Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru ais
aisberg, ÁISBERG, aisberguri, s.n. Bloc (mare) de gheata desprins din calotele glaciare polare, care pluteste pe oceane spre zona calda, influentând clima regiunilor învecinate si stingherind navigatia; ghetar2 plutitor. – Din fr., engl. iceberg.
aisfild, ÁISFILD, aisfilduri, s.n. Câmp de gheata. – Din fr. ice-field, engl. ice field.
aist, AÍST, aisti, adj. dem. m. (Reg.; când urmeaza dupa substantiv are forma aista) Acest. [Gen.-dat. sg.: aistui, gen.-dat. pl.: aistor; (când are forma aista) gen.-dat. sg.: aistuia, gen.-dat. pl.: aistora – Var.: aísta adj. dem. m.] – V. aiest.
aista, AÍSTA1, aistia, pron. dem., adj. dem. v. aiesta.
aista, AÍSTA2, adj. dem. m. v. aist.
aiste, AÍSTE adj. dem. f. pl. (Reg.) Aceste. – V. aist.
aişor, AISÓR, aisori, s.m. (Bot.) 1. Planta erbacee din familia liliaceelor cu frunze plane, rosietice si cu flori galbene-aurii (Allium ammoophilum). 2. Usturoita. 3. Ghiocel. [Pr.: a-i-] – Ai4 + suf. -isor.
albanez, ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Albaniei. 2. Adj. Care apartine Albaniei sau populatiei ei, privitor la Albania sau la populatia ei; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneza. – Din fr. albanais, it. albanese.
bardă, BÁRDĂ, barzi, s.f. Secure cu taisul lat si cu coada scurta, întrebuintata mai ales la cioplitul lemnului si, odinioara, ca arma de lupta. ♢ Expr. A da (sau a zvârli) cu barda în luna sau a da cu barda în Dumnezeu = a fi nesocotit. Cioplit (numai) din barda (sau cu barda) = (cioplit) grosolan. – Din magh. bárd.
băţ, BĂŢ, bete, s.n. 1. Bucata de lemn lunga si subtire. ♢ Expr. A pune (cuiva) bete în roate = a face (cuiva) dificultati pentru a zadarnici o actiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin bat = a fi extrem de insistent, de obraznic. A ramâne cu traista-n bat = a saraci. A-si lua traista-n bat = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept teapan, rigid. Sta bat. 2.Fig. Lovitura cu batul (1). 3.Piesa în forma de vergea, care intra în alcatuirea diferitelor unelte, masini etc. Batul itelor. - Et. nec.
behaism, BEHAÍSM s.n. Miscare ecumenica persana. – Din fr. behaïsme.
bezea, BEZEÁ, bezele, s.f. 1. (Fam.) Sarutare simbolica trimisa cuiva cu vârful degetelor. 2. Prajitura facuta din albus de ou batut cu zahar. – Din fr. baiser.
biblie, BÍBLIE, biblii, s.f. Carte sacra a mozaismului si a crestinismului, alcatuita din Vechiul Testament si din Noul Testament, acesta din urma fiind recunoscut numai de crestini. ♦ Fig. Carte voluminoasa. ♦ Fig. Carte fundamentala a unei literaturi, a unei stiinte. – Din lat. biblia.
bie, BIÉ s.n. Linie, directie oblica. ♢ Loc. adj. si adv. În bie = oblic. ♦ (Concr.) Fâsie de material textil taiata oblic, utilizata în croitorie. – Din fr. biais.
binefăcător, BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefacatori, -oare, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care face bine, care foloseste. 2. S.m. si f. Persoana care face bine altora. – Bine + facator (dupa fr. bienfaiteur si bienfaisant).
braişvanţ, BRAISVÁNŢ s.n. Blana matasoasa de calitate superioara obtinuta prin sacrificarea mielului înainte de nastere. – Din germ. Breitschwanz.
mithriac, MITHRIÁC, -Ă adj. mithraist. (< fr. mithriaque)
mithraist, MITHRAÍST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al mithraismului; mithriac. (< it. mitraista)
mithraism, MITHRAÍSM s. n. religie antica bazata pe cultul zeului Mithra, care s-a extins din Asia Mica în întreg Imperiul Roman, influentând crestinismul primitiv. (< engl. mithraism)
broşă, BRÓSĂ, brose, s.f. 1. Bijuterie feminina prevazuta cu un ac, care se poarta prinsa de rochie, de haina etc. 2. Unealta de aschiere cu taisuri multiple, folosita la prelucrarea suprafetei (interioare sau exterioare) a unor piese metalice. – Din fr. broche.
buză, BÚZĂ, buze, s.f. l. Fiecare dintre cele doua parti carnoase care marginesc gura si acopera dintii. ♢ Buza de iepure = anomalie congenitala care consta în faptul ca buza este usor despicata (ca la iepure). ♢ Expr. (Fam.) A ramâne cu buzele umflate = a ramâne înselat, dezamagit în asteptarile sale. A-si musca buzele (de necaz sau de parere de rau) = a regreta foarte tare, a se cai. A sufla (sau a bate) în (sau din) buze = a ramâne pagubas; a fluiera a paguba. A se sterge (sau a se linge) pe buze = a fi silit sa renunte la ceva. A-i crapa (sau a-i plesni, a-i scapara, a-i arde cuiva) buza (de sau dupa ceva) = a avea mare nevoie (de ceva). A-si linge buzele (dupa ceva) = a pofti, a râvni (ceva). A lasa (sau a pune) buza (în jos) = (mai ales despre copil) a fi gata sa izbucneasca în plâns. ♦ Margine a unei rani pricinuite de o taietura adânca. 2. Margine a unor obiecte, a unor vase. Buza strachinii. ♢ Expr. (Rar) Plin (pâna în) buza = foarte plin, plin ochi. 3. Culme a unui deal, a unui pisc; margine a unui sant, a unei paduri etc. 4. Ascutis al unor instrumente de taiat; tais. 5. (În sintagma) Buza de bandaj = partea proeminenta a bandajului montat pe rotile autovehiculelor de cale ferata, care serveste la mentinerea si la conducerea vehiculului respectiv pe sina. – Cf. alb. b u z ë.
cais, CAÍS, caisi, s.m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu flori albe cu nuante roz, care apar înaintea frunzelor, cultivat pentru fructele sale (Armeniaca vulgaris). – Din caisa (derivat regresiv).
caisă, CAÍSĂ, caise, s.f. Fructul caisului, de culoare galbena-portocalie, gustos si parfumat. – Din ngr. kaisí (pl. kaísia).
calabrez, CALABRÉZ, -Ă, calabrezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Calabriei sau este originara de acolo. 2. Care apartine Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria sau la populatia ei. – Din it. calabrese, fr. calabrais.
camerunez, CAMERUNÉZ, -Ă, camerunezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Camerunului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Camerunului sau camerunezilor (1), privitor la Camerun sau la camerunezi. – Din fr. Camerounais.
cap, CAP1, (I, III) capete, s.n., (II) capi, s.m. I. S.n. 1. Extremitatea superioara a corpului omenesc sau cea anterioara a animalelor, unde se afla creierul, principalele organe de simt si orificiul bucal. ♢ Loc. adv. Din cap pâna-n picioare = de sus pâna jos, în întregime, cu desavârsire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineata. (Pâna) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai destept, mai reusit, mai bine. Cu capul plecat = rusinat, umilit, învins. Pe dupa cap = pe dupa gât, la ceafa. ♢ Loc. adj. (Fam.) Batut (sau cazut) în cap = tâmpit, prost. ♢ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pamânt; a da jos dintr-o situatie, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, bautura etc.) = a înghiti dintr-o data continutul unui pahar, al unei cani etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuiala. A scoate capul în lume = a iesi între oameni, în societate. A nu-si (mai) vedea capul de... sau a nu sti unde-i sta sau unde-i este capul = a nu sti ce sa mai faca, a fi coplesit de... A-si pierde capul = a se zapaci. A nu mai avea unde sa-si puna capul = a ajunge fara adapost, pe drumuri, sarac. A da din cap = a clatina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violenta pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traista = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toti peretii (sau de pereti) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greseala facuta. A-si lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, parasindu-si casa, locul de origine si ratacind prin lume. A-si pleca capul = a se simti rusinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cadea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situatie neplacuta, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplaceri si necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cadea pe capul cuiva = a sosi pe neasteptate la cineva (creându-i neplaceri, deranj). A sta (sau a sedea, a se tine) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a starui fara încetare pe lânga cineva. A sedea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lânga sau la cineva (creându-i neplaceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lasa pe cineva în pace. (Reg.) A nu sti (sau a nu avea) ce-si face capului = a nu mai sti ce sa faca pentru a iesi dintr-o situatie grea. ♢ Cap de familie = barbatul care reprezinta puterea familiala si parinteasca; p. gener. orice persoana care procura mijloacele necesare traiului unei familii si o reprezinta juridic. ♢ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amanuntit al expresiei unui sentiment pe trasaturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de marci postale românesti, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Parul capului. 2. Capatâi; capatâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ♢ Expr. Pe capete = care mai de care, în numar foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea pareri, exprima o mare divergenta de opinii. 4. Minte, gândire, judecata; memorie. ♢ Loc. adj. si adv. Cu cap = (în mod) inteligent, destept. Fara cap = (în mod) necugetat. ♢ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecata dreapta; cuminte. ♢ Expr. A fi bun (sau usor) la (sau de) cap sau a avea cap usor = a fi destept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i iesi (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai iesi (cuiva ceva) din cap = a-l stapâni mereu (acelasi gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-si bate (sau a-si framânta, a-si sparge, a-si sfarâma etc.) capul = a se gândi, a se stradui spre a solutiona o problema. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) sa înteleaga ceva, a lamuri (pe cineva). A fi (sau a ramâne, a umbla etc.) de capul sau = a fi (sau a ramâne etc.) liber, independent, nesupravegheat, A face (ceva) din (sau de) capul sau = a face (ceva) fara a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva sa-si piarda dreapta judecata; a zapaci; a face pe cineva sa se îndragosteasca. A nu avea cap sa... = a nu avea posibilitatea sa..., a nu putea sa... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiaza acuzarea. 5. (Înv.) Viata. A plati cu capul. ♦ (Astazi în expr.) Odata cu capul sau în ruptul capului = cu nici un pret, niciodata. A-si face de cap = a face ceva ce poate sa-i primejduiasca viata; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = striga; b) (Bot.) cap-de-cocos = dulcisor; capul-sarpelui = planta erbacee acoperita cu peri aspri si cu flori rosii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelatiei balaurului. II. S.m. Capetenie, sef, conducator. ♦ Initiator. III. S.n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminenta a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemanator cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extrema cu care începe sau sfârseste ceva. ♢ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apa, de un defileu etc.; p. ext. fortele armate care ocupa acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor si a mijloacelor de lupta. ♢ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu partile extreme alaturate. ♢ Expr. Cap de tara = margine de tara; hotar. Nu-i (un) cap de tara = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a sedea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în sezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ♢ Cap de an (sau de saptamâna, de iarna etc.) = începutul unui an (sau al unei saptamâni etc.) Cap de coloana = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afis (sau cap de lista) = primul nume dintr-o lista de persoane afisate în ordinea valorii lor. ♢ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul noptii = dupa ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principala, mai aleasa (a unui lucru). ♢ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masa. 4. Partea de jos sau dindarat a unui lucru; capat; (cu sens temporal) sfârsit. ♢ Expr. A o scoate la cap = a sfârsi (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a razbi. În cap = (dupa numerale) exact, întocmai. 5. Bucatica rupta dintr-un obiect; p. ext. lucru de mica importanta. ♢ Expr. Nici un cap de ata = absolut nimic. Pâna la un cap de ata = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transforma variatiile unui semnal electric în variatii de flux magnetic sau invers, folosit pentru operatii de înregistrare, redare si stergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) dupa fr. chef < lat. caput).
capelmaistru, CAPÉLMAISTRU, capelmaistri, s.m. Dirijor al unei orchestre mici; sef de fanfara militara. [Acc. si: capelmáistru] – Din germ. Kapellmeister.
căişor, CĂISÓR, caisori, s.m. 1. Diminutiv al lui cal. 2. (La pl.) Calusei (2). [Pr.: ca-i-] – Cal + suf. isor.
căluşel, CĂLUSÉL, calusei, s.m. 1. Calut (1). 2. (La pl.) Instalatie alcatuita din mai multi caisori de lemn pe care încaleca copiii si care se învârtesc în jurul unui ax, fiind suspendati de niste bârne transversale; carusel, caisori. 3. Calut (3). 4. Calus (6). Cal + suf. -usel.
cezarocrăiesc, CEZARO-CRĂIÉSC, -IÁSCĂ, cezaro-craiesti, adj. (Înv.) Al Imperiului Austro-Ungar, privitor la acesta. [Var.: chezaro-craiésc, -iásca adj.] – Dupa germ. Kaiserlich-Königlich.
cheson, CHESÓN, chesoane, s.n. 1. Vehicul de artilerie, tras de cai, format dintr-o lada de tabla închisa, împartita în compartimente, destinat pentru transportul munitiei. 2. Fiecare dintre despartiturile cu pereti metalici care se fac la o nava, cu scopul de a evita patrunderea masiva a apei în caz de avarie. ♦ Dulap pentru pastrarea efectelor pe bordul unei nave. 3. Constructie de beton, de otel etc. de forma unei cutii, care serveste la executarea fundatiilor sub apa sau în terenurile umede, precum si la repararea unei nave sub linia de plutire. – Din fr. caisson.
dada, DADÁ s.n. (Rar) Dadaism. – Din fr. [l'école] dada.
dadaism, DADAÍSM s.n. Curent literar si artistic aparut în 1916 în Europa, caracterizat prin negarea oricarui raport între gândire si expresia artistica, prin ridicarea hazardului la rangul de principiu de creatie; dada. – Din fr. dadaïsme.
dadaist, DADAÍST, -Ă, dadaisti, -ste, adj., s.m. si f. 1. Adj. Alcatuit dupa principiile dadaismului; privitor la dadaism. 2. S.m. si f. Adept al dadaismului. – Din fr. dadaïste.
ecosez, ECOSÉZ adj. invar. (Despre tesaturi, obiecte de îmbracaminte etc.) Care prezinta un ansamblu de carouri, de obicei în culori vii si variate. – Din fr. écossais.
ecoseză, ECOSÉZĂ, ecoseze, s.f. Vechi dans popular scotian cu miscare vie; melodie dupa care se executa acest dans. – Din fr. écossaise.
fezabil, FEZÁBIL, -Ă, fezabili, -e, adj. (Frantuzism) Care se poate face; realizabil, posibil. – Din fr. faisable.
fezabilitate, FEZABILITÁTE s.f. (Frantuzism) Însusirea de a fi fezabil; caracter realizabil al unui lucru. – Din fr. faisabilité.
gabonez, GABONÉZ, -Ă, gabonezi, -e, s.m. si f., adj. 1. (Persoana) nascuta si crescuta în Gabon. 2. (Locuitor) din Gabon. – Din fr. gabonais.
gagat, GAGÁT s.n. (Min.) Jais. – Din germ. Gagat.
gheţar, GHEŢÁR2, ghetari, s.m. Masa de gheata formata în regiunile alpine si în cele polare (1) si care, de obicei, se deplaseaza lent sub influenta gravitatiei. ♢ Ghetar plutitor = aisberg. – Gheata + suf. -ar (dupa fr. glacier).
ghin, GHIN, ghinuri, s.n. 1. Dalta cu tais semicircular, folosita de dogari si rotari. 2. Cutit cu lama curbata în forma de unghie, cu care se ciopleste lemnul (în timpul sculptarii lui). 3. Cazma îndoita pe amândoua laturile. – Et. nec.
ghiocel, GHIOCÉL, ghiocei, s.m. Mica planta erbacee perena cu frunze liniare, cu o singura floare, alba, în forma de clopotel, aplecata în jos, care înfloreste primavara foarte timpuriu; aisor (Galanthus nivalis). [Pr.: ghi-o-] – Cf. g h i o c 1.
gladium, GLÁDIUM, gladiumuri, s.n. Sabie cu doua taisuri, folosita de romani. – Din lat. gladius.
metaistorie, METAISTÓRIE s. f. filozofie a istoriei. (< fr. métahistoire)
gnais, GNÁIS, gnaisuri, s.n. Roca metamorfica compusa din cuart, feldspat si mica. – Din germ. Gneiss, fr. gneiss.
granulit, GRANULÍT s.n. 1. Roca metamorfica sistoasa si grauntoasa, asemanatoare cu gnaisul. 2. Argila artificiala obtinuta prin arderea granulelor de argila în cuptoare speciale si folosita ca material de constructie. – Din fr. granulite.
gref, GREF, grefuri (grefi), s.n. (m.) Veche masura de lungime egala cu a saisprezecea parte dintr-un cot. – Din bg. greh.
gresa, GRESÁ, gresez, vb. I. Tranz. A unge piesele cu miscare relativa si în contact ale unui mecanism, ale unei masini etc., pentru a reduce frecarea, uzura sau încalzirea lor ori pentru a le proteja împotriva unor agenti externi. – Din fr. graisser.
gresaj, GRESÁJ, gresaje, s.n. Actiunea de a gresa si rezultatul ei; ungere, gresare. – Din fr. graissage.
gresor, GRESÓR, (1) gresoare, s.n., (2) gresori, s.m. 1. S.n. Dispozitiv al unei masini care serveste la gresaj; ungator. 2. S.m. Muncitor care efectueaza operatii de gresare. – Din fr. graisseur.
haişte, HÁISTE s.f. (Reg.) 1. Casa ramasa neterminata. 2. Amestecatura, dezordine, vraiste.
meistersänger, MEISTERSäNGER MÁISTĂRZENGĂR/ s. m. nume dat unor cântareti si poeti germani din evul mediu, apartinând burgheziei orasenesti, organizati în asociatii, cu reguli de compozitie minutios codificate. (< germ. Meistersänger)
meistergesang, MEISTERGESANG [MÁISTĂRGHEZANG] s. n. totalitatea creatiilor poetice cu caracter didactic ale meistersängerilor. (< germ. Meistergesang)
hăis, HĂIS interj. Strigat cu care se mâna boii înjugati pentru a merge spre stânga. ♢ Loc. adj. Din (sau de) hais(a) = (despre o vita înjugata) din stânga. ♢ Expr. (Adverbial sau substantivat) A face hais(a) = a cârmi la stânga. A trage (sau a fi) unul la hais si celalalt la cea sau a zice unul hais si celalalt cea, se spune despre doi oameni care nu se înteleg. A trage hais(a) = a nu fi de acord cu altii. [Var.: haisa interj.] – Cf. scr. a i s.
hăisa, HĂISA interj. V. hais.
mazarin, MAZARIN RÉN/ s. m. produs de patiserie preparat din aluat, fructe zaharisite, sirop si marmelada de caise. (< fr. mazarin)
marani, MARÁNI s. m. pl. (în Castilia si Portugalia) evrei ramasi fideli iudaismului. (< fr. marranes)
iatagan, IATAGÁN, iatagane, s.n. Sabie turceasca, de lungime mijlocie, cu lama curba si lata, cu doua taisuri. [Var.: iartagán, -e s.n.] – Din tc. yatağan.
insesizabil, INSESIZÁBIL, -Ă, insesizabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi sesizat, nesesizabil; p. ext. imperceptibil. 2. (Jur.; despre lucruri sau despre drepturi) Care nu poate fi urmarit de catre creditorii titularului lucrului sau dreptului. – Din fr. insaisissable.
insesizabilitate, INSESIZABILITÁTE s.f. Însusire a unui drept sau a unui lucru de a fi insesizabil (2). – Din fr. insaisissabilité.
maltez, MALTÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Malta. ♢ (s. n.) dialect vorbit de maltezi. (< fr. maltais)
malaiez, MALAIÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Malaiezia. ♢ (s. f.) limba vorbita în peninsula malaieza si pe coastele insulelor Indoneziei. (< fr. malais)
irlandez, IRLANDÉZ, -Ă, irlandezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Irlandei sau care este originara din Irlanda. 2. Adj. Care apartine Irlandei sau populatiei ei, privitor la Irlanda sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba irlandeza. – Din fr. irlandais.
islandez, ISLANDÉZ, -Ă, islandezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Islandei sau care este originara din Islanda. 2. Adj. Care apartine Islandei sau populatiei ei, privitor la Islanda sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba islandeza. – Din fr. islandais.
iudaism, IUDAÍSM s.n. Mozaism. – Din fr. judaïsme.
maistru, MÁISTRU s. m. 1. muncitor cu calificare superioara într-o meserie etc. 2. instructor, îndrumator al instruirii practice a ucenicilor, elevilor sau muncitorilor tineri. (< germ. Meister)
maioneză, MAIONÉZĂ s. f. sos rece din galbenus de ou, frecat bine cu untdelemn si zeama de lamâie. (< fr. mayonnaise)
încasabil, ÎNCASÁBIL, -Ă, încasabili, -e, adj. Care poate fi încasat. – Încasa + suf. -bil (dupa fr. encaissable).
îngrăşământ, ÎNGRĂSĂMẤNT, îngrasaminte, s.n. Gunoi organic, baligar de vite sau produs mineral, folosite pentru a mari fertilitatea solului agricol. – Îngrasa + suf. -amânt (dupa fr. engraissement).
jacă, JÁCĂ, jaci, s.f. (Reg.) Sac, traista, saculet de pânza rara, în care se pune (la scurs) casul, urda sau brânza de vaca. – Din magh. zsák.
jais, JAIS s.n. Varietate de antracit, foarte dura, sticloasa, de culoare neagra, folosita la confectionarea unor margele. [Pr.: je] – Din fr. jais.
japonez, JAPONÉZ, -Ă, japonezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Japoniei sau care este originara de acolo; nipon. 2. Adj. Care apartine Japoniei sau japonezilor (1), privitor la Japonia sau la japonezi; nipon. ♢ (Substantivat, f.) Limba vorbita de japonezi (1). – Din fr. japonais.
javanez, JAVANÉZ, -Ă, javanezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Locuitor al insulei Java. 2. Adj. Care apartine Javei sau javanezilor (1), privitor la Java sau la javanezi. – Din fr. javanais.
kaizer, KÁIZER1, kaizeri, s.m. Denumire data împaratilor "Sfântului imperiu roman de natiune germana" si apoi împaratilor Germaniei; persoana care purta acest titlu. [Scris si: kaiser. – Pr.: kai-zar] – Din germ. Kaiser.
kaizer, KÁIZER2 s.n. Piept de porc fiert si afumat. [Pr.: kai-zar] – Din germ. Kaiser[fleisch].
leafă, LEÁFĂ1, lefi, s.f. (Pop.) 1. Partea scobita a unei linguri; gavan. 2. Taisul, lama sapei, a barzii, a toporului. – Din sas. le(i)fel (= germ. Löffel) "lingura" (influentat de leafa2).
mozaism, MOZAÍSM s.n. Religie monoteista (practicata de evrei), ale carei principii sunt cuprinse în Vechiul Testament; religie mozaica; iudaism. – Din fr. mosaïsme, it. mosaismo.
scalpel, SCALPÉL, scalpele, s.n. Bisturiu cu taisul convex, folosit la disectie.
ţincvais, ŢÍNCVAIS s.n. Oxid de zinc, de culoare alba, folosit în vopsitorie si în industria cauciucului; alb de zinc. – Din germ. Zinkweiss.
ugandez, UGANDÉZ, -Ă, ugandezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana nascuta si crescuta în Uganda. 2. Adj., s.m. si f. (Locuitor) din Uganda. – Din fr. ougandais.
usturoiţă, USTUROÍŢĂ, usturoite, s.f. Planta erbacee din familia cruciferelor, cu miros puternic de usturoi, cu flori mici, albe, întrebuintata în medicina; aisor (Alliaria officinalis). [Acc. si: usturóita] – Usturoi + suf. -ita.
vălişoară, VĂLISOÁRĂ, valisoare, s.f. Valicica. [Var.: vaisoára s.f.] – Vale + suf. -isoara.
widia, WÍDIA s.f. Metal dur obtinut din carburi metalice (de wolfram si titan), folosit la acoperirea pieselor supuse uzurii, mai ales a taisurilor sculelor de aschiere a metalelor. – Din fr. widia.
zarzăr, ZÁRZĂR, zarzari, s.m. 1. Pom fructifer asemanator cu caisul, cu flori albe si cu fructe sferice mici, cu gust acrisor si cu sâmburii amari (Armeniaca vulgaris). 2. (Reg.) Corcodus. – Din zarzara (derivat regresiv).
maestru, MAÉSTRU, -Ă, maestri, -stre, s.m. si f. 1. Persoana care a adus contributii (deosebit de) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerata drept îndrumator, model, sef al unei scoli, creator al unui curent etc. ♢ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestra. Maestru al Sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoana care poarta acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performante exceptionale; persoana care poarta acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoana care poarta acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în scoli discipline ca desenul, muzica etc. (fara sa aiba un titlu academic); persoana care avea acest titlu. 3. Persoana competenta, calificata într-un anumit domeniu (de obicei muzica, dans, sport), care adesea instruieste pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizatii militare, politice, religioase etc.; persoana care poarta acest titlu. ♢ Maestru de ceremonie sau de ceremonii = persoana indicata prin protocol sa organizeze desfasurarea unei ceremonii. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.
ebraist, EBRAÍST, -Ă, ebraisti, -ste, s.m. si f. Specialist în limba si cultura ebraica. – Din fr. hébraïste.
maioneză, MAIONÉZĂ, maioneze, s.f. Sos rece, gros, preparat din galbenus de ou frecat cu untdelemn si condimentat cu lamâie, mustar etc. [Pr.: ma-io-] – Din fr. mayonnaise.
maistru, MÁISTRU, maistri, s.m. 1. Persoana care are (si practica) o meserie; mester; meserias; (în special) muncitor calificat care conduce de obicei o sectie productiva într-o întreprindere sau într-un atelier; maestru. ♦ Persoana iscusita, îndemânatica, abila, priceputa. 2. Persoana care învata, instruieste pe cineva. – Din germ. Meister.
maistru, MÁISTRU2, -Ă, s.m. si f. v. maestru.
mălăişte, MĂLĂÍSTE, malaisti, s.f. (Reg.) Loc cultivat cu porumb sau cu mei. – Malai + suf. -iste.
degresant, DEGRESÁNT, -Ă, degresanti, -te, adj., s.m. 1. Adj. Care degreseaza. 2. S.m. Substanta întrebuintata pentru degresare. – Din fr. dégraissant.
lesă, LÉSĂ s. f. curea cu care sunt purtati câinii. (< fr. laisse)
fantezist, FANTEZÍST, -Ă, fantezisti, -ste, adj. 1. Care nu are nimic comun cu realitatea, care este un produs al imaginatiei. 2. (Despre oameni) Care este (sau se lasa) dominat de idei fantastice, ireale sau nerealizabile. 3. (Despre manifestari, creatii etc. ale oamenilor) Care este lipsit de orice baza reala, care tradeaza pe omul fantezist (2). – Din fr. fantaisiste.
fezanda, FEZANDÁ, fezandez, vb. I. Tranz. A supune carnea vânata procesului de fezandare. ♦ (Despre carnea vânata) A capata fragezime si un anumit gust în urma fezandarii. – Din fr. faisender.
freză, FRÉZĂ1, freze, s.f. 1. Unealta aschietoare cu unul sau cu mai multe taisuri, dispuse simetric în jurul unui ax si având o miscare de rotatie, folosita la prelucrarea metalelor, a lemnului si a altor materiale dure; frezor1. ♢ Freza-modul = freza profilata, utilizata la prelucrarea rotilor dintate. 2. Masina de frezat. 3. Masina agricola având organul activ format dintr-un ax rotitor prevazut cu gheare si cutite, care rupe bucati din pamânt, le sfarâma si le amesteca. 4. (Urmat de determinarea "rutiera") Masina de lucru rutiera folosita pentru ruperea, maruntirea si amestecarea cu lianti a stratului superficial de pamânt, la executarea drumurilor. – Din fr. fraise.
freza, FREZÁ1, frezez, vb. I. Tranz. A prelucra prin aschiere un material cu freza. ♢ Masina de frezat = masina-unealta destinata prelucrarii prin aschiere a suprafetelor plane sau profilate ale pieselor cu ajutorul unei scule aschietoare; freza1 (2). – Din fr. fraiser.
lacheu, LACHÉU, lachei, s.m. 1. Servitor în casele aristocrate îmbracat în livrea; fecior, valet. 2. Fig. Persoana slugarnica, servila. – Din fr. laquais.
lesă, LÉSĂ, lese, s.f. Curea cu care se leaga sau cu care sunt purtati câinii. – Din fr. laisse.
plasă, PLÁSĂ1, plase, s.f. I. 1. Împletitura cu ochiuri mari din fire textile, sintetice ori metalice, din care se fac diferite obiecte; obiect confectionat dintr-o astfel de împletitura; fileu. ♢ Plasa pescareasca = unealta de pescuit formata dintr-o retea de fibre textile sau din material plastic. ♢ Expr. A prinde (pe cineva) în plasa = a însela, a amagi, a seduce (pe cineva). 2. Împletitura cu ochiuri (din sfoara, sârma etc.) care se aseaza în spatele portilor de joc (la fotbal, handbal, polo, hochei etc.) pentru a opri obiectul de joc (mingea, pucul etc.) si pentru a pune în evidenta cu usurinta marcarea punctului. II. 1. Parte dintr-o mosie în evul mediu, în Ţara Româneasca, cuvenita unui proprietar. 2. Subdiviziune a unui judet, în vechea împartire administrativa a tarii; ocol. III. (Rar.) Limba de cutit; tais. – Din sl. plasa.
francez, FRANCÉZ, -Ă, francezi, -e, s.m., adj. 1. S.m. Persoana care face parte din populatia de baza a Frantei sau este originara de acolo; frantuz. 2. Adj. Care apartine Frantei sau populatiei ei, privitor la Franta sau la populatia ei; frantuzesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de francezi. – Din it. francese, fr. français.
raz, RAZ, razuri, s.n. 1. Ranga. 2. Unealta formata dintr-o bara rotunda si scurta de otel, cu tais latit si ascutit la un capat, folosita de tâmplari, dulgheri etc. – Din scr. raz.
sezon, SEZÓN, sezoane, s.n. Perioada de timp a anului corespunzând aproximativ unui anotimp. ♦ Perioada a anului caracterizata prin aparitia anumitor fenomene sau printr-o intensa activitate în unele domenii; timp al anului potrivit pentru a întreprinde anumite actiuni conditionate de caracteristicile anotimpului. Sezon de bai. ♢ Loc. adj. De sezon = propriu, potrivit unui anumit sezon; fig. de actualitate. – Din fr. saison.
sfredel, SFRÉDEL, sfredele, s.n. 1. Unealta în forma de bara, prevazuta la un capat cu muchii ascutite sau cu taisuri si folosita pentru executarea gaurilor; burghiu. 2. (Art.) Numele popular al unei constelatii formate din trei stele. – Din bg. svredel.
şasesprezece, SÁSESPREZECE num. card. v. saisprezece.
lamaserie, LAMASERÍE s. f. manastire lamaista. (< fr. lamaserie)
lamaist, LAMAÍST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al lamaismului. (< fr. lamaïste)
lamaism, LAMAÍSM s. n. forma particulara a budismului din Tibet si Mongolia. (< fr. lamaïsme)
frez, FREZ adj. invar. De culoarea fragilor; roz, rosiatic. – Din fr. fraise.
freză, FRÉZĂ3, freze, s.f. Un fel de guler cu mai multe pliuri care se purta la gât în sec. XVI-XVII. – Din fr. fraise.
frezor, FREZÓR1, frezoare, s.n. Freza1(1). – Din fr. fraisoir.
frezor, FREZÓR2, -OÁRE, frezori, -oare, s.m. si f. Muncitor care lucreaza la o masina de frezat. – Din fr. fraiseur.
lacheu, LACHÉU s. m. 1. servitor îmbracat în livrea. 2. (fig.) om slugarnic, servil. (< fr. laquais)
paisprezece, PÁISPREZECE num. card. Numar care ocupa în numaratoare locul dintre treisprezece si cincisprezece si se indica prin numarul 14 sau XIV. ♢ (Adjectival) Paisprezece carti. ♢ (Substantivat) Se duceau paisprezece. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Locul paisprezece. ♢ (Intra în componenta num. adverbial) De paisprezece ori. ♢ (Precedat de "câte", intra în componenta num. distributiv) Câte paisprezece (lei). [Var.: pátrusprezece num. card.] – Patru + spre + zece.
paisprezecelea, PÁISPREZECELEA, -ZECEA num. ord. (Precedat de art. "al", "a"; adesea cu valoare adjectivala) Care se afla între al treisprezecelea si al cincisprezecelea. [Var.: pátrusprezecelea, -zecea num. ord.] – Paisprezece + le + a.
paloş, PÁLOS, palose, s.n. Sabie lata cu doua taisuri, adesea încovoiata spre vârf, care se folosea în trecut; pala3. – Din magh. pallos.
paradaisă, PARADÁISĂ, paradaise, s.f. (Bot.; reg.) Patlagea rosie. – Din germ. Paradeis.
patrusprezece, PÁTRUSPREZECE num. ord. v. paisprezece.
patrusprezecelea, PÁTRUSPREZECELEA, -CEA num. ord. v. paisprezecelea.
păiş, PĂÍS, paisuri, s.n. 1. Cantitate mare de paie. 2. (Pop.) Nume generic dat mai multor specii de paioase care se gasesc în vegetatia pajistilor naturale. – Pai + suf. -is.
păişor, PĂISÓR, paisoare, s.n. (Reg.) 1. Paius (1). 2. Betisor cu ajutorul caruia se înnegresc sprâncenele. – Pai + suf. -isor.
păiuş, PĂIÚS, paiuse, s.n. 1. Diminutiv al lui pai; paisor, paiut (1). 2. (Pop.) Nume generic dat mai multor specii de graminee care se gasesc în vegetatia pajistilor naturale. [Pl. si: paiusuri] – Pai + suf. -us.
kaizer, KAIZER2 CÁI-ZĂR/ s. n. piept de porc fiert si afumat. (< germ. Kaiser/fleisch)
kaizer, KAIZER1 CÁI-ZĂR/ s. m. denumire data împaratilor germani (ai celui de-al doilea Reich). (< germ. Kaiser)
pânză, PẤNZĂ, pânze, s.f. I. 1. Ţesatura facuta din fire de bumbac, de in, de cânepa etc., din care se confectioneaza albituri de corp, de pat etc.; bucata din aceasta tesatura. ♢ Pânza de casa = pânza tesuta la razboiul manual; pânza taraneasca. ♢ Loc. adv. Pâna în pânzele albe = fara încetare, pâna la capat; pâna la ultima limita; necrutator. ♢ Expr. A zari ca printr-o pânza = a nu vedea limpede, a deslusi cu greu; a vedea ca prin sita. Ţine-te (sau sa te tii) pânza (sa nu te rupi), se spune pentru a arata ca este vorba de o actiune grea si de durata, de un lucru care se desfasoara cu mare intensitate si care, pentru a fi rezolvat, cere curaj, rabdare etc. A i se ridica (sau a-i cadea, a i se lua cuiva) pânza de pe ochi = a începe sa înteleaga limpede lucrurile, a înceta sa mai priveasca eronat un anumit lucru, o anumita situatie; a i se deschide ochii. (Adverbial) A curge pânza = a curge fara întrerupere. A tese pânzele = a face intrigi. A (i) se încurca cuiva pânza = a nu-i reusi planurile facute. ♦ Plasa deasa de pescuit. ♦ Fig. Sir, rând (de oameni). ♦ Fig. Suvita; fascicul. 2. Bucata de pânza (1) cu diferite întrebuintari; a) tesatura cu care se acopera fata sau trupul mortului; giulgiu. (Expr.) Parca i-a luat pânza de pe obraz (sau de pe ochi, de pe fata), se spune despre cineva foarte palid sau foarte slab; b) (la pl.) bucata mare de tesatura rezistenta care se fixeaza de vergelele catargelor unui vas si care, împinsa de vânt, face sa înainteze vasul; vela; c) bucata de tesatura deasa fixata pe un cadru, pe care se picteaza; p. ext. tablou: d) (în sintagma) pânza de cort = foaie de cort; e) tesatura pe care se proiecteaza imagini de la un aparat de proiectie; ecran. 3. Ţesatura pe care o face paianjenul pentru a prinde prada. 4. Ţesatura sau împletitura speciala din fire textile sau metalice, folosita în industrie, în laboratoare etc. ♢ Pânza de calc = pânza subtire si transparenta pe care se deseneaza planuri tehnice. II. 1. Lama sau taisul de metal al unor instrumente. ♢ Pânza de ferastrau = taisul de metal al unui ferastrau. 2. (Geol.; în sintagmele) Pânza de sariaj = ansamblu de straturi geologice mai vechi, deplasate si împinse prin miscarile tectonice peste altele mai noi; suprafata pe care are loc deplasarea unor mase în acest proces. Pânza eruptiva = forma de zacamânt a rocilor vulcanice, rezultata prin consolidarea curgerilor de lave. Pânza de apa subterana = strat acvifer. 3. Desis (de copaci) lung si îngust (crescut de-a lungul unui drum, al unei ape); perdea. – Et. nec.
anglaise, ANGLAISE, anglaise, s.f. Dans popular de origine engleza, care se executa în grup, într-o miscare foarte vie, dansatorii schimbându-si necontenit locul prin repetarea aceleiasi figuri; melodie dupa care se executa acest dans. [Pr.: angléz] – Din fr. anglaise.
angolez, ANGOLÉZ, -Ă, angolezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana nascuta si crescuta în Angola. 2. Adj., s.m. si f. (Locuitor) din Angola. – Din fr. angolais, -e.
asezona, ASEZONÁ, asezonez, vb. I. Tranz. A pune ingrediente într-o mâncare. – Din fr. assaisonner.
ascuţiş, ASCUŢÍS, ascutisuri, s.n. Tais sau vârf ascutit al unui obiect. – Ascuti + suf. -is.
ascuţit, ASCUŢÍT2, -Ă, ascutiti, -te, adv. I. (Despre obiecte) Care este prevazut cu tais sau cu vârf; taios. ♢ Unghi ascutit = unghi mai mic de 90 de grade. II. Fig. 1. Ager, viu. ♦ (Despre conflicte, ciocniri etc.) Violent, înversunat. 3. (Despre vorbe, privire) Care strapunge; sfredelitor; aspru, taios. 4. (Despre sunete, glas, râs) Strident. – V. ascuti.
aragoneză, ARAGONÉZĂ, aragoneze, s.f. Dans popular de origine spaniola (din Aragon); melodie dupa care se executa acest dans. – Din fr. aragonaise.
javanez, JAVANÉZ, -Ă IA-VA-/ adj., s. m. f. (locuitor) din Java. ♢ (s. f.) limba din grupul indonezian. (< fr. javanais)
japonezărie, JAPONEZĂRÍE s. f. obiect de arta de origine japoneza. (< fr. japonaiserie)
japonez, JAPONÉZ, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Japonia. II. adj. referitor la Japonia sau la populatia ei. o arta ~a = arta dezvoltata în Japonia, prezentând influente chineze si coreene, caracterizata prin constructii arhitecturale religioase (pagode) si civile (palate) din lemn, cu acoperisul curbat, cu sculpturi în lemn, bronz sau piatra si cu picturi de un mare rafinament. ♢ (s. f.) limba vorbita în Japonia. III. s. f. chifla împletita. (< fr. japonais)
ardenez, ARDENÉZ, -Ă, ardenezi, -e, subst., adj. 1. S.m. si f. Persoana nascuta si crescuta în Ardeni. 2. Adj., s.m. si f. (Locuitor) din Ardeni. 3. S.m. Rasa de cai mari, puternici, de tractiune. – Din fr. ardennais.
jais, JAIS JE/ s. n. varietate de antracit tare si sticlos, de culoare neagra mata, din care se fac margele; gagat. (< fr. jais; gagat)
pion, PIÓN, pioni, s.m. 1. Fiecare dintre cele saisprezece piese de cea mai mica valoare de la jocul de sah, asezate, la începutul partidei, înaintea celorlalte piese. 2. Fig. Luptator pentru o cauza, pentru o idee noua, exponent al unei conceptii noi. [Pr.: pi-on] – Din fr. pion.
vraişte, VRÁISTE s.f. Dezordine, neorânduiala, harababura. ♦ (Adjectival) Care se afla în dezordine, în neorânduiala; fara stapân, în voia sortii; (despre usi, ferestre) larg deschis; în laturi. ♢ (Adverbial) Lucruri aruncate vraiste. [Pr.: vra-is-] – Et. nec.
polonez, POLONÉZ, -Ă, polonezi, -e, subst., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Poloniei sau este originara de acolo; polon (1). 2. Adj. Care apartine Poloniei sau populatiei ei, privitor la Polonia sau la populatia ei, originar din Polonia; ca al polonezilor (1); polon (2). ♢ Covrig polonez = produs de patiserie în forma de colacel preparat din aluat de cozonac îmbibat cu sirop de zahar si având deasupra nuci pisate. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de polonezi (1). 3. S.f. Dans de origine poloneza (2), în tempo moderat si în masura de 3/4, cu ritm viguros si cu caracter maiestuos, solemn, asemanator marsului; melodie dupa care se executa acest dans. 4. S.m. Mezel din carne de vita si de porc, afumat la cald si apoi fiert; (fam.) polis. – Din fr. polonais.
poliţmaistru, POLIŢMÁISTRU, politmaistri, s.m. (Înv.) Politai. – Din rus. politmeister, germ. Polizmeister.
poliţai, POLIŢÁI, politai, s.m. Sef al politiei într-un oras de provincie sau într-o circumscriptie de oras mai mare, în vechea organizare a tarii; politmaistru. ♦ (În trecut) Sergent de strada sau agent de politie. – Din germ. Polizei.
şi, SI adv., conj. A. Adv. (Sta înaintea partii de vorbire la care se refera; fiind vorba de verbe reflexive sau de forme verbale compuse, sta între auxiliar, pron. refl. etc. si verb) I. (Cu sens modal) 1. Chiar, în adevar, cu adevarat. ♦ Întocmai, exact. Precum a zis, asa a si facut. 2. Pe deasupra, în plus, înca. Dupa ce ca e urâta o mai cheama si Neacsa. 3. Chiar, înca, pe lânga acestea, de asemenea. Vezi sa nu patesti si tu ca mine. ♦ (Pe lânga un adjectiv sau un adverb la gradul comparativ, intensifica gradatia) O camera si mai mare. ♢ Loc. adj. (Cu valoare de superlativ) Si mai si = mai grozav, mai strasnic. 4. (În propozitii negative) Nici. Însa si de voi nu ma îndur ca sa va parasesc. II. (Cu sens temporal) 1. Imediat, îndata, pe loc. Cum îl zari, îi si spuse. 2. Deja. Masa se si pune în gradina. B. Conj. I. (Marca a coordonarii copulative) 1. (Leaga doua parti de acelasi fel ale unei propozitii) Este voinic si tânar. 2. (Împreuna cu prep. "cu" exprima relatia operatiei matematice a adunarii) Plus. Doi si cu trei fac cinci. ♦ (Ajuta la formarea prin aditie a numeralelor de la douazeci si unu pâna la nouazeci si noua) Saizeci si opt. ♦ (Ajuta la formarea numeralelor care exprima numere zecimale, legând partea zecimala de întreg) Trei si paisprezece. ♦ (Indica adaugarea unei cantitati) Plus. Unu si jumatate. 3. (Leaga doua substantive între care exista o corespondenta sau o echivalenta) Binele si raul. 4. (Asezat înaintea fiecarui termen al unei enumerari, ajuta la scoaterea lor în evidenta) A adus si vin, si mâncare, si carti. ♦ (În repetitii, ca procedeu stilistic) Ia cuvântul si vorbeste si vorbeste. 5. (Leaga doua propozitii de acelasi fel, indicând o completare, un adaos, o precizare noua) Deschide usa si intra. 6. (Accentuat, în corelatie cu sine însusi) Atât..., cât...; nu numai..., ci si... Are în mâna si pâinea, si cutitul. 7. (În stilul epic si popular, mai ales în povestire, se asaza la începutul frazei, indicând continuitatea desfasurarii faptelor) Si a plecat fiul de împarat mai departe. ♦ (Întrebuintat înaintea unei propozitii interogative sau exclamative, subliniaza legatura cu cele povestite anterior) Si ce vrei sa faci acum? ♢ Expr. Ei si? = ce-mi pasa? ce importanta are? (Întrebuintat singur, în dialog, ca îndemn pentru continuarea unei povestiri) Se aude cineva batând în usa... – Si? – Ma duc sa deschid. (Precedat de adv. "ca" are functie comparativa) a) La fel ca, întocmai ca. Se pricepe la pescuit ca si la multe altele; b) aproape, aproximativ. Treaba este ca si sfârsita. II. (Marcheaza coordonarea adversativa) Ci, iar, dar. Aude vorbindu-se si nu pricepe nimic. 3. (Marca a coordonarii concluzive) Deci, prin urmare. E o gluma si nu o lua în serios. – Lat. sic.
plezanterie, PLEZANTERÍE, plezanterii, s.f. (Livr.) Lucru amuzant; vorba, discutie usoara, amuzanta. – Din fr. plaisanterie.
îngrăşământ, ÎNGRĂSĂMÂ'NT s. n. produs natural sau sintetic, mineral sau organic, propriu a fertiliza solul. (dupa fr. engraissement)
lua, LUÁ, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mâna spre a-l tine (si a se servi de el) sau spre a-l pune în alta parte. ♢ Expr. A lua alta vorba = a schimba (cu dibacie) subiectul unei discutii. A(-si) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pusca la ochi (sau la catare) = a pune arma în pozitie de tragere, a se pregati sa traga cu arma; a ochi. A-si lua palaria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasarea din zbor, se spune despre un vânator foarte iscusit, bun ochitor. A-si lua nadejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunta la ceva, a nu mai spera. A-si lua seama sau (intranz.) a-si lua de seama = a se razgândi. A nu-si lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-si lua o grija de pe cap = a scapa de o grija, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferinta) cu mâna = a face sa-i treaca cuiva (o suferinta) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatra de pe inima, se spune când cineva a scapat de o grija chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu bratul (de dupa...); p. ext. a înhata, a însfaca. ♢ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coada = a se îmbata. (Refl. recipr.) Poti sa te iei de mâna cu el = ai aceleasi apucaturi ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se înclesta la bataie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trânta = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiti din ceva; spec. a înghiti o doctorie. ♢ Expr. A (o) lua la masea = a bea peste masura. 3. A îmbraca, a pune pe sine o haina etc. ♢ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbraca în toate zilele hainele de sarbatoare. (Fam.) A-si lua nasul la purtare = a se obraznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta sa mai existe; a disparea. 2. A scoate ceva în cantitate limitata. ♢ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face sa curga printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obtine o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fara intentie de a si-l însusi). ♢ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlatura (pe cineva) de la un post de raspundere, în special de la comanda unei unitati militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau vazul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin stralucire, a impresiona foarte puternic, a zapaci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viata (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-si lua viata (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face sa paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-si însusi ceea ce i se cuvine, a pune stapânire pe ceva; p. ext. a primi, a capata. 2. A(-si) face rost de ceva; a gasi pe cineva sau ceva. ♢ Expr. Ia-l daca ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai gaseste acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu sti de unde sa iei pe cineva = a nu-ti aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpara. 4. A încasa o suma de bani. 5. A-si însusi un lucru strain. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumita arma. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plata. ♢ Expr. A lua (pe cineva) partas = a-si asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseala = a angaja (pe cineva) fara salariu, cu promisiunea de a-l capatui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legatura de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se casatori. 8. A se angaja, a se însarcina (cu ceva). ♢ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unitati sau actiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-si raspunderea pentru buna lui pastrare. A-si lua raspunderea = a se declara si a se socoti raspunzator de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfada (sau la cearta etc.) = a se certa. 9. A contracta o boala molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumita capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. si loc. vb.) A lua masura (sau masuri) = a fixa prin masuratori exacte dimensiunile necesare pentru a confectiona un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arenda = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pilda = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau naravul etc.) = a se obisnui sa... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însusindu-si pasajul în mod fraudulos). A lua fiinta = a se înfiinta. A lua sfârsit = a se termina. A lua înfatisarea (sau aspectul etc.) = a parea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o noua forma etc. = a se schimba, a se transforma. A-si lua numele de la... = a purta un nume care se leaga de..., care aminteste de... A lua o nota buna (sau rea) = a obtine o nota buna (sau rea). A lua apa = (despre ambarcatii) a avea o spartura prin care intra apa, a se umple de apa. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, raspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, raspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ♢ Expr. A-si lua ziua buna = a se desparti de cineva, rostind cuvinte de ramas bun. A-si lua traista si ciubucul, se zice despre un om foarte sarac care pleaca fara sa aiba ce sa duca cu el. A-si lua talpasita (sau catrafusele) = a pleca repede dintr-un loc; a o sterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armata = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forta. A lua (pe cineva) pe nepusa masa = a lua (pe cineva) fara veste, cu forta. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situatie critica sau la capatul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecatii) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însotitor. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binisorul, cu încetisorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândete, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu raul = a se purta rau (cu cineva). A lua (pe cineva) cu maguleli sau (refl.) a se lua pe lânga cineva cu binele = a maguli pe cineva (pentru a-i câstiga bunavointa). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocura (sau în bataie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-si bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenintari = a ameninta (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei pazeste, la socoteala etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteala. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discutie pe ocolite cu scopul de a obtine ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplacut. Nu ma lua asa! = nu ma trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de buna = a considera ca este asa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rau) = a judeca un lucru drept bun (sau rau). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (asa) cum sunt = a se împaca cu situatia. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se sterge (si a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni sa... ♦ (Despre manifestari fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ♢ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l coplesi. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe sa fie îngrijorat, a se îngrijora; a se nelinisti. VI. 1. (Construit cu pronumele "o", cu valoare neutra) A pleca, a porni. ♢ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fuga = a porni în fuga, în goana. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneala = a porni la pascut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-si lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a parasi (o ruda, un prieten) stabilindu-se în alta parte. (Refl.) A se lua dupa cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alatura cuiva; c) a urmari, a alunga, a fugari; d) a porni undeva orientându-se dupa cineva sau dupa ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovarasi, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-si petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) si a uita de o grija, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversatie, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o directie oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre cai de comunicatie si ape curgatoare) A-si schimba directia. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ♢ Expr. A(-si) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fara nici un tel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luam, luati, iau; prez. conj. pers. 3: sa ia] – Lat. levare.
încasabil, ÎNCASÁBIL, -Ă adj. care poate fi încasat. (< fr. encaissable)
sabie, SÁBIE, sabii, s.f. 1. Arma taioasa formata dintr-o lama lunga de otel ascutita la vârf si pe una dintre laturi si fixata într-un mâner. ♢ Expr. Sabia lui Damocles = pericol mare care ameninta în orice moment situatia cuiva. A trece (sau a lua, a trage) în (sau sub, prin) sabie (pe cineva) = a ucide, a nimici. A pune mâna pe sabie = a porni la lupta. A scoate (sau a trage) sabia (împotriva cuiva) = a provoca pe cineva la lupta, a porni razboi. A-si pune capul (teafar sau sanatos) sub sabie = a-si cauza singur un necaz, o nenorocire. Sabie cu doua taisuri, se spune despre o situatie care prezinta, în acelasi timp, avantaje si dezavantaje, prespective si pericole. ♦ (Sport) Una din probele de scrima in care se foloseste sabia. 2. Arma formata dintr-o lama elastica de otel, din garda si mâner, folosita la scrima. 3. Peste de apa dulce, cu corpul turtit lateral si cu abdomenul arcuit; sabioara, sabita (Pelecus cultratus). – Din bg. sabja.
arhaism, ARHAÍSM, arhaisme, s.n. Cuvânt, expresie, constructie etc. arhaica. – Din fr. archaïsme.
arhaizant, ARHAIZÁNT, -Ă, arhaizanti, -te, adj. Cu aspect arhaic, care recurge la mijloace de exprimare de multa vreme iesite din uz. Stil arhaizant. [Pr.: -ha-i-] – Din fr. archaïsant.
plăişor, PLĂISÓR, plaisoare, s.n. Diminutiv al lui plai. [Pr.: pla-i-] – Plai + suf. -isor.
piuneză, PIUNÉZĂ, piuneze, s.f. Cui cu capul rotund si plat si cu vârful scurt, folosit pentru fixat desene, hârtii, planuri etc. pe perete sau în lemn. [Var.: pionéza s.f.] – Din fr. punaise.
pisică, PISÍCĂ, pisici, s.f. I. 1. Mamifer domestic carnivor din familia felinelor, cu corpul suplu, acoperit cu blana deasa si moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cu maxilarele puternice si cu ghearele retractile si ascutite (Felis domestica); spec. femela acestui animal. ♢ Pisica salbatica = specie de pisica (I 1), mai mare decât aceasta, cu blana roscata-cenusie cu dungi negre, care traieste în padure (Felis silvestris). ♢ Expr. A trai (sau a se întelege, a se iubi) ca câinele (sau ca soarecele) cu pisica = a nu se întelege, a trai rau cu cineva. A umbla cu pisica-n traista = a cauta sa înseli, sa pacalesti pe cineva. A cumpara pisica în traista = a se însela la cumparaturi (luând marfa pe nevazute). A avea ochi de pisica = a) a avea privire agera; b) a fi viclean. (Fam.) A avea noua suflete ca pisica = a fi rezistent, a avea o mare vitalitate. A fi (sau a sta ca o) pisica plouata = a fi abatut, descurajat, fara chef; a arata prost, a avea o tinuta necorespunzatoare. A se spala ca pisica, se spune despre cei care se spala superficial si, p. ext., despre cei neglijenti. Piere (sau moare) pisica, se spune pentru a arata ca se petrece ceva neobisnuit, de importanta deosebita. 2. Blana de pisica (I 1) prelucrata. 3. Compus: pisica-de-mare = specie de peste marin cu scheletul cartilaginos, lung de 60-100 cm, cu corpul turtit romboidal si cu coada terminata cu un spin veninos (Trygon pastinaca). II. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive, parti ale acestora etc., care prind sau trag ceva, se înfig în ceva etc. 1. Dispozitiv de agatare si de desprindere a berbecului din capatul cablului de ridicare de la sonetele cu cadere libera. 2. Carucior deplasabil pe o grinda sau pe un pod rulant, prevazut cu un mecanism de ridicare a sarcinilor; carucior de macara. 3. Manunchi de sârme de otel, folosit pentru curatarea de noroi sau de pamânt a utilajelor de foraj. – Pis + suf. -ica.
plezir, PLEZÍR, pleziruri, s.n. (Frantuzism) Placere (1). – Din fr. plaisir.
muscalagiu, MUSCALAGÍU, muscalagii, s.m. (Înv. si pop.) Cântaret din nai; naist. – Din tc. miscalci.
prefloraţie, PREFLORÁŢIE, prefloratii, s.f. Mod de asezare a partilor componente ale unei flori în mugurul floral. – Dupa fr. préfloraison.
prozaicitate, PROZAICITÁTE s.f. (Rar) Prozaism. [Pr.: -za-i-] – Prozaic + suf. -itate.
prozaism, PROZAÍSM s.n. Însusire a ceea ce este prozaic; p. ext. platitudine, banalitate. – Din fr. prosaïsme.
prozaist, PROZAÍST, prozaisti, s.m. (Rar) Prozator. – Din germ. Prosaist, engl. prosaist.
prozaiza, PROZAIZÁ, prozaizez, vb. I. Tranz. (Rar) A face sa devina prozaic. [Pr.: -za-i-] – Din fr. prosaïser.
iudaiza, IUDAIZÁ vb. I. tr. a practica ceremoniile iudaicilor, a adopta legea iudaica. II. refl. a se face evreu, a se converti la iudaism. (< fr. judaïsme)
iudaistică, IUDAÍSTICĂ s. f. stiinta care studiaza limba, civilizatia si cultura iudeilor. (< germ. Judaistik)
iudaism, IUDAÍSM s. n. mozaism. (< fr. judaïsme)
iudaic, IUDÁIC, -Ă adj. referitor la iudaism, propriu iudeilor. (< fr. judaïque, lat. iudaicus)
pumnal, PUMNÁL, pumnale, s.n. Arma cu lama scurta, cu doua taisuri si cu vârful ascutit; stilet, jungher. – Pumn + suf. -al (dupa it. pugnale).
şaisprezecelea, SÁISPREZECELEA, -ZECEA num. ord. (Precedat de art. "al", "a"; adesea adjectival) Care se afla între al cincisprezecelea si al saptesprezecelea. – Saisprezece + le + a.
şaisprezece, SÁISPREZECE num. card. Numar care, în numaratoare, are locul între cincisprezece si saptesprezece si care se indica prin cifra 16 sau XVI. ♢ (Adjectival) Are saisprezece ani. ♢ (Substantivat) Scrie un saisprezece pe tabla. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Capitolul saisprezece. ♢ (În componenta numeralului adverbial corespunzator) Scrie de saisprezece ori. ♢ (În componenta numeralului multiplicativ corespunzator) De saisprezece ori pe atâta. ♢ (În componenta numeralului distributiv corespunzator) Câte saisprezece lei. [Var.: (rar) sásesprezece num. card.] – Sase + spre + zece.
şaptesprezece, SÁPTESPREZECE num. card. Numar având în numaratoare locul între saisprezece si optsprezece si care se indica prin cifra 17 sau XVII. ♢ (Adjectival) Saptesprezece carti. ♢ (Substantivat) Saptesprezece este o cifra. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Paragraful saptesprezece. ♢ (In componenta numeralului adverbial corespunzator) Scrie de saptesprezece ori. ♢ (În componenta numeralului multiplicativ corespunzator) De saptesprezece ori pe atâta. ♢ (În componenta numeralului distributiv corespunzator) Le împarte câte saptesprezece lei. [Var.: (fam.) sáptespe num. card.] – Sapte + spre + zece.
şaptesprezecelea, SÁPTESPREZECELEA, -ZECEA num. ord. (Precedat de art. "al", "a"; adesea adjectival) Care se afla între al saisprezecelea si al optsprezecelea. [Var.: sáptespelea, -pea num. ord.] – Saptesprezece + le + a.
şezlong, SEZLÓNG, sezlonguri, s.n. Scaun pliabil pe al carui schelet de lemn sau de metal este montata o pânza si al carui spatar mobil se poate înclina dupa preferinta. – Din fr. chaise-longue.
cincisprezece, CÍNCISPREZECE num.card. Numar situat în numaratoare între paisprezece si saisprezece. ♢ (Adjectival) Cincisprezece zile. ♢ (Substantivat) Cincisprezece au sosit. ♢ (În locul numeralului ordinal) Capitolul cincisprezece. ♢ (Intra în componenta num. adverbial) De cincisprezece ori. ♢ (Precedat de "câte", intra în componenta num. distributiv) Pleaca câte cincisprezece. ♦ (Substantivat) Semn grafic cu care se noteaza acest numar. [Var.: (reg.) cínsprezece, cíncisprece, cínsprece, num.card.] – Cinci + spre + zece.
islandez, ISLANDÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Islanda. ♢ (s. f.) limba germanica vorbita de islandezi. (< fr. islandais)
islamism, ISLAMÍSM s. n. religie monoteista, influentata de crestinism si mozaism, întemeiata de Mahomed în sec. VII si bazata pe perceptele Coranului; islam, mahomedanism. (< fr. islamisme)
şaisprezecime, SAISPREZECÍME, saisprezecimi, s.f. 1. A saisprezecea parte dintr-un întreg împartit în parti egale. 2. (Muz.) A saisprezecea parte dintr-o nota întreaga. – Saisprezece + suf. -ime.
irochez, IROCHÉZ, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) care apartine unei populatii indiene din America de Nord. II. s. f. familie de limbi indigene din America de Nord. ♢ (fam.; s. n.) limbaj ininteligibil. (< fr. iroquais)
irlandez, IRLANDÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Irlanda. ♢ (s.f.) limba celtica vorbita de irlandezi. (< fr. irlandais)
şpais, SPAIS, spaisuri, s.n. Produs rezultat din topirea unor minereuri neferoase, care contine combinatii ale arsenului si ale antimoniului cu alte substante. – Din germ. Speise.
irezonabil, IREZONÁBIL, -Ă adj. nerational, nechibzuit, lipsit de judecata. (< fr. irraisonnable)
ştirb, STIRB, -Ă, stirbi, -e, adj. 1. Caruia îi lipseste unul sau mai multi dinti. ♢ Compus: stirba-baba-cloanta s.f. = a) vrajitoare batrâna din mitologia populara; porecla data unei femei batrâne si rele; b) (pop.; uneori cu determinarea roade taraboanta) se spune în gluma copiilor când le cad dintii de lapte. 2. (Despre vase) Care are marginea sparta, ciocnita; caruia îi lipseste o bucatica din margine; ciobit. ♦ (Despre instrumente de taiat) Cu taisul tocit; caruia îi lipseste o bucatica; p. ext. ciuntit, trunchiat. – Din sl. štrŭbŭ.
ştirbi, STIRBÍ, stirbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-si pierde dintii, a deveni stirb. 2. Refl. (Despre vase de gospodarie si alte obiecte) A pierde o particica din margine; a se ciobi; (despre instrumente de taiat) a avea lipsa o particica (sau mai multe) din muchia taisului; a se toci; p. ext. a se ciunti. ♢ Tranz. Am stirbit o farfurie. 3. Tranz. Fig. A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a încalca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva. – Din stirb.
veselă, VESÉLĂ s.f. Totalitatea vaselor folosite la masa. – Din fr. vaisselle.
şurubelniţă, SURUBÉLNIŢĂ, surubelnite, s.f. Unealta metalica alcatuita dintr-o tija cu mâner, având vârful latit ca un tais si servind la însurubarea si desurubarea suruburilor. [Var.: surupélnita s.f.] – Surub + suf. -elnita.
zaharimetric, ZAHARIMÉTRIC, -Ă, zaharimétrici, -e, adj. Referitor la zaharimetrie. (cf. fr. saccharimétrique) [def. Trésor de la Langue Française]
fariseism, FARISEÍSM s.n. Ipocrizie, fatarnicie, duplicitate. – Din fr. pharisaïsm (dupa fariseu).
finlandez, FINLANDÉZ, -Ă, finlandezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Finlandei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Finlandei sau populatiei ei, privitor la Finlanda sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de finlandezi (1). – Din fr. finlandais, it. finlandese.
faleză, FALÉZĂ, faleze, s.f. 1. Mal înalt si abrupt al unei mari sau al unui lac. 2. Fâsie de teren special amenajata pentru plimbare de-a lungul unei faleze (1). – Din fr. falaise.
fantezie, FANTEZÍE, fantezii, s.f. 1. Capacitate omeneasca de a crea noi reprezentari sau idei pe baza perceptiilor, a reprezentarilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. imagine produsa de aceasta facultate; imaginatie; reverie. ♦ Spec. Imaginatie specifica unui creator (în arta, literatura, stiinta etc.). ♦ Produs al imaginatiei; plasmuire, nascocire. 2. Gust, înclinare, dorinta iesita din comun, ciudata (a cuiva). 3. Compozitie muzicala instrumentala de forma libera, având un caracter de improvizatie si de virtuozitate. [Var.: (rar) fantasíe, fantazíe s.f.] – Din fr. fantaisie.
raţionament, RAŢIONAMÉNT, rationamente, s.n. Înlantuire logica de judecati, care duce la o concluzie; p.ext. sir de argumente de care se serveste cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a-si sustine punctul de vedere. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. raisonnement (refacut dupa ratiune)
concertmaistru, CONCÉRTMAISTRU, concertmaistri, s.m. Primul violonist (sau instrumentist) al unei orchestre simfonice, de camera etc., care îl poate înlocui si pe dirijor. – Din Concert + maistru (dupa germ. Konzertmeister).
floare, FLOÁRE, flori, s.f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuata si care are de obicei o corola frumoasa si variat colorata. ♢ (La sg. cu înteles colectiv) Salcâmi plini de floare. ♢ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toata stralucirea, în plina putere, frumos, zdravan. În floarea vârstei = tânar. ♢ Expr. Floare la ureche = lucru de putina importanta sau gravitate, foarte usor de rezolvat. De florile marului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice planta (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = planta erbacee cu tulpina înalta, cu floare mare, galbena, îndreptata spre soare, cultivata pentru semintele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândusa; (reg.) floare-domneasca = a) garoafa; b) garofita-de-munte; floare-de-colt sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mica planta erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase si ascutite, dispuse în jurul inflorescentei, care creste pe crestele stâncoase ale muntilor; albumeala, albumita, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = planta cu flori galbene-aurii, cultivata ca planta decorativa (Ranunculus repens); floarea-Pastelui = mica planta erbacee a carei tulpina face o singura floare, de culoare alba sau roz (Anemona nemorosa); flori-de-paie = planta originara din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusatura în forma de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formeaza la suprafata vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasa (sau de sulf) = pulbere de pucioasa, produsa prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poarta semnul grafic ce urmeaza a fi imprimat. ♦ Extremitatea latita a cuiului (care se loveste cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intra în broasca sau în lacat. III. Fig. Partea cea mai aleasa, cea mai de seama; frunte, elita, spuma, crema. ♢ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.
cunoştinţă, CUNOSTÍNŢĂ, cunostinte, s.f. 1. Cunoastere (2). ♦ Expr. A avea (sau a lua) cunostinta de ceva = a sti, a fi informat. A aduce (ceva) la cunostinta cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunostinta publica = a da de stire tuturor. În cunostinta de cauza = cunoscând bine ceva. A-si pierde cunostinta = a nu mai sti de sine, a lesina. ♦ (Rar) A-si veni în cunostinta = a se trezi din lesin. ♦ (Rar) Minte, ratiune. 2. (La pl.) Totalitatea notiunilor, ideilor, informatiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoana pe care vorbitorul o cunoaste. ♦ Expr. A face cunostinta cu cineva = a lega relatii sociale cu o persoana. (Fam.) A face cuiva cunostinta cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Înv.) Multumire, recunostinta. – Cunoaste + suf. -inta (cu sensul 3 dupa fr. connaissance).
otrocol, OTROCÓL, otrocoale, s.n. (Reg.; în legatura cu verbele "a da", "a face") Ocol, târcol, raita; vraiste, ravagii. – Cf. r o t o c o l,  t â r c o l.
cincisprezecelea, CÍNCISPREZECELEA, CÍNCISPREZECEA num. ord. (Precedat de art. "al", "a"; de obicei cu valoare adjectivala) Care se afla între al paisprezecelea si al saisprezecelea. [Var.: cínsprezecelea, cínsprezecea, (reg.) cíncisprecelea, cíncisprecea, cínsprecelea, cínsprecea num. ord.] – Cincisprezece + le + a.
cioarsă, CIOÁRSĂ, cioarse, s.f. Unealta cu taisul uzat, care taie rau. ♦ Obiect de îmbracaminte uzat. [Var.: gioársa s.f.] – Cf. ucr. c e r s a t i "a zgâria".
funie, FÚNIE, funii, s.f. 1. Frânghie1. ♢ Funie de ceapa (sau de usturoi) = împletitura, cununa de ceapa sau de usturoi. ♢ Expr. Drept ca funia în traista (sau în sac) = strâmb, rasucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie în casa spânzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supara pe cineva dintre cei de fata, daca este interpretat ca o aluzie la ei. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strânge funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunsi într-o situatie extrem de dificila. A juca pe funie = a umbla pe funie, facând diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de masura de lungime (a carei valoare a variat dupa epoci) cu care se masura pamântul. 3. (În sintagma) Funie de mosie (sau de pamânt) = suprafata de teren de dimensiuni reduse, având de obicei forma unei fâsii înguste. 4. Împletitura din paie sau din talas, utilizata la confectionarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis.
weismannism, WEISMANNÍSM s.n. Teorie în biologie care postuleaza separarea organismului în doua parti distincte: germenul, substanta ereditara, localizata în celulele sexuale, si soma, corpul, inert din punct de vedere genetic, afirmând independenta absoluta a germenului fata de soma. [Pr. vais-] (din engl. weismannism, dupa August Weismann (1834-1914), biolog german)
xantoderm, XANTODÉRM, -Ă, adj. (Persoana) Cu pielea galbena ♢ Rasa xantoderma = rasa galbena. (cf. fr. xanthoderme) [def. si Trésor de la Langue Française]
federvais, FÉDERVAIS subst. Pulbere de steatit care se pune în manusi si în pantofi sau ghete pentru ca acestea sa fie îmbracate ori încaltate mai usor. – Din germ. Federweiss.
lamaism, LAMAÍSM s.m. Varianta a budismului nordic, raspândita în special în Tibet si în Mongolia. – Din fr. lamaïsme.
lamaist, LAMAÍST, -Ă, lamaisti, -ste, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Adept al lamaismului. 2. Adj. Care apartine lamaismului, privitor la lamaism. – Din fr. lamaïste.
lamă, LÁMĂ1, lame, s.f. 1. Placa subtire de metal, de material plastic etc., cu diverse întrebuintari (în aparatura tehnica). ♦ Spec. Mica placa dreptunghiulara, subtire si de obicei cu taisuri pe ambele laturi lungi, care se monteaza la un aparat de ras. 2. Partea metalica si taioasa a unui instrument. 3. Placa mica si subtire de sticla pe care se asaza substantele ce urmeaza a fi examinate la microscop. 4. Strat foarte subtire de lichid, liber sau cuprins între doi pereti. – Din fr. lame.
lanţetă, LANŢÉTĂ, lantete, s.f. 1. Instrument chirurgical format dintr-o lama cu doua taisuri foarte ascutite, care foloseste la vaccinari, incizii etc. 2. Mic instrument în forma de lopatica, cu care se netezesc si se rectifica tiparele în turnatoriile de fonta. – Din germ. Lanzette, fr. lancette.
ciochină, CIOCHÍNĂ, ciochine, s.f. Partea dindarat a seii, de care se poate lega traista, desagii etc.; fiecare dintre cele doua capete ale partii dindarat a seii. – Cf. tc. ç ı k ı n "ranita, traista".
naingiu, NAINGÍU, naingii, s.m. Naist. [Pr.: na-in-] – Nai + suf. -ingiu.
naisan, NAISÁN s.m. v. neisan.
mânca, MÂNCÁ, manấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gura si a-l înghiti; a folosi în alimentatie, a consuma. ♢ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trai. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întretinut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine si sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) convietui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenesti cu cineva. A-si mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minti; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) ratele (sau câinii) din traista (sau din buzunar) = a) a fi mic de statura; b) a fi bleg, prost. (Parca) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parca) si-a pierdut mintile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede ca tot ce zboara se manânca = a fi naiv, credul; a-si face iluzii. (Pop.) Manânca-l fript sau manânc-o fripta, se spune pentru a exprima dispretul fata de cineva sau de ceva, precum si renuntarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jeratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-si mânca cu cineva sau cu ceva) viata (sau zilele, tineretele etc.) = a(-si) irosi, a(-si) distruge viata, tineretea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supara, a necaji, a chinui (pe cineva) peste masura. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-si mânca credinta (sau omenia, lefteria) = a-si pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare placere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent si dragastos. Sa-l (sau s-o) manânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoana frumoasa, atragatoare, iubita. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare pofta (la ceva). (Pop.) Mânca-ti-as ochii sau mânca-te-as, se spune pentru a-si exprima afectiunea fata de persoana careia i se adreseaza (cautând sa-i câstige bunavointa). A mânca bataie (sau trânteala, chelfaneala etc.) = a fi batut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o lupta, într-o competitie, la un joc de societate etc.). A mânca (o) sapuneala (sau papara) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pamântul sau a mânca pamântul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrani, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trai din... ♦ Fig. A lua, a-si însusi (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmani pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a patimi, a îndura, a înghiti. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale si despre pasari salbatice) A rupe prada în bucati, a sfâsia (si a devora). ♢ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rau. crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenti fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a macina, a mina. 3. (Despre insecte) A pisca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre parti ale corpului) A produce o senzatie de mâncarime. ♢ Expr. (Glumet) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pieha) = a se comporta ca si cum ar vrea sa fie batut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef sa bata pe cineva. (În superstitii) A-I mânca (pe cineva) palma dreapta = a avea o senzatie de mâncarime în palma dreapta, semn ca va trebui sa dea o suma de bani. (În superstitii) A-l mânca (pe cineva) palma stânga = a avea o senzatie de mâncarime în palma stânga, semn ca va primi o suma de bani. A-l mânca (pe cineva) talpile = a nu avea astâmpar sa stea într-un loc. a fi nerabdator sa plece. Te manânca cojocul = nu te astâmperi. nu te potolesti, vrei sa te bat; cauti bataie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) sa... = a simti impulsul, îndemnul irezistibil sa... a fi tentat sa... 5. A roade cu dintii un lucru necomestibil, a-si înfige dintii într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face sa dispara; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stari sufletesti etc.) A face pe cineva sa sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rau (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dusmani, a se sapa, a-si face rau unul altuia. – Lat. manducare.
meşter, MÉSTER, -Ă, mesteri, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care are si practica o meserie; (în special) meserias cu calificare superioara, care are, de obicei, sarcina de a îndruma si alti lucratori si de a conduce o sectie productiva într-o întreprindere sau într-un atelier; maistru. ♢ Expr. Mester-strica (si drege de frica), se spune despre un meserias prost sau despre un om neîndemânatic. ♦ Proprietar al unui atelier (în raport cu angajatii sai). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, în trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S.m. si f., adj. (Om) talentat, priceput, îndemânatic, abil; (persoana) care poseda multe cunostinte. 3. S.m. si f. (Astazi rar) Persoana care a adus contributii (foarte) valoroase într-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.
meistergesang, MEISTERGESANG s.n. Totalitatea creatiilor poetice ale meistersängerilor. [Pr.: máistarghezang] – Cuv. germ.
meistersänger, MEISTERSÄNGER, meistersängeri, s.m. Trubadur medieval german. [Pr.: máistarzengar] – Din germ. Meistersänger.
muchie, MÚCHIE, muchii, s.f. 1. Linie de intersectie a doua fete ale unui corp geometric. ♢ Loc. adv. Pe muchie = la limita, la extrema. 2. Margine, dunga a unui lucru, a unei suprafete. ♢ Expr. Batuti pe muchie = (despre o suma de bani) din care nu lipseste nimic, care este întreaga, exacta. 3. Marginea din afara, portiune laterala a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ Partea opusa taisului unor unelte de taiat. ♦ Expr. (Ca sau cât) (de) o muchie de cutit = foarte îngust, foarte subtire; foarte putin. Pe muchie de cutit = într-o situatie critica, în primejdie. 4. Partea cea mai înalta, ascutita si prelungita, a unui munte, a unui deal, a unei stânci; creasta, coama, culme; p. ext. coasta a unui munte sau a unui deal; panta, povârnis. [Pr.: -chi-e. – Var.: múche s.f.] – Probabil lat. •mutila (= mutulus).
mithraism, MITHRAÍSM s.n. Religie antica bazata pe cultul zeului persan al luminii si adevarului. – Var. (dupa alte surse) mitraism. – Din engl. Mithraism.
morteza, MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin aschiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.
morteză, MORTÉZĂ, morteze, s.f. Masina de prelucrare prin aschiere a suprafetelor metalice cu profil complex, cu ajutorul unor cutite speciale. – Din fr. mortaise.
mortezor, MORTEZÓR, -OÁRE, mortezori, -oare, s.m. si f. Lucrator la morteza. – Din fr. mortaiseur.
mozaic, MOZÁIC2, -Ă, mozaici, -ce, adj., s.m. si f. 1. Adj. Care tine de mozaism, privitor la mozaism. 2. S.m. si f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.
mozaicar, MOZAICÁR, -Ă, mozaicari, -e, s.m. si f. Lucrator specializat în tehnica mozaicului1, care face lucrari de mozaic1; mozaist. [Pr.: -za-i-] – Mozaic1 + suf. -ar.
mozaist, MOZAÍST, -Ă, mozaisti, -ste, s.m. si f. Mozaicar. – Din fr. mosaïste.
naist, NAÍST, -Ă, naisti, -ste, s.m. si f. Cântaret la nai; naingiu; neisan. – Nai + suf. -ist.
unghieră, UNGHIÉRĂ, unghiére, s.f. Forfecuta (1.) (asemanatoare cu un clestisor), cu taisul format din doua lame (2.) concave suprapuse, întrebuintata la taierea unghiilor. (din unghie; cf. fr. onglier, coupe-ongle(s), germ. Nagelzange, sp. cortauñas) [TLF, Wahrig Deutsches Wörterbuch, DRAE]
insesizabilitate, INSESIZABILITÁTE s. f. caracterul a ceea ce este insesizabil. (< fr. insaisissabilité)
insesizabil, INSESIZÁBIL, -Ă adj. care nu poate fi sesizat, înteles; (p. ext.) imperceptibil. (< fr. insaisissable)
neisan, NEISÁN, neisani, s.m. (Înv.) Naist. [Var.: naisán s.m.] – Din tc. neyzen.
nectar, NECTÁR s.n. 1. Suc (dulce) secretat de glandele nectarifere ale plantelor si care, colectat de albine, este transformat în miere. 2. (În mitologia greaca) Bautura a zeilor despre care se credea ca da nemurire celor care o gusta. ♦ P. ext. Bautura minunata, delicioasa. 3. Bautura preparata pe baza sucului natural extras din fructe. Nectar de caise. – Din ngr. nektar, lat., fr. nectar, germ. Nektar.
neerlandez, NEERLANDÉZ, -Ă, neerlandezi, -e, adj. (Rar) Olandez. ♦ (Sustantivat, f.) Limba vorbita de olandezi si de flamanzi. – Din fr. néerlandais.
infezabil, INFEZÁBIL, -Ă adj. care nu se poate face. (< fr. infaisable)
nicovală, NICOVÁLĂ, nicovale, s.f. 1. Unealta de otel sau de fonta folosita în atelierele de forja pentru sprijinirea pieselor de metal supuse prelucrarii, în operatiile de deformare plastica prin batere cu ciocanul; ilau. ♦ Unealta de otel pe care se bate taisul coasei. 2. Unul dintre cele patru oscioare ale urechii medii, de forma asemanatoare cu cea a unei nicovale (1). – Din sl. nakovalo.
neozeelandez, NEOZEELANDÉZ, -Ă, neozeelandezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Noii Zeelande sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine neozeelandezilor (1) sau Noii Zeelande, privitor la neozeelandezi sau la Noua Zeelanda. [Pr.: ne-o-ze-e-] – Din fr. néo-zélandais.
nepalez, NEPALÉZ, -Ă, nepalezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Nepalului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine nepalezilor (1) sau Nepalului, privitor la nepalezi sau la Nepal. – Din fr. népalais.
edelvais, ÉDELVAIS s.n. (Bot.) Floare-de-colt. [Scris si: edelweiss] – Din germ. Edelweiss.
tăfâlcă, TĂFẤLCĂ, tafâlci, s.f. (Reg.) Traista, saculet. – Et. nec.
indoeuropenistică, INDOEUROPENÍSTICĂ s. f. stiinta care studiaza limbile indo-europene; indogermanistica. (dupa germ. Indoeuropäistik)
indoeuropenist, INDOEUROPENÍST, -Ă s. m. f. specialist în indoeuropenistica; indogermanist. (dupa germ. Indoeuropäist)
indoeuropeism, INDOEUROPEÍSM s. n. însusire a limbilor indo-europene care apar în alte familii de limbi. (< germ. Indoeuropäismus)
contramaistru, CONTRAMÁISTRU, contramaistri, s.m. 1. Muncitor calificat care supravegheaza si dirijeaza un sector dintr-o întreprindere industriala. 2. (În vechea organizare a armatei) Grad în corpul subofiterilor de marina; persoana care avea acest grad. – Contra1- + maistru (dupa fr. contremaître).
espadon, ESPADÓN, espadoane, s.n. Sabie mare cu doua taisuri, care se mânuia cu ambele mâini, folosita mai ales în sec. XV-XVI. – Din fr. espadon.
tăgârţă, TĂGẤRŢĂ, tagârte, s. f. Traista, sac. – Comp. ngr. tagartzíka «geanta de calatorie».
drezină, DREZÍNĂ, drezine, s.f. Vehicul usor, asemanator cu un vagonet, actionat cu mâna, cu pedale sau cu un motor, care serveste la transporturi usoare pe o linie ferata. – Din fr. draisine.
spată, SPÁTĂ, (I, III) spate, (II) spete, s.f. I. Piesa la razboiul de tesut formata dintr-un sistem de lamele paralele fixate la ambele capete, formând un fel de pieptene cu doua radacini printre dintii caruia trec firele de urzeala. ♦ Betisor peste care se petrec ochiurile când se împleteste o retea sau o plasa. II. 1. Portiune a scapulei care sustine articulatia umarului; p. ext. regiunea corespunzatoare a corpului. ♢ Loc. adj. Lat în spete = cu umeri largi, spatos, voinic. ♦ Os lat care sustine articulatia membrelor la animalele patrupede; p. ext. regiunea corespunzatoare a corpului. 2. (Reg.) Spatarul scaunului. III. (Înv.) Sabie cu lama lunga, dreapta si lata, cu doua taisuri. – Lat. spatha.
talaş, TALÁS s.n. (Colectiv) 1. Aschii lungi, subtiri si rasucite care se desprind la prelucrarea cu rindeaua sau cu unelte cu tais lat. 2. Totalitatea sculelor de care au nevoie unii meseriasi (cizmari, dulgheri). [Var.: taláj s.n.] – Din tc. talas.
thailandez, THAILANDÉZ, -Ă, thailandezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Thailandei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Thailandei sau populatiei ei, privitor la Thailanda sau la populatia ei. – Din fr. thailandais.
tăgârţă, TĂGẤRŢĂ, tagârte, s.f. (Reg.) Traista, sac. – Cf. ngr. t a g a r t z í k a.
tăiş, TĂÍS, taisuri, s.n. 1. Parte mai subtire, ascutita, destinata sa taie, a unui instrument, a unei unelte (de obicei a unui cutit); ascutis; muchie taietoare a unei unelte sau a unei ustensile. ♢ Expr. Cutit cu doua taisuri = situatie a carei rezolvare într-un anumit sens poate avea efecte opuse celor dorite; procedeu care implica avantaje si dezavantaje la fel de importante. A trece sub taisul sabiei = a ucide, a distruge complet. 2. (Rar) Taietor (3). – Taia + suf. -is.
tătăiş, TĂTĂÍS, tataisi, s.m. Planta erbacee din familia compozeelor, cu frunze paroase si cu flori galbene-aurii (Pulicaria dysenterica). [Var.: tataísa s.f.] – Et. nec.
tătăişă, TĂTĂÍSĂ1, tataise, s.f. (Reg.) 1. Cumnata. 2. Lele, lelita. – Et. nec.
tătăişă, TĂTĂÍSĂ2 s.f. v. tatais.
tâmp, TÂMP, -Ă, tâmpi, -e, adj. 1. (Înv. si pop.; adesea substantivat) Prost; tâmpit (1). 2. (Reg.; despre instrumente ascutite) Cu vârful sau cu taisul tocit, stirbit; tâmpit (2). – Din sl. tonpŭ. Cf. magh. t o m p a.
tebaism, TEBAÍSM s.n. (Med.) Intoxicatie cu opiu. – Din fr. thébaïsme.
tăietor, TĂIETÓR, -OÁRE, taietori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care taie; taios; ascutit. 2. S.f. Planta erbacee cu frunze paroase de culoare verde închis si cu flori galbene, folosita în medicina populara pentru oblojirea taieturilor (Inula hirta). 3. S.n. Bustean pe care se taie sau se despica lemnele de foc; tais (2); (în trecut) trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor la moarte. 4. S.m. Muncitor care se ocupa cu taierea diferitelor materiale în industrie sau cu sacrificarea animalelor la abator. [Pr.: ta-ie-] – Taia + suf. -ator.
termoreleu, TERMORELÉU, termorelee, s.n. Releu a carui functionare este comandata fie de modificarea temperaturii mediului înconjurator, fie de caldura produsa în urma trecerii curentului electric prin elementul sensibil. – Din fr. thermorelais.
topor, TOPÓR, topoare, s.n. Unealta pentru taiat copaci, pentru despicat lemne etc., formata dintr-un corp de otel cu tais la un capat si cu un orificiu la partea opusa, în care se fixeaza o coada de lemn tare. ♢ Loc. adj. si adv. Din topor = fara finete; grosolan, necioplit. ♢ Expr. A fi topor de oase = a avea de îndurat greutati mari, a suferi mult. A sta cu toporul la brâu = a fi totdeauna gata de cearta, de bataie. – Din sl. toporŭ.
teslă, TESLĂ, tesle, s.f. Unealta cu coada scurta, cu tais metalic lat si curbat, folosita de dulgheri, rotari si dogari. – Din sl. tesla.
tocit, TOCÍT, -Ă, tociti, -te, adj. (Despre obiecte taioase sau ascutite) Care nu mai taie, cu taisul uzat, ros, îngrosat. ♦ P. gener. Ros, uzat. – V. toci.
tramvaist, TRAMVAÍST, tramvaisti, s.m. Lucrator la tramvaie; spec. manipulant. – Tramvai + suf. -ist.
traistă, TRÁISTĂ, traiste, s.f. 1. Obiect în forma de sac, confectionat din pânza groasa sau din lâna si prevazut cu o baiera pentru a fi agatat, care serveste la transportul sau la pastrarea unor obiecte, mai ales a mâncarii; straita. ♢ Expr. Cu traista în bat, se spune despre cineva care nu are locuinta stabila sau care este foarte sarac. A-i bate (cuiva) vântul în traista= a fi extrem de sarac. Traista goala (sau usoara) = saracie. A-i mânca (cuiva) câinii din traista = a fi prostanac. A prinde (pe cineva) cu rata în traista = a prinde (pe vinovat) asupra faptului. ♦ Spec. Sac mic de pânza deasa din care se da hrana cailor. 2. Continutul unei traiste (1). 3. Compus: traista-ciobanului = planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunze lungi, crestate, dispuse în rozeta, cu flori mici albe si cu fructe triunghiulare, folosita ca planta medicinala (Capsella bursa-patoris). – Cf. alb. t r a s t ë,  t r a j s t ë.
trăistioară, TRĂISTIOÁRĂ, traistioare, s.f. (Pop.) Traistuta. [Pr.: -ti-oa-] – Traista + suf. -ioara.
trăistuţă, TRĂISTÚŢĂ, traistute, s.f. Diminutiv al lui traista; traistioara. – Traista + suf. -uta.
seci, séci (-iuri), s.n. – Teren despadurit. Sl. sĕčĭ (Cihac, II, 336; Conev 41), de la sĕšti, sĕką "a taia", cf. sb. seč(a). Der. seciui, vb. (a defrisa); sisca (var. secica), s.f. (pais, paie marunte; satîr de maruntit paie); în Mold., din sl. sĕčka.
treisprezece, TRÉISPREZECE num. card. Numar care are în numaratoare locul între doisprezece si paisprezece si care se indica prin cifra 13 sau XIII. ♢ (Adjectival) Treisprezece ani. ♢ (Substantivat) Scrie un treisprezece. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Rândul treisprezece. ♢ (Formeaza numeralul adverbial corespunzator) De treisprezece ori. ♢ (Formeaza numeralul multiplicativ corespunzator) De treisprezece ori pe atâta. = (Precedat de "câte", formeaza numeralul distributiv corespunzator) Câte treisprezece parti. – Trei + spre + zece.
treisprezecelea, TRÉISPREZECELEA, TRÉISPREZECEA num. ord. (Precedat de art. "al", "a"; de obicei adjectival) Care se afla în numaratoare între al doisprezecelea si al paisprezecelea. – Treisprezece + le + a.
recunoştinţă, RECUNOSTÍNŢĂ, recunostinte, s.f. Obligatie morala pe care cineva o are fata de cel care i-a facut un bine; recunoastere a unei binefaceri primite; gratitudine. – Recunoaste + suf. -inta (dupa fr. reconnaissance).
raţiona, RAŢIONÁ1, rationez, vb. I. Intranz. A gândi în mod logic, a judeca rational. [Pr.: -ti-o-] – Din ratiune (dupa fr. raisonner).
reînvia, REÎNVIÁ, reînvíi, vb. I. Intranz. A reveni la viata (dupa ce a murit); a învia. ♦ Tranz. (Med.) A repune în functiune inima, respiratia. ♦ Fig. A capata din nou viata, putere, a deveni din nou activ; a renaste. ♦ Tranz. si intranz. Fig. A reveni în amintirea cuiva. ♦ Tranz. Fig. A face sa fie din nou folosit; a readuce la viata. A reînvia arhaismele. [Pr.: -vi-a] – Re1- + învia.
releu, RELÉU, relee, s.n. 1. Aparat sau dispozitiv care realizeaza anumite comenzi, folosit la instalatiile automate si caracterizat prin faptul ca determina o variatie brusca, în salt, a marimii de iesire, atunci când marimea de intrare atinge anumite valori. 2. Sistem de comunicatii în radiodifuziune si televiziune, cu statii intermediare de receptie si retransmisie. ♢ Releu de scara = automat de scara. 3. Înlocuire a cailor (în cursul drumului), a câinilor (în timpul vânatorii) sau a stafetelor (în timpul unei curse); locul unde se face schimbul; animalul sau stafeta de schimb. – Din fr. relais.
renascentist, RENASCENTÍST, -Ă, renascentisti, -ste, adj. Referitor la Renastere, care apartine Renasterii, care este în spiritul Renasterii. – Dupa germ. renaissancistisch.
rezon, REZÓN, rezoane, s.n. (Înv.) 1. Îndreptatire, justificare, cauza, motiv, temei. 2. Ratiune, judecata dreapta. ♢ Expr. A pune (pe cineva) la rezon = a învata minte (pe cineva), a pune la respect; a constrânge sa judece mai bine, sa se poarte cum trebuie. ♦ (Cu valoare de interjectie) Ai dreptate! just! da! desigur! – Din fr. raison.
rezona, REZONÁ, rezonez, vb. I. Intranz. (Înv.) A judeca, a gândi. – Din fr. raisonner, germ. raisonnieren.
rezonabil, REZONÁBIL, -Ă, rezonabili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care are o judecata sau o comportare rationala; cu judecata; cumpanit, cuminte. ♦ (Despre actiuni, fapte etc.) Care se mentine în limitele normale, obisnuite; care nu are nimic iesit din comun; fara exagerari; cumpatat. 2. (Despre preturi) Care este corespunzator cu valoarea lucrului (de) cumparat; potrivit, acceptabil: p. ext. accesibil. Preturi rezonabile. – Din fr. raisonnable.
combinezon, COMBINEZÓN, combinezoane, s.n. 1. Obiect de lenjerie pentru femei, confectionat din pânza, matase, nailon etc., care acopera corpul, sub rochie, de la umeri pâna deasupra genunchilor; furou. 2. Îmbracaminte de protectie împotriva murdaririi în timpul lucrului, mai ales pentru muncitorii care executa lucrari de reparatii. ♦ Salopeta. – Din fr. combinaison.
delăsa, DELĂSÁ, delás, vb. I. Refl. (Folosit mai ales la perf. c.) A dovedi nepasare, neglijenta fata de o munca începuta, a abandona o treaba începuta. – Din fr. délaisser.
desagă, DESÁGĂ, desagi, s.f. Traista formata din doua parti, care se poarta pe umar sau pe sa. ♦ Fiecare dintre cele doua parti ale acestui obiect; p. ext. traista. [Var.: deság s.m.] – Din ngr. disákki(on), bg. disagi.
desesiza, DESESIZÁ, desesizez, vb. I. Refl. (Despre autoritati) A se declara incompatibil pentru cercetarea si solutionarea unui litigiu. – Din fr. dessaisir.
declinaţie, DECLINÁŢIE, declinatii, s.f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul format de ecuatorul ceresc cu raza vizuala care duce spre un astru sau spre un punct de pe cer. ♢ Declinatie magnetica = unghiul format de directia acului magnetic al busolei cu directia geografica nord-sud, datorita faptului ca polii magnetici nu corespund cu cei geografici. [Var.: declinatiúne s.f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis.
degresa, DEGRESÁ, degresez, vb. I. Tranz. 1. A îndeparta petele de grasime de pe suprafata unor obiecte (metalice) prin diverse procedee chimice. 2. A extrage grasimea dintr-un aliment în scopuri dietetice sau tehnologice. – Din fr. dégraisser.
degresaj, DEGRESÁJ, degresaje, s.n. Degresare. – Din fr. dégraissage.
degresor, DEGRESÓR, -OÁRE, degresori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Persoana care degreseaza. 2. S.n. Aparat cu care se face degresarea anumitor materiale. – Din fr. dégraisseur.
săcui, SĂCÚI, sacuie, s.n. (Reg.) Saculet care se poarta atârnat de gât; traistuta. ♦ Saculet în care se pun la stors fagurii sau casul. – Probabil lat. •sacculeus (< sacculus).
săpăligă, SĂPĂLÍGĂ, sapaligi, s.f. Sapa1 mica, cu lama îngusta, având adesea doi sau trei colti la partea opusa taisului, folosita mai ales în lucrari de legumicultura; sapaluga. [Pl. si: sapalige] – Sapa1 + suf. -aliga.
scalpel, SCALPÉL, scalpele, s.n. (Adesea fig.) Cutitas cu lama ascutita, curba, cu unul sau cu doua taisuri, folosit la disectiile anatomice si în chirurgie. [Pl. si: scalpeluri] – Din fr. scalpel.
seceră, SÉCERĂ, seceri, s.f. 1. Unealta agricola manuala folosita la recoltarea cerealelor prin taierea tulpinilor acestora, formata dintr-o lama îngusta si curbata de otel, cu taisul în interior (prevazut cu dinti), fixata într-un mâner de lemn. 2. Secerat, seceris (1). [Var.: (pop) sécere s.f.] – Lat. sicilis.
colhoz, COLHÓZ, colhózuri, s.n. ~ (din rus. kolhoz < kollektivnoe hozyaistvo = gospodarie (agricola) colectiva) [et. MW]
sovhoz, SOVHÓZ, sovhózuri, s.n. (În fosta URSS) Gospodarie agricola de stat. (din rus. sovhoz < sovetskoe hozyaistvo = gospodarie (agricola) sovietica) [def. MDN, et. MW]
secure, SECÚRE, securi, s.f. Unealta formata dintr-un corp de otel cu tais si un ochi în care se fixeaza o coada de lemn, folosita pentru doborârea arborilor, la scurtatul sau despicatul lemnelor, la cioplit si (în trecut) ca arma de lupta. – Lat. securis.
senegalez, SENEGALÉZ, -Ă, senegalezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana nascuta si crescuta în Senegal. 2. Adj., s.m. si f. (Locuitor) din Senegal. – Din fr. sénégalais.
simeză, SIMÉZĂ, simeze, s.f. 1. Panou pe care se asaza sau care sustine tabloul într-o galerie de pictura. 2. (Arh.) Mulura la partea de sus a unei cornise. – Din fr. cimaise.
spadă, SPÁDĂ, spade, s.f. 1. Arma formata dintr-o lama dreapta cu doua taisuri, din garda si mâner, cu care se poate taia si împunge. 2. (Sport) Proba de scrima care se practica cu spada (1). – Din it. spada.
straiţă, STRÁIŢĂ, straite, s.f. (Reg.) Traista. – Cf. alb. s t r a j c ë.
sesiza, SESIZÁ, sesizez, vb. I. Tranz. 1. A cuprinde cu mintea, a pricepe, a întelege; p. ext. a observa, a descoperi. ♦ Refl. A lua cunostinta, a tine seama, a-i pasa de cineva sau de ceva. 2. A înstiinta o autoritate despre un caz care trebuie luat în cercetare; a deferi o pricina spre rezolvare autoritatii competente. – Dupa fr. saisir.
sesizabil, SESIZÁBIL, -Ă, sesizabili, -e, adj. Care poate fi perceput prin simturi, care poate fi cunoscut. – Din fr. saisissable (dupa sesiza).
sesizant, SESIZÁNT, -Ă, sesizanti, -te, adj. Care iese usor în evidenta; impresionant, frapant. – Din fr. saisissant (dupa sesiza).
sezină, SEZÍNĂ, sezine, s.f. Posesiune de drept a bunurilor succesorale, în temeiul careia anumiti mostenitori sunt îndreptatiti sa perceapa uzufruct si sa exercite dreptul la actiune privitoare la aceste bunuri înca de la deschiderea succesiunii. – Din fr. saisine.
sezonier, SEZONIÉR, -Ă, sezonieri, -e, adj. 1. Care tine de un anumit sezon si dureaza cât sezonul, privitor la un anumit sezon. 2. (Substantivat) Lucrator angajat pentru un sezon. [Pr.: -ni-er] – Din fr. saisonnier.
singalez, SINGALÉZ, -Ă, singalezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. (La pl.) Popor de religie budista care s-a constituit ca natiune în Sri Lanka; (si la sg.) persoana care apartine acestui popor. 2. Adj. Care apartine singalezilor (1), privitor la singalezi. ♦ (Substantivat, f.) Limba indo-europeana vorbita de singalezi. – Din fr. syngalais.
harar, HARÁR (HARÁL) s.n. 1. Sac din par de capra: bate turcii de-i omoara si mi-i baga prin harale de mi-i da pe Olt la vale, Pop.; 2. Un fel de tol gros si rar tesut din par de capra din care se fac traiste pentru cai sau se acopera carute. [Turc. harar]. [Dictionar universal al limbii române de Lazar Saineanu, ed. VIII, Editura "Scrisul românesc" S.A.]
gresor, GRESÓR, -OÁRE I. s. n. dispozitiv pentru gresarea pieselor în frecare ale unui mecanism. II. s. m. f. muncitor care efectueaza operatii de gresare. (< fr. graisseur)
gresaj, GRESÁJ s. n. gresare. (< fr. graissage)
gresa, GRESÁ vb. tr. a unge piesele unui mecanism. (< fr. graisser)
granulit, GRANULÍT s. n. 1. roca eruptiva cristalina, asemanatoare cu gnaisul. 2. argila artificiala prin arderea granulelor de argila în cuptoare speciale, folosit ca material de constructii. (< fr. granulite)
gnais, GNAIS s. n. roca metamorfica cu textura sistoasa, din cristale de cuart, feldspat si mica. (< germ. Gneis, fr. gneiss)
complezent, COMPLEZÉNT, -Ă, complezenti, -te, adj. Care este gata de a servi pe cineva, doritor de a face placere cuiva; serviabil, amabil. – Din fr. complaisant.
complezenţă, COMPLEZÉNŢĂ, complezente, s.f. Faptul de a fi complezent; serviabilitate, amabilitate. – Din fr. complaisance.
sudanez, SUDANÉZ, -Ă, sudanezi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Sudanului sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Sudanului sau sudanezilor (1), privitor la Sudan sau la Sudanezi. – Din fr. soudanais.
gleizare, GLEIZÁRE s. f. proces de reducere a oxizilor de fier din sol, sub influenta umiditatii, în conditii de anaerobioza. (dupa fr. glaiser)
crăielici, CRĂIELÍCI, craielici, s.m. (Bot.; reg.) Verigel (Orobanche caryophyllacea). – Din scr. krajlic "craisor".
crăişor, CRĂISÓR, craisori, s.m. Diminutiv al lui crai (1); fiu de crai, de print. [Pr.: cra-i-] – Crai + suf. -isor.
gladium, GLÁDIUM s. n. spada romana scurta si lata, cu doua taisuri paralele si vârf triunghiular. (< lat. gladium)
custură, CUSTÚRĂ, custuri, s.f. 1. (Pop.) Lama, tais de cutit; cutit rudimentar (fara plasele); cutit. 2. (Reg.) Creasta de munte stâncoasa, ascutita, zimtata, specifica epocii glaciare. – Et. nec.
arhaism, Arhaism ≠ neologism
cea, Cea ≠ hais
neologism, Neologism ≠ arhaism
usturoiţă, USTUROÍŢĂ s. (BOT.; Alliaria officinalis) (reg.) aisor, vindecatoare, vindecuta, voinicica, frunza-voini-cului, iarba-de-boale, iarba-de-lingoare.
ţincvais, ŢÍNCVAIS s. v. oxid de zinc.
ţapoşică, ŢAPOSÍCĂ s. (BOT.; Nardus stricta) (reg.) paisita, parusca, iarba-aspra, par-de-lup, parul-porcului.
tutea, TUTEÁ s. v. alb de zinc, oxid de zinc, tincvais.
turtă, TÚRTĂ s. 1. (reg.) trusnic. (~ furajera.) 2. (BOT.; Carlina acaulis) (reg.) ciortopoloc, tataisa, turtea, turtica, ceapa-cioreasca, ciurul-zânelor, punga-babei, sita-zânelor. 3. (BOT.) turta-vacii (Bolctus luteus) = vacuta.
truism, TRUÍSM s. v. banalitate, loc comun, platitudine, prozaism.
trăistică, TRĂISTÍCĂ s. v. traistuta.
trăistioară, TRĂISTIOÁRĂ s. v. traistuta.
trăistuţă, TRĂISTÚŢĂ s. (reg.) sacui, traistica, traistioara. (O ~ cu merinde.)
traistăgoală, TRAISTĂ-GOÁLĂ s. v. austru, crivat.
traistă, TRÁISTĂ s. 1. desaga, (reg.) tagârta, torba, (Transilv., Ban. si Olt.) straita. (Duce mâncarea în ~.) 2. saculet, (reg.) jaca. (În loc de poseta purta o ~.) 3. (BOT.) traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris) = (pop.) pungulita, (reg.) tasculita, buruiana-de-friguri, iarba-de-friguri, pastele-cailor, punga-popii, straita-ciobanului, straita-popii, tascuta-ciobanului.
torbă, TÓRBĂ s. v. desaga, traista.
tomată, TOMÁTĂ s. (BOT.; Lycopersicum esculentum) patlagea, patlagica, rosie, (reg.) galatana, (Tran-silv. si Ban.) paradaisa. (Salata de ~e.)
tocire, TOCÍRE s. 1. stirbire. (~ taisului unui cutit.) 2. scâlciere. (~ tocului de la pantofi.) 3. degradare, deteriorare, ponosire, roadere, stricare, uzare, (rar) ponoseala. (~ hainelor cuiva.)
tiribombă, TIRIBÓMBĂ s. v. caisori, calusei.
gagat, GAGÁT s. n. jais. (< germ. Gagat)
tinghirea, TINGHIREÁ s. v. caisa, zarzara.
tinghirel, TINGHIRÉL s. v. cais.
tenghere, TÉNGHERE s. v. cais.
tăşculiţă, TĂSCULÍŢĂ s. v. pungulita, traista-cio-banului.
tăşcuţaciobanului, TĂSCUŢA-CIOBÁNULUI s. v. pungulita, traista-ciobanului.
tămâioară, TĂMÂIOÁRĂ s. v. spanac-porcesc, tamâita, tataisa, toporas, violeta, viorea, zmeoaie.
tăiuş, TĂIÚS s. v. ascutis, butuc, lama, limba, taietor, tais, trunchi.
tăgârţă, TĂGÂRŢĂ s. v. desaga, traista.
frezor, FREZÓR, -OÁRE s. m. f. muncitor care lucreaza la o freza1(1). (< fr. fraiseur)
freză, FRÉZĂ2 s. f. guler cu mai multe pliuri care se purta în sec. XVI. (< fr. fraise)
freză, FRÉZĂ1 s. f. 1. unealta pentru prelucrarea metalelor, a lemnului, pentru diverse taieturi, roti dintate etc., din unul sau mai multe taisuri dispuse simetric în jurul unui ax. 2. masina de frezat. 3. masina agricola pentru scormonit si amestecat pamântul, precum si pentru distrugerea buruienilor. (< fr. fraise)
freza, FREZÁ vb. tr. a prelucra un material cu ajutorul frezei. (< fr. fraiser)
frangleză, FRANGLÉZĂ s. f. ansamblu de neologisme de origine engleza introduse în limba franceza. (< fr. franglais)
francez, FRANCÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Franta. ♢ (s.f.) limba romanica vorbita de francezi. (< fr. fransais)
ştirbire, STIRBÍRE s. 1. ciobire, ciocnire. (~ a unui pahar.) 2. tocire. (~ taisului unui cutit.)
şpais, SPAIS s. v. camara.
susaisălbatic, SUSAISĂLBÁTIC s. v. susai-de-padure, su-sai-paduret, tâlharea.
surguci, SURGÚCI s. 1. panas. (~ purtat de sultan la turban.) 2. (BOT.; Consolida ajacis) (reg.) bonzari (pl.), catanioare (pl.), ciocanasi (pl.), coconasi (pl.), cracute (pl.) gâlceava, ochesei (pl.), papucei (pl.), pinten, pintenas, tataisi (pl.), toporasi (pl.), ciocul-ciorii, ciocul-pasarii, floarea-grâului, floare-domneasca, nemtisor-de-gradina, tâta-caprei.
straiţă, STRÁIŢĂ s. v. desaga, traista.
stiaiţapopii, STIAIŢAPÓPII s. v. traista-ciobanului.
straiţaciobanului, STRAIŢA-CIOBÁNULUI s. v. traista-ciobanului.
floretă, FLORÉTĂ s. f. arma alba, lunga, flexibila, cu lama în patru muchii, fara tais, în exercitiile de scrima. ♢ proba de scrima practicata cu aceasta arma. (< fr. fleuret, germ. Fleurett)
sticlete, STICLÉTE s. (ORNIT.; Carduelis carduelis) (reg.) cucoana, cuconita, domnisoara, domnisor, domnut, logacel, logocita, oita, scai, scaiete, scaiecior, scaisor, spinarel, turculet, varguta, cius-de-ghimpe, pasarea-scaiului, pasare-de-scai, pasare-domneasca, (Bucov.) scaier, (Transilv.) tenghelita.
finlandez, FINLANDÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Finlanda. ♢ (s. f.) limba fino-ugrica vorbita de finlandezi. (< fr. finlandais, it. finlandese)
fezanda, FEZANDÁ vb. I. tr. a da vânatului, pastrându-l în anumite conditii un timp, o aroma speciala (de fazan). II. refl. (despre carnea de vânat) a capata un anumit gust (în urma fezandarii). (< fr. faisander)
fezabilitate, FEZABILITÁTE s. f. însusirea a ceea ce este fezabil. (< fr. faisabilité)
fezabil, FEZÁBIL, -Ă adj. care se poate face; realizabil. (< fr. faisable)
federvais, FÉDERVAIS s. n. pulbere de steatita care se pune în manusi si în ghete pentru a fi îmbracate mai usor. (< germ. Federweiss)
fariseism, FARISEÍSM s. n. fatarnicie, ipocrizie, prefacatorie. (< fr. pharisaïsme)
fantezist, FANTEZÍST, -Ă adj., s. m. f. (scriitor, artist) care se conduce mai mult dupa imaginatie. ♢ bazat pe fantezie; nascocit. (< fr. fantaisiste)
fantezie, FANTEZÍE s. f. 1. imaginatie. ♢ imaginatie creatoare. 2. produs al imaginatiei; închipuire, plasmuire, nascocire. ♢ înclinare personala, gust, ciudatenie, capriciu. 3. (muz.) lucrare instrumentala sau orchestrala libera. ♢ piesa instrumentala, în stil contrapunctic, cu caracter fantastic. 4. tesatura al carei colorit si textura sunt facute sa permita maxima imaginatie a autorului. (< fr. fantaisie, lat. fantasia, gr. phantasia)
faleză, FALÉZĂ s. f. mal înalt si abrupt format prin actiunea de eroziune a valurilor de-a lungul tarmurilor marine. ♢ fâsie îngusta de pamânt, special amenajata pe malul marii pentru plimbare. (< fr. falaise)
extrasezon, EXTRASEZÓN s. n. timpul din afara unui sezon; perioada în care afluenta turistilor este scazuta, acestia beneficiind de pret redus la cazare (si la transport). (dupa fr. hors-saison)
săculeţ, SĂCULÉŢ s. 1. sacusor, (frantuzism) saseu, (înv. si reg.) sacultet, (reg.) sacateu, sacui, sacuiet, saculteata, sacut, tabeica, tabâltoc, (prin Ban.) batacui, (prin Olt. si Transilv.) sacotei, (prin Munt. si Olt.) saculete, (prin Mold. si Bucov.) tabuiet, tafâlca, (Mold.) tosca. (Un sac mic sau un ~.) 2. traista, (reg.) jaca. (~ cu merinde.) 3. sedila, (reg.) sac, sacui, sacuiet, saculete, scurgatoare, zagârna. (~ pentru scurs brânza.)
săcui, SĂCÚI s. v. saculet, sacusor, sedila, traistuta.
roşie, RÓSIE s. (BOT.; Lycopersicum esculentum) patlagea, patlagica, tomata, (reg.) galatana, (Transilv. si Ban.) paradaisa. (Salata de ~ii.)
rost, ROST s. v. cioc, clont, cuvânt, dispozitie, glas, grai, gura, norma, plisc, prescriptie, prevedere, tais, usor, voce, vorba, vorbire.
romaniţă, ROMANÍŢĂ s. (BOT.) romanita neadevarata v. romanita nemirositoare; romanita nemirositoare (Matricaria inodora) = romanita neadevarata, (reg.) mararita, roman, tataisi (pl.), chioara-gainii, mararul-broastei, musetel-prost, ochiul-boului, romanita proasta, romanita puturoasa, romon-bolund.
estezio, ESTEZIO-, -ESTEZÍE elem. "senzatie, sensibilitate". (< fr. estésio-, -esthésie, cf. gr. aisthesis)
estetic, ESTÉTIC, -Ă I. adj. referitor la estetica, conform cerintelor esteticii; frumos. II. s. n. categoria frumosului. III. s. f. 1. disciplina filozofica care studiaza legile si categoriile artei, problemele referitoare la esenta acesteia. 2. situatia, calitatea a ceea ce este estetic, conform legilor artei. (< fr. esthétique, gr. aisthetikos, aisthetike)
punguliţă, PUNGULÍŢĂ s. v. pastaioara, traista-cio-banului.
pungapopii, PUNGA-PÓPII s. v. pungulita, traista-cio-banului.
pungababei, PUNGA-BÁBEI s. v. tatais, turta.
prusac, PRUSÁC s., adj. 1. s. prusian, (Transilv.) prais, (înv.) prus. 2. adj. prusian, (rar) prusacesc, prusienesc, (înv.) prus, prusesc.
prozaism, PROZAÍSM s. v. banalitate.
prozaist, PROZAÍST s. v. prozator.
prozator, PROZATÓR s. (LIT.) (înv.) prozaist. (Un ~ clasic.)
proză, PRÓZĂ s. v. banalitate, loc comun, platitu-dine, prozaism.
principe, PRÍNCIPE s. print, (înv.) beizadea, craisor.
englez, ENGLÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Anglia. ♢ (s. f.) limba germanica vorbita de englezi. (< it. inglese, fr. anglais)
prais, PRAIS s. v. prusac, prusian.
porumbişte, PORUMBÍSTE s. porumb, (reg.) cucuruzastina, cucuruze (pl.), cucuruziste, malaie (pl.), malaina, malaiste, malaistina, papusoi, papusoiste, papusoistina, tenchiste, (Ban. si Olt.) ponov. (S-a ascuns în ~.)
porumb, PORÚMB s. 1. (BOT.; Zea mays) (reg.) calambuc, ciolomada, cocenasi (pl.), colibas, cucorita, cucuruz, gârnisor, malai, papusa, papusoi, tenchi, (înv.) mais. 2. (BOT.) porumb maselat v. porumb românesc; porumb românesc = porumb maselat. 3. v. porumbiste.
elizeic, ELIZÉIC, -Ă adj. plin de încântare, paradiziac. (< germ. elysäisch)
poliţmaistru, POLIŢMÁISTRU s. v. politai, politist.
poliţist, POLIŢÍST s. politai, (înv. si reg.) politar, (înv.) politmaistru, (arg.) sticlete.
poliţai, POLIŢÁI s. politist, (înv. si reg.) politar, (înv.) politmaistru, (arg.) sticlete.
plin, PLIN adj. 1. întreg, neînceput. (Pe masa se afla un pahar ~ cu apa.) 2. complet. (Vagonul este ~.) 3. v. doldora. 4. încarcat, umplut, (Transilv.) tecaruit. (Pivnita ~ cu lemne) 5. v. încarcat. 6. v. masiv. 7. v. întesat. 8. acoperit, încarcat. (O gradina ~ cu flori.) 9. încarcat, (prin Olt.) rapan. (Un cais ~ de fructe.) 10. v. scaldat. 11. v. întreg. 12. v. grasut. 13. v. gras. 14. gras, împlinit, rotund, rotunjit. (Brate ~.) 15. v. mascat.
platitudine, PLATITÚDINE s. banalitate, prozaism, loc comun, (livr.) truism, (fig.) proza. (A spus o ~.)
plasă, PLÁSĂ s. v. ascutis, categorie, calcâi, chip, fel, gen, jgheab, lama, latura, limba, mâner, neam, plaz, plasea, soi, sort, specie, staul, streasina, talpa, tais, tip, varietate.
pânză, PÂNZĂ s. 1. (înv. si reg.) pânzatura, (reg.) panura, pânzare. (A cumparat doi metri de ~.) 2. pânza de cort v. foaie de cort. 3. v. vela. 4. v. paienjenis. 5. v. pictura. 6. lama, tais. (~ ferastraului, a coasei.) 7. (GEOL.) strat. (~ freatica.) 8. (GEOL.) vâna. (O ~ de apa freatica.)
piglais, PIGLÁIS s. v. fier.
edelvais, EDELVÁIS s. m. inv. planta erbacee perena din familia compozeelor, cu inflorescente compuse din capitule înconjurate de bractee albe si paroase, care creste în munti; floarea-doamnei, albumita, floare-de-colt. (< germ. Edelweiss)
ecosez, ECOSÉZ adj. inv. (despre stofe, tesaturi) în carouri mari, în culori vii si variate. (< fr. écossais)
pejmă, PÉJMĂ s. (BOT.; Amberboa moschata) (reg.) bumbi (pl.), canafior, didinele (pl.), parfumasi (pl.), pufuleti (pl.), scaisori (pl.), spoitori (pl.).
păiuş, PĂIÚS s. (BOT.) 1. (Aira caespilosa) (pop.) pais, (reg.) pipiriguta, târsoaca, iarba-baltii, iarba-lunga. 2. (Festuca ovina) (pop.) pais. 3. (Festuca vaginala) (reg.) parul-porcului.
ebraistică, EBRAÍSTICĂ s. f. disciplina care studiaza limba si cultura ebraica. (< fr. hébraïstique)
ebraist, EBRAÍST, -Ă s. m. f. specialist în ebraistica. (< fr. hébraïste)
ebraism, EBRAÍSM s. n. mod de a vorbi, propriu limbii ebraice. (< fr. hébraïsme)
paştelecailor, PASTELE-CÁILOR s. v. traista-ciobanului.
paradaisă, PARADÁISĂ s. v. patlagea, patlagica, rosie, tomata.
pană, PÁNĂ s. v. ascutis, bor, cordar, floare, întinzator, lama, limba, margine, panusa, penel, struna, tais.
paisăc, PAISĂC s. v. furuncul.
oxid, OXÍD s. (CHIM.) oxid de aluminiu = alumina; oxid de calciu = calce, var nestins; oxid de cupru = cuproxid; oxid de etilena = etilenoxid; oxid de magneziu = magnezie; oxid de plumb = litarga, miniu; oxid de zinc = tincvais, alb de zinc, (înv.) tutea.
oţeli, OŢELÍ vb. 1. v. cali. 2. a cali, (reg.) a pânzui. (A ~ taisul unui instrument metalic.)
drezină, DREZÍNĂ s. f. vehicul (deschis) pentru transporturi usoare pe o linie ferata. (< fr. draisine)
nemaisocotit, NEMAISOCOTÍT adj. v. incalculabil, necal-culabil, nenumarat.
neisan, NEISÁN s. v. naist.
necalculabil, NECALCULÁBIL adj. incalculabil, nenumarat, (reg.) nemaisocotit, nesamaluit. (O multime ~.)
năiaş, NĂIÁS s. v. naist.
naingiu, NAINGÍU s. v. naist.
naist, NAÍST s. (MUZ.) (înv. si pop.) muscalagiu, (reg.) naias, (înv.) naingiu, neisan.
muscalagiu, MUSCALAGÍU s. v. nai, naist.
munte, MÚNTE s. (GEOGR.) 1. masiv, (înv.) codru, promontoriu. (~tii Bucegi.) 2. munte de gheata v. aisberg.
mozaicar, MOZAICÁR s. mozaist. (E de profesie ~.)
mozaism, MOZAÍSM s. (BIS.) iudaism.
mozaist, MOZAÍST s. mozaicar. (E ~ de profesie.)
meşter, MÉSTER s., adj. 1. s. v. maistru. 2. adj. v. îndemînatic.
meserie, MESERÍE s. 1. mestesug, (înv. si reg.) mesterie, (reg.) breasla, (prin Ban.) maistorie, (Ban.) zanat. (A intrat la ~.) 2. v. ocupatie.
meişte, MEÍSTE s. (reg.) malaiste, (Mold., Transilv. si Maram.) malaie (pl.). (Lanul de mei se cheama ~.)
mătuşă, MĂTÚSĂ s. 1. tanti, (pop. si fam.) tusa, (pop.) tata, (reg.) baba, tataisa, (Olt.) muica, (Ban.) teica, (prin Ban. si Transilv.) teta, (Ban.) uina, (înv.) lele. (~ Stana, sora mamei.) 2. v. lele.
măgdălan, MĂGDĂLÁN s. v. cais.
măgdălană, MĂGDĂLÁNĂ s. v. caisa.
margaretă, MARGARÉTĂ s. (BOT.; Chrysanthemum leucanthe-mum) (pop.) margarita, (reg.) aurata, roman, tataisa, ochiul-boului, romanita-mare, salomii-gal-bene (pl.).
desesiza, DESESIZÁ vb. I. refl. (despre instante) a refuza sa se ocupe de rezolvarea unei cauze. II. tr. a lua (fara voie) cuiva o sarcina. (dupa fr. dessaisir)
maistru, MÁISTRU s. maestru, mester. (~ într-o uzina.)
mais, MAIS s. v. porumb.
maistoriţă, MÁISTORIŢĂ s. (rar) maestrita.
maestriţă, MAESTRÍŢĂ s. v. maistorita.
maestru, MAÉSTRU s. 1. (pop. si fam.) mester. (~ul Sadoveanu.) 2. (livr.) magistru. (El ne-a fost ~.) 3. v. as. 4. maistru.
derezonabil, DEREZONÁBIL, -Ă adj. nesabuit, nesocotit, prostesc. (< fr. déraisonnable)
limbă, LÍMBĂ s. 1. (LINGV.) (livr.) idiom. (O ~ romanica.) 2. (LINGV.) limba neogreaca = limba romaica; limba romaica v. limba neogreaca; limba veche slava v. paleoslava; limba ariana v. limba indo-ariana, limba indo-iraniana; limba indo-ariana = limba ariana, limba indo-iraniana; limba indo-iraniana = limba ariana, limba indo-ariana. 3. v. limbaj. 4. v. exprimare. 5. aratator, (Transilv.) manos, (prin Transilv.) mutatau, (Ban.) tagar. (~ la ceas.) 6. v. încaltator. 7. v. tais. 8. v. cutit. 9. v. pisc. 10. (reg.) gârlici, pridvor, tinda. (~ la plasa de pescuit.) 11. v. bucata. 12. (BOT.; Phyllocactus ackermanni) (reg.) palma. 13. (BOT.) limba-cerbului (Scolopendrium vulgare) = navalnic, (rar) scolopendra, (reg.) iarba-ciutei, limba-vacii, limba-vecinei; limba-cucului (Botrychium lunaria) = (reg.) colan, dragoste, iarba-dragostei; limba-marii = a) (Iberis semperflorens) (reg.) lilicele (pl.); b) (Iberis umbellata) (reg.) limbusoara; limba-mielului (Borrago officinalis) = aratel, boranta, otratel; limba-oii (Cirsium canum) = (reg.) palamida; limba-soacrei (Opuntia) = opuntia. 14. (IHT.) limba-de-mare = a) (Solea nasuta sau lascaris) (reg.) soarece-de-mare; b) (Solea impar) (reg.) glosa, soarece-de-mare.
lele, LÉLE s. lelita, matusa, tata, (pop.) tataisa, (reg.) dada, daica, leica, nana, (Olt.) taica, (Ban.) uina. (~ Maria, vecina noastra.)
leafă, LEÁFĂ s. v. adâncitura, ascutis, lama, limba, scobitura, tais.
lamă, LÁMĂ s. 1. v. tais. 2. v. pânza.
jais, JAIS s. (MIN.) gagat.
demiu, DEMÍU s. n. haina mai usoara decât paltonul si mai groasa decât pardesiul. (dupa fr. demi-saison)
jacă, JÁCĂ s. v. saculet, traista.
delăsa, DELĂSÁ vb. refl. a dovedi nepasare, a parasi o munca începuta. (< fr. délaisser)
degresor, DEGRESÓR, -OÁRE I. s. m. f. cel care degreseaza. II. s. n. aparat cu care se face degresarea anumitor materiale. (< fr. dégraisseur, /II/ dégraissoir)
degresant, DEGRESÁNT, -Ă adj., s. m. 1. (substanta) care serveste la degresare. 2. deplastifiant. (< fr. dégraissant)
degresaj, DEGRESÁJ s. n. degresare. (< fr. dégraissage)
degresa, DEGRESÁ vb. tr. 1. a îndeparta petele de grasime de pe suprafata unor obiecte. 2. a extrage grasimea dintr-un aliment. (< fr. dégraisser)
iudaism, IUDAÍSM s. v. mozaism.
incalculabil, INCALCULÁBIL adj. 1. necalculabil, nenumarat, (reg.) nemaisocotit, nesamaluit. (O multime ~.) 2. colosal, considerabil, enorm, imens, nelimitat, (rar) necalculabil. (Foloase, efecte ~.)
dais, DAIS DE/ s. n. 1. platforma în camerele seniorilor feudali, pe care se aseza o masa pentru acestia. 2. (arhit.) lucrare suspendata deasupra unei statui, a unui tron, altar etc., sustinuta de coloane. (< fr., engl. dais)
dadaist, DADAÍST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al dadaismului. (< fr. dadaïste)
dadaism, DADAÍSM s. n. curent literar si artistic aparut în 1916 în Europa, caracterizat prin negarea si rasturnarea valorilor artistice, existente, cultivând ilogicul, arbitrarul irational, suprimarea oricarei legaturi dintre gândire si expresie în literatura, colajele, alaturarea incoerenta de linii si de culori în artele plastice; dada. (< fr. dadaïsme)
dada, DADÁ s. n. inv. dadaism. (< fr. /l'école/ dada)
iarbădefriguri, IARBĂ-DE-FRÍGURI s. v. fierea-pamântului, potroaca, traista-ciobanului, tintaura.
gură, GÚRĂ s. v. afirmatie, cuvânt, declaratie, margine, marturisire, relatare, spusa, tais, vorba, zisa.
ghiocel, GHIOCÉL s. (BOT.) 1. (Galanthus nivalis) (reg.) aisor, clopotei (pl.), coconei (pl.), cocorei (pl.), primavarita, primavaruta, pur, (Olt.) tontorosel. 2. ghiocei-mari (Leucojum aestivum) = (reg.) lusce (pl.), nodute (pl.), omatute (pl.).
gheţar, GHEŢÁR s. (GEOGR.) 1. ghetar continental v. ghetar de calota; ghetar de calota = ghetar continental. 2. ghetar plutitor v. aisberg.
gagat, GAGÁT s. (MIN.) jais.
furuncul, FURÚNCUL s. (MED.) (pop.) buboi, (reg.) furnicel, (prin Transilv.) paisac.
frunzăriţă, FRUNZĂRÍŢĂ s. (ORNIT.; Hyppolais icterina) (reg.) pitulice.
floare, FLOÁRE s. 1. (BOT.) (Transilv., Ban. si prin Mold.) pana. (Poarta o ~ la palarie.) 2. (BOT.) floarea-calugarului (Saponaria vaccaria) = (reg.) vacarica, vacarita; floarea-cucului (Lychnis flos cuculi) = (reg.) cuculeasa; floarea-miresei (Spirarea vanhouttei) = (rar) spirea; floarea-pastelui (Anemone nemorosa) = (reg.) gainuse (pl.), oita, pascuta, pastita, turculet, floarea-ostilor, floarea-pasarilor, floarea-vântului, pâinea-pastelui; floarea-pastilor v. pastita; floarea-pasarilor v. pastita; floarea-raiului (Chrysanthemum cinera-riifolium) = (prin Munt.) musetel; floarea-reginei (Leontopodium alpinum) = albumeala, albumita, floare-de-colt, (rar) edelvais, (reg.) flocosele (pl.), steluta, floarea-doamnei; floarea-soarelui (Helianthus annuus) = (înv. si pop.) soarea-soarelui, (pop.) sora-soarelui, (reg.) raza, rujoanca, soreanca, rasarea-soarelui, ruja-soarelui, (Mold.) rasarita, sorica; floarea-vântului-galbena v. pastita; floare-de-colt v. floarea-reginei; floare-de-leac (Ranunculus repens) = (reg.) bujorel, galbenele (pl.), piciorul-cocosului; floare-de-perina (Anthemis tinctoria) = (reg.) iarba-de-perina; flori-de-paie (Helichrysum bracteatum) = imortela, (rar) nemuritoare, (reg.) cununita. 3. (pop.) spuma. (~ vinului.) •4. (fig.) caimac, smântâna, spuma. (El a cules ~, noua ne-a lasat ce-a fost mai prost.)
fier, FIER s. 1. (CHIM.) (prin Ban.) sider. (Bara de ~.) 2. (reg.) piglais, (Transilv. si Maram.) teglazau. (~ de calcat.) 3. (TEHN.) fier lat v. brazdar. 4. (TEHN.) (pop.) custura. (~ al coasei.) 5. (la pl.) v. catuse.
crepuscular, CREPUSCULÁR, -Ă adj. 1. referitor la crepuscul. ♢ slab luminat, abia vizibil. ♢ (despre un curent poetic din literatura italiana de la începutul sec. XX) care manifesta predilectie pentru tonurile mijlocii, pentru vagul culorii, pentru o banalitate ostentativa si un prozaism voit al expresiei. 2. (despre animale) care este activ dupa apusul Soarelui. (< fr. crépusculaire)
edelvais, EDELVÁIS s. v. albumeala, albumita, floarea-reginei, floare-de-colt.
dulceaţă, DULCEÁŢĂ s. (Transilv. si Ban.) pecmez, (Transilv.) silvoiz. (~ de caise.)
dezordine, DEZÓRDINE s. 1. v. debandada. 2. deranj, neorânduiala, zapaceala, (rar) neordine, (Mold.) calamandros, (fam.) brambureala, harababura. (E mare ~ la ei în casa.) 3. neorânduiala, neregula, ravaseala, valmasag, vraiste, zapaceala, (fam.) brambureala, harababura, talmes-balmes, (fam. fig.) balamuc. (Ce mare ~ e în hârtiile tale.) 4. v. babilonie. 5. v. neglijenta. 6. v. tulburare.
desagă, DESÁGĂ s. v. traista.
dalac, DALÁC s. 1. v. antrax. 2. (BOT.; Paris quadrifolia) (reg.) aisor, bobita, rasfug, boaba-vulpii, marul-lu-pului, poama-vulpii, strugurul-lupului.
dadaism, DADAÍSM s. dada. (~ul s-a manifestat la începutul secolului trecut.)
dada, DADÁ s. invar. v. dadaism.
custură, CUSTÚRĂ s. v. ascutis, briceag, cutit, fier, lama, limba, tais.
cumnată, CUMNÁTĂ s. (pop.) tataisa, (Transilv., Maram. si Ban.) sogorita.
crizantemă, CRIZANTÉMĂ s. (BOT.; Chrysanthemum indicum) dumitrita, tufanica, (reg.) aurata, catalina, margarita, roman, tataisa, flori-de-iarna (pl.), gura-paharului, romanita-mare, ruja-de-toamna, salomii-galbene (pl.).
crivăţ, CRÍVĂŢ s. (MET.) (frantuzism) acvilon, (prin Munt.) traista-goala.
crin, CRIN s. 1. (BOT.; Lilium candidum) (Transilv.) lilie, liliom. 2. (BOT.) crin de padure (Lilium martagon) = (reg.) aisor, fiere, ai-de-padure, crin pestrit, lilie rosie; crin-galben (Hemerocallis flava) = (reg.) stânjen, crinul-fânului, dret-galben. 3. (ZOOL.) crin-de-mare = crinoid. (~ denumeste un grup de echinoderme.)
contramaistru, CONTRAMÁISTRU s. m. 1. sef de atelier, muncitor sef de sector într-o întreprindere industriala. 2. (în trecut) grad de subofiter în marina. (dupa fr. contremaître)
câmp, CÂMP s. 1. v. câmpie. 2. v. ogor. 3. (GEOGR.) câmp de gheata = aisfild. 4. câmp de pietre v. mare de pietre. 5. v. domeniu. 6. câmpul muncii v. productie. 7. (LINGV.) câmp asociativ = câmp notional, câmp semantic; câmp notional v. câmp asociativ; câmp semantic v. câmp asociativ.
cămară, CĂMÁRĂ s. (reg.) chelar, (Ban. si Transilv.) spais. (~ de alimente.)
căluţ, CĂLÚŢ s. 1. (ZOOL.) caisor, (rar) calusel. (Un ~ de munte.) 2. (IHT.) calut-de-mare (Hippocampus hippocampus) = cal-de-mare, (rar) hipocamp. 3. (ENTOM.; Locusta viridissima) cosas, (înv. si reg.) acrida, (reg.) cobilitar, cobilita, cosar, lacusta verde, (Ban.) scalus. 4. (ENTOM.; Locusta cantans) cosas, (Ban.) scalus.
căluşel, CĂLUSÉL s. v. caisor, calut.
căluşei, CĂLUSÉI s. pl. caisori (pl.), (livr.) carusel, (pop. si fam.) tiribomba. (~ la mosi.)
căli, CĂLÍ vb. (TEHN.) 1. a oteli, (pop.) a iuti. (~ otelul.) 2. a oteli, (reg.) a pânzui. (~ taisul unui instrument.)
carusel, CARUSÉL s. v. caisori, calusei, ringhispil.
complezenţă, COMPLEZÉNŢĂ s. f. serviabilitate, amabilitate; curtoazie. (< fr. complaisance)
complezent, COMPLEZÉNT, -Ă adj. gata de a servi pe cineva; serviabil, amabil. (< fr. complaisant)
comparaţie, COMPARÁŢIE s. f. 1. stabilire a asemanarilor si deosebirilor dintre lucruri, fiinte, idei; comparare. 2. categorie gramaticala a adjectivului si adverbului, prin care se evidentiaza un anumit grad al însusirii. o termen de ~ = expresie, idee care serveste pentru a compara ceva. 3. figura de stil constând în relevarea raportului de asemanare dintre doua lucruri, persoane sau actiuni. (< lat. comparatio, dupa fr. comparaison)
caisă, CAÍSĂ s. (BOT.) (prin Transilv.) magdalana, tinghirea.
cais, CAÍS s. (BOT.; Armeniaca vulgaris) (prin Transilv.) magdalan, tenghere, (prin nordul Transilv.) tinghirel.
buză, BÚZĂ s. v. ascutis, lama, limba, margine, tais.
butuc, BUTÚC s. 1. v. buturuga. 2. v. bustean. 3. taietor, trunchi, (rar) tais, (reg.) taius, (Transilv. si Bucov.) lemnar. (~ de spart lemne.) 4. (TEHN.) bedreag, scaun de cioplit. (Un ~ al rotarului.) 5. scaun, trunchi. (~ de macelarie.) 6. obada, (reg.) tumurug, (înv.) diba, gros. (~ de tortura.) 7. (TEHN.) (pop.) capatâna, (reg.) bucium, bustean, bute, creier. (~ la roata.) 8. (TEHN.; la pl.) plazuri (pl.), talpi (pl.), (reg.) craci (pl.)., drugi (pl.), fofeze (pl.), grindeie (pl.), lemne (pl.), talpeti (pl.). (~ la razboiul de tesut.) 9. (TEHN.) pat, picior, scaun, strat, talpa, (reg.) pitruca, stârciog. (~ la sucala, la vârtelnita.)
buruianădefriguri, BURUIANĂ-DE-FRÍGURI s. v. fierea-pamântului, laptele-cucului, potroaca, traista-ciobanului, tintaura.
bărboasă, BĂRBOÁSĂ s. (BOT.; Botriochloa ischaemum) (reg.) sad, sadina, pais-dulce.
băga, BĂGÁ vb. 1. a introduce, a pune, a vârî. (~ mâna în apa, cheia în broasca.) 2. a introduce, a pune, a vârî. (~ vinul în damigeana, gaina în traista.) 3. a introduce, a trece, a vârî. (~ ata în ac.) 4. a intra, a se introduce, a se vârî. (S-a ~ în spartura din zid.) 5. v. înfige. 6. v. îndesa. 7. v. îmbulzi. 8. v. închide. 9. v. ascunde. 10. v. amesteca. 11. v. angaja. 12. v. angaja. 13. v. investi.
banalitate, BANALITÁTE s. platitudine, prozaism, loc comun, (livr.) truism, (fig.) proza.
austru, AÚSTRU s. (MET.) (pop.) saracila, traista-goala, (reg.) vântul negru. (~ este numele unui vânt secetos.)
ascuţit, ASCUŢÍT s. v. ascutis, lama, limba, tais.
ascuţiş, ASCUŢÍS s. v. tais.
cimază, CIMÁZĂ s. f. (arhit.) chenar ornamental de-a lungul unei fatade. (< it. cimasa, dupa fr. cymaise)
aisfild, ÁISFILD s. (GEOGR.) câmp de gheata.
aişor, AISÓR s. v. crin de padure, dalac, ghiocel, usturoita.
aisberg, ÁISBERG s. (GEOGR.) ghetar plutitor, munte de gheata.
cheson, CHESÓN s. n. 1. vehicul cu doua roti, compartimentat, în trecut pentru transportul munitiei (de artilerie). 2. fiecare dintre încaperile etanse create prin compartimentarea unei nave, pentru a împiedica patrunderea masiva a apei în tot vasul în caz de avarie. ♢ dulap pentru tinerea proviziilor si a ustensilelor pe bordul unei nave. 3. constructie de lemn, beton etc. (cutie) pentru lucrari subacvatice ori în terenuri cu multa umiditate. 4. piesa prefabricata din beton armat, având forma unei placi cu nervuri de întarire, folosita ca element de rezistenta la plansee si acoperisuri. 5. (arhit.) caseta (4). (< fr. caisson)
vârî, VÂRÎ vb. 1. v. baga. 2. a baga, a introduce, a pune. (~ vinul în damigeana, gaina în traista.) 3. a baga, a introduce, a trece. (~ ata prin urechea acului.) 4. a se baga, a intra, a se introduce. (S-a ~ în spartura din zid.) 5. v. înfige. 6. v. îndesa. 7. v. îmbulzi. 8. v. închide. 9. v. amesteca. 10. a se angaja, a se baga, a intra, a se încadra, a se tocmi, (pop.) a se învoi, a merge, a se naimi, a se prinde, a veni, (prin Mold. si Bucov.) a se apuca. (S-a ~ argat la un mosier.) 11. v. investi.
aiest, aiést/aíst adj. m. (antepus), g.-d. aiéstui/aístui, pl. aiésti/aísti; f. sg. aiásta, g.-d. aiéstei/aístei, pl. aiéste/aíste, g.-d. m. si f. aiéstor/aístor
aiesta, aiésta/aísta pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. aiéstuia/aístuia, pl. aiéstia/aístia; f. sg. aiásta, g.-d. aiésteia/aísteia, pl. aiéstea/aístea, g.-d. m. si f. aiéstora/aístora
aisberg, áisberg s. n. (sil. ais-), pl. áisberguri
aişor, aisór s. m., pl. aisóri
arhaism, arhaísm s. n., pl. arhaísme
behaism, behaísm s. n.
braişvanţ, braisvánt s. n. (sil. brai-)
cais, caís s. m., pl. caísi
caisă, caísa s. f., g.-d. art. caísei; pl. caíse
capelmaistru, capelmáistru s. m. → maistru
căişori, caisóri s. m. pl. (sil. ca-i-)
concertmaistru, concertmáistru s. m. (sil. -cert-) → maistru
contramaistru, contramáistru s. m. → maistru
crăişor, craisór s. m. (sil. cra-i-), pl. craisóri
dadaism, dadaísm s. n.
dadaist, dadaíst adj. m., s. m., pl. dadaísti; f. sg. dadaísta, pl. dadaíste
ebraism, ebraísm s. n. (sil. -bra-), pl. ebraísme
ebraist, ebraíst s. m. (sil. -bra-), pl. ebraísti
ebraistă, ebraísta s. f. (sil. -bra-), pl. ebraíste
ebraistică, ebraística s. f., g.-d. art. ebraísticii
edelvais, édelvais s. n. (sil. -vais)
federvais, fédervais s. n. (sil. -vais)
gnais, gnais s. n., pl. gnáisuri
hăis, hais interj. /(mai ales în expr.) haisa
iudaism, iudaísm s. n. (sil. iu-)
iudaistică, iudaística s. f., g.-d. art. iudaísticii
jais, jais s. n. [pron. fr. je]
lamaism, lamaísm s. n.
lamaist, lamaíst s. m., adj. m., pl. lamaísti; f. sg. lamaísta, pl. lamaíste
lamaistic, lamaístic adj. m., pl. lamaístici; f. sg. lamaística, pl. lamaístice
maistru, máistru (mester) s. m. (sil. mais-), art. máistrul; pl. máistri, art. máistrii
maişă, maísa s. f., art. maísa, g.-d. art. maísei; pl. maíse
mălăişte, malaíste s. f., g.-d. art. malaístii; pl. malaísti
metaistorie, metaistórie s. f., pl. metaistórii
mithraism, mithraísm s. n. (sil. -thra-) [th pron. t]
mozaism, mozaísm s. n.
mozaist, mozaíst s. m., pl. mozaísti
mozaistă, mozaísta s. f., pl. mozaíste
naist, naíst s. m., pl. naísti
naistă, naísta s. f., pl. naíste
paisprezece, páisprezece num. (sil. mf. -spre-)
paisprezecelea, páisprezecelea (precedat de al) num. m. (sil. mf. -spre-), f. a páisprezecea
paradaisă, paradáisa s. f. (sil. -dai-), g.-d. art. paradáisei; pl. paradáise
păiş, país s. n., pl. paísuri
păişiţă, paisíta s. f., g.-d. art. paisítei; pl. paisíte
păişor, paisór s. n., pl. paisoáre
plasă, plása (împletitura, împartire administrativa, tais) s. f., g.-d. art. plásei; pl. pláse
plăişor, plaisór s. n. (sil. pla-i-), pl. plaisoáre
poliţmaistru, politmáistru s. m. → maistru
prozaism, prozaísm s. n.
prozaist, prozaíst s. m., pl. prozaísti
şaisprezece, sáisprezece num. (sil. mf. -spre-)
şaisprezecelea, sáisprezecelea (precedat de al) num. m. (sil. mf. -spre-), f. a sáisprezecea
şaisprezecime, saisprezecíme s. f. (sil. mf. -spre-), g.-d. art. saisprezecímii; pl. saisprezecími
şpais, spais s. n., pl. spáisuri
tăiş, taís s. n., pl. taísuri
tătăiş, tataís s. m. /tataísa s. f. (planta), pl. tataísi m./tataíse f.
tătăişă, tataísa (cumnata, lele) s. f., g.-d. art. tataísei; pl. tataíse
tebaism, tebaísm s. n.
traistaciobanului, tráista-ciobánului s. f.
traistă, tráista s. f. (sil. trais-), g.-d. art. tráistei; pl. tráiste
tramvaist, tramvaíst s. m., pl. tramvaísti
trăistioară, traistioára s. f. (sil. -ti-oa-), g.-d. art. traistioárei; pl. traistioáre
trăistuţă, traistúta s. f., g.-d. art. traistútei; pl. traistúte
ţincvais, tíncvais s. n. (sil. tinc-vais)
vraişte, vráiste s. f. (sil. vra-is-/vrais-), g.-d. art. vráistii
munte, MÚN//TE ~ti m. 1) Ridicatura a scoartei pamântului mai mare decât dealul, cu înaltimi care depasesc, în general, 800 ♢ ~ de gheata ghetar plutitor; aisberg. Prin ~ti si vai peste tot; pretutindeni. 2) fig. Cantitate mare de ceva; gramada; morman. /<lat. mons, ~is
muchie, MÚCHI//E ~i f. 1) Linie de intersectie a doua fete ale unui corp. ♢ Pe ~ la limita. 2) Margine îngusta a unui obiect, a unei suprafete; cant. ♢ ~a palmei marginea palmei dinspre degetul mic. 3) Partea opusa taisului la unele instrumente. ~a cutitului. ♢ A fi (sau a sta, a se afla) pe ~ de cutit a fi într-o situatie critica, periculoasa. 4) Creasta, coama de deal sau de munte. [G.-D. muchiei; Sil. -chi-e; Var. muche] /Probabil lat. mutila
mozaist, MOZAÍ//ST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. Persoana specializata în lucrari de mozaic; mozaicar. /<fr. mosaïste
mozaism, MOZAÍSM n. Religie monoteista raspândita la evrei si legata de numele lui Moise, ale carei baze sunt cuprinse si în Vechiul Testament; iudaism. /<fr. mosaïsme, it. mosaismo
mozaic, MOZÁI//C2 ~ca (~ci, ~ce) m. si f. Adept al mozaismului. /<fr. mosaïque
mozaic, MOZÁI//C1 ~ca (~ci, ~ce) Care tine de mozaism; propriu mozaismului. [Sil. -za-ic] /<fr. mosaïque
morteză, MORTÉZ//Ă ~e f. Masina de prelucrare, prin aschiere, a suprafetelor metalice cu profil complex. /<fr. mortaise
cal, cal (-ai), s.m. – 1. Animal domestic erbivor. – 2. Aparat (pentru exercitii de gimnastica). – 3. Piesa de sah. – 4. Mecanism care regleaza presiunea morii de faina. – 5. Masa de dulgherie. – 6. Frîna a cilindrului razboiului de tesut. – 7. Lampa de gaz. – 8. Dans tipic. – 9. Vase care se folosesc la priveghiul mortilor. – Mr., megl. cal, istr. co. Lat. caballus (Diez, I, 119 si Gramm., I, 9; Puscariu 252; REW 1440; Candrea-Dens., 209; DAR); cf. alb. kalj, it. cavallo, prov. cavahl, fr. cheval, cat. cavall, sp. caballo, port. cavallo. Dupa ipoteza lui Meillet, cuvîntul lat. ar proveni din stepele din estul balcano-scitic, unde numele gr. apare pentru prima oara, în sec. III a. Cr. (ϰαβαλλεῖον, într-o inscriptie de la Callatis, în Dobrogea). Totusi, noi cercetari sprijina ideea ca este cuvînt autentic lat., bazat pe cabo "castrat", de la cavus (V. Cocco, Caballus, "Biblios", XX, 71-119; cf. H. Grégoire, L’étymologie de caballus, în Recueil publié en l’honneur du millénaire d’Horace, Bruxelles 1937, p. 81-93). Uzuri speciale: calul dracului (libelula), cf. sp. caballito del diablo, gal. din Lubian cabalo de demo, ngr. ἄλογο τη διάβολο (Danguitsis 141). Cf. calare, calator, încalica. Der. caiesc, adj. (cabalin); caisor, s.m. (calut; sah; calusei); calut, s.m. (dim. al lui cal; lacusta, cosas); caloniu, s.m. (Banat si Trans., horn sau nisa în perete, în spatele sobei, pentru a strînge fumul; bancheta de carutas; scaun de tabacar); calus, s.n. (piesa mica de lemn pe care se sprijina coardele întinse ale viorii; botnita; sevalet; botnita prevazuta cu cuie pentru a împiedica viteii sa suga; piesa la razboiul de tesut, în general, suport, sprijin, reazem; manunchi de alune care cresc împreuna; dans tipic; joc de copii, cu un arc a carui sageata sau calus se rasuceste o data cu coarda si se lanseaza ca efect al miscarii de rasucire); calusel, s.m. (calut; manunchi de alune; bîrne care sustin cosul de moara; lacusta, Dicticus verrucivorus); calusei, s.m. (carusel, caisori; joc de noroc); calusar, s.m. (dansator tipic; danseaza în grupuri de 7, 9 sau 11, condusi de o capetenie care face legamînt sa nu vorbeasca vreme de 40 de zile; poarta costume tipice, cu clopotei la picioare, iar dansul lor este foarte complicat si plin de figuri acrobatice); calusereasca, s.f. (dans tipic din Moldova); caluseresc, adj. (propriu calusarilor); calusereste, adv. (în felul calusarilor); caluserie, s.f. (grup de calusari). – DAR îl explica pe calusar prin calus, datorita legamîntului de a nu vorbi al capeteniei. În calusei este posibil sa fie vorba de o etimologie pop. a fr. carrousel. Din rom. provine bg. kalušar (Capidan, Raporturile, 190).
meşter, MÉSTER ~i m. 1) Persoana specializata într-o meserie. ~-tâmplar. 2) Muncitor calificat care îndruma alti muncitori sau care conduce un sector de productie; maistru. 3) Persoana care da dovada de pricepere, de iscusinta într-un anumit gen de activitate. /<ung. mester
maioneză, MAIONÉZ//Ă ~e f. Preparat culinar sub forma de sos rece, consistent, obtinut din galbenus de ou batut cu untdelemn, suc de lamâie (sau otet) si mustar, folosit drept condiment. /<fr. mayonnaise
căiuş, caiús (-suri), s.n. – Curea, lat. Tc. kais (Seineanu, II, 25).
lesă, LÉS//Ă ~e f. Curea cu care sunt purtati câinii. /<fr. laisse
leafă, LEÁFĂ2 lefi f. rar1) Lopata mica pentru tapsit mamaliga dupa mestecare. 2) Partea scobita a unei linguri; gavan. 3) Taisul securii, toporului, sapei etc. [G.-D. lefii] /<sas. le[i]fel
cais, caís (caísi), s.m. – Pom fructifer. Tc. kayisi (Roesler 594; Seineanu, II, 76; Lokotsch 1012; Meyer 173; Ronzevalle 130); cf. ngr. ϰαϊσί, alb. kais, bg., sb. kaisija. Cuvîntul tc. provine la rîndul sau din gr. ϰασσία. – Der. caisa, s.f. (fruct de cais); caisiu, adj. (de culoarea caisei); caisîna, s.f. (Banat, caisa), din mag. kajszin (Candrea).
lanţetă, LANŢÉT//Ă ~e f. 1) Instrument chirurgical constând dintr-o lama cu doua taisuri, folosit la vaccinari, incizii etc. 2) Unealta în forma de lopata mica, folosita pentru nivelarea si netezirea formelor într-o turnatorie. /<germ. Lanzette, fr. lancette
lamă, LÁM//Ă1 ~e f. 1) Parte ascutita a unui instrument, a unei unelte de taiat sau a unei arme albe; ascutis; tais; custura. 2) Placa dreptunghiulara de otel, foarte subtire, de obicei cu doua taisuri, care se adapteaza la un aparat de ras. 3) Placa mica si subtire de sticla pe care se asaza materialele ce urmeaza a fi examinate la microscop. [G.-D. lamei] /<fr. lame
lamaist, LAMAÍ//ST1 ~sta (~sti, ~ste) Care tine de lamaism; propriu lamaismului. /<fr. lamaïste
lamaist, LAMAÍ//ST2 ~ sta (~sti, ~ste) m. si f. Adept al lamaismului. /<fr. lamaïste
lamaism, LAMAÍSM n. Forma tibetana si mongola a budismului. /<fr. lamaïsme
lacheu, LACHÉ//U ~i m. 1) Servitor la curtile boieresti; valet; fecior. 2) fig. Persoana josnica si servila; slugoi. /<fr. laquais
kaizer, KÁIZER2 n. Piept de porc afumat si fiert. /< germ. Kaiser [fleisch]
kaizer, KÁIZER1 [pr.:káizar] ĩ m. ist. 1) Împarat german. 2) Persoana care purta acest titlu. /< germ. Kaiser
junghi, JUNGHI ~uri n. 1) Durere ascutita si patrunzatoare, mai ales de scurta durata, localizata între coaste, în spate sau în piept. 2) înv. Arma alba, având vârf ascutit si lama cu doua taisuri; jungher; pumnal; stilet. [Monosilabic] /v. a junghia
jungher, JUNGHÉR ~e n. înv. Arma alba, având vârf ascutit si lama cu doua taisuri; pumnal; stilet. /a junghia + suf. ~er
javanez, JAVANÉZ2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a insulei Java sau este originara din Java. /<fr. Javanais
javanez, JAVANÉZ1 ~a (~i, ~e) Care apartine insulei Java sau populatiei ei; din Java. /<fr. javanais
japoneză, JAPONÉZĂ f. mai ales art. Limba japonezilor. /<fr. japonais
japonez, JAPONÉZ2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Japoniei sau este originara din Japonia; nipon. /<fr. Japonais
japonez, JAPONÉZ1 ~a (~i, ~e) Care apartine Japoniei sau populatiei ei; din Japonia; nipon. /<fr. japonais
iudaism, IUDAÍSM n. Religie monoteista, raspândita, mai ales, printre evrei; mozaism. /
islandeză, ISLANDÉZĂ f. mai ales art. Limba islandezilor. /<fr. islandais
islandez, ISLANDÉZ2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Islandei sau este originara din Islanda. /<fr. islandais
islandez, ISLANDÉZ1 ~a (~i, ~e) Care apartine Islandei sau populatiei ei; din Islanda. /<fr. Islandais
irlandeză, IRLANDÉZĂ f. mai ales art. Limba celtica vorbita de populatia Irlandei. /<fr. irlandais
irlandez, IRLANDÉZ1 ~a (~i, ~e) Care apartine Irlandei sau populatiei ei; din Irlanda. /<fr. Irlandais
irlandez, IRLANDÉZ2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Irlandei sau este originara din Irlanda. /<fr. irlandais
insesizabil, INSESIZÁBIL ~a (~i, ~e) 1) Care nu poate fi sesizat; de nepatruns cu mintea sau cu simturile. 2) jur. (despre drepturi, lucruri) Care nu poate fi urmarit de catre creditorii titularului dreptului sau lucrului. /<fr. insaisisable
inoctavo, IN-OCTÁVO adj. invar. 1) (despre formatul unei carti) Care are coala de hârtie îndoita în opt, formând saisprezece pagini. 2) (despre carti) Care are formatul unei astfel de coli. /Cuv. lat.
iatagan, IATAGÁN ~e n. înv. Sabie turceasca de lungime medie, cu lama lata, curbata si cu doua taisuri. /<turc. yatagan
hăis, HĂIS interj. (se foloseste pentru a îndemna boii înjugati spre stânga). [Monosilabic; în expresii si haisa] /cf. sb. ais
gresor, GRESÓR2 ~i m. Muncitor specializat în operatiile de gresare a pieselor unui sistem tehnic; ungator. /<fr. graisseur
gresor, GRES//ÓR1 ~oáre n. Dispozitiv pentru gresarea pieselor unui sistem tehnic; ungator. /<fr. graisseur
gresa, A GRES//Á ~éz tranz. (piese de masini sau mecanisme) A unge în scop protector. /<fr. graisser
gresaj, GRESÁJ ~e n. Operatie de ungere a pieselor unui sistem tehnic. /<fr. graissage
gnais, GNAIS ~uri n. Roca formata din cuart, feldspat si mica. /<germ. Gneiss, fr. gneiss
gladium, GLÁDIUM ~uri n. Sabie romana dreapta, cu doua taisuri. /<lat. gladium
gheţar, GHEŢÁR ~i m. 1) Masa enorma de gheata persistenta, formata în regiunile polare si alpine, care, sub influenta gravitatiei, se deplaseaza lent în lungul vailor sau pe pante. ♢ ~ plutitor v. AISBERG. 2) Instalatie înzestrata cu bucati de gheata pentru a raci sau a mentine o temperatura scazuta într-un mediu; racitor. /gheata + suf. ~ar
funie, FÚNI//E ~i f. 1) Sfoara groasa, confectionata prin rasucirea mai multor fire unul în jurul altuia; frânghie. ♢ Drept ca ~a în sac (sau în traista) a) strâmb; sucit; b) nedrept; necinstit. A (i) se apropia (sau a (i) se strânge, a-i ajunge) ~a de par (sau la par) a ajunge într-o situatie critica, la deznodamânt. A juca pe ~ a) a executa numere de acrobatie pe o funie întinsa; b) a fi foarte activ (si docil). A vorbi de ~ în casa spânzuratului a vorbi în prezenta cuiva despre ceva care îi aminteste de lucruri neplacute. 2) înv. Unitate de masura pentru lungime folosita, în trecut, la masurarea pamântului. [Art. funia; G.-D. funiei; Sil. -ni-e] /<lat. funis
frezor, FREZÓR ~i m. Muncitor specializat în operatii de frezare. /<fr. fraiseur
freză, FRÉZ//Ă3 ~e f. înv. Guler plisat, purtat în trecut. /<fr. fraise
freza, A FREZ//Á ~éz tranz. (materiale dure) A prelucra prin aschiere cu ajutorul frezei. /<fr. fraiser
freză, FRÉZ//Ă1 ~e f. 1) Unealta cu unul sau mai multe taisuri, folosita la prelucrarea materialelor dure prin aschiere. 2) Masina de frezat. 3) Masina agricola formata dintr-un ax rotitor, prevazut cu gheare sau cu cutite, folosita la afânarea si la maruntirea solului. /<fr. fraise
frez, FREZ adj. invar. livr. Care este de culoarea fragilor; rosu-trandafiriu. /<fr. fraise
franceză, FRANCÉZĂ f. mai ales art. Limba francezilor. /<it. francese, fr. français
francez, FRANCÉZ2 ~a (~i, ~e) Care apartine Frantei sau populatiei ei. /<it. francese, fr. français
francez, FRANCÉZ1 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Frantei sau este originara din Franta. /<it. francese, fr. français
fezabil, FEZÁBIL ~a (~i, ~e) Care se poate face; care este realizabil, posibil. /<fr. faisable
fazan, FAZÁN ~i m. Pasare sedentara, de talie medie, cu coada lunga si ascutita, cu penaj viu colorat, apreciata pentru carnea sa delicioasa. /<fr. faisan, lat. phasianus
fariseism, FARISEÍSM n. Comportament de fariseu [Sil. se-ism] /<fr. pharisaïsme
fantezist, FANTEZÍ//ST ~sta (~sti, ~ste) Care tine de fantezie; propriu fanteziei. Teorii ~ste. /<fr. fantaisiste
fantezie, FANTEZÍ//E ~i f. 1) Facultatea de a-si închipui ceva în mod creator; imaginatie creatoare. 2) Dorinta iesita din comun; gust bizar; capriciu. 3) Opera de imaginatie în care creatia artistica nu este supusa unor reguli formale. 4) Lucru nascocit. 5) Piesa muzicala instrumentala de forma libera. [G.-D. fanteziei] /<fr. fantaisie
faleză, FALÉZ//Ă ~e f. 1) Ţarm înalt si abrupt, format sub actiunea eroziva a valurilor. 2) Fâsie de teren de-a lungul unui tarm, special amenajat pentru plimbari. [G.-D. falezei] /<fr. falaise
endocarp, ENDOCÁRP ~uri n. Ţesut intern tare care acopera si protejeaza samânta unor fructe (prune, cirese, caise etc.). /<fr. endocarpe
edelvais, ÉDELVAIS m. Planta erbacee cu frunze albicioase dispuse în jurul inflorescentei, care creste pe crestele muntilor; floare-de-colt. /<germ. Edelweiss
ecosez, ECOSÉZ adj. invar. (despre tesaturi) Care este în carouri de diferite culori. /<fr. écossais
ebraist, EBRAÍ//ST ~sti m. Specialist în ebraistica. /<fr. hébraïste
ebraistică, EBRAÍSTICĂ f. Stiinta care se ocupa cu studiul limbii, istoriei si culturii ebraice. /<fr. hébraïstique
ebraism, EBRAÍSM ~e n. 1) Particularitate a limbii ebraice. 2) Element lexical sau gramatical propriu limbii ebraice. /<fr. hébraïsme
drupă, DRÚP//Ă ~e f. bot. Tip de fruct carnos cu un singur sâmbure tare (reprezentanti: caisa, pruna, maslina). /<fr. drupe, lat. drupa
drezină, DREZÍN//Ă ~e f. Vehicul pe roti de tren actionat manual sau cu motor, destinata curselor scurte de servicii pe calea ferata. /<fr. draisine
dezghioca, A DEZGHIOCÁ dezghióc tranz. 1) (pastai) A desface pentru a scoate boabele. 2) (prune, caise etc.) A desprinde de pe sâmbure. 3) (stiuleti de porumb) A curata de graunte. /<lat. disglubicare
desagă, DESÁ//GĂ ~gi f. 1) Sac format din doua parti (fiecare semanând cu o traista), unite între ele, care se poarta pe umeri sau pe sa. 2)Fiecare din partile acestui sac. [Var. desag] /<ngr. disakki[on], bulg. disagi
delăsa, A SE DELĂSÁ ma delás intranz. 1) A deveni nepasator fata de propria sa persoana. 2) A manifesta nepasare fata de o lucrare începuta. /<fr. délaisser
degresor, DEGRESÓR2 ~i m. Muncitor specializat în operatiile de degresare. /<fr. dégraisseur
degresor, DEGRES//ÓR1 ~oáre n. Aparat folosit în operatiile de degresare. /<fr. dégraisseur
degresant, DEGRESÁNT ~e n. Substanta care are proprietatea de a degresa unele obiecte. /<fr. dégraissant
degresa, A DEGRES//Á ~éz tranz. 1) (haine) A curata de petele de grasime. 2) (alimente grase) A separa de grasime (în scopuri dietetice). 3) tehn. (piese metalice) A curata de grasimi în vederea prelucrarii ulterioare. /<fr. dégraisser
dalailama, DÁLAI-LÁMA m. invar. Conducatorul suprem al lamaismului; marele lama. /<fr. dalaï-lama
dadaist, DADAÍ//ST2 ~sti m. Adept al dadaismului. /<fr. dadaïste
dadaist, DADAÍ//ST1 ~sta (~sti, ~ste) Care tine de dadaism; propriu dadaismului. /<fr. dadaïste
dada, DADÁ n. v. DADAISM. /<fr. [l' école] dada
dadaism, DADAÍSM n. Curent în literatura si arta, aparut în Europa occidentala, dupa primul razboi mondial, caracterizat prin negarea legaturii dintre gândire si expresie si prin ridicarea hazardului la rang de principiu de creatie. /<fr. dadaïsme
complezenţă, COMPLEZÉNŢ//Ă ~e f. livr. Caracter complezent; serviabilitate. ♢ Din ~ din politete. /<fr. complaisance
complezent, COMPLEZÉN//T ~ta (~ti, ~te) livr. Care face cu placere un serviciu; care este gata oricând sa serveasca pe cineva; serviabil. /<fr. complaisant
combinezon, COMBINEZ//ÓN ~oáne n. 1) Articol de lenjerie pentru femei purtat sub rochie, împodobit cu dantela sau cu aplicatii; furou. 2) Îmbracaminte de lucru, constând dintr-o vesta unita cu pantalonii, purtata peste hai-nele obisnuite pentru a le proteja de murdarie; salopeta. /<fr. combinaison
colţ, COLŢ2 ~i m. 1) Dinte cu vârf ascutit, situat între dintii incisivi si masele; dinte canin. ~i de morsa. ~i de elefant. ♢ A-si arata ~ii a-si da pe fata firea agresiva. A fi la ~i cu cineva a trai rau cu cineva; a nu se putea întelege. 2) Bucata ramasa dintr-un dinte rupt. 3) Fiecare dintre piesele în forma de cui ale unei unelte agricole; dinte. ~i de grebla. ~ de furca. 4) Cui cu gamalia mare si crestata, care se aplica pe talpa încaltamintei de sport sau de iarna pentru a împiedica alunecarea. 5) Vârful unei plante, mai ales al ierbii, când rasare din pamânt. ♢ A da (sau a scoate, a prinde) ~i a încolti. 6) Proeminenta cu vârf ascutit. ~ de stânca. 7) Fiecare dintre taieturile triunghiulare facute pe marginea unei stofe; zimt. 8): Floare-de-~ mica planta erbacee, cu frunze albicioase, pufoase si ascutite, care creste pe crestele stâncoase ale muntilor; floarea-doamnei; albumeala; edelvais. /<bulg. kolec, sb. kolac
cioarsă, CIOÁRS//Ă ~e f. reg. Unealta cu taisul uzat, care taie rau. [G.-D. cioarsei] /cf. ucr. tersati
cincisprezece, CÍNCISPREZECE2 num. card. 1) Paisprezece plus unu. ~ carti. 2) (cu valoare de num. ord.) Al cincisprezecelea; a cincisprezecea. /cinci + spre + zece
cheson, CHES//ÓN ~oáne n. 1) Constructie speciala, în forma de cutie, folosita la executarea de fundatii sub apa sau la repararea unor nave sub linia de plutire. ~ cu compartimente. 2) Trasura de artilerie prevazuta cu compartimente în care se transporta munitiile. /<fr. caisson
cap, CAP1 ~ete n. 1) Parte a corpului la om si animale, unde se afla creierul, principalele organe de simt si cavitatea bucala. ♢ Cu ~ul gol cu capul descoperit. Din ~ pâna-n picioare de sus pâna jos. Cu noaptea-n ~ foarte devreme. Cu ~ul plecat rusinat; învins. Cu un ~ mai sus superior. Batut în ~ tâmpit; prost. A da la ~ (cuiva) a) a bate pe cineva; b) a împiedica succesele cuiva. A umbla cu ~ul în traista a fi distrat. A-si lua lumea-n ~ a pleca departe, ratacind prin lume. A cadea pe ~ul cuiva a sosi pe neasteptate (si fara a fi dorit). A-si aprinde paie în ~ a-si cauza neplaceri. A se bate ~ în ~ a fi diametral opus. A-si face de ~ a) a fi obraznic; b) a duce o viata amorala. 2) Judecata sanatoasa; minte. ♢ Cu ~ destept, cu minte. Fara ~ necugetat, nesocotit. Cu scaun la ~ cu judecata sanatoasa. A nu avea ~ a nu avea minte. A fi greu la ~ a fi prost. A umbla cu ~ul în nori a fi distrat. 3) înv. Existenta umana; viata. A plati cu ~ul. 4) Partea extrema cu care începe sau cu care se termina ceva (un obiect, un instrument etc.). ~ul scarii. ♢ ~ de pod portiune de teren aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apa. ~ul coloanei începutul coloanei. /<lat. caput
caisă, CAÍS//Ă ~e f. Fructul caisului. [G.-D. caisei; Sil. ca-i-] /<ngr. kaisi
cais, CAÍ//S ~si m. Pom fructifer care înfloreste de timpuriu, având fructe rotunde, zemoase, de culoare portocalie si cu sâmbure mare. [Sil. ca-is] /Din caisa
buză, BÚZ//Ă ~e f. 1) Fiecare dintre cele doua parti carnoase, proeminente care marginesc gura din exterior. ♢ ~ de iepure buza usor despicata (ca la iepure), constituind o anomalie congenitala. A întoarce ~a pe dos a se supara tare, mai ales fara motiv; a se bosumfla. A-si linge ~ele dupa ceva a dori ceva foarte tare; a râvni ceva. A-si musca ~ele a regreta amarnic. A ramâne cu ~ele umflate a ramâne dezamagit; a fi deceptionat de ceva. 2) Linie care margineste suprafata unor vase, obiecte, organe etc.; margine. ~a urciorului. ~a unei rani. 3) Partea ascutita a unui obiect de taiat; ascutis; tais. ~a toporului. [G.-D. buzei] /Cuv. autoht.
bezea, BEZ//EÁ2 ~éle f. Prajitura preparata din albus de ou batut cu zahar. [Art. bezeaua; G.-D. bezelei; Sil. be-zea] /<fr. baiser
bezea, BEZ//EÁ1 ~éle f. fam. Sarut trimis cuiva cu vârful degetelor. [Art. bezeaua; G.-D. bezelei; Sil. be-zea] /<fr. baiser
băţ, BĂŢ béte n. 1) Bucata de lemn lunga si subtire (cu diferite întrebuintari). ♢ A pune (cuiva) bete în roate a crea greutati pentru a zadarnici realizarea unor planuri; a pune piedici. A ramâne cu traista în ~ a ajunge pe drumuri; a se ruina; a fi falit. 2) Lovitura data cu asemenea bucata de lemn. /Orig. nec.
bardă, BÁRDĂ barzi f. Unealta, constând dintr-un corp de otel cu tais lat si curbat, cu o coada scurta de lemn tare, folosita, mai ales, la cioplitul lemnului; toporisca. [G.-D. barzii] /<ung. bard
baltag, BALTÁ//G ~ge n. 1) Topor mic, de obicei cu doua taisuri si cu coada lunga, folosit în trecut si ca arma (mai ales de catre ciobani). 2) Lovitura aplicata cu o asemenea arma. [Pl. si baltaguri] /<turc. balta
ascuţiş, ASCUŢÍS ~uri n. Parte ascutita a unui obiect de taiat; tais; buza. /a ascuti + suf. ~is
arhaism, ARHAÍSM ~e n. Cuvânt, expresie, forma fonetica sau gramaticala învechita, iesita din uz. /<fr. archaïsme
arhaizant, ARHAIZÁN//T ~ta (~ti, ~te) (despre cuvinte, stil) Care are aspect arhaic; iesit din uz. /<fr. archaïsant
angolez, ANGOLÉZ1 ~a (~i, ~e) Care apartine Angolei sau populatiei ei; din Angola. /<fr. angolais
angolez, ANGOLÉZ2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Angolei sau este originara din Angola. /<fr. Angolais
albaneză, ALBANÉZĂ f. mai ales art. Limba albanezilor. [G.-D. albanezei] /<fr. albanais, it. albanese
albanez, ALBANÉZ2 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Albaniei sau este originara din Albania. /<fr. Albanais, it. albanese
albanez, ALBANÉZ1 ~a (~i, ~e) Care apartine Albaniei sau populatiei ei; din Albania. /<fr. albanais, it. albanese
aisberg, ÁISBERG ~uri n. Bloc mare de gheata plutitor, care se întâlneste în apele din jurul polilor. [Sil. ais-berg] /<engl. iceberg
paisprezece, PÁISPREZECE1 num. card. 1) Treisprezece plus unu. 2) (cu valoare de num. ord.) Al paisprezecelea; a paisprezecea. /patru + spre + zece
paisprezece, PÁISPREZECE2 m. 1) Numar constând din paisprezece unitati. 2) Cifra 14 sau XIV. 3) Obiect marcat cu aceasta cifra. /patru + spre + zece
paloş, PÁLOS ~e n. înv. Sabie lata cu doua taisuri (încovoiata la vârf). /<ung. pallos
peşte, PÉST//E ~i m. I. 1) Animal vertebrat acvatic cu corp, de obicei, prelung si acoperit cu solzi, cu aripioare pentru înot, având respisratie, în majoritatea cazurilor, branhiala. ~ viu. ~ congelat. ♢ Cât ai zice ~ într-o clipa; dintr-o data. Asta-i alta mâncare de ~ asta-i complet altceva. A se zbate ca ~ele pe uscat a depune eforturi disperate si fara succes pentru a iesi dintr-o situatie grea. A tacea ca ~ele a nu rosti nici un cuvânt. 2) la pl. mai ales art. pop. Constelatie din emisfera boreala. ♢ Zodia ~elui unul dintre cele douasprezece sectoare zodiacale. II. (în îmbinari, indicând diferite specii): ~-vivipar peste care naste pui vii. ~-veninos peste înzestrat cu organe speciale care produc venin. ~-zburator peste marin care poate sari din apa si zbura pe o traiectorie mica. ~-cu-spada peste marin de talie mare, cu corp fusiform lipsit de solzi, având falca de sus prelungita si ascutita ca o sabie cu doua taisuri. ~-ciocan peste marin cu cap în forma de ciocan. ~-ferastrau peste marin cu gura în forma de lama de ferastrau, dintata pe doua laturi. ~-de-piatra peste dulcicol de talie medie, cu corp fusiform, întâlnit în ape adânci si cu fund pietros; pietrar. ~-lup peste dulcicol rapitor, de talie medie, verzui pe spate; abat. ~-porcesc peste dulcicol de talie mica, fusiform, cu mustati, patat pe laturi; porcusor. ~-paun peste marin de talie mica, albastrui-verzui, cu nuante aurii pe spate si argintiu pe abdomen si flancuri. ~-tiganesc a) orice peste marunt; b) peste dulcicol de talie medie, cu cap mic si corp lat, având forma romboidala; caracuda; c) peste dulcicol de talie mica, cu corp fusiform, verde-galbui cu pete negre, având spini dorsali si placi osoase laterale. /<lat. piscis
piuneză, PIUNÉZ//Ă ~e f. Cui mic cu capul rotund si plat, cu vârf scurt, folosit la fixarea colilor de hârtie pe o suprafata. [G.-D. piunezei; Sil. piu-] /<fr. punaise
plezanterie, PLEZANTERÍ//E ~i f. livr. Vorba sau comportare care amuza. /<fr. plaisanterie
polonez, POLONÉZ1 ~a (~i, ~e) m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Poloniei sau este originara din Polonia. /<fr. Polonais
polonez, POLONÉZ2 ~a (~i, ~e) Care apartine Poloniei sau populatiei ei; din Polonia. /<fr. Polonais
poloneză, POLONÉZĂ1 f. mai ales art. Limba polonezilor. /<fr. polonais
poloneză, POLONÉZ//Ă2 ~e f. mai ales art. 1) Dans ceremonios (originar din Polonia), raspândit, mai ales, ca dans de societate, executat într-un tempo moderat. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. 3) Compozitie instrumental-corala având la baza ritmul acestui dans. /<fr. polonais
prefloraţie, PREFLORÁŢI//E ~i f. bot. Mod de asezare a componentelor unei flori în mugure. /<fr. préfloraison
păruşcă, parúsca s.f. (reg.) planta din familia gramineelor cu spice lungi; taposica, paisita. 2. loc de pasunat pe un munte.
prozaism, PROZAÍSM n. 1) Caracter prozaic. 2) Prezenta în poezie a elementelor prozaice; lipsa de expresivitate; platitudine. /<fr. prosaisme
pumnal, PUMNÁL ~e n. Arma alba în forma de cutit cu lama scurta, cu doua taisuri si cu vârful ascutit; stilet; junghi. /pumn + suf. ~al
releu, RELÉ//U ~e n. 1) Dispozitiv care permite unei energii (relativ slabe) sa declanseze o energie puternica. 2) Dispozitiv care serveste la transmiterea unui semnal radioelectronic, amplificându-l. 3) Dispozitiv care permite comutarea unui circuit electric cu ajutorul unui semnal de comanda. 4) Grup de cai (de curse), de câini (de vânatoare), de stafete, care sunt înlocuiti prin altii în timpul unei curse. 5) Loc unde se petrece aceasta înlocuire. /<fr. relais
rezon, REZ//ÓN ~oáne n. Temei justificativ (al unei actiuni sau atitudini); baza rationala. A avea ~. ♢ A pune pe cineva la ~ a pune pe cineva la respect. /<fr. raison
rezona, A REZON//Á ~éz intranz. rar A confrunta doua sau mai multe judecati pentru a trage o concluzie; a cântari cu mintea; a cumpani. /<fr. raisonner, germ. raisonnieren
rezonabil, REZONÁBIL ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care poate rezona (bine); cu judecata; chibzuit. 2) (despre actiuni, fapte etc.) Care corespunde ratiunii; care nu iese din comun. 3) (despre preturi) Care corespunde valorii marfii; care poate fi acceptat. /<fr. raison-nable
rondel, RONDÉL ~uri n. Specie a poeziei lirice cu forma fixa, compusa din treisprezece (sau paisprezece) versuri repartizate în trei strofe, cu anumite repetari ale primelor doua versuri. /<it. rondello, fr. rondel
rozacee, ROZACÉE ~ f. 1) la pl. Familie de plante erbacee si lemnoase, cu flori viu colorate si placut mirositoare (reprezentanti: trandafi-rul, macesul, caisul, ciresul etc.). 2) Planta din aceasta familie. /<fr. rosace
săculeţ, SĂCULÉŢ ~e n. 1) (diminutiv de la sac) Sac mic (de celofan sau alt material), folosit pentru împachetarea cumparaturilor; pachet. 2) pop. Traista din pânza foarte rara pentru scurs brânza. /sac + suf. ~ulet
sădilă, SĂDÍL//Ă ~e f. Traista din pânza foarte rara pentru scurs brânza. /<bulg., sb. sadilo
săpăligă, SĂPĂLÍ//GĂ ~gi f. Sapa mica, lunguiata (având în partea opusa a taisului doi sau trei colti); sapa de plivit; sapa de gradina.[G.-D. sapaligii] /sapa + suf. ~aliga
sâmbure, SÂMBUR//E ~i m. 1) Samânta din interiorul unor fructe (cu sau fara învelisul dur care o protejeaza). ~ de caisa. 2) fig. Parte esentiala a unui lucru; miez; nucleu. 3) fig. Parte minimala din ceva; pic; farâma. Un ~ de adevar. /Cuv. autoht.
scalpel, SCALPÉL ~e n. Instrument chirurgical în forma de cutit cu tais convex, folosit la disectii; bisturiu. /<fr. scalpel, lat. scalpellum
seceră, SÉCER//Ă ~i f. 1) Unealta agricola, formata dintr-o lama arcuita (cu tais, mai ales, dintat) fixata într-un mâner de lemn si folosita pentru secerat. 2) la sing. Munca seceratului. /<lat. sicilis
sesiza, A SESIZ//Á ~éz tranz. 1) (esenta lucrurilor) A-si însusi prin activitatea gândirii; a ajunge sa patrunda cu mintea; a întelege; a pricepe; a concepe. 2) (organe oficiale) A pune la curent (pentru a se lua masuri). 3) (despre sisteme tehnice) A descoperi, semnalizând. /<fr. saisir
sesiza, A SE SESIZ//Á ma ~éz intranz. A reactiona la o informatie primita; a tine cont de stirile parvenite. /<fr. saisir
sesizabil, SESIZÁBIL ~a (~i, ~e) Care poate fi sesizat; în stare de a fi sesizat; perceptibil. /<fr. saisissable
sezon, SEZ//ÓN ~oáne n. 1) rar Fiecare dintre cele patru diviziuni ale anului; anotimp. 2) Perioada a anului caracterizata prin desfasurarea unor activitati sau aparitia unor fenomene. ~ de bai. ~onul ploilor. /<fr. saison
sezonier, SEZONIÉR ~a (~i, ~e) si substantival Care tine de sezon; referitor la sezon. Lucrari ~e. [Sil. -ni-er] /<fr. saisonnier
simeză, SIMÉZ//Ă ~e f. Panou pe care se asaza tablourile într-o galerie de tablouri. /<fr. cimaise
sonet, SONÉT ~e n. Poezie lirica cu forma fixa, compusa din paisprezece versuri grupate în doua strofe catrene si doua tertene. /<fr. sonnet, it. sonneto
spadă, SPÁD//Ă ~e f. 1) Sabie triunghiulara si îngusta cu doua taisuri. 2) Proba sportiva de scrima practicata cu aceasta arma. /<it. spada
stilet, STILÉT ~e n. 1) Arma alba, având vârf ascutit si lama cu doua taisuri; junghi; pumnal. 2) Instrument chirurgical folosit la sondarea unei activitati sau a unei plagi. /<fr. stylet
şabăr, SÁBĂR ~e n. tehn. Razuitor cu unul sau cu mai multe taisuri, folosit pentru curatarea tevilor de extractie sau a conductelor pentru transportul petrolului. /<germ. Schaber
şaisprezece, SÁISPREZECE1 num. card. Cinci-sprezece plus unu. ~ copii. /sase + spre + zece
şaisprezece, SÁISPREZECE2 m. 1) Numar constând din saisprezece unitati. ~ se împarte la doi. 2) Cifra 16 sau XVI. 3) Obiect marcat cu aceasta cifra. Casa numarul ~. /sase + spre + zece
şaisprezecime, SAISPREZECÍM//E ~i f. A saisprezecea parte dintr-un întreg împartit în parti egale. /saisprezece + suf. ~ime
şaptesprezece, SÁPTESPREZECE1 num. card. Saisprezece plus unu. ~ caiete. /sapte + spre + zece
şezlong, SEZLÓNG ~uri n. Scaun usor si plia-bil, constând dintr-o bucata de pânza fixata pe un schelet de lemn sau de metal. /<fr. chaise-longue
tâmp, TÂMP ~a (~i, ~e) 1) si substantival rar (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de inteligenta; prost; neghiob; tont; natarau; natâng; netot; nerod; stupid; nauc. 2) reg. (despre obiecte de taiat) Care are taisul sau vârful ros si nu mai taie. /<sl. tonpu
tâmpi, A SE TÂMP//Í ma ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A-si pierde inteligenta; a deveni tâmp; a se nauci; a se prosti. 2) reg. (despre instrumente cu vârf sau cu tais) A deveni mai putin ascutit; a se toci. 3) fig. rar (despre fenomene ale naturii) A pierde din intensitate; a se domoli; a se potoli; a se ogoi; a se tempera; a modera; a se linisti. /Din tâmp
tebaism, TEBAÍSM n. Stare patologica constând în intoxicarea organismului cu opiu. /<fr. thébaïsme
terţia, TÉRŢIA f. Corp de litera de saisprezece puncte tipografice. /<germ. Tertia
toaipă, TOÁIP//Ă ~e f. Barda cu taisul mare, întrebuintata mai ales la cioplitul grinzilor. /Orig. nec.
topor, TOP//ÓR ~oáre n. Unealta formata dintr-un corp de otel cu tais si cu o gaura în care se fixeaza o coada de lemn, folosit pentru taiat lemne. ♢ (Ca) din ~ grosolan; necioplit. Coada de ~ om servil prin intermediul caruia se fac lucruri condamnabile. /<sl. toporu
toporişcă, TOPORÍS//CĂ ~ti f. pop. Topor cu coada scurta si cu taisul lat, folosit la cioplit; barda. /<bulg. toporiška
traistă, TRÁIST//Ă ~e f. 1) Sac de dimensiuni mici, din tesatura groasa (de obicei, ornamentata), prevazut cu baiere si folosit pentru transportarea sau pastrarea diferitelor lucruri, în special, merinde. 2) Sac de pânza din care li se da cailor ovaz. ♢ A umbla cu ~a-n bat a ramâne sarac si fara adapost. A umbla cu capul în ~ a fi distrat. A-i mânca (cuiva) câinii din ~ a fi prostanac. A-i bate (cuiva) vântul în ~ a fi extrem de sarac. A prinde (pe cineva) cu rata în ~ a prinde vinovatul asupra faptului. Fala goala, ~ usoara sarac, dar fudul. 3) Continutul unui astfel de sac. O ~ de nuci. 4):~a-ciobanului planta erbacee cu frunze adânc crestate, dispuse în rozeta, cu flori mici albe si cu fructe triunghiulare, folosita în medicina. [G.-D. traistei; Sil. trais-] /cf. alb. trastë, trajstë
ţincvais, ŢÍNCVAIS n. Oxid de zinc sub forma de pulbere alba, toxica, întrebuintat în vopsitorie si în industria cauciucului; alb de zinc. /<germ. Zinkweiss
veselă, VESÉLĂ f. Totalitate a recipientelor folosite la pregatirea si/sau servirea mâncarii la masa; vase; blide. /<fr. vaisselle
vraişte, VRÁISTE adj. invar. si adverbial 1) Care este în mare dezordine; lasat în voia soartei. 2) (despre usi, ferestre) Care este larg deschis. Sil. vra-is- si vrais-] /Orig. nec.
zarzăr, ZÁRZĂR ~i m. Pom fructifer asemanator cu caisul, dar cu fructe mai mici, putin acre si cu sâmburi amari. /Din zarzara
aragonez, aragonéz, -a I. adj., s.m.f. (Locuitor) din Aragon. ♢ (s.f.) Dialect vorbit în Aragon. II. (s.f.) Dans popular spaniol, vioi, în masura ternara; melodia corespunzatoare. (< fr. aragonais)
irat, IRÁT, iraturi, s.n. (înv.) Venit material al unui domn; acciz. – [Dictionarul de arhaisme si regionalisme, Ed. Saeculum Vizual, 2002]
anestezie, ANESTEZÍE s.f. 1. Suprimare temporara, completa sau partiala, a sensibilitatii corpului, provocata cu ajutorul unor substante medicinale sau de un agent patogen. 2. Pierderea sensibilitatii în unele boli nervoase. [Gen. -iei. / < fr. anesthésie, cf. gr. an – fara, aisthesis – simtire].
angleză, ANGLÉZĂ s.f. Dans de origine engleza, care se executa în grup, dansatorii schimbându-si necontenit locul prin repetarea aceleiasi figuri; contradans. [< fr. anglaise].
banchiză, BANCHÍZĂ s.f. 1. Îngramadire de gheturi plutitoare, formata de-a lungul tarmurilor în marile polare ; pack. V. aisberg. 2. Picior de sustinere construit la baza unui put de mina în curs de sapare pentru a sustine zidaria de deasupra pâna face priza. [< fr. banquise, cf. scand. bank – banc, engl. ice – gheata].
bie, BIÉ s.n. (Frantuzism) Linie, sens, directie oblica, oblicitate. ♢ În bie = oblic ; (fig.) într-un mod indirect, piezis, pe ocolite. {Pron. bi-e, var. bieu s.n. / < fr. biais].
bipenă, BIPÉNĂ s.f. Secure romana cu doua taisuri. [< lat. bipennis, cf. fr. bipenne].
esenian, ESENIÁN, -Ă, eseniéni, -e, s.m. si f., adj. Membru al unui grup religios ebraic autonom din antichitate (sec. II î.Chr – II d.Chr). Esenienii erau considerati o secta a iudaismului a carei doctrina, asociata cu o viata ascetica în comun, precede întrucâtva crestinismul; scrierile esenienilor, descoperite în pesterile de la Qumran (lânga Marea Moarta) în 1947, sunt considerate apocrife biblice. Comunitatile eseniene se caracterizau prin: renuntarea la proprietatea privata si la comertul particular; respectarea stricta a Sabatului si a preceptelor igienice (ceea ce impunea spalarea frecventa în apa rece si purtarea de haine albe); cultivarea muncii fizice obligatorii pentru toti membrii comunitatii; efectuarea în comun a lucrarilor necesare; condamnarea razboaielor, sclaviei si a inegalitatilor sociale; interdictia de a blestema si de a jura (în afara juramântului pentru admiterea în secta) si de a sacrifica animale. Membrii sectei proveneau de obicei din rândurile copiilor adoptati de catre secta. Esenienii îsi duceau viata prin excelenta colectiva pe litoralul nord-vestic al Marii Moarte. În cadrul comunitatii a aparut, ca mesager al lui Dumnezeu, un personaj mesianic, Învatatorul dreptatii sau Învatatorul credintei (traducerea ebraicului more kassedeq e incerta), având anumite coincidente biografice cu Isus Christos. Dupa Documentul din Damasc, Dumnezeu trimite un învatator pentru încheierea unui nou legamânt; la "sfârsitul zilelor" acesta va muri, revenind ca Mesia, ridicat din casa lui Aaron. Textele de la Qumran (cele 40 000 de fragmente gasite în 11 pesteri de depozitare compun partial 600 de carti) cuprind manuscrise biblice (textul masoretic al Vechiului Testament, anterior celui canonic), apocrife (Cartea Jubileelor, Spusele lui Moise s.a.), scrieri ale comunitatii (statutul esenienilor, Cele doua coloane despre educatia tineretului, textul escatologic Regulamentul binecuvântarilor, opera apocaliptica Razboiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Documentul din Damasc s.a.). Razboiul fiilor luminii e cel mai interesant ca opera mitografica; scrierea are caracter dualist: razboiul între "fiii luminii" (identificati euhemerist de unii comentatori cu membrii comunitatii eseniene) si "fiii întunericului" este predestinat, inevitabil, si se va desfasura în plan cosmic, implicând omenirea, pe îngeri si pe Satana; desi finalul – victoria luminii – se stie, sunt necesare pregatiri militare si morale îndelungate; razboiul va dura 40 de ani (cât si traversarea desertului spre Ţara Fagaduintei); fiii luminii vor birui de 3 ori si tot de 3 ori ceilalti, decisiva fiind batalia a saptea (atunci "în mâinile saracilor vei da tu pe vrajmasii tarilor toate, în mâinile celor încovoiati în pulbere, ca sa umileasca cele mai puternice popoare si sa rasplateasca pe nelegiuiti [...] savârsind dreapta judecata a adevarului tau asupra tuturor fiilor omului" – XI, 13-14). De esenieni s-au interesat unii autori antici (Filon din Alexandria, C. Plinius Secundus în Istoria naturala – V, 17, § 73, Josephus Flavius în Antichitati iudaice XVIII, 1, § 18, Hieronymus), ca si unii teologi moderni (K.Fr. Barth, K.H. Venturini); altii (H. Del-Medico) socoteau ca e un mit din secolul II, interpolat. [Adaptare dupa Dictionarul de mitologie generala de Victor Kernbach, editura Albatros, Bucuresti 1983] (< fr. essénien, lat. esseni, gr. essenoi, probabil din ebr. tenum, "cei modesti" sau hassaim, "cei tacuti"; aram. hasēn) [etim. si TLF]
capodoperă, CAPODÓPERĂ s.f. 1. (În evul mediu) Lucrare pe care un mestesugar trebuia s-o execute si s-o supuna unui juriu spre a obtine titlul de maistru. 2. Opera artistica de o valoare deosebita. [Var. capdeopera s.f. / < it. capodopera].
capselă, CAPSÉLĂ s.f. (Bot.) 1. Planta din familia cruciferelor, cunoscuta sub numele de traista-ciobanului. 2. Silicula de forma acestei plante. [< fr. capselle, cf. lat. capsella].
chinestezie, CHINESTEZÍE s.f. Totalitatea senzatiilor de miscare pe care ni le da corpul nostru. [Gen. -iei, scris si kinestezie. / < fr. kinesthésie, cf. gr. kinein – a se misca, aisthesis – senzatie].
capselă, CAPSÉLĂ s. f. 1. planta din familia cruciferelor, traista-ciobanului. 2. fruct silicula de forma unei traiste de cioban. (< fr. capselle, lat. capsella)
conosament, CONOSAMÉNT s.n. (Mar.) Contract semnat de comandantul unei nave comerciale, prin care acesta certifica îmbarcarea marfurilor, obligându-se sa le predea la destinatie. ♦ Document pentru transportul aerian de marfuri. [< germ. Konnossement, cf. fr. connaissement, rus. konosament].
contramaestru, CONTRAMAÉSTRU s.m. v. contramaistru.
contramaistru, CONTRAMÁISTRU s.m. 1. Sef de atelier, muncitor sef de sector într-o întreprindere industriala. 2. (În trecut) Grad de subofiter în marina; persoana care avea acest grad. [Var. contramaestru s.m. / dupa fr. contre-maître].
burundez, BURUNDÉZ, -Ă, burundézi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a statului Burundi sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine statului Burundi sau burundezilor (1.), privitor la Burundi sau la burundezi, originar din Burundi. (cf. fr. burundais)
rwandez, RWANDÉZ, -Ă, rwandézi, -e, s.m. si f., adj. Ruandez. (cf. fr. rwandais)
groenlandez, GROENLANDÉZ, -Ă, groenlandézi, -e, s.m. si f., adj. Persoana care face parte din populatia de baza a insulei Groenlanda sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine insulei Groenlanda sau groenlandezilor (1.), privitor la insula Groenlanda sau la groenlandezi, originar din Groenlanda. (cf. fr. groenlandais)
crioestezie, CRIOESTEZÍE s.f. Sensibilitate deosebita la frig. [Gen. -iei, var. criestezie s.f. / < fr. cryesthésie, cf. gr. kryos – frig, aisthesis – percepere].
capelmaistru, CAPELMÁISTRU s. m. 1. prim interpret (violonist) al unei orchestre. 2. dirijor al unei orchestre mici, al unei fanfare. (< germ. Kapellmeister)
cvartadecimă, CVARTADÉCIMĂ s.f. (Muz.) Interval de 14 trepte. ♦ A paisprezecea treapta de la un interval dat. [Var. cuartadecima s.f. / < it. quartadecima].
dada, DADÁ s.n. Nume adoptat de curentul cunoscut mai ales sub denumirea de dadaism (cuvântul pare împrumutat din limbajul copiilor). [< fr. (l'école) dada, cf. dada – calut de lemn].
dais, DAÍS s.n. 1. Platforma (rotunda) instalata în camerele seniorilor feudali pe care se aseza o masa pentru seniori. 2. (Arhit.) Lucrare suspendata deasupra unei statui, a unui tron, a unui altar etc., sustinuta de coloane. [Pron. da-is, (2) dé. / < fr., engl. dais].
degresa, DEGRESÁ vb. I. tr. A îndeparta petele de grasime. ♦ A scoate grasimea dintr-un aliment. [< fr. dégraisser].
degresaj, DEGRESÁJ s.n. Degresare. [< fr. dégraissage].
degresant, DEGRESÁNT s.m. 1. Substanta întrebuintata la degresare. 2. Deplastifiant. [Cf. fr. dégraissant].
degresor, DEGRESÓR, -OÁRE s.m. si f. Cel care degreseaza. // s.n. (Tehn.) Aparat cu care se face degresarea anumitor materiale. [Cf. fr. dégraisseur, dégraissoir].
delăsa, DELĂSÁ vb. I. refl. A dovedi nepasare, a se lasa de, a neglija, a parasi o munca începuta. [P.i. delás, se conjuga ca lasa. / Cf. fr. délaisser].
kaiser, KÁISER s.m. v. kaizer1. [DEX'98]
edelweiss, ÉDELWEISS s.n. v. edelvais. [DEX'98]
desesiza, DESESIZÁ vb. I. refl. (Despre instante) A renunta sa se ocupe de cercetarea unui caz. ♦ tr. A lua (fara voie) cuiva o sarcina. [< de- + sesiza, cf. fr. dessaisir].
disestezie, DISESTEZÍE s.f. Alterare a sensibilitatii. [Gen. -iei. / < fr. dysesthésie, cf. gr. dys – dificil, aisthesis – sensibilitate].
elizeic, ELIZÉIC, -Ă adj. (Liv.) Plin de încântare, paradiziac; ceresc. [Cf. germ. elysäisch].
estet, ESTÉT, -Ă s.m. si f. Cel care întelege arta, cel caruia îi place arta; adept al estetismului. ♦ (Peior.) Om care aplica (uneori exagerat sau mecanic) normele estetice în diferite situatii. [< fr. esthète, it. esteta, cf. gr. aisthetes – simtitor, cel care simte].
estetică, ESTÉTICĂ s.f. 1. Stiinta care studiaza legile si categoriile artei, problemele referitoare la esenta artei, la raportul dintre arta si realitate, la metodele de creatie artistica, la genurile artei etc. 2. Situatia, calitatea a ceea ce este estetic, conform legilor artei. [< fr. esthétique, it. estetica, gr. aisthetike].
estezie, ESTEZÍE s.f. Sensibilitate. // Element secund de compunere savanta cu semnificatia "sensibilitate", "simtire", "senzatie". [Gen. -iei. / < fr. esthésie, cf. gr. aisthesis].
estezio, ESTEZIO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia "senzatie", "sensibilitate". [Cf. fr. esthésio-, it. estesio-, gr. aisthesis].
esteziometru, ESTEZIOMÉTRU s.n. Instrument, asemanator unui compas, cu care se masoara sensibilitatea tactila. [< fr. esthésiomètre, cf. gr. aisthesis – simtire, metron – masura].
găluşcă, GĂLUSCĂ, galuste, s.f. Preparat culinar de forma mai mult sau mai putin sferica, realizat dintr-o compozitie pe baza de faina, de gris, de cartofi sau brânza de vaci; galustele pot fi simple, fierte direct în supa sau sos, sau umplute (cu prune sau caise), fierte în apa, rumenite în pesmet si servite cu zahar ca desert.
fantezie, FANTEZÍE s.f. 1. Imaginatie artistica creatoare. ♦ Imaginatie; reverie. 2. Ciudatenie, capriciu. 3. (la pl.) Plasmuiri. 4. Piesa de muzica instrumentala care nu are o forma prestabilita. V. parafraza. ♦ Piesa instrumentala în stil contrapunctic, a carei muzica are un caracter neobisnuit, fantastic. 5. (Si în forma fantaisie) Ţesatura al carei colorit si textura sunt astfel facute încât sa permita maxima imaginatie a autorului. [Gen. -iei, var. fantasie, fantesie, fantazie s.f. / < fr. fantaisie, cf. it. fantasia, gr. phantasia].
fantaisie, FANTAISÍE s.f. v. fantezie (5) [în DN].
fantezist, FANTEZÍST, -Ă adj., s.m. si f. (Scriitor etc.) care se conduce mai mult dupa imaginatie. ♦ Bazat pe fantezie; plasmuit, nascocit. [< fr. fantaisiste].
migdală, MIGDALĂ, migdale, s.f. Fructul a doua varietati de migdal (Prunus amygdalus, var. dulcis si var. amara), asemanator cu o caisa verde, dar necomestibil; (prin restr., la pl.) sâmburii mari si lemnosi ai migdalelor, respectiv miezul acestora, utilizat ca aromatizant; a) migdale dulci = miezul varietatii dulcis, de culoare alb-galbuie, comestibil, utilizat pe scara larga în cofetarie, întreg, prajit, caramelizat sau efilat, iar sub forma de pudra pentru realizarea de diverse paste (martipan) si creme; b) migdale amare = miezul varietatii amara, acoperit cu o pielita groasa, maronie, foarte amara, cu bogat continut de amigdalina, toxica în cantitate mare – fiind de aceea interzis în consum, dar utilizat pentru fabricarea de esenta, extract, ulei si lichior de migdale.
fezanda, FEZANDÁ vb. I. tr. A da vânatului, pastrându-l în anumite conditii un timp, o aroma (asemanatoare cu aceea a carnii de fazan). ♦ refl. A capata un anumit gust. [P.i. -dez. / < fr. faisander].
figaro, FÍGARO s.m. (Fam.) Coafor, barbier; om ingenios. [< fr. figaro, cf. Figaro – personaj din "Barbierul din Sevilla" si din "Nunta lui Figaro" de Beaumarchais].
frezil, FREZÍL s.n. Cenusa carbunelui de pamânt. [< fr. fraisil].
gargantua, GARGANTUÁ s.m. (Liv.) Mare mâncau. [Pron. -tü-a-. / < fr. gargantua, cf. Gargantua – personaj al lui Rabelais].
gladium, GLÁDIUM s.n. Sabie romana dreapta, cu doua taisuri. [Pron. -di-um, var. gladiu s.n. / < lat. gladium].
gleic, GLÉIC, -Ă adj. De natura gleiului. [Cf. fr. glaiseux].
ebraiza, EBRAIZÁ, ebraizéz, vb. I. I. Tranz. A da un caracter ebraic. II. Refl. A suferi influenta moravurilor, a culturii ebraice. (din fr. hébraïser)
iceberg, ÍCEBERG s.n. v. aisberg.
aisberg, ÁISBERG s.n. Bloc de gheata plutitor, desprins din marile gheturi polare, care se întâlneste în apele din jurul polilor. [Scris si iceberg. / < engl. iceberg].
newyorkez, NEWYORKÉZ, -Ă, newyorkézi, -e, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana care locuieste în orasul sau în statul New York (din Statele Unite ale Americii) sau care este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine de New York sau locuitorilor sai, privitor la New York sau locuitorii sai. (New York (n.pr.) + suf. -ez; cf. fr. new(-)yorkais)
insesizabil, INSESIZÁBIL, -Ă adj. Care nu se poate sesiza, întelege, percepe. [Cf. fr. insaisissable].
calabrez, CALABRÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Calabria. ♢ (s. n.) dialect din Italia meridionala. (< it. calabrese, fr. calabrais)
irezonabil, IREZONÁBIL, -Ă adj. Nerational, nechibzuit, lipsit de judecata. [Cf. fr. irraisonnable].
iudaic, IUDÁIC, -Ă adj. Care tine de iudaism, propriu iudaismului. [Pron. -da-ic. / < lat. iudaicus, cf. fr. judaïque].
iudaism, IUDAÍSM s.n. Religie raspândita în rândurile evreilor, având ca izvor al dogmei sale Biblia si Talmudul; mozaism. [Pron. iu-da-ism. / < lat. iudaismus, cf. fr. judaïsme].
kaizer, KÁIZER s.m. (Ist.) Denumire data împaratilor germani (mai ales în cel de-al doilea Reich). [< germ. Kaiser, cf. lat. Caesar].
kaizer, KÁIZER s.n. Piept de porc fiert si afumat. [< germ. Kaiser(fleisch)].
lamaic, LAMÁIC, -Ă adj. Lamaistic. [Pron. -ma-ic. / cf. it. lamaico].
lamaist, LAMAÍST, -Ă adj. Lamaistic. // s.m. si f. Adept al lamaismului. [Pron. -ma-ist. / < fr. lamaïste].
lamaistic, LAMAÍSTIC, -Ă adj. Referitor la lamaism; de lama; lamaic, lamaist. [Pron. -ma-is-. / cf. it. lamaistico].
macroestezie, MACROESTEZÍE s.f. (Med.) Alterare a simtului tactil prin care obiectele sunt percepute mai mari decât în realitate. [Pron. -cro-es-, gen. -iei. / cf. it. macroestesia < gr. makros – mare, aisthesis – sensibilitate].
mahaevism, MAHAEVÍSM s.n. Curent reactionar care propovaduia o atitudine dusmanoasa fata de intelectualitate. [< Mahaiski – teoretician anarhist rus + -ism].
maillechort, MAILLECHÓRT s.n. Aliaj de zinc, arama si nichel, care imita argintul, folosit mai ales la fabricarea tacâmurilor. [Pron. maisór. / < fr. maillechort, cf. Maillot si Chorier, numele inventatorilor].
maistăr, MÁISTĂR s.m. v. maistru.
maistor, MÁISTOR s.m. v. maistru.
maistru, MÁISTRU s.m. 1. Lucrator cu calificare superioara într-o meserie etc. (care conduce o sectie a unui atelier sau care poseda un mic atelier propriu). 2. Maestru (3) [în DN]. [Pron. mais-tru, var. maistar, maistor s.m. / < germ. Meister].
maestru, MAÉSTRU s.m. 1. Persoana deosebit de înzestrata, de talentata si de învatata; învatat, savant. ♢ Maestru al sportului = titlu care se acorda cuiva pentru merite deosebite într-o ramura sportiva. 2. Creator al unei scoli sau al unui curent literar ori stiintific. ♦ Termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 3. (În trecut) Profesor de lucru de mâna, de muzica, de desen, de gimnastica; maistru (2) [în DN]. ♦ Titlu ierarhic în anumite organizatii militare, politice, religioase. ♢ Maestru de ceremonii = cel însarcinat sa dirijeze, dupa protocol, desfasurarea unei solemnitati. [Pron. ma-es-. / < it. maestro].
diz, DIZ QUE ME DESEJAS COMO O SOL EM SEUS DIAS E A LUA CHEIA NĂO MAIS ENCANTA E NEM PRATEIA,QUE MEUS VERSOS NĂO RIMAM SE NĂO OS RECITAR QUE SOU SUA ESTRELA A PROTAGONISTA DE SEU AMAR, DIZ...
bordelez, BORDELÉZ, -Ă, bordelézi, -e, adj., subst. 1. Adj., s.m. si f. (Locuitor) din Bordeaux. 2. S.f. Sticla cu fundul în forma de pâlnie. (din fr. bordelais)
mirmilon, MIRMILÓN s.m. Gladiator roman care lupta de obicei cu retiarii, fiind înarmat cu scut lung si usor, cu sabie lunga cu doua taisuri si având ca semn distinctiv coiful galic, împodobit cu un peste în chip de panas. [< lat. myrmillo, cf. gr. mirmillon].
mitraic, MITRÁIC, -Ă adj. Mitraist. [Pron. -tra-ic. / cf. it. mitraico].
mitraism, MITRAÍSM s.n. Religie antica bazata pe cultul zeului Mithra; mazdeism. [Pron. -tra-ism. / cf. it. mitraismo, var. (dupa alte surse) mithraism, cf. Mithra – zeu al luminii la persi].
mitraist, MITRAÍST, -Ă adj. Referitor la mitraism; mitraic. // s.m. si f. Adept al mitraismului. [Pron. -tra-ist. / cf. it. mitraista].
paisă, PÁISĂ s.f. Moneda divizionara în India, Pakistan etc., valorând a suta parte dintr-o rupie. [< fr. paise < cuv. hindustan].
pantagruelic, PANTAGRUÉLIC, -Ă adj. (Liv.) Lacom, mâncacios, nesatul; (p. ext.) îmbelsugat, încarcat. [Pron. -gru-e-. / < fr. pantagruélique, cf. Pantagruel – gigant, fiul lui Gargantua, erou creat de Rabelais].
pedo, PEDO1- Element prim de compunere savanta cu semnificatia "(referitor la) educatie", "crestere". [Var. ped-. / < fr. pédo-, cf. gr. pais, paidos – copii].
ped, -PED2 Element secund de compunere savanta cu semnificatia "educator", "crescator". [< fr. -pède, it. -pedo, cf. gr. pais, paidos – copii].
pedagogie, PEDAGOGÍE s.f. Stiinta care studiaza metodele de educatie si de instruire a oamenilor (a tineretului în special). ♦ Manual, tratat care are ca obiect aceasta stiinta. [Gen. -iei. / cf. fr. pédagogie, lat. pedagogia, gr. paidagogia < pais, paidos – copil, agoge – conducere].
pederast, PEDERÁST s.m. Cel care practica pederastia; homosexual; uranist. [< fr. pédéraste, cf. gr. paiderastes < pais – copil, erastes – îndragostit].
pedofilie, PEDOFILÍE s.f. (Med.) Atractie sexuala pentru copii, care se manifesta mai ales la batrâni. V. pederastie. [Gen. -iei. / < fr. pédophilie, cf. gr. pais – copil, philein – a iubi].
pedonom, PEDONÓM s.m. (Ant.) Magistrat în statul spartan, care supraveghea educatia. [< fr. pédonome, cf. gr. pais – copil, nomos – lege].
pascal, PASCÁL3 s.n. (Inform.) Limbaj de programare de nivel înalt orientat spre aplicatiile cu caracter tehnic, stiintific si economic. (cf. fr. pascal < dupa numele matemat. fr. Blaise Pascal, care în sec. al XVII-lea a inventat o masina de calcul; denum. propusa în 1970 de catre informat. elv. Niklaus Wirth)
plaisancian, PLAISANCIÁN s.n. (Geol.) Etaj inferior al pliocenului. // adj. Care apartine acestui etaj. [Pron. ple-zan-ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. plaisancien].
portperie, PORTPÉRIE s.f. Teaca metalica care mentine în aceeasi pozitie periile unei masini electrice circulare. [< port- + perie, dupa fr. porte-balais].
prozaism, PROZAÍSM s.n. Lipsa elementelor artistice într-o opera literara; prozaicitate; (p. ext.) vulgaritate, platitudine, banalitate. [Pron. -za-ism. / < fr. prosaïsme, it. prosaismo].
prozaiza, PROZAIZÁ vb. I. tr. (Rar) 1. A scrie în proza. 2. A da un caracter prozaic. [Pron. -za-i-. / < fr. prosaïser].
psicroestezie, PSICROESTEZÍE s.f. (Med.) Psicroalgie. [Gen. -iei. / < fr. psychroesthésie, cf. gr. psychros – rece, aisthesis – senzatie].
radiestezie, RADIESTEZÍE s.f. Facultatea de a percepe radiatiile electromagnetice. [Gen. -iei, var. radioestezie s.f. / < fr. radiesthésie, cf. lat. radius – raza, gr. aisthesis – senzatie].
raisonneur, RAISONNEUR s.m. v. rezoner.
rezoner, REZONÉR s.m. (Liv.) Personaj dintr-o opera literara, în special dintr-o piesa de teatru sau dintr-un film, care reflecteaza asupra actiunii si asupra celorlalte personaje. ♦ (P. ext.) Cel care face obiectii în orice împrejurare, care reflecteaza îndelung, spunându-si gândurile. [Pron. si rezonör, scris si raisonneur. / cf. fr. raisonneur].
recunoştinţă, RECUNOSTÍNŢĂ s.f. Aducere aminte cu dragoste, cu devotament a unei binefaceri primite; gratitudine. [< recunoaste, dupa it. riconoscenza, fr. reconnaissance].
braişvanţ, BRAISVANŢ s. n. blana matasoasa obtinuta prin sacrificarea mielului înainte de nastere. (< germ. Breitschwanz)
rezona, REZONÁ1 vb. I. intr. (Frantuzism) A rationa. [< fr. raisonner].
sesiza, SESIZÁ vb. I. tr. 1. A prinde, a patrunde cu mintea; a observa, a descoperi. ♦ refl. A lua cunostinta, a tine seama (de ceva). 2. A încunostinta, a arata (ceva) unei autoritati; a se adresa justitiei. [Var. sezisa vb. I. / dupa fr. saisir].
sesizabil, SESIZÁBIL, -Ă adj. Care se poate percepe cu simturile, care poate fi cunoscut. [Var. sezisabil, -a adj. / cf. fr. saisissable].
sesizant, SESIZÁNT, -Ă adj. (Rar) Surprinzator, miscator, impresionant, frapant. [Var. sezisant, -a adj. / cf. fr. saisissant].
sezonalitate, SEZONALITÁTE s.f. Însusirea a ceea ce este sezonal; caracter sezonal. ♦ Dependenta izbucnirilor epidemice de factorul anotimp. [Cf. fr. saisonalité].
sinestezie, SINESTEZÍE s.f. 1. (Psih.) Asociatie spontana între senzatii de naturi diferite; corespondenta (II). 2. Tehnica literara constând în transpunerea metaforica a datelor unui simt în limbajul altui simt. ♦ (În pictura expresionista) Încercare de transpunere grafica sau coloristica a unei senzatii auditive. [Gen. -iei. / < fr. synesthésie, cf. gr. syn – cu, aisthesis – senzatie].
spadă, SPÁDĂ s.f. Arma alba (cu doua taisuri) cu care se poate taia si împunge. ♦ (Sport) Proba de scrima care se practica cu aceasta arma. [Pl. -de. / < it. spada].
bipen, BIPÉN, -Ă I. adj. cu doua aripi. II. s. f. secure romana cu doua taisuri. (< fr. bipenne, lat. bipennis)
şpais, SPAIS s.n. Camara de alimente. [Pron. spais, pl. -suri. / < germ. Speise(kammer)].
tehnic, TÉHNIC, -Ă adj. Referitor la tehnica; propriu unei arte, unei meserii etc. ♢ Termen tehnic = termen care denumeste o anumita notiune dintr-un domeniu al stiintei, al tehnicii etc. // (În forma tehn-, tehni-, tehno-; scris si techn-, techni-, techno-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia "(referitor la) tehnica", "procedeu, capacitate din tehnica". // s.m. (Rar) Maistru tehnician, mecanic. [Cf. fr. technique, lat. technicus, gr. technikos].
bie, BIÉ s. n. fâsie de material textil taiata oblic, în croitorie. (< fr. biais)
bezea, BEZEÁ s. f. 1. (fam.) sarut trimis cuiva apropiind si departând vârful degetelor de buze. 2. prajitura facuta din albus de ou batut cu mult zahar. (< fr. baiser)
ultraism, ULTRAÍSM s.n. 1. Politica a acelora care pledeaza pentru masuri extreme; parere extremista. 2. Orientare suprarealista în literatura spaniola interbelica. [< germ. Ultraismus].
gnais, GNAIS s. n. RocĂ? metamorficĂ? cu texturĂ? sistoasĂ?, din cristale de cuar , feldspat si micĂ?. -Din germ. Gneis, fr. Gneiss
weismannist, WEISMANNÍST, -Ă adj. Referitor la weismannism, propriu weismannismului. // s.m. si f. Adept, sustinator al weismannismului. [Pron. vais-. / cf. engl. weismannist].
acest, ACÉST adj. si pron. Aceasta, pron. f. (cu sens de neutru): dupa aceasta, apoi; afara de aceasta, pe deasupra, în plus Var.(Mold.) aest (înv.), cest. -Din mr. Aestu, Aistu, megl. Tista, istr. TĂSTA, lat. Eccum istum
widia, WÍDIA s.f. Carbura de tungsten foarte dura, folosita la armarea pieselor supuse uzurii, în special a taisurilor sculelor de aschiere a metalelor. [Pron. vi-di-a. / < germ. Vidia, cf. wie Diamant – ca diamantul].
weismannism, WEISMANNÍSM s.n. Teorie în biologie care postuleaza separarea organismului în doua parti distincte; germenul, substanta ereditara, localizata în celulele sexuale, si soma, corpul, inert din punct de vedere genetic, afirmând independenta absoluta a germenului fata de soma. [Pron. vais-. / < engl. weismannism, cf. August Weissmann – biolog german].
compot, compot, de regula din fructe necoapte (visine sau caise, de cele mai multe ori). Se mananca proaspat (nu se conserva). Regionalism
granulit, GRANULIT s. n. 1. RocĂ? eruptivĂ? cristalinĂ?, asemĂ?nĂ?toare cu gnaisul. 2. ArgilĂ? artificialĂ? prin arderea granulelor de argilĂ? în cuptoare speciale, folosit ca material de constructii. -Din fr. Granulite
baisse, BAISSE /bes/ s. f. Speculatie la bursa practicata la operatiuni de vânzare pe termen, constând în vânzarea titlurilor de valoare sau a marfurilor la un curs ridicat cu scopul de a le rascumpara, la expirarea termenului, la un curs mai scazut. (< fr. baisse)
asezona, ASEZONÁ vb. tr. a pune ingrediente într-o mâncare. (< fr. assaisonner)
armurier, ARMURIÉR s. m. cel care fabrica, repara sau vinde arme (de foc). ♢ (maistru militar) specialist în verificarea si repararea armamentului. (< fr. armurier)
arhaizant, ARHAIZÁNT, -Ă adj. cu aspect voit arhaic. (< fr. archaïsant)
arhaiza, ARHAIZÁ vb. tr. a da un caracter arhaic limbii, stilului etc. (< fr. archaïser)
arhaism, ARHAÍSM s. n. cuvânt, constructie, expresie învechita, iesita din uz. (< fr. archaïsme)
ardenez, ARDENÉZ s. m. rasa de cai mari, puternici, de tractiune. (< fr. ardennais)
apprenti, APPRENTÍ [A-PRAN-] s. m. (livr.) 1. tânar care învata o meserie sub îndrumarea unui instructor, unui maistru. 2. (fig.) începator. (< fr. apprenti)
anglaise, ANGLAISE GLÉZ/ s. f. vechi dans popular, de origine engleza, foarte vioi, cu structura bipartita, executat în grup, dansatorii schimbându-si necontenit locul prin repetarea aceleiasi figuri; contradans. (< fr. anglaise)
anestezie, ANESTEZÍE s. f. 1. suprimare temporara a sensibilitatii corpului cu ajutorul unor agenti fizici sau chimici. 2. lipsa a sensibilitatii în unele boli nervoase. (< fr. anesthésie, gr. anaisthesia)
gresa, GRESA vb. tr. A unge piesele unui mecanism. -Din fr. Graisser
gresaj, GRESAJ s. n. Gresare. -Din fr. Graissage
gresor, GRESOR, â??oĂ?re 1. s. n. Dispozitiv pentru gresarea pieselor în frecare ale unui mecanism. 2. s. m. si f. Muncitor care efectueazĂ? operatii de gresare. -Din fr. Graisseur
aisfild, ÁISFILD s. n. câmp de gheata. (< engl. icefield)
aisberg, ÁISBERG s. n. bloc urias de gheata plutitoare, din gheturile polare. (< engl. iceberg)
concertmaistru, CONCERTMÁISTRU s. m. prim violonist al unei orchestre. (<germ. Konzertmeister)
acroparestezie, ACROPARESTEZÍE s.f. (Med.) Tulburare manifestata prin amorteli în vârful degetelor. [Gen. -iei. / < fr. acroparesthésie, cf. gr. akron – extremitate, para – la, aisthesis – simtire].
aisfild, AISFÍLD s.n. (Geol., geogr.) Câmp de gheata. [< fr., engl. ice-field].
aragoneză, ARAGONÉZĂ s.f. Dans popular de origine spaniola; melodia acestui dans. [< fr. aragonaise, cf. Aragon – provincie în nordul Spaniei].
arhaism, ARHAÍSM s.n. Cuvânt, constructie, expresie învechita, iesita din uz. [Pl. -me. / < fr. archaïsme].
arhaizant, ARHAIZÁNT, -Ă adj. (Despre stil, cuvinte etc.) Cu caracter, aspect voit arhaic. [Pron. -ha-i-. / cf. fr. archaïsant].
asezona, ASEZONÁ vb. I. tr. A pune ingrediente într-o mâncare. [P.i. -nez. / < fr. assaisonner].
veselă, VESÉLĂ s.f. Totalitatea vaselor folosite la masa; vasarie. [< fr. vaiselle].
bezea, BEZEÁ s.f. 1. Sarut trimis cuiva apropiind si departând vârful degetelor de buze. 2. Prajitura facuta din albus de ou batut cu mult zahar. [Pl. -ele. / < fr. baiser, cf. ngr. bezes].
baisse, BAISSE BES/ s. f. speculatie la bursa practicata la operatiuni de vânzare pe termen, constând în vânzarea titlurilor de valoare sau a marfurilor la un curs ridicat cu scopul de a le rascumpara, la expirarea termenului, la un curs mai scazut. (< fr. baisse)
cheson, CHESÓN s.n. 1. Vehicul cu doua roti, compartimentat, folosit pentru transportul munitiei. 2. Fiecare dintre încaperile etanse, create prin compartimentarea unei nave, pentru a împiedica în caz de avarie patrunderea masiva a apei în tot vasul. ♦ Lada pentru tinerea proviziilor si a ustensilelor pe bordul unui vas. 3. Constructie asemanatoare unei cutii cu ajutorul careia se pot executa fundatii sub apa. [Pl. -soane. / < fr. caisson].
in, in Content-Type: multipart/alternative; boundary=0578da49bcbcc8bb2c6a72d904fca819 MIME-Version: 1.0 Subject: the line with strings half an ell long bcc: bajflaaol.com This is a multi-part message in MIME format. --0578da49bcbcc8bb2c6a72d904fca819 Content-Type: text/plain; charset="us-ascii" MIME-Version: 1.0 Content-Transfer-Encoding: 7bit tto mingled in it, and endeavored therefrom to derive advantage it was a martyrdom of the soul. ophie praised highly his discovery. f r. hostrup had not been here, said she, then we should hardly have discovered the thief. e must thank --0578da49bcbcc8bb2c6a72d904fca819-- .
decident, DECIDÉNT, -Ă, decidénti, -te, s.m. si f., adj. 1. S.m. si f. Persoana fizica sau juridica înzestrata cu putere de decizie. 2. Adj. Care are putere de decizie; decizional. Organism decident. (cf. fr. décideur, engl. decider) [Le Petit Robert de la langue française]
capelmaistru, CAPÉLMAISTRU s.m. (Rar) Dirijor (al unei orchestre, al unei fanfare). [< germ. Kapellmeister].
acest, acést, adj. si pron. – Aceasta, pron. f. (cu sens de neutru): dupa aceasta, apoi; afara de aceasta, pe deasupra, în plus. – Var. (Mold.) aest (înv.), cest. Mr. aestu, aistu, megl. tista, istr. tasta. Forme ale adj. antepus: acest (f. aceasta), gen. acestui (f. acestei); pl. acesti (f. aceste), gen acestor. Ca adj. postpus si ca pron., i se adauga -a enclitic, cf. acel. < Lat. •eccum istum (Puscariu 11; Candrea-Dens., 103; REW 4553; DAR; cf. Sandfeld, Syntaxe, 154-9); cf. it. questo, v. fr. cest (fr. ce), v. sp. aquesto. Pentru -a, cf. acel. Der. acestasi, adj. si pron. (acesta însusi), cu -si, cf. acelasi; acestalalt , adj. si pron. (cestalalt), cf. Iordan, BF, VI, 150.
carusel, CARUSÉL s.n. 1. Dispozitiv format din mai multi caisori de lemn, pe care încaleca copiii si care se învârtesc pe o pista circulara; calusei. 2. Serie de miscari de dresaj executate de un grup de calareti. [Pl. -le, -luri. / < fr. carrousel, cf. it. carosello].
barbur, bárbur, bárburi, s.m. (reg.) 1. partea de jos a taisului securii, a cutitului. 2. cep sau cui la obada rotii. 3. parte largita in triunghi la camasile taranesti
cenestezie, CENESTEZÍE s.f. Senzatie vaga rezultata din informatiile provenite de la organele interne; sensibilitate care reflecta propria existenta corporala. [Gen. -iei. / < fr. cénesthésie, cf. gr. koinos – comun, aisthesis – simtire].
adăoga, adaogá (-áog, -át), vb. – A mai pune peste, a da în plus, a spori. – Var.adaoge, adauga, adaugi. Mr. adavgu (adapsu, adavgat), megl. daug (daus). < Lat. adaugĕre, care s-a pastrat numai în rom. (Puscariu 10; Candrea-Dens., 16; REW 149; DAR); cf. v. fr. aoire, v. prov. azaut. Ca si în alte cazuri, -ĕre trecuse la -ēre din lat. vulg. Forma adaugere este vie înca în rom., dar astazi se prefera forma de conjug. I. Totusi, aceasta din urma este relativ recenta, si DAR (1913) nu o admite. În sfîrsit, exista ca arhaism si o forma adaptata la conj. IV, a adaugi. Oscilatia între cele trei conjug. posibile a înmultit curios formele verbale, mai ales la perf. simplu (eu adaosei, adausei, adaugii, adaogai, adaugai) si la part. trecut (adaos, adaus, adaogit, adaugit, adaogat, adaugat). În toate cazurile, este de preferat tipul de conj. I. Der. adaos, adj. (adaugat); adaos, s.n. (adaugare, supliment); adaosag, s.n. (suprataxa, contributie aditionala, desfiintata în Mold. în 1741; adaosatura, s.f. (adaugare).
cimază, CIMÁZĂ s.f. (Arhit.) Chenar ornamental (de-a lungul unei fatade). [< it. cimasa, cf. fr. cimaise].
caisiu, caisíu, -íe, caisíi, adj. (înv.) galben-deschis; de culoarea caiselor.
colhoz, COLHÓZ s.n. (În fosta U.R.S.S.) Gospodarie agricola colectiva. [Pl. -uri. / < rus. kolhoz < kol(ektivnoe) hoz(eaistvo) – gospodarie colectiva].
combinezon, COMBINEZÓN s.n. 1. Obiect de îmbracaminte femeiasca, care acopera corpul de la umeri pâna la genunchi si care se poarta pe sub rochie; furou. 2. Salopeta. [< fr. combinaison].
ceică, ceíca s.f. (reg.) matusa; tataisa, nica; lele, nina, tata.
complezent, COMPLEZÉNT, -Ă adj. (Frantuzism) Gata de a servi pe cineva; serviabil, amabil. [< fr. complaisant].
complezenţă, COMPLEZÉNŢĂ s.f. (Frantuzism) Serviabilitate; amabilitate. [< fr. complaisance].
concertmaistru, CONCÉRTMAISTRU s.m. Primul violonist al unei orchestre, care îl poate înlocui si pe dirijor; muzicantul principal al unui grup orchestral care cânta la acelasi instrument cu grupul. [Pron. -mais-. / cf. germ. Konzertmeister].
mişcarea, Miscarea dadaista a aparut în timpul primului razboi mondial la Ziirich si la New York. Dadais­mul a fost o moda de arta fantezista bazata pe conceptul absurdului si al nonsensului. A pregatit terenul pentru miscarea suprarealista
ciocălăişte, ciocalaíste, ciocalaísti, s.f. (reg.) porumbiste.
copie, cópie2, cópii, s.f. (înv.) 1. cutit cu doua taisuri folosit în biserica la taiatul prescurii.
albastru, albástru (albástra), adj. – De culoarea cerului senin. – Mr. albastru "cenusiu, fumuriu". Lat. •albaster, de la albus (Puscariu 56; Candrea-Dens., 37; REW 319; DAR). S-a spus probabil la început despre cerul usor înnorat, prin urmare albicios (cf. mr.); astazi indica numai "albastru ca cerul". Cf. Densusianu, GS, II, 324. Der. albastrea, s.f.; albastreala, s.f.; albastri, vb. ( a da culoare albastra; a clati rufele cu albastreala); albastrime, s.f. (culoare albastra; boierime); albastrita, s.f.; albastriu, adj. Sensul lui albastreala "albastru de rufe" (cf. fr. bleu anglais) nu apare în nici un lexic, cu toate ca este cuv. foarte uzual si singurul care explica sensul lui albastrime de "boierime", adica "oameni cu camasa scrobita".
crăişor, craisór, craisóri, s.m. (pop.) 1. (înv.) rege, domnitor, principe; fiu de rege, print. 2. (reg.) mire. 3. barbat chefliu, haimana, berbant, libertin. 4. pasare denumita si împaratel sau sfredelus. 5. specie de peste; lostrita. 6. nume de floare; craita. 7. soi de struguri.
dadaism, DADAÍSM s.n. Curent dezvoltat în literatura si arta dupa primul razboi mondial, care se caracterizeaza prin negarea oricarei legaturi între gândire si expresie, prin abolirea formelor constituite si prin organizarea unor spectacole îndreptate împotriva artei, gustului estetic si moralei traditionale. [< fr. dadaïsme, cf. dada].
dadaist, DADAÍST, -Ă adj. Referitor la dadaism, propriu dadaismului. // s.m. si f. Adept al dadaismului. [< fr. dadaïste].
crosnă, crósna, crósne, s.f. (reg.) 1. cârlig, funie sau curea cu care se prinde un pachet dus în spinare. 2. legatura, sarcina, maldar de lemne sau de vreascuri pe care le poate duce un om în spinare. 3. orice sarcina dusa în spinare (bagaj, traista, ranita, rucsac etc.). 4. umflatura, bolta.
declinaţie, DECLINÁŢIE s.f. Unghiul format din ecuatorul ceresc cu raza vizuala care duce spre un astru sau spre un punct de pe sfera cereasca. ♢ Declinatie magnetica = unghiul dintre directia nordului magnetic si meridianul geografic al unui loc. [Var. declinatiune s.f. / cf. lat. declinatio, fr. déclinaison, it. declinazione].
zgarcita, zgarcita,rea,neam de traista, care nu da si nu imprumuta.
curmă, cúrma s.f. (reg.) ascutis, tais.
azerbaidjan, AZERBAIDJÁN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Azerbaidjan; azer. ♢ (s. f.) limba turca din familia altaica, vorbita de azerbaidjeni. (dupa fr. azerbaïdjanaise)
custură, custúra, custúri, s.f. (pop.) 1. lama, tais de cutit. 2. placa de metal. 3. ferastrau, firez. 4. fierul coasei. 5. cutit rudimentar, cu mâner de lemn sau fara el; ciorsa, bleau. 6. dalta. 7. parte a plugului ( fierul, undreaua). 8. unealta cu care se curata, se reteaza si se scot fagurii din stup. 9. cutit cu care se taie capetele cercurilor la butoaie. 10. cutitul cizmarului. 11. creasta stâncoasa de munte, ascutita, zimtata, specifica epocii glaciare. 12. om cu apucaturi rele, hot, custurar.
demiu, DEMÍU s.n. Haina mai usoara decât paltonul si mai groasa decât pardesiul. [Pron. -miu, pl. -uri. / dupa fr. demi-saison].
drezină, DREZÍNĂ s.f. Vehicul, de obicei deschis, care serveste mai ales la transporturi usoare pe o linie ferata. [< fr. draisine].
apuca, apucá (apúc, apucát), vb. – 1. A lua, a prinde. – 2. A însfaca, a înhata. – 3. A mînca precum un nesatul, a înfuleca. – 4. A surprinde, a lua prin surprindere. – 5. a (se) strînge. – 6. A ocupa ceva, a pune mîna pe ceva. – 7. A ajunge la timp pentru a lua ceva, pentru a prinde pe cineva. – 8. A cunoaste prin proprie experienta, a fi experimentat ceva. – 9. A avea timp suficient pentru ceva, a avea ocazia, a putea. – 10. A vinde la un anume pret. – 11. A începe, a initia ceva. – 12. A fi pe punctul de a face ceva. – 13. A se îndrepta, a o lua într-o directie. – 14. a-si lua angajamentul, a se obliga. – Mr. apuc. Lat. occŭpāre. Aproape toate sensurile rom. apar înca din lat. clasica. În privinta fonetismului, trebuie sa se presupuna, în primul rînd, o confuzie a pref. oc- si ac-, care pare normala în limbajul pop. (cf. rom. pop. m-am acupat, în loc de m-am ocupat; port. din Puerto Santo acupada "însarcinata", RPF, III, 122), si care este probabil anterioara rom., caci apare si în calabr. accupari "serrare, stringere" si "ombreggiare" (explicat de Rohlfs prin lat. •adcupare, provenind de la un •cupus obscur). Aceasta alteratie pare a se explica printr-o confuzie semantica si totodata fonetica cu aucupare, pentru a carei atestare cf. Vicenzo Ussani, Bull. Du Cange, I, 1924, p. 24-5. Ulterior trebuie sa se fi produs în rom. o metateza, poate în urma influentei unui cuvînt autohton cu radacina •puk- si cu sensul relativ identic (cf. gr. πύϰα "strîns", πυϰάζω "a acoperi, a înveli", si alb. puth "a încinge cu forta", care trimite tot la un radical •puko). Totusi, chiar fara a ne baza pe ipoteza aceasta, lat. pare suficienta pentru a explica cuvîntul rom. Etimonul occupare, propus de Cihac, I, 14, a fost respins de Meyer-Lübke, Dacor., IV, 642 si REW 776, din ratiuni semantice pe care nu le întelegem. Aceste ratiuni au fost repetate de V. Buescu, Survivance roumaine du latin appicare, în "Miscelánea de Filologia a memoria" de Fr. Adolfo Coelho, Lisboa, 1949, p. 148-87. Cu toate acestea, nu ni se pare atît de evident ca "entre occuper et saisir, empoigner il y a á supposer une évolution difficilement admissible par un sujet parlant roumain", fiindca chiar în lat. occupare, regnum, timor occupat artus, indica limpede sensul de "saisir"; si fiindca în rom. apuca, ce înseamna în esenta "saisir", are de asemenea uneori sensul lui "occuper" (cf. sensurile 4, 6 si 12). Însusi cuvîntul lat. capere "a prinde" depinde, cu toate antecedentele lui indoeuropene, de aceeasi idee de "saisir" (cf. Walde 93); astfel încît este de presupus ca rom. nu reprezinta un semantism recent, schimbat pe baza lat. occupare "a ocupa", ci ca pastreaza sensul arhaic al lat. (oc)cupare "a lua." Dupa Cihac, se pare ca nimeni nu s-a mai gîndit la occupare. Burla, Studii filologice, 1880, a propus aucupare "a vîna pasari", ipoteza acceptata de Puscariu 103; Körting 1046; REW 776; Puscariu, Lr., 363; Rosetti, I, 162, si respinsa de Densusianu, Rom., XXXIII, 274 si Spitzer, Dacor., III, 645. Am aratat ca aceasta ipoteza ajunge practic sa se confunde cu cea dinainte. Hasdeu 1390 pleaca de la lat. apere "a lega", ce nu pare posibil. Spitzer, Dacor., III, 645, propune o creatie de tip imitativ; iar Meyer-Lübke, Dacor., IV, 641-2, crede într-o identitate cu germ. packen "a ambala". În sfîrsit, Buescu, în articolul citat, propune ca etimon un der. de la lat. pix, întemeindu-se în principal pe o anumita corespondenta de sensuri între rom. si port. apegar, si pe o evolutie semantica de la "a lipi" la "a lua", care poate sa nu para convingatoare. V. si alte ipoteze în aceasta ultima lucrare. Der. apucat, s.n. (jaf, pradare; epilepsie); apucat, s.m. (epileptic); apucate, s.f. pl. (numai în expresia pe apucate, în graba); apucatoare, s.f. (bratul de cleste); apucator, adj. (lacom, hraparet); apucatura, s.f. (actiunea de a apuca; înv., jaf; maniera, gest, comportament; epilepsie). – Din rom. sas. apukán "a apuca".
ebraism, EBRAÍSM s.n. Mod de a vorbi propriu limbii ebraice. [< fr. hébraïsme].
ebraist, EBRAÍST, -Ă s.m. si f. Specialist în ebraistica. [Cf. fr. hébraïste].
ebraistică, EBRAÍSTICĂ s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul limbii si culturii ebraice. [Pron. -bra-is-, gen. -cii. / cf. fr. hébraïstique].
hoisa, hoisá! interj. (reg.) hais (la stânga!).
ecosez, ECOSÉZ adj.invar. (Despre tesaturi) Care este tesut cu un model în carouri mari, de obicei în culori vii si variate. [< fr. écossais – scotian].
ecoseză, ECOSÉZĂ s.f. Vechi dans popular scotian cu o miscare rapida; compozitie care imita muzica scotiana. [Pl. -ze. / < fr. écossaise].
edelvais, EDELVÁIS s.m.invar. Planta erbacee perena din familia compozeelor, cu inflorescente compuse din capitule înconjurate de bractee albe si paroase, care creste în munti; floarea-reginei, floarea-doamnei, albumita, floare-de-colt. [Pron. -vais, scris si edelweiss. / < germ. Edelweiss].
edelweiss, EDELWÉISS s.m. v. edelvais.
huha, huhá adv. (reg.) vraiste.
arbănaş, arbanás (arbanási), s.m. – (Înv.) Albanez. – Mr. arbines. Alb. arbën, arbereš (Meyer 12), în parte prin intermediul sb., bg. arbanaš. Numele etnic actual este albanez, dubletul neol., din it. albanese, fr. albanais. În ngr. acelasi nume este ἁρβανίτης, deformat ulterior în ἁρναβίτης; din prima forma provine rom. (înv.) arvanit, iar din ultima tc. arnaut, de unde rom. arnaut, s.m. (albanez; scutier, paznic personal), megl. arnaut (Cihac, I, 544; Seineanu, II, 24; Lokotsch 104; Meyer 10; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 340), cf. alb. arnaut, bg. arnautin. – Der. de la acesta din urma, arnautesc, adj. (care apartine arnautilor); arnauteste, adv. (ca arnautii); arnautime, s.f. (multime de arnauti).
endoestezie, ENDOESTEZÍE s.f. (Fil.) Sentiment, sensibilitate interna, interioara. [Pron. -do-es-, gen. -iei. / < fr. endoesthésie, cf. fr. endon – înauntru, aisthesis – senzatie].
arhaic, arháic (arháica), adj. – Foarte vechi. Fr. archaïque. – Der. arhaism, s.n. Pronuntarea este cea din ngr.
estetic, ESTÉTIC, -Ă adj. Referitor la estetica, conform esteticii; (p. ext.) frumos. // s.n. Categoria frumosului. [Cf. fr. esthétique, gr. aisthetikos].
esteziologie, ESTEZIOLOGÍE s.f. Studiul fenomenelor senzoriale. [Pron. -zi-o-, gen. -iei. / < fr. esthésiologie, cf. gr. aisthesis – simtire, logos – stiinta].
arşic, arsíc (arsíce), s.n. – 1. Os, astragal, folosit la un joc de copii. – 2. (pl.) Numele jocului de copii la care se foloseste arsice. – Var. (rar) asic. Mr. asic. Tc. asik (Seineanu, II, 26; Lokotsch 124; Th. Capidan, Le jeu aux osselets chez les Roumains, les Slaves et les Albanais, REB, I, 217-31); cf. alb. a(r)sik, bg. asik, sb. arsik. – Der. arsicar, s.m. (jucator de arsice).
aşa, asa adv. – 1. Astfel, în acest fel (adv. de mod). – Asa e, astfel stau lucrurile. – Asa o fi, e posibil. – Asa sa fie, astfel sa fie. – Nu-i asa? adevarat?, am dreptate?. – Si asa, în orice caz. – Nici asa, asa nu se poate. – Cam asa, mai asa, bineînteles. – Asa da, bine. – Cum asa?, nu se poate. – Tot asa, la fel. – A fi cam asa, a fi într-o ureche. 2. Astfel stînd lucrurile (adv. conclusiv). – Asa zicînd, pentru a spune astfel. – Asa ca, asa încît, astfel încît. – 3. Astfel, atît (adv. comparativ) – Asa de, atît. – Asa zis, numit astfel (pe nedrept), autointitulat. – 4. Astfel, putin (adj. de atenuare). – Ia asa, numai asa, într-o doara, fara motiv. – Asa într-o doara, la nimereala, fara motiv. – 5. Atît de, asemenea (adj. în functie adj.) – Asa ceva, asemenea lucru. – Asa fel (de), astfel (de). – Var. (Mold.) ase, asa, asea. Mr. acsi, asite, megl. sa, istr. (a)so. Lat. ac sῑc (Cipariu, Arhiv, 109; Puscariu 133; REW 7879; DAR), cu -a propriu formatiilor adv. Cf. it. cosí (moden. acsé, bol. acusé, roman. accusi, bar. acsi, genov. así), engad. sa, v. fr. issi (fr. ainsi), sp. así, asá, prov. aissi, port. assim. – Comp. asisi adv. (la fel; imediat), conservat sporadic în limba populara.
faleză, FALÉZĂ s.f. Ţarm abrupt format prin actiunea de eroziune a valurilor de-a lungul tarmurilor lacustre, marine sau oceanice. ♦ Fâsie îngusta de pamânt, special amenajata pe malul marii pentru plimbare. [< fr. falaise].
fariseism, FARISEÍSM s.n. Fatarnicie, ipocrizie, prefacatorie. [Pron. -se-ism. / cf. fr. pharisaïsme].
fazan, FAZÁN s.m. Pasare din familia galinaceelor, al carei barbatus are un penaj frumos colorat si o coada lunga. [< rus. fazan, cf. fr. faisan, gr. phasianos].
fazanerie, FAZANERÍE s.f. Crescatorie de fazani. [Gen. -iei. / cf. fr. faisanderie].
federvais, FÉDERVAIS s.n. Pulbere de steatita care se pune în manusi si în ghete pentru a fi îmbracate mai usor. [< germ. Federweiss].
fezabil, FEZÁBIL, -Ă adj. (Frantuzism) Care se poate face. [< fr. faisable].
fezandat, FEZANDÁT adj. (Despre carnea de vânat) Care a capatat o anumita aroma. [Cf. fr. faisandé].
icetea, ice-tea (angl.) [pron. aĩstí] s.n., art. ice-tea-ul
jechilă, jéchila s.f. (reg.) 1. traista de merinde; pojijie. 2. totalitatea lucrurilor de la o stâna; tarhat. 3. îmbracamintea asezata deasupra tarnitei (paturii) la cal.
floretă, FLORÉTĂ s.f. Arma alba, lunga, flexibila, cu lama în patru muchii, fara tais, folosita în exercitiile de scrima. ♦ Proba de scrima care se practica cu aceasta arma. [< fr. fleuret, dupa floare].
ascuţi, ascutí (ascutít, ascutít), vb. – 1. A face mai taioasa lama unei arme sau unelte; a face unui obiect vîrf. – 2. A (se) face mai ager, mai patrunzator. – 3. A incita, a însufleti, a stimula. – 4. A face fin, a perfectiona. Lat. •excōtῑre, de la cōs, cotem (Puscariu 140; REW 2275; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 274), CF. cutit, cute. Este posibil ca în evolutia lui sa fi survenit o încrucisare cu lat. acutiāre (› it. aguzzare, v. prov., v. port. agusar, fr. aiguiser, cat. aguar, sp. aguzar, cf. REW 134), cum presupune DAR, cu toate ca semantismul se explica suficient prin prima ipoteza; cf. sensurile "a face mai taios" si "a face vîrf", reunite si în sp. aguzar, afilar. Candrea-Dens., 99, si Candrea presupun un lat. •exacūtῑre, plecînd de la exacūtus. Der. ascutime, s.f. (faptul de a fi ascutit; agerime); ascutis, s.n. (tais, vîrf ascutit); ascutitoare, s.f. (unealta de ascutit creioane); ascutitura, s.f. (vîrf.)
frez, FREZ adj.invar. Rosiatic, de culoarea fragilor. [< fr. fraise – fraga].
freza, FREZÁ vb. I. tr. A prelucra un material cu ajutorul frezei1. [< fr. fraiser].
freză, FRÉZĂ1 s.f. 1. Unealta pentru prelucrarea metalelor, a lemnului, pentru facut diverse taieturi, roti dintate etc., alcatuita din unul sau mai multe taisuri dispuse simetric în jurul unui ax. 2. Masina agricola pentru scormonit si amestecat pamântul. 3. Frezmasina. [< fr. fraise].
freză, FRÉZĂ2 s.f. (Rar) Un fel de guler cu mai multe pliuri care se purta la gât în sec. XVI. [< fr. fraise].
frezor, FREZÓR s.n. Freza1 (1). [Cf. fr. frais].
frezor, FREZÓR, -OÁRE s.m. si f. Muncitor care lucreaza la o freza1 (1). [Cf. fr. fraiseur].
glei, GLEI s.n. (Geol.) Strat al solului de culoare cenusie sau vânata-verzuie, bogat în forme reduse ale oxizilor de fier. [Cf. fr. glaise].
gleizare, GLEIZÁRE s.f. Proces de reducere a oxizilor de fier din sol, sub influenta umiditatii., în conditii de anaerobioza. [< glei + -iza, cf. fr. glaiser].
gnais, GNAIS s.n. (Geol.) Roca metamorfica cu structura sistoasa, formata din feldspat, cuart si mica. [Pron. gnais. / < germ. Gneis, cf. fr. gneiss].
maistori, maistorí, maistorésc, vb. IV (reg.) a practica o meserie.
granulit, GRANULÍT s.n. Roca eruptiva cristalina, asemanatoare cu gnaisul. [< fr. granulite].
gresaj, GRESÁJ s.n. Gresare. [< fr. graissage].
gresor, GRESÓR s.n. Dispozitiv care se foloseste la gresarea pieselor în frecare ale unui mecanism. // s.m. Muncitor care efectueaza operatii de gresare. [Cf. fr. graisseur].
hemianestezie, HEMIANESTEZÍE s.f. Pierderea sensibilitatii pe jumatatea laterala a corpului. [Pron. -mi-a-, gen. -iei. / < fr. hémianesthésie, cf. gr. hemi – jumatate, an – fara, aisthesis – simtire].
auă, áua s.f. – Struguri. Lat. ūva (Puscariu 166; Candrea-Dens., 117; DAR); cf. it., sp., port. uva (sard. ua, engad. üa). Cuvînt vechi, care pare sa fi fost arhaism înca în sec. XVII; totusi, s-a pastrat, partial, în Olt., ca nume al unei varietati de strugure. (Cf. Puscariu, Dacor., VIII, 324).
hiperestezie, HIPERESTEZÍE s.f. Sensibilitate exagerata a unui organ de simt. [Gen. -iei. / < fr. hyperesthésie, cf. gr. hyper – peste, aisthesis – senzatie].
hipoestezie, HIPOESTEZÍE s.f. Sensibilitate scazuta a unui organ de simt. [Pron. -po-es-, gen. -iei. / < fr. hypoesthésie, cf. gr. hypo – sub, aisthesis – simtire].
naiugiu, naiugíu, naiugíi, s.m. (înv.) cântaret din nai; naist.
balaş, balás (balásuri), s.n. – Rubin. It. balascio (REW 891), din arab. balhas, der. de la Balahsan, oras din Persia; cf. fr. balais, sp. balaj. Termen comercial, înv.
inoctavo, IN-OCTÁVO adj., s.n. invar. (Format) în care coala de hârtie imprimata este împaturita în opt, formând saisprezece pagini; (carte) care are acest format. [< fr., lat. in-octavo].
insesizabilitate, INSESIZABILITÁTE s.f. (Liv.) Caracterul a ceea ce este insesizabil. [Cf. fr. insaisissabilité].
bardă, bárda (barzi), s.f. – 1. Secure cu taisul lat. – 2. Sapa, tesla. Mag. bárd (Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Seineanu, Semasiol., 135; Cihac, II, 479; DAR; Candrea; Puscariu, Lr., 273). Cuvînt de origine germanica (v. germ. barta, germ. Bart, v. fr. barde, cf. alabarda), care coincide în parte cu un cuvînt oriental (cuman. balta, tc. baltak, cf. baltag), fara sa se poata distinge cu usurinta provenienta. Der. din mag. nu este absolut sigura; poate fi cuvînt importat în mag., chiar din rom., dupa Edelspacher, 9. Apare si în slov. barda, rut. barda; ultimul provenind din rom. (Miklosich, Wander., 12), ca si sas. bardë. Der. din mag. nefiind pe deplin satisfacatoare, s-a propus ca etimon sl. brady (Miklosich, Slaw. Elem., 15), care prezinta aceeasi dificultate constînd într-o metateza asemanatoarte cu cea din blato › balta; tc. barda (Popescu-Ciocanel 15), care pare mai curînd de origine rom. (Candrea, Elemente, 404; G. Meyer, Türk. St., I, 2). Recent, Gamillscheg, Romania germ., II, 261, a sustinut ca rom. provine direct din longob. barda. – Der. bardas, s.m. (dulgher); bárdie, bardita, s.f. (sapa); bardui, bardalui, vb. (a taia, a ciopli), cf. mag. bárdolni.
paler, palér1, paléri, s.m. (reg.) 1. contramaistru zidar sau dulgher, conducator de santier, arhitect. 2. cantonier. 3. caporal.
paradaisă, paradáisa, paradáise, s.f. (reg.) 1. patlagea rosie. 2. numele unei varietati de vita de vie.
pară, pára s.f. (pop.) 1. flacara, vâlvataie, dogoare. 2. (fig.; înv.) tarie, intensitate. 3. (fig.; înv.) sentiment puternic; înflacarare, chin sufletesc, dorinta chinuitoare, foc. 4. (adv.; pe lânga verbul a rosi) foarte intens, foarte tare. 5. (înv.) emanatie puternica, exalatie. 6. (înv.) sul de fum. 7. (reg.) traznet. 8. (reg.) taisul toporului.
bezea, bezeá (bezéle), s.f. – 1. Sarutare trimisa de departe, cu vîrfurile degetelor. – 2. Prajitura din albus de ou batut cu zahar. Fr. baiser, pronuntat normal bezé si asimilat la decl. f. apocopate, ca tc. perde › perdea.
bezer, bezér s.m. – Intestine, prapur. – Var, bezereu, bezarau,bizer; beiser, s.m. (arg.) carte de joc de doua puncte; bazarau, s.n. (guler de camasa sau bluza, încretit). Gr. μεσαραιον, probabil prin intermediul vreunei forme sl.; cf. pol. bryže "tiv încretit", rut. brižja "intestine" (DAR; Scriban), rus. bryži "fraga", brižeika "intestine". Pentru asocierea sensurilor de "intestine" si "guler încretit", cf. si fr. fraise.
păişi, paisí, pers. 3 sg. paiséste, vb. IV refl. (reg.; despre fân, iarba) a se usca, a se pali, a se trece.
păişit, paisít, -a, adj. (reg.; despre fân, iarba) care s-a uscat prea tare, care s-a trecut, care s-a palit (de arsita).
păiuş, paiús, paiúse, s.n. (pop.) 1. nume generic dat mai multor specii de graminee care se gasesc în vegetatia pajistilor naturale. 2. paie ramase pe câmp dupa seceris; pais. 3. pai mic, paiut de grâu; pais. 4. loc pe care creste paisul. 5. (art.) numele unui joc de copii.
piersicuţ, piersicút, -a, adj., s.f. (reg.) 1. (adj.) frumos (ca piersica). 2. (s.f.) caisa. 3. migdal pitic.
piglais, pigláis, pigláisuri, s.n. (reg.) fier de calcat; piglu.
piglu, píglu, pígluri, s.n. (reg.) fier de calcat; piglais.
încasa, ÎNCASÁ vb. I. tr. A primi o suma de bani; (p. ext.) a primi contravaloarea în bani a unei polite, a unei cambii etc. ♦ (Fig.) A primi o lovitura etc. [< fr. encaisser].
încasabil, ÎNCASÁBIL, -Ă adj. Care poate fi încasat. [Cf. fr. encaissable].
îngrăşământ, ÎNGRĂSĂMÂNT s.n. Materie folosita pentru a fertiliza solul. [Pl. -minte. / < îngrasa + -mânt, dupa fr. engraissement, cf. it. ingrassamento].
jais, JÁIS s.n. Varietate de antracit tare si sticlos de culoare neagra mata, folosita la confectionarea unor margele. [< fr. jais].
arhaisme, ARHAISME NEOLOGISME REGIONALIAME
arhaisme, ARHAISME NEOLOGISME REGIONALISME
plaişte, pláiste s.f. (reg.) plai, poiana, luminit.
lacheu, LACHÉU s.m. 1. Fecior, servitor îmbracat în livrea (în casele aristocrate feudale si burgheze). 2. (Fig.; peior.) Servitor, unealta a intereselor cuiva (mai ales a claselor stapânitoare). [< fr. laquais].
lamaism, LAMAÍSM s.n. Doctrina religioasa a unei secte budiste din Tibet, din Mongolia etc. [Pron. -ma-ism. / cf. fr. lamaïsme, it. lamaismo].
plituţe, plitúte s.f. pl. (reg.) planta erbacee din familia compozeelor, cu frunze paroase si cu flori galbene-aurii; tataisi.
lesă, LÉSĂ s.f. Curea cu care se leaga câinii. [< fr. laisse].
maioneză, MAIONÉZĂ s.f. Sos rece din galbenus de ou, frecat bine cu untdelemn si amestecat cu zeama de lamâie. [Pron. ma-io-. / < fr. mayonnaise].
milaneză, MILANÉZĂ s.f. Tricot (de matase) pentru lenjerie, pentru bluze etc. [< fr. milanais, it. milanese, cf. Milano – oras în Italia].
misopedie, MISOPEDÍE s.f. Repulsie fata de copii. [Gen. -iei. / < fr. misopedie, cf. gr. misein – a urî, pais – copil].
pruţuc, prutúc, prutúce, s.n. (reg.) traista de pânza pentru hrana (pe care o purtau soldatii).
morteza, MORTEZÁ vb. I. tr. A prelucra un material la morteza. [< fr. mortaiser].
morteză, MORTÉZĂ s.f. Masina pentru prelucrarea prin aschiere a metalelor, la care cutitul se deplaseaza în lungul piesei de prelucrat. [Cf. fr. mortaiseuse].
mortezor, MORTEZÓR, -OÁRE s.m. si f. Muncitor care lucreaza la morteza. [< fr. mortaiseur].
mozaic, MOZÁIC, -Ă adj. Privitor la mozaism. // s.m. si f. Adept al mozaismului. [Pron. -za-ic. / < fr. mosaïque].
mozaicar, MOZAICÁR, -Ă s.m. si f. Lucrator specializat în lucrari de mozaic; mozaist. [Pron. -za-i-. / < mozaic + -ar].
mozaism, MOZAÍSM s.n. Cult religios monoteist practicat de evrei, ale carui principii sunt cuprinse în Vechiul testament; religie mozaica. [Pron. -za-ism. / < fr. mosaïsme, it. mosaismo].
mozaist, MOZAÍST, -Ă s.m. si f. (Rar) Mozaicar. [Pron. -za-ist. / < fr. mosaïste].
rinflaiş, rínflais s.n. (reg.) rasol.
săcui, sacúi, sacúie, s.n. (reg.) 1. saculet care se poarta atârnat de gât; traistuta; saculet în care se pun la stors fagurii. 2. saculet în care se pune casul la scurs; sedila. 3. mezel de porc. 4. botnita pentru vitel.
sălai, salái s.n. (reg.) taisul secerii; salaica.
sălaică, saláica2, s.f. (reg.) taisul secerei; salai.
sămcea, samceá s.f. (reg.) 1. taisul cutitului la vârf. 2. cutitas cu plasele de lemn pentru lasat sânge la animalele bolnave.
scăişor, scaisór, scaisóri, s.m. (reg.) 1. scai mic; ghimpe mic. 2. planta erbacee cu flori mici albe sau verzui si cu fructe care se agata de haine si de lâna oilor; turita. 3. (la pl.) cornicei (plante). 4. (la pl.) plante erbacee, cu tulpini rigide si ramificate; cu flori albe, violete-purpurii sau galbene, mirositoare, si cu frunze dintate; pejme. 5. puciogna (planta). 6. sticlete.
capelă, capéla (capéle), s.f. – 1. Biserica mica, izolata. – 2. Parte a unei biserici care adaposteste altarul. It. cappella (sec. XIX). – Der. capelan, s.m., din it. cappellano; capelmaistru, s.m. (director de capela muzicala; sef de orchestra), din germ. Kappelmeister (Borcea 180).
oreadă, OREÁDĂ s.f. (Mit.) Divinitate, nimfa a muntilor. [Pron. -re-a-. / < fr. oréade, cf. lat. oreas, gr. oreais < oros – munte].
casă, cása (cáse), s.f. – 1. Ladita în care sunt sînt tinuti banii. – 2. Vistierie. – 3. Unitate care accepta depuneri de bani. – Var. cassa. It. cassa, germ. Kasse (sec. XIX). – Der. caseta, s.f. (cutie, sipet); casier (var. Trans., casar), s.m. (persoana care are în sarcina sa casa de bani); casierita, s.f. (casiera); casierie, s.f. (încapere dintr-o institutie în care se primesc si se distribuie banii); încasa, vb. (a primi bani), din it. incassare, cf. fr. encaisser; încasator, s.m. (persoana care încaseaza bani).
palestră, PALÉSTRĂ s.f. (La vechii greci si la romani) Loc special amenajat pentru exercitii de gimnastica, lupte etc. ♦ Scoala ateniana de educatie fizica, urmata de baieti între 13 si 15 ani dupa absolvirea scolii de gramatica si a celei de chitara. [Cf. lat. palaestra, gr. palaistra < pale – lupta].
rosta, ROSTÁ, rostez, vb. III, arhaism zona Somes, 1. A se misca lin, fara a întâmpina vreo rezistenta. 2. v. a se deplasa lin. (itele razboiului rosteaza.) – Rost + suf. -a.
parestezie, PARESTEZÍE s.f. Senzatie de amorteala, de arsura sau de rece, datorita unei tulburari functionale a sistemului nervos. [Gen. -iei. / < fr. paresthésie, cf. gr. para – alaturi, aisthesis – senzatie].
stoc, stoc! interj. (reg.) hais!
icefield, icefield (angl.) [pron. áĭsfild] (-field) s.n., pl. icefielduri
icetea, •ice tea (angl.) [pron. aĭstí], s.n. art. ice-tea-ul
pediatrie, PEDIATRÍE s.f. Ramura a medicinei care studiaza bolile de copii; medicina infantila. [Gen. -iei. / < fr. pédiatrie, cf. fr. pais – copil, iatreia – tratament].
pedogeneză, PEDOGENÉZĂ s.f. 1. Formarea solurilor. ♦ Parte a pedologiei care se ocupa cu formarea solurilor. 3. Reproducere prin oua nefecundate, care se dezvolta partenogenetic în corpul larvei. [Var. (2) pediogeneza s.f. / < fr. pédogenèse, cf. gr. pais – copil, genesis – nastere].
pedologie, PEDOLOGÍE2 s.f. 1. Stiinta despre copil. ♦ Curent în pedagogie care sustine ca soarta copilului ar fi determinata în mod fatal de ereditate si de mediul sau social, conceput ca invariabil. 2. (Biol.) Studiul caracterelor somatice, determinate de factorii biologici, de ereditate etc. [Gen. -iei. / < fr. pédologie, cf. gr. pais – copil, logos – studiu].
pedagog, PEDAGÓG, -Ă s.m. si f. Cel care instruieste, educa pe copii, pe tineri; (p. ext.) educator. ♦ Specialist în pedagogie. [Cf. fr. pédagogue, lat. paedagogus, gr. pais – copil, agogos – care conduce].
pediatru, PEDIÁTRU, -Ă s.m. si f. Medic specialist în pediatrie, medic de copii. [< fr. pédiatre, cf. gr. pais – copil, iatros – medic].
pediometru, PEDIOMÉTRU s.n. Aparat pentru masurarea nou-nascutilor. [Pron. -di-o-. / < fr. pédiomètre, cf. gr. pais – copil, metron – masura].
piuneză, PIUNÉZĂ s.f. Cuisor cu o floare foarte mare la un cap, folosit pentru fixat desene, planse etc. [Pron. piu-ne-, var. pioneza s.f. [< fr. punaise].
plezanterie, PLEZANTERÍE s.f. (Frantuzism) Lucru amuzant. [Gen. -iei. / < fr. plaisanterie, cf. plaire – a placea].
şinghile, singhíle s.f. pl. (reg.) caise.
poloneză, POLONÉZĂ s.f. Dans national polonez în trei timpi, având un caracter martial, sarbatoresc; melodia acestui dans. ♦ Compozitie muzicala inspirata de acest dans. [Cf. fr. polonaise].
prefloraţie, PREFLORÁŢIE s.f. Mod de asezare în mugurul floral a partilor componente ale unei flori. [Gen. -iei. / cf. fr. préfloraison].
şlais, slais1, slaisuri, s.n. (reg.) 1. (în forma: slaif) canal prin care ies plutele din hait. 2. stavilar prin care se regleaza debitul apei din canalul morii. 3. (la pl.) întaritura facuta la tarmul unui râu, pentru ca apa sa nu-l surpe.
şlais, slais2 s.n. (reg.) ghetus pe care se dau copiii iarna.
şnaiţaig, snaítaig, snaítaiguri, s.n. (reg.) 1. instrument cu ajutorul caruia se fac filete. 2. (în forma: snaistaih) surubelnita.
cezar, cézar (-ri), s.m. – Împarat. Lat. Caesar (sec. XIX). – Der. cezarian, adj.; cezaricesc, adj. (înv., imperial), tradus din germ. kaiserlich (sec. XVIII); cezarocraesc, adj. (înv., care apartine sau se refera la împaratul Austriei si rege al Ungariei), traducere a ferm. kaiserlich-königlich.
şpiţer, spitér, spitére, s.n. (reg.) târnacop cu doua brate în forma de tais.
prozaicitate, PROZAICITÁTE s.f. (Rar) Prozaism. [< prozaic + -itate].
prozaist, PROZAÍST s.m. (Rar) Prozator. [< germ. Prosaist].
ştaigăr, stáigar, stáigari, s.m. (reg.) maistru miner; supraveghetor de mina.
ştioacă, stioáca, stióci, s.f. (reg.) 1. ghionoi (de cioplit piatra). 2. târnacop cu un tais lat. 3. sapa cu vârf ascutit. 4. (în forma: stioca) tesla. 5. (în forma: stioca) barda.
ştrocmaist, strócmaist s.n. (reg.) aparat de luat masuri mici.
rabat, RABÁT s.n. Reducere acordata cumparatorului din pretul de vânzare al unei marfi. ♦ (În economia socialista) Rabat comercial = diferenta dintre pretul cu ridicata al industriei si pretul de desfacere cu amanuntul. [< germ. Rabatt, cf. fr. rabais].
şurişoară, surisoára, surisoáre, s.f. (reg.) gramada mica de paie, de fân sau de snopi; gireada mica; claisoara, stogulet.
şuşmaistăr, susmáistar, susmáistari, s.m. (reg.) artificier în mina.
tabol, taból, tabóli, s.m. (reg.) sac (mai scund), saculet, traista.
cheson, chesón (chesoáne), s.n. – 1. Copaie. – 2. Lada. – 3. Vehicul de artilerie. Fr. caisson.
tăgârţă, tagấrta, tagấrte, s.f. (reg.) 1. traista de drum, saculet, boccea, desaga. 2. epitet pentru o persoana mica, îndesata, pentru un cal slab. 3. haina, îmbracaminte.
tărculă, tarcúla s.f. (reg.) tasca, traista.
tărşug, tarsúg s.n. (reg.) 1. punga pentru tutun. 2. traista mica.
raţiona, RAŢIONÁ1 vb. I. 1. intr. A judeca, a gândi rational. 2. tr. (Rar) A rationaliza. [Pron. -ti-o-. / cf. ratiune, dupa it. razionare, fr. raisonner].
târsoacă, târsoáca, târsoáce, s.f. (reg.) 1. pais; troscot. 2. barba mare.
recunoscător, RECUNOSCĂTÓR, -OÁRE adj. Care poarta (cuiva) recunostinta. [Dupa fr. reconnaissant].
releu, RELÉU s.n. 1. (Tehn.) Aparat sau dispozitiv de comanda pentru anumite modificari (închiderea sau deschiderea unui circuit etc.) ale unui sistem tehnic, actionat de variatia unor marimi caracteristice (temperatura, tensiune etc.) ale unui alt sistem tehnic. 2. Dispozitiv care retransmite (amplificând) semnalele receptionate. ♦ Comunicatie între mai multe locuri, facuta cu ajutorul unor statii intermediare de receptie si de retransmisie. 3. (Rar) Cai, atelaj de schimb pentru anumite drumuri lungi, postati din loc în loc. ♦ Loc unde se tin caii de schimb si se face schimbarea acestora. ♦ Câinii de vânatoare carora li se da drumul pentru a-i înlocui pe cei obositi de goana. [Pl. -ee, -euri. / < fr. relais].
renaştere, RENÁSTERE s.f. 1. Trezire la o viata noua, refacere; reînflorire, reviriment, avânt. 2. Miscare social-politica si culturala din sec. XIV-XVI în Europa occidentala, care s-a caracterizat prin mari inventii si descoperiri geografice, prin înflorirea stiintelor si a artelor si prin reînvierea interesului pentru cultura antica. [< renaste, dupa fr. Renaissance, it. Rinascimento].
truşte, trúste s.f. pl. (reg.) catrafuse; traiste cu merinde.
turtea, turteá, turtéle, s.f. (înv.) 1. rotita de fus. 2. ceapa ciorii; tataisa.
ţaisăl, táisal, táisali, s.m. (reg.) scatiu; pitigoi.
ţăpoşică, taposíca s.f. (reg.) planta graminee, cu tulpina rigida, cu frunze subtiri rigide si cu spice lungi; paisita.
ţuşpais, tuspáis, tuspáisuri, s.n. (reg.) 1. garnitura (la friptura). 2. mâncare de dovlecei. 3. mâncare proasta. 4. bautura falsificata.
rezonabil, REZONÁBIL, -Ă adj. 1. Care are o judecata, o comportare rationala; cuminte, cu judecata. 2. (Despre actiuni, fapte) Fara exagerari, cumpatat. ♦ (Despre preturi) Potrivit, accesibil. [Cf. fr. raisonnable].
chirol, chiról (-le), adj. – (Bou sau vaca) de rasa franceza Charolais. Fr. Charolais.
cînd, cînd adv. si conj. – 1. Indica o relatie de coincidenta temporala nuantata cu ajutorul prepozitiilor: coincidenta termenului initial, de cînd; a termenului final, pîna cînd; a termenului mediu, pe cînd. – 2. (Cu cond.) Daca, în caz ca (indica o relatie conditionata). – Mr. cîndu, megl. cǫn, istr. can(d). Lat. quando (Puscariu 364; REW 6932; Candrea-Dens., 344; DAR); cf. it. quando, fr. quand, sp. cuando. – Der. cîndusi, conj. (înv., cînd); cîndai, adv. (poate, posibil), arhaism pe care DAR îl considera der. din lat. quando alias; cîndva, adv. compus cu va ‹ vrea, ca ceva, cineva; nicicînd, adv.; oarecînd, adv. (înv., vreodata), identic prin formatie cu oricînd, adv., a carui var. vericînd, se apropie mai mult de forma primitiva, cf. vreun.
sezină, SEZÍNĂ s.f. (Jur.) Drept de luare imediata în posesiune a unei mosteniri legale, fara autorizatia prealabila a justitiei. [< fr. saisine].
sezon, SEZÓN s.n. (Rar) Anotimp. ♦ Perioada a anului caracterizata prin aparitia anumitor fenomene sau printr-o intensa activitate în anumite domenii; timp al anului favorabil pentru anumite actiuni. [< fr. saison].
sezonier, SEZONIÉR, -Ă adj. Care tine de un anumit sezon; de sezon; sezonal. ♦ Muncitor sezonier = muncitor angajat pentru anumite munci legate de sezon. ♦ Potrivit pentru un anumit sezon. [Pron. -ni-er. / < fr. saisonnier].
simeză, SIMÉZĂ s.f. 1. (Arhit.) Mulura la partea de sus a unei cornise. 2. Panou într-o galerie de tablouri. [< fr. cimaise].
sinestalgie, SINESTALGÍE s.f. (Med.) Durere paroxistica provocata în unele afectiuni (cauzalgie etc.) prin simpla atingere a unei zone îndepartate de punctul dureros. [Gen. -iei. / < fr. synestalgie, cf. gr. syn – cu, aisthesis – sensibilitate, algos – durere].
ciur, ciur interj. – Exprima zgomotul produs de un suvoi de apa. Creatie expresiva, cf. sp. chorro "siroi". – Der. ciuroi, s.n. (suvoi), cf. Giuglea, Dacor., I, 250; ciurui, vb. (a picura, a clipoci). Apartin aceleaisi radacini siroi (var. sur(l)oi, sirloi, jirloi), s.n. (suvoi); sirui (var. siroi, surui), vb. (a picura). Ciurgau, s.n. (izvor, suvoi), din mag. csurgó (DAR), pare a face parte din aceeasi familie expresiva. Cf. Iordan, BF, VI, 181.
colţ, colt (-ti), s.m. – 1. Dinte, canin. – 2. Canin de mistret sau de elefant. – 3. În general, vîrf, proeminenta a unui obiect. – 4. Zimt de ferastrau. – 5. Fiecare din vîrfurile ascutite ale greblei. – 7. Extremitati ale taisului securii. – 8. Stift, bolt, bulon. – 9. Cui, tinta care împiedica alunecarea pe gheata. – 10. Cîrlig, scoaba. – 11. Vîrf, tanc, stînca ascutita. – 12. Crestatura, semn. – 13. Zuluf, cîrliont. – 14. Mugure, vlastar. – 15. Germen, embrion. – 16. Boboc, mugure. – 17. Loc format de doua strazi care se întîlnesc, unghi. – 18. La pîine, capat, extremitate. – 19. Intersectie, rascruce. – 20. Extremitatile laterale ale gurii (unde se întîlnesc buzele). Sl. kolĭcĭ, de la klati, koljǫ "a întepa" (Cihac, II, 70; Conev 50; DAR); cf. bg. kolec "tarus", sb. kolac "tarus", rut. kolecĭ "germen", pol. kolec "ghimpe". – Der. coltui, s.m. pl. (broderie în forma de triunghi, la camasa); coltisor, s.n. (ungher; ornament triunghiular; bucla, cîrliont; planta, Dentaria bulbifera); coltoi, s.m. (coltui); coltaris, s.n. (stîncarie); coltos (var. coltat), adj. (cu dintii canini mari; trufas, înfumurat, mîndru; certaret, scandalagiu); colturos, adj. (stîncos; aspru; coltat, ascutit); colturat, adj. (colturos, rar); colta, s.f. (Trans. de Sud, agrafa de par), cu toata incertitudinea DAR care nu crede ca este vorba de un der. de la colt, datorita lipsei diftongarii; coltan, s.m. (persoana sau animal cu dintii canini mari; libarca; gîndac; castana de apa, Trapa natans; vîrf, tanc); coltan, s.m. (gogoasa de stejar); coltar, s.m. (bîrna ce formeaza unghi sau colt exterior; dinte canin; Trapa natans; colt de strada; polita, masa ori canapea asezate în coltul camerei; zgarda cu ghimpi, pentru cîinii de paza; darac, daracitor; bocanc cu tinte pentru alpinisti); coltar, s.n. (echer; culegator, culegar; piesa a razboiului de tesut; gogoasa de stejar); clotan, s.m. (stînca; tanc), metateza a lui coltan; încolti, vb. (a înfige dintii, a musca; a haitui; a germina; a înmuguri).
combina, combiná (combín, combinát), vb. – A îmbina, a împreuna, a potrivi lucruri diferite. Fr. combiner. – Der. combinabil, adj.; combinati(un)e, s.f. (îmbinare, reunire; întîlnire de dragoste); combinezon, s.n., din fr. combinaison; combinagiu, s.m. (Arg., crai, muieratic).
şezlong, SEZLÓNG s.n. Scaun mare pentru odihna, de forma speciala, al carui spatar se poate înclina dupa preferinta. [< fr. chaise-longue].
copaie, copáie (-ắi), s.f. – Albie, troaca dintr-o singura bucata, facuta dintr-o jumatate de trunchi de copac scobit, ca o luntre. Are folosiri multiple, ca albie de spalat, covata de framîntat, lighean sau leagan, astfel îmcît ajunge echivalent al acestor cuvinte. – Mr. cupane, megl. cupana. Sl. (bg. kopanja, sb. kòpanja), din sl. kopati, kopajǫ "a goli" (Cihac, II, 72; Conev 64; DAR), cf. a scobi. Aceleaisi radacini sl. îi apartin copai, vb. (a sapa; a prasi) cf. sb. kòpati "a sapa"; copanca, s.f. (Maram., groapa facuta de caderea unui copac), din rut. kopanka "gaura"; copeneata, s.f. (cutie; piulita de pisat), dintr-un cuvînt sl. neindentificat.
copie, cópie (cópii), s.f. – Cutit cu dublu tais, folosit la slujba religioasa. Sl. kopije (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Lexicon, 302; Cihac, II, 72), din gr. ϰοπίς.
tebaism, TEBAÍSM s.n. (Med.) Intoxicatie cu opiu. [Pron. -ba-ism. / < fr. thébaïsme].
cormană, cormána (cormáne), s.f. – 1. Parte a plugului care rastoarna si marunteste brazdele, rasturnatoare. – 2. La moara de apa, stavila. – 3. (Înv.) Catarg. – 4. Ascutire prea scurta, care toceste taisul. – Var. córman, cormán, córmana. Origine incerta. Se considera în general der. de la mag. kormány "cîrma" (Cihac, II, 493; Cancel 13; DAR; Gáldi, Dict., 88), cuvînt care provine din sl. krŭmilo "cîrma", cf. cîrmi, si de asemenea sb. korman, rus. kormilo "cîrma"; însa semantismul din rom. pare izolat si prezinta dificultati. Este posibil sa se produs o contaminare cu alt cuvînt, compara de ex. gr. ϰορωνόν "extremitate îndoita".
terminaţie, TERMINÁŢIE s.f. 1. Partea terminala a unui lucru. 2. (Lingv.) Sunet (sau grup de sunete) care se afla la sfârsitul unui cuvânt. ♦ (Rar) Desinenta. [Gen. -iei. / cf. lat. terminatio, fr. terminaison].
termoestezie, TERMOESTEZÍE s.f. Sensibilitate la variatiile de temperatura, a carei cercetare este importanta în anumite boli nervoase. [Gen. -iei. / < fr. thermo-esthésie, cf. gr. thermos – cald, aisthesis – senzatie].
aişor, !aisór (a-i-) s.m., pl. aisóri
terţia, TÉRŢIA s.f. (Poligr.) Corp de litera de saisprezece puncte tipografice. [Pron. -ti-a. / < germ. Tertia].
tramvaist, TRAMVAÍST s.m. Lucrator la tramvaie; (spec.) manipulant. [Pron. -va-ist. / < tramvai + -ist].
crai, crái (crái), s.m. – 1. Rege, domnitor. – 2. Mag. – 3. (La cartile de joc) Rege. – 4. Capetenie, conducator al diferitelor asociatii. – 5. Vagabond, golan, haimana. – 6. Barbat usuratic, caruia îi plac aventurile amoroase, donjuan. Sl. kralĭ "rege" (Miklosich, Slaw. Elem., Miklosich, Lexicon, 308; Cihac, II, 80; Meyer 203; Berneker 573), din germ. Karl: este numele lui Carol cel Mare considerat drept suveran prin autonomazie. Cf. mag. király, alb. kralj, ngr. ϰράλις, tc. kiral (din mag.). – Der. craisor, s.m. (dim. al lui crai; print; haimana; pasare, ausel; varietate de pastrav, Salmo trutta; varietate de struguri); craita, s.f. (regina; printesa; regina albinelor; la cartile de joc, regina; trandafir de India, Tagetes erecta; varietati de pere, struguri, ciuperci), cf. bg. cralica, sb. kraljica, desi poate fi vorba de o der. interna; craielici, s.m. (planta, lupoaie, Orobancha caryophyllacea), din sb. kraljic "print"; craiet, s.m. (nume dat mai multor pesti mici de rîu); craiasa, s.f. (regina; zîna); craiesc, adj. (regesc, împaratesc; de haimana; de donjuan); craieste, adv. (regeste; ca o haimana); craie, s.f. (regat, împaratie; domnie); craime, s.m. (multime de crai; multime de haimanale); craiet, s.n. (multime de haimanale); crai, vb. (a domni); crailîc, s.m. (curtare, galanterie; viata de haimana); craidon, s.m. (crai, donjuan), a carui formatie este putin clara (dupa Diculescu, Originile limbii romîne, Bucarest, 1907, si DAR, de la crai si domn). Evolutia de la "rege" la "donjuan" se explica în general prin împrejurarea ca ruinele palatului domnesc din Bucuresti au folosit, în a doua jumatate a sec. XVIII, drept han pentru diversi vagabonzi, care se distingeau de obicei cu numele de Craii de la Curtea-Veche. Aceasta explicatie este posibila, dar nu cu totul sigura (ideea de "rege" nu este fireasca în legatura cu un palat unde n-au existat niciodata regi). Este vorba mai curînd de un sens înv. si disparut al lui crai, care trebuie sa fi însemnat si "vestitor", cf. crainic, sp. rey de armas, fr. roi d’armes etc. Deoarece crainicii faceau multe drumuri, este fireasca evolutia la "vagabond", si de aici la "haimana" si "golan, derbedeu"; cf. paralelismul cu der. lui crainic.
ţincvais, ŢÍNCVAIS s.n. Oxid de zinc de culoare alba, folosit în vopsitorie; alb de zinc. [Pron. -vais. / < germ. Zinkweiss].
curm, curm (cúrmuri), s.n. – (Olt., Munt.) Legatura, lat. – Mr. curmu. Gr. ϰορμός "trunchi", probabil cu semantismul primitiv ("bont", sau "capat de sfoara", cf. Laurian; Meyer, Alb. St., IV, 72; Giuglea, Dacor., III, 620; Diculescu, Elementele, 459; Rosetti, II, 67; DAR); cf. alb. kurm (dupa DAR, alb. este etimon al rom.), calabr. kurmu "trunchi" (Rohlfs, EWUG, 1086), arab. qurma, de unde sp. corma. – Der. curmei, s.n. (tulpina de planta agatatoare, lastar; legatura), probabil der. interna, cu suf. -el, pe care Diculescu vrea sa-l reduca la un gr. •ϰορμήιον; curma, vb. (a taia, a trunchia, a împarti, a separa; a strînge; a ocoli, a se abate; a strabate; a taia, a întrerupe; a termina, a pune capat; a hotarî, a rezolva, a transa), cf. mr. curm, curmari ("a înceta, a face sa înceteze"), al carui semantism indica faptul ca este vorba mai putin de o der. interna a rom., decît de o conservare imediata a sensului primitiv al gr. probabil prin intermediul gr. ϰορμάζω "a taia", lat. •cormāre (Pascu, I, 193), cf. alb. kurmue "scurt" (der. lat. •corrimare REW 2254 este mai greu de admis, cf. Graur, BL, V, 94 si Rosetti, I, 160); curma, s.f. (tais, parte care taie), deverbal al cuvîntului anterior, înv.; necurmat, adj. (continuu, neîntrerupt); curmator, adj. (taios); curmani, vb. (a taia, a face o incizie), pe care DAR propune sa fie derivat de la s. •curman, dar care pare mai curînd un der. cu suf. expresiv; curmatura, s.f. (incizie; taietura; falie, chei, strîmtoare, canion; zvîcnet, întepatura); curmezis, adv. (piezis, transversal, de-a latul); (în)curmezisa, vb. (a devia; refl., a se lua la cearta), care presupune, dupa Puscariu, Lr., 295, existenta unui s. •curmez, cf. alb. kurmezue "scurt". – Cf. curpen, curmea. Din rom. provine rut. kurmei, kurmán, pe care Bogrea, Dacor., IV, 806, îl propunea ca etimon al rom. Pare destul de incerta der. din rus. koromyslo pe baza rom. curmezis (Berneker 574).
beaujolais, beaujolais (vin) (fr.) [pron. bojolé] (beau-jo-lais) s. n., art. beaujolais-ul
beaujolais, Beaujolais (nume de loc) (fr.) [pron. bojolé] (Beau-jo-lais) s. propriu n.
des, des (deása), adj. – 1. Dens, strîns, compact. – 2. (Adv.) Adesea, frecvent. – Mr. ndes, megl. des. Lat. densus (Puscariu 504; Candrea-Dens., 485; REW 2558; Tiktin; Candrea; Scriban); cf., it., sp., port. (denso), fr. (dense). Cele doua sensuri ale cuvîntului rom. apar si în lat. spissus › it. spesso, fr. épais. Este dublet al lui dens, der. densitate, s.f. Der. ades (var. adesea), adv. (frecvent; de multe ori); (a)dese(a)ori, adv. (frecvent, de multe ori); desime, s.f. (densitate; concentratie); desis, s.n. (înv., densitate; padure foarte deasa); deset, s.n. (concentratie), cuvînt ce pare inventat de Cosbuc. Cf. îndesa.
desag, deság (desági), s.m. – Traista de forma speciala, alcatuita din doi saci de pînza egali, care se poarta în echilibru, agatati de umar. – Var. desaga. Mr. disaga, tisaga, megl. disaga, istr. bisaga. Ngr. δισάϰϰι sau δισάϰϰιον, format ca lat. bisaccium (Tiktin; Candrea; Pascu, II, 32; Scriban) si probabil încrucisat cu ngr. σάγη "bagaj"; cf. bg. disagi, bisagi (dupa Cihac, II, 94 si Conev 65, rom. ar proveni din bg.), it. bisacce (› istr.), fr. besace. – Der. desagar, s.m. (calugar care cauta mîncarea si o transporta în desaga; calugar cersetor; cersetor); desagarita, s.f. (calugarita care aduce mîncare la manastire); desagi, vb. (a încarca prea mult, a împovara; a desela).
drezină, drezína (drezíne), s.f. – Vagoneta. Fr. draisine.
fantazie, fantazíe (fantazíi), s.f. – 1. Imaginatie. – 2. Capriciu, chef. – 3. Joc ecvestru. – Var. fantazie, (înv.) fandasie, fandaxie, fandacsie. Mr. fandasie, fandaxire. Gr. φαντασία, prin intermediul fr. fantaisie, si înainte (sec. XVII) direct din ngr. (Gáldi 187). Fandaxia s-a specializat, în argoul de cartier, cu sensul de "manie, ticneala, aiureala". Der. fandasios, adj. (ticnit, maniac); fandosi, vb. refl. (a se îngîmfa; a face nazuri), din ngr. φαντάζομαι "a imagina" (DAR; Scriban; REW 6458; este improbabila der. din ngr. ξεφαντόνω "a se distra", propusa de Graur, BL, IV, 79); fandoseala, s.f. (nazuri); fandaxi, vb. (Munt., a se lauda), din ngr. φαντάζομαι, aorist φάνταξα (Scriban). – Der, neol. fantastic, adj., din lat. phantasticus (sec. XVII); fantasc, adj., din fr. phantasque, împrumut literar; fantast, s.m. (himeric, vizionar), din germ. Phantast, împrumut literar; fantasma, s.f., din it. fantasma (sec. XIX) si înainte din ngr. φάντασμα (sec. XVIII, cf. Gáldi 188); fantasmagorie, s.f., din fr.; fantasmagoric, adj., din fr.; fantoma, s.f., din fr. fantôme.
faşe, fáse (-ắsi), s.f. – 1. Bucata îngusta de pînza, banda. – 2. Scutec. – Mr. fase, megl. fasa, istr. fosa. Lat. fascia (Puscariu 585; Candrea-Dens., 533; REW 3208; Pascu, I, 83; DAR); cf. alb. fašë (Miklosich, Alb. F., II, 22; Philippide, II, 641 si DAR citeaza numai alb. faškje), it. fascia (sard. faša), prov. faissa, fr. faisse, sp. faja (astorg. facha), port. faixa. Der. fîsie (var. fasie), s.f. (fasa, banda; scutec), prin încrucisare cu formatia expresiva fîsii; fasioara, s.f. (fîsie mica) s-a întrebuintat artificial în sec. XIX (si în forma fascioara), cu sensul de "fascicul, brosura" (dupa REW 3212, direct din lat. fascĭola); sfîsia, vb. (a rupe cu ghearele; a face bucati); sfîsietor, adj. (care sfîsie). – Din rom. provine bg. faša, vaša "siret" (Capidan, Raporturile, 195; Bernard 21), pe care Romanski 103 si Mladenov 660 îl der. de la un lat. fascis. Cf. înfasa, înfasura.
fazan, fazán (fazáni), s.m. – Pasare de marimea unei gaini, vînata pentru carnea ei gustoasa. – Mr. fasano. Fr. faisan, alterat prin încrucisare cu ngr. φασιανός, cf. it. fagiano, rus. fazan. – Der. fazanita, s.f. (femela fazanului); fezanda, vb., din fr. faisander.
morteza, MORTEZÁ vb. tr. a prelucra un material cu morteza. (< fr. mortaiser)
morteză, MORTÉZĂ s. f. 1. masina pentru prelucrarea prin aschiere a metalelor, la care cutitul se deplaseaza în lungul piesei de prelucrat. 2. unealta pentru mortezare. (< fr. mortaise)
mortezor, MORTEZÓR, -OÁRE s. m. f. muncitor care lucreaza la morteza. (< fr. mortaiseur)
mozaic, MOZÁIC2, -Ă adj., s. m. f. (adept) al mozaismului. (< fr. mosaïque)
mozaicar, MOZAICÁR, -Ă s. m. f. lucrator specializat în lucrari de mozaic1; mozaist. (< mozaic + -ar)
mozaism, MOZAÍSM s. n. religie monoteista în rândurile evreilor, având principii în Vechiul Testament si Talmud; iudaism. (< fr. mosaïsme)
mozaist, MOZAÍST, -Ă s. m. f. mozaicar. (< fr. mosaïste)
nepalez, NEPALÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Nepal. ♢ (s.n.) idiom hindus vorbit în Nepal. (< fr. népalais)
olandez, OLANDÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Olanda. ♢ (s.f.) limba germanica vorbita în Olanda si în jumatatea de nord a Belgiei. (< fr. hollandais, it. olandese)
ortoză, ORTÓZĂ s. f. feldspat potasic, incolor sau uneori alb, galbui-rosietic ori verzui, frecvent în granit si gnais; ortoclaz. (< fr. orthose)
paisha, PÁISHA s. f. moneda divizionara în Bangladesh, India, Pakistan, Nepal, a suta parte dintr-o rupie. (< fr. paise)
palestră, PALÉSTRĂ s. f. 1. (în Grecia si Roma antica) loc special amenajat pentru exercitii fizice 2. scoala ateniana de educatie fizica, frecventata de absolventii scolii de gramatica si a celei de kitara. (< fr. palestre, lat. palaestra, gr. palaistra)
ped, PED3(O)-, -PÉD, -PEDÍE/PEDI(O)- elem. "co-pil"; "crestere, educatie". (< fr. péd/o/-, -pède, – pédie, -pédi/o/-, cf. gr. pais, -dos, paideia)
piemontez, PIEMONTÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Piemont. ♢ (s. n.) dialect italian vorbit în Piemont. (< fr. piémontais)
piuneză, PIUNÉZĂ s. f. cuisor cu o floare foarte mare la un cap, pentru fixat desene, planse. (< fr. punaise)
plaisancian, PLAISANCIÁN, -Ă PLE-ZAN-/ adj., s. n. (din) etajul inferior al pliocenului. (< fr. plaisancien)
plezanterie, PLEZANTERÍE s. f. aluzie amuzanta; gluma. (< fr. plaisanterie)
plezir, PLEZÍR s. n. prajitura rulata în forma de cornet. (< fr. plaisir)
polonez, POLONÉZ, -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Polonia. ♢ (s. f.) limba slava occidentala, cu alfabet latin, vorbita de polonezi. II. s. f. 1. dans de origine poloneza cu caracter maiestuos, solemn, cu miscare moderata; melodia corespunzatoare. 2. compozitie instrumentala în tempo si cu caracterul acestui dans. (< fr. polonais)
portperie, PORTPÉRIE s. f. teaca metalica pe care sunt fixate periile unei masini electrice. (dupa fr. porte-balais)
portughez, PORTUGHÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Portugalia. ♢ (s. f.) limba romanica vorbita în Portugalia si Brazilia. (< fr. portugais)
prefloraţie, PREFLORÁŢIE s. f. mod de dispunere a sepalelor si a petalelor în mugurul floral; estivatie (2). (dupa fr. préfloraison)
prozaism, PROZAÍSM s. n. caracterul a ceea ce este prozaic; (p. ext.) platitudine, banalitate. (< fr. prosaïsme)
prozaist, PROZAÍST s. m. prozator. (< germ. Prosaist, engl. prosaist)
prozaiza, PROZAIZÁ vb. tr. a da un caracter prozaic. (< fr. prosaïser)
prozator, PROZATÓR, -OÁRE s. m. f. scriitor de proza; prozaist. (< fr. prosateur)
raisonneur, RAISONNEUR RE-ZO-Nö'R/ s. m. personaj care reflecteaza asupra actiunii unei opere literare, a unei piese de teatru, a unui film sau asupra celorlalte personaje. ♢ cel care face obiectii în orice împrejurare, care reflecteaza îndelung, spunându-si gândurile. (< fr. raisonneur)
raţiona, RAŢIONÁ vb. I. intr. a judeca, a gândi rational. II. tr. a rationaliza. (dupa fr. raisonner)
raţionament, RAŢIONAMÉNT s. n. 1. forma logica fundamentala constând dintr-o înlantuire ordonata de judecati din care decurg adevaruri noi, act prin care gândirea, pornind de la cunostinte date, deriva din aceste cunostinte noi. 2. argumentele folosite de cineva pentru a-si sustine punctul de vedere; fel de a rationa. (dupa fr. raisonnement)
recunoscător, RECUNOSCĂTÓR, -OÁRE adj. care poarta (cuiva) recunostinta. (dupa fr. reconnaissant)
recunoştinţă, RECUNOSTÍNŢĂ s. f. aducere aminte cu dragoste, recunoastere a unei binefaceri primite; gratitudine. (dupa fr. reconnaissance)
releu, RELÉU s. n. 1. aparat, dispozitiv de comanda pentru anumite modificari ale unui sistem tehnic, actionat de variatia unor marimi caracteristice (temperatura, tensiune etc.) ale unui alt sistem tehnic. 2. dispozitiv care retransmite (amplificând) semnalele receptionate. ♢ comunicatie între mai multe locuri, facuta cu ajutorul unor statii intermediare de receptie si de retransmisie. 3. mod de înlocuire a cailor pentru anumite drumuri lungi, a câinilor în timpul vânatorii sau a stafetelor în timpul unei curse; locul de schimb; animalul sau stafeta. (< fr. relais)
renaştere, RENÁSTERE s. f. 1. trezire la o viata noua, refacere; reînflorire, reviriment, avânt. 2. miscare social-politica si culturala din sec. XIV-XVI în Europa occidentala, în lupta burgheziei contra feudalismului, caracterizata prin mari inventii si descoperiri geografice, prin înflorirea stiintelor si a artelor si prin reînvierea interesului pentru cultura antica. (< renaste, /II/ dupa fr. Renaissance)
rezonabil, REZONÁBIL, -Ă adj. 1. care are o judecata, o comportare rationala; cu judecata. 2. (despre actiuni, fapte) fara exagerari, cumpatat. ♢ (despre preturi) acceptabil. (< fr. raisonnable)
sesiza, SESIZÁ vb. I. tr. 1. a patrunde cu mintea, a pricepe, a întelege; a observa, a descoperi. 2. a înstiinta o autoritate despre un caz care trebuie luat în cercetare; a se adresa justitiei. II. refl. a lua cunostinta, a tine seama (de ceva). (dupa fr. saisir)
sesizabil, SESIZÁBIL, -Ă adj. care poate fi sesizat. (< fr. saisissable)
sesizant, SESIZÁNT, -Ă adj. surprinzator, miscator; impresionant, frapant. (< fr. saisissant)
sezină, SEZÍNĂ s. f. (jur.) drept de luare imediata în posesiune a unei mosteniri legale, fara autorizatia prealabila a justitiei. (< fr. saisine)
sezon, SEZÓN s. n. 1. anotimp. 2. perioada a anului caracterizata prin aparitia anumitor fenomene sau printr-o intensa activitate în anumite domenii ori favorabila pentru anumite actiuni. o de ~ = propriu unui anumit sezon; (fig.) de actualitate. (< fr. saison)
sezonalitate, SEZONALITÁTE s. f. însusirea a ceea ce este sezonal. ♢ dependenta izbucnirilor epidemice de factorul anotimp. (< fr. saisonalité)
sezonier, SEZONIÉR, -Ă I. adj. care tine de un anumit sezon si dureaza cât acesta; sezonal. ♢ potrivit pentru un anumit sezon. II. s. m. f. lucrator angajat pentru un sezon. (< fr. saisonnier)
simeză, SIMÉZĂ s. f. 1. mulura la partea de sus a unei cornise. 2. panou pentru sustinerea tablourilor într-o galerie, într-o expozitie. (< fr. cimaise)
singalez, SINGALÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Ceylon. ♢ (s.f.) limba indo-ariana înrudita cu pali, vorbita în Sri Lanka. (< fr. cingalais)
spadă, SPÁDĂ s. f. 1. arma alba (cu doua taisuri) cu care se poate taia si împunge. 2. proba de scrima cu aceasta arma. (< it. spada)
sudanez, SUDANÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Sudan. o limbi ĕ = familie de limbi negro-africane vorbite în Africa Centrala (Sudan) si de nord-est. (< fr. soudanais)
şezlong, SEZLÓNG s. n. scaun pliabil pentru odihna, de forma speciala, al carui spatar se poate înclina dupa preferinta. (< fr. chaise longue)
şpais, SPAIS s. n. produs intermediar din topirea unor minereuri neferoase continând combinatii ale arseniului si ale antimoniului cu diferite metale. (< germ. Speise)
tebaism, TEBAÍSM s. n. intoxicatie cu opiu. (< fr. thébaïsme)
termoreleu, TERMORELÉU s. n. releu comandat de modificarea temperaturii mediului ambiant ori de caldura dezvoltata prin trecerea curentului electric prin elementul sensibil. (< fr. thermorelais)
ţincvais, ŢÍNCVAIS s. n. oxid de zinc, alb, folosit în vopsitorie; alb de zinc. (< germ. Zinkweiss)
ultraism, ULTRAÍSM s. n. 1. politica a acelora care pledeaza pentru masuri extreme; parere extremista. 2. miscare literara de avangarda, de orientare suprarealista, în Spania interbelica si în literaturile hispano-americane. (< sp. ultraismo, engl. ultraism)
ultraist, ULTRAÍST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al ultraismului. (< engl. ultraist)
vaisya, VAÍSYA s. f. clasa sociala hindusa, alcatuita din agricultori si comerciali. (< fr. vaisya)
vaişeşika, VAISESÍKA s. f. scoala filozofica indiana din sec. V a. Chr., care concepe substantele (pamântul, apa, focul si aerul) în spiritul materialismului, ca fiind compuse din atomi, carora li se adauga sufletul si intelectul. (cf. sanscr. visesa, deosebit)
valdez, VALDÉZ s. m. membru al unei secte fondate la sfârsitul sec. XII de Pierre Valdais, care propovaduia o lume bazata pe preceptul saraciei si refuza sa accepte misa, credinta în transsubstantiere, ideea purgatoriului, cultul sfintilor etc. (< it. valdese)
veselă, VESÉLĂ s. f. ansamblu de piese si accesorii destinate a servi la masa. (< fr. vaisselle)
weismannism, WEISMANNÍSM VAIS-/ s. n. teorie în biologie care postuleaza separarea organismului în doua parti distincte: germenul, substanta ereditara, localizata în celulele sexuale, si soma, corpul, inert din punct de vedere genetic, afirmând independenta absoluta a germenului fata de soma. (< engl. weismannism)
fragă, frága (-gi), s.f. – 1. Fruct comestibil de planta (Fragaria vesca, Fragaria elatior). – 2. (Trans.) Duda (Morus alba, Morus nigra). – Mr. franga, istr. frǫs. Lat. fragum (Puscariu 639; Candrea-Dens., 630; REW 3480; DAR), cf. it., sp. fraga, fr. fraise. Tratamentul romanic demonstreaza ca pl. fraga a fost în general interpretat ca un sing. f.; însa în rom. exista si forma paralela frag, s.m. – Der. frag, s.m. (planta erbacee al carui fruct este fraga); fragar, s.m. (Trans., dud); fraget, s.n. (loc cu fragi); fragulita, s.f. (planta, Adoxa moschatellina); fragurel, s.m. (planta, Potentilla micrantha).
frasin, frásin (frásini), s.m. – Arbore cu tulpina dreapta, cu coroana rara, cu lemnul elastic folosit în industrie (Fraxinus excelsior). – Var. (Banat) frapsan, frapsine. Mr. frapsin, megl. frasin, istr. frǫsir. Lat. fraxĭnus (Puscariu 642; Candrea-Dens., 633; Meyer-Lübke, Studi rum., IV, I; REW 3489; DAR; Graur-Rosetti, BL, III, 70), cf. alb. frasër, it. frassino, prov. fraisse, fr. frêne, sp. fresno, port. freixo. Pierderea lui p (cf. rezultatul frapsan) nu este clara; Candrea-Dens., o explica prin încrucisarea cu sl. jasenŭ, sau plecîndu-se de la o forma în care grupul ps era protonic, ca frasinet. Der. frasinel, s.m. (planta erbacee, Dictamnus fraxinella); frasinet, s.n. (padure de frasini) care, dupa Puscariu 643, Candrea-Dens., 634, REW 3488 si DAR reprezinta lat. fraxinetum, cf. mr. frapsinet, it. frassineto, fr. frênaie, sp. fresneda; frasinica, s.f. (varietate de frasin); frasiniu, adj. (se spune despre unii arbori care seamana cu frasinul). – Din mr. provine ngr. θράψους (Meyer, Neugr. St., II, 74).
freză, fréza (fréze), s.f. – 1. Unealta aschietoare. – 2. Frizura, tunsoare barbateasca. – Fr. fraise "freza, unealta". Sensul al doilea este o confuzie cu frizura.
ghioc, ghióc (-ci), s.m. – Scoica marina a molustei denumite Cypraea moneta, apreciata pentru albeata ei si pentru folosirea pe care i-o dau tigancile ghicitoare, care pretind ca afla viitorul ascultînd zgomotul din interiorul scoicii. – Var. ghioaca. Lat. cavum "gaura", al carui rezultat •gau, cf. gaoace, a primit apoi suf. -oc. Este dublet simplu al lui gaoace. Alternarea fonetismului se explica poate printr-o intentie expresiva, care ar fi apropiat acest cuvînt de radacina ghiolc-, care indica zgomotul unui lichid într-un recipient închis, si al carui sens coincide în parte cu cel de ghioc, cf. ghiolcai. A fost considerat der. din sl. glogŭ (Cihac, II, 129); din lat. gullioca "coaja verde de nuca" (Cihac, II, 333; Philippide, 99; Pascu, I, 95); sau din lat. cochlea, prin intermediul unei metateze •cloca (Puscariu 718; REW 2011; DAR, cf. împotriva Densusianu, Rom., XXXIII, 279), cf. it. chiocca "teasta" (Battisti, II, 904), sassar. ciogga, logud. gioga. Der. ghiocel, s.m. (scoica; floare, aisor, Galanthus nivalis); desghioca, vb. (a scoate boabele, a curata de coaja); ghios, adj. (Mold., alb), de la ghioci, cu pronuntarea mold. Identitatea lui ghioc cu ghiocel este evidenta atît datorita culorii comune, cît si folosirii lui ghiocel "scoica" (cf. Puscariu, Diminutiv., 171); totusi, Lexiconul de la Buda, urmat de Diez, Gramm., I, 197, pleca de la lat. glaucium, si Philippide, Principii, 38, de la lat. •glaucĕllus. Pentru desghioca, a carui der. este normala, pe baza lui ghioc "coaja" (sens neatestat, dar care apare pentru gaoace), Hasdeu, Cuv. din Batrîni, I, 275 pleca de la lat. cauca, si Candrea, Rom., XXXVI, 325, de la un lat. •disglubĭcāre (cf. împotriva REW 2011). – Cf. gaoace, gaura, sgau.
gură, gúra (gúri), s.f. – 1. Cavitate din partea anterioara si inferioara a capului omului si animalelor. – 2. Îmbucatura, înghititura. – 3. Deschizatura prin care (se) intra sau (se) iese (ceva). – 4. Strîmtoare, chei, pas. – 5. Gaura, orificiu. – 6. Gît, gîtlej. – 7. Deschizatura, ochi. – 8. Margine, mal, vad. – 9. Decolteu, rascroiala. – 10. Parte a unui rîu, fluviu pe care acesta îsi varsa apele. – 11. La razboiul de tesut, parte de început a pînzei. – 12. Lama, tais, buza. – 13. Ansamblul frînghiilor care asigura echilibrul zmeului. – 14. Organ al vorbirii. – 15. Strigat, tipat. – 16. Cearta, harta. – 17. Vorba, cuvînt, declaratie. – 18. Buza. – 19. Organ prin care se alimenteaza. – 20. Persoana care trebuie întretinuta. – Mr., megl. gura, istr. gurę. Lat. gūla (Puscariu 745; Candrea-Dens., 772; REW 3910; DAR), cf. it., prov., cat., sp. gola (mil. gora), fr. gueule. Cea mai mare parte a sensurilor sale coincid cu cele ale lui bucca, si sînt proprii limbilor romanice. Cf. lat. med. gula Augusti "initium mensis Augusti", pe care Bréal, Mél. Soc. Ling., XI (1900), 360 îl interpreteaza drept "vigilia Augusti", desi este vorba fara îndoiala de sensul lui gula "intrare". Der. gurita, s.f. (dim. al lui gura; sarutare); guraliv (var. guraliu), adj. (vorbaret), cu suf. -liu si cu schimbare de suf. ca în sglobiu, betiv, grijuliu, etc. (dupa Puscariu, Dacor., VII, 468 si DAR, de la gura încrucisat cu bg. govorliv, opinie adoptata de Graur, BL, III, 107, care adauga, pentru a-l explica pe a din rom., alta încrucisare cu bg. malčaliv "taciturn"); guri, vb. (a începe tesatura, învîrtind urzeala sulului de la razboi); guritor (var. gurar), s.m. (betisor cu care se fixeaza urzeala pe sul); gurar, s.m. (muncitor care pazeste intrarea unei mine); gurar, s.n. (afta, spuzeala la coltul gurii); gures, adj. (vorbaret, palavragiu); guresie, s.f. (vorbarie); guran, s.m. (salau, Lucioperca sandra); gurilatel, adj. (Bucov., cu gura mare); gura-casca, s.m. (prost, nataflet). – Din rom. provine bg. gura "gura-leului, planta ornamentala", în rom. gura-leului (Capidan, Raporturile, 219).
hăi, hai interj. – Se întrebuinteaza pentru a îndemna si mîna animalele. Creatie spontana. Se foloseste numai la boi, vaci si oi; pentru cai îi corespunde forma hi. – Der. hai, vb. (a îndemna animalele cu strigate; a speria vînatul cu tipete); haicai, vb. (înv., a haitui, a goni; a speria); hait, s.n. (strigat, îndemn); hais (var. haisa, hois(a), his), interj. (se foloseste pentru a mîna boi la dreapta), pare der. expresiv de la hai (dupa Nandris, RF, I, 185, în loc de aist(a), forma mold. de la acesta, ceea ce nu explica raspîndirea sa generalizata). Apare cu acelasi sens în sb. ais, mag. hajsz, sas. hoits, rut. hojs, de unde ar putea proveni din rom. -Hai (var. hîi), vb. (a apasa; a se apleca; a se prabusi), pare de asemenea creatie expresiva, si este posibil sa exprime aceeasi intentie (DAR îl pune în legatura cu mag. hajlani "a se înclina"). Din aceeasi radacina, cu l expresiv, provin halacai, vb. (Bucov., a striga); halaciuga (var. halagiuca), s.f. (hatis care serveste drept ascunzatoare vînatului, tufisuri, maracinis; par încîlcit; harmalaie), si haciuga, s.f. (surcele), de la haicai, ca halaciuga de la halacai (Scriban îl deriva pe halaciuga din rus. olačuga "coliba"; pentru Cihac, II, 133, este vorba de sl. chalaga, cf. sb. haluga "iarba", dar rezultatul acestui cuvînt sl. este halînga, s.f. "balarii", cf. DAR); halai, vb. (a se certa); halagea, s.f. (Munt., zgomot; larma); halalai, vb. (a face zgomot), cf. Iordan, BF, IX, 118; halalaie, s.f. (larma, zarva); halau, s.n. (cearta, bataie); halalau, adj. (Munt., greoi, nedibaci); halaloi, adj. (Trans., lenes, puturos); haladuda, s.f. (femeie murdara si neglijenta; femeie bondoaca); halatuga, s.f. (femeie stricata); holca, s.f. (larma, zarva, scandal), pe care Cihac, II, 140, îl explica prin sb. huka, si DAR prin rus. golka "rebeliune".
hoţ, hot (hóti), s.m. – 1. Persoana care fura. – 2. Persoana agera, isteata. Origine obscura, probabil expresiva. Pare a apartine aceleiasi radacini expresive hat, cf. hatas, s.m. (Bucov., hot). Variatia vocalica nu e rara în cazuri de interpretare expresiva, cf. hala si hoala, hanta si hoarta, handra si hoandra, hais si hois, etc. Pentru identitatea formala a numelui cu interjectia cf. cioc, dop, hop. Originea expresiva a fost indicata înca de Hasdeu, Istoria critica, I, 2, p. 294, dar nu pare sa fi fost acceptata. Celelalte ipoteze sînt departe de a convingatoare: din sl. zlodĕi "malefic" (Cihac, II, 141); de la o radacina sl. •chop-, de unde si rus. chopitĭ "a prinde", cu suf. sl. -ĭcĭ, de unde •hopt (Densusianu, GS, IV, 153); de la radacina sl. •hot-, cf. pofta (Scriban). De aici pare a proveni numele hutani sau hutuli, populatie carpatica din Galitia, care vorbeste ruteana, dar care nu pare a fi de origine slava. (Dupa Rozwadowski, apud Vasmer, I, 324, acest nume ar fi got. guta "got", transmis prin intermediul rut.; însa aceasta ipoteza nu pare posibila). Der. hoata, s.f. (femeie care fura); hotoaica, s.f. (hoata; prajina de scuturat fructele); hotesc, adj. (de hoti); hoteste, adv. (ca hotii; pe ascuns); hotis, adv. (hoteste); hoti, vb. (a duce viata de hot; a fura); hotie, s.f. (furt; jaf; frauda); hotime, s.f. (banda de hoti); hotoman, s.m. (hot), cu suf. expresiv -man; hotomanie, s.f. (banda de hoti); hotomanesc, adj. (de hoti); pohot, s.m. (hot), în Mold., cu suf. po- ce indica excelenta, cuvîntul pe care Cihac, II, 272, îl gloseaza prin "libertin" si îl pune în legatura cu sl. pochotinŭ; pohoata, s.f. (femeie rea), pe care Pascu, Arch. Rom., VI, 231, îl pune gresit în legatura cu patachina, prin intermediul unei forme incerte •pohoaha; pahont (var. pohont), s.m. (termen de batjocura pentru soldatii rusi), cuvînt pus în legatura de catre Tiktin cu rus. pĕhotinec "infanterist", si de catre Scriban cu rus. pogonecĭ "stafeta", cf. hont.
iatagan, iatagán (iatagáne), s.n. – Sabie turceasca cu lama curba, cu doua taisuri. – Var. iartagan, ie(r)tagan. Mr. γiatagane. Tc. yatagan (Roesler 593; Seineanu, II, 221; Lokotsch 944), cf. ngr. γιαταγάνι, alb., bg. jatagan.
înfăşa, înfasá (înfắs, înfasát), vb. – 1. A Înfasura în scutece. – 2. A bandaja. – 3. A înfasura, a acoperi strîns de jur împrejur. – Var. fasa, înfas(u)ia. Mr. nfas, nfasare, megl. anfas, anfasari. Lat. fasciāre (Puscariu 839; Candrea-Dens., 554; REW 3209; DAR), cf. alb. faškjoń, it. (in)fasciare (sard. fašare), prov. faissar, fr. faisser, sp. fajar, port. enfaixar. Pref. în- trebuie sa fie tîrziu; ar putea fi vorba si de un der. intern de la fase, s.v. Este cuvînt comun, cf. ALR, I, 228. Der. înfasetura, s.f. (actiunea de a înfasa; legatura; scutec); înfasura, vb. (a înfasura, a acoperi; a ascunde, a acoperi pîna la ochi; a rasuci), der. de la un pl. ipotetic sau colectiv •fasuri ‹ fase, ca gînd › gînduri › îngîndura; fum › fumuri › înfumura, cf. îngrijora etc. (dupa Puscariu 840; Tiktin; Candrea-Dens., 558; DAR, din lat. •in-fasciolāre, etimon a carui utilitate nu este evidenta si care nu este confirmat nici de dialecte si nici de celelalte limbi romanice); înfasurator, adj. (care înfasoara); înfasuratura, s.f. (înfasurare); desfasa, vb. (a scoate scutecele); desfasura, vb. (a descolaci, a întinde, a desface; a dezvolta).
aistalalt, AÍSTALALT pron. v. istalalt [DMLR]
ţais, ŢAIS – adv. sens figurat, mod de executie sau functionare perfect, impecabil, si în expresia "a merge tais". De la germ. Zeiss, firma de optica si mecanica fina de mare performanta.
jacă, jáca (jéci), s.f. – Saculet, traista. Mag. zsák "sac". Este dublet al lui jaf si al lui sac. Aceleiasi familii îi apartin jascau, s.n. (Trans., Mold., sac), din mag. zsácskó, dim. al cuvîntului anterior; jechila, s.f. (saculet, traista; obiecte ale ciobanului), probabil cu suf. -ila (der. propusa de DAR, din germ. Säckel, pare putin probabila).
japonez, japonéz (japonéza), adj. – Nipon. Fr. japonaise, cu extindere la m. a consoanei caracteristice f. (dupa DAR, din it. giapponese, ceea ce pare incert); pentru der., cf. amorez.
loose, loose the bottom cover screw raise the chair, then lift the bottom board adjust the base sligthy to horizon by the hexangular spanner relax the hex nuts slighty adjust the socket head screw, adjust the screw columnto vertical until it tighten the hex nuts
jid, jid (jízi), s.m. – Evreu. Sl. židŭ, cf. rut., pol. žyd, bg. žid "gigant" (DAR). Cu aceasta forma este cuvînt rar, în Trans. de Nord si Mold. – Der. jitca, s.f. (evreu), cu suf. -ca; jidau, s.m. (Trans., evreu), prin intermediul mag. zsidó; jidauca, s.f. (Mold., evreica); jidan, s.m. (evreu), din sl. cu suf. -an, cf. sl. židinŭ, židomŭ, židochŭ (Miklosich, Fremdw., 137; Cihac, II, 158; Tagliavini, Arch. Rom., XVI, 365; DAR); jidanca, s.f. (evreica); jidanesc, adj. (evreiesc); jidaneste, adv. (în felul evreilor); jidanime, s.f. (multime de evrei); jidov, s.n. (evreu; urias; Bucov., Meloe proscarabaeus, insecta), din sl. židovinŭ (pentru al doilea sens, cf. bg. žid; se explica prin ideea ca cei dîntîi oameni au fost gigantii, îmbinata cu ideea ca evreii au fost primii oameni); jidoavca (var. jidoafca), s.f. (evreica); jidoveanca, s.f. (dans popular); jidovesc, adj. (evreiesc); jidovetic, adj. (fricos, las); jidoveste, adv. (în felul evreilor); jidovi, vb. (a se converti la iudaism); jidovime, s.f. (adunare de evrei); jidovina, s.f. (prapastie, abis), considerîndu-se la origine ca sînt resturi ale unei locuinte de giganti (dupa Scriban, din bg. •duždovnica "apa de ploaie"; în dictionare glosarile acestui cuvînt difera considerabil, dupa aspectul particular al locului astfel numit). Jidov se foloseste mai ales cu sensul de "evreu, evreu din Vechiul Testament"; jidan a ajuns sa fie considerat în epoca moderna drept termen ofensiv.
lăsa, lasá (lás, lasát), vb. – 1. A parasi, a da drumul unui lucru, a se îndeparta de ceva. – 2. A face sa ramîna. – 3. A da din mîna, a da drumul, a pune în libertate. – 4. A permite, a consimti. – 5. A abandona, a renunta la ceva. – 6. A parasi, a se desparti, a divorta. – 7. A omite, a exclude, a trece cu vederea. – 8. A reduce, a scadea (un pret sau o pretentie). – 9. (Înv.) A ierta, a scuti. – 10. A amîna (se construieste cu prep. pe). – 11. A parasi, a abandona un loc. – 12. A trînti la examen, a declara cazut la examen pe cineva. – 13. A ramîne în urma, a imprima dîre, urme. – 14. A dispune, a porunci cu limba de moarte. – 15. (Despre Dumnezeu) A porunci, a ordona, a stabili. – 16. A însarcina, a încredinta. – 17. A numi, a desemna. – 18. A slobozi, a produce, a emana. – 19. A produce, a renta. – 20. (Refl.) A se destinde, a se înmuia. – 21. (Refl.) A ceda, a renunta, a se da convins. – 22. (Refl.) A ceda, a admite, a consimti, a permite. – 23. (Refl.) A se înfrîna, a se abtine (se construieste cu prep. de). – 24. (Refl.) A se încrede, a se sprijini, a avea încredere (se construieste cu prep. în sau pe). – 25. (Refl.) A ceda, a sovai, a se mladia, a se potoli, a se domoli. – 26. (Refl.) A cadea, a se culca. – 27. (Refl.) A coborî, a scadea. – 28. (Refl., Trans. de S.) A descaleca; a se face noapte. – 29. (Refl.) A surveni, a se apropia o intemperie. – 30. (Refl.) A ameninta, a fagadui (Arg., se construieste cu prep. cu). – Mr. (a)las, megl. las, istr. lǫsu. Lat. laxāre (Diez, I, 243; Puscariu 945; Candrea-Dens., 953; REW 4955; DAR), cf. it. lasciare, prov. laissar, fr. laisser, alb. lëšoń (Philippide, II, 646). – Der. lasator, adj. (neglijent); lasatoare, s.f. (carare de oi); lasiu, adj. (neglijent); lasat, s.n. (abandon; parasire; carnaval); lasatura, s.f. (lasare; omisiune; deprimare); lasaciune, s.f. (iertare; separare; divort, înv.); lasamînt, s.n. (Trans., legat, testament, mostenire).
paisprece, páisprece (= paisprezece) num. card.
paisprecelea, páisprecelea (= paisprezecelea) num. ord. (f. paisprecea)
paişpelea, páispelea (= paisprezecelea) num. ord. (f. paispea)
paişpe, páispe (= paisprezece) num. card.
patrusprece, pátrusprece (= paisprezece) num. card.
patruşpe, pátruspe (= paisprezece) num. card.
patruşpelea, pátruspelea (= paisprezecelea) num. ord. (f. patruspea)
patrusprecelea, pátrusprecelea (= paisprezecelea) num. ord. (f. patrusprecea)
leafă, leáfa (léfe), s.f. – 1. Partea scobita a unei linguri, gavan. – 2. Polonic de lemn, lingura de lemn. – 3. Mai de lemn, paleta, racheta. – 4. Lama, taisul unor instrumente. – 5. Capatul daracului. – Var. (Bucov.) leasca. Germ. Löffel "lingura", prin intermediul sas. leifel (Lacea, Dacor., IV, 779; DAR).
traista, traista de mici dimensiuni termen folosit mai ales in oltenia
şaisprece, sáisprece (= saisprezece) num. card.
şaisprecelea, sáisprecelea (= saisprezecelea) num. ord. (f. saisprecea)
şaişpe, sáispe (= saisprezece) num. card.
şaişpelea, sáispelea (= saisprezecelea) num. ord. (f. saispea)
desezisa, DESEZISÁ, desezisez, vb. I. Refl. (Despre autoritati) A se declara incompatibil pentru cercetarea unei pricini. ♦ Tranz. (Neobisnuit) A deposeda pe cineva de o sarcina. – Dupa fr. dessaisir.
şasesprece, sásesprece (= saisprezece) num. card.
şasesprecelea, sásesprecelea (= saisprezecelea) num. ord. (f. sasesprecea)
şasesprezecelea, sásesprezecelea (= saisprezecelea) num. ord. (f. sasesprezecea)
şeisprezece, séisprezece (= saisprezece) num. card.
şesesprezece, sésesprezece (= saisprezece) num. card.
şesesprezecelea, sésesprezecelea (= saisprezecelea) num. ord. (f. sesesprezecea)
măcel, macél (macéluri), s.n. – Masacru, omor. Origine îndoielnica. Ar putea reprezenta lat. macĕllum (Puscariu 1007), cf. it. macello, prov. masel, v. fr. maisel; dar nu apare în texte vechi si nu este popular. Dupa Tiktin si Candrea, împrumut literar, din it. macello; aceasta ipoteza ar fi plauzibila, daca s-ar presupune ca cuvîntul urmator, cu suf. de agent, s-ar mentine datorita cuvîntului simplu. Der. macelar, s.m. (casap), din lat. macĕllarius (Puscariu 1008; Candrea-Dens., 1035; lipseste în REW 5200), cf. ngr. μαϰέλλάρης, de unde alb. makjeljar, it. macellaio; macelaresc, adj. (de macelar), atestat la Radu Popescu, la începutul sec. XVIII; macelareasa, s.f. (nevasta macelarului); macelari, vb. (a omorî, a extermina); macelarie, s.f. (magazin de carne).
măestru, maéstru (-eástra), adj. – 1. (Înv.) Întelept, cult, învatat. – 2. Încîntat, vrajit, uimitor. – Var. maiestru. Lat. magĭster (Puscariu 1016; Candrea-Dens., 1043; REW 5229; Tiktin), poate prin intermediul unei forme vulgare •maistrum (Candrea, Éléments, 35; Candrea; cf. it., sp. maestro, port., v .fr. maestre, fr. maître, port. mestre). Istoria cuvîntului nu este clara. E dublet al lui maestru, s.m., din it. maestro; al lui maistor (var. maistur), s.m. (meserias, mestesugar), din ngr. μαῖστορας, cf. sb., bg. majstor (megl. majstur), mr. ma(i)stur; al lui mester si al lui magistru, s.m. (profesor), din lat. magister. Der. maiastra, s.f. (zîna); siastra, s.f. (zîna) a carei der. nu este clara (dupa Draganu, Dacor., IV, 1080, din lat. sagus, cf. împotriva REW 5229); maestret, adj. (înv., viclean, siret, prefacut); maestri, vb. (a executa artistic); maestrie, s.f. (înv., întelepciune, stiinta; arta, tehnica; iscusinta; masina, mecanism, inventie); nemaestrit, adj. (natural); magistral,, adj., din fr.
măgar, magár (magári), s.m. – 1. Asin (Equus asinus). – 2. Creasta de acoperis la casele taranesti. – 3. Lichea, secatura. – Megl. magar. Lat. ǒnāgrārius, disimilat în •onagarius, al carui rezultat •unagariu a trebuit sa sufere alta disimilare de ordin sintactic un •nagar › un magar; cf. fr. onagrier (Rabelais, I, 12). Despre prezenta magarilor salbatici în România în vechime, cf. Giurescu, Istoria românilor, I, 7 si Iordan, BF, III, 165. Mai înainte se mentinuse aproape peste tot der. din ngr. γομάρι (Miklosich, Fremdw., 107; Cihac, II, 180; Skok, Archiv. slaw. Phil., IV, 124; Philippide, II, 721; Pascu, Arch. rom., VI, 224; Vasmer, Byz. Z., XVII, 108; Vasmer, Gr., 93; Puscariu, Lr., 278), cf. alb. gomar (dupa Tiktin, ngr. si alb. duc la arab. himar). Numai Berneker, II, 2, considera originea acestui cuvînt drept necunoscuta; dupa Lahovary 333, ar trebui cautata în limbile preindo-europene. Der. magareata, s.f. (magarita); magarita, s.f. (femela magarului); magarar, s.m. (pazitor de magari); magaresc, adj. (de magar); magareste, adv. (ca magarii); magari, vb. (a maltrata, a umili); magarie, s.f. (murdarie, nedelicatete); magaroi, s.m. (magar mare); magaroi, s.n. (stog, gramada). Din rom. provin alb. magar, f. magarits, bg. magare "asin", magareški "magaresc", magareština "magarie", magarica "magarita", magarija "magarie", magarosvam "a certa", sb., cr., slov. magarac, f. magarica (sec. XVII), magaričar "varietate de stejar", magarčev "magaresc", magarčiti "a insulta, a-l face magar".
mai, mai adv. – 1. Indica superioritatea într-o comparatie: cine ce are mai bun (Neculce). – 2. Mai mult, mai bine: noi mai iubim binele Împaratiei tale (Varlaam); nu unul sa-l mai iubeasca iara pre altul sa-l mai urasca (Pravila mica), în acest sens absolut, înv., echivaleaza cu mai mult. – 3. Înca, si: asi mai vrea (Eminescu). – 4. Altadata, înainte: n-am mai vazut (Alecsandri). – 5. Deja: nu-i mai era frig (Macedonski). – 6. Aproape, într-un anumit fel: carnea era mai cruda (Sbiera); un ofiter, asa ca dînsul, mai ca i-ar placea (Gib Mihaescu). Mai ... mai arata o alternanta de actiuni: mai nu vrea, mai se lasa (Eminescu). – 7. Putin mai mult: te-i mai încalzi mergînd (Creanga). – 8. Expletiv, în fraze exclamative: ciudata faptura omeneasca mai esti! (D. Zamfirescu). – Mr. ma, megl., istr. mai. Lat. magis (Candrea, Éléments, 35; Puscariu 1015; Candrea-Dens., 1041; REW 5228), cf. it. mai, ma, prov., fr. mais, cat. may, sp., port. mas. Mr. nu trebuie confundat cu ma "dar, însa" (Weigand, Jb., XII, 91), care provine din din it. (Bartoli, Studi Fil. rom., VIII, 174) sau din ngr. (REW 5228). Evolutia fonetica a lui mai nu este clara. Probabil trebuie sa se porneasca de la o forma populara •mas (› sp.), cu aceeasi evolutie ca de la das › dai sau νos › voi etc. Sensul expletiv (8) coincide cu cel sp. – Cf. cam, numai. Din rom. provin bg. maj "aproape" (Candrea, Elemente, 408; ; Berneker, II, 5), rut. si pol. din Bucov. maj "mai", în comparatii (Miklosich, Wander, 17; BL, VI, 240), tig. mai "mai", comparativ (D. Sampson, The dialect of the Gypsies of Wales, 321).
maioneză, maionéza (maionéze), s.f. – Un fel de sos rece. Fr. mayonnaise.
măsea, maseá (maséle), s.f. – 1. Dinte, molar. – 2. Dinte de roata. – Mr., megl. maseaua. Lat. maxila (Puscariu 1045; Candrea-Dens., 1067; REW 5443), cf. ngr. µασέλλα "maxilar", it. mascella, prov., v. fr. maiselle, sp. mejilla. Cuvînt de uz general (ALR, I, 30). – Der. maselar (var. masalar), s.m. (maselarita neagra, Myoscianus niger; august); maselarita, s.f. (planta); maselat, adj. (varietate de porumb). Denumirea de maselarita se aplica prin întrebuintarea populara, contra durerilor de masele, datorata proprietatilor sale narcotice (dupa Conev 46, din bg. maslar(n)ica "fabrica de ulei"). Numele lunii august e mai putin clar si a fost pus în legatura cu lat. messis "recolta" de Puscariu 1042, cf. Tiktin.
mătase, matáse (-tắsuri), s.f. – 1. Ţesatura fina. – 2. Smoc la stiulete de porumb. – Var. (Mold.) matase. Mr. matase, megl. matasi. Lat. metaxa, mataxa, din gr. μέταξα (Diez, I, 268; Roesler 573; Tiktin; REW 5403), cf. it. matassa, prov. madaisa, sp. madeja, port. madeixa, cu semantism divergent; si, de asemeni, ngr. μετάξι, alb. mëthafsë (Philippide, II, 647). Pl. este colectiv. – Der. matasar, s.m. (lucrator sau vînzator de matase; pasare, Ampelis garrulus); matasarie, s.f. (fabrica, magazin de matasuri); matasica, s.f. (tesatura de matase amestecata cu alta fibra); matasos, adj. (ca matasea). – Din rom. provine mag. matász (Edelspacher 18).
mitel, MÍTEL, mitele, s.n. Corp de litera de paisprezece puncte tipografice. – Germ. Mittel.
meşter, méster (mésteri), s.m. – 1. Maestru, maistru. – 2. (Adj.) Expert, cunoscator. Germ. Meister, prin intermediul sl. mestru (Cihac, II, 194), sau mai sigur din mag. mester (Tiktin; Candrea; Gáldi, Dict., 94), cf. ngr. μάστορας, alb. mještrë, tc. mehter, slov. mešter. Cf. Si maestru. Mester-grinda, s.f. (grinda principala), folosita în Trans., este calc din mag. Cuvîntul apare în doc. slavorom. din 1404. Der. mestera, adj. f. (experta, dibace); mestereasa, s.f. (femeie practica, experimentata); mesteri, vb. (a lucra; a se întretine); mesterie, s.f. (meserie, disciplina); mesterita, s.f. (femeie dibace); mesteresc, adj. (de mester, artistic); mestesug (var. mestersug), s.n. (ocupatie, profesiune; industrie, disciplina, îndemînare; tertip, viclesug), din mag. mesterség (Cihac, II, 515; Gáldi, Dict., 94), cu r pastrat în sec. XVII; mestersugui, vb. (a lucra), sec. XVII, înv.; mestesugar, s.m. (muncitor; artizan); mestesugaret, adj. (muncitor, dibaci); mestesugi, vb. (a lucra artistic; a învata, a deprinde, a inventa, a urzi, a unelti); mestesugos, adj. (dibaci, iscusit).
naşte, náste (násc, nascút), vb. – 1. (Înv.) A fata. – 2. A aduce la lumina, a aparea. – 3. (Refl.) A se ivi, a veni pe lume. – 4. A iesi, a se produce. – Mr. nascu, megl. nasc, istr. nǫscu. Lat. nascĕre (Puscariu 1155; Candrea-Dens., 1207; REW 5832), cf. it. nascere, prov. naisser, fr. naître, cat. naixer, sp. nacer, port. nascer. – Der. nascare, s.f. (nastere); nascator, adj. (generator, care da nastere; s.m., tata); nascut, s.n. (înv., nastere; înv., Nasterea Domnului); nastere, s.f. (faptul de a naste; Craciun; început; organ genital femeiesc); renaste, vb., format dupa fr. renaître; Renastere, s.f., dupa fr. Renaissance. Cf. nat.
oidea, ÓIDEA interj. (Reg.) Hais. ♦ (Substantivat) Stânga, partea stânga. [Acc. si: oideá]
olandă, olánda s.f – Ţesatura fina. It. Olanda. – Der. olandez, adj., din fr. hollandais, it. olandese.
ostreţ, ostrét (ostréte), s.n. – 1. Par, tarus, leat. – 2. Împletitura, leasa, gard de nuiele. – 3. Îngraditura pentru prins peste într-un rîu. 4. Ochi de plasa. – Var. ostreata. Sl. ostru "cu vîrf ascutit" (Philippide, Principii, 63; Cihac, II, 232), cu suf. -et, cf. bg. ostrec "tais, crestatura", sb. ostrica "taietura", pol. ostrz "taietura".
pai, pái (páie), s.n. – Tulpina uscata de cereale. – Mr., megl. pal’u. Lat. palea (Diez, I, 301; Puscariu 1248; Candrea-Dens., 1310; REW 6161), cf. it. paglia, logud. padza, prov., port. palha, fr. paille, cat. palla, sp. paja. Cuvîntul rom. este un sing. refacut dupa pl. paie (Byck-Graur 36). Cf. si Labhardt, Le latin palea, Romanica Helv., XX, 222-9. Der. din lat. pallium (Giuglea, Cercetari, 19), este o ipoteza inutila pe care Puscariu, Dacor., VII, 476, a reactualizat-o în parte. Der. paios, adj. (cu paie multe); paia, vb. (a dezmiristi; refl., a se face fibros); paiosenie, s.f. (miriste); pais (var. paius), s.m. (miriste; plante graminee, Aira caespitosa, Stipa capillata, Agrostis alba, Festuca ovina); paiste, s.f. (gramada de paie, stog); paisita, s.f. (planta, Nardus stricta); paiut, s.n. (Banat, chibrit); împaia, vb. (a umple cu paie pielea jupuita de pe un animal), format dupa fr. empailler; împaia, vb. (a creste o lîna noua pe oi), probabil datorita culorii brune a lînii (Iordan, F, IX, 132; dupa ipoteza improbabila a lui Giuglea, urmat de DAR si Puscariu, Dacor., VII, 476, de la un lat. •impalliare, din pallium, cf. paioara).
palat, palát (paláte), s.n. – Castel. – Var. pl. palaturi. Mr. palate. Lat. palatium, probabil prin intermediul mgr. παλάτι (Meyer, Neugr. St., III, 51; Candrea, Noua R. rom., III, 23; Densusianu, Rom., XXXIII, 282), cf. tc. balat, alb. paljat, bg. palat, ceh., rus. palata. Este dubletul lui parat, v. aici; al lui polata, s.f. (Trans., palat), mr. pulata, din bg., sb. polata (Conev 81); al lui paluta, s.f. (Trans., palat), din mag., sb. polota; al lui paleat, s.n. (palat), din it. palazzo, poate prin intermediul pol. palac, sec. XVII, înv. si al lui palat, s.n. (cerul gurii), traducere din fr. palais. Der. directa din lat. (Koerting 6792) nu e posibila. – Der. palatui, vb. (a locui într-un palat). Der. neol. (din fr.) palatal, adj.; palatin, adj.; palatinat, s.n.; paladin, s.m.
paler, palér (-ri), s.m. – (Trans., Mold.) Contramaistru, sef de lucrari. Germ. Palier, prin intermediul mag. palér (Cihac, II, 519).
paradis, paradís (paradísuri), s.n. – Rai. Fr. paradis. – Der. paradaisa, s.f. (Trans., Olt., tomata), din germ. Paradeis(apfel).
paşte, páste (pásc, pascút), vb. – 1. A pasuna. – 2. A pazi vitele la pascut. – 3. (Rar) A hrani, a alimenta. – 4. A pastori o turma de credinciosi. – 5. A ameninta, a pîndi, a urmari. – Mr. pascu, pascut, pastire, megl. pascu, pascut. Lat. pascĕre (Puscariu 1282; Candrea-Dens., 1353; REW 6263), cf. vegl. puoskro, it. pascere, logud. paskere, prov. paiser, cat. paixer, sp. pacer, port. pascer. Dupa Seineanu, Semasiol., 69, ultimul sens s-ar datora unei influente ebraice, ipoteza inutila, dat fiind ca, din punct de vedere al pastorului, a paste animalele nu înseamna altceva decît "a astepta supraveghind". Der. pascare, s.f. (pascut; pasune; loc în care se asteapta si se prinde mingea, în anumite jocuri), dupa pascut, ca nascare din nascut (Tiktin); pascut, s.n. (pasunat); pascatoare, s.f. (Bucov., pasune); pascui, vb. (a presimti, a banui), din vb. paste 5. – Cf. pastor, pasune.
păstîrnac, pastîrnác (pastârnáci), s.m. – Planta legumicola cu radacina fusiforma, alb-galbuie (Pastinaca sativa). – Var. pastarnac, pastranac, postîrnac. Bg. pastarnak (Conev 48; Candrea), pol., rus. pasternak (Cihac, II, 248), din lat. pastinaca, cf. mag. pasztinak, fr. panais, sp. biznaga (‹ arab. bištināqa).
pătrunjel, patrunjél (patrunjéi), s.m. – Leguma radacinoasa (Apium petroselinum). Gr. πετροσέλινον, lat. petroselinum, prin intermediul sl. (ceh. petrzel sau din mag. petrezselyem (Cihac, II, 253; REW 6448; Tiktin). Der. din gr., încrucisat cu a patrunde (Philippide, Principii, 107) nu e posibila. Cf. si alb. pjetroseli, it. petrosello, prezzémolo, v. fr. petrosil (Rabelais, II, 6), fr. persil, sp. perejil.
pejmă, péjma (péjme), s.f. – Scaisori (Centaurea suaveolens). – Var. pesma. Mag. pézsma, din sl. pižma (Cihac, II, 250).
plăcea, placeá (plác, placút), vb. – A-i conveni, a fi bucuros de, a fi pe gustul cuiva. – Mr. plac, placere. Lat. placēre (Puscariu 1329; Candrea-Dens., 1398; REW 6557), cf. it. piacere, prov., port. plazer, fr. plaire, sp. placer. Observatiile semantice ale lui E. Seidel, BL, IX, 24 nu par nimerite. Uz general (ALR, II, 246). – Der. placere, s.f. (gust drag, bucurie); neplacut, adj. (dezagreabil); neplacere, s.f. (dezgust); displacea, vb. (a dezgusta, a supara), dupa lat. displicere; complacea, vb. (a dezgusta, a supara), dupa fr. complaire; complezant, adj., din fr. complaisant; complezenta, s.f., din fr. complaisance. – Din rom. trebuie sa provina sb. plakijer (Candrea, Elemente, 408).
politie, politíe (politíi), s.f. – 1. Stat, republica. – 2. Oras. – 3. Conducta. – Mr. pulitie "oras". Mgr. πολιτεία. Sec. XVII, înv. E dublet al lui politie, s.f., din it. polizia, fr. police, prin intermediul rus. policija (Cihac, II, 274; Tiktin). Der. politic, adj., s.m., din fr. politique, si mai înainte din ngr. πολιτιϰός; politica, s.f. (ideologie, doctrina; activitate), din ngr. πολιτιϰή (Murnu, 46; Gáldi 233); politicale, s.f. pl. (intrigi sau discutii politice), din ngr. πολιτιϰά; politicastru, s.m. (om fara orizont); politicesc, adj. (politic), înv.; politiceste (var. politicamente), adv. (din punct de vedere politic); politician, s.m., din fr. politicien; politicianism, s.n. (orientare exclusiva si abuziva catre politica); politicos, adj. (civilizat), din ngr. πολιτιϰός (Gáldi 234), cf. sp. politicón; nepoliticos, adj. (necivilizat); politevsi, vb. (a maguli, a ademeni), din ngr. πολιτεύομαι (Tiktin), sec. XVIII, înv.; politefsi, vb. (înv., a fi în uz, a se folosi), dublet al cuvîntului anterior; politete, s.f. , din fr. politesse; nepolitete (var. impolitete), s.f. (lipsa de curtoazie); politr(i)uc, s.n. (comisar politic bolsevic), din rus. politruk. Der. de la politie: politai, s.m. (copoi, politist), din germ. Polizei; politienesc, adj. (propriu politiei), prin intermediul unui adj. •politian, ca politician, gardian; politist, adj. (politienesc; s.m., agent de politie); politaimaistru, s.m. (înv., comandant, sef de politie), din germ. Polizeimeister, cf. rus. policijmejster.
porumb, porúmb (porúmbi), s.m. – 1. Porumbel (Columba palambus). – 2. Papusoi, cucuruz (Zea mais). – 3. Varietate de scorombar (Prunus spinosa). – 4. (Adj.) Cenusiu, porumbiu. – 5. (Arg.) Lant de aur, lant de ceas. – Var. mold. porîmb. Mr. parumbu, purumbu. Lat. palŭmbus (Puscariu 1359; Candrea-Dens., 1431; Tiktin, ZRPh., XL, 713; Spitzer, ZRPh., XXXIX, 108; REW 6181), cf. alb. pëljum (Philippide, II, 649), it. palombo, sp. paloma, port. pombo. Numele papusoiului vine de la asemanarea stiuletelui cu un porumbel, cf. lat. med. arundo "lance" (Silos 46), sp. carrizo. Ipoteza ca ar fi vorba de un calc din bg. galab "porumbel", galabi "porumb" (Rosetti, Influenta limbii slave, 42) nu pare oportuna; un împrumut cu sens opus pare mai usor de admis. Cultura porumbului, introdusa destul de tîrziu (pe la 1680 în Munt. si pe la 1690 în Mold.; data care se citeaza de obicei e falsa, cf. Nicolae Costin, în 1694) a progresat repede, înlocuind cultura grîului, care era obiectul unui monopol comercial turcesc. Der. porumba (var. mold. porîmba), s.f. (porumbita) a fost considerat reprezentant direct al lat. palŭmbŭla (Candrea-Dens., 1432) sau palŭmba (Candrea), ipoteza care nu este necesara; porumbac, adj. (cenusiu, murg; fluture de noapte, Sphinx euphorbiae), cf. lat. meg. palumbacius; porumbar, s.m. (crescator de porumbei; scorombar, Prunus spinosa; s.m.m hulubarie; s.n., cosar, patul), poate direct din lat. palŭmbarium (Puscariu 1361; Candrea-Dens., 1433; cuvîntul apare la Du Cange); porumbea, s.f. (porumbita); porumbel, s.m. (hulub; porumbar; planta liliacee, Muscari botryoides; pasari de hîrtie); porumbarie, s.f. (hulubarie); porumbeste, adv. (ca porumbeii); porumbiste, s.f. (lan de porumb); porumbita, s.f. (hulubita; iubita); porumbrea (var. porumbrica), s.f. (porumba); porumbrel, s.m. (scorombar); porumbie, s.f. (varietate de strugure). – Bg. galabi "porumbita" a ajuns sa însemne "porumb", probabil prin calc din rom. (Tiktin; Mladenov, Spisanie za balg. Akademija, XLIII, 93).
raţiune, ratiúne (ratiúni), s.f. – Judecata, gîndire. Lat. rationem (sec. XIX). Este dubletul lui ratie, s.f. (portie), care se foloseste doar în matematica cu sensul de "judecata" (media si extrema ratie). – Der. (din fr., dar adaptate la baza lat.) rationa, vb.; rational, adj.; rationalism, s.n.; rationament, s.n. Cf. si alt dublet, rezon, s.n., din fr. raison, der. rezonabil, adj., din fr. raisonnable.
raz, raz (rázuri), – 1. Unealta cioplitorului de piatra. – 2. Razuitoare. Sl. razŭ "tais" (Tiktin), cf. sb. raz. S-a contaminat cu a arde "a razui", schimbînd într-un anumit fel semantismul cuvîntului sl., în asa fel încît der. exprima mai curînd ideea de "a razui" sau "a nivela" decît cea de "a taia". Der. razui, vb. (a îndeparta un strat; a nivela); razuitoare, s.f. (unealta de ras); razuitura, s.f. (radere); razatoare, s.f. (unealta cu care se rade); razus, s.n. (dalta, otic, razuitoare, frîna la razboiul de tesut; sapa); razuse, s.f. (Trans., razuitor); razalui, vb. (a razui), din mag. reszelni (Cihac, II, 623; Gáldi, Dict., 154); razalau, s.m. (Mold., Banat, razator).
reiz, réiz (-zi), s.m. – Capitan. – Var. raiz, reis. Tc. reis (Seineanu, III, 97), cf. ngr. ῥαϊζης, it. ràis. – Comp. reiz-efendi, s.m. (ministru turc de Afaceri Externe). Sec. XVIII, înv.
reteza, retezá (retéz, át), vb. – 1. A scurta, a taia, a transa. – 2. A curata stupul. – Var. rateza. Origine îndoielnica. Nici una din multele ipoteze prezentate nu este acceptabila. Din sl. rĕzati "a scurta" (Cihac, II, 310) nu este posibil din punct de vedere fonetic; din sl. otrĕzati (Cretu 362; Weigand, BA, II, 258; Pascu, Beiträge, 12) nu este mai simplu. Din lat. •recaediāre ‹ caedĕre (Puscariu, Conv. lit., XXXIX, 305; Puscariu 1457; REW 7106; Puscariu, Dacor., I, 325; Rosetti, I, 171) nu are nici o probabilitate, cf. Tiktin; lat. •recidiāre ‹ recidĕre (Giuglea, Dacor., II, 221) prezinta aceeasi problema fonetica, care pare insolubila. Altii au pornit de la lat. •retundiāre, cf. fr. rogner (Candrea, GS, III, 227; Candrea); din lat. •retizāre "a taia crengile care atîrna deasupra apei", de la retae (Graur, BL, IV, 110); din gr. αίρετίζω "a alege" (Scriban), a carui explicatie semantica pare deficienta; din sl. retęzŭ "zavor" (Conev 80); toate aceste ipoteze sînt neverosimile. Explicatia lui P. Papahagi, Dunarea, IV, 122-4 (Lozovan 250) nu este accesibila. În cercetarea originii acestui cuvînt, trebuie sa se tina seama de sensul lui foarte special, acela de "a taia potrivind" sau "a taia alegînd", cum se face de exemplu la taierea parului, la curatirea unui copac etc. Daca se ia în consideratie aceasta nuanta, ne putem gîndi ca nu este o var. a lui •neteza, din lat. •nitidiāre "a curata nivelînd"; cf. netezi, care este un der. interior, pornind de la neted. Schimbarea initialei nu este clara; dar coincide cu cea de la rîncheza › nincheza. Der. retez, s.n. (tais, custura; diametru); retezatura, s.f. (taiere, taietura; unealta de marcat vitele).
trăistar, TRĂISTÁR, traistari, s.m. Mestesugar care face traiste. – Din traista + suf. -ar.
ruga, rugá (róg, rugát), vb. – 1. A implora. – 2. A cere, a solicita. – 3. A invita. – Mr., megl., istr. rog. Lat. rǒgāre (Puscariu 1472; REW 7361; Densusianu, GS, II, 310), cf. it. rogare, prov., cat., sp., port. rogar, v. fr. rover. – Der. ruga, s.f. (rugaciune, implorare; petitie, cerere; Trans., Olt., hram; Mold., Trans., cruce, troita); rugaciune (megl. rugaciuni), s.f. (închinare, ruga), probybil direct din lat. rǒgātiōnem (Puscariu 1479; REW 7362), cf. prov. roazó, fr. rovaison, port. pogações; rugaminte (megl. rugamînt), s.n. (ruga, cerere), probabil pl. n. de la rugamînt, interpretat ca sing. f., cf. încaltaminte (dupa Puscariu 1480, direct din lat. rǒgāmentum); rugator, adj. (care cere). – Din rom. provine sas. rugan, vb.
şase, sáse num. – 1. Numarul de dupa cinci. – 2. (Arg.) Atentie, ai grija! – Var. Mold. sese. Mr. sase, megl. sasi, istr. sǫse. Lat. sex (Tiktin, ZRPh., XII, 456; Puscariu 1529; REW 7885; Pascu, Arhiva, XV, 447), cf. it. sei (v. mil. sexe), prov. sieis, fr. six, cat. sis, sp., port. seis. Fonetismul este greu de explicat. E final se considera de obicei analogic, ca în cinque, septem; dar exista si posibilitatea unui e epentetic, comun în gr. din Italia de Sud (cf. Kapsmann, Byz. Z., XLVI). În compunere, sase se reduce de obicei la sai- (saisprezece, saizeci, în loc de sasesprezece, sasezeci, care nu se folosesc). Acest rezultat a fost considerat identic cu cel din it. (Tiktin), sau produs prin analogie cu doisprezece, treisprezece (Puscariu), sau ca rezultat normal a lui sex (Pascu). Pare mai curînd efectul unei disimilari: sesesprezece › •saesprezece, datorat repeziciunii cu care se numara, ca în patrusprezece ‹ paisprezece (unde disimilarea se produce între tr si pr, cf. patruzeci, care nu are forma abreviata), ca si in limbajul familiar din Munt., treispece, paispce, cinspce etc. În fine, uzul argotic este greu de explicat, dar cf. fr. vingt-deux "atentie la" si rom. zexe "ei, asi!" din germ. sechs "sase". Pentru aceasta der. cf. Iordan, BL, VI, 170 (dupa Vasiliu, de la sest, v. aici). – Der. sesime, s.f. (a sasea parte).
sezon, sezón (-oáne), s.n. – Anotimp, perioada propice pentru ceva. Fr. saison.
tăbueţ, tabuét (-te), s.n. – 1. Saculet, traista. – 2. Porecla data persoanelor îndesate. – 3. (Trans.) Husa. Origine incerta. Poate în legatura cu tarbuc; dupa opinia lui Tiktin, care mi se pare mai putin sigura, din sl. tobolĭcĭ, poate prin intermediul sb. tobo(l)ca. În Mold. si Trans. – Der. tabeica (var. tebeica), s.f. (Munt., saculet); tabîltoc (var. tabultoc, taboltoc, tobîltoc), s.n. (sac, tabeica), cu suf. expresiv (dupa Lacea, Dacor., IV, 781, din sas. Doppeltuch).
tătăişe, tataíse (-e), s.f. – 1. Dadaca, numele dat de copii unei femei care îngrijeste un copil. – 2. Titlu afectuos care se da unei matusi sau unei cumnate, mai ales în Trans. – 3. Plante (Pulicaria dysenterica, Carlina acaulis, Chrysanthemum leucanthemum). Creatie expresiva, ca tata sau sp. tata (Tiktin). Der. directa de la tata (Puscariu, Diminutiv, 126) nu este probabila.
taşcă, tásca (-tắsti), s.f. – Traista, tolba, sac, ranita. – Var. teasca, tescoi, te(c)sila, tecsoi, înv. ticseu, tixeu. Germ. Tasche, prin intermediul mag. táska, pol. taszka, rut., rus. slov. táška (Cihac, II, 403; Miklosich, Fremdw., 132; REW 8592).
tăgîrţă, tagîrta (-te), s.f. – Sac, traista. – Mr. tagargica, megl. tagarcica, tagarjic. Tc. tagarcik, tagar (Tiktin), cf. ngr. ταγαγτζίϰα, bg. tagarec (Conev 65). – Der. (a)tagîrta, vb. (a se atîrna, a se agata de ceva).
tăia, taiá (tái, taiát), vb. – 1. A diviza ceva cu un obiect taios. – 2. A fi ascutit, taios. – 3. A divide, a separa. – 4. A ciopli, a slefui, a da forma. – 5. A desparti un grup de carti de joc cu o alta carte. – 6. A simti nevoia defecarii. – 7. A retine, a împiedica, a întrerupe. – 8. A scurta drumul. – 9. A bate cu o carte mai mare la jocurile de carti. – 10. A amesteca cu apa, a boteza. – 11. A curata de ramuri uscate, a emonda. – 12. A suprima. – 13. A ucide, a executa, a sacrifica. – 14. A hotarî, a stabili. – 15. A valora, a costa. – 16. (Înv.) A falsifica moneda. – 17. (Refl.) A se brînzi (laptele). – 18. (Refl.) A se încrucisa. – 19. (Refl.) A se slabi, a i se sterge efectul. Mr. tal’u, tal’are, megl. tal’u, tal’ari, istr. tal’u. Lat. talĭāre (Cipariu, Gram., 33; Puscariu 1711; REW 8542), cf. vegl. tal’uor, it. tagliare, prov., port. talhar, fr. tailler, cat. tallar, sp. tajar. Der. taiat, s.n. (actiunea de a taia); taiere, s.f. (actiunea de a taia; ucidere, sacrificare); taietor, s.m. (persoana care taie ceva; padurar, calau); taietor, s.n. (fagas, tais; bustean de taiat lemne; stiva, magazie de lemne); tai(e)toare, s.f. (topor, secure); tai(e)tura, s.f. (sapatura, incizie; decupaj, retezatura; stersatura; întepatura, zvîcnet; curatura, teren despadurit); tai(e)tei, s.m. pl. (paste fainoase, tocmagi); taios, adj. (care taie, ascutit); tai(u)s, s.n. (partea ascutita a unei unelte; Arg., briceag); taimalai, s.n. (joc de copii); taie-baba (var. taie-paie, taie-fuga), s.m. (laudaros, fanfaron); strataia, vb. (a taia, a întrerupe), inventie nefericita a lui Vlahuta, dupa fr. entrecouper (Tiktin).
toci, tocí (-césc, -ít), vb. – 1. A strica vîrful, a îngrosa taisul. – 2. A strica, a uza. – 3. A învata foarte mult, a învata mecanic. – Megl. tutǫs, tutiri "a ascuti". Sb. točiti "a ascuti", bg. točam, rus. točitĭ "a ascuti" (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 66; Bogaci), din sl. točiti "a da tîrcoale". Sl. trebuie sa fi însemnat si "a face sa functioneze tocila de mîna sau de picior"; si de aici separarea sensului din rom. si din limbile slave, caci tocila strica în acelasi timp cantul si ascute taisul. Bg. si rus. au ambele sensuri. Ultimul sens, care apartine Arg. scolar, presupune un sens intermediar de "a pisa". – Der. tocila, s.f. (masina de ascutit; elev constiincios si pisalog; Arg., bicicleta), din sl. (bg., rus.) točilo; tocilar, s.m. (ascutitor; elev care învata mult); tocitoare, s.f. (ciubar, putina), din acelasi sl. točiti cu sensul de "a stoarce", cf. pritoci.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc