Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru albe
acacia, ACÁCIA, acacii, s.f. Nume dat arborilor sau arbustilor tropicali din familia leguminoaselor, cu flori albe sau galbene, cultivati ca plante ornamentale, pentru industria parfumurilor si pentru extragerea gumei arabice (Acacia). – Din lat., fr. acacia.
afuzali, AFUZALÍ subst. Soi de vita de vie originar din Asia Mica, cu ciorchini grei pâna la 2 kg si boabe mari, de culoare galbena-verzuie si miez carnos. – Din n. pr. tc. Afuz-Ali.
aglică, AGLÍCĂ, aglice, s.f. Planta erbacee din familia rozaceelor, cu frunze penate, cu flori albe sau rozalbe, parfumate, dispuse în inflorescente. (Filipendula vulgaris). – Din bg. aglika, sb. jaglika.
agrişă, ÁGRISĂ, agrise, s.f. Fructul agrisului, în forma de boaba verzuie, rosie sau galbena, cu gust dulce-acrisor si cu multe seminte. – Agris + suf. -a.
agurijoară, AGURIJOÁRĂ, agurijoare, s.f. Planta erbacee decorativa, cu flori mari galbene, albe, portocalii, roz si rosii, care se deschid numai la soare (Portulaca grandiflora). – Agurida + suf. -ioara.
aior, AIÓR, aiori, s.m. Planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori galbene dispuse în umbele (Euphorbia esula) [Pr.: a-ior] – Ai4 + suf. -ior.
aişor, AISÓR, aisori, s.m. (Bot.) 1. Planta erbacee din familia liliaceelor cu frunze plane, rosietice si cu flori galbene-aurii (Allium ammoophilum). 2. Usturoita. 3. Ghiocel. [Pr.: a-i-] – Ai4 + suf. -isor.
alamă, ALÁMĂ, (2, 3) alamuri, s.f. 1. Aliaj de cupru si zinc, galben-auriu, maleabil, ductil, usor de prelucrat, cu numeroase si variate întrebuintari în industrie. 2. (La pl.) Obiecte de alama (1); alamarie2. 3. (La pl.) Instrumente muzicale de suflat din alama (1). – Cf. it. l a m a "placa de metal".
alb, ALB, -Ă, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zapezii, a laptelui; (despre culori) ca zapada, ca laptele. ♢ Carne alba = carne de pasare sau de peste. Hârtie (sau coada) alba = hârtie care nu a fost scrisa. Rând alb = spatiu nescris între doua rânduri scrise. Arma alba = arma cu lama de otel. Rasa alba = unul dintre grupurile de popoare în care este împartita, conventional, omenirea si care se caracterizeaza prin culoarea alba-roz a pielii. ♢ Expr. Alb la fata = palid. Ba e alba, ba e neagra, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici alba, nici neagra = a) nici asa, nici asa; b) fara multa vorba; deodata. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care apartine rasei albe. ♦ Carunt. ♢ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necaji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) pâna la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ♢ Nopti albe = nopti luminoase, obisnuite în perioada solstitiului de vara în regiunile situate între paralelele 50° si 65° nord si sud, în care nu se produce întunecare completa, din cauza ca soarele nu coboara suficient sub orizont. Noapte alba = noapte petrecuta fara somn. (Rar) Zile albe = viata tihnita, fericita. (În basme) Lumea alba = lumea reala. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fara rima. II. S.m. Denumire data, dupa revolutia franceza, contrarevolutionarilor si conservatorilor. III. S.n. 1. Culoare obtinuta prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisa mai sus. ♢ Expr. Negru pe alb = asigurare ca cele spuse sunt adevarate, sigure, scrise. A semna în alb = a iscali un act înainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva încredere deplina. 2. Obiect, substanta etc. de culoare alba (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotica. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit în industria vopselelor; ceruza. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit în vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S.m. Denumire generica data unor rase de porcine de culoare alba (I 1) cu prolificitate si precocitate ridicate, crescute pentru productia de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepa. V. S.f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.
albăstreală, ALBĂSTREÁLĂ s.f. 1. Albastru, albastrime. 2. Substanta de culoare albastra-indigo, care are proprietatea de a descompune culoarea galbena si care se foloseste în gospodarie si în industrie pentru accentuarea albului unor obiecte. – Albastri + suf. -eala.
albeală, ALBEÁLĂ, (2) albeli, s.f. (Pop.) 1. Faptul de a (se) albi. 2. (La pl.) Cosmetice de culoare alba. – Albi + suf. -eala.
albeaţă, ALBEÁŢĂ s.f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare alba; (rar) albime. 2. Leucom; (impr.) cataracta (2). [Var.: albéte s.f.] – Alb + suf. -eata.
albedo, ALBÉDO subst. Marime care indica fractiunea din energia luminoasa incidenta radiata în mod difuz de un corp. – Din fr. albédo.
albei, ALBÉI s.m. Specie de iarba albicioasa, cu fire tari si cu spic ramificat. – Alb + suf. -ei.
albescenţă, ALBESCÉNŢĂ s.f. (Rar) Starea a ceea ce este alb; albiciune. – Din fr. albescence.
albeţ, ALBÉŢ, -EÁŢĂ, albeti, -e, adj., s.n. (Reg.) 1. Adj. Albinet. 2. S.n. Alburn. – Alb + suf. -et.
albeţe, ALBÉŢE s.f. v. albeata.
albi, ALBÍ, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. si tranz. A deveni sau a face sa devina (mai) alb. ♦ A trata produsele textile cu agenti oxidanti sau reducatori pentru a le face mai hidrofile (mai albe), distrugând pigmentii naturali. ♦ A colora usor în albastru un produs textil pentru a obtine un efect de alb intens. ♦ A decolora, partial sau total, un anumit produs. ♦ Intranz. A încarunti; p. ext. a îmbatrâni. 2. Intranz. A iesi în evidenta, a se contura (din cauza culorii albe). ♦ Fig. A straluci. – Din alb.
albiciune, ALBICIÚNE s.f. (Fam.) Albeata. – Alb + suf. -iciune.
albime, ALBÍME, albimi, s.f. (Rar) Albeata (1). – Alb + suf. -ime.
albineţ, ALBINÉŢ, -EÁŢĂ, albineti, -e, adj. s.m. 1. Adj. (Reg.) Blond, balai, albet. 2. S.m. (Pop.) Numele unui varietati de grâu din Banat. – Alb + suf. -inet.
albitorie, ALBITORÍE, albitorii, s.f. Sectie într-o întreprindere textila în care se albesc produsele prin distrugerea pigmentilor naturali ai fibrelor. – Albitor + suf. -ie.
albiţă, ALBÍŢĂ, albite, s.f. 1. (Iht.) Oblet. 2. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene (Alyssum). – Alb + suf. -ita.
alburn, ALBÚRN, alburnuri, s.n. Totalitatea straturilor tinere situate între scoarta si inima trunchiului unui copac, prin care trec apa si sarurile minerale; albet, albulet. – Din it. alburno, lat. alburnum.
albuş, ALBÚS, albusuri, s.n. 1. Substanta alba-transparenta, vâscoasa, compusa în cea mai mare parte din albumina, care înconjoara galbenusul oului de pasari, reptile, pesti etc. 2. (Rar) Sclerotica. – Alb + suf. -us.
aloe, ALÓE s.f. Nume dat mai multor specii de plante exotice decorative, din familia liliaceelor, cu flori mari, galbene sau rosii, dispuse în spice, si cu frunze carnoase care contin un suc folosit în farmacie (Aloe). ♦ Substanta solida cu miros placut si cu gust amar, extrasa din frunzele unor specii de aloe si întrebuintata în farmacie; sabur. [Pr.: -lo-e] – Din fr. aloès, lat. aloe.
alună, ALÚNĂ, alune, s.f. Fructul alunului, de forma sferica sau ovoidala, cu un mic cioc, având la baza un învelis verde în forma de degetar. ♢ Aluna de pamânt (sau americana) = planta anuala din familia leguminoaselor, originara din America de Sud, cu flori galbene, cultivata pentru semintele sale comestibile si uleiul extras din acestea; fructul acestei plante, care se formeaza în pamânt (de unde vine si numele) si contine substante grase si substante proteice; arahida (Arachis hypogaea). – Lat. •abellona (= abellana [nux]).
alunele, ALUNÉLE s.f. pl. I. (Bot.) Planta erbacee cu flori albe, cu tuberculele si frunzele comestibile (Carum bulbocastanum). 2. Baraboi (1). 3. Coada-soricelului. II. (Reg.) Pistrui. – Aluna + suf. -ea.
amarant, AMARÁNT, amaranti s.m. 1. Planta erbacee cu inflorescenta în forma de spic, cu flori mici rosii, galbene sau albe catifelate. 2. Colorant rosu-albastrui obtinut din aceasta planta. – Din fr. amarante, lat. amarantus.
amărăluţă, AMĂRĂLÚŢĂ, amaralute s.f. Mica planta erbacee cu frunzele ascutite si cu flori mici, galbene-aurii, care contin un suc amar cu proprietati tonice (Cicendia filiformis). – Amareala + suf. -uta.
amărătăciune, AMĂRĂTĂCIÚNE s.f. Planta erbacee cu tulpina înalta si cu flori galbene (Senecio sarracenicus – Amarât + suf. -aciune.
amăreală, AMĂREÁLĂ, amareli, s.f. 1. (Proprietarea de a avea un) gust amar; amaraciune. ♢ Amareala merelor si perelor = boala a fructelor de mar si par, manifestata prin aparitia pe aceasta a unor pete în dreptul carora carnea fructului respectiv capata un gust amar. 2. Mica planta erbacee cu flori albastre, rosii sau (rar) albe, dispuse în raceme, cu fructe capsule, întrebuintata, pentru proprietatile sale expectorante, contra afectiunilor pulmonare (Polygala vulgaris); sopârlita. – Amârî + suf. -eala.
amăruţă, AMĂRÚŢĂ, amarute, s.f. Planta erbacee cu tulpina dreapta, frunzele acoperite cu peri aspri si flori galbene, dispuse în capitule (Pieris hieracioides) – Amar + suf. -uta.
ambră, ÁMBRĂ, ambre, s.f. Substanta ceroasa, bruna-cenusie, cu miros de mosc, formata în intestinul unei specii de casalot si care se întrebuinteaza în parfumerie; chihlimbar cenusiu. ♢ Ambra galbena = chihlimbar. – Din fr. ambre.
mongoloid, MONGOLOÍD, -Ă I. adj., s. m. f. 1. (om) care apartine rasei galbene; mongolid. 2. (om) atins de mongolism. II. adj. care prezinta caractere fizice asemanatoare cu cele ale unui mongol. (< fr. mongoloïde)
anason, ANASÓN s.m. Planta erbacee aromatica cu flori mici si albe, cultivata pentru uleiul eteric si substantele grase care se extrag din fructe cu diverse întrebuintari în industria alimentara si cea farmaceutica (Pimpinella anisum). ♦ Bautura alcoolica preparata din fructele acestei plante. [Var.: anisón s.m.] – Din tc. anason.
andivă, ANDÍVĂ, andive, s.f. Planta erbacee din ale carei frunze albe, carnoase, comestibile se pregatesc salate; cicoare-de-gradina (Cichorium endivia) – Din fr. endive.
aur, ÁUR s.n. 1. Metal pretios, de culoare galbena stralucitoare, foarte maleabil si ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoaba, de arta, monede (servind din aceasta cauza si ca etalon al valorii) etc. ♦ Fig. Lucru valoros, pretios. ♢ Aur alb = apa folosita ca izvor de energie. Aur negru = carbune de pamânt sau (mai rar) titei, considerate ca surse de energie. Aur verde = padurea ca bogatie vegetala. ♢ Loc. adj. De aur = a) care are culoarea galbena a aurului (1); b) valoros ca aurul (1); fig. (despre oameni) foarte bun, milos. ♢ Expr. Epoca de aur = perioada de înflorire si stralucire a vietii materiale si culturale. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gura) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri favorabile. Nunta de aur = aniversare a cincizeci de ani de la data celebrarii unei casatorii. ♦ Fig. Vapaie, stralucire ca a aurului (1). 2. Fir, ata facuta din aur (1) sau imitând aurul si folosita la cusut; p. ext. vesmânt tesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogatie; fig. belsug. ♢ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.
auramină, AURAMÍNĂ, auramine, s.f. Colorant de culoare galbena pe baza de cetona, de clorura de amoniu si de zinc, folosit pentru vopsirea materialelor textile. [Pr.: a-u-] – Din fr. auramine, germ. Auramin.
auşel, AUSÉL, ausei, s.m. 1. Mica pasare insectivora cu penele maslinii pe spate, albicioase pe abdomen, cu o pata galbena-roscata pe cap (Regulus regulus). 2. Pasare din familia pitigoiului, cu coada si aripile negre, spatele rosu-aprins, crestetul si gusa albe. (Aegithalus pendulinus). [Pr.: a-u-] – Aus ("mos", disparut din limba, cuvânt mostenit din lat.) + suf. el.
aventurin, AVENTURÍN s.n. (Geol.) Varietate de cuart ce contine numeroase foite de mica galbene sau verzi, care reflecta puternic lumina. – Din fr. aventurine.
azalee, AZALÉE, azalee, s.f. Nume dat mai multor arbusti ornamentali exotici cu flori rosii, roz sau albe (Azalea). – Din fr. azalée.
azura, AZURÁ, azurez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A albastri usor produsele textile albe – Din fr. azurer.
balsamină, BALSAMÍNĂ, balsamine, s.f. Planta ornamentala originara din India, cu flori albe-rosietice, asezate la subsuoara frunzelor, si cu fructe în forma de capsula, care se deschid brusc când sunt atinse; canale (Impatiens balsamina). – Din fr. balsamine.
banană, BANÁNĂ, banane, s.f. 1. Fruct de banan, având culoarea galbena, forma lunguiata, miez fainos si aromatic. 2. Piesa de contact electric formata dintr-un mic cilindru metalic învelit pe jumatate în ebonita, care se monteaza la capatul unei conducte de curent. – Din fr. banane.
baraboi, BARABÓI, baraboi, s.m. 1. Planta erbacee cu tulpina înalta, cu flori albe, cu radacina comestibila în forma de bulb; alunele. (Chaerophyllum bulbosum). 2. Dans taranesc asemanator cu hora; melodia dupa care se executa acest dans. – Din bg. baraboj, magh. barabolya.
barbă, BÁRBĂ, barbi, s.f. 1. Par care creste la barbati pe barbie si pe obraji. ♢ Loc. adv. În barba = pe ascuns, numai pentru sine. ♢ Expr. (Fam.) A se trage de barba (cu cineva) = a fi foarte intim cu cineva, a se bate pe burta (cu cineva). (Arg.) A pune (sau a trage) barbi = a minti, a însira verzi si uscate. ♢ Compuse: barba-caprei = denumire data mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi si înguste si cu flori galbene (Tragopogon); barba-împaratului = planta erbacee cu flori de diferite culori, care se cultiva ca planta de ornament si a carei radacina are proprietati purgative; norea (Mirabilis jalapa); barba-lupului = planta erbacee cu flori galbene (Crispis biennis); barba-ursului = coada-calului. 2. Barbie. 3. Smoc de par pe care îl au unele animale sub bot. 4. Ţepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.
barbun, BARBÚN, barbuni, s.m. Peste de mare, de culoare rosiatica, cu înotatoare galbene, cu doua fire lungi în forma de mustati, sub barbie, si cu carnea foarte gustoasa (Mullus barbatus). – Din ngr. barbúni.
barză, BÁRZĂ, berze, s.f. Pasare calatoare cu ciocul rosu, gâtul si picioarele lungi si cu penele, de obicei, albe, afara de vârfurile aripilor, care sunt negre; cocostârc (Ciconia ciconia). – Cf. alb. b a r d h ë.
batat, BATÁT, batati, s.m. Planta perena din tarile calde, cu tulpina lunga, târâtoare, cu frunze mari, cu flori albe sau roz, cultivata pentru tuberculele sale comestibile bogate în amidon, vitamine si zahar, cartof dulce (Ipomoea batatas); p. restr. tuberculul acestei plante. – Din. rus. batat. Cf. sp., port., it. b a t a t a.
bălai, BĂLÁI, -ÁIE, balai, -aie, adj. 1. (Despre oameni sau parul lor) Blond. 2. (Despre animale) Plavan. ♦ (Substantivat, f.) Nume care se da vacilor sau iepelor albe. ♢ Expr. (Fam.) A întarca balaia = s-a ispravit cu posibilitatea de a profita de slabiciunea sau de munca altuia, s-a terminat cu foloasele usor obtinute. (Pop.) A intrat balaia în sat= s-a luminat de ziua. Ori laie, ori balaie v. laie. – Bal + suf. -ai.
bălbisă, BĂLBÍSĂ, balbise, s.f. Planta erbacee cu tulpina acoperita de peri aspri, cu flori rosii sau (rar) albe (Stachys silvatica). - Et. nec.
băloşel, BĂLOSÉL, balosei, s.m. Ciuperca necomestibila cu palaria galben-rosiatica si cu miros neplacut (Russula foetens). - Balos + suf. -el.
băluşcă, BĂLÚSCĂ, baluste, s.f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe (Ornithogalum). – Bal + suf. -usca.
bănică, BĂNÍCĂ, banici, s.f. Planta erbacee cu flori albastre, rar albe, dispuse în capitule globuloase, care creste în regiunea alpina si subalpina (Phyteuma orbiculare). - Et. nec.
bărbişoară, BĂRBISOÁRĂ, barbisoare, s.f. Planta erbacee cu flori galbene, care devin mai târziu albe (Alyssum minimum). – Barba + suf. -isoara.
bărbuşoară, BĂRBUSOÁRĂ, barbusoare, s.f. 1. (Rar) Diminutiv al lui barba; barbuta. 2. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene placut mirositoare; micsandra-salbatica (Erysimum repandum). • Compus: barbusoara-de-munte = planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozeta, cu flori mici, albe sau galbui; tunicea (Arabis turrita). 3. (Reg.) Crusatea (Barbarea vulgaris). - Barba + suf. -usoara.
băşicos, BĂSICÓS, -OÁSĂ, basicosi, -oase, adj., s.f. 1. Adj. Cu basici (2). 2. S.f. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, înalt de 2-3 m, cu frunze compuse, flori galbene si fructe pastai (Colutea arborescens). [Var.: besicós, -oása adj., s.f.] – Basica + suf. -os.
bătător, BĂTĂTÓR2, -OARE, batatori, -oare, adj., s.f. I. Adj. (În expr.) Batator la ochi = care atrage atentia în mod flagrant; izbitor. II. S. f. 1. Lopatica cu care se bate pânza (când se inalbeste) sau rufele (când se spala); mai. 2. Masina care bate smocurile de bumbac pentru destramarea fibrelor. – Bate + suf. -ator.
bătătorniţă, BĂTĂTÓRNIŢĂ, batatornite, s.f. Planta erbacee din familia compozitelor, cu flori galben deschis, dispuse în capitule (Senecio erucifolius). – Batator + suf. -nita.
belşiţă, BELSÍŢĂ, belsite, s.f. Planta erbacee ornamentala cu frunze mari, verzui sau purpurii, si cu flori mari rosii, galbene sau pestrite (Canna indica). -Et. nec.
benedictin, BENEDICTÍN, -Ă, benedictini, -e, subst., adj. 1. S.m. si f. Calugar (sau calugarita) din ordinul întemeiat de sf. Benedict de Nursia în secolul VI. 2. Adj. Care apartine benedictinilor (1), privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios, harnic, muncitor. 3. S.f. Bautura spirtoasa, fina, de culoare galbena, cu gust dulce (preparata la început de benedictini). – Din fr. bénédictin.
blond, BLOND, -Ă, blonzi, -de, adj. (Despre par) De culoare deschisa, galbui, galben, balai, codalb. ♦ (Despre oameni) Care are par de culoare deschisa; balai, blondin. ♦ (Substantivat) Persoana cu par si cu ten de culoare deschisa; balan. ♢ Bere blonda = bere de culoare deschisa, galbuie. – Din fr. blond.
bob, BOB1, (1) boabe, s.n. (2, rar 1) bobi, s.m. 1. S.n. Samânta de cereale sau de legume care fac fructe pastai; graunte, boaba (2). ♢ Loc. adv. Bob cu bob = cu grija si rabdare; amanuntit. Din bob în bob = amanuntit. Bob numarat = întocmai, exact. ♢ Expr. A da (sau a ghici) în bobi = a cauta tainele viitorului dupa cum se asaza bobii aruncati de ghicitor. ♦ Orice particica de materie friabila care seamana cu un graunte. Bob de nisip. 2. S.m. Planta leguminoasa cu flori albe sau trandafirii, cu pastai mari si cu seminte ovale, turtite (Vicia faba); mazariche (I). ♦ P. restr. Samânta acestei plante. – Din sl. bobŭ.
boglari, BOGLÁRI, boglari, s.m. Planta erbacee otravitoare, cu flori mici, galbene, care creste în locuri mocirloase (Ranunculus sceleratus). – Din magh. boglár.
boşar, BOSÁR, bosari, s.m. Pepene cu coaja verde si miezul galben. – Et. nec.
botroş, BOTRÓS, botrosi, s.m. Pasare cântatoare cu ciocul foarte scurt, cu pene rosii închise pe piept, negre pe cap, cenusii pe spate si albe la coada (Pyrrhula vulgaris). – Bot + ros.
bou, BOU, boi, s.m. 1. Taur castrat, cu talia mai mare decât a vacii, folosit ca animal de tractiune si mai ales pentru carne (Bos taurus). ♢ Bou sur = bour. ♢ Expr. A nu-i fi (cuiva) toti boii acasa = a fi rau dispus. S-a dus bou si s-a întors vaca, se spune despre cineva care n-a reusit sa învete nimic, care nu s-a lamurit. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui barbat. 2. Compuse: bou-de-mare = peste marin mic, de culoare cafenie sau cenusie-închis, cu capul gros si lataret si cu ochii asezati în partea superioara a capului (Uranoscopus scaber); bou-de-balta = a) nume dat la doua specii de broasca, una având pe pântece pete rosii (Bombinator igneus), iar cealalta pete galbene (Bombinator pachypus); buhai-de-balta; b) pasare de balta cu ciocul lung si ascutit, galbena-verziue pe spate, cu capul negru si cu gâtul alb; buhai-de-balta (Botaurus stellaris); c) (si în forma bou-de-apa) gândac mare de apa de culoare neagra, cu picioarele acoperite de peri desi si lungi si adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufnita; boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = a) radasca; b) (si în forma boul-popii) buburuza. – Lat. bovus (= bos, bovis).
boz, BOZ, boji, s.m. Planta erbacee cu miros neplacut, cu flori albe si cu fructe negre; bozie (Sambucus ebulus). – Cf. ucr. b o z, bg. b a z e, magh. b o d z a.
brăbin, BRĂBÍN, brabini, s.m. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene (Bunias orientalis). – Et. nec.
brâncuţă, BRÂNCÚŢĂ, brâncute, s.f. 1. Planta erbacee cu tulpina paroasa si cu flori galbene (Sisymbrium officinale). 2. Planta erbacee cu flori mici, galbene, folosita în medicina (Nasturtium palustre). – Brânca1 + suf. -uta.
brânduşă, BRÂNDÚSĂ, brânduse, s.f. 1. Planta erbacee cu flori violete în forma de pâlnie, care înfloreste primavara timpuriu (Crocus heuffelianus). 2. (În sintagma) Brândusa galbena = planta erbacee perena cu florile galbene-aurii, ocrotita de lege (Crocus moesiacus). 3. Planta veninoasa din familia liliaceelor, cu frunze mari alungite si cu flori rosietice sau liliachii, care înfloreste toamna si care este folosita în medicina (Colchicum autumnale); floarea-brumei. – Cf. bg. b r e n d u š k a, scr. b r n d u š a.
brebenel, BREBENÉL, brebenei, s.m. Numele mai multor specii de plante erbacee, cu flori purpurii, trandafirii, albe sau galbui, care înfloresc primavara (Corydalis); breaban (2), brebenea. – Breaban + suf. -el.
brie, BRÍE, brii, s.f. Planta erbacee aromatica cu frunze ascutite, cu flori albe si cu fructe aproape cilindrice (Meum athamanticum). – Et. nec.
broască, BROÁSCĂ, broaste, s.f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fara coada, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sarit, cu gura larga si ochii bulbucati. ♢ Expr. Ochi de broasca = ochi bulbucati. ♢ Compus: broasca-testoasa = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasa, dintre care unele traiesc pe uscat (Testudo graeca si hermanni), iar altele în apa (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = planta erbacee acvatica cu frunze lucioase, cufundate în apa, si cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Planta arborescenta exotica cu flori mari, galbene si cu frunze groase, cultivata ca planta de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o usa, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. •brosca.
bronz, BRONZ, bronzuri, s.n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur si mai rezistent decât cuprul, având numeroase întrebuintari tehnice. ♢ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epoca din istoria societatii umane care cuprinde, în general, mileniul al II-lea î.Cr. si se caracterizeaza prin descoperirea metalelor si a bronzului. ♢ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de arta facut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbena, cu care se vopseste un obiect. ♦ Culoare aramie a pielii în urma expunerii la soare sau la vânt. – Din fr. bronze.
broscariţă, BROSCÁRIŢĂ, broscarite, s.f. Denumire data mai multor specii de plante erbacee acvatice cu flori hermafrodite, albe-verzui, dispuse în spice; notatoare (Potamogeton). – Broasca + suf. -arita.
brustan, BRUSTÁN, brustani, s.m. Planta erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule la vârful tulpinii si cu miros caracteristic placut (Telekia speciosa). – Cf. b r u s t u r e.
bucsău, BUCSẮU s.m. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, cu ramuri lungi, verzi-albastrui, cu frunze simple si cu flori mari, galbene, placut mirositoare (Spartium junceum). – Cf. lat. b u x u s.
bufniţă, BÚFNIŢĂ, bufnite, s.f. Cea mai mare pasare rapitoare de noapte, având penajul de culoare bruna-ruginie cu dungi negre si galbene, cap mare si ochi galbeni-portocalii mari, apropiati unul de altul, cu smocuri lungi de pene la urechi; bou-de-noapte, buha, bufna (Bubo bubo). – Bufna + suf. -ita.
bujor, BUJÓR, bujori, s.m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numita si bujor de gradina) are flori mari, rosii, roz sau albe, iar alta (numita si bujor de câmp) are flori rosii ca sângele (Paeonia). ♢ Bujor românesc = specie de bujor ocrotita de lege, cu tulpina înalta de 50-80 cm si cu flori mari sângerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ Fig. Roseata naturala a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Din bg. božur.
bulbuc, BULBÚC, bulbuci, s.m. I. 1. Basica de apa, de sapun, de spuma, de aluat (când dospeste) etc. 2. Corp sferic (ca o basica). II. 1. Planta erbacee toxica din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbena, cu vinisoare verzi pe dinafara, raspândita în regiunile de munte si ocrotita de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Planta erbacee din familia campanulaceelor, viguroasa si înalta pâna la un metru, cu flori mari, albastre, care creste prin paduri (Campanula trachelium). – Formatie onomatopeica.
mirt, MIRT s. m. arbust ornamental mediteranean, cu frunze lanceolate, persistente, aromate, cu flori mici, albe si cu lemnul greu, fin. (< fr. myrte, lat. myrtus, gr. myrtos)
buric, BURÍC, burice, s.n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice ramasa în mijlocul abdomenului dupa caderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ♢ Expr. Buricul pamântului = centrul pamântului. A se crede (sau a se socoti) buricul pamântului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toti. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primeste hrana din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = planta erbacee cu flori mici, albe sau rosietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. •umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.
miozotis, MIOZÓTIS s. m. planta erbacee cu flori mici, albastre, rosii si albe, în padurile de munte; nu-ma-uita. (< fr. myosotis)
busuioc, BUSUIÓC, -OÁCĂ, busuioci, -oace, subst., adj. I. Subst. 1. S.m. Planta erbacee de gradina din familia labiatelor, cu tulpina paroasa, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros placut (Ocimum basilicum). ♢ Compuse: busuioc-rosu = planta erbacee ornamentala, cu flori mici, rosii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-salbatic = planta erbacee cu tulpina paroasa si flori violete (Prunella vulgaris). 2. S.n. (Reg.) Numele unui dans popular asemanator cu hora; melodie dupa care se executa acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aroma de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere raspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui si rosu-aprins pe partea însorita. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de vita de vie; strugure produs de aceasta vita. [Var.: bosuióc s.n.] – Din bg. bosilek, scr. bosiljak.
cafeluţă, CAFELÚŢĂ, cafelute, s.f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui cafea (2). 2. (La pl.) Numele a doua varietati de plante erbacee din familia leguminoaselor: a) planta cu tulpina cilindrica ramificata, cu flori albe sau albastrii, cultivata pentru nutret (Lupinus albus); b) planta ornamentala cu flori mari, albe, cu pete albastre, dispuse în forma de spic (Lupinus varius). – Cafea + suf. -eluta.
cafeniu, CAFENÍU, -ÍE, cafenii, adj. De culoarea cafelei prajite. – Cafea + suf. -iu (dupa castaniu, galbeniu etc.).
cais, CAÍS, caisi, s.m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe cu nuante roz, care apar înaintea frunzelor, cultivat pentru fructele sale (Armeniaca vulgaris). – Din caisa (derivat regresiv).
caisă, CAÍSĂ, caise, s.f. Fructul caisului, de culoare galbena-portocalie, gustos si parfumat. – Din ngr. kaisí (pl. kaísia).
calce, CÁLCE1, calci, s.f. (În sintagma) Calcea calului = planta erbecee perena, toxica, cu frunze groase si lucitoare, în forma de copita de cal, si cu flori mari, galbene-aurii (Caltha palustris). – Lat. calx, calcis.
calcină, CALCÍNĂ, calcine, s.f. Pulbere galbena obtinuta din cositor si plumb, folosita la prepararea unor emailuri si ca abraziv. – Din fr. calcin.
calcocloroză, CALCOCLORÓZĂ s.f. Fenomen de îngalbenire a frunzelor unei plante din cauza lipsei de fier asimilabil din sol. – Din fr. calcochlorose.
calcopirită, CALCOPIRÍTĂ s.f. Sulfura naturala de cupru si fier cristalizata, metalica, compacta, galbena-verzuie. – Din fr. chalcopyrite.
calomel, CALOMÉL s.n. Clorura de mercur sub forma unei pulberi albe, fine, insolubile în apa, fara gust, fara miros, având actiune purgativa si vermifuga; clorura mercuroasa. – Din fr. calomel.
calomfir, CALOMFÍR calomfiri, s.m. Planta erbacee perena, aromatica, cu tulpina catifelata, frunzele ovale compuse si florile galbene; calapar (Chrysanthemum balsamita). – Din bg. kalofer.
camelie, CAMÉLIE, camelii, s.f. Planta ornamentala originara din China si din Japonia, cu frunze totdeauna verzi si cu flori mari, albe, sau rosii (Camelia japonica) – Din fr. camélia.
camelină, CAMELÍNĂ, cameline, s.f. Planta din familia cruciferelor cu tulpina dreapta, cu flori galbene si cu fructe mici, folosita în industrie pentru semintele ei bogate în ulei, mai ales la fabricarea sapunului (Camelina sativa). – Din fr. caméline.
campanulacee, CAMPANULACÉE s.f. pl. Familie de plante erbacee din regiunile temperate si subtropicale, caracterizate prin frunze alterne simple si flori hermafrodite, albastre-violacee sau albe, de forma unui clopotel. – Din fr. campanulacées.
canale, CANÁLE s.f. Planta erbacee, anuala ornamentala, originara din India, cu frunze lanceolate, dintate si cu flori albe, rosii sau pestrite (Impatiens balsamina) – Et. nec.
canar, CANÁR, canari, s.m. Mica pasare cântatoare cu pene galbene (Serinus canaria). – Din fr. canari.
cantalup, CANTALÚP, cantalupi, s.m. Varietate de pepene galben, cu fructul turtit si cu coaja groasa, brazdata în felii, si cu miezul aromat. – Din fr. cantaloup.
caper, CÁPER, caperi, s.m. Arbust spinos care creste în regiunile calde ale Europei, cu flori mari albe sau rosietice (Capparis spinosa). – Din it. cappero.
capră, CÁPRĂ, capre, s.f. I. 1. Gen de mamifere rumegatoare paricopitate, cu parul lung, cu coarne, mai mari si diferentiate la masculi (Capra); animal care face parte din acest gen; p. restr. femela acestui animal. ♢ Capra de stânca = capra salbatica, cu blana roscata si cu coarnele în forma de spada (Capra ibex). Capra domestica = animal domestic rumegator, crescut pentru productia de lapte (Capra hircus). ♢ Expr. A împaca si capra, si varza = a multumi si pe unul, si pe altul; a împaca doua interese opuse. Capra râioasa, se zice despre un om înfumurat. ♦ Pielea animalelor descrise mai sus. ♦ Compus: capra-neagra sau capra-de-munte = capra salbatica, cu blana bruna-neagra, cu coarne scurte si curbate la vârf si cu doua dungi albe pe partea anterioara a capului, care traieste în regiunile alpine (Rupicapra rupicapra). 2. Joc popular românesc, care face parte din obiceiurile practicate de Anul nou si care consta din executarea unor figuri comice de catre un personaj mascat cu cap de capra (I 1) care bate ritmic din falci; p. ext. personaj mascat astfel; turca. 3. (Art.) Numele unui joc de copii, în care un copil sta aplecat cu mâinile sprijinite pe genunchi, iar ceilalti sar peste el. II. 1. Unealta de lemn cu patru picioare, încrucisate doua câte doua, pe care se pun lemnele pentru a fi taiate cu ferastraul. 2. Sistem de lemne încrucisate care serveste la sustinerea schelelor de lucru, a unor platforme etc. 3. Scaun (sau lada) care se afla în partea de dinainte a trasurii sau a carutei si pe care sade vizitiul. 4. Aparat de gimnastica pentru sarituri, format dintr-un suport capitonat asezat pe patru picioare, cu înaltimea reglabila. 5. Arsic de miel. – Lat. capra.
caprifoi, CAPRIFÓI, caprifoi, s.m. Arbust cu flori albe, galbui sau rosietice, parfumate, cultivat ca planta ornamentala (Lonicera caprifolium). – Din lat. caprifolium.
caragană, CARAGÁNĂ, caragane, s.f. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, originar din Asia, cu frunze compuse si cu flori mari, galbene-aurii (Caragana arborescens). – Din fr. caragan.
cardama, CARDAMÁ, cardamale, s.f. Planta erbacee mica, cu tulpina târâtoare, ramificata si cu flori mici, albe (Nasturtium officinale). – Din ngr. kárdamon.
carotă, CARÓTĂ, carote, s.f. 1. Varietate de morcovi timpurii, cu radacini scurte globuloase, de culoare galbena-rosiatica. 2. Proba cilindrica de material luata din betonul de fundatie al unei sosele, în vederea verificarii proprietatilor fizice si mecanice ale acesteia în laborator. 3. Fig. (Rar) Înselatorie, smecherie, trisare, sarlatanie. 4. (La jocul de biliard) Pozitie dificila lasata adversarului care urmeaza sa execute lovitura. – Din fr. carotte.
carotenoidă, CAROTENOÍDĂ, carotenoide, s.f. Substanta coloranta naturala galbena, portocalie sau rosie. [Pr.: -no-i-] – Var.: carotinoíd s.n., carotinoída s.f.] – Din fr. caroténoide.
cartof, CARTÓF, cartofi, s.m. (Bot.) 1. Planta erbacee din familia solanaceelor, cu flori albe sau violete si tulpini subterane terminate cu tuberculi de forma rotunda, ovala sau alungita, comestibili, bogati în amidon (Solanum tuberosum); p. restr. tuberculul acestei plante, folosit în alimentatie si ca furaj; barabula, picioc, picioica, barabusca, bulughina. ♢ Zahar de cartofi = glucoza obtinuta din amidonul de cartofi (1). 2. (În sintagma) Cartof dulce = batat. [Var.: (reg.) cartoáfa, cartófa, cartófla s.f.] – Din germ. Kartoffel.
castan, CASTÁN, castani, s.m. 1. Arbore cu frunze simple, alungite si cu fructe comestibile (Castanea sativa sau vesca). 2. Arbore mare, cu frunze compuse, cu flori albe sau roscate, dispuse în panicule, si cu fructe necomestibile (Aesculus hippocastanum). - Din castana (derivat regresiv).
castravete, CASTRAVÉTE, castraveti, s.m 1. Planta legumicola cu tulpina agatatoare, acoperita cu peri aspri, cu frunze mari si cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de forma alungita, de culoare verde, care se consuma crud, murat sau gatit. ♢ Expr. A vinde castraveti la gradinar = a da explicatii într-o problema cuiva mai bine informat decât cel ce vrea sa-l lamureasca. 2. (Zool., în compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refacut din castraveti (pl. lui castravet < bg. krastavet, krastavita).
catalpă, CATÁLPĂ, catalpe, s.f. Arbore decorativ, originar din America de Nord, înalt pâna la 15 m, cu frunze mari, ovale si cu flori albe (Catalpa bignonioides). - Din fr. catalpa.
căldăruşă, CĂLDĂRÚSĂ, caldaruse, s.f. 1. Diminutiv al lui caldare (1). 2. Planta erbacee ornamentala cu tulpina simpla sau ramificata, paroasa, cu flori albastre, violete, rosii, mai rar albe (Aquilegia vulgaris). – Caldare + suf. -usa.
călifar, CĂLIFÁR, califari, s.m. 1. Numele a doua specii de pasari migratoare acvatice, asemanatoare cu ratele si cu gâstele: una cu pene albe, negre sau ruginii (Tadorna tadorna), cealalta cu pene rosii-ruginii (Tadorna ferruginea). 2. Specie de porumbel domestic. – Din bg. kalefar.
călin, CĂLÍN, calini, s.m. Arbust salbatic cu frunze lobate, opuse, cu flori albe si cu fructe rosii, zemoase, necomestibile, în forma de ciorchini (Viburnum opulus). - Din calina (derivat regresiv).
călţun, CĂLŢÚN, caltuni, s.m. 1. (Înv. si pop.) Încaltaminte de sarbatoare (asemanatoare cu cizmele); ciorap de lâna. 2. Compus: caltunul-doamnei = planta erbacee din familia rozaceelor, înalta de 10-15 cm, cu flori galbene cu vinisoare violete; cerentel (Geum urbanum). - Din ngr. kalstóni (dupa încalta).
căpşun, CĂPSÚN, capsuni, s.m. Planta erbacee târâtoare din familia rozaceelor, cu frunze trifoliate si cu flori mici albe, cultivata pentru fructele ei comestibile. (Fragaria moschata). – Din capsuna (derivat regresiv).
cărunt, CĂRÚNT, -Ă, carunti, adj. (Despre par, barba, mustata) Care a început sa albeasca; alb, albit. ♦ (Despre oameni) Care are fire de par alb. – Lat. canutus.
cătină, CĂTÍNĂ, catini, s.f. Numele a doua specii de arbusti spinosi: a) catina rosie, cu frunze mici în forma de solzi, cu flori roz sau albe si cu fructe rosii, cultivat ca gard viu; tamarisca (Tamarix ramosissima); b) catina alba, cu frunze înguste, lanceolate, argintii, cu flori mici cafenii si cu fructe galbene-portocalii (Hippophaë rhamnoides). – Probabil lat. catena.
cătuşnică, CĂTÚSNICĂ s.f. (Reg.) Planta erbacee melifera, cu miros aromatic, cu flori albe sau rosietice, cu proprietati tonice, excitante (Nepeta cataria). – Catusa + suf. -nica.
cânepar, CÂNEPÁR, cânepari, s.m. Pasare cântatoare cu pene rosii pe cap, pe gât si pe laturile pieptului, cafenii pe spate si albe pe aripi si pe abdomen, care se hraneste mai ales cu seminte de cânepa (Carduelis cannabina). – Cânepa + suf. -ar.
cârmâz, CÂRMẤZ s.m., s.n. 1. S.m. Planta erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe în forma de bobite mici rosii sau negre, întrebuintate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S.n. Materie coloranta rosie, extrasa din fructele de cârmâz (1) sau din gogosile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız.
ceapă, CEÁPĂ, cepe, s.f. 1. Planta erbacee legumicola, bienala, din familia liliaceelor, comestibila, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriana dreapta, cilindrica si verde si cu cea subterana în forma de bulb, cu frunze cilindrice si cu flori albe numeroase, dispuse în inflorescente dese (Allium cepa). ♢ Ceapa de apa = ceapa care se cultiva prin rasad si se recolteaza în acelasi an în care s-a semanat. Ceapa de samânta = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific si cu continut bogat de vitamine, folosit în alimentatie; p. gener. orice bulb al unei plante. ♢ Expr. Nu face (sau nu valoreaza nici cât) o ceapa degerata, se spune despre cineva (sau despre ceva) fara nici o valoare. 2. Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.
ceasornic, CEASÓRNIC, ceasornice, s.n. 1. Ceas (3). ♢ Ceasornic de pontaj = ceasornic special pus la poarta de intrare într-o uzina, întreprindere etc., care imprima pe fisele individuale momentul intrarii si iesirii muncitorilor. 2. (Bot.) Planta agatatoare cu flori albe, trandafirii si albastrii (Passiflora coerulea). - Din bg., scr. časovnik (modificat dupa ornic).
cefalină, CEFALÍNĂ s.f. Substanta care contine acizi grasi, acid fosforic, gliceroli si aminoalcooli si care se gaseste în tesutul nervos cerebral si în galbenusul de ou. – Din fr. céphaline.
cercar, CERCÁR, cercari, s.m. Larva a galbezii, care traieste în apa si care devine adulta în organismul vitelor cornute, unde patrunde o data cu hrana. – Din fr. cercaire.
cerceluş, CERCELÚS, cercelusi, s.m. I. Diminutiv al lui cercel. II. (Bot.) 1. Nume dat mai multor specii de plante decorative, cu frunze opuse regulate, cu flori rosii, galbene-verzui sau pestrite; fucsie (Fuchsia). 2. (La pl.) Lacramioare. – Cercel + suf. -us.
mimoză, MIMÓZĂ s. f. 1. specie de plante erbacee leguminoase exotice, cu flori mici, roz sau albe, foarte sensibile când sunt atinse. 2. (fam., ir.) persoana foarte sensibila, gingasa. (< fr., lat. mimosa)
ceruzit, CERUZÍT s.n. Carbonat natural de plumb, care se prezinta sub forma de cristale albe cu luciu diamantin. [Var.: ceruzíta s.f.] – Din fr. cérusite.
cervană, CERVÁNĂ, cervane, s.f. Numele a doua specii de plante erbacee cu frunzele crestate pe margine, cu florile albe si cu fructele nucule (Lycopus exaltatus si europaeus) – Et. nec.
chardonnay, CHARDONNAY s.n. Soi de vita de vie, de origine franceza, cu struguri mici, cilindrici, cu boabe rotunde, albe-verzui, care produce vinuri dulci; p. ext. vin din acest soi de vita. [Pr.: sardoné] – Cuv. fr.
chenaf, CHENÁF, chenafi, s.m. Planta erbacee cu flori galbene, din tulpina careia se extrag fibre textile (Hibiscus cannabinus). – Et. nec.
chihlimbar, CHIHLIMBÁR, chihlimbare, s.n. Rasina fosila divers colorata (mai ales în nuante de galben), provenita din mai multe specii de pini si întrebuintata la fabricarea unor obiecte de podoaba; ambra. [Var.: chiblibár, chilimbár s.n.] – Din tc. kehlibar.
chimion, CHIMIÓN s.m. 1. Planta erbacee umbelifera cu frunze penate si cu nori mici, albe-liliachii, ale carei seminte aromatice se întrebuinteaza în medicina, în bucatarie si la fabricarea lichiorurilor; chimen (Carum carvi). 2. Compus: chimion-de apa (sau -de-balta) = mararas. [Pr.: mi-on] – Din tc. kimyon.
chiparoasă, CHIPAROÁSĂ, chiparoase, s.f. Planta decorativa cu tulpina înalta, terminata cu un manunchi de flori albe-verzui sau roz, placut mirositoare; tuberoza (Polyanthes tuberosa). [Var.: tiparoása s.f.] – Din chiparos (dupa fr. tubereuse).
chitru, CHÍTRU, chitri, s.m. 1. Arbore exotic cu flori mari, albe si cu fructe comestibile (Citrus medica). 2. (Impr.) Chitra. – Din chitra.
cianotipie, CIANOTIPÍE, cianotipii, s.f. Procedeu de producere prin copiere fotografica, utilizat în special pentru desenele tehnice al caror original a fost executat pe hârtie de calc, obtinându-se o imagine negativa pe un fond albastru închis cu linii albe. [Pr.: ci-a-] – Din germ. Zianotypie.
ciclamă, CICLÁMĂ, ciclame, s.f., s.n. adj. 1. S.f. Planta decorativa cu frunze în forma de rinichi, verzi pe o parte si purpurii pe alta, cu flori rosii sau albe (Cyclamen europaeum). – Din it. ciclamino. Cf. fr. c y c l a m e n.
cicoare, CICOÁRE1, cicori, s.f. 1. Planta erbacee cu flori albastre, trandafirii sau albe, cultivata pentru radacinile sale (Chicorium intybus). ♢ Cicoare de gradina = andiva. 2. Surogat de cafea preparat din radacina plantei descrisa mai sus. – Lat •cichoria (=cichorium).
cicoare, CICOÁRE2, cicori, s.f. Insecta galbena-castanie, cu spinarea neagra, cu aripile stravezii si lungi, cu capul lat si cu ochii mari (Cicada orni). – Lat •cicala (= cicada).
cimbrişor, CIMBRISÓR s.m. Planta erbacee cu flori rosii-purpurii sau albe si cu frunze aromate, folosite în medicina pentru infuzie (Thymus vulgaris). – Cimbru + suf.-isor.
cimbru, CÍMBRU s.m. Planta erbacee cu flori liliachii sau albe punctate cu rosu, cu frunze înguste si ascutite, aromate, folosite drept condiment (Satureja hortensis). – Cf. gr. t h y m b r a.
curechi, CURÉCHI s.m. 1. (Reg.) Varza. 2. (În sintagma) Curechi-de-munte = planta erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-aurii si cu fructe achene prevazute cu peri (Ligularia glauca). – Lat. colic(u)lus (= cauliculus).
dalie, DÁLIE, dalii, s.f. Planta decorativa din familia compozeelor, cu florile în capitule mari albe, galbene, rosii sau violete; gherghina (Dahlia cultorum). – Din fr. dahlia.
damă, DÁMĂ, dame, s.f. I. 1. (Înv.) Doamna, cucoana. ♢ Loc. adj. De dama = femeiesc. 2. Femeie cu moravuri usoare; prostituata. II. 1. (La jocul de carti) Fiecare dintre cele patru carti pe care este înfatisata figura unei femei. 2. (La jocul de sah) Regina. 3. (La pl.) Joc alcatuit din puluri albe si negre, care se muta dupa anumite reguli pe o tabla asemanatoare cu cea de sah. III. Scobitura în bordura unei ambarcatii, în care se sprijina mansonul vâslei. – Din fr. dame, it. dama.
darie, DÁRIE, darii, s.f. Planta erbacee cu tulpina simpla, cu flori galbene dispuse în spic lung si cu fructe capsule (Pedicularis campestris). – Et. nec.
drăgaică, DRĂGÁICĂ, dragaice, s.f. I. 1. Sarbatoare populara închinata coacerii holdelor (la 24 iunie); Sânziene. 2. Dans popular, jucat mai ales la Dragaica (I 1); melodie dupa care se executa acest dans. ♢ Expr. A sari (sau a juca) dragaica = a sari ca un nebun, a fi neastâmparat. ♦ Fiecare din fetele care (îmbracate barbateste) executa acest dans. 3. Târg care se tine la 24 iunie; p. gener. târg. 4. (La pl.) Zâne rele despre care se crede ca ar sluti pe oameni; iele. II. Planta erbacee cu fructe lungi si înguste si cu flori galbene-aurii, placut mirositoare; sânziana (Galium verum) – Din bg. dragaika.
frag, FRAG1, fragi, s.m. Mica planta erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina scurta, cu frunze dispuse în rozeta, cu flori albe si cu fructe mici, conice, rosii sau albicioase, comestibile (Fragaria vesca). ♢ Compus: frag de-câmp = capsun. – Din fraga (derivat regresiv).
fusar, FUSÁR, fusari, s.m. (Iht.) Peste de apa dulce cu corpul în forma de fus1 (I 1), de culoare galbena-castanie, cu dungi transversale de culoare mai închisa (Aspro streber) ♢ Fusar mare = pietrar ♦ Ţipar. [Var.: fusáriu, s.m.] – Fus1 + suf. -ar.
galb, GALB, (1) galburi, s.n. (Arhit.) 1. Curbura a unui capitel, a unei console etc.; p. ext. contur gratios al unui element de arhitectura sau de sculptura. 2. Parte a fusului unei coloane arcuite spre exterior, pentru a evita iluzia de strangulare. [Var.: gálba (1) galbe s.f.] – Din fr. galbe.
galbă, GÁLBĂ, (1) galbe, s.f. v. galb.
galben, GÁLBEN, -Ă, galbeni, -e, adj., subst. 1. Adj. De culoarea aurului, a lamâiei etc. ♢ Rasa galbena = grup de popoare care se caracterizeaza prin culoarea galbena-bruna a pielii. Friguri galbene = boala contagioasa raspândita în tarile tropicale, transmisa de o specie de tântari, caracterizata prin febra si prin colorarea pielii în galben (2). ♢ Expr. (A se face sau a fi) galben ca ceara = (a deveni) foarte palid din cauza unei emotii sau a unei boli. (Substantivat, n.) A i se face (cuiva) galben înaintea ochilor = a-i veni (cuiva) ameteala, a i se face rau. ♦ (Despre fata omului sau despre alte parti ale corpului sau; p. ext. despre oameni) Palid. ♦ (Despre parul oamenilor) Blond. ♦ (Despre parul sau culoarea cailor) Sarg. 2. S.n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situata între portocaliu si verde. ♦ Substanta, colorant, pigment care are culoarea descrisa mai sus. ♢ Galben de cadmiu = sulfura de cadmiu întrebuintata ca pigment galben-oranj în pictura. Galben de crom = pigment galben-închis folosit la vopselele de ulei. Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obtinerea verdelui. 3. S.m. Nume dat mai multor monede straine de aur, de valori variabile, care au circulat si în tarile românesti. 4. S.f. (În sintagma) Galbena de Odobesti = specie de vita de vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. [Var.: (pop.) gálbin, -a adj., subst.] – Lat. galbinus.
galbin, GÁLBIN, -Ă adj., subst. v. galben.
microclin, MICROCLÍN s. n. mineral din grupa feldspatilor potasici, de culoare roz, galbena, rosiatica sau verde, constituent de baza al unor roci eruptive sau metamorfice. (< fr. microcline)
gardenie, GARDÉNIE, gardenii, s.f. Gen de plante lemnoase tropicale si subtropicale, cu frunze verzi persistente, cu flori mari, albe, cu miros placut, care se cultiva si la noi ca plante decorative (Gardenia). – Din fr. gardénia.
garoafă, GAROÁFĂ, garoafe, s.f. Planta erbacee ornamentala cu frunze opuse si liniare, cu flori de culori diverse si cu miros specific, placut (Dianthus caryophyllus). ♢ Garoafa de câmp (sau salbatica) = garofita (2). Garoafa de munte = planta cu frunze lanceolate, cu flori placut mirositoare, albe sau roz, cu peri purpurii (Dianthus superbus). – Din ngr. gharúfalo.
garofiţă, GAROFÍŢĂ, garofite, s.f. 1. Diminutiv al lui garoafa. 2. Planta erbacee cu frunze lanceolate si flori purpurii; garoafa de câmp (Dianthus carthusianorum). 3. Planta erbacee ornamentala cu tulpina ramificata, cu flori mari, rosii, albe sau pestrite (Dianthus chinensis). 4. (în sintagmele) Garofita de munte = planta erbacee cu flori mari, purpurii (Dianthus compactus). Garofita Pietrei Craiului = planta erbacee a carei tulpina de 10-20 cm poarta o singura floare purpurie brazdata radial de dungi mai închise (Dianthus callizorus). – Garoafa + suf. -ita.
găinuşă, GĂINÚSĂ, gainuse (gainusi), s.f. 1. Diminutiv al lui gaina. 2. Numele mai multor pasari salbatice de munte sau de balta. ♢ Gainusa de balta = pasare migratoare acvatica, cu penaj negru, cu o pata rosie de piele golasa în frunte si cu picioarele verzui (Gallinula chloropus). 3. (Astron.; art.) Closca-cu-Pui. 4. Carabus, corla. 5. (La pl.) Planta veninoasa cu tulpina lunga si subtire, cu flori mici albe, situate în vârful tulpinii (Isopyrum thalictroides). 6. Planta din familia rozaceelor cu tulpina scurta si cu flori albe (Potentilla micrantha). [Pr.: ga-i-] – Gaina + suf. -usa.
gălbăgios, GĂLBĂGIÓS, -OÁSĂ, galbagiosi, -oase, adj. Palid si tras la fata. [Var.: galbaciós, -oása, galbaciosi, -oase adj.] – Din galbeaza + suf. -os.
gălbează, GĂLBEÁZĂ, galbeze, s.f. 1. Vierme parazit care traieste în caile biliare ale ovinelor si bovinelor (Fasciola hepatica). 2. Boala de ficat a ovinelor si a bovinelor, provocata de galbeaza (1). 3. Numele a patru specii de plante parazite din familia cucutei: a) Cuscuta trifolii; b) tortel (Cuscuta campestris); c) tortel (Cuscuta epithymum); d) tortel (Cuscuta europea). – Cf. alb. k ë l ' b a z ë,  g ë l ' b a z ë.
gălbejeală, GĂLBEJEÁLĂ s.f. (Pop.) Paliditate, paloare (a fetei). – Galbeji + suf. -eala.
gălbeji, GĂLBEJÍ, galbejesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A deveni palid, tras la fata. – Din galbeaza (cu sensul dupa galben).
gălbejit, GĂLBEJÍT, -Ă, galbejiti, -te, adj. (Pop.) Palid, tras la fata. – V. galbeji.
gălbejos, GĂLBEJÓS, -OÁSĂ, galbejosi, -oase, adj. (Rar) Galbejit. – Din galbeji + suf. -os.
gălbenare, GĂLBENÁRE, galbenari, s.f. V. galbinare.
gălbenaş, GĂLBENÁS, galbenasi, s.m. (Pop.) Galbior (2). – Galben + suf. -as.
gălbenatec, GĂLBENÁTEC, -Ă, galbenateci, -ce, adj. V. galbenatic.
gălbenatic, GĂLBENÁTIC, -Ă, galbenatici, -ce, adj. (Rar) Galbui. [Var.: galbenátec, -a adj.] – Galben + suf. -atic.
gălbenea, GĂLBENEÁ, galbenele, s.f. 1. Planta erbacee cu tulpina groasa, cu frunze lanceolate si dintate, cu flori galbene, care creste în locuri umede (Rorippa amphibia). 2. (La pl.) Planta erbacee cu tulpina paroasa în partea de jos, cu frunze palmate si cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ♢ Galbenele de padure = planta erbacee cu tulpina acoperita de peri si cu flori galbene-aurii, care creste în regiuni înalte (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) planta cu tulpina dreapta, cu frunzele ovale acoperite cu peri si cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) planta cu tulpina dreapta, cu frunze ovale-lunguiete si cu flori galbene dispuse în panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) drete (Lysimachia nummularia). – Galben + suf. -ea.
gălbeneală, GĂLBENEÁLĂ, (1) galbeneli, (2) galbenele, s.f. (Pop.) 1. Paliditate, paloare (a fetei). 2. Vopsea galbena (extrasa din diverse plante). – Galbeni + suf. -eala.
gălbeni, GĂLBENÍ, galbenesc, vb. IV. Intranz., tranz. si refl. (înv. si pop.) A (se) îngalbeni. [Var.: galbiní vb. IV] – Din galben.
gălbenit, GĂLBENÍT, -Ă, galbeniti, -te, adj. (înv. si pop.) îngalbenit. – V. galbeni.
gălbeniu, GĂLBENÍU, -ÍE, galbenii, adj. (Rar) Galbui. ♦ Palid (la fata). – Galben + suf. -iu.
gălbenuş, GĂLBENÚS, galbenusuri, s.n. Partea centrala, sferica, de culoare galbena, a oului de pasare si de reptila, bogata în substante nutritive. – Galben + suf. -us.
gălbenuşă, GĂLBENÚSĂ, galbenuse, s.f. (La pl.) Planta din familia rozaceelor, cu tulpina ascendenta, paniculat ramificata în partea superioara (Potentilla chrysantha). – De la galbenus.
gălbinare, GĂLBINÁRE, galbinari, s.f. 1. (Med.; pop.) Icter. 2. (Rar) Culoare galbena a fetei; paliditate. 3. Planta erbacee cu tulpina ramificata spre vârf, cu frunze usor dintate si cu flori purpurii (Serratula tinctoria). [Var.: galbenáre s.f.] – Din galbin.
gălbinaş, GĂLBINÁS, galbinasi, s.m. Galbior (2). – Din galben + suf. -as.
gălbini, GĂLBINÍ, galbinesc, vb. IV. Intranz., tranz. si refl. V. galbeni.
gălbinicios, GĂLBINICIÓS, -OÁSĂ, galbiniciosi, -oase, adj. (Pop.) Galben, palid (la fata). – Galben + suf. -icios.
gălbiniţă, GĂLBINÍŢĂ, galbinite, s.f. Planta erbacee din familia labiatelor, cu frunzele petiolate si flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). – Galben + suf. -ita.
gălbior, GĂLBIÓR, -OÁRĂ, galbiori, -oare, adj., s.m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Balai, blond. 2. S.m. Diminutiv al lui galben (3); galbenas [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.
gălbiu, GĂLBÍU, -ÍE, galbii, adj. (Pop.) Galbui. ♦ Balai, blond. – Galben + suf. -iu.
gălbui, GĂLBÚI, -ÚIE, galbui, adj. Care are o culoare apropiata de galben; galbenatic, galbeniu, galbiu. – Galben + suf. -ui.
găselniţă, GĂSÉLNIŢĂ1, gaselnite, s.f. Fluture mic, de culoare rosie-cenusie cu cercuri albe, ale carui larve rod fagurii de miere; molia-stupilor (Galleria melonella). – Din bg. gasenica "omida" (dupa derivatele în -elnita).
gândac, GÂNDÁC, gândaci, s.m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul coleopterelor sau al altor insecte asemanatoare cu coleopterele. ♢ Compuse: gândac-de-casa (sau -de-bucatarie, -negru) = svab1; gândac-de-frasin (sau gândacul-frasinului) = cantarida; gândac-de-mai = carabus; gândac-de-faina = morar; gândac-de-Colorado = insecta coleoptera de culoare galbena-portocalie, cu dungi longitudinale, negre pe elitre, daunatoare cartofilor (Leptinotarsa decemlincata). 2. (De obicei determinat prin "de matase") Vierme-de-matase. – Cf. scr. g u n d e l j.
gâscariţă, GÂSCÁRIŢĂ, gâscarite, s.f. 1. Numele a doua plante perene cu tulpina si frunzele acoperite cu peri, cu flori mici, albe (Arabis alpina si hirsuta). 2. Planta din familia cruciferelor cu frunzele spatulate sau oblonge (Arabidiopsis thaliana). – Gâsca + suf. -arita.
genţiană, GENŢIÁNĂ, gentiane, s.f. Nume generic dat mai multor specii de plante erbacee montane, cu flori de obicei mari, decorative, albastre sau galbene, cu corola rotata sau în forma de clopot; ghintura (Gentiana). [Pr.: -ti-a-. – Var.: ghintiána s.f.] – Din fr. gentiane, lat. gentiana.
metiloranj, METILORÁNJ s. n. substanta coloranta organica, folosita ca indicator, rosu în mediu acid, portocaliu în mediu neutru si galben în cel bazic; heliantina. (< fr. méthylorange)
gheaţă, GHEÁŢĂ, (2) gheturi, s.f., adj. invar. 1. S.f. Apa aflata în stare solida, în urma înghetarii. ♢ Expr. A se da cu patinele pe gheata = a patina2. A (se) sparge sau a (se) rupe gheata = a disparea sau a face sa dispara atmosfera ori senzatia de jena existenta la un moment dat; a (se) înlatura primele dificultati în bunul mers al unei actiuni. ♦ (Reg.) Grindina, piatra (I 7). 2. S.f. (La pl.) Întinderi mari de gheata (1) aflate pe uscat sau pe apa. ♢ Loc. adj. De gheata = indiferent, nepasator, nesimtitor. 3. S.f. Senzatie neplacuta de raceala, provocata de frica, emotie etc. 4. S.f. Planta erbacee cu flori mici, albe, roz sau rosii, având frunzele acoperite cu papile albe care seamana cu cristalele de gheata (1) (Mesembryanthemum crystallynum). 5. S.f. Planta erbacee cu tulpina carnoasa, ramificata, cu frunze ovale-rotunde si cu flori numeroase, albe, mai rar roz sau rosii (Begonia semperflorens). 6. Adj. invar. (În sintagma) Bani gheata = bani în numerar, platiti pe loc, bani lichizi (2), bani pesin. – Lat. glacia (= glacies).
gheb, GHEB1, (1, 2) gheburi, (3) ghebe, s.n. 1. Cocoasa (la om). 2. Ridicatura de teren în forma de gheb (1). 3. (La pl.) Specie de ciuperci comestibile cu piciorul galbui sau brun, având de jur-împrejur un inel alb, si cu palaria galbena-bruna (Armillaria mellea). ♢ Ghebe de brad = ciuperca comestibila cu palaria alba, subtire, carnoasa si cu piciorul lung si subtire (Lepiota clypeolaria). Ghebe de padure = ciuperca comestibila cu palaria rosiatica ori bruna, catifelata (Collybia longipes). – Probabil lat. •glibbus (forma metatezata a lui •gibb(u)lus < gibbus).
gherdan, GHERDÁN, gherdane, s.n. (Înv.) Sirag de margele, de margaritare, de pietre scumpe sau de galbeni (3). [Var.: ghiordán s.n.] – Din tc. gerdan "gât", gerdanlick "colier".
ghizdei, GHIZDÉI, ghizdei, s.m. Planta perena de nutret, cu frunze trifoliate, cu flori galbene (Lotus corniculatus). – Et. nec.
ginestră, GINÉSTRĂ, ginestre, s.f. Mic arbust cu frunze lanceolate si cu flori galbene (Genista ovata). – Din it. ginestra.
glădici, GLĂDÍCI, gladici, s.m. Arbust cu frunze ascutite si cu flori albe (Acer tataricum). [Var.: gládis s.m.] – Din scr. gladiš.
godină, GÓDINĂ, godine, s.f. Specie de pepene galben cu coaja lucioasa. – Et. nec.
goldană, GOLDÁNĂ, goldane, s.f. Fructul goldanului, de forma aproape sferica, cu pielita subtire si cu miezul galben, zemos si dulce. – Et. nec.
goniţă, GÓNIŢĂ, gonite, s.f. Insecta coleoptera cu aripile negre si abdomenul galben, care înoata învârtindu-se foarte repede la suprafata apei (Gyrinus natator). – Goni + suf. -ita.
granat, GRANÁT1, granati, s.m. Planta erbacee aromatica cu frunze lobate si cu flori albe sau galbene (Chrysanthemum parthenium). – Et. nec.
grangur, GRÁNGUR, granguri, s.m. 1. Pasare cântatoare migratoare, cu penele galbene-aurii pe corp si negre pe aripi si pe coada (la barbatus) ori de culoare verzuie pe corp, cu pântecele alb si aripile sure (la femela) (Oriolus oriolus). 2. (Peior.) Persoana care ocupa o pozitie sociala sau politica înalta (în rândurile clasei dominante); stab. [Var.: (pop.) gángur, grángor, grángure s.m.] – Lat. galgulus (=galbulus).
gras, GRAS, -Ă, grasi, -se, adj., GRÁSĂ, grase, s.f. I. Adj. 1. Care are sub piele un strat gros de grasime; care are forme pline, rotunde; dolofan, durduliu, rotofei. Om gras. ♢ Ţesut gras = tesut adipos. ♦ Fig. (Fam.; despre câstiguri banesti, sume de bani) Mare, însemnat. 2. Care contine multa grasime; cu multa grasime; gatit cu multa grasime. Carne grasa. 3. (În sintagma) Acid gras = acid care se combina cu glicerina, formând grasimi. 4. (Despre fructe) Plin, carnos; (despre iarba) cu firul gros si plin de seva. 5. (Despre pamânt) Fertil, roditor. II. S.f. (În sintagma) Grasa de Cotnari = specie de vita de vie cu strugurii având boabele dese, neomogene, galbene-verzui cu pete ruginii, din care se produce un vin alb superior. III. 1. Adj., s.f. (Caracter sau litera tipografica) care are conturul mai gros decât al literelor aldine. 2. (Despre texte) Care este cules cu caractere grase (III. 1.). – Lat. grassus (= crassus).
graur, GRÁUR, grauri, s.m. Pasare migratoare cu ciocul ascutit de culoare galbuie si cu pene negre-verzui cu pete albe (Sturnus vulgaris). ♦ (Adjectival m.; despre cai) Care are culoarea cenusie (împestritata cu pete albe). [Var.: (pop.) gráure s.m.] – Lat. graulus.
greghetin, GREGHETÍN, greghetini, s.m. Planta erbacee perena cu frunze palmate si lobate, cu flori mari, albastre, liliachii sau albe (Geranium pratense). – Et. nec.
grepfrut, GRÉPFRUT, grepfruturi, s.n. Fruct citric de culoare galbena, mai mare decât portocala, cu gust placut, acrisor-amarui, produs de un arbore subtropical; grep. [Scris si: grape-fruit] – Din engl., fr. grape-fruit.
grozamă, GROZÁMĂ, grozame, s.f. Mic arbust cu flori galbene, din ramurile caruia se fac maturi (Genista sagittalis). – Et. nec.
guşă, GÚSĂ, gusi, s.f. 1. (La pasari) Portiune mai dilatata, în forma de punga, a esofagului, în care alimentele stau câtva timp înainte de a trece în stomac. ♢ Compus: gusa-porumbului (sau -porumbelului) = a) planta erbacee cu frunze opuse si ascutite, cu flori albe-verzui, cu fructul în forma de bobite negre (Cucubalus baccifer); b) planta erbacee cu flori albe, cu fructul o capsula (Silene cucubalus); c) odolean. 2. (La animalele amfibii) Pielea de sub maxilarul inferior, care ajuta, împreuna cu muschii respectivi, la respiratie. ♦ (La reptile) Barbie. 3. (La oameni) Umflatura patologica formata în partea anterioara a gâtului prin marirea glandei tiroide; boala care provoaca aceasta umflatura. 4. Cuta de grasime care atârna sub barbie la unele persoane. 5. (Fam.) Gât. ♦ Gâtlej. ♢ Expr. A râde din gusa = a râde afectat, fortat. A vorbi din gusa = a) a vorbi gros; b) a vorbi afectat. 6. Partea de sub gât a unei blani sau a unei piei. 7. (În sintagma) Gusa de conducta = cuta care se formeaza uneori la curbarea unei tevi. – Lat. geusiae.
gutui, GUTÚI, gutui, s.m. Pom fructifer cu frunze mari si groase, cu flori albe-roz si cu fructe mari, galbene, acoperite cu puf; mar-gutui (Cydonia oblonga). – Et. nec.
halbă, HÁLBĂ, halbe, s.f. Pahar special pentru bere, având o capacitate de o jumatate de litru; p. ext. cantitate de bere dintr-un astfel de pahar. – Din germ. Halbe.
hamei, HAMÉI s.m. Planta erbacee agatatoare cu flori galbene-verzui, ale carei inflorescente femele aromatice si amare se întrebuinteaza la fabricarea berii (Humulus lupulus). [Var.: haméi s.m.] – Din sl. chŭmelĩ.
hangan, HANGÁN, hangani, s.m. Soi de porumb de munte cu stiuletele mare si cu bobul galben-roscat. – Din n. pr. Hangu.
hasmaţuchi, HASMAŢÚCHI s.m. 1. Planta erbacee placut mirositoare, cu flori albe, cultivata ca planta culinara (Anthriscus cerefolium). 2. (Reg.) Planta erbacee cu flori albe, rar galbui, dispuse în mici umbele (Anthriscus silvestris). [Var.: asmatúchi, asmatúi s.m., hasmaciúca s.f.] – Et. nec.
haşmă, HÁSMĂ, hasme, s.f. Planta erbacee cu bulb, cu frunze cilindrice si cu flori albe, roz sau albastre, care se prezinta în inflorescente sferice (Allium ascalonicum). – Din magh. hagyma "ceapa".
meconiu, MECÓNIU s. n. substanta galben-verzuie, prima eliminare fecala a nou-nascutului. (< fr. méconium, lat. meconium)
heliodor, HELIODÓR s.n. Varietate galbena, transparenta de beril, care contine putin oxid de fier si este o piatra pretioasa. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliodore.
heliotrop, HELIOTRÓP, (1, 2) heliotrope, s.n., (3) heliotropi, s.m. 1. S.n. Materie coloranta folosita la vopsitul bumbacului. 2. S.n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-închis sau rosie cu pete galbene stralucitoare, folosita ca piatra semipretioasa din care se fac obiecte ornamentale. 3. S.m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare alba sau albastru-deschis, întrebuintate în industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. héliotrope.
hernie, HERNÍE, hernii, s.f. 1. Umflatura formata prin iesirea totala sau partiala a unui organ din cavitatea sa naturala printr-un orificiu natural sau artificial; spec. iesire a intestinului subtire din peritoneu; vatamatura, surpatura, bosorogeala. ♢ Hernie de disc = iesire a nucleului cartilaginos din discul intervertebral. 2. (Bot.; în sintagma) Hernia verzei = boala a verzei provocata de o ciuperca si manifestata prin aparitia pe radacina plantei atacate a unor tumori galbene, apoi brune. – Din fr. hernie, lat. hernia.
mastif, MASTÍF s. m. rasa englezeasca de câini de paza, puternici, cu parul scurt, de culoare galben-rosiatica, înruditi cu dogul. (< engl. mastiff)
holmiu, HÓLMIU s.n. Element chimic din grupul pamânturilor rare, care formeaza o serie de saruri de culoare galbena. – Din fr., holmium, germ. Holmium.
margaretă, MARGARÉTĂ s. f. planta erbacee decorativa perena, cu floare galbena la mijloc si cu petale albe pe margini. (< germ. Margerite, fr. marguerite)
hrană, HRÁNĂ, (rar) hrane, s.f. Tot ceea ce serveste la nutritia omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment; p. restr. mâncare, bucate. ♢ Compus: hrana-vacii = planta erbacee de nutret, cu tulpina paroasa, cu frunze opuse si cu flori albe, mici (Spergula arvensis). [Gen.-dat.: hranei] – Din sl. hrana.
hrean, HREAN s.m. Planta legumicola din familia cruciferelor, cu tulpina subterana cilindrica, groasa, alba (folosita în alimentatie drept condiment), cu frunzele mari si cu flori albe (Armoracia rusticana). ♢ Expr. A trai (sau a se deprinde) ca viermele în hrean = a trai, a duce o viata amarâta, plina de privatiuni. – Din sl. hrĕnŭ.
hreniţă, HRENÍŢĂ (HRÉNIŢĂ), hrenite, s.f. 1. Planta erbacee, aspra la pipait, cu frunze cu lobi dintati si cu flori mici, albe (Lepidium campestre). 2. Planta erbacee cu flori albe, mici, ale carei frunze se întrebuinteaza ca salata; creson (Lepidium sativum). – Hrean + suf. -ita.
hrişcă, HRÍSCĂ s.f. Planta erbacee melifera, cu frunze triunghiulare, cu flori roz, rosii sau albe si cu seminte mici, lunguiete si negricioase (Fagopyrum esculentum); p. ext. (colectiv) semintele acestei plante, care se folosesc pentru hrana oamenilor si a animalelor. – Din ucr. hrecka.
hulub, HULÚB, hulubi, s.m., adj.m. 1. S.m. (Ornit.; reg.) Porumbel. ♢ Hulub de stepa = pasare din ordinul columbiformelor, de marimea unui porumbel, de culoare galbena-bruna, cu pete sure pe spate (Syrrhaptes paradoxus). 2. Adj. (Despre animale) Cu parul sau cu penele cenusii, asemanatoare cu ale porumbelului salbatic. – Din ucr. holub.
hurmuz, HURMÚZ, (1) hurmuzuri, s.n., (2) hurmuzi, s.m. 1. S.n. Margea de sticla imitând margaritarul; (la pl.) sirag de astfel de margele. 2. S.m. Arbust ornamental cu flori trandafirii si cu fructe bace albe de marimea cireselor (Symphoricarpus albus). – Din tc. (n. pr.) Hurmuz.
marcasit, MARCASÍT s. n. sulfura naturala de fier, galbena-verzuie si cu luciu metalic, în bijuterie. (< fr. marcassite, germ. Markasit)
ochi, ÓCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s.m. (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s.n. I. S.m. 1. Fiecare dintre cele doua organe ale vederii, de forma globulara, sticloase, asezate simetric în partea din fata a capului omului si a unor animale; globul împreuna cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ♢ Loc. adv. Vazând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închisi = a) fara discernamânt; b) pe dinafara, pe de rost; foarte usor, fara dificultati. ♢ Expr. (A fi) numai ochi (si urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi usor, nelinistit; a dormi iepureste. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, pâna la departari foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însusi, a fi de fata la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea pareri proprii, a judeca prin prisma altuia. A pazi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a pazi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atentie. A arata (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), facând o miscare usoara a ochilor în directia voita. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii dupa cineva (sau dupa ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i placea foarte mult cineva sau ceva, a tine mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi sa vezi pe cineva = a fi mânios pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau rai) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte suparat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neasteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îti iese întâmplator în cale; a zari. A-si vedea visul cu ochii = a-si vedea realizata o dorinta. E cu ochi si cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-si) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o arma) la ochi sau a lua la ochi = a tinti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea banuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i placea cineva sau ceva; a pune sub observatie, a urmari. A face un lucru cu ochii închisi = a face un lucru foarte usor, fara dificultate, fara ezitare. Între patru ochi = fara martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la faina si cu altul la slanina, se spune despre cel care: a) se uita crucis sau b) râvneste la doua lucruri deodata. (Munceste, lucreaza, alearga, se fereste, fuge etc. de ceva) de-si scoate ochii = (munceste, lucreaza etc.) cât poate, din rasputeri. 2. Facultatea de a vedea, simtul vazului, vedere; privire, uitatura. ♢ Loc. adv. Cu ochi pierduti = cu privirea neconcentrata, privind în gol; în extaz. Sub ochii nostri = a) sub privirea noastra; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = dupa parerea cuiva, dupa aprecierea cuiva, în constiinta cuiva; în fata cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de forma, pentru a salva aparentele. ♢ Expr. A privi cu ochi de piatra = a privi nepasator, rece, înmarmurit. A avea ochi = a se arata priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A masura (sau a judeca, a pretui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximatie, cu privirea, însusirea unui obiect sau a unei fiinte; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpara) pe ochi = a vinde (sau a cumpara) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a tine foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiti) cu ochii = a mânca cu mare pofta; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice directie, fara tinta, aiurea. ♦ Fig. Putere de patrundere, discernamânt; judecata, ratiune. 3. (La pl.) Obraz, fata. ♢ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrazneala, fatis, fara crutare. II. P.anal. 1. S.n. Fiecare dintre spatiile libere ale unei ferestre, în care se monteaza geamurile; panou de sticla care închide fiecare dintre aceste spatii. ♦ Mica deschizatura închisa cu sticla, facuta într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încaperi. ♢ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea si aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încaperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S.n. Portiune de loc, în forma circulara, acoperita cu altceva (apa, nisip, zapada etc.) decât mediul înconjurator. 3. S.n. Întindere de apa în forma circulara, în regiuni mlastinoase, marginita cu papura; loc unde se aduna si stagneaza apa. ♦ Vârtej de apa, bulboana; copca. 4. S.n. si m. Orificiu facut într-o pânza de nava, plasa, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoara, o frânghie, un cablu; ochet. ♦ Bucla formata prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecuta cu un capat prin îndoitura; lat. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor tesaturi, ale unor plase etc.; golul împreuna cu firele care îl marginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lant; za. 5. S.n. Orificiu circular situat pe partea superioara a unei masini de gatit, pe care se asaza vasele pentru a le pune în contact direct cu flacara. 6. S.n. (Mai ales la pl.) Mâncare facuta din oua prajite în tigaie sau fierte fara coaja, astfel ca galbenusul sa ramâna întreg (cu albusul coagulat în jurul lui). 7. S.m. Complex de muguri existent pe nod la vita de vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S.n. Despartitura într-o magazie, într-un hambar etc.; boxa. 9. S.n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada paunului. 10. S.n. Particula rotunda de grasime care pluteste pe suprafata unui lichid. 11. S.m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se foloseste în special la aparatele de receptie radiofonica sau radiotelegrafica, ca sa arate în ce masura este realizat acordul pe lungimea de unda dorita; indicator de acord.12. S.m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, carti de joc etc. 13. S.n. Fig. Pata de lumina, licarire, punct stralucitor. III. S.m. Compuse: ochi-de-pisica = a) disc de sticla sau de material plastic (montat într-o garnitura de metal) care reflecta razele de lumina proiectate asupra lui si care este folosit ca piesa de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe sosele; b) varietate de minerale care, slefuite într-un anumit mod, capata o luminozitate neobisnuita; ochi-de-ciclop = fereastra speciala care separa acustic încaperile unui studio, permitând însa o vizibilitate buna; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescente mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) planta erbacee cu flori mici albastre si cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) planta erbacee cu tulpina ramificata si cu florile dispuse în forma de spice (Plantago indica); ochii-pasaruicii = planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori albastre, albe sau rosii (Myosotis palustris); b) nu-ma-uita; ochiul-sarpelui = a) planta erbacee cu frunze mici în forma de rozeta, acoperite cu peri albi matasosi, cu flori albastre, rar albe, placut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mica planta erbacee cu frunze paroase si cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-soricelului = a) mica planta erbacee cu tulpini rosietice, cu frunzele bazale dispuse în rozeta, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-ma-uita; ochiul-soarelui = vanilie salbatica; ochiul-paunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemanatoare cu cele de pe coada paunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelatia Taurului. – Lat. oc(u)lus.
iarbă, IÁRBĂ, (2) ierburi, s.f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu partile aeriene verzi, subtiri si mladioase, folosite pentru hrana animalelor. ♢ Expr. Paste, murgule, iarba verde = va trebui sa astepti mult pâna ti se va împlini ceea ce doresti. Din pamânt, din iarba verde = cu orice pret, neaparat. ♦ Nutret verde, proaspat cosit. 2. Buruieni de tot felul. ♢ Iarba rea = a) buruiana otravitoare; b) fig. om rau, primejdios. 3. Pajiste. 4. Compuse: iarba-de-mare = planta erbacee cu frunze liniare si cu flori verzi, care creste pe fundul marii si ale carei frunze uscate sunt folosite în tapiterie; zegras (Zostera marina); iarba-broastei = mica planta acvatica, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorita petiolului lung) plutesc la suprafata apei, si cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = planta perena din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) planta erbacee veninoasa, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-galbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarba cu putere miraculoasa, cu ajutorul careia se poate deschide orice usa încuiata; p. ext. putere supranaturala, care poate ajuta la ceva greu de obtinut; iarba-gaii = planta erbacee cu frunze dintate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarba-creata = izma-creata; iarba-deasa = planta erbacee cu tulpini subtiri, cu frunze înguste si flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarba-grasa = planta erbacee cu tulpina ramificata si întinsa pe pamânt, cu frunze carnoase, lucioase si flori galbene (Portulaca oleracea); iarba-mare = planta erbacee cu tulpina paroasa si ramificata, cu frunze mari si flori galbene (Inula helenium); iarba-alba = planta erbacee ornamentala cu frunzele vargate cu linii verzi si albe-rosietice sau galbui (Phalaris arundinacea); iarba-canarasului = planta erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui si semintele galbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarba-albastra = planta erbacee cu frunzele îngramadite la baza tulpinii si cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = planta erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = planta erbacee cu tulpinile noduroase si cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarba-neagra = a) planta erbacee cu frunze dintate si cu flori brune-purpurii pe dinafara si galbene-verzui pe dinauntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare si flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse si cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarba-rosie = planta erbacee cu tulpina rosiatica, cu frunze nedivizate, lanceolate si cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioara (Bidens cernuus); iarba-sarpelui = a) planta erbacee cu frunze lanceolate, paroase, cu flori albastre, rar rosii sau albe (Echium vulgare); b) planta cu tulpina paroasa, cu flori albastre sau rosietice (Veronica latifolia); c) broscarita; iarba-sopârlelor = planta erbacee cu rizom gros, carnos, cu tulpina terminata în spic, cu frunze ovale si flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarba-stelata = planta erbacee cu tulpina întinsa pe pamânt, cu frunze pe fata superioara si pe margini paroase si cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarba-de-Sudan = planta cu tulpina înalta, cu frunze lungi, cultivata ca planta furajera (Sorghum halepense). 5. Praf de pusca. – Lat. herba.
iasomie, IASOMÍE, iasomii, s.f. Mic arbust originar din India, cu ramuri lungi si verzi, cu flori albe, placut mirositoare, cultivat la noi prin parcuri si gradini (Jasminum officinale). ♦ Lemnul arbustului descris mai sus. ♦ Iasomie salbatica = arbust mic, cu ramurile colturoase, cu frunzele putin încovoiate si obtuze, cu flori galbene, placut mirositoare, cultivat uneori ca planta decorativa (Jasminum fretticans). – Din ngr. ghiasemí.
icter, ÍCTER, ictere, s.n. Boala a ficatului si a veziculei biliare, care se caracterizeaza prin coloratia galbena a pielii si a mucoaselor bolnavului, provocata de impregnarea acestora cu pigmenti biliari; galbinare. – Din ngr. íkteros. Cf. lat. i c t e r u s, fr. i c t è r e.
iederă, IÉDERĂ, iedere, s.f. Specie de arbust târâtor sau agatator, cu frunze verzi stralucitoare si cu flori mici, galbene-verzui, adesea cultivat ca planta decorativa (Hedera helix). ♢ Iedera alba = arbust cu tulpina întinsa pe pamânt, cu frunze pieloase si cu flori albe-galbui, aglomerate în capitule (Daphne blagayana). – Lat. hedera.
ieruncă, IERÚNCĂ, ierunci, s.f. Pasare cu penele brune-roscate împestritate cu pene albe, negre si cenusii, cu un cerc rosu în jurul ochilor si cu un mot pe cap, vânata pentru carne (Tetrastes bonasia); bradioara. – Cf. sl. j a r e n b ĩ.
ileană, ILEÁNĂ, ilene, s.f. Insecta coleoptera mare, de culoare verde si aramie cu pete albe, care se hraneste cu sucul florilor (Cetonia aurata). – Cf. n. pr. I l e a n a.
imortelă, IMORTÉLĂ, imortele, s.f. (Mai ales la pl.) Numele a doua plante erbacee: a) siminoc; b) flori-de-paie. ♢ Imortela galbena = planta erbacee ornamentala cu tulpina dreapta si flori galbene (Helichrysum orientale). – Din fr. immortelle.
mango, MÁNGO s. m. arbore din regiunile tropicale, al carui fruct, comestibil, ca un pepene, are miezul moale si galben, suculent, dulce, cu o aroma puternica; mangustan. ♢ fructul însusi. (< engl. mango)
mandril, MANDRÍL s. m. maimuta cinocefala din Africa, cu coada mica, cu fata de culoare albastra, nasul rosu si blana galbena. (< fr. mandrill)
in, IN2 (1) s.m., (2) inuri, s.n. 1. S.m. Planta erbacee textila si oleaginoasa, cu tulpina subtire, ramificata în partea superioara, fibroasa, cu frunze mici, înguste si cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizari (Linum usitatissimum); p. restr. samânta acestei plante. ♢ In galben = planta erbacee cu flori galbene (Linum flavum). 2. S.n. Fir obtinut prin prelucrarea inului2 (1); p. ext. pânza facuta din aceste fire. – Lat. linum.
indruşaim, INDRUSAÍM, indrusaimi, s.m. 1. Planta agatatoare decorativa din familia leguminoaselor, cu flori rosii, violete sau albe; sângele-voinicului (Lathyrus odoratus). 2. (Reg.) Muscata. [Var.: indrisaím s.m.] – Din tc. itirsahi, itrisahi.
ineaţă, INEÁŢĂ, inete, s.f. Numele a doua plante care cresc prin livezi, fânete, pasuni etc.; a) planta erbacee cu flori albe; inisor (Linum catharticum); b) planta erbacee cu tulpini numeroase, cu flori albastre (Linum austriacum). – In2 + suf. -eata.
inelar, INELÁR, -Ă, inelari, -e, adj., s.m., s.n. 1. Adj. Care are aspectul unui inel (1). 2. S.m. Fluture daunator, de culoare galbena-cafenie, care depune oua în forma de inel (1) pe ramurile pomilor fructiferi si ale stejarilor si a carui larva provoaca mari pagube (Malacosoma neustria). 3. S.n. Degetul aflat între degetul mijlociu si cel mic, pe care se poarta, de obicei, inelul. 4. S.m. (Rar) Fabricant sau vânzator de inele. – Inel + suf. -ar.
malvacee, MALVACÉE s. f. pl. familie de plante dicotiledonate dialipetale, având ca fruct o capsula cu multe seminte, de tipul nalbei. (< fr. malvacées)
interfolia, INTERFOLIÁ, pers. 3 interfoliaza, vb. I. Tranz. A intercala file albe între paginile tiparite ale unei carti. [Pr.: -li-a] – Din fr. interfolier.
iodoform, IODOFÓRM s.n. Substanta solida, de culoare galbena cu miros caracteristic, neplacut si persistent, foarte putin solubila în apa, întrebuintata în medicina ca antiseptic, anestezic, cicatrizant etc. – Din fr. iodoforme, germ. Iodoform.
malbec, MALBÉC s. m. varietate de struguri cu boabele sferice, negre-albastrui. (< fr. malbec)
iperige, IPERÍGE s.f.pl. Planta erbacee perena cu tulpina ramificata de la baza, cu frunze liniare sau lanceolate si cu numeroase flori albe-roz mici, grupate în panicule (Gypsophila paniculata). – Et. nec.
irizaţie, IRIZÁŢIE, irizatii, s.f. Coloratie similara curcubeului, aparuta în urma unui proces de interferenta a luminii albe prin straturi transparente subtiri. [Var.: irizatiúne s.f.] – Din fr. irisation.
isop, ISÓP, isopi, s.m. Mic arbust exotic cu flori albastre, mai rar rosii sau albe, cultivat la noi ca planta ornamentala (Hyssopus officinalis). – Din sl. isopŭ.
iută, IÚTĂ s.f. 1. Planta anuala cu tulpina înalta pâna la 3 m si groasa de 1-2 cm, cu frunze galbene, ovale, cultivata în regiunile tropicale pentru fibrele textile extrase din tulpina (Corchorus olitorius si capsularis). 2. Fibra textila obtinuta din tulpina iutei (1), întrebuintata la fabricarea pânzei de sac, a covoarelor etc. – Din germ. Jute, it. iuta.
maioneză, MAIONÉZĂ s. f. sos rece din galbenus de ou, frecat bine cu untdelemn si zeama de lamâie. (< fr. mayonnaise)
împărăteasă, ÎMPĂRĂTEÁSĂ, împaratese, s.f. 1. Sotie de împarat sau femeie care conduce un imperiu. 2. Planta erbacee agatatoare, veninoasa, cu flori albe-verzui (Bryonia alba). ♦ (Reg.) Mutatoare (Bryonia dioica). – Împarat + suf. -easa.
înălbi, ÎNĂLBÍ, înalbesc, vb. IV. Tranz. A face sa devina alb. ♦ Intranz. si refl. (Rar) A deveni alb, a parea alb. [Var.: (reg.) nalbí vb. IV] – În + albi.
încărunţi, ÎNCĂRUNŢÍ, încaruntesc, vb. IV. Intranz. (Despre par) A începe sa albeasca; a deveni carunt; (despre persoane) a începe sa albeasca la par; a carunti; p. ext. a îmbatrâni. – În + carunt.
închegăţică, ÎNCHEGĂŢÍCĂ, închegatele, s.f. Planta erbacee cu florile galbene si cu tulpina rosiatica, paroasa, rasfirata pe pamânt (Potentilla rubens). – Închegat + suf. -ica.
încheietor, ÎNCHEIETÓR, -OÁRE, încheietori, subst. 1. S.m. (În sintagma) Încheietor de pluton = fruntas, caporal sau sergent care merge în ultimul rând din pluton. 2. S.f. Cheotoare (la îmbracaminte). 3. S.f. Planta erbacee cu florile galbene, patate cu cafeniu, rau mirositoare (Sideritis montana). ♦ (Bot.; reg.) Vulturica. – Încheia + suf. -tor.
îngălbeni, ÎNGĂLBENÍ, îngalbenesc, vb. IV. Intranz., refl. si tranz. A deveni sau a face sa devina galben, palid; p. ext. a (se) ofili, a (se) vesteji; a (se) galbeni. [Var.: (pop.) îngalbiní vb. IV] – În + galben.
îngălbenire, ÎNGĂLBENÍRE, îngalbeniri, s.f. Faptul de a (se) îngalbeni; p. ext. vestejire, ofilire. [Var.: (pop.) îngalbiníre s.f.] – V. îngalbeni.
îngălbenit, ÎNGĂLBENÍT, -Ă, îngalbeniti, -te, adj. Devenit galben, palid; p. ext. ofilit, vestejit; galbenit. [Var.: (pop.) îngalbinít, -a adj.] – V. îngalbeni.
îngălbini, ÎNGĂLBINÍ vb. IV. v. îngalbeni.
îngălbinire, ÎNGĂLBINÍRE s.f. v. îngalbenire.
îngălbinit, ÎNGĂLBINÍT, -Ă adj. v. îngalbenit.
îngerea, ÎNGEREÁ s.f. Planta erbacee cu flori albe (Selinum carvifolia). – Înger[el] + suf. -ea.
îngrăşător, ÎNGRĂSĂTÓR, -OÁRE, îngrasatori, -oare, adj., s.f. (Reg.) 1. Adj. Care îngrasa. 2. S.f. Numele a doua plante erbacee cu frunze carnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealalta flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris si alpina). 3. S.f. Planta erbacee cu tulpina întinsa pe pamânt si cu flori albe, grupate în forma de cârlig (Sagina procumbens). – Îngrasa + suf. -ator.
înspicat, ÎNSPICÁT, -Ă, înspicati, -te, adj. 1. Care a dat în spic; care are spice. 2. (Despre par) Cu fire albe; carunt; p. ext. (despre parul sau blana unor animale) cu vârful de culoare mai deschisa; cu vârful în forma de spic. ♦ (Despre tesaturi, p. ext. despre obiecte confectionate din tesaturi) Cu fire de alta culoare, împestritat. – V. înspica.
maculă, MÁCULĂ s. f. 1. pata. 2. modificare de culoare a pielii datorita unei reactii inflamatoare. ♢ pata pe un organ vegetal. 3. depresiune a retinei, la polul posterior al globului ocular, unde acuitatea vizuala este maxima; pata galbena. (< fr. macule, lat. macula)
jaguar, JAGUÁR, jaguari, s.m. Animal carnivor feroce din familia felidelor, cu blana galbena roscata si cu pete negre circulare, care traieste în America Centrala si în America de Sud (Felis onca). [Pr.: -gu-ar] – Din fr. jaguar.
jalbă, JÁLBĂ, jalbe, s.f. (Pop.) Plângere, reclamatie, facuta în scris. ♢ Expr. (Fam.) A umbla (sau a merge, a veni etc.) cu jalba în protap = a cere insistent (si ostentativ) un drept sau o favoare. [Pl. si: jalbi – Var.: jáloba s.f.] – Din sl. žalĩba. Cf. bg. žalba.
jale, JÁLE2 s.f. Nume dat mai multor plante din familia labiatelor (Salvia); spec. mic arbust cu tulpina semilemnoasa, aromata, cu frunze opuse, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivat ca planta ornamentala si medicinala, salvie (Salvia officinalis). – Din magh. zsálya.
jelbar, JELBÁR, jelbari, s.m. (Înv.) Persoana care se ocupa cu scrisul jalbelor. – Jalba + suf. -ar.
joiană, JOIÁNĂ s.f. Planta erbacee cu flori albe, ale carei radacini contin un suc galben-portocaliu. (Oenanthe silaifolia). [Pr.: jo-ia-] – Et. nec.
kaki, KAKÍ adj. invar. De culoare galbena-cafenie cu nuante verzui. [Var.: kakiu, -ie adj.] – Din fr. kaki.
kişmiş, KIS-MIS s.n. Soi de vita de vie originar din Asia, cu ciorchini rasfirati si boabe alungite, albe sau negre, fara seminte, folosit la producerea stafidelor. – Cuv. rus.
laur, LÁUR, lauri, s.m. 1. Dafin. (La pl.) Frunzele dafinului (cu care se încununau odinioara eroii, poetii, oratorii); fig. glorie, victorie. ♢ Expr. A culege lauri = a avea succese, a deveni celebru. A se culca pe lauri = a se multumi cu succesele obtinute si a nu duce activitatea mai departe. 2. Arbust cu frunze persistente si lucioase, cu flori mici si cu fructe rosii (Ilex aquifolium). 3. Planta veninoasa cu miros neplacut, cu flori mari albe si cu fructul o capsula tepoasa; ciumafaie (Datura stramonium). ♢ Expr. (Fam. în fraze interogative sau exclamative) Am mâncat laur(i) sau doar n-am mâncat laur(i) = doar nu-s nebun. – Lat. laurus.
lăcrimioară, LĂCRIMIOÁRĂ, lacrimioare, s.f. 1. Diminutiv a lui lacrima; lacrimea, lacrimita, lacrimuta. 2. Mica planta erbacee cu flori mici, albe, placut mirositoare, de forma unor clopotei; margaritar. margaritarel, cercelusi (Convallaria majalis). [Var.: lacramioára s.f.] – Lacrima + suf. -ioara.
left, LEFT, (1) lefti, s.m., (2) lefturi, s.n. (Înv.) 1. S.m. Moneda de aur sau argint (în valoare de cinci ducati), din care se faceau salbe. 2. S.n. Obiect de podoaba femeiasca în forma de colier sau de medalion. – Din ngr. leftó(n) "moneda mica".
magnolie, MAGNÓLIE, magnolii, s.f. Nume dat unor arbori exotici cu flori frumoase, mari, albe sau rosii, placut mirositoare, ale caror frunze sunt (la unele specii) întotdeauna verzi, cultivati ca plante decorative (Magnolia). [Pr.: -li-e] – Din germ. Magnolie, fr., it. magnolia.
margaretă, MARGARÉTĂ, margarete, s.f. Planta erbacee perena din familia compozeelor, cu inflorescenta compusa din flori mici, galbene, dispuse într-un disc central, si din flori marginale cu o corola lunga, alba; margarita (Chrysamthemum leucanthemum). – Din germ. Margareten[blume], fr. marguerite.
mărgăritar, MĂRGĂRITÁR, (1, 2) margaritare, s.n. (3, 4) s.m. 1. S.n. Boaba rotunda si tare de culoare alba-stralucitoare cu reflexe sidefii, care se formeaza în corpul unor scoici si care se întrebuinteaza ca podoaba de pret; perla. ♢ Loc. adj. De margaritar = împodobit, batut, încrustat cu margaritare (1). ♦ Fig. Lucru fara cusur, de mare valoare. 2. S.n. Pietris marunt la betoane pentru fatade, mozaicuri, pentru asternut pe alei etc. 3. S.m. (Bot.) Lacrimioara, cercelus. 4. S.m. Numele unei specii de vâsc care creste numai pe stejari, cu fructe în forma de bobite galbene (Loranthus europaeus) – Din ngr. margaritári.
nufăr, NUFĂR, nuferi s.m. Numele a doua plante erbacee acvatice cu petiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafata apei, una având flori mari albe, cu miros placut (Nymphaea alba), cealalta flori galbene (Nuphar luteum); p.restr. floarea acestor plante. – din ngr. núfaró.
număuita, NU-MĂ-UITÁ s.f. Planta erbacee cu flori mici, albastre, rosii sau albe, care creste prin locuri umede si umbroase, la margini de paduri si prin fânete sau care este cultivata ca planta decorativa; miozotis (Myosotis silvatica); p.restr. floarea acestei plante. – Nu + ma + uita (dupa germ. Vergissmeinnicht).
odolean, ODOLEÁN, odoleni, s.m. Nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori mari, trandafirii sau albe (Valeriana), dintre care una serveste la prepararea unor produse farmaceutice cu proprietati sedative; valeriana (Valeriana officinalis). [Var.: odoleána s.f., hodoleán s.m.] – Din ucr. odoljan.
luteotrop, LUTEOTRÓP, -Ă adj. (despre hormoni) care stimuleaza secretia corpului galben si lactatia. (< fr. lutéotrope)
luteotrofină, LUTEOTROFÍNĂ s. f. hormon secretat de lobul anterior al hipofizei, care activeaza functia corpului galben; prolactina. (< fr. lutéotrophine)
opunţia, OPÚNŢIA s.f. Gen de plante din familia cactaceelor, carnoase, cu ramuri cilindrice sau turtite lateral, de forma ovala, cu spini asezati în smocuri, cu flori mari, albe, rosii sau galbene. (Opuntia); planta care face parte din acest gen. [Pr.: -ti -a] – Din lat., fr. opuntia.
luteom, LUTEÓM s. n. tumoare benigna a corpului galben al ovarului. (dupa fr. lutéinome)
luteo, LUTE(O)- elem. "galben". (< fr. luté/o/-, cf. lat. luteus)
pelican, PELICÁN, pelicani, s.m. Pasare acvatica migratoare de talie mare, cu pene albe, cu cioc lung si puternic, cu un sac elastic sub maxilarul inferior, în care aduna pestii cu care se hraneste; babita (Pelecanus onocrotalux). [Var.: pelecán, s.m.] – Din ngr. pelekán, lat. pelicanus, fr. pélican.
lupulină, LUPULÍNĂ s. f. pulbere galbena din hamei, care da aroma si amareala berii. (< fr. lupuline)
puciognă, PUCIÓGNĂ, puciogne, s.f. Planta erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe, care creste prin semanaturi (Bifora radians). – Cf. p u c i o s.
remf, REMF, s.m. Planta cu flori galbene, dispuse în fascicule la subsuoara frunzelor, cu fructul o capsula în forma de para (Aristolochia clematitis). – Din sas. rämp, remp.
roibă, RÓIBĂ, roibe, s.f. Planta erbacee cu frunze lanceolate si cu flori albe-galbui, a carei radacina contine o materie colorata rosie cu care se vopsesc fibrele textile (Rubia tinctorum) – Lat. robia.
rujă, RÚJĂ1, ruje, s.f. 1. (Reg.) Maces. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roseata, rumeneala în obraz. 3. Planta erbacee cu frunze carnoase si flori galben-purpurii, grupate într-un buchet, care creste pe stâncile din regiunea alpina (Sedum rosea) 4. Compus: ruji-galbene = planta având tulpina fara peri, cu frunze ovale si cu flori galbene; marita-ma-mama (Rudbeckia laciniata). [Pl. si: ruji] – Din bg., scr. ruža.
sânziană, SÂNZIÁNĂ, sânziene, s.f. I. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) dragaica; b) (si în sintagma sânziene albe) planta erbacee cu frunze lanceolate dispuse în forma de rozeta si cu flori albe (Galium mollugo); c) mica planta erbacee cu flori albe Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sarbatorii crestine celebrate la 24 iunie; dragaica. II. (La pl.) Nume dat, în folclorul românesc, ielelor. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg) sâmziána, sâmzâiána s.f.] – Lat. sanctus dies Johannis.
sticlete, STICLÉTE, sticleti, s.m. 1. Mica pasare cântatoare cu penele viu colorate cu rosu, negru, alb si galben (Carduelis carduelis). ♢ Expr. A fi cu (sau a avea) sticleti (în cap) sau a-i cânta (cuiva) sticletii (în cap) = a avea idei bizare, toane; a fi ticnit, nebun. A-i scoate (cuiva) sticletii din cap = a face pe cineva sa renunte la ideile extravagante, a-l lecui de toane, de capricii. 2. (Arg.) Epitet dat în trecut unui sergent de strada, unui functionar al politiei. [Var.: (pop.) stigléte, stiglét s.m.] – Din scr. steglic, bg. stiglic.
tulichină, TULICHÍNĂ, tulchine, s.f. Mic arbust veninos cu frunze lanceolate, cu flori trandafirii, rar albe, cu fructe rosii de forma boabelor de mazare (Daphne mezereum). – Et. nec.
ţâţă, ŢẤŢĂ, tâte, s.f. 1. (Pop.) Sân, mamela. ♢ Loc. adj. De tâta = (despre copii) sugar. ♢ Loc. adv. La tâta = la sân, la piept. ♢ Expr. A da tâta = a da sa suga, a alapta. A avea tâta = a avea lapte suficient pentru a-si alapta copilul. 2. Gurguiul urciorului, prin care se bea apa. 3. (Pop.) Celula în care se dezvolta matca albinelor. 4. Compuse: (Bot.) tâta-caprei = a) barba-caprei; b) planta erbacee cu frunzele alungite, cu florile galbene-aurii (Tragopogon pratensis); tâta-oii = a) degetar; b) ciubotica-cucului; tâta-vacii = a) varietate de vita de vie care produce struguri cu boabe lunguiete, carnoase; razachie (Vitis); b) ciubotica-cucului; c) planta erbacee cu frunzele dispuse în rozeta si cu florile galbene, asezate în umbele la vârful tulpinii (Primula elatior); tâta-fiului = planta de munte cu rizom scurt si gros, tulpina înalta, frunze ovale si flori rosii (Polygonum bistorca); tâta-mielului = urechelnita; tâta-oilor = arnica. – Lat. •titia.
lotus, LÓTUS s. m. 1. planta acvatica exotica din familia nimfeacee, cu flori mari, albastre, trandafirii sau albe, placut mirositoare. 2. motiv decorativ frecvent în monumentele egiptene si în artele asiatice, reprezentând un lotus (1). (< fr., lat. lotus)
ţelină, ŢÉLINĂ1, teline, s.f. Planta erbacee aromatica din familia umbeliferelor, cu frunze mari, penate, cu flori albe, cu un rizom gros, globulos si carnos, cultivata ca planta culinara (Apium graveolens). – Din ngr. sélinon.
ţepoşică, ŢEPOSÍCĂ, teposici, s.f. 1. Planta din familia gramineelor, cu tulpina rigida si aspra în partea superioara, cu frunze subtiri, rigide, aspre si cu spice lungi (Nardus stricta). 2. Planta paroasa din familia umbeliferelor, cu frunze penate, cu flori albe sau trandafirii dispuse în umbele compacte si cu fructul acoperit de peri aspri (Tordylium maximum). – Ţepos + suf. -ica.
ţigâi, ŢIGẤI, tigâi, s.m. Specie de gândac mare, negru cu pete galbene, care traieste prin padurile de conifere (Hylobius abietis). – Et. nec.
ţintaură, ŢINTÁURĂ, tintaure, s.f. Planta erbacee medicinala cu flori rosii sau albe, cu fructul o capsula (Centarium umbellatum). [Pr.: -ta-u-. – Var.: centáura s.f.] – Din lat. centaurea, fr. centaurée.
ţucără, ŢÚCĂRĂ adj. (În sintagma) Fasole tucara = varietate de fasole cu pastaile subtiri si galbene. – Din germ. Zucker[bohne].
ughi, UGHI, ughi, s.m. Veche moneda maghiara de aur; galben unguresc. – Din pol. ug (= zlatu ugrusku).
umbră, ÚMBRĂ, umbre, s.f. I. 1. Lipsa de lumina, întunecime provocata de un corp opac care opreste razele de lumina; portiune din spatiu întunecoasa (si racoroasa) unde nu ajung direct razele de lumina. ♢ Loc. adj. Fara umbra = corect, desavârsit, pur. ♢ Loc. adv. Din umbra = fara a se arata pe fata; pe ascuns, pe furis. ♢ Expr. A sta (sau a fi, a ramâne etc.) în (sau la) umbra = a sta (sau a fi, a ramâne etc.) ascuns, retras, deoparte. A lasa (pe cineva) in umbra = a lasa (pe cineva) mai prejos, a eclipsa (pe cineva). 2. Întuneric, întunecime, obscuritate. 3. Nuanta închisa, pata întunecata. ♦ Spec. Parte mai întunecata dintr-o imagine plastica. ♦ Fig. Stare de tristete, de îngândurare etc. întiparita pe fata cuiva. II. 1. (De obicei urmat de o determinare în genitiv) Conturul întunecat al unei fiinte sau al unui lucru, proiectat pe o suprafata (mai) luminata. ♦ Expr. Se teme si de umbra lui, se spune despre un om foarte fricos. Face umbra pamântului (degeaba), se spune despre un om incapabil sa produca, sa realizeze ceva. ♦ Compus: umbra-iepurelui = planta erbacee cu tulpina înalta, cu frunzele în forma de solzi, cu florile galbene-verzui si cu fructele de forma unor boabe rosii (Asparagus collinus). ♦ Imagine neclara, nedeslusita; obiect care nu se vede bine (din cauza întunericului, a cetii etc. sau pentru ca este privit printr-un corp putin transparent). 2. (În conceptiile mistice si în basme) Duhul unui om mort sau fiinta supranaturala, fantomatica; stafie, fantoma, naluca. ♦ Fig. Fiinta foarte slaba (si bolnava). 3. Fig. Urma, semn abia perceptibil; cantitate foarte mica din ceva. ♦ Fig. Parere, aparenta, iluzie. – Lat. umbra.
unghie, ÚNGHIE, unghii, s.f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la mâini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a înfrâna obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia în gât = a constrânge pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia în gât = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la vârfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsa pe pamânt, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita în forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, în forma de pârghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).
unguraş, UNGURÁS, ungurasi, s.m. 1. Diminutiv al lui ungur. 2. Planta erbacee medicinala si melifera cu tulpina paroasa, cu frunze aproape rotunde si cu flori albe (Marrubium vulgare). - Ungur + suf. -as.
unt, UNT s.n. 1. Grasime naturala, solida, extrasa din lapte si folosita ca aliment. ♢ Loc. adv. Ca untul = fara efort, usor. ♢ Expr. A scoate untul din cineva = a stoarce de puteri pe cineva, a vlagui. A-l bate (pe cineva) de-i iese (sau sa-i iasa) untul = a-l bate tare, rau (pe cineva). ♦ (Urmat de determinari care indica provenienta) Grasime solida extrasa din semintele, miezul etc. unor fructe (tropicale). Unt de cacao. 2. Compus: untul-vacii = planta erbacee cu doi tuberculi, cu frunze lanceolate si cu flori liliachii, purpurii, roz sau albe, dispuse în ciorchine la vârful tulpinii; untisor (Orchis morio). - Lat. unctum.
untdelemniu, UNTDELEMNÍU, -ÍE, untdelemnii, adj. Care e de culoarea (galbena a) untdelemnului; galbui. [Var.: undelemníu, -íe adj.] – Untdelemn + suf. -iu.
untişor, UNTISÓR, untisori, s.m. (Bot.) 1. Mica planta erbacee cu flori galben-aurii, cu frunzele în forma de inima, groase si lucioase, care se consuma ca salata; grâusor, salatea (Ranunculus ficaria). 2. (Reg.) Untul-vacii. – Unt + suf. -isor.
ură, ÚRĂ2, uri, s.f. Planta erbacee cu frunze lanceolate, cu flori rosii-purpurii, mai rar albe, dispuse într-un spic la vârful tulpinii (Gymnadenia conopea). – Et. nec. Cf. u r a1.
urdă, ÚRDĂ s.f. 1. Derivat al laptelui (de oaie) care se obtine prin fierberea si închegarea zerului gras ramas de la prepararea casului sau de la alegerea untului. 2. Compus: urda-vacii = planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina acoperita cu peri cenusii si cu flori albe (Cardaria draba). - Et. nec.
ureche, URÉCHE, urechi, s.f. I. 1. Fiecare dintre cele doua organe ale auzului si echilibrului, asezate simetric de o parte si de cealalta a capului omului si mamiferelor, alcatuite dintr-o parte externa, una mijlocie si una interna. ♢ Expr. A fi numai urechi sau a-si deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmatii, zvonuri, stiri) a deveni cunoscut, stiut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacat, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche si a-i iesi pe alta (sau pe cealalta) = a nu retine ceea ce i se spune, a trece usor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externa, cartilaginoasa, vizibila a urechii (I 1); pavilionul urechii, auricula. ♢ Loc. adv. Pâna peste urechi = extrem de..., foarte. ♢ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, ticnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-si pierde rabdarea asteptând (sa manânce etc.), a dori foarte mult (ceva). ♢ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciuperca comestibila de culoare galbuie sau trandafirie pe partea exterioara si rosie-portocalie pe partea interioara; urechiusa (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = planta erbacee melifera din familia labiatelor, cu tulpina paroasa si ramificata în partea superioara, cu frunzele ovale si dintate si cu flori mici, albastrui-violete (Salvia verticillata); urechea-soarecelui = nu-ma-uita; urechea-ursului = planta erbacee cu frunze carnoase, ovale, usor dintate, dispuse în forma de rozeta si cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simtul auzului; auz. ♢ Expr. A avea ureche (muzicala) = a avea facultatea de a percepe just (si de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta dupa ureche = a reproduce o melodie dupa auz, fara a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al pestilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ata sau sfoara). ♢ Expr. A scapa ca prin urechile acului = a scapa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situatie dificila. 2. Cheotoarea de piele sau de pânza care se coase la marginea posterioara de sus a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul careia se trage încaltamintea în picior. 3. Toarta; inel, belciug. ♦ Proeminenta în forma de cârlig la capatul de sus al leucii carului, de care se sprijina lantul sau veriga care leaga loitrele de leuca. ♦ Ochi, lat, juvat la capatul streangului; valul streangului. 4. (La pl.) Portiune iesita în afara dintr-o lucrare de zidarie, amenajata pentru a usura fixarea unui toc de fereastra sau de usa, pentru a sustine un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).
urechiuşă, URECHIÚSĂ, urechiuse, s.f. 1. Diminutiv al lui ureche. 2. Ciuperca comestibila cu palaria în forma de pâlnie de culoare galbena-portocalie sau roscata (Cantharellus cibarius). ♦ (Bot.) Urechea-babei. 3. (Pop.) Coltunasi umpluti cu carne, care se fierb în supa. – Ureche + suf. -usa.
urobilină, UROBILÍNĂ s.f. Pigment biliar de culoare galbena-bruna (colorant al urinei). – Din fr. urobiline.
usturoiţă, USTUROÍŢĂ, usturoite, s.f. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu miros puternic de usturoi, cu flori mici, albe, întrebuintata în medicina; aisor (Alliaria officinalis). [Acc. si: usturóita] – Usturoi + suf. -ita.
vanilie, VANÍLIE, vanilii, s.f. 1. Planta exotica erbacee agatatoare din familia orhideelor, cu frunze carnoase si fructe aromatice, în forma de pastaie, folosite drept condiment (Vanilla planifolia); p. restr. fructul acestei plante, supus unui proces special de fermentare si folosit drept condiment placut aromat, datorita continutului de vanilina. 2. Planta cu tulpina ramificata si flori albastre sau liliachii cu miros foarte placut (Heliotropium peruvianum). ♢ Vanilie salbatica = planta erbacee cu tulpina dreapta, cu frunze eliptice, paroase si cu flori albe sau violacee (Heliotropium europaeum). – Din ngr. vanilli. Cf. it. v a n i g l i a, v a i n i g l i a, fr. v a n i l l e.
văcălie, VĂCĂLÍE, vacalii, s.f. 1. Marginea de lemn sau de tinichea a sitei, a ciurului si a banitei. 2. Numele mai multor specii de ciuperci necomestibile, cu consistenta lemnoasa, care cresc pe trunchiul arborilor: a) vacalie de brad = ciuperca a carei palarie este acoperita cu o crusta de culoare galbena-roscata (Fomes pinicola); b) vacalie de fag = ciuperca de forma unei etajere, de culoare bruna-negricioasa (Ganoderma applanatum); c) vacalie de mesteacan = ciuperca în forma de copita, cenusie-roscata, acoperita cu o pielita subtire si neteda (Placodes betulinus); d) vacalie de salcie = ciuperca cu palaria bombata, alba, apoi bruna, cu miros placut de anason (Trametes suaveolens). – Veaca (reg. "vacalie" < sl.) + suf. -alie.
vătămător, VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vatamatori, -oare, adj., s.f. 1. Adj. Care vatama sau poate vatama; daunator, pagubitor, stricator. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricaciuni plantelor de cultura. 2. S.f. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o pastaie, întrebuintata ca planta medicinala si de nutret (Anthyllis vulneraria). 3. S.f. Planta graminacee cu frunze paroase, cu floarea grupata în spiculete (Bromus commutatus). – Vatama + suf. -ator.
vârtej, VÂRTÉJ, vârtejuri, s.n. I. 1. Portiune din masa unui fluid în care acesta, datorita unui obstacol ivit în cale, are o miscare de rotatie; turbion, bulboana. vâltoare, vârticus. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub forma de cercuri repetate, în locul unde se cufunda cineva sau ceva. ♦ (Fiz.) Miscare a unui fluid, în cursul careia particulele componente au o deplasare complexa de translatie si de rotatie. 2. Vânt puternic, vijelios, care se învârteste cu viteza pe loc, ridicând în aer obiecte usoare (praf, hârtii, frunze uscate etc.) ♦ Sul, coloana, trâmba (de praf, de fum, de zapada etc.). ♦ Compus: vârtejul-pamântului = a) planta erbacee cu tulpina târâtoare si cu flori galbene (Medicago orbicularis); b) mica planta erbacee, cu câte trei frunze la un nod, cu flori rosii dispuse în vârful tulpinii, care creste prin locuri stâncoase din regiunea alpina (Pedicularis verticillata). 3. Miscare (ametitoare) în cerc. ♦ Fig. Valmasag care târaste pe cineva ca o vâltoare; ameteala, buimaceala, zapaceala. 4. Loc în crestetul capului omului sau pe pielea animalelor de unde parul porneste în toate directiile. II. Nume dat unor unelte care, atunci când functioneaza, descriu o miscare circulara: a) fus pe care se desfasoara o funie sau un lant la capatul carora se afla o galeata, si care se învârteste cu ajutorul unei manivele, folosit pentru a scoate apa din put, pamânt din gropi etc.; b) (reg.) unealta cu care se poate ridica osia carului pentru a se repara roata; c) încuietoare la usa sau la poarta, compusa dintr-o bucata de lemn care se învârteste în jurul unui cui; d) unealta din lemn folosita pentru presat (la teascul de stors struguri) sau pentru strâns (la masa dulgherului); e) unealta de dogarie care serveste la strângerea doagelor la butoaie, ciubere etc. – Din bg. vartež.
vâsc, VÂSC, s.m. Planta semiparazita care creste pe ramurile unor copaci, cu frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu tulpina ramificata si cu fructul în forma de bobite albe sau galbui, folosita ca planta medicinala (Viscum album). ♢ Compus: vâsc-de-stejar = margaritar. – Lat. viscum.
litosol, LITOSÓL s. n. sol foarte galben, neevoluat, din roci consolidate, care au suferit o puternica eroziune. (< fr. lithosol)
veninariţă, VENINÁRIŢĂ, veninarite, s.f. Planta erbacee cu flori albe sau trandafirii, care se foloseste în medicina pentru proprietatile ei iritante si purgative; avrameasa (Gratiola officinalis). – Venin + suf. -arita.
virnanţ, VIRNÁNŢ, virnanti, s.m. Planta erbacee aromatica cu frunze alterne si penate, cu flori galbene, dispuse în corimb, cu întrebuintari în medicina; ruta (Ruta graveolens). – Din magh. virmanc.
voinicică, VOINICÍCĂ, voinicele, s.f. 1. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina si frunze paroase si cu flori galbene asezate în ciorchini la vârful tulpinii (Sisymbrium loeselii). 2. Usturoita. – Voinic + suf. -ica.
volbură, VÓLBURĂ, volburi, s.f. I. 1. Vânt puternic cu vârtejuri; vârtej; p. ext. furtuna. ♦ Trâmba (de zapada, de nisip, de praf etc.), sul; învolburare. ♦ Fig. Tulburare, învalmaseala; galagie. 2. Vârtej de apa; vâltoare, bulboana. II. Planta erbacee cu tulpina subtire, târâtoare sau agatatoare, cu flori albe sau roz, având corola în forma de pâlnie; rochita-rândunicii, poala-rândunicii, poala-Maicii-Domnului, adormitele (Convolvulus arvensis). [Var.: hólbura, bólbura. s.f.] – Lat. volvula (< volvere).
wolframic, WOLFRÁMIC, -Ă, wolfrámici, -ce, adj. De wolfram, al wolframului. ♢ Acid wolframic = acid derivat din wolfram, existent sub forma de pulbere galbena insolubila în apa, preparat din solutii de wolframati cu acizi. – Wolfram + suf. -ic.
xantocit, XANTOCÍT, xantocite, s.n. (Biol.) Celula (1) care contine pigment galben. – Din fr. xanthocyte.
xantocromatic, XANTOCROMÁTIC, -Ă, xantocromatici, -ce, adj. (Med.) Colorat în galben. – Din fr. xanthochromatique.
xantocromie, XANTOCROMÍE s.f. (Med.) Coloratie în galben pâna la maro a serului sângelui. – Din germ. Xanthochromie, fr. xanthochromie.
xantodermie, XANTODERMÍE, xantodermii, s.f. (Med.) Coloratie galbena a pielii. – Din fr. xanthodermie.
xantofilă, XANTOFÍLĂ s.f. Pigment care se gaseste în plante, alaturi de clorofila si de caroten, colorând toamna frunzele în galben-roscat. – Din fr. xanthophylle.
xantom, XANTÓM, xantoame, s.n. Tumoare galbena (sau roscata) pe piele, nepericuloasa. – Din germ. Xanthom, fr. xanthome.
xantomatoză, XANTOMATÓZĂ, xantomatoze, s.f. Boala provocata de tulburarea metabolismului, caracterizata prin cresterea colesterolului în sânge si prin acumularea acestuia în piele sau în diverse organe sub forma unor noduli galbeni-portocalii. – Din fr. xanthomatose.
xantopsie, XANTOPSÍE, xantopsii, s.f. Tulburare a vederii care face ca bolnavul sa vada toate lucrurile într-o culoare galbena. – Din fr. xanthopsie.
xeroform, XEROFÓRM s.n. Substanta medicamentoasa care se prezinta sub forma de pulbere galbena, întrebuintata ca antibiotic (intestinal). – Din fr. xéroforme.
zambilă, ZAMBÍLĂ, zambile, s.f. Planta erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violete sau albastre, asezate în ciorchine la vârful tulpinii si placut mirositoare (Hyacinthus orientalis). – Din tc. sümbül.
zarzăr, ZÁRZĂR, zarzari, s.m. 1. Pom fructifer asemanator cu caisul, cu flori albe si cu fructe sferice mici, cu gust acrisor si cu sâmburii amari (Armeniaca vulgaris). 2. (Reg.) Corcodus. – Din zarzara (derivat regresiv).
zămoşiţă, ZĂMOSÍŢĂ, zamosite, s.f. Planta cu tulpina ramificata de la baza, acoperita cu peri aspri, cu flori mari de culoare galben-deschis si purpurie, catifelate la mijloc (Hibiscus trionum).- Zamos (= zemos) + suf. -ita.
zăvăcustă, ZĂVĂCÚSTĂ, zavacuste, s.f. Planta erbacee cu flori galbene dispuse în spice (Astragalus dasyanthus). – Et. nec.
zârnă, ZẤRNĂ, zârne, s.f. Planta erbacee veninoasa cu frunze dintate, cu flori albe dispuse în raceme si cu fructe în forma de bobite negre sau verzi (Solanum nigrum). – Din sl. zrŭno "boaba", "graunte".
lipocrom, LIPOCRÓM s. m. pigment galben, liposolubil, din tesutul adipos. (< fr. lipochrome)
zebră, ZÉBRĂ, zebre, s.f. Nume generic dat speciilor de cai salbatici africani cu blana vargata cu benzi alternative, deschise si închise; animal care face parte din aceste specii. ♦ Marcaj de traversare a strazii pentru pietoni, constând din dungi paralele albe sau galbene. – Din fr. zèbre.
zemos, ZEMÓS, -OÁSĂ, zemosi, -oase, adj. (Despre fructe, plante) Care are suc mult; suculent; (despre mâncaruri gatite) care are zeama multa, sos mult. ♦ (Substantivat, m.) Pepene galben. – Zeama + suf. -os.
zer, ZER, zeruri, s.n. Lichid galben-verzui care se separa din lapte, dupa coagulare, la prepararea brânzeturilor si care este folosit pentru fabricarea lactozei, urdei etc. ♢ Expr. A se alege brânza (sau urda) din zer = a se alege binele de rau. A scoate zer din piatra = a face ceva de necrezut. ♦ Lichid verzui care se scurge din iaurt sau din laptele de vaca prins2 (3). ♦ Lichid alb si gras care ramâne dupa prepararea untului; zara. – Et. nec.
zerdiceaf, ZERDICEÁF s.m. Planta din a carei radacina se scoate o vopsea galbena (Curcuma longa). ♦ Substanta coloranta galbena extrasa din planta de mai sus. – Din tc. zerdeçav.
zgrăbunţică, ZGRĂBUNŢÍCĂ, zgrabuntele, s.f. Planta erbacee din familia compozeelor, cu tulpina ramificata, cu frunze ovale sau eliptice si cu flori galbene (Lapsana communis). – Zgrabunta + suf. -ica.
zimţ, ZIMŢ, zimti, s.m. 1. Fiecare dintre crestaturile de pe muchia unor monede. ♦ (Fam., înv., la pl.) Bani, monede; galbeni. ♦ Fiecare dintre dintii unei rotite (dintr-un mecanism) sau ai secerii, ai pânzei de ferastrau etc. 2. (Înv.) Fiecare dintre crestaturile situate în partea de sus a unui zid, a unui turn de cetate. – Cf. bg. z a b e c, scr. z u b a c.
zircon, ZIRCÓN s.n. Silicat natural de zirconiu, tetragonal, de obicei galben-portocaliu, rosu sau verde, foarte dur, folosit pentru obtinerea bioxidului de zirconiu, iar cristalele limpezi ca pietre semipretioase. – Din fr. zircon.
zmeoaică, ZMEOÁICĂ, zmeoaice, s.f. 1. Personaj feminin fantastic din basme, imaginat ca o femeie uriasa, cu puteri supranaturale, întruchipând rautatea; zmeoaie (1). 2. Planta erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina cilindrica, cu flori albe sau purpurii dispuse în umbele (Laserpitium latifolium). – Zmeu + suf. -oaica.
zmeoaie, ZMEOÁIE, zmeoaie, s.f. 1. Zmeoaica (1). 2. Planta erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina si cu fructe paroase, care creste prin vaile umbroase de munte (Libanotis montana). 3. Planta erbacee cu flori galben-aurii (Laserpilium archangelica). [Pr.: zme-oa-ie] – Zmeu + suf. -oaie.
zmeur, ZMÉUR, (rar) zmeuri, s.m. Arbust din familia rozaceelor, cu ramuri ghimpoase, flexibile, cu frunze albe pe partea inferioara, cu flori albe, cu fructe rosii, aromate, comestibile; zmeurar (Rubus idaeus) [Pr.: zme-ur] – Din zmeura (derivat regresiv).
maghiran, MAGHIRÁN, maghirani, s.m. Planta erbacee din familia labiatelor, cu flori rosietice sau albe, cultivata uneori în gradini pentru mirosul ei placut (Origanum majorana). [Var.: magherán, maghirán s.m.] – Din germ. Mageran.
echimoză, ECHIMÓZĂ, echimoze, s.f. Pata de culoare rosie-vinetie, evoluând pâna la galben, aparuta pe piele prin iesirea sângelui la suprafata în urma unei lovituri; vânataie, vineteala. – Din fr. ecchymose.
maioneză, MAIONÉZĂ, maioneze, s.f. Sos rece, gros, preparat din galbenus de ou frecat cu untdelemn si condimentat cu lamâie, mustar etc. [Pr.: ma-io-] – Din fr. mayonnaise.
mandarin, MANDARÍN2, mandarini, Arbust fructifer cu flori albe, cultivat în regiunile mediteraneene pentru fructele sale comestibile (Citrus nobilis). – Din mandarina (derivat regresiv).
marabu, MARABÚ s.m. I. 1. Pasare exotica asemanatoare cu barza, cu pene albe stralucitoare (Leptoptilus crumeniferus); p.restr. pana sau penele acestei pasari, folosite ca podoaba; p.ext. podoaba formata din diferite pene (sau din fulgi) de pasare (viu colorate), însirate pe ata. 2. Fir de matase pentru batatura, alcatuit din mai multe fire sucite la un loc, care, prin prelucrare, au capatat aspect de fulgi. II. 1. Membru al unui ordin religios musulman medieval din nordul Africii, care ducea viata de ascet si era venerat ca sfânt. 2. Moschee mica în care slujea un marabu (II 1). [Var.: marabút s.m.] – Din fr. marabout.
marcasit, MARCASÍT, marcasite, s.n. Sulfura naturala de fier, galbena-verzuie, cristalizata si cu luciu metalic. – Din fr. marcassite, germ. Markasit.
mazăre, MÁZĂRE s.f. Planta erbacee de cultura, din familia leguminoaselor, cu flori albe sau trandafirii si cu seminte sferice, comestibile, închise în pastai (Pisum sativum). ♢ Mazare de câmp = planta asemanatoare cu mazarea, cultivata ca nutret pentru vite (Pisum arvense). Mazare salbatica = planta erbacee agatatoare cu flori rosii, parfumate (Pisum elatius). ♦ P. restr. Pastaile (cu seminte) sau semintele comestibile ale acestei plante; p. ext. mâncare pregatita din aceste seminte. – Cf. alb. m o d h u l l ë.
merişor, MERISÓR2, merisoare, s.n. 1. Diminutiv al lui mar2. 2. Fructul merisorului1 (2), de marimea unei cirese sau a unei nuci, de culoare rosiatica sau galbena, cu gust dulce, adesea întrebuintat pentru dulceata. 3. Fructul merisorului1 (3), cu aspect de baca rosie, comestibil. – Mar + suf. -isor.
mirt, MIRT, mirti, s.m. Arbust ornamental cu frunze alungite si persistente, cu flori mici, albe si parfumate, cultivat mai ales ca planta ornamentala (Myrtus communis). – Din lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte.
moţ, MOŢ1, moturi, s.n. 1. Suvita de par (mai lung si mai des) din frunte sau din crestetul capului (la oameni si la animale). ♢ Expr. (Fam.) (A fi) cu mot (în frunte) sau mai cu mot = (a se socoti) cu vaza, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu mot = a exagera, a înflori ceva. Mot si el = se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discutie. A lua (pe cineva) de mot = a trage de par. ♦ Suvita de par legata cu o panglica; p. ext. panglica cu care se leaga aceasta suvita. ♦ (Mai ales la pl., în forma moate) Suvita de par rasucita pe un siret, o hârtie, o cârpa etc. pentru a se încreti; p. ext. siret, cârpa, hârtie etc. folosita în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor pasari. 3. Panas, ciucure confectionat din diferite materiale, care se atârna la fes, scufie, caciulita etc. 4. Pielea rosie-albastruie de pe capul curcanului, care atârna în jos; creasta. ♢ Compus: motul-curcanului = a) planta erbacee mare cu flori rosii, roz sau albe în forma de spice care atârna în jos (Polygonum orientale); b) planta erbacee cu flori rosii, mici, asezate în spice lungi, care atârna ca o coada (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescente. 6. (Reg.) Planta acvatica cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafata apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioara, ascutita, prelungita sau bulbucata, a unor lucruri; vârf. [Pl. si: moate.] – Et. nec.
muşcată, MUSCÁTĂ, muscate, s.f. Numele mai multor plante erbacee perene, cu frunze reniforme, palmat-lobate si cu flori rosii, albe sau roz dispuse în umbele, cultivate ca plante decorative (Pelargonium). – Din bg. muškato, magh. muskáta.
muşeţel, MUSEŢÉL s.m. Planta erbacee anuala, medicinala, din familia compozitelor, cu frunze divizate si cu flori albe pe margini si galbene în centru, foarte aromatice, grupate în capitule terminale; romanita (Matricaria chamomilla). – Musat (reg. "frumos" et. nec.) + suf. -el.
masicot, MASICÓT s.n. Oxid de plumb galben, întrebuintat la obtinerea unor smalturi în industria ceramica, chimica etc. – Din fr. massicot.
vitelin, VITELÍN, -Ă, vitelini, -e s.f., adj. 1. S.f. Proteina care contine si fosfor, prezenta în galbenusul de ou. 2. Adj. Care apartine vitellusului, privitor la vitellus, care contine vitellus. – Din fr. vitellin.
licopodiu, LICOPÓDIU s. n. planta criptogama care, prin forma sa, se aseamana cu un picior de lup. ♢ pulbere galbena din sporii acestei plante, folosita în farmacie, pirotehnie etc. (< fr. lycopode)
cireaşă, CIREÁSĂ, cirese, s.f. Fructul ciresului, mic, sferic, carnos, de culoare rosie sau galbena, cu gust dulce sau amarui. [Pl. si: ciresi] – Din lat. ceresia (= cerasea).
măcăleandru, MĂCĂLEÁNDRU, macalendri, s.m. Pasare mica migratoare si cântatoare, cu penajul cenusiu si cu fruntea, partile laterale ale capului, ale gâtului si pieptului rosii-galbene (Erithacus rubecula rubecula). – Cf. ucr. m a k o l i a n d r a.
măceş, MĂCÉS, macesi, s.m. Gen de arbusti cu spini, cu flori rosii, trandafirii, galbene sau albe si cu fructe rosii; trandafir salbatic, cacadâr, ruja, rasura2, rug1. (Rosa). [Var.: maciés s.m.] – Et.nec.
măcriş, MĂCRÍS s.m. Planta erbacee cu frunze alungite si acrisoare, cultivata ca planta alimentara sau medicinala (Rumex acetosa). ♢ Macris marunt = varietate de macris cu frunzele în forma de spada si cu flori rosietice (Rumex acetosella). Macrisul calului = varietate de macris cu frunzele usor încretite si cu flori verzui (Rumex conglomeratus). ♢ Compus: macrisul-iepurelui sau macrisul-caprei = planta erbacee cu frunze acrisoare acoperite cu peri, asemanatoare ca forma cu ale trifoiului, si cu flori albe, rosietice sau albastrui (Oxalis acetosella). ♦ Sare de macris = numele popular al unei combinatii de acid oxalic cu oxalat acid de potasiu. – Et.nec. Cf. a c r u.
tamarin, TAMARÍN, tamarini, s.m. Arbore exotic din familia leguminoaselor, cu frunze compuse, alungite, cu flori galbene-rosietice, din ale carui fructe se prepara o bautura racoritoare, iar scoarta este utilizata în medicina (Tamarindus indica). – Din fr. tamarin.
tamariscă, TAMARÍSCĂ s.f. Nume dat mai multor specii de arbusti ornamentali cu frunze marunte si dese si cu flori albe sau roz (Tamariscus). ♦ Catina. [Var.: tamaríx s.m.] – Din fr. tamaris, lat. tamarix, -icis.
mărgeluşă, MĂRGELÚSĂ, margeluse, s.f. Diminutiv al lui margea (1); margeluta. 2. Planta erbacee mica, cu flori albe, albastre sau trandafirii (Lithospermum arvense). – Margea + suf. -usa.
degetar, DEGETÁR, degetare, s.n. 1. Capacel din metal sau din material plastic, care se poarta, la cusut, pe degetul cu care se împinge acul pentru a-l feri de întepaturi. 2. Planta erbacee veninoasa, cu frunze acoperite cu peri moi, cu flori mari, galbene sau rosii-purpurii; degetarita, degetel (Digitalis ambigua). – Deget + suf. -ar.
mălin, MĂLIN, malini, s.m. Arbust decorativ din familia rozaceelor, cu flori albe mirositoare si cu fructe drupe mici, negre, din a carui scoarta amara se prepara un medicament astringent (Prunus padus). 2. (Bot.; reg.) Liliac1. – Din malina (derivat regresiv)
măr, MĂR1, meri, s.m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, paroase, cu flori albe-trandafirii si fructe globuloase, comestibile, bogate în vitamine (Malus domestica). ♢ Mar paduret = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase si fructe mici, astringente (Malus sylvestris). ♢ Expr. De florile marului = fara rost, degeaba; fara un scop anumit. 2. Compus: marul-lupului = planta erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene si fructe tari în forma de para; remf (Aristolochia clematitis); mar-gutui = gutui. – Lat. melus.
mărar, MĂRÁR s.m. Planta erbacee aromatica din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme si cu flori galbene, întrebuintata drept condiment (Anethum graveolens). ♢ Expr. A se baga în vorba ca mararul în ciorba sau (rar) a se amesteca ca mararul în bucate = a participa nepoftit la o discutie. – Cf. alb. m ë r a j, ngr. m á r a t h r o n.
mărăraş, MĂRĂRÁS s.m. 1. Diminutiv al lui marar. 2. Planta erbacee acvatica din familia umbeliferelor, cu tulpina ramificata si cu flori albe, foarte asemanatoare cu mararul; chimion-de-apa (sau -de-balta) (Oenanthe aquatica). Marar + suf. -as.
culoare, CULOÁRE, culori, s.f. 1. Totalitatea radiatiilor de lumina de diferite frecvente pe care le reflecta corpurile si care creeaza asupra retinei o impresie specifica; aspectul colorat al corpurilor. ♢ Culoare calda = culoare aflata în prima jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre infrarosu). Culoare rece = culoare aflata în cea de a doua jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre ultraviolet). Culoare fundamentala = fiecare dintre culorile (rosu, galben si albastru) care nu pot fi obtinute prin amestecul altor culori. ♢ Loc. adj. (Despre oameni) De culoare = care are pigmentatie neagra, galbena etc. ♢ Expr. A avea culoare = a avea obrajii rumeni, arata bine. A-si pierde culoarea = a) (despre fata omului) a deveni palid; b) (despre tesuturi) a se decolora. 2. Fig. Fel de a descrie sau de a prezenta pe cineva sau ceva. ♢ Culoare locala = trasaturile caracteristice ale unei tari, ale unei epoci etc., redate într-o opera literara, artistica. Culoare istorica = evocare a unei epoci istorice prin ceea ce are ea mai caracteristic. Culoare politica = apartenenta la un partid politic. 3. Substanta întrebuintata pentru a vopsi, a picta etc., materie coloranta. 4. Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cartile de joc dupa culoare (1) si forma punctelor. [Var.: coloáre s.f.] – Din lat. color, -oris, fr. couleur.
leucotoxină, LEUCOTOXÍNĂ s. f. substanta termolabila care distruge globulele albe. (< fr. leucotoxine)
mărita, MĂRITÁ, marít, vb.I 1. Refl. (Despre femei) A se casatori. ♦ Tranz. A da o fata în casatorie. ♢ Compus: (Bot.) marita-ma-mama = ruji galbene. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un pret derizoriu un lucru nefolositor sau de proasta calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.
leucomielită, LEUCOMIELÍTĂ s. f. inflamatie a substantei albe a maduvei spinarii. (< fr. leucomyélite)
leucom, LEUCÓM s. n. boala de ochi prin formarea unor pete albe pe cornee; albeata. (< fr. leucome)
leucoencefalită, LEUCOENCEFALÍTĂ s. f. inflamatie a substantei albe a creierului. (< fr. leuco-encéphalite)
leucodistrofie, LEUCODISTROFÍE s. f. leziune distrofica degenerativa a substantei nervoase albe. (< fr. leucodystrophie)
egretă, EGRÉTĂ, egrete, s.f. 1. Gen de pasari migratoare de balta, de culoare alba, cu spatele împodobit cu un manunchi de pene ornamentale lungi; erodiu, stârc alb (Egretta); pasare care face parte din acest gen. 2. Manunchi de pene de egreta (1) sau de fire albe, folosit ca podoaba la palarii, la chipie militare, la turbane etc. 3. Aglomeratie de perisori la extremitatea superioara a fructelor. 4. (Fiz; în sintagma) Descarcare în egreta = descarcare electrica produsa sub forma unei succesiuni rapide de scântei luminoase între electrozi aflati la o tensiune înalta. – Din fr. aigrette.
leucocitometrie, LEUCOCITOMETRÍE s. f. numararea de globule albe. (< fr. leucocytométrie)
duminecea, DUMINECEÁ, duminecele, s.f. Planta erbacee târâtoare cu flori galbene (Lysimachia nummularia). – Dumineca + suf. -ea.
mărţişor, MĂRŢISÓR, (1) martisoare, s.n., (2, 3, 4) martisori, s.m. 1. S.n. Mic obiect de podoaba legat de un fir împletit, rosu cu alb, care se ofera în dar ca semn al sosirii primaverii, mai ales femeilor si fetelor, la 1 martie; mart2. 2. S.m. (Pop.) Martie. 3. S.m. Planta erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc si cu flori galbene (Geum montanum). 4. S.m. (Bot.; reg.) Ament (de salcie, de rachita etc.). – Mart2 + suf. -isor.
fasole, FASÓLE s.f. 1. Planta erbacee anuala din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole mari, paroase, cu flori albe, albe-verzui, roz sau rosii, cultivata pentru pastaile si pentru semintele sale, folosite în alimentatie (Phaseolus vulgaris). 2. Pastaia fasolei (1), de culoare verde sau galbena; fiecare dintre boabele care se afla în interiorul acestei pastai. 3. Mâncare preparata din pastaile (cu boabe) sau din boabele de fasole (1). [Var.: (reg.) fasúle, fasúle s.f.] – Din ngr. fasóli.
măselariţă, MĂSELÁRIŢĂ, maselarite, s.f. Planta medicinala toxica din familia solanaceelor, cu tulpina înalta si cu flori galbene cu nervuri violete, din care se extrage atropina; sunatoare, maselar, nebunarita (Hyoscyamus niger). – Masea + suf. -arita.
măsliniu, MĂSLINÍU, -ÍE, maslinii, adj. (Despre fata sau pielea oamenilor) De culoarea maslinei (1); galben-verzui batând în negru; smead. – Maslina + suf. -iu.
mătăcină, MĂTĂCÍNĂ, matacine, s.f. Numele a doua plante erbacee aromatice: a) planta melifera, originara din Siberia, cu frunze lanceolate si cu flori albastre sau albe, cultivata ca planta ornamentala si pentru florile ei bogate în nectar (Dracocephalum moldavica); b) roinita2. [Var.: mataciúne s.f.] – Din bg. maticina, scr. matočina.
feciorică, FECIORÍCĂ, feciorele, s.f. Mica planta erbacee târâtoare, cu flori galbene-verzui (Herniaria glabra). – Fecioara + suf. -ica.
fluor, FLUÓR s.n. Element chimic, gaz foarte activ, de culoare galbena-verzuie, cu miros înabusitor, care face parte din grupa halogenilor. [Pr.: flu-or] – Din fr. fluor.
lămâie, LĂMẤIE, lamâi, s.f. Fructul lamâiului, de forma sferica alungita, cu coaja galbena, aromata si cu miezul acru, bogat în vitamine. [Pr.: -mâ-ie] [Var.: (reg.) alamấie s.f.] – Din ngr. lemóni.
măzăriche, MĂZĂRÍCHE s.f. I. Nume dat mai multor specii de plante furajere din familia leguminoaselor: a) planta agatatoare cu frunze perechi, terminate cu un cârcel, si cu flori rosii, galbene sau violete (Vicia dumetorum); b) Planta cu flori de culoare violet-deschis, cu frunze terminate printr-un vârf tepos (Vicia lathyroides); c) borceag; d) planta cu tulpina înalta acoperita cu perisori si cu flori de culoare violeta (Vicia villosa); e) planta cu frunzele compuse si cu florile de culoare alba (Vicia pannonica); f) bob1. ♢ Compus: mazariche-neagra sau mazarichea-cucului = orastica. II. Precipitatie atmosferica sub forma de bobite de zapada sau de gheata, care cade în timpul iernii. III. (Med.) Cisticercoza. [Var.: (reg.) mazeríche s.f.] – Din mazare.
lecitoblast, LECITOBLÁST s. n. galbenus care contine blastomere. (< fr. lécithoblaste)
lecitină, LECITÍNĂ s. f. lipida fosforata în galbenusul de ou, în tesutul nervos etc. (< fr. lécithine)
lecito, LECIT(O)- elem. "galbenus de ou, embrion". (< fr. lécith/o/-, cf. gr. lekithos)
năvodar, NĂVODÁR, navodari, s.m. 1. Pescar cu navodul. 2. Lucrator (în industria textila) care face sfori, frânghii, plase de pescuit etc. 3. Pasare de balta cu pene negre si albe, cu picioare lungi si cu ciocul încovoiat în sus (Recurviostra avocetta). – Navod + suf. -ar.
nălbar, NĂLBÁR1 s.m. Fluture mare cu aripile albe cu nervuri negre, ale carui omizi distrug frunzele pomilor fructiferi, ale verzei etc. (Aporia crataegi). [Var.: nalbár s.n.] – Din alb.
năprasnic, NĂPRÁSNIC, -Ă, naprasnici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. (Adesea adverbial) Care survine în mod neprevazut, dintr-o data; care se petrece fulgerator (si neplacut); neasteptat, subit. 2. (Adesea adverbial) Care nu poate fi stapânit; navalnic, impetuos. ♦ (Despre oameni) Care nu-si poate stapâni sentimentele, care actioneaza cu violenta; impulsiv, violent; aprig. 3. Care înspaimânta, îngrozeste (prin comportare); îngrozitor, cumplit. 4. Care depaseste cu mult limitele obisnuite (prin marime, intensitate); extraordinar, cumplit. ♦ (Substantivat, m.; rar) Om voinic, vlajgan. II. Subst. 1. S.m. Planta erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-albe, cu frunze rigide acoperite cu peri moi si cu tulpina dreapta (Chrysanthemum corymbosum). 2. S.f. Planta erbacee cu tulpina dreapta, paroasa, cu frunze palmate si cu flori rosii-roz si miros neplacut (Geranium robertianum). – Din sl. naprasĩnŭ.
leandru, LEÁNDRU /OLEÁNDRU s. m. arbust ornamental cu flori mari, frumoase, rosii sau albe, placut mirositoare. (< it. leandro, fr. oléandre)
mână, MẤNĂ, mâini, s.f. I. 1. Fiecare din cele doua membre superioare ale corpului omenesc, de la umar pâna la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebratului, care se termina cu cele cinci degete. ♢ Loc. adj. De mâna = a) facut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) actionat manual. ♢ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreapta (sau stânga) = pe partea dreapta (sau stânga). Pe sub mâna = pe ascuns, clandestin. În mâna = direct, personal. Mâna-n mâna = în colaborare, în întelegere, în perfect acord. Peste mâna = anevoios, incomod, dificil (de obtinut, de realizat, de efectuat). ♢ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se întelege cu cineva (în privinta unei tranzactii); a face un târg, a se învoi (din pret), strângându-si mâna (în semn de pecetluire a tranzactiei încheiate). A(-si) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împacare; b) A se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) sa se ia de mâna cu cineva = a se asemana, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al actiunilor rele. (Pop.) A se tine cu mâinile de burta (sau de pântece, de inima) de(-atâta) râs = a râde cu mare pofta, în gura mare. A pune (sau a baga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucisa) mâinile pe piept = a muri. A se spala pe mâini = a refuza sa-si ia raspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lasa, a pierde) ceva din (sau de la) mâna = a da (sau a lasa, a pierde) ceva care îti apartine sau de care esti sigur ca îl poti obtine. Cu mâna goala = fara a aduce nimic; fara a lua nimic; p. ext. fara a-si fi atins scopul, fara nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de carti) a-i veni rândul sa împarta cartile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de carti) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucatorului urmator. (O) mâna de ajutor = (mai ales în legatura cu verbele "a da", "a cere", "a solicita", "a fi") sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (si picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini si de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate sa actioneze. A avea (sau a lasa, a da cuiva) mâna libera = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea sa actioneze dupa bunul sau plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totala de actiune. A avea (ceva) pe mâna = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-si însusi un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhata, a însfaca pe cineva; b) a gasi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde a însfaca (pe cineva); a cere cuiva socoteala; a(-l) trage la raspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face sa treaca boala (sau sa înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mîinile încrucisate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mâna de la mâna = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contributie benevola. A avea mâna usoara sau a fi usor de mâna = a lucra cu finete si cu abilitate (ca medic). A fi greu de mâna = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mâna buna sau a fi bun de mâna = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de carti) a da carti bune celor cu care joaca. A-si face mâna buna la (sau pe lânga) cineva = a obtine favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mâna si a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mâna larga = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mâna sparta = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mâna strânsa = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (sa faca ceva) = a-si putea permite (sa faca ceva); a-i permite situatia., împrejurarile (sa faca ceva). Una la mâna, se spune pentru a marca primul element al unei enumerari. A fi mâna dreapta a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în casatorie. Sarut mâna (sau mâinile), formula de salut adresata femeilor, preotilor, persoanelor mai în vârsta etc. Cu mâna lui (sau a mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fara interventia nimanui. A scoate castanele (sau carbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei actiuni periculoase ori riscante. Cu amândoua mâinile = cu bunavointa, foarte bucuros, din toata inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mâna lunga = a fi hot, pungas. (A fi om) cu dare de mâna = (a fi om) înstarit, bogat. (Pop.) A da din mâini (si din picioare) = a face eforturi pentru obtinerea unui lucru, a se stradui, a-si da osteneala. A avea mâna curata (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mâna = a primi o suma neta. A duce de mâna (pe cineva) = a calauzi, a conduce (pe cineva), a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mâna pâna la gura = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu caciula în mâna = într-o atitudine umila, supus, smerit. Cu mâna pe inima (sau pe cuget) = cu constiinta curata, cu convingerea ca e adevarat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-si lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mâna în mâna = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justitiei = a deferi justitiei; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cadea, a încapea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cadea, a încapea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discretia cuiva. A avea pe cineva sub mâna = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mâna de fier (sau mâna forte) = (a fi) om energic, autoritar. Politica de mâna forte = politica dictatoriala, tiranica, abuziva. ♢ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mica planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopica si foarte ramificata, cu flori albe si cu fructe mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoana, individ (conceput ca autor al unei actiuni). ♢ Mâna de lucru = muncitor. Mâna moarta = (la unele jocuri de carti) jucator fictiv caruia i se distribuie carti, în cont. 2. Cantinte mica din ceva, cât încape în palma. ♢ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leaga prin prep. "de", indica proportii foarte mici) O mâna de om. (Urmat de un substantiv la pl., indica un numar redus, un grup restrâns de elemente de acelasi fel) O mâna de oameni. 3. (În legatura cu numerale ordinale sau, mai rar, cardinale) Categorie, treapta, rang, clasa; calitate. ♢ Loc. adj. (Pop.) De toata mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodarie) sau ale unor parti ale lor, care se asemana, ca forma si ca întrebuintare, cu mâna (I 1) sau care se apuca, se manevreaza cu mâna. ♢ Mâna curenta = balustrada. – Lat. manus.
ocru, ÓCRU s.n. 1. Varietate de argila de culoare galbena, rosie, bruna etc., formata din hidroxizi de fier si folosita ca pigment la fabricarea unor vopsele. 2. Vopsea preparata din ocru (1). 3. (Adesea adjectival) Culoare galbena-bruna. – Din fr. ocre.
negrilică, NEGRILÍCĂ, negrilici, s.f. Planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori albe sau albe-albastrui si cu fructul o capsula continând numeroase seminte negre, întrebuintate drept condiment (Nigella sativa). – Din negru.
păducel, PĂDUCÉL, paducei, s.m. 1. Arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în buchetele, cu fructe comestibile, care se cultiva si ca planta ornamentala (Crataegus monogyna). 2. Insecta parazita care traieste pe plante sau pe corpul unor mamifere (Leptus autumnalis). 3. (Pop.) Boala de piele care se manifesta prin mâncarimi pe talpi sau între degetele picioarelor. – Din lat. •peducellus.
păli, PĂLÍ2, palesc, vb. IV. Intranz. 1. A deveni palid, a se îngalbeni la fata (de emotie, din cauza unei boli etc.). 2. (Despre surse luminoase) A-si pierde stralucirea, a se stinge. – Din fr. pâlir.
păli, PĂLÍ1, palesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. si refl. A (se) izbi, a (se) lovi, a (se) ciocni. ♦ (Înv.) A (se) ataca (cu armele). ♦ Tranz. Fig. (Despre stari psihice sau fizice) A cuprinde pe neasteptate, a napadi, a coplesi. 2. Tranz. si intranz. (Despre surse de caldura) A arde, a dogori, a pârli. ♦ Refl. (Reg.) A se încalzi la soare, la foc etc. 3. Intranz. si refl. (Despre plante) A se ofili, a se usca, a se îngalbeni (de frig, de arsita etc.). ♢ Tranz. Soarele paleste plantele – Din sl. paliti.
pătul, PĂTÚL2, patuli, -e, adj. (În sintagmele) Mar patul (si substantivat, m.) = specie de mar cu fructele galbene-verzui (cu pete rosii). Mar patul (si substantivat, n.) = fructul marului mai sus definit. – Din germ. Batullen[apfel], Batullen[baum].
pidosnic, PIDÓSNIC, -Ă, pidosnici, -ce, adj., s.m. I. Adj. (Pop.) Care este iesit din comun, contrar asteptarilor (în sens negativ); care se comporta ciudat, sucit; care face totul pe dos. II. S.m. Numele a doua specii de plante erbacee cu frunze lucioase, verzi-albastrii si cu flori galbene (Cerinthe minor si glabra). – Pe dos + suf. -nic.
piţigoi, PIŢIGÓI, pitigoi, s.m. Pasare mica si vioaie, cu pene negre pe piept, albastru-verzui si cenusii pe spate, galbene pe pântece; pitigus (Parus major). ♦ Epitet dat copiilor. – Et. nec.
portocaliu, PORTOCALÍU, -ÍE, portocalii, adj., s.n. 1. Adj. De culoarea portocalei1 (1) coapte; galben-rosiatic, oranj. 2. S. n Culoare galbena-rosiatica (a doua din spectrul solar). – Portocala1 + suf. -iu.
pungă, PÚNGĂ, pungi, s.f. 1. Saculet (cu baieri) de piele, mai rar de pânza, de material plastic etc., cu una sau mai multe despartituri, în care se tin în mod curent banii si alte obiecte mici. ♢ Expr. A-i sufla vântul în punga sau a da de fundul pungii = a nu (mai) avea bani. A-si dezlega (sau a-si desface) punga = a fi darnic. A fi gros la punga = a fi foarte bogat. A(-si) strânge (sau a avea, a face) buzele (sau gura) punga = a) a avea sau a produce o senzatie de contractare a buzelor din cauza unui aliment astringent, acru etc.; b) a tine buzele strânse (în semn de nemultumire, de amaraciune etc.). ♦ Continutul unei pungi (1); p. ext. bani, avere. ♦ Saculet cuprinzând 500 de galbeni, taleri sau lei vechi, cu care se faceau platile în trecut; p. ext. suma de 500 de galbeni, taleri sau lei vechi. 2. Saculet facut din hârtie, din material plastic sau din alt material, servind ca ambalaj pentru diferite obiecte, mai ales alimente. ♦ Continutul unui astfel de saculet; 3. Umflatura a pielii de forma unui saculet (situata mai ales sub pleoapa inferioara); ♢ Punga de apa = denumire populara pentru ascita; pleurezie. 4. Saculet triunghiular situat la piciorul albinei, în care aceasta strânge si transporta polenul. 5. Cavitate naturala în scoarta pamântului, de forma unei pungi (1). 6. (Bot.; în compususl) Punga-babei = planta erbacee cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). – Et. nec.
latir, LATÍR s. m. planta erbacee leguminoasa cu tulpina lunga, târâtoare si foarte ramificata, având flori albe, violete sau rosii, grupate în racem. (< lat. lathyrus, gr. lathyros)
rapiţă, RÁPIŢĂ s.f. Numele a doua plante din familia cruciferelor, cu tulpina lunga, subtire si ramificata si cu flori galbene, cultivate pentru semintele lor bogate în ulei (Brassica napus oleifera si Brassica rapa oleifera). – Din bg. rapita.
ridiche, RIDÍCHE, ridichi, s.f. Planta erbacee legumicola din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu radacina sferica sau conica, alungita, carnoasa, umflata, comestibila (Raphanus sativus); p. restr. radacina comestibila a plantei. ♢ Ridiche salbatica = buruiana anuala, daunatoare plantelor de cultura, cu tulpina acoperita de peri, cu frunze ovale si cu flori albe, rosii, violete, rar galbui (Raphanus raphanistrum). ♢ Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Din lat. radicula.
rostopască, ROSTOPÁSCĂ s.f. Planta erbacee cu flori galbene-aurii, a carei tulpina contine un suc galben-portocaliu, acru, otravitor, folosit în medicina; negelarita (Chelidonium majus). – Din ucr. rostopast'.
rugini, RUGINÍ, ruginesc, vb. IV. 1. Intranz. A se acoperi cu rugina (I 1), a se umple de rugina, a prinde rugina. 2. Intranz. Fig. (Despre frunze, plante etc.) A capata o culoare galben-rosiatica asemanatoare cu a ruginii. 3. Refl. Fig. A deveni perimat, depasit, a se învechi, a nu mai fi actual. – Din rugina.
scorţos, SCORŢÓS, -OÁSĂ, scortosi, -oase, adj. 1. Care nu se îndoaie, care ramâne drept, lipsit de suplete, teapan, tare, rigid; a carui suprafata prezinta asperitati, care este aspru la pipait ca o scoarta (1). ♦ Fig. (Despre oameni si manifestarile lor). Care este lipsit de maleabilitate, care nu este conciliant; rigid, distant. 2. (Despre lemne, pamânt etc.) Cu o crusta groasa si aspra, cu scoarta. ♢ Pepene scortos = pepene galben cu miezul tare. Mere scortoase = varietate de mere mari, cu coaja groasa, de culoare galbena-ruginie. ♦ (Despre piele) Îngrosat, aspru, uscat, batatorit, crapat; (despre fata, mâini etc.) cu pielea îngrosata, aspra, batatorita, crapata. – Scoarta + suf. -os.
laterit, LATERÍT s. n. sol rosu, galben sau cafeniu din regiunile tropicale, rezultat prin alterarea chimica a rocilor. (< fr. latérite)
sineală, SINEÁLĂ s.f. (Pop.) 1. Vopsea albastra; spec. albastreala pentru rufe si var; p. ext. apa cu albastreala în care se clatesc rufele albe pentru a capata o tenta albastrie. 2. Culoare albastra. – Din bg. sinilo.
sipică, SIPÍCĂ, sipici, s.f. Numele a doua plante erbacee, una cu tulpina ramificata, cu frunze paroase si cu flori albe-albastrui (Cephalaria transsilvanica), cealalta cu flori galbui-rosietice, întrebuintata în medicina (Scabiosa ochroleuca). – Cf. sl. š i p ŭ k ŭ "trandafir".
soia, SÓIA s.f. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori mici, albe sau violete si cu fructul în forma de pastaie, având semintele bogate în grasimi si protide, folosite în industria alimentara, în farmacie etc. (Glycine hispida). – Din fr. soja, soya, germ. Soja.
străluci, STRĂLUCÍ, stralucesc, vb. IV. Intranz. 1. A luci puternic, a raspândi, a emite, a reflecta o lumina vie. ♦ A scânteia, a sclipi. ♦ P. anal. A parea ca raspândeste lumina datorita albetii, curateniei. 2. Fig. (Despre oameni) A se remarca, a se distinge în mod deosebit, a face o puternica impresie (prin calitatile sale). – Stra + luci.
sugător, SUGĂTÓR, -OÁRE, sugatori, -oare, adj., s.f. 1. Adj. (Înv.) Sugaci. ♦ (Substantivat; fam.) Betiv. 2. S.f. Hârtie sugativa. 3. S.f. Mica planta din regiunea subalpina, lipsita de clorofila, palid-galbuie, bruna sau rosie, cu frunze în forma de solzi si cu flori albe-galbui (Monotropa hypopytis). – Suge + suf. -ator.
şarpe, SÁRPE, serpi, s.m. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase si neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin miscari ondulatorii; (si la sg.) reptila din acest ordin. ♢ Sarpe de casa = specie de sarpe neveninos, lung de circa 1, 60 m, cu doua pete galbene pe ceafa, care traieste mai ales în regiunile inundabile, pe lânga casa (Natrix natrix). Sarpe de alun = sarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o banda neagra pe laturile capului, care traieste la noi prin padurile de alun si prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). Sarpe cu clopotei = specie de sarpe veninos din America de Nord, lung pâna la 2 metri, a carui coada este prevazuta cu solzi cornosi care produc un zgomot caracteristic (Crotalus horridus). Sarpe cu ochelari = cobra. ♢ Expr. (A tipa sau a striga, a urla) ca din (sau în) gura de sarpe = (a tipa, a striga, a urla) foarte tare. În gaura de sarpe = într-un loc ascuns, care poate fi aflat cu mare greutate. A sari ca muscat de sarpe = a se înfuria, a-si iesi din fire. A încalzi (sau a creste) sarpele la (sau în) sân = a arata dragoste si bunavointa unui om nerecunoscator. A-l musca pe cineva sarpele de inima. se spune când cineva se simte ispitit sa faca (sau sa spuna) ceea ce n-ar trebui. A-l musca (pe cineva) sarpele invidiei (ori al vanitatii) = a fi cuprins de invidie, de vanitate. A calca sarpele pe coada = a insulta, a supara pe un om rau, iute la mânie. ♦ Fig. Persoana rea, vicleana, perfida. [Var.: sérpe s.m.] – Lat.pop. serpes, -is (= serpens, -ntis).
tigru, TÍGRU, tigri, s.m. Specie de mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbena-roscata cu dungi negre, transversale, care traieste în Asia si în insulele Australiei (Felis tigris). ♦ Epitet dat unui om energic, impulsiv, crud. – Din fr. tigre, lat. tigris.
trandafir, TRANDAFÍR, trandafiri, s.m. 1. Nume dat unor specii diverse de plante perene sau de arbusti ornamentali din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase, cu flori divers colorate si placut mirositoare, folosite mult în industria parfumurilor (Rosa). ♢ Trandafir salbatic = maces. ♢ Compuse: (Bot.) trandafiri-de-munte = smirdar; Trandafir-galben = teisor (2) (Kerria-japonica); (Zool.); trandafir-de-mare = actinie. 2. (În sintagma) Lemn de trandafir = lemnul unor arbori din America de Sud, din care se fac mobile de lux. 3. Cârnat din carne de porc tocata mare, cu satârul, si condimentata cu mult piper si usturoi. – Din ngr. triandáfillo "treizeci de foi" (apropiat, prin etimologie populara, de fir).
foaie, FOÁIE, foi, s.f. 1. Frunza. ♦ Compus: foaie-grasa = numele a doua plante erbacee cu frunze carnoase, cu flori albastre-violete ori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris si alpina). ♦ Sepala sau petala. 2. Bucata dintr-un material cu una dintre dimensiuni foarte mica în raport cu celelalte doua. 3. Bucata dreptunghiulara de hârtie (de scris): fila a unei carti, a unui registru sau a unui caiet. ♢ Foaie volanta = a) tiparitura pe o singura fata care se difuzeaza cu un prilej deosebit; b) fila de hârtie izolata. ♢ Expr. A întoarce foaia sau a o întoarce pe foaia cealalta = a-si schimba purtarea sau atitudinea fata de cineva, devenind mai aspru. ♦ (Urmat de determinari) Adeverinta, dovada oficiala care atesta un drept, o obligatie, etc. ♢ Foaie de drum = bilet (individual sau colectiv) platit de autoritatea care-l elibereaza si pe baza caruia se poate face o calatorie cu trenul. (Iesit din uz) Foaie de zestre (sau dotala) = act care consemneaza zestrea unei fete sau a unei femei casatorite. 4. (Înv.) Ziar, revista. ♦ Foaie de titlu = pagina de la începutul unei publicatii pe care este imprimat titlul (si subtitlul) complet al unei carti, numele autorului, locul si data aparitiei, editorul sau editura care publica lucrarea. 5. Latimea unei pânze: bucata de pânza întrebuintata în toata latimea ei la confectionarea unei haine. ♢ Foaie de cort = material gros impermeabil, din care se confectioneaza corturi sau alte obiecte de protectie. ♦ (La pl.) Fusta. 6. Strat de aluat, subtiat cu vergeaua, din care se fac placinte, taitei, etc. [Pr.: foa-ie] – Lat. folia (pl., devenit sg., al lui folium), (4) dupa fr. feuille.
foarfece, FOÁRFECE, foarfece, s.n. 1. Unealta sau masina unealta pentru taiat, actionata manual sau mecanic, compusa din doua lame taioase suprapuse, având fiecare câte un mâner inelar si fiind unite între ele la mijloc cu un surub. ♦ (În forma foarfeca) Saritura care se executa ridicând picioarele unul dupa altul, ca miscarea lamelor unui foarfece, practicata în unele sporturi. 2. (Ec.; în sintagma) Foarfeca sau foarfecele preturilor = decalaj între diferite preturi. 3. Nod marinaresc format din doua sau din trei bucle, folosit la legarea unei parâme. 4. (Bot.; în compusul) Foarfeca-baltii = planta acvatica (submersa), cu frunze rigide dintate, cu flori albe, deschise la suprafata apei (Stratiotes aloides). – [Var.: foárfeca, foarfeci, s.f., foárfec s.m.] – Lat. forfex, -icis.
lar, LAR s. m. maimuta arboricola din sud-estul Asiei, cu mâini lungi, albe. (< germ. Lar)
formular, FORMULÁR, formulare, s.n. 1. Imprimat cu mai multe spatii albe, care se completeaza în vederea întocmirii unui act, a unui tabel, etc. 2. Brosura sau volum care cuprinde formulele uzuale dintr-o ramura a stiintei; culegere de formule. – Din fr. formulaire.
forsiţia, FORSÍŢIA, forsitii, s.f. Arbust ornamental cu flori rosii, galbene etc. grupate câte 1-3, care apar înaintea frunzelor (Forsythia). [Pr.: -ti-a – Var.: forzítia s.f.] – Din lat. Forsythia, numele stiintific al arbustului.
frăguliţă, FRĂGULÍŢĂ, fragulite, s.f. 1. (Pop.) Fraguta. 2. Mica planta erbacee cu flori galbene-verzui, cu miros slab de mosc (Adoxa moschatellina). – Fraga + suf. -ulita.
frăsinel, FRĂSINÉL, frasinei, s.m. Planta erbacee medicinala si ornamentala, cu flori mari, albe sau trandafirii, placut mirositoare (Dictamnus fraxinella). ♢ Expr. A umbla (de) frunza frasinelului = a umbla fara nici un rost, fara nici un scop, a fi haimana; a hoinari. – Frasin + suf. -el.
frigurică, FRIGURÍCĂ, frigurele, s.f. (Bot.) 1. Mica planta erbacee cu tulpina foarte ramificata, cu frunze ovale si cu flori rosii sau albe (Erythraca pulchella). 2. Fierea-pamântului. – Frig + suf. -ica.
ftalic, FTÁLIC, -Ă, ftalici, -ce, adj. (În sintagma) Acid ftalic = acid organic care se prezinta sub forma de cristale albe, putin solubile în apa si alcool, insolubile în cloroform, întrebuintat în industria maselor plastice. ♦ Care contine acid ftalic. Anhidrida ftalica. – Din fr. phtalique.
fumăriţă, FUMĂRÍŢĂ, fumarite, s.f. Mica planta erbacee din familia papaveraceelor, cu flori purpurii sau albe, cu gust amar si cu fructe globuloase (Fumaria officinalis). – Fum + suf. -arita.
pag, PAG2, -Ă, pagi, -ge, adj., s.m. si f. (Cal sau, rar, alt animal) negru sau roscat cu pete albe. – Din sl. •pĕgŭ.
palid, PÁLID, -Ă, palizi, -de, adj. 1. (Despre fata sau despre parti ale fetei) Care este fara culoare, galben; p. ext. (despre oameni) cu obrazul fara culoare; livid, pal. 2. (Despre lumina, despre surse de lumina sau despre corpuri luminoase) Lipsit de intensitate; care raspândeste o lumina slaba; fara stralucire; stins2. 3. (Despre culori) Care este putin intens, care este sters, estompat sau spalacit; (despre obiecte sau fiinte) care are o culoare putin estompata sau spalacita. ♦ Fig. Lipsit de vigoare; sters; searbad. – Din lat. pallidus, it. pallido.
paloare, PALOÁRE, palori, s.f. 1. Culoare, aspect al unei persoane care are fata palida (1); faptul de a fi palid (1); paliditate, galbeneala. 2. (Rar) Culoare stearsa, estompata. – Din fr. pâleur, it. pallore.
pană, PÁNĂ1, pene, s.f. I. 1. Fiecare dintre formatiile epidermice cornoase care acopera corpul pasarilor, servind la protectia lui si la zbor, compusa dintr-un cotor pe care sunt asezate simetric, de-o parte si de alta, fire (pufoase). ♢ Expr. Usor în pene = îmbracat subtire, sumar; p. ext. prost îmbracat, zdrentaros. Smuls de pene = rusinat, umilit. A lua (pe cineva) în (sau prin) pene = a certa, a mustra (pe cineva). ♢ Compuse: pana-zburatorului = planta erbacee cu frunze paroase, si cu flori mari, violete sau albe, fara miros (Lunaria annua); pana-gâstei = specie de muschi cu tulpina dreapta, cu ramuri arcuite si inegale, formând tufe mari, verzi sau galbui (Hylocomium triquetrum). ♦ Smoc de pene1 (I 1) sau aripa care serveste la diverse scopuri practice gospodaresti. 2. (La pl.) Pene1 (I 1) de pasare sau fire pufoase desprinse de pe cotoarele acestora, care servesc la umplerea pernelor, a saltelelor etc.; p. ext. asternut (moale) de pat (cu pene), fulgi etc.). 3. Pana1 (I 1) de gâsca, ascutita si despicata la vârf, întrebuintata altadata ca instrument de scris cu cerneala; p. gener. toc de scris, condei; ceea ce serveste la scris. ♦ Fig. Scriere, scris; stil, fel de a scrie al unui scriitor; arta de a scrie; p. ext. scriitor. 4. Dispozitiv facut din cotor de pana1 (I 1), care serveste sa tina cârligul unditei la adâncimea dorita. 5. Podoaba din pene1 (I 1), care se poarta la palarie, în par etc. ♦ (Pop.) Podoaba pentru palarie facuta din flori (naturale sau artificiale); p. restr. floare. 6. (În sintagma) Categorie pana = categorie în care intra boxerii între 54 si 57 kg, luptatorii între 57 si 63 kg etc. II. 1. Piesa de lemn sau de metal (de forma unei prisme), întrebuintata la despicarea lemnelor, la detasarea unor bucati dintr-un material, la fixarea sau la întepenirea unor piese, la asamblarea sau la solidarizarea unor organe de masini, a unor elemente de constructie etc. ♦ (Tipogr.) Piesa care se intercaleaza între matritele de linotip, pentru a le spatia. ♦ Felioara de slanina cu care se împaneaza carnea ce urmeaza sa fie fripta. 2. Partea ciocanului, opusa capului, prelungita si subtiata spre vârf. ♦ Partea lata, plata a unor obiecte, instrumente etc.; lama. 3. Betisor cu care se strânge frânghia ferastraului pentru a întinde pânza; cordar. 4. (În sintagma) Pana capastrului sau pana de capastru = streang sau curea cu care se priponeste calul. 5. Parte a cârmei unei nave, care poate fi rotita în jurul unui ax vertical si asupra careia se exercita presiunea apei când se schimba directia de miscare a navei. 6. Placa mica de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale. ♦ Ancie (la un instrument muzical de suflat). 7. (În sintagma) Pana de somn = carnea de la pântece sau de la coada somnului. [Var.: (înv. si reg.) peána s.f.] – Lat. pinna.
pandişpan, PANDISPÁN, pandispanuri, s.n. Prajitura facuta din faina, oua si zahar, de culoare galbena si cu aspect pufos. [Pl. si: pandispane] – Din ngr. pandespáni.
papuc, PAPÚC1, papuci, s.m. 1. Încaltaminte usoara (fara calcâi), care se poarta în casa; p. gener. pantof usor de vara. ♢ Expr. (Fam.) A o lua (sau a o sterge) la papuc = a fugi. (Fam.) A fi (sau a pune, a tine etc.) sub papuc = a fi (sau a pune, a tine etc.) sub ascultarea deplina a cuiva, a se lasa sau a face sa se lase condus de cineva. (Rar) A lasa (pe cineva) la papuci = a saraci complet (pe cineva). A da (cuiva) papucii = a da (pe cineva) afara, a obliga (pe cineva) sa plece. 2. Piesa de lemn care se asaza la baza unui stâlp pentru a-i mari suprafata de sprijin. ♦ Piesa de otel fixata la capatul inferior al unui pilon, pentru a împiedica strivirea acestuia când este batut în pamânt. ♦ Palier pentru rezemarea pe capre a cablului purtator al unui funicular. ♦ Piesa folosita la legarea unui conductor electric la bornele unei instalatii electrice sau ale unui aparat electric în vederea stabilirii unui contact demontabil. 3. Compus: papucul-doamnei = planta erbacee cu tulpina înalta, cu frunzele lungi, cu flori mari, galbene cu purpuriu (Cypripedium calceolus). [Var.: (reg.) papúc s.m.] – Din tc. papuç, magh. papucs.
parmen, PÁRMEN, parmeni, -e, adj. (În sintagmele) Mar parmen (auriu) (si substantivat, m.) = varietate de mar originara din Anglia, cu fructele de culoare galbena-aurie, cu dungi carmin. Mar parmen (auriu) (si substantivat, n.) = fructul marului definit mai sus. – Din fr. parmain [d’or]. germ. Parmäne.
parpian, PARPIÁN, parpiani, s.m. Mica planta erbacee cu flori dispuse în capitule albe sau roz, care creste prin locuri uscate (Gnaphalium dioicum). [Pr.: -pi-an] – Et. nec.
pălărie, PĂLĂRÍE, palarii, s.f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calota de pâsla, de paie, de pânza etc. (cu boruri). ♢ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în palarie = a spune cuiva o vorba întepatoare, a da cuiva o veste neasteptata si neplacuta. 2. P. anal. Partea superioara, în forma de palarie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, în care sunt înfipte semintele. ♦ Abajur. ♦ Capacel de metal de la o lampa cu petrol, cu o deschizatura prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) palaria-sarpelui = ciuperca otravitoare cu palaria (2) rosie cu pete albe (Amanita muscaria): palaria-cucului = planta erbacee din familia geraniaceelor, cu flori rosii-brune sau violet-închis, folosita ca planta medicinala (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Palarie de fier = zona superficiala oxidata a unui zacamânt metalifer. – Et. nec.
pălit, PĂLÍT, -Ă, paliti, -te, adj. (Despre plante) Îngalbenit, ofilit, vestejit (de arsita, de vânt, de frig etc.). – V. pali1.
pământ, PĂMẤNT, (3, 4, 5) pamânturi, s.n. 1. Planeta a sistemului solar, locuita de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe aceasta planeta. ♢ Expr. La capatul (sau marginile) pamântului = foarte departe. De când (e lumea si) pamântul sau cât e lumea si pamântul = a) (de) totdeauna; b) (în constructii negative) niciodata. Ca de la cer la pamânt, se spune pentru a arata marea deosebire dintre doua lucruri. 2. Scoarta globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafata lui (împreuna cu atmosfera) pe care traiesc oamenii si alte vietati; sol. ♢ Loc. adv. Ca pamântul = a) cu desavârsire, de tot; b) profund, greu; c) (în constructii negative) deloc, în nici un fel. ♢ Loc. adj. si adv. În (sau la) pamânt = (aplecat) în jos (de teama, de emotie, din modestie etc.). La pamânt = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comanda) culca-te! ♢ Expr. A lasa toate la (sau în) pamânt = a lasa balta, la voia întâmplarii; a abandona. Parca l-a înghitit pamântul (sau a intrat în pamânt) = a disparut, s-a facut nevazut. A-i veni cuiva sa intre în pamânt, se spune când cineva se simte foarte rusinat si ar vrea sa nu mai dea ochii cu oamenii. A iesi (sau a aparea) ca din pamânt = a se ivi deodata, pe neasteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pamânt = a (nu) avea simtul realitatii. A nu-l mai tine (sau a nu-l mai încapea) nici pamântul (de...) = a simti o emotie puternica. A nu-l mai încapea (pe cineva) pamântul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pamântul = a fi un ticalos. A nu-l (mai) rabda (sau tine pe cineva) pamântul, se zice (mai ales în imprecatii) despre un om rau. A sterge (sau a stinge, a face sa piara) de pe fata pamântului sau a (se) face una cu pamântul (sau o apa si un pamânt) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pamânt (sau din fundul pamântului) = a procura ceva foarte greu de obtinut, cu orice pret. Din pamânt, din iarba verde = cu orice pret, cu orice efort, neaparat. Doarme si pamântul sub om = e liniste, tacere desavârsita. 3. Materie din care e alcatuita partea solida a globului terestru si care este formata dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, si din granule organice, provenite din descompunerea substantelor organice vegetale sau animale. ♢ Pamânt activ (sau decolorat) = material natural pamântos, asemanator argilei, care are proprietatea de a absorbi si retine substante colorate din uleiuri animale, vegetale si minerale. ♦ (Si în sintagma pamânt galben) Lut. ♦ Pamânturi rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemanatoare din punctul de vedere al proprietatilor lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ♢ Expr. Sarac lipit pamântului = foarte sarac. 5. Teritoriu, regiune, tinut; p. ext. tara, patrie. ♢ Obiceiul pamântului = suma de norme necodificate, stabilite de practica îndelungata a vietii, transmise urmasilor prin traditie: p. ext. obicei pastrat din vechime, caracteristic unei tari, unei regiuni. – Lat. pavimentum.
păpădie, PĂPĂDÍE, papadii, s.f. Planta erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate (care se manânca uneori ca salata) si cu flori galbene grupate în capitule (Taraxacum officinale). – Din bg. popadija.
păpălău, PĂPĂLẮU, papalai, s.m. Planta erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-galbui si cu fructe rosii-portocalii, de marimea unei cirese (Physalis alkekengi). – Et. nec.
păr, PĂR1, peri, s.m. Pom din familia rozaceelor cu coroana piramidala, cu frunze ovale, cu flori mari, albe sau roz, cultivat pentru fructele lui comestibile (Pirus sativa). – Lat. pirus.
păştiţă, PĂSTÍŢĂ, pastite, s.f. Planta erbacee mica, cu una sau cu doua flori galbene-aurii, acoperite pe dinafara cu peri moi; pascuta, floarea-pastilor (Anemone ranunculoides). – Pasti + suf. -ita.
pătlăgea, PĂTLĂGEÁ, patlagele, s.f. 1. (Determinat adesea, prin "rosie") Planta erbacee legumicola cu tulpina înalta, cu frunze mari, penate si cu flori galbene, cultivata pentru fructul ei comestibil, sferic, rosu, zemos, bogat în vitamine; rosie, tomata (Lycopersicum esculentum); p. restr. fructul acestei plante. 2. (Determinat adesea prin "vânata") Planta erbacee legumicola cu flori violete si cu fructe comestibile mari, ovale, carnoase, de culoare violet-închis; vânata (Solanum melongena); p. restr. fructul acestei plante. [Var.: patlagíca s.f.] – Din tc. patlıcan.
pătrunjel, PĂTRUNJÉL, patrunjei, s.m. Planta erbacee legumicola, cu tulpina înalta, cultivata pentru radacina pivotanta, alba si pentru frunzele ei aromate, întrebuintate în alimentatie si în medicina populara (Petroselinum hortense); p. restr. frunzele sau radacina acestei plante. ♢ Compuse: patrunjel-de-câmp = numele a doua specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii si cu florile albe sau trandafirii, a caror radacina este întrebuintata în medicina (Pimpinella saxifraga si major); patrunjelul-câinelui = planta erbacee mica, otravitoare, cu frunze ca ale mararului si cu flori albe (Aethusa cynapium). – Din lat. petroselinum.
pâclă, PẤCLĂ, pâcle, s.f. 1. Ceata deasa care apare de obicei dimineata si seara; negura. 2. Val atmosferic albastrui sau galben-cenusiu, constituit din particule solide, fine, invizibile, care dau aerului un aspect tulbure, opalescent si care este provocat de refractia inegala a luminii în straturile de aer cu temperaturi diferite, încalzite de suprafata solului. ♦ Fig. Strat des, pânza de fum, de ploaie etc. 3. Atmosfera înabusitoare, zapuseala (pe timp noros). 4. Vulcan mic din care erup gaze, ape sarate, uneori si petrol; vulcan noroios. – Din sl. pĩclŭ.
pejmă, PÉJMĂ, pejme, s.f. Numele a doua specii de plante erbacee cu tulpinile rigide, ramificate si cu frunze dintate, una cu flori albe sau violete-purpurii, cu miros placut de mosc (Amberboa moschata), cealalta cu flori galbene, placut mirositoare (Amberboa odorata). – Din magh. pézsma.
pelin, PELÍN (1) s.m. (2, 3) s.n. 1. S.m. Planta erbacee cu frunze compuse, spintecate, albe-verzui, paroase si cu flori galbene, întrebuintata în medicina si la prepararea unor bauturi (Artemisia absinthium). ♢ Pelin alb (sau mic) = planta asemanatoare cu pelinul (1), cu frunze albe, paroase (Artemisia austriaca). Pelin de maturi = planta erbacee cu flori verzui-brune, dispuse în capitule (Artemisia scoparia). 2. S.n. Vin cu gust amarui, obtinut prin tratarea lui cu pelin (1). 3. S.n. Bautura foarte amara, preparata din frunze de pelin (1) si folosita în scopul curative. – Din bg. pelin.
pelinariţă, PELINÁRIŢĂ, pelinarite, s.f. Planta erbacee cu tulpina dreapta si cu flori galbene, folosita în medicina pentru proprietatile ei tonice (Artemisia vulgaris) – Pelin + suf. -arita.
pelinuţă, PELINÚŢĂ, pelinute, s.f. Mica planta erbacee cu tulpina si frunzele paroase, alburii, cu flori galbene mirositoare (Artemisia petrosa). – Pelin + suf. -uta.
pânză, PẤNZĂ, pânze, s.f. I. 1. Ţesatura facuta din fire de bumbac, de in, de cânepa etc., din care se confectioneaza albituri de corp, de pat etc.; bucata din aceasta tesatura. ♢ Pânza de casa = pânza tesuta la razboiul manual; pânza taraneasca. ♢ Loc. adv. Pâna în pânzele albe = fara încetare, pâna la capat; pâna la ultima limita; necrutator. ♢ Expr. A zari ca printr-o pânza = a nu vedea limpede, a deslusi cu greu; a vedea ca prin sita. Ţine-te (sau sa te tii) pânza (sa nu te rupi), se spune pentru a arata ca este vorba de o actiune grea si de durata, de un lucru care se desfasoara cu mare intensitate si care, pentru a fi rezolvat, cere curaj, rabdare etc. A i se ridica (sau a-i cadea, a i se lua cuiva) pânza de pe ochi = a începe sa înteleaga limpede lucrurile, a înceta sa mai priveasca eronat un anumit lucru, o anumita situatie; a i se deschide ochii. (Adverbial) A curge pânza = a curge fara întrerupere. A tese pânzele = a face intrigi. A (i) se încurca cuiva pânza = a nu-i reusi planurile facute. ♦ Plasa deasa de pescuit. ♦ Fig. Sir, rând (de oameni). ♦ Fig. Suvita; fascicul. 2. Bucata de pânza (1) cu diferite întrebuintari; a) tesatura cu care se acopera fata sau trupul mortului; giulgiu. (Expr.) Parca i-a luat pânza de pe obraz (sau de pe ochi, de pe fata), se spune despre cineva foarte palid sau foarte slab; b) (la pl.) bucata mare de tesatura rezistenta care se fixeaza de vergelele catargelor unui vas si care, împinsa de vânt, face sa înainteze vasul; vela; c) bucata de tesatura deasa fixata pe un cadru, pe care se picteaza; p. ext. tablou: d) (în sintagma) pânza de cort = foaie de cort; e) tesatura pe care se proiecteaza imagini de la un aparat de proiectie; ecran. 3. Ţesatura pe care o face paianjenul pentru a prinde prada. 4. Ţesatura sau împletitura speciala din fire textile sau metalice, folosita în industrie, în laboratoare etc. ♢ Pânza de calc = pânza subtire si transparenta pe care se deseneaza planuri tehnice. II. 1. Lama sau taisul de metal al unor instrumente. ♢ Pânza de ferastrau = taisul de metal al unui ferastrau. 2. (Geol.; în sintagmele) Pânza de sariaj = ansamblu de straturi geologice mai vechi, deplasate si împinse prin miscarile tectonice peste altele mai noi; suprafata pe care are loc deplasarea unor mase în acest proces. Pânza eruptiva = forma de zacamânt a rocilor vulcanice, rezultata prin consolidarea curgerilor de lave. Pânza de apa subterana = strat acvifer. 3. Desis (de copaci) lung si îngust (crescut de-a lungul unui drum, al unei ape); perdea. – Et. nec.
cleios, CLEIÓS, -OÁSĂ, cleiosi, -oase, adj. 1. Lipicios, vâscos (ca cleiul). ♦ (Despre oua) Fiert putin, astfel încât galbenusul sa ramâna moale, iar albusul sa se coaguleze. ♦ Fig. (Fam.) Care nu stie absolut nimic (cand este ascultat la scoala, la un examen etc.). 2. (Despre pamânt) Clisos. [Pr.: cle-ios] – Clei + suf. -os.
scoruş, SCORÚS, scorusi, s.m. Arbore din familia rozaceelor, cu frunze compuse, cu flori albe si cu fructe comestibile, brune sau galbene, cu lemnul foarte dens, dur si omogen, folosit în industria mobilelor (Sorbus domestica). ♢ Scorus de munte (sau pasaresc) = arbore mic din familia rozaceelor, cu ramuri plecate, cu frunze imparipenate, cu flori albe si fructe de marimea unui bob de mazare, rosii si astringente la gust (Sorbus aucuparia). – Din scorusa (derivat regresiv).
schinduc, SCHINDÚC s.m. Planta erbacee din familia umbeliferelor, cu flori albe-verzui, cu fructele ovale, aromatice, din care se prepara un fel de rachiu. (Conioselinum vaginatum). – Et. nec.
ardei, ARDÉI, ardei, s.m. Planta erbacee cu flori albe si cu fructe bace verzi, rosii sau galbene, întrebuintate în alimentatie (Capsicum annuum); p. restr. fructul acestei plante. Ardei gras. Ardei iute. – Arde + suf. -ei.
venetic, VENETÍC, -Ă, venetici, -ce, subst. I. S.m. si f. (Adesea peior.) Persoana venita undeva din alte locuri si considerata straina în locul unde s-a stabilit. II. S.m. Veche moneda venetiana din aur, care a circulat în trecut si în tarile românesti. ♢ (Adjectival) Galben venetic. – Din ngr. venétikos, (II) si tc. venedik.
porumbac, PORUMBÁC, -Ă, porumbaci, -ce, adj., s.m. I. Adj. (Pop.; despre pasari sau despre penele lor; adesea substantivat) Pestrit. II. S.m. Fluture mare de noapte, cu aripile din fata galbene cu dungi cafenii si cu cele dindarat multicolore (Sphinx euphorbiae). – Porumb + suf. -ac.
arăriel, ARĂRIÉL s.m. 1. Planta erbacee cu miros greu, cu frunzele verzi-albicioase acoperite cu un puf fin si cu flori rosii închise, rar albe (Cynoglossum officinale). 2. (Rar) Limba-mielului (Borago officinalis). – Et. nec.
face, FÁCE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcatui, a fauri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♢ A procura un obiect, dispunând confectionarea lui de catre altcineva. Îsi face pantofi. 2. A construi, a cladi; a ridica, a aseza. Face o casa. Face fânul stoguri. 3. A gati, a prepara, a pregati un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o opera literara; a executa, a realiza o opera artistica. 5. A stabili o lege, o conventie, o întelegere. 6. A câstiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregati ceva într-un anumit scop. Îsi face bagajele. ♦ Expr. A face focul = a atâta, a aprinde focul. ♢ A aranja (parul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naste. ♦ Expr. (Pop. si fam.) De când l-a facut ma-sa sau de când ma-sa l-a facut = de când s-a nascut, dintotdeauna. ♢ (Despre soti) A procrea. ♢ (Despre mamifere) A fata. ♢ (Despre pasari) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre fiinte si plante) A capata, a dobândi; a-i aparea. A facut o batatura. ♢ A se îmbolnavi de... A facut scarlatina. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile dupa nastere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burta (sau) pântece = a se îngrasa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multa purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca sa...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a facut, ce-a dres, ca a reusit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face sa se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva sa... Nu ma face sa plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva sa-si schimbe starea initiala, sa ajunga într-o anumita situatie. L-a facut om. ♢ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sanatos) = a (se) însanatosi, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceti din piatra aur. ♢ Expr. A face din tântar armasar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobza) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a ramâne treaz toata noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) ca este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a facut magar. ♢ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gura = a ocarî sau a certa (pe cineva) rau, fara a-si alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou si cu otet v. otet. V. 1. A savârsi, a faptui, a comite. ♢ Expr. Face ce face si... = încearca prin toate mijloacele si izbuteste sa...; nu stiu cum procedeaza ca...; vorba e ca... A nu avea ce face (sau ce sa faca) = a) a nu avea o ocupatie; b) a nu-i ramâne cuiva nimic de schimbat într-o situatie, a nu avea posibilitatea sa se împotriveasca, sa obiecteze, sa ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul sa comita o imprudenta, o prostie, o gafa. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îti merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul si imposibilul) sa (sau ca sa) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplacuta si purtând accentul în fraza) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai facut de)...? = ce ti s-a întâmplat ca...? care e cauza ca...? Ce-i de facut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum sa se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am facut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se imputa. Vazând si facând = procedând conform situatiei, împrejurarilor, fara un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relatii între...; b) a o pati, a suporta consecintele faptelor sale. Ce are a face? = ce legatura este (între un lucru si altul)? Ce intereseaza? si ce-i cu asta? N-are a face! = nu intereseaza! n-are importanta! (Refl.) S-a facut! = ne-am înteles! s-a aranjat! Fii fara grija! 2. A provoca, a da nastere la..., a cauza, a pricinui. A facut o încurcatura ♢ Expr. Nu face nimic! = (formula de politete cu care se raspunde celui ce-si cere scuze pentru un neajuns sau o suparare pricinuita fara voie) nu are nici o importanta! A i-o face (buna sau lata sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (si buna) = a-i pricinui cuiva un rau, un neajuns. A(-si) face inima rea (sau sânge rau) = a (se) supara, a (se) consuma. A-si face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arata, a manifesta, a acorda. I-a facut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Si-a facut datoria. ♢ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cadea de acord, a încheia o tranzactie (comerciala). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatura. ♦ A studia, a urma un curs sau o forma de învatamânt. Face medicina. 5. (Cu complementul "semn") A atrage cuiva atentia printr-un gest; a da cuiva sa înteleaga ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap ca a înteles. ♢ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a ameninta (pe cineva) cu degetul aratator. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând si deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a strabate un drum sau o distanta. A facut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el si-a facut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a actiona; a se comporta. Fa cum stii. ♦ Refl. (În constructii interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rau), a o duce bine (sau rau). 3. (În superstitii, determinat prin "a bine", "a rau", "a ploaie" etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstitii) A vraji, a fermeca; a descânta. I-a facut de boala. II. 1. A valora, a pretui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonala) A fi vrednic (de a...), a merita (sa...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadreaza cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (catre sau spre...; a o coti (spre...). Am facut la dreapta. ♢ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fa-te încoace! 2. A zice, a spune. Am sa te cert, facea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lasa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau rosu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rau (din cauza supararii, a mâniei); a se supara, a se mânia foarte tare. ♢ Impers. (Pop.) A i se parea cuiva ca vede sau ca aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginatie). Se facea ca vede un palat. 2. (despre drumuri, vai etc.) A se desfasura, a se deschide (înaintea ochilor). Se facea o vale lunga. 3. (despre senzatii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naste, a se produce (în cineva) deodata, a fi cuprins de... I s-a facut frica. ♢ A fi cuprins de o dorinta nestapânita pentru ceva, a simti dorul de... I s-a facut de duca. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a facut cu el? ♦ Expr. Ce s-a facut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face ca... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a facut mare. ♦ Loc. vb. A se face galben = a se îngalbeni. A se face vânat = a se învineti. A se face rosu. = a se înrosi, a se îmbujora. ♦ Expr. A se face stapân pe ceva = a lua un lucru în stapînire cu forta sau fara a-i apartine. A se face în doua = (despre drumuri, retele etc.) a se bifurca, a se desparti, a se ramifica. ♢ A ajunge la numarul de..., la un total de... Ceata se face de doua sute de osteni. ♢ A îmbratisa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♢ Intranz. A îndeplini o treaba sau o functie ocazionala. ♢ (determinat prin "la loc", "din nou", "iarasi" etc.) A redeveni. S-a facut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face ca pleaca. ♢ Intranz. A-si lua înfatisarea de..., a se arata, a-si da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.
rocoţea, ROCOŢEÁ, rocotele, s.f. Mica planta erbacee, otravitoare, cu frunze opuse, liniare si cu flori albe (Stellaria graminea). – Et. nec. Cf. r o c o i n a.
vultur, VÚLTUR, vulturi, s.m. 1. Numele mai multor pasari rapitoare de zi, cu ciocul lung, ascutit si coroiat, cu aripi lungi si cu picioare puternice, cu gheare tari, care se hranesc cu animale vii si cu stârvuri; vultan. ♢ Ochi (sau privire) de vultur = privire foarte agera, patrunzatoare. ♢ Compuse: vultur-barbos sau vultur-cu-barba, vultur-negru = vultur impunator, cu spatele brun-cenusiu, aripile negre, pântecele si pieptul galben-ruginiu; zagan (Gypaëtus barbatus); vultur-plesuv = vultur cu gâtul gros, cu penele de culoare brun-închis, cea mai mare pasare rapitoare din Europa (Aegypius monachus); vultur-pescar = specie de vultur, de culoare brun-închis pe partea dorsala si alba pe partea ventrala, care se hraneste cu peste (Pandion heliaëtus). ♦ Fig. Barbat viteaz, curajos, maret, falnic. 2. Stindard al legiunilor romane, înfatisând de obicei un vultur (1); figura simbolica reprezentând un vultur, pe stemele, monedele, pecetile sau steagurile unor tari. 3. (Art.) Constelatie boreala, situata la sud de constelatia Lebedei si vizibila vara. [Acc. si: vultúr] – Lat. vultur, -uris.
antonică, ANTONÍCĂ, antonici, s.f. Planta erbacee cu flori albe si fructe aromatice, care creste în padurile de munte (Chaerophyllum aromaticum). – Anton (n. pr.) + suf. -ica.
antracnoză, ANTRACNÓZĂ, antracnoze, s.f. Boala a unor plante provocata de ciuperci parazite si care se manifesta prin aparitia unor pete brune-rosietice sau galbene-portocalii pe frunze, tulpini si fructe. – Din fr. anthracnose.
jasmin, JASMÍN s. m. arbust ornamental cu flori galbene sau albe, foarte mirositoare; iasomie. ♢ parfumul extras. (< fr. jarmin)
pepene, PÉPENE, pepeni, s.m. 1. Numele a doua specii de plante erbacee din familia cucurbitaceelor, cu tulpina târâtoare lunga si cu fructe comestibile: a) (de obicei determinat prin "galben") planta originara din Asia tropicala, cu tulpina acoperita cu peri aspri, cu fructul mare, sferic sau oval, cu coaja galbena sau verzuie, cu miezul alb, verde sau galben, dulce, parfumat si suculent (Cucumis melo); b) (de obicei determinat prin "verde") planta originara din sudul Africii, cu frunzele adânc crestate, cu fructul mare, sferic sau oval, având coaja verde si miezul rosu sau galben, dulce si foarte zemos; harbuz, lubenita, bostan (Citrullus vulgaris); p. restr. fructul acestor plante. ♢ Expr. Gras ca pepenele (sau ca un pepene) sau pepene de gras (sau gras pepene) = foarte gras. (Fam.) A-si iesi (sau a scoate pe cineva) din pepeni = a-si pierde (sau a face pe cineva sa-si piarda) rabdarea, a (se) enerva, a-si iesi (sau a scoate pe cineva) din fire. (Fam.) A iesi (sau a ajunge etc.) la pepeni = a face o proasta afacere, a nu reusi într-o actiune. 2. (Reg.) Dovleac. 3. (Reg.) Castravete. – Din lat. pepo, •pepinis.
ofit, OFÍT s.n. Varietate de marmura de culoare verde cu vinisoare galbene.
ventrilică, VENTRILÍCĂ, ventrilici, s.f. 1. Planta erbacee cu tulpina culcata sau agatatoare si cu flori albastre, care cresc la subsuoara frunzelor; ventricea. (Veronica tournefortii). 2. Planta erbacee paroasa, cu tulpina târâtoare la baza si ridicata la vârf, cu flori albastre, albe sau albe trandafirii, cu dungi închise (Veronica officinalis). – Et. nec.
viermănar, VIERMĂNÁR, viermanari, s.m. Insecta de forma unei muste, cu capul de culoare galbena, care se hraneste cu resturi de carne sau de materii vegetale intrate în putrefactie (Sarcophaga carnaria). – Din vierme.
jalon, JALÓN s. n. 1. tarus înalt, vopsit în inele rosii si albe, servind la marcarea unui aliniament de teren. 2. (fig.) ceea ce serveste pentru a marca un punct, o etapa în desfasurarea unei activitati. (< fr. jalon)
jaguar, JAGUÁR s. m. animal carnivor din America de Sud, feroce, cu parul galben roscat si cu pete negre, rotunde, ca ale panterei. (< fr. jaguar)
picric, PÍCRIC adj. (În sintagma) Acid picric = acid corosiv si toxic, sub forma de cristale galbene, fara miros si cu gust amar, folosit ca exploziv, la prepararea unor substante colorante etc. – Din fr. picrique.
corindon, CORINDÓN s.n. Oxid natural de aluminiu, foarte dur, divers colorat, de obicei în nuante de albastru si galben, ale carui varietati transparente sunt folosite ca pietre pretioase, iar altele, cu aspect de mase granuloase, sunt folosite ca abraziv pentru slefuire. – Din fr. corindon.
pietroşel, PIETROSÉL, pietrosei, s.m. 1. Nume dat mai multor pesti: a) peste mic de culoare cafeniu-închis pe spate si galbena pe burta (Umbra krameri); b) porcusor. 2. Nume dat mai multor pasari migratoare care traiesc între stânci si prin locuri pietroase. ♢ Pietrosel sur = pasare mica, cenusie pe spate si galbena-ruginie pe piept; pietrar (Oenanthe oenanthe). Pietrosel cânepiu = cânepar. – Pietros + suf. -el.
piersic, PIÉRSIC, piersici, s.m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori trandafirii sau albe si cu fructe mari, sferice (Persica vulgaris). ♢ Expr. (Pop. si fam.) A o lua (sau a o aduce, a umbla, a se da) pe dupa piersic = a spune (ceva) pe ocolite; a cauta un subterfugiu, a se eschiva. – Lat. persicus.
pietrar, PIETRÁR, pietrari, s.m. 1. Muncitor calificat care prelucreaza piatra (pentru constructii); cioplitor în piatra. ♦ (Înv.) Sculptor. ♦ Muncitor care pietruieste drumul. ♦ (Reg.) Zidar. 2. Peste rapitor cu corpul în forma de fus, de culoare galbena pe aripioare si bruna spre coada, care traieste în apele dulci adânci cu fundul pietros sau nisipos (Aspro zingel). 3. (Ornit.) Pietrosel sur. – Piatra + suf. -ar.
pintenog, PINTENÓG, -OÁGĂ, pintenogi, -oage, adj., s.f. I. Adj. 1. (Despre animale) Cu pete de alta culoare (de obicei albe) în partea inferioara a picioarelor. 2. (Despre pasari) Pintenat (2). II. S.f. Planta erbacee din familia compozitelor, cu florile galbene ca lamâia. (Carthamus lanatus). – Din sl. pontonogŭ.
piperuţă, PIPERÚŢĂ, piperute, s.f. Planta erbacee cu flori albe-albastrii, cu vinisoare verzi pe dinafara si cu numeroase seminte negre; negrusca (Nigella arvensis). – Piper + suf. -uta.
vonicer, VONICÉR, voniceri, s.m. Arbust cu ramurile în patru muchii si cu flori albe-verzui; salba-moale (Evonymus europaeus) – Et. nec.
polisulfură, POLISULFÚRĂ, polisulfuri, s.f. Compus obtinut prin dizolvarea sulfului în solutie de sulfuri sau prin topirea sulfurilor cu sulf, colorat de la galben pâna la rosu, întrebuintat în chimia analitica si la combaterea parazitilor plantelor. – Din fr. polysulfure.
polen, POLÉN, (rar) polenuri, s.n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbena, constituita din grauncioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, germ. Pollen.
telegraf, TELEGRÁF, (1, 2) telegrafe, s.n., (3) telegrafi, s.m 1. S.n. Telecomunicatie care transmite la distanta semnale (corespunzatoare literelor si cifrelor) cu ajutorul unor aparate electromagnetice; ansamblul instalatiilor necesare în acest scop. ♦ Aparat folosit pentru producerea, receptia si transformarea semnalelor telegrafice în scopul transmiterii telegramelor. 2. S.n. (Înv.) Aparat situat pe înaltimi sau în turnuri de semnalizare, pentru transmiterea la distanta a unor semnale optice. 3. S.m. Nume dat unor plante erbacee ornamentale cu flori albe, mirositoare si cu tulpina agatatoare ajungând pâna la 5-6 metri (Boussingaultia baselloides), sau cu florile mici, roz-purpurii si cu tulpina fragila (Tradescantia virginica). – Din fr. télégraphe.
podbeal, PODBEÁL, podbeli, s.m. Planta mica erbacee din familia compozeelor, cu rizom carnos si flori galbene, folosita în medicina, iar uneori si în alimentatie (Tussilago farfara). [Var.: podbál s.m., podbeála s.f.] – Din bg., scr. podbel.
vulturică, VULTURÍCĂ, vulturici, s.f. Planta erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene-purpurii, cu tulpina fara frunze sau cu frunze mici, acoperite cu peri lungi (Hieracium pilosella). – Vultur + suf. -ica.
vineriţă, VINERÍŢĂ, vinerite, s.f. Planta erbacee cu frunzele de la baza asezate în forma de rozeta, cu flori albastre, rosii sau albe, dispuse în spic în vârful tulpinii, care se întrebuinteaza ca planta medicinala; vinetica (Ajuga reptans). – Vineri + suf. -ita.
poală, POÁLĂ, poale, s.f. I. 1. Partea de jos a unui vesmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbracaminte (încheiate în fata); tivitura a unui obiect de îmbracaminte; partea de la talie în jos, mai larga, a unor vesminte; (pop.) fusta. ♢ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul plac al cuiva. ♢ Expr. A se tine de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se departa de dânsa; b) a urmari cu insistenta pe cineva, a se tine scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasa, a avea greutati familiale. (Fam.; despre femei) A tine (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lasa (cuiva) prea multa libertate de actiune, a-l tine din scurt, a dispune de cineva. A-si da poalele peste cap sau a-si lua (ori a-si pune) poalele în cap = a nu mai tine socoteala de nimic, a depasi orice limita; a da pe fata un caracter josnic, imoral. A saruta poala (sau poalele) cuiva = a saruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere si respect, potrivit unui obicei azi iesit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Placinta cu) poale (sau poalele)-n brâu = placinta facuta din bucati patrate de aluat, ale carei colturi se întorc peste umplutura, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsa între brâu si genunchi, împreuna cu partea de îmbracaminte corespunzatoare, la o persoana care sade; partea de jos si din fata a unei fuste, a unui sort etc. adusa în sus si tinuta cu mâna sau prinsa în brâu, formând o adâncitura în care se pot aduna ori dure anumite lucruri. ♢ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ♢ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poala = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poala (I 2). O poala de oua. 3. Spec. (La pl.) Bucata de pânza frumos lucrata cu care se împodobeste o icoana sau cu care se acopera masa din altar. 4. Parte marginala a unei piei (care acopere abdomenul si picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei paduri situata de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului marginita de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zona mai larga de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei cladiri, a unui zid; baza, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbura; poala-Sfintei-Marii = planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înalta, cu frunze mici, aromate si flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poala alba = leucoree. – Din sl. pola.
plutică, PLUTÍCĂ, plutici, s.f. Planta erbacee acvatica cu rizom lung, cu flori galbene si cu frunze lucitoare care plutesc la suprafata apei (Nymphoides peltata). – Pluta1 + suf. -ica.
lemn, LEMN, (2, 3) lemne s.n. 1. Ţesut conducator al unor plante superioare, alcatuit din trahee, parenchim si fibre cu lignina, folosit ca material de constructie, drept combustibil etc. ♢ Expr. A fi de lemn (sau ca lemnul) = a nu simti nimic, a fi insensibil. A se face de lemn = a întepeni; a deveni dur. A ramâne ca de lemn = a înlemni, a încremeni (din cauza unei surprize, unei emotii etc.). A îngheta lemn = a întepeni de frig, a îngheta tun. 2. Tulpina si ramurile unui arbore (sau arbust) taiat, servind pentru constructii, drept combustibil etc.; bucata rupta sau taiata din trunchiul sau din ramurile unui arbore (sau unui arbust). ♢ Expr. Doarme de poti sa tai lemne pe el, se spune despre cineva care doarme greu. E ger de crapa lemnele, se spune când e foarte frig. 3. (Înv. si pop.) Copac, arbust. ♢ Compuse: lemn-câinesc = arbust cu frunze mici si groase, cu flori albe si fructe negre, cultivat prin gradini, ca gard viu (Ligustrum vulgare); lemn dulce = planta erbacee cu flori mici, liliachii; plutitoare-dulce (Glyicyrrhiza echinata); lemnul-domnului = subarbust din familia compozeelor, cu flori galbene si cu miros de lamâie; lemnus (Artemisia abrotanum). – Lat. lignum.
plumpox, PLUMPÓX s.n. Boala a prunilor si a altor pomi fructiferi, provocata de un virus, manifestata prin aparitia unor pete galbene pe frunze si a unor gropite pe fructe. – Din engl. plum-pox.
plisc, PLISC, pliscuri, s.n. 1. Partea anterioara, lunguiata si cornoasa, a gurii pasarilor; cioc, clont. ♦ Fig. (Peior.) Gura (la om). 2. P. anal. Capatul ascutit sau lunguiet, în forma de cioc, al unui obiect; vârf. 3. Compus: pliscul-cocorului (sau -cucoarei) = mica planta erbacee cu tulpina întinsa pe pamânt, cu flori rosii sau albe si cu fructul ascutit ca un cioc de barza (Erodium cicutarium). – Et. nec.
plevuşcă, PLEVÚSCĂ, plevusti, s.f. 1. Pestisor de balta din familia ciprinidelor, cu corpul lung de 6-10 cm, acoperit cu solzi marunti, cu capul verde-cafeniu, spinarea galbena-verzuie si cu luciu metalic pe restul corpului (Leucaspius delineatus); p. gener. nume dat pestilor marunti de orice specie. 2. Fig. Grup de oameni de putina însemnatate. – Pleava + suf. -usca.
disc, DISC1, discuri, s.n. 1. Placa circulara si plata de o anumita greutate, pe care o arunca atletii discoboli la distanta. ♦ Proba de atletism care se practica cu acest obiect. 2. Orice obiect de forma circulara si plata. ♢ Plug cu disc = plug cu tractiune mecanica, având în loc de brazdar si de cormana o parte taietoare circulara si plata, care taie si rastoarna brazda. (Fiz.) Discul lui Newton = placa circulara împartita în sapte sectoare colorate, reproducând culorile spectrului solar si care, prin rotire rapida, apare alba sau gri, demonstrând sinteza luminii albe. 3. Semnal mobil de forma circulara care indica unui tren reducerea vitezei. 4. Placa circulara care serveste la înregistrarea si reproducerea vocii, a sunetelor etc. cu ajutorul unui aparat special. Disc de frecventa = disc1 (4) cu înregistrari speciale, folosit la verificarea si masurarea caracteristicilor de redare ale pick-up-urilor. ♦ Muzica înregistrata pe un disc1 (4). 5. (În sintagmele) Disc intervertebral = cartilaj fibros si elastic asezat între doua vertebre alaturate si servind la solidarizarea lor. Hernie de disc = hernie a unui disc intervertebral. – Din fr. disque, lat. discus.
arian, ARIÁN2, -Ă, arieni, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. (La pl.) Denumire mai veche data popoarelor indo-europene; denumire actuala pentru popoarele indo-iraniene; (si la sg.) persoana care apartine unuia dintre aceste popoare. ♦ Termen folosit de rasisti spre a denumi populatiile albe în general si pe stramosii germanilor în special. 2. Adj. Care apartine arienilor2 (1), privitor la arieni2. [Pr.: -ri-an] – Din fr. aryen.
arşinic, ARSÍNIC, arsinici, s.m. Planta erbacee ornamentala cu flori rosii, albe sau pestrite (Lychnis chalcedonica). – Et. nec.
orbalţ, ORBÁLŢ, (1) orbalturi, s.n., (2) orbalti, s.m. (Înv. si pop.) 1. S.n. Erizipel, brânca. 2. S.m. Numele a doua plante erbacee întrebuintate în medicina populara: a) planta veninoasa, cu tulpina subtire, cu frunze mari si flori mici, albe-galbui (Actaea spicata); b) silnica. – Din magh. orbánc.
peridot, PERIDÓT, peridote, s.n. Silicat natural de magneziu si de fier cristalizat, de culoare verzuie-maslinie, galbena sau incolora, cu luciu sticlos. – Din fr. péridot.
pergamut, PERGAMÚT, -Ă, pergamuti, -te, adj. (În sintagma) Par pergamut = varietate de par cu fructe galbene, zemoase si parfumate. Para pergamuta (si substantivat, f.) = fructul varietatii de par descrise mai sus. [Var.: bergamót, -a, bergamút, -a adj.] – Din ngr. perghamóto.
picior, PICIÓR, picioare, s.n. 1. Fiecare dintre cele doua membre inferioare ale corpului omenesc, de la sold pâna la vârful degetelor, si fiecare dintre membrele celorlalte vietuitoare, care servesc la sustinerea corpului si la deplasarea în spatiu. ♢ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior (sau de picioare) = iute, sprinten. ♢ Loc. adv. În (sau pe) picioare sau (fam.) d(e)-a-n picioarele = în pozitie verticala; sus. În vârful picioarelor = cu corpul sprijinit numai pe vârfurile degetelor de la picioare; p. ext. fara a face zgomot, tiptil. Cu piciorul (sau picioarele) = fara un mijloc de locomotie, pe jos. – Din cap pâna în picioare = de sus si pâna jos, în întregime; cu desavârsire. Pe picior gresit (la unele jocuri sportive) nepregatit pentru a para actiunea adversarului sau, p. gener., pentru a raspunde unei provocari. ♢ Expr. Unde-ti stau picioarele îti va sta si capul = vei plati cu viata (daca nu vei face un anumit lucru). A sari drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a) a se însanatosi dupa o boala (lunga); b) a se reface din punct de vedere material. A vedea (pe cineva) pe (sau în) picioare = a vedea pe cineva sanatos. (Glumet sau ir.) Are numai (atâtia...) ani pe un picior = are o vârsta mai mare decât cea pe care o marturiseste. A pune piciorul (undeva) = a calca, a pasi, p. ext., a patrunde, a se instala undeva; a frecventa pe cineva. A pune pe picioare = a) a initia, a organiza ceva, a face sa mearga, sa functioneze; b) a îngriji un bolnav si a-l însanatosi. A scula (sau a pune etc.) în picioare = a mobiliza în vederea unei actiuni. A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (sau din, de pe) picioare ori d(e)-a-n picioarele = a slabi, a se prapadi cu încetul. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (usor), fara a zacea la pat. (A fi) cu un picior în groapa (si cu unul afara) = (a fi) foarte batrân, prapadit, bolnav; (a fi) aproape de moarte. A vedea pe cineva cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a împiedica, a încurca, a deranja pe cineva; a fi inoportun. A sta (sau a ramâne, a fi) în picioare = a) a exista sau a continua sa existe; b) (despre teorii, planuri, ipoteze etc.) a corespunde cu realitatea, a fi întemeiat; c) a sta, a ramâne intact sau în pozitie verticala. E tata-sau (sau mama-sa etc.) în picioare = seamana întocmai, e leit cu tatal sau (sau cu mama sa etc.). A sari într-un picior = a se bucura mult. Cât te-ai întoarce (sau învârti) într-un picior = repede de tot, într-o clipa. (Fam.) A o lua (sau a o apuca) la picior sau a-si lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a începe sa fuga (repede), a o lua la goana; a încerca sa se faca nevazut prin fuga. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele sau (reg.) a nu-si mai strânge picioarele = a nu (mai) sta potolit, linistit, a alerga de colo-colo; a umbla mult. A-si bate (sau a-si rupe) picioarele = a umbla mult, a obosi de prea multa alergatura. (Pop.) A prinde (undeva) picior = a se aseza, a se stabili undeva. A cadea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a saruta picioarele cuiva = a se ruga (umil) de cineva; a se umili înaintea cuiva. A calca (pe cineva) pe picior = a) a preveni pe cineva (calcându-l pe încaltaminte) sa nu faca sau sa nu spuna ceva; b) a face sau a spune (cuiva) ceva suparator. (Pop. si fam.) A vorbi (sau a scrie etc.) cu picioarele = a vorbi (sau a scrie etc.) gresit (logic sau gramatical) ori fara talent; p. ext. a scrie urât, a mâzgali. Fara cap si fara picioare = fara logica, lipsit de sens. (Fam.) A face (sau a capata) picioare = (despre obiecte) a disparea. (A sta sau a sedea etc.) picior peste picior = (a sedea într-o pozitie comoda) cu o parte a unui picior ridicata si asezata peste celalalt picior. Cu coada între picioare = rusinat, umilit. A (se) lua peste picior = a (se) ironiza, a-si bate joc. A calca (pe cineva sau ceva) în picioare = a distruge, a nimici; a dispretui, a desconsidera. A pune (sau a asterne, a închina etc. ceva) la picioarele cuiva = a închina, a oferi cuiva (ceva) în semn de supunere, de pretuire, de omagiu. A-i pune cuiva capul sub picior = a omorî pe cineva. A bate din picior = a încerca sa-si impuna vointa; a se rasti, a comanda. A(-i) pune (cuiva) piciorul în prag = a lua o atitudine hotarâta, a se opune energic. A da din mâini si din picioare = a face tot posibilul pentru a duce o actiune la bun sfârsit, pentru a scapa dintr-o încurcatura etc. (Fam.) A sta cu picioarele în apa rece = a se gândi profund si îndelung la ceva. A fi (sau a se afla etc.) pe picior de pace (sau de razboi) = a fi (sau a se afla etc.) în stare de pace (sau de razboi). A fi pe picior de egalitate (sau pe acelasi picior) cu cineva = a se bucura de aceleasi drepturi, a avea aceeasi situatie cu altcineva. A da cu piciorul = a respinge sau a lasa sa-i scape un prilej favorabil. A trai pe picior mare = a duce o viata de belsug, a cheltui mult. Parca l-a apucat (sau l-a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care traieste o bucurie mare si neasteptata. A fi (sau a sta) pe picior de duca (sau de plecare) = a fi gata de plecare. A lega (pe cineva) de mâini si de picioare = a imobiliza (pe cineva); a nu lasa (cuiva) posibilitatea sa actioneze. A(-si) taia craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde sau a face sa piarda un avantaj, a (-si) periclita situatia. A cadea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea tine, a nu (mai) putea sta pe picioare, a nu-l (mai) tine etc. picioarele, se spune despre un om care si-a pierdut echilibrul, puterile sau care este extrem de obosit. A i se taia (sau a i se înmuia) cuiva (mâinile si) picioarele = a avea o senzatie de slabiciune fizica; a nu se putea stapâni (de emotie, de durere etc.). (Nici) picior de... = nimeni, (nici) urma de..., (nici) tipenie. Negustorie (sau comert, afaceri etc.) pe picior = negustorie (sau comert, afaceri etc.) facute întâmplator, ocazional, fara sediu sau firma înscrisa. ♦ Compuse: (Bot.) piciorul-caprei = planta erbacee de padure, cu frunze palmate cu trei diviziuni si cu flori albe sau rosietice (Aegopodium podagraria); piciorul-cocosului = nume dat unor plante erbacee cu frunze lobate si cu flori galbene (Ranunculus). ♦ Picior (1) de animal sau de pasare fript sau fiert (pentru a fi mâncat). 2. Proteza unui picior (1). 3. P. anal. Nume dat unor parti de obiecte, de constructii sau unor obiecte, instrumente etc. care seamana cu piciorul (1) si servesc ca suport, ca element de sustinere, de fixare etc. ♦ Partea de jos, apropiata de pamânt, a tulpinii unei plante; p. ext. radacina. 4. P. anal. Element al unei constructii care serveste la sustinerea si la legarea ei de teren; partea de jos, masiva, a unei constructii, a unui zid etc. ♦ Picior de siguranta = parte din masivul unui zacamânt lasata neexploatata în scopul protectiei unor lucrari sau a unor constructii de la suprafata. 5. P. anal. Partea de jos a unui munte, a unui deal etc.; zona mai larga de la baza unei forme de relief. 6. (Reg.) Regulator (la plug). ♦ Coada coasei. 7. (Mat.; în sintagma) Piciorul perpendicularei = intersectia unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care cade perpendicular. 8. Veche unitate de masura, având lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosita si astazi în unele tari. 9. Unitate ritmica a unui vers, compusa dintr-un numar fix de silabe lungi si scurte sau accentuate si neaccentuate. – Lat. petiolus.
arginţică, ARGINŢICĂ, argintele, s.f. Arbust cu flori mari, albe si cu frunze verzi lucitoare pe partea superioara si albe pe cea inferioara. (Dryas octopetala). – Argint + suf. -ica.
pescărel, PESCĂREL, pescarei, s.m. Numele a doua specii de pasari salbatice care traiesc pe lânga ape si se hranesc cu peste (1): a) pescaras (II); b) pasare mica cu picioarele scurte, cu penele de pe gusa albe, iar în restul corpului brune-negricioase, cu coada scurta si ridicata în sus (Cinclus cinclus). – Pescar + suf. -el.
arnăut, ARNĂÚT, arnauti, s.m. 1. Soldat mercenar (de origine albaneza) angajat în garda domneasca din tarile române; p. ext servitor înarmat, angajat de boieri mai ales pentru paza personala. 2. Specie de grâu de primavara cu bobul mare si lunguiet, de culoare galbena-deschisa. ♢ (Adjectival) Grâu arnaut. – Din tc. arnavud.
arnică, ARNÍCĂ s.f. Planta erbacee medicinala, cu flori galbene-portocalii si fructe achene negricioase (Arnica montana] – Din lat., fr. arnica, germ. Arnika.
cinci, CINCI num. card. Numar situat în numaratoare între patru si sase si care se indica prin cifra 5 (sau V). ♢ (Adjectival) Are cinci ani. ♢ Compus: cinci-degete subst. = planta erbacee târâtoare, cu frunzele formate din cinci foliole si cu flori galbene (Potentilla reptans). ♢ (Substantivat) Au plecat trei si s-au întors cinci. ♢ (În locul numeralului ordinal) Etajul cinci. ♢ (Intra în componenta num. adverbial) De cinci ori. ♢ (Precedat de "câte", intra în componenta num. distributiv) Aduce câte cinci mere. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se noteaza acest numar. – Lat. cinque (= quinque).
plămânărică, PLĂMÂNĂRÍCĂ, plamânarele, s.f. Planta erbacee cu rizom orizontal si cu flori rosii, violete sau, rar, albe; plamânarita, cuscrisor (Pulmonaria officinalis). [Var.: plumânaríca s.f.] – Plamân + suf. -arica.
vinariţă, VINÁRIŢĂ, vinarite, s.f. Planta erbacee cu frunze verticilate, cu flori mici, albe, placut mirositoare, folosita la parfumarea rufelor sau la aromatizarea unor bauturi (Asperula odorata). – Vin + suf. -arita.
plescaviţă, PLESCÁVIŢĂ, plescavite, s.f. (Pop.) 1. Numele unor boli de piele care se manifesta prin bube, rani, puroi; spuzeala, eruptie. 2. (Bot.; în forma plescaita) Planta erbacee cu frunze ovale, târâtoare, cu flori albe, care creste prin locuri umede si umbroase (Malachium aquaticum). [Var.: plescáita s.f.] – Din scr. pljuskavice.
topaz, TOPÁZ, topaze, s.n. Silicat natural de aluminiu cu fluor, cristalizat în sistemul rombic, de obicei de culoare galbena, folosita ca piatra pretioasa. [Pl. si: topazuri] – Din fr. topaze.
vită, VÍTĂ, vite, s.f. Nume generic dat animalelor domestice mari, mai ales cornutelor; p. gener. animal. ♢ Vite mari (sau albe) = denumire generica pentru boi si vaci. Vite mici (sau marunte) = denumire generica pentru oi si capre. ♦ Epitet dat unui om grosolan, nesimtit sau prost. – Lat. vita "viata".
ploşniţă, PLÓSNIŢĂ, plosnite, s.f. Insecta parazita, de culoare rosie, cu corpul turtit si cu miros urât caracteristic, care traieste prin crapaturile peretilor sau ale mobilelor si se hraneste cu sângele omului; paduche-de-lemn, stelnita, polusca (Cimex lectularius). ♢ Compuse: plosnita-de-pom = numele a doua insecte de culoare maslinie pe spate, cu antenele în dungi negre si galbene, care traiesc pe fragi, pe zmeura, pe capsuni etc. (Pentatoma baccarum si Dolycoris baccarum); plosnita-de-gradina = insecta de culoare albastrie, cu miros usturator, foarte daunatoare legumelor (Sirachia oleracea); plosnita-sura = insecta de culoarea bronzului, cu aripi înguste si cu capul în forma de cub, care împrastie un miros aromatic (Syromastes marginatus); plosnita-de-apa = a) insecta care înoata pe spate la suprafata apei si care are un ac otravitor (Notonecta glanea); b) racusor; c) cornatar; plosnita-de-câmp = insecta parazita verzuie pe spate, castanie pe aripi si rosiatica pe burta, care traieste pe fructe si pe legume (Palomena prasina); plosnita-verzei = insecta daunatoare, de circa 8 mm lungime, rosie cu pete negre, care ataca varza si conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. p l o š č i c a.
plesnitoare, PLESNITOÁRE, plesnitori, s.f. 1. (Reg.) Sfichiul biciului; pleasna. 2. Jucarie care, prin învârtire, produce un zgomot puternic. 3. (Înv. si reg.) Disc, veriga care se pune între capatul osiei carului si roata pentru a împiedica frecarea acestora. 4. Planta erbacee din familia cucurbitaceelor, cu flori galbene, al carei fruct, la maturitate, plesneste cu zgomot si arunca semintele la distanta (Ecballium elaterium). [Var.: pleznitoáre s.f.] – Plesni + suf. -toare.
omag, OMÁG s.m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otravitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, întrebuintate în medicina datorita unui alcaloid pe care îl contine rizomul (Aconitum); planta din acest gen. – Din sl. omĕgŭ.
pitchpine, PITCHPINE s.m. Arbore exotic din familia coniferelor, cu lemnul dur, de culoare galbena cu vine rosietice, folosit la confectionarea mobilelor de lux si la constructia vaselor maritime (Pinus palustris). [Pr.: pici-páin] – Din engl. pitch-pine.
pistornic, PISTÓRNIC, (1) pistornice, s.n., (2) s.m. 1. S.n. Sigiliu de piatra sau de lemn cu care se imprima pe prescuri semnul crucii si initialele rituale. 2. S.m. (în forma pristolnic) Planta erbacee din familia malvaceelor, cu tulpina înalta, cu frunzele stelate si paroase si cu florile galbene, ale carei fructe se întrebuinteaza ca sigiliu pentru însemnat prescurile (Abutilon theophrasti). [Var.: pristólnic s.m.] – Et. nec.
pirotină, PIROTÍNĂ s.f. Sulfura naturala de fier, cristalizata în sistemul hexagonal, de culoare galbena închisa cu reflexe brune-roz. – Din fr. pyrrhotine.
pirogalol, PIROGALÓL s.n. Substanta chimica în forma de cristale albe, cu gust amar, folosita în medicina (ca antiseptic), în tehnica fotografiei (ca revelator) etc.; acid pirogalic. – Din fr. pyrogallol.
pirită, PIRÍTĂ, pirite, s.f. Sulfura de fier naturala, de culoare galbena, cristalizata în sistem cubic, folosita mai ales ca materie prima la fabricarea acidului sulfuric. – Din fr. pyrite.
popândău, POPÂNDẮU, popândai, s.m. 1. Specie de mamifer rozator mic de câmpie cu ochii mari, cu corpul lung pâna la 20 cm, cu blana de culoare galbena-cenusie si cu coada stufoasa, dar mai scurta decât a veveritei; popândoc (1), popândet (1) (Citellus citellus). ♢ Expr. (Adverbial) A sta popândau = a sta drept, nemiscat în fata sau în drumul cuiva. 2. (Pop.) Sperietoare de pasari; momâie, popândet (2). – Et. nec. Cf. p o p 1.
popilnic, POPÍLNIC, popilnici, s.m. 1. Mica planta erbacee cu tulpina scurta, cu doua frunze mari în forma de rinichi, cu o floare de culoare rosu-închis situata în vârful tulpinii si cu rizom târâtor, folosit la prepararea unui ceai expectorant (Asarum europaeum). 2. (Si în sintagma popâlnic iepuresc) Mica planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu frunza lucitoare si cu flori violacee, trandafirii sau albe (Hepatica nobilis). [Var.: (reg.) popấlnic, pochívnic s.m.] – Cf. pol. k o p y t n i k, scr. k o p i t n i c.
portocal, PORTOCÁL, portocali, s.m. Pom fructifer mediteranean si subtropical, originar din Asia, înalt de 2-4 m, cu frunze persistente, cu flori albe si parfumate, cu fructe sferice, comestibile (Citrus aurantium). [Var.: (înv.) portocála s.f.] – Din portocala1 (derivat regresiv).
portocală, PORTOCÁLĂ1, portocale, s.f. 1. Fructul portocalului, de forma sferica, aromat si zemos, bogat în vitamine, învelit într-o coaja de culoare galbena-rosiatica. 2. Lumânare lunga si subtire, rasucita ca un ghem, pentru a putea fi tinuta mai usor în mâna. – Din ngr. portokáli.
porumbar, PORUMBÁR1, porumbari, s.m. Arbust salbatic din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase, cu flori albe si cu fructe sferice de culoare neagra-vinetie, cu gust acru, astringent; porumbel (III 2), scorombar (Prunus spinosa). – Porumba1 + suf. -ar.
şah, SAH, (1) sahi, s.m., (2) sahuri, s.n. 1. S.m. Titlu purtat de suveranii Iranului, corespunzator titlului de împarat; persoana care are acest titlu; sahinsah. 2. S.n. Joc de origine orientala care se disputa între doua persoane, pe o tabla împartita în 64 de patratele, alternativ albe si negre, cu 32 de piese, miscate dupa anumite reguli, scopul final fiind câstigarea regelui adversarului; p. ext. tabla si piesele care servesc la joc; satrange. ♦ Situatie în cursul jocului mai sus definit, în care regele uneia dintre parti este atacat de o piesa a adversarului; (cu valoare de interjectie) cuvânt însotind miscarea care creeaza aceasta situatie. ♢ Expr. A da sah = a pune în pericol regele adversarului. A tine (pe cineva) în sah = a limita jocul adversarului la apararea regelui; fig. a tine pe cineva în tensiune, a-l imobiliza. – Din tc. sah. Cf. germ. S c h a c h.
viorea, VIORÉA, -ÍCĂ, viorele, s.f. (Bot.) 1. Toporas. 2. Planta erbacee din familia liliaceelor, din al carei bulb cresc doua-trei frunze lunguiete si o tulpina care poarta flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioara2 + suf. -ea, -ica.
potcap, POTCÁP, potcapuri, s.n. 1. Acoperamânt al capului, de forma cilindrica, fara boruri, purtat de preotii si calugarii ortodocsi. 2. Compus: potcapul-calugarului = planta erbacee din familia compozeelor, cu frunze paroase si cu flori galbene dispuse în capitule (Leontodon hispidus). – Din sl. podŭkapŭ.
prăjit, PRĂJÍT2, -Ă, prajiti, -te, adj. 1. (Despre alimente) Supus actiunii focului (în grasime încinsa) pentru a fi mâncat. ♢ Expr. (Glumet) Rabdari prajite = nici un fel de hrana, nimic. ♦ Ars (din cauza expunerii prea îndelungate la foc). 2. (Rar; despre vegetatie) Uscat, îngalbenit, pârjolit. – V. praji.
tei, TEI, tei, s.m. Denumire data unor specii de arbori cu frunze mari, cu flori albe sau galbui cu miros puternic, întrebuintate în medicina; fibra din scoarta acestor arbori din care se împletesc sfori, frânghii sau rogojini.
virdare, VIRDÁRE, virdari, s.f. Specie de ciocanitoare, cu penele verzi împestritate cu rosu, galben, negru si alb (Picus viridis). [Var.: verdáre s.f.] – Et. nec.
viţă, VÍŢĂ, vite, s.f. I. (Adesea determinat prin "de vie") Nume dat mai multor plante perene cu radacina puternica, cu tulpina lipsita de sustinere proprie, din care ies mladite cu cârcei agatatori, cu frunze mari, crestate adânc si cu fructele în forma de ciorchine, care se cultiva într-un numar mare de soiuri si de varietati; vie (Vitis). ♢ Vita de Canada sau vita salbatica = arbust agatator din familia vitaceelor, cu frunze verzi care se coloreaza toamna în rosu, cultivat ca planta decorativa (Vitis hederacea). ♦ Fiecare dintre lastarele lungi si flexibile ale vitei (I); p. gener. curpen, vrej. ♦ Compus: vita-alba = planta agatatoare din familia ranunculaceelor, cu flori albe mirositoare (Clematis vitalba). II. 1. (Pop.) Suvita de par. ♦ Fiecare dintre firele, suvitele etc. din care se confectioneaza, prin împletire sau rasucire, un obiect. ♦ (Mar.) Parâma de sârma. 2. Fig. Descendent, urmas, vlastar; p. ext. neam; soi, fel. ♢ Loc. adj. De vita = a) de calitate superioara; b) de obârsie boiereasca. – Lat. •vitea (= vitis).
priboi, PRIBÓI1, priboaie, s.n. 1. Unealta de otel în forma de bara, cu un capat conic, care serveste, de obicei, la perforarea sau la largirea gaurilor materialelor metalice; dorn. 2. Bat lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de maciulie, cu care se bat icrele pentru a le curata de pielite. 3. Planta erbacee cu frunze placut mirositoare si cu flori rosii sau albe (Géranium macrorrhizum). 4. (Reg.) Numele unui dans popular; melodie dupa care se executa acest dans. – Din scr. priboj.
prian, PRIÁN, -Ă, priani, -e, adj. (Pop.; despre vite) Care are parul cu dungi sau cu pete de alta culoare (de obicei albe). [Pr.: pri-an] – Et. nec.
prigoare, PRIGOÁRE, prigori, s.f. Pasare migratoare zvelta, de marimea unei turturele, viu colorata (cu rosu, galben, negru, albastru-verzui), cu ciocul lung si subtire, care traieste pe malurile lutoase ale apelor si se hraneste mai ales cu albine si viespi; albinarel (Merops apiaster). [Var.: prigórie s.f.] – Din prigori (derivat regresiv).
tei, TEI, (1) tei, s.m., si (2, rar) teie s.n. 1. Arbore cu frunze mari în forma de inima, cu flori albe-galbui melifere, puternic parfumate, întrebuintate în medicina; creste în paduri sau cultivat pe strazi si în parcuri (Tilia platyphyllos) 2. (La sg. cu sens colectiv sau, rar, la pl.) Fibra din scoarta de tei (1), folosita la legat si la fabricat sfori, frînghii, rogojini.
protargol, PROTARGÓL s.n. Antiseptic sub forma de pulbere fina, galbena sau galbena-bruna, format din azotat de argint si o solutie alcalina de proteine, folosit în tratamentul mucoaselor, la guturai, la boli de ochi etc. – Din germ. Protargol.
vişin, VÍSIN, visini, s.m. Pom roditor din familia rozaceelor, cu frunze lucioase, dintate pe margine, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Prunus cerasus). ♢ Visin salbatic = visinel (2). Visin turcesc = arbust din familia rozaceelor, cu lemnul tare (întrebuintat la confectionarea lulelelor), cu frunzele frumos mirositoare, întrebuintate drept condiment, cu flori albe si cu fructe mici, negre, amarui (Prunus mahaleb). – Din visina (derivat regresiv).
vişinel, VISINÉL, visinei, s.m. 1. Diminutiv al lui visin. 2. Arbust din familia rozaceelor, cu flori albe si cu fructe mici, sferice, rosii-purpurii, foarte acre; visin salbatic (Prunus fructicosa). – Visin + suf. -el.
izabel, IZABÉL adj. inv., s. n. (de) culoarea cafelei cu lapte, galben murdar. ♢ (despre animale) cu corpul acoperit uniform de par galben; sarg. (< fr. isabelle)
trei, TREI num. card. 1. Numar care are în numaratoare locul între doi si patru si care se indica prin cifra 3 sau III. ♢ (Adjectival) Trei carti. ♢ (Substantivat) Scrie un trei pe tabla. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Volumul trei. ♢ (Formeaza numeralul adverbial corespunzator) De trei ori. ♢ (Formeaza numeralul multiplicativ corespunzator) De trei ori pe atâta. ♢ (Precedat de "câte", formeaza numeralul distributiv corespunzator) Câte trei parti. ♢ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de "toate" sau "câte") Toate trele. 2. Compuse: trei frati s.m. = planta erbacee cu flori galbene, placut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frati-patati s.m. = a) gen de toporasi (din care s-a obtinut, prin încrucisare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-rai s.m. = a) popilnic iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-lesestile s.m. = dans popular batrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pasi simpli spre dreapta si sarituri cu bataia calcâielor pe loc; melodie dupa care se executa acest dans; trei-pazeste s.m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de barbati în formatie liniara, stând cu mâinile încrucisate la spate; melodie dupa care se executa acest dans. ♢ Expr. A lua (pe cineva) la trei-pazeste = a cere (cuiva) explicatii pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres.
vitiligo, VITILÍGO s.n. Boala de piele caracterizata prin aparitia unor zone albe, lipsite de pigmenti. – Din fr. vitiligo.
prun, PRUN, pruni, s.m. Pom din familia rozaceelor, cu flori albe-verzui, cultivat pentru fructele sale comestibile (Prunus domestica). – Lat. prunus.
pufuleţ, PUFULÉŢ, pufuleti, s.m. 1. Pufusor. 2. (La pl.) Planta erbacee cu tulpina înalta, cu frunzele ovale si florile albastre sau albe, care se cultiva ca planta ornamentala (Ageratum houstonianum). 3. (La pl.) Produs alimentar preparat din malai cu adaos de cascaval, având aspectul unor tubulete. – Puf2 + suf. -ulet.
punguliţă, PUNGULÍŢĂ, pungulite, s.f. 1. Diminutiv al lui punga; punguta. 2. Planta erbacee de culoare verde-deschis, cu miros neplacut, cu flori mici, albe, dispuse în inflorescenta (Thlaspi arvense). – Punga + suf. -ulita.
puma, PÚMA s.f. invar. Animal carnivor din familia felinelor, cu blana de culoare galbena-roscata, care traieste în America (Felis concolor). – Din fr. puma.
salbă, SÁLBĂ, salbe, s.f. 1. Podoaba de purtat la gât, alcatuita dintr-unul sau mai multe siraguri de monede, medalii, pietre pretioase sau margele. ♢ Expr. Salba dracului = persoana suparatoare, de care nu poti scapa; om rau, necinstit, ticalos. 2. (Zool.) Fanon. 3. Compuse: salba-moale = arbust cu frunze opuse, lanceolate sau eliptice, cu florile verzi-galbui si cu fructele capsule rosii (Evonymus latifolius); salba-râioasa = arbust înalt de 1-3 m, cu flori mici, brune, care contine gutaperca în scoarta radacinilor (Evonymus verrucosa). – Lat. subalba.
dracilă, DRÁCILĂ, dracile, s.f. Arbust spinos cu flori galbene si cu fructe rosii în forma de boabe, cultivat pentru garduri vii. (din sl. drati, dracije).
benzil, BENZÍL s.m. 1. Radical monovalent provenit din toluen prin îndepartarea unui atom de hidrogen. (din fr. benzyle) 2. Substanta aromatica, cristalizata, galbena, insolubila în apa, foarte solubila în benzen. (din fr. benzile)
cioc, CIOC2, ciocuri, s.n. 1. Partea anterioara, terminala, lunguiata si cornoasa a capului pasarilor, care înlocuieste sistemul dentar; plisc, clont. ♦ Cantitatea de lichid sau de hrana care încape o data în cioc (1). ♦ Fig. Gura a omului. 2. Parte sau prelungire ascutita a unor obiecte; capat, varf (ascutit). 3. Barbison, tacalie. ♢ Expr. (Arg.) A pune ciocuri = a minti sau a deforma realitatea. 4. Compuse: ciocul-berzei = planta erbacee cu frunzele paroase, adânc crestate si cu flori violete-purpurii (Geranium pratense); ciocul-cucoarei = mica planta erbacee cu tulpina paroasa întinsa pe pamânt, cu frunze compuse, flori rosii, roz sau albe si fructe lungi, asemanatoare cu un cioc (Erodium cicutarium); cioc-întors = pasare calatoare cu penajul alb patat cu negru, cu ciocul lung, subtire si usor arcuit în sus, cu picioarele înalte (Recurvirostra avosetta). – Cf.alb. č o k, rom. c i o c 1.
puricariţă, PURICÁRIŢĂ, puricarite, s.f. Planta erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule si având miros neplacut; puricica (Pulicaria vulgaris). – Purice + suf. -arita.
puroi, PURÓI, puroaie, s.n. Materie lichida vâscoasa, de culoare galbena-verzuie, formata în rani, în leziuni, în diverse organe etc. din microbi si ramasite de leucocite; coptura. – Lat. •puronium (< pus, -ris).
şampanie, SAMPÁNIE s.f. Vin spumos, obtinut prin refermentarea vinurilor de masa albe si roz în sticle închise ermetic. – Din fr. champagne.
şarg, SARG, -Ă, sargi, -ge, adj. (Despre cai, rar despre alte animale) Cu parul de pe corp galben deschis, iar cel din coama, coada si extremitatile picioarelor de culoare neagra. ♦ (Substantivat) Cal cu parul galben deschis. – Din magh. sárga.
şerlai, SERLÁI, serlai, s.m. Planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina si cu frunzele lânos-paroase si cu flori albe (Salvia aethiopis). [Pl. si: (n.) serlaie] – Din germ. Scharlei.
lapte, LÁPTE, (2) lapturi, s.n. 1. Lichid alb-galbui cu gust dulceag, foarte hranitor, secretat de glandele mamare ale femelelor mamiferelor (care constituie hrana exclusiva a sugarului si a puiului de animal). ♢ Purcel (sau vitel) de lapte = purcel (sau vitel) care nu a fost întarcat. Lapte-de-pasare = desert preparat din lapte, oua si zahar. (Astron.) Calea-Laptelui = calea lactee, v. lactee. ♢ Loc. adj. De lapte = (despre animale) crescut pentru productia de lapte, care produce mult lapte. ♢ Compuse: (Bot.) laptele-câinelui = planta erbacee raspândita prin locuri necultivate, a carei tulpina contine un suc laptos; alior (Euphorbia cyparissias); laptele-cucului = planta erbacee cu flori galbene, a carei tulpina contine un suc laptos; alior (Euphorbia helioscopia); laptele-stâncii = laptisor. 2. (Rar; la pl.) Diferite sortimente de lapte (1) sau de produse alimentare preparate din (sau cu) lapte. 3. Suc care se gaseste în unele plante sau fructe ori se prepara din acestea si este asemanator la aspect cu laptele (1). ♢ Expr. (A fi) în lapte = (despre plante si parti ale lor, mai ales despre cereale) (a fi) necopt, crud. 4. (În sintagmele) Lapte de malt = malt macinat si amestecat cu apa, folosit la prepararea berii. Lapte de var = amestec de var stins si apa, folosit la zugravit si în industrie; apa de var. Lapte de ciment = amestec format din praf de ciment si apa, folosit în lucrarile de asfaltare, de constructii etc. – Lat. lac, -ctis.
oiţă, OÍŢĂ, oite, s.f. 1. Diminutiv al lui oaie; oisoara, oitica. 2. (La pl.) Numele a trei plante erbacee: a) planta cu flori mari, albe sau trandafirii, matasoase si cu fructele argintii, paroase (Anemone silvestris); b) planta cu flori albe pe dinauntru si trandafirii pe dinafara (Anemone narcissiflora); c) floarea-Pastelui. – Oaie + suf. -ita.
ou, OU, oua, s.n. 1. Celula rezultata dintr-un ovul fecundat de un spermatozoid si din care se dezvolta, prin diviziuni repetate, un nou organism; zigot. ♦ Spec. Oul (1) de pasare, protejat de o coaja calcaroasa si alcatuit din doua membrane, din albus si din galbenus, care este folosit ca aliment. ♢ Loc. adj. Ca oul = fragil. ♢ Expr. (Despre closca) A sta pe oua = a cloci. A umbla cu cineva ca cu un ou (moale) = a trata pe cineva (suparacios) cu prea multe menajamente, a menaja foarte mult pe cineva. (Merge sau calca) parca are oua-n poala sau parca calca pe oua = (merge) cu exagerata bagare de seama. Oul lui Columb = problema pe care cineva o rezolva într-un mod foarte simplu, desi anterior parea foarte complicata si fara solutie. ♦ (Bot.) Celula reproducatoare rezultata din fuziunea a doi gameti: zigot. 2. (Urmat de determinari care indica materia) Obiect în forma de ou (1). ♢ (Pop.) Oul genunchiului = rotula. Oul piciorului = os proeminent care uneste laba piciorului cu partea de jos a femurului. – Lat. ovum.
şiştăvi, SISTĂVÍ, sistavesc, vb. IV. Refl. (Pop.; despre boabele de cereale) A se zbârci, a se pipernici. ♦ (Despre oameni) A se galbeji, a deveni slabanog. – Din sistav.
şiştăvit, SISTĂVÍT, -Ă, sistaviti, -te, adj. (Pop.; despre boabele de cereale) Zbârcit, pipernicit. ♦ (Despre oameni) Slabanog, plapând, galbejit. – V. sistavi.
oliv, OLÍV adj. invar. Care are o culoare galbena-verzuie; masliniu. – Din fr. olive.
şoaldină, SOÁLDINĂ, soaldine, s.f. Mica planta erbacee cu frunze carnoase, ovale si cu flori galbene-aurii, dispuse în inflorescente (Sedum acre). – Sold + suf. -ina.
şodou, SODÓU, sodouri, s.n. Bautura preparata din galbenus de ou crud, frecat cu zahar, peste care se toarna lapte fierbinte. [Var.: sodó s.n.] – Din fr. chaudeau.
şofran, SOFRÁN, sofrani, s.m. 1. Planta erbacee cu frunzele lungi si înguste si cu florile violete cu linii purpurii, din care se extrage o substanta aromatica de culoare galbena, folosita în medicina, în bucatarie si în industrie (Crocus sativus). ♦ P. ext. Substanta coloranta extrasa din aceasta planta. 2. (Bot.) Sofranel (1). – Din rus. safran, pol. szafran.
şofrănaş, SOFRĂNÁS, sofranasi, s.m. Planta oleaginoasa din familia compozeelor, cu flori galbene-portocalii, din care se extrage o substanta coloranta; sofranel (2) (Carthamus tinctorius). – Sofran + suf. -as.
şofrăniu, SOFRĂNÍU, -ÍE, sofranii, adj. De culoare galbena. – Sofran + suf. -iu.
şopârlaiţă, SOPÂRLÁIŢĂ, sopârlaite, s.f. 1. (Pop.) Anghina difterica. 2. Numele a doua plante erbacee; a) planta melifera cu tulpina dreapta, cu frunzele ovale sau ascutite si cu florile albastre, rar roz, folosita în medicina populara (Veronica orchidea); b) mica planta cu flori mari, albe, rar rosietice, si cu fructul o capsula (Parnassia palustris). [Pr.: -la-i-] – Sopârla + suf. -aita.
oloisă, OLOÍSĂ, oloise, s.f. (Reg.) Numele mai multor specii de plante erbacee cu flori galbene sau albe, cu frunzele ovale si carnoase, care cresc prin locuri pietroase si nisipoase (Sedum album si acrum, maximum, neglectum). – Et. nec.
omătuţe, OMĂTÚŢE s.f. pl. Numele a doua specii de ghiocei, cu flori albe mirositoare, care cresc în lunile februarie-mai prin paduri, livezi si fânete (Leucojum aestivum si vernum). – Omat + suf. -uta.
ofili, OFILÍ, ofilesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre plante) A se vesteji, a pali; a se îngalbeni. ♢ Tranz. Seceta ofileste plantele. 2. Fig. (Despre persoane) A-si pierde culoarea, prospetimea fetei; a se fana, a se trece; a-si pierde puterea, vigoarea, a se vlagui. [Var.: (înv. si reg.) ovilí vb. IV] – Din rus. ohilet' "a se pipernici".
ofilit, OFILÍT, -Ă, ofiliti, -te, adj. 1. (Despre plante) Vestejit, palit, îngalbenit. 2. Fig. Palid, tras, trecut; slab, uscat; lipsit de vigoare, istovit. [Var.: (înv. si reg.) ovilít, -a adj.] – V. ofili.
ofit, OFÍT s.n. Varietate de marmura de culoare verde-închis cu vinisoare galbene. – Din fr. ophite, germ. Ophit.
irizaţie, IRIZÁŢIE s. f. ansamblu de culori si nuante variabile pe care le reflecta unele cristale prin interferenta; descompunerea luminii albe prin difractie, dispersie sau interferenta; iridescenta. (< fr. irisation)
cosiţă, COSÍŢĂ, cosite, s.f. 1. Parul lung al femeilor, împletit în una sau doua cozi; p. gener. par. ♢ Expr. A împleti cosita alba = a ramâne fata batrâna, nemaritata. ♦ Suvita de par. 2. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze terminate cu un cârcel ramificat, cu flori mici, albe-albastrui (Vicia hirsuta). – Din bg. kosica.
cosiţel, COSIŢÉL, cositei, s.m. Planta erbacee din familia umbeliferelor, cu radacina fibroasa, cu frunze mici, lunguiete si dintate si cu flori albe. (Sium latifolium). – Cosita + suf. -el.
odagaci, ODAGÁCI s.m. 1. Planta erbacee cu flori trandafirii, mai rar albe, ale carei radacini se utilizeaza la scoaterea petelor de pe stofe; ciuin, sapunarita (Saponaria officinalis). 2. Numele a doi arbusti exotici, cu ramuri brune si paroase, cu frunze ovale, a caror scoarta aromatica se întrebuinteaza în medicina (Croton). ♦ Scoarta acestor arbusti, care raspândeste (prin ardere) un miros placut; p. ext. substanta aromatica, parfum extrase din aceasta scoarta. [Var.: odogáci s.m.] – Din tc. ödağacı.
iris, ÍRIS I. s. n. 1. curcubeu, spectru solar. 2. membrana colorata circulara a ochiului, asezata între cornee si partea anterioara a cristalinului, strabatuta de pupila. 3. diafragma a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. II. s. m. planta erbacee perena cu frunze lungi si cu flori mari, violete, albe sau galbene; stânjenel. (< fr., lat. iris)
verbină, VERBÍNĂ, verbine, s.f. Numele mai multor specii si varietati de plante erbacee decorative cu frunze dintate, ascutite la vârf si acoperite cu peri, cu flori rosii, albe, purpurii sau liliachii; vervena (Verbena); planta apartinând uneia dintre aceste specii sau varietati. – Din lat. verbena.
verde, VÉRDE, (I, II) verzi, adj., (III) s.n. I. Adj. 1. Care are culoarea frunzelor, a ierbii sau, în general, a vegetatiei proaspete de vara. ♢ Zona verde = portiune de teren cultivata cu iarba, pomi, flori etc. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea cu determinarea "la fata") Palid. 2. (Despre plante sau parti ale lor) Plin de seva, care nu s-a uscat; viu. ♢ Expr. (Substantivat) A îndruga (la) verzi si uscate = a spune lucruri inutile, nimicuri, minciuni. 3. (Despre legume si fructe) Care nu a ajuns la deplina maturitate; crud, necopt. 4. (Despre piei) Care nu a fost prelucrat, tabacit; brut. II. Adj. Fig. (Despre oameni) Voinic, viguros; curajos, îndraznet. ♦ (Adesea adverbial) Sincer, deschis, fatis. ♢ Expr. (Adverbial) A spune verde = a spune adevarul de-a dreptul, fara menajamente. III. S.n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situata între galben si albastru, care este aceea a frunzelor, a ierbii fragede etc. ♢ Verde de Paris = cristale mixte de arsenit de cupru cu acetat de cupru, foarte toxice, folosite ca insecticid; solutie preparata cu aceste cristale. ♢ Loc. adj. De verde = a) (despre carti de joc) de culoarea numita "pica"; b) (în limbajul ghicitorilor în carti; despre oameni) cu ochii verzi si cu parul negru. ♢ Expr. A i se face (cuiva) verde înaintea ochilor = a i se face (cuiva) rau, a-i veni ameteala. – Lat. vir(i)dis.
ştevie, STÉVIE, stevii, s.f. Planta erbacee cu tulpina puternica, cu frunze ovale, comestibile, a carei radacina este folosita în medicina pentru proprietatile ei astringente si depurative (Rumex patientia). ♢ Compus: stevie-de-munte = planta erbacee perena, cu tulpina înalta de 50-100 cm, cu frunze palmate, cu flori mici albe-roz în inflorescente (Astrantia major). – Din sl. štavije, bg. štavel, scr. štavlije.
verigar, VERIGÁR, verigari, s.m. Arbust cu ramurile terminate prin câte un spin, cu frunze alterne si opuse, cu flori galbene-verzui si cu fructe globuloase, carnoase, negre, întrebuintate în medicina pentru proprietatile lor purgative; patachina (1) (Rhamnus cathartica). [Var.: verigáriu s.m.] – Veriga + suf. -ar.
verigel, VERIGÉL, verigele, s.m. Planta parazita lipsita de clorofila, cu frunzele reduse la solzi mici si cu fiori galbene-rosietice dispuse în ciorchini (Orobanche caryophyllacea). – Veriga + suf. -el.
ochelariţă, OCHELÁRIŢĂ, ochelarite, s.f. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozeta, cu flori galbene si cu fructele în forma de ochelari (Biscutella laevigata). – Ochelari + suf. -ita.
stirigoaie, STIRIGOÁIE, stirigoi, s.f. Nume dat la doua plante erbacee otravitoare din familia liliaceelor, dintre care una cu flori albe (Veratrum album), iar cealalta cu flori de culoare purpuriu-închis, dispuse în raceme (Veratrum nigrum). [Var.: stirigoáie s.f.] – Et. nec.
şvab, SVAB1, svabi, s.m. Numele a doua insecte din ordinul ortopterelor, care traiesc în locuri întunecoase si se hranesc cu resturi alimentare: a) insecta lata, moale, de culoare neagra-cafenie, care miroase urât; libarca, gândac-de-bucatarie, gândac-negru (Blatta orientalis); b) insecta mica, de culoare galbena-roscata (Phyllodromia germanica). – Din ucr. švab, germ Schwabe.
onix, ONÍX s.n. Varietate neagra de agat fin, adesea cu striatii de diferite culori (albe, rosii, cenusii etc.), folosita ca piatra semipretioasa la confectionarea unor obiecte ornamentale; p. ext. obiect facut din acest material. [Acc. si: ónix] – Din fr. onyx.
filimică, FILIMÍCĂ s.f. Planta erbacee decorativa si medicinala, cu miros placut si puternic, cu flori galbene-aurii sau galbene-rosietice (Calendula officinalis). – Et. nec.
fiere, FIÉRE s.f. 1. Lichid amar, de culoare galbena-verzuie, secretat de ficat; bila1. ♢ Expr. A varsa fiere, se zice despre o persoana plina de necaz, de ciuda, de mânie (care se manifesta cu violenta). ♦ Fig. Amaraciune, suparare, necaz. 2. (Si în sintagma basica fierii) Vezicula biliara. ♢ Expr. A-i crapa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necajit, mânios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pamântului = a) planta erbacee medicinala cu flori rosietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) planta erbacee inferioara, cu talul târâtor, având pe partea inferioara rudimente de frunza (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbusti tropicali si mediteraneeni din care se extrage saburul; a) arbust înalt de 3-4 m, cu frunze mari si flori violacee dispuse într-un spic (Aloë ferox); b) arbust înalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse în rozeta (Aloë succotrina). – Lat. •fele (= fel).
mimoză, MIMÓZĂ, mimoze, s.f. Numele mai multor specii de plante erbacee exotice din familia leguminoaselor, cu frunze compuse si cu flori mici, roz sau albe, dispuse în capitule sau spice, foarte sensibile când sunt atinse (Mimosa); spec. senzitiva (Mimosa pudica); p. restr. floarea acestor plante. – Din fr., lat. mimosa.
fetică, FETÍCĂ s.f. 1. (Pop. si fam.) Fetita. 2. Planta erbacee cu flori mici, albe-albastrui, ale carei frunze, de forma ovala, sunt consumate ca salata (Valerianella olitoria). – Fata + suf. -ica.
cruce, CRÚCE, cruci, s.f. I. 1. Obiect format din doua bucati de lemn, de piatra, de metale pretioase etc. asezate perpendicular si simetric una peste alta si constituind simbolul credintei crestine. ♢ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstitiosi când aud numele diavolului. 2. Figura sau desen în forma de cruce (I 1), având diferite semnificatii: într-o lista de nume de persoane arata ca posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atesta vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marcheaza o zi de sarbatoare crestina; peste un text indica semnul anularii etc. ♢ Cruce rosie = semn distinctiv al spitalelor, ambulantelor, centrelor de asistenta medicala, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului crestin, care consta dintr-un gest (semnul crucii) facut cu degetele la frunte, la piept si, succesiv, la cei doi umeri. ♢ Expr. A-si face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea crestina: crestinism. 5. Termen care intra în componenta numelui unor decoratii, insigne etc. în forma de cruce (I 1). Crucea "Sfântul Gheorghe". 6. Nume dat la diverse obiecte sau parti ale unor obiecte, dispuse în forma de cruce (I 1). ♢ (Tehn.) Cruce cardanica = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permitând transmiterea miscarii circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. 7. Piesa de otel, fonta, beton etc. pentru legarea a doua conducte în prelungire, din care se despart doua orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrari. ♦ Crucea carutei = bucata de lemn pusa de-a curmezisul peste protap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cereasca unde se afla soarele la amiaza; b) ora 12 ziua. Crucea noptii = miezul noptii. ♢ Loc. adj. si adv. În cruce = (asezat) crucis, încrucisat. ♢ Expr. (Soarele) e cruce amiazazi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazazi = (e) la amiaza, (ne aflam) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Crucis. ♢ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei actiuni, a se pune de-a curmezisul spre a o zadarnici. 8. Instrument de tortura în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare pâna la locul de executie si pe care era apoi pironit cu cuie. ♢ Expr. A-si purta crucea = a îndura o suferinta mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat pâna la rastignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (Pop.: art.) Constelatia lebedei, formata din cinci stele asezate în forma de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie doua sau mai multe drumuri; rascruce, raspântie. ♢ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o statie, venind din directii diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i iesi cuiva cineva în cale, a se încrucisa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neasteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o raspântie; fig. a avea de ales între mai multe solutii; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipa compusa din doi pâna la patru soldati, care erau obligati sa plateasca, în mod solidar, capeteniilor o anumita cota de impozite. 11. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = barbat în toata puterea; barbat bine facut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pamântului = planta erbacee melifera din familia umbeliferelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.
cornaci, CORNÁCI1, cornaci, s.m. Planta erbacee acvatica cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenusii, având doua-patru coarne si seminte comestibile (Trapa natans). – Corn1 + suf. -aci.
cornacee, CORNACÉE, cornacee, s.f. (La pl.) Familie de plante lemnoase dicotiledonate, cu frunze opuse, întregi, flori gamopetale mici, galbene sau albe, grupate în umbele si fructe drupe sau bace rosii sau negre; (si la sing.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: -ce-e] – Din fr. cornacées.
cornuţ, CORNÚŢ, cornuti, s.m. 1. Planta erbacee cu tulpina târâtoare si cu fructele în forma de capsule mari, cilindrice (Cerastium alpinum). 2. Planta erbacee cu flori albe (Cerastium arvense). – Corn1 + suf. -ut.
corn, CORN2, corni, s.m. Arbust sau arbore mic cu lemnul foarte tare, cu frunze opuse, cu flori galbene si cu fructe rosii comestibile, ale carui frunze se întrebuinteaza la vopsit (Cornus mas). – Lat. cornus.
fenicul, FENÍCUL, feniculi, s.m. Planta erbacee înalta, cu frunze penate, cu flori mici, galbene, ale carei seminte contin un ulei eteric folosit în alimentatie si farmacie (Foeniculum vulgare). – Din lat. Foeniculum [vulgare], numele stiintific al plantei.
corp, CORP, corpuri, s.n., (I 3) si corpi, s.m. I. 1. Totalitatea organelor unei fiinte vii; organismul considerat ca un întreg anatomic si functional; trup. ♢ Loc. adj. si adv. Corp la corp = (despre modul de desfasurare a luptelor) fata în fata, pieptis, deschis, în lupta dreapta; p. ext. înversunat, aprig. ♢ Expr. A face corp cu cineva = a se uni, a se asocia cu cineva. ♦ Trup fara cap; trunchi. ♢ Loc. adj. De corp = care se refera la trup; care se poarta direct pe piele. ♦ Cadavru. ♦ Denumire a unor structuri anatomice. Corp galben. 2. Partea principala a unui obiect, a unei constructii, a unei masini etc. ♢ Corp de casa (sau de case) = cladire, casa mare (cu mai multe apartamente sau aripi). ♦ Continutul unei scrisori (fara formula de introducere si de încheiere si fara adresa); cuprinsul unei carti. 3. (Fiz.) Agregat de molecule, portiune de materie cu masa diferita de zero. ♢ Corp strain = particula care se gaseste într-un tot de alta natura. ♦ (Chim.) Substantà definita (organica sau anorganica). ♢ Corp simplu = substanta ale carei molecule sunt formate din atomi de acelasi fel; element.Corp compus = substanta chimica ale carei molecule sunt formate din atomi ai mai multor elemente. ♦ Corp ceresc = astru. Corp geometric = corp marginit de fete (plane sau sferice) definite geometric. 4. (Jur.; în sintagma) Corp delict = obiect care a servit sau era destinat sa serveasca la savarsirea unei infractiuni, obiect care poarta urmele unei infractiuni sau asupra caruia s-a savârsit infractiunea, adus în justitie ca proba materiala contra acuzatului. 5. (In sintagma) Corp de litera = lungimea paralelipipedului care formeaza piciorul literei, exprimata în puncte tipografice. II. 1. Totalitatea persoanelor care, prin functie sau prin profesiune, formeaza o unitate deosebita, legal constituita. ♢ Corp constituit = colectivitate de persoane organizata, de obicei pe baza unei legi. Corp legislativ (sau legiuitor) = totalitatea deputatilor dintr-o adunare legislativa. 2. (Cu determinari introduse de prepozitia "de") Mare unitate militara, cuprinzând mai multe divizii, de obicei de aceeasi categorie. Corp de aviatie. ♢ Corp de garda = cladire sau încapere pe care o ocupa o garda militara în timpul serviciului de paza. (În vechea organizare a armatei) Corp de trupa = unitate militara independenta. 3. (În sintagma) Corp de legi = culegere de legi; corpus. – Din fr. corps, lat. corpus.
coronişte, CORONÍSTE, s.f. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albe sau rosietice, folosita ca nutret (Coronilla varia). – Coroana + suf. -iste.
opaiţ, OPÁIŢ, opaite, s.n. 1. Lampa mica, primitiva, care lumineaza cu ajutorul unui fitil introdus într-un recipient umplut cu seu, ulei sau untura. 2. Numele a doua plante erbacee anuale sau perene cu tulpina paroasa, dintre care una cu florile albe, rar trandafirii, care se deschid seara, raspândind un miros placut (Melandryum pratense), iar alta cu frunzele paroase si cu florile albe (Melandryum nemorale). [Pr.: -pa-it. – Var.: opáiet s.n., opáita s.f.] – Cf. sl. o p a j e c ĩ, rom. v a p a i e.
ozocherită, OZOCHERÍTĂ, ozocherite, s.f. Ceara minerala alcatuita din hidrocarburi parafinice, de culoare galbena, galbena-bruna, verzuie sau negricioasa, cu miros aromatic si usor fuzibila, folosita la fabricarea lumânarilor, a cerurilor etc.; ceara de pamânt. – Din fr. ozokérite.
iodoform, IODOFÓRM s. n. substanta galbena, cristalizata, cu miros specific, antiseptic, anestezic etc. (< fr. iodoforme, germ. Iodoform)
oţetar, OŢETÁR, (1, 3) otetari, s.m., (2) otetare, s.n. 1. S.m. (Înv.) Persoana care fabrica sau vinde otet. 2. S.. Mic serviciu de masa alcatuit din sticlute în care se pun otet si untdelemn. 3. S.m. Arbore cu frunze compuse, alterne, cu flori galbene-verzui si cu fructe rosii-purpurii, ale carui frunze si scoarta, bogate în tanin, se folosesc în tabacarie, iar fructele pot fi folosite la fabricarea otetului (Rhus typhina). – Otet + suf. -ar.
ouşor, OUSÓR, ousoare, s.n. 1. Diminutiv al lui ou (1); oulet, out. 2. Planta erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-verzui, cu fructe de forma unor boabe lunguiete, rosii si pline cu numeroase seminte (Streptopus amplexifolius). [Pr.: o-u-] – Ou + suf. -usor.
flămânzică, FLĂMÂNZÍCĂ, flamânzele, s.f. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina si frunzele paroase si cu florile galbene (Draba nemorosa). – Flamând + suf. -ica.
vetrice, VETRÍCE, vetrice, s.f. 1. Planta erbacee din familia compozeelor, cu tulpina înalta, cu flori galbene-aurii dispuse în corimb (Chrysanthemum vulgare). 2. (Entom.; reg.) Efemera. – Cf. scr. v r a t i č.
betonică, BETÓNICĂ s.f. (Stachys officinalis Trevis) Planta din familia Labiadae, cu înaltimea de aproximativ jumatate de metru, cu tulpina cu sectiunea patrata si plina de noduri, din fiecare nod ramificându-se câte doua frunze, si cu inflorescente violacee, câteodata albe. Frunzele si radacinile se folosesc în medicina. (din lat. betŏnica) [Dictionarul Academiei Regale Spaniole, 2003]
opintic, OPINTÍC, opintici, s.m. 1. Planta erbacee din familia compozeelor, cu tulpina paroasa, cu frunze albastrui-verzi, lucioase si cu flori galbene, reunite câte doua sau câte cinci într-o inflorescenta în vârful tulpinii (Hieracium auricula). 2. (Bot.) Ghebe. – Et. nec.
zărzăriu, ZĂRZĂRÍU, -IE, zarzaríi, adj. (Reg.) Care este de culoarea zarzarei, galben-portocaliu. (din zarzar + suf. -iu)
zmeoaică, ZMEOÁICĂ, zmeoáice, s.f. 2. Planta erbacee cu tulpina erecta, înalta si paroasa, având frunze lunguiete, ascutite si flori mici, albe sau purpurii; somnoroasa. 3. (Fig.) Iapa tânara si iute.
dârmoz, DÂRMÓZ, dârmoji, s.m. Arbust cu frunze late, cu flori albe si cu fructe în forma de boabe rosii-negricioase (Viburnum lantana). [Var. dârmóx s.m.]. – Et. nec.
orzoaică, ORZOÁICĂ s.f. Specie de orz al carei spic este format numai din doua rânduri de boabe, mai bogate în amidon decât ale orzului si folosite la fabricarea berii; orzoaie (Hordeum distichon). ♢ Compus: orzoiaca-de-balta = planta erbacee care creste în apele statatoare sau lin-curgatoare, cu frunze liniare îngramadite la baza tulpinii si cu flori mici, albe-verzui (Vallisneria spiralis). – Orz + suf. -oaica.
ruşine, RUSÍNE s.f. 1. Sentiment penibil de sfiala, de jena provocat de un insucces sau de o greseala. ♢ Loc. adj. si adv. Fara rusine = fara jena, cu obraznicie. ♢ Expr. A muri de rusine sau a-i plesni cuiva obrazul de rusine, se spune când cineva se simte foarte rusinat. N-ai (sau n-are) rusine sau nu-ti (sau nu-i, nu le etc.) e rusine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simt, obraznic, nesimtit, nerusinat. 2. Rezerva, modestie, retinere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocara, batjocura, ofensa. ♢ Expr. A fi (sau a ramâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rusine sau a face cuiva rusine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situatie penibila. 4. Motiv de a se simti rusinat; necinste, dezonoare, umilinta. ♢ Expr. A pati (o sau vreo) rusine = a ajunge de ocara sau de batjocura, a suferi un lucru umilitor. (E) rusine sau (e) mai mare rusinea = (e) nepotrivit, necorespunzator, rusinos. A fi rusinea cuiva = a fi om de nimic, de ale carui fapte cineva se rusineaza, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om si la animale. ♢ Compus: rusinea-fetei = numele a doua plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperita de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov salbatic (Daucus carota si silvestris). – Cf. lat. r o s e u s.
rutişor, RUTISÓR, rutisoare, s.n. Nume dat mai multor plante erbacee: a) planta cu tulpina înalta, cu flori galbene dispuse în buchete pe vârfurile ramurilor (Thalictrum foetidum); b) planta cu frunze ovale si flori trandafirii sau albe (Thalictrum aquilegifolium). ♢ Compus: rutisor-galben = planta cu rizom târâtor si cu numeroase flori galbene mici, dispuse în umbele (Thalictrum flavum). – Ruta2+ suf. -isor.
floare, FLOÁRE, flori, s.f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuata si care are de obicei o corola frumoasa si variat colorata. ♢ (La sg. cu înteles colectiv) Salcâmi plini de floare. ♢ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toata stralucirea, în plina putere, frumos, zdravan. În floarea vârstei = tânar. ♢ Expr. Floare la ureche = lucru de putina importanta sau gravitate, foarte usor de rezolvat. De florile marului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice planta (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = planta erbacee cu tulpina înalta, cu floare mare, galbena, îndreptata spre soare, cultivata pentru semintele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândusa; (reg.) floare-domneasca = a) garoafa; b) garofita-de-munte; floare-de-colt sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mica planta erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase si ascutite, dispuse în jurul inflorescentei, care creste pe crestele stâncoase ale muntilor; albumeala, albumita, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = planta cu flori galbene-aurii, cultivata ca planta decorativa (Ranunculus repens); floarea-Pastelui = mica planta erbacee a carei tulpina face o singura floare, de culoare alba sau roz (Anemona nemorosa); flori-de-paie = planta originara din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusatura în forma de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formeaza la suprafata vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasa (sau de sulf) = pulbere de pucioasa, produsa prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poarta semnul grafic ce urmeaza a fi imprimat. ♦ Extremitatea latita a cuiului (care se loveste cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intra în broasca sau în lacat. III. Fig. Partea cea mai aleasa, cea mai de seama; frunte, elita, spuma, crema. ♢ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.
mirodenie, MIRODÉNIE, mirodenii, s.f. 1. Nume dat partilor unor plante (exotice) folosite pentru a da mâncarurilor un gust picant sau aromat; p. gener. substanta aromatica alimentara. 2. Mireasma, aroma, parfum. 3. Numele a doua plante din familia cruciferelor, cu flori placut mirositoare: a) planta cu flori galbene-verzui, care creste la marginea padurilor (Hesperis tristis); b) nopticoasa. [Pr.: -ni-e] – Mirodie + suf. -enie.
drob, DROB2, drobi, s.m. 1. Arbust din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, cu flori galbene si cu fructele pastai turtite (Sarothamnus scoparius). 2. Nume dat mai multor arbusti din familia leguminoaselor, cu frunze trifoliate, flori albe, galbene sau rosietice si fructe pastai (Cytisus). ♢ Drob-de-munte = mic arbust cu ramuri lungi si subtiri acoperite cu peri aspri, cu frunze paroase pe partea inferioara si cu flori galbene (Cytisus hirsutus). 3. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina dreapta, cu frunze acoperite de peri si cu flori mici, galbene-aurii (Neslia paniculata). – Din rus., ucr. drok (confundat cu drob1).
otrăţel, OTRĂŢÉL, otratei, s.m. (Bot.) Roiba. ♢ Compus: otratel-de-apa sau otratelul-baltilor = planta erbacee acvatica, carnivora, cu flori galbene (Utricularia vulgaris). – Cf. magh. a t r a c é l.
cimişir, CIMISÍR, cimisiri, s.m. Arbust decorativ cu frunze ovale si persistente, cu flori galbene-verzui (Buxus sempervirens). – Din tc. çimsir.
floricea, FLORICEÁ, -ÍCĂ, floricele, s.f. 1. Diminutiv al lui floare (I 1); florisoara. 2. (La pl.; si în sintagmele floricele boabe sau floricele de porumb) Boabe de porumb prajite, umflate si crapate, care seamana cu niste flori mici albe; cocosei, cocosi. – Floare + suf. -icea, -icica.
floriu, FLORÍU, -ÍE, florii, adj. 1. (Rar) Plin de flori; înflorit. 2. (Pop.; despre animale) Cu pete albe. – Floare + suf. -iu.
fluierar, FLUIERÁR, fluierari, s.m. 1. Persoana care cânta din fluier (1); fluieras (2). 2. (Reg.) Mester care face fluiere (1). 3. Nume dat mai multor pasari care emit sunete ca ale fluierului (1), dintre care cea mai cunoscuta are capul si spatele negru cu pete galbene-aurii, ciocul lung si subtire si picioarele lungi (Charadrius pluvialis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ar.
fluierător, FLUIERĂTÓR, -OÁRE, fluieratori, -oare, adj., s.f. 1. Adj. Care fluiera. 2. S.f. Fluier (2). 3. S.f. Planta erbacee cu flori galbene-verzui si cu fructe bace rosii (Tamus communis). [Pr.: flu-ie-] – Fluier + suf. -ator.
fluorină, FLUORÍNĂ s.f. Fluorura naturala de calciu, care se gaseste sub forma de cristale cubice, transparente, incolore sau de culoare verde, galbena, roz, violet. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorine.
fluturel, FLUTURÉL, fluturei, s.m. 1. Fluturas (1). 2. (La pl.) Planta erbacee ornamentala, cu flori reunite în capitule mari, galbene în partea superioara, purpurii la baza (Gaillardia aristata). – Fluture + suf. -el.
cinsteţ, CINSTÉŢ s.m. Planta erbacee cu tulpina înalta si cleioasa si cu flori galbene punctate cu brun; brânca-porcului (Salvia glutinosa). – Din ucr. čystec.
orpiment, ORPIMÉNT s.n. Pigment natural de arsen, de culoare galben-stralucitor, folosit ca vopsea în pictura. – Din fr. orpiment.
yucca, YÚCCA s.f. inv. Planta liliacee arborescenta din India si America, cu frunze lungi, în smocuri si flori mari, albe sau violete, aclimatizata în tarile temperate ca planta ornamentala. · Fibra textila obtinuta din yucca. (din engl., fr. yucca)
xantelasma, XANTELÁSMA s.f. (Med.) Pete galbene care apar mai ales pe pleoape. (din fr. xanthélasma)
xantism, XANTÍSM s.n. Coloratie galbena. (din fr. xanthisme)
xantoderm, XANTODÉRM, -Ă, adj. (Persoana) Cu pielea galbena ♢ Rasa xantoderma = rasa galbena. (cf. fr. xanthoderme) [def. si Trésor de la Langue Française]
xantofor, XANTOFÓR s.m. Cromatofor galben. (din fr. xanthophore)
xantospermă, XANTOSPÉRMĂ adj., s.f. (Planta) Cu seminte având tegument galben. (din fr. xanthosperme)
xanto, XANTO-, xant-, -xantína, elem. "Galben, galbui". (din fr. xanth/o/-, -xanthine, cf. gr. xanthos)
xerografia, XEROGRAFIÁ, xerografiéz, vb. I. Tranz. A supune procesului de copiere un material tiparit, scris sau ilustrat de pe hârtie sau film, în care regiunile de pe suprafata unei coli albe corespunzatoare acelora ale originalului care se doresc a fi reproduse sunt sensibilizate prin încarcare electrostatica, asa încât, în momentul în care li se aplica un strat de rasina colorata încarcat cu sarcina opusa, doar regiunile încarcate initial retin depunerea de rasina care ulterior este integrata în mod permanent în coala alba. [ind. prez. 3 sg. si pl. xerografiáza] (cf. engl. xerography) [def. MW]
coriandru, CORIÁNDRU, coriandri, s.m. Planta erbacee anuala din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros patrunzator si fructe în forma de globulete, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care semintele uscate se întrebuinteaza în industria farmaceutica, a parfumurilor sau drept condiment (Coriandrum sativum). [Pr.: -ri-an-] – Din ngr. koríandron.
ortolan, ORTOLÁN, ortolani, s.m. Pasare migratoare cu penele de culoare bruna-roscata, cu capul cenusiu-verzui si cu gusa galbena (Emberiza hortulana). – Din fr. ortolan.
corhan, CORHÁN, corhani, s.m. Insecta mica, de culoare galben-rosiatica, care traieste în locuri întunecoase si se hraneste cu resturi alimentare (Blatta germanica); svab. – Et. nec.
latir, LATÍR s.m. Planta erbacee furajera din familia leguminoaselor, cu tulpina târâtoare si ramificata, cu frunzele terminate cu un cârcel si cu flori albastre, violete, roz, albe sau galbene (Lathyrus sativus). – Din lat. lathyrus (nume stiintific).
luntricică, LUNTRICÍCĂ, luntricele, s.f. 1. Luntrisoara. 2. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele acoperite cu peri, cu tulpina întinsa pe pamânt si cu flori galbene-purpurii, violacee sau alburii, dispuse în spice sau capitule (Oxytropis campestris). – Luntre + suf. -icica.
lupin, LUPÍN s.m. Gen de plante erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din foliole înguste alungite si cu flori albastre, galbene sau albe, cultivate ca furaj, ca plante ornamentale sau ca îngrasamânt verde (Lupinus). – Din fr. lupin.
lupoaie, LUPOÁIE, lupoaie, s.f. 1. (Înv. si reg.) Lupoaica. 2. Planta erbacee parazita, fara clorofila, cu flori albastrui sau albe-galbui, cu frunze mici ca niste solzi, daunatoare culturilor de floarea-soarelui, porumb, cânepa, tutun etc., din care îsi extrage hrana, provocând reducerea recoltelor (Orobanche ramosa). – Lup + suf. -oaie.
lut, LUT, (rar) luturi, s.n. 1. Roca sedimentara, galbena sau cafenie, folosita în olarie, în constructii si în sculptura; argila. ♢ Lut verde = argila de culoare verde, folosita pentru tras brâie la casele taranesti. ♢ Expr. A fi ca lutul în mâna olarului = (despre oameni) a fi lipsit de personalitate, a se lasa influentat. 2. Pamânt. ♦ Fig. Cadavru. – Lat. lutum.
lutişor, LUTISÓR s.n. 1. Diminutiv ai lui lut. 2. Argila care contine hidroxizi de fier sau de mangan, colorata în galben, rosu sau brun, folosita în pictura; pamântel. – Lut + suf. -isor.
ciormoiag, CIORMOIÁG s.m. Planta erbacee cu flori albe-rosietice (Melampyrum cristatum). [Pr.: -mo-iag] – Cf. magh. c s o r m o l y a.
cioroi, CIORÓI, cioroi, s.m. 1. Barbatusul ciorii. 2. Epitet dat unui om brunet, oaches; cioara. 3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse în capitule si cu fructe achene (Inula). – Cioara + suf. -oi.
ciovică, CIOVÍCĂ, ciovici, s.f. 1. Pasare cu pene maslinii, albe sau galbui pe gusa cu coada ca de rândunica, care traieste prin lagunele de lânga mare (Glareola pratincola). 2. (Reg.) Nagât. [Var.: ciovlíca s.f.] – Formatie onomatopeica.
corcoduş, CORCODÚS, corcodusi, s.m. Arbore sau arbust din familia rozaceelor, cu frunze eliptice, cu flori albe si cu fructe mici, de culoare galbena, vânata sau rosie (Prunus cerasifera). – Probabil din corcodusa.
mutător, MUTĂTÓR, -OÁRE, mutatori, -oare, adj., s.f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate misca, care se muta dintr-un loc în altul. 2. S.f. Planta erbacee agatatoare, veninoasa, din familia cucurbitaceelor, cu radacina groasa, carnoasa, cu flori albe-gâlbui si cu fructele în forma de boabe rosii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ator.
luminiţă, LUMINÍŢĂ, luminite, s.f. 1. Diminutiv al lui lumina. 2. (Pop.) Lumânare mica. 3. Planta melifera, cu tulpina dreapta, înalta, cu frunze alterne si cu flori mari, mirositoare, de culoare galbena (Oenothera biennis). – Lumina + suf. -ita.
luminos, LUMINÓS, -OÁSĂ, luminosi, -oase, adj., s.f. I. Adj. 1. Care raspândeste lumina; stralucitor. 2. În care patrunde multa lumina; plin de lumina; luminat2. 3. Fig. Fericit, senin. 4. Fig. Care calauzeste, îndrumeaza; demn de urmat. 5. Fig. Clar, limpede; patrunzator. II. S.f. Planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina dreapta si cu flori albe, care creste la maginea padurilor din regiunile de munte si de deal (Clematis recta). – Lat. luminosus.
lămâi, LĂMẤI, lamâi, s.m. Arbust din tarile calde, cu frunze ovale lucitoare si florile albe, cultivat pentru fructele lui comestibile (Citrus limon). – Din lamâie (derivat regresiv).
leurdă, LEÚRDĂ, leurde, s.f. Planta erbacee bulboasa comestibila din familia liliaceelor, cu flori albe ca zapada, cu miros si gust de usturoi (Allium ursinum). [Pr.: le-ur-. – Var.: leórda s.f.] – Cf. bg. l e v u r d a.
leucopenie, LEUCOPENÍE s.f. Scadere patologica a numarului globulelor albe din sânge. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucopénie.
leucom, LEUCÓM, leucoame, s.n. Boala de ochi constând în formarea unei pete albe pe cornee si care poate duce la orbire; albeata. [Pr.: le-u-] – Din fr. leucome.
leucocitoză, LEUCOCITÓZĂ, leucocitoze, s.f. Crestere patologica a numarului de globule albe din sânge (în procesul de aparare a organismului contra bolilor infectioase). [Pr.: le-u-] – Din fr. leucocytose.
leşesc, LESÉSC, -EÁSCĂ, lesesti, adj., s.f. art. 1. Adj. (Înv.) Polonez. 2. Adj. (În sintagma) Rata leseasca = rasa de rate domestice, cu penele albe sau negre, cu carnea gustoasa. 3. S.f. art. Dans popular din Moldova; melodie dupa care se executa acest dans. – Les2 + suf. -esc.
muştar, MUSTÁR s.m., s.n. 1. S.m. Nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene si cu seminte mici, rotunde (Brassica, Sinapis). 2. S.n. P. restr. Samânta mustarului (1), întrebuintata la prepararea unui condiment picant sau pentru cataplasme contra durerilor nevralgice. 3. S.n. Condiment sub forma de pasta moale, de culoare galbena-verzuie, obtinut prin prelucrarea semintelor descrise mai sus cu adaos de zahar, sare, acid acetic, cimbru etc. ♢ Expr. (Fam.) A-i sari (cuiva) mustarul = a se înfuria, a se supara. – Din magh. mustár.
cireş, CIRÉS, ciresi, s.m. Pom fructifer cu frunze ovale alungite, cu flori albe, cultivat pentru fructele sale (Cerasus avium). – Lat. •ceresius (= cerasus).
leandru, LEÁNDRU, leandri, s.m. Arbust mediteranean, înalt pâna la cinci metri, cu frunze lanceolate si cu flori albe, galbui sau rosii placut mirositoare, cultivat la noi ca planta ornamentala (Nerium oleander). [Pr.: le-an-. – Pl. si: lendri. – Var.: oleándru s.m] – Din it. leandro.
lebădă, LÉBĂDĂ, lebede, s.f. 1. Gen de pasari acvatice, mai mari decât gâsca, cu pene albe sau (rar) negre si cu gâtul lung si arcuit (Cygnus); pasare care face parte din acest gen. ♢ Cântecul lebedei = ultima opera sau manifestare (înainte de moarte) a unui mare creator sau interpret. 2. (Art.) Constelatie din emisfera boreala; Crucea. – Din sl. lebedĩ.
lecitină, LECITÍNĂ s.f. Substanta organica fosforata, care se gaseste în organismele vii, mai ales în tesutul nervos si în galbenusul de ou. – Din fr. lécithine.
limbă, LÍMBĂ, limbi, s.f. I. Organ musculos mobil care se afla în gura, servind la perceperea gustului, la mestecarea si la înghitirea alimentelor, la om fiind si organul principal de vorbire. ♢ Expr. A-si înghiti limba = a) a mânca cu pofta; b) a se abtine de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tacut. A alerga (sau a umbla) dupa ceva (sau dupa cineva) cu limba scoasa = a cauta cu orice pret sa obtina sau sa gaseasca ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i iesi) limba de-un cot = a) a-si pierde respiratia, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limba de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limba lunga sau a fi lung de limba (sau limba lunga) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncarime de (sau vierme la) limba = a fi limbut, a nu pastra o taina. A fi slobod la limba (sau limba sloboda) = a spune multe cu sinceritate si fara prudenta, a spune si ce nu trebuie. A-si scurta limba = a vorbi mai putin. A scurta (sau a taia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva sa vorbeasca. A prinde (la) limba = a capata curaj, a începe sa vorbeasca. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngrosa cuiva) limba sau a nu avea limba (de grait) = a nu avea curajul sa vorbeasca. A-si pune frâu la limba sau a-si tine (sau baga) limba (în gura) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tacea. (A avea) limba ascutita (sau rea, de sarpe) = (a fi) rautacios, malitios în tot ce spune. A întepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limba = a descoase pe cineva, a cauta sa afle tainele cuiva. A fi cu doua limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fatarnic, prefacut. A-si musca limba = a regreta ca a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limba = a nu-si putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcatuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care acestia îsi exprima gândurile, sentimentele si dorintele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunitati umane, istoric constituita, caracterizat prin structura gramaticala, fonetica si lexicala proprie. ♢ Limba comuna = a) stadiu în evolutia unei limbi, anterior diferentierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace si procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei si sentimente. Limba surdomutilor. 4. (Înv. si reg.) Vorba, cuvânt; grai, glas. ♢ Expr. Cu limba de moarte = ca ultima dorinta (exprimata pe patul mortii). A lega pe cineva cu limba de moarte = a obliga pe cineva (prin juramânt) sa-ti îndeplineasca o ultima dorinta, exprimata înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situatiei armatei inamice. 6. (Înv. si arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeasi limba; popor, neam, natiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamana formal sau functional cu limba (I). 1. Bara mobila de metal, agatata în interiorul clopotului, care, prin miscare, loveste peretii lui, facându-l sa sune. 2. Fiecare dintre aratatoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesneste încaltarea pantofilor; încaltator. 4. Bucata de piele, de pânza etc. lunga si îngusta, care acopera deschizatura încaltamintei în locul unde aceasta se încheie cu siretul. 5. Lama de metal a unui cutit, a unui briceag etc. 6. Flacara de forma alungita. ♦ Fâsie de lumina care strabate întunericul. 7. Fâsie lunga si îngusta de pamânt, de padure etc. 8. Deschizatura, gura lasata la cotetul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscarita; limba-boului = planta erbacee acoperita cu peri aspri si teposi, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) feriga mica cu rizom scurt si târâtor, de obicei cu o singura frunza penata compusa (Botrychium lunaria); b) planta erbacee cu flori de culoare albastruie-liliachie, care creste în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mieluselului) = planta erbacee acoperita cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arariel (Borago officinalis); limba-oii – a) planta erbacee cu frunze dintate si spinoase, cu flori purpurii, care creste prin locuri umede si mlastinoase (Cirsium canum); b) mica planta erbacee cu frunzele dispuse în rozeta si cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-pestelui = planta erbacee cu frunzele verzi-albastrui si cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasa si flori rosii, albe sau galbene; limba-sarpelui = feriga mica cu rizomul lung, cu o singura frunza, de forma ovala, raspândita prin locurile umede, prin tufisuri si paduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrabiei = planta erbacee cu tulpina dreapta, cu frunze lanceolate si cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limba-de-mare = peste marin cu corpul oval si asimetric, cu ambii ochi situati pe o singura parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.
limonit, LIMONÍT s.n. Minereu de fier cristalizat sau amorf, de culoare galbena-bruna sau roscata pâna la negru, alcatuit din oxid de fier hidratat, argila si putin fosfor. – Din fr. limonite.
limoniu, LIMONÍU, -IE, limonii, adj. (Rar) Galben ca lamâia. – Din tc. limoni.
lotus, LÓTUS, lotusi, s.m. Nume dat mai multor plante acvatice cu flori albastre, mari, placut mirositoare (Nymphaea coerulea), trandafirii (Nelumbo nucifera) sau albe (Nymphaea lotus thermalis). – Din fr. lotus.
lufă, LÚFĂ, lufe, s.f. Planta anuala din familia cucurbitaceelor, originara din India, cu tulpina lunga, cu numeroase flori galbene si cu fructul de forma alungita care, în unele tari (China, Japonia etc.), se consuma ca leguma sau, dupa uscare, se foloseste ca burete de baie si în industria celulozei (Luffa cylindrica). – Din fr. luffa.
lumânărică, LUMÂNĂRÍCĂ, lumânarele, s.f. 1. Diminutiv ai lui lumânare (1). 2. Planta erbacee medicinala, cu frunze mari alterne, cele bazale în forma de rozeta, si cu flori galbene dispuse într-un spic (Verbascum thapsus). ♦ Compus: lumânarica-pamântului = planta erbacee cu tulpina înalta si cu frunze mari si flori albastre sau albe-galbui (Gentiana asclepiadea). – Lumânare + suf. -ica.
citrin, CITRÍN s.n. Varietate de cuart de culoare galbena. – Din fr. citrine.
ciuboţică, CIUBOŢÍCĂ, ciubotele, s.f. 1. (Reg.) Cizmulita sau gheata de dama. 2. Compuse: ciubotica-cucului = planta erbacee cu frunze ovale dispuse în rozete si paroase pe partea inferioara, cu flori galbene si cu fructul o capsula (Primula officinalis); ciubotica-ursului = planta erbacee cu frunze lobate si cu flori purpurii (Cortusa matthioli). [Var.: ciobotíca s.f.] – Ciubota + suf. -ica.
ciucuraş, CIUCURÁS, ciucurasi, s.m. 1. Diminutiv al lui ciucure; ciucurel. 2. Planta erbacee cu flori roz sau albe, dispuse în mici capitule (Adenostyles alliariae). – Ciucure + suf. -as.
ciucuşoară, CIUCUSOÁRĂ, ciucusoare, s.f. Nume dat mai multor plante erbacee cu tulpina si cu frunzele acoperite de peri, cu flori albe sau galbene (Alyssum). – Et. nec.
ciuin, CIUÍN, ciuini, s.m. Planta erbacee cu flori albe sau roz, a carei radacina se întrebuinteaza în industria textila, farmaceutica si alimentara: odagaci, sapunel, sapunarita (Saponaria officinalis). – Din tc. çöven.
ciumăfaie, CIUMĂFÁIE, ciumafaie, s.f. Planta erbacee medicinala foarte toxica, cu flori albe si cu seminte negre închise într-o capsula cu tepi moi; laur (Datura stramonium). [Var.: ciumafái s.n.] – Cf. magh. c s u d a f a.
colţ, COLŢ, (I, II 4) colturi, s.n. (II, III) colti, s.m. I. S.n. 1. Punct unde se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ♢ Coltul gurii = fiecare dintre cele doua extremitati laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de doua strazi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ♢ Expr. Colt cu... = în unghiul format de strazile... 2. Portiune dintr-un obiect sau dintr-un loc cuprinsa între extremitatile reunite ale laturilor lui. ♦ (În publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ♦ Margine, extremitate. ♢ Colt de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucata de pâine (taiata de la o margine). ♦ Portiune dintr-o încapere cuprinsa între extremitatile reunite ale peretilor. ♢ Expr. A da din colt în colt = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a iesi dintr-o încurcatura. A pune (un copil) la colt = a pedepsi un copil, asezându-l într-un ungher al camerei cu fata la perete. 3. Loc îndepartat, retras, dosnic; refugiu, ascunzis. ♢ Expr. În (sau din) toate colturile = în (sau din) toate partile. II. S.m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. si al oamenilor), în special caninul. ♢ Expr. A-si arata coltii = a manifesta o atitudine agresiva, apriga. A (se) lua la colti = a (se) certa, a fi gata de încaierare. A avea colti (sau un colt) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o masea rupta. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi si ascutite ale greblei, furcii sau ale altor instrumente asemanatoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplica cineva pe talpa încaltamintei de iarna ca sa nu alunece pe gheata; tinta. 4. Vârf ascutit si proeminent de stânca, de gheata etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltarii lor, când încoltesc. 6. Compus: coltii-babei = planta erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene si cu fructe tepoase (Tribulus terrestris). III. S.m. 1. Fiecare dintre taieturile de forma aproximativ triunghiulara facute pe marginea unei stofe; dantela împletita în aceasta forma. 2. Suvita de par ondulata trasa pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, scr. kolac.
corai, CORÁI adj. invar. (Adesea substantivat) De culoare rosie cu nuante de galben. – Din fr. corail.
lăptişor, LĂPTISÓR, s.n., (3) laptisori, s.m. 1. (Rar) Diminutiv al lui lapte. 2. (În sintagma) Laptisor de matca = produs secretat de glandele faringiene ale albinelor doici, care constituie hrana larvelor de matca, utilizat în medicina si în cosmetica. 3. Planta erbacee cu tulpina ramificata, cu mai multe rozete de frunze lanceolate, cu flori albe, raspândita în regiunea alpina; laptele-stâncii (Androsace chamaejasme). – Lapte + suf. -isor.
licopodiu, LICOPÓDIU s.n. Pulbere galbena obtinuta din sporii unei criptogame, folosita în farmacie, pirotehnie etc. – Din fr. lycopode.
liliac, LILIÁC1, lilieci, s.m. Arbust înalt cu frunze ovale, cu flori placut mirositoare, albe sau colorate în diferite nuante de violet sau albastru-violet, crescute în forma de buchete, cultivat ca planta ornamentala; iorgovan, malin (Syringa vulgaris). ♦ Floarea acestui arbust. [Pr.: -li-ac] – Din tc. leylâk. Cf. bg. l i u l e a k.
limbariţă, LIMBÁRIŢĂ, limbarite, s.f. 1. Planta cu tulpina dreapta, ramificata, cu flori mici, albe sau trandafirii, care creste prin locuri umede (Alisma plantago-aquatica). 2. Fig. (Fam.) Tendinta, înclinatie de a vorbi mult (si fara rost), de a flecari, de a trancani. – limba + suf. -arita.
linariţă, LINÁRIŢĂ, linarite, s.f. Planta erbacee cu frunze asemanatoare cu cele de in, cu flori galbene si cu fructe în forma de capsule, continând seminte aripate; inisor-de-alior (Linaria vulgaris). [Var.: linaríta s.f.] – Cf. L i n a r i a (numele stiintific al plantei).
lingurea, LINGUREÁ, -ÍCĂ, lingurele, s.f. 1. Mica planta medicinala din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, întrebuintata în combaterea afectiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situata în partea inferioara a furcii pieptului. – Lingura + suf. -ea, -ica.
linte, LÍNTE, (1, 2) s.f., (3) linti, s.m. pl. 1. S.f. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albe-albastrui si fructul o pastaie cu seminte plate, comestibile (Lens culinaris); p. restr. fructul si samânta acestei plante. ♢ Expr. Pâna la un bob de linte = absolut tot. Pentru un blid de linte, se spune despre cineva care a comis un act josnic (de tradare), chiar si pentru un profit material neînsemnat. 2. S.f. (Med. vet.; pop.) Cisticercoza. 3. S.m. pl. (Zool.; pop.) Cisticerci. – Lat. lens, -ntis.
lipocrom, LIPOCRÓM, lipocromi, s.m. (Biol.) Pigment de culoare galbena care se gaseste în tesutul adipos. – Din fr. lipochrome.
coadă, COÁDĂ, cozi, s.f. 1. Apendice terminal al partii posterioare a corpului animalelor vertebrate; smoc de par sau de pene care acopera acest apendice sau care creste în prelungirea lui. ♢ Expr. A da din coada = (despre oameni; fam.) a se lingusi pe lânga cineva; a se bucura. A-si vârî (sau baga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc. Îsi vâra (sau si-a vârât, îsi baga, si-a bagat etc.) dracul coada (în ceva), se spune când într-o situatie se ivesc neîntelegeri sau complicatii (neasteptate). A calca (pe cineva) pe coada = a jigni, a supara (pe cineva). A pune coada pe (sau la) spinare = a pleca (pe furis), a o sterge (lasând lucrurile nerezolvate). Cu coada între picioare = (despre oameni) umilit, rusinat; fara a fi reusit. (Pop.) A-si face coada colac = a se sustrage de la ceva. A trage mâta (sau pe dracul) de coada = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu fata nevoilor minime de trai. (Get-beget) coada vacii = neaos; vechi, bastinas; de origine rurala. (Fam.) A prinde prepelita (sau purceaua) de coada = a se îmbata. ♦ Partea dindarat, mai îngusta, a corpului unor animale (a pestelui, a sarpelui, a racului etc.). 2. Par (de pe capul femeilor) crescut lung si apoi împletit; cosita. 3. Parte a unei plante care leaga fructul, frunza sau floarea de tulpina sau de creanga. V. peduncul. 4. Partea dinapoi (prelungita sau care se târaste pe jos) a unor obiecte de îmbracaminte (mai ales a celor purtate de femei); trena. ♢ Expr. A se tine de coada cuiva sau a se tine (sau a umbla) coada dupa cineva = a fi nedespartit de cineva, a se tine cu insistenta si pretutindeni de cineva. ♦ Prelungire luminoasa a cometelor. ♦ Fâsie foarte îngusta din cârpe (înnodate) sau din hârtie care se atârna de partea de jos a unui zmeu spre a-i mentine echilibrul în aer. 5. Parte a unui instrument sau a unui obiect de care se apuca cu mâna; mâner. ♢ Expr. A lua (sau a apuca ceva) de coada = a se apuca de treaba, a începe (ceva). A-si vedea de coada maturii (sau tigaii) = a se ocupa (numai) de treburile gospodaresti. Coada de topor = persoana care serveste drept unealta în mâna dusmanului. 6. Partea terminala a unui lucru sau, p. gener., a unui fenomen, a unei perioade de timp etc.; bucata de la capatul unui lucru; sfârsit, extremitate. ♢ Loc. adv. La (sau în) coada = pe cel din urma loc sau printre ultimii (într-o întrecere, la scoala etc.). De la coada = de la sfârsit spre început. ♢ Expr. A nu avea nici cap, nici coada = a nu avea nici un plan, nici o ordine; a fi fara înteles, confuz. ♦ Coada ochiului = marginea, unghiul extern al ochiului. ♦ Partea unde se îngusteaza un lac, un iaz etc.; loc pe unde se scurge apa dintr-un râu în helesteu. 7. Sir (lung) de oameni care îsi asteapta rândul la ceva, undeva. ♢ Expr. A face coada = a sta într-un sir (lung) de oameni, asteaptând sa-i vina rândul la ceva, undeva. 8. Compuse: coada-calului = a) nume dat mai multor plante erbacee caracterizate prin doua tipuri de tulpini: una fertila si alta sterila; barba-ursului (Equisetum); b) planta erbacee acvatica cu frunze liniare si cu flori mici, verzui (Hippuris vulgaris); coada-cocosului = nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe, întrebuintate în medicina populara (Polygonatum); coada-mielului = a) planta erbacee cu frunze lucitoare si cu flori violete (Verbascum phoeniceum); b) mica planta erbacee cu tulpina întinsa pe pamânt, cu flori de culoare albastru-deschis cu vinisoare mai întunecate (Veronica prostrata); coada-mâtei = planta erbacee cu flori mici, roz (Leonurus marrubiastrum); coada-mâtei-de-balta = nume dat mai multor specii de muschi de culoare alba-galbuie, care cresc prin locurile umede si contribuie la formarea turbei (Sphagnum); coada-racului = planta erbacee cu flori mari de culoare galbena (Potentilla anserina); coada-soricelului = planta erbacee medicinala cu frunze penate, paroase, cu flori albe sau trandafirii (Achillea millefolium); coada-vacii = a) planta erbacee tepoasa, înalta, cu frunze lanceolate si cu flori albe, dispuse în spice (Echium altissimum); b) planta erbacee cu flori violete sau rosietice (Salvia silvestris); coada-vulpii = planta erbacee cu frunze lucioase pe partea inferioara, cu flori verzi dispuse în forma de spic, folosita ca furaj (Alopecurus pratensis); coada-zmeului = planta veninoasa cu tulpina târâtoare si cu fructele în forma unor bobite rosii, care creste prin mlastini (Calla palustris); coada-rândunicii = numele a doi fluturi mari, frumos colorati, care au câte o prelungire în partea posterioara a aripilor (Papilio machaon si podalirius). [Pl. si: (2) coade] – Lat. coda (=cauda).
coprină, COPRÍNĂ, coprine, s.f. (Reg.) Planta erbacee cu tulpina terminata cu o singura floare, mare, de culoare galbena (Narcissus radiiflorus) sau alba (Narcissus poeticus). – Cf. bg. k o p r i n a "matase".
nagâţ, NAGẤŢ, nagâti, s.m. Pasare migratoare de balta de marimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate si pe piept, albe pe pântece si cu un mot negru în crestet; bibic2 (Vanellus vanellus). ♦ Epitet glumet dat în special copiilor. – Probabil formatie onomatopeica.
dosnic, DÓSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. (Despre locuri, strazi, cladiri etc.) Care se afla mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, laturalnic, laturas, izolat. 2. S.f. Compus: dosnica-galbena = planta erbacee cu flori galbene, dispuse în capitule (Carpesium cernuum). – Dos + suf. -nic
mur, MUR1, muri, s.m. Nume dat mai multor specii de arbusti din familia rozaceelor, cu tulpina spinoasa, cu frunze palmat-compuse, cu flori albe sau roz dispuse în umbele si cu fructele comestibile (Rubus); arbust din aceasta specie. – Lat. morus.
interfolia, INTERFOLIÁ vb. tr. a intercala file albe între paginile tiparite ale unei carti. (< fr. interfolier)
loess, LOESS, loessuri, s.n. Roca sedimentara neconsolidata, de origine eoliana, de culoare galbena-cenusie, cu aspect poros, formata mai ales din praf silicos si argilos. [Pr.: lös] – Din fr. loess.
merişor, MERISOR1, merisori, s.m. 1. Diminutiv al lui mar1. 2. Numele a doi arbori din familia rozaceelor, cu flori melifere; a) arbore originar din Siberia, cu frunze aproape rotunde, cu flori albe sau roz, cultivat pentru fructele sale din care se prepara dulceata (Pirus baccata); b) (reg.) scorus. 3. Mic arbust de munte cu frunze în permanenta verzi, cu flori melifere de culoare alba sau rosiatica si cu fructe comestibile; smirdar (Vaccinium vitis idaea). 4. Cimisir. – Mar1 + suf. -isor.
mesteacăn, MESTEÁCĂN, mesteceni, s.m. Arbore cu scoarta alba, cu lemnul alb, galbui sau rosiatic, cu ramuri flexibile, cu frunze verzi-cenusii si cu flori grupate în amenti (Betula verrucosa); p. restr. lemnul acestui arbore. ♢ Mesteacan mic = specie de mesteacan, arbust înalt pâna la un metru, care creste în regiunile alpine (Betula humilis). Mesteacan pitic = specie de mesteacan, arbust pâna la jumatate de metru (Betula nana). Mesteacan pufos = specie de mesteacan, arbust sau arbore cu scoarta alba sau bruna-cenusie cu pete albe; mestecanas (Betula pubescens). – Lat. mastichinus.
mei, MEI subst. 1. S.m. Planta erbacee din familia gramineelor, cu inflorescenta ramificata si cu flori albe-galbui, folosita ca nutret pentru vite; parâng, pasat (Panicum miliaceum); p. restr. semintele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrana pentru vite si pasari. ♢ Mei marunt (sau pasaresc) = varietate de mei ale carei flori sunt dispuse în spiculete care formeaza o inflorescenta compusa; meisor (Panicum capillare). ♦ Compuse: mei-pasaresc = planta cu frunze în forma de lance si cu fructele ca niste boabe mici, alburii si foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-pasaresc (sau -nebun) = mohor; mei-tataresc = matura (2 a); mei-paduret = meisor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-canarasului. 2. S.n. Meiste. – Lat. milium.
melisă, MELÍSĂ, melise, s.f. Planta erbacee perena din familia labiatelor, cu flori albe, placut mirositoare, mult cautate de albine, si cu frunzele ovale, folosita în medicina pentru calitatile ei stimulatoare si antispasmodice; roinita2 (Melissa officinalis). ♦ Bautura alcoolica aromata (întrebuintata în medicina populara), obtinuta prin fermentarea frunzelor plantei de mai sus. – Din lat. melissa, fr. mélisse.
metiloranj, METILORÁNJ s.n. Substanta organica din clasa colorantilor azotici, care are proprietatea de a fi galbena într-o solutie bazica, portocalie într-o solutie neutra si rosie într-o solutie acida; heliantina. – Din fr. méthylorange.
muced, MÚCED, -Ă, mucezi, -de, adj. Care este acoperit, patruns de mucegai; mucegait, mucegaios. ♦ (Despre carti, hârtie) îngalbenit de vreme; degradat. ♦ (Reg.) De culoarea mucegaiului; fumuriu, negru-vânat. – Lat. mucidus.
microclin, MICROCLÍN, microcline, s.n. Mineral din grupa feldspatilor potasici, de culoare roz, galbena, rosiatica sau verde, care constituie un element de baza al unor roci eruptive sau metamorfice si care este folosit în industria ceramicii si ca piatra semipretioasa. – Din fr. microcline.
micsandră, MICSÁNDRĂ, micsandre, s.f. Numele a doua plante erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina simpla sau ramificata, cu frunzele acoperite cu peri cenusii, cu flori albe, rosii, albastre sau violete, placut mirositoare; micsunea, vioara-rosie (Matthiola incana si annua). ♢ Compus: micsandra-salbatica (sau -de-munte) = planta erbacee cu flori mari, galbene, placut mirositoare (Erysimum officinalis). – Et. nec.
micşunea, MICSUNEÁ, micsunele, s.f. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu flori parfumate, galbene-aurii, cultivata ca planta ornamentala (Cheiranthus cheiri). ♢ Expr. Când va face plopul mere si rachita micsunele = niciodata. ♦ (Pop.) Micsandra. [Var.: micsuníca s.f.] – Cf. tc. m e n e k s e.
migdal, MIGDÁL, migdali, s.m. Pom fructifer mediteranean, din familia rozaceelor, cu frunze lanceolate sau îngust-ovale, cu flori albe sau trandafirii si cu fructe comestibile (Amygdalus communis). – Din sl. migdalŭ.
mierlă, MIÉRLĂ, mierle, s.f. Pasare cântatoare de padure, cu cioc galben si cu pene negre (Turdus merula). ♢ Mierla sura (sau gulerata) = pasare migratoare cu pene de culoare bruna, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierla de pârâu = pescarel. – Lat. mer(u)la.
mierluţă, MIERLÚŢĂ2, mierlute, s.f. Planta erbacee cu flori albe în forma de stelute si cu tulpina ramificata, formând tufe dese (Alsine verna). – Cf. germ. dial. M i e r e.
millerit, MILLERÍT, millerite, s.n. Sulfura naturala de nichel, de culoare galbena ca alama si cu luciu metalic puternic. – Din fr. millérite.
mireasă, MIREÁSĂ, mirese, s.f. 1. Nume purtat de femeie în ziua sau în preajma casatoriei sale. ♢ (Bis.) Mireasa Domnului = calugarita. ♢ Expr. A plânge ca o mireasa = a plânge tare, cu foc. A mânca ca o mireasa = a mânca foarte putin. A sta ca o mireasa = a nu lucra nimic, a sta degeaba. 2. Planta erbacee cu frunzele verzi-galbui pe margini si rosu-aprins în centru, cu flori albe si rosii dispuse în spice, cultivata ca planta ornamentala (Coleus blumei). – Mire + suf. -easa.
mironosiţă, MIRONOSÍŢĂ, mironosite, s.f. 1. (Bis.) Fiecare dintre femeile care au dus balsamuri la mormântul lui Isus pentru a-i unge trupul; p. gener. femeie cucernica, smerita. ♢ Expr. A face pe mironosita = a-si lua aere de nevinovatie, a simula pietate si modestie. ♦ Epitet dat unei femei prefacute, care simuleaza nevinovatia, modestia. 2. Specie de fluture cu aripile din fata albe cu pete cafenii si cu cele din spate cenusii-albastrii (Lymantria monacha). – Din sl. mironosica.
mlăştiniţă, MLĂSTINÍŢĂ, mlastinite, s.f. Nume dat mai multor plante erbacee, cu frunze lanceolate, cu flori verzi, albe, roz si rosii (Epipactis). – Mlastina + suf. -ita.
mohor, MOHÓR, (2) mohoare, s.n. 1. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascutite, cu flori stacojii, galbene-ruginii etc. dispuse în spice cilindrice, dintre care unele se cultiva ca plante furajere (Setaria). 2. Loc cultivat cu mohor (1) sau pe care creste mohor. – Din magh. mohar.
mojdrean, MOJDREÁN, mojdreni, s.m. Arbore sau arbust cu frunze compuse, cu flori albe, mirositoare, a carui coaja se foloseste la vopsit; urm (Fraxinus ornus). – Din bg. maždrĕan.
morcov, MÓRCOV, morcovi, s.m. 1. Planta leguminoasa din familia umbeliferelor, cu radacina groasa în forma de con, de culoare galbena-rosiatica si cu gust dulce, folosita în alimentatie (Daucus carota sativa). ♢ Morcov salbatic (sau de câmp) sau morcovul câmpului = rusinea-fetei (Daucus carota). 2. (Arg. si fam.) Fiecare dintre bornele fixate pe marginile unei sosele. – Din bg. morkov.
morcoveancă, MORCOVEÁNCĂ, morcovence, s.f. Planta erbacee cu frunze lucitoare, cu flori albe dispuse în umbele si cu fructe ovale, care creste în regiunile muntoase (Pleurospermum austriacum). – Morcov + suf. -eanca.
moşmon, MOSMÓN, mosmoni, s.m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu tulpina înalta, cu frunze eliptice, cu flori mari, albe si cu fructe comestibile (Mespilus germanica). – Din mosmoana (derivat regresiv).
nalbă, NÁLBĂ, nalbe, s.f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia malvaceelor, care cresc spontan ori se cultiva ca plante decorative si medicinale. – Lat. malva.
zlot, ZLOT, zloti, s.m. ~ ♦ Moneda de aur de valoarea unui galben (3) care a circulat în Europa centrala si rasariteana între sec. al XV-lea si al XVII-lea. ♦ Moneda de argint de valoare inferioara talerului2, care a circulat în trecut si la noi si care, la începutul sec. al XIX-lea, valora 30 de parale [, aproximativ un leu în 1957]. ~ ♦ Nume dat odinioara în Transilvania florinului (1) austriac; ~. (din pol. złoty. < sl. zlatŭ = aur) [def. DLRLC]
zmângăli, ZMÂNGĂLÍ, zmângalésc, vb. IV. Tranz. ~ ♢ (Fig.) Numai vârfurile cele mai înalte zgârâie cerul pe alocuri, zmângalind cu calcarul lor câteva stele albe.
zornăi, ZORNĂÍ, zórnai, vb. IV. 1. ~ ♦ (Despre oameni, cu un complement instrumental introdus prin prepozitia din) A face sa rasune (lovind, ciocnind, etc.) Din pinteni zornaind. ♢ (Fig.) Zornaie din salbe nelinistea livezii.
molură, MOLÚRĂ, moluri, s.f. Planta erbacee aromatica cu flori galbene dispuse în umbele, ale carei fructe sunt întrebuintate în medicina; molotru (Foeniculum vulgare). – Cf. m a l u r a.
monazit, MONAZÍT, monazite, s.n. Fosfat natural al unor pamânturi rare, de culoare galben-bruna, rosie sau cafenie. – Din fr. monazite.
cloasmă, CLOÁSMĂ s.f. (Med.) Aparitia pe fata a unor pete galbene-maronii, în cazuri de sarcina, în hepatita etc. [Pr.: clo-as-] – Din fr. chloasme.
clocotici, CLOCOTÍCI, clocotici, s.m. Nume dat mai multor specii de plante semiparazite, cu frunzele dintate si cu flori mici, de obicei galbene (Rhinanthus). – Cf. scr. k l o k o c i k a.
clocotiş, CLOCOTÍS1 s.m. Arbust cu numeroase ramificatii, cu frunze compuse, cu flori albe, grupate în inflorescente scurte (Staphylea pinnata). – Clocot[ici] + suf. -is.
clopoţel, CLOPOŢÉL, clopotei, s.m. 1. Diminutiv al lui clopot; spec. clopot mic (cu mâner) care se agita cu mâna (pentru a indica recreatiile la scoala, pentru a chema pe cineva sau a anunta ceva etc.) sau care se agata de gâtul unor animale. 2. (La pl.) Nume dat mai multor plante erbacee cu flori mari, albastre, albe sau roz, în forma de clopot (1) (Campanula). – Clopot + suf. -el.
clor, CLOR s.n. Element chimic gazos de culoare galbena-verzuie, cu miros întepator, sufocant, toxic, cu proprietati decolorante si dezinfectante, care are numeroase întrebuintari în industrie. – Din fr. chlore.
cloroză, CLORÓZĂ, cloroze, s.f. 1. Forma de anemie caracterizata prin micsorarea considerabila a cantitatii de hemoglobina din sânge si printr-o coloratie galbena-verzuie a pielii. 2. Boala a plantelor care se manifesta prin decolorarea frunzelor si a mugurilor. – Din fr. chlorose.
coacăz, COÁCĂZ, coacazi, s.m. Arbust cu frunze formate din cinci lobi, cu flori galbene-verzui dispuse în ciorchini, cultivat pentru fructele sale comestibile (Ribes rubrum). – Din coacaza (derivat regresiv).
coarnă, COÁRNĂ, coarne, s.f. 1. Fructul comestibil, rosu si acrisor, al cornului. 2. (La sg.) Varietate de struguri de masa, cu boaba mare, lunguiata, neagra sau galbena-verzuie si cu coaja tare. – Lat. corna (pl., devenit sg. f., al lui cornum).
năut, NĂÚT s.m. Planta din familia leguminoaselor, cu frunze compuse, flori liliachii sau albe si fructe pastai, care contin seminte de forma sferica neregulata (Cicer arietinum). ♦ P. restr. Semintele comestibile ale acestei plante, întrebuintate mai ales pentru a înlocui cafeaua sau pentru a se amesteca cu aceasta. [Var.: (înv.) nahút s.m.] – Din tc. nohud, bg. nahut, nohut.
năsturel, NĂSTURÉL, nasturei, s.m. 1. Diminutiv al lui nasture; nasturas. 2. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina târâtoare, cu flori mici. albe, grupate în inflorescente bogate, întrebuintata ca salata si ca planta medicinala (Nasturtium officinale). – Nasture + suf. -el.
narcisă, NARCÍSĂ, narcise, s.f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee cu frunze lungi, usor îndoite pe nervura principala, cu flori solitare, albe sau galbene, fin parfumate (Narcissus). [Var.: (rar) narcís s.m.] – Din fr. narcisse, lat. narcissus.
napoleon, NAPOLEÓN, napoleoni, s.m. 1. Veche moneda franceza de aur în valoare de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I si, mai târziu, cu cea a lui Napoleon al III-lea, care a circulat si la noi. 2. Varietate de mere de marime mijlocie, cu pielita subtire si neteda, de culoare alba-galbuie, cu pulpa alba, moale, fina, dulce si parfumata. ♦ Varietate de pere de marime mijlocie, cu pielita subtire, neteda, de culoare verzuie sau galbena cu puncte cafenii, cu pulpa alba, dulce si foarte mustoasa. ♦ Varietate de struguri cu boabe mari, ovale, galbui, cu pielita groasa si miezul nu prea carnos. [Pr.: -le-on] – Din fr. napoléon.
nap, NAP, napi, s.m. 1. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunze crescute în forma de rozeta si cu radacina carnoasa, de forma aproximativ sferica, comestibila (Brassica napus). ♢ Expr. (Gol) nap sau ca un nap, ca napul = complet dezbracat; p. ext. foarte sarac. 2. Planta erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene, având tuberculii cu un continut nutritiv bogat, folosita ca furaj; nap porcesc (Helianthus tuberosus). – Lat. napus.
negruşcă, NEGRÚSCĂ, negruste, s.f. Planta erbacee melifera cu frunze penate, cu flori albe-albastrui si cu fructe capsule cu numeroase seminte negre (Nigella arvensis). – Negru + suf. -usca.
niprală, NIPRÁLĂ, niprale, s.f. Planta erbacee cu flori galbene, având fructele alcatuite din pastai cu seminte putin turtite, pestrite, cu pete purpurii-negricioase (Lupinus luteus). – Et. nec.
nopticoasă, NOPTICOÁSĂ, nopticoase, s.f. Planta erbacee crucifera cu frunze dintate, cu flori purpurii-violete sau albe, cultivata ca planta melifera sau pentru mirosul puternic pe care îl raspândesc seara florile ei; mirodenie (1) (Hesperis matronalis). – Noapte + suf. -icoasa.
săgeată, SĂGEÁTĂ, sageti, s.f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascutit (de fier, os, piatra) la un capat, iar la celalalt cu doua aripioare înguste, folosita în trecut (la unele populatii si astazi) ca proiectil de vânatoare sau de lupta, aruncata dintr-un arc încordat. ♢ Sageata de trasnet = nume dat de popor armelor antice gasite în pamânt (închipuite ca fiind urme de trasnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Porneste sageata. ♦ Fig. Vorba, aluzie ironica sau rautacioasa; întepatura. 2. Indicator de directie în forma de sageata (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor si patulelor de la tara, care sunt fixati cu capatul de jos în grinzile temeliei si cu cel de sus în grinzile acoperisului. ♦ Aripa la moara de vânt. ♦ Prajina lunga prinsa de cumpana fântânii si având la capatul de jos ciutura sau galeata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanta maxima dintre un arc de curba si coarda care uneste extremitatile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Sageata litorala = forma de acumulare marina la intrarea unui fluviu sau la gura de varsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o laguna. 6. Compus: sageata apei sau sageata apelor = planta erbacee acvatica cu frunze în forma de sageata si cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta.
neosalvarsan, NEOSALVARSÁN s.n. Produs farmaceutic care se prezinta sub forma de pulbere de culoare galben-deschis solubila în apa, folosit în tratamentul sifilisului. [Pr.: ne-o-]. – Din germ. Neosalvarsan.
scară, SCÁRĂ, scari, s.f. I. 1. Obiect (de lemn, de fier, de frânghie etc.) alcatuit din doua parti laterale lungi si paralele, unite prin piese paralele asezate transversal la distante egale si servind pentru a urca si a coborî la alt nivel. ♢ Scara de pisica = scara flexibila formata din doua parâme care sustin trepte de lemn, folosita în navigatie. ♢ Expr. Scara cerului, se spune, în gluma, despre un om foarte înalt. ♢ Compus: (Bot.) Scara domnului = planta erbacee din regiunea muntoasa cu flori albastre sau albe (Polemonium coeruleum). 2. Element de constructie alcatuit dintr-un sir de trepte de lemn, marmura, piatra etc. (cu balustrada), servind pentru comunicarea între etaje, între o cladire si exteriorul ei etc.; (la pl.) trepte. ♢ Scara rulanta = scara cu trepte mobile montate pe o banda rulanta; escalator. ♦ Treapta sau sir de trepte la un vehicul, servind la urcare si la coborâre. 3. Fiecare dintre cele doua inele prinse de o parte si de alta a seii, în care calaretul îsi sprijina piciorul. II. 1. Succesiune, sir, serie ordonata de elemente (marimi, cifre etc.) asezate în ordine crescânda, descrescânda sau cronologica, servind la stabilirea valorii a ceva. ♢ Scara fiintelor (sau vietuitoarelor) = sirul neîntrerupt al fiintelor organizate, de la cele mai simple pâna la cele mai evoluate. Scara duritatii (sau de duritate) = succesiunea progresiva a duritatii celor zece minerale adoptate ca etalon al gradului de duritate. Scara muzicala = succesiune a sunetelor muzicale, cuprinzând aproximativ opt octave. (Tel.) Scara de gri = scara (II 1) care reprezinta variatia luminatiei în mai multe trepte între nivelul de alb si nivelul de negru, folosita pentru controlul si reglajul sistemelor de televiziune. ♦ (Înv.) Tabla de materii, index. ♦ Ierarhia conditiilor, a starilor, a rangurilor sociale. ♦ Ierarhia manifestarilor si a valorilor morale si spirituale. 2. Serie de diviziuni la unele aparate si instrumente (termometru, barometru etc.), formând o linie gradata, cu ajutorul careia se face determinarea unei marimi prin deplasarea unei parti mobile. 3. Linie gradata care reproduce în mic unitatile de masura si care serveste la masurarea distantelor sau a cantitatilor cuprinse într-o harta, într-un plan, într-un desen. ♦ Raport constant între dimensiunile reproduse pe o harta, un desen etc. si cele reale. ♢ Loc. adj. si adv. La scara = într-un raport anumit si constant fata de realitate. ♢ Expr. A reduce la scara = a reprezenta un obiect reducându-i dimensiunile, dar pastrând un raport constant al acestor dimensiuni fata de realitate. 4. (În expr.) Pe (o) scara întinsa (sau larga) = în masura mare, în proportii mari. 5. Fig. Masura, proportie. – Lat. scala (cu sensuri dupa fr. échelle).
soră, SORĂ, surori, s.f. 1. Persoana de sex feminin considerata în raport cu copiii acelorasi parinti sau ai aceluiasi tata ori aceleiasi mame. ♢ Sora buna = sora care are amândoi parintii comuni cu ai fratilor sai. (Reg.) Sora de scoarta = fiica din alta casatorie a unuia dintre sotii recasatoriti, considerata în raport cu copilul sau cu copiii celuilalt sot. Sora de lapte = fata care a supt o data cu alt copil de la aceeasi femeie, considerata în raport cu acel copil. ♢ Loc. adj. Sora cu moartea = grozav, zdravan, foarte mare. ♢ Compuse: sora-soarelui = floarea-soarelui; sor-cu-frate = numele a doua plante erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene-aurii sau albastre-violete, cu fructul o capsula (Melampyrum). 2. (Fam.; la voc.) Termen cu care cineva se adreseaza unei fete sau unei femei în semn de intimitate, de prietenie sau de dragoste; draga. 3. Fig. Tovarasa, prietena. ♦ Ţara, limba etc. de aceeasi origine cu alta, cu afinitati si trasaturi comune. 4. Cel mai mic grad în ierarhia calugareasca în manastirile de femei; femeie care are acest grad. 5. Infirmiera. [Var.: (pop.) suróra, sor s.f.] – Lat. soror, -oris.
cocârlă, COCẤRLĂ, cocârle, s.f. Mica ciuperca comestibila, cu palaria galbena-roscata, cu gust si cu miros de usturoi (Marasmius scorodonius). – Et. nec.
marinană, MARINÁNĂ, marinane, s.f. Planta erbacee cu frunze ovale, ascutite si paroase si cu flori albe (Moehringia trinervia).
electrum, ELÉCTRUM s.n. Aur nativ care contine o mare cantitate de argint, de culoare galben-deschis pâna la alba-argintie, maleabil si ductil. – Din fr. électrum.
eritropsină, ERITROPSÍNĂ, eritropsine, s.f. Proteina de culoare rosie, legata de vitamina A, prezenta în unele celule ale retinei si care, sub actiunea luminii, îsi schimba culoarea spre galben palid. – Din fr. érythropsine.
sânge, SÂNGE, (5) sângiuri, s.n. 1. Substanta lichida de culoare rosie, compusa din plasma si din globule (albe si rosii), care circula prin vine si artere, asigurând nutritia si oxigenarea organismului la animalele superioare. ♢ Animal cu sânge rece = animal (peste, reptila, batracian si nevertebrat) la care temperatura corpului se schimba în functie de temperatura mediului înconjurator. Frate de sânge = frate de la acelasi tata si de la aceeasi mama; frate bun. Legaturi de sânge = rudenie. Glasul sângelui = înclinare fireasca (si instinctiva) de dragoste pentru familie, pentru o ruda apropiata. ♢ Loc. adj. De sânge = a) de culoare rosie; b) (despre lacrimi) de durere, de suparare mare; c) de neam, de familie buna, aleasa. În sânge = (despre fripturi) care a ramas putin crud, care îsi pastreaza înca sângele. ♢ Loc. adj. si adv. Cu sânge rece = fara emotie; calm, linistit. Cu sânge iute = fara stapânire, impulsiv. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ♢ Loc. adv. La sânge = extrem de aspru, de drastic; pâna la distrugere. ♢ Expr. A scuipa (cu) sânge = a avea hemoptizie. A lasa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic). A da sânge = a lasa sa i se scoata o cantitate de sânge (în mod terapeutic sau pentru a fi folosit în transfuzii). A avea sânge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a-i navali, a i se sui, a-i da etc.) (cuiva) sângele în obraz (sau la cap, în fata) = a) a se înrosi din cauza unei emotii puternice sau din cauza unei boli etc.; b) a se înfuria. A nu mai avea (nici) o picatura de sânge în obraz = a fi palid din cauza bolii; a pali de emotie, de frica etc. A-i îngheta (cuiva) sângele în vine sau a îngheta sângele (în cineva) = a se speria, a fi cuprins de groaza, a înlemni de spaima. A fierbe (sau a clocoti) sângele (în cineva) = a se înfierbânta din cauza mâniei, a supararii etc. A-si face (sau a-i face cuiva) sânge rau = a (se) supara foarte tare, a (se) enerva. A nu curge (sau a nu iesi) sânge din inima (sau din cineva), se spune pentru a arata ca cineva este foarte suparat. A avea (ceva) în sânge = a fi obisnuit cu ceva; a avea ceva înnascut. A bate (sau a zgâria) pâna la sânge = a bate (sau a zgâria) tare (pâna când curge sânge). A umple de sânge = a bate foarte tare, crunt. A suge sângele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Sânge nevinovat, se spune despre cel ucis fara nici o vina. Varsare de sânge = omor în masa, macel. A varsa sânge = a omorî. A fi setos (sau dornic, iubitor) de sânge sau a fi omul sângelui = a fi crud, a fi ucigas. A se scalda în sânge sau a se adapa cu sânge = a omorî (în masa) din cruzime. A avea mâinile patate de sânge = a fi vinovat de o crima. A face sa curga sânge = a fi pricina unui razboi, a unei încaierari sângeroase. A-si da (sau a-si varsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-si da viata (pentru cineva sau ceva). 2. Fig. Obârsie; p. ext. familie, neam; progenitura 3. Fig. Soi, rasa (de animale). 4. Compuse : sânge-de-noua-frati sau sângele dracului, sângele-zmeului = produs vegetal rasinos, de culoare rosie, recoltat din fructele unui arbore din familia palmierilor si care, arzând, raspândeste un miros placut; sângele-voinicului = a) planta agatatoare din familia leguminoaselor, cu flori rosii, violete sau albe (Lathyrus odoratus); b) numele a doua specii de plante erbacee de munte din familia orhideelor, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus, cu miros placut de vanilie, dintre care una cu flori mici de culoare rosie-purpurie (Nigritella rubra), iar cealalta cu flori de culoare purpurie întunecata (Nigritella nigra). 5. (Înv.; la pl.) Omoruri, crime. 6. (Pop.) Nume dat unei boli a vitelor (care le face sa sângereze). – Lat. sanguis.
strună, STRÚNĂ, strune, s.f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se întinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ♢ Expr. A cânta (sau a bate) cuiva în struna (sau în struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i câstiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine întinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina întinsa pânza ferastraului. ♢ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga cârligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a frâului care înconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ♢ Expr. A tine (pe cineva) în struna = a înfrâna, a tine din scurt (pe cineva). 4. Compus : struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.
distom, DISTÓM, distomi, s.m. (Biol.) Denumire veche a unui gen de viermi paraziti de tipul galbezei (1); p. restr. galbeaza (1). – Din fr. distome.
distomatoză, DISTOMATÓZĂ, distomatoze, s.f. (Med.) Boala determinata de infestarea omului cu diferiti distomi; p. restr. galbeaza (2). – Din fr. distomatose.
dornic, DÓRNIC, -Ă, dornici, -ce, adj., s.m. 1. Adj. Plin de dor; doritor, nerabdator sa faca, sa obtina ceva. 2. S.m. Planta erbacee cu frunzele lungi si înguste si cu flori mici, albe (Falcaria sioides). – Dor + suf. -nic.
dracilă, DRÁCILĂ, dracile, s.f. Arbust spinos cu flori galbene si cu fructe în forma de boabe rosii, cultivat adesea ca gard viu. (Berberis vulgaris). [Var.: (reg.) drácina s.f.] – Din sl. dračĩ, dracije "maracine".
dropie, DRÓPIE, dropii, s.f. Pasare mare de stepa cu penajul spatelui galben-ruginiu, pieptul si vârful aripilor albe, capul si gâtul sur, a carei carne este comestibila (Otis tarda). – Din bg. droplja.
dumbeţ, DUMBÉŢ, dumbeti, s.m. Planta erbacee cu frunze mici si dintate, cu flori purpurii sau albe, dispuse în forma de ciorchine la vârful tulpinii; sclipet (Teucrium chamaedrys). [Var.: dumbat s.m. ] – Din sl. donbĩcĩ.
dumbravnic, DUMBRÁVNIC, dumbravnici, s.m. Planta erbacee cu miros caracteristic, cu frunze late, cu flori purpurii, trandafirii, roz sau albe, folosita si ca planta medicinala si melifera (Melittis melissophyllum). – Din sl. donbravĩnŭ.
dud, DUD, duzi, s.m. Numele a doua specii de arbori cu frunzele lobate asimetric, cu fructe mici, carnoase, albe (Morus alba) sau negre-rosietice (Morus nigra), cu un gust dulce fad, ale caror frunze constituie hrana viermilor de matase; agud. – Din tc. dut.
dreţe, DRÉŢE, drete, s.f. 1. Planta acvatica subtropicala cu frunze mari, dintate si violacee pe partea inferioara, cu flori mari (Nymphaea lotus thermalis). 2. Planta erbacee târâtoare din familia primulaceelor, cu flori galbene solitare, folosita în medicina populara (Lysimachia nummularia). – Et. nec.
drobiţă, DROBÍŢĂ, drobite, s.f. Mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate si cu flori galbene, ale carui ramuri, fierte în apa, dau o culoare galbena, folosita la vopsit (Genista tinctoria). – Drob2 + suf. -ita.
drobuşor, DROBUSÓR2, drobusori, s.m. Planta erbacee cu frunze albastrui si cu flori galbene, ale carei frunze fermentate dau o culoare albastra, folosita la vopsit (Isatis tinctoria). – Drob2 + suf. -usor.
slăbănog, SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slabanogi, -oage, adj., s.m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscativ. 2. Lipsit de putere, de vlaga; debil. II. S.m. Planta erbacee cu tulpina dreapta, carnoasa, cu frunze ovale dintate si cu flori galbene punctate cu rosu, cu un pinten, folosita în medicina (Impatiens nolitangere). – Din bg. slabonoga.
somnoros, SOMNORÓS, -OÁSĂ, somnorosi, -oase, adj., s.f. I. Adj. 1. Caruia îi este somn; ametit, toropit de somn; adormit. ♦ (Adesea substantivat) Caruia îi place sa doarma mult. 2. Fig. Lipsit de vioiciune, de vigoare, de intensitate, de stralucire; fara viata, slab, sters, stins. II. S.f. (Bot.) 1. Planta erbacee cu flori albe, cu frunzele si fructele acoperite cu peri aspri (Laserpitium prutenicum). 2. Pidosnic. [Var.: (reg.) somnurós, -oása adj.] – Somn2 + suf. -uros.
codălbel, CODĂLBÉL, -EÁ, codalbei, -ele, adj. (Reg.) Diminutiv al lui codalb. – Codalb + suf. -el.
codălbi, CODĂLBÍ, codalbesc, vb. IV. Tranz. (Înv. si reg.; în expr.) A o codalbi = a nu izbuti, a nu reusi; a o pati. – Din codalb.
dinte, DÍNTE, dinti, s.m. 1. Fiecare dintre organele osoase mici, acoperite cu un strat de smalt, asezate în cavitatea bucala a majoritatii vertebratelor si servind de obicei pentru a rupe, a mesteca si a farâmita alimentele; p. restr. fiecare dintre organele osoase mici asezate în partea din fata a maxilarelor. ♢ Dinte de lapte = fiecare dintre dintii care le cresc copiilor în primii ani ai vietii si care cad mai târziu, fiind înlocuiti cu dintii definitivi. ♢ Expr. Soare cu dinti = soare pe timp geros, racoros sau ploios. A se tine de ceva cu dintii = a nu ceda cu nici un pret, a nu renunta la ceva în ruptul capului. Înarmat pâna în dinti = puternic înarmat. A-i scoate (cuiva) si dintii din gura = a-i lua (cuiva) tot ce are, a saraci (pe cineva) cu desavârsire. A-si arata dintii = a ameninta; a se manifesta în mod nefavorabil. Printre dinti = (în legatura cu verbe de declaratie) neclar, nedeslusit (si cu nemultumire). A avea un dinte împotriva (sau contra) cuiva = a avea un motiv de nemultumire, de suparare sau de dusmanie împotriva cuiva. ♦ Compuse: dintele-dracului = planta erbacee cu flori albe, rosii-purpurii sau verzui asezate în spice (Polygonum hydropiper); (porumb) dinte-de-cal (sau dintele-calului) = varietate de porumb cu boabe mari, late si albicioase, cu un santulet la vârf. 2. Fiecare dintre crestaturile, zimtii, proeminentele (ascutite si regulate) de pe marginea unor unelte sau piese de masina; fiecare dintre coltii pieptenului, ai greblei, ai grapei etc. 3. Înaltime stâncoasa, izolata, cu peretii abrupti; colt. – Lat. dens, -ntis.
susan, SUSÁN s.m. 1. Planta erbacee din tarile calde, paroasa, cu frunze mari, dantelate si cu flori galbene, cultivata pentru semintele sale oleaginoase, comestibile (Sesamum indicum). ♦ P. restr. Semintele acestei plante, care contin un ulei comestibil, din care se prepara tahânul sau care se presara pe covrigi. 2. Preparat dulce facut din zahar, miere si seminte de susan (1). – Din tc. susam.
impalida, IMPALIDÁ vb. intr. 1. a deveni palid, a se îngalbeni. 2. (fig.) a pierde stralucirea, luciul. (dupa it. impallidire)
imortelă, IMORTÉLĂ s. f. planta erbacee cu frunze putine si flori mici, galbene sau roz-purpurii, care se poate pastra uscata mult timp. (< fr. immortelle)
talpă, TÁLPĂ, talpi, s.f. 1. 1. Partea inferioara a labei piciorului; la om si la unele animale, de la degete pâna la calcâi, care vine în atingere cu pamântul si pe care se sprijina corpul. ♢ Expr. A o apuca la talpa sau a-si lua talpile la spinare = a pleca, a o sterge. Arde focul la talpile picioarelor, se spune când cineva este amenintat de o primejdie. (Reg.) A fi sau a (se) scula, a (se) pune în talpi = a (se) scula din pat; p. ext. a (se) pune în miscare, în actiune. ♦ Compuse; talpa-gâstei = a) încretiturile de la coada ochiului (la persoanele în vârsta); b) scris neîngrijit; c) planta erbacee melifera si medicinala, cu tulpina puternica, cu frunze lungi, cu flori mici, roz (Leonurus cardiaca); talpa-ursului = planta erbacee cu frunze mari, spinoase si cu flori albe sau trandafirii, grupate în forma de spic (Acanthus longifolius); talpa-stâncii = mica planta erbacee cu tulpina târâtoare, ramificata, cu flori mici, albe (Coronopus procumbens); talpa-lupului = planta erbacee cu flori mici rosietice, cu frunzele acoperite în partea inferioara de numeroase glandule, albe, având proprietati antiscorbutice si diuretice (Chaiturus marrubiastrum). 2. Partea de dedesubt a încaltamintei sau a ciorapului, care protejaza talpa (I 1). 3. Piele groasa tabacita special, din care se confectioneaza pingelele încaltamintei, flecurile tocurilor etc. ♢ Talpa artificiala = material fabricat, prin aglomerare cu lianti, din fibre de piele (provenite din deseuri), fibre de celuloza si fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpa (I 3), la branturi, staifuri, bombeuri. II. 1. Lemn gros, grinda care se aseaza la temelia unei constructii pentru a o sprijini; p. ext. temelie. ♢ Talpa casei = capul familiei, barbatul. Talpa tarii (sau a casei) = taranimea (considerata în trecut ca temelie a tarii, obligata sa suporte tot greul îndatoririlor). Talpa iadului = a) (în basme) temelia iadului; mama capeteniei dracilor; b) om foarte rau, pacatos; baba rea, vrajitoare. ♦ Fig. Sprijin, baza, sustinere. 2. Fiecare dintre cele doua lemne groase, orizontale, care alcatuiesc scheletul razboiului de tesut manual. 3. Fiecare dintre cele doua suporturi laterale, de lemn sau de otel, curbate în sus la capatul de dinainte, pe care aluneca sania. ♦ Lemnul din spatele cormanei, pe care se sprijina plugul si care îl face sa alunece mai usor pe brazda. ♦ Partea de dedesubt a corabiei. ♦ Parte care formeaza fundul unui scoc de moara, de joagar etc. 4. Partea inferioara, latita, a unei piese, a unui organ de masina sau a unui element de constructie, prin care acesta se reazama pe alta piesa, pe teren sau pe un suport. ♦ Spec. Partea de jos, latita, a unei sine, prin care aceasta se reazama pe traverse. ♦ Spec. Parte a rindelei care aluneca pe lemnul supus prelucrarii. ♦ Spec. Extremitate a unui pat de pusca pe care se sprijina arma când sta vertical. ♦ Spec. Partea de dedesubt, pe care se cladeste o claie sau un stog. ♦ Spec. Baza a unei excavatii miniere sau a unei gauri de sonda. ♦ Spec. Parte mai latita (inferioara) a unei litere tipografice. – Cf. magh. t a l p.
tăietoare, TĂIETOÁRE, taietori, s.f. Planta erbacee cu frunze paroase de un verde-închis si cu flori galbene, folosita în medicina populara pentru oblojirea taieturilor (Inula hirta). – Din taia + suf. -(a)toare.
tigvă, TÍGVĂ, tigve, s.f. 1. (Pop.) Craniu, teasta; (depr.) cap; p. ext. ins, individ. 2. Planta erbacee agatatoare sau târâtoare din familia cucurbitaceelor, cu flori mari, albe, cu fructe mari de forme variate, de obicei bombate, care la maturitate devin lemnoase si galbui; tâlv (Lagenaria vulgaris); p. restr. fructul acestei plante. ♦ Vas facut din fructul uscat de tigva (2). ♢ Expr. Cap de tigva = om prost. [Var.: (reg.) tívga s.f.] – Din bg., scr. tikva.
titanit, TITANÍT, titanituri, s.n. Silicat natural de calciu si de titan1, de culoare galbena, verzuie sau bruna, întrebuintat ca piatra semipretioasa. – Din fr. titanite.
tămâiţă, TĂMÂÍŢĂ, tamâite, s.f. Nume dat mai multor plante; a) planta erbacee cu miros aromatic puternic si cu flori verzui dispuse într-un ciorchine la vârful tulpinii (Chenopodium ambrosioides); b) planta cu flori verzi-galbui, cu miros patrunzator (Chenopodium botrys). ♢ Compus: tamâita-de-câmp = planta erbacee paroasa, cu flori galbene (Ajuga chamaepytis). – Tamâie + suf. -ita.
tărtăcuţă, TĂRTĂCÚŢĂ, tartacute, s.f. 1. Planta târâtoare sau agatatoare din familia cucurbitaceelor, cu flori albe, cu frunze lunguiete, rosii si cu fructe comestibile (Coccinia indica). ♦ P. restr. Fructul acestei plante. 2. Fig. (Glumet) Cap. ♦ Fiinta mica, bondoaca. – Tatarca + suf. -uta.
tătăiş, TĂTĂÍS, tataisi, s.m. Planta erbacee din familia compozeelor, cu frunze paroase si cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). [Var.: tataísa s.f.] – Et. nec.
tătăneasă, TĂTĂNEÁSĂ, tatanese, s.f. Planta erbacee cu tulpina ramificata, acoperita cu peri aspri, cu flori rosii-violacee, mai rar albe, dispuse în raceme (Symphytum officinale). – Et. nec.
tâlhărea, TÂLHĂREÁ, tâlharele, s.f. (Bot.) 1. Planta erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene, adesea rosietice în exterior, dispuse în capitule (Lactuca sagittata). 2. Susai. 3. Salata-iepurelui. – Tâlhar + suf. -ea.
târtan, TÂRTÁN2, târtani, s.m. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificata si cu flori albe (Crambe tartarica). – Et. nec.
tec, TEC, teci, s.m. Arbore exotic originar din sudul Asiei, înalt, cu frunze opuse, întregi si cu flori albe, al carui lemn dens si rezistent este folosit mai ales în constructii navale (Tectona grandis). – Din fr. teck.
tăietor, TĂIETÓR, -OÁRE, taietori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care taie; taios; ascutit. 2. S.f. Planta erbacee cu frunze paroase de culoare verde închis si cu flori galbene, folosita în medicina populara pentru oblojirea taieturilor (Inula hirta). 3. S.n. Bustean pe care se taie sau se despica lemnele de foc; tais (2); (în trecut) trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor la moarte. 4. S.m. Muncitor care se ocupa cu taierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. [Pr.: ta-ie-] – Taia + suf. -ator.
tei, TEI, (1) tei, s.m., (2, rar) teie, s.n. 1. S.m. Arbore cu frunze mari în forma de inima, cu flori albe sau albe-galbui, puternic parfumate, melifere, întrebuintate în farmacie, si cu fructe achene (Tilia platyphyllos). ♢ Tei alb = arbore cu lemnul alb-rosiatic, usor (Tilia tomentosa). Tei pucios = arbore înalt pâna la 20 m, ale carui flori se folosesc în farmacie (Tilia cordata). 2. S.n. Fibra din scoarta de tei (1), folosita la legat si la fabricat sfori, frânghii, rogojini. ♢ Expr. A lega doua-n tei = a reusi sa adune ceva avere. A gasi tei de curmei = a gasi pretexte. – Lat. •tilium (= tilia).
teişor, TEISÓR, teisori, s.m. 1. Diminutiv al lui tei; teiulet. 2. Arbust din familia rozaceelor, cu flori mari, galbene-aurii, cultivat ca planta ornamentala; trandafir galben (Kerria japonica). 3. (Bot.) Pristolnic. [Pr.: te-i-] – Tei + suf. -isor.
icter, ÍCTER s. n. simpton constând în coloratia în galben a pielii si a mucoaselor, datorita impregnarii tesuturilor cu pigmenti biliari. (< fr. ictère, lat. icterus, gr. ikteros)
iacint, IACÍNT s. m. planta ierbacee bulboasa, cu flori colorate în alb, galben, roz sau albastru, placut parfumate; zambila. (< fr. jacinthe)
cola, COLA1 s.f. invar. Arbore tropical cu fructe albe sau rosii de forma unei nuci, care contin alcaloizi stimulanti (Cola nitida). – Din fr. cola, kola.
colesterol, COLESTERÓL s.m. Substanta care se gaseste, libera sau combinata, în untura de peste, în bila, sânge, tesut nervos, galbenus de ou si care reglementeaza permeabilitatea fata de lichide a membranelor celulare; colesterina – Din fr. cholestérol.
tonare, TONÁRE s.f. 1. Acoperire a partilor albe ale unei tiparituri executate în tipar plan cu un strat de cerneala. 2. (Fot.) Virare. – Din ton2.
toporaş, TOPORÁS, (1) toporase, s.n., (2) toporasi, s.m. 1. S.n. Diminutiv al lui topor; toporel. 2. S.m. Numele mai multor plante erbacee cu flori albastre-violete, rar rosietice sau albe; viorea (Viola). – Topor + suf. -as.
torţel, TORŢÉL, tortei, s.m. Numele a doua plante parazite fara frunze, a caror tulpina se rasuceste în jurul plantelor pe care traiesc, una cu flori rosietice (Cuscuta epithymum), alta cu flori albe sau roz (Cuscuta europaea). – Tort1 + suf. -el.
hortensie, HORTÉNSIE s. f. arbust cultivat ca planta ornamentala cu flori mari, albe, rosii sau bleu, fara miros, din familia saxifragacee. (< fr. hortensia)
tutuniu, TUTUNÍU, -IE, tutunii, adj. De culoarea tutunului, galben-verzui. – Din tutun + suf. -iu.
traistă, TRÁISTĂ, traiste, s.f. 1. Obiect în forma de sac, confectionat din pânza groasa sau din lâna si prevazut cu o baiera pentru a fi agatat, care serveste la transportul sau la pastrarea unor obiecte, mai ales a mâncarii; straita. ♢ Expr. Cu traista în bat, se spune despre cineva care nu are locuinta stabila sau care este foarte sarac. A-i bate (cuiva) vântul în traista= a fi extrem de sarac. Traista goala (sau usoara) = saracie. A-i mânca (cuiva) câinii din traista = a fi prostanac. A prinde (pe cineva) cu rata în traista = a prinde (pe vinovat) asupra faptului. ♦ Spec. Sac mic de pânza deasa din care se da hrana cailor. 2. Continutul unei traiste (1). 3. Compus: traista-ciobanului = planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunze lungi, crestate, dispuse în rozeta, cu flori mici albe si cu fructe triunghiulare, folosita ca planta medicinala (Capsella bursa-patoris). – Cf. alb. t r a s t ë,  t r a j s t ë.
tutun, TUTÚN, (1), s.m., (2, 3) tutunuri, s.n. 1. S.m. Planta erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înalta, cu frunzele mari si moi, ovale, rotunde sau lanceolate, de un verde-închis, cu flori albe, roz sau rosii, reunite în buchete (Nicotiana tabacum). ♢ Tutun turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificata si cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. S.n. (Colectiv) Frunze de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumeaza, se prizeaza sau se mesteca. 3. S.n. (Înv.) Pachet de tutun (2). – Din tc. tütün.
colofoniu, COLOFÓNIU s.n. Reziduu de culoare galbena-roscata obtinut dupa îndepartarea terebentinei din rasina de conifere, folosit în industria hârtiei, a lacurilor, a cauciucului etc.; sacâz. – Din ngr. kolofónion, germ. Kolophonium.
trânji, TRẤNJI s.m. pl. 1. (Pop.) Hemoroizi. 2. Planta erbacee din familia orhideelor, cu tulpina fistuloasa si cu flori de culoare galbena sau bruna deschis, placut mirositoare (Neottia nidus avis). – Cf. sl. t r o n d ŭ.
trânjoaică, TRÂNJOÁICĂ, trânjoaice, s.f. Planta erbacee din familia ranunculaceelor, cu tulpina alba si paroasa si cu flori mari, galbene, întrebuintata în medicina populara la tratarea hemoroizilor (Ranunculus illyricus). – Trânji + suf. -oaica.
turicel, TURICÉL, turieci, s.m. Planta erbacee din familia crucifcrelor, cu frunzele bazale dispuse în rozeta si acoperite cu peri, cu fiori mici, albe sau galbui (Turritis glabra). – Et. nec.
turiţă, TÚRIŢĂ, turite, s.f. Planta erbacee cu tulpina în patru muchii, cu flori albe sau verzi si cu fructe acoperite cu peri curbati la vârf, care se agata de hainele oamenilor, de lâna oilor etc. (Galium aparine). ♢ Compus: turita-mare = planta erbacee cu frunze paroase pe fata inferioara si cu foliole dintate, cu flori galbene-aurii grupate în forma de ciorchine si cu fructe cu ghimpi mici la baza; scai-marunt (Agrimonia eupatoria). – Din scr. turica.
turtă, TÚRTĂ, turte, s.f. 1. Pâine rotunda si turtita, facuta din malai sau din aluat nedospit. ♢ Expr. A face (pe cineva) turta = a bate foarte tare (pe cineva). (Adverbial) A fi (sau a se îmbata) turta = a se îmbata foarte tare. A rupe (sau a frânge cuiva) turta = a sarbatori, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nasterea unui copil. 2. Nume generic pentru diferite prajituri. ♢ Turta dulce = produs de patiserie (crocant) facut din faina de grâu, miere si oua, la care adesea se adauga migdale, nuci etc. si o glazura cu sirop de zahar. 3. Produs care ramâne dupa ce s-a stors mierea din fagure, uleiul din semintele de floarea-soarelui etc. si care se preseaza într-o forma de obicei turtita si rotunda. 4. Planta erbacee cu tulpina foarte scurta, cu frunzele adânc crestate si spinoase si cu flori mari, alburii (Carlina acaulis). ♢ Compuse: turta-lupului = numele popular al semintelor foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnina; turta-vacii = ciuperca comestibila, de culoare galbena-roscata sau cafenie, acoperita cu o substanta vâscoasa (Boletus luteus). – Lat. •turta (= torta [panis] "pâine rotunda"). Cf. fr. t o u r t e.
trifoiaş, TRIFOIÁS, trifoiasi, s.m. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsa pe pamânt, cu frunzele despicate în trei lobi si cu flori galbene (Trifolium campestre). – Trifoi + suf. -as.
troscot, TRÓSCOT s.m. Planta erbacee cu tulpina ramificata, întinsa pe pamânt, cu numeroase frunze mici, cu flori hermafrodite verzi, pe margine rosii sau albe (Polygonum aviculare). – Din sl. troskotŭ.
rechie, RÉCHIE, rechii, s.f. Planta erbacee melifera cu tulpina ramificata, cu frunze alterne, cu flori mici, galbene-verzui (Reseda lutea). – Et. nec.
trinitrotoluen, TRINITROTOLUÉN s.n. Substanta solida, galbena, cristalina, fabricata din toluen si folosita ca exploziv cu care se încarca proiectilele de artilerie; trotil. [Pr.: -lu-en] – Din fr. trinitrotoluène.
tui, TUI, tuiuri, s.n. Steag turcesc alcatuit dintr-o lance cu semiluna (sau cu o maciulie de metal) în vârf, cu doua sau cu trei cozi albe de cal împletite prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii si rangului unor înalti demnitari din fostul Imperiu Otoman si din tarile vasale lui. – Din tc. tuğ.
redie, RÉDIE, redii, s.f. Larva în dezvoltarea galbezei, cu corpul alungit, plin cu celule germinative. – Din fr. rédie.
răsfug, RĂSFÚG s.m. 1. (Si în sintagma rasfug alb) Boala contagioasa a oilor si a caprelor, care se manifesta prin încetarea secretiei lactate; agalactie. 2. Antrax. 3. Planta erbacee din familia compozeelor, cu ramurele subtiri, verzi si aproape lipite de frunze si cu flori galbene, întrebuintata în medicina populara ca medicament împotriva rasfugului (1) (Chondrilla juncea). – Et. nec.
răsucire, RĂSUCÍRE, rasuciri, s.f. 1. Actiunea de a (se) rasuci si rezultatul ei; rasuceala. 2. Defect al pieselor de cherestea produs la uscare, care face ca suprafata lor sa devina elicoidala. 3. (Bot.; în sintagma) Rasucirea frunzelor = boala virotica a cartofului, a tutunului si a patlagelelor rosii, manifestata prin îngalbenirea si rasucirea frunzelor si oprirea din dezvoltare a plantelor. – V. rasuci.
răchiţică, RĂCHIŢÍCĂ, rachitele, s.f. 1. Diminutiv al lui rachita. 2. (La pl.) Mic arbust totdeauna verde, cu tulpina târâtoare, cu fructe rosii, acrisoare, comestibile (Oxycoccus quadripetalus). 3. Arbust cu flori mici, galbene si cu frunze ascutite, acoperite pe o parte si pe alta cu solzi stelati care le dau un aspect argintiu (Elaeagnus angustifolia). – Rachita + suf. -ica.
răcovină, RĂCOVÍNĂ, racovine, s.f. 1. Mica planta erbacee târâtoare, cu flori mici, albe sau albe-verzui si cu fructul o capsula lunguiata (Galium rotundifolium). 2. Mica planta erbacee cu tulpina târâtoare, cu flori albe, cu petalele mai scurte decât sepalele, folosita în medicina populara (Stellaria media). [Var.: racuína, racoína s.f.] – Et. nec.
răculeţ, RĂCULÉŢ, raculeti, s.m. 1. (Zool.) Racusor. 2. Planta erbacee târâtoare cu flori albe-rosietice, al carei rizom are proprietati diuretice si depurative (Polygonum bistorta). – Rac + suf. -ulet.
râde, RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-si manifesta veselia sau satisfactia printr-o miscare caracteristica a fetei si a gurii, scotând în acelasi timp sunete specifice, succesive si nearticulate. ♢ Expr. A râde (sau, rar a-si râde) în barba (sau pe sub mustata) = a râde retinut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefacându-se ca se bucura). A râde (cuiva) în nas (sau în fata, în obraz) = a sfida pe cineva; a-si bate joc de cineva care este de fata. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi multumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinari în dativ sau introduse prin prep. "la") A arata cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soarta, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-si bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ♢ Expr. Râd (sau ar râde) si câinii (sau si curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a facut de rusine, s-a compromis. ♦ A nu tine seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a dispretui. – Lat. ridere.
dinţură, DINŢÚRĂ, dinturi, s.f. Planta erbacee cu flori rosii sau albe dispuse în spice, care creste prin semanaturi sau ierburi (Odontites rubra). – Dinte + suf. -ura.
răscoage, RĂSCOÁGE s.f. Planta erbacee melifera cu frunze moi, lanceolate si cu flori mari, rosii-purpurii sau albe (Chamaenerion angustifolium). – Et. nec.
răţişoară, RĂŢISOÁRĂ, ratisoare, s.f. 1. (Zool.) Ratusca. 2. (Entom.) Gen de insecte coleoptere lungi, brune-cenusii, cu rostrul latit, asemanator cu ciocul de rata, care ataca porumbul, sfecla, ovazul etc. (Tanymecus). 3. (Bot.; la pl.) Planta erbacee perena, cu rizom si frunze lungi, cu tulpina scurta, cu flori mari, albe, galbene sau violacee (Iris pumila). – Rata + suf. -isoara.
rândunică, RÂNDUNÍCĂ, rândunici, s.f. 1. Pasare calatoare insectivora cu coada adânc bifurcata, cu pene albe-galbui pe burta si negre-albastrui pe spate (Hirundo rustica). 2. Compus: rândunica-de-mare = peste marin care înoata pe fundul apei cu ajutorul înotatoarelor pectorale (Trigla lucerna). 3. Ultima dintre cele cinci pânze ale unui catarg, asezata în vârful acestuia. – Rândun[ea] + suf. -ica.
râs, RÂS2, râsi, s.m. Specie de mamifer salbatic, carnivor, din familia felinelor, mai mare decât pisica salbatica, cu blana galbena-roscata (cu pete negre) si cu smocuri de par pe urechi; linx (Lynx lynx). – Din sl. rysĩ.
râşcov, RẤSCOV, râscovi, s.m. Ciuperca comestibila cu palaria de culoare portocalie-caramizie si cu picior galben-portocaliu, care creste prin padurile de fag si de brad si care secreta un latex (Lactarius deliciosus). – Cf. ucr. r y ž o k,  r y ž k a.
colţişor, COLŢISÓR, (1) coltisoare, s.n., (2) coltisori, s.m. 1. S.n. Diminutiv al lui colt; coltulet. 2. S.m. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunze alterne, cu flori albe sau rosietice, raspândita prin paduri umbroase (Dentaria bulbifera). – Colt + suf. -isor.
regină, REGÍNĂ, regine, s.f. 1. Femeie care detine prerogativele unui rege, fiind suverana unui regat. 2. Sotie de rege. 3. Fig. Ceea ce detine o pozitie privilegiata, importanta, dominanta, într-un anumit domeniu. 4. Compus: regina-noptii = nume dat unor plante de gradina cu flori albe, rosietice sau violete care se deschid la caderea noptii si raspândesc un miros placut (Nicotiana). 5. (Entom.) Albina femela fecunda, care depune oua: matca. 6. Piesa cea mai importanta la jocul de sah, dupa rege, care poate fi mutata în orice directie, atât în linie dreapta cât si în diagonala; dama. – Din lat. regina.
rezedă, REZÉDĂ, rezede, s.f. Planta decorativa erbacee, cu tulpina ramificata, cu frunze întregi alungite si cu flori mici, galbene-aurii, cu miros placut; rozeta (Reseda odorata). – Din fr. réséda, germ. Resede.
renet, RENÉT, renete, adj. (În sintagma) Mere renete (si substantivat) numele mai multor varietati de mere, de culoare galbena-portocalie, cu gust placut. – Din fr. reinette. Cf. germ. R e n e t t e.
renglotă, RENGLÓTĂ, renglote, s.f. Soi de prun cu fructe mari, sferice, galbene-verzui sau roscate; p. restr. fructul acestui soi de prun. [Var.: renclóda, ringlóta s.f.] – Din fr. reine-claude, germ. Ringlotte.
rezol, REZÓL, rezoli, s.m. Produs de condensare al fenolului cu formaldehida, în prezenta unui catalizator bazic, cu aspect de masa sticloasa, galbena sau bruna, casanta si usor de pulverizat, solubil în solventi organici. – Din fr. résol, germ. Resol, rus. rezol.
repede, RÉPEDE, repezi, adj., adv. I. Adj. 1. (Despre miscari) Care se produce fara întârziere; iute, rapid; (despre lucruri în miscare) care se deplaseaza cu repeziciune, cu iuteala; (despre ape) care curge cu repeziciune; p. ext. (despre picaturi, stropi etc.) care cade iute, succedându-se rapid. ♦ (Despre timp) Care trece cu repeziciune. ♦ (Despre oameni si manifestarile lor) Iute în miscari, ager, sprinten, vioi; grabit, repezit, pripit. ♢ Loc. adv. Cu pasi repezi = grabnic, în ritm rapid. ♦ (Substantivat, f.) Gândacel de culoare aramie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitra (Cicindela campestris). 2. (Despre agenti fizici) Care se manifesta cu putere dar nu dureaza mult; care trece iute. 3. (Despre dealuri, planuri etc.) Foarte înclinat, piezis, în panta, abrupt. 4. (Despre drumuri) Care duce la tinta în cel mai scurt timp. II. Adv. 1. Iute, cu zor, în graba. ♦ Îndata, imediat, deodata, brusc. ♢ Expr. Repede-repejor = îndata, fara întârziere. 2. Devreme, de timpuriu, prea curând. – Lat. rapidus, rapide.
ruginare, RUGINÁRE, ruginari, s.f. Mic arbust otravitor, cu frunze înguste, lucioase, persistente si cu flori albe sau rosietice dispuse în manunchiuri la vârful ramurilor (Andromeda polifolia). – Din rugina.
ruginit, RUGINÍT, -Ă, ruginiti, -te, adj. 1. Acoperit, ros de rugina (I 1). ♦ Fig. Vechi, uzat. ♦ Fig. (Despre voce) Îmbatrânit; dogit. 2. Fig. (Adesea substantivat; despre persoane, idei, conceptii etc.) Învechit, înapoiat, demodat. 3. (Despre plante) Atacat de rugina (II 1). ♦ Care are culoarea galben-rosiatica a ruginii. – V. rugini.
ruin, RUÍN s.m. Planta erbacee cu tulpina acoperita de peri, cu frunze opuse, lucioase si cu flori liliachii, rosietice sau albe, dispuse în capitule sferice la vârful lujerilor (Succisa pratensis). – Cf. scr. r u j a n.
rumeneală, RUMENEÁLĂ, (2, 3) rumenele, s.f. 1. Culoare rumena, roseata. 2. (Pop.) Fard, suliman, dresuri. 3. Planta erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina întinsa pe pamânt si cu flori de culoare galbena (Potentilla procumbens). – Rumeni + suf. -eala.
rutil, RUTÍL s.n. Oxid natural de titan, cristalizat sub forma de cristale prismatice de culoare galben-deschis sau bruna-roscata, care se întâlneste mai ales în rocile metamorfice sau în aluviuni. – Din fr. rutile.
ridichioară, RIDICHIOÁRĂ, ridichioare, s.f. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunze ovale, inegal crestate, si cu flori galbene (Sinapis arvensis). – Ridiche + suf. -ioara.
risling, RÍSLING s.n. Varietate de struguri cu boabele dese, de culoarea galbena-verzuie cu mici puncte negre, cu pielita groasa; p. ext. vin din astfel de struguri. [Scris si: riesling] – Din germ. Riesling, fr. riesling.
dentiţă, DENTÍŢĂ, dentite, s.f. Planta erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene si cu fructe achene cu câte doi dinti, care creste în locuri umede (Bidens tripartitus). – Cf. d i n t e.
sturz, STURZ, sturzi, s.m. Nume dat mai multor specii de pasari de padure de talie mica, cu cioc conic si puternic, cu pene brune pe spate si albe-galbui (cu pete brune) pe piept, care se hranesc cu insecte, viermi, fructe etc. (Turdus). – Refacut din pl. turdi (< lat. turdus, influentat probabil de lat. sturnus).
roiniţă, RÓINIŢĂ2, roinite, s.f. Planta erbacee perena, cu flori albe ori liliachii cu miros placut, mult cautate de albine, cu frunze ovale întrebuintate în medicina pentru calitatile lor stimulente si antispasmodice; mataciuna, melisa (Melissa officinalis). – Roi2 + suf. -nita.
kaki, KAKÍ2 s.n. Culoare galben-cafenie cu nuante verzui. [art. kakíul] (din fr. kaki < engl. khakee, khaki = (de) culoare cafeniu-galbuie; stofa de aceasta culoare folosita în armata britanica din Indii pentru confectionarea uniformelor < urdu, hindi khākī = plin de praf; de culoarea prafului < persan khākī = plin de praf; de culoarea prafului < persan khāk = praf) [def. MDN, etim. TLF]
rostogol, ROSTOGÓL, (I) rostogoluri, s.n., (II) s.m. I. S.n. 1. (Adesea fig.) Miscare de rostogolire. ♢ Loc. adv. De-a rostogolul sau (pop.) de-a rostogol = rostogolindu-se, dându-se peste cap. 2. Panta cu înclinare mare într-o mina, care permite transportarea materialului prin simpla alunecare sau rostogolire, sub actiunea greutatii proprii. II. S.m. Planta erbacee melifera din familia compozeelor, cu tulpina dreapta, cu frunze lanceolate, paroase si flori albe (Echinops sphaerocephalus). – Et. nec. Cf. r o t o c o l.
hiacint, HIACÍNT s. n. 1. varietate rosie de zircon, piatra semipretioasa. 2. culoare galbena rosietica. (< fr. hyacinthe, lat. hyacinthus)
rotalit, ROTALÍT, rotalite, s.n. Piesa de sticla turnata, cava, colorata în verde-albastrui sau galben, folosita la executarea luminatoarelor, a peretilor care trebuie sa permita trecerea luminii etc. – Din rus. rotalit.
rotoţele, ROTOŢÉLE s.f. pl. (În sintagma) Rototele albe = planta erbacee cu tulpina dreapta, cu frunzele lanceolate si dintate si cu flori albe-galbui, dispuse în capitule (Achillea ptarmica). – Din roata.
rouă, RÓUĂ s.f. Picaturi de apa care acopera dimineata suprafata pamântului, obiectele de pe sol, vegetatia etc., formate prin condensarea vaporilor de apa din atmosfera în momentul în care temperatura scade pâna la punctul la care vaporii ajung la saturatie. ♢ (Fiz.) Temperatura de roua = temperatura la care trebuie racit, sub presiune constanta, un amestec de vapori si gaze cu continut constant de vapori, pentru ca, din cauza saturatiei cu vapori, sa apara primele picaturi de lichid. ♢ Loc. adj. Ca roua = delicat, fraged; curat, pur. Loc. adv. Pe roua (nescuturata) = dis-de-dimineata. ♦ Compus: roua-cerului = mica planta erbacee insectivora, cu flori mici, albe si cu frunze lunguete dispuse în rozeta bazala, acoperite de peri care secreta o substanta vâscoasa (Drosera rotundifolia). [Pr.: ro-ua] – Lat. ros, roris.
rozetă, ROZÉTĂ, rozete, s.f. 1. Mica planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze lunguiete, cu flori galbene-aurii, placut mirositoare; rezeda (Reseda odorata). 2. Nasture de alama pe care îl purtau, în trecut, la tunica si la cizme, ostasii din trupele de cavalerie de rosiori. 3. Motiv decorativ circular, având forma unui trandafir, care apare frecvent în arta populara româneasca. 4. (Arhit.) Fereastra circulara de mari dimensiuni, decorata cu vitralii si folosita mult la ornamentarea fatadelor catedralelor gotice; rozasa. 5. (Tehn.) Armatura sau guler original al unei tije, care serveste ca element de legatura, de suspensie sau de protectie. 6. Disc, în general de forma rotunda, care se aplica pe fata diferitelor elemente de constructie, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusatura în forma de triunghi, executata manual cu fire de matase, la deschizatura buzunarelor, servind ca întaritura sau pentru înfrumusetare. – Din fr. rosette.
rozmarin, ROZMARÍN, rozmarini, s.m. Arbust mic, din familia labiatelor, placut mirositor, cu frunze totdeauna verzi si cu flori albastre, albe sau rosii, întrebuintat în medicina si în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.
diapedeză, DIAPEDÉZĂ s.f. (Fiziol.) Trecere a globulelor albe prin peretii vaselor capilare, determinata de digestie sau de o infectie. [Pr.: di-a-] – Din fr. diapédèse.
sago, SAGÓ s.n. Produs alimentar în forma de praf sau de grauncioare albe sau rosietice, preparat din fecula sagotierului si care se consuma fiert în supa sau în lapte. – Din fr. sagou.
salamandră, SALAMÁNDRĂ, salamandre, s.f. Animal batracian asemanator cu sopârla, cu picioarele scurte si îndreptate în laturi si cu pielea neagra patata cu galben, care secreta o substanta protectoare iritanta (Salamandra salamandra). – Din fr. salamandre, lat. salamandra.
salcâm, SALCẤM, salcâmi, s.m. Arbore melifer din familia leguminoaselor, cu ramuri prevazute cu spini, cu frunze compuse, cu flori albe cu miros caracteristic placut, dispuse în ciorchine, cu lemnul tare si rezistent la umezeala; acat (Robinia pseudacacia). – Din tc. salkâm.
salcie, SÁLCIE1, salcii, s.f. Numele mai multor specii de arbori si de arbusti cu ramuri lungi, subtiri si mladioase, cu frunze lanceolate si cu flori galbene-verzui dispuse în mâtisori, care cresc la marginea apelor (Salix); arbore apartinând uneia dintre aceste specii. ♢ Salcie pletoasa (sau plângatoare) = varietate de salcie1 cu ramuri foarte lungi, flexibile si plecate în jos (Salix babylonica). [Pl. si: sálcii. – Var.: sálce s.f.] – Lat. salix, -icis.
salicilic, SALICÍLIC adj. (În sintagma) Acid salicilic = preparat chimic pe baza de fenol, în forma de cristale albe, întrebuintat în medicina, în industria colorantilor si a conservelor alimentare. – Din fr. salicylique.
salol, SALÓL s.m. Salicilat de fenil, sub forma de cristale albe cu gust si miros slab aromat, întrebuintat ca antiseptic si antipiretic. – Din fr. salol.
salvarsan, SALVARSÁN s.n. Derivat organic al arsenului, sub forma de pulbere galbena, folosit în tratamentul sifilisului. – Din germ. Salvarsan.
samaniu, SAMANÍU, -ÍE, samanii, adj. (Rar) Galben-deschis (ca paiul). – Din tc. samani.
săgeţică, SĂGEŢÍCĂ, sagetele, s.f. 1. Diminutiv al lui sageata. 2. Planta erbacee cu tulpina ramificata si cu flori mari, albastre, liliachii sau albe, dispuse câte doua la vârful unui peduncul lung (Geranium pratense). – Sageata + suf. -ica.
sălăţică, SĂLĂŢÍCĂ, salatele, s.f. 1. Diminutiv al lui salata. 2. Planta erbacee cu flori galbene din zona muntoasa (Asperis foetide). 3. (Bot.; reg.) Untisor (Ranunculus ficaria). [Var.: salateá s.f.] – Salata + suf. -ica.
sălcioară, SĂLCIOÁRĂ, salcioare, s.f. 1. Diminutiv al lui salcie1. 2. Arbore spinos, cu frunze lanceolate si cu flori galbene, puternic mirositoare, cultivat ca planta ornamentala (Elaegnus angustifolia). [Pr.: -ci-oa-] – Salcie1 + suf. -ioara.
santal, SANTÁL, santali, s.m. Nume dat mai multor specii de arbori tropicali, având, dupa varietati, lemnul alb, dens si mirositor sau brun-rosiatic si fara miros, cu frunze mari si cu flori grupate în ciorchini (Santalum); arbore apartinând uneia dintre aceste specii. ♦ Ulei de santal = esenta extrasa prin distilare din lemnul si din radacina varietatii albe de santal, folosita în medicina si în parfumerie. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus, folosit în tâmplaria de lux sau la extragerea unui ulei. [Var.: sandál s.m. ] – Din fr. santal.
hesonit, HESONÍT s. n. varietate de granat, incolor, verzui-brun, galben sau rosu, piatra pretioasa. (< germ. Hessonit)
saschiu, SASCHÍU, saschii, s.m. Numele a doua plante erbacee cu tulpina întinsa pe pamânt si cu frunze persistente lucioase, una cu flori albastre ( Vinca herbacea), cealalta cu flori albastre, rosii sau albe ( Vinca minor). – Din magh. szászfü.
sănişoară, SĂNISOÁRĂ, sanisoare, s.f. Planta erbacee din familia umbeliferelor, cu frunze mari, dintate si flori mici, albe-rosietice, reunite în capitule globuloase (Sanicula europaea). [Var.: sanicioára s.f.] – Et. nec.
hereford, HEREFORD HÉRIFĂD/ s. n. rasa de bovine de carne din tarile anglo-saxone si America Latina, de culoare roscata pe tot corpul, cu exceptia capului, abdomenului si a extremitatilor picioarelor, albe. (< engl. hereford)
sânger, SÂNGER, sângeri, s.m. Arbust cu ramuri drepte, rosii toamna si iarna, cu frunzele de obicei ovale, vara verzi si toamna rosii, cu flori albe si fructe drupe negre (Cornus sanguinea). – Din sângera (derivat regresiv).
sclipeţ, SCLIPÉŢ, sclipeti, s.m. (Bot.) 1. Planta erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina noduroasa, cu frunze compuse din trei foliole si cu flori galbene, întrebuintata în medicina (Potentilla erecta). 2. Dumbet. – Et. nec.
scorţar, SCORŢÁR, (1, 2) scortari, s.m., (3) scortare, s.n. 1. S.m. Pasare migratoare insectivora mica cu gâtul alb, cu spinarea cenusie, cu pântecele galben, cu ciocul drept, tare si ascutit si cu coada scurta si retezata (Sitta europaea). 2. S.m. Scortarel. 3. S.n. (Reg.) Covor (taranesc); scoarta. – Scoarta + suf. -ar.
scorţioneră, SCORŢIONÉRĂ, scortionere, s.f. Planta erbacee perena din familia compozeelor, cu rizom pivotant si carnos, de culoare bruna, cu frunze mari si flori galbene, cultivata pe alocuri pentru radacinile sale comestibile (Scorzonera hispanica). – Din it. scorzonera.
scrântitoare, SCRÂNTITOÁRE, scrântitori, s.f. Nume dat mai multor specii de plante din familia rozaceelor, cu tulpina târâtoare, cu flori hermafrodite, mai ales galbene (Potentilla). – Scrânti + suf. -toare.
scamonee, SCAMONÉE, scamonee, s.f. 1. Planta din Asia Mica, cu frunze triunghiulare si cu flori galbene (Convulvulus scammonea). 2. Suc rasinos extras din radacina acestei plante si folosit în medicina. [Pr.: -ne-e] – Din fr. scammonée, lat. scammonea.
hemerocal, HEMEROCÁL s. m. planta bulboasa din familia liliacee, cultivata pentru florile sale decorative galbene si rosietice; crin galben. (< fr. hémérocalle)
scăiuş, SCĂIÚS, scaiusi, s.m. Planta erbacee cu tulpina înalta acoperita de peri si tepi si cu flori alburii sau albe-galbui dispuse în capitule globuloase si spinoase (Dipsacus pilosus). – Scai1 + suf. -us.
hematogen, HEMATOGÉN, -Ă I. adj. 1. (despre medicamente) care intervine în formarea sângelui. 2. care provine din sânge sau apartine acestuia. II. s. n. 1. substanta feruginoasa care se gaseste în galbenusul de ou. 2. produs alimentar concentrat, obtinut din amestecarea sângelui cu lapte si cu substante aromatizate. (< fr. hématogène)
scânteiuţă, SCÂNTEIÚŢĂ, scânteiute, s.f. I. Scânteioara (1). II. (Bot.) 1. Mica planta erbacee cu tulpina ramificata la baza si cu flori rosii, roz sau albastre; scânteioara (2), ochisor (2) (Angallis arvensis). 2. Planta erbacee mica din familia liliaceelor, cu frunze liniare si cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumarea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uta.
selenit, SELENÍT1, seleniti, s.m. Varietate de ghips semitransparent, de culoare galben-aurie, cu luciu matasos-sidefos, utilizata pentru confectionarea unor obiecte decorative. – Din fr. sélénite.
heliodor, HELIODÓR s. n. varietate de beril galben-verzui, transparent, piatra pretioasa. (< fr. héliodore)
sfen, SFEN, sfenuri, s.n. Silicat natural de titan si de calciu cristalizat în sistemul monoclinic, de culoare galbena-bruna, lucios, frecvent în rocile eruptive. – Din fr. sphène.
schinel, SCHINÉL, schinei, s.m. Mica planta erbacee cu flori galbene întrebuintata ca planta medicinala (Cnicus benedictus). – Schin (=spin) + suf. -el.
schinuţă, SCHINÚŢĂ, schinute, s.f. Planta erbacee cu flori albastre sau albe care creste în regiunile montane; banica (Phyteumia orbiculae). – Schin (=spin) + suf. -uta.
sfoiegit, SFOIEGÍT, -Ă, sfoiegiti, -te, adj. (Reg.) Muced, umed; p. ext. îngalbenit, sfrijit.[Pr.: sfo-ie-] – V. sfoiegi.
silur, SILÚR, siluri, s.m. Numele a doua plante erbacee cu tulpina verticala, dintre care una cu florile de culoare albastru-deschis cu linii violete si cu o pata galbena la mijloc (Euphrasia stricta), iar cealalta cu flori albe, cu linii violete si cu o pata galbena la mijloc (Euphrasia rostkoviana). – Din germ. Silur.
silvaner, SILVANÉR s.m. Soi de vita de vie cu ciorchini de marime mijlocie, cu boabe albe dese. – Din germ. Silvaner.
sorb, SORB1, sorbi, s.m. Arbore din familia rozaceelor înalt pâna la 15 m, cu frunze ovale, flori albe si fructe carnoase, al carui lemn se foloseste la strungarie (Sorbus aria). – Lat. sorbus.
sovârvariţă, SOVÂRVÁRIŢĂ, sovârvarite, s.f. Planta erbacee cu frunze mari, ovale si cu flori galbene (Hypericum acutum). – Sovârv + suf. -arita.
siminichie, SIMINICHÍE, siminichii, s.f. Numele a doua specii de arbusti mici din familia leguminoaselor, cu flori galbene, ale caror frunze si fructe uscate se întrebuinteaza ca purgativ si ca diuretic (Cassia acutifolia si angustifolia); p. restr. (colectiv) frunzele (sau fructele) uscate ale acestei plante. – Din tc. senameki.
siminoc, SIMINÓC, siminoci, s.m. Planta erbacee din familia compozeelor, cu flori mici, galbene, dispuse în capitule, care îsi pastreaza culoarea si aspectul natural si dupa ce se usuca (Helichrysum arenarium). [Var.: siminíc s.m.] – Cf. ucr. s e m e n j a k.
sincerică, SINCERÍCĂ s.f. Planta erbacee mica, cu frunze liniare, cu flori albe-verzui, fara petale, care creste pe locuri stâncoase si nisipoase (Scleranthus perennis). – Et. nec.
sinovie, SINOVÍE s.f. Lichid seros, transparent, de culoare galbena, secretat de membranele situate în cavitatea articulatiilor cu scopul de a înlesni alunecarea oaselor unele peste altele. – Din fr. synovie.
hamamelis, HAMAMÉLIS s. m. gen de arbori si arbusti decorativi, originari din China si Japonia, cu flori galbene, a caror scoarta si frunze au proprietati vasoconstrictoare. (< fr., gr. hamamelis)
smântânică, SMÂNTÂNÍCĂ, smântânici, s.f. 1. Diminutiv al lui smântâna. 2. Planta erbacee cu tulpina acoperita de peri lungi si aspri, cu flori galbene, placut mirositoare si cu fructe înguste asezate câte patru la un nod (Gallium cruciata). – Smântâna + suf. -ica.
spălăcioasă, SPĂLĂCIOÁSĂ, spalacioase, s.f. Mica planta erbacee cu tulpina paroasa, cu frunzele lunguiete si crestate si cu florile galbene (Senecio vernalis). – Spalaci + suf. -oasa.
halbă, HÁLBĂ s. f. pahar de o jumatate de litru; cantitatea de lichid continuta. (< germ. Halbe)
spinuţă, SPINÚŢĂ, spinute, s.f. Planta erbacee cu flori de culoare albastru-închis, rar albe, dispuse în capitule globuloase; banica (Phyteuma orbiculare). – Spin1 + suf. -uta.
spirea, SPIRÉA s.f. Arbust din familia rozaceelor, înalt pâna la 2 metri, cu ramurile arcuite si flori albe dispuse pe toata lungimea ramurilor, cultivat ca planta ornamentala (Spiraea vanhouttei). – Din fr. spirée, lat. spiraea.
spelb, SPELB, -Ă, spelbi, -e, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre fata lor) Palid; galben. ♦ (Despe ochi) Lipsit de o culoare precisa si de expresie; spalacit. 2. (Despre bauturi) Fara gust; fad, searbad. – Et. nec.
splină, SPLÍNĂ, spline, s.f. 1. Organ anatomic intern, moale si spongios, de culoare rosie-violeta, situat în partea superioara stânga a cavitatii abdominale, care produce limfocite, anticorpi, depoziteaza sângele etc. ♢ Loc. adj. Fara splina = (despre animale) care este rezistent la fuga, care nu oboseste; (despre oameni) care munceste intens fara sa oboseasca. ♢ Expr. A i se pune cuiva splina =a simti dureri acute la splina, din cauza fugii, a mersului repede etc. 2. Planta erbacee cu frunze în forma de splina (1) si cu flori galbene-aurii; splinuta (1) (Chrysosplenium altrenifolium). – Din ngr. splína.
splinuţă, SPLINÚŢĂ, splinute, s.f. (bot.) 1. Splina (2). 2. Planta erbacee melifera din familia compozeelor, cu tulpina paroasa, cu flori galbene reunite în ciorchini (Solidago virgaurea). – Splina + suf. -uta.
spodumen, SPODÚMEN s.n. Silicat natural de litiu si de aluminiu, de culoare alba-cenusie, galbena-verzuie sau violeta, cu luciu sidefiu. – Din fr. spodumène.
stânjenel, STÂNJENÉL, stânjenei, s.m. Nume dat mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi în forma de sabie si cu flori mari, violete, albastre, albe sau galbene; iris, stânjen (Iris). [Var.: (pop.) stânjinél s.m.] – Stânjen + suf. -el.
grozamă, GROZÁMĂ s. f. mic arbust cu tulpina articulata, cu frunze alterne si flori galbene, dispuse în racem. (dupa germ. Grausen)
steliţă, STELÍŢĂ, stelite, s.f. Planta erbacee din familia compozeelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu flori dispuse în capitule, cele marginale albastre, iar cele centrale galbene; stelisoara (Aster amellus). – Stea + suf. -ita.
steluţă, STELÚŢĂ, stelute, s.f. I. Diminutiv al lui stea (I 1); stelisoara. ♦ Fig. Scânteie. II. P. anal. 1. Obiect, desen etc. în forma de stea (mica). ♦ Asterisc. 2. (La pl.) Pasta fainoasa taiata în forma de stea (care se pune în supa). 3. Cusatura în forma de stea. 4. Pata de par alb pe fruntea unor animale. 5. Fulg de zapada. 6. Stea (II 2) (mica). II. 1. Planta erbacee cu frunze ovale si cu flori albe (Stellaria nemorum). 2. Compus: stelute-de-munte = floare-de-colt. – Stea + suf. -uta.
grepfrut, GRÉPFRUT I. s. m. pom fructifer din regiunile calde, cultivat pentru fructele sale galbene si cu gust acru-amarui, mai mari decât portocala; pamplenus. II. s. n. fructul acestui pom. – var. grep s. n. (< engl. grape-fruit)
soarbă, SOÁRBĂ, soarbe, s.f. Fructul sorbului1, de marimea unei cirese, carnos si de culoare bruna-galbuie cu pete albe, cu gust acrisor. – Din sorb1.
cruciuliţă, CRUCIULÍŢĂ, cruciulite, s.f. 1. Diminutiv al lui cruce (I 1); crucita. 2. Cusatura artistica de mâna, foarte folosita în portul national si în lucraturile românesti. 3. Nume dat mai multor plante erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene (Senecio). – Cruce + suf. -ulita.
cruşăţea, CRUSĂŢEÁ, crusatele, s.f. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene-aurii si cu frunze amarui, comestibile (Barbarea vulgaris). – Crusit + suf. -ea.
cruşân, CRUSẤN, crusâni, s.m. Arbust melifer cu flori albe-verzui, cu fructe la început rosii, apoi negre, din a carui scoarta se prepara o bautura laxativa, iar din lemn se obtine cel mai mult carbune pentru prepararea prafului de pusca (Rhamnus frangula). – Din ucr. krušyna.
streche, STRÉCHE, streche, s.f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vatamatoare pentru animalele domestice: a) (si în sintagma strechea vitelor) insecta de marimea unei albine, cu corpul paros, negru sclipitor, ale carei larve traiesc ca paraziti sub pielea vitelor cornute mari, hranindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (si în sintagma strechea oilor) insecta mare de culoare bruna-cenusie, paroasa, care îsi depune larvele în narile oilor, de unde ajung în sinusurile fruntii, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (si în sintagma strechea cailor) insecta mare de culoare galbena-bruna, paroasa, care îsi depune ouale pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insecta cu abdomenul oval, cu picioarele paroase, care îsi depune ouale pe parul caprioarelor si al cerbilor (Hypoderma diana si actaeon). ♦ Neliniste, spaima provocata animalelor de insectele descrise mai sus. ♢ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniste; (în special) a fugi orbeste, fara motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fara motiv, a fi plin de neastâmpar. ♦ Furie subita, acces de nebunie. – Din bg. strak.
granat, GRANAT2 s. m. planta erbacee aromatica cu frunze lobate si flori albe sau galbene. (< lat. granatum)
strigă, STRÍGĂ, strigi, s.f. 1. (În superstitii) Fiinta imaginara închipuita ca o femeie care chinuieste copiii mici, ia mana de la vaci etc. 2. Pasare rapitoare de noapte, de culoare galbena-roscata, cu pete brun-închis, care se hraneste mai ales cu soareci (Tyto alba guttata). 3. Fluture mare cu pete albe pe aripi, asemanatoare cu un cap de mort, care zboara numai în amurg si care, când este prins, scoate un zgomot ascutit ca un strigat; cap-de-mort (Acherontia atropos). – Lat. striga.
strugure, STRÚGURE, struguri, s.m. Fructul vitei de vie, în forma de ciorchine; poama. ♦ Compus: strugurii-ursului = planta târâtoare cu frunze persistente, cu flori trandafirii sau albe, grupate în forma de ciorchine la vârful ramurilor, si cu fructul o baca mica, rosie, comestibila (Arctostaphylos uva ursi). [Var.: (pop.) strúgur s.m.] – Et. nec.
strunghil, STRUNGHÍL, strunghili, s.m. (Iht.) Specie de guvid de culoare galbena-bruna (Gobius melanostomus). – Et. nec.
studeniţă, STÚDENIŢĂ, studenite, s.f. 1. Planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze paroase, cu flori albe, cu fructul o capsula (Arenaria serpylligfolia). 2. Planta erbacee cu tulpina întinsa pe pamânt, cu frunze liniare si flori verzui (Scleranthus uncinatus). – Din bg., scr. studenica.
stupiniţă, STUPINÍŢĂ, stupinite, s.f. 1. Diminutiv al lui stupina. 2. Planta erbacee din familia orhideelor, cu doua frunze bazale opuse, cu flori albe cu miros puternic de garoafe (Platanthera bifolia). – Stupina + suf. -ita.
stupit, STUPÍT, stupíturi, s.n. (Reg.) Scuipat. ♢ Compus: stupitul-cucului = planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în forma de rozeta, cu flori liliachii, roz, albe (Cardamine pratensis). – V. stupi.
sunătoare, SUNĂTOÁRE s.f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) planta cu miros neplacut din familia compozeelor, cu tulpina si frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene si cu miros neplacut (Crepis foetida); b) pojarnita; c) maselarita; d) sulitica. – Lat. [herba] •sanatoria (dupa sunator).
cuc, CUC, cuci, s.m. 1. Pasare calatoare cu pene cenusii, cu coada lunga cu pete albe, care îsi depune ouale în cuiburi straine pentru a fi clocite de alte pasari si care este cunoscuta prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ♢ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare ora, sfert, jumatate sau trei sferturi de ora, marcheaza timpul prin sunete care întâi imita cântecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ♢ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fara rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupaza. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, strain. ♢ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intra în compunerea unor nume de plante: ciubotica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitura cu mingea în înaltime. – Lat. cucus.
supraalbi, SUPRAALBÍ, supraalbesc, vb. IV. Tranz. fact. A face sa devina de un alb stralucitor. – Supra- + albi.
surguci, SURGÚCI, (1) surguciuri, s.n., (2) surguci, s.m. 1. S.n. Panas din pene (de strut) împodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la islic de sultani, de înalti demnitari turci sau de unii domni români. 2. S.m. Planta erbacee cu frunzele divizate în numeroase segmente liniare si cu florile albastrui-violete, roz, albe sau pestrite, cultivata ca planta ornamentala (Consolida ajacis). – Din tc. sorguç.
globulă, GLOBÚLĂ s. f. 1. corp sferic foarte mic. 2. mic corp ovular care se gaseste în diverse lichide sau tesuturi ale organismului. o ~le rosii = hematii; ~le albe = leucocite. (< fr. globule, lat. globulus)
susai, SUSÁI s.m. Gen de plante erbacee din familia compozeelor, cu frunze sesile, cu flori galbene, a caror tulpina contine un suc laptos (Sonchus). – Din ucr. susaï.
sutaş, SUTÁS, sutasi, s.m. 1. (În antichitate, mai ales la romani) Comandant peste o suta de ostasi; centurion. 2. (În sec. XVII, în Ţara Româneasca) Membru al unei bresle fiscale care platea, singur sau împreuna cu altii, o dare anuala de o suta de galbeni. – Suta + suf. -as.
sugel, SUGÉL, sugei, s.m. 1. Mica planta erbacee cu miros neplacut, cu flori purpurii, trandafirii sau albe (Lamium purpureum). ♢ Sugel alb = planta erbacee cu frunze petiolate si flori albe (Lamium album). ♢ Compus: sugel-galben = planta erbacee cu frunzele petiolate si flori galbene-aurii (Galeobdolon luteum). 2. (Pop.) Panaritiu. – Lat. sigillum (dupa suge).
sulfină, SULFÍNĂ, sulfine, s.f. Numele a doua plante erbacee, melifere si medicinale, cu flori placut mirositoare, galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus). [Var.: sulcína s.f.] – Lat. •sulfina (< sulphur).
suliman, SULIMÁN, sulimanuri, s.n. 1. (Înv.) Fard; sulimeneala (2). 2. Planta erbacee paroasa, cu frunze ovale, cu flori albastre, roz sau albe (Ajuga genevensis). – Din tc. sülümen.
condroniu, CONDRÓNIU s.m. Planta erbacee cu tulpina si frunzele lanceolate rigide, cu flori purpurii sau galbene, care creste prin livezi si prin semanaturi (Melampyrum arvense). – Et. nec.
condur, CONDÚR, conduri, s.m. 1. (Înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: (Bot.) condurul-doamnei = planta ornamentala agatatoare, cu flori mari, galbene-roscate si cu un pinten drept; caltunasi, conduras (2) (Tropacolum majus). – Din tc. kundura.
coţofană, COŢOFÁNĂ, cotofene, s.f. Pasare din familia corvidelor, de marimea unui porumbel, cu coada lunga, cu penele de pe spate negre, lucioase, iar cu cele de pe piept si de pe partea inferioara a aripilor albe ( Pica pica). – Cf. ucr. k u c o h v o s t y p.
crăcană, CRĂCÁNĂ, cracane, s.f. I. 1. Craca ramificata în forma de V; lemn sau alt obiect desfacut la un capat în doua sau în mai multe brate; fiecare ramificatie a unui obiect bifurcat; crac2. 2. Prajina provenita dintr-o ramura de copac bifurcata la un capat, folosita pentru a sprijini crengile prea încarcate de fructe, cumpana fântânii etc. 3. Pirostrie. ♦ Unealta facuta din trei prajini împreunate la capatul de sus si asezate în forma de piramida, de care se atârna caldarea deasupra focului. II. Varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din astfel de struguri. [Var.: cracán s.n.] – Craca + suf. -ana.
crăiţă, CRĂÍŢĂ, craite, s.f. I. 1. Nume dat la doua specii de plante erbacee din familia compozitelor, cu tulpina puternica si ramificata, cu frunze opuse, penat-divizate si cu flori galbene-portocalii, cu miros patrunzator; vâzdoaga, ochesele (Tagetes erecta si patula). 2. Varietate de ciuperca comestibila, a carei palarie este purpurie pe deasupra, iar pe dedesubt galbena-aurie. II. (La pl., art.) Dans popular românesc cu miscare vioaie, raspândit în Oltenia; melodie dupa care se executa acest dans. III. (Rar; la jocul de carti) Dama. [Var.: creíta s.f.] – Crai + suf. -ita.
creastă, CREÁSTĂ, creste, s.f. 1. Excrescenta carnoasa, de obicei rosie si dintata, sau mot de pene pe care le au la cap unele pasari. ♢ Compus: creasta-cocosului = a) planta erbacee cu frunze ovale, cu flori rosii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în forma de creasta ondulata (Celosia cristala); b) numele a doua specii de ferigi cu sporii dispusi pe fata interioara a frunzelor (Polystichum braunii si lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina carnoasa, groasa, foarte ramificata (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminenta osoasa. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apa etc. 3. Coama de acoperis. 4. (În sintagma) Creasta de taluz = linia de intersectie dintre fata unui taluz si suprafata terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.
creson, CRESÓN s.n. Planta erbacee legumicola anuala din familia cruciferelor, cu flori albe mici, cultivata pentru frunzele ei întrebuintate ca salata sau condiment; hrenita (Lepidium sativum). – Din fr. cresson.
crin, CRIN, crini, s.m. 1. Planta erbacee ornamentala din familia liliaceelor, cu flori albe stralucitoare, în forma de pâlnie si cu miros foarte puternic (Lilium candidum). ♢ Compuse: crin-de-padure = planta din familia liliaceelor, cu florile aplecate în jos, de culoare rosie-violeta cu pete purpurii (Lilium martagon); crin-de-toamna = gen de plante decorative originare din Japonia, cu flori albe, liliachii sau albastre, care atârna în manunchi la vârful tulpinii (Hosta); crin-galben = a) planta erbacee decorativa cu flori galbene deschis (Hemerocallis flava); b) planta erbacee cu flori mari de culoare rosie-galbuie, cultivata ca planta ornamentala (Hemerocallis fulva). 2. Compus: crin-de-mare = (la pl.) clasa de echinoderme cu aspect de floare, care traiesc fixate în zone abisale; crinoide; (si la sg.) animal din aceasta clasa. – Din sl. krinŭ.
crisofenină, CRISOFENÍNĂ, crisofenine, s.f. Colorant galben pentru bumbac, lâna si matase. – Din fr. chrysophénine.
crisoidină, CRISOIDÍNĂ, crisoidine, s.f. Colorant galben obtinut din anilina si întrebuintat pentru piele, hârtie, iuta, tapete, lacuri etc. [Pr.: -so-i-] – Din fr. chrysoïdine.
cromatism, CROMATÍSM s.n. 1. Proprietate a razelor albe de a se descompune în raze de culori diferite. ♦ Aberatie cromatica. 2. Succesiune de mai multe sunete aliate la distanta de un semiton; structura melodica în care predomina intervale de semiton. – Din fr. chromatisme.
cromatoplast, CROMATOPLÁST, cromatoplasti, s.n. Corpuscul de culoare galbena, rosie sau portocalie care da culoarea caracteristica radacinilor de morcovi sau fructelor coapte, având acelasi rol ca si cloroplastele; cromoplast. – Din fr. chromoplaste.
cucuruz, CUCURÚZ, (1, 3, 4) cucuruzi, s.m., (2) cucuruze, s.n. (Reg.) 1. S.m. Porumb (planta si rodul ei). 2. S.n. pl. Holde semanate cu porumb; porumbiste. 3. S.m. Fructul coniferelor; con. 4. S.m. Planta erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-galbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., scr. k u k u r u z,  k u k u r u d z a.
cucută, CUCÚTĂ, cucute, s.f. Planta erbacee otravitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe si fructe brune-verzui, întrebuintata ca medicament; dudau, bucinis (Conium maculatum). ♢ Expr. (Fam.) Doar n-am baut cucuta (ca sa...) = doar n-am înnebunit (ca sa...). ♢ Compuse: cucuta-de-apa = planta erbacee de apa, cu flori albe dispuse în forma de umbrela (Cicuta virosa); cucuta-de-padure = planta erbacee cu frunze ascutite si flori albe (Galium schultesii). – Lat. •cucuta (= cicuta).
cucuvea, CUCUVEÁ, cucuvele, s.f. Pasare rapitoare de noapte, cu penele de culoare bruna-cenusie si cu ochii galbeni înconjurati de rozete de pene, care traieste pe lânga casele parasite, prin scorburi etc.; cucuveica (Athene noctua). [Var.: cucuváie s.f.] – Din ngr. kuk(k)uvághia.
cufundar, CUFUNDÁR, cufundari, s.m. Numele a doua pasari palmipede, înotatoare: a) pasare mai mare decât rata, cu pene negre stralucitoare, cu puncte albe pe spate, cu ciocul ascutit si cu aripile înguste; cufundac (Gavia arctica); b) pasare de marimea ratei, cu penele castanii închise pe spate si albe pe burta, cu un smoc de pene în forma de guleras; bodârlau, corcodel (Podiceps cristatus). – Cufunda + suf. -ar.
curpen, CÚRPEN, curpeni, s.m. 1. Mladita lunga si subtire a vitei de vie sau a altei plante agatatoare, care se încolaceste sau se agata de alte plante, de araci etc.; tulpina unor plante târâtoare ca dovleacul, pepenele etc.; p. ext. ramura tânara si flexibila. 2. Arbust cu tulpina subtire, agatatoare si ramificata, cu frunze compuse, cu flori mari, violete sau albe, în panicule (Clematis vitalba). – Cf. alb. k u r p e n.
cupă, CÚPĂ1, cupe, s.f. 1. Vas de baut mai mult larg decât adânc (cu picior); pahar cu picior, în forma de potir cu gura larga, din care se beau bauturi alcoolice. ♦ Continutul unui astfel de vas sau de pahar. ♦ Fig. Caliciu. 2. (Pop.) Unitate de masura pentru lichide (mai mare de un litru). ♦ Cana, vas având aceasta capacitate. 3. Trofeu în forma de cupa1 (1), care se atribuie câstigatorului unei competitii sportive; p. ext. competitie sportiva desfasurata în vederea câstigarii unui astfel de premiu. ♦ Sistem de organizare si de desfasurare a unor competitii sportive, în care câstigatorul final este desemnat prin eliminarea succesiva a adversarilor, primind drept trofeu o cupa1 (3). 4. Piesa metalica (în forma de vas deschis) montata la elevatoare si la alte masini si în care se pot încarca materiale lichide, pulverulente, pamânt sau piatra. 5. Planta cu tulpina foarte scurta, care face o singura floare albastra-azurie (Gentiana acantis). ♢ Compus: cupa-vacii = planta agatatoare cu frunze în forma de sageata si cu flori mari, albe, asemanatoare cu ale zorelelor (Calystegia sepium). – Lat. cuppa (cu sensuri dupa fr. coupe), (2) magh. kupa.
galben, Galben ≠ rosu, rumen
gipsofil, GIPSOFÍL, -Ă I adj. (despre plante) care prezinta afinitate pentru solurile cu ghips sau cu calcar. II. s. f. planta erbacee cultivata pentru florile sale albe, roz sau rosii; floarea-miresei. (< fr. gypsophile)
ginestră, GINÉSTRĂ s. f. mic arbust din familia leguminoaselor, cu frunze lanceolate si flori galbene. (< it. ginestra)
veneţian, VENEŢIÁN adj., s. (înv.) venetic. (Galben ~; pic-tor ~.)
vădană, VĂDÁNĂ s. v. ghimpe, scaiete, scai-galben, scai-ghimpos, vaduva.
urechiuşă, URECHIÚSĂ s. v. burete-galben, urechelnita.
untişor, UNTISÓR s. (BOT.) 1. (Ranunculus ficaria) grâusor, salatea, (reg.) salagea, calce-mica, salata-de-câmp, scânteiuta-galbena, (Munt.) scorbutarita. 2. (Fi-caria verna) (reg.) rarunchi.
unghiacaprei, UNGHIA-CÁPREI s. v. burete-galben.
ugili, UGILÍ vb. v. îngalbeni, ofili, pali, trece, usca, vesteji.
ugilit, UGILÍT adj. v. galben, îngalbenit, ofilit, palit, trecut, uscat, vested, vestejit.
ughi, UGHI s. v. galben.
genţiană, GENŢIÁNĂ s. f. planta erbacee montana cu tulpina înalta si cu flori mari, decorative, albastre sau galbene; ghintura. (< fr. gentiane, lat. gentiana)
turculeţ, TURCULÉŢ s. v. floarea-pastelui, floarea-pas-tilor, floarea-pasarilor floarea-vân-tului-galbena, gainusa, galbenele, pastita, sticlete.
trandafirgalben, TRANDAFIR-GÁLBEN s. v. teisor.
torţel, TORŢÉL s. (BOT.) 1. (Cuscuta epithymum) cuscuta, (reg.) borangic, inita, întortel, lipici, parul-Sfin-tei-Marii, (prin Ban.) steagul-zânelor. 2. (Cuscuta) galbeaza.
gardenie, GARDÉNIE s. f. arbust tropical cu flori albe, frumoase si placut mirositoare, cultivat ca planta ornamentala. (< fr. gardénia)
garanţă, GARÁNŢĂ s. f. planta erbacee cu flori albe-galbui în ciorchini, a carei radacina contine o materie coloranta rosie, pentru vopsitul fibrelor textile; roiba. (< fr. garance)
tânji, TÂNJÍ vb. v. îngalbeni, întrista, mâhni, murmura, ofili, pali, plânge, posomorî, stagna, trece, usca, vesteji.
galenism, GALENÍSM s. n. doctrina medicala a lui Galenus, potrivit careia bolile s-ar datora ruperii echilibrului dintre cele patru umori fundamentale ale organismului: sângele, flegma, bila neagra si bila galbena. (< fr. galénisme)
galbat, GALBÁT, -Ă adj. (arhit.; despre coloane) cu fusul curbat la mijloc. (< fr. galbé)
galb, GALB s. n. 1. curbura a unui capitel, a unei console, a unui vas etc.; contur gratios al unei sculpturi, al unei mobile, al corpului uman. 2. parte a fusului unei coloane, arcuita spre exterior, pentru a evita iluzia de strangulare. (< fr. galbe)
teişor, TEISÓR s. (BOT.) 1. teiulet. 2. (Abutilon theophrasti) pristolnic, (reg.) crucea-pâinii, floarea-crucii. 3. (Kerria japonica) (reg.) trandafir-galben.
fucsie, FÚCSIE s. f. arbust ornamental cu flori rosii, galben-verzui sau pestrite; cercelus. (< fr. fuchsia)
tămâiţă, TĂMÂÍŢĂ s. (BOT.) 1. (Chenopodium botrys) (reg.) izma, studenita, tamâioara, tamâioasa, vinerita, pelinita-greceasca, smirna-de-gradina. 2. (Cheno-podium ambrosioides) (reg.) tamâioara, tifros. 3. tamâita-de-câmp (Ajuga chamaepytis) = (reg.) ruta-salbatica, vinerita-galbena.
tăietoare, TĂIETOÁRE s. (BOT.; Inula hirta) (reg.) floare-galbena.
fovea, FOVÉA s. f. 1. (anat.) gaura mica, depresiune. ♢ depresiune a retinei, situata în centrul petei galbene, care constituie zona cea mai sensibila. 2. gropita pe suprafata unor seminte, a unor organe ale plantelor. (< fr. fovéa)
fov, FOV, -Ă I. adj., s. n. (de) culoare galben-rosiatica. II. adj., s. m. (pictor) apartinând fovismului. (< fr. fouve)
şofrangalben, SOFRAN-GÁLBEN s. v. brândusa.
şofran, SOFRÁN s. (BOT.) 1. (Crocus variegatus) sofranel, brândusa alba. 2. (Crocus moesiacus) brândusa galbena. 3. (Crocus banaticus) sofranel.
şip, SIP s. (IHT.; Acipenser sturio) (rar) sipca, viza galbena.
sunătoare, SUNĂTOÁRE s. (BOT.) 1. (Hypericum perforatum) pojarnita, (reg.) drobisor, falcatea, harnica, închegatoare, pojar, pojarnica, sunaica, serlai, zburatoare, barba-lupului, buruiana-de-naduf, crucea-voinicului, floare-de-naduf, floare-galbena, iarba-crucii, iarba-lui-sf.-Ioan, iarba-sângelui, iarba-spaimei, iarba-spurcatii, osul-iepurelui, sovârf-galben. 2. (Hypericum maculatum) (reg.) falcatea, lujerica, merisor, sovârvarita, sulitica, brâncuta-de-pisica, iarba-spaimei, trifoi-capresc. 3. (Crepis rhocadifolia) (reg.) barba-lupului, gaina-parasita. 4. (Crepis foetida) (reg.) maselar, pojarnita, barba-lupului, laptuca-iepurilor.
forsiţia, FORSÍŢIA s. f. copacel, tufa din familia oleaceelor, plantata adesea în parcuri, ale carei flori galbene apar la începutul primaverii, înaintea frunzelor. (< fr. forsythia)
sugel, SUGÉL s. (BOT.) 1. (Lamium purpureum) urzica moarta, (reg.) tiganca. 2. sugel-alb (Lamium album) = urzica moarta, (reg.) fata-mâtei, urzica alba, urzica creata. 3. sugel-galben (Galeobdolon luteum) = (reg.) galbinita.
succin, SUCCÍN s. v. ambra galbena, chihlimbar.
strănutătoare, STRĂNUTĂTOÁRE s. pl. v. rototele-albe.
strănutătoare, STRĂNUTĂTOÁRE s. (BOT.; Achillea cartilaginexa) (reg.) canacei (pl.), ciucurei (pl.), rototele-albe (pl.), schinteiute-albe (pl.)
străluci, STRĂLUCÍ vb. 1. v. lumina. 2. a lumina, (reg.) a raza, a zari. (Soarele ~.) 3. a bate, a luci, a lumina. (Luna ~ peste ramuri.) 4. v. sclipi. 5. v. luci. 6. a luci, a scânteia, a sclipi, a sticli, (rar) a stralumina. (Albe coifuri ~.) 7. a licari, a luci, a scapara, a scânteia, a sclipi, a sticli. (Ochii îi ~.) 8. (livr.) a bria, a eclata. (O persoana care ~ într-un anumit domeniu.)
fluoresceină, FLUORESCEÍNĂ s. f. materie coloranta galbena, care la fluorescenta devine verde, extrasa din rezorcina, folosita în hidrografie si în farmacie. (< fr. fluorescéine)
fluor, FLUÓR s. n. metaloid gazos din grupa halogenilor, galben-verzui, cu miros înabusitor, toxic, foarte activ. (< fr. fluor)
stârc, STÂRC s. (ORNIT.) 1. stârc cenusiu (Ardea cinerea) = bâtlan, (reg.) ceapur, gâtlan, pescar; stârc purpuriu (Ardea purpurea) = bâtlan rosiatic, bâtlan rosu, stârc rosu, (reg.) bâtlan scortisor, bâtlan scortisoriu, ceapur rosu, ciacla-de-trestie, ciacla-rosie, gac-rosu; stârc rosu v. stârc purpuriu. 2. (Ardeola ralloides) (reg.) bâtlan galben. 3. stârc alb (Egretta alba) = egreta, (rar) erodiu alb, erodiu mare, (reg.) bâtlan alb, ceapur mare, stârc balan. 4. stârc mic (Ixobrychus minutus) = stârc-pitic, (pop.) scrofita; stârc pitic (Ixobrychus minutus) v. stârc mic. 5. stârc-de-noapte (Nycticorax nycticorax) = (reg.) cuaca, stârc-cenusiu-de-noapte, stârc-cenusiu-mic.
stânjenel, STÂNJENÉL s. (BOT.) 1. (Iris germanica) iris, stânjen, (reg.) ceapa, cocos, cocosel, crin, lilie, lilion, papariga, sabie, speteaza, stânjenita, tulipan, coada-cocosului, cosita-fetelor, floa-re-vânata, frunza-lata, iarba-lata. 2. (Iris variegata) iris, stânjen, (reg.) lilion-pasaresc. 3. (Iris pseudacorus) iris, stânjen de balta, stânjen galben, (reg.) speteaza, spetegioara, crin-de-apa, crin-gal-ben, lilie-galbena.
stânjen, STÂNJEN s. v. crin-galben.
stânjen, STÂNJEN s. I. (prin Transilv.) sing. (Un ~ de lemne.) II. (BOT.) 1. (Iris germanica) v. stânjenel. 2. (Iris variegata) iris, stânjenel, (reg.) lilion-pasaresc. 3. stânjen de balta v. stânjenel; stânjen galben v. stânjenel.
flogopit, FLOGOPÍT s. n. varietate de mica asemanatoare cu biotitul, galben-bruna, cu luciu sticlos, izolant termic si electric. (< fr. phlogopit)
sticli, STICLÍ vb. 1. v. straluci. 2. a luci, a scânteia, a sclipi, a straluci, (rar) a stralumina. (Albe coifuri ~.)
flavescent, FLAVESCÉNT, -Ă adj. galben-deschis, galbui. (< fr. flavescent)
spetegioară, SPETEGIOÁRĂ s. v. iris, stânjen de balta, stânjenel, stânjen galben.
spetează, SPETEÁZĂ s. v. iris, obligeana, otic, papura, rugina, sabiuta, stânjen, stânjen de balta, stânjenel, stânjen galben.
spelb, SPELB adj. v. dulceag, fad, galben, insipid, îngalbenit, palid, searbad.
sovârfgalben, SOVÂRF-GÁLBEN s. v. pojarnita, sunatoare.
smolit, SMOLÍT adj. v. brun, brunet, galben, îngalbenit, negricios, oaches, palid, tuciuriu.
ficoxantină, FICOXANTÍNĂ s. f. pigment galben-brun al unor alge. (< fr. phycoxanthine)
feronă, FERÓNĂ s. f. pulbere microcristalina galbena, reactiv. (< fr. ferrone)
serbezi, SERBEZÍ vb. v. decolora, iesi, îngalbeni, pali, spalaci.
fenicul, FENÍCUL s. m. planta erbacee înalta, cu flori mici, galbene, din ale carei seminte se extrage un ulei eteric. (< lat. foeniculum)
seca, SECÁ vb. v. asasina, atrofia, degenera, îngalbeni, ofili, omorî, paraliza, pali, suprima, trece, ucide, usca, vesteji.
searbăd, SEÁRBĂD adj. v. acrit, acru, alterat, anost, banal, batut, buhait, descompus, fermentat, galben, împutit, înacrit, îngalbenit, monoton, neinteresant, nesarat, pal, palid, placid, plicticos, plictisitor, prins, puhav, slab, spalacit, stins, stricat, umflat, uniform.
fascioloză, FASCIOLÓZĂ s. f. boala parazitara, la rumegatoare, produsa de viermele de galbeaza. (< fr. fasciolose)
scrântitoare, SCRÂNTITOÁRE s. (BOT.) 1. (Potentilla supina) (reg.) galbenusa. 2. (Potentilla argentea) (reg.) scrintee.
sclipi, SCLIPÍ vb. 1. a clipi, a licari, a luci, a scapara, a scânteia, a strafulgera. (Luminite ~ în noapte.) 2. a straluci, (fig.) a arde. (Stelele ~.) 3. v. pâlpâi. 4. v. lumina. 5. v. straluci. 6. a luci, a scânteia, a sticli, a straluci, (rar) a stralumina. (Albe coifuri ~.)
scânteiuţăgalbenă, SCÂNTEIUŢĂ-GÁLBENĂ s. v. grâusor, salatea, untisor.
scânteia, SCÂNTEIÁ vb. 1. v. sclipi. 2. v. lumina. 3. v. straluci. 4. a luci, a sclipi, a straluci, (rar) a stralumina. (Albe coifuri ~.)
schânteiuţealbe, SCHÂNTEIUŢEÁLBE s. pl. v. stranutatoare.
scatiu, SCATÍU s. (ORNIT.; Carduelis spinus) (reg.) cintezoi, ciz, oita, pasare-galbena, poala-Sfintei-Marii, (prin Olt.) scaiete.
scai, SCAI s. (BOT.) 1. (Onopordon acanthium) ciulin, ghimpe, scaiete, (reg.) palamida, sita-zânelor. 2. (Echinops sphaerocephalus) rostogol, scaiete, (reg.) arici, capatânoasa, maciuca-ciobanului. 3. (Cirsium vulgare) (reg.) crapusnic, ghimpe, scaiete. 4. scai-albastru (Eryngium planum) = scai-vânat, (reg.) maracini (pl.), samca, buruiana-zmeului, spin-albastru, spin-de-muceda, spinul-vântului, spin-vânat, sipul-vântului; scai-galben (Centaurea solstitialis) = (reg.) palamida, vadana, zglavoc-galben; scai-ghimpos (Centaurea calcitrapa) = ghimpe, scaiete, (reg.) vadana, pasul-dropiei, scai-marunt, scaiul-dracului, scai-vornicesc; scaiul-dracului (Eryngium campestre) = (reg.) amarea, îndracita, rostogol, scaius, sperioasa, spin, tavalici, buruiana-muceda, caruta-dracului, iarba-magarului, scaiul-vântului, spinta-dracului, sporiul-casei; scai-vânat (Eryngium planum) = scai-albastru, (reg.) maracini (pl.), samca, buruiana-zmeului, spin-albastru, spin-de-muceda, spinul-vântului, spin-vânat, sipul-vântului.
sărbezie, SĂRBEZÍE s. v. galbeneala, paliditate, paloare.
sărbezenie, SĂRBEZÉNIE s. v. galbeneala, paliditate, paloare.
sălbuliţă, SĂLBULÍŢĂ s. (rar) salbioara. (O ~ de galbeni.)
salomiigalbene, SALOMII-GÁLBENE s. pl. v. crizantema, dumitrita, margareta, tufanica.
salcâmgalben, SALCÂM-GÁLBEN s. v. basicoasa.
salcâm, SALCÂM s. (BOT.) 1. (Robinia pseudacacia) (reg.) acatar, liliac, pasuiele (pl.), rug, vacatie, lemn-alb, (Transilv.) acat, (Ban.) bagrin, (Olt. si Munt.) dafin, (prin Transilv. si Ban.) panar. 2. salcâm-galben = a) (Laburnum anagyroides) (reg.) bobitel, drob, grozama, lemnul-bobului; b) (Cytisus nigricans) lemnul-bobului, (reg.) bobitel, drob, grozama-mare; salcâm-japonez (Sophora japonica) = (rar) sofora, (pop.) salcâm-boieresc, (reg.) acatie-boiereasca; salcâm-mic (Amorpha fructicosa) = (rar) amorfa.
salbă, SÁLBĂ s. 1. (prin Transilv.) baier. (O ~ de galbeni.) 2. colan, colier, sirag, (înv. si pop.) gherdan, (înv.) zgarda. (O ~ de pietre scumpe.) 3. (ANAT.) fanon. (~ la gâtul bovinelor.) 4. (BOT.) salba-moale = a) (Evonymus europaca) vonicer, (reg.) caprifoi, clocuta, grujarca, sanger, voinicar, lemn-câinesc, lemnul-câinelui, parastasul-popii, pomita-de-sânger; b) (Evonymus latifolius) (reg.) verigar, vonicer, lemn-câinesc; c) (Rhamnus cathartica) verigar, parul-ciutei, (reg.) crasici, crusân, gladis, patachina, porumbel, vonicer, lemn-câinesc, lemn-râios, lemnul-câinelui, poama-câinelui, spin-alb, spinele-cerbului; salba-râioasa (Evonymus verrucosa) = lemn-râios, (reg.) vonicer, cerceii-babei (pl.).
rutişor, RUTISÓR s. (BOT.) 1. (Thalictrum aquilegifolium) (reg.) clocotei (pl.), margea, voltinel. 2. rutisor-galben (Thalictrum flavum) = ruta.
rută, RÚTĂ s. (BOT.) 1. (Ruta graveolens) virnant. 2. (Thalictrum flavum) rutisor galben.
ruscuţa, RUSCÚŢA s. (BOT.) 1. (Adonis vernalis) (reg.) cocosel, scânteita, spânt, deditei-galbeni (pl.). 2. (Adonis autumnalis) (reg.) cocosel. 3. (Adonis flammea) (reg.) cocosel.
rujigalbene, RUJIGÁLBENE s. pl. v. marita-ma-mama.
rotoţelealbe, ROTOŢELE-ÁLBE s. pl. (BOT.; Achillea ptarmica) (reg.) stranutatoare, iarba-de-stranutat.
rotoţelealbe, ROTOŢELE-ÁLBE s. pl. v. stranutatoare.
regină, REGÍNĂ s. 1. suverana, (înv. si pop.) craiasa. (~ Angliei.) 2. v. dama. 3. (SPORT) dama. (~ la jocul de sah.) 4. (ENTOM.) împarateasa, mama, matca, (reg.) craiasa, craita, musca-mare. (~ albinelor.) 5. (IHT.; Eupomotis gibbosus) (reg.) ochean, reginica, sines, soare, sorel, sorete, sticlete, caracuda-colorata, caras-galben, împaratul-pestilor, mâna-diavolului, regele-pestilor, trei-colori. 6. (BOT.) regina-noptii (Nicotiana alata si silvestris) = (reg.) tutun, tutunas, floarea-duhanului, floarea-miresei, floarea-noptii, floare-de-tabac.
etiolare, ETIOLÁRE s. f. fenomen de îngalbenire a plantelor crescute în întuneric, din cauza lipsei de clorofila. (dupa fr. étiolement)
răchitan, RĂCHITÁN s. (BOT.; Lythrum salicaria) (reg.) braileanca, calbasoara, galbejoara, lemnus, lemnusca, zburatoare, florile-zânelor (pl.).
purta, PURTÁ vb. 1. v. cara. 2. a transmite, a trece. (~ paharul din mâna în mâna.) 3. a avea, a tine. (~ în mâna un buchet de flori.) 4. a tine. (O ~ de talie.) 5. v. duce. 6. a sprijini, a sustine, a tine. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 7. a merge, a umbla. (Vara ~ o bluza subtire.) 8. a avea. (~ pantofi galbeni.) 9. v. comporta. 10. a avea, a detine, a poseda. (~ numele de român.) 11. a avea, a nutri. (~ cele mai bune sentimente pentru ...) 12. a pastra, a retine. (~ în suflet icoana copilariei.) 13. a duce, a întretine. (A ~ o corespondenta vie cu ...) 14. a da, a desfasura, a duce, a sustine, (înv.) a sta. (Au ~ o lupta continua cu inertia.) 15. a ademeni, a amagi, a încânta, a însela, a minti, a momi, a pacali, a prosti, a trisa, (livr.) a iluziona, (înv. si reg.) a juca, a planisi, a poticari, a prilesti, a sminti, a smomi, a sutili, (reg.) a sugui, (Transilv. si Ban.) a celui, (Munt.) a mâglisi, (Transilv.) a tasca, (înv.) a aromi, a blazni, a gâmbosi, a maguli, a mistifica, a surprinde, (fam.) a duce, a fraieri, a smecheri, (fam. fig.) a arde, a frige, a încalta, a pingeli, a pingelui, a pârli, a potcovi, a praji, (Mold. fig.) a boi, (înv. fig.) a luneca. (I-a ~ cu minciuni.)
probozi, PROBOZÍ vb. v. admonesta, certa, dascali, dojeni, îngalbeni, moraliza, mustra, ofili, pali, trece, usca, vesteji.
probăjeni, PROBĂJENÍ vb. v. îngalbeni, ofili, pali, trece, usca, vesteji.
eozină, EOZÍNĂ s. f. materie coloranta rosie sau galben-verzuie, obtinuta prin actiunea bromului asupra fluoresceinei, servind în industria textila, la fabricarea cernelurilor etc. (< fr. éosine)
preveşteală, PREVESTEÁLĂ s. v. albeata, împaienjenire, încetosare, leucom, paienjenire, tulburare, voalare.
pohoială, POHOIÁLĂ s. v. albeata, cataracta.
plăviţ, PLĂVÍŢ adj. v. balai, balan, blond, galben.
plăviu, PLĂVÍU adj. v. balai, balan, blond, galben.
plăvan, PLĂVÁN adj. v. balai, balan, blond, galben.
plăvai, PLĂVÁI adj. v. balai, balan, blond, galben.
plămânăgalbenă, PLĂMÂNĂ-GÁLBENĂ s. v. nufar.
electro, ELECTR(O)- elem. "electricitate". (< fr. électr/o/-, germ. elektr/o/-, cf. gr. elektron, ambra galbena)
pâhăvit, PÂHĂVÍT adj. v. galben, îngalbenit, ofilit, palit, trecut, uscat, vested, vestejit.
pâineapaştelui, PÂINEA-PÁSTELUI s. v. deditei-galbeni, floarea-pastelui, floarea-pastilor, floarea-pasarilor, floarea-vântului-galbena, gainusa, galbenele, pastita.
pâhăvi, PÂHĂVÍ vb. v. îngalbeni, ofili, pali, trece, usca, vesteji.
egretă, EGRÉTĂ s. f. 1. pasare migratoare de balta, alba, care are pe spate un manunchi de pene ornamentale lungi. 2. manunchi de pene sau de fire albe purtat în trecut de femei la palarii si de militari la chipiuri. 3. aglomeratie de perisori la extremitatea superioara a fructelor. (< fr. aigrette)
pierit, PIERÍT adj. v. desperat, deznadajduit, efemer, galben, îngalbenit, palid, pieritor, schimbator, slab, slabanog, slabit, temporar, tras, trecator, uscativ, vremelnic.
pierde, PIÉRDE vb. 1. a rataci, (reg.) a prapadi. (A ~ un obiect.) 2. v. rataci. 3. v. razleti. 4. a se rataci, (reg.) a se zahatui, a se zarasti. (S-a ~ în padure.) 5. v. disparea. 6. (reg.) a prapadi. (L-a ~ din ochi, în multime.) 7. (înv. si reg.) a pune. (Si-a ~ întreaga avere.) 8. (înv.) a pagubi. (A ~ doi galbeni la joc.) 9. v. irosi. 10. a rata, a scapa. (A ~ o mare ocazie.) 11. a consuma, a folosi, a întrebuinta. (Si-a ~ întreaga zi reparând bicicleta.)
piciorulcocoşului, PICIORUL-COCÓSULUI s. v. floare-de-leac, galbenele, galbenele de munte.
picior, PICIÓR s. 1. (ANAT.) membru inferior, (pop., fam. si depr.) crac, (pop.) laba, (reg.) gionat, (prin Bucov.) boldan. (~ul drept.) 2. (la pl.) (pop., fam si depr.) craci (pl.), gaibarace (pl.), gaibe (pl.), gaide (pl.), zgaibarace (pl.). (Nu mai sta cu ~oarele departate!) 3. (MED.) picior plat = platfus. 4. proteza, (rar) pilug. (~ de lemn.) 5. v. butuc. 6. (TEHN.) (reg.) macau, popic. (~ la coada coasei.) 7. (TEHN.) picior cu culisa v. subler. 8. (BOT.) piciorul-caprei (Aegopodium podagraria) = (reg.) laba-ursului; piciorul-cocosului = a) (Ranunculus pedatus) (reg.) boglar, galbenele (pl.), floare-de-leac, floricica-de-leac; b) (Ranunculus acris) (reg.) curpenita, jab, rarunchi, floare-brosteasca, leustean-brostesc, ochiul-boului, ochiul-broastei, talpa-cocosului.
edelvais, EDELVÁIS s. m. inv. planta erbacee perena din familia compozeelor, cu inflorescente compuse din capitule înconjurate de bractee albe si paroase, care creste în munti; floarea-doamnei, albumita, floare-de-colt. (< germ. Edelweiss)
petrece, PETRÉCE vb. v. baga, cerne, colinda, cutreiera, da, dainui, deceda, deplasa, desface, disparea, duce, dura, exista, fi, gauri, împlânta, încheia, îndura, înfige, îngalbeni, lesina, mentine, muri, muta, ofili, parcurge, pali, pastra, patimi, pati, perfora, perinda, perpetua, persista, pieri, plasa, prapadi, rabda, ramâne, raposa, rasfoi, scobi, scurge, sfârsi, sfredeli, strabate, stramuta, strapun-ge, succeda, suferi, suporta, termina, trage, trai, trece, tine, urma, usca, vesteji, vinde, vizita, vântura, vârî.
perdea, PERDEÁ s. v. act, albeata, cataracta, cortina, placenta, scena.
pepene, PÉPENE s. (BOT.) 1. (Citrullus vulgaris) (reg.) bostan, bosar, curcubete, die, duleti (pl.), harbuz, himanic, luba, lubenita, siarchin, tragula, zamos, tigva de tina, (prin Olt.) bolbotina. (Pepene verde.) 2. (Cucumis melo) (reg.) bosar, cantalos, cantalup, caune, galboi, harbuz, himunic, ieura, popone, vleg, zamos. (Pepene galben.)
păştiţă, PĂSTÍŢĂ s. (BOT.; Anemone ranunculoides) gainusa, galbenele (pl.), deditei-galbeni (pl.), floarea-pas-tilor, floarea-pasarilor, floarea-vântului-galbena, (reg.) breaban, pascuta, turculet, zlac, musce-rici-galbeni (pl.), pâinea-pastelui.
păscuţă, PĂSCÚŢĂ s. v. banut, deditei-galbeni, floarea-pastilor, floarea-pasarilor, floarea-vântului-galbena, gainusa, galbenele, pasti, paraluta, pastita.
păpădie, PĂPĂDÍE s. (BOT.; Taraxacum officinale) (reg.) buha, cicoare, crestatea, laptuca, lilicea, mâta, papalunga, pilug, turci, curu-gainii, floarea-broastei, floarea-gainii, floarea-malaiului, floarea-sorului, floarea-turcului, flori-galbene (pl.), galbinele-grase (pl.), gusa-gainii, ouale-gainilor (pl.), papa-gainii, parasita-gainilor, pui-de-gâsca.
pălit, PĂLÍT adj. v. galben, îngalbenit, pal, palid, slab, spalacit, stins.
păli, PĂLÍ vb. a (se) îngalbeni, (înv. si reg.) a (se) serbezi. (A ~ de emotie.)
pălămidă, PĂLĂMÍDĂ s. v. ciulin, galbinare, ghimpe, holera, limba-oii, scai, scaiete, scai-galben, talpa-ursului.
pată, PÁTĂ s. 1. stropitura, (reg.) patatura, picatura. (O ~ de sânge, de noroi.) 2. (înv.) maculatura, macula. (~ mare de cerneala pe hârtie.) 3. (prin Ban. si Transilv.) sarga. (Calul are o ~ neagra pe grumaz.) 4. (ANAT.) pata galbena v. macula lutea.
pasăregalbenă, PASĂRE-GÁLBENĂ s. v. scatiu.
duglas, DÚGLAS s. m. brad înalt, cu lemnul galben-roz pâna la brun-roscat, durabil si usor de prelucrat. (< engl. douglas)
paloare, PALOÁRE s. galbeneala, paliditate, (pop.) galbe-jeala, (înv. si reg.) sarbezie, (reg.) sarbezenie, (înv.) serbezitura. (~ fetei unui bolnav.)
palid, PÁLID adj. 1. galben, îngalbenit, (livr.) pal, (rar) palit, (înv. si pop.) searbad, (pop. si fam.) galbejit, (pop.) pierit, spelb, (înv. si reg.) smolit, (reg.) galbacios, (Ban. si Olt.) galfad. (~ de emotie.) 2. v. estompat. 3. v. difuz. 4. v. slab.
pal, PAL adj. v. galben, îngalbenit, palid.
ofilit, OFILÍT adj. galben, îngalbenit, palit, trecut, uscat, vested, vestejit, (pop.) galbenit, (reg.) pâhavit, (Mold. si Bucov.) ugilit. (O planta, o floare ~.)
ofilire, OFILÍRE s. îngalbenire, palire, uscare, vestejire, (pop.) galbenire. (~ plantelor.)
ofili, OFILÍ vb. a (se) îngalbeni, a pali, a (se) trece, a (se) usca, a (se) vesteji, (astazi rar) a tânji, (pop.) a (se) galbeni, (înv.si reg.) a seca, (reg.) a (se) petrece, a (se) pâhavi, (prin Mold.) a (se) probajeni, (prin Mold. si Transilv.) a (se) probozi, (Mold. si Bucov.) a (se) ugili. (O planta care s-a ~.)
nufăr, NÚFĂR s. (BOT.) 1. (Nymphaea alba) (livr.) nenufar, (rar) plumiera, (reg.) pluta, plutnita, plamâna-alba, tidva-de-apa. 2. (Nuphar luteum) (livr.) nenufar, (reg.) pluta, mai-de-apa, plamâna-galbena.
distomatoză, DISTOMATÓZĂ s. f. boala determinata de infestarea organismului (ficat, intestin, plamâni) cu diferite specii de distom; galbeaza. (< fr. distomatose)
dinitrofenol, DINITROFENÓL s. m. pudra galbena cristalina, asemanatoare cu acidul picric, pentru activarea metabolismului bazal. (< fr. dinitrophénol)
muscericigalbeni, MUSCERICIGÁLBENI s. pl. v. deditei-galbeni, floarea-pastilor, floarea-pasarilor, floarea-vântului-galbena, gainusa, galbenele, pastita.
moş, MOS s. 1. batrân, mosneag, (pop.) unchias, (reg. si peior.) ghiuj, (reg.) bât, (Transilv. si Maram,) vâj. (Un ~ cu plete albe.) •2. (înv.) batrân, stâlp, tei. (Primul detinator al unui pamânt, cu titlu de mostenitor, se numea în trecut ~.) 3. mos Martin v. urs.
moinăgalbenă, MOINĂ-GÁLBENĂ s. v. mana.
dicromatopsie, DICROMATOPSÍE s. f. defect al ochiului care nu poate distinge decât doua din cele trei culori fundamentale: rosu, galben si albastru. (< fr. dichromatopsie)
mierlăgalbenă, MIERLĂ-GÁLBENĂ s. v. grangur.
micşunea, MICSUNEÁ s. 1. v. micsandra. 2. (Cheiranthus cheiri) micsandra, viorea-galbena, (reg.) foaltine (pl.), siboi, levcoaie-galbena, vioara-galbena.
măritămămamă, MĂRITĂ-MĂ-MÁMĂ s. (BOT.; Rudbeckia laciniata) (reg.) ruji-galbene (pl.).
măreţie, MĂREŢÍE s. 1. v. grandoare. 2. grandoare, solemnitate. (Un peisaj plin de ~.) 3. grandoare, maiestate, semetie. (~ piscurilor albe de zapada.) 4. v. fast. 5. splendoare, stralucire, (înv.) pohfala. (~ alaiului domnesc.) 6. v. glorie.
mană, MÁNĂ s. 1. (BOT.) (reg.) moina-galbena. (Polenul florilor de porumb se numeste ~.) 2. (BOT.) mana-de-apa (Glyceria aquatica) = (reg.) roua-cerului. 3. frupt. (~ la vite.)
maculalutea, MACULA LUTÉA s. (ANAT.) pata galbena.
lubiţ, LÚBIŢ s. (BOT.; Camelina sativa) (reg.) galbenus, oul-inului.
liliegalbenă, LILIE-GÁLBENĂ s. v. iris, stânjen de balta, stânjenel, stânjen galben.
levcoaiegalbenă, LEVCOAIE-GÁLBENĂ s. v. micsandra, micsunea, viorea-galbena.
leucom, LEUCÓM s. (MED.) albeata, (prin Transilv. si Ban.) prevesteala.
lemngalben, LEMN-GÁLBEN s. v. dracila.
lemnulbobului, LEMNUL-BÓBULUI s. v. salcâm galben.
lemncuboabelealbe, LEMN-CU-BOABELE-ÁLBE s. v. hurmuz.
lemn, LEMN s. (BOT.) lemn-câinesc (Ligustrum vulgare) = (reg.) malin, malinita, lemnul-câinelui; lemn-dulce (Glycyrrhiza echinata) = (reg.) ciorânglav, iarba-dulce, radacina-dulce; lemn-râios (Evonymus verrucosa) = salba-râioasa, (reg.) vonicer, cerceii-babei (pl.); lemnul-bobului (Cytisus nigricans) = salcâm-galben, (reg.) bobitel, drob, grozama-mare; lemnul-Domnului (Artemisia abrotanum) = (reg.) alimon, lemnus, iarba-lui-Dumnezeu; lemnul-Maicii-Domnului (Santolina chamaecyparissus) = (reg.) limbricarita, iarba-sfânta, lemn-sfânt, lemnul-Domnului, poala-Maicii-Domnului; lemnul-vântului (Syringa josikaea) = (Transilv.) scumpie.
învolbura, ÎNVOLBURÁ vb. 1. a (se) învârteji, a (se) zbate, (rar) a (se) învâltori, (pop.) a (se) vârteji, (reg.) a (se) învoalbe, a (se) vârtejui. (Marea se ~.) 2. v. agita.
învoalbe, ÎNVOÁLBE vb. v. învârteji, învolbura, zbate.
iuţari, IUŢÁRI s. pl. (BOT.; Lactarius piperatus) (reg.) iutisori (pl.), burete-acru, burete-galben, bure-te-iute, burete-piperat, burete-usturos.
damă, DÁMĂ s. f. I. 1. doamna, cucoana. o de ~ = femeiesc. 2. femeie de moravuri usoare, prostituata. II. 1. carte de joc pe care este desenata figura unei femei. 2. (la jocul de sah) regina. 3. (pl.) joc practicat pe o tabla ca cea de sah cu pioni sau discuri albe si negre. III. scobitura în copastia unei ambarcatii, în care se sprijina mansonul ramei. (< fr. dame, it. dama)
icter, ÍCTER s. (MED.) galbinare, hepatita, (pop.) galbeneala.
iarbădestrănutat, IARBĂ-DE-STRĂNUTÁT s. v. rototele-albe.
iarbă, IÁRBĂ s. (BOT.) iarba-broastei (Hydrocharis mor-sus-ranae) = (reg.) limba-broastei, muscatul-broastelor; iarba-canarasului (Phalaris canariensis) = (reg.) mei-lung, meiul-canarilor; iarba-ciutei (Doronicum austriacum) = (reg.) iarba-caprioarei, iarba-lupului; iarba-câinelui (Cynodon dactylon) = pir-de-telina, pir-gros, (reg.) costrei, curcubeu, pirau, iarba-vântului, iarba-câineasca; iarba-câmpului (Agrostis alba sau stolonifera) = (reg.) paius, iarba-vântului; iarba-fiarelor (Cynanchum vincetoxicum) = (reg.) brilioanca, rândunita; iarba-gaii (Picris hieracioides) = (reg.) amaruta; iarba-osului (Helianthemum chemaecistus, vulgare etc.) = (reg.) ferastrau, malaoi, ruja; iarba-sfântului-Ioan (Salvia sclarea) = (reg.) serlai; iarba-sarpelui = a) (Veronica latifolia) (reg.) sopârlita, ventrilica; b) (Echium vulgare) (rar) viperina, (reg.) ochiul-mâtei; iarba-alba (Phalaris arundina-cea) = (reg.) ierbaluta, panglici (pl.), panglicuta, iarba-boierului, iarba-creata; iarba-de-lingoare (Lysimachia punctata) = (reg.) galbenele (pl.), floare-de-lingoare, marul-cucului, radacina-de-lingoare; iarba-de-mare = zegras; iarba-de-ureche (Sedum maximum) = (reg.) oloisa, verzisoara, iarba-grasa; iarba-dulce (Polypodium vulgare) = (reg.) spasul-dracului; iarba-grasa (Portulaca oleracea) = (reg.) grasita, porcina, iarba-de-gradina; iarba-mare = a) (Inula helenium) (reg.) oman, toaie; b) (Stellaria holostea) (reg.) coada-de-gaina; iarba-puturoasa (Bifora radians) = puciogna, (reg.) scarisor, buruiana-pucioasa, buruiana-puturoasa; iarba-rosie = a) (Polygonum persicaria) (reg.) iarba-puricelui; b) (Bidens cenuus) (reg.) cârligioara; iarba-usturoasa (Teucri-um scordium) = (reg.) dumbet, ustoroi-de-lac.
hurmuz, HURMÚZ s. (BOT.; Symphoricarpus albus) (rar) corale-albe (pl.), lemn-cu-boabele-albe.
hreniţă, HRÉNIŢĂ s. v. cardama, galbenea, nasturel, urda-vacii.
cvadricromie, CVADRICROMÍE s. f. imprimare în patru culori (galben, rusu, albastru si negru. (< fr. quadrichromie)
hepatită, HEPATÍTĂ s. (MED.) 1. v. icter, (pop.) galbeneala. 2. hepatita Botkin v. hepatita epidemica; hepatita de seringa v. hepatita serica; hepatita epidemica = hepatita Botkin; hepatita serica = hepatita de seringa.
grozamămare, GROZAMĂ-MÁRE s. v. lemnul-bobului, salcâm galben.
grozamă, GROZÁMĂ s. v. drob, drobita, salcâm galben.
grangur, GRÁNGUR s. (ORNIT.; Oriolus oriolus) (reg.) domnisor, piscanfloare, zamfira, mierla-galbena, (Olt.) cinflor.
culoare, CULOÁRE s. f. 1. senzatie, impresie produsa asupra ochiului omenesc de radiatiile luminoase de diferite frecvente; aspectul colorat al corpurilor. o ~ calda = culoare aflata în prima jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre infrarosu). ~ rece – culoare din cea de-a doua jumatate a domeniului radiatiilor luminoase (spre ultraviolet); ~ fundamentala = fiecare dintre culorile (rosu, galben, albastru) care nu pot fi obtinute prin amestecul altor culori; de ~ = (despre oameni) cu pigmentatie neagra, galbena etc. ♢ (fig.) opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. nuanta, ton. ♢ fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. o ~ locala = reproducere exacta, într-o opera literara, a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei tari, epoci etc. 3. materie, substanta coloranta; vopsea. 4. fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cartilor de joc (pica, trefla, caro si cupa). (< fr. couleur, lat. color)
gălbui, GĂLBÚI adj. 1. chihlimbariu, (rar) sulfuriu, untde-lemniu, (pop.) galbior, galbiu, nautiu, sofraniu, (reg.) galbenatic, galbenicios, galbeniu, galburiu. (Reflexe ~.) 2. v. sarg. (Cal ~.)
gălbior, GĂLBIÓR adj. v. balai, balan, blond, chih-limbariu, galben, galbui.
gălbiori, GĂLBIÓRI s. pl. v. burete-galben.
gălbiniţă, GĂLBINÍŢĂ s. v. sugel-galben.
gălbinele, GĂLBINÉLE s. pl. v. burete-galben.
gălbenit, GĂLBENÍT adj. v. galben, îngalbenit, ofilit, palit, trecut, uscat, vested, vestejit.
gălbenire, GĂLBENÍRE s. v. îngalbenire, ofilire, palire, uscare, vestejire.
gălbeni, GĂLBENÍ vb. v. îngalbeni, ofili, pali, trece, usca, vesteji.
gălbenea, GĂLBENEÁ s. (BOT.) 1. (Rorippa amphibia) (reg.) hrenita, floare-de-leac. 2. (Ranunculus polyan-themos; la pl.) (reg.) boglar, piciorul-cocosului. 3. galbenele de munte (Ranunculus carpaticus) = (reg.) piciorul-cocosului. 4. v. pastita.
gălbejit, GĂLBEJÍT adj. v. galben, îngalbenit, palid.
gălbăcios, GĂLBĂCIÓS adj. v. galben, îngalbenit, palid.
gălbejeală, GĂLBEJEÁLĂ s. v. galbeneala, paliditate, paloare.
galfăd, GÁLFĂD adj. v. galben, îngalbenit, palid.
galben, GÁLBEN adj., s. 1. adj. v. blond. 2. v. sarg. 3. adj. v. ofilit. 4. adj. v. palid. 5. s. (înv.) zimt. (I-a numarat o mie de ~.) 6. s. (înv.) ughi. (~ul era o moneda de aur.)
cromatism, CROMATÍSM s. n. 1. proprietate a razelor albe de a se descompune în raze de culori diferite. 2. aberatie cromatica. 3. structura melodica în care predomina intervale cromatice. (< fr. chromatisme)
foaltine, FOÁLTINE s. pl. v. micsandra, micsunea, viorea-galbena.
florigalbene, FLORIGÁLBENE s. pl. v. papadie.
florialbe, FLORIÁLBE s. pl. v. ciuin, odagaci, sapunarita.
floaregalbenă, FLOARE-GÁLBENĂ s. v. pojarnita, sunatoare, taietoare.
floaredeleac, FLOARE-DE-LEÁC s. v. galbenea, piciorul-cocosului.
floare, FLOÁRE s. 1. (BOT.) (Transilv., Ban. si prin Mold.) pana. (Poarta o ~ la palarie.) 2. (BOT.) floarea-calugarului (Saponaria vaccaria) = (reg.) vacarica, vacarita; floarea-cucului (Lychnis flos cuculi) = (reg.) cuculeasa; floarea-miresei (Spirarea vanhouttei) = (rar) spirea; floarea-pastelui (Anemone nemorosa) = (reg.) gainuse (pl.), oita, pascuta, pastita, turculet, floarea-ostilor, floarea-pasarilor, floarea-vântului, pâinea-pastelui; floarea-pastilor v. pastita; floarea-pasarilor v. pastita; floarea-raiului (Chrysanthemum cinera-riifolium) = (prin Munt.) musetel; floarea-reginei (Leontopodium alpinum) = albumeala, albumita, floare-de-colt, (rar) edelvais, (reg.) flocosele (pl.), steluta, floarea-doamnei; floarea-soarelui (Helianthus annuus) = (înv. si pop.) soarea-soarelui, (pop.) sora-soarelui, (reg.) raza, rujoanca, soreanca, rasarea-soarelui, ruja-soarelui, (Mold.) rasarita, sorica; floarea-vântului-galbena v. pastita; floare-de-colt v. floarea-reginei; floare-de-leac (Ranunculus repens) = (reg.) bujorel, galbenele (pl.), piciorul-cocosului; floare-de-perina (Anthemis tinctoria) = (reg.) iarba-de-perina; flori-de-paie (Helichrysum bracteatum) = imortela, (rar) nemuritoare, (reg.) cununita. 3. (pop.) spuma. (~ vinului.) •4. (fig.) caimac, smântâna, spuma. (El a cules ~, noua ne-a lasat ce-a fost mai prost.)
crisoidină, CRISOIDÍNĂ s. f. colorant bazic galben, plecând de la anilina, care se foloseste pentru colorarea pieilor si a hârtiei, precum si în fotografie pentru impregnarea gelatinei în scopul opacizarii emulsiei fotosensibile. (< fr. chrysoïdine)
crisofil, CRISOFÍL, -Ă I. adj. cu frunze de culoare galbena-aurie. II. s. f. pigment care apare în urma descompunerii clorofilei, toamna, care coloreaza frunzele în galben. (< fr. chrysophyle)
crisofenină, CRISOFENÍNĂ s. f. colorant galben, rezistent la lumina si la alcalii. (< fr. chrysophénine)
filimică, FILIMÍCĂ s. (BOT.; Calendula officinalis) (reg.) galbenele (pl.), rufulita, rujinica, rujnicea, rujni-cuta, rujulita, rujuta, rusnica, rusulita, salomie, sulumina, (Ban.) calinica, (Transilv.) rosioara, rosulita.
crisocal, CRISOCÁL s. n. bronz de culoare galbena aurie. (< fr. chrysocal)
crisoberil, CRISOBERÍL s. n. mineral transparent de culoare galbena, piatra pretioasa; alexandrit. (< fr. chrysobéryl)
fascioloză, FASCIOLÓZĂ s. (MED. VET.) distomatoza, galbeaza.
creson, CRESÓN s. n. planta erbacee legumicola din familia cruciferelor, cu flori albe, mici, si cu frunze comestibile. (< fr. cresson)
cremă, CRÉMĂ s. f. 1. preparat culinar dulce din lapte, oua si zahar, la care se adauga cafea, vanilie etc. 2. supa având la baza un piure de legume legat cu un sos alb, sau numai amestecat cu smântâna si galbenus de ou. 3. lichior siropos. 4. produs cosmetic folosit la îngrijirea pielii; pomada. o ~ de ghete = preparat pentru ungerea si lustruirea încaltamintei de piele. 5. (fig.) ceea ce este bun, de frunte, foarte folositor. (< fr. crème)
duminecea, DUMINECEÁ s. (BOT.; Nymphaea lotus thermalis) drete, lotus, (reg.) galbenele (pl.), scrântitoare.
drob, DROB s. v. cos, lada, lemnul-bobului, salcâm-galben.
dreţgalben, DREŢ-GÁLBEN s. v. crin-galben.
dreţe, DRÉŢE s. (BOT.; Nymphaea lotus thermalis) dumi-necea, lotus, (reg.) galbenele (pl.), scrântitoare.
dracilă, DRÁCILĂ s. (BOT.; Berberis vulgaris) (reg.) agris-rosu, lemn-galben, macris-pasaresc, macris-spinos.
coriandru, CORIÁNDRU s. m. planta erbacee anuala din familia umbeliferelor, cu flori mici, albe sau roz, si fructe globuloase, bogate în uleiuri eterice. (< fr. coriandre, gr. koriandron)
dediţel, DEDIŢÉL s. 1. (BOT.; Pulsatilla; mai ales la pl.) v. sisinei. 2. deditei-galbeni v. pastita. 3. (ZOOL.) deditel-de-mare (Actinia) v. actinie, anemona-de-mare, (reg.) trandafir-de-mare.
dediţeigalbeni, DEDIŢEIGÁLBENI s. pl. v. ruscuta.
copal, COPÁL s. n. rasina naturala transparenta, de culoare galbena, din descompunerea în pamânt a arborilor rasinosi fosili sau din diverse plante tropicale, folosit la prepararea lacurilor. (< fr., sp. copal)
crizantemă, CRIZANTÉMĂ s. (BOT.; Chrysanthemum indicum) dumitrita, tufanica, (reg.) aurata, catalina, margarita, roman, tataisa, flori-de-iarna (pl.), gura-paharului, romanita-mare, ruja-de-toamna, salomii-galbene (pl.).
crinulfânului, CRINUL-FÂNULUI s. v. crin-galben.
cringalben, CRIN-GÁLBEN s. v. iris, stânjen de balta, stânjenel, stânjen galben.
crindeapă, CRIN-DE-ÁPĂ s. v. iris, rosatea, stânjen de balta, stânjenel, stânjen gálben.
crin, CRIN s. 1. (BOT.; Lilium candidum) (Transilv.) lilie, liliom. 2. (BOT.) crin de padure (Lilium martagon) = (reg.) aisor, fiere, ai-de-padure, crin pestrit, lilie rosie; crin-galben (Hemerocallis flava) = (reg.) stânjen, crinul-fânului, dret-galben. 3. (ZOOL.) crin-de-mare = crinoid. (~ denumeste un grup de echinoderme.)
contrahermină, CONTRAHERMÍNĂ s. f. (herald.) blana la steme, reprezentând printr-un fond negru presarat cu codite albe inversul herminei (2). (< fr. contre-hermine)
coralealbe, CORALEÁLBE s. pl. v. hurmuz.
cloroză, CLORÓZĂ s. (MED.) (pop.) galbeneala.
ciuin, CIUÍN s. (BOT.; Saponaria officinalis) odagaci, sapunarita, (reg.) berbecei (pl.), grozdica, juni (pl.), mielusei (pl.), sapuior, sapun, sapunar, sapunas, sapunel, sapunioara, sapunita, spu-marita, vacarica, vacarita, buruiana-alba, floa-rea-calugarului, floarea-studentului, flori-albe (pl.), flori-batai (pl.), flori-de-sopon (pl.), flori-de-ta-ietura (pl.), iarba-de-sapun, iarba-de-soponit, mararul-calului, rupturi-de-mal (pl.), spuma-ca-lului, (înv.) sapunare, sapunarica.
chihlimbar, CHIHLIMBÁR s. 1. ambra galbena, (astazi rar) succin. (Din ~ se fac obiecte de podoaba.) 2. chihlimbar cenusiu v. ambra.
cataractă, CATARÁCTĂ s. (MED.) albeata, (pop.) perdea, apa-alba, (Mold. si Transilv.) pohoiala. (~ se trateaza chirurgical.)
carasgalben, CARAS-GÁLBEN s. v. regina.
buruiană, BURUIÁNĂ s. (BOT.) 1. balarie, (pop.) dudau, (reg.) beldie, (înv.) bâlie, zizanie. 2. buruiana-surpaturii (Scleranthus annuus) = (reg.) bosoroaga, sincerica; buruiana-de-cinci-degete (Potentilla recta) = (reg.) gainuta, galbenusa, scrântitoare; buruiana-porceasca (Hipochoeris radicata) = (reg.) iarba-porceasca.
buretegalben, BURETE-GÁLBEN s. v. iutari.
burete, BURÉTE s. 1. (ZOOL.; Spongia officinalis) spongie. 2. (ZOOL.) burete-de-mare (Spongiaria) = spongier. 3. (prin Ban.) spuma, (Transilv. si Ban.) sponghie. (~ de sters tabla.) 4. (BOT.) burete-de-casa v. ciuperca de pivnita; burete-de-conopida = a) (Clavaria coralloides) = (reg.) cretisoara, curalice, melosel, opintici (pl.), togmagel, barba-caprei, burete-cret, laba-mâtei; b) (Ramaria botrytis) ramurele (pl.); burete-de-mesteacan (Cortinarius cinnamomeus) = (reg.) pâinisoare (pl.); burete-de-nuc (Polyporus squamosus) = (reg.) pastrav; burete-flocos (Lactarius torminosus) = (reg.) flocosel; burete-galben (Cantharellus cibarius) = (reg.) galbinele (pl.), galbiori (pl.), urechiusa, unghia-caprei; buretele cerbilor (Scleroderma vulgare) = (reg.) basina-porcului; burete-negru (Pleurotus ostreatus) = pastrav; burete-pestrit (Amanita muscaria) = (reg.) burete-serpesc, (Mold.) palaria-sarpelui; burete-serpesc (Lepiota procera) = (Mold.) palaria-sarpelui.
brânduşă, BRÂNDÚSĂ s. (BOT.) 1. (Colchicum autumnale) (reg.) balura, brândusei (pl.), ghicitori (pl.), ceapa-ciorii, floarea-brumei, ruscea-de-poiana. 2. (Crocus heuffelianus) (reg.) mituvele (pl.), ruscea, sofran, sofranel. 3. (Crocus reticulatus) (reg.) sofran-vargat. 4. (Crocus aureus) (reg.) sofran-galben. 5. brândusa alba v. sofran. brândusa galbena v. sofran.
breabăn, BREÁBĂN s. v. brebenea, brebenel, deditei-galbeni, floarea-pastilor, floarea-pasarilor, floarea-vântului-galbena, gainusa, galbenele, pastita, popilnic.
boglar, BOGLÁR s. v. galbenele, piciorul-cocosului.
bobiţel, BOBIŢÉL s. v. lemnul-bobului, salcâm galben.
blond, BLOND adj. balai, balan, galben, (pop.) galbior, (înv. si reg.) plavit, (reg.) plavai, plavan, plaviu, (Ban.) bal. (Cu parul ~.)
blanc, BLANC s. (TIPOGR.) albitura. (~ul completeaza spatiile albe dintre cuvinte.)
bâtlangalben, BÂTLAN GÁLBEN s. v. stârc.
cloroză, CLORÓZĂ s. f. 1. anemie a fetelor tinere, cauzata de scaderea cantitatii de hemoglobina din sânge. 2. îngalbenire patologica a frunzelor, cauzata de distrugerea clorofilei. (< fr. chlorose)
clorotic, CLORÓTIC, -Ă I. adj., s. m. f. (suferind) de cloroza; (p. ext.) anemic, palid. II. adj. (bot.; despre organe) îngalbenit din cauza lipsei de clorofila. (< fr. chlorotique)
bătrân, BĂTRÂN s., adj. 1. s. mos, mosneag, (pop.) unchias, (reg. si peior.) ghiuj, (reg.) bât, (Transilv. si Maram.) vâj. (Un ~ cu plete albe.) 2. adj. trecut, vârstnic, (înv. si reg.) vechi. (Un om ~.) 3. adj. stravechi, vechi, (fig.) carunt. (Prin codrii cei ~.)
băşicoasă, BĂSICOÁSĂ s. (BOT.; Colutea arborescens) (reg.) salcâm galben.
clor, CLOR1 s. n. element chimic gazos, galben-verzui, cu miros întepator, sufocant, toxic, decolorant si dezinfectant. (< fr. chlore)
cloasmă, CLOÁSMĂ s. f. pigmentatie a pielii galbena-cenusie, situata pe frunte, obraji si barbie. (< fr. chloasma, gr. khloasma)
cliper, CLÍPER2 s. n. 1. lampa electrica cu lumina galbena intermitenta, montata la intersectia unor strazi. 2. semnalizator clipitor la bordul unui automobil. (< engl. clipper)
băl, BĂL adj. v. balai, balan, blond, galben.
barbă, BÁRBĂ s. 1. v. barbie. (Are o ~ proeminenta.) 2. (BOT.) teapa, (pop.) mustata. (~ de la spicele cerealelor.) 3. (BOT.) barba-boierului (Ajuga laxmanni) = avrameasa, avrameasca, (reg.) cârstaneasca, cristeneasa; barba-caprei (Tragopogon major) = (reg.) floare-de-câmp-galbena, salata-de-iarna, tâta-caprei; barba-caprei (Calocera viscosa) = (reg.) coada-sopârlei; barba-îm-paratului (Mirabilis jalapa) = (reg.) noptita, norea; barba-popii (Spiraea aruncus) = (reg.) barba-tapului, coada-priculicilor, cornul-dra-cului, floarea-zmeului, goliciunea-fetii-padurii, Mama-Padurii; barba-ursului v. coada-calului.
clematită, CLEMATÍTĂ s. f. planta erbacee grimpanta cu flori mari, albe, roz sau violete, în forma de clopot; clopotel. (< fr. clématite)
clavar, CLAVÁR s. m. specie de ciuperca comestibila, pe copaci, sub forma de tufe galbene sau albicioase; bureti. (< fr. clavaire, lat. clavaria)
citron, CITRÓN SI-/ adj. inv., s. n. (de) culoarea lamâiei, galben-deschis. (< fr. citron)
citrin, CITRÍN s. n. varietate de cuart de culoare galbena. (< fr. citrine)
cirocumulus, CIROCÚMULUS s. m. formatie de nori de mare altitudine, formati din cristale de gheata si dispusi în sfere mici, albe. (< fr. cirrocumulus)
apăalbă, APĂ-ÁLBĂ s. v. albeata, cataracta.
ambră, ÁMBRĂ s. 1. chihlimbar cenusiu. (~ se formeaza în intestinul casalotului.) 2. ambra galbena v. chihlimbar.
alburn, ALBÚRN s. (BOT.) (reg.) albet, albulet.
albitură, ALBITÚRĂ s. 1. (mai ales la pl.) v. rufarie. 2. (TIPOGR.) reglet. (~ completeaza spatiile albe dintre rânduri.) 3. v. blanc. 4. (IHT.) baboias, caracuda, maruntis, plevusca, (rar) plevuica, (reg.) chisoaga, plevita. (~ se numeste orice peste mic de culoare alba sau argintie.)
albire, ALBÍRE s. înalbire, (pop.) albeala, înalbeala. (~ pânzei.)
albime, ALBÍME s. v. albeata.
albiciune, ALBICIÚNE s. v. albeata.
albeţ, ALBÉŢ s. v. alburn.
albeală, ALBEÁLĂ s. v. albire, înalbire.
albeaţă, ALBEÁŢĂ s. 1. (rar) albiciune, albime. (~ unui obiect.) 2. v. leucom. 3. v. cataracta.
ciclamă, CICLÁMĂ s. f. planta erbacee decorativa cu frunze în forma de inima si flori mov, rosii sau albe. (< fr. cyclamen)
cianotipie, CIANOTIPÍE s. f. procedeu de copiere fotografica a unor desene tehnice pe hârtie de calc, obtinând o imagine negativa pe un fond albastru închis cu linii albe. (< germ. Zyanotypie)
vineriţăgalbenă, VINERIŢĂ-GÁLBENĂ s. v. tamâita-de-câmp.
vioarăgalbenă, VIOARĂ-GÁLBENĂ s. v. micsandra, micsunea, viorea-galbena.
viorea, VIOREÁ s. (BOT.) 1. (Viola odorata) toporas, violeta, (rar) viola, (reg.) caltunas, cârligel, cocosel, garoafa, gaurea, micsandra, micsunea, nemtoaica, tamâioara, vioara, floare-domneasca, flori-marunte (pl.), flori-maruntele (pl.), zambila-de-câmp. 2. (Viola alpina) toporas, viorica, (reg.) micsunea-de-munte. 3. (Viola hirta) (reg.) micsunea, tamâioara, toporasi (pl.). 4. viorele salbatice (Viola canina) = (reg.) coltunii-popii (pl.). 5. viorea-galbena (Cheirantus cheiri) = micsandra, micsunea, (reg.) foaltine (pl.), siboi, levcoaie-galbena, vioara-galbena. 6. (Scilla bifolia) (rar) scila (art.), (reg.) mereoara, zambila.
vitellus, VITÉLLUS s. v. galbenus.
vizăgalbenă, VIZĂ GÁLBENĂ s. v. sip.
vopsi, VOPSÍ vb. 1. a colora, (pop.) a boi, (Bucov.) a farbui. (A ~ în galben un material textil.) 2. a da. (A ~ grilajul cu verde.) 3. v. farda.
chardonnay, CHARDONNAY [SARDONÉ] s. n. soi de vita de vie originar din Franta, cu ciorchini mici si boabe rotunde albe-verzui. ♢ vin alb, fin, din acest soi. (< fr. chardonnay)
ceruză, CERÚZĂ s. f. carbonat bazic de plumb, foarte otravitor, folosit la prepararea vopselelor albe; alb de plumb. (< fr. céruse, lat. cerussa)
cerumen, CERÚMEN s. n. materie cleioasa, galbena, în urechi. (< fr. cérumen, lat. cerumen)
cercar, CERCÁR s. m. larva a galbezii, care traieste în apa, devenind adulta în corpul vitelor cornute. (< fr. cercaire)
zglăvocgalben, ZGLĂVOC-GÁLBEN s. v. scai-galben.
zimţ, ZIMŢ s. v. cheotoare, crenel, galben.
zlac, ZLAC s. v. deditei-galbeni, floarea-pastilor, floarea-pasarilor, floarea-vântului-galbena, gainusa, galbenele, otava, pastita, tataneasa.
zornăitor, ZORNĂITÓR adj. zanganitor, zuruitor. (O gramada de galbeni ~.)
alb, alb adj. m., s. m., pl. albi; f. sg. álba, pl. álbe
albeală, albeála s. f., g.-d. art. albélii; (cosmetice) pl. albéli
albeaţă, albeáta s. f., g.-d. art. albétii; (lumina) pl. albéti
albedo, albédo s. n., art. albédoul
albei, albéi s. m.
albescenţă, albescénta s. f., g.-d. art. albescéntei
albeţ, albét adj. m., pl. albéti; f. sg. albeáta, pl. albéte
albeţ, albét s. n., pl. albéte
albi, albí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. albésc, imperf. 3 sg. albeá; conj. prez. 3 sg. si pl. albeásca
codălbel, codalbél adj. m. (sil. mf. cod-), pl. codalbéi; f. sg. codalbeá, pl. codalbéle
codălbi, codalbí vb. (sil. mf. cod-), ind. prez. 1 sg. si 3 pl. codalbésc, imperf. 3 sg. codalbeá; conj. prez. 3 sg. si pl. codalbeásca
flor, flor (floára), adj. – Blond, cu parul roscat. – Mr. flor. Lat. florus (Pascu, Beiträge, 16; Pascu, I, 86). Cuvînt rar în rom., abia daca a fost atestat în mr. Constituie o explicatie mai buna pentru toate numele de persoane si de animale în general se pun în legatura cu floare, cum sînt: Florea, Florin, Floarea, Florica pentru persoane, Floraia pentru vaci, Florean, Florila, pentru boi, Floran pentru cîini. În general aceste nume se dau unor persoane sau animale cu parul galben; însa prin etimologie populara se dau adesea si unor animale care se nasc în saptamîna Duminica floriilor. – Der. floriu, adj. (baltat cu rosu).
cringalben, crin-gálben s. m.
dalb, dalb adj. m., pl. dalbi; f. sg. dálba, pl. dálbe
dezvoalbe, dezvoálbe vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. dezvoálb
dosnicăgalbenă, dósnica-gálbena s. f.
galben, gálben adj. m., pl. gálbeni; f. sg. gálbena, pl. gálbene
galben, gálben (moneda) s. m., pl. gálbeni
galben, gálben (culoare) s. n.
galbenă, gálbena s. f., g.-d. art. gálbenei
găinuşăgalbenă, gainúsa-gálbena (bot.) s. f., art. gainúsa-gálbena
gălbează, galbeáza s. f., g.-d. art. galbézei; pl. galbéze
gălbejeală, galbejeála s. f., g.-d. art. galbejélii
gălbeji, galbejí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. galbejésc, imperf. 3 sg. galbejeá; conj. prez. 3 sg. si pl. galbejeásca
gălbejos, galbejós adj. m., pl. galbejósi; f. sg. galbejoása, pl. galbejoáse
gălbenaş, galbenás s. m., pl. galbenási
gălbenatic, galbenátic adj. m., pl. galbenátici; f. sg. galbenática, pl. galbenátice
gălbenea, galbeneá (bot. ) s. f., art. galbeneáua, g.-d. art. galbenélei; pl. galbenéle
gălbeneală, galbeneála (paliditate) s. f., g.-d. art. galbenélii; pl. galbenéli
gălbeneală, galbeneála (vopsea galbena) s. f., g.-d. art. galbenélei; pl. galbenéle
gălbeni, galbení vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. galbenésc, imperf. 3 sg. galbeneá; conj. prez. 3 sg. si pl. galbeneásca
gălbeniu, galbeníu adj. m., f. galbeníe; pl. m. si f. galbeníi
gălbenuş, galbenús s. n., pl. galbenúsuri / galbenúse
halbă, hálba s. f., g.-d. art. hálbei; pl. hálbe
imortelăgalbenă, imortéla gálbena s. f. + adj.
ingalben, in gálben s. m. + adj.
înălbeală, înalbeála s. f. (sil. mf. în-), g.-d. art. înalbélii; pl. înalbéli
înălbi, înalbí vb. (sil. mf. în-), ind. prez. 1 sg. si 3 pl. înalbésc, imperf. 3 sg. înalbeá; conj. prez. 3 sg. si pl. înalbeásca
îngălbeni, îngalbení vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. îngalbenésc, imperf. 3 sg. îngalbeneá; conj. prez. 3 sg. si pl. îngalbeneásca
îngălbenire, îngalbeníre s. f., g.-d. art. îngalbenírii; pl. îngalbeníri
învoalbe, învoálbe vb., ind. prez. 1 sg. învólb; conj. prez. 3 sg. si pl. învólbe
jalbă, jálba s. f., g.-d. art. jálbei; pl. jálbe
nalbă, nálba s. f., g.-d. art. nálbei; pl. nálbe
cataractă, CATARÁCTĂ2 s. f. opacificarea cristalinului, care produce o cecitate partiala sau completa; albeata. (< fr. cataracte, lat. cataracta)
rotoţelealbe, rototéle-álbe s. f. pl.
rozalb, rozálb adj. m. (sil. mf. roz-), pl. rozálbi; f. sg. rozálba, pl. rozálbe
rujăgalbenă, rúja-gálbena s. f., pl. ruji-gálbene
rutişorgalben, rutisór gálben s. m. + adj.
salbă, sálba s. f., g.-d. art. sálbei; pl. sálbe
sugelgalben, sugél-gálben s. m.
supraalbi, supraalbí vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. supraalbésc; imperf. 3 sg. supraalbeá; conj. prez. 3 sg. si pl. supraalbeásca
odolean, ODOL//EÁN ~éni m. Planta erbacee cu tulpina înalta, neramificata, cu frunze lungi, paroase si cu flori trandafirii sau albe, reunite în inflorescente umbeliforme; valeriana. /<ucr. odoljan
ocru, ÓCRU n. 1) Pigment mineral galben (sau rosu). 2) Vopsea preparata din astfel de pigment. 3) Culoare galbena-bruna. [Sil. -cru-] /<fr. ocre
ochişor, OCHISÓR ~i m. (diminutiv de la ochi) 1) Planta erbacee cu tulpina neramificata, cu frunze radicale liniare si cu flori galbene; scânteiuta. 2) Planta erbacee cu tulpina scunda, cu frunze mari, ovale si cu flori rosii sau albastre; scânteiuta. /ochi + suf. ~sor
ochi, OCHI2 óchiuri n. 1) Placa de sticla fixata în fiecare cadru al unei ferestre. 2) Deschizatura de dimensiuni reduse facuta în ceva cu scopuri diferite. ~ în acoperis. 3) Fiecare dintre golurile formate de firele unei site, plase, împletituri. 4) Portiune circulara de substanta, diferita de mediul înconjurator. ~ de apa. 5) la pl. Fel de mâncare preparata din oua prajite cu galbenusul întreg. 6) Gaura ce se formeaza într-un aliment (brânza, pâine etc.). 7) Pata sau desen constând din cercuri concentrice de diferite culori. ~ de pe coada paunului. /<lat. oculus
ocheşele, OCHESÉLE f. pl. 1) Planta erbacee deco-rativa, cu tulpina ramificata, puternica, cu frunze penat-divizate si cu flori galbe-ne-portocalii, cu miros patrunzator. 2) Floarea acestei plante. /oaches + suf. ~ele
nufăr, NÚF//ĂR ~eri m. 1) Planta erbacee acvatica, cu frunze ovale, plutitoare si cu flori mari, albe sau galbene. ~ alb. 2) Floarea acestei plante. /<ngr. núfara
notătoare, NOTĂTOÁRE ~ f. Planta erbacee acvatica cu tulpina subtire, cu frunze lungi petiolate, pieloase si cu flori albe-verzui; limba-apei; broscarita. /a [î]nota + suf. ~toare
niprală, NIPRÁL//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina înalta, cu frunze digitate si cu flori galbene, placut mirositoare. /Orig. nec.
negruşcă, NEGRÚS//CĂ ~te f. v. Planta erbacee me-lifera cu flori albe-albastrii si cu fructe capsu-le, continând numeroase seminte negre. /negru + suf. ~usca
negelariţă, NEGELÁRIŢ//Ă ~e f. 1) reg. Planta erbacee cu tulpina erecta, ramificata, cu frunze mari, lobate si cu flori galbene-aurii, care contine un suc otravitor, întrebuintat în medicina; rostopasca. /neg[el] + suf. ~arita
năsturel, NĂSTURÉ//L ~i m. (diminutiv de la nas-ture) Planta erbacee cu tulpina târâtoare, cu frunze penate, cu flori mici, albe si cu fructe silicve, folosita în alimentatie si în medicina; macris-de-balta. /nasture + suf. ~el
năprasnic, NĂPRÁSNIC2 m. Planta erbacee cu tulpina erecta, cu frunze paroase si cu flori galbene-albe. /<sl. naprasinu
nălbar, NĂLBÁR ~i m. Fluture de talie mare, cu aripi albe, strabatute de nervuri negre, ale carui larve se hranesc cu frunze de pomi fructiferi; fluture-alb. /Din alb
narcisă, NARCÍS//Ă ĕ f. 1) Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei albe sau galbene, cu aroma fina. 2) Floare a acestei plante; zarnacadea. /< fr. narcisse, lat. narcissus
nalbă, NÁLB//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina erecta ramificata, cu frunze palmat lobate si cu flori rosii, cu dungi negre. ♢ ~- mare nalba cu tulpina foarte înalta, cu frunze paroase pe ambele parti si cu flori albe-roz. ~-de-gradina planta erbacee cu tulpina erecta si înalta, cu frunze zbârcite, dintate si cu flori purpurii; rujalina. [G.-D. nalbei] /<lat. malva
mutătoare, MUTĂTOÁRE ~ f. Planta erbacee agatatoare, toxica, cu flori albastre sau albe-galbui si cu fructe mici, în forma de boabe rosii sau negre; împarateasa. /a muta + suf. ~ator
muştar, MUSTÁR n. 1) Planta erbacee anuala din familia cruciferelor, cu tulpina ramificata, cu flori galbene si seminte mici, rotunde, rosiatice. ~ alb. ~ negru. 2) Semintele acestei plante, folosite în alimentatie si în medicina. 3) Pasta de culoare galbena-verzuie preparata din aceste seminte si folosita în alimentatie în calitate de condiment. ♢ A-i sari cuiva ~ul a fi cuprins de mânie; a se enerva. /<ung. mustár
muşeţel, MUSEŢÉ//L ~i m. Planta erbacee cu tulpina dreapta, cu frunze alterne, divizate, cu flori aromate, albe pe margini si galbene în centru, folosita în scopuri medicinale; romanita. /musat reg. + suf. ~el
muşcată, MUSCÁT//Ă ~e f. Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile sale rosii, roz sau albe, dispuse în inflorescenta umbeliforma; pelargonie. /<bulg. muškato, ung. muskáta
musculiţă, MUSCULÍŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la musca) Ciuperca foarte otravitoare, de culoare rosie, cu pete albe. /musca + suf. ~ulita
mur, MUR1 ~i m. Arbust ghimpos, cu flori albe sau roz si cu fructe negre, comestibile; rug. /<lat. morus
moşmon, MOSMÓN ~i m. Pom fructifer din familia rozaceelor cu flori mari, albe si cu fructe sferice, cu gust dulce-acrisor, învelite într-o coaja bruna-rosiatica. /Din mosmoana
morcoviu, MORCOV//ÍU ~íe (~íi) rar Care este de culoarea morcovului; galben-portocaliu. /morcov + suf. ~iu
morcov, MÓRCOV ~i m. Planta legumicola cultivata pentru radacina ei groasa, de culoare galben-rosiatica, folosita în alimentatie. /<bulg. morkov
mongoloid, MONGOLOÍ//D ~da (~zi, ~de) si substantival 1): Rasa ~da rasa de oameni care se caracterizeaza prin culoarea galbena-bruna a pielii. 2) Persoana care apartine acestei rase. /<fr. mongoloïde
molură, MOLÚR//Ă ~i f. Planta erbacee cu tulpina ramificata si cu flori galbene dispuse în umbele, din ale carei seminte se obtine un ulei eteric folosit în medicina si parfumerie. /cf. malura
mojdrean, MOJDR//EÁN ~éni m. Specie de frasin cu lemnul rosu-deschis si cu frunze compuse, cu flori albe mirositoare, din coaja caruia se extrage vopsea rosie. /<bulg. maždrĕan
mohor, MOH//ÓR ~oáre n. Planta erbacee din familia gramineelor, cu frunze ascutite si cu flori galbene-ruginii, dispuse în spice cilindrice. /<ung. mohar
moarte, MOÁRT//E morti f. 1) Oprire definitiva a tuturor functiilor vitale ale unui organism; încetare, stingere din viata; deces. ♢ ~ biologica încetare a tuturor proceselor vitale, care duce la pieirea organismului ca sistem biologic. ~ aparenta letargie. ~ clinica (sau relativa) prima faza a decesului, constând în încetarea activitatii cardiace si a respiratiei, în care reanimarea este înca posibila. Pe viata si pe ~ a) din toate puterile; b) cu riscul vietii. A fi bolnav de ~ (sau a se zbate de ~, a se afla între viata si ~, a fi pe patul de ~ sau a fi pe patul mortii, a trage de ~, a fi în gura mortii) a fi grav bolnav. A da mâna cu ~ea (sau a vedea ~ea cu ochii) a se afla într-o situatie foarte periculoasa. A muri de ~ buna a muri de batrânete. Viata fara (de) ~ viata vesnica, nemuritoare. A fi uitat de ~ a fi foarte batrân. 2) Lipsire de viata (premeditat sau din întâmplare); omor; ucidere. ♢ A face ~ de om a comite o crima. 3) Fapt care duce la încetarea din viata. 4) Mortalitate cauzata de un dezastru. ♢ Asta e ~ea mea (ta, lui etc.) a) asta e preferinta (sau slabiciunea) mea (ta, lui etc.); b) acesta este lucrul cel mai nesuferit pentru cineva. 5) jur. Pedeapsa capitala; executie. 6) Faptura groaznica reprezentând un schelet cu o coasa, care secera vietile omenesti. ♢ Bun sa-l trimiti dupa ~ se spune despre o persoana, care, fiind trimisa undeva, este asteptata prea mult. 7): ~ea-puricelui planta erbacee, din familia compozeelor cu tulpina si frunzele paroase si cu flori galbene. [G.-D. mortii] /<lat. mors, ~tis
moale, MOÁLE1 moi adj. 1) Care îsi modifica usor forma la apasare; care permite afundarea obiectului ce apasa. Pâine ~. Pamânt ~. 2) Care este putin rezistent; lipsit de duritate. Metal ~. Lemn ~. Piatra ~. 3) Care nu este consistent. ♢ Ou ~ ou care, fiind fiert putin, si-a pastrat galbenusul necoagulat complet. 4) (despre fructe) Care contine mult suc; zemos. 5) Care produce o senzatie placuta la pipait. Par ~. Piele ~. ♢ Apa ~ apa care contine putine saruri. Vin ~ vin placut la gust si fara tarie. A nu-i fi cuiva ~ a nu se simti bine; a avea neplaceri. 6) (despre sunete, voce etc.) Care este placut auzului; catifelat. ♢ Consoana ~ consoana palatalizata. 7) (despre culori) Care se caracterizeaza prin intensitate scazuta; care nu este tipator; palid. 8) (despre lumina) Care este placut vazului; care nu luceste. 9) (despre iarna) Care este fara friguri mari; blânda. 10) (despre mers, pasi etc.) Care aproape ca nu este simtit. ♢ A o lasa mai ~ a înceta de a mai pretinde ceva în mod insistent; a se tempera; a face concesii. 11) (despre oameni) Care este lipsit de vigoare, de energie; slab de caracter; debil. /<lat. mollis, ~e
mlăştiniţă, MLĂSTINÍŢ//Ă ~e f. Planta erbacee cu frunze ascutite si cu flori rosii, albe si roz, care creste prin locuri umede. /mlastina + suf. ~ita
mirt, MIR//T ~ti m. Arbust decorativ din regiunile meridionale, cu frunze persistente, cu flori mici, albe, parfumate si cu lemnul pretios. /<lat. myrtus, fr. myrte, germ. Myrte
mirodenie, MIRODÉNI//E ~i f. 1) mai ales la pl. Ingredient (frunza, coaja, floare, fruct) care se foloseste în cantitati mici în alimente, dându-le gust si miros placut; condiment. 2) Substanta aromatica care se pune în mâncare pentru a trezi pofta de mâncare. 3) Planta erbacee cu tulpina erecta, cu flori galbene-verzui, placut mirositoare. 4) Planta erbacee cu tulpina erecta, cu frunze dintate, alungite, cultivata pentru florile ei placut mirositoare; nopticoasa. /mirodie + suf. ~enie
mimoză, MIMÓZ//Ă ~e f. 1) Planta meridionala, cu frunze compuse si cu flori mici si dese, de culoare roz, foarte sensibile, care se strâng la cea mai mica atingere. 2) Planta exotica decorativa, cultivata pentru florile ei timpurii, de culoare galbena. [G.-D. mimozei] /<fr., lat. mimosa
mihalţ, MIHÁLŢ ~i m. Peste dulcicol rapitor, de talie mare, cu cap mare si turtit, având corp alungit acoperit cu solzi marunti, galben-verzui. /Orig. nec.
migdal, MIGDÁL ~i m. Pom fructifer mediteranean, cu flori albe sau trandafirii si fructe drupe, din care se consuma numai miezul sâmburelui. /<sl. migdalu
mierluţă, MIERLÚŢ//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina ramificata formând tufe dese, având flori albe în forma de stelute. /cf. germ. dial. Miere
mierlă, MIÉRL//Ă ~e f. Pasare migratoare cântatoare, de talie mica, cu cioc galben si cu penaj negru la mascul, iar la femela cu cioc si penaj brun. /<lat. merula
micşunea, MICSUN//EÁ ~éle f. Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei placut mirositoare, de culoare galbena-aurie, asezate în ciorchine; siboi. ♢ Când va face plopul mere si rachita ~ele niciodata. [Art. micsuneaua; G.-D. micsunelei; Var. micsunica] /<turc. menekse
micsandră, MICSÁNDR//Ă ~e f. Planta erbacee decorativa, cu tulpina ramificata, cu flori albe, rosii sau violete, placut mirositoare. [G.-D. micsandrei] /Orig. nec.
metiloranj, METILORÁNJ n. Substanta organica având proprietatea de a fi galbena într-o solutie bazica, portocalie într-o solutie neutra si rosie într-o solutie acida. /<fr. méthylorange
merişor, MERISÓR1 ~i m. (diminutiv de la mar) Mic arbust din regiunile muntoase, cu frunze persistente, cu flori albe sau roz si cu fructe comestibile în forma de boabe rosii. /mar + suf. ~isor
melisă, MELÍS//Ă ~e f. 1) Planta melifera cu flori albe sau galbui, folosita ca planta medicinala. 2) înv. Bautura alcoolica, placut mirositoare, preparata din frunzele acestei plante fermentate. /<lat. melissa, fr. mélisse
măzăriche, MĂZĂRÍCHE f. 1) Specie de plante furajere anuale, din familia leguminoaselor, cu tulpina subtire, ramificata, cu flori purpurii-liliachii, albe sau roz. ~-de-primavara. ~-paroasa. 2) Precipitatie atmosferica sub forma de bobite de gheata; grindina marunta. 3) pop. Boala a animalelor (transmisibila si oamenilor), cauzata de actiunea patogena a cisticercilor, manifestata prin dureri musculare, febra si tulburari digestive; cisticercoza. /Din mazare
mătăciune, MĂTĂCIÚN//E ~i f. Planta erbacee perena cu flori albastre sau albe, bogate în nectar, cultivata ca planta ornamentala. [Var. matacine] /<bulg. maticina, sb. matotina
mărţişor, MĂRŢISÓR1 m. 1) la sing. pop. A treia luna a anului; martie; mart. 2) Planta erbacee din familia rozaceelor, cu frunze adânc crestate si cu flori galbene. /mart pop. + suf. ~isor
mărgeluşă, MĂRGELÚS//Ă ~e f. (diminutiv de la margea) Planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze alterne si cu flori albe, albastre sau trandafirii. /margea + suf. ~usa
mărgăritar, MĂRGĂRITÁR2 margaritari m. Planta erbacee perena, cu frunze mari, alungite, cu flori mici, albe, în forma de clopotei si cu miros foarte placut; margarit; lacrimioara. /<ngr. margaritári
mărgărit, MĂRGĂRÍ//T2 ~ti m. Planta erbacee perena, cu frunze mari, alungite, cu flori mici, albe, în forma de clopotei si cu miros foarte placut; margaritar; lacrimioara. /<ngr. margharítis
mărăraş, MĂRĂRÁS ~i m. (diminutiv de la marar) Planta erbacee cu tulpina ramificata, toxica, cu flori mici albe, foarte asemanatoare cu mararul. /marar + suf. ~as
mărar, MĂRÁR m. Planta erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina ramificata, cu frunze marunte si cu flori galbene-verzui, folosita drept condiment. /Cuv. autoht.
măr, MĂR1 meri m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe-trandafirii si fructe comestibile. ♢ ~ paduret mar salbatic cu fructe mici si foarte acre. De florile ~ului fara nici un rost; în zadar. A trai ca în flori de ~ a fi fericit. /<lat. melus
mălin, MĂLÍN ~i m. Arbore din familia rozaceelor având frunzele cu marginea zimtata, cu flori albe si fructe mici, negre, folosite în industria alimentara si în medicina. /Din malina
măceş, MĂCÉS ~i m. Specie de arbusti spinosi din familia rozaceelor, cu flori rosii, roz sau albe si cu fructe mici, rosii; rasura. /Orig. nec.
mazăre, MÁZĂRE f. 1) Planta leguminoasa alimentara si furajera, cu flori albe sau trandafirii si cu fructul în forma de pastaie, cu seminte rotunde. ♢ ~-salbatica planta agatatoare cu flori rosii deschise. 2) Fructul si samânta acestei plante. 3) Mâncare pregatita din boabele acestei plante. [G.-D. mazarii] /Cuv. autoht.
margaretă, MARGARÉT//Ă ~e f. Planta erbacee decorativa cu flori mici, albe sau rosii. /<germ. Margarete, fr. marguerite
mandarin, MANDARÍN2 ~i m. Arbust subtropical cu fructe sferice, comestibile, de culoare galbena-rosiatica, asemanatoare cu portocalele, dar mai mici decât acestea. /Din mandarina
maioneză, MAIONÉZ//Ă ~e f. Preparat culinar sub forma de sos rece, consistent, obtinut din galbenus de ou batut cu untdelemn, suc de lamâie (sau otet) si mustar, folosit drept condiment. /<fr. mayonnaise
maghiran, MAGHIRÁN ~i m. Planta erbacee înalta, cu flori albe sau rosii, folosita în farmacie si parfumerie. /<germ. Mageran
mac, MAC1 ~i m. 1) Planta erbacee cu frunze ovale si cu flori mari, rosii (sau albe), cultivata pentru semintele ei mici, negre sau cenusii, închise într-o capsula si folosite în alimentatie; somnisor. 2) Samânta acestei plante. 3): ~ salbatic, ~ de câmp planta erbacee cu flori rosii, care creste prin lanurile de cereale. /<bulg. mak, sb. mak
lut, LUT ~uri n. 1) Roca sedimentara de culoare galbena-roscata sau cafenie, folosita în constructii si în olarie; argila. ♢ Greu ca ~ul foarte greu. 2) poet. Trupul omenesc (dupa moarte). ♢ Chip de ~ se spune despre o persoana indiferenta. /<lat. lutum
lupin, LUPÍN m. Planta erbacee cu flori albastre, galbene sau albe, folosita ca furaj sau ca îngrasamânt verde. /<fr. lupin
luminoasă, LUMINOÁSĂ f. pop. Planta erbacee perena agatatoare, cu flori albe, acoperita cu peri moi. /<lat. luminosus
lumânărică, LUMÂNĂR//ÍCĂ ~éle f. (diminutiv de la lumânare) Planta erbacee medicinala, cu frunze mari si cu flori galbene, dispuse în spic. /lumânare + suf. ~ica
lumânare, LUMÂN//ÁRE ~ari f. Obiect de forma cilindrica, facut din ceara sau parafina, având un fitil în interior, care, fiind aprins, produce lumina. ♢ (Drept) ca ~area ideal de drept. La ~ la lumina lumânarii. 2) Planta erbacee înalta, cu flori de culoare galbena-deschisa, dispuse într-un spic lung. /<lat. luminaria
lobodă, LÓBOD//Ă ~e f. 1) Planta erbacee care creste pe marginea drumurilor si în semanaturi. ♢ A se plimba (sau a umbla) ca voda prin ~ a umbla îngâmfat si fara griji, crezându-se persoana importanta. 2) Planta erbacee cu frunze de culoare galbena sau rosie, comestibile. /<sl. loboda
linx, LIN//X ~csi m. Mamifer carnivor de talie medie, cu blana galbena-roscata si pete cafenii, cu coada scurta si cu câte un smoc de par în vârful urechilor; râs. /<fr., lat. lynx
linte, LÍNTE1 f. 1) Planta leguminoasa alimentara si furajera, cu frunze compuse, flori albe-albastrui si fructul pastaie, cu seminte plate. 2) Fructul si samânta acestei plante. [G.-D. lintei] /<lat. lens, ~tis
lingura, LINGUR//Á ~éle f. Planta erbacee din familia cruciferilor, cu frunze crestate si cu flori albe, cultivata ca planta medicinala. [Art. lingureaua] /lingura + suf. ~ea
linariţă, LINÁRIŢ//Ă ~e f. Planta erbacee cu frunze înguste si cu flori galbene, dispuse în ciorchine la vârful tulpinii. /linaria (nume stiintific) + suf. ~ita
limonit, LIMONÍT n. Minereu de fier de culoare galbena-bruna sau roscata, compus din oxid de fier, argila si fosfor. /<fr. limonite
limfă, LÍMF//Ă ~e f. Lichid aproape incolor care contine globule albe si circula prin sistemul limfatic si prin spatiile intercelulare ale organismului vertebratelor, servind drept mediu hranitor pentru celule si tesuturi. [G.-D. limfei] /<fr. ljmphe, lat. lympha
limbă, LÍMB//Ă ~i f. 1) Organ musculos mobil, situat în cavitatea bucala si servind la mestecarea, înghitirea si determinarea gustului alimentelor, la om fiind organul principal al vorbirii. ♢ A-si musca ~a a regreta vorbele spuse. A scoate ~a de un cot a) a gâfâi de oboseala; b) a lucra din greu. A vorbi în vârful ~ii a rosti cuvintele cu un fonetism ultraliterar, hipercorect. A avea ~a lunga (a fi lung de ~) a) a avea înclinatie spre palavrageala; b) a fi limbut. A avea mâncarime de ~ a nu fi în stare sa pastreze un secret. A-si pune frâu la ~, a-si tine ~a (dupa dinti) a nu vorbi ceea ce nu trebuie; a pastra o taina. ~a oase n-are se zice despre cineva, care vorbeste ceea ce nu trebuie. A trage pe cineva de ~ a descoase, a ispiti pe cineva. A-i sta (sau a-i umbla, a i se învârti, a-i veni) pe ~ a-si aminti vag un cuvânt fara a-l putea exprima. Pasarea pe (pre) ~a ei piere de multe ori omul da de necaz, pentru ca nu stie sa taca când trebuie. 2) Mijloc principal de comunicare între oameni, constând dintr-un sistem lexical organizat dupa anumite legi gramaticale si având o structura fonetica specifica; limbaj. ~a unui popor. 3) Limbajul unei comunitati umane constituite istoriceste. 4) Totalitate a altor mijloace de comunicare (decât sunetele articulate) a sentimentelor si ideilor. ~a surdomutilor. 5) Mod de exprimare specific unui anumit domeniu de activitate, unui anumit mediu, unui anumit grup de vorbitori sau unei anumite persoane (în special a unui scriitor); stil. ~a presei. ~a lui Creanga. ♢ (A spune ceva) cu ~ de moarte (a spune ceva) ca ultima dorinta, exprimata pe patul de moarte. 6) înv. Prizonier folosit pentru a obtine informatii despre armata inamica. 7) înv. Totalitate a oamenilor traind pe acelasi teritoriu, având în comun o cultura, o traditie, o credinta; popor; neam. 8) Orice obiect sau instrument asemanator ca forma sau functie cu organul respectiv. ~a clopotului. ♢ ~a ceasornicului pendul al unui orologiu. ~ de încaltat obiect de metal sau de plastic, care serveste la încaltat. ~a ghetei bucata de piele care acopera deschizatura încaltamintei în locul unde se petrec sireturile. ~i de foc flacari de foc alungite. 9) Fâsie lunga si îngusta (de pamânt, de padure, de apa etc.). 10): ~a-boului planta erbacee, acoperita cu peri aspri si teposi, cu flori albastre, roz sau albe. ~a-broastei planta erbacee cu tulpina dreapta, ramificata si cu flori albe sau trandafirii, ce creste prin locuri umede; limbarita. ~a-mielului planta erbacee, acoperita cu peri aspri, cu flori albastre sau albe, folosita contra tusei. 11): ~ -de-mare peste marin cu corpul oval si asimetric, cu ambii ochi situati pe o singura parte, care traieste mai mult acoperit cu nisip. [G.-D. limbii] /<lat. lingua
limbariţă, LIMBÁRIŢ//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina dreapta, ramificata, si cu flori albe sau trandafirii, ce creste prin locuri umede. /limba + suf. ~arita
licopodiu, LICOPÓDIU n. Planta criptogama continând un praf care la aprindere arde cu o flacara vie, facând o usoara explozie. ♢ Pulbere de ~ pulbere galbena folosita în farmacie si în pirotehnie. /<fr. lycopode
leurdă, LEÚRD//Ă ~e f. Planta erbacee comestibila, din familia liliaceelor, cu flori albe si cu miros de usturoi. [G.-D. leurdei; Sil. le-ur-; Acc. si léurda] /Cuv. autoht.
leucom, LEUC//ÓM ~oáme n. Stare patologica care consta în aparitia pe corneea ochiului a unor pete albe; albeata. /<fr. leucome
leopard, LEOPÁR//D ~zi m. Mamifer exotic carnivor, de talie mare, ager si feroce, având corp puternic si mladios, coada lunga si blana galben-roscata cu pete închise; pantera. [Sil. le-o-] /<fr. léopard, lat. leopardus
lemn, LEMN ~e n. 1) Parte dura a arborilor, constând dintr-un tesut compact sau fibros, aflat între scoarta si maduva. 2) Material provenit din tulpina sau ramurile groase ale unui arbore taiat si folosit în constructii sau pentru confectionarea diferitelor obiecte. 3) mai ales la pl. Trunchiuri, ramuri, crengi de copaci sau tufari taiati si folositi drept combustibil. ~e de foc. ♢ Ger de crapa ~ele ger cumplit. A ramâne ~ a ramâne încremenit. 4) : ~-câinesc arbust cu frunze mici, cu flori albe si fructe negre, cultivat în parcuri, pentru a forma garduri vii. ~ul-domnului arbust din familia compozitelor cu flori galbene si cu miros de lamâie. /<lat. lignum
lăptişor, LĂPTISÓR m. 1) Planta erbacee cu tulpina ramificata si cu mai multe rozete de frunze la baza, cu flori albe, dispuse în umbele, raspândita în regiunea alpina. 2): ~ de matca produs secretat de glandele faringiene ale albinelor, utilizat în medicina si în cosmetica. /lapte + suf. ~isor
lămâiţă, LĂMÂÍŢ//Ă ~e f. 1) Arbust ornamental cu flori mici, albe, ale carui frunze, frecate în mâna, raspândesc un miros placut. 2) Floare artificiala de culoare alba din care se fac coronite si buchete pentru mirese. /lamâie + suf. ~ita
lămâi, LĂMÂI ~ m. Arbore subtropical citric cu frunze lucioase si flori albe, cultivat pentru fructele lui comestibile. /Din lamâie
lăcrimioară, LĂCRIMIOÁR//Ă ~e f. (diminutiv de la lacrima) Planta erbacee perena din familia liliaceelor, cu frunze mari, flori mici, albe, în forma de clopotei, si cu miros foarte placut. [G.-D. lacrimioarei; Sil. la-cri-mioa-] /lacrima + suf. ~ioara
laur, LÁUR ~i m. 1) Arbust meridional cu frunze persistente, lucioase si aromatice, folosite drept condiment; dafin. Frunze de ~. ♢ Cununa de ~i cununa din frunzele acestui arbust oferita în trecut oamenilor ilustri în semn de înalta pretuire. A culege ~ii a deveni celebru. A se culca pe ~i a fi satisfacut de succesele obtinute cândva. 2) Planta erbacee veninoasa cu miros neplacut, cu flori mari albe si cu fructul o capsula tepoasa, folosita în medicina. ♢ A mâncat ~ (sau ~i) sau doar n-am mâncat ~i! doar nu si-a (sau mi-am) iesit din minti; vezi bine, n-a (sau n-am) înnebunit. /<lat. laurus
lapte, LÁPTE n. 1) Lichid alb-galbui, secretat de glandele mamare ale femeii sau femelelor mamifere, care constituie hrana nou-nascutilor ~ matern. ♢ Vitel (sau purcel) de ~ vitel (sau purcel) care nu a fost înca întarcat. ~ de pasare desert preparat din lapte, oua si zahar. Calea ~lui Calea Lactee. 2) Lichid alb secretat de glandele mamare ale unor mamifere domestice folosit drept aliment. ~ de vaca. ♢ ~ acru lapte preparat prin fermentatie din laptele fiert si covasit cu smântâna. ~ dulce lapte proaspat, nefermentat. ~ praf produs lactat sub forma de pulbere. ~ prins lapte închegat. 3) Suc vegetal asemanator la aspect cu acest lichid. ~ de migdale. ~ de cocos. ♢ (A fi) în ~ se spune despre cereale care sunt în stadiu de coacere. ~ de var amestec de var stins si apa. ~ de ciment amestec de praf de ciment si apa. ~le-câinelui planta erbacee a carei tulpina contine un suc asemanator laptelui; alior. ~le-cucului planta erbacee cu flori galbene a carei tulpina contine un suc laptos amar. /<lat. lac, lactis
lamă, LÁM//Ă1 ~e f. 1) Parte ascutita a unui instrument, a unei unelte de taiat sau a unei arme albe; ascutis; tais; custura. 2) Placa dreptunghiulara de otel, foarte subtire, de obicei cu doua taisuri, care se adapteaza la un aparat de ras. 3) Placa mica si subtire de sticla pe care se asaza materialele ce urmeaza a fi examinate la microscop. [G.-D. lamei] /<fr. lame
kaki, KAKÍ adj. invar. Care este de culoare cafenie cu nuante galben-verzui. /< fr. kaki
jălbar, JĂLBÁR ~i m. înv. Persoana care se ocupa cu întocmirea jalbelor în schimbul unei remunerari. /jalba + suf. ~ar
jalon, JAL//ÓN ~oáne n. 1) Tija lunga (de lemn sau de metal) cu dungi albe si rosii, folosita în lucrarile de topografie pentru marcarea unei linii, a unor puncte sau a unei directii pe teren. 2) fig. Element care marcheaza un moment semnificativ sau crucial în desfasurarea unei actiuni, unui proces etc. /<fr. jalon
jale, JÁLE2 f. Planta semilemnoasa, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivata ca planta etero-uleioasa, medicinala sau decorativa; salvie. /<ung. zsálya
jalbă, JÁLB//Ă ~e f. pop. 1) Adresare oficiala catre o autoritate, în care se exprima o nemultumire; plângere; reclamatie. ♢ A umbla (sau a veni, a merge) cu ~a în protap a cere cu insistenta un drept sau o favoare. 2) Act care contine o astfel de adresare; plângere. [G.-D. jalbei] /<sl. žaliba
jaguar, JAGUÁR ~i m. Mamifer carnivor, de talie mare, cu blana galbena-roscata cu pete negre, care traieste în America de Sud. [Sil. -guar] /<fr. jaguar
înspicat, ÎNSPICÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A ÎNSPICA. 2) (despre par) Care are fire carunte; cu fire albe. 3) (despre parul sau despre blana unor animale) Care are vârful în forma de spic. 4) (despre tesaturi si despre obiecte confectionate din ele) Care contine fire de alta culoare; împestritat. [Sil. în-spi-] /v. a înspica
îngălbeni, A ÎNGĂLBEN//Í ~ésc tranz. A face sa se îngalbeneasca. /în + galben
îngălbeni, A SE ÎNGĂLBEN//Í ma ~ésc intranz. 1) A capata culoarea galbena; a deveni galben. 2) (despre persoane) A deveni palid; a pali. /în + galben
înălbi, A ÎNĂLB//Í ~ésc 1. tranz. A face sa se înalbeasca. ~ rufele. 2. intranz. pop. A se vedea alb (pe un fond închis); a bate în alb. [Sil. în-al-] /în + a albi
împărăteasă, ÎMPĂRĂT//EÁSĂ2 ~ése f. Planta erbacee agatatoare, veninoasa, cu flori albe-verzui si cu fructe în forma de boabe negre sau rosii; mutatoare. /împarat + suf. ~easa
iperige, IPERÍGE f. Planta erbacee perena cu tulpina ramificata, cu frunze liniare si cu flori mici albe-roz, grupate în panicule. /Orig. nec.
iodoform, IODOFÓRM n. Substanta antiseptica sub forma de cristale galbene, având un miros specific puternic. /<fr. iodoforme, germ. Iodoform
interfolia, A INTERFOLI//Á ~éz tranz. (foi albe) A intercala între paginile unei carti. /<fr. interfolier
in, IN ~uri n. 1) la sing. Planta erbacee cu tulpina subtire fibroasa, cu flori mici albastre sau albe, cultivata pentru a fi folosita în industria textila si în cea a uleiurilor. 2) Fibre obtinute din tulpina acestei plante. 3) Ţesatura fabricata din astfel de fibre. /<lat. linum
imaculat, IMACULÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) (despre obiecte de culoare alba) Care este de o albeata perfecta; care nu are nici o urma de atingere; fara nici o pata. 2) fig. (despre persoane) Care este foarte curat sufleteste; plin de candoare; fara nici un pacat; cast; pur. /<fr. immaculé, lat. immaculatus
ileană, ILEÁNĂ iléne f. Insecta coleoptera de talia unui carabus, având culoarea verde si aramie, cu pete albe pe elitre, care se hraneste cu sucul florilor; gândac de trandafiri. /Din Ileana n. pr.
iepure, IÉPUR//E ~i m. Mamifer rozator de talie medie, foarte sprinten, cu urechi lungi, coada scurta si cu picioarele de dinapoi mai lungi decât cele de dinainte (vânat pentru carne si blana). ♢ ~-de-casa iepure domestic, crescut pentru carne si blana. (A fi) fricos ca ~ele (a fi) foarte fricos. A alerga (sau a fugi) ca un ~ a alerga (sau a fugi) foarte repede; a fi iute de picior. Cine alearga dupa doi ~i nu prinde nici unul cel care încearca sa faca concomitent doua lucruri nu reuseste sa faca nici unul. A nu sti de unde sare ~ele a nu sti de unde poate aparea o sansa (în realizarea unui lucru, în rezolvarea unei probleme etc.). A împusca (sau a prinde) doi ~i deodata a înfaptui (cu succes) doua actiuni deodata. Câti ~i la biserica nimeni. Umbra-~elui planta erbacee cu tulpina înalta având frunze înguste, lungi si flori galbene-verzui. /<lat. lepus, ~oris
iederă, IÉDER//Ă ~e f. Arbust agatator, cu frunze verzi, lucioase si persistente, si cu flori mici, galbene-verzui (cultivat deseori ca planta decorativa). [G.-D. iederei] /<lat. hedera
icter, ÍCTER ~e n. Stare patologica constând în acumularea excesiva a fierii în sânge si a depunerii ei în tesuturi, manifestata, mai ales, prin coloratia galbena a pielii. /<fr. ictere, lat. icterus
iasomie, IASOMÍ//E ~i f. Arbust cu coroana larg ramificata, cu ramuri lungi si verzi, cu flori albe sau galbene, placut mirositoare, cultivat ca planta decorativa, industriala si medicinala. ♢ ~ salbatica arbust mic, cu flori galbene, placut mirositoare, cultivata si ca planta decorativa. [G.-D. iasomiei] /<ngr. ghiasemi
iarbă, IÁRB//Ă iérburi f. 1) Orice planta erbacee (salbatica) cu frunze verzi si flexibile (care serveste, de regula, drept hrana pentru animale). ♢ ~-creata menta. ~a dracului tutun. ~ rea a) iarba otravitoare; b) iarba care invadeaza culturile, împiedicându-le sa creasca. ~a-fiarelor planta erbacee otravitoare cu tulpina erecta, având frunze opuse alungite si flori albe, galbui sau verzui. ~-grasa planta erbacee cu tulpina întinsa pe pamânt, având frunze carnoase lucioase si flori albe sau galbene, folosita în scopuri medicinale. ~-de-Sudan planta erbacee exotica, cu tulpina erecta înalta, cu frunze înguste si lungi, cultivata pentru furaj. 2) la pl. Plante erbacee de tot felul; ierbarie. ♢ Câta frunza si ~ în numar extrem de mare. A cauta (ceva sau pe cineva) ca ~a cea de leac a cauta insistent ceva sau pe cineva. 3) la sing. Vegetatie naturala sau cultivata de plante erbacee (de obicei de aceeasi specie) marunte si dese. 4) Nutret din astfel de plante erbacee proaspat cosite. [G.-D. ierbii] /<lat. herba
hurmuz, HURMÚZ1 ~i m. Arbust decorativ cu frunze opuse, flori roz-trandafirii, cu fructe albe în forma de bobite, cultivat ca planta ornamentala. /<turc. Hurmuz
hreniţă, HRENÍŢ//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina aspra la pipait, cu frunze dintate si cu flori mici, albe. /hrean + suf. ~ita
hrean, HREAN m. Planta erbacee legumicola cu frunze mari si flori albe, cultivata pentru radacina cu proprietati condimentare. ♢ A trai ca viermele în ~ a duce o viata grea. [Monosilabic] /<sl. hrĕnu
heliotrop, HELIOTRÓP1 ~i m. 1) Planta exotica cu tulpina erecta, cu frunze eliptice si flori mici, albastrui sau albe, întrebuintata în industria parfumului. 2) Ulei eteric obtinut din florile acestei plante. [Sil. -li-o-trop] /<fr. héliotrope
heliodor, HELIODÓR n. Piatra pretioasa de culoare galbena, transparenta, fiind o varietate a beriliului. /<fr. héliodore
hasmaţuchi, HASMAŢÚCHI m. Planta erbacee placut mirositoare cu frunze compuse si flori albe, folosita ca planta culinara. [Sil. has-ma-tuchi] /<turc. asmaik
hangan, HANGÁN ~i m. si adjectival Varietate de porumb cu graunte galbene-roscate. /Hangu n. pr. + suf. ~an
halbă, HÁLB//Ă ~e f. 1) Cana speciala (de o jumatate sau de un sfert de litru) din care se bea bere. 2) Cantitatea de bere dintr-o astfel de cana. /<germ. Halbe
gutui, GUTÚI ~ m. Pom fructifer, cu frunze groase si cu fructe mari, galbene si aromate. /<lat. cotoneus
guşă, GÚS//Ă ~i f. 1) (la pasari) Portiune dilatata (în forma de punga) a esofagului, în care sta hrana înainte de a trece în stomac. ♢ ~a-porumbelului (sau porumbului) a) planta erbacee cu tulpina ramificata, cu flori albe-verzui si cu frunze negre, stralucitoare; b) planta erbacee cu tulpina înalta, cu flori albe, dispuse în panicul, si cu fructe capsule. 2) (la animale amfibii) Portiune de pe pielea maxilarului inferior, care ajuta la respiratie. 3) (la reptile) Barbie, de obicei de alta culoare decât cea a corpului. 4) (la oameni) Umflatura (în partea de dinainte a gâtului) formata ca urmare a cresterii excesive si patologice a glandei tiroide. 5) (la unii oameni) Cuta de grasime sub barbie. 6) fam. Parte inferioara a gâtului; gâtlej. /<lat. geusial
gulie, GULÍ//E ~i f. 1) Planta erbacee leguminoasa, cu tulpina rotunda si carnoasa. 2) Planta erbacee cu tulpina înalta si flori galbene, cultivata pentru tuberculii ei carnosi, comestibili; nap-porcesc. /<bulg. gulija
grangur, GRÁNGUR ~i m. 1) Pasare migratoare, cântatoare, cu penaj galben si negru la mascul si verde împestritat cu alb la femela (care traieste în paduri si livezi). 2) fig. peior. Persoana care ocupa o pozitie sociala sau politica înalta. /<lat. galgulus
granat, GRANÁ//T2 ~ti m. Planta erbacee aromata, având frunze lobate si flori albe sau galbene, dispuse în capitule. /Orig. nec.
goniţă, GÓNIŢ//Ă ~e f. Insecta coleoptera cu aripile negre si abdomen galben, care înoata iute pe suprafata apei, facând miscari de rotatie. /a goni + suf. ~ita
goldan, GOLDÁN ~i m. Soi de prun având fructe de forma sferica, cu miez galben, zemos si dulce. /Din goldana
glădici, GLĂDÍCI ~ m. Arbust decorativ cu frunze ascutite, lucioase si cu flori albe.
ghintui, A GHINTU//Í ~iésc tranz. 1) (tevi ale armelor de foc) A înzestra cu ghinturi. 2) (arme albe) A fereca cu ghinturi. /ghint + suf. ~ui
ghebe, GHÉBE f. pl. Specie de ciuperci comestibile, având picior galbui sau brun cu un inel alb împrejur si palarie galbena-bruna, care creste pe tulpina arborilor, provocând putrezirea lemnului. ~ de brad ciuperca comestibila, având picior lung, subtire si palarie alba, carnoasa. ~ de padure ciuperca comestibila cu palarie de culoare rosiatica sau bruna, catifelata. /Din gheb
gheaţă, GHEÁŢ//Ă ghéturi f. 1) Apa solidificata la o temperatura mai joasa de zero grade. Ţurture de ~. ♢ A (se) sparge (sau a (se) rupe) ~a a porni (la) o actiune dupa anumite sovaieli si lipsa de îndrazneala. 2) la pl. Întinderi mari de astfel de apa solidificata. Gheturi polare. 3) fig. Atitudine lipsita de atentie si de bunavointa fata de cineva; raceala; indiferenta. 4) Stare de neliniste sufleteasca (adesea spontana si de scurta durata), provocata de un pericol; frica; teama. ♢ A fi cu ~a (sau cu frica) în spate a fi mereu într-o stare de neliniste. 5): Bani ~ bani în numerar (platiti pe loc); bani pesin. 6) Planta erbacee având frunze carnoase acoperite cu papile albe si flori de culoare roz, rosie sau alba. [G.-D. ghetii] /<lat. glacia
gerui, A GERU//Í ~iésc 1. intranz. A fi ger; a fi frig foarte mare. 2. tranz. (rufe) A scoate la ger sa se usuce (si sa se înalbeasca). /ger + suf. ~ui
genţiană, GENŢIÁN//Ă ~e f. 1) Planta erbacee montana cu flori mari, albastre sau galbene, în forma de clopotel. 2) Bautura aperitiva preparata din radacinile acestei plante. [G.-D. gentianei; Sil. -ti-a-] /<lat. gentiana, fr. gentiane
gândac, GÂNDÁ//C ~ci m. pop. Insecta din ordinul coleopterelor. ♢ ~ de casa (sau de bucatarie) insecta nocturna brun-roscata care se hraneste cu produse alimentare; svab; libarca. ~ de mai insecta brun-castanie, care apare la începutul lunii mai si distruge culturile agricole; carabus. ~ de Colorado insecta galbui-portocalie, cu dungi negre longitudinale pe aripi, care distruge cartofii. ~ de frasin insecta verde-surie cu miros specific; cantarida. ~ de trandafiri insecta coleoptera de talia unui carabus, de culoare verde-aramie, cu pete albe pe elitre, care se hraneste cu sucul florilor; ileana. /<sb. gundelj
găselniţă, GĂSÉLNIŢ//Ă1 ~e f. Fluture mic, cu aripile de culoare rosie-cenusie cu cercuri albe, ale carui larve rod fagurii de miere; molia stupilor. /<bulg. gasenica
gălbui, GĂLBÚ//I ~ie (~i) 1) Care bate în galben; cu nuanta galbena; galbior. 2) (despre parul oamenilor) Care este de culoare deschisa; galbior; blond; balai. /galben + suf. ~ui
gălbiu, GĂLBÍ//U ~e (~i) v. GĂLBUI. /galben + suf. ~iu
gălbior, GĂLBI//ÓR ~oára (~óri, ~oáre) (diminutiv de la galben) 1) Care bate în galben; cu nuanta galbena; galbui. 2) (despre parul oamenilor) Care este de culoare deschisa; galbui; blond; balai. /galben + suf. ~ior
gălbinare, GĂLBIN//ÁRE ~ari f. 1) pop. Stare patologica constând în acumularea excesiva a fierii în sânge si a depunerii ei în tesuturi, manifestata, mai ales, prin coloratia galbena a pielii; icter. 2) bot. Planta erbacee cu tulpina înalta, cu frunze dintate si cu flori purpurii, din care se extrage o substanta de culoare galbena. /galben + suf. ~are
gălbeniu, GĂLBENÍ//U ~e (~i) 1) v. GĂLBUI. 2) v. GĂLBEJOS. /galben + suf. ~iu
gălbenuş, GĂLBENÚS ~uri n. Partea din mijloc, de culoare galbena, a oului de pasare sau de reptila. [Pl. si galbenuse] /galben + suf. ~us
gălbeneală, GĂLBEN//EÁLĂ ~éli f. 1) Aspect palid (al fetei); paliditate; paloare. 2) Vopsea de culoare galbena extrasa, în special, din plante. /galbeni + suf. ~eala
gălbenea, GĂLBEN//EÁ ~éle f. 1) Planta erbacee, cu tulpina groasa si înalta, având frunze crestate si flori galbene, care creste în locuri umede. 2) la pl. Planta erbacee cu frunze palmate si cu flori galbene-aurii, cultivata în scopuri decorative si medicinale. /galben + suf. ~ea
gălbeji, A SE GĂLBEJ//Í ma ~ésc intranz. pop. 1) (despre persoane) A deveni palid (la fata); a se îngalbeni. 2) (despre erbivore, în special despre oi) A se îmbolnavi de galbeaza; a capata galbeaza. /Din galbeaza
gălbejos, GĂLBEJ//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) pop. (despre persoane) Care are tenul galben (din cauza unei boli sau a unei emotii); care este palid (la fata). 2) (despre oi) Care sufera de galbeaza. /galbeaza + suf. ~os
gălbeji, A GĂLBÉJ//I ~ésc tranz. A face sa se galbejeasca. /Din galbeaza
găinuşă, GĂINÚS//Ă2 ~e f. (diminutiv de la gaina) la pl. Planta erbacee otravitoare, înalta si subtire, cu radacini târâtoare si cu flori albe, dispuse în vârful tulpinii. /gaina + suf. ~usa
gardenie, GARDÉNI//E ~i f. Arbust exotic cu frunze persistente si cu flori mari albe, placut mirositoare, cultivat în scopuri decorative. /<fr. gardénia
galben, GÁLBEN3 ~i m. înv. Moneda de aur straina cu circulatie si în Moldova în sec. XIX. /<lat. galbinus
galben, GÁLBEN2 ~a (~i, ~e) 1) Care este de culoarea aurului sau a lamâii; ca aurul; ca lamâia. Culoare ~a. Floare ~a. ♢ Rasa ~a (sau mongoloida) populatie din Asia, caracterizata prin culoarea galbena-bruna a pielii. Friguri ~e boala contagioasa, raspândita în tarile tropicale de catre tântari. 2) (despre fata sau despre alte parti ale corpului omului) Care este palid (din cauza alimentarii insuficiente cu sânge). ♢ A se face (sau a fi) ~ ca ceara a deveni palid (din cauza spaimei, a oboselii, a unei boli etc.). 3) (despre parul oamenilor) Care este de culoare deschisa. /<lat. galbinus
galben, GÁLBEN1 n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar; culoarea aurului. ♢ A i se face (cuiva) ~ înaintea ochilor a i se face rau (cuiva); a avea ameteli. /<lat. galbinus
fusar, FUSÁR ~i m. Peste dulcicol, cu corp fusiform, de culoare galbena-cafenie si cu dungi transversale mai întunecate. /fus + suf. ~ar
furfurol, FURFURÓL ~e n. Substanta uleioasa, incolora sau galben-deschisa, având diferite întrebuintari (la rafinarea uleiurilor, la obtinerea unor insecticide si fungicide, în medicina etc.). /<fr. furfurol
fulie, FULÍ//E ~i f. Planta erbacee decorativa cu flori albe sau galbene, placut mirositoare. [Art. fulia; G.-D. fuliei; Sil. -li-e] /<turc. fulya
fulg, FUL//G ~gi m. 1) Pana de marime medie, pe jumatate pufoasa si foarte moale. 2) Cristale albe de apa, care se formeaza iarna în atmosfera si care cad pe pamânt, alcatuind zapada. 3) Produs alimentar în forma de floricele sau placi subtiri, obtinut din boabe de cereale sau din legume. ~gi de porumb. /Orig. nec.
frăsinel, FRĂSINÉ//L ~i m. (diminutiv de la frasin) Planta erbacee medicinala sau ornamentala cu flori mari albe sau rosii, placut mirositoare. ♢ A umbla de frunza ~lului a umbla brambura; a hoinari. /frasin + suf. ~el
frag, FRA//G ~gi n. Planta erbacee cu tulpina scurta, cu frunze distribuite în rozeta, cu flori albe si cu fructe rosii comestibile. /Din fraga
fosfor, FÓSFOR n. Nemetal, care prezinta mai multe stari alotropice, aflat în natura în compusi si având diferite întrebuintari. ♢ ~ alb substanta alba sau galbena, moale ca ceara, translucida, foarte inflamabila, toxica, luminescenta. ~ rosu praf amorf, rosu sau cafeniu-închis, putin inflamabil, netoxic, neluminescent. /<fr. phosphore
fluor, FLUÓR n. Gaz galben-deschis, cu miros întepator, foarte activ din punct de vedere chimic, toxic, întrebuintat, mai ales, la sintetizarea unor compusi si în industria atomica. [Sil. flu-or] /<fr. fluor
floriu, FLORÍ//U ~e (~i) 1) înv. Care are flori. 2) fam. (despre animale) Care are pete albe. [Sil. flo-riu] /floare + suf. ~iu
floare, FLOÁR//E flori f. 1) Organ de reproducere al plantelor superioare având o corola frumoasa si viu colorata. ~ de tei. ♢ În ~ a) care se afla în perioada înfloririi; b) frumos si puternic. A da în ~ a începe sa înfloreasca. În ~ea vârstei tânar. ~ la ureche se spune despre un lucru usor de îndeplinit. De florile marului (sau de flori de cuc) fara nici un folos; degeaba. 2) Planta erbacee cu organul reproducerii frumos colorat si placut mirositor. ~ de câmp. ♢ Copil din flori copil nascut în afara casatoriei; bastard. ~ea-soarelui planta erbacee agricola cu flori mari galbene, cultivata pentru semintele ei, din care se extrage ulei comestibil. ~ea brumei brândusa. ~ea-grâului albastrita. ~ -domneasca garofita de munte. 3) Orice planta cultivata în scopuri ornamentale. Flori de camera. 4) Imagine în forma organului de reproducere al plantelor (desenata, pictata etc.). Rochie cu flori. 5) Strat de mucegai care acopera unele lichide (vin, moare, dulceata etc.). 6) Partea superioara mai lata a unui obiect alungit (cui, caracter tipografic etc.). 7) fig. Partea cea mai de frunte; elita. ~ea tineretului. 8) pop. Roseata obrazului. 9) înv. Culoare frumoasa. [G.-D. florii] /<lat. flos, ~oris
filimică, FILIMÍ//CĂ ~ce f. Planta erbacee decorativa cultivata pentru florile galbene cu miros placut, folosite în medicina. /Orig. nec.
fiere, FIÉR//E f. 1) Lichid galben-verzui, amar, pe care îl secreta ficatul si care contribuie la digestie; bila. ♢ Amar ca ~ea foarte amar. 2) fig. Dispozitie rea. 3) Vezicula biliara; bila. [G.-D. fierii; Sil. fie-re] /<lat. fele
fetică, FETÍCĂ f. (diminutiv de la fata) Planta erbacee cu tulpina erecta, slab ramificata, cu frunze ovale, comestibile, si cu flori marunte albe sau albastrui. /fata + suf. ~ica
fetească, FETEÁSCĂ f. 1) Varietate de vita de vie autohtona având struguri cu bobite dese, ovale, galbene-verzui. 2) Strugurii acestei varietati de vita de vie. 3) Vin produs din acest soi de struguri. /Din Fetesti n. pr. + suf. ~easca
feciorică, FECIOR//ÍCĂ ~éle f. (diminutiv de la fecioara) Planta erbacee cu tulpina paroasa, cu frunze mici si opuse, cu flori galbene-verzui, dispuse compact la subsuoara frunzelor. /fecioara + suf. ~ica
fată, FÁTĂ féte f. 1) Persoana de sex feminin de la nastere pâna la casatorie; duduie; domnisoara. ♢ ~ mare a) fecioara; b) fata buna de maritat. ~ batrana (sau trecuta, statuta) fata ramasa nemaritata. ~ în casa fata tânara angajata în trecut pentru treburi gospodaresti. Parul-fetei planta de padure, ce creste prin crapaturile stâncilor. Rusinea-fetei planta cu tulpina paroasa, cu flori albe sau trandafirii, dispune în umbela, în centrul careia se afla câte o floricica de culoare rosie-închisa. Fata-cu-cobilita denumire populara a constelatiei Orion. 2) pop. Tânara casta. 3) Persoana de sex feminin privita în raport cu parintii sai; fiica. ♢ Fata mamei se spune despre o fata alintata. [G.-D. fetei] /<lat. feta
egretă, EGRÉT//Ă ~e f. 1) la pl. Gen de pasari migratoare de balta, de culoare alba, care au pe spate un manunchi de pene lungi. 2) Pasare din acest gen. 3) Manunchi de pene sau de fire albe purtat în trecut, ca ornament, la palariile si coafurile femeiesti. /<fr. aigrette
dumbravnic, DUMBRÁVNI//C ~ci m. Planta erbacee perena, medicinala si melifera, cu frunze late si cu flori purpurii sau albe, având un miros placut. /<sl. donbravinu
duglas, DÚGLA//S ~si m. 1) Arbore din familia pinaceelor, cu lemnul tare, de culoare galbena roscata. 2) Lemnul acestui arbore. /<engl. douglas
drob, DROB3 ~i m. Arbust din familia leguminoaselor având tulpina paroasa, frunze trifoliate, flori albe sau galbene si fructul în forma de pastaie. /<rus., ucr. drok
dracilă, DRÁCIL//Ă ~e f. Arbust spinos cu flori galbene si cu fructe rosii în forma de boabe, cultivat pentru garduri vii. /<sl. drati, dracije
disc, DISC1 ~uri n. 1) Obiect rotund si plat. ♢ ~de plug piesa care înlocuieste brazdarul la plug. ~ul lui Newton placa circulara împartita în sapte sectoare ce reproduc culorile spectrului solar si care, prin rotatie rapida, pare alba, demonstrând sinteza luminii albe. ~ de apel dispozitiv al aparatului telefonic automat, având rolul de a forma numarul de apel spre centrala automata. 2) Placa circulara si plata, de o anumita greutate, folosita de atleti pentru aruncari la distanta. 3) Proba sportiva care se practica cu acest obiect. 4) Piesa de masa plastica sau de ebonita pe care sunt imprimate vibratii ale vocii sau ale instrumentelor muzicale, pentru a fi reproduse; placa. 5) Semnal mobil, de forma circulara, care indica reducerea vitezei pe caile ferate. 6): ~ intervertebral cartilaj fibros situat între doua vertebre. /<fr. disque, lat. discus
dinte, DÍN//TE ~ti m. 1) Formatie osoasa fixata în maxilar care serveste pentru a musca, a rupe si a mesteca hrana sau ca mijloc de aparare. ♢ ~ti de lapte primii dinti care le cresc copiilor (si care cad, fiind înlocuiti cu altii). Soare cu ~ti soare pe timp geros sau racoros. A se tine de ceva cu ~tii a nu se lasa de ceva cu nici un pret. Printre ~ti a) nelamurit, neîn-teles; b) fara dorinta; în mod ostil. A-si lua inima în ~ti a-si face curaj; a îndraz-ni. Înarmat pâna în ~ti echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ împotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pica. A scoate cuiva si ~tii din gura a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~tii la stele a nu avea ce mânca. 2) Fiecare dintre piesele în forma de cui ale unei unelte agricole; colt. 3) (la obiecte sau piese) Zimt sau crestatura pe margine. ~tii feras-traului. 4) bot.: ~tele dracului planta cu flori rosii, albe sau verzui, care creste prin locuri umede (mlastini, balti). /<lat. dens, ~ntis
degeţel, DEGEŢÉL ~e n. 1) Planta erbacee veninoasa, cu flori galbene, care creste prin paduri; degetarita. 2): ~ rosu planta erbacee cu tulpina înalta, cu flori rosii-purpurii, cu punctatii în interior, din care se extrage digitalina; degetarita. /deget + suf. ~el
degetariţă, DEGETÁRIŢ//Ă ~e f. 1) Planta erbacee veninoasa, cu flori galbene, care creste prin paduri; degetel. 2) Planta erbacee cu tulpina înalta, cu flori rosii-purpurii, cu punctatii în interior, din care se extrage digitalina; degetel-rosu. /degetar + suf. ~ita
dârmoz, DÂRMÓ//Z ~ji m. Arbust cu frunze ovale, cu flori albe si fructe în forma de boabe rosii-negricioase, raspândit în regiunile deluroase. /Orig. nec.
damă, DÁM//Ă ~e f. 1) înv. Femeie (de obicei de la oras) apartinând paturilor privilegiate; cucoana. ♢ De ~ femeiesc; pentru femei. 2) Partenera de dans. 3) peior. Femeie de moravuri usoare; prostituata. 4) (la jocul de carti) Carte pe care este înfatisata figura unei femei. ~ de pica. 5) (la jocul de sah) Piesa centrala ca importanta (a doua dupa rege); regina. ♢ Joc de ~e joc cu fise speciale albe si negre desfasurat pe o tabla asemanatoare cu cea de sah. /<fr. dame, it. dama
cununiţă, CUNUNÍŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la cununa) Arbust înalt din familia rozaceelor cu flori albe, dispuse în inflorescenta, ce creste pe stânci în regiunile muntoase. /cununa + suf. ~ita
culoare, CUL//OÁRE ~óri f. 1) Totalitate a radiatiilor luminoase de diferite frecvente, pe care le reflecta corpurile si care creeaza asupra ochiului o senzatie vizuala specifica. ♢ De ~ care apartine rasei negre sau galbene. 2) Substanta folosita în arta vopsitului sau în pictura; colorant. 3) Fiecare dintre cele patru categorii în care se împart cartile de joc. [G.-D. culorii; Sil. -loa-re] /<lat. color, ~oris, fr. couleur
cufundar, CUFUNDÁR ~i m. 1) Pasare de apa mai mare decât rata, cu ciocul ascutit si cu penele negre, cu puncte albe pe spate. 2) Pasare înotatoare de marimea ratei, cu penele castanii pe spate si albe pe burta, având în jurul gâtului un "guleras" de pene. /a se cufunda + suf. ~ar
cucuvea, CUCUV//EÁ ~éle f. Pasare rapitoare de noapte, cu pene brune-cenusii, cu ochi mari rotunzi si galbeni, înconjurati de rozete de pene, care-si face cuibul în locuri ferite (prin podurile caselor parasite, prin scorburi etc.). [Art. cucuveaua; G.-D. cucuvelei; Sil. -cu-vea] /<ngr. kukkuvághia
cuc, CUC cuci m. Pasare migratoare cu penele cenusii, având coada lunga cu pete albe, care îsi depune ouale în cuiburile altor pasari, cunoscuta dupa strigatul sau caracteristic. ♢ De flori de ~ în zadar; degeaba. I-a cântat ~ul din fata se spune despre cineva care prospera. Asa are sa-i cânte ~ul se spune despre cineva care nu se va întoarce niciodata. /< lat. cucus
cruşăţea, CRUSĂŢ//EÁ ~éle f. Planta erbacee din familia cruciferelor cu flori galbene si cu frunze amarui, comestibile. [Sil. -sa-tea] /Orig. nec.
cruciuliţă, CRUCIULÍŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la cruce) Planta erbacee din familia compozeelor cu flori galbene sau portocalii. /cruce + suf. ~ulita
cromatism, CROMATÍSM n. Însusire a razelor albe de a se descompune în raze de toate culorile spectrului. /<fr. chromatisme
crin, CRIN ~i m. 1) Planta erbacee perena, cu tulpina erecta, cu flori albe, stralucitoare, în forma de pâlnie, cu miros puternic. 2): ~-de-mare animal marin în forma de floare, care traieste fixat în zonele abisale. /<sl. krinu
creţuşcă, CREŢÚS//CĂ ~te f. Planta erbacee pe-rena din familia rozaceelor, cu flori albe, folo-sita în medicina populara si raspândita în regi-unile montane. /cret + suf. ~usca
creson, CRESÓN m. Planta erbacee legumicola cu frunze încretite si cu flori albe mici, crescuta pentru frunzele folosite ca salata sau condiment. /<fr. cresson
crăiţă, CRĂÍŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la craiasa) 1) Fiica a craiului. 2) Planta erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene-portocalii, cu miros puternic; vâzdoaga. 3) Ciuperca comestibila cu palaria purpurie pe deasupra si galbena-aurie pe dedesubt. [Sil. cra-i-] /crai + suf. ~ita
crăcană, CRĂCÁN//Ă2 ~e f. 1) Varietate de vita de vie, având struguri cu boabe mari, albe sau negre. 2) Vin din astfel de struguri. /crac + suf. ~ana
coţofană, COŢOF//ÁNĂ ~éne f. Pasare cu aripi scurte si coada lunga, cu pene negre pe piept si albe pe aripi, foarte galagioasa si hrapareata. /cf. ucr. kucohvostyp
cosiţel, COSIŢÉ//L ~i m. Planta erbacee de mlastina din familia umbeliferelor, cu frunze mici dintate, si cu flori albe, dispuse în inflorescenta. /cosita + suf. ~el
coronişte, CORONÍSTE f. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu fructul în forma de pastaie, cu flori albe sau rosietice, folosita ca nutret. /coroana + suf. ~iste
cornacee, CORNACÉE ~ f. 1) pl. Familie de plante angiosperme, raspândite în regiunile temperate si subtropicale, cu frunze opuse, flori mici, galbene sau albe, grupate în umbele, si fructe drupe, rosii sau negre. 2) Planta din aceasta familie. [Sil. -ce-e] /<fr. cornacées
corn, CORN4 ~i m. Arbust (mai rar arbore mic) cu lemnul foarte tare, cu flori galbene si cu fructe rosii, comestibile. /<lat. cornus
corcoduş, CORCODÚS ~i m. Soi de prun cu flori albe, solitare, si cu fructe drupe, de forma sferica, comestibile. /Orig. nec.
corcodel, CORCODÉ//L ~i m. reg. Pasare acvatica de marimea ratei, cu penele castanii pe spate si albe pe burta, având în jurul gâtului un "guleras" de pene; cufundar. /Orig. nec.
corai, CORÁI adj. invar. si substantival Care este de culoare rosie cu nuante de galben. [Sil. -rai] /<fr. corail
condor, CONDÓR ~i m. Specie de vultur, de talie mare, cu penaj negru, cu pete albe pe aripi, cu capul si gâtul golas, mut, care traieste în muntii din America de Sud. [Acc. si cóndor] /<fr. condor
colăcel, COLĂCÉ//L ~i m. (diminutiv de la colac) la pl. Planta erbacee cu frunze rotunde, cu flori mici roz-deschise sau albe si cu fructul capsula. /colac + suf. ~el
codobatură, CODOBÁTUR//Ă ~i f. Pasare migratoare de talie mica, cu corpul zvelt si coada lunga, pe care o misca întruna. ~ alba. ~ galbena. [G.-D. codobaturii] /<lat. codobatulla
cocostârc, COCOSTÂR//C ~ci m. Pasare migratoare din ordinul picioroangelor, cu ciocul, gâtul si picioarele lungi si cu penele albe, vârfurile aripilor fiind negre; barza. /cocor + stârc
cocârlă, COCÂRL//Ă ~e f. Mica ciuperca comestibila, cu palaria galbena-roscata, cu gust si miros de usturoi. /Orig. nec.
cocăzar, COCĂZÁR ~i m. 1) rar Arbust exotic de munte, cu flori rosii sau roz, aromate; smirdar; rododendron. 2) Arbust de munte cu frunze persistente, cu flori albe sau rosii si cu fructe marunte de culoare rosie, comestibile; merisor. /Din coacaza
coadă, COÁD//Ă cozi f. 1) (la animale) Parte terminala a coloanei vertebrale. ♢ A da din ~ a se lingusi pe lânga cineva. A-si vârî (sau a-si baga) ~a a) a se amesteca în treburile altora; b) a se strecura peste tot. A calca pe cineva pe ~ a trezi mânia cuiva; a supara. A pune ~a pe spinare a fugi de raspundere; a pleca lasând toate în voia soartei. A pleca (sau a fugi sau a se duce) cu ~a între picioare (sau între vine) a pleca rusinat, fara a obtine nimic. A scapa scurt de ~ a iesi dintr-o încurcatura cu urmari neplacute. A-i atârna cuiva ceva de ~ a-i atribui cuiva o vina; a-l acuza (pe nedrept) de ceva. A trage mâta de ~ a o duce greu; a trai în saracie. Minciuna cu ~ minciuna mare. A umbla (sau a se tine) ~ dupa cineva a fi nedespartit de cineva. 2) (la pasari) Smoc de pene de pe prelungirea coloanei vertebrale. ♢ A cauta ~a prepelitei a cauta ceea ce nu exista. 3) (la pesti, serpi etc.) Partea posterioara a corpului. 4) Par lung si des, împletit; cosita. ♢ A împleti ~ (sau cosita) alba a ramâne fata batrâna, nemaritata. 5) (la flori, fructe sau frunze) Formatie vegetala prin care floarea sau fructul se leaga de ramura; peduncul. ~ de cireasa. ♢ Cozi de ceapa vârfurile tulpinii de ceapa verde. ~a-soricelului planta erbacee cu flori albe sau trandafirii, întrebuintate în medicina. 6) Partea alungita de la spatele unei rochii (care se târaste); trena. 7) Parte a unui obiect de care se apuca cu mâna. ~a sapei. ♢ ~ de topor om care serveste drept unealta în mâna dusmanului; tradator. 8) rar Partea cu care se termina ceva; bucata de la sfârsitul unui lucru; margine; capat; extremitate. ♢ ~a ochiului unghiul extern al ochiului. La (sau în) ~ pe ultimul loc. De la ~ de la sfârsit spre început. 9) Sir (lung) de oameni care îsi asteapta rândul la ceva sau undeva. 10) astr.: Stea cu ~ cometa. ~ de cometa prelungire luminoasa a cometei. /<lat. coda
coacăz, COÁCĂZ ~i m. Arbust, ramificat de la baza, cu flori galbene-verzi, cultivat pentru fructele lui în forma de bobite mici rosii, negre sau galbene, dispuse în ciorchini. [Sil. coa-caz] /Din coacaza
cloroză, CLORÓZ//Ă ~e f. 1) Stare de slabire a organismului provocata de schimbarea cantitativa sau calitativa a globulelor rosii din sânge; anemie. 2) (despre plante verzi) Boala a plantelor cauzata de lipsa de clorofila, care se manifesta prin îngalbenire. /<fr. chlorose
clor, CLOR n. Gaz de culoare galbena-verzuie, cu miros întepator, sufocant si foarte toxic, folosit în industria chimica si ca decolorant sau dezinfectant. /<fr. chlore
clopoţel, CLOPOŢÉ//L ~i m. (diminutiv de la clopot) Planta erbacee, având tulpina dreapta si înalta, flori mari albe sau violete în forma de clopot. /clopot + suf. ~el
clocotiş, CLOCOTÍS1 m. Arbust din familia stafiloceelor având numeroase ramificatii, frunze compuse si flori albe, ale carui seminte contin ulei. /clocot + suf. ~is
clematită, CLEMATÍT//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina dreapta si înalta, având flori mari albe sau violete în forma de clopotei; clopotel. /<fr. clématite
ciumăfaie, CIUMĂF//ÁIE ~ai f. Planta erbacee medicinala, foarte toxica, cu tulpina înalta si ramificata, cu flori albe si frunze ovale, cu fructul capsula, care se termina la vârf cu un ghimpe; laur. [Sil. -fa-ie] /cf. ung. csudafa
ciuin, CIUÍN ~i m. Planta erbacee cu tulpina înalta, erecta, cu flori albe si frunze alungite, a carei radacina are diferite întrebuintari (în industria textila, în farmaceutica etc.); sapunarita; colagaci. [Sil. ciu-in] /<turc. çöven
ciucuşoară, CIUCUSOÁR//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina erecta, cu frunze liniare si cu flori albe-galbui. [Sil. -soa-ra] /Orig. nec.
ciuboţică, CIUBOŢ//ÍCĂ ~éle f. (diminutiv de la ciubota): ~ica-cucului planta erbacee cu tulpina erecta, cu frunze ovale, dispuse în rozeta, cu flori galbene-închise, placut mirositoare, si cu fructul o capsula. /ciubota + suf. ~ica
cireşar, CIRESÁR1 ~i m. pop. 1) A sasea luna a anului; iunie. 2) Pom fructifer cu frunze ovale si flori albe, cultivat pentru fructele sale mici, carnoase si pentru lemnul care este folosit în industria mobilei; cires. /cireasa + suf. ~ar
cireş, CIRÉS ~i m. Pom fructifer cu frunze ovale si flori albe, cultivat pentru fructele sale mici, carnoase si pentru lemnul care este folosit în industria mobilei. /<lat. ceresius
cinsteţ, CINSTÉŢ m. Planta erbacee cu tulpina înalta si cleioasa, cu frunze opuse si cu flori galbene punctate în brun. /<ucr. tystec
cimişir, CIMISÍR ~i m. Arbore sau arbust ornamental, cu frunze ovale, vesnic verzi si cu flori galbene-verzui. /<turc. çimisir
chiparoasă, CHIPAROÁS//Ă ~e f. Planta erbacee decorativa cultivata pentru florile ei mari, albe sau roz, foarte mirositoare; tuberoza. [G.-D. chiparoasei; Sil. -roa-sa] /Din chiparos
chihlimbariu, CHIHLIMBARÍ//U ~e (~i) Care este de culoarea chihlimbarului; galben. /chihlimbar + suf. ~iu
chenaf, CHENÁF ~i m. Planta anuala cu tulpina înalta, acoperita cu tepi, frunze palmat-compuse, flori mari, galbene cu pete rosietice la baza, din care se extrag fibre textile. /Orig. nec.
ceruzit, CERUZÍT n. Carbonat natural de plumb, prezent sub forma de cristale albe cu luciu diamantin. /<fr. cérusite
ceruză, CERÚZĂ f. 1) Carbonat bazic de plumb întrebuintat, mai ales, la prepararea unor vopsele albe. 2) Alb de plumb. /<lat. cerussa, fr. céruse
cernuşcă, CERNÚS//CĂ ~ti f. 1) Planta erbacee cu tulpina erecta, paroasa, cu flori divers colorate, cu frunze adânc crestate si cu fructul o capsula, semintele negre si aromatice fiind folosite drept condiment; chimen-negru; negrilica. 2) Planta erbacee cu tulpina erecta, neteda, cu frunze penate, flori albe si cu fructe capsule, pline de seminte negre, care creste prin semanaturi; negrusca. 3) Samânta acestor plante. /<ucr., rus. ternuška
ceriţică, CERIŢ//ÍCĂ ~éle f. pop. Planta erbacee cu tulpina erecta, cu frunze sesile lucioase si cu flori marunte, galbene, care creste pe marginea drumurilor; pidosnic; somnoroasa. / Orig. nec.
cerenţel, CERENŢÉ//L ~i m. Planta erbacee cu tulpina erecta, paroasa, cu flori galbene-aurii si cu frunze mari, crestate, foarte raspândita prin paduri. /<lat. cerinthe + suf.~el
cercar, CERCÁR ~i m. Forma larvara a galbezii care traieste în apa si care devine adulta în organismul vitelor cornute, unde patrunde o data cu hrana. /<fr. cercaire
ceară, CEÁR//Ă f. 1) Substanta amorfa, de culoare galbuie, produsa de albine, care se obtine prin topirea fagurilor. ♢ Galben ca ~a foarte palid. 2) Substanta solida de diferite origini (animala, vegetala, minerala sau sintetica) folosita în industria farmaceutica, electronica, cosmetica etc. Lumânare de ~. ♢ ~ de parchet amestec de ceara sintetica si parafina, folosit la lustruirea parchetului. ~ rosie amestec de colofoniu cu ulei de terebentina, folosit la aplicarea sigiliilor. ~ de pamânt ceara minerala; ozocherita. 3) Substanta ceroasa, care se formeaza în canalul extern al urechii; cerumen. [G.-D. cerii] /<lat. cera
ceapă, CEÁP//Ă cépe f. 1) Planta erbacee legumicola, comestibila, cu tulpina subterana în forma de bulb, la exterior cu frunze lungi tubulare, având flori albe dispuse în inflorescente dese. ~ verde. 2) Bulbul acestei plante folosit în alimentatie. ♢ ~ de samânta arpagica. A nu face nici (cât) o ~ degerata a nu valora nimic. ~a-ciorii planta erbacee perena, cu tulpina subterana în forma de bulb, cu frunze lanceolate si flori divers colorate. [G.-D. cepei; Sil. cea-pa] /<lat. caepa
cârmâz, CÂRMÂZ1 ~i m. Planta erbacee cu flori albe-roz si fructe rosii sau negre folosite drept colorant. /<turc. kirmiz
cârciumăreasă, CÂRCIUMĂR//EÁSĂ ~ése f. 1) Femeie care tine o cârciuma. 2) Sotie a cârciumarului. 3) Planta decorativa anuala cu flori rosii, albe sau galbene. /cârciumar + suf. ~easa
cânepar, CÂNEPÁR ~i m. Pasare cântatoare, mai mica decât vrabia, cu pene rosii pe cap, albe pe aripi si cafenii pe spate, care se hraneste cu seminte de cânepa. /cânepa + suf. ~ar
cătină, CĂTÍN//Ă ~i f. Arbust spinos cu frunze înguste si fructe lunguiete galbene-rosietice, cultivat ca gard viu. /<lat. catena
cărunt, CĂRÚN//T ~ta (~ti, ~te) 1) (despre par) Care a început sa albeasca; sur. 2) (despre oameni) Care are fire albe în par; sur. ♢ Munti ~ti munti cu vârfurile înzapezite. /<lat. canutus
căpşun, CĂPSÚN ~i m. Planta erbacee târâtoare cu frunze trifoliate, cu flori albe si cu fructul mustos, dulce si parfumat. /Din capsuna
călin, CĂLÍN ~i m. Arbust care creste prin paduri, cu flori albe si cu fructe rosii, acrisoare la gust, dispuse în ciorchini. /Din calina
castravete, CASTRAVÉ//TE ~ti m. 1) Planta leguminoasa, având tulpina târâtoare, frunze mari acoperite cu peri aspri, flori galbene si fruct verde alungit. 2) Fructul comestibil al acestei plante. 3): ~-de-mare animal marin nevertebrat, cu corpul moale si alungit; holoturie. /<bulg. krastavec
castan, CASTÁN ~i m. Arbore având frunze simple, dintate, flori albe sau galbene si fructe comestibile sau necomestibile (dupa specie). ~ bun. ~ salbatic. ~ porcesc. /<ngr. kastanon
cartof, CARTÓF ~i m. 1) Planta erbacee cu flori albe sau violete si cu tulpina subterana terminata în tuberculi comestibili. 2) Tuberculul comestibil al acestei plante. /<germ. Kartoffel
carotă, CARÓTĂ1 f. livr. Varietate de morcovi timpurii, cu radacini scurte de culoare galbena-roscata. /<fr. carotte
careu, CARÉU ~ri n. 1) Suprafata cu patru unghiuri drepte si cu patru laturi rectilinii egale. 2) Trupa dispusa în forma de patrat pentru a putea respinge atacul inamicului din patru parti. 3) Grup de persoane sau de obiecte dispuse în forma de patrat. 4) (la unele jocuri sportive) Suprafata delimitata cu linii albe, în care se aplica unele reguli speciale. 5) (pe navele maritime) Camera comuna unde ofiterii iau masa. 6) (la jocul de pocher) Grup de patru carti de aceeasi culoare tinute într-o singura mâna. /<fr. carré
cardama, CARDAMÁ ~le f. Planta erbacee mica, cu tulpina târâtoare si cu flori mici albe. /<ngr. kárdamon
caragană, CARAGÁN//Ă ~e f. Arbust, originar din Asia, cu flori galbene si cu frunze compuse, cultivat în scopuri decorative. /<fr. caragan
caper, CÁPER ~i m. Arbust mediteranean, spinos, având frunze vesnic verzi, flori albe sau rosietice si fructe comestibile. /<it. cappero
cantalup, CANTALÚP ~i m. Varietate de pepene galben, având coaja groasa, brazdata în felii, si cu miezul dulce, aromat. /<fr. cantaloup
camelină, CAMELÍN//Ă ~e f. Planta cu tulpina dreapta, cu flori galbene si fructe mici din care se extrage ulei, folosit în pictura si la fabricarea sapunului. /<fr. caméline
calomfir, CALOMFÍR ~i m. Planta erbacee perena aromatica, având tulpina catifelata, frunze ovale si flori galbene, cultivata si în scop decorativ. /<bulg. kalofer
calcopirită, CALCOPIRÍTĂ f. Sulfura naturala de cupru si fier, de culoare galbena-verzuie. /<fr. chalcopyrite
calcocloroză, CALCOCLORÓZĂ f. Boala a plantelor manifestata prin îngalbenirea frunzelor sau a altor organe verzi, provocata de lipsa fierului asimilabil din solurile calcaroase. /<fr. chalcochlorose
calcină, CALCÍN//Ă ~e f. Substanta pulverulenta de culoare galbena, folosita în prepararea unor emailuri sau ca abraziv. /<fr. calcin
calce, CÁLC//E1 f. : ~ea calului planta erbacee perena, toxica, având tulpina ramificata la baza, flori mari galbene si frunze groase lucitoare, care creste prin balti si locuri umede. /<lat. calx, calcis
cală, CÁL//Ă2 ~e f. Planta erbacee perena, din familia araceelor, având flori mari, albe, rasucite în forma de cornet, cultivata în scopuri decorative. /< germ. Kalla, lat. calla
calapăr, CALAPẮR m. reg. Planta erbacee perena, aromatica, având tulpina catifelata, frunze ovale si flori galbene, cultivata si în scop decorativ; calomfir. /<sb. kaloper
busuioc, BUSU//IÓC3 ~ióci m. Planta erbacee, înalta, cu frunze mici, lunguiete si cu flori dispuse în spic, albe sau trandafirii, placut mirositoare, folosite în parfumerie, medicina, industria conservelor. [Sil. bu-su-ioc] /<sb. bosilijak, bulg. bosilek
bumbac, BUMBÁC m. 1) Planta industriala din regiunile calde, cu flori mari galbene si cu fructe în forma de capsula. 2) Puf extras din fructele acestei plante; vata. ♢ A avea ~ în urechi a fi (sau a se preface) surd. 3) Fibra textila, obtinuta din puful de pe semintele acestei plante, întrebuintata în industria textila; ata. Urzeala de ~. ♢ ~ mercerizat bumbac care a fost tratat cu o solutie de soda caustica pentru a-i da luciu si a-i mari rezistenta. 4) Ţesatura din aceste fibre, folosita pentru confectionarea hainelor, lenjeriei etc. /<sb. bumbak, bulg. bubak
bulbuc, BULBÚ//C2 ~ci m. mai ales la pl. Planta erbacee toxica, cu flori mari, galbene-verzui, raspândita în regiunile muntoase. /v. a bulbuca
bujor, BUJÓR ~i m. 1) Specie de plante erbacee decorative, cultivate pentru florile lor mari rosii, roz sau albe. 2) Floare a acestor plante. ♢ ~-de-munte arbust exotic de munte, cu flori rosii sau roz mirositoare; smirdar; trandafir-de-munte. 3) fig. Copil frumos. Un ~ de fata. 4) fig. Roseata naturala a obrajilor. /<bulg. božur
broscăriţă, BROSCĂRÍŢ//Ă ~e f. Planta erbacee acvatica, cu tulpina subtire, cu frunze lungi petiolate, pieloase si cu flori albe-verzui; limba-apei; notatoare. /broasca + suf. ~arita
broască, BROÁ//SCĂ3 ~ste f. Planta decorativa exotica, cu frunze groase si cu flori mari, galbene. [G.-D. broastei; Sil. broas-ca] /<lat. brosca
brebene, BREBENÉ//L ~i m. 1) mai ales la pl. Specie de plante erbacee de padure, din familia papaveraceelor, având frunze ovale si flori purpurii, albe sau galbene, care înfloresc primavara. 2) Planta din aceasta specie. /Din breaban + suf. ~el
brâncă, BRÂNC//Ă1 f. 1) Boala contagioasa, specifica porcilor, caracterizata prin aparitia unor pete vinete, umflarea gâtului si lipsa poftei de mâncare. 2) pop. Boala înfectioasa, manifestata prin inflamarea si înrosirea pielii, prin dureri si stare febrila; erizipel; orbalt. 3) Planta erbacee fara frunze, având flori albe-verzui, dispuse în spic. ♢ ~a-porcului planta erbacee melifera, având tulpina si frunzele acoperite cu peri moi. /Probabil cuv. autoht.
boz, BOZ boji m. Planta erbacee umbeliforma, toxica, cu miros neplacut, cu flori albe si cu fructe negre. /<ucr., bulg. boz
bou, BO//U ~i m. 1) Taur castrat, folosit ca animal de tractiune si, mai ales, pentru carne. ♢ A lucra ca un ~ a lucra mult si din greu. A scoate (pe cineva) din ~ii lui a scoate (pe cineva) din fire; a enerva. ~ii ara, caii manânca se spune în cazul când unii muncesc, iar altii trag foloase. A-si baga (sau a-si pune) ~ii în jug (sau în plug) cu cineva a colabora cu cineva. 2) fig. depr. Barbat prost. 3): ~-de-balta (sau -de-apa) a) specie de broaste cu pete rosii sau galbene pe pântece; b) specie de bâtlan cu gâtul alb si cu penajul galben-verzui pe spate si negru pe cap. ~-de-mare peste marin, de talie mica, de culoare cafenie sau cenusie-închisa. ~-de-noapte bufnita. ~ul-domnului a) radasca; b) buburuza. [Monosilabic] /<lat. bovus
boglari, BOGLÁRI ~ m. Planta erbacee otravitoare cu flori mici, galbene, care creste în locuri mocirloase. [Sil. -glari] /<ung. boglár
blândă, BLÂND//Ă ~e f. pop. Eruptie de natura alergica, sub forma unor basici rosii sau albe, însotite de mâncarime. /<lat. blandus
bilios, BILI//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) (despre persoane) Care are secretie biliara excesiva. ♢ Ten ~ ten galben. [Sil. -li-os] /<fr. bilieux
bilă, BÍLĂ1 f. anat. 1) Lichid galben-verzui, amar, care este secretat de ficat si contribuie la digestie; fiere. 2) Vezicula în care se depoziteaza acest lichid; fiere. [G.-D. bilei] /<fr. bile, lat. bilis
bergamotă, BERGAMÓT//Ă ~e f. Varietate de pere rotunde, galbene, zemoase si aromate. [Var. pergamuta] /<fr. bergamote
belşiţă, BELSÍŢ//Ă ~e f. Planta erbacee ornamentala cu frunze mari, verzi sau purpurii, si cu flori mari, rosii sau galbene, dispuse sub forma de spic în vârful plantei. /Orig. nec.
bătrâniş, BĂTRÂNÍS n. Planta erbacee, cu tulpina înalta, cu flori albe-galbui, cultivata ca planta ornamentala, fiind folosita si în parfumerie. /batrân + suf. ~is
băloşel, BĂLOSÉ//L ~i m. Ciuperca necomestibila cu palaria galbena-rosiatica, cu miros neplacut, care secreta un suc vâscos. /bale + suf. ~el
barbun, BARBÚN ~i m. Peste de talie mica, cu doua fire lungi în forma de mustati sub barbie, având corpul rosiatic si înotatoarele galbene, apreciat pentru carnea sa delicioasa. /<ngr. barbúni
barbă, BÁRB//Ă barbi f. 1) Par care creste (la barbati) pe barbie si pe obraji. A-si lasa ~. ♢ A râde în ~ a râde pe ascuns, numai pentru sine. A vorbi în ~ a spune ceva încet; a vorbi numai pentru sine. Câti peri în ~ în numar foarte mare. 2) v. BĂRBIE. 3) Smoc de par care creste la unele animale sub bot. 4) Totalitate a tepilor unui spic de cereale. ♢ ~a-împaratului planta erbacee, cultivata mai ales în scopuri decorative, având flori de diferite culori si radacini cu proprietati purgative. ~a-caprei a) planta erbacee, având frunze lungi si înguste, flori galbene si fructe achene de forma lunguiata; b) ciuperca comestibila sub forma unor ace suculente. [G.-D. barbii] /<lat. barba
balsamină, BALSAMÍN//Ă ~e f. Planta decorativa cu flori albe-rosietice sau pestrite, asezate la subsuoara frunzelor. /<fr. balsamine
azalee, AZALÉE ~ f. Arbust ornamental exotic cu flori rosii, roz sau albe. [G.-D. azaleei; Sil. -le-e] /<fr. azalée
avrămeasă, AVRĂMEÁSĂ f. Planta erbacee cu flori albe sau trandafirii, folosita contra tusei, malariei si a unor boli de stomac; veninarita. /<bulg. avran + suf. ~easca
aureomicină, AUREOMICÍNĂ f. Substanta chimica sub forma de pulbere galbena-aurie folosita ca antibiotic. /<fr. auréomycine
aur, ÁUR n. 1) Metal nobil, galben, stralucitor, maleabil si ductil, din care se fac obiecte de podoaba. Inel de ~. ♢ ~ negru carbune de pamânt. Epoca de ~ perioada de înflorire. 2) fig. Lucru de mare pret (bani, avere, bogatie). ♢ A înota în ~ a fi foarte bogat. A cântari cu ~ a plati foarte scump pentru un lucru. [Sil. a-ur] /<lat. aurum
arnăut, ARNĂÚT n. Grâu de primavara cu spicul lung, cu bobul de culoare galbena-deschisa, din care se obtine faina de calitate superioara. /<turc. arnavud
arnică, ÁRNICĂ f. Planta erbacee cu flori galbene-portocalii si cu fructe negricioase achene, cu întrebuintari medicinale. /
arăriel, ARĂRIÉL m. reg. Planta erbacee cu frunze verzi-albicioase acoperite cu puf si cu flori rosii-închise (rar albe), care raspândeste un miros greu. /Orig. nec.
arămiu, ARĂMÍ//U ~e (~i) Care este de culoarea aramei; galben-portocaliu. /arama + suf. ~iu
angelică, ANGELÍCĂ f. 1) Planta erbacee aromatica cu tulpina ramificata si cu flori albe-verzui, a carei radacina se foloseste în farmaceutica. 2) Bautura alcoolica preparata din aceasta planta. [Var. anghelica] /<lat. angelika, fr. angélique
anason, ANASÓN m. 1) Planta erbacee aromatica, cu flori mici albe, cultivata pentru fructele sale, care contin ulei eteric întrebuintat în farmaceutica si în industria alimentara. /<truc. anason
ambră, ÁMBR//Ă ~e f. 1) Substanta ceroasa, cu miros de mosc, care se formeaza în intestinul casalotului, folosita în parfumerie. 2): ~ galbena chihlimbar. /<fr. ambre
amărăluţă, AMĂRĂLÚŢ//Ă ~e f. pop. Planta erbacee cu frunze ascutite si cu flori mici, galbene, amare. /amareala + suf. ~uta
amarant, AMARÁN//T ~ti m. 1) Planta erbacee cu inflorescenta în forma de spic, cu flori mici rosii, galbene sau albe catifelate. 2) Colorant rosu-albastrui obtinut din aceasta planta. /<fr. amarante, lat. amarantus
aloe, ALÓE f. Planta exotica cu flori mari galbene sau rosii, cu frunze carnoase, din care se extrage un suc folosit în medicina. [G.-D. aloei] /<fr. aloes, lat aloe
alizarină, ALIZARÍNĂ f. Colorant rosu extras din radacina unei plante numita roiba, azi obtinut pe cale sintetica. Galben de ~. /<fr. alizarine
aligote, ALIGOTÉ n. 1) Varietate de vita de vie altoita având struguri cu boabe mici, rotunde, albe-verzui, dulci. 2) Vin obtinut din acest soi de struguri. /<fr. aligoté
albuş, ALBÚS ~uri n. Parte componenta a oului, compusa dintr-o substanta vâscoasa, transpa-renta, care înconjoara galbenusul. /alb + suf. ~us
albitură, ALBITÚR//Ă ~i f. 1) mai ales la pl. Totalitate a rufelor de corp sau de pat; lenjerie; rufarie. 2) Nume dat mai multor specii de pesti mici (platica, babusca). 3) poligr. Piese de plumb care se pun între cuvinte si rânduri pentru a completa spatiile albe. 4) Spatiu alb dintre cuvinte si rânduri. /alb + suf. ~itura
albeaţă, ALBEÁŢ//Ă f. 1) Culoare alba. ~a zapezii. 2) Stare patologica constând în aparitia pe cornela ochiului a unor pete albe; leucom. [G.-D. albetii; Sil. -bea-] /alb + suf. ~eata
albi, A ALB//Í ~ésc 1. tranz. A face sa se înalbeasca. 2. intranz. A se vedea alb (pe un fond închis); a bate în alb. /Din alb
albastru, ALBÁSTRU1 n. 1) Culoare a spectrului solar care se afla între violet si verde, având nuanta cerului senin. 2) Colorant cu aceasta culoare. Verdele se obtine combinând ~ cu galben. [Sil. -bas-tru] /<lat. albaster
alb, ALB1 n. 1) Culoare obtinuta prin suprapunerea tuturor componentelor spectrului luminii zilei; albeata. ♢ A semna în ~ a semna un document înainte de a fi completat. (E scris) negru pe ~ nu poate fi contestat; e clar. 2) Obiect sau substanta de aceasta culoare. ~ul dintilor. ♢ ~ul ochiului sclerotica. /<lat. albus
agurijoară, AGURIJOÁR//Ă ~e f. Planta erbacee decorativa, cu flori mari albe, galbene sau roz, care se desfac numai la soare; portulaca. /agurida + suf. ~ioara
aglică, AGLÍ//CĂ ~ce f. Planta erbacee care creste prin pajisti si pasuni, cu flori albe sau roz, foarte parfumate, si fructe capsule. [Sil. a-gli-] /<bulg. aglica, sb. jaglika
acrum, ACRÚM n. Boala la sugaci care se manifesta prin aparitia de basicute albe pe limba si în gât. /< ngr. akrumi
aconit, ACONÍ//T ~ti m. 1) la pl. Gen de plante erbacee otravitoare, cu flori albastre-violete sau galbene, folosite în medicina. 2) Planta din acest gen; omag. /<fr. aconit
acaţ, ACÁŢ ~i m. reg. Arbore cu tulpina înalta, cu coroana rara si ramuri spinoase, cu frunze compuse si flori albe sau galbene grupate în ciorchine; salcâm. /<ung. akác
acantă, ACÁNT//Ă ~e f. Planta erbacee decorativa cu frunze mari si cu flori albe sau roz grupate în forma de spic; talpa-ursului. /<fr. acanthe, lat. acanthus
oiţă, OÍŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la oaie) Planta erbacee cu tulpina erecta, cu frunze adânc crestate, cu flori mari, albe sau galbene, si cu fructe paroase; popilnic-iepuresc; floarea-vântului; floarea-pastelui. /oaie + suf. ~ita
onix, ÓNIX n. 1) Mineral care prezinta o alternare de straturi, negre si albe sau albe si rosii, întrebuintat la confectionarea obiectelor decorative. 2) Piatra semipretioasa con-fectionata din acest mineral. [Acc. si oníx] /<fr. onyx
opaiţ, OPÁIŢ ~e n. 1) Lampa primitiva constând dintr-un fitil, introdus într-un vas umplut cu ulei sau cu untura; poponet. 2) Planta erbacee cu tulpina erecta, paroasa, ramificata, cu frunze opuse si flori albe sau trandafirii. [Sil. -pa-it] /<sl. opajeci
opintic, OPINTÍ//C ~ci m. 1) Planta erbacee cu tulpina scunda, paroasa, cu frunze verzi-bru-mate, lucioase si cu flori galbene, grupate în vârful tulpinii. 2) la pl. reg. Ciuperci comestibile, care cresc în grupuri prin padurile de fag si de brad; ghebe. /Orig. nec.
opunţia, OPÚNŢIA f. Gen de plante carnoase cu spini asezati în smocuri si cu flori albe, rosii sau galbene. [Sil. -ti-a] /<lat., fr. opintia
oranj, ORÁNJ adj. invar. livr. Care este format prin combinarea culorii galbene si rosii; de culoarea portocalei; portocaliu. /<fr. orange
orez, ORÉZ m. 1) Planta erbacee cerealiera cu tulpina de tip pai, cu frunze lungi liniare, cu spice mici si boabe albe. 2) (cu sens colectiv) Cantitate de boabe ale acestei plante. /<bulg. oriz
ortolan, ORTOLÁN ~i m. Pasare migratoare cu capul verde-cenusiu, cu gusa galbena si spatele brun-roscat. /<fr. ortolan
oţetar, OŢETÁR2 ~i m. Arbore sau arbust cu tulpina si ramurile paroase, cu frunze eliptice, zimtate, cu flori mici, galbene-verzui si cu fructe rosii-purpurii, cultivat pentru producerea taninelor si a otetului. /otet + suf. ~ar
ou, OU oua n. 1) Celula sexuala feminina la organismele animale sau vegetale din care, în urma fecundarii, se poate dezvolta un organism nou. 2) Corp format din albus si galbenus si învelit într-o coaja calcaroasa, eliminat din organism de pasari si de alte animale ovipare, în care se dezvolta (prin clocire) puiul si care se poate folosi, în majoritatea cazurilor, ca aliment. ♢ A face (pe cineva) cu ~ si cu otet a certa foarte tare. A umbla cu cineva ca cu ~l (moale) a acorda atentie exagerata unei persoane susceptibile. ~l lui Columb problema usor rezolvabila, dar care anterior parea foarte complicata. 3) Obiect de forma ovoida. ♢ ~l genunchiului rotula. ~l piciorului glezna. /<lat. ovum
ozocherită, OZOCHERÍTĂ f. Ceara minerala galbena, bruna sau verzuie, având diferite întrebuintari (în industria lacurilor, în parfumerie, în medicina etc.); ceara de pamânt. /<fr. ozokérite
pag, PAG pága, pagi, páge (mai ales despre cai) Care este de culoare neagra sau roscata, cu pete mari albe. /<sl. pĕgŭ
palid, PÁLI//D ~da (~zi, ~de) 1) (despre fata) Care este de culoare galben-albie (din cauza unei boli, a unei emotii). 2) (despre persoane) Care are fata cu o astfel de culoare. 3) (despre lumina) Care este lipsit de intensitate; fara stralucire; pal; stins. 4) (despre culori) Care se caracterizeaza prin intensitate scazuta; putin intens. 5) fig. Care este lipsit de expresie, de colorit; inexpresiv; decolorat; fad; sters. Expunere ~da. /<lat. pallidus, it. pallido
paliditate, PALIDIT//ÁTE ~ati f. 1) Caracter palid. 2) Aspect palid; paloare; galbeneala. /palid + suf. ~itate
palisandru, PALISÁNDR//U ~i m. 1) Arbore exotic cu lemn aromat, tare si greu, de culoare violeta, cu nuante negre si galbene, folosit la confectionarea mobilei scumpe si a unor instrumente muzicale. 2) Lemnul acestui arbore. /<fr. palissandre
panteră, PANTÉR//Ă ~e f. 1) Mamifer exotic carnivor, foarte agil, de talie mare, având corp puternic si mladios, coada lunga si blana galbena cu pete închise; leopard. ♢ ~ neagra specie de leopard cu blana neagra, care traieste în insulele din Sud-Vestul Asiei. 2) Blana a acestui mamifer. 3) fig. Femeie rea, mânioasa si violenta. /<fr. panthere
pardos, PÁRDO//S ~si m. 1) înv. Mamifer exotic carnivor, foarte agil, de talie mare, având corp puternic si mladios, coada lunga si blana galbena cu pete negre; leopard; pantera. 2) Blana acestui mamifer. 3) fig. Om curajos, viteaz. /<sl. parudosu, ngr. párdos
păducel, PĂDUCÉ//L1 ~i m. Arbust (mai rar arbore) spinos, cu frunze lombate, cu flori albe si cu fructe carnoase, comestibile, de culoare rosie, bruna sau neagra. /<lat. peducellus
pălărie, PĂLĂRÍ//E ~i f. 1) Acoperamânt pentru cap, format dintr-o calota cu boruri. ~ de paie. ♢ A pocni (sau a plesni) (pe cineva) drept în ~ a-i atinge punctul vulnerabil. 2) Parte componenta a unor obiecte sau a unor plante care are forma unui astfel de acoperamânt (aflat pe un suport). ~a ciupercii. ♢ ~a-sarpelui ciuperca foarte otravitoare, având partea superioara rosie cu pete albe; muscarita. ~ de fier portiune oxidata, aflata la suprafata unui zacamânt de metal. [G.-D. palariei] /Orig. nec.
păliur, PĂLIÚR ~i m. Arbust cu frunze ovale prevazute cu doi spini si cu flori mici galbene-verzui, apreciat pentru lemnul lui rezistent, flexibil si cultivat pentru garduri vii. [Sil. -li-ur] Paliurus
pământ, PĂMÂNT ~uri n. 1) Planeta din sistemul solar pe care a aparut si se dezvolta viata. ♢ La capatul ~ului foarte departe; neînchipuit de departe. Ca de la cer la ~ de un contrast izbitor. Cât (sau de când) e lumea si ~ul a) (din) totdeauna; vesnic; b) niciodata; nicicând. A se crede (sau a se socoti) buricul ~ului v. BURIC. A nu sti (sau a nu afla, a nu auzi) nici ~ul a nu sti (a nu afla, a nu auzi) nimeni. 2) Învelis extern solid (neacoperit cu ape) al acestei planete; uscat. 3) Strat superior afânat al acestui învelis caracterizat prin fertilitate, în care se dezvolta plantele; sol. ♢ ~ galben lut. ~ negru cernoziom. Ca ~ul a) negru; b) de culoarea pamântului; pamântiu. La ~ a) culcat jos; b) distrus moraliceste. A face una cu ~ul sau a sterge (sau a rade) de pe fata ~ului a nimici complet. A lasa ochii în ~ a privi în jos (de rusine, de emotie etc.). A fugi mâncând ~ul a fugi foarte tare. A-i fugi ~ul de sub picioare a) a-si pierde echilibrul; b) a-si pierde sustinerea, sprijinul. A iesi (sau a aparea, a rasari) ca din ~ a se ivi pe neasteptate. Parca a intrat în ~ (sau parca l-a înghitit ~ul) a disparea brusc. A baga (pe cineva) (de viu) în ~ a chinui (pe cineva) sistematic, pricinuindu-i moartea prematura. A intra în ~ de rusine a simti o rusine foarte mare. A scoate (sau a aduce) din ~ (sau din fundul ~ului) a gasi neaparat (pe cineva sau ceva). A nu-l primi pe cineva nici ~ul a fi un mare nemernic. ~uri rare grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, având proprietati asemanatoare. 4) Teritoriu apartinând unei tari. A acapara ~uri straine. ♢ Obiceiul ~ului obicei traditional, nescris, al unei colectivitati, transmis din generatie în generatie. 5) Teren cultivabil, folosit în agricultura; câmp. ♢ Sarac lipit ~ului foarte sarac. 6) Populatie a acestei planete; lume; omenire; umanitate. /<lat. pavimentum
pămânţel, PĂMÂNŢÉL ~e n. (diminutiv de la pamânt) 1) Portiune mica de pamânt. 2) rar Varietate de argila de culoare galbena sau rosie folosita în pictura; lutisor. /pamânt + suf. ~el
păpădie, PĂPĂDÍ//E ~i f. Planta erbacee cu frunze lungi, inegal crestate, dispuse în rozeta, cu flori galbene în vârful unor codite lungi, subtiri, si cu fruct de forma unui glob pufos, folosita în scopuri medicinale. [G.-D. papadiei] /<bulg. papadija
păr, PĂR1 peri m. Pom fructifer cu fructe mari, ovale, zemoase, de culoare galbena sau galbena-verzuie si rosiatica pe partea dinspre soare. /<lat. pirus
păştiţă, PĂSTÍŢ//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina erecta, scunda, având frunze lunguiete si flori de culoare galbena-aurie, acoperite pe din afara cu peri moi, care creste prin locuri umbroase. /Pasti + suf. ~ita
pătlăgea, PĂTLĂG//EÁ ~éle f. : ~ rosie a) planta erbacee legumicola cu flori galbene si cu fructe mari, sferice, suculente, de culoare rosie (rar roz sau galbena); b) fruct al acestei plante; rosie; tomata. ~ vânata a) planta erbacee legumicola cu flori violacee si cu fructe mari, ovale, carnoase, de culoare violeta; vânata; b) fruct al acestei plante. [G.-D. patlagelei; Sil. -tla-; Var. patlagica] /<turc. patlican
pânză, PÂNZ//Ă ~e f. 1) Ţesatura obtinuta din fibre naturale (de bumbac, cânepa, in etc.), de obicei alba, folosita, mai ales, la confectionarea albiturilor. ♢ ~ de casa pânza tesuta la stative. ~ tare pânza rara, mult scrobita, folosita în croitorie. ~ de paianjen paienjenis. A zari (sau a vedea) ca prin ~ a vedea nedeslusit; a vedea ca prin ceata. A i se lua (sau a i se ridica, a-i cadea) ~a de pe ochi a) a începe sa vada mai bine; b) a începe sa priveasca lucrurile cum trebuie. A tese ~ele a urzi intrigi. A prinde (sau a lega) gura ~ei a) a face noduri la capetele urzelii dupa terminarea tesutului; b) a scapa de greutati; a o duce mai bine. Pâna-n ~ele albe pâna la extrem. 2) fig. Suprafata continua si neteda; întindere. ~a cerului. ♢ ~ de apa subterana strat de apa aflat în interiorul solului. 3) mai ales la pl. Bucata mare de tesatura rezistenta, fixata de catargul unui vas, care, fiind întinsa de vânt, provoaca propulsarea vasului; vela. Iaht cu ~e. ♢ A întinde ~ele a) a desface pânzele pe un vas; b) a initia o actiune; a întreprinde ceva. 4) Pictura executata pe o bucata de tesatura; tablou. ~ele încântatoare ale lui Picasso. 5) Împletitura din diferite fire (textile, metalice etc.) folosita în scopuri tehnice. 6) Lama dintata pe care se produce procesul de sariaj. [G.-D. pânzei] /Orig. nec.
pelargonie, PELARGÓNI//E ~i f. 1) Planta erbacee decorativa cu frunze rotunde, paroase si cu flori rosii, roz sau albe, dispuse în umbele; muscata. 2) Floare a unei astfel de plante. [G.-D. pelagroniei] /<germ. Pelargonie
pelin, PELÍN m. Planta erbacee amara la gust, cu tulpina erecta, ramificata, cu frunze verzi-cenusii pe fata si argintii-surii pe dos si cu flori galbene aromate, folosita în medicina si în industria bauturilor alcoolice. /<bulg. pelin
pepene, PÉPEN//E ~i m. 1) (de obicei urmat de determinativul verde) Planta leguminoasa comestibila, cu tulpina târâtoare, având la coacere, fructul mare, sferic, cu coaja verde si cu miez, de obicei, rosu, suculent si dulce. 2) Fruct al acestei plante. ♢ A-si iesi din ~i a-si pierde rabdarea, înfuriindu-se. A scoate din ~i pe cineva a face pe cineva sa-si piarda rabdarea înfuriindu-l. 3) (de obicei urmat de determinativul galben) Planta leguminoasa comestibila, cu tulpina târâtoare, având la coacere fructul mare, sferic sau lunguiet, cu coaja galbena sau verzuie si cu miez galbui, suculent si dulce. 4) Fruct al acestei plante. 5) reg. Planta leguminoasa având tulpina târâtoare si fructe lunguiete de culoare verde, care se consuma pâna la coacere; castravete. 6) Fruct al acestei plante; castravete. /<lat. pepo, pepinis
picior, PICI//OR ~oáre n. 1) (la om si la animale) Membru care sustine corpul si serveste la deplasare. ~orul stâng. ~oarele anterioare. A se ridica în ~oare. ♢ ~ plat picior cu talpa foarte putin scobita. Cu ~orul (sau ~oarele) (mergând) pe jos. Din ~oare în pozitie verticala. În vârful ~oarelor a) în vârful degetelor (de la picioare); b) fara zgomot. Bun (sau iute) de ~ sprinten. Din cap pâna-n ~oare în întregime. Fara cap si fara ~oare alogic. A da cu ~orul a) a rata o ocazie favorabila; b) a trata pe cineva (sau ceva) cu dispret. A calca (pe cineva sau ceva) în ~oare a) a distruge, calcând cu picioarele; b) a desconsidera. A lega (sau a fi legat) de mâini si de ~oare a lipsi pe cineva (sau a fi lipsit) de posibilitatea de a actiona. A fi pe ~ de egalitate cu cineva a avea aceleasi drepturi, aceeasi situatie, acelasi rang cu cineva. A întinde ~oarele a se stinge din viata; a muri. A nu avea unde pune ~orul a fi mare înghesuiala; îngramadire de lume. A-si bate ~oarele degeaba a umbla degeaba, fara a-si atinge scopul. Un ~ aici si altul acolo foarte repede; fuga. Sa nu-ti vad ~oarele pe aici! sa nu mai vii pe aici! A i se taia (sau a i se muia) cuiva (mâinile si) ~oarele a) a fi cuprins de o slabiciune fizica; b) a fi puternic coplesit de emotii. A bate din ~ (sau din ~oare) a porunci cu asprime; a se rasti. A fi (sau a sta) pe ~ de duca a fi gata de plecare. Cu coada între ~oare (sau vine) înjosit; umilit. Unde-ti stau ~oarele acolo îti va sta si capul vei fi omorât. A boli (sau a duce boala) pe ~oare a suporta o boala fara a sta la pat. A pune pe ~oare a) a pune lucrurile la punct; b) a însanatosi un bolnav, îngrijindu-l. A gândi cu ~oarele a gândi alogic. A scrie cu ~oarele a scrie necaligrafic. A sta (sau a fi, a ramâne) pe ~oare a) a-si mentine pozitia, situatia; b) a corespunde realitatii; a fi sustinut de argumente trainice. A da din mâini si din ~oare a se stradui din rasputeri pentru a obtine sau a solutiona ceva, pentru a salva o situatie. A sta cu ~oarele în apa (rece) a medita mult si profund asupra unui lucru. A fi cu un ~ în groapa a ajunge la limita vietii; a fi foarte batrân. A cadea (sau a se arunca) la ~oarele cuiva a se ruga cu disperare de cineva. A calca (pe cineva) pe ~ a) a provoca cuiva o neplacere; b) a da cuiva de înteles. A cadea de pe (sau din) ~oare sau a nu se (mai) putea tine pe ~oare (sau a nu (mai) putea sta pe ~oare) a fi extrem de obosit. A pune (sau a asterne, a închina) ceva la ~oarele cuiva a darui ceva în semn de veneratie sau de supunere. A pune ~orul în prag a) a-si manifesta vointa; b) a se opune categoric. A scula (sau a ridica, a pune) în ~oare a mobiliza la realizarea unei actiuni. A sta în ~oarele cuiva a stingheri; a împiedica actiunile cuiva. A se topi (sau a se usca, a se pierde) pe (sau de pe, din) ~oare a slabi tare, a se stinge din viata, vazând cu ochii. A trai pe ~ mare a duce o viata luxoasa. A fi în ~oare a fi pregatit în permanenta pentru actiune. ~orul-caprei planta erbacee de padure cu tulpina erecta, ramificata, având frunze mari, alungite, zimtate, si flori albe, grupate într-o inflorescenta umbeliforma. ~orul-cocosului planta erbacee cu tulpina erecta, având frunze tripartite si flori albe sau galbene. 2) Parte a unor obiecte care serveste la sustinerea acestora. ~orul scaunului. ~oarele dulapului. 3) Parte inferioara a unui deal sau a unui munte. 4) agr. Gramada de snopi asezati în cruce. 5) (în trecut) Unitate de masura a lungimii (egala cu aproximativ o treime dintr-un metru). 6) Unitate de masura a versului (egala cu un anumit numar de silabe accentuate si neaccentuate sau lungi si scurte). /<lat. petiolus
pidosnic, PIDÓSNI//C2 ~ci m. Planta erbacee cu tulpina erecta, cu frunze sesile lucioase, de culoare verde-albastrie dispuse pe tot lungul tulpinii si cu flori marunte galbene, care creste pe marginea drumurilor; somnoroasa; ceritica. /pe dos + suf. ~nic
pintenog, PINTEN//ÓG ~oága (~ógi, ~oáge) si substantival 1) (despre unele animale, în special despre cai) Care are pete de culoare alba în regiunea pintenilor; cu pete albe în partea inferioara a picioarelor. 2) (despre pasari) Care are pinteni; cu pinteni. /<sl. pontonogu
pipăruş, PIPĂRÚS ~i m. 1) pop. Planta legumicola cultivata pentru fructul ei carnos, bogat în vitamine, la început verde, apoi galben, având gust dulce (sau iute); ardei. ♢ Cu ~ cu o usoara nuanta obscena; picant. 2) Fruct al acestei plante. /piper + suf. ~us
piper, PIPÉR ~i m. 1) Arbust exotic cu tulpina târâtoare, având frunze ovale, flori mici, galbene, si fructe boabe (negre la coacere), folosite drept condiment. ♢ A avea (sau a fi) cu ~ la nas a fi rautacios. A i se sui ~ul la nas a se supara. 2) reg. Planta legumicola cultivata pentru fructul ei carnos, bogat în vitamine, la început verde, apoi galben sau rosu, având gust dulce sau iute întepator; ardei. ♢ ~-rosu boia de ardei. Iute ca ~ul a) care se irita usor; suparacios; b) care este sprinten, harnic. 3) Fruct al acestei plante. /<ngr. pipéri, sl. piperu
pirită, PIRÍT//Ă ~e f. Mineral cristalizat de culoare galbena, având luciu metalic si fiind întrebuintat ca materie prima (la fabricarea acidului sulfuric, sulfatului de fier etc.). /<fr. pyrite
pitărcuţă, PITĂRCÚŢ//Ă ~e f. Ciuperca comestibila cu picior alb, acoperit cu niste solzi longitudinali si cu palaria rosie, portocalie, galben-bruna sau alba. /pitarca + suf. ~uta
pitpalac, PITPALÁ//C2 ~ci m. Pasare de câmpie, migratoare, de talie mica, cu coada scurta, având penaj brun cu dungi albe pe spate, vânata pentru carnea ei gustoasa; prepelita. /Onomat.
plăvaie, PLĂVÁIE f. Varietate de vita de vie având struguri cilindrici cu boabe albe-verzui, folosita pentru obtinerea vinurilor. /plav + suf. ~ai
plutică, PLUTÍ//CĂ ~ci f. Planta erbacee acvatica, având flori galbene si frunze lucitoare care plutesc pe suprafata apei. /pluta + suf. ~ica
poală, POÁL//Ă ~e f. 1) Partea de la talie în jos a unui obiect de îmbracaminte. ♢ A trage (pe cineva) de ~e a) a atrage atentia cuiva; b) a nu-i da pace cuiva, plictisindu-l cu rugaminti. A tine (pe cineva) lânga (sau la) ~ele sale a nu-i da cuiva prea multa libertate. A se tine de ~a (sau ~ele) mamei a sta numai lânga mama. ~ alba scurgere vaginala de lichid albicios, uneori purulent; leucoree. 2) Adâncitura formata prin ridicarea partii de jos a unei rochii, fuste sau a unui sort (în care se pot pune diferite obiecte). ♢ Placinta (cu) ~e (sau ~ele-n brâu) v. PLĂCINTĂ. ~a-rândunicii planta agatatoare cu flori albe sau roz care au forma de pâlnie; volbura. 3) Cantitate de obiecte cât pot încapea într-o astfel de adâncitura. O ~ de nuci. 4) Partea corpului dintre brâu si genunchi (împreuna cu îmbracamintea) la o persoana care sade. 5) Partea de jos a unei ridicaturi. ~ele dealului. ♢ ~ele padurii marginea unei paduri. ~ele copacului partea de jos a coroanei copacului. /<sl. palo
podbeal, PODBEÁL podbéli m. Planta erbacee cu tulpina erecta, scunda, paroasa, având frunze mari, rotunde, si flori galbene, folosita în scopuri medicinale si alimentare. [Var. podbal] /<bulg., sb. podbel
pojarniţă, POJÁRNIŢ//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina erecta, înalta, având frunze alungite si flori galbene-aurii, dispuse în inflorescente terminale, folosita în scopuri medicinale; sunatoare. /pojar + suf. ~nita
popândău, POPÂND//ẮU ~ai m. Mamifer rozator de câmp, de talie mica, cu ochi mari si coada stufoasa, având blana galbena-cenusie. ♢ A sta ~ a sta drept si nemiscat (înaintea cuiva). /Orig. nec.
portocal, PORTOCÁL ~i m. Pom fructifer exotic, cu frunze rezistente, cu flori albe parfumate si cu fructe mari globulare, de culoare galbena-roscata, aromate. /Din portocala
portocaliu, PORTOCALÍ//U ~e (~i) Care este de culoarea portocalei; galben-rosiatic; oranj. /portocala + suf. ~iu
porumbar, PORUMBÁR2 ~i m. Arbust spinos, foarte ramificat, cu frunze dintate, cu flori albe si cu fructe mici rotunde, de culoare neagra-albastruie. /porumb + suf. ~ar
potcap, POTCÁP ~uri n. Acoperamânt pentru cap de forma cilindrica, putin largit în sus, purtat de preotii si calugarii ortodocsi. ♢ ~ul-calugarului planta erbacee cu flori galbene dispuse în capitule si cu frunze paroase, care creste prin locuri sterpe. /<sl. podukapu
prăsad, PRĂSÁ//D ~zi m. reg. Pom fructifer cu fructe mari, ovale, mustoase, de culoare galbena sau galbena-verzuie si rosiatica pe partea dinspre soare; par. /cf. bulg. prisad
priboi, PRIB//ÓI1 ~oáie n. Planta erbacee cu frunze placut mirositoare si cu flori mari, rosii (rar albe), folosita în scopuri medicinale si decorative. /<sb. priboj
progesteron, PROGESTERÓN n. fiziol. 1) Hormon secretat de corpul galben al ovarului; luteina. 2) Medicament ce contine astfel de hormon. /<fr. progestérone
psoriazis, PSORIÁZIS n. Boala cronica de piele, localizata mai des la coate si la genunchi, care se manifesta prin aparitia unor puncte si plagi rosii, lucioase, acoperite cu coji albe-sidefii. [Sil. -ri-a-] /<fr. psoriasis
pucioasă, PUCIOÁSĂ f. pop. Metaloid de culoare galbena, cu miros specific neplacut, foarte activ din punct de vedere chimic, întrebuintat, mai ales, în tehnica si în medicina; sulf. ♢ Apa (de) ~ apa sulfuroasa. /a puti + suf. ~oasa
pufuleţ, PUFULÉŢ ~i m. (diminutiv de la puf) la pl. 1) Planta erbacee cu tulpina înalta, cu frunze ovale si cu flori de culoare albastra sau albe, cultivata în scop decorativ. 2) Produs alimentar în forma de tubusoare, preparat din malai cu adaos de cascaval. /puf + suf. ~ulet
pumă, PÚM//Ă ~e f. Mamifer exotic carnivor, din familia felinelor, cu blana galbena-roscata; cuguar. /<fr. puma
pungă, PÚN//GĂ ~gi f. 1) Saculet (de piele, de pânza etc.), cu mai multe despartituri, în care se tin banii. ♢ A fi gras la ~ a fi bogat. A-si umplea ~ga a se procopsi; a se capatui. A-si dezlega (sau a-si desface) ~ga a fi darnic. A-si strânge ~ga a face mai putine cheltuieli. A face (sau a strânge) gura ~ a contracta (involuntar) gura la gustarea unui aliment acru. 2) Continutul unui astfel de saculet. 3) (în trecut) Unitate monetara egala cu 500 de galbeni sau de taleri. 4) Saculet (de celofan sau de alt material) folosit pentru ambalare. 5) Umflatura a pielii (mai ales sub ochi). 6) Saculet la piciorul albinei în care strânge polenul. [G.-D. pungii] /<ngr. púnghi
punguliţă, PUNGULÍŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la punga) Planta erbacee cu tulpina erecta, având frunze înguste sagitale, flori mici, albe sau roz, rau mirositoare si fructe silicule. /punga + suf. ~ulita
puricariţă, PURICÁRIŢ//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina erecta paroasa, de culoare cenusie, si cu flori galbene, urât mirositoare, dispuse în capitule, care creste prin locuri umede; iarba-puricelui. /purice + suf. ~arita
puroi, PUR//ÓI ~oáie n. Lichid vâscos galben-verziu, care se formeaza în rani si în infectii. /<lat. puronium
rapiţă, RÁPIŢ//Ă ~e f. 1) Planta erbacee furajera cu tulpina înalta, subtire si ramificata, cu flori marunte, galbene-aurii, cultivata si pentru fructele ei, din ale caror seminte se extrage ulei folosit în alimentatie si în industrie. 2) colect. Seminte ale acestei plante. /<bulg. rapica
răchiţica, RĂCHIŢ//ÍCA ~éle f. (diminutiv de la rachita) 1) Arbust pitic cu tulpina târâtoare, cu frunze eliptice, lucioase si persistente, cu fructe comestibile, de culoare rosie. 2) Arbust cu flori mici, galbene, ale carui frunze ascutite, acoperite pe ambele parti cu un fel de solzi, au o nuanta argintie. /rachita + suf. ~ica
răcovină, RĂCOVÍN//Ă ~e f. Mica planta erbacee cu tulpina târâtoare si paroasa, cu frunze alungite, cu flori mici albe si cu fructul o capsula. [G.-D. racovinei] /Orig. nec.
răsărită, RĂSĂRÍT//Ă ~e f. reg. 1) Planta erbacee oleaginoasa, cu tulpina înalta, cu flori mari, galbene, cultivata pentru semintele ei, din care se extrage ulei comestibil; floarea-soarelui. 2) colect. Semintele acestei plante. /v. a rasari
răscoage, RĂSCOÁGE f. Planta erbacee melifera, cu tulpina erecta, cilindrica, cu frunze moi, lanceolate si cu flori mari, purpurii sau albe; zburatoare. /Orig. nec.
răsfug, RĂSFÚG n. 1) Boala contagioasa a unor animale (oi, capre), care se manifesta prin inflamarea ugerului. 2) pop. Boala contagi-oasa a unor animale (transmisibila si omului), care se manifesta prin leziuni pulmonare, gastro-intestinale si cutanate; antrax. 3) Planta erbacee cu flori galbene, folosita în medicina populara ca medicament împotriva acestor boli. /Orig. nec.
răsucire, RĂSUCÍR//E ~i f. 1) v. A RĂSUCI si A SE RĂSUCI. 2): ~ea frunzelor boala a unor plante (cartofi, tutun etc.) care se manifesta prin îngalbenirea si încovoierea frunzelor. /v. a (se) rasuci
răsură, RĂSÚR//Ă1 ~i f. 1) Specie de arbori spinosi, cu flori roz sau albe si cu fructe mici, rosii; trandafir salbatic; maces. 2) Arbore din aceasta specie. 3) Larva de efemera. 4) la pl. Dureri pe care le simte lehuza dupa nastere. /Orig. nec.
râs, RÂS2 râsi m. Mamifer carnivor, de talie medie, având blana galbena-roscata cu pete cafenii, cu coada scurta si cu câte un smoc de par în vârful urechilor; linx. /<sl. rysi
râşcov, RÂSCOV ~i m. Ciuperca comestibila cu piciorul galben-roscat si cu palaria portoca-lie-caramizie, care creste prin padurile de fag si de brad. /cf. ucr. ryžok, ryžka
rechie, RÉCHI//E ~i f. Planta erbacee melifera, cu tulpina ramificata si cu frunze alterne, cu flori galbene-verzui si cu fructul o capsula, care creste în locuri relativ uscate. [G.-D. rechiei] /Orig. nec.
regina, REGÍN//A ~e f. 1) (în unele state; folosit si ca titlu pe lânga numele respectiv) Condu-catoare absoluta a tarii; suverana. ~a An-gliei. 2) Sotie de rege. 3) fig. Persoana care domina o anumita sfera prin calitatile sale exceptionale; prima în genul sau. ~a frumu-setii. ♢ ~a-noptii a) planta erbacee cu flori albe sau violete, care se deschid noaptea, raspândind un miros puternic; b) denumire data Lunii. 4) Albina femela care depune oua; matca. 5) (la jocul de sah) Piesa centrala ca importanta (a doua dupa rege), care poate fi miscata în orice directie; dama. [G.-D. regi-nei] /<lat. regina
reglet, REGLÉT ~e n. poligr. Piesa de metal folo-sita la umplerea spatiilor albe, în forma de tipar, a unei pagini. /<fr. réglet
renet, RENÉT adj. : Mere ~ varietate de mere de culoare galbena-portocalie, cu gust placut. /<fr. reinette
renglotă, RENGLÓT//Ă ~e f. 1) Specie de prun cu fructe mari, sferice, galbene-verzui sau roscate. 2) Fructul acestui prun. /<fr. reine-Claude, germ. Ringlotte
rezedă, REZÉD//Ă ~e f. 1) Planta erbacee decorativa, cu tulpina ramificata, cu frunze mari, alungite, si cu flori marunte, aromate, de culoare galbena-aurie, dispuse în ciorchini terminali; rozeta. 2) Floare a acestei plante. /<fr. réséda, germ. Resede, ung. rezeda
ridiche, RIDÍCH//E ~i f. 1) Planta erbacee legumi-cola, cu frunze mari, crestate, cu flori albe sau violete, cultivata pentru radacina ei comestibila. 2) Radacina acestei plante. ♢ ~ de luna ridiche cu radacina rotunda sau alungita, cu coaja rosie sau alba, recoltata primavara timpuriu. ~ neagra (~ -de-toam-na sau ~ -de-iarna) ridiche cu radacina rotunda, având coaja groasa, de culoare neagra, recoltata toamna târziu. ~-salbatica planta erbacee necultivata, cu radacina lunga si subtire, cu tulpina paroasa, cu frunze al-terne, ovale si cu flori divers colorate. [G.-D. ridichii] /<lat. radicula
ridichioară, RIDICHIOÁR//Ă ~e f. (diminutiv de la ridiche) Planta erbacee necultivata, cu tul-pina erecta, înalta si ramificata, cu frunze inegal dintate si cu flori galbene; rapita salbatica. /ridiche + suf. ~ioara
risling, RÍSLING n. 1) Varietate de vita de vie, având strugurii cu boabe mici, rotunde, de culoare galbena-verzuie. 2) Struguri din aceasta varietate. 3) Vin alb produs din acest soi de struguri. /<germ. Riesling, fr. riesling
rocoţea, ROCOŢ//EÁ ~éle f. Planta erbacee toxica, cu tulpina cilindrica, scunda si paroasa, cu frunze opuse liniare, cu flori albe si cu fructul o capsula. /Orig. nec.
romaniţă, ROMANÍŢ//Ă ~e f. 1) Planta erbacee anu-ala, cu frunze alterne divizate si cu flori aromate, albe pe margini si galbene în centru, folosita în medicina; musetel. 2) Planta er-bacee decorativa, cultivata pentru florile ei mari, placut mirositoare. [G.-D. romanitei] /roman + suf. ~ita
rostogol, ROSTOGÓL2 m. Planta erbacee melifera, cu tulpina erecta, frunze paroase si flori albe, care creste prin locuri uscate. /Orig. nec.
rostopască, ROSTOPÁSCĂ f. Planta erbacee cu tulpina erecta, ramificata, cu frunze mari, lobate si cu flori galbene-aurii, care contine un suc otravitor, întrebuintat în medicina; negelarita. /<ucr. rostopasti
rouă, RÓUĂ f. 1) Picaturi mici de apa care se formeaza prin condensarea vaporilor din atmosfera si care se depun pe suprafata pamântului în noptile sau în diminetile racoroase de vara. ♢ Pe ~ de dimineata; în zorii zilei. 2): Roua-cerului planta erbacee, insectivora, cu flori mici albe, cu frunze acoperite cu peri, care secreta o substanta cu ajutorul careia sunt digerate insectele. [G.-D. rouai] /<lat. ros, roris
rozetă, ROZÉT//Ă I~e f. 1) Planta erbacee deco-rativa, cu tulpina ramificata, cu frunze mari, alungite si cu flori marunte, aromate, de culoare galbena-aurie, dispuse în ciorchini terminali; rezeda. 2) Floare a acestei plante. /<fr. rosette
rozmarin, ROZMARÍN ~i n. 1) Arbust mic cu miros placut, cu tulpina erecta, cu frunze aciculare, persistente, si cu flori divers colorate, cultivat ca planta decorativa sau folosit în medicina si în industria parfumurilor. 2) Soi de mar tomnatic, cu fructe de culoare galbena, placute la gust. 3) Fruct al acestui soi de mar. /<germ. Rosmarin
rug, RUG2 ~i m. 1) Tulpina târâtoare a unor plante erbacee. 2) Planta erbacee cu tulpina spinoasa, cu flori albe sau roz si cu fructe negre comestibile; mur. 3) Trandafir salbatic; maces; rasura; ruja. /<lat. rubus
ruginare, RUGIN//ÁRE ~ari f. Arbust otravitor cu frunze persistente si cu flori albe sau rosietice, dispuse în raceme. /Din rugina
rujă, RÚJ//Ă ~e f. 1) Planta erbacee cu tulpina dreapta si înalta, cu frunze alungite, carnoase si cu flori galbene-purpurii, dispuse în inflo-rescente. 2) pop. Trandafir salbatic; maces; rug; rasura. 3) fig. pop. Culoare rosie a fetei; roseata. /< bulg., sb. ruža
rută, RÚT//Ă2 ~e f. Planta erbacee cu miros patrunzator, neplacut, cu tulpina ramificata, cu frunze mici, înguste, si cu flori galbene dispuse în inflorescenta. /<lat. ruta
salamandră, SALAMÁNDR//Ă ~e f. Specie de batracian asemanator cu sopârla, cu pielea de culoare neagra, patata cu galben, care elimina (când este în primejdie) un lichid otravitor. [G.-D. salamandrei; Sil. -man-dra] /<lat. salamandra, fr. salamandre
salbă, SÁLB//Ă ~e f. 1) Podoaba (de margele, de pietre scumpe etc.), purtata la gât; colier; colan. ♢ ~-moale arbust înalt, cu flori verzui, cu fructe capsule de culoare rosie, din al carui lemn se obtine un carbune fin, folosit în pictura. 2) (la bovine si la unele ovine) Cuta a pielii ce se formeaza pe partea de jos a gâtului; fanon. [G.-D. salbei] /<lat. subalba
salcâm, SALCÂM ~i m. Arbore cu tulpina înalta, cu coroana rara, constând din ramuri spinoase, cu frunze compuse si flori albe sau galbene placut mirositoare, grupate în ciorchine. ~ galben. /<turc. salkim
salcie, SÁLCIE salcii f. Arbore sau arbust cu ramuri subtiri si mladioase, cu scoarta moale, cu frunze înguste si alungite, cu flori galbene-verzui, grupate în amenti (mâtisori) si cu lemnul moale, folosit la fabricarea chibriturilor. ♢ ~-pletoasa sau ~-plângatoare salcie cu ramuri lungi, plecate spre pamânt, cultivata ca planta decorativa. [ G.-D. salciei; Sil. -ci-e] /<lat. salix, ~icis
samaniu, SAMANÍ//U ~e (~i) rar Care este de culoare galbena-deschisa. /<turc. samani
sandarac, SANDARÁC n. Rasina organica, de culoare galbena, secretata de unii arbori exotici si întrebuintata, mai ales, în industria vopselelor. /<fr. sandaraque, ngr. sandaráke, lat. sandaraca
săgeată, SĂG//EÁTĂ ~éti f. 1) Vergea cu vârf ascutit si cu doua aripioare la capat care se arunca cu arcul. ♢ ~eata-apei planta acvatica cu frunze lanceolate si cu flori albe. 2) fig. Aluzie ironica sau rautacioasa la adresa cuiva. 3) Indicator de directie. [ G.-D. sagetii] /<lat. sagitta
sălcioară, SĂLCIOÁR//Ă ~e f. (diminutiv de la salcie) Arbore sau arbust spinos cu frunze lanceolate, argintii, si cu flori galbene, parfumate, cultivat în scopuri ornamentale. /salcie + suf. ~ioara
săpunăriţă, SĂPUNĂRIŢ//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina înalta, erecta, cu flori albe si cu frunze alungite, a carei radacina este folosita în scopuri industriale si medicinale. [G.-D. sapunaritei; Var. sapunarita] /sapun + suf. ~arita
sânge, SÂNGE n. 1) Lichid care circula prin vasele sangvine ale organismului, asigurând activitatea vitala a tesuturilor. ♢ Lacrimi de ~ lacrimi de mare suferinta. A varsa ~ a ucide; a omorî. Cu ~ rece cu stapânire de sine; fara emotii. A-si pastra ~le rece a-si pastra calmul. A-i îngheta cuiva ~le în vine (sau a îngheta ~le în cineva) a se speria foarte tare. A fierbe (sau a clocoti) ~le în cineva a fi stapânit de mânie. A-si face (sau a-i face cuiva) ~ rau a se amarî sau a amarî pe cineva foarte tare. A nu avea (nici o) picatura de ~ în obraz a fi foarte palid la fata. A-i intra cuiva în ~ a se transforma în obisnuinta; a deveni obicei. A suge ~le cuiva a exploata crunt pe cineva; a chinui. A avea mâinile patate de ~ a purta vina unui omor. A face sa curga ~ a provoca un macel, o varsare de sânge. A dona ~ a oferi o cantitate de sânge pentru transfuzii; a fi donator. 2) fig. Neam din care se trage cineva; os. ♢ Rudenie de ~ rudenie pe linie directa (între parinti si copii, frati si surori). Frate de ~ frate de la aceiasi parinti; frate bun. A fi de acelasi ~ cu cineva a fi ruda cu cineva; a fi din aceeasi familie cu cineva. 3): ~le-voinicului a) planta erbacee cu tulpina culcata si cu frunze alungite, cu flori rosii (uneori violete sau albe), dispuse în umbele si cu fructul pastaie; b) planta erbacee cu tulpina erecta, cu frunze liniare si cu flori purpurii, dispuse în inflorescente terminale, sub forma de spic. /<lat. sanguis
sânger, SÂNGER ~i m. Arbust înalt, cu ramuri purpurii, cu flori albe si fructe negre, ce creste pe la margini de paduri (uneori cultivat în scopuri decorative). /v. a sângera
sânziană, SÂNZI//ÁNĂ ~éne f. 1) Planta erbacee cu tulpina erecta, cu frunze liniare, subtiri, si cu flori galbene, aromate, grupate în inflorescenta terminala; dragaica. 2) la pl. Nume popular dat sarbatorii (Nasterea Sf. Ioan Botezatorul) celebrate la 24 iunie; dragaica. [G.-D. sânzienei; Sil. -zi-a-] /<lat. Sanctus dies Iohannis
scai, SCÁI ~ m. 1) Planta erbacee cu tulpina erecta, ramificata, cu frunze prelungi si cu fructe globuloase, acoperite de numerosi spini agatatori. 2) Fructul ghimpos al acestei plante. ♢ A se tine ~ de cineva (sau a se tine de cineva ca ~ul de oaie) se spune despre o persoana care deranjeaza în permanenta pe cineva. ~ voinicesc planta erbacee cu tulpina erecta, înalta si spinoasa, cu frunze opuse, lanceolate si flori liliachii (uneori albe). [Monosilabic] /< sb. ckalj
scânteiuţă, SCÂNTEIÚŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la scânteie) 1) Planta erbacee cu tulpina scunda, cu frunze mari ovale si cu flori rosii sau albastre. 2) Planta erbacee cu tulpina neramificata, cu frunze liniare si cu flori galbene; ochisor. 3) la pl. Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile rosii-violete, placut mirositoare; brumarele. [ Sil. -te-iu-ta ] /scânteie + suf. ~uta
scorţar, SCORŢÁR ~i m. Pasare migratoare, insectivora, de talie mica, cu ciocul în forma de sabie, cu gâtul alb si cu pântecele galben; ticlete. /scoarta + suf. ~ar
scorţărel, SCORŢĂRÉ//L ~i m. (diminutiv de la scortar) Pasare migratoare, de talie mica, de culoare cenusie, cu pete albe, cu cioc lung, ascutit si încovoiat, care îsi face cuibul în scorburi si se hraneste cu insecte si larve de sub scoarta copacilor. /scortar + suf. ~el
scoruş, SCORÚS ~i m. Arbore înalt cu frunze lunguiete, zimtate, cu flori albe si cu fructe mari, comestibile, cu lemnul dur, întrebuintat în industria mobilelor. /Din scorusa
selenit, SELENÍT n. Varietate de ghips de culoare galbena-aurie sau alba, din care sunt confectionate obiecte decorative. /<fr. sélénite
sfen, SFEN n. 1) Mineral de culoare galbena, bruna sau verde, silicat natural de calciu si de titan întrebuintat ca piatra semipretioasa si ca materie prima pentru obtinerea oxidului de titan; titanit. 2) Piatra semipretioasa corespunzatoare. /<fr. sphene
sicomor, SICOMÓR ~i m. Arbore exotic asemanator cu smochinul, cu tulpina înalta si fructe dulci, albe-galbui, comestibile. /<fr. sycomore
siminichie, SIMINICHÍ//E ~i f. Arbust mic cu flori galbene, ale carui frunze înguste si alungite sunt folosite ca purgativ si diuretic. [G.-D. siminichiei] /<turc. senameki
siminoc, SIMINÓ//C ~ci m. Planta erbacee cu tulpina erecta, ramificata, paroasa, cu frunze lanceolate si cu flori galbene, ce creste prin locuri nisipoase. /cf. bulg. smin
sipică, SIPÍ//CĂ ~ci f. 1) Planta erbacee cu tulpina erecta, cu frunze mari, paroase, adânc crestate, si flori marunte, de culoare alba-albastruie, grupate în inflorescente globuloase. 2) Planta erbacee cu tulpina acoperita cu peri moi în partea inferioara, cu frunze penate si cu flori de culoare galben-roscata, ce creste prin fânete. /<sl. šipuku
slăbănog, SLĂBĂNÓ//G1 ~gi m. Planta erbacee cu tulpina erecta, ramificata, cu frunze ovale si cu flori galbene, pintenate, folosite în scopuri medicinale. /<bulg. slabonoga
smântânică, SMÂNTÂNÍ//CĂ ~ci f. (diminutiv de la smântâna) Planta erbacee cu tulpina erecta paroasa, cu frunze ascutite, ce cresc câte patru la un nod si cu flori galbene, placut mirositoare. /Smântâna + suf. ~ica
soc, SOC soci m. Arbust cu lujeri bogati în maduva si cu frunze palmat-compuse, ascutite la vîrf, cu flori mici, albe, placut mirositoare, grupate în ciorchine si cu fructe negre (mai rar rosii), sferice, folosite în medicina si în industria casnica. /<lat. sabucus
soia, SÓIA f. Planta erbacee agricola, cultivata pentru fructele sale pastai cu boabe marunte, galbene si oleaginoase, ce se folosesc în alimentatie, medicina si industrie. [G.-D. soiei; Sil. so-ia] /<fr. soya, germ. Soja
somnişor, SOMNISÓR ~i m. (diminutiv de la somn) Planta erbacee cu flori mari, rosii (mai rar albe), cultivata pentru semintele mici, negre sau cenusii, închise într-o capsula; mac. /somn + suf. ~isor
somnoroasă, SOMNOROÁS//Ă ~e f. 1) Planta erbacee cu tulpina erecta, înalta, paroasa, cu frunze lunguiete, ascutite, si cu flori mici, albe. 2) Planta erbacee cu tulpina erecta, înalta, cu frunze sesile lucioase, de culoare verde-albastrie, dispuse pe tot lungul tulpinii, si cu flori marunte, galbene, care creste pe marginea drumurilor; ciritica; pidosnic. /somn + suf. ~oasa
sorb, SORB2 ~i m. Arbore sau arbust cu frunze eliptice, cu flori albe si cu fructe globuloase, rosii, al carui lemn are întrebuintare industriala. /<lat. sorbus
sovârf, SOVÂRF ~i m. Planta erbacee aromatica, cu tulpina erecta, cu frunze opuse si cu flori roz (uneori albe), folosita în scopuri medicinale si în industria casnica (la vopsit). /<sb. suhovrh
spin, SPIN ~i m. 1) Formatie cu vârf ascutit si întepator, care creste pe tulpina, pe ramurile, mai rar, pe frunzele si pe fructele unor plante; ghimpe. ♢ Cununa de ~i suferinta neîntrerupta; chin. A sta (sau a sedea) pe (sau ca pe niste) ~i a nu avea liniste; a fi nerabdator. A fi (sau a sta) ca un ~ în ochii (sau în inima, în coasta) cuiva a incomoda pe cineva. 2) Planta erbacee cu tulpina erecta, ramificata si ghimpoasa, cu frunze adânc crestate si cu flori rosii sau albe, dispuse în inflorescente. 3) pop. Orice planta erbacee, care are asemenea prelungiri întepatoare. 4) Vârful cârligului de undita. /<lat. spinus, ~a
splină, SPLÍN//Ă ~e f. 1) (la om si la animale) Organ de producere a limfocitelor, situat în regiunea stânga a cavitatii abdominale. 2) Planta erbacee, neramificata, cu frunze ovale si cu flori galbene-aurii, care creste prin locuri umbroase si umede. /<ngr. splina, lat. splen
stânjenel, STÂNJENÉ//L ~i m. 1) Planta erbacee decorativa cultivata pentru florile ei mari, violete, albastre, galbene sau albe, folosita în farmaceutica si parfumerie; iris. 2) Floare a acestei plante. /stânjen + suf. ~el
steluţă, STELÚŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la stea) 1) Pata mica de culoare alba pe fruntea unor animale. 2) la pl. Pasta fainoasa în forma de stele mici. 3) Fulg de zapada. 4) Cusatura în forma de stea. 5) Ochi de grasime pe suprafata unor alimente lichide ferbinti. 6) Plan-ta erbacee cu tulpina paroasa, cu frunze late, alungite, cu flori albe, ce creste prin locuri umbroase si umede. /stele + suf. ~uta
strigă, STRÍ//GĂ ~gi f. 1) Fluture mare de noapte, care are pe spate pete albe, ce înfatiseaza un cap de mort; fluture cap-de-mort; fluturele mortii. 2) Pasare rapitoare de noapte, cu penaj cenusiu-ruginiu, cu pete albe si brune-întunecate, care se hraneste, mai ales, cu soareci. 3) (în superstitii) Fiinta imaginara despre care se crede ca chinuie copii mici sau ca ia mana de la vaci. /<lat. striga
strugure, STRÚGUR//E ~i m. 1) (mai ales la vita de vie) Grup de fructe dezvoltate dintr-o inflorescenta; ciorchine. 2) la pl. Fructe ale vitei de vie; poama. ♢ ~ele-ursului arbore sau arbust cu tulpina târâtoare, cu frunze alterne, persistente, cu flori albe sau roz, dispuse în ciorchine si cu fructe rosii, mici, comestibile. /Cuv. autoht.
studeniţă, STÚDENIŢ//Ă ~e f. 1) Planta erbacee cu tulpina ramificata, cu flori albe si cu fruct capsula. 2) Mica planta cu tulpina întinsa pe pamânt, cu flori verzui, fara petale. /<bulg., sb. studenica
stupit, STUPÍT ~uri n. pop. Saliva data afara din gura; scuipat. ♢ ~ul-cucului planta erbacee melifera, cu flori liliachii sau albe. /v. a stupi
sugătoare, SUGĂT//OÁRE ~óri f. Planta erbacee carnoasa, cu frunze în forma de solzi lipsite de clorofila si cu flori albe-galbui, care creste în zona subalpina. /a suge + suf. ~ator
sugel, SUGÉ//L1 ~i m. Planta erbacee rau mirositoare, cu tulpina în patru muchii, cu frunze de forma inimii si flori rosii. ♢ ~-alb sugel cu flori albe sau albe-galbui. ~-galben sugel cu flori galbene-aurii. /<lat. sigillum
sulf, SULF n. Metaloid de culoare galbena, cu miros specific neplacut, foarte activ din punct de vedere chimic, întrebuintat, mai ales în tehnica si medicina; pucioasa. /<fr. sulf, lat. sulphur
sunătoare, SUNĂTOÁRE f. Planta erbacee cu tulpina dreapta, cu numeroase flori galbene-aurii, având diferite întrebuintari în medicina; pojarnita. /<lat. sanataria
sur, SUR1 ~a (~i , ~e) 1) Care este de culoare intermediara între alb si negru; de culoarea cenusii; cenusiu; gri. Costum ~. Pasare ~a. 2) (despre cer) Care este acoperit de nori; înnorat; noros. 3) (despre par) Care este încaruntit; carunt. 4) fig. (despre oameni) Care are fire albe în par; carunt. /<bulg., sb. sur
surguci, SURGÚCI1 ~ m. Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei albe, albastre, roz sau pestrite. /<turc. sorguç
şarg, SAR//G -ga (-gi, -ge) si substantival (despre cai) Care are par galben-deschis; cu parul galben-deschis. /
şasla, SaslÁ f. Varietate de vita de vie având struguri cu bobite rare, de culoare galbe-na-verzuie, folositi ca desert. [Var. ceasla] /<fr. chasselas
şiboi, SIBÓI n. 1) Planta erbacee decorativa culti-vata pentru florile ei placut mirositoare, de culoare galbena-aurie, asezate în ciorchine; micsunea. 2) Floare a acestei plante. /<turc. sebboy
şoaldină, SoÁldin//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze ovale si cu flori galbene-aurii, dispuse în inflorescente, care creste pe ziduri vechi si pe locuri nisipoase sau pietroase. /sold + suf. ~ina
şodou, SoDÓU ~ri n. Bautura facuta din galbenus de ou frecat cu zahar, peste care se toarna lapte fierbinte. /<fr. chaudeau
şofran, SOFRÁN ~i m. 1) Planta erbacee cu frunze lungi si înguste, cultivata pentru substanta care se extrage din florile ei violete. 2) Substanta coloranta obtinuta din florile acestei plante si folosita în diferite scopuri (alimentare, industriale si medicinale). 3) si adjectival Soi de mere galbene, cu dungi portocalii-roscate, care are miez suculent si gust dulce-acriu. /<sl. šafranu
şofrăniu, SOFRĂNÍ//U ~e (~i) Care este de culoarea sofranului; galben-închis. /sofran + suf. ~iu
taban, TABÁN1 n. înv. Otel de calitate superioara întrebuintat la fabricarea armelor albe (sabii, palose); otel de Damasc. /<turc. taban
talpă, TÁLP//Ă talpi f. 1) (la om si la unele animale) Partea de dedesubt (putin concava) a labei piciorului, de la calcâi pâna la degete, care vine în atingere cu pamântul în timpul mersului. ♢ Din ~ (sau din talpi) pâna-n crestet, din crestet pâna-n ~ (sau pâna-n talpi) din cap pâna-n picioare. A-l frige pamântul sub talpi a fi cuprins de neliniste; a sta ca pe ace. ~a-gâstei a) totalitate a ridurilor care se formeaza la coada ochiului; b) scris urât, neîngrijit; c) planta erbacee cu tulpina erecta, înalta, cu frunze mari, paroase, de forma labei de gâsca, cu întrebuintari medicinale. ~a-ursului planta erbacee cu tulpina erecta si cu frunze mari, spinoase. ~a-stâncii planta erbacee cu tulpina culcata, ramificata, cu frunze lungi, petiolate si flori mici, albe, cu întrebuintari medicinale. ~a-lupului planta erbacee cu tulpina erecta si cu frunze eliptice, presarate pe partea inferioara cu glandule albe, având întrebuintare în medicina. 2) Portiune a încaltamintei sau a ciorapului care acopera aceasta parte a labei piciorului. ♢ A bate ~a (la pamânt) a pasi apasat. 3) Piele groasa, special tabacita, din care se fac pingele. 4) fig. Grinda groasa care sta la baza unei constructii. ♢ ~a casei capul familiei; barbatul. 5) Fiecare dintre cele doua lemne groase, asezate orizontal, care constituie baza razboiului de tesut. 6) Fiecare din cele doua suporturi paralele pe care aluneca sania. 7) Partea de la temelia morii, pe care se sprijina scocul. 8) Partea de desupt, mai lata, a unor obiecte, care serveste drept suport. ♢ ~a plugului suport (de lemn) la plug care înlesneste alunecarea acestuia pe brazda; taban. 9) Parte a rindelei care vine în atingere cu lemnul ce se prelucreaza. 10) Partea inferioara a unei corabii. 11) Partea inferioara a patului de pusca, pe care se sprijina arma când este pusa în pozitie verticala. 12) Temelie pe care se cladeste un stog, o claie. 13) Temelie a unei gauri de sonda. [G.-D. talpii] /<ung. talp
tamariscă, TAMARÍSCĂ f. Arbust cu ramuri dese, cu frunze marunte, lunguiete si cu flori roz sau albe, cultivata ca planta decorativa; catina rosie. [Var. tamarix] /<lat. tamarix, ~icis, fr. tamaris
tăietoare, TĂIET//OÁRE ~óri f. Planta erbacee cu flori galbene si frunze acoperite cu peri moi, folosita pentru tratarea taieturilor. /v. a taia
tătăişă, TĂTĂÍS//Ă ~e f. Planta erbacee din familia compozitelor, înalta, cu frunze paroase si flori galbene-aurii, dispuse în capitule numeroase. /Orig. nec.
tătăneasă, TĂTĂN//EÁSĂ ~ése f. Planta erbacee cu tulpina ramificata, acoperita de peri aspri, si cu flori rosii-violacee sau albe. /Din Tatin n. pr. + suf. ~easa
tei, TEI1 ~ m. 1) Arbore cu scoarta brazdata marunt, cu frunze mari, ovale, zimtate si cu flori albe-galbui, aromate, dispuse în inflorescente, utilizate în scopuri medicinale. 2) Lemnul acestui arbore. ♢ ~-alb (sau~-argintiu) tei cu lemnul alb-rosiatic, cu coroana deasa si cu frunze cenusii-argintii pe partea inferioara. [Monosilabic] /<lat. tilia
teişor, TEISÓR ~i m. (diminutiv de la tei) Arbust decorativ, cu flori galbene-portocalii; trandafir-galben. /tei + suf. ~isor
telegraf, TELEGRÁF2 ~i m. Planta erbacee agatatoare, cu frunze în forma de inima si cu flori mirositoare albe sau roz-purpurii, folosita în scopuri decorative. /<fr. télégraphe, germ. Telegraph
tigru, TÍGR//U ~i m. 1) Mamifer exotic carnivor, feroce, de talie mare, cu blana vargata, galben-rosiatica. 2) fig. Om crunt si violent. [Sil. ti-gru] /<fr. tigre, lat. tigris
titanit, TITANÍT ~uri n. 1) Mineral de culoare galbena, bruna sau verde, întrebuintat ca piatra semipretioasa si ca materie prima pentru obtinerea oxidului de titan; sfen. 2) Piatra semipretioasa corespunzatoare. /<fr. titanite
topaz, TOPÁZ ~e n. 1) Mineral foarte dur, silicat natural de aluminiu si fluor cristalizat, mai ales de culoare galbena, folosit în tehnica si în confectionarea bijuteriilor. 2) Bijuterie din acest mineral. /<fr. topaze
traistă, TRÁIST//Ă ~e f. 1) Sac de dimensiuni mici, din tesatura groasa (de obicei, ornamentata), prevazut cu baiere si folosit pentru transportarea sau pastrarea diferitelor lucruri, în special, merinde. 2) Sac de pânza din care li se da cailor ovaz. ♢ A umbla cu ~a-n bat a ramâne sarac si fara adapost. A umbla cu capul în ~ a fi distrat. A-i mânca (cuiva) câinii din ~ a fi prostanac. A-i bate (cuiva) vântul în ~ a fi extrem de sarac. A prinde (pe cineva) cu rata în ~ a prinde vinovatul asupra faptului. Fala goala, ~ usoara sarac, dar fudul. 3) Continutul unui astfel de sac. O ~ de nuci. 4):~a-ciobanului planta erbacee cu frunze adânc crestate, dispuse în rozeta, cu flori mici albe si cu fructe triunghiulare, folosita în medicina. [G.-D. traistei; Sil. trais-] /cf. alb. trastë, trajstë
trandafir, TRANDAFÍR1 ~i m. 1) Arbust decorativ cu tulpina înalta, ramificata si cu tepi, cu flori placut mirositoare (folosite în industria parfumurilor); roza. 2) Floare a acestui arbust. ♢ ~ salbatic arbust cu flori roz sau albe si cu fructul oval, carnos, de culoare rosie; maces; rasura; ruja. 3) rar Cârnati preparati din carne de porc cu mult piper si usturoi. /<ngr. tr[i]antáfillon
trâmbiţă, TRÂMBIŢ//Ă2 ~e f. Arbust agatator cu flori galbene-rosietice, cultivat ca planta ornamentala. ♢ ~a-ciobanului planta erbacee cu flori albastre în forma de clopotei. /<sl. tronbica
trânjoaică, TRÂNJOÁI//CĂ ~ce f. Planta erbacee cu tulpina scurta, neramificata, acoperita cu peri albi, cu flori mari, galbene-aurii, care creste pe coline nisipoase si se foloseste în medicina populara. /trânji + suf. ~oaica
trei, TREI1 num. card. 1) Doi plus unu. ~ carti. ♢ În doi timpi si ~ miscari foarte repede. ~ frati planta erbacee cu flori din cinci petale, galbene, placut mirositoare. 2) (cu valoare de num. ord.) Al treilea; a treia. /<lat. tres
trifoi, TRIFÓI m. Planta erbacee furajera cu flori de diferite culori, dispuse în inflorescente sferice, si cu frunze formate din trei foliole. ♢ ~-alb trifoi cu tulpina culcata, ramificata si cu flori albe. ~-rosu trifoi cu tulpina erecta, simpla sau ramificata si cu flori rosii. /<lat. trifolium
trifoiaş, TRIFOIÁS ~i m. (diminutiv de la trifoi) Planta erbacee cu tulpina culcata, cu frunze trifoliate si cu flori galbene, care creste în pasuni si în locuri cultivate. /trifoi + suf. ~as
trifoişte, TRIFÓIST//E ~i f. 1) Teren semanat cu trifoi; loc unde creste trifoi. 2) Planta erbacee asemanatoare la frunza cu trifoiul, cu flori albe-trandafirii, dispuse în inflorescente alungite, folosita în medicina datorita continutului de substante tonice, antiscorbutice si febrifuge. [G.-D. trifoistii] /trifoi + suf. ~iste
trinitrotoluen, TRINITROTOLUÉN m. Substanta solida cristalizata, incolora sau galbena-deschisa, obtinuta din toluen si folosita ca exploziv; trotil. [Sil. -ni-tro-to-lu-en] /<fr. trinitrotoluene
trotil, TROTÍL ~uri n. Substanta solida cristalizata, incolora sau galbena-deschisa, obtinuta din toluen, folosita ca exploziv puternic; trinitrotoluen. /<germ. Trotyl
tuberoză, TUBEROZ//Ă ~e f. Planta erbacee decorativa cu tulpina înalta, cu flori albe, mari, mirositoare, dispuse în manunchiuri; chiparoasa. [G.-D. tuberozei] /<fr. tubéreuse
tui, TU//I ~iuri n. înv. Steag turcesc constând dintr-o lance rosie cu semiluna în vârf, cu cozi albe de cal, prinse de ea, care constituia un semn distinctiv al puterii si al rangului. /<turc. tuğ
tulipă, TULÍP//Ă ~e f. bot. Planta erbacee ornamentala, cu radacina în forma de bulb, cu frunze lunguiete si late, cu flori de diferite culori (galbene, rosii, violete, albe etc.); lalea. /<lat. tulipa, fr. tulipe
turtă, TÚRT//Ă2 ~e f. Planta erbacee cu tulpina foarte scurta, cu frunze ghimpoase, adânc crestate, si cu flori asezate în capitule. ♢ ~a-vacii ciuperca comestibila, cu palaria lipicioasa, de culoare galben-roscata sau cafenie. /<lat. turta
tutuniu, TUTUNÍ//U ~e (~i) rar Care este de culoarea tutunului; galben-verzui. /tutun + suf. ~iu
ţâţă, ŢÂŢ//Ă ~e f. 1) pop. Organ de secretie a laptelui la mamifere; glanda mamelara; mamela. ♢ Copil de ~ copil sugar. A da ~ a alapta. A avea ~ a avea lapte în cantitate suficienta (în perioada alaptarii copilului). ~a-vacii planta erbacee cu tulpina erecta, cu frunze mari, ovale, si cu flori galbene, dispuse în umbele; ciubotica-cucului. ~a-caprei a) varietate de vita de vie cu boabe mari, lunguiete si carnoase; b) planta erbacee cu tulpina erecta, cu frunze lungi, înguste, si cu flori galbene-aurii, solitare; barba-caprei. ~a-mielului planta erbacee decorativa cu tulpina erecta, cu frunze carnoase si eliptice, cu flori roz sau rosii; urechelnita. ~a-oii a) planta erbacee veninoasa cu tulpina erecta, cu frunze paroase si cu flori mari, rosii sau galbene, dispuse în inflorescente; b) planta erbacee cu tulpina erecta, cu frunze mari, subtiate spre petiol, si cu flori galbene-închise, dispuse în umbele. ~a-oilor planta erbacee medicinala, cu tulpina erecta si paroasa, cu frunze eliptice, mari, si cu flori galbene, care creste în regiuni umede montane; arnica. ~a-fiului planta erbacee cu tulpina înalta, cu frunze mari, alungite, si cu flori rosii dispuse în spice terminale, care creste în regiuni umede montane. 2) reg. Celula de fagure în care se dezvolta matca; botca. 3) pop. Parte în forma de cioc de la gura unor vase (pe unde se bea); gurgui. /<lat. titia
ţigăncuşă, ŢIGĂNCÚS//Ă ~e f. reg. (diminutiv de la tiganca) Planta erbacee decorativa cu tulpina erecta, cu frunze dintate, si flori de culoare galbena-rosiatica, cu miros patrunzator; vâzdoaga; craita. /tiganca + suf. ~usa
ţiştar, ŢISTÁR ~i m. reg. Mamifer rozator de câmpie, de talie mica, cu corpul lung si ochi mari, cu coada stufoasa si blana de culoare galbena-cenusie, care aduce daune semanaturilor; popândau. /a tâsti + suf. ~ar
ţucără, ŢÚCĂRĂ adj. : Fasole ~ varietate de fasole cu pastai galbene si boabe marunte, zaharoase. /<germ. Zucker[bohne]
uita, A UITÁ uit 1. tranz. 1) A pierde din memorie; a nu-si aminti. ~ sa scrie o scrisoare. ♢ ~ pe ce lume traieste a pierde simtul realitatii. 2) A trata cu indiferenta; a neglija. ~ prietenii. ♢ Nu-ma-uita planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei mici, albe sau albastre; miozotis. 3) A face sa dispara din memorie. ♢ A (nu) ~ cuiva ceva a (nu) pastra gânduri de razbunare. 4) A scapa din vedere. Au uitat sa-l înscrie în lista. 5) (obiecte sau fiinte ce trebuiau luate cu sine) A lasa din nebagare de seama (fiind grabit). ~ banii. 2. intranz. (urmat de un complement indirect cu prepozitia de) A înceta de a se mai interesa (de ceva). ~ de distractii. /<lat. oblitare
umbră, ÚMBR//Ă ~e f. 1) Loc sau spatiu unde nu patrund razele soarelui. 2) Portiune întunecata care apare în una din partile unui obiect, când este luminat din partea opusa (de obicei, de soare). ~a casei. ♢ Din ~ pe ascuns; pe furis. A sta la ~ a sta (sau a ramâne) ascuns. A fi ~a cuiva a) a fi însotitorul permanent al cuiva; b) a fi mereu sub influenta cuiva; a depinde total de cineva. A se teme si de ~a lui a fi foarte fricos. A lasa pe cineva în ~ a eclipsa pe cineva. ~a-iepurelui planta erbacee cu tulpina înalta, cu frunze în forma de solzi, cu flori galbene-verzui si cu fructe rosii, în forma de boabe. 3) Imagine întunecata, proiectata pe o suprafata luminata. 4) Lipsa de lumina; întuneric; obscuritate. A luci în ~. 5) (în operele de arta plastica) Parte mai închisa care contrasteaza cu partea pictata în culori deschise. ♢ A da ~e a colora întunecat anumite portiuni dintr-un desen. 6) fig. Urma a unei stari sufletesti (în expresia fetei). ~ de tristete. 7) Fiinta sau obiect care nu poate fi bine deslusit din cauza întunericului sau a departarii. ~e trecând pe drum. 8) Persoana foarte slaba cu aspect bolnavicios. 9) fig. Urma abia observata. O ~ de cicatrice. O ~ de recunostinta. [G.-D. umbrei] /<lat. umbra
unghie, ÚNGHI//E ~i f. 1) (la om) Placa cornoasa subtire, care acopera partea de deasupra a capatului degetelor. ♢ A reteza (sau a taia) cuiva ~ile a reduce posibilitatile de actiune (agresive) ale cuiva. A-si mânca ~ile a regreta amarnic o imprudenta comisa. A-si mânca si de sub ~ a fi foarte zgârcit. Nici cât îi negru sub ~ deloc. A pune cuiva ~a în gât a sili pe cineva sa-si îndeplineasca obligatia. 2) (la pasari si la animale) Parte cornoasa si încovoiata a degetelor; gheara. 3): ~a-gaii planta erbacee cu tulpina întinsa pe pamânt, având frunze compuse, flori galbene-verzui si fructe pastai. ~a pasarii planta erbacee de padure cu tulpina culcata, având frunze rotund-cordate si flori albastre, solitare, în forma de pinten. 4) Pârghie cu care se manevreaza leasa de pescuit. [G.-D. unghiei; Sil. -ghi-e] /<lat. ungla
unt, UNT n. Substanta grasa obtinuta din laptele unor animale domestice si întrebuintata ca aliment. ♢ A scoate ~ul din cineva a slei de puteri; a vlagui. Ca pe ~ fara dificultati; cu usurinta. ~ul-vacii planta erbacee cu tulpina simpla si flori (liliachii, purpurii sau albe) dispuse în ciorchine, în vârful tulpinii. /<lat. unctum
ureche, URÉCH//E1 ~i f. I. 1) (la om si la animale) Organ-pereche al auzului, situat (simetric) pe partea laterala a capului. ♢ Pâna peste ~i foarte mult. A trage cu ~ea a asculta pe furis, neobservat de nimeni. A-i intra pe o ~ si a-i iesi pe alta a uita repede cele auzite; a nu da (nici o) atentie spuselor cuiva. A-i rupe cuiva ~ile a pedepsi pe cineva, tragându-l de urechi. A se face într-o ~ a se preface nebun; a fi neserios. A-i roade cuiva ~ile a-i spune cuiva mereu acelasi lucru. A fi numai ~i a asculta foarte atent. A ajunge la ~ea (sau ~ile) cuiva a afla ceva tinut în secret. 2) Capacitate de a auzi; auz ♢ A avea ~ muzicala a avea capacitatea de a memora si reproduce cu usurinta sunete muzicale, melodii. A fi fudul de ~i (sau de o ~) a nu auzi bine. 3) pop. Organ de respiratie la animalele acvatice; branhie. II. (în îmbinari ce denumesc plante): ~ea-babei ciuperca comestibila de culoare galbena-portocalie, cu margini valuroase, ridicate în sus; urechiusa. ~ea-iepurelui a) planta erbacee cu tulpina erecta, ramificata, cu frunze ovale si cu flori galbene, dispuse în umbele; urechelnita; b) planta erbacee decorativa, cu frunze înguste, paroase, dintate pe margini, si cu flori rosii sau roz, dispuse în forma de ciorchine. ~ea-ursului planta erbacee cu tulpina erecta, ramificata, având frunze dintate, rotunjite la vârf, si flori galbene, dispuse în umbele unilaterale. ~ea-soarecelui planta erbacee decorativa, cu tulpina erecta, putin ramificata, având frunze înguste, nezimtate, si flori mici, albastre, albe sau rosii. ~ea-porcului planta erbacee decorativa semilemnoasa, cu tulpina erecta, ramificata, paroasa, având frunze alungite, zimtate si flori albastrui-violete. [G.-D. urechii] /<lat. oricla
urechelniţă, URECHÉLNIŢ//Ă2 ~e f. 1) Planta erbacee cu tulpina erecta, având frunze carnoase, eliptice si flori roz sau rosii, cultivata în scopuri decorative. 2) Planta erbacee cu tulpina erecta, ramificata, cu frunze ovale si flori galbene, dispuse în umbele; urechea-iepurelui. /ureche + suf. ~elnita
urechiuşă, URECHIÚS//Ă ~e f. Ciuperca comestibila de culoare galbena-portocalie, cu margini valuroase, ridicate în sus; urechea-babei. /ureche + suf. ~usa
urs, URS ursi m. 1) Mamifer omnivor, de talie mare, greoi si masiv, cu blana deasa, de obicei de culoare bruna, cu botul alungit si coada scurta. ♢ ~ alb (sau polar) urs cu blana alba raspândit în regiunile arctice. A se aduna (sau a se uita) ca la ~ a se aduna multa lume sa priveasca ceva neobisnuit. De când avea ~ul coada din timpuri foarte îndepartate. ~ul nu joaca de voie, ci de nevoie constrângerea e necesara pentru acei care nu înteleg de buna voie (ca trebuie sa faca ceva). Cum merge ~ul la deal încet si apasat; greoi. Mierea-~ului planta erbacee de padure, având tulpina erecta, slab ramificata, cu frunze late, paroase si cu flori mici, rosii, violacee sau albe. 2) fig. Om greoi si matahalos. ♢ A trai ca ~ul în bârlog a evita societatea; a duce un mod de viata retras. 3) reg. Bot de mamaliga cu brânza în mijloc; cocolos; bulz. /<lat. ursus
urticarie, URTICÁRIE f. Eruptie de natura alergica, sub forma de basici rosii sau albe, care produc mâncarime. [G.-D. urticariei; Sil. -ri-e] /<fr. urticaire
urzică, URZÍ//CĂ ~ci f. 1) Planta cu tulpina erecta, având frunze opuse, inegal dintate, acoperite (ca si tulpina) de peri urticanti, folosita în industria textila, în medicina si ca aliment. ♢ ~-moarta planta erbacee asemanatoare cu urzica, dar cu peri neurticanti si cu flori albe sau rosii-purpurii. 2) Ţesatura pentru saci, confectionata din fibrele unei astfel de plante. [G.-D. urzicii] /<lat. urdica
usturoiţă, USTUROÍŢ//Ă ~e f. Planta erbacee cu miros caracteristic de usturoi, având tulpina erecta, paroasa la baza, frunze triunghiulare si flori mici albe, utilizata în scopuri alimentare si medicinale. /usturoi + suf. ~ita
varec, VÁRE//C ~ci m. Alge marine de culoare galbena, care sunt folosite drept îngrasamânt. /<fr. varec
vargă, VÁRG//Ă vergi f. 1) ramura lunga, subtire si flexibila, curatata de ramificatiile laterale si de frunze; nuia; jordie. ♢ A tremura ca ~a a tremura foarte tare ( de frig, de spaima etc.). ~a-ciobanului planta erbacee perena, cu tulpina si ramuri ghimpoase, cu flori liliachii, dispuse în capitule. ~de-aur planta erbacee perena, cu flori galbene, în forma de ciorchini. 2) înv. Nuia cu care se aplicau pedepse corporale. ♢ ~a (sau biciul) lui Dumnezeu se spune despre un om foarte crud, rau. A-i duce cuiva vergile a se îngrijora de soarta cuiva. 3) Lovitura aplicata cu o astfel de nuia. 4) înv. Unealta cu care se încarca pusca sau se curata teava ei; arbiu. 5) Betisor subtire si flexibil (din lemn, metal, os etc.) având diferite întrebuintari; bagheta. [G.-D. vergii] /<lat. virga
vătămătoare, VĂTĂMĂTOÁRE ~i f. Planta erbacee de munte cu flori galbene-aurii si cu fructul o pastaie, fiind folosita ca nutret si ca planta medicinala. /a vatama + suf. ~toare
vârtej, VâRTÉJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capata o miscare de rotatie, formând o adâncitura si antrenând tot ce aduce curentul. 2) Masa de aer puternica care se misca repede, atragând si ridicând în cercuri praf, nisip, zapada etc. 3) (la oameni, mai ales în crestet sau pe corpul animalelor) Portiune unde parul creste în toate partile. 4) Miscare de rotatie (ametitoare). În ~ul dansului. 5) Stare de buimaceala; zapa-ceala. 6) Unealta care func-tioneaza prin miscari circulare. 7) Crestatura rotunjita facuta ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pamântului a) planta legumicola cu tulpina târâtoare si cu flori galbene dispuse în ciorchine; b) planta cu tulpina joasa, având câte trei frunze la un nod si flori rosii în vârful tulpinii, care creste printre stânci. /<sl. vruteži
vâsc, VÂSC ~uri n. Planta parazita care creste pe ramurile unor copaci, cu frunzele persistente si cu fruct în forma de bobite albe, fiind folosita ca planta medicinala. /<lat. viscum
vâzdoagă, VÂZDOÁ//GĂ ~ge f. Planta erbacee decorativa, cu tulpina erecta, cu frunze dintate pe margine si cu flori galbene-portocalii, având un miros patrunzator; tigancusa; craita. /<rus. gvozdika
veninăriţă, VENINĂRÍŢ//Ă ~e f. Planta erbacee cu flori albe sau trandafirii, folosita în medicina pentru proprietatile diuretice si iritante; avrameasa. /venin + suf. ~arita
ventrilică, VENTRILÍ//CĂ ~ci f. Planta erbacee cu flori mici, albastre, uneori albe sau albe-trandafirii, care creste prin regiunile cu clima temperata. /Orig. nec.
verbină, VERBÍN//Ă ~e f. Planta erbacee decorativa anuala, cu frunze dintate si cu flori rosii, albe sau liliachii, cultivata pentru mirosul ei placut. [G.-D. verbinei; Var. vervena] /<lat. verbena
verde, VÉRDE3 n. Culoare a spectrului luminii, situata între albastru si galben. ♢ De ~ a) carte marcata cu un semn în forma de frunza de culoare neagra; b) cu ochii verzi si cu parul negru. /<lat. vir[i]dis
verigar, VERIGÁR ~i m. Arbust cu ramuri spinoase, cu frunze alterne si opuse, cu flori galbene-verzui si cu fructe carnoase, negre, folosite în medicina pentru proprietatile lor purgative. /veriga + suf. ~ar
verigel, VERIGÉ//L ~i m. Planta parazita lipsita de clorofila, cu frunze în forma de solzi mici si cu flori galbene-rosietice, dispuse în ciorchini. /veriga + suf. ~el
vers, VERS ~uri n. 1) Rând de poezie format dintr-un sir de cuvinte, asezate potrivit unor anumite reguli de masura si cadenta. 2) Scurta creatie literara în versuri; poezie. ♢ ~uri libere versuri care au diferite masuri. ~uri albe a) versuri fara rima; b) poezie continând astfel de versuri. /<lat. versus, fr. vers, it. verso
vetrice, VETRÍCE2 ~ f. Planta erbacee aromatica, cu tulpina erecta, înalta, cu frunze alungite si cu flori galbene-aurii, dispuse în capitule. /< sb. vratic
viermănar, VIERMĂNÁR ~i m. Insecta asemanatoare unei muste, de culoare galbena-surie, care se hraneste cu materii organice în proces de putrefactie. /Din vierme
vinariţă, VINÁRIŢ//Ă ~e f. Planta erbacee cu flori albe, folosita pentru proprietatile ei aromatice la parfumarea rufelor spalate sau pentru a da aroma unor bauturi etc. /vin + suf ~arita
vineriţă, VINERÍŢ//Ă ~e f. Planta erbacee cu tulpina erecta, cu flori albastre sau albe, dispuse în forma de spic, folosita în scopuri medicinale. /vineri + suf. ~ita
viorea, VIOR//EÁ ~éle f. Planta erbacee de primavara din familia liliaceelor, cu flori violete (mai rar roz sau albe). [Art. vioreaua; G.-D. viorelei; Var. viorica] /vioara + suf. ĕa
vişin, VÍSIN ~i m. Pom fructifer cu frunze lucioase, dintate si cu flori albe, având fructe mici, rotunde, carnoase, de culoare rosie si cu gust acrisor. ♢ ~ turcesc arbust cu flori albe si cu fructe mici, negre, amarui la gust, ale carui frunze mirositoare se folosesc drept condiment, iar lemnul, pentru confectionarea lulelelor. ~ salbatic. v. VISINEL. /Din visina
vişinel, VISINÉ//L ~i m. (diminuitiv de la visin) Arbust cu flori albe si fructe mici de culoare rosie, acre la gust. /visin + suf. ~el
vitelină, VITELÍN//Ă f. Substanta proteica asemana-toare globulinei care se contine în galbenusul de ou. /<fr. vitelin
vonicer, VONICÉR ~i m. Arbust cu ramurile în patru muchii, având frunze lucitoare si flori albe-verzui. /voinic + suf. ~er
vulturică, VULTURÍ//CĂ ~ci f. Planta erbacee cu flori galbene-purpurii si cu frunze mici, acoperite cu peri lungi. /vultur + suf. ~ica
xantelasma, XANTELÁSMA f. med. Pete galbene care apar mai ales pe pleoape. /<fr. xanthélasma
xantocit, XANTOCÍT ~e n. biol. Celula care contine pigment galben. /<fr. xanthocyte
xantocromie, XANTOCROMÍ//E ~i f. Colorare în galben a unor leziuni de tegumente sau a unor lichide organice. /<germ. Xanthochromie, fr. xanthochromie
xantofilă, XANTOFÍL//Ă ~e f. Pigment galben care se gaseste în plante alaturi de clorofila si de caroten, colorând toamna frunzele în galben-roscat. [G.-D. xantofilei] /<fr. xanthophille
xantomatoză, XANTOMATÓZ//Ă ~e f. Boala caracterizata prin cresterea colesterolului în sânge si prin acumularea acestuia în piele sau în diverse organe, sub forma unor noduli galbeni-portoca-lii. /<fr. xanthomatose
xeroform, XEROFÓRM ~uri n. Substanta medicamentoasa sub forma de pulbere galbena, folosita ca antibiotic. /<fr. xéroforme
yucca, YÚCCA f. bot. 1) Planta lemnoasa cu tulpina scurta, ramificata, cu flori albe sau roz, folosita în industria textila sau ca planta decorativa. 2) Fibra textila obtinuta din aceasta planta. /<engl., fr. yucca
zarnacadea, ZARNACAD//EÁ ~éle f. 1) Planta erbacee decorativa, cultivata pentru florile ei albe sau galbene, parfumate; narcisa. 2) Floare a acestei plante; narcisa. /<turc. zerenkada
zăbală, ZĂBÁL//Ă ~e f. 1) Piesa constând din doua bare metalice, unite flexibil între ele si fixate în partea de jos a capastrului, care se introduce în gura calului pentru a-l putea struni ori conduce. 2) la pl. Bubulite molipsitoare, care apar, mai ales la copii, în colturile gurii (si la vite pe buze). 3) (la puii unor pasari) Colt carnos si galben de la radacina ciocului. [G.-D. zabalei] /<ung. zabola
zămoşiţă, ZĂMOSÍŢĂ f. Planta erbacee cu tulpina paroasa, ramificata, având flori mari, galbene, purpurii la baza. /zamos pop. + suf. ~ita
zărzăriu, ZĂRZĂRÍU ~íe (~íi) reg. Care este de culoarea zarzarei, galben-portocaliu. /zarzar + suf. ~iu
zârnă, ZÂRN//Ă ~e f. 1) Planta erbacee având frunze dintate, flori mici albe si fructe rotunde, de culoare neagra. 2) Varietate de vita de vie având struguri cu bobite mici si negre. /<sl. zruno
zburătoare, ZBURĂTOÁRE ~ f. 1) Pasare care zboara. 2) Planta erbacee cu tulpina erecta, cilindrica, având frunze lanceolate, flori purpurii sau albe si fructe capsule, folosita în scopuri medicinale; rascoage. / a zbura + suf. ~atoare
zebră, ZÉBR//Ă ~e f. 1) Cal salbatic african, având corpul acoperit cu par de culoare alba, vargat cu dungi negre sau brune. 2) Marcaj de traversare a strazii pentru pietoni, constând din dungi paralele albe sau galbene. /<fr. zébre
zlot, ZLO//T ~ti m. 1) Unitate a sistemului monetar în Polonia. 2) înv. Moneda de aur (egala cu un galben) sau de argint cu circulatie în unele tari din Europa. /<pol. zloty
zmeoaică, ZMEOÁI//CĂ ~ce f. 1) (feminin de la zmeu) v. ZMEU. 2) fig. Iapa tânara si iute. 3) Planta erbacee cu tulpina erecta, înalta si paroasa, având frunze lunguiete, ascutite si flori mici, albe sau purpurii; somnoroasa. /zmeu + suf. ~oaica
zmeur, ZMÉUR ~i m. Arbust din familia rozaceelor, cu flori albe si cu fructe de culoare roz, comestibile; zmeurar. /<ngr. smeurón
zvârlugă, ZVÂRLÚ//GĂ ~gi f. 1) Peste dulcicol de talie mica, foarte iute în miscare, având corp alungit, de culoare galbena, si sase mustati. 2) fig. Persoana sprintena si neastâmparata. [G.-D. zvârlugii] /Orig. nec.
mălăoi, MĂLĂÓI, malaoi, s.m. Numele a doi arbusti care cresc pe stânci si au flori galbene si frunze liniare, acoperite cu peri. (Helianthemum alpestre si rupifragum).
albaspină, ALBASPÍNĂ s.f. Arbust spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în buchetele si cu fructe comestibile, cultivat ca planta ornamentala; (pop.) Paducel. [Pl. -ne. / < lat. alba spina, cf. it. albaspina].
albedometru, ALBEDOMÉTRU s.n. Instrument pentru determinarea albedoului. [< fr. albédomètre].
cartof, CARTÓF s. m. planta erbacee cu flori albe sau violete, tulpina subterana cu tubercule comestibile, bogate în amidon; (p. ext.) tuberculul însusi. (< germ. Kartoffel)
andivă, ANDÍVĂ s.f. Planta erbacee din familia compozeelor, cu frunze carnoase, albe, comestibile. [< fr. endive].
aristoloh, ARISTOLÓH s.n. (Bot.) Planta apetala grimpanta, cu flori galbene în forma de tub, care se cultiva pentru umbrare. [< fr. aristoloche].
asfodelă, ASFODÉLĂ s.f. Planta bulboasa din familia liliaceelor, cu flori albe. [< fr. asphodèle, cf. gr. asphodelos].
auripigment, AURIPIGMÉNT s.m. Sulfura naturala de arsen, de culoare galbena ; orpiment. [Pron. a-u-. / < germ. Auripigment].
axantopsie, AXANTOPSÍE s.f. (Med.) Imposibilitate de a distinge culoarea galbena. [< fr. axantopsie, cf. gr. a – fara, xanthos – galben, opsis – vedere].
cardinal, CARDINÁL1 s. m. I. prelat care ocupa cea mai înalta functie în ierarhia bisericii catolice, dupa papa. ♢ (adj.) rosu-~ = rosu-purpuriu. II. mica pasare cântatoare din America, cu penajul de un rosu-aprins, cu negru în jurul ciocului galben. (< fr. cardinal)
bignonia, BIGNÓNIA s.f. (Bot.) Arbore decorativ cu frunze foarte mari în forma de inima si flori albe, originar din America sau din Asia. [< fr. bignonia].
carate, CARATÉ s. n. dermatoza contagioasa sau cronica cauzata de o treponema, care se manifesta prin eruptii rosii, brune sau galbene. (< fr. caraté)
calcină, CALCÍNĂ s.f. Pulbere galbena obtinuta prin oxidarea unui amestec de cositor si plumb, folosita la prepararea emailurilor de faianta si ca abraziv. ♦ Var stins. [Cf. fr. calcin, it. calcina].
camelie, CAMÉLIE s.f. Planta ornamentala cu frunze totdeauna verzi, cu flori mari, albe sau rosii. [Gen. -iei. / < fr. camélia, cf. Camelli – numele misionarului care a adus aceasta planta în Europa].
camelină, CAMELÍNĂ s.f. Planta din familia cruciferelor, cu flori galbene si fructe mici, din care se extrage un ulei folosit mai ales în pictura. [< fr. caméline].
caragană, CARAGÁNĂ s. f. arbust ornamental din familia leguminoaselor, din Asia, cu frunze compuse si flori mari, galbene-aurii. (< fr. caragan)
auramină, auramína s. f. Materie coloranta galbena, folosita la vopsirea hârtiei, a bumbacului etc. (< fr. auramine, germ. Auramin)
esenian, ESENIÁN, -Ă, eseniéni, -e, s.m. si f., adj. Membru al unui grup religios ebraic autonom din antichitate (sec. II î.Chr – II d.Chr). Esenienii erau considerati o secta a iudaismului a carei doctrina, asociata cu o viata ascetica în comun, precede întrucâtva crestinismul; scrierile esenienilor, descoperite în pesterile de la Qumran (lânga Marea Moarta) în 1947, sunt considerate apocrife biblice. Comunitatile eseniene se caracterizau prin: renuntarea la proprietatea privata si la comertul particular; respectarea stricta a Sabatului si a preceptelor igienice (ceea ce impunea spalarea frecventa în apa rece si purtarea de haine albe); cultivarea muncii fizice obligatorii pentru toti membrii comunitatii; efectuarea în comun a lucrarilor necesare; condamnarea razboaielor, sclaviei si a inegalitatilor sociale; interdictia de a blestema si de a jura (în afara juramântului pentru admiterea în secta) si de a sacrifica animale. Membrii sectei proveneau de obicei din rândurile copiilor adoptati de catre secta. Esenienii îsi duceau viata prin excelenta colectiva pe litoralul nord-vestic al Marii Moarte. În cadrul comunitatii a aparut, ca mesager al lui Dumnezeu, un personaj mesianic, Învatatorul dreptatii sau Învatatorul credintei (traducerea ebraicului more kassedeq e incerta), având anumite coincidente biografice cu Isus Christos. Dupa Documentul din Damasc, Dumnezeu trimite un învatator pentru încheierea unui nou legamânt; la "sfârsitul zilelor" acesta va muri, revenind ca Mesia, ridicat din casa lui Aaron. Textele de la Qumran (cele 40 000 de fragmente gasite în 11 pesteri de depozitare compun partial 600 de carti) cuprind manuscrise biblice (textul masoretic al Vechiului Testament, anterior celui canonic), apocrife (Cartea Jubileelor, Spusele lui Moise s.a.), scrieri ale comunitatii (statutul esenienilor, Cele doua coloane despre educatia tineretului, textul escatologic Regulamentul binecuvântarilor, opera apocaliptica Razboiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Documentul din Damasc s.a.). Razboiul fiilor luminii e cel mai interesant ca opera mitografica; scrierea are caracter dualist: razboiul între "fiii luminii" (identificati euhemerist de unii comentatori cu membrii comunitatii eseniene) si "fiii întunericului" este predestinat, inevitabil, si se va desfasura în plan cosmic, implicând omenirea, pe îngeri si pe Satana; desi finalul – victoria luminii – se stie, sunt necesare pregatiri militare si morale îndelungate; razboiul va dura 40 de ani (cât si traversarea desertului spre Ţara Fagaduintei); fiii luminii vor birui de 3 ori si tot de 3 ori ceilalti, decisiva fiind batalia a saptea (atunci "în mâinile saracilor vei da tu pe vrajmasii tarilor toate, în mâinile celor încovoiati în pulbere, ca sa umileasca cele mai puternice popoare si sa rasplateasca pe nelegiuiti [...] savârsind dreapta judecata a adevarului tau asupra tuturor fiilor omului" – XI, 13-14). De esenieni s-au interesat unii autori antici (Filon din Alexandria, C. Plinius Secundus în Istoria naturala – V, 17, § 73, Josephus Flavius în Antichitati iudaice XVIII, 1, § 18, Hieronymus), ca si unii teologi moderni (K.Fr. Barth, K.H. Venturini); altii (H. Del-Medico) socoteau ca e un mit din secolul II, interpolat. [Adaptare dupa Dictionarul de mitologie generala de Victor Kernbach, editura Albatros, Bucuresti 1983] (< fr. essénien, lat. esseni, gr. essenoi, probabil din ebr. tenum, "cei modesti" sau hassaim, "cei tacuti"; aram. hasēn) [etim. si TLF]
cataractă, CATARÁCTĂ s.f. I. Cadere de apa pe cursul unui fluviu; complex de cascade mai mici. ♦ Cascada. II. Boala de ochi caracterizata prin opacifierea cristalinului; (pop.) albeata. [< fr. cataracte, cf. lat. cataracta, gr. katarrhaktes – cadere].
şalază, SALÁZĂ s.f. (Biol.) Filament albuminos care suspenda galbenusul de ou în învelitorile lui. [Scris si chalaza. / < fr. chalaze, cf. gr. chalaza – mazariche].
şamoa, SAMOÁ s.m. Rumegator care traieste în muntii înalti ai Europei, pretuit pentru calitatea pielii sale tabacite; pielea tabacita a acestui animal. // adj. invar. (Fot.; despre hârtie) De culoare galbena-deschisa, galbuie. [Scris si chamois. / cf. fr. chamois, germ. Chamois(papier)].
cliper, CLÍPER2 s.n. 1. Lampa electrica cu lumina galbena intermitenta, montata la intersectia unor strazi. 2. Semnalizator clipitor la bordul unui automobil. [Pl. -re. / < engl. clipper].
clorotic, CLORÓTIC, -Ă adj., s.m. si f. (Suferind) de cloroza; (p. ext.) anemic, palid; lipsit de vigoare. ♦ (Bot.; despre organe) Îngalbenit din cauza lipsei de clorofila. [< fr. chlorotique].
crisofenină, CRISOFENÍNĂ s.f. Colorant galben, rezistent la lumina si la alcalii. [< fr. chrysophénine].
crisoidină, CRISOIDÍNĂ s.f. Colorant bazic galben, preparat plecând de la anilina, care se foloseste pentru colorarea pieilor si a hârtiei, precum si în fotografie pentru impregnarea gelatinei în scopul opacizarii emulsiei fotosensibile. [Pron. so-i-. / < germ. Chrysoidin].
crom, CROM s.n. Metal alb-cenusiu, dur, asemanator cu fierul, care se foloseste la fabricarea otelului inoxidabil si la cromare. ♢ Galben de crom = cromat de plumb, folosit în vopsitorie. [< fr. chrome, cf. gr. chroma – culoare].
caper, CÁPER, -Ă I. s. m. arbust mediteranean cu flori mari, albe si rosietice, si cu fructe comestibile. II. s. f. mugur floral al caperului, folosit drept condiment. (< it. cappero)
dicromatopsie, DICROMATOPSÍE s.f. Defect al ochiului care nu poate distinge decât doua din cele trei culori fundamentale: rosu, galben si albastru. [Gen. -iei. / < fr. dichromatopsie].
distomatoză, DISTOMATÓZĂ s.f. Boala determinata de infestarea omului cu diferite specii de distom. ♦ Boala a ficatului la erbivore, datorita distomului; distomiaza; (pop.) galbeaza. [< fr. distomatose].
duglas, DÚGLAS s.m. Specie de brad înalt, cu lemnul galben-roz pâna la brun-roscat, durabil si usor de prelucrat. [Pl. -asi, scris si douglas. [< engl. douglas].
cantalup, CANTALÚP s. m. pepene galben, foarte dulce si cu coaja groasa. (< fr. cantaloup)
electro, ELECTRO- Element prim de compunere savanta care intra în formatia unor cuvinte tehnice, aratând ca cuvântul se refera la "electricitate". [Var. electri-. / < fr. électro-, germ. elektro-, cf. gr. elektron – ambra galbena].
galbat, GALBÁT, -Ă adj. (Arhit.; despre coloane) Cu fusul curbat la mijloc. [< fr. galbé].
chimion, CHIMION s.m. 1. Planta umbelifera bi- sau plurianuala, spontana sau cultivata, ale carei seminte aromatice se întrebuinteaza în medicina, iar în bucataria europeana drept condiment; pop. chimen, chimion-de-câmp, chimion salbatic (Carum carvi). 2. Planta umbelifera anuala ale carei seminte aromatice curbate (albe, maronii sau negre), mai mari si mai amare decât ale chimionului autohton, sunt folosite drept condiment în bucataria orientala (mai ales chimion alb) si în cea occidentala, în special în amestecuri de condimente, pentru fabricarea lichiorului, precum si în farmacie; (comercial) chimion amar (Cuminum cyminum).
cimbru, CIMBRU s.m. 1. Planta erbacee cultivata în gradina, cu flori liliachii sau albe punctate cu rosu, ale carei ramurele si frunze ascutite se folosesc drept condiment; pop. cimbru-de-gradina, cimbru mirositor (Satureja hortensis). 2. Planta cultivata în tarile mediteraneene, înrudita cu maghiranul, cunoscuta la noi doar ca planta de cultura, cu aspect de tufa înalta cu frunze mai late si flori mici, divers colorate, ale carei parti aeriene sunt utilizate în scopuri medicinale sau drept condiment; exista varietati cu frunze piperate, altele cu miros de lamâie sau de chimion; pop. lamâioara, cimbru adevarat, timian (Thymus vulgaris) 3. Cimbrul-de-câmp sau cimbrisorul (Thymus serpyllum) este o planta erbacee spontana, târâtoare, folosita ca planta medicinala.
eritrozină, ERITROZÍNĂ s.f. Substanta coloranta folosita ca sensibilizator fotografic în galben si portocaliu. [< fr. érythrosine].
doradă, DORÁDĂ (Iht.) Peste marin din fam. sparidae (sparosi), obisnuit pe coastele Mediteranei si în Atlantic, de 30-40 cm lungime, având o coloratie galben-aurie minunata, foarte apreciat ca peste de consum; fr. daurade, dorade; it. orata; germ. Goldbrasse.
canar, CANÁR s. m. pasare cântatoare, mica, cu pene galbene. (< fr. canari, sp. canario)
etiolare, ETIOLÁRE s.f. (Biol.) Fenomen de îngalbenire a plantelor verzi crescute în întuneric. [Pron. -ti-o-. / dupa fr. étiolement].
limbamielului, LIMBA-MIELULUI s.f. (bot) Planta erbacee cu frunze mari si flori albastre sau albe (Borrago officinalis), ale carei frunze mari, cu gust de castravete, se pot consuma în salate si ale carei flori, zaharate (trecute prin albus batut si apoi prin zahar pudra), se folosesc în gastronomie ca elemente de decor pentru salate de fructe si înghetate.
maghiran, MAGHIRAN, maghirani, s.m. 1. Planta erbacee cultivata, înalta de 20-30 cm, cu flori albe sau rosietice (Origanum majorana sau Majorana hortensis), pop. magheran; utilizata în farmacie si parfumarie, iar în tarile scandinave, în Germania si Austria si ca planta condimentara pentru asezonarea preparatelor din carne cu sos; 2. Maghiranul salbatic, pop. sovârf, arigan (Origanum vulgare), mult mai piperat la gust, este preferat ca planta condimentara în tarile mediteraneene, mai ales în Italia si Grecia, numit (it.) origano sau (ngr.) rigani; se comercializeaza ca (engl.) oregano.
mango, MÁNGO s.n. Fructul mangotierului (Mangifera indica), de forma oblonga, rareori rotunda, cu coaja neteda si lucioasa ca a nectarinei, de culoare verzuie, galbena sau rosie, în functie de stadiul de coacere, cu pulpa galbena si zemoasa si un sâmbure mare la mijloc. [Var. mangot, manga]
fascioloză, FASCIOLÓZĂ s.f. Boala de natura parazitara, specifica mai ales rumegatoarelor, produsa de viermele de galbeaza; distomatoza. [< fr. fasciolose].
fauve, FAUVE adj., s.n. (Frantuzism) 1. (De culoare) galben-rosiatica. 2. Salbatic, feroce, crud. // s.m.pl. (Pict.) Nume dat (la început în derâdere) fauvistilor; fauvist. [Pron. fov, scris si fov. / < fr. fauve].
camelină, CAMELÍNĂ s. f. planta erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene si fructe mici, din care se extrage un ulei folosit în pictura si la fabricarea sapunului. (< fr. caméline)
camelie, CAMÉLIE s. f. planta ornamentala cu frunze totdeauna verzi si cu flori mari, albe sau rosii. (< fr. camélia)
feronă, FERÓNĂ s.f. (Chim.) Pulbere microcristalina galbena, folosita ca reactiv. [Cf. fr. ferrone].
nap, NAP, napi, s.m. Planta erbacee a carei radacina carnoasa de culoare alba sau rozalie, de forma rotunda sau lunguiata, este comestibila (Brassica rapa, var. napus); este utilizata ca o leguma, având gust de gulie, mai ales în bucataria franceza si cea germana (aici numita weiße Rübe = sfecla alba). În tarile scandinave si în SUA este preferat napul galben (Brassica napobrassica), un hibrid dintre nap si varza, cât o sfecla mare, cu pulpa de culoare oranj, având gust pronuntat de varza (germ. Kohlrübe = sfecla-varza), comercializat sub denumirea scandinava rutabaga.
nucşoară, NUCSOARĂ, nucsoare, s.f. Samânta mare ca o nuca rotunda a nucsorului, un arbust originar din India (Myristica fragrans), utilizata drept condiment. Se comercializeaza întreaga (din care se rade câte putin) sau gata macinata sub forma de pulbere galben-maronie; pop. nucusoara, nuca muscata (germ. Muskatnuss, fr. noix muscade); si unul din învelisurile nucsoarei, ca o plasa de fibre de culoare rosu-oranj, uscat si presat întreg sau macinat, este utilizat drept condiment considerat chiar mai rafinat; este comercializat ca (fr.) macis, numit si floare de nucsoara sau de muscat (fr. fleur de muscade; germ. Muskatblüte).
ochi, OCHI s.n. În gastronomie, preparat culinar dintr-un ou întreg, desfacut din coaja, prajit în tigaie sau la capac, fara a fi amestecat, astfel încât galbenusul sa ramâna întreg în mijlocul albusului coagulat de jur împrejur; (la pl.) ochiuri românesti = oua întregi, desfacute din coaja si fierte în apa cu otet, astfel încât galbenusul sa fie învelit de albusul coagulat, numite si oua posate (din fr. poche = buzunar).
panadă, PANÁDĂ, panade s.f. Amestec de faina, ou si pesmet în care se înveleste un aliment, care apoi este prajit în ulei (mod de preparare numit pane). Panada se poate realiza si ca o fiertura de faina în apa sarata, cu adaos de unt sau galbenus de ou, utilizata ca îngrosator în diverse preparate culinare sau pentru a da consistenta umpluturilor. – Fr. panade, germ. Panade.
papaia, PAPAIA s.f. Fruct exotic al unei plante cu trunchi drept si înalt, cu o coroana în forma de evantai si frunze adânc palmate (Carica papaya), având forma de para mare, de culoare galbuie, cu pulpa roz-oranj, carnoasa, suculenta, cu multe seminte de culoare neagra la miljloc (baca). Se consuma ca desert, la fel ca pepenele galben, fiind deosebit de dulce când este coapta.
pomelo, POMELO s.m. Fructul citric cel mai mare (Citrus maxima sau Citrus grandis), un fel de grepfrut de forma unei pere imense, de pâna la 20 cm lungime, de culoare galben-verzuie, cu coaja groasa de 1,5 cm, cu pulpa galbuie, acidulata si mai putin amara; se comercializeaza ca pomelo sau pompelmo (exceptie, fr. pomelo = grepfrut).
grepfrut, GREPFRÚT s.n. Fruct citric mare, rotund, de culoare galbena sau rozalie (Citrus paradisi), cu miezul zemos si amar, apreciat pentru continutul bogat în enzime care stimuleaza digestia; se obtine de la hibrizi dintre pomelo si diferite soiuri de portocal, putând avea pulpa galbena, roz sau rosie; engl. grapefruit; fr. pomelo. V. pomelo.
flavescent, FLAVESCÉNT, -Ă adj. (Bot.; despre organe) De culoare galbena. [< fr. flavescent].
zabaion, ZABAIÓN s.n. Crema consistenta, specific italiana, pe baza de vin (alb sau porto) adesea amestecat cu lichior, coniac, whisky sau rom, cu zahar si galbenus de ou. Se serveste rece, în cupe sau pahare. Din it. zabaione, zabaglione; se confunda adesea cu sabayon, fiind pronuntate aproape la fel.
topinambur, TOPINAMBUR, topinamburi, s.m. Planta erbacee originara din America de Nord, cu tulpina înalta si flori mari, galbene (Helianthus tuberosus), asemanatoare cu floarea-soarelui, dar de la care se consuma tuberculii mari cu gust pronuntat de anghinare; pop. nap-porcesc; din fr. topinambour.
tartar, TARTAR adj. În gastronomie, preparat în stil tatar sau foarte picant; biftec tartar = carne de vaca cruda, tocata, servita cu fileuri de sardele si galbenus de ou crud deasupra (fr. bifteck tartare; germ. Tatarenbeefsteak); sos tartar = sos picant rece, din maioneza amestecata cu bucatele de albus fiert, esalot, capere si verdeata tocata marunt (fr., engl. sauce tartare; germ. Tatarensauce), iar ca preparat casnic, sos rece din maioneza amestecata cu mustar foarte iute, asezonat divers.
carambola, CARAMBOLA s. Fructul unui arbore exotic, originar din Asia de sud-est (Averrhoa carambola), de culoare galben-verzuie, de 7-12 cm lungime, caracterizat prin cinci nervuri longitudinale adânci, astfel ca taiat transversal se obtin felii de forma unor stele (engl. starfruit), cu miezul galbui si cu putine seminte, având gust acrisor si aroma de iasomie; se consuma natur, în salate si cocteiluri de fructe, feliile fiind utilizate si ca elemente de decor.
fructdecactus, FRUCT DE CACTUS s.n. Fructul unei specii de cactus, originar din America (Opuntia ficus-indica), numit si smochina indiana (engl. Indian fig), de culoare verzuie, galbena sau rosie-oranj, acoperit de tepi (îndepartate înainte de comercializare), având miezul roscat, dulce, cu aroma de pere si pepene; înainte de consum se curata de coaja cu mare atentie pentru a evita întepaturile (pericol de infectie), iar miezul se consuma natur, în salate de fructe si sorbeturi, dar mai ales fiert în compoturi, marmelade si sosuri.
soia, SOIA s.f. Planta anuala din fam. leguminoaselor (Glycine hispida, Glycine maxima), utilizata ca planta furajera, iar boabele de soia si în alimentatia umana, soia fiind una din cele cinci seminte sfinte ale Chinei. Exista boabe de soia galbene, verzi, rosii si negre. Din ele se prepara ulei de soia, tofu ("brânza de soia"), miso (pasta dulce de soia), faina de soia, din care se produc harusame (taitei subtiri, transparenti ca sticla); preponderent, din soia se obtine asa-numita carne vegetala, un extract de proteine vegetale utilizat ca înlocuitor de carne în preparatele dietetice, iar semintele încoltite de soia sunt foarte apreciate ca ingrediente delicate în diverse preparate culinare.
gailardia, GAILÁRDIA s.f. Planta erbacee ornamentala din familia compozeelor, cu flori galbene si rosii; (pop.) fluturei. [< fr. gaillardia].
galenism, GALENÍSM s.n. (Med.) Doctrina a lui Galenus, potrivit careia bolile s-ar datora ruperii echilibrului dintre cele patru umori fundamentale ale organismului: sângele, flegma, bila neagra si bila galbena. [< fr. galénisme].
gipsofilă, GIPSOFÍLĂ s.f. Planta erbacee cultivata pentru florile sale albe, roze sau rosii; (pop.) gipsarita. [< fr. gypsophile].
granat, GRANÁT s.m. Planta erbacee aromatica cu flori albe si galbene; rodie. [Var. granata s.f. / < it. granato, cf. lat. granatum].
grepfrut, GRÉPFRUT s.m. Pom fructifer din regiunile calde, cultivat pentru fructele sale galbene si cu gust acru-amarui, mai mari decât portocala. ♦ Fructul acestui pom. [Scris si grape-fruit s.n. / < engl., fr. grape-fruit].
heliantină, HELIANTÍNĂ s.f. Indicator colorat rosu în mediu acid, portocaliu în mediu neutru si galben în mediu bazic; metiloranj. [< fr. hélianthine].
hematopoieză, HEMATOPOIÉZĂ s.f. Formarea globulelor rosii si albe din sânge; hemopoieza. [Pron. -po-ie-. / < fr. hématopoïèse, cf. gr. haima – sânge, poiesis – producere].
hemerocal, HEMEROCÁL s.m. Planta bulboasa din familia liliacee, cultivata pentru florile sale decorative galbene si rosietice. [< fr. hémérocalle].
iacint, IACÍNT s.m. (Bot.) Planta erbacee bulboasa, cu flori colorate în alb, galben, roz sau albastru, placut parfumata; zambila. [Var. hiacint s.m. / < fr. jacinthe, cf. gr. Hyakinthos – personaj mitologic].
calcocloroză, CALCOCLORÓZĂ s. f. îngalbenire a frunzelor unor plante, din cauza lipsei de fier asimilabil din sol. (< fr. chalcochlorose)
calcină, CALCÍNĂ s. f. pulbere galbena prin oxidarea unui amestec de cositor si plumb, la prepararea emailurilor de faianta si ca abraziv. (< fr. calcin)
acacia, ACÁCIA s. f. arbore sau arbust (sub)tropical din familia leguminoaselor, cu frunzele în foliole fine si cu flori galbene sau albe, mirositoare. (< fr., lat. acacia)
cală, CÁLĂ2 s. f. planta ornamentala cu flori mari, rosii sau albe. (< germ. Kalla, lat. calla)
iris, ÍRIS s.m. Planta erbacee perena cu frunze lungi si cu flori mari, violete, albe sau galbene; (pop.) stânjenel. [< fr. iris].
izabel, IZABÉL adj. invar. Galben-deschis; alb murdar; de culoarea cafelei cu lapte. ♦ (Despre animale) Care are corpul acoperit uniform cu par galben; sarg. [< fr. isabelle, cf. Isabela – arhiducesa a Austriei, al carei sot ar fi purtat trei ani aceeasi camasa în timpul asediului Ostendei].
jasmin, JASMÍN s.m. Arbust cu flori galbene sau albe foarte mirositoare; (pop.) iasomie. ♦ Parfum extras din acest arbust, folosit în parfumerie. [< fr. jasmin, cf. pers. jasämin].
kaki, KAKÍ adj., s.n. invar. (Culoare) galben-cafenie cu nuanta verzuie. [Var. kakiu, -ie adj. / < fr. kaki].
laterit, LATERÍT s.n. (Geol.) Sol din regiunile tropicale, colorat în rosu, în galben sau în cafeniu si rezultat prin alterarea chimica a rocilor. [Pl. -te, -turi. / < fr. latérite].
ledeburită, LEDEBURÍTĂ s.f. Constituent structural caracteristic fontelor albe. [< germ. Ledeburit].
leucomielită, LEUCOMIELÍTĂ s.f. (Med.) Inflamatie a substantei albe a maduvei spinarii. [< fr. leucomyélite, cf. gr. leukos – alb, myelos – maduva].
leucoplaste, LEUCOPLÁSTE s.n.pl. Plastide albe sau incolore care formeaza si acumuleaza amidon. [< fr. leucoplastes, cf. gr. leukos – alb, plastes – creator].
limfopoietic, LIMFOPOIÉTIC adj. Organ limfopoietic = organ care produce globule albe. [Et. incerta].
lipocrom, LIPOCRÓM s.m. (Biol.) Pigment liposolubil de culoare galbena care se gaseste în tesutul adipos. [< fr. lipochrome, cf. gr. lipos – grasime, chroma – culoare].
lupulină, LUPULÍNĂ s.f. Pulbere galbena care se gaseste în hamei si care da aroma si amareala berii. [< fr. lupuline].
luteină, LUTEÍNĂ s.f. 1. Materie coloranta galbena, care se gaseste în galbenusul de ou, în sânge, în morcovi etc.; progesteron. 2. Xantofila. [Pron. -te-i-. / < fr. lutéine].
mandril, MANDRÍL s.m. Maimuta mare originara din Guineea, cu coada mica, cu fata de culoare albastra, nasul rosu si blana galbena. [< fr. mandrill].
miozotis, MIOZÓTIS s.m. Planta erbacee cu flori mici, albastre, rosii si albe, care creste în padurile de munte; (pop.) nu-ma-uita. [Pron. mi-o-, var. miosotis, miozot s.m. / < fr. myosotis, cf. lat., gr. myosotis < gr. mys, myos – soarece, ous, otos – ureche].
narcisă, NARCÍSĂ s.f. Planta erbacee cu flori albe sau galbene, placute la miros. [Var. narcis s.m. / < fr. narcisse, cf. lat. narcissus < Narcis – tânar legendar, metamorfozat în floarea cu acelasi nume].
nefelion, NEFELIÓN s.n. (Med.) Usoara opacitate a ochiului; (pop.) albeata. [Pron. -li-on. / < fr. néphélion].
neoplasticism, NEOPLASTICÍSM s.n. Varianta a abstractionismului, care se caracterizeaza printr-un geometrism în care liniile si planurile de culoare se întretaie în unghi drept, ca si prin folosirea unei game cromatice limitate la albastru, galben si rosu. [< fr. néo-plasticisme].
oliv, OLÍV s.m. (Rar) Maslin. // adj. invar. (De culoare) galben-verzui. [< lat. oliva, fr. olive].
go, GO s.n. Joc, de origine chineza, pe o tabla caroiata prin 19 linii orizontale si 19 verticale, formând 361 de puncte de intersectie, cu 180 de pietre albe si 181 negre de forma identica, asemanator sahului. (cf. fr., engl. go)
go, GO s.n. Joc din Orientul Îndepartat, disputat pe o tabla care cuprinde 361 de puncte de intersectie, în care fiecare jucator cauta sa ocupe o arie cât mai cuprinzatoare si, în acelasi timp, sa-si încercuiasca adversarul cu scopul de a-l împiedica sa se desfasoare, totodata încercând sa-i captureze cât mai multe piese. (cuv. jap., care denumeste un joc de origine chinezeasca, wei-ch'i în chin., format dintr-o tabla, goban, si din puluri albe si negre, go-ishi) [si TLF]
polen, POLÉN s.n. Pulbere (galbena) provenita din staminele plantelor cu flori, care reprezinta celulele sexuale mascule. [< fr. pollen, cf. lat. pollen – faina fina].
primulină, PRIMULÍNĂ s.f. Substanta coloranta galbena, folosita la colorarea bumbacului. [< fr. primuline].
kaki, KAKÍ adj. Care are o culoare galben-verzuie.
bronz, BRONZ s. n. aliaj de cupru cu alte metale, mai dur si mai rezistent decât cuprul. o (fig.) de ~ = a) dens, solid; b) masiv si opac; caracter de ~ = caracter tare. ♢ (p. ext.) obiect de arta din bronz. ♢ pigment metalic galben (sau alb), folosit pentru vopsit obiecte, la zugraveli etc. (< fr. bronze)
raflesia, RAFLÉSIA s.f. Floare exotica, cea mai mare din lume, ale carei petale, lungi de aproape o jumatate de metru, sunt acoperite cu pete rosii si albe si exala un miros cadaveric. [Pron. -si-a. / < fr. rafflesia, cf. sir Raffles – guvernator în Sumatra].
renete, RENÉTE s.n.pl. (si adj.) Soi de mar de origine olandeza, cu fruct de marime mijlocie, conic, galben-limoniu, portocaliu pe partea expusa la soare si cu gust placut. [Sg. renet. / < fr. reinette, cf. germ. Renette].
renglote, RENGLÓTE s.f.pl. Varietate de prun cu fructe mari, sferice, galbene-verzui sau roscate; (p. restr.) fructul acestui soi de prun. [Var. ringlote s.f.pl., sg. renglota. / cf. fr. reine-claude, germ. Ringlotte].
rezedă, REZÉDĂ s.f. Planta erbacee originara din nordul Africii, cu flori mici, galbene-verzui, foarte mirositoare; (pop.) rozeta. [< fr. réséda, lat. reseda].
rocardia, ROCÁRDIA s.f. Planta erbacee cu flori frumos colorate în alb, galben, roz, roz-purpuriu sau carmin-satinat. [Pron. -di-a. / < lat. roccardia].
rubil, RUBÍL, -Ă adj. De culoare galbena-rosiatica. [< lat. rubellus].
sanbenito, SANBENÍTO s.n. invar. Tunica galbena facuta din pânza de sac, care se punea celor condamnati de inchizitie. ♦ Condamnare. [< it. sanbenito, sp., fr. san-benito].
scamonee, SCAMONÉE s.f. Planta exotica cu frunze triunghiulare si cu flori de culoare galbena-pala. ♦ Suc rasinos care se extrage din radacina acestei plante, folosit ca purgativ puternic. [Pron. -ne-e., pl. invar. / < fr. scammonée].
scorţoneră, SCORŢONÉRĂ s.f. Planta perena cu frunze mari si flori galbene, cultivata pentru radacinile sale carnoase, folosite în alimentatie. [< it. scorzonera, cf. fr. scorsonère].
selenit, SELENÍT1 s.m. Sulfat de calciu hidratat, de culoare galbena-aurie. [< fr. sélénite].
solidago, SOLIDÁGO s.m. Planta erbacee cu flori bogate de culoare galbena; (pop.) splinuta. [< fr. solidago].
spergulă, SPÉRGULĂ s.f. Planta erbacee cu tulpina paroasa si cu flori albe, care creste prin locuri nisipoase. [< fr. spergule].
substractiv, SUBSTRACTÍV, -Ă adj. (Despre un amestec de culori) Care se realizeaza prin eliminarea unui domeniu din spectrul luminii albe. [Var. (dupa alte surse) sustractiv. / cf. fr. soustractif].
acante, Acante f. = planta erbacee decorativa cu frunze mari si cu flori albe sau roz grupate în forma de spic; talpa-ursului. <fr. acanthe, lat. acanthus
tagete, TAGÉTE s.f.pl. Plante erbacee cu miros caracteristic si cu flori de marimi diferite, colorate în brun-catifelat, galben sau portocaliu; (pop.) craite. [< fr. tagètes].
tamarin, TAMARÍN s.m. Arbore tropical cu flori galbene, care produce niste fructe din al caror miez se prepara o bautura racoritoare. [Var. tamarind s.m. / < fr. tamarin, sp. tamarindo].
tartar, TARTÁR, -Ă adj. Tataresc. ♢ Biftec tartar = muschi fript foarte putin; sos tartar = sos rece, foarte picant din maioneza pregatita cu galbenusuri de ou fierte tari, la care se adauga ceapa tocata fin si mustar. [< fr. tartare].
bignonia, BIGNÓNIA s. f. arbore decorativ cu frunze foarte mari, în forma de inima si flori albe. (< fr. bignonia)
topaz, TOPÁZ s.n. Silicat natural de aluminiu si fluor, piatra pretioasa de culoare galbena. [< fr. topaze, cf. lat. topazus, gr. topazos – din insula Topazos de la Marea Rosie].
bergamotă, BERGAMÓTĂ/PERGAMOTĂ s. f. soi de pere mari, rotunde, galbene, zemoase si aromate. ♢ (adj.) pere ĕ. (< fr. bergamote, it. bergamotta)
treponemă, TREPONÉMĂ s.f. Specie de animal protozoar flagelat, agent al sifilisului, al febrei galbene etc. [< fr. treponème].
begonie, BEGÓNIE s. f. planta ornamentala cu frunze mari, verzi sau rosii si flori albe, roz sau rosii, originara din tarile calde. (< fr. bégonia)
urocrom, UROCRÓM s.n. Substanta azotoasa galbena, foarte bogata în pigmenti urinari. [< fr. urochrome].
valeriană, VALERIÁNĂ s.f. 1. Planta erbacee cu flori trandafirii sau albe; (pop.) odolean. 2. Substanta medicamentoasa preparata din radacina acestei plante. [Pron. -ri-a-. / < fr. valériane].
vanadinit, VANADINÍT s.n. Vanadat de plumb, care se prezinta sub forma de cristale rosii, brune-galbene, hexagonale si grase la pipait. [< fr. vanadinité].
verbină, VERBÍNĂ s.f. Planta erbacee cu frunze dintate, ascutite la vârf si cu flori rosii, albe, purpurii sau liliachii, placut mirositoare; vervena. [Var. verbena s.f. / < lat., it. verbena, cf. fr. verveine].
vitelus, VITÉLUS s.n. Substanta de rezerva aflata în ouale animalelor, din care se formeaza si se nutreste embrionul. ♦ Nume dat galbenusului de ou sau numai banutului, care prin dezvoltare devine embrion. [Scris si vitellus. / < fr., lat. vitellus – galbenus de ou].
vomitonegro, VOMITO NEGRO s.n. (Med.) Vomitare abundenta de sânge negru, întâlnita în unele forme grave de apendicita acuta si în febra galbena. [< sp., fr. vomito negro].
abras, ABRÁS, -se adj. 1. (Despre cai) Cu capul cu pete albe 2. Nefericit, nepotrivit, nereusit 3. Violent, naravas -Din mr. Abraseu impertinent, tc. Abras, alb. Abraš, bg. Abraš "stropit, patat"
xantofilă, XANTOFÍLĂ s.f. Pigment galben care se gaseste în galbenusul de ou, în bacterii, în alge si în petalele florilor galbene; lutrina. [< fr. xantophylle, cf. gr. xanthos – galben, phyllon – frunza}.
zebră, ZÉBRĂ s.f. 1. Mamifer salbatic înrudit cu calul, având corpul acoperit cu par galbui si vargat cu dungi negre sau brune. 2. Marcaj de traversare a strazii pentru pietoni, constând din linii albe continue paralele cu axa acesteia. [< fr. zèbre, cf. port. zebra].
xantopsie, XANTOPSÍE s.f. Tulburare a vederii care face ca bolnavul sa vada totul într-o culoare galbena. [Gen. -iei. / < fr. xanthopsie, cf. gr. xanthos – galben, opsis – vedere].
xantom, XANTÓM s.n. Tumoare galbena pe piele, nepericuloasa. [Pl. -oame. / < fr. xanthome].
xantodermie, XANTODERMÍE s.f. Colorare în galben a pielii. [< fr. xanthodermie].
xantoderm, XANTODÉRM, -Ă adj. (Biol.) Care are pielea galbena. [< fr. xanthoderme, cf. gr. xanthos – galben, derma – piele].
xantocromie, XANTOCROMÍE s.f. Coloratie în galben pâna la maro a serului sângelui, a unor leziuni sau lichide organice. [Cf. germ. Xanthochromie].
xantocromatic, XANTOCROMÁTIC, -Ă adj. Colorat în galben. [< fr. xanthochromatique, cf. gr. xanthos – galben, chroma – culoare].
xantocit, XANTOCÍT s.n. (Biol.) Celula care contine pigment galben. [< fr. xanthocyte, cf. gr. xanthos – galben, kytos – celula].
xanto, XANTO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia "galben". [Var. xant-. / < fr. xantho-, it. xanto-, cf. gr. xanthos].
xantism, XANTÍSM s.n. Coloratie galbena. [< fr. xanthisme].
xantină, XANTÍNĂ s.f. Produs organic care se gaseste în urina, în sânge, în ceai, cafea etc. [< fr. xanthine, cf. gr. xanthos – galben].
xantelasma, XANTELÁSMA s.f. (Med.) Pete galbene localizate în special pe pleoape. [< fr. xanthélasma, cf. gr. xanthos – galben].
curcuma, CURCÚMA s.f. Condiment de culoare galbena, obtinut prin macinarea radacinii de curcuma (Curcuma domestica), utilizat mai ales drept colorant alimentar natural (în pasta de mustar, în amestecuri de condimente sau ca înlocuitor al sofranului).
în, În gastronomie, preparat din oua întregi, desfacute din coaja, prajite în tigaie sau la capac, fara a fi amestecate, astfel încât galbenusul sa ramâna întreg în mijlocul albusului coagulat. Ochiuri românesti sau oua posate sunt oua întregi, desfacute din coaja si fierte în apa cu o et, astfel încât galbenusul sa fie învelit de albus.
pomelo, POMÉLO s. Fructul citric cel mai mare (Citrus maxima sau Citrus grandis), de forma unei pere uriase de pâna la 20 cm lungime, de culoare galbena-verzuie, cu coaja groasa de 1,5 cm, cu pulpa galbuie, acidulata si usor amara. Este adesea considerat o varietate de grepfrut, în fapt diversele varietati de grepfrut fiind hibrizi dintre pomelo si diferite soiuri de portocal.
vitiligo, VITILÍGO s.n. (Med.) Afectiune a pielii, caracterizata prin pete albe bine conturate. [< fr., lat. vitiligo].
vitelină, VITELÍNĂ s.f. Substanta albuminoida care se gaseste în galbenusul de ou. [< fr. vitelline].
golden, golden s. m. Varietate de mar zemos cu pielea galbena. (< fr., engl. golden)
banan, BANÁN I. s. m. Bananier. II. adj. inv., s. n. (De) culoare roz-galben, ca banana. (< it. banano)
asfodel, ASFODÉL s. n. planta bulboasa, din familia liliaceelor, cu flori albe. (< fr. asphodèle)
ascochitoză, ASCOCHITÓZĂ s. f. boala a plantelor produsa de unele ciuperci, prin pete galben-cenusii sau brune ce apar pe frunze, tulpini si fructe. (< lat. ascochytae+-oza)
aristoloh, ARISTOLÓH s. m. planta apetala grimpanta cu flori galbene în forma de tub. (< fr. aristoloche)
apocromatic, APOCROMÁTIC, -Ă adj. (despre un obiectiv fotografic) a carui aberatie cromatica a fost corectata pentru trei culori (rosu, galben si violet). (< fr. apochromatique)
antrachinonă, ANTRACHINÓNĂ s. f. substanta organica din antracen, alcatuita din cristale galbene, materie prima la fabricarea unor coloranti. (< fr. anthraquinone)
antoxantină, ANTOXANTÍNĂ s. f. pigment galben prezent în petalele florilor. (< fr. anthoxanthine)
antoclor, ANTOCLÓR s. n. pigment galben din sucul celular al unor flori. (< fr. anthochlore)
anizocitoză, ANIZOCITÓZĂ s. f. inegalitate în dimensiuni a globulelor rosii si albe. (< fr. anisocytose)
anis, ANÍS s. m. planta aromatica din familia umbeliferelor, din Orient, cu flori mici, albe, continând ulei eteric; anason, anison. (< fr. anis, lat. anisum)
andivă, ANDÍVĂ s. f. planta erbacee cultivata, din familia compozeelor, cu frunze carnoase, albe, comestibile. (< fr. endive)
amarant, AMARÁNT s. n. I. planta erbacee cu inflorescenta în forma de spic, cu flori mici, purpurii, galbene sau albe II. adj. inv., s. n. (colorant) rosu-violet. (< fr. amarante, lat. amarantus)
albedometru, ALBEDOMÉTRU s. n. instrument pentru determinarea valorii albedoului. (< fr. albédomètre)
albescent, ALBESCÉNT, -Ă adj. care devine alb, care prezinta albescenta. (< engl. albescent)
albescenţă, ALBESCÉNŢĂ s. f. stare a ceea ce este alb. (< fr. albescence)
albedo, ALBÉDO s. n. marime fotometrica, raportul dintre energia luminoasa radiata de un corp si cea primita. (< fr. albédo, lat. albedo)
albaspină, ALBASPÍNĂ s. f. arbust spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, flori albe în buchetele si cu fructe comestibile; paducel. (< lat. alba spina, it. albaspina)
banan, BANÁN I. s. m. bananier. II. adj. inv., s. n. (de) culoare roz-galben, ca banana. (< it. banano)
acacia, ACÁCIA s.m. Arbore sau arbust din familia leguminoaselor, cu flori galbene sau albe si cu miros placut, care creste în regiunile calde. [< fr., lat. acacia].
acantă, ACÁNTĂ s.f. 1. Planta ierboasa cu frunze mari si cu flori albe sau trandafirii, grupate în forma de spic; talpa-ursului. 2. Ornament care imita frunza acestei plante, folosit la decorarea capitelului corintic si compozit. 3. Apofiza spinoasa a vertebrelor. [Var. acant s.m. / < fr. acanthe, cf. lat. acanthus < gr. akantha – spin].
grosular, GROSULAR s. n. Granat calcic, aluminos, galben, verde, brun sau rosu, în rocile metamorfice. -Din fr. Grossulaire
grozamă, GROZAMĂ s. f. Mic arbust cu tulpina articulatĂ�, cu frunze alterne si flori galbene, dispuse în racem. -DupĂ� germ. Grausen
cyan, CYAN s.n. Cerneala tipografica albastra cu nuata deschisa, una dintre cele patru culori de baza (cyan, magenta, galben si negru) folosite pentru reproducerea imaginilor color în sistemul tiparirii policrome.
balsamină, BALSAMÍNĂ s. f. planta ornamentala originara din India, cu flori albe-rosietice sau pestrite, la subsuoara frunzelor. (< fr. balsamine)
alabastru, ALABÁSTRU s.n. Varietate de ghips asemanatoare marmurii albe, din care se fabrica obiecte de ornament. [< lat. alabastrum, cf. germ. Alabaster, it. alabastro].
albedo, ALBÉDO s.n. (Fiz.) Marime fotometrica egala cu raportul dintre intensitatea luminii radiate difuz de un corp si intensitatea luminii care cade pe acel corp. [< fr. albédo, cf. lat. albedo – albeata].
albescenţă, ALBESCÉNŢĂ s.f. (Rar) Starea a ceea ce este alb; albiciune. [< fr. albescence].
amarant, AMARÁNT s.m. Planta erbacee cu inflorescenta în forma de spic, cu flori mici, purpurii, galbene sau albe. ♦ Colorant rosu-albastrui. [Cf. fr. amarante, lat. amarantus].
auramină, AURAMÍNĂ s.f. Materie coloranta galbena, folosita la vopsirea hârtiei, a bumbacului etc. [Pron. a-u-. / < fr. auramine].
aureomicină, AUREOMICÍNĂ s.f. Substanta cristalina, galbena-aurie, folosita ca antibiotic. [Pron. a-u-re-o-. / < fr. auréomycine].
aventurin, AVENTURÍN s.n. Varietate de cuart cu numeroase foite de mica galbena sau verzui, care reflecta puternic lumina. [< fr. aventurine].
azalee, AZALÉE s.f. Planta ornamentala exotica cu flori mari, albe, roze sau rosii. [Pron. -le-e. / < fr. azalée, cf. gr. azaleos – uscat].
azura, AZURÁ vb. I. tr. A albastri usor produsele textile albe pentru a îndeparta slaba coloratie galbena pe care acestea o au la început. [< fr. azurer].
balsamină, BALSAMÍNĂ s.f. Planta ornamentala, originara din India, cu flori albe-rosietice sau pestrite, asezate la subsuoara frunzelor. [< fr. balsamine].
reg, (reg.) plantatie de pepeni verzi si/sau galbeni, loc de cultivat lubenite si pepeni (Oltenia)
benzil, BENZÍL s.n. Substanta aromatica, foarte solubila în benzen, insolubila în apa, care se prezinta sub forma de prisme triunghiulare de culoare galbena. [< fr. benzile].
convolvulus, CONVÓLVULUS s. m. planta erbacee perena, cu tulpina târâtoare sau agatatoare, lunga si cu flori albe; volbura, rochita-rândunicii. (<fr., lat. convolvulus)
bilios, BILIÓS, -OÁSĂ adj. Care are (la baza) o excesiva secretie biliara. ♢ Ten bilios = ten galben. ♦ (Fig.) Iritabil, nervos, irascibil. [Pron. -li-os. / < fr. bilieux].
abraş, abrás (abráse), adj. – 1. (Despre cai) Cu capul cu pete albe. – 2. Nefericit, nepotrivit, nereusit. – 3. Violent, naravas. – Mr. abraseu (impertinent). < Tc. (arab.) abras (Seineanu, II, 7; Lokotsch 9); cf. alb. abraš (Meyer 2), bg. abraš, "stropit, patat".
cală, CÁLĂ3 s.f. Planta ornamentala cu flori mari rosii sau albe; floarea acestei plante. [< germ. Kalla, lat. calla].
calcocloroză, CALCOCLORÓZĂ s.f. Îngalbenire a frunzelor unei plante din cauza lipsei de fier asimilabil în solurile bogate în calciu. [< fr. chalcochlorose].
canar, CANÁR s.m. Pasare cântatoare, mica, cu pene galbene. [< fr. canari, cf. sp. canario < Canare – arhipelag în Oceanul Atlantic].
caniţie, CANÍŢIE s.f. Încaruntire a parului. [Gen. -iei. / < fr. canitie, cf. lat. canities – albeata].
cantalup, CANTALÚP s.m. Varietate de pepene galben, foarte dulce si cu coaja groasa. [< fr. cantaloup, cf. it. Cantalupo – vila papala aproape de Roma].
caper, CÁPER s.m. (Bot.) Arbust mediteranean cu flori mari, albe sau rosietice si cu fructe comestibile. [< it. cappero].
caragană, CARAGÁNĂ s.f. (Bot.) Arbust ornamental din familia leguminoaselor, originar din Asia, cu frunze compuse si cu flori mari, galbene-aurii. [< fr. caragan].
carotă, CARÓTĂ s.f. I. (Liv.) Morcov. ♦ Varietate de morcovi timpurii, cu radacini scurte, de culoare galbena-rosiatica. II. Proba cilindrica de material, luata din fundul gaurii unei sonde pentru a determina structura stratului strabatut. ♦ Proba cilindrica luata din betonul de fundatie al unei sosele dupa 28 de zile de la turnare. III. (Fig.; frantuzism) Înselatorie, sarlatanie. IV. (Fam.) Joc rautacios la biliard, potrivit caruia i se lasa adversarului o lovitura grea. [< fr. carotte, cf. lat. carota – morcov].
caroten, CAROTÉN s.n. Carbura de hidrogen, constituind o materie colorata galbena sau rosie, care se gaseste în diferite tesuturi vegetale (mai ales morcovi) si animale; carotina. [< fr. carotène, cf. gr. karoton – morcov].
carotenoide, CAROTENOÍDE s.f.pl. Materii colorante naturale, galbene, portocalii sau rosii, raspândite în regnul animal si vegetal; poliene. [Pron. -no-i-, sg. carotenoida. / < fr. caroténoides, cf. gr. karoton – morcov, eidos – forma].
cartof, CARTÓF s.m. Planta erbacee cu flori albe sau violete, a carei tulpina subterana se termina prin tubercule comestibile, bogate în amidon; (p. ext.) tuberculul comestibil al acestei plante. [Pl. -fi, var. cartoafa, cartofa, cartofla s.f. / < germ. Kartoffel].
cefalină, CEFALÍNĂ s.f. (Biol.) Substanta, continând acizi grasi, acid fosforic, gliceroli si aminoalcooli, care se gaseste în tesutul nervos cerebral si în galbenusul de ou. [< fr. céphaline].
cercar, CERCÁR s.m. Larva a galbezii, care traieste în apa, devenind adulta în corpul vitelor cornute. [< fr. cercaire].
ceruză, CERÚZĂ s.f. Carbonat bazic de plumb, foarte otravitor, folosit la prepararea vopselelor albe; alb de plumb. [< fr. céruse, cf. lat. cerussa].
chardonnay, CHARDONNAY s.n. Soi de vita de vie originar din Franta, cu ciorchini mici si boabe rotunde albe-verzui, din care se produc vinuri dulci; (p. ext.) vin din acest soi. [Pron. sar-do-né. / < fr. chardonnay].
ciclamă, CICLÁMĂ s.f. Planta decorativa cu frunze în forma de inima si cu flori rosii sau albe. [Cf. fr. cyclamen].
cirocumulus, CIROCÚMULUS s.n. (Met.) Tip de nori de mare altitudine, formati din grupe albe separate. [< fr. cirro-cumulus].
citrin, CITRÍN s.n. Varietate de cuart de culoare galbena. [< fr. citrine, it. citrino, cf. lat. citrinus].
clematită, CLEMATÍTĂ s.f. Planta erbacee cu flori mari, albe, roz sau violete; clopotel. [< fr. clématite].
cloasmă, CLOÁSMĂ s.f. Pigmentatie a pielii de culoare galbena-bruna-cenusie, situata pe frunte, obraji si barbie. [Pron. clas-ma. / < fr. chloasma, cf. gr. chloazein – a înverzi].
clor, CLOR s.n. Element chimic gazos, galben-verzui, cu miros înecacios, foarte toxic, folosit ca decolorant si dezinfectant. [< fr. chlore, cf. gr. chloros – verzui].
boglav, bogláv s.n. (reg.) 1. agrafa, pafta, podoaba de aur. 2. planta veninoasa, cu flori mici, galbene.
cloroză, CLORÓZĂ s.f. 1. Anemie cauzata de scaderea cantitatii de hemoglobina din sânge. 2. Îngalbenire (totala sau partiala) a organelor verzi ale plantelor, cauzata de distrugerea clorofilei din celule. [< fr. chlorose, cf. gr. chloros – verde].
casiţă, casíta casíte, s.f. (reg.) crin galben.
caisiu, caisíu, -íe, caisíi, adj. (înv.) galben-deschis; de culoarea caiselor.
culoare, CULOÁRE s.f. 1. Senzatie, impresie produsa asupra ochiului omenesc de radiatiile luminoase de diferite frecvente; (curent) aspectul colorat al corpurilor; fata. ♢ (Despre oameni) De culoare = care are pigmentatia neagra, galbena etc. ♦ (Fig.) Opinia unei persoane, a unui ziar, a unui partid politic etc. 2. Nuanta, ton. ♦ Fel de a evoca, de a descrie plastic pe cineva sau ceva. ♢ Culoare locala = reproducere exacta a fizionomiei sau a obiceiurilor unui popor, ale unei tari, ale unei epoci etc. 3. Materie, substanta coloranta; vopsea. 4. Fiecare dintre cele patru categorii de semne ale cartilor de joc (pica, trefla, carou si cupa). [Pron. cu-loa-, var. coloare s.f. / < lat. color, cf. fr. couleur].
caun, caún, caúni, s.m. (reg.) pepene galben.
căpuşnic, capúsnic s.m. (reg.) planta ce creste prin locurile mlastinoase, cu flori albe, buna pentru bai; crastaval.
cealmuc, cealmúc s.m. sg. (reg., înv.) pamânt galben (pentru lipit), chipici, ceamur, lut, imala, muruiala.
cearchâu, cearchấu adj., s.m. (înv.) 1. (adj., m.) (galben) cu zimti, zimtat. 2. (s.m.) moneda care circula pe timpul lui Caragea-Voda.
chealfăd, cheálfad, -a, adj. (reg.) galben la fata; palid.
cicărică, cicaríca s.f. (reg.) soi de planta erbacee cu flori albe si proprietati medicinale; avrameasa.
cigămigă, cíga-míga s.f. (reg.) bureti galbeni comestibili.
cilimină, cilimína, cilimíne, s.f. (reg.) planta erbacee decorativa si medicinala, cu flori galbene aurii sau galbene-rosietice si cu miros placut si puternic; filimica, cilimnie.
azura, AZURÁ vb. tr. a albastri usor produsele textile albe, pentru a îndeparta slaba coloratie galbena pe care acestea o au la început. (< fr. azurer)
ciuen, ciuén (ciuín), ciuéni (ciuíni), s.m. (înv.) planta erbacee cu flori albe sau roz, ale carei radacini se folosesc în industria textila, farmaceutica, a parfumurilor si a halvalei; sapunel, sapunarita, odagaci.
aglică, aglíca (-ci), s.f. – Planta erbacee din familia rozaceelor. Mr. angulice, megl. glicica. Bg. aglika (Skok, R. Études slaves, III, 62), cf. sb. jaglika (Cihac; DAR), alb. aguljice. Este posibil ca toate aceste cuvinte sa provina din tc. aklik "albeata, albeala". Cf. Popescu-Ciocanel 6.
copal, COPÁL s.n. Rasina naturala transparenta, de culoare galbena, care provine din descompunerea în pamânt a arborilor rasinosi fosili sau din diverse plante tropicale, folosindu-se în special la prepararea lacurilor. [< fr. copal, cf. peruv. copalle].
clococior, clocociór (clococióv) s.m. (reg.) planta frumoasa cu flori galbene, care creste pe lânga torentii din padurile umbroase ale muntilor; laptucul-oii, lapus-de-oaie.
clocotici, clocotíci s.m. (reg.) 1. bucata de flanela cu care taranii îsi învalesc piciorul pâna la genunchi. 2. arbust cu flori alburii; locotita, nucusoara, vonicer, lemn-câinesc, salba-moale. 3. planta cu flori galbene si cu pete albastrii; sunatoare. 4. macris de câmp; glojan, corles, clococean.
coacin, coácin, -a, adj. (reg.; despre oi) cu botul galben sau rosu.
cocoşei, cocoséi s.m. pl. (pop. si fam.) 1. floricele de porumb. 2. (înv.) bani de aur însirati într-o salba; galbeni.
codălbel, codalbél, -eá, codalbéi, -éle, adj. (reg.) 1. (animal) care are coada sau vârful cozii de culoare alba, iar restul de culoare mai închisa. 2. (om) cu parul blond; balai.
codroi, codrói s.m. (reg.) planta ierboasa cu flori rosii-purpurii si galbena; carpena, ciormoiag, grâu-negru, grâul-prepelitei, paduroi, scraba.
creson, CRESÓN s.n. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu flori albe, mici si cu frunze comestibile; (pop.) hrenita. [< fr. cresson].
alb, alb (álba), adj. – De culoarea zapezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Puscariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. si it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificatia de "fericit", extindere a contrastului între "negru" si "alb". Cf. alboare. Der. alba, s.f. (iapa alba; zori de zi); albeata, s.f. (culoare alba; cataracta, pata pe ochi); albele, s.f. pl. (doua betisoare, folosite în jocul cu acelasi nume); albei, adj. (alb; balai); albei, s.m. (specie de iarba); albet, s.m. (alburn); albete, s.f. (albeata); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încarunti; a îmbatrîni; a (se) sulemeni; a spala), care este considerat reprezentant al unui lat. •albῑre, de la albescĕre (Puscariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi si formatie interna a rom., cf. înrosesc, (în)negresc, albastresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s.f.; albime, s.f.; albinet, adj. (cu fata alba; balai); albisor, adj. (albicios); albisor, s.m. (ban de argint; peste, oblet; se spune despre anumite varietati de struguri, de prune, de ciuperci); albita, s.f. (peste, oblet; planta cu flori galbene); albitor, adj. (care albeste); albitorie, s.f.; albitura, s.f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spatiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginti; peste, platica, babusca); albiu, adj.; albus, s.n. (substanta alba care înconjoara galbenusul la ou; în Trans.si Mold., albul ochiului); (î)nalbeala, s.f. (suliman); (î)nalbi, vb. (a spala; a sulemeni); înalbitor, adj. (care albeste). Alburn mentionat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeata, Pascu, I, 31, propune un lat. •albitia, în loc de albities; însa der. e fireasca în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezinta un semantism normal (cf. Bant doalb "carunt"), caruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adaugat cea de a doua nuanta. Albisoara (Puscariu, Dacor., III, 596 si REW 328) nu reprezinta lat. albula, ci este o metateza de la albisoara, cf. albisor. Pentru albulus în rom., cf. abur.
cromatism, CROMATÍSM s.n. 1. Calitate a razelor albe de a se putea descompune în raze de culori diferite. ♦ Aberatie cromatica. 2. Caracterul cromatic al unei melodii. [< fr. chromatisme].
albie, álbie (álbii), s.f. – 1. Matca a unui rîu. – 2. Covata, copaie, vas facut dintr-un trunchi scobit. Lat. alveus, pop. albea (Puscariu 58; Candrea-Dens., 43; REW 320; DAR; Graur, BL, V, 87); cf. mil. albio, ven., tarent. albi, piem. arbi, fr. auge (it., sp., port. alveo sunt neol.). Rezultatul normal trebuia sa fie •albiu, pe al carui pl. albii s-a format din nou un s. albie (ca sabii-sabie); dupa DAR, forma de sing. se explica printr-un pl. n. •alvia. Pentru sensul 2, cf. glosa din CGL "alveus, lignum excavatum in quo lavantur infantes". -Der. albier, s.m. (persoana care face albii); albioara, s.f. (albiuta), pe care Candrea-Dens., 44, îl pun inutil în legatura cu lat. alveola. Din rom. provine rut. alibijka (Candrea, Elemente, 404).
cremniţer, cremnitér, cremnitéri, s.m. (înv.) galben unguresc, ducat.
damă, DÁMĂ s.f. I. (Rar) 1. Doamna, cucoana. ♢ De dama = femeiesc. 2. Femeie de moravuri usoare, prostituata. II. 1. Carte de joc pe care este desenata figura unei femei. 2. Regina (la jocul de sah). 3. (La pl.) Joc practicat pe o tabla ca cea de sah si la care se folosesc pioni sau discuri albe si negre. III. Scobitura în copastia unei ambarcatii, în care se sprijina mansonul ramei. [< fr. dame, it. dama].
azalee, AZALÉE s. f. arbust ornamental, originar din China, cu flori rosii, roz sau albe. (< fr. azalée)
felişcă, felísca s.f. (reg.) planta cu flori galbene-aurii sau galbene-rosietice; filimica, calinica, galbinele, rosioara, rosulita, rusnica, rusnici, rugiulita, rugulita.
fiong, fióng, fiónguri, s.n. (înv. si reg.) 1. funda (facuta din panglici si ciucuri) purtata de femei ca podoaba pe cap. 2. planta erbacee cu tulpini întinse pe pamânt, cu flori albastre, rosii sau albe si cu frunze lucioase; saschia.
firigea, firigeá s.f. (reg.) planta erbacee din familia rozaceelor, cu flori albe sau roz-albe mirositoare; aglica.
dezvoalbe, DEZVOÁLBE, dezvólb, vb. III. (Înv.) 1. Tranz. A dezvolta, a extinde. 2. Refl. (Despre flori) A se deschide. ♢ (În sint.) Floare dezvoalta = floare cu petalele desfacute. [Part. dezvólt, -oálta] (din lat. •disolvĕre (Candrea); dublet al formei neolog. dezvolta, format pe baza part. dezvolt, la fel ca it. svoltare din svolgere (Scriban))
dezvolt, DEZVÓLT, -OÁLTĂ, dezvólti, -oálte, adj. (Despre flori) Deschis. (din dezvoalbe) [în DOOM-2]
florilat, florilát, -a, adj. (reg.) cu pete albe.
foacă, foáca s.f. (reg.) cal de culoare galbena; focau.
focău, focau, focai, s.m. (reg.) cal de culoare galbena; foaca.
frăgurel, fragurél s.m. (reg.) planta ierboasa cu tulpina scurta si cu flori albe, asemanatoare celor de fragi.
gălbănoi, galbanói, galbanoáie, adj. (reg.) foarte galben.
gălbegios, galbegiós, -oása, adj. (reg.) care tine de galbeaza; care sufera consecintele galbezei; slabit.
gălbenet, galbenét s.n. (reg.) gramada de galbeni.
gălbeneţ, galbenét, -eáta, -ti, -te, adj. (pop.) palid, smead.
gălbicios, galbiciós, galbicioása, adj. (înv.) cam galben, galbior, slabit si îngalbenit.
galbinet, galbinét s.n. (înv.) suma mare de galbeni.
ghilan, ghilán, ghiláni, s.m. (reg.) bou cu par închis, dungi albe.
ghiorghin, ghiorghín, ghiorghíni, s.m. (reg., înv.) arbust spinos din familia rozaceeelor, cu flori albe frumos mirositoare si cu boabe rosii, gustoase.
gingirliu, gingirlíu s.n. (înv.) ban, galben turcesc (de valoare).
goniţă, goníta, goníte, s.f. (reg.) 1. insecta coleoptera cu aripile negre si abdomenul galben, care înoata învârtindu-se foarte repede la suprafata apei. 2. (reg.) turma de vaci care trece pe drum; cârd galagios de copii care trece alergând pe drum.
gubav, gúbav, gúbava, gúbavi, gúbave, adj. (reg., înv.) 1. lepros. 2. (fig.) smerit, umil. 3. slabanog, bolnavicios, galbejit.
halbe, hálbe s.f. pl. (reg.) ramasita de mâncare; laturi.
axantopsie, AXANTOPSÍE s. f. imposibilitatea de a distinge culoarea galbena. (< fr. axantopsie)
edelvais, EDELVÁIS s.m.invar. Planta erbacee perena din familia compozeelor, cu inflorescente compuse din capitule înconjurate de bractee albe si paroase, care creste în munti; floarea-reginei, floarea-doamnei, albumita, floare-de-colt. [Pron. -vais, scris si edelweiss. / < germ. Edelweiss].
homeaz, homeáz s.m. (reg.) buruiana cu frunze ca ale scaietelui si cu bobite galbene pe lujer.
hreaniţă, hreánita s.f. (reg.) planta ierboasa, aspra la pipait, cu florile galbene.
hultenoală, hultenoála s.f. (reg.) planta erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene-purpurii, cu tulpina fara frunze sau cu frunze mici, acoperite cu peri lungi; vulturica.
egretă, EGRÉTĂ s.f. 1. Pasare migratoare care are pe spate un smoc de pene albe, subtiri. 2. Manunchi de pene sau de fire albe, purtat odinioara, mai ales de femei la palarii si de militari la chipiuri. 3. Aglomeratie de perisori la extremitatea superioara a fructelor. [< fr. aigrette].
electricitate, ELECTRICITÁTE s.f. 1. Marime de stare pe care o capata corpurile dupa ce au fost frecate unul de altul si apoi separate; sarcina electrica. ♦ Totalitatea fenomenelor produse de repausul si de miscarea unei particule numite electron. 2. Ramura a fizicii care studiaza fenomenele electrice. [Cf. fr. électricité < lat. electrum , gr. elektron – ambra galbena, la care s-a observat prima data fenomenul de catre Thales].
iucsucea, iucsuceá s.f. (reg., înv.) arbust salbatic cu frunze lobate, opuse, cu flori albe si cu fructe rosii, necomestibile, în forma de ciorchini; calin, dârmoz.
arbore, árbore (-ri), s.m. – (Înv.) Copac, pom. – Var. arbur(e). Mr. arbure, megl. arbur, istr. Ǫrbure. Lat. arbŏr (Puscariu 112; Candrea-Dens., 74; REW 606; DAR); cf. vegl. juarbul, it. albero (sicil. arvulu, cors. arburu, friul. arbul), alb. arbur, fr., v. prov., cat. arbre, sp. árbol, port. arvore. Rezultatul normal este arbure, astazi înv. si înlocuit de o forma contaminata de der., care sînt cu totii neol. Arbora, vb. din fr.; arborescent, s.f. (în forma de arbore); arborescenta, s.f. (forma ca a unei plante arborescente); arboret, s.n. (crîng, padurice), formatie interna (cf. mr. arburet) care coincide cu it. arboreto, sp. arboledo, astfel încît ar putea reprezenta si lat. arborētum (REW 607); arboricultor, s.m.; arboricultura, s.f.; arbust, s.m.
îngălbejeală, îngalbejeála s.f. (reg.) culoare galbena a fetii; paloare, paliditate.
înştevia, însteviá vb. I (reg.) a vopsi cu radacina de stevie (în galben).
învoalbe, învoálbe vb. III (înv.) 1. (despre apa, valuri, nori, praf. etc.; refl.) a se învârti (ca într-un vârtej), a se învârteji, a se învolbura. 2. (refl.; despre fiinte) a se întoarce roata, a se învârti pe loc, a se opri repede. 3. a înfasura, a învali (a înfasura pânza pe sul), a o face val, a gati firele pentru navadit, a suci caierul. 4. (refl.; despre plante) a se dezvolta, a creste; (despre om) a încarna, a se înspita, a se deforma. 5. (despre ochi) a casca, a holba. 6. a-i veni sa verse, sa râgâie; a i se apleca.
flogopit, FLOGOPÍT s.n. (Geol.) Varietate de mica asemanatoare cu biotitul, de culoare galben-bruna, cu luciu sticlos, folosita ca izolant termic si electric. [< fr. phlogopit].
fluor, FLUÓR s.n. Metaloid gazos, galben-verzui, foarte activ, care face parte din grupa halogenilor. [Pron. flu-or. / < fr. fluor].
joian, joián s.m. (reg.) planta ierboasa cu flori albe.
jolteală, jolteála s.f. (reg.) planta folosita la tara pentru a vopsi în galben; galbenare, dropita, jugheala.
fucoxantină, FUCOXANTÍNĂ s.f. Pigment de culoare bruna, care se gaseste în unele alge. [< fr. fucoxanthine, cf. lat. fucus – gen de alga, gr. xhanthos – galben].
fucsie, FÚCSIE s.f. Planta ornamentala cu flori rosii, galben-verzui sau pestrite; (pop.) cercelus. [Gen. -iei. / < fr. fuchsia].
jugurel, jugurél2, juguréi, s.m. (reg.) planta erbacee cu frunze mici si dintate, cu flori purpurii sau albe, dispuse în forma de ciorchine în vârful tulpinii; dumbet, sclipet.
galb, GALB s.n. (Arhit.) Curbura a unui capitel, a unei console, a unui vas etc.; (p. ext.) contur, profil al unei sculpturi. ♦ Parte a fusului unei coloane arcuite spre exterior, pentru a evita iluzia de strangulare. [< fr. galbe].
garanţă, GARÁNŢĂ s.f. Planta erbacee cu flori albe-galbui dispuse în ciorchini, a carei radacina contine o materie coloranta rosie folosita pentru vopsitul fibrelor textile; (pop.) roiba. [< fr. garance, it. garanza].
gardenie, GARDÉNIE s.f. Arbust originar din Extremul Orient, cu flori albe, frumoase si placut mirositoare, cultivat ca planta ornamentala. [Gen. -iei. / < fr. gardénia].
lician, licián s.m. (reg.) planta din familia rachitei, facând bube pe frunze din care iese o boia galbena.
genţiană, GENŢIÁNĂ s.f. Planta erbacee din regiunea de munte, cu tulpina înalta si cu flori albastre sau galbene; (pop.) ghintura. [Pron. -ti-a-, var. ghintiana s.f. / cf. it. genziana, fr. gentiane, lat. gentiana].
aventurin, AVENTURÍN s. n. varietate de cuart cu numeroase foite de mica galbena sau verzuie, care reflecta lumina. (< fr. aventurine)
măselariţă, maselaríta s.f. (pop.) 1. planta erbacee otravitoare cu flori galbene patate cu violet; semintele si frunzele sunt folosite de popor contra durerilor de masele. 2. maseaua coasei. 3. forta.
halbă, HÁLBĂ s.f. Pahar cu o capacitate de o jumatate de litru; (p. ext.) cantitatea de lichid care încape într-un astfel de pahar. [< germ. Halbe].
heliodor, HELIODÓR s.n. (Geol.) Varietate de beril de culoare galben-verzuie. [Pron. -li-o-. / < fr. héliodore].
mestecă, mésteca1, s.f. (pop.) 1. rasina de brad, galbena si dulce, care se mesteca sau se manânca. 2. pasta de chition.
mestecă, mésteca2, mésteci, s.f. (reg.) 1. boala contagioasa a oilor si caprelor, care le opreste secretia laptelui; rasfuga. 2. boala contagioasa la om si animale; rasfuga, dalac, buba-neagra, carbune, antrax. 3. planta erbacee cu flori galbene folosita ca medicament împotriva bolilor amintite; rasfug.
aur, áur, s.m. – Metal pretios de culoare galbena stralucitoare. – Istr. aur. Lat. aurum (Puscariu 170; Candrea-Dens., 118; REW 800; DAR); cf. alb. ar, it., sp. oro, engad., v. prov. aur, fr. or, port. ouro. Der. aura, vb. (rar, a auri); aurar, s.m. (mester care lucreaza obiecte de aur; tigan care cauta pepite de aur; odinioara munceau sub supravegherea marelui armas, si plateau sotiei domnitorului un dram (3,38 gr.) de aur în chip de contributie anuala), pe care Puscariu 171 si DAR îl deriva direct din lat. aurārius (atragînd atentia apoi ca rezultatul normal ar fi •arar, Puscariu, Lr., 18, a admis o analogie cu aur; este vorba mai probabil de o der. interna în rom., cu suf. de agent -ar); aurareasa, s.f. (nevasta cautatorului de aur); aurarie, s.f. (activitate de aurar; aurire, poleire cu aur); aurel, adj. (aurit), cuvînt artificial, inventat probabil de Bolintineanu; auret, s.n. (obiecte de aur); auri, vb. (a acoperi cu un strat subtire de aur), pe care Puscariu 172 si DAR îl considera drept reprezentant direct al lat. aurire; aurica, s.f. (patlagina, Lantana Camara); auritura, s.f. (aurire); auriu, adj. (de culoarea aurului); auros, adj. (aurifer). – Der. neol. aurifer, adj.; auripigment, s.m.
moiţă, moíta, moíte, s.f. (reg.) 1. grindel, molan (peste). 2. ciuperca comestibila galbena-verzuie.
moşmol, mosmól (mosmón), mosmóli (mosmóni), s.m. (reg.) arbust din familia rozaceelor cu flori mari albe si cu fructe comestibile (musmule); scorus.
nacaveţe, nacavéte adj. pl. (reg.; în sintagma) pere nacavete = pere marunte si galbene, care se coc în luna iulie; pere oarzane.
năglag, naglág s.n. (reg.) pamânt galben.
năglăjos, naglajós adj. m. (reg.; despre pamânt) galben, argilos.
icter, ÍCTER s.n. Boala a ficatului constând în trecerea fierii în sânge si în îngalbenirea pielii si a albului ochilor bolnavului etc.; (pop.) galbinare. [< fr. ictère, cf. gr. ikteros].
imortelă, IMORTÉLĂ s.f. (Bot.) Planta erbacee cu frunze putine si cu flori mici, galbene sau roz-purpurii; (pop.) plevaita. [< fr. immortelle].
nechită, nechíta, nechíte, s.f. (reg.) galbenusi, galbenele.
nemţişor, nemtisór, nemtisóri, s.m. (pop.) 1. (la sg. art.) numele unui dans popular german si melodia dupa care se cânta; nemteasca. 2. (la pl.) plante erbacee cu flori albastre, roz si albe care au calitati medicinale. 3. (la pl.) ciuperci comestibile; urechiuse.
interfolia, INTERFOLIÁ vb. I. tr. A intercala file albe între paginile tiparite ale unei carti. [Pron. -li-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. / < fr. interfolier].
nisipariţă, nisipárita, nisipárite, s.f. (înv. si reg.) 1. vas mic cu nisip; nisiparnita. 2. jgheab cu nisip pe care scriau altadata copii. 3. specie de peste, mic si vioi; nisipar, zvârluga. 4. planta erbacee cu flori albe; studenita.
nocilă, nocíla, nocíle, s.f. (reg.) mica planta erbacee cu flori albe, mici.
iodoform, IODOFÓRM s.n. Substanta galbena, cristalizata, cu miros specific, folosita ca antiseptic, anestezic etc. [< fr. iodoforme].
irizaţie, IRIZÁŢIE s.f. Irizare. ♦ Ansamblu de culori si de nuante variabile pe care le reflecta unele cristale prin interferenta; descompunerea luminii albe prin difractie, dispersie sau interferenta. [Gen. iei, var. irizatiune s.f. / < fr. irisation].
opaiţel, opaitél, opaitéi, s.m. (reg.) planta cu flori albe sau rosii.
panabrici, panabríci adj. (reg.; în sintagme) mere panabrici = soi de mere galbene, de marime mijlocie.
pantiş, pantís, -a, adj. (reg.; despre cai) cu parul de pe corp galben deschis, iar cel de pe coama si coada negru; sarg.
papalungă, papalúnga s.f. (reg.) 1. papadie. 2. planta mica erbacee, cu rizom carnos si flori galbene; podbal.
papapungă, papapúnga s.f. (reg.) planta mica erbacee, cu rizom carnos si flori galbene; podbal.
parafoc, parafóc s.n. (reg.) culoare galbena-portocalie, folosita la vopsirea lânii si a tesaturilor.
paslion, paslión s.m. (reg.) planta erbacee veninoasa cu frunze dintate cu flori albe si cu fructe ca niste bobite negre sau verzi; zârna.
beuţă, béuta (béute), s.f.- Piatra, pietricica de rîu. Sb. bioce "alb, albeata" (DAR). Se foloseste în Trans.
bîlbîi, bîlbîí (bấlbâi, bâlbâít), vb. – A bîlbîi, a gîngavi, a balmaji. Creatie expresiva, de acelasi tip ca bîjbîi; cf. gr. βαμβάνω, lat. balbus, bilbire, it. balbettare, fr. balbutier, babiller, sp. balbucir, bable, alb. bëlbërë, bg. blboljam, sb. blebetati, slov. bablejati, engl. babble, etc. (Puscariu, ZRPh., XXXVII, 103; REW 898; Philippide, II, 632; Berneker 117). – Der. bîlbîiala, s.m. (porecla a bîlbîitilor); bîlbîitor, adj. (bîlbîit); bîlbîitura, s.f. (bîlbîiala).
păducheariţă, paducheárita, paducheárite, s.f. (reg.) planta semiparazita cu frunzele dintate si cu flori mici galbene; clocotici.
păducher, paduchér, paduchéri, s.m. (reg.) 1. mica planta târâtoare cu flori galbene sau rosii; vârtejul-pamântului. 2. planta erbacee târâtoare cu flori galbene si fructe tepoase; coltul-babei.
păduchiţă, paduchíta, paduchíte, s.f. (reg.) planta târâtoare cu flori galbene si fructe tepoase; coltul-babei.
pălangie, palángie, palángii, s.f. (reg.) 1. planta erbacee ornamentala, cu flori albe, mirositoare, si cu tulpina agatatoare de 5-6 m. 2. telegraf.
păleaţă, paleáta, paléte, si paleti, s.f. (reg.) 1. par, prajina (lunga si subtire), nuia. 2. bucata scurta de lemn cu care se doboara fructele. 3. om foarte înalt; om slab, galbejit.
păliciune, paliciúne, paliciúni, s.f. (înv.) 1. arsita, dogoare a soarelui. 2. ofilire, vestezire, îngalbenire a plantelor. 3. rugina a plantelor.
pălit, palít, palíta, adj. (pop.) 1. (despre fata) pârlit, bronzat. 2. (despre plante) vestejit, ofilit, îngalbenit, uscat; pâhavit. 3. (reg.) atins de rugina sau de taciune. 4. (reg.; despre holde) crescut prea repede si fara rod; hulpit. 5. (reg.; despre seminte) insuficient dezvoltat; copt înainte de maturitate; sec, zbârcit, chircit. 6. (reg. si fig.; despre oameni) slab, sfrijit. 7. lovit, izbit. 8. îndreptat, pornit (într-o directie). 9. culcat, doborât la pamânt. 10. (fig.; despre oameni) nebun, aiurit, ticnit.
păluşcă, palúsca s.f. (reg.) arbust salbatic cu frunze lobate, opuse, cu flori albe si cu fructe rosii, zemoase, necomestibile, în forma de ciorchini; calin.
păpălău, papalắu, papalắi, s.m. (reg.) 1. planta erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-galbui si cu fructe rosii-poortocalii ca niste cirese; basicuta, basica, boborea, bubuchie, curcubetica, gheorghinar. 2. matraguna. 3. spanac porcesc. 4. (fig.; pop.) prostanac, prostalau.
păpuşoi, papusói1, papusói, s.m. (reg.) 1. papusa care reprezinta o figura masculina; papusa mare. 2. barbat fara personalitate, om de nimic. 3. porumb.4. rodul porumbului (stiuleti sau boabe). 5. planta erbacee ornamentala cu frunze mari, verzui sau purpurii si cu flori mari, rosii, galbene sau pestrite; belsita. 6. planta denumita si lusca alba. 7. planta erbacee din familia leguminoaselor, cu flori mici alburii sau trandafirii; papanas.
păpuşoieş, papusoiés, papusoiési, s.m. (reg.) 1. porumb mic. 2. (la sg. cu sens colectiv) porumbiste. 3. crin galben.
bîrcoace, bîrcoáce s.f. – Varietate de mosmon, Cotoneaster vulgaris. Tc. barkuk "pruna galbena", din ngr. πραιϰόϰιον ‹ lat. praecox. De la forma araba barqŭq deriva sp. albaricoque.
păştele, pastéle s.f. pl. (reg.) planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina si frunzele paroase si cu flori galbene; flamânzica.
păştiţă, pastíta, pastíte, s.f. (reg.) 1. sarbatoarea religioasa a Pastilor. 2. (la pl.) Bunavestire. 3. Duminica Tomii (prima duminica dupa Pasti); pastele mici. 4. planta erbacee cu flori galbene-aurii; gainusa, galbinele, floarea-pastilor.
pepenea, pepeneá, s.f. (reg.) 1. planta erbacee melifera si medicinala, cu flori albe, folosita la ceaiurile diuretice; cretusca. 2. tufis de copacei; cununita, ciritel. 3. pepenari.
percet, percét, perceáta, adj. (reg.; despre oi) baltata (cu pete albe sau negre).
pestilenţ, pestilént s.m. (înv.) planta erbacee, cu flori albe-galbui dispuse în mici capitule; cucuruz.
boaşe, boáse (-se), s.f. – Testicul. Var. bos. Megl. bos, istr. bos. Origine necunoscuta. Etimonul lat. byrsa "punga", propus de Diez, nu este posibil. Puscariu 210 (si DAR) a încercat sa depaseasca dificultatea, presupunînd o forma •byrsea, care nu este însa nici ea satisfacatoare. Ar putea fi tc. bos "gol", cu acelasi sens ca desert, cf. fr. creux de l’estomac (din tc. provine si mr. bosa "gol"); dar vechimea cuvîntului (apare la Dosoftei) si semantismul lui, identic în dialecte, se opun acestei explicatii. Der. bosar, s.m. (pepene galben); bosorog, adj. (care sufera de hernie, surpat; planta, Scleranthus annuus), care pare formatie glumeata, pe baza lui boase si olog, modificata ca în sontorog; bosorogi, vb. (a desela, a speti; a ologi); bosorogeala, s.f. (hernie; decrepitudine). Trebuie de asemenea sa presupunem ca bosorog, care circula numai în Munt. (ALR 125), a suferit probabil influenta formala a sb. bosonog "descult".
pieluşină, pielusína, pielusíne, s.f. (reg.) 1. pielita. 2. albeata (la ochi).
jaguar, JAGUÁR s.m. Animal carnivor din America de Sud, foarte feroce, cu parul galben-roscat si cu pete negre rotunde ca ale panterei. [Pron. -gu-ar. / < fr. jaguar, port. jaguarete < cuv. tupi].
jalon, JALÓN s.n. Ţarus înalt, vopsit în inele rosii si albe, care serveste la marcarea unui aliniament de teren. ♦ (Fig.) Ceea ce serveste pentru a marca un punct sau o etapa în desfasurarea unei activitati. [Pl. -oane. / < fr. jalon].
pitac, pitác3, pitáce, s.n. (reg.) 1. pâine mica, pita. 2. (în expr.) pitacu-dracului = ciuperca comestibila cu piciorul scurt si gros, cu palaria mare în forma de castron, de culoare galbena-bruna, care creste pe trunchiurile putrede de brad; lamâita, urechea-babei.
pitoesă, pitoésa s.f. (reg.) varietate de struguri cu boabe mari, albe, sferice si putin turtite.
plămânic, plamâníc, -a, adj., s.m. si f. 1. (înv.) (persoana) care sufera de tuberculoza pulmonara. 2. (reg.) planta erbacee acvatica cu rizom lung, cu flori galbene si cu frunze lucitoare care plutesc la suprafata apei; plutica.
plăviţa, plavitá, pers. 3 sg. plaviteáza, vb. I refl. (reg.) 1. (despre holde) a se îngalbeni, a da în copt. 2. (despre tesaturi) a se decolora.
plescaviţă, plescávita, plescávite, s.f. 1. (pop.) nume dat mai multor boli de piele caracterizate prin eruptii, eczeme, bube, puroi, rani; spuzeala. 2. (reg.; cu sens colectiv, în forma "plercanita") particele lemnoase ramase în fuiorul de cânepa. 3. (reg.) planta erbacee cu frunze ovale, cu tulpina întinsa pe pamânt si cu flori albe. 4. (reg.; în forma "plescaita") mica planta cu flori mari albe si cu fructul o capsula; sopârlita alba. 5. (reg.) planta erbacee cu frunze opuse si ascutite, cu flori albe-verzui si cu fructe ca niste bobite negre; gusa-porumbelului. 6. (reg.; în forma "plescaita") codobatura (mica pasare migratoare, care traieste pe marginea apelor, cu coada lunga, mereu miscatoare).
pletenic, pleteníc, pleteníce, s.n. (reg.) 1. salba de bani (purtata de femei pe frunte sau la gât). 2. (în forma: plecenic) sârma pe care se însira monedele unei salbe.
latir, LATÍR s.m. Planta erbacee leguminoasa cu tulpina lunga, târâtoare si foarte ramificata, având flori albe, violete sau rosii, grupate în racem. [Cf. it. latir, lat. lathyrus].
plituţe, plitúte s.f. pl. (reg.) planta erbacee din familia compozeelor, cu frunze paroase si cu flori galbene-aurii; tataisi.
ploponog, ploponóg, ploponógi, s.m. (reg.) planta erbacee cu tulpina dreapta, carnoasa, cu frunze ovale, dintate, si cu flori galbene, punctate cu rosu.
leandru, LEÁNDRU s.m. Arbust mediteranean cu flori mari frumoase, rosii sau albe, placut mirositoare, cultivat la noi ca planta ornamentala. [Pron. le-an-, var. oleandru s.m. / < it. leandro, cf. lat.t. oleander].
lecitină, LECITÍNĂ s.f. Lipida fosforata care se gaseste în galbenusul de ou, în tesutul nervos etc. [< fr. lécithine, cf. gr. lekithos – galbenus de ou].
leucom, LEUCÓM s.n. Boala de ochi, manifestata prin formarea unor pete albe pe cornee; (pop.) albeata. [Pl. -oame. / < fr. leucome].
leucopoieză, LEUCOPOIÉZĂ s.f. Formare de globule albe; leucogeneza. / < fr. leucopoïèse, cf. gr. leukos – alb, poiein – a produce].
licopodiu, LICOPÓDIU s.n. (Bot.) Planta criptograma care, prin forma sa, se aseamana cu un picior de lup. ♦ Pulbere galbena obtinuta din sporii acestei plante, folosita în farmacie si pirotehnie. [Pron. -diu. / < fr. lycopode, cf. gr. lykos – lup, pous – picior].
limfă, LÍMFĂ s.f. Lichid alburiu sau galbui care contine globule albe si circula prin vasele si ganglionii limfatici, precum si în spatiile intercelulare ale organismului vertebratelor. [< fr. lymphe, cf. lat. lympha – apa].
poinic, póinic adj. m. (reg.; în sintagma) mar poinic = varietate de mar cu fructe mari, de culoare verzuie-galbena, zemoase.
pomuşoară, pomusoára, pomusoáre, s.f. (reg.) 1. strugurel, strugure mic. 2. coacaz, coacaza. 3. agris, agrisa. 4. coacaz salbatic cu fructe rosii si acre; paltior. 5. planta americana cu flori roscate sau galbene, cu fructe în ciorchini, cultivata si la noi ca planta ornamentala. 6. planta cu tulpina agatatoare, cu flori violete, cu fructe în forma de boabe rosii, folosita în medicina; lasnicior.
poparniţă, popárnita s.f. (reg.) numele unei plante cu floarea galbena, folosita în medicina populara.
popchişor, popchisór, popchisóri, s.m. (reg.) numele unei plante cu floarea galbena.
poroi, porói s.m. sg. (reg.) 1. praz. 2. planta erbacee cu bulb, cu frunze cilindrice si cu flori albe, roz sau albastre; hasma.
porumbrel, porumbrél, porumbréi, s.m. (reg.) arbust salbatic cu ramuri spinoase, cu flori albe si cu fructe sferice, negre-vinetii, foarte acre; porumbar, scorombar.
potolnic, potólnic, potólnici, s.m. (reg.) specie de drobita (de arbust folosit la vopsirea în galben a tesaturilor).
potroacă, potroáca1 s.f. (reg.) 1. planta erbacee medicinala, cu flori rosii sau albe, cu fructul o capsula; tintaura, frigurica, fierea-pamântului etc. 2. albastrita (planta). 3. ghintura (planta). 4. veninarita (planta). 5. ghizdei (planta).
maioneză, MAIONÉZĂ s.f. Sos rece din galbenus de ou, frecat bine cu untdelemn si amestecat cu zeama de lamâie. [Pron. ma-io-. / < fr. mayonnaise].
marcasit, MARCASÍT s.n. Sulfura naturala de fier de culoare galbena-verzuie si cu luciu metalic. [< fr. marcassite, germ. Markasit].
margaretă, MARGARÉTĂ s.f. Planta erbacee decorativa perena, cu flori galbene dispuse într-un disc central si cu flori albe pe margine. [< germ. Margarete, cf. fr. marguerite].
prelungoasă, prelungoása s.f. (reg.) planta erbacee cu tulpina târâtoare, cu flori albe sau violete, folosita în medicina populara; silnica.
preuş, préus, -a, adj. (reg.) 1. (oaie, berbec, miel) cu pete albe sau rosietice pe pântece. 2. (despre oameni) cu fata brazdata si murdara.
masicot, MASICÓT s.n. Oxid de plumb, de culoare galbena. [< fr. massicot, cf. it. marzacotto].
priboinic, pribóinic, pribóinici, s.m. (reg.) planta erbacee cu miros caracteristic, cu frunze late, cu flori purpurii, trandafirii, roz sau albe, folosita ca planta medicinala si melifera; dumbravnic.
priboi, pribói1, priboáie, s.n. (pop.) 1. perforator, dorn. 2. bat de batut icrele de peste. 3. planta erbacee cu frunze placut mirositoare si cu flori rosii si albe. 4. (art.) numele unui dans popular; melodia dupa care se executa acest dans. 5. (reg.) unealta cu care se fac gauri în pamânt pentru semanatul porumbului sau pentru introducerea stâlpilor gardului. 6. pana pentru despicat lemnele. 7. piron gros si scurt batut în bustean, pentru a fi carat. 8. ciur din sârma pentru curatatul de pielita al icrelor de morun. 9. (reg.) solutie de pilitura de sulfat de cupru dizolvata în apa, folosita pentru vindecarea fracturilor. 10. (înv. si reg.) coasta foarte înclinata; deal noroios. 11. (reg.) stânca abrupta pe malul unei ape curgatoare. 12. (reg.) loc la cotul unei ape curgatoare izbit de valuri; priboina.
breaz, breáz (breáza), adj. – 1. Se spune despre animalele cu pete albe pe frunte. – 2. (Rar) Extraordinar, remarcabil. – Megl. breaz. Sl. brĕzŭ "alb", bg. brĕz "pestrit, baltat" (Miklosich, Slaw. Elem., 15; DAR); cf. sl., bg. brĕza "mesteacan", rus. bereza "mesteacan", slov. brêzast "alb". Rut. barza "oaie cu pieptul alb", care s-a derivat gresit de la rom. barza, apartine aceleasi familii, ca si sb. barzast "cafeniu" (cf. slov. brêzast), si pare ca reprezinta o faza sl. anterioara metatezei lichidelor, cf. gard, dalta. Der. breaza, s.f. (animal cu pete albe; dans tipic); brezaie, s.f. (personaj mascat care se plimba la sarbatorile de Craciun, îmbracat ca un mascarici si cu cap de animal; este obicei vechi, interzis fara rezultat de Alexandru Sutu, la 22 decembrie 1819, fiindca servea drept pretext violarilor de domiciliu si a lucruri de rusine si vorbe de ocari, de fapt pentru care si de la fratii Domni de mai înainte au fost poprita), reprezinta sensul de "extraordionar" sau de "obiect care provoaca uimire", astfel încît pare gresita ideea din DAR de a lega cuvîntul de barza; brezi, vb. (a pata, a împestrita); brezai, vb. (a înzorzona); îmbrezaia, vb. (a îmbraca în chip de brezaie).
probozi, probozí, probozésc, vb. IV 1. (înv., reg. si fam.) a certa, a dojeni, a mustra; a face de rusine; a ocarî. 2. (refl.; despre frunze, iarba, vegetatie) a începe sa se ofileasca, sa se vestejeasca, sa se îngalbeneasca. 3. (refl.) a se întrista; a se rusina.
progalben, progálben, -a, adj. (reg.) foarte galben.
mimoză, MIMÓZĂ s.f. Gen de plante erbacee leguminoase exotice, cu flori mici roz sau albe. ♢ Mimoza senzitiva = planta erbacee ale carei frunze se strâng la cea mai mica atingere. [< fr., lat. mimosa < mimus – care se contracta ca un mim].
când, Când am sa plec departe ... în lumina Nu vreau decât doua lalele : Una rosie si alta galbena În fiecare a 22 – a zi din luna . Atunci ma voi înalta pentru tine Precum curcubeul dupa o zi ploioasa Pe cerul senin de vara Si te voi învalui cu toata dragostea mea.
puichiţă, puichíta, puichíte, s.f. (reg.) 1. puica mica. 2. bibilica, pichere, câta. 3. (mai ales la pl.) boabele de porumb ramase neînflorite dupa ce s-au facut floricelele; puicuta. 4. planta erbacee perena, toxica, cu frunzele groase si lucitoare în forma de copita de cal, si cu flori mari, galbene-aurii; calce. 5. floarea-pastilor, de culoare alba. 6. nume de planta. 7. numele unei specii de broasca.
puioară, puioára, puioáre, s.f. (reg.) haina femeiasca facuta dintr-o stofa cu buline albe.
puluman, pulumán, pulumáni, s.m. (reg.) planta melifera cu tulpina dreapta, înalta, cu flori mari, galbene si mirositoare; luminita.
puriţă, puríta, puríte, s.f. (reg.) 1. planta erbacee cu flori galbene si fructe achene; dentita. 2. planta erbacee denumita si: cârligioasa.
puroios, puroiós, puroioása, adj., s.m. si f. 1. (adj.; înv. si reg.) purulent. 2. (s.f.; reg.) varietate de struguri cu boabe marunte, albe si dulci.
puspan, puspán, puspáni, s.n. (reg.) arbust decorativ cu frunze ovale si persistente, cu flori galbene-verzui; cimisir.
mongoloid, MONGOLOÍD, -Ă adj., s.m. si f. (Om) care apartine rasei galbene. // adj. Care prezinta caractere fizice asemanatoare cu cele ale unui mongol. [Pron. -lo-id. / < fr. mongoloïde].
râjnică, rấjnica s.f. (reg.) planta de padure cu flori mici albe.
rublat, rublát, rubláti, s.m. (reg.) cal vânat cu pete albe.
salomie, salomíe, salomíi, s.f. (reg.) 1. planta erbacee, decorativa si medicinala, cu miros placut si puternic, cu flori galbene-aurii; filimica. 2. (în compus) salomii-galbene = margarete.
sască, sásca2 s.f. (reg.) 1. varietate de struguri agrisori, cu pielita bobului tare. 2. planta erbacee, cu flori albe sau liliachii; roinita. 3. lacusta mica; cosas mic.
săgetărică, sagetaríca s.f. (reg.) planta erbacee perena cu frunzele palmate si lobate, cu flori albastre sau albe; greghetin.
sălbiş, salbís s.m. sg. (reg.) arbust melifer cu flori albe-verzui, cu frunze rosii care, apoi, devin negre; crusin.
scalce, scálce, scalci, s.f. (reg.) 1. planta erbacee toxica, cu frunze în forma copitei de cal si cu flori mari, galbene-aurii; calce. 2. (la pl.) plante erbacee toxice, cu flori mari galbene; bulbuci. 3. (în compuse) scalci-mici = scânteiute, scânteioare (plante); scalce-mare = rostopasca.
scarandă, scaránda, scaránde, s.f. (reg.) 1. moneda turceasca de aur purtata ca podoaba la urechi sau în salbe. 2. brosa metalica fara valoare.
scăişor, scaisór, scaisóri, s.m. (reg.) 1. scai mic; ghimpe mic. 2. planta erbacee cu flori mici albe sau verzui si cu fructe care se agata de haine si de lâna oilor; turita. 3. (la pl.) cornicei (plante). 4. (la pl.) plante erbacee, cu tulpini rigide si ramificate; cu flori albe, violete-purpurii sau galbene, mirositoare, si cu frunze dintate; pejme. 5. puciogna (planta). 6. sticlete.
scăluş, scalús, scalúsi, s.m. si scaluse, scalúsari, s.n. (reg.) 1. specie de lacusta; cosas, calut. 2. gândacel de culoarea aramie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe elitre. 3. (s.n.; înv.) calus (pentru oameni sau animale). 4. (s.n.) speteaza a jugului; cui care tine polita jugului de sulul grindeiului. 5. (s.n.) lemn în forma de triunghi asezat între acoperis si capriori, pentru a ridica streasina casei. 6. (s.n.) parte a morii care se poate regla, pentru a macina mai mare sau mai marunt. 7. (s.n.) calus de vioara. 8. (s.n.) bucata de lemn pusa la capatul unei funii, pentru a putea fi apucata mai bine. 9. (s.n.) cârlig (la coasa). 10. (s.n.) lat pentru prins pasari. 11. s.n. semn la urechile oilor (facut cu preduceaua, potricala). 12. (s.n.) trecatoare prin gard sau peste gard de la un vecin la altul; pârleaz. 13. (s.m.) jocul "calusul".
scânteiţă, scânteíta, scânteíte, s.f. (înv.) 1. (în forma: schinteita) scânteie mica; scânteiuta. 2. (reg.) rostopasca. 3. planta erbacee, cu tulpina ramificata si cu flori rosii, albastre sau albe; scânteioara, aurica, focsor, poperina. 4. (la pl.; în forma: schinteite) gusa-porumbului (plante). 5. cocosei de câmp (plante). 6. (în forma: schintita) scrântitoare (planta).
schiliduş, schilidús, schilidúsi, s.m. (reg.) mica planta erbacee cu flori dispune în capitule albe sau roz; parpian.
scorum, scorúm, scorúmi, s.m. (înv.) arbore înalt de 15-20 m, cu scoarta bruna, crapata, cu fructe mari, de obicei galbene, comestibile; scorus, sorb.
smeniţă, sménita, sménite, s.f. (reg.) planta erbacee melifera, cu miros aromatic, cu flori albe sau rosietice, cu proprietati tonice; catusnita.
buză, búza (búze), s.f. – 1. Fiecare din cele doua parti carnoase care marginesc gura. – 2. Margine a unei rani. – 3. Labie, margine a vulvei. 4. Margine. – 5. Taietura. – 6. Parte superioara, culme, vîrf. – Mr. buza, megl. budza. Probabil bot sau lat. botum "bot", cu suf. -za (ca în cacareaza, galbeaza, coacaza, pupaza etc.). Dovada semantica este constituita de sensul 6, care nu se explica plecîndu-se de la acceptia de "buza", ca în bg. buza "obraz"; cf. si bosumflat. Pentru schimbarea semantica, cf. buca. Prezenta cuvîntului în alb. (buzë) a determinat pe mai multi cercetatori sa caute aici etimonul cuvîntului rom. (Cihac, II, 715; Meyer 57; Pascu, II, 218; cf. Capidan, Raporturile, 522). Dupa Jokl, 11, în alb. ar proveni dintr-un cuvînt primitiv cu radacina •br- "gura", cu suf. -zë (cf. lituan. burná "gura", armen. beran "gura"), ipoteza care ne pare incerta. DAR, Philippide, II, 702 si Rosetti, II, 112, mentioneaza doar corespondenta rom. cu alb., fara a trage concluzii. Dupa parerea noastra, alb. trebuie sa provina din rom. Nici izvoarele lat. indicate pîna acum nu sînt convingatoare. Miklosich, Alb. Forsch., V, 10, se referea cu rezerve la lat. basium; ipoteza reluata de Schuchardt, Vok, III, 50, care se gîndea la o confuzie a lui basium cu bucca. Puscariu 242 (si JB, XI, 48) imagina o radacina lat. •bud-, cf. fr. bouder, sp. buz, ipoteza abandonata în DAR. În sfîrsit, Vaillant, BL, XIV, 16, porneste de la sl. •lobŭza "buza" sau "sarut", cf. lobŭzati "a saruta" si dabalaza. Der. buza, vb. (a face bot, a-si umfla buzele); buzat, adj. (cu buze groase, botos; urît, dizgratios); buzau, adj. (bosumflat, îmbufnat); buzaila (var. buzila), s.m. (porecla pentru botosi, sau pentru copiii plîngaciosi); buzar, s.m. (butuc pus pe jos, spre a servi de suport lemnelor pentru foc); buzis, adv. (într-un singur rînd, unul lînga altul, formînd front comun); buzos, adj. (botos); buzur(in), adj. (epitet dat oilor), cf. Draganu, Dacor., VI, 265; rasbuzat, adj. (rasfrînt). Din rom. par a proveni bg. buza "obraz" (Romansky 95; Capidan, Raporturile, 226), buzest "bucalat", budzule "buze groase", budzulast "botos" (Candrea, Elemente, 407); pol. buzia "gura, în limbajul infantil" (Berneker 104); adj. buzatisch "botos"; ngr. μπουσλάω "a fi ratat, a da gres" (Meyer, Neugr. St., II, 77); alb. buzë "buza".
loessurile, Loessurile sînt pamînturi prafoase de culoare galben deschisa, uneori cenusie sau bruna, lipsite de stratificatii evidente, Ele cuprind în masa lor canalicule verticale vizibile eu ochiul liber si dispun de o porozitate ridicata (40... 6 0 ) cu precadere macroporozitate, de perrneabilitate foarte ridicata la aer si relativ ridicata la apa.
ocru, ÓCRU s.n. Argila de culoare galbena, rosie, bruna etc., folosita la fabricarea unor vopsele; vopsea preparata din aceasta argila. // adj. invar. De culoare galben-bruna. [< fr. ocre].
scroboti, scrobotí, scrobotésc, vb. IV (reg.) 1. a amesteca. 2. a framânta pamânt galben, pentru a-l face bun de lipit.
secerariţă, secerárita s.f. sg. (înv.) planta erbacee cu radacina fibroasa, cu frunze mici, lunguiete si dintate si cu flori albe; cositel.
secfiu, secfíu1, secfíi, s.m. (reg.) 1. numele mai multor plante erbacee cu flori variat colorate si cu miros placut: a) garoafa. b) (la pl.) cuisoare. c) garofita. 2. (în forma: sacfiu) planta erbacee, cu tulpina târâtoare, cu frunze opuse, cu flori albastre-violete, roz sau albe, asezate la subsuoara frunzelor; brebenoc, cununita, merisor, saschiu. 3. (la pl.; în forma: sanfii) stânjenei. 4. (în forma: sacfiu) cuisoare (condiment).
sechin, sechín, sechíni, s.m. (înv.) veche moneda de aur din Italia, de valoarea galbenului.
căcior, caciór (cacioára), adj. – 1. (Oaie) cu pete albe în jurul ochilor. – 2. Patat, stropit. – Absurd, extravagant. Origine necunoscuta. Este foarte probabil legat direct de caciula, ceea ce se explica prin ideea de cap acoperit, care sugereaza amplasarea petelor albe. Sensul 3 se datoreaza particularitatilor animalelor de acest fel, cf. breaz. Dupa Cihac, II , 36, provine din mag. kacer "cochet, prost"; Scriban semnaleaza o asemanare, pur întâmplatoare, cu rut. kačur "rata". – Der. caciorie, s.f. (extravaganta, unicitate); caciori, vb. (a pata; a umple de noroi).
căcior, caciór (-oára), adj. – 1. (Oaie) cu pete albe în jurul ochilor. – 2. Patat, stropit. – Absurd, extravagant. Origine necunoscuta. Este foarte probabil legat direct de caciula, ceea ce se explica prin ideea de cap acoperit, care sugereaza amplasarea petelor albe. Sensul 3 se datoreaza particularitatilor animalelor de acest fel, cf. breaz. Dupa Cihac, II , 36, provine din mag. kacer "cochet, prost"; Scriban semnaleaza o asemanare, pur întâmplatoare, cu rut. kačur "rata". – Der. caciorie, s.f. (extravaganta, unicitate); caciori, vb. (a pata; a umple de noroi).
ofit, OFÍT s.n. Varietate de marmura de culoare verde-închisa, cu striatii galbene. [< fr. ophite, germ. Ophit].
caftan, caftán (caftáne), s.n. – 1. Manta de gala. Caftanul fastuos, din stofa alba tesuta cu fir galben, cu blana la mîneci si la gît, era un cadou oficial de învestitura, pe care sultanul obisnuia sa-l faca marelui vizir, domnitorilor din Moldova, Muntenia si Transilvania si hanului Crimeei. La rîndul lor, domnitorii daruiau un caftan de alta culoare fiecarei persoane pe care o numeau în functii publice, astfel încît notiunea de caftan a ajuns sa se confunde cu cea de numire sau acordare de titlu. – 2. Îndeletnicire sau functie al carei semn distinctiv era caftanul. – 3. Manta, mai ales aceea pe care o foloseau evreii moldoveni. – 4. Sal, broboada pentru femei. – Mr. caftane. Tc. kaftan, din per. khaftân (Roesler 595; Seineanu, II, 73; Lokotsch 774; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰαφτάνι, alb., sb., pol., bg., rus. kaftan. – Der. caftani, vb. (a fi îmbracat cu caftan; a numi, a învesti într-o functie); caftanie, s.f. (functie, demnitate); caftangiu, s.m. (slujitor care se îngrijea de hainele domnitorului) din tc. kaftanci; caftanliu, s.m. (boier dintr-unul din primele ranguri), din tc. kaftanli.
silfion, silfión s.m. (înv.) nume dat unei plante exotice cu frunze mari si flori galbene, folosita ca medicament si condiment.
solele, soléle s.f. pl. (reg.) crini galbeni.
solomiac, solomiác s.n. (reg.) 1. clorura de amoniu naturala, cristalizata, incolora, galbena sau rosie; tipirig, salmiac. 2. cositor.
calce, cálce (-ce), s.f. – Galbenele (Caltha palustris). Probabil din lat. caltha, cuvînt care apare la Plaut, si care înseamna "planta cu flori galbene", cum sînt într-adevar galbenelele. Pentru a explica fonetismul, ar trebui plecat de la un der. •calthea › •calte (pentru te › ce, cf. arici). În general se admite ca acest cuvînt calce reprezinta lat. calx, acuz. calcem (Candrea, Rom., XXXI, 273; Puscariu 256; REW 1534; Candrea-Dens., 215; DAR); însa semantismul este mai putin clar.
călin, calín (calíni), s.m. – Arbust cu flori albe (Viburnum opulus). Sl. (bg., sb., cr., ceh., pol., rus.) kalina, din sl. kalŭ "lut" (Cihac, II, 38; Conev 45). Din lat. •calῑnus, dupa Rosetti, I, 79, insuficient explicat. – Der. calina, s.f. (fructul calinului).
canar, canár (canári), s.m. – Mica pasare cîntatoare cu pene galbene, Serinus canarius. – Mr. canari. Sp. canario, prin intermediul ngr. ϰανάρι; cf. tc. kanarya, alb. kanar. – Der. canarita, s.f. (femela canarului); canariu, adj. (galben).
orpiment, ORPIMÉNT s.m. Sulfura naturala de arsen, de culoare galbena, folosita în pictura; auripigment. [< fr. orpiment].
ortolan, ORTOLÁN s.m. Pasare migratoare cu penele de culoare galbena-roscata, cu capul cenusiu-verzui si cu gusa galbena. [< fr. ortolan, cf. lat. hortulanus].
cărunt, carunt (carúnta), adj. – Cu parul alb. – Mr. canut. Lat. canūtus (Cipariu, Gram., 91; Puscariu 301; Candrea-Dens., 274; REW 1622; DAR); cf. it. canuto, fr. chenu, prov., cat. canut, sp. canudo. Este cuvînt general cunoscut (ALR, 65). Der. caruntiu, adj. (carunt); caruntete, s.f. (carunteala; batrînete; albeata); carunteala, caruntate, s.f. (rar, faptul de a fi carunt); încarunti, vb. (a albi; a îmbatrîni). Din rom., ngr. ϰανούτον (Meyer, Neugr. St., II, 75).
spetejoară, spetejoára, spetejoáre, s.f. (reg.) 1. nume de planta; obligeana. 2. stânjenel galben.
palid, PÁLID, -Ă adj. 1. Galben, pal, alb la fata. 2. Fara stralucire, lipsit de intensitate luminoasa. [< lat. pallidus, cf. it. pallido].
paloare, PALOÁRE s.f. Faptul de a fi palid; paliditate; (pop.) galbejeala. [Pl. -ori, gen. -orii. / < fr. paleur, cf. lat. pallor].
stânjeniţă, stấnjenita, stấnjenite, s.f. (reg.) 1. planta erbacee din familia iridaceelor; stânjenel, iris. 2. caprifoi. 3. (la pl.) plante erbacee cu o floare galbena, mare; narcise galbene, caprine.
strănutător, stranutatór, stranutatoáre, adj., s.f. 1. (adj.; înv.) care stranuta; care produce stranutatul. 2. (s.f.) numele a trei plante cu flori albe: scânteiute-albe, rototele-albe, coada-soricelului.
pasifloră, PASIFLÓRĂ s.f. Specie de plante tropicale din America si din Asia, cu tulpina ramificata si cu flori albastrii sau albe-roz. [< fr. passiflore].
parmen, PÁRMEN s.n. Parmen auriu = soi de mar originar din Anglia, cu fructele de culoare galbena-aurie cu dungi carmin. // s.n. Fructul acestui pom. [< fr. parmain (d’or), germ. Parmäne].
strânsurea, strânsureá, strânsuréle, s.f. (reg.) 1. trifoias (cu flori galbene). 2. (în forma: strâmsurea) planta erbacee din familia rozaceelor, cu frunze compuse din trei foliole si cu flori galbene; sclipet.
pelargonie, PELARGÓNIE s.f. Planta decorativa cu frunze catifelate si paroase si flori albe, roz sau rosii; (pop.) muscata. [Gen. -iei. / < germ. Pelargonie].
ceaţă, ceáta (céturi), s.f. – 1. (Înv.) Nor, negura, albeata care întuneca vederea. – 2. Negura, pîcla. – 3. Praf care acopera unele fructe proaspete. Lat. vulgar. •caecia "albeata a ochiului" de la caecus "orb" (Puscariu, Conv. Lit., XXXVII, 598; Densusianu, Rom., XXXIII, 74; Puscariu 359; Candrea-Dens., 308; Densusianu, Hlr., 158; REW 1467; Iordan, Dift., 45; DAR). Der. de la caecus, întrevazuta înca de autorii Lexiconului de la Buda, se bazeaza dupa Cretu 313 pe un der. •caecitia. Cihac, II, 47, se gîndea la rus. čad "fum", opinie acceptata de Weigand, BA, III, 108 (‹ bg. čadica), în ciuda probabilitatii sale reduse. – Der. cetos, adj. (cu ceata); cetosa (var. încetosa, cetui), vb. (a se lasa ceata; a (se) împaienjeni vederea).
sulicioară, sulicioára, sulicioáre, s.f. 1. (pop.) sulita mica; sulitica. 2. (reg.; în forma: sulitoara) planta erbacee din familia compozitelor; sunatoare. 3. (reg.) planta cu tulpina ramificata, cu frunze paroase în trifoi si cu flori albe; falcata, floarea-vinului, merisor, sulitica.
petunie, PETÚNIE s.f. Planta erbacee cu flori mici, albe sau violete, si cu miros placut, cultivata ca planta decorativa. [Gen. -iei. / < fr. pétunia, cf. lat. petunia].
suvoalbe, suvoálbe, suvólb, vb. III (reg.; despre oameni) a coplesi; a învinge.
pitchpine, PITCHPÍNE s.m. Arbore exotic din familia coniferelor, al carui lemn dur, de culoare galbena cu vine rosietice, serveste la confectionarea mobilelor de lux si la construirea de nave. [Pron. picipáin. / < engl. pitschpine].
şergan, sergán2, -a, adj. (reg.; despre parul sau culoarea cailor) galben-cafeniu.
şoaldină, soáldina, soáldine, s.f. (reg.) 1. (mai ales în forma: soldina) durere acuta de solduri; soldarita, soldorarita; sciatica, reumatism. 2. numele unor plante erbacee folosite în medicina; cu flori galbene-aurii dispuse în inflorescenta; iarba de soaldina; serparita, serpinta.
şofrac, sofrác, sofráci, s.m. (reg.) 1. sfredelus, pitulice. 2. pasare cu penele multicolore, cu pene albe si negre în coada; codalbita.
şofranciog, sofrancióg, sofranciógi, s.m. (reg.) pasare cu penele multicolore si cu pene albe si negre în coada; codalbita, sofrana, sofrac, sofracut.
în, în unele zone, buruiana cu floare mica si galbena, banala pe pasuni, papadie (Taraxacum officinalis), în alte zone ciuperca globuloasa, care creste în paduri de fag si conifere, alba la tinerete, cînd e comestibila (Licoperdon gemmatum), uneori identificata si cu buretele cerbilor.
şpârliu, spârlíu, spârlíi, s.m. (reg.) peste de culoare galbena, cu câteva dungi în lungul corpului.
protargol, PROTARGÓL s.n. Substanta pulverulenta, galbena sau galbena-bruna, solubila în apa, întrebuintata ca astringent si amtiseptic. [< fr. protargol].
şuite, súite s.f. pl. (reg.) sireturi albe, înguste.
şuştăr, sústar, sústari, s.m. (reg.) 1. cizmar. 2. (în forma: sustar) mester-strica. 3. gândacel de culoare aramie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitra; repede.
şvaiţ, svait, -a, adj. 1. (reg.; despre parul sau culoarea cailor; despre cai) tarcat (cu pete albe). 2. (adv.; pe lânga adjectivul "îmbracat") baltat.
margea, 1)Margea de sticla,imitand margaritarul.Sirag din astfel de margele. 2)Arbust decorativ cu flori roz-trandafiriiçu fructe albe de marimea cireselorçultivat ca planta ornamentala
chihlibar, chihlibár s.m. – 1. Ambra galbena. – 2. (Arg.) Mustiuc. – Var. chi(h)limbar, chehlimbar, chihribar etc. Mr. chihlibare. Tc. kehlibar, kehribar, din per. (Seineanu, II, 110; Meyer 221; Lokotsch 1004; Ronzevalle 152); cf. ngr. ϰεχριμπάρι, alb. kjehribar, sb. ćeribar. – Der. chihli(m)bariu, adj. (de culoare aurie).
timin, timín s.n. (înv.) veche moneda turceasca, folosita pentru salbe asezate pe frunte.
tropoţel, tropotél s.m., n., adv. (reg.) 1. (s.m.) planta cu frunze mici, flori galbene mirositoare. 2. (s.n.; art.) dans popular. 3. (adv.) cu pasi marunti, usurel.
tulipan, tulipán, tulipáne, s.n. (reg.) 1. lalea. 2. crin galben. 3. bujor.
risling, RÍSLING s.n. Varietate de struguri cu boabele dese, galbene-verzui cu mici puncte negre; (p. ext.) vin obtinut din astfel de struguri. [Scris si riesling. / < fr. riesling].
rododendru, RODODÉNDRU s.m. Arbust originar din regiunea mediteraneana, cu frunze tari si cu flori mari, frumoase, rosii sau albe, cu miros patrunzator; (pop.) smirdar. [Var. rododendron s.n. / < fr. rhododendron, germ. Rhododendron].
rozmarin, ROZMARÍN s.m. Mic arbust placut mirositor, cu frunze totdeauna verzi si cu flori albastre, rosii sau albe, dispuse la subsoara frunzelor. [< it. rosmarino, germ. Rosmarin, cf. lat. rosmarinus].
aureomicină, AUREOMICÍNĂ s. f. substanta cristalina, galbena-aurie, folosita ca antibiotic; biomicina. (< fr. auréomycine)
santal, SANTÁL s.m. Arbore originar din India, cu lemnul dens si mirositor, din care se extrage o esenta întrebuintata în medicina si în parfumerie. ♦ Lemnul acestui arbore, din care se fac mobile de lux. ♦ Colorant vegetal de culoare rosie sau galbena, care se extrage din lemnul arborelui descris mai sus. [Var. sandal s.n. / < fr. santal, cf. lat. med. sandalum, ar. sandal].
scrima, SCRIMÁ vb. I. intr. (Sport) A mânui armele albe (spada, floreta etc.); a face scrima. [Cf. fr. escrimer].
serpentin, SERPENTÍN s.n. Silicat natural de magneziu, de culoare galbena-verde. [Var. serpentina s.f. / < fr. serpentine]
alb, alb, albe, adj. 1. culoare, însusire ~ Foaie alba ~ , ~ Carton alb ~
cireaşe, cireáse (-ési), s.f. – Fructul ciresului. – Mr. teriasa, megl. cireasca. Lat. cerĕsia, forma vulg. de la ceresea (Densusianu, Hlr., 71; Candrea, Éléments, 33; Puscariu 338; Candrea-Dens., 358; REW 1823; DAR; Graur, Rom., LVI, 106; Rosetti, I, 57); cf. it. ciliegia (abruz. cerásce, cerase), prov. cereiza, fr. cerise, sp. cereza, port. cereja, alb. kjèrši (Meyer 224). Der. cires (mr. tiresiu, megl. tires), s.m. (pom fructifer cu flori albe, cultivat pentru fructele sale), care poate fi reprezentant direct al lat. cerasius, vulg. •ceresius; ciresar, s.m. (vînzator de cirese; luna iunie); ciresel, s.m. (luna iunie); ciresiu, adj. (rosu ca cireasa). Bg. čereša, pe care Conev 48 îl considera gresit drept etimon al rom., provine cu siguranta din rom. (direct din lat. dupa Mladenov 682).
sinovie, SINOVÍE s.f. (Biol.) Lichid transparent de culoare galbena, secretat de membranele seroase situate în cavitatea articulatiilor, care înlesneste alunecarea oaselor unele peste altele. [Gen. -iei. / < fr. synovie, cf. lat.med. synovia].
spinel, SPINÉL s.m. Aluminat natural de magneziu, mineral cristalizat de culoare rosie, galbena, albastra sau verde, folosit ca piatra pretioasa. [< fr. spinelle].
aucuba, AUCÚBA s. m. arbust cu frunze coriacee, verzi si cu pete galbene, din Japonia, cultivat ca gard viu. ♢ (adj.) mozaic ~ = boala a cartofului, tomatelor etc. produsa de un virus, prin pete galbene pe frunze. (< fr. aucuba)
coacăză, coácaza (-ze), s.f. – 1. Fruct în forma de bobite rosii cu gust acrisor, pomusoara. – 2. Varietate de coacaz. – 3. (Bucov.) Varietate de struguri. – 4. Afina. – 5. Dîrmoz, Viburnum Lantana. – Mr. coacaza. Varietatea de plante numita astfel indica faptul ca numele le-a fost dat din pricina aspectului bobitelor sale rotunde si carnoase, care au o anumita asemanare între ele. Este probabil, prin urmare, ca originea cuvîntului sa fie lat. •coccum, pl. cocca, din al carui rezultat •coaca s-a obtinut acest cuvînt, prin suf. -za, ca în cinteza, pupaza, etc. (Densusianu, Bausteine, 474; Philippide, II, 707; Pascu, Suf., 379; Iordan, Dift., 188; cf. Rosetti, II, 115). În general se prefera sa se plece de la alb. kokjë "boaba", care este acelasi cuvînt lat. (Densusianu, Rom., XXXIII, 74; Meyer, 164; Schuchardt, ZRPh., XXVI, 322; DAR; REW 2009; Puscariu, Lr., 265); dar aceasta ipoteza este inutila, caci o forma •kokëzë nu apare în alb. si der. cu -za este normala în rom., pentru a se forma dim., cf. cacareaza, galbeaza. – Der. coacaz, s.m. (arbustul care da coacaze); cocazar, s.m. (rododendron). Din rom. provin bg. kokazi "afina", mag. kokojza, kokolyza "coacaza", rut. gogodza.
coadă, coáda (-ózi), s.f. – 1. Apendice final al partii posterioare a corpului animalelor. – 2. Par împletit, cosita. – 3. Peduncul, codita, petiol. – 4. Partea de dinapoi a unor obiecte de îmbracaminte, trena. – 5. Capat, sfîrsit, extremitate. – 6. Margine, parte de dinapoi. – 7. Rest, ramasita. – 8. Sir de persoane care asteapta, rînd. – Mr., megl. coada, istr. code. Lat. pop. cōda, în loc de cauda (Puscariu 384; Candrea-Dens., 374; REW 1774; DAR); cf. it. coda, prov., cat., v. sp. coa, v. fr. coe (fr. queue), sp., port. cola. Pentru expresia coada ochiului, cf. it. la coda dell’occhio. – Der. codat, adj. (cu coada lunga; prelung); coades, adj. (cu coada lunga); codos, adj. (cu coada lunga); codas, adj. (care ramîne la urma; sarman, mizer); codaci, adj. (cu coada lunga; codas, las); codan, adj. (cu coada lunga); codana, s.f. (fata, tînara, fecioara), cf. godana; codau, s.m. (nume de cîine); codea, s.m. (porecla data diavolului); codat, s.m. (vierme); codiriste (var. codoriste, codorîste, codorisca, codorie, codolie etc.), s.f. (mîner, mai ales la bici si la secure), a carui terminatie pare a se datora unei contaminari cu toporiste sau toporisca "secure"; codirla (var. codîrla), s.f. (partea de dinapoi a unei masini, a unui rînd); codîrlas, adj. (cel de pe urma, ticalos, josnic); codi, vb. ( a tunde lîna primavara în jurul cozii oilor; a sovai, a pregeta, a ezita; a se sustrage; a fi indecis); codeala, s.f. (îndoiala, ezitare); codelnic, adj. (sovaielnic, care o ia pe departe); codina, s.f. (lîna de calitate proasta, care provine din partea de dinapoi a oii; grîu de proasta calitate, pleava); coditura, s.f. (lîna cazuta si culeasa de pe jos; sovaire, lipsa de hotarîre); coditor, adj. (oscilant). Din rom. provine rut. kodaš "cel de urma; sarac" (Candrea, Elemente, 407); cf. sb. kuda "coada", probabil din it. Codalat, adj. (cu coada lunga), a fost considerat drept comp. cu adj. lat. (cf. Spitzer, Cacor., V, 332, si REW 4934N), sau ca der. de la un lat. •codella, dim. de la coda (Draganu, Dacor., IV, 739; DAR). Mai curînd este der. rom. de la coada, unde suf. -at pare sa fi fost alterat prin adaugarea unui l expresiv ca în bucalat si în creatiile spontane în li-, cf. morfoli. Comp. codalb (var. cudalb), adj. (cu coada alba; blond), comp. cu alb, a carui comp. ar putea fi romanica (cf. sard. kodalbola, Philippide, Principii, 98; Candrea-Dens., 376); codalbi, vb. (a-si pierde culoarea, a se îngalbeni; a iesi prost, a-si pierde capul, a se apuca cu mîinile de cap), la care s-a plecat de la ideea cozii ochiului care devine alb; codalbita, s.f. (specie de soim, Lanius collurio); codalbiu, adj. (blond); codros, adj. (pasare, pieptanus, Ruticilla phoenicula), comp. cu ros. Cf. codobatura.
colilie, colilíe (colilíi), s.f. – Planta, Stipa pennata. Tulpina sa este acoperita de stipele albe ca niste fire de par, care fac ca numele acestei plante sa fie sinonim cu "par carunt". – Var. (Trans., Banat), colie. Sb., cr. slov. kovilje (Cihac, II, 69; Conev 44), cu asimilarea lui ν.
sulf, SULF s.n. Metaloid de culoare galbena-deschisa, cu miros neplacut, foarte raspândit în natura; (pop.) pucioasa. [Cf. lat. sulfur, fr. soufre].
şah, SAH s.n. 1. Joc de origine orientala care se joaca pe o tabla împartita în 64 de patratele albe si negre cu ajutorul a 32 de piese de valoare diferita. 2. Miscare în cursul acestui joc prin care se pune în pericol regele sau regina adversarului. ♦ A tine (pe cineva) în sah = a limita jocul adversarului la apararea regelui: (fig.) a tine pe cineva sub presiune. 3. Totalitatea pieselor cu care se joaca sah (1). [Pl. -huri. / < germ. Schach].
tamariscă, TAMARÍSCĂ s.f. Specie de arbust cu frunze marunte si dese, cu flori albe sau roz, care cresc pe prundisuri; (pop.) catina. [Var. tamarix s.m. / < fr. tamaris, cf. lat. tamariscus].
telegraf, TELEGRÁF s.m. Planta erbacee originara din America de Sud, cu flori mici, albe, cu miros placut, dispuse în ciorchini lungi si cu tulpina volubila. [Cf. germ. Telegraphenpflanze].
tigru, TÍGRU s.m. Mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbena-roscata cu dungi negre, transversale, care traieste în Asia de sud-est. ♦ (Fig.) Om foarte crud, impulsiv, energic. [< fr. tigre, lat. tigris].
albaiulia, Álba Iúlia (-li-a) s. propriu f., g.-d. Álbei Iúlia
albă, •álba (cântec) s.f., g.-d. art. álbei; pl. álbe
tonare, TONÁRE s.f. (Poligr.) Acoperire a partilor albe ale unei tiparituri executate în tipar plan cu un strat subtire de cerneala. [< ton, dupa germ. Tonen].
albeaţă, !albeáta s.f., g.-d. art. albétii
trinitrotoluen, TRINITROTOLUÉN s.n. Substanta cristalizata de culoare galbena-deschisa, obtinuta prin nitrarea toluenului, care se întrebuinteaza ca exploziv; trotil. [Pron. -lu-en. / < fr. trinitrotoluène].
tulipă, TULÍPĂ s.f. (Liv.) Planta erbacee bulboasa, cu flori în forma de cupe, colorate în alb, galben, rosu, violet etc.; (pop.) lalea. [< fr. tulipe].
urobilinogen, UROBILINOGÉN s.n. Pigment galben care se formeaza în intestin prin reducerea urobilinei. [< germ. Urobilinogen].
damă, dáma (dáme), s.f. – 1. Doamna, cucoana. – 2. Femeie stricata. – 3. Regina, la cartile de joc. – 4. Joc cu puluri albe si negre care se muta pe o tabla asemanatoare cu cea de sah. Fr. dame. – Der. (vulg.) dameza, s.f. (femeie stricata), ca amure(a)za; damicela, s.f. (fam., domnisoara), din it. damigella; damist, s.m. (Arg., persoana care frecventeaza bordelurile); madama, s.f. (dadaca straina; femeie de serviciu în baruri si hoteluri; femeie de conditie inferioara), din fr. madame (nu trebuie sa se confunde cu madam, formula de adresare care se da uneori în conversatie, si care nu are nuanta depreciativa). Se stie ca, dupa Corominas, I, 378, sensul 4 al lui dama provine, în realitate de la numele Damasco.
albeaţă, albeata s.f. sg. (intl.) 1. lenjerie de pat 2. argint; argintarie (Nota: Definitia este preluata din Dictionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
albeţ, albet, albeti s.m. moneda de o suta de lei (Nota: Definitia este preluata din Dictionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
desvoalbe, desvoálbe (-ólb, -ólt), vb. – 1. (Înv.) A dezvolta, a extinde. – 2. (Înv.) A se desface florile. Lat. •disvolvĕre (Candrea). Cuvînt înv., se regaseste numai în expresia floare desvoalta "floare desfacuta". Este dublet de la forma neol. desvolta, vb. (a dezvolta), format de la part. desvolt, ca it. svoltare de la svolgere (Scriban).
dud, dud (-uzi), s.m. – Arbore cu fructe mici, carnoase, albe sau negre (Morus alba, Morus nigra). – Mr. duda, megl. dud. Tc. dud, dut, per. tud (Miklosich, Türk. El., I, 287; Roesler 591; Seineanu, II, 161; Lokotsch 2118; Berneker 233), cf. alb., sb. dud. – Der. duda, s.f. (fruct de dud); dudau, s.m. (buruieni balarii), cf. mag. dudva (dupa Cihac, II, 496 si Löwe 30, rom. provine din mag.), it. duda (Battisti, II, 1399).
filimică, filimíca (-ci), s.f. – Galbenele (Calendula officinalis). Origine necunoscuta. Pare cuvînt identic cu hilimoaca, s.f. (planta, Iuniperus nana). Ar putea fi deformare de la firimica, dim. de la farîma alterat de încrucisarea cu fir, ca firimita.
fapt, fapt (-te), s.n. – 1. (Înv.) 1. Creatie, facere. – 2. Actiune, înfaptuire. – 3. (Înv.) Creatura. – 4. Întîmplare reala. – 5. (Cu notiuni care exprima timpul) Început, origine. – 6. Vraja, farmec. – 7. Larva a fluturelui, Acherontia atropos. – 8. Trifoi galben, Triofolium procumbens. – 9. Planta, Astrantia mayor. – Mr. faptu, fapta, megl. fat. Lat. factum (Puscariu 579; Candrea-Dens., 535; REW 3135; DAR; cf. Seineanu, Semasiol., 188), cf. it. fatto, prov. fach, fr. fait, sp. hecho, port. feito. Pl. este fapti la sensurile 7-9. Era înainte part. de la a face, sec. XVI, înlocuit de facut. Der. fapta, s.f. (fapt; opera; actiune; înv., creatie, facere), sing. reconstituit analogic de la pl. fapte (dupa Tiktin si DAR, din lat. facta, pl. n.); faptas, s.m. (delicvent); faptnic(a), s.f. si n., (roiba, Rubia tinctorum), numita astfel fiindca se crede ca vindeca o boala gresit atribuita lui fapt 7; faptoriu, s.m. (înv., creator); faptui, vb. (a face, a savîrsi, a comite); faptuitor, s.m. (delicvent, autor al unui delict); faptura, s.f. (înv., creatie, facere; lucrare, opera; lume, univers; compozitie, structura; aspect, forma, mod de a fi; fiinta vie, creatura), din lat. factura, cf. alb. fëtürë (Meyer 111; Philippide, II, 641), it. fattura, v. prov. faitura, v. fr. faiture, sp. hechura, port. feitura (Puscariu 580; Candrea-Dens., 537; REW 3136; DAR); înfaptui, vb. (a realiza, a verifica, a duce la bun sfîrsit). În legatura cu sensul magic al lui fapt, cf. it. fatturare "a vraji"; fattura "vraja", port. feitiço "vraja", de unde fr. fétiche › rom. fétis.
napoleon, NAPOLEÓN s. m. 1. veche moneda franceza de aur, de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I sau al III-lea. 2. varietate de mere sau de pere, de marime mijlocie, cu pielita subtire si neteda. ♢ varietate de struguri cu boabe mari, ovale, albe-galbui. (< fr. napoléon)
narcisă, NARCÍSĂ s. f. planta erbacee monocotiledonata, cu flori albe sau galbene, placut mirositoare. (< fr. narcisse, lat. narcissus)
nefelion, NEFELIÓN s. n. usoara opacitate a corneei; albeata. (< fr. néphélion)
neoplasticism, NEOPLASTICÍSM s. n. varianta a abstractionismului, ca-racterizata printr-un geometrism în care liniile si planurile de culoare se întretaie în unghi drept si prin folosirea unei game cromatice limitate la albastru, galben si rosu. (< fr. néo-plasticisme)
ocro, OCRO- elem. "ocru, galben, palid". (< fr. ochro-, cf. lat. ochra, gr. okhrda< okhros)
ocru, ÓCRU I. s. n. varietate de argila galbena, rosie sau bruna, în pictura. ♢ vopsea din aceasta argila. II. adj. inv., s. n. (de) culoare galben-bruna. (< fr. ocre, lat. ochra, gr. okhra)
ofit, OFÍT1 s. n. diorit verde-închis, cu striatii galbene, prezentând aspectul pielii de sarpe. (< fr. ophite, germ. Ophit)
onagru, ONÁGRU s. m. 1. planta erbacee originara din Tasmania si America, cultivata pentru florile sale mari, roz, purpurii sau galbene. 2. hemion salbatic, mic, în sud-vestul Asiei. (< fr. onagre, gr. onagros)
opalescenţă, OPALESCÉNŢĂ s. f. 1. calitatea de a fi opalescent. 2. (pict.) descompunere a luminii albe, care lasa sa treaca tonurile calde si le reflecta pe cele reci, opacitatea devenind astfel semitransparenta. (< fr. opalescence)
orpiment, ORPIMÉNT s. n. sulfura naturala de arsen, galbena, folosita în pictura; auripigment. (< fr. orpiment)
ortolan, ORTOLÁN s. m. pasare migratoare cu penele galbene-roscate, cu capul cenusiu-verzui si cu gusa galbena. (< fr. ortolan)
palid, PÁLID, -Ă adj. 1. (despre oameni) fara sânge în obraz, galben, alb la fata; pal. 2. fara stralucire, sters, lipsit de vigoare. (< lat. pallidus, it. pallido)
panteră, PANTÉRĂ s. f. mamifer carnivor de prada din familia felinelor, în Africa si Asia, agil si feroce, cu blana galben-roscata presarata cu pete negre; leopard. (< fr. panthère)
papaia, PAPÁIA s. m. arbore fructifer din America tropicala, India si Africa, cu fructe comestibile asemanatoare pepenelui galben, din al carui latex se extrage papaina. ♢ fructul însusi. (< it. papaia, sp. papaya)
parmelie, PARMÉLIE s. f. lichen din regiunile reci, care formeaza o lama galbena pe pietre si pe trunchiurile de arbori. (< fr. parmélie, lat. parmelia)
parmen, PÁRMEN s. m. ~ auriu = soi de mar, originar din Anglia, cu fructele de culoare galbena-aurie. (< fr. parmain /dór/, germ. Parmäne)
pasifloră, PASIFLÓRĂ s. f. planta din America tropicala si din Asia, cu tulpina ramificata si cu flori albastrii sau albe-roz. (< fr. passiflore, lat., it. passiflora)
pelargonie, PELARGÓNIE s. f. planta decorativa cu frunze catifelate si paroase si flori albe, roz sau rosii; muscata. (< germ. Pelargonie)
perila, PERÍLA s. f. planta anuala din familia labiatelor, din Extremul Orient, paroasa, cu frunze alungite si flori albe, continând ulei volatil si gras. (< germ. Perilla)
picric, PÍCRIC adj. acid ~ = compus organic cristalizat, galben, cu gust amar, toxic si exploziv, prin actiunea acidului nitric asupra fenolului; trinitrofenol. (< fr. picrique)
pieride, PIERÍDE s. f. pl. familie de fluturi cu aripile albe sau galbene, patate mai mult sau mai putin cu negru. (< fr. piérides)
pitchpine, PITCHPINE [PICI-PÁIN] s. m. arbore exotic din familia coniferelor, al carui lemn dur, galben cu vine rosietice, serveste la confectionarea mobilelor de lux si la construirea de nave. (< engl. pitchpine)
plumpox, PLÚMPOX s. n. boala a prunilor si a altor pomi fructiferi, datorata unui virus, care se manifesta prin pete galbene pe frunze si gropite pe fructe. (< engl. plumpox)
polen, POLÉN s. n. pulbere (galbena) produsa de staminele fanerogamelor, celulele reproducatoare mascule. (< fr., lat. pollen, germ. Pollen)
poliedrie, POLIEDRÍE s. f. boala virotica infectocontagioasa a viermilor de matase, care se manifesta prin inflamarea si colorarea lor în galben. (dupa germ. Polyedrose)
portor, PORTÓR2 s. n. varietate de marmura neagra cu vine galbene. (< fr. portor)
prolactină, PROLACTÍNĂ s. f. hormon lactogen din lobul anterior al hipofizei, care stimuleaza functia corpului galben si lactatia; luteotrofina. (< fr. prolactine)
protargol, PROTARGÓL s. n. preparat medicamentos din azotat de argint si o solutie alcalina de proteine, pulbere fina, galben-bruna, solubila în apa, folosita ca antiseptic. (< fr. protargol)
puma, PÚMA s. f. mamifer carnivor felin, din America, feroce, cu blana galbena-roscata; cuguar. (< fr., sp. puma)
raflesie, RAFLÉSIE s. f. planta exotica, parazita, lipsita de frunze si clorofila, ale carei petale, lungi de aproape o jumatate de metru, sunt acoperite cu pete rosii si albe si exala un miros cadaveric. (< fr. rafflésie)
renete, RENÉTE s. n. pl. soi de mar de origine olandeza, cu fruct de marime mijlocie, conic, galben-limoniu, portocaliu pe partea expusa la soare. (< fr. reinette, germ. Renette)
renglote, RENGLÓTE s. f. pl. varietate de prun cu fructe mari, sferice, galbene-verzui sau roscate; fructul însasi. (< germ. Ringlotte)
rezedă, REZÉDĂ s. f. planta erbacee, din nordul Africii, cu flori mici, galbene-verzui, foarte mirositoare; rozeta. (< fr. réséda, germ. Reseda)
risling, RÍSLING s. n. varietate de struguri cu boabele dese, galbene-verzui, cu mici puncte negre. ♢ vin obtinut din acesti struguri. (< germ. Riesling)
rivanol, RIVANÓL s. n. solutie galbena folosita ca antiseptic. (< germ. Rivanol)
rocardia, ROCÁRDIA s. f. planta erbacee cu flori frumos colorat în alb, galben, roz, roz-purpuriu sau carmin-satinat. (< lat. roccardia)
rododendron, RODODÉNDRON s. m. arbust originar din regiunea medi-teraneana, cu frunze persistente si flori mari, rosii sau albe, cu miros patrunzator; smirdar. (< fr. rhododendron)
rozmarin, ROZMARÍN s. m. mic arbust placut mirositor, cu frunze totdeauna verzi si cu flori albastre, rosii sau albe, dispuse la subsuoara frunzelor. (< germ. Rosmarin)
rubil, RUBÍL, -Ă adj. de culoare galbena-rosiatica. (< lat. rubellus)
rusulă, RUSÚLĂ s. f. numele unor ciuperci (unele comestibile) din familia agaricacee, cu palaria tare, carnoasa, galbena, verde, rosie sau bruna violacee; vinetica. (< fr. russule, lat. russula)
sanbenito, SANBENÍTO s. n. inv. tunica galbena, din pânza de sac, care se punea celor condamnati de inchizitie. ♢ condamnare. (< it. sanbenito, sp., fr. san-benito)
saxicol, SAXÍCOL, -Ă I. adj. (despre organisme) care creste, traieste printre stânci sau roci; saxatil. II. s. f. gen de pasari cântatoare cu penajul cenusiu deschis pe spate, cu pântecele galben si aripile negre. (< fr. saxicole/s/, lat. saxicola)
scamonee, SCAMONÉE s. f. 1. planta exotica cu frunze triunghiulare si flori de culoare galben-pal. 2. suc rasinos din radacina acestei plante, folosita ca purgativ puternic. (< fr. scammonée, lat. scammonea)
scorţoneră, SCORŢONÉRĂ s. f. planta perena cu frunze mari si flori galbene, cultivata pentru radacinle sale carnoase, în alimentatie. (< it. scorzonera)
silvaner, SILVANÉR s. m. soi de vita de vie cu ciorchini de marime mijlocie, cu boabe albe, dese. (< germ. Silvaner)
sinovie, SINOVÍE s. f. lichid transparent si vâscos, galben, secretat de membranele sinoviale, care asigura buna functionare a articulatiilor. (< fr. synovie)
solidago, SOLIDÁGO s. m. planta erbacee vivace, decorativa, cu flori bogate, de culoare galbena: splinuta. (< fr. solidago)
spergulă, SPÉRGULĂ s. f. planta erbacee cu tulpina paroasa si cu flori albe, prin locuri nisipoase. (< fr. spergule, lat. spergula)
spinel, SPINÉL s. m. minereu de magneziu, cristalizat, de culoare rosie, galbena, albastra sau verde, piatra pretioasa. (< fr. spinelle)
spirea, SPIRÉA s. f. arbust din familia rozaceelor, cu frunze ovale si flori albe, dispuse în inflorescente globuloase. (< fr. spirée, lat. spiraea)
striga, STRÍGA s. f. 1. vampir imaginat ca o femeie care chinuieste copiii, ia mana de la vaci etc. 2. pasare rapitoare de noapte, galben-roscata si cu pete brune, care se hraneste cu soareci. 3. fluture cap-de-mort. (< fr. strige, lat. striga)
substractiv, SUBSTRACTÍV, -Ă adj. 1. (mat.; despre numere, segmente) care se succeda dintr-un numar, segment. etc. 2. (despre amestecuri de culori) care se realizeaza prin eliminarea unui domeniu din spectrul luminii albe. (< fr. soustractif)
succin, SUCCÍN s. n. varietate de chihlimbar, galben-rosiatic. (< fr. succin, lat. succinum)
succinit, SUCCINÍT s. n. varietate galbena ambrata de granit. (< fr. succinite)
sudan, SUDÁN s. n. colorant organic solubil în solvanti organici, în unele produse petroliere albe, ca benzina, petrolul. (< fr. soudan)
sulf, SULF1 s. n. metaloid galben-deschis, cu miros neplacut: pucioasa. (< fr. sulf)
sumac, SUMÁC s. m. arbust din tarile calde cu frunze, bogate în tananti, si flori albe în panicule. (< fr. sumac)
supă, SÚPĂ s. f. 1. fiertura de legume sau de carne. 2. (fam.; la pictorii romantici) vernis galben aplicat peste o pictura pentru a-i da acea patina aurie evocatoare a timpului trecut. (< fr. soupe)
şah, SAH s. n. 1. joc între doi jucatori cu ajutorul a 32 de piese miscate dupa anumite reguli pe o tabla împartita în 64 de patratele albe si negre; (p. ext.) tabla si piesele folosite. 2. miscare în cursul acestui joc prin care se pune în pericol regele sau regina adversarului. o a tine (pe cineva) în ~ = a) a limita jocul adversarului la apararea regelui; b) (fig.) a tine pe cineva sub presiune. (< germ. Schach)
şalază, SALÁZĂ s. f. 1. filament albuminos care suspenda galbenusul de ou în învelitorile lui. 2. regiune situata la baza nucelei în ovulul plantelor cu flori. (< fr. chalaze)
şarjă, SÁRJĂ s. f. I. 1. atac impetuos (cu arme albe) al cavaleriei. ♢ (fig.) atac (violent). 2. (sport) atac plin de elan asupra adversarului. II. 1. înfatisare caricaturala a unui personaj, a unei idei etc. 2. lucrare, creatie în care se caricaturizeaza. III. 1. încarcatura normala a unui furnal, care se prelucreaza pentru a se obtine un metal cu o anumita compozitie; cantitatea de metal lichid din aceasta încarcatura. ♢ proces de încarcare, prelucrare si scoatere a materialului din cuptorul metalurgic. 2. cantitate totala de material lemnos destinata a fi uscata. (< fr. charge)
şasla, SASLÁ/CEASLÁ s. f. varietate de struguri de masa cu boabele de marime mijlocie, sferice, de culoare galbena-aurie sau roz. (< fr. chasselas)
tagete, TAGÉTE s. f. pl. plante erbacee cu miros caracteristic si cu flori de marimi diferite, colorate în brun-catifelat, galben sau portocaliu; craite. (< fr., lat. tagetes)
tamarin, TAMARÍN1 s. m. arbore mare din India, foarte decorativ, cu flori galbene, care produce fructe din al caror miez se prepara o bautura racoritoare. (< fr. tamarin)
tamariscă, TAMARÍSCĂ s. f./ tamaríx s. m. arbust cu frunze marunte si dese, cu flori albe sau roz-violete, care creste pe prundisuri. ♢ catina. (< germ. Tamariske, lat. tamariscus, tamarix)
tartar, TARTÁR adj. inv. tataresc. ♦ biftec ~ = muschi fript foarte putin; sos ~ = sos rece, foarte picant, din maioneza pregatita cu galbenusuri fierte, la care se adauga ceapa tocata fin, castraveti în otet, patrunjel verde si mustar. (< fr tartare)
telegraf, TELEGRÁF I. s. n. 1. telecomunicatie a semnalelor (corespunzatoare literelor si cifrelor) cu ajutorul unor aparate electromagnetice; ansamblul instalatiilor. 2. aparat pentru transmiterea la distanta a telegramelor. II. s. m. planta erbacee originara din America de Sud, cu flori mici, albe, cu miros placut, dispuse în ciorchini lungi si cu tulpina volubila. (< fr. télégraphe)
tigru, TÍGRU s. m. 1. mamifer carnivor din familia felidelor, cu corp zvelt, de talie mare, cu blana galbena-roscata cu dungi negre, transversale, în Asia de sud-est. 2. (fig.) om foarte crud, impulsiv, energic. (< fr. tigre, lat. tigris)
tithonic, TITHÓNIC s. n. facies alpin al etajului postlandian, caracterizat prin depuneri masive de calcare albe, compacte, care formeaza catene muntoase. (< fr. tithonique)
toco, TOCÓ2 s. m. tucan de talie mare, cu penajul negru, gâtul si pieptul alb, iar ciocul rosu cu galben si negru. (< germ. Toko)
tokai, TÓKAI s. n. vin licoros, galben auriu, recoltat în Ungaria. (< fr. tokai)
tonare, TONÁRE s. f. 1. acoperire a partilor albe ale unei tiparituri executate în tipar plan cu un strat subtire de cerneala. 2. (fot.) virare (4). (dupa germ. Tonen)
topaz, TOPÁZ s. n. silicat natural de aluminiu si fluor, cristalizat, galben transparent, piatra (semi)pretioasa. (< fr. topaze, lat. topazus, germ. Topas)
trematozi, TREMATÓZI s. m. pl. / trematóde / s. n. pl. clasa de viermi platelminti, paraziti, cu o ventuza cu care se fixeaza pe alte animale sau pe plante: viermele-de-galbeaza. (< fr. trématodes)
treponemă, TREPONÉMĂ s. f. specie de spirochet agent patogen al sifilisului, al febrei galbene etc. (< fr. tréponème)
tricromatic, TRICROMÁTIC, -Ă adj. referitor la cele trei culori fundamentale (galben, albastru, rosu), una sa nu poata fi reprodusa prin amestecul celorlalte doua. (< fr. trichromatique)
trinitrotoluen, TRINITROTOLUÉN s. n. substanta solida, cristalizata, galbena, prin nitrarea toluenului, exploziv; trotil. (< fr. trinitrotoluène)
tuberoză, TUBERÓZĂ s. f. planta decorativa cu tulpina înalta, terminata cu un manunchi de flori albe, mirositoare; chiparoasa. (< fr. tubéreuse)
tulipă, TULÍPĂ s. f. planta erbacee bulboasa, cu flori în forma de cupe, colorate în alb, galben, rosu, violet etc.; lalea. (< fr. tulipe)
urobilinogen, UROBILINOGÉN s. n. pigment galben care se formeaza în intestin prin reducerea urobilinei. (< fr. urobilinogène)
urocrom, UROCRÓM s. n. substanta galbena, foarte bogata în pigmenti urinari. (< fr. urochrome)
valeriană, VALERIÁNĂ s. f. 1. planta erbacee cu flori trandafirii sau albe; odolean. 2. substanta medicamentoasa din radacina acestei plante. (< fr. valériane, lat. valeriana)
verbină, VERBÍNĂ/VERVÉNĂ s. f. planta erbacee cu frunze dintate, ascutite la vârf si cu flori rosii, albe, purpurii sau liliachii, placut mirositoare. (< lat. verbena, fr. verveine)
vermiculit, VERMICULÍT s. n. mineral galben-brun sau auriu, moale, din familia micelor, care se deshidrateaza sub actiunea caldurii, desfacându-se în foi cu aspect vermiform. (< fr. vermiculite)
viburn, VIBÚRN s. m. arbust salbatic cu frunze lobate, opuse, cu flori albe si fructele rosii, necomestibile, în forma de ciorchini; calin. (< fr., lat. viburnum)
vitelo, VITEL(O)- elem. "vitelus". (< fr. vitell/o/-, cf. lat. vitellus, galbenus de ou)
vitelin, VITELÍN, -Ă adj. I. referitor la vitellus. II. s. f. substanta albuminoida din galbenusul de ou. (< fr. vitellin)
vitelină, VITELÍNĂ s. f. substanta proteica similara globulinei, în galbenusul de ou. (< fr. vitelline)
vitiligo, VITILÍGO s. n. discromie caracterizata prin pete albe bine conturate. (< fr. vitiligo)
vomitonegro, VÓMITO NÉGRO s. n. vomitare de sânge negru în unele forme grave de apendicita acuta si în febra galbena. (< fr. vomito negro)
wolframic, WOLFRÁMIC, -Ă adj. de wolfram. o acid ~ = acid din wolfram, pulbere galbena insolubila în apa; acid tungstic. (< wolfram + -ic)
xantocit, XANTOCÍT s. n. celula care contine pigment galben. (< fr. xanthocyte)
xantocromie, XANTOCROMÍE s. f. coloratie în galben, pâna la maro, a serului sângelui, a unor leziuni sau lichide organice. (< germ. Xanthochromie, fr. xanthochromie)
xantodermie, XANTODERMÍE s. f. colorare în galben a pielii. (< fr. xanthodermie)
xantofilă, XANTOFÍLĂ s. f. pigment galben alaturi de clorofila, în frunzele verzi. (< fr. xantophylle)
xantom, XANTÓM s. n. tumoare benigna, galbena, a pielii, continând colesterol. (< germ. Xanthan, fr. xanthome)
xantopsie, XANTOPSÍE s. f. tulburare a vederii, cauzata de icter, care face ca bolnavul sa vada totul în galben. (< fr. xanthopsie)
xeroform, XEROFÓRM s. n. substanta medicamentoasa, compus al bismutului, pulbere galbena, antiseptic gastrointestinal. (< fr. xéroforme)
numbat, NUMBÁT s. m. mamifer marsupial stravechi din Australia, asemanator cu veverita, având partea anterioara a corpului cu o blana galben-rosiatica, care trece treptat în negru-închis spre partea dinapoi; se hraneste cu termite; furnicar.
învoalbe, ÎNVOÁLBE, învólb, vb. III. (Reg.) 1. Refl. A se învolbura, a se învârteji; (despre fiinte) a se învârti pe loc. 2. Refl. (Despre plante) A se dezvolta, a creste. ♦ Tranz. A holba ochii. 3. Tranz. A pregati firele pentru navadit. [Var.: învolbá vb. I] – Lat. involvere.
dezvoalbe, dezvoálbe (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. dezvólb
planta, planta erbacee cu flori mici,galbene
gălbează, galbeáza (galbéze), s.f. – 1. Boala a ovinelor. – 2. Planta (Marchetia polymorpha). – Var. calbeaza. Mr. galbadza. Lat. clāvĕlla, cu metateza •calvella › •calbea si cu suf. -za, cf. fr. clavelée "boala, dropica", it. chiavello (Battisti, II, 896). Compunerea cu -za este curenta în rom., cf. cinteza, pupaza, speteaza, sfîrleaza, etc. Schimbarea c › g, care apare frecvent la initiala, pare a indica o confuzie cu galben. În sfîrsit, numele plantei se datoreaza întrebuintarii ei în medicina populara cf. sp. hepatica. Se considera în general ca etimonul cuvîntului este alb. gëljbazë sau këljbazë (Cihac, II, 717; Meyer 222; Puscariu 696; Philippide, I, 256 si II, 702; Pascu, II, 220; DAR; Capidan, Raporturile, 530; Candrea; Scriban; Rosetti, II, 113); însa alb. nu a fost explicat pîna în prezent si rezultatul lui pare a indica un împrumut din rom. În aceeasi situatie se afla ngr. ϰαλμπάτσα (Meyer, Neugr. St., II, 75; Murnu, Lehnwörter, 26), si sas. galbiaze. Legatura cu chelbe, sugerata de DAR, nu este evidenta. Pentru Lahovary 327, este vorba de un cuvînt anterior indoeurop. Der. galbeji (var. galbezi, calbeji, calbezi, îngalbeji), vb. (a se înbolnavi de dropica; a deveni palid, a se îngalbeni), în al carui al doilea sens a intervenit o încrucisare cu galben; galbenos (var. galbajos, galbacios, calbejos), adj. (bolnav de dropica; palid, galben); galbejoasa (var. galbejeala), s.f. (galbeneala); galbasoara s.f. (planta, Lysimachia vulgaris). Dupa Scriban, der. s-ar explica mai bine plecînd de la galben, cu schimbare de suf. galbĭnus › galbĭdus; însa aceasta ipoteza nu pare corecta.
galben, gálben (gálbena), adj. – 1. De culoarea aurului, a lamîiei. – 2. Blond. – 3. Palid, decolorat. – 4. (S.m. si f.) Nume dat unor animale domestice cu parul galben. – 5. Ducat, moneda veche de aur, de marime si valoare variabila. – 6. (S.f.) Varietate de struguri de provenienta din Odobesti. – Var. (dial.) mr., megl. galbin. Lat. galbĭnus (Puscariu 696; Candrea-Dens., 713; REW 3646; DAR), cf. alb. gelbëre (Meyer 119; Philippide, II, 643), it. gavinello "vindereu" (Battisti, III, 1775), fr. jaune. Pentru numele monedei, cf. port. amarela, iud. port. amaríio. Der. galbenas, s.m. (ducat, moneda; persoana care strînge darile, înv.) galbenare (var. galbinare), s.f. (icter; rar, galbenus; cimbru, Serratula tinctoria); galbinatec, adj. (rar, galbui); galbeneala, s.f. (paliditate, culoare galbuie; vopsea galbena; rar, dropica); galbenel, s.m. (ducat, moneda; nume de plante, Nasturtium amphibium, Ranunculus aureus, Ranunculus pedatus, etc.); galbenea, s.f. (hrenita, Nasturtium); galbinica, s.f. (musetel, Matricaria chamomilla); galbenet, s.n. (galbeni, banet); galbenet (var. galbinet), adj. (oaches); galbenicios, adj. (galbui; palid); galbenita, s.f. (planta, Galeobdolon luteum); galbeniu, adj. (galbui); galbenus, s.m. (planta, Crepis setosa); galbenus, s.n. (partea centrala, sferica, de culoare galbena a oului); galbenut, s.m. (varietate de ciuperci comestibile); galbior, adj. (galbui); galbior, s.m. (ducat; varietate de ciuperci, Cantharellus cibarius; varietate de struguri); galbiu (var. galbui), adj. (galbui); galburiu, adj. (galbui), provenind dintr-o încrucisare cu alburiu; galbenime, s.f. (galbejeala); îngalbeni (var. galbeni, (în)galbini, etc.), vb. (a se face galben; a deveni palid, a-si pierde culoarea); îngalbenitor, adj. (care face sa devina galben). – Din rom. provine ngr. νγάλπινος, bg. galbin "ducat" (Capidan, Raporturile, 231).
galfed, gálfed (-da), adj. – Palid, vested. – Var. galfad, gîlfed. Origine necunoscuta. Cuvînt folosit în Banat si Trans. de Vest. Ar putea fi pus în legatura cu lat. galbinus (prin intermediul unei schimbari de suf •galbidus?, cf. Puscariu, Dacor., IV, 684); este însa posibil ca aceasta legatura sa fie tîrzie si pur analogica, asa cum este cazul lui galbeaza. – Der. gîlfezit, adj. (palid, slab).
gherdan, gherdán (gherdáne), s.n. – Sirag de margele, de galbeni. – Var. ghiordan. Mr. ghiurdane, megl. ghirdan. Tc. (per.) gerdan "gît", gerdanlik "sirag" (Seineanu, II, 179; Lokotsch 575); cf. ngr. γερτάνι, γιορντάνι. Sec. XVII. – Din rom. provine rut. gerdan (Miklosich, Wander., 15).
ghioc, ghióc (-ci), s.m. – Scoica marina a molustei denumite Cypraea moneta, apreciata pentru albeata ei si pentru folosirea pe care i-o dau tigancile ghicitoare, care pretind ca afla viitorul ascultînd zgomotul din interiorul scoicii. – Var. ghioaca. Lat. cavum "gaura", al carui rezultat •gau, cf. gaoace, a primit apoi suf. -oc. Este dublet simplu al lui gaoace. Alternarea fonetismului se explica poate printr-o intentie expresiva, care ar fi apropiat acest cuvînt de radacina ghiolc-, care indica zgomotul unui lichid într-un recipient închis, si al carui sens coincide în parte cu cel de ghioc, cf. ghiolcai. A fost considerat der. din sl. glogŭ (Cihac, II, 129); din lat. gullioca "coaja verde de nuca" (Cihac, II, 333; Philippide, 99; Pascu, I, 95); sau din lat. cochlea, prin intermediul unei metateze •cloca (Puscariu 718; REW 2011; DAR, cf. împotriva Densusianu, Rom., XXXIII, 279), cf. it. chiocca "teasta" (Battisti, II, 904), sassar. ciogga, logud. gioga. Der. ghiocel, s.m. (scoica; floare, aisor, Galanthus nivalis); desghioca, vb. (a scoate boabele, a curata de coaja); ghios, adj. (Mold., alb), de la ghioci, cu pronuntarea mold. Identitatea lui ghioc cu ghiocel este evidenta atît datorita culorii comune, cît si folosirii lui ghiocel "scoica" (cf. Puscariu, Diminutiv., 171); totusi, Lexiconul de la Buda, urmat de Diez, Gramm., I, 197, pleca de la lat. glaucium, si Philippide, Principii, 38, de la lat. •glaucĕllus. Pentru desghioca, a carui der. este normala, pe baza lui ghioc "coaja" (sens neatestat, dar care apare pentru gaoace), Hasdeu, Cuv. din Batrîni, I, 275 pleca de la lat. cauca, si Candrea, Rom., XXXVI, 325, de la un lat. •disglubĭcāre (cf. împotriva REW 2011). – Cf. gaoace, gaura, sgau.
gîscă, gîsca (gấste), s.f. – 1. Pasare domestica de talie mare, cu gîtul lung. – 2. Om, persoana greoaie sau proasta. – 3. Boaba de porumb pleznita. – 4. Mamaliga cu brînza. – 5. Temelie a casei. – 6. Piulita. – 7. Joc la priveghi. – var. gînsca. Mr. gîsca, megl. gǫsca. Bg. gaska (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 117; DAR); cf. sb. guska, pol. gęs, rus. gusĭ, din sl. gąsĭ. Var. pare a proveni direct din sl. gąsŭ, cf. gînsac. – Der. gîscar, s.m. (pazitor de gîste); gîscarita, s.f. (planta, Arabis hirsuta); gîscan s.m. (barbatusul gîstei); gîscarie, s.f. (cîrd de gîste). Este dublet al lui husca, s.f. (bucata de sare rafinata), din rut. chuska, numita astfel datorita culorii sale albe.
grangur, grángur (gránguri), s.m. – 1. Pasare cîntatoare cu penele galbene (Oriolus galbula). – 2. Stab, om puternic. – Mr. galgur "galben verzui". Lat. galgŭlus (Puscariu 725; Candrea-Dens., 748; REW 3647; DAR; Rosetti, I, 167), cf. sp. gálgulo. Pentru sensul 2, cf. celalalt nume al pasarii, domnisor.
grozamă, grozáma (grozáme), s.f. – 1. Varietate de arbust mic cu flori galbene (Cytisus sagittalis). – 2. Bucsau (Genista aligosperma). Sb., însa nu cunoastem etimonul exact. Cf. sb. grožčezmijnno, grožčemorsko, "coacaza spinoasa", etc., de la grožče "strugure". Dupa Tiktin si Scriban, din germ. Grausen.
gutui, gutúi (-íe), s.M. – Pom fructifer cu fructe mari, galbene, acoperite cu puf (Cydonia vulgaris). – Var. gutai, gutîi, (Banat) gutîn. Mr. gutuńu, megl. gatuń, gaduń. Lat. cotoneus, din gr. ϰυδώνιος, probabil prin intermediul unei forme •cottaneus, rezultate dintr-o încrucisare ce poate fi atestata cu cottana "smochina" (Graur, BL, IV, 84; Rosetti, I, 60; cf. Diez, I, 143; Cipariu, Gram., 113; Meyer, Alb. St., IV, 75; REW 2436; Pascu, I, 97; DAR); rezultatul rom. gutîi, a fost asimilat ulterior la gutîi. Cf. it. cotogna (sicil. cutugna), prov. codoing, fr. coing, cat. codony, basc. kuduina. Der. din sl. gduna (‹ kuduna) este mai putin probabila, lasînd la o parte cazul megl. (cf. Cihac, II, 132; Berneker 299). Ca si în cazul megl. (cf. Cihac, II, 132; Berneker 299). Ca si în cazul sl., coincidenta cu alb. ftua (Philippide, II, 639) se explica prin identitatea de origini. – Der. gutuie, s.f. (fructul gutuiului). Din rom. provin rut. guteja, rus. gutej.
halbă, hálba (hálbe), s.f. – Pahar de bere cu capacitatea de o jumatate de litru. Germ. Halbe (Borcea 192). Este dublet al lui olba, s.f. (Banat, flacon, sticla).
zeama, Zeama galbena care iese prin puta sau pinina de fiecare om sau animal
iasomie, iasomíe (iasomíi), s.f. – Mic arbust cu flori albe parfumate (Iasminum officinale). – Var. iasmin, (înv.) asmonie. Mr. iasemin. Ngr. γιασεμί sau γιασομμί (Roesler 593; DAR), din tc. per. yasemin; var. din germ. Jasmin. Dupa Lokotsch 942, Tiktin si Ronzevalle 174, din tc.
ilectru, iléctru s.n. – Chihlimbar, ambra galbena. Gr. ἤλεϰτρον (DAR). Împrumut literar din sec. XVII, înv.
învolba, învolbá (învolbéz, învolbát), vb. – 1. A înfasuras, a rasuci. – 2. (Refl.) A se învolbura, a se învîrteji. – 3. (Refl.) A se învîrti. – 4. (Refl.) A se desface, a se deschide (mai ales ochii si florile). – Var. învoalbe, volba, învolbi. Mr. mvolbu (mvulbedz), mvolbere, megl. volbu. Lat. involvĕre (Puscariu 904; REW 4540; Tiktin; DAR), cf. holba, si it. involvere, involgere, sp. envolver. – Der. învolt, adj. (deschis, marit, perfect alcatuit; umflat, rotunjit), reprezinta un lat. voltum, cf. it. (in)volto; învolta, vb. (despre flori, a se deschide, a creste în bune conditii; a fi ceva din belsug), format pe baza lui învolt; dezvolba, vb. refl. (a se dezvolta), format pe baza paralelismului închide-deschide sau înfunda-desfunda etc. (dupa Scriban, de la un lat. •dĭsvolvĕre, care pare inutil); desvolta, vb. (a dezvolta), format pe baza lui învolt, cu sensurile fr. développer.
jalbă, jálba (jélbi), s.f. – 1. Plîngere, reclamatie. – 2. Cerere, petitie. – Var. (Mold.) jaloba. Sl. žalĭba (Miklosich, Lexicon, 191; Cihac, II, 155; Tiktin), cf. bg. žalba. Var. din sl. žaloba (Ivanescu, BF, VI, 104), cf. ceh., pol., rus. žaloba. – Der. jelbui, vb. (a reclama, a se plînge); jelbar, s.m. (persoana care se ocupa cu scrisul jalbelor; reclamant, solicitant).
jolteală, jolteála (joltéli), s.f. – Bucsau (Ginesta tinctoria). – Var. joldeala, soldeala. Bg. žaltilo, žaltĕlo (Scriban, Conv. lit., 1911, 937; Conev 46; DAR), cu sensul de "colorant galben".
lămîie, lamîie (-ti), s.f. – 1. Fructul lamîiului. – 2. (Pop.) Numele pomului, lamîi. – 3. Varietate de fasole. – 4. Dans tipic. – Var. alamîie, s.f. (lamîie; varietate de pere). Ngr. λειμόνι (Roesler 597; DAR), cf. tc. (per.) limun, it. limone, bg. limon, sb. limun, pol. limonia, mag. lémonya. – Der. lamîi, s.m. (pomul); lamîiu, adj. (galben citron); lamîios, adj. (acru); lamîier, s.m. (vînzator de lamîi); lamîita (var. lamîioara), s.f. (bot., Lippia citriodora); lamîioara, s.f. (bot., Thymus vulgaris); limonada, s.f. (citronada), din fr. limonade; limonadier, s.m. (vînzator de bauturi racoritoare), din fr. limonadier; limongiu, s.m. (vînzator de bauturi racoritoare), din tc. limonci.
nepericulos, NEPERICULÓS adj. v. XANTOM. Tumoare galbena (sau roscata) pe piele, nepericuloasa. [DEX '98]
neveninos, NEVENINÓS adj. v. SARPE. (La pl.) Ordin de reptile (veninoase si neveninoase) lipsite de membre, cu corpul cilindric, adaptate la târâre prin miscari ondulatorii; (si la sg.) reptila din acest ordin. ♢ Sarpe de casa = specie de sarpe neveninos, lung de circa 1, 60 m, cu doua pete galbene pe ceafa, care traieste mai ales în regiunile inundabile, pe lânga casa (Natrix natrix). Sarpe de alun = sarpe neveninos, lung de circa 1 m, cu o banda neagra pe laturile capului, care traieste la noi prin padurile de alun si prin locuri stâncoase (Coronella austriaca). [DEX '98]
suvoalbere, SUVOÁLBERE s. f. v. suvoalbe. [DAR]
refermentare, REFERMENTÁRE s. f. v. SAMPANIE. Vin spumos, obtinut prin refermentarea vinurilor de masa albe si roz în sticle închise ermetic. [DEX '98]
semilemnos, SEMILEMNÓS adj. v. JALE2. Nume dat mai multor plante din familia labiatelor (Salvia); spec. mic arbust cu tulpina semilemnoasa, aromata, cu frunze opuse, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivat ca planta ornamentala si medicinala, salvie (Salvia officinalis). [DEX '98]
firicelul, FIRICELUL CARE ARE IN VARF O BULINA GALBENAÇARE SE AFLA IN INTERIORUL FLORII UNEI PLANTE
fasole, FASÓLE, (rar) fasole, s.f. 1. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cultivata pentru pastaile si pentru semintele sale, folosite în alimentatie (Phaseolus vulgaris). 2. Pastaia plantei descrise mai sus, de culoare verde sau galbena; fiecare dintre boabele albe, rosietice sau pestrite care se afla în interiorul pastaii. 3. Mâncarea preparata din fructul plantei (boabe sau pastai). [Var.: (reg.) fasúle, fasúle, (1, 2) fasóla, fasúla, pasúla s.f., fasúi s.m.] – Ngr. fasoli.
floare, floare ( galbena , rosie) de obiccei infloreste vara
isop, ISÓP, (1) isopi, s.m., (2) isopuri, s.n. 1. Mic arbust exotic cu flori albe sau albastre, cultivat la noi ca planta ornamentala (Hyssopus officinalis). 2. Ulei sau parfum extras din frunzele acestui arbust. – Slav (v. sl. isopŭ <gr.).
lebădă, LÉBĂDĂ, lebede, s.f. 1. Pasare de apa, cu gâtul lung si arcuit si cu penele albe (Cygnus olor). ♢ Cântecul lebedei = ultima opera sau manifestare de valoare a unui scriitor, a unui muzician etc. înainte de moarte. 2. (Art.) Constelatie vizibila în emisfera boreala. [Pl. si: lebezi] – Slav (v. sl. lebedĩ).
merinană, MERINÁNĂ s.f. Planta erbacee cu frunze ovale, ascutite si paroase si cu flori albe (Moehringia trinervia).
miez, miéz (miézuri), s.n. – 1. Mijloc, centru, punct central. – 2. Inima, buric, galbenus. – 3. Pulpa, maduva. – 4. Esenta; partea moale a pîinii. – Mr. ńedzu, megl. (m)ńez, istr. mež. Lat. mĕdius (Diez, I, 276; Puscariu 1075; Candrea-Dens., 1105; REW 5462). – Der. miaza, adj. (medie), din lat. mĕdia, pastrat numai în comp.; miaza Paresi (înv., apoi Miezi-Paresimi), s.f. (jumatatea postului mare), din lat. media quadragesima; miazanoapte, s.f. (înv., miezul noptii; înv., larva nocturna; nord); substituita la primul sens de miezul noptii; miazazi, s.f. (înv., amiaza; sud), substituita la primul sens de amiaza, v. aici; miezos, adj. (cu mult miez, carnos); miezura, s.f. (lîna de proasta calitate, resturi de la darac; Bucov., tarîte), sing. reconstitiut din pl. miezuri; miezuina, s.f. (Trans., hotar, hat, razor), cu suf. -ina ca în viezuina, pascuina (relatie cu mejdina, cf. Candrea, Cihac, II, 191, Tiktin, e dubioasa); primez (var. primiez), s.n. (despartitura; scîndura sau bat care desparte doi cai într-un grajd), în Olt., Banat si Trans., poate direct din lat. per medium (Candrea-Dens., 1103; Tiktin); împremieza, vb. (a separa cu un perete despartitor; a împarti în doua).
nalbă, nálba (nálbe), s.f. – Planta din familia malvaceelor (Malva silvestris). – Mr. nalba. Lat. malva (Densusianu, Hlr., 103; Puscariu 1150; Candrea-Dens., 1199; Candrea, Revista critica, VII, 85; REW 5274), cf. it., prov., cat., sp., port. malva, sard. narba. – Der. nalbar, s.m. (fluture, Pieris crataegi), pe care Tiktin îl da ca der. din alb.
actualmente, Actualmente în literatura de specialitate pentru desemnarea unei comunicari eficiente si, respectiv, a conduitelor optime, se întîlnesc tot mai des sintagmele: comunicare asertiva si comportament asertiv. Dar ce înseamna de facto asertivitatea ? Daca pentru o descriere ampla am putea sa ne imaginam relatiile umane pe un continuum, atunci la cele doua poluri ale acestuia s-ar gasi comunicarea si comportamentul agresiv, iar la celalat – comunicarea si comportamentul pasiv. Ei, bine, chiar la mijlocul acestui continuum s-ar situa comunicarea si comportamentul asertiv. Comportamentul asertiv se caracterizeaza prin faptul ca în comunicare nu se încalca nici drepturile personale, nici ale celorlalti, subiectul exprimîndu-si necesitatile, dorintele, sentimentele si preferintele într-un mod deschis si onest, într-o maniera socialmente adecvata. Comportamentul asertiv demonstreaza respectul fata de sine si fata de ceilalti, promoveaza autodezvaluirea, autocontrolul si aprecierea pozitiva ai valorii de sine. Asertivitatea este cea mai eficace modalitate de solutionare a problemelor interpersoanle. Comunicarea directa, deschisa si onesta permite receptionarea mesajelor fara distorsiuni, ceea ce mentine relatiile cu ceilalti. Într-o comunicare asertiva tensiunea , critica, conflictul etc. sunt constructive. Definitia asertivitatii, acceptiuni ale asertivitatii Smith (1975) analiza comportamentului asertiv ca fiind dreptul fundamental al fiecarui individ. Conceptia lui si-a asumat o libertate mult mai extinsa decît o facea filosofia social-democratica: "Ai dreptul de a-ti judeca propriul comportament, gînduri si emotii, de a avea responsabilitate pentru initierea unor comportamente si pentru consecintele lor". Rakos (1979) a criticat aceasta definitie, bazata numai pe drepturi, pentru lipsa cunoasterii ca exprimarea drepturilor prin actiunea individuala într-un context social determina relatare responsabilitatilor antecedente si ulterioare. Evidentierea drepturilor individuale la extensia drepturilor societatii si responsabilitatile individuale îmbiba conceptul de "asertivitate" cu o aura de narcisism si egoism. Cîteva definitii se fixeaza pe expunerea emotionala ca element cheie. Wolfe (1982) conceptualizeaza asertivitatea în temeni de "exprimarea oricarei altei emotii decît anxietatea unei persoane". Cea mai reusita definitie în aceasta categorie este formulata de Rimm si Masters (1979): "comportamentul asertiv este comportamentul interpersonal care implica exprimarea onesta si relativ directa a gîndurilor si sentimentelor ce sînt social adecvate si în care se tine cont de sentimentele si bunastarea altor oameni". Lange si Jacubowski (1976) sustineau ca "asertivitatea implica apararea drepturilor personale si exprimarea gîndurilor, sentimentelor si convingerilor în mod direct, onest si adecvat, fara a viola drepturile altei persoane". Asumarea teoretica se include în a patra categorie, alaturi de exprimarea drepturilor si emotiilor. De exemplu, Alberti si Emmons (1970) notau urmatoarele: "Comportamentul preluat de o persoana pentru a actiona în propriile interese, pentru a se apara fara anxietate nepotrivita, pentru a-si exprima onest sentimentele sau pentru exersarea propriilor drepturi fara a renega drepturile altora este numit comportament asertiv". Lazarus (1973) a fost primul care a identificat clase specifice de raspunsuri prin care comportamentul asertiv poate fi definit: "abilitatea de a spune NU; abilitatea de a cere favoruri sau a face solicitari; abilitatea de a exprima sentimentele pozitive si negative; abilitatea de a initia, continua si finisa o conversatie generala". Galossi si Galossi (1977) au expus noua categorii: de a da si a primi complimente; a face solicitari, a initia si a mentine o conversatie, apararea drepturilor; refuzul cererilor, exprimarea opiniilor personale, a nemultamirilor, a mîniei si a sentimentelor pozitive. În final, cîteva definitii fundamentale au fost oferite în literatura de specialitate. Heimberg, Moutgomery, Madsen (1977) au sugerat ca comportamentul asertiv este conceptualizat ca fiind rezolvarea efectiva a problemei. Rich si Schroeder (1976) au sustinut ca comportamentul asertiv este abilitatea de a cauta, mentine sau de a intensifica refortificarea într-o situatie interpersonala prin intermediul exprimarii sentimentelor sau a dorintelor. Gradul de asertivitate poate fi masurat prin efectivitatea reactiei individului în producerea, mentinerea sau intensificarea refortificarii. Lowrence (1997) extinde conceptul de asertivitate la "învatarea abilitatii de a adapta comportamentul solicitarilor situatiei interpersonale, astfel încît consecintele pozitive sa fie maxime, iar cele negative – minime".
noiţă, noíta (noíte), s.f. – Albeata, pata alba (la unghii). Lat. nŏvῑtia, de unde si venet. novitso, nuis (REW 5970); relatia cu nou, întrevazuta deja de Philippide, Principii, 147 (cf. Tiktin), este doar indirecta. Der. din sl. nogŭtĭ "unghie" (Cihac, II, 217) sau din lat. nubes, cu suf. -ita (Giuglea, LL, II, 48) e mai putin convingatoare.
ochi, óchi (ochí), s.m. – 1. Organ al vazului. – 2. Vedere. – 3. Butoniera, cheutoare. – 4. Adîncitura de apa. – 5. Deschizatura, gaura. – 6. Corp luminos, lumina. – 7. Spatiu între doi stîlpi de pod. – 8. Ferestruica, oberliht. – 9. Sticla, geam. – 10. Poiana, luminis. – 11. Veriga, za de lant. – 12. Guleras de capsa. – 13. Rotunzimea unei litere. – 14. Lat de plasa, de împletitura. – 15. Lat, nod slab, usor de desfacut. – 16. Ou prajit cu galbenusul întreg. – 17. Pata colorata pe coada paunului. – 18. Nuanta, stralucire. 19. Cristal de sare gema. – 20. Gura de vas pentru lichide. – 21. Vîrtej, volbura, vîltoare. – 22. Punct pe zaruri, pe carti. – 23. Foaie de hîrtie (in-octavo). – Mr., megl., istr. ocl’u. Lat. oc(u)lus (Puscariu 1217; Candrea-Dens., 1279; REW 6038), cf. it. occhio, prov. uelh, fr. oeil, sp. ojo, port. olho. Cu exceptia sensurilor 1, 7 si 22, în celelalte sensuri se foloseste pl. n. ochiuri. Pentru sensul 21, cf. M. L. Wagner, Oje de aqua, NRFH, IV, 40-3; pentru 16, ngr. ἀβγά μάτι (Graur, BL, V, 71, semnaleaza corespondenta dintre ngr. πλύνω τὰ μάτια si a spala pe ochi. Aceste expresii comune ambelor idiomuri se pot înmulti cu usurinta, cf. de ochii lumii, νιὰ τά μάτια τοῦ ϰόσμου; cu ochii în patru, τὰ μάτια σου τέσσερα; a vedea cu ochi rai, παίρνω ἀπò ϰαϰό μάτια; pe ochii mei, στὰ μάτια μου etc.). Legatura dintre 3 si 4 cu sl. okno "fereastra" (Puscariu 1217) nu este o ipoteza necesara. – Cf. oaches. Der. ochi, vb. (a se uita, a reprivi, a trage cu ochiul; a tinti; Trans., a arde soarele); ochiada, s.f. (privire intensa, semn cu ochiul), dupa it. occhiata, fr. oeillade; ochian, s.n. (telescop), cu suf. -an (dupa ipoteza improbabila a lui Graur, BL, IV, 104, din it. occhiale), cf. cuvîntul urmator; ochiana, s.f. (peste, Leuciscus rutilos, Scardinius erythrophthalmus), numit asa din cauza ochilor sai mari); ochiar, s.m. (Bucov., insecta, Drosophila graminun); ochenat, adj. (cu ochi mari), prin încrucisare cu sprîncenat (Candrea); ochete, s.m. (ochi de plasa, împletitura etc.; inel de zale, veriga de lant; sticla de geam), în Olt. si Banat; oceri, s.m. pl. (Trans. de N, ochelari), cu der. neclara; ochiat, adj. (Trans., cu gaurele, spongios); ochila, s.m. (ciclop din anumite povesti populare); ochios, adj. (cu ochi mari); ochisor, s.m. (dim.; planta, Anagallis arvensis; Arg., moneda de aur); ochitor, s.m. (tintas, servant de tun); deochi, s.n. (boala provocata de privirea cuiva); deochia, vb. (a provoca un rau, a nenoroci cu privirea), cuvînt cunoscut peste tot (ALR, I, 242)çf. cal. aducchiare; deochiat, adj. (nenorocit datorita deochiului; discreditat).
ogrişteană, ogristeána (-téne), s.f. – (Trans.) Planta, Calendula officinalis. Origine necunoscuta. E cuvînt identic cu ogristeana, adj. (oaie cu dungi galbene sub ochi).
pal, pal (pála), adj. – Palid. Fr. pâle; folosit numai în poezie. E dubletul lui palid, adj. (galben la fata), din it. pallido. – Der. pali, vb. (a se face palid), din fr. pâlir (cf. mr. palescu, din lat. pallēre, P. Papahagi, Jb., XII, 101; Pascu, I, 140); paliditate, s.f., din it. pallidità; paloare, s.f., din fr. pâleur.
păduroi, PĂDURÓI s.m. Planta erbacee cu tulpina dreapta, cu flori rosii-purpurii sau galbene (Melampyrum arvense). – Din padure + suf. -oi.
păinjinel, PĂINJINÉL, painjinei, s.m. Planta erbacee din familia liliaceelor, cu tulpina foarte ramificata, cu flori albe si cu frunzele cu nervuri paralele (Anthericum ramosum). – Din painjin + suf. -el.
păstor, pastór (pastóri), s.m. – 1. Cioban. – 2. Pastor, prelat. – Megl. pastir, istr. pastor. Lat. pastor (Puscariu 1284; Candrea-Dens., 1355; REW 6279), cf. prov. pastre, cat., sp., port. pastor. Rezultatul normal ar fi pastore, dar a fost redus la tipul de decl. II, ca în cazul lui paun, taun etc. (dupa Puscariu, trebuie sa se porneasca de la un lat. •pastorius; dupa Tiktin, ar fi fost influentat de substantivele în -or). E dubletul lui pastor, s.m. (pastor protestant), din germ. Pastor. Der. pastorel, s.m. (ciobanas; codobatura galbena, Motacilla flava); pastori, vb. (a paste vitele, a ciobani; a pastori o turma de credinciosi); pastorie, s.f. (ocupatie de pastor); pastoresc, adj. (de pastor, pastoral); pastoreste, adv. (ca un pastor); pastorit, s.n. (cresterea vitelor); pastorita, s.f. (ciobanita); pastoricesc, adj. (rar, pastoral, de pastor spiritual); arhipastor, s.m. (prelat). – Din rom. provine mag. pásztor (Candrea, Elemente, 400).
pătlăgea, patlageá (patlagéle), s.f. – s.f. – 1. Tomata (Solanum Lycopersicum). – 2. Vînata (Solanum melongena). – Var. (Mold.) platagea, (Olt.) platagea, (înv.) patlageana, patlagica. Mr. patlageana, megl. pitligeani. Tc. patlican, din per. badinğan "vînata" (Seineanu, II, 287), cf. ngr. παπλιζάνα, alb., bg., sb. patliğan, cat. albergina (› fr. aubergine), sp. berenjena, rus. baklažan. – Der. patlaginiu, adj. (brun, vînat).
pe, pe prep. – 1. Peste, deasupra: pe bolta alburie (Eminescu); cum sade? bolnav în pat? Nu, sanatos, pe pat (Alecsandri). – 2. La, în: saruta fata pe frunte (Sadoveanu); pe gînduri cad (Eminescu). – 3. Peste (indica ideea de repetitie): scrisori pe scrisori (N. Costin). – 4. Indica o relatie bidimensionala: camera secretarului, mare de vreo trei metri pe patru (Cocea). – 5. Spre, înspre (sens local): usa se deschidea pe-afara (Fundescu); hai sa ne’ntoarcem pe-acasa (Alecsandri). – 6. În (sens temporal): pe o frumoasa zi de vara (Odobescu). – 7. Pîna (sens local si temporal): o sticluta de spiterie plina pe sfert (Bassarabescu). – 8. Pîna la (indica anii neîmpliniti ai vîrstei): una-i de 16 pe 17 (Alecsandri). – 9. Circa, mai mult sau mai putin (arata aproximatia): pleca de acasa pe la rasaritul soarelui (Gane). – 10. Cu, pe timpul (sens temporal): pe toamna (Ghica). 11. Prin intermediul, cu ajutorul (sens modal): au strîns oaste pe bani (Urechia); gaseste usa salii pe pipaite (Caragiale). – 12. Pentru (arata scopul): eu n-am venit pre bataie, ce pre pace (Neculce); zaharicale pe diseara (Alecsandri); jucau uneori pe cîte-o prajitura (Bassarabescu). – 13. Contra, împotriva: ati trimis cu pîra pre Urechia (Doc. Mold. 1617). – 14. Fiecare (sens distributiv): am un bucatar cu zece galbeni pe luna (Alecsandri); mînca pe zi cîte trei care de pîne (Sbiera). – 15. Formeaza acuzativul numelor de persoana: astept pe sora-mea (Alecsandri). – 16. Introduce adv. si locutiunile adv. (sens expletiv): cum ai ajuns pe aici? (Ispirescu); pe la noi, în provincie (Alecsandri). – Var. (înv.) pre, (Mold.) pi, (Munt., vulg.) pa. – Mr., megl. pri, istr. pre. Lat. per (Puscariu 1293; Candrea-Dens., 1396), cf. alb. për, it. per (calabr. pe), fr. par, sp., port. por. În mod general, reproduce sensurile rom. ale lui per si super; în anumite sensuri, totusi, pare sa reproduca ngr. ϰατά. Pentru acuzativul personal, cf. sp. a si Meyer-Lübke, Rom. Gramm., III, 351 (explicatia lui Gr. Nandris, Mélanges M. Roques, Paris 1952, III, 1599-65, care se bazeaza pe sl. na, nu e convingatoare). Întrebuintarea acestui acuzativ nu este generala. Se evita folosirea lui pe cu s. articulat si fara atribut: cunosc omul, cunosc pe om, cunosc pe omul bun, dar niciodata cunosc pe omul. Paralelismul cu sp. nu e întîmplator. Sensul lui pre › pe folosit pentru a indica acuzativul este, ca si în sp., cel al lui ad lat., ca în multe dintre sensurile 5-11, din acelasi înteles se explica folosirea lui expletiva, cînd introduce un adv. Comp. presus, adv. (pe deasupra; superior); prejos, adv. (dedesubt, inferior), ambele folosite doar la comparativ; precum, adv. (cum, asa cum). – Cf. peste.
perdea, perdeá (perdéle), s.f. – 1. Obiect de dantela, de pînza etc. care se atîrna la ferestre si la usi. – 2. Cortina. – 3. Brizbriz, draperie, val. – 4. Tulburare a vederii sau a întelegerii. – 5. Albeata, cataracta. – 6. (Înv.) Ton muzical. – 7. Gard viu. – Mr. perdé, pirdé, megl. pérdi. Tc. (per.) perde (Loebel 75; Seineanu, II, 290; Roesler 601; Lokotsch 1630; Ronzevalle 58), cf. ngr. μπερδές, alb., bg., sb. perde. – Der. perde(le)giu, s.m. (înv., portar de palat), din tc. perdeci; perdelui, vb. (a învalui, a acoperi); perdeluta, s.f. (perdea mica).
perpeli, perpelí (perpelésc, perpelít), vb. – 1. A pîrli, a praji. – 2. (Refl.) A se frige, a se încalzi (la soare). – 3. (Refl.) A se nelinisti, a se consuma. – Var. parpali, pîrpali, pîrpoli, pîrpori. Sb. pripaliti (Tiktin; Candrea), tratat drept creatie expresiva, datorita terminatiei sale în -li. – Der. perpeleala, s.f. (neliniste); perpelici, s.m. (Olt., copil zburdalnic); parpalec, s.m. (porecla dispretuitoare data grecilor), probabil combinatie glumeata cu gr. πάλληξ, cf. palicar, calabr. paddecu "taran grec, natîng"; perpelit, adj. (bolnavicios, galbejit). – Cf. prepeleac.
pintenog, pintenóg (pintenoága), adj. – (Despre cai) Cu pete (albe) în jurul gleznei. Sl. pętonogŭ (Cihac, II, 228; Tiktin; Conev 83), din sl. pęto "piedica" si noga "picior", cf. sb., cr. putonoga. – Der. pintenog, s.m. (cal cu pete pe glezne; fam., ofiter); pintenoaga, s.f. (oaie cu pete albe pe picioare; sofranas, Carthamus lanatus).
pînză, pînza (pấnze), s.f. – 1. Ţesatura. – 2. Ţesatura cu care se acopera fata mortilor. – 3. Giulgiu. – 4. Ţesatura de paianjen. – 5. Vela (la nave). – 6. (Mold.) Plasa de pescuit. – 7. Albeata pe ochi. – Strat, rînd, val. – 9. Extindere, suprafata. – 10. Tablou, pictura. – 11. Lama de ferastrau. – 12. Lama de topor. – Mr. pîndza, megl. pǫndza, istr. panzę. Lat. •pandea "tesatura", probabil rezultat din încrucisarea lui pannus cu brandeum, cf. brînza, brîu. Etimonul este admis în general, dar explicatia lui difera de la autor la autor: der. din pandĕre "a întinde" (Puscariu 1373; Tiktin; REW 6190; Densusianu, GS, II, 320); sau în loc de •pannea ‹ pannus (Skok, Arhiv za arbanašku Starinu, I, 15, cf. Rosetti, I, 161). Der. din tracul penza (Pascu, I, 191) legata de gr. πήνη este dubioasa, ca si legatura cu gr. πενίζομαι "a tese". Der. pînzar, s.m. (fabricant sau vînzator de pînza); pînzarie, s.f. (atelier, pravalie); pînzatura, s.f. (tesatura, pînza; fular; lenjerie, rufarie); pînzea, s.f. (bucata de pînza fixata la gherghef); pînzet, s.n. (rufarie, albituri) se foloseste mai ales la pl. pînzeturi; pînzis, s.n. (învelis, strat); pînzui, vb. (a înfasura un mort în giulgiu; a ascuti securea; a echipa o ambarcatie); împînzi, vb. (a întinde, a raspîndi, a desfasura; a acoperi, a ocupa, a invada).
răciuină, RĂCIUÍNĂ, raciuini, s.f. Mica planta erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium).
primeni, primení (primenésc, primenít), vb. – 1. A schimba, a substitui, a renova. – 2. A se schimba, a-si pune alte haine. – Var. primini, premeni, cu der. – Megl. primenés, priminiri. Sl. prĕmĕniti (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 154; Seineanu, Semasiol., 193; Berneker, II, 49; Conev 80). – Der. primeneala, s.f. (schimb, înnoire; rufe albe). – Cf. izmeni.
puroi, purói (puroáie), s.n. – Coptura, materie galben-verzuie. – Var. punoi, puroaie. Mr. prońu, proańe. Origine obscura. Pare legat de lat. pūs, pūris, prin intermediul unui der. •pūrōnium (Puscariu 1410; Candrea-Dens., 1482; Tiktin; Candrea; Rosetti, I, 170). Cuvînt de uz înv. (sec. XVI) si general (ALR, I, 130). În fonetismul lui poate sa fi intervenit o contaminare cu familia sl. roi "multime de albine, furnicar", cf. bg. poroi "puhoi", sb. porojati "roi", sb. poriti "a taia, a defrisa". – Der. puroi, vb. (a supura); puroios, adj. (cu puroi, infectat).
tutun, TUTÚN, (2) tutunuri, s.n. 1. Planta erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înalta, cu frunze mari si moi, de un verde-închis, cu flori trandafirii reunite în buchete (Nicotiana tabacum). ♢ Compus: tutun-turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificata si cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. Frunzele de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumeaza, se prizeaza sau se mesteca. 3. (Înv.) Pachet de tutun (2). [Var.: tiutiun s.n.] – Tc. tütün.
tiutiun, TIUTIÚN s.n. v. TUTÚN, (2) tutunuri, s.n. 1. Planta erbacee din familia solanaceelor, cu tulpina înalta, cu frunze mari si moi, de un verde-închis, cu flori trandafirii reunite în buchete (Nicotiana tabacum). ♢ Compus: tutun-turcesc = varietate de tutun cu tulpina ramificata si cu flori galbene-verzui (Nicotiana rustica). 2. Frunzele de tutun (1), care, supuse unui tratament special, se fumeaza, se prizeaza sau se mesteca. 3. (Înv.) Pachet de tutun (2). [Var.: tiutiun s.n.] – [DLRM]
verb, verb:-bagarea si scoaterea penisului in bustul femeii si eliminarea unei substante albe numita sperma
rîjnică, rîjnica (-ce), s.f. – Planta de padure cu flori mici albe (Cardemine impatiens). Origine îndoielnica. Poate are legatura cu sb. ružica, rižinica "trandafir, margareta".
ruen, ruén (-ni), s.m. – Planta (Succisa pratensis). – Var. ruin. Sb. rujan "galben închis" (Tiktin).
rufă, rúfa (rúfe), s.f. – 1. Haine, tesaturi albe, lenjerie. – 2. (Mold.) Cîrpa, zdreanta. Sl. rucho (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 320; Conev 83), cf. bg., sb., cr. ruho "îmbracaminte", slov. ruha "cearsaf", ceh. roucha "cearsaf", ngr. ροῦχον "îmbracaminte" (Meyer, Neugr. St., II, 55). – Der. rufarie, s.f. (lenjerie); rufos, adj. (Mold., zdrentaros); rufana, s.f. (Mold., cîrpa; Mold., curva), pentru ultimul sens, cf. buleandra, hanta, tîrfa etc.; rufean, s.m. (Mold., rufián), care concorda din întîmplare cu rufián, cf. Dragos, BF, IX, 113.
salbă, sálba (sálbe), s.f. – 1. Colier, colan. – 2. (Trans.) Panglica împodobita de pus pe cap. – 3. Salba-moale, s.f. (caprifoi, Evonymus pratensis). Origine incerta. Prezenta lui salba-moale, care nu se poate explica prin primele doua sensuri, arata ca trebuie sa se porneasca de la salba "salvie" al carui sens nu a fost dovedit, fiind înlocuit de salvie, v. aici. În acest caz este vorba de lat. salvia (Puscariu 1498; REW 7558), cf. alb. šabi, it., cat., sp. salvia, fr. sauge, port. salva (forma port. pare sa indice ca se poate presupune un lat. •salva). Schimbarea semantica, deloc usoara, a fost explicata de Cihac, II, 324, pornind de la faptul ca tarancile obisnuiau sa faca salbe din caprifoi si salba-dracului, totusi Cihac îsi pornea explicatia de la etimonul pol. szalba "lumînarica", ceea ce nu e sigur. Cu atît mai putin, der. din lat. subalba (Candrea, Éléments, 3; Candrea; cf. în contra Densusianu, GS, VI, 364); din lat. salva ‹ salvāre, fiind vorba la început de un talisman (Tiktin); sau din lat. med. •ex-alba "margica" (Scriban). Din rom. provin rut. salba (Candrea, Elemente, 402), sas. sâlbê, si probabil pol. szalba, pomenit mai sus.
şalvir, salvír (salvíri), s.m. – (Mold.) Trisor. Rut. šaljvir, pol. szalbierz, rus. šalber (Cihac, II, 384; Tiktin), care pare sa conduca la germ. Schembart.
samaniu, samaníu (samaníe), adj. – Galben-pai. Tc. samani, de la saman "pai" (Seineanu, II, 311; Roesler 602; Lokotsch 1812).
saragea, sarageá (saragéle), s.f. – Corp înv. de voluntari, în Munt. – Var. sarigea, saracel. Tc. sarica "galben" (Seineanu, II, 103) numiti asa poate din cauza culorii steagului sau a uniformei lor; var. indica o contaminare cu sarac. Sec. XVII, înv.
şarg, sarg (sárga), adj. – Tarcat, roscat deschis. Mag. sárga "galben" (Cihac, II, 627; Tiktin).
scoruşe, scorúse (-e), s.f. – Fruct comestibil rosu, brun sau galben, ca o cireasa. Sl. (sb., cr., slov.) oskoruša (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 333), cf. bg. skoruša, vaskruša, rut. skoruš. – Der. scorus, s.m. (sorb, Sorbus domestica), a carui legatura cu lat. scoruscius ‹ scoruscus (Philippide, ZRPh., XXXI, 308; Pascu, I, 90) este improbabila.
şofran, sofrán (-ni), s.m. – 1. Planta din care se extrage o substanta galbena (Crocus sativus). – 2. (S.n.) Substanta extrasa din aceasta planta. – Mr. safrane, megl. safran. Per. za ’fran, arab. za ’farān, prin intermediul sl. šafranŭ (Miklosich, Fremdw., 128; Cihac, II, 383; Conev 46), cf. sb., bg., cr., slov., rus. šafran, ceh. šafrán, pol. szafran, ngr. σαφράνι, tc. safran. – Der. sofranas, s.m. (planta, Carthamus tinctorius); sofranel, s.m. (planta, Crocus banaticus); sofraniu, adj. (galben); sofrani, vb. (a vopsi cu sofran).
ştevie, stévie (-ii), s.f. – 1. Macris (Rumex). – 2. Planta (Astrantia maior). Sl. štavije (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 366; Conev 44), cf. bg. števa, sb. štablje. – Der. înstevia, vb. (a colora, a vopsi în galben, cu radacina de stevie).
alb, alb(-ba)– De culoarea zapezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Puscariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. si it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificatia de "fericit“, extindere a contrastului între "negru“ si "alb“. Cf. alboare. Der. alba, s.f. (iapa alba; zori de zi); albeata, s.f. (culoare alba; cataracta, pata pe ochi); albele, s.f. pl. (doua betisoare, folosite în jocul cu acelasi nume); albei, adj. (alb; balai); albei, s.m. (specie de iarba); albet, s.m. (alburn); albete, s.f. (albeata); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încarunti; a îmbatrîni; a (se) sulemeni; a spala), care este considerat reprezentant al unui lat. •albῑre, de la albescĕre (Puscariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi si formatie interna a rom., cf. înrosesc, (în)negresc, albastresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s.f.; albime, s.f.; albinet, adj. (cu fata alba; balai); albisor, adj. (albicios); albisor, s.m. (ban de argint; peste, oblet; se spune despre anumite varietati de struguri, de prune, de ciuperci); albita, s.f. (peste, oblet; planta cu flori galbene); albitor, adj. (care albeste); albitorie, s.f.; albitura, s.f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spatiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginti; peste, platica, babusca); albiu, adj.; albus, s.n. (substanta alba care înconjoara galbenusul la ou; în Trans.si Mold., albul ochiului); (î)nalbeala, s.f. (suliman); (î)nalbi, vb. (a spala; a sulemeni); înalbitor, adj. (care albeste). Alburn mentionat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeata, Pascu, I, 31, propune un lat. •albitia, în loc de albities; însa der. e fireasca în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezinta un semantism normal (cf. Bant doalb "carunt“), caruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adaugat cea de a doua nuanta. Albisoara (Puscariu, Dacor., III, 596 si REW 328) nu reprezinta lat. albula, ci este o metateza de la albisoara, cf. albisor. Pentru albulus în rom., cf. abur.
sulfină, sulfína (-ne), s.f. – Iarba-de-piatra (Melilotus officinalis, M. albus). – Var. sulcina, sulvina, sufulf. Lat. sulfῑna, planta nedeterminata, cf. A. Thomas, Bull. Du Cange, V, 159; acest nume, care deriva de la sulphur "sulf", se explica prin culoarea florilor (Scriban, R. critica, 1933, 28; cf. Candrea, GS, 429, unde se postuleaza •sulfina, fara a-i cunoaste existenta). Legatura cu sl. žlŭtŭ "galben", pol. žołtina "galben" (Cihac, II, 380) este improbabila. Var. sulcina este ciudata, dar cf. suf, suc si sufari. Sufulf trebuie sa rezulte dintr-o contaminare cu mag. szúlfü "cimbru" (Cihac, II, 527).
suvoalbe, suvoálbe (-ólb, -ólt), – (Olt.) A învinge, a supune, a domina. – Var. suvolbi. Lat. •subvolvĕre (Candrea), sau învoalbe cu schimb de pref.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc