Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru a sti
academie, ACADEMÍE, academii, s.f. 1. Societate de învatati, de literati, de artisti etc. creata pentru dezvoltoarea stiintelor si a artelor; înalta institutie culturala care reuneste pe cei mai de seama savanti si artisti. 2. Scoala de învatamânt superior. [Acc. si: (dupa lat.) académie] – Din fr. académie, lat. academia.
acribie, ACRIBÍE s.f. (Livr.) Exactitate, corectitudine în cercetarea stiintifica; p. gener. seriozitate, constiinciozitate. – Din fr. acribie.
acribologie, ACRIBOLOGÍE s.f. Precizie în folosirea cuvintelor; corectitudine în respectarea proprietatii termenilor; alegere riguroasa a cuvintelor. ♦ Studiul preciziei maxime în cercetarea stiintifica. – Din fr. acribologie.
afinant, AFINÁNT, afinanti, s.m. Substanta care se adauga materiilor prime din care se fabrica sticla pentru a se realiza afinarea (3). – Afina + suf. -ant.
afuma, AFUMÁ, afúm, vb. I. 1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva. 2. Tranz. A umple cu fum un spatiu închis pentru a distruge sau a alunga vietatile dinauntru. ♦ Intranz. A scoate fum. Soba afuma. 3. Tranz. si refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri de fum. ♦ Tranz. (Tehn.) A da sticlei o culoare fumurie în procesul de fabricatie. 4. Refl. (Despre mâncaruri) A capata gust neplacut de fum (când începe sa se arda). 5. Refl. Fig. (Fam.) A se îmbata usor; a se ameti. – Lat. affumare (= adfumare).
agrobiologie, AGROBIOLOGÍE s.f. Stiinta care se ocupa cu actiunea legilor biologice generale asupra culturii plantelor si cresterii animalelor, constituind, totodata, baza teoretica a stiintelor agronomice. [Pr.: -bi-o-] – Din germ. Agrobiologie, rus. agrobiologhiia.
ajunge, AJÚNGE, ajúng, vb. III. I. 1. Intranz. A se afla într-un loc dupa parcurgerea unui drum, a atinge capatul unui drum; a sosi. ♢ Expr. A ajunge departe = a razbi prin greutati si a atinge scopul dorit. A (sau a-i) ajunge (cuiva) cutitul la os = a ajunge la capatul puterii; a fi într-o situatie disperata. ♦ Intranz. si tranz. A atinge (o limita în timp), a apuca (o anumita vreme). 2. Tranz. A întâlni, venind din urma, o fiinta sau un vehicul în miscare; a prinde din urma. ♢ Expr. A-l ajunge pe cineva zilele = a îmbatrâni. ♦ Fig. A egala pe cineva. 3. Tranz. A nimeri, a lovi pe cineva sau ceva. ♦ Fig. (Despre un neajuns) A da peste... ♦ Fig. (Despre o stare sufleteasca) A cuprinde, a razbi. 4. Intranz. A se întinde pâna la...; a atinge. ♦ A reusi sa atinga ceva situat sus sau departe. ♢ Expr. A nu-i ajunge (cuiva nici) cu prajina la nas, se zice despre un om înfumurat. 5. Intranz. (Despre preturi; p.ext. despre marfuri) A atinge un anumit nivel. II. 1. Refl. A se întâlni, a se împreuna, a se uni. ♦ Fig. A se întelege, a se învoi. 2. Intranz. A realiza, a împlini. A ajunge la un rezultat. ♦ Intranz. si tranz. A fi în situatia de a... 3. Intranz. A deveni. ♢ Expr. A ajunge rau = a decadea. A ajunge bine = a dobândi succese; a reusi, a izbuti. A ajunge pe mâinile cuiva = a fi la discretia cuiva. ♦ Intranz. si refl. (Peior.) A parveni. III. Intranz. si refl. A fi în cantitate suficienta. ♢ Expr. (Tranz.) A-l ajunge (pe cineva) mintea (sau capul) = a se pricepe, a sti ce e de facut. – Lat. adjungere "a uni, a lipi".
alchimie, ALCHIMÍE s.f. Chimia din evul mediu, în cadrul careia se continua si se amplifica practicile mestesugaresti ale antichitatii de obtinere a unor produse, ca sticla, coloranti, metale etc., adesea cu presupuse puteri miraculoase. – Din fr. alchimie, lat. alchemia.
ambiţiona, AMBIŢIONÁ, ambitionez, vb. I. Refl. A avea ambitie. ♦ Tranz. A stimula ambitia cuiva. ♦ Refl. A se încapatâna. ♦ (Înv.) A râvni. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ambitionner.
mongolistică, MONGOLÍSTICĂ s. f. disciplina stiintifica care studiaza limba, cultura si civilizatia mongola. (< germ. Mongolistik)
aticism, ATICÍSM s.n. Ceea ce caracterizeaza stilistic scrierile vechilor atenieni ♦ Stil caracterizat prin masura, eleganta si rafinament. – Din fr. atticisme, lat. atticismus.
automatic, AUTOMÁTIC, -Ă, automatici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. (Adesea adverbial) De automat. 2. S.f. Ramura a stiintei si a tehnicii care se ocupa cu studiul metodelor si al mijloacelor pentru efectuarea proceselor tehnice fara participarea directa a omului. [Pr: a-u-] – Din fr. automatique.
avea, AVEÁ, am, vb. II. Tranz. I. 1. A stapâni, a poseda, a detine. ♢ Expr. (Fam.) Ce-am avut si ce-am pierdut = n-am ce pierde; putin îmi pasa. ♢ Fig. (Complementul indica abstracte) A avea o idee. ♢ Loc. vb. A avea asemanare = a se asemana. A avea bucurie = a se bucura. A avea o dorinta = a dori. A avea nadejde = a nadajdui. 2. A primi, a capata, a obtine, a câstiga. Ai un leu de la mine daca îmi spui. 3. A dispune de ceva, a se bucura de ceva. Am un ceas de ragaz. ♢ Expr. A avea un post (sau o slujba etc.) = a detine un post. A avea o meserie (sau o profesiune etc.) = a cunoaste (si a practica) o meserie (sau o profesiune etc.). 4. A fi compus din..., alcatuit din...; a fi înzestrat sau prevazut cu... Blocul are doua etaje. ♦ A contine, a cuprinde. Lucrarea are tabele. 5. A tine, a purta. În mâna avea un buchet. ♢ Expr. A avea drag pe cineva sau (refl. recipr.) a se avea dragi = a (se) iubi. (Refl.) A se avea bine cu cineva = a fi prieten cu cineva; a fi în relatii de dragoste cu cineva. A se avea rau cu cineva = a fi certat cu cineva; a se dusmani. ♦ A fi îmbracat cu... Avea un pantalon de blana. 6. A fi de o anumita dimensiune, greutate, vârsta etc. Bara are 2 m. ♢ Expr. A nu (mai) avea margini = a întrece orice masura. 7. A fi cuprins de o senzatie sau de un sentiment. A avea foame. ♢ Expr. Ce ai? = ce (necaz sau durere) ti s-a întâmplat? N-are nimic ! = a) nu i s-a întâmplat nici un rau; b) nu are nici o importanta. A avea ceva cu cineva = a purta necaz cuiva, a nu putea suferi pe cineva. ♦ A suferi (de o boala}. Are pojar. II. 1. (Urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) a) A trebui sa... Are de facut cumparaturi; b) (În forma negativa) A fi destul sa... N-are decât sa spuna si se va face; c) (În forma negativa) A nu putea sa... N-are ce zice; d) (Rar) A fi în drept. ♢ Expr. (Eliptic) N-ai (sau n-are etc.) decât! = fa cum vrei (sau faca cum vrea etc.)! treaba ta (sau a lui etc.)! 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau conjunctiv) A sti cum..., când..., unde..., cine..., ce...), a gasi. Are ce sa faca. ♦ Unipers. A fi, a se gasi cineva (sa faca ceva). N-are cine sa-l mângâie. III. (Ca valoare de verb auxiliar) 1. (Serveste la formarea perfectului compus) A venit. 2. (Serveste la formarea modului optativ-conditional) Ar veni. 3. (Serveste urmat de un verb la conjunctiv, la formarea unui viitor popular familiar) Au sa vina. [Prez. ind. am, ai, are, avem, aveti, au, (III 1) am, ai, a, am, ati, am, (III 2) as, ai, ar, am, ati, ar, prez. conj. pers. 2 sg. ai si (reg.) aibi, pers. 3 aiba] – Lat. habere.
avicultură, AVICULTÚRĂ s.f. Stiinta care se ocupa cu cresterea rationala a pasarilor de curte în scop economic; profesiune bazata pe aceasta stiinta. – Din fr. aviculture.
bariu, BÁRIU s.n. Element chimic, metal moale, alcalino-pamântos, de culoare alba-argintie, ai carui compusi se întrebuinteaza la fabricarea vopselelor, a sticlei si în pirotehnie. – Din fr. baryum.
baterie, BATERÍE, baterii, s.f. 1. Subunitate de artilerie compusa din patru, sase sau opt tunuri, cu mijloacele de tractiune, utilajul si personalul necesar. 2. Grup de aparate, de dispozitive sau de piese identice asociate în vederea executarii unei operatii. ♢ Baterie electrica = reunire a mai multor butelii de Leyda sau a mai multor elemente voltaice spre a produce electricitate. Baterie solara = sursa de energie formata dintr-un grup de generatoare fotoelectrice cu semiconductori, care transforma energia radiatiei solare în energie electrica. 3. Ansamblul instrumentelor de percutie (într-o orchestra). 4. Vas cu gheata în care se afla sticle cu bautura. ♦ P. ext. Un litru de vin si o sticla de sifon luate împreuna. – Din fr. batterie.
bătaie, BĂTÁIE, batai, s.f. I. 1. Lovitura repetata data de cineva cuiva cu mâna sau cu un obiect. ♢ Loc. vb. A (se) lua la bataie = a (se) bate. ♢ Expr. A stinge (sau a snopi, a zvânta etc.) în bataie (sau în batai) (pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte rau. (Fam.) A da bataie = a zori, a grabi. Bataie de cap = framântare a mintii; p. ext. truda, osteneala. Bataie de joc = batjocura; p.ext. fapta urâta, incalificabila. 2. (Înv.) Lupta, batalie. ♦ Bombardament cu artileria. 3. (În expr.) A pune (ceva) la bataie = a) a oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat; b) a risca (ceva). II. 1. Lovire, izbire (repetata) a unui obiect de altul. ♢ Bataie de aripa (sau de aripi) = fâlfâit. ♦ Lovitura a vatalei la razboiul2 de tesut. ♦ (Concr.) Bateala. ♦ Stârnire a pestelui sau a vânatului. 2. Lovitura data într-un obiect (cu mâna, cu ciocanul etc.) ♦ Fiecare dintre zvâcniturile inimii sau ale pulsului. 3. Zgomot (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în functie. 4. Distanta pâna la care poate ajunge un proiectil, o sageata etc; felul cum trimite o arma proiectilul; traiectoria unui proiectil; p. ext. Distanta pâna la care poate ajunge vederea cuiva; raza vizuala. 5. (În legatura cu anumite fenomene ale naturii, a caror denumire determina sensul cuvântului) a) Suflare a vântului; adiere. b) Cadere a ploii, a grindinii etc. c) Dogoreala, arsita. d) Lumina. 6. (Reg.) Latrat (scurt si ritmic) al câinilor. 7. Boiste. ♦ Epoca în care se împerecheaza cocosii-de-munte. III. 1. (Sport) Izbire a pamântului cu piciorul înainte de desprinderea de pe sol, la o saritura. 2. (În expr. si loc. adv.) (A cântari) cu bataie = (a cântari) cu putin peste greutatea exacta. [Pr.: -ta-ie] – Lat. batt(u)allia.
bifa, BIFÁ, bifez, vb. I. Tranz. A pune un mic semn (în forma de "v") la anumite cifre sau cuvinte dintr-un registru, dintr-o lista etc. spre a sti ca au fost verificate, controlate etc. – Din fr. biffer.
bine, BÍNE adv., s.n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ♢ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învatatura, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (sa...) = a(-i) veni cuiva la îndemâna; a fi avantajat de o situatie prielnica. ♢ (În formule de salut) Bine ai (sau ati) venit (sanatos, sanatosi)! ♢ (Referitor la sanatate) A se simti bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, bautura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ti-e bine? = a) (ce), nu esti sanatos? ai o slabiciune fizica?; b) (ce), esti nebun? nu esti în toate mintile? 2. În concordanta cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Sa te porti bine cu oricine. ♦ Expr. (Fam. si ir.) Bine ti-a facut! = asa trebuia, asa se cuvenea sa-si faca (pentru purtarea ta urâta, condamnabila)! ♦ În concordanta cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cânta si danseaza bine. Cu rochia asta iti sade bine. ♢ Barbat sau femeie bine facut(a) = barbat sau femeie chipes(a). ♦ În concordanta cu adevarul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine ca asa stau lucrurile. Sa stiu bine ca mor, si nu ma las pâna nu-mi aflu dreptatea! ♢ De-a binelea = de-adevarat, cu adevarat. ♦ (Având valoarea unei afirmatii) Bine, am sa procedez cum vrei tu! ♢ Expr. (Ca) bine zici = (ca) zici asa cum trebuie. Ei bine... = dupa cum spuneam... ♦ Cu grija, cu atentie. Uita-te bine si învata. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani si mai bine. ♦ Mult si prielnic. A plouat bine. A mâncat si a baut bine. II. S.n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ♢ Om de bine = om care actioneaza în folosul, în sprijinul, care ajuta pe cei din jurul sau. ♢ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Sa-ti (sau sa va) fie de bine! = a) sa-ti (sau sa va) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (gresit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lauda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândete, cu întelegere, cu bunavointa fata de cineva suparat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca stiinta. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, placut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc dupa gr. Agathos, germ. das Gut).
biostimula, BIOSTIMULÁ, biostimulez, vb. I. Tranz. A stimula cresterea si rezistenta organismului prin biostimulatori. [Pr.: bi-o-] – Din fr. biostimuler. - biostimulare s.f.
bun, BUN, -Ă, (I-VIII) buni, -e, adj., s.m. si f., (IX) bunuri, s.n., (X) adv. I. Adj. Care are calitati. 1. Care face în mod obisnuit bine altora, care se poarta bine cu altii; binevoitor. ♢ Expr. Bun la inima = milostiv. Bun, rau = oricum ar fi. (Substantivat) Bun si rau = toata lumea (fara deosebire), oricine. ♦ Îndatoritor, amabil. ♢ Expr. Fii bun! = te rog! ai bunatatea! 2. Care se achita de obligatiile morale si sociale; corect, cuviincios; frumos, milos. ♢ Loc. adv. (Substantivat) Cu buna = cu vorbe bune; de bunavoie. ♢ Expr. Sfat bun = îndemn întelept, util, folositor. A fi (sau a ajunge, a încapea etc.) în (sau pe) mâini bune = a fi sau a ajunge la o persoana de încredere. A pune o vorba (sau un cuvânt) bun(a) pentru cineva = a interveni pentru cineva, a sustine pe cineva. ♢ Compuse: bun-simt = capacitate bazata pe experienta cotidiana de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele: buna purtare = comportare conforma normelor moralei si educatiei: certificat de buna-purtare = a) (iesit din uz) certificat în care se atesta purtarea corecta a cuiva într-un serviciu, în scoala etc.; b) fig. recomandatie orala sau lauda adusa cuiva; buna-cuviinta = purtare cuviincioasa, crestere aleasa. 3. (Despre copii) Cuminte, ascultator, îndatoritor; care are grija de parinti. 4. Caracteristic omului multumit, vesel, bine dispus. ♢ Expr. A fi în toane bune = a fi vesel, bine dispus. II. Adj. 1. Care face sau prinde bine; placut, satisfacator, agreabil. ♢ Expr. A i-o face buna sau a-i face (cuiva) una buna = a-i provoca cuiva o suparare. Una buna = o întâmplare deosebita, spirituala, o nostimada. A o pati buna = a avea necaz. (Ir.) Buna treaba! = frumos! halal! n-am ce zice! Na-ti-o buna! = asta-mi mai lipsea! asta-i acum! Na-ti-o buna ca ti-am dres-o (sau frânt-o), se spune atunci când ai dat de o situatie dificila sau inoportuna. 2. (Despre mâncaruri si bauturi) Gustos, apetisant, ales. ♢ Expr. Poama buna, se spune despre un om de nimic, neserios, despre un derbedeu sau despre o femeie imorala. ♢ Compus: bun-gust = simt estetic, rafinament. 3. Bogat, abundent, îmbelsugat. 4. (Despre miros) Frumos, placut, agreabil. 5. Linistit, tihnit, fara griji; fericit. Viata buna. ♢ (În formule de salut sau de urare) Buna ziua! Buna seara! Noapte buna! ♢ Compus: (Bot.) buna-dimineata = zorea. III. Adj. 1. Potrivit, apt pentru un anumit scop; p. ext. care-si îndeplineste bine menirea. ♢ Expr. (Adesea substantivat) Bun de tipar (sau de imprimat) = aprobare data de autor, de editura, de redactie sau de alti beneficiari pe tiparul de corectura sau de proba, dupa care începe imprimarea tirajului. Bun pentru... = valabil pentru... 2. (Despre organele corpului sau despre functiunile lor) Care functioneaza bine. ♢ Expr. Bun de gura = limbut. Bun de mâna = îndemânatic, abil. 3. (Despre îmbracaminte si încaltaminte) Care nu este uzat; p. ext. nou, de sarbatoare. 4. De calitate superioara; p. ext. de pret, scump, nou. ♦ Veritabil, autentic; pur. ♢ Expr. A o lua de buna = a crede cele spuse; a lua (ceva) în serios. A o tine (una si) buna = a sustine un lucru cu încapatânare. A sti una si buna = a se încapatâna în sustinerea unui punct de vedere. 5. (Despre bani) Care are putere de circulatie. IV. Adj. Înzestrat, talentat, priceput; p. ext. dibaci, abil, iscusit. V. Adj. 1. Folositor, util; avantajos, rentabil. ♢ Expr. La ce bun? = la ce foloseste? ♦ (Despre timp, fenomene atmosferice etc.) Favorabil, prielnic, frumos. 2. (În basme si superstitii) Prevestitor de bine. ♢ Expr. A nu-i fi (de-)a buna cuiva = a(-i) prevesti ceva neplacut, rau. VI. Adj. 1. Zdravan, puternic, strasnic. ♦ Considerabil, mare. ♢ Loc adv. În buna parte = în masura importanta. O buna bucata sau o bucata buna (de timp, de loc etc.) = o parte însemnata (de timp, de loc, etc.). 2. Întreg, plin; deplin; p. ext. mai mult decât..., si mai bine. ♢ Compuse: buna-credinta s.f. = a) obligatie de comportare corecta pe care partile trebuie s-o respecte la încheierea si la executarea contractelor sau, în cazul statelor, a tratatelor; b) convingere a unei persoane ca actioneaza în temeiul unui drept si conform cu legea sau cu ceea ce se cuvine; sinceritate, onestitate; (loc. adj.) de buna-credinta = sincer, cinstit. 3. (În expr.) Într-o buna zi (sau dimineata) = cândva, odata; pe neasteptate. VII. Adj. (Despre legaturi de rudenie) De sânge, adevarat. Tata bun. ♦ Var bun sau vara buna = var primar sau vara primara. ♦ (Despre prieteni, vecini etc.) Apropiat; devotat. ♦ Nobil, ales. VIII. S.m. si f. (Înv. si pop.) Bunic, bunica. IX. S.n. 1. Ceea ce este util sau necesar societatii sau individului pentru a-i asigura existenta, bunastarea. ♦ Obiect sau valoare care are importanta în circulatia economica. 2. (Mai ales la pl.) Tot ce poseda cineva; avut, proprietate, avere; bogatie, avutie. ♢ Bunuri de consum = bunuri materiale destinate consumului personal; obiecte de consum. 3. Element al patrimoniului unei persoane, care poate consta dintr-un lucru (bun corporal) sau dintr-un drept (bun incorporal). ♢ Bune oficii = interventie a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvarii pe cale pasnica, prin tratative a diferendelor dintre acestea. 4. Calitate, virtute. 5. (Rar) Rezultat, rod, folos. X. Adv. (Exprima o aprobare) Bine, da, asa. – Lat. bonus.
mirabilit, MIRABILÍT s. n. sulfat natural hidratat de sodiu, folosit în industria chimica, a sticlei etc. (< engl. mirabilite)
camfor, CÁMFOR s.n. Substanta organica, incolora, volatila, cu miros caracteristic si cu gust amar, extrasa din lemnul unui arbore exotic (Cinnamonum camphora) sau fabricata pe cale sintetica si utilizata (sub forma de ulei camforat) în medicina ca stimulent al centrilor nervosi vasomotori si al aparatului respirator si la fabricarea celuloidului. – Din ngr. kámfora.
caolin, CAOLÍN s.n. Roca argiloasa de culoare alba sau usor colorata de impuritati, insolubila în apa, alcatuita din caolinit, întrebuintata în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicina etc. ♦ (Med.) Pudra absorbanta, întrebuintata ca emolient. – Din fr. kaolin.
capsulă, CAPSÚLĂ, capsule, s.f. 1. Tip de fruct uscat, uneori divizat în mai multe loji si având numeroase seminte, care, la maturitate, se deschide de la sine, punând semintele în libertate; maciuca (3), maciulie (2). 2. învelis al unor organe si organisme inferioare. Capsula bacteriana. 3. Mic învelis solubil, facut din amidon, gelatina sau cheratina, care contine diferite medicamente pulverulente cu gust neplacut, pentru a putea fi înghitite mai usor. 4. Vas facut dintr-un material rezistent la caldura, în care se încalzesc, în laborator, diverse substante; capsa (3). 5. Mic cilindru metalic care contine bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei bauturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformeaza sub actiunea variatiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibila a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsula telefonica = cutiuta care contine (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tinichea cu care se astupa sticlele de bere, de apa minerala etc. 9. (În sintagma) Capsula cosmica = compartiment etanseizat al navei spatiale capabil sa se desprinda de restul vehiculului si sa coboare pe un corp cosmic. – Din fr. capsule, lat. capsula.
câmp, CÂMP, câmpuri, s.n. si (1, astazi mai ales în expr.) câmpi, s.m. 1. Întindere vasta de pamânt fara accidente însemnate de teren; ses, câmpie; spec. întindere de pamânt cultivata, semanata; totalitatea ogoarelor din jurul unei comune. ♢ Munca câmpului = munci agricole. Artilerie de câmp = artilerie care foloseste tunul si obuzierul de calibru mic si care poate fi întrebuintata pe un teren fara accidente prea mari. ♢ Loc. adv. În plin câmp sau în câmp deschis = sub cerul liber; fara adapost. ♢ Expr. A o lua peste câmp = a merge de-a dreptul, parasind drumul. A-si lua (sau a apuca) câmpii = a pleca orbeste, fara a sti încotro (de desperare, de durere, de mânie); a ajunge la desperare. ♦ Întindere de pamânt în afara unei localitati (unde nu mai sunt case). ♦ Câmp de gheata = masa întinsa si neîntrerupta de gheata care acopera o suprafata (în regiunile polare). 2. Loc. Spatiu, portiune de teren în limitele carora se desfasoara o anumita activitate. Câmp de lupta. ♢ (Astazi rar) Câmpul muncii = sfera de activitate a cuiva; p. ext. locul în care cineva îsi desfasoara activitatea; activitate, munca, productie. Câmp vizual = portiune de spatiu care poate fi cuprinsa cu privirea. 3. (Fiz.) Regiune din spatiu în care fiecarui punct i se asociaza o marime fizica determinata; marime care caracterizeaza o asemenea regiune. Câmp sonor. ♦ Regiune din spatiu în care se pot exercita actiuni de forta asupra corpurilor. ♢ Câmp electric = regiune a spatiului caracterizata prin faptul ca, în oricare punct al ei s-ar gasi un mic corp încarcat cu electricitate, acesta ar fi supus actiunii unei forte care nu s-ar exercita daca corpul nu ar fi încarcat astfel. Câmp magnetic = regiune a spatiului caracterizata prin faptul ca, în oricare punct al ei s-ar gasi un mic magnet, acesta ar fi supus unor forte de aceeasi natura ca cele care se exercita între doi magneti vecini. 4. Forma a materiei prin intermediul careia are loc interactiunea dintre particule. Câmp electromagnetic. 5. (În sintagma) Câmp operator = portiune anatomica pe suprafata careia are loc o interventie chirurgicala. 6. Fondul unui tablou, al unei gravuri, al unei podoabe etc. 7. Multime de valori ale uneia sau mai multor marimi (matematice, fizice etc.) variabile. – Lat. campus.
emondaj, EMONDÁJ, s.n. 1. Operatie de taiere a ramurilor de pe trunchiurile arborilor în perioada de crestere pentru a stimula dezvoltarea lor în înaltime; emondare, emondatie. 2. (Med.) Interventie chirurgicala constând în înlaturarea exostozelor si osteofitelor epifizelor. – Din fr. émondage.
galvaniza, GALVANIZÁ, galvanizez, vb. I. Tranz. 1. A acoperi o piesa metalica cu un strat subtire de zinc, prin cufundare într-o baie de zinc topit, spre a o face mai rezistenta la coroziune; p. gener. a acoperi o piesa metalica cu un strat subtire din alt metal, depus prin electroliza. 2. (Fiziol.) A excita un tesut sau un organ al corpului printr-un curent electric continuu, în scopuri terapeutice sau experimentale. ♦ Fig. A însufleti, a stimula pe cineva. – Din fr. galvaniser.
găsi, GĂSÍ, gasesc, vb. IV. 1. Tranz. A da de (sau peste) ceva sau cineva (din întâmplare sau cautând anume); a descoperi, a afla. ♢ Expr. (Fam.) A-si gasi beleaua = a se afla într-o situatie neplacuta, a avea necazuri. (Intranz.) Ţi-ai gasit! = as! de unde! nici gând! A-si gasi (sau, refl., a se gasi) sa... = a-i veni (pe neasteptate si într-un moment nepotrivit) sa..., a se apuca sa... (Reg.) A (-i) gasi (cuiva) dreptate = a (-i) face (cuiva) dreptate. ♢ (Loc. vb.) A-si gasi mormântul (sau moartea) = a muri. ♦ Tranz. si refl. A întâlni pe cineva sau a se întâlni cu cineva. ♢ Expr. (Tranz.) A-si gasi omul (sau nasul, popa) = a da de cineva pe care nu-l poti însela sau birui, care te obliga sa te comporti cum se cuvine. Sa te gasesc sanatos! formula de salut la despartire. ♦ A descoperi o noua metoda, un nou preparat, un nou aparat etc. (în urma unor cercetari si studii prealabile). 2. Tranz. (Despre suferinte fizice sau despre moarte) A cuprinde, a surprinde (pe neasteptate) pe cineva. ♢ Expr. Ce te-a gasit (de...)? = (exprima reprosul) ce ai? ce ti s-a întâmplat (de...)? ce te-a apucat? 3. Refl. A se afla undeva, a fi; a se afla într-o anumita situatie, împrejurare etc.; a se prezenta într-un anumit fel. 4. Tranz. A fi de parere ca...; a socoti, a crede ca... – Cf. sl. g a s i t i "a stinge".
metodologie, METODOLOGÍE s. f. 1. parte a filozofiei care se ocupa cu analiza teoretica a metodelor în stiinta moderna; stiinta si teorie despre metoda. 2. ansamblul metodelor de cercetare într-o anumita stiinta. (< fr. méthodologie)
geologie, GEOLOGÍE s.f. Stiinta care studiaza modul de formare, alcatuirea si istoria dezvoltarii globului terestru. ♦ Manual în care se studiaza aceasta stiinta. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géologie.
geometrie, GEOMETRÍE s.f. Ramura a matematicii care studiaza formele si proprietatile corpurilor, precum si raporturile lor spatiale. ♦ Manual în care se studiaza aceasta stiinta. ♦ Structura, aspect regulat, simetric pe care îl are o constructie, un obiect, un sistem etc. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géométrie, lat. geometria.
ghes, GHES, ghesuri, s.n. (În expr.) A da (cuiva) ghes = a) a da (cuiva) o lovitura usoara (cu cotul); b) a îndemna, a stimula, a îmboldi, a zori (sa întreprinda ceva). – Et. nec.
ginecologie, GINECOLOGÍE s.f. Ramura a stiintelor medicale care se ocupa cu functiile si cu bolile aparatului (3) genital feminin. – Din fr. gynécologie.
merita, MERITÁ vb. tr. a fi vrednic de ceva; a i se cuveni. ♢ a justifica stima, pretuirea, interesul. ♢ (despre marfuri) a justifica pretul, a valora. (< fr. mériter, lat. meritare)
importuna, IMPORTUNÁ vb. I. tr. A plictisi, a supara; a stingheri, a incomoda pe cineva. [< fr. importuner, it. importunare].
melodic, MELÓDIC, -Ă I. adj. melodios, armonios. o mod ~ = mod care se sprijina pe atractia melodica, pe un singur sunet stabil (tonica). II. s. f. ramura a stiintei muzicii care se ocupa cu studiul melodiei. (< fr. mélodique)
hărnici, HĂRNICÍ, harnicesc, vb. IV. 1. Refl. A se arata harnic, a se face, a deveni harnic, sârguincios. 2. Tranz. A stimula, a îndemna la lucru. 3. Intranz. A lucra cu zel, a munci cu harnicie. – Din harnic.
hialin, HIALÍN, -Ă, hialini, -e, adj. Care are aspectul, transparenta sticlei. ♢ Ţesut hialin = tesut rezultat din transformarea patologica a substantei tesutului conjunctiv într-o masa sticloasa, omogena. [Pr.: hi-a-] – Din fr. hyalin.
marketing, MÁRKETING s. n. 1. conceptie privind organizarea si desfasurarea activitatii economice, potrivit careia productia trebuie sa fie permanent adaptata la cerintele prezente si viitoare ale consumatorilor si sa le satisfaca cu maximum de eficienta. 2. ansamblul metodelor si tehnicilor care au ca obiect studiul cererii consumatorilor si satisfacerea acesteia. 3. disciplina stiintifica având acest obiect. (< engl., fr. marketing)
marinism, MARINÍSM s. n. varianta italiana a stilului bombastic; afectare, pretiozitate a stilului. (< it. marinismo, fr. marinisme)
iepure, IÉPURE, iepuri, s.m. Gen de mamifere din ordinul rozatoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinti incisivi suplimentari pe falca superioara, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte si cu coada foarte scurta; animal din acest gen, vânat pentru carnea si blana lui. ♢ Expr. Nu stii de unde sare iepurele = nu poti sa stii de unde îti vine solutionarea unei probleme. – Lat. lepus, -oris.
impersonaliza, IMPERSONALIZÁ, impersonalizez, vb. I. Tranz. (Lit.) A face ca stilul sa devina impersonal, obiectiv. – Din engl. impersonalize.
importuna, IMPORTUNÁ, importunez, vb. I. Tranz. (Livr) A plictisi sau a stingheri pe cineva cu staruintele sau cu prezenta sa. – Din fr. importuner.
impuls, IMPÚLS, impulsuri, s.n. 1. Îndemn, stimulent, avânt (în realizarea unei actiuni); (Fiziol.) Miscare brusca si momentana, determinata de actiunea stimulentilor nervosi si orientata spre executarea unui anumit act. 2. Marime fizica egala cu produsul dintre masa si viteza unui corp în miscare. 3. Variatie brusca, intensa si de scurta durata a unei marimi variabile; impulsie. Impulsul curentului electric. – Din lat. impulsus.
impulsiona, IMPULSIONÁ, impulsionez, vb. I. Tranz. A da impuls, a produce un impuls; a stimula, a îndemna, a îmboldi. ♦ A imprima o miscare. [Pr.: -si-o-] – Impuls + suf. -iona. Cf. fr. i m p u l s e r.
incomoda, INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura linistea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.
ingerinţă, INGERÍNŢĂ, ingerinte, s.f. Amestec ilegal, interventie în treburile unei persoane sau în viata unui stat, tinzând la stirbirea libertatii si a independentei de actiune si la impunerea unui anumit punct de vedere. – Din fr. ingérence.
inghinal, INGHINÁL, -Ă, inghinali, -e, adj. Care apartine abdomenului, referitor la abdomen, care se gaseste în regiunea abdominala; de la vintre, de la stinghii. [Var.: inguinál, -a adj.] – Din fr. inguinal.
instrumentaţie, INSTRUMENTÁŢIE, instrumentatii, s.f. 1. Etapa în procesul de creatie a unei piese muzicale pentru orchestra, în care autorul repartizeaza ceea ce revine spre executare fiecarui instrument în parte. 2. Ramura a stiintei muzicale care se ocupa cu descrierea particularitatilor instrumentelor. 3. Operatie de extragere, cu ajutorul unor dispozitive speciale, a unei unelte sau a unei piese ramase accidental într-un put de petrol. – Din fr. instrumentation.
intrigat, INTRIGÁT, -Ă, intrigati, -te, adj. Care este nerabdator sa afle sau sa stie ceva care îl îngrijoreaza, fata de care are suspiciuni. – V. intriga.
istorie, ISTÓRIE, istorii, s.f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii si societatii. 2. Stiinta care studiaza dezvoltarea complexa a societatii, a unui popor etc. ♦ (Concr.) Scriere continând evenimente si fapte care se încadreaza în aceasta stiinta. 3. (Cu determinarea domeniului) Stiinta care studiaza dezvoltarea si schimbarile succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria limbii. ♦ (Concr.) Lucrare care trateaza probleme din aceste domenii. 4. Povestire, naratiune. 5. (Fam.) întâmplare, patanie. ♦ Pozna, încurcatura. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. h i s t o i r e.
maiorescian, MAIORESCIAN, -Ă adj. 1. propriu lui Maiorescu. 2. (si s. m. f.) (admirator, adept) care imita stilul lui Maiorescu. (< /Titu/ Maiorescu, critic, teoretician si om politic român + -ian)
îmboldi, ÎMBOLDÍ, îmboldesc, vb. IV. 1. Tranz. A împunge un animal cu prajina, cu batul, cu nuiaua sau, p. ext., a lovi un animal cu batul, cu nuiaua spre a-l îndemna la mers, la tras. 2. Tranz. Fig. A îndemna, a împinge pe cineva la o actiune; a stimula. 3. Refl. recipr. si tranz. A (se) lovi cu coatele, a(-si) da ghionturi sau brânci; a (se) îmbrânci. – În + bold.
înăbuşi, ÎNĂBUSÍ, înắbus, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva sa nu mai poata respira; a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica cresterea si dezvoltarea plantelor; a napadi. 3. Tranz. Fig. A potoli, prin violenta, manifestari, actiuni sau miscari sociale; a reprima. ♦ A face sa nu se vada, sa nu se auda, sa nu se simta; a ascunde. Si-a înabusit un oftat. 4. Tranz. (în expr.) A înabusi focul = a stinge focul sau a-l face sa arda mocnit. – În + nabusi.
încorda, ÎNCORDÁ, încordez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) contracta muschii corpului, p. ext. corpul întreg, în vederea unui efort. ♦ Fig. A-si concentra atentia, memoria, vointa etc. ♦ Tranz. (Rar) A stimula, a întari. 2. Tranz. A întinde (puternic) o coarda, un arc, un cablu etc. ♦ A acorda un instrument muzical cu coarde, prin întinderea coardelor. 3. Tranz. A lega coardele vitei de vie. 4. Refl. Fig. (Despre raporturile dintre oameni) A ajunge într-o stare de tensiune (maxima), a se înaspri. – În + coarda.
încuraja, ÎNCURAJÁ, încurajez, vb. I. Tranz. 1. A da curaj; a îmbarbata. 2. A sprijini, a stimula. – În + curaj (dupa fr. encourager).
încurca, ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. 1. Tranz. 1. A încâlci fire, ata etc., a le face noduri astfel încât sa nu se mai poata descurca usor. ♦ (Pop.) A calca în picioare fânetele, semanaturile. 2. A schimba mereu drumul, directia pentru a îngreuia o urmarire, pentru a-si pierde urma. ♦ Refl. si tranz. A (se) rataci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuia mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o actiune, a stânjeni. ♢ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza bauturii, a unei emotii etc.). ♢ Compus: încurca-lume s.m. invar. = om care încurca pe altii, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. si refl. A face (pe cineva) sa-si piarda sau a-si pierde sirul ideilor; a (se) zapaci. ♢ Expr. (Se) încurca lucrurile = (se) creeaza o situatie complicata. confuza. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevarul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intentionat) o situatie confuza; a face un lucru de mântuiala; a nu fi clar în ce spune. 3. Tranz. si refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate iesi (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zabovi, a întârzia (mai ales la petreceri). – Probabil lat. •incolicare (< colus "caier, fir").
îndemna, ÎNDEMNÁ, îndémn, vb. I. Tranz. 1. A convinge pe cineva sa faca ceva, a chema la o actiune; a îmboldi, a stimula, a impulsiona; a îmbia. ♦ Refl. A se apuca de ceva (în urma unei stimulari); a se hotarî la ceva. ♦ Refl. recipr. Fig. A se lua la întrecere, a se îmboldi unul pe altul. 2. A sili un animal sa porneasca sau sa mearga mai repede. ♦ Intranz. (Reg.; despre animale) A se sili la drum, a înainta tragând. – Lat. •indeminare.
înfiera, ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înrosit. 2. Fig. A condamna cu toata severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.
însufleţi, ÎNSUFLEŢÍ, însufletesc, vb. IV. Tranz. 1. A da viata. ♦ Fig. A stimula, a da impuls, avânt. ♦ Refl. A prinde viata; a se înviora, a se anima. 2. Fig. A preface ceva inert în ceva viu, dinamic. – În + suflet.
morală, MORÁLĂ, morale, s.f. 1. Ansamblul normelor de convietuire, de comportare a oamenilor unii fata de altii si fata de colectivitate si a caror încalcare nu este sanctionata de lege, ci de opinia publica; etica. ♦ Comportare (laudabila); moravuri. 2. Disciplina stiintifica care se ocupa cu normele de comportare a oamenilor în societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etica. 3. (Fam.) Dojana, mustrare. ♦ Concluzie moralizatoare cuprinsa într-o scriere, mai ales într-o fabula; învatatura. – Din lat. moralis, fr. morale.
prost, PROST, PROÁSTĂ, prosti, proaste, adj., s.m.si f. 1. Adj., s.m. si f. (Om) lipsit de inteligenta, fara judecata, fara minte; natarau, nerod, tont, prostanac. ♢ Expr. Un prost si jumatate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se încrede usor; (om) naiv, credul. ♢ Expr. A-si gasi prostul = a-si gasi omul pe care sa-l poata însela usor, pe care sa-l poata duce de nas. 2. Adj., s.m. si f. (Înv. si pop.) (Persoana) fara stiinta de carte; (om) neînvatat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De conditie sociala modesta, din popor, de jos, de rând. ♢ (În trecut) Soldat prost = ostas fara grad; soldat. 4. Adj. Obisnuit, comun. ♦ De calitate inferioara, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este asa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, functional etc.); necorespunzator, nesatisfacator. ♦ (Adverbial; în legatura cu verbul "a vorbi") Stricat, incorect. ♦ (Despre situatii, stiri, întâmplari etc.) Neplacut, nefavorabil, nenorocit. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rau. ♦ Nepriceput, nepregatit, neîndemânatic într-o meserie, într-o profesiune etc. 6. Adj. Daunator; neprielnic. ♢ Expr. Gluma proasta (sau de prost gust) = gluma fara haz, care supara, jigneste. Vorba proasta = vorba îndrazneata sau injurioasa; p. ext. cearta. – Din sl. prostŭ.
lunohod, LUNOHÓD s. n. vehicul pentru cercetarea stiintifica a Lunii. (< rus. lunohod)
silicat, SILICÁT, silicati, s.m. Sare a acidului silicic, care intra în compozitia unui mare numar de minerale si care se foloseste în metalurgie, la fabricarea produselor refractare, a sticlei si a a materialelor de contructii. – Din fr. silicate
tată, TÁTĂ, tati, s.m. 1. Barbat care are copii; nume pe care i-l dau acestui barbat copiii sai când i se adreseaza sau când vorbesc despre el ori pe care si-l da el însusi când vorbeste cu copiii sai; taica, parinte, tatân, babaca. ♢ Tata de familie = barbat care are copii pe care îi creste; cap de familie. Tata mare sau tata-mosu = bunic. Tata vitreg = al doilea sot al unei femei în raport cu copiii ei dintr-o casatorie anterioara. Tata bun = tata adevarat. ♢ Loc. adj. Din tata în fiu = transmis de-a lungul generatiilor, prin descendenta directa, din generatie în generatie. ♢ Expr. Calca pe urmele lui taica-sau, se spune despre cel care seamana cu tatal sau în apucaturi si obiceiuri (rele). Bucatica rupta tata-sau sau tata-sau în picioare, se spune despre un copil care seamana perfect tatalui sau. Se leapada si de tata-sau sau vinde si pe tata-sau, se zice despre un om rau, lipsit de scrupule. Unde da tata, creste carnea, se spune când parintele îsi pedepseste copiii pentru binele lor. Mai tata! exclamatie de uimire sau de satisfactie. 2. (La vocativ) Termen cu care se adreseaza cineva unui copil (sau unei persoane tinere straine) pentru a marca un raport de familiaritate si de simpatie. 3. (Uneori determinat prin "socru") Nume dat de ginere sau de nora socrului. 4. (Fam.) Nume dat unui barbat (mai în vârsta) în semn de respect sau de afectiune. ♦ (Pe lânga un nume de persoana) Nume dat unui neam etc. 5. (În credinta crestina) Dumnezeu, creatorul lumii. ♢ Tatal nostru = numele unei rugaciuni crestine. ♢ Expr. (A sti) ca (pe) Tatal nostru = (a sti) foarte bine, pe de rost, fara greseala. 6. Fig. (Fam.) Creator, fauritor, fondator. 7. (Glumet) Cel care întrupeaza cele mai înalte calitati, care este deasupra altora, îi covârseste pe toti. [Nom. sg. art.: tata si tatal; gen.-dat. sg.: tatii si tatei] – Lat. tata.
ţine, ŢÍNE, tin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mâna (sau în brate etc.) si a nu lasa sa scape. ♢ Expr. A-i tine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi nas cuiva la cununie; b) a sta lânga cineva în ultimele clipe ale vietii cu o lumânare aprinsa în mâna (dupa un vechi obicei crestin). A-i tine (cuiva) cununa = a fi nas (cuiva) la cununie. A tine frânele tarii (sau împaratiei etc.) = a conduce, a stapâni, a guverna o tara etc. A tine pe cineva (sau ceva) în mâna = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) dupa bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mâna. A tine ursita (sau soarta) cuiva (în mâna) = a fi stapân pe viata cuiva si a dispune de ea dupa bunul sau plac. ♢ (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", "de dupa" sau "pe dupa", arata partea de care se apuca) Ţinem pe bunic de mâna. (Refl. recipr.) Mergeau tinându-se de mâna. ♢ Intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", arata partea sau capatul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însusi) Ţine de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primeste! ♦ (Determinat prin "în brate" sau "îmbratisat") A cuprinde pe cineva cu bratele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbratisa. ♦ (Determinat prin "în mâna") A mânui o arma, o unealta, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apa etc.; în expr.) A tine mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A sustine un obiect greu (ridicat de la pamânt) si a nu-l lasa sa cada. 3. A sprijini pe cineva sa nu cada. ♦ Intranz. A nu lasa ca ceva care atârna sau pluteste sa cada sau sa se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ♢ Expr. A nu-l (mai) tine pe cineva pamântul = a nu mai putea fi suportat din cauza rautatii, faradelegilor etc. A nu-l (mai) tine pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerabdare etc. A nu-l mai tine (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apasa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini functia, a potoli o senzatie dureroasa etc.). ♦ A se mentine într-un loc, a nu se prabusi, a nu cadea de undeva. Se tine tare în sa. 2. Refl. A fi prins sau fixat usor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se tinea numai într-un cui. ♦ Intranz. si refl. A fi bine fixat sau întepenit undeva (si a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) tine bine. 3. Refl. (Cu determinari introduse prin prep. "de" sau "dupa") A merge în urma cuiva, pasind cât mai aproape de el si a nu-l parasi nici o clipa; p. ext. a fi mereu împreuna cu cineva, a fi nelipsit de lânga cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, staruind cu o rugaminte; a urmari pe cineva cu staruintele sale, cu insistentele sale pentru a-i câstiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua dupa cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinari modale) A urma unul dupa altul, a se însirui. Automobilele se tineau lant. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lasa de... ♢ Expr. A se tine de ale sale = a-si vedea de treaba. 6. Intranz. si refl. A face parte integranta dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitura etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a apartine cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legatura cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competenta cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufleteste de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afectiune puternica, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "cu") A lua apararea sau partea cuiva, a sustine pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva sa se întâmple, sa se faca sau sa fie; a simti imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumita parte a lui) sa stea mai mult timp într-o anumita pozitie sau atitudine. ♢ Expr. A tine nasul sus sau (refl.) a se tine cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretentios. A tine capul sus sau (refl.) a se tine cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva sa stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A tine (pe cineva sau ceva) în evidenta = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atentie deosebita. A tine (ceva) în suspensie = a nu se pronunta sau a nu se hotarî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuinta, salas, cazare; a nu lasa (pe cineva) sa plece în alta parte. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "la" sau "în") A sili, a forta pe cineva sa stea într-un anumit loc. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la pastrama = a lasa pe cineva sa rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face sa stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa nu se poata misca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ♢ Expr. A tine pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stapâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa stea sau sa ramâna un timp oarecare într-o anumita stare; a mentine. 5. Tranz. (Cu determinarile "pe loc" sau "în loc") A opri pe cineva sau ceva din mersul sau, facându-l sa ramâna pe loc, a-l împiedica sa-si urmeze drumul. ♢ Expr. A-i tine cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul sau, împiedicându-l sa treaca înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a astepta pe cineva în drum si a-l opri pentru a-i adresa o rugaminte; c) (pop.) a urmari pe cineva în mod insistent (pentru a-i câstiga bunavointa, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A tine drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlharia la drumul mare; b) a umbla fara rost, haimana. (Pop.) A-i tine cuiva drumul legat = a împiedica actiunile cuiva, libertatea cuiva. A tine (pe cineva) de vorba = a sta de vorba cu cineva (nelasându-l sa-si vada de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva sa astepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ♢ Expr. A se tine în rezerva (sau la o parte, la distanta) = a nu lua parte la ceva, a se abtine de la ceva. A se tine sufletul în cineva = a fi viu, a trai. ♦ (Pop.) A-si duce traiul, a vietui, a trai (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumita pozitie, a lua sau a avea o anumita atitudine sau tinuta. Se tinea drept. ♢ Expr. A nu se mai (putea) tine pe (sau în) picioare = a cadea (de osteneala, de somn, de boala etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin "mândru", "mare", "tare" sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-si lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stapâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia îsi tine lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativa) De-abia se tine sa nu râda. ♢ Expr. A-si tine firea = a-si pastra linistea, calmul, cumpatul; a se stapâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinari introduse prin prep. "de", "de la") A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva sa faca ceva; a retine. IV. 1. Tranz. A pastra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adapost sau a-l avea la îndemâna în caz de trebuinta). ♦ A pastra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. "pentru") A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A pastra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i apartine) la sine sau pentru sine; a retine pe nedrept. 2. Tranz. A nu lasa ca ceva sa dispara, sa se distruga, sa se altereze etc.; a pastra neatins si neschimbat, a conserva. ♢ Expr. A tine legatura cu cineva = a ramâne în (strânsa) legatura cu cineva, a pastra legatura cu cineva. A tine cuiva (sau, reg., a tine pe cineva) mânie (sau pizma, suparare, alean) = a purta cuiva ura, suparare etc., a ramâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A tine taina (sau secretul) sau a tine (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvalui, a nu da pe fata, a nu destainui un secret. A tine minte = a nu uita (ceva), a-si aminti de... ♦ A cruta, a nu distruge. ♦ (Pop.) A pastra cuiva dragoste, a nu parasi pe cineva. 3. Tranz. A pastra o stare sau o calitate vreme mai îndelungata. ♢ Expr. A-i tine cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i tine (cuiva) de frig = a apara de frig. A-i tine (cuiva) de foame (sau de sete) = a satura (înlocuind alta hrana mai potrivita). A tine (cuiva) de urât = a sta împreuna cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singuratatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu acelasi drum (sau aceeasi cale, aceeasi directie), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a strabate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin "de drum") Ţine-te de drumul acesta pâna acasa. ♢ Expr. (înv.) A tine marea sau (intranz.) a tine spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictete, a împlini întocmai; a pazi (o norma, o învoiala, un angajament, o lege). ♦ A sarbatori, a praznui, a cinsti (o zi de sarbatoare). ♢ Expr. A tine zile pentru cineva = a posti ca sa-i mearga cuiva bine, sa i se împlineasca o dorinta. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndeparta de..., a nu se abate de la..., a ramâne consecvent cu... ♢ Expr. (Intranz.) A tine la vorba sa = a ramâne nestramutat într-o hotarâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-si schimba hotarârea. 6. Refl. si intranz. (De obicei cu determinarile "bine", "tare", "dârz") A se mentine în conditii bune, a nu se da batut, a nu se lasa înduplecat; a rezista. ♢ Expr. (Refl.) A se tine (sau, tranz., a tine pe cineva) treaz = a ramâne (sau a determina pe cineva sa ramâna) treaz, a nu (se) lasa sa fie prins de somn. (Refl.) A se tine gata = a sta pregatit (pentru a face ceva). (Refl.) Ţine-te (sau te tine) bine sau (intranz.) tine bine! formula de îndemn si de încurajare. (Refl.) Sa se tina bine! formula de amenintare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o proba, a suporta ceva. Calul tine la galop. 7. Refl. si tranz. A se afla sau a face sa se afle în deplina sanatate si putere. ♢ Expr. A (se) tine viu (sau în viata, cu zile etc.) = a (se) mentine în viata; a trai sau a face sa traiasca. ♦ Refl. A se pastra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ♢ Expr. A tine loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini functia de..., a servi drept..., a fi întrebuintat ca... 2. A stapâni (un loc). ♦ A apara un loc de invazia dusmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul sau. 4. A avea sub conducerea, directia sau administratia sa; a fi însarcinat cu o functie (si a o exercita). ♢ Expr. A tine casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil. A tine socotelile = a fi însarcinat cu socoteala intrarii si iesirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale si a le creste (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosinta pe timp limitat o proprietate; a detine (în calitate de chirias, de arendas). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfa în pravalie). VI. Tranz. 1. A suporta toata cheltuiala necesara întretinerii unei case, unei gospodarii etc. ♢ Expr. A tine casa (cu cineva) = a convietui cu cineva (în calitate de sot si sotie). A tine casa mare = a duce trai bogat, luxos. A tine casa (sau masa) deschisa = a primi bucuros si des multi oaspeti. A-si tine rangul = a avea un fel de viata potrivit cu rangul pe care îl ocupa. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trai (mai ales hrana); a întretine. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la scoala (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la scoala, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. si refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. "cu") A (se) hrani. ♢ Expr. (Tranz.) A-si tine capul (sau viata, zilele, sufletul) cu... = a se hrani, a trai cu... ♦ Refl. A face fata cheltuielilor necesare vietii; a se întretine, a trai. 2. A purta cuiva de grija, a avea grija de cineva, a îngriji pe cineva. ♢ Expr. A tine pe cineva ca pe (sau în) palma = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorintele. A tine bine = a pastra în stare buna, în ordine deplina, a întretine bine. 3. (Pop.) A fi casatorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relatii de dragoste (în afara casatoriei), a trai cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dainui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupesti) A nu mai slabi pe cineva, a nu-l lasa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau parti ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o directie). VIII. Tranz. 1. (Exprima, împreuna cu determinarea sa, o actiune sau o stare indicata de determinare, cu valoarea stilistica a unui prezent de durata) A face sa dureze, sa se manifeste. De bucurie tinu masa trei zile. ♢ Expr. A o tine numai (sau tot) o (sau într-o) fuga (ori o gura, un plâns etc.) sau a tine fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fara întrerupere, fara a slabi o clipa, fara a se opri (din fuga, din plâns etc.). A (o) tine înainte (sau întruna) ca... = a sustine cu tarie, cu insistenta ca... A (o) tine (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (sa...) A tine pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la moda, a fi în spiritul vremii, a nu ramâne în urma. ♦ (Cu determinari introduse prin locutiunile "tot în..." sau "numai în...") A nu mai slabi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinari) A tine o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A tine judecata = a judeca. A tine sfat = a se sfatui, a delibera. A tine lupta (sau razboi, batalie, foc) = a se lupta, a se razboi cu cineva. A tine straja = a strajui, a sta de straja. A tine locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te tineam mai tânar! ♢ Expr. (Tranz.) A tine (pe cineva) de rau = a mustra, a dojeni, a certa, a ocarî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuiala, a necesita o cheltuiala, a costa. [Prez. ind. si: (reg.) tiu. – Var.: tineá vb. II] – Lat. tenem.
uita, UITÁ, uit, vb. I. I. 1. Tranz. si intranz. A pierde din memorie (momentan sau pentru totdeauna), a nu-si (mai) aduce aminte, a nu (mai) tine minte. ♢ Expr. (Fam.) A sti cât au uitat altii = a nu sti (mai) nimic. 2. Tranz. si intranz. A înceta sa se preocupe, sa se gândeasca la cineva sau ceva, a deveni indiferent fata de o persoana sau de un obiect (drag); a se dezinteresa. ♦ A scapa din vedere, a omite; a nu tine seama de... 3. Tranz. A se comporta ca si cum a încetat sa se gândeasca la ceva, a trece sub tacere, a nu da urmare. 4. Tranz. A lasa undeva (din distractie, din nebagare de seama) ceva sau pe cineva care trebuie luat; a nu lua cu sine. II. Refl. A-si îndrepta privirea spre cineva sau ceva pentru a vedea, a cerceta, a observa; a privi. ♢ Expr. A se uita în gura cuiva = a fi atent la ce spune cineva, a da ascultare (în mod mecanic) sfaturilor cuiva. A nu se uita la cineva = a nu iubi pe cineva, a nu tine la cineva; a refuza orice relatii cu cineva. ♦ (La imperativ, cu valoare de interjectie, în forma uite) Iata! iaca! vezi! ♦ A baga de seama, a avea în vedere, a da atentie; a lua în considerare. [Imper. si: (II) uite !] – Lat. • oblitare (< oblitus).
umanistic, UMANÍSTIC, -Ă, umanistici, -ce, adj. Umanist (2). ♢ Stiinte umanistice = grup de stiinte care pun accentul pe studiul limbilor, istorie, pe cultura clasica etc. Învatamânt umanistic sau sectie umanistica = forma (sau sectie) de învatamânt bazat pe studierea stiintelor umanistice. – Din germ. humanistisch.
umple, ÚMPLE, úmplu, vb. III. 1. Tranz. A face ca un recipient, o cavitate etc. sa fie pline; a baga înauntru (pâna sus); p. ext. a face sa contina o cantitate oarecare din ceva. ♢ Expr. A-si umple burta (sau pântecele) = a mânca mult. A-si umple buzunarele = a câstiga bani multi. (Refl. pas.) S-a umplut paharul = s-au adunat prea multe necazuri; nu se mai poate suporta situatia de acum. 2. Tranz. Fig. A coplesi pe cineva, a face sa se simta apasat (de un sentiment, de o senzatie). ♢ Refl. I se umple inima de bucurie. 3. Tranz. A introduce într-un învelis de aluat, de carne, de legume etc. un preparat culinar, pentru a pregati anumite mâncaruri. ♦ (Rar) A îmbiba un preparat culinar cu un lichid (dulce, aromat). 4. Tranz. A raspândi un miros într-un anumit spatiu. ♦ A raspândi sunete, zgomote. ♢ Expr. A umple satul (ori lumea, urechile lumii) = a face sa stie, sa afle toata lumea. 5. Tranz. A ocupa, a acoperi o suprafata, o întindere, o încapere etc. ♢ Refl. S-a umplut gradina de flori. 6. Tranz. si refl. A (se) acoperi cu o substanta daunatoare, murdara etc.; fig. a (se) contamina, a (se) molipsi. [Var.: (Înv. si pop.) umpleá vb. II, împle vb. III] – Lat. implere.
logic, LÓGIC, -Ă I. adj. 1. conform regulilor logicii; rational; just, întemeiat. 2. circuit ~ = circuit în calculatoarele electronice pentru operatii logice elementare. 3. (inform.) schema ~a = reprezentare grafica a unui algoritm în vederea programarii; logigrama. II. s. f. 1. stiinta a demonstratiei care studiaza formele si legile gândirii, ale rationarii corecte. o ~ simbolica (sau matematica) = ramura a logicii care foloseste în cercetare procedeul logico-matematic; logistica; a stiintei = disciplina care cerceteaza produsele activitatii stiintifice; ipoteze, teorii, concepte etc. 2. gândire justa, rationament corect, temeinic. 3. cerinta fireasca, temei, ratiune. (< fr. logique)
varniţă, VÁRNIŢĂ. varnite, s.f. Lada de scânduri deschisa în partea de sus si îngropata pe jumatate în pamânt, folosita la stingerea varului sau la prepararea manuala a mortarului pe un santier. ♦ Groapa amenajata în pamânt pentru construirea cuptoarelor de var; cuptor în care se arde piatra de var. – Din bg., scr. varnica.
zăhăi, ZĂHĂÍ, zahaiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A supara, a sâcâi, a necaji; a stingheri. 2. Refl. A se împrastia; a se pierde, a se risipi. [Var.: zahatuí vb. IV] – Din ucr. zahaity.
zăticni, ZĂTICNÍ, zaticnesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A împiedica, a stânjeni, a stingheri, a tulbura, a încurca. 2. Refl. A se opri, a se întrerupe. [Var.: zatigní vb. IV] – Din sl. zatŭknonti.
ocultism, OCULTÍSM s.n. Ansamblul stiintelor si al practicilor oculte; p.ext. conceptiile care stau la baza stiintelor oculte. – Din fr. occultisme.
tirbuşon, TIRBUSÓN, tirbusoane, s.n. Dispozitiv de metal în forma de spirala, prevazut cu un mâner, folosit pentru a scoate dopurile de pluta de la sticla; rac2. – Din fr. tire-bouchon.
tireotrop, TIREOTRÓP s.n. (Biol.) Hormon secretat de hipofiza, având rolul de a stimula si controla functia tiroidei. [Pr.: -re-o-] – Din fr. thyréotrope.
amortiza, AMORTIZÁ, amortizez, vb. I. Tranz. 1. A împiedica propagarea unui zgomot, a unui soc. ♦ A scadea progresiv, în timp, amplitudinea unei marimi caracteristice pentru un fenomen de ondulatie. 2. A stinge treptat creditele pe termen lung prin plati succesive sau prin rascumpararea creantelor. ♦ A recupera o investitie. – Cf. fr. a m o r t i r.
măruntaie, MĂRUNTÁIE s.f. pl. 1. Totalitatea organelor interne la animale si la om; viscere, vintre; p. restr. organele interne aflate în cavitatea abdominala. ♢ Expr. A sti toate maruntaiele (din cineva) a cunoaste gândurile cele mai ascunse (ale cuiva). ♦ Spec. Totalitatea organelor interne comestibile ale animalelor. 2. Fig. Partea cea mai adânca a unui lucru; fund, adâncime, mijloc. ♦ Interiorul fiintei omenesti, considerat ca sediu al gândirii, al sentimentelor si al constiintei. [Pr.: -ta-ie] – Din lat. minutalia.
marinism, MARINÍSM s.n. Stil bombastic în barocul italian din sec. XVII; pretiozitate a stilului, afectare. – Din it. marinismo, fr. marinisme.
maser, MÁSER, masere, s.n. 1. (Fiz.) Dispozitiv pentru amplificarea microundelor prin emisia stimulata a radiatiei electromagnetice de lungime de unda corespunzatoare. 2. Proces de generare si amplificare a microundelor. – Din engl. maser.
veşteji, VESTEJÍ, vestejesc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A deveni sau a face sa devina vested (1); a (se) ofili. 2. Refl. si intranz. Fig. (despre oameni) A-si pierde forta, vigoarea, vioiciunea; p. ext. a îmbatrâni, a (se) trece. 3. Tranz. Fig. A stigmatiza, a dezaproba, a înfiera. ♦ A pata, a dezonora. [Var.: vestejí, (pop.) vestezí, vb. IV.] – Din vested.
licita, LICITÁ vb. tr. 1. a vinde la licitatie. ♢ (intr.) a face oferte în cadrul unei licitatii. 2. (la jocul de carti) a atrage, a stimula, a tenta. (< fr. liciter, lat. licitari, /2/ germ. lizitieren)
ciobi, CIOBÍ, ciobesc, vb. IV. Tranz. A stirbi, a sparge în parte sau a crapa un obiect casant. – Din ciob.
claritate, CLARITÁTE s.f. 1. Însusirea unor obiecte de a fi clare (1); limpezime, puritate. 2. Calitate a sunetelor sau a vocii de a rasuna distinct, precis. 3. Calitate a gândirii, a exprimarii, a stilului de a fi clare, deslusite, lamurite. ♢ Loc. adv. Cu claritate = cu precizie; clar, limpede, lamurit. – Din lat. claritas, -atis, fr. clarté.
colora, COLORÁ, colorez, vb. I. Tranz. 1. A da unui obiect o anumita culoare cu ajutorul unei vopsele; a vopsi. 2. Fig. A da o nuanta expresiva stilului, exprimarii etc., a nuanta, a reliefa. – Din fr. colorer, lat. colorare.
mări, MĂRÍ1, maresc, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A creste sau a face sa creasca în dimensiuni, în numar, în cantitate etc.; a spori sau a face sa sporeasca, a (se) înmulti. ♦ Refl. A creste în vârsta, a se face mai mare. 2. Tranz. A creste, a ridica (valoarea, pretul). 3. Tranz. si refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. si refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, consideratia cuvenita; a stima, a pretui, a slavi, a preamari pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. si pop.) A se îngâmfa, a se fali, a se mândri. – Din mare1.
lemă, LÉMĂ1 s. f. 1. enunt preliminar care serveste demonstrarii unei teoreme. ♢ (fil.) propozitie pe care o stiinta o presupune adevarata fara a o demonstra, preluând-o de la o alta stiinta. 2. cuvânt explicat într-un vocabular; element lexical. (< fr. lemme, gr. lemma)
mâna, MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tractiune animala); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ♢ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforai în somn. (Fam.) Mâna magaru! = pleaca de aici! ia-o din loc! da-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva sa faca un anumit lucru, sa actioneze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grabi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva sa se duca undeva sau sa faca ceva. 4. (Pop.) A pune în miscare; a actiona. – Lat. minari "a ameninta".
neştiinţă, NESTIÍNŢĂ s.f. 1. Faptul de a nu sti, de a nu avea stiinta de ceva; situatie în care se afla cel care nu stie ceva, nu are stiinta de ceva. ♢ Nestiinta de carte = analfabetism. 2. Lipsa de cultura, ignoranta; p. ext. obscurantism. – suf. -Ne-- + stiinta.
penal, PENÁL, -Ă, penali, -e, adj. (Despre dispozitii cu caracter de lege) Care are un caracter represiv, care se ocupa de infractiuni si prevede pedepsele care trebuie aplicate. ♢ Drept penal (si substantivat, n.) = ramura a stiintei dreptului care se ocupa de normele juridice cu caracter represiv. Cod penal = ansamblu principalelor norme juridice care definesc infractiunile si stabilesc sanctionarea lor. Proces penal sau actiune penala = actiune în justitie pornita împotriva unui infractor cu scopul de a obtine pedepsirea lui potrivit legilor în vigoare. Fapt penal = infractiune. Sanctiune penala = pedeapsa prevazuta de legile penale. Clauza penala = clauza prin care partile unui contract evalueaza anticipat daunele ce se cuvin creditorului în caz de neexecutare, executarea cu întârziere sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale. – Din lat. poenalis, fr. pénal.
planşă, PLÁNSĂ, planse, s.f. 1. Foaie de hârtie (mai groasa) pe care sunt reproduse desene, fotografii sau picturi, folosita ca ilustratie într-o carte; carton cu desene sau cu fotografii, care serveste ca material didactic (la predarea stiintelor naturale). ♦ Coala, foaie mare de hârtie pe care s-a executat un desen tehnic, o harta etc. desen tehnic executat pe o astfel de coala. 2. Placa de metal sau de lemn în care se sapa litere, note muzicale etc. spre a fi folosita în gravura. 3. Fiecare dintre placile de beton ale pavajului unei sosele, limitata de rosturile de dilatatie. – Din fr. planche.
plasticitate, PLASTICITÁTE s.f. 1. Proprietate a unui material consistent de a se modela usor prin apasare. ♦ Proprietatea a unor materii prime ceramice de a forma cu apa o pasta care îsi mentine coeziunea dupa ce a fost framântata si uscata. 2. Însusirea a unei opere literare, a stilului, a unei expresii, a unui cuvânt etc. de a evoca ceva în mod viu, sugestiv. – Din fr. plasticité.
apă, ÁPĂ, ape, s.f. I. 1. Lichid incolor, fara gust si fara miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formeaza unul din învelisurile Pamântului. ♢ Apa neagra = glaucom. ♢ Expr. Apa de ploaie = vorbe fara continut, vorbe goale; (concr.) lucru fara valoare. A bate apa în piua = a vorbi mult si fara rost. A fi (toti) o apa (si un pamânt) = a fi la fel. A intra la apa = a) (mai ales despre tesaturi) a-si micsora dimensiunile dupa ce a fost bagat în apa (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situatie grea, neplacuta. (Fam.) A baga pe cineva la apa = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) dupa ce bea apa = a fi extrem de sarac. 2. Masa de apa (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ♢ Ape teritoriale = portiune a marii sau a oceanului situata de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrala a teritoriului acestuia. ♢ Loc. adv. Ca pe apa sau ca apa = în mod curgator, fluent; pe dinafara. Stie lectia pe dinafara. ♢ Expr. A sti (sau a vedea) în ce ape se scalda cineva = a cunoaste gândurile, intentiile sau dispozitia cuiva. A lasa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lasa pe cineva în pace.A nu fi în apele lui = a fi abatut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apa la moara = a se schimba împrejurarile în favoarea lui. A-i lua (cuiva) apa de la moara = a-i crea (cuiva) conditii nefavorabile; a face sa nu mai poata spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori facut în lumina de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinari) Denumire data unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apa de colonie. ♢ Apa grea = combinatie a oxigenului cu deuteriul, folosita în unele reactoare nucleare. Apa oxigenata v. oxigenat. (Pop.) Apa tare = acid azotic. Apa de clor = solutie folosita ca decolorant în industria textila si a hârtiei. Apa de var = solutie cu proprietati antidiareice si antiacide. Apa deuterica = apa grea. 2. Fig. Denumire data unor secretii apoase ale corpului (lacrimi, saliva, sudoare etc.). ♢ Expr. A-i lasa (cuiva) gura apa (dupa ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apa = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.
prezent, PREZÉNT2, -Ă, prezenti, -te, adj., s.n. I. Adj. 1. Care se afla în acelasi loc cu vorbitorul sau în locul la care se refera vorbitorul: de fata. ♦ (Cu valoare de interjectie) Formula prin care cei de fata raspund la apelul nominal. ♦ Existent. 2. Care se petrece în timpul vietii vorbitorului sau în epoca la care el se refera; actual, contemporan; care se petrece chiar acum, în momentul de fata. ♦ De care esti constient, la care te gândesti sau care te preocupa la un moment dat. II. S.n. 1. Perioada de timp variabila, conceputa ca o unitate distincta între trecut si viitor; epoca, timpul actual, contemporan; contemporaneitate; p. ext. situatie actuala. ♢ Loc. adv. În prezent = azi, acum. 2. (Gram.) Timp al verbului care arata ca o actiune se petrece în momentul vorbirii sau ca este de durata. ♢ Prezent istoric = prezent cu valoare de perfect, care se întrebuinteaza de obicei în naratiune pentru a da stilului o mai mare forta de evocare. – Din lat. praesens, -ntis, fr. présent.
râcâi, RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre pasari sau animale) A scormoni, a scurma cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ♢ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inima = a-l chinui pe cineva gândul ca trebuie sa faca un lucru si nu l-a facut sau ca stie un lucru care intereseaza pe altul si nu-l spune. ♦ A îndeparta prin zgâriere un învelis, un strat. – Formatie onomatopeica.
satelit, SATELÍT, sateliti, s.m. 1. Corp ceresc care se roteste în jurul altui corp ceresc, însotindu-l în cursul miscarii lui de revolutie. ♦ Fig. Persoana, colectivitate, stat care urmeaza si executa (orbeste) ordinele cuiva; acolit. ♢ (Adjectival) Stat satelit. 2. (În sintagmele) Satelit artificial = corp metalic de forme diverse (prevazut cu aparataj), lansat de oameni în spatiul interplanetar cu ajutorul unei rachete si care apoi se roteste în jurul Pamântului fara a mai avea nevoie de propulsie. Satelit de radioamatori = satelit artificial dotat cu echipament special permitând radioamatorilor stabilirea legaturilor la mari distante si la ore precise. Satelit de telecomunicatii = satelit artificial dotat cu echipament special care face posibila realizarea unor canale de telecomunicatii, folosite în cercetarea stiintifica, navigatie, comunicatii, difuziunea programelor de televiziune etc. Satelit meteorologic = satelit artificial dotat cu echipament special folosit pentru operatii de cercetare a întregului învelis al oceanului aerian si pentru obtinerea unor informatii specifice din zonele terestre mai putin accesibile. – Din fr. satellite, lat. satelles, -itis.
sic, SIC1 adv. Cuvânt care înseamna "asa", scris, de obicei între paranteze (adesea urmat de semnul exclamarii) si folosit ca indicatie pentru ca cititorii sa stie ca o greseala dintr-un text reprodus apartine originalului, adica autorului respectiv, si nu comentatorului. – Cuv. lat.
smalţ, SMALŢ, smalturi, s.n. 1. Masa sticloasa formata din diversi oxizi anorganici, cu care se acopera suprafata obiectelor de ceramica sau de metal pentru a le face impermeabile, a le feri de oxidare sau a le înfrumuseta; email. ♦ Material sticlos sau obiect facut dintr-un astfel de material. 2. Substanta alba si lucioasa care acopera suprafata vizibila a dintilor. [Var.: (înv.) smalt s.n.] – Din ngr. smálto(n), germ. Schmalz.
specialitate, SPECIALITÁTE, specialitati, s.f. 1. Ramura a stiintei, a tehnicii, a artei etc. din studiul si din aplicarea careia cineva îsi face o profesiune. ♢ Loc. adj. De specialitate = care apartine unui domeniu special; (despre persoane) Care este competent într-o anumita ramura de activitate. 2. Produs sau preparat facut din anumite retete sau metode de fabricatie deosebite. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. spécialité, lat. specialitas, -atis.
stingherire, STINGHERÍRE, stingheriri, s.f. (Rar) Actiunea de a stingheri si rezultatul ei. – V. stingheri.
subregn, SUBRÉGN, subregnuri, s.n. Subdiviziune principala a unui regn în sistematica stiintelor naturii. – Sub1- + regn.
şampanizare, SAMPANIZÁRE, sampanizari, s.f. Actiunea de a sampaniza si rezultatul ei; faza în procesul de fabricatie al sampaniei, în cursul careia au loc fermentarea vinului cu adaos de zahar si de drojdii, extragerea drojdiei, dozarea zaharului, astuparea ermetica a sticlelor si ambalarea. – V. sampaniza.
ştiinţific, STIINŢÍFIC, -Ă, stiintifici, -ce, adj. Care apartine stiintei, privitor la stiinta; bazat pe principiile stiintei. [Pr.: sti-in-] – Din fr. scientifique (dupa stiinta).
toacă, TOÁCĂ, toace, s.f. 1. Placa de lemn sau de metal pe care se bate ritmic cu unul sau cu doua ciocanele, pentru a anunta începerea serviciului religios sau anumite momente ale lui la biserica sau la manastire; p. ext. sunetul produs de aceasta bataie. ♢ Expr. Uscat (ca o) toaca (sau ca toaca) = foarte slab. A sti si toaca în (sau din) cer = a sti multe lucruri; a face pe atotstiutorul, pe înteleptul. (Pop.) Uciga-l toaca = a) (în imprecatii) lua-l-ar dracul!; b) diavolul, dracul. ♦ Placa de metal în care se bate pentru a da anumite semnale pe santiere, în ateliere etc. 2. (Pop.) Timp al zilei, dupa rasaritul soarelui sau înainte de apus, când se oficiaza liturghia sau vecernia la biserica. 3. (Art.) Numele popular al constelatiei Pegas. – Din toca (derivat regresiv).
ton, TON2, tonuri, s.n. I. 1. Sunet simplu, produs de o sursa care vibreaza sinusoidal în timp; interval dintre doua sunete (muzicale) situate la o distanta de o secunda mare; p. ext. sunet reprezentând cea mai mare distanta dintre treptele alaturate ale gamei. 2. Tonalitatea unei bucati muzicale. ♢ Expr. A da tonul = a) a intona treptele principale, din punct de vedere functional, ale gamei în care este scrisa o bucata muzicala; a stabili tonalitatea unei cântari vocale, orientându-se dupa diapazon; b) a initia, a începe ceva. ♦ (Impr.) Sunet. 3. Înaltimea cu care se pronunta o silaba. ♦ Felul în care urca sau coboara glasul în timpul vorbirii; inflexiune, intonatie; fel de a spune ceva. ♢ Expr. Tonul face muzica, se spune pentru a sublinia importanta felului în care se spune ceva. A schimba tonul = a-si schimba atitudinea. 4. (Înv.) Accent. II. 1. Atmosfera specifica rezultata din cuprinsul unei opere literare; nota dominanta a stilului sau a vorbirii cuiva. 2. Grad de luminozitate a unei culori; nuanta a unei culori. 3. (Înv.; în expr.) A-si da ton = a-si da importanta, aere. – Din fr. ton, lat. tonus.
flacon, FLACÓN, flacoane, s.n. Sticluta (închisa ermetic) în care se tin medicamente, parfumuri etc; continutul unei asemenea sticlute. – Din fr. flacon.
fofelniţă, FOFÉLNIŢĂ, fofelnite, s.f. 1. Fiecare dintre cele doua stinghii încrucisate ale vârtelnitei, pe care sunt asezate cele patru fofeze. 2. Cutitul melitei. 3. Fig. Gura (ca organ al vorbirii). – Fofeaza + suf. -elnita. Cf. v â r t e l n i t a.
formular, FORMULÁR, formulare, s.n. 1. Imprimat cu mai multe spatii albe, care se completeaza în vederea întocmirii unui act, a unui tabel, etc. 2. Brosura sau volum care cuprinde formulele uzuale dintr-o ramura a stiintei; culegere de formule. – Din fr. formulaire.
frică, FRÍCĂ, (rar) frici, s.f. Stare de adânca neliniste si tulburare, provocata de un pericol real sau imaginar; lipsa de curaj, teama, înfricosare. ♢ Loc. adj. Fara frica = neînfricat; curajos. ♢ Loc. adv. Cu frica = cu teama, temându-se. Fara (nici o) frica = cu curaj. Nici de frica = nicidecum, deloc, o data cu capul. ♢ Expr. A baga (cuiva) frica în oase = a înfricosa (pe cineva). A duce frica cuiva (sau a ceva) = a) a-i fi teama de cineva sau de ceva; b) a-i fi teama sa nu i se întâmple cuiva ceva rau. A fi cu frica în spate (sau în sân) = a fi într-o continua stare de neliniste, de teama. A sti de frica cuiva = a asculta pe cineva, fiindu-i frica de el. – Cf. gr. p h r i k ē.
atomism, ATOMÍSM s.n. 1. Conceptie materialist-mecanicista care considera ca materia este formata din atomi indivizibili. 2. Teoria stiintifica moderna a structurii si proprietatilor atomilor. 3. Cercetare stiintifica sau conceptie care reduce un ansamblu la elementele lui simple. – Din fr. atomisme.
pai, PAI, paie, s.n. Tip de tulpina simpla, în general fara ramificatii si cu internodurile lipsite de maduva, caracteristic pentru cereale (grâu, orz, orez etc.) si pentru alte plante din familia gramineelor; (la pl.) gramada de asemenea tulpini ramase dupa treierat. ♢ Expr. Om de paie = om fara personalitate, de care se serveste cineva pentru a-si atinge un scop personal. Foc de paie = entuziasm sau pasiune trecatoare. Arde focu-n paie ude, se zice despre un sentiment, o pornire care mocneste (fara a izbucni). A întemeia (ceva) pe paie = a cladi, a realiza (ceva) pe temelii subrede. (Fam.) Vaduva, (sau, rar) vaduv de paie = sotie sau sot care a ramas o perioada scurta de timp fara sot sau, respectiv, fara sotie. A fugi ca taunul cu paiul = a fugi foarte repede. A stinge focul cu paie sau a pune paie pe(ste) foc = a înrautati si mai mult situatia (dintre doi adversari); a întarâta, a atâta pe cei care se cearta. A nu lua un pai de jos = a nu face absolut nimic. ♦ Bucata din aceasta tulpina sau tub subtire din material plastic cu care se sorb unele bauturi. – Lat. palea.
panţir, PANŢÍR, pantiri, s.m. Mercenar dintr-un corp de oaste (calare) din trecut, însarcinat mai ales cu paza granitelor, cu transmiterea stirilor si cu aducerea la îndeplinire a unor porunci ale autoritatilor; p. gener. (pop.) ostas. [Var.: pantấr s.m.] – Din pol. pancerz, scr. pancir.
papară, PAPÁRĂ s.f. 1. Mâncare preparata din felii de pâine (prajita) presarate cu brânza si oparite în apa, în supa, în lapte etc. ♢ Expr. (Fam.) A mânca (o) papara sau papara (cuiva) sau a se alege cu o papara = a) a mânca bataie sau a fi aspru certat; b) a fi învins (în lupta, într-o întrecere etc.) A face pe (sau din) cineva papara = a învinge, a distruge, a nimici pe cineva. A sti papara cuiva = a cunoaste felul aspru de a fi al cuiva, a fi avut de suferit de pe urma asprimii cuiva. A trage cuiva o papara = a) a bate pe cineva; b) a mustra aspru pe cineva. 2. (Reg.) Omleta (din oua). [Var.: (reg.) papára s.f.] – Din bg. popara.
para, PARÁ3, parale, s.f. 1. Moneda divizionara egala cu a suta parte dintr-un leu vechi; mica moneda turceasca de argint care a circulat si în tarile românesti; (astazi) ban de valoare mica. ♢ Expr. A nu avea (nici o) para (chioara) = a nu avea (nici) un ban. Pâna într-o para sau pâna la (o) para = pâna la ultimul ban; exact (din punct de vedere banesc). Nu face nici o para (chioara sau nici doua parale) sau nu face parale = nu are (nici o) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de doua parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteala pentru ceea ce a facut. ♦ P. gener. Moneda (metalica). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ♢ Expr. Parale bune = bani multi (Fam.) A face parale = a fi valoros, de pret. A sti câte parale face cineva = a fi bine lamurit în privinta caracterului, a meritelor sau a capacitatii cuiva. – Din tc. para.
parte, PÁRTE, parti, s.f. I. 1. Ceea ce se desprinde dintr-un tot, dintr-un ansamblu, dintr-un grup etc., în raport cu întregul; fragment, bucata, portiune. ♢ În parte = a) loc. adv. în oarecare masura, partial; b) loc. adj. si adv. separat, deosebit, unul câte unul, pe rând; c) loc. adv. facând abstractie de ceilalti, aparte. ♢ Expr. În (cea mai) mare parte = în majoritate; în buna masura. Cea mai mare parte (din... sau dintre) = majoritatea. Parte parte... = (despre oameni) unii... altii...; (despre lucruri) atât... cât si...; (în corelatie cu sine însusi) unii oameni..., alti oameni...; unele lucruri..., alte lucruri 2. Element constitutiv, precis delimitat, din structura unui tot, a unui ansamblu; element indisolubil legat de componenta sau de esenta unui lucru; p. ext. sector, compartiment. ♢ Parte de vorbire (sau de cuvânt) = categorie de cuvinte grupate dupa sensul lor lexical fundamental si dupa caracteristicile morfologice si sintactice. Parte de propozitie = cuvânt sau grup de cuvinte din alcatuirea unei propozitii, care poate fi identificat ca unitate sintactica aparte dupa functia specifica îndeplinita în cadrul propozitiei. ♢ Expr. A face parte din... (sau dintre...) = a fi unul dintre elementele componente ale unui tot; a fi membru al unei grupari. A lua parte la... = a participa; a contribui la... ♦ Diviziune (cu caracteristici bine precizate) a unei opere literare, muzicale etc. ♦ Ceea ce revine de executat fiecarui interpret sau fiecarui instrument dintr-o partitura muzicala scrisa pentru ansambluri. ♦ Spec. Portiune a corpului unui om sau al unui animal care formeaza o unitate în cadrul întregului. 3. Ceea ce revine cuiva printr-o împartire, printr-o învoiala, dintr-o mostenire etc. ♢ Expr. Partea leului = partea cea mai mare dintr-un bun, dintr-un câstig (realizat în comun), pe care si-o rezerva cineva pentru sine. (Fam.) A face (cuiva) parte de ceva = a da (cuiva) ceva, a face (cuiva) rost de ceva; a-l avea în vedere cu... A-si face parte (din...) = a-si însusi ceva (în mod abuziv). A fi la parte cu cineva = a fi asociat cu cineva la o afacere, a beneficia împreuna cu altul de pe urma unui câstig. ♦ (Pop.) Ceea ce e harazit sau sortit (în bine sau în rau) cuiva; soarta, destin. ♢ Expr. A (nu) avea parte de cineva (sau de ceva) = a (nu) se bucura de ajutorul, de prietenia sau de existenta cuiva sau a ceva; a (nu) avea fericirea sa convietuiasca cu cineva drag. (Fam., ca formula de juramânt) Sa n-am parte de tine daca stiu. ♦ Noroc, sansa. ♦ (Concr.; pop.) Persoana considerata ca fiind predestinata sa devina sotul sau sotia cuiva ori în legatura cu care se face un proiect de casatorie. 4. Contributie în bani sau în munca la o întreprindere, la o afacere etc., dând dreptul la o cota corespunzatoare din beneficiu; (concr.) cota respectiva care revine fiecarui participant. ♢ Loc. adj. si adv. În parte = a) (care se face) în mod proportional; b) (în sistemul de arendare a pamânturilor) (care se face) în dijma, cu plata unei dijme. La parte = (care este angajat) cu plata într-o anumita cota din beneficiul realizat. ♢ Expr. Parte si parte = în parti, în cote egale. II. 1. Regiune (geografica), tinut; loc; tara. ♢ Loc. adj. Din (sau de prin) partea (sau partile) locului = care este din (sau în) regiunea despre care se vorbeste; bastinas, originar (din...). Loc. adv. În (sau din, prin) toate partile = (de) pretutindeni; (de) peste tot. În nici o parte = nicaieri. În ce parte? = unde? Din ce parte de loc? = de unde? În (sau prin) partea locului = în (sau prin) regiunea despre care se vorbeste; pe acolo. În alta parte = aiurea. 2. Margine, latura, extremitate a unui lucru, a corpului unei fiinte etc.; fiecare dintre cele doua laturi sau dintre fetele ori muchiile unui obiect. ♢ Loc. adv. (Pe) de o parte... (pe) de alta parte... (sau pe de alta...) = într-un loc..., într-alt loc...; într-o privinta..., în alta privinta..., dintr-un punct de vedere..., din alt punct de vedere... Într-o parte = strâmb, oblic, piezis. La o parte: a) într-o latura, la oarecare distanta, mai la margine; b) izolat, separat. ♢ Expr. A se da la o (sau într-o) parte = a se da în laturi, a face loc sa treaca cineva; p. ext. a se eschiva, a se feri (sa actioneze, sa ia pozitie). La o parte! = fereste-te! fa loc! A da la o parte = a) a deplasa lateral; b) a îndeparta, a elimina. A pune la o parte = a economisi, a strânge. A lasa la o parte = a renunta la..., a înceta sa... (Fam.) A fi (cam) într-o parte = a fi zapacit, ticnit, nebun. 3. Directie, sens (în spatiu); 4. Fig. Punct de vedere într-o problema data; privinta. Din partea mea fa ce vrei. III. Categorie sociala, profesionala etc.; tabara, grup, colectivitate; persoanele care alcatuiesc o asemenea categorie, tabara etc. ♢ Loc. adj. Din (sau dinspre) partea mamei (sau a tatalui) = care face parte din familia mamei (sau a tatalui). ♢ Expr. A fi (sau a se declara) de partea cuiva = a fi alaturi de cineva, a se ralia la punctul de vedere al cuiva. A avea de partea sa = a avea în favoarea, în sprijinul sau. A lua (sau a tine) parte (sau partea) cuiva = a apara, a sustine; a favoriza. (Pop.) A se arunca (sau a se da) în partea cuiva = a semana cu cineva (din familie). Din partea cuiva = în numele, ca reprezentant (al cuiva); trimis de cineva. ♦ (Pop.; în sintagmele) Parte(a) barbateasca = (fiinta de) sex masculin; totalitatea barbatilor. Parte(a) femeiasca = (fiinta de) sex feminin; totalitatea femeilor. 2. Fiecare dintre persoanele, dintre grupurile de persoane etc. interesate într-o actiune, într-o afacere sau într-un proces; fiecare dintre statele implicate într-un conflict, angajate în tratative etc. ♢ Parte contractanta = fiecare dintre persoanele sau dintre grupurile, statele etc. între care a fost încheiat un contract, un acord. – Lat. pars, -tis.
pataramă, PATARÁMĂ, patarame, s.f. Întâmplare neplacuta sau neobisnuita; patanie. ♢ Expr. A sti patarama cuiva = a cunoaste slabiciunile sau defectele cuiva, a sti cât pretuieste cineva. A da (sau a cadea, a ajunge, a gusta) patarama cuiva = a o pati la fel cu altcineva. – Cf. p a t a r a n i e.
păcat, PĂCÁT, pacate, s.n. 1. Calcare a unei legi sau a unei porunci bisericesti, abatere de la o norma (religioasa); faradelege; p. gener. fapta vinovata, greseala, vina. ♢ Pacatul stramosesc (sau originar) = (în conceptia religiei crestine) greseala de a fi încalcat interdictia divina de a nu gusta din pomul cunoasterii binelui si a raului, fapt care a atras alungarea neamului omenesc din rai si pierderea starii paradiziace. Pacat capital = pacat considerat de biserica fundamental si din care ar izvorî toate celelalte pacate. ♢ Loc. adj. si adv. Cu pacat = gresit; nedrept, vinovat, neîngaduit, oprit. Fara (de) pacat = nevinovat, corect, drept, legiuit. ♢ Expr. A-si face pacat(e) cu cineva = a face o fapta rea în dauna cuiva, a oropsi, a nedreptati pe cineva. A intra (sau a cadea) în pacat(e) = a comite o fapta condamnabila, a gresi. A-si spala pacatul (sau pacatele) = a ispasi o greseala, o vina. Lasa-ma pacatelor mele (sau lasa-l pacatelor lui etc.) sau la pacatele! = lasa-ma (sau lasa-l etc.) în pace! Pacatele mele (sau tale etc.)! = vai de mine (sau de tine etc.)! A trage pacatul (sau pacatele) cuiva = a) a suporta consecintele greselii altui a; b) a fi ispitit, tentat sa faca ceva. A vorbi cu pacat = a aduce învinuiri nedrepte, a gresi, a se face vinovat spunând lucruri neadevarate. (E) pacat (de Dumnezeu) sau e mai mare pacat(ul) = nu se cuvine, nu e drept, nu e bine. ♦ (Înv. si pop.) Canon, osânda, primita pentru ispasirea unei vini. 2. Cusur, defect, scadere; slabiciune, patima, viciu. 3. Întâmplare rea; nenorocire, napasta, pacoste, necaz. ♢ Loc. adv. Din pacate = din nenorocire, spre regretul cuiva. ♢ Expr. A-l împinge (sau a-l îndemna, a duce) pe cineva pacatul (sau pacatele) sa... (sau de...) = a simti un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rau, de o slabiciune. (Exclamativ) Mai stii pacatul! = cine ar putea sti? se prea poate. Pacat ca... (sau de...)! = îmi pare rau ca... (sau de...); e regretabil ca... Ce pacat! = cât îmi pare de rau! 4. (Eufemistic) Diavol, drac, naiba. ♢ Expr. Al pacatelor = al naibii, teribil, strasnic, cumplit, grozav. Ce pacatul? sau ce pacatele? = ce naiba'? ce dracu? Ba pe pacatele! = ba pe naiba! atât mai trebuie! – Lat. peccatum.
pământ, PĂMẤNT, (3, 4, 5) pamânturi, s.n. 1. Planeta a sistemului solar, locuita de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe aceasta planeta. ♢ Expr. La capatul (sau marginile) pamântului = foarte departe. De când (e lumea si) pamântul sau cât e lumea si pamântul = a) (de) totdeauna; b) (în constructii negative) niciodata. Ca de la cer la pamânt, se spune pentru a arata marea deosebire dintre doua lucruri. 2. Scoarta globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafata lui (împreuna cu atmosfera) pe care traiesc oamenii si alte vietati; sol. ♢ Loc. adv. Ca pamântul = a) cu desavârsire, de tot; b) profund, greu; c) (în constructii negative) deloc, în nici un fel. ♢ Loc. adj. si adv. În (sau la) pamânt = (aplecat) în jos (de teama, de emotie, din modestie etc.). La pamânt = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comanda) culca-te! ♢ Expr. A lasa toate la (sau în) pamânt = a lasa balta, la voia întâmplarii; a abandona. Parca l-a înghitit pamântul (sau a intrat în pamânt) = a disparut, s-a facut nevazut. A-i veni cuiva sa intre în pamânt, se spune când cineva se simte foarte rusinat si ar vrea sa nu mai dea ochii cu oamenii. A iesi (sau a aparea) ca din pamânt = a se ivi deodata, pe neasteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pamânt = a (nu) avea simtul realitatii. A nu-l mai tine (sau a nu-l mai încapea) nici pamântul (de...) = a simti o emotie puternica. A nu-l mai încapea (pe cineva) pamântul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pamântul = a fi un ticalos. A nu-l (mai) rabda (sau tine pe cineva) pamântul, se zice (mai ales în imprecatii) despre un om rau. A sterge (sau a stinge, a face sa piara) de pe fata pamântului sau a (se) face una cu pamântul (sau o apa si un pamânt) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pamânt (sau din fundul pamântului) = a procura ceva foarte greu de obtinut, cu orice pret. Din pamânt, din iarba verde = cu orice pret, cu orice efort, neaparat. Doarme si pamântul sub om = e liniste, tacere desavârsita. 3. Materie din care e alcatuita partea solida a globului terestru si care este formata dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, si din granule organice, provenite din descompunerea substantelor organice vegetale sau animale. ♢ Pamânt activ (sau decolorat) = material natural pamântos, asemanator argilei, care are proprietatea de a absorbi si retine substante colorate din uleiuri animale, vegetale si minerale. ♦ (Si în sintagma pamânt galben) Lut. ♦ Pamânturi rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemanatoare din punctul de vedere al proprietatilor lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ♢ Expr. Sarac lipit pamântului = foarte sarac. 5. Teritoriu, regiune, tinut; p. ext. tara, patrie. ♢ Obiceiul pamântului = suma de norme necodificate, stabilite de practica îndelungata a vietii, transmise urmasilor prin traditie: p. ext. obicei pastrat din vechime, caracteristic unei tari, unei regiuni. – Lat. pavimentum.
pănuşă, PĂNÚSĂ, panusi, s.f. Fiecare dintre foile care înfasoara stiuletele de porumb. – Pana1 + suf. -usa.
pecetlui, PECETLUÍ, pecetluiesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a aplica o pecete (1); a sigila; a autentifica, a confirma documente, scrisori etc. prin aplicarea unei peceti; p. ext. (înv. si pop.) a închide, a zavorî usi, case etc. ♦ Fig. A stigmatiza, a dezonora. 2. Tranz. Fig. A consimti, a consolida; a definitiva, a confirma. ♦ A decide, a determina, a hotarî soarta, destinul etc. cuiva. 3. Refl. si intranz. Fig. A se fixa, a se întipari în minte, în memorie etc. 4. Tranz. A fixa, a întepeni. – Din sl. pečatĩlĕti, magh. pecsételni.
analiză, ANALÍZĂ, analize, s.f. 1. Metoda stiintifica de cercetare care se bazeaza pe studiul sistematic al fiecarui element în parte; examinarea amanuntita a unei probleme. ♢ Expr. În ultima analiza = în concluzie. 2. (Chim.) Identificare, determinare a compozitiei unei substante prin descompunerea ei în elementele constitutive. 3. (în sintagma) Analiza matematica = ramura a matematicii care studiaza functiile, limitele, derivatele si aplicatiile lor. – Din fr. analyse.
cunoaşte, CUNOÁSTE, cunósc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunostinta de obiectele si de fenomenele înconjuratoare, reflectate în constiinta; a stabili în chip obiectiv natura, proprietatile unui lucru, relatiile dintre fenomene, a le da o interpretare conforma cu adevarul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunostinte pe baza studiului, experientei; a fi luat cunostinta de ceva. 3. Tranz. A sti, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi facut (personal) cunostinta cu cineva. ♢ Expr. A nu cunoaste moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-si cunoaste (sau a nu-si cunoaste) lungul nasului = a-si da (sau a nu-si da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de stire, a preveni, a avertiza. ♦ A sti felul de a fi al cuiva. ♢ Expr. A cunoaste lumea = a avea experienta vietii. ♦ A recunoaste, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplina cunostinta de cauza. Cunosc eu bunatatea ta. 4. Refl. A se baga de seama, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut se cunoaste. ♢ Expr. (Tranz.) A cunoaste ceva = a se alege cu un profit. 5. Tranz. A admite adevarul; a nu tagadui. 6. Intranz. (Rar) A-si arata recunostinta pentru ceva; a rasplati. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-si da seama de ceva; a întelege, a sti. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere).
jurnal, JURNÁL s. n. 1. caiet de însemnari intime zilnice (despre tot ceea ce se întâmpla); observatii stiintifice însemnate zi de zi. o ~ de bord = registru de însemnari pentru faptele care survin în timpul drumului unei (aero)nave; ~ de cart = registru pe navele militare, deosebit de jurnalul de bord, în care ofiterul de cart înscrie date referitoare la navigatie. 2. ziar, gazeta. 3. caiet, registru în care se înscriu operatiile de contabilitate zi de zi. 4. emisiune de radio sau de televiziune care prezinta stiri, informatii de imediata actualitate. (< fr. journal)
arde, ÁRDE, ard vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a baga în foc. ♢ Expr. A arde cu fierul rosu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înrosit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. si intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la actiunea focului. ♢ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reactie chimica. 3. Tranz. si intranz. A încinge, a încalzi (tare). ♦ Tranz. A expune actiunii focului (în procesul de fabricare) obiecte de lut, de ceramica etc. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin flacara. ♦ Tranz. A cauteriza o rana. III. Intranz. 1. A raspândi lumina; a luci, a straluci. Lampa arde. 2. (Despre soare) A raspândi caldura mare; a dogori; a fi fierbinte. ♦ Tranz. si refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. si tranz. A suferi sau a face sa sufere o durere vie, o arsura la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzatie asemanatoare cu o arsura. 2. Tranz. Fig. A da o lovitura. I-a ars o palma. ♦ (Fam.) A face ceva cu pasiune. Îi arde o hora. ♦ Tranz. si refl. (Fam.) A (se) pacali, a (se) însela. 3. Intranz. A se înrosi tare (din cauza unei stari emotive). ♦ A avea febra. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ♢ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simti o dorinta (arzatoare); a avea dispozitia sa..., a avea chef de... – Lat. ardere.
anticipaţie, ANTICIPÁŢIE, anticipatii, s.f. Anticipare. ♢ Literatura de anticipatie = literatura având ca tema imaginarea stiintifico-fantastica a viitorului. V. l i t e r a t u r a  s t i i n t i f i c o - f a n t a s t i c a. ♢ Loc. adv. Cu anticipatie = înainte de termenul cuvenit. [Var.: (înv.) anticipatiúne s.f.] – Din fr. anticipation, lat. anticipatio, -onis.
aperitiv, APERITÍV, aperitive, s.n. 1. Gustare care se ia înainte de masa (pentru a stimula pofta de mâncare) 2. Bautura alcoolica consumata înainte de masa (pentru a stimula pofta de mâncare). – Din fr. apéritif, lat. aperitivus.
piele, PIÉLE, piei, s.f. 1. Ţesut conjunctiv-epitelial care acopera întreaga suprafata a corpului animalelor vertebrate si a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ♢ Loc. adj. si adv. În (sau cu) pielea goala = complet dezbracat; gol, nud. ♢ Loc. adv. (Pâna) la piele = în întregime, de tot, complet. ♢ Expr. A sti (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a sti (sau a vedea) de ce e în stare, cât valoreaza cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici doua parale, nici o ceapa degerata) sau a nu-i plati pielea (nici) un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nici o valoare. A nu(-si) mai încapea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se baga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reusi sa câstige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingusiri, insistente, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de gaina (sau de gâsca) ori pielea gainii (sau a gâstii) = a i se încreti (cuiva) pielea (de frica, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (si) pielea (de pe el) sau sapte (ori noua) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmani. (A fi) numai piele(a) si os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se razbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plati cu pielea = a suporta o pedeapsa corporala. A-si lasa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-si pune pielea în saramura = a) a risca, a se expune; b) a-si impune anumite restrictii pentru a realiza ceva. A-si pune pielea pentru cineva = a se expune la neplaceri pentru cineva; a-si pune viata în primejdie pentru cineva. A-si iesi din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciuda etc.). A-i da (sau a-i iesi cuiva ceva) prin piele = a suporta consecintele unui fapt, a o pati, a-i iesi pe nas. A-si vinde (si) pielea de pe el = a-si vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scapa de o datorie, de o primejdie etc.). A-si vinde scump pielea = a lupta cu înversunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar daca nu mai sunt sorti de izbânda). A ramâne numai cu pielea = a ramâne foarte sarac. (A fi) vai (si amar) de pielea cuiva = (a fi) rau de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simti (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin si personal consecintele unei situatii. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeasi situatie (dificila) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-si satisface gusturi, a-si crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui stie, se spune despre cel care a rabdat si a suferit multe. A avea pielea groasa sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasa) = a fi lipsit de bun-simt, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea toba (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ♢ Compus: pieile-rosii = nume dat populatiei indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Fiinta, faptura; p. ext. viata. Ţine la pielea lui. 2. Piele (1) jupuita de pe un animal (si prelucrata); spec. blana. ♦ Piele de drac = tesatura deasa de bumbac, foarte rezistenta, cu o parte pufoasa (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.
pieptăna, PIEPTĂNÁ, piéptan, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (-si) descurca, a (-si) netezi, a (-si) aranja sau a (-si) curata cu pieptenele parul sau barba. ♦ A (se) coafa. ♦ Tranz. (Pop.) A tesala. 2. Tranz. A trece anumite fibre textile prin dintii unor piepteni (pentru a Ie curata de impuritati, a alege fibrele de calitate buna etc.). ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravan pe cineva. 3. Tranz. si refl. Fig. (Fam.) A(-si) cizela stilul, vorbirea etc. [Prez. ind. si: piáptan] – Lat. pectinare.
teorie, TEORÍE, teorii, s.f. 1. Forma superioara a cunoasterii stiintifice care mijloceste reflectarea realitatii. 2. Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi si concepte care descriu si explica fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. ♢ Loc. adv. În teorie = în mod abstract, speculativ. 3. (În sintagme) Teoria informatiei = teorie matematica a proprietatilor generale ale surselor de informatie, ale posibilitatilor de pastrare si de transmitere a informatiilor etc. Teoria literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, curentele si metodele artistice etc. Teoria relativitatii = teorie a relatiilor dintre spatiu, timp si miscare a materiei, în care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enuntate într-o forma valabila atât pentru viteze relative mici ale corpurilor, cât si pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii. 4. Partea teoretica a instructiei militare. [Pr.:te-o-] – Din fr. théorie, lat. theoria.
polimetacrilat, POLIMETACRILÁT, polimetacrilati, s.m. Plexiglas, stiplex. ♢ Polimetacrilat de metil = produs macromolecular care se prezinta ca o masa sticloasa, transparenta, termoplastica si cu calitati optice deosebite, întrebuintat în chirurgia ortopedica, la confectionarea protezelor dentare etc. – Din fr. polyméthacrylat.
vornic, VÓRNIC, vornici, s.m. 1. (În evul mediu, în tarile românesti) Mare dregator la curtea domneasca, însarcinat cu supravegherea curtii, cu conducerea treburilor interne ale tarii, având si atributii judecatoresti. ♢ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din divan, având sarcina de cârmuitor si de înalt judecator al curtii domnesti si al întregii tari. Vornic de Ţara de Jos (sau de Sus) = dregator cu rang de vornic (1) a carui autoritate se întindea asupra unei jumatati din tara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orase, cu atributii judecatoresti. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Functionar în administrarea comunelor rurale, însarcinat cu distribuirea corespondentei, convocarea satenilor la adunari, anuntarea stirilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3) – Din sl. dvorĩnikŭ.
încuraja, ÎNCURAJÁ vb. tr. 1. a da curaj, a îmbarbata. 2. a sprijini, a stimula. (< fr. encourager)
peria, PERIÁ, périi, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) curata de praf, de scame, de noroi cu ajutorul periei. ♦ A (-si) netezi parul cu peria de cap. 2. Tranz. A trece de repetate ori cu peria de fuioare peste fuiorul de in sau de cânepa iesit din raghila pentru a-l curata de câlti, de impuritati; a scarmana, a pieptana. 3. Tranz. Fig. A stiliza, a îndrepta, a îmbunatati o lucrare literara, stiintifica etc. 4. Tranz. Fig. (Fam.) A bate, a lovi. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A lingusi pe cineva. [Pr.: -ri-a] – Din perie.
diletant, DILETÁNT, -Ă, diletanti, -te, s.m. si f. Persoana care manifesta preocupari într-un domeniu al artei, al stiintei sau al tehnicii fara a avea pregatirea profesionala corespunzatoare; persoana care se ocupa de ceva din afara profesiunii sale, numai din placere; amator; (peior.) persoana care nu adânceste (sau nu are pregatirea stiintifica necesara pentru a adânci) problemele profesiunii sale, ale unei stiinte etc. – Din fr. dilettante.
pervitină, PERVITÍNĂ s.f. Substanta organica întrebuintata ca stimulent al sistemului nervos, pentru a face sa dispara senzatia de oboseala si de somn si pentru cresterea temporara a energiei si a puterii de munca. – Din fr. pervitine, germ. Pervitin.
sta, STA, stau, vb. I. Intranz. I. 1. (Despre oameni si animale) A se opri din mers, a ramâne pe loc; a se întrerupe dintr-o actiune, dintr-o miscare, dintr-o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din functionare, a nu mai merge; p. ext. a se defecta. ♢ Expr. Stai ca trag, formula prin care cineva este somat sa ramâna pe loc, sa nu se apropie (altfel riscând sa fie împuscat). A sta tintuit (sau nemiscat) (pe loc) = a nu face nici o miscare. A nu-i mai sta (cuiva) gura = a vorbi întruna, a nu mai tacea. ♦ (La imperativ, având si valoare de interj.) Opreste! asteapta! ♢ Expr. Stai sa-ti spun (sau sa vezi) = lasa-ma sa-ti spun, ai rabdare, asteapta. Stai putin (sau un pic, cu binisorul etc.) = ai (putina) rabdare, nu te grabi. ♦ (Despre ploaie, vânt) A conteni, a înceta, a se opri. 2. A ramâne nemiscat într-un loc, a nu pleca, a nu se îndeparta de undeva; (despre vehicule) a stationa. ♢ Expr. A nu (putea) sta locului (sau pe loc) = a alerga încoace si încolo, a nu avea astâmpar. A sta pe loc = a nu progresa, a stagna. Stai binisor! = sezi linistit! astâmpara-te! fii cuminte! Ce (mai) stai? = ce (mai) astepti? ce (mai) doresti? Sta ce sta si... = asteapta cât asteapta si... A sta la (sau pe) locul sau = a) a nu pleca, a nu-si parasi locul; b) a pastra masura, a fi modest, rezervat. 3. A ramâne într-un serviciu, într-o slujba, într-o ocupatie. 4. A ramâne, a petrece un timp undeva sau cu cineva; a poposi; a întârzia, a zabovi. II. 1. A se afla, a se gasi, a fi într-un anumit loc. ♢ Expr. A sta înaintea cuiva sau a-i sta (cuiva) înainte (sau în fata) = a) a se gasi la mica distanta în fata cuiva, privindu-l, vorbindu-i, asteptând porunci; b) a se împotrivi, a înfrunta pe cineva; c) a servi pe cineva cu ceva, a-i oferi cuiva ceva. A-i sta cuiva în cale (sau în drum) ori a sta în calea (sau în drumul) cuiva = a) a iesi înaintea cuiva (împiedicându-l sa înainteze); b) a împiedica pe cineva sa faca ceva, a stingheri. A sta la baza unui lucru = a constitui baza, temelia unui lucru. A sta de fata = a asista. A sta în fata cuiva = (despre sarcini, greutati etc.) a trebui, a urma sa fie realizat, rezolvat de cineva. A sta în umbra = a) a pândi dintr-un loc ascuns; b) a fi modest, retras. A sta deoparte = a) a fi la oarecare distanta de...; b) a nu interveni, a se tine în rezerva. A-i sta (cuiva) în coaste (ori în coasta) sau ca un ghimpe în coaste (sau în inima, în ochi) = a-l stingheri (pe cineva), a constitui o permanenta amenintare (pentru cineva). (Fam.) A-i sta (cuiva) sub nas = a fi la îndemâna cuiva, în imediata sa apropiere. A-i sta (cuiva) pe limba, se zice când cineva este gata sa spuna un lucru pe care n-ar trebui sa-l spuna sau când nu gaseste termenul cautat si are totusi impresia ca e pe punctul de a si-l aminti. A-i sta (cuiva) pe inima = (despre gânduri, preocupari) a-l preocupa pe cineva, a-i produce grija, neliniste. A sta (piatra) pe capul cuiva sau a-i sta (cuiva) pe cap = a împovara, a incomoda, a agasa (pe cineva). A-i sta (cuiva) capul unde-i stau picioarele (sau talpile) = a fi decapitat. 2. A trai, a vietui; a locui. 3. (Pop.) A fi, a exista, a se afla. ♦ (Înv.) A avea loc, a se petrece. 4. A continua sa fie; a dainui, a se mentine. III. 1. A avea o anumita pozitie sau atitudine, a se tine, a se aseza sau a fi asezat într-un anumit fel. ♢ Loc. vb. A sta gramada (sau roi) = a se îngramadi, a se înghesui, a se îmbulzi. ♢ Expr. A sta piatra (sau teapan, înfipt în pamânt) = a se tine drept si nemiscat. A sta cu mâinile în sân (sau încrucisate, la brâu, cu bratele încrucisate) = a) a sta în inactivitate; b) a nu lua nici o masura, a nu întreprinde nimic, a nu interveni. A sta cu dintii la stele = a rabda de foame. A sta cu ochii pe cineva = a supraveghea pe cineva. A sta în pat = a zacea (de boala). A sta (ca) pe ace (sau spini, ghimpi, jar, foc etc.) = a fi nelinistit, agitat, nerabdator. Stai jos! formula prin care cineva este invitat sa ia loc. A sta la masa = a lua masa, a mânca. A sta ca o gaina (sau curca) plouata = a arata necajit, fara vlaga, fara chef. A sta în picioare = a nu se da batut, a rezista. ♦ Fig. (Înv.) A se tine tare pe pozitie, a nu da înapoi. ♢ Loc. vb. A sta împotriva (sau împotriva cuiva) sau a-i sta cuiva împotriva = a se împotrivi cuiva, a înfrunta pe cineva. A sta pavaza = a apara pe cineva sau ceva. 2. A se îndeletnici, a se ocupa cu...; a lucra la...; a avea grija de... ♢ Expr. A sta (de cineva) sa... = a nu lasa (pe cineva) în pace pâna ce nu..., a-i bate (cuiva) capul sa... 3. A fi fixat, prins în ceva sau de ceva, a atârna de ceva. ♢ Expr. A-i sta (cuiva ceva) în cap = a preocupa pe cineva. A-i sta (cuiva ceva) în minte = a fi clar pentru cineva (ceva). A sta (ceva) în firea (cuiva) = a tine de felul normal de a fi al cuiva. A-i sta (cuiva) în putinta = a-i fi cuiva (ceva) posibil. ♦ Fig. A consta. ♦ (Înv.) A fi format din... ♦ A se limita, a se reduce la... 4. A pluti la suprafata unui lichid. IV. 1. (În expr.) A-i sta cuiva bine (sau rau) = a (nu) i se potrivi cuiva ceva, a (nu) fi asa cum se cuvine, a-i veni bine (sau rau). 2. (Despre situatii, treburi etc.) A fi într-un anumit fel, a se prezenta, a merge (bine sau rau), a se desfasura. V. (În locutiuni verbale sau în legatura cu alt verb, da acestora un aspect de durata) Stau si-mi aduc aminte. ♢ Expr. si loc. vb. A sta de (sau, rar, la) vorba (sau la taifas, taclale, povesti etc.) (cu cineva) = a vorbi cu cineva; p. ext. a petrece un timp vorbind cu cineva despre diverse lucruri. A sta la sfat (sau la sfaturi) cu cineva = a se sfatui cu cineva; a sta de vorba cu cineva. A sta (dus, pierdut) pe gânduri = a fi absorbit de gânduri, a fi preocupat de ceva. A sta pe gânduri = a sovai, a ezita. A sta la îndoiala (sau în cumpana) = a) a ezita înainte de a lua o hotarâre, a sovai; b) a se îndoi de ceva. A sta de paza (sau de straja) sau a sta straja = a pazi. A sta la (sau de) pânda = a pândi. A sta la tocmeala = a se tocmi, a se târgui. VI. (Urmat de o propozitie secundara construita cu conjunctivul) A fi pe punctul de a..., a fi gata sa... Sta sa înceapa ploaia. [Prez. ind. pers. 3 sta, imperf. stateam (reg. steteam) si stam, perf. s. statui (reg. stetei)] – Lat. stare.
ştiinţă, STIÍNŢĂ, stiinte, s.f. I.1. Faptul de a avea cunostinta (de ceva), de a fi informat; cunoastere. ♢ Loc. adv.Cu (sau fara) stiinta = (ne)stiind; (in)constient; cu (sau fara) voie. Cu buna stiinta = constient, având cunostinta deplina a faptelor. Cu (sau fara) stiinta cuiva = cu (sau fara) consimtamântul ori aprobarea cuiva. Spre stiinta = ca sa se stie. ♦ Veste, stire. 2. Constiinta. II.1. Pregatire intelectuala, instructie; învatatura, eruditie. ♢ Stiinta de carte = cunostinte de scriere si de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunostinte despre natura, societate si gândire; ansamblu de cunostinte dintr-un anumit domeniu al cunoasterii. ♢ Om de stiinta = savant, învatat. [Pr.: sti-in-] – Sti + suf. -inta (cu unele sensuri dupa fr. science).
piroluzit, PIROLUZÍT, piroluzite, s.n. Bioxid natural de mangan folosit la extragerea manganului, în industria sticlei, la fabricarea vopselelor de ulei etc. – Din fr. pyrolusite.
pomicultură, POMICULTÚRĂ s.f. Ramura a stiintelor agricole care cuprinde studiul biologiei si al agrotehnicii pomilor fructiferi, ameliorarea lor si comportarea în cultura a diferitelor specii sau soiuri; ramura a agriculturii care se ocupa de cultura pomilor fructiferi. – Din fr. pomiculture.
pompier, POMPIÉR, pompieri, s.m. 1. Persoana care face parte dintr-un corp (militar sau civil) special instruit si dotat pentru a stinge incendiile. 2. (Înv.) Persoana care se ocupa cu stropitul strazilor, al caldarâmului etc. 3. Adj. invar. (Rar; despre stil) Pompieristic. [Pr.: -pi-er] – Din fr. pompier.
porfiric, PORFÍRIC, -Ă, porfirici, -ce, adj. Care contine porfir; care are compozitia sau structura porfirului, caracterizându-se prin existenta unor cristale mari prinse într-o masa sticloasa sau foarte marunt cristalizata. – Din fr. porphyrique.
porni, PORNÍ, pornesc, vb. IV. 1. Intranz. si refl. (Despre fiinte) A pleca din locul în care se afla, a se pune în miscare, a se îndrepta spre ceva, a purcede; p. ext. a merge. ♢ Expr. (Intranz.) A porni cu stângul = a nu avea succes într-o actiune. A porni cu dreptul = a izbuti într-o actiune initiata. ♦ Tranz. si intranz. (Despre mijloace de locomotie sau obiecte care se deplaseaza) A (se) pune în miscare. ♦ (Despre fenomene ale naturii) A începe sa se dezlantuie, sa se desfasoare; a se declansa, a se dezlantui. ♦ Tranz. (Rar) A duce, a conduce. 2. Intranz. (Despre masini, motoare etc.) A începe sa functioneze. ♦ Tranz. fact. A pune în functiune. ♦ (Despre actiuni si manifestari ale oamenilor) A începe, a izbucni. ♦ Tranz. A face sa înceapa o actiune. ♢ Expr. A porni judecata (sau proces etc.) = a intenta (cuiva) un proces, a da pe cineva în judecata. 3. Intranz. si refl. (Despre oameni) A se apuca sa faca ceva, a începe o actiune de oarecare durata. ♢ Expr. (Pop.; intranz.) A porni grea = a ramâne însarcinata. ♦ A avea tendinta sa..., a fi înclinat sa... 4. Tranz. A îndemna pe cineva la un lucru; a-l determina sa faca ceva; a stimula, a îmboldi. ♦ A întarâta, a atâta, a înversuna. – Din sl. porinonti.
porumbar, PORUMBÁR2, (I) porumbare, s.n., (II) porumbari, s.m. I. S.n. 1. Adapost pentru porumbei (I 1); porumbarie (1), hulubarie. 2. Constructie de nuiele sau de sipci în care se pastreaza stiuletii de porumb; cosar, patul, porumbarie (2). II. S.m. (Reg.) Specie de uliu. – Porumb + suf. -ar.
poseda, POSEDÁ, poséd, vb. I. Tranz. 1. A avea ceva în proprietatea sau în stapânirea sa, a dispune de ceva; a stapâni. 2. (La pasiv; despre oameni) A fi dominat de..., a fi stapânit de... 3. A avea anumite însusiri, caracteristici. 4. A cunoaste bine un lucru; spec. a sti bine o limba, o disciplina stiintifica etc. – Din fr. posséder.
poştă, PÓSTĂ1, poste, s.f. I. 1. Institutie publica care asigura primirea, transportul si distribuirea scrisorilor, a telegramelor, a mandatelor postale si a coletelor; local în care se afla aceasta institutie. ♢ Loc. adj. De posta = postal. 2. Corespondenta primita, expediata sau distribuita în aceeasi zi sau într-o perioada data. ♢ Posta redactiei = rubrica într-o revista sau într-un ziar, în care se publica raspunsuri la scrisorile si la întrebarile cititorilor. ♢ Expr. Cu prima posta sau cu posta viitoare (sau urmatoare) = cu prima corespondenta care urmeaza sa vina sau sa plece. (Fam.) A duce (sau a purta, a umbla cu) posta = a colporta stiri, aprecieri, pareri, zvonuri de la o persoana la alta, a umbla cu vorbe, a face intrigi. ♦ Factor postal. 3. Serviciu de transport pentru calatori (si corespondenta), cu diligenta, folosit înainte de introducerea cailor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligenta, postalion. ♦ Loc de popas, han asezat pe parcursul unui drum, unde calatorii care foloseau posta1 (3) gaseau vehicule de transport în comun sau cai de schimb. ♢ Cal de posta = cal destinat exclusiv serviciului de transport. ♢ Expr. A fi sau a ajunge cal de posta = a fi foarte solicitat, a alerga de colo pâna colo. 4. Unitate de masura a distantelor folosita în trecut, egala cu aproximativ 20 km; p. gener. (fam.) distanta (mare) nedeterminata. ♢ Expr. (Cale) de-o posta = distanta (relativ) mare. II. (Pop.) Bucata de hârtie unsa cu grasime, care se lipeste de talpa unui om adormit si care apoi se aprinde pentru a-l speria. ♢ Posta merge = numele unui joc de copii. III. Echipa de hamali pentru încarcarea vapoarelor acostate la chei. [Var.: (înv.) pósta, (reg.) póstie s.f.] – Din rus. počta.
potecă, POTÉCĂ, poteci, s.f. Drum foarte îngust la tara, la munte, în padure etc., pe care se poate merge numai pe jos; carare; p. gener. drum, cale. ♢ Expr. Pe toate potecile = peste tot, în orice loc, pretutindeni. A sti toate potecile = a cunoaste secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe poteca = a fi sincer, a vorbi deschis. [Var.: (reg.) potíca s.f.] – Din bg. pateka.
praxiologie, PRAXIOLOGÍE s.f. Ramura a stiintei care studiaza structura generala a actiunilor umane si a conditiilor eficacitatii acestora. [Pr.: -xi-o-. – Var.: praxeologíe s.f.] – Din praxis.
prădalică, PRĂDÁLICĂ, pradalice, s.f. (În evul mediu, în Ţara Româneasca) Bun funciar trecut în stapânirea domniei la stingerea descendentei masculine a proprietarului. – Din sl. pradalica.
polemologie, POLEMOLOGÍE s.f. Ramura a stiintelor politice care studiaza razboaiele ca fenomen sociologic. – Din fr. polémologie.
preţui, PREŢUÍ, pretuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili pretul unui bun (destinat vânzarii), a-i determina valoarea în bani; a evalua, a pretalui. ♦ Intranz. A reprezenta o anumita valoare materiala, a avea un anumit pret; a valora. ♢ Expr. A sti cât pretuieste (cineva sau ceva) = a aprecia la justa valoare (pe cineva sau ceva), a nu-si face iluzii (cu privire la cineva sau la ceva). 2. A recunoaste importanta sau meritul cuiva sau a ceva, a lua în considerare, a pune mare pret pe...; a aprecia. ♦ Intranz. A avea valoare sau importanta (datorita calitatilor sale). – Pret + suf. -ui.
primă, PRÍMĂ1, prime, s.f. 1. Suma de bani acordata cuiva peste salariul de baza ca recompensa pentru calitatea deosebita a muncii depuse; premiu (acordat în sistemul de salarizare). ♢ Prima de export = suma de bani sau scutire de taxe, de impozite acordata ca stimulent unor exportatori pentru exportarea anumitor marfuri. Prima de asigurare = suma de bani pe care asiguratul o plateste (periodic) celui care asigura, pentru asumarea riscului. Prima de economie = Suma platita deponentilor de catre unele case de economii, peste nivelul ratei dobânzii. 2. (Muz.) Cel mai mic interval posibil format între doua trepte de aceeasi înaltime prin repetarea notei date. – Din fr. prime.
vitros, VITRÓS, -OÁSĂ, vitrosi, -oase, adj. Care are aspect sticlos; asemanator sticlei, ca sticla. ♢ (Anat.) Corp vitros sau umoare vitroasa = lichid transparent care umple fundul globului ocular. – Din fr. vitreux.
prolegomene, PROLEGÓMENE s.n. pl. (Livr.) Parte introductiva care precede expunerea propriu-zisa într-o opera stiintifica. ♦ Ansamblu de notiuni preliminare apartinând unui domeniu stiintific. – Din fr. prolégomènes.
izabelin, IZABELÍN, -Ă adj. stil ~ = varianta a stilului gotic în arhitectura spaniola, caracterizata printr-o mare fantezie si o abundenta a solutiilor în ce priveste ornamentatia, o tranzitie între arta ogivala si Renastere. (< sp. isabelino)
proprietate, PROPRIETÁTE, proprietati, s.f. 1. Stapânire deplina asupra unui bun; (concr.) bun material stapânit, mai ales pamânt (agricol) sau imobil, în baza unui drept recunoscut. ♢ Proprietate literara (sau artistica) = drept de care se bucura un autor de a dispune dupa voie de operele sale literare sau artistice, putându-le edita, reproduce etc. 2. Trasatura predominanta care caracterizeaza o fiinta, un lucru, un fenomen etc. si care diferentiaza o fiinta de alta, un lucru de altul etc.; caracteristica, trasatura, însusire. 3. Calitate a unui cuvânt, a unui termen, a stilului etc. de a reda exact ideea sau notiunea exprimata. [Pr.: -pri-e-] – Din fr. propriété, lat. proprietas, -atis.
pseudoştiinţă, PSEUDOSTIÍNŢĂ s.f. Falsa stiinta, pretinsa cunoastere a realitatii. [Pr.: pse-u-] – Pseudo- + stiinta.
psihofizic, PSIHOFÍZIC, -Ă, psihofizici, -ce, s.f., adj. 1. Curent psihologic care studiaza pe cale experimentala raporturile cantitative dintre intensitatea stimulilor fizici si intensitatea starilor psihice corespunzatoare, dând o formulare matematica concluziilor obtinute. 2. Adj. Care apartine psihofizicii (1), privitor la psihofizica. 3. Adj. Care apartine psihicului si fizicului, privitor la psihic si la fizic. – Din germ. Psychophysik, fr. psychophysique.
istorism, ISTORÍSM s. n. principiu de baza al metodei dialectice în cercetarea stiintifica, potrivit caruia evenimentele si fenomenele se studiaza în procesul aparitiei, dezvoltarii si pieirii lor, în strânsa legatura cu conditiile istorice concrete care le-au dat nastere. (< fr. historisme, rus. istorizm)
comunicare, COMUNICÁRE, comunicari, s.f. Actiunea de a comunica si rezultatul ei. 1. Înstiintare, stire, veste; raport, relatie, legatura. 2. Prezentare, într-un cerc de specialisti, a unei contributii personale într-o problema stiintifica. – V. comunica.
omagia, OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul fata de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu.
omenie, OMENÍE s.f. Complex de calitati alese, proprii unei persoane; purtare blânda, întelegatoare; atitudine cuviincioasa, respectuoasa. ♢ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ♢ Loc. adj. si adv. Fara (de) omenie = lipsit de onestitate; (în mod) inuman, (în mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunavointa; (în mod) cinstit, corect. ♢ Expr. (Reg.) A învata (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminti. A sti (la) omenie sau a sti ce-i omenia = a se arata blând si întelegator (fata de cineva). ♦ Reputatie buna; renume, cinste. – Om + suf. -ie.
şti, STI, stiu, vb. IV. I. 1. Tranz si intranz. (Folosit si absol.) A avea cunostinta (de...), a fi informat (în legatura cu...), a cunoaste. ♢ Loc. adv. Pe stiute = în cunostinta de cauza. Pe nestiute = a) fara sa-si dea seama; b) în ascuns, pe furis, tiptil. ♢ Expr. (Tranz., absol.) Nu stiu, n-am vazut = sunt cu totul strain de ceva, nu am idee de nimic. Stiu eu (sau stii tu etc.) ce stiu (sau stii etc.) sau las' ca stiu eu, se spune pentru a arata ca cineva cunoaste bine o situatie si ca nu poate fi indus în eroare. Stii ce? sau stii ceva?, stii una? = fii atent la ce-ti spun, asculta ceea ce am sa-ti spun. (Numai) Dumnezeu stie sau stie Dumnezeu, se spune pentru a sprijini o afirmatie sau o negatie. Dumnezeu (mai) stie sau dracul (mai) stie, se spune pentru a exprima o nedumerire, neputinta de a preciza sau de a explica ceva, o nesiguranta. (Intranz.) A-i sti (cuiva) de urma = a sti unde se afla cineva. Pe cât (sau dupa cât) stiu = dupa informatiile pe care le am. 2. Tranz. A lua cunostinta de...; a afla, a auzi. 3. Tranz. A cunoaste pe cineva (din toate punctele de vedere). ♦ Refl. A se cunoaste pe sine, a avea cunostinta ca este într-un anumit fel; a se vedea într-un anumit fel. ♦ Refl. recipr. A se cunoaste unul pe altul; a avea legaturi de prietenie. 4. Intranz. A tine seama de ceva, a lua în consideratie; a avea teama sau respect de cineva. ♦ Tranz. A recunoaste pe cineva sau ceva drept... ♦ A avea parte de ceva, a se bucura de ceva. 5. Intranz. A se interesa de..., a se îngriji de... II. Tranz. 1. A poseda cunostinte sistematice într-un domeniu, a stapâni o stiinta, o arta etc. ♢ Expr. A sti carte = a sti sa scrie si sa citeasca; p. ext. a avea cunostinte temeinice într-un domeniu, a fi învatat. A sti pe de rost (sau pe dinafara, ca pe apa, ca apa, ca pe Tatal nostru) = a putea reproduce întocmai, din memorie, fara greseala. ♦ A vorbi si a întelege o anumita limba. ♦ A se pricepe sa faca ceea ce trebuie, a avea îndemânarea, abilitatea necesara într-o anumita împrejurare. ♢ Expr. A nu (mai) sti ce sa (se) mai faca = a nu mai gasi nici o solutie pentru a iesi dintr-o încurcatura. A nu mai sti ce sa faca de... = a fi coplesit de... A nu sti de unde s-o apuce = a nu se pricepe de unde sa înceapa un lucru. (Absol.) Stiu eu? exprima o îndoiala, o nesiguranta, o sovaire. 2. A putea, a fi în stare sa faca ceva; a fi apt pentru ceva. ♦ A fi hotarât sa faca ceva. ♢ Expr. A nu sti ce vrea = a nu putea lua o hotarâre, a fi nedecis; a sovai. 3. A tine minte, a-si aminti. 4. A-si da seama, a întelege, a pricepe. ♢ Expr. A nu (prea) sti multe = a riposta îndata (la provocarea cuiva). Mai stii sau mai stiu (si) eu, mai stii pacatul, de unde stii!? = se prea poate, nu poti fi sigur ca nu e asa. Nu stiu cum = în mod inexplicabil. A fi nu stiu cum = a fi ciudat, bizar. A-i fi (cuiva) nu stiu cum sa... = a-i fi (cuiva) greu sau penibil sa... (Substantivat) Un nu stiu cum sau un nu stiu ce = ceva nelamurit; farmec deosebit, nedefinit. (Intranz.) A nu sti de gluma = a fi suparacios. 5. A prevedea. ♦ A presupune, a banui. 6. A avea certitudinea, a fi sigur de ceva. ♢ Expr. Sa stiu (bine) ca... sau de-as sti ca... = chiar daca... ♦ Refl. impers. A fi lucru bine cunoscut. – Lat. scire.
iritabilitate, IRITABILITÁTE s. f. 1. însusirea de a fi iritabil. 2. proprietate a materiei vii de a reactiona la stimuli. (< fr. irritabilité, lat. irritabilitas)
omniscienţă, OMNISCIÉNŢĂ s.f. (Livr.) Însusirea de a sti totul. [Pr.: -sci-en-] – Din fr. omniscience, lat. omniscientia.
ştiftuire, STIFTUÍRE, stiftuiri, s.f. Actiunea de a stiftui si rezultatul ei. – V. stiftui.
ştirbit, STIRBÍT, Ă, stirbiti, -te, adj. 1. Cu marginea stirba; tocit; ciobit. ♦ Ciuntit, trunchiat. 2. Fig. Micsorat, diminuat ca însemnatate, ca valoare; (despre o lege, un drept etc.) încalcat, nesocotit. – V. stirbi.
ştire, STÍRE, stiri, s.f. 1. Veste, informatie; noutate. ♢ Expr. A sti de stirea (cuiva) sau a-i sti (cuiva de) stire = a avea vesti despre cineva, a sti unde se afla, ce face cineva. ♦ (Concr.) Document; sursa de informatie. 2. Cunoastere, cunostinta. ♢ Loc. adv. cu (sau fara) stirea cuiva = cu (sau fara) stiinta cuiva; p. ext. cu (sau fara) învoirea, încuviintarea cuiva. În stirea cuiva = în grija sau în paza cuiva. A da (cuiva) de stire = a vesti, a anunta. – V. sti.
onoare, ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s.f. 1. Integritate morala, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ♢ Câmp de onoare = câmp de lupta pe care si-au dat viata cei care au luptat pentru apararea patriei. ♢ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajeaza cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ♢ Expr. Pe cuvântul meu (sau tau etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formula folosita pentru a întari o afirmatie sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputatie, prestigiu, faima, vaza. ♢ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre lauda, spre fala; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Pretuire deosebita, consideratie, respect, stima. ♢ Garda de onoare = garda simbolica instituita în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnitati. (Iesit din uz) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (si fotografiile) salariatilor unei întreprinderi sau a unei institutii evidentiati în munca. Cavaler (sau domnisoara) de onoare = persoana care însoteste mirii la ceremonia cununiei. Doamna (sau dama) de onoare = doamna atasata unei regine, unei printese. ♢ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ♢ Loc. adj. si adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ♢ Expr. (În formule de politete) A avea onoarea sa... (sau a...) = a avea cinstea sa... A face (cuiva) onoarea sa... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (sa va salut), formula respectuoasa de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu stiu. 5. Manifestare a stimei, a consideratiei pentru cineva, exprimata prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnitati. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele "a da", "a prezenta"; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autoritati militare sau civile superioare, la parada, la înmormântare etc.; semnal de goarna care însoteste de obicei aceasta prezentare. ♢ Expr. Pentru onor! = comanda pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-si îndeplini îndatoririle de gazda la o receptie, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Pozitie sociala, rang. ♦ (La pl.) Figura mare (dama, valet, riga, as) la unele jocuri de carti. [Var.: onór s.n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore.
orienta, ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A sti încotro sa se îndrepte pentru a ajunge la destinatie, a recunoaste, a stabili directia, a gasi drumul; p. ext. a gasi calea cea mai buna de urmat într-o anumita împrejurare, atitudinea, solutia cea mai potrivita, a actiona adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumita directie. 2. Tranz. A aseza pe cineva sau ceva într-o anumita pozitie sau directie fata de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se calauzi dupa..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotatie în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.
faţă, FÁŢĂ, fete, s.f. I. 1. Partea anterioara a capului omului si a unor animale; chip, figura. ♢ Loc. adj. Din fata = care se afla înainte. De fata = care se afla prezent; care apartine prezentului. ♢ Loc. adv. În fata = a) înainte; b) direct, fara înconjur, fara menajamente. Din fata = dinainte. De fata = în prezenta cuiva. Pe fata = direct, fara înconjur, fara menajamente; fara sa se fereasca. Fata în fata = unul înaintea (sau împotriva) celuilalt. ♢ Loc. prep. În fata (cuiva sau a ceva) = înaintea (cuiva sau a ceva). Din fata = dinaintea (cuiva sau a ceva). De fata cu... = în prezenta... Fata cu... (sau de...) = a) în raport cu..., în ceea ce priveste; b) pentru; c) având în vedere. ♢ Expr. A(-i) cânta (cuiva) cucul în (sau din...) fata = (în superstitii) a-i merge (cuiva) bine. A fi de fata = a fi prezent, a asista. A scapa cu fata curata = a scapa cu bine dintr-o situatie dificila. A face fata (cuiva sau la ceva) = a rezista; a corespunde unei probe, unei sarcini. A pune (de) fata (sau fata în fata) = a confrunta; a compara. A (se) da pe fata = a (se) descoperi, a (se) demasca. A-si întoarce fata (de la...) = a nu mai vrea sa stie de... A privi (sau a vedea, a zari pe cineva) din fata = a privi (sau a vedea etc.) în întregime figura cuiva. Om (sau taler) cu doua fete = om ipocrit, fatarnic. A-i prinde (pe cineva) la fata = (despre haine, culori) a-i sta bine, a i se potrivi. ♦ Expresie a fetei (I 1); mina, fizionomie. ♢ Expr. A schimba (sau a face) fete(-fete) = a) a-si schimba subit fizionomia, culoarea obrazului (de jena, rusine etc.); b) a se simti foarte încurcat la auzul sau la vederea unor lucruri sau situatii neplacute; a se tulbura, a se zapaci; c) (despre matasuri) a-si schimba reflexele, culorile. A prinde fata = a se îndrepta dupa o boala. ♦ Obraz. 2. Partea anterioara a corpului omenesc si a unor animale. Au cazut cu fata la pamânt. 3. (Pop.; determinat prin "de om" sau "pamânteana") Om. 4. Persoana, personaj. Fete simandicoase. ♢ Fata bisericeasca = reprezentant al bisericii. II. 1. (Mat.) Fiecare dintre suprafetele plane care marginesc un poliedru; fiecare dintre planele care formeaza un diedru. 2. Suprafata (în special a pamântului, a apei). ♢ Expr. La fata locului = acolo unde s-a întâmplat (sau se va întâmpla) ceva. 3. Înfatisare, aspect. ♦ Partea de deasupra, expusa vederii si mai aleasa, a unor articole alimentare de vânzare. 4. Culoare. ♢ Expr. A-i iesi (unei pânze, unei stofe) fata (la soare, la spalat etc.) = a se decolora. 5. Partea lustruita, poleita, finisata atent etc. a unui obiect. ♢ Expr. A da fata (unui lucru) = a lustrui, a polei, a netezi, a face sa arate frumos (un lucru). ♦ Partea finita, expusa vederii, a unei tesaturi (în opozitie cu dosul ei). 6. (În sintagmele) Fata de masa = material textil, plastic etc. folosit spre a acoperi o masa (când se manânca sau ca ornament). Fata de perna (sau de plapuma) = învelitoare de pânza în care se îmbraca perna (sau plapuma). 7. Prima pagina a fiecarei file. ♦ (Înv. si pop.) Pagina. 8. Fatada. 9. (În sintagma) Fata dealului (sau a muntelui etc.) = partea dealului (sau a muntelui etc.) orientata spre soare sau spre miazazi. – Lat. pop. facia (< facies).
opalizare, OPALIZÁRE, opalizari, s.f. Actiunea de a (se) opaliza si rezultatul ei. ♦ Fabricare a sticlei opalizate. – V. opaliza.
fălcea, FĂLCEÁ, falcele, s.f. Fiecare dintre: a) cele doua talpi ale saniei; b) cele doua brate ale vatalelor de la razboiul de tesut; c) cele doua scândurele între care intra limba melitei; d) stinghiile de lemn care leaga între ele scândurile care formeaza fundul carului; e) cele doua stinghii laterale ale cârceiei carului prin care se leaga tânjala de protap (când se înjuga patru boi); f) cele doua brate de lemn ale piscului (la car); g) cele doua sau patru brate laterale care constituie corpul afetului unui tun sau al unui obuzier. – Falca + suf. -ea.
oralitate, ORALITÁTE s.f. 1. Calitate a stilului unei scrieri beletristice de a parea vorbit, dând expunerii un caracter spontan si viu atât în dialogurile care noteaza particularitatile vorbirii personajelor, cât si în naratiunea propriu-zisa; ansamblu de particularitati ale limbii vorbite, ale graiului viu. 2. (Jur. în sintagma) Principiul oralitatii = principiu fundamental al dreptului procesual, potrivit caruia dezbaterea litigiului se face verbal. – Oral + suf. -itate. Cf. it. o r a l i t á.
obsidian, OBSIDIÁN, obsidiane, s.n. Roca vulcanica de culoare neagra sau bruna-cenusie, cu înfatisarea sticlei topite, care a fost folosita în epoca de piatra pentru confectionarea armelor si a uneltelor. [Pr.: -di-an] – Din fr. obsidiane, obsidienne, lat. obsidiana [petra].
factologie, FACTOLOGÍE s.f. Aglomerare de date si fapte într-o opera stiintifica ori literara, adesea fara interpretarea semnificatiei lor. – Cf. rus. f a k t o l o g i i a.
opinti, OPINTÍ, opintesc, vb. IV. 1. Refl. si intranz. A face un efort (mare) pentru a împinge, a urni sau a ridica ceva; a-si încorda puterile, a se sforta. 2. Tranz. (Reg.) A sili, a forta un animal sa porneasca sau sa mearga mai repede. ♦ Fig. A îndemna, a îmboldi, a stimula pe cineva. 3. Tranz. A ridica o povara facând un efort, a salta cu greutate ceva. 4. Refl. (Rar) A porni cu hotarâre, a se repezi, a se napusti. – Cf. sl. o p ĕ n t ĩ.
zen, ZEN s.n. Secta budista din Japonia care se bazeaza pe educarea unei anumite conduite, pe o tehnica speciala de meditatie filozofica, menita sa stimuleze concentrarea gândirii. (din fr. zen)
ortoză, ORTÓZĂ, ortoze, s.f. Mineral din grupul feldspatilor, cu aspect laptos, rosiatic sau galbui si cu luciu sticlos sau sidefos, întrebuintat în ceramica sau în industria sticlei; ortoclaz. – Din fr. orthose.
cuvânt, CUVẤNT, cuvinte, s.n. 1. Unitate de baza a vocabularului, care reprezinta asocierea unui sens (sau a unui complex de sensuri) si a unui complex sonor; vorba. ♢ Cuvânt simplu = cuvânt care contine un singur morfem radical. Cuvânt primitiv = cuvânt care serveste ca element de baza pentru formarea altor cuvinte. Cuvânt compus = cuvânt format prin compunere. Cuvânt derivat = cuvânt format prin derivare. Cuvânt-matca = cuvânt care se afla în fruntea unei articol de dictionar, sub care se grupeaza si se gloseaza toate variantele si expresiile, uneori si derivatele si compusele. ♢ (Lingv.; în compusul) Cuvânt-titlu = cuvântul definit în articolul de dictionar respectiv. ♢ Expr. A nu gasi (sau a nu avea) cuvinte = a nu fi în stare (sub impulsul unor stari afective puternice) sa exprimi ceea ce gândesti. Cu alte cuvinte = a) exprimând acelasi lucru altfel; b) deci, prin urmare, asadar. Într-un (sau cu un) cuvânt = pe scurt, în concluzie, deci, asadar. În putine cuvinte = pe scurt, în rezumat. Cuvânt cu (sau de) cuvânt = fara nici o modificare, exact, fidel. Dintr-un cuvânt = imediat, numaidecât. ♦ Joc de cuvinte = gluma bazata pe asemanarea cuvintelor, calambur. Cuvinte încrucisate = joc distractiv-educativ în care trebuie gasite, pe baza unor indicatii date, o serie de cuvinte astfel aranjate într-o figura geometrica împartita în patratele, încât cuvintele citite orizontal sa aiba o litera comuna cu cele citite vertical. 2. Gând, idee exprimata prin vorbe; spusa. ♢ Cuvânt greu = vorba hotarâtoare; (la pl.) vorbe de dojana, de ocara. Cuvânt introductiv sau cuvânt înainte = prefata, introducere (la o lucrare). Purtator de cuvânt = persoana autorizata sa exprime în mod public pareri care arata punctul de vedere al forului pe care îl reprezinta. ♢ Expr. A pune un cuvânt (bun) = a interveni (favorabil) pentru cineva. În (toata) puterea cuvântului = în întelesul adevarat, pe deplin, cu desavârsire. A taia (sau a curma) cuiva cuvântul = a întrerupe pe cineva din vorba. (Reg.) A începe cuvânt = a începe vorba, a spune. ♦ Subiect de vorba, de povestire, istorisire. 3. Cuvântare, discurs, conferinta. ♢ Expr. A cere (sau a da, a avea) cuvântul (într-o sedinta, într-o adunare) = a cere (sau a da cuiva etc.) dreptul de a vorbi. A lua cuvântul = a vorbi (într-o adunare). A-i lua cuiva cuvântul = a interzice cuiva sa-si mai continue afirmatiile (într-o adunare). 4. Învatatura, îndrumare, sfat: p. ext. dispozitie, ordin. ♢ Expr. A întelege (sau a sti) de cuvânt = a asculta de spusele, de sfaturile cuiva. Cuvânt de ordine = dispozitie data de un superior. 5. Promisiune, fagaduiala: angajament. ♢ Expr. Om de cuvânt = om care îsi tine fagaduielile. Cuvânt de onoare (sau de cinste, de om) = promisiune sau asigurare care angajeaza cinstea cuiva. A(-si) da cuvântul (de onoare) = a se angaja în mod hotarât ca va face cu orice pret ceva. (A crede) pe cuvânt = (a crede) fara a mai controla exactitatea spuselor. A-si tine cuvântul sau a se tine de cuvânt = a-si îndeplini o promisiune facuta. 6. Parere, opinie exprimata: punct de vedere. ♦ Libertate, drept de a revendica ceva. 7. (Mai ales la pl.) Discutie, cearta, ciorovaiala. ♢ Expr. Schimb de cuvinte = discutie aprinsa, cearta, sfada. (Reg.) Nu-i cuvânt = e indiscutabil. 8. Motiv, ratiune, cauza. ♢ Expr. Cu drept cuvânt = pe buna dreptate, la drept vorbind. 9. (Înv.) Stire, veste, informatie: zvon. 10. (Înv.) Întelegere, pact, acord, conventie. 11. (Rar) Facultatea de a vorbi; voce, grai. 12. (În sintagmele) Cuvânt-cheie = a) termen folosit pentru a marca o diviziune într-un catalog (de biblioteca); b) termen al unei unitati frazeologice pe care cade accentul semantic. Cuvânt-vedeta = termen ales din titlul unei lucrari sau al unei publicatii, care foloseste la orânduirea alfabetica a lucrarii în catalogul general sau în catalogul pe materii. 13. (Inform.) Format standard în care se înscriu datele si instructiunile la (mini)calculatoare. – Lat. conventus "adunare, întrunire", conventum "întelegere".
fleuron, FLEURÓN, fleuroni, s.m. Ornament sculptat, în forma de floare sau de frunza stilizata, folosit mai ales în arhitectura gotica. [Pr.: fle-u-] – Din fr. fleuron.
cunoştinţă, CUNOSTÍNŢĂ, cunostinte, s.f. 1. Cunoastere (2). ♦ Expr. A avea (sau a lua) cunostinta de ceva = a sti, a fi informat. A aduce (ceva) la cunostinta cuiva = a informa pe cineva (despre ceva). A aduce la cunostinta publica = a da de stire tuturor. În cunostinta de cauza = cunoscând bine ceva. A-si pierde cunostinta = a nu mai sti de sine, a lesina. ♦ (Rar) A-si veni în cunostinta = a se trezi din lesin. ♦ (Rar) Minte, ratiune. 2. (La pl.) Totalitatea notiunilor, ideilor, informatiilor pe care le are cineva într-un domeniu oarecare. 3. Persoana pe care vorbitorul o cunoaste. ♦ Expr. A face cunostinta cu cineva = a lega relatii sociale cu o persoana. (Fam.) A face cuiva cunostinta cu cineva = a prezenta pe cineva cuiva. 4. (Înv.) Multumire, recunostinta. – Cunoaste + suf. -inta (cu sensul 3 dupa fr. connaissance).
florentin, FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin si roman. Palarie florentina (si substantivat, f.) = palarie de dama (din împletitura de pai) cu boruri largi, împodobita cu flori. – Din fr. florentin.
corhart, CORHÁRT s.n. Material aluminos refractar, folosit la captusirea cuptoarelor pentru fabricarea sticlei. – Din fr. corharte.
licenţă, LICÉNŢĂ, licente, s.f. 1. Titlu obtinut la terminarea studiilor superioare, pe baza unui examen prin care se dobândeste dreptul de a exercita profesiunea corespunzatoare studiilor facute; examen dat pentru obtinerea acestui titlu; p. ext. diploma care confera acest titlu. 2. Autorizatie data de stat unei persoane pentru exercitarea unui negot special, pentru operatii de import si de export etc. 3. Contract prin care posesorul unui brevet de inventie cedeaza cuiva dreptul de exploatare a inventiei sale. 4. Atitudine, tinuta care depaseste limitele bunei-cuviinte; lipsa de respect pentru formele obisnuite. 5. (În sintagma) Licenta poetica = abatere usoara de la regulile gramaticale ale limbii, ceruta de necesitatea rimei, ritmului sau din dorinta de a realiza o nota stilistica particulara. – Din fr. licence, lat. licentia.
zâmba, ZÂMBÁ, zâmbéz, vb. I. 1. Tranz. A stirbi, a sparge. 2. Refl. A ameninta, a intimida; a-si arata coltii. (din sl. ząbu = dinte; cf. rus. zubrit' = a-si arata dintii)
meşteşug, MESTESÚG, mestesuguri, s.n. I. 1. Meserie; p. gener. profesiune, ocupatie, îndeletnicire; mestesugarie. 2. Ramura, disciplina (a stiintei, a artei); stiinta, arta, considerate ca discipline. ♦ Stil (artistic). 3. Pricepere, îndemânare, abilitate, talent. ♦ Arta, maiestrie; (rar) actiune realizata cu pricepere, cu maiestrie. 4. Actiune facuta (în ascuns) cu dibacie, cu viclenie, în vederea atingerii unui scop; procedeu, sistem (ingenios, viclean). ♦ (Pop.) Viclenie, tertip, înselatorie. II. (Înv. si pop.; concr.) 1. Unealta, instrument. 2. Dispozitiv al unui obiect; parte componenta (cu rol activ) a unui sistem; mestesugire. – Din magh. mesterség.
interdisciplină, INTERDISCIPLÍNĂ s. f. disciplina stiintifica liminara, de contact si interferenta între doua stiinte fundamentale. (< inter1- + disciplina)
mucarnic, MUCÁRNIC, mucarnici, s.m. (Rar) Slujbas care avea sarcina sa aprinda si sa stinga felinarele sau lumânarile de pe strazi. – Mucar + suf. -nic.
intelectronică, INTELECTRÓNICĂ s. f. disciplina stiintifica, combinarea inteligentei umane cu posibilitatile oferite de masinile electronice de calcul. (< engl. intellectronics)
mirabilit, MIRABILÍT s.m. (Min.) Sulfat de sodiu natural folosit în industria chimica, a sticlei etc. – Din engl. mirabilite.
mişca, MISCÁ, misc, vb. I. 1. Intranz., refl. si tranz. A iesi sau a face sa iasa din starea de repaus, de imobilitate; a(-si) schimba locul, pozitia; a (se) clatina. ♢ Expr. (Intranz.; fam.) A misca din urechi = a sugera cuiva ca îi dai un bacsis; a da cuiva un bacsis. ♦ Tranz. si refl. A pune sau a fi în functiune, a face sa functioneze sau a functiona. 2. Refl. si intranz. A porni din loc, a începe sa se deplaseze în spatiu, a înainta. ♦ Refl. A frecventa o anumita societate, a veni în contact cu... 3. Refl. si intranz. A iesi din pasivitate; a actiona; a se stradui. ♦ Refl. (Despre grupuri sociale, colectivitati) A se împotrivi, a se agita, a se revolta. 4. Intranz. Fig. (Fam.) A dovedi (oarecare) pricepere, a sti sa se descurce. ♦ (Despre actiuni, întreprinderi) A da rezultate.satisfacatoare. 5. Tranz. Fig. A determina pe cineva sa actioneze; a îndemna, a însufleti. 6. Tranz. A impresiona sufleteste, a emotiona; a înduiosa. – Et. nec.
mitografie, MITOGRAFÍE s.f. Disciplina stiintifica care cerceteaza si compara structurile si sensurile miturilor. – Din fr. mythographie.
moară, MOÁRĂ, mori, s.f. 1. Instalatie special amenajata pentru macinarea cerealelor; cladire, constructie prevazuta cu asemenea instalatii. ♢ Expr. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moara (hodorogita sau stricata, neferecata etc.) = a vorbi mult (si inutil), a nu-i tacea gura. Ca la moara = a) pe rând, în ordinea sosirii; b) (în legatura cu verbele "a intra", "a iesi" sau cu echivalentele acestora) într-un continuu du-te-vino. A(-i) da (cuiva) apa la moara = a-i crea cuiva o situatie favorabila, a-i înlesni sa faca un anumit lucru; a încuraja, a stimula. A-i veni (cuiva) apa la moara = a se schimba împrejurarile în favoarea cuiva. A-i lua (sau a-i taia) (cuiva) apa de la moara = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbeste, a nu-i permite sa mai vorbeasca sau a face sa nu mai vorbeasca. A mâna apa la moara sa = a cauta sa traga singur toate foloasele. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. A ajunge de la moara la râsnita = a ajunge rau; a decadea, a scapata. (Livr.) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt = a întreprinde actiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dusmani ireali. ♦ (Depr.; de obicei urmat de determinari ca "hodorogita", "stricata" etc.) Gura (considerata ca organ al vorbirii); p. ext. persoana care flecareste fara încetare; melita. 2. Masina de lucru sau instalatie folosita pentru maruntirea fina a unor materiale tari (minereuri, carbuni, produse ale industriei chimice etc.); cladire, constructie prevazuta cu asemenea masini sau instalatii. 3. (Înv.) Fabrica (în care materia prima era maruntita, zdrobita, framântata). 4. (Reg.) Jocul de tintar. – Lat. mola.
moare, MOÁRE s.f. (Reg.) Apa cu sare sau cu otet (folosita la conservarea legumelor); lichid acru în care se tin ori s-au tinut muraturi; spec. zeama de varza. ♢ Expr. A sti (sau a cunoaste) moarea cuiva = a cunoaste firea, obiceiurile cuiva. A mânca (sau a gusta) moarea (sau din moarea) cuiva = a avea de suportat supararea, toanele cuiva. ♦ Fel de mâncare preparat cu saramura. ♦ Fig. Fel de a fi al cuiva; fire, temperament, caracter. – Probabil lat. moria.
motopompă, MOTOPÓMPĂ, motopompe, s.f. Agregat constituit dintr-o pompa si un motor (cu benzina sau electric), montate pe un sasiu comun, folosit în gradinarie, la stingerea incendiilor etc. – Din fr. motopompe, rus. motopompa.
clişeu, CLISÉU, clisee, s.n. 1. Imagine fotografica negativa (pe pelicula de film sau pe sticla) obtinuta în camera obscura si dupa care se face reproducerea fotografica; p. ext. placa sau film fotografic impresionat, developat si fixat. 2. (Tipogr.) Plansa de metal, de lemn etc. pe care s-a reprodus sau s-a gravat o imagine, spre a fi imprimata. 3. Fig. Formula stilistica, expresie etc. banalizata din cauza repetarii excesive; sablon. – Din fr. cliché.
mongolistică, MONGOLÍSTICĂ s.f. Disciplina stiintifica care studiaza limba, cultura si civilizatia mongola. – Din germ. Mongolistik.
naş, NAS2, -Ă, nasi, -e, s.m. si f. 1. Persoana care tine în brate pruncul în timpul botezului, devenind astfel ruda cu familia respectiva. ♢ Expr. A fi nasul cuiva = a sti sa potoleasca, sa faca inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învata pe cineva minte. A-si gasi nasul = a da de o persoana care stie sa puna la punct (pe cineva), sa struneasca (pe cineva). 2. Nun(a). [Var.: (înv. si pop.) nanás, -a, (Înv. si reg.) nânás, -a s.m. si f.] – Nun + suf. -as.
năzdrăvan, NĂZDRĂVÁN, -Ă, nazdravani, -e, adj. 1. (În mitologia populara; adesea substantivat) Înzestrat cu puteri supranaturale; spec. care are darul de a sti si prevesti ce se va întâmpla. 2. Extrem de priceput, de iscusit, de dibaci, de destept; admirabil, nemaipomenit, extraordinar, grozav (de frumos, de interesant etc.). 3. Care se tine de pozne, care provoaca haz prin ceea ce spune sau face; glumet, poznas, ghidus. [Var.: nazdraván, -a, nazdrávan, -a, nezdrávan, -a adj.] – Ne- + zdravan.
năbuşi, NĂBUSÍ, nắbus, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. si refl. A (se) sufoca, a (se) înabusi. ♦ Tranz. Fig. A împiedica dezvoltarea, desfasurarea sau manifestarea unei actiuni, a unui proces, a unui sentiment etc. ♦ Tranz. Fig. A face sa nu se vada, sa nu se simta, sa nu se auda. 2. Tranz. A potoli, a stinge focul. 3. Intranz. (Adesea fig.) A se revarsa, a inunda; a invada. ♦ Despre sânge, lacrimi) A podidi. – Cf. scr. n a b u š i t i.
construcţie, CONSTRÚCŢIE, constructii, s.f. 1. Cladire executata din zidarie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care serveste la adapostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casa, edificiu, cladire. 2. Faptul de a construi. ♢ Loc. adj. si adv. În constructie = (aflat) în cursul procesului de construire. ♦ Alcatuire, compunere, structura. 3. (La pl.) Ramura a economiei nationale care are ca obiect efectuarea de constructii (1); ramura a tehnicii care se ocupa cu studiul, proiectarea si executarea constructiilor. ♢ Constructii de masini = ramura de baza a industriei care produce masini-unelte, utilaje, mijloace de transport etc.; ramura a stiintelor care se ocupa cu studiul, proiectarea si construirea instalatiilor, masinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte între care exista anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte; mod de a grupa cuvintele în propozitii si propozitiile în fraze. – Din fr. construction, lat. constructio.
neotomism, NEOTOMÍSM s.n. Curent filozofic contemporan care reînvie sistemul scolastic al lui Toma d' Aquino, având ca scop concilierea stiintei cu religia. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-thomisme.
neştire, NESTÍRE s.f. (în loc. adv.) În nestire = a) fara sa-si dea seama, fara a sti cum sau de ce; la întâmplare; absent, distrat; p. ext. involuntar; b) fara rost, fara sens, în mod inutil; c) fara masura, fara socoteala; la nesfârsit. (Rar) Din nestire = din nebagare de seama; involuntar. – Ne- + stire.
efector, EFECTÓR, efectori, s.m. (Biol; adesea adjectival) 1. Organ care actioneaza sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiti de organele receptoare. 2. Substanta care modifica activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.
exteroceptor, EXTEROCEPTÓR, exteroceptori, s.m. (Anat.) Organ din sistemul nervos central care recepteaza stimuli din mediul extern. – Din fr. extérocepteur.
extinctor, EXTINCTÓR, -OÁRE, extinctori, -oare, adj., s.n. 1. Adj. Care are proprietatea de a stinge. 2. S.n. Aparat care serveste la stingerea incendiilor; stingator. – Din fr. extincteur, lat. extinctor, -oris.
email, EMÁIL, emailuri, s.n. 1. Masa sticloasa obtinuta prin topire sau prin sinterizare, constituita în special din siliciu si din bariu, care se aplica pe suprafata unor obiecte metalice sau ceramice, pentru a le proteja împotriva coroziunii, a le îmbunatati rezistenta mecanica, a realiza izolarea lor electrica, în scop decorativ etc.; smalt, glazura. 2. Obiect emailat. 3. Pelicula obtinuta pe baza de rasini, care au în continutul lor pigmenti. – Din fr. émail.
electrotehnic, ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Ramura a stiintei care studiaza fenomenele electrice si magnetice din punctul de vedere al aplicariilor în tehnica. ♦ Ramura a tehnicii care se ocupa cu aplicatiile fenomenelor electrice si magnetice, precum si cu proiectarea, constructia si exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care apartine electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnica a fenomenelor electrice si magnetice. – Din fr. électrotechnique.
erpetologie, ERPETOLOGÍE s.f. Parte a stiintelor naturii care se ocupa cu studierea reptilelor. – Din fr. erpétologie.
sinteză, SINTÉZĂ, sinteze, s.f. 1. Metoda stiintifica de cercetare a fenomenelor, bazata pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; îmbinare a doua sau a mai multor elemente care pot forma un tot. ♦ (Concr.) Lucrare, opera care abordeaza datele esentiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operatie prin care se obtine formarea unui compus chimic pornind de la elementele chimice componente sau de la compusi mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a doua sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor în care a fost descompusa imaginea transmisa la distanta. – Din fr. synthèse.
stinge, STINGE, sting, vb. III. 1. Tranz. A face sa nu mai arda, a opri din ardere focul sau obiectele care ard. ♢ Expr. (Absol.) Bea de stinge = e foarte betiv. ♦ Refl. (Despre foc sau obiecte care ard) A înceta de a arde; a se distruge, a se trece, a se consuma prin ardere. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) potoli; a (se) linisti, a (se) astâmpara. ♦ Refl. Fig. A slabi, a deveni lipsit de puteri, a se slei, a se topi. ♦ Refl. Fig. (Fam.) A saraci cu totul, a se ruina. 2. Tranz si refl. A face sa nu mai lumineze, sa nu mai radieze etc. sau a înceta sa lumineze, sa radieze. ♦ Refl. (Despre astri; adesea fig.) A-si pierde lumina si stralucirea, a se întuneca; (rar; despre culori) a deveni palid, sters. ♦ Tranz. Fig. A întuneca ochii, vederea; a orbi. ♦ Refl. A se voala, a nu se mai vedea (bine, clar). 3. Refl. si tranz. A slabi în intensitate; a se auzi sau a face sa se auda tot mai putin sau deloc. 4. Refl. A înceta din viata; a muri. ♦ Tranz. A omorî, a ucide. ♦ A disparea fara a lasa urmasi. ♦ Fig. A disparea fara urma; a pieri. 5. Tranz. A sterge de pe fata pamântului; a distruge, a nimici. 6. Tranz. A pune capat unei obligatii, unei actiuni penale, unui împrumut, unui privilegiu. 7. Tranz. A turna apa (sau alt lichid) peste anumite preparate culinare încinse (lasând în continuare preparatul la foc). ♦ (Chim.) A amesteca doua substante al caror contact produce o efervescenta, cu dezvoltare de caldura, care înceteaza când solutia devine saturata. ♢ Expr. A stinge var = a turna apa peste piatra de var arsa, pentru ca, în urma reactiei chimice produse, sa se obtina var pentru constructii. – Lat. stinguere.
discurs, DISCÚRS, discursuri, s.n. Expunere facuta în fata unei adunari; cuvântare. ♦ (Frantuzism înv.) Tratare în scris a unui subiect de natura stiintifica sau literara. – Din fr. discours, lat. discursus.
dispărut, DISPĂRÚT, -Ă, disparuti, -te, adj. 1. De a carui soarta nu se mai stie nimic. ♢ Expr. A fi dat disparut = (în timp de razboi) a fi considerat ca pierdut fara urma. 2. Care a încetat sa mai existe, care a pierit, care s-a stins. ♦ (Despre fiinte; adesea substantivat) Mort. – V. disparea. Cf. fr. d i s p a r u.
incomoda, INCOMODÁ vb. tr. a deranja, a jena, a stingheri. (< fr. incommoder, lat. incommodare)
constringenţă, CONSTRINGÉNŢĂ, constringente, s.f. Marime caracteristica sticlelor optice din punctul de vedere al dispersiei luminii. – Din fr. constringence.
documentarist, DOCUMENTARÍST, -Ă, documentaristi, -ste, s.m. si f. 1. Persoana care are functia de a face documentarea stiintifica într-o problema data; functie ocupata de aceasta persoana. 2. Autor de filme documentare. – Din fr. documentariste.
sufla, SUFLÁ, súflu, vb. I. 1. Intranz. A elimina aer din gura sau din plamâni cu o anumita forta; a expira fortat aerul. ♢ Expr. A sufla în lumânare (sau în lampa) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flacarii. A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteti flacara. Cine s-a fript cu ciorba sufla si în iaurt = o experienta neplacuta te face mai prudent decât este necesar. A sufla cuiva ceva (sau pe cineva) de sub nas = a-si însusi cu îndrazneala ceea ce se cuvine altuia; a fura a sterpeli. ♦ Tranz. A face ca ceva sa se împrastie sub actiunea aerului expirat cu putere. ♦ Tranz. A elimina mucozitatile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizatura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta. Sufla în fluier. Sufla trâmbitele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune. 2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ♢ Expr. A nu (mai) sufla = a) a fi mort; b) a sta linistit, nemiscat; fig. a nu mai protesta, a nu crâcni. 3. Tranz. A fabrica obiecte de sticla folosind procedeul introducerii de aer într-o mica masa de sticla topita. 4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subtire de metal pretios; a arginta, a auri. 5. Intranz. (Despre vânt) A bate. 6. Tranz. A vorbi încet (si în secret); a informa pe ascuns. ♢ Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a tine secret. ♦ A sopti actorilor rolul în timpul reprezentatiei. ♦ A sopti cuiva raspunsul pe care trebuie sa-l dea la o întrebare. – Lat. sufflare.
considera, CONSIDERÁ, consíder, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) privi, a (se) socoti (ca...) ♢ Expr. (Tranz.) considerând ca...= având în vedere ca... ♦ Tranz. A cinsti, a stima. 2. Tranz. A analiza, a studia, a cerceta. – Din fr. considérer, lat. considerare.
doping, DÓPING s.n. Substanta chimica stimulatoare folosita la dopare. ♦ Dopaj, dopare. – Din fr., engl. doping.
impulsiona, IMPULSIONÁ vb. tr. a da impuls. ♢ a imprima o miscare; a stimula, a îndemna, a îmboldi. (< impuls + -iona)
impuls, IMPÚLS s. n. 1. forta, imbold, stimul capabil sa determine o actiune, o miscare. o (fil.) ~ primar = impuls initial imprimat de divinitate, caruia i s-ar datora miscarea materiei. 2. (electron.) grup de oscilatii de foarte înalta frecventa care se succed periodic într-un anumit timp. 3. (psih.) miscare brusca si momentana, determinata de actiunea stimulilor nervosi si orientata spre executarea unui act determinant. ♢ tendinta morbida a unor bolnavi mintali de a executa actiuni periculoase. 4. marime fizica egala cu produsul dintre masa si viteza unui corp în miscare. 5. unitate de masura la baza taxarii convorbirilor telefonice. (< engl. impulse, lat. impulsus)
importuna, IMPORTUNÁ vb. tr. a plictisi; a stingheri, a deranja, a incomoda pe cineva. (< fr. importuner, it. importunare)
pompă, PÓMPĂ1, pompe, s.f. Masina de forta sau aparat compus de obicei dintr-un cilindru cu piston, manevrat cu mâna sau actionat mecanic, folosit pentru a deplasa sau a comprima un fluid. ♢ Pompa de incendiu = pompa1 cu care se arunca apa la distanta pentru a stinge incendiile. ♦ Spec. (De obicei cu determinarea "de apa") Aparat de pompare adaptat mai ales la puturi; p. ext. cismea din care apa curge prin apasare pe un mâner legat la rândul sau de un aparat de pompare. – Din fr. pompe.
spate, SPÁTE, spate, s.n. 1. Partea posterioara a corpului omenesc, de la umeri pâna la sale; partea superioara a corpului animalelor, cuprinzând regiunea coloanei vertebrale dintre articulatiile membrelor; spinare. ♢ Loc. adv. În (sau pe) spate = pe umeri sau pe partea dorsala a corpului; în spinare. Pe spate = a) culcat cu fata în sus; b) spre ceafa. Din (sau la, pe la, de la, în) spate = în (sau din) urma. ♢ Expr. A întoarce cuiva spatele = a nu mai vrea sa stie de cineva sau de ceva; a deveni indiferent. A-l strânge pe cineva în spate = a) se spune când o haina este prea mica pentru cineva; b) se spune când cineva se înfioara de frig sau de spaima ori când este preocupat de un lucru dificil. A nu sti nici cu spatele = a nu sti nimic despre ceva, a nu avea habar. A avea spate (tare) = a avea sprijin, protectie. A da (un pahar cu bautura) pe spate = a bea repede si dintr-o data, pe nerasuflate. A arunca ceva pe (sau în) spatele cuiva = a arunca vina, responsabilitatea pe cineva. (Fam.) Ma doare în spate = putin îmi pasa, ma lasa indiferent. ♦ Procedeu de înot pe spate (1); proba sportiva de înot care foloseste acest procedeu. 2. Parte a unor obiecte opusa fetei; parte a unei asezari, formatii etc., opusa directiei spre care este orientata. ♦ Parte a unei haine care acopera spatele (1). ♦ Ceea ce se afla în spatele (2) unei asezari, unui obiect etc. 3. Spatarul, speteaza scaunului; rezematoare. [Pl. si : spete] – Lat. spathae (pl. lui spatha).
studiu, STÚDIU, studii, s.n. 1. Actiunea de a studia (1); munca intelectuala sustinuta depusa în vederea însusirii de cunostinte temeinice într-un anumit domeniu. ♦ Spec. Însusire de cunostinte stiintifice; învatatura. ♢ Expr. A-si face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de învatamânt; a urma cursurile unei scoli, institutii de învatamânt. ♦ (Teatru; în expr.) A pune o piesa în studiu = a începe repetitiile la o piesa. 2. Materie de învatamânt. 3. Lucrare, opera stiintifica. 4. (În artele plastice) Schita partiala sau preliminara cu ajutorul careia pictorul, sculptorul etc. compune si executa o opera definitiva. ♦ Compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, destinata mai ales unui scop pedagogic (de exercitiu). – Din lat. studium, it. studio.
iluminism, ILUMINÍSM s. n. 1. miscare ideologica si cultural-literara din sec. XVIII-XIX, care preconiza înlaturarea nedreptatilor sociale si perfectionarea morala prin raspândirea stiintei si culturii în popor; luminism2. 2. conceptie religioasa care afirma existenta inspiratiilor directe de la divinitate. (< fr. illuminisme)
ihtiometrie, IHTIOMETRÍE s. f. masurarea stiintifica a lungimii si grosimii pestilor. (< fr. ichtyométrie)
telereceptor, TELERECEPTÓR, telereceptori, s.m. (Biol.) Sistem exteroceptiv vizual, auditiv sau olfactiv care permite perceptia stimulilor de la distanta. – Din fr. télérécepteur.
cointeresa, COINTERESÁ, cointeresez, vb. I. Tranz. A face ca cineva sa fie interesat într-o actiune comuna împreuna cu altul (sau cu altii); a stimula interesul cuiva pentru ceva (prin recompense materiale sau morale). [Pr. : co-in-] – Din cointeresat (derivat regresiv). Cf. fr. c o i n t e r e s s e r.
topic, TÓPIC, -Ă, topici, -ce, s.f., s.n., adj. I. S.f. 1. (Lingv.) Ordinea cuvintelor în propozitie sau a propozitiilor în fraza. ♦ Parte a sintaxei sau a stilisticii care se ocupa cu studiul ordinii cuvintelor în propozitie si a propozitiilor în fraza. 2. (La pl.; în retorica antica) Argumente de natura generala, aplicabile în toate cazurile analoage; locuri comune. II. Adj. 1. Care apartine topicii (I), privitor la topica. 2. (Despre nume) Care denumeste locuri, localitati. III. S.n., adj. (Medicament) aplicat local, extern. – Din fr. topique, it. topica.
homerid, HOMERÍD s. m. 1. nume dat aezilor sau rapsozilor greci care au contribuit la transmiterea si la definitivarea epopeilor homerice. 2. poet care imita stilul poeziei lui Homer. (< fr. homéride)
trâmbiţaş, TRÂMBIŢÁS, trâmbitasi, s.m. Persoana care cânta din trâmbita; gornist, trompet, trompetist. ♦ Persoana care chema, în trecut, locuitorii de la sate, prin sunete de trâmbita, pentru a le comunica stiri de interes general. – Trâmbita + suf. -as.
trecut, TRECÚT1 s.n. 1. Timpul care s-a scurs (pâna în prezent); întâmplarile, faptele, starea de lucruri din acest timp. ♢ Loc. adj. si adv. Din trecut = de altadata, de odinioara, de demult. ♢ Loc. adv. În trecut = altadata, odinioara. ♢ Expr. A o rupe cu trecutul = a pune capat unei situatii sau unei stari de lucruri de care cineva se mai simte înca legat, a nu mai vrea sa stie de ceea ce a fost. 2. Denumire data grupului de timpuri (sau fiecaruia dintre timpurile) verbale care exprima o actiune savârsita înainte de momentul vorbirii sau înainte de un moment de referinta. – V. trece.
trata, TRATÁ, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea fata de cineva sau de ceva o anumita comportare, a se purta cu cineva într-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui oaspete mâncare, bautura; a ospata. 3. Tranz. si refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economica, sociala, politica etc., cu scopul de a ajunge la o întelegere, la încheierea unei conventii etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (în scris sau oral) o tema stiintifica, literara etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semintele si plantele actiunii unor agenti chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (înv.) tractá vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare.
turnichet, TURNICHÉT, turnichete, s.n. 1. (Mar.) Rola montata pe un ax vertical servind la schimbarea directiei unei parâme sau a unui lant de ancora. 2. Masa rotativa pe care se asaza sticlele spre a fi umplute. 3. Bare în cruce instalate la intrarea în parcuri, stadioane etc., care se rotesc, permitând trecerea câte unei singure persoane. – Din fr. tourniquet.
rând, RÂND, rânduri, s.n. 1. Sir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de fiinte. ♢ Loc. adv. De-a rândul = a) unul dupa altul, fara întrerupere, în sir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capat la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul dupa altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul dupa altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ♢ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un sir; b) a fi în fruntea unei activitati. ♦ Haina (încheiata) la doua rânduri = haina barbateasca cu doua siruri de nasturi, unul pentru a încheia si unul ca garnitura. ♦ Fiecare dintre sirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreapta într-un text scris sau tiparit. ♢ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se stradui sa priceapa) si ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Sir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un sir sau în cadrul unei activitati; momentul indicat pentru o activitate. ♢ Loc. adv. La rând = unul dupa altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ♢ Expr. A lua pe cineva la (sau dupa) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A tine (sau a pastra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilita. A tine cuiva rândul = a pastra un loc pentru cineva lânga sine, într-un sir. A intra la rând = a începe sa actioneze la momentul potrivit, dupa ordinea stabilita, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alaturi de cineva; (a fi) pe aceeasi treapta, la acelasi nivel. A lasa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia sa ocupe locul sau sa actioneze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tau, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un sir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-si da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treaba sau la vorba. (Pop.) A nu-si putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capat cu cineva. A da rând la... = a tine seama de... Fara (de) rând = fara chibzuinta, fara seaman. 3. Cantitate, grup, numar care urmeaza dupa alte grupuri de acelasi fel. ♦ Grup de obiecte care formeaza un tot, o serie si care se folosesc deodata. ♢ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Data, oara. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formeaza un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie sociala. ♢ Loc. adv. De rând = a) din popor, fara rang; b) lipsit de stralucire; comun, obisnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduiala, fel (de a fi, de a trai); rost. ♢ Expr. A sti rândul = a sti rânduiala, a cunoaste rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grija de cineva, a purta de grija cuiva. – Din sl. rendŭ.
tulbura, TULBURÁ, túlbur, vb. I. 1. Tranz. A face ca un lichid sa devina tulbure, sa se umple de impuritati. ♢ Refl. Vinul s-a tulburat. ♦ Refl. (Despre cer) A se acoperi de nori, a se întuneca; (despre vreme) a se posomorî, a se strica. 2. Tranz. si refl. A face sa-si piarda sau a-si pierde limpezimea, transparenta, claritatea. 3. Refl. si tranz. Fig. A-si pierde sau a face sa-si piarda linistea; a (se) emotiona, a (se) îngrijora, a (se) nelinisti. ♦ A (se) supara foarte tare; a (se) mânia. ♦ A-si pierde sau a face sa-si piarda judecata limpede, normala; a (se) întuneca. 4. Tranz. Fig. A incomoda, a stingheri, a deranja, a stânjeni. [Var.: turburá vb. I] – Lat •turbulare ( < turbare).
respecta, RESPECTÁ, respéct, vb. I. Tranz. 1. A simti si a manifesta respect fata de cineva sau de ceva; a cinsti, a stima. ♢ Refl. recipr. Se respecta unul pe altul. ♦ A acorda atentia cuvenita, a tine seama de..., a nu neglija. ♦ Refl. A-si pastra demnitatea. ♦ A nu pagubi, a cruta. 2. A nu se abate de la un contract, de la o lege, de la un angajament etc. – Din fr. respecter.
razna, RÁZNA adv. 1. (Pe lânga verbe de miscare) Fara sa stie încotro se duce, netinând seama de drum, de directie; la întâmplare. ♢ Expr. A o lua razna = a) a pleca la întâmplare, fara tinta; b) fig. a apuca pe o cale gresita, a proceda în mod nejudecat; a decadea. 2. La o parte, la o oarecare distanta de...; departe. – Din sl. razĩno.
raznocinţi, RAZNOCÍNŢI s.m. pl. Nume dat în Rusia, începând din sec. XVIII, intelectualitatii ridicate din rândurile functionarimii, micii burghezii, negustorimii si taranimii, care a avut un rol important în miscarea revolutionara si în dezvoltarea stiintei si culturii. – Din rus. raznocinti.
răsşti, RĂSSTÍ, rasstíu, vb. IV. Tranz. (Fam.) A sti sau a cunoaste foarte bine. – Ras- + sti.
răscruce, RĂSCRÚCE, rascruci, s.f. 1. Loc unde se încruciseaza sau de unde se separa doua sau mai multe drumuri; raspântie. ♢ (Pop.) Rascrucile cerului = punctul de pe bolta cereasca în care se afla Soarele la amiaza; zenit. ♢ Loc. adj. si adv. În rascruce = (care este) în forma de cruce; crucis. 2. Fig. Moment hotarâtor în viata unui om, a unui popor etc.; cotitura. 3. Parte a carului de care se prind sleaurile. 4. Cruce de lemn care împarte o fereastra în mai multe despartituri. 5. Parte a vârtelnitei formata din doua stinghii încrucisate de care sunt prinse fofezele; fofelnita. – Ras- + cruce.
realgar, REALGÁR s.n. Minereu constituit din sulfura naturala de arsen cristalizata în sistemul monoclinic, de culoare portocalie, având numeroase folosiri în vopselarie, extragerea arsenului, industria sticlei, în pirotehnie etc. [Pr.: re-al-] – Din fr. réalgar.
renaştere, RENÁSTERE, renasteri, s.f. Faptul de a renaste; trezire la o viata noua; refacere; avânt, reînflorire, reviriment. ♦ (Si ca n. pr.) Miscare social-politica si culturala, din sec. XIV pâna în sec. XVI, în Europa occidentala, caracterizata prin mari inventii si descoperiri geografice, prin înflorirea stiintelor si artelor, prin trezirea interesului pentru cultura antica; epoca din istoria Europei în care s-a manifestat aceasta miscare. – Din renaste.
rezol, REZÓL, rezoli, s.m. Produs de condensare al fenolului cu formaldehida, în prezenta unui catalizator bazic, cu aspect de masa sticloasa, galbena sau bruna, casanta si usor de pulverizat, solubil în solventi organici. – Din fr. résol, germ. Resol, rus. rezol.
rezolutoriu, REZOLUTÓRIU, -IE, rezolutorii, adj. (Jur.) Care provoaca anularea unui act, care desfiinteaza. ♢ Conditie rezolutorie = conditie a carei împlinire determina stingerea cu efect retroactiv a efectelor unui act juridic. – Din lat. resolutorius, fr. résolutoire.
rupe, RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub actiunea unor solicitari mecanice; a desparti (intentionat) un obiect în doua sau în mai multe bucati. ♢ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rarunchii) = a produce (cuiva) sau a simti o mare durere. ♦ A(-si) fractura o mâna, un picior etc. ♢ Expr. A-si rupe picioarele = a umbla mult (fara folos). A-si rupe gâtul = a-si pierde viata, cinstea, averea. A-si rupe pieptul = a-si obosi plamânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tacerea, relatiile cu cineva. ♢ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capat unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legaturi. A rupe pretul (sau târgul) = a ajunge la învoiala dupa o tocmeala îndelungata. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuintare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfarâmare, spargere etc. Apele rup stavilarele. ♢ Expr. A rupe frontul = a strapunge linia de aparare a inamicului. 4. Tranz. A sfâsia un lucru smulgând bucati dintr-însul. ♦ A sfâsia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ♢ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva tragându-l de urechi. A-si rupe de la gura = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obtine (cu greu) o suma de bani. 6. Refl. si tranz. A (se) departa, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupsera din gramada. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivitati) A se împrastia. ♢ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui sir aliniat. A o rupe la (sau de) fuga (rar, la goana, la sanatoasa sau de-a fuga) = a o lua la fuga. ♦ Tranz. A-si deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limba straina, a sti foarte putin o limba straina. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.
specializat, SPECIALIZÁT, -Ă, specializati, -te, adj. Care este pregatit temeinic într-o anumita ramura a stiintei, a tehnicii etc.; care are o deosebita pricepere într-un anumit domeniu sau într-o anumita problema. [Pr.: -ci-a-] – V. specializa.
retoric, RETÓRIC, -Ă, retorici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Arta de a vorbi frumos; arta de a convinge un auditoriu de justetea ideilor expuse printr-o argumentatie bogata, riguroasa, pusa în valoare de un stil ales; ansamblul regulilor care ajuta la însusirea acestei arte. ♢ Figura retorica = forma expresiva a vorbirii, care înfrumuseteaza stilul, dându-i mai multa vigoare si caracter sugestiv. ♦ (Peior.) Declamatie emfatica, elocventa ampla si afectata. 2. Adj. Care apartine retoricii (1), privitor la retorica. ♦ (Peior.; despre stilul sau felul de a vorbi al cuiva) Emfatic, afectat. [Var.: (înv.) ritórica s.f.] – Din (1) ngr. ritóriki, lat. rhetorica, it. retorica, fr. rhétorique, (2) lat. rhetoricus, it. retorico, fr. rhétorique, ngr. ritorikós, germ. rhetorisch.
deranja, DERANJÁ, deranjéz, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a ravasi, a rascoli. ♢ Expr. A-si deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura linistea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politete sau ir.) A se osteni. – Din fr. déranger.
deschizător, DESCHIZĂTÓR, -OÁRE, deschizatori, -oare, subst. 1. S.m. si f. Persoana care deschide usi, ferestre, lazi etc. ♢ Deschizator de drumuri = initiator, inovator. 2. S.n. Ustensila folosita pentru desfacerea capsulelor, capacelelor etc. la sticlele închise ermetic; destupator. – Deschide + suf. -ator.
utopic, UTÓPIC, -Ă, utopici, -ce, adj. Care are caracter de utopie, care constituie o utopie; utopist, iluzoriu, himeric. ♢ Socialism utopic = doctrina socialista care preceda dezvoltarea teoriei socialiste ca stiinta. – Din fr. utopique.
diletantism, DILETANTÍSM s.n. Faptul de a se ocupa ca diletant de o ramura a artei, a stiintei sau a tehnicii. ♦ (Peior.) Lipsa de pregatire temeinica, de seriozitate sau de însusiri necesare, dovedite de cineva în propriul domeniu de activitate. – Din fr. dilettantisme.
dinamiza, DINAMIZÁ, dinamizéz, vb. I. Tranz. A face sa devina (mai) dinamic; a stimula, – Din fr. dynamiser.
kaliu, KÁLIU s.n. Metal alcalin moale, de culoare alba-argintie, foarte reactiv, care în natura se gaseste sub forma de saruri si se întrebuinteaza ca îngrasamânt agricol sau la fabricarea sticlei; potasiu. [Sil. -liu pron. -lìu; art. káliul; simb. K] (din germ. Kalium < lat. kali [din salsola kali = saricica, ciurlan, planta din care, prin ardere, se obtinea soda] < ar. qalī, forma vulg. din qily = saricica; cenusa rezultata în urma arderii ei; v. si alcaliu) [def. NODEX; etim. TLF]
deget, DEGET, degete, s.n. 1. Fiecare dintre prelungirile mobile, alcatuite din falange, cu care se sfârseste mâna sau talpa piciorului la om ori laba la unele animale. Îi dai un deget si-ti ia mâna toata. Sunt cinci degete la o mâna si nu seamana unul cu altul. ♢ Expr. A se ascunde (sau a se da) dupa deget = a cauta în zadar sa-si ascunda o vina evidenta, a fugi de raspundere. A sti sau a cunoaste (ceva) (ca) pe degete = a sti sau a cunoaste ceva foarte bine. Îi numeri (sau îi poti numara) pe degete = sunt foarte putini. A purta sau a învârti, a juca (pe cineva) pe degete = a face ce vrei din cineva, a duce pe cineva de nas. A-si da cu degetul în ochi (din cauza întunericului) = a nu vedea nimic. A aluneca sau a scapa, a (se) strecura printre degete = a scapa, a (se) strecura pe neobservate, pe nesimtite. A sta cu degetul în gura = a pierde vremea. A pune degetul = a aplica amprenta digitala în loc de iscalitura. A pune degetul pe rana = a gasi punctul sensibil al unei chestiuni. A umbla (sau a pasi, a merge) în vârful degetelor = a umbla pe furis, tiptil, fara zgomot. A încerca marea cu degetul = a încerca imposibilul. A-si linge degetele =a-i placea foarte mult (ceva de mâncare). (Rar) A avea (sau a fi) în degetul cel mic (al cuiva) = a cunoaste foarte bine. A nu-i putea ajunge (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara cu cineva în privinta capacitatii, comportarii etc. 2. Compus: cinci-degete = planta erbacee târâtoare, ale carei frunze au cinci foliole (Potentilla reptans). 3. Piesa componenta a aparatelor de taiere la cositori, seceratori, combine de cereale etc., care separa si sprijina plantele în momentul taierii. 4. Veche unitate de masura pentru lungimi, având aproximativ latimea unui deget (1). [Var.: (pop.) dest. s.n.] – Lat. digitus.
hialoid, HIALOÍD, -Ă adj. care are transparenta sticlei; sticlos, vitros. o umoare ~a = corp vitros; membrana ~a = membrana care contine umoare hialoida. (< fr. hyaloïde)
hialinoză, HIALINÓZĂ s. f. transformare patologica a substantei fundamentale a tesutului conjunctiv într-o masa sticloasa. (< fr. hyalinose)
hialin, HIALÍN, -Ă adj. care are înfatisarea, transparenta sticlei; vitros. (< fr. hyalin)
savant, SAVÁNT, -Ă, savanti, -te, adj., s.m. si f. 1. Adj., s.m. si f. (Persoana) cu cunostinte vaste si temeinice, care creeaza în domeniul stiintei; erudit. 2. Adj. Care contine multa stiinta, care denota stiinta sau, p. ext., arta, pricepere, maiestrie. Lucrare savanta. – Din fr. savant.
seamă, SEÁMĂ s.f. 1. (În loc. si expr.; exprima ideea de calcul mintal, o judecata, o constatare, o observatie) De buna seama = desigur, fara îndoiala. Mai cu seama = mai ales, îndeosebi. A-si da seama = a constata, a se lamuri, a pricepe. A lua seama (sau seama) = a) a se gândi, a reflecta adânc, a fi atent; b) a supraveghea; c) a observa ceva, a remarca; d) a întelege, a se lamuri. (Pop.) A-si lua seama = a se razgândi. 2. (În loc. si expr.; exprima ideea de folos, interes, grija) Pe seama (cuiva) = a) în folosul sau în interesul (cuiva); b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva). A lasa pe (sau în) seama cuiva sau a da pe (sau în) seama (sau în seama cuiva) = a da (sau a lasa) în paza, în grija, în posesia cuiva. A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva). A tine seama (sau, rar, seama) de cineva (sau de ceva) = a lua în consideratie, a avea în vedere pe cineva (sau ceva). 3. Însemnatate, importanta; vaza, faima. ♢ Loc. adj. De seama = important, însemnat; cu trecere. 4. Fel, gen; soi. ♢ Expr. De-o seama (cu cineva) sau de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeasi situatie, categorie sociala cu cineva; de aceeasi vârsta cu cineva. 5. Rost, rânduiala. ♢ Expr. A sti seama (la ceva) = a avea experienta unui lucru, a sti cum sa procedeze. A-i face (cuiva) seama = a omorî, a ucide (pe cineva). A-si face (singur) seama (sau, rar, seama) = a se sinucide. 6. Socoteala, calcul; cont. ♢ Expr. A sti seama = a cunoaste situatia unui lucru. 7. Numar, cantitate (nehotarâta); câtiva. O seama de învatati. ♢ Loc. adj. si adv. Fara numar si fara seama = (care este) în numar mare; mult. Peste seama = peste masura, exagerat. ♦ (În legatura cu notiuni temporale) Interval, perioada (nehotarâta). Asa traia de o seama de vreme. – Din magh. szám.
seleniu, SELÉNIU s.m. Element chimic, metaloid negru-cenusiu care se gaseste în natura în combinatie cu sulful si care se întrebuinteaza în industria sticlei, a ceramicii si la fabricarea celulelor fotoelectrice. [Var.: selénium s.n.] – Din fr. sélénium.
semianalfabet, SEMIANALFABÉT, -Ă, semianalfabeti, -te, adj., s.m. si f. (Persoana) care abia stie sa scrie si sa citeasca. [Pr.: -mi-a-] – Semi- + analfabet.
senzorial, SENZORIÁL, -Ă, senzoriali, -e, adj. 1. Care priveste organele de simt, care se realizeaza prin simturi. 2. (Fiziol., Psih.) Care are legatura cu producerea senzatiilor sau cu receptarea stimulilor externi sau interni; senzitiv (1). [Pr.: -ri-al] – Din fr. sensoriel.
silice, SILÍCE s.f. Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apa, cu temperatura de topire foarte înalta, care se gaseste în natura în compozitia celor mai multe roci si care se foloseste la fabricarea sticlei, a betonului etc.; bioxid de siliciu. – Din fr. silice, lat. silex, -icis.
silicoză, SILICÓZĂ, silicoze, s.f. Boala pulmonara cronica profesionala care apare la muncitorii din mine, din carierele de piatra, din industria metalurgica, din industria portelanului si a sticlei etc., în urma inhalarii prelungite a pulberilor de bioxid de siliciu. – Din fr. silicose.
scientică, SCIÉNTICĂ s.f. Disciplina care studiaza stiinta ca fenomen social, dezvoltarea si structura acesteia, organizarea, locul si rolul ei în societate; scientologie. [Pr.: sci-en-] – Dupa lat. scientia.
sticlar, STICLÁR, sticlari, s.m. Muncitor specializat în fabricarea sticlei. – Sticla + suf. -ar.
stratificare, STRATIFICÁRE, stratificari, s.f. 1. Actiunea de a (se) stratifica si rezultatul ei; stratificatie. ♦ Formatie geologica sedimentara alcatuita din mai multe straturi suprapuse. 2. Asezare a semintelor de pomi fructiferi si a butasilor în straturi de pamânt care alterneaza cu straturi de nisip, de rumegus, de turba, pentru a asigura o buna pastrare sau a favoriza si a stimula germinarea sau înradacinarea. – V. stratifica.
sistematizare, SISTEMATIZÁRE, sistematizari, s.f. Actiunea de a sistematiza si rezultatul ei; aranjare, ordonare, clasare (a unui material) dupa un anumit sistem. ♦ Ansamblu de masuri tehnice, economice si legislative referitoare la spatiile de locuit, la desfasurarea activitatii, la repaus, la circulatia oamenilor etc., care au drept scop asigurarea unor conditii de viata optime pentru populatia de pe un anumit teritoriu. ♦ Ramura a urbanismului care se ocupa cu proiectarea si reorganizarea stiintifica a asezarilor urbane si rurale în scopul crearii conditiilor optime de viata pentru populatie. – V. sistematiza.
situaţie, SITUÁŢIE, situatii, s.f. 1. Totalitatea împrejurarilor care determina la un moment dat conditiile existentei unei fiinte, a unei colectivitati, a unei activitati; stare de fapt care decurge de aici pentru cineva sau ceva. Expr. A fi la înaltimea situatiei = a corespunde pe deplin unei misiuni încredintate. A te pune în situatia cuiva = a încerca sa întelegi împrejurarile în care se afla altul, pentru a-ti da seama de modul lui de a gândi sau de a reactiona. A fi stapân (sau calare) pe situatie = a domina o situatie în împrejurari critice, a fi sigur de ceva, a sti sa se descurce (într-o situatie dificila). ♦ (În sintagma) Situatie limita = situatie exceptionala, la extrema, aparent fara iesire, care impune luarea fara întârziere a unei hotarâri radicale. ♦ Pozitie sociala, materiala sau morala în care se afla cineva. ♢ Expr. A-i face cuiva o situatie = a ajuta pe cineva sa ajunga la o pozitie sociala, materiala si morala buna. ♦ (Concr.) Avere. ♦ Fig. Dispozitie, stare sufleteasca. 2. Prezentare detaliata a unor date privind rezultatele unei activitati economice sau financiare dintr-un domeniu (comparativ cu sarcinile planificate); raport; inventar. ♦ Document în care se prezinta o stare de lucruri, mersul unor lucrari etc. 3. (Rar) Asezare, pozitie a unui teren, a unei localitati etc. [Pr.: -tu-a-. – Var.: (înv.) situatiúne s.f.] – Din fr. situation.
spumos, SPUMÓS, -OÁSĂ, spumosi, -oase, adj. (Despre lichide) Cu spuma, înspumat, spumegos. ♦ (Despre vin) Care face spuma când este deschisa sticla si se toarna în pahare, datorita fermentarii incomplete sau unui procedeu special de fabricatie. ♦ Fig. Ca spuma; vaporos, diafan. ♦ Fig. (Despre felul de a se exprima al cuiva) Plin de verva; viu, colorat, plastic. – Spuma + suf. -os.
stânjenit, STÂNJENÍT, -Ă, stânjeniti, -te, adj. Stingherit, jenat; intimidat, încurcat. ♦ Care exprima, tradeaza stinghereala, jena, sfiala, încurcatura. [Var.: (pop.) stânjinít, -a adj.] – V. stânjeni.
stivui, STIVUÍ, stivuiésc, vb. IV. Tranz. A aranja în stive obiecte de acelasi fel, a face stive; a stiva. – Stiva + suf. -ui.
stivuire, STIVUÍRE, stivuiri, s.f. Actiunea de a stivui; stivare. – V. stivui.
sticlărit, STICLĂRÍT s.n. (Rar) Operatia de fabricare si de prelucrare a sticlei. – Sticla + suf. -arit.
sticli, STICLÍ, sticlesc, vb. IV. Intranz. A luci (ca sticla), a sclipi, a scânteia. ♦ (Despre ochi, privire) A straluci, a scapara (de bucurie, de placere). ♢ Expr. A-i sticli cuiva ochii (pe undeva) = a fi, a se gasi, a trai (undeva). ♦ Tranz. A atinti, a pironi, a fixa ochii. [Var.: (înv. si reg.) steclí vb. IV] – Din sticla.
sticlos, STICLÓS, -OÁSĂ, sticlosi, -oase, adj. Ca de sticla, lucios (si neted) ca sticla; stralucitor. ♢ Fonta sticloasa = fonta alba, dura, care contine mangan. ♢ Umoare sticloasa = masa gelatinoasa transparenta care se gasese între cristalin si fundul ochiului. ♦ (Despre ger) Care face sa înghete tare; lipsit de umezeala. ♦ (Despre ochi, privire) Pironit, atintit, fixat asupra unui obiectiv. – Sticla + suf. -os.
stigmatic, STIGMÁTIC, -Ă, stigmatici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care prezinta stigmatism. – Din fr. stigmatique.
stigmatizare, STIGMATIZÁRE, stigmatizari, s.f. Actiunea de a stigmatiza; înfierare. – V. stigmatiza.
stihuire, STIHUÍRE, stihuiri, s.f. (Rar) Faptul de a stihui; versificatie; poezie. – V. stihui.
stilist, STILÍST, -Ă, stilisti, -ste, s.m. si f. 1. Scriitor care se distinge prin calitatea stilului sau; maestru al stilului. 2. Nume dat credinciosilor unor biserici ortodoxe care mai folosesc calendarul iulian. – Din fr. styliste. Pentru sensul 2, cf. s t i l.
stilistic, STILÍSTIC, -Ă, stilistici, -ce, adj., s.f. 1. Care tine de stil (I 1), privitor la stil; privitor la mijloacele de exprimare afectiva, la caracterul afectiv al expresiei. 2. S.f. Disciplina care studiaza mijloacele de exprimare ale unei colectivitati, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor din punctul de vedere al continutului lor afectiv, al expresivitatii sau din punctul de vedere al calitatilor si normelor lor. – Din fr. stylistique.
stilizare, STILIZÁRE, stilizari, s.f. Actiunea de a stiliza si rezultatul ei. – V. stiliza.
stilografic, STILOGRÁFIC, -Ă, stilografici, -ce, adj. Referitor la stilografie, de stilografie. – Din fr. stylographique.
stiloidă, STILOÍDĂ, stiloide, s.f. (Anat.; în sintagma) Apofiza stiloida = apofiza situata în partea mastoidiana a osului temporal, care serveste ca punct de insertie pentru muschi si pentru ligamente. [Pr.: -lo-i-] – Din fr. styloïde.
stima, STIMÁ, stimez, vb. I. Tranz. si refl. recipr. A avea stima, consideratie pentru cineva sau ceva; a (se) respecta, a (se) cinsti. – Din it. stimare. Cf. fr. e s t i m e r.
stimă, STÍMĂ, stime, s.f. Sentiment de pretuire (plina de respect) determinat de meritele sau de calitatile cuiva sau a ceva; consideratie, respect, p. ext. atitudine respectuoasa. ♢ Expr. Cu toata stima sau cu stima, formula de politete folosita, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. Cf. fr. e s t i m e.
stimulare, STIMULÁRE, stimulari, s.f. Actiunea de a stimula; îndemn, însufletire. – V. stimula.
stindard, STINDÁRD, stindarde, s.n. 1. Steag, drapel. ♢ Expr. A ridica stindardul revoltei (sau luptei etc.) = a porni, a declansa o revolta (sau o lupta etc.). 2. Fig. Tabara, front. ♦ Simbol de lupta, de înfratire. – Din it. stendardo.
stingător, STINGĂTÓR, stingatoare, s.n. Dispozitiv, aparat etc. care serveste la stingerea unei flacari, a unor scântei, a unui foc; (în special) extinctor. ♢ Stingator de scântei = dispozitiv pentru stingerea scânteilor si arcurilor electrice de la contactele întrerupatoarelor electrice. [Var.: stingatoáre s.f.] – Stinge + suf. -ator.
stinghereală, STINGHEREÁLĂ, stinghereli, s.f. 1. Faptul de a stingheri pe cineva; deranj, incomodare, stânjenire. 2. Faptul de a se simti stânjenit, incomodat; stânjeneala. – Stingheri + suf. -eala.
stiva, STIVÁ, stivez, vb. I. Tranz. (Rar) A stivui. – Din stiva.
stivare, STIVÁRE, stivari, s.f. (Rar) Actiunea de a stiva si rezultatul ei; stivuire. – V. stiva.
strâmtora, STRÂMTORÁ, strâmtorez, vb. I. Tranz. A stingheri miscarile cuiva; a îngramadi într-un loc strâmt, a baga la strâmtoare; a înghesui, a restrânge. ♦ A obliga, a sili, a constrânge. ♦ Refl. A se multumi (de nevoie) cu o viata mai modesta, a-si restrânge cheltuielile destinate comoditatilor traiului. [Var.: (înv.) strâmtorí vb. IV] – Din strâmtoare.
subordin, SUBÓRDIN, subordine, s.n. 1. Subdiviziune a unui ordin în sistematica stiintelor naturii. 2. (În loc. adj. si adv.) în subordine sau în subordinele cuiva = (aflat) într-un raport de subordonare fata de cineva sau de ceva. – Sub1- + ordin (dupa fr. sous-ordre).
supăra, SUPĂRÁ, súpar, vb. I. 1. Refl. si tranz. A avea sau a provoca cuiva o neplacere; a (se) mâhni, a (se) necaji, a (se) amarî, a (se) întrista. 2. Tranz. A stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni. ♦ A chinui, a provoca o durere (fizica usoara); a jena. 3. Refl. si tranz. A (se) întarâta, a (se) mânia, a (se) irita. – Lat. superare "a întrece", "a învinge".
subspecie, SUBSPÉCIE, subspecii, s.f. Subdiviziune a unei specii în sistematica stiintelor naturii. – Sub1- + specie (dupa fr. sous-espèce).
country, COUNTRY adj. (În sintagma) Muzica country = muzica din folclorul american, devenita stil în muzica usoara contemporana. [Pr.: cántri] – Cuv. am.
criolit, CRIOLÍT s.n. Fluorura naturala de sodiu si aluminiu, incolora, alba sau usor colorata, sticloasa, folosita în metalurgie si în industria sticlei. [Pr.: cri-o-] – Din fr. cryolithe.
critic, CRÍTIC, -Ă, critici, -ce, adj., subst. I. Adj. 1. Care apreciaza calitatile si defectele (unor oameni, stari, fapte, opere etc.). Aparat critic = totalitatea notelor lamuritoare, a comentariilor etc., introduse la editarea unui text, cu scopul de a permite controlul felului în care a fost alcatuita editia respectiva. Editie critica = editie a unui text sau a unei lucrari însotita de un aparat critic. 2. Care se refera la un punct sau la un moment de criza, care premerge o schimbare brusca (în rau); care poate determina o schimbare decisiva (în rau). Temperatura critica = temperatura maxima la care un gaz mai poate fi lichefiat. Stare critica = stare a unui fluid aflat la temperatura critica, în care lichidul si vaporii acelui fluid au aceeasi densitate, astfel încât nu se poate spune daca este lichid sau gaz. II. S.m. Specialist în problemele de arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele artistice. III. S.f. Analiza, apreciere a unor opere artistice, literare, a activitatii unor persoane sau a unor colective. ♦ Critica literara (si artistica) = ramura a stiintei literaturii care analizeaza, interpreteaza, apreciaza si orienteaza fenomenul literar, artistic contemporan în lumina unei conceptii estetice. Critica de texte = comentarii si discutii asupra formei si continutului unui text. ♢ Expr. (A fi) sub orice critica = (a fi) de o calitate extrem de scazuta. (A fi) mai presus de orice critica = (a fi) la un nivel extrem de ridicat. ♦ Articol, studiu, ansamblu de studii în care se face critica (III). – Din fr. critique, lat. criticus.
cui, CUI, cuie, s.n. 1. Piesa mica, cilindrica sau în patru muchii, de metal sau de lemn, turtita la un capat si ascutita la celalalt, cu care se fixeaza între ele diferite piese, care se bate în zid sau în lemn pentru a servi ca suport etc. ♢ (Tehn.) Cui spintecat = piesa de siguranta formata dintr-o bucata de sârma îndoita, cu un ochi la un capat, care împiedica desfacerea piulitelor. ♢ Expr. Cui pe (sau cu) cui se scoate = un rau face sa uiti raul anterior. (Fam.) A face (sau a taia) cuie = a simti frigul, a dârdâi de frig. A-i intra cuiva un cui în inima = a se strecura în sufletul cuiva o teama, o banuiala, o îndoiala, o grija etc. Cuiul lui Pepelea = drept abuziv pe care si-l ia cineva, legându-se de un pretext, pentru a stingheri pe altul. ♦ Cuier simplu de perete. ♢ Expr. A-si pune pofta în cui = a renunta la o dorinta, la un lucru râvnit. 2. Nume dat mai multor piese de metal sau de lemn asemanatoare ca forma cu un cui (1). – Lat. cuneus.
cultism, CULTÍSM, cultisme, s.n. Afectare, bogatie cautata, artificiala a stilului. ♦ Greseala de limba a carei origine o constituie dorinta de a se exprima mai literar, mai putin banal. – Din fr. cultisme.
cultură, CULTÚRĂ, culturi, s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire si a institutiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunostinte variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunostinte; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuala la care ajunge cineva. ♢ Om de cultura = persoana cu un nivel intelectual ridicat, care poseda cunostinte universale multe si temeinice. 2. Totalitatea lucrarilor agrotehnice necesare plantelor agricole pentru a se realiza productii mari si constante; stiinta, priceperea de a lucra pamântul, de a îngriji plantele. ♢ Cultura plantelor = ramura a agriculturii care are ca obiect cultivarea plantelor în vederea obtinerii de alimente, furaje sau materii prime. Plante de cultura = plante cultivate de om pentru folosul pe care îl aduc. ♦ Teren cultivat cu un anumit fel de plante. ♦ Crestere, prasire a unor animale. Cultura viermilor de matase. 3. Crestere, în laborator, a bacteriilor; colonie de bacterii obtinuta pe aceasta cale. 4. (În sintagma) Cultura fizica = dezvoltare armonioasa a corpului prin sport si gimnastica, atât pentru întarirea si mentinerea sanatatii, cât si pentru formarea calitatilor fizice necesare în munca, sport etc., la care se adauga baza materiala, cercetarea stiintifica, procesul de formare a specialistilor; disciplina care se ocupa cu aceasta dezvoltare; educatie fizica. – Din fr. culture, lat. cultura.
aprecia, A aprecia ≠ a dispretui, a neglija, a stinge
aţâţa, A atâta ≠ a calma, a stinge
împiedica, A împiedica ≠ a despiedica, a stimula
stimula, A stimula ≠ a împiedica, a zadarnici
stinge, A stinge ≠ a arde, a atâta
zădărnici, A zadarnici ≠ a stimula
versifica, VERSIFICÁ vb. (LIT.) a rima, (rar) a stihui, (înv.) a poetiza, a versui.
tivi, TIVÍ vb. (pop.) a refeca, (reg.) a rupturi, a tigheli, (prin nord-estul Olt.) a muchia, (Transilv.) a stipui. (A ~ o rochie.)
tigheli, TIGHELÍ vb. (Transilv.) a stipui. (A ~ o fusta.)
funky, FUNKY FÁN-KY/ s. n. stil de interpretare instrumentala a bluesului, cu expresivitate aspra, fara artificii, cu contratimpi accentuati, ca o reactie la stilul cool. (< engl. funky/style/)
fulgurit, FULGURÍT s. f. (geol.) formatie tubulara formata dintr-o masa sticloasa prin actiunea de topire a rocii pe care a cazut un trasnet. (< fr. fulgurite)
frită, FRÍTĂ s. f. amestec de nisip si soda din care se fabrica sticla. (< fr. fritte)
subvenţiona, SUBVENŢIONÁ vb. a finanta, (livr.) a stipendia. (A ~ un teatru.)
structură, STRUCTÚRĂ s. 1. v. organizare. 2. grupare. (~ moleculelor într-un corp.) 3. osatura, schelet. (~ de rezistenta a unei constructii.) 4. sistem. 5. v. al-catuire. 6. alcatuire, compozitie, economie, organizare, organizatie, (rar) substanta, (fig.) urzeala. (Care este ~ lucrarii?) 7. v. componenta. 8. v. configuratie. 9. (GEOL.) structura geologica = geotectonica, tectonica; structura sticloasa v. structura vitroasa; structura vitroasa v. structura sticloasa. 10. v. conformatie. 11. v. fire. 12. structura economica v. baza economica.
străluci, STRĂLUCÍ vb. 1. v. lumina. 2. a lumina, (reg.) a raza, a zari. (Soarele ~.) 3. a bate, a luci, a lumina. (Luna ~ peste ramuri.) 4. v. sclipi. 5. v. luci. 6. a luci, a scânteia, a sclipi, a sticli, (rar) a stralumina. (Albe coifuri ~.) 7. a licari, a luci, a scapara, a scânteia, a sclipi, a sticli. (Ochii îi ~.) 8. (livr.) a bria, a eclata. (O persoana care ~ într-un anumit domeniu.)
stivui, STIVUÍ vb. (rar) a stiva. (A ~ lazile.)
fleuron, FLEURÓN s. n. 1. (arhit.) ornament sculptat în forma de floare sau de frunza stilizata. 2. vinieta care se pune în fruntea sau la sfârsitul unui capitol. (< fr. fleuron)
stăpâni, STĂPÂNÍ vb. 1. v. poseda. 2. v. domni. 3. a domina, a trona. (~ peste întreaga împaratie.) 4. v. cunoaste. 5. a cunoaste, a poseda, a sti. (~ trei limbi straine.) 6. v. controla. 7. v. subjuga. 8. v. învinge. 9. v. retine. 10. a(-si) birui, a(-si) înfrâna, a(-si) înfrânge, a(-si) învinge, (pop. si fam.) a(-si) struni. (Si-a ~ emotia.) 11. v. abtine. 12. v. absorbi. 13. v. calma. 14. v. tempera.
flamboaiant, FLAMBOAIÁNT, -Ă adj. stralucitor, scânteietor. o stil ~ = forma particulara a stilului gotic caracterizat printr-o bolta de ogive, arcele pierzându-se direct în stâlp, fara a se sprijini pe un capitel. (< fr. flamboyant)
specifica, SPECIFICÁ vb. 1. v. mentiona. 2. a preciza, a prevedea, a scrie. (Dupa cum ~ pravila.) 3. a arata, a indica, a mentiona, a preciza, a semnala, (înv.) a specializa. (Vom ~ urmatoarele recoman-dari...) 4. a mentiona, a prescrie, a prevedea, a stabili, a stipula. (Artlcolul 1 ~ urmatoarele ...)
socoti, SOCOTÍ vb. 1. (MAT.) a calcula, (înv. si pop.) a numara. (~ cât fac 2 ori 2.) 2. (MAT.) a numara. (~ pâna la 10.) 3. a aprecia, a calcula, a estima, a evalua, a masura, a pretui. (A ~ valoarea unui obiect.) 4. a aprecia, a calcula, a potrivi. (A ~ ceva din ochi.) 5. a chibzui, a (se) gândi, a judeca. (Sa ~ cum e mai bine.) 6. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a gasi, a gândi, a judeca, a opina. (Eu ~ ca asa trebuie sa facem.) 7. a considera, a crede, a gasi, a vedea. (Aceasta circumstanta o ~ de bun augur.) 8. a considera. (Esop a ~ limba un mare rau.) 9. a considera, (fig.) a taxa. (Îl ~ drept mincinos.) 10. a se considera, a se crede, a se închipui, a se vedea, (pop.) a se tine. (Se ~ inteligent.) 11. a banui, a crede, a ghici, a gândi, a-si imagina, a-si închipui, a întrezari, a presupune, a prevedea, a sti, a visa, (rar) a prevesti, (înv. si reg.) a nadai, (reg.) a chibzui, a probalui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ ca se va întâmpla astfel?) 12. a crede, a presupune, (frantuzism) a prezuma, (reg.) a probalui, (înv.) a supoza. (~ ca vom pleca în doua zile.) 13. a se rafui. (Lasa ca ne ~ noi!)
filandră, FILÁNDRĂ s. f. pata opaca în masa sticlei, rezultata din turnare. (< fr. filandre)
fiabilitate, FIABILITÁTE s. f. 1. capacitate de functionare a unui aparat, a unui sistem tehnic fara defectiuni o perioada îndelungata de timp. 2. ramura a stiintei care studiaza masurile generale ce trebuie avute în vedere la proiectarea, fabricarea si exploatarea sistemelor tehnice pentru a se asigura o maxima eficienta în utilizarea lor. 3. (biol.) probabilitate de supravietuire a unui organism, exprimata prin vitalitate, capacitate de adaptare la conditiile de mediu. (< fr. fiabilité, engl. fiability)
farmacie, FARMACÍE s. f. 1. ramura a stiintelor medicale care studiaza prepararea, pastrarea, distribuirea si controlul medicamentelor. 2. laborator, loc unde se prepara si se vând medicamente. (< fr. pharmacie, lat. pharmacia, gr. pharmakeia)
fantezism, FANTEZÍSM s. n. 1. caracter fantezist. 2. orientare a poeziei de la începutul sec. XX caracterizata prin metafore scânteietoare, prin usurinta si eleganta stilului si prin ineditul comparatiilor. (< fantezie + -ism)
fantascientist, FANTASCIENTÍST, -Ă IEN-TIST/ I. adj. stiintifico-fantastic. II. s. m. autor de literatura stiintifico-fantastica. (< it. fantascientista)
sclipi, SCLIPÍ vb. 1. a clipi, a licari, a luci, a scapara, a scânteia, a strafulgera. (Luminite ~ în noapte.) 2. a straluci, (fig.) a arde. (Stelele ~.) 3. v. pâlpâi. 4. v. lumina. 5. v. straluci. 6. a luci, a scânteia, a sticli, a straluci, (rar) a stralumina. (Albe coifuri ~.)
sciencefiction, SCIENCE-FÍCTION s. literatura de anticipatie, literatura stiintifico-fantastica.
extinctor, EXTINCTÓR, -OÁRE I. adj. care are proprietatea de a stinge. II. s. n. stingator de incendii. (< fr. extincteur, lat. extinctor)
extinctiv, EXTINCTÍV, -Ă adj. care duce la stingerea efectelor unui act juridic. (< fr. extinctif)
experimentaţie, EXPERIMENTÁŢIE s. f. experimentare. ♢ folosire a experientelor în încercarea stiintifica. (< fr. expérimentation)
excitabilitate, EXCITABILITÁTE s. f. capacitate a materiei vii de a reactiona în mod special la stimuli. (< fr. excitabilité)
excita, EXCITÁ vb. tr. 1. a activa, a stimula functia unei celule, a unui tesut, organ etc. 2. (fig.) a irita, a atâta. ♢ a provoca o senzatie, un sentiment. 3. (fiz.) a comunica un plus de energie unui sistem fizic. ♢ a produce un câmp magnetic într-o masina electrica. (< fr. exciter, lat. excitare)
recunoaşte, RECUNOÁSTE vb. 1. a cunoaste, a identifica, a sti. (Cum îl poti ~.) 2. (prin Olt.) a semui. (L-am ~ imediat pe X.) 3. v. regasi. 4. (JUR.) a confirma, a întari, a valida. (L-a ~ în functie.) 5. (înv.) a cunoaste. (Îsi ~ greseala.) 6. v. marturisi. 7. v. declara. 8. a accepta, a admite, a marturisi. (Pâna la urma a ~ ca asa este.)
esocicultură, ESOCICULTÚRĂ s. f. ramura a pisciculturii care se ocupa cu cresterea stiintifica a stiucii. (< fr. ésociculture)
pricepe, PRICÉPE vb. 1. v. dumeri. 2. v. întelege. 3. a auzi, a întelege. (Nu ~ sa ma lasi în pace?) 4. a-si explica, a întelege. (Pur si simplu nu ~ cum a disparut.) 5. v. concepe, a întelege. (Nu ~ cum s-a întâmplat astfel.) 6. a cunoaste, a întelege, a sti. (~ franceza?) 7. v. cunoaste.
prevedea, PREVEDEÁ vb. 1. (rar) a presti, (înv.) a prejudeca. (Totul s-a întâmplat cum a ~.) 2. a se astepta. (Am ~ asta.) 3. v. banui. 4. v. intui. 5. v. prognoza. 6. (livr.) a prelimina. (A ~ în buget suma de ...) 7. v. preconiza. 8. v. dota. 9. a preciza, a scrie, a specifica. (Dupa cum ~ pravila.) 10. a mentiona, a prescrie, a specifica, a stabili, a stipula. (Articolul 1 ~ urmatoarele...)
energologie, ENERGOLOGÍE s. f. ramura a stiintei care studiaza sursele, formele, procesele energetice si aplicatiile lor. (< fr. énergologie)
energetic, ENERGÉTIC, -Ă I. adj. referitor la energie, care produce energie. o sistem ~ = ansamblu de instalatii pentru producerea, transmiterea si distributia energiei electromagnetice pe un anumit teritoriu. II. s. f. 1. ramura a stiintelor tehnice, despre descoperirea si exploatarea surselor de energie, posibilitatile de utilizare a acesteia, precum si construirea si exploatarea sistemelor energetice. 2. informatie în serviciul economiei de energie. (< fr. énergétique)
emerit, EMERÍT, -Ă adj. 1. care cunoaste foarte bine o anumita stiinta sau disciplina; competent. 2. care are multe merite într-o activitate; eminent. o artist (maestru, profesor, medic etc.) ~ = titlu onorific conferit persoanelor care s-au distins în mod deosebit în arta, stiinta, învatamânt etc. (< fr. émérite, lat. emeritus)
email, EMÁIL s. n. 1. masa sticloasa, rezistenta la agenti chimici, pentru acoperirea unor obiecte metalice sau ceramice; smalt. 2. obiect emailat. 3. pelicula colorata, dura si lucioasa, obtinuta din lacuri pe baza de rasini continând pigmenti. (< fr. émail)
electrotehnic, ELECTROTÉHNIC, -Ă I. adj. referitor la electrotehnica. II. s. f. 1. ramura a stiintei care studiaza fenomenele electrice si magnetice sub aspectul aplicarii lor în tehnica. 2. ramura a tehnicii care studiaza aceste aplicatii. (< fr. électrotechnique)
efector, EFECTÓR, -OÁRE I. adj., s. m. (organ) de la care pornesc raspunsurile la stimulatiile primite prin organele receptoare. II. s. m. substanta care modifica activitatea unei enzime. (< fr. effecteur, lat. effector)
drops, DROPS s. n. bomboana sticloasa din caramel. (< engl. drop, germ. Drop/s/)
omorî, OMORÎ vb. 1. a asasina, a suprima, a ucide, (rar) a masacra, (înv. si pop.) a prapadi, a sfârsi, (pop.) a dovedi, a gati, a rapune, (înv. si reg.) a pieri, a pustii, a sparge, a stinge, (reg.) a matrasi, a prada, (Mold.) a stropsi, (înv.) a cumpli, a pierde, a savârsi, a seca, a strica, (înv. si pop. fig.) a muta, (fam. fig.) a achita, a curata, a lichida, (arg.) a mierli. (A ~ pe cineva.) 2. v. sinucide.
dixielander, DIXIELÁNDER LEN-/ s. m. muzician care practica stilul dixieland. (< engl. dixielander)
distil, DISTÍL, -Ă I. adj., s. n. (edificiu, element arhitectonic) cu doua coloane la fatada. II. adj. (despre flori) prevazut cu doua stile. (< fr. distyle)
dispreţ, DISPRÉŢ s. n. sentiment care face pe cineva sa nu aiba stima pentru altcineva sau sa nu considere bun un lucru. ♢ desconsiderare a unei persoane, a unui lucru. (< it. disprezzo)
discursivitate, DISCURSIVITÁTE s. f. însusirea de a fi discursiv; caracterul discursiv al unei idei, expuneri, fraze. ♢ (rar) diluare (a vorbirii, a stilului). (< fr. discursivité)
discurs, DISCÚRS s. n. 1. expunere oratorica în fata unui auditoriu pe o tema politica, morala etc.; cuvântare. 2. expresie verbala a gândirii; cuvântare. 3. disertatie, tratare a unui subiect de natura stiintifica sau literara; expozeu, tratat. (< fr. discours, lat. discursus)
dinamiza, DINAMIZÁ vb. tr. a face (mai) dinamic, (mai) activ (pe cineva); a stimula. (< fr. dynamiser)
dihogamie, DIHOGAMÍE s. f. 1. reproducere prin gameti de la indivizi diferiti, la speciile animale si vegetale hermafrodite. 2. maturizare în timpuri diferite a anterelor si a stigmatului unei flori. (< fr. dichogamie)
literatură, LITERATÚRĂ s. 1. beletristica, litere (pl.), (înv.) scriitorie, (peior.) autorlâc. (Activeaza în domeniul ~ii.) 2. literatura de anticipatie v. science-fiction; literatura populara = folclor; literatura stiintifico-fantastica v. science-fiction.
deranja, DERANJÁ vb. I. tr. 1. a pune în neorânduiala; a face dezordine. o (fam.) a-si ~ stomacul = a face indigestie. 2. (fig.) a tulbura, a stingheri, a jena, a incomoda (pe cineva). II. tr., refl. a (se) deregla, a (se) defecta. III. refl. a se osteni pentru cineva. (< fr. déranger)
demonologie, DEMONOLOGÍE s. f. pretinsa stiinta religioasa sau parte a mitologiei care se ocupa cu studiul demonilor. (< fr. démonologie)
înţelege, ÎNŢELÉGE vb. 1. v. dumeri. 2. v. sesiza. 3. a percepe, a pricepe, a sesiza, (fig.) a patrunde. (A ~ sensul celor citite.) 4. v. interpreta. (Cum ~ acest context?) 5. a auzi, a pricepe. (Nu ~ sa ma lasi în pace?) 6. a-si explica, a pricepe. (Pur si simplu nu ~ cum a disparut.) 7. a concepe, a pricepe. (Nu ~ de ce s-a întâmplat astfel.) 8. a cunoaste, a pricepe, a sti. (~ franceza ?) 9. v. asculta. (Cine nu ~ de cuvânt, o pateste.) 10. a se împaca, (pop.) a se îngadui, a se învoi, (reg.) a se pogodi, (prin Ban.) a se barabari, (Transilv. si Ban.) a se naravi. (Se ~ bine împreuna.) 11. v. conveni. 12. a conveni, a se învoi, (pop.) a se ajunge, a se uni, (prin Munt.) a se îndogati, (Ban.) a se toldui, (înv.) a se lovi, a pristani, a se târgui, a se tocmi, a veni, (grecism înv.) a se simfonisi. (Se ~ asupra pretului.) 13. v. pactiza.
însufleţi, ÎNSUFLEŢÍ vb. 1. v. învia. 2. a (se) anima, a (se) înviora. (Atmosfera s-a mai ~.) 3. v. entuziasma. 4. a îmbarbata, a încuraja, a îndemna, a stimula, a sustine, (înv.) a insufla, a mângâia, a semeti. (Ce va ~ în lupta?)
îndemna, ÎNDEMNÁ vb. 1. a îmboldi, (înv. si reg.) a dudui. (A ~ un animal la mers.) 2. v. stimula. 3. v. îmboldi. 4. a atâta, a îmboldi, (fig.) a musca. (Cine-l ~ sa faca asta?) 5. a stimula, (grecism înv.) a parachinisi, (fig.) a împinge, (pop. fig.) a înghimpa, a misca. (Totul îl ~ sa procedeze astfel.) 6. a (se) îmbia, a (se) pofti. (Se ~ ca fata la maritat.) 7. v. însufleti. 8. v. sfatui.
împiedica, ÎMPIEDICÁ vb. 1. a se poticni, (reg.) a (se) scapata. (Calul se ~ în mers.) 2. a se poticni. (Se ~ la vorba.) 3. a înfrâna. (~ o caruta, la vale.) 4. a opri, a retine, (înv. si reg.) a popri, (înv.) a apara. (Nu-l pot ~ sa ...) 5. a jena, a stingheri, a stânjeni. (Îl ~ în miscari.) 6. v. zadarnici. 7. a înfrâna, a opri, a stavili, (fig.) a frâna. (Nu puteau ~ avântul revolutionar.) 8. v. evita. 9. v. anihila.
îmboldi, ÎMBOLDÍ vb. 1. v. îndemna. 2. v. îmbrânci. 3. v. stimula. 4. a impulsiona, a îndemna, a stimula. (Îi ~ sa faca ceva.) 5. a atâta, a îndemna, (fig.) a musca. (Cine-l ~ sa faca asta?)
decapsula, DECAPSULÁ vb. tr. 1. a desprinde capsulele de pe tulpinile unor plante textile. 2. a înlatura, prin operatie, capsula unui organ, în special membrana care înveleste rinichiul. 3. a desface capsula (la sticle, la rachete de semnalizare etc.). (< fr. décapsuler)
iscodi, ISCODÍ vb. 1. v. spiona. 2. v. scruta. 3. (Transilv., Ban. si Bucov.) a stirici, (fig.) a descoase. (Îl ~ ca sa afle ceva de la el.)
informa, INFORMÁ vb. 1. v. documenta. 2. a se interesa, (înv. si reg.) a cerca. (Se ~ de tot ce-a mai aparut.) 3. a cerceta, (Transilv., Ban. si Bucov.) a stirici. (S-a ~ peste tot.) 4. a anunta, a aviza, a încunostinta, a înstiinta, a vesti. (A ~ pe cineva despre ceva.) 5. v. comunica. 6. v. preveni.
imitaţie, IMITÁŢIE s. 1. v. imitare. 2. (concr.) copie, (depr.) pastisa. (Opera lui e o simpla ~ a stilului unui maestru.) 3. (MUZ.) canon.
cultism, CULTÍSM s. n. 1. afectare particulara a stilului; culteranism; gongorism. 2. greseala de limba a carei origine o constituie dorinta vorbitorilor de a se exprima mai literar, mai putin banal. 3. cuvânt introdus în limba pe cale culta. (< fr. cultisme)
gânguri, GÂNGURÍ vb. 1. (prin Munt.) a sopeltivi, (prin Olt.) a stiorlâcai. (Un copil mic care ~.) 2. a ugui. (Turturelele ~.)
excita, EXCITÁ vb. (FIZIOL.) a activa, a stimula, (pop.) a atâta. (A ~ o functie, un organ.)
esenţializa, ESENŢIALIZÁ vb. a stiliza. (A ~ un cap de copil.)
dumeri, DUMERÍ vb. 1. a întelege, a se lamuri, a pricepe, a sti, (reg.) a se nadai, (fâg.) a se trezi. (Tot nu te-ai ~ ce-am vrut sa-ti spun?) 2. v. lamuri.
country, COUNTRY [CÁNTRI] s. n. muzica ~ = muzica de cowboy, factor al americanilor albi, devenita stil de muzica usoara contemporana. o ~ rock = utilizarea motivelor si instrumentelor country în context rock. (< amer. country /music/)
doar, DOAR adv., conj. 1. adv. abia, numai, tocmai, (reg.) taman. (Raspunsul îi vine ~ în zori.) 2. adv. exclusiv, numai. (~ atâta stiu.) 3. adv. exclusiv, numai, singur. (~ el m-a înteles.) 4. adv. poate. (Asteapta ~ o face vreo greseala.) 5. conj. (adversativ si restrictiv) ca. (~ nu mi-oi festeli onoarea!)
dezaproba, DEZAPROBÁ vb. a blama, a condamna, a înfiera, a proscrie, a reproba, a respinge, a stigmatiza, (livr.) a dezavua, (rar) a sanctiona, (pop.) a osândi, (înv.) a mustra, a protesta, (fig.) a vesteji. (Opinia publica a ~ gestul lui necugetat.)
devitrificare, DEVITRIFICÁRE s. devitrifiere. (a sticlei.)
corectitudine, CORECTITÚDINE s. f. 1. însusirea de a fi corect. ♢ calitate generala a stilului constând în respectarea regulilor gramaticale, ortografice si de punctuatie. 2. tinuta, purtare corecta; cinste. 3. (log.) însusire a gândirii care respecta legile logice. (< lat. correctitudo)
deranja, DERANJÁ vb. 1. a rascoli, a ravasi, a zapaci, (reg.) a rantui, a rostopoli. (De ce mi-ai ~ hârtiile?) 2. a strica. (Sa nu-mi ~ pieptanatura.) 3. v. defecta. 4. a incomoda, a încurca, a jena, a stingheri, a stânjeni, a supara, a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, a inoportuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zaticni, (Mold. si Bucov.) a zahai, (înv.) a sminti. (Te rog sa nu-l ~ de la lucru; sa nu fie ~ de nimeni.) 5. a perturba, a tulbura. (A ~ linistea cuiva.) 6. v. strica. 7. a se obosi, a se osteni. (Nu era cazul sa te ~ pâna la mine.)
cooperare, COOPERÁRE s. f. faptul de a coopera. ♢ conlucrare a unor persoane, unitati economice sau tari în producerea sau desfacerea anumitor produse, în cercetarea stiintifica si tehnica etc. (< coopera)
cunoaşte, CUNOÁSTE vb. 1. a pricepe, a stapâni, a sti, (fam.) a vedea. (~ la perfectie mai multe meserii.) 2. a poseda, a stapâni, a sti. (~ trei limbi straine.) 3. a întelege, a pricepe, a sti. (~ franceza?) 4. v. afla. 5. v. sti. 6. a (se) sti. (Ne ~ de mici; îl ~ ca pe un cal breaz.) 7. v. recunoaste. 8. a (se) observa, a (se) remarca, a (se) vedea. (Se ~ ca ai fost tu aici.)
contraveni, CONTRAVENÍ vb. a se abate, a calca, a încalca, a nesocoti, a viola, (înv.) a pasi, a sparge, a stropsi, a stirbi. (~ de la o lege.)
comunica, COMUNICÁ vb. 1. a anunta, a informa, a încunostinta, a înstiinta, a vesti, (rar) a semnaliza, (Transilv. si Ban.) a stirici. (Va ~ ca trebuie sa fiti prezenti.) 2. v. anunta. 3. v. transmite. 4. v. declara.
conştienţă, CONSTIÉNŢĂ s. f. faptul de a fi constient; stare caracterizata printr-o sensibilitate speciala, individuala, la stimuli interni sau externi. (< fr. conscience, lat. conscientia)
constringenţă, CONSTRINGÉNŢĂ s. f. marime fizica ce caracterizeaza sticlele optice din punctul de vedere al dispersiei luminii. (< fr. constringence)
considera, CONSIDERÁ vb. I. tr., refl. a (se) socoti, a (se) crede. II. tr. 1. a fi de parere. 2. a cerceta, a analiza. 3. a cinsti, a stima. (< fr. considérer, lat. considerare)
ciripi, CIRIPÍ vb. a pirui, (prin Olt.) a stiorlâcai. (Pasa-rea ~.)
comentator, COMENTATÓR, -OÁRE s. m. f. cel care interpreteaza o situatie, un eveniment, o opera literara, istorica etc. ♢ (spec.) ziarist care comenteaza stiri de actualitate. (< fr. commentateur, lat. commentator)
cointeresa, COINTERESÁ vb. tr. a interesa pe cineva într-o actiune, într-o afacere comuna; a stimula cuiva interesul pentru ceva. (< fr. coïntéresser)
bizotare, BIZOTÁRE s. (TEHN.) tesire. (~a sticlei.)
bănui, BĂNUÍ vb. 1. a crede, a ghici, a gândi, a-si imagina, a-si închipui, a întrezari, a presupune, a prevedea, a socoti, a sti, a visa, (rar) a prevesti, (înv. si reg.) a nadai, (reg.) a chibzui, a probalui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ ca se va întâmpla astfel?) 2. (prin Transilv. fig.) a se arde. 3. v. suspecta.
auzi, AUZÍ vb. 1. a prinde. (~ câteva soapte.) 2. a deslusi. (~ prin vijelie un strigat.) 3. v. asculta. 4. a suna. (Se ~ clopotele.) 5. v. afirma. 6. v. afla. 7. a afla, a sti, (înv. si pop.) a oblici. (Sa ~ cu totii ce ai facut.) 8. v. pomeni. 9. v. întelege.
aţipi, AŢIPÍ vb. a dormita, a motai, a picoti, a piroti, (livr.) a somnola, (înv. si reg.) a aromi, a somnora, (reg.) a ajumi, a matali, a mocai, a ochi, a picura, a pircoti, (Transilv.) a chircoti, (Mold.) a clipoci, (prin Olt.) a mocota, (Transilv.) a stiulbica.
aţinti, AŢINTÍ vb. a fixa, a pironi, a tinti, a tintui, (rar) a sticli, (înv. si reg.) a stâlpi, (rar fig.) a scufunda. (Îl ~ cu privirea; îsi ~ ochii.)
aprecia, APRECIÁ vb. 1. v. evalua. 2. a calcula, a potrivi, a socoti. (A ~ ceva din ochi.) 3. a pretui, (fig.) a gusta. (A ~ un spectacol bun.) 4. a cinsti, a considera, a onora, a pretui, a respecta, a stima, (înv.) a respectarisi, a respectalui, a respectui, a socoti. (I-a ~ cum se cuvine.) 5. v. considera. 6. a aviza. (A ~ favorabil proiectul.)
aminti, AMINTÍ vb. 1. a arata, a cita, a indica, a mentiona, a pomeni, a semnala, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. (Problema este ~ într-un document.) 2. a evoca, a redestepta. (A-i ~ vremurile de odinioara.) 3. a sti. (Îti ~ cum erai acum doi ani?)
afla, AFLÁ vb. 1. v. gasi. 2. a se auzi, (fig.) a rasufla, a transpira. ( Secretul s-a ~ repede.) 3. a descoperi, a ghici, ( rar) a banui. ( Ai ~ ce am vrut sa spun.) 4. a cunoaste, a sti. (Vrei sa ~ adevarul?) 5. a auzi, a sti, (înv. si pop.) a oblici. (Sa ~ cu totii ce-ai facut.) 6. a gasi, a prinde. (Voia sa-l ~ singur ca sa-i poata vorbi.) 7. v. inventa. 8. a exista, a fi, a se gasi, (pop.) a sta. (Se ~ acolo marfuri în mare cantitate.) 9. a fi, a se gasi, a sta. (Plicul se ~ pe masa nedesfacut.) 10. a fi, a figura, a se gasi, a se numara. (Se ~ printre invitati.) 11. v. pomeni. 12. v. situa. 13. v. consta. 14. v. primi.
activa, ACTIVÁ vb. 1. a lucra, a munci. (~ în cercetare.) 2. a dinamiza, a intensifica, a înviora, a stimula. (A ~ un proces.) 3. v. excita.
bunăştiinţă, búna stiínta adj. + s. f. (sil. sti-in-) (cu ~)
cura, curá (a curata stiuletii) vb., ind. prez. 3 sg. si pl. cureáza/cúra
onor, onór (manifestare a stimei; rang) s. n., pl. onóruri
ogivă, OGÍV//Ă ~e f. 1) arhit. Arcada, caracteristica stilului gotic, constituita din doua arcuri de cerc, care, intersectându-se, dau nastere unui vârf de unghi ascutit. 2) Parte anterioara, de forma conica, a unui proiectil sau a unei rachete. /<fr. ogive
obscurantism, OBSCURANTÍSM n. 1) Stare obscura; înapoiere culturala. 2) Atitudine ostila fata de propagarea stiintei si culturii în popor. /<fr. obscurantisme
nume, NÚME n. 1) Denumire data unei fiinte sau unui obiect pentru a le individualiza. ♢ ~ mic prenume. ~ de botez nume care se da când se boteaza copilul. ~ de familie nume purtat de membrii aceleiasi familii si transmis de la parinti la copii. Ziua ~lui onomastica. A spune (sau a zice) pe ~ a) a rosti numele cuiva; b) a se adresa cu numele; b) a numi direct, fara ocolisuri. Zi-i pe ~! a) spune-mi numele (ca l-am uitat); b) numeste direct! Sa nu-mi (mai) zici pe ~ se spune când cineva este ferm convins de un lucru si vrea sa-l creada si altii. A da (sau a pune) ~ a (de)numi. Cum ti-i ~le? cum te cheama? În ~le cuiva sau a ceva a) pentru binele sau pentru cauza cuiva sau a ceva; b) din partea cuiva sau a ceva; din împuternicirea cuiva. În ~le legii având la baza prescriptiile legii. A nu-i (mai) sti (sau auzi) cuiva de ~ a nu mai sti nimic despre cineva; a nu mai avea nici o veste despre cineva; a-i pierde urma. Sa nu-ti mai aud de ~ nu mai vreau sa stiu de tine. 2) Cuvânt prin care este calificat cineva sau ceva; calificativ. ♢ Cu (sau sub) ~ de prezentân-du-se ca; sub forma de; în chip de. A (nu) lua în ~ de rau a (nu) presupune ca cineva intentioneaza ceva rau; a (nu) se supara. 3) Supranume dat unei persoane (de obicei, în batjocura), bazându-se pe o trasatura caracteristica a acesteia; porecla. 4) Opinie publica buna sau rea despre cineva sau ceva; faima; reputatie. ♢ Cu ~ vestit; renumit. Fara (de) ~ a) care nu este cunoscut publicului; b) care nu este identificat; anonim. A-si face un ~ a fi cunoscut publicului printr-o activitate prodigioasa. A lasa un ~ a lasa o faima buna. A-i merge ~le a i se duce vestea. 5) ling. Denumire comuna pentru substantiv, adjectiv, pronume si numeral. ♢ ~ comun substantiv comun. ~ propriu substantiv propriu. ~ de agent autor al actiunii, exprimat printr-un substantiv sau un adjectiv derivat de la un verb. ~ predicativ parte nominala a predicatului. /<lat. nomen
nuditate, NUDIT//ÁTE ~ati f. 1) Parte nuda a cor-pului unei persoane; goliciune. 2) fig. Lipsa de artificii; simplitate. ~atea stilului. /<fr. nudité
notaţie, NOTÁŢI//E ~i f. 1) v. A NOTA. 2) Sistem de semne grafice conventionale (litere, cifre etc.) adoptat într-o ramura a stiintei sau într-un domeniu de activitate. [G.-D. notatiei; Sil. -ti-e-] /<fr. notation, lat. notatio, ~onis
neştire, NESTÍRE f. (negativ de la stire): În ~ a) fara a-si da seama; b) în stare de inconstienta. Din ~ fara a sti. /ne- + stire
neştiinţă, NESTIÍNŢĂ f. (negativ de la stiinta): Din ~ din lipsa de informatie. Cu ~ fara a sti. ~ de carte analfabetism. /ne- + stiinta
neotomism, NEOTOMÍSM n. Doctrina oficiala a bisericii catolice, care reînvie ideile lui Toma dÁquino, având ca scop concilierea stiintei cu religia. [Sil. ne-o-] /<fr. néo-thomisme
neodim, NEODÍM n. Metal de culoare argintie, ai carui compusi sunt întrebuintati în industria sticlei. [Sil. ne-o-] /<fr. néodyme
natural, NATURÁL2 -a (~i, ~e) 1) Care tine de natura; propriu naturii. ♢ Stiinte ~e totalitate a stiintelor care se ocupa cu studiul naturii. Economie ~a forma de economie în care bunurile materiale se produc nu pentru schimb, ci pentru satisfacerea necesitatilor gospodariei producatoare. 2) Care este creat de natura (fara interventia omului). Gaz ~. ♢ Frontiera ~a frontiera marcata de elemente ale naturii fizice (râuri, munti etc.). Bogatii (sau resurse) ~e bogatii aflate în solul sau subsolul unei regiuni sau tari. 3) Care este în natura lucrurilor; care este în con-cordanta cu ordinea obisnuita a lucrurilor; firesc; normal. ♢ Moarte ~a moarte survenita în chip firesc (din cauza batrânetii); moarte buna. Marime ~a marime care corespunde dimensiunilor reale ale modelului (în artele plastice si în fotografie). 4) Care este obtinut direct din natura. Matase ~a. 5) Care exclude orice afectare. Ten ~. ♢ Vin ~ vin obtinut prin fermentarea sucului de struguri, fara amestecuri straine. Numar ~ fiecare din-tre numerele întregi pozitive (1, 2, 3, 4 etc.). 6) Care este mostenit de la natura; înnascut; congenital. Fire ~a. 7) Care este lipsit de artificii sau rafinament; neafectat. Stil ~. 8) Care tine de natura umana; propriu functiilor vitale ale omului. Necesitati ~e. 9): Copil ~ copil nascut în afara casatoriei; copil nelegitim. /<lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. naturell
nacrit, NACRÍT n. Silicat de aluminiu din grupa caolinului, folosit în industria sticlei si în ceramica. /<fr. nacrite, germ. Nakrit
moare, MOÁR//E f. reg. 1) Apa cu sare (si cu otet), folosita la conservarea legumelor. 2) Zeama de muraturi. ~ de varza. ~ de castraveti. ♢ A sti (sau a cunoaste) ~ea cuiva a cunoaste firea, obiceiurile cuiva. /<lat. muria
mitologie, MITOLOGÍE f. 1) Ansamblu de legende care apartin unei civilizatii, unui popor, unei religii etc. 2) Ramura a stiintei care se ocupa cu studiul miturilor. /<fr. mythologie, lat. mythologia
mirmecologie, MIRMECOLOGÍE f. Ramura a stiintei care se ocupa cu studiul furnicilor. /<fr. myrmécologie
miniaturistică, MINIATURÍSTICĂ f. 1) Arta de a face miniaturi. 2) Ramura a stiintei care se ocupa cu studiul miniaturilor de pe vechile manuscrise. [Sil. -ni-a-] /miniatura + suf. ~istica
mezelic, MEZELÍC ~uri n. 1) rar Mâncare servita înainte de masa pentru a stimula pofta de mâncare; aperitiv. 2) fig. Obiect lipsit de valoare; fleac. /<turc. mezelik
metalurgie, METALURGÍE f. 1) Ramura a stiintei care se ocupa cu studierea proprietatilor fizice si chimice ale metalelor si ale aliajelor. 2) Tehnica extragerii metalelor si a elaborarii aliajelor. 3) Întreprindere sau sectie a unei întreprinderi unde se elaboreaza si se prelucreaza metale. /<fr. métallurgie
masaj, MASÁJ ~e n. Metoda de tratament prin actiunea factorului mecanic sau termic asupra organismului în vederea stimularii activitatii muschilor si a circulatiei sângelui; frictiune. /<fr. massage
lele, LÉL//E f. pop. (folosit si ca termen de adresare pe lânga numele respectiv) 1) Sora mai mare sau orice femeie mai în vârsta. 2) (în poezia populara) Femeie în raport cu barbatul cu care se afla în relatii de dragoste; mândra; iubita. 3) peior. Femeie de moravuri usoare. ♢ Pui (sau fecior, fiu) de ~ om smecher, siret; cotcar. A umbla în dorul ~ii a umbla fara rost, brambura. A pleca în dorul ~ii a se duce fara a sti unde. [G.-D. lelei] /<bulg. lelja
laitmotiv, LÁITMOTIV ĕ n. 1) Motiv muzical care caracterizeaza un personaj sau o situatie si care se reia când apare în scena personajul sau situatia data. 2) Fragment sau motiv repetat într-o opera muzicala. 3) fig. Idee principala asupra careia se insista în repetate rânduri (într-o opera stiintifica sau artistica). [Sil. lait-] /<germ. Leitmotiv
kaliu, KÁLIU n. Metal alcalin moale, de culoare alba-argintie, foarte reactiv, care în natura se gaseste sub forma de saruri si se întrebuinteaza ca îngrasamânt agricol sau la fabricarea sticlei; potasiu. [Sil. -liuî /< germ. Kalium
jena, A JEN//Á ma ~éz tranz. 1) A face sa se jeneze; a stânjeni; a stingheri; a incomoda. 2) (despre încaltaminte si îmbracaminte) A încurca la miscare, cauzând jena fizica; a supara; a deranja; a incomoda. /<fr. gêner
înfiera, A ÎNFIER//Á ~éz tranz. 1) (animale) A însemna cu un fier rosu; a marca printr-o danga; a dangalui. ~ un mânz. 2) fig. (persoane, fapte etc.) A condamna în mod public; a osândi; a stigmatiza; a blama. /în + fier
îndrăzneală, ÎNDRĂZN//EÁLĂ ~éli f. Caracter îndraznet; barbatie; curaj; cutezanta. ~eala stilului sau. [G.-D. îndraznelii; Sil. în-draz-] /a îndrazni + suf. ~eala
împlini, A ÎMPLIN//Í ~ésc tranz. 1) pop. A face sa fie plin; a completa; a întregi; a complini. ♢ ~ o vârsta (sau un numar de ani) a atinge o anumita vârsta (sau un anumit numar de ani). A-si ~ somnul a dormi suficient. A o ~ (cu cineva) a) a intra la nevoie cu cineva; a o pati; b) a înceta relatiile cu cineva. 2) înv. (datorii banesti) A face sa nu mai existe; a stinge; a plati; a achita. 3) înv. (persoane) A obliga sa plateasca datoria. 4) (sarcini, planuri etc.) A executa conform prevederilor; a aduce la rezultatul cerut; a îndeplini. [Sil. îm-pli-] /<lat. implinire
istoriografie, ISTORIOGRAFÍ//E ~i f. 1) Ramura a stiintei istorice care studiaza izvoarele istorice. 2) Totalitate a scrierilor istorice dintr-o anumita perioada. 3) Totalitate a lucrarilor istorice privitoare la o problema. [G.-D. istoriografiei; Sil. -ri-o-gra-] /<fr. historiographie
instruit, INSTRUÍ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A INSTRUI si A SE INSTRUI. 2) Care denota o instruire solida; cu multa stiinta de carte; învatat. /v. a (se) instrui
instrucţiune, INSTRUCŢIÚN//E ~i f. 1) mai ales la pl. Lamurire (orala sau scrisa) data cuiva pentru a sti cum sa procedeze în vederea realizarii unei actiuni sau misiuni speciale. 2) Text scris privind aplicarea în practica a unor îndrumari sau întretinerea unui obiect. [Sil. in-struc-ti-u-] /<fr. instruction
informatică, INFORMÁTICĂ f. Ramura a stiintei care se ocupa cu proiectarea si exploatarea sistemelor automate de prelucrare a informatiei. [G.-D. informaticii] /<fr. informatique
incomoda, A INCOMOD//Á ~éz tranz. A face sa aiba lipsa de comoditate în actiuni; a împiedica sa se simta liber în actiuni; a stingheri; a stânjeni; a jena. /<fr. incommoder, lat. incommodare
imunologie, IMUNOLOGÍE f. Ramura a stiintei medicale care se ocupa cu studiul reactiei organismului fata de agentii infectiosi. [G.-D. imunologiei] /<fr. immunologie
impune, A IMPÚNE impún 1. tranz. 1) (idei, masuri, sarcini, obligatii etc.) A prezenta (în mod autoritar) spre acceptare obligatorie si neconditionata. 2) (persoane) A pune cu forta (sa faca ceva); a sili; a obliga; a constrânge; a forta. 3) (persoane) A supune unei obligatii de plata. 4) (persoane) A face sa se impuna. 2. intranz. A inspira stima datorita calitatilor inerente. /<fr. imposer
importuna, A IMPORTUN//Á ~éz tranz. livr. (persoane) A plictisi sau a stingheri cu insistentele sau cu prezenta sa. /<fr. importuner, it. importunare
implantalogie, IMPLANTALOGÍE f. Ramura a stiintei medicale care se ocupa cu studiul implanturilor si transplanturilor de organe. /<fr. implantologie
igienă, IGIÉNĂ f. 1) Ramura a stiintei medicale care studiaza mijloacele de ocrotire a sanatatii omului si de prevenire a bolilor. 2) Ansamblul principiilor si masurilor practice de pastrare a sanatatii. [G.-D. igienei; Sil. -gi-e-] /<fr. hygiene
hlujan, HLUJÁN ~i m. pop. Tulpina de porumb cu tot cu frunze (si cu panusi) ramasa dupa culegerea stiuletilor; cioclej; strujan. /hluj + suf. ~an
hialin, HIALÍN ~a (~i, ~e) rar Care are aspectul si transparenta sticlei. /<fr. hyalin
grosime, GROSÍM//E ~i f. 1) Diametru al sectiunii transversale a unui corp cilindric. ~ea copacului. 2) Dimensiunea sectiunii transversale în plan orizontal a unui corp. ~ea sticlei. 3) Distanta dintre baza si suprafata unui corp sau dintre doua (sau mai multe) fete paralele ale lui. [G.-D. grosimii] /gros + suf. ~ime
germanistică, GERMANÍSTICĂ f. Ramura a stiintei filologice care se ocupa cu studiul limbilor si literaturilor germanice. /<germ. Germanistik
geonomie, GEONOMÍE f. Totalitate a stiintelor care se ocupa cu studiul legilor fizice în legatura cu Pamântul. /<fr. géonomie
formular, FORMULÁR ~e n. 1) Hârtie cu textul unui document partial tiparit, urmând ca spatiile libere sa fie completate de fiecare cu datele sale individuale. 2) rar Culegere de formule dintr-o ramura a stiintei. /<fr. formulaire
florentin, FLORENTÍN ~a (~i, ~e): Stil ~ stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu cel bizantin si roman. (Palarie) ~a palarie împletita din paie, cu boruri largi, ornata cu flori. /<fr. florentin
fleuron, FLEUR//ÓN ~oáne n. (mai ales în arhitectura gotica) Element ornamental în forma de floare sau de frunza stilizata. [Sil. fle-u-] /<fr. fleuron
finanţe, FINÁNŢE f. pl. 1) Totalitate a mijloacelor banesti de care dispune un stat. 2) Ramura a stiintei economice care se ocupa cu studiul circulatiei banilor în cadrul unui stat. 3) fam. Resursele banesti individuale. /<fr. finances, it. finanza
feldspat, FÉLDSPA//T ~ti m. 1) mai ales la pl. Nume generic dat unui mineral care intra în componenta mai multor roci, întrebuintat ca materie prima în industria sticlei, a ceramicii si ca piatra semipretioasa. 2) Piatra semipretioasa din acest mineral. /<germ. Feldspath, fr. feldspath
făclie, FĂCLÍ//E ~i f. 1) Lumânare lunga si groasa (mai ales din ceara). 2) fig. Obiect, idee etc. ce serveste drept simbol (luminând calea). ~a stiintei. [Art. faclia; G.-D. facliei; Sil. -li-e] /< sb. faklja, bulg. faklija
excita, A EXCITÁ excít tranz. 1) (tesuturi, organe, celule si functiile lor) A face sa-si intensifice activitatea; a stimula. 2) (sisteme fizice) A prevedea cu un surplus de energie. 3) (masini electrice) A asigura cu un câmp magnetic. 4) (persoane) A face sa se excite. /<fr. exciter, lat. excitare
enotehnică, ENOTÉHNICĂ f. Ramura a stiintei care se ocupa cu metodele de preparare si de conservare a vinurilor. /<fr. oenotechnique
emonda, A EMOND//Á ~éz tranz. (arbori) A curata de ramuri pentru a stimula cresterea în înaltime. /<fr. émonder
eminescologie, EMINESCOLOGÍE f. Ramura a stiintei care se ocupa cu studiul vietii si operei lui Mihail Eminescu. /Din Eminescu n. pr. + ~logie
emfază, EMFÁZĂ f. 1) Lipsa de naturalete si simplitate în comportare si în vorbire; atitudine nenaturala si pretentioasa, manifestata în vorbire si în comportare. 2) Folosire abuziva sau deplasata a tonului declamator si a stilului elevat. 3) Tendinta în limba constând în exagerarea unor trasaturi fonetice sau morfologice. [G.-D. emfazei] /<fr. emphase, lat. emphasis
email, EMÁIL ~uri n. 1) Substanta sticloasa, colorata diferit, care se aplica pe suprafata unor obiecte metalice sau de ceramica, cu scopul de a le proteja si înfrumuseta; smalt. 2) la pl. Obiecte emailate. [Sil. e-mail] /<fr. émail
electrotehnică, ELECTROTÉHNICĂ f. Ramura a stiintei care se ocupa cu studiul fenomenelor electrice si magnetice din punct de vedere al aplicatiilor lor în tehnica. [G.-D. electrotehnicii] /<fr. électrotehnique
documentarist, DOCUMENTARÍ//ST ~sta (~sti, ~ste) m. si f. 1) Persoana care se ocupa cu documentarea stiintifica într-un anumit domeniu. 2) Functie ocupata de aceasta persoana. 3) Autor de filme do-cumentare. /<fr. documentariste
destupător, DESTUPĂT//ÓR ~oáre n. Ustensila pentru destuparea borcanelor sau a sticlelor închise ermetic; deschizator. /a destupa + suf. ~ator
deschizător, DESCHIZĂT//OR2 ~oáre n. Ustensila pentru deschiderea borcanelor sau a sticlelor închise ermetic; destupator. /a deschide + suf. ~ator
deschide, A DESCHÍDE deschíd 1. tranz. 1) (usi, ferestre, porti) A da în laturi lasând liber accesul (într-o încapere, într-un spatiu etc.). ♢ ~ cuiva ochii a face pe cineva sa înteleaga anumite lucruri. A-si ~ sufletul (sau inima) a-si exterioriza sentimentele; a-si marturisi tainele; a se destainui. A-si ~ urechile a asculta cu mare atentie. ~ pofta de mâncare a stimula pofta de mâncare. 2) (valize, sertare, borcane, sticle etc.) A face sa aiba o deschizatura sau o trecere, dând în laturi piesa corespunzatoare (mobila). ♢ ~ robinetul a da drumul la debitul de apa dintr-o conducta. ~ cu cheia a descuia. ~ paranteza a) a pune prima parte a semnului parantezei la locul cuvenit; b) a face o abatere în cursul unei comunicari (pentru a scoate ceva în evi-denta). ~ gura a) a despreuna buzele si falcile; b) a vorbi. ~ ochii a) a despreuna pleoapele; b) a se destepta; c) a fi atent. 3) (caiete, carti etc.) A desface întorcând copertile. 4) (aparate, mecanisme etc.) A face sa functioneze. 5) (rani, cavitati ale corpului) A desface în vederea unei operatii chirurgicale. 6) (cai de comunicatie) A da în exploatare. 7) (întreprinderi, institutii, localuri etc.) A face sa ia nastere si sa functioneze. 8) (adunari, sedinte, jocuri sportive etc.) A realiza în partea initiala; a începe; a porni. /<lat. disculdere
deget, DÉGET ~e n. 1) (la om) Fiecare dintre prelungirile mobile cu care se sfârsesc mâinile si picioarele. ♢ A arata (pe cineva) cu ~ul a semnala (pe cineva) batjocurii pulbice (incriminându-l); a compromite (pe cineva). A-si musca ~ele a regreta; a se cai. A juca (sau a învârti) (pe cineva) pe ~e a amagi; a duce de nas. A sti (ceva) pe ~e a cunoaste în detalii; a sti în amanunte. A scapa printre ~e a se strecura pe neobservate, evitând dificultatile. A avea (ceva) în (la) ~ul cel mic a sti la perfectie. A-i pune (cuiva) ~ul pe rana a aminti (cuiva) lucruri neplacute sau nedorite; a depista elementul esential al unei probleme, al unei situatii. A pune ~ul (pe un act) a aplica amprenta digitala în loc de semnatura. 2) (la unele animale) Fiecare dintre prelungirile mobile de la sfârsitul labei. 3) Parte a unei manusi care acopera prelungirile mâinii. 4) pop. Unitate de masura a lungimii, suprafetei sau capacitatii, egala cu latimea unui deget. 5) tehn. (la seceratori sau cositori) Piesa care sprijina plantele în momentul taierii, separându-le în fâsii înguste. /<lat. digitus
cursivitate, CURSIVITÁTE f. Însusire, calitate a vorbirii sau a stilului de a fi cursiv. [G.-D. cursivitatii] /cursiv + suf. ~tate
curiozitate, CURIOZITÁTE1 f. 1) Dorinta de a cunoaste, de a sti, de a afla ceva nou, necunoscut. 2) Interes meschin pentru orice, mai ales pentru chestiuni care privesc pe altii. [G.-D. curiozitatii; Sil. -ri-o-] /<fr. curiosité, lat. curiositas, ~atis
cunoaşte, A CUNOÁSTE cunósc tranz. 1) (aspecte ale vietii materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experientei sau a studiului; a sti. ~ orasul. ~ o limba. ~ opera unui scriitor. ♢ ~ viata (sau lumea) a avea mare experienta de viata. 2) (persoane) A sti din diferite puncte de vedere. Îl cunosc de mic copil. ♢ A nu ~ moarte a) a fi durabil; b) a lasa o amintire vie. 3) (fiinte, lucruri) A deosebi de altele de acelasi fel (dupa anumite semne); a recunoaste. 4) A patrunde cu mintea; a întelege; a sti; a pricepe. Cunosc intentiile lui. /<lat. connoscere
cuarţit, CUARŢÍT ~e n. Roca metamorfica formata prin recristalizarea cuartului, utilizata în constructii, ceramica, industria sticlei etc. /<fr. quartzite, germ. Quarzit
cristal, CRISTÁL2 ~uri n. 1) Sticla de calitate superioara, de fabricatie speciala, incolora, folosita în optica si pentru fabricarea unor obiecte. 2) Obiect fabricat din aceasta sticla. /<fr. cristal, lat. crystallus
criolit, CRIOLÍT n. Fluorura naturala de aluminiu si sodiu, folosita în metalurgie si la producerea sticlei. /<fr. cryolithe
creuzet, CREUZÉT ~e n. tehn. 1) Bazin din partea de jos a cuptoarelor metalurgice în care se aduna materialul topit. 2) Recipient facut din material refractar, folosit în industrie pentru topirea metalelor, aliajelor sau a sticlei la temperaturi înalte. 3) Vas facut dintr-un metal rezistent la caldura, folosit pentru reactii chimice. [Sil. cre-u-] /<fr. creuset
cota, A COT//Á ~éz 1. tranz. 1) A însemna cu cote; a numerota conform unei anumite ordini. 2) (cursul la bursa al actiunilor, titlurilor de creanta etc.) A stabili pornind de la valoarea reala si de la valoarea de piata. 3) fig. (persoane) A trata cu consideratie; a aprecia; a considera; a respecta; a stima; a pretui. 4) (dimensiuni ale unor obiecte) A marca pe un desen tehnic. 2. intranz. (despre hârtii de valoare, actiuni etc.) A avea o anumita valoare la bursa. /<fr. coter
cot, COT2 ~uri n. 1) (la drumuri, ape curgatoare etc.) Loc unde se face o schimbare de directie; cotitura. ~ul gârlei. ♢ A vorbi fara ~uri a spune fara ocolisuri. A sti toate ~urile a cunoaste toate subtilitatile. 2) Partea încovoiata a unei tevi sau a unui burlan. /<lat. cubitus
corespondent, CORESPONDÉN//T1 ~ta (~ti, ~te) m. si f. 1) Colaborator la o publicatie periodica sau la un centru de informatii care furnizeaza stiri din localitatea în care se afla. 2) Persoana care întretine relatii epistolare cu cineva. /<fr. correspondant
contractilitate, CONTRACTILITÁTE f. Proprietate a unor tesuturi vii (în special musculare) de a raspunde la stimulari prin contractie. ~ neuromusculara. /<fr. contractilité
comentator, COMENTAT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. 1) Autor de comentarii literare, istorice sau juridice. 2) Persoana care comenteaza stiri de actualitati (la radio, la televiziune, în presa). /<fr. commentateur, lat. commentator, ~oris
colocviu, COLÓCVI//U ~i n. 1) Discutie pe o tema stiintifica. 2) Forma de verificare a cunostintelor acceptata mai ales în institutiile de învatamânt superior, constând în discutii, lucrari practice sau lucrari de laborator. [Sil. -viu] /<lat. colloquium
cobalt, CÓBALT n. Metal dur, de culoare alb-argintie, întrebuintat în tehnica, la fabricarea unor aliaje, la colorarea sticlei, portelanurilor etc. [Acc. si cobált] /<fr. cobalt, germ. Kobalt
climatopatologie, CLIMATOPATOLOGÍ//E ~i f. Ramura a stiintei care studiaza actiunea patogena a climatului asupra organismului. [Art. climatopatologia; G.-D. climatopatologiei; Sil. -gi-e] /<fr. climatopathologie
ciobi, A CIOB//Í ~ésc tranz. (obiecte casante) 1) A preface în cioburi; a sparge în bucati. 2) A face sa piarda o parte din margine; a stirbi. /Din ciob
cinste, CÍNST//E f. 1) Calitate morala si sentiment al demnitatii, dreptatii si constiinciozitatii, care servesc drept calauza în conduita omului; caracter onest; onestitate; probitate; integritate. E de o ~ ireprosabila. 2) Sentiment de înalt respect fata de o persoana; consideratie; deferenta; condescendenta. ♢ Cu ~ a) asa cum se cuvine; b) în mod constiincios. A trai cu ~ a) a trai fiind stimat; b) a trai cinstit. A da ~ea pe rusine a-si pierde reputatia; a se compromite. ~ si slava formula folosita pentru a sublinia stima deosebita de care se bucura cineva sau ceva. Pe ~ea mea!, pe cuvânt de ~ formule folosite pentru a întari o afirmatie. 3) Statornicie în sentimente si în obligatii; fidelitate. 4) Stare a unei persoane virgine; feciorie; virginitate. 5) Semn distinctiv care se acorda cuiva pentru merite recunoscute; onoare. ♢ Cu ~ cu onoare. De ~ care face cuiva onoare. În ~ea cuiva (sau a ceva) în onoarea, spre lauda cuiva sau a ceva. A avea ~ea sa... a avea fericita ocazie. A-i face cuiva ~ a face ca cineva sa fie demn de respect, de lauda. 6) pop. Totalitate a regulilor respectate în cursul unei ceremonii. A fost primit cu multa ~. 7) Ospatare a cuiva (în semn de recunostinta), mai ales, cu bauturi alcoolice. ♢ A face ~ a trata pe cineva (în semn de recunostinta) cu bautura (si cu mâncare); a cinsti. 8) înv. Dar facut cuiva pentru un serviciu. ♢ În ~ în dar; drept plocon. Pe ~ (facut) constiincios; excelent; dupa toate regulile. [G.-D. cinstei] /<sl. tisti
cărbune, CĂRBÚN//E ~i m. 1) Roca sedimentara de culoare galbuie sau bruna pâna la neagra, folosita drept combustibil si ca materie prima în metalurgie si în industria chimica. ~ de pamânt. ~ de piatra. 2) Lemn carbonizat. A stinge ~ii. 3) Bucata de lemn în stare incandescenta; jaratic. ♢ A sta (ca) pe ~i a fi foarte nerabdator. 4) Creion negru si foarte moale, folosit în pictura. 5) Boala a unor cereale (porumb, grâu), caracterizata prin aparitia unei pulberi negre, cauzata de o ciuperca parazita; taciune. 6) Boala molipsitoare a vitelor (transmisibila si omului) manifestata prin abcese pulmonare, gastrointestinale si prin simptome de colaps; antrax; buba-neagra. /<lat. carbo, ~onis
carte, CÁRT//E carti f. 1) Scriere tiparita, legata sau brosata în volum. ♢ ~ de capatâi lucrare preferata de cineva, absolut indispensabila într-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunostinte pe care le poseda cineva; învatatura; studii. ♢ A face ~ a însusi cunostinte. A sti ~ a fi om învatat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om învatat. A lega ~ea de gard a renunta la învatatura. 3) Document oficial, cu date personale care confirma drepturile unei persoane; carnet. ~ de munca. 4) Bucata de carton de dimensiuni mici, care contine diferite însemnari si serveste la anumite scopuri. ~ de vizita. ~ postala. ~ de joc. 5) înv. Comunicare în scris trimisa cuiva; scrisoare; ravas. A trimite ~. 6) înv. Caiet unde se fac diferite însemnari cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cartii] /<lat. charta
carbogen, CARBOGÉN n. Amestec de bioxid de carbon si oxigen, folosit ca stimulent al cailor respiratorii. /<fr. carbogene
caracterologie, CARACTEROLOGÍE f. Disciplina stiintifica care studiaza structura si dezvoltarea caracterelor. [Art. caracterologia; G.-D. caracterologiei; Sil. -gi-e] /<fr. caractérologie
capsulă, CAPSÚL//Ă ~e f. 1) Fruct dehiscent cu învelitoarea uscata si dura în care se dezvolta si se pastreaza semintele unor plante; maciulie. ~ de mac. ~ de bumbac. 2) Învelis al unor organisme inferioare. ~ bacteriana. 3) Învelis solubil în care se pun unele medicamente în forma de praf, cu gust neplacut, pentru a fi înghitite mai usor; bulin; caseta. 4) Vas de laborator pentru evaporarea unor solutii. 5) anat. Învelis conjunctiv al unui organ sau al unei articulatii. 6) Cutie metalica plata, cu capac deformabil, care constituie partea sensibila a diferitelor tipuri de manometre. ♢ ~ telefonica cutie de dimensiuni mici care contine microfonul sau receptorul aparatului. 7) Capac de metal cu care se astupa sticlele. 8) Cilindru mic de metal care contine bioxid de carbon sub presiune, folosit la prepararea unei bauturi gazoase speciale. 9): ~ cosmica sau spatiala aparat cosmic de forma sferica capabil sa se desprinda de restul vehiculului si sa efectueze o coborâre pe planeta-tinta. [G.-D. capsulei] /<fr. capsule, lat. capsula
cafeină, CAFEÍNĂ f. Substanta alcaloida extrasa din cafea (sau din frunze de ceai), folosita în medicina ca stimulent. [G.-D. cafeinei; Sil. -fe-i-; Var. cofeina] /<fr. caféine
blama, A BLAM//Á ~éz tranz. 1) A supune unui blam; a condamna în mod public; a stigmatiza; a înfiera; a osândi. 2) A vorbi de rau; a calomnia, a cleveti; a huli; a ponosi; a detracta; a defaima. /<fr. blâmer
bine, BÍNE1 adv. 1) În mod favorabil; în mod prielnic. ♢ A(-i) prinde ~ cuiva ceva a(-i) fi de folos. A(-i) veni cuiva ~ (sa...) a(-i) veni cuiva la îndemâna. 2) Asa cum se cere; dupa toate regulile. A lucra ~. 3) În mod corect si frumos. A scrie ~. A cânta ~. 4) În concordanta deplina cu realitatea; cu precizie; exact. A sti ~. ♢ Ca ~ zici ai dreptate. A sti prea ~ ceva a) a fi convins de ceva; b) a sti ceva dinainte. 5) Plin de sanatate; sanatos. 6) În cantitate îndestulatoare; destul; îndeajuns; suficient. A mânca ~. ♢ Mult si ~ foarte mult. 7) De tot; pe deplin. E beat ~. 8) (cu sensul unei propozitii aprobative) Îmi convine; de acord. ♢ Ei ~! fie! Ba ~ ca nu! desigur; se întelege. /<lat. bene
bariu, BÁRIU n. Metal moale, alb-argintiu, folosit sub forma de compusi în industria vopselelor, a sticlei, în medicina etc. [Sil. ba-riu] /<fr. baryum
bar, BAR2 ~uri n. 1) Local public, unde consumatorii stau în picioare sau asezati pe niste scaune înalte în fata tejghelei. 2) Local luxos de noapte cu program muzical-distractiv; cabaret. 3) Dulap special sau compartiment al unui dulap, unde se pastreaza sticle cu bauturi alcoolice. /<fr. bar
avicultură, AVICULTÚRĂ f. 1) Ramura a zootehniei care se ocupa cu cresterea pasarilor domestice. 2) Ramura a stiintei care se ocupa cu studiul cresterii pasarilor domestice. [G.-D. aviculturii] /<fr. aviculture
aviaţie, AVIÁŢI//E ~i f. 1) Totalitate a navelor aeriene de care dispune o tara, o societate de transport etc. ~ civila. 2) Ramura a stiintei si tehnicii care se ocupa cu studiul navigatiei aeriene. [G.-D. aviatiei; Sil. -vi-a-ti-e] /<fr. aviation, it. aviazione
avea, A AVEÁ am tranz. I. 1) A tine în posesiune; a stapâni; a poseda; a detine. A avea casa. Câti bani ai? A avea profesie buna. ♢ A avea la dispozitie a utiliza dupa bunul plac; a dispune. Ce-am avut si ce-am pierdut putin îmi pasa. 2) A contine în sine. Odaia are doua ferestre. Cartea are trei capitole. Butoiul are 100 de litri. ♢ A avea o anumita vârsta a fi de o anumita vârsta. 3) A duce cu sine. Avea în mâna o geanta. ♢ A avea numele (sau porecla, titlul) a purta numele (sau porecla, titlul). A avea ceva cu cineva a purta pica cuiva. 4) A percepe cu ajutorul simturilor. 5) (urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) A fi necesar. Am de transcris un text. ♢ N-are (n-am, ...) decât ma (te, îl...) priveste. 6) rar (urmat de o propozitie complementara) A patrunde cu mintea; a sti. Are cum sa iasa din încurcatura. 7) rar A se afla în realitate; a fi; a exista. Are cine ma ajuta. Are cine vorbi. II. (în îmbinari) 1) (sugereaza ideea de suferinta, durere fizica sau morala) Are ulcer stomacal. Are mare necaz. ♢ Ce ai? a) ce ti s-a întâmplat? b) ce te doare? N-are nimic! a) nu i s-a întâmplat nimic; b) n-are nici o importanta. 2) (sugereaza ideea de a dispune) A avea multa energie. A avea capacitate de lucru. A avea o ora de ragaz. 3) (sugereaza ideea de cunoastere, urmat de o propozitie complementara) Am ce face. Are unde pleca. III. (în îmbinari substantivale ce redau sensul verbului de acelasi radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): A avea asemanare a se asemana. A avea bucurie a se bucura. A avea nadejde (sau speranta) a nadajdui (sau a spera). A avea scapare a scapa. A avea un vis a visa. IV. (cu functie de verb semiauxiliar) Avea sa plece. Aveai sa fii medic. V. (cu functie de verb auxiliar) 1) (la formarea perfectului compus) Am vazut. 2) (la formarea unor forme de viitor) Are sa ajunga. /<lat. habere
automatică, AUTOMÁTICĂ f. Ramura a stiintei si a tehnicii care se ocupa cu studiul metodelor si mijloacelor de automatizare a proceselor de productie. [G.-D. automaticii] /<fr. automatique
aşezământ, ASEZĂM//ÂNT ~ínte f. Institutie creata pentru o activitate de interes obstesc. ♢ ~ cultural institutie pentru propagarea stiintei si culturii. /a aseza + suf. ~[a]mânt
artă, ÁRT//Ă ~e f. 1) Forma a activitatii umane care oglindeste realitatea prin imagini expresive. ~ populara. ~ poetica. 2) Totalitate a operelor dintr-o epoca, dintr-o tara, care apartin acestei activitati. 3) Fiecare dintre modalitatile de exprimare a frumosului, a esteticului. ~ cinematografica. ~ teatrala. ~e plastice. 4) Totalitate de cunostinte si de priceperi, necesare pentru activitatea într-un anumit domeniu. ~ oratorica. ♢ ~ militara ramura a stiintei militare care se ocupa cu teoria si tactica actiunilor de lupta. [G.-D. artei] /<fr. art, lat. ars, artis
aperitiv, APERITÍV ~e n. 1) Gustare care se ia înainte de masa (pentru a stimula pofta de mâncare). 2) Bautura alcoolica consumata înainte de masa. /<fr. apéritif, lat. aperitivus
analiză, ANALÍZ//Ă ~e f. 1) Metoda stiintifica de cercetare a realitatii bazata pe descompunerea proceselor, a obiectelor în parti componente. ♢ În ultima ~ în concluzie. 2) chim. Procedeu de stabilire a compozitiei chimice a unei substante. 3): ~ gramaticala descompunere a cuvintelor si propozitiilor în elemente alcatuitoare si determinarea valorii lor gramaticale. [G.-D. analizei] /<lat. analysis, fr. analyse
amortiza, A AMORTIZ//Á ~éz tranz. 1) (zgomote, socuri etc.) A face sa se amortizeze. 2) fin. (datorii, credite) A stinge treptat prin plati succesive. 3) (valoarea mijloacelor fixe) A scadea treptat ca urmare a uzarii în perioada de utilizare. /<fr. amortir
americanistică, AMERICANÍSTICĂ f. Ramura a stiintelor sociale care se ocupa cu studiul culturii, istoriei, limbilor si literaturii continentului american. /<germ. Amerikanistik
albanistică, ALBANÍSTICĂ f. Totalitate a stiintelor sociale care se ocupa cu studiul limbii, istoriei si culturii albaneze. /<germ. Albanistik
africanologie, AFRICANOLOGÍE f. Ramura a stiintei care se ocupa cu studiul limbilor si civilizatiilor africane. /Din Africa n. pr.
aerografie, AEROGRAFÍE f. Ramura a stiintei care se ocupa cu studiul aerului si proprietatile lui. /<fr. aérographie
acribie, ACRIBÍE f. livr. Exactitate, rigurozitate în cercetarea stiintifica. [G.-D. acribiei; Sil. a-cri-bi-e] /<fr. acribie
orienta, A SE ORIENT//Á ma ~éz intranz. 1) (de-spre fiinte) A sti sa determine locul aflarii sau directiei miscarii (dupa anumite semne). ~ pe teren. ~ dupa soare. 2) fig. A gasi solutia cea mai buna (într-o anumita împrejurare). 3) A avea în imediata apropiere, conformân-du-se; a se calauzi; a se conduce. [Sil. -ri-en-] /<fr. orienter
osândi, A OSÂND//Í ~ésc tranz. pop. 1) (persoane vinovate) A pedepsi printr-o hotarâre judecatoreasca; a supune unei osânde; a condamna. 2) (fapte, spuse reprobabile) A condamna în mod public; a stigmatiza; a blama; a înfiera. 3) (persoane) A face sa se osândeasca. /<sl. osonditi
palmă, PÁLM//Ă2 ~e f. înv. 1) Simbol al unei victorii, constând dintr-o ramura de palmier. 2) (în arta decorativa) Ornament având forma stilizata a unei frunze de palmier; palmeta. [G.-D. palmei] /<fr. palme
palmetă, PALMÉT//Ă ~e f. 1) Forma data coroanei pomilor fructiferi, ale caror ramuri sunt îndreptate într-un singur plan, fiind sustinute de spaliere. 2) Ornament având forma stilizata a unei frunze de palmier. /<fr. palmette
panţir, PANŢÍR ~i m. înv. Soldat calare dintr-o unitate militara, însarcinat cu paza frontierei si cu transmiterea stirilor oficiale. /<pol. pancerz, sb. pancir
pătuli, PĂTÚLI ~e n. 1) Polita din scânduri sau nuiele, situata la o înaltime nu prea mare într-un adapost pentru pasarile de curte. 2) Constructie din scânduri batute rar sau împletite din nuiele, ridicata deasupra solului, în care se pastreaza stiuletii de porumb; sâsâiac; porumbar; leasa; cosar. 3) v. PĂTUIAC. 4) Platforma din scânduri sau nuiele, fixata pe pari (sau într-un copac), care serveste drept punct de observatie. 5) rar Rama din scânduri asezata pe sol (cu un strat de gunoi) si acoperita cu un material transparent (de obicei sticla), în care creste rasadul; rasadnita. /<lat. patubulum
pecetlui, A PECETLU//Í ~iésc tranz. 1) (acte, scrisori, semnaturi etc.) A înzestra cu o pecete (pentru a confirma autenticitatea); a stampila. 2) pop. (usi, seifuri etc.) A încuia aplicând si o pecete (pentru a identifica la deschidere integritatea); a sigila. 3) fig. (prietenii, legaminte etc.) A consolida printr-un angajament sau fapt; a consfinti. 4) (sclavi sau infractori) A însemna cu un stigmat; a stigmatiza. /<sl. petatilĕti, ung. pecsételni
penal, PENÁL ~a (~i, ~e) jur. Care tine de urmarirea si de pedepsirea infractorilor; cu caracter represiv. ♢ Cod ~ culegere de legi în care se definesc infractiunile si se stabilesc pedepsele corespunzatoare. Proces ~ proces intentat împotriva unui infractor cu scopul de a obtine pedepsirea lui conform prevederilor legii. Drept ~ ramura a stiintei dreptului care se ocupa cu studiul normelor juridice cu caracter represiv. /<lat. poenalis, fr. pénal
picior, PICI//OR ~oáre n. 1) (la om si la animale) Membru care sustine corpul si serveste la deplasare. ~orul stâng. ~oarele anterioare. A se ridica în ~oare. ♢ ~ plat picior cu talpa foarte putin scobita. Cu ~orul (sau ~oarele) (mergând) pe jos. Din ~oare în pozitie verticala. În vârful ~oarelor a) în vârful degetelor (de la picioare); b) fara zgomot. Bun (sau iute) de ~ sprinten. Din cap pâna-n ~oare în întregime. Fara cap si fara ~oare alogic. A da cu ~orul a) a rata o ocazie favorabila; b) a trata pe cineva (sau ceva) cu dispret. A calca (pe cineva sau ceva) în ~oare a) a distruge, calcând cu picioarele; b) a desconsidera. A lega (sau a fi legat) de mâini si de ~oare a lipsi pe cineva (sau a fi lipsit) de posibilitatea de a actiona. A fi pe ~ de egalitate cu cineva a avea aceleasi drepturi, aceeasi situatie, acelasi rang cu cineva. A întinde ~oarele a se stinge din viata; a muri. A nu avea unde pune ~orul a fi mare înghesuiala; îngramadire de lume. A-si bate ~oarele degeaba a umbla degeaba, fara a-si atinge scopul. Un ~ aici si altul acolo foarte repede; fuga. Sa nu-ti vad ~oarele pe aici! sa nu mai vii pe aici! A i se taia (sau a i se muia) cuiva (mâinile si) ~oarele a) a fi cuprins de o slabiciune fizica; b) a fi puternic coplesit de emotii. A bate din ~ (sau din ~oare) a porunci cu asprime; a se rasti. A fi (sau a sta) pe ~ de duca a fi gata de plecare. Cu coada între ~oare (sau vine) înjosit; umilit. Unde-ti stau ~oarele acolo îti va sta si capul vei fi omorât. A boli (sau a duce boala) pe ~oare a suporta o boala fara a sta la pat. A pune pe ~oare a) a pune lucrurile la punct; b) a însanatosi un bolnav, îngrijindu-l. A gândi cu ~oarele a gândi alogic. A scrie cu ~oarele a scrie necaligrafic. A sta (sau a fi, a ramâne) pe ~oare a) a-si mentine pozitia, situatia; b) a corespunde realitatii; a fi sustinut de argumente trainice. A da din mâini si din ~oare a se stradui din rasputeri pentru a obtine sau a solutiona ceva, pentru a salva o situatie. A sta cu ~oarele în apa (rece) a medita mult si profund asupra unui lucru. A fi cu un ~ în groapa a ajunge la limita vietii; a fi foarte batrân. A cadea (sau a se arunca) la ~oarele cuiva a se ruga cu disperare de cineva. A calca (pe cineva) pe ~ a) a provoca cuiva o neplacere; b) a da cuiva de înteles. A cadea de pe (sau din) ~oare sau a nu se (mai) putea tine pe ~oare (sau a nu (mai) putea sta pe ~oare) a fi extrem de obosit. A pune (sau a asterne, a închina) ceva la ~oarele cuiva a darui ceva în semn de veneratie sau de supunere. A pune ~orul în prag a) a-si manifesta vointa; b) a se opune categoric. A scula (sau a ridica, a pune) în ~oare a mobiliza la realizarea unei actiuni. A sta în ~oarele cuiva a stingheri; a împiedica actiunile cuiva. A se topi (sau a se usca, a se pierde) pe (sau de pe, din) ~oare a slabi tare, a se stinge din viata, vazând cu ochii. A trai pe ~ mare a duce o viata luxoasa. A fi în ~oare a fi pregatit în permanenta pentru actiune. ~orul-caprei planta erbacee de padure cu tulpina erecta, ramificata, având frunze mari, alungite, zimtate, si flori albe, grupate într-o inflorescenta umbeliforma. ~orul-cocosului planta erbacee cu tulpina erecta, având frunze tripartite si flori albe sau galbene. 2) Parte a unor obiecte care serveste la sustinerea acestora. ~orul scaunului. ~oarele dulapului. 3) Parte inferioara a unui deal sau a unui munte. 4) agr. Gramada de snopi asezati în cruce. 5) (în trecut) Unitate de masura a lungimii (egala cu aproximativ o treime dintr-un metru). 6) Unitate de masura a versului (egala cu un anumit numar de silabe accentuate si neaccentuate sau lungi si scurte). /<lat. petiolus
piroluzit, PIROLUZÍT n. Mineral de culoare cenusie închisa, întrebuintat ca materie prima (la obtinerea manganului, în industria sticlei, portelanului etc.). /<fr. pyrolusite
planetariu, PLANETÁRI//U ~i n. 1) Instalatie pentru reprezentarea miscarii planetelor si a altor astri pe baza modelului boltei înstelate a cerului. 2) Institutie culturala în care se citesc lectii de popularizare a stiintei, folosindu-se o astfel de instalatie. /<fr. planétarium
polistiren, POLISTIRÉN ~i m. Compus organic sub forma de substanta solida, incolora sau galbuie, obtinut prin polimerizarea stirenului si întrebuintat la fabricarea obiectelor de larg consum. /<fr. polystyrene, engl. polystyrene
politologie, POLITOLOGÍE f. Ramura a stiintelor sociale care se ocupa cu studiul politicii. /<fr. politologie
pomicultură, POMICULTÚRĂ f. 1) Ramura a agriculturii care se ocupa cu cresterea pomilor si arbustilor fructiferi. 2) Ramura a stiintei agricole care se ocupa cu studiul pomilor si al arbustilor fructiferi. /<fr. pomiculture
pomologie, POMOLOGÍE f. Ramura a stiintei agricole care se ocupa cu studiul pomilor si al arbustilor fructiferi. /<fr. pomologie
porumbar, PORUMBÁR1 ~e n. 1) Constructie mica de lemn care serveste drept adapost pentru porumbeii de casa; hulubarie. 2) rar Constructie din nuiele împletite sau din scânduri batute rar în care se pastreaza stiuletii de porumb; sâsâiac; cosar; leasa; patul. /porumb + suf. ~ar
potasiu, POTÁSIU n. Metal alcalin moale, alb-argintiu, aflat în natura sub forma de saruri, având proprietati chimice pronuntate si fiind întrebuintat, mai ales, la fabricarea îngrasamintelor agricole si a sticlei; kaliu. /<fr. potassium
potecă, POTÉ//CĂ ~ci f. Drum îngustat pe care se merge pe jos; carare. ♢ Pe toate ~cile pretutindeni. A sti toate ~cile a) a cunoaste bine locul; b) a sti bine si amanuntit ceva. A-i sti cuiva ~cile a sti secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe ~ci a vorbi direct, fara aluzii. /<bulg. pateka
praxiologie, PRÁXIOLOGIE f. Ramura a stiintei care se ocupa cu studiul structurii generale a actiunilor umane si a conditiilor eficacitatii acestora. [Sil. -xi-o-] /Din praxis
prelucra, A PRELUCR//Á ~éz tranz. 1) (materii prime, materiale) A aduce în stare finita; a transforma într-un fabricat (prin modificarea formei, a dimensiunilor, a aspectului etc.). 2) (texte, motive muzicale etc.) A supune unor modificari de forma sau/si de continut, pastrând esentialul originalului; a stiliza. 3) (continutul unei lucrari, unui document etc.) A expune explicând. 4) (persoane) A cauta sa convinga de ceva (în realizarea unei actiuni, adoptarea unei atitudini etc.). /pre- + a lucra
premedita, A PREMEDIT//Á ~éz tranz. (actiuni reprobabile) A pune la cale dinainte, cu buna stiinta. /<fr. préméditer, lat. praemeditari
preţ, PREŢ ~uri n. 1) Expresie baneasca a valorii unei marfi; suma de bani cu care se poate vinde sau cumpara ceva. ~ de contract. ~ cu amanuntul. ♢ A avea ~ a) a se vinde usor; b) a avea valoare. De ~ scump; pretios. Cu orice ~ a) oricât de mult ar costa; b) prin orice mijloace. Cu nici un ~ în nici un caz. ~ (ca) de... cam; aproximativ. 2) Calitate deosebita; merit. ♢ A ajunge la ~ a ajunge sa fie apreciat; a capata valoare. A pune ~ pe ceva a trata cu consideratie; a pretui; a aprecia. A sti ~ul a sti ce valoreaza (cineva sau ceva). /<lat. pretium
pristav, PRISTÁV ~i m. înv. 1) Persoana care anunta stirile oficiale; crainic. 2) Supraveghetor pe mosia unui boier; vataf. /<sl. pristavu
razna, RÁZNA adv. 1) (folosit cu unele verbe ale miscarii) Fara a sti încotro merge; fara o tinta precisa; în bobote; la întâmplare. ♢ A o lua (sau a o apuca) ~ a) a merge la întâmplare; b) a apuca pe o cale gresita; a devia; a se abate; c) a judeca în mod eronat. 2) La o parte; într-o parte de ...; departe. A se tine ~. / <sl. razino
răscruce, RĂSCRÚC//E ~i f. 1) Loc de întretaiere a doua sau mai multe drumuri; raspântie; încrucisare. ♢ În ~ crucis. 2) fig. Moment crucial în viata cuiva; raspântie. 3) pop. Parte în forma de cruce a unui vehicul cu tractiune animala, de care se prinde protapul sau cele doua orcicuri. 4) rar Totalitate a stinghiilor încrucisate din mijlocul unei ferestre. 5) Parte a vârtelnitei, constând din doua brate încru-cisate, pe care se pun cele doua fofeze; fofelnita. /ras- + cruce
rând, RÂND ~uri n. 1) Grup de obiecte sau de fiinte aranjate unele lânga altele în linie; sir. Un ~ de soldati aliniati. ♢ Pe ~ în ordine succesiva. ~ pe ~, ~uri-~uri unii dupa altii. În primul ~ înainte de toate; mai ales. Haina la doua ~uri haina barbateasca cu doua siruri de nasturi. A fi în primele ~uri a) a ocupa locul din fata într-un sir; b) a ocupa un loc de frunte într-un domeniu de activitate; a fi fruntas. A strânge ~urile a se uni mai strâns; a se consolida. De ~ a) din popor; b) obisnuit; ordinar. 2) Serie de cuvinte care formeaza o linie orizontala într-un text; sir. ♢ A citi printre ~uri a pricepe si ceea ce nu se spune direct în text. 3) Loc sau moment stabilit în cadrul unei activitati. ♢ La ~ potrivit unei ordini stabilite. Cu ~ul cu schimbul; alternativ. Fara ~ fara a respecta ordinea stabilita. A tine (sau a pastra) ~ul a respecta locul ori ordinea stabilita. La ~ul meu în ce ma priveste. În mai multe ~uri de mai multe ori. 4) Succesiune de elemente omogene; sir; serie. ♢ A plânge cu zece ~uri de lacrimi a plânge foarte tare (de obicei pentru un lucru lipsit de importanta). 5) Ansamblu de obiecte care formeaza un complet. Un ~ de haine. 6) mai ales la pl. Grup de persoane aflate în anumite relatii sau unite într-o organizatie. În ~urile prietenilor. ♢ (A fi) în ~ cu oamenii (sau cu lumea) a fi la nivelul tuturor celorlalti. 7) înv. Mod de desfasurare a unei actiuni; rânduiala. ♢ A sti ~ul a cunoaste mersul lucrurilor. /<sl. rendu
realgar, REALGÁR n. Sulfura naturala de arsen, utilizata în industria sticlei, la vopsirea unor materiale. [Sil. re-al-] /<fr. réalgar
renaştere, RENÁSTER//E ~i f. 1) v. A RENASTE. 2) (în Europa occidentala si centrala din sec. XIV-XVI) Miscare social-politica si culturala, determinata de lupta burgheziei împotriva feudalismului si caracterizata prin promovarea unei conceptii optimiste despre demnitatea si maretia omului, prin înflorirea stiin-telor si artelor si prin interes sporit pentru cultura antica. 3) Epoca istorica care include aceasta perioada de timp. [G.-D. renasterii] /v. a renaste
respect, RESPÉCT ~e n. Sentiment sau atitudine de înalta stima fata de o persoana; cinste; consideratie; deferenta. ♢ A pune pe cineva la ~ a face pe cineva sa se poarte respectuos; a pune la punct pe cineva. A tine pe cineva la ~ (sau la distanta) a nu-i permite cuiva sa se poarte prea familiar. Cu tot ~ul (sau ~ele mele) formula de salut, exprimând o deosebita consideratie. /<fr. respect, lat. respectus
respecta, A RESPECTÁ respéct tranz. 1) (persoane sau valori umane) A trata cu respect; a stima. 2) (conditiile unui contract, prevederile legii etc.) A îndeplini întocmai. ~ prescriptiile medicului. /<fr. respecter
retorică, RETÓRICĂ f. 1) Arta de a vorbi frumos si convingator; oratorie; elocventa. 2) Ramura a stiintei limbii care se ocupa cu studiul acestei arte. /<ngr. ritoriki, lat. rhetorica, fr. rhétorique
robotică, ROBÓTICĂ f. Ramura a stiintei si tehnicii care se ocupa cu studiul construirii sistemelor mecanice, informatice si a robotilor, în scopul înlocuirii (totale sau partiale) a muncii omu-lui. /<fr. robotique, engl. robotics
rost, ROST ~uri n. 1) Destinatie a unui lucru în functie de utilitatea lui; noima; sens. A sti ~ul vietii. 2) Baza rationala care justifica existenta unui lucru sau realizarea unei ac-tiuni; sens. ♢ Fara ~ fara folos; degeaba. A-si avea ~ul a) a fi îndreptatit; b) a avea o anumita destinatie. N-are ~ nu face. Ce ~ are? a) nu are nici o baza rationala; b) la ce foloseste? la ce bun? 3) Situatie în societate. ♢ Om cu ~ om aranjat în viata; gospodar. A-si face un ~ în viata a se aranja. A face ~ de ceva a procura ceva care nu se gaseste usor. 4) Stare de lucruri. ♢ A fi în ~ul lui a fi la locul cuvenit. A nu-si afla ~ a fi cuprins de neastâmpar. A-si pierde ~ul a se pierde cu firea. 5) (la razboiul de tesut) Spatiu (în forma de unghi) format de cele doua plane ale firelor de urzeala, prin care se trece suveica cu batatura. ~ul pânzei. ♢ Sa creasca ~ul mare formula de urare spusa într-o casa unde se lucreaza la razboiul de tesut. 6) Spatiu îngust, lasat între doua elemente ale unei constructii sau ale unui sistem tehnic. 7) înv. Cavitatea dintre maxilarul superior si cel inferior, marginit de buze; gura. ♢ A învata pe de ~ a însusi un text pentru a-l putea reproduce din memorie. A lua la ~ a cere cuiva socoteala pentru cele înfaptuite, certân-du-l. /<lat. rostrum
savant, SAVÁN//T2 ~ta (~ti, ~te) 1) Care poseda cunostinte vaste si profunde; erudit; doct. 2) Care contine multa stiinta. Lucrare ~ta. /<fr. savant
savantlâc, SAVANTLÂC ~uri n. depr. 1) Demonstratie de eruditie; pedanterie. 2) mai ales la pl. Teza stiintifica pretentioasa. [Sil. -van-tlâc] /savant + suf. ~lâc
sâsâiac, SÂSÂIÁ//C ~ce n. reg. Constructie cu peretii împletiti din nuiele sau din scânduri batute rar, în care se pastreaza stiuletii de porumb; patul; porumbar; cosar; leasa. [Sil. sâ-sâ-iac] /<ucr. susik, ung. szuszák
scânteia, A SCÂNTE//IÁ pers. 3 ~iáza intranz. 1) (despre astri si despre alte surse de lumina) A raspândi o lumina slaba tremurânda; a licari ca o scânteie. Stelele ~iaza. 2) A luci, reflectând emanatia unei alte surse de lumina; a sclipi. Picaturile de roua scânteiau în lumina soarelui. 3) (despre ochi) A avea o stralucire deosebita (din cauza unei emotii puternice); a sticli; a sclipi; a luci. 4) A împrastia scântei. Rugul ~iaza. /Din scânteie
sclipi, A SCLIP//Í ~ésc intranz. 1) (despre astri si despre alte surse de lumina) A se vedea luminând. 2) (despre lucruri) A luci, reflectând emanatia unei surse de lumina; a scânteia. Nisipul sclipea. 3) (despre lucruri) A parea ca lumineaza (din cauza curateniei); a straluci; a luci. Mobila ~este. 4) fig. (despre ochi) A avea o stralucire deosebita (din cauza unei emotii puternice); a sticli; a scânteia; a luci. /v. a clipi
scolast, SCOLÁ//ST ~sta ( ~sti, ~ste) 1) Adept al scolasticii. 2) Carturar care studiaza numai partea formala a stiintei, ignorând practica. /<germ. Scholast
scurtă, SCÚRT//Ă2 ~e f. pop. Inflamatie a ganglionilor limfatici de la subsuori sau de la stinghii; udma. A face ~. / Din scurt
seamă, SEÁM//Ă f. I. 1) Fapt divers; chestiune. ♢ Dare de ~ raport de activitate. 2) Mod de desfasurare a unei actiuni; rânduiala. ♢ A sti ~a la ceva a cunoaste rostul unui lucru; a sti mestesugul. 3) Cantitate nedeterminata. O ~ de cuvinte. ♢ Peste ~ peste masura. Fara numar si fara ~ în numar extrem de mare; foarte mult. De la o ~ de vreme de la un timp încoace. II. (în îmbinari stabile) 1) (exprima o observatie sau o constatare): De buna ~ fara doar si poate; desigur. Mai cu ~ în special; îndeosebi. A-si da ~a a) a se dumiri într-o chestiune; b) a fi constient de ceva. A-si lua de ~ a se razgândi. A lua ~a a) a observa; a remarca; b) a fi atent; c) a supraveghea. 2) (exprima ideea de atentie sau de grija): A baga de ~ a) a fi foarte atent; a fi precaut; b) a observa. Bagare de ~ atentie. A lua (sau a baga) în ~ (pe cineva) a da (a acorda) atentie (cuiva). A tine ~a (de cineva sau de ceva) a lua în consideratie; a avea în vedere. A lasa pe (sau în) ~a cuiva a lasa pe cineva sau ceva în grija sau supravegherea cuiva. A lua ~ (de cineva sau de ceva) a) a supraveghea (pe cineva sau ceva); b) a avea grija (de cineva sau ceva). A lua (pe cineva) pe ~a sa a ocroti (pe cineva); a lua (pe cineva) pe raspunderea sa. Pe ~a cuiva a) asupra cuiva; b) pe contul cuiva. 3) (exprima ideea de însemnatate, importanta, valoare): De ~ însemnat; valoros; important. De-o ~ cu cineva (sau de ~a cuiva) a) de aceeasi vârsta cu cineva; b) în aceeasi situatie cu cineva; la fel cu cineva. 4) (exprima ideea de moarte): A-i face cuiva ~a a ucide pe cineva. /<ung. szám
seleniu, SELÉNIU n. Metaloid solid negru-cenusiu, asemanator cu sulful, întrebuintat în industria sticlei, la vulcanizarea cauciucului etc. /<fr. sélénium
servi, A SERV//Í ~ésc 1. tranz. 1) (persoane, cauze, idealuri etc.) A sustine printr-o activitate permanenta; a sluji. ~ patria. 2) (persoane) A asigura cu cele solicitate. ~ un client. 3) (persoane) A face sa bea sau sa manânce, oferind (din belsug); a ospata; a trata. ~ cu ceai. 4) (mâncaruri, bauturi) A oferi la masa. 5) (dejunul, prânzul, cina) A oferi, punând bucatele si cele necesare pe masa. 6) (mingea sau cartile de joc) A pune în joc. 7) (guri de foc) A asigura cu material explozibil. ~ un tun. 2. intranz. 1) pop. A fi slujbas; a sluji. ♢ ~ ca ostas a face serviciul militar. 2) (despre obiecte) A fi util; a folosi; a sluji. Tirbusonul serveste la deschiderea sticlelor. 3) A (putea) fi folosit (drept); a tine locul de... ~ drept marturie. /<fr. servir
silice, SILÍCE f. Substanta solida, alba sau incolora, întrebuintata, mai ales, în constructii si la fabricarea sticlei; bioxid de siliciu. [G.-D. silicei] /<fr. silice
smaltină, SMALTÍN//Ă ~e f. Mineral de cobalt, de culoare alba-argintie, întrebuintat ca sticla colorata pentru mozaicuri. /<fr. smaltine
solomonar, SOLOMONÁR ~i m. pop. Persoana despre care se crede ca stie sa citeasca în stele, sa prevesteasca mersul vremii, care poate dezlantui sau curma unele fenomene ale naturii (furtuna, ploaie, grindina etc.). /Solomon n. pr. + suf. ~ar
spate, SPÁTE ~ n. 1) (la om si la animale) Parte a corpului situata de-a lungul coloanei vertebrale (de la baza gâtului pâna la sale); spinare. ♢ În ~ pe partea dindarat a corpului. Pe ~ culcat cu fata în sus. Din (sau la, pe la, de la, în) ~ din (sau în) urma; din dos. Adus de ~ încovoiat, îndoit. A-i întoarce cuiva ~le a se supara pe cineva. Pe la ~ (sau pe la ~le cuiva) fara stirea cuiva. A nu sti nici cu ~le a nu avea nici o idee despre ceva; a nu banui nimic. A fi (sau a sta) cu grija (sau cu frica) în ~ a fi tot timpul nelinistit. A arunca ceva pe (sau în) ~le cuiva a) a da vina pe cineva; b) a lasa în seama altuia anumite obligatii. A avea ~ (tare) a fi protejat, sustinut (de cineva). 2) Proba sportiva de înot (cu fata în sus). 3) Partea dindarat a unui obiect; dos. În ~le casei. 4) Teritoriu aflat în urma frontului. În ~le dusmanului. /<lat. spatha
stânjeni, A STÂNJEN//Í ~ésc tranz. (persoane) A face sa se stânjeneasca; a stingheri; a incomoda; a se sfii; a se jena. /<sl. sutenzénu
sticlar, STICLÁR ~i m. Muncitor specializat în fabricarea sticlei. /sticla + suf. ~ar
sticlărie, STICLĂRÍ//E ~i f. 1) Totalitate de obiecte de sticla. 2) Întreprindere pentru fabricarea sticlei sau a obiectelor de sticla. 3) Magazin unde se vând obiecte de sticla. 4) v. STICLĂRAIE. [G.-D. sticlariei; Sil. sti-cla-ri-e] /sticla + suf. ~arie
sticli, A STICL//Í ~ésc intranz. 1) (despre lucruri) A avea un luciu ca de sticla. 2) (despre ochi) A avea o stralucire deosebita (din cauza unei emotii); a sclipi; a scânteia. ♢ Cine stie pe unde îi ~esc ochii cine stie unde se afla (si cum o mai duce). [Sil. sti-cli] /Din sticla
sticlit, STICLÍ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A STICLI. 2) (despre priviri sau ochi) Care este fixat asupra unui obiect; atintit; pironit. /v. a sticli
sticlos, STICL//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) 1) Care are aspect de sticla; lucios ca sticla. 2) Care contine sticla; cu sticla. 3) (despre privire) Care este lipsit de expresivitate, fiind atintit asupra unui obiect; pironit; fix. [Sil. sti-clos] /sticla + suf. ~os
sticlui, A STICLU//Í ~iésc tranz. reg. pop. (ferestre, usi etc.) A înzestra cu sticla. /sticla + suf. ~ui
stigmatiza, A STIGMATIZ//Á ~éz tranz. 1) înv. (sclavi sau infractori) A marca printr-un stigmat; a însemna cu un fier rosu. 2) fig. (persoane, fapte, spuse reprobabile) A condamna în mod public; a osândi; a înfiera; a blama. ~ o tradare. /<fr. stigmatiser
stihui, A STIHU//Í ~iésc intranz. înv. A compune versuri; a face poezii; a versifica. /stih + suf. ~ui
stihuitor, STIHUITÓR ~i m. 1) înv. Autor de stihuri; versificator. 2) peior. Poet lipsit de talent. /a stihui + suf. ~tor
stil, STIL3 ~uri n. bot. Parte a pistilului care poarta stigmatul. /<fr. style, lat. stylus, ngr. stýlos
stila, A STIL//Á ~éz tranz. A face sa se stileze. /<fr. styler
stilat, STILÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) Care are o purtare aleasa; manierat; rafinat. 2) si substantival (despre persoane) Care imita fara discernamânt si în mod exagerat tot ceea ce este la moda. /v. a stila
stilist, STILÍ//ST2 ~sti m. Credincios ortodox care mai foloseste calendarul iulian, care tine sarbatorile dupa stilul vechi. /stil + suf. ~ist
stiliza, A STILIZ//Á ~éz tranz. 1) (texte, motive muzicale etc.) A supune unor modificari (pentru a da corectitudine, limpezime, frumusete) de forma sau/si de continut, pastrând esentialul; a prelucra. 2) (obiecte din natura) A reprezenta simplificând formele pentru a obtine un efect decorativ. /<fr. styliser
stilizator, STILIZAT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. Persoana specializata în stilizarea textelor. /a stiliza + suf. ~tor
stima, A STIM//Á ~éz tranz. (persoane sau valori umane) A trata cu stima (izvorâta dintr-un sentiment de înalta apreciere); a respecta. /<it. stimare, fr. estimer, lat. aestimare
stimabil, STIMÁBIL ~a (~i, ~e) si substantival Care poate fi stimat; care merita stima; demn de respect; respectabil. /<it. stimabile, fr. estimabile
stimă, STÍM//Ă ~e f. 1) Sentiment favorabil determinat de o opinie buna fata de o persoana pentru meritele sau pentru calitatile acesteia; respect. Demn de ~. A inspira ~. ♢ A avea ~ pentru cineva a stima pe cineva. Cu ~, cu toata ~a formula de politete cu care se încheie o scrisoare sau o cerere. 2) Atitudine care decurge din acest sentiment. [G.-D. stimei] /<it. stima, fr. estime
stimula, A STIMUL//Á ~éz tranz. 1) fiziol. (tesuturi, organe, celule si functii ale lor) A face sa-si intensifice activitatea printr-un stimul. 2) (persoane, manifestari si activitati ale lor) A sustine pe toate caile (moral si material); a face sa-si ia avânt. 3) A face sa sporeasca activitatea, potentialul; a face sa se intensifice. ~ industria. /<fr. stimuler, lat. stimulare
stimulent, STIMULÉNT ~e n. 1) Factor (intern sau extern) care stimuleaza la o actiune; îndemn; impuls; imbold. ~ moral. 2) Substanta (medicamentoasa) care stimuleaza activitatea fizica sau psihica a organismului; excitant. ~ cardiac. ~ nervos. ♢ ~ biogen substanta activa din punct de vedere biologic, care se formeaza în tesuturile animale si vegetale. /v. a stimula
stingătoare, STINGĂT//OÁRE ~óri f. Dispozitiv pentru oprirea scânteilor, care se fixeaza deasupra cosurilor. ♢ ~ de lumânari unealta pentru stingerea lumânarilor. /a stinge + suf. ~toare
stingător, STINGĂT//ÓR ~oáre n. Aparat pentru stingerea focului (prin împroscare cu substante spumogene care împiedica arderea); extinctor. ♢ ~ de scântei dispozitiv pentru stingerea scânteilor de la întrerupatoarele electrice. /a stinge + suf. ~tor
stinge, A STÍNGE sting tranz. 1) A face sa se stinga. ♢ ~ (pe cineva) în batai a bate foarte tare. 2) (datorii) A face sa nu mai existe (prin achitare). ♢ ~ o actiune penala (sau juridica) a închide un dosar. 3) (substante sau preparate) A trata cu apa sau alt lichid. ♢ ~ var a turna apa peste piatra de var pentru a capata material bun pentru varuit. /<lat. extinguere
stinge, A SE STÍNGE ma sting intranz. 1) A înceta de a arde. Focul s-a stins. 2) A înceta de a lumina. Lampile s-au stins. 3) fig. A înceta de a fi, de a exista. Dorul s-a stins. ♢ A i se ~ cuiva vederile (sau ochii) a orbi. 4) (despre persoane) A înceta de a trai intens. /<lat. extinguere
stingere, STÍNGER//E ~i f. 1) v. A STINGE si A SE STINGE. 2) art. Semnal care anunta odihna de noapte într-o colectivitate de tip militar. A sunat ~ea. 3) Timp când se da acest semnal. /v. a (se) stinge
stingheri, A STINGHER//Í ~ésc tranz. (persoane) A face sa se stinghereasca; a face sa fie stingher; a incomoda; a stânjeni; a jena. /Din stingher
stins, STIN//S ~sa (~si, ~se) 1) v. A STINGE si A SE STINGE. 2) fig. (despre ochi, privire etc.) Care este lipsit de stralucire, de vioiciune. /v. a (se) stinge
stipendia, A STIPENDI//Á ~éz tranz. 1) (persoane, institutii etc.) A sustine printr-o subventie; a subventiona. 2) A ajuta pe cineva cu bani. /<fr. stipendier, lat. stipendiari
stipula, A STIPUL//Á ~éz tranz. livr. (clauze, dispozitii etc.) A indica în mod special (într-un act juridic); a specifica. /<fr. stipuler, lat. stipulare
stivui, A STIVU//Í ~iésc tranz. (obiecte de acelasi fel) A aseza în straturi suprapuse; a face stive. /stiva + suf. ~ui
stivuitor, STIVUIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. si f. Muncitor care face stive. /a stivui + suf. ~tor
stronţiu, STRÓNŢIU n. Metal, alb-argintiu, ai carui compusi au diferite întrebuintari (la fabricarea fotoelementelor, rachetelor de semnalizare, a sticlei etc.). /<fr. strontium, germ. Strontium
strujan, STRUJ//ÁN ~éni m. Tulpina de porumb cu tot cu frunze (si cu panusi) dupa culegerea stiuletilor; hlujan; cioclej. /a struji + suf. ~an
sulfat, SULFÁ//T ~ti m. Sare a acidului sulfuric. ♢ ~ de calciu sare cristalina, de culoare alba, care conditioneaza duritatea apei. ~ de cupru sare albastra, cristalizata, folosita la combaterea daunatorilor agricoli; piatra-vânata. ~ de magneziu sare cristalizata, incolora, întrebuintata în industrie si medicina; sare amara. ~ de sodiu sare cristalizata, incolora, având diferite întrebuintari (în industria sticlei, în vopsitorie, în medicina etc.). ~ de potasiu sare incolora, cristalizata, întrebuintata ca îngrasamânt. ~ feros sare de culoare verde-deschisa, cristalizata, întrebuintata ca materie coloranta; calaican. ~ de zinc sare incolora cristalizata, având diferite întrebuintari (ca mordant, la conservarea pielii, a lemnului etc.). /<fr. sulfate
şi, SI1 conj. 1. (cu functie coordonatoare) 1) (exprima un raport copulativ) Eu si tu. E si frumos si destept. ♢ Ei si? ce-mi pasa mie? Ce importanta are? 2) (exprima un raport aditiv sau asociativ, formând numerale cardinale, numerale zecimale etc.) Treizeci si patru. Cinci întregi si doua zecimi. ♢ Si cu plus. 3) (exprima un raport adversativ) Dar; iar; însa. Îl aude si nu-l vede. 4) (exprima un raport concluziv) Deci; prin urmare; de aceea. Am spus ca fac si voi face. 5) (stabileste legatura cu cele spuse anterior, mai ales, la începutul unei propozitii interogative) Si unde ai mai auzit aceasta? 2. (cu functie subordonatoare) pop. (exprima un raport concesiv) Desi; cu toate ca; macar ca. Si a stiut dar n-a spus. /<lat. sic
şti, A STI stiu 1. tranz. 1) (aspecte ale vietii materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experientei sau a studiului; a cunoaste. ~ obiceiurile. •~ carte a) a sti sa scrie si sa citeasca; b) a poseda cunostinte temeinice; a fi erudit. ~ pe din afara a cunoaste foarte bine. ~ pe de rost a putea reproduce din memorie. 2) (informatii curente) A detine, aflând de la cineva sau de undeva. ~ vestea. •Pe cât (sau dupa cât) stiu potrivit informatiilor de care dispun. A nu ~ nici cu spatele a nu banui nimic. 3) (persoane) A cunoaste din diferite puncte de vedere. Îl stiu din tinerete. 4) (meserii, actiuni etc.) A stapâni, având deprinderi practice. ~ cizmaria. 5) (urmat de o propozitie completiva) A patrunde cu mintea; a întelege; a cunoaste; a pricepe. •Nu stiu cum inexplicabil; ciudat. Nu stiu cine cineva. Nu stiu ce ceva. Mai stii (pacatul) tot ce e posibil; nu este exclus. A-i fi (cuiva) nu stiu cum se spune, când cineva se simte stânjenit. 6) (fapte sau evenimente viitoare) A întrevedea prin deductie. Stiu ce ma asteapta. 2. intranz. (urmat de un complement cu prepozitia de) 1) A detine informatii curente. ~ de sosirea lui. •A (nu)-i ~ cuiva de urma a (nu) fi informat despre aflarea cuiva undeva. A nu-i mai ~ (cuiva nici) de nume a) a nu avea nici o informatie despre cineva; b) a da pe cineva uitarii. A (nu) ~ de gluma a (nu) avea simtul umorului. A (nu) ~ de frica a (nu) se teme. A (nu) ~ de frica cuiva a (nu) da ascultare cuiva. 2) A tine seama (de ceva sau de cineva). ~ de lege. /
ştiftui, A STIFTU//Í ~iésc tranz. (obiecte de încaltaminte sau piese de metal) A bate sau a prinde în stifturi. /stift + suf. ~ui
ştiinţă, STIÍNŢ//Ă ~e f. 1) Sfera de activitate umana a carei functie consta în dobândirea si sistematizarea teoretica a cunostintelor despre realitate. ~e sociale. ~ele naturii. ♢ Om de ~ învatat; savant. 2) Totalitate a cunostintelor dintr-un anumit domeniu; disciplina. Cibernetica este o ~ recenta. ♢ ~ de carte a) cunostinte elementare (de a scrie si de a citi); b) eruditie. 3) rar Faptul de a fi informat despre ceva; cunoastere. ♢ A avea ~ despre ceva a avea cunostinta despre ceva. Cu (sau fara) ~a cuiva cu (sau fara) stirea cuiva. Cu buna ~ în mod constient. [G.-D. stiintei; Sil. sti-in-] /a sti + suf. ~inta
ştiobâlcăi, A StiobÂlcĂ//Í ~iésc intranz. pop. (despre un corp care cade într-un lichid) A se cufunda brusc, producând un sunet carac-teristic. /stiobâlc + suf. ~ai
ştiobâlcăit, STIOBâLCĂÍT ~uri n. 1) v. A STIO-BâLCĂI. 2) Zgomot caracteristic produs de un obiect sau de o fiinta care cade sau se cufunda în apa. /v. a stiobâlcai
ştirbi, A Stirb//Í ~ésc 1. intranz. (despre per- soane) A-si pierde unul sau mai multi dinti; a deveni stirb. 2. tranz. 1) A face sa se stir-beasca. 2) (onoarea, reputatia, drepturile etc.) A diminua, aducând prejudicii. /Din stirb
ştirbitură, StirbitÚr//Ă ~i f. 1) Loc gol format în dantura prin caderea dintilor. 2) Margine de-formata a unui obiect (formata prin rupere, frângere, ciocnire etc.). /a stirbi + suf. ~tura
ştire, STÍR//E ~i f. 1) Informatie care devine cunoscuta de cineva; mesaj; noutate; veste. Ultimele ~i. ♢ A da de ~ a comunica; a anunta. A sti de ~ea cuiva (sau a-i sti (cuiva) de ~) a avea vesti despre cineva. 2) Posedare de informatii; cunoastere. ♢ Cu (sau fara) ~ea cuiva cu (sau fara) aprobarea sau învoirea cuiva. În ~ea cuiva în grija cuiva. /v. a sti
ştirici, A STIRIC//Í ~ésc tranz. reg. 1) A afla culegând stiri prin viclesug. 2) (informatii) A face cunoscut; a da de stire; a vesti; a în-stiinta; a anunta; a informa. /stire + suf. ~ici
ştiut, STIÚ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A STI. 2) rar Care se bucura de popularitate; vestit; renumit; slavit; reputat. /v. a sti
ştiutor, STIUT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care stie; care cunoaste. ♢ ~ de carte persoana care stie sa citeasca si sa scrie. [Sil. sti-u-] /a sti + suf. ~tor
taliu, TÁLIU n. Metal moale, alb-albastriu, cu diferite întrebuintari (la confectionarea sticlei optice, a semiconductoarelor). /<fr. thallium
tată, TÁTĂ tati m. 1) (si cuvânt de adresare) Barbat considerat în raport cu copiii sai. ♢ ~ bun tata adevarat. ~-socru tatal sotului sau al sotiei, privit în raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-mosu bunic. Din ~ în fiu din generatie în generatie. 2) Barbat de vârsta aproximativ egala cu a unui parinte. 3) (si ca termen de adresare a unui tânar catre un om mai în vârsta) Barbat respectat si apropiat cuiva. 4) pop. Persoana care a initiat un domeniu de activitate sau o realizare importanta. 5) Persoana care protejeaza pe cineva sau îi acorda un sprijin. 6) (în religia crestina) Creator a tot ce exista; Dumnezeu. ♢ ~l nostru numele unei rugaciuni la crestini. (A sti) ca (pe) "~l nostru" a sti (ceva) foarte bine; a sti pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata
tirbuşon, TIRBUS//ÓN ~oáne n. Instrument casnic în forma de spirala de otel, prevazut cu un mâner, folosit pentru a scoate dopurile de pluta de la sticlele înfundate. /<fr. tire-bouchon
uimă, ÚIM//Ă ~e f. pop. Inflamatie a ganglionilor limfatici de la subsiori sau de la stinghii. /cf. ngr. idhma
umbla, A UMBLÁ1 úmblu intranz. I. 1) A se deplasa dintr-un loc în altul (pe jos, calare sau cu un vehicul); a merge. ~ cu caruta. ♢ ~ în cruce a circula în toate directiile fara ragaz. ~ dupa cineva a) a merge din urma cuiva; b) a cauta sa câstige simpatia (sau dragostea) cuiva. ~ de ici-colo (sau de colo pâna colo) a nu-si gasi locul; a nu avea astâmpar. 2) A merge din loc în loc fara un scop precis; a hoinari; a vagabonda. ~ pe drumuri. 3) pop. (despre mijloace de locomotie) A circula pe o cale de comunicatie; a parcurge un traseu. Autobuzul umbla regulat. 4) (despre persoane) A merge cu regularitate. ~ la scoala. 5) (despre persoane) A rascoli un spatiu restrâns cu mâinile, cautând ceva; a cotrobai. ~ prin carti. 6) pop. (despre sisteme tehnice) A fi în stare de functionare; a functiona. Ceasul umbla. 7) (despre fiinte) A se atinge de ceva fara stirea persoanei responsabile. ~ la bani. 8) (urmat de o complinire cu prepozitia dupa) A cauta insistent (sa obtina ceva). ~ dupa onoruri. 9) (urmat de o complinire cu prepozitia cu) A se ocupa un timp oarecare (cu ceva). ~ cu oile. II. (în îmbinari stabile) 1) (exprima ideea de circulatie) Umbla vesti (sau zvonuri). ♢ ~ din mâna în mâna a trece de la unul la altul. 2) (exprima ideea de tinuta vestimentara) ~ cu palarie. 3) (exprima ideea de miscare continua si frecventa) A-i ~ (cuiva) falcile. /<lat. ambulare
unul, ÚNUL úna (únii, únele) pron. nehot. 1) la sing. Cineva. 2) la pl. O parte din. ♢ ~ mai bun (frumos, destept etc.) decât altul toti la fel de buni (frumosi, destepti etc.). ~ ca ~ (sau ~ ca altul) fara deosebire; deopotriva. Pâna una-alta între timp. A da toate pe una a supune întreaga activitate unui singur scop. A sti (sau a o tine) una si buna a persista într-o opinie. /<lat. unus, una
urmă, ÚRM//Ă ~e f. 1) Semn lasat de cineva sau de ceva pe o suprafata oarecare. ~e de animal. ~ de tractor. ~a unei lovituri. ♢ A da de ~ a dispune de informatia necesara. A-i da (cuiva) de ~ (sau a sti de ~a cuiva) a gasi locul unde se afla cineva. A nu-i (mai) da (cuiva) de ~ a nu mai avea nici un fel de date despre cineva. A disparea fara ~ a pleca fara a lasa vreun indiciu despre sine. Nici ~ de... deloc; nici un pic. 2) Faza de la sfârsitul unei actiuni sau al unui fenomen. ♢ ~a alege un lucru poate fi apreciat just numai la sfârsit. Ceasul din (sau de pe) ~ ultimele clipe din viata. La ~ a) cel de pe urma; ultimul; b) în încheiere; la sfârsit. La ~a ~ei (sau ~a ~elor) în definitiv. În cele din ~ (sau pâna la ~) în (la) sfârsit. În (sau din) ~a cuiva (sau a ceva) în (sau din) spate, îndaratul cuiva (sau a ceva). Pe ~ mai târziu; ulterior. A ramâne (sau a fi) în ~ a) a nu se putea tine de altii; a merge mai încet; b) a se prezenta mai rau decât altii într-un domeniu de activitate. [G.-D. urmei] /<lat. orma
vedere, VEDÉR//E ~i f. 1) Însusire a organismului viu de a vedea; vaz. ♢ Din ~ a) numai din vazute; superficial; b) în fuga; în graba; în treacat. La ~ a) în vazul lumii; deschis; b) la exterior; la înfatisare. De la prima ~ de la început; de la prima cunostinta. În ~ea în scopul. A-si pierde ~ea (sau ~ile) a înceta sa mai vada. A avea ~ea scurta a fi miop. A scoate la ~ a scoate sa fie vazut; a expune. A cunoaste (sau a sti) pe cineva numai din ~ a cunoaste (a sti) doar la înfatisare. A avea pe cineva (sau ceva) în ~ a) a se referi la cineva sau la ceva; b) a tine cont de cineva sau ceva; c) a avea grija de cineva sau ceva. A scapa din ~ a uita neintentionat. A pune cuiva în ~ a avertiza pe cineva. A trece cu ~ea a nu baga de seama; a nu lua în consideratie. 2) Organ-pereche al vazului situat pe partea din fata a capului; ochi. ♢ A-i lua (sau fura) cuiva ~ile (sau ochii) a orbi pe cineva; a face sa nu mai vada. A pierde pe cineva (sau ceva) din ~ (sau din ochi) a) a înceta de a mai vedea pe cineva sau ceva din cauza îndepartarii; b) a nu mai sti de existenta cuiva sau a ceva. 3) Aspect sub care se înfatiseaza cineva; înfatisare. 4) Aspect al unui colt din natura, privit dintr-un anumit punct de vedere; priveliste. 5) Carte postala care reprezinta un astfel de loc. 6) mai ales la pl. Ansamblu de idei ce stau la baza interpretarii generale a unui obiect sau fenomen; conceptie. [G.-D. vederii] /v. a vedea
veşteji, A VESTEJ//Í ~ésc tranz. 1) A face sa se vestejeasca. 2) fig. (persoane) A condamna în mod public; a osândi; a stigmatiza; a blama; a înfiera. /Din vested
vitrifica, A VITRIFICÁ vitrífic tranz. tehn. (silicati) A transforma într-o masa sticloasa prin topire. /<fr. vitrifier, lat. vitrificare
vitros, VITR//ÓS ~oása (~ósi, ~oáse) Care are aspectul sticlei; asemanator cu sticla; lucios (si neted) ca sticla; sticlos. [Sil. vi-tros] /<fr. vitreux
vorbă, VÓRB//Ă ~e f. 1) Unitate de baza a limbii constituita dintr-un sunet sau o reunire de sunete, dotata cu sens; cuvânt. ♢ În (sau din) doua ~e fara multe explicatii, pe scurt. 2) Exprimare prin grai; relatare prin cuvinte. ♢ ~e de claca vorbe multe si fara folos. ~e în vânt (sau goale) vorbe spuse în zadar. Ce mai ~! (sau Nici ~!) a) desigur; fara îndoiala; b) în nici un caz. Mai încape ~! este sigur! A avea o ~ cu cineva a dori sa-i comunice cuiva ceva. A arunca ~e în vânt a vorbi în zadar. A-si cântari bine ~ele a se gândi bine înainte de a spune ceva. A pune o ~ buna a interveni în favoarea cuiva. A ajunge la ~a (sau ~ele) cuiva a recunoaste ca ceea ce a spus cineva este drept. A lua cu ~a (sau a tine de ~) pe cineva a abate, a sustrage pe cineva de la ceva. A nu sufla o ~ a nu divulga un secret. 3) Schimb de pareri, de idei pe cale orala; conversatie; convorbire. ♢ Din ~ în ~ discutând despre una, despre alta. A-si lua ~a (sau ~ele) înapoi a-si retrage spusele. Fara multa ~ fara a lungi discutia. A aduce (sau a începe) ~a a începe discutia. A se deparata cu ~a a se abate de la tema discutiei. A lua alta ~ a schimba tema discutiei. A lungi (sau a întinde) ~a a vorbi prea mult. Ce mai atâta ~! ce sa mai continuam discutia! A lua ~a din gura a se grabi sa spuna ceea ce voia sa spuna altul. A intra în (sau a se pune la) ~ cu cineva a începe o discutie cu cineva. A cauta capat de ~ a) a dori sa discute; b) a cauta motive de cearta. A fi bun de ~ a fi vorbaret. A fi scump la ~ a fi tacut din fire; taciturn. Fie ~a între noi sa nu mai afle nimeni; sa stim numai noi. A se întrece cu ~a a spune mai mult decât trebuie. A-i taia (sau a-i reteza) cuiva ~a a) a întrerupe pe cineva la jumatate de cuvânt; b) a face pe cineva sa taca. A spune cuiva doua ~e a) a comunica cuiva ceva în graba; b) a certa pe cineva. 4) Fel, mod de a se exprima. ♢ A fi întepat la ~ a fi zeflemitor. ~e cu tâlc vorbe întelepte. daca ti-i ~a de asa (sau daca asa ti-i ~a) daca asa stau lucrurile. 5) Ceea ce promite sa faca cineva; fagaduiala; promisiune. ♢ A purta (sau a duce) pe cineva cu ~a a promite cuiva ceva fara sa îndeplineasca; a tine cu promisiuni. 6) Acord la care ajunge cineva; învoiala; întelegere. ♢ A se întelege din doua ~e (sau dintr-o ~) a se întelege foarte repede, fara multa discutie. 7) Informatie orala si neverificata; zvon; veste. ♢ A lasa ~ a) a comunica ceva prin cineva, înainte de plecare; b) a lasa o dispozitie. A trimite (sau a da) ~a a transmite oral o înstiintare. Asa umbla ~a asa se aude. 8) Vorbire de rau pentru a defaima pe cineva; calomniere; clevetire. ♢ A-i scoate cuiva ~e (sau a face pe cineva de ~) a împrastia zvonuri urâte la adresa cuiva; a face cuiva o reputatie proasta. A-i iesi cuiva ~e se spune atunci când se vorbeste de rau despre cineva. 9) pop. Învatatura menita sa calauzeasca pe cineva în diferite situatii; povata; îndrumare. 10) Expresie concisa, deseori figurata, care cuprinde o generalizare sub forma de povata sau gând întelept; aforism popular; proverb. ♢ ~a ceea formula folosita înainte de a spune un proverb, o zicatoare. [G.-D. vorbei] /cf. sl. dvoriba
zăticni, A ZĂTICN//Í ~ésc tranz. pop. (persoane) A împiedica sa se simta liber în actiuni; a stingheri; a stânjeni; a incomoda. /<sl. zatuknoti
zoologie, ZOOLOGÍE f. Ramura a stiintei care se ocupa cu studiul regnului animal. [G.-D. zoologiei] /<fr. zoologie
acoladă, ACOLÁDĂ s.f. 1. Ceremonial medieval la primirea cuiva în rândul cavalerilor, constând dintr-o îmbratisare si o lovitura usoara cu latul spadei, data de învestitor celui învestit. 2. Forma de bolta ca o paranteza culcata, caracteristica stilului gotic si arhitecturii de la începutul Renasterii. 3. Semn grafic care serveste la reunirea într-un grup a mai multor cuvinte, formule, portative muzicale etc. [< fr. accolade < lat. ad – la, collum – gât].
amortiza, AMORTIZÁ vb. I tr. 1. A stinge încetul cu încetul o datorie prin plati succesive. ♦ A înlocui treptat capitalul fix al unei întreprinderi prin cote anuale repartizate asupra pretului de cost al produselor. 2. A atenua, a slabi (un soc, un zgomot etc.); a diminua. [< it. amortizzare, cf. fr. amortir, germ. amortisieren].
asoma, ASOMÁ vb. I. tr. 1. A ameti animalele la abator înainte de taiere (cu o lovitura puternica); a lovi de moarte. 2. A inoportuna, a stingheri puternic; a lovi. [< fr. assommer].
axiomatic, AXIOMÁTIC, -Ă adj. Întemeiat pe o axioma, cu caracter de axioma. ♢ Metoda axiomatica = metoda stiintifica de expunere care, pornind de la propozitii prime (axiome), deduce noi propozitii, numite teoreme. [< fr. axiomatique].
bariu, BÁRIU s.n. Metal moale, alcalino-pamântos, de culoare alba-argintie, ai carui compusi se întrebuinteaza la fabricarea vopselelor, a sticlei etc. [Pron. -riu, var. barium. / < fr. baryum].
biomatematică, BIOMATEMATICĂ s.f. Disciplina stiintifica bazata pe aplicarea matematicii în biologie. [Cf. fr. biomathématique].
carbonado, CARBONÁDO s. n. varietate de diamant impur, negru si foarte dur, folosit la taierea sticlei si a portelanului, ca abraziv etc. (< fr. carbonado)
capsulă, CAPSÚLĂ s.f. 1. Tip de fruct alcatuit dintr-un învelis uscat, dehiscent, în care se afla semintele. 2. (Anat.) Învelis conjunctiv al unui organ sau al unei articulatii. ♢ Capsule suprarenale = glande suprarenale; capsule articulare = totalitatea ligamentelor care înconjura o articulatie. ♦ Învelis mucos exterior al unor specii de bacterii si de alge microscopice. ♦ Caseta. 3. (Chim.) Vas de forma emisferica, cu fundul plat sau rotund si cu peretii scunzi, în care se încalzesc diferite substante. 4. (Tehn.) Cutie bine închisa în care sunt asezate anumite instrumente, motorase etc. care trebuie ferite de contactul cu exteriorul. ♦ Capac de metal cu care se astupa sticlele de bere, de apa minerala etc. 5. Capsula telefonica = cutie metalica, continând un microfon sau un receptor, folosita în aparatele telefonice; capsula manometrica = aparat care masoara în recipiente închise presiuni putin diferite de cea atmosferica; capsula cosmica = cabina spatiala. [< fr. capsule, cf. lat. capsula – cutiuta].
cantaridină, CANTARIDÍNĂ s.f. (Med.) Substanta toxica extrasa din cantarida, folosita ca stimulator al cresterii parului si ca afrodiziac. [< fr. cantharidine].
chenopodiacee, CHENOPODIACÉE s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate cu flori, cu stamine si pistil, fara stipele, al caror fruct este o achena; (la sg.) planta din aceasta familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. chénopodiacées, cf. gr. chen – gâsca, pous – picior}.
capsulă, CAPSÚLĂ s. f. 1. fruct uscat, dehiscent, cu numeroase seminte. 2. (anat.) învelis conjunctiv al unui organ, al unei articulatii. o ĕ suprarenale = glande suprarenale; ĕ articulare = totalitatea ligamentelor care înconjura o articulatie. ♢ învelis mucos exterior al unor specii de bacterii si de alge microscopice. ♢ caseta. 3. (chim.) vas de forma emisferica, cu fundul plat sau rotund, din portelan, sticla etc., în care se încalzesc substante. 4. (tehn.) cutie bine închisa cu anumite instrumente, motorase etc. ce trebuie ferite de contactul cu exteriorul. ♢ capac de metal cu care se astupa sticlele de bere, de apa minerala etc. 5. ~ telefonica = cutie metalica, cu un microfon sau un receptor, în aparatele telefonice; ~ manometrica = aparat care masoara în recipiente închise presiuni putin diferite de cea atmosferica. (< fr. capsule, lat. capsula)
comunicare, COMUNICÁRE s.f. 1. Actiunea de a comunica si rezultatul ei. 2. Înstiintare, informatie, stire; raport. 3. Contact, relatie, legatura. 4. Prezentare într-un cerc restrâns de specialisti a unei contributii personale într-o problema stiintifica; lucrare care face obiectul unei comunicari. ♢ Comunicare artistica = transmitere a mesajului artistic de la creator la receptor prin intermediul operei de arta. [< comunica].
bioetică, BIOÉTICĂ s.f. Morala a stiintei în general si a medicinei în special, care interzice comercializarea corpului uman si traficul de organe. (din fr. bioéthique, it. bioetica)
cred, cred ca nu ai ci ar trebuii sa "postez" dar nu prea stiu unde , cuvantul este din jurnal filosofic de c noica (1944) : " Cartea nu e un pensum, iar fara dragoste nu face nimeni cultura, si în orice caz filozofie ". Poate ma lamureste shi pe mine cineva :)
devitrificare, DEVITRIFICÁRE s.f. Cristalizare partiala a sticlei prin care aspectul acesteia devine asemanator cu acela al portelanului; devitrifiere. [< devitrifica].
dixieland, DIXIELÁND s.n. Prelucrarea de catre muzicienii albi a stilului de jaz negru din New Orleans. [Pron. dixilen, var. dixie s.n. / < americ. dixieland, cf. "tara Dixie", porecla data statelor sudice din S.U.A.].
dixielander, DIXIELÁNDER s.m. Muzician care practica stilul dixieland. [Pron. -len-. / < americ. dixielander].
cacosemie, CACOSEMÍE, cacosemii, s.f. (Lingv.) Efect semantic dezagreabil al unei secvente (sonore sau grafice) asociate prin similaritate unor cuvinte din asa-numitul registru vulgar. Ex.: A zis ca cantina...; În timpul acesta... etc. Cf. c a c o f o n i e – [Ovidiu Draghici, Cacosemie. Concept si termen, în "Analele Universitatii din Craiova, Seria Stiinte filologice. Lingvistica", XXV, Nr. 1-2/2003, p. 57-61.])
email, EMÁIL s.n. 1. Substanta sticloasa care serveste la acoperirea unor obiecte metalice sau ceramice; smalt. ♦ Obiect smaltuit, emailat. 2. Pelicula obtinuta din lacuri pe baza de rasini continând pigmenti. [Pron. e-mail, (rar) -ma-il, var. emai s.n. / < fr. émail].
excita, EXCITÁ vb. I. tr. 1. A activa, a stimula functia unei celule, a unui tesut, a unui organ etc. 2. (Fig.) A irita, a stârni, a atâta. ♦ A provoca o senzatie, o emotie, un sentiment. 3. (Fiz.) A comunica un plus de energie unui sistem fizic. ♦ A produce un câmp magnetic într-o masina electrica. [Pron. ecs-ci-, p.i. excit si -tez, var. escita vb. I. / cf. fr. exciter, lat. excitare].
experimentaţie, EXPERIMENTÁŢIE s.f. Experimentare. ♦ Folosirea experientelor în cercetarea stiintifica. [Gen. -iei. / < fr. expérimentation].
fantezism, FANTEZÍSM s.n. (Rar) Caracter fantezist. ♦ Orientare a poeziei si prozei de la începutul sec. XX, care se caracterizeaza prin metafore scânteietoare, prin usurinta si eleganta stilului si prin ineditul comparatiilor. [< fantezie + -ism].
filandră, FILÁNDRĂ s.f. Pata opaca în masa sticlei, rezultata din turnare. [< fr. filandre].
va, va implor daca puteti sa salvam frumoasa noastra limba stramoseasca alungand pe huligani ;vedeti in revista REBUS DE ex.{sa stiti ca sunt frecvente si total iresponsabile} ...cuvantul REAN in careul dela pag. 41 "UNDE-S MULTI... Aceasta impietate nu este prima si se constitue ca obicei a acestui grup din Braila.Dupa umila mea parere de vina este in primul rand redactorul sef ZGUBEA sau poate si mai sus la FLACARA {nu cred ca este o intamplare "nimic nu este intamplator tovarasi!' Este absolut caracteristic.Va rog sa ma credeti .Sunt foarte in varsta Nu sunt lingvist Fiti intrasigenti .Este una din cele mai puternice arme pentru noi cei care am iubit marile si autenticele valori romanesti.Nu ingaduiti nicio miselie. Credeti-ma ca personaje ca cei vizati nu ca ar lua niste bani iliciti dar nu va exagerez :sunt convins ca si-ar suprima si alfel de parinti.
condiment, CONDIMENT, condimente, s.n. Substanta de natura minerala (sare) sau vegetala (frunze, seminte, radacini, fructe întregi sau macinate) sau un preparat din acestea (otet, ulei, esenta, extract, pasta, sos etc.), sau obtinuta prin sinteza (aroma, esenta), care, adaugata unor produse alimentare sau preparate culinare, le confera un gust sau o aroma specifice, contribuie la conservarea acestora, precum si la stimularea apetitului si a digestiei.
fizionomistică, FIZIONOMÍSTICĂ s.f. Pretinsa stiinta de a stabili unele interpretari caracteristice pe baza semnalmentelor si particularitatilor fetei; fiziognomonie. [Pron. -zi-o-. / cf. germ. Physiognomistik].
flamboiant, FLAMBOIÁNT adj. n. Stil flamboiant = forma particulara a stilului gotic (sec. XV), care se caracterizeaza printr-o bolta de ogive, arcele pierzându-se direct în stâlp fara a se sprijini pe un capitel. [Pron. -bo-iant (în DEX flamboaiant). / < fr. flamboyant].
fleuron, FLEURÓN s.n. (Arhit.) Ornament sculptat în forma de floare sau de frunza stilizata. ♦ Vinieta cu o asemenea forma, care se pune în fruntea sau la sfârsitul unui capitol. [Pron. flö-. / < fr. fleuron].
florentin, FLORENTÍN, Ă adj. Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea proportiilor mari si severe ale stilului antic cu eleganta stilurilor bizantin si roman; palarie florentina (si s.f.) = palarie (din împletitura de pai) cu boruri largi si împodobita cu flori. [< it. fiorentini, cf. Florenta – oras în Italia].
frită, FRÍTĂ s.f. Amestec de nisip si soda din care se fabrica sticla. [< fr. fritte].
soia, SOIA s.f. Planta anuala din fam. leguminoaselor (Glycine hispida, Glycine maxima), utilizata ca planta furajera, iar boabele de soia si în alimentatia umana, soia fiind una din cele cinci seminte sfinte ale Chinei. Exista boabe de soia galbene, verzi, rosii si negre. Din ele se prepara ulei de soia, tofu ("brânza de soia"), miso (pasta dulce de soia), faina de soia, din care se produc harusame (taitei subtiri, transparenti ca sticla); preponderent, din soia se obtine asa-numita carne vegetala, un extract de proteine vegetale utilizat ca înlocuitor de carne în preparatele dietetice, iar semintele încoltite de soia sunt foarte apreciate ca ingrediente delicate în diverse preparate culinare.
hialo, HIALO- Element prim de compunere savanta cu semnificatia "sticla", "transparent ca sticla", "vitros", "sticlos". [Pron. hi-a-, var. hial-. / < fr. hyalo-, cf. gr. hyalos – piatra transparenta, ambra].
hialinoză, HIALINÓZĂ s.f. (Med.) Transformare patologica a substantei fundamentale a tesutului conjunctiv într-o masa sticloasa. [Pron. hi-a-. / < fr. hyalinose].
homerizi, HOMERÍZI s.m.pl. Rapsozi si poeti epici greci care au contribuit la transmiterea si la definitivarea epopeilor homerice. ♦ Poeti care imita stilul poeziei lui Homer. [Sg. homerid. / < fr. homérides].
florentin, FLORENTÍN, -Ă, florentíni, -e, adj., subst. 1. Adj., s.m. si f. (Locuitor) din Florenta. ♦ (s.f.) Dialect vorbit de florentini. 2. Adj. Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea proportiilor mari si severe ale stilului antic cu eleganta stilurilor bizantin si roman; palarie florentina (si s.f.) = palarie (din împletitura de pai) cu boruri largi si împodobita cu flori. (din fr. florentin, it. fiorentino)
instrucţiune, INSTRUCŢIÚNE s.f. 1. (La pl.) Lamuriri, explicatii, dispozitii date cuiva pentru a sti cum sa procedeze.. 2. Unitate sintactica a programului unui calculator, continând informatia (2) [în DN] si indicând operatia de efectuat. [Pron. -ti-u-. / < fr. instruction].
intelectronică, INTELECTRÓNICĂ s.f. Disciplina stiintifica având ca scop combinarea inteligentei umane cu posibilitatile oferite de masinile electronice de calcul. [Cf. engl. intellectronics].
intuiţionism, INTUIŢIONÍSM s.n. 1. Curent filozofic irationalist care opune ratiunii intuitia, conceputa ca o facultate analoga cu instinctul, cu simtul artistic sau cu relatia divina, considerând ca aceasta ar patrunde nemijlocit în esenta obiectelor. 2. Orientare metodologica care respinge logica ca stiinta ce preceda matematica, considerând ca scopul acestora se reduce la construirea si intuirea formatiilor matematice si logice. 3. Curent idealist-subiectiv care sustine ca notiunile morale nu pot fi fundamentate decât în mod intuitiv. [Pron. -ti-o-. / < fr. intuitionnisme].
istorism, ISTORÍSM s.n. Principiu de baza al metodei dialectice în cercetarea stiintifica, potrivit caruia evenimentele si fenomenele se studiaza în procesul aparitiei, dezvoltarii si pieirii lor, în strânsa legatura cu conditiile istorice concrete care le-au dat nastere. [< rus. istorizm, cf. fr. historisme, germ. Historismus].
logică, LÓGICĂ s.f. 1. Stiinta a demonstratiei, a formelor si a legilor gândirii, ale rationarii juste. ♢ Logica matematica (sau simbolica) = ramura a logicii care foloseste în cercetare procedeul logic-matematic; logistica. ♢ Logica a stiintei = disciplina care cerceteaza produsele activitatii stiintifice; ipoteze, teorii, concepte etc. 2. Gândire justa, rationament temeinic. 3. Cerinta fireasca, temei, ratiune. [Gen. -cii. / cf. fr. logique, it., lat. logica, < gr. logos – ratiune].
stucomarmură, STUCOMÁRMURĂ s.f. Material ce imita marmura, folosit în lucrari de finisaj interior si care se fabrica stingând ipsosul cu o solutie de clei de tâmplarie, în care s-a încorporat un colorant; stuc de clei.
cabinet, CABINÉT s. n. I. 1. încapere de lucru într-un apartament, într-o institutie. 2. birou (într-o întreprindere sau institutie) unde lucreaza cineva. 3. sectie, serviciu într-o întreprindere sau institutie destinate unor studii. o ~ metodic = a) centru didactic al activitatii metodice; b) sectie de îndrumare si informare în bibliotecile mari si în întreprinderi: ~ tehnic = centru de îndrumare tehnica în cadrul unei întreprinderi, unitati scolare etc. 4. gen de muzeu care pastreaza piese mici, organizat sub forma unui depozit care poate fi vizitat. II. (în unele tari) consiliu de ministri, guvern. III. mobila stil, bogat ornata si cu sertare pentru pastrarea de obiecte pretioase. (< fr. cabinet)
neoanacreontism, NEOANACREONTÍSM s.n. Revenire la sfârsitul sec. XVIII, la stilul si temele anacreontice traditionale. [< fr. néo-anacréontisme].
dreptconstituţional, DREPT CONSTITUŢIONAL s.n. 1. Ramura a dreptului formata din ansamblul regulilor si principiilor fundamentale referitoare la orânduirea social-economica si de stat; sistemul, alcatuirea si competentele organelor statului, precum si cele mai importante drepturi si îndatoriri ale cetatenilor. Asa cum însasi denumirea o arata, normele dreptului constitutional îsi au izvorul în constitutie, care este legea fundamentala a statului. 2. Ramura a stiintelor juridice care studiaza normele si institutiile dreptului constitutional.
omisiune, OMISIUNE s.f. In teoria detectiei semnalului, omisiunea este una dintre cele patru categorii de raspunsuri posibile, corespunzatoare non-detectiei unui semnal prezentat efectiv. In domeniul conditionarii operante, omisiunea este o procedura experimentala care consta în a nu prezenta stimulul întaritor asteptat. Ocazionala [?], ea produce reactii complexe, eventual o activitate operanta [?] crescuta, ceea ce l-a facut pe [?] Gray sa vorbeasca de frustrative non-reward (non-recompensa frustranta). Sistematica, ea corespunde stingerii. In acelasi context al conditionarii operante, omisiunea desemneaza si o procedura de control experimental, care urmareste ca debitul raspunsului operant observat sa fie rezultatul întaririi sale. Consta în prezentarea întaririi la subiectii de control care au omis sa actioneze dispozitivul de raspuns timp de n secunde. [traducere proasta – CM]
paidee, PAIDÉE s.f. Educatie a spiritului uman prin cultivarea filozofiei si a stiintei. [Pron. pai-de-e. / < gr. paideia].
paletă, PALÉTĂ s.f. 1. Placuta de lemn, de obicei ovala, pe care pictorii îsi amesteca culorile când lucreaza. ♦ (p. ext.) Denumire data gamei cromatice specifice unui pictor sau unei lucrari. ♦ (Arheol.) Obiect de forma plata, geometrica sau animaliera, din sist, pe care se crede ca erau preparate culorile. 2. Placuta rotunda cu mâner care se foloseste pentru lovirea mingii la tenisul de masa. 3. Organ al turbinelor sau al rotilor hidraulice care conduce fluidul; pala mica. 4. (Mar.) Platforma folosita în porturi si pe nave la manipularea si la stivuirea unor marfuri. [< fr. palette].
pedagogie, PEDAGOGÍE s.f. Stiinta care studiaza metodele de educatie si de instruire a oamenilor (a tineretului în special). ♦ Manual, tratat care are ca obiect aceasta stiinta. [Gen. -iei. / cf. fr. pédagogie, lat. pedagogia, gr. paidagogia < pais, paidos – copil, agoge – conducere].
perlit, PERLÍT s.n. Roca magmatica sticloasa, formata în mediu subacvatic. [< germ. Perlit, fr. perlite].
perpendicular, PERPENDICULÁR, -Ă adj. 1. (Despre drepte, plane) Care cade astfel pe o dreapta sau pe un plan încât sa formeze un unghi drept. 2. Stil perpendicular = varianta a stilului gotic creata în Anglia în sec. XIV si manifestata mai ales în economia boltilor, care dispar sub multimea arcelor, formate dintr-un sir de trunchiuri de copac rasturnate, bogat ornamentate cu muluri decorative. // s.f. Linie, dreapta perpendiculara. [< fr. perpendiculaire, cf. lat. perpendicularis < perpendiculum – fir cu plumb].
pico, PICO- Element prim de compunere savanta, folosit în terminologia stiintifica la formarea numelor de unitati de masura si care arata ca unitatea respectiva contine un bilion de unitati de baza. [< fr., germ. pico-, cf. it. piccolo – mic].
pilotare, PILOTÁRE s.f. Actiunea de a pilota si rezultatul ei; pilotaj. ♦ (Fig.) Orientare a unei discipline de catre o alta stiinta prin notiunile si metodele proprii acesteia. [< pilota].
plasticitate, PLASTICITÁTE s.f. 1. Proprietate a unui material de a capata diferite forme prin modelare. ♢ (Tehn.) Teoria plasticitatii = disciplina care studiaza repartitia tensiunilor si a deformatiilor dintr-un corp supus modificarilor plastice. 2. Vioiciune, expresivitate puternica a stilului, a exprimarii etc. [Cf. fr. plasticité].
polişinel, POLISINÉL s.m. 1. (Lit.) Personaj caraghios din comedia bufa. ♦ Marioneta cu cocoasa în fata si în spate. 2. (Fig.) Persoana considerata în societate ca un bufon. ♦ Persoana lipsita de o linie ferma de conduita si de o opinie personala constanta. ♢ Secretul lui polisinel = secret cunoscut de toata lumea; ceea ce toata lumea stie, dar se tine secret. [Pl. -li, scris si polichinelle. / < fr. polichinelle, cf. it. Pulcinella – personaj din comedia italiana bufa].
polistiren, POLISTIRÉN s.n. Masa plastica obtinuta prin polimerizarea stirenului. [< fr. polystyrène].
previziune, PREVIZIÚNE s.f. 1. Prevedere, anticipare asupra desfasurarii evenimentelor viitoare, folosind analiza stiintifica sau judecând în baza unei experiente de viata; prognoza. 2. Enuntare a unei judecati, a unei teorii care se bazeaza pe previziune (1). [Pron. -zi-u-. / cf. fr. prévision, it. previsione].
primitivism, PRIMITIVÍSM s.n. 1. Caracter primitiv; primitivitate. 2. Scoala în pictura care, din atentie pentru fond, înlatura tot ce e adaugat de civilizatie sub pretextul de a descoperi autenticitatea naturii în simplitatea ei originara; imitarea cu buna stiinta a "primitivilor" (3) [în DN]. 3. Falsa naivitate sau simularea naivitatii în creatia literar-artistica. [< fr. primitivisme].
pseudoştiinţific, PSEUDOSTIINŢÍFIC, -Ă adj. Lipsit de baza stiintifica. [< fr. pseudo-scientifique].
psihopedagogie, PSIHOPEDAGOGÍE s.f. Pedagogie având la baza psihologia stiintifica a copilului. [Gen. -iei. / < fr. psychopédagogie].
retorică, RETÓRICĂ s.f. 1. Arta exprimarii alese, utilizata în scopul convingerii unui auditoriu; oratorie, elocventa. ♢ Figura (de) retorica = forma de vorbire, întorsatura de fraza care înfrumuseteaza stilul, dându-i mai multa plasticitate si mai multa vigoare. 2. (Peior.) Declamatie emfatica, lipsita de un fond serios de idei; discurs pompos. ♦ Afectare în vorbire. [Gen. -cii. / cf. fr. rhétorique, it. retorica, lat. rhetorica, gr. rhetorike].
revulsie, REVÚLSIE s.f. Iritatie locala a pielii, provocata pentru a stimula sistemul nervos sau pentru a face sa înceteze o stare congestiva sau inflamatorie existenta în alta parte a corpului. [Gen. -iei, var. revulsiune s.f. / cf. fr. révulsion, lat. revulsio].
boxpalet, BOXPALÉT s. n. / s. m. cutie metalica cu pereti din plase de sârma, în care se transporta piesele marunte într-o uzina, se ambaleaza sticlele (de vin) etc. (< engl. box-palette)
scientism, SCIENTÍSM1 s.n. Conceptie de esenta pozitivista care considera stiinta conceputa ca un ansamblu de cunostinte exacte, singura în masura sa rezolve toate problemele cunoasterii. ♦ Pozitie teoretica avansata a unor savanti cu vederi dialectice, dar care nu au ajuns la un materialism consecvent. [Pron. sci-en-. / < fr. scientisme, cf. it. scientismo].
bopper, BÓPPER PĂR/ s. m. muzician care practica stilul bop. (< amer. bopper)
securizare, SECURIZÁRE s.f. (Tehn.) Tratare termica a sticlei de geamuri pentru a o transforma în securit. [< securiza].
stipendiere, STIPENDIÉRE s.f. Actiunea de a stipendia si rezultatul ei; subventionare, platire. [Pron. -di-e-. / < stipendia].
stipulare, STIPULÁRE s.f. Actiunea de a stipula si rezultatul ei; stipulatie. [< stipula].
stivare, STIVÁRE s.f. Actiunea de a stiva si rezultatul ei; stivaj. [< stiva].
biostimula, BIOSTIMULÁ vb. tr. a stimula cresterea si rezistenta organismului cu ajutorul biostimulatorilor. (< fr. biostimuler)
telereceptor, TELERECEPTÓR s.m. Exteroceptor (ochiul, urechea, nasul) care receptioneaza stimuli senzoriali de la distanta. [< fr. télérécepteur].
virus, VÍRUS, virusi, s.m. ~ 2. (Inform.) Program care se autocopiaza pe un calculator, fara stirea utilizatorului, infectând parti din sistemul de operare sau alte programe executabile. Folosit adesea în sintagma virus informatic.
behaviorism, BEHAVIORÍSM s. n. conceptie care considera psihologia ca stiinta a comportamentului, ignorând constiinta; comportamentism. (< engl. behaviourism, fr. béhaviorisme)
diacriticele, [diacriticele s si t?] A prep. 1. (Înv.) Exprima o rela ie spa iala (cu sau fara ideea de miscare): sezu a dreapta lui Dumnezeu (Coresi) 2. (Înv.) Exprima o rela ie temporala sau instrumental-modala: sâmbata a prânzul cel mare (N. Costin) 3. (Înv.) De la sensul spa ial s-a dezvoltat un sens cauza: mearsa în padure a lemne (Dosoftei) 4. Exprima o rela ie de identitate, fie reala, fie presupusa: câinii latra a om strain (N. Gane) 5. Înso este inf. scurt si (înv.) inf. lung. În primul caz, se suprima la timpurile compuse cu inf. (voi fugi), dupa a sti si a putea (nu pot face nimic) si dupa un pron. rel. inter. (n-are ce face) 6. (Înv.) Înso este gen. dat. nedeterminat: nice frate a frate va folosi, nice parinte a fecior (Varlaam) -Din lat. Ad
vulgar, VULGÁR, -Ă adj. 1. Cunoscut de toata lumea; comun, obisnuit, curent. ♢ Logaritm vulgar = logaritm a carui baza este numarul 10; logaritm zecimal. 2. Ordinar, grosolan, trivial. ♦ (Despre limba) Vorbit de popor; popular. ♢ Limba latina vulgara = limba latina populara. 3. Lipsit de baza stiintifica; nestiintific. ♢ Materialism vulgar = curent filozofic aparut în Germania pe la jumatatea sec. XIX, care, în esenta, reduce întreaga realitate la materie, considerând si constiinta de natura materiala. // s.f. Denumire a limbii italiene, folosita mai ales în epoca medievala si medie. [< lat. vulgaris, cf. fr. vulgaire].
bariu, BÁRIU s. n. metal moale, alcalino-pamântos, de culoare alba-argintie, la fabricarea vopselelor, a sticlei etc. (< fr. baryum)
zolism, ZOLÍSM s.n. Scoala naturalista a lui Zola, care urmarea sa aplice faptelor umane si sociale rigoarea stiintifica. [Cf. fr. zolisme, cf. Emile Zola – romancier francez].
vitros, VITRÓS, -OÁSĂ adj. Asemanator sticlei; ca sticla; sticlos. ♢ (Anat.) Corp vitros sau umoare vitroasa v. umoare. [< fr. vitreux, cf. lat. vitrum – sticla].
artă, ÁRTĂ s. f. 1. forma a activitatii umane care oglindeste realitatea în imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme. o opera de ~ = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ♢ ĕ liberale = denumire data în învatamântul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii (quadrivium). 2. îndemânare deosebita, pricepere, maiestrie, abilitate. o ~ militara = parte a stiintei militare care studiaza teoria si practica pregatirii si ducerii actiunilor de lupta si a razboiului. (< fr. art, lat. ars, artis)
aprecia, APRECIÁ vb. tr. 1. a stabili valoarea, a evalua, a estima. ♢ a pretui, a stima (pe cineva). 2. a socoti, a considera (ca). (< fr. apprécier, lat. appretiare)
aparat, APARÁT s. n. 1. sistem tehnic care serveste pentru o operatie tehnica, stiintifica etc. ♢ instalatie, unealta pentru exercitii gimnastice. 2. (anat.) ansamblu de organe care îndeplinesc aceeasi functie în organism. 3. totalitatea serviciilor unei institutii. 4. ~ de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc functiile acestuia. 5. totalitatea procedeelor si mijloacelor într-o anumita munca. o ~ stiintific = totalitatea mijloacelor de cercetare într-o munca stiintifica; ~ critic = notele explicative care însotesc un text, comentat de editor. (< lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat)
antrena, ANTRENÁ vb. I. tr., refl. a(-si) conserva si dezvolta însusirile fizice prin exercitii metodice. II. tr. 1. a atrage, a stimula (într-o discutie, actiune etc.). 2. a trage dupa sine, a pune în miscare. III. refl. a se înflacara. (< fr. entraîner)
analiză, ANALÍZĂ s. f. 1. metoda stiintifica de cercetare a realitatii, bazata pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în partile lor constitutive. ♢ examinare amanuntita a unei probleme, opere literare, a unui text. o în ultima ~ = în concluzie, ca încheiere. 2. ~ matematica = ramura a matematicii care studiaza functiile, limitele, derivatele si aplicatiile lor. 3. descompunere a unei substante, pentru a-i stabili compozitia chimica. 4. ~ corticala = functie a cortexului prin care se desprind însusirile generale si cele specifice ale obiectelor si fenomenelor. (< fr. analyse, gr. analysis)
amortiza, AMORTIZÁ vb. tr. 1. a stinge treptat un credit, un împrumut, prin plati periodice. 2. a înlocui treptat capitalul fix al unei întreprinderi prin cote anuale. ♢ a recupera o cheltuiala. 3. a scadea progresiv amplitudinea unei marimi pentru un fenomen de ondulatie. ♢ a atenua, a diminua (un soc, un zgomot). (dupa fr. amortir)
comunicare, COMUNICÁRE s. f. 1. actiunea de a comunica. 2. înstiintare, veste, stire. 3. contact, relatie, legatura. 4. prezentare într-un cerc restrâns de specialisti a unei contributii personale într-o problema stiintifica; lucrare care face obiectul unei asemenea prezentari. (<comunica)
acribie, ACRIBÍE s.f. (Rar) Exactitate, rigurozitate în cercetarea stiintifica; constiinciozitate. [Gen. -iei. / < fr. acribie, cf. gr. akribeia].
acribologie, ACRIBOLOGÍE s.f. 1. Studiul preciziei maxime în cercetarea stiintifica. 2. Precizie în folosirea cuvintelor; alegere riguroasa a cuvintelor. [Gen. -iei. / < fr. acribologie, cf. gr. akribes – exact, logos – studiu].
adhocraţie, ADHOCRAŢÍE s.f. Termen care desemneaza în sociologia si viitorologia politica contemporana instabilitatea cronica pe care o cunosc diferitele forme de organizare (economica si sociala) ca urmare a impactului societatii capitaliste dezvoltate cu revolutia stiintifica-tehnica, cerinta introducerii unor noi structuri organizationale la diverse niveluri de conducere. [Cf. lat. ad-hoc – pentru aceasta, gr. kratos – putere].
afinant, AFINÁNT s.m. Substanta care se adauga materiilor prime din care se fabrica sticla pentru afinare. [< fr. affinant].
afinant, AFINÁNT s. m. substanta care se adauga materiilor prime din care se fabrica sticla pentru afinare. (< fr. affinant)
anima, ANIMÁ vb. I. tr., refl. A da viata, a (se) însufleti, a stimula. [< fr. animer, lat. animare < anima – suflet].
antrena, ANTRENÁ vb. I. tr., refl. A(-si) conserva si dezvolta însusirile fizice prin exercitii metodice. 2. tr. A atrage, a stimula (într-o discutie, într-o actiune etc.). 3. tr. A trage dupa sine, a pune în miscare, a misca. 4. refl. A se înflacara. [< fr. entraîner].
antropometrie, ANTROPOMETRÍE s.f. Disciplina stiintifica care studiaza relatiile marimilor obtinute prin masuratori facute asupra corpului omenesc; somatometrie. [Gen. -iei. / < fr. anthropométrie, cf. gr. anthropos – om, metron – masura].
aparat, APARÁT s.n. 1. Sistem tehnic care serveste pentru o operatie tehnica, stiintifica etc. bine determinata. ♦ Instalatie, unealta etc. servind la efectuarea de exercitii gimnastice. 2. Ansamblu de organe care îndeplinesc aceeasi functie în organism. V. sistem. 3. Totalitatea serviciilor unei institutii. ♢ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care îndeplinesc functiile acestuia; personalul acestor organe. 4. Totalitatea procedeelor si mijloacelor folosite într-o anumita munca. ♢ Aparat stiintific = totalitatea mijloacelor de cercetare într-o munca stiintifica; aparat critic = notele explicative care însotesc un text (vechi), comentat de editor. [< lat. apparatus, cf. fr. apparat, appareil, germ. Apparat].
aperitiv, APERITÍV s.n. Gustare luata înainte de masa pentru a stimula pofta de mâncare. [< fr. apéritif, cf. lat. aperitivus < aperire – a deschide].
aprecia, APRECIÁ vb. I. tr. 1. A pretui, a evalua (în bani etc.). ♦ A pretui, a stima (pe cineva). 2. A socoti, a crede, a conchide. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -iaza, ger. -iind. [< fr. apprécier, cf. lat. appretiare < ad – la, pretium – pret].
arhivistică, ARHIVÍSTICĂ s.f. Disciplina stiintifica care se ocupa cu studiul si organizarea sistematica a arhivelor. [Gen. -cii. / cf. germ. Archivistik, fr. archivistique, it. archivistica].
astrologie, ASTROLOGÍE s.f. Pretinsa stiinta de a prezice destinul omului dupa pozitia si mersul astrilor. [Gen. -iei. / cf. fr. astrologie, it., lat. astrologia < gr. astrologia < astron – astru, logos – studiu].
mână, MÂNĂ?, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext. al unui vehicul (cu tractiune animala); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. â?? Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforai în somn. (Fam.) Mâna magaru! = pleaca de aici! ia-o din loc! da-i drumul! â?? Fig. (Fam.) A determina pe cineva sa faca un anumit lucru, sa actioneze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. â?? Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grabi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva sa se duca undeva sau sa faca ceva. 4.
automatică, AUTOMÁTICĂ s.f. Ramura a stiintei si tehnicii care studiaza metodele si mijloacele de conducere automata a proceselor tehnice. [< fr. automatique].
avicultură, AVICULTÚRĂ s.f. Disciplina care studiaza cresterea pasarilor de curte. ♦ Profesiune bazata pe aceasta stiinta. [< fr. aviculture, cf. lat. avis – pasare, cultura – crestere].
emonda, EMONDÁ, emondéz, vb. I. Tranz. A curata arborii de craci în perioada de crestere pentru a stimula dezvoltarea lor în înaltime. (cf. fr. émonder, lat. emundare)
belcanto, BELCÁNTO s.n. Termen din muzica vocala italiana, referitor la stilul de interpretare, care urmareste cu precadere frumusetea liniei melodice. [< it. belcanto – cânt frumos].
acribie, ACRIBÍE s. f. exactitate, rigurozitate în cercetarea stiintifica. (< it. acribia)
acribologie, ACRIBOLOGÍE s. f. 1. folosirea preciziei maxime în cercetarea stiintifica. 2. precizie în folosirea cuvintelor. (< fr. acribologie)
adhocraţie, ADHOCRAŢÍE s.f. (În sociologia si viitorologia politica contemporana) Instabilitatea cronica pe care o cunosc diferitele forme de organizare (economica si sociala) ca urmare a impactului societatii capitaliste dezvoltate cu revolutia stiintifico-tehnica. (< ad-hoc + -cratie)
cafeină, CAFEÍNĂ s.f. Alcaloid care se extrage din cafea si din ceai, întrebuintat ca excitant al sistemului nervos si ca stimulent al inimii. [Pron. -fe-i-. / < fr. caféine].
carbogen, CARBOGÉN s.n. Amestec de bioxid de carbon cu oxigen, folosit ca stimulent al cailor respiratorii. [< fr. carbogène].
gale, galé s. n. vas de flori ornat dupa stilul Liberty de la începutul sec XX. (din fr. gallé)
epistemic, EPISTÉMIC, -Ă, epistémici, -e, adj. Referitor la cunoastere, la stiinta. ♦ Logica epistemica = ramura a logicii moderne care grupeaza încercarile de formalizare a relatiilor logice dintre enunturile care cuprind termeni epistemici (cunoastere, opinie etc.). (< fr. épistémique)
logistică, LOGÍSTICĂ s.f. 1. Logica simbolica (matematica); denumire a logicii moderne, ca stiinta combinatorie. 2. Organizarea combinarii factorilor de productie si distributie (materii prime, materiale, instalatii, persoane, informatii etc.) potrivit scopului de îndeplinit. (< fr. logistique)
cointeresa, COINTERESÁ vb. I. tr. A interesa pe cineva într-o actiune comuna împreuna cu altii; a stimula cuiva interesul pentru ceva. [Pron. co-in-. / cf. fr. coïntéresser].
conferinţă, CONFERÍNŢĂ s.f. 1. Cuvântare, discurs, expunere facuta în public referitor la o tema stiintifica, literara etc. 2. Adunare a reprezentantilor unor state, ai unor organizatii etc. pentru a discuta si a lua hotarâri în anumite chestiuni. ♦ For superior al unui partid (comunist), care se întruneste atunci când nu poate fi convocat congresul. 3. Consfatuire, convorbire. ♢ Conferinta de presa = întâlnire între oameni de stat, oameni politici etc. si reprezentanti ai presei pentru a lamuri o anumita problema, pentru discutii cu caracter informativ etc. [Var. conferenta s.f. / cf. lat. conferentia, fr. conférence, it. conferenza].
constringenţă, CONSTRINGÉNŢĂ s.f. Marime fizica ce caracterizeaza sticlele optice din punctul de vedere al dispersiei luminii. [< fr. constringence].
ciubli, ciublí, ciublésc, vb. IV. (reg.) a sparge gura unui vas de pamânt (oala, ulcior); a stirbi un vas.
ciumbli, ciumblí, ciumblésc, vb. IV (reg.) a stirbi un vas.
corti, cortí, cortésc, vb. IV (reg., înv) 1. a îndemna, a stimula. 2. a interesa, a privi (pe cineva, ceva). 3. a avea voie.
cultism, CULTÍSM s.n. 1. Bogatie, afectare particulara a stilului; culteranism; gongorism. ♦ Greseala de limba a carei origine o constituie dorinta de a se exprima mai literar, mai putin banal. 2. Cuvânt introdus în limba pe cale culta; împrumut cult, opus celui popular. [< fr. cultisme].
crici, cricí, cricésc, vb. IV (reg.) 1. a trimite vorba, a da stire, a anunta. 2. a da cuiva o însarcinare, a însarcina. 3. a pune cuiva în vedere un lucru; a starui, a recomanda. 4. (refl.) a se întelege (cu cineva), a cadea de acord.
deciocăla, deciocalá, deciocaléz, vb. I (reg.) 1. a curata stiuletii de foi. 2. a scoate roatele carutei.
deranja, DERANJÁ vb. I. 1. tr. A ravasi, a pune în neorânduiala, în dezordine, a învalmasi. 2. refl. (Fam.) A-si strica stomacul; (spec.) a avea diaree. 3. tr. A tulbura, a stingheri, a incomoda (pe cineva). 4. refl. A se osteni pentru cineva. [P.i. 3,6 -jeaza, ger. -jind. / < fr. déranger].
axiomatic, AXIOMÁTIC, -Ă I. adj. întemeiat pe o axioma, cu caracter de axioma. o metoda ~a = metoda stiintifica de expunere care, pornind de la axiome, deduce noi propozitii (teoreme). II. s. f. disciplina care studiaza înlantuirea coerenta a axiomelor, în scopul asigurarii corectitudinii fundamentelor matematicii si a utilizarii corecte a deductiei în stiinte; timologie. (< fr. axiomatique)
ghijă, ghíja, ghíji, s.f. (reg.) 1. coaja verde a nucii. 2. panusa stiuletelui.
dispreţ, DISPRÉŢ s.n. Sentiment care face pe cineva sa nu aiba stima pentru altcineva sau sa nu considere bun un lucru. ♦ Desconsiderare a unei persoane sau a unui lucru. [Pl. -turi. / < it. disprezzo].
documentarist, DOCUMENTARÍST, -Ă s.m. si f. 1. Persoana care se ocupa cu documentarea, cu informarea stiintifica referitoare la o problema sau la un domeniu de activitate. 2. Autor de filme documentare. [Cf. fr. documentariste].
apă, ápa (ápe), s.f. – 1. Lichid incolor care formeaza unul din învelisurile Pamîntului. – 2. Masa de apa, rîu, pîrîu, lac, mare. – 3. Lichid, umoare, secretie. – 4. Reflexe schimbatoare ale obiectelor care stralucesc. – Mr. apa, megl. apa, apu, istr. ape. Lat. aqua (Puscariu 91; Candrea-Dens.; REW 570; DAR); cf. it. acqua (sard. abba, engad. ouua), v. prov. aigua, fr. eau, cat. aygua, sp. agua, port. agoa. Sensul 4, comun celorlalte limbi romanice, este propriu si ngr. νερό; uzul ngr. are si alte corespondente cu rom., cf. a sti (ca) pe apa, ngr. ξέρω σὰ νερό; sau a nu fi în apele sale, ngr. χάνω τὰ νερό μου. Cf. apos. Der. apar, s.m. (sacagiu), pe care Puscariu 92 si REW 572a îl deriva direct din lat. aquarius, dar care este mai curînd der. interna, pe baza suf. de agent -ar, cf. REW 570; DAR; Graur, Noms dágent, 90; Rosetti, I, 159; aparaie, s.f. (inundatie); apatos, adj. (apos), formatie interna în care suf. -os (‹ lat. ōsus, cf. apos) pare sa se fi confundat cu terminatia -tos de la vîrtos, muntos, sanatos etc. (Puscariu 95 si DAR propun un prototip lat. •aquatōsus, care nu pare a fi mai clar); apatosa, vb. (a tîsni apa, a se umple de apa); apsoara, s.f. (rîusor, pîrîu).
drops, DROPS s.n. Bomboana sticloasa fabricata din caramel. [Pl. -uri. / < engl. drop].
efector, EFECTÓR, -OÁRE adj. (Despre organe) De la care pornesc raspunsurile la stimulatiile primite prin organele receptoare. // s.m. Substanta care modifica activitatea unei enzime. [Cf. fr. effectueur, lat. efector].
emerit, EMERÍT, -Ă adj. 1. Care cunoaste foarte bine o anumita stiinta sau disciplina. 2. Care are multe merite într-o activitate. ♢ Artist (maestru, profesor etc.) emerit = titlu onorific conferit persoanelor care s-au distins în mod deosebit în arta, în stiinta, în învatamânt etc. [< fr. émérite, it. emerito, lat. emeritus – care a meritat].
extinctiv, EXTINCTÍV, -Ă adj. (Jur.) Care duce la stingerea efectelor unui act juridic. [< fr. extinctif].
facultate, FACULTÁTE s.f. 1. Capacitate, aptitudine fizica, psihica sau intelectuala care permite unei fiinte de a se comporta si de a actiona într-un anumit fel. 2. Unitate didactica stiintifica si administrativa în cadrul unei universitati sau al unui institut de învatamânt superior, condusa de un decan. [Cf. fr. faculté, lat. facultas].
fiabilitate, FIABILITÁTE s.f. 1. Totalitatea calitatilor unui sistem tehnic care determina capacitatea acestuia de a functiona fara defectiuni într-un interval de timp în anumite conditii date. 2. Marime care caracterizeaza siguranta în functionare a unui sistem tehnic în conformitate cu normele prescrise. ♢ Teoria fiabilitatii = ramura a stiintei care studiaza masurile generale ce trebuie avute în vedere la proiectarea, fabricarea si exploatarea sistemelor tehnice pentru a se asigura o maxima eficienta în utilizarea lor. [Pron. fi-a-. / cf. fr. fiabilité].
ascuţi, ascutí (ascutít, ascutít), vb. – 1. A face mai taioasa lama unei arme sau unelte; a face unui obiect vîrf. – 2. A (se) face mai ager, mai patrunzator. – 3. A incita, a însufleti, a stimula. – 4. A face fin, a perfectiona. Lat. •excōtῑre, de la cōs, cotem (Puscariu 140; REW 2275; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 274), CF. cutit, cute. Este posibil ca în evolutia lui sa fi survenit o încrucisare cu lat. acutiāre (› it. aguzzare, v. prov., v. port. agusar, fr. aiguiser, cat. aguar, sp. aguzar, cf. REW 134), cum presupune DAR, cu toate ca semantismul se explica suficient prin prima ipoteza; cf. sensurile "a face mai taios" si "a face vîrf", reunite si în sp. aguzar, afilar. Candrea-Dens., 99, si Candrea presupun un lat. •exacūtῑre, plecînd de la exacūtus. Der. ascutime, s.f. (faptul de a fi ascutit; agerime); ascutis, s.n. (tais, vîrf ascutit); ascutitoare, s.f. (unealta de ascutit creioane); ascutitura, s.f. (vîrf.)
fulgurit, FULGURÍT s.n. (Geol.) Formatie tubulara cu diametru mic, lunga de câtiva metri, formata dintr-o masa sticloasa prin actiunea de topire a rocii pe care a cazut un trasnet. [< fr. fulgurite, germ. Fulgurit].
auzi, auzí (aúd, auzít), vb. – 1. A percepe cu ajutorul auzului. – 2. A afla, a sti din auzite. – 3. A umbla vorba, a se zice. – Din auzite, din cîte s-a aflat, din zvon public. – Pe auzite, din auzite. – 4. A asculta; cu acest sens este mai ales expresie emfatica, folosita de preferinta la imper., inter. sau excl. – Mr. avdu, megl. ut, istr. Ǫvdu. Lat. audῑre (Puscariu 167; Candrea-Dens., 124; REW 779; DAR); cf. it. udire, v. prov. auzir, fr. ouir, sp. oir, port. ouvir. Flexiunea normala tu auzi a influentat în eu auz, sa auza. Schimbare de accent a-úd, în loc de á-ud (cf. mr. ávdu, si lá-ud) nu a primit explicatie satisfacatoare. Dupa Weingand, Jb., III, 222, s-a produs probabil mai întîi în întrebari. Trebuie sa se tina seama si de oscilatia constanta a accentului în hiatul au. Cf. si Puscariu, Dacor., III, 74, si Graur, BL, III, 26-8. – Der. auz, s.n. (simtul cu ajutorul caruia se percep sunetele; înv., veste); auzitor, adj. (înv., ascultator); neauzit, adj. (care nu se aude).
stil, STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la vârf, cu care se scria în antichitate pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gândirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau scolilor artistice nationale. ♢ Figura de stil = v. figura (4) [în DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. ♢ Stil de munca = fel de a concepe munca si de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].
blog, BLOG – (termen din informatica).Prescurtare de la WeB LOG(blog).Blog este o pagina de Web care slujeste la publicare prin internet a unor date specifice unui domeniu restrâns.De cele mai multe ori blog-ul exprima stilul autorului acestuia.
născocor, nascocór, nascocoáre, adj., s.m. si f. (reg.) (persoana) care crede ca stie orice; fanfaron, încrezut.
impuls, IMPÚLS s.n. 1. Îndemn, imbold, avânt (la o actiune etc.). ♢ Impuls primar = impuls initial atribuit mistic divinitatii, caruia i s-ar datora miscarea materiei. 2. Miscare brusca si momentana, determinata de actiunea stimulentilor nervosi si orientata spre executarea unui act determinat. ♦ Tendinta morbida a unor bolnavi mintali de a executa actiuni periculoase. 3. (Fiz.) Marime egala cu produsul dintre valoarea unei forte si timpul în care ea actioneaza. [< lat. impulsus, cf. it. impulso, fr. impulsion].
incomoda, INCOMODÁ vb. I. tr. A produce cuiva o suparare; a deranja, a stingheri. [< fr. incommoder, cf. it. incomodare].
interes, INTERÉS s.n. 1. Preocupare de a obtine ceea ce este folositor, agreabil, necesar. ♦ Ceea ce este util, important, care convine; folos, câstig. ♢ Interes economic = categorie a materialismului istoric care desemneaza stimulul fundamental al activitatii umane. 2. Dobânda. ♢ Daune interese = despagubire baneasca pentru un prejudiciu. 3. (Psih.) Orientare activa si durabila a cuiva spre anumite lucruri, dorinta de a le cunoaste si întelege. 4. Simpatie, înclinare fata de cineva. 5. Placere provocata de ceva care ne atrage atentia, ne stârneste curiozitatea etc.; atractie. [Pl. -se, -suri. / < it. interesse, cf. lat. interest – intereseaza, priveste].
nosografie, nosografíe s.f. (înv.) ramura a stiintelor medicale care studiaza bolile, în general; nosologie.
iritabilitate, IRITABILITÁTE s.f. Stare de iritatie; fire usor iritabila; irascibilitate. ♦ Însusire a materiei vii de a reactiona la stimuli. [Cf. fr. irritabilité, lat. irritabilitas].
auxocrom, AUXOCRÓM, -Ă adj., s. m. 1. (hormon vegetal) care are rolul de a stimula sinteza pigmentilor. 2. (grupare de atomi) care, introdusa în molecula unei combinatii organice colorate, îi intensifica culoarea si îi confera afinitate pentru materialul pe care se aplica. (< fr. auxochrome)
opăci, opací, opacésc, vb. IV (reg.) 1. a împiedica, a retine, a stingheri. 2. a induce în eroare, a deruta, a necaji, a nauci, a zapaci. 3. a linisti, a potoli, a domoli. 4. a obosi, a se istovi. 5. a poci, a urâti.
biciului, biciuluí (-uésc, -ít), vb. – A aprecia, a valora, a stima. – Var. bicilui, biciuli. Mag. becsülni (Cihac, II, 481; Gáldi, Dict., 107). Se foloseste în Trans. A trecut si în bg. din Trans. becsuluvai (Miklosich, Bulg., 119).
pătui, patuí2, patuiésc, vb. IV (reg.; despre lemne) a aseza, a aranja, a potrivi, a stivui.
penuşură, penusúra, penusúri, s.f. (reg.) foile care înfasoara stiuletele de porumb; panusie, pitiana.
periergos, periergós, -oása, adj. (înv.) însetat de a cunoaste, dornic sau curios de a sti.
peteheliţă, petehélita, petehélite, s.f. (reg.) 1. basma, naframa. 2. (la pl.) zdrente. 3. (la cai) pielea subtire de la stinghia piciorului; peteluta.
încuraja, ÎNCURAJÁ vb. I. tr. 1. A da curaj, a îmbarbata. 2. A sprijini, a stimula. [P.i. 3,6 -jeaza, ger. -jând. / cf. fr. encourager].
lapidar, LAPIDÁR, -Ă adj. 1. (Liv.; despre inscriptii) Gravat în piatra. 2. (Despre stil, expuneri etc.) Scurt, concis (ca stilul unei inscriptii). [Cf. fr. lapidaire].
acetanilidă, ACETANILÍDĂ s.f. Compus cristalin alb (C8H9O), derivat din anilina si acid acetic, întrebuintat în special drept calmant sau antipiretic. (cf. engl. acetanilid(e) < nomenclatura stiintifica internationala) [MW]
macroeconomie, MACROECONOMÍE s.f. Ramura a stiintei economiei care studiaza relatiile economice la nivelul ansamblului economiei nationale. [Pron. -cro-e-, gen. -iei. / cf. fr. macroéconomie].
automatic, AUTOMÁTIC, -Ă I. adj., adv. de automat. II. s. f. ramura a stiintei si tehnicii care studiaza metodele si mijloacele utilizate pentru conceperea si construirea sistemelor automate. (< fr. automatique)
preameritat, preameritát, -a, adj. (înv.) care este plin de merite, extrem de valoros, demn de întreaga stima si lauda.
marinism, MARINÍSM s.n. Varianta italiana a stilului bombastic baroc din sec. XVII; afectare, pretiozitate a stilului. [< it. marinismo, fr. marinisme, cf. Giambattista Marino – poet italian].
pricios, priciós, pricioása, adj. 1. (înv.) artagos, certaret; bataus. 2. care calca cu buna stiinta regulile jocului, care triseaza.
medicină, MEDICÍNĂ s.f. Stiinta care studiaza prevenirea si vindecarea bolilor. ♦ Institutie de învatamânt superior în care se studiaza aceasta stiinta. ♢ Medicina veterinara = stiinta având drept obiect apararea sanatatii animalelor. [Gen. -nii. / < lat., it. medicina, cf. fr. médecine].
pritegă, pritéga, pritégi, s.f. (reg.) fiecare dintre cele doua stinghii puse crucis la ambele capete ale loitrelor.
procunoaşte, procunoáste, procunósc, vb. III (înv.) a sti, a cunoaste dinainte.
prostoman, prostomán, prostománi, s.m. (înv.) om fara multa stiinta de carte, fara cultura, neînvatat, prost.
scuze, Scuze, am vrut doar sa vad daca verifica cineva definitiile sau daca poate scrie oricine ce vrea. Am vrut sa stiu daca pot sa am incredere in definitiile de pe site. Scuze inca o data.
neotomism, NEOTOMÍSM s.n. Curent filozofic idealist-obiectiv contemporan, care reînvie doctrina scolastica a lui Toma d'Aquino si prin care se încearca concilierea stiintei cu religia; neoscolastica. [Cf. fr. néo-thomisme].
buzdugan, buzdugán (buzdugáne), s.n – 1. Maciuca, ghioaga. – 2. Ciocan, mai. – 3. Planta, Sparganium ramosum. – Var. buzduga. Mr., megl. buzdugan. Tc. bozdogan (Seineanu, II, 65; Lokotsch 333); cf. ngr. μπουσδογάνον, bg. buzdugan, sb. buzdovan, pol. buzdygan, rus. buzdychan, mag. buzogany. – Der. bîzdîgani, vb. (a stimula, a incita); buzdugani, vb. (a lovi cu maciuca). Pare putin probabila ipoteza lui Miklosich, Wander., 80, care deriva cuvîntul pol. din rom.
scripuşă, scripúsa, scripúse, s.f. (reg.) fiecare dintre cele doua stinghii de lemn care leaga grindeiul de policioara la jug; bulfeu, fiular, jigla, lopatica.
opalizare, OPALIZÁRE s.f. Actiunea de a (se) opaliza si rezultatul ei. ♦ Fabricarea sticlei opalizate. [< opaliza].
orienta, ORIENTÁ vb. I. 1. refl. A afla pozitia punctelor cardinale în raport cu locul unde se afla; a sti încotro sa se îndrepte. ♦ (Fig.) A descoperi felul de a proceda într-o situatie, a gasi solutia unei probleme. 2. tr. A aseza (ceva) în raport cu punctele cardinale. ♦ A îndrepta, a îndruma; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât sa prinda vântul. ♦ (Mat.) A da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens în plan în jurul unui punct. [Pron. -ri-en-. / < fr. orienter, it. orientare].
stigleţică, stigletica, stigletéle, s.f. (reg.) femela sticletelui.
stimarisi, stimarisí, stimarisésc, vb. IV (înv.) a stima.
storî, storî, storasc, vb. IV 1. (refl.; înv. si reg.) a se chinui; a se istovi. 2. (fig.; reg.; despre oameni; în forma: sturî) a chinui, a cauza o durere insuportabila, a seca, a epuiza (sufleteste). 3. (înv. si reg.) a nimici. 4. (reg.; despre fiinte) a stâlci, a bate zdravan. 5. (reg.) a muri. 6. (reg.) a omorî. 7. (refl.; fig.; înv. si reg.) a se ruina. 8. (reg.; despre bani) a stoarce. 9. (reg.; despre oameni) a strânge, a aduna laolalta. 10. (reg.; despre lucruri de mâncare; în forma: sturî) a lua fara mila, distrugând, rupând; a stinge. 11. (reg.; în forma: sturî) a fura.
pastişă, PASTÍSĂ s.f. Lucrare de arta care imita stilul, maniera unui scriitor sau artist ilustru; imitatie fara valoare. [< fr. pastiche, cf. it. pasticcio < lat. pasta – pasta].
penal, PENÁL, -Ă adj. Cu caracter represiv; care se refera la infractiuni sanctionate cu pedepse. ♦ Drept penal = ramura a stiintei dreptului care studiaza normele juridice cu caracter represiv; cod penal = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infractiunile si stabilesc sanctionarea lor. // s.n. Drept penal. [Cf. fr. pénal, lat. poenalis < poena – pedeapsa].
sufleţ, suflét, sufléti, s.m. (reg.) suflator (teava, tub prin care muncitorul sticlar sufla pentru a dilata sticla topita si a-i da forma dorita).
pervitină, PERVITÍNĂ s.f. Substanta organica folosita ca stimulent al sistemului nervos central pentru a face sa dispara oboseala si somnul. [< fr. pervitine, germ. Pervitin – nume comercial].
miar, mi-ar placea sa stiu o definitie cat mai exacta si simpla a termenului.
şef, sef s.n. (reg.) astupatoare la horn, care opreste iesirea caldurii dupa ce s-a stins focul.
hai, hai ca am glumit..da´ daca nu publici nimic vreau sa stii ca o fut pe ma-ta capra si o trag de tzatze. hai bafta..
poseda, POSEDÁ vb. I. tr. 1. A avea în proprietatea sa, a se bucura de posesiunea unui lucru; a dispune de ceva. 2. A cunoaste, a sti bine o limba, o disciplina stiintifica etc. [P.i. poséd, conj. 3 -de. / < fr. posséder, cf. it. possedere < lat. possidere].
poza, POZÁ vb. I. intr. 1. A sta într-o pozitie favorabila pentru a fi pictat, fotografiat. 2. A-si studia gesturile, atitudinile pentru a face impresie, pentru a epata. 3. tr., refl. A (se) fotografia. 4. (Tehn.) A aseza, a dispune, a monta, a stivui. [< fr. poser].
homologie, HOMOLOGIE s.f. Stiinta sintetica care se ocupa cu studiul integral al fiintelor umane în baza datelor acumulate de stiinta, credinta si arte despre univers, viata si om. Stimate Domnule Redactor al DEXONLINE.RO! Consideram necesar sa Va expediem notiunea de Homologie utilizata în arealul stiintific din Republica Moldova si nu numai în speranta ca va fi inclus în DEX. Aceasta directie stiintifica a fost formulata în cadrul laboratorului de homologie – studiul complex al omului condus de academicianul Boris Melnic în cadrul Societatii Stiintifice "Omul si Universul" din Republica Moldova. Cu deosebita stima, Seful laboratorului de homologie al Societatii Stiintifice "Omul si Universul" din Republica Moldova Trifan Miroliubov 16 februarie 2007. Bibliografie: 1. Melnic Boris, Miroliubov Trifan, Omul, Soc. St. "Omul si Universul". – Chisinau, 2006 (Tipografia "Alina Scorohodova" ÎI) – 200 pag. 2. Miroliubov Trifan, Enigma enigmelor: (Referinte asupra studiului complex al omului)/ Soc. St. "Omul si Universul". – Chisinau, 2004 (Tipografia "Alina Scorohodova" ÎI) – 132 pag. 3. Daukste Lidia, Miroliubov Trifan, Homologie (Meditatii referitoare la problema studiului complex al omului) – Chisinau: Universitatea de Studii Umanistice din Moldova, Soc. St. "Omul si Universul", 2002 – 37 pag.
proprietate, PROPRIETÁTE s.f. 1. Dreptul de a detine, de a se folosi de un bun; stapânire. 2. Ceea ce constituie obiectul unei stapâniri; bun, avere, avut. 3. Însusire, calitate caracteristica a unui lucru; caracter distinctiv. 4. Calitatea unui cuvânt, a stilului de a reda precis ideea exprimata. [Pron. -pri-e-. / cf. fr. propriété, lat. proprietas].
pseudoştiinţă, PSEUDOSTIÍNŢĂ s.f. Falsa stiinta, pretinsa cunoastere a realitatii. [< pseudo- + stiinta].
ştir, stir3 s.n. (reg.; în expr.) a lua de-a stirul = a lua la purtare (hainele).
tiziduş, tizidús, tizidúsi, s.m. (reg.) 1. vatasel; cel ce anunta stiri de la primarie. 2. caporal.
renaştere, RENÁSTERE s.f. 1. Trezire la o viata noua, refacere; reînflorire, reviriment, avânt. 2. Miscare social-politica si culturala din sec. XIV-XVI în Europa occidentala, care s-a caracterizat prin mari inventii si descoperiri geografice, prin înflorirea stiintelor si a artelor si prin reînvierea interesului pentru cultura antica. [< renaste, dupa fr. Renaissance, it. Rinascimento].
respecta, RESPECTÁ vb. I. tr. 1. A avea respect fata de cineva; a cinsti, a stima. ♦ refl. A-si pastra demnitatea. 2. A nu se abate de la o lege, de la un contract etc. [P.i. respéct. / < fr. respecter].
sabir, SABÍR s.n. Limba de circulatie în bazinul mediteranean, compusa pe baza unui lexic italo-spaniol si cuvinte arabe. [< fr., it. sabir, cf. sp. saber – a sti].
savant, SAVÁNT, -Ă adj. Cu cunostinte vaste si profunde; (foarte) învatat; erudit. ♦ Care arata multa eruditie. // s.m. si f. Învatat, om de stiinta. [< fr. savant < savoir – a sti].
sciencefiction, SCIENCE-FICTION s.n. Opere literare (romane, nuvele, povestiri etc.) sau filme care au ca subiect întâmplari cu caracter stiintific-fantastic; literatura stiintifico-fantastica. [Pron. sá-ians-fícsan. / < engl., fr., it. science-fiction].
specializa, SPECIALIZÁ vb. I. 1. refl. A se consacra studiului si aplicarii unei discipline, unei ramuri speciale a stiintei, a tehnicii etc.; a deveni specialist. 2. tr. (Despre procese de productie) A limita numai la anumite produse. ♦ A perfectiona. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. spécialiser].
clădi, cladí (cladésc, cladít), vb. – 1. A îngramadi, a stivui. – 2. A construi, a edifica, a face o cladire. – 3. A concepe, a imagina, a compune. Sl. klasti, kladǫ "a aranja" (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 60); cf. clada. – Der. cladire, s.f. (fabrica, constructie, edificiu); claditura, s.f. (constructie); cladis, s.n. (actiunea de a edifica, edificare); claditor, adj. (constructor). Cf. claie.
stigmat, STIGMÁT s.n. 1. Urma lasata de o rana, de o plaga; cicatrice. ♦ (Fig.) Urma, semn dezonorant, rusinos, care nu se sterge. ♦ Urma lasata de fierul rosu cu care se înfierau sclavii etc. 2. (Bot.) Partea superioara a stilului, pe care se depune polenul; stigma. 3. Fiecare dintre deschiderile traheelor la arahnide, insecte etc., situate pe partile laterale ale corpului; stigma. [Pl. -te, -turi. / < fr. stigmate, cf. lat., gr. stigma].
stigmatic, STIGMÁTIC, -Ă adj. (Despre un sistem optic) Care prezinta stigmatism. [< fr. stigmatique].
stigmatizare, STIGMATIZÁRE s.f. Actiunea de a stigmaziza si rezultatul ei; înfierare. [< stigmatiza].
stilism, STILÍSM s.n. (Liv.) Atentie extrema care se acorda stilului (II, 2); preocupare stilistica. ♦ Rafinament stilistic. [Cf. fr. stylisme, it. stilismo].
stilistic, STILÍSTIC, -Ă adj. 1. Privitor la stil. 2. Care se refera la mijloacele de exprimare afectiva a limbii. [Cf. fr. stylistique].
stilizare, STILIZÁRE s.f. Actiunea de a stiliza si rezultatul ei. [< stiliza].
stilografic, STILOGRÁFIC, -Ă adj. Referitor la stilografie. [< fr. stylographique].
stima, STIMÁ vb. I. tr. A avea stima, consideratie (pentru cineva sau ceva); a cinsti, a respecta. [P.i. -mez. / < it. stimare, lat. aestimare – a pretui].
stimulare, STIMULÁRE s.f. Actiunea de a stimula si rezultatul ei; îndemnare, activare, impuls. [< stimula].
stras, STRAS s.n. Substanta sticloasa care imita diamantul si alte pietre pretioase. [Pl. -suri. / < fr. strass, cf. Strass – numele inventatorului].
studiu, STÚDIU s.n. 1. Faptul de a studia; munca intelectuala care are ca scop însusirea de cunostinte speciale, aprofundate. ♦ Cercetare, examinare amanuntita si aprofundata a unei probleme, a unui fenomen etc. 2. Lucrare, opera stiintifica. 3. Schita unui desen, a unei sculpturi proiectate. ♦ Bucata muzicala compusa mai ales pentru exercitii. 4. Materie de învatamânt. [Pron. -diu, pl. -ii. / < it. studio, lat. studium, cf. fr. étude].
ştiinţific, STIINŢÍFIC, -Ă adj. De stiinta, referitor la stiinta, bazat pe principiile stiintei. [Pron. sti-in-. / < fr. scientifique, dupa stiinta].
teledinamică, TELEDINÁMICĂ s.f. Nume dat de Nikola Tesla stiintei despre transmiterea prin pamânt, cu ajutorul ultrasunetelor, a unor socuri puternice în scopul de a provoca actiuni distrugatoare la mare distanta. [< fr. télédynamique].
teorie, TEORÍE s.f. 1. Reflectare sistematizata, generalizata a unui ansamblu de cunostinte si de idei, privind unele domenii ale realitatii obiective sau ale constiintei sociale. 2. Ansamblu de principii care servesc ca îndrumator în practica; ansamblu de cunostinte, de idei, de ipoteze care dau explicatia unor fenomene etc. ♦ Teorie a literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile si speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile de versificatie etc. [Pron. te-o-, gen. -iei. / cf. fr. théorie, lat., gr. theoria].
bunăştiinţă, búna stiínta (cu ~) (sti-in-) loc. adv.
tirbuşon, TIRBUSÓN s.n. Dispozitiv metalic în forma de spirala, folosit pentru a scoate dopurile de pluta de la sticle. [< fr. tirebouchon].
tomism, TOMÍSM s.n. Doctrina teologica si filozofica profesata de teologul italian Toma d'Aquino, în sec. XIII, care a sustinut "armonia" dintre stiinta, întemeiata pe ratiune si religie, întemeiata pe credinta, afirmând ca stiinta si filozofia trebuie sa slujeasca religiei. [< fr. thomisme, cf. Toma d'Aquino – teolog si filozof italian medieval].
trata, TRATÁ vb. I. 1. tr. A avea fata de cineva sau de ceva o anumita comportare, a se purta într-un anumit fel. 2. tr., refl. A (se) supune unui tratament. 3. tr. A oferi unui oaspete mâncare, bautura. ♦ A face cinste. 4. tr. A discuta, a duce tratative pentru a ajunge la o întelegere. 4. tr. A dezvolta o tema stiintifica, literara etc. 6. tr. (Tehn.) A supune (un corp, o substanta) actiunii unui agent oarecare în vederea unui anumit scop. ♦ (Agr.) A supune semintele sau solul actiunii unor agenti chimici sau fizici. [< it. trattare, cf. fr. traiter < lat. tractare].
ultim, ÚLTIM, -Ă adj. Cel din urma. ♦ Ultima ora = rubrica într-o gazeta unde se publica cele din urma stiri sosite la redactie. [< lat. ultimus, superlativ al lui ultra – dincolo, cf. fr. ultime, it. ultimo].
cunoaşte, cunoáste (cunósc, – oscút), vb. – 1. A lua cunostinta. – 2. A întelege, a aprecia, a judeca. – 3. A cîstiga, a achizitiona. – 4. A deduce, a conchide. – 5. A observa, a remarca. – 6. A sti, a avea în minte, a-si da seama de ceva. – 7. A fi în relatii cu cineva. – 8. A fi la curent. – 9. A recunoaste, a identifica. – 10. A avea raporturi trupesti cu o femeie. – 11. A recunoaste, a dovedi, a declara, a admite. – 12. A fi recunoscator, a multumi. – 13. A recunoaste drept sef, a respecta, a avea consideratie. – Mr. cunoscu, cunuscui, cunoastire, megl. cunos(c), istr. cunoscu. Lat. cognōscĕre, prin intermediul unei forme vulg. •connōscĕre (Puscariu 447; Candrea-Dens., 446; REW 2031; DAR); cf. it. conoscere, prov. conoire, fr. connaître, cat. coneixar, sp. conocer, port. conhocer. – Der. cunoscut, s.m. (persoana stiuta; prieten); necunoscut, adj. (care nu este cunoscut); cunoscator, adj. (care cunoaste); necunoscator, adj. (care nu cunoaste, ignorant); cunostinta, s.f. (cunoastere; stire; judecata; notiune, idee; relatie de societate; persoana cunoscuta; înv., gratitudine; înv., constiinta); necunostinta, s.f. (ignoranta, nepricepere); încunostiinta, vb. (a aduce la cunostinta; a informa); cunostinte, s.f. pl. (persoane cunoscute) care pare sa reprezinte lat. cognoscentem (Cipariu, Principii, 198; Draganu, Dacor., II, 278; DAR), sec. XVII, înv.; recunoaste, vb. (a admite; a acorda; a marturisi; a vizita; a explora; a multumi), a înlocuit în epoca moderna vb. cunoaste cu sensurile 11-13; recunoscator, adj. (care poarta gratitudine); nerecunoscator, adj. (ingrat); recunostinta, s.f. (gratitudine); nerecunostinta, s.f. (ingratitudine).
curaj, curáj (-juri), s.n. – 1. Vitejie, temeritate. – 2. Furie, mînie. – Var. (pop.) coraj. Mr. curagiu. Fr. courage, it. coraggio (sec. XVIII). Sensul 2 se potriveste mai bine pentru var., cf. sp. coraje. Cuvîntul mr. provine din it. – Der. curajos, adj., din fr. courageux; încuraja, vb. (a îmbarbata, a anima, a stimula), din fr. encourager; încurajator, adj. (de încurajare); descuraja, vb. (a demoraliza, a demobiliza), format pe baza fr. décourager; descurajator, adj. (care descurajeaza).
deschide, deschíde (deschíd, deschís), vb. – 1. A da la o parte ceva care închide. – 2. A începe, a face începutul, a porni. – 3. A stîrni, a atîta, a stimula. – 4. A gauri, a perfora. – 4. bis (Refl.) A deveni mai deschis, a se face mai luminos. – Mr., megl. discl’id, istr. rescl’id. Lat. dĭsclūdĕre (Puscariu 509; Candrea-Dens., 368; Tiktin), cf. it. dischiudere, prov. desclaure. – Der. deschis, adj. (dat la o parte; neacoperit, dezvelit; limpede; inteligent, franc; sincer; adv., în mod limpede, în mod sincer); deschizator, adj. (care deschide); deschizatura, s.f. (loc liber prin care poate patrunde sau se poate vedea ceva; trecere). Cf. închide.
deştepta, desteptá (desteptát, desteptát), vb. – 1. A trezi. – 2. A însufleti, a înviora, a stimula. – Mr. disteptu; disteptare, megl. distet, distitari. Lat. dĭspectāre "a deschide ochii". Rezultatul rom., în mod normal •dispept, a suferit o asimilatie, aceeasi ca în aspept › astept. Semantismul este normal, daca se pleaca de la sensul "a deschide ochii", care apare în lat. si care este firesc, astfel încît dĭspectāre nu este altceva decît un frecventativ de la dĭspĭcĕre "a deschide ochii si a începe sa vada". Aceasta der. a fost deja indicata de Candrea, Rom., XXXI, 307, dar nu a fost acceptata si pîna la urma a fost abandonata chiar de autor, din motive pe care nu le întelegem. A influentat poate în lipsa ei de succes constiinta diferentei semantice prea mari între rezultatul rom. si reprezentantii romanici ai lui dĭspectāre (it. dispettare, cat. despitar, sp. despechar), toti cu sensul de "a provoca suparare". Acest criteriu, totusi, nu pare suficient, întrucît der. romanici sînt mai putin clari decît rom., si este mai probabil sa provina direct din despĭcĕre, prin intermediul part. despectus (Parti 374; Corominas, II, 153). Este adevarat ca s-a semnalat în rom. un corespondent despeta, vb. (a supara, a necaji), care ar reprezenta acelasi etimon (Lacea, Dacor., IV, 777; REW 2579); dar, pe de o parte, acest cuvînt lipseste în toate dictionarele rom., ne este necunoscut si pîna la un anume punct este îndoielnic, iar pe de alta parte, paralelismul cu astepta demonstreaza ca rezultatul rom. al lui dĭspectāre nu putea fi despeta. Celelalte ipoteze sînt insuficiente: din lat. •deexpergĕre (Cihac, I, 77; Lambrior, Rom., VII, 92) sau lat. •dĭsperrĕctāre (Tiktin), la fel de dificil fonetic; din lat. •deexcĭtāre (Puscariu 528; REW 2515; Candrea-Dens., 494; Iordan, Dift., 49; Pascu, I, 76; Densusianu, GS, II, 8; Candrea; Scriban), al carui fonetism nu se întelege la rîndul lui. Der. destept, adj. (ager; inteligent, istet, patrunzator), a carei formatie este putin clara, dar care deriva probabil direct de la dispectus, part. de la dispĭcere (dupa autorii mentionati, din lat. •deexcĭtus); desteptaciune, s.f. (inteligenta, patrundere); desteptator, adj. (care desteapta).
un, Un sit arheologic este o locatie (ori un grup de situri) în care s-a prezervat evidenta a activitatii trecute (fie preistorica, istorica sau contemporana) si care a fost sau poate fi investigata stiintific.
fier, fiér (fiáre), s.n. – 1. Element chimic, metal greu, de culoare cenusie care se foloseste pe scara larga în industrie. – 2. Semn facut cu metalul înrosit. – 3. Vîrf de lance sau de sageata. – 4. (Pl.) Fiare, lanturi. – Mr. h’eru, megl. ier, ir, fl’er. Lat. ferrum (Puscariu 605; Candrea-Dens., 583; REW 3262; DAR), cf. it., port. ferro, fr., prov. fer, sp. hierro). Dupa Pîrvan, metalul a fost cunoscut în Dacia începînd cu 700 sau 750 înainte de era crestina. Der. fierar, s.m. (muncitor care se îndeletniceste cu prelucrarea fierului), mr. hirar, megl. ierar (dupa Puscariu 606; Candrea-Dens., 584; REW 3257 si DAR, din lat. ferrarius, cf. it. din sud ferraru, sp. herrero); fierarie, s.f. (atelier în care se prelucreaza fierul; magazin unde se vînd obiecte din fier; înv., taxa pe obiectele din fier importate); fierarita, s.f. (nevasta de fierar); fierataie, s.f. (instrumente de fier), care dupa Candrea-Dens., 585 si DAR reprezinta un lat. •ferratalia, cf. port. ferratalha; fieros, adj., formatie neol.; fierotina, s.f. (Banat, Olt., fier vechi); înfiera, vb. (a marca cu fierul rosu; a stigmatiza; rar, a fereca); înfierator, adj. (care stigmatizeaza); înfieratura, s.f. (dezonorare).
monument, MONUMÉNT s. n. 1. lucrare de arhitectura, de sculptura ridicata în amintirea unui eveniment, a unui personaj ilustru etc. 2. (fig.) document istoric de mare valoare; lucrare valoroasa care reprezinta ceva deosebit sau are o semnificatie deosebita pentru stiinta respectiva. o ~ al naturii = planta, animal, obiect, teritoriu etc. care prezinta o importanta stiintifica deosebita. (< fr. monument, lat. monumentum)
moratoriu, MORATÓRIU, -IE I. adj. referitor la un moratoriu (II); care acorda un termen de plata. o dobânzi ~ i = dobânzi socotite de la data acordarii moratoriului pâna la achitarea datoriilor; daune ~ i = despagubiri care se acorda în caz de întârziere de plata a unei obligatii. II. s. n. (jur.) dispozitie legala care suspenda provizoriu executarea unor obligatii contractuale sau legale, stabilind diverse amânari; amânare de catre stat în situatii exceptionale a stingerii datoriilor externe sau interne. (< it. moratoriu, germ. Moratorium, lat. moratorium)
morfologie, MORFOLOGÍE s. f. 1. stiinta care studiaza forma si structura organismelor animale si vegetale. o a artei = studiu analitic al formei, al structurii unei opere de arta; ~ terestra = geomorfologie; a solului = ramura a stiintei solului care studiaza constitutia profilurilor de sol. 2. parte a structurii gramaticale a unei limbi cuprinzând regulile de modificare a formei cuvintelor; parte a gramaticii care studiaza aceste reguli. 3. forma, structura; aspect general. (< fr. morphologie)
neoanacreontism, NEOANACREONTÍSM s. n. revenire, la sfârsitul sec. XVIII, la stilul si temele anacreontice traditionale. (< fr. néo-anacréontisme)
nociceptiv, NOCICEPTÍV, -Ă adj. referitor la stimulatiile de la agentii nocivi pentru organism la nivelul pielii sau al mucoaselor. (< fr. nociceptif)
obscurantism, OBSCURANTÍSM s. n. stare de înapoiere culturala. ♢ atitudine ostila fata de raspândirea stiintei si culturii. (< fr. obscurantisme)
observator, OBSERVATÓR2, -OÁRE I. adj. 1. care observa, scruteaza. ♢ cu spirit de observatie, perspicace, patrunzator. 2. prin care se atrage cuiva atentia asupra unor abuzuri, greseli savârsite. II. s. m. f. 1. cel care are misiunea de a observa, de a urmari, a studia stiintific un fenomen. 2. cel care asista la un eveniment fara a participa. III. s. m.. 1. persoana oficiala desemnata de stat, de o organizatie, pentru a asista la lucrarile unei conferinte, organisme internationale, fara drept de vot si fara calitatea de a-si asuma vreun angajament. 2. militar care executa o misiune de observare (2). (< fr. observateur, lat. observator)
obsidian, OBSIDIÁN s. n. roca magmatica efuziva sticloasa, rosiatica sau negricioasa. (< fr. obsidienne, lat. obsidianus)
ocultism, OCULTÍSM s. n. studiul si practica stiintelor oculte; ocultistica. (< fr. occultisme)
operaţionalism, OPERAŢIONALÍSM s. n. curent în metodologia si filozofia stiintei contemporane care considera ca semnificatia notiunilor utilizate în stiinta se reduce la operatiile efectuate de cercetator în cursul folosirii sau verificarii acestor notiuni. (< engl. operationalism)
oralitate, ORALITÁTE s. f. 1. ansamblu de particularitati specifice limbii vorbite. 2. calitate a stilului unei scrieri de a se baza pe oralitate (1). 3. (jur.) principiu în temeiul caruia dezbaterea unui litigiu se desfasoara oral. 4. (psihan.) stadiu initial al dezvoltarii libidinale, având ca zona erogena cavitatea bucala. (< it. oralità)
orienta, ORIENTÁ vb. I. refl. a afla pozitia punctelor cardinale în raport cu locul unde se afla; a sti încotro sa se îndrepte. ♢ (fig.) a descoperi felul de a proceda într-o situatie, a gasi solutia unei probleme. II. tr. a aseza în raport cu punctele cardinale. ♢ a îndrepta; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât sa prinda vântul. ♢ (mat.) a da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens de rotatie în plan, în jurul unui punct. (< fr. orienter)
pacemaker, PACEMAKER [PÉIS-MÉICĂR] I. s. m. 1. regiune a inimii unde ia nastere excitatia motrice. 2. element functional capabil sa imprime bioritmul sau unui ansamblu de elemente oscilante. 3. (p. ext.) reactie biochimica dintr-un lant enzimatic care îsi impune ritmul întregului lant. II. s. n. aparat electric pentru a stimula ritmul cardiac anormal; stimulator cardiac. o ~ cerebral = implantare de electrozi pe suprafata creierului, pentru autostimularea electrica. (< engl., fr. pacemaker)
paralipomene, PARALIPOMÉNE s. n. pl. 1. cartile istorice ale Bibliei. 2. completare, adaos la o opera stiintifica. (< fr. paralipomènes, gr. paralipomenon)
pastişă, PASTÍSĂ s. f. lucrare literara sau artistica lipsita de originalitate, în care se imita stilul, maniera de lucru a unui scriitor sau artist ilustru; imitatie fara valoare. ♢ (p. ext.) parodie. (< fr. pastiche)
penal, PENÁL, -Ă I. adj. referitor la infractiuni sanctionate cu pedepse. o drept ~ = ramura a stiintei dreptului care studiaza normele juridice cu caracter represiv; cod ~ = ansamblul principalelor norme juridice care definesc infractiunile si stabilesc sanctionarea lor; fapt ~ = infractiune. II. s. n. drept penal. (< fr. pénal, lat. poenalis)
perlit, PERLÍT s. n. roca magmatica sticloasa, formata în mediu subacvatic. (< germ. Perlit, rus. perlit)
perpendicular, PERPENDICULÁR, -Ă I. adj. 1. (despre drepte, plane) care formeaza între ele unghiuri sau diedre adiacente congruente. 2. stil ~ = varianta a stilului gotic, în Anglia în sec. XIV, manifestata mai ales în economia boltilor, care dispar sub multimea arcelor, bogat ornamentate cu muluri decorative. II. s. f. dreapta perpendiculara. (< fr. perpendiculaire, lat. perpendicularis)
pervitină, PERVITÍNĂ s. f. substanta organica, folosita ca stimulent al sistemului nervos central pentru a face sa dispara oboseala si somnul. (< fr. pervitine, germ. Pervitin)
pindariza, PINDARIZÁ vb. intr. a imita stilul pindaric; a practica un lirism pretentios. (< fr. pindariser)
plasticitate, PLASTICITÁTE s. f. 1. proprietate a unui material de a fi plastic2. o (tehn.) teoria ~tatii = disciplina care studiaza repartitia tensiunilor si a deformatiilor dintr-un corp supus modificarilor plastice. 2. vioiciune, expresivitate puternica a stilului, a exprimarii etc. (< fr. plasticité)
polistiren, POLISTIRÉN s. n. masa plastica solida, rezistenta, obtinuta prin polimerizarea stirenului. (< fr. polystyrène, engl. polystyrene)
ponce, PÓNCE adj. inv. piatra ~ = roca vulcanica sticloasa, spongioasa si foarte usoara, la slefuirea metalelor etc. (< fr. /pierre/ ponce)
poseda, POSEDÁ vb. tr. 1. a avea în proprietate; a detine, a stapâni. 2. a sti, a cunoaste bine (o limba, o disciplina). 3. (despre idei, sentimente etc.) a urmari necontenit; a domina, a subjuga. 4. a avea raporturi sexuale cu o femeie. (< fr. posséder)
poza, POZÁ vb. I. intr. 1. a-si impune o anumita atitudine, comportare etc., pentru a face impresie, a epata. 2. a sta într-o pozitie favorabila pentru a fi pictat, fotografiat etc. 3. (tehn.) a aseza, a dispune, a monta, a stivui. II. tr., refl. (fam.) a (se) fotografia. (< fr. poser)
praxiologie, PRAXIOLOGÍE s. f. ramura a stiintei care studiaza structura activitatilor umane si a conditiilor eficacitatii acestora. (< fr. proxiologie)
preparator, PREPARATÓR, -OÁRE I. adj. care prepara; preparatoriu. II. s. m. f. 1. persoana care combina anumite materiale etc. spre a obtine un produs nou, a îmbunatati calitatea unor produse etc. 2. membru al corpului didactic universitar (inferior în grad asistentului) care ajuta pe profesori în activitatea stiintifica si didactica cu studentii. 3. meditator. (< fr. préparateur, lat. praeparator)
presă, PRÉSĂ s. f. I. 1. masina de prelucrare a materialelor prin presare. ♢ teasc. 2. masina de tiparit cu care se imprima texte, figuri etc. si care lucreaza prin apasarea hârtiei de imprimat pe un zat acoperit cu cerneala tipografica. II. totalitatea publicatiilor periodice, precum si a stirilor emise la radio si televiziune. ♢ profesiunea de gazetar; gazetarii, ziaristii. (< fr. presse)
prescient, PRESCIÉNT, -Ă adj. înzestrat cu capacitatea de a sti dinainte ce urmeaza; prevazator. (< fr., engl. prescient)
previziune, PREVIZIÚNE s. f. 1. prevedere, anticipare a evolutiei evenimentelor ce urmeaza sa se produca, folosind analiza stiintifica sau judecând în baza unei experiente de viata; prognoza. 2. enuntare a unei judecati, a unei teorii care se bazeaza pe previziune (1). (< fr. prévision, lat. praevisio)
primitivism, PRIMITIVÍSM s. n. 1. caracter primitiv; primitivitate. 2. denumire data oricarei tendinte de a cauta cai sau modele într-o cultura mai putin evoluata din trecut. ♢ scoala de pictura care, din atentie pentru fond, înlatura tot ce e adaugat de civilizatie; imitarea cu buna stiinta a "primitivilor" (I, 3). 3. falsa naivitate sau simularea naivitatii în creatia literar-artistica. (< fr. primitivisme)
priza, PRIZÁ2 vb. tr. a aprecia, a stima. (< fr. priser)
prognoză, PROGNÓZĂ s. f. 1. previziune, anticipare a evolutiei viitoare a fenomenelor, bazata pe date stiintifice; (p. ext.) pronostic. ♢ text în care se arata modul cum va evolua vremea într-un anumit interval de timp. 2. parte a stiintei conducerii, reprezentând activitatea pregatitoare pentru planificare, în determinarea tendintelor si perspectivelor dezvoltarii diferitelor sfere de activitate. 3. prevedere a evolutiei unei boli în conformitate cu diagnosticul, forma clinica si stadiul acesteia; prognostic. (< fr. prognose, germ. Prognose)
proprietate, PROPRIETÁTE s. f. 1. însusire, calitate caracteristica unui lucru, unei fiinte etc.; caracter distinctiv. 2. calitatea unui cuvânt, a stilului etc. de a fi propriu (4). 3. stapânire deplina asupra unui bun material; bunul însusi; avere. (< fr. propriété, lat. proprietas)
propulsa, PROPULSÁ vb. tr. 1. a imprima unui vehicul, unui obiect etc. o miscare de înaintare. 2. a proiecta departe, cu violenta. 3. (fig.; fam.) a stimula. (< fr. propulser, lat. propulsare)
proterandrie, PROTERANDRÍE s. f. 1. dezvoltare a organelor reproducatoare mascule înaintea celor femele la organismele hermafrodite; protandrie. ♢ maturizare a staminelor înaintea stigmatelor în cadrul aceleiasi flori. 2. caracter al speciilor animale la care acelasi individ este mai întâi mascul, apoi femela. (< fr. protérandrie)
proteroginie, PROTEROGINÍE s. f. 1. maturizare a stigmatelor înaintea staminelor la aceeasi floare; protoginie. 2. caracter al speciilor de animale la care acelasi individ este mai întâi femela, apoi mascul. (< fr. protérogynie)
provoca, PROVOCÁ vb. tr. 1. a îndemna, a stimula printr-un act de sfidare; a atâta, a instiga. 2. a cauza, a determina. 3. a chema la lupta, la o întrecere etc. (< fr. provoquer, lat. provocare)
pseudogamie, PSEUDOGAMÍE s. f. 1. dezvoltare a embrionului din ovulul nefecundat în urma excitatiei produse de polenizarea stigmatului. 2. fuzionare a doua nuclee vegetative. (< fr. pseudogamie)
pseudoştiinţă, PSEUDOSTIÍNŢĂ s. f. falsa, pretinsa stiinta. (< pseudo- + stiinta)
pseudoştiinţific, PSEUDOSTIINŢÍFIC, -Ă adj. lipsit de baza stiintifica. (< fr. pseudo-scientifique)
psihoimunologie, PSIHOIMUNOLOGÍE s. f. ramura stiintifica interdisciplinara care urmareste sa stabileasca posibile corelatii între sistemul imun si cel neuropsihic. (< psiho- + imunologie)
ragtimer, RAGTIMER RÉG-TAIMĂR/ s. m. muzician care practica stilul ragtime. (< amer. ragtimer)
reactivitate, REACTIVITÁTE s. f. 1. însusirea de a fi reactiv; reactie la o excitatie. 2. marime care caracterizeaza functionarea unui reactor nuclear. 3. capacitate a unei particule materiale de a participa la o reactie chimica. 4. capacitate a organismului de a reactiona la stimuli din mediul intern sau extern. (< fr. réactivité)
renaştere, RENÁSTERE s. f. 1. trezire la o viata noua, refacere; reînflorire, reviriment, avânt. 2. miscare social-politica si culturala din sec. XIV-XVI în Europa occidentala, în lupta burgheziei contra feudalismului, caracterizata prin mari inventii si descoperiri geografice, prin înflorirea stiintelor si a artelor si prin reînvierea interesului pentru cultura antica. (< renaste, /II/ dupa fr. Renaissance)
respecta, RESPECTÁ vb. I. tr. 1. a avea respect fata de cineva sau de ceva; a cinsti, a stima. ♢ a tine seama de; a nu neglija. 2. a nu se abate de la o lege, de la un principiu etc. II. refl. a-si pastra demnitatea. (< fr. respecter)
retoric, RETÓRIC, -Ă I. adj. care apartine retoricii; de retor. ♢ (peior.; despre stil) afectat, emfatic. II. s. f. 1. arta exprimarii alese, utilizata în scopul convingerii unui auditoriu; oratorie, elocventa. o figura (de) ~a = forma de exprimare, întorsatura de fraza care înfrumuzeteaza stilul, dându-i mai multa plasticitate si vigoare. 2. (peior.) declaratie emfatica; afectare (< fr. rhétorique, lat. rhetorica, gr. rhetorike)
revoluţie, REVOLÚŢIE s. f. I. 1. (fil.) etapa a dezvoltarii în care au loc transformari calitative profunde, schimbari radicale, esentiale, orientate de la inferior la superior, de la vechi la nou, asigurând realizarea progresului într-un ritm rapid. o ~ sociala = actiune sociala de transformare radicala calitativa a societatii, prin care se realizeaza trecerea de la o formatiune inferioara la alta superioara; ~ culturala = proces de transformare radicala în domeniul ideologiei si culturii, care însoteste o revolutie sociala. 2. ~ industriala = proces complex de transformare calitativa a bazei tehnice a productiei; ~ tehnico-stiintifica = proces contemporan care determina schimbari radicale în domeniul fortelor de productie, prin dezvoltarea accelerata a stiintei si tehnicii, prin perfectionarea proceselor tehnologice. 3. (fig.) schimbare profunda, radicala, într-un anumit domeniu; transformare brusca si totala. II. 1. miscare de rotatie a unui corp ceresc în jurul altuia. 2. (mat.) miscare de rotatie a unui corp în jurul unei drepte fixe. 3. schimbare geologica a scoartei terestre. 4. (fiz.) miscare a unui corp care parcurge o curba fixa. ♢ miscare de rotatie completa a unei roti în jurul osiei sale. (< fr. révolution, lat. revolutio, germ. Revolution)
revulsie, REVÚLSIE s. f. iritatie locala a pielii, provocata pentru a stimula sistemul nervos sau pentru a face sa înceteze o stare congestiva ori inflamatorie existenta în alta parte a corpului. (< fr. révulsion, lat. revulsio)
sciencefiction, SCIENCE-FICTIÓN SÁIĂNS-FÍCSĂN/ s. n. gen romanesc sau cinematografic având ca subiect întâmplari cu caracter stiintifico-fantastic; literatura stiintifico-fantastica. (< engl. science-fiction)
scientism, SCIENTÍSM s. n. 1. conceptie filozofica pozitivista care considera ca stiinta, conceputa ca un ansamblu de cunostinte "pozitive", exacte, eliberata de orice implicatii "metafizice", este singura în masura sa rezolve toate problemele cunoasterii; fetisizare a stiintei. 2. pozitie teoretica avansata a unor savanti cu vederi avansate, dialectice. (< fr. scientisme)
semanticism, SEMANTICÍSM s. n. curent în lingvistica contemporana care sustine ca principala problema a filozofiei ar fi limba, pe care o identifica cu logica si cu realitatea obiectiva, încercând sa înlocuiasca cercetarea stiintifica a realitatii cu analiza formala a sensului cuvintelor. (< rus. semantitism)
semianalfabet, SEMIANALFABÉT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care abia stie sa scrie si sa citeasca. (< semi- + analfabet)
senzorial, SENZORIÁL, -Ă I. adj. 1. referitor la organele de simt. 2. referitor la producerea senzatiilor, la receptia stimulilor; sensitiv (I, 1). (< fr. sensoriel)
sepiolit, SEPIOLÍT s. n. roca vulcanica sticloasa si poroasa care pluteste pe apa, prin degajarea de gaze în timpul racirii lavei; spuma-de-mare. (< fr. sépiolite, germ. Sepiolith)
sistematizare, SISTEMATIZÁRE s. f. 1. actiunea de a sistematiza. 2. clasare dupa un anumit sistem. ♢ disciplina privind amenajarea stiintifica a teritoriului, a localitatilor urbane si rurale. (< sistematiza)
specializa, SPECIALIZÁ vb. I. refl. a se consacra studiului si aplicarii unei discipline, unei ramuri speciale a stiintei, a tehnicii etc. II. tr. a face sa capete caractere specifice, individualizate. ♢ (despre procese de productie) a limita numai la anumite produse. (< fr. spécialiser)
stereotip, STEREOTÍP, -Ă I. adj. 1. tiparit dupa un stereotip (III). 2. (fig.; peior.) reprodus în aceeasi forma; comun, mereu acelasi, neschimbat; obisnuit, banal. II. s. m. (fiziol.) ~ dinamic = complex stabil de reactii reflex-conditionate, în urma unei succesiuni constante a stimulilor. III. s. n. plansa, tipar solid, copia unui zat sau a unui cliseu care serveste la tiparirea editiilor unei lucrari de mare tiraj; stereo2 (II). (< fr. stéréotype)
stigmat, STIGMÁT s. n. 1. urma lasata de o rana, de o plaga; cicatrice. 2. urma lasata de fierul rosu cu care se înfierau sclavii, delincventii etc. ♢ (fig.) urma, semn dezonorant, rusinos, care nu se sterge. 3. (bot.) partea terminala a stilului (IV), pe care se depune polenul; stigma. 4. fiecare dintre deschiderile traheelor la arahnide, insecte etc., pe partile laterale ale corpului; stigma. (< fr. stigmate, lat. stigma)
stigmatic, STIGMÁTIC, -Ă adj. 1. referitor la stigmat (3). 2. (despre un sistem optic) care prezinta stigmatism. (< fr. stigmatique)
stigmatofor, STIGMATOFÓR s. n. (bot.) parte terminala a stilului care poarta stigmatele. (< lat. stigmatophorus)
stil, STIL1 s. n. I. 1. totalitatea particularitatilor caracteristice unei structuri, civilizatii, epoci, activitati etc. 2. conceptie si mod de exprimare specifice unei arte sau unui artist, unui curent, unei epoci, unei scoli artistice nationale etc. 3. totalitatea particularitatilor lingvistice, componistice etc. de exprimare a unui continut concret proprii unui scriitor, unui compozitor, unei opere, unui gen etc. o ~ functional = varietate a limbii literare, într-un anumit domeniu de activitate. ♢ maniera, mod personal în care un scriitor, un compozitor utilizeaza mijloacele de expresie. 4. mod, fel de a fi, de a se comporta, de a actiona. o în ~ mare = care este realizat cu mijloace deosebit de mari. II. ~ calendaristic = denumire pentru cele doua sisteme de calendar; iulian si gregorian. III. instrument de metal sau de os ascutit la vârf, cu care se scria în antichitate pe tablite cerate. IV. (bot.) parte a pistilului aflata deasupra ovarului, care poarta stigmatul. (< fr. style, lat. stilus)
stilism, STILÍSM s. n. 1. atentia extrema care se acorda stilului (I, 2); preocupare stilistica. ♢ rafinament stilistic. 2. cercetare si determinare a caracteristicilor unui material si a formei unui obiect industrial, corespunzator tendintelor si gusturilor unei anumite clientele. (< fr. stylisme)
stilistic, STILÍSTIC, -Ă I. adj. referitor la stil, la mijloacele de exprimare afectiva a limbii. II. s. f. disciplina care studiaza stilurile limbii literare. (< fr. stylistique)
stilofaringian, STILOFARINGIÁN, -Ă adj., s. m. (muschi) care leaga apofiza stiloida cu cartilajul tiroidian si peretii faringelui si ale carui contractii ridica faringele în timpul deglutitiei. (< fr. stylopharyngien)
stilohioidian, STILOHIOIDIÁN, -Ă adj., s. m. (muschi subtire) care se întinde între apofiza stiloida a osului temporal si osul hioid. (< fr. stylo-hyoïdien)
stilopodiu, STILOPÓDIU s. n. expansiune vegetala în forma de disc la baza stilului. (< lat. stylopodium, fr. stylopode)
stima, STIMÁ vb. tr. a avea stima, consideratie; a cinsti, a respecta. (< it. stimare, dupa fr. estimer)
stimulinemie, STIMULINEMÍE s. f. prezenta stimulinei în sânge. (< fr. stimulinémie)
stimuloterapie, STIMULOTERAPÍE s. f. terapie bazata pe folosirea stimulilor. (< stimul + -terapie2)
stras, STRAS s. n. substanta sticloasa care imita diamantul si alte pietre pretioase. (< fr. strass, germ. Strass)
strategie, STRATEGÍE s. f. 1. demnitatea de strateg (1); unitate teritoriala supusa acestuia. 2. ramura a stiintei (artei) militare care studiaza problemele conducerii razboiului în ansamblu si a actiunilor militare de mare amploare. 3. determinare a directiei principale a actiunilor proletariatului într-o anumita etapa a revolutiei, în stabilirea sarcinilor fundamentale pentru atingerea obiectivelor etapei respective. 4. (inform.) comportament al omului sau al masinii cu ocazia unui joc sau a unui conflict. 5. (fig.) arta de a folosi toate mijloacele disponibile în vederea asigurarii succesului într-o lupta, într-o activitate. (< fr. stratègie)
stricnină, STRICNÍNĂ s. f. alcaloid foarte toxic din nuca vomica, folosit în medicina ca stimulent si tonifiant al sistemului nervos central. (< fr. strychnine)
studiu, STÚDIU s. n. 1. actiunea de a studia; munca intelectuala care are ca scop însusirea de cunostinte speciale, aprofundate. ♢ cercetare, examinare amanuntita si aprofundata a unei probleme, a unui fenomen etc.; studiere. ♢ însusire de cunostinte stiintifice, învatatura. 2. materie de învatamânt. 3. lucrare, opera stiintifica. 4. schita a unui desen, a unei sculpturi proiectate. 5. compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, scrisa mai ales pentru exercitii. (< lat. studium, it. studio)
ştiinţific, STIINŢÍFIC, -Ă adj. referitor la stiinta, bazat pe principiile stiintei. (dupa fr. scientifique)
telereceptor, TELERECEPTÓR s. m. exteroceptor (ochiul, urechea, nasul) care receptioneaza stimulii senzoriali de la distanta. (< fr. télérécepteur)
teorie, TEORÍE s. f. 1. ansamblu de ipoteze, legi si concepte organizate într-un sistem logic care descriu si explica un domeniu al realitatii obiective sau al constiintei sociale. 2. ansamblu de principii care servesc ca îndrumator în practica. o a literaturii = ramura a stiintei literaturii care studiaza trasaturile generale ale creatiei literare, defineste genurile si speciile, curentele si metodele artistice, elementele si particularitatile stilului, notiunile de versificatie etc. ♢ lectie de instruire militara. 3. cunoastere speculativa, ideala, independenta de aplicatii. (< fr. théorie, lat., gr. theoria, germ. Theorie)
timoanaleptic, TIMOANALÉPTIC, -Ă adj., s. n. (medicament) cu putere antidepresiva prin actiunea sa stimulatoare a umorii. (< fr. thymo-analeptique)
tirbuşon, TIRBUSÓN s. n. dispozitiv metalic în forma de spirala folosit pentru scoaterea dopurilor de la sticle. (< fr. tire-bouchon)
topic, TÓPIC, -Ă I. adj. 1. referitor la un loc sau areal; local. 2. referitor la topica. 3. (despre nume) care denumeste locuri, localitati. II. adj., s. n. (medicament) care modifica local pielea sau mucoasele pe care se aplica. III. s.n. (lingv.) subiect al discursului definit ca "cel despre care se spune ceva". IV. s. f. 1. (în retorica antica) studiul procedeelor si al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme. 2. ordinea cuvintelor în propozitie si a propozitiilor în fraza. ♢ parte a sintaxei sau a stilisticii care studiaza aceasta ordine. (< fr. topique, germ, topisch /II/ Topik)
trata, TRATÁ vb. I. tr. 1. a avea fata de cineva sau de ceva o anumita comportare, a se purta într-un anumit fel. 2. a oferi unui oaspete mâncare, bautura. ♢ a face cinste. 3. a duce tratative pentru a ajunge la o întelegere. 4. a dezvolta o tema stiintifica etc. 5. a supune (un corp, o substanta) actiunii unui agent oarecare în vederea unui anumit scop. ♢ a supune semintele, apa sau solul (actiunii unor agenti chimici sau fizici. II. tr., refl. a (se) supune unui tratament medical. (< it. trattare, lat. tractare)
turnichet, TURNICHÉT s. n. 1. (mar.) rola metalica fixata vertical în puncte, care împiedica frecarea lantului ancorei sau al parâmelor. 2. masa rotativa pe care se asaza sticlele spre a fi umplute cu lichide, în industria alimentara. 3. bare în cruce care se rotesc pe un ax vertical, permitând trecerea câte unei singure persoane. 4. lansare (2). 5. instrument în forma de garou, pentru comprimarea arterelor. (< fr. tourniquet)
ultim, ÚLTIM, -Ă adj. cel din urma. o a ora = rubrica într-o gazeta unde se publica cele din urma stiri sosite la redactie. (< lat. ultimus, it. ultimo)
venera, VENERÁ vb. tr. a arata veneratie fata de cineva sau de ceva; a stima în cel mai înalt grad. (< fr. vénérer, lat. venerari)
victorian, VICTORIÁN, -Ă adj. referitor la stilul la moda în Anglia în epoca corespunzatoare domniei reginei Victoria (1837-1901), caracterizat prin accentul pus pe pompa, ceremonial, precum si prin pudibonderie, îngustime de vederi etc., iar în arhitectura printr-o ornamentatie greoaie. (< fr. victorien, engl. victorian)
vitros, VITRÓS, -OÁSĂ adj. asemanator sticlei; sticlos. o corp ~ (si s. n.) = umoare vitroasa; structura õasa = structura sticloasa a rocilor eruptive. (< fr. vitreux)
vulgar, VULGÁR, -Ă I. adj. 1. cunoscut de toata lumea; comun, obisnuit, curent. 2. ordinar, grosolan, trivial. 3. latina ~a = limba latina populara. 4. lipsit de baza stiintifica; nestiintific. o materialism ~ = curent filozofic aparut în Germania pe la jumatatea sec. XIX, care reduce întreaga realitate la materie, considerând si constiinta ca fiind de natura materiala. II. s. f. denumire a limbii italiene, în epoca medievala si medie. (< fr. vulgaire, lat. vulgaris)
disciplinar, DISCIPLINÁR, -Ă adj. (si adv.) potrivit disciplinei. o pedeapsa ~a = pedeapsa aplicata (cuiva) pentru încalcarea unor reguli de disciplina. 2. referitor la o disciplina stiintifica. (< fr. disciplinaire)
găsi, gasí (gasésc, gasít), vb. – 1. A afla, a întîlni. 2. A afla, a descoperi. – 3. A afla, a observa, a constata. – 4. A considera, a crede, a socoti. – 5. (Refl.) A se afla, a fi prezent. – 6. (Impers.) A avea o idee. Sl. gasiti "a stinge" (DAR; Puscariu, Lr., 282). Semantismul deosebit de ciudat, s-ar putea explica printr-un sens primitiv "a stinge suflînd" sau "a sufla", care ajunge astfel sa coincida cu afflare › afla. Este de asemenea posibila o confuzie, din partea subiectului rom., între sl. gasiti "a stinge" si sl. desiti, dositi "a afla". Evolutia semantica "a stinge" › "a potoli setea" › "a afla" (Skok, Dacor., IX, 217), nu pare probabila. Nici der. din alb. gjëig "aflu" (Cihac, II, 717), din sb. gaziti "a trece prin vad" (Weigand, BA, III, 107) sau din gepidicul gasihts "actiunea de a zari" (Gamillscheg, Rom. Germ., II, 252) nu par probabile. Der. gasitura, s.f. (descoperire); gaselnita, s.f. (inventie, nascocire stilistica), formatie artificiala moderna.
ghimpe, ghímpe (ghímpi), s.m. – 1. Spin, teapa. – 2. Os de peste. – 3. Vîrf ascutit, cui. – 4. Nume de plante spinoase (Cyrcium lanceolatum; Xanthium spinosum; Centaurea calcitrapa; Ruscus aculeatus). – Var. (înv.) ghimp. Lat. •pŭngŭlum, de unde provine si it. pungolo (Arch. glott., XIII, 398; Prati 802), si cu schimbare de suf., pungello (REW 6851). De la •punglu s-a ajuns prin metateza la •glumpu › •ghiumpu (ca în •quaglum › chiag), redus prin disimilatie la ghimp(u). Se presupune în general ca termenul rom. deriva din alb. gjëmp, gljimp (Cihac, II, 717; Meyer 140; Philippide, II, 713; Jokl 26-28; Rosetti, II, 117); însa chiar var. consonantismului alb. dovedeste ca trebuie plecat de la un etimon romanic în gl-, al carui rezultat ar trebui sa fie diferit în alb., cf. •glemus › alb. ljëms, glandis › alb. ljende. Este evident ca alb. provine din rom. Der. ghimpos, adj. (spinos; picant, întepator); ghimpoasa, s.f. (planta, Cryspis aculeata); ghimpuros, adj. (spinos); (în)ghimpa, vb. (a întepa; a incita, a stimula; a musca, a întepa; a rani); înghimpator, adj. (care înteapa); înghimpatura, s.f. (întepatura); ghimparita, s.f. (Cryspis aculeata).
prost, PROST, PROÁSTĂ, prosti, proaste, adj., s.m.si f. 1. Adj., s.m. si f. (Om) lipsit de inteligenta, fara judecata, fara minte; natarau, nerod, tont, prostanac. ♢ Expr. Un prost si jumatate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se încrede usor; (om) naiv, credul. ♢ Expr. A-si gasi prostul = a-si gasi omul pe care sa-l poata însela usor, pe care sa-l poata duce de nas. 2. Adj., s.m. si f. (Înv. si pop.) (Persoana) fara stiinta de carte; (om) neînvatat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De conditie sociala modesta, din popor, de jos, de rând. ♢ (În trecut) Soldat prost = ostas fara grad; soldat. 4. Adj. Obisnuit, comun. ♦ De calitate inferioara, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este asa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, functional etc.); necorespunzator, nesatisfacator. ♦ (Adverbial; în legatura cu verbul "a vorbi“) Stricat, incorect. ♦ (Despre situatii, stiri, întâmplari etc.) Neplacut, nefavorabil, nenorocit. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rau. ♦ Nepriceput, nepregatit, neîndemânatic într-o meserie, într-o profesiune etc. 6. Adj. Daunator; neprielnic. ♢ Expr. Gluma proasta (sau de prost gust) = gluma fara haz, care supara, jigneste. Vorba proasta = vorba îndrazneata sau injurioasa; p. ext. cearta. – Din sl. prostŭ.
sn, s.n. 1.Conceptie materialist mecanicista care considera ca materia este formata din atomi invizibili. 2. Teorema stiintifica moderna a structurii si propietatilor atomilor.
împunge, împúnge (împúng, împúns), vb. – 1. A întepa. – 2. A lovi cu coarnele. – 3. A îmboldi, a stimula, a atîta. – Var. (rara) punge. Mr. pung, pundziri. Lat. pungĕre (Puscariu 795; Candrea-Dens., 1470; REW 6850; DAR), cf. it. pungere, prov. ponher, fr. poindre, sp., port. pungir. – Der. impungatura (var. împunsatura, împunsura, punsura, împunsoare), s.f. (întepatura, junghi); împungator, adj. (care împunge); (îm)pungaci, adj. (care loveste cu coarnele); împungali, vb. (a coase prost), cu suf. expresiv -li; împungaleala, s.f. (cusatura prost facuta); strapunge, vb. (a trece dintr-o parte într-alta, a patrunde), cu pref. stra-, a carui comp. poate fi si romanica, cf. trent. straponzer, friul. straponzi; strapungator, adj. (patrunzator, cu vîrful ascutit).
înţelege, întelége (întelég, întelés), vb. – 1. A-si face o idee clara despre ceva, a pricepe. – 2. A cunoaste, a-si da seama de ceva. – 3. A afla, a sti. – 4. A profita, a se alege cu ceva. – 5. A admite, a accepta. – 6. (Refl.) A se împaca, a convietui în buna invoiala cu cineva. – 7. (Refl.) A ajunge la învoiala, a cadea de acord, a bate palma, a se învoi. – 8. (Refl.) A avea sens, a se pricepe. – 9. (Refl.) A se subîntelege, a se avea în vedere. – Mr. ntaleg, megl. antileg, istr. anteleg. Lat. intĕllĭgĕre (Puscariu 880; Candrea-Dens., 873; REW 4482; DAR), cf. alb. dëlgoń. În celelalte limbi romanice a fost înlocuit cu intendere si comprehendere. – Der. neînteles, adj. (fara sens; care nu poate fi înteles); înteles, s.n. (sens; semnificatie; motiv; ratiune); subîntelege, vb. (a presupune, a fi înteles de la sine), pe baza fr. sousentendre; întelegere, s.f. (acord; învoiala, comuniune de idei; ratiune, inteligenta, patrundere, facultatea de a întelege; cunoastere, sens, semnificatie); neîntelegere, s.f. (dezacord; conflict); întelegut, adj. (înv., stiut, cunoscut); întelegut, s.n. (înv., cunoastere, inteligenta); întelegator, adj. (inteligent; care are întelegere); neîntelegator, adj. (lipsit de întelegere; neascultator). – Der. neol. inteligent, adj., din fr. intelligent; neinteligent, adj. (prost); inteligenta, s.f., din lat. intelligentia; inteligibil, adj., din fr. intelligible; subînteles, s.n., pe baza fr. sous-entendu. Întelepciune, s.f., (stiinta, capacitate de întelegere, chibzuinta, prudenta; cunoastere, stiinta, doxa), reproduce lat. intellectiōnem (Puscariu 881; Candrea-Dens., 875; DAR); întelept, adj. (care este înzestrat cu întelepciune; înv., cunoscator; înv., cumpatat, socotit, asezat; prevazator, chibzuit; adv., cu întelepciune) provine din part. intellectus, în al carui uz a fost înlocuit de forma înteles, analogica lui drege, dres sau merge, mers (Puscariu 880; Candrea-Dens., 874; DAR). – Der. neîntelept, adj. (imprudent, nebun); înteleptesc, adj. (întelept, chibzuit); întelepteste, adv. (cu întelepciune); neîntelepteste, adv. (în chip imprudent); întelepti, vb. (a cuminti, a face chibzuit); înteleptie, s.f. (întelepciune, judecata, chibzuinta); preaîntelept, adj. (întelept), pe baza sl. prĕmądrŭ; preaîntelepciune, s.f. (înv., întelepciune), pe baza sl. premadrosti.
înţelege, întelége (-g, -lés), vb. – 1. A-si face o idee clara despre ceva, a pricepe. – 2. A cunoaste, a-si da seama de ceva. – 3. A afla, a sti. – 4. A profita, a se alege cu ceva. – 5. A admite, a accepta. – 6. (Refl.) A se împaca, a convietui în buna invoiala cu cineva. – 7. (Refl.) A ajunge la învoiala, a cadea de acord, a bate palma, a se învoi. – 8. (Refl.) A avea sens, a se pricepe. – 9. (Refl.) A se subîntelege, a se avea în vedere. – Mr. ntaleg, megl. antileg, istr. anteleg. Lat. intĕllĭgĕre (Puscariu 880; Candrea-Dens., 873; REW 4482; DAR), cf. alb. dëlgoń. În celelalte limbi romanice a fost înlocuit cu intendere si comprehendere. – Der. neînteles, adj. (fara sens; care nu poate fi înteles); înteles, s.n. (sens; semnificatie; motiv; ratiune); subîntelege, vb. (a presupune, a a fi înteles de la sine), pe baza fr. sousentendre; întelegere, s.f. (acord; învoiala, comuniune de idei; ratiune, inteligenta, patrundere, facultatea de a întelege; cunoastere, sens, semnificatie); neîntelegere, s.f. (dezacord; conflict); întelegut, s.n. (înv., cunoastere, inteligenta); întelegator, adj. (inteligent; care are întelegere); neîntelegator, adj. (lipsit de înselegere; neascultator). – Der. neol. inteligent, adj., din fr. intelligent; neinteligent, adj. (prost); inteligenta, s.f., din lat. intelligentia; inteligibil, adj., din fr. intelligible; subînteles, s.n., pe baza fr. sous-entendu. Întelepciune, s.f., (stiinta, capacitate de întelegere, chibzuinta, prudenta; cunoastere, stiinta, doxa), reproduce lat. intellectiōnem (Puscariu 881; Candrea-Dens., 875; DAR); întelept, adj. (care este înzestrat cu întelepciune; înv., cunoscator; înv., cumpatat, socotit, asezat; prevazator, chibzuit; adv., cu întelepciune) provine din part. intellectus, în al carui uz a fost înlocuit de forma înteles, analogica lui drege, dres sau merge, mers (Puscariu 880; Candrea-Dens., 874; DAR). – Der. neîntelept, adj. (imprudent, nebun); înteleptesc, adj. (întelept, chibzuit); întelepteste, adv. (cu întelepciune); neîntelepteste, adv. (în chip imprudent); întelepti, vb. (a cuminti, a face chibzuit); înteleptie, s.f. (întelepciune, judecata, chibzuinta); preaîntelept, adj. (întelept), pe baza sl. premądru; preaîntelepciune, s.f. (înv., întelepciune), pe baza sl. premadrosti.
înteţi, întetí (întetésc, întetít), vb. – 1. A face mai puternic, mai intens. – 2. A grabi, a accelera. – 3. A mari, a spori. – 4. A incita, a stimula. – Var. înteta. Origine necunoscuta. Dupa Puscariu, Lat. ti, 42, din lat. incitāre, prin intermediul unei disimilari •înceti › înteti; însa Puscariu 882 considera etimonul necunoscut; DAR respinge legatura unei legaturi cu intensus, avînd în vedere dificultatile formale. Der. de la •attῑtĭāre, cu schimbare de pref. (Weigang, Jb, XIX, 136; REW 769), nu este mai sigura. Scriban identifica acest vb. cu întisti, vb. (înv., a împinge, a urmari) din sl. tistati.
învăţa, învatá (învắt, învatát), vb. – 1. A deprinde, a obisnui. – 2. A instrui, a transmite cunostinte. – 3. A se instrui, a studia. – 4. A Învata pe de rost, a sti pe dinafara. – 5. A catehiza, a îndoctrina. – 6. A disciplina, a cuminti. – 7. (Înv.) A porunci, a ordona. – 8. A sfatui. – Mr. (a)nvet, (a)nvetare, megl. anvet, anvitari, istr. (an)metu. Lat. •invĭtiāre, de la vĭtium (Lexiconul de la Buda, Puscariu 898; Candrea-Dens., 895; REW 4536; Densussianu, GS, II, 10; DAR), cf. it. invezzare, avvezare "a deprinde" (calabr. ambizzari "a învata"), prov. envezar, v. fr. envoisier, v. cat. avesar (sp. anviso "întelept, prudent", cf. Berceo, Milagros, 14); pentru lat. •vĭtiāre, cf. port. vezar si Gamillscheg , s. v. apprivoiser. Der. învatat, adj. (instruit; s.m., savant, erudit, om cult); învatacel, s.m. (discipol, elev; ucenic), dim. de la cuvîntul anterior (ipoteza unui model germ. Lehrling › Lehrer, sugerata de DAR, nu pare necesara); învatamînt, s.n. (învatatura; domeniul si activitatea de instruire si educare) format ca fr. enseignement de la enseigner; învatator, adj. (instructiv, care instruieste); învatator, s.m. (instructor, pedagog, institutor; astazi, persoana care preda în primele clase scolare; înv., sfetnic); învatatoare, s.f. (femeie care preda în primele clase scolare); învatatoresc, adj. (de învatator, didactic); învatatorie, s.f. (rar. învatatura); învat, s.n. (narav, viciu; instructie, învatatura; rar, sfat), deverbal de la învata; învatatura, s.f. (instructiune; studiu, cultura, stiinta, întelepciune; lectie, povata; morala (de fabula), concluzie moralizatoare; sfat; înv., porunca); desvata, vb. (a dezobisnui); desvat, s.n. (actiunea de a dezvata de un obicei prost).
învita, învitá (învitéz, învitát), vb. – 1. A incita, a stimula. – 2. A provoca, a atîta. – 3. (Refl.) A se reuni, a se întruni. Lat. invitāre (Puscariu 903; Candrea-Dens., 898; Tiktin; DAR). Înv., se aude înca în unele regiuni; a fost înlocuit aproape complet de dubletul sau invita, vb. (a pofti), din fr. inviter. – Der. învitator, adj. (instigator); învitatura, s.f. (înv., instigare).
binelea, BÍNELEA forma verbala v. BINE (I). În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ♢ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învatatura, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (sa...) = a(-i) veni cuiva la îndemâna; a fi avantajat de o situatie prielnica. ♢ (În formule de salut) Bine ai (sau ati) venit (sanatos, sanatosi)! ♢ (Referitor la sanatate) A se simti bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, bautura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ti-e bine? = a) (ce), nu esti sanatos? ai o slabiciune fizica?; b) (ce), esti nebun? nu esti în toate mintile? 2. În concordanta cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Sa te porti bine cu oricine. ♦ Expr. (Fam. si ir.) Bine ti-a facut! = asa trebuia, asa se cuvenea sa-si faca (pentru purtarea ta urâta, condamnabila)! ♦ În concordanta cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cânta si danseaza bine. Cu rochia asta iti sade bine. ♢ Barbat sau femeie bine facut(a) = barbat sau femeie chipes(a). ♦ În concordanta cu adevarul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine ca asa stau lucrurile. Sa stiu bine ca mor, si nu ma las pâna nu-mi aflu dreptatea! ♢ De-a binelea = de-adevarat, cu adevarat. [DEX '98]
mătase, matáse (-tắsuri), s.f. – 1. Ţesatura fina. – 2. Smoc la stiulete de porumb. – Var. (Mold.) matase. Mr. matase, megl. matasi. Lat. metaxa, mataxa, din gr. μέταξα (Diez, I, 268; Roesler 573; Tiktin; REW 5403), cf. it. matassa, prov. madaisa, sp. madeja, port. madeixa, cu semantism divergent; si, de asemeni, ngr. μετάξι, alb. mëthafsë (Philippide, II, 647). Pl. este colectiv. – Der. matasar, s.m. (lucrator sau vînzator de matase; pasare, Ampelis garrulus); matasarie, s.f. (fabrica, magazin de matasuri); matasica, s.f. (tesatura de matase amestecata cu alta fibra); matasos, adj. (ca matasea). – Din rom. provine mag. matász (Edelspacher 18).
înnăbuşi, ÎNNĂBUSÍ, înnắbus, vb. IV. 1. Refl. si tranz. A nu mai putea sau a face pe cineva sa nu mai poata respira, a (se) sufoca. 2. Tranz. (Despre buruieni) A împiedica cresterea si dezvoltarea plantelor; a napadi. 3. Tranz. Fig. A potoli prin violenta manifestari, actiuni sau miscari sociale; a reprima. ♦ A face sa nu se vada, sa nu se auda, sa nu se simta; a ascunde. Îsi înnabusi un geamat (SADOVEANU). 4. Tranz. (În expr.) A înnabusi focul = a stinge focul sau a-l face sa arda mocnit. – Din în- + nabusi.
dracu, DRÁCU forma verbala în expr. v. DA2 (I.9.). A arunca, a azvârli. Sa dai sticlele astea sparte la gunoi. ♢ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi sa stie (de cineva sau de ceva), a renunta la... [DEX '98]
sanctiune, = sanctiune procedurala ce determina stingerea procesului in faza in care se gaseste, datorita ramanerii lui in nelucrare, din vina partii, un anumit termen prevazut de lege
pană, pána (péne), s.f. – 1. Formatie epidermica de consistenta cornoasa care acopera corpul pasarilor. – 2. Penus, instrument de scris din pana (1). – 3. Panusa de porumb. – 4. (Trans.) Buchetel. – 5. Capastru. – 6. Ic, grindei. – 7. Sina de roata, opritoare. – 8. Slanina pentru împanat carnea. – 9. Partea abdominala a somnului. – 10. (Maram.) Marginea palariei. – Mr., megl. peana, istr. pęnę. Lat. pinna (Puscariu ZRPh., XXVIII, 682; Puscariu 1252; Candrea-Dens., 1315; REW 6514), cf. alb. pëndë, it. penna, prov., port. pena, fr. penne. Forma normala, peana, este înv. Der. penis, s.n. (penaj); penita, s.f. (pana mica); împenat, adj. (cu pene); panuse, s.f. (fiecare dintre foile care înfasoara stiuletele de porumb; peritoneu, burta, pentru ultimul sau sens cf. pana 9 se explica semantic drept "parte care acopera organele interne", dupa cum foaia acopera stiuletele); panus, s.n. (Banat, burta); panusita, s.f. (planta, Stipa capillata), probabil formatie artificiala dupa germ. Federgrass; împana, vb. (a da penele; a împodobi cu pene; a orna, a împodobi, a se gati; a bate pene; a baga bucatelele de slanina în carne; a umple, a îndopa) pe care Candrea-Dens., 1316 si DAR îl reduce la lat. •impinnāre; împanusa, vb. (a face panusi); penal (var. penar), s.n. (cutiuta cu ustensile de scris), din lat. Pennal (Candrea); panas, s.n. (manunchi de pene), din fr. panache; penisoara, s.f. (ciuperca, Agaricus cinnamomeus). – Din rom. provine bg. pana "puf" (Capidan, Raporturile, 223).
vreau, vreau sa stiu daca urmatoarea expresie este corecta: cu substantele toxice nu-i de glumit
vreau, vreau sa stiu cum se spune corect? doi august(sau oricare alta luna)sau doua august? la fel si cu douazeci si doua sau douazeci si doi iunie sau oricare alta luna pt. ca in dex nu am gasit daca stie cineva sa posteze explicatia la definitia lui doi sau doua
pomană, pomána (poméni), s.f. – 1. (Înv.) Memorie, amintire, comemorare. – 2. Mîncare oferita în memoria unui mort, dupa înmormîntare si dupa slujba de pomenire. – 3. Pîine împletita sau colac care se da la înmormîntari. – 4. Coliva de înmormîntare care serveste ca suport pentru pomul de înmormîntare. – 5. Obiect daruit pentru iertarea pacatelor unui mort. – 6. Milostenie, binefacere. – 7. Chilipir, pleasca. – Înv. pomeana. Mr. pumean, megl. pumeana. Sl. pomĕnŭ "memorie" (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 275; cf. Schneeweiss, REB, I, 166), cf. bg., sb. pomen "memorie". Bg., sb., cr., rut. pomana "milostenie, binefacere" provine din rom. (Miklosich, Wander., 118; Berneker II, 49; Capidan, Raporturile, 193). Der. pomina (var. înv. pomena), s.f. (memorie, faima, zgomot), probabil din bg. pomjen (Scriban; dupa Tiktin si Cihac, deverbal de la pomeni); pomelnic, s.n. (lista cu numele mortilor; numele mortilor pomenite de preot în timpul slujbei de pomenire; litanie, însiruire, poliloghie), din sl. pomĕnĭnikŭ, bg. pomenik cu l expresiv; pomeni, vb. (a aminti, a comemora; a mentiona, a pronunta; a cita; a-si aminti; a-si deprinde auzul; a apuca o epoca trecuta, a tine minte, a avea în minte; refl., a se pastra, a se sti, a avea memorie; refl., a avea cunostinta, a fi de la sine înteles, a sti de cînd lumea; refl., a se lovi de, a da de, a surveni; refl., Trans. si Olt., a se trezi), din sl. pominati, pomĭnĕti (Miklosich, Lexicon, 621; Conev 111); pomeneala, s.f. (amintire; mentionare; urma, trasatura); pomeneata (var. pom(i)neata, pom(i)nete), s.f. (bucata de pînza cu o lumînare si o moneda, care se da de pomana la înmormîntari; colac de pomana), probabil din sl. pamętĭ "amintire" (Tiktin); pomenitor, s.f. (persoana care pomeneste), sec. XVI, înv.; ne(mai)pomenit, adj. (fara asemanare, nemaiauzit); pominoc, s.n. (înv., dar, danie), din sl. pominikŭ "înmormîntare"; pomanagiu, s.m. (chilipirgiu, plescar); pomanagioaica, s.f. (chilipirgioaica); pomanui, vb. (a da de pomana); pomonoci, vb. (înv., a dedica).
porumb, porúmb (porúmbi), s.m. – 1. Porumbel (Columba palambus). – 2. Papusoi, cucuruz (Zea mais). – 3. Varietate de scorombar (Prunus spinosa). – 4. (Adj.) Cenusiu, porumbiu. – 5. (Arg.) Lant de aur, lant de ceas. – Var. mold. porîmb. Mr. parumbu, purumbu. Lat. palŭmbus (Puscariu 1359; Candrea-Dens., 1431; Tiktin, ZRPh., XL, 713; Spitzer, ZRPh., XXXIX, 108; REW 6181), cf. alb. pëljum (Philippide, II, 649), it. palombo, sp. paloma, port. pombo. Numele papusoiului vine de la asemanarea stiuletelui cu un porumbel, cf. lat. med. arundo "lance" (Silos 46), sp. carrizo. Ipoteza ca ar fi vorba de un calc din bg. galab "porumbel", galabi "porumb" (Rosetti, Influenta limbii slave, 42) nu pare oportuna; un împrumut cu sens opus pare mai usor de admis. Cultura porumbului, introdusa destul de tîrziu (pe la 1680 în Munt. si pe la 1690 în Mold.; data care se citeaza de obicei e falsa, cf. Nicolae Costin, în 1694) a progresat repede, înlocuind cultura grîului, care era obiectul unui monopol comercial turcesc. Der. porumba (var. mold. porîmba), s.f. (porumbita) a fost considerat reprezentant direct al lat. palŭmbŭla (Candrea-Dens., 1432) sau palŭmba (Candrea), ipoteza care nu este necesara; porumbac, adj. (cenusiu, murg; fluture de noapte, Sphinx euphorbiae), cf. lat. meg. palumbacius; porumbar, s.m. (crescator de porumbei; scorombar, Prunus spinosa; s.m.m hulubarie; s.n., cosar, patul), poate direct din lat. palŭmbarium (Puscariu 1361; Candrea-Dens., 1433; cuvîntul apare la Du Cange); porumbea, s.f. (porumbita); porumbel, s.m. (hulub; porumbar; planta liliacee, Muscari botryoides; pasari de hîrtie); porumbarie, s.f. (hulubarie); porumbeste, adv. (ca porumbeii); porumbiste, s.f. (lan de porumb); porumbita, s.f. (hulubita; iubita); porumbrea (var. porumbrica), s.f. (porumba); porumbrel, s.m. (scorombar); porumbie, s.f. (varietate de strugure). – Bg. galabi "porumbita" a ajuns sa însemne "porumb", probabil prin calc din rom. (Tiktin; Mladenov, Spisanie za balg. Akademija, XLIII, 93).
potoli, potolí (potolésc, potolít), vb. – 1. A calma, a tempera, a linisti. – 2. A stinge, a reduce. – 3. A stavili, a domoli, a încetini. – 4. (Refl.) A se stapîni, a se retine. Sl. potuliti "a pune de acord, a împaca" din toliti "a se potoli" (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 426). – Der. potoleala, s.f. (linistire, calm); potolitor, adj. (linistitor, calmant); nepotolit, adj. (nelinistit).
seamă, SEÁMĂ, (2, rar) semi, s.f. 1. (În expr., exprima ideea de calcul mintal, constatare, observatie) De buna seama = desigur, fara îndoiala. Mai cu seama = mai ales, îndeosebi. A-si da seama = a se lamuri, a pricepe. A lua seama (sau seama) = a) a se gândi, a reflecta adânc; b) a supraveghea; c) a observa ceva, a remarca; d) a întelege, a se lamuri. A-si lua seama (sau de seama) = a se razgândi. 2. Socoteala, calcul, cont. Socotelile sau semile manastirilor închinate (ODOBESCU). ♢ Expr. A sti seama = a cunoaste situatia unui lucru. A face seama = a face socoteala, a numara. Multa-i frunza pe copaci, Dar de stai si seama faci, Tot erau mai multi cazaci (COSBUC). 3. (În expr., exprima ideea de folos, interes, grija) Pe seama (cuiva) = a) în folosul sau în interesul (cuiva); b) în sarcina (cuiva), asupra (cuiva). Pe seama = în proprietate sau în folosinta personala. A lasa pe (sau în) seama cuiva sau a da pe (sau în) seama (sau în seama cuiva) = a da (sau a lasa) în paza, în grija, în posesia cuiva. A lua (pe cineva) pe seama = a lua (pe cineva) în grija si pe raspunderea sa. A lua seama (de cineva) = a se ocupa, a se îngriji (de cineva). A tine seama (sau, rar, seama) de cineva sau de ceva = a lua în consideratie, a avea în vedere. 4. Însemnatate, importanta; vaza, faima. Împaratii romani de seama lui Aurelian (ODOBESCU). ♢ Loc. adj. De seama = important; cu trecere. 5. Fel, gen, soi. Te cunosti de pe naframa, Ca esti de-a maica-ta seama (JARNÍK-BÎRSEANU). ♢ Expr. De-o seama (cu cineva) sau de seama cuiva = la fel cu cineva, în aceeasi situatie, stare, categorie sociala cu cineva, de aceeasi vârsta cu cineva. 6. Rost, rânduiala. Strigau unii din drumetii nencercati la seama cailor (ODOBESCU). ♢ Expr. A sti seama (la ceva) = a avea experienta unui lucru. A sti de seama cuiva = a avea stiri despre cineva; a avea cunostinta de soarta cuiva. A-i face (cuiva) seama = a omorî, a ucide (pe cineva). A-si face (singur) seama (sau, rar, seama) = a se sinucide. 7. (Înv.) Numar, cantitate (nehotarâta); câtiva. O seama de învatati. ♢ Loc. adj. si adv. Fara numar si fara seama = în numar mare; mult. Peste seama = peste masura. ♦ (În legatura cu notiuni temporale) Interval. Asa traia biata ma-sa de o seama de vreme (VLAHUŢĂ). [Pr. si: (reg.) sama] – Magh. szám.
uiegar, UIEGÁR1, uiegare, s.n. (Reg.) Dulap în care se pastreaza sticle si vase; blidar. – Din uiaga + suf. -ar.
sfară, sfára s.f. – 1. Fum, fum înecacios. – 2. Miros greu, miros de carne sau de grasime încinsa. – 3. (Înv.) Sacrificiu. – 4. Anunt, stire. – Var. Mold. sfara. Sl. skvara (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 337). Sensul 4, azi aproape exclusiv sfoara, în expresia "a da sf(o)ara’n tara" "a face cunoscut", fara îndoiala din sensul înv. de a comunica stirile importante prin focuri de straja. – Der. sfarog, s.n. (obiect ars sau uscat), cu suf. -og (dupa Candrea, din rus. svarok; dupa Scriban, din sl. tvarogŭ "brînza"); sfarogi (var. sfarogi, sfîrlogi), vb. (a se face sfavog, a se scoroji), negresit în relatie expresiva cu (s)corogi; sfîrloaga, s.f. (încaltaminte uzata); sfarnic, s.n. (înv., altar pentru jertfa). – Din rom. provine tig. suvara "veste" (Graur, BL, III, 186). Cf. scrada.
ştiinţă, stiínta (-te), s.f. – 1. Cunoastere. – 2. Cunostinta. Lat. scientia (Tiktin; lipseste în REW 7718a), cf. sti sau rezultatul intern de la sti, ca vointa ‹ voi, nazuinta ‹ nazui, etc. – Der. stiintific, adj., dupa fr. scientifique; stiintificeste, adv. (din punct de vedere stiintific); nestiinta, s.f. (ignoranta); nestiintific, adj. (fara metoda stiintifica); înstiinta, vb. (a informa, a aviza, a face cunoscut; a anunta, a preveni; refl., înv., a lua cunostinta, a-si asuma); înstiintator, adj. (informator, anuntator).
stîlp, stîlp (-pi), s.m. – 1. Coloana, bara. – 2. Par, pripon. – 3. Cruce asezata pe mormînt. – 4. Sprijin, reazem. – 5. Stea, sef, personalitate de prim plan. – 6. Evanghelie care se citeste la priveghi. Sl. stlŭpŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 369), cf. slov. stolp, ceh. sloup, sb., cr. stup (› stup). – Der. stîlpar, s.m. (veche moneda de aur), numita "dubla spaniola" care reprezenta cele doua coloane ale lui Hercule; stîlpare, s.f. (ramura cu frunze, ramura verde; ram de salcie din Duminica Floriilor), probabil rezultat din confuzia lui stîlp cu lat. stirps sau •stirpalis "ram" (Puscariu 1645; Puscariu, Dacor., I, 409; Tiktin; Barbulescu, Arhiva, XXXV, 118; Candrea); stîlpi (var. înstîlpi), vb. (a stivui, a îngramadi); stîlpnic, s.m. (pustnic), din sl. stlŭpinĭkŭ.
stinge, stínge (-g, ns), vb. – 1. A face sa numai arda, a opri focul. – 2. A calma, a linisti, a domoli. – 3. A nimici, a pustii, a distruge, a stîrpi. – 4. (Refl.) A se epuiza, a se extenua, a se perima. – Var. înv. stînge. Mr. astingu, astimsu, astindzire, megl. stins, stins, stinziri, istr. stingu, stins. Lat. extinguĕre (Cihac, I, 264; Puscariu 1646; REW 3070), cf. prov. estenher, fr. éteindre. – Der. stingator, adj. (care stinge); stingatoare, s.f. (stingator de lumînari); stingere, s.f. (actiunea de a stinge; semnal de culcare la militari; dezastru, calamitate); stins, adj. (care nu mai arde); nestins, adj. (inextingibil).
stînjeni, stînjení (-nésc, -ít), vb. – A incomoda, a stingheri, a deranja, a jena, a împiedica. – Var. stînjîni, stîngani, stingheri, si der. Sl. sŭtęgnąti, participiul sŭtęženŭ "a comprima, a oprima" (Tiktin; Byhan 335; Candrea); sau mai curînd din sl. sŭtęžiti "a fi stingherit", care apartine aceleiasi familii de la vb. tęgnąti "a întinde" (Cihac, II, 411; Byhan 337); ultima var. nu este clara. – Der. stînjeneala, s.f. (stinghereala, neplacere); stînjenitor, adj. (care stinghereste); stînjie, s.f. (Trans., obada care acopera capatul osiei carului); stingher, adj. (desperecheat, fara pereche; izolat, solitar), postverbal de la stingheri, al carui semantism este anormal, dar care este o creatie literara, fara curs în limba populara (dupa Giuglea, Dacor., II, 901, din lat. singularis contaminat cu stinghie; dupa Densusianu, GS, IV, 290, din lat. •extraiugularium care s-ar fi zis la început boilor fara pereche).
ştirb, stirb (-ba), adj. – 1. Caruia îi lipseste unul sau mai multi dinti. – 2. Ciobit, cu marginea sparta. – Megl. strîb. Sl. štrŭbŭ "incomplet" (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 393; Conev 97), cf. bg. štrab, ceh. štĕrb. Uz general (ALR, I, 69). – Der. stirbi, vb. (a-si pierde dintii, a se ciobi; a micsora, a reduce); stirbina, s.f. (ciobitura, stirbire), din sl. štrŭbina, cf. pol. szczerbina, rus. šterbina; stirbutura, s.f. (stirbire, pierdere, împutinare; loc gol lasat de caderea dintilor; persoana stirba); nestirbit, adj. (integru, întreg).
sufla, suflá (-lu, – át), vb. – 1. A bate vîntul. – 2. A expira. – 3. A respira, a gîfîi. – 4. A înteti focul, a aprinde focul cu aerul din plamîni. – 5. A stinge. – 6. A goli vasul. – 7. A insufla, a inspira, a sugera. – 8. A sopti actorilor rolul. – 9. A sterpeli, a lua pe furis. – 10. A auri, a acoperi cu aur. – Mr. suflu, suflare, megl. suflu, suflari. Lat. sŭfflāre (Puscariu 1673; REW 8430), cf. it. soffiare, prov. soflar, fr. souffler, sp. sollar (în Montaña asuellar). – Der. suflare, s.f. (respiratie; faptul de a fi; fiinta vie); suflat, adj. (aurit); suflator, adj. (care sufla; s.n., vînturar); suflatoare, s.f. (mustiuc de fluier); sufloi, s.n. (foale; vînturar); suflu, s.n. dupa fr. souffle; suflet (mr. suflet), s.n. (respiratie, rasuflare; viata; principiu vital, inima; facultate psihica, constiinta, bunatate, caritate, valoare; animal, fiinta; persoana, individ), cu suf. -et (dupa Pascu, I, 163, din lat. sŭfflātus, cu schimb de suf.; dupa Meyer, Alb. St., IV, 226 si Candrea, din lat. •sŭfflĭtus, format ca hālĭtŭs de la hālāre; cf. Densusianu, GS, II, 4); sufletesc, adj. (spiritual, de suflet); sufleteste, adv. (moralmente); sufletel s.m. (Banat, Anemona pulsatilla; Trans., Convallaria majalis); sufleti, vb. (Olt., a trai); însufleti, vb. (a anima, a insufla curaj; a reanima, a readuce în simtiri; a entuziasma, a pasiona, a înflacara); însufleta, vb. (înv., a reînvia); însufletitor, adj. (animator, care însufleteste); neînsufletire, s.f. (lipsa de viata sau de suflet); neînsufletit, adj. (inanimat). Der. din fr. sufler, s.m.; sufleu, s.n.; insufla, vb. (var. însufla), vb. (a inspira, a sugera).
supăra, supará (-r, -at), vb. 1. (Înv.) A întrece, a obosi, a învinge: pe unii i-au suparat cu pedeapsa (N. Costin); suparat de strainatate (S. Ludescu). – 2. A împovara, a îngreuna. – 3. A stingheri. – 4. A necaji, a amarî. – 5. A plictisi, a urî. – 6. (Refl., înv.) A se plictisi, a se obosi, a nu mai putea. – 7. (Refl.) a se înfuria, a se întarîta, a se înversuna. – Mr. supar(are) "a-si rîde de". Lat. sŭpĕrāre "a depasi, a întrece" (Cipariu, Gram., 33; Cihac, I, 19; Philippide, Principii, 48; Seineanu, Semasiol., 126; Puscariu 1096; Pascu, I, 164; REW 8458; Bogrea, Dacor., III, 415), cf. it. soprare, prov., cat., sp., port. sobrar. Din sensul de "a întrece" s-a dezvoltat cel de "a lua prea mult în seama" sau "a avea mai mult decît se poate suporta"; cf. pentru evolutia semantica fr. outrer "a trece mai departe" si "a insulta" (Candrea), fr. excéder "a întrece" si "a obosi", ca si asupri. Celelalte explicatii nu sînt convingatoare din sl. sąprĭ "adversar" (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 380); din rut. supra "cearta" (Domaschke 114), de la un rut. •suprati "care din nefericire nu a putut fi întîlnit" (Byhan 341); de la asupra (Cretu 372). Der. supar, s.n. (înv., oboseala, truda, necaz, chin); suparacios, adj. (care se supara; stingheritor); suparaciune, s.f. (boala la oi; cf. cotonogeala); suparalnic (var. suparelnic), adj. (iritabil, irascibil); suparare, s.f. (necaz, neplacere, belea; amaraciune, contrarietate; tristete; Trans., epilepsie); suparator, adj. (care supara, neplacut, stingheritor); nesuparat, adj. (liber, nestînjenit).
ţeapă, teápa (-tépe), s.f. – 1. Spin, ghimpe. – 2. Vîrf, ascutis. – 3. Bat, par. – 4. Par, instrument de tortura. – 5. Ac de insecta. – 6. Sulita. – 7. Barba, mustata de spic. – 8. Surcea, tandara. – Var. tep. Mold. tapa. Megl. tapa. Origine incerta. Daca e sigur ca tap "masculul caprei" este de origine expresiva teapa trebuie sa apartina aceleiasi familii expresive. Coincide fonetic cu sl. cĕpa, cuvînt cu sens nedeterminat (Miklosich, Lexicon, 1108), si care s-ar explica eventual prin rom., sl. cĕpati "a despica", sb. cepiti "a acoperi" (Cihac, II, 430; Tiktin; Ivanescu, BF, VI, 102); dar semantismul este greu de admis. Pe de alta parte, coincide si cu alb. thep (Philippide, II, 718; Rosetti, II, 124), si cu it. zeppa "fateta, tesitura", inzeppare "a gauri, a înfige, a bate cuie". Totusi, intentia expresiva nu apare clar; poate înrudit cu pit-, put-, v. aici. Der. tepos (var. tapos), adj. (ascutit, spinos, întepator); tepuse (var. tapus(e), tepus), s.f. (bat, varga, ascutis; ac; vîrf sau dinte de furca; spin, aschie); tepusca (var. tapusca), s.f. (Trans., betisor, scobitoare); tapliga, s.f. (Olt., aschie, tandara); taparuie, s.f. (Trans., par, tarus); tapoi, s.n. (furca de paie); tapoaica, s.f. (unealta de pescuit); tapos, adj. (întepator; cu coarne drepte), care ar proveni din tap si din teapa; taposica, s.f. (plante, Nardus stricta, Tordylium maximum); tepusar, s.m. (lancier, soldat înarmat cu lance); întepa (var. întapa), vb. (a împunge; a îmboldi, a stimula; a excita, a irita; înv., a trage în teapa); întepator, adj. (care înteapa, caustic, usturator); întepatura, s.f. (împunsatura); întepos, adj. (întepator); înteposa, vb. refl. (a se întepa); tapar, adj. (Olt., ascutit).
frullato, FRULLATO s.n. it. Mod de executie la instrumentele de suflat de lemn (flaut, clarinet) si mai ales, de alama (trompeta, trombon) prin care, odata cu emisia sunetului, se produce o vibrare a vârfului limbii prin pronuntarea consoanelor drrr...; rezulta un sunet zbârnâit, straniu, asemanator unui tremolo, des utilizat în partiturile moderne. Sinonime: tremolo dental. Echivalent germ. : Flatterzunge / flatern a fâlfâi si Zunge limba. Sursa: Dictionar de termeni muzicali; coordonator stiintific prof.univ. Zeno Vancea, redactor coordonator Gheorghe Firca, Editura Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1984, pag. 183
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc