Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru a sacrifica
gâscă, GÂSCĂ, gâste, s.f. Pasare domestica de talie mare, de obicei cenusie pe spate si pe laturi si alba pe piept, cu gâtul lung, crescuta pentru carnea, untura si fulgii ei (Anser domesticus). ♢ Gâsca salbatica = specie mai mica de gâsca, vânata pentru carne (Anser anser). ♢ Expr. A strica orzul pe gâste = a darui, a sacrifica ceva util, pretios, bun pentru cineva care nu stie sa pretuiasca cele primite. ♦ (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei sau unei fete credule sau proaste. – Din bg. gaska.
victimă, VÍCTIMĂ, victime, s.f. 1. Persoana care sufera chinuri fizice sau morale din partea oamenilor, a societatii, din cauza propriilor greseli etc. 2. Persoana care sufera de pe urma unei întâmplari nenorocite (boala, accident, jaf, crima etc.). 3. (În antichitate) Animal sau om care era sacrificat unui zeu. – Din fr. victime, lat. victima.
tăia, TĂIÁ, tai, vb. I. I. Tranz. A desparti, a separa ceva în mai multe bucati, cu ajutorul unui obiect taios. ♢ Expr. A taia nodul gordian = a gasi solutia unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situatie încurcata. Poti sa tai lemne pe dânsul = doarme bustean. ♦ A desprinde, a desface filele unei carti unite la margini. ♦ A diviza un solid sau a desprinde parti din el prin procedee tehnice, chimice, electrice etc. 2. Tranz. A despica, a spinteca. ♢ Expr. A (-si) taia drum (sau cale, carare) = a-si face loc, a-si croi drum. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ♢ Expr. A taia raul de la radacina = a stârpi radical o manifestare negativa a vietii. 4. Tranz. A brazda. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbracaminte. ♦ A sapa, a sculpta. Pe-un jilt taiat în stânca sta... preotul cel pagân. (EMINESCU) 6. (Înv.) A fabrica bani, a bate moneda. 7. Tranz.A strabate; A traversa; a desparti. Drumul catre sat Taie-n lung padurea (TOPÎRCEANU). ♢ Expr. A taia drumul (sau calea) cuiva. = a iesi înaintea cuiva pentru a-l opri. ♦ A lua drumul cel mai scurt, a scurta drumul. ♢ Intranz. Taiaram la dreapta prin hugeacuri (HOGAS). 8. Refl. A se întretaia. 9. Refl. (Despre tesaturi) A se destrama, a se rupe în directia firului tesut. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a capata aspectul de lapte brânzit. II. 1. Tranz si refl. A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide. 2. Tranz. si intranz. (Înv.) A ataca; a bate; a izbi. Taie tu marginile, Eu sa tai mijloacele (ALECSANDRI). ♢ Expr. (Tranz.) A taia si a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar si abuziv. ♦ A provoca o durere fizica ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal. III. 1. Tranz. si refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ♢ Expr. A se taia cuiva drumurile (sau cararile) = a fi în încurcatura. 2. Tranz. A face sa slabeasca sau sa înceteze, a micsora, a slabi, a opri. ♢ Expr. A-i taia (sau, refl., a i se taia) cuiva (toata) pofta. = a nu mai avea chef sau a nu mai cuteza sa faca un lucru. (Refl.) A i se taia cuiva (mâinile si) picioarele = a-i slabi, a i se muia cuiva (mâinile si) picioarele. ♦ A distruge, a sterge efectul. 3. Tranz. A consfinti încheierea unui târg (prin desfacerea mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de carti) A desparti în doua pachetul de carti, punând jumatatea de dedesubt deasupra; a juca tinând banca împotriva tuturor celorlalti jucatori. 4. Tranz. A spune, a inventa minciuni, vorbe etc. 5. Tranz. (În expr.) A-l taia pe cineva capul = a întelege, a se pricepe sa faca un lucru. 6. Tranz. (Fam., în expr.) A taia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte, a-l învinge. – Lat. taliare.
imola, IMOLÁ vb. tr. 1. a jertfi, a sacrifica. 2. a ucide. (< fr. immoler, lat. immolare)
tăia, TĂIÁ, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A desparti, a separa ceva în bucati cu ajutorul unui obiect taios sau prin diferite procedee fizice si chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucatati. ♢ Expr. A-si taia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-si primejdui situatia printr-o actiune negândita. A taia nodul gordian = a gasi solutia unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situatie încurcata. Poti sa tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei carti necitite, unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ♢ Expr. A(-si) taia drum (sau cale, carare) = a-si face loc îndepartând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ♢ Expr. A taia raul de la radacina = a lua masuri energice pentru a stârpi radical un rau. 4. Tranz. A lasa urme în profunzime, a brazda; a executa (prin aschiere) adâncituri sau proeminente pe suprafata unui obiect. ♦ A sapa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbracaminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate moneda. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A strabate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretaia. 9. Refl. (Despre tesaturi) A se destrama, a se rupe în directia firului tesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a capata aspect de lapte brânzit din cauza alterarii sau a unei greseli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. si refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect taios). ♢ Expr. (Absol.) A taia si a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar si abuziv. ♦ A (se) rani cu un instrument taios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizica. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificarii). III. 1. Tranz. si refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ♢ Expr. (Tranz.) A taia drumul (sau calea) cuiva = a iesi înaintea cuiva spre a-l împiedica sa înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se taia cuiva drumurile (sau cararile) = a fi în încurcatura, a i se reduce posibilitatea de a-si aranja treburile. 2. Tranz. A face sa slabeasca sau sa înceteze; a micsora, a slabi, a modera, a atenua, a opri. ♢ Expr. A-i taia (sau, refl., a i se taia) cuiva (toata) pofta = a face sa-si piarda sau a-si pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i taia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se taia cuiva (mâinile si) picioarele = a-i slabi, a i se muia cuiva (mâinile si) picioarele. ♦ A distruge, a sterge efectul. 3. Tranz. A consfinti încheierea unei tranzactii (prin desfacerea cu palma deschisa a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de carti) A desparti în doua pachetul de carti, punând jumatatea de dedesubt deasupra; a juca tinând banca împotriva tuturor celorlalti jucatori. 4. Tranz. si intranz. (Fam.; în expr.) A taia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (În expr.) A-l taia pe cineva capul = a întelege, a (se) pricepe sa faca un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute si nevrute, a vorbi fara rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A taia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte, a-l învinge. [Pr.: ta-ia] – Lat. •taliare.
jertfi, A JERTF//Í ~ésc tranz. 1) înv. (fiinte) A ucide dupa un anumit ritual ca dar pentru zei; a sacrifica. 2) A ceda benevol având constiinta unei privatiuni. 3) rar A lipsi de viata premeditat; a omorî; a ucide. /Din jertfa
sacrifica, A SACRIFICÁ sacrífic tranz. 1) (vieti, principii etc.) A ceda benevol, având constiinta unei privatiuni. 2) (animale) A ucide pentru satisfacerea unor necesitati. 3) înv. (fiinte) A ucide dupa un anumit ritual ca dar adus divinitatii; a jertfi. [Sil. sa-cri-] /<lat. sacrificare, fr. sacrifier
sacrificabil, SACRIFICÁBIL ~a ( ~i, ~e) rar Care poate fi sau urmeaza sa fie sacrificat. /a sacrifica + suf. ~bil
victimă, VÍCTIM//Ă ~e f. Persoana care a nimerit într-un accident sau într-o catastrofa; jertfa. ~a unui accident de circulatie. 2) fig. Persoana care sufera din cauza unor circumstante nefavorabile; jertfa. ~a propriilor patimi. 3) ist. Fiinta sacrificata în semn de prinos unei divinitati. /<fr. victime, lat. victima
esenian, ESENIÁN, -Ă, eseniéni, -e, s.m. si f., adj. Membru al unui grup religios ebraic autonom din antichitate (sec. II î.Chr – II d.Chr). Esenienii erau considerati o secta a iudaismului a carei doctrina, asociata cu o viata ascetica în comun, precede întrucâtva crestinismul; scrierile esenienilor, descoperite în pesterile de la Qumran (lânga Marea Moarta) în 1947, sunt considerate apocrife biblice. Comunitatile eseniene se caracterizau prin: renuntarea la proprietatea privata si la comertul particular; respectarea stricta a Sabatului si a preceptelor igienice (ceea ce impunea spalarea frecventa în apa rece si purtarea de haine albe); cultivarea muncii fizice obligatorii pentru toti membrii comunitatii; efectuarea în comun a lucrarilor necesare; condamnarea razboaielor, sclaviei si a inegalitatilor sociale; interdictia de a blestema si de a jura (în afara juramântului pentru admiterea în secta) si de a sacrifica animale. Membrii sectei proveneau de obicei din rândurile copiilor adoptati de catre secta. Esenienii îsi duceau viata prin excelenta colectiva pe litoralul nord-vestic al Marii Moarte. În cadrul comunitatii a aparut, ca mesager al lui Dumnezeu, un personaj mesianic, Învatatorul dreptatii sau Învatatorul credintei (traducerea ebraicului more kassedeq e incerta), având anumite coincidente biografice cu Isus Christos. Dupa Documentul din Damasc, Dumnezeu trimite un învatator pentru încheierea unui nou legamânt; la "sfârsitul zilelor" acesta va muri, revenind ca Mesia, ridicat din casa lui Aaron. Textele de la Qumran (cele 40 000 de fragmente gasite în 11 pesteri de depozitare compun partial 600 de carti) cuprind manuscrise biblice (textul masoretic al Vechiului Testament, anterior celui canonic), apocrife (Cartea Jubileelor, Spusele lui Moise s.a.), scrieri ale comunitatii (statutul esenienilor, Cele doua coloane despre educatia tineretului, textul escatologic Regulamentul binecuvântarilor, opera apocaliptica Razboiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Documentul din Damasc s.a.). Razboiul fiilor luminii e cel mai interesant ca opera mitografica; scrierea are caracter dualist: razboiul între "fiii luminii" (identificati euhemerist de unii comentatori cu membrii comunitatii eseniene) si "fiii întunericului" este predestinat, inevitabil, si se va desfasura în plan cosmic, implicând omenirea, pe îngeri si pe Satana; desi finalul – victoria luminii – se stie, sunt necesare pregatiri militare si morale îndelungate; razboiul va dura 40 de ani (cât si traversarea desertului spre Ţara Fagaduintei); fiii luminii vor birui de 3 ori si tot de 3 ori ceilalti, decisiva fiind batalia a saptea (atunci "în mâinile saracilor vei da tu pe vrajmasii tarilor toate, în mâinile celor încovoiati în pulbere, ca sa umileasca cele mai puternice popoare si sa rasplateasca pe nelegiuiti [...] savârsind dreapta judecata a adevarului tau asupra tuturor fiilor omului" – XI, 13-14). De esenieni s-au interesat unii autori antici (Filon din Alexandria, C. Plinius Secundus în Istoria naturala – V, 17, § 73, Josephus Flavius în Antichitati iudaice XVIII, 1, § 18, Hieronymus), ca si unii teologi moderni (K.Fr. Barth, K.H. Venturini); altii (H. Del-Medico) socoteau ca e un mit din secolul II, interpolat. [Adaptare dupa Dictionarul de mitologie generala de Victor Kernbach, editura Albatros, Bucuresti 1983] (< fr. essénien, lat. esseni, gr. essenoi, probabil din ebr. tenum, "cei modesti" sau hassaim, "cei tacuti"; aram. hasēn) [etim. si TLF]
sacrificare, SACRIFICÁRE s.f. Actiunea de a sacrifica si rezultatul ei; jertfire. [< sacrifica].
comînda, comîndá (-d, -át), vb. – 1. (Înv.) A sacrifica. – 2. (Înv. si Mold.) A se îngriji de sufletul unui mort, a se ocupa de înmormîntare, de slujbe si pomeni, a face tot ce se cuvine pentru odihna sa. – 3. A da ultimele dispozitii cu privire la propria înmormîntare si la pomeni. – Var. cumînda. Lat. commendãre, popular commandãre (Hasdeu 2171; Puscariu 440; REW 2048; Candrea-Dens., 386; DAR; Puscariu, Lr., 336); cf. dubletul comanda si pentru sensul special, sp. manda. – Der. comîndare, s.f. (înv., sacrificiu; pomana; slujba de înmormîntare); comînd, s.n. (înv., sacrificiu; pomana; obiectele necesare pentru înmormîntare, ca de pilda straie, monede, pe care taranii batrîni obisnuiesc sa le pastreze pentru propria lor înmormîntare; masa care se face dupa înmormîntare pentru odihna sufletului unui mort).
dehoca, dehocá (-c, -at), vb. – 1. A sacrifica, a omorî (un animal). – 2. A rupe, a sparge, a face bucati. – 3. A extenua, a obosi, a epuiza. – Var. (Mold.) dihoca, (Trans.) devoca. Origine incerta. Se considera în general reprezentant al unui lat. •devocare, în loc de •devacuāre (Candrea-Dens., 481; REW 9108; Candrea; Scriban); cf. cat. divacare "a goli." Solutia nu este imposibila; însa pare preferabil sa se puna acest cuvînt în legatura cu seria de creatii expresive dabala, dehula, etc. Circula si var. desvoca, pe care Candrea, Bul. Soc. fil., I, 40 si Candrea-Dens., 474, o deriva din lat. •disvocāre. Densusianu, Rom., XXXIII, 76, pleca de la mag. dió "nuca", dió haj "coaja de nuca". Cf. desfaca.
jertfă, jértfa (jértfe), s.f. – 1. Sacrificiu, ofranda. – 2. Ofranda, dar, prinos. – 3. Sacrificiu, jertfire. – 4. Victima. – Var. (înv.) jertva. Sl. žrŭtva (Miklosich, Lexicon, 200; Cihac, II, 157; Tiktin; DAR), cf. bg., rus., pol. žertva, sb. žrtva. – Der. jertfi, vb. (a sacrifica; a aduce o jertfa), der. intern; jertfitor, adj. (care sacrifica); jertfelnic, s.n. (altar pagîn; masa lînga altar), din sl. žrŭtvĭnikŭ, cf. bg., rus. žertvennik, sb. žrtvenik.
junghia, junghiá (-ghiu, junghiát), vb. – 1. A înjunghia, a pune cutitul la gît. – 2. A taia gîtul. – 3. A sacrifica, a jertfi. – 4. A întepa, a simti un junghi. – Var. înjunghia. Mr. giugl’are, megl. jungl’u. Lat. iugulāre, cu infix nazal (Lexiconul de la Buda; Diez, Gramm., I, 197; REW 4607; DAR; Pascu, I, 93). Dupa Candrea-Dens., 918 s-ar datora unei încrucisari cu iungĕre, ipoteza mai putin probabila; Lambrior 373 pleca de la un popular •junglāre. Var. este în prezent mai folosita decît cuvîntul de baza, care pare înv. Der. junghiu, s.n. (întepatura; înjunghietura; jungher), postverbal de la junghia; jungher, s.n. (pumnal) în loc de •junghiar, cu suf. -ar; junghetor, s.n. (înv., altar); junghetor, s.m. (persoana care sacrifica; parlagiu); înjunghetor, adj. (care înjunghie; care sacrifica); junghetura, s.f. (victima, animal sacrificat; înjunghietura; sacrificare, omorîre; ceafa, baza craniului), cu suf. -tura, (dupa Puscariu 922; Candrea-Dens., 919; REW 4607 si DAR, de la un lat. •iugulatūra).
osfinţi, osfintí (-tésc, -ít), vb. – A aghesmui. Sl. osvętiti "a sacrifica" (Tiktin), cf. sfînt. Sec. XVII, înv. E dubletul lui osfestui, vb. (a aghesmui), înv., din bg. osveštavam; si poate a lui osfinti, vb. (a asista, a ajuta), înv.
tăia, taiá (tái, taiát), vb. – 1. A diviza ceva cu un obiect taios. – 2. A fi ascutit, taios. – 3. A divide, a separa. – 4. A ciopli, a slefui, a da forma. – 5. A desparti un grup de carti de joc cu o alta carte. – 6. A simti nevoia defecarii. – 7. A retine, a împiedica, a întrerupe. – 8. A scurta drumul. – 9. A bate cu o carte mai mare la jocurile de carti. – 10. A amesteca cu apa, a boteza. – 11. A curata de ramuri uscate, a emonda. – 12. A suprima. – 13. A ucide, a executa, a sacrifica. – 14. A hotarî, a stabili. – 15. A valora, a costa. – 16. (Înv.) A falsifica moneda. – 17. (Refl.) A se brînzi (laptele). – 18. (Refl.) A se încrucisa. – 19. (Refl.) A se slabi, a i se sterge efectul. Mr. tal’u, tal’are, megl. tal’u, tal’ari, istr. tal’u. Lat. talĭāre (Cipariu, Gram., 33; Puscariu 1711; REW 8542), cf. vegl. tal’uor, it. tagliare, prov., port. talhar, fr. tailler, cat. tallar, sp. tajar. Der. taiat, s.n. (actiunea de a taia); taiere, s.f. (actiunea de a taia; ucidere, sacrificare); taietor, s.m. (persoana care taie ceva; padurar, calau); taietor, s.n. (fagas, tais; bustean de taiat lemne; stiva, magazie de lemne); tai(e)toare, s.f. (topor, secure); tai(e)tura, s.f. (sapatura, incizie; decupaj, retezatura; stersatura; întepatura, zvîcnet; curatura, teren despadurit); tai(e)tei, s.m. pl. (paste fainoase, tocmagi); taios, adj. (care taie, ascutit); tai(u)s, s.n. (partea ascutita a unei unelte; Arg., briceag); taimalai, s.n. (joc de copii); taie-baba (var. taie-paie, taie-fuga), s.m. (laudaros, fanfaron); strataia, vb. (a taia, a întrerupe), inventie nefericita a lui Vlahuta, dupa fr. entrecouper (Tiktin).
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc