Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru a tulbura
aerofagie, AEROFAGÍE s.f. Act reflex caracterizat prin înghitirea, odata cu saliva sau cu alimente ingerate, a unei cantitati mari de aer1 (ducând la tulburari organice). [Pr.: a-e-] – Din fr. aérophagie.
molimen, MOLIMÉN s. n. totalitatea tulburarilor morbide care preceda o criza. (< fr., lat. molimen)
barbiturism, BARBITURÍSM s.n. Totalitatea tulburarilor care apar în intoxicatiile acute sau cronice cu barbiturice. – Din fr. barbiturisme.
benzolism, BENZOLÍSM s.n. Totalitatea tulburarilor care apar în intoxicatia (profesionala) cu benzen. – Din fr. benzolisme.
bulversa, BULVERSÁ, bulversez, vb. I. Intranz. (Frantuzism) A rasturna cu totul, a întoarce pe dos, a pune în dezordine; a zapaci, a tulbura, a dezorienta. – Din fr. bouleverser.
cafeism, CAFEÍSM s.n. Totalitatea tulburarilor care apar în urma abuzului de cafea, de ceai etc. si care se manifesta prin insomnie, cefalee, aritmie cardiaca etc. – Din fr. caféisme.
foniatrie, FONIÁTRIE, s.f. Disciplina medicala care studiaza tulburarile si afectiunile vocii. [Pr.: -ni-a-] – Din fr. phoniatrie.
incomoda, INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura linistea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.
împânzi, ÎMPÂNZÍ, împânzesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi (ca o pânza) o întindere de loc. ♦ A tulbura, a împaienjeni privirea. 2. Tranz. si refl. Fig. A (se) întinde, a (se) raspândi.- În + pânza.
învifora, ÎNVIFORÁ, pers. 3 înviforeaza, vb. I. (Pop.) 1. Intranz. (Despre vifor) A bate cu putere; a vifori. ♦ Tranz. A-l bate pe cineva viforul. 2. Tranz. Fig. A tulbura, a zbuciuma, a rascoli; a îndârji. [Var.: (reg.) înviforí vb. IV] – În + vifor.
uimi, UIMÍ, uimesc, vb. IV. Tranz. A stârni, a provoca o mare (si neasteptata) mirare, admiratie, emotie; a impresiona puternic, a surprinde, a ului. ♦ (Înv.) A tulbura, a zapaci, a buimaci. – Et. nec.
vântura, VÂNTURÁ, vấntur, vb. I. Tranz. 1. A trece boabele de cereale prin vânturatoare sau a le face sa cada de la o mica înaltime pentru ca vântul sa împrastie impuritatile usoare. ♦ Fig. A împrastia, a risipi; a spulbera. 2. A varsa de mai multe ori un lichid dintr-un vas în altul, pentru a-l raci, pentru a-l amesteca etc. 3. A misca încoace si încolo, a agita. ♦ Fig. A framânta, a tulbura. 4. Fig. A da în vileag, a povesti, a comenta vorbe, fapte etc. 5. Fig. A cutreiera, a colinda. ♢ Compus: vântura-lemne sau vântura-tara s.m. invar. = om hoinar, aventurier. 6. (Rar; despre vânt) A sufla, a bate peste... – Lat. ventulare (=ventilare).
zădărî, ZĂDĂRÎ, zadarasc, vb. IV. Tranz. 1. A întarâta, a provoca pe cineva; a sâcâi, a necaji, a hartui. ♦ A rascoli, a tulbura. 2. A atâta focul. [Var.: zadarí vb. IV] – Din bg. zadarjam, scr. zadirati.
zăticni, ZĂTICNÍ, zaticnesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A împiedica, a stânjeni, a stingheri, a tulbura, a încurca. 2. Refl. A se opri, a se întrerupe. [Var.: zatigní vb. IV] – Din sl. zatŭknonti.
zgudui, ZGUDUÍ, zgúdui, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A se cutremura sau a face sa se cutremure, sa se clatine; a (se) scutura cu putere, a (se) zdruncina (1). ♦ Tranz. Fig. A tulbura, a zdruncina convingerile, constiinta cuiva. 2. Tranz. Fig. A emotiona puternic, a înfiora. – Et. nec.
lamblie, LÁMBLIE s. f. protozoar flagelat parazit, care se stabileste în intestinul subtire, dând nastere la tulburari; giardia. (< fr., lat. lamblia)
atrepsie, ATREPSÍE s.f. (Med.) Grava tulburare de nutritie specifica unor sugari. – Din fr. athrepsie.
pătrunde, PĂTRÚNDE, patrúnd, vb. III. 1. Tranz. si intranz. A trece prin..., a strabate, a strapunge, a razbate, a penetra; a perfora, a gauri. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge pâna la a se propaga prin spatiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atentie; a scruta. 2. Intranz. A izbuti sa ajunga, sa intre, sa strabata undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a îmbiba. 3. Tranz. A pune stapânire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lasa sau a fi cuprins, coplesit, dominat. ♦ Fig. A misca adânc; a emotiona, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti sa cunoasca, sa afle, sa înteleaga; a afla; a întelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaste, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.
volvulus, VÓLVULUS s.n. Ocluziune intestinala provocata de o rasucire a intestinului subtire sau a colonului pelvian, care are drept consecinta tulburari grave ale circulatiei, necroza peretelui intestinal etc. – Din volvulus.
perturba, PERTURBÁ, perturbez, vb. I. Tranz. 1. A tulbura ordinea, linistea, mersul normal al unor fapte, fenomene etc.; a provoca o perturbatie. 2. A împiedica functionarea normala a unui sistem, a unui organism etc. [Prez. ind. si: pertúrb] – Din fr. perturber, lat. perturbare.
deconcerta, DECONCERTÁ, deconcertez, vb. I. Tranz. (Frantuzism) A face pe cineva sa-si piarda cumpatul, siguranta de sine; a tulbura, a zapaci. – Din fr. déconcerter.
orbi, ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-si pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva sa-si piarda vederea; a scoate cuiva ochii. ♢ Expr. (Nici cât sau macar) sa orbesti un soarece = foarte putin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva sa-si piarda ratiunea, clarviziunea, a-l face sa nu mai judece obiectiv. ♦ A însela, a amagi pe cineva, a minti. – Din orb2.
fantomă, FANTÓMĂ, fantome, s.f. Fiinta ireala pe care cred (sau pretind) ca o vad unii oameni cu imaginatia tulburata sau pe care o creeaza fantezia scriitorilor; naluca, stafie, strigoi, fantasma, aratare. ♦ Fig. Ceea ce are o existenta incerta, fictiva, ceea ce (nici) nu exista în realitate. ♢ (Adjectival) Guvern fantoma. – Din fr. fantôme.
otravă, OTRÁVĂ, otravuri, s.f. 1. Substanta chimica toxica, care, introdusa sau formata în organism, provoaca tulburari importante, leziuni grave etc. si uneori moartea; venin. 2. Fig. Ceea ce provoaca un rau (moral), un necaz, o suparare; p. ext. amaraciune, rautate, venin. ♦ Epitet dat unei persoane foarte rele. [Pl. si: otravi] – Din sl. otrava.
limbric, LIMBRÍC, limbrici, s.m. Gen de viermi paraziti, cu corpul de forma cilindrica, care traiesc în intestinul subtire al omului si al unor animale, putând provoca tulburari grave; ascarida; vierme apartinând acestui gen. – Lat. lumbricus.
conturba, CONTURBÁ, contúrb, vb. I. Tranz. A deranja, a tulbura. – Din lat. conturbare.
eclampsie, ECLAMPSÍE, eclampsii, s.f. Sindrom întâlnit la femeile gravide la sfârsitul sarcinii sau imediat dupa expulzia fatului si manifestat prin pierderea cunostintei, crampe, convulsii, coma. ♢ Eclampsie puerila = boala de copii datorata tulburarilor de functionare a glandei tiroide. – Din fr. eclampsie.
ergotină, ERGOTÍNĂ, ergotine, s.f. Substanta otravitoare obtinuta din cornul-secarei, care provoaca tulburari nervoase, digestive, cardiace etc. si se întrebuinteaza în medicina ca hemostatic, mai ales în hemoragiile uterine; ergotoxina. – Din fr. ergotine.
strica, STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) transforma din bun în rau; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ♢ Expr. (Refl.) A se strica caruta în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplaceri când esti înca departe de tinta. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rau, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfarâma învelisul tare al unui lucru (pentru a scoate si a folosi continutul); a sparge. ♦ A sfarâma o usa, o încuietoare, a deschide cu forta (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub actiunea agentilor exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substante sau mirosuri neplacute, nocive. ♢ Tranz. Factor care strica aerul. 4. Tranz. si intranz. A pricinui stricaciuni, daune, lipsuri; a vatama. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, daunator într-o anumita situatie. ♢ Expr. Nu strica (sau n-ar strica) sa... = nu-i rau sa..., nu face rau cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, raspunzator. ♦ Tranz. A gresi; a se face vinovat de ceva. ♢ Expr. Ce strica? = de ce ar fi rau, de ce (sa) nu...? ♦ Tranz. A vatama un organ sau o functie organica, a dauna sanatatii. ♢ Expr. A-si strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stari sufletesti) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfasurare a unei actiuni, a unei stari; a se pune de-a curmezisul, a tulbura, a zadarnici. 6. Tranz. A influenta pe cineva în rau; a corupe. ♦ Refl. A decadea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva gresit, cum nu trebuie. 8. Tranz. si refl. A (se) darâma, a (se) narui, a (se) distruge (o constructie, o asezare etc. omeneasca). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ♢ Expr. (Refl.) Bea de se strica = bea mult, peste masura. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga, a calca conventii, învoieli, legi, obligatii. ♦ Tranz. (În superstitii) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. si tranz. A rupe sau a determina ruperea legaturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fara a obtine un folos sau un avantaj corespunzator). 11. Refl. (Despre adunari, petreceri etc.) A lua sfârsit (în mod nefiresc, prin împrastierea participantilor). – Lat. extricare.
distrofie, DISTROFÍE, distrofii, s.f. Stare patologica constând în alterarea structurii unui tesut, a unui organ, a unui sistem sau a organismului, în urma tulburarilor de nutritie. – Din fr. dystrophie.
tulbura, TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid sa devina tulbure, sa se umple de impuritati. ♢ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomorî, a se strica. 2. Tranz. si refl. A face sa-si piarda sau a-si pierde limpezimea, transparenta, claritatea. 3. Refl. si tranz. Fig. A-si pierde sau a face sa-si piarda linistea; a (se) emotiona, a (se) îngrijora, a (se) nelinisti. ♦ A (se) supara foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-si pierde sau a face sa-si piarda judecata limpede, normala; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat •turbulare ( < turbare).
răscoli, RĂSCOLÍ, (I 1, II) rascolesc, (I 2) rascól, vb. IV. I. 1. Tranz. si intranz. A face dezordine cautând pe cineva sau ceva, a cerceta cu de-amanuntul; a scotoci. ♦ Tranz. A scormoni focul, jeraticul pentru a-l înviora. ♦ Tranz. A scurma, a râcâi pamântul; p. ext. a ara. ♦ Tranz. A stârni praful, valurile etc. ♦ Tranz. A face sa devina acut; a reactiva. ♦ Tranz. A tulbura. 2. Tranz. A face sa se razvrateasca, sa se revolte; a agita. II. Tranz. (Pop.) A desface toamna stâna, alegând oile dupa fiecare proprietar în parte. – Din sl. raskoliti.
răvăşi, RĂVĂSÍ, ravasesc, vb. IV. Tranz. A face dezordine; a împrastia, a rascoli. ♦ Fig. A tulbura adânc sufleteste; a dezorienta. – Cf. scr. r o v a š i t i.
deranja, DERANJÁ, deranjéz, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a ravasi, a rascoli. ♢ Expr. A-si deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura linistea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politete sau ir.) A se osteni. – Din fr. déranger.
scormoni, SCORMONÍ, scormonésc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A cauta cu de-amanuntul, a cerceta peste tot ravasind, rascolind (pentru a gasi sau a scoate la iveala); a scotoci, a cotrobai; p. gener. a cauta. ♢ Refl. Se scormoneste în buzunare. ♦ Tranz. Fig. A patrunde cu privirea, a scruta; a cerceta. 2. Tranz. A face sa iasa ceva la iveala (dintr-un loc ascuns, dosit); a face sa se miste din loc; a stârni. 3. Tranz. A rascoli (în adânc) pamântul zgâriind, râcâind, sapând, brazdând (pentru a cauta, a gasi ceva). ♦ (Despre pasari) A scurma. ♦ A rascoli focul, jarul, cenusa pentru a face ca focul sa se învioreze, sa arda mai bine. ♦ Fig. A zgândari, a atâta, a aprinde o stare sufleteasca, un sentiment. ♢ Expr. A scormoni la inima = a tulbura (pe cineva), a nelinisti, a nemultumi. 4. Intranz. A scobi într-o materie dura; a sfredeli. [Prez. ind. si scórmon. – Var.: (reg.) scormolí vb. IV] – Et. nec. Cf. s c u r m a, r a s c o l i.
sciatic, SCIÁTIC, -Ă, sciatici, -ce, adj. s.f. 1. Adj. (În sintagma) Nerv sciatic = nervul cel mai mare din corpul omenesc, care pleaca din partea de jos a maduvei spinarii si se ramifica în coapsa, gamba si laba piciorului, inervând membrele inferioare. 2. Adj. Care tine de nervul sciatic, privitor la nervul sciatic. Nevralgie sciatica. 3. S.f. Boala care se manifesta prin durere de-a lungul traiectului nervului sciatic, accentuata la miscare, la care se mai pot adauga tulburari motorii, vasculare si trofice. [Pr.: sci-a-] – Din fr. sciatique, lat. sciaticus.
sinchisi, SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (Fam.; mai ales în constructii negative). 1. Refl. A-i pasa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seama ceva sau pe cineva; a nu ramâne indiferent; a se nelinisti, a se îngrijora. 2. Tranz. (Rar) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din ngr. sinhízo.
foniatrie, FONIATRÍE s. f. disciplina medicala care studiaza tulburarile si afectiunile vocii. (< fr. phoniatrie)
stingheri, STINGHERÍ vb. 1. a deranja, a incomoda, a încurca, a jena, a stânjeni, a supara, a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, a inoportuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zaticni, (Mold. si Bucov.) a zahai, (înv.) a sminti. (Te rog sa nu-l ~ de la lucru.) 2. a împiedica, a jena, a stânjeni. (Îl ~ în miscari.)
farmacopsihiatrie, FARMACOPSIHIATRÍE s. f. studiu al substantelor chimice care provoaca tulburari mintale si al efectelor acestora. (< fr. pharmacopsychiatrie)
facţios, FACŢIÓS, -OÁSĂ adj. care participa la o factiune. ♢ care cauta sa produca tulburari (într-un stat, oras etc.). (< fr. factieux, lat. factiosus)
distrofie, DISTROFÍE s. f. 1. leziune organica, tisulara sau glandulara, având la baza tulburari metabolice. 2. boala cronica de nutritie la sugari. (< fr. dystrophie)
diafanometru, DIAFANOMÉTRU s. n. 1. aparat pentru determinarea tulburarii apei, prin masurarea transparentei ei. 2. instrument de masura a vizibilitatii. 3. aparat cu care se determina opacitatea (sau transparenta) hârtiei. (< fr. diaphanomètre)
desensibiliza, DESENSIBILIZÁ vb. tr. 1. a reduce sau a înlatura sensibilitatea organismului fata de un agent sensibilizant. ♢ a introduce în organism saruri imune pentru evitarea tulburarilor de tip anafilactic. 2. a micsora sensibilitatea unei emulsii fotografice prin tratarea ei, înainte de developare, cu un desensibilizator. (< fr. désensibiliser)
dermatonevroză, DERMATONEVRÓZĂ s. f. boala de piele determinata de o anumita tulburare a sistemului nervos. (< fr. dermatonéurose)
derivaţie, DERIVÁŢIE s. f. 1. ramificatie secundara a unei cai de comunicatie, a unui circuit telefonic, electric etc. 2. deviere a unui proiectil din planul de tragere. 3. lucrare hidrotehnica pentru transportul apei între conducta principala sau sursa si punctul de utilizare. 4. (lingv.) derivare (2). 5. abatere a sângelui sau a umorilor dintr-o parte a corpului în alta. ♢ modificare a tulburarilor organice prin producerea unei reactii într-o alta zona. (< fr. dérivation, lat. derivatio)
deranja, DERANJÁ vb. I. tr. 1. a pune în neorânduiala; a face dezordine. o (fam.) a-si ~ stomacul = a face indigestie. 2. (fig.) a tulbura, a stingheri, a jena, a incomoda (pe cineva). II. tr., refl. a (se) deregla, a (se) defecta. III. refl. a se osteni pentru cineva. (< fr. déranger)
instiga, INSTIGÁ vb. a agita, a atâta, a incita, a întarâta, a provoca, a stârni, a tulbura, (pop.) a sumuta, (înv. si reg.) a scorni, (reg.) a smomi, a zadarî, (fig.) a asmuti, a monta. (El ~ masele.)
cromodiagnostic, CROMODIAGNÓSTIC s. n. metoda de diagnosticare a tulburarilor functionale prin înregistrarea circuitului unei substante colorate introduse în organism. (< fr. chromodiagnostic)
emoţiona, EMOŢIONÁ vb. 1. a impresiona, a înduiosa, a misca, a tulbura, (fig.) a atinge, a patrunde. (L-au ~ cele auzite.) 2. v. sensibiliza.)
deranja, DERANJÁ vb. 1. a rascoli, a ravasi, a zapaci, (reg.) a rantui, a rostopoli. (De ce mi-ai ~ hârtiile?) 2. a strica. (Sa nu-mi ~ pieptanatura.) 3. v. defecta. 4. a incomoda, a încurca, a jena, a stingheri, a stânjeni, a supara, a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, a inoportuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zaticni, (Mold. si Bucov.) a zahai, (înv.) a sminti. (Te rog sa nu-l ~ de la lucru; sa nu fie ~ de nimeni.) 5. a perturba, a tulbura. (A ~ linistea cuiva.) 6. v. strica. 7. a se obosi, a se osteni. (Nu era cazul sa te ~ pâna la mine.)
conturba, CONTURBÁ vb. tr. a deranja, a tulbura. (< lat. conturbare)
învifora, A ÎNVIFOR//Á pers. 3 ~eáza tranz. 1) A supune actiunii exercitate de vifor. 2) fig. A face sa fie cuprins de un sentiment puternic de neliniste; a tulbura; a zbuciuma. /în + vifor
distrofie, DISTROFÍ//E ~i f. med. Stare patologica constând în dereglarea functiilor organismului în urma tulburarilor de nutritie. [Art. distrofia; G.-D. distrofiei; Sil. -fi-e] /<fr. dystrophie
delira, A DELIR//Á ~éz intranz. A vorbi fara înteles din cauza tulburarii constiintei; a fi în delir; a aiura. /<fr. délirer, lat. delirare
conturba, A CONTURBÁ contúrb tranz. (persoane) A face sa fie cuprins de emotii puternice; a tulbura. /<lat. conturbare
bulversa, A BULVERS//Á ~éz tranz. 1) A aduce în mare dezordine (printr-o actiune violenta); a întoarce pe dos. 2) (persoane) A face sa fie cuprins de emotii puternice si necontrolate; a tulbura. /<fr. bouleverser
atrepsie, ATREPSÍE f. med. Stare patologica manifestata prin grava tulburare de nutritie specifica unor sugaci. /<fr. athrepsie
aiura, A AIUR//Á ~éz intranz. 1) A vorbi fara înteles din cauza tulburarilor constiintei; a fi în delir; a delira. 2) A spune lucruri absurde; a vorbi fara sens. [Sil. a-iu-] /Din aiurea
perturba, A PERTURB//Á ~éz tranz. (procese, fenomene, actiuni etc.) A abate de la desfasurarea normala; a împiedica de a functiona sau de a se desfasura normal; a tulbura. ~ receptia emisiunilor. ~ transportul. [Si perturb] /<fr. perturber, lat. perturbare
răscoli, A RĂSCOL//Í ~ésc tranz. 1) (lucruri) A întoarce în dezordine cautând; a ravasi. 2) (focul, jaraticul) A amesteca facând sa arda mai tare; a scormoni. 3) fig. (sentimente, amintiri etc.) A face sa reînvie (producând durere sufleteasca); a scormoni. ~ sufletul. 4) (straturi de deasupra) A da la o parte (cautând ceva si patrunzând în adâncime). 5) A pune în miscare. ~ praful cu picioarele. 6) fig. A supune unor emotii puternice; a tulbura; a ravasi. 7) rar A face sa se revolte. /<sl. rascoliti
stresa, A STRES//Á ~éz tranz. A produce stres; a tulbura prin stres. /<fr. stresser
tragic, TRÁGI//C1 ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de tragedie; propriu tragediei. 2) fig. Care provoaca o puternica tulburare sufleteasca. ♢ A o lua în ~ a exagera gravitatea unei întâmplari sau unei situatii; a dramatiza. /<fr. tragique
tulbura, A TULBURÁ túlbur tranz. 1) A face sa se tulbure. 2) fig. A îndemna la actiuni dusmanoase; a instiga. /<lat. turbulare
tulburător, TULBURĂT//ÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care tulbura; în stare sa rascoleasca sufletul; rascolitor; duios. 2) (despre miresme, arome, parfumuri) Care te ameteste; în stare sa îmbete. /a tulbura + suf. ~tor
tulburător, TULBURĂTÓR2 ~i m. Persoana care provoaca tulburari. ~ al ordinii publice. /a tulbura + suf. ~tor
virilism, VIRILÍSM n. (la femei) Dezvoltare a unor caractere masculine (pilozitate, voce etc.) din cauza tulburarilor endocrine. /<fr. virilisme
zădărî, A ZĂDĂR//Î́ ~asc tranz. 1) (fiinte) A aduce în mod intentionat într-o stare de iritare; a atâta; a incita; a stârni; a întarâta; a hartui. 2) (persoane) A bate la cap; a necaji întruna cu diferite pretentii sau reprosuri; a zahai; a hartui; a sâcâi; a sucali; a moronci. 3) fig. (persoane) A determina la actiuni dusmanoase; a face sa se revolte; a tulbura; a rascoli; a atâta; a monta. 4) (focul, jaraticul) A amesteca (cu ceva), pentru a arde mai tare, a rascoli; a scormoni; a zgândarî. /<bulg. zadarjam, sb. zadirati
colită, COLÍTĂ s.f. Inflamatie a colonului1 [în DN], care da nastere la tulburari digestive. [< fr. colite, cf. gr. kolon – intestin].
complex, COMPLÉX s.n. 1. Întreg, unitate compusa din mai multe elemente sau parti. ♦ (Constr.) Îmbracaminte de etansare, formata din mai multe straturi izolate. ♢ (Geol.) Complex de strate = succesiune de strate diferite din punct de vedere litologic. 2. (Med.) Idei latente, amintiri refulate care provoaca tulburari neurocerebrale. ♢ Complex de inferioritate = stare psihica în care cineva se simte inferior, persecutat. [Pl. -exe. / < fr. complexus].
derivaţie, DERIVÁŢIE s.f. 1. Ramificatie, brat al unei ape, al unei canalizari, al unui circuit telefonic, electric etc. 2. Deviere a unui proiectil din planul de tragere, provocata de miscarea sa de rotatie. 3. Derivare (3) [în DN]. 4. Abatere a sângelui sau a umorilor dintr-o parte a corpului în alta. ♦ Modificare a tulburarilor organice prin producerea unei reactii dintr-o alta zona. [Gen. -iei, var. derivatiune s.f. / cf. fr. dérivation, it. derivazione, lat. derivatio].
dermatonevroză, DERMATONEVRÓZĂ s.f. Boala de piele determinata de o anumita tulburare a sistemului nervos. [< fr. dermatonévrose].
farmacopsihiatrie, FARMACOPSIHIATRÍE s.f. (Med.) Studiul substantelor chimice care provoaca tulburari mentale si efectele lor. [< fr. pharmacopsychiatrie].
molimen, MOLIMÉN s.n. (Med.) Totalitatea tulburarilor morbide care preceda o criza. [< fr., lat. molimen].
ortopedagogie, ORTOPEDAGOGÍE s.f. Arta de a corija tulburarile pedagogice prezente la copiii dificili. [Gen. -iei. / < fr. orthopédagogie].
psihonevroză, PSIHONEVRÓZĂ s.f. Nevroza cu caracter general, care nu se refera la tulburarile functionale ale unui anumit organ, ci la tulburari de natura psihica. [< fr. psychonévrose].
aeronevroză, AERONEVRÓZĂ s. f. totalitatea tulburarilor psihogene aparute drept consecinta a efectuarii de zboruri aeriene. (dupa engl. aeroneurosis)
bulversa, BULVERSÁ vb. I. intr. (Frantuzism) A rasturna cu totul, a întoarce pe dos, a pune în dezordine; a zapaci, a dezorienta, a tulbura. [< fr. bouleverser].
conturba, CONTURBÁ vb. I. tr. A deranja, a tulbura. [< it., lat. conturbare].
deconcerta, DECONCERTÁ vb. I. tr. A face sa-si piarda cumpatul, siguranta de sine; a zapaci, a tulbura. [< fr. déconcerter].
deranja, DERANJÁ vb. I. 1. tr. A ravasi, a pune în neorânduiala, în dezordine, a învalmasi. 2. refl. (Fam.) A-si strica stomacul; (spec.) a avea diaree. 3. tr. A tulbura, a stingheri, a incomoda (pe cineva). 4. refl. A se osteni pentru cineva. [P.i. 3,6 -jeaza, ger. -jind. / < fr. déranger].
desensibiliza, DESENSIBILIZÁ vb. I. tr. 1. A reduce sau a înlatura sensibilitatea organismului fata de un agent sensibilizant. ♦ A introduce în organism seruri imune pentru evitarea tulburarilor de tip anafilactic. 2. (Fot.) A micsora sensibilitatea unei emulsii fotografice. [Cf. fr. désensibiliser].
diafanometru, DIAFANOMÉTRU s.n. Aparat pentru determinarea tulburarii apei prin masurarea transparentei ei. ♦ Instrument de masura a vizibilitatii. ♦ Aparat cu care se determina opacitatea (sau transparenta) hârtiei. [< fr. diaphanomètre].
împrânda, împrândá, împrândéz, vb. I (reg., înv.; referitor la gânduri) a tulbura, a amesteca.
facţios, FACŢIÓS, -OÁSĂ adj. (Liv.) Care participa la o factiune. ♦ Care cauta sa produca tulburari într-un stat, într-un oras. [Pron. -ti-os. / cf. fr. factieux, lat. factiosus].
foniatrie, FONIATRÍE s.f. Disciplina medicala care studiaza tulburarile si afectiunile vocii. [Pron. -ni-a-, gen. -iei. / < fr. phoniatrie].
insidios, INSIDIÓS, -OÁSĂ adj. Perfid, viclean; care întinde, ascunde o cursa. ♦ (Despre gaze de lupta) Care îsi manifesta actiunea asupra organismului mai târziu. ♦ (Despre boli) Care apare pe nesimtite, fara tulburari sau simptoame evidente, vizibile. [Pron. -di-os. / cf. fr. insidieux, lat. insidiosus].
lamblie, LÁMBLIE s.f. (Zool.) Protozoar flagelat parazit, care se stabileste în intestinul subtire si da nastere la tulburari. [Pron. -li-e, gen. -iei. / < fr., lat. lamblia].
logopedie, LOGOPEDÍE s.f. (Med.) Disciplina care studiaza posibilitatile de înlaturare a tulburarilor în dezvoltarea vorbirii. [Gen. -iei. / < fr. logopédie, cf. gr. logos – vorba, paideia – educare].
buimac, buimác (buimáca), adj. – Tulburat, ametit, nauc. Origine necunoscuta. Legat fara îndoiala de bui si buiac, chiar daca lipseste etimonul exact (Cihac, II, 31). Este putin probabila ipoteza lui Scriban, întemeiata pe tc. buyunmak "a creste". – Der. buimaci, vb. (a zapaci, a ameti, a tulbura); buimaceala, s.f. (nauceala, stupoare); buimacie, s.f. (rar, nauceala); buimatec, adj. (rar, nauc, prostit).
burzului, burzuluí (-uésc, -ít), vb. – 1. (Rar) A zbîrli, a ciufuli. – 2. A se rascula, a se razvrati, a se ridica. Mag. borzolni "a zbîrli" (DAR), poate contaminat cu pol. burzyć "a tulbura", burzić się "a se rascula" (Cihac, II, 35). – Der. burzuluiala, s.f. (rascoala, rebeliune); burzuluitor, adj. (înv., atîtator; revoltator, scandalos).
paratuberculoză, PARATUBERCULÓZĂ s.f. 1. Termen incluzând totalitatea tulburarilor observate la unii tuberculosi. 2. Boala infectioasa la rumegatoare, provocata de un microb înrudit cu bacilul tuberculozei. [< fr. paratuberculose].
perturba, PERTURBÁ vb. I. tr. A tulbura; a provoca dezordine. [Cf. fr. perturber, it., lat. perturbare].
psihopatologie, PSIHOPATOLOGÍE s.f. Ramura a medicinei care studiaza tulburarile activitatii psihice. [Gen. -iei. / < fr. psychopathologie, cf. gr. psyche – suflet, pathos – boala, logos – stiinta].
ciumări, ciumarí (-résc, -ít), vb. refl. 1. A se înacri, a deveni acru. – 2. A se supara. – Var. ciumarî, ciumara. Sl. čemerĭ "otrava" (DAR). Putin probabila explicatia lui Philippide, Bausteine, 51, pe baza gr. χυμοῦ ῥοή. – Der. ciumarit (var. ciumarat, ciumaros), adj. (astringent); ciumarica (var. ciumurica), s.f. (cimbru, Satureja hortensis), din bg. čemerika, cf. mag. csomorika (Conev 46; DAR). Din aceeasi radacina sl. provine, prin intermediul mag. csömöröl, vb. ciumurlui (a provoca indigestie, a se întoarce stomacul pe dos, a tulbura), cf. Draganu, Dacor., I, 317; DAR; Gáldi, Dict., 117, cu var. cermalui.
clăti, clatí (clatésc, clatít), vb – 1. A misca, a clatina, a deplasa. – 2. A pune în miscare. – 3. A scutura, a agita. – 4. A tulbura, a întoarce pe dos, a perturba. – 5. A misca, a agita. – 6. A face sa sovaie, a ameninta. – 7. (Refl.) A decadea, a se ruina. – 8. A se impresiona, a se înduiosa, a se emotiona. – 9. A curata rufe, vase, spalîndu-le usor cu apa, a le limpezi. Sl. klatiti "a scutura" (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 60; Miklosich, Lexicon, 288); cf. bg. klatja, ceh. klátiti, pol. klócić. Sec. XV. Cu toate aceste sensuri, în afara de ultimul, este putin înv., si în general este înlocuit prin a clatina. – Der. clateala, s.f. (limpezire, clatit); clatita, s.f. (un fel de placinta subtire, umpluta si rulata); clatitura, s.f. (înv., scuturatura, zgîltîiala; limpezire, clatit); clatitor, adj. (care scutura); clatari, vb. cu aceleasi sensuri ca clati, cu o nuanta iterativa sau durativa; clatina, vb. cu aceleasi sensuri (în ciuda diferentei stabilite de DAR între aceste vb., se poate afirma doar ca clatari apare mai curînd a fi propriu rom. occidentale, si clatina rom. orientale, acesta din urma tinzînd sa-l elimine pe primul; la clatina lipseste sensul de "a limpezi rufele", pentru care se conserva în aria sa forma primitiva clati); clatinator, adj. (care se clatina, care se rascoleste); clatinatura, s.f. (scuturatura); clatinatoare, s.f. (scrînciob).
teism, TEÍSM2 s.n. (Med.) Totalitatea tulburarilor produse în urma abuzului de ceai. [Pron. te-ism. / < fr. théisme, cf. thé – ceai].
fior, fiór (-ri), s.m. – Senzatie usoara de frig, însotita de tremur. Lat. febris (Puscariu 616; Candrea-Dens., 593; REW 3230; DAR; Giuglea, LL, I, 172), cf. comel. fiora "febra". Rezultatul normal, •fiore, a primit un sing. analogic, format pe baza pl. fiori (dupa Puscariu si Candrea-Dens., ar trebui plecat de la un lat. •februm. Der. înfiora, vb. (a scutura; a face sa tremure, a speria; a agita, a scutura usor; a nelinisti, a tulbura); înfiorator, adj. (cumplit, înspaimîntator, cutremurator). Pentru fioros, cf. fiara. Înfiora nu pare a fi cunoscut în Banat (ALR, I, 100), cf. mr. nhiuredz, nhiurare, pe care Pascu, I, 100, le explica printr-un lat. •infebrāre.
neurotrofic, NEUROTRÓFIC, -Ă adj. referitor la tulburarile trofice de origine nervoasa. (< fr. neurotrophique)
ortopsihopedie, ORTOPSIHOPEDÍE s. f. terapeutica a tulburarilor psihice la copii. (< fr. orthopsychopédie)
parasexualitate, PARASEXUALITÁTE s. f. 1. totalitatea tulburarilor de comportament sexual. 2. (biol.) totalitatea proceselor de alta natura decât cea sexuala, care antreneaza fecundarea fara sa aiba loc meioza. (< fr. parasexualité)
perturba, PERTURBÁ vb. tr. 1. a tulbura; a provoca dezordine. 2. a împiedica functionarea normala a unui sistem tehnic, a unui organism etc. (< fr. perturber, lat. perturbare)
psihonevroză, PSIHONEVRÓZĂ s. f. denumire generica a tulburarilor de natura psihica; nevroza. (< fr. psychonévrose)
scleroză, SCLERÓZĂ1 s. f. 1. induratie a tesuturilor, în special a celui conjunctiv; sclerom. o ~ în placi = boala prin leziuni cu multiple focare de demielinizare, diseminate în sistemul nervos central, putând antrena tulburari neurologice diverse. 2. (fig.) stare a ceea ce nu mai este capabil de evolutie, de adaptare, a ceea ce si-a pierdut orice suplete. (< fr. sclérose)
socioterapie, SOCIOTERAPÍE s. f. ansamblu de tehnici psihoterapeutice care urmaresc a înlatura tulburarile afective si de comportament ale unui individ; socioterapeutica. (< fr. sociothérapie)
fistic, fistíc (fistíci), s.m. – 1. Arbore din tarile calde cu fructe continînd sîmburi comestibili. – 2. (S.n.) fructul fisticului. – Var. (înv.) fîstîc. Tc. fistik, arab. fostuq, per. festuq (Seineanu, II, 173; Lokotsch 620; Ronzevalle 124), cf.ngr. φυστίϰι, alb. festek (Meyer 100), lat. med. festechum, fr. fustet, sp. alfóncigo, port. fistico; cf. forma paralela din per. pistaq, de unde ngr. πιστάϰη, lat. med. pistacia, fr. pistache, sp. pistacho, sl. pistikŭ. – Der. fistichiu, adj. (înv., verde galbui; înv., extravagant), din tc. fistiki; fîstîci, vb. (a tulbura, a nauci, a zapaci), probabil aluzie la culoarea palida care caracterizeaza tulburarea, cf. sfecli; fîstîceala, s.f. (confuzie).
încurca, încurcá (încúrc, încurcát), vb. – 1. A încîlci. – 2. A opri de la o actiune, a stînjeni. – 3. A complica, a tulbura. – 4. A confunda, a amesteca, a bramburi. – 5. (Refl.) A se zapaci, a-si pierde firul ideilor. – 6. (Refl.) A cadea în propria plasa, a se angaja într-o afacere de unde nu mai poate iesi. – 7. (Refl.) A zabovi, a pierde vremea. – 8. (Cu comp. o) A vorbi stricat o limba, a o rupe. Origine incerta. Daca sensul primitiv este acela de "a însela" (cf. Coresi, hitlenia de încurcam unul spre alaltu, ar putea fi un der. de la currĕre, de tipul •currĭcāre, cf. curriculum (Domaschke 147). Se stie ca part. cursum a dat în rom. cursa, astfel ca semantismul unui eventual •currĭcāre n-ar oferi dificultate. Evolutia posterioara este de asemenea fireasca, întrucît ideea de "a întinde o cursa" se completeaza spontan cu cea de "a stînjeni" sau "a încurca". Este însa posibil si sa fie vorba de o origine expresiva, ca în îngurga, s.v. Celelalte explicatii nu sînt suficiente: de la descurca, si acesta din lat. •de-obscūrĭcāre "a lumina" (Puscariu, ZRPh., XXVII, 680; Puscariu 514), opinie abandonata în DAR, si care facea ca un termen concret sa provina dintr-unul abstract; din lat. •inculcāre (Cihac, I, 35), dificil din punct de vedere fonetic si semantic; din lat. •incolĭcāre (Giuglea, Cercetari lexicale, 12; DAR; Rosetti, I, 168), si acesta de la colus "furca de tors", imposibil semantic vorbind; în loc de •încruca, si acesta din gr. ϰροϰῶ "a împleti" (Diculescu, Elementele, 466), dificil de admis. Der. încurcala, s.f. (confuzie, amestec, încîlceala); încurcator, adj. (care produce confuzie); încurcatura, s.f. (confuzie, amestec, încîlceala); încurca-lume, s.m. (persoana care încurca pe altii, care nu e buna de nimic); descurca, vb. (a descîlci; a lamuri, a limpezi; refl., a-si aranja bine treburile; refl., a o rupe pe o limba straina), format pe baza lui încurca, ca descuia fata de încuia sau deschide fata de închide; descurcaret, adj. (om care se descurca).
opacă, opáca (opắci), s.f. – 1. (Pl. Trans.) Detentie, arestare. – 2. Furchet, cuzinet. – 3. Vîsla, lopata. Sl. opako "înapoi", slov. opak "pe dos, invers" (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 228), cf. sl. opačica "legatura". – Der. opaci, vb. (a împiedica; a tulbura; a molesta, a deranja), din sb., slov. opaciti; opaceala, s.f. (molestare, suparare); opacina, s.f. (vîsla), din sl. opačina "legatura", cf. ceh. opačina "vîsla", rut. opačyna "vîsla".
tulburare, tulburare de limbaj din categoria tulburarilor de pronuntie
sminti, smintí (-tésc, -ít), vb. – 1. A tulbura, a perturba, a deranja. – 2. A împiedica, a stînjeni, a jena. – 3. (Înv.) A însela, a induce în eroare. – 4. A aliena, a înnebuni. – 5. A distruge, a descompune, a strica, a anihila. – 6. A produce pagube, a pagubi. – 7. A bate, a ciomagi, a snopi în bataie. – 8. (Banat) A gresi, a se însela. – 10. (Refl.) A deveni nebun, a se scrînti. – Mr. mintescu, mintire "a tulbura". Megl. (s)mintés, (s)mintiri. Sl. sŭmĕsti, sŭmĕtati, sŭmĕtiti "a tulbura" (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 352; Seineanu, Semasiol., 211; Byhan 319; Berneker, II, 44; Rosetti, III, 58), probabil favorizat de coincidenta cu minte. – Der. sminta (var. înv. smînta), s.f. (Banat, Trans., greseala; defect; pierdere); sminteala, s.f. (greseala; defect; pierdere; obstacol; inconvenient; necaz; nebunie; bataie, ciomageala); smintit, s.m. (nebun, s.n. Trans., terci de faina de porumb pentru pui); nesmintit, adj. (negresit; adv., sigur). – Cf. smîntîna.
tărbăci, tarbací (c-esc, ít), vb. – 1. A certa, a sapuni. – 2. A bate, a chelfani, a ocarî. – 3. A se murdari, a se umple de noroi. Creatie expresiva putin clara, poate pornind de la tabaci "a argasi", cu r expresiv; pentru semantism, cf. sp. zurrar "a argasi" si "a da bice". – Der. tarbaca, s.f. (obicei vechi, care consta în a chinui cîinii batîndu-i) pe care Tiktin îl lega gresit de it. trabucco si Popescu-Ciocanel 42 de tc. debek "piulita"; tarbaceala, s.f. (bataie; cearta; chinuire); tabîrci, vb. (a opinti, a purta ceva greu, a se osteni), în Mold.; tabîrceala, s.f. (istovire); tîrbosi, vb. (a tulbura, a murdari; a mesteca în cafeaua turceasca); tîrboseala, s.f. (zatul de la cafeaua turceasca), în Munt. Rut. terbičiti, pe care Bogrea, Dacor., IV, 850, îl propunea ca etimon al cuvîntului rom., provine probabil de la tarbaci. – Cf. tava, tearfa, tabuet.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc