Dictionar Prima pagina | Contact    









   Definitii pentru a facu
abalienare, abalienáre s. f. pierdere, diminuare marcata si evidenta a facultatilor mintale. (dupa engl. abalienation, lat. abalienatio)
adresă, ADRÉSĂ, adrese, s.f. 1. Indicatie (pe scrisori, pe colet etc.) cuprinzând numele si domiciliul destinatarului. ♦ Date care indica domiciliul unei persoane. ♢ Expr. (A spune, a vorbi etc. ceva) la adresa cuiva = (a spune, a vorbi etc. ceva) cu privire la cineva. A gresi adresa = a) a nimeri în alt loc sau la alta persoana decât cea indicata; b) (fam.) a avea o parere gresita despre cineva sau ceva, a se însela asupra cuiva. 2. Comunicare oficiala facuta în scris de o organizatie, o institutie etc. 3. (Inform.) Expresie (numerica) pentru localizarea informatiei în memorie (3). – Din fr. adresse.
afazie, AFAZÍE, afazii, s.f. Pierdere totala sau partiala a facultatii de a vorbi si de a întelege limbajul articulat. – Din fr. aphasie.
alivancă, ALIVÁNCĂ, alivenci, s.f. (Reg.) 1. Turta facuta din malai amestecat cu lapte batut si cu brânza si coapta în cuptor cu unt sau cu smântâna. 2. (La pl.) Numele unei hore; melodia dupa care se executa. – Et. nec.
aluat, ALUÁT, aluaturi, s.n. 1. Pasta obisnuita din faina amestecata cu apa, grasime etc., din care se prepara pâine, prajituri etc.; coca. 2. Bucatica de aluat (1) folosita cu plamadeala. 3. Prajitura facuta din aluat (1). [Pr.: -lu-at] – Lat. allevatum (=allevatus "ridicat, înaltat").
augur, AUGÚR, (1) auguri, s.m., (2) augure, s.n. (În antichitatea romana) 1. S.m. Preot caruia i se atribuia facultatea de a prevesti viitorul sau de a interpreta vointa zeilor dupa zborul si cântecul pasarilor sau dupa maruntaiele animalelor sacrificate. 2. S.n. Prevestire facuta de auguri (1); auspiciu. ♢ Expr. A fi de bun (sau de rau) augur = a fi semn bun (sau rau), a însemna ca exista premise ca un lucru sa (se) sfârseasca în mod favorabil (sau nefavorabil). – Din fr. augure.
aur, ÁUR s.n. 1. Metal pretios, de culoare galbena stralucitoare, foarte maleabil si ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoaba, de arta, monede (servind din aceasta cauza si ca etalon al valorii) etc. ♦ Fig. Lucru valoros, pretios. ♢ Aur alb = apa folosita ca izvor de energie. Aur negru = carbune de pamânt sau (mai rar) titei, considerate ca surse de energie. Aur verde = padurea ca bogatie vegetala. ♢ Loc. adj. De aur = a) care are culoarea galbena a aurului (1); b) valoros ca aurul (1); fig. (despre oameni) foarte bun, milos. ♢ Expr. Epoca de aur = perioada de înflorire si stralucire a vietii materiale si culturale. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gura) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva împlinirea unor lucruri favorabile. Nunta de aur = aniversare a cincizeci de ani de la data celebrarii unei casatorii. ♦ Fig. Vapaie, stralucire ca a aurului (1). 2. Fir, ata facuta din aur (1) sau imitând aurul si folosita la cusut; p. ext. vesmânt tesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogatie; fig. belsug. ♢ Expr. A înota în aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.
balmoş, BÁLMOS s.n. Mâncare ciobaneasca facuta din cas dulce de oaie, fiert în lapte (sau în unt etc.) cu putin malai. [Var.: bálmus s.n.] – Cf. magh. bálmos.
băbesc, BĂBÉSC, -EÁSCĂ, babesti, adj., s.f. 1. Adj. (Peior.). Dupa felul, obiceiurile sau portul babelor. ♢ Expr. Vorbe (sau fleacuri) babesti = vorbe carora nu trebuie sa li se dea importanta. Leacuri babesti = mijloace empirice cu care se încearca vindecarea unor boli. Socoteala babeasca = socoteala facuta în mod simplist, empiric; fig. judecata gresita, îngusta. 2. S.f. Soi românesc de vita de vie, cu struguri ramurosi si boabe rotunde, de culoare neagra-albastruie, din care se produc vinuri rosii. – Baba + suf. -esc.
beteală, BETEÁLĂ s.f. 1. (Adesea fig.) Fir lung de metal auriu sau argintiu. ♦ Spec. Podoaba facuta din asemenea fire (pentru mirese). [Var.: peteala s.f.] 2. (Bot.) Orzoaica-de-balta (Vallisneria spiralis). [Var.: peteála s.f.] – Din ngr. petálion.
betelie, BETELÍE, betelii, s.f. Fâsie îngusta cusuta în partea de sus a pantalonilor, a fustei etc.; tivitura facuta în acelasi loc (ca sa se treaca prin ea un siret etc.); bata; p. ext. margine tivita la gâtul sau la mânecile camasii sau ale iei. – Din bata.
bezea, BEZEÁ, bezele, s.f. 1. (Fam.) Sarutare simbolica trimisa cuiva cu vârful degetelor. 2. Prajitura facuta din albus de ou batut cu zahar. – Din fr. baiser.
bijuterie, BIJUTERÍE, bijuterii, s.f. Obiect de podoaba facut din metal nobil (si pietre pretioase); giuvaer. ♦ Magazin specializat în confectionarea si vânzarea giuvaerurilor. – Din fr. bijouterie.
bine, BÍNE adv., s.n. sg. I. Adv. 1. În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ♢ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învatatura, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (sa...) = a(-i) veni cuiva la îndemâna; a fi avantajat de o situatie prielnica. ♢ (În formule de salut) Bine ai (sau ati) venit (sanatos, sanatosi)! ♢ (Referitor la sanatate) A se simti bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, bautura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ti-e bine? = a) (ce), nu esti sanatos? ai o slabiciune fizica?; b) (ce), esti nebun? nu esti în toate mintile? 2. În concordanta cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Sa te porti bine cu oricine. ♦ Expr. (Fam. si ir.) Bine ti-a facut! = asa trebuia, asa se cuvenea sa-si faca (pentru purtarea ta urâta, condamnabila)! ♦ În concordanta cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cânta si danseaza bine. Cu rochia asta iti sade bine. ♢ Barbat sau femeie bine facut(a) = barbat sau femeie chipes(a). ♦ În concordanta cu adevarul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine ca asa stau lucrurile. Sa stiu bine ca mor, si nu ma las pâna nu-mi aflu dreptatea! ♢ De-a binelea = de-adevarat, cu adevarat. ♦ (Având valoarea unei afirmatii) Bine, am sa procedez cum vrei tu! ♢ Expr. (Ca) bine zici = (ca) zici asa cum trebuie. Ei bine... = dupa cum spuneam... ♦ Cu grija, cu atentie. Uita-te bine si învata. 3. Deplin, în întregime, complet. E cherchelit bine. ♦ (La comparativ) Mult. A fost plecat doi ani si mai bine. ♦ Mult si prielnic. A plouat bine. A mâncat si a baut bine. II. S.n. sg. 1. Ceea ce este util, favorabil, prielnic, ceea ce aduce un folos cuiva. ♢ Om de bine = om care actioneaza în folosul, în sprijinul, care ajuta pe cei din jurul sau. ♢ Expr. A face (cuiva un mare) bine sau a face (cuiva) bine (cu ceva) = a ajuta (pe cineva) la nevoie. Sa-ti (sau sa va) fie de bine! = a) sa-ti (sau sa va) fie de (sau cu) folos!; b) (ir.) se spune cuiva care a procedat (gresit) împotriva sfaturilor primite. A vorbi (pe cineva) de bine = a lauda (pe cineva). 2. Ceea ce corespunde cu morala, ceea ce este recomandabil din punct de vedere etic. ♢ Expr. A lua (pe cineva) cu binele = a proceda cu blândete, cu întelegere, cu bunavointa fata de cineva suparat, irascibil sau îndârjit. 3. (Fil.; art.) Obiectul moralei ca stiinta. 4. (Adjectival; despre oameni) Armonios dezvoltat, placut la vedere. – Lat. bene (în sensul II 3, calc dupa gr. Agathos, germ. das Gut).
boacăn, BOÁCĂN, -Ă, boacani, -e, adj. (Fam.; despre acte si actiuni ale omului) Care are caracter de mare gafa, de mare nerozie, care este din cale-afara de prostesc. ♢ Expr. A facut una boacana sau a facut-o boacana = a facut ceva din cale-afara de nepotrivit, de prostesc. – Et. nec.
borangic, BORANGÍC, borangicuri, s.n. 1. Fir depanat de pe gogosile viermilor-de-matase. 2. Ţesatura facuta în industria casnica din acest fir. ♦ (La pl.) Diferite feluri de tesaturi de borangic (1). [Var.: burangíc s.n.] – Din tc. bürüncük.
brazură, BRAZÚRĂ, brazuri, s.f. Lipitura facuta cu un aliaj al carui punct de topire este mai înalt de 400° C. – Din fr. brasure.
brânzit, BRÂNZÍT, -Ă, brânziti, -te, adj. (Despre lapte) Care s-a facut brânza, a capatat aspectul brânzei (stricându-se). – V. brânzi.
brânzoaică, BRÂNZOÁICĂ, brânzoaice, s.f. 1. Placinta cu brânza facuta din aluat dospit. 2. Mic calup de brânza proaspata de vaci. – Brânza + suf. -oaica.
bronz, BRONZ, bronzuri, s.n. Aliaj de cupru cu staniu, aluminiu, plumb etc., mai dur si mai rezistent decât cuprul, având numeroase întrebuintari tehnice. ♢ Epoca de bronz (sau a bronzului) = epoca din istoria societatii umane care cuprinde, în general, mileniul al II-lea î.Cr. si se caracterizeaza prin descoperirea metalelor si a bronzului. ♢ Expr. Caracter de bronz = caracter ferm, neclintit. ♦ Obiect de arta facut din aliajul definit mai sus. ♦ Pigment metalic de culoare galbena, cu care se vopseste un obiect. ♦ Culoare aramie a pielii în urma expunerii la soare sau la vânt. – Din fr. bronze.
burtă, BÚRTĂ, burti, s.f. 1. (Pop.) Abdomen, pântece. ♢ Ciorba de burta = ciorba facuta din stomac de vaca. ♢ Expr. (Fam.) A sta cu burta la soare = a sta degeaba. Burta de popa, se spune despre cineva care manânca si bea mult. 2. Fig. Partea bombata, mai ridicata sau mai iesita în afara, a unor obiecte. – Et. nec.
calomnie, CALOMNÍE, calomnii, s.f. Afirmatie mincinoasa si tendentioasa facuta cu scopul de a discredita onoarea sau reputatia cuiva; defaimare, clevetire. – Din fr. calomnie, lat. calumnia.
cam, CAM adv. 1. Aproximativ, aproape. Cam pe vremea aceea traia bunicul. ♦ Oarecum, întrucâtva. Casatoria s-a facut cam pe ascuns. 2. Destul de...; prea. Vremea e cam rece. Haina e cam lunga. – Din camai (înv. "si mai" < lat.).
cap, CAP1, (I, III) capete, s.n., (II) capi, s.m. I. S.n. 1. Extremitatea superioara a corpului omenesc sau cea anterioara a animalelor, unde se afla creierul, principalele organe de simt si orificiul bucal. ♢ Loc. adv. Din cap pâna-n picioare = de sus pâna jos, în întregime, cu desavârsire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineata. (Pâna) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai destept, mai reusit, mai bine. Cu capul plecat = rusinat, umilit, învins. Pe dupa cap = pe dupa gât, la ceafa. ♢ Loc. adj. (Fam.) Batut (sau cazut) în cap = tâmpit, prost. ♢ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pamânt; a da jos dintr-o situatie, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, bautura etc.) = a înghiti dintr-o data continutul unui pahar, al unei cani etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuiala. A scoate capul în lume = a iesi între oameni, în societate. A nu-si (mai) vedea capul de... sau a nu sti unde-i sta sau unde-i este capul = a nu sti ce sa mai faca, a fi coplesit de... A-si pierde capul = a se zapaci. A nu mai avea unde sa-si puna capul = a ajunge fara adapost, pe drumuri, sarac. A da din cap = a clatina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violenta pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traista = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toti peretii (sau de pereti) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greseala facuta. A-si lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, parasindu-si casa, locul de origine si ratacind prin lume. A-si pleca capul = a se simti rusinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cadea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situatie neplacuta, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplaceri si necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cadea pe capul cuiva = a sosi pe neasteptate la cineva (creându-i neplaceri, deranj). A sta (sau a sedea, a se tine) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a starui fara încetare pe lânga cineva. A sedea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lânga sau la cineva (creându-i neplaceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lasa pe cineva în pace. (Reg.) A nu sti (sau a nu avea) ce-si face capului = a nu mai sti ce sa faca pentru a iesi dintr-o situatie grea. ♢ Cap de familie = barbatul care reprezinta puterea familiala si parinteasca; p. gener. orice persoana care procura mijloacele necesare traiului unei familii si o reprezinta juridic. ♢ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amanuntit al expresiei unui sentiment pe trasaturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de marci postale românesti, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Parul capului. 2. Capatâi; capatâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ♢ Expr. Pe capete = care mai de care, în numar foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea pareri, exprima o mare divergenta de opinii. 4. Minte, gândire, judecata; memorie. ♢ Loc. adj. si adv. Cu cap = (în mod) inteligent, destept. Fara cap = (în mod) necugetat. ♢ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecata dreapta; cuminte. ♢ Expr. A fi bun (sau usor) la (sau de) cap sau a avea cap usor = a fi destept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i iesi (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai iesi (cuiva ceva) din cap = a-l stapâni mereu (acelasi gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-si bate (sau a-si framânta, a-si sparge, a-si sfarâma etc.) capul = a se gândi, a se stradui spre a solutiona o problema. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) sa înteleaga ceva, a lamuri (pe cineva). A fi (sau a ramâne, a umbla etc.) de capul sau = a fi (sau a ramâne etc.) liber, independent, nesupravegheat, A face (ceva) din (sau de) capul sau = a face (ceva) fara a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva sa-si piarda dreapta judecata; a zapaci; a face pe cineva sa se îndragosteasca. A nu avea cap sa... = a nu avea posibilitatea sa..., a nu putea sa... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiaza acuzarea. 5. (Înv.) Viata. A plati cu capul. ♦ (Astazi în expr.) Odata cu capul sau în ruptul capului = cu nici un pret, niciodata. A-si face de cap = a face ceva ce poate sa-i primejduiasca viata; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = striga; b) (Bot.) cap-de-cocos = dulcisor; capul-sarpelui = planta erbacee acoperita cu peri aspri si cu flori rosii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelatiei balaurului. II. S.m. Capetenie, sef, conducator. ♦ Initiator. III. S.n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminenta a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemanator cu un cap1 (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extrema cu care începe sau sfârseste ceva. ♢ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apa, de un defileu etc.; p. ext. fortele armate care ocupa acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor si a mijloacelor de lupta. ♢ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu partile extreme alaturate. ♢ Expr. Cap de tara = margine de tara; hotar. Nu-i (un) cap de tara = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a sedea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în sezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ♢ Cap de an (sau de saptamâna, de iarna etc.) = începutul unui an (sau al unei saptamâni etc.) Cap de coloana = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afis (sau cap de lista) = primul nume dintr-o lista de persoane afisate în ordinea valorii lor. ♢ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul noptii = dupa ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principala, mai aleasa (a unui lucru). ♢ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masa. 4. Partea de jos sau dindarat a unui lucru; capat; (cu sens temporal) sfârsit. ♢ Expr. A o scoate la cap = a sfârsi (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a razbi. În cap = (dupa numerale) exact, întocmai. 5. Bucatica rupta dintr-un obiect; p. ext. lucru de mica importanta. ♢ Expr. Nici un cap de ata = absolut nimic. Pâna la un cap de ata = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transforma variatiile unui semnal electric în variatii de flux magnetic sau invers, folosit pentru operatii de înregistrare, redare si stergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) dupa fr. chef < lat. caput).
caramelă, CARAMÉLĂ, caramele, s.f. Bomboana facuta din caramel amestecat cu diferite substante colorante si aromatice. [Var.: carameá s.f.] – Refacut din caramele (pl. lui caramel < fr. caramel). Cf. it. c a r a m e l l a.
călugăr, CĂLÚGĂR, calugari, s.m. I. Barbat care a facut legamânt sa duca o viata religios-ascetica si care traieste într-o comunitate manastireasca; monah. II. Instalatie hidrotehnica cu ajutorul careia se poate evacua apa din helesteie, lacuri sau bazine artificiale în vederea primenirii ei. – Din sl. kalugerŭ (< gr.).
călugăriţă, CĂLÚGĂRIŢĂ, calugarite, s.f. I. Femeie care a facut legamânt sa duca o viata religios-ascetica si care traieste într-o comunitate manastireasca; monahie2. II. Insecta carnivora mare, de culoare verde-cafenie, cu picioarele din fata în forma de cange, care-i servesc la prinderea prazii (Mantis religiosa). – Calugar + suf. -ita.
chiftea, CHIFTEÁ, chiftele, s.f. Preparat culinar de forma rotunda sau ovala facut din carne tocata si prajita în grasime. [Var.: chefteá s.f.] – Din tc. köfte.
clăbuc, CLĂBÚC, clabuci, s.m. 1. Spuma facuta de sapunul amestecat cu apa. ♦ Spuma care apare la suprafata unor lichide când sunt agitate, când fierb sau când fermenteaza. 2. Saliva spumoasa, albicioasa (si cu basici). ♢ Expr. A face clabuci la gura = A vorbi mult si cu furie. 3. Sudoare spumoasa pe care o fac animalele, mai ales caii, din pricina efortului si a caldurii. 4. (Rar, la pl.) Rotocoale de fum sau de aburi. – Din bg. klabuk, scr. klobuk.
dăltuitură, DĂLTUITÚRĂ, daltuituri, s.f. (Rar) Scobitura, crestatura facuta cu dalta. [Pr.: -tu-i-] – Daltui + suf. -tura.
gaj, GAJ, gajuri, s.n. Garantie depusa în contul unei datorii sau al executarii unei lucrari; bun care se depune drept garantie; amanet, zalog. ♦ Obiect depus, la unele jocuri de societate, de catre cel care a facut o greseala si care se rascumpara prin executarea unei pedepse hazlii. ♦ Asigurare, garantie morala data cuiva. – Din fr. gage.
garanta, GARANTÁ, garantez, vb. I. Tranz. si intranz. A da cuiva siguranta ca va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a raspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja sa mentina în stare de buna functionare, pe o durata determinata, un aparat, un mecanism etc. vândut. ♦ A raspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurari ca... ♦ Intranz. A-si lua raspunderea cu averea sa ca datoria facuta de altul va fi achitata conform obligatiilor stabilite. – Din fr. garantir.
gata, GÁTA adj. invar. (Adesea adverbial) 1. (Despre lucruri) A carui confectionare, construire, realizare s-a îndeplinit; ispravit, terminat, sfârsit. ♢ Haine (de) gata = haine confectionate care se pot cumpara direct din magazin. ♢ Loc. adv. (Pe) de (-a) gata = fara sa munceasca, pe nemuncite, din munca altuia. ♢ Expr. A da gata = a) a ispravi, a lichida ceva; b) a chinui, a distruge pe cineva; c) a zapaci, a ului pe cineva. A veni (sau a sosi) la de-a gata = a profita de ceva facut de altul. ♦ Care a luat fiinta, a capatat existenta. ♦ (Cu valoare de adverb sau de interjectie) Ajunge! destul! 2. Care a facut toate pregatirile pentru ceva; pregatit. ♦ Dispus sa..., în stare sa... 3. Care este aproape sa..., pe punctul de a... – Cf. alb. g a t.
găitan, GĂITÁN, gaitane, s.n. 1. Fir de metal sau siret (împletit ori rasucit) de lâna, matase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbracaminte. ♢ Expr. (Fam.; adverbial) A merge gaitan = (despre actiuni, activitati) a merge, a decurge, a evolua bine. 2. (înv.) împletitura facuta din gaitane (1), care înlocuia platosa în oastea Moldovei din evul mediu. [Pr.: ga-i-. – Var.: gaietán s.n.] – Din tc. gaytan.
găurit, GĂURÍT2, -Ă, gauriti, -te, adj. Care are una sau mai multe gauri, prevazut cu una sau mai multe gauri; în care s-a facut o gaura; care e plin de gauri; perforat2, bortelit, bortit. ♦ Care s-a stricat, s-a degradat formând gauri. Haina gaurita. [Pr.: ga-u-] – V. gauri.
gemă, GÉMĂ, geme, s.f. Nume generic pentru orice piatra pretioasa translucida. ♦ Bijuterie sau obiect de arta facut dintr-o piatra pretioasa sau semipretioasa pe care sunt gravate figuri ori motive decorative. ♦ (Adjectival; în sintagma) Sare gema = sare de bucatarie cristalizata, extrasa ca atare dintr-o salina; halit2. – Din fr. gemme, lat. gemma.
ghiordel, GHIORDÉL, ghiordele, s.n. Galeata facuta din lemn sau din pânza impermeabila, folosita la bordul unei nave. – Et. nec.
giuvaier, GIUVAIÉR, giuvaiere (giuvaieruri), s.n. Obiect de podoaba facut (cu arta) din metal pretios (si pietre scumpe); bijuterie. ♦ Fig. Obiect de mare valoare (artistica); persoana cu deosebite calitati. [Var.: juvaiér s.n.] – Din tc. cevahir (pl. lui cevher).
glaf, GLAF, glafuri, s.n. 1. Sapatura facuta cu dalta în lungul sau împrejurul unei coloane. 2. Element de constructie din lemn, din marmura sau din beton, folosit la captusirea partii inferioare a golului unei ferestre. 3. Muchia finisata a deschiderii facute într-un perete. – Din bg. glah.
glosă, GLÓSĂ, glose, s.f. 1. Explicarea sensului unui pasaj sau a unui cuvânt dintr-o scriere; spec. comentariu sau nota explicativa facuta pe marginea unui text. ♦ (La pl.) Totalitatea cuvintelor care alcatuiesc un glosar. 2. Forma fixa de poezie în care fiecare strofa, începând de la cea de-a doua, comenteaza succesiv câte un vers din prima strofa, versul comentat repetându-se la sfârsitul strofei respective, iar ultima strofa reproducând în ordine inversa versurile primei strofe. – Din lat. glossa. Cf. fr. g l o s e, it. g l o s s a, germ. G l o s s e.
goblen, GOBLÉN, goblenuri, s.n. Tapiserie, broderie sau tesatura artistica facuta din fire colorate, reprezentând o imagine plastica. – Din fr. [manufacture des] Gobelins (n.pr.).
graham, GRAHÁM (GRÁHAM) s.n. (În sintagma) Pâine (de) graham = pâine dietetica facuta din faina integrala, fara sare. – Din germ. Graham[brot].
gură, GÚRĂ, guri, s.f. I. 1. Cavitate din partea anterioara (si inferioara) a capului oamenilor si animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele si deschizatura dintre ele; buze. ♢ Loc. adv. Gura-n gura = foarte aproape unul de celalalt. ♢ Expr. A(-i) da (cuiva) o gura = a saruta (pe cineva). Cu sufletul la gura = a) abia mai putând respira (de emotie sau de oboseala); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mâna pâna la gura = a uita repede, a fi uituc. Parca se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care manânca lacom sau vorbeste repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a disparea. A scoate (sau a scapa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A tipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gura de sarpe = a tipa din rasputeri, deznadajduit. A se zvârcoli ca în gura de sarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gura = (despre cai) a se supune usor (sau greu) la miscarile ce i se fac cu frâul. ♢ Compuse: gura-casca (sau -cascata) = persoana care-si pierde vremea în zadar sau care dovedeste neglijenta, dezinteres condamnabil; persoana care sta absenta, care nu întelege ce i se spune; gura-de-lup = a) defect congenital de conformatie a fetei omului, constând dintr-o despicatura la buza si la gingia superioara si în cerul-gurii, si în comunicarea cavitatii bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealta cu care se îndoaie tabla groasa; gura-leului = planta erbacee ornamentala cu flori de diverse culori, asemanatoare cu o gura (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = planta erbacee cu flori vinete-violete, având o margine alba sau galbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sarutare, sarut. 2. Gura (I 1) considerata ca organ cu care cineva se hraneste. ♢ Expr. A pune (sau a lua, a baga) ceva în gura = a mânca (putin). A i se face gura punga = a avea o senzatie de astringenta din cauza unor alimente acre introduse în gura. A da (cuiva) mura-n gura = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fara sa faca cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucatura, sorbitura, înghititura. ♢ Expr. Nici o gura de apa = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hranit. 3. Gura (I 1) considerata ca organ al vorbirii; cloanta. ♢ Expr. A tacea din gura = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva sa nu mai vorbeasca, a pune pe cineva în situatia de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gura = a) a spune tocmai ceea ce voia sa zica altul în clipa respectiva; b) a întrerupe pe cineva când vorbeste. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul sa vorbeasca; a schimba, a atenua tonul si continutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scapa gura = a destainui ceva fara voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit sa spuna. A avea gura (sau a fi gura) sparta = a nu putea tine un secret, a dezvalui orice secret. A fi slobod la gura = a vorbi mult si fara sfiala, depasind uneori limitele bunei-cuviinte. A fi cu gura mare = a fi certaret. A avea o gura cât o sura = a vorbi mult si tare. A-si pazi (sau tine etc.) gura = a-si impune tacere; a fi prudent în tot ce vorbeste. A(-i tot) da din gura (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o melita, ca o moara stricata sau hodorogita sau ca o pupaza) = a vorbi repede si fara întrerupere; a flecari. A fi bun de gura = (adesea peior.) a vorbi mult si cu usurinta, a se pricepe sa-si pledeze cauza, sa convinga. A fi rau de gura (sau gura rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rau, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) tine seama de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumatate de gura (sau cu gura jumatate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotarât, fara convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se tine de cuvânt, sau care se lauda cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gura = a nu gasi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l gasi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gura în gura = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generatie în generatie. ♢ Compus: gura-sparta = om flecar, limbut, care nu poate tine un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorba, spusa, marturisire. ♢ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoana care nascoceste) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge sa fie vorbit de rau. A te lua dupa gura cuiva = a actiona (în mod gresit) dupa sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lânga cineva pentru a-l convinge sa faca un lucru; a cicali pe cineva. ♦ Glas, grai. ♢ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tacut, linistit, potolit. Cât îl tine (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din rasputeri. A nu avea gura (sa raspunzi sau sa spui ceva) = a nu avea putinta sau curajul (de a mai raspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Galagie, tipat, cearta. ♢ Loc. vb. A sta (sau a sari, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se rasti la cineva. ♢ Expr. A da gura la câini = a striga la câini sa nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbeste; vorbitor. ♢ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerata ca organ al cântarii. II. Deschizatura a unui obiect, a unei încaperi etc., prin care intra, se introduce, se varsa, iese etc. ceva, prin care se stabileste o comunicatie etc. Gura vasului. Gura camasii. Gura de canal. Gura fluviului. ♢ Gura de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept si din cea care se petrece pe dupa gâtul calului. Gura de apa = instalatie care serveste pentru a lua apa dintr-o retea de distributie. Gura de incendiu = gura de apa la care se monteaza un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gura de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gura artificiala = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incinta acustica, de forma si dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice sa fie asemanatoare cu acelea ale gurii umane. ♢ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeala înainte de a începe tesutul; b) a se înstari. A prins pânza gura = s-a facut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula "gâtlej, gât".
gurut, GURÚT s.n. (Reg.) Pasta alimentara facuta din faina de hrisca si de grâu, cu adaos de brânza, lapte si oua. – Et. nec.
hartă, HÁRTĂ, harti, s.f. Reprezentare grafica în plan orizontal a suprafetei pamântului (totala sau partiala), generalizata si micsorata conform unei anumite scari de proportie si întocmita pe baza unei proiectii cartografice. ♢ (În sintagmele) Harta fusurilor orare = harta care indica limitele reale ale fusurilor orare. Harta geologica = harta pe care este reprezentata raspândirea diferitelor formatii geologice. Harta hidrologica = harta pe care sunt reprezentate repartitia proprietatilor fizice si chimice si conditiile de zacamânt ale apelor subterane. Harta lingvistica = harta rezultata din cartografierea faptelor de limba. Harta sinoptica = harta facuta din 6 în 6 ore în care se înscriu principalele elemente meteorologice. Harta de anomalii = harta care indica abaterile (actuale) ale unor elemente meteorologice, fata de valorile medii multianuale. – Din ngr. hártis.
havalea, HAVALEÁ, havalele, s.f. Îndatorire constând din prestarea de zile de claca, podvezi etc., pe care o aveau taranii pe vremea clacii. ♦ Prestatie în bani sau în natura facuta în contul haraciului. – Din tc. havale.
hermină, HERMÍNĂ, hermine, s.f. Animal carnivor asemanator cu nevastuica, având blana cafenie vara, alba, fina si lucioasa iarna; hermelina, cacom, helge (Mustela erminea). ♦ Blana prelucrata sau haina facuta din blana acestui animal. – Din fr. hermine.
huşti, HUSTI interj. 1. Cuvânt care sugereaza miscarea facuta de cineva sau de ceva care iese sau dispare repede, se strecoara repede undeva. 2. Strigat cu care se alunga pasarile de curte. – Onomatopee.
iglu, IGLÚ, igluuri, s.n. Coliba facuta din blocuri de gheata sau zapada, construita de eschimosi în regiunile polare. – Din fr. iglou.
imaginaţie, IMAGINÁŢIE, imaginatii, s.f. Capacitate omeneasca de a crea noi reprezentari sau idei pe baza perceptiilor, reprezentarilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. reprezentare produsa de aceasta facultate; închipuire, fantezie. [Var.: (rar) imaginatiúne s.f.] – Din fr. imagination, lat. imaginatio, -onis.
in, IN2 (1) s.m., (2) inuri, s.n. 1. S.m. Planta erbacee textila si oleaginoasa, cu tulpina subtire, ramificata în partea superioara, fibroasa, cu frunze mici, înguste si cu flori albastre sau albe, care are numeroase utilizari (Linum usitatissimum); p. restr. samânta acestei plante. ♢ In galben = planta erbacee cu flori galbene (Linum flavum). 2. S.n. Fir obtinut prin prelucrarea inului2 (1); p. ext. pânza facuta din aceste fire. – Lat. linum.
inadvertenţă, INADVERTÉNŢĂ, inadvertente, s.f. Lipsa de atentie; (concr.) greseala facuta din neatentie. ♦ Nepotrivire, neconcordanta. – Din fr. inadvertance.
incizie, INCÍZIE, incizii, s.f. 1. (Med.) Taietura, sectionare facuta într-un tesut cu bisturiul sau cu un alt instrument chirurgical. 2. Taietura facuta în scoarta unui arbore, cu scopul de a opri si de a dirija o cantitate mai mare de substante nutritive catre inflorescente, provocând astfel o crestere mai mare a fructelor si grabirea coacerii lor. 3. Ornamentare a unui obiect din lut, piatra, metal prin zgârierea în suprafata lui cu ajutorul unui instrument special; ornament astfel rezultat. – Din fr. incision, lat. inciaio.
inel, INÉL, inele, s.n. 1. Cerc mic de metal (pretios, cu pietre scumpe) care se poarta ca podoaba pe deget. ♢ Inel de logodna = verigheta. ♢ Expr. Tras (ca) prin(tr-un) inel = cu talia subtire; zvelt. ♢ Inelul lui Saturn = cerc luminos care înconjura planeta Saturn. 2. Obiect în forma de cerc, având diverse întrebuintari practice; veriga, belciug. ♦ (La pl.) Aparat de gimnastica format din doua cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumita distanta de pamânt si la care gimnastul executa exercitii tinându-se de ele; p. ext. proba sportiva care se executa la acest aparat. 3. Artera de circulatie, cu traseu circular sau poligonal, care înconjura o localitate si leaga capetele soselelor exterioare care conduc la aceasta localitate. 4. (La pl.) Zone inelare concentrice care se observa într-o sectiune transversala facuta în tulpina sau radacina plantelor lemnoase si care indica vârsta acestora si cresterea lor în grosime. ♦ Striuri concentrice pe solzii, operculele si alte formatii osoase ale pestilor, care permit evaluarea vârstei acestora. 5. Fiecare dintre segmentele din care este alcatuit corpul unor viermi. – Lat. anellus.
injoncţiune, INJONCŢIÚNE, injonctiuni, s.f. (Rar). Presiune, interventie puternica facuta asupra cuiva; ordin precis, formal. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. injonction.
intrătură, INTRĂTÚRĂ, intraturi, s.f. Adâncitura facuta sau existenta într-un zid, într-o stânca etc. – Intra2 + suf. -atura.
ipingea, IPINGEÁ, ipingele, s.f. Manta barbateasca facuta din dimie sau din postav (cu gluga si împodobita cu gaitane), care se purta în trecut. ♦ Material din care se confectiona haina descrisa mai sus. [Var.: (reg.) epingeá s.f.] – Din tc. yapincak.
ispăşi, ISPĂSÍ, ispasesc, vb. IV. Tranz. 1. A suferi din cauza unei greseli, a o rascumpara prin suferinta. ♦ A executa o pedeapsa privativa de libertate în urma condamnarii; a expia. 2. (Înv.) A cerceta si a evalua paguba facuta (de vite) pe proprietatea altuia. [Var.: (înv.) spasí vb. IV] – Din sl. sŭpasiti "a mântui".
înapoi, ÎNAPÓI adv. 1. În directie contrara înaintarii; în spate, îndarat. ♢ Loc. vb. A da înapoi = a) a se retrage; b) fig. a ceda (într-o discutie) într-o actiune; c) fig. a fi în declin, a regresa. ♦ (Înv.; cu trimitere la un pasaj anterior dintr-un text) Mai sus. 2. La locul de provenienta; în locul unde a fost mai înainte. ♢ Loc. vb. A da (ceva) înapoi = a restitui; a înapoia. ♢ Expr. A-si lua vorba înapoi = a-si retrage vorba, fagaduiala facuta; a reveni asupra celor spuse, rectificându-le. 3. Cu o treapta îndarat, într-un loc inferior altora ca valoare. 4. Mai demult, la o data anterioara celei prezente. – În + apoi.
îndobitoci, ÎNDOBITOCÍ, îndobitocesc, vb. IV. Refl. si tranz. A-si pierde sau a face pe cineva sa-si piarda facultatile intelectuale si morale; a (se) prosti2, a (se) tâmpi, a (se) abrutiza. – În + dobitoc.
înflorit, ÎNFLORÍT, -Ă, înfloriti, -te, adj. I. (Despre plante) Care a facut, a dat flori; acoperit de flori, plin de flori; (despre flori) care si-a deschis bobocii. II. 1. Fig. (Despre fata; p. ext. despre oameni) Îmbujorat; luminat. 2. Împodobit cu desene, cu ornamente; înflorat. ♦ Fig. (Despre exprimare) Care este bogat în imagini; care cauta sa impresioneze prin bogatia imaginilor. – V. înflori.
înmugurit, ÎNMUGURÍT, -Ă, înmuguriti, -te, adj. Care a facut muguri; mugurit, încapusat. – V. înmuguri.
înnodat, ÎNNODÁT, -Ă, înnodati, -te, adj. (Despre fire) Care este legat, unit printr-un nod. ♦ Care a facut nod; care are unul sau mai multe noduri. – V. înnoda.
înştiinţare, ÎNSTIINŢÁRE, înstiintari, s.f. Actiunea de a înstiinta si rezultatul ei; stire, informatie, anunt, încunostintare. ♦ (Concr.) Comunicare scurta facuta de obicei în scris de o institutie, care cuprinde o stire, un anunt etc.; adresa, nota. [Pr.: -sti-in-] – V. înstiinta.
întrebuinţat, ÎNTREBUINŢÁT, -Ă, întrebuintati, -te, adj. De care s-a facut (mult) uz; care a fost folosit; uzat, purtat2. – V. întrebuinta.
înţelege, ÎNŢELÉGE, întelég, vb. III. 1. Tranz. A-si face, a avea o idee clara si exacta despre un lucru, a patrunde, a cuprinde cu mintea; a pricepe. ♢ Expr. Asa (mai) înteleg si eu = asa da, asa e pe placul meu. A întelege pe cineva = a) a pricepe ce spune cineva; b) a pricepe (si a aproba) cauzele comportarii cuiva. (Ma) întelegi?, se spune cuiva pentru a verifica întelegerea celor spuse. (Ma) întelegi!, marcheaza o situatie în care exista un substrat. (Refl.) Se întelege de la sine = este evident. (Intranz.) A întelege de gluma = a nu se supara pentru o gluma facuta pe socoteala lui. ♦ A-si da seama de ceva. ♦ A pricepe o limba straina. ♦ A constata, a vedea, a observa, a baga de seama. ♦ A gândi, a reflecta, a concepe. 2. Refl. recipr. A ajunge la învoiala, a cadea de acord, a se împaca, a conveni cu cineva. ♦ A convietui în buna învoiala, a se întelege, a se învoi. 3. Tranz. (în expr.) A nu întelege nimic din ceva = a nu se alege cu nimic din ceva, a nu profita din ceva. [Perf. s. întelesei, part. înteles] – Lat. intelligere.
învârtit, ÎNVÂRTÍT2, -Ă învârtiti, -te, adj., subst. 1. Adj. Înfasurat, rasucit. 2. S.m. Fig. (Fam.) Persoana care s-a eschivat (prin favoritism, dare de mita etc.) de la obligatiile militare (în timp de razboi); persoana care a ajuns la o situatie materiala sau sociala buna, prin mijloace dubioase. 3. S.f. Numele unui dans popular cu învârtituri; melodie dupa care se executa acest dans. 4. S.f. Prajitura facuta dintr-o foaie subtire de aluat, umpluta cu nuci, mere sau brânza. – V. învârti.
jad, JAD, jaduri, s.n. Piatra semipretioasa compusa din silicat natural de aluminiu, calciu si magneziu, de culoare alba-verzuie pâna la verde închis, cu luciu sticlos, folosita la confectionarea unor obiecte de arta. ♢ Obiect de arta facut din aceasta piatra. – Din fr. jade.
jgheab, JGHEAB, jgheaburi, s.n. 1. Conducta sau canal deschis în partea superioara, facut în piatra, într-un trunchi de copac etc., permitând (prin înclinarea sa) scurgerea unui lichid sau a unui material pulverulent. ♦ Canal de scurgere pentru apa sau adapatoare pentru vite. ♦ Streasina. 2. Crestatura, scobitura, adâncitura. 3. Fagas, râpa facuta la munte de suvoiul ploilor; p. ext. vale. 4. Santulet, canal mic care serveste la udatul semanaturilor (în gradinile de zarzavat); rigola. 5. Scocul morii. – Din sl. žlebŭ.
joantă, JOÁNTĂ, joante, s.f. 1. Legatura facuta la capetele sinelor de cale ferata pentru a asigura continuitatea caii de circulatie. 2. Legatura între doua bare de otel din armatura unui element de beton armat. – Din fr., engl. joint.
jurământ, JURĂMÂNT, juraminte, s.n. 1. Afirmare, promisiune, fagaduiala solemna facuta de o persoana (adesea printr-o anumita formula în care este invocata divinitatea) de a spune adevarul în legatura cu anumite fapte; jur3. 2. Angajament solemn, exprimat de obicei printr-o anumita formula, prin care cineva se obliga sa-si faca datoria (fata de popor, de stat etc.). 3. Promisiune, fagaduiala ferma de a face ceva. – Din lat. juramentum.
macrameu, MACRAMÉU, macrameuri, s.n. Un fel de dantela facuta din fire groase de ata din bumbac mercerizat, împletite si înnodate. [Var.: macramé.] – Din fr. macramé.
nuntit, NUNTÍT2, -Ă, nuntiti, -te, adj. (Rar) Care s-a casatorit, care a facut nunta (1). – V. nunti.
luciditate, LUCIDITÁTE s. f. claritate în gândire. ♢ deplinatate a facultatilor intelectuale; stare de constienta. (< fr. lucidité)
ţarc, ŢARC, tarcuri, s.n. 1. Loc îngradit (uneori acoperit), unde se adapostesc sau se închid oile, vitele etc.; ocol. 2. Îngraditura, gard de nuiele, spini, de spini etc. în jurul unei clai de fân pentru a o feri de vite; p.ext. suprafata împrejmuita de acest gard. 3. Mica îngraditura facuta din stinghii, în care sunt tinuti copii mici când încep sa umble, pentru a li se limita spatiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. c a r k, gr. t s á r k o s.
ţarină, ŢÁRINĂ1, tarini, s.f. 1. Câmp cultivat; ogor, aratura. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pamânt arabil, pasuni, paduri etc.). ♢ Poarta tarinii = poarta facuta la începutul drumurilor care intra într-un sat. Gardul tarinii = gard care împrejmuieste un sat. 3. (Mai ales art.) Numele unui dans popular în perechi, cu miscari moderate, care se danseaza însotit de strigaturi cântate sau recitate; melodie dupa care se executa acest dans. [Var.: (reg.) tárna, (înv.) teárina s.f.] – Cf. scr. c a r i n a.
ţigară, ŢIGÁRĂ, tigari, s.f. Sul mic facut dintr-o hârtie foarte fina umpluta cu tutun taiat marunt, care se aprinde la un capat, iar din celalalt capat (vârât între buze) se trage fumul în piept; tigareta (1). ♢ Ţigara de foi = tigara facuta din foi de tutun înfasurate una peste alta; trabuc. – Din germ. Zigarre.
ţurcă, ŢÚRCĂ2, turci, s.f. Caciula mare si mitoasa facuta din blana de oaie turcana. – Cf. t u r c a n.
ureche, URÉCHE, urechi, s.f. I. 1. Fiecare dintre cele doua organe ale auzului si echilibrului, asezate simetric de o parte si de cealalta a capului omului si mamiferelor, alcatuite dintr-o parte externa, una mijlocie si una interna. ♢ Expr. A fi numai urechi sau a-si deschide urechile (în patru) = a asculta foarte atent. A-i ajunge cuiva la ureche sau a ajunge la urechea cuiva = (despre afirmatii, zvonuri, stiri) a deveni cunoscut, stiut de cineva. A-i trece cuiva (ceva) pe la ureche = a auzi un lucru numai în treacat, neprecis. A-i intra cuiva (ceva) pe-o ureche si a-i iesi pe alta (sau pe cealalta) = a nu retine ceea ce i se spune, a trece usor peste cele auzite, a nu asculta sfaturile primite. Tare (sau fudul) de urechi (sau de-o ureche) = surd. ♦ Partea externa, cartilaginoasa, vizibila a urechii (I 1); pavilionul urechii, auricula. ♢ Loc. adv. Pâna peste urechi = extrem de..., foarte. ♢ Expr. (A fi) într-o ureche = (a fi) smintit, scrântit, ticnit. A i se lungi (cuiva) urechile (de foame etc.) = a-si pierde rabdarea asteptând (sa manânce etc.), a dori foarte mult (ceva). ♢ Compuse: (Bot.) urechea-babei = ciuperca comestibila de culoare galbuie sau trandafirie pe partea exterioara si rosie-portocalie pe partea interioara; urechiusa (Peziza aurantia); urechea iepurelui = a) numele mai multor specii de plante erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene sau galbene-aurii (Bupleurum); b) planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina si frunzele paroase, cu florile roz (Stachys lanata); urechea-porcului = planta erbacee melifera din familia labiatelor, cu tulpina paroasa si ramificata în partea superioara, cu frunzele ovale si dintate si cu flori mici, albastrui-violete (Salvia verticillata); urechea-soarecelui = nu-ma-uita; urechea-ursului = planta erbacee cu frunze carnoase, ovale, usor dintate, dispuse în forma de rozeta si cu flori galbene (Primula auricula). 2. Fig. Facultatea de a auzi; simtul auzului; auz. ♢ Expr. A avea ureche (muzicala) = a avea facultatea de a percepe just (si de a reproduce în mod exact) sunetele muzicale. A cânta dupa ureche = a reproduce o melodie dupa auz, fara a folosi partitura. II. (Pop.) Organul respirator al pestilor; branhie. III. P. anal. 1. Gaura acului (prin care se petrece ata sau sfoara). ♢ Expr. A scapa ca prin urechile acului = a scapa cu mare greutate, în mod miraculos dintr-o situatie dificila. 2. Cheotoarea de piele sau de pânza care se coase la marginea posterioara de sus a ghetelor sau a cizmelor, cu ajutorul careia se trage încaltamintea în picior. 3. Toarta; inel, belciug. ♦ Proeminenta în forma de cârlig la capatul de sus al leucii carului, de care se sprijina lantul sau veriga care leaga loitrele de leuca. ♦ Ochi, lat, juvat la capatul streangului; valul streangului. 4. (La pl.) Portiune iesita în afara dintr-o lucrare de zidarie, amenajata pentru a usura fixarea unui toc de fereastra sau de usa, pentru a sustine un ornament etc. – Lat. oricla (= auricula).
uscăţel, USCĂŢÉL, -ÍCĂ, uscatei, -ele, adj., s.f. 1. Adj. Diminutiv al lui uscat2 (I). 2. S.f. pl. Crengi subtiri si uscate; uscaturi (1). 3. S.f. (Mai ales la pl.) Prajitura facuta din bucatele de aluat prajite în grasime sau coapte la cuptor; uscatura (2). – Uscat2 + suf. -el, -ica.
vatră, VÁTRĂ, vetre, s.f. 1. Un fel de platforma înaltata, amenajata în tinda caselor taranesti, pe care se face focul pentru a pregati mâncarea; parte plana din interiorul cuptorului (de pâine) sau al sobei, care sustine cuptorul sau soba în afara si pe care se poate sedea sau dormi. ♢ Expr. A îmbatrâni în vatra = a ramâne fata batrâna, nemaritata. A ramâne cu sluta în vatra = a nu-si putea marita fata. A cloci pe vatra = a lenevi (la caldura), a trândavi. A cadea cuiva în vatra = a fi oaspete nepoftit si suparator al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depoziteaza si unde arde combustibilul; partea inferioara din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se asaza materialele care trebuie încalzite sau topite. 2. Locuinta, asezamânt stabil, camin, casa (parinteasca). ♢ Loc. adj. De vatra = care si-a facut gospodarie si s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de bastina, de origine. ♢ Expr. (Iesit din uz) A lasa (un ostas) la vatra = a elibera (un ostas) dupa terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal salbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei asezari, al unei instalatii etc.; locul pe care s-a cladit ceva, pe care se construieste sau unde se asaza ceva. ♢ Vatra satului = suprafata de teren pe care se întinde satul. 4. (Pop.) Portiune de pamânt, pe un câmp, care se deosebeste de restul locului printr-o vegetatie diferita sau prin absenta vegetatiei. Cf. alb. v a t r e.
vână, VẤNĂ, vine, s.f. I. 1. Vas sangvin de diferite marimi, care duce sângele de la organe si tesuturi la inima; p. gener. (fam.) orice vas sangvin; vena (1). ♢ Expr. a-i îngheta (sau a i se slei) cuiva sângele în vine = a-l cuprinde pe cineva groaza, a încremeni de frica. 2. (Pop.) Fibra musculara; tendon, zgârci; muschi. ♢ Vâna de bou = cravasa facuta din ligamentul cervical posterior al boului; p. ext. baston de cauciuc folosit de cei care mentin ordinea publica. ♢ Loc. adj. Tare (sau bun) de vâna = puternic, viguros. Slab de vâna = neputincios, slabanog. ♢ Expr. A fi numai vâna = a fi sprinten, agil, puternic. 3. (Pop.) Parte a piciorului cuprinsa între genunchi si glezna; gamba. ♢ Loc. adj. si adv. Pe (sau în) vine = (despre pantaloni) lasati sau cazuti mai jos de talie; spre genunchi; (despre oameni) cu pantalonii lasati sau cazuti. ♢ Loc. adv. pe vine = ghemuit, cu genunchii îndoiti, sprijinind greutatea corpului pe gambe. ♢ Expr. (Reg.; în legatura cu verbe de miscare) Cu coada între vine = umilit, rusinat. II. 1. Patura minerala continua infiltrata între celelalte straturi ale solului; filon. ♦ Pânza subterana de apa. 2. Suvita, coloana de lichid; p. ext. dâra. ♢ Vâna apei = curentul, suvoiul apei. 3. (Bot.) Nervura. ♦ Fiecare dintre ramificatiile radacinii unui copac. – Lat. vena.
za, ZA2, zale, s.f. 1. Fiecare dintre ochiurile unui lant; p. gener. (la pl.) lant. ♦ Lantisor de metal întrebuintat uneori ca podoaba. ♦ Cusatura în forma de lantisor, executata de obicei la broderii. 2. (La pl.) Împletitura executata din inele mici de fier legate unul de altul; p. ext. armura facuta din aceasta împletitura, cu care se îmbracau ostenii în antichitate si în evul mediu, spre a se apara de loviturile dusmanilor. [Var.: (reg.) zala, zea s.f.] – Cf. ngr. záva.
zăpăci, ZĂPĂCÍ, zapacesc, vb. IV. Tranz. si refl. 1. A-si pierde sau a face sa-si piarda facultatea de a judeca clar; a (se) tulbura la minte, a (se) nauci, a (se) buimaci. 2. (Fam.) A-si pierde sau a face sa-si piarda cumpatul, a (se) fâstâci, a (se) încurca. ♦ Tranz. A strica ordinea, a ravasi, a deranja. – Et. nec.
zburat, ZBURÁT, -Ă, zburati, -te, adj. 1. Împrastiat, risipit, spulberat (de vânt). 2. Fig. (Rar; despre timp) Care s-a dus, a trecut. 3. (Pop.; în sintagma) Brânza zburata = brânza facuta din lapte fiert, la care se adauga zer, cheag sau cuib de lapte acru. V. zbura.
zeghe, ZÉGHE, zeghi, s.f. 1. Haina taraneasca lunga, împodobita uneori cu gaitane negre, care se poarta în tinuturile muntoase. ♦ Haina facuta din piele de oaie, cu care se îmbraca ciobanii; suba. 2. Postav gros din care se fac unele haine taranesti; dimie. [Var.: zéche s.f.] – Et. nec.
zibelină, ZIBELÍNĂ, zibeline, s.f. 1. (Zool.) Samur (1). 2. Ţesatura facuta din fire de lâna de calitate buna, foarte putin rasucite, dezlânate si scamosate pentru a capata aspectul de zibelina (1). – Din fr. zibeline.
ecler, ECLÉR, ecleruri, s.n. Prajitura facuta dintr-un fel de gogosi de aluat alungite, umplute cu crema si acoperite cu glazura de serbet, ciocolata etc. [Pl. si: eclere] – Din fr. éclair.
marcotă, MARCÓTĂ, marcote, s.f. Lastar al unei plante, nedesprins de ea, înfipt cu capatul liber în pamânt pentru a prinde radacina si care, taiat si rasadit dupa ce a facut radacina, da o planta noua. – Din fr. marcotte.
mărgean, MĂRGEÁN subst. 1. Nume dat unor specii de animale care traiesc în colonii marine formate din mai multi indivizi de culoare rosie, mai rar alba, înfipti pe un schelet calcaros; coral1 (Corallium); p.ext. scheletul calcaros al acestor animale, din care se fac podoabe; podoaba facuta din acest schelet. 2. Sirag de margele facut dintr-un material asemanator cu margeanul (1). – Din tc. mercan.
corectură, CORECTÚRĂ, corecturi, s.f. 1. Operatie de înlaturare a greselilor tipografice dintr-un text sau dintr-o forma de tipar. 2. (Concr.) Text tiparit pe care s-a facut operatia de corectura (1). 3. Fiecare dintre modificarile operate pe un text corectat. – Din germ. Korrektur, lat. correctura.
cuceritor, CUCERITÓR, -OÁRE, cuceritori, -oare s.m. si f. 1. Persoana, popor, tara etc. care face sau a facut cuceriri. 2. Barbat sau femeie care reuseste sa atraga simpatia sau dragostea unei persoane de sex opus. ♦ (Adjectival) Care cucereste (I 2). Zâmbet cuceritor. – Cuceri + suf. -tor.
diademă, DIADÉMĂ, diademe, s.f. Podoaba în forma de cununa facuta din metal pretios si împodobita cu pietre scumpe, purtata pe cap de suverani, de unii reprezentanti ai bisericii si, în reprezentarile plastice, de anumite divinitati; podoaba facuta din diverse materiale si purtata de femei pe frunte, la numite ocazii. [Pr.: -di-a-] [Var.: (înv.): diadém s.n.] – Din fr. diadème, lat. diadema.
lectorat, LECTORÁT s. n. 1. functia de lector1 (1). 2. catedra universitara a unei tari în alta tara, în cadrul careia profesori ai celei dintâi predau studentilor din tara gazda, o anume materie de învatamânt. 3. grup de profesori din învatamântul superior care predau o disciplina la o alta facultate decât aceea de care apartin. (< germ. Lektorat)
mânătură, MÂNĂTÚRĂ, mânaturi, s.f. (În credintele populare) Farmec, vraja; p.ext. boala pricinuita de un farmec, de o vraja care i s-a facut cuiva. [Var.: mâitúra s.f.] – Mâna + suf. -atura.
testator, TESTATÓR, -OÁRE, testatori, -oare, s.m. si f. Persoana care a facut un testament, care a testat1. – Din fr. testateur, lat. testator, -oris.
ocniţă, ÓCNIŢĂ, ocnite, s.f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocna (1). 2. Adâncitura într-o soba de zid, în cuptorul sau în peretii caselor taranesti, în care se pastreaza diferite obiecte; firida, nisa. ♦ Firida mica facuta ca element decorativ în partea exterioara a zidului unei cladiri. 3. Groapa adânca; hruba. 4. (Reg.) Schelet de pari în forma de prisma triunghiulara cu doua laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca sa se usuce; acoperis de scânduri sprijinit pe tarus, sub care se întind snopii de cereale în acelasi scop. [Pl. si: ocniti] – Ocna + suf. -ita.
parchet, PARCHÉT, parchete, s.n. I. Pardoseala executata prin îmbinarea între ele (în forma de desene geometrice) a unor piese din lemn tare (stejar, fag etc.) prelucrate special; fiecare dintre piesele de lemn (înguste si scurte) folosite la executarea acestui tip de pardoseala. II. Fiecare dintre suprafetele în care este împartita o padure în vederea exploatarii ei rationale; p. ext. suprafata de teren pe care s-a facut o taiere într-o padure. III. Institutie judiciara care functioneaza pe lânga unele instante judecatoresti, cu atributia de a exercita actiunea penala si de a sustine acuzarea la judecarea proceselor penale; membrii acestei institutii; local în care functioneaza aceasta institutie. – Din fr. parquet.
notă, NÓTĂ, note, s.f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observatii referitoare la o anumita chestiune; text scris care contine o scurta însemnare, un comentariu. ♢ Expr. A lua nota (de ceva) = a lua cunostinta (de ceva); a tine seama (de ceva), a retine (ceva). ♦ (La pl.) Notite (luate la o ora de scoala, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnari sau reflectii literare scrise cu privire la o calatorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotarile la un text literar sau stiintific, cuprinzând informatii suplimentare de amanunt, referinte bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârsitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisa) prin care guvernul unui stat informeaza guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protesteaza asupra lezarii unor interese etc. ♦ Comunicare scurta facuta de obicei în scris de o institutie; adresa, înstiintare. 4. Socoteala scrisa, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie sa le achite pentru obiecte cumparate, pentru consumatii; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care serveste la înregistrarea unor operatii contabile etc. 5. Calificativ care reprezinta, printr-o cifra sau o mentiune speciala, aprecierea cunostintelor sau a comportarii unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de catre profesor, de catre membrii unui juriu etc. 6. Semn conventional pentru reprezentarea grafica a sunetelor muzicale, indicând înaltimea si durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ♢ Expr. Nota discordanta (sau falsa) = afirmatie, atitudine care nu se potriveste într-un caz dat. A forta (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obisnuite, a întrece masura. A fi în nota = a fi în concordanta cu o situatie data. Ca pe note = bine, asa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanta, însusire, trasatura caracteristica, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota.
notificare, NOTIFICÁRE, notificari, s.f. Actiunea de a notifica si rezultatul ei. ♦ Comunicare scrisa adresata unei persoane, prin organul competent, în scopul de a o informa ca un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmeaza sa fie îndeplinit; notificatie. ♦ Înstiintare oficiala facuta de un stat altor state, printr-o nota diplomatica, cu privire la pozitia sa într-o anumita problema internationala. – V. notifica.
rasoleală, RASOLEÁLĂ, rasoleli, s.f. (Fam.) Faptul de a rasoli; treaba facuta superficial, de mântuiala. – Rasoli + suf. -eala.
răboj, RĂBÓJ, rabojuri, s.n. 1. Bucata de lemn în forma cilindrica sau paralelipipedica pe care, în trecut, se însemnau, prin crestaturi, diferite calcule, socoteli (zilele de munca, banii datorati, numarul vitelor etc.). ♢ Expr. A sterge de pe raboj = a da uitarii; a ierta. (Reg.) A crede dupa raboj = a crede tot ce se spune. A(-si) iesi (sau a scoate pe cineva) din raboj (afara) = a (se) supara. 2. (Pop.) Socoteala, calcul. Pierdusem rabojul timpului. ♢ Expr. A i se uita cuiva rabojul = a i se uita numarul anilor. 3. Crestatura facuta, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: rabús s.n.] – Din bg., scr. raboš.
râcâi, RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre pasari sau animale) A scormoni, a scurma cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ♢ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inima = a-l chinui pe cineva gândul ca trebuie sa faca un lucru si nu l-a facut sau ca stie un lucru care intereseaza pe altul si nu-l spune. ♦ A îndeparta prin zgâriere un învelis, un strat. – Formatie onomatopeica.
recalificare, RECALIFICÁRE, recalificari, s.f. 1. Pregatire, instruire în vederea obtinerii unei noi calificari profesionale, a unei noi meserii; calificare nou dobândita. 2. Proba suplimentara pe care o sustine o persoana sau o echipa (care a ratat calificarea în prima tentativa facuta) pentru a se putea califica mai departe într-o competitie sportiva. – V. recalifica.
riz, RIZ, rizuri, s.n. Fisura foarte fina care se produce la suprafata unei piese metalice din cauza tensiunilor interne. ♦ Zgârietura facuta de un vârf ascutit pe o piesa pentru a o însemna într-un anumit fel. – Din germ. Ritz.
ruladă, RULÁDĂ, rulade, s.f. 1. Prajitura facuta dintr-o foaie de aluat, înfasurata în forma de sul si umpluta cu dulceata, crema etc. 2. Fel de mâncare preparat din muschi de vaca sau de porc umplut cu tocatura, oua fierte etc. si rulat, sau din carne tocata amestecata cu ou, verdeata etc. careia i se da o forma de rulou si care se coace la cuptor. 3. (Rar) Ornament muzical de coloratura, bazat pe un sir de acorduri cântate pe o singura silaba. – Din fr. roulade.
sarailie, SARAILÍE, sarailii, s.f. Prajitura facuta din foi de placinta rulate, cu umplutura de nuci, de alune, de migdale, îmbibata cu sirop de zahar sau cu miere. [Pr.: -ra-i-. – Var.: (înv.) seralíe s.f.] – Din tc. sarayli "ceea ce tine de palatul sultanului".
săpătură, SĂPĂTÚRĂ, sapaturi, s.f. 1. Sapat. ♦ Spec. (La pl.) Lucrari de excavare a pamântului; (în special) lucrari arheologice. 2. (Concr.) Groapa, adâncitura facuta în pamânt cu sapa1 sau cu alte unelte ori masini de sapat. – Sapa + suf. -atura.
sinapism, SINAPÍSM, sinapisme, s.n. Cataplasma facuta din faina de mustar si apa, care se aplica pe o parte bolnava a corpului cu scopul de a provoca un aflux al sângelui. – Din fr. sinapisme.
coviltir, COVILTÍR, coviltire, s.n. Acoperis la caruta facut dintr-un schelet de nuiele curbate peste care se întind rogojini sau pânza groasa. – Et. nec.
ştrudel, STRÚDEL, strudele, s.n. Placinta facuta din foi subtiri umplute cu mere, brânza, nuci etc. si rulate în forma de sul. – Din germ. Strudel.
toană, TOÁNĂ2, toane, s.f. 1. Ocol facut prin desfasurarea larga si completa a unui navod, care prinde pestele înconjurându-l; loc (bogat în peste) unde se arunca în acest fel navodul. ♦ Spartura, gaura facuta în gheata unei ape, pentru a pescui sau pentru a scoate apa; copca. 2. Timpul când pestele umbla dupa mâncare. – Din ucr., rus. tonea.
toc, TOC2, tocuri, s.n. 1. Cutie ori suport de lemn, de metal, de piele sau de material plastic, cu forme si marimi diferite, în care se pastreaza arme, aparate sau instrumente; teaca de piele, de carton etc. în care se tin diferite obiecte mici (ochelari, piepteni etc.). ♦ Spec. (Rar) Teaca de sabie. 2. Unealta de scris cu cerneala facuta din lemn, os, metal, în forma de betisor, la care se adapteaza o penita; condei. ♢ Toc rezervor = stilou. 3. Cadru de lemn sau de metal în care se fixeaza, la o constructie, ferestrele si usile. – Din magh., scr. tok.
troian, TROIÁN1, troiene, s.n. 1. Îngramadire mare de zapada adusa de vânt si asezata în forma de valuri sau de dune; namete. ♦ P. gener. Morman, gramada. 2. Întaritura primitiva facuta de popoarele antice, constând dintr-un dig lung de pamânt, cu sant de aparare. [Pr.: tro-ian] – Probabil din sl. trojanŭ.
fuituială, FUITUIÁLĂ, fuituieli, s.f. 1. (Înv. si reg.) Material folosit în exploatarile miniere la astuparea gaurilor de mina. 2. (Înv.) Umplutura facuta din câlti, cârpe, hârtie, care se baga în pusca sau în pistol peste alice sau peste pulbere. [Pr.: -tu-ia-. – Var.: fultuiála s.f.] – Fuitui (reg. "a îndesa" < magh.) + suf. -eala.
amuţire, AMUŢÍRE, amutiri, s.f. 1. Faptul de a amuti; pierderea facultatii de a vorbi. ♦ Fig. Încetarea oricarui zgomot. 2. Fenomen fonetic care consta în pronuntarea din ce în ce mai putin perceptibila, pâna la disparitia totala, a unui sunet. – V. amuti.
fumar, FUMÁR, fumare, s.n. Deschizatura facuta în acoperisul caselor de la tara, pentru a permite iesirea fumului din sobe; hogeag, bageaca. – Lat. fumarium.
paginat, PAGINÁT, -Ă, paginati, -te, adj. (Despre pagini, texte) Care este numerotat; pe care s-a facut operatia de paginatie (1). – V. pagina.
panaghie, PANAGHÍE, panaghii, s.f. 1. Nume dat Fecioarei Maria; p. ext. iconita (emailata) cu chipul Fecioarei Maria, purtata de ierarhi pe piept. 2. Bucata de prescura care se manânca în manastiri, în prima saptamâna dupa Pasti. ♦ Prescura facuta la patruzeci de zile dupa înmormântarea cuiva. – Din sl. panagija, ngr. panaghía.
panama, PANAMÁ1, panamale, s.f. 1. Împletitura facuta din paie obtinute din frunzele unui palmier care creste în Panama; p. ext. palarie facuta dintr-o astfel de împletitura. 2. Ţesatura usoara de bumbac sau de in care imita panamaua (1). – Din fr. panama.
pandişpan, PANDISPÁN, pandispanuri, s.n. Prajitura facuta din faina, oua si zahar, de culoare galbena si cu aspect pufos. [Pl. si: pandispane] – Din ngr. pandespáni.
para, PARÁ3, parale, s.f. 1. Moneda divizionara egala cu a suta parte dintr-un leu vechi; mica moneda turceasca de argint care a circulat si în tarile românesti; (astazi) ban de valoare mica. ♢ Expr. A nu avea (nici o) para (chioara) = a nu avea (nici) un ban. Pâna într-o para sau pâna la (o) para = pâna la ultimul ban; exact (din punct de vedere banesc). Nu face nici o para (chioara sau nici doua parale) sau nu face parale = nu are (nici o) valoare, nu e bun (de nimic). A face (pe cineva) de doua parale = a certa (aspru) (pe cineva). A lua (pe cineva) la trei parale = a-i cere cuiva socoteala pentru ceea ce a facut. ♦ P. gener. Moneda (metalica). 2. (Fam.; la pl.) Bani; p. ext. avere. ♢ Expr. Parale bune = bani multi (Fam.) A face parale = a fi valoros, de pret. A sti câte parale face cineva = a fi bine lamurit în privinta caracterului, a meritelor sau a capacitatii cuiva. – Din tc. para.
parastas, PARASTÁS, parastase, s.n. Slujba religioasa facuta pentru pomenirea celor morti; p. ext. praznic care se face dupa o astfel de slujba; pomana. ♦ (Pop.; concr.) Colac oferit preotului sau persoanelor care au luat parte la aceasta slujba. [Var.: (reg.) parastás s.n.] – Din sl. parastasŭ, ngr. parástasis.
parolist, PAROLÍST, -Ă, parolisti, -ste, adj., s.m. si f. (Fam.) (Persoana) care se tine de cuvânt, care îsi respecta angajamentul luat, promisiunea facuta. – Parola + suf. -ist.
pasiv, PASÍV, -Ă, pasivi, -e, adj., s.n. I. Adj. 1. Care nu reactioneaza în nici un fel, care este lipsit de initiativa si de interes pentru ceea ce face, vede etc.; inactiv. ♦ Vocabular pasiv = parte a vocabularului care nu e folosita în mod frecvent în vorbire. Aparare pasiva = ansamblul masurilor luate pentru a feri un oras, o cladire etc. de atacuri aeriene inamice. Drept electoral pasiv = dreptul de a fi ales în diverse organe legislative. 2. (Gram.; despre diateze, forme verbale, conjugari etc.) Care arata ca subiectul gramatical sufera actiunea facuta de altcineva. ♦ (Substantivat, n.) Diateza pasiva (I 2) a unui verb. 3. (Despre metale, aliaje) Care prezinta fenomenul de pasivitate (2). II. S.n. 1. (Fin.; adesea adjectival) Totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, privite sub aspectul provenientei lor la un moment dat si al destinatiei lor. ♦ Parte a bilantului contabil în care sunt înscrise fondurile unei întreprinderi sau ale unei institutii la un moment dat. 2. (Jur.) Parte din patrimoniul unei persoane fizice sau juridice alcatuita din datorii sau din alte obligatii ce se pot evalua în bani. – Din fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, Passiv.
paşte, PASTE1, pasc, vb. III. 1. Intranz. si tranz. (Despre vite; la pers. 3). A se hrani rupând cu gura iarba, plante etc. ♦ Tranz. Fig. A întretine, a cultiva, a dezvolta stari sufletesti etc. 2. Tranz. (Despre oameni) A pazi animalele care pasc (1), a duce la pasune; a pastori, a pasuna. ♢ Expr. (Fam.) Ce pasti aici? se spune ca mustrare celui care nu si-a facut datoria, care nu a fost atent, nu a fost vigilent. A paste mustele (sau vântul, bobocii) = a pierde vremea fara rost. A-l paste (pe cineva) gândul = a fi preocupat de ceva. A paste pe cineva = a urmari pe cineva, pândind momentul potrivit pentru a-i face un rau. N-am pascut porcii (sau gâstele, bobocii etc.) împreuna, se spune pentru a-i atrage cuiva atentia ca-si permite prea multe. ♢ Compus: paste-vânt s.m. invar. = om fara capatâi, pierde-vara. 3. Tranz. (Despre primejdii, moarte, noroc) A urmari cu perseverenta, a ameninta dintr-un moment în altul sau a favoriza pe neasteptate; a pândi. ♢ Expr. Sa nu te pasca pacatul sa... = sa nu cumva sa..., nu care cumva sa... A-l paste pe cineva moartea (sau pacatul, primejdia) = a-l ameninta pe cineva moartea (sau pacatul, primejdia). – Lat. pascere.
pământ, PĂMẤNT, (3, 4, 5) pamânturi, s.n. 1. Planeta a sistemului solar, locuita de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe aceasta planeta. ♢ Expr. La capatul (sau marginile) pamântului = foarte departe. De când (e lumea si) pamântul sau cât e lumea si pamântul = a) (de) totdeauna; b) (în constructii negative) niciodata. Ca de la cer la pamânt, se spune pentru a arata marea deosebire dintre doua lucruri. 2. Scoarta globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafata lui (împreuna cu atmosfera) pe care traiesc oamenii si alte vietati; sol. ♢ Loc. adv. Ca pamântul = a) cu desavârsire, de tot; b) profund, greu; c) (în constructii negative) deloc, în nici un fel. ♢ Loc. adj. si adv. În (sau la) pamânt = (aplecat) în jos (de teama, de emotie, din modestie etc.). La pamânt = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comanda) culca-te! ♢ Expr. A lasa toate la (sau în) pamânt = a lasa balta, la voia întâmplarii; a abandona. Parca l-a înghitit pamântul (sau a intrat în pamânt) = a disparut, s-a facut nevazut. A-i veni cuiva sa intre în pamânt, se spune când cineva se simte foarte rusinat si ar vrea sa nu mai dea ochii cu oamenii. A iesi (sau a aparea) ca din pamânt = a se ivi deodata, pe neasteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pamânt = a (nu) avea simtul realitatii. A nu-l mai tine (sau a nu-l mai încapea) nici pamântul (de...) = a simti o emotie puternica. A nu-l mai încapea (pe cineva) pamântul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pamântul = a fi un ticalos. A nu-l (mai) rabda (sau tine pe cineva) pamântul, se zice (mai ales în imprecatii) despre un om rau. A sterge (sau a stinge, a face sa piara) de pe fata pamântului sau a (se) face una cu pamântul (sau o apa si un pamânt) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pamânt (sau din fundul pamântului) = a procura ceva foarte greu de obtinut, cu orice pret. Din pamânt, din iarba verde = cu orice pret, cu orice efort, neaparat. Doarme si pamântul sub om = e liniste, tacere desavârsita. 3. Materie din care e alcatuita partea solida a globului terestru si care este formata dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, si din granule organice, provenite din descompunerea substantelor organice vegetale sau animale. ♢ Pamânt activ (sau decolorat) = material natural pamântos, asemanator argilei, care are proprietatea de a absorbi si retine substante colorate din uleiuri animale, vegetale si minerale. ♦ (Si în sintagma pamânt galben) Lut. ♦ Pamânturi rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemanatoare din punctul de vedere al proprietatilor lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ♢ Expr. Sarac lipit pamântului = foarte sarac. 5. Teritoriu, regiune, tinut; p. ext. tara, patrie. ♢ Obiceiul pamântului = suma de norme necodificate, stabilite de practica îndelungata a vietii, transmise urmasilor prin traditie: p. ext. obicei pastrat din vechime, caracteristic unei tari, unei regiuni. – Lat. pavimentum.
pâlnie, PẤLNIE, pâlnii, s.f. 1. Obiect de metal, de sticla, de portelan etc., de obicei în forma de con gol în interior, prelungit în jos printr-un tub îngust, servind la turnarea lichidelor în vase cu gura strâmta. ♢ Expr. A-si face (sau a-si duce) palmele pâlnie (la gura sau la ureche) = a-si aseza mâinile ca o pâlnie în dreptul gurii sau al urechii pentru a fi auzit sau a auzi mai bine. A face (burta bute si) gura pâlnie = a bea mult. 2. Nume dat unor obiecte în forma de pâlnie (1), care amplifica sunetele. ♢ Pâlnia telefonului = receptor telefonic. 3. Rezervor, încapere sau locas, mai largi în partea de sus decât în cea de jos, amenajate pe un sistem tehnic pentru a înlesni introducerea sau evacuarea unui material. 4. Depresiune de teren de forma conica, formata în terenuri solubile. ♦ Plan înclinat care leaga galeria superioara cu cea inferioara a unui tunel în curs de excavare. ♦ Groapa facuta în pamânt de un obuz sau de o bomba. 5. Locul unde se aduna bustenii înainte de a fi coborâti pe jilip. 6. Tub care serveste unor animale cefalopode la miscare. – Et. nec.
pânză, PẤNZĂ, pânze, s.f. I. 1. Ţesatura facuta din fire de bumbac, de in, de cânepa etc., din care se confectioneaza albituri de corp, de pat etc.; bucata din aceasta tesatura. ♢ Pânza de casa = pânza tesuta la razboiul manual; pânza taraneasca. ♢ Loc. adv. Pâna în pânzele albe = fara încetare, pâna la capat; pâna la ultima limita; necrutator. ♢ Expr. A zari ca printr-o pânza = a nu vedea limpede, a deslusi cu greu; a vedea ca prin sita. Ţine-te (sau sa te tii) pânza (sa nu te rupi), se spune pentru a arata ca este vorba de o actiune grea si de durata, de un lucru care se desfasoara cu mare intensitate si care, pentru a fi rezolvat, cere curaj, rabdare etc. A i se ridica (sau a-i cadea, a i se lua cuiva) pânza de pe ochi = a începe sa înteleaga limpede lucrurile, a înceta sa mai priveasca eronat un anumit lucru, o anumita situatie; a i se deschide ochii. (Adverbial) A curge pânza = a curge fara întrerupere. A tese pânzele = a face intrigi. A (i) se încurca cuiva pânza = a nu-i reusi planurile facute. ♦ Plasa deasa de pescuit. ♦ Fig. Sir, rând (de oameni). ♦ Fig. Suvita; fascicul. 2. Bucata de pânza (1) cu diferite întrebuintari; a) tesatura cu care se acopera fata sau trupul mortului; giulgiu. (Expr.) Parca i-a luat pânza de pe obraz (sau de pe ochi, de pe fata), se spune despre cineva foarte palid sau foarte slab; b) (la pl.) bucata mare de tesatura rezistenta care se fixeaza de vergelele catargelor unui vas si care, împinsa de vânt, face sa înainteze vasul; vela; c) bucata de tesatura deasa fixata pe un cadru, pe care se picteaza; p. ext. tablou: d) (în sintagma) pânza de cort = foaie de cort; e) tesatura pe care se proiecteaza imagini de la un aparat de proiectie; ecran. 3. Ţesatura pe care o face paianjenul pentru a prinde prada. 4. Ţesatura sau împletitura speciala din fire textile sau metalice, folosita în industrie, în laboratoare etc. ♢ Pânza de calc = pânza subtire si transparenta pe care se deseneaza planuri tehnice. II. 1. Lama sau taisul de metal al unor instrumente. ♢ Pânza de ferastrau = taisul de metal al unui ferastrau. 2. (Geol.; în sintagmele) Pânza de sariaj = ansamblu de straturi geologice mai vechi, deplasate si împinse prin miscarile tectonice peste altele mai noi; suprafata pe care are loc deplasarea unor mase în acest proces. Pânza eruptiva = forma de zacamânt a rocilor vulcanice, rezultata prin consolidarea curgerilor de lave. Pânza de apa subterana = strat acvifer. 3. Desis (de copaci) lung si îngust (crescut de-a lungul unui drum, al unei ape); perdea. – Et. nec.
anaplastie, ANAPLASTÍE, anaplastii, s.f. Operatie chirurgicala facuta cu scopul de a reda forma normala unei parti mutilate a corpului. – Din fr. anaplastie.
anchetă, ANCHÉTĂ, anchete, s.f. Cercetare ordonata sau efectuata de o autoritate publica, pentru a clarifica împrejurarile în care s-a produs un fapt si pentru a stabili raspunderile. ♦ Cercetare stiintifica facuta pe teren. – Din fr. enquête.
ascultare, ASCULTÁRE, ascultari, s.f. Actiunea de a asculta si rezultatul ei. ♢ Expr. A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi în slujba, sub autoritatea, sub stapânirea cuiva. ♦ Fagaduinta de deplina supunere fata de biserica facuta de monahi; ucenicie facuta de cel ce intra în monahism. – V. asculta.
face, FÁCE, fac, vb. III. A. Tranz. I. 1. A întocmi, a alcatui, a fauri, a realiza, a fabrica un obiect. Face un gard. ♢ A procura un obiect, dispunând confectionarea lui de catre altcineva. Îsi face pantofi. 2. A construi, a cladi; a ridica, a aseza. Face o casa. Face fânul stoguri. 3. A gati, a prepara, a pregati un aliment, o mâncare. 4. A compune, a scrie, a crea o opera literara; a executa, a realiza o opera artistica. 5. A stabili o lege, o conventie, o întelegere. 6. A câstiga, a agonisi, a strânge bani, avere. 7. A pregati ceva într-un anumit scop. Îsi face bagajele. ♦ Expr. A face focul = a atâta, a aprinde focul. ♢ A aranja (parul, sprâncenele, buzele, unghiile etc.). II. 1. (Despre femei) A naste. ♦ Expr. (Pop. si fam.) De când l-a facut ma-sa sau de când ma-sa l-a facut = de când s-a nascut, dintotdeauna. ♢ (Despre soti) A procrea. ♢ (Despre mamifere) A fata. ♢ (Despre pasari) A oua. 2. (Despre pomi) A produce, a da roade; (despre plante) a scoate, a da muguri, frunze, flori etc. 3. (despre fiinte si plante) A capata, a dobândi; a-i aparea. A facut o batatura. ♢ A se îmbolnavi de... A facut scarlatina. 4. (În expr.) A face ochi = a) (despre puii unor animale) a putea deschide ochii (la câteva zile dupa nastere); b) (fam., despre oameni) a se trezi, a se scula din somn. A face burta (sau) pântece = a se îngrasa. A face genunchi = (despre pantaloni) a se deforma (de multa purtare) în dreptul genunchilor. III. 1. A întocmi, a potrivi lucrurile astfel ca sa...; a da cuiva posibilitatea de a... Ce-a facut, ce-a dres, ca a reusit... 2. A determina, a convinge. Nu l-au putut face sa se însoare. 3. A obliga, a sili, a constrânge, a pune pe cineva sa... Nu ma face sa plec. 4. A predispune la ceva; a îndemna. Timpul urât îl face trist. IV. 1. A determina sau a ajuta pe cineva sau ceva sa-si schimbe starea initiala, sa ajunga într-o anumita situatie. L-a facut om. ♢ Expr. A face (sau, refl., a se face) bine (sau sanatos) = a (se) însanatosi, a (se) vindeca. 2. A preface, a schimba, a transforma în... Faceti din piatra aur. ♢ Expr. A face din tântar armasar = a exagera mult. A face (cuiva) coastele pântec (sau spinarea cobza) = a bate (pe cineva) tare. A face noaptea (sau din noapte) zi = a nu dormi, a ramâne treaz toata noaptea. A face (sau, refl., a se face) praf = a (se) distruge, a (se) nimici. 3. A zice, a spune (despre cineva sau cuiva) ca este..., a califica; a învinui, a acuza pe cineva de... L-a facut magar. ♢ Expr. A face (pe cineva) cum îi vine la gura = a ocarî sau a certa (pe cineva) rau, fara a-si alege cuvintele, a batjocori (pe cineva). A face (pe cineva) cu ou si cu otet v. otet. V. 1. A savârsi, a faptui, a comite. ♢ Expr. Face ce face si... = încearca prin toate mijloacele si izbuteste sa...; nu stiu cum procedeaza ca...; vorba e ca... A nu avea ce face (sau ce sa faca) = a) a nu avea o ocupatie; b) a nu-i ramâne cuiva nimic de schimbat într-o situatie, a nu avea posibilitatea sa se împotriveasca, sa obiecteze, sa ajute cu ceva; a nu avea încotro; c) se spune despre cineva (sau cuiva) care comite sau este pe punctul sa comita o imprudenta, o prostie, o gafa. A nu avea ce face cu... = a nu avea (nici o) nevoie de..., a nu-i trebui; a nu-i folosi, a nu-i servi la nimic. Ce (mai) faci? = cum îti merge? cum o (mai) duci? A face totul sau a face tot posibilul (sau în toate chipurile, posibilul si imposibilul) sa (sau ca sa) = a depune toate eforturile (pentru a realiza ceva). (exprimând surpriza neplacuta si purtând accentul în fraza) Ce face?! = cum?! cum se poate (una ca asta)? Ce (tot) faci (sau ce ai facut de)...? = ce ti s-a întâmplat ca...? care e cauza ca...? Ce-i de facut (cu cineva sau cu ceva) ? = cum sa se procedeze (cu cineva sau cu ceva) ? N-am facut nimic = a) nu am realizat nimic, nu m-am ales cu nimic; b) nu sunt vinovat, nu am comis ceea ce mi se imputa. Vazând si facând = procedând conform situatiei, împrejurarilor, fara un plan dinainte stabilit. A avea a (sau de-a) face cu cineva (sau cu ceva) = a) a avea ceva comun cu cineva (sau cu ceva), a exista anumite relatii între...; b) a o pati, a suporta consecintele faptelor sale. Ce are a face? = ce legatura este (între un lucru si altul)? Ce intereseaza? si ce-i cu asta? N-are a face! = nu intereseaza! n-are importanta! (Refl.) S-a facut! = ne-am înteles! s-a aranjat! Fii fara grija! 2. A provoca, a da nastere la..., a cauza, a pricinui. A facut o încurcatura ♢ Expr. Nu face nimic! = (formula de politete cu care se raspunde celui ce-si cere scuze pentru un neajuns sau o suparare pricinuita fara voie) nu are nici o importanta! A i-o face (buna sau lata sau cu vârf) sau a-i face (cuiva) una (si buna) = a-i pricinui cuiva un rau, un neajuns. A(-si) face inima rea (sau sânge rau) = a (se) supara, a (se) consuma. A-si face gânduri (sau griji) = a se îngrijora. ♦ A arata, a manifesta, a acorda. I-a facut toate onorurile. 3. A aduce la îndeplinire; a realiza, a îndeplini, a împlini. Si-a facut datoria. ♢ Expr. A face (un) târg (sau târgul) = a cadea de acord, a încheia o tranzactie (comerciala). ♦ A juca (un meci). 4. A exercita, a practica o meserie. Face avocatura. ♦ A studia, a urma un curs sau o forma de învatamânt. Face medicina. 5. (Cu complementul "semn") A atrage cuiva atentia printr-un gest; a da cuiva sa înteleaga ceva printr-un semn. (Cu elipsa complementului) Face din cap ca a înteles. ♢ Expr. A face (cuiva) cu degetul = a ameninta (pe cineva) cu degetul aratator. A face (cuiva) cu ochiul = a) a face (cuiva) un semn simbolic (închizând si deschizând un ochi); b) a atrage, a îmbia. 6. A parcurge, a strabate un drum sau o distanta. A facut 2 kilometri. 7. A petrece, a parcurge un interval de timp. Cu el si-a facut veacul. B. Intranz. I. 1. A proceda; a actiona; a se comporta. Fa cum stii. ♦ Refl. (În constructii interogative) A se descurca într-un anumit fel. Ce se face acum? 2. A-i merge cuiva bine (sau rau), a o duce bine (sau rau). 3. (În superstitii, determinat prin "a bine", "a rau", "a ploaie" etc.) A prevesti, a cobi. Porcul face a ploaie. 4. (Pop.; în superstitii) A vraji, a fermeca; a descânta. I-a facut de boala. II. 1. A valora, a pretui; a costa. Cât fac pantofii? 2. (La pers. 3; cu valoare impersonala) A fi vrednic (de a...), a merita (sa...). Scump, dar face! 3. (Fam.; în expr.) Nu face pentru... = a) nu e potrivit, nu corespunde pentru...; b) nu e de prestigiul cuiva, nu cadreaza cu... III. 1. A se îndrepta, a merge, a porni (catre sau spre...; a o coti (spre...). Am facut la dreapta. ♢ Refl. (Fam.) A se abate, a se duce (sau a veni), a se apropia. Fa-te încoace! 2. A zice, a spune. Am sa te cert, facea el. C. Refl. I. 1. (despre zi, noapte, întuneric etc.) A se produce, a se ivi, a se lasa. ♦ A i se face (cuiva) negru (sau rosu etc.) înaintea ochilor = a nu mai vedea, a i se face rau (din cauza supararii, a mâniei); a se supara, a se mânia foarte tare. ♢ Impers. (Pop.) A i se parea cuiva ca vede sau ca aude ceva sau pe cineva (în vis sau în imaginatie). Se facea ca vede un palat. 2. (despre drumuri, vai etc.) A se desfasura, a se deschide (înaintea ochilor). Se facea o vale lunga. 3. (despre senzatii sau sentimente; construit cu dativul pronumelui) A se naste, a se produce (în cineva) deodata, a fi cuprins de... I s-a facut frica. ♢ A fi cuprins de o dorinta nestapânita pentru ceva, a simti dorul de... I s-a facut de duca. 4. (Pop.) A se întâmpla. Ce s-a facut cu el? ♦ Expr. Ce s-a facut (cineva)? = ce a devenit? cum s-a descurcat? Cum se face ca... (sau de...) = cum e posibil ca...? II. 1. A ajunge, a deveni. Copilul s-a facut mare. ♦ Loc. vb. A se face galben = a se îngalbeni. A se face vânat = a se învineti. A se face rosu. = a se înrosi, a se îmbujora. ♦ Expr. A se face stapân pe ceva = a lua un lucru în stapînire cu forta sau fara a-i apartine. A se face în doua = (despre drumuri, retele etc.) a se bifurca, a se desparti, a se ramifica. ♢ A ajunge la numarul de..., la un total de... Ceata se face de doua sute de osteni. ♢ A îmbratisa cariera de..., a deveni. Se face muncitor metalurgist. ♢ Intranz. A îndeplini o treaba sau o functie ocazionala. ♢ (determinat prin "la loc", "din nou", "iarasi" etc.) A redeveni. S-a facut din nou om. 2. A se preface, a simula. Se face ca pleaca. ♢ Intranz. A-si lua înfatisarea de..., a se arata, a-si da aere de... Face pe nevinovata. – Lat. facere.
aranjat, ARANJÁT, -Ă, aranjati, -te, adj. 1. Pus în ordine, în rânduiala. ♦ (Despre oameni) Cu tinuta exterioara îngrijita. 2. Care si-a facut un rost în viata. – V. aranja.
pentru, PÉNTRU prep. I. (Exprima un raport cauzal) 1. Din cauza..., din pricina..., datorita... Pentru asta a plecat. ♢ Expr. Nu pentru alta, ci... = nu din alta cauza, dar... 2. (Introduce un complement indirect) Multumeste pentru buna gazduire. ♢ Expr. Pentru putin (sau nimic), se spune ca raspuns celui care multumeste când i s-a facut un serviciu. Pentru nimic în lume = cu nici un pret, în nici un caz. Pentru (numele lui) Dumnezeu ! exclamatie care însoteste o cerere sau o rugaminte sau care exprima uimirea, indignarea cuiva. II. (Exprima un raport final) 1. (Introduce un complement circumstantial de scop) Cu scopul de..., în scopul.... în vederea... Scrie pentru bani. 2. (Introduce un complement indirect) În interesul..., în (sau spre) folosul..., în favoarea...; în apararea... Pledeaza pentru el. ♢ (În constructii eliptice) Cincizeci de voturi pentru si doua contra. ♦ Potrivit cu...; în masura sa... Serviciul nu era pentru el. ♦ Dupa. Plânge pentru cel plecat. ♦ (Fata) de... Are o grija deosebita pentru mama lui. 3. (Introduce un atribut) Hârtie si plic pentru o scrisoare. ♦ Cu directia..., cu destinatia... Autobuzul pentru Ploiesti. 4. (Intra în compunerea numelor predicative) Acest cadou e pentru tine. 5. (Introduce un complement sau un atribut) Contra, împotriva. Medicament pentru diabet. Ia ceva pentru durerile de cap. III. (Exprima un raport de relatie) Cu privire la..., referitor la..., în legatura cu... S-au schimbat lucrurile pentru el. ♦ Fata de..., în raport cu... Pentru unii muma, pentru altii ciuma. IV. (Exprima un raport temporal, introducând un complement circumstantial de timp) Pleaca pentru o clipa. ♢ Expr. Pentru moment = deocamdata. V. (Exprima un raport de compensatie, de echivalenta sau de schimb) În schimbul...; în locul..., în loc de... Pentru un palton a dat o rochie. VI. 1. (Urmat de un infinitiv, are valoare de conjunctie, constructia fiind echivalenta, cu o propozitie consecutiva negativa, când regenta e afirmativa, si invers) Subiectul e prea vast pentru a putea fi expus într-o ora. 2. (Formeaza conjunctii compuse) Pentru ca sau pentru ca = fiindca, deoarece, din cauza ca; de vreme ce, întrucât. Pentru ce (sau aceasta, aceea) = deci, asadar, de aceea, drept care, din care cauza. – Din printru.
arcaci, ARCÁCI, arcaciuri, s.n. 1. Îngraditura sau despartitura pentru separat oile. 2. Îngraditura facuta de pescari în apa pentru prinderea si pastrarea pestului în balti iarna. – Et. nec.
pomană, POMÁNĂ, pomeni, s.f. 1. Dar, danie, ofranda facute cuiva si servind, potrivit credintei crestine, la iertarea pacatelor, la mântuirea sufletului; milostenie, binefacere. ♢ Loc. adj. si adv. De pomana = a) (în mod) gratuit sau la un pret foarte scazut; b) (în mod) inutil, zadarnic sau neîntemeiat. ♢ Expr. A cere de pomana = a cersi. A-si face (mila si) pomana cu cineva = a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva. ♦ (Fam.) Ocazie binevenita, rara, extrem de avantajoasa (sub raport material); chilipir. ♢ Expr. A umbla dupa (sau a cauta) pomana = a umbla dupa avantaje materiale nemeritate. 2. (În ritualul crestin) Praznic care se face dupa o înmormântare sau dupa un parastas si la care de obicei se daruiesc (saracilor) diverse obiecte (ale mortului); (concr.) ceea ce se daruieste cu acest prilej. ♢ Expr. Ca la pomana = în mare numar. 3. Parastas. – Din sl. pomĕnŭ.
vrană, VRÁNĂ, vrane, s.f. 1. Gaura rotunda sau dreptunghiulara facuta la butoaiele înfundate, pentru a putea introduce sau scoate vinul, muraturile etc. 2. Parte a morii prin care curge faina. – Din bg. vrana.
poală, POÁLĂ, poale, s.f. I. 1. Partea de jos a unui vesmânt femeiesc sau a unor obiecte de îmbracaminte (încheiate în fata); tivitura a unui obiect de îmbracaminte; partea de la talie în jos, mai larga, a unor vesminte; (pop.) fusta. ♢ Loc. adv. La poala (sau la poalele) cuiva = a) înaintea, la picioarele cuiva; b) la voia, la bunul plac al cuiva. ♢ Expr. A se tine de poala (sau poalele) cuiva = a) (despre copii) a sta în preajma sau sub ocrotirea mamei, a nu se departa de dânsa; b) a urmari cu insistenta pe cineva, a se tine scai de cineva. A-l trage (pe cineva) copiii de poale = a avea copii mici, familie numeroasa, a avea greutati familiale. (Fam.; despre femei) A tine (pe cineva) la (sau de) poala (sau poalele) ei = a nu-i lasa (cuiva) prea multa libertate de actiune, a-l tine din scurt, a dispune de cineva. A-si da poalele peste cap sau a-si lua (ori a-si pune) poalele în cap = a nu mai tine socoteala de nimic, a depasi orice limita; a da pe fata un caracter josnic, imoral. A saruta poala (sau poalele) cuiva = a saruta partea de jos a hainei unui suveran în semn de supunere si respect, potrivit unui obicei azi iesit din uz; a se închina; p. ext. a se prosterna, a se umili. ♦ (Placinta cu) poale (sau poalele)-n brâu = placinta facuta din bucati patrate de aluat, ale carei colturi se întorc peste umplutura, formând un fel de plic. 2. Partea corpului cuprinsa între brâu si genunchi, împreuna cu partea de îmbracaminte corespunzatoare, la o persoana care sade; partea de jos si din fata a unei fuste, a unui sort etc. adusa în sus si tinuta cu mâna sau prinsa în brâu, formând o adâncitura în care se pot aduna ori dure anumite lucruri. ♢ Loc. adv. Cu poala = în cantitate mare, mult. ♢ Expr. (Rar) A duce pe cineva în poala = a ocroti, a proteja pe cineva. ♦ Cantitatea de lucruri care pot fi duse într-o poala (I 2). O poala de oua. 3. Spec. (La pl.) Bucata de pânza frumos lucrata cu care se împodobeste o icoana sau cu care se acopera masa din altar. 4. Parte marginala a unei piei (care acopere abdomenul si picioarele animalului). II. P. anal. 1. Margine a unei paduri situata de obicei mai în vale. 2. Parte a cerului marginita de linia orizontului; zare. 3. (La pl.) Zona mai larga de la baza unei forme de relief înalte (munte, deal, pisc etc.). ♦ Partea de jos a unei cladiri, a unui zid; baza, temelie. ♦ Partea de jos a coroanei unui copac. III. Compuse: (Bot.) poala-rândunicii sau poala-Maicii-Domnului = volbura; poala-Sfintei-Marii = planta erbacee din familia labiatelor, cu tulpina înalta, cu frunze mici, aromate si flori albe (Nepeta nuda). IV. (Pop.; în sintagma) Poala alba = leucoree. – Din sl. pola.
fire, FÍRE, firi, s.f. 1. Mediul natural (împreuna cu fiintele care traiesc în el). ♢ Loc. adv. Peste fire = extraordinar; în cel mai înalt grad. 2. Structura psihica si morala a unei fiinte; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpat. ♢ Loc. adj. În toata firea = ajuns la dezvoltare deplina, matur; în deplinatatea facultatilor mintale, serios. ♢ Expr. A-si veni în fire = a-si reveni (dupa un soc, o emotie puternica, un lesin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a înfuria, a scoate din sarite, din rabdari. A-si tine (sau a-si pastra) firea = a se stapâni, a-si pastra cumpatul. A-si pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stapâni, a-si pierde cumpatul. A se prapadi cu firea = a face tot posibilul; a se stradui; a se consuma foarte mult sufleteste. – V. fi.
ploiţă, PLOÍŢĂ, ploite, s.f. 1. Ploicica. 2. Dantela facuta cu croseta. 3. (Reg.; cu sens colectiv) Bomboane mici colorate, folosite la ornatul colivei. – Ploaie + suf. -ita.
pliu, PLIU, pliuri, s.n. Cuta adânca facuta la un obiect de îmbracaminte, deosebita de pliseu prin faptul ca îndoiturile tesaturii se preseaza mai putin. ♦ Pliseu. – Din fr. pli.
perete, PERÉTE, pereti, s.m. 1. Element de constructie asezat vertical (sau putin înclinat), facut din zidarie, din lemn, din piatra etc., care limiteaza, separa sau izoleaza încaperile unei cladiri între ele sau de exterior si care sustine planseele, etajele si acoperisul. ♢ Loc. adj. De perete = care este fixat, prins de perete. Lampa de perete. ♢ Loc. adj. si adv. Perete în perete = cu unul din pereti comun sau lipit de cel al încaperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinatate a (locuintei) cuiva. ♢ Expr. A da (sau a deschide, a lasa, a izbi etc.) usa (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum usa, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereti (sau de toti peretii) = a fi deznadajduit; a regreta enorm o greseala facuta. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereti = a) la adapost; b) în secret; izolat. Peretii au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atentia sa fie precaut, sa se fereasca atunci cînd spune ceva (secret). A vorbi la pereti = a vorbi zadarnic, fara sa fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalta (aproape) vertical. 3. Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamana cu un perete (1), marginind, izolând, protejând; piesa dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spatii sau sistemul tehnic de spatiile înconjuratoare. ♦ Element anatomic, membrana etc. care înconjura o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) paréte s.m.] – Lat. paries, -tis.
lucid, LUCÍD, -Ă, lucizi, -de, adj. Care are o minte clara, patrunzatoare, care este constient de realitate, care întelege si exprima clar lucrurile. ♦ (Adverbial) În deplinatatea facultatilor mintale, constient; rational; treaz. – Din fr. lucide.
perforaţie, PERFORÁŢIE, perforatii, s.f. Perforare; (concr.) gaura facuta prin perforare. ♦ (Med.) Gaurire a unui organ, a unui tesut, a unui os, a unei membrane în urma unui proces patologic; (concr.) gaura, orificiu astfel aparut. [Var.: perforatiúne s.f.] – Din fr. perforation.
peste, PÉSTE prep. (Semnifica ideea de suprapunere, de aplicare etc., directa sau mediata, prin extensiune) I. (Introduce complemente circumstantiale de loc) 1. (In legatura cu verbe de miscare, arata ca un obiect se asaza, se aplica sau cade deasupra altuia) Ploaia cade peste noi. ♢ (Miscarea are directia orizontala) Parul se împrastie peste perna. 2. (În legatura cu substantive care arata suprafata, întinderea) Pe tot cuprinsul; de-a lungul. Alerga peste câmpuri. ♢ Loc. adv. Peste tot (locul) = pretutindeni. ♦ De jur împrejur. Încinsa peste brâu cu un cordon. 3. Deasupra. Se apleaca peste el. 4. Pe deasupra; dincolo de... Sare peste gard. II. (Introduce complemente circumstantiale de timp) 1. (În legatura cu substantive însotite de numerale, adverbe sau pronume si adjective nehotarâte) Dupa... Peste un ceas. 2. (În legatura cu substantive care exprima notiuni de timp durative) În timpul, în cursul. Peste zi lucreaza. 3. Mai mult decât... A întârziat peste doua ceasuri. III. (Introduce complemente circumstatiale de mod) 1. (Asezat între doua cuvinte identice, exprima ideea de superlativ) Pune întrebari peste întrebari. 2. (În legatura cu numerale, arata depasirea unei cantitati) Mai mult decât. Peste o mie de oameni. ♢ Loc. adv. Peste puterea (sau puterile) cuiva = depasind puterile, posibilitatile cuiva, foarte greu. IV. (Introduce complemente indirecte) Asupra. S-a facut stapâna peste toate. – Pre (= pe) + spre.
planşetă, PLANSÉTĂ, plansete, s.f. 1. Placa dreptunghiulara facuta din lemn sau din metal si folosita ca suport pentru desen sau pentru diferite lucrari tehnice. 2. (Top.; în sintagma) Planseta topografica = aparat utilizat pentru trasarea pe un plan, fara calcule prealabile, a unor figuri asemenea celor de pe teren. 3. (Mar.; în sintagma) Planseta de vânt = instrument folosit la bordul unei nave pentru a determina directia si viteza vântului. 4. Scândura lata pe care se întind cu vergeaua foile de aluat. – Din fr. planchette.
pitagorism, PITAGORÍSM s.n. Curent filozofic din Grecia antica întemeiat de Pitagora, care considera ca esenta tuturor lucrurilor este numarul si care a facut descoperiri importante în domeniul aritmeticii, al geometriei si al astronomiei. [Var.: pitagoreísm s.n.] – Din fr. pythagorisme.
pişcătură, PISCĂTÚRĂ, piscaturi, s.f. 1. Faptul de a pisca, piscare a pielii; ciupitura. 2. întepatura, muscatura de insecta. ♦ Fig. Vorba usturatoare; ironie. 3. Bucatica sau cantitate mica rupta din ceva; farâma. ♦ Urma ramasa la locul din care s-a scos aceasta bucatica. ♦ (Pop.) Crestatura facuta la urechile unor animale, pentru a Ie însemna. – Pisca + suf. -atura.
potricală, POTRICÁLĂ, potricale, s.f. (Înv. si reg.) Unealta de otel cu vârful ascutit cu care se fac gauri la curele, la opinci, în urechile oilor etc.; preducea. ♦ Gaura facuta cu aceasta unealta. – Din rus. protykalo.
prag, PRAG, praguri, s.f. 1. Partea de jos, orizontala, a unui toc de usa sau a unei porti, putin mai ridicata de la pamânt, peste care se trece la intrare si iesire. ♢ Expr. A calca (sau a trece, a pasi) pragul (casei) = a) a iesi din casa; b) a intra în casa cuiva, a vizita pe cineva. A se pune prag = a se aseza în calea cuiva; a se împotrivi, a se opune actiunilor cuiva. A pune piciorul în prag = a se opune cu dârzenie la ceva, a avea o atitudine intransigenta, a soma pe cineva sa faca ceva. ♦ Mica ridicatura special amenajata pe terenul de sport, pentru a marca limita de la care se efectueaza sariturile atletice. ♦ Partea de sus, orizontala, a tocului usii. ♢ Expr. A da (sau a se lovi, a se izbi) cu capul de pragul de sus = a se convinge de unele adevaruri în urma unei triste experiente. ♦ Fig. Treapta sociala, rang. 2. Usa, poarta; p. ext. casa, locuinta; camin, familie. ♢ Expr. Din prag în prag = din casa în casa. A bate pragurile = a umbla pe la multe case, a hoinari, a colinda. ♦ Portiune de teren din fata usii de la iesirea dintr-o casa. ♦ (Rar) Temelie. 3. Fig. Început al unei situatii noi, limita care desparte doua situatii, perioade etc. diferite. În pragul verii. 4. Ridicatura naturala a fundului albiei unei ape curgatoare; banc de depuneri format de materialele transportate de apa; treapta mai înalta pe fundul unui bazin oceanic sau marin. ♦ Ridicatura de teren în forma de prag (1); treapta de stânca greu de trecut. ♦ Perete de piatra, stânca peste care trece o apa, formând o cascada. 5. Proeminenta în forma de treapta pe suprafata unei piese de lemn, care intra într-o scobitura facuta în alta piesa îmbinata cu aceasta, pentru a împiedica deplasarea celor doua piese una fata de alta. ♦ P. gener. Proeminenta în forma de treapta executata sau formata (în urma uzurii) pe suprafata unei piese. 6. (Fiz.) Valoarea maxima sau minima a unei marimi caracteristice unui fenomen dat, deasupra sau dedesubtul careia fenomenul nu se mai poate petrece. ♦ (Med.) Valoare minima a unui factor necesara pentru a determina aparitia unui fenomen fiziologic sau patologic. ♢ Prag de excitabilitate = intensitatea minima a unui excitant capabila sa provoace o stare de excitatie într-o celula sau într-un complex de celule nervoase. Prag senzorial absolut = marime minima a unui excitant, necesara pentru a provoca o senzatie abia perceptibila. 7. Bucatica de lemn (de abanos) sau de os de elefant care se fizeaxa perpendicular pe capatul superior al corpului unor instrumente muzicale si pe care se sprijina coardele. – Din sl. pragŭ.
mintal, MINTÁL, -Ă, mintali, -e, adj. 1. Care apartine mintii, privitor la minte. ♢ Alienatie mintala = nebunie. Debil mintal = persoana care prezinta întârzieri sau opriri în dezvoltarea facultatilor psihice. 2. Care se face în minte. [Var.: mentál, -a adj.] – Din fr. mental, lat. mentalis (dupa minte).
prâsnel, PRÂSNÉL, prâsnele, s.n. 1. Jucarie mica facuta din lemn, din os, din metal, cu un vârf ascutit si care se roteste pe o suprafata plana; titirez, sfârleaza. ♢ Expr. (Sprinten sau iute) ca prâsnelul (sau ca un prâsnel) = foarte iute, sprinten, ager. ♦ Fig. Copil mic (sau om mic de statura) si foarte vioi. 2. Capatul (conic) inferior al fusului de tors, care face ca fusul sa se învârteasca mai usor. 3. Partea interioara a fusului morii, fixata într-una din pietrele acesteia. [Var.: prisnél s.n.] – Pristen (reg. "prâsnel" < bg.) + suf. -el.
vorbi, VORBÍ, vorbesc, vb. IV. 1. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intentii; a spune, a zice, a grai. ♢ Expr. A vorbi în barba = a vorbi încet, a mormai numai pentru sine. A vorbi cu gura altuia = a vorbi fara convingere, sovaielnic, evaziv. ♦ Tranz. A rosti cuvinte. ♢ Expr. A vorbi vrute si nevrute (sau verzi si uscate, câte-n luna si-n stele) = a vorbi multe si de toate; a flecari, a palavragi, a sporovai. ♦ A se adresa cuiva. Îi vorbesc si nu-mi raspunde. ♦ A se exprima într-o anumita limba. ♦ A-si spune cuvântul, a-si exprima vointa. ♦ Fig. A face dovada, a adeveri, a atesta, a confirma. O imensa cantitate de fapte, care toate vorbesc în acelasi sens. ♦ Fig. A pleda în favoarea cuiva. 2. Intranz. A sta de vorba; a discuta; a comenta. 3. Refl. recipr. si intranz. A se sfatui, a se învoi, a se întelege. 4. Intranz. A face o expunere; a tine un discurs. – Din vorba.
precomandă, PRECOMÁNDĂ, precomenzi, s.f. Comanda facuta pentru o marfa înainte de a fi fabricata sau pusa în vânzare. – Pre1- + comanda.
precorectură, PRECORECTÚRĂ, precorecturi, s.f. Corectura facuta înainte de a da un manuscris la tipar. – Pre1- + corectura.
preducea, PREDUCEÁ, preducele, s.f. (Reg.) Potricala. ♦ Gaura facuta cu aceasta unealta. – Cf. bg. p r ĕ d u p č j a "a perfora", rom. p r e d u f.
produf, PRODÚF, produfuri, s.n. (Reg.) Gaura, copca facuta în gheata formata deasupra unei ape. [Var.: predúf s.n.] – Din sl. produhŭ.
profil, PROFÍL, profiluri, s.n. 1. Contur, aspect al fetei cuiva, privit dintr-o parte. ♢ Loc. adv. Din (sau în) profil = dintr-o parte. ♦ Fig. Portret, figura. 2. Înfatisare, aspect, forma. ♦ Caracter predominant al cuiva sau a ceva. ♦ Contur al unui lucru, al unei forme de relief etc. ♢ Profil geologic = reprezentare grafica a structurii geologice a unei portiuni din scoarta terestra. Profil morfologic = reprezentare grafica în plan vertical, la o anumita scara, a reliefului unei regiuni. 3. Conturul unei sectiuni plane a unui obiect, a unui edificiu, a unui corp geometric. ♦ Conturul aparent al unui obiect, rezultat dintr-o proiectie ortogonala pe un plan. 4. Desen care reprezinta o sectiune verticala facuta într-o constructie sau în sol, pentru a indica distributia sau structura acestora. ♢ Plan de profil = plan perpendicular pe doua plane de proiectie si pe linia de pamânt. ♦ Dispozitiv sau ansamblu de piese folosit pentru a indica, într-un plan vertical, limitele pâna la care trebuie sa se întinda o lucrare. 5. Piesa decorativa, în relief, folosita la ornamentarea unei cladiri, la consolidari aparente, la îmbunatatirea acusticii unei sali etc. 6. Obiectivul de baza al productiei unei întreprinderi, al activitatii unei institutii, caruia îi corespunde un anumit mod de organizare. – Din fr. profil.
prohod, PROHÓD, prohoduri, s.n. Slujba religioasa la înmormântarile crestine; p. gener. înmormântare; prohodire, prohodit. ♦ Slujba religioasa facuta în vinerea Pastilor, în amintirea mortii lui Cristos. – Din sl. provodŭ.
prosector, PROSECTÓR, prosectori, s.m. (Med.) 1. Persoana specializata în efectuarea disectiilor si a autopsiilor. 2. Persoana însarcinata sa prepare piesele anatomice necesare la cursul unui profesor la facultatea de medicina. [Acc. si: proséctor] – Din lat. prosector, fr. prosecteur, germ. Prosektor.
prosectură, PROSECTÚRĂ, prosecturi, s.f. Cladire sau încapere într-un spital în care se depun cadavrele si se efectueaza autopsiile; morga1. ♦ Încapere în care se pregatesc piesele anatomice necesare cursului unui profesor la facultatea de medicina. – Din germ. Prosektur.
punci, PUNCI1, punciuri, s.n. Bautura facuta dintr-un amestec de rom sau alte bauturi alcoolice cu zahar, lamâie, portocale etc. si diverse mirodenii. – Din engl., fr. punch.
puţ, PUŢ, puturi, s.n. 1. Groapa cilindrica sau patrata, adesea cu peretii pietruiti sau cu ghizduri împrejur, sapata în pamânt pâna la nivelul unui strat de apa si care serveste la alimentarea cu apa potabila; fântâna. ♢ Put absorbant = groapa facuta în locuri necanalizate, pentru a permite scurgerea apelor uzate pâna la un strat permeabil care sa le absoarba. Put colector = put în care se aduna apele captate prin mai multe puturi sau drenuri. 2. Sapatura într-o mina care leaga zacamântul cu suprafata sau cu o galerie principala si care serveste la extractie, la aeraj sau la patrunderea personalului în mina. ♦ Gaura sapata în pamânt pentru extragerea petrolului. – Lat. puteus.
şanţ, SANŢ, santuri, s.n. 1. Sapatura lunga si îngusta facuta pe ambele parti ale unui drum, pentru scurgerea apei; p. gener. orice sapatura în forma de mai sus, facuta pentru scurgerea apei, pentru îngroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului între doua suprafete de pamânt etc. ♢ Expr. (Rar) A se duce la sant = a se risipi, a se prapadi. 2. Transee. ♦ (În evul mediu) Fortificatie de forma unui canal adânc si lat (uneori plin cu apa), care împrejmuia un castel sau o cetate. 3. Crestatura sau scobitura în forma de sant (1), la diferite organe sau piese de masini, în scoarta unor arbori, în pielea unor animale etc. – Din pol. szaniec, germ. Schanze
oală, OÁLĂ, oale, s.f. 1. Vas de lut ars, de metal, de portelan etc., de obicei cu gura larga si cu înaltimea mai mare decât largimea, folosit în gospodarie pentru pregatirea, pastrarea etc. bucatelor. ♢ Expr. Cât o oala de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oala = a prinde pe cineva usor, fara nici o greutate (sau pe neasteptate). A se face (sau a fi) oale si ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeasi oala = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcaturi. A plati oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o maciuca) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus, ce s-a facut. Mustati pe oala = mustati cu vârfurile lasate în jos. Tuns pe oala = cu parul lung pâna pe gât si retezat. ♦ Continutul vasului descris mai sus. ♢ Expr. A se amesteca (sau a-si baga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fara rost, nechemat într-o discutie, actiune etc. care nu-l priveste. ♦ Vas, ghiveci, glastra de flori. ♦ (Adesea cu determinarea "de noapte") Vas întrebuintat (noaptea) pentru necesitatile omenesti; tucal. 2. Vas de constructie speciala, asemanator cu oala (1), folosit în diverse operatii tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Ţigla, olan. [Var.: (pop.) ol s.n.] – Lat. olla.
turc, TURC, -Ă, turci, -ce, s.m. si f., adj. 1. S.m si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Turciei sau este originara de acolo. ♢ Expr. Cum e turcul si pistolul = cum e omul, asa sunt si faptele lui, prietenii lui. Doar nu dau (sau vin) turcii, se spune spre a modera graba neîntemeiata a cuiva. A fi turc (sau ca turcul) = a fi foarte încapatânat, a nu vrea sa înteleaga, a nu tine seama de nimic. Turcul plateste, se spune despre cineva care este silit sa plateasca, vrând-nevrând, paguba sau cheltuiala facuta de altii. ♦ P. ext. Persoana de religie mahomedana. 2. Adj. Care apartine Turciei sau turcilor (1); privitor la Turcia sau la turci; originar din Turcia; ca al turcilor; turcesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de turci (1). – Din tc. türk.
şliţ, SLIŢ, slituri, s.n. 1. Scobitura în forma de sant, facuta într-o piesa sau intr-un element de constructie. 2. Deschizatura facuta la marginea inferioara sau la mânecile unor obiecte de îmbracaminte, având un rol practic sau decorativ. ♦ Deschizatura din fata a pantalonilor; prohab. – Din germ. Schlitz.
nod, NOD, noduri, s.n. 1. Loc în care se leaga doua fire, doua sfori, doua fâsii de pânza etc. ca sa se tina strâns împreuna; loc în lungul sau la capatul unui fir, al unei sfori, al unei fâsii de pânza etc. unde s-a facut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete si s-a strâns tare; legatura obtinuta astfel. ♢ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ♢ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersectie a doua sau a mai multor cai de comunicatie având directii diferite. ♢ Nod de cale ferata = punct de intersectie a cel putin trei linii principale de cale ferata, prevazut cu instalatii speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încarcarea si descarcarea marfurilor, deservirea calatorilor etc. ♦ Loc de legatura, de întretaiere, de întâlnire a doua sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei constructii etc. 2. Proeminenta pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep sa creasca crengile pe tulpina sau frunzele pe lujer. ♢ Expr. A cauta (sau a gasi) (cuiva) nod în papura = a cauta sau a gasi cu orice pret greseli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovati pe nedrept. ♦ Portiune mica, rotunda, compacta, foarte tare dintr-o bucata de lemn, într-o scândura reprezentând locul de ramificatie a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locala de material în masa unui corp, cu o structura mai compacta sau de culoare diferita fata de rest. 3. (Înv. si pop.) Articulatie, încheietura (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = marul lui Adam. Nod vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator si a carui lezare are ca urmare moartea imediata prin oprirea respiratiei. 5. Umflatura, tumoare, nodozitate, gâlca rezultata dintr-o stare patologica. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeasi ramura a curbei se intersecteaza pe ea însasi. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispusi atomii, moleculele unei retele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde stationare în care amplitudinea oscilatiei are mereu o valoare nula. 8. Fiecare dintre cele doua puncte în care orbita unui astru intersecteaza planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite fata de împrejurimi. ♢ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a carui suprafata sunt asezate o centrala hidroelectrica si constructiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzatie de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emotie sau de o enervare puternica. ♢ Expr. A înghiti (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amaraciune o durere, o umilinta (fara a putea spune nimic); b) a mânca în sila, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esential de care depinde solutionarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsa pentru solutionarea unei probleme. Nod gordian = problema foarte grea sau cu neputinta de rezolvat. ♢ Expr. A taia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situatii careia nu i se poate gasi o solutie. ♦ Moment culminant în desfasurarea actiunii unei opere literare. 12. Unitate de masura pentru viteza navelor, egala cu viteza unei nave care se deplaseaza cu o mila marina (1852 m) pe ora. – Lat. nodus.
obraz, OBRÁZ, (1) obraji, s.m., (2, 3, 4) obraze, s.n. 1. S.m. Fiecare dintre cele doua parti laterale ale fetei; pielea care acopera aceste parti. ♢ Expr. Sa-ti fie rusine obrazului! sau sa-ti fie în obraz!, se spune cuiva care a facut ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crapa) cuiva obrazul de rusine = a-i fi cuiva foarte rusine, a se rusina foarte tare. A fi gros de obraz = a fi fara rusine, îndraznet. (A fi) fara (de) obraz = (a fi) nerusinat, necuviincios. A avea obraz subtire = a fi bine crescut, a avea purtari frumoase. Obrazul subtire cu cheltuiala se tine = pentru a putea face fata unor pretentii mari trebuie sa dispui de mijloace corespunzatoare. 2. S.n. Partea anterioara a capului omenesc; fata, figura, chip. ♢ Expr. A iesi (sau a scapa, a o scoate) cu obraz curat = a iesi cu bine, onorabil dintr-o situatie dificila. A-i spune sau a-i zice cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fara înconjur, direct, fara menajamente. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune (cuiva) minciuni vadite, a cauta sa înseli (pe cineva) în chip grosolan. A-si scoate obrazul în lume = a aparea în societate, a se arata printre oameni. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva dupa cum merita, a se razbuna pe cineva. A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfatisa la cineva. A-si pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu autoritatea, cu reputatia proprie. A da (cuiva) obraz = a îngadui (cuiva) prea multe; a da (cuiva) nas. Cu ce obraz? = cu ce îndrazneala? A (nu) (mai) avea obraz (sa...) = a (nu) (mai) avea îndrazneala (sa...). ♦ Fig. Valoare morala a unei persoane; cinste, reputatie; renume; demnitate. 3. S.n. (Înv.; adesea urmat de determinari adjectivale) Persoana, ins. Obraz subtire = persoana fina, pretentioasa, care traieste în lux. 4. S.n. (Înv.; de obicei la sg.) Rang, conditie, stare sociala. [Pl. si: (2, 3) obrazuri] – Din sl. obrazŭ.
vizită, VÍZITĂ, vizite, s.f. 1. Faptul de a merge la cineva în scopul unei întrevederi cu caracter prietenesc, oficial sau de curtoazie. ♢ Carte de vizita = bucata mica de carton, dreptunghiulara, pe care este scris numele unei persoane, profesiunea si titlurile sale, adresa etc., si pe care titularul o înmâneaza sau o trimite unor cunoscuti, cu diverse prilejuri. ♢ Expr. A fi în vizita cu cineva = a avea relatii de prietenie cu cineva, a-si face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplaseaza la domiciliul unui bolnav sau care primeste un pacient pentru consultatie. ♦ Deplasare zilnica facuta în saloanele unui spital, la patul bolnavilor, de catre medici, însotiti de personalul auxiliar. ♢ Vizita medicala = control medical (periodic) facut salariatilor, elevilor etc. 3. Deplasare la fata locului într-o localitate, într-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaste, de a le controla etc. – Din fr. visite.
vermut, VÉRMUT, vermuturi, s.n. Bautura alcoolica facuta din vin în care s-au pus la macerat diferite substante vegetale amare; sticla sau pahar care contine o astfel de bautura. [Acc. si: vermút] – Din fr. vermouth, germ. Wermut, it. vermut.
ocheţ, OCHÉŢ, ocheti, s.m. Inel metalic care întareste o gaura facuta într-o pânza de nava, într-o foaie de cort etc. pentru a nu se destrama. ♦ (Reg.) Ochi1 (II 4). [Var.: ochéte s.m.] – Ochi1 + suf. -et.
stras, STRAS, strasuri, s.n. Sticla de diferite forme poliedrice, slefuita pe fete, care contine plumb, folosita ca imitatie de pietre pretioase pentru podoabe; obiect de podoaba facut din asemenea bucati de sticla. [Var.: stras s.n.] – Din fr. strass, germ. Strass.
opincă, OPÍNCĂ, opinci, s.f. 1. Încaltaminte taraneasca facuta dintr-o bucata dreptunghiulara de piele sau de cauciuc, strânsa pe laba piciorului cu ajutorul nojitelor. ♢ Expr. (Reg.) A pune cuiva (sau a-i da cu) opinca (în obraz) = a) a pacali pe cineva, a trage pe sfoara; b) a face pe cineva de rusine. C-un pantof si c-o opinca = luat prin surprindere, nepregatit. A umbla cu opinci de fier = a umbla mult. Pe unde si-a spart dracul opincile = departe. A calca (pe cineva) pe opinci = a jigni pe cineva, a ofensa. 2. Fig. (La sg.; cu sens colectiv) Ţaranime. ♢ Expr. De la vladica pâna la opinca = din toate clasele sociale, toti. – Din bg. opinka, opinak.
fermenea, FERMENEÁ, fermenele, s.f. Haina scurta facuta din stofa brodata cu fir sau cu matase, uneori captusita cu blana, pe care o purtau odinioara boierii peste anteriu; scurteica îmblanita cu blana de oaie, purtata de tarani. – Din tc. fermene.
filţ, FILŢ, filturi, s.n. 1. Pâsla fina facuta din par de iepure, care serveste la confectionarea palariilor. 2. Ţesatura speciala facuta din lâna împâslita si folosita la fabricarea filtrelor1, ca izolator fonic etc. – Din germ. Filz.
falţ, FALŢ, falturi, s.n. 1. Cleste de forma speciala, folosit la tragerea pe calapod a fetelor încaltamintei. 2. Fiecare dintre bucatile mici de piele care cad în urma prelucrarii pieilor la masina de faltuit. 3. Taietura, scobitura facuta pe marginea unei scânduri, a unei tigle etc., pentru a permite îmbinarea cu alta scândura, tigla etc. cu o taietura corespunzatoare. ♦ Îndoitura facuta de-a lungul marginii unei foi de tabla subtire, pentru a permite îmbinarea cu alta foaie; p. ext. îmbinare astfel realizata. 4. (Poligr.) Bentita de pânza sau de hârtie rezistenta de care se lipesc plansele intercalate într-un volum. – Din germ. Falz[eisen].
fiveo, FIVE O'CLÓCK s.n. Ceai servit la ora cinci dupa-amiaza, însotit de o gustare. ♦ Reuniune amicala facuta dupa-amiaza (în jurul orei cinci). [Pr.: faiv a clóc] – Expr. engl.
fantezie, FANTEZÍE, fantezii, s.f. 1. Capacitate omeneasca de a crea noi reprezentari sau idei pe baza perceptiilor, a reprezentarilor sau ideilor acumulate anterior; p. ext. imagine produsa de aceasta facultate; imaginatie; reverie. ♦ Spec. Imaginatie specifica unui creator (în arta, literatura, stiinta etc.). ♦ Produs al imaginatiei; plasmuire, nascocire. 2. Gust, înclinare, dorinta iesita din comun, ciudata (a cuiva). 3. Compozitie muzicala instrumentala de forma libera, având un caracter de improvizatie si de virtuozitate. [Var.: (rar) fantasíe, fantazíe s.f.] – Din fr. fantaisie.
investigaţie, INVESTIGÁŢIE s. f. cercetare minutioasa si sistematica facuta cu scopul de a descoperi ceva. (< fr. investigation, lat. investigatio)
tartă, TÁRTĂ, tarte, s.f. Prajitura facuta din aluat fraged acoperit cu fructe (si cu crema). – Fr. tarte.
lanţ, LANŢ, lanturi, s.n. 1. Sir de verigi, de placi, de zale etc. metalice, unite între ele pentru a forma un lot, care serveste spre a lega ceva, a transmite o miscare etc. ♦ Instrument format dintr-un sir de vergele groase, cu care se masoara lungimile de teren. ♦ Lucratura simpla facuta cu croseta, care consta dintr-un sir de ochiuri înlantuite. 2. Lant (1) mic, de obicei din metal pretios, servind ca podoaba (la mâna, la gât). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legatura puternica; ceea ce încatuseaza libertatea, independenta cuiva. 4. Sir continuu de elemente, fiinte, lucruri, stari asemanatoare. ♢ Reactie în lant = reactie care, producându-se într-un anumit punct al unui corp, se propaga în toata masa lui, dând nastere unei succesiuni de reactii elementare. Lant cauzal închis = feedback. ♢ Expr. A se tine lant = a se succeda (în numar mare). ♦ Sir format din mai multi atomi legati între ei; catena. – Din bg. lanec.
latinism, LATINÍSM, (1) latinisme, s.n. 1. Cuvânt, forma sau constructie sintactica împrumutate (fara necesitate) din limba latina (si neasimilate înca în limba care a facut împrumutul). 2. Curent aparut în lingvistica si în filologia româneasca din sec. XIX, care, pentru a demonstra caracterul latin al limbii române, a încercat sa elimine din ea cuvintele de alte origini si sa modifice astfel forma celor latine, încât sa le apropie cât mai mult de forma originara; a contribuit la generalizarea scrierii cu caractere latine si a adus noi argumente în sprijinul originii latine a limbii române. – Din fr. latinisme. Cf. l a t i n.
minte, MÍNTE, minti, s.f. 1. Facultatea de a gândi, de a judeca, de a întelege; ratiune, intelect. ♢ Loc. adj. Cu minte = cu judecata normala, sanatoasa; p. ext. întelept. ♢ Loc. adj. si adv. Fara (de) minte = nebun; nesocotit, nesabuit. ♢ Expr. Iesit din minti = nebun; care si-a pierdut cumpatul. A-si iesi din minti = a înnebuni; a-si pierde cumpatul. Întreg (sau zdravan etc.) la minte = cu judecata normala, sanatoasa. A fi în toate mintile = a fi în deplinatatea facultatilor mintale; a fi matur. A-si pierde mintile (sau mintea) sau a nu fi în toate mintile = a înnebuni sau a fi nebun. A învata pe cineva minte = a pedepsi pe cineva pentru a-l face sa fie mai cu judecata. A se framânta cu mintea sau a-si framânta mintea (sau mintile) = a se gândi mult, a-si bate capul. A-si aduna mintile = a nu mai fi distrat, a se concentra. A-i sta (cuiva) mintea în loc, se spune când cineva ramâne uluit si nu mai stie ce sa faca sau ce sa zica. ♦ Gând, cuget; imaginatie; memorie. ♢ Expr. A-i veni cineva în minte sau a-i trece, a-i da, a-i trasni cuiva ceva prin minte = a se gândi (dintr-o data) la cineva sau la ceva. A fi dus cu mintea (sau cu mintile) = a fi cufundat în gânduri. A avea (pe cineva sau ceva) în minte = a) a fi preocupat (de cineva sau de ceva); b) a avea intentia sa faca ceva. 2. Judecata sanatoasa, mod just de a rationa; întelepciune, chibzuinta. ♢ Expr. A-i veni (cuiva) mintile acasa (sau la loc, la cap) sau a-si baga mintile în cap = a deveni mai întelept, mai chibzuit; a se cuminti. A-si pune mintea cu cineva = a lua în serios pe cineva (care nu merita). A-i lua (sau a-i suci, a-i fura) cuiva mintea (sau mintile) = a face pe cineva sa-si piarda judecata, sa nu mai stie ce face. A scoate pe cineva din minti = a) a face pe cineva sa-si piarda judecata sanatoasa, a-l zapaci; b) a enerva la culme, a mânia. ♦ Inteligenta, istetime, iscusinta. ♢ Expr. A ajunge (sau a cadea, a fi etc.) în mintea copiilor = a avea judecata slabita (din cauza batrânetii). La mintea omului (sau a cocosului) = usor de înteles, clar. 3. Imaginatie, fantezie. – Lat. mens, -ntis.
mustrare, MUSTRÁRE, mustrari, s.f. Actiunea de a (se) mustra si rezultatul ei; dojana. ♦ Sanctiune disciplinara care consta în notificarea scrisa facuta unui angajat care nu si-a îndeplinit obligatiile de serviciu si caruia i se recomanda sa ia masuri de îndreptare. ♢ Mustrare de constiinta = (mai ales la pl.) parere de rau, remuscare, cainta. – V. mustra.
colţ, COLŢ, (I, II 4) colturi, s.n. (II, III) colti, s.m. I. S.n. 1. Punct unde se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ♢ Coltul gurii = fiecare dintre cele doua extremitati laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de doua strazi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ♢ Expr. Colt cu... = în unghiul format de strazile... 2. Portiune dintr-un obiect sau dintr-un loc cuprinsa între extremitatile reunite ale laturilor lui. ♦ (În publicistica) Rubrica rezervata unei anumite specialitati. ♦ Margine, extremitate. ♢ Colt de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucata de pâine (taiata de la o margine). ♦ Portiune dintr-o încapere cuprinsa între extremitatile reunite ale peretilor. ♢ Expr. A da din colt în colt = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a iesi dintr-o încurcatura. A pune (un copil) la colt = a pedepsi un copil, asezându-l într-un ungher al camerei cu fata la perete. 3. Loc îndepartat, retras, dosnic; refugiu, ascunzis. ♢ Expr. În (sau din) toate colturile = în (sau din) toate partile. II. S.m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. si al oamenilor), în special caninul. ♢ Expr. A-si arata coltii = a manifesta o atitudine agresiva, apriga. A (se) lua la colti = a (se) certa, a fi gata de încaierare. A avea colti (sau un colt) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o masea rupta. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi si ascutite ale greblei, furcii sau ale altor instrumente asemanatoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplica cineva pe talpa încaltamintei de iarna ca sa nu alunece pe gheata; tinta. 4. Vârf ascutit si proeminent de stânca, de gheata etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltarii lor, când încoltesc. 6. Compus: coltii-babei = planta erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene si cu fructe tepoase (Tribulus terrestris). III. S.m. 1. Fiecare dintre taieturile de forma aproximativ triunghiulara facute pe marginea unei stofe; dantela împletita în aceasta forma. 2. Suvita de par ondulata trasa pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, scr. kolac.
copt, COPT2, COAPTĂ, copti, coapte, adj. I. 1. (Despre alimente) Care a fost supus, fara apa sau alt lichid, actiunii focului pentru a putea fi mâncat. ♢ Expr. (Fam.) Mort-copt = cu orice pret, neconditionat, neaparat. 2. (Despre fructe si plante) Ajuns la deplina dezvoltare sub actiunea unor conditii naturale; bun de mâncat. ♢ Expr. Pica de coapta! = a) excesiv de copt, foarte copt; b) (fig.) întrece masura obisnuita, formidabil, culmea! II. Fig. 1. (Despre actiuni, situatii, conditii etc.) Care e gata, bun (de)..., potrivit (sa)..., pregatit (pentru)... 2. (Despre oameni sau despre mintea, gândurile lor) Matur, deplin dezvoltat. III. (Despre abcese, bube etc.) Care a facut puroi si este gata sa se sparga. – Lat. coctus.
lipitură, LIPITÚRĂ, lipituri, s.f. 1. Unire, îmbinare, asamblare a doua lucruri cu ajutorul unei materii cleioase sau printr-un procedeu tehnic. ♦ (Concr.) Locul unde s-a facut o lipire. 2. Pamânt, lut framântat cu apa care serveste la lipitul podelei, peretilor etc. caselor. – Lipi + suf. -tura.
conjecturare, CONJECTURÁRE, conjecturari, s.f. Actiunea de a conjectura si rezultatul ei; judecata facuta dupa aparente. – V. conjectura.
copcă, COPCĂ2, copci, s.f. 1. Gaura, spartura facuta în gheata unui râu, a unei balti etc. pentru pescuit sau pentru scos apa. ♢ Expr. (Fam.) A se duce pe copca = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcatura, a o pati. 2. Gaura facuta într-o sira de paie, în care se tine uneori pleava. 3. Scobitura, groapa facuta în pamânt, în piatra etc. 4. (Reg.) Saritura pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka.
mânjeală, MÂNJEÁLĂ, mânjeli, s.f. 1. Faptul de a (se) mânji. 2. Murdarie. 3. (Reg.) Amestec de lut si de baliga, cu care se ung casele taranesti de lemn înainte de a se tencui si varui. 4. Un fel de pasta facuta din samânta de in sau din tarâte, cu care se unge urzeala de cânepa ca sa nu se rupa firele la tesut. – Mânji + suf. -eala.
lodbă, LÓDBĂ, lodbe, s.f. (Reg.) Bucata lunga de lemn, despicata dintr-un trunchi de copac; scândura groasa facuta din despicatura unui trunchi, cioplita numai cu securea. [Var.: lóbda s.f.] – Din ucr. lodva.
cuvânta, CUVÂNTÁ, cuvântez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A vorbi, a grai, a zice; a declara. 2. Tranz. A tine un discurs. ♦ A recita. 3. Intranz. A avea facultatea de a articula cuvinte. [Prez. ind. si: cuvintez] – Lat. conventare "a se întruni mereu".
melc, MELC, melci, s.m. I. Nume dat mai multor specii de gasteropode din încrengatura molustelor, care au corpul moale, de obicei aparat de o cochilie rasucita în spirala, si patru tentacule sensibile, la cap; bourel, culbec. ♢ Loc. adj. Ca melcul= a) rasucit, în spirala; b) foarte încet. ♢ Expr. A tacea ca melcul = a nu scoate nici un cuvânt. II. P. anal. 1. Partea osoasa a labirintului urechii interne. 2. Organ sau angrenaj al unor masini destinat sa transmita, sa transforme sau sa utilizeze în diferite feluri miscarea de rotatie. 3. Prajitura facuta din aluat încolacit în spirala, presarat cu nuca data prin masina. 4. (La pl.) Suvite de par rasucite în forma de ineluse. – Et. nec.
mulţumi, MULŢUMÍ, multumesc, vb. IV. 1. Intranz. (La prez. ind. pers. 1 sg. si pl. este folosit adesea ca formula stereotipa, cu valoare de interj.) A exprima (cuiva) recunostinta sau satisfactia pentru o manifestare de politete, un dar, un bine etc. care i s-a facut. ♦ A raspunde la un salut, la o urare. 2. Tranz. A rasplati, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfacut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lasa de ceva, a renunta la..., a se satura de... [Prez. ind. si: (reg.) multám – Var.: (reg.) multamí vb. IV] – Din formula de urare (la) multi ani!
microdisecţie, MICRODISÉCŢIE, microdisectii, s.f. Disectie fina facuta la microscop. [Pr.: -ti-e] – Din fr. microdissection.
microscopie, MICROSCOPÍE, microscopii, s.f. Examinare, analiza facuta cu microscopul. – Din fr. microscopie, germ. Mikroskopie.
migală, MIGÁLĂ s.f. Minutiozitate si scrupulozitate în efectuarea unei munci; munca facuta cu multa rabdare si meticulozitate; migaleala. – Din migali (derivat regresiv).
minciunea, MINCIUNEÁ, -ÍCĂ, minciunele, s.f. 1. Diminutiv al lui minciuna (1). 2. (Mai ales la pl.) Prajitura facuta dintr-o foaie de aluat nedospit, prajita în grasime; minciuna (2). – Minciuna + suf. -ea, -ica.
motoaşcă, MOTOÁSCĂ, motoaste, s.f. (Reg.) Boccea mica, legaturica facuta dintr-o basma cu capetele înnodate, în care se tin sau se transporta obiecte marunte. – Din ucr. motočka.
nouţ, NOÚŢ, -Ă, nouti, -e, adj. Diminutiv al lui nou. ♢ Nou-nout = foarte nou, abia facut, cumparat, primit etc. – Nou + suf. -ut.
novat, NOVÁT, -Ă, novati, -te, adj. (Jur.) Care este sau a facut obiectul unei novatii. – V. nova.
zoroclie, ZOROCLÍE, zoroclíi, s.f. (Munt., Olt.) Camasa barbateasca facuta din pânza groasa; cataveica, scurteica. ♢ Se stergea cu mâneca zorocliei. ♢ Dar nici ea nu-mi place mie, ca se poarta-n zoroclie. (din sb. •zaroklja [în loc de roklja] = scurteica) [si DLRLC]
rodit, RODÍT, -Ă, roditi, -te, adj. (Despre plante) Care a facut rod (bogat), care are roade (multe). – V. rodi.
coautor, COAUTÓR, -OÁRE, coautori, -oare, s.m. si f. 1. Persoana care a scris o lucrare, a facut o inventie etc. împreuna cu alta sau cu altele, considerata în raport cu aceasta sau cu acestea. 2. Persoana care a savârsit o infractiune împreuna cu alta sau cu altele, considerata în raport cu aceasta sau cu acestea. [Pr.: co-a-u-] – Din fr. coauteur.
contratipie, CONTRATIPÍE s.f. Procedeu de retusare fotografica facuta pe un negativ intermediar, folosit în cazul în care negativul principal este foarte pretios si nu poate fi retusat. – Din fr. contretypie.
nearanjat, NEARANJÁT, -Ă, nearanjati, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care nu este pus în ordine. ♦ (Despre oameni) Cu tinuta exterioara neîngrijita. 2. (Despre oameni) Care nu si-a facut un rost în viata. [Pr.: ne-a-] – Ne- + aranjat.
raport, RAPÓRT, (I) raporturi, (II) rapoarte, s.n. I. 1. Legatura între doua sau mai multe persoane, obiecte, fenomene, notiuni pe care gândirea omeneasca o poate constata si stabili; relatie. ♢ Expr. În raport cu... = fata de..., în comparatie cu... Sub raportul (sau sub acest raport, sub diverse raporturi, sub toate raporturile) = din acest punct de vedere (sau din diverse puncte, din toate punctele de vedere, sub toate aspectele). 2. (Mai ales la pl.) Contact, legatura între mai multe persoane, institutii etc.; relatie. 3. (Mat.) Câtul dintre doua marimi de acelasi fel, exprimate în aceleasi unitati. 4. Relatie (numerica) între doua valori. II. 1. Comunicare scrisa sau orala facuta de cineva în fata unei adunari, a unei autoritati etc., cuprinzând o relatare (oficiala) asupra unei activitati personale sau colective; textul acestei comunicari. 2. Scurta prezentare orala asupra situatiei trupei facuta de un militar în fata superiorului sau; ora, momentul când se face aceasta prezentare. ♢ Expr. A se prezenta (sau a iesi, a fi scos) la raport = a se prezenta (sau a fi chemat) în fata unui superior pentru a-si sustine o doleanta sau a raspunde pentru o greseala savârsita. III. (În sintagma) Casa (sau imobil) de raport = casa sau imobil cumparat sau construit în vederea speculei. – Din fr. rapport.
nedreptăţit, NEDREPTĂŢÍT, -Ă, nedreptatiti, -te, adj. Caruia i s-a facut o nedreptate. – V. nedreptati.
contrarecepţie, CONTRARECÉPŢIE, contrareceptii, s.f. Operatie de receptie repetata în caz de litigiu, pentru a verifica receptia facuta anterior. – Contra1 + receptie (Dupa fr. contre-réception).
nevalorificat, NEVALORIFICÁT, -Ă, nevalorificati, -te, adj. Care nu este pus în valoare, pentru care nu s-a facut ceva spre a primi o anumita valoare, a carui valoare nu este scoasa în evidenta. ♦ (În special despre surse de energie, materii prime) Care nu este folosit în procesul de productie spre rentabilizare. – Ne- + valorificat.
cocă, CÓCĂ1 s.f. Aluat (pentru produse de panificatie, de patiserie). ♢ Expr. (Fam.) A se face coca = a se îmbata foarte tare. ♦ Pasta cleioasa facuta din faina amestecata cu apa si întrebuintata la lipit (hârtie); pap. – Et. nec.
electrificat, ELECTRIFICÁT, -Ă, electrificati, -te, adj. Care a fost dotat cu energie electrica, în care s-a facut electrificarea. – V. electrifica. Cf. fr. é l e c t r i f i é.
contramină, CONTRAMÍNĂ, contramine, s.f. Lucrare subterana facuta cu scopul de a descoperi si de a distruge minele puse de inamic. – Din fr. conte-mine.
conte, CONTÉ2 s.m. Creion gros, negru, cu mina facuta din grafit, argila si plombagina, folosit în grafica. – Cuv. fr.
sută, SÚTĂ, sute, num. card., s.f. 1. Num. card. (Adesea cu valoare substantivala sau adjectivala) Numarul care în numaratoare are locul între nouazeci si noua si o suta unu si care se indica prin cifrele 100 si C. ♢ Loc. adj. La suta = (despre dobânzi, procente) corespunzator, proportional unei sume de o suta de lei sau unei cantitati de o suta de unitati. ♢ Loc. adv. Suta la (sau în) suta = complet, în întregime, deplin; p. ext. sigur, fara îndoiala. ♢ Expr. Sute si mii sau mii si sute sau o suta si-o mie sau sute (si sute) de... = numar mare, nedeterminat. ♢ (Cu valoare de num. ord.) Rândul o suta 2. S.f. Cifra care marcheaza numarul dintre nouazeci si noua si o suta unu. ♦ Bancnota de o suta de lei. ♢ Expr. Unde s-a dus mia, duca-se si suta = unde s-a facut o cheltuiala mare, poate sa se faca si una mica. – Et. nec.
drajeu, DRAJÉU, drajeuri, s.n. 1. Bomboana facuta dintr-o migdala, o aluna, o crema etc. acoperita cu o glazura de ciocolata sau de zahar. 2. Medicament în forma de pilula, cu învelisul facut din zahar sau din ciocolata. – Din fr. dragée.
solz, SOLZ, solzi, s.m. 1. Fiecare dintre placile mici, dure si lucioase, de natura tegumentara, care, suprapunându-se partial, acopera corpul celor mai multi pesti, al celor mai multe reptile, picioarele pasarilor si anumite parti ale corpului unor mamifere. ♦ Fiecare dintre micile placi de metal din care sunt facute armurile sau anumite obiecte de podoaba. 2. Fiecare dintre frunzulitele care acopera si apara bulbii, mugurii si alte organe ale plantelor. 3. Stratul exterior pe care-l prezinta o sectiune transversala facuta într-o fibra de lâna. 4. Fig. (Pop.) Murdarie, jeg care se depune pe piele, în forma de mici cruste. – Refacut din •soldzi (pl. lui •soldu < lat. solidus "moneda de aur").
debleu, DEBLÉU, debleuri, s.n. Sapatura facuta sub nivelul terenului natural în vederea executarii platformei unui drum ori a unei cai ferate sau a construirii unui canal deschis. – Din fr. déblai.
titirez, TITIRÉZ, titirezi, s.m. 1. Partea inferioara, de forma conica, a fusului de tors, care, prin greutatea sa, face ca fusul sa se învârteasca mai usor si uniform. 2. Jucarie mica facuta din lemn, din os, din metal etc., în forma de con si cu un vârf ascutit, care se poate roti pe o suprafata plana; sfârleaza. 3. Batul de sub cosul morii, care loveste teica pentru a face sa treaca grauntele între pietrele morii; hadarag. [Pl. si: (n.) titirezuri] – Et. nec.
termos, TÉRMOS, termosuri, s.. Vas de sticla cu pereti dubli, argintati, între care s-a facut vid, pus într-o cutie metalica, folosit, datorita însusirilor de izolator termic, pentru pastrarea unui lichid la temperatura constanta. – Din germ. Thermos[flas-che].
tartă, TÁRTĂ, tarte, s.f. Prajitura facuta dintr-un strat subtire de aluat fraged, acoperit cu fructe si cu crema. – Din fr. tarte.
telerecording, TELERECÓRDING s.n. Aparat folosit pentru înregistrarea si redarea imaginilor, utilizând înregistrarea pe film a imaginilor de pe ecranul unui monitor2 (2) de televizor. ♦ Pelicula pe care s-a facut aceasta înregistrare. – Din engl. telerecording.
tergal, TERGÁL s.n. Fibra textila obtinuta prin procedee chimice din rasini sintetice poliesterice; p. ext. tesatura facuta din astfel de fibre. – Din fr. tergal.
colivie, COLIVÍE, colivii, s.f. 1. Cusca mica facuta din vergele de metal sau de lemn, în care sunt tinute pasarile cântatoare sau decorative. 2. Constructie de metal actionata mecanic, care serveste la transportarea persoanelor si materialelor în puturile unei mine. – Din sl. kulĩvija.
decanal, DECANÁL, -Ă, decanali, -e, adj., s.f. 1. Adj. De decanat; de decan. 2. S.f. Lucrare scrisa la facultatile tehnice, echivalând cu un examen partial. – Din fr. décanal.
teşitură, TESITÚRĂ, tesituri, s.f. 1. Taietura piezisa facuta într-un copac (pentru a-l doborî ). ♦ Suprafata tesita a unui obiect (neted). ♦ (Tehn.) Suprafata conica obtinuta prin operatia de tesire. 2. Ciot, buturuga. – Tesi + suf. -tura.
tizic, TIZÍC, tizicuri, s.n. Un fel de turta prismatica facuta din baliga amestecata cu paie, folosita de tarani drept combustibil sau ca material de constructie. – Din tc. tezek.
treflă, TRÉFLĂ, trefle, s.f. 1. Una dintre cele patru culori ale cartilor de joc, reprezentata printr-un semn de culoare neagra, în forma frunzei de trifoi; spatie. 2. Gaitan de bumbac, de matase etc. cusut ca podoaba în forma de frunza de trifoi la unele haine (de uniforma); p. ext. cusatura facuta astfel. 3. (Tehn.) Rozeta cu trei sau patru aripi, cu ajutorul careia se actioneaza cilindrul unui laminator. – Din fr. trèfle.
tricot, TRICÓT, tricoturi, s.n. Ţesatura facuta din fibre textile împletite în ochiuri. ♦ Obiect de îmbracaminte facut din aceasta tesatura. – Din fr. tricot.
reproduce, REPRODÚCE, reproduc, vb. III. 1. Tranz. A reda cu exactitate ceea ce este scris, ceea ce a spus sau a facut cineva. ♦ A imita felul de a fi, gesturile, mimica cuiva. 2. Refl. A reactualiza în memorie idei, cunostinte însusite în cursul experientei anterioare. 3. Refl. A se produce, a se arata din nou; a se repeta. 4. Tranz. (Ec. pol.) A relua în mod continuu procesul de productie; a produce din nou. 5. Tranz. A produce în serie; a multiplica. 6. Refl. (Biol.) A se perpetua prin generare; a se înmulti. – Re1- + produce (dupa fr. reproduire).
recunoscător, RECUNOSCĂTÓR, -OÁRE, recunoscatori, -oare, adj. Care recunoaste un serviciu, un bine ce i s-a facut, care poarta (cuiva) recunostinta. – Recunoaste + suf. -ator.
recunoştinţă, RECUNOSTÍNŢĂ, recunostinte, s.f. Obligatie morala pe care cineva o are fata de cel care i-a facut un bine; recunoastere a unei binefaceri primite; gratitudine. – Recunoaste + suf. -inta (dupa fr. reconnaissance).
ramoli, RAMOLÍ, ramolesc, vb. IV. Refl. A-si pierde (din cauza batrânetii) acuitatea, integritatea facultatilor intelectuale si fizice. – Din fr. ramollir.
ramolisment, RAMOLISMÉNT, ramolismente, s.n. Ramolire; boala care consta în pierderea facultatilor intelectuale (din cauza batrânetii). ♦ Ramolisment cerebral = necroza a unei portiuni de tesut cerebral, din cauza întreruperii locale a circulatiei sangvine în urma unei tromboze sau a unei embolii. – Din fr. ramollissement.
ramolit, RAMOLÍT, -Ă, ramoliti, -te, adj., s.m. si f. (Persoana) care si-a pierdut vioiciunea miscarilor, a facultatilor intelectuale (din cauza batrânetii). – V. ramoli.
răsplăti, RĂSPLĂTÍ, rasplatesc, vb. IV. Tranz. 1. A da cuiva o recompensa, o plata (materiala sau morala) pentru ceea ce a facut; a recompensa. ♦ A despagubi. 2. (Rar) A plati pentru altul, a ispasi. – Din bg. razplatja, scr. rasplatiti.
reeduca, REEDUCÁ, reedúc, vb. I. Tranz. A îndrepta educatia (gresita) a cuiva; a da cuiva o noua educatie. ♦ A deprinde un infirm sa se foloseasca din nou de acea parte a corpului sau de acea facultate psihica ce a suferit un traumatism sau un accident. ♦ A deprinde un infirm cu o noua meserie (adecvata situatiei sale). – Din fr. rééduquer.
râde, RẤDE, râd, vb. III. Intranz. 1. A-si manifesta veselia sau satisfactia printr-o miscare caracteristica a fetei si a gurii, scotând în acelasi timp sunete specifice, succesive si nearticulate. ♢ Expr. A râde (sau, rar a-si râde) în barba (sau pe sub mustata) = a râde retinut, pe ascuns. (Rar) A râde galben = a râde fals, silit (prefacându-se ca se bucura). A râde (cuiva) în nas (sau în fata, în obraz) = a sfida pe cineva; a-si bate joc de cineva care este de fata. 2. A se distra; a se amuza, a face haz de ceva. ♦ A fi multumit, vesel, fericit; a se bucura. ♦ (Cu determinari în dativ sau introduse prin prep. "la") A arata cuiva simpatie, surâzându-i. ♦ (Despre soarta, noroc) A-i fi cuiva favorabil, prielnic. 3. A-si bate joc de cineva sau de ceva; a face haz, a se amuza pe socoteala cuiva sau a ceva; a lua în râs. ♢ Expr. Râd (sau ar râde) si câinii (sau si curcile, ciorile) de cineva, se zice despre cineva care s-a facut de rusine, s-a compromis. ♦ A nu tine seama de ceva; a nesocoti, a desconsidera, a dispretui. – Lat. ridere.
răscumpăra, RĂSCUMPĂRÁ, rascúmpar, vb. I. Tranz. 1. A plati pretul unui lucru vândut sau amanetat, pentru a-l readuce în proprietatea sa. ♦ A cumpara un obiect de la cineva care îl cumparase la rândul sau (oferind un suprapret). 2. A elibera o persoana din captivitate, din robie în schimbul unei sume de bani. 3. A lichida o obligatie baneasca, a achita echivalentul unei sume datorate. 4. A compensa, printr-o realizare ulterioara, o actiune (daunatoare) savârsita; (despre realizari) a constitui o compensatie. ♦ Fig. A ispasi o greseala facuta. – Ras- + cumpara.
rătăcire, RĂTĂCÍRE, rataciri, s.f. Faptul de a (se) rataci. ♦ Fig. Întunecare a mintii, pierdere a facultatilor mintale; nebunie. ♦ Fig. Greseala, eroare. – V. rataci.
răzătură, RĂZĂTÚRĂ, razaturi, s.f. 1. Faptul de a (se) rade; barbierit. 2. Urma lasata pe un obiect dupa ce a fost ras; stersatura facuta cu guma pe hârtie. 3. Ceea ce rezulta din raderea unui obiect. [Var.: rasatúra s.f.] – Rade + suf. -atura.
răzbunat, RĂZBUNÁT, -Ă, razbunati, -te, adj. Caruia i s-a facut dreptate, i s-a dat satisfactie (raufacatorul fiind pedepsit); (despre fapte) pedepsit, platit. – V. razbuna.
răzbunător, RĂZBUNĂTÓR, -OÁRE, razbunatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care se razbuna, care nu iarta raul ce i s-a facut; vindicativ. – Razbuna + suf. -ator.
revizie, REVÍZIE, revizii, s.f. Cercetare noua, control, verificare, revizuire. ♦ Corectura facuta în pagini unui text ce urmeaza sa fie tiparit. ♦ Inspectie. ♦ Forma de control (întreprinsa de obicei de organe speciale de control) care consta în revederea sau reverificarea documentelor de evidenta privitoare la operatii (contabile) care au avut loc anterior. ♦ Ansamblul operatiilor executate asupra unei instalatii, a unei masini etc., care consta în reglarea pieselor si aparatelor, în înlaturarea jocurilor survenite prin uzura etc. [Var.: reviziúne s.f.] – Din fr. révision, lat. revisio, -onis.
revocare, REVOCÁRE, revocari, s.f. 1. Actiunea de a revoca si rezultatul ei; revocatie. 2. (Jur.) Desfacere unilaterala a unui act prin manifestarea de vointa a persoanei care l-a facut. ♦ Desfacere a unui act juridic în cazurile prevazute de lege. 3. Act prin care organul de stat competent hotaraste încetarea calitatii sale de membru într-un organ ales. ♦ Retragere de catre alegatori a mandatului încredintat unei persoane de a-i reprezenta în organele de conducere ale statului. – V. revoca.
strungă, STRÚNGĂ, strungi, s.f. 1. Loc îngradit la stâna, unde se mulg oile; p. restr. deschizatura, portita îngusta facuta în acest loc, prin care trec oile una câte una la muls. ♦ P. gener. Loc îngust de trecere. ♦ (Pop) Trecatoare îngusta (între munti); defileu, strâmtoare. 2. (Pop) Strungareata (1). – Cf. alb. s h t r u n g ë.
rigolă, RIGÓLĂ, rigole, s.f. 1. Sant mic sau amenajare speciala facuta de-a lungul strazilor, între marginea partii carosabile si bordura trotuarelor, având rolul de a colecta apele superficiale si de a le dirija la un punct de descarcare. 2. Canal mic sau brazda prin care este condusa apa de irigatie la plante. 3. Forma de eroziune în adâncime (pâna la 50 cm) a solului ca rezultat al actiunii suvoaielor de apa. – Din fr. rigole (cu unele sensuri dupa germ. Rigole).
riţ, RIŢ, rituri, s.n. Crestatura liniara facuta pe o foaie de carton sau de mucava pentru a putea fi îndoita mai usor fara sa plesneasca. – Din germ. Ritz.
dintru, DÍNTRU prep. (Mai ales înaintea lui "un", "al", "însul", "acest", "o data", cu elidarea vocalei finale proprii). 1. (Cu sens local) Din, dinspre. Priveste dintr-un colt al salii. ♢ Dintr-acolo = din partea aceea. 2. (Partitiv) Din. Vorbeste cu unii dintre noi. ♦ (Indicând apartenenta) Facem parte d într-o lume noua. 3. (Cu sens temporal; introduce un complement circumstantial care indica momentul plecarii) De la. Pleaca dintr-o clipa într-alta. ♦ (Introduce un atribut care indica timpul desfasurarii unei actiuni) Din, petrecut în... Mi-a povestit o întâmplare dintr-o dimineata de vara. 4. (Introduce un complement care indica originea, provenienta) Din. Planta se dezvolta dintr-o samânta. 5. (Introduce un complement indirect care arata obiectul unei prefaceri) Din. Si-a facut o scurta dintr-un palton. ♦ (Introduce un complement indirect care arata starea de la care se trece) Se trezeste dintr-un somn greu. 6. (Introduce un complement circumstantial de mod) Cu. A nimerit dintr-un foc (de pusca). ♢ Loc. adv. Dintr-o data = cu o singura miscare; pe neasteptate; brusc, deodata. 7. (Introduce un complement instrumental) Cu. Are pensie si traieste dintr-însa. 8. (Introduce un atribut care indica materia) Din. Manastirea dintr-un Lemn. 9. (Introduce un complement circumstantial de cauza) Din cauza. S-a suparat dintr-o nimica toata. – De4 + întru.
declaraţie, DECLARÁŢIE, declaratii, s.f. 1. Marturisire, afirmare deschisa a unor convingeri, opinii sau sentimente; ceea ce afirma cineva cu un anumit prilej. ♢ Verb de declaratie = verb care denumeste actiunea de a vorbi sau de a gândi. ♦ Act oficial prin care se aduce la cunostinta, se întareste o masura luata; notificare. ♦ Marturie, depozitie a unui martor. ♦ Relatare facuta în scris de catre o persoana catre un organ al administratiei de stat, prin completarea unui formular; (concr.) formularul pe care se face aceasta relatare. ♦ Forma de tratat international. 2. (În sintagma) Declaratie de razboi = încunostintare prealabila si oficiala facuta de un stat catre alt stat cu privire la începerea razboiului împotriva acestuia. [Var.: declaratiúne s.f.] – Din fr. déclaration, lat. declaratio, -onis.
despicătură, DESPICĂTÚRĂ, despicaturi, s.f. 1. Taietura, crapatura facuta în lungime. 2. Bucata despicata, mai ales dintr-un lemn. – Despica + suf. -atura.
dezonorat, DEZONORÁT, -Ă, dezonorati, -te, adj. Care si-a pierdut onoarea; care s-a facut de rusine. – V. dezonora.
sangulie, SANGULÍE, sangulii, s.f. (Înv. si pop.) Ţesatura foarte fina (de matase); naframa facuta din aceasta tesatura. – Et. nec.
savarină, SAVARÍNĂ, savarine, s.f. Prajitura facuta dintr-un aluat moale si pufos copt în forme speciale, care se îmbiba cu sirop de zahar (amestecat cu rom) si se umple cu frisca. – Din fr. savarin.
sălaş, SĂLÁS, salase, s.n. (Pop.) 1. Adapost unde cineva capata temporar gazduire. 2. Constructie rudimentara facuta în câmp si folosita ca adapost temporar pentru oameni si animale. 3. Locuinta, casa. ♦ Staul, grajd. ♦ Culcus. 4. Asezare omeneasca. ♦ Locuitorii acestei asezari. 5. Mica asezare de tigani (nomazi); grup de familii de tigani (nomazi) sub conducerea unui vataf. [Pl. si: salasuri] – Din magh. szállás.
hermină, HERMÍNĂ s. f. 1. mic mamifer carnivor asemanator cu nevastuica, cu blana cafenie-deschisa vara si alba, fina si lucioasa iarna; hermelina, cacom. ♢ blana prelucrata sau haina facuta din blana acestui animal. 2. (herald.) blana la steme, reprezentata conventional prin fond argintiu presarat cu pete de nisip. (< fr. hermine)
scoc, SCOC, scocuri, s.n. 1. Canal, jgheab prin care curge apa pentru a pune în miscare roata morii sau a joagarului; laptoc, uluc. ♦ Groapa, adâncitura facuta de apa care cade din scoc (1) ♦ P. gener. Jgheab, canal pentru scurgerea unui lichid. 2. Constructie din lemn în forma de jgheab, pe care aluneca bustenii de la locul de taiere pâna la caile de transport. 3. Jgheab sau tub metalic folosit la transportul prin alunecare al produselor miniere excavate. – Din scr. skok.
secesiune, SECESIÚNE, secesiuni, s.f. Actiunea unui grup de a se separa, de a se desparti de o colectivitate, de un teritoriu, de un stat din care a facut parte, în vederea reunirii cu alt stat sau a întemeierii unui stat nou. ♦ Razboiul de secesiune = razboi civil (pentru desfiintarea sclaviei negrilor) dintre statele sudice si cele nordice ale Statelor Unite ale Americii (1861-1865), terminat cu înfrângerea statelor din sud si cu abolirea sclaviei. [Pr.: -si-u-] – Din fr. sécession, lat. secessio, -onis.
scurmătură, SCURMĂTÚRĂ, scurmaturi, s.f. Faptul de a scurma. ♦ (Concr.) Loc unde s-a scurmat; groapa, gaura facuta prin scurmare. – Scurma + suf. -atura.
scuza, SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-si exprima (în fata cuiva) parerea de rau pentru o greseala facuta; a se dezvinovati, a se justifica. ♢ Expr. (Tranz. absol.) Scuzati! formula de politete prin care cineva îsi cere iertare pentru o greseala, o stângacie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. e x c u s e r.
scuză, SCÚZĂ, scuze, s.f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micsora o vina, o greseala (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligatie; dezvinovatire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greseala comisa sau pentru o jignire adusa cuiva. ♢ Expr. Scuzele mele, formula prin care cineva îsi cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-si exprima parerea de rau pentru o greseala facuta; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovateste; a ierta greselile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. e x c u s e.
secţiune, SECŢIÚNE, sectiuni, s.f. 1. Faptul de a sectiona; taietura, despartire; (concr.) portiune taiata în urma sectionarii; loc unde s-a facut o sectionare. 2. Suprafata rezultata prin intersectia unui corp solid cu o suprafata (plana sau curba). ♦ Aria unei sectiuni (2). 3. (Tehn.) Schita reprezentând suprafata determinata de intersectia unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic sau cu o piesa. 4. (Mat.) Intersectie a doua multimi. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. section, lat. sectio, -onis.
sfredelitură, SFREDELITÚRĂ, sfredelituri, s.f. Gaura facuta cu sfredelul. – Sfredeli + suf. -tura.
simţitor, SIMŢITÓR, -OÁRE, simtitori, -oare, adj. 1. Care este capabil sa simta (5), care se înduioseaza, se impresioneaza usor, înzestrat cu simtire (2), plin de sensibilitate (1); sensibil, impresionabil, emotiv. 2. (Adesea adverbial) Apreciabil, considerabil, important. A facut o economie simtitoare. – Simti + suf. -tor.
smârc, SMÂRC, smârcuri, s.n. 1. Loc mocirlos (acoperit cu vegetatie); ochi de apa pe un teren mlastinos. ♦ (La pl.; în basme) Loc îndepartat si primejdios, de unde îsi trage marea izvoarele. 2. (Reg.) Unealta primitiva facuta dintr-o tigva, care serveste pentru a scoate lichidul dintr-un butoi. ♦ Pompa de fântâna. – Din sl. smrŭkŭ.
spintecătură, SPINTECĂTÚRĂ, spintecaturi, s.f. Taietura lunga si adânca; crapatura, despicatura; (concr.) loc unde s-a facut o asemenea taietura; despicatura. – Spinteca + suf. -atura.
goliardic, GOLIÁRDIC, -Ă adj. specific goliarzilor. o beret ~ = palarie a studentilor medievali, specifica facultatilor. (< fr. goliardique)
cotlon, COTLÓN, cotloane, s.n. 1. Loc ferit, neumblat; ascunzatoare, ascunzis. ♦ (Reg.) Scobitura în malul unui râu, sub nivelul apei. 2. Constructie de zid, suport solid de fier sau înjghebare simpla de pietre, în care se face loc si pe care se asaza cazanul la fiert. 3. Firida facuta în zid, sub cuptorul vetrei taranesti. ♢ Expr. A sta (sau a zacea) pe cotlon = a pierde vremea; a lenevi, a trândavi. ♦ (Rar) Adâncitura facuta în zid; firida, ocnita. – Din magh. katlan.
cozonac, COZONÁC, cozonaci, s.m. Prajitura facuta din aluat dospit, framântat cu oua, lapte, unt, zahar si ingrediente. – Cf. bg. k u z u n a k.
crăcană, CRĂCÁNĂ, cracane, s.f. I. 1. Craca ramificata în forma de V; lemn sau alt obiect desfacut la un capat în doua sau în mai multe brate; fiecare ramificatie a unui obiect bifurcat; crac2. 2. Prajina provenita dintr-o ramura de copac bifurcata la un capat, folosita pentru a sprijini crengile prea încarcate de fructe, cumpana fântânii etc. 3. Pirostrie. ♦ Unealta facuta din trei prajini împreunate la capatul de sus si asezate în forma de piramida, de care se atârna caldarea deasupra focului. II. Varietate de struguri cu boabe mari, albe sau negre; varietate de vin din astfel de struguri. [Var.: cracán s.n.] – Craca + suf. -ana.
cuib, CUIB, cuiburi, s.n. 1. Culcus facut de pasari, de unele mamifere etc. pentru a se adaposti, pentru a depune ouale, a cloci si a scoate pui. 2. Fig. Locuinta, salas; resedinta. 3. Fig. (Peior.; urmat de determinari) Loc (ascuns) unde se ticluieste si de unde se propaga o actiune potrivnica, dusmanoasa intereselor unei colectivitati. ♦ Focar. 4. (În sintagma) Cuibul albinelor = fagurii ocupati cu puiet si cu hrana, în care traieste si se dezvolta familia de albine. 5. Groapa mica facuta în pamânt, în care se seamana legume sau cereale. ♦ Musuroi de pamânt facut, prin prasit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc. ♦ Spatiu restrâns în care se dezvolta o îngramadire de plante de acelasi fel. Cuib de lacrimioare. 6. Multime de fermenti de acelasi fel care provoaca înacrirea vinului, a borsului, a laptelui etc. 7. Loc adapostit care asigura unei arme automate conditii bune de tragere. ♢ Cuibul corbului = post de observatie situat în vârful catargului la anumite nave (de pescuit, de razboi etc.), în care sta marinarul de veghe. – Lat. •cubium.
cuibărit, CUIBĂRÍT2, cuibariti, -te, adj. (Despre pasari) Care si-a facut cuib (1) undeva; care si-a facut loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni si animale) Care s-a asezat cât mai bine într-un loc; care s-a ghemuit într-un loc. ♦ Fig. Care s-a aciuit, s-a pripasit undeva, pe lânga cineva. – V. cuibari.
cuminţit, CUMINŢÍT, -Ă, cumintiti, -te, adj. Care a devenit mai asezat, mai serios; care s-a facut mai întelept, mai cu judecata. – V. cuminti.
curaçao, CURAÇÁO s.n. Bautura facuta din coji de portocale amare, din zahar si alcool. [Pr.: cürasáo] – Cuv. fr.
girofrecvenţă, GIROFRECVÉNŢĂ s. f. (electron.) numar de ture pe secunda facute de electroni în jurul liniilor de inductie ale unui câmp magnetic uniform. (< fr. gyrofréquence)
vestire, VESTÍRE s. 1. v. informare. 2. v. anuntare. 3. anun-tare, încunostintare, înstiintare, (înv.) publicare, publicatie, publicuire. (~ a ceva facuta cuiva.) 4. v. prezicere.
gimnastic, GIMNÁSTIC, -Ă I adj. referitor la gimnastica. II. s. f. ansamblu de exercitii fizice variate care contribuie la dezvoltarea armonioasa si la întarirea corpului omenesc. o (fig.) a mintii = totalitatea exercitiilor care dezvolta facultatile intelectuale. (< fr. gymnastique, lat. gymnasticus, /II/ gr. gymnastike)
urât, URÂT adj., s. 1. adj. (arg.) nasol. (Ce fata ~!) 2. adj. diform, hidos, hâd, monstruos, pocit, respingator, schimonosit, slut, strâmb, (pop. si fam.) bocciu, scalâmb, scalâmbaiat, (reg.) pâcles, (Mold.) balcâz, (Mold. si Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) sui. (O fiinta ~.) 3. adj. deformat, desfigurat, pocit, schimonosit, slut, slutit, strâmb, strâmbat, urâtit, (reg.) stropsit, zgâmboit, (Mold.) sontit. (O fata ~ din cauza ...) 4. adj. v. inestetic. 5. adj. v. înnorat. 6. adj. v. mizerabil. 7. adj. v. nefavorabil. 8. adj. v. neplacut. 9. adj. defavorabil, nefavorabil, neplacut, prost, rau. (A facut o impresie ~.) 10. adj. v. condamnabil. 11. s. v. plictiseala.
geniu, GÉNIU s. n. I. 1. talent, dispozitie naturala, capacitate creatoare exceptionala, a dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana astfel înzestrata. 2. caracter specific. II. spirit, demon, fiinta supranaturala care, în credintele celor vechi, veghea asupra soartei unui om. III. specialitate militara, arma care se ocupa cu executarea lucrarilor de fortificatii, drumuri, poduri etc. (< lat. genius, fr. génie)
trebuincios, TREBUINCIÓS adj. 1. v. util. 2. cerut, cuvenit, necesar, trebuitor, (pop.) cuviincios, (înv.) recerut. (A facut toate lucrurile ~oase pentru ...)
trăsătură, TRĂSĂTÚRĂ s. 1. v. însusire. 2. linie, (înv.) trasura, (fig.) taietura. (O ~ elina a nasului.) 3. linie, (înv.) trasura. (Din câteva ~i i-a facut portretul.)
transport, TRANSPÓRT s. 1. v. carat. 2. caratura. (A facut un prim ~.) 3. (FIZ.) transmisiune. (~ul energiei electromagnetice.)
tăciune, TĂCIÚNE s. 1. carbune. (Lemnul aprins s-a facut ~.) 2. (FITOP.) carbune. (Planta atacata de ~.)
susţine, SUSŢÍNE vb. 1. a (se) propti, a (se) rezema, a (se) sprijini, (reg.) a (se) popri, a (se) prijini. (Un stâlp ~ poarta.) 2. a purta, a sprijini, a tine. (Vom merge cât ne-or ~ picioarele.) 3. v. ajuta. 4. v. întretine. 5. a ajuta, a servi, a sluji, a sprijini. (A ~ cauza revolutiei.) 6. v. pleda. 7. a sprijini. (A ~ propunerea facuta.) 8. v. patrona. 9. v. însufleti. 10. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a zice, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ ca marfa e de buna calitate.) 11. v. arata. 12. a spune. (Ce ~ savantul în aceasta carte?) 13. v. demonstra. 14. v. confirma. 15. v. desfasura. 16. v. da.
suflu, SÚFLU s. 1. suflare. (Dintr-un ~ a facut sa zboare hârtia de pe masa.) 2. bataie, suflare, (înv. si pop.) suflat, (reg.) zaliste. (Sta în ~ul vântului.) 3. adiere, boare, pala, suflare, unda, (rar) scutur, (Olt.) reveneala. (Nu se simtea nici un ~ de vânt.)
suflare, SUFLÁRE s. I. 1. v. respiratie. 2. suflu. (Dintr-o ~ a facut sa zboare hârtia de pe masa.) 3. tragere. (~ nasului.) 4. v. bataie. 5. adiere, boare, pala, suflu, unda, (rar) scutur, (Olt.) reveneala. (Nu se simtea nici o ~ de vânt.) II. 1. v. poleire. 2. (TEHN.) sablaj, sablare, sablat. (~ unei piese metalice.)
spovedanie, SPOVEDÁNIE s. 1. (BIS.) marturisire, spovedire, (înv. si pop.) spovada, (înv. si reg.) spovedeala, (înv.) marturisitura. (~ facuta preotului.) 2. confesiune, confidenta, destainuire, dezvaluire, marturisire, (rar) sinceritati (pl.). (I-a facut prietenului unele ~.)
serviciu, SERVÍCIU s. 1. functie, post, slujba, (înv. si reg.) poslusanie, (reg.) servit, (prin Mold.) breasla, (înv.) cin, huzmet, mansup, (înv., în Transilv.) tistie, tisturie. (Avea un ~ modest.) 2. (MIL.) serviciu militar v. armata. 3. (BIS.) ceremonie, oficiu, slujba. (~ divin.) 4. (SPORT) (rar) serva. (Cine e la ~ ?) 5. v. domeniu. 6. (pop.) priinta, (înv.) slujba. (I-a facut un real ~.) 7. v. ajutor. 8. folos. (A adus imense ~ii stiintei.)
serie, SÉRIE s. 1. numar, seama, suma. (A ridicat o ~ de probleme.) 2. rând. (Closca scoate o noua ~ de pui.) 3. însirare, însiruire, succesiune, sir. (O lunga ~ de rationamente.) 4. promotie. (Prima ~ de studenti din noua facultate.) 5. (FIZ.) serie radioactiva v. familie radioactiva. 6. (FIZ., CHIM.) serie electrochimica = sirul lui Volta. 7. (CHIM.) serie alifatica = serie grasa; serie grasa = serie alifatica.
seppuku, SEPPÚKU s. harachiri. (Si-a facut ~.)
scrum, SCRUM s. 1. zgura. (Pâinea din cuptor s-a facut ~.) 2. arsura. (~ul de pe fundul unui vas.)
scandal, SCANDÁL s. 1. scena, tapaj. (I-a facut un ~ nemaipomenit.) 2. v. harmalaie.
sacrificiu, SACRIFÍCIU s. 1. v. ofranda. 2. jertfa, jertfire, sacrificare, (fig.) pret. (Cu ~ul vietii sale.) 3. jertfa, sânge. (Si-au dobândit libertatea prin ~.) 4. jertfa. (A facut mari ~ii pentru a-si atinge scopul.)
ruşine, RUSÍNE s. 1. v. jena. 2. v. timiditate. 3. v. buna-cu-viinta. 4. v. jignire. 5. înjosire, umilinta. (Ce ~ a suportat!) 6. v. dezonoare. 7. batjocura, ocara, (înv. si pop.) mascara, (înv.) necinste. (S-a facut de ~.) 8. (BOT.) rusinea-fetei (Daucus carota si silvestris) = (reg.) buruiana-rusinii, cinstea-femeilor, cinstea-fetei, morcov-de-câmp, morcov-salbatic, patrunjel-salbatic, (prin Mold.) rusinoasa.
reverenţă, REVERÉNŢĂ s. compliment, închinaciune, matanie, plecaciune, ploconeala, temenea, (reg.) plocon, (înv.) plecare, (turcism înv.) talâm, (fam. rar) selamlâc. (I-a facut o ~ adânca.)
raţionament, RAŢIONAMÉNT s. 1. v. argument. 2. (înv.) rezon, rezonament, socoata, socoteala. (Si-a facut urmatorul ~ ...) 3. v. judecata.
raporta, RAPORTÁ vb. 1. v. referi. 2. a se referi, a viza. (Cele aratate se ~ la urmatoarea problema...) 3. a se referi, (înv.) a se provoca, a se provocalui. (La ce te ~?) 4. v. relata. 5. (rusism înv.) a predstavlisi. (I-a ~ ce a facut.)
promoţie, PROMÓŢIE s. serie. (Prima ~ de studenti din noua facultate.)
primire, PRIMÍRE s. I. 1. v. încasare. 2. încasare, ridicare. (~ unor drepturi banesti.) 3. capatare, dobândire, obtinere. (~ a ajutorului cerut.) 4. v. receptio-nare. 5. v. aflare. II. 1. v. admitere. 2. v. cooptare. 3. v. angajare. 4. v. gazduire. 5. (înv.) priiminta. (Le-a facut o buna ~.) III. v. întâmpinare.
prilej, PRILÉJ s. 1. v. ocazie. 2. v. împrejurare. 3. împrejurare, întâmplare, ocazie. (~ul a facut ca ...) 4. motiv, ocazie, pretext, pricina, (înv. si reg.) pofida, (înv.) pricinuire, (înv., în Transilv.) podoima. (Cauta ~ de cearta.) 5. v. cauza.
encaustic, ENCAÚSTIC, -Ă I. adj. care tine de encaustica, specific encausticii. II. s. f. (ant.) procedeu de pictura facuta cu culori diluate în ceara topita. III. s. m. 1. preparat pe baza de ceara cu care se impregneaza sculpturile pentru a luci. 2. pictor în encaustica. (< fr. encuastique, lat. encaustica, gr. enkaustike)
portret, PORTRÉT s. (ARTE) chip, (înv.) obraz. (I-a facut ~ul în ulei.)
popas, POPÁS s. 1. poposire, (pop.) salasluire, (germanism înv.) rast. (~ul lui acolo s-a dovedit necesar.) 2. v. oprire. 3. halta, oprire, (înv.) oturac, statie. (În drum a facut mai multe ~uri.) 4. (MIL.) (înv.) tabara. (Trupele au facut 15 ~uri pâna la Dunare.) 5. v. escala. 6. (înv.) conac. (La primul ~ au schimbat caii diligentei.)
plimbare, PLIMBÁRE s. promenada, (rar) plimbet, (prin Transilv.) seitaletiu, (Ban., Transilv., Maram. si Bucov.) spatir. (A facut o ~ reconfortanta.)
plăcere, PLĂCÉRE s. 1. hatâr, plac, pofta. (I-a facut ~.) 2. v. pofta. 3. v. desfatare. 4. v. distractie. 5. agrement, amuzament, divertisment, (înv.) zefchiu. (Parc de ~i.) 6. v. bucurie.
drajeu, DRAJÉU s. n. 1. bomboana facuta dintr-o migdala, o aluna, o crema etc. învelita în coaja de zahar sau de ciocolata. 2. medicament în forma de pilula învelit cu un strat protector pentru a-i masca gustul sau mirosul. (< fr. dragée)
oprire, OPRÍRE s. I. 1. v. stabilire. 2. v. poposire. 3. popas, sedere, (înv.) poprire, sezamânt. (O ~ de doua ore.) 4. halta, popas, (înv.) oturac, statie. (În drum a facut mal multe ~.) 5. v. escala. 6. v. sta-tionare. 7. v. statie. (~ de autobuze.) 8. v. stopare. 9. v. frânare. 10. v. închidere. II. 1. v. încetare. 2. v. întrerupere. 3. contenire, încetare, întreru-pere, (înv. si pop.) opreala. (Lucreaza fara ~.) 4. v. curmare. III. 1. v. împiedicare. 2. v. interzi-cere. IV. 1. pastrare, retinere, rezervare. (~ unor bilete pentru spectacol.) 2. retinere, (rar) retentie. (~ unui bun al cuiva.) v. interzicere.
ocară, OCÁRĂ s. 1. blestem, imprecatie, (livr.) maledictie. (Poeziile contineau multe ~.) 2. batjocura, rusine, (înv. si pop.) mascara, (înv.) necinste. (S-a facut de ~.) 3. afront, injurie, insulta. jignire, ofensa, rusine, umilinta, (livr.) ultraj, vexatiune, (pop.) hula, sudalma, suduitura, (înv.) basau, dosada, înfruntare, necinste, obida, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i s-a adus.)
neplăcut, NEPLĂCÚT adj. 1. dezagreabil, suparator, (înv.) suparacios. (O situatie ~.) 2. v. incomod. 3. prost, rau, (înv.) slab. (I-a adus o veste ~.) 4. dezagreabil, (fig.) ingrat. (Are o sarcina ~.) 5. v. penibil. 6. dezagreabil, dezgustator, displacut, dizgratios, gretos, greu, infect, împutit, nesuferit, puturos, rau, respingator, scârbos, urât, raumirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilential, repugnant, repulsiv, (înv. si pop.) scârnav, (înv.) scârbavnic, scârbelnic. (O duhoare ~.) 7. v. antipatic. 8. defavorabil, nefavorabil, prost, rau, urât. (A facut o impresie ~.)
necesitate, NECESITÁTE s. 1. v. trebuinta. 2. v. cerinta. 3. cerinta, exigenta, imperativ, nevoie, obligatie, pretentie, trebuinta, (înv. si reg.) nistota, (înv.) nevointa, nevoire, recerinta, (fig.) comandament. (~tile epocii noastre.) 4. (FIZIOL.; pl. art.) nevoile (pl. art.), (pop.) treaba (art.). (Si-a facut ~tile.) 5. v. utilitate.
dianoetic, DIANOÉTIC, -Ă adj. (fil.) referitor la facultatea gândirii discursive, rationale sau la rezultatele acesteia. (< engl. dianoetic)
meditare, MEDITÁRE s. 1. v. cugetare. 2. meditatie, pregatire, preparare. (~ unui candidat la facultate.)
marş, MARS s., interj. 1. s. (reg.) masir. (A facut un ~ de peste 20 km.) 2. interj. (MIL.) (rusism înv.) stupai! (Înainte, ~!) 3. interj. pleaca!, (reg.) masir!, (rusism reg.) pasol! (~ de aici, obrazni-cule!) 4. interj. afara!, iesi!, pleaca! (~ din camera!) 5. interj. (reg.) jaba!, ni!, odâr!, tiba!, tâlea! (~, Grivei!)
lume, LÚME s. 1. v. univers. 2. sistem planetar, sistem solar. 3. glob, pamânt, (rar) mapamond. (A facut înconjurul ~ii.) 4. v. natura. 5. oameni (pl.). (Era multa ~ acolo.) 6. v. omenire. 7. (fig.) suflare. (Toata ~ dormea.) 8. v. societate.
lucru, LÚCRU s. 1. obiect, (înv.) materie, unealta. (Fiinte si ~uri.) 2. munca, treaba, (rar) lucrare, (reg.) mestesug, (înv.) deala, laboare. (A facut un ~ de calitate; s-a apucat de ~.) 3. v. activitate. 4. v. fapta. 5. v. problema. 6. v. chestiune. 7. v. întâmplare. 8. (FIZ.) lucru mecanic = (iesit din uz) travaliu.
dermatograf, DERMATOGRÁF adj., s. n. (creion) ~ = creion colorat, cu mina facuta din aceeasi compozitie ca si grimoanele, servind la machiaj. (< fr. dermatographe)
linie, LÍNIE s. 1. (rar) liniament. (A tras câteva ~ para-lele.) 2. linie frânta = zigzag. 3. v. rigla. 4. v. dunga. 5. dunga, (Transilv. si Ban.) straif. (A tras o ~ la prispa casei.) 6. v. liniuta. 7. linie-ferata v. cale ferata. 8. trasatura, (înv.) trasura. (Din câteva ~ii i-a facut portretul.) 9. v. trasatura. 10. v. silueta. 11. itinerar, traseu. (~ aeriana Bucuresti-Belgrad.) 12. v. cale. 13. v. directie. 14. v. descendenta. 15. v. margine.
jertfă, JÉRTFĂ s. 1. v. ofranda. 2. v. sacrificiu. 3. sacrificiu, sânge. (Si-au dobândit libertatea prin ~.) 4. v. victima. 5. sacrificiu. (A facut mari ~ pentru a-si atinge scopul.)
înştiinţare, ÎNSTIINŢÁRE s. 1. v. informare. 2. anuntare, încunostintare, vestire, (înv.) publicare, publicatie, publicuire. (~ a ceva facuta cuiva.) 3. v. anunt. 4. v. comunicare. 5. v. informatie. 6. v. nota. 7. v. prevenire.
încunoştinţare, ÎNCUNOSTINŢÁRE s. 1. v. informare. 2. anuntare, înstiintare, vestire, (înv.) publicare, publicatie, publicuire. (~ a ceva facuta cuiva.) 3. v. co-municare.
împrejurare, ÎMPREJURÁRE s. 1. v. situatie. 2. circumstanta, ipostaza, moment, ocazie, prilej, situatie. (O ~ nimerita.) 3. (la pl.) v. vremuri. 4. întâmplare, ocazie, prilej. (~ a facut ca ...)
ispravă, ISPRÁVĂ s. 1. v. fapta. 2. aventura. (Îsi povestea ~ile din acele vremuri.) 3. treaba, (pop. si ir.) pricopseala, (reg.) pricoapsa, (fam. si ir.) scofala. (N-a facut mare ~.) 4. v. pozna.
decanal, DECANÁL, -Ă I. adj. referitor la decanat. II. s. f. lucrare scrisa la facultatile tehnice, echivalând cu un examen partial. (< fr. decanal)
indigestie, INDIGÉSTIE s. (MED.) aplecat, (pop.) plecate (pl.), (reg.) îndesoare, (Mold., Bucov., Transilv. si Ban.) ciumurluiala. (A facut o ~.)
harachiri, HARACHÍRI s. seppuku. (Si-a facut ~.)
grabă, GRÁBĂ s. 1. iuteala, rapiditate, repezeala, repeziciune, viteza, zor, (rar) grabire, (înv. si pop.) repejune. (A facut ceva în mare ~.) 2. v. urgenta. 3. precipitare, precipitatie, pripa, pripeala, pripire, zor. (~ strica treaba.)
gloabă, GLOÁBĂ s. 1. v. mârtoaga. 2. (IST.) (reg.) ispasa, talpasag. (~ era amenda platita pentru paguba facuta de vitele intrate în semanaturi straine.) 3. (IST.) herâie, zavesca. (~ era taxa platita pentru a împiedica redeschiderea unui proces.)
ghemotoc, GHEMOTÓC s. cocolos, mototol, (reg.) bobolos, tomoasa, (Olt. si Munt.) toltoasa. (A facut hâr-tia ~.)
fleşcăraie, FLESCĂRÁIE s. 1. flescaiala, (reg.) bleostiraie. (Dupa ploaie s-a facut ~.) 2. v. lapovita.
expira, EXPIRÁ vb. 1. a se ispravi, a se încheia, a se sfârsi, a se termina. (A ~ termenul de garantie.) 2. a se împlini. (~ data la care trebuia facuta plata.)
escală, ESCÁLĂ s. oprire, popas. (Nava a facut o scurta ~.)
drum, DRUM s. 1. v. cale. 2. drum-de-fier v. cale ferata. 3. v. calatorie. 4. v. cursa. 5. alergatura, cursa. (A facut doua ~uri în piata.) 6. v. ruta.
digresiune, DIGRESIÚNE s. divagare, divagatie, (livr.) excurs, (fig.) ocol, paranteza. (A facut o lunga ~.)
dezvăluire, DEZVĂLUÍRE s. 1. aratare, revelare. (~ unor lipsuri.) 2. v. destainuire. 3. deconspirare, destainuire, divulgare. (a numelor celor vinovati.) 4. con-fesiune, confidenta, destainuire, marturisire, spovedanie, (rar) sinceritati (pl.). (I-a facut unele ~.)
destăinuire, DESTĂINUÍRE s. 1. desconspirare, dezvaluire, divulgare, împartasire, încredintare, marturisire, revelare, spovedire. (~ unui secret.) 2. decon-spirare, dezvaluire, divulgare. (a întregii afaceri.) 3. confesiune, confidenta, dezvaluire, marturisire, spovedanie, (rar) sinceritati (pl.). (I-a facut unele ~.) 4. v. declaratie.
deserviciu, DESERVÍCIU s. contraserviciu. (I-a facut un ~.)
dereticare, DERETICÁRE s. 1. dereticat, scuturare, scuturat. (~ camerei.) 2. curatenie, scuturatura, (prin Transilv.) tagasire, tistusag. (A facut o ~ radicala prin casa.)
cuviinţă, CUVIÍNŢĂ s. 1. (înv.) cadenie, cadinta. (Totul s-a facut dupa ~.) 2. v. politete.
cumpărătură, CUMPĂRĂTÚRĂ s. târguiala. (A facut unele ~.)
contravizită, CONTRAVÍZITĂ s. f. 1. a doua vizita facuta zilnic de medic bolnavilor dintr-un spital. 2. vizita de raspuns la o alta vizita. (< fr. contre-visite)
cucui, CUCÚI s. (MED.) (Transilv.) coc, cocos, modâlca. (S-a lovit si a facut un ~ la cap.)
crustă, CRÚSTĂ s. 1. coaja. (Mamaliga a facut o ~.) 2. v. pojghita. 3. v. coaja.
contramină, CONTRAMÍNĂ s. f. lucrare subterana facuta cu scopul de a descoperi si a distruge o mina pusa de inamic. (< fr. contre-mine)
contraanchetă, CONTRAANCHÉTĂ s. f. ancheta facuta dupa o prima ancheta. (< fr. contre-enquête)
ceartă, CEÁRTĂ s. 1. v. neîntelegere. 2. discutie, vorba, zarva, (pop.) gâlceava, sfada. (Multa ~ s-a facut între ei pentru mine.) 3. admonestare, admonestatie, certare, dojana, dojenire, imputare, morala, mustrare, observatie, repros (pop. si fam.) besteleala, mustruluiala, ocara, (înv. si reg.) înfruntare, probozeala, (reg.) probaza, probozenie, (prin Mold.) banat, (Mold.) smotru, (înv.) dascalie, împutaciune, învatatura, preobrazitura, probozire, râpste, remonstrare, zabrac, (fam. fig.) sapuneala, scuturatura. (~ pe care a primit-o l-a potolit.)
căsătorie, CĂSĂTORÍE s. 1. (pop. si fam.) capatuiala, capa-tuire. (~ cuiva la ofiterul starii civile.) 2. mariaj, (livr.) matrimoniu. (A contractat o ~.) 3. partida. (A facut o ~ buna.) 4. unire, (pop.) însotire, luare. (Dupa ~ lor ...) 5. v. cununie. 6. v. în-suratoare. 7. v. maritis. 8. v. casnicie.
cadou, CADÓU s. atentie, dar, surpriza, (înv., pop. si fam.) pesches, (pop.) plocon, (înv.) cinste, darusag, prezent, prosfora. (I-a facut un ~ splendid.)
binefacere, BINEFÁCERE s. 1. bine. (I-a facut o mare ~.) 2. caritate, filantropie, mila. (Acte de ~.) 3. v. avantaj.
beţie, BEŢÍE s. I. 1. îmbatare. (~ lui a fost rapida.) 2. v. ebrietate. 3. v. alcoolism. 4. chef, (înv.) bautura. (A facut o ~ de pomina.) II. (MED.) betie alba v. toxicomanie.
avantaj, AVANTÁJ s. 1. beneficiu, câstig, folos, profit, (înv. si reg.) seama, (înv.) folosinta, (înv.,în Transilv.) dobânda, (fig.) rod. (Ce ~ ai din asta?) 2. afacere, chilipir, câstig, folos, pricopseala, profit, (Transilv. si Maram.) hazna, (fam. si ir.) scofala. (Nu e nici un ~ sa ...) 3. favoare, înlesnire, privilegiu, usurinta, (pop. si fam.) hatâr. (I-a facut unele ~e.) 4. favoare, privilegiu. (Se bucura de ~ul de a-l cunoaste.) 5. binefacere, dar, folos, privilegiu. (~ele tehnicii moderne.) 6. v. superioritate.
angajare, ANGAJÁRE s. 1. încadrare, numire, primire. (~ lui s-a facut pe loc.) 2. intrare, încadrare. (Dupa ~ lui în serviciu.)
aluzie, ALÚZIE s. (frantuzism) apropo, (înv.) cusur. (N-a facut nici o ~.)
alergătură, ALERGĂTÚRĂ s. 1. alergare, fuga, goana, umblatura, umblet, (reg.) strapat, (Ban.) prepurtare, (prin Transilv.) strapa. (Dupa ceasuri de ~ si-a rezolvat problema.) 2. cursa, drum. (A facut doua ~ în piata.) 3. v. fuga.
vâlvă, VÂLVĂ s. 1. v. agitatie. 2. v. senzatie. 3. (fig.) ecou, rasunet. (~ produsa. de descoperirea facuta.)
zgură, ZGÚRĂ s. 1. (prin Transilv.) stur, (Ban. si Transilv.) sleacna. (~ de carbune.) 2. scorie. (~ obtinuta la extragerea metalelor din minereuri.) 3. scrum. (Pâinea din cuptor s-a facut ~.)
zor, ZOR s. 1. graba, iuteala, rapiditate, repezeala, repeziciune, viteza, (rar) grabire. (A facut ceva în mare ~.) 2. graba, urgenta. (E mare ~ sa ...) 3. graba, precipitare, precipitatie, pripa, pripeala, pripire. (Ce e ~ul asta?) 4. toi, (pop. si fam.) dârdora. (În ~ul muncii.)
oberliht, ÓBERLIHT ~uri n. 1) Parte de sus a unei ferestre sau a unei usi, care se deschide separat si serveste la iluminarea sau la aerisirea unei încaperi. 2) Fereastra facuta în podul unei case sau în tavanul unei încaperi, pentru a permite patrunderea luminii naturale; lumi-nator. /<germ. Oberlicht
oală, OÁL//Ă ~e f. 1) Vas de bucatarie (din lut ars, de metal, de faianta etc.) folosit pentru gatitul sau pentru pastrarea mâncarii. ♢ S-a facut (sau este) ~e si urcioare (sau ulcele) a murit de mult timp. A plati ~ele sparte a raspunde pentru faptele savârsite de altii. A lua (sau a prinde) pe cineva din ~ a prinde pe cineva fara nici o greutate. A-i da ~a în foc a-si pierde calmul; a se aprinde de mânie. 2) Continutul unui asemenea vas. 3) Vas de lut cu toarta, lunguiet, înalt si mai îngust în partea de sus, în care se pune laptele la prins; urcior. 4) Vas de lut ars în care se planteaza florile; glastra; ghiveci. 5) Vas special folosit în tehnica, industrie si în operatiile de laborator. 6) reg. Material de constructie în forma de placi, fabricat din argila arsa sau din ciment si folosit pentru acoperisuri; tigla. 7) Fiecare din aceste placi; tigla. [G.-D. oalei] /<lat. olla
musafirie, MUSAFIRÍ//E ~i f. rar Vizita facuta cuiva în semn de prietenie, curiozitate etc.; oaspetie. /musafir + suf. ~ie
migală, MIGÁLĂ f. Munca facuta cu meticulozitate. /v. a migali
microanaliză, MICROANALÍZĂ f. Analiza chimica facuta asupra unei cantitati mici dintr-o substanta. [Sil. -cro-a-] /<fr. microanalyse
măturoi, MĂTUR//ÓI ~oáie n. (augmentativ de la matura) Matura facuta din ramuri flexibile, fixate de o coada, folosita pentru maturatul curtilor si al strazilor. /matura + suf. ~oi
maică, MÁI//CĂ ~ci f. 1) (folosit si ca termen de adresare) Femeie privita în raport cu copiii sai; mama. ♢ De când ~ca m-a facut de când sunt pe lume. 2) Femeie care face parte din tagma monahala; calugarita. 3) (folosit si ca adresare respectuoasa) Femeie în vârsta; mama. [G.-D. maicii] /<bulg., sb. majka
macrameu, MACRAMÉU ~ri n. Împletitura de mâna facuta din fire groase si folosita în calitate de franjuri sau ca element decorativ pe mobila. /<fr. macramé
logodnă, LOGÓDN//Ă ~e f. 1) Ceremonie prin care un tânar si o tânara se angajeaza solemn sa se casatoreasca, facând schimb de verighete. 2) Promisiune solemna facuta de logodnici. 3) Petrecere organizata cu acest prilej. 4) Perioada cuprinsa între aceasta ceremonie si nunta. [G.-D. logodnei] /<sl. logodinu
jurământ, JURĂM//ÂNT ~íntre n. 1) Promisiune solemna facuta de cineva, de regula în public, printr-o formula fixa (cu invocarea divinitatii sau a unei valori morale recunoscute). 2) Angajament solemn fata de stat sau de popor, pronuntat de o persoana în public, într-o formula fixa. 3) Promisiune ferma. /<lat. juramentum
judeca, A JUDECÁ júdec 1. tranz. 1) (cauze, conflicte, procese, persoane) A supune unei decizii judiciare. 2) (persoane) A caracteriza într-un anumit fel, analizând argumentele, circumstantele si eventualele defecte. 3) A examina calitativ si cantitativ pentru a stabili valoarea; a aprecia; a pretui; a estima; a evalua. ~ lucrurile dupa aparente. 4) A fi de parere; a gasi de cuviinta; a gândi; a crede; a socoti; a considera. 5) A face sa se judece. 2. intranz. A poseda facultatea de a gândi logic; a rationa. /<lat. judicare
joantă, JOÁNT//Ă ~e f. 1) Legatura facuta între capetele sinelor de cale ferata. 2) Legatura rigida de armatura dintre doua piese metalice sau de lemn alaturate. /<fr. joint
împrejmuire, ÎMPREJMUÍR//E ~i f. 1) v. A ÎMPREJMUI. 2) pop. Îngraditura facuta în jurul unui teren; gard. /v. a împrejmui
interpolat, INTERPOLÁ//T ~ta (~ti, ~te) 1) v. A INTERPOLA. 2) (despre texte) În care s-a facut o interpolatie; cu interpolatie. / v. a interpola
insinuare, INSINU//ÁRE ~ari f. 1) v. A INSINUA si A SE INSINUA. 2) Aluzie calomnioasa facuta la adresa cuiva (cu scopul de a-l defaima). /v. a (se) insinua
injoncţiune, INJONCŢIÚN//E ~i f. Presiune puternica facuta asupra cuiva. /<fr. injonction
huşti, HUSTI interj. 1) (se foloseste pentru a reda miscarea facuta de cineva care iese sau pleaca repede undeva). 2) (se foloseste pentru a alunga pasarile de curte). /Onomat.
geam, GEAM ~uri n. 1) Placa de sticla fixata în cercevelele unei ferestre sau ale unei usi, pentru a lasa lumina sa patrunda în încapere. 2) Bucata de sticla care se fixeaza în rama unor obiecte (ochelari, ceasornic etc.). 3) Deschizatura facuta în peretii unei cladiri sau ai unui vehicul pentru a permite sa intre în interior lumina si aerul; fereastra. /<turc. tam
fracţionism, FRACŢIONÍSM n. Activitate a unei grupari rupte dintr-un partid, care difera în mod radical de linia politica a partidului din care a facut parte. /fractiune + suf. ~ism
fenestraţie, FENESTRÁŢIE f. 1) Deschizatura facuta într-un perete. 2) med. Interventie chirurgicala constând în deschiderea vestibulului urechii interne cu scopul de a se restabili auzul. /<fr. fenstration
făgaş, FĂGÁS ~e n. 1) Urma adânca si continua facuta în pamânt de apele de ploaie sau de rotile unui vechicul. 2) fig. Cale de dezvoltare. /<ung. vágás
falţ, FALŢ ~uri n. 1) Unire a foilor de tabla prin îndoirea marginilor alaturate. 2) Taietura facuta pe marginea unei piese (scândura, tigla etc.) pentru a o putea uni cu o alta piesa (de acelasi fel). 3) Cutit folosit în tabacarie cu care se uniformizeaza grosimea pielii. 4) Cleste de forma speciala folosit la tragerea pe calapod a fetelor încaltamintei. /<germ. Falz[eisem]
fald, FALD ~uri n. Cuta facuta special pe o haina larga sau aparuta pe un material care atârna. /<ucr. fald
face, A SE FÁCE ma fac intranz. I. 1) A avea loc accidental; a se întâmpla. Ce se face pe lume! ♢ Ce s-a facut (cu cineva)? Ce s-a întâmplat (cu cineva)? S-a facut! ne-am inteles! 2) A se crea aparenta; a se parea; a parea. Se facea ca zburam. 3) A începe sa fie; a deveni; a ajunge. ~ actor. ~ mare. ♢ ~ nevazut a disparea. ~ de ocara (sau de rusine) a se compromite, atragându-si oprobriul public. 4) v. A SE PREFACE. ♢ ~ mort în papusoi a se preface. II. (în îmbinari) 1) (despre perioade ale zilei, fenomene sau stari ale naturii) ~ ziua. ~ frig. 2) (despre cai de comunicatie) ~ drum. ~ pârtie. 3) (despre senzatii sau sentimente) A i ~ dor. 4) (despre persoane sugerând ideea de procurare sau de obtinere) ~ cu casa. ~ cu diploma. 2. tranz. A trece dintr-o stare în alta; a deveni. ~ medic. /<lat. facere
extrăda, A EXTRĂD//Á ~éz tranz. (criminali, condamnati) A preda la cererea statului fata de care s-a facut vinovat (în conformitate cu conventiile internationale). /<fr. extrader
exil, EXÍL ~uri n. 1) Masura represiva constând în expulzarea din tara sau din locul de trai a unei persoane care s-a facut vinovata fata de stat; expulzare; deportare; surghiun. 2) Situatie a unei persoane supuse unei asemenea masuri represive. 3) Plecare benevola a unei persoane din propria tara (de regula, din motive politice). /<fr. exil, lat. exilum
epitaf, EPITÁF ~uri n. 1) Inscriptie funerara facuta pe placa de la mormântul cuiva. 2) Poezie scrisa cu prilejul mortii cuiva. 3) bis. Bucata de stofa, pe care este reprezentata imaginea lui Isus Hristos mort; aer. /<ngr. epitaphion, fr. épitaphe
diapozitiv, DIAPOZITÍV ~e n. Imagine fotografica pozitiva facuta pe pelicula sau pe o placa fotografica transparenta, care poate fi proiectata pe ecran. [Sil. di-a-] /<fr. diapositive
dedicaţie, DEDICÁŢI//E ~i f. 1) v. A DEDICA. 2) Inscriptie omagiala facuta pe o carte sau pe o opera de arta. [Art. dedicatia; G.-D. dedicatiei; Sil. -ti-e] /<lat. dedicatio, ~onis
debleu, DEBLÉU ~ri n. constr. Sapatura facuta sub nivelul terenului în vederea amenajarii unei cai de comunicatie. [Sil. -bleu] /<fr. déblai
cuvântare, CUVÂNT//ÁRE ~ari f. Expunere oratorica facuta în fata unui public; discurs. /v. a cuvânta
cuvânta, A CUVÂNTÁ cuvânt 1. tranz. 1) rar A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a zice; a spune. 2) (discursuri) A prezenta în fata unui public. 2. intranz. A fi în stare sa-si exprime gândurile prin cuvinte; a avea facultatea de a exprima prin viu grai. /<lat. conventare
crestătură, CRESTĂTÚR//Ă ~i f. 1) Taietura putin adânca facuta pentru a însemna ceva. 2): ~ în lemn mestesug popular constând în împodobirea obiectelor de lemn cu ornamente prin crestare. /a cresta + suf. ~atura
costiţă, COSTÍŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la coasta) 1) Bucata din coasta unui animal cu tot cu carne. 2) Friptura facuta din asemenea carne; antricot. /coasta + suf. ~ita
cositură, COSITÚR//Ă ~i f. 1) Suprafata de teren de pe care s-a cosit iarba. 2) Cantitate de iarba cosita, uscata si gata spre a fi depozitata ca nutret. 3) Julitura facuta prin izbirea, în timpul mersului, a unui picior de altul. /a cosi + suf. ~tura
corset, CORSÉT ~e n. Centura (elastica) lata, care serveste la strângerea taliei. ♢ ~ medical centura facuta din ghips, care serveste la imobilizarea coloanei vertebrale.
copt, COPT coápta (copti, coápte) 1) (despre alimente) Care este pregatit pentru mâncare prin încalzirea în cuptor. 2) (despre fructe sau despre plante) Care a ajuns în ultima faza de dezvoltare naturala; bun pentru consum. Mar ~. Cirese coapte. ♢ Mort-~ în orice conditii; cu orice pret. 3) fig. (despre oameni) Care are suficienta experienta de viata; ajuns la maturitate; matur. ♢ Om ~ la minte om cu buna judecata; om serios. 4) (despre stari de lucruri) Care este de acum gata de ceva; ajuns în faza superioara de dezvoltare. 5) (de-spre abcese) Care a facut puroi si este gata sa se sparga. /<lat. coctus
copcă, CÓP//CĂ2 ~ci f. 1) Gaura pe suprafata înghetata a unei ape, facuta pentru a prinde peste sau pentru a lua apa. ♢ A se duce pe ~ a) a disparea fara urma; a se duce fara întoarcere; b) a o pati. 2) Scobitura mica facuta într-un mal, servind drept treapta pentru urcus. [G.-D. copcii] /<bulg. kopka
contramină, CONTRAMÍN//Ă ~e f. mil. Lucrare subterana facuta cu scopul de a descoperi si a distruge minele. /<fr. contre-mine
cocârtiţă, COCÂRTÍŢĂ f. pop. Mâncare ciobaneasca facuta din cas dulce amestecat cu jintita. /Orig. nec.
clacă, CLÁCĂ claci f. 1) înv. Munca gratuita pe care taranii iobagi erau obligati s-o presteze în folosul proprietarului; boieresc. ♢ Lucru de ~ munca facuta de mântuiala. Vorba de ~ vorba neserioasa. 2) Munca colectiva benevola organizata de sateni pentru a se ajuta reciproc, urmata uneori de o mica petrecere. /<bulg. tlaka
ciobacă, CIOBÁ//CĂ ~ce f. înv. Luntre pescareasca facuta dintr-un trunchi de copac scobit. [Sil. cio-ba-] /<ucr. tobak
cep, CEP ~uri n. 1) Dop de lemn cu care se astupa gaura de scurgere la un butoi. 2) Gaura mica într-un butoi care se astupa cu un astfel de dop. ♢ A da ~ a începe un butoi (cu vin). 3) Proeminenta a unei piese care se îmbuca cu scobitura facuta în alta piesa. 4) Coarda de vita de vie, cu 1-3 ochi. /<lat. cippus
către, CẮTRE prep. 1) (indica directia, locul) Înspre; asupra; spre. S-au pornit ~ sat. 2) (indica o aproximare temporala) Pe la; aproape de; asupra; înspre. ~ ziua. 3) (indica destinatia) Fata de; la. Adresare ~ popor. 4) (indica situatia, anturajul) De fata cu; fata de. A facut aceasta ~ mine. /<lat. cantra
căluş, CĂLÚS ~uri n. 1) Bucata de lemn care se pune între dintii unui animal pentru a-l forta sa tina gura deschisa. 2) Bucata de cârpa facuta bot, care se introduce în gura unei persoane ca sa nu strige. ♢ A pune (cuiva) ~ în gura a împiedica pe cineva sa vorbeasca. 3) Placuta de lemn care serveste ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcus; scaun. 4) Suport de lemn pe care pictorul fixeaza pânza când picteaza; sevalet. 5) v. CĂLUSAR. /cal + suf. ~us
, CĂ conj. I. (cu functie subordonatoare) 1) (exprima un raport cauzal) Fiindca; caci; pentru ca; deoarece. 2) (exprima un raport consecutiv) Încât; de. 3) (exprima un raport concesiv) Desi; cu toate ca; macar ca. El, ca-i strain, si tot are grija... II. (cu functie coordonatoare) 1) (exprima un raport copulativ) Si. Numai porunci, ca totul era facut. 2) (exprima un raport adversativ) Dar; însa. Va veni, numai ca mai târziu. /<lat. quod
caramelă, CARAMÉL//Ă ~e f. Bomboana facuta din caramel, cu adaos de substante aromatice si colorante. [G.-D. caramelei] /<fr. caramel, germ. Karamelle
caltaboş, CALTABÓS ~i m. rar Cârnat de casa facut din maruntaie de porc, orez si ingrediente. /Orig. nec.
calomnie, CALOMNÍ//E ~i f. Afirmatie mincinoasa facuta cu scopul de a discredita pe cineva; bârfeala; defaimare; ponegrire; clevetire. [Art. calomnia; G.-D. calomniei; Sil. -ni-e] /<lat. calumnia, fr. calomnie
bucşă, BÚCS//Ă ~e f. 1) Manson metalic montat între doua piese asamblate; bucea. 2) Scobitura facuta într-o piesa (de lemn sau de metal), în care intra capul piesei cu care se îmbina; bucea. [G.-D. bucsei] /<ucr. bukša
bucea, BUC//EÁ ~éle f. 1) Manson metalic montat între doua piese asamblate; bucsa. 2) Piesa metalica cilindrica, montata în interiorul unui butuc de roata (de caruta. de camion etc.). 3) Scobitura facuta într-o piesa (de lemn sau de metal), în care intra capul altei piese cu care se îmbina; bucsa. [G.-D. bucelei; Sil. bu-cea] /<lat. buccella
breşă, BRÉS//Ă ~e f. 1) Spartura facuta într-o fortificatie inamica (cu scopul de a o cuceri). 2) Spartura facuta într-o îngraditura sau într-un dig. 3) fig. Punct slab al unui lucru, prezentând pericol pentru existenta lui. /<fr. breche
boccea, BOCC//EÁ ~éle f. Legatura facuta dintr-o bucata de pânza în care se duc diferite obiecte. [Art. bocceaua; G.-D. boccelei; Sil. boc-cea] /<turc. bohça
binefăcător, BINEFĂCĂTÓR2 ~i m. Persoana care a facut un bine (cuiva); om care a acordat cu generozitate un ajutor (cuiva). ~ul meu. /bine + facator
betelie, BETELÍ//E ~i f. 1) Fâsie îngusta de stofa, aplicata în partea de sus a fustei sau a pantalonilor (pentru ajustare); bata. 2) Tivitura facuta în partea de sus a fustei sau a pantalonilor, prin care se trece o guma, un siret etc. în scopul ajustarii. [Art. betelia; G.-D. beteliei; Sil. -li-e] /Din bata
bariş, BARÍS ~e n. 1) Ţesatura fina si subtire de lâna pura, folosita pentru confectionarea îmbracamintei. Rochie de ~. 2) Broboada facuta din asemenea tesatura. /<fr. barege
barem, BARÉM ~uri n. 1) Registru continând calcule gata facute sau valori ale unor elemente, care pot fi consultate si folosite rapid; tabele de calcul. 2) Norma care trebuie realizata (de sportivi) pentru a se putea califica într-o competitie. /<fr. bareme
barbacană, BARBACÁN//Ă ~e f. 1) (în arhitectura medievala) Deschizatura înalta si îngusta facuta în zidul unui turn, coridor etc. pentru a permite patrunderea aerului si luminii. 2) Deschizatura mica lasata într-un zid de sprijin, în zidaria unui baraj etc. pentru a permite scurgerea apelor colectate în spatele acestora. /<fr. barbacane
afazie, AFAZÍ//E ~i f. Tulburare a sistemului nervos superior care consta în pierderea totala sau partiala a facultatii de a vorbi. [G.-D. afaziei; Sil. -zi-e] /<fr. aphasie
abrazor, ABRAZ//ÓR ~oáre n. Unealta facuta dintr-un material abraziv, care serveste la prelucrarea materialelor prin aschiere. /Din abraziune
ogradă, OGRÁDĂ ograzi f. 1) Loc îngradit în jurul unei case; curte. 2) înv. Îngraditura facuta din lemn, piatra etc. în jurul unui teren; gard. /<sl. ograda
orb, ORB2 oárba (orbi, oárbe) 1) si substantival (despre fiinte) Care nu vede cu amândoi ochii. Cal ~. Alfabet pentru orbi. ♢ A se tine (de ceva) ca ~ul de gard a urma întru totul modelul imitat. ~ului degeaba îi spui ca s-a facut lumina pe cel prost în zadar îl povatuiesti. 2) fig. Care este lipsit de lumina; cufundat în întuneric; obscur. ♢ Fereastra oarba adâncitura în perete, sub forma de fereastra, facuta în scop decorativ. Camera oarba camera fara ferestre. Cartus ~ cartus cu exploziv, dar fara glont; cartus fals. 3) fig. (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste lipsa de ratiune, de judecata. Supunere oarba. Încredere oarba. /<lat. orbus
ospeţie, OSPEŢÍ//E ~i f. 1) reg. Vizita facuta cuiva cu scopul unei întâlniri prietenesti; musafirie. ♢ A chema în ~ a invita pe cineva acasa la o masa sau la o petrecere. 2) pop. v. OSPI-TALITATE. 3) rar v. OSPĂŢ. /oaspete + suf. ~ie
parchet, PARCHÉT1 ~e n. 1) Material de constructie constând din scândurele de lemn de esenta tare, înguste si scurte, folosite la pardosirea încaperilor (pe jos). 2) Pardoseala facuta din astfel de material. /<fr. parquet
pensă, PÉNS//Ă ~e f. 1) Instrument de metal format din doua brate unite la unul dintre capete, folosit pentru apucarea obiectelor care nu pot fi (sau nu trebuie) luate cu mâna. 2) Cuta interioara facuta la o haina pentru a-i diminua dimensiunile si a-i da o anumita forma. /<fr. pince
perceptiv, PERCEPTÍV ~a (~i, ~e) 1) Care tine de facultatea de a percepe; referitor la aceasta facultate. 2) Care poate percepe; în stare sa perceapa. /<fr. perceptif
plăcintă, PLĂCÍNT//Ă ~e f. Preparat culinar facut din foi de aluat cu umplutura (de brânza, cartofi, dovleac, carne etc.) si copt în cuptor sau prajit pe tava. ♢ ~ (cu) poale (sau poalele)-n brâu placinta facuta dintr-o foaie de aluat împaturita sau din mai multe foi suprapuse în mijlocul carora se pune umplutura, peste care se întorc colturile foii. A-i pregati cuiva ~a a-i pregati cuiva, pe neasteptate, o neplacere. [G.-D. placintei] /<lat. placentae
pliu, PLIU ~ri n. Cuta adânca facuta la obiectele de îmbracaminte, mai ales femeiesti. /<fr. pli
potricală, POTRICÁL//Ă ~e f. pop. 1) Instrument de metal, ascutit la vârf, folosit pentru a face gauri la curele sau în urechile vitelor (drept semn). 2) Gaura facuta cu un astfel de instrument. /<rus. protykalo
precomandă, PRECOM//ÁNDĂ ~énzi f. Comanda facuta pentru o marfa înainte de a fi fabricata sau pusa în vânzare. /pre- + comanda
prohod, PROHÓD ~uri n. 1) (la crestini) Slujba religioasa facuta la înmormântari. 2) Ritual de punere a mortului în mormânt; înmormântare. 3) Slujba religioasa oficiala în vinerea Pastelui. /<sl. provodu
puf, PUF2 ~uri n. 1) Totalitate a penelor mici, subtiri si moi, care acopera corpul puilor de pasare sau care creste pe abdomenul si sub aripile pasarilor mature. ♢ A creste în ~ a creste ferit de griji sau de lipsuri materiale. 2) Piesa cosmetica facuta din astfel de pene sau dintr-un material asemanator, folosita pentru pudrare. 3) Totalitate a perilor fini care acopera coaja unor fructe. 4) (la adolescenti) Prima mustata si barba; tulei. /<sb. puhu
puşcoci, PUSC//ÓCI ~oáce n. 1) Jucarie în forma de teava facuta dintr-un bat de soc sau de cucuta, având un piston, cu care copiii împroasca cu apa sau cu gloante de câlti. 2) Pusca uzata. 3) iron. Pusca de proasta calitate. /pusca + suf. ~oci
răboj, RĂBÓJ ~uri n. 1) înv. Bucata de lemn pe care se însemnau, prin crestaturi, diferite calcule (numarul de vite, de zile etc.). ♢ A da pe ~ a da pe datorie. A lua pe ~ a lua pe datorie. 2) înv. Crestatura sau ansamblu de semne facute pe aceasta bucata de lemn. 3) fig. Intindere pe care sunt lasate urme. ~ul timpului. 4) pop. Calcul numeric. 5) Crestatura facuta la urechea unui animal domestic pentru a-l putea deosebi. /<bulg., sb. raboš
rămâne, A RĂMÂNE ramân intranz. 1) A continua sa stea pe loc. ♢ Ramâi cu bine (sau sanatos), ramâneti cu bine (sau sanatosi) formula de salut adresata cuiva la despartire. A-i ~ cuiva ochii (sau inima) la ceva (sau la cineva) a-i placea cuiva extrem de mult ceva (sau cineva). Sa ramâna între noi se spune pentru a pastra în secret cele auzite. ~ pe câmpul de lupta a muri în razboi. A-i ~ cuiva oasele (sau ciolanele) pe undeva a muri undeva. 2) (urmat, de obicei, de complinirea în urma) A fi depasit într-o actiune. ♢ ~ mai prejos a fi pus în stare de inferioritate. 3) A continua sa existe; a dainui; a starui; a dura; a persista. ~ în memorie. 4) A ajunge într-o anumita situatie; a se mentine într-o stare oarecare. ~ orfan. ♢ ~ repetent a nu trece în clasa urmatoare. ~ cu zile a scapa cu viata; a supravietui. ~ (dus) pe gânduri a se gândi îndelung. ~ de rusine (sau de ocara) a se face de râs. ~ grea (sau îngreunata, însarcinata) a deveni gravida; a concepe. ~ de pomina a se pastra înca multa vreme în amintire. Cum ramâne? ce hotarâm? ~ cu gura cascata a fi foarte mirat. A ramas (tot) pe a mea (a ta, a lui etc.) s-a întâmplat asa cum am presupus eu (tu, el etc.). ~ pe mâna cuiva a ajunge în stapânirea cuiva. ~ litera moarta a nu avea nici o valoare. 5) A constitui un rest de la ceva. A ramas timp. ♢ Mult a fost, putin a ramas se spune ca o constatare, ca ceea ce a fost mai greu s-a facut. Nu mai ~ (nici o) îndoiala este sigur. /<lat. remanere
răzătură, RĂZĂTÚR//Ă ~i f. 1) Urma lasata pe un obiect dupa ce a fost ras. 2) Stersatura facuta cu guma pe hârtie. [G.-D. razaturii; Var. rasatura] /a rade + suf. ~atura
recunoscător, RECUNOSCĂT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care recunoaste binele ce i s-a facut; care vadeste gratitudine. /a recunoaste + suf. ~tor
renegat, RENEGÁ//T ~ti m. 1) Persoana care s-a lepadat de patria sau de credinta sa. 2) Persoana care a renuntat la convingerile sale anterioare, tradându-si grupul sau partidul din care a facut parte; apostat. /<fr. renégat, germ. Renegat
riz, RIZ ~uri n. 1) Fisura pe suprafata unei piese de metal, provocata de tensiunile interne. 2) Zgârietura facuta pe o piesa pentru a o însemna. 3) Sant pe marginea talpii de încaltaminte prin care trece cusatura. /<germ. Ritz
caşet, CASÉT s. n. 1. carnet în care se înseamna fiecare lectie pe care o tine un profesor. ♢ plata facuta dupa numarul de lectii predate. 2. (filat.) plic stampilat din prima zi a emisiunii timbrelor. (< fr. cachet)
secţiune, SECŢIÚN//E ~i f. 1) Taietura facuta într-un corp si locul unde s-a facut aceasta taietura. 2) Portiune capatata în urma împartirii unui spatiu. 3) Suprafata formata prin întretaierea unui corp cu un plan. ~ longitudinala. ~ transversala. ~ plana. [G.-D. sectiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. section, lat. sectio, ~onis
semn, semn ~e n. 1) Ceea ce serveste pentru a indica sau exprima ceva; indicator. ~ de ploaie. ♢ ~ de hotar obiect (piatra, stâlp, copac etc.) care indica o linie de demarcatie. ~ de carte fâsie de carton sau de alt material pusa într-o carte pentru a indica pagina, unde a fost întrerupta lectura. A face ~ (sau ~e) a face o miscare care sugereaza ceva. ~e grafice totalitate a semnelor folosite în scriere. ~e de punctuatie semne grafice (virgula, punct, punct si virgula etc.), care indica în scris intonatia si structura sintactica a vorbirii. ~ diacritic semn pus deasupra sau dedesubtul unei litere pentru a-i indica o valoare fonetica suplimentara. ~e matematice semne care indica anumite operatii matematice. ~e conventionale figuri simbolice menite sa reprezinte ceva în mod conventional. ~ monetar a) tot ceea ce este imprimat pe o moneda; b) însasi moneda. ~ verbal (sau lingvistic) unitate semnificativa a limbii. 2) Marca speciala facuta pentru a recunoaste un lucru sau o fiinta. 3) Pata naturala proprie unui obiect sau unei fiinte. 4) Urma lasata de un obiect în rezultatul actiunii unui factor extern. 5) Particularitate dupa care poate fi recunoscut un lucru sau un fenomen; indiciu. ~e de boala grea. ♢ ~ bun (sau rau) semn care ar prevesti ceva placut (sau ceva neplacut). A da ~ (sau ~e) de viata a da de stire despre sine. În (sau ca) ~ ca dovada. Sub ~ul având ca simbol. /<lat. signum
signatură, SIGNATÚR//Ă ~i f. poligr. 1) Cifra, steluta sau alt semn ce se pune pe prima pagina a fiecarei coli de tipar dintr-o publicatie, pentru a înlesni brosarea colilor în ordinea cuvenita. 2) Mica taietura facuta la mijlocul unei litere, pentru ca zetarul sa observe mai usor pozitia acesteia. /<fr. signature, lat. signatura
snop, SNOP ~i m. 1) Legatura facuta din manunchiuri de cereale (sau de alte plante cu tulpina înalta). ~ de grâu. 2) Manunchi de obiecte de acelasi fel (de forma lunga si subtire). ~ de vergele. ♢ A lega ~ a lega foarte strâns. ~ de raze fascicul de raze. /<sl. snopu
surghiun, SURGHIÚN ~uri n. înv. 1) Masura represiva constând în expulzarea din tara sau din locul de trai a unei persoane care s-a facut vinovata fata de puterea de stat; exil; expulzare; deportare. 2) Stare a unei persoane expulzate din tara sau din locul de trai. [Sil. -ghiun] /<turc. sürgün
şamotă, SAMÓT//Ă ~e f. 1) Material obtinut din argila arsa si macinata, din care se fabrica produse refractare. Mortar de ~. 2) Cara-mida sau placa facuta dintr-un astfel de material. /<germ. Schamotte, fr. chamotte
şanţ, SANŢ ~uri n. 1) Sapatura lunga si îngusta facuta în pamânt (si folosita la scurgerea apei). 2) înv. Canal adânc si lat (uneori plin cu apa), care încercuia un castel sau o cetate, servind ca mijloc de aparare. 3) Crestatura în forma de canal (pe scoarta arborilor, pe piei, piese de masini etc.). 4) Constructie în forma de canal folosita pe timp de razboi ca adapost sau pentru tragerea cu armele; transee. /<germ. Schanze, ung. sánc
şliţ, SLIŢ ~uri n. 1) Scobitura în forma de sant executata la o piesa sau la un element de constructie. 2) Deschizatura facuta la unele obiecte de îmbracaminte, având scop practic sau decorativ. /<germ. Schlitz
şodou, SoDÓU ~ri n. Bautura facuta din galbenus de ou frecat cu zahar, peste care se toarna lapte fierbinte. /<fr. chaudeau
şopron, Sopr//Ón ~oáne n. 1) Constructie rudimentara care serveste ca adapost pentru vite. 2) Constructie rudimentara facuta în spatele casei unde se tin unelte, nutret etc. ~ pentru unelte agricole. /cf. germ. Schoppen
telerecording, TELERECÓRDING n. 1) Operatie de înre-gistrare pe pelicula cinematografica a emisiunilor televizate prin filmarea directa a ecranului. 2) Instalatie cu ajutorul careia se realizeaza asemenea înregistrari. 3) Pelicula pe care s-a facut o asemenea înregistrare. /<engl. telerecording
tembel, TEMBÉL ~a (~i, ~e) rar 1) (despre persoane sau despre manifestarile lor) Care vadeste nepasare, indiferenta; nepasator; indiferent. 2) Care denota facultati intelectuale reduse. /<turc. tembel
temenea, TEMEN//EÁ ~éle f. Plecaciune adânca facuta în semn de salut (dupa obiceiul musulmanilor). ♢ A face ~ele a manifesta slugarnicie. [Art. temeneaua] /<turc. temenna
tiflă, TÍFL//Ă ~e f. Gest batjocoritor la adresa cuiva facut prin apropierea degetului mare de vârful nasului si prin miscarea celorlalte desfacute. ♢ A da cuiva cu ~a a) a arata cuiva acest gest; b) a desconsidera pe cineva. [Sil. ti-fla] /<ngr. tífla
tiv, TIV ~uri n. Îndoitura facuta de-a lungul marginii unor confectii si fixata printr-o cusa-tura (pentru a preveni destramarea). ~ la rochie. /Orig. nec.
turtă, TÚRT//Ă1 ~e f. 1) Produs de patiserie latit si rotund, obtinut dintr-o bucata de aluat si copt pe vatra. ♢ A face (sau a lasa) (pe cineva) ~ a bate tare (pe cineva). A se îmbata ~ a se îmbata foarte tare. Beat ~ foarte beat. A trage cenusa (sau spuza) la ~a lui a-si apara interesele proprii. 2) (nume generic) Prajitura de orice fel, având o asemenea forma. ~ cu mere. ~e cu mac. ♢ ~ dulce prajitura facuta din faina de grâu, oua, miere, mirodenii, acoperita cu glazura sau presarata cu zahar farin 3) Substanta presata care are o asemenea forma. ~ de ceara. /<lat. turta
ţencuşă, ŢENCÚS//Ă ~e f. 1) Bucatica de forma triunghiulara taiata dintr-un pepene pentru a-i verifica calitatea. 2) Bucatica mica si subtire desprinsa dintr-un corp (de lemn, os etc.); aschie. 3) Mica ruptura facuta într-o haina prin agatare de ceva (de un cui). /tanc + suf. ~usa
ţesătură, ŢESĂTÚR//Ă ~i f. 1) Produs textil obtinut prin tesere. ~ de in. 2) Modul în care este tesut un astfel de produs. ~ plusata. 3) Pânza folosita la confectionarea îmbracamintei. ~ pentru o rochie. 4) Cusatura speciala facuta pentru a astupa o gaura la un obiect de îmbracaminte. 5) fig. Mod de aranjare a elementelor unei opere (literare); urzeala; compozitie; structura. ~-a romanului. 6) fig. Îmbinare de lucruri sau de fapte legate între ele. [G.-D. tesaturii] /a tese + suf. ~atura
ulucă, ULÚ//CĂ ~ci f. 1) Scândura groasa din care se fac garduri. 2) Îngraditura facuta din astfel de scânduri. /<Din uluce pl.
urni, A URN//Í ~ésc tranz. 1) (obiecte imobile) A misca (putin sau cu greu) din loc; a clinti; a stramuta. ♢ Nu-l ~esti cu una cu doua e greu de miscat din loc. 2) (masini, sisteme tehnice etc.) A face sa functioneze; a scoate din starea de inactivitate. ♢ ~ carul din loc a începe realizarea unei actiuni (care trebuia facuta demult). /<sl. urinonti
vâlnic, VÂLNI//C ~ce n. 1) Fota în forma de fusta despicata în fata; specifica portului popular oltenesc. 2) Pânza taraneasca subtire. 3) Basma facuta din astfel de pânza. /<bulg vulnjanik
vârtej, VâRTÉJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capata o miscare de rotatie, formând o adâncitura si antrenând tot ce aduce curentul. 2) Masa de aer puternica care se misca repede, atragând si ridicând în cercuri praf, nisip, zapada etc. 3) (la oameni, mai ales în crestet sau pe corpul animalelor) Portiune unde parul creste în toate partile. 4) Miscare de rotatie (ametitoare). În ~ul dansului. 5) Stare de buimaceala; zapa-ceala. 6) Unealta care func-tioneaza prin miscari circulare. 7) Crestatura rotunjita facuta ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pamântului a) planta legumicola cu tulpina târâtoare si cu flori galbene dispuse în ciorchine; b) planta cu tulpina joasa, având câte trei frunze la un nod si flori rosii în vârful tulpinii, care creste printre stânci. /<sl. vruteži
veteran, VETERÁN ~i m. 1) (în Roma antica) Ostas demobilizat, care, la eliberare, obtinea anumite privilegii. 2) Ostas batrân, care a facut timp îndelungat militaria, participând la lupte; vechi combatant. 3) Persoana în vârsta, care a desfasurat o lunga activitate de munca într-o institutie sau într-un domeniu. /<lat. veteranus, fr. vétéran
vivisecţie, VIVISÉCŢI//E ~i f. Interventie chirurgicala facuta pe un animal viu, în scopuri experimentale. [G.-D. vivisectiei] /<fr. vivisection
zăton, ZĂT//ÓN ~oáne n. 1) Lac situat în lungul tarmului marii si despartit de mare printr-o fâsie de uscat. 2) Loc pe cursul unui râu, cu apa domoala si adânca. 3) pop. Constructie facuta transversal pe cursul unei ape (pentru a opri apa sau a regla nivelul ei); baraj; stavilar; zagaz. 4) Îngraditura în apa facuta special pentru a opri si prinde pestele. /<rus., ucr. zaton
zgârietură, ZGÂRIETÚR//Ă ~i f. 1) Rana usoara facuta cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascutit. 2) Urma pe suprafata unui obiect, produsa de ceva ascutit. [G.-D. zgârieturii; Sil. -ri-e-] /a zgâria + suf. ~tura
ruptoare, RUPTOÁRE s.f. ~ 2. E x p r. Ruptoarea pretului = fixarea, stabilirea, ruperea pretului; v. r u p t 1. 3. (Învechit, în constructie cu verbul a face) Început, primul pas. Îi ucid fara crutare, scapând pe al lor capitan. Ruptoarea era facuta; sângele cursese.
brazură, BRAZÚRĂ s.f. Sudura foarte rezistenta facuta cu un aliaj sau cu un metal fuzibil. [< fr. brasure].
brioşă, BRIÓSĂ s.f. Prajitura facuta dintr-un aluat de cozonac. [Pron. bri-o-, pl. -se, -si, var. brios s.m. / < fr. brioche].
broderie, BRODERÍE s.f. 1. Arta a decorarii unei tesaturi cu motive ornamentale cusute în relief cu fire din diferite materiale; compozitia ornamentala însasi. ♦ Cusatura facuta la gherghef. 2. (Fig.) Înfloritura, dezvoltare (la o povestire, la o bucata muzicala etc.) [Gen. -iei. / < fr. broderie].
cabană, CABÁNĂ s.f. Cladire (construita din lemn), pentru cazarea excursionistilor. ♦ Casa facuta din materiale usoare si situata în afara localitatilor. [< fr. cabane].
cantoplastie, CANTOPLASTÍE s.f. Interventie chirurgicala facuta pentru a mari cantusul palpebral. [< fr. canthoplastie, cf. gr. canthos – unghi de vedere, plassein – a forma].
caşet, CASÉT s.n. 1. (Frantuzism) Carnet în care se înseamna fiecare lectie pe care o tine un profesor. ♦ Plata facuta dupa numarul de lectii predate. 2. (Filat.) Plic stampilat din prima zi a emisiunii timbrelor. 3. (Farm.) Caseta. [Pl. -te, -turi. / < fr. cachet].
centon, CENTÓN s.n. (Rar) Poezie ale carei versuri sau fragmente sunt luate de la diferiti autori. ♦ Lucrare, opera fara originalitate; plagiat. [Pl. -oane. / < fr. centon, cf. lat. cento – haina facuta din bucati].
coachiziţie, COACHIZÍŢIE s.f. Achizitie comuna facuta de mai multe persoane. [Pron. co-a-, gen. -iei. / < fr. coacquisition].
cumis, CUMÍS s.n. (Rar) Bautura facuta din lapte de iapa fermentat, întrebuintata si în medicina, în unele boli de stomac si ca tonic. [< it. cumis, cf. rus. kumis].
dermatograf, DERMATOGRÁF adj., s.n. (Creion) dermatograf = creion colorat, cu mina facuta din aceeasi compozitie ca si grimoanele, servind la machiaj. [< fr. dermatographe, cf. gr. derma – piele, graphein – a scrie].
dezavua, DEZAVUÁ vb. I. tr. 1. (Rar) A dezaproba, a condamna spusele sau faptele cuiva, a se desolidariza de cineva. 2. A pretinde ca nu s-a spus sau nu s-a facut ceva. ♦ A nu recunoaste ceva. [Pron. -vu-a. / < fr. désavouer].
distribuţional, DISTRIBUŢIONÁL, -Ă adj. Care apartine unei distributii. ♢ Gramatica distributionala = gramatica facuta dupa principiile reperarii distributiilor elementelor lingvistice. [Pron. -ti-o-. / cf. fr. distributionnel].
drajeu, DRAJÉU s.n. 1. Bomboana facuta dintr-o migdala învelita în coaja de zahar sau de ciocolata. 2. Medicament al carui învelis este facut din zahar sau din ciocolata. [Pron. -jeu, pl. -uri, -ele, var. drajela s.f. / < fr. dragée].
encaustică, ENCAÚSTICĂ s.f. (Ant.) Pictura facuta cu culori diluate în ceara. // s.m. Preparat pe baza de ceara cu care se impregneaza sculpturile pentru a luci. [Pron. -ca-us-. / < fr. encaustique, cf. gr. enkaustike < enkaiein – a arde].
escamotaj, ESCAMOTÁJ s.n. Faptul de a escamota; escamotare. ♦ Acrobatie nautica facuta cu caiacul, constând într-o întoarcere înapoi cu ambarcatia si o revenire. [< fr. escamotage].
exotiropexie, EXOTIROPEXÍE s.f. (Med.) Operatie chirurgicala facuta în scopul extirparii tiroidei. [Gen. -iei. / < fr. exithyropexie].
icră, ICRĂ, icre, s.f. (În special la pl.) Denumire generica pentru ouale pestilor; în expr. salata de icre = icre (de crap, de hering, de scrumbie, de stiuca) emulsionate sub forma de spuma alba, cu adaos de diverse ingrediente (ceapa tocata, masline, ardei iute); icre tarama = icre de chefal sau ton, conservate sub forma de pasta sarata, de culoare roz-oranj (ngr. tarama), respectiv salata facuta din acestea (ngr. taramosalata); icre de Manciuria sau caviar rosu = icre mari de pâna la 7 mm diametru, de culoare rosiatica, prelevate de la o specie de somon din Oceanul Pacific (Oncorhynchus keta), utilizate ca si caviarul; icre negre sau caviar = icre prelevate de la sturioni (morun, cega, pastruga s.a.)
picromigdală, PICROMIGDÁLĂ s.f. 1. Migdala amara. 2. Prajitura facuta cu albus de ou, zahar si migdale sau nuci. [Var. pricomigdala s.f. / cf. ngr. pikramigdalon < pikros – amar].
galetă, GALÉTĂ s.f. Prajitura facuta din faina, unt si oua. ♦ Biscuit pentru marinari. [Var. galet s.n. / < fr. galette].
gimnastică, GIMNÁSTICĂ s.f. Totalitatea exercitiilor fizice care contribuie la dezvoltarea armonioasa si la întarirea corpului omenesc; arta de a executa aceste exercitii. ♦ (Fig.) Gimnastica mintii = totalitatea exercitiilor care dezvolta facultatile intelectuale. [Gen. -cii. / cf. fr. gymnastique, germ. Gymnastik < gr. gymnastike – arta de a face exercitii fizice].
goliardic, GOLIÁRDIC, -Ă adj. (Liv.) De goliard. ♢ Beret goliardic = palarie a studentilor medievali, specifica facultatilor. [Cf. fr. goliardique, it. goliardico].
iglu, IGLÚ s.n. Coliba facuta din gheata si din zapada, care se întâlneste în tinuturile polare. ♦ Adapost în forma de cupola, construit din blocuri de zapada suprapuse. [Var. iglou s.n. / < fr. igloo < cuv. eschimos].
incizie, INCÍZIE s.f. Taietura facuta cu bisturiul în corpul unui om sau al unui animal. ♦ Taietura facuta în coaja unui arbore sau în interiorul unui material. [Gen. -iei, var. inciziune s.f. / cf. fr. incision, it. incisione, lat. incisio].
lichior, LICHIÓR s.n. Bautura facuta din alcool, sirop si diferite esente aromate. [Pron. li-chior, scris si liqueur, licheur. / < fr. liqueur].
luciditate, LUCIDITÁTE s.f. Calitate a unei persoane sau a unei minti lucide; deplinatate a facultatilor intelectuale, stare de constienta; trezie, limpezime, claritate în gândire. [Cf. fr. lucidité].
mesaj, MESÁJ s.n. 1. Comunicare oficiala adresata de seful statului catre armata, catre popor etc. ♦ Document oficial continând în general puncte de vedere deosebite în probleme la ordinea zilei sau care reclama o urgenta solutionare. 2. Stire, veste. ♦ Comunicare telefonica facuta la biroul postal si transmisa destinatarului pe cale postala. 3. Continutul de idei al unei opere de arta; nota speciala a unui scriitor; semnificatie. 4. Mesaj genetic = cantitatea de informatii înmagazinata în moleculele acidului ribonucleic ale unui organism dat. 5. (Cib.) Lot de informatii formând un tot inteligibil sau exploatabil si transmis deodata. [Var. mesagiu s.n. / < fr. message].
metru, MÉTRU1 s.m. 1. Unitate de masura a lungimii din sistemul metric, care reprezinta a patruzecea milioana parte din meridianul terestru. 2. Instrument de masura facut din lemn, din metal etc. având lungimea de un metru (1). [< fr. mètre, cf. gr. metron – masura].
murină, MURÍNĂ s.f. (La romani) Cupa facuta dintr-un minereu pretios, extrem de rar. [< lat. murrina < murra – mineral].
muton, MUTÓN s.n. (Frantuzism) 1. Piele de oaie (de obicei vopsita). 2. Haina facuta din astfel de blana. [< fr. mouton].
narcohipnoză, NARCOHIPNÓZĂ s.f. Sugestie hipnotica facuta în timp ce bolnavul este sub influenta unui hipnagog. [< fr. narcohypnose, cf. gr. narke – narcotic, hypnos – somn].
neglijeu, NEGLIJÉU s.n. 1. Îmbracaminte comoda de casa (purtata dimineata). 2. Starea unei persoane care nu si-a facut înca toaleta. [Pron. -jeu. / < fr. néglijé].
nuncupaţie, NUNCUPÁŢIE s.f. (Jur.) Declaratie solemna facuta într-un act. [Gen. -iei, var. nuncupatiune s.f. / cf. lat. nuncupatio, fr. nuncupation].
omisiune, OMISIUNE s.f. In teoria detectiei semnalului, omisiunea este una dintre cele patru categorii de raspunsuri posibile, corespunzatoare non-detectiei unui semnal prezentat efectiv. In domeniul conditionarii operante, omisiunea este o procedura experimentala care consta în a nu prezenta stimulul întaritor asteptat. Ocazionala [?], ea produce reactii complexe, eventual o activitate operanta [?] crescuta, ceea ce l-a facut pe [?] Gray sa vorbeasca de frustrative non-reward (non-recompensa frustranta). Sistematica, ea corespunde stingerii. In acelasi context al conditionarii operante, omisiunea desemneaza si o procedura de control experimental, care urmareste ca debitul raspunsului operant observat sa fie rezultatul întaririi sale. Consta în prezentarea întaririi la subiectii de control care au omis sa actioneze dispozitivul de raspuns timp de n secunde. [traducere proasta – CM]
oligofrenie, OLIGOFRENÍE s.f. (Med.) Stare patologica a omului, caracterizata prin dezvoltarea incompleta si întârziata a facultatilor psihice; debilitate mintala. [Gen. -iei. / < fr. oligophrénie, cf. gr. oligos – putin, phren – minte].
omagiu, OMÁGIU s.n. 1. Juramânt de credinta facut de un vasal seniorului sau; raport dintre vasal si senior; supunere catre suzeran. 2. Semn de respect, de admiratie pentru cineva. [Pron. -giu, pl. -ii, var. omaj s.n. / < lat. homagium, it. omaggio, cf. fr. hommage].
pinxit, PÍNXIT s.n. Formula cu semnificatia "a pictat", sapata pe o placa de gravura alaturi de numele pictorului dupa care gravorul si-a facut lucrarea. [< lat. pinxit].
pirogravură, PIROGRAVÚRĂ s.f. Tehnica gravarii în lemn, în piele sau pe metal, facuta cu ajutorul unui instrument ascutit la vârf si înrosit la foc sau cu un termocauter. ♦ Gravura facuta prin pirogravare. [< fr. pyrogravure].
playback, PLAY-BACK s.n. (Anglicism) Actiunea de desfasurare în sens invers a benzii de magnetofon. ♦ (Telev.) Imprimare a vocii înainte de emisiune pentru a asigura o înregistrare corecta. ♦ Sincronizare a unor vederi cinematografice sau de televiziune cu o banda sonora facuta la o masa de dublare. [Pron. plei-béc. / < engl. play-back].
pliu, PLIU s.n. 1. Îndoitura, cuta adânca facuta la un obiect de îmbracaminte pentru a-i da largime, lejeritate si o forma oarecare. 2. Cuta a unei formatii anatomice. ♦ Ondulatie a terenului (anticlinal si sinclinal). [< fr. pli].
policitaţie, POLICITÁŢIE s.f. Promisiune sau oferta facuta, dar neacceptata înca. [Gen. -iei, var. policitatiune s.f. / < lat. pollicitatio, fr. pollicitation].
presiometru, PRESIOMÉTRU s.n. (Tehn.) Aparat de masurat presiuni; manometru. [Cf. fr. préssiomètre]. OBS.: Cuv. sta in DN sub forma "PRESOMETRU". Ar putea fi o greseala de tipar, pentru ca in DO are forma "PRESIOMETRU" (vezi in "activa"), este vorba de masurare de presIuni, in fr. "préssiomètre" si in germ.+engl. "PRESSIOMETER" (gasit prin GOOGLE). Acest lucru m-a facut sa cred ca forma "presiometru" este cea corecta. Dar mai departe vin cuvintele "presoreceptor" si "presostat", deci s-ar putea sa nu fie totusi o greseala de tipar. Nu am un dictionar tehnic la indemana. Pentru cazul in care forma "presometru" ar fi in ordine, vezi si definitia imediat urmatoare. Parca as opta pentru cea de-a doua. [Laura]
parchet, PARCHÉT s.n. I. 1. Piesa de lemn în general de esenta tare, folosita la pardosirea încaperilor; pardoseala facuta din astfel de piese. 2. Fiecare dintre suprafetele în care este împartita o padure în exploatare. II. (În trecut) Magistratura speciala care facea cercetari în materie penala. ♦ Membrii acestei magistraturi; localul în care functiona aceasta institutie. [Pl. -te, -turi. / < fr. parquet].
purpură, PÚRPURĂ s.f. 1. Materie coloranta de un rosu-închis, pe care cei vechi o extrageau din cosenila. 2. (Culoare) rosu-închis. ♢ Purpura retiniana = substanta fotosensibila de culoare rosie, care se gaseste în celulele cu bastonas de pe retina. 3. Stofa plusata vopsita cu purpura. ♦ Haina regeasca, imperiala facuta dintr-o astfel de stofa; hlamida. ♦ (Fig.) Demnitatea de împarat sau de consul în vechea Roma; (mai târziu) demnitatea suveranilor si a cardinalilor. 4. Eruptie de pete rosii pe piele si mucoase datorita unor mici hemoragii. [Pl. -re, -ri. / < lat. purpura, cf. fr. pourpre].
brioşă, BRIÓSĂ s. f. prajitura facuta dintr-un aluat de cozonac. (< fr. brioche)
hurţupui, (?) HURŢUPÚI s.n. (Reg.) Un fel de omleta facuta în Ardeal, mai ales în zona Toplita.
riz, RIZ s.n. Fisura, crapatura foarte fina care apare la suprafata unei piese de metal din cauza uzurii provocate de o alta piesa care aluneca pe ea. ♦ Zgârietura facuta cu un vârf ascutit pe o piesa pentru a o însemna într-un anumit fel. ♦ Sant în talpa încaltamintei prin care se face cusatura. [Var. ris s.n. / < germ. Ritz].
sanbenito, SANBENÍTO s.n. invar. Tunica galbena facuta din pânza de sac, care se punea celor condamnati de inchizitie. ♦ Condamnare. [< it. sanbenito, sp., fr. san-benito].
savarină, SAVARÍNĂ s.f. Prajitura facuta dintr-un aluat pufos, copt în forme speciale, bine însiropata, asezonata cu rom si garnisita cu frisca. [< fr. savarin, cf. Brillat-Savarin – gastronom francez].
scuamata, SCUAMÁTA s.f. (Ant.; mil.) Cuirasa facuta din mici bucati metalice îmbinate ca solzii de peste. [Pron. scu-a-. / < lat. squamata].
secţiune, SECŢIÚNE s.f. 1. Faptul de a sectiona; taietura (transversala) facuta într-un corp, într-un sistem tehnic etc.; locul unde s-a facut aceasta taietura. ♦ Curba obtinuta prin intersectarea unei suprafete cu un plan. ♦ Suprafata care apare la întretaierea dintre un plan si un sistem tehnic sau natural. 2. Desen care reprezinta detaliile unui corp care se gasesc la suprafata obtinuta daca s-ar taia acel corp cu un plan. 3. (Mat.) Intersectie a doua multimi. 4. V. sectie. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. section, lat. sectio < secare – a taia].
sondaj, SONDÁJ s.n. 1. Cercetare facuta cu o sonda în sol, în fundul unei ape etc.; prospectiune. ♢ Sondaj meteorologic = determinarea conditiilor meteorologice (temperatura, presiune etc.) la un anumit nivel sau la niveluri succesive ale atmosferei. ♦ Introducerea unei sonde într-o cavitate naturala a organismului sau într-o plaga pentru evacuarea substantelor nocive sau pentru extragerea unei probe în vederea unei analize. 2. Cercetare sumara facuta prin consultarea atenta numai a unor parti dintr-un material. 3. Sapatura facuta pentru determinarea profilului geologic sau pentru extragerea probelor necesare analizei solului. ♦ Luare de probe dintr-un material compact sau granulat. 4. Sondaj de opinie = ancheta care urmareste cunoasterea parerilor oamenilor în diferite probleme. [< fr. sondage].
surjet, SURJÉT s.n. Sutura facuta cu un fir continuu. [< fr. surjet].
şeviot, SEVIÓT s.n. 1. Rasa de oi cu lâna fina si cu firul lung. 2. Stofa facuta din lâna acestor oi. [Pron. -vi-ot. / < fr. cheviotte, engl. cheviot, cf. Cheviot – provincie în Anglia].
şoşon, SOSÓN s.m. Încaltaminte de iarna facuta din postav sau din cauciuc, care se poarta peste pantofi. ♦ Pantof de casa facut din pâsla. [< fr. chausson].
tapă, TÁPĂ s.f. 1. (Mar.; tehn.) Capac cu care se acopera o deschizatura, gura unui tun. 2. Taietura facuta la baza arborilor pentru a le orienta directia de cadere la taiere. ♦ Scobitura la capatul elementelor de constructie din lemn, facuta pentru a le putea îmbina. [< fr. tape].
bezea, BEZEÁ s. f. 1. (fam.) sarut trimis cuiva apropiind si departând vârful degetelor de buze. 2. prajitura facuta din albus de ou batut cu mult zahar. (< fr. baiser)
trudgen, TRUDGEN s.n. (Sport) Stil de înot, caracterizat printr-o miscare de tractiune alternativa a bratelor si prin lovirea în foarfeca a picioarelor, corpul alunecând pe aceeasi parte. [Pron. trádgen. / < fr., engl. trudgen, cf. John Trudgen – capitan englez care a facut popular acest stil de înot].
barem, BARÉM s. n. 1. culegere de tabele continând calcule gata facute. 2. norma care trebuie realizata de un sportiv sau o echipa pentru a se califica într-o competitie. 3. nivel al unei contributii financiare stabilit în prealabil. (< fr. barème)
volan, VOLÁN s.n. I. Garnitura facuta dintr-o fâsie de tesatura usoara sau de dantela, adesea încretita sau plisata, care se aplica drept podoaba pe rochii, la mâneci etc. II. (Tehn.) 1. Piesa din dispozitivul de directie al unui autovehicul cu ajutorul careia se poate îndrepta vehiculul în directia voita. 2. Piesa în forma de roata cu ajutorul careia se pun în miscare anumite masini, se actioneaza mecanisme etc. [Pl. -ne, -nuri. / < fr. volant].
vivisecţie, VIVISÉCŢIE s.f. Disectie, operatie, experienta facuta pe un animal viu în scopuri stiintifice. [Gen. -iei, var. vivisectiune s.f. / fr. vivisection, cf. lat. vivus – viu, sectio – taiere].
scoacă, SCOÁCĂ s.f. (Reg.) Lapte acru; brânza proaspata facuta din lapte acru.
mâţă, mấta sf [At: ANON. CAR. / Pl: mâte / E: pbl fo cf alb mica] 1 (Pop) Pisica (Felis domestica). 2-3 (Prc) Pui (de sex feminin) al pisicii. 4 (Reg; îcs) (De-a) mâta oarba sau de-a mâta Joc de copii Si: de-a baba oarba. 5 (Pop; îcs) (De-a) mâta si soarecele Joc de copii în care jucatorii sunt asezati în cerc, iar doi dintre ei, care îndeplinesc rolul de mâta, respectiv de soarece, se fugaresc în jurul cercului. 6 (Pop; îcs) mâta de vânzare Joc de copii la priveghiul mortului, în care unul dintre jucatori încearca, dupa un anumit sistem, sa vânda celorlalti o mâta reprezentata printr-o lingura. 7 (Pop; îcs) mâta popii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 8 (Fam; îe) a fi mâta blânda A fi prefacut, ipocrit. 9 (Fam; îe) a fi (ca o) mâta plouata (sau uda) A fi fara chef, abatut. 10 (Îae) A fi rusinat, umilit. 11 (Reg; îe) (A cumpara sau a lua, a fi etc.) mâta-n sac Se spune despre un lucru pe care nu-l poti cunoaste înainte de a intra în posesia lui. 12 (Fam; îe) A umbla (sau a prinde pe cineva) cu mâta-n sac A umbla sau a prinde pe cineva cu înselaciuni. 13 (Fam; îe) A trai (sau a se întelege etc.) ca mâta cu soarecii (sau cu soarecele ori cu câinele) A fi în relatii foarte rele unii cu altii. 14 (Reg; îe) A se stupi ca mâtele A nu se întelege bine. 15 (Îae) A se certa mahalageste. 16 (Pop; îe) A fi învatat ca mâta la lapte A fi rau învatat. 17 (Îae) A avea un obicei prost. 18 (Reg; îe) A pati cinstea mâtei la oala cu smântâna A fi batut. 19 (Reg; îe) A se învârti ca mâta în jurul oalei cu smântâna A da târcoale unui lucru sau unei fiinte care îi place. 20 (Reg; îe) A umbla ca mâta pe lânga laptele fierbinte A dori ceva de care se teme. 21 (Reg; îe) A se învârti ca mâta pe lânga blidul cu pasat A evita sa spuna adevarul. 22 (Reg; îe) A trai ca mâta pe rogojina A o duce rau. 23 (Fam; îe) A trage mâta de coada (sau reg., pe rogojina) A o duce greu din cauza saraciei. 24 (Reg; îe) A nu avea nici mâta la casa A fi foarte sarac. 25 (Reg; îe) A se uita ca mâta la peste A privi cu lacomie. 26 (Fam; îe) A se uita (sau a se pricepe etc.) ca mâta-n calendar A nu pricepe nimic. 27 (Reg; îe) Matura ca mâta Se spune despre un om murdar care îsi ascunde murdariile. 28 (Pfm; îe) A se spala ca mâta A se spala superficial. 29 (Reg; îe) (Taci) sa nu te auda (sau ca te aude) mâta Taci, ca spui minciuni pe care nimeni nu le crede nimeni. 30 (Îae) Baga de seama ce spui. 31 (Reg; îe) A calca în urme de mâta stearpa A fi îndragostit. 32 (Fam; îe) A rupe mâta-n doua A fi voinic. 33 (Îae) A fi energic, hotarât. 34 (Îae) A fi vrednic. 35 (Reg; îae) A se învoi la pret cu cineva. 36 (Reg; îe) A se face mâta A se ghemui ca o pisica la pânda. 37 (Reg; îe) A-i oua si mâta A fi om norocos. 38 (Pfm) Persoana vicleana ca pisica, ipocrita. 39 (Rar; dep) Cal slab, prapadit Vz gloaba, mârtoaga. 40 (Îvr) Blana prelucrata a pisicii. 41 (Îr; pgn) Blana prelucrata a unor animale asemanatoare cu pisica. 42 (Reg; lpl; gmt) Cosite la fete. 43 (Reg; îs) Mâta salbatica Pisica salbatica (Felix silvestris). 44 (Înv; îc) mâta de mare Specie de sarpe cu coada lunga, nedefinit mai îndeaproape. 45 (Reg; îc) mâta-popii Omida mare, paroasa, colorata pe spate în negru-rosiatic, din care iese fluturele Arctia caja Si: omida-urs. 46 (Ent; reg; îac) Cantarida (Lytta vesicatoria). 47-48 (Ent; reg; îac) Câinele-babei (Oniscus murarius si asellus). 49 (Ent; reg; îac) Scolopendra (Oniscus scolopendra). 50 (Ent; reg; îac) Repede (Cicindela compestris) 51 (Pop; îe) A se da de-a mâta-popii A se da peste cap, de-a rostogolul, de-a berbeleacul. 52 (Bot; reg) Mâtisor (4) 53 (Bot; reg) Salcie. 54-55 (Pgn; shp) Creanga (mica). 56 (Bot; reg) Barba ursului (Equisetum arvense). 57 (Bot; reg) Papadie (Taraxacum officinale). 58 Muschi de pe scoarta copacilor. 59 Radacina aeriana a porumbului. 60 (Trs; Ban) Mât (11). 61 (Reg) Botnita pentru vitel. 62 (Pes; reg) Ostie. 63 (Reg) Fiecare dintre cele doua vârfuri ale scoabei. 64 (Reg) Mâner al clestelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 65 (Reg) Cleste. 66 (Prc) Cârlig al clestelui de tras cercuri la butoaie, la putini etc. 67 (Mar) Broasca în care se fixeaza sfredelul. 68 (Înv) Ancora de nava. 69 (Trs; Ban) Cârlig cu mai multe brate îndoite si ascutite la vârf, cu care se prinde si se scoate un obiect cazut în fântâna. 70 Dispozitiv de siguranta, prevazut cu un fel de gheare, care serveste la prinderea automata a coliviei dintr-o mina, când se rupe cablul. 71 (Reg) Lat de prins pasari. 72 (Reg) Bucata de lemn sau de metal care prinde capriorii unei case sau care leaga diverse parti componente ale unei constructii Vz grinda. 73 (Mol; Buc) Cârlig gros de fier, prins într-o coada de lemn, care serveste la rostogolitul bustenilor împinsi pe uluc. 74 (Trs; Mol) Placa de fier cu unul sau mai multi colti, fixata pe fundul ulucului, pentru a micsora viteza bustenilor împinsi pe uluc. 75 (Reg) Butuc greu, prins cu un capat pe o margine a ulucului si cu cellalt sprijinit pe marginea opusa, având rolul de a micsora viteza bustenilor împinsi pe uluc. 76 (Trs; Mol) Tindeche la razboiul de tesut. 77 (Trs) Oiste. 78 (Reg) Dispozitiv în forma de furca cu doua coarne, aplicat la inima carutei sau a carului, care împiedica vehiculul oprit pe o panta sa de-a înapoi. 79 (Reg) lant sau curea care leaga grindeiul plugului de rotile Si: potâng. 80 (Trs; Olt) Cumpana de care se leaga stavila joagarului. 81 (Trs; Olt) Dispozitiv de fier, în forma de furca, care împinge roata dintata a joagarului. 82 (Trs; Olt la joagar) Grauntar. 83 (Trs; Olt) Coada a furcii joagarului. 84 (Trs; Olt) Roata zimtata a joagarului. 85 (Trs; Olt) Fiecare din tortile care întind pânza joagarului. 86 (Trs; Olt) Fiecare dintre ghearele de fier ale joagarului. 87 (Trs; Olt) Jug de lemn al joagarului. 88 (Reg) Bucata de lemn scobit pe care se învârteste cepul grindeiului la roata morii. 89 (Trs; Mol; mpl) Patina pentru alunecat pe gheata. 90 (Reg) Placa de fier cu colti ascutiti pe care muncitorii forestieri si-o aseaza pe talpa încaltamintei ca sa nu alunece. 91 (Reg) Cârlig de fier cu colti, cu ajutorul caruia muncitorii de la întretinerea liniilor electrice sau de telegraf se urca pe stâlpi. 92 (Mar) Cosulet care are în partea superioara un cerc prevazut cu dinti, cu care pot fi prinse cozile fructelor, la cules. 93 (Reg) Gratar pe care se frige carne. 94 (Trs) Pirostrie pe care se pune un vas la foc. 95 (Reg) Gratar de fier care se pune pe vatra, sub lemnele care ard, cu scopul de a le face sa arda mai bine. 96 (Reg) Dig de proportii reduse. 97-98 (Reg) Firida mica facuta în peretele camarii Si: (reg) mâtoaca(3). 99 (Pop; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 100 (Pop; art.) Melodie dupa care se executa mâta(99).
filipeşti, Filipésti, s.m. pl. – În expresia m-ai umplut de Filipesti "m-ai lasat cu buzele umflate". – Filipesti este o localitate din judetul Prahova, care a fost mosia familiei Cantacuzino. Se pare ca expresia trebuie explicata prin încercarea esuata facuta de Mihnea III (1658) de a-i prinde pe Cantacuzini, pentru a-i omorî; ei au aflat de planul acesta si au reusit sa fuga, astfel încât zbirii domnitorului au gasit casa de la Filipesti goala. – [3373]
acuarelă, ACUARÉLĂ s.f. 1. Vopsea solida care, dizolvata în apa, se întrebuinteaza în pictura. 2. Pictura facuta cu culori dizolvate în apa. [Pron. a-cua-. / cf. fr. aquarelle, it. acquarella].
alcov, ALCÓV s.n. Adâncitura facuta într-un zid pentru a aseza un pat; (p. ext.) pat de dormit. [Pl. -vuri. / < fr. alcôve, cf. sp. alcoba, ar. al-qubba – dormitor].
anaplastie, ANAPLASTÍE s.f. (Med.) Operatie chirurgicala facuta cu scopul de a reda forma normala a unui organ mutilat. [Gen. -iei. / < fr. anaplastie, cf. gr. ana – din nou, plassein – a forma].
anşoa, ANSOÁ s.m.invar. 1. Peste mic care traieste în Marea Mediterana si în Oceanul Atlantic. 2. (la sg.) Pasta facuta din carnea acestui peste, care se serveste ca aperitiv. [< fr. anchois].
vacuumare, VACUUMÁRE s.f. 1. Vidare. 2. Extragere a apei dintr-un beton proaspat turnat cu ajutorul unor panouri în care s-a facut vid, aplicate pe suprafata betonului. [Pron. -cu-u-. / cf. it. vacuare].
baricadă, BARICÁDĂ s.f. Întaritura facuta din diferite materiale sau lucruri, cu scopul de a feri pe cei atacati de loviturile atacatorilor în timpul unor lupte de strada, într-o revolutie etc. ♢ A muri pe baricada = a lupta consecvent, pâna la capat, pentru o idee. [< fr. barricade, cf. it. barricata].
bernardin, BERNARDÍN, -Ă s.m. si f. Calugar(ita) dintr-o congregatie desprinsa din ordinul benedictinilor, printr-o reforma facuta de Bernard de Menthon în sec. X. [< fr. bernardin].
bezea, BEZEÁ s.f. 1. Sarut trimis cuiva apropiind si departând vârful degetelor de buze. 2. Prajitura facuta din albus de ou batut cu mult zahar. [Pl. -ele. / < fr. baiser, cf. ngr. bezes].
semnul, semnul legamântului pe care l-a facut Dumnezeu cand a spus ca nu va mai nimici Pamantul prin potop! sursa=Biblia; Geneza 9:8÷17
master, MÁSTER1 s.m. (În tarile de limba engleza) Titlu universitar, precedând pe cel de doctor, care se acorda la unul sau doi ani dupa terminarea facultatii. (< engl. master)
cameră, CÁMERĂ s.f. 1. Încapere într-o cladire; odaie. ♢ Muzica de camera = compozitie muzicala facuta pentru un numar redus de instrumente. 2. Nume dat unor aparate sau dispozitive care se aseamana cu o încapere, cu o odaie. ♢ Camera obscura = a) încapere neluminata sau cu lumina de o anumita culoare, în care se lucreaza cu materiale fotosensibile; b) dispozitiv cu ajutorul caruia se obtine pe un ecran imaginea rasturnata a unui obiect; camera fotografica = a) aparat fotografic; b) camera obscura; camera de combustie = încapere a motorului cu ardere interna, în care se aprinde amestecul de gaze. ♦ Tub închis de cauciuc care se umple cu aer sub presiune si care se asaza pe roata sub anvelopa; balon de cauciuc al unei mingi de sport, în care se introduce aer sub presiune. 3. Adunare parlamentara constituita; institutie parlamentara. [< it. camera].
caramelă, CARAMÉLĂ s.f. Bomboana facuta din zahar ars, amestecat cu diferite substante aromate. [Var. caramea s.f. / < fr. caramel].
ceramică, CERÁMICĂ s.f. Tehnica si arta de a fabrica obiecte din argila (sau din substante plastice asemanatoare). ♦ Obiecte de argila facute prin aceasta tehnica. [Gen. -cii. / < fr. céramique].
circuit, CIRCUÍT s.n. 1. Miscare circulara facuta pe un drum închis. 2. Traseu închis (format din fire sau din dispozitive bune conducatoare de electricitate) prin care poate circula curentul. ♦ Sistem de conducte prin care circula lichide, vapori etc. 3. (Ec.) Trecere a capitalului de la forma baneasca la cea productiva, apoi la forma marfa si din nou la forma baneasca. 4. Transformarea si prelucrarea materiei prime în produse finite. 5. (Sport) Traseu închis, stabilit pentru a fi strabatut într-o competitie. [Pron. -cu-it, pl. -te, -turi. / cf. fr. circuit, it. circuito, lat. circuitus].
cizelură, CIZELÚRĂ s.f. (Rar) Ornament, înfloritura migaloasa si artistica facuta prin cizelare. [< fr. ciselure].
clismă, CLÍSMĂ s.f. Spalatura intestinala facuta prin introducerea unor lichide în intestinul gros cu ajutorul unor aparate speciale; clistir. [< germ. Klysma, cf. gr. klysma].
coautor, COAUTÓR, -OÁRE s.m. si f. Autor care a facut o lucrare împreuna cu altcineva. ♦ Autor al unei infractiuni pe care a faptuit-o împreuna cu altii; partas. [Pron. co-a-u-. / < co- + autor, cf. fr. coauteur].
căbălaică, cabalaíca, cabalaíce, s.f. (reg., înv.) gaura facuta în acoperis, prin care iese fumul.
sa, s-a facut stapana
cheşmeci, chesméci s.m. sg. (reg., înv.) fapta facuta în ascuns, afacere secreta, sahar-mahar.
conjecturare, CONJECTURÁRE s.f. Actiunea de a conjectura; judecata facuta dupa aparente. [< conjectura].
cipcă, cípca s.f. (reg.) 1. împletitura facuta cu acul; dantela, horbota, spitura. 2. panglica, funda, cordea, cordica, petele. 3. bratara.
contraexpertiză, CONTRAEXPERTÍZĂ s.f. Expertiza facuta spre a verifica o expertiza anterioara. [Cf. fr. contre-expertise].
contramină, CONTRAMÍNĂ s.f. Lucrare subterana facuta cu scopul de a descoperi si a distruge o mina pusa de inamic. [Cf. fr. contre-mine].
contravizită, CONTRAVÍZITĂ s.f. 1. A doua vizita zilnica facuta de medic bolnavilor dintr-un spital. 2. Vizita de raspuns la o alta vizita. [Cf. fr. contre-visite].
dată, DÁTĂ s.f. Timp în care s-a petrecut, s-a facut sau trebuie sa se faca ceva; indicatia acestui timp. [< fr. date, it. data].
făcăluitură, facaluitúra s.f. (reg., înv.) zeama groasa facuta din legume sau fructe facaluite (v.); chiselita, brei.
diapozitiv, DIAPOZITÍV s.n. Copie fotografica pozitiva facuta pe sticla sau pe alt material transparent si servind la proiectarea imaginilor cu ajutorul diascopului. [< fr. diapositive].
havalea, havaleá, havaléle, s.f. (înv.) 1. îndatorire, sarcina constând din prestarea de zile de claca, corvoada, podvezi etc. pe care o aveau taranii în vremea clacii; prestatia în bani sau în natura facuta în contul haraciului. 2. ordin, mandat al Portii otomane prin care se cerea Ţarilor române haraciul (contributie în bani si în natura). 3. contributie în bani si natura ceruta de Poarta, în contul haraciului. 4. belea; nevoi zilnice, griji materiale.
marea, Marea expansiune (explozie), care a facut universul observabil!
educaţie, EDUCÁŢIE s.f. Educare; influentare sistematica si constienta a dezvoltarii facultatilor intelectuale, morale si fizice ale copiilor si tineretului; totalitatea metodelor folosite în acest scop; (p. ext.) culturalizare, ridicare metodica a nivelului ideologic, cultural, profesional; faptul de a dezvolta facultatile morale, intelectuale si fizice ale unui om, ale unui popor etc. ♢ Educatie fizica = dezvoltare armonioasa a fizicului prin exercitii gimnastice. [Gen. -iei, var. educatiune s.f. / cf. fr. éducation, it. educazione, lat. educatio].
ipingea, ipingeá, ipingéle, s.f. (înv.) 1. manta barbateasca facuta din dimie sau postav (cu gluga si împodobita cu gaitane), care se purta în trecut; zeghe, imurluc, suba, burca, sarica, dulama, suman, zabun, bolou, capeneag. 2. gluga (de pus peste haine). 3. stofa pentru mantale de ploaie. 4. patura de pus sub sea.
arcaci, arcáci (arcáciuri), s.n. – 1. Îngraditura pentru oi. – 2. Îngraditura facuta în apa pentru prins peste. Tc. arkaç (Hasdeu 1492).
etamină, ETAMÍNĂ s.f. Ţesatura rara facuta din bumbac sau din matase. [< fr. étamine].
experienţă, EXPERIÉNŢĂ s.f. 1. Totalitatea cunostintelor despre realitatea înconjuratoare pe care oamenii le obtin în procesul practicii social-istorice. 2. Provocare intentionata a unui fenomen pentru a-i studia fazele de dezvoltare; experiment. ♦ Încercare, proba facuta personal cu un lucru. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. expérience, lat. experientia].
extrăda, EXTRĂDÁ vb. I. tr. A preda, la cerere, un strain care s-a facut vinovat de o crima sau de un delict statului caruia îi apartine sau care îl cere. [< fr. extrader].
fetru, FÉTRU s.n. Pâsla facuta din fibre de lâna presata, utilizata la confectionarea palariilor. [< fr. feutre].
fondant, FONDÁNT s.m. 1. (Metal.) Substanta care formeaza împreuna cu alta substanta un compus cu punctul de topire inferior punctului de topire al componentilor. 2. Medicament care ajuta la reducerea unei inflamatii. 3. Serbet. // adj.f. Bomboana fondanta (si s.f.) = bomboana facuta dintr-o compozitie asemanatoare serbetului si umpluta cu o compozitie aromata. [< fr. fondant].
fracţionism, FRACŢIONÍSM s.n. Actiunea unei grupari care se rupe de partidul din care a facut parte, adoptând o linie politica diferita, uneori direct opusa liniei acestuia. [< fr. fractionnisme].
fraudă, FRÁUDĂ s.f. Înselatorie, hotie, act de rea-credinta facut cu scopul de a realiza profituri personale. ♦ Suma sustrasa prin înselatorie, prin defraudare. [< fr., it. fraude, cf. lat. fraus].
frenologie, FRENOLOGÍE s.f. Teorie idealista potrivit careia facultatile psihice ale omului pot fi recunoscute dupa conformatia craniului; pseudostiinta fundata pe aceasta teorie. [Gen. -iei. / < fr. phrénologie, cf. gr. phren – inteligenta, logos – stiinta].
joampă, joámpa, joámpe, s.f. (reg.) 1. mâncatura facuta de ape, afundatura (într-un drum, într-un râu), cufundatura, groapa. 2. loc neted pe coasta dealului. 3. prapastie.
geniu, GÉNIU1 s.n. I. 1. Talent, dispozitie naturala, capacitate de creatie exceptionala, rezultat al dezvoltarii maxime a facultatilor umane; persoana care are asemenea calitati. 2. Caracter specific. II. Spirit, demon, fiinta supranaturala (buna sau rea) care în credintele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [Pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. génie].
gin, GIN s.n. Bautura alcoolica facuta din must de cereale fermentat si distilat, caruia i se adauga boabe de ienupar. [< engl., fr. gin].
grog, GROG s.n. Bautura facuta din rom, coniac sau rachiu, apa fierbinte, zahar si lamâie. [< engl., fr. grog].
guardaman, GUARDAMÁN s.n. (Mar.) Aparatoare de mina facuta din piele, folosita de marinari la cusutul velelor, având între degetul mare si podul palmei un mic disc metalic cu care se împinge acul. [Pron. guar-. / < it. guardamano].
hermină, HERMÍNĂ s.f. Animal carnivor din tarile nordice, a carui blana este alba si lucioasa iarna si cafenie-deschisa vara; hermelina. ♦ Blana acestui animal sau haina facuta din aceasta blana. [< fr. hermine, cf. lat. armenius – soarece armenesc].
bahnă, báhna (báhne), s.f. – Loc mlastinos, smîrc, balta. Din rut. buhno, pol., rus. bagno, ceh. bagno, provenind din aceeasi radacina ca germ. Bach "pîrîu" (Cihac; Berneker 38; DAR). Cuvîntul, cu der. sai, se aude numai în Mold. Der. bahnis, s.n. (loc mlastinos); bahnita, s.f. (balta; femeie murdara, jegoasa; tiganca); bahnos, adj. (mlastinos); bahni, bîhni, bîhli, vb. (a se împotmoli; a se strica; a mirosi urît, a putreziciune); behlita, s.f. (peste, Rhodeus amarus), al carui nume se explica prin gustul sau rau. Dintre der., numai báhnita "tiganca" a fost acceptat în limba literara, datorita mai cu seama întrebuintarii termenului de catre Ispirescu. Dictionarele (Damé, DAR, Candrea) îl explica prin "brunet" sau "urît", ceea ce este evident inexact, ideea de baza fiind cea de "murdar, stricat ca apa statuta, puturos"; cu aceeasi aplicare la persoane, cf. termenii identici împutit, putoare, puturos. Este inutila, prin urmare, încercarea facuta de DAR de a explica acest cuvînt prin. sl. bachati "a se fali." În ce priveste confuzia grupurilor hn si hl, cf. duhni si duhli; aceeasi confuzie apare la numele rîului Bahlui, alt. der. de la bahna, si îl explica bulhac, s.n. (balta), cu var. bîlc (rar, Mold.), bîlc (rar, Mold.), bîlcau (rar, Munt.), bîlhac, bulhoaca, bîlhoaca, balhui.
imita, IMITÁ vb. I. tr. 1. A face (sau a încerca sa faca) exact ceea ce vede (sau a vazut) ca face sau a facut cineva. ♦ A reproduce vorba, gesturile cuiva; a maimutari. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist sau al unui scriitor. ♦ A reproduce cu fidelitate, a copia. [P.i. 1 imít, -tez, 3,6 -ta. / < fr. imiter, cf. it. imitare, lat. imitari].
injoncţiune, INJONCŢIÚNE s.f. (Rar) Presiune, interventie puternica facuta asupra cuiva; ordin precis, formal. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. injonction].
izolator, IZOLATÓR, -OÁRE adj. Care izoleaza, dielectric. // s.n. Corp rau conducator de electricitate sau de caldura; piesa facuta dintr-un material izolant. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. isolateur, germ. Isolator].
pacin, pacín, pacíni, s.m. (reg.; mai ales la pl.) papuc de casa facut din cârpa sau din lâna.
pafnoduri, pafnóduri s.n. pl. (reg.) un fel de prajitura de casa facuta din aluat.
parcan, parcán, parcáne, s.n. (înv. si reg.) 1. întarire, fortificatie din bârne, scânduri; zid de aparare, parapet. 2. îngraditura de lemn, palanca facuta pentru zagazuirea apelor. 3. constructie rudimentara cu rol de delimitare sau încadrare (perete, zid, gard, strunga etc.). 4. bârna, stâlp de constructie. 5. îngramadire de busteni adusi de ape. 6. parti de constructie sau de instalatii cu rol de sprijin, de fixare (toc, pervaz, prag, sipca etc.). 7. numele unor obiecte sau ale unor parti de obiecte de uz casnic (cadru, rama, chenar, dunga, sant). 8. numele mai multor unelte (de sapat santuri de îmbinare pe sindrila, cutit special pentru înflorituri în lemn, unealta de zidarie etc.). 9. model de înfloritura în lemn. 10. carare printre straturile gradinii.
paznic, páznic, páznice, s.m. (reg.) 1. scoaba dogarului si dulgherului. 2. deschizatura facuta la marginea laterala a osiei (a plasei de prins peste).
pălăndic, palandíc, palandíci, s.f. (reg.) turta facuta din faina de porumb amestecata cu seminte de floarea-soarelui si coapta pe plita.
păoană, paoána, paoáne, s.f. (reg.; mai ales la pl.) podoaba facuta din una sau mai multe pene de paun, purtata de flacai la palarie; paun.
păpărău, paparắu s.n. (reg.) 1. un fel de papara facuta din felii de malai oparite cu apa. 2. bautura preparata din spirt amestecat cu apa; spiritus.
ploatăn, Ploatan, -e = soba facuta din caramida si cu plita din fonta cu 1-2 ochiuri demontabile, numite carigi (cercuri din ce în ce mai mici, ridicate atunci când se dorea o fierbere/coacere/ardere mai rapida si invers). Aceasta avea si cuptor.Nume din zona Brasov. Etimologia de la germanul Platten, -e = placa, disc, platou.
peliş, pelís2 s.n. (reg.) crestatura facuta de ciobani în partea laterala a urechii oilor, ca semn de recunoastere.
percică, percíca, percéle, s.f. (reg.) 1. cârliont, mot (pe frunte); smoc de par pe fruntea cailor. 2. coada facuta prin împletirea parului.
petrecut, petrecút, petrecúta, adj. 1. (înv. si reg.) care a trecut peste o anumita limita, care a depasit un anumit stadiu. 2. caruia i s-a facut rau; lesinat, zapacit; care delireaza. 3. distrat, transportat. 4. sfârsit, trecut, consumat. 5. (despre marfuri) vândut, desfacut.
pil, pil1, píluri, s.n. (reg.) 1. cravasa facuta din nuiele subtiri de salcie împletite. 2. bici cu coada scurta, facut din curele împletite sau din vâna de bou; gârbaci, biciusca, cravasa, harapnic; lovitura data cu acest bici. 3. pisalog.
autoreferat, AUTOREFERÁT s. n. expunere succinta facuta de autor asupra unei lucrari proprii. (dupa rus. avtoreferat)
kava, KÁVA s.f. Planta exotica din familia piperaceelor, care creste în numeroase insule polineziene si a carei radacina are miros placut si gust acru. ♦ Bautura facuta din radacina acestei plante. [< fr. kawa < cuv. polinezian].
sb, sb f adolescenta care nu a facut sex
lucid, LUCÍD, -Ă adj. Treaz, constient; cu mintea clara. ♦ adv. În deplinatatea facultatilor intelectuale; treaz. [< fr. lucide, cf. lat. lucidus – transparent].
macrameu, MACRAMÉU s.n. Lucratura de mâna facuta din fire textile groase, care din împletitura formeaza diferite desene. [Var. macrame – nod].
polcea, polceá, poléle, s.f. (reg.) 1. tiv (la obiectele de îmbracaminte). 2. (în forma: policea) încretitura facuta pe pieptul unei camasi.
manifestaţie, MANIFESTÁŢIE s.f. Demonstratie publica facuta pentru a arata aprobarea, atasamentul sau protestul fata de ceva sau fata de cineva, pentru a cere satisfacerea unor revendicari. [Gen. -iei, var. manifestatiune s.f. / cf. fr. manifestation, cf. lat. manifestatio].
poştărit, postarít, postaríturi, s.n. (înv.) corvoada facuta de tarani în serviciul de transporturi cu postalionul; postarie.
potâng, potâng, -a, adj., s.n. (reg.) 1. (adj.) cocosat; strâmb, pocit. 2. (s.n.) împletitura circulara de nuiele sau lant, curea etc. care leaga grindeiul plugului de roti sau de cotiga; chiser, gânj, mâta. 3. (s.n.) lant, curea, bucata de fier etc. cu care se leaga leuca de loitra carului. 4. (s.n.) nuia cu care se trage clopotul la biserica. 5. (s.n.) inel de piele care leaga cele doua curele ale oglavei (v.) atunci când se înjuga doua rânduri de vite la plug. 6. (s.n.) batatura facuta la ceafa boului din cauza jugului. 7. (s.n.) petec de pânza gros, plin de ate cusute una peste alta, scortos si negru. 8. (s.n.) traznaie, pozna, boroboata.
prasală, prasála s.f. (reg.) treaba facuta de mântuiala.
bosumfla, bosumflá (bosúmflu, bosumflát), vb. – A se supara, a se îmbufna, a strînge din buze. – Var. bozumfla, bosînfla, buzumfla. Prezenta v. prov. boudenfla, prov. budenfi, si cat. botunflat, botinflat, indica existenta unei compuneri romanice, întemeiata pe inflare (› rom. umfla) si pe •bottum (› rom. bot). Prin etimologie populara s-a facut aproprierea de buz(e) umflate, cf. expresia a ramînea cu buzele umflate. Dupa Moldovan 423, din tc. busul "sever, amenintator", contaminat cu umfla.
prelucă, prelúca, prelúci, s.f. (reg.) 1. poiana mica de padure. 2. loc cultivat înconjurat de o padure sau de un teren sterp. 3. loc nesemanat, ramas în interiorul unui loc semanat. 4. (înv.; în forma: preloaca) teren despadurit, arat si pregatit ca ogor. 5. izlaz, imas. 6. lunca, crâng, zavoi. 7. vale îngusta, vâlcea înfundata. 8. spartura, despicatura, gaura; scobitura, loc prin care se scurge apa. 9. (în forma: priluca) crestatura facuta în piciorul de sus al prispei. 10. staul pentru oi.
primez, priméz, primézuri si priméze, s.n. (reg.) 1. perete care desparte doua încaperi. 2. îngraditura, scândura, bârna, par, drug care desparte un spatiu în doua sau care se pune în grajd între vite, stanog. 3. (în forma: primiez) cartilaj care desparte cele doua fose nazale. 4. cercevea în forma de cruce care desparte fereastra în mai multe ochiuri. 5. perdea de padure care se afla între doua poieni. 6. proptea de lemn cu care se blocheaza usa sau poarta. 7. întaritura facuta în malul unui râu, pentru a-l consolida. 8. proeminenta într-un lemn cioplit.
microscopie, MICROSCOPÍE s.f. Tehnica observatiei la microscop. ♦ Examinare, analiza facuta cu microscopul. [Gen. -iei. / < fr. microscopie].
puioară, puioára, puioáre, s.f. (reg.) haina femeiasca facuta dintr-o stofa cu buline albe.
pulmă, púlma, púlma, s.f. (reg.) 1. minge speciala pentru golf. 2. groapa facuta în pamânt pentru acest joc.
roafă, roáfa, roáfe, s.f. (reg.) varza care n-a facut capatâna. 2. femeie imorala.
sarghie, sarghíe, sarghíi, s.f. (reg.) pânza rara de sac folosita la împachetat, la facutul saltelelor, ca stergator de picioare.
sălnic, salníc s.m. sg. (reg.) cenusa din care s-a facut lesia.
scaloi, scalói1, scalói, s.m. si scaloáie, s.n. (reg.) 1. fir de ceapa rasadita care nu a facut bulb. 2. capatâna de usturoi nedezvoltata, fara catei, formata dintr-o bucata. 3. varza cu capatâna nedezvoltata. 4. graunte.
bură, búra (-ri), s.f. – 1. (Înv.) Furtuna. – 2. Ceata; burnita. – 3. Chiciura. – 4. Aburi, vapori. Origine incerta. Cihac, II, 34 si Densusianu, Rom., XXX, 275, explica acest cuvînt prin sl. burja "furtuna", cf. bg., rus. bura, sb. bura "vînt dinspre nord" (Berneker). S-a observat, dimpotriva, ca acest cuvînt apare în alte limbi, cf. gr. βορέας, , lat. bŏreās, dalm. bura, ven. bura, toate cu sensul de "vînt dinspre nord" cat. boira, "ceata", lituan "búris" "aversa", alb. borë "zapada", ngr. μπόρα "vînt puternic" (cf. tc. bora, cu acelasi sens). Pentru der. romanici al lat. bŏreās, cf. Puscariu, ZRPh., XXXVII, 112; REW 1219; Menéndez Pidal, RFE, 1920, p. 34; Skok, ZRPh., XLIII, 195. Simultaneitatea acestor cuvinte a facut sa se invoce existenta unui vechi cuvînt balcanic, pe cînd, alti cercetatori considera ca rom. trebuie sa provina din lat. În stadiul actual al cercetarii, orice explicatie nu este decît ipotetica. Der. bura, vb. (a ploua marunt; a bruma); burnita, s.f. (ploaie marunta si deasa); buraca, s.f. (ceata); buratec, s.n. (burnita); burh(ai)ala burnita, burlita, bîrna, s.f. (burnita); burnitos, adj. (noros; acoperit); îmbura, vb. (a bura).
pilipistroc, pilipistroc=animal de marime medie, care are tendinta de a ataca oamenii in geci sau care nu au freza facuta
schivală, schivála, schivále, s.f. (reg.) 1. crestatura facuta în piciorul de sus al prispei. 2. vas mare de lemn, în care îsi baga cojocarul pieile, în vederea tabacirii lor.
sclidiritură, sclidiritúra, sclidiritúri, s.f. (reg.) gaura facuta cu sclidiritorul (priboiul, dornul).
slai, slai, sláiuri, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre cele doua scânduri care leaga talpile unei sanii; oplean. 2. fiecare dintre scândurile care formeaza partile laterale ale unei ambarcatii; scândura care formeaza marginea de sus a unei luntri; usna. 3. polita în perete pe care se tin lucruri de gospodarie 4. fiecare dintre stâlpii care sustin podul morii. 5. banca transversala facuta dintr-o scândura lata si fixata în partea dinapoi a unei barci. 6. fiecare dintre tabliile sau dintre cele doua scânduri care leaga tabliile patului. 7. ghizdurile din bârne ale unei fântâni. 8. marginea de sus sau balustrada unei prispe. 9. scoc prin care se scurge vinul din vasul în care se pun strugurii pentru stors. 10. canal format din trei scânduri, care transporta apa ce cade pe roata ferastraului mecanic. 11. scobitura în forma unui santulet prin care se îmbuca si se fixeaza doua piese componente ale unui obiect din lemn. 12. fiecare dintre cele doua sipci care se bat în stâlpii unei case, pentru a fixa capetele bârnelor. 13. bârna de lemn.
scrob, scrob3, scroburi, s.n. si scrobi, s.m. 1. (înv.) groapa facuta în pamânt, în care se planteaza arbori. 2. groapa în care se aduna apa, formând o baltoaca; crov. 3. gaura formata în malul unei ape, în care se ascunde pestele si unde poate fi prins cu mâna.
sicheră, sichéra, sichére, s.m. si f. 1. (s.f., înv. si reg.) bautura alcoolica facuta din fructe (mai ales din mere); cidru. 2. (s.n.; reg.; în formele: tighir si tihir) zeama de tescovina.
operat, OPERÁT, -Ă adj. Caruia i s-a facut o operatie (2). // s.n. (Liv.) Lucrare, opera, actiune, comportament. // s.m. si f. Persoana care a fost supusa unei interventii chirurgicale. [< opera].
persoana, (persoana) care se tine de cuvant, isi respecta angajamentul luat, promisiunea facuta.
capac, capác (capáce), s.n. – 1. Acoperitoare. – 2. Portiune triunghiulara pe care o formau odinioara partea din fata a pantalonilor. – 3. Cerc, pirueta facuta de zmeu. – 4. Pulpa de vita sau berbec. – 5. Cos de pescar. – Mr. capache, megl. capac. Tc. kapak (Roesler 595; Seineanu, II, 86; Meyer 173; Lokotsch 1061; Ronzevalle 131); cf. ngr. ϰαπάϰι, alb., bg., sb. pol. kapak.
care, cáre pron. – 1. Pron. relativ: mîndra care-mi place (Popular Jarnik). – 2. Pron. inter. propriu-zis sau cu functie adj.: spune, bade, adevarat, pentru care m-ai lasat? (Popular Reteganul), în care pat vrei sa dormi? (I.Teodoreanu). – 3. Cel care (pron. dem., prin eliminarea antecedentului): care-a fost voinic mai mare, acum e legat mai tare (Popular Jarnik) – Care (mai ) de care. – Care pe care. – Care ... care. – Care cumva. – La care, drept care. – Care va sa zica. – 4. Fiecare (pron. indef.): sa spuie care orice stie (A. Pann). – 5. Fiindca, pentru ca (functie de conj.) Cu aceasta folosire, înv. sau pop., pare a proveni din folosirea rel. fara prep. la cazurile oblice. Asa cum Gr. Alexandrescu a putut scrie fiii Romîniei care tu o ai cinstit (unde care = pe care), Neculce scrisese Înainte au aratat-o împaratului, care s-au mirat si împaratul (unde care = de care). De aici sensul pe care l-am semnalat: pusesem de gînd ... sa las pravalia, care nu mai poate omul de atîtea angarale (Caragiale). – Mr. care, cari, megl. cari, istr. cǫre. Care, m. si f.; gen. carui(a), f. carei(a); pl. care (var. cari, fara justificare), g. caror(a). Formele cu a paragogic se foloseste numai cu functie pronominala. Formele art. carele, f. carea, pl. carii, sînt înv. Lat. qualis (Cipariu, Gram., 264; Puscariu 290; Candrea-Dens., 262; REW 6927; DAR); cf. it. quale, prov., port. qual, fr. quel, sp. cual. Comp. caresi, pron. (înv., cel ce; fiecare), cu -si, ca însusi, cinesi; careva, pron. indef. (cineva, oarecare), cu -va, ca cineva; fiecare, pron. indef. (fiecare; oricare), cu fie; nicicare, pron. indef. (nici unul, nimeni); niscare (var. niscai, niscaiva; istr. muscǫrle), adj. indef. (vreunul), cu nus, forma abreviata de la nu stiu, ca în nus ce s-a facut (dupa Puscariu 1175, direct din lat. nescio quales); oarecare, adj. indef., cu oare; oricare (var. vericare), adj. indef., cu ori.
spuzancă, spuzánca, spuzanci, s.f. (reg.) un fel de placinta facuta din mamaliga coapta în spuza.
stioacă, stioáca s.f. (reg.) crestatura facuta în parmacul de sus al prispei.
strâşnic, strấsnic, strấsnice, s.n. (reg.) gaura facuta în butoi, ca sa fermenteze mustul.
subvatră, subvátra, subvétre, s.f. (reg.) cotlon (la vatra taraneasca) sau firida facuta alaturi de vatra pentru lemnele de foc; spatiu dintre soba si perete pe care se sta, se doarme etc.
muschici, Muschici,muschiciuri sf.n. Sanie mica facuta din doi talpeti,peste care s-au prins transversalçateva scanduri fiind foarte joasa.
şlaidăr, sláidar, sláidare, s.n. (reg.) 1. prastie. 2. constructie din busteni care împiedica plutele sa se izbeasca de mal. 3. întaritura facuta la tarmul unui râu, pentru ca apa sa nu-l surpe.
şlais, slais1, slaisuri, s.n. (reg.) 1. (în forma: slaif) canal prin care ies plutele din hait. 2. stavilar prin care se regleaza debitul apei din canalul morii. 3. (la pl.) întaritura facuta la tarmul unui râu, pentru ca apa sa nu-l surpe.
şleifer, sléifer, sléiferi, s.m. (reg.) opinca facuta de mester.
precorectură, PRECORECTÚRĂ s.f. Corectura facuta înainte de a da manuscrisul la tipar. [< pre- + corectura].
profesiune, PROFESIÚNE s.f. 1. Meserie, îndeletnicire, ocupatie. 2. Profesiune de credinta = declaratie publica facuta de cineva asupra convingerilor pe care le are. [Var. profesie s.f. / cf. fr. profession, lat. professio].
şpont, spont2, sponturi, s.n. (reg.) 1. scobitura facuta de-a lungul unei piese de lemn, pentru îmbinare cu alta piesa. 2. butuc mai lung la fiecare tabla a unei plute, care intra între butucii tablei urmatoare.
şram, sram, srámuri, s.n. (reg.) scobitura facuta pe sub stratul de carbure pentru a-l sfarâma mai usor.
ştiubei, stiubéi, stiubéie si stiubéiuri, s.n. (reg.) 1. vas facut dintr-un trunchi de copac scobit (în care se pastreaza alimente, obiecte casnice sau în care se oparesc rufele). 2. stup primitiv, facut dintr-un trunchi de copac scorburos, sau scobit; totalitatea albinelor dintr-un asemenea stup. 3. adapost pentru stupi. 4. trunchi de copac scorburos sau scobit care, îngropat în pamânt, serveste ca ghizd la o fântâna putin adânca. 5. (înv.) apeduct. 6. fântâna cu izvorul la mica adâncime, care are ca ghizd un trunchi de copac scorburos. 7. fântâna cu apa sarata. 8. deschizatura facuta în acoperisul unei case pentru luminarea sau aerisirea podului.
ştoflogi, stoflogí s.m. pl. (reg.) ghete vechi, deformate, rupte; papuci de casa facuti din ghete sau cizme uzate.
şuruitură, suruitúra, suruitúri, s.f. (reg.) zgârietura facuta pe piele cu unghiile sau cu un obiect ascutit.
târhot, târhót s.n. (reg.) urma adânca, râpa facuta de suvoiul apelor.
tragnă, trágna, trágne, s.f. (reg.) rana facuta de sa pe spinarea calului; sagna.
ţipoc, tipóc, tipóci, s.m. (reg.) pâinisoara facuta la nunti.
ţop, top, topi, s.m. (reg.) 1. coada de par înnodata cu o panglica facuta de fetele de la tara. 2. floare artificiala purtata la nunti.
ţurcă, túrca2, túrci, s.f. (reg.) 1. caciula mare si mitoasa facuta din blana de oaie turcana. 2. lâna colorata, toarsa subtire.
revizie, REVÍZIE s.f. Faptul de a revizui; cercetare, control, verificare. ♦ (Poligr.) Ultima corectura facuta în pagini. ♦ Inspectie. [Gen. -iei, var. reviziune s.f. / cf. fr. révision, it. revisione, lat. revisio].
sacrificiu, SACRIFÍCIU s.n. 1. Jertfa adusa unei divinitati. ♦ Renuntare benevola la ceva în interesul cuiva. 2. Efort, cheltuiala facuta în vederea unui scop oarecare. [Pron. -ciu, pl. -ii, -iuri. / cf. lat. sacrificium < sacrum – ofranda adusa divinitatii, facere – a face, it. sacrificio].
scuză, SCÚZĂ s.f. 1. Explicatie adusa pentru a motiva si a face sa fie iertata o greseala, o vina; dezvinovatire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greseala facuta. ♦ A cere scuze = a marturisi parerea de rau pentru o greseala savârsita; a cere iertare. [< it. scusa, cf. fr. excuse].
senilitate, SENILITÁTE s.f. Caracterul a ceea ce este senil; slabire a facultatilor mintale si a corpului, cauzata de batrânete. [Cf. fr. sénilité].
memorie, memorie de elefant: a tine mine pe cel ce ti-a facut rau. anu se interpreta ca memorie de lunga durata.
spalier, SPALIÉR s.n. 1. Scara facuta din bare paralele (de lemn) pe care se sprijina plantele agatatoare. 2. Sir de plante sau arbusti cu ramurile tunse, care alcatuiesc un perete de verdeata în lungul unei alei. 3. Aparat de gimnastica în forma de scara, fixat de perete; scara fixa. [Pron. -li-er, pl. -re. / < germ. Spalier, cf. fr. espalier].
ciuşcă, ciúsca (-ste), s.f. – 1. Ardei. – 2. Batista facuta sul si înnodata, cu care se loveste, într-un joc popular. – 3. Jocul respectiv. – Var. tusca, ciuste. Megl. ciusca "joc". Bg. čuška "ardei", sb., cr. čuška "lovitura, palma" (Cihac, II, 437), al carui sens comun este cel de a pisca, a arde. Dar face din ciusca doua cuvinte diferite.
clăbuc, clabúc (clabúci), s.m. – 1. Basica, bulbuc. – 2. Spuma facuta de sapunul amestecat cu apa. – 3. Spuma, saliva. – 4. Pleava. – 5. Insecta, Meloe proscarabaeus. Sl., cf. bg. klabuk, sb., cr. klobuk (Cihac, II, 59; Conev 38). – Der. clabuci, vb. (a face spuma).
spirit, SPÍRIT s.n. I. 1. Factor ideal al existentei (opus materiei); totalitatea facultatilor intelectuale; ratiune, intelect; constiinta. 2. Inteligenta; imaginatie. 3. (În superstitii) Fiinta imateriala, supranaturala. 4. Mod, fel de manifestare, de gândire. 5. Gluma, anecdota. ♦ Vorba de duh; ironie. ♦ A face spirite = a glumi. 6. Caracter specific a ceva. ♦ Sensul real a ceva. II. Semn grafic în scrierea greaca, care arata cum se pronunta din punctul de vedere al aspiratiei sunetul caruia i se adauga. [< lat. spiritus, cf. it. spirito, fr. esprit].
strategic, STRATÉGIC, -Ă adj. De strategie; referitor la strategie. ♦ Harta strategica = harta militara facuta la o scara mica si cu însemnari de importatnta strategica. ♦ Conform regulilor strategiei. ♦ Foarte important, esential din punctul de vedere al strategiei. [Cf. fr. stratégique].
succes, SUCCÉS s.n. Reusita, izbânda; rezultat bun. ♦ Cu succes = cu rezultate bune, foarte bine. ♦ Primire favorabila facuta de public unei opere literare, unui spectacol etc. [Pl. -se, -suri. / < fr. succès, it. successo, lat. successus].
surpriză, SURPRÍZĂ s.f. 1. Actiune prin care iei pe cineva pe neasteptate, pe nepregatite; surprindere, întâmplare neasteptata, neprevazuta. ♦ Placere, bucurie neasteptata facuta cuiva; (concr.) cadou neasteptat oferit cuiva. 2. Mirare, uimire. [< fr. surprise].
strudel, STRÚDEL s.n. Placinta facuta din foi foarte subtiri, umplute cu mere, cu nuci, cu brânza etc. si rulate în forma de sul. [Pl. -le, -luri. / < germ. Strudel].
copaie, copáie (-ắi), s.f. – Albie, troaca dintr-o singura bucata, facuta dintr-o jumatate de trunchi de copac scobit, ca o luntre. Are folosiri multiple, ca albie de spalat, covata de framîntat, lighean sau leagan, astfel îmcît ajunge echivalent al acestor cuvinte. – Mr. cupane, megl. cupana. Sl. (bg. kopanja, sb. kòpanja), din sl. kopati, kopajǫ "a goli" (Cihac, II, 72; Conev 64; DAR), cf. a scobi. Aceleaisi radacini sl. îi apartin copai, vb. (a sapa; a prasi) cf. sb. kòpati "a sapa"; copanca, s.f. (Maram., groapa facuta de caderea unui copac), din rut. kopanka "gaura"; copeneata, s.f. (cutie; piulita de pisat), dintr-un cuvînt sl. neindentificat.
copaie, copáie (-ắi), s.f. – Albie, troaca dintr-o singura bucata, facuta dintr-o jumatate de trunchi de copac scobit, ca o luntre. Are folosiri multiple, ca albie de spalat, covata de framîntat, lighean sau leagan, astfel încît ajunge echivalent al acestor cuvinte. – Mr. cupane, megl. cupana. Sl. (bg. kopanja, sl. kòpanja), din sl. kopati, kopajǫ "a goli" (Cihac, II, 72; Conev 64; DAR), cf. a scobi. Aceleiasi radacini sl. îi apartin copai, vb. (a sapa; a prasi), cf. sb. kópati "a sapa"; copanca, s.f. (Maram., groapa facuta de caderea unui copac), din rut. kopanka "groapa"; copeneata, s.f. (cutie; piulita de pisat), dintr-un cuvînt sl. neindentificat.
copcă, cópca (-ci), s.f. – 1. Gaura, spartura; în special gaura facuta natural sau artificial în stratul de gheata care acopera apele iarna. – 2. Salt, saritura. – Var. cofta, s.f. (gaura, scobitura). Bg. kopka (Cihac, II, 72; Conev 85; DAR), din sl. kopati "a goli," cf. copaie. Al doilea sens este mai putin clar, totusi cf. rut. kopnuty "a da cu copita", poate trebuie plecat de la imaginea armasarului care pare sa sape cu copita pamîntul. – De la var. provine fara îndoiala coptori (var. coftori, coptora, coptorosi), vb. (a sapa, a excava, a adînci), care pare a se fi încrucisat cu copt, coptura (DAR; dupa Scriban, ar fi un der. de la cuptor, ipoteza neverosimila).
copaie, copáie (copắi), s.f. – Albie, troaca dintr-o singura bucata, facuta dintr-o jumatate de trunchi de copac scobit, ca o luntre. Are folosiri multiple, ca albie de spalat, covata de framîntat, lighean sau leagan, astfel încît ajunge echivalent al acestor cuvinte. – Mr. cupane, megl. cupana. Sl. (bg. kopanja, sl. kòpanja), din sl. kopati, kopajo "a goli" (Cihac, II, 72; Conev 64; DAR), cf. a scobi. Aceleiasi radacini sl. îi apartin copai, vb. (a sapa; a prasi), cf. sb. kópati "a sapa"; copanca, s.f. (Maram., groapa facuta de caderea unui copac), din rut. kopanka "groapa"; copeneata, s.f. (cutie; piulita de pisat), dintr-un cuvînt sl. neindentificat.
tartă, TÁRTĂ s.f. Prajitura facuta dintr-un strat de aluat acoperit cu dulceata, cu crema sau cu fructe. [< fr. tarte].
telerecording, TELERECÓRDING s.n. Înregistrare pe pelicula cinematografica a emisiunilor de televiziune prin filmarea directa a ecranului cu ajutorul unui aparat special sau prin realizarea baleiajului electronic direct pe suprafata unei pelicule sensibile la radiatii. ♦ Aparat folosit în acest scop. ♦ Pelicula pe care s-a facut o asemenea înregistrare. [< engl. telerecording].
coşar, cosár (-re), s.n. – 1. Hambar, patul. – 2. Staul, grajd. – 3. Împletitura de nuiele, leasa. – 4. Coliba, bordei. – Var. coser, cosare, cosara, coserie. Mr. cusare, megl. cusara. Sl. (bg. košara, sb. kòšara), din aceeasi radacina ca si cos, fiind vorba în general de împletitura facute cu nuiele de rachita (Cihac, II, 75; DAR). Totusi, explicatia este incerta, fiind vorba de un cuvînt care, în alte limbi sl., provine cu siguranta din rom. (slov. košar, rut. košiera, pol. koszara, cf. Wedkiewicz, Mitt. Wien., 274). Berneker 586 a încercat sa explice cuvîntul sl. prin rom. casa, mr. casare (cf. împotriva Capidan, Raporturile, 207). – Der. coserar, s.m. (muncitor care face împletituri de rachita; sarman care traieste într-o coliba). Costei, s.n. (hambar) pare rezultat al unei confuzii a lui cosar cu bg. kašta "casa" (Graur, BL, IV, 75), fara legatura cu costei "castel" (Tiktin). Acelasi lucru se poate spune despre costereata, s.f. (cocina; ograda), contaminare a lui cosar cu bg. kašta "casa", sb. kučèrica "coliba", rom. porcareata, coteneata.
crăciun, Craciún (craciúnuri), s.n. – 1. Sarbatoarea crestina a Nasterii Domnului. – 2. Imagine sfînta care reprezinta Nasterea, si pe care preotul o aduce în casele credinciosilor. – 3. (S.m.) Personaj mitic, mos bun care întruchipeaza sarbatorile Craciunului, corespunzînd uneori Regilor magi din traditia spaniola. – Mr., megl. Cratun, Craciun, Cartun. Origine foarte discutata. Fonetismul din mr. indica un etimon lat., care trebuie sa fie lat. creātiōnem, cu sensul de "copil," ca în sard. kriathone (Wagner 90), v. sp. criazón, cf. sp. crio. Craciun trebuie sa fi însemnat la început "Pruncul Iisus", care explica si folosirea acestui cuvînt ca nume de botez si de familie, iar mai tîrziu personificarea sarbatorii. Etimonul creātiōnem a fost deja propus, dar cu sensul de "creatie" sau "nastere". (A. Densusianu, Hlr., 262; Jagič, Arch. slaw. Phil., XXXIII, 618; Pascu, Beiträge, 8; Pascu, I, 69). Aceasta solutie nu pare posibila, fiind negarea directa a dogmei crestinesti a Întruparii (nascut, iar nu facut), si fiindca lasa fara obiect personificarea si fara explicatie numele de persoana Craciun. Dificultatile care s-au opus der. din creātiōnem (de Rosetti, BL, XI, 56) sînt pierderea inexplicabila a lui -e si rezultatul ea › a, si acesta se reduce la e în pozitie atona, de unde rezultatul de asteptat •Creciune). Cele doua argumente sînt insuficiente: pierderea lui -e este normala în acest caz, cf. taun, paun, barzaun(e), si pe de alta parte, numele de persoana la care nominativul s-a confundat cu vocativul: Bασίλιος › Vasile, Petrus › Petru si Petre, Γρηγόριος ‹ Grigore, fata de ’Iωαννης › Ioan. Pe de alta parte, ideea ca hiatul e-a trebuie sa se reduca la a este falsa, si se bazeaza pe false analogii: videbat are în e-a secundar si catella a ajuns la rezultatul ea printr-un mecanism pe care nu îl cunoastem. Hiatul e-a se reduce normal la a, cum arata Rosetti, Mélanges, 353, cînd obtine de la Diana, •zana si de aici zîna. Prin urmare, credem ca rezultatul creātiōnem › Craciun este fonetic normal si logic, din punct de vedere semantic, daca se pleaca de la semnificatia de "copil". Celelalte etimoane lat. care s-au propus sînt mai putin convingatoare: lat. (in)carnatiōnem (Lexiconul de la Buda); lat. crastĭnum (Hasdeu 615); lat. Christi iēiūnium (Schuchardt, Literaturblatt, VII, 154; ZRPh., XV, 93); lat. Christi- cu un al doilea element neclar, cf. alb. Kèrsendeljë › lat. Christi natalia (Meyer 189); lat. calātiōnem "chemare adresata de preot poporului, în prima zi a fiecarei luni" (P. Papahagi, Conv. Lit., XXXVII, 670; Puscariu 407; Capidan, Dacor., III, 142; T. Papahagi, LL, III, 211-3 si 220; cf. împotriva Iorga, Revista istorica, XVIII, 220). Acelasi cuvînt apare în mai multe limbi care au fost în contact cu rom.; cf. bg. kračon, kračunek (dupa Mladenov 256, direct din lat.), sb. Kračun "nume de persoana" (Daničič, V, 429), rut. k(e)rečun, kračun, g(e)rečun, v. rus. koročjun "o anumita epoca a anului, nedeterminata în texte", rus. koročun "solstitiu de iarna" si "moarte". Aceasta raspîndire a cuvîntului i-a facut pe unii filologi sa se gîndeasca la o posibila origine sl. (Cihac, II, 79; Philippide, Principii, 17; Domaschke 163; Weigand, BA, III, 98-104; Rosetti, BL, XI, 56; Vasmer 633), bazat pe kratŭkŭ "scurt", sau pe kračati "a face pasi". Vasmer adauga ca der. din rom. nu este posibila întrucît apare în v. rus. (cronica de la Novgorod) din 1143. Argumentul nu pare suficient, deoarece se stie ca pe vremea aceea rusii veneau în contact cu populatiile danubiene; este însa sigur ca rusa nu are alte cuvinte rom. atît de vechi, si ca în general are foarte putine. Totusi, etimoanele slave propuse nu par posibile, kratŭkŭ fiindca der. ar fi imposibila în aceasta forma (Berneker 604) si kračati pentru ca se bazeaza pe o simpla consonanta, fara legatura semantica vizibila. Ipoteza lui Rosetti, dupa care creātiōnem "creatie" ar fi trecut în sl. ca termen ecleziastic, nu suprima dificultatile, caci este imposibil de admis, cum o face autorul, ca "la langue de l'église a également employé creatio" în loc de Craciun pentru ratiunile dogmatice expuse. În sfîrsit, sensul de "moarte violenta" sau "moarte în floarea tineretii", propriu rus., pare a se explica prin rom. craciuni, vb. (a varsa sînge, a ucide), datorita obiceiului de a taia porcul în ajun de Craciun, cf. ti-a venit Craciunul, "ti-a sosit ceasul de pe urma". Pentru originea rom. a sl. cf. Jagič, Arch. slaw. Phil., II, 610; Schuchardt, Arch. slaw. Phil., IX, 526; Berneker 604; Capidan, Raporturile, 182.
cuptor, cuptór (cuptoáre), s.n. – 1. Constructie de caramida, piatra etc. pentru copt pîinea. – 2. Masina de gatit, plita. – 3. Cantitate de pîine coapta o data. – 4. Soba în casele de tara, vatra. – 5. Arsita, caldura mare. – 6. Luna iulie. – Istr. coptor. Lat. •coctorium (Densusianu, Rom., XXXIII, 277; Candrea-Dens., 371; REW 2019; Jokl, BA, IV, 195; DAR); cf. alb. koftor, abruz. kottora "ceaun", calabr. cuttuoru, it. cottoio (Battisti, II, 1140). Cf. coace. – Der. cuptorar, s.m. (lucrator la un cuptor); cuptorie, s.f. (acoperis de protectie la cuptorul casei, în Trans.); cuptoris, s.n. (Trans., nisa facuta de obicei pe fundul gropii pentru a pune sicriul lateral). Dupa Capidan, Raporturile, 223 si Mladenov 251, din rom. provine bg. koptor "balega uscata"; pare însa mai putin probabila legatura acestui cuvînt cu coptura.
lăbăreală, Labareala s.f. 1. provine de la substantivul laba, cu sensul de treaba facuta la 'futu-i masa', in bataie de joc – Laba + suf. -eala.
murină, MURÍNĂ s. f. (la romani) cupa facuta dintr-un minereu pretios, extrem de rar. (< lat. murrina)
notificare, NOTIFICÁRE s. f. actiunea de a notifica. ♢ înscris prin care se înstiinteaza cineva; notificatie. ♢ înstiintare oficiala facuta de un stat altor state printr-o nota diplomatica. (< notifica)
oligofrenie, OLIGOFRENÍE s. f. stare patologica a omului caracterizata prin dezvoltarea incompleta si întârziata a facultatilor psihice; debilitate mintala. (< fr. oligophrénie)
pasiv, PASÍV, -Ă I. adj. 1. lipsit de initiativa, inactiv, dezinteresat, apatic. 2. (despre diateze, forme verbale, conjugari etc.) care arata ca subiectul sufera actiunea facuta de altcineva. o vocabular ~ = parte a vocabularului care nu este folosita în mod curent. 3. (despre metale, aliaje) care prezinta pasivitate (2). II. s. n. 1. totalitatea mijloacelor economice ale unei întreprinderi, institutii etc., privite sub aspectul provenientei lor la un moment dat. ♢ parte a bilantului în care sunt înscrise aceste mijloace. 2. ~ patrimonial = ansamblul obligatiilor si sarcinilor cu continut economic apartinând unei persoane (fizice sau juridice) care împreuna cu activul alcatuiesc patrimoniul. (< fr. passif, lat. passivus, germ. passiv, /II/ Passiv)
pelerinaj, PELERINÁJ s. n. calatorie facuta la un loc sfânt; (p. ext.) vizita facuta în scop artistic sau istoric. (< fr. pèlerinage)
perceptiv, PERCEPTÍV, -Ă adj. referitor la facultatea de a percepe; care (poate) percepe. (< fr. perceptif)
pinxit, PÍNXIT s. n. formula sapata pe o placa de gravura alaturi de numele pictorului dupa care gravorul si-a facut lucrarea. (< lat. pinxit, a pictat)
policitaţie, POLICITÁŢIE s. f. oferta facuta, dar neacceptata înca. (< fr. pollicitation, lat. pollicitatio)
postrestant, POST-RESTÁNT s. n. serviciu special care pastreaza corespondenta pâna când destinatarul vine sa si-o ridice personal; (p. ext.) mentiunea facuta de expeditor pe plic. (< fr. poste-restante)
preaviz, PREAVÍZ s. n. înstiintare prealabila facuta unui angajat prin care i se anunta desfacerea contractului de munca la expirarea unui termen anumit. (< fr. préavis)
profesiune, PROFESIÚNE/PROFÉSIE s. f. 1. activitate cu caracter permanent desfasurata de cineva în baza unei calificari; meserie, îndeletnicire, ocupatie. 2. ~ de credinta = declaratie publica facuta de cineva asupra principiilor sau convingerilor sale (morale, politice etc.). (< fr. profession, lat. professio)
prozopagnozie, PROZOPAGNOZÍE s. f. pierdere a facultatii de a recunoaste fizionomiile. (< fr. prosopagnosie)
sacrificiu, SACRIFÍCIU s. n. 1. jertfa adusa unei divinitati. 2. renuntare benevola la ceva în interesul cuiva. 3. efort, cheltuiala facuta în vederea unui scop oarecare. (< fr. sacrifice, lat. sacrificium)
scuamata, SCUAMÁTA s. f. (anat., mil.) cuirasa facuta din mici bucati metalice îmbinate ca solzii de peste. (< lat. squamata)
scuză, SCÚZĂ s. f. 1. explicatie adusa pentru a motiva si a face sa fie iertata o greseala, o vina: dezvinovatire, justificare. 2. exprimare a regretului pentru o greseala facuta. ♢ a cere scuze = a marturisi parerea de rau pentru o greseala savârsita; a cere iertare. (< it. scusa, fr. excuse)
spirit, SPÍRIT s. n. I. 1. totalitatea facultatilor intelectuale; ratiune, intelect; constiinta. ♢ persoana considerata sub raportul capacitatii sale intelectuale, al însusirilor morale de caracter etc. 2. inteligenta; imaginatie. 3. (în conceptiile religioase) fiinta imateriala, supranaturala. 4. mod, fel de manifestare, de gândire. o în ŭl = potrivit cu... 5. gluma, anecdota; vorba de duh. o a face ĕ = a glumi. 6. caracter specific a ceva. II. semn grafic în scrierea greaca, care arata cum se pronunta, din punctul de vedere al aspiratiei, sunetul caruia i se adauga. (< lat. spiritus, it. spirito)
succes, SUCCÉS s. n. reusita, izbânda; rezultat bun. o cu ~ = cu rezultate bune. ♢ primire favorabila facuta de public unei opere literare, unui spectacol etc. (< fr. succés, lat. successus)
surjet, SURJÉT s. n. (med.) sutura facuta cu un fir continuu. (< fr. surjet)
surpriză, SURPRÍZĂ s. f. 1. faptul de a lua pe cineva prin surprindere; întâmplare neasteptata, neprevazuta. ♢ placere, bucurie neasteptata facuta cuiva; cadou. 2. mirare, uimire. (< fr. surprise)
vacuumare, VACUUMÁRE s. f. 1. vidare. 2. extragere a apei dintr-un beton proaspat turnat cu ajutorul unor panouri în care s-a facut vid, aplicate pe suprafata betonului. (dupa fr. vaccumage)
fund, fund (-duri), s.n. – 1. Parte de jos a unui obiect. – 2. Parte de jos si interior al unei concavitati, adîncime. – 3. Departare, parte mai îndepartata a unei perspective. 4. Taler de lemn, cîrpator. – Mr., megl., istr. fund. Lat. fŭndus (Puscariu 672; Candrea-Dens., 679; REW 3585; DAR), cf. alb. funt (Meyer 111; Philippide, II, 643), it. fondo, prov. fons, fr. fond, sp. hondo, port. fundo. Este dublet de la fond, s.n. (fund, mai ales în acceptiile sale abstracte), din fr. fond, pe care unii autori din trecut (Sincai, sec. XVIII), l-au folosit si cu forma fund. Der. afund, adv. (înspre fund; în profunzime, adînc; perfect; adj., profund, adînc), mr. afundu, cu a- caracteristic formatiilor adv. (Candrea-Dens., 680; DAR); afund, s.n. (adîncime, profunzime); afunda, vb. (a adînci), format pe baza adv. (dupa Puscariu 36 si Candrea-Dens., 681, de la un lat. •affŭndāre, cf. it. affondare, v. fr. afonder, sp. ahondar, port. afundar; REW are dreptate cînd considera cuvîntul drept der. intern, dar se îndoieste nejustificat cu privire la autenticitatea celorlalti termeni rom.); înfunda, vb. (a pune fund la o putina; a închide, a astupa; a întesa, a îndesa; a adînci; a umple cu (de); a închide, a izola; a îngropa; a (se) adînci, a (se) astupa; a se duce la fund; a pune într-o situatie grea, a încolti; a zapaci, a nauci; refl. si cu pron. dativ, a se da învins, a se lasa pagubas), cu pref. -în, cf. lat. infŭndāre; înfundat, adj. (astupat; îmbuteliat; sufocat, înecat; plin, întesat; grasut, dolofan; închis, astupat; cufundat, adîncit); înfundator, adj. (atacator); (în)fundatoare, s.f. (parte din spate a carului); (în)fundatura, s.f. (strada, ulita care se înfunda; colt, ungher; ascunzatoare; impas); desfunda, vb. (a scoate fundul la o putina; a destupa, a scoate dopul; a deschide, a desface; a strica ploaia un drum); fundac, adj. (grasut, dolofan; s.n., nume dat mai multor pasari migratoare care se cufunda în apa: Podiceps cristatus; Podiceps negricollis; Colymbus septentrionalis); fundac s.n. (Trans., asternut de paie pus la baza unei capite sau a unui stog; vesta de piele; (în)fundatura); fundar, s.m. (pasare migratoare, Colymbus septentrionalis); fundar, s.n. (pînza de sac); fundei, s.n. (fundac, asternut de paie; parte care ramîne dintr-un material; parte initiala a intestinului gros); fundoaie, s.f. (temelia casei; temelia pietrei de moara; cotitura, meandra); fundoare, s.f. (Trans., firida, ocnita); fundurei, s.n. (brînza facuta din ce ramîne de la zerul laptelui), numit astfel datorita acestor resturi sau funduri de lapte; fundurie, s.f. (culcus, pat; baza de stog). Cf. cufunda. Der. neol. funda, vb., din fr. fonder, cu influenta lui fund; nefundat, adj. (neîntemeiat); fundati(un)e, s.f. (fundament, baza, temelie); fundator, s.m. (fondator); fundal (var. fondal), s.n. (decor care acopera fundul unei scene de teatru sau fond al unui tablou reprezentînd perspectiva); fundament, s.n. (baza, temelie), din lat. fundamentum (sec. XVIII); fundamental, adj. (esential).
furcă, fúrca (fúrci), s.f. – 1. Unealta agricola formata dintr-o prajina de lemn terminata cu doi sau trei dinti încovoiati. – 2. Furcoi. – 3. Cantitate de fîn care se poate lua cu furca sau furcoiul. – 4. Munca agricola facuta cu furca sau furcoiul. 5. Spînzuratoare. – 6. Stîlp sau bat de care se sprijina cumpana putului. – 7. Cracana, par de sustinere a unei greutati, a unei crengi etc. – 8. Stern, os al pieptului. – 9. Stîlp, par, tarus. – 10. Suport al sulului de urzeala, la razboiul de tesut. – 11. Rascruce, bifurcatie. – 12. La car, loitra. – 13. Vergea de lemn la capatul careia se leaga caierul pentru a fi tors. – Mr., megl. furca, istr. furke. Lat. fŭrca (Puscariu 678; Candrea-Dens., 693; REW 3593; DAR; Densusianu, GS, II, 317), cf. alb. furkë (Meyer 111; Philippide, II, 643; ar putea proveni din rom.), it., prov., cat., port. forca, fr. fourche, sp. horca. Der. furcarie, s.f. (Mold., sezatoare la care femeile torc lîna); furcatura, s.f. (bifurcatie), cu suf. -tura (dupa Candrea-Dens., 696 si DAR, de la un lat. •fŭrcatūra); furcea, s.f. (furcuta; loitra de car), poate din lat. •fŭrcĭlla, cf. basc. murkila; furcer, s.m. (Trans., furca cu dintii de fier); furchita, s.f. (furca de tors); (în)furcitura, s.f. (bifurcatie; furcoi de fîn, capita); furcoaie, s.f. (cuier); furcoi, s.n. (furca mare); furculita, s.f. (Trans., furculita); înfurci (var. înfurca), vb. (a lua cu furca; a desface, a despica; a bifurca), pe care Puscariu 874 si Candrea-Dens., 694 îl derivau de la un lat. •infŭrcāre. – Din. rom. provine ngr. φουρϰουλίτσα; alb. furkë si furkuljitsë "furculita"; bg. furka, hurka (Candrea, Elemente, 408; Romanski, Jb., XV, 107; Berneker 286; Capidan, Raporturile, 195); bg. forkolica, farkulica (Mladenov 660, care, totusi, deriva bg. furka direct din lat.); si mag. furkó (Draganu, Dacor., VII, 199).
ghisman, ghismán (ghismáne), s.n. – Placinta cu brînza. – Var. ghismana, ghitman(a). De la Ghetsemani, nume propriu, datorita faptului ca s-a facut la început pentru sarbatoarea Pastelui (Bogrea, Dacor., III, 724; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 188).
ghivent, ghivént (ghivénturi), s.n. – 1. Sant elicoidal pentru înfiletare. – 2. Filet. Germ. Gewinde (Tiktin). Este dublet de la ghint, s.n. (sant elicoidal pentru însurubare; sant în forma de spirala facut pe suprafata interna a unei arme de foc; tinta ornamentala) intrat prin intermediul pol. gwint, rut. gvint (Cihac, II, 120; Berneker 365). – Der. ghintui, vb. (a perfora, a însuruba, a fileta; a face santul la armele de foc; a încrusta).
grăi, graí (-aésc, graít), vb. – 1. A vorbi. – 2. A spune, a rosti. – 3. (Înv., refl.) A se numi, a se chema. – 4. (Mold., refl.) A se pune de acord, a se învoi. – Mr. grescu, gri(s)i, grire; megl. gres, griri. Sl. (sb.) grajati "a croncani". Schimbarea semantica este ciudata, si a fost explicata de Miklosich, Slaw. Elem., 20 si Densusianu, Hlr., 267, ca specifica sl. Petrovici, Dacor., VII, 170, a fost primul care a facut distinctia între sb. grajáti "a vorbi", etimon al rom., si grȁjati "a croncani", cf. Puscariu, Lr., 292. Der. agrai, vb. (Trans., a interpela), der. artificial, pe baza modelului germ. reden- anderen (DAR); grai, s.n. (vorbire; limba, idiom; argou, limbaj; proverb, zicala; înv., discurs, alocutiune; voce, accent; înv., învoiala, tîrguiala; înv., verb, cuvînt), cf. mr. grai, mr., megl. grei, din sl., bg. graj "cînt" (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 141; Conev 95); negrait, adj. (de nespus); graitor, s.m. (vorbitor; la nuntile din Trans., persoana care împrovizeaza strigaturile); negraitor, adj. (mut).
horn, horn (hórnuri), s.n. – 1. Parte a cosului de fum. – 2. Parte superioara la soba facuta din caramizi. – 3. (Trans.) Horn. – Var. hoarna. Germ. Horn, prin intermediul rut. horn (DAR), cf. pol. horno, rut. gorn (Tiktin). – Der. hornoi (var. horloi, (h)urloi), s.n. (cos, horn; teava, conducta); hornar, s.m. (cosar).
bucuros, = bucuros, vesel ; persoana care a facut ceva bine sau este pur si simplu incantat de reusita sa . eu sunt fericit , tu esti fericit , el/ea este fericit/a , noi suntem fericit , voi sunteti fericiti , ei/ele sunt fericiti/fericite .
întreba, întrebá (întréb, întrebát), vb. – 1. A pune întrebari spre a afla un raspuns. – 2. A cerceta, a examina. – 3. A cere informatii, lamuriri despre, a se interesa. – Mr. ntreb, ntribare, megl. antreb, antribare, istr. antreb. Lat. interrogāre (Puscariu 891; Tiktin; DAR), cf. v. fr. anterver, prov. antervar, astur. entrugar (Menéndez Pidal, RFE, 1920, 35). Este dublet al lui interoga, vb., din lat. interrogare (sec. XIX). Rezultatul g › b, care apare si în lingua › limba, i-a facut pe unii cercetatori sa se gîndeasca la necesitatea unei forme lat. •interguāre (Meyer-Lübke, Rom. Gramm., I, 439; Rosetti, I, 76), presupunîndu-se ca numai -gu- putea trece la b; dar aceasta supozitie nu pare întemeiata. – Der. întrebator, adj. (interogativ); întrebare, s.f. (actiunea de a întreba; problema, chestiune; cercetare, informare); întrebaciune, s.f. (înv., întrebare, cercetare).
jabă, jába (jábe), s.f. – Boala a oilor si cîinilor, un fel de afta. Bg. žaba "borasca; boala, afta" (DAR). Der. au fost tratati din punct de vedere expresiv. – Der. jebos, adj. (bolnav, molesit). Aceleiasi surse sl. îi apartin jabie, s.f. (muschi, Polytrichum perigoniale), din sl. žablija "de broasca", datorita asemanarii sale cu ouale de broasca; jalba, s.f. (planta, Pyrola secunda; boala, afta), pe care DAR îl pune în legatura gresit cu jale "salvie"; jabrina (var. jebrina, mr. jaghina), s.f. (alga), din bg. žabina "oua de broasca", cf. rut. žaburina "alga"; jabrac, s.m. (lenes, haimana); janghina, s.f. (mîrtoaga), cu pronuntarea regionala bi › ghi (semantismul, plecînd de la ideea de "boala, afta" › "animal bolnav" › "animal inutil"); janghinos, adj. (om bolnav, sfrijit; îngîmfat); japse (var. japca, japina), s.f. (iaz, balta), cf. bg. žabište "loc cu multe broaste; balta"; jap, s.m. (batrîn ramolit); japiu, s.m. (zgîrcit, venetic, om de curînd îmbogatit); japiu, s.n. (pernita de cele doua parti ale seii de calarit); japchin (var. japchina), s.n. (tumoare, furuncul, rana); jepchinos, adj. (jegos, rîios); japita, s.f. (parte a plugului; zapacit, aiurit), din bg. žapica "broasca" si "japita de plug" (Weigand, JB, XIX, 137); jughina, s.f. (jegos); javra (var. jabra, javla), s.f. (catel, potaie; om zapacit), pare var. de la jaba, cu infixul r, ca în jabrina (în fonetism este posibil sa fi influentat tc. yavru "catel, pui"); jevri, vb. (a latra; a trancani). Pentru javra, a carei legatura cu jaba a fost indicata numai de Scriban, s-au propus alte solutii: din sl. žebrati "a cersi" (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Cihac, II, 156); de la jevri si acesta din sl. živorati "a trai", cu semantismul lui jivina (Philippide, Principii, 297); creatie spontana, care imita sunetele scoase de cîine, cf. poitev. jabrailler "a urla" (Seineanu, Chien, 224); din rut. žavra "cîine jigarit" (Tiktin; DAR; Candrea). Totusi, Candrea, Elemente, 405, credea ca rut. provenea din rom. Aceleiasi familii îi partine: jarpan (var. jerpan), s.m. (mîrtoaga), reducere de la jerpanos, adj. (jegos), cf. jepchinos; japca (var. jepciu), s.f. (costum); jarca, s.f. (piele uzata sau de calitate proasta; baba ramolita; animal batrîn si inutil), probabil în loc de •jarpca (DAR), cf. sb. žavka "piele"; jarcalete, s.m. (haimana, vagabond); jarcalau, s.n. (zdreanta); jerchinos, adj. (zdrentaros); jerpeli, vb. (a roade, a uza, a deteriora), cu suf. expresiv -li, pe baza lui jerpan (dupa Cihac, II, 156 si Bogrea, Dacor., IV, 825, din pol. szarpanina "actiunea de a sfîsia", care pare mai putin probabila). Toate aceste cuvinte indica un tratament expresiv, care i-a facut pe autorii DAR sa admita prezenta unei radacini expresive jarp-, cf. jart.
jar, jar (-ruri), s.n. – Carbuni care ard. – Mr., megl. jar. Sl. žarŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Miklosich, Lexicon, 191; Tiktin; Conev 62), cf. pojar si sb., cr., slov., pol. žar. Este dublet al lui jar, s.n. (tarus, jalon), din sb. zar. – Der. jariste, s.f. (jar; cenusa; zgura; resturi de la ardere; ardere; portiune de padure arsa); jerui, vb. (a rascoli jarul; a înteti, a înviora; a îndoi pînza facuta în casa pe jumatatea latimii), ultimul sens de la jeruitor, s.n. (vatrai; dispozitiv de îndoit); jeratic, s.n. (jar), din sl. žaratŭkŭ sau žeratŭkŭ, cu var. jeratec, jaratec; jeregai (var. jaragai), s.n. (jar; arsura, usturime), a carui der. nu este clara (dupa Tiktin, cu suf. din mucegai, putregai; dupa DAR, din sl. žegati "a arde" încrucisat cu jar), cf. jigarae, care îl explica poate mai bine, prin intermediul unei metateze provocate de ideea asemanarii acestui cuvînt cu jar. Der. rom. provine ngr. ζιάρι (Murnu, Lehnw., 25; Meyer, Neugr. St., II, 28 îl deriva direct din sl., însa cf. împotriva Miklosich, Slaw. Elemente im Neugr., 16). Cf. jeg, jigaraie.
jeg, jeg (jéguri), s.n. – 1. Jar, spuza. – 2. Murdarie, rapan. Sl. žegŭ (Cihac, II, 157; Tiktin; Conev 62; Puscariu, Dacor., VIII, 122), cf. rus. žeg "caldura". Primul sens, rar, se pastreaza înca în Banat si Trans. de Vest; cel de al doilea, este comun în Munt. – Der. jegos, adj. (murdar, rapanos). Este dublet de la jig (var. Olt. ojig, ojic), s.n. (fier, marcare a vitelor, marca facuta cu fierul; arsura, piroza; anghina), din slov., sb. žig, cf. sl. žegati si žigati "a arde" (Cihac, II, 510, crede ca sensul de "piroza" si cel de "anghina" provin din mag. gyik, ceea ce nu pare posibil fonetic); jip (var. jep), s.n. (jeg, murdarie), probabil prin încrucisarea lui jep sau jig cu lip (dupa Gáldi, Dict., 140, din mag. gyep); jigala (var. jivala, jihala, juvala, juhala), s.f. (vatrai), din rus. žigalo, rut. žihalo (Puscariu, Dacor., VIII, 124); jiganie, s.f. (insecta; lighioana), probabil din sb. žiganja "întepatura", cf. rus. žigalka "musca ce înteapa" din sl. žuželica, dupa Miklosich, Lexicon, 201; din sl. žizek "insecta", dupa Miklosich, Slaw. Elem., 22; din sl. živiti "a trai", cu finala de la dihanie, gînganie, dupa Tiktin si Scriban; de la jig cu suf. sl. -anie adaugat în rom., dupa Puscariu, Dacor., VIII, 125; de la un sl. •žeganije "usturime", dupa DAR); jigadina, s.f. (lighioana), încrucisare a lui jiganie, cu gadina, este cuvînt folosit de V. Voiculescu; jigaraie (var. jigaranie, jigoare, jighireala), s.f. (piroza, senzatie de arsura; boala a cîinilor, ftizie), de la jig "piroza" cu diverse suf. (din sl. žigati "a arde", dupa Tiktin; din bg. žegorĭ "cîine ce sufera de caldura" si din mag. zsigora "ardere", dupa Puscariu, Dacor., VIII, 123 si DAR); jigari, vb. refl. (a slabi, a se sfriji), de la jigaraie sau jigoare, fiind efectul firesc al ftiziei (din mag. szigar "slab", szigorodni "a slabi", dupa Cihac, II, 510 si DAR, cf. Philippide, Principii, 297); jigareala, s.f. (slabiciune fizica, lipsa de vlaga); tigarit, adj. (slab, jigarit), prin încrucisare cu ngr. τσιγαρίζω "a praji, a arde", cf. mr. tigarita "slaba"; jegal, s.n. (piroza), din bg. žeglo; jigodie, s.f. (piroza; lighioana, termen depreciativ întrebuintat pentru animale în special pentru cîini), de la jig, prin intermediul unei der. putin clare, probabil cu un suf. sl. (dupa Cihac, II, 510; Tiktin; DAR si Gáldi, Dict., 178, din mag. zsigora "ftizie a cîinilor", explicatie ce pare insuficienta fonetic); jigodit, adj. (ftizic); jigni, vb. (refl., despre grîu, a se încinge, a fermenta; refl., despre grasimi, a rîncezi; a rani; a ofensa, a jigni), din sl. •zignuti "a arde", cf. sb. žignuti "a întepa" (var. jicni este un hiperurbanism care a interpretat pronuntarea gresita jigni drept greseala similara celei de a pronunta ogna în loc de ocna sau togmi în loc de tocmi); jigneala, s.f. (ofensa, insulta; usturime, mîncarime). Din rom. provin rut. dzigeraj (Miklosich, Wander., 14) si probabil mag. zsigora, de la forma trans. jigoare.
julfă, júlfa (júlfe), s.f. – 1. Samînta de cînepa. – 2. Mîncare din samînta de cînepa facuta terci. – Var. jolfa, jufa. Mag. zsufa "zeama" (Draganu, Dacor., IX, 210; DAR). Cihac, II, 161, pleca de la sl. jucha "zeama". În Mold. si partial în Trans. De la var. jufa pare sa provina juveala, s.f. (Trans., mamaliga cu untdelemn), cuvînt pe care DAR îl pune gresit în legatura cu jigala.
lehăi, lehaí (-aésc, lehaít), vb. – A vorbi repezit, a sporovai. Creatie expresiva, o simpla var. a lui blehai (Scriban) si a lui lihai, vb. (Trans., a gîfîi; Maram., a striga, a vocifera). E putin probabila legatura facuta de Cihac, II, 168, cu sl. lichŭ "gol, de prisos" sau cea sugerata de Tiktin si Philippide, II, 719, cu alb. leh "a behai". – Der. lehaiala, s.m. (sarlatan); lehau, s.m. (Mold., limbut); lehaiala, s.f. (Mold., flecareala); lehait, s.n. (taifas, trancaneala). Cf. lehamite, s.f. (oboseala, dezgust, repulsie), care ar putea deriva din aceeasi radacina expresiva (Cihac, II, 168; Scriban), daca se admite ca aceasta ar putea avea si sensul de "a scîrbi", ca cihai (dupa Tiktin, mai bine pusa în relatie cu lihni, lesina; dupa DAR din mag. léha "gol"; finala ca în pasa-mi-te, dara-mi-te etc.); der. lehameti (var. lehametisi, lehametui, lehametisi), vb. (a scîrbi, a-i fi greata, a inspira repulsie), cf. leomi.
binelea, BÍNELEA forma verbala v. BINE (I). În mod prielnic, în mod favorabil, avantajos, util. ♢ Expr. A(-i) prinde (cuiva) bine (un lucru, o învatatura, o întâmplare) = a-i fi de folos, a-i fi prielnic. A(-i) veni cuiva bine (sa...) = a(-i) veni cuiva la îndemâna; a fi avantajat de o situatie prielnica. ♢ (În formule de salut) Bine ai (sau ati) venit (sanatos, sanatosi)! ♢ (Referitor la sanatate) A se simti bine. A(-i) face (cuiva) bine (mâncarea, bautura, plimbarea etc.). A dormi (sau a se odihni etc.) bine. (Ce), nu ti-e bine? = a) (ce), nu esti sanatos? ai o slabiciune fizica?; b) (ce), esti nebun? nu esti în toate mintile? 2. În concordanta cu regulile eticii sociale, în mod cuviincios, cum se cere, cuminte. Sa te porti bine cu oricine. ♦ Expr. (Fam. si ir.) Bine ti-a facut! = asa trebuia, asa se cuvenea sa-si faca (pentru purtarea ta urâta, condamnabila)! ♦ În concordanta cu regulile sau canoanele esteticii; agreabil, frumos, minunat. Cânta si danseaza bine. Cu rochia asta iti sade bine. ♢ Barbat sau femeie bine facut(a) = barbat sau femeie chipes(a). ♦ În concordanta cu adevarul, cu corectitudinea; clar, precis, exact. Vezi bine ca asa stau lucrurile. Sa stiu bine ca mor, si nu ma las pâna nu-mi aflu dreptatea! ♢ De-a binelea = de-adevarat, cu adevarat. [DEX '98]
mare, máre adj. – 1. De vîrsta majora. – 2. Cu dimensiuni si proportii însemnate. – 3. Însemnat, notabil, de categorie sociala ridicata. – 4. (S.m.) Om de vaza, persoana remarcabila. – Mr. mare, megl. mari, istr. mǫre. Lat. mās, marem "mascul" (Diez; Miklosich, Rum. Unters., II, 23; Puscariu 1027; Candrea-Dens., 1048; Tiktin; Candrea; Rosetti, I, 169). Schimbarea de sens a fost explicata de Tiktin, printr-o încrucisare, putin probabila, cu magnus; si de Bourciez 180 prin faptul ca masculul e în general mai mare ca femela. Mai probabil, trebuie sa se porneasca de la confuzia normala între mare ca vîrsta si mare ca dimensiune, specifica în toate idiomurile, cf. s-a facut mare (a crescut sau s-a facut barbat). Fara îndoiala, aceasta der. a fost respinsa de REW 5231, cf. Philippide, II, 720. Alte explicatii sînt si mai putin convingatoare: dintr-un cuvînt anterior lat., pus în legatura cu v. irlandez már (Meyer, Alb. St., IV, 83); de origine celtica (Sköld, IF, XLIII, 188); din v. germ. mari (Scriban); sau din lat. mare "mare" (Spitzer, Mitt. Wien., I, 294; G. Bonfante, Il problema dell’ aggettivo e il rom. mare, în Boll. Istituto di Linque estere, Genova, V, 3-9). Der. maret, adj. (superb, mîndru; maiestuos, impunator, grandios), pentru a carui der. cf. Densusianu, GS, II, 9 (dupa Puscariu 1027, dintr-un lat. •maricius, mai putin probabil cu suf. rom. -et); maretie, s.f. (maiestuozitate, splendoare; mîndrie); mari, vb. (a face mare; a augmenta, a creste; a glorifica); marie, s.f. (înv., marime; Alteta, Maiestate); marime, s.f. (amplitudine; dimensiune; importanta; cantitate; persoana importanta); marire, s.f. (crestere; dezvoltare; om de vaza); preamari, vb. (a înalta, a glorifica); maros, adj. (Trans., trufas). Comp. maimare, s.m. (capetenie, sef), cf. Candrea-Dens., 1048 (dupa parerea echivoca a lui Pascu, Beiträge, 17, din ngr. μαϊμάρης "arhitect", cf. maimar); maimarie, s.f. (demnitate, preeminenta); marinimos, adj. (generos), compus artificial dupa lat. magnanimus; marinimie, s.f. (generozitate).
năvoloacă, navoloáca (navoloáce), s.f. – (Mold.) Semanatura facuta fara a ara, rascolind pamîntul numai cu grebla. Rut. navolok "grebla" (Tiktin; Scriban), cf. rus. navolok "cîmp rîpos" (Cihac, II, 462). Cf. voloc.
opincă, opínca (opínci), s.f. – 1. Încaltaminte taraneasca facuta dintr-o bucata de piele dreptunghiulara legata cu fîsii de piele. – 2. Clasa taraneasca, taranime. Sl. opinuku "încaltaminte", din sl. opęti, opiną "a acoperi" (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Miklosich, Lexicon, 513; Cihac, II, 228; Meyer 315; Conev 84), cf. sl. opanica "talpa", bg. opinak, opinci, sb., cr., slov. opanak, ceh. opanky, rus. opanka, alb. opingë. Ipoteza unui sl. •opęka (Byhan 324) nu pare necesara. – Der. opincar, s.m. (producator de opinci; taran), cu suf. -ar (der. din bg. opinčari, sugerata de Conev 75, nu-i posibila); opincarime, s.f. (clasa taraneasca); opincarie, s.f. (atelier, pravalie de opinci); ochincea, s.f. (gentiana, Gentiana cruciata), pornind de la pron. patalizata a lui -pi- › -chi-, proprie Mold. (Philippide, Principii, 97; dupa Tiktin ar fi o deformare populara a lui gentiana).
încunoştiţare, Încunostitare prealabila facuta unui angajat de catre cel ce angajeaza cu privire la intentia de a-i desface contractul de munca
săgeată, sageáta (sagéti), s.f. – 1. Vergea de lemn cu vîrf de fier. – 2. Distanta maxima dintre un arc de curba si coarda care uneste extremitatile lui. – 3. Cordar de ferastrau. – 4. Vîrf în care se termina acoperisurile. – 5. Brat de scrînciob. – 6. Vîrf de brad care se planteaza pe mormintele tinerilor. – 7. Sagitaria (Sagittaria sagittifolia). – Mr. sadzeata. Lat. sagĭtta (Puscariu 1495; REW 7508; Skok, ZRPh., LIV, 490; Jokl, REW, II, 44), cf. it. saetta, prov., sp. saeta, v. fr. saete, cat. sageta, port. setta. – Der. sageta, vb. (a lovi, a rani, a ucide cu sageata; a arunca sageti; a împunge, a înjunghia), care ar putea proveni din lat. sagĭttāre, direct (Puscariu 1496; REW 7509), cf. mr. sadzitedz, it. saettare; sagetar (var. sagetas), s.m. (arcas); sagetator, adj. (care sageteaza; patrunzator; s.m., arcas; s.m., nume de constelatie si zodie); sagetatura, s.f. (tragere cu arcul, sagetare; rana facuta de sageata; junghi; paralizie, congestie cerebrala); sagetea, s.f. (sabiuta, Gladiolus imbricatus); sagetica, s.f. (greghetin, Geranium pratense).
sburat, sburát (zburáta), adj. – Se spune despre o varietate de brînza sau de jintita facuta din lapte degresat. It. (cacio) sburrato, de la burro "unt". Traseul împrumutului este greu de determinat; dar nu este singurul ex. de cuvînt pastoral împrumutat din it., cf. cascaval. Dupa Tiktin si Candrea, de la a sbura a carui der. ar cere o explicatie semantica; dupa Spitzer, Dacor., III, 655, legat de boare sau abur.
susura, susurá (-r, át), vb. – A murmura. Fr. susurrer. – Der. susur, s.n. (murmur). Prezenta mr. susuredz, susurare, i-a facut pe Puscariu 1706 si Pascu, I, 168, sa se gîndeasca ca aceste cuvinte reprezinta direct lat. susurrāre. Aceasta ipoteza este foarte putin probabila; cuvîntul nu este popular si mr. trebuie sa fie o creatie expresiva care apartine familiei lui sosoi.
tap, tap- – Radacina expresiva, putin clara, care pare sa evoce ideea de obiect diform sau relativ rotunjit. – Var. taf-. Creatie expresiva, cf. radacina romanica tapp- (REW 8564), si lap-, (lapai), dup-. Der. tapsi (var. tepsi), vb. (a egala, a netezi, a nivela, a razui), cf. germ. tappsen, fr. taper (dupa Candrea si Scriban, din mag. taposni "a calca în picioare", sb. tapsati "a bate din palme"); tapse (var. teapse), s.f. (polonic de lemn, sucitor; palma), în Mold.; tapsan, s.n. (mamelon, movila, colina rotunjita; razor; strat; pat, platforma), în Mold. tapsan, tepsan, topsan (dupa Cihac, II, 619, din tc. tepe "munte"; dupa Bogrea, Dacor., IV, 851, din rut. tapčan "platforma", care vine probabil din rom.; dupa Draganu, Dacor., V, 372-5, din mag. taposni "a calca în picioare"); taponis, s.m. (nemtisor, Delphinium consolida); taposnic, s.m. (planta, Galeopsis ladanum); tapalog (var. Mold. tapalagos), adj. (greoi la mers, neîndemînatic), cf. talpaloaga; tafaroaga, s.f. (brînza dulce, brînza abia facuta), probabil var. a cuvîntului anterior (dupa Bogrea, Dacor., II, 659 si Candrea, din sl. tvarogù; dupa Diculescu, Elementele, 452, din gr. •τραφάλαϰα, în loc de τραφαλίς "brînza proaspata"). – Cf. terfa, terfeloaga.
  Directoare Web © 2009 dictionar.cc