Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru a intra
activa, ACTIVÁ, activez vb. I. 1. Intranz. A desfasura o activitate sustinuta. 2. Tranz. A intensifica, a înviora o activitate, un proces etc. 3. Refl. A intra în cadrele active ale armatei. – Din fr. activer.
afunda, AFUNDÁ, afúnd, vb. I. 1. Tranz. si refl. A intra sau a aface sa intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) cufunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A patrunde adânc; fig. a se pierde în departari, a disparea. ♦ Fig. A se cufunda într-o actiune. – Lat. affundare (< ad + fundum).
afundat, AFUNDÁT, -Ă, afundati, -te, adj. 1. Care a intrat adânc într-un lichid sau într-o materie moale, care e acoperit bine de un lichid sau de o materie moale. 2. (Rar) Foarte departat, abia zarit. – V. afunda.
anorganic, ANORGÁNIC, -Ă, anorganici, -ce, adj. (Despre corpuri) în compozitia carora intra numai substante din regnul mineral. ♢ Chimie anorganica = chimie a corpurilor minerale; chimie neorganica. – Din fr. anorganique
mol, MOL2 s. n. dig din piatra construit catre largul marii, la intrarea într-un port, pentru a micsora actiunea valurilor. (< it. molo, fr. môle)
avanport, AVANPÓRT, avanporturi, s.n. Zona amenajata la intrarea într-un port, pentru o scurta stationare a navelor. – Din fr. avant-port.
băga, BĂGÁ, bag, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa intre sau a intra undeva; a (se) introduce, a (se) vârî, a intra2. ♢ Expr. (Tranz.) A baga ceva în gura = a mânca. A baga (pe cineva) sub masa = a) a face (pe cineva) sa cada sub masa din cauza ca i s-a dat prea mult de baut; b) a învinge (pe cineva) într-o încercare, într-o discutie; a înfunda. A(-si) baga nasul (în ceva sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în treburi care nu-l privesc, a interveni inoportun într-o discutie. A baga (ceva) în (sau la) cap = a tine minte un lucru. A baga (cuiva ceva) în (sau la) cap = a) a face (pe cineva) sa înteleaga o problema, o teorie etc.; b) a face (pe cineva) sa creada un lucru (curios), sa fie obsedat de ceva. A(-si) baga mintile în cap = a se cuminti, a reveni la o comportare conforma cu interesele sale. A baga (cuiva) frica în oase sau a baga pe cineva în sperieti (sau în racori) = a speria rau (pe cineva). A baga (pe cineva) în boala (sau în boale) = a înspaimânta (pe cineva). A baga (pe cineva) în draci = a necaji, a întarâta (pe cineva). (Fam.) A baga pe cineva în viteza = a face (pe cineva) sa lucreze repede, fara ragaz. (Refl.) A se baga în sufletul (sau în ochii, sub pielea) cuiva = a se face cu insistenta observat de cineva spre a-i câstiga încrederea, a nu slabi pe cineva cu dovezile de simpatie, de dragoste (interesata) etc. (Tranz.) A baga de viu în mormânt = a pricinui moartea din cauza unor mari suparari. A o baga pe mâneca = a fi prins cu minciuna, a nu mai sti cum sa îndrepte o greseala, a o sfecli. A baga zâzanie (sau vrajba, intriga) (între oameni) = a învrajbi, a produce discordie. (Arg.) A baga un fitil (sau fitile împotriva cuiva) = a calomnia (pe cineva). 2. Tranz. si refl. A (se) plasa în ceva sau undeva; a (se) angaja. Îsi baga toti banii în carti de specialitate. S-a bagat slujbas la primarie. S-a bagat sluga. ♢ Expr. (Tranz.) A baga (pe cineva) în pâine = a da (cuiva) o slujba. (Arg.) A baga (pe cineva) în fabrica de pumni = a lua la bataie (pe cineva). (Fam.) A baga actele (de casatorie) = a depune actele cerute pentru casatorie. 3. (În expr.) (Tranz.) A baga seama (la ceva) = a fi atent, a observa. A baga în seama (ceva sau pe cineva) = a da atentie (la ceva sau cuiva), a fi curtenitor (cu cineva). A baga de seama = a avea grija (de ceva), a fi atent (la ceva). (Refl.) A se baga de seama = a se observa, a se remarca (ceva). – Et. nec.
bălai, BĂLÁI, -ÁIE, balai, -aie, adj. 1. (Despre oameni sau parul lor) Blond. 2. (Despre animale) Plavan. ♦ (Substantivat, f.) Nume care se da vacilor sau iepelor albe. ♢ Expr. (Fam.) A întarca balaia = s-a ispravit cu posibilitatea de a profita de slabiciunea sau de munca altuia, s-a terminat cu foloasele usor obtinute. (Pop.) A intrat balaia în sat= s-a luminat de ziua. Ori laie, ori balaie v. laie. – Bal + suf. -ai.
bilet, BILÉT, bilete, s.n. 1. Scrisoare de câteva rânduri. 2. Bucata mica de hârtie sau de carton imprimat care da dreptul la intrarea (si ocuparea unui loc) într-o sala de spectacol, într-o arena sportiva etc. • Bilet de banca = hârtie de valoare emisa de o banca, prin care acesta se obliga sa plateasca detinatorului, la prezentare, suma înscrisa pe hârtie. Bilet de ordin = hârtie prin care o persoana se obliga sa plateasca altei persoane o anumita suma de bani la cererea acesteia din urma; cambie. – Din fr. billet. Cf. it. b i g l i e t t o.
brecie, BRÉCIE s.f. Roca în alcatuirea careia intra fragmente de roci colturoase de dimensiuni mari si ciment de natura sedimentara sau eruptiva. – Din germ. Breccie.
buzna, BÚZNA adv. (În expr.) A da (sau a intra) buzna = a navali (undeva) pe neasteptate, a se repezi sa intre sau sa iasa. [Var.: bústa adv.] – Cf. magh. b u s z m a.
cartela, CARTELÁ1, cartelez, vb. I. Refl. (Despre întreprinderi, partide politice etc.) A se reuni, a intra într-un cartel. – Din cartel.
cascadă, CASCÁDĂ, cascade, s.f. 1. Cadere naturala de apa pe cursul unui râu, provocata de o ruptura de panta în profilul longitudinal al vaii; cataracta. ♢ Expr. Cascada de râs = râs zgomotos, sacadat si prelungit. 2. (Tehn.; în sintagma) Montaj în cascada = model de legare a unor aparate sau masini electrice astfel încât curentul de la intrarea unui element sa fie egal eu cel de la iesirea elementului anterior. – Din fr. cascade.
cădea, CĂDEÁ, cad, vb. II. I. Intranz. 1. A se deplasa de sus în jos datorita greutatii, a se lasa în jos; a pica. ♦ Fig. (Despre iarna, ger, seara etc.) A se lasa, a veni, a se apropia. ♦ (Despre ape de munte) A curge repede. 2. (Despre dinti, par, fulgi, frunze etc.) A se desprinde din locul unde era fixat. 3. A se lasa în jos continuând sa fie prins; a atârna, a se pleca. 4. A se rasturna, a se pravali; a se darâma, a se surpa. ♢ Expr. A cadea (bolnav) la pat = a se îmbolnavi. A cadea în picioare = a iesi cu abilitate dintr-o situatie grea. ♦ (Determinat prin "în genunchi", "cu rugaminte" etc.) A se aseza în genunchi înaintea cuiva spre a-i cere iertare ori ajutor sau pentru a-i arata supunere; a ruga pe cineva cu umilinta sau cu staruinta. II. Intranz. Fig. 1. A pieri, a muri (în lupta). 2. (Despre orase, pozitii strategice etc.) A ajunge în mâna adversarului, a fi cucerit. 3. A avea un insucces, a nu reusi. A cazut la examen. 4. (Despre guverne, legi etc.) A-si înceta existenta, a nu mai fi în vigoare. 5. A nimeri din întâmplare, pe neasteptate într-un loc sau într-o situatie. ♢ Expr. A-i cadea cuiva (cu) drag (sau la inima) = a stârni dragostea cuiva, a-i deveni drag. ♦ A se arunca, a se napusti asupra cuiva. 6. A intra în... (sau sub...), a fi cuprins de.... A cazut în extaz. ♢ Expr. A cadea pe gânduri = a deveni îngândurat. A-i cadea bine = a-i placea, a-i prii. A-i cadea rau = a nu-i conveni, a nu-i placea. 7. A se situa, a se afla. Satul cade pe malul Dunarii. ♦ (La ghicitul în carti) A se arata, a se vedea, a reiesi. 8. (În expr.) A cadea la învoiala (sau de acord) = a ajunge la o întelegere. III. Refl. unipers. A reveni cuiva, a se cuveni. Partea aceasta mi se cade mie. ♦ A sedea bine; a se potrivi. – Lat. cadere.
călca, CĂLCÁ, calc, vb. I. I. 1. Intranz. A pune piciorul pe ceva sau pe undeva; a pasi. ♢ Expr. A calca din pod (sau de sus) = a umbla tantos, trufas. A calca în strachini = a umbla neatent, a fi stângaci; a face gafe. A calca pe urmele cuiva = a avea apucaturile, comportarea cuiva. A calca strâmb (sau alaturi cu drumul) = a fi necinstit, incorect, a se abate de la normele de conduita stabilite. A calca cu stângul = a porni prost la o actiune; a nu izbuti. A calca cu dreptul = a începe ceva cu bine; a izbuti. ♦ A trece pasind peste ceva. 2. Tranz. (Pop.; despre barbatusul pasarilor) A fecunda. 3. Intranz. A intra, a veni undeva, a se abate. 4. Tranz. A cutreiera, a strabate un drum, o regiune etc. 5. Tranz. Fig. A încalca pustiind si pradând. ♦ (Fam.) A veni fara veste undeva sau la cineva. II. Tranz. 1. A strivi, a zdrobi, a nimici cu picioarele. ♦ A batatori pamântul, iarba, semanaturile printr-o calcare repetata cu picioarele. ♦ A tescui strugurii cu picioarele. ♢ Expr. A calca apa = a se mentine la suprafata apei înotând în pozitie verticala. ♦ Intranz. A înfrânge o pornire sau un sentiment. ♢ Expr. A-si calca pe inima = a face ceva împotriva propriilor sale sentimente, împotriva propriei sale vointe. 2. A nu respecta o hotarâre, o lege, o obligatie etc. III. Tranz. A netezi îmbracamintea sau rufaria cu fierul de calcat. – Lat. calcare.
cătăni, CĂTĂNÍ, catanesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A face serviciul militar. 2. Tranz. A lua în armata, a încorpora, a înrola. ♦ Refl. A intra în armata, a se face catana. – Din catana.
cârcotă, CẤRCOTĂ, cârcote, s.f. (Pop. si fam.) Neîntelegere, cearta, gâlceava. ♢ Loc. vb. A intra (sau a se baga) în cârcota (cu cineva) = a se certa (cu cineva). – Cf. scr. k r k o t j a "lipsa de mladiere, inflexibilitate".
cârd, CÂRD, cârduri, s.n. 1. Grup mare de animale mamifere, de pasari, de pesti de acelasi fel, care se afla împreuna. 2. (De obicei peior.) Ceata (mare) de oameni. ♢ Expr. A se pune (sau a intra) în cârd cu cineva = a se asocia, a se întovarasi cu cineva (în vederea unor actiuni reprobabile). 3. (Fam.) Multime, sir (de ani, de zile). ♢ Loc. adv. De (la) un cârd de vreme = de un timp încoace. Un cârd de ani = foarte multi ani. – Din scr. krd.
cerber, CÉRBER, (2) cerberi, s.m. 1. (În mitologia greaca) Animal fabulos imaginat ca un câine cu trei capete, care statea la portile infernului si pazea intrarea. 2. Fig. (Livr.) Paznic sever, exigent. – Din fr. cerbère, lat. cerberus.
chibz, CHIBZ, chibzuri, s.n. (Înv.; în expr.) A sta (sau a intra) în (sau la) chibz (sau chibzuri) = a se gândi, a reflecta; a se framânta (cu gândul). – Din chibzui (derivat regresiv).
fronton, FRONTÓN, frontoane, s.n. 1. Element de forma triunghiulara, marginit de o cornisa, care încoroneaza fatada unui edificiu 2. Element de arhitectura, alcatuit dintr-o cornisa curba sau frânta, care se gaseste deasupra intrarii unui edificiu, deasupra unei usi etc. – Din fr. fronton.
gând, GÂND, gânduri, s.n. 1. Proces de gândire sau rezultatul procesului de gândire; idee, cuget, cugetare. Îi treceau multe gânduri prin cap. ♢ Expr. A framânta (sau a apasa etc. pe cineva) gândul = a preocupa, a obseda (pe cineva) o idee. A-si lua (sau a-si muta) gândul = a nu se mai gândi; a renunta la orice speranta. Ca gândul = extrem de repede. (Dus sau cazut etc.) pe gânduri = absorbit de ceva intim, nelegat de realitatea imediata. A sta pe (sau la) gânduri = a chibzui, a reflecta (mult); a sovai. A pune (pe cineva) pe gânduri = a îngrijora (pe cineva). A-si face (sau a intra etc. la) gânduri = a se îngrijora. A-i sta gândul la ceva = a fi preocupat de ceva. 2. Închipuire, imaginatie, fantezie; inspiratie. Gândul îl purta departe. 3. Loc considerat ca sediu al cugetarii; minte; memorie. I-a iesit din gând. ♢ Expr. Nici cu gândul n-am gândit = nici nu m-am asteptat la asta, n-am crezut ca se va întâmpla aceasta. Când cu gândul n-ai gândi = când nici nu te astepti. A-i da (sau a-i trece, a-i veni) cuiva (ceva) prin (sau în) gând = a-i veni cuiva brusc o idee. 4. Intentie, plan. A venit cu gând bun. ♢ Expr. A-si pune în gând = a lua hotarârea sa... A pune (cuiva) gând rau = a avea intentii rele fata de cineva. A-l bate (sau a-l paste etc.) gândul = a intentiona, a planui sa... 5. Convingere, parere. 6. Voie, dorinta, plac. Toate s-au facut dupa gândul lui. – Din magh. gond.
graţie, GRÁŢIE, gratii, s.f. 1. Dragalasenie, finete, gingasie demonstrate de o fiinta în miscari, atitudini etc.; atractie particulara pe care o provoaca cineva sau ceva prin aspect, miscare etc.; farmec. ♢ (În mitologia romana) Cele trei gratii sau gratiile = cele trei zeite considerate ca personificari ale frumusetii si gingasiei feminine. ♢ Expr. (Peior.) A face gratii = a) a cauta sa para fermecator prin gesturi si atitudini afectate; b) a-si manifesta în mod nejustificat nemultumirea, a face nazuri. 2. Bunavointa, preferinta, favoare de care se bucura cineva. ♢ Expr. A intra în gratiile cuiva = a câstiga încrederea, bunavointa cuiva. ♦ Ajutor, mila, îndurare (divina); iertare (de o pedeapsa). ♢ Anul de gratie..., formula emfatica ce preceda indicarea unui an calendaristic. 3. (Cu valoare de prepozitie) Datorita. – Din lat. gratia.
grijă, GRÍJĂ, griji, s.f. 1. Teama sau neliniste simtite de cineva la gândul unei eventuale primejdii sau întâmplari neplacute pe care le-ar putea îndura; îngrijorare. ♢ Expr. A intra la griji = a începe sa fie îngrijorat. ♦ Cauza îngrijorarii cuiva. 2. Interes deosebit, preocupare pentru cineva sau ceva, atentie acordata unei fiinte, unei probleme etc. ♢ Loc. vb. A (nu) avea grija (de cineva sau de ceva) = a (nu) se îngriji (de cineva sau de ceva); a (nu) supraveghea, a (nu) pazi (pe cineva sau ceva). ♢ Expr. A avea grija (sa...) = a baga de seama, a fi atent (sa...). A da (sau a lasa) în grija (cuiva) = a da (sau a lasa) în directa supraveghere (a cuiva); a încredinta. – Din bg. griža.
melodramă, MELODRÁMĂ s. f. 1. (în tragedia antica greaca) dialog cântat între corifeu si un personaj. 2. drama care utiliza acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau iesirea personajelor din scena. 3. opera dramatica scrisa într-un stil emfatic, cu actiune complicata, neverosimila, în care comicul alterneaza cu dramaticul. (< fr. mélodrame)
gură, GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioara (si inferioara) a capului oamenilor si animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele si deschizatura dintre ele; buze. ♢ Loc. adv. Gura-n gura = foarte aproape unul de celalalt. ♢ Expr. A(-i) da (cuiva) o gura = a saruta (pe cineva). Cu sufletul la gura = a) abia mai putând respira (de emotie sau de oboseala); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mâna pâna la gura = a uita repede, a fi uituc. Parca se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care manânca lacom sau vorbeste repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea. A scoate (sau a scapa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A tipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gura de sarpe = a tipa din rasputeri, deznadajduit. A se zvârcoli ca în gura de sarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gura = (despre cai) a se supune usor (sau greu) la miscarile ce i se fac cu frâul. ♢ Compuse: gura-casca (sau -cascata) = persoana care-si pierde vremea în zadar sau care dovedeste neglijenta, dezinteres condamnabil; persoana care sta absenta, care nu întelege ce i se spune; gura-de-lup = a) defect congenital de conformatie a fetei omului, constând dintr-o despicatura la buza si la gingia superioara si în cerul-gurii, si în comunicarea cavitatii bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealta cu care se îndoaie tabla groasa; gura-leului = planta erbacee ornamentala cu flori de diverse culori, asemanatoare cu o gura (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = planta erbacee cu flori vinete-violete, având o margine alba sau galbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sarutare, sarut. 2. Gura (I 1) considerata ca organ cu care cineva se hraneste. ♢ Expr. A pune (sau a lua, a baga) ceva în gura = a mânca (putin). A i se face gura punga = a avea o senzatie de astringenta din cauza unor alimente acre introduse în gura. A da (cuiva) mura-n gura = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fara sa faca cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucatura, sorbitura, înghititura. ♢ Expr. Nici o gura de apa = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hranit. 3. Gura (I 1) considerata ca organ al vorbirii; cloanta. ♢ Expr. A tacea din gura = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva sa nu mai vorbeasca, a pune pe cineva în situatia de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gura = a) a spune tocmai ceea ce voia sa zica altul în clipa respectiva; b) a întrerupe pe cineva când vorbeste. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul sa vorbeasca; a schimba, a atenua tonul si continutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scapa gura = a destainui ceva fara voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit sa spuna. A avea gura (sau a fi gura) sparta = a nu putea tine un secret, a dezvalui orice secret. A fi slobod la gura = a vorbi mult si fara sfiala, depasind uneori limitele bunei-cuviinte. A fi cu gura mare = a fi certaret. A avea o gura cât o sura = a vorbi mult si tare. A-si pazi (sau tine etc.) gura = a-si impune tacere; a fi prudent în tot ce vorbeste. A(-i tot) da din gura (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o melita, ca o moara stricata sau hodorogita sau ca o pupaza) = a vorbi repede si fara întrerupere; a flecari. A fi bun de gura = (adesea peior.) a vorbi mult si cu usurinta, a se pricepe sa-si pledeze cauza, sa convinga. A fi rau de gura (sau gura rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rau, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) tine seama de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumatate de gura (sau cu gura jumatate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotarât, fara convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se tine de cuvânt, sau care se lauda cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gura = a nu gasi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l gasi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gura în gura = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generatie în generatie. ♢ Compus: gura-sparta = om flecar, limbut, care nu poate tine un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorba, spusa, marturisire. ♢ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoana care nascoceste) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge sa fie vorbit de rau. A te lua dupa gura cuiva = a actiona (în mod gresit) dupa sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lânga cineva pentru a-l convinge sa faca un lucru; a cicali pe cineva. ♦ Glas, grai. ♢ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tacut, linistit, potolit. Cât îl tine (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din rasputeri. A nu avea gura (sa raspunzi sau sa spui ceva) = a nu avea putinta sau curajul (de a mai raspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Galagie, tipat, cearta. ♢ Loc. vb. A sta (sau a sari, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se rasti la cineva. ♢ Expr. A da gura la câini = a striga la câini sa nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbeste; vorbitor. ♢ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerata ca organ al cântarii. II. Deschizatura a unui obiect, a unei încaperi etc., prin care intra, se introduce, se varsa, iese etc. ceva, prin care se stabileste o comunicatie etc. Gura vasului. Gura camasii. Gura de canal. Gura fluviului. ♢ Gura de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept si din cea care se petrece pe dupa gâtul calului. Gura de apa = instalatie care serveste pentru a lua apa dintr-o retea de distributie. Gura de incendiu = gura de apa la care se monteaza un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gura de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gura artificiala = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incinta acustica, de forma si dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice sa fie asemanatoare cu acelea ale gurii umane. ♢ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeala înainte de a începe tesutul; b) a se înstari. A prins pânza gura = s-a facut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula "gâtlej, gât".
megaron, MEGARÓN s. n. (în Grecia antica) încapere principala a casei de locuit, delimitata la intrare de doua ziduri sau siruri de coloane formând o veranda. (< fr. mégaron, fr. megaron)
herme, HÉRME s.f. pl. Stâlpi de piatra amplasati de-a lungul drumurilor, la raspântii si la intrarea în casele grecesti, având sapat în partea superioara capul lui Hermes, zeul comertului. – Din n. pr. Hermes.
hersă, HÉRSĂ, herse, s.f. Gratar metalic care închidea intrarea cetatilor medievale, servind ca bariera auxiliara a portii. – Din fr. herse.
holeră, HOLÉRĂ, holere, s.f. 1. Boala epidemica grava, adesea mortala, caracterizata prin crampe stomacale foarte dureroase, varsaturi si diaree, care duce la o puternica deshidratare a organismului. ♢ Expr. A da holera în cineva = a se speria foarte tare, a intra spaima în cineva. 2. Boala infectioasa a pasarilor, cu evolutie grava, provocata de un microb; pasteureloza. 3. Epitet dat unei fiinte urâte si rele. – Din lat. cholera, ngr. choléra, ucr. holera.
horă, HÓRĂ, hore (hori), s.f. 1. Dans popular românesc cu ritm domol, în care jucatorii se prind de mâna, formând un cerc închis; cerc format de aceia care executa acest dans; melodie dupa care se executa acest dans. 2. (Pop.) Petrecere taraneasca unde se danseaza jocuri populare. ♢ Expr. A iesi la hora = a intra (la vârsta cuvenita) în rândul fetelor si al flacailor care joaca la hora. A se gati ca de hora = a se îmbraca foarte frumos, cu hainele de sarbatoare. 3. (Astron.; reg.; art.) Coroana boreala. – Din bg. horo.
marchiză, MARCHÍZĂ s. f. I. sotie, fiica de marchiz. II. 1. acoperis de sticla, deasupra intrarii principale a unei case. 2. mic vestibul cu peretii de sticla la intrare. 3. cabina mecanicului de locomotiva. III. inel de podoaba cu o montura de pietre de forma ovala. IV. numele unor pere zemoase. (< fr. marquise)
idee, IDÉE, idei, s.f. 1. Termen generic pentru diferite forme ale cunoasterii logice; notiune, concept. 2. Principiu, teza cuprinzatoare, teza fundamentala, conceptie, gândire, fel de a vedea. ♦ Opinie, parere, gând, convingere, judecata. ♢ Expr. A avea idee = a avea cunostinte (sumare), a fi informat (despre ceva). Ce idee! = exclamatie de dezaprobare. Da-mi o idee = ajuta-ma cu o sugestie sau sa gasesc o solutie. ♦ Intentie, plan, proiect. 3. (În expr.) Idee fixa = imagine, gând delirant izolat, intens si durabil, lipsit de ratiune. ♦ Teama, grija cu privire la ceva, panica. ♢ Expr. (Fam.) A baga (pe cineva) sau a intra la (o) idee (sau la idei) = a face sa se îngrijoreze, sa se teama sau a se îngrijora, a se teme. 4. (În expr.) O idee (de...) = o cantitate mica, redusa etc. O idee mai mare. – Din fr. idée, lat. idea.
interveni, INTERVENÍ, intervín, vb. IV. Intranz. 1. A veni între..., a veni la mijloc, a intra în actiune; spec. a lua cuvântul, a intra în vorba. ♦ A se amesteca spre a mijloci o împacare, o întelegere etc., a face un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; a starui pe lânga o persoana influenta spre a obtine ceva în favoarea cuiva sau a sa. 2. A se ivi, a surveni, a se întâmpla. A interveni o schimbare. – Din fr. intervenir, lat. intervenire.
intra, INTRÁ2, íntru, vb. I. Intranz. I. (Despre fiinte) 1. A trece din afara înauntru, a merge dintr-un loc deschis într-unul închis (sau considerat ca atare); a se introduce, a se baga. ♢ Expr. A intra în spital = a se interna. (Parca) a intrat în pamânt = a disparut fara urma. A intra în pamânt (de rusine) = a-i fi foarte rusine. 2. Fig. A patrunde, a se vârî, a ajunge la... A intra în amanunte. ♢ Expr. A-i intra cuiva în voie = a-i face cuiva (toate) gusturile, a-i face pe plac. (Fam). A(-i) intra cuiva (pe) sub piele = a câstiga bunavointa cuiva prin fel de fel de mijloace. 3. A participa, a se baga, a se amesteca; a lua parte la o activitate. ♢ Expr. A intra într-o belea (sau încurcatura, impas, necaz) = a avea de îndurat un necaz (sau o încurcatura etc.). A intra în hora = a începe sa ia parte la o actiune. A intra în vorba cu cineva = a) a începe o discutie cu cineva; b) (pop.) a lega relatii de prietenie, de dragoste cu o persoana de sex opus. A intra de serviciu = a începe garda la o unitate militara, la un spital etc. A intra în razboi (sau în lupta, în actiune etc.) = a începe razboiul (sau lupta etc.). ♦ A ajunge, a apuca (sau a fi pe punctul sa ajunga, sa apuce) o vârsta, o epoca etc. 4. (Urmat de determinari introduse prin prep. "în" sau "la") A îmbratisa o îndeletnicire; a se angaja într-o slujba. 5. A adera, a se înscrie, a fi admis într-o organizatie, într-o asociatie etc. II. (Despre lucruri, fenomene, idei etc.) 1. A patrunde, a se înfige, a se baga; a strabate. Acul intra în pânza. Lumina intra pe fereastra. 2. Fig. A-si face loc, a se strecura; a ajunge în... ♢ Loc. vb. A intra boala în cineva (sau în oasele cuiva) = a se îmbolnavi. A intra frica (sau groaza, spaima) în cineva (sau în oasele, în inima cuiva) = a se înfricosa, a se îngrozi. ♢ Expr. N-a intrat vremea (sau n-au intrat zilele) în sac = mai este timp, n-a trecut vremea. A intra în (sau sub) stapânirea cuiva = a ajunge în puterea cuiva. A-i intra (cuiva ceva) în sânge = a deveni un obicei, un act reflex, o necesitate. A intra în sufletul cuiva = a) a plictisi pe cineva cu amabilitatile sau cu insistentele; b) a deveni drag cuiva. 3. A avea loc; a încapea. Cartea intra în servieta. ♦ (Mat.) A se cuprinde de un anumit numar de ori în alt numar. 4. (Despre materiale) A fi necesar, a trebui într-o anumita proportie spre a realiza un anumit produs. La acest palton intra stofa multa. ♦ A face parte integranta (din ceva). 5. (În expr.) A intra la spalat = (despre tesaturi sau obiecte textile) a-si micsora dimensiunile prin spalare. A intra la apa = a) (despre tesaturi sau obiecte textile) a-si micsora dimensiunile la muierea în apa; b) (despre oameni) a ajunge într-o situatie neplacuta, grea. 6. (Despre o lege, un pact etc.; în expr.) A intra în vigoare = a capata putere, a deveni aplicabil. 7. A începe executarea unei parti dintr-o bucata muzicala. [Var.: (pop.) întrá vb. I] – Lat. intrare.
intrare, INTRÁRE, intrari, s.f. 1. Actiunea de a intra si rezultatul ei; loc (special amenajat) prin care se trece din afara înauntru; permisiune, încuviintare (de a intra2); intrat. ♦ Partea de la început a unei localitati, a unei suprafete circumscrise etc. 2. Momentul interventiei unei voci, a unui instrument sau a unor grupuri de instrumente în desfasurarea unei actiuni muzicale. 3. Strada mica (înfundata la un capat); fundatura. 4. (Cont.) Valoare care se înregistreaza în patrimoniul unei institutii sau întreprinderi; încasare. 5. Înregistrare a adreselor, cererilor etc. sosite la o institutie. 6. (Electron.) Punct al unui sistem sau al unui aparat prin care un semnal este introdus în acestea; input (1). 7. (Inform.) Ansamblul influentelor, informatiilor care parvin unui sistem (organism, mecanism) si raspunsul unui element sau al întregului sistem la acestea; input (2). [Var.: (pop.) întráre s.f.] – V. intra.
intrat, INTRÁT s.n. (Rar) Faptul de a intra; (concr.) intrare (1). – V. intra.
introduce, INTRODÚCE, introdúc, vb. III. Tranz. 1. A face ca cineva sau ceva sa intre, sa patrunda în ceva, undeva; a baga, a vârî. ♦ A include, a adauga, a îngloba. ♦ Refl. A intra undeva (cu forta sau pe furis). 2. A face ca o persoana sa fie primita de cineva sau sa fie admisa într-o organizatie, într-o asociatie etc. ♦ A ajuta pe cineva sa se initieze într-un domeniu de activitate. 3. A pune în practica; a institui, a stabili (un obicei, o practica etc.). [perf. s. introdusei, part. introdus] – Din lat. introducere. Cf. fr. i n t r o d u i r e.
invada, INVADÁ, invadez, vb. I. Tranz. 1. A intra prin violenta (si cu mari forte) pe un teritoriu strain (pustiind, pradând); a cotropi, a napadi. ♦ Fig. A pune stapânire pe...; a cuprinde, a coplesi. 2. (Despre plante si animale daunatoare sau parazite) A aparea undeva rapid si masiv (producând mari pagube sau neajunsuri); a napadi. – Din lat., it. invadere.
irupe, IRÚPE, irúp, vb. III, Intranz. A iesi la iveala sau a se manifesta dintr-o data si cu putere, a izbucni; a navali, a napadi; a intra cu violenta. ♦ Fig. a se revarsa, a deborda. [Var.: irúmpe vb.III] – Din lat. irrumpere (dupa rupe).
îmbuca, ÎMBUCÁ, îmbúc, vb. I. 1. Tranz. A vârî în gura ceva de mâncare; a mânca (în pripa, ce se nimereste); a înghiti ceva dintr-o data. 2. Refl. (Despre piese) A intra cu un capat în alta piesa; a se împreuna, a se uni. – Lat. •imboccare (< bucca "gura").
împuţi, ÎMPUŢÍ, împút, vb. IV. 1. Refl. A capata miros rau din cauza alterarii; a intra în putrefactie. 2. Tranz. A umple o încapere, un spatiu cu miros greu (de corp intrat în putrefactie). [Prez. ind. si: împutésc] – În + puti.
împuţit, ÎMPUŢÍT, -Ă, împutiti, -te, adj. 1. Care a intrat in putrefactie, care miroase urât din cauza alterarii. 2. Murdar, neîngrijit. ♦ (Despre oameni; adesea substantivat) Lenes, trândav. – V. împuti.
încârdui, ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. si refl. A baga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovarasi. – Din în cârd + suf. -ui.
înfige, ÎNFÍGE, înfíg, vb. III. 1. Tranz. A face ca un obiect cu vârf ascutit sa intre adânc În ceva; a împlânta, a vârî. ♢ Expr. A înfige mâna sau mâinile (în ceva) = a apuca (ceva) cu putere. ♦ A împlânta ceva într-un obiect ascutit. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se apuca de ceva (fara dreptul sau priceperea necesara), a intra sau a se amesteca undeva cu obraznicie. [Prez. s. înfipsei, part. înfipt] – Lat. infigere.
înfunda, ÎNFUNDÁ, înfúnd, vb. I. 1. Tranz. A pune fund la un butoi, la o putina etc. ♦ A astupa complet un orificiu, o deschizatura. ♢ Expr. A-i înfunda (cuiva) gura = a obliga (pe cineva) sa taca. ♦ Fig. A înabusi un sunet, un zgomot. ♢ Loc. adv. Pe înfundate = fara zgomot, înabusit. 2. Refl. (Despre drumuri, suprafete etc.) A se închide, a se sfârsi. ♢ Expr. (Fam.) A i se înfunda (cuiva) = a ajunge într-o situatie fara iesire, a nu-i mai merge; a o pati. ♦ (Despre conducte, santuri etc.) A se astupa. ♢ Tranz. A înfunda un sant. 3. Tranz. A vârî, a îndesa (undeva la fund, în adâncime) ♦ A umple bine. ♢ Expr. A înfunda ocna (sau temnita, puscaria) = a fi condamnat la ani grei de închisoare. ♦ A Îndesa pe cap palaria sau caciula. ♦ Refl. A se duce, a intra, a se ascunde într-un loc unde nu poate fi usor descoperit. ♦ Fig. A pune pe cineva într-o situatie grea, fara iesire. 4. Refl. si tranz. A (se) adânci, a (se) cufunda. ♦ Refl. A intra într-un loc care este (sau pare a fi) fara capat, fara iesire. Lat. infundare sau în + fund.
îngurlui, ÎNGURLUÍ, îngurluiesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A intra în relatii de dragoste cu cineva; a se giugiuli. [Prez. ind. si: îngúrlui] – În + gurlui.
înhăita, ÎNHĂITÁ, înhaitez, vb. I. Refl. recipr. (Depr.) A se întovarasi, a intra în cârdasie cu una sau cu mai multe persoane decazute; a se încârdosa. [Prez. ind. si: înháit] – În + haita.
înregimenta, ÎNREGIMENTÁ, înregimentez, vb. I. Refl. si tranz. A intra sau a face sa intre într-o grupare, într-un partid etc.; a (se) înrola. – Din fr. enrégimenter.
întreba, ÎNTREBÁ, întréb, vb. I. 1. Tranz. si refl. (recipr.) A(-si) pune întrebari, în scopul de a afla un raspuns. ♢ Expr. (Tranz.) Întreaba-ma sa te întreb, se spune cuiva care cere o informatie despre un lucru asupra caruia nici cel întrebat nu stie mai mult. 2. Tranz. si intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de" sau "despre") A cere (cuiva) vesti sau lamuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ♢ Expr. (Tranz.) A întreba (pe cineva) de sanatate = a se interesa de starea în care se afla cineva; a intra în vorba cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva întrebari pentru a-i evalua, din raspunsuri, nivelul cunostintelor; a chestiona, a examina. Lat. •interroguare (= interrogare).
întru, ÎNTRU prep. (Mai ales urmat de "un", "o" etc., cu elidarea vocalei finale) În. I. (Introduce un complement circumstantial de loc) 1. (Arata starea sau actiunea în interiorul unui spatiu) A locui într-un sat. 2. (Arata intrarea sau miscarea în interiorul unui spatiu) A intra într-o padure. 3. (Arata directia sau tinta miscarii) A se da într-o parte. II. (Introduce un complement circumstantial de timp) 1. (Arata momentul, rastimpul, epoca în care se petrece o actiune) Într-un timp scurt. ♢ Loc. adv. (Înv.) Întru-ntâi = la început. (Înv.) Într-acea = în acel timp. 2. (Arata timpul cât dureaza o actiune) Va plati datoria într-un an. ♢ Expr. Întru multi ani! = la multi ani! III. (Înv.; introduce un complement circumstantial de scop) Iese întru întâmpinarea musafirului. IV. (Introduce un complement circumstantial de mod) A alerga într-un suflet. ♢ Loc. adv. Într-adins = intentionat, în mod voit. Întru câtva = în oarecare masura. – V. (Introduce un complement circumstantial instrumental) Este îmbracat într-o scurta de piele. VI. (Introduce un complement circumstantial de relatie) A fi de acord întru totul cu cineva. VII. (Introduce un complement indirect care arata obiectul unei prefaceri) Râul s-a prefacut într-un pod de gheata. - Lat. intro.
înţepat, ÎNŢEPÁT, -Ă, întepati, -te, adj. 1. În care a intrat un vârf ascutit. ♦ Fig. Neplacut surprins, jignit. ♦ (În expr.) Întepat la vorba = care înteapa cu vorba; ironic, sarcastic. 3. Fig. Îngâmfat, mândru, fudul, înfumurat. ♦ Îmbufnat, tâfnos, 4. (Înv.) Tras în teapa. – V. întepa.
învrăjbi, ÎNVRĂJBÍ, învrajbesc, vb. IV. 1. Refl. recipr. A intra în vrajba cu cineva, a se dusmani cu cineva, a se învrajmasi. ♦ Tranz. A semana vrajba, a face sa se dusmaneasca, a învrajmasi. 2. Tranz. si refl. A (se) înfuria, a (se) mânia, a (se) întarâta. – În + vrajba.
jetelă, JETÉLĂ, jetele, s.f. Dig care se construieste la intrarea într-un port maritim sau la gura unui fluviu care se varsa într-o mare fara maree, pentru a evita înnisiparea sau pentru a usura transportul aluviunilor. – Cf. fr. j e t é e.
judeţ, JUDÉŢ, (I, 1, 2) judeti, s.m., (I, 3, 4, II) judete, s.n. I. 1. S.m. (În vechea organizare a Ţarii Românesti) Denumire data cârmuitorului unui oras; primar. 2. S.m. (Învechit si regional) Judecator (1). 3. S.n. Judecata (3). 4. S.n. (Înv.; în religia crestina) Judecata de apoi. II. S.n. 1. (În vechea organizare a Ţarii Românesti) Împartire administrativ-teritoriala, corespunzatoare tinutului în Moldova. 2. Unitate administrativ-teritoriala, în România, în componenta careia intra mai multe orase si comune. – Lat. judicium.
jur, JUR1, juri, s.m. (Astazi rar) Jurat1. ♢ (În vechea organizare judecatoreasca) Curte cu juri = organ de jurisdictie pentru procese criminale, delicte politice sau de presa, în componenta caruia intrau jurati1. – Din fr. jury.
mare, MÁRE1, mari, adj. I. (Indica dimensiunea) Care depaseste dimensiunile obisnuite; care are dimensiuni apreciabile (considerate în mod absolut sau prin comparatie). ♢ Degetul (cel) mare = degetul cel mai gros al mâinii, care se opune celorlalte degete. Litera mare = majuscula. ♢ Expr. A face (sau a deschide) ochii mari (cât cepele) = a privi cu uimire, cu curiozitate, cu atentie. ♢ (Adverbial) Faina macinata mare. ♦ (Despre suprafete) Întins2, vast. ♢ (Substantivat; în loc. adv.) În mare = a) pe scara ampla; dupa un plan vast; b) în linii generale, în rezumat. ♦ Înalt. Deal mare. ♦ Lung. Par mare. ♦ Încapator, spatios, voluminos. Vas mare. ♢ (Pop.) Casa (cea) mare = camera cea mai frumoasa a unei case taranesti, destinata oaspetilor. ♦ Lat; adânc. Apa mare. II. (Indica cantitatea) 1. Care este în cantitate însemnata; abundent, mult; numeros. ♦ (Despre ape curgatoare, viituri; de obicei în legatura cu verbe ca "a veni") Cu debit sporit, umflat. 2. (Despre numere sau, p. ext., despre valori care se pot exprima numeric) Care este în cantitate însemnata, ridicat. ♦ (Despre preturi) Ridicat. ♢ Loc. adj. De mare pret = foarte valoros, pretios, scump. ♦ (Despre colectivitati) Numeros. III. (Arata rezultatul dezvoltarii fiintelor) Care a depasit frageda copilarie; care a intrat în adolescenta; care a ajuns la maturitate. ♢ Fata mare = fata la vârsta maritisului; virgina, fecioara. ♢ Expr. Sa cresti mare! formula cu care se raspunde unui copil la salut, cu care i se multumeste pentru un serviciu etc. Cu mic cu mare sau de la mic la mare ori si mici si mari = toti, toate, toata lumea; (în constructii negative) nimeni.l ♦ (De obicei la comparativ sau la superlativ relativ) Mai (sau cel mai) în vârsta. IV. (Indica durata; despre unitati de timp) De lunga durata, îndelung, lung. ♢ Postul (cel) mare = postul cel mai lung din cuprinsul anului, care preceda sarbatoarea Pastilor. (Pop.) An mare = an bisect. V. (Indica intensitatea) 1. (Despre surse de lumina si caldura) Puternic, intens. ♢ Ziua mare = partea diminetii (dupa rasaritul soarelui) când lumina este deplina, intensa. ♢ Expr. (Ziua) în (sau la) amiaza-mare = în toiul zilei, în plina zi, la amiaza. 2. (Despre sunete, voce, zgomote) Puternic, ridicat. ♢ Expr. A vorbi (sau a striga) în gura mare = a vorbi cu glas tare, cu ton ridicat. A fi cu gura mare = a fi certaret, scandalagiu. 3. (Despre fenomene atmosferice) Violent, aspru, naprasnic. Ger mare. 4. (Despre ritmul de miscare sau de deplasare) Care a depasit viteza obisnuita; crescut (ca viteza), marit. 5. (Despre stari sufletesti, sentimente, senzatii etc.) Intens, profund, tare. ♢ Loc. adv. (Reg.) Cu mare ce = cu greu, anevoie. ♢ Expr. (A-i fi cuiva) mai mare mila (sau dragul, rusinea etc.) = (a-i fi cuiva) foarte mila (sau drag, rusine etc.) ♦ (Adverbial; pop.) Din cale-afara, peste masura. ♦ Grav. Greseala mare. VI. (Arata calitatea, valoarea) 1. De valoare, de însemnatate deosebita; important, însemnat. ♢ Zi mare = zi de sarbatoare; zi importanta. Strada mare = nume dat în unele orase de provincie strazii principale. Drum mare sau drumul (cel) mare = drum principal de larga circulatie, care leaga localitati importante. ♢ Expr. Vorbe mari = a) cuvinte bombastice; promisiuni goale; b) (rar) laude. Mare lucru = a) lucru care impresioneaza sau desteapta mirare; b) lucru care nu reprezinta nimic de seama, care reprezinta prea putin, care este nesemnificativ; c) (în constructii negative da contextului valoare afirmativa si invers) n-as crede sa (nu)... ♦ Hotarâtor. ♦ Uimitor, extraordinar, impresionant. ♢ Expr. Mare minune sau minune mare = a) (cu valoare de exclamatie) exprima uimire, admiratie etc.; b) (reg.; cu valoare de superlativ) foarte frumos (sau bun etc.) Mare minune sa (nu)... = ar fi de mirare sa (nu)..., n-as crede sa (nu)... ♦ Grav, serios. 2. Cu calitati exceptionale; ilustru, celebru, renumit. ♦ Iesit din comun; deosebit. 3. Care ocupa un loc de frunte într-o ierarhie; cu vaza. ♢ Socru mare = tatal mirelui; (la pl.) parintii mirelui. Soacra mare sau soacra cea mare = mama mirelui. ♢ Expr. A se tine mare = a fi mândru, semet, fudul. (Substantivat) A trage (sau a calca) mare = a-si da importanta; a cauta sa ajunga pe cei sus-pusi. La mai mare, urare adresata cuiva cu ocazia unei numiri sau a unei avansari într-un post. Mare si tare sau tare si mare = foarte puternic, influent. ♦ (Substantivat) Mai-mare = capetenie, sef. ♦ Superior în ceea ce priveste calitatile morale. ♢ Expr. Mare la inima (sau la suflet) = marinimos, generos. ♦ Deosebit, ales2, distins. Mare cinste. ♢ Mare tinuta = îmbracaminte sau uniforma destinata pentru anumite solemnitati. ♦ (Despre ospete, serbari) Plin de stralucire; bogat, fastuos, pompos. – Probabil lat. mas, maris.
mănăstire, MĂNĂSTÍRE, manastiri, s.f. Institutie religioasa cuprinzând o biserica si mai multe chilii unde traiesc, potrivit unor reguli de viata austere, calugari sau calugarite; p. restr. biserica a unei astfel de institutii religioase; locas unde serviciul divin este oficiat de calugari. ♢ Expr. A (se) duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a baga, etc. la (o) manastire = a (se) calugari. [Var.: mânastire, (înv) monastire, s.f.] – Din sl. monastyrí.
număra, NUMĂRÁ, númar, vb. I. Tranz. 1. A socoti câte unitati sunt într-un sir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numarul de elemente dintr-o multime; a afla, a înregistra, a verifica numarul unui sir de obiecte etc.; p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ♢ Expr. A-i numara (cuiva) îmbucaturile (sau înghititurile) = a tine cuiva socoteala de cât manânca, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A numara pe degete = a fi în numar foarte redus. 2. A enunta pe rând un sir de numere în ordine crescânda sau descrescânda. ♢ Expr. pâna numeri la trei = imediat, într-o clipa. 3. A da ceva cu numar, socotind; p.ext. a plati(în bani). 4. A considera, a pune ceva sau pe cineva în acelasi numar, în acelasi grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit numar. ♢ Expr. A nu numara zile multe = a mai avea putin de trait. ♦ Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.
ţară, ŢÁRĂ, tari, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic într-un stat; p.ext. stat. ♢ Expr. Ţara lui Cremene (sau a lui Papura-Voda) = loc fara stapân, unde fiecare face ce-i place, fara sa dea seama cuiva. (Fam.) Te joci cu tara în bumbi? formula prin care se atrage atentia cuiva ca greseste atunci când subestimeaza o persoana sau o problema. A plati (cât) un colt de tara = a valora foarte mult. A pune tara la cale = a) a conduce, a administra o tara; b) (ir.) a discuta o chestie importanta (de ordin politic) fara a avea competenta necesara; p. ext. a discuta multe si de toate. (Pop.) A se duce la tara (sau în tari) = a se duce în lume. Ţara e larga = esti liber sa faci ce vrei, sa pleci unde vrei. La colt de tara sau la mijloc de masa si la colt de tara = într-un loc ferit de primejdii. Peste noua (sau sapte) mari (si) peste noua (sau sapte) tari = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a ramâne) de poveste în tara = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomina. (Fam.) A sta prost (sau rau) cu tara = a nu avea bani. Ţara nimanui = a) (în basme) tara fara stapân; b) spatiu neocupat de armate între doua fronturi de lupta; zona neutra. ♦ (Intra în denumirea unor state sau tinuturi) Ţara Româneasca, Ţarile de Jos. ♦ (În vechea organizare politica si administrativa a României) Provincie. 2. Regiune, tinut, teritoriu. ♦ Ses. 3. Locul în care s-a nascut sau traieste cineva; patrie. 4. (În opozitie cu oras) Mediu rural, sat. ♢ Loc. adj. De (sau de la) tara = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei tari (I 1); popor; natiune; p. ext. oameni, lume. ♢ Expr. A afla târgul si tara = a afla toata lumea. A se pune cu tara = a intra în conflict cu toata lumea. 2. (Înv.) Populatie de la sate; taranime. [Var.: (înv.) teára s.f.] – Lat. terra.
ţâşni, ŢÂSNÍ, tâsnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre lichide, aburi; la pers. 3) A iesi cu presiune printr-o crapatura sau printr-o deschizatura. ♦ A sari, a împrosca. 2. (Despre fiinte) A aparea, a sari, a iesi de undeva pe neasteptate; a intra brusc undeva, a da buzna. ♦ A porni brusc, a se repezi, a se napusti. 3. A se ivi deodata, a izbucni cu putere, a irupe. – Din tâst.
ţine, ŢÍNE, tin, vb. III. I. Tranz. 1. A avea ceva în mâna (sau în brate etc.) si a nu lasa sa scape. ♢ Expr. A-i tine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi nas cuiva la cununie; b) a sta lânga cineva în ultimele clipe ale vietii cu o lumânare aprinsa în mâna (dupa un vechi obicei crestin). A-i tine (cuiva) cununa = a fi nas (cuiva) la cununie. A tine frânele tarii (sau împaratiei etc.) = a conduce, a stapâni, a guverna o tara etc. A tine pe cineva (sau ceva) în mâna = a avea pe cineva (sau ceva) în puterea sa, a dispune de cineva (sau de ceva) dupa bunul plac; a avea pe cineva (sau ceva) la mâna. A tine ursita (sau soarta) cuiva (în mâna) = a fi stapân pe viata cuiva si a dispune de ea dupa bunul sau plac. ♢ (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", "de dupa" sau "pe dupa", arata partea de care se apuca) Ţinem pe bunic de mâna. (Refl. recipr.) Mergeau tinându-se de mâna. ♢ Intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de", arata partea sau capatul de care e apucat un obiect sau chiar obiectul însusi) Ţine de nuia. ♦ (La imper.) Ia! primeste! ♦ (Determinat prin "în brate" sau "îmbratisat") A cuprinde pe cineva cu bratele în semn de dragoste, de prietenie; a îmbratisa. ♦ (Determinat prin "în mâna") A mânui o arma, o unealta, un instrument etc. ♦ (La volei, polo pe apa etc.; în expr.) A tine mingea = a opri mingea în mâini mai mult timp decât este regulamentar, înainte de a o pasa sau de a o trimite adversarului. 2. A sustine un obiect greu (ridicat de la pamânt) si a nu-l lasa sa cada. 3. A sprijini pe cineva sa nu cada. ♦ Intranz. A nu lasa ca ceva care atârna sau pluteste sa cada sau sa se scufunde. 4. A cuprinde, a purta, p. ext. a suporta. ♢ Expr. A nu-l (mai) tine pe cineva pamântul = a nu mai putea fi suportat din cauza rautatii, faradelegilor etc. A nu-l (mai) tine pe cineva locul = a nu mai putea de bucurie, de nerabdare etc. A nu-l mai tine (pe cineva) pielea = a fi foarte fericit, foarte mândru. II. 1. Refl. A se prinde cu mâinile de ceva sau de cineva. ♦ A apasa, a comprima o parte a corpului (pentru a-i încetini functia, a potoli o senzatie dureroasa etc.). ♦ A se mentine într-un loc, a nu se prabusi, a nu cadea de undeva. Se tine tare în sa. 2. Refl. A fi prins sau fixat usor de ceva, a fi legat prea slab de ceva. Se tinea numai într-un cui. ♦ Intranz. si refl. A fi bine fixat sau întepenit undeva (si a nu se desface, a nu se desprinde, a nu ceda). Cuiul (se) tine bine. 3. Refl. (Cu determinari introduse prin prep. "de" sau "dupa") A merge în urma cuiva, pasind cât mai aproape de el si a nu-l parasi nici o clipa; p. ext. a fi mereu împreuna cu cineva, a fi nelipsit de lânga cineva. ♦ A sta mereu în drumul, în preajma sau în urma cuiva, staruind cu o rugaminte; a urmari pe cineva cu staruintele sale, cu insistentele sale pentru a-i câstiga simpatia, dragostea. ♦ A se lua dupa cineva, a imita pe cineva, a lua ca exemplu, ca model pe cineva. 4. Refl. (Cu determinari modale) A urma unul dupa altul, a se însirui. Automobilele se tineau lant. 5. Refl. A se îndeletnici mult (sau numai) cu..., a se preocupa neîntrerupt (sau numai) de..., a nu se lasa de... ♢ Expr. A se tine de ale sale = a-si vedea de treaba. 6. Intranz. si refl. A face parte integranta dintr-un tot; (despre unelte) a face parte dintr-un sortiment, dintr-o garnitura etc. ♦ A face parte din bunurile cuiva, a apartine cuiva. 7. Intranz. A se referi la..., a fi în legatura cu..., a face parte din... ♦ A fi de datoria, de competenta cuiva; a privi, a interesa pe cineva. 8. Intranz. A fi legat sufleteste de ceva: p. ext. a avea pentru cineva o afectiune puternica, a iubi pe cineva. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "cu") A lua apararea sau partea cuiva, a sustine pe cineva, a fi de partea cuiva. 9. Intranz. (Urmat de un verb la conjunctiv) A dori mult ca ceva sa se întâmple, sa se faca sau sa fie; a simti imboldul de a face ceva. III. 1. Tranz. A face ca trupul (sau o anumita parte a lui) sa stea mai mult timp într-o anumita pozitie sau atitudine. ♢ Expr. A tine nasul sus sau (refl.) a se tine cu nasul pe sus = a fi obraznic, încrezut, pretentios. A tine capul sus sau (refl.) a se tine cu capul pe sus = a fi mândru, orgolios. ♦ (Pop.) A se uita fix la cineva sau ceva. 2. Tranz. A face pe cineva sau ceva sa stea un timp oarecare într-un anumit loc. ♦ Expr. A tine (pe cineva sau ceva) în evidenta = a avea (pe cineva sau ceva) în vedere; a da o atentie deosebita. A tine (ceva) în suspensie = a nu se pronunta sau a nu se hotarî (asupra unui lucru). ♦ A da cuiva locuinta, salas, cazare; a nu lasa (pe cineva) sa plece în alta parte. ♦ (Cu determinari introduse prin prep. "la" sau "în") A sili, a forta pe cineva sa stea într-un anumit loc. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la pastrama = a lasa pe cineva sa rabde de foame. ♦ A lipsi pe cineva de libertate, a-l face sa stea închis, legat. 3. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa nu se poata misca din loc (prinzându-l cu mâinile sau legându-l); a imobiliza. ♢ Expr. A tine pe cineva sub papuc (sau sub picior) = a stapâni, a domina pe cineva. 4. Tranz. A face ca cineva sau ceva sa stea sau sa ramâna un timp oarecare într-o anumita stare; a mentine. 5. Tranz. (Cu determinarile "pe loc" sau "în loc") A opri pe cineva sau ceva din mersul sau, facându-l sa ramâna pe loc, a-l împiedica sa-si urmeze drumul. ♢ Expr. A-i tine cuiva drumul (sau calea) = a) a opri pe cineva din drumul sau, împiedicându-l sa treaca înainte; a sta în calea cuiva; b) a pândi trecerea cuiva, a astepta pe cineva în drum si a-l opri pentru a-i adresa o rugaminte; c) (pop.) a urmari pe cineva în mod insistent (pentru a-i câstiga bunavointa, dragostea); a fi mereu în calea cuiva. A tine drumul (sau calea, drumurile) = a) a practica tâlharia la drumul mare; b) a umbla fara rost, haimana. (Pop.) A-i tine cuiva drumul legat = a împiedica actiunile cuiva, libertatea cuiva. A tine (pe cineva) de vorba = a sta de vorba cu cineva (nelasându-l sa-si vada de lucru). 6. Tranz. A face pe cineva sa astepte. 7. Refl. (Rar) A sta mai mult timp într-un anumit loc. ♢ Expr. A se tine în rezerva (sau la o parte, la distanta) = a nu lua parte la ceva, a se abtine de la ceva. A se tine sufletul în cineva = a fi viu, a trai. ♦ (Pop.) A-si duce traiul, a vietui, a trai (undeva). 8. Refl. A sta într-o anumita pozitie, a lua sau a avea o anumita atitudine sau tinuta. Se tinea drept. ♢ Expr. A nu se mai (putea) tine pe (sau în) picioare = a cadea (de osteneala, de somn, de boala etc.). 9. Refl. (Pop., determinat prin "mândru", "mare", "tare" sau un echivalent al acestora) A fi mândru, încrezut; a se mândri, a-si lua aere de superioritate, a face pe grozavul. 10. Tranz. A înfrâna, a stapâni, a domina un sentiment, o pornire etc. Abia îsi tine lacrimile. (Refl.) (Urmat de un verb la conjunctiv în forma negativa) De-abia se tine sa nu râda. ♢ Expr. A-si tine firea = a-si pastra linistea, calmul, cumpatul; a se stapâni. ♦ (Urmat de un verb la conjunctiv sau de determinari introduse prin prep. "de", "de la") A opri pe cineva de la ceva, a împiedica pe cineva sa faca ceva; a retine. IV. 1. Tranz. A pastra un lucru într-un anumit loc (pentru a-l pune la adapost sau a-l avea la îndemâna în caz de trebuinta). ♦ A pastra mult timp un lucru pentru a se folosi de el în viitor. ♦ (Construit cu un complement în dativ sau introdus prin prep. "pentru") A opri, a rezerva un lucru pentru cineva. ♦ A pastra un anumit timp un obiect primit de la cineva în acest scop. ♦ A opri ceva (ce nu-i apartine) la sine sau pentru sine; a retine pe nedrept. 2. Tranz. A nu lasa ca ceva sa dispara, sa se distruga, sa se altereze etc.; a pastra neatins si neschimbat, a conserva. ♢ Expr. A tine legatura cu cineva = a ramâne în (strânsa) legatura cu cineva, a pastra legatura cu cineva. A tine cuiva (sau, reg., a tine pe cineva) mânie (sau pizma, suparare, alean) = a purta cuiva ura, suparare etc., a ramâne mânios pe cineva mai mult timp, a nu ierta pe cineva. A tine taina (sau secretul) sau a tine (ceva) secret = a ascunde, a nu dezvalui, a nu da pe fata, a nu destainui un secret. A tine minte = a nu uita (ceva), a-si aminti de... ♦ A cruta, a nu distruge. ♦ (Pop.) A pastra cuiva dragoste, a nu parasi pe cineva. 3. Tranz. A pastra o stare sau o calitate vreme mai îndelungata. ♢ Expr. A-i tine cuiva cald (sau, intranz., de cald) = a-i fi cuiva de folos, a-i prinde bine. (Intranz.) A-i tine (cuiva) de frig = a apara de frig. A-i tine (cuiva) de foame (sau de sete) = a satura (înlocuind alta hrana mai potrivita). A tine (cuiva) de urât = a sta împreuna cu cineva vorbindu-i, distrându-l pentru a-i alunga singuratatea sau plictiseala. 4. Tranz. A urma mereu acelasi drum (sau aceeasi cale, aceeasi directie), a nu se abate din drum; a umbla într-un anumit loc; p. ext. a merge (sau a o lua) pe un anumit drum; (despre drumuri) a merge, a strabate, a trece printr-un loc. (Refl.) (Determinat prin "de drum") Ţine-te de drumul acesta pâna acasa. ♢ Expr. (înv.) A tine marea sau (intranz.) a tine spre plina mare = a naviga în larg. 5. Tranz. A respecta cu strictete, a împlini întocmai; a pazi (o norma, o învoiala, un angajament, o lege). ♦ A sarbatori, a praznui, a cinsti (o zi de sarbatoare). ♢ Expr. A tine zile pentru cineva = a posti ca sa-i mearga cuiva bine, sa i se împlineasca o dorinta. ♦ Refl. A persevera în..., a nu se îndeparta de..., a nu se abate de la..., a ramâne consecvent cu... ♢ Expr. (Intranz.) A tine la vorba sa = a ramâne nestramutat într-o hotarâre, a nu reveni asupra celor spuse, a nu-si schimba hotarârea. 6. Refl. si intranz. (De obicei cu determinarile "bine", "tare", "dârz") A se mentine în conditii bune, a nu se da batut, a nu se lasa înduplecat; a rezista. ♢ Expr. (Refl.) A se tine (sau, tranz., a tine pe cineva) treaz = a ramâne (sau a determina pe cineva sa ramâna) treaz, a nu (se) lasa sa fie prins de somn. (Refl.) A se tine gata = a sta pregatit (pentru a face ceva). (Refl.) Ţine-te (sau te tine) bine sau (intranz.) tine bine! formula de îndemn si de încurajare. (Refl.) Sa se tina bine! formula de amenintare. ♦ Intranz. A rezista la o încercare sau la o proba, a suporta ceva. Calul tine la galop. 7. Refl. si tranz. A se afla sau a face sa se afle în deplina sanatate si putere. ♢ Expr. A (se) tine viu (sau în viata, cu zile etc.) = a (se) mentine în viata; a trai sau a face sa traiasca. ♦ Refl. A se pastra, a se conserva. V. Tranz. 1. A ocupa, a avea (un loc). ♢ Expr. A tine loc de... = a face serviciul de..., a îndeplini functia de..., a servi drept..., a fi întrebuintat ca... 2. A stapâni (un loc). ♦ A apara un loc de invazia dusmanului, a opri (cu armele) intrarea într-un loc. 3. A avea (pe cineva) în serviciul sau. 4. A avea sub conducerea, directia sau administratia sa; a fi însarcinat cu o functie (si a o exercita). ♢ Expr. A tine casa (sau contabilitatea) = a fi casier (sau contabil. A tine socotelile = a fi însarcinat cu socoteala intrarii si iesirii banilor într-o întreprindere. 5. A poseda animale si a le creste (pentru folosul pe care-l dau). 6. A avea în posesiune o întreprindere; a avea în folosinta pe timp limitat o proprietate; a detine (în calitate de chirias, de arendas). 7. (Pop.) A avea de vânzare (o marfa în pravalie). VI. Tranz. 1. A suporta toata cheltuiala necesara întretinerii unei case, unei gospodarii etc. ♢ Expr. A tine casa (cu cineva) = a convietui cu cineva (în calitate de sot si sotie). A tine casa mare = a duce trai bogat, luxos. A tine casa (sau masa) deschisa = a primi bucuros si des multi oaspeti. A-si tine rangul = a avea un fel de viata potrivit cu rangul pe care îl ocupa. ♦ A da cuiva cele necesare pentru a trai (mai ales hrana); a întretine. ♢ Expr. A tine (pe cineva) la scoala (sau la studii) = a trimite (pe cineva) la scoala, suportând cheltuielile necesare. ♦ Tranz. si refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. "cu") A (se) hrani. ♢ Expr. (Tranz.) A-si tine capul (sau viata, zilele, sufletul) cu... = a se hrani, a trai cu... ♦ Refl. A face fata cheltuielilor necesare vietii; a se întretine, a trai. 2. A purta cuiva de grija, a avea grija de cineva, a îngriji pe cineva. ♢ Expr. A tine pe cineva ca pe (sau în) palma = a îngriji pe cineva cu cea mai mare dragoste, împlinindu-i-se toate dorintele. A tine bine = a pastra în stare buna, în ordine deplina, a întretine bine. 3. (Pop.) A fi casatorit cu cineva. ♦ (Construit cu dat. pron.) A avea un amant. ♦ Refl. recipr. A avea cu cineva relatii de dragoste (în afara casatoriei), a trai cu cineva (în concubinaj). VII. 1. Intranz. A dura, a dainui. ♦ (Despre provizii) A ajunge (pentru un timp oarecare), a nu se termina (mai mult timp). 2. Tranz. (Despre boli sau dureri trupesti) A nu mai slabi pe cineva, a nu-l lasa, a nu-i da pace. ♦ (Despre organe sau parti ale corpului) A produce dureri. 3. Intranz. A se întinde, a se prelungi (într-o directie). VIII. Tranz. 1. (Exprima, împreuna cu determinarea sa, o actiune sau o stare indicata de determinare, cu valoarea stilistica a unui prezent de durata) A face sa dureze, sa se manifeste. De bucurie tinu masa trei zile. ♢ Expr. A o tine numai (sau tot) o (sau într-o) fuga (ori o gura, un plâns etc.) sau a tine fuga (ori plânsul, gura etc.) întruna (sau totuna) = a o duce înainte fara întrerupere, fara a slabi o clipa, fara a se opri (din fuga, din plâns etc.). A (o) tine înainte (sau întruna) ca... = a sustine cu tarie, cu insistenta ca... A (o) tine (tot)una (cu...) = a nu se opri (din...), a continua (sa...) A tine pas cu vremea (sau pasul vremii) = a fi la moda, a fi în spiritul vremii, a nu ramâne în urma. ♦ (Cu determinari introduse prin locutiunile "tot în..." sau "numai în...") A nu mai slabi pe cineva cu... 2. (În loc. vb.; cu sensul dat de determinari) A tine o vorbire (sau un discurs, un cuvânt) = a vorbi, a cuvânta unui auditoriu. A tine judecata = a judeca. A tine sfat = a se sfatui, a delibera. A tine lupta (sau razboi, batalie, foc) = a se lupta, a se razboi cu cineva. A tine straja = a strajui, a sta de straja. A tine locul cuiva = a înlocui pe cineva. IX. Tranz. si refl. (Pop.) A (se) considera, a (se) socoti, a (se) crede. Te tineam mai tânar! ♢ Expr. (Tranz.) A tine (pe cineva) de rau = a mustra, a dojeni, a certa, a ocarî (pe cineva). X. Tranz. (Pop.) A obliga la o cheltuiala, a necesita o cheltuiala, a costa. [Prez. ind. si: (reg.) tiu. – Var.: tineá vb. II] – Lat. tenem.
uşă, ÚSĂ, usi, s.f. 1. Deschizatura de forma regulata lasata în peretele unei cladiri, la un vehicul, la o mobila, pentru a permite intrarea (si iesirea); ansamblu format dintr-un cadru fix de care se prinde o tablie mobila de lemn sau de metal care închide sau deschide aceasta deschizatura; p. restr. tablia din acest ansamblu. ♢ Usa domneasca (sau împarateasca) sau usa raiului = intrarea principala a altarului. ♢ Loc. adv. La usa = foarte aproape. ♢ Loc. prep. La usa... = în imediata apropiere (a...). ♢ Expr. A(-si) deschide (larg sau amândoua) usile = a lasa intrarea libera; a primi cu bucurie pe cineva în casa. A lasa (pe cineva) dupa usa = a nesocoti (pe cineva), a nu da (cuiva) nici o atentie. A sta dupa usa = a fi nebagat în seama; a sta deoparte, izolat. A bate la usa = (de spre termene, evenimente etc.) a fi foarte aproape, a fi iminent. 2. Fig. Casa, locuinta. ♢ Expr. (A bate, a cere, a creste etc.) pe la usile oamenilor = (a munci) pe la altii, (a trai) din mila altora. A umbla din usa-n usa = a cersi. – Lat. •ustia (pl., devenit sg., al lui •ustium = ostium).
vamă, VÁMĂ, vami, s.f. 1. Institutie de stat care se ocupa cu evidenta si controlul asupra intrarii si iesirii din tara a marfurilor, mijloacelor de transport etc. si care percepe taxele legale pentru aceste bunuri; loc, punct în care functioneaza aceasta unitate. ♦ Taxa care se plateste ca un bun sa treaca dintr-o tara în alta sau (în trecut) dintr-o regiune în alta a tarii. ♢ Loc. vb. a pune vama = a vamui. ♦ Cantitate de graunte care se percepe la moara ca taxa în natura pentru macinat; uium. 2. (În credintele populare) Fiecare dintre cele sapte (sau noua) popasuri (în vazduh) prin care se crede ca trebuie sa treaca sufletul mortului pentru a ajunge în cer. ♦ Bani pe care trebuie sa-i plateasca mortul ca sa poata trece si calatori pe lumea cealalta. – Din magh. vam.
varieteu, VARIETÉU, varieteuri, s.n. Spectacol teatral de gen usor, în repertoriul caruia intra piese simple, recreative, scheciuri, cuplete, dansuri, recitari, cântece, acrobatii, jonglerii etc. [Pr.: -ri-e-. Var.: varieté s.n.] – Din fr. variété.
vârî, VÂRÎ́, vâr, vb. IV. 1. Tranz. A baga, a introduce. ♢ Expr. A-i vârî cuiva (ceva) pe gât = a sili pe cineva sa accepte un lucru împotriva vointei, interesului sau placerii sale. A-i vârî cuiva (ceva) în cap = a) a face pe cineva sa priceapa bine un lucru; b) a face pe cineva sa creada ceea ce nu este adevarat; c) a sugera cuiva ceva. A-si vârî nasul în ceva (sau undeva, în toate) sau a-si vârî nasul unde nu-i fierbe oala = a se amesteca, a interveni (inoportun) în ceva (sau undeva, în toate) sau în lucruri care nu-l privesc. A-si vârî (sau a-i vârî cuiva) mintile în cap = a-si da bine seama (sau a face sa-si dea seama) de urmarile faptelor sale; a se cuminti sau a se face sa se cuminteasca. A vârî vrajba (sau zâzanie, intriga etc.) = a provoca (cu intentie) neintelegeri, ura, intrigi; a învrajbi. ♦ A înfige, a împlânta. ♦ A investi bani, capital. 2. Tranz. A face (pe cineva) sa intre undeva (de bunavoie sau fortat). ♢ Expr. A vârî pe cineva (de viu) în groapa (sau în mormânt, în pamânt) = a) a pricinui moartea cuiva, a omorî pe cineva cu zile; b) a cauza cuiva suparari foarte mari. A vârî (pe cineva) în boala (sau în toate bolile, în sperieti, în toti sperietii, în groaza, în racori) = a speria tare (pe cineva); a îngrozi, a înspaimânta, a înfricosa. A vârî (pe cineva) la închisoare (sau la puscarie) = a face sa fie închis, întemnitat. 3. Refl. A intra, a se baga în... ♢ Expr. A se vârî sub pielea cuiva = a câstiga (prin mijloace nepermise) încrederea, protectia sau dragostea cuiva. ♦ Tranz. A face ca cineva sa fie angajat sau a angaja într-un serviciu. ♦ A se înghesui. ♢ Expr. A se vârî în sufletul cuiva = a plictisi pe cineva, manifestând un interes sau o simpatie prea staruitoare, prea insistenta, agasanta. ♦ A se amesteca între altii (intervenind într-un sens oarecare). – Din sl. vreti.
veni, VENÍ, vin, vb. IV. Intranz. 1. A se deplasa înspre persoana care vorbeste sau despre care se vorbeste; a se apropia de un loc, de o asezare; p. ext. a merge, a trece pe lânga sau printr-un anumit loc. ♢ Expr. Du-te-vino subst. = miscare, circulatie intensa, neîntrerupta si în ambele sensuri. Vino-ncoace subst. = a) farmec, dragalasenie, atractie irezistibila; b) (rar) ademenire, ispita, pacat. ♦ A merge împreuna cu cineva sau în urma cuiva. ♢ Expr. (Pop.) A veni dupa cineva = a se casatori cu cineva. ♦ A intra (în locul, în spatiul unde se afla vorbitorul). ♢ Expr. (Pop.) A veni în slujba = a se angaja, a intra în slujba cuiva. ♦ (Despre ape) A curge (la vale); a inunda, a se revarsa. ♢ Expr. (Pop.) A veni mare = a-si ridica mult nivelul, a se umfla, a creste, a se revarsa. ♦ A se deplasa la suprafata apei dintr-un punct mai îndepartat catre unul mai apropiat. ♦ A merge, a se deplasa, a zbura prin aer dintr-un punct mai îndepartat catre unul mai apropiat. ♦ A navali asupra sau împotriva cuiva. 2. A sosi, a ajunge undeva sau la cineva (pornind dintr-un punct anumit). ♢ Expr. A veni pe lume = a se naste. ♦ (Despre obiecte) A fi adus, trimis, expediat de cineva, de undeva. ♦ (Despre publicatii) A sosi periodic undeva, a fi difuzat. ♦ (Despre zgomote, cuvinte, mirosuri etc.) a ajunge (pâna) la persoana care vorbeste sau la fiinta despre care se vorbeste ori într-un loc determinat. 3. A se duce în vizita (sau în treacat la cineva sau undeva, a trece pe la cineva; a se prezenta; p. ext. a aparea, a se ivi. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) lacrimile = a plânge sau a fi gata sa plânga. A-i veni (cuiva) în (sau prin) minte (sau cap) = a se gândi dintr-o data la ceva, a-si aminti de ceva. Ce-i vine cuiva pe limba = ce exprima cineva spontan si fara discernamânt într-un moment de surescitare. Cum (sau ce) îi vine cuiva la gura = cu termeni ireverentiosi, cu insulte. 4. A urma dupa altcineva sau dupa altceva; a succeda. ♢ Expr. Anul (sau luna, saptamâna etc.) ce vine = anul (sau luna, saptamâna etc.) care urmeaza imediat dupa cea în curs. ♦ A urma în grad sau în rang dupa...; a fi situat pe o anumita treapta într-o ierarhie, dupa... 5. A-si avea originea; a proveni, a purcede; a izvorî; a se trage (din..); a deriva. ♦ A decurge (ca o consecinta). 6. A sosi în locul unde trebuie sa se afle, unde se cuvine sa fie, unde este asteptat. ♢ Expr. (Asa sau acum) mai vii de-acasa = începi sa întelegi, sa fii mai conciliant, mai îngaduitor. A-i veni mintea la cap (sau la loc) = a se potoli, a se cuminti. A-i veni (cuiva) inima la loc sau a-si veni în fire = a se calma, a se linisti. A-i veni (cuiva) numele = a muri (undeva, departe). (În imprecatii) Veni-ti-ar numele ! 7. (Despre asezari, locuri, constructii) A fi situat într-un anumit loc sau într-o anumita pozitie. ♦ A ajunge pâna la...; a atinge. 8. A se vedea, a se pomeni, a ajunge într-o anumita pozitie, situatie, stare. ♢ Expr. A veni în nas = a cadea (cu fata în jos). A-i veni (cuiva) nu stiu cum, se spune când cineva se afla într-o situatie neplacuta, jenanta, penibila. A veni la putere = a prelua puterea politica într-o tara. A veni vorba de (sau despre) cineva sau ceva = a ajunge cu discutia la un anumit subiect. A veni la vorba (sau la cuvântul, la spusele) cuiva = a recunoaste (prin desfasurarea ulterioara a lucrurilor) ca prevederile cuiva (cu care nu a fost de acord) s-au adeverit, ca sfaturile pe care le-a dat (fara a fi urmate) au fost bune. Vorba vine, se spune despre o afirmatie care nu corespunde realitatii. Cum vine asta ? se spune pentru a-si arata nedumerirea sau nemultumirea în legatura cu ceva. 9. (Despre întâmplari, evenimente, fenomene) A se produce, a se întâmpla, a avea loc. ♦ (Despre unitati de timp) A sosi (în succesiune normala). ♢ Expr. (Pop.) Vine un an (de când...) = se împlineste un an (de când...). A-i veni cuiva ceasul = a sosi pentru cineva momentul decisiv sau moartea. 10. (Despre gânduri, sentimente, senzatii etc.) A cuprinde, a pune stapânire, a preocupa pe cineva. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) toti dracii = a se înfuria, a se mânia. Ce ti-a venit (sa sau de)? se spune când cineva face un lucru ciudat, nepotrivit, nesabuit. Cum îi vine (cuiva) = cum îi place, cum vrea, cum îi convine. A-i veni (cuiva) la îndemâna (sau la socoteala) = a-i conveni, a-i fi pe plac. 11. (Despre încaltaminte, îmbracaminte) A fi pe masura cuiva, a se potrivi; p. ext. a-i sedea cuiva bine (sau rau). ♦ (Înv., în constructii negative) A se potrivi, a cadra. 12. A-i reveni sau a i se cuveni cuiva ceva (de drept, printr-o împarteala etc.). ♦ A reprezenta rezultatul unei masuratori, al unui calcul. 13. (Pop.) A se afla într-o anumita legatura de dependenta, de rudenie etc. (cu cineva). [Prez. ind. si: viu] – Lat. venire.
zestre, ZÉSTRE s.f. 1. Avere (mobila sau imobila) care se da unei fete când se marita. ♦ Bunuri pe care le aduce o calugarita la intrarea ei în manastire. ♦ (Fam.) Totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunitati, a unei institutii etc.; inventar. – Lat. dextrae "fagaduinta solemna".
lineal, LINEÁL s. n. 1. instrument pentru trasarea, masurarea sau verificarea liniilor si a dimensiunilor. 2. dispozitiv de ghidare a materialului de laminat la intrarea în anumite laminoare. ♢ rigla de otel care formeaza jgheabul de cerneala la piesele tipografice. ♢ dispozitiv al masinii de cusut care serveste la executarea cusaturilor paralele cu marginea materialului. (< germ. Lineal)
angaja, ANGAJÁ, angajez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A lua pe cineva sau a intra în slujba; a (se) încadra într-un loc de munca; a (se) tocmi. ♦ Tranz. A primi sa efectueze o lucrare, o însarcinare speciala etc. în conditii determinate. A angaja o lucrare de arhitectura. ♦ Tranz. A lua cu chirie un vehicul. 2. Refl. A se obliga la ceva, a-si lua un angajament. ♦ Tranz. si refl. A atrage dupa sine o obligatie. Articolul nu angajeaza revista. 3. Tranz. si refl. A (se) antrena într-o actiune; a apuca sau a face sa apuce într-o anumita directie. ♦ Refl. A o lua pe un anumit drum. ♦ Tranz. (Mil.) A începe o actiune etc. Trupele au angajat lupta. 4. Tranz. (La hochei sau la baschet) A pune pucul sau mingea în joc. – Din fr. engager.
anticameră, ANTICÁMERĂ, anticamere, s.f. Camera de asteptare situata la intrarea într-un birou, într-un cabinet al unei persoane cu functie importanta etc. ♢ Expr. A face anticamera = a astepta (mult) pâna a fi primit în audienta sau la o consultatie (medicala, juridica etc.). – Din it. anticamera. Cf. fr. a n t i c h a m b r e.
marchiză, MARCHÍZĂ, marchize, s.f. I. Sotie sau fiica de marchiz. II. 1. Acoperis (de sticla) prins într-o armatura de fier si asezat deasupra intrarii principale a unei case în scopul protejarii intrarii de intemperii. 2. Încapere cu (acoperis si) pereti cu numeroase geamuri, asezata la intrarea unei case. 3. Cabina pentru mecanic la locomotivele cu aburi. III. Tip de inel de podoaba cu montura de pietre de forma ovala. – Din fr. marquise.
mesa, MÉSA adv. (Fam.; în expr.) A intra (sau a cadea, a baga) mesa = a ajunge (sau a face pe cineva sa ajunga) într-o situatie neplacuta, a intra (sau a baga pe cineva) într-o încurcatura, într-un bucluc. – Din ngr. mésa "înauntru".
vestiar, VESTIÁR, vestiare, s.n. Garderoba (într-o cladire publica). ♦ Mica încapere la intrarea într-o locuinta, unde se lasa paltoanele, palariile etc. ♦ Încapere într-un spital sau într-o întreprindere unde se lasa hainele în pastrare sau se îmbraca echipamentele de protectie. [Pr.: -ti-ar] – Din fr. vestiaire.
materie, MATÉRIE, materii, s.f. 1. (În filozofia materialista) Substanta conceputa ca baza a tot ceea ce exista; realitatea obiectiva care exista în afara si independent de constiinta omeneasca si care este reflectata de aceasta; diversitatea fenomenelor reprezentând diferite forme de miscare ale acestei realitati. 2. Substanta din care sunt facute diverse obiecte; obiect, corp, element considerat din punctul de vedere al compozitiei sale. ♢ Materie prima = produs natural sau material semifabricat, destinat prelucrarii sau transformarii în alte obiecte. Materie cenusie = parte a sistemului nervos central situata la suprafata creierului si în interiorul maduvei, care da nastere fluxului nervos; p. ext. creier; minte, inteligenta. ♦ (Pop.) Ţesatura, pânza, stofa. 3. Domeniu de cunoastere, de cercetare etc.; problema, chestiune. ♢ Loc. adv. În materie de... = privitor la..., în ceea ce priveste... ♢ Expr. A intra în materie = a începe (dupa o introducere) discutarea sau tratarea subiectului propriu-zis. ♦ Continut, cuprins; fond, esenta ♢ Tabla de materii = lista atasata la începutul sau la sfârsitul unei lucrari, în care sunt însirate capitolele cuprinse în lucrare, cu indicarea paginilor corespunzatoare. ♦ Date, informatii care stau la baza unei lucrari. 4. Totalitatea cunostintelor care se predau în cadrul unui obiect de studiu (în învatamânt). – Din lat., it. materia, rus. materiia, germ. Materie.
excitare, EXCITÁRE, excitari, s.f. 1. Actiunea de a excita si rezultatul ei; excitatie. 2. Aplicare a unei marimi de comanda (tensiune electrica, curent electric etc.) la intrarea unui aparat sau a unui dispozitiv comandat. – V. excita.
legalitate, LEGALITÁTE, legalitati, s.f. Caracterul a ceea ce este legal, conform cu legea; principiu potrivit caruia toate organizatiile de stat sau obstesti si cetatenii sunt obligati sa respecte, în activitatea lor, legea. ♢ Expr. A intra în legalitate = a se conforma legilor în vigoare. A fi în legalitate = a fi, a lucra sub ocrotirea si cu respectarea legilor în vigoare. ♦ Organizarea unui stat pe baza de legi; ansamblul legilor unei tari. – Din fr. légalité.
legalitate, LEGALITÁTE s. f. 1. caracter legal; principiu potrivit caruia orice persoana fizica sau juridica este obligata sa respecte legea; legalism (2). o a fi (sau a intra) în ~ = a se conforma legilor în vigoare. 2. ordine legala care asigura viata si activitatea unui stat etc. (< fr. légalité)
apă, ÁPĂ, ape, s.f. I. 1. Lichid incolor, fara gust si fara miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formeaza unul din învelisurile Pamântului. ♢ Apa neagra = glaucom. ♢ Expr. Apa de ploaie = vorbe fara continut, vorbe goale; (concr.) lucru fara valoare. A bate apa în piua = a vorbi mult si fara rost. A fi (toti) o apa (si un pamânt) = a fi la fel. A intra la apa = a) (mai ales despre tesaturi) a-si micsora dimensiunile dupa ce a fost bagat în apa (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situatie grea, neplacuta. (Fam.) A baga pe cineva la apa = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) dupa ce bea apa = a fi extrem de sarac. 2. Masa de apa (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ♢ Ape teritoriale = portiune a marii sau a oceanului situata de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrala a teritoriului acestuia. ♢ Loc. adv. Ca pe apa sau ca apa = în mod curgator, fluent; pe dinafara. Stie lectia pe dinafara. ♢ Expr. A sti (sau a vedea) în ce ape se scalda cineva = a cunoaste gândurile, intentiile sau dispozitia cuiva. A lasa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lasa pe cineva în pace.A nu fi în apele lui = a fi abatut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apa la moara = a se schimba împrejurarile în favoarea lui. A-i lua (cuiva) apa de la moara = a-i crea (cuiva) conditii nefavorabile; a face sa nu mai poata spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori facut în lumina de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinari) Denumire data unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apa de colonie. ♢ Apa grea = combinatie a oxigenului cu deuteriul, folosita în unele reactoare nucleare. Apa oxigenata v. oxigenat. (Pop.) Apa tare = acid azotic. Apa de clor = solutie folosita ca decolorant în industria textila si a hârtiei. Apa de var = solutie cu proprietati antidiareice si antiacide. Apa deuterica = apa grea. 2. Fig. Denumire data unor secretii apoase ale corpului (lacrimi, saliva, sudoare etc.). ♢ Expr. A-i lasa (cuiva) gura apa (dupa ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apa = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.
pridvor, PRIDVÓR, pridvoare, s.n. 1. Galerie exterioara deschisa (mai rar închisa), cu acoperisul sprijinit de stâlpi, asezata în partea din fata a unei cladiri sau de jur împrejurul ei; cerdac. 2. Încapere de la intrarea unei biserici, care preceda pronaosul. 3. Prima încapere (de trecere) în unele case taranesti: tinda. – Din sl. pritvorŭ.
rampă, RÁMPĂ, rampe, s.f. 1. Platforma (la nivelul pardoselii unor vehicule) care înlesneste încarcarea si descarcarea marfurilor; loc înaltat (lânga linia ferata) destinat încarcarii si descarcarii marfurilor. 2. Balustrada de lemn, de fier sau de piatra de-a lungul unei scari sau (rar) unui pod. ♦ Bariera. 3. Partea din fata a unei scene de teatru unde sunt instalate luminile; rivalta; p. gener. scena. ♢ Expr. A chema la rampa = a cere, prin aplauze, ca artistii sa reapara pe scena. A vedea lumina rampei = (despre piese de teatru) a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fata publicului. 4. Portiune înclinata fata de orizontala a unui drum sau a unei cai ferate, parcursa în sensul urcarii. 5. Lucrare miniera prin care se face legatura între galeria de transport a unui orizont si un put de mina sau un plan înclinat. 6. (În sintagma) Rampa de lansare = platforma prevazuta cu dispozitive de orientare si ghidare, folosite pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe.
servomotor, SERVOMOTÓR, servomotoare, s.n. Motor (electric, hidraulic sau pneumatic) al unui sistem de comanda automata sau de reglare automata folosit pentru actionarea unui element de executie al unui sistem tehnic, transformând un semnal aplicat la intrare într-o miscare de cele mai multe ori de rotatie si folosind o sursa auxiliara de energie. – Din fr. servomoteur.
foc, FOC1, focuri, s.n. I.1. Ardere violenta cu flacara si cu dezvoltare de caldura; (concr.) materie în curs de ardere. ♢ (În exclamatii sau imprecatii, adesea glumet sau fam.) Se facu frumoasa, arz-o focul. ♢ Foc de artificii = ardere de materii inflamabile care produc jerbe de flacari colorate. ♢ Expr. A lua foc = a se aprinde. A pune pe cineva pe foc = a cere cuiva ceva cu prea mare staruinta; a insista prea mult ca cineva sa actioneze într-un anumit sens. A se arunca (sau a intra) în foc (pentru cineva sau ceva) = a-si expune viata (pentru cineva sau ceva). A lua focul cu mâna altuia sau a scoate castanele din foc cu mâna altuia = a pune pe altcineva sa întreprinda o actiune primejdioasa, a fugi de raspundere, lasând munca pe seama altuia. A(-si) pune sau a(-si) baga mâna în foc (pentru cineva) = a garanta pentru faptele, pentru cinstea cuiva. A lua (sau a prinde) foc cu gura sau a mânca foc (pentru cineva) = a face tot posibilul, a fi gata la orice sacrificii (în favoarea cuiva), a apara cu tarie pe cineva. Harnic (sau iute, etc.) (de manânca) foc = foarte harnic (sau iute, etc.) A se face (sau a se mânia, a se supara) foc (si para) = a se înfuria, a turba de mânie. ♢ (Ajuta la formarea superlativului absolut, tinând locul lui " foarte ") Jucarii frumoase foc. ♢ Expr. De mama focului = strasnic, grozav. ♦ Arderea din vatra, cuptor, soba, etc., facuta prin degajare de caldura. ♦ Fig. Lumina rosiatica, asemanatoare cu flacarile. ♦ Fig. Stralucire (a unei pietre scumpe, a unui metal pretios, etc.). ♦ Dispozitiv de ardere (la o lampa). 2. Incendiu. ♢ Expr. A trece (o tara, un oras, etc.) prin foc si sabie = a incendia, a distruge cu forta armata. 3. Împuscatura; p. ext. salva, tir. ♢ Arma de foc = arma care foloseste pulbere exploziva. Foc! = comanda militara pentru începerea unei trageri. ♢ Expr. A deschide focul = a începe sa traga cu arma. A fi (sau a sta) între doua focuri = a fi încoltit din doua parti. ♦ Fig. Lupta, razboi. 4. Lumina, far sau flacara care reprezinta un anumit semnal în navigatia pe apa. II. Fig. 1. Entuziasm, avânt, înflacarare. ♢ Loc. adj. (Plin) de foc = înfocat, înflacarat, aprins. ♢ Loc. adv. Cu foc = cu înflacarare, cu entuziasm, cu aprindere. ♢ Expr. (Urmat de un genitiv) În focul... = în momentele de mare intensitate, în faza culminanta a unei actiuni. 2. Agilitate, vioiciune, neastâmpar. 3. Durere, chin, jale, necaz. ♢ Expr. A-si varsa focul = a se destainui, a-si descarca sufletul, a-si spune durerea; a-si descarca nervii, a se racori. A-si scoate un foc de la inima = a) a se razbuna pe cineva; b) a scapa de o suferinta. ♦ Nenorocire, pacoste, urgie. ♢ Expr. (Fam.) N-o fi foc = nu e nici o nenorocire. – Lat. focus.
forţa, FORŢÁ, fortez, vb. I. Tranz. 1. A determina cu forta pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦ Refl. A-si da osteneala, a se stradui, a face un efort. 2. A mânui cu violenta un mecanism, o închizatoare etc., deteriorându-le din nepricepere, nerabdare, intentii frauduloase etc.; a sfarâma, a sparge. ♢ Expr. A forta usa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva. A forta (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) sa faca ceva. A forta nota = a întrece masura în comportarea fata de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o masina, un animal etc. ♦ (Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistentei opuse de inamic. – Din fr. forcer, it. forzare.
fosfatidă, FOSFATÍDĂ, fosfatide, s.f. Substanta din clasa lipidelor în a carei molecula intra fosforul, prezenta mai ales în tesutul nervos. – Din fr. phosphatide.
fraterniza, FRATERNIZÁ, fraternizez, vb. I. Intranz. A manifesta sentimente fratesti fata de cineva; a intra în strânsa prietenie cu cineva; a face cauza comuna cu cineva. ♦ (Despre militari sau despre unitati militare angajate în razboaie nedrepte) A face cauza comuna cu adversarul (ca protest împotriva razboiului). – Din fr. fraterniser.
amorsă, AMÓRSĂ, amorse, s.f. 1. Dispozitiv pentru aprinderea unei încarcaturi de exploziv. 2. (În sintagma) Amorsa drumului = portiune din traseul unui drum la intrarea în orase, care are de obicei o latime mai mare decât restul traseului. 3. Nada, momeala (la pescuit). – Din fr. amorce.
amorţi, AMORŢÍ, amortesc, vb. IV. Intranz. (Despre fiinte, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reactiona la excitarea din afara, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-si pierde vigoarea, a slabi în intensitate. – Lat. •ammortire (= admortire).
atrium, ÁTRIUM s.n. 1. Curte interioara a caselor romane, de obicei înconjurata de un portic acoperit. 2. (Rar) Spatiu deschis, înconjurat adesea de coloane, la intrarea unei bazilici. [Pr.: -tri-um]. – Din lat. atrium.
panică, PÁNICĂ s.f. Senzatie de spaima violenta de care este cuprinsa subit (si adesea fara temei) o persoana sau o colectivitate. ♢ Expr. A intra în panica = a se nelinisti, a se alarma, a se speria (foarte tare). – Din ngr. panikós, fr. panique, it. panico, germ. Panik.
paragenetic, PARAGENÉTIC, -Ă, paragenetici, -ce, s.f., adj. I. S.f. Ramura a geneticii care studiaza totalitatea factorilor ce influenteaza evolutia intrauterina din momentul fecundatiei pâna la nastere. II. Adj. 1. Referitor la paragenetica (1), de paragenetica (1). ♦ Care poate tulbura organogeneza. 2. (Despre modificari ale genelor) Care se produce în urma unui fenomen ce are loc în cromozom, fara a schimba structura genei. – Din fr. paragénétique.
păcat, PĂCÁT, pacate, s.n. 1. Calcare a unei legi sau a unei porunci bisericesti, abatere de la o norma (religioasa); faradelege; p. gener. fapta vinovata, greseala, vina. ♢ Pacatul stramosesc (sau originar) = (în conceptia religiei crestine) greseala de a fi încalcat interdictia divina de a nu gusta din pomul cunoasterii binelui si a raului, fapt care a atras alungarea neamului omenesc din rai si pierderea starii paradiziace. Pacat capital = pacat considerat de biserica fundamental si din care ar izvorî toate celelalte pacate. ♢ Loc. adj. si adv. Cu pacat = gresit; nedrept, vinovat, neîngaduit, oprit. Fara (de) pacat = nevinovat, corect, drept, legiuit. ♢ Expr. A-si face pacat(e) cu cineva = a face o fapta rea în dauna cuiva, a oropsi, a nedreptati pe cineva. A intra (sau a cadea) în pacat(e) = a comite o fapta condamnabila, a gresi. A-si spala pacatul (sau pacatele) = a ispasi o greseala, o vina. Lasa-ma pacatelor mele (sau lasa-l pacatelor lui etc.) sau la pacatele! = lasa-ma (sau lasa-l etc.) în pace! Pacatele mele (sau tale etc.)! = vai de mine (sau de tine etc.)! A trage pacatul (sau pacatele) cuiva = a) a suporta consecintele greselii altui a; b) a fi ispitit, tentat sa faca ceva. A vorbi cu pacat = a aduce învinuiri nedrepte, a gresi, a se face vinovat spunând lucruri neadevarate. (E) pacat (de Dumnezeu) sau e mai mare pacat(ul) = nu se cuvine, nu e drept, nu e bine. ♦ (Înv. si pop.) Canon, osânda, primita pentru ispasirea unei vini. 2. Cusur, defect, scadere; slabiciune, patima, viciu. 3. Întâmplare rea; nenorocire, napasta, pacoste, necaz. ♢ Loc. adv. Din pacate = din nenorocire, spre regretul cuiva. ♢ Expr. A-l împinge (sau a-l îndemna, a duce) pe cineva pacatul (sau pacatele) sa... (sau de...) = a simti un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rau, de o slabiciune. (Exclamativ) Mai stii pacatul! = cine ar putea sti? se prea poate. Pacat ca... (sau de...)! = îmi pare rau ca... (sau de...); e regretabil ca... Ce pacat! = cât îmi pare de rau! 4. (Eufemistic) Diavol, drac, naiba. ♢ Expr. Al pacatelor = al naibii, teribil, strasnic, cumplit, grozav. Ce pacatul? sau ce pacatele? = ce naiba'? ce dracu? Ba pe pacatele! = ba pe naiba! atât mai trebuie! – Lat. peccatum.
pământ, PĂMẤNT, (3, 4, 5) pamânturi, s.n. 1. Planeta a sistemului solar, locuita de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe aceasta planeta. ♢ Expr. La capatul (sau marginile) pamântului = foarte departe. De când (e lumea si) pamântul sau cât e lumea si pamântul = a) (de) totdeauna; b) (în constructii negative) niciodata. Ca de la cer la pamânt, se spune pentru a arata marea deosebire dintre doua lucruri. 2. Scoarta globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafata lui (împreuna cu atmosfera) pe care traiesc oamenii si alte vietati; sol. ♢ Loc. adv. Ca pamântul = a) cu desavârsire, de tot; b) profund, greu; c) (în constructii negative) deloc, în nici un fel. ♢ Loc. adj. si adv. În (sau la) pamânt = (aplecat) în jos (de teama, de emotie, din modestie etc.). La pamânt = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comanda) culca-te! ♢ Expr. A lasa toate la (sau în) pamânt = a lasa balta, la voia întâmplarii; a abandona. Parca l-a înghitit pamântul (sau a intrat în pamânt) = a disparut, s-a facut nevazut. A-i veni cuiva sa intre în pamânt, se spune când cineva se simte foarte rusinat si ar vrea sa nu mai dea ochii cu oamenii. A iesi (sau a aparea) ca din pamânt = a se ivi deodata, pe neasteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pamânt = a (nu) avea simtul realitatii. A nu-l mai tine (sau a nu-l mai încapea) nici pamântul (de...) = a simti o emotie puternica. A nu-l mai încapea (pe cineva) pamântul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pamântul = a fi un ticalos. A nu-l (mai) rabda (sau tine pe cineva) pamântul, se zice (mai ales în imprecatii) despre un om rau. A sterge (sau a stinge, a face sa piara) de pe fata pamântului sau a (se) face una cu pamântul (sau o apa si un pamânt) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pamânt (sau din fundul pamântului) = a procura ceva foarte greu de obtinut, cu orice pret. Din pamânt, din iarba verde = cu orice pret, cu orice efort, neaparat. Doarme si pamântul sub om = e liniste, tacere desavârsita. 3. Materie din care e alcatuita partea solida a globului terestru si care este formata dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, si din granule organice, provenite din descompunerea substantelor organice vegetale sau animale. ♢ Pamânt activ (sau decolorat) = material natural pamântos, asemanator argilei, care are proprietatea de a absorbi si retine substante colorate din uleiuri animale, vegetale si minerale. ♦ (Si în sintagma pamânt galben) Lut. ♦ Pamânturi rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemanatoare din punctul de vedere al proprietatilor lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ♢ Expr. Sarac lipit pamântului = foarte sarac. 5. Teritoriu, regiune, tinut; p. ext. tara, patrie. ♢ Obiceiul pamântului = suma de norme necodificate, stabilite de practica îndelungata a vietii, transmise urmasilor prin traditie: p. ext. obicei pastrat din vechime, caracteristic unei tari, unei regiuni. – Lat. pavimentum.
păşi, PĂSÍ, pasesc, vb. IV. Intranz. 1. A face unul sau mai multi pasi, a înainta pas cu pas, a parcurge o distanta mergând pe jos; a se deplasa, a se duce, a calca, a merge. ♦ (Adesea fig.) A înainta, a avansa. 2. A intra, a patrunde (într-un spatiu). ♦ Fig. A se apropia de sau a atinge o anumita vârsta, a intra într-o anumita perioada de timp. 3. A iesi. 4. A trece (cu un singur pas sau cu câtiva pasi) dincolo de ceva; a depasi. ♢ Tranz. Paseste santul. – Din pas3.
păţi, PĂŢÍ, patesc, vb. IV. 1. Tranz. A i se întâmpla cuiva ceva (neplacut, iesit din comun), a da peste ceva neasteptat (si neplacut). ♢ Expr. A o pati = a avea neplaceri, a intra într-un bucluc; a da peste o belea. A o pati cu cineva = a întâlni pe cineva care îti produce neplaceri, a-si gasi beleaua cu cineva. Din patite = din experienta. A fi patit multe = a fi trecut prin multe necazuri, a avea experienta. (Fam.) Ce-ai patit? = ce ti s-a întâmplat de faci asa ceva? ce te-a gasit? 2. Tranz. si intranz. (Înv. si pop.) A suferi, a patimi, a îndura. [Prez. ind. si: (pop.) pat] – Lat. pati.
angrena, ANGRENÁ, angrenez, vb. I. 1. Refl. (Despre dintii unei roti) A intra între dintii altei roti (spre a transmite o miscare de rotatie). 2. Tranz. si refl. Fig. A antrena sau a fi antrenat într-o actiune. – Din fr. engrener.
anteport, ANTEPÓRT, anteporturi, s.n. Zona la intrarea într-un port, înconjurata partial de diguri de aparare si destinata stationarii temporare a navelor; avanport. – Ante- + port.
portic, PORTÍC, porticuri, s.n. Galerie exterioara, marginita de o colonada, uneori cu arcade, care serveste ca loc de adapost sau de plimbare în jurul unei piete, al unei cladiri etc. sau ca intrare monumentala într-un edificiu. [Pl. si: portice] – Din fr. portique, lat. porticus.
jetelă, JETÉLĂ s. f. dig cu sectiune mai mica, la gura unui fluviu sau la intrarea într-un port maritim, pentru evitarea înnisiparii sau scurgerea aluviunilor. (< fr. jetée)
linie, LÍNIE, linii, s.f. 1. Trasatura simpla si continua (de forma unui fir) facuta pe o suprafata cu tocul, cu creta, cu creionul etc. ♦ (Mat.) Traiectorie descrisa de un punct material într-o miscare continua sau de intersectia a doua suprafete. 2. Trasatura reala sau imaginara care indica o limita, o directie sau leaga (pe o harta, pe un plan etc.) diferite puncte în spatiu. ♢ Linie de plutire = nivelul apei pe suprafata exterioara a unei nave în timpul plutirii. ♢ Loc. prep. La (sau în) linia... = în dreptul..., la nivelul... 3. (Fam.) Fiecare dintre subdiviziunile gradelor marcate pe un termometru; liniuta. 4. Rigla. 5. Unitate de masura de lungime folosita în tarile românesti, egala cu a zecea parte dintr-un deget. 6. (În loc.) În linie = în sir drept, în rând, în aliniere. 7. (Livr.) Rând de cuvinte într-o pagina scrisa. 8. Succesiune, serie a stramosilor sau a descendentilor; filiatie. 9. Sistem (sau parte a unui sistem) de fortificatii, de adaposturi si de baraje militare destinate sa întareasca apararea unui teritoriu, a unui punct strategic etc. ♢ Linie de bataie (sau de lupta) = desfasurare sistematica a unor forte militare în vederea luptei; întindere a frontului ocupat de trupele care lupta. Linie de aparare = întarire alcatuita din fortificatii si trupe. 10. (Adesea urmat de determinari care arata felul) Ansamblu al instalatiilor si al retelei de sine pe care circula trenurile, tramvaiele sau metrourile; portiune delimitata dintr-o asemenea retea. 11. Itinerar, traseu (al unui serviciu de transport). ♦ Directie, sens. 12. Ansamblu de fire, de cabluri etc. care fac legatura între doua sau mai multe puncte. ♢ Linie electrica = ansamblul conductelor, dispozitivelor si constructiilor care asigura transmiterea la distanta a energiei electrice. Linie telefonica (sau de telefon) = ansamblu de conducte care fac legatura între mai multe posturi telefonice sau între posturi si centralele telefonice. Linie telegrafica = totalitatea conductelor si instalatiilor dintre un emitator si un receptor telegrafic. Linie de întârziere = dispozitiv folosit pentru întârzierea semnalelor electrice. ♦ Linie tehnologica = a) organizare a procesului de fabricatie, în care operatiile sunt efectuate la locuri de munca dispuse în ordinea succesiunii operatiilor de fabricare; b) ansamblu de masini de lucru, instalatii si mijloace de transport dintr-o fabrica sau uzina, dispuse în ordinea succesiunii operatiilor prevazute de procesul tehnologic. Linie automata = complex de masini-unelte sau agregate care executa în mod automat operatiile de prelucrare a unor piese, organe de masini, produse etc. si care asigura transportul acestora de la o masina la alta fara interventia muncitorului. 13. (Mai ales la pl.) Trasatura caracteristica ce da forma, aspectul, caracterul unui obiect, al unui tot, în special al unei figuri; contur, profil. ♦ Fig. Trasatura fundamentala, punct esential (ale unei probleme). ♢ Loc. adv. În linii generale (sau mari) = în ansamblu, fara a intra în detalii. 14. Fig. Orientare principala, directie a unui curent, a unei opinii etc. 15. (Urmat de determinari introduse prin prep. "de") Fel, chip, mod; criteriu. Linie de conduita. – Din lat. linea, it. linea, germ. Linie, fr. ligne.
pilon, PILÓN, piloni, s.m. 1. (Adesea fig.) Stâlp puternic care sustine o constructie sau o parte a unei constructii. ♦ Element decorativ în forma de stâlp prismatic, asezat la capatul unui pod (de o parte si de alta), la intrarea într-o expozitie etc. 2. Constructie masiva la monumente sau la temple, de o parte si de alta a intrarii. 3. Suport de metal, de beton armat sau de lemn care serveste la sustinerea conductelor si izolatoarelor liniilor electrice aeriene, a antenelor electromagnetice etc. – Din fr. pylône.
pipă, PÍPĂ, pipe, s.f. 1. Obiect format dintr-o parte mai groasa si scobita, în care se pune tutunul, si dintr-un tub (curbat) prin care se trage fumul; p. restr. partea mai groasa si scobita a acestui obiect; p. ext. (cantitatea de) tutun care intra în aceasta parte a obiectului; lulea. 2. Piesa de portelan curbata la un capat, folosita pentru protejarea instalatiilor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea lor în peretii unei cladiri. 3. Piesa a distribuitorului motorului cu aprindere electrica, care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor motorului. – Din magh. pipa.
polivalent, POLIVALÉNT, -Ă, polivalenti, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali) Care are proprietatea de a intra în combinatii chimice sub mai multe stari de valenta, care poate functiona sub mai multe stari de valenta. ♢ Alcool polivalent = polialcool. ♦ Fig. Care are valori multiple. – Din fr. polyvalent.
prolog, PROLÓG2, prologuri, s.n. 1. Parte a unei piese antice de teatru care preceda intrarea corului în scena si în care se expunea subiectul si se facea apel la bunavointa spectatorilor. 2. Parte introductiva a unei opere literare, dramatice sau muzicale, care prezinta evenimentele premergatoare actiunii sau elemente care îi înlesnesc întelegerea; p. ext. introducere, prefata. – Din fr. prologue.
poartă, POÁRTĂ, porti, s.f. 1. Deschidere amenajata într-un zid, într-un gard etc. în care s-au prins cu balamale tablii de lemn, de fier etc. pentru a permite accesul din interior în exterior si invers; deschizatura împreuna cu tablita, cu balamalele etc.; tablia care închide deschizatura. ♢ Loc. adv. Poarta-n poarta cu cineva = fata în fata, vizavi, peste drum. ♢ Expr. A bate la toate portile (sau la portile cuiva) = a se adresa tuturor, solicitând sprijin, ajutor într-o împrejurare grea. Poarta de scapare = mijloc de a iesi dintr-o situatie dificila. A sta (sau a ramâne, a se uita) ca vitelul la poarta noua = a sta (sau a ramâne, a se uita) uimit, nedumerit, dezorientat (în fata unei situatii noi si neasteptate, careia nu-i poti face fata). ♦ Intrare într-o cetate sau într-un oras. ♦ Regiune periferica din jurul unui oras, al unui tinut, al unei tari; margine, hotar. ♦ Fig. Cale de acces; posibilitate de a realiza ceva, mijloc. 2. Usa la intrarea principala a unei cladiri; p. ext. casa, gospodarie. ♢ Expr. Din poarta în poarta = din casa în casa, dintr-un loc într-altul. 3. Arcul pe care îl formeaza o conducta de aer comprimat traversând galeria unei mine. 4. Cadru format din doua bare verticale unite la capatul de sus printr-o bara orizontala (de care se prinde o plasa), instalat pe terenurile de sport, în care se urmareste introducerea mingii sau a pucului la unele jocuri sportive (fotbal, handbal, hochei etc.). 5. Vale îngusta prin care o apa îsi deschide trecerea între doua siruri de munti; pas, trecatoare, defileu. ♦ Loc îngust între peretii de stânca ai vârfurilor de munte, prin care se trece pe alt versant. 6. (Înv.; în epoca suzeranitatii turcesti asupra tarilor române) Resedinta, curtea sultanului sau a unui pasa; p. ext. Imperiul Otoman. – Lat. porta.
înscrie, ÎNSCRÍE vb. I. tr. 1. a consemna în scris, a mentiona într-o lista, într-un registru etc. o a~ în fals = a cere unei instante sa constate ca un act scris este fals; (p. ext.) a contesta, a demonstra un fals. 2. (fig.) a însemna, a consemna. 3. a construi o figura geometrica în perimetrul alteia. 4. (sport) a realiza un punct; a marca. II. tr., refl. a (se) înregistra, a se înmatricula. ♢ a intra, a primi într-o organizatie, într-un partid etc. (dupa fr. /s'/inscrire)
îndoca, ÎNDOCÁ vb. tr. a ridica o nava pe un loc plutitor, a intra într-un doc. – var. andoca vb. (< germ. eindocken)
novice, NOVÍCE, novici, -ce, s.m. si f. 1. Persoana care abia a început sa învete ceva sau care a început de curând sa activeze într-un domeniu; începator. ♦ (Adjectival) Care nu are experienta vietii. 2. Persoana care a intrat de curând într-o manastire si are de facut un stagiu pâna la calugarie. 3. Spec. Marinar care face ucenicie. – Din fr. novice.
peron, PERÓN, peroane, s.n. 1. Platforma (acoperita sau descoperita) amenajata într-o statie de cale ferata, de-a lungul liniilor, pentru a usura urcarea si coborârea calatorilor. 2. Platforma situata în fata intrarii principale a unei cladiri. – Din fr. perron.
platcă, PLÁTCĂ1 s.f. (În expr.) A intra (în) platca = a) a pierde o partida la jocul de carti; b) a trebui sa plateasca o datorie. A pune (sau a face pe cineva) platca = a face (pe cineva) sa piarda la jocul de carti. A ramâne platca = a ramâne de rusine, a se face de râs. – Din scr., pol. platka.
pica, PICÁ1, pic, vb. I. 1. Intranz. (Înv. si pop.) A cadea de la o oarecare înaltime. ♢ Expr. (Fam.) A pica (sau a fi picat) (ca) din cer (sau din luna, din nori, din stele) = a) a veni pe neasteptate; b) a fi dezorientat, a nu sti ce sa faca. A pica cerul pe cineva = a) a se simti foarte rusinat; b) a ramâne uimit, a fi surprins de ceva. ♦ A se desprinde, a se desface dintr-un tot, dintr-un ansamblu (cazând jos, pierzându-se etc.). ♦ (Fam.; despre îmbracaminte) A nu se mai tine (pe corp) (din cauza dimensiunilor exagerate); p. ext. a fi numai zdrente. ♦ (Despre fiinte) A-si pierde pozitia verticala (cazând la pamânt); a se prabusi, a se rasturna, a se pravali. ♢ Expr. A pica de somn (sau de oboseala) = a fi foarte obosit. A pica în genunchi (înaintea cuiva) = a cadea în genunchi (pentru a ruga, a implora, a solicita etc.). Frumos (sau frumusel) de pica = foarte frumos, neînchipuit de frumos. ♦ (Despre cladiri) A se darâma, a se surpa, a se narui. ♦ Fig. A muri (în lupta). ♦ Fig. (Fam.) A nu reusi la un examen, la un concurs etc. ♢ Tranz. Profesorul l-a picat la examen. 2. Tranz. (Înv. si pop.) A face sa cada în picaturi (un lichid, o materie topita). ♢ Expr. Sa-l (sau sa ma, sa ne etc.) pici cu ceara (sau cu lumânarea) = orice ai face, pentru nimic în lume, cu nici un pret, nicidecum. ♦ Intranz. A cadea în picaturi; spec. (impers.) (sens curent) a ploua usor, cu stropi rari. ♦ Refl., intranz., si tranz. A (se) pata, a (se) murdari cu ceva. 3. Intranz. (Fam.) A intra în posesiunea unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplator; a câstiga ceva (în mod ocazional sau ilicit). ♢ Expr. A pica în mâna (sau în palma, în mâinile) cuiva = a ajunge în puterea, la discretia cuiva. 4. Intranz. (Fam.) A sosi pe neasteptate; a se ivi, a aparea. 5. Intranz. (Înv. si pop.) A cadea în..., a da în..., a fi cuprins de... ♦ (Pop.; despre zile, evenimente etc.) A se nimeri la o anumita data; a cadea, a fi. 6. Tranz. (Pop.) A lovi, a atinge pe cineva (tintindu-l cu ceva). – Din pic1.
pisanie, PISÁNIE, pisanii, s.f. Inscriptie sculptata în piatra, în metal, pictata etc. pe morminte, la intrarea într-o biserica, într-o cladire etc., cuprinzând o invocatie religioasa, numele ctitorului, motivarea zidirii sau date asupra monumentului respectiv. – Din sl. pisanije.
portal, PORTÁL, portaluri, s.n. 1. Intrare principala monumentala într-un edificiu, de obicei încadrata cu un chenar de piatra, de zid sau de lemn si bogat împodobita. 2. Deschidere din piatra sau din metal la intrarea unor poduri mari de cale ferata. 3. Lucrare de zidarie în forma de inel, ridicata la capetele unui tunel pentru a sprijini terenul din jurul acestuia si pentru a opri caderea pamântului, a pietrelor etc. – Din germ. Portal, it. portale.
prag, PRAG, praguri, s.f. 1. Partea de jos, orizontala, a unui toc de usa sau a unei porti, putin mai ridicata de la pamânt, peste care se trece la intrare si iesire. ♢ Expr. A calca (sau a trece, a pasi) pragul (casei) = a) a iesi din casa; b) a intra în casa cuiva, a vizita pe cineva. A se pune prag = a se aseza în calea cuiva; a se împotrivi, a se opune actiunilor cuiva. A pune piciorul în prag = a se opune cu dârzenie la ceva, a avea o atitudine intransigenta, a soma pe cineva sa faca ceva. ♦ Mica ridicatura special amenajata pe terenul de sport, pentru a marca limita de la care se efectueaza sariturile atletice. ♦ Partea de sus, orizontala, a tocului usii. ♢ Expr. A da (sau a se lovi, a se izbi) cu capul de pragul de sus = a se convinge de unele adevaruri în urma unei triste experiente. ♦ Fig. Treapta sociala, rang. 2. Usa, poarta; p. ext. casa, locuinta; camin, familie. ♢ Expr. Din prag în prag = din casa în casa. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a hoinari, a colinda. ♦ Portiune de teren din fata usii de la iesirea dintr-o casa. ♦ (Rar) Temelie. 3. Fig. Început al unei situatii noi, limita care desparte doua situatii, perioade etc. diferite. În pragul verii. 4. Ridicatura naturala a fundului albiei unei ape curgatoare; banc de depuneri format de materialele transportate de apa; treapta mai înalta pe fundul unui bazin oceanic sau marin. ♦ Ridicatura de teren în forma de prag (1); treapta de stânca greu de trecut. ♦ Perete de piatra, stânca peste care trece o apa, formând o cascada. 5. Proeminenta în forma de treapta pe suprafata unei piese de lemn, care intra într-o scobitura facuta în alta piesa îmbinata cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor doua piese una fata de alta. ♦ P. gener. Proeminenta în forma de treapta executata sau formata (în urma uzurii) pe suprafata unei piese. 6. (Fiz.) Valoarea maxima sau minima a unei marimi caracteristice unui fenomen dat, deasupra sau dedesubtul careia fenomenul nu se mai poate petrece. ♦ (Med.) Valoare minima a unui factor necesara pentru a determina aparitia unui fenomen fiziologic sau patologic. ♢ Prag de excitabilitate = intensitatea minima a unui excitant capabila sa provoace o stare de excitatie într-o celula sau într-un complex de celule nervoase. Prag senzorial absolut = marime minima a unui excitant, necesara pentru a provoca o senzatie abia perceptibila. 7. Bucatica de lemn (de abanos) sau de os de elefant care se fizeaxa perpendicular pe capatul superior al corpului unor instrumente muzicale si pe care se sprijina coardele. – Din sl. pragŭ.
preorăşenesc, PREORĂSENÉSC, -EÁSCĂ, preorasenesti, adj. Care se afla în jurul orasului, la intrarea în oras. [Pr.: pre-o-] – Pre1- + orasenesc.
preş, PRES, presuri, s.n. Covor lung si îngust care se asterne pe jos în încaperile sau pe scarile unei cladiri. ♢ Expr. (Fam.) A duce (pe cineva) cu presul = a pacali, a însela, a purta (pe cineva) cu vorba. ♦ Covoras pentru sters talpa încaltamintei la intrarea într-o casa. – Et. nec.
lup, LUP, lupi, s.m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blana sura, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul si urechile ascutite si cu coada stufoasa (Canis lupus). ♢ Expr. Lup îmbracat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om siret, rau si prefacut. A intrat lupu-n cosar = pazeste-te de hot. Vorbesti de lup si lupul la usa = vorbesti despre cineva si acesta tocmai soseste. A da oile în paza lupului = a lasa pe cineva la discretia dusmanilor. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stâna = a-si aduce singur dusmani în casa sau în preajma. A trai ca lupul în padure = a trai la largul sau. A înghiti (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiti sau a mânca mult si cu lacomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scapa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situatie foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hraparet si crud. 2. Compuse: lupul-baltii = (Iht.) stiuca; lup-de-mare = a) numele unei specii de foca; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasare acvatica de marimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrala alba în timpul iernii, care cuibareste în tinuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) peste teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinti puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrabiilor = pasare cu spinarea cenusie, cu aripile si cu coada negre; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândacel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albastrui si rosu, care traieste pe flori (Trichodes apiarius). 3. Bustean sustinut de o capra deasupra jilipului, folosit ca frâna pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecator = masina de destramat si de amestecat materia prima, care formeaza amestecul de fibre în filaturile de lâna si de vigonia. Lup batator = masina de lucru folosita în filaturile de bumbac, care executa destramarea si curatarea de impuritati a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destramator = masina de lucru folosita în filaturile de lâna si de vigonia pentru destramarea firelor si a tesaturilor, în vederea recuperarii fibrelor si a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.
procuratură, PROCURATÚRĂ, procuraturi, s.f. Organ al puterii de stat în sarcina caruia intra supravegherea aplicarii si executarii legilor, trimiterea infractorilor în fata justitiei, sustinerea acuzarii înaintea instantelor judecatoresti, precum si reprezentarea intereselor statului în instanta; p. ext. cladire în care îsi are sediul acest organ al puterii de stat. – Din rus. prokuratura.
pronaos, PRONÁOS, pronaosuri, s.n. 1. Parte a bisericilor crestine (situata la intrare) care preceda naosul. 2. Încapere a unui templu grec, situata în fata sanctuarului si servind drept vestibul. – Din ngr. prónaos.
drac, DRAC, draci, s.m. 1. Fiinta imaginara, de sex masculin, întruchipare a spiritului rau; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuta. ♢ Expr. A fi dracul gol (sau împielitat) sau a fi drac împielitat = a) a fi rau, afurisit; b) a fi istet, poznas. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rau, ticalos; b) om întreprinzator, descurcaret. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tamâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dusmanie sau cu frica. E tot un drac = e totuna, e acelasi lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rau dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viata, neastâmparat. Parca a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabila. A baga (pe cineva) în draci (sau în toti dracii) = a intimida, a înfricosa (pe cineva); a face (pe cineva) sa depuna toate eforturile (de frica). Trebuie sa fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi gasita o explicatie logica a unei situatii încurcate sau când se banuieste o cauza ascunsa, greu de gasit. Si-a bagat (sau si-a amestecat) dracul coada, se zice când o situatie care parea clara se complica dintr-o data, capata o evolutie neasteptata. A trage pe dracul de coada = a fi foarte sarac, a o duce greu. A cauta pe dracul = a intra singur într-o încurcatura, a-si provoca singur neplaceri. A da de (sau peste) dracul sau a vedea (sau a-si gasi) pe dracul = a o pati. A cauta pe dracul si a gasi pe tata-sau = a ajunge într-o situatie si mai rea decât aceea anterioara. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tata-sau = a purta (pe cineva) de colo pâna colo. A cere pe dracul si pe tata-sau (sau cât dracul pe tata-sau) = a cere (pe ceva) un pret exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face si pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lasa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a parasi (pe cineva sau ceva), a renunta definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecatii) a se duce fara sa se mai întoarca (si într-un loc nestiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fara sa-i mai stie nimeni de urma si fara sa-i mai doreasca revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o pati. La dracul! formula exclamativa de dispret prin care se exprima dorinta de a renunta la ceva, de a se lepada de ceva. Pe dracul! = (formula exclamativa de negatie) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamatii exprimând uimire, enervare, admiratie. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sanatos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creeaza neplaceri. (Glumet si ir.) Buruiana (sau iarba, tamâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extrema, cu sensul de "orice", "oriunde", "fie cine-o fi") Face si pe dracul. ♢ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde si-a întarcat dracul copiii, unde si-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepartat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rau, pacatos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste masura de..., grozav; d) energic, descurcaret, razbatator. (Asa) de-al dracului! = fara nici un motiv, fiindca asa vreau! 2. Fig. Om plin de pacate, rau, crud; om poznas, istet, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = peste marin de culoare cenusie-rosiatica, cu corpul si capul comprimate lateral, a carui prima aripioara dorsala este formata din tepi veninosi (Trachinus draco). – Lat. draco, "sarpe, balaur".
pune, PÚNE, pun, vb. III. A aseza, a instala, a plasa într-un loc. ♢ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrautati situatia. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) actiunii focului (pentru a fierbe, a gati etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpana, în balanta) = a cumpani, a chibzui (importanta, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotarâre întemeiata. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori sa obtina; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pamânt = a avea o atitudine modesta, plecând privirea; a se rusina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umarul = a-si aduce contributia la o actiune; a contribui. A(-si) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intentia de a..., a planui, a decide. A pune o vorba (buna) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-si însela sotul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discutie. Unde (mai) pui ca... = fara a mai socoti ca...; presupunând, considerând ca... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrautatirea unei situatii grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pamânt. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împusca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rau, uneltind împotriva lui. A(-si) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-si primejdui viata; a fi singur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lânga) cineva = a intra în voie cuiva, a se face placut cuiva (prin adulare, linguseli, spre a obtine avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ♢ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atentia, a aduce la cunostinta. ♦ Refl. A se depune, a se asterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zapada. S-a pus o iarna grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situatie noua neasteptata, a face pe cineva sa ajunga într-o anumita stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A aseza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujba; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai multi. ♢ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujba spre a-si câstiga existenta. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujba. 3. Tranz. si refl. A (se) aseza într-un anumit fel, într-o anumita pozitie. ♢ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în doua (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mânunchi din doua (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agata. 4. Tranz. A face sa stea într-un anumit loc, a aseza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a aseza într-un anumit loc fata de alte obiecte de acelasi fel, a aranja, a situa. ♢ Expr. A pune caii = a înhama. A pune în scena = a regiza, a monta o piesa de teatru. ♦ A planta, a sadi, a semana. 5. Tranz. si refl. A(-si) aseza pe corp obiectele de îmbracaminte necesare; a (se) îmbraca sau a (se) încalta. 6. Tranz. A depune valori banesti (în pastrare, spre fructificare etc.); a investi valori banesti. ♢ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune pret = a oferi un pret mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotriva. Te pui pentru un fleac! ♢ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva sa actioneze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se masura sau a se compara cu cineva. ♢ Expr. (Tranz.). A pune (de) fata sau fata în fata = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tabarî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva sa execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuti. 12. Refl. (Adesea cu determinari introduse prin prep. "pe") A începe o actiune, a se apuca (cu staruinta) de ceva. ♢ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicali pe cineva sau a insista pe lânga cineva. (Reg.) A se pune (cu rugaminti, cu vorbe dulci etc.) pe lânga cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata sa... (Tranz.) A-si pune puterea sau (toate) puterile = a-si da toata silinta, a se stradui. 13. Tranz. (În loc. si expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la proba (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaste valoarea, însusirile). A pune (pe cineva) la cazne = a cazni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebari) = a întreba, a chestiona. A pune stavila = a stavili. A pune în primejdie = a primejdui. A-si pune nadejdea (sau speranta, credinta) în cineva sau ceva = a nadajdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune graba = a se grabi. A pune nume (sau porecla) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidenta = a evidentia, a sublinia, a releva. A pune la îndoiala = a se îndoi. A pune la socoteala = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscalitura = a iscali. A pune ramasag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. si: (reg.) pui] – Lat. ponere.
purgatoriu, PURGATÓRIU s.n. (În religia catolica) Loc unde sufletele celor morti cu pacate mai usoare s-ar purifica prin suferinte înainte de a intra în paradis. ♦ Fig. Loc sau perioada de suferinta (trecatoare). – Din lat. purgatorius, it. purgatorio.
şenal, SENÁL, senale, s.n. Portiune navigabila în lungul unui râu, al unui canal sau al unui lac, destul de larga si de adânca pentru a asigura navigatia la intrarea într-un port. [Var.: sanál s.n.] – Din fr. chenal.
putrescent, PUTRESCÉNT, -Ă, pustrescenti, -te, adj. (Livr.) Care a intrat în putrefactie. – Din fr. putrescent.
merge, MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se misca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre pasari, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncaruri si bauturi) A putea fi înghitit usor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ♢ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ♢ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a actiona necugetat, a-si periclita existenta. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-si relua treburile obisnuite, a-si vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inima (sau la suflet) = a(-i) placea foarte mult. A merge ata = a se duce drept la tinta. De-i merge (sau sa-i mearga) colbul (sau fulgii, peticile, untul) = (în legatura cu verbul "a bate " sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbiala) zdravan, tare, violent. A merge pe... = (despre vârsta) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe masura ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei institutii de învatamânt. ♦ (Înv. si reg.; despre fiinte si lucruri) A intra, a patrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers pâna la a crede ca-l poate îndrepta. ♢ Expr. A merge prea departe = a-si îngadui prea multe, a depasi limitele îngaduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujba). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgatoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoti, a întovarasi, a acompania. ♢ Expr. A merge mâna în mâna (cu...) = a fi în strânsa legatura, a se desfasura concomitent, a se înlantui. A merge dupa (cineva) = a) (despre femei) a se marita; b) a urma sfaturile, povetele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmari pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de carti) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pamânt, drumuri etc.) A se întinde pâna la...; a duce la... 2. (Despre stiri, evenimente etc.) A ajunge la cunostinta cuiva; a se raspândi; a se propaga, a se generaliza. ♢ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbeste. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el ca... Mearga-i numele! = sa nu se mai auda despre el, sa dispara definitiv. III. 1. (Despre actiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfasura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A functiona. 2. (Despre fiinte) A o duce, a-i fi (bine sau rau). ♦ A reusi, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ♢ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe masura ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuinta (într-o anumita cantitate). 2. (Înv. si pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt numar. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ♢ Expr. Asa mai merge = asa se potriveste, e bine, îmi convine. Treaca (si mearga)! sau treaca-mearga! = fie! sa zicem ca se poate! sa admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbracat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere "a se scufunda".
obişnuit, OBISNUÍT, -Ă, obisnuiti, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obisnuinta cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmpla, sau se întâlneste în mod regulat; care se foloseste adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoana întâlnita în mod frecvent într-o casa, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -a adj.] – V. obisnui.
oligofrenie, OLIGOFRENÍE s.f. Stare patologica caracterizata prin ramânerea în urma a dezvoltarii facultatilor psihice, însotita uneori de tulburari ale dezvoltarii fizice si de leziuni ale sistemului nervos central, ca urmare a unor suferinte cerebrale, survenite în perioada intrauterina, în cursul nasterii sau în perioada copilariei. – Din fr. oligophrénie.
şosea, SOSEÁ, sosele, s.f. Cale de comunicatie interurbana, pietruita sau asfaltata; p. restr. strada larga, frumos amenajata, la intrarea într-un oras, care continua caile de comunicatie interurbane. ♢ Sosea nationala = sosea care leaga între ele centrele importante ale tarii si a carei îngrijire se afla în seama administratiei centrale. Sosea comunala = sosea care leaga mai multe comune între ele, fiind îngrijita de comunele respective. ♦ (Înv.) Partea carosabila a unei strazi, cuprinsa între trotuare. – Din fr. chaussée.
ştergător, STERGĂTÓR, -OÁRE, stergatori, -oare, subst. 1. S.f. Bucata de covor sau împletitura de papura, de sfoara, de material plastic etc., pe care îsi sterge cineva picioarele la intrarea în casa. 2. S.f. (Reg.) Prosop. 3. S.n., s.f. Cârpa de sters. 4. S.n. Perie cilindrica cu care se curata teava tunului. 5. S.n. Aparat format dintr-una sau din doua palete cu muchie de cauciuc care, actionate de un motor, sterg geamul de la parbrizul unui vehicul. 6. S.m. si f. (Rar) Persoana care se ocupa cu curatatul hainelor. – Sterge + suf. -ator.
opiat, OPIÁT, opiate, s.n. Preparat farmaceutic în continutul caruia intra si opiu. [Pr.: -pi-at] – Din fr. opiat.
fabrică, FÁBRICĂ, fabrici, s.f. Întreprindere industriala care foloseste un sistem de masini si de instalatii tehnice în vederea executarii operatiilor de transformare a materiei prime în produse finite, în serie si în cantitati mari. ♢ Expr. (Fam.) A lua (pe cineva) în fabrica = a certa, a reprosa, a cere socoteala (cuiva); a bate (pe cineva). A intra în fabrica cuiva = a fi certat de cineva, a i se reprosa, a i se cere socoteala; a fi batut de cineva. [Pl. si: (pop.) fabrici] – Din fr. fabrique, rus. fabrika, germ. Fabrik.
feşteli, FESTELÍ, festelesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. (Reg.) A (se) murdari, a (se) mânji. 2. Tranz. (Fam.; în expr.) A o festeli = a o pati, a intra într-o încurcatura; a se face de râs. – Cf. magh. f e s t e n i "a vopsi, a zugravi".
iraţional, IRAŢIONÁL, -Ă adj. 1. care este împotriva gândirii logice, contrar ratiunii. 2. (mat.) numar ~ = numar real care nu este egal cu câtul nici unei perechi de numere întregi; ecuatie ~a = ecuatie a carei necunoscuta intra sub un radical. (< fr. irrationnel, lat. irrationalis)
firmă, FÍRMĂ, firme, s.f. 1. Inscriptie executata pe un zid, pe o placa etc., asezata la intrarea unui magazin, a unei întreprinderi etc. si pe care este indicata denumirea, destinatia, caracterul acestora; p. ext. placa, panou cuprinzând aceasta inscriptie (adesea însotita sau încadrata de motive si desene ornamentale, lumini etc.). 2. Denumire conventionala sub care functioneaza o întreprindere. – Din germ. Firma.
laringe, LARÍNGE, laringe, s.n. (Anat.) Partea superioara a traheii, formata din mai multe cartilaje, în structura careia intra si coardele vocale; beregata. – Din it. laringe. Cf. fr. l a r y n x.
introduce, INTRODÚCE vb. I. tr. 1. a baga, a include, a îngloba. 2. a face sa fie primit de cineva. 3. a initia, a da cunostintele initiale într-un anumit domeniu. 4. a institui, a stabili. II. refl. a intra. (< lat. introducere, dupa fr. introduire)
ciocăni, CIOCĂNÍ, ciocanesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) într-un corp tare; spec. a bate cu degetul (îndoit) în usa, în fereastra (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atentia etc.). ♦ Tranz. A lovi usor cu degetele în toracele sau în abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. si refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (usor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul1; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (marunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicali, a pisa. [Prez. ind. si: ciócan] – Din ciocan1.
legendar, LEGENDÁR, -Ă, legendari, -e, adj. De legenda, de domeniul legendei, care constituie o legenda. ♦ Care a intrat în legenda datorita faptelor sale exceptionale. – Din fr. légendaire.
interveni, INTERVENÍ vb. intr. 1. a lua parte la ceva, a intra în actiune; a intra în vorba. ♢ a face o mediatie, un dermes în favoarea cuiva; (peior.) a starui pe lânga o persoana influenta spre a obtine ceva în favoarea cuiva. 2. a se întâmpla, a surveni, a se ivi. (< fr. intervenir, lat. intervenire)
lineal, LINEÁL, lineale, s.n. 1. Instrument metalic de forma unei bare, folosit pentru trasare, masurare sau verificare de dimensiuni. ♦ (Rar) Rigla. 2. Dispozitiv (actionat mecanic sau electric) format din piese paralelipipedice de otel forjat, care serveste la conducerea materialului de laminat la intrarea în unele laminoare. ♦ Bara de otel asezata în lungul unuia dintre valurile presei tipografice pentru a forma jgheabul de cerneala. 3. Dispozitiv al masinii de cusut, care serveste la formarea cusaturilor paralele cu marginea materialului. 4. Element al unei masini de cardat bumbac, folosit la pieptanarea fibrelor scurte de pe toba. [Pr.: -ne-al] – Din germ. Lineal.
lipi, LIPÍ, lipesc, vb. IV. 1. Tranz. 1. A împreuna, a uni, a îmbina, a asambla între ele doua sau mai multe obiecte (sau parti de obiecte) cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic, realizând un tot nedemontabil. ♦ Spec. A închide un plic, umezindu-i marginea cleioasa si suprapunând-o peste cealalta margine. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza unor secretii patologice; fig. a se închide fara voie de somn. 2. Refl. Fig. (Despre privire) A se fixa, a se pironi. 3. Refl. (Despre materii) A fi lipicios, cleios, a se prinde de ceva; a adera. 4. Refl. (Despre alimente, medicamente etc.) A produce un efect favorabil; a prii. ♢ Expr. A se lipi învatatura (de cineva) = a asimila usor învatatura, a putea învata usor. 5. Tranz. si refl. A (se) apropia strâns, a (se) alatura, a (se) atinge de cineva sau de ceva. ♢ Expr. (Tranz.) A lipi cuiva o palma = a trage, a cârpi cuiva o palma. ♦ Refl. Fig. A se apropia sufleteste (de cineva sau de ceva), a intra în relatii strânse (cu cineva). 6. Tranz. A întinde, netezind cu palma uda, un strat de lut pe podeaua sau pe peretii caselor, pe cuptor etc. spre a astupa crapaturile, a nivela etc. – Din sl. lĕpiti.
conflict, CONFLÍCT, conflicte, s.n. 1. Neîntelegere, ciocnire de interese, dezacord; antagonism; cearta, diferend, discutie (violenta). ♢ Loc. vb. A intra în conflict (cu cineva) = a se certa (cu cineva). ♢ Conflict de frontiera = ciocnire între unitati militare însarcinate cu paza frontierei între doua state. ♦ Razboi. 2. Contradictie între ideile, interesele sau sentimentele diferitelor personaje, care determina desfasurarea actiunii dintr-o opera epica sau dramatica. – Din lat. conflictus, fr. conflit.
copcă, COPCĂ2, copci, s.f. 1. Gaura, spartura facuta în gheata unui râu, a unei balti etc. pentru pescuit sau pentru scos apa. ♢ Expr. (Fam.) A se duce pe copca = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcatura, a o pati. 2. Gaura facuta într-o sira de paie, în care se tine uneori pleava. 3. Scobitura, groapa facuta în pamânt, în piatra etc. 4. (Reg.) Saritura pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka.
dos, DOS, dosuri, s.n. 1. Partea de dindarat a unui obiect, a unei constructii, a unei curti, a unei fiinte etc. ♢ Loc. adv. De-a-ndoasele(a) sau pe de-a-ndoasele(a) = altfel de cum trebuie, de cum e firesc, anapoda; întors invers; cu spatele înainte, de-a-ndaratele(a); Cu dosul în sus = invers de cum e normal, de cum trebuie; în mare dezordine. În dos = în lipsa, în absenta, fara sa fie de fata. ♢ Expr. A scapa pe (sau prin) usa din dos = a scapa cu mare greutate (si pe cai necinstite) dintr-o încurcatura. A intra pe (sau prin) usa din dos = a obtine o favoare (pe cai necinstite, prin protectie). A da dos (la fata) sau a da dosul = a se retrage; a fugi; a o sterge. A întoarce cuiva dosul = a se întoarce cu spatele la cineva în semn de suparare; a rupe relatiile de prietenie (cu cineva). În dosul lucrurilor = dincolo de aparente. ♦ Sezut, fund, fese. ♢ Expr. A se scula (sau a fi etc.) cu dosul în sus = a se trezi (sau a fi) indispus (fara motiv). 2. (În sintagmele) Dosul mâinii (sau palmei, labei) = partea din afara a mâinii (sau a palmei, a labei). Dosul limbii = partea de dedesubt a limbii. 3. Partea mai putin aratoasa (neîmpodobita si neexpusa vederii) a unui obiect. ♦ Spec. Partea de dinauntru a unei haine. ♢ Pe dos = a) loc. adv. (în legatura cu obiecte de îmbracaminte) cu partea de dinauntru în afara; b) loc. adv. altfel de cum trebuie, de cum e firesc; c) loc. adj. (fig., despre oameni) sucit, ciudat, bizar. 4. (Pop.) Loc unde nu bate soarele; loc ferit, ascuns, adapostit. – Lat. pop. dossum (= dorsum).
murg, MURG2, -Ă, murgi, adj., s.m. si f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre parul lor) Negru-roscat, castaniu-închis sau cenusiu; p. gener. de culoare închisa. 2. S.m. si f. Cal de culoare murga2 (1); p. gener. cal. ♢ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. m u r g.
zâzanie, ZÂZÁNIE1, zâzánii, s.f. (De obicei în constructie cu verbele "a baga", "a intra", "a semana", "a face") ~.
melodramă, MELODRÁMĂ, melodrame, s.f. 1. Dialog cântat în tragedia antica greaca, între un corifeu si un personaj. 2. Drama care utiliza acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau iesirea personajelor din scena. 3. Opera dramatica în care actiunea complicata, neverosimila, cu scene pline de groaza, alterneaza cu scene comice, conventionale, de un patetism violent, rezervându-se un loc însemnat neprevazutului. – Din fr. mélodrame.
mişcare, MISCÁRE, miscari, s.f. Actiunea de a (se) misca si rezultatul ei. 1. 1. Iesire din starea de imobilitate, de stabilitate, schimbare a locului, a pozitiei; deplasare a unui obiect sau a unei fiinte. ♢ Miscare seismica = cutremur de pamânt. Miscari tectonice sau miscarile scoartei = deplasari ale scoartei solide care constituie scoarta pamântului, produse de fortele interne sau de gravitatie si care duc la modificarea structurii geologice a scoartei. ♢ Expr. Nici o miscare = liniste! tacere! A (se) pune în miscare = a începe sau a face sa înceapa sa se deplaseze. ♦ Schimbare a pozitiei corpului, a membrelor etc.; exercitii sau parte a unui exercitiu sportiv executate prin schimbarea pozitiei corpului, a membrelor etc.; p. ext. gest. ♢ Expr. (Fam.) În doi timpi si trei miscari = foarte repede. ♦ Fiecare dintre mutarile unei piese la o partida de sah, de tabie etc. ♢ Expr. (Fam.) A prinde (sau a surprinde) miscarea = a întelege repede desfasurarea unei actiuni sau rostul ei ascuns. ♦ Viteza cu care se executa o bucata muzicala sau o parte a ei; tempo. ♦ (Concr.) Parte dintr-o compozitie muzicala de dimensiuni mai mari, executata într-un anumit tempo. 2. Activitate, actiune, fapta. ♢ Loc. adv. In miscare = într-o stare de agitatie, de tulburare, de încordare. ♢ Expr. A (se) pune în miscare = a intra (sau a determina pe cineva sa intre) în actiune; a face sa se agite, sa actioneze. ♦ (Fam.) Plimbare (pe jos). 3. Deplasare în spatiu, înaintare, circulatie; p. ext. animatie, agitatie, forfota. ♦ Serviciu care dirijeaza circulatia trenurilor. ♦ (La pl.) Deplasare organizata, strategica, a unei unitati militare. 4. Schimbare intervenita în repartizarea personalului sau a bunurilor dintr-o unitate; mutare dintr-un post în altul. 5. Actiune sau curent care grupeaza un numar mare de oameni în jurul unei activitati de interes (mai) general, al unei idei sau al unei conceptii. ♦ Actiune (organizata) de masa cu caracter revendicativ; agitatie, revolta, revolutie. 6. Fig. Îndemn, impuls, imbold, pornire. ♦ (Rar) Sentiment, emotie. II. Categorie filozofica înglobând toate schimbarile si procesele care au loc în Univers; p. gener. schimbare, transformare. – V. misca.
moară, MOÁRĂ, mori, s.f. 1. Instalatie special amenajata pentru macinarea cerealelor; cladire, constructie prevazuta cu asemenea instalatii. ♢ Expr. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moara (hodorogita sau stricata, neferecata etc.) = a vorbi mult (si inutil), a nu-i tacea gura. Ca la moara = a) pe rând, în ordinea sosirii; b) (în legatura cu verbele "a intra", "a iesi" sau cu echivalentele acestora) într-un continuu du-te-vino. A(-i) da (cuiva) apa la moara = a-i crea cuiva o situatie favorabila, a-i înlesni sa faca un anumit lucru; a încuraja, a stimula. A-i veni (cuiva) apa la moara = a se schimba împrejurarile în favoarea cuiva. A-i lua (sau a-i taia) (cuiva) apa de la moara = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbeste, a nu-i permite sa mai vorbeasca sau a face sa nu mai vorbeasca. A mâna apa la moara sa = a cauta sa traga singur toate foloasele. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. A ajunge de la moara la râsnita = a ajunge rau; a decadea, a scapata. (Livr.) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt = a întreprinde actiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dusmani ireali. ♦ (Depr.; de obicei urmat de determinari ca "hodorogita", "stricata" etc.) Gura (considerata ca organ al vorbirii); p. ext. persoana care flecareste fara încetare; melita. 2. Masina de lucru sau instalatie folosita pentru maruntirea fina a unor materiale tari (minereuri, carbuni, produse ale industriei chimice etc.); cladire, constructie prevazuta cu asemenea masini sau instalatii. 3. (Înv.) Fabrica (în care materia prima era maruntita, zdrobita, framântata). 4. (Reg.) Jocul de tintar. – Lat. mola.
mol, MOL2, moluri, s.n. Dig de piatra construit spre larg, la intrarea într-un bazin portuar, pentru a micsora actiunea valurilor sau pentru a forma cheiuri suplimentare. – Din it. molo, fr. môle.
mormânt, MORMÂNT, morminte, s.n. Groapa sapata în pamânt pentru înhumarea celor decedati; loc specia] amenajat unde este înmormântat cineva. ♢ Expr. A duce (pe cineva) in mormânt sau a baga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necaji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. si: mormânturi] – Lat. monumentum.
năvăli, NĂVĂLÍ, navalesc, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi asupra cuiva sau undeva cu intentii agresive, dusmanoase, criminale etc. ♦ Spec. A se repezi asupra dusmanului sau asupra unui loc detinut de acesta. 2. A se repezi, a se napusti undeva, spre ceva, a fugi în graba la cineva, a da buzna. ♦ A intra sau a iesi în graba (si pe neasteptate, în neorânduiala ori în mare cantitate). 3. A reveni în mare graba si în mare numar undeva, la cineva; a se îngramadi, a se îmbulzi, a se înghesui. ♦ (Despre sânge) A se strânge în cantitate mare (într-un organ sau într-o parte a corpului). – Din sl. navaljati.
neofit, NEOFÍT, -Ă, neofiti, -te, s.m. si f. Persoana care a îmbratisat de curând o noua religie, abandonând credinta veche; p. ext. persoana care a aderat de curând la o cauza sau care a intrat de curând într-o grupare, într-o colectivitate etc. si este înca neinitiata deplin. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néophyte.
noră, NÓRĂ, nurori, s.f. Sotia cuiva considerata în raport cu parintii sotului ei. ♢ Expr. A intrat nora-n blide, se spune despre o femeie neîndemânatica la treburile gospodaresti. – Lat. nurus.
săgeată, SĂGEÁTĂ, sageti, s.f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascutit (de fier, os, piatra) la un capat, iar la celalalt cu doua aripioare înguste, folosita în trecut (la unele populatii si astazi) ca proiectil de vânatoare sau de lupta, aruncata dintr-un arc încordat. ♢ Sageata de trasnet = nume dat de popor armelor antice gasite în pamânt (închipuite ca fiind urme de trasnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Porneste sageata. ♦ Fig. Vorba, aluzie ironica sau rautacioasa; întepatura. 2. Indicator de directie în forma de sageata (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor si patulelor de la tara, care sunt fixati cu capatul de jos în grinzile temeliei si cu cel de sus în grinzile acoperisului. ♦ Aripa la moara de vânt. ♦ Prajina lunga prinsa de cumpana fântânii si având la capatul de jos ciutura sau galeata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanta maxima dintre un arc de curba si coarda care uneste extremitatile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Sageata litorala = forma de acumulare marina la intrarea unui fluviu sau la gura de varsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o laguna. 6. Compus: sageata apei sau sageata apelor = planta erbacee acvatica cu frunze în forma de sageata si cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta.
contramarcă, CONTRAMÁRCĂ, contramarci, s.f. Parte a unui bilet de spectacol care ràmâne la spectator dupa intrarea în sala, ca dovada a dreptului sau de a lua parte la spectacolul respectiv. – Din fr. contremarque.
endoenzimă, ENDOENZÍMĂ, endoenzime, s.f. Enzima intracelulara a carei eliberare nu are loc decât dupa distrugerea mecanica a celulelor. [Pr.: -do-en-] – Din fr. endoenzyme.
estacadă, ESTACÁDĂ, estacade, s.f. 1. Punte fixa construita la tarmul unei ape mari, catre larg, pentru a realiza legatura cu vapoarele care nu pot acosta la chei. ♦ Platforma asezata pe picioare înalte pentru a realiza comunicatia între doua puncte situate deasupra solului sau între un punct de pe sol si altul situat la înaltime. ♦ Constructie din bare de lemn, de metal sau de beton armat, la intrarea într-un port sau la gura unui fluviu, pentru a micsora latimea apei în acel loc. 2. Baraj construit de-a curmezisul unui curs de apa sau la intrarea într-un port maritim pentru protejarea contra minelor, corpurilor plutitoare etc. – Din fr. estacade.
strica, STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. si refl. A (se) transforma din bun în rau; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ♢ Expr. (Refl.) A se strica caruta în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplaceri când esti înca departe de tinta. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rau, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfarâma învelisul tare al unui lucru (pentru a scoate si a folosi continutul); a sparge. ♦ A sfarâma o usa, o încuietoare, a deschide cu forta (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub actiunea agentilor exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substante sau mirosuri neplacute, nocive. ♢ Tranz. Factor care strica aerul. 4. Tranz. si intranz. A pricinui stricaciuni, daune, lipsuri; a vatama. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, daunator într-o anumita situatie. ♢ Expr. Nu strica (sau n-ar strica) sa... = nu-i rau sa..., nu face rau cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, raspunzator. ♦ Tranz. A gresi; a se face vinovat de ceva. ♢ Expr. Ce strica? = de ce ar fi rau, de ce (sa) nu...? ♦ Tranz. A vatama un organ sau o functie organica, a dauna sanatatii. ♢ Expr. A-si strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stari sufletesti) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfasurare a unei actiuni, a unei stari; a se pune de-a curmezisul, a tulbura, a zadarnici. 6. Tranz. A influenta pe cineva în rau; a corupe. ♦ Refl. A decadea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva gresit, cum nu trebuie. 8. Tranz. si refl. A (se) darâma, a (se) narui, a (se) distruge (o constructie, o asezare etc. omeneasca). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ♢ Expr. (Refl.) Bea de se strica = bea mult, peste masura. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga, a calca conventii, învoieli, legi, obligatii. ♦ Tranz. (În superstitii) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. si tranz. A rupe sau a determina ruperea legaturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fara a obtine un folos sau un avantaj corespunzator). 11. Refl. (Despre adunari, petreceri etc.) A lua sfârsit (în mod nefiresc, prin împrastierea participantilor). – Lat. extricare.
spaimă, SPAÍMĂ, spaime, s.f. 1. Emotie puternica si violenta provocata de ceva neprevazut si primejdios; groaza. ♢ Loc. adj si adv. De spaima = înfiorator, îngrozitor; extraordinar, neobisnuit. ♢ Loc. vb. A baga spaima (în cineva) = a înfricosa, a înspaimânta (pe cineva). A da spaima în cineva = a se înfricosa, a se înspaimânta. ♢ Expr. A intra spaima în cineva, se spune când cineva e mereu înspaimântat, se sperie usor (dupa ce a trecut printr-o sperietura mare). A trai cu frica-n sân = a fi stapânit continuu de frica. A trage o spaima = a trece printr-o sperietura mare ♦ (Pop.) Frica bolnavicioasa, nevroza. 2. Fiinta, lucru, fenomen care înfricoseaza. – Et. nec.
incarna, INCARNÁ vb. tr., refl. 1. a (se) întrupa. ♢ (fig.) a (se) prezenta, a da, a lua o forma precisa, materiala. 2. (despre unghii) a intra, a creste în carne. (< fr. incarner, lat. incarnare)
strânge, STRẤNGE, strâng, vb. III. I. 1. Tranz. A trage tare de capetele unei sfori, ale unei curele etc. înnodate sau înfasurate în jurul cuiva sau a ceva, spre a lega ori a închide, a fixa etc. (mai) bine; a face ca o legatura sa fie mai strâmta. ♢ Expr. A strânge cureaua = a rabda (de foame); a fi obligat sa-si restrânga (mult) cheltuielile de trai. (Refl.) A i se strânge funia la par = a ajunge într-o situatie dificila, când nu mai poate face cum vrea. ♦ A apropia mai mult de corp partile unui vesmânt (pentru a se acoperi, pentru a se feri de frig etc.) ♦ Fig. A întari o prietenie, o alianta, o relatie etc. 2. Tranz. A prinde, a apuca cu mâna, cu bratele, a tine, nelasând sa-i scape. ♢ Expr. A(-i) strânge (cuiva) mâna = a da mâna (cu cineva) la întâlnire, la despartire, pentru a felicita etc. 3. Tranz. A presa, a apasa din doua parti sau din toate partile pentru a apropia, a comprima etc. ♢ Expr. A strânge (pe cineva) cu usa (sau în cleste, în balamale, în pinteni) = a sili (pe cineva) sa faca ceva; a obliga (pe cineva) sa recunoasca ceva. ♦ (Despre obiecte de îmbracaminte) A apasa asupra (unei parti a) corpului, provocând o senzatie de jena sau de durere (deoarece este prea strâmt). ♢ Expr. A-l strânge (pe cineva) în spate (de frig sau de frica) = a provoca (cuiva) sau a simti o senzatie neplacuta (de frig sau de frica). ♦ A fixa (mai bine) printr-o miscare de învârtire o piesa filetata a unui mecanism; a însuruba (mai tare). ♢ Expr. A strânge surubul = a întrebuinta mijloace (abuzive) de constrângere, a înaspri regimul (împotriva cuiva). ♦ A înghesui, a îngramadi, a îndesa. ♦ Fig. A sili, a constrânge. 4. Tranz. A închide o parte a corpului prin apropierea partilor componente. ♢ Expr. A-si strânge gura = a se retine; a tacea din gura. A(-si) strânge buzele (punga) sau (intranz.) a strânge din buze = a-si înclesta si a-si încreti buzele în semn de nemultumire, de dispret, de neîncredere etc. A-si strânge pumnii = a-si înclesta pumnii în semn de mânie (retinuta). A-si strânge fruntea (sau sprâncenele) sau (intranz.) a strânge din sprâncene = a-si încreti fruntea (sau sprâncenele) din cauza îngândurarii, nemultumirii etc.; a se încrunta, a se posomorî. (Intranz.) A strânge din ochi = a împreuna cu putere pleoapele în semn de ciuda, de necaz etc. sau din cauza unei senzatii de jena fizica. Cât ai strânge din ochi = într-o clipa, imediat. A strânge din umeri = a ridica, a da din umeri în semn de dispret, de nepasare, de nedumerire, de neputinta. 5. Tranz. A aduna laolalta punând (simetric) una peste alta marginile, faldurile, partile unui obiect de pânza, de hârtie etc.; a înfasura, a îndoi, a împaturi. ♦ Refl. (Despre materiale textile) A-si reduce volumul sau lungimea; a se strâmta, a intra (la apa). 6. Refl. si tranz. A (se) ghemui, a (se) zgârci, a (se) contracta. ♢ Expr. A i se strânge (sau a-i strânge cuiva) inima = a simti (sau a face pe cineva sa simta) o emotie puternica, o suparare, o întristare etc. (Refl.) A se strânge în sine = a deveni putin comunicativ, a se închide în sine. ♦ Refl. (Despre lapte) A se închega, a se coagula. ♦ Refl. (Despre lichide sau despre corpuri care contin lichide) A îngheta, a se solidifica. II. 1. Tranz. A aduna la un loc lucruri cazute, risipite; a face gramada. ♦ Spec. A culege produse vegetale, recolta. ♦ A face provizii. 2. Tranz. A agonisi, a acumula, a economisi bunuri; a aduna. ♦ A colecta. ♦ A percepe, a încasa. 3. Refl. A se aduna undeva, la un loc, împrejurul cuiva etc.; a se întruni; p. ext. a sosi, a veni. ♢ Expr. A se strânge (acasa) de pe drumuri = a nu mai fi hoinar, a sta acasa. (Tranz.) A strânge pe cineva de pe drumuri = a determina pe cineva sa nu mai hoinareasca, sa stea acasa. (Tranz.) A nu-si (mai) strânge picioarele (de pe drumuri) = a hoinari întruna. ♦ Spec. A se îmbulzi, a se îngramadi. 4. Tranz. A lua si a pune la loc, a pune bine; a aseza în ordine. ♢ Expr. L-a strâns Dumnezeu sau moartea (la sine) = a murit. (Intranz.) A strânge prin casa (sau prin odaie etc.) = a deretica. [Perf. s. strânsei, part. strâns] – Lat. stringere.
tambur, TAMBÚR, (1, 2) tambure, s.n., (3) tamburi, s.m. 1. S.n. Piesa în forma de cilindru gol, fixa sau mobila în jurul unui ax, facuta din metal, din lemn etc., cu diverse întrebuintari în tehnica; toba. 2. S.n. Portiune de prisma poligonala goala sau de cilindru gol, interpusa între o cupola si arcurile sau zidurile care limiteaza un spatiu boltit. ♦ Spatiu amenajat la intrarea într-o cladire, cu o usa pivotanta, pentru a proteja interiorul de aerul din exterior si a împiedica formarea curentilor de aer în timpul deschiderii usilor. 3. S.m. (Iesit din uz) Tobosar. ♢ Compus: tambur-major = subofiter care conducea o fanfara militara; p. ext. plutonier (într-o fanfara militara). – Din fr. tambour.
tindă, TÍNDĂ, tinde, s.f. Încapere mica situata la intrarea caselor taranesti. ♢ Expr. A face o treaba pâna în tinda = a începe un lucru fara a-l termina. ♦ (Înv.) Coridor, galerie. ♦ Pronaos. ♦ Prispa, pridvor, cerdac. [Pl. si: tinzi] – Lat. •tenda (< tendere).
scoică, SCÓICĂ, scoici, s.f. 1. Nume dat mai multor specii de moluste care au corpul moale, ocrotit de doua valve calcaroase, de obicei cenusii, care formeaza scheletul extern al animalului. ♢ Scoica de râu = gen de scoici comestibile care traiesc pe sub malurile adânci ale râurilor (Unio); molusca din acest gen. Scoica de balta (sau de lac) = gen de scoici comestibile care traiesc de obicei în mâlul apelor statatoare sau cu un curs linistit (Anodonta); molusca din acest gen. Scoica de margaritar (sau de perle de mare) = scoica din Oceanul Indian si Pacific, care produce perle (Meleagrina margaritifera). 2. Scheletul calcaros al scoicii (1); cochilie. ♦ Cochilie de melc. 3. Acoperis (de sticla) în forma unei cochilii de scoica (1) sau în forma de evantai, construit la intrarea într-o cladire. 4. Excrescenta osoasa care se formeaza pe chisita sau pe coroana copitei calului si care face ca animalul sa schiopateze. 5. (La armele de vânatoare) Adâncitura închizatorului, în care este însurubat percutorul. – Din sl. skolika.
sări, SĂRÍ, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre fiinte) 1. A se desprinde de la pamânt, avântându-se în sus printr-o miscare brusca, si a reveni în acelasi loc; a salta. ♦ A dansa, a topai, a zburda. ♢ Expr. (Tranz.) Sare tontoroiul (sau dragaica), se spune despre o persoana neastâmparata. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc în altul prin salturi. ♢ Loc. adv. Pe sarite = a) mergând în salturi; b) trecând peste anumite parti, omitând anumite parti (la o lectura, scriere etc.). ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situatie în alta, de la o idee la alta. 3. A trece peste ceva printr-o saritura; a escalada. ♢ Expr. A sari peste cal = a depasi limita admisa; a exagera. ♢ Tranz. A sarit din doi pasi cele patru trepte. (Expr.) A sari garduri (sau, intranz., peste garduri) = a umbla dupa aventuri amoroase. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. 4. A se ridica brusc de undeva (si a porni). ♢ Expr. A sari (cuiva) de gât = a se repezi sa îmbratiseze pe cineva; a arata cuiva dragoste (exagerata). A-i sari (cuiva) înainte = a alerga în întâmpinarea cuiva. ♦ A se grabi, a se repezi (sa faca ceva); a interveni grabnic într-o actiune, în ajutorul cuiva. ♢ Sariti! = cuvânt prin care se cere ajutor de catre o persoana desperata. ♦ A se repezi cu dusmanie la cineva; a ataca. ♢ Expr. A sari în capul cuiva sau a-i sari cuiva în cap = a certa pe cineva. ♦ A interveni brusc (si neasteptat) într-o discutie; a intra (brusc) în vorba. 5. A se ivi pe neasteptate; a rasari. ♢ Expr. A sari în ochi = a fi evident. II. (Despre lucruri) 1. A se deplasa brusc si cu putere în sus, de obicei sub impulsul unor forte din afara. ♢ Expr. A sari în aer = a se distruge, a se preface în bucati (în urma unei explozii). ♦ Spec. (Despre obiecte elastice) A se ridica brusc în sus în urma unei lovituri, a atingerii unei suprafete dure etc. Mingea sare. 2. (Cu determinari locale introduse prin prep. "din" sau "de la"). A-si schimba brusc pozitia, a se desprinde brusc din locul în care a fost fixat. ♢ Expr. A-i sari (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emotiona tare. A-i sari (cuiva) tandara (sau tâfna, mustarul) = a se înfuria, a se mânia. A-i sari (cuiva) ochii (din cap) = a) exprima superlativul unei stari de suferinta fizica; b) (în imprecatii si în juraminte) Sa-mi sara ochii daca te mint. A-si sari din minti = a înnebuni. A-si sari din tâtâni (sau din balamale, din fire) = a se enerva foarte tare, a se mânia. ♦ A tâsni, a împrosca. [Prez. ind. si: (pop.) sar, sai] – Lat. salire.
turnichet, TURNICHÉT, turnichete, s.n. 1. (Mar.) Rola montata pe un ax vertical servind la schimbarea directiei unei parâme sau a unui lant de ancora. 2. Masa rotativa pe care se asaza sticlele spre a fi umplute. 3. Bare în cruce instalate la intrarea în parcuri, stadioane etc., care se rotesc, permitând trecerea câte unei singure persoane. – Din fr. tourniquet.
rând, RÂND, rânduri, s.n. 1. Sir (drept, aliniat, ordonat) de lucruri sau de fiinte. ♢ Loc. adv. De-a rândul = a) unul dupa altul, fara întrerupere, în sir, neîntrerupt, continuu, consecutiv; b) de la un capat la altul; pretutindeni. Pe rând = a) unul dupa altul, succesiv; b) de la unul la altul. Pe rând sau rând pe rând, rânduri-rânduri = treptat(-treptat), unul dupa altul. În primul rând = înainte de toate, mai ales. ♢ Expr. A fi în primele rânduri = a) a ocupa un loc de frunte într-un sir; b) a fi în fruntea unei activitati. ♦ Haina (încheiata) la doua rânduri = haina barbateasca cu doua siruri de nasturi, unul pentru a încheia si unul ca garnitura. ♦ Fiecare dintre sirurile orizontale de cuvinte formând o linie dreapta într-un text scris sau tiparit. ♢ Expr. A citi printre rânduri = a pricepe (sau a se stradui sa priceapa) si ceea ce nu se spune explicit într-un text scris. ♦ Sir de obiecte suprapus altuia. ♦ (Rar) Cat, etaj. 2. Locul cuvenit cuiva sau ocupat de cineva într-un sir sau în cadrul unei activitati; momentul indicat pentru o activitate. ♢ Loc. adv. La rând = unul dupa altul, potrivit ordinii stabilite sau momentului indicat. Cu rândul = cu schimbul; alternativ. De rând = de serviciu. ♢ Expr. A lua pe cineva la (sau dupa) rând = a se ocupa de cineva conform ordinii stabilite sau cuvenite. A tine (sau a pastra) rândul = a respecta locul stabilit sau ordinea stabilita. A tine cuiva rândul = a pastra un loc pentru cineva lânga sine, într-un sir. A intra la rând = a începe sa actioneze la momentul potrivit, dupa ordinea stabilita, în urma altora. (A fi) în rând cu cineva (sau în rândul cuiva) = (a fi) în categoria cuiva, alaturi de cineva; (a fi) pe aceeasi treapta, la acelasi nivel. A lasa (sau a ceda) cuiva rândul = a se retrage dintr-un loc sau dintr-o activitate, pentru a permite altuia sa ocupe locul sau sa actioneze. A fi (sau a veni) rândul cuiva sau a veni rândul (pentru ceva) = a sosi momentul potrivit pentru a se face un lucru. La rândul meu (sau tau, lui etc.) = a) atunci când este momentul potrivit pentru mine (sau tine, el etc.); în urma altora într-un sir; b) din partea mea (sau a ta, a lui etc.). A nu-si da rând = a lucra de zor, a fi neobosit; a se îmbulzi la treaba sau la vorba. (Pop.) A nu-si putea da rând cu cineva = a nu o putea scoate la capat cu cineva. A da rând la... = a tine seama de... Fara (de) rând = fara chibzuinta, fara seaman. 3. Cantitate, grup, numar care urmeaza dupa alte grupuri de acelasi fel. ♦ Grup de obiecte care formeaza un tot, o serie si care se folosesc deodata. ♢ Un rând de case = un corp de case. ♦ (Precedat de numerale sau de adjective) Data, oara. 4. Grup de persoane (sau de obiecte) care formeaza un tot omogen. 5. (Înv.) Categorie sociala. ♢ Loc. adv. De rând = a) din popor, fara rang; b) lipsit de stralucire; comun, obisnuit; vulgar. 6. Obicei, rânduiala, fel (de a fi, de a trai); rost. ♢ Expr. A sti rândul = a sti rânduiala, a cunoaste rostul, mersul treburilor. (Reg.) Cum e rândul? = cum stau lucrurile? A umbla de rândul cuiva = a avea grija de cineva, a purta de grija cuiva. – Din sl. rendŭ.
recrut, RECRÚT, recruti, s.m. Tânar apartinând ultimului contingent chemat sub arme; soldat de curând încorporat. ♦ Fig. (Fam.) Persoana intrata de curând într-o asociatie, într-o miscare; începator. – Din germ. Rekrut, rus. rekrut.
resort, RESÓRT1, resoarte, s.n. Sector, domeniu de activitate; p. ext. persoanele care îl reprezinta. ♢ Autoritate de resort = autoritate sub a carei jurisdictie intra o problema si care are competenta de a o rezolva. ♢ Expr. A fi de resortul cuiva = a fi, a tine de competenta, de specialitatea cuiva; a intra în atributiile cuiva. [Pl. si: resorturi] – Din fr. ressort.
răzătoare, RĂZĂTOÁRE, razatori, s.f. 1. Obiect de forme si de dimensiuni diferite, întrebuintat în bucatarie pentru ras legume, fructe, cascaval etc.; razuitoare. 2. Obiect de lemn sau de otel, în forma de lama, asezat la intrarea unei case, de care se rade noroiul de pe încaltaminte. – Rade + suf. -atoare.
reintra, REINTRÁ, reíntru, vb. I. Tranz. A intra din nou, a intra la loc. – Re1- + intra (dupa fr. rentrer).
registratură, REGISTRATÚRĂ, registraturi, s.f. Serviciu într-o institutie, întreprindere etc. unde se înregistreaza corespondenta intrata si iesita; biroul, localul unde functioneaza acest serviciu. – Din germ. Registratur.
hinterland, HÍNTERLAND s. n. 1. regiune învecinata cu un teritoriu dominat de un stat imperialist si folosit ca baza a unor actiuni expansioniste; (p. ext.) coloniile si tarile dependente de metropola. ♢ regiune în spatele unui port din care provin produsele exportate sau în care se expediaza marfurile importate. 2. bloc continental, rigid din punct de vedere tectonic, care margineste un geosinclinal si care, când acesta intra în faza de orogeneza, ramâne în spatele sistemului muntos. (< germ. Hinterland)
combinaţie, COMBINÁŢIE, combinatii, s.f. 1. Îmbinare, reunire, combinare. 2. (Fam.) Aranjament, plan; calcul. ♢ Expr. A intra în combinatie cu cineva = a se asocia cu cineva. 3. Reactie chimica în cursul careia doi atomi sau doua molecule se unesc pentru a forma o noua molecula; (concr.) substanta obtinuta în urma unei astfel de reactii; (corp) compus. [Var.: combinatiúne s.f.] – Din lat. combinatio, -onis.
comic, CÓMIC, -Ă, comici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care apartine comediei1, de comedie, relativ la comedie. ♦ Care provoaca râsul; hazliu, ridicol. 2. S.m. Actor care interpreteaza roluri de comedie1. 3. S .n. Categorie estetica în a carei sfera intra actele, situatiile sau personajele din viata sau din arta care provoaca râsul; ceea ce constituie temeiul ridicolului; parte hazlie, element sau efect comic, nota ridicola pe care o reprezinta ceva sau cineva. – Din fr. comique, lat. comicus.
defazor, DEFAZÓR, defazoare, s.n. (Elt.) Cvadripol care introduce un defazaj anumit între semnalul de la iesire si cel de la intrare. – Din fr. déphaseur.
săptămână, SĂPTĂMẤNĂ, saptamâni, s.f. Perioada de sapte zile consecutive, care se socoteste (la noi) de luni dimineata pâna duminica seara si care se repeta de cincizeci si doua de ori într-un an; p. gener. perioada de sapte zile consecutive. ♢ (În cultul religiei crestine) Saptamâna Mare (sau a Patimilor) = ultima saptamâna înainte de Pasti. Saptamâna luminata (sau alba) = saptamâna care începe cu duminica Pastilor. Saptamâna brânzei = prima saptamâna din postul Pastilor, în care Biserica ortodoxa permite sa se manânce lapte si derivatele lui. ♢ Expr. A fi (sau a intra) în saptamâna oarba (sau chioara) = a nu-si da seama de realitate, a actiona pe negândite. ♦ (Cu determinari în genitiv) Interval de sapte zile consacrat în mod oficial unei anumite activitati. Saptamâna cartii. ♦ (La pl.) Timp nedeterminat, cuprinzând un numar mare de zile. – Lat. septimana.
herme, HÉRME s. f. pl. (ant.) stâlpi de piatra de-a lungul drumurilor, la raspântii si la intrarea în casele grecesti, având sapat în partea de sus capul lui Hermes. (< fr. hermès)
scrumbie, SCRUMBÍE, scrumbii, s.f. 1. (Adesea cu determinarea "de Dunare") Specie de peste teleostean, lung de 30-40 cm, cu corpul alungit si turtit lateral, acoperit cu solzi mari, albi-argintii, care primavara intra din mare în Dunare, unde îsi depune icrele (Alosa pontica). 2. (Adesea cu determinarea "albastra") Specie de peste teleostean de mare, lung de 20-30 cm, cu corpul aproape cilindric, acoperit cu solzi marunti, albastri-verzui pe spate (Scomber scombrus). – Din ngr. skumbrí.
scufunda, SCUFUNDÁ, scufúnd, vb. I. 1. Refl. si tranz. A intra sau a baga cu totul în apa sau în alt lichid; a (se) cufunda. ♦ Spec. A disparea sau a face o nava sa dispara sub nivelul apei (în urma unei avarii). ♦ Refl. Fig. (Despre astri) A apune. 2. Refl. A intra (adânc) în ceva, a se afunda (într-o materie moale); a se adânci, a se înfunda. ♦ (Despre ochi) A se înfunda în orbite. ♦ (Despre pamânt) A se prabusi, a se surpa. ♢ Expr. N-are sa se scufunde pamântul = nu se va întâmpla nici un rau, nu va fi prea mare paguba. 3. Tranz. si refl. Fig. (Rar) A face sa fie sau a se lasa absorbit de o activitate, de o preocupare. – Pref. s- + cufunda.
serviciu, SERVÍCIU, servicii, s.n. 1. Actiunea, faptul de a servi, de a sluji; forma de munca prestata în folosul sau în interesul cuiva. ♢ Expr. A fi (sau a se pune) în serviciul cuiva (sau a ceva) = a sluji, a servi unei persoane sau unui scop, unei idei etc. ♦ (În constructie cu verbele "a face", "a aduce") Fapta, actiune care serveste, avantajeaza pe cineva; îndatorire, obligatie. ♢ Expr. A face un prost (sau un rau) serviciu cuiva = a face cuiva (fara voie) un rau. ♦ Scara de serviciu = scara secundara într-un imobil (pentru acces la dependinte). 2. Ocupatie pe care o are cineva în calitate de angajat; slujba. ♦ Îndatorire care revine cuiva în calitate de angajat; îndeplinirea acestei îndatoriri. ♢ Serviciu militar = stagiu la care sunt obligati, prin lege, cetatenii unui stat pentru a se instrui din punct de vedere militar în rândurile fortelor armate. Serviciu comandat = însarcinare, atributie, misiune speciala încredintata cuiva spre executare. Serviciu divin (sau religios) = slujba religioasa. ♢ Expr. (Despre angajati, ostasi, elevi) (A fi) de serviciu = (a fi) însarcinat cu o misiune speciala în cadrul obligatiilor profesionale. A intra în serviciu = a deveni salariat. ♦ Functie. Serviciu de casier. 3. Subdiviziune în administratia interna a unei institutii, întreprinderi etc. cuprinzând mai multe sectii; p. ext. colectivul de munca corespunzator. 4. Grup de obiecte care alcatuiesc un tot cu destinatie speciala. Serviciu de cafea. 5. Multime ordonata în timp a regimurilor succesive ale unui sistem tehnic. 6. (Sport) Punere în joc a mingii. – Din fr. service, lat. servitium.
simandră, SIMÁNDRĂ, simandre, s.f. (Înv.) Un fel de toaca de metal sau de lemn atârnata la intrarea unei biserici, a unei manastiri, în clopotnita etc., în care se loveste cu un ciocan pentru a se anunta începerea slujbei. – Din fr. simandre.
sindicaliza, SINDICALIZÁ, sindicalizez, vb. I Refl. A se uni într-un sindicat, a forma un sindicat. ♦ A intra într-un sindicat. – Sindical + suf. -iza.
stăpân, STĂPẤN, -Ă, stapâni, -e, s.m. si f. 1. Persoana în a carei proprietate se gaseste un bun material, considerata în raport cu acesta; persoana în a carei proprietate se gasea un sclav, considerata în raport cu acesta; proprietar. 2. Persoana în serviciul careia se gaseste angajat cineva, considerata în raport cu acesta; spec. patron. ♢ Expr. A intra la stapân = a se angaja sluga (la cineva). (A fi) fara stapân = a) (a fi) liber, de capul sau; (a actiona) dupa bunul plac; b) (a fi) fara rost, fara capatâi. 3. Persoana sub a carei putere, autoritate, dominatie se gaseste cineva sau ceva, considerata în raport cu persoana sau cu lucrul respectiv; (în legatura cu tari, popoare etc.) suveran, domnitor. ♢ Expr. A fi stapân pe situatie = a domina o situatie, a se simti tare, sigur într-o anumita împrejurare (grea). A fi stapân pe sine = a avea taria de a-si înfrâna pornirile si pasiunile; a nu-si pierde cumpatul, a se stapâni. A fi stapân pe soarta (sau pe viata etc.) sa = a dispune de sine, a-si fauri singur soarta. 4. Gazda (în raport cu oaspetii ei). – Et. nec. Cf. sl. s t o p a n ŭ.
graţie, GRÁŢIE I. s. f. 1. dragalasenie, gingasie, finete, eleganta (în atitudini, în miscari). ♢ (pl.) atitudini, cuvinte dragalase. ♢ bunavointa, favoare. o a intra în ĩle cuiva = a obtine bunavointa cuiva. 2. har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acorda oamenilor pentru a se mântui. o stare de ~ = creatie poetica; poezie; ipostaza, inspiratie poetica. 3. lovitura de ~ = lovitura care aduce sfârsitul, moartea. 4. (mit.) fiecare dintre cele trei zeitati care personificau gratia si frumusetea feminina. II. prep. cu ajutorul, datorita. (< lat. gratia, it. grazia, /II/ fr. grâce à)
strecura, STRECURÁ, strecór, vb. I. 1. Tranz. A trece un lichid printr-o strecuratoare, printr-o sita, printr-o tesatura pentru a-l separa de particelele solide sau de corpuri straine si pentru a-l limpezi, a-l face omogen. 2. Refl. (Despre lichide) A curge (câte putin) printr-o crapatura, printr-un loc îngust; a picura, a se prelinge. 3. Refl. si tranz. A patrunde sau a face sa patrunda printr-un desis, printr-un loc strâmt, greu accesibil. 4. Refl. A intra, a iesi sau a se deplasa, a trece pe furis, fara sa faca zgomot si fara sa fie observat; a se furisa. ♦ Tranz. A aseza undeva un lucru ori a introduce undeva pe cineva sau ceva cu miscari usoare, pe nesimtite. ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva în mod discret sau în treacat. 5. Refl. A se infiltra în mijlocul unui grup (omogen) de oameni, având grija sa nu fie observat. 6. Refl. A trece pe rând si pe nesimtite, a se perinda; fig. (despre unitati de timp) a trece, a se scurge. – Probabil din s- + trece (dupa spânzura, vântura etc.).
substituţie, SUBSTITÚŢIE, substitutii, s.f. Substituire, înlocuire. ♦ Spec. Fenomen prin care un atom sau un grup de atomi din molecula unui corp chimic compus este înlocuit prin alt atom sau grup de atomi, provenind de la un alt corp chimic. ♦ Spec. (Mat.) înlocuire, într-o expresie matematica, a unui element sau a mai multor elemente prin alte elemente. ♢ Metoda substitutiei = metoda de rezolvare a unui sistem de ecuatii, care consta în a înlocui într-una din ele o necunoscuta cu valoarea ei, dedusa din cealalta ecuatie a sistemului, si în a repeta aceeasi operatie pâna ramâne o singura ecuatie cu o singura necunoscuta. ♦ Spec. Dispozitie prin care un mostenitor este obligat sa transmita, la moartea sa, bunurile mostenite unei persoane desemnate ca succesorul sau obligatoriu; dispozitie prin care este numit un al doilea mostenitor pentru cazul când primul, dintr-un motiv oarecare, nu va intra sau nu va accepta sa intre în drepturile sale. [Var.: (înv.) substitutiúne s.f.] – Din fr. substitution, lat. substitutio, -onis.
competenţă, COMPETÉNŢĂ, competente, s.f. Capacitate a cuiva de a se pronunta asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoasteri adânci a problemei în discutie; capacitate a unei autoritati, a unui functionar etc. de a exercita anumite atributii. ♢ Expr. A fi de competenta cuiva = a intra în atributiile cuiva. A-si declina competenta = a se declara lipsit de autoritate (legala) sau fara pregatirea necesara pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunta într-o problema. [Var.: competínta s.f.] – Din fr. compétence.
coteţ, COTÉŢ, cotete, s.n. Adapost pentru pasari, porci sau câini, facut din scânduri sau din zid. ♢ Expr. (Ir.) A pune (pe cineva) la cotet = a pune (pe cineva) la îngrasat, a îndopa. ♦ Fig. Închisoare. 2. Capcana pentru prins peste în iazurile acoperite cu stuf, facuta din nuiele împletite cu papura si prevazuta cu o deschidere îngusta întoarsa înauntru, astfel încât pestele, odata intrat în ea, sa nu mai poata iesi. [Var.: coteáta s.f.] – Din sl. kotĩcĩ.
cromoproteidă, CROMOPROTEÍDĂ, cromoproteide, s.f. Proteida colorata în componenta careia intra un metal (fier, magneziu). – Din fr. chromoprotéide.
cufunda, CUFUNDÁ, cufúnd, vb. I. 1. Refl. si tranz. A intra sau a face sa intre într-un lichid sau într-o materie moale; a (se) afunda, a (se) adânci, a (se) scufunda. 2. Refl. A intra în adânc; a disparea (undeva). ♦ A prezenta o adâncitura. ♦ (Despre ochi) A fi înfundat în orbite. ♦ (Poetic) A se pierde (în umbra, în întuneric etc.). ♦ Fig. (Despre astri) A trece dincolo de orizont; a apune (dupa linia orizontului). ♦ (Despre pamânt) A se prabusi. 3. Refl. Fig. A se lasa absorbit de o activitate, de somn etc. 4. Tranz. Fig. (Rar) A compromite, a distruge. [Var.: (înv.) acufundá vb. I] – Lat. confundare.
cumpăra, CUMPĂRÁ, cúmpar, vb. I. Tranz. 1. A intra în posesiunea unui lucru, platind contravaloarea lui cu bani. ♢ Expr. Cum am cumparat-o, asa o vând = cum mi s-a povestit mie, asa povestesc si eu altora. 2. Fig. A câstiga de partea sa pe cineva, platindu-l; a mitui. – Lat. comparare.
cursă, CÚRSĂ2, curse, s.f. 1. Dispozitiv de diferite forme pentru prinderea animalelor salbatice; teren anume pregatit pentru ca animalul care paseste în limitele lui sa fie prins; capcana. 2. Fig. Mijloc viclean pentru a prinde pe cineva spre a-l demasca sau pentru a-i face rau; uneltire, manevra. ♢ Expr. A întinde (sau a pune) cuiva o cursa (sau cursa) = a cauta sa ademeneasca pe cineva pentru a-l prinde sau pentru a-l da de gol. A atrage (pe cineva) în cursa = a momi, a ademeni, a ispiti. A cadea (sau a se prinde) în cursa = a intra într-o mare încurcatura. – Cf. alb. k u r t h ë.
cuprinde, CUPRÍNDE, cuprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A prinde, a apuca ceva de jur împrejur cu mâinile sau cu bratele. ♦ Tranz. si refl. recipr. A (se) îmbratisa. ♦ (Înv.) A lua prizonier; a captura. 2. Fig. A îmbratisa cu privirea; a vedea; a întelege, a cunoaste. ♦ A închide în sine; a îngloba. 3. (Despre o haina) A fi potrivita pentru corpul cuiva. 4. (Reg.) A bara, a bloca, a închide un drum. I-a cuprins calea. II. 1. Tranz. (Si fig.) A acoperi din toate partile; a învalui. 2. Tranz. A pune stapânire; a cuceri. ♦ Fig. (Despre idei, miscari sociale) A patrunde în...; a atrage. ♦ Fig. (Despre stari fizice sau sufletesti) A apuca, a stapâni. 3. Refl. A-si mari averea; a se îmbogati. III. Tranz. 1. (Despre corpuri) A umple un spatiu cu volumul sau cu dimensiunile sale; a ocupa. 2. (Despre numere) A include, a contine în valoarea, în marimea pe care o reprezinta. Numarul patru cuprinde de doua ori numarul doi. ♦ Refl. A intra de... ori (în alt numar). Numarul doi se cuprinde de doua ori în numarul patru. ♦ (Despre texte) A fi alcatuit din..., a îngloba în structura sa...; a avea în compozitia sa... ♦ (Despre epoci istorice sau geologice) A se întinde pe o perioada de... [Perf. s. cuprinséi, part. cuprins. – Var.: coprínde vb. III] – Lat. comprendere (= comprehendere).
ieşi, A iesi ≠ a intra, a vârî
intra, A intra ≠ a iesi
vană, VÁNĂ s. 1. baie, cada, (înv. si pop.) scaldatoare, (înv. si reg.) scaldatura, (Mold., Bucov. si Transilv.) feredeu, (Transilv., Ban. si Mold.) scalda, (prin Transilv.) siroada. (A intrat în ~ sa se îmbaieze.) 2. (TEHN.) sertar. (~ pentru reglarea circulatiei unui fluid.)
fronton, FRONTÓN s. n. 1. element arhitectonic format dintr-o cornisa de forma curba sau triunghiulara, deasupra intrarii principale a unui edificiu. 2. element arhitectural decorativ deasupra unei porti iesinde a constructiei, a usilor, ferestrelor etc. (< fr. fronton)
tagmă, TÁGMĂ s. 1. v. breasla. 2. rând. (A intrat în ~ negustorilor.) 3. v. cin. 4. v. casta.
substanţă, SUBSTÁNŢĂ s. 1. materie, (înv.) trup. (~ din care este facut un corp; o ~ solida.) 2. (BIOL.) substanta de crestere v. stimulator de crestere. 3. corp. (I-a intrat în ochi o ~ straina.) 4. esenta, natura. (~ unui fenomen.) 5. (LINGV.) semnificant. 6. (MIL.) substante toxice de lupta = gaze de lupta.
subiect, SUBIÉCT s. 1. v. problema. 2. materie, (înv.) madea. (A intrat în ~.) 3. v. actiune. 4. v. informator. 5. subiect impozabil v. contribuabil.
străbate, STRĂBÁTE vb. 1. v. patrunde. 2. v. razbate. 3. a despica. (O pasare ~ vazduhul.) 4. a intra, a patrunde. (Lumina ~ pe fereastra.) 5. v. ajunge. 6. a face, a merge, a parcurge. (~ zilnic 10 km.) 7. v. parcurge. 8. (SPORT) a acoperi, a parcurge. (Atletul a ~ dstanta de 5000 m în ...) 9. a colinda, a cutreiera, a parcurge, a vântura, (pop. si fam.) a bate, (pop.) a calca, a ocoli, a petrece, (înv. si reg.) a razbate, (înv.) a plimba, (rar fig.) a treiera. (~ pe rând orasele si satele.) 10. v. colinda. 11. v. parcurge.
spinuleţ, SPINULÉŢ s. spinisor, tepusa. (I-a intrat un ~ în talpa.)
extrage, EXTRÁGE vb. tr. 1. a separa ceva dintr-o materie încorporata. ♢ a scoate un corp din locul în care a intrat sau unde s-a format. 2. a scoate un citat, un fragment dintr-un text. 3. a calcula radacina (patrata, cubica) a unui numar. (< lat. extrahere)
estacadă, ESTACÁDĂ s. f. 1. punte de lemn, de beton etc. de la chei spre larg, care face legatura cu navele acostate la chei. ♦ obstacol din mijloace plutitoare, legate articulat, instalat la intrarea unui port pentru aparare contra vaselor inamice. 2. platforma asezata pe picioare înalte, care realizeaza o cale de comunicatie între doua puncte deasupra solului, sau între un punct de pe sol si altul situat la înaltime. 3. dig, obstacol într-un râu, într-un canal etc. care abate apa. (< fr. estacade)
ergol, ERGÓL s. m. orice materie chimica susceptibila de a intra în compozitia unui amestec fuzant. (< fr. ergol)
producţie, PRODÚCŢIE s. 1. fabricare, fabricatie. (Procesul de ~.) 2. câmpul muncii. (A intrat în ~.) 3. v. opera.
presă, PRÉSĂ s. 1. v. teasc. 2. (TIPOGR.) teasc, (înv.) stamba. (O carte care a intrat sub ~.) 3. tipar. (Libertatea ~ei.) 4. v. ziaristica.
pompă, PÓMPĂ s. 1. v. fast. 2. bogatie, fast, lux, splendoare, stralucire. (~ ceremoniei.) 3. alai, fast, (înv.) parisie, politie, vâlva. (A fost primit cu mare ~.) 4. parada, (înv.) fala. (A intrat cu ~ în oras.) 5. ceremonie, cinste, fast, parada, solemnitate. (~ de care s-a bucurat.)
pătrunde, PĂTRÚNDE vb. 1. v. intra. 2. a razbate, a razbi, a strabate, a strapunge, a trece, (livr.) a penetra. (Cuiul ~ prin perete.) 3. v. înfige. 4. a se infiltra, a se scurge, (reg.) a se stoarce. (Apa de ploaie ~ în pamânt.) 5. v. infiltra. 6. a intra, a strabate. (Lumina ~ pe fereastra.) 7. a razbate, a se strecura. (Frigul ~ în casa.) 8. a intra, a trece. (Acest cuvânt a ~ în limba literara.) 9. v. raspândi.
ecluză, ECLÚZĂ s. f. 1. constructie hidrotehnica amplasata pe o cale navigabila, care permite trecerea navelor de la un nivel al apei la altul; stavilar. 2. camera metalica etansa, presurizata, la partea superioara a unui cheson, destinata intrarii si iesirii personalului sau materialelor; campana (2). ♢ camera care permite iesirea echipajului dintr-un submarin, sub apa, fara inundarea acestuia. 3. compartiment special, cu etanseizare comandata, al unei nave spatiale, destinat iesirii cosmonautilor în spatiul cosmic. (< fr. écluse)
eclipsă, ECLÍPSĂ s. f. 1. disparitie partiala sau totala a imaginii unui astru, ca urmare a interpunerii altui astru între acesta si observator, sau a intrarii lui în conul de umbra a altui corp ceresc. 2. (mar.) intermitenta a luminii unui far sau a unei geamanduri luminoase. ♢ instalatie de semnalizare prin becuri electrice asezate pe catargul navelor. 3. (fig.) disparitie sau trecere în umbra temporara a unei persoane, a unui lucru. ♢ întunecare, pierdere temporara a cunostintei. (< fr. éclipse, lat. eclipsis, gr. ekleipsis)
dromos, DRÓMOS s. n. 1. (în Grecia antica) pista speciala destinata alergatorilor, în cursele atletice. 2. culoar de acces în casele mesopotamiene, miceniene sau cretane si în mormintele feniciene. 3. alee marginita de sfincsi la intrarea în templele egiptene. (< fr., gr. dromos)
disponibilitate, DISPONIBILITÁTE s. f. 1. însusirea, starea a ceea ce este disponibil. 2. lucru de care se poate dispune; rezerva. o ~ati bugetare = sume de bani nefolosite, de care dispune o institutie; ~ monetara = cash. ♢ principiu de drept civil potrivit caruia partile din proces pot dispune de dreptul invocat în fata organului de jurisdictie. ♢ situatie a unui militar care a fost lasat la vatra, dar care poate fi chemat în orice moment sub drapel. o a pune în ~ = a concedia dintr-o functie, dintr-un post. 3. stare sufleteasca în care sentimentele si ratiunea se manifesta neîngradit. 4. (lingv.) posibilitate a unui cuvânt de a îndeplini o functie, de a intra în raport cu alte cuvinte. (< fr. disponibilité)
meserie, MESERÍE s. 1. mestesug, (înv. si reg.) mesterie, (reg.) breasla, (prin Ban.) maistorie, (Ban.) zanat. (A intrat la ~.) 2. v. ocupatie.
înrola, ÎNROLÁ vb. 1. (MIL.) a încorpora, a recruta, (înv. si pop.) a scrie, (Transilv.) a catani, a conscrie, (prin nordul Transilv.) a sorozi, (înv., prin Transilv. si Bucov.) a asenta. (I-a ~ la infanterie.) 2. (MIL.) a intra, a merge. (Se ~ în armata.) 3. v. înregimenta.
înfige, ÎNFÍGE vb. 1. a baga, a împlânta, a vârî, (rar) a implanta,(înv. si reg.) a petrece. (A ~ cutitul în animal.) 2. a intra, a se împlânta, a patrunde. (Glontul i s-a ~ adânc în corp.) 3. v. trage.
defazor, DEFAZÓR s. n. (electr.) cvadripol care introduce un defazaj anumit între semnalul de la iesire si cel de la intrare; regulator de faza. (< fr. déphaseur)
încadra, ÎNCADRÁ vb. 1. v. înrama. 2. v. margini. 3. a chenarui, a împrejmui, a înconjura, a margini, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumina poiana.) 4. v. an-gaja. 5. a se angaja, a se baga, a intra, a se tocmi, a se vârî, (pop.) a se învoi, a merge, a se naimi, a se prinde, a veni, (prin Mold. si Bucov.) a se apuca. (S-a ~ tractorist.)
împlânta, ÎMPLÂNTÁ vb. 1. v. înfige. 2. a intra, a se înfige, a patrunde. (Glontul i s-a ~ adânc în corp.)
introduce, INTRODÚCE vb. 1. v. baga. 2. a baga, a pune, a vârî. (~ vinul în damigeana.) 3. a baga, a trece, a vârî. (~ ata prin urechea acului.) 4. a se baga, a intra, a se vârî. (S-a ~ în spartura din zid.) 5. v. îngloba. 6. (livr.) a implementa. (A ~ o noua tehnologie.) 7. v. initia. 8. v. institui.
fond, FOND s. 1. continut, (fig.) miez. (~ul propriu-zis al unui roman.) 2. esenta, materie, (fig.) inima, maduva, miez, nucleu, sâmbure. (A intra în ~ul chestiunii.) 3. v. fundal. 4. (FIN.; mai ales la pl.) mijloc, resursa, (înv.) sermaia. (~uri banesti.)
corp, CORP I. s. n. 1. organismul considerat ca un tot anatomic si functional; trup. ♢ trup fara cap; trunchi. 2. parte principala din ceva. o ~ de legi = culegere de legi; corpus. 3. portiune de materie bine determinata. ♢ (chim.) substanta (organica sau anorganica). 4. obiect material, lucru. o ~ ceresc = corp natural sau artificial din spatiul cosmic; ~ negru = corp capabil sa absoarba integral radiatia termica incidenta, de orice lungime de unda. 5. ~ delict = obiect care a servit la savârsirea unei infractiuni. 6. (mat.) multime înzestrata cu doua operatii (adunare si înmultire), caracterizata prin proprietati de asociativitate, distributivitate, precum si prin existenta elementelor neutre si inverse în raport cu cele doua operatii. 7. ~ fonetic = totalitatea sunetelor care alcatuiesc un cuvânt sau o forma gramaticala. 8. unitate cu care se masoara marimea literelor tipografice. 9. totalitatea persoanelor care, prin functie sau profesiune, formeaza o unitate deosebita, legal constituita. o ~ de balet = a) ansamblul balerinilor dintr-un teatru de opera, opereta sau estrada; b) grup de dansatori având într-un spectacol rol similar corului de opera; ~ diplomatic = totalitatea reprezentantilor diplomatici straini acreditati pe lânga un stat. ♢ ~ electoral = totalitatea persoanelor care se bucura de drept de vot la data efectuarii unor alegeri. 10. mare unitate militara în alcatuirea careia intra mai multe divizii, brigazi si regimente de toate armele. o ~ de garda = cladire sau încapere din incinta unui obiectiv de paza ocupata de o garda militara. II. s. m. (med.) denumire data unor structuri anatomice. (< fr. corps, lat. corpus)
cuprinde, CUPRÍNDE vb. 1. v. îmbratisa. 2. a apuca. (L-a ~ în brate.) 3. v. contine. 4. a include, a îngloba. (Vechea Galie ~ si Belgia de astazi.) 5. a avea, a contine. (Cartea ~ ilustratii.) 6. v. contine. 7. (MAT.) a intra, a merge. (4 în 8 se ~ de doua ori.) 8. (pop.) a lua. (Vasul ~ 4 litri.) 9. v. încapea. (Haina nu-l mai ~.) 10. a prinde, a vedea, (fig.) a îmbratisa. (Cât ~ cu ochii, cu privirea.) 11. v. cop-lesi. 12. v. razbi. 13. a(-l) coplesi, a(-l) razbi, (înv.) a(-l) razbate. (L-a ~ setea.) 14. a-l apuca, a-i veni. (L-a ~ ameteala.) 15. v. trece.
contrareacţie, CONTRAREÁCŢIE s. f. 1. reintroducere, în opozitie de faza la intrarea unui montaj electronic, a unei parti din semnal prelevata la iesire. 2. (fot.) reactie negativa. (< fr. contre-réaction)
corp, CORP s. 1. (ANAT.) trup. (Sufletul si ~ul.) 2. (ANAT.) trunchi, trup. (Omul este alcatuit din cap, gât, ~ si membre.) 3. v. cadavru. 4. v. cuprins. 5. corp compus v. combinatie; corp simplu v. element. 6. substanta. (I-a intrat în ochi un ~ strain.) 7. corp vitros v. umoare vitroasa. 8. corp ceresc v. astru. 9. (MIL.) (înv.) trup. (~ de oaste.) 10. v. corpus.
contraarcatură, CONTRAARCATÚRĂ s. f. (arhit.) sir de arce mici, în acelasi plan vertical si având cheile tangente la intradosul unui arc mai mare. (< fr. contre-arcature)
consuma, CONSUMÁ vb. 1. a folosi, a întrebuinta, a utiliza, (înv.) a metahirisi. (A ~ doi metri de sfoara pentru...) 2. v. pierde. (Si-a ~ toata ziua reparând bicicleta.) 3. v. mânca. 4. v. bea. 5. a cheltui. (~ energie.) 6. (fig.) a înghiti, a mânca. (Soba ~ multe lemne.) 7. a intra, a merge. (Se ~ mult unt la aceasta mâncare.) 8. a (se) epuiza, a (se) ispravi, a (se) sfârsi, a (se) termina, (reg.) a (se) gati, (fig.) a (se) topi. (A ~ toate proviziile.)
competenţă, COMPETÉNŢĂ s. f. 1. capacitate a cuiva de a se pronunta asupra unei probleme, de a face ceva. 2. aptitudine, calitate a unei autoritati, a unui functionar de a exercita anumite atributii. o a fi de a cuiva = a intra în atributiile cuiva; a-si declina a = a se declara fara autoritate, fara pregatirea necesara sau legala pentru a solutiona un litigiu. 3. stiinta lingvistica implicita, interiorizata de subiectii vorbitori ai unei limbi. 4. particularitate a unui agent morfogenetic de a deplasa elementele unei roci. 5. (biol.) capacitate a celulelor de a reactiona la semnale de dezvoltare. (< fr. compétence, lat. competentia)
cadă, CÁDĂ s. 1. baie, vana, (înv. si pop.) scaldatoare, (înv. si reg.) scaldatura, (Mold., Bucov. si Transilv.) feredeu, (Transilv., Ban. si Mold.) scalda, (prin Transilv.) siroada. (A intrat în ~ sa se îmbaieze.) 2. v. zacatoare.
băga, BĂGÁ vb. 1. a introduce, a pune, a vârî. (~ mâna în apa, cheia în broasca.) 2. a introduce, a pune, a vârî. (~ vinul în damigeana, gaina în traista.) 3. a introduce, a trece, a vârî. (~ ata în ac.) 4. a intra, a se introduce, a se vârî. (S-a ~ în spartura din zid.) 5. v. înfige. 6. v. îndesa. 7. v. îmbulzi. 8. v. închide. 9. v. ascunde. 10. v. amesteca. 11. v. angaja. 12. v. angaja. 13. v. investi.
barieră, BARIÉRĂ s. 1. (reg.) rampa, (Mold. si Bucov.) rohatca, (înv.) slon, (înv., în Munt.) straja. (~ la intrarea într-un oras.) 2. v. margine.
asocia, ASOCIÁ vb. 1. a se grupa, a se însoti, a se întovarasi, a se uni, (înv. si pop.) a se prinde, (reg.) a se ortaci, (Mold. si Transilv.) a se însâmbra, (prin Transilv.) a se soti, (înv.) a intra. (Vino sa te ~ cu mine.) 2. a (se) înlantui, a (se) lega. (Idei care se ~ între ele.)
angaja, ANGAJÁ vb. 1. a baga, a încadra, a lua, a numi, a primi, (înv. si pop.) a naimi. (Îl ~ într-un serviciu.) 2. a se baga, a intra, a se încadra, a se tocmi, a se vârî, (pop.) a se învoi, a merge, a se naimi, a se prinde, a veni, (prin Mold. si Bucov.) a se apuca. (S-a ~ argat.) 3. a fagadui, a se îndatora, a se însarcina, a se obliga, a promite, (înv. si reg.) a jurui, a se prinde, (înv.) a se adeveri, a se apuca, (fig.) a se lega. (Se ~ sa faca urmatoarele...)
ajunge, AJÚNGE vb. 1. a sosi, a veni, (livr.) a accede, (înv.) a merge, (grecism înv.) a proftaxi. (A ~ la timp.) 2. v. sosi. 3. a apuca, a prinde. (Se grabeste sa ~ trenul.) 4. a prinde, (înv. si pop.) a sosi, (prin Olt.) a scurta. (Mergeti, va ~ din urma.) 5. v. întinde. 6. a da, a iesi. (Drumul ~ în sat.) 7. a-i veni, ( (reg.) a-i bate. (Iarba îi ~ pâna la mijloc.) 8. a razbate, a razbi, a strabate. (Strigatul ~ pâna la el.) 9. v. surprinde. 10. a atinge, a izbi, a lovi, a nimeri, a ochi, a pocni, (pop.) a pali, a picni, (reg.) a tâlni, (Transilv.) a talali. (Glontul ~ iepurele.) 11. a deveni, (livr.) a accede, (înv.) a încapea, a purcede, a sosi. (A ~ domn, vornic.) 12. v. veni. 13. a deveni, a iesi. (A ~ doctor.) 14. a(-si) atinge, a(-si) îndeplini, a(-si) înfaptui, a(-si) realiza. (Si-a ~ scopul.) 15. a parveni, (înv.) a prinveni. (A ~ sa priceapa mai exact cele întâmplate.) 16. v. egala. 17. a intra, a încapea. (Bunurile au ~ pe mâna lui.) 18. a tine. (Alimentele ne vor ~ doua luni.) 19. v. îmbogati. 20. v. razbi.
adera, ADERÁ vb. 1. a se ralia. (~ la o doctrina.) 2. a intra, a se înscrie. (~ la o organizatie.)
vârî, VÂRÎ vb. 1. v. baga. 2. a baga, a introduce, a pune. (~ vinul în damigeana, gaina în traista.) 3. a baga, a introduce, a trece. (~ ata prin urechea acului.) 4. a se baga, a intra, a se introduce. (S-a ~ în spartura din zid.) 5. v. înfige. 6. v. îndesa. 7. v. îmbulzi. 8. v. închide. 9. v. amesteca. 10. a se angaja, a se baga, a intra, a se încadra, a se tocmi, (pop.) a se învoi, a merge, a se naimi, a se prinde, a veni, (prin Mold. si Bucov.) a se apuca. (S-a ~ argat la un mosier.) 11. v. investi.
cerber, CÉRBER s. m. 1. (mit.) câine cu trei capete care pazea intrarea în infern. 2. (fig.) paznic, gardian neînduplecat. (< fr. cerbère, lat. cerberus)
numai, NÚMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decât; nimic altceva decât; nu în alt mod decât; nu în alt timp decât; nu în alt loc decât; nu din alta cauza decât; nu în alt scop decât; doar; exclusiv. Poate ~ atâta. Acesta este ~ începutul. ♢ Nu ~ (ca) a) pe lânga; afara de; b) mai mult decât. ~ asa (sau asa ~) a) de mântuiala; b) fara a se adânci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; în treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cât pe ce. Era ~ sa plece. ♢ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) În întregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis
noroi, A SE NORO//Í ma ~iésc intranz. rar (despre vehicule, persoane etc.) A intra adânc în noroi (fara a putea înainta); a se îngloda; a se înnamoli; a se împotmoli. /Din noroi
noră, NÓR//Ă nuróri f. Sotie a fiului în raport cu parintii acestuia. ♢ A intrat ~a-n blide se spune cu ironie despre neîndemânarea unei persoane (care face zgomot cu vasele sau le sparge). [G.-D. nurorii] /<lat. nurus
nelinişti, A SE NELINIST//Í ma ~ésc intranz. A-si pierde linistea; a intra la griji; a se agita; a se framânta; a se îngrijora. /Din nelinistit
năvăli, A NĂVĂL//Í ~ésc 1. intranz. 1) A da navala; a intra în numar mare si cu scopuri agresive (pe un teritoriu strain). 2) A se arunca cu lacomie sau cu violenta; a se napusti; a tabarî; a se repezi; a napadi. 3) (despre lichide, mase de aer etc.) A razbate cu putere, iesind de undeva. 4) fig. (despre persoane) A intra pe neasteptate în mare graba; a da buzna. 5) (mai ales despre multimi)A iesi în mare graba si în neorânduiala. 6) (despre sânge) A curge cu putere si în cantitate mare (dintr-un organ sau dintr-o parte a corpului). 2. tranz. 1) A ataca mereu si insistent; a napadi. ~ cu întrebari pe cineva. 2) (despre stari sufletesti sau fizice) A cuprinde brusc si cu putere; a napadi; a coplesi; a podidi. /<sl. navaljati
năimi, A SE NĂIM//Í ma ~ésc intranz. (despre persoane) A intra într-un serviciu în schimbul unei plati; a se tocmi; a se angaja. [Sil. na-i-] /<sl. naimu
nartex, NÁRTEX ~uri n. Încapere de la intrarea într-o biserica. /<fr. narthex
mormânt, MORM//ÂNT ~ínte n. 1) Loc unde este înmormântat cineva. ♢ A duce pe cineva la ~ (sau a baga pe cineva (de viu) în ~) a) a face ca cineva sa moara înainte de vreme; b) a produce cuiva mari neplaceri; a chinui de moarte pe cineva. A sapa cuiva ~ântul a face cuiva rau (pe ascuns). A fi cu un picior în ~ (sau a fi pe marginea ~ântului) a fi slabit de boala sau de batrânete; a nu mai avea mult de trait. A-si gasi (undeva) ~ântul a muri undeva. Nici în ~ niciodata. Liniste (sau tacere) de ~ liniste perfecta. A intra în ~ a muri. 2) Movila de pamânt facuta cu grija deasupra gropii unui mort. /<lat. monumentum
mol, MOL2 ~uri n. Dig construit spre largul marii la intrarea într-un port, pentru a micsora actiunea valurilor. /<it. molo, fr. môle
mişcare, MISC//ÁRE ~ari f. 1) v. A MISCA si A SE MISCA. ♢ A (se) pune în ~ a intra sau a face sa intre la actiune. În doi timpi si trei ~ari foarte repede; momentan. Nici o ~! a) liniste; b) comanda data cuiva, ca sa ramâna în pozitia în care se afla. A prinde ~area cuiva (sau a ceva) a) a ghici intentiile sau planurile cuiva; b) a pricepe mersul unei actiuni. 2) fiz. Variatie în timp a pozitiei unui corp în raport cu un sistem de referinta. 3) Fiecare mutare de piese la unele jocuri (de sah, de table etc.). 4) Actiune care include un numar mare de oameni cu interese sau conceptii comune (în sprijinul unei idei, al unui scop unic etc.). ~ sindicala. ~area pentru pace. [G.-D. miscarii] /v. a misca
mână, MÂN//Ă mâini f. 1) Fiecare dintre cele doua membre superioare ale corpului omenesc. 2) Partea extrema a acestor membre care cuprinde palma si degetele. ♢ Cu amândoua mâinile din toata inima; fara nici o rezerva. A-si spala mâinile (sau a se spala pe mâini) a nu lua asupra sa nici o raspundere. A avea mâinile curate a fi om cinstit. De ~a întâi (a doua) de calitatea sau categoria întâi (a doua). De toata ~a fel de fel; de tot soiul. Pe sub ~ pe ascuns. A bate (sau a da) ~ (sau palma) a încheia o tocmeala. A da ~a cu cineva a) a se saluta cu cineva prin strângere de mâna; b) a-si uni eforturile în vederea unor actiuni comune. A face cu ~a a semnaliza ceva cu ajutorul mâinii. A da (sau a întinde) o ~ de ajutor a veni în ajutorul cuiva. A-si musca mâinile a se cai amarnic. A pune (sau a încrucisa) mâinile pe piept a muri. A pleca (a se în-toarce) cu ~a goala a pleca (a se întoarce) fara a obtine ceva. A avea la ~ pe cineva a dispune de ceva compromitator despre cineva; a avea în puterea sa. A-i lega cuiva mâinile (sau a-l lega pe cineva de mâini si de picioare) a face pe cineva sa nu poata actiona. A avea ~ libera a dispune de libertate deplina. A pune ~a pe ceva a intra în posesia unui lucru. A-si pune mâinile în cap a se îngrozi de ceva. A ridica ~a asupra cuiva a încerca sa loveasca pe cineva. A sta cu mâinile în buzunare (în sân, în solduri, încrucisate) a sta degeaba; a nu lucra. A fi (sau a avea) ~ sparta a fi risipitor; a cheltui fara socoteala. A avea (sau a fi cu) ~ larga a fi darnic. A fi cu ~a lunga (sau a fi lung la ~) a avea obiceiul sa fure. A fi ~a dreapta a cuiva a fi omul de încredere al cuiva. A cere ~a (unei fete, femei) a cere în casatorie. A avea ~ de fier a fi autoritar si sever. A uita de la ~ (pâna) la gura a uita foarte repede. O ~ spala pe alta (si amândoua obrazul) se spune când una din parti cauta sa justifice actiunile alteia pentru ca sa nu iasa la iveala lucruri urâte (necinstite). Ce-i în ~ nu-i minciuna se spune când cineva nu crede în promisiuni, ci numai în ceea ce este real, concret. A pune ~ de la ~ a contribui în comun la o actiune (adunând bani de la toti). A lua cu o ~ si a da cu alta a fi darnic. A da cu o ~ si a lua cu doua a fi hraparet. 3) fig. Persoana, individ ca autor al unei actiuni. ♢ ~ de lucru forta de lucru. 4) Cantitate mica de ceva, atât cât încape în palma. O ~ de faina. 5) fig. Numar redus de unitati; cantitate mica. O ~ de oameni. 6) Categorie sau clasa sociala; treapta. ♢ De toata ~a de toate categoriile. [G.-D. mâinii] /<lat. manus
marchiză, MARCHÍZ//Ă2 ~e f. 1) Mic acoperis sub forma de streasina, fixat deasupra intrarii principale a unei cladiri. 2) Mica încapere cu pereti de sticla ce preceda intrarea într-o casa. /<fr. marquise
lovi, A SE LOV//Í ma ~ésc intranz. 1) A intra în contact violent (unul cu altul). 2) A se atinge din întâmplare (unul cu altul). 3) A-si produce dureri fizice, leziuni prin atingere brusca si violenta (cu ceva sau de ceva). 4) fig. A întâmpina un obstacol, mai ales de ordin moral. 5) pop. A se îmbina în mod armonios (unul cu altul). ♢ ~ ca nuca de perete a fi foarte diferit; a nu se potrivi. 6) înv. (despre terenuri, tari) A avea hotare comune; a fi limitrof; a se învecina; a se margini. /<sl. loviti
lineal, LINEÁL ~e n. 1) Instrument în forma de bara, cu muchii drepte si cu suprafata plana, folosit pentru tragerea liniilor, pentru masurarea sau verificarea dimensiunilor. 2) Dispozitiv de ghidare a materialului de laminat la intrarea în anumite laminoare. 3) Rigla de otel care formeaza jgheabul de cerneala la piesele tipografice. 4) Dispozitiv la masina de cusut pentru a executa cusaturi paralele cu marginea materialului. [Sil. -ne-al] /<germ. Lineal
legalitate, LEGALITÁTE f. 1) Caracter legal; conform cu legile. 2) Respectare cu strictete a legilor. ♢ A intra în ~ a se supune legilor în vigoare. A fi în ~ a se afla sub ocrotirea legilor. 3) Organizare a unui stat pe baza de legi. 4) Ansamblu de legi al unei tari. [G.-D. legalitatii] /<fr. légalité
jur, JUR1 m. înv. : Curte cu ~i organ de jurisdictie, în componenta caruia intrau juratii. /<fr. jury
joc, JOC ~uri n. 1) Activitate fizica sau mintala desfasurata din placere. ♢ ~ de societate distractie la care participa un grup de persoane lansate în dezlegarea unor probleme amuzante. ~ de cuvinte efect verbal, cu caracter de gluma, obtinut prin îmbinarea unor cuvinte asemanatoare ca forma dar deosebite ca sens. A-si bate ~ de cineva a lua în râs pe cineva. 2) Distractie (a copiilor) lipsita de griji; joaca. 3) Competitie sportiva (de fotbal, de baschet etc.). ♢ ~uri olimpice competitii sportive, sub forma de manifestari internationale de mare amploare, care au loc o data la patru ani. 4) Dans popular. A lua la ~ . 5) Petrecere cu dansuri la tara; hora. ♢ A intra în ~ a lua parte la ceva; a participa. 6) Miscare repede si neregulata a ceva. ♢ ~ul valurilor. 7) tehn. Posibilitate (limitata) de deplasare independenta a pieselor dintr-un ansamblu. /<lat. jocus
jetelă, JETÉL//Ă ~e f. Dig de sectiune mica, formând o sosea care avanseaza în apa, constituit la gura unui fluviu sau la intrarea într-un port pentru a evita înnisiparea. /cf. fr. jetée
învrăjbi, A SE ÎNVRĂJB//Í ma ~ésc intranz. 1) A intra în vrajba (cu cineva); a deveni vrajmas; a se învrajmasi; a se dusmani; a se uri. 2) A fi cuprins de vrajba. /în + vrajba
întâmpla, A SE ÎNTÂMPLÁ pers. 3 se întâmpla intranz. 1) (despre fapte, evenimente) A se produce în urma unui concurs neprevazut de împrejurari; a se petrece în mod incidental. 2) (despre conditii climaterice) A avea loc pe neprevazute. ~ vânt. ~ ploaie. 3) rar (mai ales la forma negativa) A intra în posesie printr-un concurs de împrejurari. Bani multi nu i s-au ~t. 4) A se afla din întâmplare (undeva); a se nimeri. [Sil. -tâm-pla] /<lat. intemplare
înrădăcina, A SE ÎNRĂDĂCIN//Á pers. 3 se ~eáza intranz. 1) (despre plante) A slobozi radacini (adânci); a se fixa în pamânt cu ajutorul radacinilor. 2) fig. (despre obiceiuri, idei) A prinde radacini; a intra adânc în uz; a deveni obisnuit; a se încetateni; a se statornici; a se împamânteni; a se consimti. /în + radacina
îngrijora, A SE ÎNGRIJOR//Á ma ~éz intranz. A fi cuprins de grija; a intra la griji; a se nelinisti; a se agita; a se framânta. /în + grija
îngloda, A SE ÎNGLOD//Á ma ~éz intranz. pop1) (despre vehicule, oameni etc.) A intra adânc în glod (fara a putea înainta); a se înnamoli; a se înfunda. 2) fig. A nu putea iesi dintr-o dificultate; a se încurca (rau); a se împotmoli. /în + glod
înfunda, A SE ÎNFUNDÁ ma înfúnd intranz. 1) (despre santuri, conducte) A se închide prin depuneri (de noroi, de nisip); a se astupa. 2) (despre drumuri) A nu mai avea continuare; a fi întrerupt; a se închide. 3) (despre vehicule, oameni) A intra adânc (în namol, glod, zapada, nisip), fara a putea sa înainteze; a se împotmoli. 4) fig. fam. A se izola într-un loc ascuns de ochii lumii; a se îngropa. /<lat. infundare
înfrăţi, A SE ÎNFRĂŢ//Í ma ~ésc intranz. A intra în relatii fratesti (unul cu altul); a deveni ca frati; a fraterniza. /în + frate
îndatora, A SE ÎNDATOR//Á ma ~éz intranz. A intra în datorii; a deveni dator. /în + dator
încetăţeni, A SE ÎNCETĂŢEN//Í ma ~ésc intranz. (despre obiceiuri, idei etc.) A intra adânc în uz; a deveni obisnuit; a se înradacina; a se statornici; a se împamânteni; a se consimti. /în + cetatean
încârdoşa, A SE ÎNCÂRDOS//Á ma ~éz intranz. A stabili relatii de tovarasie condamnabila; a intra în cârdasie (unul cu altul); a se înhaita. /în + cardas
încăpea, A ÎNCĂPEÁ încáp 1. intranz. 1) A fi cuprins în anumite limite; a putea intra într-un spatiu; a intra. ♢ A nu-si (mai) ~ în piele de gras a fi foarte gras. A nu-si (mai) ~ în piele de bucurie (de mândrie) a fi foarte bucuros (mândru). Nu (mai) încape (nici o) îndoiala (vorba, discutie) se spune pentru a exprima o certitudine. A nu (mai) ~ de cineva (sau ceva) a fi nemultumit de prezenta unei persoane sau a unui lucru. 2) fig. A ajunge pe neasteptate (într-o situatie grea); a nimeri; a se pomeni; a cadea; a pica; a se trezi. ~ la nevoie. ♢ ~ pe (sau în) mâna (sau mâinile) cuiva a ajunge la discretia cuiva. 3) A intra cu greu. 2. tranz. A fi în stare sa cuprinda. Hainele nu-l mai încap. /<lat. incapere
încadra, A SE ÎNCADR//Á pers. 3 se ~eáza intranz. 1) A fi în armonie (cu un mediu oarecare); a se îmbina în mod armonios; a se armoniza. 2) A începe sa-si dea concursul; a consimti sa ia parte. ~ în întrecere. 3) A intra (într-un colectiv) ca parte componenta; a se integra. /<fr. encadrer
înăuntru, ÎNĂÚNTRU adv. Într-un anumit spatiu; în interior. A intra ~. [Sil. în-a-un-tru] /<lat. in-ad-intro
împricina, A SE ÎMPRICIN//Á ma ~éz intranz. pop. 1) A intra în judecata (cu cineva); a se judeca. 2) A se pune de pricina (cu cineva). [Sil. îm-pri-] /în + pricina
împotmoli, A SE ÎMPOTMOL//Í ma ~ésc intranz. 1) (despre vehicule, oameni etc.) A intra adânc (în namol, nisip, zapada), fara a putea sa înainteze; a se înfunda. ~ în mlastina. 2) fig. A nu putea iesi dintr-o dificultate; a se încurca (rau); a se îngloda. ~ în treburi. 3) (despre albia unei ape) A se îngusta din cauza aluviunilor; a se înnamoli. /în + podmol
împlini, A ÎMPLIN//Í ~ésc tranz. 1) pop. A face sa fie plin; a completa; a întregi; a complini. ♢ ~ o vârsta (sau un numar de ani) a atinge o anumita vârsta (sau un anumit numar de ani). A-si ~ somnul a dormi suficient. A o ~ (cu cineva) a) a intra la nevoie cu cineva; a o pati; b) a înceta relatiile cu cineva. 2) înv. (datorii banesti) A face sa nu mai existe; a stinge; a plati; a achita. 3) înv. (persoane) A obliga sa plateasca datoria. 4) (sarcini, planuri etc.) A executa conform prevederilor; a aduce la rezultatul cerut; a îndeplini. [Sil. îm-pli-] /<lat. implinire
împământeni, A SE ÎMPĂMÂNTEN//Í ma ~ésc intranz. 1) A se stabili, integrându-se în viata localnicilor; a prinde radacini. 2) fig. (despre obiceiuri, idei etc.) A intra adânc în uz; a deveni obisnuit; a se înradacina; a se statornici; a se încetateni. /în + pamântean
îmbulzi, A SE ÎMBULZ//Í ma ~ésc intranz. (despre fiinte) A se aduna în numar mare (într-un spatiu restrâns) miscându-se în dezordine; a se buluci; a se înghesui. ~ la intrare. /în + bulz
îmbuca, A SE ÎMBUCÁ pers. 3 se îmbúca intranz. (despre piesele unui ansamblu) A intra perfect cu un capat în alta piesa. /<lat. imbuccare
istorie, ISTÓRI//E ~i f. 1) Proces de dezvoltare a fenomenelor din natura si din societate. 2) Perioada a evolutiei umane, posterioara preistoriei si protoistoriei cunoscuta din documente scrise. 3) Stiinta care se ocupa cu studiul evolutiei societatii omenesti si a legitatilor ei de dezvoltare. ~a antica. ~a contemporana. ♢ A intra în ~ a ramâne în memorie. 4) Stiinta care studiaza succesiunea evolutiei faptelor într-un anumit domeniu. ~a limbii. ~a teatrului. 5) Relatare succesiva a unor evenimente, fapte; povestire; naratiune. 6) fam. Întâmplare neprevazuta si impresionanta care intervine în viata cuiva; peripetie. [G.-D. istoriei; Sil. -ri-e] /<lat., gr. historia
irupe, A IRÚPE irúp intranz. 1) (despre actiuni, stari, fenomene ale naturii etc.) A începe brusc si cu violenta; a se stârni; a izbucni; a se dezlantui; a se declansa. 2) (de-spre lichide, aburi, gaze) A iesi cu putere printr-o deschizatura îngusta; a tâsni; a izbucni. 3) (despre persoane) A intra cu violenta. 4) (despre ape curgatoare) A iesi din albie; a trece peste maluri; a se revarsa; a deborda. /<lat. irrumpere
intrătură, INTRĂTÚR//Ă ~i f. Adâncitura naturala sau facuta special într-un zid, într-o stânca sau într-o parcela de teren. /a intra + suf. ~atura
intrare, INTR//ÁRE ~ari f. 1) Loc special pe unde se intra (într-o cladire, localitate etc.). 2) Parte de la început a unei activitati. 3) Data a înregistrarii hârtiilor oficiale venite de undeva la o institutie, întreprindere etc. 4) cont. Valoare care se înregistreaza la venitul unei întreprinderi sau institutii. 5) Moment de interventie a unui instrument, a unui grup de instrumente sau a unei voci pe parcursul executarii unei bucati muzicale. [G.-D. intrarii] /v. a intra
intra, A INTRÁ íntru intranz. I. 1) (în opozitie cu a iesi) A patrunde din exterior în interior; a trece dintr-un spatiu sau mediu în altul. ~ în magazin. ~ în livada. ~ în nori. 2) A se angaja (într-o activitate), îndeplinind anumite cerinte; a începe sa faca parte (dintr-o institutie, ansamblu, partid etc.). ~ în societatea de renastere a culturii nationale. ~ la universitate. 3) A trece într-o alta perioada de timp. ~ în anul 2001. ~ în al treizecilea an de viata. 4) A putea fi cuprins în anumite limite; a încapea. În sacosa intra 10 kg de cartofi. 5) A fi parte componenta; a se include. În suma intra toate cheltuielile. 6) (despre materiale) A se cere pentru realizarea unui obiect; a fi necesar; a trebui. II. (în îmbinari) 1) (sugereaza ideea de initiere a unei actiuni) ~ în lupta. ~ în vorba. ♢ ~ în vigoare a capata caracter oficial, începând a se aplica în practica. 2) (sugereaza ideea de trecere într-o alta stare) ~ în nevoi. ♢ ~ la spalat a-si micsora dimensiunile la spalat. 3) (sugereaza ideea de infiltrare în cineva sau ceva) ~ groaza în cineva. ~ umezeala în pereti. ♢ A (nu)-i ~ în voie cuiva a (nu)-i satisface cuiva dorintele. ~ în sânge a deveni o necesitate. [Sil. in-tra] /<lat. intrare
interveni, A INTERVENÍ intervín intranz. 1) A intra într-o actiune; a se încadra în cursul unui proces (influentând desfasurarea acestuia). 2) A lua cuvântul (într-o discutie); a-si expune opiniile (în cadrul unei dezbateri). 3) A face o solicitare sau un demers (în favoarea cuiva). 4) A se produce între timp si pe neasteptate; a surveni. /<fr. intervenir, lat. intervenire
integra, A SE INTEGR//Á ma ~éz intranz. A intra într-un ansamblu ca parte integranta; a se uni cu alte elemente formând un corp integral; a se încorpora. [Sil. -te-gra] /<fr. intégrer, lat. integrare
ieşi, A IESÍ ies intranz. 1) (în opozitie cu a intra) A trece din interior în exterior; a pleca afara; a parasi un spatiu sau un mediu (închis). ~ din cladire. ~ din padure. Ies la plimbare. ♢ ~ cuiva înainte a întâmpina pe cineva. 2) A ajunge undeva. ~ la marginea soselei. ~ primul la finis. ♢ ~ la liman v. LIMAN. 3) A-si face aparitia; a se lasa vazut; a deveni vizibil. Soarele iesi de dupa nori. ♢ ~ la lumina (sau la iveala) a deveni cunoscut. ~ la suprafata a) a deveni vizibil; a aparea; b) a deveni cunoscut. ~ de sub tipar a fi editat; a aparea pe calea tiparului. A nu-i ~ din cap (ceva) a fi urmarit în permanenta (de un gând, de o idee); a fi obsedat. A-i ~ vorbe rele (cuiva) a fi vorbit de rau. 4) A trece de anumite limite. Apa a iesit din maluri. Aluatul a iesit din forma. 5) A-si face aparitia prin crestere. Grâul iese. Copilului i-au iesit dintii. 6) A se trage dintr-un neam oarecare; a fi de o anumita origine; a-si avea obârsia; a proveni; a coborî; a deriva. ~ dintr-o familie de tarani. ♢ ~ din comun a fi neobisnuit. 7) A înceta de a mai fi într-o stare, pozitie sau functie. ~ din directorie. ~ din criza. ♢ A-si ~ din sarite (sau din fire, din rabdari, din tâtâni) a-si pierde calmul; a se enerva. ~ din joc a) a înceta sa mai participe la un joc; b) a nu mai fi partas la o actiune. ~ basma curata a scapa cu bine dintr-o situatie dificila. A-si ~ din minti a) a-si pierde calmul; b) a înnebuni. 8) A rezulta în urma unui efort; a da rezultatul scontat. Scenariul îi iese. ♢ A-i ~ cuiva ceva dupa plac a-i reusi cuiva ceva. Cum va iesi cum va fi. ~ din mâna cuiva a fi realizat de cineva. A-i ~ pe nas v. NAS. 9) (despre calcule, probleme etc.) A fi rezolvat corect; a da rezultatul cerut. 10) A-si pierde culoarea initiala (la spalat, la soare); a se decolora; a se sterge; a se spalaci. Rochia a iesit în apa. /<lat. exire
iacă, IÁCĂ interj. fam. 1) (atrage atentia asupra celor spuse) Uita-te! Priveste! Vezi!; Iata. 2) adverbial Pe neasteptate; deodata. Când colo, iaca, a intrat si el. [Var. iaca] / ia + ca
gură, GÚR//Ă ~i f. 1) (la oameni) Cavitate în partea inferioara a fetei, delimitata de buze. ♢ ~-casca a) calificativ dat unei persoane care pierde vremea, manifestând interes pentru toate nimicurile; b) calificativ dat unei persoane care sta nedumerita, neîntelegând ce i se spune; c) calificativ dat unei persoane nepasatoare si distrate. ~-de-lup defect congenital al fetei omului, constând dintr-o fisura la buza si gingia superioara, prin care cavitatea bucala comunica cu fosele nazale. ~-n ~ foarte aproape unul de altul. A fi cu sufletul la ~ a) a respira cu greu (de emotie, de oboseala etc.); b) a fi aproape de moarte. A uita de la mâna pâna la ~ a uita foarte repede. A da cuiva o ~ a saruta pe cineva. 2) (la om si la animale) Organ de alimentare prin care se introduce hrana. ♢ De-ale ~ii alimente; hrana. A pune (sau a lua) ceva în ~ a mânca putin. A da si bucatica de la ~ a da si putinul pe care-l are. A-i lua pâinea de la ~ a lipsi de mijloace de existenta. A da (cuiva) mura-n ~ a da cuiva totul de-a gata. A se duce (drept) ca pe ~a lupului a disparea fara urma. A tipa (sau a striga) ca din ~ de sarpe a striga disperat. ~a-leului planta erbacee decorativa cu flori bilabiate, de diferite culori. ~a-lupului planta erbacee cu frunze alungite si cu flori violete. 3) Cantitate dintr-un aliment cât se poate apuca cu un asemenea organ de alimentare dintr-o singura data; îmbucatura. 4) Persoana (membru al unei familii) care trebuie hranita. 5) Parte a aparatului de vorbire. ♢ A închide (sau a astupa) cuiva ~a a face pe cineva sa taca. A tacea din ~ a nu vorbi. Cu jumatate de ~ fara mare dorinta. A lua vorba din ~ a spune ceea ce vrea sa spuna altul, în momentul respectiv. A lua (pe cineva) ~a pe dinainte a destainui ceva involuntar. A avea (sau a fi) ~ sparta a fi prea vorbaret. A avea o ~ cât o sura a) a avea gura mare; b) a fi guraliv. A fi bun de ~ a vorbi mult; a fi limbut. A fi numai ~a de cineva a promite fara sa se tina de cuvânt. A intra în ~a lumii a fi vorbit de rau. A se pune în ~ cu cineva a intra în conflict cu cineva. A se lua dupa ~a cuiva a actiona dupa sfatul cuiva. A sari cu ~a la cineva a certa pe cineva. ~ile rele bârfitori. 6) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas. ♢ A nu i se auzi ~a a fi tacut. A striga (sau racni, a tipa) cât îl tine ~a, a striga (sau a racni, a tipa) în ~a mare a striga foarte tare, din rasputeri. A nu avea ~ (sa raspunda, sa vorbeasca ceva) a nu îndrazni sa raspunda sau sa vorbeasca. 7) Deschizatura (a unei încaperi, instalatii, a unui obiect etc.) prin intermediul careia se introduce sau se evacueaza ceva. ~a camasii. ~ de canal. ~a beciului. ♢ ~ de foc arma grea de foc. A lega ~a pânzei a) a înnoda capetele firelor de urzeala înainte de a începe tesutul; b) a se înstari. 8) Loc unde se varsa o apa (curgatoare). ~a râului. ♢ ~ de incendiu gura de apa la care se racordeaza un furtun pentru a lua apa aflata sub presiune, în caz de incendiu. [G.-D. gurii] /<lat. gula
grosso, GRÓSSO: ~ MODO adv. În linii generale; fara a intra în amanunte. /Cuv. lat.
graţie, GRÁŢI//E ~i f. 1) Finete si usurinta în miscari, forme, atitudini. 2): Cele trei ~i cele trei zeite considerate drept întruchipare a feminitatii si gingasiei. ♢ A face ~i a) a cauta sa para atragator; b) a face mofturi. 3) Bunavointa cu care este tratat cineva. ♢ Lovitura de ~ a) actiune care încununeaza cu succes o lupta; b) argument suprem. A intra în ~a (sau ~ile) cuiva a câstiga bunavointa cuiva. 4) (cu valoare de prepozitie) Multumita (cuiva sau a ceva); datorita. [G.-D. gratiei; Sil. -ti-e] /<lat. gratia
garderobă, GARDERÓB//Ă ~e f. 1) Loc special amenajat, la intrarea într-un local public sau într-o sala de spectacole, unde vizitatorii pot lasa, în special, paltoanele si caciulile; vestiar. 2) Totalitate a costumelor unui teatru. 3) Totalitate a obiectelor de îmbracaminte ale unei persoane. [G.-D. garderobei] /<fr. garderobe, germ. Garderobe
funcţiune, FUNCŢIÚN//E f. Stare de functionare a unui sistem (tehnic, organic sau social). ♢ A pune în ~ a face sa functioneze. A intra în ~ a începe sa functioneze. În exercitiul ~ii în procesul îndeplinirii îndatoririlor oficiale. [Art. functiunea; G.-D. functiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. fonction, lat. fonctio, ~onis
fronton, FRONT//ÓN ~oáne n. Element arhitectonic situat deasupra intrarii unei cladiri sau între cele doua pante ale acoperisului. /<fr. fronton
fraterniza, A FRATERNIZ//Á ~éz intranz. 1) (despre persoane sau colectivitati) A intra în relatii fraterne (unul cu altul); a face act de fraternitate (unul cu altul); a se înfrati. 2) (despre militari sau unitati militare) A înceta ostilitatile (protestând împotriva unui razboi nedrept). Soldatii au fraternizat cu populatia. /<fr. fraterniser
foişor, FOIS//ÓR ~oáre n. 1) Constructie usoara si pitoreasca într-o gradina, într-un parc sau în curtea unei case, care serveste, de regula, ca adapost; chiosc; pavilion. 2) Terasa deschisa cu balustrada, cu acoperis sustinut de stâlpi, situata în fata intrarii principale a unei case; cerdac; pridvor. [Sil. fo-i-] /<ung. folyosó
florii, FLORÍI f. pl. Sarbatoare crestina în cinstea intrarii lui Isus Hristos în Ierusalim, care cade în duminica dinaintea Pastelui; Duminica Floriilor. /<lat. florilia
faţadă, FAŢÁD//Ă ~e f. 1) Parte anterioara a unei cladiri unde se afla intrarea principala. 2) Parte exterioara verticala a unei cladiri. ~ laterala. /<fr. façade
extrage, A EXTRÁGE extrág tranz. 1) (substante) A separa dintr-un material (prin diverse procedee). 2) (zacaminte minerale) A dobândi prin extractie; a scoate. 3) (obiecte) A scoate din locul în care a fost sau în care a intrat. ~ un dinte. ~ un glont. 4) (citate, fragmente) A copia cu un anumit scop. 5) (radacina patrata sau cubica) A determina prin calcul. /<lat. extrahere
estacadă, ESTACÁD//Ă ~e f. 1) Punte la tarmul unei ape care face legatura cu navele acostate la chei. 2) Platforma pe picioare înalte care realizeaza o comunicatie între doua puncte situate deasupra solului. 3) Baraj construit la intrarea unui port sau la gura unui fluviu pentru protejarea contra minelor sau pentru apararea contra navelor inamice. /<fr. estacade
debut, DEBÚT ~uri n. 1) Prima încercare, pe care o face cineva într-un anumit domeniu de activitate (în special, literara si artistica); început de cariera. 2) Lucrare care marcheaza intrarea cuiva într-o profesiune. /<fr. début
deasupra, DEASÚPRA adv. 1) Într-un loc situat la o înaltime mai mare decât altul; sus. 2) Peste ceva. ♢ Pe ~ a) în plus la ceva; b) superficial; fara a intra în amanunte. 3) În directie verticala; în înaltime; sus. /de + asupra
cuprinde, A SE CUPRÍNDE ma cuprínd intranz. 1) A se strânge (concomitent) în brate (cu cineva); a se îmbratisa. 2) mat. (despre numere) A intra de mai multe ori în alt numar. /<lat. comprendere
cufunda, A SE CUFUNDÁ ma cufúnd intranz. 1) A intra cu totul (într-un lichid, într-o substanta moale etc.); a se lasa la fund; a se afunda. 2) fig. A se lasa cuprins (de ceva); a se adânci. ~ în vise. 3) fig. A se face nevazut; a disparea; a se afunda. 4) (despre pamânt) A se lasa în jos, formând o adâncitura. /<lat. confundare
cotei, COTÉI ~ m. Câine de talie mica, cu picioarele scurte. ♢ A umbla ca un ~ a intra în voie la toti. /<sl. koteli
convalescenţă, CONVALESCÉNŢĂ f. Perioada de tran-zitie între starea activa si revenirea la sanatate. Bolnav în ~. A intra în ~. [G.-D. con-valescentei] /<fr. convalescence, lat. convalescentia
consacra, A SE CONSACRÁ ma consácru intranz. 1) (despre idei, obiceiuri etc.) A intra adânc în uz; a deveni obisnuit; a se statornici; a se încetateni; a se împamânteni; a se înradacina. 2) A se pune la dispozitie în întregime; a se dedica; a se devota. /<fr. consacrer, lat. consecrare
congenital, CONGENITÁL ~a (~i, ~e) (despre proprietati, trasaturi, particularitati) Care se trag din viata intrauterina; din nastere; înnascut. Malformatie ~a. Cretin ~. /<fr. congénital
ciudi, A SE CIUD//Í ma ~ésc intranz. 1) pop. A fi cuprins de ciuda; a se înciuda. 2) înv. A fi cuprins de neliniste; a intra în griji; a se îngrijora; a se nelinisti; a se framânta; a se agita. 3) înv. A fi cuprins de mirare (sau de admiratie); a ramâne mirat; a se mira; a se minuna; a se uimi. /<sl. tiuditien
ciocni, A SE CIOCN//Í ma ~ésc intranz. 1) (despre obiecte tari, vehicule etc.) A se lovi, venind din directii opuse; a se tampona. 2) fig. (despre interese, idei etc.) A fi în contradictie; a se bate cap în cap; a se contrazice. 3) fig. A intra în conflict. Armatele s-au ciocnit. /cf. bulg. tukna, ucr. koknuti
cerdac, CERDÁ//C ~ce n. 1) Terasa cu balustrada si cu acoperisul sustinut de stâlpi (uneori închisa cu geamuri) situata în fata intrarii principale a unei case; pridvor. 2) înv. Constructie izolata, facuta pe o ridicatura de pamânt sau pusa pe stâlpi, servind ca post de observatie. 3) Acoperis facut deasupra unei fântâni. [Pl. si cerdacuri] /<turc. çardak
cârd, CÂRD ~uri n. 1) Grup mare de animale (de pasari, de pesti) de acelasi fel care umbla împreuna. 2) Grup de oameni adunati la un loc sau care merg împreuna; ceata; droaie. ♢ A intra (sau a se pune) în ~ cu cineva a se întovarasi cu cineva. 3) Timp nedelimitat; multa vreme. De un ~ de ani. /<sb. krd
cârcotă, CÂRCOT//Ă ~e f. pop. Schimb de cuvinte tari (între doua sau mai multe persoane); sfada; cearta. ♢ A intra (sau a se baga) în ~ cu cineva a se certa cu cineva. /v. a cârcoti
căuta, A CĂUTÁ cáut 1. tranz. 1) A încerca sa gaseasca. ~ o carte. ~ prietenul. ~ izvorul. ♢ ~ cu ochii (pe cineva sau ceva) a încerca sa descopere pe cineva sau ceva (într-o multime). ~ pe dracul a) a fi imprevizibil; b) a-si provoca neplaceri. N-ai ce cauta (undeva sau la cineva) nu exista motiv pentru a pleca undeva sau la cineva. 2) A încerca cu insistenta sa obtina. ~ bani. ~ slava. ~ ajutor. ♢ ~ pricina a cauta motiv de cearta. 3) (urmat, de obicei, de un verb la modul conjunctiv) A depune eforturi; a face tot posibilul. Cauta sa te întorci mai repede. 4) A privi cu atentie; a examina; a cerceta. 5) A avea în grija; a îngriji. ~ un bolnav. 6) (mai ales în constructii negative) A lua în considerare. Nu cauta ca-s tânar. 2. intranz. 1) A-si îndrepta ochii (pentru a vedea); a se uita; a privi. ♢ ~ (cuiva) în coarne a rasfata; a intra în voie. 2) A manifesta interes; a se interesa. ~ de sanatate. 3) A avea grija; a îngriji. ~ de un bolnav. 4) pop. (în superstitii) A prezice viitorul (dând în carti, în bobi etc.); a ghici. 5) (mai ales la pasiv sau reflexiv pasiv) A solicita cu insistenta; a întreba. Marfa aceasta este cautata. 6) (mai ales în constructii negative) A tine cont; a avea în vedere; a se uita. /<lat. cautare
capcană, CAPCÁN//Ă ~e f. Dispozitiv de diferite forme pentru prinderea unor animale si pasari; cursa. ~ de lupi. ~ de soareci. ♢ A cadea în ~ a intra într-o încurcatura grea. /<turc. kapkan
bufni, A BUFN//Í ~ésc 1. intranz. 1) A face "buf"; a produce un zgomot puternic si înfundat (prin cadere, lovire, explozie). ♢ ~ în (sau de) râs (sau de plâns) a începe sa râda (sau sa plânga) brusc si navalnic. 2) A bombani suparat. 3) A intra (undeva) pe neasteptate si cu repeziciune; a da buzna. 2. tranz. A izbi cu violenta, facând sa produca zgomot; a trânti. /Din buf
blid, BLID ~e n. pop. 1) Vas (de lut, de metal etc.) adâncit, de diferite forme si cu diferite întrebuintari. ~ de bucatarie. ♢ A mânca dintr-un ~ (cu cineva) a fi în relatii de strânsa prietenie (cu cineva). 2) Continutul unui asemenea vas. ♢ Un ~ de linte plata, de obicei neînsemnata, pentru care cineva se angajeaza sa comita o josnicie. 3) la pl. Totalitate a recipientelor folosite la pregatirea sau la servirea mâncarii; vesela; vase. ♢ A intrat nora în ~e se spune despre o persoana cu miscari stângace, în special când aceasta face zgomot cu vasele sau le sparge. /<sl. bliudu
belea, BEL//EÁ ~éle f. fam. Situatie complicata si neplacuta; bucluc; încurcatura. A intra într-o ~. ♢ A-si gasi ~eaua (a da de ~) a o pati (rau). [Art. beleaua; G.-D. belelei; Sil. be-lea] /<turc. belá
băga, A SE BĂGÁ ma bag intranz. fam. A intra în mod obraznic (undeva). ♢ ~ sub pielea cuiva a cauta sa câstige bunavointa sau încrederea cuiva pe diferite cai (chiar necinstite). ~ în sufletul cuiva a) a sâcâi pe cineva cu rugaminti; b) a nu slabi cu dovezi de simpatie (în anumite scopuri). ~ în ochii cuiva a cauta sa atraga cu orice pret atentia cuiva. ~ în vorba a interveni, a se amesteca, nepoftit într-o discutie. /Orig. nec.
bară, BÁR//Ă ~e f. 1) Bucata lunga si rigida de lemn sau de metal având diferite întrebuintari în constructie, tehnica etc. 2) Fiecare dintre cele trei elemente constitutive ale portii la unele jocuri sportive (hochei, fotbal, polo, handbal). A trimite balonul în ~. ♢ ~ fixa aparat de gimnastica format dintr-o vergea groasa de metal, fixata între doi stâlpi. ~e paralele aparat de gimnastica constând din doua vergele paralele fixate între doi stâlpi la aceeasi înaltime. 3) jur. Loc rezervat avocatilor într-o sala de judecata pentru a tine pledoaria. 4) Linie care separa anumite parti în interiorul unui text. 5) muz. Linie verticala cu care se separa masurile pe portativ. 6) Prag subacvatic de nisip care bareaza intrarea într-un fluviu sau într-un port. [G.-D. barei] /<fr. barre
avanport, AVANPÓRT ~uri n. Loc de stationare scurta a navelor la intrarea într-un port. /<fr. avant-port
anticameră, ANTICÁMER//Ă ~e f. Camera de asteptare la intrarea într-un cabinet (pentru a fi primit în audienta). ♢ A face ~ a astepta mult înainte de a fi primit de o persoana oficiala. [G.-D. anticamerei] /<it. anticamera
anteport, ANTEPÓRT ~uri n. Loc de stationare scurta a navelor la intrarea într-un port; avanport. /ante- + port
angaja, A SE ANGAJ//Á ma ~éz intranz. 1) A intra în slujba (în schimbul unei plati); a se tocmi. 2) A se încadra într-o actiune. 3) A-si asuma o obligatie; a-si lua un angajament. 4) A o apuca într-o anumita directie. /<fr. engager
amorţ, A AMORŢ/Í ~ésc 1. intranz. (despre fiinte, despre corpul sau parti ale corpului lor) A-si pierde (temporar) capacitatea de a reactiona la excitanti exteriori; a deveni insensibil; a întepeni. 2) fig. (despre procese, suferinte fizice etc.) A deveni mai putin intens; a slabi; a se atenua. 3) rar (despre unele animale) A intra în perioada de hibernare; a hiberna. 4) (despre sol, apa etc.) A îngheta la suprafata. 2. tranz. A face sa devina insensibil. /<lat. ammortire
amorsă, AMÓRS//Ă ~e f. 1) Nada pentru pesti. 2) Dispozitiv de aprindere a unei încarcaturi de exploziv. 3): ~a drumului portiune de drum la intrarea în oras cu latimea mai mare decât restul traseului. /<fr. amorce
afunda, A SE AFUNDÁ ma afúnd intranz. 1) A se lasa la fund; a intra cu totul (într-un lichid, într-o substanta moale etc.); a se cufunda. 2) A patrunde adânc cu mintea. 3) fig. A se face nevazut; a disparea; a se cufunda. /<lat. affundare
adânci, A SE ADÂNC//Í ma ~ésc intranz. 1) A intra în adâncime; a înainta spre interior. ~ în livada. ~ în pamânt. 2) fig. A se lasa cuprins (de ceva); a se cufunda. ~ în lectura. ~ în amintiri. 3) fig. A se desfasura din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se intensifica; a se accentua. Vrajba se ~este. /Din adânc
activa, A SE ACTIV//Á ma ~éz intranz. A intra în cadrele active ale armatei. /< fr. activer
acces, ACCÉS1 ~uri n. Posibilitate sau drept de a ajunge, de a patrunde sau de a intra undeva. /< lat. accessus, fr. acces
abia, ABIÁ adv. (uneori repetat) 1) Cu greu; anevoie. ~ merge. 2) Foarte putin; mai de loc. ~ se vede. 3) De foarte putin timp. ~ a intrat. 4) Doar; numai. ~ dupa aceea. 5) Cel putin; macar; barem. ~ se va astâmpara. [Sil. a-bia] /
oxida, A SE OXID//Á pers.3 se ~eáza intranz. 1) (despre elemente chimice) A intra în reactie cu alte substante, cedând electroni. 2) (despre metale) A se acoperi cu oxid; a rugini. /<fr. oxyder
panică, PÁNI//CĂ ~ci f. Spaima subita si violenta (fara temei), care cuprinde o persoana sau o colectivitate. ♢ A intra în ~ a se alarma. [G.-D. panicii] /<ngr. panikós, fr. panique, germ. Panik
păcat, PĂCÁT ~e n. 1) Fapta sau vorba care contrazice principiile moralei religioase. ♢ Cu ~ nedrept; vinovat. Fara ~ drept; nevinovat. A intra (sau a cadea) în ~ a savârsi o fapta regretabila. A-si ispasi (sau a-si spala) ~ul (sau ~ele) a-si ispasi vina. A face ~e cu cineva a învinovati pe nedrept pe cineva. A-l împinge la ~ (pe cineva) a fi îndemnat de un gând rau. E ~ (sau e mai mare ~ul) e regretabil; n-ar trebui. 2) Întâmplare nefasta; nenorocire. ♢ Din ~e din nefericire; cu regret. Ce ~ îmi pare foarte rau. ~ele mele vai de mine. 3) fig. Imperfectiune morala caracteristica unei persoane. /<lat. peccatum
pământ, PĂMÂNT ~uri n. 1) Planeta din sistemul solar pe care a aparut si se dezvolta viata. ♢ La capatul ~ului foarte departe; neînchipuit de departe. Ca de la cer la ~ de un contrast izbitor. Cât (sau de când) e lumea si ~ul a) (din) totdeauna; vesnic; b) niciodata; nicicând. A se crede (sau a se socoti) buricul ~ului v. BURIC. A nu sti (sau a nu afla, a nu auzi) nici ~ul a nu sti (a nu afla, a nu auzi) nimeni. 2) Învelis extern solid (neacoperit cu ape) al acestei planete; uscat. 3) Strat superior afânat al acestui învelis caracterizat prin fertilitate, în care se dezvolta plantele; sol. ♢ ~ galben lut. ~ negru cernoziom. Ca ~ul a) negru; b) de culoarea pamântului; pamântiu. La ~ a) culcat jos; b) distrus moraliceste. A face una cu ~ul sau a sterge (sau a rade) de pe fata ~ului a nimici complet. A lasa ochii în ~ a privi în jos (de rusine, de emotie etc.). A fugi mâncând ~ul a fugi foarte tare. A-i fugi ~ul de sub picioare a) a-si pierde echilibrul; b) a-si pierde sustinerea, sprijinul. A iesi (sau a aparea, a rasari) ca din ~ a se ivi pe neasteptate. Parca a intrat în ~ (sau parca l-a înghitit ~ul) a disparea brusc. A baga (pe cineva) (de viu) în ~ a chinui (pe cineva) sistematic, pricinuindu-i moartea prematura. A intra în ~ de rusine a simti o rusine foarte mare. A scoate (sau a aduce) din ~ (sau din fundul ~ului) a gasi neaparat (pe cineva sau ceva). A nu-l primi pe cineva nici ~ul a fi un mare nemernic. ~uri rare grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, având proprietati asemanatoare. 4) Teritoriu apartinând unei tari. A acapara ~uri straine. ♢ Obiceiul ~ului obicei traditional, nescris, al unei colectivitati, transmis din generatie în generatie. 5) Teren cultivabil, folosit în agricultura; câmp. ♢ Sarac lipit ~ului foarte sarac. 6) Populatie a acestei planete; lume; omenire; umanitate. /<lat. pavimentum
pătrunde, A PĂTRÚNDE patrúnd 1. intranz. A intra (într-un mediu) avansând cu greu; a penetra; a razbate; a razbi. Hotul a patruns în apartament. Vântul patrunde în camera. 2. tranz. 1) (despre fenomene ale naturii, stari fizice sau morale etc.) A cuprinde pe de-a întregul; a razbi. Ploaia m-a patruns pâna la piele. 2) fig. (esenta lucrurilor) A fi în stare sa cuprinda cu mintea; a descifra prin rationamente; a întelege; a pricepe. ♢ ~ cu privirea a strapunge cu ochii. 3) fig. A zgudui sufleteste; a impresiona. [Sil. -trun-] /<lat. pertundere
penetra, A PENETR//Á ~éz 1. tranz. (medii, obiecte sau organisme) A parcurge dintr-o parte în alta; a strabate. 2. intranz. A intra (într-un mediu), avansând cu greu; a patrunde; a razbate; a razbi. /<fr. pénétrer, lat. penetrare
peron, PER//ÓN ~oáne n. 1) Platforma într-o gara, situata de-a lungul caii ferate si servind la înlesnirea urcarii si coborârii pasagerilor din vagoane. 2) Platforma, de obicei acoperita, situata în fata intrarii principale a unei cladiri. /<fr. perron
pilotină, PILOTÍN//Ă ~e f. Nava usoara care însoteste vapoarele mari la intrarea si la iesirea din port sau care serveste la transportul pilotilor spre bordul navei. /<fr. pilotin
pipă, PÍP//Ă ~e f. 1) Obiect folosit la fumat, având o parte îngrosata cu o cavitate înauntru, în care se pune tutunul, si alta în forma de tub, prin care se trage fumul; lulea. 2) Piesa de portelan folosita pentru protejarea conductelor electrice exterioare la intrarea lor în perete. /<ung. pipa
poartă, POÁRT//Ă porti f. 1) Deschizatura într-un gard sau zid care face posibila intrarea într-un spatiu împrejmuit si iesirea din el. 2) Panou mobil (simplu sau dublu) care închide aceasta deschizatura. ♢ Din ~ în ~ din casa în casa; la fiecare casa. ~-n ~ peste drum; vizavi. A se uita (sau a sta, a ramâne) ca vitelul la ~ noua a ramâne dezorientat, uluit în fata unei situatii neasteptate. A bate la toate portile a se adresa tuturor dupa ajutor. 3) Loc de intrare (special amenajat) într-un oras sau într-o cetate. 4) Cadru cuprins între doua bare verticale unite în partea de sus printr-o orizontala si închis printr-o plasa, în care se trimite mingea sau pucul la unele jocuri sportive. 5) înv. Curtea sultanului turcesc. ♢ ~a Otomana Imperiul Otoman. 6) Vale îngusta între doua siruri de munti (prin care trece o apa curgatoare). [G.-D. portii] /<lat. porta
portar, PORTÁR ~i m. 1) Om de serviciu la poarta unei întreprinderi, unei institutii sau a unei cladiri particulare. 2) Persoana care supravegheaza intrarea într-un local public; usier. 3) Jucator care apara poarta la unele jocuri sportive (fotbal, hochei, handbal etc.). /poarta + suf. ~ar
posesiune, POSESIÚN//E ~i f. 1) v. A POSEDA. ♢ A intra în ~ a deveni stapân (a ceva). 2) înv. Proprietate de pamânt; mosie. 3) Ţara slab dezvoltata, aflata sub dominatia unui stat expansionist; colonie. [G.-D. posesiunii; Sil. -si-u-] /<fr. possession, lat. possessio, ~onis
prag, PRAG ~uri n. 1) Parte componenta orizontala a unui toc de usa care uneste capetele usorilor. ♢ A calca (sau a trece, a pasi) ~ul casei a face o vizita cuiva; a intra în casa cuiva. A pune piciorul în ~ v. PICIOR. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apelând la diferite instante. Din ~ în ~ din casa în casa. 2) Locul din fata usii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situatii etc.). În ~ul primaverii. 4) Ridicatura naturala pe fundul albiei unei ape curgatoare, care face imposibila navigatia; treapta înalta de stânca, peste care curge o apa. 5) fig. Valoare maxima sau minima a unei marimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesa constând dintr-o bucatica de lemn cu crestaturi, care se fixeaza sub coarde pentru ca acestea sa nu se atinga de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. Partea de jos a pântecelui. /<sl. pragu
preş, PRES ~uri n. 1) Covor lung si îngust care se asterne în camere, pe culoare sau pe scarile unei cladiri. 2) Covor mic, asezat la intrarea unei case, de care se sterge încaltamintea. /Orig. nec.
pridvor, PRIDV//ÓR ~oáre n. Terasa cu balustrada si acoperis sustinut de stâlpi, adaugat în fata intrarii principale a unei case; cerdac; foisor. /<sl. pritvoru
prolog, PROLÓG2 ~uri n. 1) (în teatrul antic) Parte a unei piese de teatru, care preceda intrarea corului în scena si în care se expunea subiectul piesei. 2) Parte introductiva a unei opere literare sau muzicale; introducere. 3) Comentariu plasat la începutul unei carti; cuvânt înainte; cuvânt introductiv; prefata. /<fr. prologue, lat. prologus
pronaos, PRONÁOS ~uri n. 1) (în arhitectura greaca) Prima încapere la intrare în sanctuarul unui templu. 2) Parte ce precede intrarea în naos într-o biserica. /<ngr. prónaos
propilee, PROPILÉE f. pl. (în arhitectura antica) Sistem de coloane, porticuri si scari la intrarea într-o cladire monumentala (templu, palat etc.). [Art. propileea; G.-D. propileei] /<fr. propylée
protoierie, PROTOIERÍ//E ~i f. 1) Functie de protoiereu. 2) Durata de exercitare a acestei functii. 3) Unitate administrativa în componenta careia intra mai multe parohii. /protoiereu + suf. ~ie
pune, A SE PÚNE ma pun intranz. I. 1) pop. A se instala pentru a sedea; a se aseza. ♢ ~ bine pe lânga (sau cu) cineva a cauta sa obtina avantaje prin lingusire. 2) (despre substante pulverulente) A se aseza pe o suprafata, formând un strat; a se asterne. S-a pus praf pe sticla. 3) pop. A sta împotriva; a se împotrivi; a se opune. ♢ ~ în poara v. POARĂ. ~ (sau a sta) în calea cuiva a) a nu lasa pe cineva sa treaca; b) a încurca pe cineva sa realizeze ceva. A nu ~ cu cineva a nu admite pe cineva ca obiect de comparatie. 4) pop. (despre persoane) A intra la lucru. S-a pus vânzatoare. II. (în îmbinari sugerând ideea de antrenare în ceva) ~ pe lucru. ~ pe gânduri. ~ pe râs. ~ pe plâns. ♢ ~ cu gura pe cineva a cicali pe cineva. /<lat. ponere
purgatoriu, PURGATÓRI//U ~i n. 1) (în religia catolica) Loc unde se crede ca sufletele celor morti, cu pacate mai mici, se purifica prin suferinte înainte de a intra în paradis. 2) fig. Loc sau timp de suferinte purificatoare. /<fr. purgatoire, lat. purgatorium
rampă, RÁMP//Ă ~e f. 1) Platforma situata la nivelul care înlesneste operatiile de încarcare si de descarcare a unui vehicul. 2) Balustrada a unei scari sau a unui pod. 3) Partea din fata a unei scene, unde sunt instalate aparatele de iluminare. ♢ A vedea lumina ~ei a fi jucat spectacolul în fata publicului; a intra în repertoriul unui teatru. A chema la ~ a cere, prin aplauze, ca artistii sa revina pe scena la sfârsitul spectacolului. 4) Portiune înclinata a unui drum. 5) Excavatie miniera de legatura între un put de extractie si galeria de transport. /<fr. rampe, germ. Rampe
rău, RĂU1 adv. (în opozitie cu bine) 1) Contrar regulilor morale; asa cum nu se cuvine; aiurea. ♢ A se pune ~ cu cineva a intra în conflict cu cineva. A sta ~ a o duce greu. A-i merge (cuiva) ~ a nu avea noroc; a avea o viata grea. (E) ~ cu ~, dar mai ~ (e) fara ~ nu este tocmai bine asa cum este, dar poate fi si mai grav, daca vei pierde si ceea ce ai. A-i fi (cuiva) ~ (sau a se simti ~) a) a duce o viata grea; b) a se simti bolnav. A-i sedea (sau a-i sta) ~ a nu i se potrivi; a nu-i sta bine. A i se face (sau a-i veni cuiva) ~ a simti (pe neasteptate) o senzatie de indispozitie fizica. A se avea ~ cu cineva a fi în cearta cu cineva. A se uita ~ la cineva a privi pe cineva cu dusmanie. A-i parea (cuiva) ~ a regreta. 2) Foarte tare. A bate ~ pe cineva. ♢ Cum e mai ~ mai prost nici nu se poate. /<lat. reus
răzătoare, RĂZĂTOÁRE razatóri f. 1) Unealta de uz casnic folosita pentru ras produse alimentare (legume, fructe, brânza etc.); razuitor. A da prin razatoare. 2) Obiect format din una sau mai multe lame paralele, fixat la intrarea într-o casa, de care se rade noroiul de pe încaltaminte. [G.-D. razatorii] /a roade + suf. ~atoare
răzbate, A RĂZBÁTE razbát intranz. 1) A intra (într-un mediu), avansând cu greu; a penetra; a patrunde; a razbi. 2) fig. A ajunge, învingând obstacole; a razbi; a izbuti. N-a putut razbate prin multime. 3) rar A umbla în lung si în lat; a cutreiera. /raz- + a bate
răzbi, A RĂZB//Í ~ésc 1. tranz. (despre sentimente, senzatii, stari etc.) A cuprinde pe de-a-ntregul; a patrunde. L-a razbit oboseala. 2. intranz. 1) A intra (într-un mediu), avansând cu greu; a penetra; a patrunde; a razbate. 2) fig. A ajunge, învingând obstarole; a razbate. /<sl. razbiti
rezonant, REZONÁN//T ~ta (~ti, ~te) 1) Care tine de rezonanta; propriu rezonantei. Cavitate ~ta. 2) (despre sunete) Care rasuna; rasu-nator. 3) (despre sisteme fizice) Care are proprietatea de a intra în rezonanta. Circuit ~. /<fr. résonnant
rumeni, A SE RUMEN//Í ma ~ésc intranz. 1) A se înrosi usor; a deveni rumen; a se îmbujora. 2) (despre unele fructe sau legume) A intra în faza de maturitate, capatând o culoare rosia-tica. 3) (despre carne, copturi etc.) A capata o culoare rosie-închisa (sub actiunea focului). 4) pop. A aplica un strat subtire de fard pe buze si pe obraji; a se da cu rumeneala; a se sulimeni. /Din rumen
scoică, SCÓI//CĂ ~ci f. 1) Molusca cu corpul moale, închis într-o cochilie calcaroasa. ♢ ~-de-râu, ~-de-balta scoici dulcicole de talie mica, comestibile. ~-de-margaritar scoica marina exotica în care se formeaza perle. 2) Învelis protector calcaros al acestei moluste; cochilie. 3) fig. Obiect asemanator cu acest învelis. 4) Casa calcaroasa a melcului. 5) Acoperis mic sub forma de streasina construit deasupra intrarii într-o cladire; marchiza. 6) Excrescenta cornoasa ce apare uneori pe chisita sau pe copita calului. /<sl. skolika
scufunda, A SCUFUNDÁ scufúnd tranz. (obiecte) A baga sau a intra cu totul într-un lichid. /S + a cufunda
scufunda, A SE SCUFUNDÁ ma scufúnd intranz. (despre obiecte) A intra (adânc) în ceva; a se afunda. /S + a cufunda
serviciu, SERVÍCI//U ~i n. 1) Munca efectuata în timpul unei activitati; slujba. ♢ A fi (sau a se pune) în ~ul cuiva (sau a ceva) a servi unei persoane sau unei cauze. A face cuiva un ~ a ajuta pe cineva. A face un prost (sau un rau) ~ cuiva a pricinui cuiva un rau, o neplacere (neintentionat). A intra în ~ a se angaja la lucru. (A fi) de ~ a îndeplini însarcinari speciale la locul de munca. 2) Domeniu special de activitate. ~ meteorologic. ♢ ~ divin (sau religios) ceremonie rituala bisericeasca. 3) Garnitura de obiecte utilizate pentru a servi masa. ~ de ceai. ~ de cafea. [Sil. -ciu] /<fr. service, lat. servitium
sindicaliza, A SE SINDICALIZ//Á ma ~éz intranz. 1) A se uni într-un sindicat; a forma un sindicat. 2) A intra într-un sindicat. /sindical + suf. ~iza
statornici, A SE STATORNIC//Í ma ~ésc intranz. 1) A se aranja cu traiul într-un loc; a se stabili; a se aseza. 2) (despre obiceiuri, idei etc.) A intra adânc în uz; a deveni obisnuit; a se încetateni; a se împamânteni; a se înradacina; a se consfinti. /Din statornic
staţionar, STAŢIONÁR1 ~e n. 1) Institutie medicala în care sunt internati bolnavii pentru diagnosticare si tratament; spital. 2) înv. Mic vas militar care supraveghea intrarea si iesirea din port. /<fr. stationnaire, lat. stationarius
stăpân, STĂPÂN ~a (~i, ~e) m. si f. 1) Persoana careia îi apartine un bun material. ~ul masinii. ♢ A se face ~ pe ceva a pune stapânire pe ceva. 2) (în antichitate) Proprietar de sclavi. 3) Persoana în serviciul careia se afla angajat cineva. ♢ A intra (sau a se baga) la ~ a se angaja sluga. (A fi) fara ~ a) (a fi) independent în actiunile sale; b) (a fi) fara supraveghere. 4) fig. Persoana cu puteri depline. ♢ A fi ~ pe situatie a se orienta bine într-o situatie, ocupând o pozitie dominanta. A fi ~ pe materie a poseda un obiect. A fi ~ pe sine a fi în stare sa-si stapâneasca sentimentele, pornirile; a-si tine firea. A fi ~ pe soarta (sau pe viata) sa a dispune de propria persoana. 5) pop. Persoana care administreaza o gospodarie (privata sau publica); gospodar. ♢ ~ul casei a) capul familiei; b) gazda (luata în raport cu oaspetii). /<sl. stopanu
suna, A SUNÁ sun 1. intranz. 1) A produce un sunet zuruitor. Clopotelul suna. ♢ Suna a gol a scoate sunete înabusite, caracteristice unui vas desert. A-i ~ (cuiva) doagele a fi batrân si ramolit. A-i ~ cuiva scândura, a-i ~ cuiva ceasul (mortii sau de vesnicie) a-i veni cuiva vremea sa moara. 2) A se face auzit. Valea suna. ♢ A-i ~ cuiva la (sau în) urechi a starui în auzul cuiva; a-si aminti obsesiv (un fapt). A nu-i ~ (cuiva) bine la ureche a nu-i placea cuiva ceea ce aude. 3) (despre urechi) A produce falsa senzatie a unui sunet ascutit si prelung. Îmi suna urechea dreapta. 4) rar (despre persoane) A scoate (dintr-un instrument muzical) sunete armonice; a cânta. ~ din bucium. 5) A fi formulat în cuvinte; a glasui. 6) reg. A intra în legatura telefonica; a telefona. 2. tranz. A anunta ceva cu ajutorul unor sunete speciale. ~ alarma. ~ desteptarea. /<lat. sonare
şicană, SICÁN//Ă ~e f. 1) Deranj iritant, provocat de cereri si pretentii nejustificate; sâcâiala fara motiv. A face tot felul de ~e. 2) Motiv lipsit de temei; subtilitate falsa. 3) Obstacol pus în calea unui fluid pentru a-i micsora viteza, a-i modifica directia sau pentru a-i uniformiza debitul. ~ perforata. 4) Bârna care apara intrarea într-o fortareata. /<fr. chicane
şosea, SOS//EÁ ~éle f. 1) Drum special amenajat (pietruit, pavat, asfaltat), care uneste doua sau mai multe localitati. 2) Strada larga la intrarea într-un oras, reprezentând continuarea unei cai de comunicatie interurbane. ~ nationala. [G.-D. soselei] /<fr. chaussée
ştergătoare, Stergatoare ~óri f. Bucata de tesatura (covor, cârpa etc.) pusa la intrarea într-o casa pentru sters picioarele. [G.-D. stergatorii] /a sterge + suf. ~atoare
tambur, TAMBÚR1 ~e n. 1) Piesa în forma de cilindru gol, cu diverse întrebuintari în tehnica; toba. 2) Baza cilindrica sau prismatica a unei cupole. 3) Spatiu format din doua usi duble la intrarea într-o cladire, servind drept mediu izolant pentru interior. 4) Platforma la intrarea într-un vagon de cale ferata. /<fr. tambour, germ. Tambour
telefona, A TELEFON//Á ~éz 1. intranz. 1) A intra în legatura telefonica; a vorbi la telefon. 2) A da un telefon (cuiva). 2. tranz. 1) (persoane) A chema la telefon. 2) (mesaje) A transmite prin telefon. /<fr. téléphoner
tindă, TÍND//Ă ~e f. 1) Prima încapere prin care se intra în casele taranesti. ♢ A face (ceva) pâna în ~ a face un lucru partial; a nu duce (ceva) la bun sfârsit. 2) Încapere de la intrarea în biserica. [G.-D. tindei; Pl. si tinzi] /<lat. tenda
tocmi, A SE TOCM//Í ma ~ésc intranz. 1) pop. A discuta pentru a conveni asupra pretului (prin concesii reciproce); a se târgui. 2) (despre persoane) A intra în slujba (în schimbul unei plati); a se naimi; a se angaja. /<sl. tukumiti
trage, A TRÁGE trag 1. tranz. 1) A misca spre sine sau spre alt punct, apucând de un capat, de un mâner sau de altceva. ~ dulapul. ♢ ~ pe sfoara a pacali; a însela. ~ la raspundere a cere ca cineva sa dea socoteala pentru faptele sale. ~ sapa a) a prasi; b) a munci din greu. 2) (persoane, animale de tractiune, masini etc.) A face sa se miste ducând dupa sine; a târî. Locomotiva trage vagoanele. ~ jugul a munci din greu. A(-si) ~ piciorul, ~ cu piciorul (pe la cineva sau pe undeva) a intra din când în când pe la cineva sau pe undeva. 3) (obiecte de îmbracaminte sau de încaltaminte) A îmbraca potrivind în graba pe corp. ~ pantalonii. 4) (linii, urme, brazde etc.) A imprima pe o suprafata plana. 2. intranz. 1) (despre drumeti, calatori etc.) A se opri pentru un timp; a face un popas. ~ la han. 2) (despre instalatii de ardere sau de ventilare) A asigura evacuarea normala a gazelor de ardere sau a aerului viciat. Soba trage bine. 3) A lansa un proiectil (cu ajutorul unei arme). ~ cu pusca. /<lat. trahere
trece, A SE TRÉCE ma trec intranz. 1) (despre organisme vii, fructe, flori etc.) A intra în faza degenerarii, pierzându-si calitatile initiale. ♢ ~ din viata (sau din lume) a muri; a deceda. 2) (despre materiale, substante, alimente etc.) A se epuiza prin folosire. 3) (despre actiuni reprobabile) A nu se lua în seama (ramânând fara urmari). /<lat. traicere
triumfa, A TRIUMFÁ triúmf intranz. 1) A repurta un triumf; a birui cu succes. 2) A încerca o mare satisfactie în urma unui triumf; a se bucura nespus; a jubila. 3) fig. A intra în drepturi; a fi recunoscut. Adevarul a triumfat. [Sil. tri-um-] /<lat. triumphare, fr. triompher
trup, TRUP ~uri n. 1) Totalitate a organelor care alcatuiesc o fiinta vie; corp. ♢ A fi (cu) ~ si suflet (cu cineva) a fi strâns legat de cineva; a avea aspiratii comune cu cineva. (A fi) ~ din ~ul cuiva a) a se trage din cineva; b) a intra în componenta unui tot. 2) Parte a organismului omenesc cu exceptia capului si a membrelor; trunchi; corp; tors. ♢ ~ neînsufletit cadavru. A trece (sau a calca) peste ~ul cuiva a merge spre un scop, folosind orice mijloace. 3) Parte principala a unui obiect. /<sl. trupu
turnichet, TURNICHET ~e n. Bare în cruce, care se rotesc, instalate la intrarea în metrou, în stadioane etc., permitând trecerea câte unei singure persoane. /<fr. tourniquet
ţară, ŢÁR//Ă tari f. 1) Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ si politic. ~ industrial-agrara. ♢ A trece peste mari si tari a face un drum foarte departe. ~a lui Cremene loc unde domneste anarhia. A pune ~a la cale a discuta chestiuni majore fara a avea competenta necesara. ~a nimanui a) comunitate dezorganizata; b) zona neutra (între doua armate inamice). 2) Totalitate a locuitorilor unui astfel de teritoriu. ♢ A se pune cu ~a a intra în conflict cu toata lumea. A afla târgul si ~a a afla toata lumea. 3) Loc unde s-a nascut si traieste o persoana; patrie; bastina. 4) fig. Teritoriu de mare întindere având anumite caracteristici specifice (de clima, de relief, resurse economice); meleag; tinut; regiune. ♢ La ~ la sat. De ~ rural. [G.-D. tarii] /<lat. terra
ţâşni, A ŢÂSNÍ tâsnésc intranz. 1) (despre lichide, vapori, gaze) A iesi cu putere printr-o deschizatura îngusta; a erupe; a rabufni; a izbucni. Izvorul tâsneste printr-o crapatura. 2) (despre fiinte) A intra sau a iesi repede si pe neasteptate. /Din tâsti
ţâşti, A ŢÂST//I ~ésc intranz. 1) (despre lichide, vapori, gaze) A iesi cu putere printr-o deschizatura îngusta; a erupe; a izbucni; a tâsni. 2) (despre fiinte) A intra sau a iesi repede si pe neasteptate. /Din tâsti
uşă, ÚS//Ă ~i f. 1) Deschizatura în peretele unei cladiri, la un vehicul, la mobila etc. care face posibila patrunderea în interiorul lor. 2) Panou mobil prin manevrarea caruia se închide aceasta deschizatura. ♢ ~ glisanta usa care se deschide prin alunecare de-a lungul unui perete. ~ turnanta usa cu mai multe despartituri, care permite accesul prin rotirea în jurul unui ax vertical central. A trai ~ în ~ (a trai) în vecinatate; alaturi. Sedinta cu ~ile închise sedinta fara participarea reprezentantilor presei. A arata (cuiva) ~a a da (pe cineva) afara. A strânge cu ~a (pe cineva) a forta (pe cineva) sa faca ceea ce i se cere, folosind momente demascatoare. A trânti ~a a-si manifesta supararea izbind usa cu putere. A trânti (sau a închide) cuiva ~a în nas a primi pe cineva cu ostilitate. A nu încapea pe ~ a fi prea corpolent. A umbla din ~ în ~ a cersi. A bate pe la toate ~ile (sau portile) a încerca fara succes rezolvarea unei cereri, apelând la diferite instante. A bate la ~ a) a ciocani în usa, cerând permisiunea de a intra; b) a fi gata sa aiba loc; a se apropia. A-(si) deschide larg (sau amândoua) ~ile a) a lasa intrarea libera; b) a primi cu bucurie pe cineva. Închide ~a pe dinafara! Iesi! Pleaca! [G.-D. usii] /<lat. ustia
uşier, USIÉR ~i m. Om de serviciu la usa unei institutii; persoana care supravegheaza intrarea într-un local public. [Sil. -si-er] /usa + suf. ~ier
vamă, VÁMĂ vami f. 1) Institutie de stat care efectueaza controlul asupra marfurilor si a altor bunuri la intrarea într-o tara sau la iesirea din ea. 2) Punct sau loc unde este stabilita o asemenea institutie. 3) Taxa care se plateste pentru marfurile importate sau exportate. [G.-D. vamii] /<ung. vám
vestiar, VESTIÁR ~e n. Încapere (sau spatiu) special amenajata la intrarea într-un asezamânt public, în care se lasa paltoanele si caciulile; garderoba. [Sil. -ti-ar] /<fr. vestiaire
vitraj, VITRÁJ ~uri n. rar 1) Coridor de sticla la intrarea într-o cladire. 2) Perete din geamuri; geamlâc. /<fr. vitrage
vorbă, VÓRB//Ă ~e f. 1) Unitate de baza a limbii constituita dintr-un sunet sau o reunire de sunete, dotata cu sens; cuvânt. ♢ În (sau din) doua ~e fara multe explicatii, pe scurt. 2) Exprimare prin grai; relatare prin cuvinte. ♢ ~e de claca vorbe multe si fara folos. ~e în vânt (sau goale) vorbe spuse în zadar. Ce mai ~! (sau Nici ~!) a) desigur; fara îndoiala; b) în nici un caz. Mai încape ~! este sigur! A avea o ~ cu cineva a dori sa-i comunice cuiva ceva. A arunca ~e în vânt a vorbi în zadar. A-si cântari bine ~ele a se gândi bine înainte de a spune ceva. A pune o ~ buna a interveni în favoarea cuiva. A ajunge la ~a (sau ~ele) cuiva a recunoaste ca ceea ce a spus cineva este drept. A lua cu ~a (sau a tine de ~) pe cineva a abate, a sustrage pe cineva de la ceva. A nu sufla o ~ a nu divulga un secret. 3) Schimb de pareri, de idei pe cale orala; conversatie; convorbire. ♢ Din ~ în ~ discutând despre una, despre alta. A-si lua ~a (sau ~ele) înapoi a-si retrage spusele. Fara multa ~ fara a lungi discutia. A aduce (sau a începe) ~a a începe discutia. A se deparata cu ~a a se abate de la tema discutiei. A lua alta ~ a schimba tema discutiei. A lungi (sau a întinde) ~a a vorbi prea mult. Ce mai atâta ~! ce sa mai continuam discutia! A lua ~a din gura a se grabi sa spuna ceea ce voia sa spuna altul. A intra în (sau a se pune la) ~ cu cineva a începe o discutie cu cineva. A cauta capat de ~ a) a dori sa discute; b) a cauta motive de cearta. A fi bun de ~ a fi vorbaret. A fi scump la ~ a fi tacut din fire; taciturn. Fie ~a între noi sa nu mai afle nimeni; sa stim numai noi. A se întrece cu ~a a spune mai mult decât trebuie. A-i taia (sau a-i reteza) cuiva ~a a) a întrerupe pe cineva la jumatate de cuvânt; b) a face pe cineva sa taca. A spune cuiva doua ~e a) a comunica cuiva ceva în graba; b) a certa pe cineva. 4) Fel, mod de a se exprima. ♢ A fi întepat la ~ a fi zeflemitor. ~e cu tâlc vorbe întelepte. daca ti-i ~a de asa (sau daca asa ti-i ~a) daca asa stau lucrurile. 5) Ceea ce promite sa faca cineva; fagaduiala; promisiune. ♢ A purta (sau a duce) pe cineva cu ~a a promite cuiva ceva fara sa îndeplineasca; a tine cu promisiuni. 6) Acord la care ajunge cineva; învoiala; întelegere. ♢ A se întelege din doua ~e (sau dintr-o ~) a se întelege foarte repede, fara multa discutie. 7) Informatie orala si neverificata; zvon; veste. ♢ A lasa ~ a) a comunica ceva prin cineva, înainte de plecare; b) a lasa o dispozitie. A trimite (sau a da) ~a a transmite oral o înstiintare. Asa umbla ~a asa se aude. 8) Vorbire de rau pentru a defaima pe cineva; calomniere; clevetire. ♢ A-i scoate cuiva ~e (sau a face pe cineva de ~) a împrastia zvonuri urâte la adresa cuiva; a face cuiva o reputatie proasta. A-i iesi cuiva ~e se spune atunci când se vorbeste de rau despre cineva. 9) pop. Învatatura menita sa calauzeasca pe cineva în diferite situatii; povata; îndrumare. 10) Expresie concisa, deseori figurata, care cuprinde o generalizare sub forma de povata sau gând întelept; aforism popular; proverb. ♢ ~a ceea formula folosita înainte de a spune un proverb, o zicatoare. [G.-D. vorbei] /cf. sl. dvoriba
cascadă, CASCÁDĂ s. f. 1. cadere naturala de apa de la o mare înaltime; cataracta2. 2. (fig.) suita de lucrari care se produc în sacade. o ~ de râs = râs sacadat si prelungit; ~ de aplauze = aplauze puternice. 3. montaj în ~ = mod de legare a unor aparate, masini sau circuite electrice astfel încât curentul de la intrare sa fie egal cu cel de la iesirea elementului anterior. ♢ succesiune de uzine hidroelectrice pe un curs de apa regularizat. 4. cadere libera, pe sol, a unui acrobat sau cascador. (< fr. cascade)
amorsă, AMÓRSĂ s.f. 1. Nada, momeala (pentru pesti). 2. Dispozitiv de aprindere a unei încarcaturi explozive. 3. Banda neagra de celuloid, opaca, care serveste la încarcarea sau la descarcarea aparatelor cinematografice sau a casetelor de filme la lumina. ♦ (Cinem.) Detaliu plasat în primplanul cadrului cu scopul de a da imaginii profunzime. 4. Amorsa drumului = portiunea din traseul unui drum la intrarea în orase, având o latime mai mare decât restul traseului. 5. (Cib.) Serie de instructiuni care permit introducerea unui program. [< fr. amorce].
amortizor, AMORTIZÓR s.n. 1. Dispozitiv care atenueaza socurile, trepidatiile unui automobil, ale unui motor etc. ♦ Dispozitiv pentru micsorarea amplitudinii unei vibratii. 2. Piesa de piele care se leaga de cureaua bratului de lovire a suveicii pentru a-i amortiza intrarea în caseta din partea opusa. [< fr. amortisseur].
anticameră, ANTICÁMERĂ s.f. Camera de asteptare la intrarea într-un birou, într-un cabinet. ♢ A face anticamera = a astepta pentru a fi primit de cineva. [Var. antecamera s.f. / < it. anticamera, cf. fr. antichambre].
persoana, 1.persoana care paraste, turnator, sifon. 2.persoana care sifoneaza pentru a intra in gratiile persoanei la care toarna.
persoana, 1.persoana care paraste, turnator, husen. 2.persoana care sifoneaza pentru a intra in gratiile persoanei la care toarna.
cartela, CARTELÁ vb. I. 1. tr., refl. (Despre întreprinderi, partide politice) A (se) reuni, a intra sau a face sa intre într-un cartel. 2. tr. A supune desfacerea si consumul alimentar sau al altor marfuri la regimul cartelelor. [< cartel].
concurs, CONCÚRS s.n. 1. Întrecere; competitie sportiva. 2. Examen pentru selectia candidatilor la intrarea într-o institutie de învatamânt sau pentru a obtine un post, o bursa etc. 3. Ajutor, sprijin; colaborare; contributie. ♢ A-si da concursul (la ceva) = a colabora (la ceva); concurs de împrejurari = totalitatea faptelor, a împrejurarilor care coincid într-un anumit moment; conjunctura. [Cf. fr. concours, lat. concursus].
dromos, DRÓMOS s.n. 1. Nume dat în Grecia antica unor terenuri speciale, destinate alergarilor în curse atletice. 2. Alee marginita de sfincsi la intrarea templelor egiptene. [< fr., gr. dromos].
extrage, EXTRÁGE vb. III. tr. 1. A separa ceva dintr-o materie din care facea parte, în care era încorporat. ♦ A scoate un corp din locul în care a intrat sau unde s-a format. 2. A scoate un citat, un fragment dintr-un text, dintr-o carte etc. 3. A cauta radacina patrata a unui numar. [P.i. extrág, var. estrage vb. III. / cf. fr. extraire, lat. extrahere, dupa trage].
introduce, INTRODÚCE vb. III. tr. 1. A baga, a vârî (undeva, în ceva). ♦ A include, a îngloba. ♦ refl. A intra. 2. A face sa fie primit de cineva. 3. A initia, a calauzi, a da cunostintele initiale într-un anumit domeniu. 4. A institui, a stabili, a consolida (un obicei, o practica etc.). [P.i. introdúc, perf. s. -dusei, part. -dus, var. întroduce vb. III. / < lat. introducere < intro – înauntru, ducere – a duce].
lactonă, LACTÓNĂ s.f. (Chim.) Ester rezultat prin esterificarea intramoleculara a hidroxiacizilor. [< fr. lactone].
marchiză, MARCHÍZĂ s.f. I. Sotie de marchiz. II. 1. Acoperis mic, de obicei din sticla, plasat deasupra intrarii principale a unei case. 2. Mic vestibul cu peretii de sticla la intrarea unor case. 3. Cabina de locomotiva. 4. Fotoliu stil Ludovic al XIV-lea, cu spatar larg si de înaltime redusa. [< fr. marquise].
accesa, ACCESÁ, acceséz, vb. I. Tranz. (Inform.) 1. A avea acces, a intra într-o retea, într-un program. 2. A obtine o instructiune din memorie, pentru a o executa. (cf. engl. access)
palier, PALIÉR s.n. 1. Portiune de traseu orizontal al unei sosele sau a unei cai ferate. ♦ Platforma pentru odihna la o scara, plasata de obicei la nivelul etajelor; odihna scarii. 2. Lagar (II), de obicei orizontal. 3. Ansamblul planseelor unei constructii situate la acelasi nivel. 4. Parcurs executat de avion, imediat dupa dezlipirea de la pamânt la decolare, în zbor orizontal pentru a intra în viteza. [Pron. -li-er. / < fr. palier].
parod, PARÓD s.n. 1. Primul cântec al corului în tragedia greaca, intonat la intrarea în orchestra (1) [în DN]. 2. Fiecare dintre intrarile orchestrei dintr-un teatru grec. [< it. parodo, gr. parodos].
pilon, PILÓN s.m. 1. Stâlp puternic de sustinere (a unei cupole, a unui arc de pod etc.). 2. Constructie masiva de o parte si de alta a intrarii unui templu sau unui monument. ♦ Element ornamental în forma de stâlp, asezat la capatul unui pod, la intrarea într-o expozitie, într-un parc etc. 3. Stâlp care sustine o linie electrica aeriana, o antena electromagnetica etc. ♢ Pilon de antena = stâlp pe care este montata o antena de radioemisiune. [Pl. -oni, (s.n.) -oane. / < fr. pylône, it. pilone, cf. gr. pylon].
piocolpos, PIOCÓLPOS s.n. (Med.) Colectie purulenta intravaginala. [< fr. pyocolpos, cf. gr. pyon – puroi, kolpos – vagin].
pipă, PÍPĂ s.f. 1. Conducta cu sectiunea de iesire sau de intrare mai mare decât sectiunea curenta. ♦ Tub de portelan curbat folosit pentru protejarea conductoarelor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea acestora în peretii unei cladiri. 2. Piesa rotitoare care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. [< engl., fr. pipe].
preempţiune, PREEMPŢIÚNE s.f. (Jur.) I. 1. Dreptul de a cumpara sau achizitiona (în particular, al Administratiei de Stat) înaintea oricarei alte persoane. 2. Actul de cumparare sau achizitie prin aplicarea acestui drept. II. Actul de a intra în posesiune înaintea altora. (cf. fr. préemption, engl. preemption < mlat. praeemption, praeemptio = achizitie anterioara, anticipata (< emptio = achizitie, cumparare < supin. emptum al lui emere = a cumpara; (sens initial) a lua) < praeemere = a cumpara înainte < lat. pref. prae- = pre- + emere = a cumpara) [MW, TLF]
pneumatocel, PNEUMATOCÉL s.n. (Med.) Tumoare gazoasa intrapulmonara. [< fr. pneumatocèle, cf. gr. pneuma – aer, koilos – cavitate].
portal, PORTÁL s.n. 1. Intrare, poarta monumentala la un edificiu, bogat împodobita. 2. Amenajare a intrarii unui tunel cu întarituri de zidarie sau de beton pentru sprijinirea terenului si a taluzului de deasupra. ♦ (Teatru) Deschidere a unei scene. 3. (Geol.) Arcada (3) [în DN]. [Pl. -luri, -le. / < germ. Portal, cf. fr. portail].
propilee, PROPILÉE s.f.pl. (Ist.) Celebrul portic al Acropolei din Atena antica. ♦ (P. ext.) Colonada (monumentala) la intrarea unui templu sau a unui palat, formata din mai multe porti legate între ele cu porticuri si scari. [< fr. propylées, it. propileo, cf. gr. propylaion – care este înaintea portilor].
rampă, RÁMPĂ s.f. 1. Teren înclinat, privit în sensul în care urca. ♦ Portiune din traseul unei sosele pe care vehiculele circula urcând. 2. Platforma amenajata în statii pentru încarcarea si descarcarea vagoanelor de cale ferata. ♢ Rampa de lansare = suport orientabil echipat cu diferite dispozitive de ghidare, de pe care se lanseaza avioanele catapultate sau unele rachete de lupta. 3. Balustrada la o scara. ♦ Bariera. 4. (Teatru) Partea din fata a unei scene, unde sunt instalate luminile. ♢ A vedea lumina rampei = a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fata publicului; a chema la rampa = a cere prin aplauze revenirea artistilor pe scena. 5. (Anat.) Compartiment din melcul urechii interne. [< fr. rampe].
spaţiu, SPÁŢIU s.n. 1. Forma fundamentala a existentei materiei, inseparabila de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea în care sunt dispuse obiectele si procesele existente concomitent. 2. Întindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. 3. Loc, suprafata, întindere limitata. ♢ (Mil.) Spatiu de siguranta = distanta minima pâna la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu. 4. Loc (liber) între doua obiecte; distanta, interval. ♢ Spatiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei asezari. ♦ Distanta cuprinsa între doua linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lasat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (Mat.) Multime de elemente (puncte) având anumite proprietati. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. [Pron. -tiu, pl. -ii. / < lat. spatium, cf. germ. Spatium, it. spazio].
statolit, STATOLÍT s.n. 1. Nume dat unor concretiuni calcaroase ale statocistelor. 2. Concretiune solida intracelulara, la plante, care-si schimba pozitia liber dupa influenta gravitatiei. [< fr. statolithe, cf. gr. statos – care sta, lithos – piatra].
bioxid, BIOXÍD s. m. compus chimic în a carui molecula intra doi atomi de oxigen pentru fiecare atom al celuilalt element; dioxid. ♦ ~ de carbon = gaz incolor în natura sau care se formeaza în procesele de oxidare a substantelor organice, de fermentatie etc. (< fr. bioxyde)
stereotropism, STEREOTROPÍSM s.n. (Biol.) Tendinta a unui organism, vegetal sau animal, de a intra în contact cu un solid. [< fr. stéréotropisme, cf. gr. stereos – solid, tropein – a întoarce].
suborbital, SUBORBITÁL, -Ă adj. A carui traiectorie este inferioara aceleia necesare de a intra pe orbita. [Cf. it. suborbitale].
mica, mica imagine de intimpinare la intrarea intr-un soft (program)
tambur, TAMBÚR s.n. 1. Piesa în forma de cilindru gol, folosita în diferite scopuri în tehnica. ♢ Tambur gradat = piesa componenta a anumitor instrumente de masurat prevazuta cu gradatii la unul dintre capete. 2. (Arhit.) Bloc de piatra care formeaza elementul constitutiv al fusului coloanei din arhitectura clasica. 3. Vestibul construit la intrarea unei cladiri, delimitat de doua rânduri de usi. ♦ Portiunea prismatica sau cilindrica, interpusa între o cupola si arcurile sau zidurile care marginesc un spatiu boltit. ♦ Spatiu în care se învârteste o usa pivotanta cu mai multe aripi. 4. (Tehn.) Toba. [Pl. -re, -ruri. / < fr. tambour, it. tamburo].
bilon, BILÓN I. s. m. 1. aliaj monetar în compozitia caruia intra în cea mai mare parte sau exclusiv metale comune. 2. moneda divizionara, cu valoare intrinseca, inferioara valorii sale nominale. II. s. n. ridicatura de pamânt de-a lungul unui rând de plante cultivate. (< fr. billon)
sf, s.f. 1. nada, momeala (pentru pesti). 2. dispozitiv de aprindere a unei incarcaturi explozive. 3. banda neagra de celuloid, opaca, care serveste la incarcarea sau la descarcarea aparatelor cinematografice sau a casetelor de filme la lumina. / (cinem.) detaliu plasat in primplanul cadrului cu scopul de a da imaginii profunzime. 4. ~ a drumului = portiunea din traseul unui drum la intrarea in orase, avand o latime ma mare decat restul traseului. 5. (cib.) serie de instructiuni care permit introducerea unui program.
valvă, VÁLVĂ s.f. 1. (Zool.) Fiecare dintre cele doua capace ale cochiliei de scoica. 2. (Bot.) Fiecare dintre cele doua jumatati ale unei pastai. 3. Organ de masina care serveste la stabilirea, întreruperea sau dirijarea circulatiei unui fluid într-o conducta etc. 4. Instrument pentru departarea partilor moi care astupa intrarea unui organ cavitar. [< fr. valve, cf. lat. valva].
vestibul, VESTIBÚL s.n. 1. (Ant.) Curtea din fata casei, unde erau primiti vizitatorii care nu erau introdusi în casa. 2. Încapere prin care se trece pentru a intra într-un edificiu, într-o casa; hol, antreu. 3. (Anat.) Spatiu sau cavitate la intrarea într-un canal sau într-o alta cavitate. ♦ Prima cavitate a urechii interne. [Pl. -luri, -le. / < fr. vestibule, cf. lat. vestibulum].
viniplaste, VINIPLÁSTE s.n.pl. Materiale plastice în compozitia carora intra polimeri continând vinil. [Sg. viniplast. / dupa germ. Vinylgruppe].
viola, VIOLÁ vb. I. tr. 1. A nu respecta, a calca o lege, o dispozitie. 2. (Jur.) A intra, a patrunde (undeva) cu forta; a forta. ♦ A profana. 3. A silui, a necinsti (o fata, o femeie). [Pron. vi-o-. / cf. fr. violer, lat. violare].
arhi, arhi- Prefix care exprima ideea de superlativ. A intrat direct din ngr., prin intermediul terminologiei bisericesti: arhidiacon, arhiepiscop, arhierarh, arhiereu. Acelasi fonetism propriu ngr. s-a pastrat apoi pentru termenii introdusi din fr.: arhiduce, arhitect, arhitrava. În articolele urmatoare sînt mentionate acele cuvinte compuse cu arhi- al carui al doilea element nu are existenta independenta în rom.
anticameră, ANTICÁMERĂ s. f. camera de asteptare la intrarea într-un birou, într-un cabinet. (< it. anticamera)
graţie, GRAŢIE I. s. f. 1. DrĂ?gĂ?lĂ?senie, gingĂ?sie, finete, elegantĂ? (în atitudini, în miscĂ?ri). â?? (pl.) Atitudini, cuvinte drĂ?gĂ?lase. â?? BunĂ?vointĂ?, favoare. o A intra în -ile cuiva = a obtine bunĂ?vointa cuiva. 2. Har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordĂ? oamenilor pentru a se mântui. o Stare de ~ = creatie poeticĂ?; poezie; ipostazĂ?, inspiratie poeticĂ?. 3. loviturĂ? de ~ = loviturĂ? care aduce sfârsitul, moartea. 4. (mit.) Fiecare dintre cele trei zeitĂ?ti care personificau gratia si frumusetea femininĂ?. II. prep. Cu ajutorul, datoritĂ?. -Din lat. Gratia, it. Grazia, /II/ fr. Grâce Ă?
graţie, GRAŢIE I. s. f. 1. DrĂ?gĂ?lĂ?senie, gingĂ?sie, finete, elegantĂ? (în atitudini, în miscĂ?ri). â?? (pl.) Atitudini, cuvinte drĂ?gĂ?lase. â?? BunĂ?vointĂ?, favoare. o A intra în -ile cuiva = a obtine bunĂ?vointa cuiva. 2. Har, ajutor supranatural pe care divinitatea îl acordĂ? oamenilor pentru a se mântui. o Stare de ~ = creatie poeticĂ?; poezie; ipostazĂ?, inspiratie poeticĂ?. 3. loviturĂ? de ~ = loviturĂ? care aduce sfârsitul, moartea. 4. (mit.) Fiecare dintre cele trei zeitĂ?ti care personificau gratia si frumusetea femininĂ?. II. prep. Cu ajutorul, datoritĂ?. -Din it. Gratia, it. Grazia, /II/ fr. Grâce Ă?
angaja, ANGAJÁ vb. I. tr., refl. a (se) încadra într-un loc de munca. II. tr. 1. a contracta un angajament. ♢ a închiria ceva. 2. a atrage dupa sine o obligatie, o raspundere. ♢ a antrena într-o actiune, într-o discutie. III. refl. 1. a se obliga la ceva, a-si lua un angajament. 2. a apuca un anumit drum. ♢ a începe o manevra (de depasire a unui autovehicul, a unei nave). ♢ (despre avioane) a intra (fara voia pilotului) într-o pozitie nedorita. ♢ (despre o ancora) a se prinde de un obiect pe fundul apei. ♢ a pune pucul sau mingea în joc (la hochei, la baschet). (< fr. engager)
ultraradical, ULTRARADICÁL, -Ă, ultraradicáli, -e, adj. Caracteristic ideologiilor, persoanelor si gruparilor politice sau religioase care manifesta intransigenta si radicalism, proprii extremei drepte, stângi sau fundamentalismului. (din pref. ultra- + radical) [si GDLC – folosit în corpul DEX]
mâţă, mấta sf [At: ANON. CAR. / Pl: mâte / E: pbl fo cf alb mica] 1 (Pop) Pisica (Felis domestica). 2-3 (Prc) Pui (de sex feminin) al pisicii. 4 (Reg; îcs) (De-a) mâta oarba sau de-a mâta Joc de copii Si: de-a baba oarba. 5 (Pop; îcs) (De-a) mâta si soarecele Joc de copii în care jucatorii sunt asezati în cerc, iar doi dintre ei, care îndeplinesc rolul de mâta, respectiv de soarece, se fugaresc în jurul cercului. 6 (Pop; îcs) mâta de vânzare Joc de copii la priveghiul mortului, în care unul dintre jucatori încearca, dupa un anumit sistem, sa vânda celorlalti o mâta reprezentata printr-o lingura. 7 (Pop; îcs) mâta popii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fam; îe) a fi mâta blânda A fi prefacut, ipocrit. 9 (Fam; îe) a fi (ca o) mâta plouata (sau uda) A fi fara chef, abatut. 10 (Îae) A fi rusinat, umilit. 11 (Reg; îe) (A cumpara sau a lua, a fi etc.) mâta-n sac Se spune despre un lucru pe care nu-l poti cunoaste înainte de a intra în posesia lui. 12 (Fam; îe) A umbla (sau a prinde pe cineva) cu mâta-n sac A umbla sau a prinde pe cineva cu înselaciuni. 13 (Fam; îe) A trai (sau a se întelege etc.) ca mâta cu soarecii (sau cu soarecele ori cu câinele) A fi în relatii foarte rele unii cu altii. 14 (Reg; îe) A se stupi ca mâtele A nu se întelege bine. 15 (Îae) A se certa mahalageste. 16 (Pop; îe) A fi învatat ca mâta la lapte A fi rau învatat. 17 (Îae) A avea un obicei prost. 18 (Reg; îe) A pati cinstea mâtei la oala cu smântâna A fi batut. 19 (Reg; îe) A se învârti ca mâta în jurul oalei cu smântâna A da târcoale unui lucru sau unei fiinte care îi place. 20 (Reg; îe) A umbla ca mâta pe lânga laptele fierbinte A dori ceva de care se teme. 21 (Reg; îe) A se învârti ca mâta pe lânga blidul cu pasat A evita sa spuna adevarul. 22 (Reg; îe) A trai ca mâta pe rogojina A o duce rau. 23 (Fam; îe) A trage mâta de coada (sau reg., pe rogojina) A o duce greu din cauza saraciei. 24 (Reg; îe) A nu avea nici mâta la casa A fi foarte sarac. 25 (Reg; îe) A se uita ca mâta la peste A privi cu lacomie. 26 (Fam; îe) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca mâta-n calendar A nu pricepe nimic. 27 (Reg; îe) Matura ca mâta Se spune despre un om murdar care îsi ascunde murdariile. 28 (Pfm; îe) A se spala ca mâta A se spala superficial. 29 (Reg; îe) (Taci) sa nu te auda (sau ca te aude) mâta Taci, ca spui minciuni pe care nimeni nu le crede nimeni. 30 (Îae) Baga de seama ce spui. 31 (Reg; îe) A calca în urme de mâta stearpa A fi îndragostit. 32 (Fam; îe) A rupe mâta-n doua A fi voinic. 33 (Îae) A fi energic, hotarât. 34 (Îae) A fi vrednic. 35 (Reg; îae) A se învoi la pret cu cineva. 36 (Reg; îe) A se face mâta A se ghemui ca o pisica la pânda. 37 (Reg; îe) A-i oua si mâta A fi om norocos. 38 (Pfm) Persoana vicleana ca pisica, ipocrita. 39 (Rar; dep) Cal slab, prapadit Vz gloaba, mârtoaga. 40 (Îvr) Blana prelucrata a pisicii. 41 (Îr; pgn) Blana prelucrata a unor animale asemanatoare cu pisica. 42 (Reg; lpl; gmt) Cosite la fete. 43 (Reg; îs) Mâta salbatica Pisica salbatica (Felix silvestris). 44 (Înv; îc) mâta de mare Specie de sarpe cu coada lunga, nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg; îc) mâta-popii Omida mare, paroasa, colorata pe spate în negru-rosiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omida-urs. 46 (Ent; reg; îac) Cantarida (Lytta vesicatoria). 47-48 (Ent; reg; îac) Câinele-babei (Oniscus murarius si asellus). 49 (Ent; reg; îac) Scolopendra (Oniscus scolopendra). 50 (Ent; reg; îac) Repede (Cicindela compestris) 51 (Pop; îe) A se da de-a mâta-popii A se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. 52 (Bot; reg) Mâtisor (4) 53 (Bot; reg) Salcie. 54-55 (Pgn; shp) Creanga (mica). 56 (Bot; reg) Barba ursului (Equisetum arvense). 57 (Bot; reg) Papadie (Taraxacum officinale). 58 Muschi de pe scoarta copacilor. 59 Radacina aeriana a porumbului. 60 (Trs; Ban) Mât (11). 61 (Reg) Botnita pentru vitel. 62 (Pes; reg) Ostie. 63 (Reg) Fiecare dintre cele doua vârfuri ale scoabei. 64 (Reg) Mâner al clestelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 65 (Reg) Cleste. 66 (Prc) Cârlig al clestelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 67 (Mar) Broasca în care se fixeaza sfredelul. 68 (Înv) Ancora de nava. 69 (Trs; Ban) Cârlig cu mai multe brate îndoite si ascutite la vârf, cu care se prinde si se scoate un obiect cazut în fântâna. 70 Dispozitiv de siguranta, prevazut cu un fel de gheare, care serveste la prinderea automata a coliviei dintr-o mina, când se rupe cablul. 71 (Reg) Lat de prins pasari. 72 (Reg) Bucata de lemn sau de metal care prinde capriorii unei case sau care leaga diverse parti componente ale unei constructii Vz grinda. 73 (Mol; Buc) Cârlig gros de fier, prins într-o coada de lemn, care serveste la rostogolitul bustenilor împinsi pe uluc. 74 (Trs; Mol) Placa de fier cu unul sau mai multi colti, fixata pe fundul ulucului, pentru a micsora viteza bustenilor împinsi pe uluc. 75 (Reg) Butuc greu, prins cu un capat pe o margine a ulucului si cu cellalt sprijinit pe marginea opusa, având rolul de a micsora viteza bustenilor împinsi pe uluc. 76 (Trs; Mol) Tindeche la razboiul de tesut. 77 (Trs) Oiste. 78 (Reg) Dispozitiv în forma de furca cu doua coarne, aplicat la inima carutei sau a carului, care împiedica vehiculul oprit pe o panta sa de-a înapoi. 79 (Reg) lant sau curea care leaga grindeiul plugului de rotile Si: potâng. 80 (Trs; Olt) Cumpana de care se leaga stavila joagarului. 81 (Trs; Olt) Dispozitiv de fier, în forma de furca, care împinge roata dintata a joagarului. 82 (Trs; Olt la joagar) Grauntar. 83 (Trs; Olt) Coada a furcii joagarului. 84 (Trs; Olt) Roata zimtata a joagarului. 85 (Trs; Olt) Fiecare din tortile care întind pânza joagarului. 86 (Trs; Olt) Fiecare dintre ghearele de fier ale joagarului. 87 (Trs; Olt) Jug de lemn al joagarului. 88 (Reg) Bucata de lemn scobit pe care se învârteste cepul grindeiului la roata morii. 89 (Trs; Mol; mpl) Patina pentru alunecat pe gheata. 90 (Reg) Placa de fier cu colti ascutiti pe care muncitorii forestieri si-o aseaza pe talpa încaltamintei ca sa nu alunece. 91 (Reg) Cârlig de fier cu colti, cu ajutorul caruia muncitorii de la întretinerea liniilor electrice sau de telegraf se urca pe stâlpi. 92 (Mar) Cosulet care are în partea superioara un cerc prevazut cu dinti, cu care pot fi prinse cozile fructelor, la cules. 93 (Reg) Gratar pe care se frige carne. 94 (Trs) Pirostrie pe care se pune un vas la foc. 95 (Reg) Gratar de fier care se pune pe vatra, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face sa arda mai bine. 96 (Reg) Dig de proportii reduse. 97-98 (Reg) Firida mica facuta în peretele camarii Si: (reg) mâtoaca(3). 99 (Pop; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 100 (Pop; art.) Melodie dupa care se executa mâta(99).
comutativitate, COMUTATIVITÁTE s. f. 1. (mat.) proprietate a unei operatii de a fi independenta de ordinea elementelor cu care se opereaza. 2. particularitate a atentiei, gândirii, perceptiei de a se deplasa de la o activitate la alta. 3. însusire a diverselor elemente ale limbii de a intra în aceleasi constructii. (<fr. commutativité)
joi, joí, joiésc, vb. IV (reg.) 1. A intra în voie cuiva prin ceva, a satisface, a multumi (pe cineva), a-i îndeplini dorintele. 2. A se ajunge cu ceva, a avea de ajuns, a (se) satura. 3. A birui, a iesi la capat. 4. A suporta, a rabda, a îndura.
activa, ACTIVÁ vb. I. 1. intr. A lucra, a fi activ, a desfasura o activitate intensa. 2. tr. A intensifica, a accelera, a înviora. 3. refl. A intra în cadrele active ale armatei. [< fr. activer].
aliat, ALIÁT, -Ă adj. 1. Unit printr-o alianta. 2. (Despre metale) Caruia i s-a adaugat o anumita cantitate dintr-un alt element în vederea formarii unui aliaj. // s.m. si f. Persoana, organizatie, stat etc. care a intrat într-o alianta. / < alia, cf. fr. allié].
angaja, ANGAJÁ vb. I. 1. tr. A contracta un angajament. ♦ A închiria ceva. 2. refl. A se obliga la ceva, a-si lua un angajament. 3. tr. A atrage dupa sine o obligatie, o raspundere. ♦ A antrena într-o actiune. ♦ A începe, a porni (o discutie, o activitate etc.). 4. refl. A apuca pe un anumit drum. ♦ (Despre avioane) A intra (fara voia pilotului) într-o pozitie nedorita, provocata de pierderea sau de excesul de viteza, de o comanda gresita etc. ♦ A pune pucul sau mingea în joc (la hochei si la baschet). [P.i. 3 -jeaza, 4 -jam, ger. -jând. / < fr. engager, cf. en gage – în gaj].
delă, DÉLĂ, dele, s.f. (Înv.) 1. Actiune judiciara, proces, cauza (3). ♢ Expr. A da în (sau într-o) dela = a intra în bucluc. 2. Dosar. – Rus delo.
avanport, AVANPÓRT s.n. Zona de scurta stationare a navelor la intrarea într-un port; anteport. [< fr. avant-port].
bacalaureat, BACALAUREÁT s.n. Examen general cu care se încheie cursurile liceului si dupa care este permisa intrarea la o facultate; titlu obtinut de absolventul unui astfel de examen. // s.m. si f. Absolvent care a trecut examenul de bacalaureat. [Pron. -la-u-re-at, pl. -te. / < fr. baccalauréat].
varieteu, VARIETÉU s.n. Teatru în repertoriul caruia intra piese simple, dansuri, recitari, acrobatii, jonglerii; teatru de varietati. ♦ Spectacol care se reprezinta într-un astfel de teatru. [Pron. -ri-e-teu, var. variete s.n. / < fr. (théâtre de) variétés].
vestiar, VESTIÁR s.n. 1. Garderoba. 2. Încapere la intrarea într-o casa, unde se afla cuierele pentru haine. [Pron. -ti-ar, pl. -re, -ruri. / cf. fr. vestiaire].
vibra, VIBRÁ vb. I. intr. 1. A executa vibratii, a intra în vibratie. 2. (Fig.) A se entuziasma; a fi emotionat de ceva. [< fr. vibrer, it., lat. vibrare].
balonet, BALONÉT s.n. 1. Camera de gaz la un dirijabil, care, prin umflare si dezumflare, mentine echilibrul în timpul zborului. 2. Plutitor suplimentar la extremitatile aripilor unui hidroavion, care împiedica intrarea acestora în apa. [< fr. ballonet].
activa, ACTIVÁ vb. I. intr. a desfasura o activitate intensa. II. tr. a intensifica un proces etc.; a face (o substanta, un fenomen) sa devina (mai) activ. III. refl. a intra în cadrele active ale armatei. (< fr. activer)
bioxid, BIOXÍD s.m. Compus chimic în a carui molecula intra doi atomi de oxigen pentru fiecare atom al celuilalt element. ♢ Bioxid de carbon = gaz incolor din atmosfera, care se formeaza prin arderea carbonului si a compusilor sai. [< fr. bioxyde].
cascadă, CASCÁDĂ s.f. 1. Torent de apa care cade de la o mare înaltime; cataracta. ♢ Cascada de râs = râs sacadat si prelungit. 2. Montaj în cascada = mod de legare a unor aparate, masini sau circuite electrice astfel încât curentul de la intrare sa fie egal cu cel de la iesirea elementului anterior. [< fr. cascade, cf. it. cascata – cadere].
acurat, acurát, adv. – Exact, întocmai. – Mr. acurat. < It. accurato › germ. akkurat. În limba literara (Balcescu, Ion Ionescu) este împrumut din it., în Trans. a intrat prin germ. Pascu, I, 73, deriva mr. din lat.; este însa mai probabil sa fie un împrumut facut din it. (lipseste la Ruffini). – Der. acuratete, s.f. (grija deosebita), din it. accuratezza.
adjutant, adjútant (adjutánti), s.m. Aghiotant. < Fr. adjutant (din sp. ayudante). Sub influenta germ. s-a pronuntat uneori adiutant. În sec. XIX a fost curenta var. aghiotant, care reprezinta pronuntarea ruseasca. A intrat în limba la sfîrsitul sec. XVII (cu forma aiudant).
aer, áer (áere), s.n. – 1. Vazduh. – 2. Aspect, înfatisare. – Mr., megl. aeru. În mr. si aera (‹ ngr. ἀέρας). Lat. āēr (Puscariu 43; REW 240; DAR); cf. alb. ajër, it. aria, (ven. aiere, sard. aera, engad. ajer), prov., sp. aire, fr. air, v. sp. aer, port. ar. Sensul 2 este împrumutat din fr. A intrat în conflict cu contributiile neol., a caror baza este identica; astfel, aera pare sa se întemeieze pe aer, dar reproduce fr. aérer etc. Nu mai mentionam numeroasele der. neol. referitoare la aviatie. Der. aera, vb. (a aerisi), din fr.; aereala, s.f. (esenta); aerel, s.n. (assa foetida); aeresc, adj. (aerian); aerian, adj.; aerisi, vb.; din ngr. ἀερίζω (Gáldi 138); aeriseala, s.f. (aerisire); aeronaut, s.m.; aeroplan, s.n.; aeros, adj. (aerian, vaporos).
competenţă, COMPETÉNŢĂ s.f. 1. Pricepere, cadere de a se pronunta asupra unei probleme, de a face ceva; capacitate a unei autoritati, a unui functionar etc. de a exercita anumite atributii. ♢ A fi de competenta cuiva = a intra în atributiile cuiva; a-si declina competenta = a se declara fara autoritate sau fara pregatirea necesara pentru a se pronunta într-o problema. 2. Particularitate a unui agent morfogenetic (apa, vânt, ghetar) de a deplasa elementele unei roci. [Var. competinta s.f. / cf. fr. compétence, it. competenza, lat. competentia].
corpura, corpurá, corpuréz, vb. I refl. (reg. si pop.) a se încorpora, a intra în armata.
gurar, gurár, gurári, s.m. n. (reg.) 1. lucrator la intrarea în ocna. 2. astupatoare la gura cuptorului. 3. partea razboiului de tesut în care se prinde urzeala. 4. buba în gura.
apropia, apropiá (-íi, apropiát), vb. – 1. A se deplasa (tot) mai aproape de ceva sau cineva. – 2. A intra în legatura, a aborda pe cineva. – 3. A pune împreuna. – 4. A pune aproape spre a compara, a confrunta. – Mr. aprok’u, mr. prok’u. Lat. apprŏpiāre, care a ajuns sa se confunde cu apprŏpinquāre (Puscariu 102; Candrea-Dens., 66; REW 557; DAR); cf. sard. approbiare, v. prov. apropchar, fr. fr. approcher (› it. approcciare). Cf. aproape.
incurge, incúrge vb. III (reg., înv.) 1. a intra cu impetuozitate, cu violenta în ceva; a navali, a invada. 2. (despre bani si acte) a intra (la o institutie).
încujlui, încujluí, încujluiésc, vb. IV refl. (reg., înv.) a intra în relatii de amor cu cineva; a se navadi, a se îngurlui, a se încuiba, a se cuibari.
estacadă, ESTACÁDĂ s.f. 1. Punte de lemn, de beton etc. construita de la chei spre larg, care face legatura cu navele acostate la chei. ♦ Platforma asezata pe picioare înalte, care realizeaza o cale de comunicatie între doua puncte situate deasupra solului sau între un punct de pe sol si altul situat la înaltime. 2. Dig, obstacol într-un râu, într-un canal etc. care abate apa. ♦ Obstacol construit din mijloace plutitoare, legate articulat, instalat la intrarea unui port pentru aparare contra vaselor inamice. [< fr. estacade].
armăsar, armasár (armasári), s.m. – Cal mascul necastrat. Lat. armessārius, de la [equus] admissārius, cu acelasi sens (Schuchardt, Vokal., I, 141; Puscariu 126; Candrea-Dens., 93; REW 177; DAR; Phillipide, II, 631); cf. alb. harmëšuar, sard. ammesardzu (Wagner 108). Forma armessārius, atestata, pare inexplicabila la Candrea-Dens., dar apare explicata în DAR. În plus, pentru trecerea lui ad- la ar- înaiante de labiala, cf. A. Ernoult, Mél. Soc. Ling., XIV (1907-8), p. 473-5. Este de asemenea posibil sa fi intervenit în acest caz analogia cu gr. χάρμα "atelaj, tractiune de cai". REW 177 presupune ca din alb. a intrat în rom. o forma harmasar (cu s), care pare a se datora unei greseli (cf. Graur, BL, V, 86). – Din rom. provine rut. harmasar (Miklosich, Wander., 16; Candrea, Elemente, 404).
îngurga, îngurgá, îngúrg, vb. I (reg.) 1. (refl.) a se împreuna, a se încârdasi, a se înhaita, a se asocia, a se întovarasi. 2. (refl.) a intra în legaturi de dragoste cu cineva; a se înnadi, a se îngurlui. 3. (refl.) a se încurca (într-o afacere). 4. a face ceva de mântuiala, fara pricepere, fara rânduiala; a înciripa, a înjgheba, a înciocala, a îndruga, a îndrila. 5. a îndruga verzi si uscate, a palavragi. 6. a ocoli adevarul, a umbla cu soalda. 7. a încâlci, a încaiera.
exponenţial, EXPONENŢIÁL, -Ă adj. (Mat.) Cu un exponent variabil, necunoscut. ♢ Ecuatie exponentiala = ecuatie în care necunoscuta intra în exponent. [Pron. -ti-al. / cf. fr. exponentiel, engl. exponential].
forţa, FORŢÁ vb. I. tr. 1. A sili, a constrânge, a obliga (pe cineva la ceva). ♦ refl. A se sili, a se osteni, a se forta. 2. A sparge, a strica, a deschide violent (o închizatoare); a umbla puternic, cu forta (cu un mecanism etc.). ♢ A forta usa (cuiva) = a intra cu sila în casa (cuiva); a forta nota = a întrece masura (în comportarea fata de cineva). [< it. forzare, cf. fr. forcer, lat.t. fortiare].
fronton, FRONTÓN s.n. Element arhitectonic format dintr-o cornisa de forma curba sau triunghiulara, situat deasupra intrarii unui edificiu. [Pl. -oane. / < fr. fronton].
junişan, junisán, junisáni (juniséni), s.m. (reg.) fecior care a intrat întâia oara la hora; tinerel, holtei, horghidan.
graţie, GRÁŢIE s.f. 1. Gingasie, finete, eleganta (în atitudini, în miscari). ♦ (La pl.) Atitudini, cuvinte dragalase; dragalasenii, farmece. ♢ A intra în gratiile cuiva = a obtine bunavointa cuiva. 2. (Rel.) Dar, ajutor supranatural pe care divinitatea l-ar acorda oamenilor pentru a se mântui. 3. Fiecare dintre cele trei zeitati feminine care personificau amabilitatea, veselia, bucuria si frumusetea în mitologia greco-latina. // prep. Cu ajutorul, datorita, multumita. [Gen. -iei. / < lat. gratia, cf. it. grazia].
herme, HÉRME s.f.pl. (Ant.) Stâlpi de piatra care se gaseau de-a lungul drumurilor, la raspântii si la intrarea în casele grecesti, având sapat în partea de sus capul lui Hermes. [< fr. hermés, cf. Hermes – nume grecesc al zeului comertului, protector al calatorilor].
teol, (teol. ort.) pogorârea celei de a doua persoane a Sfintei Treimi din slava dumnezeiasca, pentru a lua trup omenesc, în vederea eliberarii omului de sub tirania pacatului; diminuare a maniferstarii extraordinare a slavei dumnezeiesti pentru a putea intra în legatura directa cu faptura umana;
năbârna, nabârna adv. (în expr.) a da nâbârna = a intra undeva nepoftit, a da buzna.
incarna, INCARNÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) întrupa. ♦ (Fig.) A (se) prezenta, a da sau a lua o forma precisa, materiala. 2. (Med.; despre unghii) A intra în carne, a creste în carne. [Var. încarna vb. I. / < fr. incarner, it. incarnare, cf. lat. in – în, caro – carne].
avanport, AVANPÓRT s. n. zona amenajata pentru stationarea temporara a navelor la intrarea într-un port. (< fr. avant-port)
ban, ban (báni), s.m. – Conte, titlu nobiliar si administrativ al vechii guvernari românesti. A fost mai întîi nume dat contilor care administrau zonele de sud ale regatului Ungariei. Domnii din Munt. si-au adaugat la jumatatea sec. XIV, titlul de ban de Severin (lat. banus), schimbat în 1511 prin cel de ban de Mehedinti, si putin mai tîrziu de Oltenia, sau de Craiova. Din sec. XV, titlul a fost cedat de domnitor demnitarului celui mai de seama din sfatul sau si de la curtea sa. Pare a fi cuvînt mongol, probabil avar. Cf. mongol bajan "bogat, avut", titlu avar relativ echivalent cu cel al nobililor din Castilia, si care este mentionat de Constantin Porfirogenetul (sec. X) cu forma βοεάνος (Korsch, Arch. slaw. Phil., IX, 487; Berneker 42). Ungurii par a fi mostenit titlul si institutia, si prin intermediul lor termenul (mag. bán) a intrat în rom., ca si în sl. banŭ, sb., cr., sl., ceh., pol. ban. Der. banat, s.n. (tinut administrat de ban: cf. Banat, provincie din vestul României); banatean, adj. (din Banat); banatesc, adj. (din Banat); banateste, adv. (ca în Banat); baneasa, s.f. (sotie de ban); banesc, adj. (propriu unui ban); banie, s.f. (functie sau rang de ban); banisor, s.m. (prefect numit de ban în fiecare din cele cinci judete ale Olteniei; functie desfiintata în 1761); banisorie, s.f. (prefectura, functie de banisor).
interveni, INTERVENÍ vb. IV. intr. 1. A lua parte la ceva, a intra în actiune; (spec.) a intra în vorba, a lua cuvântul. ♦ A face o mediatie, un demers în favoarea cuiva sau pentru ceva; (peior.) a starui pe lânga o persoana influenta spre a obtine ceva în favoarea cuiva. 2. A se întâmpla, a surveni, a se ivi. [P.i. intervín si intervíu, conj. -vina. / < it., lat. intervenire, fr. intervenir].
iraţional, IRAŢIONÁL, -Ă adj. Împotriva gândirii logice, contrar logicii; nerational. ♦ (Mat.) Numar irational = numar care nu este egal cu câtul nici unei perechi de numere întregi; ecuatie irationala = ecuatie a carei necunoscuta intra sub un radical. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. irrationnel, lat. irrationalis].
irupe, IRÚPE vb. III intr. A izbucni; a navali, a intra cu violenta. [P.i. irúp, var. irumpe vb. III. / < lat. irrumpere].
barem, bárem adv. – Macar, cel putin, batar. – Var. baremi, barim. Tc. barim (Roesler 588; Seineanu, II, 38; Lokotsch 245; Ronzevalle 44), care provine din per. bari. Din tc. a intrat si în ngr. μπάρεμος, bg. bare, alb. bari, sb. barem, barim. Cihac, II, 479, îl deriva gresit din mag. bar.
ovidenie, ovidénie s.f. (pop.) sarbatoarea intrarii în biserica a Maicii Domnului.
bazar, bazár (-re), s.n. – Var. înv. pazar (cu der. sai). Mr. pazare "tîrg, piata", megl. pazari "tîrguiala, tocmire". Fr. bazar, din per. bazar. A intrat de asemenea din tc. pazar direct; cf. ngr. παζάρι, alb., sb., rus. bazar, bg. pazarĭ. – Der., împrumutati direct din tc., sînt înv.; bazarghidean, s.m. "servitor însarcinat cu cumparaturile" (‹ tc. pazargiden); bazarlîc, s.n. (cumparatura), din tc. pazarlik (Roesler 588; Seineanu, III, 16; Ronzevalle 44).
bîrlog, bîrlóg (-oáge), s.n. – Vizuina. – Var. bîrloc, bîrloaga. Megl. barlog. Sl. brŭlogŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 15); cf. sb. brlog, rut. berlog, pol. barłog, rus. berloga. Din sl. a intrat si în alb. borlok, mag. barlang, ngr. μπριλόγο (G. Meyer, Neugr. St., II, 44).
biserică, bisérica (bisérici), s.f. – 1. Cladire destinata cultului crestin. – 2. Comunitate a crestinilor. – 3. (Arg.) Cîrciuma. – Var. baseareca, basearica, bese(a)rica, bisearica, toate înv. Mr. basear(i)ca, megl. basęrica, istr. basęrikę. Lat. basĭlĭca (Puscariu 204; REW 972; Candrea-Dens., 161; DAR; Puscariu, Dacor., I, 436); cf. vegl. bašalka, valtel. baselga, engad. baseldža; cd. si dubletul neol. basilica, s.f. (biserica sau catedrala impunatoare). Der. bisericuta, s.f. (biserica mica; grup de prieteni care se admira reciproc); bisericesc, adj. (ecleziastic); bisericeste, adv. (ca la biserica); bisericos, adj. (credincios, evlavios); îmbiserici, vb. rar, înv. (a intra în biserica).
boaită, boáita (boáite), s.f. – Animal, lighioana; termen injurios, al carui sens real a disparut în parte, si care se aplica în mod curent vitelor, si preotilor. Origine necunoscuta; probabil este legat de mag. (secui) bojti "stat" (DAR). Cihac, II, 483 îl considera identic cu mag. bujtó, cf. buiac. Scriban îl deriva de la hoaita, pe care nu îl cunoastem, si acesta de la hoit "stîrv": ipoteza seducatoare, dar greu de sustinut în ce priveste fonetismul. Termenul a intrat în limba literara, dar pare a fi pop. numai în Mold. – Der. boitar, s.m. (Trans., cioban, porcar), care a patruns în mag. bojtár. Dupa Diculescu, Elementele, 446, acest ultim cuvînt provine din gr. •βοηυήρ, de la βοηυέω "a ajuta".
pica, picá, pic, vb. I 1. (înv. si pop.; despre lichide) a picura. 2. (pop.; despre materii vâscoase) a se scurge, a se prelinge. 3. (reg.; despre roua, bruma etc.) a se lasa, a se asterne, a se aseza, a cadea. 4. (pop.; impers.) ploua usor, picura, picureaza, stropeste, uda. 5. (înv. si pop.; despre obiecte si fiinte) a cadea de la o oarecare înaltime. 6. (înv. si pop.; despre partile unui obiect) a se desprinde, a se desface, a se detasa din ansamblu. 7. (reg.; despre brate, picioare) a se scrânti. 8. (reg.; despre îmbracaminte) a fi numai zdrente, a nu se mai tine pe corp; a curge. 9. (pop. si fam.) a cadea la pamânt, a-si pierde pozitia verticala, a se prabusi, a se rasturna (la pamânt); (despre constructii) a se narui, a se darâma, a se prabusi. 10. (reg.; despre plante) a se apleca spre pamânt, a se îndoi într-o parte, a se culca. 11. (fig.; înv. si pop.) a muri. 12. (pop. si fam.) a nu reusi la un examen, la un concurs. 13. (înv. si pop.) a (se) pata, a (se) murdari cu ceva. 14. (pop. si fam.) a intra în posesia unui lucru, a dobândi ceva în mod întâmplator; a câstiga ceva (ocazional sau ilicit). 15. (pop. si fam.) a veni, a sosi (pe neasteptate, din întâmplare) într-un loc; a se ivi, a aparea. 16. (pop.; despre zile, evenimente, ocazii festive, sarbatori) a se nimeri la o anumita data, într-o anumita perioada; a cadea, a fi; a veni. 17. (înv. si pop.) a ajunge într-o anumita situatie, stare, împrejurare; a fi cuprins de ..., a cadea în ..., a da în ... 18. (pop.) a lovi, a atinge (tintind).
înregimenta, ÎNREGIMENTÁ vb. I. tr., refl. A intra sau a face sa intre într-un regiment, (p. ext.) într-o grupare, într-un partid; a se înrola. [Cf. fr. enrégimenter].
jetelă, JETÉLĂ s.f. Dig de sectiune mai mica, construit la gura unui fluviu sau la intrarea într-un port. [Cf. fr. jetée].
lineal, LINEÁL s.n. 1. Instrument pentru trasarea, masurarea sau verificarea liniilor si a dimensiunilor. 2. Dispozitiv de ghidare a materialului de laminat la intrarea în anumite laminoare. ♦ Rigla de otel care formeaza jgheabul de cerneala la piesele tipografice. ♦ Dispozitiv al masinii de cusut care serveste la executarea cusaturilor paralele cu marginea materialului. [Pron. -ne-al. / cf. it. lineal, fr. linéal].
postrig, postríg s.n. (înv.) 1. ceremonia intrarii cuiva în rândul calugarilor. 2. mânastire. 3. tagma calugareasca; stare sociala, rang de calugar.
deasupra, DEASÚPRA adv. În partea de sus, în partea imediat superioara; sus, peste (ceva). ◊ Pe deasupra = a) peste ceva; b) în plus, în afara de...; c) fara a adânci lucrurile, superficial. ◊ (Cu valoare de prepozitie, cu determinari în genitiv) Deasupra casei. ◊ Expr. A fi deasupra nevoii = a fi scapat de o nevoie, a fi iesit (cu bine) dintr-un moment sau dintr-o situatie (materiala) grea, a se afla în afara de pericol. [Var.: (reg.) dasúpra adv.] – De4 + asupra. Trimis de claudia, 20/06/2004 [DEX '98] Deasupra ≠ dedesubt Trimis de siveco, 03/08/2004 [Antonime] DEASÚPRA adv., prep. s. 1. adv. sus. (Se ridica ~.) 2. prep. pe, peste. (~ mesei era pusa musamaua.) 3. prep. asupra, peste. (Se apleaca ~ lui.) de-a scoála v. sotron. Trimis de siveco, 04/08/2004 [Sinonime] deasúpra adv. (sil. dea-supra) Trimis de siveco, 10/08/2004 [Dictionar ortografic] DEASÚPRA adv. 1) Într-un loc situat la o înaltime mai mare decât altul; sus. 2) Peste ceva. ◊ Pe ~ a) în plus la ceva; b) superficial; fara a intra în amanunte. 3) În directie verticala; în înaltime; sus. /de + asupra Trimis de siveco, 21/08/2004 [NODEX]
mol, MOL s.n. Dig de piatra construit catre largul marii la intrarea într-un port pentru a micsora actiunea valurilor care vin din larg. [< it. molo, fr. môle, cf. lat. moles – gramada].
novice, NOVÍCE s.m. si f. 1. Persoana intrata de curând într-o manastire spre a se calugari. 2. Începator neexperimentat (într-o profesiune, într-un mestesug etc.). [Cf. fr. novice, it. novizio, lat. novicius].
opiat, OPIÁT s.n. Preparat farmaceutic în compozitia caruia intra si opiu. [Pron. -pi-at, pl. -ate, (s.m.) -ati. / < fr. opiat].
captuh, cáptuh (-huri), s.n. – Pînza de captusit, pînza groasa. – Var. captuh. Germ. Kapptuch (Puscariu, Dacor., II, 594; DAR). A intrat probabil în limba cel mai tîrziu în sec. XVII, caci der. captusi apare deja la Cantemir. Der. captusi, vb. (a aplica la o haina captuseala; a acoperi cu husa; a face rost, a obtine); captuseala, s.f. (material cu care se dubleaza, în interior, un obiect de îmbracaminte; husa, învelitoare).
padoc, PADÓC s.n. Teren îngradit în apropierea grajdului, unde se tin animalele pentru a le permite miscarea la soare si la aer. ♦ Loc lânga boxa unui cal de curse; loc unde se tin caii înainte de a intra pe pista de alergari. [< engl., fr. paddock].
parter, PARTÉR s.n. 1. Parte a unei cladiri situata la nivelul solului; ansamblul încaperilor din aceasta parte a cladirii. ♦ Primul etaj (de la intrare) al unei mine. 2. Parte a unei sali de spectacol cuprinsa între scena si fundul salii. ♦ Totalitatea spectatorilor care ocupa locurile din aceasta parte a salii. 3. Parte a unei gradini sau a unui parc în care se cultiva flori. [Pl. -uri, -re. / cf. germ. Parterre, fr. parterre].
pat, PAT s.n. Situatie la jocul de sah, în care un jucator, nemaiputând sa deplaseze regele fara a intra în sah, este obligat sa înceteze jocul, partida declarându-se remiza. / < fr. pat, it. patta].
peron, PERÓN s.n. 1. Platforma special amenajata în gari (între linii) pentru urcarea si coborârea pasagerilor din vagoanele trenurilor. 2. Platforma cu câteva trepte situata înaintea intrarii principale a unei cladiri mari. [< fr. perron].
pilotină, PILOTÍNĂ s.f. Nava mica având la bord unul sau mai multi piloti care conduc navele la intrarea sau la iesirea din port. [Cf. fr. pilotin].
cercel, cercél (cercéi), s.m. – 1. Obiect de podoaba fixat sau atîrnat de ureche. – 2. Cerc, inel sau bratara de metal. – Mr. tirtel’u. Lat. cĭrcĕllus (Puscariu 343; Candrea-Dens., 311; REW 1939; DAR); cf. it. cercello (Battisti, II, 863), sicil. tśirtśeddu, abruz. tśiertśielle, fr. cerceau, sp. cercillo, zarcillo, port. cercilho. – Der. cercela (var. încercela), vb. (a împodobi cu cercei; a încreti, a bucla); cercelar, s.m. (marchitan); cercelarie, s.f. (comert ambulant cu maruntisuri); cercelat, adj. (încretit, ondulat; împodobit cu cercei); cercelus, s.m. (fucsie). Din rom. provin mag. csercse(lya), csörcse(lye), csörcsö "cercel" (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 12), bg. čarčaluša "fucsie" (Capidan, Raporturile, 221). Mag. csercselya a intrat din nou în ciorciol, s.m. (ciorchine, capatîna), folosit în Trans. si Bucov.
proxim, PRÓXIM, -Ă adj. Cel mai apropiat, foarte apropiat (în timp si în spatiu). ♦ Gen proxim = primul termen al unei definitii, care se refera la notiunea în sfera careia intra obiectul definit. [< lat. proximus].
purgatoriu, PURGATÓRIU s.n. Loc unde (potrivit credintei bisericii catolice) sufletele celor mai putin pacatosi se pot curata de pacate pentru a intra apoi în rai. ♦ (Fig.) Loc sau timp de suferinta. [Pron. -riu. / < lat. purgatorium, cf. it. purgatorio, fr. purgatoire].
putrefia, PUTREFIÁ vb. I. refl. A intra în putrefactie, a putrezi. [Pron. -fi-a, p.i. 3,6 -iaza, ger,. -iind. / < fr. putréfier, cf. lat. putris – putred, facere – a face].
recrut, RECRÚT s.m. Tânar apartinând ultimului contingent chemat sub arme; soldat încorporat de putin timp. ♦ (Fig.; fam.) Persoana intrata de curând într-o asociatie, într-o miscare; începator. [Cf. fr. recrue, germ. Rekrut].
chinez, chinéz (chinéji), s.m. – 1. (Înv.) Domn, sef al unei comunitati de oameni liberi. Existenta sa este atestata cu începere din sec. XIII, în Trans. si Munt. Erau capetenii de grupari populare ce cuprindeau un judet sau o vale, cu functii pe viata, administrative si judecatoresti. În Munt., pare a fi termen oficial, care îl traduce pe cel popular judet. – 2. (Banat) Primar, judecator comunal. – Var. cneaz, cnez. Sl. kŭnedzŭ din got. •kunnigs, germ. König (DAR). A intrat în rom. prin intermediul sb. knez sau al mag. kenéz (DAR presupune ca patrunderea sa a avut loc de la nord la sud), cf. rus. rut. knjazĭ "principe." V. si Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 64. Var. cneaz, folosita în trecut ca termen oficial în documentele slave, a început sa se foloseasca începînd de la sfîrsitul sec. XVII, cu sensul propriu din rus. – Der. chineji, vb. (Banat, a face uneori pe primarul); chinezat, s.n. (principat); cnezat, s.n. (principat); cnezie, s.f. (înv., principat).
resort, RESÓRT1 s.n. Sector, domeniu de activitate; (p. ext.) persoanele care reprezinta acest sector. ♦ Autoritate de resort = autoritate în competenta careia intra rezolvarea unei probleme. [Pl. -oarte, -orturi. / < fr. ressort < ressortir – a fi din aceeasi jurisdictie].
retrage, RETRÁGE vb. III. 1. tr. A trage înapoi; a lua înapoi ceva. ♦ refl. A parasi pozitiile din fata inamicului. ♦ refl. A iesi voluntar dintr-o functie, dintr-o institutie etc. 2. refl. A merge înapoi, a pleca. ♦ (Despre mijloace de transport în comun) A iesi din circulatie, întrerupându-si activitatea. 3. refl. (Despre ape curgatoare) A intra din nou în albie dupa revarsare. 4. tr. (Fig.) A retracta. [P.i. retrág. / < re- + trage, dupa fr. retirer].
risca, RISCÁ vb. I. tr., intr. A-si pune în primejdie viata, onoarea; a se expune unui pericol. 2. intr. A intra într-o actiune periculoasa, a încerca (ceva) la noroc. [P.i. risc. / < fr. risquer, cf. it. rischiare].
staţionar, STAŢIONÁR, -Ă adj. 1. Care stagneaza, care nu variaza câtva timp; constant. ♦ Care ramâne în aceeasi stare, care nu evolueaza. 2. (Despre un mediu fluid, un câmp de forte) Care are în fiecare punct o viteza, o intensitate independenta de timp. // s.n. 1. Mic vas de razboi care are misiunea de a supraveghea intrarea si iesirea navelor într-un port. 2. Centru sanitar pentru îngrijirea bolnavilor. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. stationnaire].
colac, colác (coláci), s.m. – 1. Un fel de pîine, în forma de inel, împletita din mai multe straturi de aluat. – 2. Covrig. Se spune mai ales despre colacii sau covrigii de o anumita forma, ce se împart de pomana pentru odihna sufletului unui mort; colacul mare, pentru preot si dascal, de forma circulara, înconjurat de doua împletituri, si avînd deasupra doua chifle rotunde si doua cruci dispuse simetric; colacii laturalnici, pomana de 17 colaci, dintre care unul se presupune pentru Domnul, altul pentru Fecioara Maria, 10 pentru mort si 5 liturghioare sau covrigi în forma de doua 8 încrucisate; colacii de la usa cuptorului, grup de 11 colaci ce se împart calzi. – 3. Pîine data de pomana. – 4. În general, obiect în forma roata sau de covrig. – 5. Colac de salvare. – 6. Colier. 7. Coroana. – 8. Arc, bolta. – 9. Ghizd, colac de fîntîna. – 10. Obada. – 11. Gard, împrejmuire. – 12. Pernita de pus pe cai. – 13. (Înv.) Dar, cadou. – 14. (Înv.) Recompensa, bacsis. – Mr., megl. culac, istr. colac. Sl. kolač, de la kolo "roata" (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 67; Conev 66); cf. bg. kolač, sb. kòlač, rus. kalač. Rezultatul normal, •colaci, pl. colaci, a dus la formarea unui sing. analogic (DAR). Este inutila, prin urmare, ipoteza lui Diculescu, Elementele, 473, bazata pe gr. •ϰόλλαξ, în loc de ϰολλιξ. Cuvîntul rom. a intrat în mai multe limbi, uneori împreuna cu alte der., bazate pe fonetismul sl.: tc. kolak (fata de kulaç), alb. kuljatš (fata de kaljač), bg. kolak, mag. kalák "bacsis" (fata de kalács), cf. Berneker 541 si DAR. Der. colacel, s.m. (covrig); colacime, s.f. (ofranda de colaci sau de daruri); colacar, s.m. (persoana care ofera un dar; persoana care improvizeaza oratii la nuntile tipice; turnator); colacarita, s.f. (femeie care pregateste pîinile de pomana); colacari, vb. (a recita oratii; a spiona; a turna); colacarie, s.f. (oratie, denunt); colacas, s.m. (persoana care improvizeaza oratii); colacasie, s.f. (oratie); colacer, s.m. (prieten al mirelui, care îi este martor si care recita oratia), cuvînt care pare a se fi încrucisat cu colcer, clucer, si pe care Tiktin si DAR le considera der. de la conacar si confundat cu colac prin etimologie populara, ipoteza putin plauzibila (si mai putin este der. din bg. kolačer, propusa de Conev 58); colaci, vb. (a aranja o casatorie, a face pe petitorul; a prezenta, a face cunostinta; a (se) amesteca, a (se) baga; a spiona, a turna, a denunta, a descoperi; a face colac, a rasuci; a încurca, a încîlci); colacitura, s.f. (rulou; încurcatura); colatau, s.n. (mîner; coc, conci), pe care Tiktin si DAR îl pun în legatura cu mag. kallantyú "clanta" (cf. Stamati: pletele i-au pieptanat si colatau le-au facut); încolaci (var. (în)colataci), vb. (a face ca un cerc, a încovriga); încolacitura, s.f. (roata, cerc); descola(ta)ci, vb. (a desface, a întinde, a desfasura).
entrism, Entrism – derivat de la verbul entrer ( a intra). Infiltrare in diverse organizatii, pentru a le deturna orientarea etc. Frederic Beigbeder, "199.000" ( pag.39); editura PandoraM
consul, cónsul (cónsuli), s.m. – Sef al unei reprezentante diplomatice. – Mr. consul (‹ it.). Lat. consul (sec. XVIII). – Der. consular, adj., din lat. consularis; consulat, s.n., din fr. consulat. Cuvîntul a intrat în rom. cu primele consulate (rus, 1782; austriac, 1783; francez, prin 1794; englez, 1802; prusiac, 1818).
contra, cóntra prep., adv. – Împotriva. – Mr. contra, contra. Lat. contra (sec. XIX); în mr., din it. A ajuns aproape popular, mai ales în expresia curenta în contra sau a face contra "a se opune, a se împotrivi". A intrat în compunerea a numerosi termeni neol., ca contraatac, contrabalansa, contrabaterie, etc. În anumite cazuri se combina si cu cuvinte autentic rom., cf. contragreutate, s.f., dupa fr. contrepoids; contraotrava, s.f., ca fr. contrepoison, etc. Este dublet al lui condra, interj., termen al jucatorilor de carti, din ngr. ϰόντρα (Graur, BL, VI, 142; Gáldi 167), si al lui condra, s.f. (Mold., cearta, gîlceava), de aceeasi origine. – Der. condra, vb. refl. (Mold., a se certa); contra, vb. (la jocul de bridge, a face contra), din fr. contrer; încontra, vb. (pop., a înfrunta, a se opune).
atrium, ÁTRIUM/ÁTRIU s. n. 1. curte interioara, înconjurata de portice acoperite, a caselor romane. 2. spatiu deschis, înconjurat uneori de coloane, la intrarea într-o bazilica. 3. (anat.) auricul. 4. spatiu gastric la spongieri, care comunica cu exteriorul prin oscul. 5. culoar care înconjura un con vulcanic secundar, îmbucat în craterul unui vulcan mai vechi. (< lat., fr. atrium)
autoanafilaxie, AUTOANAFILAXÍE s. f. anafilaxie prin injectarea intravenoasa a sângelui propriu. (< fr. auto-anaphylaxie)
din, din engl "obsolete"; adj; care nu mai este folosit din cauza aparitiei unei versiuni imbunatatite; in romana óbsolete' – se aude exact cum se scrie, a intrat atat ca adjectiv cat si ca substantiv, putand insemna, in functie de context, orice lucru/om prost, etc; depreciativ, in general.
harpon, harpon, harpoane s.n. (intl.) 1. operatiunea de arestare a unui infractor 2. detentie 3. (tox.) ac de seringa folosit la injectarea intravenoasa a drogurilor (Nota: Definitia este preluata din Dictionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, Bucuresti, 2006)
cumpăra, cumpará (cúmpar, át), vb. – 1. A intra în posesia unui lucru platind. – 2. (Rar) A examina, a aprecia. – 3. A mitui, a corupe. – Mr. (a)cumpar, (a)cumpru, (a)cumpur, megl. cumpur, istr. cumpru. Lat. comparāre (Puscariu 433; Candrea-Dens., 439; REW 2094; DAR); cf. it. comp(e)rare, v. fr. comperer, prov., cat., sp., port. comprar. Mai putin probabila der. de la un lat. •comperāre (Diez, I, 305; Densusianu, Hlr., 83). – Der. cumparator, adj. (de vînzare, care se poate cumpara); cumparator, s.m. (persoana care cumpara); cumparatoare, s.f. (cumparare, achizitionare); cumparatura, s.f. (cumparare; marfa, obiect cumparat); (ra)scumpara, vb. (a recupera; a izbavi; a scuti; a compensa, a despagubi), cu suf. -ras (cf. Candrea-Dens., 441-2).
curte, cúrte (cúrti), s.f. – 1. Spatiu împrejmuit pe lînga casa, ograda. – 2. Împrejmuire, tarc. – 3. Conac, casa boiereasca. – 4. Palat domnesc. – 5. Totalitatea persoanelor care alcatuiesc suita domnitorului. – 6. Garda de corp, garda personala a domnitorului. – 7. (Înv.) Cer, rai. – 8. Tribunal, plen al unei instantei judecatoresti. – 9. Omagiu magulitor, galanterie. – Mr. curte. Lat. •cŭrtem, var. populara de la cǒhortem (Diez, I, 140; Puscariu 462; Candrea-Dens., 464); cf. alb. kurt (Meyer 216), ngr. ϰούρτη, it., sp., port. corte, prov. cort, fr. cour). Este dublet al lui cohorta. Nu se întelege de ce ar trebui sa provina, mai curînd decît din lat., din gr. (Diculescu, Dacor., III, 436; REW 232) si de ce este un "Balkanwort" (Domaschke 129), fiind un cuvînt atît de general si genuin romanic. Sensul 9 traduce fr. cour. – Der. curtean, s.m. (slujbas la palat; persoana care face parte din suita domnitorului); curteanca, s.f. (doamna de la curtea unui domnitor); curtenesc, adj. (de curte; de curtean); curtenet, s.m. (Trans., Olt., persoana iscusita si activa, om priceput la toate); curteneste, adv. (în felul curtezanilor); curta, vb. (a face curte), pe baza fr. courtiser; curteni, vb. (a intra în slujba curtii, a se introduce la curte; a face curte, a curta; a face complimente, a lingusi, a tamîia); curtenitor, adj. (respectuos, politicos); curtenie, s.f. (slujba la curte; politete, respect); curtezan, s.m., din fr. courtisan; curtezana, s.f., din fr. courtisane; curtina, s.f., din fr. courtine; curtuozie, s.f., din fr. courtoisie; încurti, vb. (a se stabili la curte, a duce viata de curtean), înv. (sec. XVI).
neutrodină, NEUTRODÍNĂ s. f. (telec.) receptor amplificator compensat, destinat a micsora cuplajul capacitiv dintre circuitul de grila si cel anodic într-un tub electronic pentru a evita intrarea în oscilatie. (< fr. neutrodyne)
parados, PARADÓS1 s. n. cântec (liric) prin care se facea intrarea corului în tragedia greaca. (< gr. parados)
paragenetic, PARAGENÉTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la parageneza. 2. (biol.; despre modificari ale genelor) care se produce în urma unui fenomen ce are loc în cromozom, fara a schimba structura genei. II. s. f. ramura a geneticii care studiaza factorii ce influenteaza evolutia intrauterina din momentul fecundatiei pâna la nastere. (< fr. paragénétique)
parod, PARÓD s. n. 1. primul cântec al corului în tragedia greaca, intonat la intrarea în orchestra (1). 2. fiecare dintre intrarile orchestrei dintr-un teatru grec. (< it. parodo, fr., gr. parodos)
parter, PARTÉR s. n. 1. parte a unei cladiri, la nivelul solului; ansamblul încaperilor din aceasta parte a cladirii. ♢ primul etaj (de la intrare) al unei mine. 2. parte a unei sali de spectacol între scena si fundul salii. ♢ totalitatea spectatorilor care ocupa locurile din aceasta parte a salii. 3. parte a unei gradini sau a unui parc în care se cultiva flori. (< fr. parterre, (1) germ. Parterre)
pasiviza, PASIVIZÁ vb. I. tr., refl. (despre metale, aliaje) a face sa capete, a capata pasivitate (2). II. tr. a efectua transformarea pasiva a unei fraze active. III. refl. (despre cuvinte) a intra în vocabularul pasiv. (dupa fr. passiver)
pat, PAT1 s. n. (sah) situatie în care un jucator, nemaiputând sa deplaseze regele fara a intra în sah, este obligat sa înceteze, partida declarându-se remiza. (< fr. pat)
peron, PERÓN s. n. 1. platforma în gari pe portiunea de oprire a trenurilor pentru urcarea si coborârea pasagerilor din vagoane. 2. platforma cu câteva trepte, înaintea intrarii principale a unei cladiri mari. (< fr. perron)
pilon, PILÓN s. m. 1. stâlp puternic de sustinere a unei constructii sau a unei parti a acesteia, a unui arc de pod etc. 2. constructie masiva de o parte si de alta a intrarii unui templu sau monument. ♢ element ornamental în forma de stâlp prismatic la intrarea într-un parc, într-o expozitie etc. 3. stâlp care sustine o linie electrica aeriana, o antena electromagnetica etc. (< fr. pylône)
pilotină, PILOTÍNĂ s. f. nava mica ce transporta pilotii1 (2) care conduc navele la intrarea sau la iesirea din port. (< fr. pilotin)
pipă, PÍPĂ s. f. 1. conducta cu sectiunea de iesire sau de intrare mai mare decât cea curenta. ♢ tub de portelan curbat pentru protejarea conductoarelor electrice împotriva apei de ploaie la intrarea acestora în peretii unei cladiri. 2. piesa rotitoare care închide succesiv circuitele electrice ale bujiilor unui motor cu electroaprindere. (< engl., fr. pipe)
pneumatocel, PNEUMATOCÉL s. n. tumoare gazoasa intrapulmonara. (< fr. pneumatocèle)
portal, PORTÁL1 s. n. 1. intrare monumentala, cu ancadrament bogat ornamentat, la un edificiu. 2. constructie la intrarea într-un tunel cu întarituri de zidarie sau beton pentru sprijinirea terenului si a taluzului de deasupra. ♢ deschidere a unui mare pod de cale ferata. 3. panou suspendat destinat a indica automobilistilor pe drumurile publice, înaintea benzilor de degajare, directia de mers catre principalele localitati. 4. deschidere a unei scene de teatru. 5. (geol.) arcada (3). (< germ. Portal, it. portale)
proxim, PRÓXIM, -Ă adj. cel mai apropiat (în timp si spatiu). o gen ~ = primul termen al unei definitii, care se refera la notiunea în sfera careia intra obiectul definit. (< lat. proximus)
purgatoriu, PURGATÓRIU s. n. 1. (în religia catolica) loc unde sufletele celor mai putin pacatosi se pot curata de pacate, pentru a intra apoi în rai. 2. (fig.) loc sau timp de suferinta. (< lat. purgatorium, it. purgatorio)
putrefia, PUTREFIÁ vb. refl. a intra în putrefactie; a putrezi. (< fr. putréfier)
rampă, RÁMPĂ s. f. 1. teren înclinat, privit în sensul în care urca. ♢ portiune din traseul unei cai ferate sau a unui drum în panta urcatoare. 2. platforma amenajata în statii pentru încarcarea si descarcarea vagoanelor de cale ferata. o ~ de lansare = suport echipat cu diferite dispozitive de orientare si ghidare de pe care se lanseaza avioanele catapultate sau rachetele. 3. balustrada la o scara sau la un pod. ♢ bariera. 4. partea din fata a unei scene de teatru, unde sunt instalate luminile. o a vedea lumina ĕi = a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fata publicului; a chema la ~ = a cere prin aplauze revenirea artistilor pe scena. 5. compartiment din melcul urechii interne; scala (2). (< fr. rampe, germ. Rampe)
resort, RESÓRT s. n. 1. arc de masina, de ceas etc. 2. (fig.) sursa de energie fizica sau morala; suport moral, imbold. 3. sector, domeniu de activitate. o autoritate de ~ = autoritate în competenta careia intra rezolvarea unei probleme. (< fr. ressort, germ. Resort)
retrecisa, RETRECISÁ vb. tr., refl. a (se) face mai îngust; a (se) îngusta, a intra la apa. (dupa fr. rétrécir)
rezonant, REZONÁNT, -Ă adj. 1. (fiz.) susceptibil de a intra în rezonanta. 2. rasunator, sonor. (< fr. résonnant)
risca, RISCÁ vb. I. tr., intr. a-si pune în primejdie viata, onoarea etc., a se expune unui pericol. II. intr. a intra într-o actiune nesigura, a încerca la noroc. (< fr. risquer)
sescvioxid, SESCVIOXÍD s. m. oxid în a carui formula intra un element trivalent. (< fr. sesquioxyde)
sindicaliza, SINDICALIZÁ vb. I. tr. a organiza viata sindicala. II. refl. a se uni, a intra într-un sindicat. (< sindical + -iza)
spaţiu, SPÁŢIU s. f. 1. forma fundamentala de existenta a materiei, inseparabila de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea în care sunt dispuse obiectele si procesele. 2. întindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. o ~ aerian = spatiul de deasupra unui stat, supus suveranitatii acestuia; ~ cosmic = spatiul în afara stratosferei Pamântului; ~ maritim = spatiu geografic cuprinzând apele marilor si oceanelor, fundul si subsolul acestora. 3. loc, suprafata, întindere limitata. o (mil.) ~ de siguranta = distanta minima pâna la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu; ~ mort = portiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol în care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc între doua obiecte; distanta, interval. o ~ verde = teren plantat, în perimetrul unei asezari. ♢ distanta cuprinsa între doua linii orizontale ale portativului. ♢ (poligr.) interval alb lasat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (mat.) multime de elemente (puncte) având anumite proprietati. ♢ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. (< lat. spatium, dupa fr. espace)
statolit, STATOLÍT s. n. 1. nume dat unor concretiuni calcaroase ale statocistelor. ♢ otolit. 2. concretiune solida intracelulara, la plante, care-si schimba pozitia liber sub influenta gravitatiei. (< fr., engl. statolithe)
stereotropism, STEREOTROPÍSM s. n. tendinta a unui organism, vegetal sau animal, de a intra în contact cu un solid. (< fr. stéréotropisme)
tambur, TAMBÚR s. n. 1. dispozitiv cilindric, gol, folosit în diferite scopuri în tehnica; toba. ♢ piesa cilindrica pentru spargerea si sortarea granulometrica a pietrei. o ~ grad = piesa componenta a anumitor instrumente de masurat, prevazuta cu gradatii la unul din capete. 2. (arhit.) bloc de piatra, elementul constitutiv al fusului unei coloane; (p. ext.) element cilindric al unei constructii. 3. vestibul la intrarea unei cladiri, delimitat de doua rânduri de usi. ♢ portiune prismatica ori cilindrica, între o cupola si arcurile sau zidurile care marginesc un spatiu boltit. 4. spatiu în care se învârteste o usa pivotanta cu mai multe aripi. (< fr. tambour, germ. Tambour)
urgenţă, URGÉNŢĂ s. f. graba în a rezolva ceva care nu sufera amânare; însusirea a ceea ce este urgent. o de ~ = imediat, fara întârziere; stare de ~ = situatie care impune aplicarea de catre stat a unui sistem de masuri cu caracter politic, militar, economic si social care sa-i permita intrarea în razboi într-un timp foarte scurt. (< fr. urgence)
valvă, VÁLVĂ s. f. 1. fiecare dintre cele doua capace ale cochiliei lamelibranhiatelor. 2. fiecare dintre cele doua jumatati ale unei pastai. 3. organ de masina care serveste la stabilirea, întreruperea sau dirijarea circulatiei unui fluid într-o conducta etc. 4. instrument pentru departarea partilor moi care astupa intrarea unui organ cavitar. (< fr. valve, lat. valva)
varieteu, VARIETÉU s. n. teatru în repertoriul caruia intra piese simple, dansuri, recitari, acrobatii, jonglerii; teatru de varietati. (< fr. variété)
vestiar, VESTIÁR s. n. 1. garderoba. 2. încapere la intrarea într-o casa, unde se afla cuierele pentru haine. ♢ încapere într-un spital, într-o întreprindere, într-un stadion etc. unde se lasa hainele, îmbracându-se echipamentul respectiv. (< fr. vestiaire)
vestibul, VESTIBÚL s. n. 1. (ant.) curtea din fata casei, unde erau primiti vizitatorii care nu erau introdusi în casa. 2. încapere prin care se trece pentru a intra într-o casa; antreu (1), hol. 3. (anat.) spatiu, cavitate la intrarea într-un canal sau într-o alta cavitate. ♢ depresiune vulvulara limitata lateral de peretii labiilor mici. ♢ prima cavitate a urechii interne. 4. (bot.) spatiu care preceda ostiola. (< fr. vestibule, lat. vestibulum)
galant, galánt (galánti), adj. – Curtenitor, politicos, amabil. – Mr. galantu. Fr. galant; în mr., din it. galante, cf. ngr. γαλάντος. – Der. galanterie (var. înv. galandarie), s.f. (curtoazie; cadou), din fr. galanterie; galantar, s.n. (vitrina de magazin); galantom (var. galanton), s.m. (galant, politicos, darnic), din fr. galant homme; galantomie (var. galantonie), s.f. (darnicie). Galantom a intrat în rom. si din it. galantuomo, ven. galantomo, de unde si mr. galantom, ngr. γαλαντόμος.
gîmfă, gîmfa (-fe), s.f. – Gusa. Lat. •gamphae, din gr. γαμφαί, var. de la γαμφηλαί "falca de animal", din aceeasi familie cu ϰαμπτῶ. Ar fi putut de asemenea intra în rom. prin intermediul unui sl. •gąfŭ, care nu este atestat, dar care trebuie sa explice sb. kuf "pelican". Der. gîmfa, vb. (a umfla), pe care REW 2135 si DAR îl deriva putin probabil din lat. conflare, cf. Puscariu 855; gîmfatura, s.f. (umflatura); îmgîmfa, vb. (a umfla; refl., a se face puhav; refl., a se îngîmfa, a se umfla în pene).
verbul, verbul a risca cand se foloseste la forma tranzitiva si cand la forma intranzitiva ? Multumiri
haită, háita (háite), s.f. – 1. Grup de vînatori cu cîini si gonaci. – 2. Grup de cîini de vînatoare. – 3. Catea. – 4. Femeie stricata. Mag. hajta "haituire, gonire" (Cihac, II, 505; DAR; Gáldi, Dict., 92), din mag. hajtani "a împinge, a haitui" (Scriban). – Der. haitau (var. haiteu, haitau, haidau), s.m. (gonaci, haitas; vacar; pungas), a carui ultima var. specializata la ultimele sensuri, pare a indica o încrucisare cu haiduc (dupa DAR, mai curînd cu huidui si haidamac); haitas, s.m. (gonaci); haitas, s.m. (haituire; amenda pentru vitele gasite pe terenuri interzise), din mag. hajtás "haituire"; haitui, vb. (a stîrni, a goni vînatul spre vînatori; a speria, a urmari, a încolti; a strabate), din mag. hajtani (dupa Skok 73, din rut. hajtuvaty); haituiala, s.f. (goana dupa vînat); haituitor, s.m. (gonaci, haitas); haitic, s.n. (ceata de lupi); haitis, adj. (cu picioarele strîmbe) din acelasi mag. hajtani, cu sensul special de "a îndoi" (dupa Löwe 60, din v. mag. hajtás "cotitura"); înhaita, vb. refl. (a intra într-o banda, a se însoti, a se asocia; a se golani). – Din rom. provine rut. hajdej (Candrea, Elemente, 404).
horă, hóra (hóri), s.f. – 1. Dans în cerc. – 2. Melodie a acestui cîntec. – 3. (Trans. de Nord) Cîntec liric sau satiric. – 4. Adunare sarbatoreasca ce are loc de obicei în fiecare duminica în sate, si la care se joaca hora. – 5. Cerc, grup aparte, bisericuta. – 6. Cor (al unei biserici). – 7. Constelatie neidentificata. – Var. hoara, hore. Mr. cor. Ngr. χορόρ (Röesler 578). Se presupune în general ca a intrat în rom. prin intermediul bg. hóro (DAR; Puscariu, Lr., 280), însa aceasta ipoteza nu pare necesara; cf. si sb. horo, tc. hora. – Der. hori, vb. (a juca hora; a cînta sau a interpreta la instrumente melodii populare; a aduna cu grebla fînul pentru a forma baza capitei); horitor, s.m. (dansator; cîntaret); horitura, s.f. (baza capitei); horiste, s.f. (loc sau sala unde se danseaza).
în, în- Prefix verbal, care adauga notiunii de baza o nuanta factitiva. Lat. in, cf. în. A intrat în rom. prin intermediul cuvintelor care aveau înca din lat. pref. in-, cf. împuta, începe, închide, etc.; a fost însa productiv în rom. întrucît serveste pîna si la derivarea unor cuvinte care nu fac parte din fondul lat., cf. încîrliga, încorseta, încovriga, îndusmani, însufleti etc. Este putin probabil, prin urmare, ca la vb. de origine lat. sa fie vorba de in- primitiv; verbigracia, a înacri, considerat în general ca un der. din lat. •inacrire, poate fi privit, cu mai mari sanse de probabilitate ca der. de la acru, cu pref. rom. în-. Pentru acest comp., cf. Iordan, Compuse romînesti cu în-, BF, III, 1936, 57-116. Inde-, de la în si de, de foloseste în putine expresii fixe (înde seara, noaptea; înde noi, între noi), cf. DAR, si îndemnîna (dupa ipoteza gresita a lui Cretu 336, inde- ar fi lat. ante; dupa Candrea-Dens., 854, din lat. inde).
ţuluş, ŢULUS, tulusi, s.m. Subaltern slugarnic, dispus a face orice pentru a intra ori a ramâne în gratiile superiorului.
intra, intrá (-ru, -át), vb. – 1. A trece dinafara înauntru, a patrunde. – 2. A încapea. – 3. A adera, a se înscrie, a ajunge sa faca parte dintr-o grupare. – 4. A se angaja într-o slujba. – 5. (Înv.) A se asocia, a se însoti. – 6. A Începe, a se initia o anumita perioada de timp. – 7. A se apuca (sa danseze, sa joace etc.). – 8. La cartile de joc, a-i veni cuiva carti bune. – 9. A patrunde, a strabate. – 10. A-si micsora un material dimensiunile la muierea în apa. – Mr., istr. întru, megl. antru. Lat. intrāre (Puscariu 893; Candrea-Dens., 867; REW 4501; DAR), cf. it. intrare, fr. entrer, prov., sp., port. entrar. – Der. intrare, s.f. (actiunea de a intra si rezultatul ei); intrator, adj. (înv., care intra); întratura, s.f. (înv., intrare; nod în lemn).
juca, jucá (joc, jucát), vb. – 1. A-si petrece timpul cu un anumit joc. – 2. A intra, a deschide, a face o mutare proprie jocului. – 3. (Refl.) A-si petrece timpul cu un joc, fie pentru a se distra, fie din interes. – 4. A dansa. – 5. Despre actori, a interpreta un rol pe scena. – 6. A misca, a deplasa. – 7. A încurca, a duce de nas, a-si bate joc de cineva. – 8. A nu sta bine fixat, a fi instabil. – Var. (Mold.) giuca. Mr. (a)gioc, giucare, megl., istr. joc. Lat. pop. •iŏcāre, în loc de Iŏcāri (Puscariu 910; Candrea-Dens., 905; REW 4585; DAR), cf. it. giocare, prov. jogar, fr. jouer, sp. jugar, port. jogar. Sensul de "a dansa", pe care Puscariu, Lr., 242 si DAR, îl explica drept un calc dupa sl. igrati "a juca" si "a dansa", ar putea fi de asemenea rezultat al unei evolutii interne, plecîndu-se de la sensul "a mînui, a misca", cf. it. ballare "a misca" si "a dansa". – Der. jucator, s.m. (persoana care practica un joc; dansator); jucaus, adj. (cartofor; care joaca, danseaza; glumet, hîtru; instabil, mobil); jucarie, s.f. (obiect cu care se joaca copiii; gluma, banc); jucarier, s.m. (vînzator de jucarii); jucatorie, s.f. (trisare).
neprecizat, NEPRECIZÁT adj. v. DRAC (1). Fiinta imaginara, de sex masculin, întruchipare a spiritului rau; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuta. ♢ Expr. A fi dracul gol (sau împielitat) sau a fi drac împielitat = a) a fi rau, afurisit; b) a fi istet, poznas. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rau, ticalos; b) om întreprinzator, descurcaret. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tamâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu dusmanie sau cu frica. E tot un drac = e totuna, e acelasi lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rau dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viata, neastâmparat. Parca a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabila. A baga (pe cineva) în draci (sau în toti dracii) = a intimida, a înfricosa (pe cineva); a face (pe cineva) sa depuna toate eforturile (de frica). Trebuie sa fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi gasita o explicatie logica a unei situatii încurcate sau când se banuieste o cauza ascunsa, greu de gasit. Si-a bagat (sau si-a amestecat) dracul coada, se zice când o situatie care parea clara se complica dintr-o data, capata o evolutie neasteptata. A trage pe dracul de coada = a fi foarte sarac, a o duce greu. A cauta pe dracul = a intra singur într-o încurcatura, a-si provoca singur neplaceri. A da de (sau peste) dracul sau a vedea (sau a-si gasi) pe dracul = a o pati. A cauta pe dracul si a gasi pe tata-sau = a ajunge într-o situatie si mai rea decât aceea anterioara. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tata-sau = a purta (pe cineva) de colo pâna colo. A cere pe dracul si pe tata-sau (sau cât dracul pe tata-sau) = a cere (pe ceva) un pret exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face si pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lasa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a parasi (pe cineva sau ceva), a renunta definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecatii) a se duce fara sa se mai întoarca (si într-un loc nestiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fara sa-i mai stie nimeni de urma si fara sa-i mai doreasca revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o pati. La dracul! formula exclamativa de dispret prin care se exprima dorinta de a renunta la ceva, de a se lepada de ceva. Pe dracul! = (formula exclamativa de negatie) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamatii exprimând uimire, enervare, admiratie. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sanatos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creeaza neplaceri. (Glumet si ir.) Buruiana (sau iarba, tamâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extrema, cu sensul de "orice", "oriunde", "fie cine-o fi") Face si pe dracul. ♢ Expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde si-a întarcat dracul copiii, unde si-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepartat. [DEX '98]
un, Un spatiu intermediar între zonele exterioare si cele interioare ale unei cladiri (la intrare). sas, antreu
lega, legá (lég, legát), vb. – 1. A prinde cu o sfoara etc. – 2. A uni, a adauga, a înlantui cu noduri sau legaturi. – 3. A amara, a fixa, a propti. – 4. A îmbuca, a îmbina, a umple. – 5. A strînge, a împiedica miscarea, a întepeni. – 6. A cartona, a brosa (o carte). – 7. A vorbi coerent. – 8. A încinge, a înfasura. – 9. A înflori, a rodi. 10. A întari, a solidifica un sos. – 11. A îngrosa o marmelada. – 12. A fixa, a stabili, a decide, a institui. – 13. A obliga, a constrînge, a sili. – 14. A impune precepte morale sau bisericesti. – 15. A uni prin casatorie. – 16. A prohibi, a interzice. – 17. A face pe cineva neputincios prin interzicerea vrajilor. – 18. A comunica, a pune în legatura. – 19. (Refl.) A intra în contact, a se împrieteni. – 20. (Refl.) A se dedica. – 21. (Refl.) A se încaiera cu cineva. – 22. (Refl.) A se compromite, a obliga. – Mr., leg, ligare, megl. leg, ligari, istr. legu. Lat. lĭgāre (Puscariu 958; Candrea-Dens., 969; REW 5024; DAR), cf. it. legare, prov., sp., port. liar, fr. lier. Sensul 17, explicat gresit de Iordan, BF, IX, 140, plecînd de la obiceiul de a castra taurasii legîndu-le testiculele (cf. M. L. Wagner, BF, X, 158), este o evolutie normala a sensurilor 14 si 16. Der. legat, adj. (unit, fixat, întepenit; brosat, coerent; gros, dens; robust, voinic; obligat; îngradit; neputincios; împlinit, format perfect, despre persoane); legator, adj. (care leaga); legator, s.m. (cel care leaga carti, paie etc.; încarcator de snopi); legatoreasa, s.f. (cea care leaga carti, snopi); legatoare, s.f. (legatoreasa; banda, fasa; aliaj, amestec; cravata; grinda); legatorie, s.f. (atelier de legare a cartilor, serviciul legatorului; Arg., razie); legamînt (mr. ligamîntu), s.n. (legatura; relatie; conventie, pact, obligatie, compromis; farmec, descîntec, vraja), cu suf. -mînt (dupa Puscariu 959; Candrea-Dens., 972; REW 5023; DAR; direct din lat. lĭgamentum); legatura, s.f. (unire; brosare de carte; coarda, curea; lant, fiare; copula; legare de pamînt; înv., fundament, ciment; bandaj, pansament; manunchi, snop; boccea, pachet; relatie, tratat; unire, alianta; uniune libera, relatii amoroase; conventie, acord; compromis, obligatie; mandat, obligatie religioasa sau morala; decret ecleziastic; descîntec menit sa îndeparteze lupii; vraja care împiedica pe proaspatul casatorit sa realizeze unirea trupeasca), cu suf. -tura (dupa Puscariu 960; Candrea-Dens., 970; REW 5026; DAR, direct din lat. lĭgatŭra, cf. mr. ligatura, it. legatura, sp. ligadura); legatui, vb. (a obliga; refl., a se obliga, a se compromite; refl., a se întelege, a cadea de acord), cu suf. -ui; legatuiala, s.f. (învoiala, acord; obligatie); legatuinta, s.f. (legatura, lat; obligatie, pact). Cf. dezlega.
spatiu, Spatiu creat in spatele locuintei prin prelungirea acoperisului, avnd tavanul, din acest motiv, mult mai coborat decat restul locuintei. Asigura intrarea de serviciu in locuinta, facand legatura cu "cotlonul", "ograda" si grajdul.
bucatarie, Bucatarie de vara, fara perete spre curte, creata sub streasina mult prelungita a acoperisului, la intrarea in chiler. Pe langa o soba din caramida cu cuptor, se mai pot gasi: un blidar, rafturi etc.
măsură, masúra (masúri), s.f. – 1. Determinare. – 2. Tact, cadenta. – 3. Cumpatare, prudenta. – 4. Prevedere, pregatire. – Mr. misura, megl. misur. Lat. mensura (Puscariu 1047; Candrea-Dens., 1068; REW 5502), cf. it. misura, fr. mesure, sp. mesura. Mr. are si dubletul misura, din it. – Der. masura, vb. (a determina; a merge; a calcula, a examina; a se lua la bataie; refl., a se modera, a se înfrîna; a se compara, a intra în concurenta), cf. mr. misur, misurare (dupa Candrea-Dens., Tiktin si REW 5503, direct din lat. mensurare); masuratoare, s.f. (masura); masurator, s.m. (cel care masoara ceva); masuratura, s.f. (masurare); masuris, s.n. (Trans., masurarea laptelui la stîna).
merge, mérge (mérg, mérs), vb. – 1. A umbla, a se îndrepta spre, a pleca. – 2. A calatori, a se deplasa. – 3. A se extinde într-o directie determinata. – 4. A frecventa. – 5. A continua, a dura, a urma. – 6. A circula, a da curs. – 7. A functiona (o masina). – 8. A se realiza un negot. – 9. A progresa, a înainta. – 10. A opera, a proceda. – 11. A intra în anumite jocuri de carti. – 12. A veni, a se conforma, a se ajusta, a asorta. – 13. A conveni, a fi oportun. – 14. A fi posibil, a fi permis. – 15. A se folosi, a se uza, a se consuma. – 16. A trece. – 17. (În expresii) A cadea, a se desprinde, a se rostogoli. – 18. (Cu pron. în dativ) A-i prii, a fi. – 19. (Cu dupa) A se marita, a se casatori. – 20. (Cu pe) A avea un oarecare numar de ani, neîmpliniti. – Var. (Trans.) mere. Mr. nergu, nersu, megl. mierg, mers, istr. meg, mes, mere. Lat. mergĕre "a se scufunda" (Candrea, Bul. Soc. fil., II, 12; Puscariu 1056; Candrea-Dens., 1080; Densusianu, GS, II, 20; REW 5525), cf. alb. mergoń "a îndeparta" (Meyer 274; Philippide, II, 647), sard. imbergere "a împinge" ‹ lat. inmergere (Wagner 111). Cf. si Daicovici, Dacor., V, 477; Rosetti, I, 175; Cortés 131. Semantismul presupune un sens intermediar, "a cadea" ca cel care apare (17) în fraze ca va croiesc de va merg petecele (Creanga). Var. mere e putin clara. Poate-i vorba de un proces de asimilare al conjug., datorat participiului mers, ca în curs, cure sau cura (care apoi a evoluat în sens contrar, pîna a ajuns la curgere). Prezenta acestei forme în Trans. si în istr. este dovada unei schimbari foarte vechi. Trebuie sa existe si în Mold. (cf. poezie populara: dupa dascalas n’oi mere, ca ma tine cu pomene), si probabil în tot domeniul rom., cf. mereu. Der. mergator, s.m. (înv., calator); înainte-mergator, s.m. (precursor), dupa sl. predteča si apoi dupa lat. praecursor; mers, s.n. (umblat; miscare; progres, dezvoltare; umblet); mersura, s.f. (umblet); demers, s.n. (diligenta, solicitare), format dupa fr. démarche, pe baza paralelismului marche-mers; premerge, vb. (a preceda), se foloseste în Trans., format dupa germ. vorgehen; premergator, adj. (precedent, antepus; vestitor; s.m. precursor), dupa fr. précurseur.
nămete, naméte (naméti), s.m. – 1. Troian, morman de zapada. – 2. Urias, gigant. – Var. namet, neme(t)e. Mr. namet. Sb. namet "amplasament" si "impozit", din sl., sb. nametati "a amplasa" (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 406; Cihac, II, 210; Conev 37), cf. omat, podmet. Sensul al doilea arata o asociere a acestui cuvînt cu creatiile expresive de tipul mamina sau namila "pocitanie": de la o var. neatestata •namura s-ar fi format un sing. regresiv nam, s.m. (obiect voluminos), cf. Scriban; si prezenta acestui cuvînt ar fi facilitat o greseala de interpretare, prin care s-ar fi considerat namete ca un der. de la nam cu suf. -ete. Der. nametenie (var. nemetenie, nemetanie), s.f. (pocitanie, fantosa; urias); nameti (var. nemeti), vb. (a bloca, a închide; a acumula zapada pîna la blocarea intrarilor); namornic, adj. (colosal, enorm), cf. mamornita; nemet (var. nametet, nimitet), s.m. (minge, cucui; Mold., fular), cu suf. -et, cf. rut. nametka "fular"; nimat, s.n. (Mold., îngraditura, gard).
năvăli, navalí (navalésc, navalít), vb. – 1. A invada, a intra. – 2. A se repezi, a asalta. – Mr. navalire "a coborî". Sl. navaljati "a tîrî" (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 398; Cihac, II, 443), cf. val si bg. navalen "atîrnat", bg. navališu "a aduna", rus. navalitĭ "a îngramadi". – Der. naval, s.n. (rar, avalansa); navala, s.f. (invazie; atac, asalt; adv., repede); navalitor, adj. (agresor); navalnic, adj. (impetuos, irezistibil; s.m. plante, Scolopendrium vulgare, Polystichum filix mas, Pteridium aquilinum), cu suf. -nic (dupa Conev 43, din bg. navalinče; dupa Cihac, se cheama asa pentru ca i se atribuie în popor puterea de a face sa alerge pretendentii dupa tinerele care poarta cu ele aceasta planta).
papuc, papúc (papúci), s.m. – Pantof usor (de casa), cipic. – Mr., megl. paputa. Tc. papuç, din per. papuš (Eguilaz 328; Roesler 601; Seineanu, II, 282; Lokotsch 1625), cf. ngr. παπούτσι, fr. babouche, it. babuccia, sp. babucha. Rezultatul normal ar fi •papuci; sing. actual a fost reconstituit dupa pl. (Byck-Graur, BL, I, 23). – Der. papucar, s.m. (cizmar, producator si vînzator de papuci); papucarie, s.f. (meseria papucarului; atelier si magazin de papuci); papugiu, s.m. (cizmar, potlogar, pisicher), din tc. papuci, nume de servitor care se îngrijea de pantofii lasati la intrarea într-o casa, de unde evolutia semantica, cf. ngr. παπουτσής; papugerie, s.f. (potlogarie, înselatorie).
pătrunde, patrúnde (patrúnd, patrúns), vb. – 1. A intra, a se baga. – 2. A strabate, a strapunge. – 3. A gauri, a întepa. – 4. A-si face loc, a-si croi drum, a se face cunoscut. – 5. A scruta, a descoperi. – 6. A impresiona. – Mr. pitrundu, pitrumsu, pitrundere. Lat. pertundĕre (Puscariu 1290; Candrea-Dens., 1362; REW 6435), cf. it. pertugio "gaura strîmta", logud. pertungere "a gauri" (Wagner 112). Dupa parerea abandonata a lui Diez, Gramm., I, 444, din lat. pertrudĕre, cu n ca în marunt, carunt. – Der. patrunzator, adj. (penetrant; perspicace); nepatruns, adj. (impenetrabil).
parte, 1.parte introductiva a unui discurs,a unei scrisori,a unei convorbiri,in care sunt expuse lucrurile care trebuie cunoscute inainte de sa intra in fondul chestiunilor;introducere;precuvantare;prefata;cuvant inainte.2parte introductiva a unui act important,a unui tratat international, care lamureste utilitatea sau necesitatea lui sau care prezinta sumar dispozitiile lui generale;expunere de motive(a unui proiect de lege).[pr.pre-am-]--fr.preambule
popă, pópa (pópi), s.m. – 1. Preot. – 2. Riga, la jocurile de carti. – 3. Popicul mare. – 4. (Trans.) Snop care desavîrseste stogul. – 5. (Bucov.) Post. – Megl. popa. Sl. popŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 277), din mgr. πάπας, cf. bg., sb., cr., slov., ceh., pol. pop. – Der. popa, s.f. (înv., calugar); popesc, adj. (sacerdotal); popeste, adv. (preoteste); popi, vb. (a se face preot, a intra în biserica, a se hirotonisi); popici, s.m. (Olt., preot tînar); popie, s.f. (preotie); popime, s.f. (preotime); popîrtac, s.m. (popoiac; par; stîrpitura); popoiac, s.m. (preot tînar); protopop, s.m. (protoiereu), din mgr. πρωτοπαπᾶς, în parte prin intermediul sl. protopopŭ; protopopeasa, s.f. (nevasta de protopop); protopopie, s.f. (protoierie); raspopi, vb. (a parasi preotia), cf. sb. raspopiti; raspopa, s.m. (preot dat afara din sau care a abandonat preotia).
pridvor, pridvór (pridvoáre), s.n. – 1. Cerdac, balcon. – 2. Încapere la intrarea în biserica, atriu. – Var. pritvor, priv(d)or. Sl. pritvorŭ, de la pritvoriti "a înnadi" (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 291; Conev 80), cf. sb. pritvor, prevor, slov. pridvor, ceh. pritvor.
prinde, prínde (prínd, príns), vb. – 1. A apuca. – 2. A lua, a captura. – 3. A surprinde, a lua prin surprindere. – 4. A înhata, a însfaca. – 5. A ademeni, a însela. – 6. A percepe, a întelege. – 7. A ajunge din urma. – 8. A obtine, a dobîndi, mai ales un pret. – 9. A contine, a cuprinde (în brate). – 10. A ocupa, a tine ocupat (mai ales la part.). – 11. A începe. – 12. A da radacini, a se înradacina. – 13. A se solidifica un solid, a îngheta apa, a se închega laptele. – 14. A atîrna, a agata, a fixa. – 15. A repara, a completa. – 16. A pune bine, a conveni, a prefera. – 17. (Cu adv. bine) A cadea bine, a fi oportun. – 18. (Refl.) A avea succes, a reusi. – 19. (Refl.) A se înclesta, a se lipi, a se încurca, a fi arestat. – 20. (Refl.) A se obliga, a se promite. 21. (Refl.) A paria. – 22. (Refl.) A se angaja, a se lega de. – 23. (Refl.) A intra într-o combinatie, a interveni, a se asocia. – Mr. prindu, primsu, prindire, megl. prind, pres, istr. prind, prins. Lat. prĕhendĕre (Puscariu 1388; Candrea-Dens., 1447; REW 6736), cf. it. prendere, prov. prenre, fr. prendre, sp., port. prender si aprinde, cuprinde, deprinde. – Der. prinde-muste, s.m. (vagabond, haimana); prindoare, s.f. (Trans., bunastare, confort); prins, s.m. (captiv, prizonier; s.n., joc de copii de-a hotii si vardistii); prinsoare, s.f. (înv., carcera, închisoare; înv., avere, bunuri; pariu; Trans., cusatura, legatura a doua bucati cusute); desprinde, vb. (a desface, a detasa, a separa; a dezlega, a dezlipi; a deduce, a presupune); prinzator, adj. (care prinde); prinzatoare, s.f. (cursa, capcana; lat, legatoare); împrinde, vb. (a prinde, a lua; a captura, a detine; refl., a se îndragosti), cuvînt trans., pe care DAR îl deduce dintr-un lat. •imprendĕre; surprinde, vb., traduce a fr. surprendre; surprinzator, adj. (uimitor); surpriza, s.f., din fr. surprise.
pune, púne (pún, pús), vb. – 1. A aseza, a amplasa. – 2. A dispune, a pregati. – 3. A (se) situa, a (se) plasa. – 4. A numi, a instala, a preda. 5. A introduce, a fixa. – 6. A impune, a stabili. – 7. A comanda, a sili, a îndemna. – 8. A recurge la ... – 9. A obliga, a forta. – 10. A expune, a risca. – 11. A (se) folosi, a (se) întrebuinta. – 12. A îmbraca, a purta. – 13. A presupune, a admite. – 14. A socoti, a calcula. – 15. (Refl.) A se aseza. – 16. (Refl.) A iesi afara, a avea scaun. – 17. (Refl.) A se baga, a intra în, a se întinde. – 18. (Refl.) A ase opune, a rezista. – 19. (Refl.) A se certa, a se bate. – 20. (Refl.) A intra în serviciu. – 21. (Refl.) A începe, a se asterne, a se produce o intemperie. – Mr., megl. pun, pus, istr. pur, pus. Lat. pōnĕre (Puscariu 1401; Candrea-Dens., 1461; REW 6647), cf. it. porre (logud. ponnere), prov. ponre, fr. pondre "a depune oua", sp. poner, port. pôr. Persoana a doua a prezentului, pui ‹ ponis, a influentat-o pe prima, eu pun, care se pronunta adesea eu pui; la fel sa pun, sa pui; gerunziul punînd si puind, cu suf. de agent punator si puitor. La fel se pot conjuga si derivatele lui (apune, depune, supune, rapune, despune, spune, prepune) ca si veni si tine. S-au adaptat la conjug. lui toate der. împrumutate din fr. poser; compune, vb.; impune; dispune; presupune; repune; contrapune etc. Der. puitor, s.m. (persoana care pune ceva; lucrator care alimenteaza presa de imprimat); puitoare, s.f. (lucratoare care alimenteaza presa de imprimat); puitura, s.f. (semanat; cusatura de ie); pus, s.n. (actiunea de a pune); pusatura, s.f. (înv., asezare, pozitie; boala rezultata din vraji; farmece); pusoare, s.f. (situatie; pozitie; vita-de-vie sadita recent; Trans., asteptare, pînda, post de vînatoare). Cf. apune, depune, prepune, rapune, supune. Der. neol. compune, v. mai sus; contrapune, vb.; expune, vb.; interpune, vb.; justapune, vb.; opune, vb.; propune, vb.; suprapune, vb.
sfredel, sfrédel (-le), s.n. – 1. Burghiu. – 2. Spirala. – 3. Larva de fluture (Cossus ligniperda). – Mr. sfreadine, megl. fradel, (s)fǫrdel(a). Sl. svrŭdlŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 341; Conev 66), cf. bg. svredel, sb. svrdao, ceh. svide, pol. swider. – Der. sfredeleac, s.n. (Mold., burghiu); sfredeli, vb. (a gauri, a perfora cu sfredelul; a patrunde, a intra; refl., a se rascoli, a se întoarce); sfredelitor, adj. (patrunzator); sdrelitura, s.f. (gaurire); sfredelus, s.m. (pitulice, Troglodytes parvulus; larva rachitarului, Cossus ligniperda).
străbate, strabáte (-t, atút), vb. – 1. A parcurge. – 2. A traversa, a trece dintr-o parte în cealalta. – 3. A patrunde, a intra, a ajunge la. – Mr. strabat(ire). De la bate cu pref. stra-. Der. directa de la un lat. •extrabattĕre (Pascu, I, 50) este improbabila. – Der. strabatator, adj. (patrunzator; destept).
ţinea, tineá (-n, -nút), vb. – 1. A avea ceva în mîna si a nu lasa sa scape, a mentine, a sustine. – 2. A pazi, a conserva. – 3. A suporta, a rezista. – 4. A purta. – 5. A poseda, a domina. – 6. A ocupa, a fi stapîn, a stapîni. – 7. A întretine. – 8. A avea la dispozitie, a petrece. – 9. A observa, a respecta. – 10. A îngriji, a administra, a supraveghea. – 11. A trata, a considera. – 12. A costa. – 13. A da, a pronunta (un discurs). – 14. A retine; a detine, a opri. – 15. A urma, a mentine, a continua în aceeasi directie. – 16. A executa, a îndeplini. – 17. A depinde, a atîrna. – 18. A dura, a ramîne. – 19. A încapea, a intra. – 20. A avea afectiune, simpatie, a iubi. – 21. A dori, a avea pofta. – 22. (Refl.) A se apuca, a se prinde. – 23. (Refl.) A sta, a locui. – 24. (Refl.) A se sustine, a-si cîstiga traiul. – 25. (Refl.) A se retine, a se înfrîna, a se domina. – 26. (Refl.) A se socoti, a se crede. – 27. (Refl.) A starui, a se încapatîna, a insista. – 28. (Refl.) A trai în concubinaj, a fi concubin cu ... – Var. tine. Mr. tîn, tînui, tineare, megl. tǫn, istr. tir. Lat. tĕnēre (Puscariu 1733; REW 8646), cf. vegl. tenar, it. tenere, prov., fr., cat. tenie, sp. tener, port. têr. Uz general (ALR, I, 106). Pentru conjug. prez., cf. pune. Der. tiitor, s.m. (stapîn, proprietar, senior); atottiitor, adj. (atotputernic); tiitoare, s.f. (concubina, amanta, loc de pînda al vînatorilor); tiitorie, s.f. (înv., concubinaj); tiitura, s.f. (înv., stapînire, dominatie; un anumit dans popular; muzica de acompaniament; Olt., concubinaj); tinut, s.n. (înv., mosie; provincie, regiune); tinutal, adj. (înv., provincial); tinutas, adj. (înv., provincial); tinuta, s.f. (comportament, maniere), dupa fr. tenue. Comp. neol., formata dupa fr.; abtinea, vb.; continea, vb.; detinea, vb.; întretinea, vb.; mentinea, vb.; obtinea, vb.; retinea, vb.; sustinea, vb.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc