înfiinta. 2. v. fauri. 3. a înfiinta, (înv. fig.) a aseza. (A ~ un nou sat.) 4. v. baza.
înfiinţa, ÎNFIINŢÁ vb. 1. a constitui, a crea, a ctitori, a funda, a institui, a întemeia, a organiza, (astazi rar) a statornici, (înv.) a sadi, a stabili, a statori, a temeli, (grecism înv.) a sistisi, (fig.) a urzi. (A ~ un asezamânt.) 2. a întemeia, (înv.) a aseza. (Au ~ un nou sat.) 3. v. constitui.
încheia, ÎNCHEIÁ vb. 1. a (se) închide, (reg.) a (se) îmbumba. (A ~ o haina.) 2. v. îmbina. 3. v. articula. 4. a epuiza, a ispravi, a sfârsi, a termina, (astazi rar) a slei, (pop.) a gata, a mântui. (A ~ tot ce avea de spus.) 5. v. conchide. 6. v. termina. 7. a (se) ispravi, a (se) sfârsi, a (se) termina, (livr,) a (se) fini, (rar) a (se) epiloga, (pop.) a (se) dovedi, a (se) gata, a (se) gati, a (se) istovi, a (se) mântui, (prin vestul Transilv.) a (se) sculi, (înv.) a (se) savârsi. (A ~ treaba; spectacolul s-a ~.) 8. a finaliza, a ispravi, a sfârsi, a termina, (livr.) a fini. (A ~ o lucrare începuta.) 9. v. desavârsi. 10. v. sfârsi. 11. a se duce, a (se) sfârsi, a se termina, a trece. (S-a ~ si vacanta!) 12. v. expira. 13. v. lichida. 14. v. solda. 15. v. contracta. 16. (înv.) a aseza, a lega, a statornici. (A ~ o pace onorabila.) 17. v. perfecta. 18. v. semna.
împăca, ÎMPĂCÁ vb. 1. (livr.) a (se) reconcilia, (pop.) a (se) împaciui, (înv.) a (se) aseza, a (se) paciui. (S-au ~ dupa conflict.) 2. a concilia, (pop.) a învoi. (A ~ divergentele.) 3. v. întelege. 4. v. satisface. 5. v. calma. 6. v. deprinde.
intenţiona, INTENŢIONÁ vb. a planui, a proiecta, a-si propune, a voi, a vrea, (pop.) a chiti, (înv. si reg.) a sfatui, (reg.) a scapa, (prin Bucov.) a scoposi, (înv.) a aseza, a cugeta, a izvodi, (fig., în Mold. si Transilv.) a cumpani. (~ sa plece la mare.)
instituţionaliza, INSTITUŢIONALIZÁ vb. a oficializa. (A ~ un asezamânt.)
instituţie, INSTITÚŢIE s. unitate, (astazi rar) asezamânt, (înv.) stabiliment, tocmeala. (~ publica.)
institui, INSTITUÍ vb. 1. v. constitui. 2. a fixa, a hotarî, a întocmi, a orândui, a rândui, a stabili, a statornici, (înv.) a aseza, a lega, a politici, a scoate, a scorni, a tocmi. (A ~ un impozit.) 3. a face, a stabili. (A ~ legi.) 4. a introduce, a stabili. (A ~ o anumita practica.) 5. v. proclama. 6. v. înfiinta.
instalat, INSTALÁT adj. asezat, întins, (înv. si reg.) tins. (Tabara ~; cort ~.)
instala, INSTALÁ vb. 1. v. stabili. 2. a trage. (La ce hotel te-ai ~?) 3. a (se) aseza, a (se) fixa, a (se) plasa, a (se) posta. (S-a ~ în fata usii.) 4. v. monta.
instalare, INSTALÁRE s. 1. v. stabilire. 2. v. asezare. 3. v. mon-tare.
dais, DAIS DE/ s. n. 1. platforma în camerele seniorilor feudali, pe care se aseza o masa pentru acestia. 2. (arhit.) lucrare suspendata deasupra unei statui, a unui tron, altar etc., sustinuta de coloane. (< fr., engl. dais)
cuterizare, CUTERIZÁRE CA-TE-/ s. f. sistem de asezare a cartilor în biblioteci dupa criteriul clasificarii zecimale, iar în cadrul acesteia, în ordinea alfabetica a autorilor si a titlurilor pentru cartile anonime. (cf. Cutter, autorul sistemului)
fundaţie, FUNDÁŢIE s. 1. baza, fundament, temelie, (rar) substructie, (prin Munt.) arca, (înv.) radacina, temei. (~ unei constructii.) 2. asezamânt, (iesit din uz) stabiliment, (înv.) asezare, tocmeata. (O ~ culturala.)
fondator, FONDATÓR s. 1. ctitor, întemeietor, (înv.) asezator, (înv. fig.) urzitor. (~ al unui asezamânt.) 2. v. în-temeietor.
crinoide, CRINOÍDE s. n. pl. clasa de echinoderme primitive cu corpul în forma de caliciu cu brate, asezat pe un peduncul si fixat pe fundul marii; crini-de-mare. (< fr. crinoïdes)
credenţă, CREDÉNŢĂ s. f. mobila din evul mediu formata dintr-un corp asezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanti sculptati. ♢ masuta, policioara pentru vase; bufet pentru servirea gustarii înainte de masa. (< it. credenza, germ. Kredenz)
drege, DRÉGE vb. v. aranja, aseza, calauzi, clasa, clasifica, conduce, contraface, depana, dichisi, dirija, dispune, distribui, falsifica, farda, ferchezui, fortifica, gati, ghida, grupa, împarti, împodobi, îndrepta, îndruma, înfiripa, însanatosi, întari, întocmi, întrema, înzdraveni, lecui, machia, ordona, organiza, orândui, potrivi, povatui, pune, reconforta, reface, repara, repartiza, restabili, ridica, rândui, sfatui, sistematiza, spilcui, tamadui, ticlui, tonifica, vindeca, vopsi.
dispoziţie, DISPOZÍŢIE s. 1. (JUR.) norma, prescriptie, prevedere, (înv. si reg.) rost, (înv.) prescript. (Care sunt ~ în vigoare?) 2. v. clauza. 3. hotarâre, ordin, porunca, (pop.) porunceala, (înv.) asezamânt, carte, farmuta, învatatura, mandat, orânduiala, orânduire, pitac, poruncita, povelenie, povelire, pravila, rânduiala, strânsoare, sart, tertip, ucaz, (rusism înv.) pricaz. (A emis o ~ scrisa.) 4. v. consemn. 5. situatie, stare. (În ce ~ sufleteasca se afla?) 6. toane (pl.), voie, (reg.) dusi (pl.). (~ buna sau rea a cuiva.) 7. v. pofta. 8. v. tendinta.
cornicul, CORNÍCUL s. n. semn onorific care se aseza pe casca anumitor soldati sau ofiteri romani. (< lat. corniculum)
descălecare, DESCĂLECÁRE s. (IST.) (înv.) asezamânt. (~ Ţarii Moldovei.)
depune, DEPÚNE vb. 1. a lasa, a preda. (A ~ geamantanul la gara.) 2. v. preda. 3. v. pune. 4. v. plati. 5. a se aseza, a se asterne, a se pune. (S-a ~ mult praf pe ...) 6. v. cadea. 7. v. sedimenta. 8. v. desfasura. 9. v. presta. (A ~ un juramânt.)
cordate, CORDÁTE s. f. pl. încrengatura de animale celomate cu coarda dorsala, schelet axial si sistem nervos tubular, asezat dorsal. (dupa fr. cordés)
cumpătat, CUMPĂTÁT adj. 1. v. calculat. 2. astâmparat, asezat, chibzuit, cuminte, cumintit, domolit, echilibrat, linistit, potolit, retinut, rezervat, serios, sobru, stapânit, temperat. (Om ~.) 3. asezat, chibzuit, echilibrat, linistit, pasnic, potolit, tihnit. (O viata ~.)
cuminţit, CUMINŢÍT adj. astâmparat, asezat, chibzuit, cuminte, cumpatat, domolit, echilibrat, linistit, potolit, retinut, rezervat, serios, sobru, stapânit, temperat. (Un om ~.)
culcuş, CULCÚS s. v. adapost, asezare, casa, camin, domiciliu, locuinta, salas.
culca, CULCÁ vb. 1. a se întinde, a se lungi, a se trânti, (înv.) a se tinde. (S-a ~ putin dupa-amiaza.) 2. a (se) aseza, a (se) asterne, a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) pune. (Se ~ la pamânt.) 3. v. doborî. 4. a doborî, a tavali, (pop.) a pologi. (~ iarba în picioare.) 5. v. apleca.
cuib, CUIB s. v. adapost, asezare, casa, camin, domiciliu, locuinta, salas.
cruciş, CRUCÍS adj., adv. 1. adj. v. sasiu. 2. adv. v. sasiu. 3. adj., adv. v. piezis. 4. adv. cruce. (S-au asezat ~ în calea lor.)
contraplan, CONTRAPLÁN s. n. procedeu de montaj în alternarea cadrelor filmate cu aparatul asezat în unghiuri de filmare opuse. (< fr. contre-plan)
contradans, CONTRADÁNS s. n. dans cu miscari vioaie, asemanator cadrilului, cu doua sau patru grupe de dansatori asezati fata în fata; melodia corespunzatoare. (< fr. contredanse)
cortel, CORTÉL s. v. adapost, asezare, casa, camin, domiciliu, locuinta, salas, umbrela.
comod, COMÓD adj., adv. 1. adj. confortabil, (reg.) îndemânos, (Mold.) îndemânatic. (Un fotoliu ~.) 2. adv. bine, confortabil, (Munt.) tabla-basa. (Te rog sa te asezi ~ în fotoliu.) 3. adj. v. lesnicios. 4. adj. lesnicios, practic. (O solutie ~.) 5. adv. v. lesne. 6. adv. îndemâna, lesne, usor. (Îi e mai ~ sa spuna ca nu poate!) 7. adj. linistit, tihnit, usor. (O viata ~.) 8. adj. v. lejer.
coloniza, COLONIZÁ vb. (înv.) a aseza, a locui. (~ un teritoriu.)
coadă, COÁDĂ s. 1. cosita, (reg.) gâta. (O fata care poarta cozi.) 2. mâner, (înv. si reg.) manunchi, (Transilv.) dârjala, (Transilv. si Ban.) mânei, (prin Ban. si sudul Transilv.) mânel. (~ de secera, de sapa.) 3. v. toarta. 4. cotor. (~ maturii.) 5. (reg.) coporâie, toporisca, toporâie, toporâste, (Mold. si Bucov.) cosie. (~ coasei.) 6. v. bat. 7. v. peduncul. 8. v. pulpana. 9. v. trena. 10. (fam.) codârla. (Te rog sa te asezi la ~ !) 11. v. sfârsit. 12. (BOT.) coada-calului (Equisetum arven-se) = barba-ursului, (reg.) bradisor, codâie, slabanog, barba-sasului, coada-iepei, coada-mânzului, iarba-de-cositor, parul-porcului, (Transilv. si Maram.) perie; coada-cocosului (Polygonatum) = (reg.) cercelus, clopotei (pl.), cocos, coada-mielului, coada-vacii, iarba-de-dureri, pecetea-lui-Solomon; coada-mâtei (Leonurus marrubiastrum) = (reg.) talpa-lupului; coada-racului (Potentilla anserina) = (pop.) scrântitoare, (reg.) prescura, sclintita, scrintee, iarba-gâstelor; coada-soricelului (Achillea millefo-lium) = (înv. si reg.) prâsnel, (reg.) coada-hâr-tului, (Ban.) alunele (pl.), sorocina; coada-vacii = a) (Salvia silvestris) jale, (reg.) braileanca (art.), corovatic, jales, naduf, salvie de padure; b) (Verbascum phlomoides) (reg.) rânzisoara; coada-vulpii (Alopecurus pratensis) = (reg.) codina. 13. (ENTOM.) coada-rândunicii (Papilio machaon si podalirius) v. papilionida.
conjugat, CONJUGÁT, -Ă adj. unit, legat împreuna. o nervi ~ti = nervi care îndeplinesc aceeasi functie; focare ĕ = focarele unui sistem optic asezate astfel încât razele de lumina rasfrânte dintr-unul se reunesc în altul si invers; puncte ĕ = oricare dintre punctele unui obiect si punctul corespunzator de la imaginea obiectului obtinuta cu ajutorul unui sistem optic; frunze ĕ = frunze cu foliolele împerecheate; numere ĕ = numere complexe care au partile reale egale, iar partile imaginare egale si de semne contrare. (< fr. conjugué)
chiti, CHITÍ vb. v. aprecia, aranja, arunca, aseza, avânta, azvârli, chibzui, clasa, clasifica, considera, crede, dispune, distribui, gasi, gândi, grupa, intentiona, împarti, întocmi, judeca, ochi, opina, ordona, organiza, orândui, planui, potrivi, precipita, proiecta, pune, repartiza, repezi, rândui, sari, sistematiza, socoti, tinti, viza, zvârli.
configuraţie, CONFIGURÁŢIE s. f. 1. forma exterioara a unui lucru; înfatisare, aspect. ♢ totalitatea relatiilor dintre mai multe sisteme sau dintre partile unui sistem. 2. asezare spatiala a constituentilor unui atom sau ai unei molecule. 3. (astr.) conjunctie a planetelor. (< fr. configuration, lat. configuratio)
chibzuit, CHIBZUÍT adj., adv. 1. adj. v. calculat. 2. adj. v. cumpatat. 3. adj. asezat, cumpatat, echilibrat, linistit, pasnic, potolit, tihnit. (O viata ~.) 4. adj. cuminte, întelept, socotit, (pop.) mintos. (Om ~.) 5. adv. cuminte, întelept, întelepteste, judicios, rational. (A procedat ~.) 6. adj. cumpanit, gândit, judicios, matur, serios, socotit, temeinic. (O judecata ~.) 7. adj. v. judicios. 8. adj. cuminte, destept, inteligent, întelept. (O masura ~.)
căpătui, CĂPĂTUÍ vb. v. aseza, casatori.
cădea, CĂDEÁ vb. 1. a pica. (Statueta a ~ de pe etajera.) 2. v. prabusi. 3. a pica, a se prabusi, a se pravali, a se rasturna, (rar) a se poticni. (Calul a ~ la pamânt.) 4. a se prabusi, a se pravali. (Apa ~ de la înaltime, formând o cascada.) 5. a scapa. (Îi ~ pâinea din mâna.) 6. a sari. (I-au ~ patru nasturi de la haina.) 7. v. lasa. 8. a se aseza, a se asterne, a se depune, a se lasa, a pica. (A ~ bruma peste câmpii.) 9. a da. (A ~ o ploaie zdravana.) 10. v. apleca. 11. v. atârna. 12. a esua, a pica. (A ~ la examen.) 13. a muri, a pieri. (A ~ la datorie.) 14. a se nimeri, a pica, a se potrivi, (pop.) a se brodi. (Sarbatoarea a ~ într-o sâmbata.) 15. v. veni. 16. v. cuveni. 17. v. trebui. 18. v. putea. (Se ~ ca noi sa stam pasivi?) 19. v. reveni.
bârlog, BÂRLÓG s. v. adapost, asezare, casa, camin, domiciliu, locuinta, salas.
baza, BAZÁ vb. 1. a se bizui, a conta, a se fundamenta, a se încrede, a se întemeia, a se sprijini, (înv. si reg.) a se nadai, (înv.) a se aseza, a se încredinta, a se încumeta, a nadajdui, a se semeti, a se starui, (fig.) a miza, a se rezema. (Toata teoria lui se ~ pe ...) 2. v. bizui.
aşternere, ASTÉRNERE s. asezare, întindere, punere. (~ fetei de masa.)
aşterne, ASTÉRNE vb. 1. v. culca. 2. v. depune. 3. v. cadea. 4. a aseza, a întinde, a pune. (~ fata de masa.) 5. v. pune. •6. (fam. fig.) a se aseza, a se pune. (Se ~ pe carte, pe învatatura.)
aşezător, ASEZĂTÓR s. v. ctitor, fondator, întemeietor.
aşezător, ASEZĂTÓR adj. v. fixat, sedentar, stabil, statornic.
aşezământ, ASEZĂMÂNT s. v. acord, amplasament, aranjament, astâmpar, asezare, calm, combinatie, contract, conventie, descalecare, dispozitie, hotarâre, institutie, întocmire, întelegere, învoiala, învoire, legamânt, liniste, loc, logodna, odihna, ordin, organizare, orânduiala, orânduire, pace, pact, porunca, pozitie, repaus, rânduiala, temperatura, tihna, tranzactie, unitate.
aşezământ, ASEZĂMÂNT s. v. fundatie.
aşezat, ASEZÁT adj. 1. v. instalat. 2. v. cumpatat. 3. v. potolit.
aşezare, ASEZÁRE s. v. astâmpar, asezamânt, calm, fundatie, liniste, odihna, pace, repaus, tihna.
aşezare, ASEZÁRE s. 1. instalare, plasare. (~ lui într-un fotoliu.) 2. v. asternere. 3. v. stabilire. 4. v. amplasare. 5. v. aranjare. 6. v. alcatuire. 7. (concr.) amplasament, amplasare, loc, pozitie, (rar) situare, situatie, (înv.) asezamânt, pusaciune, pusatura, pusoare, stat. (Prin ~ e o localitate pitoreasca.) 8. (concr.) aglomeratie, localitate, (înv.) politie. (O ~ umana.) 9. (concr.) adapost, casa, camin, domiciliu, locuinta, salas, (reg.) salasna, (Transilv., Ban. si Bucov.) cortel, (înv.) locas, mutare, mutat, odaie, sat, salasluinta, salasluire, sedere, sezamânt, sezut, (fig.) bârlog, cuib, culcus. (Unde îsi are ~?) 10. (concr.) salas, satra. (~ de tigani.)
aşeza, ASEZÁ vb. v. astâmpara, baza, bizui, calma, coloniza, conta, domoli, fixa, fundamenta, hotarî, institui, intentiona, împaca, încheia, încrede, înfiinta, întemeia, întocmi, limpezi, linisti, orândui, planui, potoli, proiecta, rândui, sprijini, stabili, statornici, tempera.
aşeza, ASEZÁ vb. 1. a sta, a sedea, (pop.) a se pune. (Te rog sa te ~ pe scaun.) 2. v. culca. 3. a poposi. (Calatorul s-a ~ la umbra unui copac.) 4. a lua, a pune. (L-a ~ pe genunchi.) 5. a pune, (reg.) a alipui. (~ cana pe masa.) 6. v. stabili. 7. v. posta. 8. v. amplasa. 9. v. depune. 10. v. cadea. 11. v. aranja. 12. v. asterne. 13. v. pune. 14. v. potrivi. 15. v. aranja. 16. (pop. si fam.) a (se) capatui, a (se) rostui. (S-a ~ si el la casa lui.) 17. (fam. fig.) a se asterne, a se pune. (Se ~ pe carte, pe învatatura.)
astâmpăr, ASTÂMPĂR s. calm, liniste, odihna, pace, repaus, tihna, (înv. si pop.) tihneala, (înv. si reg.) paos, razbun, (reg.) potol, stare, (înv.) asezare, asezamânt, odihneala, paciuire, rasuflare, (fig.) destindere, senin, seninatate. (Sufletul nu-si mai afla ~.)
cistă, CÍSTĂ s. f. 1. (ant.) cos de rachita în care se purtau la procesiunile închinate unor divinitati diverse obiecte de cult. ♢ caseta, ladita. 2. vas cilindric de metal pentru prima epoca a fierului din Italia. 3. mormânt preistoric din piatra în care era asezat cadavrul. 4. celula, spor de rezistenta, la alge. (< fr. ciste, lat. cista, gr. kiste)
aranjare, ARANJÁRE s. 1. asezare, clasare, clasificare, distribuire, împartire, ordonare, repartizare, rânduiala, rânduire, sistematizare. (~ elementelor unui ansamblu.) 2. v. pregatire. 3. facere, pregatire. (~ patului.) 4. v. reglare. 5. v. reglementare. 6. v. gatire.
aranja, ARANJÁ vb. 1. a aseza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împarti, a întocmi, a ordona, a organiza, a orândui, a potrivi, a pune, a repartiza, a rândui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 2. v. pregati. 3. v. pune. 4. a face, a pregati. (~ patul.) 5. (a-si) aseza, a(-si) potrivi. (Îsi ~ cravata.) 6. a aseza, a îndrepta, a netezi. (Îsi ~ parul.) 7. v. regla. 8. a potrivi, a ticlui, (pop. si fam.) a drege, (pop.) a o brodi. (A ~ astfel lucrurile încât...) 9. v. rezolva. 10. v. reglementa. 11. v. gati.
amplasare, AMPLASÁRE s. 1. asezare, fixare, plasare, situare, stabilire. (~ noului obiectiv într-un loc adecvat.) 2. v. asezare.
amplasament, AMPLASAMÉNT s. asezare, loc, pozitie, (rar) situare, situatie, (înv.) asezamânt, pusaciune, pusatura, pusoare, stat. (Un ~ potrivit pentru acea cladire.)
amplasa, AMPLASÁ vb. a (se) aseza, a (se) fixa, a (se) plasa, a (se) situa, a (se) stabili. (A ~ uzina în apropiere de ...)
alipui, ALIPUÍ vb. v. aseza, pune.
alcătuire, ALCĂTUÍRE s. 1. v. creare. 2. v. constituire. 3. v. structura. 4. aranjament, asezare, dispunere, distributie, întocmire, rânduiala, structura. (O anumita ~ a materiei, într-o carte.) 5. v. componenta. 6. v. formatie.
adăpost, ADĂPÓST s. 1. v. asezare. 2. culcus, salas, (înv. si reg.) strat, (Transilv.) cotrog. (~ pentru animale.) 3. v. gazduire. 4. azil, refugiu, scapare, (înv.) nazuinta, (fig.) liman. (Îsi cauta departe un ~.) 5. (înv. si pop.) scuteala. (Intra la ~, ca sa nu-l ploua.) 6. (pop.) fereala. (La ~ de orice priviri.)
chiasm, CHIÁSM s. n. figura de stil constând în asezarea inversata a doua perechi de cuvinte, pentru a forma o antiteza. (< fr. chiasme, gr. khiasma)
centra, CENTRÁ vb. I. tr. 1. a aseza, a fixa în/pe centru sau într-o pozitie corecta (o piesa). 2. (fig.) a îndrepta catre un anumit scop, a grupa. 3. a regla doua sau mai multe masini care functioneaza cuplate. II. intr., tr. (sport) a trimite mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui, (la fotbal) în careul de la poarta. (< fr. centrer)
agasa, agasá vb., ind. prez. 1 sg. agaséz, 3 sg. si pl. agaseáza
ambarasa, ambarasá vb., ind. prez. 1 sg. ambaraséz, 3 sg. si pl. ambaraseáza
amplasa, amplasá vb., ind. prez. 1 sg. amplaséz, 3 sg. si pl. amplaseáza
asezona, asezoná vb., ind. prez. 3 sg. asezoneáza
asezonare, asezonáre s. f., g. -d. art. asezonarii; pl. asezonari
aşeza, asezá vb., ind. prez. 1 sg. aséz, 3 sg. si pl. asáza, 1 pl. asezam; conj. prez. 3 sg. si pl. aséze; ger. asezând
aşezare, asezáre s. f., g.-d. art. asezarii; pl. asezari
aşezământ, asezamânt s. n., pl. asezamínte
ataşa, atasá vb., ind. prez. 1 sg. ataséz, 3 sg. si pl. ataseáza, 1 pl. atasam; conj. prez. 3 sg. si pl. ataséze; ger. atasând
brasa, brasá vb., ind. prez. 1 sg. braséz, 3 sg. si pl. braseáza
fleaşc, fleásc interj. – Exprima zgomotul produs de lovirea unui corp cu un obiect moale sau fara consistenta. Creatie expresiva, cf. fleci, pleosc. – Der. fleasca, s.f. (palma, lovitura; obiect, moale, cu consistenta unui terci; prost, tont); flescai (var. fleoscai, fleosni), vb. (a clefai prin noroi; a se înmuia; a deveni moale, a fi prea copt, a se strica); flescaiala, s.f. (rar, palma; noroi, glod, mocirla); flescaraie, s.f. (noroi); flestenic (var. flestenog), s.n. (cîrpa), cf. Iordan, BF, II, 176; flesteri, vb. (Trans., a se vesteji); flestura, s.f. (femeie de moravuri usoare); folostina, s.f. (tescovina; fulg de zapada; puf); felestioc (var. folostioc, felesteu), s.n. (cîrpa folosita la ungerea rotilor carului), cf. Draganu, Dacor., I, 319 si Iordan, BF, II, 173; festeli, vb. ( a murdari, a mînji), din cuvîntul precedent prin intermediul unui metateze; festeleala, s.f. (murdarie); besteli, vb. (a murdari; a chinui, a calca în picioare, a maltrata); besteleala, s.f. (murdarie; maltratare). Festeli este evident creatie expresiva, dupa cum o arata înrudirea lui din punct de vedere semantic si fonetic cu felestioc, terminatia -li si prezenta var. besteli. Asemanarea cu mag. festeni "a vopsi" (Cihac, II, 499; DAR; Draganu, Dacor, I, 319; Bogrea, Dacor., IV, 853; Puscariu, Dacor., XII, 467, care propune un mag. •festelni), pare întîmplatoare; cf. si ferfeli, terfeli. Dupa Draganu, Dacor., II, 263, besteli ar fi un der. de la un mag. •bestyál-, de la bestya "animal"; si dupa Graur 129, din tig. beštele "asezati-va".
casa, casá vb., ind. prez. 1 sg. caséz, 3 sg. si pl. caseáza
clasa, clasá vb., ind. prez. 1 sg. claséz, 3 sg. si pl. claseáza
comasa, comasá vb., ind. prez. 1 sg. comaséz, 3 sg. si pl. comaseáza
concasa, concasá vb., ind. prez. 1 sg. concaséz, 3 sg. si pl. concaseáza
caulotaxie, CAULOTAXÍE s. f. mod de asezare a ramurilor pe tulpina. (dupa fr. caulotaxis)
cravaşa, cravasá vb., ind. prez. 3 sg. cravaseáza, 1 pl. cravasam; conj. prez. 3 sg. si pl. cravaséze; ger. cravasând
cuirasa, cuirasá vb. (sil. cu-i-), ind. prez. 1 sg. cuiraséz, 3 sg. si pl. cuiraseáza
debarasa, debarasá vb. ind. prez. 1 sg. debaraséz, 3 sg. si pl. debaraseáza
declasa, declasá vb. (sil. -cla-), ind. prez. 1 sg. declaséz, 3 sg. si pl. declaseáza
deplasa, deplasá vb. (sil. -pla-), ind. prez. 1 sg. deplaséz, 3 sg. si pl. deplaseáza
detaşa, detasá vb., ind. prez. 1 sg. detaséz, 3 sg. si pl. detaseáza, 1 pl. detasam; conj. prez. 3 sg. si pl. detaséze; ger. detasând
ecrasa, ecrasá vb., ind. prez. 1 sg. ecraséz, 3 sg. si pl. ecraseáza
extrasezon, extrasezón s. n., pl. extrasezoáne
glasa, glasá vb., ind. prez. 1 sg. glaséz, 3 sg. si pl. glaseáza
harnaşa, harnasá vb., ind. prez. 1 sg. harnaséz, 1 pl. harnasam; conj. prez. 3 sg. si pl. harnaséze; ger. harnasând
încasa, încasá vb., ind. prez. 1 sg. încaséz, 3 sg. si pl. încaseáza; conj. prez. 3 sg. si pl. încaséze
masa, masá (a (-si) face masaj, a (se) aduna în grup compact) vb., ind. prez. 1 sg. maséz, 3 sg. si pl. maseáza
maseză, maséza s. f., g.-d. art. masézei; pl. maséze
maşa, masá vb., ind. prez. 1 sg. maséz, 3 sg. si pl. maseáza
matlasa, matlasá vb. (sil. -tla-), ind. prez. 1 sg. matlaséz, 3 sg. si pl. matlaseáza
melasa, melasá vb., ind. prez. 1 sg. melaséz, 3 sg. si pl. melaseáza
pasa, pasá vb., ind. prez. 1 sg. paséz, 3 sg. si pl. paseáza
plasa, plasá vb., ind. prez. 1 sg. plaséz, 3 sg. si pl. plaseáza
ramplasa, ramplasá vb., ind. prez. 1 sg. ramplaséz, 3 sg. si pl. ramplaseáza
rataşa, ratasá vb., ind. prez. 1 sg. rataséz, 3 sg. si pl. rataseáza
reamplasa, reamplasá vb. (sil. re-am-), ind. prez. 1 sg. reamplaséz, 3 sg. si pl. reamplaseáza
reaşeza, reasezá vb. (sil. re-a-) aseza
reaşezare, reasezáre s. f. (sil. re-a-) asezare
reaşezat, reasezát adj. m. (sil. re-a-) asezat
reclasa, reclasá vb. (sil. -cla-), ind. prez. 1 sg. reclaséz, 3 sg. si pl. reclaseáza
repasa, repasá vb., ind. prez. 1 sg. repaséz, 3 sg. si pl. repaseáza
retrasa, retrasá vb., ind. prez. 1 sg. retraséz, 3 sg. si pl. retraseáza
surclasa, surclasá vb., ind. prez. 1 sg. surclaséz, 3 sg. si pl. surclaseáza
tasa, tasá vb., ind. prez. 1 sg. taséz, 3 sg. si pl. taseáza
terasa, terasá vb., ind. prez 1 sg. teraséz, 3 sg. si pl. teraseáza
tracasa, tracasá vb., ind. prez. 1 sg. tracaséz, 3 sg. si pl. tracaseáza
trasa, trasá vb., ind. prez. 1 sg. traséz, 3 sg. si pl. traseáza
zăvod, zavód (asezare) s. n., pl. zavoáde
odaie, ODÁIE odai f. 1) Încapere în interiorul unei case; camera. 2) înv. Asezare gospodareasca izolata de sat. 3) rar Constructie rudimentara improvizata în câmp, servind ca adapost; salas; coliba. 4) ist. Cazarma turceasca folosita uneori si ca închisoare. [Sil. o-da-ie] /<turc. oda, bulg. odaja
năsădi, A NĂSĂD//Í ~ésc tranz. pop. 1) (parti ale corpului, fructe, legume etc.) A face sa-si piarda integritatea sau sa capete un semn (în urma unei loviri). 2) (snopi de cereale) A desface si a aseza pe arie într-un anumit fel pentru a treiera (cu ajutorul vitelor). 3) (arii) A curata si a amenaja în vederea treieratului. /<sl. nasaditi
musaca, MUSACÁ ~le f. Produs culinar pregatit din carne tocata si din felii de legume (patlagele vinete, dovlecei sau cartofi), asezate în straturi si coapte în cuptor. [Art. musacaua; G.-D. musacalei] /<turc. musakka
movili, A MOVIL//Í ~ésc tranz. A aseza în forma de movila; a face movila. /Din movila
modilion, MODILI//ÓN ~oáne n. arhit. Consola asezata sub o cornisa. [Sil. -li-on] /<it. modiglione, fr. modillon
mişca, A SE MISCÁ ma misc intranz. 1) A iesi din starea de imobilitate, schimbându-si pozitia sau locul. 2) A fi în actiune, îndeplinindu-si functia. 3) A începe sa se deplaseze în spatiu; a porni (din loc). 4) fig. (despre persoane) A trece la actiune; a înceta de a mai fi pasiv. 5) fig. (despre persoane) A se afla cu regularitate (într-o anumita societate), venind în contact cu ea. /Orig. nec.
miliar, MILIÁR ~a (~i, ~e) si substantival (despre pietre sau stâlpi) Care indica kilometrajul, fiind asezat, de obicei, pe marginea soselei din mila în mila sau din kilometru în kilometru. [Sil. -li-ar] /<lat. milliarius, fr. milliaire
micşunea, MICSUN//EÁ ~éle f. Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei placut mirositoare, de culoare galbena-aurie, asezate în ciorchine; siboi. ♢ Când va face plopul mere si rachita ~ele niciodata. [Art. micsuneaua; G.-D. micsunelei; Var. micsunica] /<turc. menekse
mănăstire, MĂNĂSTÍR//E ~i f. 1) Asezamânt religios în care traiesc, dupa anumite reguli ascetice, calugari sau calugarite. 2) Ansamblu de cladiri (cu biserica în centru) constituind un astfel de asezamânt. [G.-D. manastirii; Var. mânastire] /<sl. monastyri
maseză, MASÉZ//Ă ĕ f. Lucratoare specializata în practicarea masajului. [G.-D. masezei] /<fr. masseuse
masă, MÁS//Ă1 mése f. 1) Mobila formata dintr-o placa orizontala, pusa pe un suport sau pe picioare, având diverse întrebuintari (în special pentru a se servi pe ea mâncarea). ~ de scris. ~ de lucru. ♢ ~ verde a) masa pentru jocuri de noroc; b) masa la care se duc tratative diplomatice. ~ rotunda dezbatere libera între specialisti pe o tema data. ~ întinsa masa plina de bucate, pregatita pentru oaspeti. Capul mesei loc de cinste rezervat unei persoane în semn de stima deosebita. A strânge ~a a face curat pe masa dupa mâncare. 2) Mâncarea servita; bucate. 3) Mâncarea de la amiaza (constând, de obicei, din mai multe feluri); prânz. ♢ Înainte de ~ în partea zilei care preceda prânzul. Dupa ~ în partea zilei care urmeaza dupa prânz. 4) Proces de alimentare. ♢ A se aseza la ~ a începe mâncarea. A sta la ~, a lua ~a a mânca. 5) Obiecte sau parti de obiecte care seamana cu aceasta mobila, având diverse întrebuintari. [G.-D. mesei] /<lat. mensa
masa, A MAS//Á1 ~éz tranz. 1) A strânge într-un tot; a dispune în masa; a reuni; a îngramadi. 2) A face sa se maseze. /<fr. masser
martingală, MARTINGÁL//Ă ~e f. 1) Piesa de harnasament, constând dintr-o curea în forma de furca, care nu permite calului sa se ridice în doua picioare. 2) (la navele cu pânze) Bara de metal asezata sub bompres, care sustine parâmele. 3) (la jocurile de carti) Miza dubla dupa fiecare pierdere. /<fr. martingale
mandră, MÁNDR//Ă ~e f. Îngraditura de stuf sau de nuiele asezata în balti pentru prinderea si pastrarea pestelui viu. /<ngr. mándra
lua, A LUÁ iau 1. tranz. 1) A apuca (cu mâna sau cu un instrument) pentru a avea în posesie. ♢ ~ armele a se înarma. ~ (pe cineva) la ochi a) a suspecta (pe cineva); a avea banuieli; b) a supraveghea (pe cineva). ~ pasarea din zbor a fi un bun ochitor. ~ alta vorba a schimba subiectul discutiei. ~ foc cu gura a face tot posibilul si imposibilul. ~ jaratic cu mâna altuia a întreprinde o actiune riscanta, folosind în acest scop o alta persoana. 2) A apropia de sine, asezând pe o parte a corpului. ~ în brate. ~ pe genunchi. ~ în cârca. ♢ ~ (pe cineva) în unghii a certa cu brutalitate (pe cineva). 3) (alimente, medicamente etc.) A pune în gura, înghitind. ~ un ceai. ♢ ~ o gustare a servi în fuga o mâncare usoara. ~ masa a sta la masa; a mânca. A nu ~ nici roua în gura a nu mânca absolut nimic. ~ aer a se plimba putin în aer liber. 4) (obiecte de îmbracaminte) A pune pe sine; a îmbraca. 5) (portiuni, cantitati dintr-un lucru) A face sa iasa din interiorul sau. ♢ ~ (cuiva) sânge a face sa curga sânge printr-o incizie, pentru analiza sau în scopul descongestionarii. 6) (lucruri, drepturi, favoruri etc.) A face sa nu mai fie în posesia (cuiva). ♢ A-i ~ (cuiva) comanda a înlatura (pe cineva) dintr-un post de raspundere. A-i ~ (cuiva) apa de la moara a-l priva (pe cineva) de avantajele pe care le-a avut. A-i ~ (cuiva) durerea (sau suferinta) a face (pe cineva) sa simta momentan o usurare. A-i ~ (cuiva) viata (sau zilele) a omorî (pe cineva). A-i ~ (cuiva) mintea (sau mintile) a face (pe cineva) sa-si piarda dreapta judecata. A-i ~ (cuiva) auzul a asurzi (pe cineva). 7) A-si asuma, intrând în stapânire. 8) (sume de bani) A primi în calitate de venit; a încasa. 9) A gasi pentru a duce cu sine. ♢ Ia-l de unde nu-i se spune despre cineva sau despre ceva care nu se mai gaseste la locul unde se afla mai înainte. 10) A obtine în schimbul a ceva; a cumpara. ♢ ~ pilda a urma exemplul (cuiva). 11) (lucruri straine) A sustrage, însusindu-si. A-i ~ cuiva banii. ♢ A-i ~ (cuiva) pâinea de la gura a lipsi (pe cineva) de sursa de existenta. 12) (fortificatii, terenuri straine) A pune stapânire (prin forta armata); a cuceri, a ocupa. ~ un oras. 13) (mijloace de transport) A folosi drept mijloc de deplasare. ~ trenul. 14) (persoane) A trata într-un anumit fel. ~ cu binisorul (pe cineva). ♢ ~ (pe cineva) pe sus a lua cu forta (pe cineva). ~ (pe cineva) pe nepusa masa a ataca (pe cineva) pe neasteptate. 15) (persoane) A primi în familie, stabilind legaturi de rudenie. ~ de nevasta. ~ de barbat. ♢ ~ de suflet (un copil) a înfia. 16) (despre stari fizice sau psihice) A pune stapânire în întregime (pe cineva). A-l ~ frica (pe cineva). ♢ A o ~ din loc a pleca repede (de undeva). A o ~ la fuga a porni în fuga. A-si ~ zborul a porni în zbor. 2. intranz. (despre cai de comunicatie, ape curgatoare) A-si schimba directia (spre)... Râul a luat-o în dreapta. [Sil. lu-a] /<lat. levare
locui, A LOCU//Í ~iésc 1. intranz. A fi asezat cu traiul (undeva); a trai. 2. tranz. înv.A instala cu traiul (într-un loc nou). /<ung. lakni
localitate, LOCALIT//ÁTE ~ati f. Loc unde s-a stabilit o comunitate umana; grup de locuinte; asezare. [G.-D. localitatii] /<fr. localité
loc, LOC ~uri n. 1) Punct sau portiune determinata în spatiu. ♢ A lua ~ a se aseza. A-si face ~ a-si croi drum. A face (cuiva) ~ a se da la o parte pentru a trece sau a se aseza cineva. A tine ~ul a înlocui pe cineva. A umbla din ~ în ~ a umbla dintr-o parte în alta. Din capul ~ului de la început. A se opri în ~ a se opri brusc. A-i sta cuiva mintea în ~ a nu putea judeca; a ramâne buimac; a se buimaci. A-i veni inima la ~ a-i trece frica; a se linisti. A pune pe cineva la ~ul lui a pune pe cineva la punct. La un ~ împreuna; laolalta. Pe ~ a) pe aceeasi portiune de teren; b) acolo unde se afla cineva sau ceva; c) imediat; îndata. A sta pe ~ a nu merge mai departe; a se opri. Peste tot ~ul în toate partile; pretutindeni. Pe unele ~uri unde si unde; pe alocuri. A ramâne (sau a sta) ~ului a ramâne nemiscat; a se opri. A-si afla ~ul a se stabili undeva. A nu-si (mai) afla ~ul a nu avea astâmpar; a fi agitat. A veni (sau a se duce, a trimite) la fata ~ului a veni (sau a se duce, a trimite) acolo unde s-a petrecut ceva. Pe ~ repaus! comanda militara în urma careia soldatul ia o pozitie libera, ramânând însa nemiscat. A o lua (sau a porni) din ~ a pleca de undeva. 2) Bucata de pamânt, rezervata special pentru ceva. ♢ ~ de casa teren pe care urmeaza sa fie construita o casa. ~ de pasune bucata de pamânt necultivat, unde sunt pascute vitele. 3) Întindere mare de pamânt, având anumite caracteristici specifice; regiune; meleag; tinut. ~uri mlastinoase. 4) Localitate, regiune, tara în care s-a nascut cineva sau de unde îsi trage originea. ♢ (A fi) de ~ (sau din partea ~ului) (a fi) de bastina; a fi din regiunea data. 5) Spatiu ocupat de cineva sau de ceva. ♢ ~ de munca institutie sau întreprindere în care o persoana îsi desfasoara activitatea. 6) Functie detinuta de o persoana într-o institutie, întreprindere sau organizatie; post; serviciu. ♢ Are un ~ bun are un serviciu bun. 7) Situatie sociala a unei persoane. 8) Situatie favorabila; moment potrivit; ocazie; prilej. ♢ A avea ~ a se întâmpla; a se produce. 9) Fragment într-o scriere unde a aparut o informatie sau o relatare. 10): În ~ de ... (sau în ~ul ...) indica o înlocuire, o substituire. În ~ sa ... (sau de a ...) indica opozitia între doua idei. /<lat. locus
lăsa, A SE LĂSÁ ma las intranz. 1) A merge la vale; a coborî o panta. 2) A veni de sus în jos. Se lasa ceata. 3) A se aseza venind din zbor. 4) (despre întuneric, ger, caldura etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a începe; a se produce. 5) (despre obiecte) A se îndoi sub o povara. 6) A renunta la ceva. ~ de fumat. ♢ ~ pagubas a renunta benevol la ceva. 7) A nu se împotrivi (sa aiba loc sau sa se efectueze). 8) A cadea prada. ~ dus de gânduri. 9) (la imperativ, mai ales în constructii negative) A (nu) se da batut; a (nu) ceda. ♢ Nu te ~! nu ceda. 10) A scadea în intensitate; a se micsora. Gerul s-a mai lasat. 11) A-si sprijini greutatea; a se rezema; a se aseza. S-a lasat pe umarul lui. S-a lasat pe un scaun. /<lat. laxare
lanternou, LANTERNÓU ~ri n. 1) Parte mai ridicata a acoperisului unei cladiri, prevazuta cu multe ferestre pentru ventilare si iluminare. 2) Turn mic cu colonete asezat în vârful unui edificiu. /<fr. lanterneau
landou, LANDÓU ~ri n. 1) înv. Trasura luxoasa cu capota pliabila, având patru locuri asezate fata în fata. 2) Carucior acoperit pentru copiii mici. /<fr. landau
lambrechin, LAMBRECHÍN ~e n. Draperie scurta, decorativa, asezata deasupra unei ferestre sau a unei usi. /<fr. lambrequin
labirint, LABIRÍNT ~uri n. 1) Edificiu constituit dintr-un numar mare de camere, asezate astfel, încât iesirea poate fi gasita cu mare dificultate. 2) fig. Problema, situatie extrem de încurcata. 3): ~ membranos totalitate a cavitatilor care formeaza urechea interna. /<fr. labyrinthe, lat. labyrinthus
labiat, LABIÁ//T ~ta (~ti, ~te) (despre corole si calicii) Care are forma unei pâlnii cu margi-nea taiata în doi lobi asezati unul peste altul ca niste buze. [Sil. -bi-at] /<fr. labié
juxtapune, A JUXTAPÚNE juxtapún tranz. 1) (obiecte) A pune unul lânga altul; a aseza alaturi; a alatura. 2) (parti de propozitie) A face sa se juxtapuna. /<fr. juxtaposer
jos, JOS4 interj. 1) (exprima comanda adresata cuiva de a se aseza) La pamânt; asaza-te! 2) (exprima dezaprobarea fata de cineva sau ceva) La o parte! Sa plece! Sa fie destituit din post! /<lat. deo(r)sum
jos, JOS1 adv. 1) La o înaltime relativ mica fata de pamânt sau fata de alt loc; aproape de pamânt. ♢ A (se) da ~ a (se) coborî. A lasa ~ a pune pe pamânt sau pe podea. A lasa ochii în ~ a manifesta sfiala; a privi rusinat spre pamânt. A privi (sau a masura pe cineva) de sus în ~ a privi (sau a masura pe cineva) cu o privire dispretuitoare. Cu nasul în ~ umilit; rusinat. De sus pâna ~ în întregime. Din ~ dintr-un loc asezat mai la vale (sau mai la sud); din vale. În ~ în partea inferioara a unui obiect. De ~ a) de mai la vale; b) de la sud; c) din mase; din popor. 2) La acelasi nivel cu pamântul sau cu locul pe unde se umbla. ♢ Pe ~ a) pe pamânt; pe podea; b) cu picioarele; fara nici un mijloc de locomotie. De pe ~ de pe pamânt sau de pe podea. /<lat. deo(r)sum
jardinieră, JARDINIÉR//Ă ~e f. 1) Suport de lemn sau de metal asezat la ferestre pentru a pune ghivece cu flori. 2) Cutie speciala, în forma de uluc, în care se pune pamânt pentru a sadi flori la ferestre sau la balcoane. [Sil. -ni-e-] /<fr. jardiniere
întrona, A SE ÎNTRON//Á pers. 3 se ~eáza intranz. 1) (despre domnitori, regi, împarati) A se aseza pe tron; a se înscauna. 2) A se stabili domnind; a se instaura. /în + tron
între, ÎNTRE prep. 1) (exprima un raport spatial, indicând spatiul sau locul dintre doua sau mai multe obiecte sau persoane) În locul dintre; printre. Între Nistru si Prut. Satul este asezat între doua dealuri. S-a dus între straini. 2) (exprima un raport temporal, indicând intervalul de timp) În intervalul dintre... Luam prânzul între orele 13 si 14. ♢ Între timp în intervalul de timp; în rastimp. 3) (exprima un raport de reciprocitate si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte sau atribute) Dintre. 4) (exprima un raport distributiv si formeaza cu cuvintele pe care le introduce complemente indirecte) La. Premiul a fost împartit între membrii colectivului. [Sil. în-tre] /<lat. inter
întinde, A ÎNTÍNDE întínd 1. tranz. I. 1) (obiecte elastice) A trage de margini, marind dimensiunile (largind sau lungind). ♢ ~ (sau a pune) o cursa (sau un lat) a) a pune o capcana; b) a ademeni prin înselatorie. 2) (parti ale corpului) A misca lungind (pe cât e posibil) în directia voita. ~ gâtul. ~ bratul. ~ aripa. ~ piciorul. ♢ ~ mâna a cersi. ~ cuiva mâna (sau mâinile) a) a se saluta cu cineva, strângându-i mâna (sau mâinile); b) a scoate pe cineva dintr-o situatie critica; a da ajutor. 3) (obiecte) A oferi punând la dispozitie cu mâna. ~ o telegrama. ~ un mar. 4) (arme) A pune în pozitie de bataie. ~ pusca. 5) (obiecte strânse, îndoite, împaturite) A desfasura cât permit dimensiunile. ~ o funie. ~ rufele (la uscat). ♢ ~ marfa a expune marfa pentru vânzare. ~ masa a pune masa pentru mâncare. 6) (substante moi) A aseza pe o suprafata, netezind uniform. ~ o foaie de aluat. ~ untul pe pâine. 7) A face sa se întinda. II. (în îmbinari) 1) (sugerând ideea de solicitare permanenta): ~ în toate partile a hartui, a sâcâi. 2) (sugerând ideea de plecare): A o ~ (la drum) a) porni la drum (de obicei, pe jos); b) a fugi (pe neobservate); a o sterge. 2. intranz. : ~ la jug a lucra din greu. /<lat. entindere
înşira, A ÎNSIRÁ însír tranz. 1) (diferite obiecte) A aseza în sir, în rând; a rândui. ~ rufele (la uscat). 2) (margele, frunze de tutun) A pune pe un fir de ata, facând sirag. 3) (idei, fapte, evenimente) A numara sau a expune pe rând a enumera. ♢ ~ verzi si uscate a spune lucruri fara rost; a palavragi. 4) (obiecte) A împrastia în dezordine. /în + sir
înstrăina, A SE ÎNSTRĂIN//Á ma ~éz intranz. 1) A deveni strain (sufleteste). 2) A se aseza cu traiul în alta parte, despartindu-se de bastina si de cei apropiati. /în + strain
înscăuna, A SE ÎNSCĂUN//Á ma ~éz intranz. (de-spre domnitori, regi, împarati) A veni la domnie; a se aseza în scaunul domniei; a se întrona. /în + scaun
înscăuna, A ÎNSCĂUN//Á ~éz tranz. 1) (domnitori, regi, împarati) A pune la domnie; a aseza în scaunul domniei; a întrona. 2) A face sa se înscauneze; a întrona; a încorona. 3) fig. A numi în mod oficial (într-o functie, într-un post); a învesti. [Sil. în-sca-u-] /în + scaun
îngenunchea, A ÎNGENUNCH//EÁ ~éz 1. intranz. 1) A se aseza în genunchi. 2) fig. A cadea în genunchi. 2. tranz. 1) (persoane) A constrânge la supunere totala. 2) (popoare, tari, teritorii) A lua în stapânire (prin puterea armata); a face sa piarda independenta; a supune; a aservi; a înrobi; a subjuga; a înfeuda. [Sil. -nun-chea] /<lat. ingenuculare
încrucişa, A ÎNCRUCIS//Á ~éz tranz. 1) A pune crucis; a aseza în forma de cruce. ♢ ~ sabiile a începe lupta. 2) (animale sau plante de specii diferite) A face sa procreeze, obtinând un hibrid cu calitati superioare; a hibridiza. ~ diverse rase de animale. [Sil. -în-cru-] /în + crucis
iţă, ÍŢĂ íte f. mai ales la pl. 1) Dispozitiv la razboiul de tesut, constând din doua vergele între care sunt asezate vertical unele dupa altele cocletele, prin ochiurile carora se trec firele de urzeala pentru formarea rostului. 2) Fiecare din firele cu ochiuri folosite la acest dispozitiv. ♢ A (i se) încurca itele cuiva a (i se) strica cuiva planurile. A (i se) descurca itele a clarifica situatia; a lamuri lucrurile. /<lat. licia
instala, A SE INSTAL//Á ma ~éz intranz. 1) (despre persoane) A se aseza într-un loc determinat sau într-un mod specific. 2) A se stabili pe un loc un timp oarecare. /<fr. installer, lat. installare
instala, A INSTAL//Á ~éz tranz. 1) (masini, aparate tehnice etc.) A aseza la locul destinat (fixând toate piesele) pentru a functiona; a monta. 2) (persoane) A pune (oficial) într-o functie. 3) (persoane) A face sa se instaleze. /<fr. installer, lat. installare
inaugurare, INAUGUR//ÁRE ~ari f. 1) v. A INAUGURA. 2) Ceremonie prin care se inaugureaza ceva (un asezamânt, o institutie, o expozitie etc.). /v. a inaugura
ierarhiza, A IERARHIZ//Á ~éz tranz. A aseza conform unei ierarhii; a organiza într-o ordine ierarhica. /<fr. hiérarchiser
iconostas, ICONOSTÁS ~e n. (în biserica ortodoxa) 1) Perete împodobit cu icoane ce desparte altarul de restul bisericii; catapeteasma. 2) Masuta pe care este asezata o icoana. [Sil. -no-stas] /<sl. ikonostasu
guguştiuc, GUGUSTIÚ//C ~ci m. 1) Pasare asemanatoare cu porumbelul salbatic, având penaj cenusiu-brun, cu o dunga neagra pe gât, care traieste în preajma asezarilor omenesti. 2) fig. fam. Om naiv si bleg. /<bulg. guguštuk
grădişte, GRẮDIST//E ~i f. 1) Ridicatura de pamânt, ramasa izolata în lunca unei ape curgatoare în urma deplasarii meandrelor acesteia. 2) Loc al unei asezari istorice. /<sl. gradište
glugă, GLÚ//GĂ ~gi f. 1) Acoperamânt pentru cap, în forma de punga conica, prins de gulerul hainei (care se îmbraca pe vreme rea). 2) Gramada de snopi asezati în forma conica. ~ de porumb. [G.-D. glugii] /<bulg. gugla
ghidaj, GHIDÁJ ~e n. (la unele mecanisme) Dispozitiv care obliga o piesa mobila sa se deplaseze între anumite limite si într-o anumita directie. /<fr. guidage
ghemui, A SE GHEMU//Í ma ~iésc intranz. 1) A se aseza încovoindu-si spatele si strângând picioarele la piept; a se strânge în forma de ghem; a se chirci. 2) A se aduna în numar mare într-un spatiu restrâns, împingându-se în dezordine; a se înghesui; a se îngramadi; a se îmbulzi. /ghem + suf. ~ui
genunchi, GENÚNCHI ~ m. 1) (la om si la unele animale) Partea din fata a piciorului care cuprinde regiunea articulatiei femurului cu tibia. ♢ Oul ~ului rotula. În ~ cu genunchii pe pamânt. Pe ~ pe partea anterioara a picioarelor mai sus de genunchi. A cadea în ~ a se ruga umilitor, asezându-se în genunchi (în fata cuiva). A i se taia cuiva ~i a nu se mai putea tine pe picioare (de emotie, de frica, de oboseala etc.). Cu ~i la gura ghemuit. 2) Deformare rotunjita a pantalonilor în dreptul acestei parti a piciorului. /<lat. genuc(u)lum
genuflexiune, GENUFLEXIÚN//E ~i f. 1) (în exercitiile de gimnastica) Îndoire a genunchilor. 2) Asezare în genunchi în semn de respect sau de supunere. 3) fig. Comportament servil. [G.-D. genuflexiunii; Sil. -xi-u-] /<fr. génuflexion
galerie, GALERÍ//E ~i f. 1) Drum subteran în forma de coridor lung, care permite accesul minerilor la zacamânt. 2) Loc de plimbare sau de trecere dintr-o cladire în alta, având o forma boltita, mai mult lunga decât larga, si fiind acoperit cu sticla sau cu un material transparent. 3) Muzeu sau sectie a unui muzeu unde sunt expuse opere de pictura si de sculptura; colectie de opere de arta. 4) Bara (de lemn sau de metal) de care se atârna perdelele. 5) Canal subteran sapat de unele animale. 6) Balcon situat la cel mai înalt nivel într-o sala de teatru. 7) Spectatorii asezati pe locurile unui astfel de balcon. 8) fam. Public (asezat, de obicei, în urma unei sali de spectacole) care se manifesta zgomotos în timpul reprezentatiei. ♢ A face ~ a se purta agitat la o manifestare (în semn de aprobare, încurajare etc.). 9) Succesiune de elemente omogene; sir; serie. ~a personajelor. [G.-D. galeriei] /<fr. galerie, it. galleria
fundal, FUNDÁL ~e n. 1) (în artele plastice) Fond decorativ al unui tablou sau al unui panou sculptat, care scoate în relief subiectul compozitiei. 2) Decor asezat în fundul unei scene de teatru. /<it. fondale
frecventa, A FRECVENT//Á ~éz tranz. (asezaminte, localuri publice etc.) A vizita cu regularitate. ~ cursurile. /<lat. frequentare, fr. fréquenter
foliaţie, FOLIÁŢI//E ~i f. 1) bot. Mod de asezare a frunzelor la plante. 2) geol. Însusire a unor roci de a se desprinde usor de pe alte straturi paralele. [Art. foliatia; G.-D. foliatiei; Sil. li-a-ti-e] /<fr. foliation
etaja, A SE ETAJ//Á pers. 3 se~éaza A se dispune în etaje; a se aseza în rânduri suprapuse; a se suprapune. /<fr. étager
eşua, A ESU//Á ~éz intranz. 1) (despre persoane) A suferi un esec. 2) (despre actiuni) A se termina printr-un esec. 3) (despre nave) A se aseza (cu fundul) pe un banc de nisip; a se împotmoli în nisip. [Sil. e-su-a] /<fr. échouer
estradă, ESTRÁD//Ă ~e f. 1) Scena improvizata într-o sala sau în aer liber pe care au loc reprezentari artistice. ♢ Concert (muzica) de ~ concert (muzica) cu caracter usor, distractiv, variat. 2) Parte mai ridicata într-o sala, pe care este asezata masa unui prezidiu, o catedra etc. [G.-D. estradei; Sil. e-stra-da] /<fr. estrade
erector, ERECT//ÓR ~oáre n. Masina folosita pentru ridicarea si asezarea unor piese grele. /<fr. érecteur
dura, A DUR//Á1 ~éz tranz. 1) (cladiri, case etc.) A realiza prin lucrari de constructie; a ridica; a cladi; a zidi; a înalta; a construi; a edifica. 2) (stoguri, girezi, dai) A ridica prin asezarea materialului în straturi; a cladi. 3) (obiecte) A produce prin munca. 4) (foc) A face sa se aprinda. /<lat. dolare
draperie, DRAPERÍ//E ~i f. Perdea grea de stofa groasa, cu falduri, asezata la o fereastra, la o usa sau la o nisa. [Art. draperia; G.-D. draperiei; Sil. -ri-e] /<fr. draperie
dispune, A DISPÚNE dispún 1. tranz. 1) (solutii, persoane etc.) A alege cu fermitate; a hotarî. 2) A cere în mod autoritar si oficial; a porunci; a ordona; a comanda. 3) (obiecte, fiinte) A aseza într-o anumita ordine; a aranja; a orândui; a rândui; a ordona. 2. intranz. 1) A se folosi dupa bunul plac. 2) A repurta o victorie într-o competitie sportiva; a învinge; a birui. /<fr. disposer, lat. disponere
dispensar, DISPENSÁR ~e n. med. Asezamânt medico-sanitar, unde se acorda asistenta medicala ambulatorie si consultatii. /<fr. dispensaire
dinţar, DINŢÁR ~e n. 1) Instrument pentru reglarea dintilor unui ferastrau. 2) Gratar asezat în fata scocului morii care opreste patrunderea murdariei ce vine pe apa. /dinte + suf. ~ar
digitaţie, DIGITÁŢIE f. Tehnica asezarii degetelor pe clapele (coardele) unui instrument muzical ori pe clapele masinii de scris pentru a obtine un randament maxim. [Art. digitatia; G.-D. digitatiei; Sil. -ti-e] /<fr. digitation
deversor, DEVERS//ÓR ~oáre n. 1) Instalatie asezata într-un curs de apa pentru a mentine nivelul constant de scurgere. 2) Deschizatura în partea superioara a unui baraj prin care se scurge surplusul de apa. /<fr. deversoir
detaşa, A DETAS//Á ~éz tranz. 1) A face sa se detaseze. 2) (militari sau unitati militare) A trimite cu o misiune speciala. /<fr. detacher
descrucişa, A DESCRUCIS//Á ~éz tranz. rar A face sa nu mai fie asezat crucis. /des- + a [în]crucisa
depune, A SE DEPÚNE pers. 3 se ~ intranz. (despre materii, substante aflate în suspensie) A se aseza la fund sub forma de sediment; a se sedimenta. /<lat. deponere
depozita, A SE DEPOZIT//Á pers. 3 se ~eáza intranz. (despre substante solide) A forma un depozit; a se separa dintr-o solutie, asezându-se la fund; a se depune; a se sedimenta; a se precipita. /Din depozit
deplasa, A DEPLAS//Á ~éz tranz. 1) (persoane, obiecte) A scoate dintr-o anumita stare sau pozitie; a schimba dintr-un loc în altul; a muta. 2) A face sa se deplaseze. /<fr. déplacer
debarca, A DEBARCÁ debárc 1. intranz. 1) A parasi o nava; a coborî pe mal de pe o nava. 2) A iesi din tren sau din alt vehicul. 3) glum. A se aseza cu traiul pentru mai mult timp. 2. tranz. 1) A face sa iasa de pe o nava. 2) fam. (persoane) A da afara dintr-un post de conducere; a scoate; a elibera; a concedia; a destitui. /<fr. débarquer
debarasa, A DEBARAS//Á ~éz tranz. A face sa se debaraseze; a descotorosi; a dezbara. /<fr. débarrasser
cununa, A CUNUNÁ cunún tranz. 1) (mirii) A declara casatoriti, asezând cununa pe cap. 2) A asista la o cununie în calitate de nas. /<lat. coronare
culege, A CULÉGE culég tranz. 1) (legume, fructe, flori etc.) A strânge, rupând de pe tulpina sau de pe ramuri. ♢ ~ de pe drumuri (pe cineva) a scoate pe cineva dintr-o stare de mizerie, oferindu-i mijloace de trai. 2) fig. A obtine în urma unui efort; a dobândi; a capata. ~ multe laude. 3) A aduce, din mai multe parti, punând laolalta; a aduna; a strânge. ~ pietricele de pe malul marii. 4) tipogr. (texte) A pregati pentru tipar, alegând caracterele tipografice si asezându-le în culegar; a zetui. /<lat. colligere
culca, A CULCÁ culc tranz. 1) A face sa se culce. 2) (obiecte, corpuri) A aseza întinzându-l sau rasturnându-l. ♢ ~ la pamânt a) a doborî; b) a omorî. 3) A adaposti peste noapte; a primi cu dormitul. /<lat. collocare
cuibări, A SE CUIBĂR//Í ma ~ésc intranz. 1) (despre pasari) A-si face cuib. 2) (despre pasari) A-si face loc în cuibar; a se aseza în cuib. 3) fig. (despre fiinte) A se instala cât mai comod. 4) fig. (despre fiinte pribege) A-si gasi adapost; a se aciua; a se oplosi; a se pripasi; a se adaposti. /cuib + suf. ~ari
ctitori, A CTITOR//Í ~ésc tranz. 1) (biserici, manastiri) A întemeia suportând cheltuielile; a fonda fiind ctitor. 2) fig. (institutii, asezaminte etc.) A face sa ia fiinta; a întemeia; a înfiinta; a fonda. /Din ctitor
cruciferă, CRUCIFÉR//Ă ~e f. 1) la pl. Familie de plante dicotiledonate, ale caror flori, formate din patru petale si patru sepale, sunt asezate în forma de cruce. 2) Planta din aceasta familie. /<fr. crucifere
cruce, CRÚC//E ~i f. 1) (în antichitate) Instrument de tortura, pe care erau pironiti osânditii la moarte. Hristos a murit pe ~. 2) Obiect de cult, facut din doua bucati de lemn, din piatra sau din metal asezate perpendicular una peste alta, constituind simbolul crestinismului. 3) Simbol al crestinismului, constând dintr-un gest facut cu degetele mâinii drepte, care este dusa de la frunte la piept si de la un umar la altul. ♢ Fa-ti ~! da-ti seama ce spui! 4) v. RĂSCRUCE. 5) Obiect în forma de cruce folosit în unele mecanisme. ~ea carutei. 6) (la cartile de joc) Semn distinctiv având forma unei frunze de trifoi; trefla. Dama de ~. [G.-D. crucii] /<lat. crux, ~cis
crobizi, CROBÍZI m. pl. Populatie de neam tracic, asezata la sud de Dunare, în apropierea Marii Negre. /Orig. nec.
crichet, CRICHÉT n. Joc sportiv între doua echipe în care fiecare dintre jucatori se straduie sa plaseze mingea în poarta adversarilor, servindu-se de un baston de lemn. /<engl., fr. cricket
crăcană, CRĂCÁN//Ă1 ~e f. 1) Bat lung, bifurcat la un capat, având diferite întrebuintari. 2) Ra-ma de fier, în forma de cerc, având trei picioare pe care se pune ceva la fiert; pirostrii. 3) Unealta improvizata din trei bete lungi, unite sus, asezate în forma de piramida, de care se atârna deasupra focului un vas în care se fierbe ceva. 4) Capra de taiat lemne. /crac + suf. ~ana
conurbaţie, CONURBÁŢIE f. Asezare urbana formata dintr-un oras cu rol de centru spre care graviteaza alte localitati mai mici. /<fr. conurbation
construi, A CONSTRU//Í ~iésc tranz. 1) (case, ziduri etc.) A realiza prin lucrari de constructie; a zidi; a cladi; a ridica; a înalta; a dura; a edifica. 2) (masini) A face dupa un anumit proiect. 3) (figuri geometrice) A desena pe baza dimensiunilor date. 4) fig. A înfaptui printr-un efort creator. ~ o viata noua. 5) (enunturi, fraze, propozitii) A forma selectând si asezând cuvintele în conformitate cu regulile gramaticale sau cu efectul stilistic scontat. [Sil. -stru-i] /<fr. construire, lat. construere
colontitlu, COLONTÍTLU ~ri n. poligr. Titlu de coloana asezat, de regula, în partea de sus a unei pagini de text si cules cu caractere mai mari, care cuprinde numele autorului si denumirea materialului. /<fr. colonne-titre
colonie, COLONÍ//E ~i f. 1) (la fenicieni si la grecii antici) Cetate sau oras, întemeiat în scopuri militare sau comerciale, pe un teritoriu strain. 2) Ţara, de obicei slab dezvoltata, aflata sub dominatia politica si economica a altui stat. 3) Grup compact de persoane de aceeasi nationalitate, care locuiesc într-o tara straina sau în alt oras. 4) Asezamânt pentru reeducarea prin munca. ~ de copii. 5) Grup de animale din aceeasi specie care traiesc în comun. ~ de corali. [Art. colonia; G.-D. coloniei; Sil. -ni-e] /<fr. colonie, lat. colonia
coaptaţie, COAPTÁŢI//E ~i f. Asezare a unui os în articulatia lui; plasare în pozitie normala a unui os fracturat. [Sil. co-ap-ta-ti-e] /<fr. coaptation
clit, CLIT ~uri n. pop. Gramada de obiecte omogene în care elementele constitutive sunt asezate ordonat unele peste altele; teanc. /<ucr. klit
clădi, A CLĂD//Í ~ésc tranz. 1) (case, ziduri etc.) A realiza prin lucrari de constructie; a construi; a zidi; a ridica; a înalta; a dura; a edifica. ♢ ~ ceva pe nisip a) a întreprinde actiuni sortite esecului din cauza lipsei unei baze trainice; b) a face un lucru zadarnic. 2) (obiecte omogene) A aseza în mod sistematic unul peste altul. /<sl. kladon
clavir, CLAVÍR ~e n. rar Instrument muzical de percutie constând dintr-o cutie mare de rezonanta (asezat pe trei picioare) si dintr-un sistem de coarde metalice, dispuse orizontal, care produc sunete, când sunt lovite de niste ciocanele, actionate cu ajutorul clapelor; pian. [Pl. si claviruri] /<germ. Klavier
clasa, A CLAS//Á ~éz tranz. 1) (marfuri, produse, obiecte etc.) A repartiza în clase sau în categorii; a categorisi; a tria. 2) (obiecte) A aseza într-o anumita ordine; a aranja; a ordona; a orândui; a dispune; a aseza. 3) (procese penale) A considera ca fiind încheiat din lipsa de dovezi. 4) (materiale) A scoate din uz ca urmare a degradarii sau a învechirii. 5) fig. (persoane) A aprecia într-o forma definitiva (incluzând într-o clasa); a categorisi; a cataloga. /<fr. classer
cercui, A CERCU//Í ~iésc 1. tranz. (butoaie, roti etc.) A strânge cu cercul. 2. intranz. A se aseza în forma de cerc; a face roata. /cerc + suf. ~ui
cădea, A CĂDEÁ cad intranz. I. 1) A se misca de sus în jos sub actiunea fortei de gravitatie; a pica. 2) A-si pierde pozitia verticala (rasturnându-se jos); a înceta de a mai sta drept; a pica; a se rasturna; a se pravali. ♢ ~ la pat a se îmbolnavi grav. ~ din picioare a fi extrem de obosit. ~ în genunchi a) a se aseza în genunchi în fata cuiva, pentru a cere ceva; b) a manifesta umilinta. 3) A se lasa în jos, fara a se desprinde; a atârna. Parul cade pe spate. 4) (despre fenomene ale naturii) A veni în curând; a fi aproape; a se apropia. 5) pop. (despre sarbatori, date) A avea loc. 6) (despre ostasi) A muri în lupta. 7) (despre orase, fortificatii etc.) A ajunge în mâna adversarului; a fi cucerit. 8) fig. A avea insucces; a nu reusi. ~ la examen. 9) (despre guverne) A înceta de a fi la putere. 10) A ajunge pe neasteptate (într-un loc sau într-o situatie); a nimeri; a se pomeni; a se trezi; a pica. ♢ ~ pe mâna (sau în mâinile) cuiva a ajunge la discretia cuiva. A-i ~ cuiva drag (sau la inima) a-i deveni drag cuiva. 11) A fi cuprins în întregime. ~ în delir. 12) A se situa pe un anumit loc. Accentul cade pe prima silaba. II. (împreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale având sensul substantivului cu care se îmbina): ~ pe gânduri a se îngândura. ~ la învoiala (sau de acord) a se învoi; a ajunge la o întelegere. /<lat. cadere
casă, CÁS//Ă1 ~e f. 1) Constructie servind ca locuinta pentru oameni. ♢ De ~ produs în conditii casnice. A avea ~ si masa a fi îndestulat. 2) Totalitate a bunurilor ce constituie averea unei persoane; gospodarie. 3) Încapere cu destinatie speciala într-o cladire. ~a ascensorului. ♢ ~a mare odaie în casele taranesti destinata oaspetilor. 4) Totalitate a persoanelor înrudite care locuiesc împreuna; familie. ♢ A face ~ cu cineva a trai în întelegere; a trai cu cineva în casnicie. 5) Nume dat unor institutii, asezaminte, firme comerciale etc. ~ de cultura. ~ de odihna. ~a scriitorilor. 6) Unitate economica (de productie, de comert sau de servicii sociale), care are o conducere unica; întreprindere. [G.-D. casei] /<lat. casa
canal, CANÁL1 ~uri n. 1) Albie artificiala care leaga diferite cursuri sau rezervoare de apa. ~ de navigatie. ~ de irigatie. 2) (în asezarile de pe malul marilor sau al fluviilor) Artera de circulatie navigabila. 3) Portiune de mare între doua tarmuri apropiate. /<lat. canalis, fr. canal
calaj, CALÁJ ~e n. 1) Potrivire si fixare a unui organ sau a unei piese de masina. 2) Asezare la orizontala a suportului unui aparat topografic de vizare. 3) Postament de grinzi pe care se sprijina navele în timpul constructiei sau al reparatiei. 4) Adâncime la care se cufunda în apa o nava în raport cu linia de plutire; pescaj. /< fr. calage
cablier, CABLIÉR ~e n. Nava de transport folosita în lucrarile de asezare a cablurilor submarine. [Sil. -bli-er] /<fr. câblier
bojoc, BOJÓ//C ~ci m. pop. Fiecare dintre cele doua organe de respiratie la om si la animale, asezate în cavitatea toracica; plamân; pulmon. /Orig. nec.
blocaj, BLOCÁJ ~e n. 1) Fundatie de drum constând dintr-un strat de piatra asezat pe un pat de nisip. 2) sport Procedeu tactic de aparare sau de oprire a unei actiuni a adversarului. /<fr. blocage
bilateral, BILATERÁL ~a (~i, ~e) 1) Care are doua laturi; cu doua laturi (opuse). 2) Care tine concomitent de doua aspecte opuse ale unui întreg. 3) (despre frunze) Care este asezat simetric fata de un ax. 4) (despre conventii, contracte etc.) Care obliga în egala masura ambele parti contractante. /<fr. bilatéral
bedreag, BEDREÁG ~uri n. pop. Butuc sau scaun de lemn, care, asezat vertical, serveste drept suport de lucru lemnarului, rotarului, cizmarului. [Sil. be-dreag] /Orig. nec.
basculă, BASCÚL//Ă ~e f. 1) Balanta pentru cântaritul corpurilor grele cu ajutorul unor greutati etalon mici. 2) Scândura sau pârghie mobila, asezata în echilibru pe un suport (pivot). Joc de ~. [G.-D. basculei] /<fr. bascule
bar, BAR2 ~uri n. 1) Local public, unde consumatorii stau în picioare sau asezati pe niste scaune înalte în fata tejghelei. 2) Local luxos de noapte cu program muzical-distractiv; cabaret. 3) Dulap special sau compartiment al unui dulap, unde se pastreaza sticle cu bauturi alcoolice. /<fr. bar
balsamină, BALSAMÍN//Ă ~e f. Planta decorativa cu flori albe-rosietice sau pestrite, asezate la subsuoara frunzelor. /<fr. balsamine
balcon, BALC//ÓN ~oáne n. 1) Platforma cu balustrada, fixata la peretele exterior al unei cladiri, comunicând cu interiorul printr-o usa. 2) Parte a unei sali de spectacole sau conferinte, asezata deasupra parterului. /<fr. balcon
azil, AZÍL ~uri n. 1) Asezamânt filantropic în care sunt tinuti copiii (orfani), batrânii, invalizii. 2) fig. Loc de refugiu. ~ politic.Drept de ~ acordare de catre un stat a dreptului de stabilire pe teritoriul altei tari a unor persoane urmarite în tara lor din motive politice. /<fr. asile, lat. asylum
ateriza, A ATERIZ//Á ~éz tranz. 1) (despre nave aeriene) A se aseza pe pamânt. 2) sport A lua contact cu solul dupa o saritura. 3) (despre nave maritime) A lua contact vizual cu uscatul. /<fr. atterir
ataşa, A ATAS//Á ~éz tranz. A face sa se ataseze. /<fr. attacher
aşezat, ASEZÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A ASEZA si A SE ASEZA. 2) (despre oameni si despre manifestarile lor) Care este serios, cumpatat si chibzuit. ♢ ~ la minte chibzuit. /v. a (se) aseza
aşezământ, ASEZĂM//ÂNT ~ínte f. Institutie creata pentru o activitate de interes obstesc. ♢ ~ cultural institutie pentru propagarea stiintei si culturii. /a aseza + suf. ~[a]mânt
aşezare, ASEZ//ÁRE ~ari f. 1) v. A ASEZA si A SE ASEZA. 2) Loc unde s-a stabilit o comunitate umana; grup de locuinte; localitate. ~ omeneasca. /v. a (se) aseza
aşeza, A SE ASEZÁ ma aséz intranz. 1) A se instala (pe ceva) pentru a sedea. 2) A se pune într-o anumita ordine. 3) (despre pasari sau insecte) A se lasa din zbor (pe ceva). 4) A se aranja cu traiul într-un loc; a se restabili; a se statornici. 5) (despre substante pulverulente) A se lasa pe o suprafata, formând un strat; a se asterne; a se depune. 6) (despre lichide în fermentatie) A deveni limpede. 7) A ajunge în stare de liniste; a se linisti. /<lat. assediare
aşeza, A ASEZÁ aséz tranz. 1) A face sa se aseze. 2) A pune într-o anumita ordine; a ordona; a orândui; a dispune; a aranja. ~ cartile pe polita. 3) A desemna într-un post sau într-o functie buna; a aranja. 4) fam. (persoane) A pune la punct; a aranja. 5) pop. A gati din timp; a pune la cale. ~ o petrecere. /<lat. assediare
asigura, A ASIGURÁ asígur tranz. 1) A adeveri printr-o garantie; a garanta. ~ pacea în tara. ~ functionarea neîntrerupta a uzinei. 2) A ajunge sa fie sigur; a capata siguranta; a încredinta. 3) A face sa se asigure. 4) (elemente ale unui sistem tehnic) A pune într-o pozitie fixa; a face sa nu se desfaca sau sa nu se deplaseze. /a + sigur
asezona, A ASEZON//Á ~éz tranz. (mâncaruri, alimente) A trata cu ingrediente. /<fr. assai-sonner
aripă, ARÍP//Ă ~i f. 1) Organ al pasarilor, al unor insecte si al unor mamifere care serveste la zbor. A bate din ~i. ♢ A capata (sau a prinde) ~i a deveni ferm, încrezut în fortele sale; a prinde curaj. A taia cuiva ~ile a face pe cineva sa-si piarda curajul. 2) fig. Luare sub protectie; ocrotire; aparare. ♢ A lua pe cineva sub ~a sa a ocroti pe cineva. 3) iht. Organ de înot; înotatoare. 4) Fiecare dintre planurile de sustinere ale unui avion. 5) Parte a unei constructii care se prezinta ca o prelungire laterala. 6) mil. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale unor trupe asezate în pozitie de lupta; flanc. ~a dreapta. ~a stânga. 7) Parte a caroseriei unui vehicul asezata deasupra fiecareia dintre roti. 8) Fi-ecare dintre lopetile unei mori de vânt. 9) fig. Grupare extrema (de dreapta sau de stânga) în cadrul unei organizatii sau partid. [G.-D. aripii; Acc. si áripa] /<lat. alapa
arici, ARÍCI ~ m. 1) Mamifer insectivor cu botul ascutit, cu corpul gros si acoperit cu ghimpi. ♢ ~-de-mare animal de mare cu corpul sferic, acoperit cu tepi. 2) mil. Obstacol din pari sau din bare asezate crucis împotriva tancurilor sau infanteriei. /<lat. ericius
aranja, A ARANJ//Á ~éz tranz. 1) A pune într-o anumita ordine; a ordona; a orândui; a dispune; a aseza. ~ lucrurile. 2) (aparate, mecanisme, automobile etc.) A face sa functioneze în conditii bune. 3) (afaceri, probleme etc.) A aduce la conditiile cerute printr-un acord mutual. 4) (persoane) A pune la punct. 5) (persoane) A desemna într-un post sau într-o functie buna; a aseza. 6) (fapte, stari de lucruri etc.) A satisface în toate privintele. 7) (piese muzicale) A prelucra pentru a fi interpretat de instrumente sau pentru voce. 8) A face sa se aranjeze. /<fr. arranger
aranja, A SE ARANJ//Á ma ~éz intranz. 1) A-si potrivi toaleta. 2) A-si face un rost în viata. 3) (despre persoane) A se aseza pe o linie dreapta; a se alinia. /<fr. arranger
aranjament, ARANJAMÉNT ~e n. 1) Modul în care este aranjat ceva. 2) Întelegerea dintre doua sau mai multe parti; acord; învoiala. 3) Prelucrare a unei bucati muzicale pentru instrumente sau pentru voce. 4) mat. Totalitate a posibilitatilor de asezare a unui numar dat de obiecte în grupe. /<fr. arrangement
apunta, A APUNT//Á pers. 3 ~eáza intranz. (despre avioane) A se aseza pe puntea unui portavion. /Din punte
antropogeografie, ANTROPOGEOGRAFÍE f. Ramura a geografiei care se ocupa cu studiul populatiei si al asezarilor omenesti. [G.-D. antropogeografiei; Sil. -ge-o-gra-] /<fr. anthropogéographie
antetren, ANTETRÉN ~uri n. Vehicul cu doua roti asezat la partea dinainte a unui tun, a unei masini agricole etc. pentru a le transporta. /ante- + tren
anfiladă, ANFILÁD//Ă ~e f. Sir de cladiri, de coloane, asezate în linie dreapta, formând un ansamblu arhitectural. /<fr. enfilade
andosa, A ANDOS//Á ~éz tranz. fin. (cambii, cecuri etc.) A prevedea pe verso cu numele persoanei împuternicite sa încaseze suma înscrisa. /<fr. endosser
ancie, ÁNCI//E ~i f. Lama elastica asezata la gura unor instrumente muzicale de suflat pentru a produce un anumit fel de sunete. [G.-D. anciei; Sil. -ci-e] /<it. ancia
amplasa, A AMPLAS//Á ~éz tranz. (instalatii, masini, constructii etc.) A aseza într-un anumit loc. [Sil. am-pla-] /Din amplasament
amplasament, AMPLASAMÉNT ~e n. Loc pe care este asezata o constructie, o instalatie a unui dispozitiv. /<fr. emplacement
amfiteatru, AMFITEÁTR//U ~e n. 1) (în antichitatea greco-romana) Edificiu circular pentru jocurile publice cu arena în mijloc. 2) Sala (de curs) cu locurile asezate în plan înclinat. 3) Configurare a unor terenuri deluroase sau muntoase în forma de etaje circulare. [Sil. -tea-tru] /<lat. amphitheatrum, fr. amphithéâtre
alinia, A SE ALINI//Á ma ~éz intranz. 1) (despre persoane) A se aseza într-o linie dreapta; a se aranja. 2) A se conforma cu fidelitate. ~ la principiile politice ale unui partid. 3) (despre tari) A se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. /a + linie
alfabet, ALFABÉT ~e n. Totalitate a literelor folosite în scrierea unei limbi, asezate într-o ordine anumita. ♢ ~ul Morse alfabet folosit în telegrafie, literele fiind reprezentate prin linii si puncte. /<fr. alphabet, lat. alphabetum
alcov, ALCÓV ~uri n. Nisa în peretele dormitorului unde este asezat patul (de obicei în dosul unei perdele). /<fr. alcôve
alături, ALẮTURI adv. Lânga cineva sau ceva. A se aseza ~. ♢ A fi ~ de cineva a acorda cuiva un sprijin; a fi solidar cu cineva. ~ cu drumul fara judecata; fara chibzuinta. [Sil. -turi; Var. alaturea] /a + lature
alătura, A SE ALĂTURÁ ma alatur intranz. 1) A se aseza alaturi; a se apropia mult (de ceva sau de cineva); a se alipi. 2) A deveni adeptul unei miscari, al unui curent ideologic, împartasindu-i ideile; a adera. ~ la parerea generala. /Din alaturi
afişa, A AFIS//Á ~éz tranz. 1) A face cunoscut printr-un afis. 2) (atitudini, pozitii etc.) A manifesta ostentativ, în mod public. 3) (afise) A aseza la vedere. /<fr. afficher
advers, ADVÉR//S ~sa (~si, ~se) 1) Care este asezat în fata; opus; contrar. ♢ Parte ~sa adversar într-un proces, afacere etc. 2) fig. Care se afla în opozitie totala; opus. Elemente ~se. /<fr. adverse, lat. adversus
abatiză, ABATÍZ//Ă ~e f. Obstacol constând din copaci doborâti si asezati cu vârfurile spre dusman. [G.-D. abatizei] /<fr. abattis
abacă, ABÁ//CĂ ~ce f. arhit. Placa de piatra asezata de partea superioara a capitelului unei coloane, care sustine arhitrava. /<fr. abaque
omenesc, OMENÉSC omeneásca (omenésti) 1) si substantival Care este caracteristic pentru oameni; de om; uman; lumesc; pamântesc. ♢ Asezare ~easca localitate. 2) Care este plin de omenie; binevoitor. Atitudine ~easca. 3) înv. (în opozitie cu boieresc) Care apartine omului muncitor de la sate; caracteristic taranilor; taranesc. /om + suf. ~esc
opri, A SE OPR//Í ma ~ésc intranz. 1) A-si întrerupe miscarea sau functionarea. 2) A poposi pentru un anumit timp; a se aseza temporar undeva. 3) A-si înfrâna pornirile; a se retine; a se înfrâna; a se stapâni; a se controla. [Sil. o-pri] /<sl. oprĕti
opune, A SE OPÚNE ma opún intranz. 1) A nu cadea de acord, ripostând; a fi împotriva; a se împotrivi. 2) (despre unghiuri sau despre laturi) A fi asezat în fata altui unghi sau a altei laturi. /<lat. opponere, fr. opposer
opunţia, OPÚNŢIA f. Gen de plante carnoase cu spini asezati în smocuri si cu flori albe, rosii sau galbene. [Sil. -ti-a] /<lat., fr. opintia
orândui, A ORÂNDU//I ~iésc tranz. 1) A pune într-o anumita ordine; a clasa; a rândui; a dispune; a aseza; a aranja; a ordona. 2) înv. A numi într-un post; a desemna. 3) înv. A cere în mod autoritar si oficial; a comanda; a porunci; a ordona; a dispune. 4) A arata în mod precis. 5) înv. A face sa fie gata devreme; a pregati; a prepara; a gati. /<sl. urenditi
ordona, A ORDONÁ ordón tranz. 1) (urmat, de obicei, de o propozitie completiva cu conjunctivul) A cere în mod autoritar si oficial printr-un ordin; a impune; a comanda; a dispune; a porunci. 2) A pune într-o anumita ordine; a aranja; a orândui; a clasa; a dispune; a aseza; a rândui. /<fr. ordonner
orientare, ORIENT//ÁRE ~ari f. 1) v. A ORIENTA si A SE ORIENTA. 2) Mod de asezare în raport cu punctele cardinale. ♢ ~ politica (sau ideologica) stare de spirit bazata pe anumite conceptii politice (sau ideologice). [Sil. -ri-en-] /v. a (se) orienta
palancă, PALÁNCĂ1 palanci f. 1) înv. Constructie primitiva de fortificatie, facuta din trunchiuri de copaci, asezate orizontal, sau din pari grosi batuti în pamânt si legati între ei; palisada. 2) reg. Constructie rudimentara folosita ca gard sau ca adapost pentru animale. /<pol. palanka, ung. palánk
palisadă, PALISÁD//Ă ~e f. Constructie primitiva de fortificatie, facuta din trunchiuri de copaci, asezate orizontal, sau din pari grosi, batuti în pamânt si legati între ei; palanca. /<fr. palissade
pană, PÁN//Ă1 péne f. 1) (la pasari) Formatie cornoasa alcatuita dintr-un cotor tubular, pe care sunt asezate simetric fire subtiri si pufoase si care are functie protectoare si de realizare a zborului. ♢ A se umfla în pene a se îngâmfa. 2) la pl. Fulgi smulsi de pe aceste formatii si folositi pentru umplutul pernelor si a perinelor. 3) înv. Unealta de scris cu cerneala constând dintr-o astfel de formatie cornoasa (în special de gâsca), ascutita si despicata la vârf. 4) fig. Arta de a scrie. 5) Simbol al muncii scriitoricesti. ♢ A lasa (sau a parasi) ~a a înceta sa mai scrie. [G.-D. penei] /<lat. pinna
paraleliza, A PARALELIZ//Á ~éz tranz. (obiecte sau parti ale lor) A aseza paralel. /<fr. paralléliser
patrona, A PATRON//Á ~éz tranz. 1) (institutii) A ajuta la realizarea unor actiuni (culturale, sociale, politice etc.); a lua sub sefie. 2) (persoane, asezaminte, teritorii etc.) A tine sub tutela (limitând în drepturi sau ocrotind drepturile); a tutela. /Din patron
păpuşi, A PĂPUS//Í ~ésc tranz. reg. 1) (frunze uscate de tutun) A aseza în papusi sortând. 2) rar (mai ales persoane de sex feminin) A îmbraca ca pe o papusa. /Din papusa
pătuli, PĂTÚLI ~e n. 1) Polita din scânduri sau nuiele, situata la o înaltime nu prea mare într-un adapost pentru pasarile de curte. 2) Constructie din scânduri batute rar sau împletite din nuiele, ridicata deasupra solului, în care se pastreaza stiuletii de porumb; sâsâiac; porumbar; leasa; cosar. 3) v. PĂTUIAC. 4) Platforma din scânduri sau nuiele, fixata pe pari (sau într-un copac), care serveste drept punct de observatie. 5) rar Rama din scânduri asezata pe sol (cu un strat de gunoi) si acoperita cu un material transparent (de obicei sticla), în care creste rasadul; rasadnita. /<lat. patubulum
persiană, PERSI//ÁNĂ ~éne f. Oblon facut din scândurele înguste, asezate orizontal si paralel (ce pot fi apropiate sau departate între ele), folosit pentru a proteja încaperea de lumina prea puternica a Soarelui sau de ploaie; jaluzea. [Sil. -si-a-] /<fr. persienne
pian, PIÁN ~e n. 1) Instrument muzical de percutie constând dintr-o cutie mare de rezonanta (asezata pe trei picioare) si dintr-un sistem de coarde metalice dispuse orizontal, care produc sunete când sunt lovite de niste ciocanele, actionate cu ajutorul claviaturii. A acorda ~ul. Concert de ~. 2) Arta de a cânta la acest instrument. Poseda ~ul. /<germ. Piano, fr., it. piano
piatră, PIÁTR//Ă piétre f. 1) Roca dura raspândita la suprafata sau în interiorul pamântului, având diferite întrebuintari. ♢ Epoca de ~ perioada din istoria omenirii, caracterizata prin confectionarea uneltelor si armelor din piatra. Epoca pietrei cioplite paleolitic. Epoca pietrei slefuite neolitic. ~ abraziva roca foarte dura, întrebuintata la confectionarea abrazoarelor. ~ ponce v. PONCE. ~ de mozaic amestec de minerale maruntite, întrebuintat la confectionarea mozaicurilor. ~ litografica roca sedimentara de calcar, folosita în litografie pentru confectionarea cliseelor. ~ de încercare a) roca foarte dura întrebuintata pentru controlarea puritatii aurului si a argintului; b) mijloc de control al capacitatii morale si/sau fizice ale unei persoane. ~ pretioasa (sau nestemata, scumpa, rara) mineral cristalizat, transparent, stralucitor, de mare valoare, întrebuintat pentru confectionarea bijuteriilor si a altor podoabe. ~ semipretioasa mineral cristalizat, având o valoare mai mica decât piatra pretioasa. ~ filozofala a) substanta miraculoasa, care, dupa parerea alchimistilor medievali, poate preface toate metalele în aur si poate vindeca bolile; b) mare descoperire. (A fi) tare ca ~a (a fi) foarte rezistent. A avea inima de ~ a fi foarte crud, nemilos. A fi de ~ a fi nesimtitor. A scoate apa si din ~ seaca a obtine ceva dorit în orice împrejurari. ~ acra sulfat dublu de aluminiu si de potasiu; alaun. ~ vânata sulfat de cupru hidratat. ~ de var carbonat de calciu. ~a iadului azotat de argint. ~ pucioasa sulf în forma de bucati. 2) Bucata dintr-o astfel de roca. Cladire de ~. Drum de ~. ♢ ~ de ascutit cute. ~ de moara fiecare dintre cele doua pietre mari rotunde si plate ale morii, care servesc pentru macinatul grauntelor. ~ de temelie a) piatra care se pune drept fundament la o constructie; b) component fundamental si esential pentru ceva. ~ de hotar a) piatra pusa pentru a marca un hotar; b) obiect care delimiteaza, separa ceva. ~ kilometrica piatra paralelipipedica, pe care se indica numarul de kilometri de la locul unde este asezata aceasta pâna la o localitate. ~ în casa fata mare nemaritata (statuta), considerata ca o povara pentru familie. A pune prima (sau cea dintâi) ~ a initia ceva. A arunca cu ~a în cineva a aduce învinuiri cuiva. A nu lasa (sau a nu ramâne) ~ pe ~ a distruge pâna în temelie, complet. A scula pietrele din somn a se împiedica. A avea (sau a i se pune, a-i sta cuiva ca) o ~ pe inima a se zbuciuma. A i se lua (sau a i se ridica) cuiva o ~ de pe inima (sau de pe suflet) a scapa de o stare sufleteasca apasatoare, plina de griji si de zbucium. Ori cu ~a de cap, ori cu capul de ~ oricum ai proceda, e tot rau. 3) Strat dur depus pe peretii vaselor în care se fierbe sau se pastreaza apa. ♢ ~ de vin tartru. 4) Substanta calcaroasa care se depune pe coroana dintilor; tartru dentar; detritus. 5) med. Concretiune formata din saruri în unele organe interne (ficat, rinichi, etc.); calcul. 6) Fiecare dintre piesele jocului de domino sau ale altor jocuri de societate. 7) pop. Precipitatii atmosferice sub forma unor bucatele de gheata (provenite prin înghetarea picaturilor de ploaie); grindina. [G.-D. pietrei; Sil. pia-] /<lat. petra
picior, PICI//OR ~oáre n. 1) (la om si la animale) Membru care sustine corpul si serveste la deplasare. ~orul stâng. ~oarele anterioare. A se ridica în ~oare. ♢ ~ plat picior cu talpa foarte putin scobita. Cu ~orul (sau ~oarele) (mergând) pe jos. Din ~oare în pozitie verticala. În vârful ~oarelor a) în vârful degetelor (de la picioare); b) fara zgomot. Bun (sau iute) de ~ sprinten. Din cap pâna-n ~oare în întregime. Fara cap si fara ~oare alogic. A da cu ~orul a) a rata o ocazie favorabila; b) a trata pe cineva (sau ceva) cu dispret. A calca (pe cineva sau ceva) în ~oare a) a distruge, calcând cu picioarele; b) a desconsidera. A lega (sau a fi legat) de mâini si de ~oare a lipsi pe cineva (sau a fi lipsit) de posibilitatea de a actiona. A fi pe ~ de egalitate cu cineva a avea aceleasi drepturi, aceeasi situatie, acelasi rang cu cineva. A întinde ~oarele a se stinge din viata; a muri. A nu avea unde pune ~orul a fi mare înghesuiala; îngramadire de lume. A-si bate ~oarele degeaba a umbla degeaba, fara a-si atinge scopul. Un ~ aici si altul acolo foarte repede; fuga. Sa nu-ti vad ~oarele pe aici! sa nu mai vii pe aici! A i se taia (sau a i se muia) cuiva (mâinile si) ~oarele a) a fi cuprins de o slabiciune fizica; b) a fi puternic coplesit de emotii. A bate din ~ (sau din ~oare) a porunci cu asprime; a se rasti. A fi (sau a sta) pe ~ de duca a fi gata de plecare. Cu coada între ~oare (sau vine) înjosit; umilit. Unde-ti stau ~oarele acolo îti va sta si capul vei fi omorât. A boli (sau a duce boala) pe ~oare a suporta o boala fara a sta la pat. A pune pe ~oare a) a pune lucrurile la punct; b) a însanatosi un bolnav, îngrijindu-l. A gândi cu ~oarele a gândi alogic. A scrie cu ~oarele a scrie necaligrafic. A sta (sau a fi, a ramâne) pe ~oare a) a-si mentine pozitia, situatia; b) a corespunde realitatii; a fi sustinut de argumente trainice. A da din mâini si din ~oare a se stradui din rasputeri pentru a obtine sau a solutiona ceva, pentru a salva o situatie. A sta cu ~oarele în apa (rece) a medita mult si profund asupra unui lucru. A fi cu un ~ în groapa a ajunge la limita vietii; a fi foarte batrân. A cadea (sau a se arunca) la ~oarele cuiva a se ruga cu disperare de cineva. A calca (pe cineva) pe ~ a) a provoca cuiva o neplacere; b) a da cuiva de înteles. A cadea de pe (sau din) ~oare sau a nu se (mai) putea tine pe ~oare (sau a nu (mai) putea sta pe ~oare) a fi extrem de obosit. A pune (sau a asterne, a închina) ceva la ~oarele cuiva a darui ceva în semn de veneratie sau de supunere. A pune ~orul în prag a) a-si manifesta vointa; b) a se opune categoric. A scula (sau a ridica, a pune) în ~oare a mobiliza la realizarea unei actiuni. A sta în ~oarele cuiva a stingheri; a împiedica actiunile cuiva. A se topi (sau a se usca, a se pierde) pe (sau de pe, din) ~oare a slabi tare, a se stinge din viata, vazând cu ochii. A trai pe ~ mare a duce o viata luxoasa. A fi în ~oare a fi pregatit în permanenta pentru actiune. ~orul-caprei planta erbacee de padure cu tulpina erecta, ramificata, având frunze mari, alungite, zimtate, si flori albe, grupate într-o inflorescenta umbeliforma. ~orul-cocosului planta erbacee cu tulpina erecta, având frunze tripartite si flori albe sau galbene. 2) Parte a unor obiecte care serveste la sustinerea acestora. ~orul scaunului. ~oarele dulapului. 3) Parte inferioara a unui deal sau a unui munte. 4) agr. Gramada de snopi asezati în cruce. 5) (în trecut) Unitate de masura a lungimii (egala cu aproximativ o treime dintr-un metru). 6) Unitate de masura a versului (egala cu un anumit numar de silabe accentuate si neaccentuate sau lungi si scurte). /<lat. petiolus
piramidă, PIRAMÍD//Ă ~e f. 1) Poliedru cu fete triunghiulare unite într-un vârf comun. 2) (în Egiptul antic) Constructie masiva din piatra, având forma unui asemenea poliedru cu baza patrata, care servea drept monument funerar pentru faraoni. 3) Gramada de obiecte asezate unele peste altele în forma unui astfel de poliedru. ♢ ~ de arme a) suport cu baza poligonala, pe care se sprijina mai multe arme; b) grup de arme asezate cu patul pe pamânt si sprijinite una de alta cu vârfurile tevilor. 4) Figura de gimnastica executata de mai multi acrobati, care, urcându-se unii pe umerii celorlalti, amintesc prin forma un asemenea poliedru. /<ngr. piramis, ~idas, lat. pyramis, ~idis, fr. pyramide
pirostrie, PIROSTRÍ//E ~i f. 1) mai ales la pl. Obiect de uz casnic, format dintr-o rama metalica (rotunda sau triunghiulara), fixata pe trei picioare, folosita ca suport pentru un vas pus la foc deschis. ♢ A se lasa (sau a sedea) în ~i a se aseza cu genunchii îndoiti si sprijinindu-se de pamânt numai pe picioare. 2) bis. Coroana care se asaza pe capul mirilor în timpul slujbei oficiate cu prilejul casatoriei; cununie. ♢ A-si pune ~ile pe cap a se casatori. [G.-D. pirostriei] /<ngr. pirostiá, bulg. pirostija
placaj, PLACÁJ1 ~e n. 1) Material de constructie obtinut prin încleierea unui numar de foi de furnir, asezate una peste alta, folosit, mai ales, la confectionarea mobilei. 2) Învelis protector sau decorativ (de lemn, de piatra, de caramida etc.) cu care se acopera un element de constructie. /<fr. placage
plai, PLÁ//I ~iuri n. 1) Regiune de munte sau de dealuri, aproape plana, acoperita cu pasuni. 2) Versant de munte sau de deal. 3) poet. Spatiu de asezare a unei comunitati etnice. 4) Drum care trece printr-o regiune muntoasa. 5) (în trecut) Diviziune administrativa a unui judet (de munte). /Orig. nec.
plămân, PLĂMÂN ~i m. (la om si la animalele vertebrate) Fiecare dintre cele doua organe de respiratie asezate în cavitatea toracica; pulmon. /<ngr. plemóni
pleter, PLÉTER ~e n. 1) Împletitura din nuiele folosita la constructia gardurilor. 2) Gard din astfel de împletitura. 3) Îngraditura (din stuf, nuiele etc.) asezata în albia unui râu sau într-o balta, pentru a opri pestele. /<sb. pleter
poarcă, POÁR//CĂ ~ce f. 1) pop. Femela a porcului (sau a mistretului); scroafa. 2) la sing. Joc de copii la care participa mai multi jucatori asezati în cerc, dintre care unul, numit porcar, se straduieste sa împinga cu batul un obiect (os, ciot, minge etc.) într-o gropita, numita goger, iar ceilalti se straduiesc sa-l împiedice. A se juca de-a ~ca. 3) Obiect care se foloseste la acest joc. /<lat. porca
poftim, POFTÍM interj. 1) (se foloseste pentru a invita o persoana sa intre, sa se aseze sau pentru a i se înmâna ceva). 2) (se foloseste când cineva, nedeslusind cele spuse, cere sa i se repete înca o data). 3) (fiind precedat de interjectia ei, exprima indignare, ciuda, protest) Iaca na; (ei) uite; na-ti-o buna. /v. a pofti
poliţă, PÓLIŢ//Ă1 ~e f. 1) Suport de scândura asezat în pozitie orizontala pe un perete sau într-un dulap, pe care se tin diferite obiecte. 2) Mobilier prevazut cu astfel de suporturi. [G.-D. politei] /<sl. polica
popic, POPÍ//C ~ce n. 1) la pl. Joc distractiv cu noua piese cilindrice de lemn asezate vertical, care consta în doborârea lor cu ajutorul unei bile de lemn, aruncate pe un jgheab. 2) la sing. Piesa cilindrica de lemn folosita în acest joc. /pop + suf. ~ic
poponeţ, POPONÉŢ2 ~i m. 1) Soarece de câmp si de padure, care sta si în doua picioare. ♢ A sta (sau a ramâne) ~ a sta (sau a ramâne) nemiscat. 2) Obiect cu înfatisare de om, asezat pe un teren cu anumite culturi, pentru a speria pasarile ce pot aduce daune; sperietoare de pasari; momâie; matahala. /Orig. nec.
potrivi, A POTRIV//Í ~ésc tranz. 1) A face sa se potriveasca. 2) A face sa ocupe pozitia necesara; a pune sa stea cum trebuie; a aseza; a aranja. 3) (volumul, masa, marimea) A determina cu aproximatie. 4) (instrumente muzicale) A face sa produca sunetele necesare; a acorda. 5) (ceasul) A pune sa mearga la fel cu altul. 6) (persoane) A face sa capete un aspect îngrijit; a gati, a chiti; a aranja; a dichisi. 7) (mâncaruri) A gusta adaugând anumite ingrediente (pentru a da un gust bun). 8) (vorbe, glume) A rosti la timpul si la locul cuvenit. 9) A hotarî (în minte), examinând toate posibilitatile; a chibzui; a cumpani. ~ cum e mai bine. /Din potriva
poziţie, POZÍŢI//E ~i f. 1) Loc ocupat de un obiect sau de o persoana în raport cu alt obiect sau cu alta persoana. 2) Mod de asezare sau de situare în spatiu. ~ orizontala. 3) Situatie dictata de circumstante. ~ critica. 4) Situatie sociala; rang. ~ de director. 5) Consideratie a unei persoane (despre ceva sau despre cineva); punct de vedere particular; parere; judecata; opinie; cuvânt. ♢ A se afla (sau a se gasi) pe ~i opuse a avea pareri contrare referitor la o problema. 6) mil. Loc pe care sunt situate trupele pe front sau vasele de razboi pe mare. ~ de lupta. ~ defensiva. [G.-D. pozitiei; Sil. -ti-e] /<fr. position, lat. positio, ~onis
poziţiona, A POZIŢION//Á ~éz tranz. A aseza într-o anumita pozitie. [Sil. -ti-o-] /<fr. positionner
precipita, A SE PRECIPITÁ ma precípit intranz. 1) (despre persoane) A actiona cu prea multa graba; a se repezi. 2) (despre evenimente, actiuni etc.) A se desfasura într-un ritm mai rapid (uneori nejustificat). 3) (despre particulele unor substante solide) A se separa dintr-o solutie, asezându-se la fund; a forma un precipitat; a se depune; a se aseza; a se sedimenta; a se depozita. /<fr. précipiter, lat. praecipitare
precipitat, PRECIPITÁT ~e n. chim. Substanta care se separa dintr-o solutie, asezându-se la fund, în urma tratarii speciale a acesteia (evaporare, racire etc.). /<fr. précipité
prefloraţie, PREFLORÁŢI//E ~i f. bot. Mod de asezare a componentelor unei flori în mugure. /<fr. préfloraison
prefoliaţie, PREFOLIÁŢI//E ~i f. bot. Mod de asezare a frunzelor în mugure. [Sil. -li-a-] /<fr. préfoliation
preş, PRES ~uri n. 1) Covor lung si îngust care se asterne în camere, pe culoare sau pe scarile unei cladiri. 2) Covor mic, asezat la intrarea unei case, de care se sterge încaltamintea. /Orig. nec.
propti, A PROPT//Í ~ésc tranz. 1) A sprijini printr-o proptea. 2) (obiecte) A aseza astfel încât sa nu cada; a sprijini; a rezema. /cf. sl. produprĕti
punct, PUNCT ~e n. 1) Pata foarte mica si rotunda. A face un ~. 2) Semn de punctuatie având forma unei astfel de pete, care se pune la sfârsitul unei propozitii sau dupa un cuvânt prescurtat. ♢ Doua ~e semn de punctuatie constând din doua puncte asezate unul deasupra altuia, care se pune, mai ales, înaintea vorbirii directe sau a unei enumerari. ~ si virgula semn de punctuatie constând dintr-un punct asezat deasupra unei virgule, care se pune între partile componente ale unui enunt desfasurat. ~e de suspensie (sau ~e-~e) semn de punctuatie constând din trei puncte asezate în linie orizontala si folosit pentru a arata ca gândirea este întrerupta sau ca o parte de propozitie este omisa. ~ tipografic unitate de masura a lungimii folosita în poligrafie (egala cu 0,376 mm). 3) Semn grafic pus deasupra elementelor "i" si "j" din alfabetul latin. ♢ A pune ~ul pe "i" a se rosti cu precizie într-o problema, nelasând posibilitati de echivoc. 4) Semn conventional de aceasta forma care indica ceva. ~ pe harta. 5) (în sport, în jocurile de hazard etc.) Unitate în care se apreciaza câstigurile sau pierderile. 6) Element fundamental al geometriei plane, reprezentat de intersectia a doua linii. 7) Loc determinat în spatiu. ♢ ~ de reper a) semn sau obiect de orientare pe teren; b) fapt care serveste drept sprijin. ~ cardinal fiecare dintre cele patru directii care indica Nordul, Sudul, Estul si Vestul. ~ de ochire loc din tinta în care tragatorul îsi potriveste linia de ochire. ~ mort situatie fara iesire. ~ medical unitate medicala primara. 8) Valoare a unei marimi (la care se începe sa se topeasca o substanta solida). ♢ ~ de solidificare temperatura la care o substanta începe sa treaca din stare lichida în stare solida. 9) Moment ce marcheaza o faza de dezvoltare. ♢ Pâna la un (sau la acest) ~ pâna la o anumita limita. 10) Loc sau parte din ceva. ♢ ~ slab parte slaba; loc sensibil. ~ de vedere mod cum întelege cineva o chestiune. Din ~ de vedere sub aspect. ~ cu ~ amanuntit, oprindu-se detaliat asupra fiecarei chestiuni. ~ de plecare (sau de pornire) a) loc de unde trebuie sa plece cineva undeva; b) început. A pune la ~ pe cineva a-i da cuiva o lectie de buna-cuviinta. A pune la ~ ceva a aduce ceva la conditiile cerute; a definitiva ceva. A pune ~ a termina. ~! gata! /<lat. punctum
pune, A PÚNE pun tranz. I. 1) (obiecte sau fiinte) A face sa stea (orizontal, vertical sau atârnat); a aseza. ~ stiloul pe carte. ~ paltonul pe umerar. ~ copilul în carucior. ♢ ~ (sau a asterne, a închina) ceva la picioarele cuiva v. PICIOR. ~ piciorul în prag v. PICIOR. ~ pe note (o melodie) a înregistra (o melodie) cu ajutorul notelor muzicale; a compune o melodie. ~ în scena (o piesa) a înscena (o piesa). ~ ochii (sau ochiul) pe cineva (sau pe ceva) a) a râvni la cineva (sau la ceva); b) a urmari cu gând rau pe cineva. ~ (sau a lasa) ochii (sau privirea, nasul, capul) în pamânt a fi cuprins de un sentiment de jena sau vinovatie. ~ umarul a contribui la ceva; a ajuta. A-si ~ în gând a intentiona. ~ problema a atrage atentia asupra unei probleme. ~ la cântar a chibzui, dând aprecierile necesare. A-si ~ mintile (sau creierul) în miscare a se gândi mai adânc; a-si concentra gândul. ~ (pe cineva) pe foc (sau pe jaratic) a) a enerva tare (pe cineva) spunându-i ceva neplacut; b) a grabi (pe cineva) sa actioneze; a zori. A-si ~ (sau da) capul (la mijloc) a garanta cu viata. A-si ~ viata în primejdie v. VIAŢĂ. ~ (ceva) la inima v. INIMĂ. ~(ceva) în gura v. GURĂ. ~ bete în roate v. BĂŢ. Unde mai pui ca ... daca mai ei la socoteala si ... 2) A desemna ca potrivit (într-o functie); a numi. ~ sef de sectie. ~ bibliotecara. 3) A lasa de o parte (drept rezerva). ~ cartofi pentru samânta. ♢ ~ mâna de la mâna v. MÂNĂ. ~ deoparte a ascunde cu un anumit scop. ~ pret a socoti ca valoros. 4) (obiecte de îmbracaminte si încaltaminte) A potrivi pe corp. A-si ~ caciula. 5) (obiecte sau piese prevazute pentru a constitui un ansamblu cu altele) A aranja fixând (la locul cuvenit). ~ ata în ac. ♢ ~ masa a pregati si a aseza pe masa toate cele necesare pentru a servi mâncarea. ~ cu botul pe labe (pe cineva) v. BOT. ~ (ceva sau pe cineva) la punct v. PUNCT. 6) (seminte, arbori etc.) A introduce în sol (pentru vegetare). 7) (fiinte) A determina la o actiune (prin constrângere). ~ sa citeasca. ~ sa manânce. ♢ ~ (cuiva) unghia în gât a forta sa actioneze, nelasându-i nici o posibilitate de abatere. 8) (substante) A adauga ca ingredient. ~ sare în supa. 9) A face sa se puna. II. (în îmbinari) 1) (sugerând ideea de prezentare publica) ~ în circulatie. ~ la vot. ♢ ~ la bataie v. BĂTAIE. 2) (sugerând ideea de instituire a unei plati) ~ bir. ~ impozit. ~ vama. 3) (sugerând ideea de situare în conditii speciale) ~ în inferioritate. ~ în încurcatura. 4) (redând sensul verbului de acelasi radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic) ~ amenda a amenda. ~ diagnosticul a diagnostica. ~ în valoare a valora. ~ ramasag (sau pariu) a paria. ~ nume a numi. ~ porecla a porecli. ~ stavila a stavili. ~ stapânire a stapâni. ~ la adapost a adaposti. ~ la cântar a cântari. ~ la cazne a cazni. ~ la încercare a încerca. ~ la socoteala a socoti. ~ capat (sau sfârsit) a sfârsi. ~ iscalitura a iscali. ~ în loc a înlocui. ♢ A-si ~ capat zilelor a se sinucide. /<lat. ponere
pune, A SE PÚNE ma pun intranz. I. 1) pop. A se instala pentru a sedea; a se aseza. ♢ ~ bine pe lânga (sau cu) cineva a cauta sa obtina avantaje prin lingusire. 2) (despre substante pulverulente) A se aseza pe o suprafata, formând un strat; a se asterne. S-a pus praf pe sticla. 3) pop. A sta împotriva; a se împotrivi; a se opune. ♢ ~ în poara v. POARĂ. ~ (sau a sta) în calea cuiva a) a nu lasa pe cineva sa treaca; b) a încurca pe cineva sa realizeze ceva. A nu ~ cu cineva a nu admite pe cineva ca obiect de comparatie. 4) pop. (despre persoane) A intra la lucru. S-a pus vânzatoare. II. (în îmbinari sugerând ideea de antrenare în ceva) ~ pe lucru. ~ pe gânduri. ~ pe râs. ~ pe plâns. ♢ ~ cu gura pe cineva a cicali pe cineva. /<lat. ponere
punte, PÚN//TE ~ti f. 1) Pod îngust care poate fi trecut numai pe jos. ♢ ~ de scapare mijloc de iesire dintr-o situatie grea. ~ de trecere mijloc cu ajutorul caruia se face legatura între doua parti diferite. A se face (sau a se pune) luntre si ~ v. LUNTRE. 2) Scândura lata fixata pe o schela si folosita pentru efectuarea lucrarilor de constructie la înaltime. 3) Planseu orizontal fixat între etajele unei corabii sau ale unui vapor. ~ superioara. ~ de promenada. ♢ ~ de comanda punte asezata transversal de la un bord la altul, pe care sunt instalate aparatele de navigatie. 4) Pod mobil care face legatura între nave si chei. 5) Placa îngusta de metal, prevazuta cu o gaura în care se introduce fitilul candelei. 6) Aparat pentru masurarea unor marimi electrice. /<lat. pons, ~ntis
ranunculacee, RANUNCULACÉE ~ f. 1) la pl. Familie de plante erbacee cu tuberculi sau rizomi, cu frunze alterne, crestate sau întregi, si cu flori hermafrodite, asezate în vârful ramurilor (reprezentanti: bujorul, deditelul, nemtisorul etc.). 2) Planta din aceasta familie. /<fr. renonculacées
rariţă, RÁRIŢ//Ă ~e f. 1) Plug cu doua cormane, care rastoarna brazda în ambele parti. 2) art. pop. Ansamblul celor trei stele din constelatia Orion, care sunt asezate în sir. [G.-D. raritei] /<bulg., sb. ralica
rateş, RÁTES ~e n. înv. Han asezat la un drum circulat. /<ucr. ratuš
răchitan, RĂCHITÁN ~i m. Planta erbacee cu tulpi-na erecta, înalta, cu frunze lanceolate, înguste si cu flori rosii-purpurii, asezate în vârful tulpinii. /rachita + suf. ~an
răritură, RĂRITÚRĂ rarituri f. 1) Loc liber ramas între obiecte asezate rar. 2) Defect sau uzura a unei tesaturi care este într-un loc mai rara. /a (se) rari + suf. ~tura
răsadniţă, RĂSÁDNIŢ//Ă ~e f. Constructie simpla din scânduri, asezata pe sol si acoperita cu un material transparent, în care creste rasadul. /<bulg., sb. rasadnik
răşlui, A RĂSLU//Í ~iésc tranz. 1) (lemn, piatra etc.) A prelucra prin desprindere de aschii. 2) (seminte) A curata de coaja; a decoji; a decortica. 3) pop. (asezari omenesti) A sterge de pe fata pamântului. 4) fig. (bunuri mate-riale straine) A-si însusi prin abuz de putere; a rapi; a fura. /<sl. razlotiti, sb. razlušiti
rândui, A RÂNDU//Í ~iésc tranz. 1) (diferite obiec-te) A aseza în rând; a însira. 2) v. A ORÂN-DUI. 3) rar A impune printr-o dispozitie. /rând + suf. ~ui
reaşeza, A REASEZÁ reaséz tranz. 1) A aseza din nou. 2) A pune pe baze noi. [Sil. re-a-] /re- + aseza
regulă, RÉGUL//Ă ~i f. 1) Norma potrivit careia se desfasoara o activitate; precept. 2) mat. Mod de rezolvare a unor probleme. ♢ ~ de trei (simpla si compusa) metoda pentru determinarea celei de-a patra marimi date. 3) Principiu calauzitor; linie de conduita. ~ de politete. ♢ De ~ în mod obisnuit; de obicei. 4) Asezare a unor obiecte potrivit unor cerinte. ♢ A face ~ a face ordine. În (buna) ~ asa cum trebuie; în ordine. În toata ~a în conformitate cu legea; în deplina ordine. [G.-D. regulii] /<lat. regula, fr. regle
retras, RETRÁS, retrasa (retrasi, retrase) 1) v. A RETRAGE si A SE RETRAGE. 2) (despre locuri, cladiri etc.) Care este asezat mai la o parte; dosnic. 3) (despre persoane) Care este putin comunicativ; închis; nesociabil. /v. a (se) retrage
rezema, A REZEMÁ reázam tranz. (obiecte) A aseza astfel încât sa se sprijine si sa nu cada; a sprijini; a propti. ~ de copac. ♢ ~ peretii (sau peretele) a) a sta fara treaba; b) a nu lua parte la dans. /Orig. nec.
ridica, A RIDICÁ ridíc 1. tranz. 1) A lua de jos. ~ o greutate. ♢ ~ manusa a accepta o provocare. ~ paharul (sau cupa) a toasta. ~ ancora a porni în largul marii. 2) A trage în sus pe verticala; a înalta. ~ cortina. 3) (obiecte care acopera ceva) A lua, dând la o parte; a scoate, înlaturând. ~ capacul. ♢ A-si ~ palaria a-si lua palaria din cap pentru a saluta. 4) fig. (pedepse, stari de asediu etc.) A face sa ia sfârsit; a suspenda. ♢ ~ sedinta a declara o sedinta închisa. ~ cuiva viata a omorî pe cineva. 5) (tabere, bivuacuri, cantonamente etc.) A deplasa de pe locul ocupat. ♢ ~ stâna a pleca cu turma la iernat. 6) (sume de bani) A primi în numerar. 7) pop. (persoane) A exila într-o regiune îndepartata; a deporta. 8) (obiecte aplecate sau culcate) A pune în pozitie verticala; a aseza sa stea drept. ~ un stâlp. 9) (persoane) A ajuta sa se scoale. ~ un copil. 10) (colectivitati) A atrage într-o actiune de interes comun; a mobiliza. 11) (cladiri, case, monumente etc.) A fauri prin lucrari de constructie; a înalta; a dura; a cladi; a construi; a zidi; a edifica. 12) A face sa apara. ~ probleme. 13) A parcurge de jos pâna sus; a urca; a sui. ~ un deal. 14) A face sa creasca cantitativ si calitativ; a urca; a sui. ~ productivitatea muncii. ♢ ~ pretul a scumpi marfa. ~ la putere a înmulti un numar cu el însusi de atâtea ori, de câte ori arata exponentul. ~ la patrat a înmulti un numar cu el însusi. 15) A face sa se ridice. ♢ ~ din cenusa (sau din ruine) a reconstrui ceea ce a fost distrus. ~ moralul a încuraja. ~ (pe cineva) în slava (sau în slava cerului) a lauda foarte mult pe cineva. ~ în scaun a face domnitor. 16) (în îmbinari stabile): A(-si) ~ ochii (sau privirea) a îndrepta privirea spre cineva sau spre ceva (care se afla mai sus). ~ capul a) a-si reveni dupa o situatie grea; b) a se arata dârz. A(-si) ~ nasul a deveni îngâmfat. ~ mâna a) a lovi sau a încerca sa loveasca cu mâna; b) a cere cuvântul. ~ mâinile a se preda. ~ glasul (sau tonul) a) a vorbi aspru; b) a protesta. 2. intranz. : ~ din umeri a-si manifesta nedumerirea sau indiferenta. /<lat. eradicare
rostui, A ROSTU//Í ~iésc tranz. 1) A aseza conform unor cerinte de ordin practic. 2) (per-soane) A aranja într-un post, într-un loc bun. 3) rar A gasi la repezeala. 4) (urzeala) A face sa formeze un rost. 5) (rosturile unei con-structii) A astupa cu mortar sau cu un alt material (pentru a împiedica patrunderea apei). /rost + suf. ~ui
sandviş, SÁNDVIS ~uri n. Doua felii de pâine, asezate una peste alta, între care se pune un aliment rece (unt, salam, jambon, brânza, etc.). [Sil. sand-vis; Var. sandvici] /<fr., engl. sandwich
sat, SAT ~e n. 1) Localitate rurala ai carei locuitori se ocupa, îndeosebi, cu agricultura. ♢ De la ~(e) din mediul rural; de la tara. ~ fara câini loc fara stapân, unde fiecare face ce vrea. 2) Totalitate a locuitorilor unei asemenea asezari. ♢ A fi posta ~ului a umbla cu bârfeli. S-a suparat (ca) vacarul pe ~ se spune despre cineva care se supara fara motiv si spre propria lui paguba. /<lat. fossatum
sălaş, SĂLÁS ~e n. 1) Constructie rudimentara improvizata în câmp, servind ca adapost; coliba. 2) Adapost temporar; gazda vremelnica. 3) rar Încapere sau grup de încaperi, în care locuieste sau poate locui o persoana; locuinta; 4) înv. Asezare omeneasca de proportii mici; catun. 5) Adapost pentru animale. 6) Asezare mica de tigani nomazi. 7) înv. Grup de familii de tigani (sub conducerea unui bulibasa). [Pl. si salasuri] /< ung. szallas
sălăşlui, A SĂLĂSLU//Í ~iésc 1. intranz. A-si avea salasul; a fi asezat cu traiul; a locui; a trai. 2. tranz. 1) A asigura cu salas; a tine în gazda; a gazdui. 2) A face sa se salasluiasca. /< ung. szállásol
sălăşlui, A SE SĂLĂSLU//Í ma ~iésc intranz. A-si face salas; a se aseza cu traiul (într-un loc). /< ung. szállásol
scaun, SCÁUN ~e n. 1) Mobila cu patru picioare, cu sau fara speteaza, pe care poate sedea o singura persoana. ♢ ~ electric dispozitiv folosit pentru electrocutarea unor condamnati la moarte. ~ de tortura dispozitiv care servea, în trecut, la imobilizarea celui supus torturilor. ~ de judecata (sau al judecatii) se spunea în trecut unei instante judecatoresti. Cu ~ la cap întelept. A sta între doua ~e a ocupa o pozitie nesigura. 2) pop. Banca (cu speteaza sau fara) pe care se pot aseza mai multe persoane. 3) înv. Simbol al puterii unui suveran; tron. ♢ A ridica, a înalta, a pune (sau a se urca, a veni) în ~ a (se) face domn. A se coborî din ~ a abdica. 4) înv. Resedinta a unui monarh. ♢ Cetate de ~ capitala. Sfântul ~, ~ul pontifical (sau apostolic) resedinta papei; papalitate. 5) Materiile fecale eliminate de cineva. 6) Schelet de lemn destinat pentru a sustine un acoperis. 7) Parte componenta, menita sa sustina ceva. ~ul spicului. 8) Placa mica de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; calus. /<lat. scamnum
schit, SCHIT ~uri n. 1) Manastire mica sau asezare de calugari, aflata într-un loc izolat. 2) Totalitate a calugarilor dintr-o asemenea asezare. /<sl. skitu
sfoară, SFOÁR//Ă sfori f. 1) Fir confectionat din fibre vegetale sau sintetice prin rasucire, folosit, mai ales, pentru legat. A lega cu ~. ♢ Tras cu ~a (asezat) în linie dreapta; bine aliniat. A întinde ~a prea tare (sau prea mult) a depasi limita în procesul realizarii unui lucru. A trage pe ~ a pacali. A trage sforile a pregati în taina ceva reprobabil. 2) Multime de obiecte similare însirate pe astfel de fir; sirag. O ~ de ardei. 3) înv. Unitate de masura pentru suprafete, folosita la masurarea pamântului (având diferite valori în diferite perioade). 4) înv. Fâsie (îngusta) de pamânt arabil. [G.-D. sforii] /cf. sl. suvoru, ucr. švora
spargheţ, SPARGHÉŢ ~uri n. Constructie din piloni de lemn si bare de solidarizare, asezata la picioarele unui pod pentru a-l feri de loviturile sloiurilor de gheata, de busteni plutitori etc. /a sparge + gheata
spaţia, A SPAŢI//Á ~éz tranz. (obiecte, litere, cuvinte, rânduri etc.) A separa prin spatii (mai mari); a aseza la o anumita distanta unul de altul; a rari; a distanta. /Din spatiu
splau, SPLAU ~ri n. Platforma mica asezata pe stâlpi, de pe care se pescuieste. /Orig. nec.
sprijini, A SPRIJINÍ spríjin tranz. 1) A face sa se tina în pozitie ridicata (ca sa nu se rastoarne); a sustine. ~ un zid. 2) (obiecte) A aseza astfel, încât sa nu cada; a rezema; a propti. ~ de perete. 3) fig. (persoane) A ajuta sa se mentina; a sustine. 4) fig. (idei, cauze etc.) A apara cu fermitate; a sustine. /Din sprijin
stabil, STABÍL ~a (~i, ~e) 1) Care ramâne în aceeasi stare; bine asezat sau fixat; neclintit; imobil. 2) Care se mentine la acelasi nivel; cu nivel constant; neschimbat; statornic. 3) Care locuieste permanent în acelasi loc; cu loc de trai neschimbat; sedentar. /<lat. stabilis, it. stabile
stabili, A SE STABIL//Í ma ~ésc intranz. A se aranja cu traiul (într-un loc); a se statornici; a se aseza. /<lat. stabilire
stanişte, STÁNIST//E ~i f. 1) reg. Loc umbrit si racoros unde se odihnesc vara animalele la amiaza. 2) fig. Asezare omeneasca; localitate. /<sl. stanište
statornici, A SE STATORNIC//Í ma ~ésc intranz. 1) A se aranja cu traiul într-un loc; a se stabili; a se aseza. 2) (despre obiceiuri, idei etc.) A intra adânc în uz; a deveni obisnuit; a se încetateni; a se împamânteni; a se înradacina; a se consfinti. /Din statornic
staţiune, STAŢIÚN//E ~i f. 1) Localitate cu izvoare de apa minerala si cu conditii climaterice bune pentru tratamentul diferitelor boli. 2) arheol. Loc unde se observa vestigiile unei asezari umane din epocile primitive. [G.-D. statiunii; Sil. -ti-u] /<fr. station, lat. statio, ~onis
stih, STIH ~uri n. 1) înv. pop. Rând de poezie format dintr-un sir de cuvinte, asezate potrivit unor anumite reguli de masura si cadenta; vers. 2) mai ales la pl. rar Creatie literara scurta în versuri; poezie. /<ngr. stihos, sl. stihu
stivă, STÍV//Ă ~e f. Gramada în care elementele constitutive sunt asezate ordonat unele peste altele. O ~ de lemne. /<ngr. stiva, it. stive
stivui, A STIVU//Í ~iésc tranz. (obiecte de acelasi fel) A aseza în straturi suprapuse; a face stive. /stiva + suf. ~ui
stog, STOG ~uri n. 1) Gramada mare si înalta de snopi, de fân etc. cladita în forma cilindrica cu vârf conic; claie; capita. 2) fig. Movila în care elementele constitutive sunt asezate ordonat unele peste altele; stiva. /<sl. stogu
stogui, A STOGU//Í ~iésc tranz. 1) (fân, snopi) A aseza în stoguri (pentru pastrarea sub cerul liber). 2) fig. A cladi în forma de stog. /Din stog
stratifica, A SE STRATIFICÁ pers. 3 se stratífica intranz. A se aseza în straturi. /<fr. stratifier, lat. stratificare
stratiform, STRATIFÓRM ~a (~i, ~e) 1) Care are forma unui strat. 2) Care este asezat pe straturi. /<fr. stratiforme
străvechi, STRĂVÉCH//I ~e (~i) Care este mostenit de la stramosi; transmis prin mostenire; stramosesc; strabun. Vremuri ~. Asezare ~e. /stra- + vechi
subsidiu, SUBSÍDI//U ~i n. Suma de bani acordata (de stat) unui asezamânt sau unei organizatii cu titlu de ajutor; ajutor banesc; donatie; subventie. [Sil. -diu] /<fr. subside, lat. subsidium
subvenţie, SUBVÉNŢI//E ~i f. Ajutor banesc acordat (de stat) unei persoane, unui asezamânt sau unei organizatii; donatie; subsidiu. [G.-D. subventiei; Sil. -ti-e] /<fr. subvention, lat. subventio, ~onis
suprapune, A SE SUPRAPÚNE pers. 3 se suprapúne intranz. 1) (despre linii, figuri, lucruri etc.) A se aseza exact unul peste altul; a etaja. 2) (despre evenimente) A avea loc în acelasi timp; a se produce concomitent. /supra- + a pune
şedea, A SEDEÁ sed intranz. 1) (despre fiinte) A fi asezat (pe ceva); a sta jos. A sedea pe o banca. ♢ Sezi locului, sezi binisor (sau cuminte)! astâmpara-te! fii cuminte! A sedea la masa a lua masa. 2) A se afla într-o anumita pozitie sau stare. ♢ A sedea la (sau de) vorba a vorbi. A sedea pe capul cuiva a deranja cu insistentele, cu durata vizitei etc. A-i sedea cuiva (ceva) la inima a fi obsedat de ceva. 3) (despre obiecte de îmbracaminte) A prinde bine (pe cineva). 4) A avea un domiciliu stabil. 5) A nu se ocupa cu nimic. ♢ A sedea cu mâinile în sân a nu face nimic. /<lat. sedere
şiboi, SIBÓI n. 1) Planta erbacee decorativa culti-vata pentru florile ei placut mirositoare, de culoare galbena-aurie, asezate în ciorchine; micsunea. 2) Floare a acestei plante. /<turc. sebboy
şoltuz, SOLTÚZ ~i m. (în Moldova medievala) Capetenie a unei asezari orasenesti. /<pol. szoltys
ştachetă, STACHÉT//Ă ~e f. 1) (la probele de atletism) Bara asezata transversal pe doua suporturi peste care se executa sarituri în înaltime. 2) reg. Scândura îngusta si lunga, din care se fac garduri. 3) reg. Gard facut din astfel de scânduri. /<germ. Staket[e]
şvab, Svab2 ~i m. Persoana care face parte din colonistii germani, francezi, italieni si spanioli asezati în secolul al XVIII-lea în unele regiuni din Banat si din Transilvania. /<germ. Schwabe
şvăboaică, SVĂBoÁI//CĂ ~ce f. Femeie care face parte din colonistii germani, francezi, italieni si spanioli asezati în secolul al XVIII-lea în unele regiuni din Banat si din Transilvania. /svab + suf. ~oaica
talpă, TÁLP//Ă talpi f. 1) (la om si la unele animale) Partea de dedesubt (putin concava) a labei piciorului, de la calcâi pâna la degete, care vine în atingere cu pamântul în timpul mersului. ♢ Din ~ (sau din talpi) pâna-n crestet, din crestet pâna-n ~ (sau pâna-n talpi) din cap pâna-n picioare. A-l frige pamântul sub talpi a fi cuprins de neliniste; a sta ca pe ace. ~a-gâstei a) totalitate a ridurilor care se formeaza la coada ochiului; b) scris urât, neîngrijit; c) planta erbacee cu tulpina erecta, înalta, cu frunze mari, paroase, de forma labei de gâsca, cu întrebuintari medicinale. ~a-ursului planta erbacee cu tulpina erecta si cu frunze mari, spinoase. ~a-stâncii planta erbacee cu tulpina culcata, ramificata, cu frunze lungi, petiolate si flori mici, albe, cu întrebuintari medicinale. ~a-lupului planta erbacee cu tulpina erecta si cu frunze eliptice, presarate pe partea inferioara cu glandule albe, având întrebuintare în medicina. 2) Portiune a încaltamintei sau a ciorapului care acopera aceasta parte a labei piciorului. ♢ A bate ~a (la pamânt) a pasi apasat. 3) Piele groasa, special tabacita, din care se fac pingele. 4) fig. Grinda groasa care sta la baza unei constructii. ♢ ~a casei capul familiei; barbatul. 5) Fiecare dintre cele doua lemne groase, asezate orizontal, care constituie baza razboiului de tesut. 6) Fiecare din cele doua suporturi paralele pe care aluneca sania. 7) Partea de la temelia morii, pe care se sprijina scocul. 8) Partea de desupt, mai lata, a unor obiecte, care serveste drept suport. ♢ ~a plugului suport (de lemn) la plug care înlesneste alunecarea acestuia pe brazda; taban. 9) Parte a rindelei care vine în atingere cu lemnul ce se prelucreaza. 10) Partea inferioara a unei corabii. 11) Partea inferioara a patului de pusca, pe care se sprijina arma când este pusa în pozitie verticala. 12) Temelie pe care se cladeste un stog, o claie. 13) Temelie a unei gauri de sonda. [G.-D. talpii] /<ung. talp
tandem, TANDÉM ~uri n. 1) Bicicleta pentru doua persoane, având doua sei asezate una în spatele celeilalte si doua perechi de pedale. 2) Compresor constând din doua tavaluge identice. 3) fig. Reunire de doua persoane care actioneaza în comun si în interdependenta; cuplu. /<fr. tandem
tasa, A TAS//Á ~éz tranz. 1) A face sa se taseze. 2) A face compact; a compacta. /<fr. tasser
tasa, A SE TAS//Á pers. 3 se ~eáza intranz. (despre soluri, terenuri, materiale granulare sau pulverulente etc.) A se aseza, îndesându-se si devenind mai compact (sub greutatea proprie sau a altor obiecte). /<fr. tasser
tăbărî, A TĂBĂRÎ́ tábar intranz. 1) A se arunca cu lacomie sau cu violenta; a se napusti; a se repezi; a napadi; a navali. ~ asupra mâncarii. ♢ ~ cu gura a se adresa cuiva cu o avalansa de mustrari si de reprosuri. 2) înv. A se aseza cu tabara pentru popas; a-si face tabara. ~ la marginea unui râu. /Din tabara
teanc, TEANC ~uri n. (despre obiecte omogene) Gramada în care elementele constitutive sunt asezate ordonat unele peste altele. [Monosilabic] /<turc. tenk
teu, TEU ~ri n. 1) Instrument de desen constând dintr-o rigla mare si una mica dispuse în forma de "T". 2) av. Indicator în forma de "T" asezat pe aerodrom pentru a indica directia de aterizare. 3) Obiect în forma de "T". [Monosi-labic] /<fr. té
trapă, TRÁP//Ă ~e f. 1) Usa orizontala în podeaua unei încaperi sau în puntea unei nave; chepeng. 2) Acoperamânt asezat peste o capcana pentru prinderea animalelor. /<fr. trappe
traversă, TRAVÉRS//Ă ~e f. 1) Bara de rezistenta asezata transversal pe axa longitudinala a unei constructii sau a unui sistem tehnic. 2) Fiecare dintre barele transversale instalate sub sinele de cale ferata de care se fixeaza prin suruburi. /<fr. traverse
tren, TREN ~uri n. 1) Vehicul constând dintr-un sir de vagoane de cale ferata trase de o locomotiva. ~ de pasageri. ♢ ~ de marfa marfar. ~ sanitar tren pentru transportul bolnavilor si ranitilor. ~ subteran metrou. A scapa (sau a pierde) ~ul a pierde o ocazie favorabila; a rata. 2) Sir de vehicule formând o unitate de transport. ~ de automobile. ♢ ~ de lupta convoi de vehicule care aprovizioneaza cu munitii liniile de lupta. 3) tehn. Totalitate a organelor unui sistem care realizeaza împreuna o anumita operatie. ♢ ~ de laminare dispozitiv al masinii de filat cu ajutorul caruia sunt descretite si asezate paralel fibrele. ~ de roti sistem de roti dintate care se afla pe acelasi arbore. ~ de aterizare (sau de amerizare) ansamblu de dispozitive cu ajutorul carora un avion (sau un hidroavion) aluneca pe pamânt (sau pe apa). ~ anterior (sau ~ posterior) partea de dinainte (sau de dinapoi) a unui animal. /<fr. train
tribună, TRIBÚN//Ă ~e f. 1) Estrada sau loc înaltat de unde un orator se adreseaza publicului. 2) Constructie cu mai multe rânduri de banci asezate în amfiteatru, de unde se poate urmari desfasurarea unei competitii sportive sau a unei festivitati. 3) fig. Focar de difuzare în public a unor idei. /<fr. tribune, it. tribuna
tron, TRON ~uri n. 1) Jilt bogat ornamentat, asezat pe un loc mai ridicat, pe care stau monarhii în timpul ceremoniilor. 2) Simbol al puterii unui suveran. 3) Jilt pe care stau prelatii la unele ceremonii religioase. ~ episcopal. /<lat. thronus, fr. trône
turtă, TÚRT//Ă2 ~e f. Planta erbacee cu tulpina foarte scurta, cu frunze ghimpoase, adânc crestate, si cu flori asezate în capitule. ♢ ~a-vacii ciuperca comestibila, cu palaria lipicioasa, de culoare galben-roscata sau cafenie. /<lat. turta
tutela, A TUTEL//Á ~éz tranz. (persoane, asezaminte, teritorii) A tine sub tutela, limitând în drepturi sau ocrotindu-le; a patrona. /Din tutela
urzi, A URZ//Í ~ésc tranz. 1) (fire textile) A aseza în stative sau în razboiul de tesut, trecând prin spata si înfasurând pe suluri. 2) fig. (planuri, idei, gânduri) A-si reprezenta în minte; a-si schita în gând; a plasmui; a plamadi. 3) fig. (actiuni dusmanoase, fapte reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a tese; a unelti. 4) reg. A face sa se urzeasca. /<lat. ordire
vatră, VÁTR//Ă vétre f. 1) Suprafata plana situata în partea de jos a cuptorului, prelungita în afara, pe care se trage jaraticul (si pe care uneori se pregateste mâncarea). ♢ A-i lua (sau a-i vinde) si cenusa din ~ a-i lua totul; a nu-i lasa nimic. A se prinde cu mâinile de ~ a ajunge la o stare materiala foarte buna; a deveni bogat. A cadea musafir în ~ a fi musafir nepoftit si nedorit. 2) Constructie plana, înalta si lunga, care prelungeste cuptorul sau soba în afara, pe care se poate dormi (mai ales iarna, când se face focul). ♢ A cloci pe ~ (sau a se muta de pe ~ pe cuptor) a-si petrece vremea fara nici un rost; a trândavi; a lenevi. A îmbatrâni pe ~ a ramâne fata batrâna; a nu se marita. 3) Casa parinteasca; camin. ♢ A fi lasat la ~ a fi lasat acasa; a fi demobilizat. A ramâne cu sluta în ~ a ramâne cu fata nemaritata. 4) Loc pe care se întemeiaza o asezare, o constructie. ~a satului. ~a iazului. 5) Fâsie de pamânt mai ridicata pe care se seamana legume sau flori; strat; razor. 6) Partea de jos a unei galerii de mina, ce constituie baza ei. 7) Parte a unui cuptor metalurgic, unde se asaza materialul care trebuie topit. [G.-D. vetrei; Sil. va-tra] /Cuv. autoh.
vers, VERS ~uri n. 1) Rând de poezie format dintr-un sir de cuvinte, asezate potrivit unor anumite reguli de masura si cadenta. 2) Scurta creatie literara în versuri; poezie. ♢ ~uri libere versuri care au diferite masuri. ~uri albe a) versuri fara rima; b) poezie continând astfel de versuri. /<lat. versus, fr. vers, it. verso
vestiar, VESTIÁR ~e n. Încapere (sau spatiu) special amenajata la intrarea într-un asezamânt public, în care se lasa paltoanele si caciulile; garderoba. [Sil. -ti-ar] /<fr. vestiaire
zare, ZÁRE zari f. 1) Portiune a cerului sau a globului terestru marginita de linia orizontului; zariste. ♢ În zari în departari. 2) Lumina din jurul unei surse luminoase. ♢ A se uita în zare (la un obiect) a examina un obiect transparent, asezându-l în dreptul unei surse de lumina. 3) Lumina care apare la orizont înainte de rasaritul Soarelui; zori. [G.-D. zarii] /<sl. zarja
zaţ, ZAŢ1 ~uri n. Text cules cu caractere tipografice si asezat în forme de dimensiunile paginilor, gata pentru tiparit. /<germ. Satz
zeţui, A ZEŢU//Í ~iésc tranz. (texte) A pregati pentru tipar, alegând caracterele tipografice si asezându-le în culegar dupa manuscris; a culege. /<germ. setzen
vindrover, VINDRÓVER s.n. Seceratoare pentru recoltarea cerealelor în doua faze (taierea plantelor si asezarea lor în brazda, apoi ridicarea acestora si treieratul). [< engl. vindrover].
violă, VIÓLĂ2 s.f. Planta erbacee cu tulpina ramificata de la baza si cu flori mari de diferite culori, asezate câte una pe o codita; (pop.) viorea, toporas. [Pron. vi-o-. / < lat. viola]
acroter, ACROTÉR s.n. (Arhit.) Soclu asezat pe un fronton pentru a sustine statui, vase sau alte ornamente; (p. ext.) statuie sau elemente ornamentale asezate pe acest soclu. [Var. acrotéra s.f., acrotériu s.n. / < fr. acrotère].
aglomeraţie, AGLOMERÁŢIE s.f. Îngramadire de oameni, îmbulzeala. ♦ Asezare omeneasca. [Gen. -iei, var. aglomeratiune s.f. / cf. fr. agglomération, it. agglomerazione].
alinia, ALINIÁ vb. I tr., refl. A (se) aseza în linie dreapta. ♦ tr. A îndrepta traseul unei strazi. [Pron. -ni-a, ger. -iind, var. alinea vb. I. / < linie, dupa fr. aligner].
aliniere, ALINIÉRE s.f. 1. Actiunea de a (se) alinia si rezultatul ei. 2. Linie de asezare a limitelor unei strazi, a unei piete publice etc. ♦ Operatie de jalonare a unui aliniament. 3. (la pl.) Monumente cu caracter religios frecvente în epoca bronzului în Franta, în Anglia etc., constând din siruri drepte, paralele, de blocuri mari de piatra cioplita, înfipte vertical în pamânt la intervale regulate. [< alinia, dupa fr. alignement].
davă, DÁVĂ, dave, s.f. Asezare geto-dacica de tip oppidan a carei denumire era formata cu ajutorul terminatiei "-dava" (ex.: Buridava, Argedava etc.)
panotare, PANOTÁRE s.f. Asezare a unor opere de arta dupa valoare, în cadrul unui salon expozitional.
ancie, ÁNCIE s.f. Mica lama elastica, asezata la gura unei anumite categorii de instrumente de suflat (clarinet, oboi etc.), servind la producerea sunetelor. ♦ Termen generic în jaz pentru saxofoane si clarinete. [Gen. -iei. / < it. ancia].
anconă, ANCÓNĂ s.f. (Arhit.) 1. Consola care sustine cornisa. 2. Masa asezata în altar, sculptata sau pictata. ♦ Nisa sau cornisa unde este asezata aceasta masa. [< fr. ancon, it. ancona].
apareiaj, APAREIÁJ s.n. Mod de asezare a elementelor unei zidarii (mai ales la fatada), astfel încât sa nu prezinte decât fete netede spre a permite aplicarea lor exacta unele peste altele. [Pron. -re-iaj. / cf. fr. appareillage].
aplicat, APLICÁT, -Ă adj. 1. Lipit, asezat pe... 2. Pus în practica; (despre stiinte) care are aplicatii practice. [< aplica].
asietă, ASIÉTĂ s.f. 1. (Mar.) Înclinare longitudinala a unei nave, datorita repartizarii neuniforme a încarcaturii sau a balastului. ♦ (Av.) Unghi format de linia de zbor a unui avion cu orizontala. 2. (Fin.) Mod de asezare a impozitelor. [Pron. -si-e-. / < fr. assiette].
staţiune, STAŢIÚNE s.f. I. 1. (Liv.) Statie. ♢ Statiune balneara (sau climaterica) = localitate în care se gasesc ape minerale sau conditii climaterice prielnice sanatatii. 2. Ansamblu de cladiri si de instalatii care serveste la efectuarea unor observatii, la îndeplinirea unei operatii tehnice sau a activitatii unei unitati de munca de pe un anumit teritoriu. ♦ Centru special pentru cercetari experimentale. 3. Asezare omeneasca din epocile primitive. II. Pozitie caracteristica a corpului (la om si la animale). III. (Biol.) Totalitatea factorilor care constituie mediul în care se dezvolta o specie sau o grupare vegetala. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. station, it. stazione, lat. statio].
careu, CARÉU s. n. 1. asezare în forma de patrat. ♢ fiecare dintre patratele care alcatuiesc un caroiaj. 2. încapere pe o nava pentru adunari, studii si servitul mesei. 3. suprafata marcata a terenului de fotbal, de tenis etc.; (p. ext.) teren de sport. 4. patrat de cuvinte încrucisate. 5. formatie de patru carti de aceeasi valoare (la unele jocuri). 6. parte a unei biserici unde nava se intersecteaza cu transeptul. (< fr. carré)
carena, CARENÁ vb. tr. 1. a repara, a curati carena unei nave. 2. a aseza o nava pe o coasta în vederea repararii carenei. 3. a acoperi cu tabla suprafata exterioara a unui vehicul. (< fr. caréner, it. carenare)
carelaj, CARELÁJ s. n. dispunere a elementelor care învelesc o constructie. ♢ pardoseala, pavaj din piese asezate în carouri. (< fr. carrelage)
balizaj, BALIZÁJ s.n. Semnalizare cu ajutorul balizelor; balizare. ♦ (Concr.) Grup de balize asezate într-un anumit loc. [< fr. balisage].
banchină, BANCHÍNĂ s.f. (Tehn.) Grinda de lemn asezata pe sol pentru a sprijini stâlpii unei schele. [< it. banchina].
bandă, BÁNDĂ2 s.f. 1. Fâsie îngusta si lunga de stofa, de hârtie, de metal etc. cu care se leaga, se protejeaza, se înfasoara ceva. ♦ Parte lunga si îngusta a unei suprafete. ♦ (Anat.) Fâsie de tesut care uneste doua organe. ♢ Banda de magnetofon = fâsie îngusta de material flexibil, acoperita cu un strat fin de substanta feromagnetica si care serveste la înregistrarea si la reproducerea sunetelor cu magnetofonul; Banda rulanta (sau de transport) = fâsie lunga, continua, de cauciuc, de piele etc. care serveste la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; Banda sonora = pelicula cinematografica pe care este înregistrat sunetul ; Banda de circulatie = subdiviziune longitudinala a partii carosabile a unei sosele, delimitata sau nu prin marcaje rutiere, cu o latime corespunzatoare pentru circulatia cu usurinta a unui sir de vehicule. ♦ (Filat.) Ansamblu de mai multe marci, decupat dintr-o coala pe orizontala sau pe verticala si pastrat astfel într-o colectie ; straif. 2. Marginea elastica de la masa de biliard. 3. (Herald.) Figura diagonala care reuneste unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos. ♢ În banda = (despre figuri) asezat în diagonala scutului. 4. Grup de frecvente învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiatii sonore sau electromagnetice. 5. Înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încarcatura este gresit repartizata. [Pl. benzi, var. banta s.f. / < fr. bande, cf. germ. Band].
burg, BURG s.n. 1. (Ist.) Asezare medievala cu un statut special (de obicei fortificata). 2. Strada în unele orase italiene, situata în afara zidurilor cetatii. ♦ Cartier periferic al unor orase italiene. [Pl. -guri. / cf. fr. bourg, it. borgo, lat.t. burgum < germ. Burg – fortareata].
capsulă, CAPSÚLĂ s.f. 1. Tip de fruct alcatuit dintr-un învelis uscat, dehiscent, în care se afla semintele. 2. (Anat.) Învelis conjunctiv al unui organ sau al unei articulatii. ♢ Capsule suprarenale = glande suprarenale; capsule articulare = totalitatea ligamentelor care înconjura o articulatie. ♦ Învelis mucos exterior al unor specii de bacterii si de alge microscopice. ♦ Caseta. 3. (Chim.) Vas de forma emisferica, cu fundul plat sau rotund si cu peretii scunzi, în care se încalzesc diferite substante. 4. (Tehn.) Cutie bine închisa în care sunt asezate anumite instrumente, motorase etc. care trebuie ferite de contactul cu exteriorul. ♦ Capac de metal cu care se astupa sticlele de bere, de apa minerala etc. 5. Capsula telefonica = cutie metalica, continând un microfon sau un receptor, folosita în aparatele telefonice; capsula manometrica = aparat care masoara în recipiente închise presiuni putin diferite de cea atmosferica; capsula cosmica = cabina spatiala. [< fr. capsule, cf. lat. capsula – cutiuta].
caliciform, CALICIFÓRM, -Ă adj. În forma de caliciu. ♢ Papile caliciforme = papile asezate la baza limbii în doua rânduri oblice. [< fr. caliciforme].
carelaj, CARELÁJ s.n. Dispunere a elementelor care învelesc o constructie în forma de figuri geometrice. ♦ Pardoseala, pavaj alcatuit din piese asezate în carouri. [< fr. carrelage].
casaţie, CASÁŢIE s.f. (În unele state) Organ judecatoresc suprem care are dreptul sa caseze o sentinta pronuntata de organele judecatoresti de grad inferior. [Gen. -iei, var. casatiune s.f. / < fr. cassation].
catenar, CATENÁR, -Ă adj. (Rar) Dispus, asezat în lant, în forma de lant, în serii. ♢ Suspensie catenara (si s.f.) = sistem de suspendare a liniilor de tractiune electrica, realizat prin fire verticale sau înclinate prin care linia electrica este suspendata de unul sau de mai multe cabluri de otel care o sustin. [Cf. fr. caténaire].
şapou, SAPÓU s.n. Scurta introducere asezata la începutul unui articol de ziar sau de revista. [Scris si chapeau. / < fr. chapeau].
complementarism, COMPLEMENTARÍSM s.n. Teza fundamentala a empirismului logic, constând în asezarea alaturi, în cadrul aceleiasi conceptii, a doua metafizici traditionale în istoria gnoseologiei, empirismul si logicismul, prin reducerea fenomenului la perceptii si a esentei la termenul în care si prin care se formeaza notiunea. [Cf. fr. complémentarisme].
contracivadieră, CONTRACIVADIÉRĂ s.f. (Mar.) Pânza patrata asezata sub bompres, dedesubtul civadierei. [Pron. -di-e-. / cf. fr. contre-civadière].
credenţă, CREDÉNŢĂ s.f. Mobila din evul mediu, formata dintr-un corp asezat deasupra bufetului propriu-zis sau pe montanti sculptati. ♦ Masuta, policioara pentru vase; bufet pentru servirea gustarii înainte de masa. [Cf. it. credenza, fr. crédence, germ. Kredenz].
crinoide, CRINOÍDE s.n.pl. Clasa de echinoderme cu corpul în forma de caliciu cu brate, asezat pe un peduncul si fixat pe fundul marii; crini-de-mare; (la sg.) animal din aceasta clasa. [Pron. -no-i-, sg. crinoid. / < fr. crinoïdes, cf. gr. krinos – crin, eidos – aspect].
cronologiza, CRONOLOGIZÁ vb. I. tr. (Liv.) A aseza, a dispune cronologic. [Et. incerta].
cuterizare, CUTERIZÁRE s.f. Procedeu de asezare a cartilor în biblioteci dupa criteriul clasificarii zecimale, iar în cadrul acesteia, în ordinea alfabetica a autorilor si a titlurilor pentru cartile anonime. [Cf. Charles Cutter – autorul acestui procedeu].
dais, DAÍS s.n. 1. Platforma (rotunda) instalata în camerele seniorilor feudali pe care se aseza o masa pentru seniori. 2. (Arhit.) Lucrare suspendata deasupra unei statui, a unui tron, a unui altar etc., sustinuta de coloane. [Pron. da-is, (2) dé. / < fr., engl. dais].
dantură, DANTÚRĂ s.f. 1. Totalitatea dintilor unui om; (p. ext.) felul în care sunt asezati dintii. 2. Ansamblu format de dintii unor organe de masini sau de utilaj (freze, pile, burghie etc.)- [Var. dentura s.f. / < fr. denture].
detalonare, DETALONÁRE s.f. (Tehn.) Tesitura pe fata de asezare a sculelor aschietoare. ♦ Operatie prin care se obtine o astfel de tesitura. [Dupa fr. détalonnage].
digitaţie, DIGITÁŢIE s.f. Tehnica asezarii degetelor pe clapele ori pe coardele unui instrument muzical sau pe clapele masinii de scris. [Gen. -iei, var. digitatiune s.f. / cf. fr. digitation].
dispoziţie, DISPOZÍŢIE s.f. 1. Prevedere (a unei legi, a unui regulament etc.); hotarâre, ordin. ♢ Organ de dispozitie = organ care hotaraste; la dispozitie = la îndemâna; în imediata apropiere, apropiat. 2. Asezare, orânduire, orânduiala; alcatuire potrivit unui anumit plan. ♦ Ordonare a partilor unui discurs, ale unei compozitii etc. 3. Stare sufleteasca. [Gen. -iei, var. dispozitiune s.f. / cf. fr. disposition, it. disposizione, lat. dispositio].
elitroplan, ELITROPLÁN s.n. Aeronava la care ampenajul este înlocuit cu elitre asezate sub aripa. [Cf. fr. élytroplane].
beşamel, BESAMEL s.n. Sos alb preparat pe baza de rântas, stins si fiert cu lapte, asezonat cu sare, piper alb si nucsoara rasa; sos de baza pentru multe sosuri derivate.
epidermă, EPIDÉRMĂ s.f. Membrana care acopera derma si formeaza împreuna cu aceasta pielea. ♦ Ţesut protector al plantelor, format dintr-un strat de celule asezate la exterior. [Var. epiderm s.n. / < fr. épiderme, cf. gr. epi – deasupra, derma – piele].
calcan, CALCÁN s.m. În general, peste plat din familia scophtalmidae, având conturul corpului aproape rombic, cu ochii asezati pe partea stânga. 1. Calcanul-mare (Scophtalmus sau Rhombus maximus), pescuit în Marea Nordului, Baltica si Mediterana, poate fi lung de 1-3 m si atinge o greutate de 35 kg, cel din Marea Neagra (Scophtalmus maeoticus) de 75-90 cm si 15 kg. 2. Calcanul mic, numit si calcan-neted (Scophtalmus rhombus sau Rhombus laevis) ajunge cel mult la 40 cm lungime si 4 kg greutate, fiind preponderent în Marea Nordului.
limbădemare, LIMBĂ-DE-MARE, limbi-de-mare, s.f. Peste plat din fam. soleidae, cu corp alungit, bot rotunjit în forma de cioc, ochii asezati pe partea dreapta, de aprox. 60 cm lungime, prezent pe toate tarmurile Europei occidentale, în marile nordice si în Marea Mediterana, foarte apreciat ca peste de consum (Solea solea); varietatea din Marea Neagra (Solea nasuta) este mult mai mica.
chili, CHILI s.n. Cuvânt de origine indiana sud-americana, de circulatie internationala în variantele engl. chile, chili, chilli, pentru: 1. Ardei iute, respectiv boia. 2. Amestec traditional de condimente, numit si chili mexican sau american (engl. chili powder, germ. Chilipulver), ce nu trebuie confundat cu ardeii sau cu simpla boia de ardei (engl. chilli powder, germ. Chillipulver), constând în principal din boia, chimion amar, oregano si usturoi, utilizat pentru asezonarea preparatelor specifice. 3. Preparat culinar (supa, tocanita) condimentat cu chili (2), cel mai cunoscut fiind chili con carne, mâncare specific texana din carne de vita tocata, boabe de fasole, bucati de ardei si rosii; adaptat bucatariei europene, chilli con carne este o tocanita din carne de vita cu felii de ardei, în sos picant.
eseu, ESÉU s.n. 1. Studiu de proportii reduse, în care autorul ataca probleme de ordin filozofic, literar, stiintific etc., expunând un punct de vedere personal, fara a epuiza subiectul. 2. Încercare; proba. ♦ (Filat.) Proba preliminara de marci postale pe hârtie si în culori diferite, din care se alege cea care va ramâne prototipul definitiv al întregului tiraj. 3. (La rugbi) Asezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. [Pl. -uri. / < fr. essai].
dressing, DRESSING s.n. Sos rece pe baza de vinegreta sau maioneza, folosit pentru asezonarea salatelor; engl. dressing.
vinegretă, VINEGRÉTĂ s.f. Amestec emulsionat de otet, suc de lamâie, sare, piper, eventual si mustar, folosit pentru asezonarea salatelor sau ca baza pentru alte sosuri reci.
esenţă, ESENŢĂ, esente, s.f. Lichid volatil, cu aroma puternica, numit si ulei eteric, extras din plante aromatice sau mirodenii (petale, flori, frunze, fructe, scoarta, radacina) sau produs sintetic (aroma de cocos, de rom, de anason, de vanilie) care pastreaza integral proprietatile acestora (aroma, gust, principii active); se utilizeaza în scopuri medicinale, în parfumerie sau ca aromate în cofetarie si patiserie, sub forma de solutie alcoolica (esenta de vanilie, de migdale) sau ca ulei aromatizat (ulei de lamâie, de menta, de trandafir); se obtin esente si prin reducerea unei fierturi (esenta de ciuperci), prin infuzare (apa de trandafiri, de flori de portocal) sau prin macerare de materii vegetale (trufe, usturoi, ceapa, frunze) în otet sau în vin, utilizate pentru asezonarea preparatelor culinare.
extrem, EXTRÉM, -Ă adj. 1. Asezat, situat în punctul cel mai îndepartat; de la capat; la vârf. 2. Care are cea mai mare sau cea mai mica dintre valorile posibile ale unei marimi. 3. (Fig.; despre doctrine, idei politice etc.) Situat pe pozitiile cele mai neconciliatoare. 4. Foarte mare, exagerat. ♦ (Despre remedii etc.) Foarte energic, folosit doar în cazuri desperate. // s.m. (Mat.) Primul si ultimul termen al unei proportii. ♦ Valoarea extrema, maxima si minima, a unei functii; extremum. // s.f. 1. Margine; limita ultima. ♢ A trece de la o extrema la alta = a trece de pe o pozitie pe alta diametral opusa. 2. Cea mai mare sau cea mai mica valoare a unei marimi. 3. Jucator care ocupa locul cel mai înaintat din stânga sau din dreapta în formatia de joc a unei echipe de fotbal, de handbal sau de hochei. [Var. estrem, -a adj. / cf. fr. extrême, lat. extremus < exterus – din afara].
eşichier, ESICHIÉR1 s.n. 1. Dispunere a unor obiecte pe doua sau mai multe rânduri, cu intervale uniforme între ele. 2. Dispozitiv în care trupele unei unitati, asezate masat în careuri, sunt despartite prin intervale egale. ♦ (Fig.) Loc unde se opun partide, interese. [Pron. -chi-er. / < fr. échiquier].
maghiran, MAGHIRAN, maghirani, s.m. 1. Planta erbacee cultivata, înalta de 20-30 cm, cu flori albe sau rosietice (Origanum majorana sau Majorana hortensis), pop. magheran; utilizata în farmacie si parfumarie, iar în tarile scandinave, în Germania si Austria si ca planta condimentara pentru asezonarea preparatelor din carne cu sos; 2. Maghiranul salbatic, pop. sovârf, arigan (Origanum vulgare), mult mai piperat la gust, este preferat ca planta condimentara în tarile mediteraneene, mai ales în Italia si Grecia, numit (it.) origano sau (ngr.) rigani; se comercializeaza ca (engl.) oregano.
fascinare, FASCINÁRE s.f. Fascinatie. ♦ Operatia de asezare a fascinelor. [< fascina, dupa fr. fascinage].
filotaxie, FILOTAXÍE s.f. (Bot.) Modul în care sunt asezate frunzele pe tulpina si pe ramuri. [< fr. phyllotaxie, cf. gr. phyllon – frunza, taxis – asezare].
finală, FINÁLĂ s.f. 1. Întâlnire care constituie sfârsitul decisiv al unei competitii. 2. Ornament tipografic asezat la sfârsitul unui capitol. [Var. final s.n. / < fr. final, it. finale].
fundaţie, FUNDÁŢIE s.f. 1. Temelie, baza, fundament (la o constructie). 2. Fond, bunuri, donate pentru o opera de interes obstesc; institutie, asezamânt creat din aceste fonduri. [Gen. -iei, var. fondatie, fundatiune s.f. / cf. lat. fundatio, fr. fondation].
scorţonera, SCORŢONERA s.f. Planta din fam. compositae, cultivata pentru radacina sa lunga si carnoasa, de culoare negricioasa, comestibila, consumata traditional în tarile mediteraneene fiarta si asezonata cu lamâie si ulei de masline; pop. salsifi, salata-de-iarna; it. scorzonera; fr. salsifis (Scorzonera hispanica).
calm, CALM, -Ă I. adj. 1. în stare de liniste deplina. 2. stapânit, cumpanit, linistit; potolit, asezat. II. s. n. 1. stare de nemiscare; liniste deplina. o ~ ecuatorial = zona de presiune atmosferica scazuta, a celor doua emisfere ale globului terestru, caracterizate prin lipsa vântului si miscari ascendente. ♢ zona oceanica în care predomina o vreme complet linistita sau în care vânturile sunt foarte slabe. 2. stapânire de sine, liniste; tact în actiuni etc.; sânge rece. (< fr. calme)
tartar, TARTAR adj. În gastronomie, preparat în stil tatar sau foarte picant; biftec tartar = carne de vaca cruda, tocata, servita cu fileuri de sardele si galbenus de ou crud deasupra (fr. bifteck tartare; germ. Tatarenbeefsteak); sos tartar = sos picant rece, din maioneza amestecata cu bucatele de albus fiert, esalot, capere si verdeata tocata marunt (fr., engl. sauce tartare; germ. Tatarensauce), iar ca preparat casnic, sos rece din maioneza amestecata cu mustar foarte iute, asezonat divers.
genulieră, GENULIÉRĂ s.f. 1. Partea unei armuri care acopera genunchii. ♦ Aparatoare pentru genunchi; genunchiera. 2. (Mil.) Distanta verticala dintre planul de asezare al unui tragator si nivelul liniei de ochire. [Pron. -li-e-. / dupa fr. genouillère].
ghidaj, GHIDÁJ s.n. Dispozitiv mecanic care obliga o piesa mobila sa se deplaseze dupa o anumita directie. ♦ Conducerea si darea explicatiilor necesare de catre o persoana competenta într-un muzeu, într-o expozitie etc. [< fr. guidage].
godiere, GODIÉRE s.f. Procedeu de vâslire cu o singura rama asezata la pupa, prin care se realizeaza atât propulsia, cât si dirijarea ambarcatiei. [< godia].
grupaj, GRUPÁJ s.n. Asezare sistematica pe categorii, categorisire (de stiri, scrisori etc.); ansamblu, grup. [Cf. fr. groupage].
grupal, GRUPÁL, -Ă adj. (Liv.) Referitor la grup; asezat în grupuri. [Et. incerta].
gutieră, GUTIÉRĂ s.f. 1. (Mar.) Piesa longitudinala asezata la marginea bordajului puntii. 2. Aparat folosit în chirurgie pentru sustinerea unui membru fracturat. [Pron. -ti-e-. / < fr. gouttière].
hotă, HÓTĂ1 s.f. (Arhit.) Partea de jos, evazata, a vetrei. ♦ Constructie de zid, de metal etc. asezata deasupra unei surse de gaze pentru a le colecta si elimina printr-un cos de ventilatie. [< fr. hotte].
institut, INSTITÚT s.n. 1. Institutie, asezamânt (de pe lânga o universitate, o academie, o industrie etc.) unde se fac cercetari stiintifice. ♦ Institutie de învatamânt superior (cu mai multe facultati). ♦ (În trecut) Liceu particular (cu internat). ♦ Local în care functioneaza asemenea institutii. 2. (La pl.) Opera care cuprinde principiile dreptului roman din epoca împaratului Iustinian. [< fr. institut, cf. lat. institutum – lucru stabilit].
interpoziţie, INTERPOZÍŢIE s.f. 1. Stare a unui lucru asezat între altele. 2. (Fig.) Interventie a unei autoritati superioare. ♢ (Jur.) Interpozitie de persoane = act prin care o persoana apare în locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje pe care nu le-ar putea obtine direct. [Var. interpozitiune s.f. / < fr. interposition, cf. lat. interpositio].
calaj, CALÁJ s. n. 1. calare. 2. mod de asezare a aripii sau ampenajelor fata de fuzelajul unui avion. 3. postament de grinzi de lemn pe care stau navele în cala. 4. adâncime la care se cufunda în apa o nava. (< fr. calage)
cala, CALÁ vb. tr. 1. a imobiliza o piesa, un organ de masina înainte ca acesta sa intre în functiune. 2. a aseza la orizontala suportul unui aparat topografic de vizare. (< fr. caler)
iris, ÍRIS s.n. 1. (Liv.) Curcubeu, spectru solar. 2. Membrana colorata circulara a ochiului asezata între cornee si partea anterioara a cristalinului, strabatuta de pupila. 3. Diafragma a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. [< fr. iris, lat. iris].
izolaţie, IZOLÁŢIE s.f. Izolare. ♦ Strat izolant asezat între doua medii sau între doua sisteme fizice. [Gen. -iei, var. izolatiune s.f. / cf. fr. isolation].
izostazie, IZOSTAZÍE s.f. (Geol.) Teorie potrivit careia între diversele compartimente ale scoartei terestre ar exista un echilibru relativ datorita diferentelor de densitate ale materialelor lor. [< fr. isostasie, cf. gr. isos – egal, stasis – asezare].
încadrare, ÎNCADRÁRE s.f. Actiunea de a (se) încadra si rezultatul ei; punere, asezare într-un anumit cadru, într-o anumita dispozitie etc. [< încadra].
înseria, ÎNSERIÁ vb. I. tr. A aseza, a înscrie în ordine; a da numar de serie. [Pron. -ri-a, p.i. 3,6 -iaza. / et. incerta].
landou, LANDÓU s.n. 1. Trasura de lux cu doua banchete asezate fata în fata, al carei acoperis, format din doua bucati, se ridica si se lasa dupa voie. 2. Carucior de copil, mare si închis. [Var. landau s.n. / < fr. landau, cf. germ. Landauer < Landau – oras în Germania].
cadraj, CADRÁJ s. n. 1. delimitare a spatiului util cuprins de un obiectiv fotografic sau cinematografic. 2. operatie de asezare a culorilor imprimate pe o tesatura. (< fr. cadrage)
mansardă, MANSÁRDĂ s.f. Ultimul etaj al unei case, asezat sub acoperis, cu tavanul înclinat si amenajat ca locuinta. [< fr. mansarde, cf. Mansard, arhitect francez].
mantou, MANTÓU s.n. 1. Haina groasa de iarna purtata de femei. 2. Perdea de plus asezata în partea de sus a scenei pentru a micsora înaltimea portalului. 3. (Herald.) Ornament exterior al unei steme, format dintr-o draperie de hermina. [< fr. manteau].
maxilă, MAXÍLĂ s.f. 1. Os al fetei. 2. Piesa chitinoasa din armatura bucala a insectelor, asezata deasupra buzei inferioare. [< lat. maxilla].
minare, MINÁRE s.f. Actiunea de a mina si rezultatul ei; punere, asezare de mine. ♦ (Fig.) Slabire, nimicire. [< mina].
montbreţia, MONTBRÉŢIA s.f. Planta erbacee bulboasa cu frunze liniare si flori rosii si portocalii, asezate în spice. [< lat. sav. montbretia].
modilion, MODILIÓN s.n. Consola, de obicei de forma literei S, asezata sub o cornisa. [Pron. -li-on. / cf. it. modiglione, fr. modillon].
mutul, MUTÚL s.m. (Arhit.) Ornament în forma de consola asezat sub cornisa, deasupra fiecarui triglif. [Var. mutula s.f. / < fr. mutule, lat. mutulus].
butisă, BUTÍSĂ s. f. zidarie de caramida, asezata pe lat. (< fr. boutisse)
nomotet, NOMOTÉT s.m. Membru al uneia dintre comisiile însarcinate cu revizuirea constitutiei si cu modificarea legilor în vechea Atena. [< fr. nomothète, gr. nomotheta < nomos – lege, tithemi – a aseza].
ocular, OCULÁR, -Ă adj. Referitor la ochi, al ochiului. ♢ Martor ocular = persoana care poate depune marturie pentru fapte pe care le-a vazut petrecându-se sub ochii sai; distanta oculara = distanta dintre centrele optice ale ochilor. // s.n. Lentila a unei lunete, a unui microscop etc. care este asezata în partea unde se gaseste ochiul observatorului. [Cf. fr. oculaire < lat. oculus – ochi].
oiconimie, OICONIMÍE s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul numelor de asezari omenesti. [Pron. oi-, gen. -iei. / cf. gr. oikos – casa, onoma – nume].
opidum, ÓPIDUM s.n. (Ant.) Asezare omeneasca romana fortificata; centru economic, politic, religios si militar, constituind un început de oras. [Scris si oppidum, var. opid s.n. / < fr., lat. oppidum].
orion, ORIÓN s.n. (Astr.) Constelatie între emisfera boreala si cea australa, situata deasupra ecuatorului. [Pron. -ri-on. / < lat. Orion – vestit vânator omorât de Diana si asezat apoi pe cer ca constelatie].
ostensoriu, OSTENSÓRIU s.n. (Bis.) Piesa de orfevrarie, cutiuta asezata în altar la catolici, în care se pastreaza ostia. [Pron. -riu. / < fr. ostensoir].
oxitonic, OXITÓNIC, -Ă adj. (Despre limbi) Care tinde sa plaseze accentul la sfârsitul cuvintelor sau al grupurilor de cuvinte care alcatuiesc o sintagma. [Cf. it. ossitonico].
pachetaj, PACHETÁJ s.n. (Rar) 1. Actiunea de a aseza în pachete; împachetare. 2. Ansamblu de efecte si obiecte ale unui soldat. [< fr. paquetage].
burg, BURG s. n. asezare medievala (fortificata) cu caracter militar sau administrativ; oras vechi. (< germ. Burg, fr. bourg)
filosofia, Filosofia reprezinta asezarea lui Dumnezeu in notiuni spre a caror stabilire judecata nu se foloseste de alta autoritate decat de a sa proprie.
filosofia, Filosofia reprezinta asezarea lui Dumnezeu in notiuni spre a caror stabilire judecata nu se foloseste de alta autoritate decat de a sa proprie.Filosofiile ateiste reprezinta porti de scapare de sub autoritatea lui Dumnezeu.
palisadă, PALISÁDĂ s.f. 1. Obstacol, fortificatie constând dintr-un gard înalt format din pari de lemn înfipti vertical în pamânt si legati între ei prin nuiele etc. 2. Perete metalic mobil care protejeaza avioanele de pe navele portavioane de vânturile puternice. 3. (Biol.) Mod de asezare a unor celule alungite care stau una lânga alta. [< fr. palissade].
pandant, PANDÁNT, -Ă adj. (Frantuzism) Care atârna. ♦ (Jur.; înv.) Pendinte. // s.n. Obiect decorativ asezat simetric cu altul. [Var. pendant s.n. / < fr. pendant].
paraleliza, PARALELIZÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A aseza, a dispune paralel. 2. A face o comparatie între doua sau mai multe fenomene în desfasurare. [< paralel + -iza].
parangonaj, PARANGONÁJ s.n. Asezare a unui cuvânt, cules cu litere mai mici, într-un text cules cu un corp de litera mai mare; parangonare. [< fr. parangonnage].
parca, PARCÁ vb. I. tr. A aseza într-un parc (3) [în DN] (autovehicule); a gara. [< fr. parquer].
pentiremă, PENTIRÉMĂ s.f. (Ant.) Galera, nava de razboi cu vâslasi asezati în siruri de câte cinci. [< fr. pentirème].
pericentric, PERICÉNTRIC, -Ă adj. Asezat în jurul centrului. [< fr. péricentrique].
periginie, PERIGINÍE s.f. Însusirea de a fi perigin; mod de asezare a staminelor specific plantelor perigine. [Gen. -iei. / < fr. périgynie].
scrabble, SCRÁBBLE s.n. 1. Joc de societate disputat de catre unul, doi sau mai multi jucatori, sub diverse forme, pe o tabla formata din 15 linii si 15 coloane care determina 225 de casute, unele colorate diferit cu proprietatea de a multiplica valoarea asociata literei sau cuvântului care le ocupa, cu ajutorul unor jetoane însemnate pe una dintre fete cu câte o litera si o valoare care depinde de frecventa de aparitie si dificultatea de folosire a literei respective într-o limba data, si al carui scop îl reprezinta obtinerea a cât mai multor puncte cumulate prin intermediul formarii si depunerii pe tabla a câte unui cuvânt din literele extrase la întâmplare de catre fiecare jucator, în mod alternativ, cu conditia de a crea legaturi cu cele asezate deja pe tabla, prin adiacenta, încrucisare sau prelungire. 2. Situatie în jocul de scrabble (1) în care un jucator depune dintr-o data toate cele sapte litere de pe suportul propriu, formând un cuvânt adecvat, si pentru care i se acorda o recompensa de 50 de puncte care se aduna la valoarea calculata corespunzatoare depunerii. [Pr.: scré-bal] (denumire de marca înregistrata în S.U.A., în 1950, care prob. deriva din engl. scrabble = a scrijeli, a zgâria; a mâzgali, a scrie necitet; a merge în patru labe, a da din mâini si din picioare) [et. TLF si MW]
pic, PIC1 s.n. 1. Verga asezata oblic pe catargul de la pupa, pe care se leaga partea de sus a unei pânze. ♢ La pic scurt (despre ancora) = cu putin lant la apa. 2. Compartiment etans la extremitatea dinspre prora sau dinspre pupa a unei nave. [< fr. pic].
picnostil, PICNOSTÍL s.n. (Arhit.) Sistem de intercolonament la care intervalul dintre coloane este egal cu 1½ din diametrul coloanei; (p. ext.) templu sau edificiu cu coloanele astfel asezate. [< fr. pycnostyle, cf. gr. pyknos – dens, stylos – coloana].
pilon, PILÓN s.m. 1. Stâlp puternic de sustinere (a unei cupole, a unui arc de pod etc.). 2. Constructie masiva de o parte si de alta a intrarii unui templu sau unui monument. ♦ Element ornamental în forma de stâlp, asezat la capatul unui pod, la intrarea într-o expozitie, într-un parc etc. 3. Stâlp care sustine o linie electrica aeriana, o antena electromagnetica etc. ♢ Pilon de antena = stâlp pe care este montata o antena de radioemisiune. [Pl. -oni, (s.n.) -oane. / < fr. pylône, it. pilone, cf. gr. pylon].
plan, PLAN s.n. 1. Suprafata neteda, plana, fara ridicaturi. ♦ Suprafata care contine toate dreptele care trec printr-un punct fix si intersecteaza o dreapta. ♦ (Anat.) Suprafata care sectioneaza imaginar corpul omenesc sub o anumita incidenta. 2. Desen tehnic care reprezinta grafic o suprafata de teren, o constructie, o masina etc. 3. Parte a unei suprafete în raport cu departarea de ochiul observatorului si cu reprezentarea ei într-o pictura, într-un tablou etc. ♦ (Cinem.) Fiecare serie de instantanee dintr-un film, privind aceeasi actiune sau acelasi subiect, luate sub acelasi unghi de vedere si într-un cadru constant. ♦ Mod de încadrare a subiectului filmat ori a diverselor sale elemente sub aspect dimensional. 4. Suprafata de sustinere în aer a unei aeronave; (p. ext.) aripa. 5. Fel cum sunt asezate, dispuse partile unei opere stiintifice, literare etc. în momentul când au fost coordonate între ele; proiect, alcatuire; (p. ext) proiect pentru o actiune care urmeaza sa fie îndeplinita. 6. Proiect elaborat cu anticipare, cuprinzând o suita ordonata de operatii destinate sa duca la atingerea unui scop; program de lucru. [Pl. -nuri, -ne. / < fr. plan, cf. lat. planum].
podium, PÓDIUM s.n. (Ant.) 1. Platforma înaltata în jurul arenei unui teatru sau al unui circ roman. ♦ Treapta sau platforma îngusta si scunda la casele romane, pe care se asezau diferite obiecte casnice, urne funerare etc. 2. Estrada amenajata într-o sala de conferinte, de spectacole etc. sau în aer liber. [Pron. -di-um, pl. -muri, var. podiu s.n. / < fr., lat. podium].
preceda, PRECEDÁ vb. I. tr. A merge înainte; a premerge. ♦ A aseza înainte, a face sa premearga. ♦ A fi, a veni, a se petrece înainte. [P.i. preced, 3,6 -da, conj. -eada. / < fr. précéder, it. precedere, lat. praecedere].
prepozit, PREPÓZIT s.m. (Ist.) 1. Reprezentant al puterii superioare, asezat temporar în fruntea unei colectivitati sau a unui oficiu special din Imperiul roman. ♦ Mare maestru al palatului în Imperiul bizantin. 2. Ecleziast care conduce o prepozitura. 3. Sef, superior, conducator. [Cf. fr. préposite, it. preposito, lat. praepositus].
procliză, PROCLÍZĂ s.f. (op. e n c l i z a) Asezare a unui cuvânt sau a unei particule în pozitie proclitica. [< fr. proclise, cf. gr. proklisis].
ravioli, RAVIÓLI s.n. invar. Fel de mâncare constând din pirosti cu carne bine asezonate si servite cu sos. [< fr., it. ravioli].
relega, RELEGÁ vb. I. tr. (Liv.) 1. A interna într-o colonie penitenciara; a surghiuni, a expulza. 2. A plasa, a aseza. [< fr. reléguer].
retablu, RETÁBLU s.n. (Arhit.; în bisericile catolice) Panou vertical sculptat si pictat, asezat în spatele altarului. [< fr. retable, cf. sp. retablo].
reticul, RETÍCUL s.n. 1. (Liv.) Desen sau structura având forma aproximativa a unei retele, a unei plase. ♦ Placa transparenta pe care sunt trasate la distante egale linii orizontale si verticale si care, asezate într-o luneta, serveste la vizarea precisa a obiectelor. 2. Formatie anatomica cu aspect de retea. [< fr. réticule, cf. lat. reticulum].
retroproiecţie, RETROPROIÉCŢIE s.f. (Cinem.) Filmarea imaginii obtinute prin proiectia unui pozitiv fotografic pe un ecran semitransparent sau reflectant, simultan cu filmarea actorilor, machetelor etc. asezate în fata acestui ecran. [Pron. -pro-iec-, gen. -iei. / < fr. rétroprojection].
romboid, ROMBOÍD, -Ă adj. Asemanator cu un romb. // s.n. 1. Figura în forma de romb. 2. Muschi al spatelui asezat sub trapez. [Pron. -bo-id. / < fr. rhomboïde].
ruderal, RUDERÁL, -Ă adj. (Despre plante) Care creste în apropierea asezamintelor omenesti, în locuri umblate de animale, pe lânga ziduri etc. [< fr. rudéral, cf. lat. rudus – darâmatura].
saturnia, SATÚRNIA s.n. (Zool.) Fluture mare cu corpul paros, care are pe aripile colorate în brun-galbui patru pete rotunde diferit colorate, asezate concentric, ca la pauni; ochi-de-paun-de-noapte. [< it. saturnia, fr. saturnie, cf. lat. Saturnia – numele Iunonei ca fiica a lui Saturn].
savarină, SAVARÍNĂ s.f. Prajitura facuta dintr-un aluat pufos, copt în forme speciale, bine însiropata, asezonata cu rom si garnisita cu frisca. [< fr. savarin, cf. Brillat-Savarin – gastronom francez].
boccia, BÓCCIA s. n. joc sportiv, de origine italiana, la care participantii, asezati la echidistanta fata de tinta, la mijlocul terenului, încearca sa o loveasca cu niste mingi de lemn. (< it. boccia)
sinteză, SINTÉZĂ s.f. (op. a n a l i z a). 1. Metoda generala de cunoastere care consta din recompunerea unui tot sau a unui întreg din partile sale componente. ♦ Reunire. ♦ (Concr.) Lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operatie, metoda prin care se obtine un compus chimic din elementele lui sau din compusi mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor în care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. 4. Unitate dialectica a laturilor contrare. 5. (În filozofia lui Hegel) Etapa finala a triadei, care uneste în sine într-un chip nou unele trasaturi ale ambelor etape anterioare ale dezvoltarii (teza si antiteza). [Cf. fr. synthèse, lat., gr. synthesis < syn – cu, thesis – asezare].
spaţiu, SPÁŢIU s.n. 1. Forma fundamentala a existentei materiei, inseparabila de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea în care sunt dispuse obiectele si procesele existente concomitent. 2. Întindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. 3. Loc, suprafata, întindere limitata. ♢ (Mil.) Spatiu de siguranta = distanta minima pâna la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu. 4. Loc (liber) între doua obiecte; distanta, interval. ♢ Spatiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei asezari. ♦ Distanta cuprinsa între doua linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lasat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (Mat.) Multime de elemente (puncte) având anumite proprietati. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. [Pron. -tiu, pl. -ii. / < lat. spatium, cf. germ. Spatium, it. spazio].
ştachetă, STACHÉTĂ s.f. Uluca. ♦ Bara subtire asezata orizontal, peste care trebuie sa sara sportivii. [Var. stacheta s.f., stachet, stachete s.m. / < germ. Staket, cf. it. stecchetto].
stiva, STIVÁ vb. I. tr. (Mar.) A aseza încarcatura unei nave în stiva. [< it. stivare].
stivaj, STIVÁJ s.n. Mod de asezare a marfurilor în magazia unei nave; stivare. [< it. stivaggio].
stivă, STÍVĂ s.f. (Mar.) Magazie, loc pe o nava unde este asezata încarcatura. [< it. stiva].
stratificare, STRATIFICÁRE s.f. Faptul de a (se) stratifica; stratificatie. 1. Asezarea rocilor sedimentare în strate suprapuse; formatie de roci sedimentare cu mai multe strate suprapuse. 2. Punerea semintelor sau a butasilor în straturi succesive alternate cu nisip în scopul pastrarii lor si al favorizarii germinatiei sau înradacinarii. 3. Împartire a populatiei unei societati în diverse categorii dupa pozitia acestora în structura sociala. [< stratifica].
supraînălţare, SUPRAÎNĂLŢÁRE s.f. 1. Actiunea de a supraînalta si rezultatul ei. ♦ Diferenta de nivel între cele doua margini ale unei sosele sau cai ferate în curba pentru diminuarea sau anularea fortei centrifuge. 2. (Constr.) Marire a sagetii unui arc de bolta prin asezarea capetelor arcului deasupra nivelului zidurilor de sprijin. [< supraînalta].
suprapus, SUPRAPÚS, -Ă adj. Asezat deasupra. ♢ Clasa (sau patura) suprapusa = clasa sociala conducatoare. ♦ (Despre formatii geologice, epoci de civilizatie) Care urmeaza altuia. [< suprapune].
tablatură, TABLATÚRĂ s.f. Sistem vechi de notatie muzicala cu ajutorul literelor alfabetului si al altor semne asezate pe linii paralele. [Var. tabulatura s.f. / < fr. tablature, cf. lat.med. tabulatura, germ. Tabulatur].
telebusolă, TELEBUSÓLĂ s.f. Busola ale carei indicatii sunt transmise de la distanta unor instrumente indicatoare asezate la bordul unui avion; telecompas. [< tele- + busola].
tell, TELL s.n. Colina artificiala formata de catre ruinele unor asezari antice. [< fr. tell < cuv. arab].
tentaculate, TENTACULÁTE s.n.pl. (Zool.) Încrengatura de animale nevertebrate, dispunând de tentacule asezate înapoia gurii; (la sg.) animal din aceasta încrengatura. [Sg. tentaculat. / cf. fr. tentaculées].
bicicletă, BICICLÉTĂ s. f. vehicul cu doua roti asezate una în spatele celeilalte, pusa în miscare, prin intermediul unui lant, de doua pedale actionate cu picioarele. (< fr. bicyclette)
tiroid, TIROÍD, -Ă adj. Tiroidian. ♢ Glanda tiroida (si s.f.) = glanda cu secretie interna asezata pe partea anterioara a laringelui; cartilaj tiroid = cel mai dezvoltat dintre cartilajele laringelui. [Pron. -ro-i-. / < fr. thyroïde, cf. gr. thyra – usa, eidos – forma].
bergamască, BERGAMÁSCĂ s. f. vechi dans si cântec popular italian cu ritm vioi, interpretat de un grup de femei si barbati asezati în cerc. (< fr. bergamasque, it. bergamasco)
trapez, TRAPÉZ s.n. 1. Patrulater care are drept baze doua laturi paralele si neegale. 2. Aparat de gimnastica format dintr-o bara legata la capete cu doua frânghii fixate de plafon. // s.m. Muschi asezat pe partea posterioara a gâtului si a umarului. // (În forma trapezo-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia "patrulater având baze neegale si paralele", "(referitor la) trapez (1)". [Pl. -ze, -zuri, (s.m.) -zi. / < fr. trapèze, cf. gr. trapezion].
traversare, TRAVERSÁRE s.f. Actiunea de a traversa si rezultatul ei; trecere peste... ♦ (Concr.) Instalatie la întretaierea a doua linii de cale ferata. ♦ Asezare a unei nave cu axa paralela cu crestele valurilor. [< traversa].
deport, DEPORT, deporturi, s.n. (Auto) Distanta, masurata în milimetri, dintre suprafata de asezare a jantei pe butucul rotii si un plan paralel cu aceasta suprafata, care trece prin mijlocul rotii (pe latime). – Din fr. déport. (?-sursa? – in fr. are alte sensuri!! – tavi)
turelă, TURÉLĂ s.f. 1. Dispozitiv blindat orientabil pe o nava de razboi, pe un tanc, pe un avion etc., în care sunt asezate tunuri, mitraliere sau alt armament greu. 2. (Cinem.) Parte a camerei de luat vederi care asigura o schimbare rapida a obiectivelor. [< fr. tourelle].
unipolar, UNIPOLÁR, -Ă adj. 1. (Fiz.) Care are un singur pol. 2. (Biol.) Asezat pe o singura parte a celulei. [Cf. fr. unipolaire].
uniseriat, UNISERIÁT, -Ă adj. (Bot.) Care se gaseste, este asezat pe acelasi rând. [Pron. -ri-at. / cf. fr. unisérié].
vascularitate, VASCULARITÁTE s.f. (Anat.) Dispozitie, asezare a vaselor sanguine. [Cf. fr. vascularité].
volet, VOLÉT s.m. 1. Panou rabatabil sustinut de o piesa oarecare; oblon; voleu. 2. Aripioara mobila asezata pe intradosul aripii unui avion pentru a-i mari sustentatia. ♦ Element mecanic al radiatorului unui motor de avion care regleaza circuitul aerodinamic de racire al acestuia. [< fr. volet].
vrac, VRAC s.n. Mod de depozitare si de transport al unui material granular (cereale, carbuni etc.) fara ambalaj. ♢ În vrac (despre marfuri) Asezate gramada, fara ambalaj. [< fr. vrac, cf. ol. wrac – rau].
baraj, BARÁJ s. n. 1. constructie hidrotehnica asezata transversal pe cursul unei ape curgatoare pentru a ridica nivelul apei sau a-i regulariza cursul; stavilar, zagaz. 2. lucrare provizorie pentru a împiedica patrunderea apei într-o zona de lucru, a opri circulatia rutiera etc. 3. piedica; bariera. 4. lucrare de fortificatie care împiedica înaintarea inamicului pe anumite directii. 5. foc intens de artilerie sau de arme automate ca sa opreasca atacul inamicului. 6. întrecere suplimentara pentru promovarea mai multor echipe sportive sau concurenti aflati la egalitate ori pentru stabilirea ordinii lor într-un clasament. 7. (med.) tulburare ideomotorie caracterizata printr-un blocaj în sirul ideilor, în exprimarea lor. (< fr. barrage)
godia, GODIÁ vb. intr. A vâsli cu o singurĂ? ramĂ? asezatĂ? la pupĂ?, fĂ?când ca ambarca ia sĂ? înainteze în zigzag. -Din fr. Godiller
bandă, BÁNDĂ2 s. f. 1. fâsie îngusta si lunga cu care se leaga, se înfasoara ceva. ♦ parte lunga si îngusta a unei suprafete. 2. fir de circulatie pe o strada sau sosea. 3. (anat.) fâsie de tesut care uneste doua organe. ♦ parte a cromozomului, clar diferentiata, de culoare mai închisa sau mai deschisa. ♦ ~ magnetica = fâsie pentru înregistrarea magnetica a semnalelor electrice; ~ de magnetofon = fâsie îngusta de material flexibil, cu un strat fin de substanta feromagnetica, pentru înregistrarea si reproducerea sunetelor cu magnetofonul; ~ etalon = banda magnetica cu înregistrari speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon ori magnetoscop; ~ rulanta = fâsie îngusta, continua (de cauciuc) care serveste la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; ~ de imagini = pelicula cinematografica; ~ sonora = pelicula cinematografica de înregistrat sunetul. ♦ (spatiu neimprimat) între doua sau mai multe marci postale; straif. 4. margine elastica de la masa de biliard. 5. (herald.) figura diagonala care reuneste unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos. o în ~ = (despre figuri) asezat în diagonala scutului. 6. grup de frecvente învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiatii sonore sau electromagnetice. 7. înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încarcatura este gresit repartizata. (< fr. bande, germ. Band)
asorta, ASORTÁ vb. I. tr. 1. a aseza la un loc diferite lucruri pentru a forma un tot armonios. 2. a aproviziona (un magazin) cu marfuri variate. II. refl. a se potrivi, a se armoniza. (< fr. assortir)
asietă, ASIÉTĂ s. f. 1. pozitie a planului de baza al unei (aero)nave fata de planul orizontal. 2. (fin.) mod de asezare a impozitelor catre stat. (< fr. assiette)
asezona, ASEZONÁ vb. tr. a pune ingrediente într-o mâncare. (< fr. assaisonner)
aranjament, ARANJAMÉNT s. n. 1. acord, întelegere. 2. mod de alcatuire, de dispunere. o ~ muzical = transcriere a unei piese muzicale pentru alte instrumente sau formatii decât acelea pentru care a fost compusa. 3. (mat.; pl.) totalitatea posibilitatilor de asezare a unui numar dat de obiecte, astfel încât doua grupe oarecare sa difere între ele fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor. (< fr. arrangement)
apodoză, APODÓZĂ s. f. propozitie principala regenta a unei subordonate conditionate, asezata dupa aceasta. (< fr. apodose, gr. apodosis)
aplicat, APLICÁT, -Ă adj. 1. lipit, asezat pe... o arta ~a = arta decorativa. 2. pus în practica. ♢ (despre stiinte) cu aplicatii practice. (< aplica)
antropogeografie, ANTROPOGEOGRAFÍE s. f. ramura a geografiei care studiaza aspectele geografice ale asezarilor umane, ale politicii, culturii, civilizatiei etc.; geografie umana. (< fr. anthropogéographie)
antropofil, ANTROPOFÍL, -Ă I. adj. (despre plante, animale) care creste, traieste pe lânga asezarile omenesti; sinantrop. II. s. f. pl. plante polenizate artificial. (< fr. anthropophile)
antretoază, ANTRETOÁZĂ s. f. piesa de lemn, de fier etc. asezata transversal între alte piese. (< fr. entretoise)
anconă, ANCÓNĂ s. f. 1. consola care sustine cornisa. 2. masa asezata în altar. (< it. ancona)
ancie, ÁNCIE s. f. mica lama elastica care, asezata la gura unor instrumente de suflat din lemn, produce sunete. (< it. ancia)
amplasa, AMPLASÁ vb. tr. a aseza o constructie, o instalatie etc. într-un anumit loc. (< amplasament)
amorsă, AMÓRSĂ s. f. 1. dispozitiv de aprindere a unei încarcaturi; capsa. ♢ cantitate de pulbere asezata între dispozitivul de aprindere si încarcatura de azvârlire a unei lovituri de artilerie. 2. banda neagra, opaca, de celuloid, care serveste la încarcarea-descarcarea aparatelor cinematografice ori a casetelor de filme la lumina. ♢ (cinem.) detaliu plasat în prim-planul cadrului cu scopul de a da imaginii profunzime. 3. a drumului = primul tronson terminat al unui drum. 4. nada, momeala (pentru pesti). 5. (cib.) serie de instructiuni care permit introducerea unui program. (< fr. amorce)
amenajament, AMENAJAMÉNT s. n. 1. disciplina care are ca obiect amenajarea padurilor. ♢ lucrare continând descrierile, planurile si dispozitiile privitoare la padurile amenajate. 2. (rar) organizare. 3. (cib.) seria operatiilor de asezare care într-un program nu contribuie direct la obtinerea solutiei, ci mai curând la buna utilizare a organelor calculatorului. (< fr. aménagement)
ambusca, AMBUSCÁ vb. I. tr., refl. a (se) aseza în ambuscada. II. refl. (fam.) a ramâne în spatele frontului prin diverse aranjamente. (< fr. embusquer)
alinia, ALINIÁ vb. I. tr., refl. a (se) aseza în linie dreapta. II. tr. a îndrepta traseul unei strazi. III. refl. (despre tari) a se asocia într-o grupare pe baza unui tratat. (dupa fr. aligner)
alcov, ALCÓV s. n. 1. nisa într-un zid pentru a aseza un pat; (p. ext.) pat. 2. budoar. ♢ (fig.) loc intim pentru raporturile amoroase. (< fr. alcôve)
mâţă, mấta sf [At: ANON. CAR. / Pl: mâte / E: pbl fo cf alb mica] 1 (Pop) Pisica (Felis domestica). 2-3 (Prc) Pui (de sex feminin) al pisicii. 4 (Reg; îcs) (De-a) mâta oarba sau de-a mâta Joc de copii Si: de-a baba oarba. 5 (Pop; îcs) (De-a) mâta si soarecele Joc de copii în care jucatorii sunt asezati în cerc, iar doi dintre ei, care îndeplinesc rolul de mâta, respectiv de soarece, se fugaresc în jurul cercului. 6 (Pop; îcs) mâta de vânzare Joc de copii la priveghiul mortului, în care unul dintre jucatori încearca, dupa un anumit sistem, sa vânda celorlalti o mâta reprezentata printr-o lingura. 7 (Pop; îcs) mâta popii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fam; îe) a fi mâta blânda A fi prefacut, ipocrit. 9 (Fam; îe) a fi (ca o) mâta plouata (sau uda) A fi fara chef, abatut. 10 (Îae) A fi rusinat, umilit. 11 (Reg; îe) (A cumpara sau a lua, a fi etc.) mâta-n sac Se spune despre un lucru pe care nu-l poti cunoaste înainte de a intra în posesia lui. 12 (Fam; îe) A umbla (sau a prinde pe cineva) cu mâta-n sac A umbla sau a prinde pe cineva cu înselaciuni. 13 (Fam; îe) A trai (sau a se întelege etc.) ca mâta cu soarecii (sau cu soarecele ori cu câinele) A fi în relatii foarte rele unii cu altii. 14 (Reg; îe) A se stupi ca mâtele A nu se întelege bine. 15 (Îae) A se certa mahalageste. 16 (Pop; îe) A fi învatat ca mâta la lapte A fi rau învatat. 17 (Îae) A avea un obicei prost. 18 (Reg; îe) A pati cinstea mâtei la oala cu smântâna A fi batut. 19 (Reg; îe) A se învârti ca mâta în jurul oalei cu smântâna A da târcoale unui lucru sau unei fiinte care îi place. 20 (Reg; îe) A umbla ca mâta pe lânga laptele fierbinte A dori ceva de care se teme. 21 (Reg; îe) A se învârti ca mâta pe lânga blidul cu pasat A evita sa spuna adevarul. 22 (Reg; îe) A trai ca mâta pe rogojina A o duce rau. 23 (Fam; îe) A trage mâta de coada (sau reg., pe rogojina) A o duce greu din cauza saraciei. 24 (Reg; îe) A nu avea nici mâta la casa A fi foarte sarac. 25 (Reg; îe) A se uita ca mâta la peste A privi cu lacomie. 26 (Fam; îe) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca mâta-n calendar A nu pricepe nimic. 27 (Reg; îe) Matura ca mâta Se spune despre un om murdar care îsi ascunde murdariile. 28 (Pfm; îe) A se spala ca mâta A se spala superficial. 29 (Reg; îe) (Taci) sa nu te auda (sau ca te aude) mâta Taci, ca spui minciuni pe care nimeni nu le crede nimeni. 30 (Îae) Baga de seama ce spui. 31 (Reg; îe) A calca în urme de mâta stearpa A fi îndragostit. 32 (Fam; îe) A rupe mâta-n doua A fi voinic. 33 (Îae) A fi energic, hotarât. 34 (Îae) A fi vrednic. 35 (Reg; îae) A se învoi la pret cu cineva. 36 (Reg; îe) A se face mâta A se ghemui ca o pisica la pânda. 37 (Reg; îe) A-i oua si mâta A fi om norocos. 38 (Pfm) Persoana vicleana ca pisica, ipocrita. 39 (Rar; dep) Cal slab, prapadit Vz gloaba, mârtoaga. 40 (Îvr) Blana prelucrata a pisicii. 41 (Îr; pgn) Blana prelucrata a unor animale asemanatoare cu pisica. 42 (Reg; lpl; gmt) Cosite la fete. 43 (Reg; îs) Mâta salbatica Pisica salbatica (Felix silvestris). 44 (Înv; îc) mâta de mare Specie de sarpe cu coada lunga, nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg; îc) mâta-popii Omida mare, paroasa, colorata pe spate în negru-rosiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omida-urs. 46 (Ent; reg; îac) Cantarida (Lytta vesicatoria). 47-48 (Ent; reg; îac) Câinele-babei (Oniscus murarius si asellus). 49 (Ent; reg; îac) Scolopendra (Oniscus scolopendra). 50 (Ent; reg; îac) Repede (Cicindela compestris) 51 (Pop; îe) A se da de-a mâta-popii A se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. 52 (Bot; reg) Mâtisor (4) 53 (Bot; reg) Salcie. 54-55 (Pgn; shp) Creanga (mica). 56 (Bot; reg) Barba ursului (Equisetum arvense). 57 (Bot; reg) Papadie (Taraxacum officinale). 58 Muschi de pe scoarta copacilor. 59 Radacina aeriana a porumbului. 60 (Trs; Ban) Mât (11). 61 (Reg) Botnita pentru vitel. 62 (Pes; reg) Ostie. 63 (Reg) Fiecare dintre cele doua vârfuri ale scoabei. 64 (Reg) Mâner al clestelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 65 (Reg) Cleste. 66 (Prc) Cârlig al clestelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 67 (Mar) Broasca în care se fixeaza sfredelul. 68 (Înv) Ancora de nava. 69 (Trs; Ban) Cârlig cu mai multe brate îndoite si ascutite la vârf, cu care se prinde si se scoate un obiect cazut în fântâna. 70 Dispozitiv de siguranta, prevazut cu un fel de gheare, care serveste la prinderea automata a coliviei dintr-o mina, când se rupe cablul. 71 (Reg) Lat de prins pasari. 72 (Reg) Bucata de lemn sau de metal care prinde capriorii unei case sau care leaga diverse parti componente ale unei constructii Vz grinda. 73 (Mol; Buc) Cârlig gros de fier, prins într-o coada de lemn, care serveste la rostogolitul bustenilor împinsi pe uluc. 74 (Trs; Mol) Placa de fier cu unul sau mai multi colti, fixata pe fundul ulucului, pentru a micsora viteza bustenilor împinsi pe uluc. 75 (Reg) Butuc greu, prins cu un capat pe o margine a ulucului si cu cellalt sprijinit pe marginea opusa, având rolul de a micsora viteza bustenilor împinsi pe uluc. 76 (Trs; Mol) Tindeche la razboiul de tesut. 77 (Trs) Oiste. 78 (Reg) Dispozitiv în forma de furca cu doua coarne, aplicat la inima carutei sau a carului, care împiedica vehiculul oprit pe o panta sa de-a înapoi. 79 (Reg) lant sau curea care leaga grindeiul plugului de rotile Si: potâng. 80 (Trs; Olt) Cumpana de care se leaga stavila joagarului. 81 (Trs; Olt) Dispozitiv de fier, în forma de furca, care împinge roata dintata a joagarului. 82 (Trs; Olt la joagar) Grauntar. 83 (Trs; Olt) Coada a furcii joagarului. 84 (Trs; Olt) Roata zimtata a joagarului. 85 (Trs; Olt) Fiecare din tortile care întind pânza joagarului. 86 (Trs; Olt) Fiecare dintre ghearele de fier ale joagarului. 87 (Trs; Olt) Jug de lemn al joagarului. 88 (Reg) Bucata de lemn scobit pe care se învârteste cepul grindeiului la roata morii. 89 (Trs; Mol; mpl) Patina pentru alunecat pe gheata. 90 (Reg) Placa de fier cu colti ascutiti pe care muncitorii forestieri si-o aseaza pe talpa încaltamintei ca sa nu alunece. 91 (Reg) Cârlig de fier cu colti, cu ajutorul caruia muncitorii de la întretinerea liniilor electrice sau de telegraf se urca pe stâlpi. 92 (Mar) Cosulet care are în partea superioara un cerc prevazut cu dinti, cu care pot fi prinse cozile fructelor, la cules. 93 (Reg) Gratar pe care se frige carne. 94 (Trs) Pirostrie pe care se pune un vas la foc. 95 (Reg) Gratar de fier care se pune pe vatra, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face sa arda mai bine. 96 (Reg) Dig de proportii reduse. 97-98 (Reg) Firida mica facuta în peretele camarii Si: (reg) mâtoaca(3). 99 (Pop; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 100 (Pop; art.) Melodie dupa care se executa mâta(99).
abac, ABÁC s.n. 1. Dispozitiv de calculat cu ajutorul unor bile mobile, asezate pe vergele orizontale si paralele. 2. Tabela grafica, diagrama reprezentând relatii între mai multe marimi variind continuu, care serveste la anumite calcule. V. nomograma. [Pl. -ce. / < fr. abaque, cf. it. abbaco, lat. abacus].
aglomeraţie, AGLOMERÁŢIE s. f. 1. îmbulzeala. 2. asezare omeneasca. (< fr. agglomération)
acatafazie, ACATAFAZÍE s.f. Asezare gresita a cuvintelor în vorbire. [Gen. -iei. / < fr. acataphasie, cf. gr. a – fara, kataphasis – limbaj corect].
acatagrafie, ACATAGRAFÍE s.f. Asezare gresita a cuvintelor la scris. [Gen. -iei. / < fr. acatagraphie, cf. gr. a – fara, katagraphein – a scrie corect].
aciclic, ACÍCLIC, -Ă adj. 1. (Despre flori) Cu organele asezate în spirala continua. 2. (Despre substante organice) Care nu contine nici un ciclu de atomi în molecula sa. [< fr. acyclique].
acropolă, ACRÓPOLĂ s.f. Cetatuie înauntrul oraselor antice grecesti (întarite), asezata de obicei pe o înaltime. [< fr. acropole, cf. gr. akropolis < akros – ridicat, polis – oras].
adstrat, ADSTRÁT s.n. Totalitatea elementelor dintr-o limba straina care patrund în cazul interferentei lingvistice si se adauga unui idiom dupa constituirea lui, ca rezultat al unor influente straine. [< fr. adstrat, cf. germ. Adstrat < lat. adstratus – asezat lânga].
afocal, AFOCÁL adj.n. Sistem afocal = Sistem optic format din doua lentile astfel asezate încât focarul-imagine al uneia sa coincida cu focarul-obiect al celeilalte. [< fr. afocal].
afocal, AFOCÁL adj. (despre sisteme optice) format din doua (grupuri de) lentile astfel asezate încât focarul-imagine al uneia sa coincida cu focarul-obiect al celeilalte. (< fr. afocal)
alcov, ALCÓV s.n. Adâncitura facuta într-un zid pentru a aseza un pat; (p. ext.) pat de dormit. [Pl. -vuri. / < fr. alcôve, cf. sp. alcoba, ar. al-qubba – dormitor].
amfiteatru, AMFITEÁTRU s.n. 1. (Ant.) Vasta incinta circulara, având o arena în mijloc, înconjurata de trepte si tribune unde sedeau spectatorii în timpul jocurilor publice. 2. Sala (de curs sau de spectacole) cu locurile asezate în plan înclinat. 3. Configuratie a unor terenuri dispuse în etaje circulare. [Pron. -fi-te-a-. / cf. fr. amphithéâtre, lat. amphiteatrum, gr. amphitheatron].
balizaj, BALIZÁJ s. n. 1. balizare. 2. ansamblu de balize asezate într-un anumit loc. (< fr. balisage)
amplasa, AMPLASÁ vb. I. tr. A aseza, a fixa într-un anumit loc (o instalatie, o masina, o piesa de artilerie etc.). [< amplasament].
amplasament, AMPLASAMÉNT s.n. Loc unde este asezata o instalatie, o constructie, un dispozitiv etc. [< fr. emplacement].
andosa, ANDOSÁ vb. I. tr. A arata în scris pe dosul unui cec, al unei polite etc. numele împuternicitului care poate sa-i încaseze contravaloarea. [< fr. endosser].
anfiladă, ANFILÁDĂ s.f. Sir, serie de lucruri (cladiri, portice, colonade etc.) asezate în linie unele dupa altele. ♢ Tragere de anfilada = tragere în tinte însirate perpendicular sau oblic fata de frontul de tragere. [< fr. enfilade].
antablament, ANTABLAMÉNT s.n. Portiune de zidarie asezata la partea superioara a unui zid sau deasupra unui sir de coloane, care sustine acoperisul. [Pl. -te, -turi. / < fr. entablement].
antefix, ANTEFÍX s.n. Ornament de pamânt ars asezat la marginea inferioara a acoperisului de olane al unei case. [Pl. -xe. / < fr. antéfixe].
inlocuieste, inlocuieste cuvantul "moto" cu definitia: citat asezat la inceoutul unei opere s.a.m.d.
antipod, ANTIPÓD s.m. Loc de pe pamânt diametral opus ca asezare fata de alt loc. ♦ (Fig.) Persoana sau lucru cu totul opus altei persoane sau altui lucru. // s.n. Celule care se afla în sacul embrionar al angiospermelor în partea opusa ovulului. [< fr. antipode, cf. lat., gr. antipodes < anti – opus, pous – picior].
antretoază, ANTRETOÁZĂ s.f. Piesa de lemn, de fier etc. asezata între alte piese pentru a le lega sau a le sustine. [Pl. -ze. / < fr. entretoise].
apunta, APUNTÁ vb. I. intr. (Despre avioane sau elicoptere) A se aseza pe puntea unui portavion. [< fr. apponter].
aranjament, ARANJAMÉNT s.n. Acord, întelegere. ♢ Aranjament muzical = transcriere a unei bucati muzicale pentru instrumente sau voci. ♦ (Mat.) Totalitatea posibilitatilor de asezare a unui numar dat de obiecte, astfel încât doua grupe oarecare sa difere între ele fie prin natura obiectelor, fie prin ordinea lor, fiecare obiect neputând intra decât cel mult o data într-o grupa. [Pl. -te. / < fr. arrangement].
aranjare, ARANJÁRE s.f. Actiunea de a (se) aranja; ordonare, asezare, punere în ordine. [< aranja].
arma, ARMÁ vb. I. tr. 1. A introduce un cartus în camera de tragere a unei arme si a aduce percutorul în pozitia de a lovi capsa. 2. A aseza, a fixa armatura de fier unei constructii de beton armat. ♦ (Mine) A consolida cu o armatura (o galerie etc.). 3. (Mar.) A echipa o nava cu cele necesare plecarii în larg, a pune în serviciu (o nava). ♦ A forma echipajul unei nave sau echipele de lucru la un cabestan, la pompa etc. ♦ A pregati ramele pentru a fi puse în furcheti sau dame. [< fr. armer, cf. it. armare, lat. armare].
asezona, ASEZONÁ vb. I. tr. A pune ingrediente într-o mâncare. [P.i. -nez. / < fr. assaisonner].
asezonare, ASEZONÁRE s.f. Actiunea de a asezona si rezultatul ei. [< asezona].
asorta, ASORTÁ vb. I. tr. 1. A strânge, a aseza la un loc diferite lucruri în vederea formarii unui tot armonios. ♦ (refl.) A se potrivi. 2. A aproviziona (un magazin) cu marfuri variate. [< fr. assortir].
atic, ÁTIC s.n. 1. Parte a antablamentului ridicata deasupra cornisei, menita sa mascheze marginea acoperisului. 2. Cat scund, asezat deasupra cornisei, la nivelul fatadei sau retras. [Cf. fr. attique, it. attico].
balast, BALÁST s. n. 1. lest (nisip, pietris) care asigura stabilitatea unei nave, a unei masini agricole sau reglarea altitudinii unui balon. 2. compartiment etans al unui submarin care asigura scufundarea sau ridicarea submarinului la suprafata. 3. (fig.) ceea ce este inutil, de prisos. 4. strat de pietris folosit ca pat pentru asezarea traverselor unei linii ferate; amestec de pietris si de nisip la diferite constructii. (< fr., engl. ballast)
avanscenă, AVANSCÉNĂ s.f. 1. Parte a scenei cuprinsa între cortina si rampa. 2. Fiecare dintre cele doua loji asezate în imediata apropiere a scenei. [< fr. avant-scène].
vagabond, VAGABÓND, -Ă adj., s.m. si f. (Cel) care rataceste fara rost; (cel) care nu are domiciliu, loc stabil de asezare, meserie precisa, existenta stabila. ♦ (Fig.) Nestatornic, inconstant. ♦ (Om) de nimic, fara capatâi. [< fr. vagabond, it. vagabondo < lat. vagabondus < vagari – a rataci].
vagon, VAGÓN s.n. Vehicul de cale ferata, servind la transportul calatorilor, al marfurilor, al animalelor etc. ♦ Cantitate de marfuri (cereale, lemne etc.) care încape într-un asemenea vehicul. ♢ Vagon de dormit = vagon prevazut cu cabine în care sunt instalate paturi pentru dormit; wagon-lit; vagon restaurant = vagon amenajat pentru a servi ca restaurant; casa (sistem) vagon = casa care are camerele asezate una dupa alta, asa cum sunt compartimentele unui vagon. [< fr. , engl. wagon].
velociped, VELOCIPÉD s.n. Vehicul cu doua roti, la care roata motoare, asezata în fata, era mult mai mare decât cealalta. [Pl. -duri, -de. / < fr. vélocipède, cf. lat. velox – rapid, pes – picior].
vergă, VÉRGĂ s.f. (Mar.) Bara asezata perpendicular pe catarg pentru sustinerea pânzelor. [Pl. -gi, -ge. / < it. verga, cf. fr. vergue].
vers, VERS s.n. 1. Cuvânt sau grup de cuvinte asezate potrivit anumitor reguli de masura si de cadenta si formând un rând dintr-o poezie. 2. Poezie; stih. [< lat. versus, cf. it. verso, fr. vers].
verticil, VERTICÍL s.n. 1. Mod de asezare a frunzelor, a ramurilor sau a florilor în jurul unui singur punct al tulpinii. 2. Cerc de tentacule, peri sau organe dispuse radiar fata de un ax. [< fr. verticille, cf. lat. verticillus].
verticilat, VERTICILÁT, -Ă adj. (Bot.) Asezat în forma de verticil. [Cf. fr. verticillé].
baghetă, BAGHÉTĂ s.f. 1. Betisor; vergea, nuielusa. ♦ Betisor folosit de dirijori pentru conducerea unei orchestre, a unui cor etc.; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ♦ Betisor de diferite dimensiuni cu care se lovesc membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale. ♦ Corpul principal al arcusului. ♦ Dunga colorata care împodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara a gleznelor. 2. Piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism sau a unei masini. 3. Mulura mica cu sectiune semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 4. (Poligr.) Element ornamental, asezat lateral pe o pagina de carte etc. [< fr. baguette, cf. it. bacchetta].
balast, BALÁST s.n. 1. Încarcatura de nisip, de pietris etc. care asigura stabilitatea unei nave sau reglarea altitudinii unui balon. ♦ Compartiment etans al unui submarin, care asigura scufundarea sau ridicarea submarinului la suprafata prin umplerea lui cu apa sau cu aer; lest. ♦ (Fig.) Ceea ce este inutil, de prisos, împovarator, umplutura. 2. Strat de pietris folosit ca pat pentru asezarea traverselor unei linii ferate; amestec de pietris si de nisip folosit la diferite lucrari. [Pl. -turi, -te. / < fr. ballast, cf. engl. ballast].
balcon, BALCÓN s.n. 1. Platforma (cu balustrada) iesita în afara, asezata pe una dintre fetele unei cladiri si comunicând cu interiorul. 2. Galerie circulara a unei sali de spectacole, situata de obicei deasupra parterului. [< fr. balcon, it. balcone].
balsamină, BALSAMÍNĂ s.f. Planta ornamentala, originara din India, cu flori albe-rosietice sau pestrite, asezate la subsuoara frunzelor. [< fr. balsamine].
balustradă, BALUSTRÁDĂ s.f. Panou vertical de înaltime mica sau constructie formata din mai multi balustri uniti printr-o bara de sprijin, asezata la marginea unor constructii (balcon, terasa etc.). [< fr. balustrade].
banda, BANDÁ vb. I. refl. (Mar.; despre nave) A se înclina pe un bord din cauza vântului sau a încarcaturii asezate gresit. [Cf. it. banda, fr. bande].
bastingaj, BASTINGÁJ s.n. Parapet asezat de-a lungul bordului unei nave, format din niste cutii speciale în care se pastreaza efectele echipajului. [< fr. bastingage].
bicicletă, BICICLÉTĂ s.f. Vehicul cu doua roti de marime aproape egala, asezate în linie una în spatele celeilalte, dintre care cea din urma este o roata motrice, pusa în miscare, prin intermediul unui lant, de doua pedale actionate cu picioarele. [< fr. bicyclette].
bideu, BIDÉU s.n. Vas de toaleta asezat pe un suport. [< fr. bidet].
acatagrafie, ACATAGRAFÍE s. f. tulburare a comunicarii scrise constând în asezarea gresita a cuvintelor în scris. (< fr. acatagraphie)
acatafazie, ACATAFAZÍE s. f. 1. asezare gresita a cuvintelor în vorbire. 2. (med.) tulburare de comunicare verbala constând în dezacordul între ideatie si vorbire. (< fr. acataphasie)
binoclu, BINÓCLU s.n. 1. Instrument optic format din doua lunete terestre mici, folosit pentru a privi obiectele asezate la distanta. 2. Pansament care acopera amândoi ochii. [Pl. -uri. / < fr. binocle].
bompres, BOMPRÉS s.n. Catarg înclinat, asezat la prora unei corabii. [Pl. -se, -suri. / < it. bompresso].
bornă, BÓRNĂ s.f. 1. Stâlp de marcaj din beton, din lemn etc., asezat la marginea drumurilor, de-a lungul unei frontiere etc.; piatra de hotar. 2. Piesa metalica care face legatura masinilor sau a aparatelor electrice. [< fr. borne].
cabinet, CABINÉT s.n. 1. Încapere (într-o casa, într-un apartament etc.) mai retrasa si mai linistita decât celelalte, destinata anumitor folosinte (pentru lucru, în vederea exercitarii unei profesiuni etc.). 2. Încapere sau serie de încaperi (în localul unei institutii) unde lucreaza cineva, fiindu-i rezervate exclusiv; birou. 3. Sectie, serviciu de studii. ♢ Cabinet metodic = a) centru didactic al activitatii metodice dintr-o scoala, dintr-un oras etc.; b) sectie de îndrumare si de informare în bibliotecile mari si în întreprinderi; (iesit din uz) cabinet de partid = centru în care se dadeau îndrumari teoretice si metodice cadrelor de lectori, conferentiari si propagandisti si celor care studiau marxism-leninismul; cabinet tehnic = centru de îndrumare tehnica în cadrul unei întreprinderi. 4. Guvern; guvernamânt; consiliu de ministri. 5. Mobila mica, alcatuita dintr-un corp bogat ornat si cu sertare, asezat pe un suport în forma de masa sau pe coloane. [Pl. -te, -turi. / < fr. cabinet].
cablier, CABLIÉR s.n. Nava adaptata pentru transportul si asezarea cablurilor submarine. [Pron. -li-er, pl. -re. / < fr. câblier].
cadraj, CADRÁJ s.n. 1. Delimitarea spatiului util cuprins de un obiectiv fotografic sau cinematografic. 2. Operatie de asezare a culorilor care urmeaza sa fie imprimate pe o tesatura. [< fr. cadrage].
cala, CALÁ vb. I. tr., refl. 1. A potrivi; a (se) imobiliza (o piesa, un organ de masina). 2. A aseza la orizontala suportul unui aparat topografic de vizare. [< fr. caler].
calaj, CALÁJ s.n. I. 1. Imobilizare a unui organ de masina. 2. Asezare la orizontala a suportului unui aparat topografic de vizare. 3. Mod de asezare a aripii sau a ampenajelor fata de fuzelajul unui avion. II. 1. Postament de grinzi de lemn pe care stau navele în cala. 2. Adâncime la care se cufunda în apa o nava. V. pescaj. [Cf. fr. calage].
calm, CALM s.n. 1. Stare de lipsa a oricarei miscari; liniste deplina. ♦ Încetare a vântului. ♦ (La pl.) Zone oceanice în care predomina o vreme complet linistita sau în care vânturile sunt foarte slabe si au directii variate. 2. Stapânire de sine, liniste; tact în actiuni etc.; sânge rece. // adj. 1. În stare de liniste deplina, lipsit de agitatie. 2. Stapânit, cumpanit, linistit; potolit, asezat. [Pl. -muri. / < fr. calme, it. calmo].
campanilă, CAMPANÍLĂ s.f. 1. Clopotnita construita de obicei separat de biserica si întâlnita mai ales în Italia. 2. Lanterna (2) [în DN] mica, asezata deasupra unui dom ca decoratie. [< it., fr. campanile].
campus, CÁMPUS s.n. Asezare în care sunt amplasate unitati de învatamânt superior si locuinte pentru profesori si studenti. [< fr. campus, cf. lat. campus – câmp].
canin, CANÍN, -Ă adj. 1. De câine, câinesc. 2. Dinte canin (si s.m.) = dinte ascutit si lung, asezat între dintii incisivi si masele. [< fr. canin, cf. lat. caninus – de câine].
alimăni, alimaní, (alimaná) alimanésc, (alimanéz) vb. IV refl. (reg.) a se aseza undeva, a se aciua, a se pripasi
inexpugnabiladjvar, INEXPUGNABIL(adj.var.,2term.,4forme:-,-a,-i,-e)=imposibil de cucerit,de doborat,de distrus(despre o fortareata,o fortificatie,o asezare omeneasca demare importanta strategica,economica,politica pentru inamici).Neologism, termen istoric
aşezătură, asezatúra, asezatúri, s.f. (înv.) loc mai jos decât altul
careu, CARÉU s.n. 1. Asezare în forma de patrat a unor persoane, a unor obiecte etc. ♦ Fiecare dintre patratele care alcatuiesc un caroiaj. 2. Portiune patrata, marcata cu alb, a terenului pe care se desfasoara un joc; (p. ext.) teren de sport. 3. Patrat de cuvinte încrucisate. 4. (Mar.) Încapere pe o nava servind ca sala de mese, de lectura sau de recreatie pentru ofiteri. 5. Grup de patru carti de aceeasi valoare (la unele jocuri de carti). 6. (Arhit.) Parte a unei biserici unde nava se intersecteaza cu transeptul. [Pl. -euri-, -ee. / < fr. carré].
carena, CARENÁ vb. I. tr. 1. (Mar.) A curati carena unei nave de corpurile straine (alge, scoici etc.) lipite de ea. ♦ A repara carena unei nave. ♦ A aseza o nava pe o coasta pentru a o repara. 2. A acoperi cu tabla suprafata exterioara a unui vehicul de mare viteza. [Cf. fr. caréner, it. carenare].
cască, CÁSCĂ s.f. 1. Acoperamânt de cap din otel, mai rar din piele etc., captusit pe dinauntru, pe care îl poarta militarii în lupta pentru a le apara capul. ♦ Acoperamânt de cap folosit de sportivi (automobilisti, motociclisti etc.) sau de muncitori (mineri, sondori etc.) pentru protejarea capului în timpul competitiilor sau al lucrului. 2. Dispozitiv metalic în forma de caciula, servind la uscatul parului. 3. Dispozitiv compus din unul sau doua receptoare mici care se pot aseza la urechi cu ajutorul unui suport, folosit la ascultarea unor transmisiuni radiofonice etc. [Pl. casti. / < fr. casque, cf. sp. casco].
baghetă, BAGHÉTĂ s. f. 1. betisor; nuielusa. ♢ vergea subtire folosita de dirijori; (fig.) modul de interpretare, talentul unui dirijor. ♢ bat de lemn sau de metal servind la punerea în vibratie a unor instrumente de percutie. 2. partea de lemn a arcusului. 3. dunga colorata care împodobeste uneori ciorapii pe partea exterioara. 4. piesa cilindrica, subtire, a unui mecanism, a unei masini. 5. mulura mica cu sectiunea semicirculara, neteda sau decorata, de culoare diferita de cea a mulurii principale, cu care se decoreaza un element arhitectonic. 6. element ornamental asezat lateral pe o pagina de carte, de catalog etc. 7. pâine lunga si subtire. (< fr. baguette)
centra, CENTRÁ vb. I. tr. 1. A aseza, a fixa în (pe) centru sau într-o pozitie corecta (o piesa). 2. (Fig.) A îndrepta (o actiune) catre un anumit scop. 3. A trimite mingea la centru sau lânga poarta echipei adverse (la fotbal si la rugbi). [< fr. centrer].
cerebel, CEREBÉL s.m. Parte a encefalului asezata în regiunea posterioara si inferioara a capului; creierul mic. [Pl. -luri. / < lat. cerebellum].
chiasm, CHIÁSM s.n. Procedeu stilistic constând în asezarea încrucisata a doua perechi de cuvinte pentru a forma o antiteza. [Pron. chi-asm. / < fr. chiasme, cf. gr. chiasma – încrucisare].
climostat, CLIMOSTÁT s.n. Instrument asezat în exteriorul unei cladiri care masoara efectul termic al factorilor climatici. [< fr. climostat, cf. gr. klima – climat, statos – stabil].
cloş, CLOS s.n. Croiala clos = tip de croiala larga (si cu falduri), cu firele tesaturii asezate oblic; fusta clos = fusta larga în partea de jos (si cu falduri). [< fr. cloche – clopot].
contraşină, CONTRASÍNĂ s.f. Sina asezata paralel cu sina unei cai ferate pentru a usura trecerea rotilor la curbe si pentru a ridica soseaua la înaltimea sinelor în dreptul trecerilor de nivel. [Pl. -ne. / < contra- + sina, dupa fr. contre-rail].
caftangiu, caftangíu, caftangíi, s.m. (înv.) slujbas al Curtii domnesti care prezenta caftanul si-l aseza pe spatele celui onorat cu titlul boieresc de catre domnitor.
cărăzui, carazuí, carazuiésc, vb. IV (reg.) a aseza în rând parii viei; a alinia.
câşlă, câsla s.f. 1. (înv.) cartier de iarna (tataresc). 2. (înv.) asezamânt provizoriu (tataresc). 3. asezamânt provizoriu de pastori; stâna, târla.
chindeu, chindéu, chindéie, s.n. (reg.) 1. basma înflorata, baris, marama, tulpan. 2. prosop, stergar, servet. 3. podoaba din pânza alba cu flori, asezata la ferestre sau la icoana.
conjugat, CONJUGÁT, -Ă adj. Unit, legat împreuna. ♢ Nervi conjugati = nervi care îndeplinesc aceeasi functie; focare conjugate = sistem optic în care focarele sunt asezate astfel încât razele de lumina rasfrânte dintr-unul se reunesc în celalalt focar si invers; frunze conjugate = frunze cu foliolele împerecheate; numere conjugate = numere complexe care au acelasi coeficient. [Cf. fr. conjugué].
agasa, agasá (agaséz, agasát), vb. – A deranja, a incomoda, a stînjeni. – Fr. agacer. – Der. agasant, adj.
cionc, cionc2, cióncuri, s.n. (reg.) gramada de crengi folosita la abaterea apei de la tarm, fixate pe un trunchi de copac asezat vertical pe cursul râului.
construi, CONSTRUÍ vb. IV. tr. 1. A face, a ridica o cladire, un edificiu etc. ♦ (Fig.) A alcatui, a cladi. 2. A desena, a trasa o figura geometrica. 3. A aseza cuvintele într-o fraza conform regulilor gramaticale sau tinând cont de efectul stilistic urmarit. ♦ refl. (Despre cuvinte) A se folosi în anumite constructii gramaticale. [< fr. construire, cf. lat. construere, rus. construirovati].
ciuci, ciuci2 s.n. (pop.) pozitie joasa a corpului (cu îndoirea genunchilor si apropierea fundului de pamânt); asezare pe vine, stârcire, strângere (a corpului), ghemuire.
ciuci, ciucí, ciucésc, vb. IV refl. (pop.) 1. a se aseza pe vine, a sta pe ciuci, a se stârci, a se strânge, a se face ghem, a se ghemui. 2. a strânge laolalta, a turti, a mototoli, a totoliti, a boti.
contradans, CONTRADÁNS s.n. Dans asemanator cadrilului, executat de obicei de sase perechi de dansatori asezati fata în fata; melodia acestui dans. [Var. contradant s.n. / dupa fr. contredanse, it. contradanza].
contraplan, CONTRAPLÁN s.n. (Cinem.) Procedeu de montaj constând în alternarea cadrelor filmate cu aparatul asezat în unghiuri de filmare opuse. [Cf. fr. contre-plan].
cornicul, CORNÍCUL s.n. Semn onorific care se aseza pe casca anumitor soldati sau ofiteri romani. [< lat. corniculum].
compasa, compasá, compaséz, vb. I (înv.) 1. a masura cu compasul. 2. a lucra cu o simetrie excesiva.
alături, alaturi, adv. – 1. Lînga, aproape de. 2. În afara locului. – Var. alaturea. Lat. ad latera (REW 4934; DAR), cf. it. allato, v. fr. lez. Forma înv. este alature, pastrata în var. – Der. alatura, vb. (a aseza alaturi); alaturas, s.m. (înv., vecin).
corh, corh s.n. (reg.) grupa de cristale asezate într-un spatiu liber.
corodă, coróda, coróde, s.f. (reg.) lemne de foc asezate în stiva.
cosoroabă, cosoroába, cosoroábe, s.f. (reg.) 1. fiecare dintre bârnele asezate orizontal deasupra peretilor casei în lungul acoperisului, pentru a sustine capriorii. 2. femeie groasa si diforma. 3. cal batrân si neputincios.
cultură, CULTÚRĂ s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale si spirituale acumulate de omenire în decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramica, podoabe, arme, locuinte, asezari etc.) si spirituale (manifestari artistice, magice-religioase si funerare) pastrate, prin intermediul carora poate fi reconstituita imaginea comunitatii omenesti dintr-o anumita epoca. ♦ Totalitatea cunostintelor din diverse domenii pe care le poseda cineva; dezvoltare intelectuala a cuiva. ♢ Om de cultura = persoana care are un nivel intelectual ridicat; cultura de masa = ansamblu de cunostinte si de valori cu care masele vin în contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrarile efectuate asupra solului pentru a face posibila cresterea plantelor cultivate. ♢ Plante de cultura = plante cultivate de om. ♦ Crestere a anumitor animale. ♦ Crestere în laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsa în acest fel. 3. Cultura fizica = dezvoltarea corpului prin gimnastica si sport; stiinta care se ocupa cu aceasta dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].
cranţ, crant, cránturi, s.n. (reg.; la pl.) paiente, bucati de lemn cioplite ce se bat pe stâlpi asezati fata în fata la 40 cm departare; între rândurile de paiente se pune pamânt pentru formarea zidului unei case de tara.
crăvi, craví1, cravésc, vb. IV (reg.) a se aseza jos (devenind o piedica pentru ceilalti).
crâmpi, crâmpí, crâmpésc, vb. IV refl. (reg.) 1. a se aseza pe vine, a se ciuci (pentru a ridica ceva). 2. a se lua dupa cineva; a urmari (pe cineva).
cunetăţi, cunetatí, cunetatésc, vb. IV (reg.) a se aseza, a se instala.
curdisi, curdisí, curdisésc, vb. IV (înv.) a aseza, a randui.
curdismă, curdísma, s.f. (înv.) asezare, rânduiala.
eteră, étera, étere, s.f. (reg., înv.) unealta de pescuit facuta din plasa asezata pe niste cercuri; vârsa.
dentiţie, DENTÍŢIE s.f. Formarea si aparitia dintilor la copii. ♦ Modul în care sunt asezati dintii; totalitatea dintilor. [Gen. -iei, var. dentitiune s.f. / cf. fr. dentition, lat. dentitio].
fârţâgău, fârtâgau, fârtâgai, s.m. (reg.) om neastâmparat, neasezat.
determinant, DETERMINÁNT, -Ă adj. Care determina, care este de natura sa determine; hotarâtor; determinativ. ♦ (Gram.) Care arata o calitate. // s.m. Simbol matematic compus din numere asezate în linii si coloane reprezentând o expresie algebrica si folosit mai ales în rezolvarea ecuatiilor. // s.n. Cuvânt, propozitie care precizeaza, lamureste semnificatia unui cuvânt, a unei propozitii. [Cf. fr. déterminant, it. determinante].
deversor, DEVERSÓR s.n. Instalatie asezata într-un curs de apa, într-o conducta sau într-un canal, în vederea mentinerii unui nivel constant. ♦ Deschizatura la partea superioara a unui baraj, prin care se scurge surplusul de apa. [< fr. déverrsoir].
fundurie, funduríe, funduríi, s.f. (reg.) platforma de scânduri pe care e asezat fânul.
diferenţial, DIFERENŢIÁL s.n. Angrenaj de roti dintate al unui vehicul, care permite ca doua roti asezate pe acelasi ax sa se poata învârti cu viteze deosebite. [Pron. -ti-al, pl. -le, -luri. / < fr. différentiel].
direct, DIRÉCT, -Ă adj. 1. Care duce la tinta, drept, fara ocoluri. 2. Imediat, nemijlocit, lipsit de intermediar. 3. (Despre complemente) Care este legat nemijlocit de verb, indicând asupra cui trece actiunea verbului respectiv. ♦ (Despre constructii lexicale) În care cuvintele sunt asezate în ordinea lor normala sau logica. ♦ (Despre stil) Care relateaza cuvintele asa cum au fost spuse. ♢ Întrebare directa = întrebare care se realizeaza printr-o propozitie principala sau independenta. // adv. Fara înconjur, de-a dreptul, drept. [Cf. lat. directus, fr. direct].
disc, DISC s.n. 1. Obiect rotund si plat care se foloseste în proba atletica de aruncare la distanta. ♦ Obiect rotund si plat. ♦ Placa de patefon. 2. Suprafata aparenta a Soarelui sau a Lunii, vazuta de un observator de pe Pamânt. 3. Organ sau structura anatomica circulara, plata. ♢ Disc intervertebral = tesut fibros asezat între doua vertebre, având forma de disc cu un nucleu bulbos; hernie de disc = hernia discului intervertebral. 4. Receptaculul sau partea terminala la compozee. [Cf. fr. disque, it. disco < lat. discus, gr. diskos].
antimis, antimís (-se), s.n. – Pînza pusa în altar pentru a aseza pe ea pîinea sfintita si potirul. Sl. antimisŭ, din ngr. ἀντιμίνσιον (lat. antimensium), cf. Murnu 5.
guguli, gugulí, gugulésc, vb. IV (reg.) 1. (despre copii) a rasfata, a râzgâi. 2. (refl.) a se aseza pe vine ghemotoc; a se ciuci.
dispune, DISPÚNE vb. III. 1. tr. A hotarî, a decide; a ordona. 2. intr. A avea la dispozitie; a avea posibilitatea de a decide dupa plac. 3. intr. A învinge într-o competitie sportiva. 4. tr. A aseza, a pune într-o anumita ordine. 5. refl. A capata buna dispozitie, a se înveseli. [P.i. dispún, conj. -na. / dupa fr. disposer, lat. disponere].
doc, DOC2 s.n. 1. Bazin înconjurat de cheiuri, în care stationeaza vapoarele în timpul încarcarii si descarcarii marfurilor; totalitatea instalatiilor, cladirilor si serviciilor unui port. ♢ Doc plutitor = instalatie plutitoare care se foloseste pentru repararea navelor. 2. Magazie de marfuri, de cereale etc., asezata pe cheiul unui port; antrepozit. [< engl., fr. dock].
dolmen, DOLMÉN s.n. Monument funerar megalitic, alcatuit dintr-o piatra plata asezata orizontal pe doua pietre verticale. [< fr. dolmen, cf. celt. tolmen – masa de piatra].
echină, ECHÍNĂ s.f. 1. Urna de pamânt ars sau de metal în care grecii pastrau actele procesuale. 2. Mulura convexa, specifica ordinului doric, asezata imediat sub abaca. [< fr. échine, it. echino, gr. echinos].
echistică, ECHÍSTICĂ s.f. Disciplina urbanistica de ansamblu a asezarilor umane temporare sau permanente, care are în vedere în special orasele viitorului. [Et. incerta].
eclipsă, ECLÍPSĂ s.f. 1. Disparitie partiala sau totala a imaginii unui astru ca urmare a interpunerii altui astru între observator si corpul ceresc care dispare. ♦ Intermitenta luminii unui far sau a unei geamanduri; (concr.) instalatie de semnalizare prin becuri electrice asezate pe catargul navelor. 2. (Fig.) Disparitie sau trecere în umbra temporara a unei persoane sau a unui lucru. ♦ Întunecare, pierdere temporara a cunostintei. [< fr. éclipse, cf. gr. ekleipsis < ekleipein – a disparea].
hreapcă, hreápca, hrépci, s.f. (reg.) 1. grebla mica pusa la coasa, ca sa aseze în brazda grânele cosite; coasa prevazuta cu o astfel de grebla; crivea. 2. (la pl.) maldare sau snopi de ramuri care se pun în parii gardurilor ca o streasina. 3. padure de lastari (de un an).
sit, SIT, síturi, s.n. ~ 3. (În sint.) Sit arheologic = asezare arheologica; loc în care se efectueaza sapaturi arheologice. (cf. fr. site archéologique) [TLF]
îmbeti, îmbetí, îmbetésc, vb. IV (reg.) 1. a îndoi o batista. 2. A aseza, a chiti, a împaturi.
îmbutoia, îmbutoiá, îmbutoiéz, vb. I (reg.) a aseza vinul în butoi.
împlăşca, împlascá vb. I (reg.; despre o haina) a o aseza pe unul sau pe amândoi umerii, fara a o îmbraca pe mâneci.
epitet, EPITÉT s.n. (Lit.) Cuvânt asezat lânga un substantiv pentru a-l lamuri, a-l determina cât mai nuantat. ♦ Calificativ. [Pl. -te (rar) -turi. / < fr. épithète, it. epiteto, cf. gr. epitheton – adaugat].
erector, ERECTÓR adj.m. (Despre muschi) Care serveste la ridicarea anumitor organe. // s.n. Masina de lucru folosita la ridicarea si la asezarea în pozitie definitiva a pieselor prefabricate grele. [< fr. érecteur].
încurţi, încurtí vb. IV refl. (înv.) a se aseza, a se stabili (undeva, la curtea cuiva).
estacadă, ESTACÁDĂ s.f. 1. Punte de lemn, de beton etc. construita de la chei spre larg, care face legatura cu navele acostate la chei. ♦ Platforma asezata pe picioare înalte, care realizeaza o cale de comunicatie între doua puncte situate deasupra solului sau între un punct de pe sol si altul situat la înaltime. 2. Dig, obstacol într-un râu, într-un canal etc. care abate apa. ♦ Obstacol construit din mijloace plutitoare, legate articulat, instalat la intrarea unui port pentru aparare contra vaselor inamice. [< fr. estacade].
eşua, ESUÁ vb. I. intr.1. (Despre nave) A se împotmoli în nisip, a se aseza cu fundul pe un banc de nisip. 2. (Fig.) A nu reusi, a nu izbuti, a avea un esec. [Pron. -su-a, p.i. 3,6 -ueaza, ger. -uând. / < fr. échouer].
etaja, ETAJÁ vb. I. tr., refl. A (se) aseza în etaje, în rânduri suprapuse. [P.i. 3,6 -jeaza, ger. -jând. / < fr. étager].
înloca, înlocá vb. I refl. (reg., înv.) a se aseza într-un loc, a se încuiba, a se instala, a se stabili.
întemeinici, întemeinicí vb. IV (înv.) a face ca un lucru sa fie temeinic; a aseza pe baze solide, trainice.
expune, EXPÚNE vb. III. 1. tr. A arata, a reda prin cuvinte; a relata. 2. tr. A prezenta publicului lucruri, obiecte selectionate. ♦ A aseza (ceva) într-un loc favorabil exercitarii unei influente, unei actiuni etc. 3. tr., refl. A pune sau a se afla în fata unei primejdii, a unei neplaceri etc. 4. tr. A supune actiunii luminii (pentru a obtine un cliseu, o fotografie etc.). [P.i. expún, conj. -na, ger. -nând. / < lat. exponere, dupa pune].
federat, FEDERÁT, -Ă adj., s.m. si f. 1. (Ant.; mai ales la pl.) Persoana care facea parte din populatiile asezate la granitele Imperiului roman si care se angaja sa apere aceste granite în schimbul unor avantaje. 2. Delegat la sarbatoarea Federatiei din timpul revolutiei franceze din 1789. [Cf. fr. fédéré, lat. foederatus].
jechilă, jéchila s.f. (reg.) 1. traista de merinde; pojijie. 2. totalitatea lucrurilor de la o stâna; tarhat. 3. îmbracamintea asezata deasupra tarnitei (paturii) la cal.
foliaţie, FOLIÁŢIE s.f. 1. (Biol.) Mod de asezare a frunzelor în mugure. 2. (Geol.) Proprietate a unor roci de a se desface usor de pe anumite suprafete paralele. [Gen. -iei, var. foliatiune s.f. / < fr. foliation].
aşeza, asezá (aséz, asezát), vb. – 1. A pune într-un loc. – 2. A pune, a aranja. – 3. A stabili, a fixa. – 4. A dispune, a institui. – 5. A orîndui, a aranja, a organiza. – 6. A hotarî, a decide, a cadea la întelegere. – 7. (refl.) A sta linistit. – Mr. asedz, asidzare. Lat. •assĕdiāre, de la sĕdēre sau de la sĕdium (Hasdeu 1992; Tiktin; Puscariu 142; REW 721; DAR); cf. sp. asear, si fr. asseoir ‹ lat. assedere. Sensurile secundare coincid cu evolutia semantica a sp. asear (cf. 5) si sentar, si a fr. asseoir, assiete (des impôts), cf. 4. Cf. dubletul neol. asedia. Der. asezamînt, s.n. (institutie; locas; situatie; constitutie; dispozitie; întelegere); asezamîntar, s.m. (înv., slujbas însarcinat cu împartirea contributiilor); asezator, adj. (stabil, stabilit); asezatura, s.f. (teren jos, terasa). Din rom. provine sas. aschezân.
formaţie, FORMÁŢIE s.f. 1. Întocmire, alcatuire, organizare; formare. ♦ Complex de strate din scoarta Pamântului depuse într-o anumita perioada geologica. 2. Formatie social-economica = categorie ce desemneaza o treapta istorica determinata a dezvoltarii societatii, caracterizata printr-un nivel determinat al fortelor de productie, prin relatiile de productie corespunzatoare acestora si o suprastructura generata de aceste relatii. 3. Asezare, dispozitiv al unei unitati militare în vederea unei actiuni. 4. Ansamblu, echipa. 5. Combinatie de cifre, de figuri sau de pozitii la unele jocuri (la loterie etc.). [Gen. -iei, var. formatiune s.f. / < fr. formation, it. formazione, lat. formatio].
asorta, asortá (asortéz, asortát), vb. – A aseza laolalta, a potrivi. Fr. assortir. – Der. asorti(s)ment, s.n., din fr.
jidavă, jidáva s.f. (reg.) loc ce pare a fi o veche asezare omeneasca, strasnic zidita si urias proiectata.
friză, FRÍZĂ s.f. Portiune a antablamentului cuprinsa între arhitrava si cornisa, împodobita în mod obisnuit cu picturi, cu sculpturi etc. ♦ Fâsie orizontala continua, împodobita cu sculpturi sau picturi, asezata la partea superioara a unui edificiu, deasupra tapetului unui perete etc. [< fr. frise].
front, FRONT s.n. 1. Loc, teritoriu, pe care se poarta luptele într-un razboi. ♦ Grupare operativa constituita din forte militare numeroase sub o comanda unica. 2. Formatie de militari, de sportivi etc. asezati în linie. 3. (Fig.) Grupare unitara de forte strânse în vederea unei lupte comune. 4. (Arhit.) Plan vertical în care este situata fatada unei cladiri. ♦ Perete în care se executa taierea rocilor sau a minereurilor. 5. (Met.) Zona de tranzitie între doua mase de aer diferite, caracterizata prin schimbari meteorologice bruste si cu consecinte directe asupra mersului vremii. ♢ Front de furtuna = masa de aer rece care, împinsa de furtuna, provoaca deplasarea aerului mai cald din fata ei. [< fr. front, cf. rus. front].
frontal, FRONTÁL, -Ă adj. 1. Din regiunea fruntii. 2. Din (asezat în) fata. ♢ Abataj frontal = abataj al minereului facut pe un front foarte lung în directia filonului; (p. ext.) locul unde se executa o astfel de operatie. ♦ Referitor la front (5) [în DN]. // s.n. 1. Os al craniului care formeaza fruntea si o parte din orbite. 2. Parte proeminenta a unui obiect. [< fr. frontal].
gabie, GÁBIE s.f. Platforma cu balustrada asezata la capatul de sus al catargului unei nave pentru a permite observarea orizontului si (la corabiile cu pânze) manevrarea pânzelor. [Gen. -iei. / < it. gabbia, cf. fr. gabie].
gr, (gr. megos, "mare", polis, "oras") ansamblu urban gigant, rezultat al unor conurbatii multiple si complexe, luînd forma unui oras "continuu", care s-a format atunci cînd interstitiile rurale dintre ariile metropolitane au fost înghitite de cresterea urbana. Geograful Jean Gottman a utilizat termenul de m. pentru a desemna ansamblul urbanizat care se întinde în partea de nord-est a S.U.A., pe coasta Oceanului Atlantic (Megalopolis or the Urbanisation of the Northeastern Seabord, 1957, M., 1961). Acest m. se întinde de-a lungul a 600 de mile, trecînd pe teritoriul a 10 state, 117 districte, cuprinzînd 32 orase cu peste 500.000 locuitori si concentrînd aproape o cincime din populatia Statelor Unite. M. s-au format sau sînt în plin proces de dezvoltare si în alte tari, ca de exemplu în Japonia, în jurul golfului Osaka, sau gruparea de asezari din sud-estul Braziliei. M. reprezinta "stadiul de gigantism al conurbatiilor" (J. Beaujeu-Garnier si G. Chabot, Geografia urbana, 1971). I.F.
garnisaj, GARNISÁJ s.n. (Constr.) Strat asezat pe suprafata unui obiect, a unei constructii etc. ♦ Strat de maracini, de nuiele etc. care se asaza la fundul unui torent pentru a-i micsora actiunea distructiva. [< fr. garnissage].
ataşa, atasá (ataséz, atasát), vb. – 1. A adauga, a alatura. – 2. A se lega sufleteste, a îndragi. Fr. attacher. – Der. (din fr.) atasat, s.m.; atasament, s.n. Cf. detasa.
glockenspiel, GLÓCKENSPIEL s.n. (Muz.) Instrument de percutie alcatuit din lame metalice asezate pe un suport si care se lovesc cu ciocanele de lemn. [Pron. -chen-spil. / < germ. Glockenspiel, cf. Glocke – clopot, Spiel – joc].
godia, GODIÁ vb. I. intr. A vâsli cu ajutorul unei rame asezate la pupa, facând ca barca sa înainteze în zigzag. [Pron. -di-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. godiller].
maizăl, máizal s.n. (reg.) 1. dalta fierarului. 2. pana în care bate dogarul cu maiul sa se aseze cercurile; ciochie.
hiat, HIÁT s.n. 1. Întâlnire a doua vocale care nu formeaza un diftong (asezate una la sfârsitul unui cuvânt sau al unei silabe, iar cealalta la începutul cuvântului sau al silabei urmatoare). 2. (Anat.) Spatiu sau deschidere marcata de obicei într-o structura unica. ♦ Pauza, gol. [Pron. hi-at, var. hiatus s.n. / < fr. hiatus, lat. hiatus, cf. hiare – a casca].
motroşi, motrosí, motrosésc, vb. IV (reg.) 1. a (se) aseza. 2. a lucra rau si migalind.
şpan, SPAN s.m. (Ban., Trans. SV) Nobil care stapînea sau administra un tinut. Cine va tine vraji, aceia sa sa de spanilor, sa nu sa vor lasa. SAVA, ASEZĂMÎNTURILE. Din mila... spanului sacuilor. SA, 2r. Ishpan. Castellanus. Comes. AC, 344; cf. PP, 3. ♦ (Mold.) Nobil. Izvorîia den toata lumea la Italiia, pentru sa fie în volniciia Italiei span, adeca nemis, cum dzic lesii slehtici. NCL I, 47; cf. M. COSTIN; N. COSTIN. Variante: ispan (AC, 344; PP, 3). Etimologie: magh. spán, ispán. Cf. s l e a h t i c.
adău, ADĂU s.n. (Ban., Cris., Trans. SV) Dare, impozit. Adaulu tarii. SAVA, ASEZĂMÎNTURILE. De o parte sîmt în ceasta lume boalele si neputintele, de alta parte sîmt... greotatile si adaole. MOL. 1695, 59r. Adĕu. Tributum. AC, 326. Forme gramaticale: pl. nom.-ac. adao (MOL. 1695, 59r). Etimologie: magh. adó. Cf. a j u t o r i n t a, r a s u r a2, r u p t a, r u p t o a r e, s a t a r a.
nămisti, namistí, namistésc, vb. IV (înv.) a (se) aseza, a (se) pune.
ierarhiza, IERARHIZÁ vb. I. tr. A aseza ierarhic; a stabili o ierarhie. [Cf. fr. hiérarchiser].
iliac, ILIÁC, -Ă adj. (Anat.) Asezat în partea de mijloc a corpului, sub coaste; din regiunea soldurilor. ♢ Os iliac = fiecare dintre cele doua oase ale bazinului. [Pron. -li-ac. / < fr. iliaque].
năsădire, nasadíre, nasadíri, s.f. 1. (pop.) asezarea snopilor în arie; curatarea si aranjarea ariei pentru treierat; risipire, împrastiere. 2. izbitura, contuzie, vânataie.
năsădit, nasadít, nasadíta, adj. (reg.) 1. risipit, împrastiat. 2. asezat în forma de morman; îngramadit; (despre sânge) acumulat, strâns cheag. 3. lovit, zdrobit.
populatie, 1. Populatie indo-europeana asezata la inceputul mileniului 2 i.Hr. in Pelopones si Beotia, unde a dat nastere infloritoarei civilizatii miceniene, corespunzatoare epocii bronzului (mileniul 3-2 i.Hr.); una dintre cele patru ramuri ale vechilor greci. 2. Denumire generala a vechilor triburi grecesti la Homer.
neaşezământ, neasezamânt s.n. (înv.) neîntelegere, cearta, discordie, conflict.
inferior, INFERIÓR, -OÁRĂ adj. 1. Care este asezat mai jos; de jos. ♦ (despre o parte a unui curs de apa; p. ext., despre o regiune) Situat în apropiere de punctul de varsare; departat de izvor. 2. Mai mic din punct de vedere numeric. 3. De calitate (mai) proasta; mai putin bun; mai putin frumos; mai mic decât altii. 4. Care are un grad, o functie, un rang mai mic decât altul. // s.m. Subaltern, subordonat. [Pron. -ri-or. / < lat. inferior, cf. fr. inférieur].
inflorescenţă, INFLORESCÉNŢĂ s.f. Dispozitie, asezare speciala a florilor pe lujer. ♦ Totalitate a florilor dispuse pe un lujer. [< fr. inflorescence].
insera, INSERÁ vb. I. tr. 1. A introduce, a adauga ceva într-un text, într-un sir de numere etc.; a introduce un anunt într-un ziar. ♦ A introduce un material în masa altui material. 2. A aseza, a dispune. [< fr. insérer, lat. inserare].
instala, INSTALÁ vb. I. 1. tr. A aseza, a monta o masina, aparate etc. 2. refl. A se aseza, a se stabili într-un loc. 3. tr. A pune cu oarecare solemnitate pe cineva într-o functie, într-o demnitate. [< fr. installer, it. installare].
instituţie, INSTITÚŢIE s.f. 1. Forma de organizare a unor raporturi sociale – politice, juridice etc. – parte a suprastructurii. 2. Organ, unitate cu caracter politic, economic, administrativ etc. care cuprinde o anumita activitate, care îmbratiseaza un anumit domeniu etc. ♦ Asezamânt. [Gen. -iei, var. institutiune s.f. / cf. fr. institution, lat. institutio].
interludiu, INTERLÚDIU s.n. Mica bucata muzicala asezata între doua parti mai mari ale unei opere muzicale; (p. ext.) piesa de legatura între doua momente ale unei opere dramatice. [Pron. -diu. / < it. interludio].
nisană, nisána, nisáne, s.f. (reg.) semn facut din spice de grâu rasucite la vârf si asezate din distanta în distanta pe un lan, pentru a delimita postatele la seceratori.
numelă, numéla, numéle, s.f. (reg.) dispozitiv simplu de lemn, asezat pe grumazul porcilor, pentru ai împiedica sa intre în locuri nepermise.
pacui, pacuí, pacuiésc, vb. IV (reg.) a împacheta; a aseza, a rândui.
panză, pánza, pánze, si panji, s.f. (reg.) fiecare din prajinile asezate pe vârful stogului de fân; pausa.
patachir, patachír s.n. (reg.) leasa paralelipipedica asezata pe un lemn scobit ca o albie, în care sunt calcati strugurii pentru a curge mustul.
păhuie, pahuíe, pahuí, s.f. (reg.) 1. ramura de fag pusa la stâlpul portii de 23 aprilie. 2. capita mare de fân. 3. (la pl.) prajinile lungi asezate pe vârful clailor de fân sau peste coama sirelor de paie; martaci, panze, pausi, pauze. 4. persoana înalta, slaba si neîndemânatica.
păier, paiér, paiéri, s.n. si m. 1. saltea umpluta cu paie sau cu fân; mindir, parnajac, salmajac, strajac. 2. constructie în care se pastreaza nutretul de vite; sopru, sura, magazie, fânar. 3. fiecare dintre cele doua lemne cu care doi oameni aduc fânul pentru a-l aseza în claie. 4. parte a batozei prin care ies paiele. 5. (s.m.) muncitor agricol care cara paiele la treierat.
păli, palí2, palésc, vb. IV (reg.; despre iarba, fân) a aseza în pale; a palui.
pălui, paluí1, paluiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre iarba, fân) a aseza în pale; a pali. 2. a aseza în straturi, în gramezi. 3. (despre cereale) a vântura. 4. (despre obraz) a se înrosi, a se îmbujora.
păluială, paluiála1, paluiéli, s.f. (reg.) 1. asezare a ierbii, a fânului în pale. 2. asezare în straturi, în gramezi. 3. daracire (a lânii). 4. vânturare (a cerealelor).
păluire, paluíre, paluíri, s.f. (reg.) 1. asezare a ierbii sau a fânului în pale; paluit. 2. vânturare a cerealelor; paluit.
păluit, paluít, paluíta, adj. (reg.) care a fost asezat în pale, în straturi, în gramezi.
părăsişte, parasíste, parasísti, s.f. (reg.) 1. loc sau asezare omeneasca parasita, neîngrijita, paraginita. 2. om sarac si neîngrijit.
pătui, patuí2, patuiésc, vb. IV (reg.; despre lemne) a aseza, a aranja, a potrivi, a stivui.
pătuiac, patuiác, patuiáce, s.n. (reg.) 1. foisor, post de observatie. 2. (pop.) postament de scânduri, de pari, de crengi pe niste furci sau în copaci pe care se cladeste o claie de nutret. 3. cotet construit pe pari sau într-un copac pentru pasari de curte; poiata, cotineata. 4. cotet pentru porumbei asezat pe unul sau mai multi pari. 5. adapost format dintr-un acoperis sustinut pe pari (la câmp, la vie, la stâna). 6. (pop.) culcus improvizat din frunze, din paie, din fân pentru dormit; pat rudimentar.
pătul, patúl1, patúle si patúluri, s.n. (pop.) 1. postament din scânduri, din crengi etc. fixat pe pari sau într-un copac, care serveste ca loc de observatie (pentru paznici, vânatori etc.); patuiac. 2. postament de scânduri, de crengi, de pari etc. asezat pe stâlpi, pe furci sau în copaci, pe care se cladeste o claie de nutret; patuiac. 3. leasa de nuiele sau polita sprijinita pe furci înalte, pe care se pune casul sa se scurga; comarnic. 4. un fel de podet construit pe stâlpi, la suprafata unei ape, de pe care se pescuieste noaptea. 5. constructie cu peretii de sipci sau din nuiele împletite pentru pastrarea porumbului; porumbar, hambar de cereale, mogtar, cosar. 6. cotet construit pe pari sau într-un copac pentru pasarile de curte; poiata, cotineata, patuiac. 7. cotet pentru porumbei asezat pe unul sau mai multi pari; porumbar, hulubarie, patuiac. 8. grajd, staul. 9. sopron pentru unelte, caruta etc. 10. (reg.) coliba ciobaneasca la stâna. 11. (reg.) adapost format dintr-un acoperis sustinut pe pari, la câmp sau la stâna; patuiac. 12. chiosc; frunzar. 13. postament improvizat din lemne, din crengi etc. asezat direct pe pamânt sau pe tarusi scunzi, pe care se cladeste un stog sau o claie, se pune cânepa, fructele la uscat, stupii etc.; pat, pateac, patiuc. 14. culcus improvizat din frunze, paie si fân, bun de dormit; pat rudimentar, patuiac. 15. cuib, cuibar unde oua pasarile de curte. 16. postament de piatra sau caramida pe care se cladeste cuptorul de pâine. 17. raft cu polite suprapuse pe care se asaza fructele sau unele legume. 18. corlata carului. 19. cursa pentru prins animalele salbatice reprezentata printr-o groapa adânca acoperita cu frunzis. 20. bat special acoperit la un cap cu mamaliga, iar cu celalalt înfipt pe fundul baltii, servind ca nada la peste. 21. (art.) numele unui dans popular jucat de calusari.
pături, paturí, paturésc, vb. IV (pop.) 1. a împaturi; a aranja, a potrivi; a îndrepta, a netezi (obiectele de îmbracaminte). 2. (refl.) a se aseza în straturi, a se tasa, a se îndesa. 3. a calca în picioare (culcând la pamânt). 4. a apasa, a bate, a batatori.
păviţă, pavíta pavíte, s.f. (reg.) petecel, clinisor, pavuta (asezat la subsoara camasii).
păvuţă, pavúta, pavúte, s.f. (reg.) petecel, clinisor, pavita (asezat la subsoara camasii).
pica, picá, pic, vb. I 1. (înv. si pop.; despre lichide) a picura. 2. (pop.; despre materii vâscoase) a se scurge, a se prelinge. 3. (reg.; despre roua, bruma etc.) a se lasa, a se asterne, a se aseza, a cadea. 4. (pop.; impers.) ploua usor, picura, picureaza, stropeste, uda. 5. (înv. si pop.; despre obiecte si fiinte) a cadea de la o oarecare înaltime. 6. (înv. si pop.; despre partile unui obiect) a se desprinde, a se desface, a se detasa din ansamblu. 7. (reg.; despre brate, picioare) a se scrânti. 8. (reg.; despre îmbracaminte) a fi numai zdrente, a nu se mai tine pe corp; a curge. 9. (pop. si fam.) a cadea la pamânt, a-si pierde pozitia verticala, a se prabusi, a se rasturna (la pamânt); (despre constructii) a se narui, a se darâma, a se prabusi. 10. (reg.; despre plante) a se apleca spre pamânt, a se îndoi într-o parte, a se culca. 11. (fig.; înv. si pop.) a muri. 12. (pop. si fam.) a nu reusi la un examen, la un concurs. 13. (înv. si pop.) a (se) pata, a (se) murdari cu ceva. 14. (pop. si fam.) a intra în posesia unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplator; a câstiga ceva (ocazional sau ilicit). 15. (pop. si fam.) a veni, a sosi (pe neasteptate, din întâmplare) într-un loc; a se ivi, a aparea. 16. (pop.; despre zile, evenimente, ocazii festive, sarbatori) a se nimeri la o anumita data, într-o anumita perioada; a cadea, a fi; a veni. 17. (înv. si pop.) a ajunge într-o anumita situatie, stare, împrejurare; a fi cuprins de ..., a cadea în ..., a da în ... 18. (pop.) a lovi, a atinge (tintind).
încadra, ÎNCADRÁ vb. I. tr. 1. A pune, a aseza într-un cadru; a împresura. ♦ (Fig.) A cuprinde într-un text de lege o infractiune etc. 2. A numi, a primi pe cineva într-o functie, într-o asociatie etc. cu toate drepturile si obligatiile care îi revin de aici; (spec.) a prevedea o unitate militara cu cadrele de ofiteri si subofiteri necesare. ♦ refl. A se integra, a urma linia unei miscari, a unui ritm de munca etc. [< fr. encadrer].
încolona, ÎNCOLONÁ vb. I. refl. (Despre un grup de oameni) A se aseza în coloana; (despre un individ) a-si lua locul în coloana. [< it. incolonnare].
înmagazina, ÎNMAGAZINÁ vb. I. tr. A depozita, a aseza într-o magazie (marfuri, cereale etc.). ♦ A acumula (cunostinte, energie etc.); a retine. [< fr. emmagasiner].
întrona, ÎNTRONÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) aseza pe tron, a (se) înscauna. 2. (Fig.) A (se) instala, a (se) statornici. [< în- + trona, dupa fr. introniser, it. intronizzare].
jaluzea, JALUZÉA s.f. (De obicei la pl.) Stor confectionat din sipci asezate în asa fel încât sa se poata strânge sau desface dupa trebuinta. [Pl. -ele, -zii. / < fr. jalousie].
jardinieră, JARDINIÉRĂ s.f. Suport asezat sub ferestre sau la balcoane, în care se pun ghivece sau pamânt pentru flori. [Pron. -ni-e-. / < fr. jardinière].
jerbă, JÉRBĂ s.f. Buchet de flori asezat în asa fel încât toate sa aiba fata orientata în aceeasi parte. ♢ Jerba nucleara = fascicul de traiectorii ale particulelor cu sarcina electrica provenite din dezintegrarea unui nucleu atomic. [< fr. gerbe].
piţigoaie, pitigoáie, pitigói, s.f. (reg.) 1. fluieras de salcie facut de copii; tilinca. 2. figura de lemn asezata decorativ pe casele taranesti; sperietoare de pasari asezata prin copaci.
junior, JUNIÓR, -OÁRĂ s.m. si f. 1. Sportiv tânar (între 13 si 19 ani). 2. (Asezat dupa un nume onomastic; op. s e n i o r) Fiul (considerat în raport cu tatal). [Pron. -ni-or. / < fr. junior, lat. iunior].
plăsa, plasá, plaséz, vb. I (înv.) a bate din palme.
kilometra, KILOMETRÁ vb. I. tr. A marca cu borne (asezate din kilometru în kilometru etc.) distantele de-a lungul unei sosele, al unui drum etc. [< fr. kilométrer].
king, KING s.m. Vechi instrument muzical chinezesc, constând dintr-un sir de pietre asezate pe un cadru, care, lovite cu un bastonas, produc sunete diferite. [< engl., chin. king].
lambrechin, LAMBRECHÍN s.n. Draperie decorativa scurta, asezata în partea superioara a unei usi, a unei ferestre etc. ♦ Element decorativ al corniselor, al balustradelor etc. // s.m.pl. (Herald.) Fâsii de stofa ornamentale care împodobesc un scut sau o stema. [Pl. -ne, -nuri, (s.m.) -ni. / < fr. lambrequin].
laminaţie, LAMINÁŢIE s.f. (Anat.) Asezarea unor elemente anatomice în straturi suprapuse. [Gen. -iei. / cf. lat. lamina – lama].
lanternou, LANTERNÓU s.n. Turn cu colonete asezat în vârful unui dom, al unui edificiu. ♦ Element de constructie asezat pe acoperisul unei hale pentru iluminare si aerisire. [< fr. lanterneau].
pliscălău, pliscalau, s.n. (reg.) 1. rât de porc. 2. bat de asezat lemnele în foc. 3. lemn gros care arde toata noaptea la stâna.
pocoli, pocolí, pocolésc, vb. IV (reg.) 1. a împacheta. 2. (în forma "pocalui") a bate tare, a snopi, a burdusi în bataie. 3. (refl.; în forma "pocali") a se muta. 4. a strivi. 5. a sta linistit, potolit; a se aseza, a se fixa într-un anumit loc.
podlaş, podlás, podlásuri, s.n. (reg.) 1. pod la tinda caselor taranesti sau la sura. 2. constructie rudimentara de deasupra vetrei taranesti pentru evacuarea fumului si scânteilor; fumar, ursoaie, babura, capra. 3. (în forma "potlaj") suport de lemn pe care se cladeste o stiva de lemne, pentru a o feri de umezeala. 4. (în forma "poclaj") partea de jos a stogului de fân; podina. 5. (în forma "potlaj") constructie din lemne asezate transversal pe caile de acces forestiere. 6. (în forma "poclas") masa pe care se tine casul la stâna. 7. (în forma "poclas") vreasc, gatej.
podnog, podnóg, podnógi, s.m. 1. (pop.) fiecare dintre cele doua pedale asezate în partea de jos a razboiului de tesut, cu ajutorul caruia se schimba itele; iapa, talpig, talpa, schimbator. 2. (reg.; în forma "pomnoaje") nume dat uneia dintre curelele de la sa. 3. (reg.; în forma "podnoaje") legatura de zdrente.
lintou, LINTÓU s.n. Element de constructie alcatuit dintr-o grinda de sustinere asezata deasupra unei porti, a unei usi sau a unei ferestre; buiandrug. [< fr. linteau].
lisă, LÍSĂ s.f. 1. Bara orizontala asezata între stâlpii unei balustrade. 2. Bara metalica sau de lemn montata perpendicular pe cadrele fuzelajului sau pe nervurile aripii unui avion. [< fr. lisse].
localitate, LOCALITÁTE s.f. Asezare omeneasca (oras, sat etc.). [Cf. fr. localité].
longitudinal, LONGITUDINÁL, -Ă adj. În lungime, asezat în directia lungimii. // s.f.pl. Nervura metalica care formeaza structura longitudinala a navelor. [Cf. fr. longitudinal].
polată, poláta, poláte si polati, s.f. (înv. si reg.) 1. palat domnesc sau împaratesc; curte domneasca, princiara sau împarateasca; sala, camera mare într-un palat. 2. încapere mica pe lânga o casa taraneasca; camara, chelar; magazie, sopron. 3. camera mica de locuit în casele taranesti. 4. prisaca, stupina. 5. perete de legatura între casa si o alta cladire alaturata. 6. streasina de casa; bucata de scândura asezata la streasina casei. 7. portiune dintr-un gard de scânduri. 8. schela care serveste ca suport muncitorilor care lucreaza la înaltime. 9. (în forma: polatie) avut, zestre, calabalâc. 10. (cu sens colectiv) membrii unei familii; (în forma: poladie) populatie a unui tinut sau a unei tari.
manipulaţie, MANIPULÁŢIE s.f. 1. Manipulare. 2. Vagon asezat imediat dupa locomotiva, destinat sefului de tren si materialelor necesare pentru drum. [Gen -iei, var. manipulatiune s.f. / cf. fr. manipulation, lat. manipulatio].
politioară, politioára, politioáre, s.f. (înv.) asezare mica omeneasca; cetate mica; oras mic; tara mica; stat mic.
pologi, pologí, pologésc, vb. IV (pop.) 1. a taia, a doborî la pamânt iarba sau alte plante, cu coasa sau cu secera; a întoarce, a aduna laolalta mai multe poloage (v.). 2. a face ca iarba sau alte plante sa se plece, sa se culce la pamânt; a încovoia, a culca. 3. (refl.; reg.; despre obiecte) a se strâmba, a-si schimba pozitia, înclinându-se. 4. (reg.; despre pomii fructiferi: în forma: pologa) a fi încarcat, a fi plin de fructe. 5. (înv. si reg.; fig.; despre fiinte) a nimici, a distruge (culcând la pamânt). 6. (reg.; refl.) a cadea bolnav la pat. 7. (înv.; refl.) a se aseza, a se statornici, a se pune.
pomosteală, pomosteála, pomostéli, s.f. (reg.) 1. pamânt batatorit, care umple golurile dintre temelie si podea la constructiile taranesti si care, uneori, tine locul pardoselii; pamânt framântat cu care se construiesc sau se lipesc peretii caselor taranesti. 2. pamânt alunecos si moale. 3. platforma de pamânt de 1-2 m înaltime folosita în regiunile inundabile pe care se construiesc cladiri de exploatare sau de paza sau se fac depozite. 4. (în forma: pomasteala) mica ridicatura de pamânt pe un ses. 5. tarâna, praf. 6. (în forma: pamânstea) ridicatura de zid pe care este asezata vatra sau soba într-o casa taraneasca. 7. (în forma: pomasteala) fagase facute de suvoiul apelor.
posădi, posadí, posadésc, vb. IV (înv. si reg.) a (se) aseza (într-un loc, undeva).
postăţi, postatí, postatésc, vb. IV (înv.) a orândui, a aseza.
potineu, potinéu s.n. (reg.) 1. parte a plugului de forma triunghiulara, asezata peste podul osiei, pe care se reazema grindeiul; broasca. 2. bucata de lemn la rotile plugului, pe care se asaza plugul.
malar, MALÁR adj., s.n. (Os al fetei) asezat lateral dedesubtul orbitei. [< fr. malaire, cf. lat. mala – obraz].
malpoziţie, MALPOZÍŢIE s.f. (Anat.) Asezare defectuoasa (a unui organ). [Gen. -iei. / cf. fr. malposition].
prăştnaş, prastnás, prastnási, s.m. (reg.) fiecare dintre prajinile, lemnele sau crengile legate câte doua crucis, asezate pe stogurile sau claile de fân sau de coceni, pentru a le proteja de vânt; martac.
preanota, preanotá, preanót, vb. I (înv.) 1. (despre ape) a naviga. 2. (despre ape) a face sa se deplaseze cu putere, în valuri.
preaşezat, preasezát, -a, adj. (înv.) prestabilit.
prediu, prédiu, prédii si prédiuri, s.n. (înv. si reg.) 1. latifundiu; domeniu feudal; mare proprietate (regeasca, nobiliara, obsteasca). 2. asezare rurala dependenta de o alta asezare mai mare (sat-comuna).
premitere, premitére, premitéri, s.f. (înv.) punere înainte, asezare în fata.
prepune, prepúne, prepún, vb. III (înv. si reg.) 1. a pune, a aseza înainte. 2. a pune, a aseza în loc; a înlocui. 3. a adauga, a înnadi. 4. (fig.) a întreba. 5. (despre texte originale) a copia. 6. (despre opere scrise, texte) a traduce (în alta limba). 7. a presupune, a banui; a suspecta. 8. a nu avea încredere în cineva sau ceva; a se îndoi. 9. a prevesti. 10. (despre oameni) a învesti, a însarcina cu o anumita functie, misiune; a numi într-un post. 11. (despre oameni) a cunoaste (de mai înainte). 12. (refl.) a se lasa antrenat la ceva. 13. (despre cereale) a semana a doua oara.
maseză, MASÉZĂ s.f. Femeie care executa masaje. [< fr. masseuse].
primbluţă, primblúta, primblúte, s.f. (reg.) fiecare dintre betisoarele asezate în forma de cruce care sustin fagurii în interiorul stupului; pultau, pretca.
metacarp, METACÁRP s.n. Scheletul partii de mijloc a mâinii, compus din cinci oase asezate în forma de raze. [< fr. métacarpe, cf. gr. metakarpion].
priveşti, privestí, privestésc, vb. IV (reg.) 1. (despre lichide) a acoperi, a trece peste, a revarsa peste margini. 2. (despre tesaturi, materiale textile, obiecte confectionate) a tivi îndoind sau înnadind materialul; a întoarce, a dubla pentru a face o tivitura dubla; a coase doua bucati una peste alta; a însaila; a petrece una peste alta marginile unui obiect de îmbracaminte. 3. (despre sindrila, sita, scânduri) a fixa, a aseza (partial) una peste alta într-un anumit fel; (despre bucati de lemn, grinzi) a suprapune capele pentru a înnadi. 4. (despre obiecte, pereti) a astupa o crapatura. 5. (în forma: privesti) a umbla încercând sa nu fie observat.
proschinitar, proschinitár, proschinitáre, s.n. (înv.) 1. capela, mic paraclis. 2. carte de închinaciuni. 3. un fel de pupitru înalt pe care se afla o icoana, asezat în centrul bisericii, aproape de altar; iconostas. 4. scaunel pe care se îngenuncheaza pentru rugaciuni. 5. loc de pelerinaj.
proşedere, prosedére, prosedéri, s.f. (înv.) asezare în fata, ocupare a primelor locuri într-o adunare.
mina, MINÁ vb. I. tr. 1. A aseza, a pune mine (în scop de distrugere). 2. (Fig.) A distruge, a slabi, a nimici (cu încetul). [< fr. miner, it. minare].
pumnorişte, pumnoríste, pumnorísti, s.f. (reg.) ridicatura de zid la o casa taraneasca pe care este asezata vatra sau soba; cuptoriste.
pusătură, pusatúra, pusatúri, s.f. 1. (înv.) pozitie, asezare. 2. (reg.) boala contractata prin farmece; farmec, vraja (pentru îmbolnavirea cuiva).
ranjir, ranjír, ranjíruri, s.n. (înv.) asezare a soldatilor dupa înaltime.
răclui, racluí, racluiésc, vb. IV (reg.) a aseza, a parcela, a zidi.
monta, MONTÁ vb. I. tr. 1. A aseza, a potrivi la locul lor (piesele unei masini, ale unui aparat etc.); a îmbina, a asambla. ♦ A fixa o piatra pretioasa într-o bijuterie. 2. A pregati pentru reprezentare, a pune în scena (o piesa de teatru, un spectacol). 3. (Fig.) A atâta, a incita (pe cineva) contra cuiva; a instiga. [< fr. monter].
muflă, MÚFLĂ s.f. 1. Camera cu pereti refractari a unui cuptor industrial sau de laborator, unde se introduc materialele de încalzit pentru a nu intra în contact cu combustibilul sau cu gazele de ardere. 2. Grup de mai multi scripeti asezati pe acelasi ax sau pe axe în prelungire, care formeaza o parte a palanului. [< fr. moufle].
sălăşel, salasél, salaséle, s.n. 1. (înv. si pop.) 1. salas (v.) mic, asezare mica, adapost mic, locuinta mica. 2. (reg.) sicriu mic; sicrias.
sălăşime, salasíme s.f. (reg.) loc de odihna, pe care s-a asezat ceva sau cineva.
sălăşluitor, salasluitór, salasluitoáre, adj., s.m. si f. (înv.) 1. (adj.; s.m. si f.) (persoana) care salasluieste, locuieste, traieste într-un anumit loc; locuitor. 2. (adj.; despre asezari) care se afla, care este situat într-un anumit loc. 3. (adj.; s.m. si f.) (persoana) care petrece noaptea la cineva, care ramâne la cineva. 4. (s.m. si f.) persoana care gazduieste pe cineva, care ia pe cineva în gazda.
sălăşluire, salasluíre, salasluíri, s.f. (înv.) 1. salasluire, locuire. 2. (reg.) asezare, stabilire într-un loc, instalare, fixare a domiciliului. 3. ramânere peste noapte undeva; mânere. 4. primire în gazda a cuiva, gazduire.
sărăcios, saraciós2, saracioása, adj. (reg.) 1. (despre oameni) lipsit de avere; sarac, sarman, nevoias, mizer. 2. (despre asezari, tinuturi, teritorii) cu oameni saraci, saracacios. 3. care reflecta, denota, tradeaza saracie; specific omului sarac, de om sarac; mizer, mizerabil.
sărciner, sarcinér, sarcinére, s.n. si sarcinéri, s.m. (reg.) 1. (s.n.) par lung si gros înfipt în pamânt, facut din trunchiul unui copac tânar, cu crengile retezate aproape de tulpina, pe care taranii si ciobanii atârna, la tara, diferite obiecte gospodaresti; prepeleac, olar, sarcior; cuier. 2. (s.n.) lemn fixat vertical pe pluta, de care plutasii îsi agata hainele sau alte obiecte. 3. (s.n.) nume dat unor obiecte asemanatoare ca forma cu sarcinerul si care au diverse întrebuintari: a) trunchi de copac tânar, cu crengile retezate aproape de tulpina, înfipt în pamînt, pe care se cladeste claia de fân; b) fiecare dintre prajinile legate cate doua crucis si asezate în partile claii de fân; c) arac pentru sustinut fasolea; d) par la gard. 4. (s.m.) persoana care transporta o greutate, o sarcina.
sărune, sarúne, sarúni, s.f. (reg.) 1. sare pisata, amestecata cu tarâte, care se da oilor si vitelor. 2. loc prevazut cu un jgheab sau cu lespezi de piatra, în care se asaza bulgari de sare pentru oi, vite sau animale salbatice. 3. jgheab de lemn în care se pune sare amestecata cu tarâta pentru oi sau vite. 4. suport, din trei pari asezati crucis, înfipti în pamânt, pe care se pune sarea la vite.
bancă, Banca cu spatar, asezata în tronul carutei pentru cel care mâna caii.Aceasta banca era asezata pe un suport metalic(foi de arc).Fixarea pe pozitie se facea prin 4 agatatori metalice (câte 2 la fiecare capat al leaganului), agatatori articulate la suportul metalic.
nişă, NÍSĂ s.f. 1. Firida. ♦ Intrând amenajat într-un perete, unde se poate aseza o mobila, se poate adaposti ceva etc. 2. (Geol.) Forma de relief cu aspect de firida, creata prin eroziune la baza unei faleze, în jurul unui izvor, în malul concav al unui meandru etc. 3. Dulap cu pereti de sticla legat de un cos de evacuare, folosit în laboratoare împotriva gazelor vatamatoare. 4. (Anat.) Mic spatiu în forma de intrând. 5. (Biol.) Regiune în care un organism sau o populatie gaseste cele mai bune conditii pentru a supravietui si a se reproduce. [< fr. niche, cf. it. nicchia – cochilie].
scăluş, scalús, scalúsi, s.m. si scaluse, scalúsari, s.n. (reg.) 1. specie de lacusta; cosas, calut. 2. gândacel de culoarea aramie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe elitre. 3. (s.n.; înv.) calus (pentru oameni sau animale). 4. (s.n.) speteaza a jugului; cui care tine polita jugului de sulul grindeiului. 5. (s.n.) lemn în forma de triunghi asezat între acoperis si capriori, pentru a ridica streasina casei. 6. (s.n.) parte a morii care se poate regla, pentru a macina mai mare sau mai marunt. 7. (s.n.) calus de vioara. 8. (s.n.) bucata de lemn pusa la capatul unei funii, pentru a putea fi apucata mai bine. 9. (s.n.) cârlig (la coasa). 10. (s.n.) lat pentru prins pasari. 11. s.n. semn la urechile oilor (facut cu preduceaua, potricala). 12. (s.n.) trecatoare prin gard sau peste gard de la un vecin la altul; pârleaz. 13. (s.m.) jocul "calusul".
scăuniş, scaunís, scaunísuri, s.n. (reg.) 1. (în forma: scamnis) scaun pe care se sta la razboiul de tesut. 2. (în forma: scamnis) piesa a scaunului de tras la cutitoaie, formata dintr-o scândura asezata piezis pe corpul scaunului. 3. bucata de lemn fixata deasupra osiei carului sau al carutei, pe care se sprijina dricul.
nomad, NOMÁD, -Ă adj. (adesea s.) Lipsit de o asezare stabila, nestatornic, ratacitor. [Cf. fr., it. nomade, lat., gr. nomas].
secfiu, secfíu1, secfíi, s.m. (reg.) 1. numele mai multor plante erbacee cu flori variat colorate si cu miros placut: a) garoafa. b) (la pl.) cuisoare. c) garofita. 2. (în forma: sacfiu) planta erbacee, cu tulpina târâtoare, cu frunze opuse, cu flori albastre-violete, roz sau albe, asezate la subsuoara frunzelor; brebenoc, cununita, merisor, saschiu. 3. (la pl.; în forma: sanfii) stânjenei. 4. (în forma: sacfiu) cuisoare (condiment).
solzeală, solzeála s.f. (reg.) strat de paie asezate în forma de solzi, asezate ca acoperis la casele taranesti.
solzi, solzí, solzésc, vb. IV 1. (pop.) a acoperi cu solzi; a aseza prin suprapunere partiala în felul solzilor; a aranja în forma de solzi. 2.(reg.; despre aluatul dospit) a rupe din întreg si a da o forma de pâine înainte de a baga în cuptor; a soage. 3. (reg.; despre trunchiuri de brad) a coji.
cameră, cámera (cámere), s.f. – 1. Încapere, odaie. – 2. Parte componenta a organului legislativ. – 3. Încapere, spatiu închis; în special spatiul neluminat la aparatul de fotografiat. – 4. Partea unde se introduce cartusul la armele de foc. – 5. Tub de cauciuc care se umfla cu aer asezat înauntrul anvelopei. It. camera (sec. XIX). – Der. cameral, adj. (în legatura cu finantele); camerier, s.m., din it. cameriere; camerista, s.f., din fr. camériste.
cămin, camín (-nuri), s.n. – 1. Soba joasa, cu vatra larg deschisa. – 2. Casa parinteasca. – 3. Asezamînt unde se locuieste (în special pentru studenti). – Mr. cîmińa. Ngr. ϰάμινος, ϰαμίνη, poate prin intermediul sl. kamina, cf. bg., rus. kamin. În rom. se considera în general ca provenind dim sl. Cuvîntul gr. a trecut în lat. caminus, de unde prov. camin, fr. cheminée (› sp. chimenea), it. cammino. Cuvîntul rom. poate proveni la fel de bine din sl., ca si din lat. sau din gr. Dupa Pascu, I, 65, forma mr. vine din lat. – Der. caminet (var. chiminet), s.n. (iesitura sau margine între soba si perete, care serveste drept raft si de element izolator).
opunţia, OPÚNŢIA s.f. (Bot.) Planta din familia cactaceelor, cu ramuri cilindrice sau turtite, de forma ovala si cu spini asezati în smocuri. [Pron. -ti-a. / < fr. opuntia].
orbită, ORBÍTĂ s.f. 1. Traiectorie închisa a unui corp ceresc. ♦ (Mec.) Traiectorie închisa parcursa de un mobil, de un electron. 2. Cavitate osoasa a craniului în care este asezat ochiul. 3. (Fig.) Sfera de activitate; sfera de influenta. [< fr. orbite, cf. it. orbita].
ordonat, ORDONÁT, -Ă adj. Dispus, asezat în ordine. ♦ Bine îngrijit, pus la punct. [< ordona].
orfelinat, ORFELINÁT s.n. Asezamânt, institutie din trecut unde se cresteau copiii orfani, saraci. [Pl. -te, -turi. / < fr. orphelinat].
organiza, ORGANIZÁ vb. I. tr. A orândui, a aseza, a coordona situatia, lucrarile, activitatea unui stat, a unei institutii, a unui grup social etc. în asa fel încât sa functioneze organic, lucrând dupa un plan adecvat la îndeplinirea unui anumit scop. ♦ A pregati temeinic o actiune etc. ♦ refl. A proceda metodic si ordonat în actiunile sale. [Cf. fr. organiser, it. organizzare].
orienta, ORIENTÁ vb. I. 1. refl. A afla pozitia punctelor cardinale în raport cu locul unde se afla; a sti încotro sa se îndrepte. ♦ (Fig.) A descoperi felul de a proceda într-o situatie, a gasi solutia unei probleme. 2. tr. A aseza (ceva) în raport cu punctele cardinale. ♦ A îndrepta, a îndruma; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât sa prinda vântul. ♦ (Mat.) A da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens în plan în jurul unui punct. [Pron. -ri-en-. / < fr. orienter, it. orientare].
orizontaliza, ORIZONTALIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) aseza într-o pozitie orizontala. ♦ tr. A cala. [Et. incerta].
orologiu, OROLÓGIU s.n. Ceas de dimensiuni mari asezat de obicei pe o cladire mare. ♦ (Liv.) Ceas. [Pron. -giu. / < fr. horloge, it. orologio, cf. gr. hora – ora, lego – spun].
casa, casá (caséz, casát), vb. – A anula. Fr. casser. – Der. casant, adj.; casatie, s.f. (Arg., minunat, de calitatea întîi).
paginaţie, PAGINÁŢIE s.f. (Poligr.) Asezare în pagini a materialului cules în spalturi; paginare; sectie unde se face aceasta operatie. ♦ Numerotare a paginilor unei carti. [Gen. -iei, var. paginatiune s.f. / cf. fr. pagination].
sor, sor1, sori, s.m. (reg.) fiecare dintre grinzile groase asezate pe partile laterale ale cosului de pescuit, pentru sustinerea peretilor acestuia.
sorişte, soríste, sorísti, s.f. 1. (înv. si reg.) loc asezat în bataia soarelui. 2. (reg.) parte a unui deal sau a unui munte care se afla în bataia soarelui. 3. arsita de soare.
spărgălui, spargaluí, spargaluiésc, vb. IV 1. (înv. si reg.) a (se) sparge. 2. (fig.; reg.) a spulbera. 3. (refl.; înv.; despre asezari omenesti sau unitati administrative) a se dezorganiza. 4. (înv.; despre ostiri) a înfrânge; a nimici. 5. (refl.; reg.; despre adunari, petreceri, jocuri) a se sparge, a se încheia, a se termina. 6. (reg.; în expr.) a spargalui pamântul = a scormoni.
spinărar, spinarár, spinaráre, s.n. (înv.) curea de la ham, asezata pe spinarea cailor.
palmatifid, PALMATIFÍD, -Ă adj. (Despre frunze palmate) Care este taiata în lobi asezati ca degetele mâinii si ale caror adâncituri ajung pâna la mijlocul limbului. [< fr. palmatifide].
palpă, PÁLPĂ s.f. (Zool.) Fiecare dintre cele doua organe în forma de apendice mobil asezate sub maxilarul inferior la artropode si crustacee, cu care acestea pipaie alimentele. [Var. palp s.m. / < fr. palpe].
panoplie, PANOPLÍE s.f. Colectie de arme si de armuri (luate ca trofeu), asezate în mod decorativ pe un panou; panou cu arme asezat pe perete. [Gen. -iei. / < fr. panoplie, cf. gr. panoplia].
cătun, catún (-ne), s.n. – Grup de asezari taranesti, sat. – Mr. catuna, megl. catun. Unul din cuvintele cele mai discutate din vocabularul rom. Este cuvînt comun tuturor limbilor balcanice: katunt (var. katund(i), kotun) "sat; casa de tara"; ngr. ϰατοῦνα "cort; tabara de corturi"; sl. katunĭ "tabara"; sb. katun "catun de ciobani; stîna"; bg. katun "coliba"; katunar "catun"; katunište "tabara de tigani nomazi"; tig. katuna "cort". Totusi, termenul nu se explica prin nici una din aceste limbi; astfel încît este nevoie sa i se caute originea în alte fonduri lingvistice. Opiniile sînt foarte variate, si însasi varietatea lor indica inconsistenta criteriilor posibile si lipsa de documentare cu care trebuie luptat. Miklosich a epuizat el singur posibilitatile cercetarii, afirmînd ca este vorba de un cuvînt de origine albaneza (Fremdw., 97), romîna (Wander., 8), turca (Türk. El., I, 329), italiana (Alb. Forsch., II, 10) sau autohtona (Slaw. El., 10). În general se considera ca este cuvînt autentic alb., adica al v. ilire (Meyer 183; Vasmer, Studien zur alb. Wortforschung, 28; Jokl, IF, XXXIII, 420; Philippide, II, 703; Skok, ZRPh., L, 519; DAR; cf. observatiile împotriva acestor opinii ale lui Rosetti, II, 113), si bazata pe o radacina indoeurop. •ka-ton. Treimer, Slavia, III, 450, presupunea o der. din avara; iar Densusianu, GS, VII, 90 propunea un iranian •katun "locuinta subterana". Mai prudent Berneker 494 se limiteaza sa o califice drept "Balkanwort". În sfîrsit, Rohlfs, EWUG 949 se gîndeste la tc. osmanli katan "tarc", ipoteza în care coincide cu Seineanu, II, 96. Numai Jirecek, Geschichte der Serben, I, 156 (bazîndu-se fara îndoiala pe una din multele opinii ale lui Miklosich) a propus etimonul it. cantone, pe care cercetatorii nu par a-l accepta, si care totusi se poate sa fi intrat de foarte timpuriu în gr. (pentru pierderea lui n, cf. it. confetto › ngr. ϰουψίτον), si de acolo în celelalte limbi balcanice.
parataxă, PARATÁXĂ s.f. Mod de exprimare a raporturilor de coordonare sau de subordonare în propozitie sau în fraza prin simpla alaturare, fara ajutorul vreunui cuvânt de legatura; juxtapunere; coordonare sintactica. [< fr. parataxe, cf. gr. parataxis < para – lânga, taxis – asezare].
parafum, PARAFÚM s.n. Dispozitiv asezat la podurile metalice care traverseaza liniile de cale ferata pentru a le feri de eroziunea gazelor degajate de locomotivele cu abur. [< para- + fum, dupa fr. para-fumée].
stoli, stolí1, stolésc, vb. IV (înv.) a (se) grupa, a (se) aseza în stoluri sau în linie de bataie.
stolit, stolít1, stolíta, adj. (înv.) grupat, asezat în coloane, stoluri sau în linie de bataie.
străpune, strapúne, strapún, vb. III (înv.) 1. a misca, a scoate din locul în care se gaseste si a aseza în alt loc; a deplasa, a muta, a stramuta, a disloca. 2. a transforma.
pat, PAT s.n. Situatie la jocul de sah, în care un jucator, nemaiputând sa deplaseze regele fara a intra în sah, este obligat sa înceteze jocul, partida declarându-se remiza. / < fr. pat, it. patta].
parbriz, PARBRÍZ s.n. Placa transparenta asezata în partea din fata a unui vehicul, care protejeaza de vânt, de praf etc. pe conducator. [Pl. -ze, -zuri. / < fr. pare-brise].
cazac, cazác (cazáci), s.m. – 1. Membru al unei comunitati militare autonome asezate la marginea statului rus. – 2. Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutata dintre cazaci. Tc. kazak "aventurier" (Cihac, II, 46: Seineanu, II, 97; Lokotsch 1143; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 361), cf., rus. kazak. – Der. cazaceasca, s.f. (dans tipic); cazacesc, adj. (de cazac); cazaceste, adv. (în felul cazacilor); cazaci, vb. (a transforma în cazaci); cazacime, s.f. (multime de cazaci); cazacliu, s.m. (înv., negustor care facea trafic cu Rusia), din tc. kazacli "originar din tara cazacilor"; cazacliesc, adj. (provenind din schimburilor comerciale cu Rusia).
cazac, cazác (-ci), s.m. – 1. Membru al unei comunitati militare autonome asezate la marginea statului rus. – 2. Soldat dintr-o unitate de cavalerie recrutata dintre cazaci. Tc. kazak "aventurier" (Cihac, II, 46: Seineanu, II, 97; Lokotsch 1143; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 361), cf., rus. kazak. – Der. cazaceasca, s.f. (dans tipic); cazacesc, adj. (de cazac); cazaceste, adv. (în felul cazacilor); cazaci, vb. (a transforma în cazaci); cazacime, s.f. (multime de cazaci); cazacliu, s.m. (înv., negustor care facea trafic cu Rusia), din tc. kazacli "originar din tara cazacilor"; cazacliesc, adj. (provenind din schimburilor comerciale cu Rusia).
parotidă, PAROTÍDĂ adj.f. Glanda parotida (si s.f.) = fiecare dintre cele doua glande salivare asezate sub ureche, alaturi de maxilarul inferior. [< fr. parotide, cf. gr. parotis < para – lânga, ous – ureche].
streşinar, stresinár, stresináre, s.n. si stresinári, s.m. 1. (s.n.; reg.) streasina. 2. (s.n.; reg.) parte a podului casei asezata pe capetele din afara ale grinzilor. 3. (s.m.; reg.) legatura cu care se prind paiele folosite pentru acoperisul caselor taranesti.
supunăciune, supunaciúne, supunaciúni, s.f. (înv.) 1. asezare dedesubt; ascundere. 2. luare în stapânire a unor teritorii, asezari, populatii, prin forta armata; cucerire, înrobire, ocupare, subjugare.
supusăciune, supusaciúne, supusaciúni, s.f. (înv.) 1. asezare dedesubt; ascundere. 2. luare în stapânire a unor teritorii, asezari, populatii prin forta; cucerire, înrobire, ocupare, subjugare.
pianină, PIANÍNĂ s.f. Pian mai mic care are coardele asezate vertical. [Pron. pia-. / < fr., it. pianino, germ. Pianino].
surpasa, surpasá, surpaséz, vb. I (înv.) a depasi.
placaj, PLACÁJ s.n. 1. Placa obtinuta prin încleierea mai multor foi de furnir asezate unele peste altele; se foloseste la confectionarea de mobile, de panouri etc. 2. Învelis de piatra, de caramida, de lemn etc. cu care se acopera un element de constructie, un obiect de lemn etc. pentru a le proteja sau a le da un aspect mai frumos. 3. Oprirea din actiune a unui jucator la rugbi prin imobilizare cu mâinile; placare. [< fr. placage].
placentaţie, PLACENTÁŢIE s.f. Asezarea ovulelor pe placenta. ♦ Formarea si modul de inserare a placentei. [Gen. -iei. / cf. fr. placentation].
plintă, PLÍNTĂ s.f. 1. Partea inferioara a unei coloane, a unui zid, care iese în afara; soclu, piedestal. 2. Fâsie de lemn, de piatra etc. asezata în partea inferioara a peretilor unei camere pentru a feri peretii de lovituri si umezeala si pentru a astupa rostul dintre pardoseala si perete. [< fr. plinthe, lat. plinthis, cf. gr. plinthos].
şezător, sezatór, sezatoáre, adj., s.m. si f. 1. (adj.; înv.) (persoana) care sade, care este asezata (pe ceva). 2. (s.f.; reg.) scândura fixata între talpile razboiului, pe care sade tesatoarea când tese. 3. (s.f.; reg.) asternutul de sub sa. 4. (s.f.; reg.; în forma: sazatoare) loc unde se odihnesc vitele la amiaza, când sunt la pasune. 5. (adj.; înv.) stabilit, domiciliat, într-un loc; vietuitor, traitor într-un loc. 6. (adj.; înv.) sedentar. 7. (adj.; reg.; în sintagma) piatra sezatoare = piatra fixa din sistemul celor doua roti ale morii. 8. (s.f.; pop.) adunare restrânsa organizata de tarani în serile de iarna, pentru a lucra si a petrece, spunând povesti si glume; furcarie, haba, habara, claca. 9. (s.f. ; pop.) reuniune, întrunire; cenaclu, serata.
şicui, sicuí2, sicuiésc, vb. IV (înv.; despre militari) a (se) aseza în ordine de bataie.
şicuire, sicuíre, sicuíri, s.f. (înv.; despre militari) asezare în ordine de bataie.
popula, POPULÁ vb. I. tr. 1. A aduce, a aseza locuitori pe un teritoriu. 2. A mari numarul de animale, de plante într-o regiune. [< lat. populare, cf. it. popolare].
posta, POSTÁ vb. I. tr., refl. A (se) aseza, a (se) plasa undeva pentru a supraveghea sau a pazi. [< fr. poster].
postfaţă, POSTFÁŢĂ s.f. Cuvânt catre cititori asezat la sfârsitul unei carti. [Dupa fr. postface].
posttonic, POSTTÓNIC, -Ă adj. (Despre silabe, vocale atone) Asezat dupa un sunet accentuat; care urmeaza dupa accent. [< fr. posttonique].
poza, POZÁ vb. I. intr. 1. A sta într-o pozitie favorabila pentru a fi pictat, fotografiat. 2. A-si studia gesturile, atitudinile pentru a face impresie, pentru a epata. 3. tr., refl. A (se) fotografia. 4. (Tehn.) A aseza, a dispune, a monta, a stivui. [< fr. poser].
poziţie, POZÍŢIE s.f. 1. Loc al unei persoane sau al unui obiect în raport cu ceva; loc unde se gaseste ceva. ♦ Felul, situatia în care sunt asezate, plasate o persoana, un lucru etc. 2. Loc ocupat de un luptator sau de o unitate pe câmpul de bataie. ♦ (Muz.) Loc al unei note pe portativ. 2. Situatie; (spec.) situatie sociala, rang. [Gen. -iei, var. pozitiune s.f. / cf. fr. position, lat. positio].
prefaţă, PREFÁŢĂ s.f. Cuvânt catre cititori asezat la începutul unei carti, care contine lamuriri, explicatii etc. legate de opera respectiva; precuvântare. [Pl. -fete. / cf. fr. préface, it. prefazione].
prefloraţie, PREFLORÁŢIE s.f. Mod de asezare în mugurul floral a partilor componente ale unei flori. [Gen. -iei. / cf. fr. préfloraison].
pretoriu, PRETÓRIU s.n. 1. Resedinta pretorului roman; loc unde acesta tinea judecatile. ♦ Prefect al pretoriului = comandant al garzii pretorienilor. ♦ Cortul comandantului, care se aseza în mijlocul unei tabere romane. 2. Sala de judecata a unui tribunal. [Pron. -riu. / < lat. praetorium].
şpilvag, spilvág, spilváguri, s.n. (reg.) bucata de lemn asezata transversal pe oiste, de care se prind orcicurile.
prostată, PROSTÁTĂ s.f. Glanda situata la intersectia aparatului genital cu cel urinar la barbati. [< fr. prostate, cf. gr. prostates – asezat înainte].
şprăiţuit, spraituít, -a, adj. (reg.; despre drumuri forestiere) pe care au fost asezate de-a curmezisul spraituri (traverse de lemn).
ştraiveg, stráiveg, stráiveguri, s.n. (reg.) 1. drum forestier prevazut cu traverse de lemn. 2. fiecare dintre bârnele asezate transversal pe drumurile forestiere.
târli, târlí, târlésc, vb. IV (reg.) 1. a aseza târla. 2. a gunoi, a întinde pe jos. 3. a tine casa cu cineva.
redan, REDÁN s.n. 1. Iesitura în zidul unei fortificatii. ♦ Serie de iesinduri din loc în loc într-un zid ridicat pe un teren în panta în vederea asigurarii planeitatii. 2. Motiv decorativ sculptat în forma de dinti, caracteristic arhitecturii evului mediu. 3. Element de constructie asezat pe radierul unui disipator hidraulic de energie a apei în scopul maririi efectului de disipare a energiei. 4. Suprafata proeminenta inferioara, de contact cu apa, a cocei unei ambarcatii sau a flotoarelor unui hidroavion. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. redan].
timin, timín s.n. (înv.) veche moneda turceasca, folosita pentru salbe asezate pe frunte.
titiri, titirí, titirésc, vb. IV (reg. si fam.) 1. a aseza atent ceva. 2. (refl.) a se dichisi, a se aranja, a se gati.
titirire, titiríre, titiríri, s.f. (reg. si fam.) 1. asezare atenta a unui lucru. 2. dichisire, aranjare, gatire.
turtuşi, turtusí, turtusésc, vb. IV (reg.) a se aseza pe jos; a se ghemui, a se gârbovi.
rozetă, ROZÉTĂ s.f. 1. Rezeda. 2. Element decorativ în forma de roza de dimensiuni mici, care împodobeste un obiect, o piatra etc. ♦ Placa rotunda în forma de nasture, purtata în trecut de catre militarii din cavalerie, prinsa în partea de sus, din fata a cizmei. 3. (Arhit.) Deschidere circulara cu vitralii, caracteristica pentru catedrale gotice, asezata pe fatada; rozasa, roza (4). 4. (Tehn.) Element de legatura, de suspensie sau de protectie a unei tije, ca un guler marginal. [< fr. rosette].
rubiacee, RUBIACÉE s.f.pl. Familie de plante erbacee cu frunzele înguste asezate în manunchi si cu flori, din care se extrag materii colorante si medicamentoase; (la sg.) planta din aceasta familie. [Pron. -bi-a-ce-e, sg. invar. / < fr. rubiacées].
sacrum, SÁCRUM s.n. (Anat.) Os triunghiular al bazinului, asezat la partea inferioara a sirei spinarii si care împreuna cu oasele pelviene formeaza bazinul. [Var. sacru s.n. / < fr. , lat. sacrum].
sanatoriu, SANATÓRIU s.n. Institutie medicala (asezata într-un loc prielnic la munte, la mare etc.); spital adaptat mai ales pentru cura igieno-dietetica a tuberculozei; (în trecut) spital particular. [Pron. -riu. / < fr. sanatorium, cf. lat. sanatorius – care vindeca].
sandviş, SÁNDVIS s.n. Felie de sunca, de salam etc. asezata între doua felii de pâine (unse cu unt). [Pl. -uri, var. sandvici s.n. / < fr., engl. sandwich, cf. Sandwich – lord englez].
scenografie, SCENOGRAFÍE s.f. Arta de a picta si de a aseza decorurile în teatru. [Pron. sce-, gen. -iei. / < fr. scénographie, cf. gr. skenographia < skene – scena, graphein – a scrie].
scheting, SCHÉTING s.n. Patina asezata pe rotile mici. ♦ Patinaj pe astfel de patine. [< engl. skating].
sedentar, SEDENTÁR, -Ă adj. (Despre oameni) Care sade tot timpul; care sta mai mult acasa; (despre îndeletniciri) care se face, se exercita sezând; lipsit de miscare. ♦ (Despre populatii) Stabil; nemigrator, fixat de un loc stabil. [Cf. fr. sédentaire, lat. sedentarius < sedare – a fi asezat].
sediment, SEDIMÉNT s.n. 1. Depozit format prin precipitarea particulelor solide aflate în suspensie într-un lichid. 2. (La pl.) Depozit de roci sedimentare. [Pl. -te, -turi. / < fr. sédiment, cf. lat. sedimentum < sedere – a fi asezat].
sedimenta, SEDIMENTÁ vb. I. refl. A se aseza, a se lasa la fund, a se depune în strate; a forma sedimente. [P.i. 3 -teaza. / < germ. sedimentieren].
selenostat, SELENOSTÁT s.n. Instrument care permite observarea Lunii fara sa se deplaseze luneta. [< fr. sélénostat].
semicerc, SEMICÉRC s.n. 1. Figura geometrica formata dintr-o jumatate de cerc. 2. Sir de fiinte, de lucruri etc. asezate în semicerc (1); linie arcuita. [< semi- + cerc, dupa fr. demicercle].
frica, frica de obiectele asezate la dreapta
sensibil, SENSÍBIL, -Ă adj. 1. Înzestrat cu sensibilitate; care poate fi (usor) impresionat; emotiv. 2. (Fil.) Care poate fi perceput prin simturi. ♦ s.m. Domeniul lucrurilor sensibile (2). ♦ Care se poate constata usor; evident, simtitor, apreciabil. 3. (Despre aparate, instrumente etc.) Care indica cele mai mici valori, deosebiri, diferente. ♦ s.f. (Muz.) Treapta a sasea a gamei majore sau minore, asezata la un semiton de tonica. [Cf. fr. sensible, lat. sensibilis < sentire – a simti].
seria, SERIÁ vb. I. tr. A aseza, a orândui, a clasa pe serii. [Pron. -ri-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. sérier].
serios, SERIÓS, -OÁSĂ adj. 1. Grav, lipsit de superficialitate, de frivolitate; asezat, ponderat. ♦ Caruia nu-i place sa glumeasca; sever, rigid. 2. (si adv.) Care trebuie privit cu seriozitate; pozitiv, real. ♦ Îngrijorator, grav. 3. Important, de seama. ♦ A lua (pe cineva sau ceva) în serios = a acorda toata atentia unei persoane sau unui lucru. [Pron. -ri-os. / < fr. sérieux, cf. lat. med. seriosus].
bară, -bara lunga si groasa de lemn sau metal asezata deasupra încarcaturii înalte de fân sau paie si care se prinde atât în fata cât si în spatele carului cu câte o funie, odgon sau lant de colturile carului pentru a pastra încarcatura stabilaîn timpul trasportului. -bara grosa de lemn sau metal cu care se fixeaza împreuna mai multe lucruri. -bara groasa cu care se proptesc unele lucruri prevenind înclinarea sau rasturnarea lor.
silicvă, SILÍCVĂ s.f. Fruct în forma de pastaie lunga, împartita în doua printr-un perete membranos pe care sunt asezate semintele. [Var. silicua s.f. / < fr. silique, cf. lat. siliqua].
simetric, SIMÉTRIC, -Ă adj. 1. Care prezinta simetrie. ♦ (s.n. si f.) Dreapta sau punct asezate simetric cu alta dreapta sau cu alt punct. 2. Functie simetrica = functie a mai multor variabile care nu se schimba, orice mutari ar suferi aceste variabile. [< fr. symétrique, it. simmetrico].
simetrie, SIMETRÍE s.f. 1. Asezare, dispunere a unor parti identice într-un mod asemanator într-un ansamblu, într-un tot. ♦ Armonie, îmbinare armonioasa rezultata din anumite combinatii regulate si bine proportionate. 2. Proprietatea unei figuri în raport cu un punct, cu o dreapta sau cu un plan de a avea puncte care sa corespunda doua câte doua. ♦ Proprietatea a doua figuri de a se suprapune exact. [Gen. -iei. / cf. fr. symétrie, it. simmetria < lat., gr. symmetria < gr. syn – cu, metron – masura].
câşlă, câsla (cấsle), s.f. – 1. (Înv.) Tabara de iarna a tatarilor. – 2. Tabara, campament. – 3. Asezare stabila a ciobanilor, mai ales în timpul iernii. – Mr. casla, megl. caslá. Tc. kisla "cazarma" (Seineanu, II, 93; Lokotsch 1281), cf. bg. kŭsla, rus. kišlja "gospodarie". – Der. cîslar, s.m. (baci); cîslarita, s.f. (bacita); cîslarie, s.f. (asezare a ciobanilor).
sinergidă, SINERGÍDĂ s.f. (Bot.) Fiecare dintre cele doua celule ale sacului embrionar, asezate de o parte si de alta a oosferei. [< fr. synergide, cf. gr. synergos – colaborator].
ciucă, ciúca (-ci), s.f. – 1. Culme, pisc, vîrf. – 2. Ţinta, obiectiv. – Mr., megl. ciuca. Cuvînt care apare în toate limbile balcanice, cf. ngr. τσούϰα "tumul, gorgan", alb. čuka "culme", bg. čuka "colina", sb. cuca "coasta înalta si povîrnita", mag. csúcs "vîrf". Unica explicatie care pare posibila este cea a unei creatii expresive, care ar explica numai aceste coincidente; cf. cioc, cu acelasi sens de "vîrf" (cf. Capidan, Dacor., II, 462, care recunoaste identitatea ambelor creatii, dar le reduce la alb. čuka). Celelalte explicatii par insuficiente. Philippide, Bausteine, 53 (cf. Philippide, II, 706; Rosetti, II, 114), se referea la gr. ϰύϰλος "cerc", care este greu de admis. DAR presupune pastrarea unui cuvînt autohton si Lahovary 323, a unui termen anterior indoeurop. În plus, DAR considera sensul 2 drept cuvînt diferit, pe care îl pune în legatura cu suca, mag. szuka "catea în calduri." Sensul de "tinta" este normal, daca ne gîndim ca de obicei tintele, de ex. cele pentru arcasi, trebuiau sa fie asezate pe vreo înaltime. Der. ciuc (pl. ciuchi sau ciuci), s.m. (smoc de par), refacut de la cioaca-cioc (Byck-Graur 28 se gîndesc ca este un sing. refacut pe baza lui ciucuri); ciuci, s.m. pl. (paste fainoase, în forma de taitei), pe care Graur 140 îl deriva din tig. čuči "membru viril", probabil pentru ca l-a glosat gresit, prin chiftele în forma de cîrnat. Cf. ciucure.
situa, SITUÁ vb. I. refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine; (p. ext.) a lua o atitudine, a activa de pe o anumita pozitie. ♦ tr. A aseza într-un anumit loc. [Pron. -tu-a, p.i. 3,6 -ueaza, ger. -uând. / < fr. situer, it. situare, cf. lat. situs – asezare].
situare, SITUÁRE s.f. Actiunea de a (se) situa si rezultatul ei; pozitie, asezare. [< situa].
situaţie, SITUÁŢIE s.f. 1. Stare, pozitie, asezare, ansamblu de împrejurari în care se afla la un moment dat o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. ♦ A fi la înaltimea situatiei = a corespunde pe deplin unei sarcini încredintate. ♦ Loc, stare pe care o are cineva în viata sociala. ♦ Stare a unei persoane în raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale. 2 Dare de seama, raport (asupra unei stari de fapt, a unui inventar etc.). 3. Asezare, pozitie a unei localitati, a unui teren etc.; situare. [Gen. -iei, var. situatiune s.f. / cf. fr. situation, it. situazione].
stabil, STABÍL, -Ă adj. 1. Trainic, bine asezat, solid. ♦ (Chim.; despre substante) Care nu se descompune de la sine. 2. Statornic. ♦ Durabil, permanent. 3. (Despre populatii) Care locuieste permanent în acelasi loc. [Cf. lat. stabilis, it. stabile].
stabili, STABILÍ vb. IV. 1. tr. A hotarî, a decide, a preciza. 2. tr. A înfaptui, a realiza. 3. tr., refl. A (se) aseza într-un loc. [< it., lat. stabilire].
stabiliment, STABILIMÉNT s.n. (Iesit din uz) Asezamânt, institutie; (p. ext.) local în care functioneaza o institutie. [Pl. -te, -turi. / < it. stabilimento].
staţie, STÁŢIE s.f. 1. Oprire, popas. ♦ Loc, punct unde se opresc sau stationeaza vehiculele publice (trasuri, masini etc.) pentru a astepta calatorii. ♦ Loc unde se opresc trenurile, tramvaiele, autobuzele pentru îmbarcarea si debarcarea calatorilor. 2. Asezamânt, institutie pentru efectuarea unor cercetari stiintifice, bazate mai ales pe observarea anumitor fenomene. 3. Pozitie, loc. ♦ Loc de unde se fac emisiuni radiofonice etc. ♦ Statie electrica = ansamblu de instalatii electrice care serveste la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea si distributia ei; (astr.) statia planetelor = pozitie pe traiectoria aparenta a planetelor pe cer când acestea par nemiscate pentru un timp. [Gen. -iei. / cf. fr. station, it. stazione, lat. statio].
coardă, coárda (-de), s.f. – 1. Fir elastic care, întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; struna. – 2. Funie, frînghie, sfoara groasa. – 3. Sfoara. – 4. Siret, legatura. – 5. Struna de chitara. – 6. Urzeala, batatura. – 7. Tendon sau ligament care se încordeaza la anumite miscari. – 8. Lastar. – 9. Radacina aeriana. – 10. Arc, resort. – 11. Bîrna sau grinda mare care sustine tavanul. – 12. Grinda diagonala, tirant. – 13. La jocul de biliard, punct cîstigat prin trei lovituri. – 14. Viscozitate, întarire caracteristica marmeladei sau jeleului. – Var. (înv.) cord. Mr. coarda, megl. coarda "grajd". Lat. chŏrda (Puscariu 387; Candrea-Dens., 380; REW 1881; DAR); cf. alb. kordëzë, it., prov., cat., port. corda, fr. corde, sp. cuerda. Apare în doc. slavo-rom. începînd cu 1408. La sensul 13, Graur, BL, V, 58, vede o confuzie a lui coarda "struna" cu fr. cuarte; însasi fr. corde se foloseste ca termen de biliard. Sensul de "bîrna" ar fi balcanic, dupa Jud, ZRPh., XXXVIII, 25, cf. ngr. ϰόρδα; dar este mai putin probabil sa fie deja lat., cf. sard. kordáu "bîrna" (Wagner 115). – Der. cordis, adv. (piezis, oblic); cordui, vb. (a strînge cu putere); cordar, s.m. (sforar, frînghier; la vioara, calus, scaun; maciuca, bîta; ferastrau de mîna), la care sensul de "calus" pare a fi împrumutat din fr. cordier; corda, vb. refl. (a se narui, mai ales o gramada de lemne); cordaj, s.n., din fr. cordage; încorda, vb. (a contracta muschii, a întari; a întinde; a trage de, a supune unei tensiuni; a acorda un instrument; a strînge o legatura; a lega vita de vie; a îndrepta, a ridica, a aseza; a lupta, a asuda, a (se) stradui, a face eforturi); încordator, s.m. rar, (diavolul); încordatura, s.f. (tensiune; efort; spasm) descorda, vb. (a slabi, a diminua tensiunea; a modera). Din rom. provine bg. korda (Capidan, Raporturile, 206).
cocoţa, cocotá (-téz, -át), vb. – A se urca, a se aseza pe un loc mai ridicat. – Var. cucuta, gogota. Probabil der. de la radacina expresiva coc, cf. cuca "culme, vîrf", cucuia "a se urca" (Puscariu 424). Este putin probabila legatura cu cocos pe care o propun Cihac, II, 67 si Tiktin. Dupa Giuglea, Dacor., I, 495, din lat. cucutium; mai tîrziu, Giuglea, Dacor., IV, 1554, a propus un lat. •concaptiāre, de asemenea dificil.
strapontină, STRAPONTÍNĂ s.f. Scaunul din fata al unei trasuri, care se poate ridica si lasa în jos. ♦ Scaun asemanator celui descris mai sus, care se afla sau se poate aseza la marginea rândurilor de scaune (pe interval) în salile de spectacol. [Var. strapontin s.n. / cf. fr. strapontin, it. strapontino].
stratifica, STRATIFICÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) aseza, a (se) depune în strate; a determina o stratificare. 2. A da sau a lua forma de..., a (se) aseza în straturi suprapuse. [P.i. stratífic. / cf. it. stratificare, fr. stratifier].
structură, STRUCTÚRĂ s.f. I. 1. Fel de constructie (la un edificiu, la un pod etc.). 2. Mod de organizare interna, de alcatuire a unui corp. ♦ Dispozitie relativa a atomilor în molecula unei substante. ♦ Modul de grupare a moleculelor într-o substanta minerala. 3. Modul de asezare între ele a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ♦ (Psih.) Conformatie, factura, formatie. 4. Fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. ♦ Structura gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele în propozitii si fraze. II. Mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; orânduire. ♦ Mod de organizare a oricarei ramuri de productie. [Cf. fr. structure, lat. structura < struere – a cladi].
substrat, SUBSTRÁT s.n. 1. Baza materiala a diferitelor proprietati ale unui obiect. ♦ Continut. 2. Strat peste care s-a asezat un alt strat. ♦ (Lingv.) Elemente patrunse într-o limba din limba unei populatii mai vechi, disparuta în urma unei cuceriri, unei colonizari etc. 3. Substanta chimica asupra careia actioneaza o enzima. 4. (Fig.) Cauza adevarata (dar ascunsa) a unei actiuni etc. [Pl. -turi, -te. / < fr., lat. substratum].
sud, SUD s.n. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale principale, care se afla în partea opusa nordului; miazazi. 2. Parte a globului, a unui continent etc. asezata spre sud (1). [< fr. sud, cf. germ. Süden].
colţ, colt (-ti), s.m. – 1. Dinte, canin. – 2. Canin de mistret sau de elefant. – 3. În general, vîrf, proeminenta a unui obiect. – 4. Zimt de ferastrau. – 5. Fiecare din vîrfurile ascutite ale greblei. – 7. Extremitati ale taisului securii. – 8. Stift, bolt, bulon. – 9. Cui, tinta care împiedica alunecarea pe gheata. – 10. Cîrlig, scoaba. – 11. Vîrf, tanc, stînca ascutita. – 12. Crestatura, semn. – 13. Zuluf, cîrliont. – 14. Mugure, vlastar. – 15. Germen, embrion. – 16. Boboc, mugure. – 17. Loc format de doua strazi care se întîlnesc, unghi. – 18. La pîine, capat, extremitate. – 19. Intersectie, rascruce. – 20. Extremitatile laterale ale gurii (unde se întîlnesc buzele). Sl. kolĭcĭ, de la klati, koljǫ "a întepa" (Cihac, II, 70; Conev 50; DAR); cf. bg. kolec "tarus", sb. kolac "tarus", rut. kolecĭ "germen", pol. kolec "ghimpe". – Der. coltui, s.m. pl. (broderie în forma de triunghi, la camasa); coltisor, s.n. (ungher; ornament triunghiular; bucla, cîrliont; planta, Dentaria bulbifera); coltoi, s.m. (coltui); coltaris, s.n. (stîncarie); coltos (var. coltat), adj. (cu dintii canini mari; trufas, înfumurat, mîndru; certaret, scandalagiu); colturos, adj. (stîncos; aspru; coltat, ascutit); colturat, adj. (colturos, rar); colta, s.f. (Trans. de Sud, agrafa de par), cu toata incertitudinea DAR care nu crede ca este vorba de un der. de la colt, datorita lipsei diftongarii; coltan, s.m. (persoana sau animal cu dintii canini mari; libarca; gîndac; castana de apa, Trapa natans; vîrf, tanc); coltan, s.m. (gogoasa de stejar); coltar, s.m. (bîrna ce formeaza unghi sau colt exterior; dinte canin; Trapa natans; colt de strada; polita, masa ori canapea asezate în coltul camerei; zgarda cu ghimpi, pentru cîinii de paza; darac, daracitor; bocanc cu tinte pentru alpinisti); coltar, s.n. (echer; culegator, culegar; piesa a razboiului de tesut; gogoasa de stejar); clotan, s.m. (stînca; tanc), metateza a lui coltan; încolti, vb. (a înfige dintii, a musca; a haitui; a germina; a înmuguri).
superior, SUPERIÓR, -OÁRĂ adj. 1. Asezat în partea de sus; deasupra, de sus. ♦ (Despre cursuri de apa) Care se afla spre izvor. 2. Care are un loc înalt (într-o ordine, într-o ierarhie). 3. Care se distinge, se deosebeste prin calitati, prin merite deosebite; care este la un nivel mai înalt. ♦ Matematici superioare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe. // s.m. si f. Cel care ocupa un loc mai important într-o ierarhie fata de cei pe care îi are în subordine; cel care are un grad mai mare decât altul. [Pron. -ri-or. / cf. lat. superior, fr. supérieur].
suprapune, SUPRAPÚNE vb. III. tr. A pune un lucru deasupra altuia, a aseza unul peste altul. [P.i. suprapún, conj. -na. / < supra- + pune, dupa fr. superposer].
şpiţ, SPIŢ s.n. 1. (Poligr.) Linie simpla sau înflorata, ornament etc. asezat la sfârsitul unui articol, al unui capitol etc. 2. Unealta formata dintr-o bara de otel ascutita, care serveste la prelucrarea pietrei de constructie, la spargerea betoanelor. 3. (Fam.) Vârf ascutit al unui obiect. 4. Ţigaret scurt. [Pl. -turi. / < germ. Spitze].
şicană, SICÁNĂ s.f. 1. Sâcâiala fara motiv. ♦ (Jur.) Obiectie neîntemeiata; procedura artificiala; subtilitate, tertip. 2. Obstacol asezat în calea circuitului unui fluid pentru a-l dirija într-un anumit mod. [< fr. chicane].
tahimetru, TAHIMÉTRU s.n. 1. Instrument prevazut cu un dispozitiv special, care permite determinarea directa a distantei pâna la punctul vizat prin citire pe o mira asezata în acest punct; stadimetru; taheometru. 2. Instrument pentru determinarea frecventei miscarilor unui organ, turatiei motoarelor etc.; tahometru; celerimetru. ♦ Aparat pentru masurarea vitezei curentului cursurilor de apa. [< fr. tachymètre].
tandem, TANDÉM s.n. 1. Bicicleta cu tractiune dubla pentru doua persoane, având seile asezate una în spatele celeilalte. 2. Cilindru compresor mecanic cu doua tavaluguri, egale ca marime, ca forma si ca greutate. 3. (Tehn.) În tandem = pozitie de montare a doua sisteme tehnice care lucreaza împreuna, astfel încât axele lor longitudinale sa fie în prelungire. [< fr., engl. tandem < lat. tandem – în sfârsit, într-o enumerare].
teu, TEU s.n. 1. Obiect care are forma literei T; rigla de desen în forma de T. ♦ Fiting sau piesa fasonata în forma de T, folosite pentru racordarea tevilor, pentru canalizari etc. 2. (Av.) Panou asezat în forma de T pe un aerodrom pentru a indica directia de aterizare. [< fr. té].
timus, TÍMUS s.n. Glanda cu secretie interna asezata în partea inferioara a gâtului si care nu functioneaza decât la vârsta tânara, atrofiindu-se la maturitate. [< fr. thymus, cf. gr. thymos – principiu vital].
topografie, TOPOGRAFÍE s.f. 1. Stiinta care se ocupa cu tehnica masuratorilor si a calculelor unor portiuni mici ale suprafetei pamântului vazute în plan orizontal, precum si cu tehnica reprezentarii grafice a acestora. 2. Înfatisare, dispozitie, asezare a unui loc, a unui oras etc.; descriere amanuntita a acestei înfatisari. [Gen. -iei. / < fr. topographie, cf. gr. topos – loc, graphein – a scrie].
toron, TORÓN s.n. 1. Grup de fire subtiri rasucite împreuna în acelasi sens, alcatuind un cablu metalic sau textil. 2. Gaz produs prin dezintegrarea radioactiva a toriului. 3. (Arhit.) Ciubuc mare, rotund, asezat la extremitatea unei suprefete drepte. [Pl. -oane. / < fr. toron].
transdanubian, TRANSDANUBIÁN, -Ă adj. Care este asezat sau locuieste dincolo de Dunare. [Pron. -bi-an. / cf. fr. transdanubien].
translocaţie, TRANSLOCÁŢIE s.f. Schimbare de asezare, de loc. ♦ (Biol.) Mutatie cromozomica realizata prin ruperea unui cromozom si atasarea unui fragment din acesta la un alt cromozom. [< fr. translocation].
tricliniu, TRICLÍNIU s.n. 1. (Ant.) Complex de trei paturi cu trei locuri, asezate de-a lungul a trei parti ale unei mese de sufragerie a unei case romane. ♦ Sufragerie. 2. Sala de mese a unei comunitati (monahale) crestine, în care se primeau pelerinii sau se celebrau diverse ceremonii. [Pron. -niu, var. triclinium s.n.. / < lat. triclinium, cf. gr. triklinion < tri – cu trei, kline – pat].
trofeu, TROFÉU s.n. 1. Armura unui dusman învins asezata pe un trunchi de copac, ca semn al victoriei; (p. ext.) monument de piatra sau de marmura purtând armele unui dusman învins si ridicat pentru a comemora o victorie. ♦ Sculptura sau pictura înfatisând un asemenea monument. 2. Prada de razboi luata de la inamic. ♦ Victorie, biruinta. ♦ Ofranda adusa unei divinitati, provenind din prada de razboi. 3. Coarnele unui cerb vânat. [Pron. -feu, pl. -ee, -euri. / < fr. trophée, cf. it. trofeo < lat. tropaeum, gr. tropaion].
trotinetă, TROTINÉTĂ s.f. Jucarie formata dintr-o scândura asezata pe doua roti, cu un dispozitiv de directie în fata si care se pune în miscare prin împingerea cu un picior. [< fr. trottinette].
turnură, TURNÚRĂ s.f. I. 1. Înfatisare, aspect (exterior) sub care se prezinta lucrurile, faptele. ♦ Întorsatura. 2. Fel în care sunt asezate cuvintele într-o fraza. II. Pernita sau bucata de stofa purtata odinioara de femei la spate sub rochie, mai jos de talie. [< fr. tournure].
unilateral, UNILATERÁL, -Ă adj. 1. Asezat pe o singura parte. 2. Care vede numai o singura latura a lucrurilor, care se rezuma la un singur domeniu de cunostinte; marginit; arbitrar. ♦ (Jur.; despre un contract) Care creeaza obligatii numai pentru una dintre parti. ♦ (Despre un act juridic) Emanat de la o singura persoana. [< fr. unilatéral, cf. lat. unus – unul, latus – latura].
cuib, cúib (cúiburi), s.n. – 1. Culcus facut de pasari sau de unele mamifere. – 2. Vizuina. – 3. Camin, vatra, patrie. – 4. Groapa mica în care se pune samînta în pamînt. – 5. Gramada de pamînt cu care se protejeaja tulpina plantelor de cultura. – 6. Crestare, crestatura. – 7. Cantitate de cheag sau de drojdie folosita o data. – Mr. cul’bu, megl., istr. cul’b. Origine incerta. Probabil din gr. ϰλωβός "cusca", prin intermediul unei forme lat. •clubium; cf. ngr. ϰουλβί, de unde sl. kulivija, si de aici colivie (mr. cluvie), s.f., cuvînt din sec. XVII. Rezultatul rom., care trebuie sa provina de la •culib, indica o dubla metateza. Exista si posibilitatea ca lat. •clubium sa fi trecut din epoca romanica, la •collubium sub influenta lui collŭvies "amestec de materiale". Celelalte ipoteze sînt insuficiente. Dupa parerea mai generalizata, de la un lat. •cubium (cf. concubium), plecîndu-se de la cubĕre "a sta culcat pentru a se odihni" (Philippide, Principii, 68 si 140; Cihac, I, 66; Meyer, Alb. St., IV, 121; Puscariu 432; Candrea-Dens., 429; REW 2355; Pascu, I, 72; DAR). Aceasta ipoteza este aproape imposibila, caci se refera la o imagine ("culcat, trîntit") care nu se aplica pasarilor, si nu ajunge pentru a explica rezultatele dialectale. Pentru a rezolva dificultatea, Candrea a propus un lat. •culbium (cf. Cortés 126), pe care Densusianu, GS, XI, 363, îl considera imposibil. Der. cuiba (var. încuiba, încuibara, încuibura), vb. (a face cuib; a instala a aseza; a salaslui, a locui; refl., a prinde radacini, a deveni trainic); cuibar, s.n. (cuib; ou lasat în cuibarul gainii; vizuina, bîrlog; salas, locuinta, refugiu; groapa mica în care se pune samînta în pamînt); cuibari, vb. (a face cuib; a pune gainile în cuibar; a prasi, a aduna pamînt în jurul tulpinei plantelor; a ocroti, a proteja, a ascunde; a fixa, a stabili). Din rom. provine rut. kubljyty "a face cuib" (Miklosich, Wander., 10).
culca, culcá (cúlc, culcát), vb. – 1. A întinde, a lungi, a aseza. – 2. (Refl.) A se întinde, a se culca în pat. – 3. A gazdui. – 4. A trînti, a doborî la pamînt. – 5. A doborî, a omorî. – 6. (Refl.) A se trînti, a se tolani. – 7. (Refl.) A se culca, a avea relatii sexuale cu cineva. – Mr. culcu, megl. culc, istr. cucu. Lat. collǒcāre (Diez, I, 123; Puscariu 435; Candrea-Dens., 1005; REW 2052; DAR), sau, dupa Lausberg 26, de la cōlǒcāre, forma atestata, în care ō a trecut la ŭ dupa sincopa; cf. it. coricare, colcare (lucan. culcá, abruz. culecá, calabr. curcare), prov., cat., sp. colgar, fr. coucher (› sp. colcha). Sensul 7, care apare în sec. XVII (Stoica Ludescu), este comun tuturor limbilor romanice. – Der. culcat, s.n. (actiunea de a se culca; ora de culcare); culcata, s.f. (palma, unitate de masura); culcus, s.n. (pat; loc de odihna sau de dormit; sura de paie; bîrlog, vizuina; strat, filon, zacamînt), mr. culcus.
acoladă, acolada, acolade s.f. (er.) pozitie în timpul actului sexual în care partenerii sunt asezati unul în prelungirea celuilalt, orizontal, capul unuia atingându-i celuilalt picioarele (Nota: Definitia este preluata din Dictionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
departe, departe adv. – La (anume) distanta. – Mr. diparte, megl. diparti. De la parte, cu prep de (Candrea-Dens., 1341; Tiktin; Candrea; Scriban), ca it. a parte, sp. apartar, fr. départ. Puscariu, ZRPh., XXVII, 739-40, se opune acestei explicatii afirmînd ca sensul lui de-parte ar trebui sa fie aproape, afirmatie complet nejustificata, si propune sa se derive adv. din vb. (Puscariu 500). – Der. departa (var. îndeparta), vb. (a aseza sau a pleca mai departe); departare, s.f. (distanta; deparatare); departisor, adv. (destul de departe). Dupa Puscariu 500 (si ZRPh., XXVII, 739), vb. departa (mr. departedz, departare, megl. dipartez) s-ar explica prin lat. •dequartāre, de la quartus "cartier", ca fr. écarter de la •exquartāre, calabr. iscartarsi, cf. REW 3061.
descăleca, descalecá (descálec, descalecát), vb. – 1. A se da jos de pe cal. – 2. A popula, a se aseza într-un loc determinat. – Var. descalica. Mr. discalic. De la încaleca, dupa echivalenta încuia-descuia, îmbraca-desbraca, etc. Totusi, se are în vedere adesea posibilitatea unui lat. •dĭscaballĭāre (Candrea-Dens., 214; REW 1439; Tiktin; Candrea), cf. sp. descabalgar; ipoteza putin probabila, mai ales daca se tine seama de conservarea lui i aton. Cel de al doilea sens se datoreaza desigur unei influente turanice, caci se stie ca anumite semintii turanice traiau în corturi portabile si ca, pentru ele, "a descaleca" însemna a alege un loc pentru a-l popula provizoriu. – Der. descalecat, s.n. (actiunea de a descaleca; întemeiere, colonizare); descalecator, s.m. (întemeietor); descalecatura, s.f. (înv., întemeiere).
dinte, dínte (dínti), s.m. – 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu smalt, asezate în cavitatea bucala, care servesc pentru a rupe si mesteca alimentele. – 2. Zimti, crestaturi, colti (la unelte). – 3. Înaltime stîncoasa, colt. – Mr., istr. dinte, megl. dinti. Lat. dĕntem (Puscariu 533; Candrea-Dens., 498; REW 2556; Tiktin); cf. it., port. dente, prov., fr., cat. dent, sp. diente, alb. dëmb. – Der. dintar, s.m. (unealta cu care se înclina dintii ferastraului); dintat, adj. (cu dinti); dintos, adj. (cu dinti mari); dintarit, s.n. (cadou facut pentru a face digestia mai placuta); se spune ironic atunci cînd, dupa ce dai de mîncare cuiva, pe deasupra mai trebuie sa-i si platesti; este formatie ironica, de la dinte cu suf. -arit, ca la numele de dari în general, cf. gardurarit, vadrarit, etc. (dupa Candrea, din tc. dis parasi "bani pentru dinti").
drege, drége (drég, drés), vb. – 1. (Înv.) A conduce, a calauzi. – 2. A pune în miscare. – 3. A pregati, a aranja, a orîndui. – 4. A repara, a îndrepta. – 5. A condimenta, a asezona, a gati. – 6. A aranja, a farda, a sulemeni. – 7. A îndrepta, a îmbunatati, a corecta. – 8. (Înv.) A turna vin, a umple paharele. – Var. (înv.) direge. Mr. ndreg, ndreadzire, megl. (a)ndireg. Lat. dirĭgĕre "a conduce", care se folosea si în forma dĕrĭgĕre (Cihac, I, 81; Puscariu 548; Candrea-Dens., 512), cf. alb. dërgoń (Philippide, II, 640), cat. adergar. – Der. dregator (var. înv. diregator), s.m. (demnitar la curtea domnitorului, înalt functionar); d(i)regatorie, s.f. (functia, demnitatea de dregator); dregatorime, s.f. (clasa dregatorilor); dregatoresc, adj. (oficial); dires, s.n. (înv., document oficial, scriitura autentica; Mold., mîncare gatita, condiment); dres, s.n. (înv., ordine, functie; suliman, fard; aranjare, reparare); dresatura, s.f. (înv., reparare; Trans., actiunea de a îngrasa pamîntul cu balegar).
dric, dric (drícuri), s.n. – 1. Centru, punct central. – 2. Scheletul de sus al unui car. – 3. Car mortuar. Origine incerta. Pare a proveni din mag. derék "centru" (Tiktin; Scriban; Gáldi, Dict., 89), care ar fi cuvînt identic cu tc. direk, cf. direc. Cf. si sb. drek "încarcatura unei carute". – Der. dricar, s.m. (functionar de pompe funebre); dricar, s.n. (Banat, patura), din mag. derekal; dricala, s.f. (Banat, plapuma), cuvînt identic cu cel anterior (cf. Gáldi, Dict., 125); îndrica, vb. refl. (a se aseza peste), pe care DAR îl deriva de la ridica, si Graur, BL, VI, 154, de la sensul 2, atribuindu-i acceptia de "a pune, a aseza".
monta, MONTÁ1 vb. I. tr. 1. a aseza, a potrivi la locul lor (piesele unei masini, ale unui aparat etc.); a îmbina, a asambla. ♢ a fixa o piatra pretioasa într-o bijuterie. 2. a pune în scena o piesa de teatru, un spectacol. 3. a pune la cale, a atâta, a instiga. II. refl. a se irita, a se înfuria. (< fr. monter)
natal, NATÁL, -Ă adj. (despre locuri, asezari) în care s-a nascut cineva; de nastere. (< fr. natal)
nişă, NÍSĂ s. f. 1. intrând amenajat într-un perete, unde se poate aseza o mobila, adaposti ceva etc. 2. forma de relief cu aspect de firida, creata prin eroziune la baza unei faleze, în jurul unei izvor, în malul concav al unui meandru etc. 3. dulap cu pereti de sticla legat de un cos de evacuare în laboratoare împotriva gazelor nocive. 4. (anat.) mic spatiu în forma de intrând. 5. imagine radiologica a unui cancer gastric. 6. (biol.) regiune în care un organism, o populatie, o specie gasesc cele mai bune conditii pentru a supravietui si a se reproduce. (< fr. niche)
nomad, NOMÁD, -Ă I. adj., s. m. f. (persoana, populatie) care nu are o asezare stabila, permanenta; ratacitor. II. adj. 1. caracteristic nomazilor. 2. (despre animale) care schimba climatul în functie de sezon. (< fr., it. nomade, lat. nomas, -dis, gr. nomados, care rataceste)
oiconim, OICONÍM OI-/ s. n., adj. (cuvânt) care denumeste o asezare omeneasca. (< oico- + -onim)
oiconimie, OICONIMÍE s. f. disciplina care se ocupa cu studiul denumirilor de asezari omenesti. (< oiconim + -ie)
oicumena, OICUMÉNA s. f. spatiul populat al suprafetei terestre. ♢ teritoriu în care primii oameni s-au asezat, întemeindu-si o viata organizata; (p. ext.) teritoriu în care o comunitate etnica îsi construieste asezari stabile. (< germ. Oikumene, gr. oikoumene)
oppidum, ÓPPIDUM s. n. asezare romana fortificata, centru economic, politic, religios si militar, un început de oras. (< lat. oppidum)
opunţia, OPÚNŢIA s. f. planta din familia cactaceelor cu ramuri cilindrice sau turtite, de forma ovala si cu spini asezati în smocuri; limba soacrei. (< lat., fr. opuntia)
ordonat, ORDONÁT, -Ă I. adj. dispus, asezat în ordine. ♢ bine îngrijit, pus la punct. o (mat.) multime ~a = multime cu ordine bine determinata de dispunere a elementelor componente. II. s. f. a doua coordonata (cea verticala) a unui punct dintr-un sistem rectangular. ♢ înaltimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil în raport cu linia de ochire. (dupa fr. ordoné)
orfelinat, ORFELINÁT s. n. asezamânt de caritate destinat cresterii copiilor orfani; azil. (< fr. orphelinat)
organiza, ORGANIZÁ vb. I. tr. a orândui, a aseza, a coordona activitatea unui stat, a unei institutii, grup social etc., astfel încât sa functioneze organic. ♢ a pregati temeinic o actiune etc. II. refl. a proceda metodic si ordonat în actiunile sale. (< fr. organiser)
orgă, ÓRGĂ s. f. 1. instrument muzical complex, cu claviatura, bazat pe un sistem de tuburi sonore, în care sunetele se produc prin trecerea unui curent de aer sub presiune. o ~ de lumini = a) set de becuri diferit colorate, cu aprindere si intensitate comandate electronic. b) totalitatea dispozitivelor de comanda a aparatelor de iluminat într-o sala de spectacol, într-un platou de filmare sau de televiziune. 2. ~ geologica = ansamblu de coloane verticale în unele roci, prin fisurare. ♢ sustinerea unei lucrari miniere subterane cu stâlpi asezati unul lânga altul. (< fr. orgue)
orienta, ORIENTÁ vb. I. refl. a afla pozitia punctelor cardinale în raport cu locul unde se afla; a sti încotro sa se îndrepte. ♢ (fig.) a descoperi felul de a proceda într-o situatie, a gasi solutia unei probleme. II. tr. a aseza în raport cu punctele cardinale. ♢ a îndrepta; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât sa prinda vântul. ♢ (mat.) a da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens de rotatie în plan, în jurul unui punct. (< fr. orienter)
orizontaliza, ORIZONTALIZÁ vb. tr. a aseza (ceva) în pozitie orizontala. ♢ a cala. (< orizontal + -iza)
ostensoriu, OSTENSÓRIU s. n. piesa de orfevrarie, cutiuta asezata în altar la catolici, în care se pastreaza ostia. (< fr. ostensoir)
oxitonic, OXITÓNIC, -Ă adj. (despre limbi) care tinde sa plaseze accentul la sfârsitul cuvintelor sau al grupurilor de cuvinte ce alcatuiesc o sintagma. (dupa it. ossitonico)
pachetaj, PACHETÁJ s. n. 1. actiunea de a aseza în pachete; împachetare. 2. ansamblu de efecte si obiecte ale unui soldat. 3. element de constructie hidrotehnica, din straturi suprapuse de nuiele sau de fascine. (< fr. paquetage)
pagina, PAGINÁ vb. tr. 1. a numerota paginile (unei carti etc.). 2. a aseza în pagini materialul cules în spalturi. ♢ a schita planul de dispunere a materialului unui ziar înainte de a fi dat la cules. (< fr. paginer)
pagus, PÁGUS s. n. asezare rurala, sat în Imperiul Roman. (< lat. pagus)
palisadă, PALISÁDĂ s. f. 1. element de fortificatie dintr-un gard înalt din pari de lemn înfipti vertical în pamânt si legati între ei prin nuiele etc. 2. perete metalic mobil care protejeaza avioanele de pe navele portavioane, de vânturile puternice. 3. (bot.) mod de asezare a unor celule alungite, care stau una lânga alta. (< fr. palissade)
parangonaj, PARANGONÁJ s. n. asezare a unui cuvânt, cules cu litere mai mici, într-un text cules cu un corp de litera mai mare. (< fr. parangonnage)
parca, PARCÁ cv. tr. a aseza într-un parc (3) (autovehicule); a gara. (< fr. parquer)
pat, PAT1 s. n. (sah) situatie în care un jucator, nemaiputând sa deplaseze regele fara a intra în sah, este obligat sa înceteze, partida declarându-se remiza. (< fr. pat)
pentiremă, PENTIRÉMĂ s. f. (ant.) galera, nava de razboi cu vâslasi asezati în siruri de câte cinci. (< fr. pentirème)
pianină, PIANÍNĂ s. f. pian1 mai mic având cutia de rezonanta si coardele asezate vertical. (< germ. Pianino, it. pianino)
pic, PIC1 s. n. 1. verga asezata oblic pe catargul de la pupa, pe care se leaga partea de sus a unei pânze. o la ~ scurt = (despre ancora) cu putin lant la apa. 2. compartiment etans la extremitatea dinspre prora sau dinspre pupa a unei nave. (< fr. pic)
piramidă, PIRAMÍDĂ s. f. 1. poliedru având ca baza un poligon si fetele laterale în forma de triunghi cu acelasi vârf. 2. monument funerar antic, de forma unei piramide (1), din blocuri de piatra, în care erau înmormântati faraonii Egiptului. ♢ edificiu arhitectonic asemanator unui asemenea monument. 3. figura de gimnastica în care mai multi sportivi se asaza în rânduri suprapuse. 4. îngramadire de materiale, de lucruri etc. în forma de piramida (1). ♢ forma de asezare a armelor pe sol, cu vârfurile tevilor sprijinite unele de altele. 5. forma de coroana de pom cu ax principal. ♢ sistem de sustinere a vitei de vie portaltoi, dintr-un stâlp înalt din vârful caruia pornesc mai multe sârme legate de butuci. 6. formatie anatomica asemanatoare unei piramide (1). ♢ proeminenta osoasa din interiorul cavitatii timpanice. o ~ bulbara = proeminenta a cordoanelor anterioare ale maduvei spinarii, la nivelul bulbului rahihdian; ĕ Malpighi = formatiuni conice din zona medulara a parenchimului renal, prin care se scurge urina. (< fr. pyramide, lat., gr. pyramis, -idis)
placaj, PLACÁJ s. n. 1. placa de lemn prin încleierea mai multor foi de furnir asezate unele peste altele, servind la confectionarea de mobile, panouri etc. 2. îmbracaminte de protectie sau cu caracter estetic din piatra, caramida, lemn etc. a unui element de constructie, obiect de lemn etc., pentru a le proteja sau a le da un aspect mai frumos. 3. (rugbi) oprirea din actiune a unui jucator prin imobilizare cu mâinile. (< fr. placage)
placentaţie, PLACENTÁŢIE s. f. formarea si modul de inserare a placentei. ♢ (bot.) asezare a ovulelor pe placenta. (< fr. placentation)
podium, PÓDIUM s. n. 1. platforma înaltata fata de arena unui teatru, a unui circ roman. ♢ treapta, platforma îngusta si scunda la casele romane, pe care se asezau diferite obiecte casnice, urne funerare etc. 2. estrada amenajata într-o sala de conferinte, de spectacole etc. sau în aer liber. ♢ mica instalatie mobila, în trepte, pe care stau sportivii învingatori în timpul cât li se înmâneaza premiile. (< lat., fr. podium, germ. Podium)
poligon, POLIGÓN s. n. 1. suprafata plana marginita de mai multe segmente de linii drepte (laturi). o (fiz.) regula ŭlui = regula potrivit careia suma mai multor vectori este vectorul care închide conturul poligonal din asezarea cap la cap a acestora. 2. portiune de instructie cu arme de foc. ♢ teren de tir. 3. teren special pentru învatarea conducerii autovehiculelor. 4. suprafata plana pe care se realizeaza, în conditii de santier, elemente de beton armat prefabricat. (< fr. polygone, germ. Polygon)
popula, POPULÁ vb. tr. 1. a aduce, a aseza locuitori pe un teritoriu. 2. a mari numarul de animale, de plante într-o regiune. (dupa fr. peupler)
posta, POSTÁ vb. tr., refl. a (se) aseza, a (se) plasa spre a supraveghea, a pazi. (< fr. poster)
posttonic, POSTTÓNIC, -Ă adj. (despre silabe, sunete) asezat dupa o silaba tonica sau dupa un sunet accentuat. (< fr. posttonique)
poza, POZÁ vb. I. intr. 1. a-si impune o anumita atitudine, comportare etc., pentru a face impresie, a epata. 2. a sta într-o pozitie favorabila pentru a fi pictat, fotografiat etc. 3. (tehn.) a aseza, a dispune, a monta, a stivui. II. tr., refl. (fam.) a (se) fotografia. (< fr. poser)
poziţie, POZÍŢIE s. f. 1. mod în care este asezat sau situat ceva sau cineva; (p. ext.) loc unde se gaseste ceva sau cineva. ♢ (muz.) loc al unei note sau al unei chei pe portativ; felul în care sunt tinute mâinile în timpul cântatului la instrumentele muzicale. ♢ locul pe care îl ocupa un sunet într-un cuvânt. 2. teren, loc pe care sunt dispuse trupele pe front sau navele de razboi pe mare, servind ca baza de atac sau de aparare. 3. atitudine a corpului; tinuta. 4. situatie, stare în care se gaseste cineva sau ceva. ♢ situatie sociala, rang. (< fr. position, lat. positio, germ. Position)
poziţiona, POZIŢIONÁ vb. tr. 1. a aseza (un obiect, o scula) într-o anumita pozitie. ♢ (inform.; despre un text) a introduce la începutul liniilor un numar variabil de spatii, în scrierea unui program. 2. a indica coordonatele geografice ale unei (aero)nave, amplasamentul exact al unei masini, unelte, trupe etc. (< fr. positionner)
pretoriu, PRETÓRIU s. n. 1. resedinta pretorului roman; loc unde acesta îsi exercita functia. o prefect al ~lui = comandant al garzii pretorienilor. 2. loc într-o tabara romana unde era asezat cortul comandantului. (< lat. praetorium, fr. prétoire)
proclitic, PROCLÍTIC, -Ă adj. (despre cuvinte; articole nehotarâte, posesive si prefixe) asezat înaintea altui cuvânt, neavând accent propriu. (< fr. proclitique)
procliză, PROCLÍZĂ s. f. asezare a unui cuvânt, a unei particule etc. în pozitie proclitica; antepunere. (< fr. proclise)
rasa, RASÁ1 vb. refl. (despre vin, sampanie) a se aseza, a se limpezi. (< fr. rasseoir)
redan, REDÁN s. n. 1. iesitura în zidul unei fortificatii. ♢ serie de iesinduri din loc în loc într-un zid ridicat pe un teren în panta în vederea asigurarii planeitatii. 2. motiv decorativ sculptat în forma de dinti, caracteristic arhitecturii evului mediu. 3. element de constructie asezat pe radierul unui disipator hidraulic de energie a apei în scopul maririi efectului de disipare a energiei. 4. proeminenta pe carena unui hidroavion sau a unor ambarcatii care asigura alunecarea pe apa cu o rezistenta redusa la înaintare. (< fr. redan)
relega, RELEGÁ vb. tr. 1. a interna într-o colonie penitenciara; a surghiuni, a expulza. 2. a plasa, a aseza. (< fr. reléguer, lat., it. relegare)
romboid, ROMBOÍD, -Ă I. adj. asemanator cu un romb. II. s.n. paralelogram. III. s. m. muschi al spatelui asezat sub trapez. (< fr. rhomboïde)
rozasă, ROZÁSĂ s. f. 1. fereastra circulara, cu traforuri în piatra, caracteristica pentru catedralele gotice si asezata pe fatada lor. 2. ornament în forma de frunze asezate simetric si înscrise într-un cerc. (< fr. rosace)
savarină, SAVARÍNĂ s. f. prajitura dintr-un aluat pufos, copt în forme speciale, bine însiropata, asezonata cu rom si garnisita cu frisca. (< fr. savarin)
schiza, SCHIZÁ vb. tr. (bridge) a obliga un adversar sa se deplaseze si, prin urmare, a-i suprima apararea prin una sau alta din culorile care îi ramân. (< fr. squeezer, engl. squeeze)
semicerc, SEMICÉRC s. n. 1. arc de cerc subînscris de un diametru. 2. sir de fiinte, lucruri etc. asezate în semicerc (1); linie arcuita. (dupa fr. demi-cercle)
semilacustru, SEMILACÚSTRU, -Ă adj. (despre asezari omenesti) situat atât pe apa, cât si pe uscat. (< semi- + lacustru)
seria, SERIÁ vb. tr. a aseza, a orândui, a clasa pe serii. (< fr. sérier)
serios, SERIÓS, -OÁSĂ adj. 1. grav, lipsit de superficialitate, de frivolitate; asezat, ponderat. ♢ caruia nu-i place sa glumeasca; sever, rigid. 2. (si adv.) privit cu seriozitate; pozitiv, real. ♢ îngrijorator, grav. 3. important, de seama. o a lua (pe cineva sau ceva) în ~ = a acorda toata atentia (unei persoane sau unui lucru). (< fr. sérieux, lat. seriosus)
silicvă, SILÍCVĂ s. f. fruct uscat, dehiscent, pastaie lunga, împartita în doua printr-un perete membranos pe care sunt asezate semintele. (< fr. silique, lat. siliqua)
simetric, SIMÉTRIC, -Ă adj. 1. (si adv.) care prezinta simetrie. 2. (mat.) relatie ~a = relatie între elementele unei multimi în care, daca un anumit element este în relatie cu un al doilea, acesta este în relatie cu primul; functie ~a = functie a mai multor variabile care nu se schimba daca se permuta variabilele. ♢ (s. f.) dreapta sau punct asezat(a) simetric cu alta dreapta sau cu alt punct. (< fr. symétrique)
situa, SITUÁ vb. I. refl. a ocupa un anumit loc într-o ordine; (p. ext.) a lua o atitudine. II. tr. a aseza într-un anumit loc. (< fr. situer)
situaţie, SITUÁŢIE s. f. 1. stare, pozitie, asezare, ansamblu de împrejurari în care se afla la un moment dat o persoana, o localitate, o tara, un popor etc. din punct de vedere economic, politic si social. o a fi la înaltimea ĩ = a corespunde pe deplin unei sarcini încredintate. ♢ loc, stare pe care o are cineva în viata sociala. ♢ stare a unei persoane în raport cu conditia sa (economica, sociala etc.) sau cu interesele sale: avere. o ~ limita = situatie exceptionala, extrema, care impune hotarâri radicale. 2. dare de seama, raport (asupra unei stari de fapt, a unui inventar etc.). (< fr. situation, lat. situatio)
spaţiu, SPÁŢIU s. f. 1. forma fundamentala de existenta a materiei, inseparabila de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea în care sunt dispuse obiectele si procesele. 2. întindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. o ~ aerian = spatiul de deasupra unui stat, supus suveranitatii acestuia; ~ cosmic = spatiul în afara stratosferei Pamântului; ~ maritim = spatiu geografic cuprinzând apele marilor si oceanelor, fundul si subsolul acestora. 3. loc, suprafata, întindere limitata. o (mil.) ~ de siguranta = distanta minima pâna la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu; ~ mort = portiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol în care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc între doua obiecte; distanta, interval. o ~ verde = teren plantat, în perimetrul unei asezari. ♢ distanta cuprinsa între doua linii orizontale ale portativului. ♢ (poligr.) interval alb lasat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (mat.) multime de elemente (puncte) având anumite proprietati. ♢ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. (< lat. spatium, dupa fr. espace)
spiritualiza, SPIRITUALIZÁ vb. I. tr. a da, a impregna un caracter spiritual nobil, elevat. II. tr., refl. a încerca sa (se) detaseze de materie, sa (se) apropie de viata spirituala. (< fr. spiritualiser)
stabil, STABÍL, -Ă adj. 1. trainic, bine asezat, solid. ♢ (despre substante) care nu se descompune de la sine. 2. statornic. ♢ durabil, permanent. 3. (despre populatii) care locuieste permanent în acelasi loc. (< lat. stabilis, it. stabile)
stabili, STABILÍ vb. I. tr. 1. a hotarî, a decide, a preciza. 2. a înfaptui, a realiza. II. tr., refl. a (se) aseza într-un loc. (< lat., it. stabilire)
stabiliment, STABILIMÉNT s. n. asezamânt, institutie comerciala, industriala, de sanatate; localul însusi. (< it. stabilimentó)
staţie, STÁŢIE s. f. 1. oprire, popas. ♢ punct de oprire, stationare a vehiculelor de transport public pentru îmbarcarea si debarcarea calatorilor, încarcarea sau descarcarea marfurilor etc. 2. asezamânt, institutie pentru efectuarea unor cercetari stiintifice, bazate pe observarea anumitor fenomene. ♢ punct geodezic din care se fac observatii. 3. pozitie, loc. o ~ de benzina = punct de aprovizionare cu combustibil, ulei si apa a autovehiculelor. ♢ loc de unde se fac emisiuni radiofonice, de televiziune etc. o ~ electrica = ansamblu de instalatii electrice la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea si distributia ei. 4. a planetelor = pozitie pe traiectoria aparenta a planetelor pe cer când acestea par nemiscate pentru un timp. o ~ spatiala (sau cosmica) = satelit artificial sau vehicul cosmic plasat pe o orbita în jurul Pamântului, servind ca laborator sau observator extraatmosferic ori ca rampa de lansare spre alte planete. (< it. station, lat. statio)
staţiune, STAŢIÚNE s. f. I. 1. localitate care prezinta elemente de atractie turistica sau conditii climatice prielnice sanatatii, ape minerale etc. 2. ansamblu de cladiri, instalatii, laboratoare la efectuarea unor observatii, la îndeplinirea unei operatii tehnice sau a activitatii unei unitati de munca de pe un anumit teritoriu. ♢ centru special pentru cercetari experimentale. 3. asezare omeneasca din epocile primitive. II. pozitie caracteristica a corpului (la om si la animale). III. totalitatea factorilor fizico-geografici care constituie mediul de dezvoltare a unui organism vegetal sau a unei biocenoze. (< fr. station, lat. statio)
stereoizomerie, STEREOIZOMERÍE s. f. izomerie determinata de asezarea diferita în spatiu a atomilor din molecula. (< fr. stéréo-isomérie)
stiva, STIVÁ vb. tr. a aseza marfurile din magazia unei nave în stiva. (< it. stivare)
stivă, STÍVĂ s. f. 1. magazie, loc pe o nava unde este asezata încarcatura. 2. (mar.) cala. (< it. stiva)
stratifica, STRATIFICÁ vb. tr., refl. 1. a (se) depune în straturi; a determina o stratificare. 2. a (se) aseza în straturi suprapuse. (< fr. stratifier, lat. stratificare)
stratificare, STRATIFICÁRE s. f. 1. faptul de a (se) stratifica; stratificatie. ♢ asezare a rocilor sedimentare în straturi suprapuse. 2. punere a semintelor sau butasilor în straturi succesive alternate cu nisip, în scopul pastrarii lor si al favorizarii germinatiei sau înradacinarii. 3. împartire a populatiei unei societati în diverse categorii, dupa pozitia acestora în structura sociala. (< stratifica)
structură, STRUCTÚRĂ s. f. I. 1. ansamblu de elemente de constructie solidarizate între ele, care preia toate sarcinile la care este supus acesta si le transmite la fundatie. 2. mod de alcatuire interna a unui corp, a unui sistem. ♢ dispozitie relativa a atomilor în molecula unei substante. ♢ mod de grupare a moleculelor într-o substanta minerala. 3. mod de asezare a partilor corpului animal sau vegetal ori ale tesuturilor. ♢ (psih.) conformatie, factura, formatie. 4. fel de alcatuire a unei compozitii, a unei opere literare. o ~ gramaticala = mod specific fiecarei limbi de a organiza cuvintele în propozitii si fraze. II. mod de organizare a societatii din punct de vedere economic, social, politic si cultural; orânduire. ♢ mod de organizare a oricarei ramuri de productie. (< fr. structure, lat. structura)
substrat, SUBSTRÁT s. n. 1. baza materiala a diferitelor proprietati ale unui obiect; (p. ext.) continut. (fig.) cauza adevarata, dar ascunsa, a unei actiuni etc. 2. strat peste care s-a asezat un alt strat. ♢ suport de care este fixata o planta sau un animal sedentar etc. 3. totalitatea elementelor lingvistice patrunse într-o limba noua din limba unei populatii mai vechi, disparut în urma unei cuceriri, a unei migratii sau a unei colonizari. 4. substanta chimica asupra careia actioneaza o enzima. (< fr. substrat, lat. substratum)
superior, SUPERIÓR, -OÁRĂ I. adj. 1. asezat în partea de sus; deasupra. ♢ (despre cursuri de apa) spre izvor. 2. care are un loc înalt (într-o ierarhie). 3. care se distinge prin calitati, prin merite deosebite. ♢ la un nivel mai înalt. o matematici õare = parte a matematicii care foloseste metode de cercetare foarte complexe; învatamânt ~ = treapta a învatamântului care urmeaza dupa cel liceal; studii õare = studii universitare. II. s. m. f. cel care ocupa un loc mai important într-o ierarhie, cel care are un grad mai mare decât altul. (< lat. superior, fr. supérieur)
suprapune, SUPRAPÚNE vb. I. tr. a pune un lucru deasupra altuia, a aseza unul peste altul. II. refl. a se afla asezat deasupra altuia; (p. ext.) a coincide în timp. (dupa fr. superposer)
şicană, SICÁNĂ s. f. 1. sâcâiala fara motiv. ♢ (jur.) obiectie neîntemeiata; procedura artificiala; subtilitate, tertip. 2. obstacol asezat în calea circuitului unui fluid pentru a-i reduce viteza, a-l dirija etc. 3. serie de obstacole dispuse pe un drum (de curse automobilistice) pentru a impune un parcurs în zigzag. (< fr. chicane)
tabulatură, TABULATÚRĂ s. f. 1. sistem vechi de rotatie muzicala cu ajutorul literelor, cifrelor si al altor semne asezate pe linii paralele, pentru instrumentele cu claviatura si cu coarde ciupite. 2. sistem de reguli componistice al artei meistersängerilor. (< germ. Tabulatur, lat. tabulatura)
tandem, TANDÉM s. n. 1. bicicleta cu tractiune dubla pentru doua persoane, având seile asezate una în spatele celeilalte. 2. cabrioleta descoperita, trasa de doi cai înhamati unul dupa altul. 3. cilindru compresor mecanic cu doua tavaluguri, egale ca marime, ca forma si greutate. 4. pozitie de montare a doua sisteme tehnice care lucreaza împreuna, astfel încât axele lor longitudinale sa fie în prelungire. 5. (fam.) asociatie de doua persoane (nedespartite). (< fr., engl. tandem)
tel, TEL1 s. n. colina artificiala formata din ruinele unor asezari antice. (< fr. tell)
terasă, TERÁSĂ s. f. 1. constructie deschisa, anexa la o cladire (la parter sau la etaj), pentru odihna etc. ♢ platforma (acoperis plan) deasupra unei case. 2. sistem de suprafete plane, în trepte, situate în lungul cursului unui râu, la malul marii etc. ♢ suprafata plana amenajata pe o ridicatura de teren (în parcuri sau gradini), ca loc de plimbare. ♢ portiune de trotuar în fata unei cafenele sau a unui restaurant unde sunt asezate mese pentru consumatori. (< fr. terrasse, germ. Terrasse)
terramara, TERRAMÁRA s. f. 1. locuinta lacustra. 2. ridicatura de pamânt, loc al unei foste asezari de pamânt ramasa din preistorie. (< it. terramara)
teză, -TÉZĂ2 elem. "asezare", "sustinere, prezentare". (< fr. -thèse, cf. lat., gr. thesis)
timus, TÍMUS s. n. glanda cu secretie interna asezata în partea inferioara a gâtului, care nu functioneaza decât la vârsta tânara, atrofiindu- se la maturitate. (< fr. thymus)
top, TOP3(O)-, -TÓP, -TOPÍE elem. "loc, regiune, asezare". (< fr. top/o/-, -tope, -topie, cf. gr. topos)
topografie, TOPOGRAFÍE s. f. 1. ramura a geodeziei, tehnica masuratorilor si a calculelor unor portiuni mici ale suprafetei terestre vazute în plan orizontal, precum si tehnica reprezentarii grafice a acestora. 2. relief, configuratie a unui teren, a unui organism anatomic etc. 3. înfatisare, asezare a unui loc, a unui oras etc. ♢ descriere amanuntita a acestei înfatisari. 4. figura de compozitie, constând în descrierea cadrului de desfasurare a unei scene (un templu, peisaj). (< fr. topographie)
translocaţie, TRANSLOCÁŢIE s. f. schimbare de asezare, de loc. (< lat. translocatio, fr. translocation)
traversa, TRAVERSÁ vb. tr. 1. a trece de pe o parte pe cealalta a unei strazi, a unui drum, fluviu etc. ♢ a strabate, a taia de-a curmezisul (munti, tari, mari). 2. (fig.) a trai, a simti, a suporta. 3. (mar.) a prinde ancora cu cârligul de traversiera si a o aseza orizontal. ♢ a aseza o verga travers pe punte. (< fr. traverser)
traversare, TRAVERSÁRE s. f. 1. actiunea de a traversa. 2. instalatie la întretaierea a doua linii de cale ferata. 3. strapungerea unui element de constructie pentru montarea instalatiilor. 4. asezare periculoasa a unei nave cu axa paralela cu crestele valurilor. (< traversa)
tristih, TRISTÍH, -Ă I. adj. 1. (despre celule) dispus în trei rânduri sau serii. 2. (despre frunze, muguri) asezat pe siruri longitudinale. II. s. n. strofa din trei versuri. (< it. tristico, lat. tristichus)
trofeu, TROFÉU s. n. 1. armura unui dusman învins asezata pe un trunchi de copac, ca semn al victoriei; monument de piatra sau de marmura purtând armele unui dusman învins, pentru a comemora o victorie. 2. prada de razboi luata de la inamic. ♢ victorie, biruinta. ♢ ofranda adusa unei divinitati din prada de razboi. 3. produs vânatoresc reprezentativ pentru cele mai importante specii de vânat (coarne de cerb, colti de mistret etc.). 4. cupa, obiect ornamental oferit învingatorului într-o întrecere sportiva. (< fr. trophée)
turelă, TURÉLĂ s. f. 1. dispozitiv blindat orientabil pe o nava de lupta, pe un tanc, avion etc., în care sunt asezate tunuri, mitraliere sau alt armament greu. 2. (cinem.) parte a camerei de luat vederi care asigura o schimbare rapida a obiectivelor. (< fr. tourelle)
turnură, TURNÚRĂ s. f. I. 1. înfatisare, aspect (exterior) sub care se prezinta lucrurile, faptele. ♢ întorsatura. 2. fel în care sunt asezate cuvintele într-o fraza. II. pernita sau bucata de stofa purtata odinioara de femei la spate sub rochie, mai jos de talie. (< fr. tournure)
unilateral, UNILATERÁL, -Ă adj. 1. asezat pe o singura parte. 2. care are în vedere numai o singura latura a lucrarilor, care se rezuma la un singur domeniu de cunostinte; marginit; arbitrar. ♢ (despre contracte) care creeaza obligatii numai pentru una dintre parti. ♢ (despre un act juridic) emanat de la o singura persoana. (< fr. unilatéral)
venet, VENÉT, -Ă I. s. m. (pl.) populatie indo-europeana asezata în antichitate în nord-estul Italiei, supusa de romani. II. adj. din provincia Venetia. ♢ (s. f.) limba indo-europeana vorbita de veneti. (< it. veneto)
verticil, VERTICÍL s. n. 1. mod de asezare a frunzelor, ramurilor sau florilor din jurul unui singur punct al tulpinii. 2. cerc de tentacule, peri sau organe dispuse radiar fata de un ax. (< fr. verticille, lat. verticillus)
vindrover, VINDRÓVER s. n. seceratoare pentru recoltarea cerealelor în doua faze (taierea plantelor si asezarea lor în brazda, apoi ridicarea acestora si treieratul). ♢ masina agricola pentru recoltarea plantelor furajere. (< engl. vindrover)
genuchi, genúchi (genúchi), s.m. – 1. Parte a piciorului care cuprinde articulatia femurului cu tibia. – 2. (Înv.) Neam, spita. – Var. genunchi(u). Mr. genuncl’u, megl. zenucl’u, istr. jeruncl’u. Lat. genuc(u)lum (Diez, I, 212; Puscariu 706; Densusianu, Hlr., 161; Candrea-Dens., 161; REW 3937; DAR), cf. it. ginocchio, prov. genolh, fr. genou, cat. genoll, sp. hinojo, port. jeelho. Forma cu infix nazal, paralela cu prima, este comuna mai ales în est (ALR, I, 57); a dat nastere acelorasi der. Sensul 2, pe care DAR îl explica prin influenta sl. kolĕno, ar putea fi de asemenea primitiv. Der. genucher, s.n. (pieptar lung pîna la genunchi; genunchiera; scîndura pe care lucreaza cizmarii, tinînd-o pe genunchi); îngenunchia, vb. (a se aseza în genunchi; a înfrînge, a umili, a supune), care ar putea fi de asemenea rezultat al lat. •ingenuculāre (Densusianu, Hlr., 165; Puscariu 850; Candrea-Dens., 730; DAR); îngenunchetura, s.f. (articulatie).
perniţă, Pernita sau pres pus sub picioare pentru a le feri de fig. Stergatoare de picioare din papura .2.(popular) Fiecare din cele doua pedale asezate in partea de jos a razboiului de tesut, cu ajutorul carora se schimba itele.
împlînta, împlîntá (împlântát, împlântát), vb. – 1. A planta, a pune în pamînt o planta. – 2. A aseza, a fixa. – 3. A înfige, a vîrî. – Mr. (m)plîntu, megl. plantu, plantari. Lat. plantāre (Puscariu 790; Candrea-Dens., 1411; DAR), cf. it. piantare, fr. planter, sp. plantar, port. prantar. Cf. plînta.
acoperamant, Acoperamant pentru cap confectionat din monede (creitari)asezate pe un strat de panza. Este purtat numai de femeile tinere si maritate,la sarbatori, in special in Banat.
înţelege, întelége (întelég, întelés), vb. – 1. A-si face o idee clara despre ceva, a pricepe. – 2. A cunoaste, a-si da seama de ceva. – 3. A afla, a sti. – 4. A profita, a se alege cu ceva. – 5. A admite, a accepta. – 6. (Refl.) A se împaca, a convietui în buna invoiala cu cineva. – 7. (Refl.) A ajunge la învoiala, a cadea de acord, a bate palma, a se învoi. – 8. (Refl.) A avea sens, a se pricepe. – 9. (Refl.) A se subîntelege, a se avea în vedere. – Mr. ntaleg, megl. antileg, istr. anteleg. Lat. intĕllĭgĕre (Puscariu 880; Candrea-Dens., 873; REW 4482; DAR), cf. alb. dëlgoń. În celelalte limbi romanice a fost înlocuit cu intendere si comprehendere. – Der. neînteles, adj. (fara sens; care nu poate fi înteles); înteles, s.n. (sens; semnificatie; motiv; ratiune); subîntelege, vb. (a presupune, a fi înteles de la sine), pe baza fr. sousentendre; întelegere, s.f. (acord; învoiala, comuniune de idei; ratiune, inteligenta, patrundere, facultatea de a întelege; cunoastere, sens, semnificatie); neîntelegere, s.f. (dezacord; conflict); întelegut, adj. (înv., stiut, cunoscut); întelegut, s.n. (înv., cunoastere, inteligenta); întelegator, adj. (inteligent; care are întelegere); neîntelegator, adj. (lipsit de întelegere; neascultator). – Der. neol. inteligent, adj., din fr. intelligent; neinteligent, adj. (prost); inteligenta, s.f., din lat. intelligentia; inteligibil, adj., din fr. intelligible; subînteles, s.n., pe baza fr. sous-entendu. Întelepciune, s.f., (stiinta, capacitate de întelegere, chibzuinta, prudenta; cunoastere, stiinta, doxa), reproduce lat. intellectiōnem (Puscariu 881; Candrea-Dens., 875; DAR); întelept, adj. (care este înzestrat cu întelepciune; înv., cunoscator; înv., cumpatat, socotit, asezat; prevazator, chibzuit; adv., cu întelepciune) provine din part. intellectus, în al carui uz a fost înlocuit de forma înteles, analogica lui drege, dres sau merge, mers (Puscariu 880; Candrea-Dens., 874; DAR). – Der. neîntelept, adj. (imprudent, nebun); înteleptesc, adj. (întelept, chibzuit); întelepteste, adv. (cu întelepciune); neîntelepteste, adv. (în chip imprudent); întelepti, vb. (a cuminti, a face chibzuit); înteleptie, s.f. (întelepciune, judecata, chibzuinta); preaîntelept, adj. (întelept), pe baza sl. prĕmądrŭ; preaîntelepciune, s.f. (înv., întelepciune), pe baza sl. premadrosti.
înţelege, întelége (-g, -lés), vb. – 1. A-si face o idee clara despre ceva, a pricepe. – 2. A cunoaste, a-si da seama de ceva. – 3. A afla, a sti. – 4. A profita, a se alege cu ceva. – 5. A admite, a accepta. – 6. (Refl.) A se împaca, a convietui în buna invoiala cu cineva. – 7. (Refl.) A ajunge la învoiala, a cadea de acord, a bate palma, a se învoi. – 8. (Refl.) A avea sens, a se pricepe. – 9. (Refl.) A se subîntelege, a se avea în vedere. – Mr. ntaleg, megl. antileg, istr. anteleg. Lat. intĕllĭgĕre (Puscariu 880; Candrea-Dens., 873; REW 4482; DAR), cf. alb. dëlgoń. În celelalte limbi romanice a fost înlocuit cu intendere si comprehendere. – Der. neînteles, adj. (fara sens; care nu poate fi înteles); înteles, s.n. (sens; semnificatie; motiv; ratiune); subîntelege, vb. (a presupune, a a fi înteles de la sine), pe baza fr. sousentendre; întelegere, s.f. (acord; învoiala, comuniune de idei; ratiune, inteligenta, patrundere, facultatea de a întelege; cunoastere, sens, semnificatie); neîntelegere, s.f. (dezacord; conflict); întelegut, s.n. (înv., cunoastere, inteligenta); întelegator, adj. (inteligent; care are întelegere); neîntelegator, adj. (lipsit de înselegere; neascultator). – Der. neol. inteligent, adj., din fr. intelligent; neinteligent, adj. (prost); inteligenta, s.f., din lat. intelligentia; inteligibil, adj., din fr. intelligible; subînteles, s.n., pe baza fr. sous-entendu. Întelepciune, s.f., (stiinta, capacitate de întelegere, chibzuinta, prudenta; cunoastere, stiinta, doxa), reproduce lat. intellectiōnem (Puscariu 881; Candrea-Dens., 875; DAR); întelept, adj. (care este înzestrat cu întelepciune; înv., cunoscator; înv., cumpatat, socotit, asezat; prevazator, chibzuit; adv., cu întelepciune) provine din part. intellectus, în al carui uz a fost înlocuit de forma înteles, analogica lui drege, dres sau merge, mers (Puscariu 880; Candrea-Dens., 874; DAR). – Der. neîntelept, adj. (imprudent, nebun); înteleptesc, adj. (întelept, chibzuit); întelepteste, adv. (cu întelepciune); neîntelepteste, adv. (în chip imprudent); întelepti, vb. (a cuminti, a face chibzuit); înteleptie, s.f. (întelepciune, judecata, chibzuinta); preaîntelept, adj. (întelept), pe baza sl. premądru; preaîntelepciune, s.f. (înv., întelepciune), pe baza sl. premadrosti.
jeţ, jet (jéturi), s.n. – 1. Scaun înalt, fotoliu. – 2. Tron. – Var. jetiu, jatiu, jilt, jîlt. Lat. •iacium, de la iacēre "a sta tolanit", cf. it. diaccio "tarc pentru oi", sicil. jazzu "vizuina". Sub aspect semantic trebuie plecat de la sensul de "culcus, pat", ca în "lavita". Der. din germ. Sitz, prin intermediul sas. säts (Mîndrescu, Influenta germana, 63; Draganu, Lui I. Bianu, Bucuresti 1927, p. 137; Borcea 194; DAR; Gáldi, Dict., 193) nu pare posibila fonetic si nu explica var. jetiu. Der. din lat. sessus (Hasdeu, Istoria critica, I, 2, 256) nu este probabila. L din var. nu este clar (din germ. Sessel, dupa Tiktin si DAR; din sl. sĕdĕlo, cf. ceh. židilice, dupa Cihac, II, 159; din tc. jelse, "mod de a se aseza", dupa Moldovan 426). – Der. jiltuit, adj. (în forma de jilt).
cicârâg, CICÂRÂG, cicârâge, s.n. (Pop.) Instrument care serveste la depanarea pe mosoare sau pe tevi a sculelor asezate pe vârtelnita. – Tc. çikirik.
neconservat, NECONSERVÁT adj. v. MOALE (I. 1.). Care cedeaza usor la apasare, modificându-si forma; p. ext. afânat, pufos. ♢ Carne moale = carne fara oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât sa nu fie complet coagulat. Lipire moale = operatie de îmbinare, cu ajutorul unui metal strain în stare de fuziune, a doua piese metalice care nu se încalzesc în prealabil. ♢ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trai (ori a se aseza) pe moale = a duce o viata linistita, fara griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ♢ (Pop.) Moalele capului = fontanela; p. ext. crestetul capului. ♦ (Despre gura, buze) Carnos, fraged. ♦ Molesit, flasc; puhav. ♦ Putin consistent; subtire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspat; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspat, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; malaiet. ♦ Flexibil, elastic. [DEX '98]
nesortat, NESORTÁT adj. v. FURCĂ (1). Unealta agricola formata dintr-o prajina de lemn sau de otel terminata cu doi sau trei dinti (încovoiati), folosita pentru strângerea fânului, claditul sirelor, strângerea gunoiului, a baligarului etc. s Expr. Parc-ar fi puse (sau adunate) cu furca, se spune despre lucruri asezate în dezordine, nesortate. [DEX '98]
soroc, Soroc popular superstitios de la sezatori, format dintr-un smoc de cânepa cu mai multe suvite dispuse circular(radial) din centrul smocului asezat de regula pe un scaun. Fiecare suvita era boteza cu un nume de fata sau de fecior si care se aprindea la smoc, cu o puzderie de cânepa, de la lampa sau vatra focului, apoi cât de repede ardeau suvitele botezate asa se credea ca se casatoresc tinerii între ei. Are origini populare în satele de pe valea superiora a Muresului si Bistra Muresului, pe vremurile când se torcea cânepa.
protectie, Protectie intrinseca Modalitate de prevenire a accidentelor si imbolnavirilor profesionale prin masuri de prevenire tehnice , respective prin actiunea asupra formei , asezarii , modului de montaj, principiului de functionare , sau de constructie a unei instalatii , masini, aparat , dispozitiv etc, fara a adauga elemente concepute special pentru realizarea securitatii si sanatatii in munca. Utilizarea termenului in acest sens nu este riguros corecta , decat daca prin adoptarea solutiilor respective doar se diminuiaza riscurile si nu se elimina (vezi prevenire intrinseca). Totusi, in limbaj uzual s-a incetatenit folosirea ambilor termini, respective de protectie si de prevenire , cu toate variantele lor, atribuindu-li-se aceleasi sensuri. Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Muncii DEX-Editura ATLAS PRESS Bucurtesti 2003
loc, loc (lócuri), s.n. – 1. Asezare, situatie, pozitie. – 2. Populatie; tîrg. – 3. Însarcinare, serviciu, functie. – 4. Cauza, motiv. – 5. Timp, oportunitate. – 6. Parte. – 7. Capacitate, suprafata. – 8. Ordin, rang. – 9. Teren, regiune. – 10. Imobil, casa. – 11. Localitate, asezare. – Deloc, de fel. – În loc, în schimb. – La loc, ca mai înainte. – La un loc, împreuna. – Pe loc, imediat. – Mr., megl., istr. loc. Lat. lǒcus (Diez, I, 253; Puscariu 986; Candrea-Dens., 1004; REW 5097); cf. it. luogo, prov. loc, fr. lieu, cat. lloc, sp. luego, port. logo. Pentru expresia deloc, cf. cat. enlloc (Iordan, BF, IX, 155). Der. înloca, vb. (rar, a plasa, a situa); înlocui, vb. (a substitui); înlocuitor, s.m. (substitut); întruloca (var. întroloca, întruluca, înturluca), vb. (a reuni, a aduna; a culege; refl., a se asocia), comp. cu întru (dupa Scriban, cu într’un); alocuri (var. alocurea) în expresia pe alocuri (din loc în loc); alocurea, adv. (în afara locului; în apropiere de); cf. locui, locas. – Der. neol. local, adj., din fr. local; local, s.n. (restaurant, casa); localnic, adj. (indigen), din pol. lokalny, rus. lokalinyj (Tiktin); localitate, s.f. (loc, tîrg), din fr. localité; localiza, vb., din fr. localiser; locatar, s.m. (chirias), din fr. locataire; locativ, adj., din fr. locatif; locatiune, s.f. (taxa), din fr. location, termen juridic; sublocatiune, s.f. (subînchiriere, subarendare); sublocator, s.m. (subchirias), din fr.; loco-, prefix, din fr. loco (locomobila, s.f.; locomotiva, s.f.; locomotor, adj.; locomotiune, s.f.; locotenent, s.m., din it. locotenente; locotenenta, s.f.); sublocotenent, s.m., din fr. souslieutenant; loctiitor, s.m., traducere a fr. lieutenant; prealocui, vb. (a locui), dupa sl. prebyvati, înv.
şasezecilea, sasezécilea (= saizecilea) num. ord. (f. sasezecea)
bicromatic, BICROMÁTIC adj. v. FOTOTIPIE (1). Procedeu prin care se executa reproduceri, apropiate ca aspect de fotografie, cu ajutorul unui cliseu format dintr-un strat subtire de gelatina bicromatica, asezat pe o placa de cupru. [DEX '98]
mal, mal (máluri), s.n. – 1. (Munt.) Deal, colina. – 2. Ţarm, riviera. – Mr. mal "morman", meal "tarm". Origine necunoscuta. Coincide cu alb. malj "munte", dar nu poate fi explicat cuvîntul rom. prin alb. S-a considerat cuvînt autohton (Miklosich, Slaw. Elem., 10; Hasdeu, Cuv. din batrîni, I, 288; Meyer 256; Philippide, II, 720; Densusianu, Hlr., 17; Pascu, I, 190; Rosetti, II, 59; A. Badía Margarit, Mal "roca" en toponimia pirenáica catalana, în Actas I reunión toponimica pirenáica, Zaragoza 1949, 35-38; H. Krahe, Die Sprache der Illyrier, I, Wiesbaden 1955, 101), si s-a pus în legatura cu toponimul dac Malva, cf. Dacia Malvensis, cu iliricul Dimallum, si cu let. mala. Originea sl. (mĕlŭ "teren argilos", cf. Cihac, II, 183) este improbabila. Sensul de "colina", pe care îl mentioneaza cu rezerve Tiktin, este curent în Muscel si Dîmbovita, în ciuda absentei lui din dictionare. Prezenta lui l final, înainte intervocalic, arata clar ca nu se poate considera un cuvînt mostenit. E posibil sa ne gîndim la o radacina expresiva; în acest caz ar fi cuvînt identic cu maldac, s.n. (Mold., morman, gramada, teanc) a carui der. din ngr. μανδάϰη (Cihac, II, 672; Philippide, Principii, 107) este nesigura; der. maldaci, vb. (a aseza un morman în asa fel încît sa para mai bogat decît este); si cu maldar (var. Mold. maldur), s.n. (gramada, morman), care s-a încercat sa fie legat, cu putina probabilitate, de germ. Malter "masura de capacitate pentru cereale", prin intermediul pol. maldr (Cihac, II, 184; Berneker, II, 11; Pascu, Arch. Rom., VII, 559) sau de tc. maldar "bogat" (Popescu-Ciocanel 37; T. Papahagi, GS, VII, 295). Der. maluros, adj. (muntos); malurean, s.m. (muntean); malustean, s.n. (Mold., deal); maldarar, s.m. (unul din cei 40 de servitori care aprovizionau cu fîn grajdurile domnesti), sec. XVIII; maldari (var. malduri), vb. (a îngramadi). Mag. mál pare sa provina din rom. (Draganu, Dacor., 206; cf. împotriva lui L. Treml, Études hongr., VI, 375).
vibrat, VIBRÁT adj. v. GUJON. (Constr.) Bara de otel asezata paralel cu axa drumului, la rosturile transversale de dilatatie ale planselor unei îmbracaminte de beton vibrat. [DEX '98]
otarac, OTARÁC, otarace, s.n. (Reg.) Scaunas (format dintr-o scândura asezata transversal) la capatul dinainte al luntrei de pescuit.
pendentiv, PENDENTÍV, pendentive, s.n. Parte de constructie de forma triunghiulara, pe care se sprijina o bolta acolo unde ea nu poate fi asezata de-a dreptul pe baza edificiului. – Dupa fr. pendentif.
parc, parc (párcuri), s.n. – Gradina de agrement, rezervatie, loc de stationare a vehiculelor. Fr. parc. – Der. parca, vb. (a închide animalele sau oamenii într-un tarc mare; a aseza autovehiculele într-un loc), din fr. parquer; parchet, s.n. (pardoseala de lemn în forme geometrice; institutie judiciara; curatura), din fr. parquet, popular în Olt. si Munt.; cu ultimul sens, datorita folosirii lui în silvicultura.
piramidă, PIRAMÍDĂ, piramide, s.f. 1. Poliedru cu baza poligonala si cu fete triunghiulare care se unesc într-un punct comun. 2. Monument gigantic de piatra în forma de piramida (1). 3. Gramada de diferite obiecte sau de materiale, aranjate în forma de piramida (1). ♢ (Mil.; iesit din uz) Piramida de arme (sau de pusti) = grup de pusti asezate cu talpa patului pe pamânt si sprijinite una de alta la vârful tevii. 4. Figura de gimnastica, executata de mai multe persoane care se asaza în rânduri suprapuse, tot mai înguste, de forma unei piramide (1). [Pl. si: (reg.) piramizi] – Fr. pyramide (< gr.).
pat, pat (páturi), s.n. – 1. Strat, baza, sol. – 2. Mobila de dormit; asternut. – 3. Partea de lemn a pustii sau a tunului. – Mr., megl. pat. Lat. pactum, din pangĕre "a stabili", cf. it. patto "asternut de paie", pattume "pat", impatto "asternut pentru vite", impattare "a asterne la vite" (H. Meyer, Vox Rom., X, 73-86; cf. REW 6138a). Rezultatul normal, •papt, trebuie sa fi pierdut un p, prin disimilare, ca în botez, sau prin încrucisare cu gr. πάτος "fund", "strat de adîncime", cf. gr. πάτος "drum pietruit" (Meyer, Alb. St., IV, 73; Candrea-Dens., 1356; Tiktin; Philippide, II, 726; Capidan, 217; Graur, BL, V, 73; Rohlfs, ZRPh., LXVII, 300), cf. sb. pàtos "lavita" si de asemeni sb., cr. pät "sul de capatîi", ven. pato, pe care Vasmer, Gr., 112, îl reduce totusi la gr. πατερόν "capatîi la pat"(pentru relatia semantica a lui "capatîi" cu "pat", cf. fr. sommier, traversin). În realitate, atît etimonul lat., cît si cel gr. par sa constituie în sine explicatii suficiente pentru rom. Pentru ideea de "pat" derivata din cea de "a întinde", cf. plapuma, plocat. Urmatoarele ipoteze nu par sa aiba rezultat: din mag. pad "banca" (Cihac, II, 723); din dacica (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 112); din lat. patu(u)m, în loc de patŭlum (Tagliavini, Studi rum., III, 86); din lat. •pavatum în loc de pavitum (Candrea, Éléments, 10; Pascu, Beiträge, 19; Pascu, Lat. Elem., 276). Der. supat, adv. (dedesubtul patului), în loc de sub pat; patui, vb. (a tortura); patuc (var. patulean, patucel, patuiac), s.n. (patut); patuiag, s.n. (patul), dim. al lui patui; patul, s.n. (constructie rudimentara fixata pe pari; un fel de placa de lemn asezata într-un copac pentru paznici sau pentru pasari de curte; un fel de podet asezat în mijlocul apei pe care sta pescarul; grînar, hambar), din patui (Byck-Graur, BL, I, 23; cf. Tiktin) sau mai probabil formatie regresiva de la patulet (pat mic); patuli, vb. (a depozita bucatele în hambar), pe care Scriban îl pune în legatura în mod echivoc cu sl. potuliti "a rîndui"; patulas, s.n. (porumbar asezat între crengile unui copac); patasca, s.f. (targa, nasalie), cu suf. sl. -asca (relatie propusa de Cihac, II, 248, cu rus. tačka, sau de Tiktin cu fr. patache, este dubioasa). – Cf. patura. – Din rom. provine bg. pat (Capidan, Raporturile, 224).
verbul, Verbul "a poposi" pare mai degraba derivat din "popou", cu sensul de a se aseza jos, si nu de la "popas", in care caz ar trebui sa fie "a popasi".
pîlc, pîlc (pấlcuri), s.n. – Trupa, gloata, multime. – Var. polc. Sl. plŭkŭ "gramada" (Miklosich, Slaw. Elem., 36; Cihac, II, 239), din germ. Volk (Miklosich, Fremdw., 118), cf. pol. polek, pułk, rus. polk. – Der. pîlcui, vb. refl. (înv., a se grupa, a se aseza în ordine); polcovnic, s.m. (înv., colonel, comandant de regiment), din pol. połkownik, rus. polkovnik, mai ales în Mold. Din rom. provine ngr. πολϰόβνιϰος (Meyer, Neugr. St., II, 77).
piper, pipér (pipéri), s.m. – Planta tropicala cu fructele folosite drept condiment (Piper nigrum). – Mr., megl. piper. Sl. piperĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Miklosich, Fremdw., 121; REW 6521; cf. Vasmer, Gr., 116), cf. sl. piprŭ, bg. piper, ngr. πιπέρι. – Der. piparca (mr. piperca), din mag. piperka (dupa Tiktin, Candrea si Gáldi, Dict., 151, din mag. páprika); piparus (var. piperus), s.m. (Mold., ardei; piperul-lupului, Asarum europaeum; dans traditional); pipera (var. pipara), vb. (a pune piper); piperat, adj. (cu piper; picant, excitant; foarte scump, exorbitant); pipernita, s.f. (piperul-lupului; cimbru, Satureia hortensis; vas pentru piper macinat), din pol. pipernicza (Cihac, II, 256), bg. pipernica (Conev 64) sau din piper cu suf. -nita. Din rom. provine ngr. πιπερᾶτος (asezonat cu piper).
plasă, plása (pláse), s.f. – 1. Împletitura pentru vînat. – 2. Împletitura de pescuit. – 3. (Înv.) Limba de cutit. – 4. Retea, gratii. – 5. Diviziune administrativa, subprefectura. – 6. (Rar) Tip, clasa. – Mr. plase "clasa". Sl. plasa "banda, fîsie" (Cihac, II, 261; Conev 41). – Der. plasele, s.f. pl. (mîner) se zice mai ales despre mînere de sabie, formate din doua parti de metal sau de lemn între care este asezata lama (sing. plasea, var. prasea, este rar); plasela, vb. (a pune plasele). Odobescu foloseste pe plasele cu sensul de "sild, siguranta la gura cheii", dar e exemplu unic.
plasa, plasá (plaséz, plasát), vb. – A aseza într-un anumit loc. Fr. placer. – Der. plasament, s.n., din fr. placement; deplasa, vb., din fr. déplacer; deplasat, adj. (înv., în afara locului, inoportun); plasator, s.m. (persoana care plaseaza spectatorii la locurile lor în salile de spectacol).
preceda, PRECEDÁ, precéd, vb. I. Tranz. (La pers. 3) A fi, a se afla, a se petrece, a exista înainte de... ♦ A aseza înainte, a face sa premearga. [Prez. ind. pers. 3 si: precéde; part. si: (înv.) preces] – Fr. précéder (lat. lit. praecedere).
polog, pológ (poloáge), s.n. – 1. Pala de iarba; postata. – 2. Manunchi de fîn sau de grîu uscat cazut la pamînt înainte de a fi cules. – 3. (Pînza de) cort. – 4. Baldachin, draperie de pat. – Megl. palog. Sl. pologŭ "depozit" (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 275; Conev 61 si 72), de la položiti "a aseza", cf. bg., sb. polog "cuib", rus. polog "draperie de pat" si dîrlog, potlog, razlog, zalog. – Der. (îm)pologi, vb. (a cosi fînul; a semana; refl., a se rasuci, a se îndoi); pologar, s.m. (cosas); polojenie, s.f. (gluma, anecdota), din sl. položenije "asezare".
posadă, posáda (-ắzi), s.f. – 1. Cartier, periferie, suburbie. – 2. Post de granita. – 3. Contributie speciala pentru mentinerea unei fortarete. – 4. Dispozitiv care regleaza grosimea macinisului. – Var. posad. Sl. posadŭ "cartier", posada "asezare", de la posaditi "a aseza" (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 323), cf. sad, rasad. Pentru contributie, cf. Pintea, Cercetari istorice, XIII, 145. – Der. posadi, vb. (Banat, a aseza), din sl., sb. posaditi; posadnica, s.f. (amanta), din sl. posadĭnica.
post, post-. – Pref. care indica asezarea în urma sau în spate. Lat. post prin intermediul fr. post: post-data, s.f., din fr. post-date; post-palatal, adj. (velar) etc.
prepeleac, prepeleác (prepeléci), s.m. – 1. Par cu cracane, pentru a servi drept suport. – 2. Stîlp, scara. – Var. prepeleag, perpeleac, Trans. prepelici. Origine incerta. Dupa Cihac, II, 289, din rut. prypyljaka; dar cuvîntul nu a fost identificat, cf. Tiktin. Dupa acesta, dintr-un sl. •prepeljakŭ "mobila pe care se asaza prepelitele", cf. prepelita, dar aceasta ipoteza nu este convingatoare. Ca obiect serveste pentru a aseza pe cracile sale diferite obiecte, ca haine, vase, fîn, pentru a le usca la soare, poate s-ar putea pleca de la var. perpeleac ‹ perpeli "a se arde, a se praji".
pune, púne (pún, pús), vb. – 1. A aseza, a amplasa. – 2. A dispune, a pregati. – 3. A (se) situa, a (se) plasa. – 4. A numi, a instala, a preda. 5. A introduce, a fixa. – 6. A impune, a stabili. – 7. A comanda, a sili, a îndemna. – 8. A recurge la ... – 9. A obliga, a forta. – 10. A expune, a risca. – 11. A (se) folosi, a (se) întrebuinta. – 12. A îmbraca, a purta. – 13. A presupune, a admite. – 14. A socoti, a calcula. – 15. (Refl.) A se aseza. – 16. (Refl.) A iesi afara, a avea scaun. – 17. (Refl.) A se baga, a intra în, a se întinde. – 18. (Refl.) A ase opune, a rezista. – 19. (Refl.) A se certa, a se bate. – 20. (Refl.) A intra în serviciu. – 21. (Refl.) A începe, a se asterne, a se produce o intemperie. – Mr., megl. pun, pus, istr. pur, pus. Lat. pōnĕre (Puscariu 1401; Candrea-Dens., 1461; REW 6647), cf. it. porre (logud. ponnere), prov. ponre, fr. pondre "a depune oua", sp. poner, port. pôr. Persoana a doua a prezentului, pui ‹ ponis, a influentat-o pe prima, eu pun, care se pronunta adesea eu pui; la fel sa pun, sa pui; gerunziul punînd si puind, cu suf. de agent punator si puitor. La fel se pot conjuga si derivatele lui (apune, depune, supune, rapune, despune, spune, prepune) ca si veni si tine. S-au adaptat la conjug. lui toate der. împrumutate din fr. poser; compune, vb.; impune; dispune; presupune; repune; contrapune etc. Der. puitor, s.m. (persoana care pune ceva; lucrator care alimenteaza presa de imprimat); puitoare, s.f. (lucratoare care alimenteaza presa de imprimat); puitura, s.f. (semanat; cusatura de ie); pus, s.n. (actiunea de a pune); pusatura, s.f. (înv., asezare, pozitie; boala rezultata din vraji; farmece); pusoare, s.f. (situatie; pozitie; vita-de-vie sadita recent; Trans., asteptare, pînda, post de vînatoare). Cf. apune, depune, prepune, rapune, supune. Der. neol. compune, v. mai sus; contrapune, vb.; expune, vb.; interpune, vb.; justapune, vb.; opune, vb.; propune, vb.; suprapune, vb.
purice, púrice (púrici), s.m. – 1. Insecta parazitara (Pulex irritans). – 2. Joc care consta în a prinde din zbor o minge. – 3. Culoare la cartile de joc, reprezentata la scara redusa la coltul cartilor. – 4. Cuisor, tinta de batut pingele. – Var. puric, purec(e). Mr. puric, megl. puric, purite, istr. purec. Lat. pūlĭcem (Puscariu 1408; Candrea-Dens., 1479; REW 6816), cf. vegl. pulko, it. pulce (mil. püres, logud. púlige), port. piuse, fr. puce, cat. pussa, sp., port. pulga. – Der. purica (var. pureca, mr. puric), vb. (a curata de purici; a examina, a recunoaste), din lat. pūlĭcāre (Densusianu, Hlr., 165; Puscariu 1407; Candrea-Dens., 1479; REW 6817), cf. logud. puligare, si probabil it. piluccare, cat. pellucar, fr. éplucher; puricarie, s.f. (multime de purici); puricarita (var. puricica, puricioasa), s.f. (planta, Pulicaria vulgaris); puricas, s.m. (insecta, Podura nivalis); puricatura, s.f. (bataie); puricel, s.m. (cuisor; pl., terci de malai cu grasime sau unt); purici, vb. (a bate tinte; Mold., a aseza bîrnele care, dupa tencuiala, formeaza peretele casei taranesti); puricos, adj. (cu purici). – Din rom. provine mag. purecsa (Candrea-Dens., 1479).
rînd, rînd (rấnduri), s.n. – 1. Sir, linie. – 2. Serie, grup. – 3. Ordine, în sir, data. – 4. Ordine, clasa, categorie. – 5. Plebe, devalmasie. – 6. Regula, norma, jalon. 7. Menstruatie. – 8. Temperament, tip. – 9. Pereche, serie de obiecte care formeaza un tot. – 10. Linie, sir de cuvinte. – 11. Strat. – De rînd, comun, vulgar. – De-a rîndul, în sir. Pe rînd, în ordine. Sl. rędŭ "ordine" (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 313; Byhan 329), cf. bg., alb. red, ngr. ἀράδα "rang", mag. rend "ordine". – Der. rîndui, vb. (a ordona; a determina, a stabili; a destina, a numi), din sl. ręditi, cf. orîndui; rîndas, s.m. (tînar, argat pentru treburile cele mai umile); rînduitor, s.m. (orodonator, organizator); rîndului, vb. (Maram., a ordona), din mag. rendelni (Candrea); rînduiala, s.f. (ordine; asezare, stabiliment; norma; regula; ritual, ceremonial); neorînduiala, s.f. (dezordine).
şase, sáse num. – 1. Numarul de dupa cinci. – 2. (Arg.) Atentie, ai grija! – Var. Mold. sese. Mr. sase, megl. sasi, istr. sǫse. Lat. sex (Tiktin, ZRPh., XII, 456; Puscariu 1529; REW 7885; Pascu, Arhiva, XV, 447), cf. it. sei (v. mil. sexe), prov. sieis, fr. six, cat. sis, sp., port. seis. Fonetismul este greu de explicat. E final se considera de obicei analogic, ca în cinque, septem; dar exista si posibilitatea unui e epentetic, comun în gr. din Italia de Sud (cf. Kapsmann, Byz. Z., XLVI). În compunere, sase se reduce de obicei la sai- (saisprezece, saizeci, în loc de sasesprezece, sasezeci, care nu se folosesc). Acest rezultat a fost considerat identic cu cel din it. (Tiktin), sau produs prin analogie cu doisprezece, treisprezece (Puscariu), sau ca rezultat normal a lui sex (Pascu). Pare mai curînd efectul unei disimilari: sesesprezece › •saesprezece, datorat repeziciunii cu care se numara, ca în patrusprezece ‹ paisprezece (unde disimilarea se produce între tr si pr, cf. patruzeci, care nu are forma abreviata), ca si in limbajul familiar din Munt., treispece, paispce, cinspce etc. În fine, uzul argotic este greu de explicat, dar cf. fr. vingt-deux "atentie la" si rom. zexe "ei, asi!" din germ. sechs "sase". Pentru aceasta der. cf. Iordan, BL, VI, 170 (dupa Vasiliu, de la sest, v. aici). – Der. sesime, s.f. (a sasea parte).
sat, sat (sáte), s.n. – 1. (Înv.) Cîmp, ogor. – 2. (Înv.) Proprietate, ferma, gospodarie. – 3. Asezare rurala. – 4. (Arg.) Puscarie. – Var. înv. fsat. Mr. fsat. Origine îndoielnica. Prezenta var., a mr. si a alb. fsat pare sa indice lat. fossum "sant", direct (Bogrea, Dacor., I, 235-7; Tiktin; Daicovici, Dacor., V, 478; Candrea; Scriban; Rosetti, Mélanges, 354), sau prin intermediul alb. (Cihac, II, 719; Meyer 112; Densusianu, Filologie, 449; Domaschke 126; Battisti, III, 1698; REW 3461). Der. din alb. este dificila fonetic si istoric; cea din lat. nu pare mai usoara, caci fonetismul prezinta o serie de dificultati si termenul, pur militar (› ngr. φουσσάτον "campament, armata" › mr. fusate "sant"), s-ar fi pastrat cu greu într-o regiune caracterizata prin absenta totala a fortificatilor medievale. Mai degraba trebuie sa se porneasca de la lat. satum, de la sĕro "a planta, a semana", a carui explicatie se potriveste cu primul sens al lui sat, constant în sec. XVI, si cu cel de al doilea. Istoric, pare evident ca trebuie sa se porneasca de la ideea de "seniorie" sau "mosie", pe care s-a fixat mai tîrziu un anumit numar de supusi ai seniorului, care formeaza unitatea juridica numita sat. Asta era la început o simpla plantatie, ca în vechile colonii; cf. si sl. sadŭ "planta" › selo "sat". Aceasta explicatie data deja de Cipariu, Gram., 205, ar fi suficienta, daca n-ar exista dovada formei înv. fsat, dificil de explicat. S-ar putea presupune o confuzie înca din lat. între satum si fossatum; dar si asa se mentin dificultatile fonetice. Der. din lat. fixatum (Giuglea, Dacor., X, 112) este improbabila, si mai mult chiar cea din lat. •massatum (Meyer 111). Der. satesc, adj. (comunal, de sat); satean, s.m. (taran); sateanca, s.f. (taranca); consatean, s.m. (locuitor din acelasi sat).
şedea, sedeá (-d, sezút), vb. – 1. A fi asezat, a ocupa un loc, a sta. – 2. A se aseza, a lua loc, a se pune. – 3. A se instala, a trai, a locui. – 4. A sta, a ramîne, a se stabili pentru un timp. – 5. A sta linistit, a se odihni, a se reface. – 6. A fi inactiv, a sta cu mîinile încrucisate. – 7. A conveni, a se potrivi. – 8. A se aseza bine sau rau, a se adapta. – Mr. sed, sidzui, sideare; megl. sǒd, sadzui, saderi, istr. sed, sezut. Lat. sēdēre (Puscariu 1576; REW 7780), cf. it. sedere, prov. sezer, fr. seoir, cat. seure, sp., port. seer. Desi este clar diferit de a sta, se confunda vulgar cu el, cf. stai jos (corect sezi), ostenita de lunga sedere în picioare (I. Teodoreanu). Se conjuga sed › (sez), sezi, sade (Mold. sede), sa sada (› sa saza). Cf. aseza, ses. Der. cusedea, vb. (a conveni, a sta), cu cu- expresiv (Philippide, ZRPh., XXXI, 308; DAR); sedere, s.f. (oprire, ramînere, rezidenta); sedinta, s.f., din fr. séance adaptat la sedea; sezator, adj. (locuitor, rezident); sezatoare, s.f. (petrecere, serata, adunare); sezut, s.n. (rezidenta, domiciliu; sediu; dos, fund), mr. sidzut. Der. neol. sedentar, adj., din fr. sédentaire; sediment, s.n.; sedimenta, vb., din fr. sédimenter; sediu, s.n., din it. sede, cf. asediu; sesiune, s.f., din lat. sessionem (sec. XIX).
şir, sir (-ruri), s.n. – 1. Linie, rînd, sirag. – 2. Funie, cununa. – 3. Serie, succesiune. – 4. Însiruire, pomelnic. – 5. Multime, cantitate. – 6. Linie, rînd de cuvinte. – 7. Legatura. Creatie expresiva, care vrea sa reprezinte ideea de "siroi", cf. sp. chorro, si de asemeni "ciur, sur, tîr". Dubla idee semantica exista si în sp. chorro "cadere de apa" si "serie de obiecte identice". Celelalte explicatii nu sînt suficiente: din lat. series (Philippide, Principii, 148), fonetic greu de admis din ngr. σειρά "sir" (Densusianu, Hlr., 374, 376); din mag. sor (Tiktin; Gáldi, Dict., 96); din series prin intermediul lui a însira (Pascu, Suf., 265); în legatura cu bg. šir "latime", sb. širom "îngramadit" (Candrea); din tc. syra (Lokotsch 1961). Der. sina, s.f. (stiva de paie de forma lunguiata; coloana vertebrala), al carui ultim sens se foloseste în Munt. si Mold. (ALR, I, 40; dupa Diculescu, Elementele, 477, din gr. σεïρα); sirag (var. sireag), s.n. (linie, rînd; sir format de soldatii din linia întîi; funie, cununa), cu suf. -eag (dupa Cihac, II, 528 si Gáldi, Dict., 97, din germ. Schar, prin intermediul mag. sereg "linie", a carui der. pare putin probabila); însira, vb. (a alinia, a aseza în ordine, a forma; a pune în rînd; a face sirag; înv., a compune; înv., a agata, a prinde; refl., a se întinde, a se continua; refl., a se înscrie, a se înrola), pe care Procopovici, Dacor., V, 390-5, îl deriva din lat. inserĕre; însirui, vb. (a alinia, a forma; a pune în ordine; a face sirag; refl., a se continua, a se multiplica); desira, vb. (a descompune; a desface, a destrama); desirat, adj. (de o înaltime iesita din comun); sirui (var. siroi), vb. (a curge siroi; a ordona, a alinia), care s-ar explica prin sl. struiti, strują "a topi" (Cihac, II, 388), prin sl. poroi (Conev 38), printr-un sl. •sŭrojŭ (Skok, ZRPh., LIV, 465) sau prin mag. sirni "a plînge" (Puscariu, Dacor., VII, 118; Candrea); surui (var. sir(l)oi, suroi, surlui, sir(l)ui), vb. (a curge siroi), cf. turlui, tîrlîi (dupa Cihac, II, 529 si Puscariu, Dacor., VII, 118, din mag. surolni); siroi (var. suroi, sirloi, sirlau), s.n. (suvoi), care s-a explicat prin rivuscēllus (Cretu 327) sau prin sivoi contaminat cu pîraie (Candrea); siringa (var. sirinca, surinca), s.f. (fîsie de pînza alungita, banda; bucata de teren), pentru care, la sensul al doilea, cf. funie, sfoara (dupa Byhan 335 din sl. •seręgŭ; dupa Tiktin si Candrea, din rut. šyrynka, care ar putea tot asa de bine proveni din rom.). Mag. sereg, sb., cr., slov., rut. šereg, pol. szeręg, rus. šerenga "rînd de soldati" se considera ca reprezentant din v. germ. scara › germ. Schar, cf. it. schiera (Miklosich, Fremdw., 129; Cihac, II, 628). Cum aceasta der. pare dificila fonetic, este mai probabil ca provin din rom. sirag, în sens militar; este stiut ca armata romîna a avut în vechime multi mercenari mai ales slavi.
slugă, slúga (-gi), s.f. – 1. Servitor, argat. – 2. Descaltator, tragatoare. – 3. Suport, capra de sustinere al capatului liber de la tablia asezata pe tejgheaua tîmplarului. – Var. Trans. scluga. Sl. sluga (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Conev 59), cf. mag. szolga. – Der. slugarnic (var. slugar, slugaresc), adj. (servil); slugarnicie, s.f. (servilism); slugarnici, vb. (a munci ca sluga; a se purta servil); slugoi, s.m. (servitor; om slugarnic0; slugari, vb. (a fi sluga, a munci ca sluga); slugarie, s.f. (conditie de sluga, ploconeala); slugarime (var. slugaret), s.f. (slujitorime). Cf. sluji, solgabirau.
sta, sta (-áu, -at), vb. – 1. A fi, a se afla într-un loc, pozitie sau conditie determinate. – 2. A ramîne, a se mentine. – 3. A se opri, a numai functiona. – 4. A zabovi, a astepta, a pasui. – 5. A nu mai continua la jocul de carti. – 6. A nu mai lucra, a nu face nimic. – 7. A fi, a ajunge sa fie. – 8. A trai, a locui. – 9. A dura, a continua. – 10. A se afla cu, a poseda. – 11. A consista, a fi format din. – 12. A insista, a pisa, a starui. – 13. A rezista, a se opune, a lupta. – 14. A interveni, a produce. – 15. A conveni, a se simti bine sau rau. – A sta de, si, sa, a fi (cu gerunziu). – A sta sa, a fi pe punctul. – Var. înv. asta. Mr. stau, statui, statuta, stare, megl. stau, stari, istr. stowu. Lat. stāre (Puscariu 1639; REW 8231), cf. vegl. stur, prov., cat., sp., port. estar, v. fr. ester. – Der. stare, s.f. (sedere; trîndavie, huzur; pace, parada a cortegiului funerar; pozitie, situatie, mod, stadiu, dispozitie; facultate, capacitate; bogatie, avere; clasa, categorie sociala; în stare, capabil de); stat, s.n. (sedere; ramînere, situatie, asezare, pozitie, conditie, stadiu; clasa, categorie; statura), din lat. status (Puscariu 1638; dupa Cihac, II, 364, din rus. statĭ "aspect placut"), dublet al lui stat, s.n. (tara); statator, adj. (stabil, fire; durabil, permanent, peren); nestatator, adj. (inconstant, schimbator); statornic, adj. (stabil, ferm, durabil, permanent), formatie culta din sec. XVIII, cf. datornic (Tiktin); nestatornic, adj. (inconstant, volubil); statornici, vb. (a stabili, a determina, a pune; a fixa, a asigura, a consolida; refl., a se stabili, a-si fixa domiciliul); statornicie, s.f. (constanta); nestatornicie, s.f. (inconstanta); statut, adj. (înv., oprit; stricat, viciat; istovit, vlaguit); înstari, vb. (a îmbogati; refl., a prospera). – Cf. starui. Der. neol. stabil, adj., din lat. stabilis; nestabil (var. instabil), adj.; stabili, vb., din lat. stabilire; stabiliment, s.n., din it. stabilimento; stabilitate, s.f., din fr. stabilité; stabiliza, vb., din fr. stabiliser; stanta, s.f., din it. stanza; static, adj., din fr. statique; statist, s.m. (figurant); statistic, adj., din fr. statistique; statistica, s.f.; statistician, s.m. (autor de statistici); statura, s.f., din lat. statura; statut, s.n., din fr. statut; statutar, adj., din fr. statutaire; stati(un)e, s.f, din fr. station; stationa, vb., din fr. stationner; stationar, adj., din fr. stationnaire.
stîlp, stîlp (-pi), s.m. – 1. Coloana, bara. – 2. Par, pripon. – 3. Cruce asezata pe mormînt. – 4. Sprijin, reazem. – 5. Stea, sef, personalitate de prim plan. – 6. Evanghelie care se citeste la priveghi. Sl. stlŭpŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 369), cf. slov. stolp, ceh. sloup, sb., cr. stup (› stup). – Der. stîlpar, s.m. (veche moneda de aur), numita "dubla spaniola" care reprezenta cele doua coloane ale lui Hercule; stîlpare, s.f. (ramura cu frunze, ramura verde; ram de salcie din Duminica Floriilor), probabil rezultat din confuzia lui stîlp cu lat. stirps sau •stirpalis "ram" (Puscariu 1645; Puscariu, Dacor., I, 409; Tiktin; Barbulescu, Arhiva, XXXV, 118; Candrea); stîlpi (var. înstîlpi), vb. (a stivui, a îngramadi); stîlpnic, s.m. (pustnic), din sl. stlŭpinĭkŭ.
stînă, stîna (-ne), s.f. – Asezare pastoreasca de vara. – Mr. stîna, stane. Sl. stana, "oprire", de la stati, staną "a sta", cf. sb., cr. stan "coliba de pastor", stanar "pastor", rus. stan "statie" (Lambrior 103; Cihac, II, 361; Densusianu, Hlr., 282; Tiktin; Weigand, Jb., XVI, 228; Rosetti, GS, V, 158; Conev 60; Sandfeld 95). Cuvintele sl., perfect explicabile prin procedeele sl., nu pot proveni din rom.; si este greu de crezut ca întîlnirea lor cu rom. este întîmplatoare. Totusi, s-a accentuat dificultatea trecerii lui an › în, care se petrece numai în elementele mostenite din lat. si care nu apare la elementele sl., în afara de jupîn, stapîn, smîntîna si stînca, toate cuvinte considerate de origine incerta (cf. Puscariu, Dacor., III, 278-94 si numerele noastre 4653 si 8133). S-a încercat depasirea dificultatii, presupunînd împrumutul din sl. la o data mai veche (Lambrior; Densusianu), sau o asimilare care pare ciudata, cu -în, din romîn, batrîn si alte elemente lat. (Skok, Arvih za Arbanašku Starinu, II, 339; ar fi trebuit sa existe si în taran). În realitate ideea ca în ‹ an exista numai în elemente lat. este falsa, cf. tc. kantar › cîntar, mgr. φράγγος › frînc; astfel ca evolutia aratata nu este pur si simplu o imposibilitate, ci o circumstanta a carei explicatie ne scapa. Alte explicatii sînt mai ipotetice: din dacicul •stana (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 105; cf. Pascu, I, 191; Philippide, II, 15; Puscariu, Lr., 176); din indoeurop. •sthana, prin intermediul persanului stana "sedere" (Densusianu, GS, I, 238; Puscariu, Dacor., III, 382; Cancel, Despre Romîn, 77-9), desi un astfel de împrumut nu pare posibil istoriceste; dintr-un lat. •saeptana (Giuglea, Dacor., II, 360; cf. REW 7497). Der. stînas, s.m. (pastor care are o stîna). Din rom. pare sa provina mag. esztena si sas. stinê; în schimb, ngr. στάνη si alb. stan, care au fost prezentate uneori drept împrumuturi din rom., trebuie sa vina din sl.
strînge, strînge (strîng, strîns), vb. – 1. A strîmta, a îngusta. – 2. A închide, a recupera, a îndesa. – 3. A îmbratisa, a lua în brate. – 4. A ramîne prea mic un obiect de îmbracaminte. – 5. A pe urmele cuiva. – 6. A comprima, a concentra. – 7. A încuia, a închide. – 8. A face clai, a aseza laolalta. – 9. A culege, a recolta. – 10. A economisi, a pune bine. – 11. A orîndui, a pune la loc. – 12. (Refl.) A se micsora. – Mr. stringu, strinsu, strimptu, strindzire, megl. string, strins, strins. Lat. strĭngĕre (Puscariu 1661; REW 8315), cf. vegl. strengar, it. stringere, prov. estrenher, fr. étreindre, cat. estrenyer, sp. estreñir, alb. strëngoń (Philippide, II, 655). – Der. astrînge, vb. (a aduna, a culege), înv. si Banat, Trans., cu a- protetic, sau direct din lat. astringĕre (DAR); strîns, s.n. (o anumita boala de copii, probabil crampe, colica; recolta, cules); strînsatura, s.f. (strîngere, apasare); strînsoare (var. înv., strinsoare), s.f. (strîngere; înv., recolta; înv., bogatie, avere; înv., dificultate, îngradire; înv., cazna, tortura; înv., necaz); strînsura, s.f. (actiunea de a strînge; recolta; avere, bogatie; adunare, multime; înv., armata improvizata cu oameni neinstruiti); strînsa, s.f. (înv., bogatie, avere); strîngator, adj. (econom, care agoniseste; adunator; culegator); constrînge, vb. (a sili, a obliga), traducere din fr. contraindre; restrînge, vb. (a reduce), traducere din fr. restreindre.
supune, supúne (-n, -pús), vb. – 1. (Înv.) A pune dedesubt, a aseza sub. – 3. (Înv.) A se prostitua. – 4. A aplana, a pacifica, a pune sub ascultare. – 5. A îngenunchia, a încovoia. – 6. A înrobi, a subjuga, a aservi. – 7. A învinge, a înfrînge, a bate. – 8. A constrînge, expune. – 9. (Refl.) A da ascultare, a se apleca, a-si pleca grumazul, a se resemna. – 10. (Banat) A alapta un miel. Lat. sppōnĕre (Puscariu 1697; Candrea-Dens., 1468; REW 8469), cf. it. supporre; în celelalte idiomuri romanice s-a preferat submittĕre, cf. sumete. Pentru ultimul sens, cf. apleca. Sadoveanu foloseste subpus "asezat dedesubt", inventie personala care pare inutila, deoarece acelasi sens exista în supus. Der. supuitoriu, s.m. (înv., proxenet, codos); supuitoare, s.f. (înv., codoasa); supus, adj. (ascultator; învins, plecat; expus; s.n., boala provenita din vrajitorie; s.m., persoana aflata sub protectia unui stat); supusenie, s.f. (calitate de supus, cetatenie, nationalitate; supunere, ascultare); nesupus, adj. (neascultator, care nu se supune).
surlă, súrla (-le), s.f. – 1. Trompeta, goarna. – 2. Rîtul porcului. – 3. Gramada de lemne asezata în forma de piramida. – 4. Coliba de forma conica. – Var. 2 zurna. Mr. surla, zurna, megl. surla. Tc. surna, zurna (per. surna, cuman. suruna), prin intermediul sl., cf. sb., cr. surla "flaut", pol. surma, rus. surna (Miklosich, Fremdw., 128; Cihac, II, 381; Seineanu, II, 331; Lokotsch 1952), ngr. ζουρνᾶς, σούρλα, bg. zurla "rît", alb. zurnë. Formele cu l (ngr., bg., sb.) ar putea proveni din rom., cf. Candrea, Elemente, 403. – Der. surlar (var. surlas, surmaci, sîrmaci), s.m. (trompetist, cîntaret din surla), ultimele var. direct din tc.
tipic, tipíc (-ce), s.n. – 1. Ritual. – 2. Formular. – 3. Regula, norma, forma stabilita. – Mr. tipicó. Ngr. τυπιϰόν, cf. sl. tipikŭ (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 142). – Der. tipicar, adj. (formalist, maniac); tipicarie, s.f. (manie); tipicale, s.f. (ore liturgice asezate între sase si noua), din gr. τυπιϰά; tipicui, vb. (a prescrie, a prevedea).
tinde, tínde (-dm -ns), vb. – 1. A întinde, a extinde. – 2. A nazui, a aspira. – Mr. tindu, timsu, tes. tindire, megl. tind, tins, tindiri. Lat. tĕndĕre (Puscariu 1735; REW 8640), cf. it. tendere, prov., fr. tendre, sp., port. tender; sensul al doilea a fost luat din franceza. – Der. întinde, vb. ( a trage în lungime, a extinde; a etira, a lungi; a destinde, a largi, a desface, a dezdoi; a arma, a dispune, a aseza; a încorda arcul, a întepeni; refl., a se mari în lungime, a pune caii la goana; refl., a se desfasura, a se dezvolta; refl., a pretinde prea mult, a depasi limitele; refl., a deveni vîscos un lichid prin alterare), cu pref. în-, sau direct din lat. intĕndĕre (DAR; Rosetti, I, 173), care s-a dezvoltat în alte idiomuri romanice cu sensul special de "a întelege, a auzi"; întins adv. (direct, fara ocolisuri); (în)tinzator, adj. (care se întinde; s.n., tindeche la razboiul de tesut); (în)tinzatoare, s.f. (lamba, lant sau funie care leaga crucea protapului cu capetele osiei la car); întindere, s.f. (extensie, desfasurare, tensiune, încordare, suprafata); întinsoare, s.f. (tensiune, încordare; scurtatura); întinsura, s.f. (extensiune); întinzatura, s.f. (extensiune); întinzime, s.f. (extensiune), cuvînt înv.; destinde, vb. (a relaxa, a diminua încordarea). – Der. neol. extinde, vb., dupa fr. étendre; pretinde, vb., dupa fr. prétendre; pretenti(un)e, s.f., din fr. prétention; pretentios, adj., din fr. prétentieux; pretendent, s.m., din fr. prétendant.
tîrlă, tîrla (-le), s.f. – Stîna, ocol de vite. – Megl. torla. Sl., cf. bg. tarlo, sb. trlo, cr. tèrlo (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 412). – Der. tîrlas, s.m. (coproprietar al unei stîne), cf. GS, VI, 43; tîrli, vb. (a-si aseza tîrla într-un anumit loc; a zabovi cu turma într-un anumit loc); tîrliste, s.f. (loc în care mai înainte a fost o tîrla), cf. bg. tarlište.
tocmai, tócmai adv. – 1. Aidoma, la fel, asemanator. – 2. Precis, just, exact. – 3. Numai, abia, chiar. – 4. Pîna, pîna acolo, pîna unde. – Tocmai si, pîna si (înv.). – Var. (în)tocma(i), (în)togma(i), înv. atocma(i), tomna. Sl. tŭkŭmŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 416), cf. bg. takmo, cr. takmen, rus. tokmo. – Der. tocmi, vb. (înv., a ordona, a dispune, a regla; înv., a aranja, a repara; a fixa, a stabili; a contracta; refl., a se aseza, a se stabili; refl., a conveni, a fi de acord; refl., a fixa pretul, a se învoi; refl., a întra în slujba, a servi ca; refl., a dezbate pretul), din sl. tŭkŭmiti "a asemui, a compara"; tocmeala (var. înv. tocmala), s.f. (înv., rînduiala, ordine, dispozitie; înv., dispozitie, testament; înv., decizie, decret; înv., regula, norma, lege; înv., menstruatie, acord, învoiala; conventie, contract; discutie, dezbatere asupra pretului); tocmelnic, s.m. (înv., imputernicit); întocmi, vb. (a aranja, a regla, a dispune; a organiza, a institui); (în)tocmitor, s.m. (organizator; autor). Rut. tokma, tokmyty sa pare sa provina din rom. (Miklosich, Wander., 11).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc