Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru a spera
gândi, GÂNDÍ, gândesc, vb. IV. 1. Intranz. si refl. A-si forma o idee despre un lucru, a patrunde ceva cu mintea; a reflecta, a medita, a cugeta, a chibzui la ceva. ♢ Expr. A da (cuiva) de gândit = a obliga (pe cineva) sa mediteze, sa se întrebe, sa discearna. ♦ Intranz. si tranz. A concepe, a crea ceva (abstract sau concret). 2. Refl. si intranz. A se îngriji, a-i pasa de ceva sau de cineva. 3. Tranz. si intranz. A-i trece cuiva prin minte (ca...); a crede, a socoti (ca...). 4. Tranz. si refl. A lua în considerare (ca...), a-si da seama (ca...). 5. Refl. A intentiona (sa...). ♦ Tranz. (Reg.) A dori, a spera. – Din gând.
nădăjdui, NĂDĂJDUÍ, nadajduiesc, vb. IV. Tranz. si intranz. A avea speranta sau convingerea ca ceea ce doresti este realizabil, a crede ca cele dorite se vor îndeplini; a spera. [Var.: (înv.) nadejduí vb. IV.] – Nadejde + suf. -ui.
promiţător, PROMIŢĂTÓR, -OÁRE, promitatori, -oare, adj. Care da sperante, care deschide perspective favorabile. – Promite + suf. -ator.
corespunde, CORESPÚNDE, corespund, vb. III. Intranz. 1. A fi conform cu ceva, a se potrivi, a raspunde la asteptari, la dorinte sau la sperante. 2. A fi în legatura, a comunica cu ceva; a fi situat pe acelasi plan cu ceva, a se afla în dreptul altui obiect. [Part. corespuns] – Din fr. correspondre.
dezamăgi, DEZAMĂGÍ, dezamagésc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva sa-si piarda sperantele, iluziile; a deziluziona, a deceptiona. – Dez- + amagi.
nădejde, NĂDÉJDE, nadejdi, s.f. Încredere sau convingere ca ceea ce faci ori doresti se va realiza; speranta, nadajduire; încredere în sprijinul, în ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine ca cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ♢ Loc. adj. De nadejde = în care poti avea toata încrederea. ♢ Loc. adv. De (sau cu) nadejde = asa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ♢ Loc. vb. A trage nadejde = a spera, a nadajdui. ♢ Expr. În nadejdea... = în speranta..., bazându-se pe... A se lasa în nadejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-si pune (sau a avea) nadejdea (în cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se încrede (în...). Slaba nadejde = putin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce da încredere, certitudinea ca se va realiza dorinta cuiva. – Din sl. nadežda.
conta, CONTÁ, contez, vb. I. Intranz. 1. A se încrede în cineva, a se bizui pe cineva sau pe ceva, a spera în ajutorul cuiva sau a ceva. 2. A reprezenta o valoare, a avea însemnatate. 3. (Înv.; cu determinari introduse prin prep. "cu") A tine seama de cineva. – Din fr. compter, it. contare.
infaust, INFÁUST, -Ă adj. (în prognoza evolutiei unei boli etc.) nefavorabil, fara sperante. (< germ. infaust)
decepţie, DECÉPŢIE, deceptii, s.f. Înselare a sperantelor cuiva, dezamagire, deziluzie; amaraciune. [Var.: (înv.) deceptiúne s.f.] – Din fr. déception, lat. deceptio, -onis.
decepţiona, DECEPŢIONÁ, deceptionez, vb. I. Tranz. A însela sperantele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o deceptie; a dezamagi, a deziluziona. [Pr.: -ti-o-] – Din deceptie.
deziluziona, DEZILUZIONÁ, deziluzionéz, vb. I. Tranz. A pricinui cuiva o deziluzie, a face (pe cineva) sa-si piarda sperantele, încrederea, iluziile; a deceptiona, a dezamagi. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. desillusionner.
spera, SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. si tranz. A considera ca realizabila o dorinta, a avea speranta; a nadajdui. – Din lat., it. sperare.
deznădăjdui, A deznadajdui ≠ a spera
dispera, A dispera ≠ a spera
spera, A spera ≠ a deznadajdui
spera, A spera ≠ a dispera
nădăjdui, NĂDĂJDUÍ vb. 1. v. spera. 2. a spera, (înv.) a upovai. (~ în zile tot mai senine.) 3. a (se) astepta, a spera, (înv. si reg.) a se nadai. (Sa nu ~ nimic de la el.)
nădejde, NĂDÉJD//E ~i f. 1) Credinta în posibili-tatea realizarii unei dorinte sau a unei actiuni; sentiment al unei persoane care spera; spe-ranta. ♢ De ~ a) pe care te poti bizui; de în-credere; b) sigur; c) trainic; temeinic. Cu ~ a) cu încredere; b) foarte bine; solid. În ~ea sperând ca. Slaba ~ putin probabil; este pro-blematic. A trage ~ a nadajdui; a spera. A avea ~ (sau a-si pune ~ea) în cineva a conta pe cineva. A se lasa în ~ea cuiva (sau a ceva) a se bizui (fara temei) pe cineva (sau pe ceva). A trai cu ~ea a trai sperând. A pierde ~ea a înceta de a mai spera; a se descuraja. A pierde ~ea în cineva a) a nu mai avea încredere în cineva; b) a fi deza-magit. 2) Persoana sau lucru de la care se as-teapta multe; speranta. [G.-D. nadejdii] /<sl. nadežda
nădăjdui, A NĂDĂJDU//Í ~iésc 1. intranz. A trage nadejde; a nutri sau a avea speranta; a spera. 2. tranz. (urmat, mai ales, de o propozitie completiva) A conta asteptând cu încredere; a considera ca trebuind sa se realizeze; a vrea sa creada. ~ într-o reusita. /nadejde + suf. ~ui
iluzie, ILÚZI//E ~i f. 1) Percepere falsa, denaturata a unui obiect, determinata de unele stari psihice sau nervoase. ♢ ~ optica percepere vizuala denaturata a unor obiecte sau figuri din realitate, datorita particularitatilor de formare a imaginilor pe retina. 2) Aparenta neadecvata, ireala. ~ de prospetime. 3) fig. Idee cu caracter seducator, înselator; speranta neîntemeiata; amagire; înselare. ♢ A-si face ~i a spera lucruri irealizabile. [G.-D. iluziei; Sil. -zi-e] /<fr. illusion, lat. illusio, ~onis
deznădăjdui, A DEZNĂDĂJDU//Í ~iésc 1. intranz. A ajunge în stare de deznadejde; a-si pierde speranta; a despera. 2. tranz. A aduce în stare de deznadejde; a face sa-si piarda speranta; a despera. /dez- + a nadajdui
deziluzie, DEZILÚZI//E ~i f. Pierdere a iluziilor; înselare a sperantelor; dezamagire; deceptie. [Sil. -zi-e] /<fr. désillusion
dezamăgire, DEZAMĂGÍR//E ~i f. 1) v. A DEZA-MĂGI si A SE DEZAMĂGI. 2) Pierdere a iluziilor; înselare a sperantelor; deziluzie; deceptie. /v. a (se) dezamagi
desperare, DESPER//ÁRE ~ari f. Stare de apasare sufleteasca cauzata de pierderea sperantei; deznadejde. [G.-D. desperarii; Var. disperare] /v. a despera
despera, A DESPERÁ despér 1. intranz. A-si pierde speranta; a ajunge în stare de deznadejde; a deznadajdui. 2. tranz. A face sa-si piarda speranta; a aduce în stare de deznadejde; a deznadajdui. [Var. a dispera] /<lat. disperare
decepţie, DECÉPŢI//E ~i f. Pierdere a iluziilor; înselare a sperantelor; dezamagire; deziluzie. [Art. deceptia; G.-D. deceptiei; Sil. -ti-e] /<fr. deception, lat. deceptio, ~onis
avea, A AVEÁ am tranz. I. 1) A tine în posesiune; a stapâni; a poseda; a detine. A avea casa. Câti bani ai? A avea profesie buna. ♢ A avea la dispozitie a utiliza dupa bunul plac; a dispune. Ce-am avut si ce-am pierdut putin îmi pasa. 2) A contine în sine. Odaia are doua ferestre. Cartea are trei capitole. Butoiul are 100 de litri. ♢ A avea o anumita vârsta a fi de o anumita vârsta. 3) A duce cu sine. Avea în mâna o geanta. ♢ A avea numele (sau porecla, titlul) a purta numele (sau porecla, titlul). A avea ceva cu cineva a purta pica cuiva. 4) A percepe cu ajutorul simturilor. 5) (urmat de un verb la infinitiv, conjunctiv sau supin) A fi necesar. Am de transcris un text. ♢ N-are (n-am, ...) decât ma (te, îl...) priveste. 6) rar (urmat de o propozitie complementara) A patrunde cu mintea; a sti. Are cum sa iasa din încurcatura. 7) rar A se afla în realitate; a fi; a exista. Are cine ma ajuta. Are cine vorbi. II. (în îmbinari) 1) (sugereaza ideea de suferinta, durere fizica sau morala) Are ulcer stomacal. Are mare necaz. ♢ Ce ai? a) ce ti s-a întâmplat? b) ce te doare? N-are nimic! a) nu i s-a întâmplat nimic; b) n-are nici o importanta. 2) (sugereaza ideea de a dispune) A avea multa energie. A avea capacitate de lucru. A avea o ora de ragaz. 3) (sugereaza ideea de cunoastere, urmat de o propozitie complementara) Am ce face. Are unde pleca. III. (în îmbinari substantivale ce redau sensul verbului de acelasi radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic): A avea asemanare a se asemana. A avea bucurie a se bucura. A avea nadejde (sau speranta) a nadajdui (sau a spera). A avea scapare a scapa. A avea un vis a visa. IV. (cu functie de verb semiauxiliar) Avea sa plece. Aveai sa fii medic. V. (cu functie de verb auxiliar) 1) (la formarea perfectului compus) Am vazut. 2) (la formarea unor forme de viitor) Are sa ajunga. /<lat. habere
aştepta, A SE ASTEPTÁ ma astépt intranz. A spera (la ceva) cu încredere. M-am asteptat la un rezultat mai bun. /<lat. adspectare
spera, A SPERÁ sper 1. tranz. A astepta cu încredere (mai mult sau mai putin ferma). 2. in-tranz. A crede ca o dorinta sau o actiune se va înfaptui; a trage nadejde; a nadajdui. /<lat., it. sperare
speranţă, SPERÁNŢ//Ă ~e f. 1) Sentiment al unei persoane care spera; credinta în posibilitatea realizarii unei dorinte sau a unei actiuni; nadejde. ~ zadarnica. ♢ În ~a ca sperând ca; nadajduind ca. A avea ~ a spera; a nadajdui. A nutri ~a a spera în adâncul sufletului. A pierde orice ~ a înceta cu totul de a mai spera; a se descuraja complet. Nu mai este nici o ~ totul este pierdut. 2) Persoana sau lucru care constituie obiectul acestui sentiment; nadejde. Unica ~. [G.-D. sperantei] /<it. speranza
aştepta, asteptá (asteptát, asteptát), vb. – 1. A sta undeva pentru a fi de fata, a adasta. – 2 A fi gata, a fi pregatit. – 3 A conta, a se bizui pe cineva, a spera. – Mr. asteptu, megl. stet, istr. asteptu. Lat. •adspectāre, prin intermediul unei forme asimilate •astectāre (Meyer-Lübke, Gramm., I, 469; Densusianu, Rom., XXXIII, 274; Puscariu 145; REW 3039; Candrea-Dens., 104; DAR); cf. it. aspettare (tarent. astittare, calabr. astettare, sicil. astittari, sard. isettare). – Mr. astiptare înseamna în acelasi timp "a astepta" si "a primi, a avea oaspeti", acceptie dubla pe care Puscariu 150 si DAR o explica prin contaminarea cu lat. exceptare sau cu alb. përes "astept" si "primesc"; mai probabila este evolutia normala de la "astept oaspeti" la "am oaspeti", cf. fr. j’attends des amis. Geheeb 17 propune etimonul lat. exceptare. – Der. asteptator, adj. (plin de speranta); neasteptat, adj. (care survine brusc, surprinzator).
promite, PROMÍTE vb. III. tr. 1. A se angaja, a-si lua obligatia, a fagadui. 2. (Fig.) A da sperante; a asigura. [P.i. promít. / < lat. promittere, cf. fr. promettre].
ciung, ciung (ciúnga), adj. – 1. Fara un brat. – 2. Fara un corn. – 3. Cu crengile (uscate) taiate. – Mr. ciungu, megl. ciung. Formatie expresiva, comuna multor limbi; cf. alb. tšunk "invalid", it. cionco (la speranza cionca, Dante, I, IX, 18), mag. csonka "ciung". Pentru sensul principal al rom., cf. calabr. mani-ciuncu "ciung". Pentru formarea sa, cf. Schuchardt, ZRPh., XV, 106; Meyer 442; Densusianu, Hlr., 231; Philippide, II, 707. La rîndul nostru, credem ca ciung nu este altceva decît însasi radacina expresiva cioc, cu infixul nazal, ca în it. ciocco › ciocno; ipoteza care pare a fi confirmata de existenta lui cionc, adj. (taiat, ciung, bont, tocit), pe care Cihac si DAR îl deriva din mag. csonka si a lui cionca, s.f. (pipa), der. din cuvîntul anterior. Pe de alta parte, este greu de separat aceasta radacina de cea a lui ciunt. Der. ciungi, vb. (a mutila, a taia un brat; a taia coarnele); ciungitura, s.f. (padure cu copaci cu crengile taiate); ciungari, vb. (a mutila); ciungar, s.m. (persoana care curata copacii); ciungara, s.f. (oaie cu coarnele taiate).
spera, SPERÁ vb. I. intr., tr. A avea speranta, a nadajdui. [P.i. sper, 3,6 -ra, conj. -re. / < lat. sperare, cf. it. sperare].
crede, créde (-d, -ezút), vb. – 1. A socoti, a-si imagina, a-si închipui. – 2. A fi de parere. – 3. A avea încredere. – 4. A avea credinta religioasa. – 5. A da credit parerii altcuiva. – 6. A întelege, a compatimi, a fi întelegator fata de durerea cuiva. – 7. (Refl.) A fi îngîmfat, a avea o parere buna despre sine. – Mr. cred, cridzui, credere, istr. credu. Lat. crēdĕre (Puscariu 411; Candrea-Dens., 404; REW 2307; DAR); cf. it. credere, prov., v. cat. creire, fr. croire, sp. creer, port. crer. – Der. crez, s.n. (totalitatea principiilor cuiva, conceptia de viata); crezut, s.m. (persoana de încredere; împuternicit); necrezut, adj. (incredibil); crezator, adj. (încrezator; credul); crezare, s.f. (încredere); crezamînt, s.n. (încredere, credit); încrede, vb. (a încredinta ceva cuiva; rar, a asigura; înv., a converti, a convinge; refl., a avea încredere, a avea siguranta, a spera); încrezut, adj. (încrezator; fidel; mîndru, înfumurat); încrezator, adj. (încrezator, credul); neîncrezator, adj. (incredul; banuitor); încredere, s.f. (siguranta, credinta; credulitate); neîncredere, s.f. (lipsa de încredere, suspiciune); încrezamînt, s.n. (înv., credinta). Cf. credinta. Der. neol. creanta, s.f. (credit), din fr. créance; credenta, s.f. (înv., bufet, mobila), din it. credenza, sec. XVIII; în Trans., cu var. înv. credent, din germ. Kredenz(tisch); credit, s.n., din it. credito, fr. crédit; credita, vb., din fr. créditer; (a)creditiva, s.f., din germ. Akkreditiv; creditor, s.m., din it. creditore; credul, adj., din fr. crédule; credulitate, s.f., din fr.; incredul, adj.; credibilitate, s.f.
promite, PROMÍTE vb. tr. 1. a-si lua obligatia, a se angaja; a fagadui. 2. (fig.) a da sperante; a oferi perspective promitatoare. (< lat. promittere, fr. promettre)
spera, SPERÁ vb. intr., tr. a avea speranta, a nadajdui. (< lat., it. sperare)
idh, idh ul se alcatuieste pe baza mai multor criterii si date care provin din statisticile acelui stat.Ele se refera la speranta de viata, gradul de educatie,accesul la internet,radio tv,presa,procentul de alfabetizare,mortalitate infantile,venitul pe cap de locuitor fol medicamentelor unor bunuri de larg consum
nădejde, nadéjde (nadéjdi), s.f. – 1. Speranta. – 2. (Înv.) Asteptare. Sl. (bg.) nadežda (Miklosich, Lexicon, 401; Cihac, II, 208), cf. ceh. nadĕže. – Der. nadajdui, vb. (a spera, a avea speranta); nadai, vb. (Trans., a astepta, a presimti, a prevedea), din sl. nadĕjati; nadajduitor, adj. (care spera); desnadajdui, vb. (a despera).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc